Deficienta Mintala Etiologie Si Urmari

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Deficiența mintală – Perspective generale de abordare

I.1. Definiții și considerații generale privind conceptele de deficiență, incapacitate, handicap

I.2. Copilul deficient mintal

I.3. Bazele teoretice ale deficienței mintale

Capitolul II. Mediul de viața al copilului deficient mintal

II.1. Copilul deficient mintal în familie

II.2. Integrarea socială în mediul de viață

II.3. Educația copilului cu deficiența mintală

Capitolul III. Etiologia deficienței mintale

III.1. Factori cauzali ai deficienței mintale

III.2. Diagnosticarea deficienței mintale

Capitolul IV. Cercetare privind factorii cauzali predominanți ai deficienței mintale și rolul familiei în dezvoltarea copilului deficient mintal

Metodologia cercetării

Obiectivele cercetării

Definirea conceptelor

Analiza și interpretarea datelor

Studiul de caz

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Anexa 1

Anexa 2

“ Viața este o flacără ce se stinge totdeauna,

dar recapătă scânteie de cate ori se naște un copil. ”

George Bernard Shaw

Introducere

Deficiența mintală este considerată de către specialiști ca fiind o noțiune neclară ce acoperă o multitudine de tulburări atât în planul etiologiei cât și în planul semiologiei. Deficiența mintală este formulată ca fiind o deficiența totală ce urmărește intreaga personalitate a individului: organizare, dezvoltare cerebrală, emotională, psihomotrică, de origine ereditară sau dobândită ca urmare a unei modificări patologice sau funcționale ale sistemului nervos central, care se manifestă chiar din primii ani de viață, în diferite grade de severitate.

De-a lungul timpului, atitudinea societății fața de copiii cu deficiențe a fost una de respingere, izolare, etichetare.

Deficiența mintală poate fi considerată fără nici o urma de îndoială una dintre cele mai severe probleme ale patologiei neonatologice, dar și pediatrice în prezent, fiecare nou-născut afectat reprezentând o grea provocare, pentru membrii societății în general.

Există o multitudine de factori care pot modifica dezvoltarea optima a persoanei, însă aceștia depind de durabilitatea organismului, de zestrea moștenită, de intervalul de timp în care se manifestă, de capacitatea deținută de acțiunea acestora, dar și de mediul în care individul in cauză trăiește.

Lucrarea de fața își propune o evidențiere a factorilor patogeni ce conduc către diagnosticarea precoce a deficienței mintale, dar și importanța pe care o are mediul, dar mai ales familia copilului deficient mintal, în dezvoltarea acestuia.

Ființa umană, înca din perioada prenatală străbate un lung proces de formare, ce influențeaza natural dezvoltarea vieții ulterioare, ceea ce determină acordarea unei atenții deosebite perioadei de formare a fătului, acea perioadă intrauterină, aceasta fiind perioada poate cu cea mai intensă creștere, dar mai ales de dezvoltare a ființei umane.

O deosebită atenție trebuie acordată și perioadei imediat următoare nașterii, primii ani din viață fiind extrem de importanți pentru o dezvoltare cât mai aproape de normal a individului cu deficiență; intervenția timpurie fiind principala modalitate de acordare de șanse pentru copiii deficienți mintal.

Diagnosticarea cât mai timpurie a deficienței, posibilitatea acestui fapt înca din perioada intrauterină, reprezintă principala modalitate de intervenție.

Intervenția bazată pe terapii complexe aplicate corespunzător de către specialiștii din sfera domeniului social, pedagogic, psihologic și medical, aplicată de la cele mai fragede vârste poate oferi rezultate deosebite în recuperarea copiilor deficienți mintali.

În condițiile în care vorbim despre integrarea copilului cu deficiență mintală în familie – deoarece din nefericire există riscul ca în cazul apariției unui copil deficient, familia respectivă, în funcție de profunzimea diagnosticului primit, să respingă ideea de a crește un “altfel” de copil, acesta poate avea o dezvoltare cât mai aproape de normal.

Apariția intr-o familie a unui copil cu handicap mintal poate apărea ca un obstacol care afectează toți membrii.

Creșterea unui copil cu deficiență mintală poate produce oboseală fizică și mentală, fapt ce conduce către argumentarea limitarii relațiilor, mai ales între parinții acestor copii.

Fiecare părinte, al unui copil cu deficiență mintală, indiferent de încărcătura emoțională puternică pe care o deține în momentul diagnosticării, trebuie să identifice propriile răspunsuri.

Vorbim de o dezvoltare armonioasă în cazul unui copil cu deficiență mintală atunci când diagnosticul nu este unul de deficiență mintală profundă, când diagnosticarea se realizează în perioada intrauterină prin monitorizarea sarcinii prin metodele de screening tradiționale, dar și prin aplicarea unor noi metode apărute în practica medicală modernă, metode descrise în lucrarea prezentă, care odată cu trecerea timpului și cu implicarea tuturor actorilor responsabili de creare a unui mediu favorabil și normal pentru copiii deficienți vor reprezenta principala, și probabil cea mai importantă, modalitate de prevenție a deficienței mintale.

În opinia mai multor autori, primele etape ale vieții omului, stadiile intrauterine, dar și primii trei ani din viață sunt de-a dreptul decisive pentru dezvoltarea ulterioară.

O mare importanță o reprezintă etiologia handicapului mintal, deoarece cu cât se cunosc mai multe informații despre cauze, cu atât mai mult putem vorbi despre o cunoaștere eficientă a măsurilor de prevenire, dar și de tratament medical.

Este foarte important ca mediul și familia în care se dezvoltă copilul deficient mintal să cunoască toate consecințele creșterii și integrării în societate a unui “altfel de copil”, cum este denumit de cele mai multe ori de către semenii săi, sau “copilul special”.

Trebuie înțeles fenomenul apariției copilului cu deficiență mintală, cauzele care au dus la apariția deficienței, cauze reale, nu întamplătoare, puse în scopul completării unor spații goale în fișele medicale, lămurirea părinților cu privire la factorii predispozanți care conduc către o astfel de deficiență, fără ca cineva anume să fie vinovat.

Lucrarea este realizată prin componența a patru capitole, dintre care primele trei fac referire la o serie de probleme noționale, legate de perspectivele de abordare a conceptului de deficiență mintală, mediul în care trăiește copilul deficient mintal (am insistat asupra diagnosticării deficienței mintale, dar mai ales asupra prezenței unui copil cu deficiență mintală în familie), etiologia deficienței mintale.

În ultimul capitol am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări prin care am urmarit reliefarea factorilor predominanți care conduc la diagnosticarea copiilor cu deficiență mintală, dar și a rolului pe care îl deține apariția acestor copii într-o familie.

Alegerea acestei teme s-a bazat pe faptul că interacționez zilnic cu astfel de copii, cu deficiență mintală, precum și cu părinții acestora, iar diversitatea mediilor de proveniență este incredibilă, fapt ce m-a determinat să realizez o cercetare cu scopul de a determina principalii factori ce au condus către aplicarea diagnosticului de deficiență mintală, dar și schimbările ce au avut loc în familie, gradul de acceptare din partea celorlalți membrii, reacția mediului în care se dezvoltă copilul.

Din discuțiile libere, realizate de-a lungul timpului cu mai multe categorii de părinți, făcând referire la partea socială, pot preciza că mulți dintre aceștia nu realizează, prin necunoștiință de cauză sau prin refuzul acceptării realității, că au un copil deficient mintal, un copil cu diferite nevoi speciale, un copil care necesită o altfel de creștere și educație pentru a fi considerat de catre intreaga comunitate în care se dezvoltă la fel ca toți ceilalți.

Capitolul I. Deficiența mintală – Perspective generale de abordare

I.1. Definiții și considerații generale privind conceptele de deficiență, incapacitate, handicap

Traian Vrășmaș propune generalizarea unor concepte din literatura de specialitate, dar și din documentele oficiale, cuprinzând și organismele internaționale, referitoare la această problematică – deficiența poate fi definită ca fiind “absența, pierderea sau alterarea unei strucuturi ori a unei funcții (anatomice, fiziologice sau psihologice).

Deficiența poate fi rezultatul unei maladii, al unui accident etc, dar și al unor condiții negative din mediul de dezvoltare al unui copil, cu deosebire carențe afective, incapacitatea implică anumite «limite funcționale, cauzate de disfuncționalități (deficiențe) fizice, intelectuale sau senzoriale, de condiții de sănătate sau de mediu», în timp ce handicapul se referă la “dezavantajul social, la pierderea ori limitarea șanselor unei persoane de a lua parte la viața comunitații, la un nivel echivalent cu ceilalți membrii ai acesteia” .

M. Rusu ne explică faptul că deficiența reprezintă “orice dereglare de structură sau funcție psihologică, fiziologică sau anatomică”, iar handicapul, având sensul de dezavantaj, “rezultă din imposibilitatea sau incapacitatea de a răspunde așteptărilor sau normelor mediului specific al subiectului și se referă, în deosebi, la dificultățile întâmpinate în îndeplinirea funcțiilor vitale esențiale: de orientare, de independență fizică, de mobilitate, de integrare socio-profesională și autonomie economică”.

Definițiile enunțate anterior de către autorii citați arată faptul că “termenii deficiență și handicap nu sunt sinonimi și nu trebuie utilizați unul în locul celuilalt. Starea de handicap, mai mult sau mai puțin accentuată, poate să agraveze sau, dimpotrivă, să diminueze gradul de manifestare a deficienței. Starea de handicap se poate manifesta, însă, și în absența unei deficiențe reale, atunci când este provocată de unele incapacități sau dereglări, mai mult sau mai puțin temporare, mai ales în prezența unor condiții defavorabile de mediu social: familii dezorganizate și lipsite de potențial educogen, instituții de educație și ocrotire, atunci când ele sunt prost organizate, când au un caracter închis și izolează copiii de mediul social obișnuit, ținându-i departe de solicitările formative ale acestuia etc.”

În România, definirea termenului de deficiență mintală ne poate duce cu gândul spre o posibila stare de anormalitate, o stare de nedezvoltare sau stagnare a activității la nivelul creierului, ajungându-se la incapabilitatea individului în cauză, aflat la maturitate, să se integreze în comunitatea în care trăiește, supunându-se regulilor acesteia, pentru a-și desfașura propria existență, fără monitorizare din partea membrilor familiei sau a personalului specializat.

Dacă facem referire la o posibilă identificare a caracteristicilor deficienței mintale în planul psihologic putem vorbi despre o stare de anormalitate atât la nivel intelectual, cât și la nivel afectiv, fără rol de reversibilitate, ce se bazează pe o structură necorespunzătoare cu dezvoltarea normală, referindu-ne la diferite leziuni la nivel cerebral, leziuni determinate de cauze interne și externe.

În momentul în care facem referire la termenul de deficiență mintală, putem menționa faptul că această insuficiență se caracterizează ca fiind o trenare, lentoare sau o totală nedezvoltare a unor achiziții aflate în evoluție, cauzate de factori patologici și/sau de mediu, care influențează individul încă din momentul concepției până în momentul în care acesta devine adult, având importante consecințe asupra integrării lui ca ființă în comunitatea în care trăiește.

Concluzionând, deficiența mintală relatează faptul că lezarea sistemului nervos central, mai ales in perioada concepției produce grave urmări în traseul de maturizare mintală, sau mai exact urmări severe în dezvoltare pe diferite paliere la persoana aflată în cauză.

I.2. Copilul deficient mintal

Deficiența mintală severă, dar mai ales deficiența mintală profundă, sunt grade ale deficienței miite leziuni la nivel cerebral, leziuni determinate de cauze interne și externe.

În momentul în care facem referire la termenul de deficiență mintală, putem menționa faptul că această insuficiență se caracterizează ca fiind o trenare, lentoare sau o totală nedezvoltare a unor achiziții aflate în evoluție, cauzate de factori patologici și/sau de mediu, care influențează individul încă din momentul concepției până în momentul în care acesta devine adult, având importante consecințe asupra integrării lui ca ființă în comunitatea în care trăiește.

Concluzionând, deficiența mintală relatează faptul că lezarea sistemului nervos central, mai ales in perioada concepției produce grave urmări în traseul de maturizare mintală, sau mai exact urmări severe în dezvoltare pe diferite paliere la persoana aflată în cauză.

I.2. Copilul deficient mintal

Deficiența mintală severă, dar mai ales deficiența mintală profundă, sunt grade ale deficienței mintale, care se observă, de cele mai multe ori, chiar din primii ani de viața, atât din prisma faptului că există anumite anomalii ce pot fi observate relativ ușor în evoluția pe planul anatomo-fiziologic al organismului, dar și în urma unor întârzieri evidente de timpuriu în dezvoltarea psihică.

În comparație cu aceștia, (copiii cu deficiență mintală ușoară pot trece neobservați până în momentul în care intervine integrarea școlară) se pune accentul mai ales pe acei copii ale căror familii oferă un mediu optim de educație și trai în anii micii copilarii. Limitele acestor copii, mai ales în palierul dezvoltarii cognitive, vor putea fi observate mai târziu, dupa debutul școlar, manifestându-se des, referindu-ne la slaba capacitatea de abstractizare și generalizare, dar și la alte insuficiente, care transforma activitatea de învățare într-una dificilă.

În opinia lui A. Binet și Th. Simon, “Omul anormal nu se evidențiază neapărat și constant printr-un ansamblu de tare anatomice evidente. Particularitățile fiziologice ale idiotului și ale imbecilului la care se referă tratatele clasice, nu sunt descrise întotdeauna exact, iar daca sunt, ele nu se aplică la fel și debililor, care constituie numărul cel mai mare. Pe debil trebuie să știi să-l recunoști în scoală, atunci când este confundat cu copiii normali.”

Împărțirea deficienților mintal în subcategorii în funcție de gravitatea insuficienței mintale, se află într-o legatură strânsă cu condițiile clare și cu cerințele sociale ce pot exista într-un moment anume.

O importantă clasificare psihometrică a deficienței mintale este susținută de către E. Verza:

“- intelectul de limită sau liminar se situeaza între C.I. 85 – 90;

– debilitatea mintală (numită și handicap de intelect ușor sau lejer) este cuprinsă între C.I. 50 – 85;

– handicapul intelectual sever (cunoscut și sub denumirea de imbecilitate) are un C.I. cuprins între 20 – 50;

– handicapul intelectual profund (denumit și idioție) se situează sub C.I. 20.”

Copilul deficient mintal este inferior semenilor de aceeași vârstă, totodata, deosebindu-se mai ales din punct de vedere intelectual față de ceilalți copii cu a căror vârstă mintală este comparat.

Copiii considerați normali progresează și se organizează conform stadiilor normale ale dezvoltării, pe când copilul debil mental pe lângă faptul că dezvoltarea acestuia se realizează lent, nu se poate bucura de păstrarea achiziților dobândite, deoarece de-a lungul timpului poate interveni perioada de regres. Astfel, putem preciza că din categoria deficienței mintale propriu-zise face parte debilitatea mintală ușoară, cazurile liminare par să fie mai apropiate normalității, referindu-ne atât la caracteristici cât și la modul de abordare.

Vorbind despre o imagine globală a deficienței mintale, se face referire la trei laturi esențiale ale structurii personalității: latura perceptivă, comportamentală și conceptuală. Fenomenul descris este oarecum unul complex, denumit în literatura de specialitate sub numele de sindromul lui Strauss, sindrom caracteristic doar pentru acele cazuri de deficiență mintală exogenă. Trăsături principale ale acestui sindrom sunt următoarele:

– o inclinare generală spre a persevera;

– dificultatea a percepe figura – fondul;

– concentrarea pe elemente neimportante, absurde uneori, într-o activitate de comparare;

– incapacitatea de autocontrol;

– comportamente instabile ce au loc datorită unei nestatornicii a dispoziției, comportamente agresive și anxioase.

– afectarea în planul percepției auditive și vizuale;

– afectarea pe ramurile simțului ritmului, al limbajului dar și al lateralizarii;

– palierele învățării și al adaptării la noi situații sunt profund afectate.

În “Dicționar Defectologic” este descrisă următoarea definiție, reprodusă de Gh. Radu, care păstrează terminologia folosită de autori: “Idioția reprezintă o stare accentuată de nedezvoltare mintală și a întregii personalități, de dereglare a dezvoltării psihice și fizice, însoțită de tulburări endocrine, de malformații în structura scheletului și a craniului. Motricitatea idioților este deficitară, îndeosebi sub aspectul capacității de coordonare a mișcărilor, mulți prezentând tulburări ale mersului și stereotipii motrice, în ceea ce privește dezvoltarea vorbirii, de obicei, acești handicapați grav nu depășesc stadiul însușirii unor cuvinte izolate, pe care, de cele mai multe ori, le pronunță deformat. ”

Deficienții mintal nu pot ajunge să realizeze deprinderile naturale de autoservire. Deseori există tulburări în comportamente accentuate, ce există pe fondul unei stări de apatie generală sau, din contră, a unei agitații permanente. Acești copii au nevoie de o supervizare permanentă și de o îngrijire continuua, fiind orientați, de cele mai multe ori, spre instituții de protecție și asistență socială sau în funcție de gravitatea deficienței propunerea de a rămâne în familie pentru o îngrijire permanentă.

Imbecilitatea reprezintă, de altfel, o deteriorare a dezvoltării fizice și psihice, mai puțin evidențiată ca în cazurile de deficiență profundă, însă destul de reliefată.

Deficienții mintal severi pot să își însușească anumite elemente ale limbajului, dar aceste achiziții sunt limitate, iar pronunția deficitară. Extrem de evidente sunt limitările motricității fine, fapt ce influențează puternic capacitatea de a-și însuși scrierea.

Slaba dezvoltare a capacităților cognitive, mai ales a proceselor analitico-sintetice, fapt ce conduce spre mari dificultăți în activitatea de asimilare a deprinderilor de citire și socotire. Comportamentul copiilor deficienți mintal este unul inadaptat și pueril. Aceștia nu pot realiza nici cele mai simple cerințe în activitatea școlară, însa în cazul în care există o asistentă și o educație specială permanentă, se poate spune că vor ajunge să reușească să își formeze deprinderea elementară de autonomie personală, de comportament, dar mai ales de munca facilă.

