Decorarea Casei

Întroducere

Sunt case în care noi am sta zile multe și care totuși ramân în amintirile noastre străine și reci, neprielnice vreunei strări sufletești, decoruri la care privind de parcă altcineva ar fi trait în ele și sunt case în care unii din noi trăiesc de ani și ani de zile în cenusiul monotoniei datorii, pe care nici nu le văd și nici n-ar putea să le descrie. Altele, dimpotrivă, sunt în memoria noastră oaze calde în care ne regăsim, în care se continuă ceva din noi, în care ne întoarcem cu gândul pentru a privi în oglinzele pline de umbră adincimea timpului pierdut.

Actualitatea temei. Locuința este nucleul în jurul cărui graviteaza viața. O locuință trebuie să fie un spațiu cât mai placut, care sa raspundă atât dorintelor de intimitate ale locătarilor săi cât și cerintelor de reprezentare socială ale acestora.

Decorarea casei e foarte importanta, fie ca vorbim de o vază, un poster, un tablou, sau alt obiect de decor ce influentează aspectul final al camerei decorate, orice tema aleasa trebuie sa se potrivească coloristic și tematic cu interiorul decorat.

Implementarea tabloului tematic în ansamblul interiorului contemporan are ca scop crearea confortului psihologic contribuind la amenajarea spațiului armonios pentru cei ce vor locui în el. Aceasta metoda ramâne relevantă deoarece tabloul – este, în primul rând, un mod de exprimare, și în al doilea rând, o tendință modernă în zilele noastre.

Scopul cercetarii – Lucrarea de față are ca scop cercetarea codițiilor, metodelor și tehnicilor, de implementarea a tabloului tematic în ansamblu interiorului contemporan.

Obiect de studiu – Implementarea tabloului tematic în interiorul contemporan.

Subiect de studiu – Tabloul tematic, rolul și functia lui în ansamblu interiorului contemporan.

Reesind din scopul cercetarii sau pus urmatoarele obiective:

• De studiat și analizat materiale istorice, analogii de formare, dezvoltare si proiectare a locuintelor;

• Identificarea cerințele de bază pentru decorarea locuintelor;

• Evidentiarea funcțională a tabloului în decorarea interiorului contemporan;

• Crearea echilibrului în interior între confort și utilitate.

Pentru a atinge obiectivele propuse sau utilizat următoarele metode:

• Metodă analitică – studiu și analiza a literaturii de specialitate privind proiectarea interiorului locuintei ;

• Tratarea cantitativă și calitativă a literaturii de specialitate privind proiectarea interiorului locuintei;

• Metoda de sistematizare, aranjament și selecție a informațiilor necesare;

• Metodă de schițare și design;

• Organizarea interiorului în funcție de cerintele locatrilor ;

• Demonstrerea competențelor în grafica de calculator, folosind programe: 3D MAX și AutoCAD.

Structura lucrării

Teză de licență constă din: partea teoretica, grafică și practica. Partea grafică e formată din desene realizate cu ajutorul unui program specializat AutoCad.

Partea teoretică constă din: întroducere, trei capitole, concluzii, bibliografie și anexe. Capitolul I și II conțin istoria, tendințele globale și principiile ergonomice ce tin de constructive si design interior al caselorde locuit. Capitolul III conține descrierea proiectului si prezentarea interiorului casei de locuit.

Lucrearea de fața se adreseaza în egală măsură tutror celor ce sunt în pragul necesității de a-și amenaja locuința în conformitate cu stilul ales de autor.

1. LOCUINȚA. ISTORIA ȘI PARTICULARITĂȚILE ACESTEIA

1.1. Evoluția istorică a locuințelor

Modul în care au aparut și-au evoluat locuințele e strâns legată de dezvoltarea societății și de nevoilor indivizilor pentru un anumit tip de spațiu, în functie de tradiții, neceșități și de terenurile disponibile pentru construcții.

Primele locuințe folosite de oameni erau temporare și mobile, reflectând stilul de viață nomad, de tipul vânător-culegător. Materialele ușor transportabile, cum ar fi pielea animalelor, oasele, lemnele, lutul și nămolul, au constituit principalele materiale de construcție. Cele mai vechi adăposturi descoperite până astăzi datează de 500 000 ani, fiind construite de Homo Erectus lângă Chichibu, Japonia, unde s-au găsit urme de găuri într-un strat de cenușă vulcanică.

