Deficitul Bugetar al Romaniei In Oerioada 2008 2010
UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI
Avizat
Data
Semnatură coordonator
DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2008 – 2010
Coordonator științific
Prof. Univ. Dr. Negrea Alexandru
Absolvent
CONSTANȚA
2011
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………2
CAPITOLUL I: Deficitul Bugetar- noțiuni introductive………………………………..4
Deficitul bugetar- concept și metode de dimensionare…………………………………4
Cauzele apariției deficitului bugetar…………………………………………………….6
Efectele deficitului bugetar………………………………………………………………9
CAPITOLUL II: Deficitul Bugetar- căi de finanțare………………………………….12
2.1 Finanțarea monetară a deficitului bugetar……………………………………………..12
2.1.1 Emisiunea monetară……………………………………………………………..12
2.1.2 Impactul finanțării monetare a deficitului bugetar………………………………15
2.2 Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar…………………………………………..17
2.2.1 Împrumutul de stat……………………………………………………………….17
2.2.2 Impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar……………………………20
2.3 Instrumente utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar……………………………21
CAPITOLUL III: Studiu de caz- “Deficitul Bugetar al României în perioada
2008 – 2010”………………………………………………………………………………23
3.1 Indicatori bugetari sintetici……………………………………………………………..23
3.2 Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2009 – 2010………………………..27
3.3 Analiza cheltuielilor bugetului de stat în perioada 2010 – 2011………………………34
CONCLUZII………………………………………………………………………………48
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………..…..50
INTRODUCERE
Actualitatea temei. În condițiile actuale, datorită unor schimbări importante în toate domeniile economice ale statului, lipsa de mijloace financiare creează multe dificultăți în funcționarea normală a acestuia.
Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic al lumii contemporane. Un deficit bugetar cronic de proporții poate provoca creșterea ratei inflației, criză valutară, dificultăți la achitarea datoriilor externe și alte fenomene nedorite ce influențeazã negativ procesul de stabilizare macroeconomică și respectiv progresul economic.
Sarcinile principale ale României în condițiile economice actuale cuprind efectuarea unor schimbări de structură, stabilirea echilibrului bugetar și creșterea economică, ceea ce constituie deziderentele de bază ale unor importante realizări social-economice.
Politicile economice pe care România le-a întreprins începând cu anul 2008 au fost subsumate contextului îndeplinirii obiectivelor asumate în procesul de integrare europeană, asigurării convergenței nominale și reale cu statele membre ale Uniunii Europene.
Scopul lucrării îl constituie analiza și generalizarea teoriilor privind deficitul bugetar, stabilirea circumstanțelor de apariție a acestui fenomen, a căilor de finanțare a deficitului bugetar precum și evoluția și efectele de influență ale deficitului bugetar românesc asupra situației economice din țară.
Pentru determinarea acestui scop mi-am propus următoarele:
1. Determinarea esenței conceptului de deficit bugetar;
2. Cauzele apariției acestui fenomen;
3. Studierea căilor de finanțare a deficitului bugetar
4. Realizarea studiului de caz privind evoluția deficitului bugetar românesc în perioada 2008 – 2010.
Structura lucrării. Obiectivele, problematica și abordarea aspectelor teoretice privind deficitul bugetar, precum și studiul evoluției și finanțării acestuia au determinat structura logică a tezei care constă în introducere, trei capitole, concluzii și surse bibliografice.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt definite scopul cercetării și valoarea practică a lucrării.
În Capitolul 1 : "Deficitul bugetar – noțiuni introductive" sunt cuprinse informații referitoare la conceptul de deficit bugetar și metodele de dimensionare ale acestuia, cauzele apariției deficitului bugetar și efectele acestuia .
Capitolul 2 : "Deficitul bugetar – căi de finanțare" este divizat în trei subcapitole, respectiv:
Finanțarea monetară a deficitului bugetar;
Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar;
Instrumentele utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar.
În ceea ce privește finanțarea monetară a deficitului bugetar, m-am referit la emisiunea monetară ca și metodă de finanțare și de asemenea la impactul pe care îl are această modalitate. Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar se realizează cu ajutorul împrumutului de stat, iar în cadrul acestui subcapitol este inclus și impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar.
În Capitolul 3 : "Studiu de caz : Deficitul bugetar al României în perioada 2008 – 2010” sunt studiați principalii indicatori bugetari sintetici, respectiv veniturile, cheltuielile și evoluția acestora aferentă perioadei 2008 – 2010.
De asemenea, în cadrul acestui capitol sunt cuprinse și previziunile pentru anii 2011 – 2012 referitoare la deficitul bugetar al României.
În Concluzie sunt prelevate obiectivele și propunerile sistemului bugetar românesc pentru perioada 2008 – 2010.
CAPITOLUL 1. DEFICITUL BUGETAR- NOȚIUNI INTRODUCTIVE
“Singurul buget corect este un buget echilibrat.” Adam Smith (1776)
1.1 Deficitul bugetar- concept și metode de dimensionare
Activitatea economică a fiecărei țări se desfășoară potrivit unui mecanism economic, în care principala funcție este cea de conducere și reglare a proceselor economice. Un rol important în realizarea acestei funcții revine pieței concurențiale, pe care se reglează raportul de interese prin participarea agenților economici la formularea cererii și ofertei, la înfăptuirea lor și a echilibrului economic. În acest context, statul participă atât ca agent economic, cât și ca autoritate publică, prin funcția acestuia de a crea și exercita cadrul legislativ. Statul influențează derularea proceselor economice prin pârghiile economico-financiare la care poate apela : pârghia fiscală, pârghia vamală, cea a cheltuielilor publice. Piața generează, la rândul ei, factori de influență precum prețul, costul, profitul, dobânda etc. Cuantificat în formă monetară, acest mecanism financiar îl reflectă, de fapt, pe cel economic.
Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă o lege, un act normativ cu caracter previzional și obligatoriu, care prevede și autorizează veniturile și cheltuielile statului, pe durata unui an. Bugetul de stat reflectă opțiunile de politică economică, socială și financiară ale statului, referitoare la o perioadă de un an.
Unul din principiile de bază ale elaborării bugetului de stat este echilibrul bugetar, dar acesta nu se realizează de cele mai multe ori, în mod automat, prin acoperirea cheltuielilor bugetare cu veniturile bugetare. În astfel de situații spunem că bugetul se elaborează cu deficit de finanțare, care poartă numele de deficit de bugetare.
O abatere de la principiul echilibrului bugetar este deficitul bugetar care este considerat de către doctrina clasică ca fiind o sursă de pericol ce poate duce la bancruta statului. În prezent, cum bugetul public este folosit de către stat ca instrument al politicii sale financiare, acesta se întocmește în condițiile unui deficit.
Deficitul bugetar este diferența dintre cheltuielile publice, mai mari, și veniturile publice ordinare, fiscale și nefiscale, mai mici. Fiind aprobat ca o componentă structurală a bugetului, la partea de cheltuieli, deficitul bugetar reprezintă autorizarea de cheltuieli superioare veniturilor provenite din impozite și alte prelevări obligatorii. De asemenea putem afirma că deficitul bugetar poate fi identificat cu o descoperire a cheltuielilor ce va fi finanțată prin recurgerea la împrumuturi.
Deficitul bugetar total = Deficit structural + Deficit ciclic
Un deficit bugetar este de calitate atunci când îndeplinește două condiții obligatorii:
deficitul se reflectă, în totalitate, în cheltuieli de investiții și, în special, în realizarea infrastructurii;
deficitul este acoperit cu resurse financiare sigure, pentru a nu apela la emisiuni monetare inflaționiste.
Metode de dimensionare a deficitului bugetar
În România, pentru măsurarea deficitului public se folosesc metode diferite, în funcție de care se identifică un anumit tip de deficit bugetar. Astfel, se disting:
deficitul/surplusul bugetului general consolidat;
deficitul/surplusul convențional;
deficitul/surplusul primar;
deficitul/surplusul operațional;
deficitul/surplusul structural;
Deficitul/surplusul bugetului general consolidat, exprimă dezechilibrul existent la nivelul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate, pentru a forma un întreg. Este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrul între resursele și nevoile sectorului public. Se determină prin diferență între veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat.
Deficitul/surplusul convențional, calculat ca diferență între încasările și plățile efective, reprezintă necesarul de finanțare a sectorului public. În metoda de măsurare a acestui tip de dezechilibru public, veniturile nu includ împrumuturile interne și externe. La nivelul cheltuielilor nu sunt luate în considerare rambursările datoriei publice din acel an, însă se regăsesc dobânzile la datoria publică.
Deficitul/surplusul primar este definit ca diferență între veniturile curente și cheltuielile bugetare nedestinate plății dobânzilor la datoria publică. Deficitul primar oferă posibilitatea de a stabili dacă un Guvern se străduiește să elimine excesul cererii prezente sau viitoare. Dacă deficitul primar este pozitiv (deci există un surplus primar), aceasta indică faptul că statul contribuie la diminuarea cererii agregate și a datoriei publice.
Deficitul/surplusul operațional include deficitul primar și dobânda reală plătită în contul datoriei publice interne.
Deficitul/surplusul structural se înregistrează atunci când apare, pe termen lung, imposibilitatea veniturilor bugetare de a finanța cheltuielile bugetare. Deficitul are tendința de a deveni cronic și nu reprezintă doar o eroare de ajustare ci un dezechilibru al ansamblului elementelor constitutive ale structurii financiare a statului. Dacă statul încearcă să corecteze dezechilibrul prin majorarea cotelor de impunere atunci randamentul obținut este inferior celui anticipat, iar materia impozabilă se diminuează sub efectul unei fiscalități ridicate. Dacă statul întreprinde măsuri de atenuare a presiunii fiscale pentru a concilia reacțiile psihologice ale contribuabililor, rezultatul nu este satisfăcător. În realitate, deficitul structural nu este rezultatul unei insuficiențe cronice a veniturilor bugetare ci generează efecte mult mai profunde.
1.2 Cauzele apariției deficitului bugetar
Auerbach, Gokhale și Kotlikoff (1994) considerau că deficitul bugetar constituie un indicator cu o utilitate limitată în privința evaluării politicilor fiscale și bugetare având în vedere, pe de o parte faptul că aceste politici sunt dinamice și nu pot fi analizate pe baza unor indicatori pe termen scurt (așa cum rezultă din mărimea deficitelor bugetare), iar, pe de altă parte, orice mărime a deficitului bugetar nu poate surprinde povara indusă de politicile publice asupra generațiilor viitoare.
Apariția deficitul bugetar este determinată de mai multe motive, printre care pot fi evidențiate următoarele:
descreșterea producției sociale;
cheltuieli exagerate în realizarea programelor sociale aprobate;
creșterea sectorului economiei tenebre;
majorarea cheltuielilor marginale în cadrul producției sociale;
emisiuni necondiționate ale banilor.
