Deficiente Economice Si Ecologice In Padurea Tropicala Cauzate de Defrisari

Economie

Deficiente Economice Si Ecologice In Padurea Tropicala Cauzate de Defrisari

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENTA

Deficiențe economice și ecologice

în pădurea tropicală cauzate de defrișări

Cuprins:

Sumar

Istoric

Importanța pădurii tropicale

Defrișarea – trecut și prezent, cauze și consecințe

Defrișarea – Trecut și prezent

Cauzele defrișării

Condiții de favorizare a defrișărilor

Cauzele indirecte

Cauzele directe

Presiunea umană asupra pădurii tropicale din

bazinul Amazonului – Brazilia

Date Generale

Istoric și Tendințe ale ocupației umane în Amazonul Brazilian

Consecințele defrișării pădurii tropicale

6. Concluzii

Anexe

Bibliografie

SUMAR

Există aproximativ 2.047 milioane hectare de pădure tropicală și subtropicală întinse în 133 de țări în curs de dezvoltare. Ele reprezintă o resursă enorm de valoroasă sub forma diverselor produse economice și servicilori de mediu care le furnizează.

Din 1990, 12,3 milioane hectare de pădure naturală tropicală și subtropicală au fost convertite anual spre alte utilizări ale pământului, în special teren agricol. Principalii agenții de despădurire – acei indivizi care taie pădurea – cuprinde fermierii care taie și ard (slash-and-burn), fermierii care pasc animalele, lucratorii forestieri, populația care strânge lemne de foc, dezvoltarea infrastructurii și altele.

Condițiile care favorizează despădurirea cuprind sărăcia, lăcomia, dorința de a deține puterea, creșterea demografica și analfabetismul. Cauzele indirecte ale defrișării cuprind politicile guvernamentale inadecvate, dorința de a avea pământ, forțele de pe piețele naționale și globale, subevaluarea pădurilor, slaba pregătire a instituțiilor guvernamentale și a factorilor sociali. Cele mai vizibile cauze ale despăduririi cuprind utilizarea pămânului care concurează pădurea (ex. agricultura, fermele, infrastructua în dezvoltare, mineritul și exploatările de petrol). Consecințele economice și ecologice ale defrișării sunt profunde, transformând acest fenomen într-o problemă critică cu care se confruntă întreaga societate.

Deoarece este imposibil să oprim despădurirea în viitorul apropiat, se cuvine să acționăm în vederea controlării mai ferme și minimizării impactului său negativ. Alternativele sunt prezente în protejarea și managementul pădurilor rămase, dezvoltarea socio-economică în zonele rurale și reforma politică și instituțională.

1. ISTORIC

În 2005, erau aproximativ 4 miliarde de hectare de pădure în lume, reprezentând 30% din pământul folosit. Din această suprafață totală de pădure, 1.819 miliarde de nectare de pădure tropicală și sub-tropicală se regăsește în 133 de țări în curs de dezvoltare. De asemenea aria împădurită inițial nu este cunoscută cu precizie, dar se estimează că lumea a pierdut aproximativ 40% din aria totală de 6.000 milioane hectare de pădure în ultimii 8.000 ani. Majoritatea pierderilor sunt consecința directă a intervenției umane în secolul al XX-lea.

Există diferite tipuri de pădure tropicală, începând din pădurea-umedă (rainforest) din Amazon la pădurea uscată (dry woodlands) din Sud-Estul Africii, din mangrovele de pe coasta de Sud-Est a Asiei la pădurea alpină din înălțimile Anzilor din America de Sud.

Defrișarea este definită ca transformarea spațiului ocupat de pădure spre o altă utilizare a pământului sau reducerea pe termen lung a acoperiri de pădure sub pragul de 10%. Practicile forestiere precum decopertările masive dacă sunt urmate de împădurire nu este considerată despădurire, mai degrabă este considerată pierderea permanentă de pădure naturală în favoarea utilizării pământului pentru agricultură, pășunat, noi așezări, infrastructură și stăvilare.

Despădurirea tropicală este acum larg recunoscută ca una dintre problemele de mediu cea mai critică cu care se confruntă lumea astăzi, având consecințe economice și sociale serioase pe termen lung. Trecută cu vederea de mare parte din țările dezvoltate și de orășenii din țările în curs de dezvoltare până în ani 1980, despădurirea a primit o mai mare atenție în ultimii ani. Imaginile video ale arborilor arși în Amazon au fost văzute de oameni din întreaga lume, și efectele despăduririi asupra biodiversității și schimbărilor climatice țin capul de afiș al multor articole de presă și documentare de televiziune.

Problemele economice și de mediu cu care se confruntă lumea în dezvoltare sunt tulburătoare în magnitudinea și complexitatea lor. Ele sunt alimentate de cercul vicios al creșterii demografice și sărăciei care persistă. Multe țări întâmpină probleme în mediul urban: supra-aglomerare, șomaj, criminalitate ridicată, lipsa surselor de apă potabilă, sistem inadecvat de evacuare a apelor menajere, creșterea poluării aerului, și depozitarea nepotrivită a deșeurilor toxice. În zonele rurale, deteriorarea resurselor naturale nu numai distruge mediul, de asemenea subminează fundația pe care se construiește creșterea economică și prosperitatea pe termen lung. Impactul catastrofic este vizibil în accelerarea eroziunii solurilor, care rezultată în pierderea permanentă a productivității agricole, în avansarea deșerturilor însoțită de secetă și foamete, în declinul pescuitului din zona de coastă și din interiorul țării asociat cu riscuri alimentare, în abuzul de agrochimicale care otrăvesc atât oamenii cât și mediul, în sedimentarea alarmantă a fragilei bariere de corali și în distrugerea bogatei biodiversității a pădurilor luxuriante (wetlands). Nici una dintre aceste probleme a resurselor naturale nu este mai amenințătoare, nici una nu are nevoie de acțiune imediată, mai mult decât distrugerea pădurii tropicale.

Scopul acestei lucrări este de a face o examinare asupra degradării pădurii tropicale. Degradarea pădurii este definită ca acea "schimbare din pădure care afectează negativ structura sau funcția de suport și scade capacitatea de a furniza produse și/sau servicii". Spre deosebire despădurire, degradarea nu implică o schimbare în folosirea pământului, dar aceasta este o problemă serioasă la tropice. Probabil mai mult 10 milioane hectare sunt degradate anual de acțiunea lucrătorilor forestieri, a celor care strâng lemne de foc, și a ciredelor de vite. Cu toate că pământul rămâne în folosul pădurii, compoziția sa și funcțiile biologice sunt compromise de intervenția umană. Principala cauză a degradării pădurii este exploatarea materialului lemnos (bușteni) prin tăierea selectivă a speciilor de copaci, dăunând restului pădurii, prin degradarea solului din cauza construcției de drumuri, prin transportarea prin alunecare (târâre) a buștenilor și prin alungarea păsărilor și a altor mamifere. Drumurile forestiere furnizează noi căi de acces pentru fermieri care vin să curețe și să ardă resturile de material lemnos în dată de lucrătorii forestieri au plecat. Degradarea pădurii apare, de asemenea ca o consecință la colectarea intensivă de material lemnos pentru foc și păsunatul intensiv al ciredelor de vite și al animalelor sălbatice. Mai multe cercetări sunt necesare pentru a determina amplitudinea și impactul degradării asupra tuturor tipurilor de pădure.

2. IMPORTANȚA PĂDURII TROPICALE

◙ Importanța pentru mediu

Pădurea tropicală are un rol special în conservarea biodiversității. Ele sunt casă pentru aproximativ 75% din lumea plantelor și animalelor – mai mult de 13 milioane de specii distincte. Pădurile tropicale găzduiesc 70% din lumea plantelor vasculare, 30% din totalul speciilor de păsări și 90% din nevertebrate. Multe din mamiferele de aici sunt printre cele mai celebre icoane de istorie a naturii – marile feline, primatele și copitatele din pădurile est africane. Privind numai speciile de copaci, pădurea tropicală umedă este extrem de diversificată, adesea având mai mult de 200 specii per hectar. Pădurea boreală, pe altă parte, este din punct de vedere biologic mult mai simplă, cu câteva specii per hectar care se regenerează în urma incendiilor.

Pădurile influențează climatul local și global. Ele moderează variația diurnă de temperatură a aerului și menține nivelul umidității atmosferice. Pădurile absorb carbonul atmosferic carbon și redau oxigen în aerul care noi îl inspirăm. Conservarea resurselor de apă ce străbat pădurile pentru irigații, igienă, și consum uman este o componentă importantă a strategiilor anti-secetă. Cînd bazinele higrografice tropicale au saturat terenurile învecinate, pădurile absorb în exces precipitațiile de apă, care tot treptat le eliberează mai tîrziu. Pădurile reglează cursurile de apă prin interceptarea precipitațiilor, absorbind apă în pământul de sub ele și treptat le eliberează în râurile ce o străbat. Aceasta micșorează riscul apariției inundațiilor și a secetei. Coroana conservă umezeala în sol oferindu-i umbră care reduce pierderea energiei prin evaporare. Rădăcinile copacilor sporesc porozitatea solului, reduce compactizarea și facilitează infiltrația apei. Arborii acționează ca un gard împotriva vântului, reducându-i forța de deshidratare și erodare a terenului.