În pofida tuturor elementelor responsabile de educația și asistența deficienților mintal, nu se reușește atingerea unui grad de orientare suficient pentru adaptarea la cerințele societății, păstrându-se astfel pe o perioadă nedeterminată starea de dependență.

În cazul în care facem referire la debilitatea mintală, această tipologie de copii își însușeste vorbirea, tulburările motrice putand fi modificate într-o oarecare măsură care să permită pregătirea pentru activități practice ușoare.

Chiar și atunci cand capacitățile intelectuale sunt diminuate, cum e cazul debililor mintal, aceștia pot să-și însușească deprinderi elementare de scris, citit, dar și să îndeplineasca toate cerințele rezultate din programele învățamântului special.

Daca vorbim de comportament, putem preciza că el este mult mai ușor de educat, acești copii orientându-se mai ușor, supunându-se cu o docilitate mai mare regulamentului școlar, executând sarcinile diferite din activitătile instructiv-educative.

Debilii mintali se pot pregăti pentru diferite munci ușoare, iar mulți dintre ei reușesc, să dobândească integrarea în comunitați obișnuite.

R. Zazzo precizează, faptul că “nu este cazul să se aleagă între o definiție cantitativă și o definiție calitativă a debilității mintale, dacă se înțelege bine care este modul de folosire a cifrelor în psihologie. Rolul lor este întotdeauna de a exprima gradele și nuanțele unei calități. Ele nu suprimă calitatea, ci o simbolizează”.

I.3. Bazele teoretice ale deficienței mintale

S-au elaborat de-a lungul timpului mai multe teorii referitoare la cauzalitatea deficienței mintale, din care se pot aminti: teoria etiologică, simptomatologică, a sindroamelor specifice, integrată.

Teoria etiologică

Teoria etiologică descrie proveniența deficienței mintale prin globalitatea de factori care o determină. În handicapul mintal, pentru a se stabili cauzele, este nevoie de constituirea unui demers amplu și anevoios datorită dificultăților apărute din pricina numeroaselor cauze ce provoacă handicapul.

Cele mai întâlnite cauze care provoacă apariția deficienței mintale sunt: disfuncționalități și leziuni ale sistemului nervos central care determină forme de handicap precum cele exogene, dizarmonice, patologice; factori ereditari, materializați în aberații cromozomiale care conduc către formele endogene; vârsta parinților prea fragedă sau prea înaintată ce poate duce către o scădere a puterii de procreație; dezvoltarea normală a sistemelor cerebrale ce poate fi influențată negativ de tulburările degenerative și metabolice; boli infecțioase ce apar în ontogeneza timpurie produc stagnarea funcțională în circuitele nervoase sau opresc dezvoltarea cranio-cerebrală; leziuni la nivelul craniului, cu efecte negative asupra sistemului nervos central; intoxicații alcoolice, cu diferite substanțe chimice care prezintă deasemeni efecte negative în evoluția sistemului nervos central; oboseala exagerată și factorii stresanți în timpul sarcinii; factori social-economici, alimentație insuficientă; privarea de afectivitate a copilului în perioada micii copilarii, fapt care poate duce la împiedicarea achizițiilor în planul intelectual și la lipsa stimulării dezvoltarii psihice; radiații, care produc o acțiune negativă asupra dezvoltării generale a organismului.

Teoria simptomatologică

Teoria simptomatologică face referire la deficiența mintală limitându-se la unul din procesele psihice: inteligență, afectivitate, voință etc.

Deficitul intelectual reprezintă caracteristica fundamentală, secundare fiind celelalte particularități ale personalității deficientului mintal, acestea provenind din deficitul fundamental al intelectului.

S-a presupus de către curentul intelectualist că debilitatea a apărut ca o incapacitate școlară.

Ulterior curentului intelectualist, se formulează teoria dinamică a debilității mintale care consideră deficiența mintală ca pe o afecțiune izolată a întregii personalități și nu doar a intelectului, evidențiându-se, totodata, ideea legaturii dintre afectivitate și intelect atât la deficientul mintal cât și la normal.

Teoria sindroamelor specifice

Termenul de heterocronie este introdus de Rene Zazzo. Acest concept oferă o dimensiune nouă de comparare a normalului cu deficientul, fiind o caracteristică a deficientului cu cât debilitatea este mai profundă.

Conceptul de heterocronie este valabil și pentru copilul normal, atunci când fiecare persoană posedă un profil personal.

În comparație cu normalul, deficientul mintal este caracterizat de o anumită ierarhizare a diferitelor paliere: o întarziere severă în activitățile ce implică o organizare lejeră și una spațială cu privire la dezvoltarea psihomotrică.

Termenul de heterocronie ajută la precizarea diagnosticului de deficiență mintală, la diferențierea acestora, de pseudodebilitate mai ales, dar și în identificarea etiologiei diverselor cazuri de deficiența mintală.

Heterocronia semnifică faptul că deficientul mintal, în comparație cu normalul, se dezvoltă diferit, în sectoarele diferite ale dezvoltarii psiho-biologice.

Deficientul este caracterizat ca fiind un posesor al unui decalaj aflat între diversele sectoare ale personalității. Faptul că acesta nu se dezvoltă în același timp cu dezvoltarea fizică condiționează apariția unui echilibru individual cu trăsături specifice.

Heterocronia se caracterizează prin decalajul fundamental dintre creșterea fizică și cea mintală, dintre dezvoltarea somatică generală și dezvoltarea generală, dintre vârsta cronologică si cea mintală.

Dezvoltarea mintală a debilului mintal nu se realizează în același ritm cu dezvoltarea fizică, existând între acestea un decalaj temporal. În consecință, apare un sistem de echilibru particular, cu trăsături specifice, fiind vorba de o veritabilă structură.

Teoria integrată

Constantin Păunescu concepe deficiența mintală “ca o patologie de organizare și dezvoltare a structurii mintale și a personalității în ansamblul ei.

Deficiența nu trebuie raportată la o singură funcție psihică, ci la structura personalității în totalitatea sa.

Modalitatea specifică de organizare a deficientului mintal este concepută nu în raport cu “normalitatea”, ci în cadrul variabilitații sale nelimitate.

Așa cum există o tipologie de organizare a personalității în cadrul normalității, tot așa se presupune că există o tipologie de organizare mintală în funcție de raportul dintre factorii de perturbare a structurii deficienței mintale.”

Capitolul II. Mediul de viața al copilului deficient mintal

II.1. Copilul deficient mintal în familie

Apariția unui copil cu o deficiență într-o familie poate provoca o schimbare într-o mica măsura sau dimpotrivă într-o manieră profundă a întregii structuri, care, deseori, afectează acel relativ echilibru existent în relațiile famililor cu societatea.

Se vorbește în literatura de specialitate inclusiv despre apariția unei tensiuni extraordinare în interiorul familiei în cauză. Apar sentimente de vinovăție din partea tuturor reprezentanților familiei în care apare un deficient, precum și un set de întrebari pe care părinții și le-au pus în legătură cu copilul lor și cu episodul nefericit în care aceștia se regăsesc.

Una dintre cele mai dureroase întrebari adresate este “de ce mie?” Această nelămurire intervine în momentul în care li se confirmă părinților că ființa adusă de ei pe lume este un deficient mintal, sau mai bine spus momentul în care le este comunicat diagnosticul.

Există părinți care nu reușesc să asimileze acest gand. Aceștia nu admit cruda realitate, ci o resping, se luptă cu ea, se mint pe ei înșiși, se amăgesc, doresc explicații, deseori forțează unele explicații: „copilul este inteligent, dar este neatent”, „cunoaște tot, dar nu verbalizează”, „e băiat, băieții vorbesc mai greu”.

Unii părinți trăiesc sentimente de culpabilitate fața de copil și simt o mare responsabilitate față de situația lui.

Uneori, în relațiile dintre părinți există o stare de tensiune, fiecare partener considerând că în familia celuilalt cu siguranță au existat diferite defecte care au apărut la copilul lor. În acest caz, părinții vor fi lămuriți că excluzând sifilisul netratat, alcoolismul cronic sau posibile încercări nereușite de avortare, deficiența mintală poate să apară și ca efect al unor cauze ce nu pot fi dirijate într-un mod voluntar și conștient.

Urmatoarea etapă care urmează dupa anunțarea diagnosticului cert, dar și dupa reacțiile inițiale este etapa în care părinții sunt frământați să își ofere un răspuns la întrebarea „ce se întamplă acum cu copilul meu?”.

In decursul acestei etape, o importantă deosebită și, de asemenea, hotaratoare, este informația pe care o dețin părinții despre ceea ce se poate face.

În funcție de nivelul social al acestora, specialistul trebuie sa îi informeze răbdător și competent de tot ceea ce este posibil din punct de vedere medical.

Sunt mulți părinți care merg din medic în medic cu sentimentul că vor gasi pe cineva care să aplice un tratament menit să le vindece copilul.

Speranța, alimentată de multe ori chiar de către unii specialiști, îi face pe părinți de fapt să neglijeze și să amâne aspectul educativ. Însă atunci când vorbim de copilul deficient mintal, măsurile educative sunt esențiale.

Atunci cand copilul deficient mintal este orientat spre o instituție de învățământ special, se întâmplă ca părinții să nu fie extrem de mulțumiți de progresele realizate de copil.

Relația existentă între părinte și cadrul didactic sau terapeutul copilului trebuie să fie organizată, să capete un caracter de colaborare.

Școala trebuie să aibă inițiativa de a implica părinții în problemele interacționării și a muncii cu copilul deficient mintal la această vârstă.

Atunci cand există un copil deficient într-o familie, întreaga activitate a membrilor poate fi absorbită de preocuparea pentru copil.

Cuplul de părinți, uneori, neglijează ceilalți copii care sunt normali. Pentru aceasta, familia trebuie orientată spre o etapă în care să capete răspunsuri și despre atitudinea pe care trebuie să o aibă și față de ceilalți copii din familie.

Copilul deficient și grija familiei exclusivă pentru el nu trebuie să frustreze ceilalți membrii din familie. Părinții trebuie să acorde îndrumare și afecțiune și celorlalți copii.

Se cunoaște faptul că atitudinea părinților, dar mai ales cea a mediului social cu privire la copiii deficienți mintali nu este una favorabilă și benefică pentru aceștia.

J.R. Thurston realizează în 1959 o scară de valoare a atitudinilor părinților față de copiii handicapați, care se bază pe completarea de fraze.

Atitudinea pe care o adoptă unii parinți față de copilul deficient mintal poate indica faptul că aceasta depinde de mai mulți factori, și anume: gradul pe care îl are deficientul sau anomalia prezentată; factorii sociali, afectivi și culturali ai comunității care condiționează felul în care mama trăiește realitatea prezentă, nivelul de aspirație al familiei și valorizarea potențialului intelectual, măsura în care copilul nu a fost conform așteptărilor parentale în sensul unei realizari intelectuale sau sociale.

Anumiți părinți observă doar aspectul de infirmitate și, de aceea, alintă excesiv copilul. Rezultatul unei asemenea atitudini se percepe de îndata deoarece apar la copil o serie de trăsături predominant negative de personalitate.

Părinții trebuie să înteleagă faptul că o astfel de atitudine nu e tocmai recomandată pentru educarea unor trăsături pozitive de caracter.

Sunt unii părinți care se izolează atât pe ei înșiși, cât și pe copilul deficient, ceea ce este o atitudine complet greșită, deoarece copilul deficient mintal are nevoie de conviețuire cu societatea oamenilor normali.

O mare parte dintre modelele pe care trebuie să le asimileze le găsește în comunitatea normalilor.

Totodată, separarea de comunitate a copilului conduce, deasemeni, la separarea părinților, fapt care afectează de multe ori climatul familiei.

Trebuie să se explice familiei ceea ce implica acest fenomen și să se realizeze îndrumarea necesară pentru ca fiecare deficient mintal sa porneasca procesul de recuperare cat mai timpuriu posibil si, în mod obligatoriu, în familie.

Părinții sunt considerați cei mai decisivi factori naturali cu rol în crearea confortului fizic și psihic, în asigurarea premiselor pentru o viață cât mai aproape de normal, fără riscuri în educarea lor pentru viață.

Educația de valoare formează personalitați de valoare, iar o personalitate de valoare își poate evidenția într-o manieră pozitivă potențialul fizic, intelectual, emoțional, cultural, social și creativ.

Educația moștenită din familie, iar, ulterior, comunitatea, școala, instituțiile contribuie la formarea personalitații individului.

Tulburările de comportament pot genera mari crize în relațiile sociale ale individului – cu familia și mediul comunitar. Pentru ca aceste tulburări să poată fi depășite până a deveni ireversibile, este important ca problemele comportamentale ale copilului deficient să fie depistate din timp. Doar așa specialiștii vor putea să intervină, fiecare în propriul domeniu de activitate, pentru a corecta pe cât de mult posibil devierile grave comportamentale.

Pentru o intervenție corespunzătoare la nivelul tratamentului medical, psihiatric și social un rol important îl deține ancheta socială, care stabilește factorii care au condus spre deficiență. De elaborarea anchetei sociale este responsabil asistentul social, rolul acestuia fiind greu de subestimat, mai ales în perioada de postspitalizare.

Asistentul social este raspunzător ca, în momentul externării, persoana cu deficiența să ajungă într-un mediu social prietenos, pregătit să o primească.

II.2. Integrarea socială în mediul de viață

Ursula Șchiopu definește procesul de integrare ca „o cuprindere, asimilare, închidere într-un tot a unui element care devine parte componentă a intregului și dobândește proprietăți specifice rezultate din interacțiunea și interdependența cu celelalte părți componente”. Constantin Păunescu consideră că „procesul integrarii constituie o acțiune complexă care, pe baza anumitor funcții și strategii, generează o fuziune esențială între elementele sistemului personalității și elementele sistemului social, determinand o dinamică de dezvoltare și de proces simultan și reciproc”.

Caracterizată psihopedagogic, integrarea poate fi descrisă sub trei aspecte: obiectiv, proces, și rezultat.

Sub aspect obiectiv, integrarea urmărește realizarea unei legături între doleanțe și manifestări, o subordonare a aspectelor secundare celor care servesc orientarea (vorbim despre dezvoltarea motivației, precizarea modelelor, aspirațiilor care pot ușura adaptarea și integrarea).

Iar în planul personalității, atunci când facem referire la elementele concrete (capacități, însușiri aptitudini, abilități) pentru a se realiza integrarea acestea trebuie să fie formate, cultivate, stimulate, urmarite.

Daca vorbim de proces, integrarea este dinamică și complexă și este descrisă ca fiind un ansamblu de operații și mecanisme care pregătesc, desăvârșesc și finalizează acțiunea propriu-zisă.

Nivelurile proceselor de reglare și autoreglare, etapele reprezintă un aspect primordial aflat în analiza psihopedagogilor pentru a proiecta și analiza programe educaționale, direcționate conform specificității și individualitații copilului.

Ultimul aspect, rezultatul, se referă la faptul că integrarea se axează mai ales pe munca educativă și viață socială, pe dezvoltarea unor fenomene ce se află sub influența legăturii social – economică.

Integrarea nu poate fi considerată completă daca nu este urmată de o adaptare privită ca și un proces inițiator și anterior integrării.

Adaptarea solicită acceptare, conformare. în timp ce integrarea semnifică înșușirea și asimilarea unor norme și valori. Integrarea este mai ampla, presupune o pregătire în prealabil și se realizează într-un timp mai îndelungat, în timp ce adaptarea apare ca un proces spontan și simplu.

Creșterea, ocrotirea și educarea copiilor deficienți mintali reprezintă o preocupare de seama, referindu-ne la această preocupare, un loc important îl ocupă ocrotirea deficienților care nu beneficiază în familiile din care provin de condiții optime pentru o evoluție benefică în plan fizic, moral și intelectual, acțiune realizată prin diverse forme și instituții de ocrotire și protecție.

Se cunoaște faptul că debilii mintali, inclusiv imbecilii pot să își însușească deprinderile de muncă într-o serie de meserii, astfel încât să își poată asigura un trai minim de existență.

O importantă problemă a orientării profesionale a deficienților mintali este cunoașterea profesiilor în care ei pot să facă față, sau cu alte cuvinte care poate fi nivelul maximal la care aceștia pot ajunge.

II.3. Educația copilului cu deficiența mintală

Reuniunea dintre pedagogie și medicină s-a dovedit a fi mereu extrem de reușită, atât în plan teoretic cât și pe plan practic.

„În prezent este acceptată tot mai mult ideea că pedagogia nu se face doar în școlile de masă, ci și în școlile speciale pentru deficienți, că pedagogia se face nu numai în școli ci și în spitale, nu numai în clase ci și în cabinetul de consultație, că ea nu are ca scop doar educația ci și vindecarea, că ea este nu numai un act de construcție ci și unul de reconstrucție, că ea se sprijină în unele cazuri pe tehnici clinico-terapeutice sau fizio-terapeutice care îi netezesc și uneori chiar îi definesc terenul de acțiune.”

Făcând referire la întalnirea dintre pedagogie și medicina copilului deficient mintal, se sesizează o serie de schimbări la nivelul actului educativ care îi oferă acestuia posibilitatea de a se transforma într-un act educativ terapeutic.

„Prin act educațional se înțelege o acțiune precis vectorizată care are ca scop transmiterea unei cunoștiințe, structurarea sau restructurarea unei priceperi sau deprinderi, formarea sau remodelarea unor trăsături de caracter, a unei atitudini sociale, a unei manifestări pozitive a personalității.”

Ființa umană fiind o ființă care se poate educa, actul educativ se întâlnește de-a lungul întregii existențe și își menține vie importanța și după definitivarea momentului perturbator, și anume boala, uneori acționând chiar în timpul derulării procesului patologic, cu urmări pozitive asupra acestuia.

