Deficientele Socioemotionale la Prescolari

1. DEZVOLTAREA SOCIOEMOȚIONALĂ. Definitie.

Dezvoltarea socială și emoțională reprezintă fundamentul relațiilor și interacțiunilor care dau semnificație experiențelor copiilor de acasă, de la grădiniță, din comunitate. Ea influențează semnificativ succesul copiilor în viață și la școală.

Încă din primele clipe ale vieții copiii stabilesc interacțiuni cu părinții, alte persoane din familie, cu alți copii și adulți. Calitatea acestor interacțiuni stimulează dezvoltarea socioemoțională adecvată a copiilor. Specificul acestui domeniu este dat de strânsa legătură care există între planul social și cel emoțional. Ambele dimensiuni se completează reciproc și sunt interdependente. Interacțiunile sociale reușite fac posibilă dezvoltarea unei imagini de sine pozitivă și a autocontrolului.

Dezvoltarea socială

Relațiile sociale pozitive se formează atunci când copiii înțeleg semnificația diferitelor comportamente, când sunt capabili să se adapteze diferitelor contexte sociale și sunt implicați în activități de grup. Interacțiunile cu cei apropiați joacă un rol central în „sănătatea” socioemoțională a copilului, oferind sentimentul de stabilitate, securitate, apartenență și astfel hrănind dorința de învățare ale copilului. Relațiile pe care le stabilește copilul cu ceilalți necesită siguranță, receptivitate, disponibilitate și confort emoțional. Încetul cu încetul copiii dezvoltă abilități de cooperare, de negociere, de a conduce și a fi conduși, de a lega prietenii, de a-și exprima sentimentele într-o manieră acceptată social.

Relațiile sociale ale copilului cu adulții vizează capacitatea copilului de a avea încredere și a interacționa cu ușurință cu aceștia, precum și capacitatea lor de a recunoaște diferitele roluri sociale ale acestora.

Prin interacțiunea cu copiii, copilul exersează cooperarea, capacitatea de a stabili și a menține relații de prietenie, învață să țină cont de dorințele și nevoile celorlalți, învață să respecte drepturile altor copii. De asemenea, contactul social cu ceilalți copii este o sursă importantă pentru a observa diferențele și asemănările dintre oameni, diversitatea oamenilor din multe puncte de vedere. Adaptarea la diversitate, respectarea ei prin stabilirea de relații pozitive, precum și empatia reprezintă competențe importante ale dezvoltării sociale.

Dezvoltarea emoțională

Capacitatea copiilor de a-și recunoaște și exprima propriile emoții, de a și le stăpâni, de a le controla, de a înțelege și a răspunde emoțiilor altora reprezintă pași importanți în dezvoltarea emoțională a copilului. Locul central însă îl constituie dezvoltarea conceptului de sine, a percepției și imaginii de sine a copilului: trăsături, capacități, motivații, dorințe, nevoi, preferințe, roluri sociale. Încetul cu încetul copilul va ajunge să-și răspundă la întrebarea „Cine sunt eu?”. La fel de importantă în ecuația dezvoltării emoționale este încrederea în sine, convingerea că poate face ceea ce își propune, independența și responsabilitatea personală, sentimente care alimentează și susțin dorința naturală a copiilor de cunoaștere, explorare, descoperire.

Exprimarea și înțelegerea propriilor emoții și a emoțiilor celorlalți, de la emoțiile primare (bucurie, frică, mânie) la cele mai complexe (mândrie, rușine, vină), constituie competențe specifice domeniului emoțional. Copilul învață să le simtă, învață să le exprime și să le recunoască.