◙ Importanța Socio-Economică

Aproximativ 400 milioane oameni trăiesc în sau la marginea pădurii tropicale. Ei depind de păduri pentru produsele importante și serviciile de mediu care aceasta le oferă. Inclus în populația dependentă de pădure sunt și 60 milioane nativi sau indigeni care se bazează pe pădure pentru modul lor de viață. Ei nu își întâlnesc numai nevoile economice pentru hrană și adăpost dar de asemenea formează o parte integrantă din tradițiile și cultura lor. Se estimează că 1.2 miliarde de oameni din colectivele de fermieri se bazează, pe copaci și păduri ca parte integrantă a sistemelor de creștere a animalelor.

Pădurile ne oferă o gamă variată de produse industriale pe care noi le folosim zi de zi viață – cherestea, panouri, pari, plicuri și hîrtie. Fabricarea de produse din lemn reprezintă 1% din Produsul Intern Brut Global și contabilizează 3% din Comerțul Internațional de Bunuri. Exportul global al industriei de prelucrare a lemnului este evaluată la peste 200 miliarde US$. în 2004, producția totală mondială de lemn a fost reportată la 3.402 milioane metri cubî, din care 2.019 milioane metri cubi au fost produse în țările în curs de dezvoltare. Producția mondială este împărțită aproape în mod egal între industria de prelucrare și cea de combustibil. Valoarea economică a produselor non-lemnoase cum ar fi hrană sau fibre este dificil de estimat, totuși, ele sunt importante pentru modul de viață a 600 milioane oameni din țările în curs de dezvoltare.

Fabricarea de produse din lemn în țările în curs de dezvoltare (2004)

Sursa: FAO, 2006; FAOSTAT: FAO Baza de date Statistică: Pădure, http:/faostat.fao.org//

În timp ce în țările dezvoltate produc majoritatea produselor lemnoase din lume, țările în curs de dezvoltare produc lemn brut pentru combustibil. Lemnul pentru combustibil și mangalul reprezintă 52% de producția globală de lemn și țările în curs de dezvoltare produc 90% de ea. Lemnul este de departe cel mai important atu al țărilor în curs de dezvoltare și unica sursă de energie pentru majoritatealumii din zonele rurale.

În completare la produsele lemnoase, pădurea tropicală ne oferă o gamă largă de produse non-lemnoase, care în multe cazuri sunt produse esențiale pentru populațiile locale. Acestea cuprind fibre, rășini, latex, fructe și medicină tradițională. Pădurile sunt adesea importante surse de hrană, în special în timp de secetă și foamete, când plantațiile agricole convenționale nu dau roade. Pentru exemplu, în regiunea Madhya Pradesh în India, oamenii se bazează pe pădurile lor în procent de 25% pentru satisfacerea nevoilor de hrană. De multe ori aceste produse ale pădurii "minore" sau non-lemnoase sunt prelucrate, comercializate și consumate în afara circuitului economic, de aceea ele nu sunt citate în statisticile economice naționale.

Pădurile tropicale sunt de asemenea foarte importante din punct de vedere economic pentru cercetările de ameliorare fondului genetic al plantelor. Pentru exemplu, un soi de porumb sălbatic descoperit în pădurile din Mexic este rezistent la cinci din cei șapte vir de hrană. De multe ori aceste produse ale pădurii "minore" sau non-lemnoase sunt prelucrate, comercializate și consumate în afara circuitului economic, de aceea ele nu sunt citate în statisticile economice naționale.

Pădurile tropicale sunt de asemenea foarte importante din punct de vedere economic pentru cercetările de ameliorare fondului genetic al plantelor. Pentru exemplu, un soi de porumb sălbatic descoperit în pădurile din Mexic este rezistent la cinci din cei șapte viruși comuni; acesta este acum o importantă resursă genetică pentru programele de îmbunătățire a cerealelor. Pădurea este de asemenea o importantă sursă de medicamente noi folosite în lupta contra cancerului, SIDA, și alt boli umane grave. Planta de brebenoc din pădurea Madagascar furnizează un medicament care s-a dovedit victorios în tratarea leucemiei limfatice. Scoarța de Prună uscată din Africa este acum un important bun în lumea comerțului ca un medicament pentru tratamentul tulburărilor de prostate. In prezent, cunoștințele noastre despre plantele din pădurea tropicală este limitată, dar se îmbogățesc cu timpul, datorită cercetărilor care se efectuează.

Cu siguranță, marea varietate de produse ale pădurii este importantă pentru orice standard economic existent la ora actuală.

3. DEFRIȘAREA – TRECUT ȘI PREZENT, CAUZE ȘI CONSECINȚE

3.1 Defrișarea – Trecut și Prezent

◙ Defrișarea – Trecut

Cu 8.000 de ani în urmă la începuturile agriculturii, pădurea acoperea aproximativ 40% din suprafața pământului sau aproximativ 6.000 milioane hectare. In următorii 7.500 ani, agricultura și păstoritul terenurilor s-a îndreptat treptat către pădure, acoperind cele mai fertile, cele mai accesibile soluri. Ariile cele mai afectate au fost Orientul Mijlociu, coastele Mării Mediterane, Asia de Sud, și Estul îndepărtat. Îndepărtarea pădurilor în Mesopotamia și Bazinul Mării Mediterane era în stadiu avansat în perioada pre-Creștină. Acele păduri care au rămas sunt în multe cazuri foarte degradate. Pentru exemplu, în Turcia, de veacuri, pădurea de pin (Pinus bmtia) a fost „secerată" selectând doar cei mai înalți și mai drepți arbore. Copacii rămași acum sunt inferior din punct de vedere genetic în formă și statră, o consecință a tăierii numai a celor mai buni arbori. în secolele trecute, țări precum China și India aveau considerabil mai multă pădure decât dețin astăzi. Pădurile lor au fost decimate pentru a suplini sporul demografic cu lemn pentru clădirea caselor, pentru a-și prepara hrana, încălzi casele și pentru deschiderea de noi peisaje în care sa își cultive recoltele.

După primul contact al Europei cu Lumea Nouă, cu 500 ani în urmă, pădurile din Emisfera Occidentală, au început să dispară de asemenea. Pădurile ușor accesibile de pe Coasta Braziliei și acelea din Marea Caraibilor au fost convertite în plantații de zahăr. In America de Nord, colonizatorii sosiți din Europa și-au adus sclavi din Africa spre a converti ceea ce odată era o vastă pădure temperată în plantații și ferme. Pădurile au fost rase pentru a se obține pământ nou pentru nevoile de alimente în creștere ale colonizatorilor. Solurile temperate au favorizat practicarea intensă a agriculturii și au oferit o alternativă viabilă la activitățile forestiere. Pădurile au fost defrișate ,de asemenea, pentru lemn de foc pentru gătit și încălzire, și pentru construcția de casezi mobilier din lemn. între timp, în Europa, sosește Marea Revoluție Industrială care pune presiuni enorme pe pădurile rămase pentru a oferi combustibil pentru oțelăriiîe și turnătoriile din noilor industrii. înainte de sfârșitul secolului al XlX-lea, majoritatea pădurilor vechi din Europa erau doar amintire.

Între 1850 și 1980, 15% din pădurile lumii au fost defrișate. Suprafața totală globala acoperită cu păduri s-a mișcorat la 3.952 milioane hectare ca o consecința a exploatării umane, cea mai mare parte a pierderilor având loc în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

◙ Defrișarea – Prezent

De asemenea suprafața de pădure este în scădere de secole, dar de la mijlocul veacului al XX-lea acest proces a accelerat în proporții alarmante, mai ales în ritmul în care pădurea tropicală este defrișată. Din 1990, 12,3 milioane hectare de pădure au fost defrișate anual în țările tropicale și subtropicale. Rezultatul fiind aproximativ 185 milioane hectare de pădure convertite spre altă utilizare a pământului, în primul rând către agricultură. Aceasta a fost parțial compensată de plantarea a aproape 8 milioane hectare de pădure. în Raportul „Evaluarea Resurselor Forestiere 2005", F.A.O. prezintă o Anexa cu statistici referitoare la schimbările anuale a ariilor împădurite per țară. Pentru cele 133 de țări luate în considerare în acest raport și nesocotind introducerea pădurilor plantate în aceste cifre, F.A.O. estimează că 12,3 milioane hectare de pădure tropicală s-au pierdut anual în anii 1990 și 12.2 milioane hectare s-au pierdut anual intre 2000 și 2005. Aceasta sugerează că nu s-au făcut progrese în stăpânirea defrișărilor sau în reducerea efectelor socio-economice serioase și a efectelor asupra mediului efect pentru țările vizate.