Printre factorii enumerați o importanță deosebită o au micșorarea producției sociale și creșterea sectorului economiei tenebre.
Se pot considera 3 factori structurali determinanți ai deficitului:
factorii politici, incluzând instabilitatea politică, fragmentarea guvernamentală și instituțiile politice;
polarizare socială ca inegalitate în venituri și diviziunile etnice;
factori instituționali ca proceduri și legi bugetare, eficiență birocratică și democrație.
Numeroase studii axate pe problematica deficitului bugetar au generat concluzii conform cărora s-au identificat variabile importante în explicarea diferențelor între țări cu privire la sectorul deficitelor.
În contextul ciclurilor economice, se analizează legătura dintre rata șomajului și mărimea deficitului bugetar. Reducerea gradului de ocupare a forței de muncă în perioadele de recesiune economică determină sporirea cheltuielilor bugetare pentru securitate socială, în special a indemnizațiilor de șomaj, fapt care conduce la creșterea deficitului bugetar.
Referitor la relația dintre deficitul bugetar și rata dobânzii, studii demonstrează, faptul că finanțarea deficitului bugetar determină creșterea ratelor dobânzii pe termen lung și conduce la reducerea rentabilității acțiunilor pe piețele de capital.
În strânsă legătură cu potențiala influență exercitată de inflație și rata dobânzii asupra mărimii deficitului se poate analiza și impactul pe care îl poate avea cursul de schimb. Devereux (1995) subliniază faptul că, deși opinia generală este aceea că deficitul bugetar determină aprecierea cursului valutar real, în economiile mici, previziunile pesimiste referitoare la mărimea deficitului conduc la o depreciere a ratei reale de schimb.
În numeroase țări dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ca urmare a creșterii mai rapide a cheltuielilor publice decât veniturile publice, bugetele se întocmesc și se încheie tot mai frecvent cu deficit. Acesta poate fi planificat și utilizat ca instrument de conducere și administrare macroeconomică, datorită efectului multiplicator. Acceptarea unei cote determinate de cheltuieli care devansează veniturile publice, adică acceptarea unui deficit controlat, este un mijloc important de intervenție a managementului guvernamental, pentru reglarea activității economice.
Cauzele pot fi generate de propria economie sau de conjunctura internațională. Printre acestea se numără:
a). nivelul și fluctuațiile produsului intern brut, care reprezintă una dintre cauzele interne ce duc la apariția sau creșterea deficitului bugetar, prin încetinirea ritmului de creștere a veniturilor publice.
În cazul țărilor slab dezvoltate nivelul scăzut al veniturilor bugetare este determinat de aportul mic din impozite și taxe, datorită bazei reduse de impozitare, chiar dacă se adoptă un grad de fiscalitate ridicat.
În țările aflate în tranziție, creșterea drastică a ratei inflației, în condițiile în care este cunoscut faptul că veniturile bugetare, exprimate în prețuri curente, au o rată de creștere inferioară celei a cheltuielilor bugetare, în prețuri curente.
În schimb, într-o economie dezvoltată, cu agenți economici puternici, cu o pondere ridicată a populației ocupate și cu o populație cu venituri și averi ridicate, în care disciplina financiară este respectată, veniturile publice care alimentează bugetul național se vor încasa în cuantum ridicat și la termenele prevăzute, ceea ce creează premisele acoperirii cheltuielilor publice;
b). gradul de redistribuire a produsului intern brut poate conduce la dezechilibre între veniturile și cheltuielile publice, în condițiile în care cresc componentele privind ajutorul de șomaj și asistența socială. Pe de o parte, gradul redus de ocupare a forței de muncă implică încasări bugetare mai scăzute din impozitul pe venit, contribuții la asigurări sociale, iar pe de altă parte, necesită eforturi suplimentare din partea autorităților publice pentru protecție socială. Scăderea continuă a produsului intern brut, în țările aflate în tranziție, este determinată de transformări profunde, structurale, ce au loc în aceste țări;
c). creșterea continuă a cheltuielilor cu rambursarea datoriei publice (o mare parte din aceasta fiind, de regulă, generată tocmai de finanțarea deficitelor bugetare ale anilor anteriori);
d). creșterea cheltuielilor bugetare, prin asumarea de către Guvern a costurilor sociale implicate de procesul de tranziție, în cazul țărilor respective;
e). creșterea cheltuielilor publice pentru înarmare a fost adesea una dintre cauzele care au dus la depășirea veniturilor publice de către cheltuielile publice;
f). fenomenele conjuncturale internaționale își transmit influența prin intermediul cursului de schimb și al ratei dobânzii. Astfel, în anii '70 – '80, numeroase țări (dezvoltate și în curs de dezvoltare) s-au confruntat cu deficite bugetare puternice în urma crizei petrolului și accentuării cursei înarmărilor.
În funcție de gradul de dezvoltare economică, diferite state au depășit situația mai ușor sau mai greu, în unele situații influențele negative fiind propagate (transferate) de la țări bogate spre țări sărace.
1.3. Efectele deficitului bugetar
Efectele deficitului bugetar sunt extrem de complexe:
– în modele intergeneraționale deficitul guvernamental duce la o reducere a ratei de economisire și a ratei de creștere;
– în modele cu orizont nelimitat efectul deficitului depinde de variabilele ce trebuie să fie ajustate în viitor pentru compensare. Dacă un deficit ridicat în prezent va fi compensat în viitor de un nivel mai ridicat al taxelor și impozitelor, rata de creștere se va diminua.
Efectele în plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. Existența deficitului bugetar majorează datoria publică și, implicit, serviciului acesteia, respectiv cheltuielile publice privind rambursările, dobânzile și comisioanele exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice.
Paralel cu sporirea cheltuielilor publice, pe această cale, are loc o realocare a fondurilor publice în detrimentul furnizării bunurilor și serviciilor publice către populație.
În condițiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendință de creștere.(figura 1.1)
Figura 1.1. Cererea de împrumuturi guvernamentale și rata dobânzii pe piață
Deficitul bugetar contribuie la creșterea ratei dobânzii de piață. Prin aceasta, deficitul se opune investițiilor private, încetinind astfel ritmul real al creșterii economice.
Figura 1 pune în evidență corelația dintre fondurile împrumutate de Guvern pentru a finanța deficitul și nivelul ratei dobânzii de piață. Cererea de credite se compune din cererea particularilor (agenți economici și populație) și cererea Guvernului. Când Guvernul solicită fonduri pe piața capitalului de împrumut, rata dobânzii crește, deoarece o parte importantă din fondurile disponibile este atrasă de Guvern prin intermediul creditului public.
Echilibrul inițial este în punctul E, corespunzător ratei dobânzii de piață (d1) și cantității totale de fonduri împrumutate I1. O creștere a solicitării Guvernului pentru fonduri împrumutate deplasează curba cererii din C1 în C1 + ∆CG, rezultând un nou echilibru al pieței în E'. Rata dobânzii de piață este d2, iar cantitatea de fonduri oferită și împrumutată a crescut la I2.
Creșterea ratei dobânzii de piață are drept efect restrângerea cererii de credite adresate de agenții economici și implicit reducerea investițiilor realizate pe credit. Investițiile private reduse contribuie la scăderea productivității muncii și implicit la reducerea salariilor. De asemenea, se diminuează împrumuturile efectuate de persoanele particulare în vederea achiziționării unor bunuri de folosință îndelungată sau construirii și cumpărării de locuințe. Concomitent cu aceste efecte se înregistrează și scăderea consumului privat, deoarece o rată ridicată a dobânzii încurajează economiile.
În condițiile în care împrumutul public este contractat de o generație și este achitat de o alta, apare o distribuire între generații a beneficiilor și costurilor acestuia, care poate fi considerată ca fiind inechitabilă, în funcție de scopul inițial al creditului public.
Creșterea cererii agregate pe termen scurt și reducerea stocului de capital pe termen lung reprezintă alte efecte ale deficitului bugetar, însă acesta poate afecta politica monetară.
În cazuri extreme, o țară cu deficite bugetare mari poate întâmpina dificultăți în finanțarea deficitului printr-un împrumut adițional și, ca rezultat, se procedează la monetizarea deficitului. Dacă autoritatea fiscală forțează autoritatea monetară să finanțeze deficitul prin emisiune monetară, astfel inflația poate fi interpretată, în ultimul rând, ca un fenomen fiscal mai degrabă decât un fenomen monetar, monetizarea datoriei este explicația clasică pentru valorile mari ale inflației.
Un impact al deficitului bugetar este reprezentat de așa numita "pierdere a impozitelor", în sensul că impozitele sunt utilizate pentru rambursarea datoriei, însă serviciul datoriei este privit ca un transfer între membrii societății și nu ca un cost pentru societate în ansamblul ei.
Politica fiscală poate exercita efecte macroeconomice importante, mai ales pe termen scurt, utilizarea diferitelor instrumente conducând la rezultate diferențiate (Engen Skinner, 1992). Astfel, o schimbare în cheltuielile bugetare determină o creștere a ponderii sectorului public din economie, pe când o scădere a ratei de impozitare va face ca venitul disponibil permanent să crească, ducând la creșterea cheltuielilor de consum, implicit la dezvoltarea sectorului privat al economiei.
Alegerea între cele două instrumente se va realiza în funcție de beneficiile sociale scontate a se obține dintr-un consum mai mare sau din mai multe produse în servicii ce sunt orientate către sectorul public.
Un alt element care mai poate fi luat în considerare este alegerea consumatorilor de a crește cheltuielile de consum sau de a economisi, în urma creșterii venitului datorat unei reduceri a ratei fiscalității. Dacă optează pentru cea de-a doua opțiune, efectul imediat asupra producției este puțin sesizabil, urmând a se manifesta pe termen lung prin transformarea economiilor în investiții. Această diferențiere nu apare în cazul modificării cheltuielilor bugetare, efectul fiind imediat resimțit în cererea agregată, respectiv în nivelul producției. Diferențierea dintre cele două instrumente ale politicii fiscale este relevată și de caracterul schimbărilor.
Astfel, o schimbare permanentă în rata fiscalității conduce la un efect mult mai puternic decât în cazul unei schimbări temporare ce ar putea fi compensată de fluctuațiile economiei. În ceea ce privește modificările cheltuielilor bugetare, caracterul temporar al acestora are un impact mult mai puternic.
Deficitul bugetar afectează procesul politic care determină politica fiscală. Unii economiști susțin că posibilitatea Guvernului de a se împrumuta reduce disciplina procesului bugetar, întrucât politicienii se preocupă mai puțin de limitarea strictă a nivelului cheltuielilor publice la nivelul veniturilor bugetare, deoarece au posibilitatea să se împrumute. Astfel, se înregistrează o reducere a flexibilității fiscale a Guvernului.
Deficitul bugetar implică și vulnerabilitatea economiei la crizele internaționale, datorită dependenței de resursele externe pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar.