Menționând faptul că actul educațional se descrie, în primul rand, prin faptul că schimbă realitatea asupra căreia își exercită acțiunea, totodată, modificându-se continuu funcțiile și structura, acesta reușind să atragă actul terapeutic, transformându-l într-o calitate nouă, într-un act cu posibilități, structură și finalitate nouă, într-un act educațional-terapeutic.

Ajungând terapeutic prin noile valențe însușite, prin scopurile propuse, actul educațional este urmat de modalitațile terapiei, ce se structurează dimensionându-se după alte caracteristici. Actul educativ-terapeutic se transformă în act etiologic în momentul în care urmărește schimbarea cauzelor, se orientează fiziopatologic sau patogenetic atunci când se adresează ca finalitate unor moduri de acțiune sau unor mecanisme prin care cauzele acționează la nivelul organismului, având în vedere elemente simptomatice în momentul în care își propune să obțină dispariția sau atenuarea unor serii de semne sau manifestări ale bolii.

Referindu-ne la componentele educației, acestea găsesc un echivalent terapeutic, astfel:

educație intelectuală – asimilarea unor cunoștiințe, deprinderi și priceperi elementare de cultură generală – inițial deprinderi de citit-scris și socotit, care trebuie să conțină și un program de școlarizare al liminarului și debilului mintal;

educație morală – psihoterapia comportamentului și a socioterapiei;

educație fizică – cultura fizică medicală ce implică tehnici de reabilitare din ce în ce mai dinamice și mai adaptate deficiențelor motrice regăsite frecvent la deficienții mintali;

educație prin muncă – ergoterapie și inițiere profesională în vederea integrării socio-profesionale;

educație estetică – artterapiei și muzicoterapiei, recomandate în terapia deficientului mintal.

Cu alte cuvinte, pedagogia terapeutică instituționalizată în cazul deficienților mintali cuprinde în domeniul său de preocupări orice activitate și manifestare în care un act educațional restabilește, compensează sau chiar vindecă.

În pedagogia terapeutică a deficienților mintali este necesară munca în echipă. Specialiștii în pedagogie terapeutică trebuie să își desfășoare activitatea sub coordonarea unei echipei complexe și dinamice, aducându-și contribuția pe direcțiile creionate pentru recuperarea și reintegrarea fiecarui individ.

O problema neterminată, discutată aprins în ultimii ani, legată de spațiul în care trebuie să se desfășoare educația deficienților mintali: în instituții speciale sau alături de elevii normali, în învățământul de masă.

Integrarea socială a copilului deficient mintal nu este un act ce se realizează dupa terminarea școlii, ci trebuie să se producă de la vârste mici și treptat.

Smuls în timpul copilăriei și adolescenței din comunitatea socială normală, printr-o orientare într-o instituție specială, copilului deficient mintal i se va opri pregătirea pentru dificultațile pe care va trebui să le întâmpine în mediul social.

În sprijinul școlarizării separate, în argumentarea necesitătii acesteia se pune accentul în primul rând pe problemele tehnice. Se motivează prin faptul că nu este suficientă propunerea unei integrări sociale ca scop, ci trebuie asigurat mijlocul de a o atinge.

Copiii deficienți mintali trebuie să dobândească anumite deprinderi, să îmbunătătească și să recondiționeze anumite funcții, să modifice și să recupereze mai multe deficite înainte de a fi integrat. Însă, chiar aceste achiziții și acte educațional-terapeutice nu pot fi organizate și realizate în cadrul clasei din școala de masă, pentru că ele nu fac obiectul de învățare pentru ceilalți copii.

Copiii deficienții mintali cu deficiență ușoară, ca cele ce sunt întâlnite la copii cu intelect de limită, trebuie și reușesc în anumite condiții să fie integrați în școlile de masă.

La unii debili mintali ușori, dacă educația terapeutică este aplicată devreme, iar părinții au avut și au în continuare o preocupare continuă pentru recuperarea copilului se poate încerca școlarizarea în învățământul de masă, ajungându-se până la un nivel la care copilul să poată reuși integrarea.

Majoritatea copiilor debili mintali, care posedă deficite și ritmuri individuale de asimilare, dar și o multitudine de tulburări instrumentale care necesită anumite tehnici de recuperare speciale, putem preciza că această categorie trebuie educată în instituții speciale. Bineînțeles că organizarea instituțiilor speciale trebuie să asigure o legatură permanentă cu copiii de aceeași vârstă și o deschidere largă către viață.

Dacă vorbim de deficienții mintali severi, de tipul imbecililor, educarea lor separată este mai mult decât evidentă.

Modificarea și adaptarea actului educațional în cazul deficienților severi creează discrepanțe atât de mari în comparație cu învățământul de masă, încât realizarea procesului educativ este practic imposibil.

Capitolul III. Etiologia deficienței mintale

III.1. Factori cauzali ai deficienței mintale

Etiologia descrie legătura cauzală între agentul patogen și boala psihică. Agentul patogen se poate constitui dintr-un ansamblu de condiții care formează un factor dacă sunt luate izolat. Etiologia deficienței mintale este una foarte variată, agentul patogen fiind o multitudine de factori care determină relevarea deficienței mintale.

În literatura psihiatrică și în cea interdisciplinară, pe baza criteriilor complexe de natură medicală, psihologică, epidemiologică, genetică, există numeroase sistematizări ale complexului de factori (etiologici și de risc) incriminați în apariția deficienței mintale. Specialiștii care au dezbătut această temă reliefează, mai ales, caracterul variat și complex al etiologiei deficienței mintale.

Factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în sectoarele de bază, care determină, în general, evoluția socio-umană a oricărui individ :

– moștenirea genetică a persoanei (ereditatea), sau ceea ce el moștenește de la predecesori;

– influențele educative și mediul, sau ceea ce individul dobândește în interacțiunea numeroasă dintre organismul propriu (deținător al moștenirii genetice) și condițiile de existență socială și biologică.

Dar procesul de formare al omului anevoios și lung începe chiar înainte de naștere și influențează dezvoltarea vieții.

Perioada intrauterină, considerată de către unii autori perioada cu cea mai intensă creștere și dezvoltare, este determinantă pentru dezvoltarea ulterioară a ființei umane.

Creșterea și dezvoltarea în cele 280 de zile aproximativ de dinaintea nașterii cunosc o dezvoltare ascendentă impresionantă, într-adevăr miraculoasă.

În a doua lună de sarcină capul se conturează și pornește activitatea inimii. În a patra lună se poate observa, cu o oarecare posibilitate de precizare, sexul.

Chiar din primul trimestru de sarcină, se dezvoltă anumite mișcări la stimuli interni, mișcări percepute deja de mamă.

Stimulii externi dau și ei răspunsuri ce pot fi sesizate din luna a șasea, percepându-se chiar reflexe condiționate la zgomote. Sensibilitatea la dureri, la temperaturi funcționează înainte de momentul nașterii.

Se poate discuta, în opinia unor specialiști, de un psihism natal, bazat pe reacții ce pot fi surprinse în timpul vieții intrauterine.

După aproximativ patruzeci de săptămâni de viață intrauterină se produce nașterea care poate avea o semnificație șocantă pentru copil, o cumplită tulburare a echilibrului sau care provoacă profunde modificări.

Necesitatea de a avea oxigen, prima interacțiune cu aerul din afara uterului, este una cu impact și provoacă primul țipăt.

Dacă ne referim la factorul biologic, acesta este stabilit ereditar, genetic, dar în ontogeneza creșterea biomorfologică depinde, și de condițiile mediului.

Factorul psihofuncțional și așadar traseul de maturizare psihică este influențat, într-o măsură mult mai mare, de climatul în care se dezvoltă ființa umană, palierele psihice sunt subrede, deținând însă și o caracteristică moștenită, socializarea fiind acel aspect al evoluției, care se realizează sub influența determinantă a mediului social – cultural.

Influențarea obișnuită, naturală, a factorilor cauzali, conduc spre dezvoltarea obișnuită, naturală a marii majorități umane, în unele condiții însă, mai bine spus în condiții nefavorabile, între influențele de mediu și factorii genetici are loc o interacțiune anormală, neobișnuită care poate produce o deficiență, deteminând:

– constelația cauzală sau tabloul etiologic al deficienței și o oarecare simptomatologie, ce aparține fiecărui tip de deficiență;

– parcursul fiecărei persoane cu deficiențe, cu alte cuvinte limitele și perspectivele dezvoltării sale, ritmul și direcția și intensitatea acestei dezvoltări.

Însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generație la alta, mesaje de specificitate sub forma unui cod genetic poartă denumirea de ereditate.

În prezentul stadiu al cunoașterii și asimilării caracteristicilor eredității, se poate spune că rolul acesteia în dezvoltarea psihică cu precădere este de premisa naturală. Această idee de bază, cu acțiune posibilă, poate să ofere persoanei o șansă spre atingere a unei eredități normale sau, dimpotrivă o neșansă, modalitate de a atinge o ereditate deficitară.

Dacă vorbim de o ereditate normală, aceasta se poate valorifica ulterior, iar dacă facem referire la o ereditate deficitară, în funcție de profunzimea acesteia, ea poate ajunge la o compensare diferită.

Mariana Roșca descrie faptul că „ prin ereditate nu se transmite întârzierea mintală ca atare, ci anumite particularități anatomo-fizio-logice, care vor influența relațiile copilului cu mediul „ influențarea respectivă acționând, bineînțeles, pe toată perioada evoluției ontogenetice și nu doar în perioada prenatală.

Aberațiile cromozomiale și mutațiile genetice pot apărea dintr-o dată, prin interacțiunea pur întâmplătoare dintre mediu și organism.

Se poate discuta despre apariția unor astfel de fenomene ca urmare a radiațiilor produse de om sau naturale sau sub incidența unor alte cauze.

Un alt factor al dezvoltării umane, anume mediul, se constituie din multitudinea de elemente cu care ființa umană intră în contact, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării.

În momentul în care mediul ajunge să reprezinte o frână sau un blocaj în calea evoluției, când un potențial pozitiv moștenit nu este valorificat la maximum, copilul ajungând să rămână cu mult în urma unor parametrii obișnuiți ai dezvoltării pentru vârsta existentă, regăsim, deseori, în cazul persoanelor cu pseudodeficiență mintală, în astfel de situații, datorită limitelor existente într-un mediu familial sau instituțional prejudiciat, care produce un mare stres și o frustare afectivă permanentă, copiii respectivi ajung în situația de a nu-și valorifica suficient o posibilă zestre favorabilă, dezvoltarea lor fiind deformată și evoluând spre o direcție, apropiată într-o oarecare măsură, mai mică sau mai mare cu cea care este determinată de ereditatea anormală sau de o afectare patologică la nivelul sistemului nervos central.

Trebuie subliniat faptul că o intervenție timpurie, cu scopul normalizării condițiilor de mediu, inițial la nivelul mediului social și familial, care poate determina întoarcerea spre o stare obișnuită și spre o adaptare a copiilor într-o manieră eficientă, a acelora ce posedă abateri de la traseul normal al acestui traseu.

Așa cum ne indică Francois Tasquelles, într-o carte tipărită în anul 1991, “un rol deosebit de important în procesul dezvoltării timpurii a ființei umane revine contactului permanent dintre copil și mamă, ca factor dinamic, central, al climatului familial.”

Mama face parte din viața copilului și indirect, aceasta fiind, de regulă, actorul principal în jurul căruia se formează relațiile de familie. În pofida faptului în care, în acest traseu, în anturajul copilului apar, și chiar trebuie să apară, pentru a se realiza o dezvoltare normala, o serie de persoane diferite, mai ales tatăl, surorile și frații, bunicii materni și paterni, chiar și atunci când cu trecerea primei copilării se produce o anumită distanțare, vorbind doar de partea fizică, mult timp mama rămânând totuși pionul principal, nu doar prin sine, dar și prin totalitatea factorilor ce-l înconjură pe copil.

Cel de al treilea factor care influențează evoluția unui individ este educația. Educația nu poate fi descrisă izolat de condițiile mediului, ea reprezentând elementul viu care organizează, dinamizează și orientează acțiunea mediului asupra persoanei respective.

O definiție importantă a educației a fost emisă de către „Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, și consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devenind un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.”

O educație este considerată eficientă atunci când aceasta armonizează cererea și oferta, fapt ce nu este foarte facil, pentru că, prezentate fiind singularitatea eredității și cea a relațiilor de mediu, nu există prescripție.

C. Păunescu și I. Mușu subliniază faptul că „ etiologia deficienței mintale este extrem de variată, agentul patogen fiind un mozaic de factori care determină apariția deficienței mintale”.

Organismul individului în cauză poate fi supus influenței unor factori dăunători. Exemplificând se poate relata un eveniment produs înainte de naștere si anume o stare de gripă acută a mamei în primul trimestru al sarcinii, se menționează o dificultate în timpul nașterii si anume o întârziere in emiterea primului sunet, ceea ce denotă a fi o scurtă stare de asfixie la nou-născut pentru ca mai tarziu, în perioada primei copilării, să se invoce alte întâmplări cum ar fi: temperatura corpului la o anumita vârstă foarte ridicată, traumatisme craniene etc.

Se prezintă, astfel, tabloul unui lanț cauzal în care fiecare zală, oferind fragilitate organismului individului, ușurează influența negativă a următoarelor episoade nocive, care, la rândul lor, vor amplifica și mai mult incapacitatea mintală și adaptativă a persoanei respective, accelerarea instalarea stării de handicap mintal sau amplificând-o.

Matty Chiva și Ywette Rutschmann consideră că poate exista, de asemenea, un cumul de factori organici și genetici ce sunt implicați în etiologia numeroaselor cazuri de deficiență mintală: „Există, desigur, unele cazuri, în care poate să fie implicat un singur factor genetic sau un singur factor organic. Dar aceste cazuri sunt rare. Cel mai adesea, factorii se cumulează”.

Așadar, putem concluziona faptul că în multe cazuri, la baza apariției deficienței mintale se regăsește, de fapt, o etiologie complexă de factori, o polietiologie, aceasta reprezentând una dintre principalele cauze ale varietății mari a simptomatologiei, pe care o prezintă deficiența mintală în formele sale de manifestare.

“O clasificare inițială sistematică a factorilor ce produc apariția deficienței mintale, în psihopedagogia româneasca”, este oferită de Mariana Roșca.

Mai întâi, autoarea descrie împrejurările care fac ca precizarea factorilor determinanți ai deficienței mintale să fie una dificilă de la o persoană la alta, aceste împrejurări constând în următoarele:

“- aceiași factori etiologici pot avea efecte diferite, în funcție de momentul în care acționează;

– factori etiologici diferiți pot duce la aceleași manifestări, dacă acționează în aceeași etapă a dezvoltării ontogenetice;

– de cele mai multe ori, deficiența mintală reprezintă efectul însumării mai multor cauze, care acționează concomitent sau succesiv;

– este greu de precizat, dacă, de exemplu, o infecție suferită de mamă, în timpul sarcinii, reprezintă cauza nemijlocită a deficienței mintale la viitorul copil sau este o cauză indirectă, prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, în continuare, condiții optime pentru dezvoltarea intrauterină a fătului;

– coincidența în timp a doi factori, între care, de fapt, nu există o legătură cauzală; de exemplu, la deficienții mintal, prematuritatea este mai frecventă decât în situații obișnuite”.

Se dezbate în literatura de specialitate dacă o altă posibilă cauză care determină apariția deficienței mintale ar putea fi prematuritatea sau o eventuală legătură cauzală între gemelaritate. Dar și prematuritatea este de fapt o consecință a unor factori nocivi.

La originea deficienței mintale stau numeroase posibilități etiologice, care determină în primul rând ordonarea acestora sistematică, dar și stabilirea legăturii între sindroamele clinice și cauzele care le produc.

Factorii patogeni se pot clasifica în funcție de mecanismul și perioada în care acționează la nivelul organismului, în factori genetici sau endogeni și factori câștigați sau exogeni.

Factorii endogeni reprezintă una dintre cele mai grave probleme ale medicinei, numărul de tulburări ereditare ce sunt diagnosticate în practica medicală ajungând la un număr foarte mare. Este dificil de menționat dacă acesta este un fapt real sau nu, dacă nu este doar urmarea ameliorării posibilităților de investigare.

Gravitatea și aspectul deficienței mintale depinde de momentul intervenției factorilor exogeni în procesul evolutiv, de tipul agentului agresiv, precum și de masivitatea agresiunii.

Pentru a se considera realizat aspectul de subdezvoltare sau de nedezvoltare, factorii exogeni trebuie să acționeze devreme, în perioada intrauterină și în primii trei ani de viață.

Influențele sociale negative pot influența dezvoltarea psihică, influențe ce pot împiedica, valorizarea aptitudinilor intelectuale.

În funcție de etapa în care cauzele exogene acționează, sunt delimitate perioadele următoarele cu o foarte mare importanță patogenică:

Perioada prenatală, clasificată prin trei etape diferite: etapa progenetică ce corespunde perioadei formării produsului conceput, ce poate dura câteva zile dupa fecundație, etapa embrionară cu o perioadă cuprinsă între 0-3 luni și etapa fetală cuprinsă între 4-9 luni;

Perioada perinatală ce se desfășoară în cursul travaliului și în primele zile după naștere;

Perioada postnatală ce se menține în opinia mai multor autori în primii trei ani de viață.

Factori prenatali sau factori progenetici

Pentru că factorii care acționează în primele trei luni de sarcină, adică în prima treime a prenatalității și duc la grave consecințe, deoarece, în această perioadă, se formează și se diferențiază organele separate ale ființei umane; țesuturile chiar și cele din care se formează sistemul nervos prezintă o vulnerabilitate crescută.

Infecțiile de natură bacteriană reprezintă o grupă de factori care acționează prenatal. Este foarte clar faptul că în cazul acestei maladii, care poate infesta copilul și după naștere, printr-un contact direct cu purtătorul infecției, desfășurându-se atunci ca o encefalită, iar dacă vorbim despre o măsură eficientă atunci ne referim la prevenire.