Pentru a pune acestea cifre în perspectivă, 185 milioane hectare defrișate din 1990 până în 2005 este echivalentul însumat al suprafețelor care le ocupă următoarele țări vest europene: Franța, Finlanda, Suedia și Spania!

În contrast, suprafețele de pădure în țările temperate și borealeau crescut. Spre exemplu, pădurile din Europa s-au extins cu 805.000 hectare, rodul programelor de regenerare naturală și a programelor de plantație a pădurii. Similar, Canada are o creștere netă a terenurilor împădurite de la 416,2 milioane hectare la sfârșitul anilor 1980 la 417,6 milioane hectare în 2002 – o creștere de 1,4 milioane hectare.

F.A.O. raportează că schimbările în zonele împădurite între anii 1980 și 1990 în Africa este în mare parte rezultatul defrișărilor pentru favoarea practicării agriculturii în mici plantații și a pășunatului permanent, cu lenta și progresiva degradare ce rezulta și din culegerea lemnelor de foc. Presiunea populației rurale a fost considerata principala forță care a condus la aceste schimbări. în contrast, America Latină a făcut pasul către agricultura permanentă și fermele de vite, adesea în asociere cu stabilirea unor așezăminte și derularea proiectelor de infrastructură. în Asia, situația este mult mai complexă cu mari programe de reamenajări, extragere intensivă de cherestea, expansiunea agriculturii comerciale, și continuarea rotației culturilor de plante înspre pădurile rămase. Convertirea pădurilor în plantații, atât plantații de pădure și plantații agricole (e.g. palmier de cauciuc, palmier de ulei) au loc la scare mare în Asia.

Tragedia constă în faptul că majoritatea terenurilor defrișate nu sunt propice pentru plantații sau pășunat pe termen lung și se degradează foarte repede odată ce pădurea a fost tăiată și arsă. în fapt, de-a lungul tropicelor, foarte puține din terenurile împădurite rămase au oarece potențial pentru practicarea agriculturii de lungă durată,

Desertificarea, specifică în Africa și Asia, a contribuit de asemenea la despădurirea prin degradarea pământului în climatele uscate. Afectează aproximativ 3.000 – 3.500 milioane hectare, circa un-sfert din întinderea globala de pământ ca o consecință a supra-cultivărilor nedurabile, a supra-pășunatului, defrișărilor de arbori și arbuști, și a slabului management a zonelor irigate.

Majoritarea despăduririi este concentrată în relativ puține țări. Topul 20 cele mai defrișate țări contabilizează 156 milioane hectare sau aproximativ 80% din totalul de pădure tropicală naturală pierdută din 1990 până în 2005. Acesta este echivalent a 10,4 milioane hectare anual. Dacă schimbările fundamentale în folosirea pământului ar putea a fi făcute în acele țări, vor avea un impact major în reducerea, pe viitor, a pierderilor de pădure.

„Top 20" Țări Tropicale în Termeni de

Arii de Pădure Naturală Pierdută (1990 – 2005)

(suprafața totală în 1.000 hectare)

Notă: presupusa arie pădure naturală = total arie împădurită – arie de plantație de pădure

Sursă: adaptare din FAO 2005

Brazilia este țara cu cea mai mare arie de pădure tropicală și, în același timp, suferă despăduriri masive. Pînă la sfârșitul anilor 1970, despădurirea în Brazilia era considerată o problemă minoră cu un impact local limitat. Totuși, situația s-a schimbat dramatic. în următorii 20 ani, 50 milioane hectare de pădure au fost rase în state ca Rondonia, Para, Amazonas, Mato Grosso și Acre, însumând aprope 14% din Amazonul Brazilian. Aceasta era despădurirea la un nivel fără precedent.

Mulți factori au contribuit la goana după defrișare a Braziliei. Cei mai notorii agenți de despădurire erau fermierii care au profitat de subvențiile guvernamentale existente care încurajau expansiunea creșterii de vite. Accesul îmbunătățit de la noua autostradă construită a alimentat frenetic specula cu pământ. Fermierilor li s-au alăturat mii de mici fermieri din sud-estul Braziliei care urmăreau pământuri noi după ce fuseseră alungați de fermele comerciale. Pe alt front, mii de hectare de pădure erau defrișate pentru a safisface nevoile de mangal necesare guvernului pentru alimentarea cu energie a minelor din Carajsâ în Statul Para înainte ca plantațiile deeucalipt sa furnizeze necesarul de energie. De curând, presiunea a cajut asupra pădurilor "cerrado" din nord-estul Braziliei datorită fermelor comerciale care curăță pământul pentu a planta soia. Extracțiile de aur, inundațiile datorate barajelelor hidroelectrice și activitățile forestiere comerciale reprezintă alți factori importanți.

În completarea "Top 20", sunt prezentate alte țări care au avut ritmuri anuale de despădurire foarte mari. În aceste cazuri, suprafața totală de pădure pierdută în fiecare an poate părea minor, dar impactul asupra pădurii rămase, a biodiversității și capacității de continua să-și îndeplinească funcțiile de mediu și sa furnizeze bunuri economice este amenințata serios.

Țările cu Defrișări Importante

în Termeni de Ritm Anual de Pierdere

(1990-2005)

Sursă: adaptare din FAO 2005

Unele țări au privit pe viu cum pădurile lor au dispărut în ultima jumătate a secolului trecut. În „Last Frontier Forests" (2003), World Resources Institute descrie

întinderile și locațiile rămase neperturbate și biologic-intact a întinderilor de pădure. Treizeci de țări în curs de dezvoltate au fost identificate că au pierdut și ultima frontieră de pădure. Aceasta nu trebuie să fie înțeleasă că aceste țări au pierdut toate pădurile, totuși cele au supraviețuit, au fost afectate atât de mult încât și-au pierdut capacitatea de a oferi funcțiile de mediu (ex: conservarea biodiversității, ciclurile hidrologice, moderarea climei) care odată Ie-a oferit.

Marea parte a declinului a venit ca o consecință a defrișărilor. Dacă trendul actual va continua, alte țări vor a intra în topuri ca națiunile care au permis ca pădurile lor să se degradeze și să dispară.

În ultimele decade, au fost serioase pierderi din zonele acoperite cu pădure datorită incendiilor din pădurile din Asia de Sud-est, în special în regiunile Sumatra și Kalimantan din Indonezia. Răspândirea incendiilor au legătură cu noi proiecte comercial-agricole, curățarea pământului pentru plantațiile de arbori și terenurile agricole, reziduuri lăsate în pădure după tăierea copacilor. Situația a fost complicată de condițiile climatice foarte secetoase cauzate de fenomenul Ei Nino. În ciuda îngrijorării Minesterului Pădurilor și a sfaturilor a numeroase misiuni ale agențiilor internaționale de dezvoltare, focurile nu au putut fi strinse. Aria de pădure pierdută în urma incendiilor nu a fost documentată cu acuratețe; estimările varind intre 170.000 hectare până la peste 2 milioane hectare. Un foc devastator din 1982 a distrus peste 3 milioane hectare, conform estimărilor. Aceste focuri au fost asociate curațprii terenurilor de arbuști și pădure spre a stabili noi plantații de ulei palmier, pulpwood și orez. în ultima decadă, Mexic, America Central, și Caraibele de asemenea au suferit serios incendii în pădure după în sezon neobișnuit de secetos. Focurile au fost asociate curățării pământului pentru a pășunatul vitelor și pentru agricultură.

◙ Cât de solide sunt estimările referitoare la despăduriri ?

Cât de adevărate sunt informațiile F.A.O. cu privire la defrișări? În ciuda aparenței precizări a cifrelor referitoare la ratele despaduririi, suprafața exactă de pădure pierdută anual nu se cunoaște. Acuratețea estimărilor este îngreunată de lipsa cartografierii zonelor de pământ utilizat, standardele variabile pentru clasificarea zonelor împădurite și neîmpădurite și a slabei organizări a departamentelor silvice din institutiile guvernamentale de pe mapamond

La acestea se mai adaugă standardele si definițiile referitoare la pădure în permanență schimbare ale F.A.O., făcând comparațiile diferiților ani dificilă sau chiar imposibilă. Oare raportul F.A.O. din 2010 va furniza cifre diferite pentru anii 1990 sau 2000?

Cifrele referitoare la mărimea defrișării pădurilor naturale nu sunt prezentate, dar în rapoartele F.A.O. referitoare la resursele de pădure (F.R.A.). În schimb, suprafața pădurilor plantate este însumată pădurii naturale pentru a rezulta suprafața totală acoperită cu pădure. Această abordare maschează adevărata pierdere a pădurii naturale cauzată de defrișare și impactul direct al defrișării asupra conservării biodiversității și cantității de carbon reținut în păduri.