CAPITOLUL 2. DEFICITUL BUGETAR-CĂI DE FINANȚARE
“Singura regulă corectă este că bugetul nu ar trebui să fie niciodată echilibrat – decât în momentul în care excedentul care frânează inflația este înlocuit de un deficit care înăbușă deflația.” Warren Smith (1969)
În practica mondială, bugetul echilibrat este un fenomen rar, accidental, deoarece atât deficitul, cât și excedentul, depind nu doar de politica bugetar-fiscală, ci și de gradul de dezvoltare al economiei naționale. Atingerea echilibrului financiar public este posibilă doar în anumite momente: intersecția cheltuielilor și a veniturilor bugetare reprezintă un centru, în jurul căruia, în limitele bine determinate, se realizează variațiile diferenței lor. Realizarea acestei flexibilități în politica echilibrării bugetare constituie o performanță greu de atins în orice economie, însă încercările teoriei și practicii economice sunt în continuă dezvoltare.
O problemă foarte importantă și de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o reprezintă depistarea și îmbinarea modalităților de finanțare a acestuia.
Problema finanțării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetară și împrumutul de stat.
2.1 Finanțarea monetară a deficitului bugetar
2.1.1. Emisiunea monetară
Procesul emisiunii monetare constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale, este numit monetizarea deficitului bugetar, și are un pronunțat caracter inflaționist. În cadrul acestui proces, Ministerul Economiei și Finanțelor vinde titluri de stat Băncii Naționale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut, determinând astfel scăderea volumului valoric al titlurilor de stat obținute public. Pe măsură ce Banca Națională achiziționează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichide și astfel sporește masa monetară din economie. Banca Națională poate cumpăra titluri de stat de pe piața secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.
Finanțarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează economia, prin creșterea cheltuielilor totale datorită majorării cheltuielilor publice și private, ca urmare a creșterii ofertei de monedă. De asemenea, se realizează o majorare echivalentă a impozitelor, ceea ce înseamnă că această creștere a masei monetare este similară unei distribuții gratuite de monedă, care echivalează cu un transfer al sectorului public în favoarea menajelor, putând vorbi de un impozit negativ. Creșterea cheltuielilor publice corespunde exact creșterii masei monetare, deci, nu există efect net asupra menajelor.
Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaționist până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al prețurilor.
De asemenea, dacă autoritățile publice decid să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creștere corespunzătoare a ofertei monetare, accentuând inflația.
Avantajele acestei surse reprezintă faptul că există posibilitatea de a evita, pe termen scurt, sporirea datoriei externe și, totodată, dimensiunile datoriei de stat.
Ministerul Finanțelor Publice decurge la emisiunea monetară numai în cazurile când:
datoria externă este mare;
ratele dobânzilor pe piața internă sunt menținute la un nivel înalt, și finanțarea privilegiată din sursele externe este exclusă (de regulă, din motivul datoriei externe);
datoria de stat internă a atins deja limita maximă – ceea ce, deseori, servește ca motiv al prețului înalt la credite;
rezervele sunt epuizate.
Statul are marele privilegiu de a “crea banii” și pe această cale are la dispoziția sa un instrument ușor de finanțare a cheltuielilor sale: uneori, pentru fiecare unitate monetară tiparită Guvernul are o posibilitate în plus de a cheltui mai mult pentru o mulțime de obiective publice.
Veniturile Guvernului provenite din emisiunea monetară sunt considerate venituri publice inflaționiste, iar această operațiune se numește senioraj. Concomitent, însă, se presupune ca indispensabilă menținerea sub control sever a emisiunii monetare, pentru ca practica împrumuturilor de stat să se bazeze numai pe redistribuirea resurselor bănești disponibile, atât din sectorul privat, cât și din cel public.
O asemenea metodă folosită pentru finanțarea deficitului bugetar devine deseori mai eficientă pentru Guvern decât majorarea impozitelor sau contractarea împrumuturilor publice externe ori a împrumuturilor publice interne.
Efectele generate prin senioraj asupra resurselor financiare publice ale Guvernului sunt consecința majorării ofertei pe piața monetară, prin emisiune monetară, cu scopul declarat de a acoperi deficitul bugetar. Propagarea perturbațiilor inflaționiste dezechilibrate în economie se face cu rapiditate prin efectul multiplicatorului monetar asupra bazei monetare.
Având în vedere că oferta monetară (M) suplimentară prin emisiune monetară include atât banii existenți la populație (C), cât și depozitele bancare (D), putem scrie:
M = C + D sau: oferta monetară = bani cash + depozite bancare
O majorare a ofertei monetare prin emisiune monetară, va majora multiplicatorul monetar și va spori rata inflației în economie. Procesul inflaționist se amplifică în aceste condiții cu multiplicarea fiecărei unități monetare introduse în circulația bănească pentru finanțarea deficitului bugetar. În această conjunctură efectele negative induse în economie sunt dintre cele mai dezechilibrante, concretizate în accelerarea inflației, majorarea șomajului și în cele din urmă apariția unui deficit bugetar mai mare.”
În situația în care nu se dorește o creștere a ratei dobânzii, pentru a preveni această creștere, trebuie angajată o politică monetară expansionistă manifestată sub forma subscrierilor la obligațiunile emise de Guvern prin sistemul open-market. Astfel, cheltuielile deficitare obligă banca centrală la majorarea subscrierilor sale la obligațiunile guvernamentale, adică la a cumpăra o nouă îndatorare. Prin aceasta, în fapt, banca centrală monetizează deficitul bugetar și generează inflație.
Motivul pentru care se ajunge la această monetizare a deficitului bugetar este următorul: operațiunile open-market oferă băncilor comerciale posibilitatea de a-și majora rezervele, iar aceasta determină creșterea ofertei monetare. Deficitele bugetare monetizate sunt mai inflaționiste decât deficitele bugetare nemonetizate, pentru simplul motiv că în cadrul strategiei economice a Guvernului atât politica fiscală, cât și politica monetară sunt expansioniste, deci inflaționiste.
Concluzia esentială este că politica bugetară a statului are întotdeauna consecințe monetare, atunci când acoperirea cheltuielilor publice și finanțarea deficitului bugetar nu este realizată prin prelevări fiscale și împrumut nebancar public.
2.1.2 Impactul finanțării monetare a deficitului bugetar
Finanțarea deficitului bugetar pe calea emisiunii monetare afectează negativ economia, contra efectului pozitiv inițial de acoperire a cheltuielilor publice mari, prin creșterea masei monetare în circulație și, implicit, prin creșterea inflației și a prețurilor. În practică este necesară gestionarea rațională a resurselor financiare procurate prin împrumut public, deoarece, “finanțarea prin împrumuturi a unor cheltuieli publice neraționale, amplificate de plata dobânzilor și a comisioanelor, poate duce la folosirea implicită sau explicită a emisiunii inflaționiste de monedă, cu tot cortegiul de urmări nefaste pe care aceasta le antrenează.”
O devalorizare monetară, rezultat al emisiunii monetare, necesară finanțării deficitului bugetar, poate ameliora balanța curentă de plăți externe. În schimb, atunci când nivelul de utilizare al resurselor financiare în economie este ridicat, iar cererea suplimentară pentru bunuri autohtone, provocată de o eventuală devalorizare monetară, nu este întâmpinată de creșterea corespunzătoare în planul producției, atunci se declanșează sau se accelerează procesul inflaționist, care erodează sau poate chiar anihila efectul inițial pozitiv al devalorizării monetare.
Agravarea deficitului bugetar și efectul eforturilor Guvernului de finanțare a acestuia prin emisiune monetară au generat necesitatea unei analize riguroase care s-a realizat mai bine printr-o construcție teoretică ce urmează îndeaproape spiritul keynesian, în cadrul căruia are loc combinarea “efectului – preț” cu “efectul – venitului”, precum și examinarea acesteia în condițiile accentuării procesului inflaționist din economie. Această abordare a impactului economic al folosirii emisiunii monetare în finanțarea deficitului bugetar, dezvoltată și promovată de experți ai Fondului Monetar Internațional, privește, în principal, soldul balanței de plăți externe, pe de o parte, și “absorbția” (ca diferență între venitul național sau PIB și cheltuielile naționale totale), pe de altă parte”.
Efectul variației oricărei variabile economice (variația cursului de schimb) generate de emisiunea monetară asupra balanței de plăți externe este observată și analizată prin contrapunerea modificării producției totale și a venitului total modificării înregistrate de absorbție.
Impactul efectelor negative ale finanțării deficitului bugetar prin emisiune monetară asupra soldului balanței de plăți externe, în contextul echilibrului macroeconomic, poate fi exprimat astfel:
Figura 2.1. Impactul efectelor negative ale finanțării monetare a deficitului bugetar asupra balanței de plăți externe
Sursa: G.Martinescu, Finanțarea deficitului bugetar public și impactul său economic, Ed. Universității Al.I.Cuza, Iași, 2003
Finanțarea deficitului bugetar prin emisiune monetară afectează direct variabilele monetare. La rândul lor, variabilele monetare pot influența direct variabilele comerciale prin efectul variațiilor masei monetare în numerar asupra cheltuielilor cu importuri (a), precum și efectul “costul creditului” asupra vânzărilor de export (b). Analiza conduce la faptul că primul efect operează prin nivelul lichidităților interne în numerar și al doilea efect operează cu rata dobânzii. Variabilele monetare influențează indirect variabilele comerciale prin intermediul prețului intern și al absorbției.
Această diagramă arată că:
– modificările în absorbția internă și în variabilele comerciale pot apărea independent chiar de “forțele monetare” prin intermediul variabilelor absorbției autonome;
– variabilele comerciale se pot modifica drept răspuns la modificari în variabilele care au strânsă legătură cu emisiunea monetară internă, tezaurizarea sau absorbția.
Analiza mecanismului de răspuns posibil la o creștere exogenă în mărimea masei monetare prin intermediul emisiunii monetare în scopul finanțării deficitului bugetar, demonstrează relația între: bani, absorbție, preț și variabile comerciale în contextul modelului de echilibru general al balanței de plăți externe, făcând următoarele raționamente:
A. Economia este situată într-o “trapă a lichidității”, deci masa monetară suplimentară pusă în circulație prin emisiune monetară își găsește propria cale spre lichiditățile în numerar (balanța cash). În aceste condiții, creșterea în masa monetară ca urmare a emisiunii monetare necesară pentru finanțarea deficitului bugetar ar putea egala creșterea tezaurizării, pe de o parte, sau ar fi proporțională cu creșterea absorbției (cheltuială internă) sau venit ori nivelul prețului, pe de altă parte. Astfel balanța comercială rămâne neschimbată;
B. Economia are o înclinație marginală spre import mare. În acest caz, este posibil ca orice unitate monetară adițională internă indusă în economie prin emisiune monetară pentru finanțarea deficitului bugetar să fie preluată de autoritățile monetar-valutare pentru a o transforma în valută în scopul acoperirii plăților pentru importuri. Modificarea în tezaurizare va fi zero, la fel ca și absorbția, dar ar putea apărea o variație posibilă în soldul balanței de plăți externe.