Alte posibile cauze ale deficienței mintale, care uneori acționează, în perioada intrauterină, asupra fătului sunt urmatoarele:

– incompatibilitatea părinților în privința factorului Rh, care se produce în momentul în care o mamă cu Rh negativ, cu alte cuvinte deci, un sânge care nu conține Rh, poartă un făt cu Rh pozitiv, moștenit de la tată, în asemenea situații, organismul mamei producând anticorpi, care pot afecta inclusiv sistemul nervos al viitorului copil;

– invocarea vârstei înaintate a părinților ca factor prenatal producător de deficiența mintală; cu alte cuvinte poate fi vorba de o epuizare a capacității de procreație a organismului părinților;

– iradierea mamei cu raze X, mai ales în primul trimestru de sarcină.

Diferite radiații determină prin iradiație o lezare încă din primele stadii, producând chiar moartea celulei precum și lezarea secundară ceea ce determină blocări fermentative, tulburări metabolice și modificări de permeabilitate.

Un exemplu foarte cunoscut este acela al persoanelor născute de către mame iradiate în timpul bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Acești copii au o infățișare caracteristică cu malformații – membre excesiv de lungi, cap mic -, dar mai ales deficiența mintală profundă.

Factori embriopatici

Sub denumirea de embriopatie sunt cuprinse toate tulburările de dezvoltare ale unui embrion în primele trei luni de sarcină.

Începând de la nivelul trompelor până în cavitatea uterină, îmbolnăvirile organelor genitale ale mamei pot determina moartea oului sau doar tulburarea dezvoltării sale, fapt ce produce modificarea unei evoluții normale.

Factori perinatali

Nașterea semnifică, pentru ființa umană, o schimbare extraordinară a condițiilor de existență, schimbare desfășurată în contexte mult sau mai puțin favorabile, marcând nu mereu într-o manieră pozitivă procesul dezvoltării în evoluție.

În timpul nașterii, mai ales în etapa centrală, dacă se produce expulzarea copilului în prezența unor condiții nefavorabile pot avea loc producerea unei serii de accidente precum:

– asfixia ce poate avea loc prin strangularea cu cordonul ombilical, prin reflex respirator deficitar, prin aspirație de mucus, etc.;

– hemoragii, apărute la diferite niveluri ale creierului, chiar și în cortex, determină formarea unor hematoame, care, pot împiedica funcționarea și dezvoltarea normală a celulelor nervoase;

– leziuni mecanice, precum apăsarea puternică a cutiei craniene de pelvisul mamei, dar și folosirea forcepsului.

I. Druțu amintește prezența altor factori patogeni ce pot influența apariția unei deficiențe mintale: “prematuritatea, post-maturitatea cu greutate prea mare a fătului (care face dificilă expulzarea), nașterea prin cezariană, toate acestea putând provoca unul sau mai multe din accidentele amintite mai sus, cu consecințele lor negative asupra dezvoltării ulterioare.”

Trebuie menționat faptul că nu se poate determina cu exactitate dacă prematuritatea ca fenomen sau cauzele care au determinat-o; o posibilă îmbolnăvire a mamei pe perioada sarcinii, traumatisme mecanice sau psihice, pot reprezenta posibila cauză a viitoarei stări de deficiență mintală a copilului nou-născut.

Se poate considera, mai degraba că atât factorii care au acționat prenatal, determinând o naștere prematură, cât și accidentele posibile, apărute în timpul acestei nașteri, reprezintă cauze etiologice cu acțiune multiplă.

Se poate afirma același lucru și despre nașterile cu întârziere, care pot avea, de asemenea, consecințe negative.

Nu doar factorii care au provocat întârzierea nașterii și care au lezat sistemul nervos al copilului, ci și faptul că dimensiunile mai mari la care a ajuns acesta până în momentul nașterii prelungite, au creat dificultăți travaliului, conducând, de asemenea, spre producerea accidentelor perinatale.

Se observă în cazul copiilor deficienți mintali deseori existența unui număr ridicat de accidente la naștere. Acestea au fost puse pe seama exclusivă a dificultăților de ordin obstretical, a traumatizării mecanice a fătului în cursul trecerii acestuia prin filiera pelvigenitală. Apoi s-a demonstrat că ele dețin o patogenie dinamică și complexă, depinzând în mare măsură de rezistența fătului dar și de particularitățile mamei.

În momentul nașterii, starea clinică a nou-născutului se evaluează cu ajutorul scorului Apgar, scor ce se apreciază la un minut, 5 minute și 10 minute după naștere care are o semnificație prognostică pentru nou-născut.

Prematuritatea, postmaturitatea și deficiența mintală după traumatisme obstetricale sunt circumstanțe de ordin obstretical ce contribuie la producerea traumatismelor la naștere.

Referindu-ne la prematuritate, respectiv la prematur – acesta este un nou-născut viu ce se naște cu o greutate mai mică sau egală cu 2500 g, indiferent de durata perioadei de gestație. Prematuritatea se clasifică în trei categorii: nou-născuți înainte de termen mai puțin de 37 săptămâni, nou-născuți la termen dar cu o greutate mai mică de 2500 g, distrofie prenatală și nou-născuți proveniți din sarcini de gemeni.

Nu doar prematuritatea poate fi considerată ca fiind un factor perinatal ci și postmaturitatea. Mortalitatea este crescută în cazul postmaturilor.

Enumerând cauzele suferințelor la nivel cerebral la postmaturi apar leziunile vasculare la nivelul placentei, responsabile de producerea hipoxiei cronice a fătului cât și reducerea lichidului amniotic.

Pe lângă aceste suferințe, postmaturi au parte și de traume mecanice prin aplicarea forcepsului pentru extragerea fătului sau realizarea operației cezariene, se completează lista elementelor care se adaugă la apariția sechelelor encefalopatice manifestate prin retardare psihomotorie, manifestări convulsivante, tulburări de comportament.

Alți factori perinatali ce pot conduce spre apariția deficienței mintale sunt travaliul prelungit și cezariana – operație ce pare a fi considerată cea mai bună naștere a fătului, cu condiția ca aceasta să se realizeze înainte de survenirea suferinței fetale, iar dacă vorbim de o patologie neonatală la cei născuți cu cezariană, aceasta nu se datorează operației în sine, ci cauzei care a determinat-o.

Deficiența mintală apărută în urma traumatismelor obstetricale

Nașterea normală în cazul fătului reprezintă deja un eveniment agresiv, iar orice tulburare în evoluția nașterii prezintă un pericol cu atât mai mare.

Eliberarea copilului de mamă, eliminarea placentei și adaptarea la mediul extern cer fătului eforturi considerabile.

În cazul bebelușilor prematuri adaptarea este îngreunată din cauza imaturității funcționale a organelor.

Toate leziunile suferite de sistemul nervos în cursul nașterii se pot reduce la două cauze fundamentale, și anume: la o lezare mecanică, la o hipoxie prin tulburări circulatorii.

Tendința crescută la hemoragii și vulnerabilitatea mărită a nou-născutului favorizează acțiunea cauzelor enunțate.

În timpul nașterii, poate avea loc lezarea mecanică prin naștere, indiferent de posibilitățile de adaptare ale oaselor mobile ale craniului fătului, orice apăsare directă, dar și diferența de presiune între mediul extern și conținutul uterin și după ruperea membranelor poate conduce spre o lezare a creierului copilului.

Contracțiile nașterii determină producerea de variații rapid evolutive ale presiunii la nivel intracranian, de unde rezultă apariția de procese de stază în sistemul circulator cerebral.

Cu privire la traumatismul realizat prin utilizarea forcepsului, părerile sunt diferite. Unii consideră ca sunt minime leziunile produse de forceps, motivând că aducerea unui copil pe lume prin utilizarea forcepsului este indicată de cele mai multe ori, chiar la copii lezați a căror suferințe inițiale, sunt responsabile pentru necesitatea aplicării forcepsului.

Marea majoritate a autorilor subliniază faptul că aplicarea forcepsului poate conduce spre o posibilitate mai ridicată de a detrmina o leziune cerebrală.

Hipoxia apărută în timpul nașterii poate fi tot un factor perinatal producător de deficiența mintală. “Nou-născutul este apărat într-un oarecare grad și de hipoxie. Sistemul nervos, din cauza incapacității funcționale și imaturității cortexului cerebral are necesități scăzute în oxigen”.

Prelungirea excesivă a nașterii, compresiunea cordonului ombilical, aplicarea anestezicelor care produc contractura tonică uterină, anomaliile cordonului ombilical, ruptura de placentă, tulburări ale respirației, ruptura prematură a pungii apelor, disproporțiile cefalo-pelvine, contracții uterine foarte puternice sau foarte slabe sunt cauze posibile ale apariției hipoxiei.

Factori postnatali

Factorii etiologici postnatali sunt acei factori care actionează la nivelul sistemului nervos central int-un mod direct sau indirect si pot determina apariția deficienței mintale.

I. Druțu enumeră câteva dintre aceste posibile cauze si anume: „neuro-infecțiile (meningite, encefalite), intoxicațiile (cu CO, cu plumb etc.), leziunile cerebrale posttraumatice, accidentele vasculare cerebrale, encefalopatiile de post-imunizare, bolile organice cronice, subalimentația, alimentația nerațională, condițiile neigienice.”

Gradul de profunzime la nivelul leziunilor postnatale ce se desfasoara în scoarța cerebrală depinde, în special, de perioada în care au acționat factorii in cauza, afecțiunile timpurii fiind, în principiu, mai difuze și mai accentuate, afectând zone mai profunde din cortex.

În perioada postnatală lezarea creierului se poate produce in urma unor numeroase cauze, ca de exemplu:

– boli parazitale cerebrale

– boli inflamatorii cerebrale (meningoencefalite, encefalite virotice, abcese cerebrale). Cele mai des apărute encefalite sunt întalnite la nivelul maladiilor precum rujeola, rubeola, varicela, virotice, stări gripale.

– boli generale ce conțin modificări secundare cerebrale de tip encefalozic (hipoglicemie prelungită, hipoxie)

– vaccinul antivariolic si anatoxina tetanică (toxico-alergice)

– boli infecțioase ce dezvoltă complicații cerebrale (scarlatina, tuse convulsivă, gripă, varicelă, variola)

– traumatisme cranio-cerebrale cu sau fara instalarea comoției cerebrale. Acțiunea unor traumatisme cranio-cerebrale la vârsta de 0-3 ani este subapreciată deseori, deoarece cutia craniană dezvoltă o mare elasticitate, ceea ce conferă o amortizare asupra conținutului. Cu alte cuvinte, o leziune cerebrală poate rămâne neobservată cu ușurință în momentul producerii sale.

– intoxicații cronice și acute cu plumb, arsen și alcool

– carențele de proteine și vitamine prelungite, tulburările de nutriție cronice posedă un rol extrem de important în bolile copilului mic și pot lăsa în urma lor leziuni cerebrale de durată. În schimb alimentația hipoproteică, poate conduce la apariția unui edem cerebral, manifestat clinc prin: stare de rău, vărsături, convulsii, tulburări de vedere.

După durata și persistența tulburărilor determinate de alimentația hipoproteică. Carențe diferite de vitamine ca B1, B2, B6, C, D și K pot duce la apariția de convulsii sau prin alăturare cu alte cauze la manifestări neuropsihice.

Clasificând factorii postnatali ai deficienței mintale, bolile cronice, alimentația nerațională, subalimentația și condițiile deficitare de igienă, dețin o pondere însemnată în rândul factorilor etiologici postnatali, dar un rol extrem de important îl au și condițiile de mediu, mai ales de mediu social și, mai ales, familia copilului în cauză.

Așadar se explică poate și faptul ca o parte importantă dintre persoanele diagnosticate cu deficiență mintală propriu-zisă, precum și majoritatea celor cu deficiența mintală falsă sau cu așa numita de mai mulți specialiști deficiență mintală funcțională provin din medii familiale, needucogene, carențate sau din instituții de protejare și ocrotire slab organizate, adică dintr-un mediu ostil individului sau dintr-un mediu pasiv și indiferent față de nevoile complexe ale acestuia.

Există numeroase cazuri, ca tocmai în acest tip de mediu ostil, să existe o majoră probabilitate ca la nivelul indivizilor respectivi, în perioada evoluției intrauterine sau în perioada perinatală, să fi acționat doar un singur factor sau chiar mai mulți dintre factorii amintiți anterior, ca factori etiologici din perioada prenatală și perinatală ai deficienței mintale, în astfel de cazuri, ne confruntăm de fapt polietiologie care intervenind în lanț de-a lungul mai multor stadii ale ontogenezei timpurii, produce instalarea treptată a unei deficiențe mintale rezistente și evidente chiar și în planul măsurilor terapeutice propuse.

Discutând anterior despre mediu putem evidenția influențele acestuia asupra dezvoltării copilului.

Factorii psiho-sociali ce sunt reprezentați prin sistemul educativ, prin calitatea influențelor culturale ale mediului familial și ale comunității, starea economică a familiei ce se arată mai ales în oferirea posibilităților de studiu atribuite copilului, dar și relațiile afective care orientează interesul acestuia către școala sau din contră, în detrimentul acesteia, poate devia spre alte domenii de activitate. Tot în această clasificare se regăsesc și condițiile de hospitalism prin internarea de lungă durată în instituții specializate, în instituții preșcolare cu program săptâmanal sau centre de protecție a copilului.

În cazul deficienței mintale false sau mai bine spus pseudodeficiența mintală caracteristic este tabloul psihopatologic de deficit aparent și reversibil al inteligenței ce survine la copiii școlarizați, ca reacție afectivă la anumite conflicte cu școala sau cu familia.

Cele mai importante semne pot fi considerate următoarele: dezgust fața de studiu, descurajare din varii motive, pierderea apetitului față de învățare, manifestări de negativism, emotivitatea crescută, tulburpri de memorie, fapte mai mult sau mai puțin responsabile de apariția insuccesului școlar.

Este deosebit de importantă dispariția tulburărilor în momentul eliminării mediului traumatizant, precum și rezolvarea crizei afective.

Se ia în considerare în cazul acelor copii părăsiți carența afectivă care produce apariția: pasivității, apatiei, insomniei, tristeții, întârzierii în achizițiile psihomotorii etc.

În plus la acei copii menținuți mai mult timp în izolare se surprind în plus și dificultăți în realizarea de contacte și modificări de comportament, precum și de acomodare la condițiile precare ale vieții, neputința de identificare cu alte persoane.

Factorii genetici specifici produc apariția unor sindroame complexe și numeroase, dar rare, precum: aberații cromozomiale care stau la baza sindroamelor Klinefelter, Down, Turner; dismetaboliile care determină sindroame de genul idioției amaurotice; ectodermozele congenitale care duc la apariția sindromului Sturge Weber, sindromului Hunter; anomaliile craniene familiale ca microcefalia, sindromul Apertt; disendocriniile care determină apariția cretinismului endemic, hipotiroidismul.

Cauzele psihosociale ale deficienței mintale se clasifică astfel: existența mediului familial nefavorabil, un mediu agresiv, ostil sau indiferent-pasiv; carențe afective și educative profunde, copilul este privat mai ales din punct de vedere afectiv, fapt ce poate produce afectarea dezvoltării psihice ulterioare; tipul mediului de proveniență rural sau urban numărul membrilor familiei; condiții social-economice defavorabile.

Mediul, privit ca fiind factorul dezvoltării umane, este format din totalitatea elementelor cu care copilul intră în contact, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. Chiar dacă apare ca furnizor principal al materialului ce încurajează potențialul ereditar, acțiunea mediului, pe ansamblu întâmplătoare, poate reprezenta o șansă a dezvoltării atunci când există un mediu favorabil, dar și un blocaj sau chiar o frână a dezvoltării când există un mediu agresiv, ostil, insecurizat.

O astfel de situație, când mediul devine un blocaj sau o frână în calea dezvoltării, când un eventual potențial ereditar pozitiv nu se valorifică la capacitatea sa reală, copilul ajungând să rămână mult în urma parametrilor normali ai dezvoltării pentru vârsta dată, se regasește, frecvent, în cazul indivizilor cu pseudodeficiență mintală.

În astfel de cazuri, datorită limitelor impuse de către mediul familial sau instituțional alterat care generează o stare de stres și frustrare afectivă continuă, copiii respectivi nu iși pot valorifica îndeajuns un posibil genotip favorabil, dezvoltarea acestora fiind modificată într-o manieră negativă, evoluând într-o direcție, mai mult sau mai puțin apropiată de cea determinată de ereditarea deficitară sau o afectare patologică la nivelul sistemului nervos central.

Este cunoscut faptul că o intervenție timpurie, în direcția normalizării condițiilor de mediu, inițial în mediul sociofamilial, ce poate determina revenirea spre o stare naturală și obișnuită și spre o adaptare eficientă în cazul copiilor cu abateri primare de la traseul normal al acestui proces.

Un rol determinant în procesul dezvoltării timpurii a copilului revine legăturii permanente dintre acesta și mama, ca factor dinamic,unic, al climatului familial, legătura care, pentru a se desfașura eficient, trebuie să se înfăptuiască pe mai multe planuri: în plan fizic – prin îmbrațișarea copilului, prin alăptarea la sân, prin sprijinirea acestuia la primii pași și conducerea de mânuță, prin implicarea la jocurile de mișcare ale copilului; în planul verbal – prin cuvintele adresate bebelușului chiar din primele zile, iar, mai apoi, prin redarea unor povești accesibile copilului, prin învățarea unor poezii simple, prin răspunsuri la multitudinea de întrebări puse de copil, prin folosirea conversației concrete; în plan afectiv – prin reacție la zâmbetul bebelușului, prin tonul cald al vocii.

În viața copilului atât direct cât și indirect, mama este personajul complex în jurul căruia se pun bazele relațiilor familale.

Camera în care se odihnește copilul, casa unde a copilărit, împrejurimile acesteia sunt toate foarte legate de prezența mamei.

În mod normal, mama apare, deseori, central și într-un contact direct cu copilul pe tot parcursul evoluției acestuia, aceasta ocrotindu-l când este bolnav, ea însoțindu-l la grădiniță sau la școală. Prezența acesteia într-o manieră directă, mama este persoana care asigură copilului un sentiment de siguranță și un echilibru afectiv.