În societățile tribale ale comunei primitive casa era simplă, improvizată în peșteri sau construită din lemne și frunze. Spațiul era folosit în comun pentru orice activitate, nu rareori întreaga comunitate împarțând aceeași grota sau luptând pentru a dobândi mai mult spațiu, ocupa în alta parte un trib rival. Primele case sau cel putin predecesoarele celor de azi nu aveau un rol utilitar ci unul religios, fiind destinate găzduirii preotului-șamanului-vraciului tribului și a divinității, rol pe care astăzi il joaca biserica.

În Egiptul antic toți cei care nu faceau partea din clasa superioară locuiau în case mici, construite din cărămidă arsă, cu forma cubica, având doua-patru camere, fără etaj. Cei înstăriți iși puteau permite locuințe mai încăpătoare, dar care respectau planul general.

La greci casele erau mai simple, un pasaj ducea din stradă într-o curte mica, patrată, înconjurată de trei sau patru camere dispuse în patrat, toate relativ reduse ca dimensiuni. Dupa ce treceai de vestibul ajungeai într-un spațiu deschis, numit atrium, de unde se putea ajunge în dormitoare. De multe ori în spatele casei era și o mica grădină. Excepție făceau casele celor bogați, mai mari și bogat ornamentate, deși păstrau aceeași lînie arhitectonica.

În vechea Romă cetațenii locuiau în case ce erau echivalentul apartamentelor de astăzi, clădirile avînd chiar și trei-cînci nivele, un apartament având între trei și șase camere. La parter se găseau de regulă mici magazine. Locuințele celor foarte bogați erau de regulă vile impunătoare, cu numeroase camere și spații destînate petrecerilor, situate în afara oraselor.

Perioada Evului Mediu, poate fi considerată o perioadă întunecată pentru istoria caselor.

Încep să dispară fermele și culturile antichității, speranța de viață a scăzut dramatic, iar epidemiile și bolile erau parcă de neoprit. Cîne ieșea în afara orașelor iși asuma riscul de a nu se mai întoarce, atât din cauza tâlharilor cât și a animalelor. Condițiile au început să se imbunătățeasca treptat dupa anul 1000, fiind totuși departe de vremea de aur a antichității.

Spre sfarșitul Evului Mediu apare palatul, evoluând de la casele nobililor, care se menține și în Renastere. Palatele erau construcții enorme pentru acea epocă, locuițe de reprezentanți de marcă ai clerului, comercianți de succes sau familii nobiliare. În afară de camerele destinate membrilor familiei orice astfel de palat avea obligatoriu și nenumarate camere pentru servitori și alte dependente. Primele palate în adevăratul sens al cuvântului, adevărate comori arhitectonice, au fost construite la Florența, apoi în toată partea vestică a Europei, dupa care și în cea estica. În Franța conceptul de palat a fost contopit cu cel de castel medieval pentru a realiza o creație specifică în spațiul Hexagonului – celebrul chateau, care a fost mediul vieții aristocratice, al culturii și rafînamentului începand cu secolul XVI. În Anglia vila a fost încorporată ca centru al întregii proprietați, care încludea adesea sate întregi, cu stradele noroioase și case sărăcăcioase.

Dezvoltarea fară precedent, care va continua în secolul urmator, marcat prin apariția sistemului de transport, dorința majorității familiilor din clasa de mijloc de a avea o casă și o parcelă de teren au duc la apariția suburbiei, unde se găsesc și în prezent majoritatea locuințelor de tip clasic, chiar daca unele dintre ele au astazi dimensiunile unor adevarate palate.

Revoluția îndustrială a reprezentat un pas înaînte, chiar daca nu prea însemnat, pentru cetățenii obisnuiți. În Anglia, în orasele îndustrializate apar cartiere muncitoresti, care ofereau case ieftine, dar bine construite, e adevarat că în timp acestea degradau și cartierele de altă dată frumoase și simple deveneau mahalale sumbre. Clasa de mijloc din majoritatea țarilor occidentale, având banii necesari pentru a cumpara pamânt și a construi, este răspunzatoare pentru apariția rapida a caselor mari și confortabile, al caror stil era înfluențat în bună măsură de tradiția și obiceiurile locale.