Monitorizarea despăduriri s-a îmbunătățit în ultimi ani, dar este totuși departe de acceptabil. Mexicul este un bun exemplu de monitorizare și raportare a problemelor. Conform F.A.O., despăduririle din Mexic în perioda 1995-2003 au fost în medie de 510.000 hectare anual. Totuși pentru anii 1980 este dificil de găsit o estimare.

Într-un raport guvernamental publicat recent, 13 estimări diferite au fost prezentate, variind de la 370.000 hectare la 1.500.000 hectare de pădure defrișată anual, majoritatea estimărilor indicând 670.000 hectare anual. Majoritatea pierderilor de pădure au avut loc în Sudul Mexicului, în statele Chiapas, Quintana Roo, Compeche și Yucatan, cosecință a dezvoltării plantațiilor și a creșterii animalelor combinată cu tăierile ilegale de lemn si incendiile de pădure.

Estimările referitoare la defrișări sunt probabil conservatoare și subestimează rata de pierdere a suprafețelor de pădure. F.A.O., corpul O.N.U., responsabil cu colectarea și publicarea statisticiilor, este în mare parte dependentă de informațiile oferite de departamentele silvice ale fiecărei țări care raportează. Informațiile sunt adesea inexacte, bazate pe inventarieri vechi ale pădurilor și terenurilor utilizate, și uneori influențate de considerente politice și de securitate. Din păcate, trebuie păstrate rezerve considerabile în trasarea concluziilor referitoare la extincția fenomenului de despădurire la nivel național și regional, ținând cont de datele disponibile în prezent.

Aceasta problemă poate fi controlată prin crearea unei organizații independente, care să prospecteze periodic întinderile de pădure folosind tehnologii moderne. În combinație cu o analiză a impactului programelor de dezvoltare (construcția de infrastructură și asezări umane), aceste rapoarte ar putea ajuta factorii de decizie politică să ințeleagă implicațiile acțiuniilor lor în rezervele naționale de pădure.

◙ Agenții de defrișare

Este important de diferențiat între agenții de defrișare și cauzele sale. ”Agentii” sunt acei indivizi, corporații, agenții guvernamentale sau proiecte de dezvoltare care taie pădurile contrar forțelor care le motivează.

Multe din ceea ce s-a scris despre despăduriri nu reusesc să facă distincția între “agenți” și “cauze”.

Uneori această incorectă deosebire aruncă vina pe grupurile care acționează doar din raționamente economice, datorită structurii socio-economice și politice din care ele se află.

Cine cauzează defrișările? Există dezbateri considerabile referitoare la cine și de ce au loc despăduririle. Micii fermieri? Fermele comerciale? Lucrătorii forestieri? Crescătorii de vite? Răspunsul există în toate întrebările de mai sus și mai mult. În toate zonele geografice, fermierii care defrișează și ard ocupă un loc înalt în topul celor mai importanți agenți de defrișare. Ei ocupă zonele împădurite, taie copacii pentru plantațiile agricole. Alți agenți majori de defrișare în sectorul agricol sunt crescătorii de vite care taie pădurile pentru a crea pășuni pentru cirezile lor; și fermele comerciale, care plantează palmieri de ulei și de cauciuc. Agenții secundari ai despăduririlor includ muncitorii forestieri, plantatorii de copaci comerciali, culegatorii de lemne de foc, lucrătorii în mină și pe platformele petroliere, împreună cu dezvoltatorii de infrastructură.

Variații considerabile există de la regiune la regiune și de la țară la țară. În Amerca Latină, fermierii care taie și ard pădurile pentru plantații și crescătorii de vite sunt linia întâi a defrișărilor. În contrast, în Asia de Sud- Est, fermele comerciale împreună cu plantațiile de palmierii de ulei au un rol mult mai semnificativ. În Africa se regăsește un amestec complex între pășunat intensiv, păduri defrișate și arse pentru agricultură și tăierea intensă a buștenilor în pădurile umede din Africa de Vest și Centră.

Acesta reflectă slaba stare de monitorizare si contabilizare inadecvată a rezervelor din sectorul forestier.

3.2 Cauzele defrișării

Defrișarea este produsul interacțiunii mai multor factori de mediu, sociali, culturali, economici, politici. Amestecul acestor factori variază de la decadă la decadă și de la țară la țară (ca o consecință, generalizările sunt periculoase).

În majoritatea cazurilor, defrișarea este un proces care implică competiție între diferite utilizări ale pământului, un proces de exacerbare cauzat de politicile contraproductive și slabele instituții. Despădurirea crează bogăție pentru unii, vremuri grele pentru alții și întotdeauna aduce consecințe serioase mediului înconjurător.

Acest subpunct prezintă patru aspecte ale cauzelor defrișării – condițiile de predispoziție, cauzele directe, cauzele indirecte și rolul dezvoltării exploatației și plantației de pădure actuală, în urma pierderii pădurii naturale. Condițiile de favorizare crează un mediu în care defrișările pot apare. Cauzele directe sunt cele mai vizibile, cele mai ușor de identificat și cele mai ușor de asociat cu agenții de defrișare. Ele sunt conduse de alte le mai puțin vizibile, forțele socio-economice – fiind cauzele directe.

3.2.1 Condiții de favorizare a defrișărilor

Condițiile de favorizare sunt acei factori care, adunați, crează, un mediu în care despădurirea apare adesea. Sunt condiții create de societate uneori intenționat și consecință a naturii umane, care vizează toate aspectele societătii și nu sunt legate doar de utilizarea pământului.

Fără nici un dubiu, una din cele mai importante condiții de favorizare a defrișărilor tropicale și a multor altor probleme globale legate de atingerea dezvoltării durabile o reprezintă creșterea demografică. În prezent populația mondială crește la o rată de 1 miliard de noi indivizi în fiecare decadă. În ultima jumatate a secolului al XX-lea, populația globului a crescut de la 2.5 miliarde la 6.8 miliarde conform Raportului Națiunilor Unite din 2003.

Majoritatea creșterii populției are loc în țările în curs de dezvoltare, acele națiuni mai puțin pregătite să îl absoarbă.

Aproape toată acestă creștere demogrfică previzionată de 3.2 miliarde pentru anul 2050 va venii din țările în curs de dezvoltare – 3.4 miliarde având nevoie de mâncare, energie, adapost, apă, lemn, hârtie și alte bunuri și servicii care se obțin din păduri. Aproximtiv 4.9 miliarde de oameni (80% din populația mondială) trăiește în țări în curs de dezvoltare și 1.2 miliarde dintre ei în sărăcie lucie. Majoritatea acetor țări sunt amplasate la tropice, unde defrișările sunt o problemă seriosă.

Mai mult, se estimează că 2.5 miliarde de oameni din țările în dezvoltare sunt angajate în agricultură pentru a-și satisface nevoile de bază. Aceasta este o creștere cu 1 miliard din 1960 (A.A.A.S. 2001). Multe din terenurile defrișate și convertite în terenuri arabile, odată cultivate încep să se degradeze.

O altă condiție favorabilă a defrișării este săracia, in particular, sărăcia din zonele rurale. De semenea sărăcia nu este o cauză despăduririlor, este o condiție de viață pe care mjoritatea populației acestei planete trebuie să o îndure. În timp ce lăcomia și puterea pot fi motivație pentru unele grupuri sociale care defrișează, supraviețuirea și dorința de a scăpa de sărăcie este călăuzitoare pentru mulți oameni. Sărăcia este un mediu socio-economic care limitează opțiunea economică a oamenilor, afectează sănătatea, limitează formarea de capital rural, reduce oportunitățile de generare a venitului, și limitează dezvoltarea investițiilor și infrastructurii. Fără nici o îndoială sărăcia este o condițtie care facilitează defrișarea.

Dovezi vin din țările nordice, industrializate, care sugerează că pe cât societatea devine tot mai sigură din punct de vedere economic, ajunge la un punct în care presiunile dezvoltării economice care conduc la defrișare sunt înlocuite de grija pentru conservarea mediului și o mai mare apreciere a valorilor mediului. Pentru multe țări în curs de dezvoltare acest punct nu există nici în viitorul îndepărtat.

Sărăcia rurală are foarte puține opțiuni. Sunt foarte puține alternative de angajare în sectorul non-gricol, fie în centre urbane, sau zone rurale. Pentru cei fără aceste oportunități, este o intensă competiție pentru acele puține locuri de muncă rămase. Analfabetismul limitează și mai mult opțiunile multora, deoarece ei nu dețin cunoștințele de bază pentru a urmării alternative economice la agricultura de subsistență. În unele cazuri, populația migrează din zonele suprapopulate la marginea pădurilor în căutarea unei veți mai prospere și mai sigure. Mână-în-mână cu sărcia vine insecuritatea alimentară si subnutriția cronică. Cu câteva alternative rămase, sărăcia rurală vede în pădure o soluție pe termen scurt la problemele economice.