2.2 Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar
2.2.1 Împrumutul de stat
În general, împrumutul generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a debitorului și nevoia de fructificare a resurselor excedentare aflate la creditori. Din cauza efectelor negative ale creșterii inflației în situația monetizării deficitului bugetar, soluția rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuri publice de pe piața internă sau externă.
Pentru finanțarea deficitelor bugetare în continuă creștere, între sporirea veniturilor fiscale (prin majorarea impozitelor existente sau introducerea unor impozite noi) și contractarea de împrumuturi, de regulă, se optează pentru cea de-a doua soluție, din următoarele considerente:
majorarea impozitelor este o măsură nepopulară, deoarece afectează imediat nivelul de trai al populației. De asemenea, în cazul creșterii inflației, venitul real se mărește datorită reducerii impozitelor, însă se creează un decalaj între calculul impozitelor și plata lor, ceea ce determină o valoare mai mică a veniturilor, generând astfel deficit bugetar;
împrumuturile de stat oferă categoriilor sociale avute un plasament sigur și remunerator pentru disponibilitățile lor bănești;
împrumuturile de stat oferă un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decât impozitele directe;
dacă împrumutul se solicită la Banca Centrală, termenul de obținere a resurselor bănești este cel mai scurt, comparativ cu emiterea de titluri de valoare pentru persoane fizice sau persoane juridice.
Ca și în cazul agenților economici, este necesar ca „profitul” pe termen mediu și lung realizat din finanțarea cheltuielilor publice să fie suficient de mare pentru a acoperi serviciul datoriei, să acopere pierderea de utilitate pe care o suportă piața prin privarea acesteia de resursele folosite pentru acoperirea deficitului și nu prin finanțarea bunurilor oferite de ea, iar factorii de decizie publică să-și mențină credibilitatea în urma recurgerii la împrumutul de stat. Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru finanțarea bunurilor publice solicitate de piață în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil, să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul deficitului bugetar.
În cadrul economiei, în condițiile unui anumit volum al resurselor financiare libere, contractarea de credite publice poate să conducă la reducerea investițiilor particulare. Pentru ca pe ansamblu procesul investițional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să utilizeze cheltuielile publice într-o proporție mai accentuată pentru investiții productive (șosele, autostrăzi, construirea de spitale, investiții în capital uman). Atât timp cât investițiile publice sunt la fel de productive ca și cele particulare, în viitor nu se vor reduce nici stocul de capital și nici venitul național. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile publice să fie direcționate către acele cheltuieli publice care finanțează bunuri de capital productive, în acest fel, fínanțarea unui deficit bugetar ridicat, deși va tempera investițiile particulare, va conduce totuși la o creștere economică, întrucât investițiile totale nu sunt afectate.
Înregistrarea deficitelor bugetare pe pacursul a mai multor ani, determină acumularea datoriei publice (în caz de finanțare prin împrumut). În cazul acesta apare un risc important, respectiv cel al datoriei. El antrenează următorul cerc vicios: existența unei datorii publice importante, ce implică plata de dobânzi considerabile către creditorii statului; în același timp, aceste dobânzi mari grevează asupra cheltuielilor bugetare, conducând la agravarea deficitului și la o nouă îndatorare publică care, la rândul său, conduce la noi dobânzi mai mari.
Împrumuturile publice de pe piața internă non-bancară pot părea una dintre cele mai raționale metode de finanțare a deficitului bugetar. Similar situației cu finanțarea din surse externe, această metodă permite evitarea presiunii inflaționiste, analogic finanțării (diminuează presiunea asupra balanței comerciale și sporirea datoriei externe). Însă, principalul dezavantaj, este impactul deflaționist asupra altor sectoare ale economiei.
Aceasta reprezintă metoda cu cele mai mici cheltuieli doar în cazurile când:
este complicat procesul monitorizării eliberării creditelor sectorului privat;
există o elasticitate relativă a ofertei interne;
finanțarea din sursele externe este relativ costisitoare;
există o datorie internă neînsemnată;
se constată un deficit al altor tipuri de active;
inflația, care însoțește perioada de trecere la economia de piață, a atins tempouri înalte și este inevitabilă.
Utilizarea surselor externe de finanțare implică în viitor o povară nesemnificativă asupra echilibrului bugetar și în acest sens restrâns minimizează cheltuielile aferente perioadei de tranziție. Însă, aceasta se întâmplă doar în cazul când nivelul dobânzilor de pe piața internă depășesc nivelul mondial și există posibilitatea de a menține un curs valutar stabil. Deoarece finanțarea din surse externe, corespunde sarcinii de atenuare a restricțiilor la resurse, ea diminuează presiunea inflaționistă, deși, în rezultatul apariției deficitului comercial, economia se confruntă cu problema datoriei interne. Deoarece balanța comercială cu timpul se înrăutățește, economia va fi nevoită tot mai mult să pună accentul și să se bazeze pe ramurile ce sunt orientate spre export, cu scopul de a evita apariția crizei de îndatorare.
În acest context rezultă că, atragerea disponibilităților din surse externe poate fi preferabilă pentru economia în tranziție când: se va reuși negocierea finanțării de concesiune; pe piața internă va fi înregistrat un deficit acut de capital în condițiile profiturilor interne înalte; balanța comercială va fi relativ „sănătoasă” în prezența perspectivelor favorabile de extindere a pieței; datoria internă va fi nesemnificativă; persistă probabilitatea inflației, în plus tentativele de a o evita devin sarcină primordială.
Nu este posibilă selectarea unei anumite metode de finanțare fără de a lua în calcul diferența dintre ratele dobânzilor de pe piața internă și de pe cea internațională. Deficitul este acoperit dintr-un număr egal de surse interne și externe. Dar pentru primul caz cu dobânzi joase, iar pentru al doilea – cu dobânzi înalte, costul intern înalt al capitalului complicând esențial problema acoperirii deficitului. În cazul ratelor dobânzilor mari, deficitul bugetar se va menține la un înalt nivel, tempourile inflației se vor accelera (deoarece o parte a cheltuielilor aferente achitării dobânzilor este acoperită, din credite bancare), balanța comercială se „deteriorează” (deoarece cealaltă parte a cheltuielilor aferentă achitării dobânzilor este finanțată din surse externe).
În cazul când nu este posibil de a recurge la finanțarea din surse externe, comportamentul ratelor dobânzii de pe piața internă devine indicatorul primordial al capacității economiei de a confrunta deficitul bugetar în perioada tranziției.
În cazul lipsei restricțiilor la finanțarea din surse externe, nivelul dobânzilor de pe piața internă nu mai are nici o importanță.
Rezultatele obținute în procesul acoperirii deficitului bugetar depind, de asemenea, de nivelul real al creșterii economice.
2.2.2. Impactul finanțării nemonetare a deficitului bugetar
Finanțarea nemonetară a deficitului bugetar reprezintă o modalitate acceptată, de regulă, în prezent. Prin preluarea cu împrumut de către stat a unei părți din aceste rezerve bănești, este posibilă redistribuirea de putere de cumpărare, inclusiv sub forma împrumuturilor, de la deținătorii de resurse libere, la dispoziția statului, pentru a finanța cheltuieli publice, fără a spori masa monetară, în mod nejustificat, ceea ce înseamnă că raportul dintre cererea și oferta de monedă se menține constant și în consecință această finanțare poate fi neinflaționistă.
Finanțarea prin împrumuturi nu antrenează, în principiu, efecte dereglatoare, iar dacă se folosesc resurse împrumutate de la banca de emisiune, impactul poate fi și pozitiv deoarece prin comparație cu impozitele sau împrumuturile obligatare împrumutul nu diminuează pe ansamblu disponibilitățile bănești de finanțare a investițiilor și consumului. Un alt efect este vizibil la nivelul creșterii producției sau PNB și a nivelului prețurilor. Astfel, dacă Guvernul apelează la împrumuturi pentru finanțarea deficitului, posibilitatea de creștere inflaționistă a prețurilor este mult mai mică decât în cazul apelului la banca de emisiune.
Pe fundalul contractării împrumuturilor publice se manifestă și mecanismul de producere a efectului de evicțiune, care majorează cererea în raport cu oferta de capitaluri de împrumut existentă anterior. Efectul de evicțiune reprezintă, în concepția monetaristă, un punct de vedere opus finanțării deficitului bugetar prin finanțarea din împrumuturi.
Limitată la sfera investițiilor, acest efect semnifică o reducere a investițiilor private în favoarea creșterii celor publice. Ca o consecință directă, ar urma creșterea ratei dobânzii pe piața financiară, iar aceasta la rândul său, provoacă „fuga” capitalurilor bănești private către sectorul public, deoarece plasarea acestora în titluri de stat ar putea asigura o rentabilitate mai mare decât investiția privată.
Analiza producerii efectului de evicțiune trebuie să aibă în vedere starea reală în care se află economia. Dacă aceasta funcționează la întregul potențial, efectul de evicțiune poate fi mare și va anihila impactul pozitiv pe care îl are creșterea cheltuielilor publice exprimată prin multiplicatorul lor. Dar, o asemenea situație apare mai rar și nu ar mai justifica un deficit bugetar finanțat din împrumuturi.
2.3. Instrumente utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar
Categoriile de instrumente la care se apelează pentru finanțarea deficitului bugetar sunt: instrumente nenegociabile și instrumente negociabile.
A. Instrumentele nenegociabile
1). Bonurile de trezorerie garantate. Acestea sunt la purtător, au o scadență unică (3, 5, 7 ani); rata dobânzii este garantată, fiind, de regulă, fixă; pot dispune de facilități fiscale. Au o utilizare tradițională, în prezent este restrânsă, fiind plasate, în țările occidentale, întreprinzătorilor particulari, micilor comercianți, artizanilor. Acest instrument este înlocuit cu noi instrumente mult mai flexibile, oferind subscriitorilor posibilitatea de reînnoire la rata dobânzii la piață.
2). Fondurile particulare, rezultate din depozitele deschise particularilor, folosite în unele țări occidentale, din motive de garantare suplimentară a securității acestora;
3). Finanțările de la Banca Centrală. Trezoreria poate apela la „ajutoare" de la Banca Centrală sub forma împrumuturilor remunerate sau nu. Asemenea ajutoare sunt reclamate deseori de impactul cursului de schimb valutar asupra soldului bugetar.
B. Instrumentele negociabile. Din această categorie fac parte:
1). Emisiunea de bonuri de trezorerie în contul curent. Trezoreria emite pe piața monetară efecte pe termen scurt în cont curent, conform procedurilor de adjudecare la care participă băncile și marile instituții financiare, care fac oferte de subscriere, indicând volumul și ratele de dobândă propuse.