Casele care s-au rupt radical de stilurile deja consacrate, care au ieșit din tipare și au propus ceva nou în domeniul arhitectural, au fost foarte greu acceptate de marele public. În 1889 arhitectul american Frank Lloyd Wright a fost unul dintre pionierii care a încercat să ofere altceva amatorilor de nou, realizand o casă înedită. A fost urmat de alti confrați, atât din Europa cât și din SUA, care au oferit un stil arhitectural de forme metrice și suprafețe simplificate, aproape lipsite de decorațiuni. Schimbarile din epocă în domeniile picturii și sculpturii au urmat aceasta tendință, iar în anii ‘20 ai secolului trecut stilul modern, deși nu întru totul acceptat, era prezent peste tot. Sticlă, otel, beton erau noile materiale care ofereau noi opțiuni de design, și până la jumătatea secolului casa moderna era deja comuna și nu-i mai scândaliza decat pe nostalgici. Dar în paralel cu acesta au supravietuit și stilurile tradiționale.

Casele deosebit de impodobite și complicate au devenit o prezență obisnuită, iar în paralel s-au dezvoltat rapid înstalațiile – canalizare, încalzire, curent electric. După ce a fost înventat și ascensorul, au început să fie ridicate tot mai multe blocuri de locuințe. Au început să apară cartiere muncitoresti alcătuite în principal din blocuri sau clădiri cu două etaje, și cei care se ocupau de construcții, de firme care ofereau materialele, începuse-ră să obțină profituri. Pe lângă această frenezie a construcțiilor s-a dezvoltat și piață imobiliară, iar casele au început să fie vândute, închiriate și cumpărate.

Până la sfârșitul secolului XIX construcția de case devenise o treabă foarte serioasă, în care se respectau reguli precise, creațiile arhitecturale fiind adesea deosebite ca funcționalitate și design. Unii dintre marii arhitecți au renunțat la construcțiile monumentale pentru a se ocupa în special de locuințe, carora le-au dat adesea o amprentă personală, care i-a consacrat mai mult decât alte proiecte mai ample. Au început să apară lucrări ce conțineau proiecte de case, simple sau complexe, precursoarele revistelor de design interior de astazi. Revolutia Industrială a fost începutul visului oricui de a avea o casă, îndiferent de statutul social sau fînanciar. casele deveniseră din nou un simbol al statutului social.

Pe teritoriul țării noastre, arhitectura locuinței apare ca creație majoră a culturii populare ce s-a dezvoltat în forme de o valoare artistic remarcabilă. Încadrată, în lînii generale, în aria largă de raspîndire a construcțiilor din lemn, care cuprînde Europa Apusenă, Centrală și Nordica, mergând pâna dincolo de râul Volga, arhitectura româneasca se distinge prin trăsături proprii care o situiază pe treapta cea mai înaltă a creației genului.

Caracterstica locuinței românesti se poate realiza cu mare greutate. Unele tradiții au disparut de multa vreme, altele se păstreaza sub forma de vestigii, unele au durat timp de secole, iar altele sunt mai noi, aparținând strămoșilor noștri. Acestea din urma, încă vii, dacă nu în viață cotidiană macar în memoria comunității, constitue în multe cazuri, singurile elemente de baza cu ajutorul cărora se pot reconstitui anumite aspecte demult disparute. [17]

Construcția locuinței a fost determinată de funcționalitatea sa individuală sau în raport cu tipologia complexului gospodăresc, fiind chiar o expresie sau o materializare a acestuia.

Locuințele neoliticului dezvoltat, de unde avem mai multe date, aveau o formă rectangulară cu o suprafață de aproximativ 40-50 metri pătrați, fiind orientate în șiruri paralele pe direcția NE-SV, având o densitate mai mare pe locurile mai ridicate în cadrul așezărilor. Construcțiile aveau platforme de lut amestecat cu pleavă, ars la roșu, cu o grosime de 15-18 cm, platforma de lut fiind plasată peste o podină de lodbe din bușteni despicați, cu un diametru de 25-30 cm. Pereții erau construiți din împletituri de nuiele care erau lutuite și încadrate de pari masivi, bătuți la colțuri și intermediari.