Dacă copilul este privat de contactul sistematic cu mama acestuia, fie din pricina unor motive obiective ca despărțire forțată, decesul fie din pricina unor motive subiective – abandon, nepăsarea mamei, suprasolicitarea ei în activități profesionale, poate produce consecințe nefaste asupra dezvoltării copilului în continuare. Acest fapt, datorându-se unor afecțiuni suferite în perioada prenatală, în perioada perinatală sau în prima perioada a vieții, când copilul este supus pericolului unei dezvoltări deficitare.

Atunci când unii copii cu deficiențe, inclusiv cei cu deficiențe mintale severe, sunt internați de la vârste foarte mici în centre specializate de educație terapeutică și asistență, lipsa unor influențe pozitive exercitate de mamă va produce accentuarea acelor manifestări negative ce sunt specifice deficienței mintale.

După cum menționează E.Verza, „în conturarea personalității handicapatului mintal se remarcă rolul pe care-l joacă structurile emoțional-afective, acțiunea acestora contribuind, mai ales, la conturarea tabloului caracteristic unei „psihopatologii marginale” sau de graniță, din care, după cum se știe, fac parte intelectul de limită și falsă sau pseudodeficiența mintală, în astfel de situații, sunt ușor de surprins, fenomene de emotivitate crescută, puerilism și infantilism afectiv, sentimente de inferioritate și anxietate generală, caracterul exploziv și haotic, controlul limitat al stărilor afective. Prin aceste fenomene, personalitatea handicapatului mintal se conturează ca imatură, dizarmonică și instabilă comportamental.”

Concluzionând putem sublinia faptul ca etiologia stărilor de handicap consecutiv deficienței mintale este extrem de variată și complexă bazându-se pe prezența unor factori etiologici ce se regăsesc în trei domenii esențiale și anume: în primul rând ereditatea sau moștenirea genetică, referindu-ne aici la factorii genetici nespecifici, cei care dau naștere unei deficiențe mintale endogene, la factorii genetici specifici ce conduc către aberații cromozomiale, deficiențe specifice genelor, dar și mediu, respectiv educația, sau cu alte cuvinte multitudinea de factori etiologici prenatali, perinatali, postnatali, dar și psihoafectivi.

Acțiunea înlănțuită și complexă a factorilor etiologici considerați nocivi asupra organismului, per ansamblu, dar, mai ales, la nivelul sistemului nervos central, în etape diferite ale procesului de creștere și dezvoltare, se produce o scădere accentuată a eficienței mintale, dar și o diminuare semnificativă a capacității de integrare socială și adaptare, sau cu alte cuvinte o stare de handicap consecutiv deficienței mintale.

Remarcarea temeinică a factorilor etiologici în cazul deficienței mintale reprezintă o condiție deosebit de importantă pentru a se realiza inițierea unor măsuri adecvate.

Pentru eficientizarea măsurilor inițiate este necesară abordarea complexă și timpurie, prin intervenția unei echipe interdisciplinare pregătită să intervină în orice caz de abatere de la dezvoltarea normală la nivelul triunghiului bio-psiho-sociale.

III.2. Diagnosticarea deficienței mintale

Până în acest moment, atât în România cât și pe plan internațional nu s-au concluzionat criteriile unice pentru diagnosticare, deoarece deficiența mintală este dificil de diagnosticat datorită complexității factorilor, mijloacele de diagnosticare fiind insuficient perfectionațe, modificarea psihometriei fiind o metodă insuficientă pentru stabilirea cu certitudine a stării de deficiență.

Sindromul deficienței mintale este deosebit de complex și se caracterizează prin oprirea, nedezvoltarea sau modificarea dezvoltării mintale, mai ales a funcțiilor cognitive, urmare a unor cauze endocongenitale sau survenite pe parcusul primei copilării, conduce spre necesitatea stabilirii unui diagnostic diferențial aflat sub mai multe aspecte.

“Progresele din domeniul cercetării în ultimele decenii au dus la evoluții semnificative în diagnosticul prenatal. Diagnosticul unei tulburări fetale poate ajuta familia și medicul să ia o decizie în cunoștință de cauză între alternative: avortul selectiv, tratamentul fetușului în uter prin utilizarea de transfuzie, terapia cu medicamente, sau intervenții chirurgicale; considerații speciale privind nașterea; transferul la unități medicale de specialitate pentru mamă sau pentru copilul nou-născut, tratamentul nou-născutului; pregătiri pentru orice considerente speciale pe care nașterea unui copil cu dizabilități le cere; sau o decizie de a nu interveni”.

Subliniind avortul terapeutic, acesta este considerat ca fiind cel mai controversat dintre alternativele amintite anterior.

Fetoscopia, amniocenteza, aparatură cu ultrasunete, biopsia vilozitaților coriale sunt tehnici de diagnostic prenatal și vin în sprijinul medicilor,dar mai ales părinților și aduc informații despre făt, ce pot fi folosite pentru a hotărî, care tehnologie este pliabilă,în tratarea fetușului în uter sau tratarea acestuia după naștere, sau chiar fenomenul întreruperii sarcinii.

Atunci când se formulează diagnosticul de deficiență mintală, psihologul și medicul îți asumă o serie de responsabilități atât față de copil cât și de familie și societate.

Inițial aceștia oferă o informație care de cele mai multe ori este definitivă pe perioada intregii existențe. Această informație, de cele mai multe ori, nu este acceptată de familie, care dorește să îl modifice, cautând tot felul de argumente împotriva, mai ales atunci cînd există și sentimente de vinovăție ale părinților.

În maniera în care este explicat părinților, de perioada stabilirii, dar mai ales de primele intervenții terapeutice depinde dezvoltarea ulterioara a copilului deficient mintal.

Diferențiându-se de alte grupe de patologie, deficiența mintală, când sunt semnalate cazuri similare în familie de proveniență, se cere ca diagnosticul să fie preventiv. Se ințelege astfel faptul că este necesară cunoașterea de timpuriu a cauzelor și semnelor predispozante deficienței mintale. Astfel trebuie acordată o atenție extremă tuturor indicilor survenite în toate perioadele sarcinii, sau mai bine spus toate suferințele și riscurile la care a fost supusă atât mama cât și fătul pe parcusul sarcinii.

Este foarte importantă semnalarea faptului dacă în antecedentele familiale au existat tulburări genetice, metabolice, malformații congenitale. Trebuie să se realizeze efectuarea unor analize ce permit elucidarea cauzelor etiologice și cel mai important indicarea terapiei specifice sau chiar aplicarea unor regimuri alimentare cum e cazul fenilcetonuriei.

Pentru elaborarea unui diagnostic preventiv există o colaborare globală între medicul generalist, pediatru, obstretician și neonatologul.

Pentru a da rezultate diagnosticul deficienței mintale trebuie să fie precoce. Acesta constă în: depistarea cauzelor și semnelor de suferință cerebrală fetală aprecierea corectă a simptomelor de suferință natală, acordarea importanței evoluției patologiei generale și nervoase din primele zile de viață și în continuare, în primul an urmărirea dezvoltării psihomotorii cu sesizarea timpurie a întârzierilor pe diferite etape.

Subliniăm faptul că manifestările convulsive din primii ani de dezvoltare sunt raportate la o serie de momente patologice, ce pot produce un semnal de alarmă pentru o stagnare în dezvoltarea mintală.

Deficiența mintală trebuie neapărat recunoscută anterior vizibilității pentru părinți. Pentru siguranța diagnosticul, dar și pentru aplicarea unei atitudini terapeutice corecte, medicul pediatru trebuie să realizeze consultația pedo-neuropsihiatrică. Dacă este necesară intervenția examinatorilor de altă specialitate (oftalmologie, ORL, radiologi, explorări funcționale, laborator), dar și interpretarea acestor informații trebuie să apartină în mod exclusiv neuropsihiatrului.

Față în față cu asemenea situații, este foarte clar faptul că diagnosticul nu poate fi stabilit decât prin intervenția unei echipe de specialiști, în care aceștia pot observa și superviza copilul, pot opina cu privire la ceea ce este de făcut pentru îmbunătățirea calității vieții persoanei deficiente.

Etapa inițială în cazul diagnosticării este în primul rând depistarea și identificarea gradului deficienței mintale.

“Pentru a plasa copilul în cadrul patologic L. Michaux apelează la trei criterii: gravitatea întârzierii, prezentă semnelor neurologice asociate și comportamentul copilului.

Gravitatea întârzierii. În general constatarea unei întârzieri masive (limbaj, neuromotor, control sfincterian) cu 2-3 etape de vârstă ne permite să plasăm copilul respectiv în afara limitelor de normalitate.

Existența tulburărilor neurologice. Absența unor performanțe normale în motricitate (menținerea capului, prehensiunea, statul în șezut, mersul); prezența unor semene de deficit motor; crize de convulsive; asimetrii de tonus muscular; paralizii de nervi cranieni; absența sau persistența prelungită a unor reflexe din perioada neonatală sunt elemente de certitudine pentru diagnosticul de deficiență mintală.

Contactul cu copilul. În cazul în care constatăm o incapacitate de a-și fixa atenția, dezinteres, mari tulburări de dispoziție, prezente de stereotipii motorii avem suficiente elemente de orientare spre a-l considera retardat.”

Decizia în formularea diagnosticului trebuie foarte bine cântărită, deorece este vorba de o ființă în plină dezvoltare și poate surveni posibilitatea de recuperare a retardului. Diagnosticarea clinică este relativ simplă dacă vorbim de formele severe ca idioția, imbecilitatea, însă aceasta este mai complicată în cazul deficiențelor ușoare, datorită existenței limitei aflate între debilitate mintală și normalitatea intelectuală.

Pentru a se putea stabili diagnosticul clinic este necesară utilizarea datelor furnizate de : anamneza unde se regăsesc informații despre dezvoltarea psihomotorie, performanțele școlare, adaptarea socială; convorbirea cu o persoana cu deficiențe; testele psihometrice examinarea neuropsihică și somatică;.

În scopul formulării corecte a unui diagnostic etiologic, echipa de specialiști trebuie: să identifice trecutul personal al copilului: informații despre părinți și frați; date genetice; informații despre fertilitatea mamei; perioadele sarcinii și evoluția acesteia; date despre grupa sanguină și factorul Rh; antecedentele patologice, dezvoltarea pe etape de vârstă.

Este deosebit de importantă și examinarea neurologică, somatică și psihiatrică pentru a scoate în evidență posibilele simptome obiective și subiective de deficiență mintală, tulburări somatice, deficiențe neurologice și senzoriale asociate, efectuarea de investigații paraclinice, influența factorilor psiho – socio – culturali ce stau la baza dezvoltării intelectuale, interpretarea și corelarea cu celelalte informații tuturor datelor obținute.

Capitolul IV. Cercetare privind factorii cauzali predominanți ai deficienței mintale și rolul familiei în dezvoltarea copilului deficient mintal

Metodologia cercetării

“A vorbi despre metodologie nu constituie doar o problemă de retorică a epistemologiei, ci una de prioritate maximă în contextul dezvoltării actuale a științelor sociale, metodologia în științele sociale și comportamentale are două laturi: analiza critică a activității de cercetare și formularea unor propuneri pentru perfecționarea acestei activități”.

Alegerea temei

Tema aleasă se intitulează: Deficiența mintală – etiologie și urmări.

Motivația alegerii temei

Alegerea temei “Deficiența mintală – etiologie și urmări” a fost o decizie luată în urma dorinței de aprofundare a domeniului vast deținut de cauzalitatea ce conduce către aplicarea diagnosticului de deficiență mintală.

Multitudinea de factori etiologici, rolul pe care îl are influența familiei, mai ales a mamei în evoluția unui copil.

“Numărul copiilor diagnosticați cu o formă de deficiență mintală a crescut considerabil în ultima perioadă.”

Curios este faptul că deși știința a avansat, iar modalitațile de planificare și supervizare a sarcinii sunt la îndemana oricărei persoane, nu este suficient pentru a determina viitorii părinți să-și realizeze toate investigațiile necesare aducerii pe lume a unui copil perfect sănătos.

Din nefericire însa, deși sunt urmați toți pașii necesari pentru ca sarcina să se desfășoare fără probleme, există cazuri unde se instalează deficiențe cu grade diferite de gravitate. Concluzionăm astfel faptul că multitudinea de cauze poate determina apariția unui copil deficient mintal, însa este extrem de importantă și hotărâtoare atât pentru familie, comunitate cât mai ales pentru copilulul deficient mintal, acceptarea acestuia, interveniția precoce realizându-se în scopul unei dezvoltări cât mai armonioase și benefice pentru o integrare ulterioară în mediul considerat normal.

Obiectivele cercetării

Studiul efectuat își propune o evidențiere a factorilor etiologici care conduc către diagnosticarea precoce a deficienței mintale, dar și importanța pe care o deține mediul, dar în special familia copilului deficient mintal în dezvoltarea acestuia.

Voi face referire în continuare la diferite aspecte ce vor determina stabilirea unor cauze cât mai exacte și cât mai des întalnite în cazul deficienței mintale.

Obiectivele prezentului studiu sunt clasificate astfel: obiective directe ce fac referire la propria nevoie de evaluare a activității desfășurate și obiective indirecte ce stau la baza unor posibile viitoare cercetări în acest domeniu de referință.

O1 Depistarea factorilor etiologici predominanți ce determină diagnosticarea deficienței mintale;

O2 Analizarea resurselor biologice, psihologie și sociale ale mediului familial în care se dezvoltă, se naște și evoluează copilul deficient mintal;

O3 Identificarea mijloacelor folosite în scopul supervizării sarcinii.

Documentarea prealabilă

Pentru realizarea acestei cercetări a fost necesară o informare prealabilă referitoare la deficiența mintală, cauzalitatea determinantă, rolul familei în dezvoltarea unui copil cu deficiențe, dificultatea în aplicarea diagnosticului de deficiența mintală.

În scopul realizării prezentei lucrări am consultat atât date statistice, precum și legislația anterioară, dar și cea din prezent cum ar fi: Legea nr.53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate (publicată in Monitorul Oficial nr.119 din 4 iunie 1992); Ordinul nr.725 din 1 octombrie 2002 care privește criteriile pe baza cărora se poate stabili gradul de handicap pentru copii și aplicarea măsurilor de protecție specială a acestora; Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice; Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Cadrul teoretic

Termenul de deficiență mintală este extrem de vag în general și acoperă o întreagă varietate de tulburări atât în plan etiologic cât și în plan simptomatologic.

Conceptul de deficiența mintală include toate formele clinice stabilite de-a lungul timpului, cuprinzând tipuri și forme clinice diverse, de grade variate.

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu este denumirea actuala a ministerului. Faceti corectura! este responsabil de asigurarea tuturor măsurilor pentru dezvoltarea în bune condiții a persoanelor cu dizabilitați.

Universul cercetării:

Prezenta cercetare s-a efectuat pe un lot de părinți ai unor copii cu deficiență mintală moderată și severă, din Școala Gimnazială Specială ,,Constantin Păunescu”, București în perioada 27.03.2013 – 09.05.2013.

Acest eșantion cuprinde un număr de 25 de subiecți, toți de sex feminin, reprezentând mamele sau persoanele care au în îngrijire copii deficienți mintal, cu vârsta cuprinsă între 27 și 65 de ani.

Cercetarea a fost facută, deasemeni, și pe un singur subiect de sex masculin, elev al Școlii Gimnaziale Speciale, analizându-se traseul dezvoltarii acestuia începând cu perioada prenatală până în momentul prezent.

Am ales ca subiecții cercetării mele să fie mamele, deoarece importanța acestora, în procreree (mama fiind cea care poartă în pantece copilul aproximativ noua luni), este semnificativ mai mare decat a oricăror alte persoane (inclusiv a tatalui). Ea este persoana „conectată” în permanență cu fătul, încă din momentul formării acestuia, de aceea poate oferi cele mai multe informații, ce pot duce la identificarea principalelor cauze în diagnosticarea deficienței mintale.

Subiecții provin din clase sociale total diferite, climatul familial fiind unul deosebit de variat în cazul fiecarui copil cu deficiență mintală.

Ipotezele cercetării

O neglijare, nepăsare, necunoștiință poate conduce către apariția unei sarcini cu probleme.

Se presupune că planificarea și supervizarea sarcinii scade considerabil șansa de apariție a deficienței mintale;

Se presupune că diagnosticarea deficienței se realizează cu întârziere, datorită complexitații și diversității cauzelor etiologice;

Se presupune că mediul în care se concepe, se naște și se dezvoltă individul are un rol determinant pentru evoluția ulterioară a acestuia.

Definirea conceptelor

Noțiunea de deficiența provine din termenul francez deficience și semnifică absența, pierderea sau deteriorarea unei funcții sau structuri: tulburare fiziologică sau psihologică, leziune anatomică.

Deficiența se poate constitui ca fiind urmare a unui accident, a unei maladii, dar și a unor condiții nefavorabile din mediul evolutiv și de dezvoltare a unei ființe umane.

Etiologia se definește ca fiind o disciplină care se ocupă cu studiul cauzelor unui fenomen, în special maladiile, dezvăluind proveniența și evoluția acestuia.

Etiologia deficienței mintale constă în stările de deficiență sau incapacitate mintală, ce determină diminuarea randamentului intelectual și adaptativ al persoanei respective sub nivelul unor minime cerințe ale contextului social dat.

Mediul familial este caracterizat ca fiind acel fenomen care trebuie să ofere un climat favorabil copilului, acesta beneficiand în evoluția sa ca individ de o dezvoltare intelectuală, fizică și afectivă ridicată la un prag maxim de atingere a fiecărei persoane în parte.

“Diagnosticul este ansamblul de investigații clinice și paraclinice care au ca obiectiv definirea stării patologice a unui pacient. Diagnosticul poate fi stabilit numai de o persoană cu calificare medicală și competență recunoscută în domeniu.”