2). Împrumuturi obligatare pe piața financiară. Acestea constau în realizarea unor operații cu caracter excepțional, bazate pe reglementări speciale, pentru emisiuni și plasamente de titluri de stat denumite obligațiuni, pe termen mediu și lung. În prezent, statele fac eforturi pentru modernizarea politicii emisiunilor de titluri de stat.
3). Împrumuturile externe. Acestea sunt folosite mai ales în perioadele de criză, de refacere și construcție economică; sunt contractate, în general, pe termen lung, fiind destinate investițiilor. Rambursarea lor este legată de obținerea de excedente ale resurselor în perioadele de expansiune și creștere economică drept rezultat al efectelor utilizării acestor împrumuturi. Dacă asemenea efecte pozitive nu se produc, creșterea datoriei externe reprezintă o componentă importantă a dobânzii ulterioare a bugetului, când statul trebuie să găsească soluții de rambursare, de reamenajare a plăților în contul datoriei externe.
Din cadrul acestor instrumente fac parte :
titlurile de stat în valută, emise pe piețele financiare externe;
împrumuturile de la guverne străine, de la băncile străine, agenții guvernamentale străine si alte instituții financiare multilaterale;
împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;
împrumuturile directe de la investitori privați, pe termen scurt, mediu sau lung;
România beneficiază de fonduri de la Uniunea Europeană acordate prin intermediul instrumentelor financiare de preaderare (PHARE, ISPA și SAPARD). Aceste fonduri sunt prevăzute să fie acordate până la data aderării efective la UE, urmând a fi înlocuite de la acea dată cu fondurile structurale și de coeziune. Dat fiind mecanismul de implementare a proiectelor de preaderare, României îi vor fi transferate fonduri de preaderare și după anul 2007.
CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ: “DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2008 – 2010”
« Criza este cea mai binecuvântată situație care poate să apară pentru țări și persoane, pentru că ea atrage dupa sine progrese. » (Albert Einstein)
3.1. INDICATORI BUGETARI SINTETICI
Ca urmare a creșterii tot mai rapide a cheltuielilor decât a veniturilor publice, bugetele se încheie tot mai frecvent cu deficit. Deficitul bugetar este cauzat de creșterea accelerată a cheltuielilor publice, de încetinirea ritmului de creștere a veniturilor sau de fenomene conjuncturale ce își transmit influența prin intermediul cursului de schimb și a ratei dobânzii.
Efectele pe plan economic ale deficitului bugetar sunt multiple. El majorează datoria publică, crescând astfel și rambursările, dobânzile și comisioanele aferente exigibile în fiecare an pentru stingerea datoriei publice interne și externe. În condițiile unei cereri de credite mari pentru acoperirea deficitului bugetar, rata dobânzii prezintă tendință de creștere. Deficitul bugetar contribuie la creșterea ratei dobânzii pe piață și se opune astfel investițiilor private, încetinind ritmul real al creșterii economice.
Deficitul bugetului general consolidat exprimă dezechilibrul existent la nivelul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg. Aceasta este expresia cea mai utilizată în analizele privind dezechilibrul dintre resursele și nevoile sectorului public. Acest indicator se determină prin diferență între veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat. În cazul în care această diferență este pozitivă atunci vorbim de surplus/excedent al bugetului general consolidat.
Ceea ce poate face Parlamentul, Guvernul este să determine componentele bugetului de stat. Bugetul are două componente: intrări și ieșiri: Intrările la buget se bazează pe taxe și impozite, iar ieșirile sunt alocațiile pentru sectoarele bugetare.
A crește veniturile înseamnă a crește impozitele și taxele. În schimb, toată lumea ar dori reducerea taxelor și impozitelor. A reduce impozitele înseamnă a reduce intrările, dar toți doresc să crească ieșirile. Trebuie să existe un echilibru.
Toate ieșirile, deci alocațiile pentru învățământ, pentru sănătate, pentru cultură, pentru asistență socială, ajutoarele de șomaj, pensiile, alocațiile pentru armată, pentru ordine publică derivă din posibilitățile pe care le are bugetul, în funcție de aceste intrări. Calculul bugetului pornește de la resurse atât în ceea ce privește veniturile, cât și cheltuielile.
Așadar, consolidarea bazei veniturilor bugetare este esențială pentru asigurarea resurselor necesare îndeplinirii angajamentelor în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblul de activități și operațiuni, integrate coerent și convergent orientate, derulate în timp și pe diverse stadii, cuprinzând elaborarea proiectului de buget, adoptarea bugetului, execuția bugetului, încheierea și aprobarea contului de execuție bugetară și controlul bugetar.
Elaborarea principalelor decizii bugetare se realizează la nivelul Guvernului prin organismul său specializat – Ministerul Economiei și Finanțelor, adoptarea proiectului de buget făcându-se de către Parlament.
În legea bugetului de stat se stabilesc volumul veniturilor și structura acestora pe capitole și subcapitole, volumul cheltuielilor pe destinații și pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj, volumul creditelor externe, volumul fondurilor externe nerambursabile, precum și volumul sumelor alocate din veniturile proprii pentru anul următor.
Bugetul de stat exprimă relațiile economice în formă bănească ce apar în procesul repartiției produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială și de altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relații se manifestă în sens dublu: pe de o parte, ca relații prin intermediul cărora se mobilizează resursele bănești la dispoziția statului, iar pe de altă parte, ca relații prin care se repartizează aceste resurse.
Figura 3.1 – Mobilizarea și repartizarea resurselor din buget
Relațiile de mobilizare a resurselor sunt relații de repartiție a produsului intern brut către stat prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor, la care se adaugă atragerile de disponibilități temporare libere din economie prin intermediul împrumurilor de stat interne.
Repartizarea resurselor prin intermediul bugetului de stat se realizează prin fluxurile reprezentând finanțarea serviciilor publice în conformitate cu gruparea cheltuielilor bugetare. Potrivit datelor oficiale prezentate în „Raportul privind situația macroeconomică pentru anul 2007 și proiecția acesteia pe anii 2008-2010” și „Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acesteia în perioada 2009-2011” se poate prezenta grafic o evoluție a indicatorilor bugetari sintetici în perioada 2008 – 2010 (pondere în PIB), grafic prezentat în figura 3.2.
Figura 3.2 Evoluția indicatorilor bugetari sintetici
în perioada 2008-2010 (pondere în PIB)
Elaborate de autor pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS
Conform graficului de mai sus, care cuprinde indicatorii bugetari sintetici, se poate observa tendința fluctuantă atât a veniturilor cât și a cheltuielilor ceea ce determină modificări la nivelul deficitului bugetar.
Dacă în perioada 2004 – 2007 România a respectat cu strictețe criteriul deficitului bugetar menținându-l sub plafonul de 3% din PIB, începând cu anul 2008 ponderea deficitului bugetar în PIB a cunoscut un derapaj semnificativ, depășind cu mult pragul admis de 3% din PIB.
În perioada 2008 – 2010 veniturile bugetare au înregistrat ponderi în PIB care s-au situat în jurul a 31% – 33% în timp ce cheltuielile au înregistrat ponderi în PIB din ce în ce mai mari, situate între 37,8% – 39,5%.
3.2 Analiza veniturilor bugetului de stat în perioada 2008-2010
Constituirea veniturilor bugetare se face ținând seama de impozitele, taxele, contribuțiile și toate celelalte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice și/sau juridice. Astfel, veniturile menționate în bugetul de stat cuprind veniturile curente (venituri fiscale și nefiscale), veniturile din capital și încasările din rambursarea împrumuturilor acordate (figura 3.3).
Figura 3.3– Componentele veniturilor bugetare
În categoria veniturilor bugetare conform legii bugetare și a Codului Fiscal întâlnim veniturile fiscale ce cuprind impozite directe și impozite indirecte, precum impozitul pe profit, impozitul pe salarii și pe venit, impozite și taxe pe proprietate, alte impozite directe, contribuțiile pentru pensia suplimentară și pentru persoanele cu handicap, taxa pe valoare adăugată, accizele, taxele vamale și alte impozite indirecte.
În categoria veniturilor bugetare potrivit acelorași reglementări în vigoare întâlnim și veniturile nefiscale care cuprind veniturile din proprietate și veniturile din vânzări de bunuri și servicii -figura 3.4
Figura 3.4 – Componentele veniturilor curente-nefiscale
Evoluția și structura principalelor venituri ale bugetului general consolidat în perioada 2008 – 2010 sunt prezentate în tabelul 3.1.
Estimarea veniturilor bugetului general consolidat a fost realizată pe baza indicatorilor macroeconomici proiectați pentru anul 2011 și a reglementărilor existente în domeniul fiscal.
Tabelul 3.1 – Evoluția veniturilor bugetare în perioada 2008 – 2010
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Veniturile bugetare au continuat tendința din perioada anterioară ca urmare a poziției ciclice favorabile a economiei, precum și îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare, situându-se în anul 2008 la un nivel de 32,8% din PIB, în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de anul 2007.
Pentru anul 2008 se remarcă continuarea reducerii presiunii fiscale prin diminuarea contribuțiilor de asigurări sociale cu 0,2 puncte procentuale față de anul 2007.
Potrivit realizărilor veniturilor bugetului general consolidat aferente anilor 2008 – 2010, am creat o reprezentare grafică (figura 3.5) a evoluției principalelor venituri bugetare ale acestei perioade.
Figura 3.5 Evoluția principalelor venituri bugetare ale perioadei 2008-2010
Veniturile bugetului general consolidat pentru anii 2009 și 2010 sunt estimate la 156.624,9, respectiv 168.598,5 milioane lei (31% din PIB, respectiv 33% din PIB), înregistrându-se o creștere nominală de 3.051,9 milioane lei față de anul 2008. Pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite a evoluat astfel:
1. Veniturile din impozitul pe profit au scăzut în termeni nominali, acestea având o pondere în PIB în anul 2009 de 2,4%, cu 0,2 puncte procentuale în scădere față de 2008 și cu 0,4 puncte procentuale în plus față de 2010.
2. Impozitul pe venit și salarii s-a menținut la 3,7% din PIB în anii 2008 și 2009, însă a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în anul 2010 (de la 3,7 % în 2009, la 3,5% în 2010) datorită scăderii câștigului salarial mediu brut și a numărului mediu de salariați în anul 2010 față de anul 2009.
3. Veniturile din taxa pe valoarea adăugată au scăzut cu 1,3 puncte procentuale în anul 2009 (de la 8,1% în 2008, la 6,8% în 2009). În anul 2010 a avut loc o creștere nominală cu 0,9 puncte procentuale în comparație cu anul 2009, însă pe termen mediu încasările din TVA vor rămâne la un nivel inferior ca pondere în PIB față de cele realizate în anul 2008.
4. Nivelul veniturilor din accize s-a modificat față de anul 2008, în anul 2010 având loc o creștere cu 0,3 puncte procentuale în PIB față de anul anterior (de la 3,1% în 2009, la 3,4% în 2010) ca urmare a majorării nivelului accizelor și impactului pozitiv din cursul de schimb.