Pentru modelele de locuințe aparținând mileniului I d. Hr., se poate constata o perpetuare a tipurilor de locuințe din epocile anterioare. Pentru această perioadă, în special pentru secolele VI-VII sunt specifice locuințele de tip bordei și cele de suprafață, cu o variantă a colibei. Locuința de suprafață cu pardoseala ușor adâncită (25-35 cm) în raport cu nivelul de călcare era de tip monocelular și de formă sensibil pătrată. Pereții acestei construcții aveau scheletul din pari verticali, câte trei pe fiecare latură, înfipți în sol și cu lese de nuiele împletite, peste care se aplica o lutuială. (fig.1)

Locuințele de suprafață ce apar sub forma colibelor, cu pereții din nuiele apar destul de sporadic, acest tip de locuință fiind prevăzut și cu o vatră liberă, simplă, înconjurată cu pietre.

Alt tip de locuință din perioada prefeudală este aceea adâncită până la 1,40 m, locuința de tip bordei. Locuințele bordei din acest timp aveau dimensiunile cuprinse între 2,50 și 2,70 m, podeaua fiind mult sub nivelul de călcare iar în colțul nord-estic, la distanța de 40 cm de una dintre laturi era prevăzută o vatră, delimitată pe trei laturi de pietre de dimensiuni mari, a patra latură rămânând deschisă. Acest tip de locuință era destul de îngrijit lucrată, podeaua având o suprafață orizontală fără denivelări, chiar dacă nu era lutuită.

Adaptarea locuirii la condițiile locale a dus la apariția unor noi sisteme constructive, locuințe rectangulare cu pereții din pământ compact, armați pe ambele părți cu împletituri de nuiele, pereții având o grosime de 30-50 cm, cu deosebirea că aici lipitura nu avea numai rolul de izolator termic, ea aparținând și esteticului decorativ.

În paralel cu bordeiul vechi, îngropat în sol, este atestat și semibordeiul sau locuința parțial îngropată, tip constructiv aparținând din plin epocii prefeudale, prevăzut cu o instalație de încălzire destul de rudimentară, ce constă dintr-o vatră liberă mărginită cu pietre de râu sau prevăzută mai apoi cu cuptoare circulare.

Locuința caracteristică așezărilor de tipul seliștilor din secolele IX-XI aveau forma de semibordei rectangular, prevăzut la colțul opus intrării cu un cuptor de încălzire, clădit fie pe pământ sau pe pietre lipite cu lut, dar pe lângă locuințele de tip semibordei s-au descoperit și locuințe de suprafață. [3]

Locuința monocelulară a fost din totdeauna o construcție cu realizare simplă. Sistemul ei constructiv este cel mai ușor de realizat chiar și în epoci cu o tehnologie destul de empirică. Monocelulara a constituit în întreaga epocă prefeudală, un spațiu de maximă concentrare a vieții de familie, în care era adăpostit întreg mobilierul de interior și membrii familiei. Aici, în acest spațiu, în jurul vetrei arhaice, se practica întreg ceremonialul obiceiurilor de peste an sau cele din ciclul vieții omului. În tradiția românească, ca și la alte popoare, la ridicarea unei case se alegea mai întâi locul vetrei unde se înfigea un țăruș, acesta având rol de „axis mundi”, în jurul căruia se derula întreaga construcție.

Începând din epoca voievodală, locuința monocelulară, ca vechi prototip, devine nesatisfăcătoare, necorespunzând noilor cerințe de confort sau noii structuri economice, urmând în mod firesc tendința de evoluție spre mai confortabil. Din vechea locuință monocelulară se va dezvolta casa cu tindă rece și o cameră de locuit.

În secolul XV încep a fi menționate casele de la sate, fără a se face precizări privind planimetria sau configurația lor. Începând cu secolul XVI știrile privind locuințele românești se fac auzite în însemnările călătorilor. Astfel Anton Verancsis (Verantio), în lucrarea intitulată Descrierea Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești, apărută în jurul anului 1550 arată că „satele arată ca niște colibe de păstori împrăștiați peste tot locul, iar casele țăranilor sunt puțin ridicate de la pământ și făcute din lemn, lipite cu lut și acoperite cu paie și stuf”. Tot pentru această perioadă avem informații că și dranița era folosită la acoperișul caselor și că „casele sunt clădite din bârne și în care locuitorii se apără de asprimea iernii”, sau chiar detalii privind construirea caselor din bârne masive pe o temelie de piatră și lipite cu lut.