Metoda și tehnica de cercetare

Pentru atingerea obiectivelor acestei cercetări, au fost utilizate mai multe metode și probe. Astfel, pot fi descrise următoarele:

“Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”

Dacă ne referim la conținutul informațiilor dobândite, chestionarele se clasifică în chestionare factuale și chestionare de opinie.

Chestionarele, ce cuprind informații factuale, au în vedere date și fapte obiective, care se pot observa direct și se pot verifica de către alte persoane.

În această lucrare, voi face referire la chestionarele de opinie ce urmăresc obtinerea de informații de manieră subiectivă, dificil de identificat direct, sau tot ceea ce formează fondul personal al unui individ: opinii, atitudini, motivații, interese, valori, convingeri.

Chestionarul privind viața familială cuprinde (vezi Anexa nr. 1) atat întrebări deschise pentru a scoate în evidență atitudinea părinților față de problema prezentă, dar și întrebări închise, ce urmaresc răspunsurile precodificate cu scopul de a măsura intensitatea opiniilor redate.

O alta metodă folosită în această lucrare este cea a studiului de caz care se definește ca fiind abordarea într-o manieră amănunțită a unei singure persoane, prin care se încearcă înțelegerea profundă a comportamentului individual.

Cea de-a treia metodă utilizată pentru obținerea de informații de la părinții copiilor deficienți mintal este „Intake Form for a Medical History” (vezi Anexa nr. 2) care reprezintă însumarea unor informații referitoare la sarcina mamei și la caracteristicile copilului din perioada urmatoare nașterii, cuprinzând toate cele patru arii determinante în dezvoltarea unui nou-născut și anume perioada prenatală, perinatală, postnatală și perioada copilăriei timpurii.

Analiza și interpretarea datelor

Consider că graficele care se regăsesc în textul de mai jos sunt unele dintre cele mai reprezentative în concordanță cu ipotezele enunțate în cercetare. Restul graficelor se regăsesc atașate acestei lucrări.

Analiza cantitativă a rezultatelor pentru mamele de copii deficienți mintal???

Analiza calitativă a rezultatelor pentru mamele de copii deficienți mintal

Așa cum s-a demonstrat anterior, adică prin analiză cantitativă a rezultatelor, informațiile obținute pe baza datelor oferite de către lotul format din cele 25 de mame care au copii cu deficiență mintală, se pot evidenția următoarele aspecte:

În cazul aplicării chestionarului privind viața familială rezultatele analizate calitativ au fost analizate astfel: cu privire la datele generale, din cele 25 de mame 9 au o vârstă cuprinsă între 25 – 35 de ani și 16 peste 35 de ani.

Referitor la religia acestora, o singură persoană are altă religie și anume penticostală, celelalte 24 sunt ortodoxe.

Vârsta la care partenerul, tatăl copilului deficient mintal a devenit părinte a fost clasificată astfel: 4 persoane au avut vârsta sub 25 de ani, 19 persoane cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani, în timp ce doar 2 persoane au devenit părinți după vârsta de 35 de ani.

Nivelul de școlarizare al părinților variază, 7 dintre tați au studii superioare, 8 au terminat liceul, 5 au 10 clase, 2 tați au terminat școala generală, iar 3 dintre aceștia au doar școala primară.

În ceea ce privește nivelul de școlarizare al mamei, 6 dintre acestea au studii superioare, 11 au terminat liceul, o persoană a terminat 11 clase, 2 persoane au terminat 7 clase, 4 persoane au terminat școala gimnazială, iar o persoană a terminat școala primară.

Cu privire la ocupația părinților, din cele 25 de mame chestionate 8 sunt asistente personale ale propriilor copii, 2 persoane au ocupația de lucrător comercial, 8 mame sunt casnice, 2 sunt contabile, 1 juristă și 2 pensionare, 1 asistentă maternală, 1 asistentă socială.

Tații au, de asemenea, ocupații variate, după cum se observă și în interpretarea grafică a datelor.

În ceea ce privește venitul familiei, acesta se descrie astfel: 3 persoane au venituri sub 1000 RON, 13 persoane venituri cuprinse între 1000 și 2000, iar restul de 7 persoane realizează venituri de peste 2000 de lei.

Vârsta mamelor la prima căsătorie se clasifică astfel: sub 20 de ani 7 persoane, între 20 și 25 de ani 13 persoane, 4 persoane între 26 și 30 de ani iar 1 persoană peste 30 de ani.

Referitor la vârsta mamei la prima naștere 3 persoane au devenit mame la o vârstă fragedă și anume sub 20 de ani, 10 persoane au avut vârstă cuprinsă între 20 – 25 de ani, 6 persoane cu vârstă între 26 – 30 de ani, iar 6 persoane peste 30 de ani.

Prin identificarea vârstei bunicii materne a copilului deficient mintal, am dorit verificarea unei ipoteze conform careia, fiica urmează modelul matern, urmând traseul parcurs de mama acesteia și avem următoarele date: 10 persoane au avut vârstă sub 20 de ani, 11 între 20 – 25 de ani, 2 persoane peste 30 de ani, iar o persoană nu a precizat acest lucru.

Figura nr. 1. Metode contraceptive utilizate

Legendă: a. Avort; b. Calendar; c. Coitus interuptus; d. Prezervativ; e. Sterilet; f. Pilule; g. Legătura trompelor; h. Spermicide locale; i. Vasectomie; j. Diafragma; k. Pilula de a doua zi; l. Alta

Cu privire la cunoașterea metodelor de contracepție, putem preciza faptul că mamele chestionate dețin informații despre acestea, însă trebuie subliniat că 18 dintre ele au amintit ca si metodă de contracepție avortul, lucru total eronat, acesta reprezentând deja întreruperea sarcinii și nu o protecție.

Cu privire la utilizarea metodelor de contracepție, doar 2 persoane au specificat că nu folosesc, iar în cazul mamelor care folosesc metode de contracepție, cea mai des utilizată este prezervativul, de 15 dintre acestea. Ceva este in neregula! Conform graficului 20 utilizeaza pilule iar 19 apeleaza la metoda calendarului.

Figura nr. 2. Planificarea sarcinii

Pentru că una dintre ipotezele propuse în acestă lucrare face referire la sarcina planificată, descoperim că dintre mamele copiilor deficienți mintal chestionate, numărul de sarcini neplanificate predomină și anume 17 sarcini (vezi Figura nr. 2), fapt ce ne conduce spre o ipoteză plauzibilă, aceea că părinții nu își planifică sarcina, deși marea majoritate a mamelor, anume 14 dintre acestea cunosc riscurile incompatibilității dintre parteneri.

Aici puteti face o corelatie intre raspunsurile celor doua intrebari si sa comentati asupra eficientei metodelor contraceptive utilizate.

Figura nr. 3 Momentul diagnosticării deficienței

Tot 14 mame specifică faptul că nu au efectuat analizele necesare pentru aducerea pe lume a unui copil, dar au mers în perioada prenatală la medicul specialist 16 dintre acestea.

Analizând conceptul de deficiență, în opinia mamelor, 12 dintre acestea consideră că acesta este o incapacitate, iar handicapul, 11 persoane îl văd ca fiind o boală.

Dintre cele 25 de mame ale copiilor cu deficiență mintală, 20 au baieți.

Cu privire la diagnosticarea deficienței mintale, în 22 de cazuri a fost diagnosticată în perioada postnatală, adică în primii ani de viață și doar 3 cazuri au fost descoperite încă din perioada sarcinii (vezi Figura nr. 3).

Sentimentele descrise în momentul aflării diagnosticului au fost de acceptare, de speranță că problemele vor avea o rezolvare dacă se va interveni de timpuriu de catre specialiști, au fost enumerate de 16 dintre cele 25 de mame, 6 dintre acestea având alte reacții – respectiv de frică, teamă, neliniște, putere divină, pozitivism; în timp ce restul familiei a dezvoltat sentimente de afecțiune, de înconjurare a copilului cu dragoste și sprijin, pentru 14 familii, în timp ce pentru 9 dintre acestea au existat sentimente de disperare, de neacceptare a situației în care se află.

Viața cotidiană a suferit modificări pentru 18 dintre aceste persoane, acest lucru datorându-se probabil faptului că absolut toate mamele se ocupă de tratamentul și îngrijirea copilului deficient, doar 6 dintre acestea fiind sprijinite în acest demers și de catre tată.

Dintre mamele chestionate în privința dorinței de a deveni mame, 23 dintre acestea și-au dorit să aiba un copil, iar momentul în care s-au gândit la acest lucru a fost în jurul vârstei de 20–25 de ani după cum afirmă 19 dintre ele.

Dacă vorbim despre partea materială în privința creșterii și educării unui copil cu deficiență mintală, 20 dintre mame consideră că dețin toate resursele pentru o evoluție armonioasă atât cât este posibilă în funcție de gradul deficienței.

O chestiune ce verifică faptul că deficiența a fost depistată în perioada postnatală, în primii ani de viață, este nașterea fără probleme majore pentru 16 dintre mame.

În planul personalității materne (modificare a stărilor afective, a caracterului) au intervenit schimbări pentru 17 dintre mame.

Cu privire la aflarea informațiilor despre deficiența copilului, 21 de persoane au aflat diagnosticul de la medicul specialist. Informațiile au fost transmise mamei în cazul a 25 dintre persoanele chestionate, iar ambilor părinți în cazul a 7 persoane.

Informatiile primite la naștere au fost variate, din care amintim prematuritatea, încurajarea că totul este bine pentru 11 dintre mame, diverse întârzieri descoperite, dar și neoferirea de informații în cazul anumitor mame.

În privința explicării cauzelor prematurității și a diverselor tulburări, medicul nu a explicat ce ar putea conduce către acestea.

Doar 18 persoane au beneficiat de suport psihologic atunci când au aflat de trista diagnosticare, iar maniera în care au primit vestea a influențat comportamentul a 16 mame. 19 mame și-au pus întrebarea de ce copilul lor este diferit de ceilalți copii.

Perceperea deficienței de către membrii comunității în care se dezvoltă copiii deficienți mintal este diferită, iar informațiile oferite de către mame sunt relativ egale numerologic și anume în opinia a 10 mame, copiii sunt priviți cu toleranță binevoitoare și compasiune, 9 dintre acestea consideră că sunt priviți cu ignoranță și indiferență, iar pentru 7 cu respingere și izolare, fapt ce ne conduce cu gandul că varietatea mediilor de proveniență ale copiilor deficienți mintal determină această diversitate de opinii.

În ceea ce privește schimbările apărute în viața mamelor de când au un copil deficient mintal, 13 dintre acestea precizează că își doresc să petreacă mai mult timp cu prietenii, la diferite activități.

Atunci când au fost întrebate dacă știu cupluri care s-au despărțit datorită faptului că au dat naștere unui copil deficient, 14 mame au răspuns că au întâlnit acest aspect.

Aspectul diferenței între a fi părinte de copil deficient sau copil dezvoltat normal, mamele au avut reacții diferite precum acordarea unei atenții deosebite, percepția societății, iar cea mai des întâlnită a fost grija costurilor necesare pentru creșterea unui copil deficient.

Se pare că în privința relației mamă – fiu/fiică nu ar exista mari diferențe dacă nu ar exista deficiența.

După părerea mamelor influența societății, ce modifică viața de familie în care se dezvoltă un copil deficient mintal, este determinată de faptul că oamenii nu înteleg nevoile și necesitățile acestor copii.

Chestionate ce așteptări au de la copii, răspunsurile mamelor s-au rezumat astfel: dobândirea unei autonomii personale și a unei oarecare independențe.

Referitor la propria situație maritală, schimbările produse au fost de renunțare definitivă la locul de muncă, pentru reducerea costurilor și pentru a petrece mai mult timp în prezența copilul la un numar de 14 persoane.

15 mame din 25 au fost influențate într-o manieră diversă de parerea celorlalți cu privire la copilul deficient și familia acestuia.

În ceea ce privește chestionarul Intake Form for a Medical History (Istoricul medical al mamei în timpul sarcinii și a copilului în primii ani de viață) (vezi Anexa nr. 1) putem evidenția următoarele aspecte: în perioada prenatală din 25 de mame chestionate 7 au suferit de diverse afecțiuni ca infecții virale și alte boli ca hepatită și schizofrenie, 5 dintre ele au prezentat sângerări pe parcursul sarcinii, 12 dintre ele au fumat aproximativ câte două pachete de țigări pe zi, iar 6 dintre acestea au consumat și băuturi alcoolice, doar 2 mame au luat anumite substanțe sau medicamente pe parcursul lunilor de graviditate.

Se poate considera faptul că o cauză a prematurității și a diverselor întârzieri în dezvoltare este consumul acestor categorii de substanțe total interzise pe perioada sarcinii.

Starea nutrițională a gravidei a fost relativ buna pentru 19 dintre cazuri, cunoscând faptul că hrana este unul dintre factorii determinanți pentru asigurarea tuturor substanțelor benefice la nivelul organismului atât al mamei cât și al fătului.

16 mame au suferit un puternic stres fizic, iar 11 dintre acestea au fost supuse unui puternic stres emoțional.

Pentru că am insistat asupra planificării sarcinii, încă o dată evidențiez faptul că doar 6 mame și-au planificat sarcina.

Perioada prenatală a durat noua luni doar pentru 19 dintre aceste mame, iar pentru 13 dintre acestea, această perioadă a fost suportată cu dificultate, acest fapt s-ar putea datora și faptului că 17 dintre ele au fost însărcinate pentru prima dată, iar la 12 sarcina a fost precedată de un avort.

În privința altor boli prezente în familiile copiilor deficienți, la 5 dintre acestea s-au înregistrat afecțiuni ca diabet, epilepsie, maladia Down. 9 familii se confruntă cu diverse lipsuri precum banii sau lipsa unei locuințe.

Cu privire la perioada perinatală sau momentul nașterii, aducerii pe lume a copilului, intrarea acestuia în proaspăta familie am obținut următoarele date și informații precum durata mare a travaliului în unele cazuri, pană la 32 de ore, provocarea acestuia pentru 9 dintre mame, aplicarea unor medicamente și a anesteziei la naștere pentru 15 dintre acestea.

Dintre copiii născuți de către aceste mame, la 5 s-a utilizat forcepsul, 13 au fost născuți prin cezariană, iar 5 au fost prematuri. La 9 dintre cazuri, întreaga familie a fost prezentă atât în timpul travaliului, cât și în timpul nașterii.

În privința copiilor, putem preciza că 10 dintre aceștia au prezentat diverse probleme respiratorii, 5 au avut hipoxie, 4 asfixie, 17 icter, 3 copii născându-se cu o boală determinată la naștere.

Perioada următoare nașterii este cea postnatală sau perioada primilor ani de evoluție a unei ființe umane, iar caracteristicile descrise de către mame sunt: 9 dintre acești copii au avut nevoie de incubator, 4 au avut incompatibilitatea factorului Rh, 11 au avut adesea diaree, între 3 și 6 copii au suferit diverse afecțiuni ca alergii, infecții virale, infecții bacteriene etc.

Cu privire la hrana bebelușului, 3 copii au fost hrăniți intravenos, 14 au fost alăptați la sân, la 18 s-a folosit și biberonul.

Mama a fost considerată clinic sănătoasă dupa momentul nașterii în 20 de cazuri, iar 4 au prezentat diverse complicații. 13 copii au fost testați cu scorul Apgar și au obținut note între 7 și 9.

Alte caracteristici ce pot influența traseul normal al unui individ pot fi considerate următoarele: înțărcarea pentru 20 dintre copii, în unele cazuri chiar de la naștere, câștigul în greutate și cel în înălțime a avut loc pentru majoritatea copiilor într-un ritm perfect normal. 7 dintre copii au avut diverse infecții ale urechii, iar 4 au avut stări febrile deosebite. În privința anumitor leziuni sau tulburări la nivelul cutiei craniene, 5 dintre aceștia au prezentat de-a lungul timpului diverse afecțiuni precum hidrocefalie, iar în 10 cazuri, copilul s-a lovit la cap, dar ulterior s-a simțit bine, în 7 cazuri existând starea de leșin în urma loviturii.

11 copii deficienți ai mamelor chestionate prezintă deseori dureri de cap.

Personalitatea acestor copii cu deficiența mintală variază deoarece am identificat 19 copii care tind să fie indispuși, au stări de dispoziție oscilantă, iar 21 dimpotrivă sunt senzitivi, plâng ușor, se supară extrem de repede, 16 copii sunt foarte imprudenți în activitățiile desfășurate, 8 au un nivel scăzut de energie, în timp ce 11 au un nivel ridicat de energie.

Alte afecțiuni prezente în aceste cazuri sunt următoarele: 8 copii au probleme vizuale, la 5 dintre aceștia, tulburările vizuale fiind existente și în familie, 3 au astm, 3 au probleme cu auzul, 3 au diverse alergii, 4 au probleme cu rinichii, 3 au probleme cardiace. 8 copii au fost tratați pentru deshidratare, iar 4 pentru malnutriție.

În privința rănilor putem specifica faptul că 5 copii au avut răni serioase la cap, diferite plăgi. 14 copii au fost spitalizați începand de la vârsta de 3 luni, 16 copii au luat medicamente pe o perioadă lungă de timp, iar 5 dintre ei au avut diverse fracturi osoase.

Studiul de caz

Date generale referitoare la copil și familie

P.A.

Sex: masculin

Data nașterii: 16.01.2006

Ocupație părinți: mama – casnică, a rămas fără serviciu pentru a se ocupa de cei doi copii, tata – muncitor șantier, lucrează ca zilier atunci când găsește ceva de muncă

Bugetul familiei: redus, membrii acesteia trăiesc din alocațiile copiilor și din ce câștigă tatăl când găsește de muncă

Condiții de locuit: insalubre, o cameră, locuință aflându-se în aceeași clădire cu alte familii din același neam, însă se gospodăresc separat, bucătăria și baia sunt comune, iar copiii nu au un mediu propice studiului.

Structura familiei : organizată

Componența familiei : doi copii, mama și tatăl

Relații familiale: încordate

Atitudinea familiei față de copil: relații proaste, nu are loc satisfacerea nevoilor de securizare, protecție, apartenență și comunicare.