2. DIMENSIUNI ALE DOMENIULUI:

Dezvoltare socială:

Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții

Dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată

Acceptarea și respectarea diversității

Dezvoltarea comportamentelor prosociale

Dezvoltare emoțională:

Dezvoltarea conceptului de sine

Dezvoltarea controlului emoțional

Dezvoltarea expresivității emoționale

DEZVOLTAREA SOCIOEMOȚIONALĂ – vizează debutul vieții sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili și menține interacțiuni cu adulți și copii. Interacțiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înșiși și lumea din jur. Dezvoltarea emoțională vizează îndeosebi capacitatea copiilor de a-și percepe și exprima emoțiile, de a înțelege și răspunde emoțiilor celorlalți, precum și dezvoltarea conceptului de sine, crucial pentru acest domeniu. În strânsă corelație cu conceptul de sine se dezvoltă imaginea despre sine a copilului, care influențează decisiv procesul de învățare. Cele două subdomenii sunt strâns interdependente.

3.STANDARDE ELABORATE PENTRU DOMENIUL DEZVOLTǍRII SOCIOEMOȚIONALE

DEZVOLTAREA SOCIALĂ:

Interacțiunea cu copiii de vârstă apropiată

Standard 1: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relații pozitive și de respect cu copiii de aceeași vârstă sau de vârstă apropiată

Standard 2: Copilul ar trebui să poată manifesta empatie față de copiii cu care interacționează.

Interacțiuni cu adulții

Standard 3: Copilul ar trebui să fie capabil să stabilească relații pozitive cu adulții.

Standard 4: Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste încredere și respect în comunicarea cu adulții din anturajul său.

Interacțiune în grup

Standard 5: Copilul ar trebui să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de grup.

Respectarea diversității

Standard 6: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască asemănările și deosebirile dintre oameni.

Standard 7: Copilul ar trebui să fie capabil să manifeste respect față de deosebirile dintre oameni.

DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ:

Dezvoltarea conceptului de sine

Standard 8: Copilul ar trebui să fie capabil să demonstreze cunoașterea însușirilor proprii.

Standard 9: Copilul ar trebui să manifeste satisfacție pentru propriile reușite și încredere în sine.

Dezvoltarea autocontrolului

Standard 10: Copilul ar trebui să fie capabil să își controleze propriile emoții.

Standard 11: Copilul ar trebui să demonstreze responsabilitate personală.

Standard 12: Copilul ar trebui să manifeste independență în acțiunile sale.

Dezvoltarea expresivității emoționale

Standard 13: Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască și să își exprime corespunzător emoțiile.

4. DEFICIENȚELE SOCIOEMOȚIONALE LA PREȘCOLARI

a) Cauze.

Prin intrarea în grădiniță copilul este mutat pentru o parte a timpului într-un mediu fizic, social și cultural nou și își restructurează o parte a relațiilor cu mediul familial. Se integrează într-un grup de copii, este îndrumat de o educatoare care se ocupă și de ceilalți, nu numai de el, are un program mai bogat, dar și mai rigid, organizat și dirijat de educatoare, i se oferă și i se cere mai multă autonomie, iese mult de sub tutela părinților.

Copilul trebuie învățat încă de timpuriu cum să facă față simțămintelor de nemulțumire și cum să-și stăpânească pornirile, deoarece ele îl pot face să-și piardă controlul asupra propriilor acțiuni. Este nevoie de multă înțelepciune pentru a-l ajuta pe copil să realizeze această cucerire. Problema principală este aceea a prevenirii manifestărilor nedorite, astfel încât intervențiile adultului să nu fie nici brutale, nici sâcâitoare prin frecvență.

Preșcolarii mici sunt sensibili la frustrare, la schimbări și își pot pierde ușor echilibrul afectiv. Iar de aici și până la apariția stărilor conflictuale nu este decât un pas.

Comportamentul copiilor la supărare este diferit. Majoritatea izbucnirilor de nemulțumire ale copilului se manifestă prin eliberarea energiei acumulate, prin țipete, loviri, mușcături, apnee (ținerea respirației) sau alte gesturi asemănătoare. La 2-3 ani aceste izbucniri apar pe neașteptate și, de cele mai multe ori, fără niciun semnal de avertizare. Ele se pot întâmpla frecvent, dar durează puțin (cca 5 minute).