Multă vreme în epoca voievodală au existat în paralel locuințe de tipul celor descrise mai sus bordeie, semibordeie, locuințe de suprafață monocelulare sau cu tindă ori camere de locuit. Locuința cu tindă rece, camera și cămara, specifică acestei etape este întâlnită destul de frecvent și pe parcursul secolului XVIII și chiar mai târziu. (fig. 2)

Exploatarea lemnului și confecționarea draniței pe loc a determinat ca în arhitectura populară să se înregistreze un real progres. La 1633 Niccolo Barsi ne dă amănunte privitoare la tehnica de construcție a locuințelor, arătând că: „casele sunt făcute din bârne prinse unele de altele. Deasupra lor se pune lut cu paie tăiate mic și balegă de cal și apă”. El nota: „casele sunt clădite din lemn, din bârne și scânduri, acoperișul este în doua ape și înalt pentru ca zăpada să nu rămână pe el. În fiecare casă este un cuptor care are pe dinafară un fel de horn de lut. În timpul iernii casele sunt mai calde decât băile”.

Credem că, începând de la sfârșitul secolului XVII, dar mai mult în cel următor, în contextul unui climat economico-social favorabil începe să-și facă prezenta o locuință de planimetrie simetrică, având tinda la mijloc și doua camere cu intrări separate. Acest tip de locuință este atestat din plin pe tot parcursul secolului al XIX–lea când sunt înregistrate și unele adaptări constructive pentru animale, tinda rămânând la fel ca și înainte doar ca spațiu de acces sau de depozitare. Pereții caselor de genul acesta erau din bârne rotunde, îmbinate la colțuri „stânește” dispar stâlpii de la colțuri precum și cei intermediari, ferestrele erau de mici dimensiuni și marcate în bârnele pereților, având puse în ele bârdâzanul transparent care, pe lângă că oferea oarecare luminozitate în timpul zilei, și izola interiorul de frigul de afară în timpul iernii.

O componentă a planimetriei casei tradiționale este și prispa, element caracteristic pentru întreg spațiul românesc. Prispa ca element arhitectonic face parte comună cu casa. Cele arhaice, întâlnite din vremuri străvechi, constau dintr-o umplutură de lut bătut cu maiul, piatră lipită cu pământ, ce urca până la înălțimea temeliei (la casele mai evaluate de pe sol).

Impunătoare prin proporțiile construcției a raporturilor constante dintre înălțimea pereților și cea a acoperișului, locuinței tradiționale i se va adăuga ulterior în planimetrie un element arhitectonic nou, foișorul – element plasat în axul tindei. [3]

Secolul al XIX–lea reprezintă și perioada de înflorire maximă a arhitecturii populare, timp în care volumele devenite clasice tind spre o extensie planimetrică, totodată făcându-și apariția și noi expresii în decorul caselor. Începând de la jumătatea secolului al XIX–lea încep să se construiască case cu o planimetrie mai dezvoltată, având chiar și patru camere, cu gangul dispus în jurul construcției. Dacă vechii stâlpi ai casei aveau numai un rol strict funcțional, ei fiind de secțiune rotundă sau cel mult ciopliți în patru fețe, odată cu preluarea susținerii acoperișului de către un număr sporit de grinzi, stâlpii încep să capete și valențe decorative. [17]

Pe tot spațiul românesc, se manifestă în paralel cu o reorientare destul de tardivă către valorile tradiționale o îmbrățișare și o abordare galopantă a unor curente post-moderniste, de circulație europeană, ce vehiculează valori antropocentriste care nu au nimic în comun cu tradiția noastră.

1.2. Clasificări, tipuri de locuințe

Astazi locuința reprezintă rezolvarea unei serii complexe de necesități, din punc de vedere fiziologic, psihologic, sociologic și economic, cu înteracțiuni frecvente între ele, vizînd niveluri diferite de confort, trecute prin toate standartele și exigentele timpului. [14]

Formele de locuire se prezintă într-o diversitate foarte mare. Pentru a fi mai bine înțelese, ele se grupeaza după clase și tipuri. Principalul și însurmontabilul defect al clasificărilor este că ele se fac din punc de vedere al unor criterii limitate ce pierd din vedere o multime de alte perspective posibile. [18]

Clasificările se fac în funcție de obiectivele urmărite: proiectare, prescripții tehnice, evidență economică sau statistică, planificarea și organizarea lucrărilor, documentare etc. Omogenitatea clasificării se asigură prin gruparea asemănătoare prin elemente principale comune de proiectare și execuție. În clasificarea funcțională sau după destinație se grupează construcțiile din punct de vedere al cerințelor funcționale și amplasamentului geografic. Tipurile de locuință se determină în funcție de:

1. Zona teritorială: urbane – clădiri de locuințe amplasate în cadrul zonei urbane; rurale – clădiri de locuințe amplasate în cadrul zonei rurale.