5. Contribuțiile de asigurări sociale continuă să dețină ponderea cea mai mare în produsul intern brut, însă înregistrează în anul 2010 o scădere cu 0,8 puncte procentuale (de la 9,7% în 2008, la 8,9% în 2010). Evoluția moderată a câștigului salarial mediu brut pe termen mediu și implementarea graduală a Pilonului II de pensii va conduce la diminuarea continuă a ponderii contribuțiilor la asigurările sociale în PIB până în anul 2012.
Tabelul 3.2 – Evoluția componentelor veniturilor bugetului de stat
în anul 2009 comparativ cu anul 2008
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Comparativ cu anul 2008, din tabelul de mai sus se poate observa că trendul veniturilor bugetare în anul 2009 a fost de descreștere, cuprinzând atât veniturile fiscale cât și pe cele nefiscale, precum și veniturile din capital și donațiile, cea mai însemnată scădere înregistrându-se în cadrul veniturilor din capital (49,15%). Cu toate acestea au fost înregistrate și creșteri, respectiv impozitul pe venit a crescut cu 0,27%, impozitul și taxele pe proprietate au crescut cu 3,80%, iar nivelul accizelor a crescut cu 14,16%.
Tabelul 3.3. – Evoluția componentelor veniturilor bugetului de stat
în anul 2010 comparativ cu anul 2009
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
În anul 2010 au avut loc creșteri semnificative față de anul 2009, ponderea cea mai mare deținând-o veniturile nefiscale care au crescut cu 4827,2 mil.lei (32,41%), iar cea mai mică pondere având-o accizele – 11,55%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată la impozitul pe profit, respectiv o micșorare cu 1777,9 mil. lei (14,9%), iar impozitul pe venit a scăzut cu 594,6 mil. lei (3,20%), aceste modificări fiind influențate de creșterea moderată a câștigului salarial mediu brut în concordanța cu productivitatea.
Figura 3.6 – Structura veniturilor bugetului general consolidat realizate în anul 2008
-procent în total venituri-
Conform graficului realizat se poate observa ca în anul 2008 veniturile bugetare au avut o evoluție ascendentă, influențată de:
introducerea cotei unice de 16%, care a avut avantaje multiple, printre care: a relansat economia, a micșorat economia subterană, a generat venituri mai mari pentru întreprinzători, a generat venituri mai mari pentru angajați;
păstrarea taxei pe valoare adăugată la 19%;
înlăturarea oricăror posibiliăți de înlesniri fiscale, care, coroborate cu întărirea controlului fiscal, au contribuit la creșterea veniturilor bugetare.
Consolidarea bazei veniturilor bugetare rămâne în continuare esențială pentru asigurarea resurselor necesare dezvoltării economice și îndeplinirii angajamentelor României asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Figura 3.7 – Structura veniturilor bugetului general consolidat realizate în anul 2009
-procent în total venituri-
Veniturile bugetare au înregistrat o dinamică nominală negativă (5,2%) în comparație cu ritmuri de creștere de peste 10% în medie în anii precedenți. Decalajul veniturilor bugetului general consolidat față de aceeași perioadă a anului precedent este datorat reducerii veniturilor fiscale și nefiscale cu 8%, dintre care în special a încasărilor din impozite pe producție și importuri (-11,8%) în contextul contracției consumului privat și a comerțului exterior.
Reducerea veniturilor din TVA (-16,02%) și taxe vamale (-32%) a fost parțial compensată de avansul veniturilor din accize (14,16%) în urma creșterii substanțiale a nivelului accizelor la țigări și evoluției cursului de schimb.
Dinamica încasărilor din impozite pe profit și venit (-2,4%) a fost afectată de reducerea cifrei de afaceri în toate sectoarele economiei și de tendința de deteriorare a pieței muncii, astfel veniturile din impozitul pe profit au înregistrat o scădere de 8,93%, în timp ce încasările din impozitul pe venit s-au menținut relativ constante. Veniturile din contribuțiile de asigurări sociale s-au comprimat cu 2,31%.
Figura 3.8 – Structura veniturilor bugetului general consolidat realizate în anul 2010
-procent în total venituri-
În anul 2010 veniturile încasate la bugetul general consolidat au fost cu 1197,6 mil. lei (7,64%) mai mari, față de realizările perioadei corespunzătoare din anul precedent.
Încasările au crescut, în principal la veniturile din taxa pe valoare adăugată, cu 14,35% față de aceeași perioadă din anul precedent, la accize unde încasările sunt mai mari cu 11,55% la nivelul bugetului general consolidat, la veniturile nefiscale (32,41%).
Veniturile din TVA au înregistrat creșteri mari ca urmare a majorării cotei de la 19% la 24%. Veniturile din accize au crescut ca urmare a majorării nivelului de accizare aplicat de la 1 ianuarie 2010, a cursului mediu LEI/EURO luat în calcul la plata accizelor pentru anul 2010, precum și a creșterii cuantumului accizei la unele produse.
Cu toate acestea însă, se mențin decalaje importante la impozitul pe profit (- 14,9%), impozitul pe venit (-3,2%), precum și la contribuțiile de asigurări sociale (- 4,54%).
Așadar, în condițiile măsurilor de ajustare bugetară, inclusiv de creștere a TVA cu 5 puncte procentuale, și a efectelor acestora asupra activității economice, concomitent cu scăderea cererii în sectorul construcțiilor și al serviciilor, pentru anul 2010, a avut loc o reducere – în termeni reali – a produsului intern brut de 1,2%.
3.3. ANALIZA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT ÎN PERIOADA 2008- 2010
Constituirea cheltuielilor bugetare se face ținând seama de toate ieșirile, deci de toate alocațiile pentru învățământ, pentru sănătate, pentru cultură, pentru asistență socială, ajutoarele de șomaj, pensiile, alocațiile pentru armată, pentru ordine publică care derivă din posibilitățile pe care le are bugetul, în funcție de intrări, de capital și de încasările din rambursarea împrumuturilor acordate.
În categoria cheltuielilor bugetare aferente sectoarelor naționale, respectiv autoritățile publice, apărare națională, ordine publică și siguranță națională, învățământ, sănătate, cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret, asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații, servicii și dezvoltare publică și locuințe, mediu și ape, industrie, agricultură și silvicultură, transporturi și comunicații, cercetare știintifică și alte acțiuni economice, conform legii bugetului de stat, întâlnim:
Figura 3.9 – Componentele cheltuielilor bugetare
Evoluția și structura principalelor cheltuieli ale bugetului general consolidat în perioada 2008 – 2010 sunt prezentate în tabelul 3.4.
Estimarea cheltuielilor bugetului general consolidat a fost realizată pe baza indicatorilor macroeconomici proiectați pentru anul 2011 și a reglementărilor existente în domeniul fiscal.
Tabelul 3.4 – Evoluția cheltuielilor bugetare în perioada 2008 – 2010
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Cheltuielile publice au înregistrat o dinamică ridicată în anul 2008, nefiind orientate către activități productive. Cheltuielile de personal prezintă o creștere nominală de 35,4% față de anul 2007, atingând un nivel de 9,1% din produsul intern brut și un procent de 24% din nivelul total al cheltuielilor publice. În plus, în anul 2008 a avut loc o tendință sistematică de scădere a ponderii cheltuielilor cu salariile de bază în totalul cheltuielilor cu salariile, coroborată cu creșterea ponderii cheltuielilor cu indemnizațiile, a sporurilor și cheltuielilor cu salariile în natură.
Deficitul bugetar excesiv a condus la creșterea cu 16,4 mld. lei a datoriei publice guvernamentale la 31 decembrie 2008 față de sfârșitul anului 2007.
Potrivit realizărilor cheltuielilor bugetului general consolidat aferente anilor 2008 – 2010, am creat o reprezentare grafică (figura 3.10) a evoluției principalelor cheltuieli bugetare ale acestei perioade.
Figura 3.10 Evoluția principalelor cheltuieli bugetare ale perioadei 2008-2010
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anii 2009 și 2010 au fost în valoare de 193.025,4 milioane lei, respectiv 201.903,6 milioane lei (38,2% din PIB, respectiv 39,5% din PIB), înregistrându-se o creștere nominală de 11.563,4 milioane lei față de anul 2008. Pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor cheltuieli a evoluat astfel:
Scăderea accentuată a ponderii cheltuielilor de personal în produsul intern brut la 8,4% în anul 2010 de la 9,1% în anul 2008 a fost un element esențial în procesul de dezinflație.
Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 0,8 puncte procentuale în anul 2009, respectiv cu 0,7 puncte procentuale în anul 2010 față de cele înregistrate în anul 2008, ca urmare a măsurilor de reducere a volumului cheltuielilor bugetare aprobate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar – fiscale.
Dobânzile s-au majorat față de anul 2008 cu 0,5 puncte procentuale în anul 2009 și cu 0,7 puncte procentuale în anul 2010 ca urmare a funcționării stabilizatorilor automați dar și a creșterii stocului de datorie publică și a dobânzilor.
Ponderea subvențiilor s-a redus progresiv de la 1,6% din PIB în anul 2008, la 1,3% din PIB în anul 2010.
Scăderea ponderii cheltuielilor de capital 3,8% din PIB în anul 2010 față de 5,3% din PIB în anul 2008 și care dețin o pondere în totalul cheltuielilor bugetare în anul 2009 de 14%, reflectă faptul că nu au fost redirecționate suficiente fonduri publice pentru susținerea creșterii economice.
Tabelul 3.5 – Evoluția componentelor cheltuielilor bugetului de stat
în anul 2009 comparativ cu anul 2008
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
În anul 2009 au avut loc modificări atât în sens crescător cât și descrescător față de anul 2008. Cea mai semnificativă urcare a fost înregistrată în cadrul depozitelor, care au crescut cu 66% față de cele din anul anterior, iar cea mai redusă creștere a avut loc la cheltuielile de personal (2,41%). Cea mai importantă scădere, așa cum rezultă din tabel, a fost înregistrată în cadrul operațiunilor financiare, care s-au diminuat cu 34,9%.
Funcționarea stabilizatorilor automați a sprijinit economia prin creșterea cheltuielilor cu asistența socială la 12,7% din PIB în anul 2009, însă o dată cu relansarea economiei, aceste cheltuieli vor încetini până la un nivel inferior.
Tabelul 3.6 – Evoluția componentelor cheltuielilor bugetului de stat
în anul 2010 comparativ cu anul 2009
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Comparativ cu anul 2009, în anul 2010 cea mai semnificativă creștere a fost a operațiunilor financiare care au crescut cu 184 milioane lei față de cele din perioada precedentă, urmate de dobânzi cu 20%, cea mai mică fiind a asistenței sociale respectiv cu 4.639,8 milioane lei (7,25%). Modificarea în sens descrescător a fost importantă în cazul cheltuielilor de capital, care au scăzut cu 3.806,4 milioane lei, respectiv 16,42%, cea mai puțin semnificativă fiind modificarea subvențiilor care au scăzut cu 6,6%.