Studiile derulate au indicat legătura dintre sărăcia rurală – defrișare și creșterea demografică – defrișare. Uneori corelația a fost neconcludentă deoarece dinamica terenurilor rurale utilizate este foarte complexă și defrișarea este rareori consecința unei singure cauze, fiind mai de grabă rezultatul interacțiunii mai multor factori. De exemplu, în insula Java din Indonezia, densitatea ridicată a populației nu a rezultat în eliminarea zonelor forestiere. Pe de altă parte, densitatea populației din Anzi a condus la proiecte de așezăminte în zonele joase Amazoniene, rezultând în despăduriri. Efectul presiunii populației ca o condiție favorizantă pentru defrișare este dependent de influențele capacității de suport a terenurilor, de importanța produselor derivate din pădure și serviciile pădurii pentru populația locală și pe puterea sau slăbiciunea cadrului instituțional în acele locații. În majoritatea cazurilor, o presiune a populației în creștere și intensificarea climatului de sărăcie rurală sunt condiții importante care facilitează despădurirea.

3.2.2 Cauzele indirecte

◙ Politicile de dezvoltare și fiscale

Politicile guvernamentale în afara sectorului forestier au impact profund asupra resurselor de pădure, cum ar fi: politicile internaționale de plată a debitelor, ajustările structurale și comerțul. Programele de ajustare structurală au încurajat extinderea exporturilor de recolte, care și ele au încurajat lichidarea capitalului forestier fie prin accelerarea procesului de export/prelucrare a lemnului sau prin conversia pădurilor în folosul agriculturii.

Politicile guvernamentale care au fost adoptate pentru a facilita dezvoltarea economică în alte sectoare care au condus la despădurire includ:

• credite subvenționate pentru expansiunea culturilor și creșterea animalelor

• rate reduse de venit și taxe corporative pentru terenurile productive

• taxe mici pentru importul de echipamente pentru noile industrii, care au avut impact negativ asupra pădurii

• taxe mari pe importul de produse petroliere, fapt ce a descurajat folosirea de combustibili alternativi la lemnul de foc.

• proiectele de dezvoltare a infrastructurii și energiei care nu au ținut cont de valoarea capitalului forestier pierdut.

Programele de colonizare sponsorizate de guverne cum ar fi programele de transmigrare din Indonezia sau colonizările din Amazonul Peruan, au fost folosite ca proiecte de dezvoltare de multe guverne. Multe țări au utilizat schemele de colonizare ca o cale de a-și întării suveranitatea asupra zonelor de frontieră. Țăranii au fost încurajați să se mute către pădurile de la granițe pentru a-și stabili o prezență fizică acolo. Albia râului Rio Putumayo este la convergența granițelor a trei state: Ecuador, Peru și Columbia. Toate cele trei guverne au sponsorizat programele de creare a așezărilor umane din ultimele decade cu scopul specific de a–și exercita suvernitatea. Pădurea a fost defrișată pentru a fi înlocuită de forme de producție de subsistență la granițe.

Multe țări au făcut progrese substanțiale în reforma politică și legislativă care a contribuit la despăduririle din ultimii ani. Brazilia, de exemplu, a retras subvențiile care promovau creșterea vitelor în Amazon, iar Costa Rica începe să contabilizeze distrugerea capitalului forestier atunci când realizează balanța economică a țării.

◙ Accesul la terenuri și deținerea acestora

În majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, terenurile arabile de bază nu suportă creșterea demografică. În primul rând, cantitatea de teren propice agriculturii este limitată. Terenul arabil real care poate susține culturile pe termen lung este, în mare parte, deja cultivat în prezent. Creșteri în producția agricolă se pot obține prin folosirea de tehnologii îmbunătățite, dar ele nu dau rezultate prin extinderea terenurilor cultivate către zonele împădurite, deoarece nu există rezerve mari de teren forestier neutilizat, pretabil pentru agricultură. În al doilea rând, deoarece populația din agricultură se înmulțește și terenurile trec de la o generație la alta prin moștenire, parcelele agricole individuale devin tot mai mici pentru a avea semnificație economică. Al treilea rând, marea parte a terenului arbil cu adevărat, este deținută de marii latifundiari sau de corporații și, de aceea, nu sunt accesibile majorității populației din agricultură care chiar are nevoie. În multe țări, în special în America Latină, marii proprietari de terenuri controlează vaste zone agricole, ceea ce a condus la o situație gravă în a doua jumătate a secolului XX-lea, când multe ferme mici au fost cumpărate pentru a devenii viabile economic. Introducerea de noi pesticide și fertilizatori agricoli și intensiva mecanizare a muncii agricole a furnizat profituri în agricultură acelor latifundiari care au avut capital disponibil pentru investiții. Micii fermieri au fost înlăturați și adesea au plecat către marginea pădurii pentru a o lua de la capăt.

Sub aceste circumstanțe, singura soluție pentru multe familii este fie de a se muta în orașe și a-și căuta de muncă acolo, fie să se restabilească la marginea pădurii și să defrișeze zona pentru a-și putea ridica o nouă fermă.

În multe țări, noii locuitori trebuie să despădurească terenul pentru a-și exercita dreptul de propritate. În acest caz, defrișarea este considerată o „îmbunătățire” a terenului și o expresie a preocupării ocupantului pentru dezvoltarea proprietății.

3.2.3 Cauzele directe

◙ Tăierea și arderea pădurilor de către agricultori

De departe cel mai important agent de defrișare globală sunt agricultorii care taie și ard pădurile în care trăiesc sau pe cele de la marginea pădurilor tropicale. Se estmează că familiile mici de agricultori cauzează 2/3 din despăduriri.

De obicei, ei cultivează mai puțin de 2 hectare anual și culturile importante sunt: porumbul, fasolea, orezul, în funcție de regiune. Culturile secundare includ cafea, cacao, citrice, și alte fructe, legume, iar câțiva din aceștia cresc și vite.

Terenurile lor nu sunt adesea propice practicării agriculturii și, ca o consecință, le abandonează după 2-3 ani de utilizare, mutându-se în zone împădurite noi pentru a le defrișa. Munca lor este răsplătită doar de veniturile modice care le permit să trăiască mult sub limita sărăciei.

◙ Creșterea și pășunatul vitelor

Creșterea vitelor în special, în America Latină, este cauza majoră a defrișării. Fermierii fie ocupă parcele mari de pădure și le defrișează singuri, ori le cumpără „imbunătățite” de la fermierii mai mici. Pășunatul intensiv a dus la despădurirea zonei tropicale umede în America de Sud și Centrală. Pășunatul pe suprafețe mari practicat în pădurile tropicale și savana din Africa, este un contribuabil la defrișare, când ciredele depășesc capacitatea de suport a pădurii.

În concluzie, creșterea vitelor este o importantă cauză directă a despăduririi în ultima jumătate a secolului prezent, în special în America Latină. Expansiunea pășunatului este strâns legată de agricultură prin arderea pădurii datorită speculei cu terenuri din zonele forestiere.

◙ Exploatațiile miniere și petroliere

Exploatațiile miniere și petroliere sunt importante pe plan local pentru defrișare. Mine mari, precum cele din Coraja-Brazilia sau Copparbelt-Zambia au consumat vaste cantități de lemn indigen pentru a se alimenta cu carburant pentru operațiunile lor până ce plantații de specii cu rată ridicată de dezvoltare să aibă loc. Impactul minelor de aur a fost intens mediatizat, mai ales mineritul din Amazon, dar efectele negative au afectat populațiile indigene și calitatea apei mai mult decât pădurile diacente. Extracțiile de petrol nu numai că distrug pădurea, dar lasă calea deschisă colonizării de către fermierii de subsistență care urmează echipele de exploatare.

◙ Dezvoltarea infrastructurii

Construcțiile de noi drumuri au un profund impact asupra pădurii. Autostrada Trans-Amazoniană a deschis milioane de kilometri de pădure inaccesibilă colonizării și extinderii industriei de creșterea vitelor. Arterele principale au fost curând urmate de artere secundare care au penetrat mai adânc în pădure, eventual producând întinderi vaste de teren despădurit de o parte și de alta a drumurilor.

◙ Tăierea copacilor pentru lemn

F.A.O. raportează că 6 milioane de hectare de pădure sunt tăiate anual pentru lemn în zonele tropicale și că acestă rată s-a dublat în ultimii 30 de ani.

Foarte puține păduri naturale din tropice sunt manageriate profesionist.

Intruziunea omului și a mașinilor de tăiat lemn au avut rezultate în schimbarea ecosistemului pădurii, alungând multe specii de animale și păsări.