2. Modul de locuire: Unifamiliale (îndividuale) – clădiri de locuințe pentru o familie (o locuință). Locuința îndividuală este specifică mediul rural și unor cartiere urbane. Unele dintre aceste locuințe, cu doua niveluri și o scara înterioara, poarta denumirea de locuînta duplex. Locuințele îndividuale sunt case cu anexe gospodaresti sau vile; semicolective – clădiri de locuințe pentru mai multe familii având acces propriu și lot folosit în comun; colective – clădiri de locuințe pentru mai multe familii (mai multe locuințe), având acces și lot folosit în comun. Locuințele colective, sunt numite și blocuri de locuințe, fiecare locuința din bloc se numește apartament și poate avea de la una la cinci camere.

3. Conformare și amplasare pe lot: Izolate – clădiri de locuințe amplasate izolat, în cadrul unui lot; cuplat – clădiri de locuințe cuplate cîte două, pe limita dintre două loturi; înșiruite – clădiri de locuințe amplasate pe întreaga lățime a loturilor; covor ­ clădiri de locuînțe de forma L sau U amplasate în rețea, pe limita a două sau trei laturi, cuplate sau nu, cu clădirile vecine; terasate – clădiri de locuințe cu apartamente suprapuse în retragere, pe teren în pantă.

4. Regimul de înălțime: foarte redus – P, P+1; redus ­ P+2 ÷ P +5; mediu ­ P+5 ÷ P+11; înalt ­ clădire la care cota pardoselii, ultimului nivel folosibil, este situată la peste 28,00 m față de nivelul terenului (carosabil adiacent); foarte înalt ­ clădire la care cota pardoselii, ultimului nivel folosibil, este situată la peste 50,00 m față de nivelul terenului. [18]

1.3. Criterii arhitectural-planimetrici și constructive a locuințelor

Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurală, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice și ergonomice.

Locuința reprezintă o construcție alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, precum și alte încăperi auxiliare (bucătărie, bloc sanitar, etc.), care satisface cerințelor de locuire permanentă ale unei sau mai multor persoane. În calitate de locuința se recunosc apartamentele în blocuri locative, încăperile locuibile în cămine, în clădiri cu altă destinație, casele de locuit individuale.

Casă individuală – constituită din una sau mai multe camere locuibile, încăperi auxiliare, cu unul sau mai multe nivele, destinată traiului permanent a unei familii. Casele individuale au puține niveluri, cu intrare de pe teritoriu, destinate locuirii familiei și conducerii gospodăriei. Casă individuală de locuit se amplasează liber pe terenul gospodăriei, astfel să se proiecteaze în primul rînd ca o casă individuală, apoi ca parte a spațiului locativ și a terenului gospodăriei.

Construcții dedicate necesităților unei singure familii reprezintă unul dintre cele mai raspândite tipuri de locuire, atât in mediul rural, cât și in mediul urban. Regimul de inălțime poate porni de la clădiri doar pe parter (P) sau parter și mansarda (P+M) și poate ajunge pana la parter cu 2 etaje si eventual mansarda (P+2E+M). Lotul minim este de 200 m2 cu o deschidere la stradă de 12 m, asta însemnând un dreptunghi (în cel mai fericit caz) de 12×16,6 m. Trebuie specificat ca lotul de doar 200 m2 este foarte mic si destul de restrictiv.

Caracteristicile fizice ale unei case depind în bună măsură de mediul în care aceasta este construită (climat și teren) dar și de materialele și tehnologia folosită, precum și de factori culturali precum statutul social și resursele financiare ale proprietarului. Dezvoltarea casei în timp este semnificativă. Față de locuințele improvizate în care se trăia cândva, astăzi o casă modernă are un spațiu de depozitare, camere pentru activități specifice, instalații diverse.

Construcția și amenajarea caselor în interior cât și exterior se face după anumite criterii și standarte arhitecturale.