Una din situațiile cele mai frecvente în care apar stări tensionale o constituie venirea copiilor în grădiniță; mulți plâng săptămâni în șir, alții tremură sau chiar lovesc atunci când se apropie educatoarea. Este o stare normală, specifică vârstei. Copiii obișnuiți cu alt mediu (cel familial), cu alte persoane se simt dintr-o dată părăsiți, se văd înconjurați doar de persoane străine.

O altă situație provocatoare de tensiuni și chiar conflicte apare .în legătură cu împărțirea jucăriilor. Atunci când grupul se joacă, se mărește, când copiii se asociază altfel între ei, se înregistrează o intensificare a izbucnirilor de nemulțumire datorată conflictelor care apar în legătură cu jucăriile sau cu locul de joacă. Uneori între copii au loc atacuri fizice sau verbale, lovindu-se chiar cu jucăria ce a constituit motivul de conflict. Spațiul de joacă restrâns sau un număr limitat de jucării pot genera motive de supărare.

Copiii se supără, se retrag într-un colț al sălii de grupă și din gelozie sau pentru că nu pot accepta ca și alți copii să primească atenție sau mângâiere din partea educatoarei. Ei sunt controlați de egocentrism.

Deoarece la nivelul cortexului inhibiția este slabă, ei nu-și pot amâna așteptările.

Unii copii nu-și pot aștepta liniștiți rândul să răspundă la o activitate sau un joc și atunci se ridică, vorbesc, bat din picioare, se supără.

Adesea copiii sunt mai tensionați, mai irascibili, se supără cu ușurință dacă nu sesimt bine, dacă au o problemă de sănătate.

Cauzele izbucnirii acestor conflicte sunt dintre cele mai variate. Unele pornesc dinspre copil ( gelozia, egocentrismul, copilul unic în familie, dorința de a-și manifesta superioritatea față de un coleg ), altele sunt generate de părinți, direct sau indirect, de cele mai multe ori fără ca ei să le conștientizeze ( lipsa de responsabilizare a copilului, mituirea sau târguirea, modele din familie, lipsa unui program organizat, încărcătura informațională, accesul fără limită la televizor, calculator, etc.).

b) Metode de prevenire și rezolvare.

Un bun management al stărilor tensionale nu urmărește numai diagnosticarea și explicarea acestora, ci tocmai prevenirea apariției lor, prin canalizarea impulsurilor spre acțiuni corecte.

De-a lungul timpului, psihologi de renume (Baron, D. Goleman, H. Levinson) au studiat comportamentul copiilor în anumite situații și au subliniat importanța inteligenței emoționale pentru munca educatoarelor, în ceea ce privește educarea copiilor.

D. Goleman considera că cel mai rău stil de a motiva pe cineva este de a-l critica. Un copil criticat devine mai tensionat și furios. Copiii au nevoie de ajutor pentru a căpăta încredere și respect de sine în relațiile cu ceilalți. Preșcolarul începe să se perceapă pe sine, dar să și înțeleagă cum este perceput de alții.

Jerome Kagan a observat că un copil protejat față de anumite situații stresante va fi privat de oportunitatea de a învăța să se descurce singur și nu va scăpa de teamă. Încrederea în sine o poate căpăta tocmai dacă se confruntă cu problemele. Așadar, nu excesiva tutelă și nu intervenția adultului sunt soluțiile.

Educatoarea are o responsabilitate foarte mare. Ea trebuie să fie preocupată să creeze un climat psihoafectiv benefic pentru valorificarea fiecărui copil în parte. După Goleman, copiii tratați cu afecțiune și înțelegere sunt la rândul lor afectuoși cu ceilalți și au mai puține trăiri negative. O stare de confort psihic este propice dezvoltării unei personalități armonioase. Copilul de 3-4 ani are afectivitatea puternic polarizată: acceptă totul sau respinge totul. Este vârsta lui „da” sau „nu”. Afirmarea de sine fiind mai ușoară prin respingere, există riscul instalării unui negativism.