4. Presiunea umană asupra pădurii tropicale din bazinul Amazonului – Brazilia

4.1 Date Generale

Conversia terenurilor are loc la o scară fără precedent și într-o manieră complexă. Rata anuală a defrișării între anii 2000 și 2005 (22.392 Km²/an) a fost cu 18% mai mare ca în precedenții 5 ani (19.018 Km²/an).

Datele FAO relevă faptul că Brazilia a contabilizat aproximativ 42% din pierderea globală de pădure între anii 2000 și 2005, majoritatate defrisării având loc în Amazonul Brazilian. Ca și în alte zone tropicale umede, consecintele acestei schimbări rapide include pierderea diversității biologice și culturale schimbări în climatul regional și posibil în cel global, și conflicte sociale (vezi Anexe, Cadrul 1). Previziunile indică faptul că forțele care conduc la defrișare și degradarea pădurii – cum ar fi cererea pentru lemn și produse agricole – va continua să crească în următoarea decadă. Pierderea pădurii continuând să sporescă dacă trendul actual se menține.

Ca răspuns la îngrijorarea populației asupra despăduririi și degradării pădurii în regiune, părțile implicate încearcă să împace dezvoltarea economică și conservarea prin inițiative care includ întărirea legislației forestiere și de mediu, crearea de zone protejate și regularizarea utilizării pădurilor publice. Acțiuni guvernamentale specifice cu privire la aceste probleme includ:

– Creșterea rezervelor legale

Prin lege , deținătorii privați de terenuri pot despădurii doar o parte din proprietatea lor, porțiunile rămase împădurite fiind cunoscute ca reserve legale. În 1996, Guvernul Federal a crescut rezervele legale de la 50% din terenurile deținute de privați la 80%. Acesta înseamnă că proprietarii privați pot despădurii doar 20% din terenurile lor. Congresul Brazilian aprobând această măsură în 2001.

– Amenzi mai mari pentru infracțiunile de mediu

În 1998, Congresul Brazilian a adoptat legislația care mărește pedepsele pentru infracțiunile de mediu (inclusiv tăierile, despăduririle și incendierile ilegale) de la un minim de 2.200 US$, la un maxim de 22 milioane US$ per eveniment. Amenda pentru defrișare ilegală fiind de aproape 700 $ per hectar.

– Crearea de zone protejate

Ariile protejate (vezi Anexe, Cadrul 2) rămân principala metodă prin care se depun eforturi pentru conservarea biodiversității regiunii și promovarea utilitzării durabile a resurselor naturale. În Mai 2004, aproximativ 32% din Amazonul Brazilian era inclus în 427 de arii protejate, un sfert din ele fiind terenuri ale indigenilor. În Martie 2000, Guvernul Federal a lansat Programul Ariilor Protejate în Amazon (ARPA), cu scopul de a creea noi arii protejate. Țintele programului includ stabilirea a 270.000 Km² în arii strict protejate și 90.000 Km² în zone de dezvoltare durabilă până în anul 2009.

Guvernul Federal a lansat în anul 2000 ”National Forest Program” – program național forestier, ce propune extinderea ariilor protejate de pădure națională/locală (păduri publice productive) de la 85.000 Km² la 500.000 Km² până în anul 2010.

Pădurile publice fiind supuse unui management durabil al producției de produse forestiere și non-forestiere. Sub incidența legislației aprobate în anul 2006, aceste zone vor fi valorificate în mod durabil prin licitații publice.

Datorită expansiuni rapide a activităților ca agricultura, creșterea vitelor și tăierea copacilor, aceste inițiative trebuie puse rapid în aplicare pentru a-și atinge scopurile propuse.

Acestea solicită informați precise și detaliate asupra stării curente a pădurii Amazoniene din Brazilia și a presiunii cu care acesta se confruntă. În ciuda dezvoltării tehnologice, extincția pădurii și gradul activității umane în Amazonul Brazilian este parțial înțeleasă. Din anul 1997, Agentia Spațială Braziliană (INPE) a cartografiat zonele defrișate mai mari de 6,5 hectare. De atunci, INPE și-a îmbunătățit tehnicile de cartografie, dar încă nu a reușit să contabilizeze zonele defrișate mai mici de 3,5 hectare.

Identificarea micilor parcele defrișate și a altor indicatori ai activității umane în pădure pot semnala ariile cu risc crescut de despădurie și degradare.

Datele prezentate în continuare vor încerca să ajute la umplerea acestui gol informatic prin integrearea informațiilor geospațiale asupra variaților indicatori pentru a prezenta o imagine a presiuni umane asupra pădurii din Amazonul Brazilian (vezi Anexe, Cadrul 3).

Raportul evidențiază două tipuri de arii sub presiune umană:

• Arii sub presiunea așezărilor umane. În aceste zone prezența umană este stabilă, așezările sunt permanente și utilizarea terenurilor tinde să se intesifice.

Impactul de mediu în aceste zone este mai ridicat decât la granițele populate datorită marii fragmentări a pădurii ca urmare a activităților urbane și industriale. Trei indicatori sunt analizați în acestă categorie: ariile despădurite, zonele urbane, reformele agrare.

• Arii supuse presiuni umane incipiente. În aceste zone presiunea umană poate fi temporară, dar în unele cazuri oamenii își vor stabilii așezările aici pentru viitor, influențând astfel condiția pădurii( de exemplu, fragmentarea ecosistemului pădurii). Tăiatul copacilor, mineritul, vânatul, colectarea produselor non-lemnoase ale pădurii și rotația culturilor sunt câteva din activitățiile care apar în aceste arii. Doi indicatori sunt analizați în acestă categorie: zonele de incendiu și ariile alocate mineritului. Zonele de incendiu sunt definite ca ariile cu activiatate umană asociate cu incidența incendiilor forestiere.

La momentul formulării acestui studiu nu se cunoașteau informații suficiente asupra drumurilor și tăierii copacilor, în regiunea Amazonului Brazilian.

4.2 Istoric și Tendințe ale ocupației umane în Amazonul Brazilian

De secole, așezările umane în bazinul Amazonului Brazilian au apărut de-a lungul principaleleor rute navigabile ale râurilor din regiune. Acestă matrice a început să se schimbe în anii 1960 datorită a trei factori: construcția unei noi infrastructuri (drumuri, așezări rurale planificate, aeroporturi, baraje hidroenergetice), concensionarea terenului pentru crescătorii de animale și crearea unui port în orașul Manaus. Aceste inițiative au oferit un motiv puternic de imigrație, aparând întinse arii cu așezări umane în marginea regiuni sudice și în marile centre urbane. Începând cu mijlocul anilor 1990, investițiile în infrastructură din partea Guvernului Federal și Provincial au urmărit amenajarea drumurilor existente, dezvoltarea porturilor și construcția de rețele de țevi pentru transportul hidrocarburilor. Creșterea pieței și investițiile au rezultat în creșterea activitșții umane în Amazonul Brazilian.

Acest nou val de investiții au alimentat disputele asupra proprietății terenurilor și degradarea pădurii.Spre exemplu, în anul 2003, 47% din terenul din Amazonul Brazilian era public, dar cu statut de proprietate neclar.

Conflictele au apărut deoarece legislația privitoare la proprietatea asupra terenurilor este slabă, iar procesul de împroprietărire este îndelungat. Defrișarea prematură apare datorită populației care își proclamă dreptul de proprietate demonstrând că ei au trăit și muncit pământul de cel puțin un an.

Aceste condiții stau în spatele tendințelor și dinamicii care schimbă peisajul pădurii din Amazonul Barzilian.

◘ Despăduririle :

Despădurirea a crescut în timp (vezi Anexe , Figura 1). Creșterea vitelor este cea mai des întâlnită cauză care determină defrișările în zona Amazonului Brazilian. Ariile despădurite pentru creșterea vitelor ocupă 75% din totalul ariilor defrișate până în anul 2005, iar ariile de pășunat continuă să crescă. Prețurile mici ale terenurilor și productivitatea puțin ridicată determină practicarea pășunatului la scară largă în Amazon, mai mult ca în alte regiuni ale Braziliei.

Ciredele de vite din Amazonul Brazilian au crescut de la aproximativ 27 milioane capete în anul 1990, la 64 milioane capete vite în anul 2003, ceea ce reprezintă o creștere anuală de 7%. În anul 2003, 35 fabrici licențiate de producție a cărnii și 16 fabrici licențiate de producție a laptelui erau concentrate cu precădere în zona sud-vestică și nord-estică a Amazonului Brazilian (vezi Anexe, Figura 2). În anul 2000, 87% din carnea produsă în regiune a fost exportată în alte regiuni, iar restul a fost consumată în regiune. Locația abatoarelor, a defrișărilor de pădure și a ciredelor indică faptul că creșterea vitelor se extinde în estul regiuni Para, Mato Grosso, Tocantinus și Rondonia. Împreună, aceste zone concentrau 86% din ciredele din regiunea Amazomului Brazilian în anul 2003.