Părinții nici măcar nu încearcă, în ciuda posibilităților reduse pe care le dețin, să asigure dezvoltarea copiilor la un nivel superior propriilor performanțe socio-profesionale.

Conduita morală a familiei: tatăl alcoolic, motivează că bea ca să uite de situația precară pe care o are familia sa și pentru că au un copil bolnav;

Starea de sănătate a familiei și a copilului: starea de sănătate a familiei relativ bună, copilul are întârziere mintală moderată Q.I. 55, note autiste, enurezis nocturn, prezintă deseori dureri de cap, dar părinții nu au mers să investigheze această problemă.

Gradul de integrare al copilului în familie: respins de către tatăl copilului, acceptat de restul familiei.

Colaborarea familiei cu școala: S-a dezvoltat o atitudine negativă față de susținerea în vederea creșterii și dezvoltării armonioase. Se motivează această atitudine prin faptul că oricum, copilul nu o să ajungă nicăieri, o să rămână acasă dupa terminarea școlii, prin urmare nu e necesară prezența zilnică la ore, oricum nu asimilează pentru că e bolnav “atât îl duce capul, nu o să ajungă director”

Traseul educațional: A fost integrat într-un sistem de educație până la vârsta de 7 ani, iar în acest moment urmează cursurile Școlii Gimnaziale Speciale Constantin Păunescu și este în clasa a II-a. Din nefericire pentru copil, acesta nu este susținut de părinți să învețe și să-și dezvolte competențele socio-afective adaptative.

Traseul dezvoltării copilului în perioada prenatală

Sarcina nu a fost un planificata, parintii au un nivel minim de scolarizare si nu detin cunostiinte despre ce inseamna o sarcina si implicatiile pe care le are aceasta.

Mama considera că “dacă Dumnezeu îți dă copii, nu poți să nu îi ai”, de aceea nu folosea mijloace de protecție.

Datorită mediului precar în care trăiește, mama a pierdut mai multe sarcini, consecințe ce au condus mai târziu spre o sterilitate.

Referindu-ne la copilul analizat în prezentul studiu de caz, acesta este primul din familie, urmat la 2 ani de un al doilea copil, tot un băiat, sănătos clinic de data aceasta, însă cu o evoluție încărcată de lipsuri din pricina mediului precar în care se dezvoltă.

Prima sarcină a mamei, respectiv cu copilul analizat în acest studiu de caz a fost una normală, consideră mama. Nu a avut sângerări și nu a luat pastile. În aceea perioadă își amintește că a lucrat în condiții de mediu nefavorabile, mai precis în frig.

A consumat ocazional alcool și a fumat pe tot parcursul nașterii.

Nașterea a fost naturală, copilul născându-se prematur dupa un travaliu lung de 14 ore și s-au aplicat conform declarației mamei cinci sau șase injecții pentru dureri.

Nota din scorul Apgar a fost șapte, (și-a amintit acest lucru pentru ca l-a asociat cu data nașterii ei).

Copilul a stat la incubator, pentru că nu avea plămânii suficient dezvoltați, medicii precizându-i atunci că acest lucru se datorează consumului de țigări din perioada sarcinii.

În primii ani de viață au descrise următoarele caracteristici: copilul a gângurit, a stat în șezut abia la șapte luni, a mers mai greu la doi ani ținut de mâini și la doi ani și jumatate a mers singur.

Mama a observat în jurul vârstei de patru ani că băiatul se enerva repede și lovea membrii familiei atunci când îi displăcea un anumit lucru, încă nu învățase să își facă necesitățile la toaletă.

Momentul în care mama a decis să ducă băiatul la medic, la unitatea de primiri urgențe, pentru că nu beneficia de asistența unui medic de familie, a fost când acesta a suferit o encefalită acută la patru ani.

Atunci s-au constat afecțiunile copilului și anume întârzierile lui în planul dezvoltării intelectuale.

Excepție face deficiența mintală, care a fost diagnosticată spre sfârșitul perioadei în care copilul a fost integrat într-o grădiniță de masă, iar în urma testărilor necesare coroborate cu celelalte diagnostice, precum și cu datele din anamneză a condus către orientarea copilului spre învățământul special și anume către Școala Gimnazială Specială Constantin Păunescu.

Însușirile personalității și integrarea socio-afectivă

Temperamentul: neliniștit, agitat, cu influențe negative în privința organizării conduitei;

Aptitudinile: îi place curațenia în spațiul în care locuiește;

Afectivitatea: prezintă conduite afective infantile, îi pasă doar de pesoanele pe care le place, crize de afectivitate, dependență maternă;

Relații interpersonale: se antrenează în relații cu alte persoane, în regim preferențial;

Gradul de integrare în colectivul clasei: parțial integrat

Manifestări ale copilului în activitate

Motivația: slab dezvoltată atât motivația intrinsecă cât și motivația extrinsecă funționează pentru foarte scurt timp.

Capacitate de efort voluntar: obosește foarte ușor și se plictisește;

Deprinderi de autonomie personală: are deprinderi foarte bine dezvoltate;

Atitudinea față de sarcini/ activitate: trebuie să i se spună de fiecare dată ce activități trebuie să realizeze; se implică în diferite activități casnice alături de mama ei;

Mod de îndeplinire a sarcinilor: nu acorda atenție detaliilor, nu are o atenție susținuta la lecții, devine apatic dacă e antrenat în activități pe care nu le acceptă cu plăcere de la început, prezintă o fatigabilitate ridicată;

Rezultate în activitatea de învățare: preferă activitățile desfășurate sub formă de joc, mai ales pe calculator;

Activități de terapie specifică în care este/are nevoie să fie inclus copilul: a beneficiat de terapie logopedică, consiliere.

Date speciale semnalate de mama cu privire la unele aspecte ale comportamentului copilului

În certificatul de expertiză și orientare școlară se menționează “enurezis nocturn”,

dar mama nu a precizat acest aspect.

Mama spune că băiatul nu mănâncă suficient, deși în cadrul orelor de masă de la cantina școlii, copilul mănâncă toate felurile, cu mare poftă, fapt ce mă conduce la ideea că în realitate copilul nu are suficientă mâncare acasă.

Atunci când se discută cu copilul despre curățenia corporală, acesta cunoaște regulile, dar nu le pune in aplicare, este dezordonat, însă dacă i se propune o activitate de gospodărie, se pune pe treabă imediat.

Își respectă mama și rudele, însa despre tată are o mulțime de obiecții, făcând referire la consumul de alcool al acestuia.

Daca întâlnește situații noi, inedite, acestea îl dezorientează, neștiind cum să reacționeze și ce comportament să adopte. De cele mai multe ori, reacțiile sunt adesea inadecvate situației.

Concluzii studiu de caz

Am folosit, alături de celelalte metode, cea a chestionarului și a identificării datelor din perioadele sarcinii și a primilor ani de viața și anume Intake Form for a Medical History, studiul de caz deoarece am dorit să evidențiez deasemenea și caracteristicile unui copil deficient, traseul acestuia încă din perioada prenatală, încercarea de a determina factorii perturbatori în dezvoltarea sa.

Deși cu ajutorul celorlalte metode am identificat informații despre mamele copiilor cu deficiențe și despre mediul în care se dezvoltă aceștia, dar și date despre predominanța factorilor etiologici în timpul sarcinii, am dorit exemplificarea prin folosirea unui caz concret, cu ajutorul căruia am demonstrat că ipotezele prezentate la începutul cercetării au fost reale.

Nașterea unui copil sănătos într-o familie presupune și implică o serie de “reguli”, nerespectate din nefericire de multe cupluri, care nu conștientizează din nepăsare sau din necunoștiință, cum este și în cazul anterior prezentat, unde părinții nu numai că nu și-au planificat sarcina, fapt total contraindicat, existând bine cunoscuta incompatibilitate între parteneri, dar nu au respectat nici minimele condiții pentru a avea parte de un făt perfect sănătos.

În acest caz ,au acționat factori perturbatori, în absolut toate perioadele sarcinii, cât și în primii ani din viață, punându-se accentul pe tulburarea săvârșita de mediul în care se dezvoltă copilul și anume: condiții insalubre, alimentație insuficientă, implicarea doar a unuia dintre părinți în creștera și educarea copilului, veniturile insuficiente, inexistența unui suport medical.

Un factor, de asemenea, demn de a fi subliniat ca și o concluzie este identificarea tuturor anormalităților prezente încă de la cele mai mici vârste, intervenția timpurie fiind de cele mai multe ori cheia succesului pentru o evoluție benefică în cazul copiilor deficienți mintal.

Nu trebuie ignorat nici un semn al dezvoltării anormale, iar în primii ani de viață de acest fapt fiind responsabil, pe lângă părinte, medicul de familie, care trebuie să investigheze periodic copilul atât la cabinetul propriu, cât și prin vizite medicale la domiciliul copilului.

Medicul de familie este prima persoană specializată care trebuie să observe orice tulburare prezentă la copil și să acționeze mai departe în funcție de datele și informațiile acumulate. În cazul în care acesta decide că este nevoie de o investigație mai amanunțită, propune analiza copilului de către o echipa de diverși specialiști, care decide aplicarea diagnosticului corect și planul de intervenție.

În urma informațiilor dobândite, putem concluziona următoarele: măsura cea mai importanta pentru a reduce apariția unei sarcini cu probleme, respectiv a unui copil cu deficiență este planificarea și supervizarea sarcinii, mediul în care trăiește copilul trebuie să fie unul armonios, sănătos cu alte cuvinte propice dezvoltării normale, un mediu în care copilul să simtă caldura și sprijinul atât al părinților cât și al intregii comunitați.

Concluzii și recomandări

O naștere reprezintă o schimbare enormă în viața unei familii. Totul se schimbă peste noapte, pentru unii părinți nașterea unei ființe umane reprezintă o mare bucurie, incluzând bineînțeles și temerile legate de necunoștiința fenomenului creșterii și educării unui copil, iar pentru alții atunci cand intervine apariția unei deficiențe mintale, toate planurile se spulberă, intervenind alte temeri, precum “cum va fi viața de acum înainte?”, “ce va zice lumea?”.

Părinții joacă un rol deosebit de important în evoluția personalității copiilor, aceștia oferind modele de comportament, ce îi caracterizează și îi conduc mai tarziu într-o situație asemănătoare, aceea de a fi parinte.

Schimbările importante în organizarea unei familii se produc în momentul în care apare un copil cu deficiențe sau mai precis în momentul în care se află vestea diagnosticului.

Din nefericire însă, la nivel medical nu a fost stabilită cauzalitatea exactă ce determină apariția deficienței mintale, ci există o multitudine de factori ce pot perturba într-o manieră diversă intelectul.

Prin prezenta lucrare de disertație, am dorit să evidențiez faptul că tot traseul pe care îl are ființa umană de-a lungul existenței sale este foarte important, dezvoltarea armonioasă pentru realizarea unei evoluții optime depinzând de o multitudine de factori ce pot fi influențați, din păcate într-o manieră negativă chiar înaintea perioadei prenatale, adică momentul inițial al sarcinii.

În baza aplicării chestionarelor, și a informațiilor primite, pot menționa faptul că ipotezele enunțate inițial și amintite în concluziile studiului de caz, încă o data s-au dovedit a fi reale.

Subliniez faptul că cea mai importantă metoda de reducere a apariției unei deficiențe mintale este planificarea sarcinii cât și efectuarea unor examene medicale menite să determine posibilele probleme de sănătate mai ales determinarea factorului Rh, renunțarea la administrarea unor medicamente sau substanțe contraindicate, administrarea de vitamine conform prescripțiilor medicului dar și adoptarea unui regim de viață și hrană sănătos.

O altă condiție este monitorizarea sarcinii, în perioada prenatală, respectarea tuturor indicațiilor oferite de medicul specialist, iar în cazul în care se observă anumite neregularitați interveniția timpurie, prin analize suplimentare ca dublu și triplutest, amniocenteza, ecografia fetala, dar și testarea genetică.

Am descris în această lucrare ce înseamnă o deficiență, ce implică apariția unui copil deficient mintal, chestiuni referitoare la integrarea acestuia atât în climatul familial, unde am descris ce schimbări pot surveni, ce sentimente descriu starea prin care trece familia unui copil deficient cât și posibila integrare în comunitate, unde de multe ori întâmpină diverse probleme precum respingere, etichetare, milă etc.

Am evidențiat factorii etiologici responsabili de apariția deficienței mintale, făcând referire totodată la faptul că multitudinea acestora împiedică deseori stabilirea unui diagnostic la vârste fragede, întârziându-se de multe ori propunerea de către echipa de specialiști a intervenției timpurii și a planului de recuperare.

Scopul meu a fost acela de a arăta traseul deținut de un copil deficient, încă din perioada în care acesta s-a format, implicațiile pe care le are sarcina și factorii perturbatori care duc la declanșarea tulburării.

În opinia mea, referitor la recomandări, în primul rând ar trebui luate măsuri cu privire la serviciile medicale pentru gravide, chiar daca acestea nu beneficiază de statutul de asigurat, informarea gravidelor care provin din medii sociale defavorizate, care nu au cunoștiințele necesare pentru obținerea informațiilor, dar nici resurse materiale.

O altă măsură ce ar trebui luată este crearea unor programe atât pentru mamă, cât și pentru copilul deficient mintal, menite să vină în sprijinul acestora.

Poate că ar fi indicat să se realizeze mai multe campanii de prevenire și de conștientizare cu privire la etiologia deficienței mintale, pentru a se încerca reducerea acestor cauze.

Trebuie înțeles fenomenul apariției unui copil cu deficiență mintală în familie, cauzele care au condus către apariția acestei deficiențe, cauzele reale, deoarece de multe ori se întâlnește situația în care părinții se învinuiesc reciproc pentru apariția copilului ce prezintă diverse tulburări mintale.

Nu în ultimul rand, ar trebui menționată necesitatea de a deține resurse financiare consistente deoarece un copil deficient mintal are nevoie de intervenția mai multor specialiști, de terapie, care deseori se dovedește a fi extrem de costisitoare.

Concluzionând pe baza informațiilor obținute și în urma experienței personale, pot preciza că un copil, fie acesta deficient mintal, poate transmite extrem de multe lucruri bune și ieșite din tipar într-o manieră pozitivă.

Bibliografie

1. Arcan, P., Ciumăgeanu, D., Copilul deficient mintal, Timișoara, Intreprinderea poligrafică „Banat”, 1980

2. Chelcea, S. Metodologia cercetării sociologice Metode cantitative și calitative, București, Editura Economica, 2001;

3. Chiva, M., Rutschmann, Y., Etiologia debilității mintale, București, E.D.P., 1979;

4. Druțu, , Psihopedagogia deficienților mintal (lecții), Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj –Napoca, 1995;

5. Mărgineanu I., Chelcea S., Cauc I., Cercetarea sociologică – metode și tehnici, Editura Destin, Deva, 1998;

6. Michaux, L., Psychiatrie infantile, , P.U.F, 1965

7. Mitrofan, N., Testarea psihologică a copilului mic, București, EDIT PRESS MIHAELA S.R.L., 1997;

8. Păunescu, C., Mușu, , Psihopedagogia specială integrată. Handicapul mintal. Handicapul intelectual, București, PROHUMANITATE, 1997;

9. Radu, Gh., Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal, București, PROHUMANITATE, 2000;

10. Roșca, M., Psihologia deficienților mintal, București, E.D.P., 1967;

11. Șchiopu, U., Dicționar Enciclopedic de Psihologie, București, Editura Babel, 1997;

12. Tasquelles, F., La reeducation des debiles mentaux. Introduction a l’aide materialle et l’education therapique, Editura Privat, Toulousse, 1991;

13. Verza, E., Psihopedagogie specială, E.D.P. – R.A., București, 1998;

14. Vrășmaș, T. , Dăunt, P., E., Mușu, I. ., Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, București, „UNICEF”, 1996;

15. Zazzo, R., Debilitățile mintale, București, E.D.P., 1979.

Articole și studii de specialitate:

1. Binet, A., Simon Th., Methodes nouvelles pour le diagnostic du nuveau intellectuel, în L’Annee psychologique, 11/1905;

2. Chervenak FA, Isaacson G, Mahoney MJ., Current concepts: Advances in the diagnosis of fetal defects, The new England Journal of Medicine, 1986 Jul 31;

3. Diagnostic medical, http://ro.wikipedia.org/wiki/Diagnostic_medical, [Accesat la 19.12.2013;

3. Educație, http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie, [Accesat la 06.01.2014];

4. Opitz, E. Schneider, M. Ergebn, Über die Sauerstoffversorgung des Gehirns und den Mechanismus von Mangelwirkungen. Ergebn Phsychol., 46/ 1950;

5. Rusu, M., Cu privire la clasificarea internațională a handicapului, în Revista de educație specială, 2/1993, București

6. World Report on Disabilities 2011 (Raportul mondial privind dizabilitățile – 2011), elaborat de organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială.

Acte normative:

1. Legea nr.53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate (publicată în Monitorul Oficial nr.119 din 4 iunie 1992);

2. Ordinul nr.725 din 1 octombrie 2002 care privește criteriile pe baza cărora se poate stabili gradul de handicap pentru copii și aplicarea măsurilor de protecție specială a acestora;

3. Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice; si aici trebuie sa mentionati in ce monitor oficial a fost publicata

4. Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Anexa 1

Chestionar privind viața familială

Date generale

Nume___________________________________________

Vârsta___________ Locul nașterii____________________

Religia dvs._______________partenerului_____________________

Numele soțului____________________________________

Vârsta___ Locul nașterii_____________________________

Ani de căsătorie___ Ați avut o căsătorie înainte ? _______Dar partenerul?____

Aveți copii din căsătoriile anterioare? _____Câți?___________

Partenerul are copii din căsătorii anterioare?___ Câți?___

Vârsta la care partenerul a devenit părinte pentru prima dată____

Nivel de școlarizare__________________

Tata______________________ Mama____________________________

Cu ce vă ocupați? (tip de muncă)____________________________

Cu ce se ocupă partenerul dvs.?_____________________________________

Venitul gospodăriei__________

Conviețuirea cu un copil cu deficiență mintală:

1. Vârsta dvs. la prima căsătorie (inclusiv căsătoria fără acte, concubinajul): ……………………………

2. Vârsta dvs. la prima naștere: ………………………………………………………..

3. Vârsta mamei dvs. la prima căsătorie (inclusiv căsătoria fără acte, concubinajul): ………………………………………………….

4. Vârsta mamei dvs. la prima naștere: ………………………………………….

5. Ce metode de contracepție cunoasteți? (răspuns multiplu)

a. Avort

b. Calendar

c. Coitus interuptus (fereala)

d. Prezervativ

e. Sterilet

f. Pilule

g. Ligatura trompelor

h. Spermicide locale (foite, șampon, ovule)

i. Vasectomie

j. Diafragma

k. Pilula de a doua zi

l. Alta …………………………………………….