Figura 3.11 – Structura cheltuielilor bugetului general consolidat realizate în anul 2008
-procent în total cheltuieli-
Cheltuielile bugetare pe anul 2008 au crescut cu 2,4 puncte procentuale în PIB, comparativ cu anul 2007, evidențiindu-se un proces de îmbunătățire a a calității acestora, prin alocarea unor sume semnificative asistenței sociale pentru susținerea sistemului de pensii, precum și cheltuielilor de capital care ating 5,3% din PIB și care reprezintă una dintre cele mai substanțiale creșteri a ponderii cheltuielilor de capital din ultimii ani. Principalele caracteristici ale cheltuielilor bugetului general consolidat ale anului 2008 sunt următoarele:
Menținerea dobânzilor la aproximativ același nivel cu cel din 2007 (0,7% din PIB față de 0,8% din PIB în anul 2007), tendință ce permite consolidarea limitelor de manevră în cadrul politicii bugetare pentru direcționarea resurselor bugetare către domeniile esențiale ale economiei.
Subvențiile dețin 1,6% din PIB, remarcându-se tendința de scădere a ponderii acestora, ceea ce relevă retragerea treptată a statului din economie, întărirea mecanismelor de piață.
Transferurile, dețin ponderea cea mai mare în PIB (14,7%), cu 1,7 puncte procentuale în creștere față de anul 2007.
Figura 3.12 – Structura cheltuielilor bugetului general consolidat realizate în anul 2009
-procent în total cheltuieli-
Cheltuielile bugetului general consolidat ale anului 2009 au fost în sumă de 193.025,4 milioane lei, mai mari cu 1,4 puncte procentuale față de cele ale anului precedent. Principalele caracteristici ale cheltuielilor bugetului general consolidat ale anului 2009 sunt următoarele:
Cheltuielile de personal și-au crescut ponderea în produsul intern brut la 9,2% de la 9,1% în 2008, fiind un element esențial în procesul de dezinflație.
Subvențiile dețin 1,4% din PIB, în scădere cu 0,2 puncte procentuale față de anul 2008 (1,6% din PIB).
Transferurile continuă să dețină ponderea cea mai mare în PIB (14,7% din PIB), cu 1,3 puncte procentuale în creștere față de anul 2008, o categorie specială de transferuri fiind cele destinate finanțării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile postaderare, categorie nouă introdusă în proiectul de buget pe anul 2009, care dețin 3,5% din PIB.
Nivelul dobânzilor a crescut față de anul precedent cu 0,5 puncte procentuale, respectiv de la 0,7% din PIB în anul 2008 la 1,2% din PIB în anul 2009.
Figura 3.13 – Structura cheltuielilor bugetului general consolidat realizate în anul 2010
-procent în total cheltuieli-
Cheltuielile bugetului general consolidat în suma de 201.903,6 milioane lei, au crescut în termeni nominali cu 4,6% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Creșterea s-a înregistrat în principal la dobânzi (+0,5%), ca urmare a finanțării deficitelor bugetare acumulate în anii precedenți, programe cu finanțare UE (+15,9%) și asistență socială (+8%).
Cheltuielile de personal au înregistrat o reducere de 0,8% la nivelul bugetului general consolidat ca urmare a reducerii salariului cu 25% (în luna august, cheltuielile de personal au cunoscut o reducere accentuată, fiind prima lună de plată a drepturilor salariale diminuate cu 25%, aferente lunii iulie).
Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 0,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2009, ca urmare a majorării plăților la fondul de sănătate privind serviciile de sănătate.
3.4. DEFICITUL BUGETAR- previziuni pentru anii 2011-2012
Cadrul macroeconomic pentru anul 2011 ia în considerare faptul că evoluțiile economice și financiare se vor îmbunătăți, recesiunea își va aduce amplitudinea pe parcursul primului semestru al anului, iar în semestrul II economia își va relua creșterea sustenabilă, astfel încât pe medie să fie posibilă o majorare a PIB cu 1,5%.
Reformele fiscale ce vor fi întreprinse pentru perioada următoare au fost concepute astfel încât să prevină noi presiuni ale cheltuielilor, să îmbunătățească procesul bugetar și să asigure eficiența colectării veniturilor și operațiunilor bugetare pe termen mediu. Aceasta înseamnă așezarea la baza politicii publice a performanțelor activităților finanțate și alocarea fondurilor pe criteriul eficienței. Dacă fondurile vor fi alocate către sectoare mai puțin productive, rezultatul va fi adâncirea crizei, în loc ca instrumentele fiscale să fie utilizate ca pârghii eficiente pentru stimularea creșterii economice.
Politica bugetară promovată pentru anii 2011 – 2012 este o politică prudentă, restrictivă care are în vedere continuarea eforturilor de consolidare fiscală pentru atingerea unei ținte de deficit de 4,4% din PIB în anul 2011 și 3% din PIB în anul 2012, coroborat cu aplicarea măsurilor de ajustare prevăzute pentru anul 2011.
Tabel 3.7 Evoluția indicatorilor bugetari pentru anii 2011 – 2012
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Potrivit datelor furnizate de către Ministerul de Finanțe se poate realiza o reprezentare grafică prin care să se ilustreze evoluția indicatorilor bugetari pentru anii 2011 – 2012.
Figura 3.14 Evoluția indicatorilor bugetari sintetici în perioada 2011 – 2012
(pondere în PIB)
Elaborate de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Din graficul de mai sus se poate observa tendința de scădere atât a veniturilor cât și a cheltuielilor, ceea ce va duce respectiv și la scăderea deficitului bugetar care se va reduce la 3% din PIB.
Construcția bugetului pe anul 2011 aliniată la Strategia fiscal – bugetară pentru orizontul de timp 2011 – 2012, prevăzută de Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, are ca și obiectiv central reducerea graduală a deficitului bugetar către nivelul prevăzut prin Tratatul de la Maastricht până în anul 2012.
Pentru anul 2011 se prevede un deficit de 4,4% din PIB, de aceea cheltuielile de personal au fost limitate la 40.574 milioane lei, respectiv la 42.592 milioane lei în anul 2012, pentru atingerea unui deficit de 3% din PIB.
Veniturile bugetare sunt prevăzute la 32,9% din PIB pentru anul 2011 și la 33,3% din PIB pentru anul 2012, potențate și de creșterea economică ce va reveni pe teritoriul pozitiv în decursul acestei perioade. Cheltuielile bugetare sunt prevăzute la 37,3% din PIB în anul 2011, respectiv 36,3% din PIB în anul 2012 datorită continuării măsurilor de ajustare. Astfel, s-a revizuit structura cheltuielilor bugetare prin majorarea cheltuielilor ce conduc la creștere economică, prin alocarea unor fonduri însemnate cheltuielilor pentru investiții, reducerea și redirecționarea subvențiilor bugetare, și proiecția unor creșteri salariale în strânsă corelație cu productivitatea muncii.
Potrivit prevederilor bugetare aferente anilor 2011 – 2012, am creat o reprezentare grafică a evoluției principalelor venituri și cheltuieli bugetare ale acestei perioade.
Figura 3.15 Evoluția veniturilor bugetare în perioada 2011-2012
(pondere in total venituri)
Veniturile bugetului general consolidat pentru anii 2011 si 2012 sunt estimate la 179.223 milioane lei, respectiv 199.379,2 milioane lei (32,9% din PIB, respectiv 33,3% din PIB), previzionându-se o creștere nominală de 40.904,5 milioane lei față de anul 2010. Pe categorii, ponderea în produsul intern brut a principalelor impozite va evolua astfel:
Veniturile din impozitul pe profit vor crește în termeni nominali, acestea având o pondere în total venituri în anul 2012 de 6,11%, cu 0,6 puncte procentuale în creștere față de anul 2011.
Impozitul pe venit și salarii se va menține la 10,3% din total venituri în anii 2011 și 2012, iar pe termen mediu evoluția va fi determinată de creșterea moderată a câștigului salarial brut în concordanță cu productivitatea.
Veniturile din taxa pe valoarea adăugată vor scade cu 0,2 puncte procentuale în anul 2012 (de la 25,8% din total venituri în anul 2011, la 25,6% din total venituri în 2012).
Nivelul veniturilor din accize se va modifica față de anul 2010, în anul 2011 ajungând la 10,3% din total venituri, urmând ca în anul 2012 să înregistreze o scădere de 0,14 puncte procentuale, ca urmare a creșterii accizelor pentru anumite produse accizabile potrivit calendarului stabilit în acest sens (țigarete, unele produse energetice și energia electrică).
Evoluția moderată a câștigului salarial mediu brut pe termen mediu si implementarea graduală a pilonului II de pensii va conduce la diminuarea continuă a ponderii contribuțiilor la asigurările sociale în PIB până în anul 2012, acestea ajungând în acel an la 9,2% din PIB.
Tabelul 3.8 – Evoluția componentelor veniturilor bugetului de stat
în anul 2012 comparativ cu anul 2011
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Din tabelul de mai sus se poate observa faptul ca în anul 2012 toate componentele veniturilor bugetului de stat vor avea o tendință ascendentă în comparație cu anul 2011. Cea mai semnificativă modificare va fi cea a veniturilor din impozitul pe profit, care vor crește cu 23,05% față de anul precedent, urmată de modificarea veniturilor din capital care vor crește cu 11,24%.
Cea mai scăzută influență o va deține veniturile din impozite și taxe pe proprietate care se vor modifica doar cu 4,43%, precum și contribuțiile de asigurări sociale care vor crește în anul 2012 cu 4,74%.
Estimarea evoluției principalelor categorii de impozite și taxe pe perioada 2011 – 2012 are la baza proiecția indicatorilor macroeconomici și menținerea principalelor rate de taxare la același nivel, potrivit legislației în vigoare.
Deși în valoare nominală veniturile bugetare vor înregistra o creștere cu aproximativ 18,25%, ponderea acestora în PIB este estimată în ușoară scădere.
Această evoluție prudentă este determinată, din punct de vedere al structurii veniturilor, de traiectoria veniturilor din impozitul pe venit și contribuții de asigurări sociale în condițiile revenirii mai lente a pieței muncii, dinamicii prudente a câștigurilor salariale și creșterea transferurilor către pilonul II de pensii. După anualizarea efectului majorării cotei standard de TVA în 2011, se estimează că dinamica veniturilor din TVA și accize va evolua în linie cu cea a consumului privat și va fi influențată ușor negativ de aprecierea cursului de schimb. Veniturile nefiscale sunt afectate pozitiv de măsuri temporare în anul 2011, însă pe termen mediu se așteaptă ca efectul acestor măsuri să se dilueze semnificativ, iar nivelul încasărilor să se stabilizeze.