Zonele cultivate anual (soia, orez și porumb) prezintă creșteri notabile. Aria cultivată anual cu cereale a crescut de la aproximativ 5 milioane hectare în anul 1990 la aproximativ 8 milioane hectare în anul 2002.

Creșterea s-a concentrat de-a lungul marginilor estice și sudice ale Amazonului Brazilian, de obicei aceste zone erau deja depădurite pentru pășunat sau acoperite de vegetație de savană (cerado), în statele Mato Grosso și Maranhao. În anul 2002, aceste state dețineau 83% din zonele plantate cu soia , orez și porumb din Amazonul Brazilian.

Previziunile referitoare la o extindere semnificativă a culturilor anuale în părțile mai umede ale Amazonului Brazilian sunt incerte. Pe măsură ce precipitațiile se măresc, crește și riscul apariției pestei și a altor boli, iar precipitațiile abundente impiedică munca forestieră mecanizată.

În anul 1995, pierderile de pădure reprezentau aproape 8% din totalul ariilor cultivate în zonele uscate ale regiunii, dar acopereau 28% în zonele umede.

Plantarea intensivă a culturilor anuale (agricultură mecanizată) în zonele utilizate anterior pentru pășunat determină mișcarea ciredelor de la margine către inima regiunii.

În ciuda restricțiilor legale, defrișările au impact de mediu în zonele sensibile. Legislația braziliană cere proprietarilor să protejeze pădurile și să conserve 80% din întinderea de pădure de pe terenurile deținute ca rezervă legală. Totuși, punerea în aplicare a acestei legi este greoaie. Un studiu din estul regiunii Para certifică înlăturarea ilegală a pădurii native, în proporție de 60% în apropierea pășunilor.

Oficiali guvernamentali din Mato Grosoo au raportat că 71% din cele 1.600 proprietăți rurale vizitate în anul 2000 au încălcat legislația forestieră, inclusiv despădurirea pădurilor și rezervelor legale.

◘ Zonele urbane :

Între anii 1960 și 2001, populația totală din Amazon a crescut de la aproximativ 4 milioane la peste 20 milioane. Populația urbană aproape s-a triplat, crescând de la circa 5 milioane la 14 milioane între anii 1980 și 2000.

Prin contrast, populația rurală a început să scadă după 1991 (vezi Anexe, Figura 3). Creșterea urbană a condus la deteriorarea calității mediului și a condițiilor de viață. Expansiunea fermelor de vite este legată de piețele urbane și naționale și se pare că sunt un factor mult mai puternic de defrișare decât creșterea populației rurale. Figura 4 (vezi Anexe) arată localizarea celor 450 de așezări municipale în Amazonul Brazilian, în cursul anului 2004.

◘ Reformele agrare:

Încă de la sfârșitul aniilor 1970, lipsa terenurilor și sărăcia urbană a presat Guvernul pentru terenuri. Instititul pentru Reformă Agrară (INCRA), institut federal guvernamental, asigură familiilor fără teren dreptul de a-i utiliza terenurile deținute ca parte a proiectelor de reformă agrară. Creșterea medie a familiilor, în Amazon, care participă la proiecte de reformă agrară era de 52.000 familii anual între anii 1995 (161.500 familii) și 2005 (528.571 familii) (vezi Anexe, Figura 5). Fiecare familie având dreptul de a folosi între 50 și 100 hectare.

Guvernul Federal furnizează de asemenea subvenții pentru așezările care practică agricultura reformată, sub formă de ajutoare alimentare, bani pentru construcția caselor și credite cu dobândă redusă. Combinate cu adjudecarea drepturilor legale, acestea fac ca așezările care au apărut în urma reformelor agricole să determine defrișarea mai acerb decât așezările de scară mică din alte părți.

Vânzările de cherestea sunt preocuparea inițială a acestor proiecte, ceea ce produc atracție pentru oamenii fără pământ.

Totuși, după epuizarea resurselor de lemn, veniturile tind să ramână relativ scăzute. De aceea, multe familii abandonează sau vând ilegal loturile, pentru a căuta noi așezări sau să migreze în centrele urbane. Se estimează că 50-60% din terenurile sub incidența reformelor agrare din sudul regiuni Para au fost vândute ilegal. Multe din aceste terenuri au devenit parte integrantă a marilor proprietăți funciare, care tind să fie mai eficiente și profitabile din punct de vedere economic.

◘ Incendiile forestiere (zone de incendiu):

Pădurea Amazoniană are o capacitate mare de a rezista la incendii, totuși focurile necontrolate sunt o problemă în creștere in Amazonul Brazilian.

Focul este principala metodă de curățare terenului în vederea cultivării, imediat după ce a fost defrișat în prealabil. Focurile accidentale scapă de sub control de pe terenurile agricole în zonele de pădure, în special în zonele cu copaci batrâni, care sunt predispuși la ardere.

Între anii 2000 și 2005 numărul incendiilor aproape că s-a dublat, de la 22.000 pe an la 43.000 pe an, indicând accelerarea preocupărilor umane (vezi Anexe, Figura 6).

◘ Exploatațiile miniere:

Activitățile miniere adesea nu implică tăierea directă a marilor suprafețe de pădure, dar pot servi ca un accelerator al despăduririi și prelucrării lemnului, deoarece sunt asociate construcției de drumuri, acumulării de capital și imigrării.

Potrivit legistației braziliene, mineritul are prioritate asupra oricărui tip de utilizare a pământului de la suprafață și din subsol.

Când resursele se epuizează, minerii disponibilizați adesea caută așezări agricole sub reformă sau se mută în centrele urbane.

◘ Activitățile forestiere:

Tăierea copacilor pentru prelucrarea lemnului are un impact major asupra așezărilor din Amazonul Brazilian, deoarece lucrătorii forestieri deschid drumuri și utilizează cursurile de apă pentrua ajunge la păduri. În 2004, aproximativ 3.100 de fabrici de prelucrare a lemnului au procesat 24,5 milioane metri cubi de bușteni, 36% din cherestea fiind exportată în alte țări, iar restul a fost consumat în Brazilia.

Impactul ecologic și de mediu al tăieri copacilor a fost evaluat parțial și poate fi extrem de variabil datorită varietății metodelor de tăiere și a impactului secundar. Indiscutabil, lucrătorii forestier au deschis mii de kilometrii de păduri în arii publice și private care au devenit canale cheie pentru colonizarea acelor zone.

Aria totală afectată de diferitele metode de tăiere a copacilor în Amazonul Brazilian este necunosută și datele statistice sunt temporar și spațial incomplete. Statutul operațiilor, de tăiere a copacilor, licențiate este incert de la ultimul raport al IBAMA, bazat pe date din 2001. Estimări ale ariei anuale supusă impactului despăduriri variază între 10.000-20.000 Km², cu marjă de eroare între 17%-100% .

Comparând informațiile disponibile, cum ar fi: locația permiselor de tăiere eliberate de Guvern (vezi Anexe, Figura 7) și hărțile cu păduri tăiate se pot identifica zonele unde despădurirea apare și cum aceasta este distribuită. Interpretarea sistematică a imaginilor din satelit cu munca de teren este o unealtă promițătoare în evaluarea extinderii și impactului defrișării la nivel regional (vezi Anexe, Figura 8).

◘ Drumurile:

Studiile au demonstrat că drumurile, chiar și acelea deschise temporar de lucrătorii forestieri și mineri facilitează crearea de noi așezări umane.

Companiile de prelucrarea lemnului, locuitorii și Guvernul, au construit drumuri secundare de-alungul autostrăzii Transamazoniene în Para, nord-estul Mato Grosso, și sudul Amazonas, fapt ce ar putea explica concentrația mare de incedii de pădure din aceste zone.

Îngrijorări speciale crează drumurile neoficiale – drumuri construite fără planificarea și autorizațiile cerute de lege. În unele cazuri drumurile neoficiale servesc la sustragerea resurselor de mare valoare din arii izolate de infrastructura oficială, ca lemnul de mahon și aurul.

5. Consecințele defrișării pădurilor

În unele cazuri despădurirea poate fi benefică. Datorită mixului de drepturi, nevoi, opotunități economice și condiții de mediu, se pot realiza conversii raționale de la un tip de utilizare a pământului la alta. Tragedia constă în faptul că multe terenuri au fost despădurite în ultimele decade și nu sunt adecvate agriculturii sau pășunatului pe termen lung și se degradează rapid de îndată ce pădurea a fost tăiată și arsă.

Consecințele sociale ale despăduririlor sunt numeroase, adesea cu impacte devastatoare pe tremen lung. Pentru comunitățile indigene, contactul cu civilizația de obicei înseamnă distrugerea stilului de viată tradițional și prăbușirea instituțiilor sociale.

În termeni economici, pădurea tropicală distrusă anual reprezintă o pierdere a capitalului forestier evaluată la 45 miliarde dolari. Prin distrugerea pădurii, toate beneficiile derivate din exploatarea durabilă a lemnului și a produselor non-lemnoase dispar.