Copiii vin în cadrul grupului cu un bagaj limitat și o serie de deprinderi morale mai mult sau mai puțin înțelese, coduri impuse anterior de familie. Sarcina educatoarei este de a încuraja manifestările pozitive și de a le corecta pe cele neadecvate. Copilul trebuie făcut să înțeleagă că în fiecare grup există un set de reguli și un anumit gen de comportamente. Dacă noile reguli sunt introduse treptat și într-o formă atractivă, vor fi acceptate ușor de către copil.

Alte căi prin care putem evita sau înlătura accesele de mânie ale copilului (accese ce pot genera conflicte):

exemplul personal (să ne comportăm cu calm);

o atmosferă caldă în sala de grupă;

direcționarea impulsurilor agresive în lucrări constructive, în jocuri active;

ieșiri în aer liber;

cosilierea părinților;

prelungirea perioadei de acomodare;

participarea unui membru al familiei la jocurile și activitățile desfășurate.

Pe parcursul a 30 de ani de experiență m-am confruntat, și nu o dată, cu toate aceste situații și stări conflictuale. Am avut si eu, ca și majoritatea colegelor, copii care au plâns la început de grădiniță – chiar și în grupa mare, care s-au certat pe jucării sau alte materiale (pensule cu coada roșie, forfecuțe roz, planșetă mare), copii agresivi, geloși, care nu participau la activitate decât în condițiile impuse de ei (să stea lângă un anume copil sau lângă mine, să-i dau ceva recompensă – chiar și bani mi-a cerut un copil), copii ce nu se exprimau cuviincios și în jocurile de rol vroiau să se joace „De-a bufetul” sau „De-a pușcăria”.

Aș vrea să vă descriu totuși un caz, singular în toată activitatea, petrecut chiar în acest an școlar. Acest caz are la bază o cauză generată de familie. O fetiță de trei ani, al doilea copil din familie care vine la grădiniță, a plâns două săptămâni cu țipete, tremurături, loviri. Mama fiind la serviciu era adusă de bunică, soră, vecină. Sora ei m-a făcut să-mi pun un mare semn de întrebare când mi-a zis că plânge și noaptea-n somn, pentru că îi este frică de mine și de grădiniță. Am rugat-o pe mamă, telefonic, să se învoiască o zi pentru a sta cu ea la grădiniță. În timpul suspinelor, copilul striga că nu l-a văzut și n-a dat nimeni în capul ei. Când mi-am dat seama la ce se referă, au urmat discuțiile cu mama. Si apoi cu bunicii care-și făcuseră un obicei din a veni mai devreme pentru a mai discuta… Așa am aflat că, pentru a o face să fie cuminte acasă, o amenințau că o să vadă ea la grădiniță….A mai trecut o săptămână până a încetat cu plânsul. Și acum este tăcută, dar, printre momentele când stă pe scăunel și privește furiș la fereastră sau la ușă, există și momente când se joacă în „Căsuța păpușii” și râde. Și ce poate fi mai frumos decât un zâmbet?!

5. Concluzii

Pentru a detensiona atmosfera și a corecta unele acte nedorite ale copiilor, am urmărit eliminarea cauzelor, pentru a preveni efectele. Am pornit de la faptul că toți copiii au nevoie de multă atenție și înțelepciune din partea noastră pentru a fi ajutați să păstreze un control al propriilor acțiuni. Le-am oferit oportunitatea de a lucra în grup, de a-și alege partenerii de joc sau de activitate. I-am încurajat să se apropie și să facă cunoștință cu nou-veniții în grup, să formuleze propuneri de joc, de prietenie, să ceară ajutor altor copii atunci când au nevoie. Am selectat din viața cotidiană și din povești, povestiri situații în care cineva are nevoie de ajutor. Am discutat și am căutat soluții împreună cu copiii, întrebându-i ce ar face ei dacă ar fi în acea situație. I-am încurajat să-și ceară iertare, îndemnându-i să încerce să repare situația, să compenseze pierderile. Le-am oferit soluții. Am avut alături părinții.

Toate aceste măsuri enumerate de mine, plus multe altele, citite, auzite sau create și experimentate de educatoare ne vor ajuta să temperăm furtuna emoțională a copilului.