Figura 3.16 Evoluția principalelor cheltuieli bugetare ale perioadei 2011-2012
(pondere în total venituri)
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anii 2009 și 2010 sunt estimate la 203.176 milioane lei, respectiv 217.351 milioane lei, înregistrându-se o creștere nominală de 15.447,4 milioane lei față de anul 2010.
Reducerea cheltuielilor de personal cu 0,4 puncte procentuale în anul 2012 (20% din total venituri în anul 2011) va avea la bază restructurarea salarizării în sistemul public și economic prin implementarea Legii salarizării unitare prin care a fost stabilit obiectivul de reducere a cheltuielilor de personal la 7% din PIB în anul 2015.
Cheltuielile de investiții, sunt prevăzute să dețină o pondere de 6,5% din PIB și o pondere de 17,3% din total cheltuieli în anul 2011, în anul 2012 înregistrându-se o creștere până la nivelul de 20% din total cheltuieli, bugetul general consolidat contribuind astfel la stimularea creșterii economice și asigurarea unui nivel de trai mai bun pentru perioada următoare.
Subvențiile vor scădea la 1,1% din PIB față de 1,3% din PIB în anul 2010 îndeosebi ca urmare a expirării perioadei permise de către Uniunea Europeană pentru subvenționarea extracției de cărbune, însă ponderea acestora va crește la 2,46% din total cheltuieli în anul 2012.
Tabelul 3.9 – Evoluția componentelor cheltuielilor bugetului de stat
în anul 2012 comparativ cu anul 2011
Elaborat de autor în baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, BNR și INS.
Din tabelul de mai sus se poate observa că, în anul 2012 în ceea ce privește cheltuielile, se previzionează o creștere față de anul 2011, cea mai mare pondere având-o cheltuielile de investiții care se vor mări cu 23,4%, însă subvențiile vor scădea cu 413 milioane lei (7,14%) față de anul 2011.
Ajustarea cheltuielilor bugetare totale cu circa 1,2 puncte procentuale raportat la PIB se va baza, în principal, pe implementarea și efectele reformei salariilor, pensiilor și acordării asistenței sociale, dar și pe o restrângere a cheltuielilor cu subvenții și cu bunuri și servicii. Această ajustare permite reducerea deficitului bugetar cu circa 1 punct procentual dar și menținerea alocărilor pentru cheltuieli de investiții la un nivel de peste 7% din PIB de-a lungul întregului interval de prognoză (față de anul 2011 creșterea cheltuielilor de investiții se situează la aproximativ 0,8 puncte procentuale).
Pe termen mediu, cheltuielile bugetare vor fi direcționate cu prioritate către finanțarea sectoarelor ce constituie baza creșterii economice durabile, și anume: învățământ, sănătate, cercetare-dezvoltare, infrastructură, protecție socială și nu în ultimul rând dezvoltarea agriculturii.
Totodată, în sensul îmbunătățirii structurii economice a cheltuielilor publice, accentul se va pune pe finanțarea proiectelor de natură investițională astfel încât, prin resursele naționale cumulate cu contribuția fondurilor europene, să se reducă deficitul de infrastructură față de standardele Uniunii Europene.
CONCLUZII
Economia globală a intrat în anul 2008 în cea mai mare criză economică după Marea Recesiune din anii 1930. Criza a avut un grad ridicat de sincronizare fiind afectate atât tările dezvoltate cât și tările emergente, demonstrând creșterea semnificativă a gradului de interdependență a economiilor lumii.
Începând cu ultimul trimestru al anului 2008, criza financiară s-a propagat rapid și în România, în contextul unei economii mondiale tot mai globalizate, și, în mod specific, al economiei românești puternic integrate în economia UE, astfel încât orice șoc negativ extern s-a propagat rapid și la nivel intern.
Conform opiniei lui Lucian Croitoru, România este una dintre cele mai sărace țări din UE. Economiile interne susțin prea puțin obiectivul ei de a converge relativ rapid către media nivelului de trai al Uniunii Europene. Reluarea creșterii economice la rate apropiate de potențial, adică de nivelul sustenabil, depinde de intrări adecvate de capitaluri străine în sectorul privat. Dar, cei care înainte de criză investeau sume cu mult peste cele necesare finanțării creșterii economice sustenabile, astăzi așteaptă. Așteaptă reforme și ajustări care să asigure sustenabilitatea fiscală. S-au făcut ceva progrese în această direcție, dar consolidarea lor în 2011 este obligatorie. În plus, pentru a accelera în mod sustenabil convergența reală cu UE, economia are nevoie de reforme care să-i mărească potențialul de creștere, care a fost redus de criză.
Pe termen scurt, prioritatea Guvernului a fost și rămâne în continuare legată de relansarea economică, crearea de locuri de muncă și asigurarea sustenabilității finanțelor publice.
În ciuda spațiului fiscal bugetar redus ca urmare a politicii macroeconomice expansioniste promovate în anii anteriori, Guvernul a reacționat cu promptitudine în anul 2009, și a pus în practică un program de măsuri anticriză concretizat într-o serie de măsuri consistente de stabilizare a economiei și reluare a procesului de creștere economică, astfel:
măsuri de stimulare a cererii prin creșterea puterii de cumpărare a locuințelor (Programul prima casă), a mașinilor (Programul rabla), susținerea exporturilor (capitalizarea Eximbank);
măsuri de stimulare a investițiilor (neimpozitarea profitului reinvestit, investiții în reabilitarea termică a locuințelor);
măsuri de stimulare a agriculturii (Programul „Primul siloz”);
măsuri cu caracter social (acordarea pensiei sociale pentru pensionarii cu venituri mici în două tranșe);
măsuri de protejare pe piața muncii (șomajul tehnic, Programul ˝Bani pentru angajați mai mulți, mai competenți, mai sănătoși˝, prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de șomaj cu trei luni).
În plus, Guvernul României a încheiat un acord financiar extern multilateral cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Mondială, precum și alte instituții financiare internaționale în valoare de 19,95 miliarde de Euro cu o durată de 24 luni. Programul a ajutat la ajustarea ordonată a deficitului extern, asigurarea unei finanțări externe adecvate și îmbunătățirea nivelului de încredere în perspectivele economiei românești.
Măsurile puse în practică sunt bine țintite, au un caracter bine definit în timp și sunt coordonate cu prevederile Planului European de Redresare Economică. Efectul acestora este relativ dificil de cuantificat din punct de vedere cantitativ în condițiile în care legăturile între diversele instrumente de politică economică și indicatorii macroeconomici sunt incerte datorită volatilității macroeconomice fără precedent. Cel mai probabil însă dacă nu ar fi fost pus în practică acest program, ritmul de contracție al produsului intern brut și efectele secundare asupra pieței forței de muncă, mai specific al ocupării și al șomajului, ar fi fost mai ridicate implicând un cost de oportunitate sporit pentru economie și societate în ansamblu.
Trecând peste costurile inevitabile pe termen scurt, criza trebuie văzută ca o oportunitate majoră de a implementa măsuri de reformă bugetară și structurală care să crească capacitatea economiei românești pe termen lung de a face față presiunilor competitive globale, de a atrage investiții străine directe și de a crea locuri de muncă.
Prioritățile și țintele strategice ale politicilor fiscal – bugetare promovate în anii 2008 – 2010 configurează o abordare prudentă pentru continuarea procesului de dezinflație, clădită pe criterii de eficiență și performanță, precum și o construcție bugetară axată pe politici publice flexibile, care corespunde cu modul de abordare al bugetului european.
BIBLIOGRAFIE
Auerbach, A.J.; Gokhale, J.; Kotlikoff, L.J. (1994), „Generational Accounting: A Meaningful Way to Evaluate Fiscal Policy”, Journal of Economic Perspectives, Vol.8, No.1 (Winter 1994);
Bistriceanu Gheorghe,Văcărel Iulian, Anghelache Gabriel Cornel – Finanțe publice – ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București 2004;
Bistriceanu Gheorghe, “Lexicon de finanțe-bănci-asigurări ” , vol. II, Editura Economică, București, 2001;
Cornescu Viorel, Crețoiu Gheorghe, Bucur Ion , “Economie”, Editura Actami, București, 2001;
Cioponea Mariana-Cristina , “Finanțe publice și teorie fiscală”, Editura Fundației România de mâine, București, 2007;
Filip Gheorghe, “Mecanismele financiar-monetare în procesul tranziției la economia de piață”, Editura Sedcom Libris, Iași, 1999;
Gabriele Martinescu, “Finanțarea deficitului public și impactul său economic”, Editura Universității Al.I.Cuza, Iași, 2003;
Hoanță Nicolae, „Economie și finanțe publice”, Editura Polirom, Iași 2000;
Lucian Croitoru – “România: o nouă provocare, aceleași riscuri”, articol în “Lumea în 2011”, revistă publicată de The Economist and Capital, decembrie 2010 ;
Kiritescu Costin C., “Moneda. Mică enciclopedie”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
Moraru Dan, Nedelescu Mihai, Stănescu Cristina, Preda Oana, “Finanțe Publice”, Editura Economică, București, 2007;
Moșteanu Tatiana Coordonator, și colectiv, “Bugetul și trezoreria publică”, Editura Universitară, București, 2004;
Moșteanu Tatiana coordonator, și colectiv, “Finanțe publice”, Editura Universitară, București, 2005;
Moșteanu Tatiana., “Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei și relansarea creșterii economice”, Editura Economică, București, 2003;
Susanu Monica , “Finanțe publice”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;
Văcărel Iulian, și colectiv, “Finanțe publice”, Ediția a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006;
Comunicat de presa – Agenția Națională de Administrare Fiscală; Direcția de Comunicare, Relații Publice și Mass-media;
Programul de convergență al României 2008 – 2011, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice pe baza Regulamentului C.E. Nr.1055/2005 și aprobat de către Parlamentul României;
Programul de convergență al României 2009 – 2012, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice pe baza Regulamentului C.E. Nr.1055/2005 și aprobat de către Parlamentul României;
Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2008 și proiecția acestuia pe anii 2009 – 2011 – Ministerul Economiei și Finanțelor;
Raport privind situația macroeconomică pentru anul 2009 și proiecția acestuia pe anii 2010 – 2012 – Ministerul Economiei și Finanțelor;
Raportul la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2011 și orizontul 2012-2014 – Ministerul Finanțelor Publice;
Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, Monitorul Oficial nr. 902/312.12.2007;
Legea bugetului de stat, cap. II – Structura și regimul veniturilor bugetare, art.3 ;
www.anaf.mfinante.ro;
www.bnr.ro – Banca Națională a României;
www.cdp.ro – Sinteza Bugetului pe anii 2008 – 2010;
www.insse.ro – Institutul Național De Statistică Din România;
www.mfinante.ro – Ministerul Economiei și Finanțelor Din România.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Deficitul Bugetar al Romaniei In Oerioada 2008 2010 (ID: 113547)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.