Probabil cea mai serioasă și mai des văzută consecință a despăduririi o reprezintă pierderea biodiversității.

Această expresie seacă „pierderea biodiversității” maschează faptul că anual distrugerea a milioane de hectare de pădure tropicală înseamnă distrugerea a mii de specii și varietăți de plante și animale, multe dintre ele nefiind nici măcar catalogate științific. Estimările optimiste arată că 50.000 de specii separate sunt pierdute anual.

6. Concluzii

Este posibil să oprim despădurirea? Este puțin probabil, dar rata defrișării poate fi încetinită considerabil și efectele negative socio-economice și de mediu pot fi minimalizate. Bazat pe ultimele estimări ale ratei defrișării se presupune că 75% din pierderea pădurii îi este atribuită dezvoltării agriculturii și se presupune că în urmatorii 25 de ani sectorul agricol va avea nevoie de 250-300 milioane hectare de teren nou pentru a-și satisface cererile comerciale.

Orice efort de combatere a despăduririi trebuie bazat pe o înțelegere completă a cine sunt agenții de defrișare și care sunt cauzele directe și indirecte. Circumstanțele variază de la o țară la alta și de la o regiune la alta. Prin programe îmbunătățite de protecție și management al pădurilor rămase, prin programe socio-economice cu ținte precise și prin reforme politice și instituționale; despădurirea poate fi adusă sub control.

Atâta timp cât pădurea va continua să se piardă și în decadele ce vor urma, este foarte important să luptăm ca despădurirea să se facă cât mai rațional posibil. Numai atunci beneficiile pe termen lung ale omenirii vor fi favorabile și costurile de mediu minime.

ANEXE

Figura 1 | Vegetatia si Defrisarile in Amazonul Brazilian in anul 2005

Sursa: INEP 2003 & IBGE 2005 Figura 2 | Distributia retelei de transport, Capacitatii de procesare a lemnului, Capacitatii de procesare a vitelor

Sursa: IBGE 2005

Figura 3 | Populatia din Amazon intre anii 1950 si 2005

Sursa: IBGE 2005b

Figura 4 | Zonele asezarilor municipale si rurale

Sursa: IBGE 2005

Figura 5 | Aria asezarilor rurale datorate reformelor agricole si numarul proiectelor din Amazon intre anii 1995 – 2005

Sursa: INCRA 2005

Figura 6 | Zone de incendiu, 1996 – 2005

Sursa: INPE 2005

Figura 7 | Locatia permiselor de exploatare forestiera in anul 2005

Sursa: Greenpeace 2005

LISTA ABREVIERI

ARPA – Protected Areas in Amazon Program – Programul ”Zone protejate în Amazon”

DNPM – National Department for Mineral Production – Departamentul National pentru Productia de Minereuri

EMBRAPA/CPATU – Brazilian Agricultural Research Institute/Center for Agricultural Research in the Humid Tropics – Institutul Brazilian pentru Cercetari Agricole/ Centrul de Cercetari Agricole în Zona Tropical Umeda

FAO – Food and Agriculture Organization – Organizatia pentru Alimentatie și Agricultura

IBAMA – Brazilian Institute for Environment and Renewable Natural Resources – Institutul Brazilian pentru Mediu și Refacerea Resurselor Naturale

IBGE – Brazilian Institute for Geography and Statistics – Institutul Brazilian de Geografie și Statistica

INCRA – Brazilian Institute for Colonization and Agrarian Reform – Institutul Brazilian pentru Colonizare și Reforma Agrara

INESC – Institute for Socio-Economic Studies – Institutul pentru Studii Socio-Econimice

INPE – Brazilian Institute for Space Research – Institutul Brazilian pentru Cercetare Spatiala

MDA – Brazilian Agrarian Development Ministry – Ministerul Brazilian pentru Dezvoltare Agrara

MMA – Brazilian Ministry of Environment – Ministerul Brazilian pentru Mediu

NOAA – National Oceanic and Atmospheric Administration – Administratia Oceanica si Atmosferica

Bibliografie

Agência Estado. 2004. É Ilegal, mas 40 Percent dos Lotes da Reforma Agrária Foram Vendidos. Agência Estado.

Online at: http://www.estadao.com.br/agestado/noticias/2004/abr/18/49.htm. (15.03.2005).

Barreto, P. and C. Souza Jr. 2001. Controle do Desmatamento e da Exploração de Madeira na Amazônia: Diagnóstico e Sugestões. Relatório Técnico do Componente III, PPG7/Promanejo. IBAMA. Belém, Brasil.

Arima, E.; Barreto, P. and Brito, M. 2005. Pecuária na Amazônia: Tendências e Implicações para a Conservação. Imazon. Belém, Brasil. (21.02.2006).

Brandão, A., and C. Souza Jr. 2006. Mapping Endogenous Roads with Landsat Images: A New Tool to Improve the Monitoring of the Brazilian Amazon Rainforest. International Journal of Remote Sensing 27(1): 177-189.

Greenpeace. 2005. Greenpeace Exige Criação de Parque para Proteger Últimos Castanhais Nativos no MT. Greenpeace Brasil. 08/09/05. São Paulo, Brasil. Online at: http://www.greenpeace.org.br/tour2005_br163/noticias.php?conteudo_id=2191 (27.02.2006).

Instituto Nacional de Pesquisas Espaciais (INPE). 2004. Monitoramento da Floresta Amazônica Brasileira por Satélite: projeto PRODES. Instituto Nacional de Pesquisas Espaciais. Ministry of Science and Technology, Brasília, DF, Brasil (http://www.obt.inpe.br/prodes/) (13.01.2006).

Silva, M. 2005. The Brazilian Protected Areas Program. In: Conservation Biology 19(3): 608-611.

Rylands, A.B. and K. Brandon. 2005. Brazilian Protected Areas. In: Conservation Biology 19(3): 612-618.

Instituto Socioambiental (ISA). 2004. Amazônia Brasileira 2004. ISA. São Paulo, Brasil.

Instituto Nacional de Colonização e Reforma Agrária (INCRA). 2002 – Divisão de Ordernamento Territorial – Catografia/Geoprocessamento. Brasília. DF.

Organisation for Economic Co-Operation and Development (OECD) and The Food and Agriculture Organization (FAO) of The United Nations. 2005. OECD – FAO Agricultural Outlook: 2005–2014. – http://www.oecd.org/dataoecd/32/51/35018726.pdf. (21.02.2006)

United Nations Forum on Forests; Resolution of the Sixth Session of the UNFF, , , 2006

Brown, David and Kathrin Schreckenberg, 1998; Shifting Cultivators as Agents of Deforestation: Assessing the Evidence, Natural Resource Perspective Number 29, April 1998, Overseas Development Institute,

Canadian Forest Service, 1996; The State of Canada's Forests 1995-1996, Natural Resources Canada, Ottawa, http://www. nrcan. qc. ca/cfs-scf/nationai/what-quoi/sof/sof96/index_e. htmI

Canadian Forest Service, 2002; The State of Canada's Forests 2001-2002, Natural Resources Canada, Ottawa, http://www.nrcan.gc.ca/cfs-scf/nationai/what-quoi/sof/sof02/index_e.html

FAO, 1993; Forest Resource Assessment 1990: Tropical Countries, FAO Forestry Paper 112,

FAO, 1997; State of the World's Forests 1997, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, Italy, p.200

FAO, 1998; Statistical Databases, Food and Agriculture Organization of the United Nations, , http://apps.fao.org/

FAO, 2000; Global Forest Resources Assessment 2000, Food and Agriculture Organization of the United Nations, , http:// www.fao.org/forestrv/site/24690/en

FAO, 2005A; FAO Yearbook: Forest Products 2003, Food and Agriculture Organization of the United Nations, , http://www.fao.orQ/documents/show cdr.asp?uri fite=/docrep/008/v5985m/v5985m00.htm

FAO, 2005C; Forest Resource Assessment 2005, Food and Agriculture Organization of the United Nations, , http://www.fao.ora/forestrv/foris/web

FAO, 2005D; FRA 2005 Terms and Definitions, http://www.fao.org/forestrv/slte/fra2005-terms/en

FAO, 2005E; State of the World's Forests 2005, Food and Agriculture Organization of the United Nations, Rome, Italy, http://www.fao.oro/forestrv/site/sofo/en

FAO, 2005F; Trade and Forests, http://www.fao.orqfforestrv/site/9608/en

FAO, 2006; FAOSTAT: FAO Statistical Databases: Forestry, http://faostat.fao.org/

IFAD.2001; Rural Poverty Report 2001 – The Challenge of Ending Rural Poverty, international Fund for Agricultural Development (IFAD), http://www.ifad.org/povertv/index.htm

World Resources Institute, 1997; Last Frontier Forests, Washington