6. Ați folosit vreodată o metodă contraceptivă?

1. Da.

2. Nu. (Treci la întrebarea 7)

7. Ce metode contraceptive ați folosit? (răspuns multiplu)

a. Avort

b. Calendar

c. Coitus interuptus (fereala)

d. Prezervativ

e. Sterilet

f. Pilule

g. Ligatura trompelor

h. Spermicide locale (foite, șampon, ovule)

i. Vasectomie

j. Diafragma

k. Pilula de a doua zi

l. Alta ……………………………………………………

8. Ați avut o sarcină planificată:

a. da

b. nu

9. Cunoașteți riscurile incompatibilității partenerilor în conceperea unui copil:

a. da

b. nu

10. Ați efectuat analizele necesare pentru conceperea unui copil:

a. da

b. nu

11. Ați mers la medicul specialist pentru efectuarea investigațiilor pecific perioadei prenatale

a. da

b. nu

12. Din perspectiva cunoștințelor Dumneavoastră, deficiența reprezintă:

a. o boală organică sau mintală dobândită după un traumatism

b. o incapacitate

c. o lipsă în integritatea organică și funcțională a creierului

d. pierderea sau alterarea unei structuri sau funcții (leziune anatomică sau tulburare psihică, rezultate în urma unei maladii, a unui accident în evoluția normală, dar și a unor carențe psiho-afective (pierderea părinților sau neglijența pedagogică)

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………

13. Handicapul este:

a. identic cu deficiența

b. un traumatism care determină o stare critică

c. un dezavantaj social, rezultat în urma unei deficiențe sau incapacități, care limitează sau împiedicã îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de mediu

d. o boală

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………….

14. Vreun membru din familie prezintă deficiență mintală?

a. Da

b. Nu

15. Cine?

a. Băiat (Baieți)

b. Fată (Fete)

16. Când a fost diagnosticată deficiența?

a. În perioada prenatală

b. În perioada perinatală

c. În perioada postnatală

17. La ce v-ați gândit când ați fost informați în ce constă și care sunt urmările?

a. o acceptare calmă și sentimentul că problemele copilului se vor rezolva în timp cu sprijinul specialiștilor

b. o acceptare detașată și sentimentul că problemele copilului vor fi permanente și că va trebui instituționalizat într-o unitate specializată de ocrotire

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

18. Cum a reacționat familia la aflarea veștii? La ce s-au gândit?

a. neacceptarea situației și sentiment de disperare

b. înconjurarea copilului cu multă afecțiune

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

19. A influențat acest diagnostic activitățile dvs. cotidiene?

a. da

b. nu

20. Cine se ocupă de tratamentul și îngrijirea copilului?

a. tata

b. mama

c. rudele

d. Direcția de protecție a copilului

21. V-ați gandit vreodată că ați putea fi mamă?

a. da

b. nu

22. În ce moment al vieții dvs. v-ați gandit la acest lucru?

a. 20 – 25

b. 25 – 35

c. peste 35

23. Credeți că aveți resursele necesare (economic, educație, maturitate) pentru a fi părinte?

a. da

b. nu

24. Cum a fost nașterea primului dvs. băiat sau fată?

a. cu probleme

b. fără probleme

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

25. Au avut loc schimbări în personalitatea dvs. influențate de copil?

a. da

b. nu

26. De la cine ați primit informații cu privire la deficiența copilului dvs.?

a. medicul de familie

b. medicul specialist

c. rude/prieteni/alte persoane (precizați cine anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

27. Cui i-au fost transmise informațiile?

a. mamei

b. tatălui

c. rude/prieteni/alte persoane (precizați cine anume)……………….

………………………………………………………………………………………………….

28. Ce informații v-a dat medicul la naștere?

…………………………………………………………………………………………………………..

29. Medicul a explicat ce cauze au dus la apariția acestor caracteristici?

a. da

b. nu

30. Ați primit suport psihologic când ați aflat ca băiatul/fata s-a născut cu anumite limite în dezvoltare?

a. da

b. nu

31. Considerați ca forma în care ați primit vestea nașterii unui copil cu deficiențe a influențat comportamentul dvs. de apoi?

a. da

b. nu

32. V-ați întrebat vreodată de ce aveți dvs. un copil diferit?

a. da

b. nu

33. Cum este percepută deficiența copilului în relația cu alți părinți care au copii fără probleme de dezvoltare?

a. cu ignoranță și indiferență

b. cu respingere și izolare

c. cu toleranță binevoitoare și compasiune

d. altele (precizați care anume)……………………………………………………

………………………………………………………………………………………….

34. Pentru dvs. ca părinte al unui copil cu deficiență s-au schimbat:

a. obiceiul de a servi masa împreună, toată familia

b. pregătirea și bucuria de a fi împreună în zilele de sărbătoare

c. dorința de a ieși cu prietenii la diferite distracții

d. relațiile de afecțiune dintre părinți

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………….

35. Cunoașteți cupluri care s-au despărțit deoarece au dat naștere unor copii cu caracteristici diferite?

a. da

b. nu

36. Ce diferența este între a avea un copil cu deficiență și un copil fără deficiență?

…………………………………………………………………………………………………………………

37. Credeți că ar fi vreo diferență în relația cu fiul/fiica dacă acesta/aceasta nu ar avea prezentă deficiența?

a. da

b. nu

38. Ce presiuni sociale fac să se modifice modul de conviețuire în familia în care există un copil cu caracteristici diferite?

a. capacitatea redusă de integrare în grup și problemele de comportament

b. lipsa de înțelegere a oamenilor față de nevoile lor speciale

c. alte motive (precizați care anume)……………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………

39. Ce așteptări aveți de la fiul/fiica dvs.?

………………………………………………………………………………………………………………………….

40. Ce schimbări au avut loc în relația dvs. maritală?

a. datorită problemelor financiare ați renunțat definitiv la locul dumneavoastră de muncă pentru a vă putea consacra mai mult timp copilului dvs.

b. izolare, marginalizare

c. divorț

d. alte motive (precizați care anume)……………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………

41. Va influențat acel “ce o să spună” persoanele care vor intra în contact cu fiul/fiica?

a. da

b. nu

Anexa 2

Intake Form for a Medical History

Bibliografie

1. Arcan, P., Ciumăgeanu, D., Copilul deficient mintal, Timișoara, Intreprinderea poligrafică „Banat”, 1980

2. Chelcea, S. Metodologia cercetării sociologice Metode cantitative și calitative, București, Editura Economica, 2001;

3. Chiva, M., Rutschmann, Y., Etiologia debilității mintale, București, E.D.P., 1979;

4. Druțu, , Psihopedagogia deficienților mintal (lecții), Universitatea Babeș – Bolyai, Cluj –Napoca, 1995;

5. Mărgineanu I., Chelcea S., Cauc I., Cercetarea sociologică – metode și tehnici, Editura Destin, Deva, 1998;

6. Michaux, L., Psychiatrie infantile, , P.U.F, 1965

7. Mitrofan, N., Testarea psihologică a copilului mic, București, EDIT PRESS MIHAELA S.R.L., 1997;

8. Păunescu, C., Mușu, , Psihopedagogia specială integrată. Handicapul mintal. Handicapul intelectual, București, PROHUMANITATE, 1997;

9. Radu, Gh., Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal, București, PROHUMANITATE, 2000;

10. Roșca, M., Psihologia deficienților mintal, București, E.D.P., 1967;

11. Șchiopu, U., Dicționar Enciclopedic de Psihologie, București, Editura Babel, 1997;

12. Tasquelles, F., La reeducation des debiles mentaux. Introduction a l’aide materialle et l’education therapique, Editura Privat, Toulousse, 1991;

13. Verza, E., Psihopedagogie specială, E.D.P. – R.A., București, 1998;

14. Vrășmaș, T. , Dăunt, P., E., Mușu, I. ., Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, București, „UNICEF”, 1996;

15. Zazzo, R., Debilitățile mintale, București, E.D.P., 1979.

Articole și studii de specialitate:

1. Binet, A., Simon Th., Methodes nouvelles pour le diagnostic du nuveau intellectuel, în L’Annee psychologique, 11/1905;

2. Chervenak FA, Isaacson G, Mahoney MJ., Current concepts: Advances in the diagnosis of fetal defects, The new England Journal of Medicine, 1986 Jul 31;

3. Diagnostic medical, http://ro.wikipedia.org/wiki/Diagnostic_medical, [Accesat la 19.12.2013;

3. Educație, http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bie, [Accesat la 06.01.2014];

4. Opitz, E. Schneider, M. Ergebn, Über die Sauerstoffversorgung des Gehirns und den Mechanismus von Mangelwirkungen. Ergebn Phsychol., 46/ 1950;

5. Rusu, M., Cu privire la clasificarea internațională a handicapului, în Revista de educație specială, 2/1993, București

6. World Report on Disabilities 2011 (Raportul mondial privind dizabilitățile – 2011), elaborat de organizația Mondială a Sănătății și Banca Mondială.

Acte normative:

1. Legea nr.53/1992 privind protecția specială a persoanelor handicapate (publicată în Monitorul Oficial nr.119 din 4 iunie 1992);

2. Ordinul nr.725 din 1 octombrie 2002 care privește criteriile pe baza cărora se poate stabili gradul de handicap pentru copii și aplicarea măsurilor de protecție specială a acestora;

3. Legea nr. 487 din 11 iulie 2002 a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice; si aici trebuie sa mentionati in ce monitor oficial a fost publicata

4. Ordinul nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Anexa 1

Chestionar privind viața familială

Date generale

Nume___________________________________________

Vârsta___________ Locul nașterii____________________

Religia dvs._______________partenerului_____________________

Numele soțului____________________________________

Vârsta___ Locul nașterii_____________________________

Ani de căsătorie___ Ați avut o căsătorie înainte ? _______Dar partenerul?____

Aveți copii din căsătoriile anterioare? _____Câți?___________

Partenerul are copii din căsătorii anterioare?___ Câți?___

Vârsta la care partenerul a devenit părinte pentru prima dată____

Nivel de școlarizare__________________

Tata______________________ Mama____________________________

Cu ce vă ocupați? (tip de muncă)____________________________

Cu ce se ocupă partenerul dvs.?_____________________________________

Venitul gospodăriei__________

Conviețuirea cu un copil cu deficiență mintală:

1. Vârsta dvs. la prima căsătorie (inclusiv căsătoria fără acte, concubinajul): ……………………………

2. Vârsta dvs. la prima naștere: ………………………………………………………..

3. Vârsta mamei dvs. la prima căsătorie (inclusiv căsătoria fără acte, concubinajul): ………………………………………………….

4. Vârsta mamei dvs. la prima naștere: ………………………………………….

5. Ce metode de contracepție cunoasteți? (răspuns multiplu)

a. Avort

b. Calendar

c. Coitus interuptus (fereala)

d. Prezervativ

e. Sterilet

f. Pilule

g. Ligatura trompelor

h. Spermicide locale (foite, șampon, ovule)

i. Vasectomie

j. Diafragma

k. Pilula de a doua zi

l. Alta …………………………………………….

6. Ați folosit vreodată o metodă contraceptivă?

1. Da.

2. Nu. (Treci la întrebarea 7)

7. Ce metode contraceptive ați folosit? (răspuns multiplu)

a. Avort

b. Calendar

c. Coitus interuptus (fereala)

d. Prezervativ

e. Sterilet

f. Pilule

g. Ligatura trompelor

h. Spermicide locale (foite, șampon, ovule)

i. Vasectomie

j. Diafragma

k. Pilula de a doua zi

l. Alta ……………………………………………………

8. Ați avut o sarcină planificată:

a. da

b. nu

9. Cunoașteți riscurile incompatibilității partenerilor în conceperea unui copil:

a. da

b. nu

10. Ați efectuat analizele necesare pentru conceperea unui copil:

a. da

b. nu

11. Ați mers la medicul specialist pentru efectuarea investigațiilor pecific perioadei prenatale

a. da

b. nu

12. Din perspectiva cunoștințelor Dumneavoastră, deficiența reprezintă:

a. o boală organică sau mintală dobândită după un traumatism

b. o incapacitate

c. o lipsă în integritatea organică și funcțională a creierului

d. pierderea sau alterarea unei structuri sau funcții (leziune anatomică sau tulburare psihică, rezultate în urma unei maladii, a unui accident în evoluția normală, dar și a unor carențe psiho-afective (pierderea părinților sau neglijența pedagogică)

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………

13. Handicapul este:

a. identic cu deficiența

b. un traumatism care determină o stare critică

c. un dezavantaj social, rezultat în urma unei deficiențe sau incapacități, care limitează sau împiedicã îndeplinirea de către individ a unui rol așteptat de mediu

d. o boală

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………….

14. Vreun membru din familie prezintă deficiență mintală?

a. Da

b. Nu

15. Cine?

a. Băiat (Baieți)

b. Fată (Fete)

16. Când a fost diagnosticată deficiența?

a. În perioada prenatală

b. În perioada perinatală

c. În perioada postnatală

17. La ce v-ați gândit când ați fost informați în ce constă și care sunt urmările?

a. o acceptare calmă și sentimentul că problemele copilului se vor rezolva în timp cu sprijinul specialiștilor

b. o acceptare detașată și sentimentul că problemele copilului vor fi permanente și că va trebui instituționalizat într-o unitate specializată de ocrotire

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

18. Cum a reacționat familia la aflarea veștii? La ce s-au gândit?

a. neacceptarea situației și sentiment de disperare

b. înconjurarea copilului cu multă afecțiune

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

19. A influențat acest diagnostic activitățile dvs. cotidiene?

a. da

b. nu

20. Cine se ocupă de tratamentul și îngrijirea copilului?

a. tata

b. mama

c. rudele

d. Direcția de protecție a copilului

21. V-ați gandit vreodată că ați putea fi mamă?

a. da

b. nu

22. În ce moment al vieții dvs. v-ați gandit la acest lucru?

a. 20 – 25

b. 25 – 35

c. peste 35

23. Credeți că aveți resursele necesare (economic, educație, maturitate) pentru a fi părinte?

a. da

b. nu

24. Cum a fost nașterea primului dvs. băiat sau fată?

a. cu probleme

b. fără probleme

c. alte gânduri / stări / sentimente (precizați care anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

25. Au avut loc schimbări în personalitatea dvs. influențate de copil?

a. da

b. nu

26. De la cine ați primit informații cu privire la deficiența copilului dvs.?

a. medicul de familie

b. medicul specialist

c. rude/prieteni/alte persoane (precizați cine anume)………………..

………………………………………………………………………………………………….

27. Cui i-au fost transmise informațiile?

a. mamei

b. tatălui

c. rude/prieteni/alte persoane (precizați cine anume)……………….

………………………………………………………………………………………………….

28. Ce informații v-a dat medicul la naștere?

…………………………………………………………………………………………………………..

29. Medicul a explicat ce cauze au dus la apariția acestor caracteristici?

a. da

b. nu

30. Ați primit suport psihologic când ați aflat ca băiatul/fata s-a născut cu anumite limite în dezvoltare?

a. da

b. nu

31. Considerați ca forma în care ați primit vestea nașterii unui copil cu deficiențe a influențat comportamentul dvs. de apoi?

a. da

b. nu

32. V-ați întrebat vreodată de ce aveți dvs. un copil diferit?

a. da

b. nu

33. Cum este percepută deficiența copilului în relația cu alți părinți care au copii fără probleme de dezvoltare?

a. cu ignoranță și indiferență

b. cu respingere și izolare

c. cu toleranță binevoitoare și compasiune

d. altele (precizați care anume)……………………………………………………

………………………………………………………………………………………….

34. Pentru dvs. ca părinte al unui copil cu deficiență s-au schimbat:

a. obiceiul de a servi masa împreună, toată familia

b. pregătirea și bucuria de a fi împreună în zilele de sărbătoare

c. dorința de a ieși cu prietenii la diferite distracții

d. relațiile de afecțiune dintre părinți

e. altceva (precizați ce anume)……………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………….

35. Cunoașteți cupluri care s-au despărțit deoarece au dat naștere unor copii cu caracteristici diferite?

a. da

b. nu

36. Ce diferența este între a avea un copil cu deficiență și un copil fără deficiență?

…………………………………………………………………………………………………………………

37. Credeți că ar fi vreo diferență în relația cu fiul/fiica dacă acesta/aceasta nu ar avea prezentă deficiența?

a. da

b. nu

38. Ce presiuni sociale fac să se modifice modul de conviețuire în familia în care există un copil cu caracteristici diferite?

a. capacitatea redusă de integrare în grup și problemele de comportament

b. lipsa de înțelegere a oamenilor față de nevoile lor speciale

c. alte motive (precizați care anume)……………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………

39. Ce așteptări aveți de la fiul/fiica dvs.?

………………………………………………………………………………………………………………………….

40. Ce schimbări au avut loc în relația dvs. maritală?

a. datorită problemelor financiare ați renunțat definitiv la locul dumneavoastră de muncă pentru a vă putea consacra mai mult timp copilului dvs.

b. izolare, marginalizare

c. divorț

d. alte motive (precizați care anume)……………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………

41. Va influențat acel “ce o să spună” persoanele care vor intra în contact cu fiul/fiica?

a. da

b. nu

Anexa 2

Intake Form for a Medical History