Construcția caselor: realizarea pe orice tip de structura: beton armat, zidarie, metal sau lemn, adaptarea cu usurinta la conditionarile terenului (este doar o problema de costuri); organizarea, dar și reorganizarea spațiului interior se face în funcție de nevoile și dorințele specifice fiecarui proprietar; poate fi personalizata ca forma, dar și ca finisaje, atât la interior, cât și la exterior; se poate proiecta ca o locuință cu consumuri foarte reduse de energie, construcția poate să beneficieze de orientarea cea mai buna, în funcție și de aspectele legate de condițiile bioclimatice; acoperisurile pot fi atat cu panta, cat si tip terasa (circulabila sau/si gradina).

Amenajarea exterioara a caselor: curtea poate fi amenajată și personalizată în conformitate cu dorințelele proprietarilor; delimitarea clara a spatiului public fata de cel privat; se poate reduce “vizibilitatea” asupra proprietății sau dimpotriva se poate deschide catre exterior; în funcție de lot, poate permite dezvoltarea unor dependinte (anexari), garaje pentru una sau mai multe mașini, sere, galerii, piscine acoperite, descoperite, terenuri de sport etc, ceea ce ar putea creste valoarea proprietatii.

Avantajele și dezavantajele zonei geografice: datorită densității scăzute de locuire, numarul de facilități comerciale (magazine) sau publice (scoli, gradinite, policlinici etc.) poate fi foarte scazut; reteaua de transport în comun poate să nu fie foarte dezvoltată, ceea ce conduce la necesitatea unui mijloc de transport propriu; datorită densității scăzute, zonele împădurite (mai ales curțile) pot oferi reale avantaje ecologice atât pe timpul iernii, dar si al verii; la proiectarea unei clădiri, la blocurile de locuinte, case, un capitol dinstinct il reprezintă izolarea fonica, ca element de protejare a surselor de zgomot. Astfel, ascensorul este izolat de restul cladirii prin pereti dubli, dintre care cel interior este din material izolant.

Prin conductele de apa și canalizare se produce, la trecerea apei, un zgomot suparator. De aceea, fixarea conductelor pe ziduri se face prin mansoane izolatoare:

1) Rețeaua de apa potabila din locuința se racordeaza la rețeau publică de apa, iar utilizarea se face prin instalațiile sanitare (robinete, bazine de apa)

2) Rețeau de canalizare cuprinde și instalațiile sanitare (chiuvete, closete); ele sunt prevăzute cu sifoane și racordate prin țevi la rețeaua publică.

3) Rețeaua de gaze cuprinde țevile care sunt vopsite în galben, și este folosită în locuințe pentru uz gospodaresc, si pentru cazanele de incalzire spatiilor.

4) Rețeaua termica este folosită pentru încălzirea locuinței, ea poate fi:

1) centralizată (existența unui punct tremic, a unei centrale care deserveste o scară de bloc, un bloc sau mai multe blocuri).

2) individuala – centrale termice individuale pentru un apartament sau o casa; sunt folosite cazane de incalzire a apei calde menajere și e dirijată catre calorifere.

Exista si tehnologii noi de încalzire (numite și ecologice), care asigura o încălzire uniforma a spatiilor cum ar fi cele: prin paroseala; prin perete – tuburi de polietilena cu apa calda la 40 – 45 grade C.

Alte sisteme sunt: de ventilatie/climatizare, informatice, de telecomunicații, de securitate (antiefractie), împotriva incendiilor, automatizări casnice pentru comanda la distanță.

Finisajele interioare, se realizează în funcție de destinația încaperilor. Pereții pot fi zugravi, pictati cu faianță, lambriuri, tapet. Pardoseala poate fi din scânduri, parchet, gresie, mozaic, piatra, mocheta etc. Plafonul se poate zugravi sau acoperi cu placi din gips-carton. [10]

1.4. Caracteristici și tendințe în oformarea interiorului locuinței

Locuința e reprezintă printr-o construcție unitară, formată din una sau mai multe camere de locuit dependente, folosite, în general de o singura familie.

Indiferent de tipul locuinței, în interiorul acesteia trebuie creat un anumit confort, reprezentat prin totalitatea condițiilor materiale care asiguraă o existentă civilizată, placută, comodă și igienică.

Factorii care determina confortul în locuință sunt: spațiali – forma și dimensiunile înterioarelor, aranjarea obiectelor; fiziologici și psihologici- compoziția aerului, temperatura, culoarea, iluminarea, zgomotul.

În crearea unei ambianțe cât mai placute se va ține cont de împărtirea corectă a spațiului, amplasarea mobilierului și a obiectelor decorative. Aranjarea mobilierului și a obiectelor decorative trebuie sa se facă țînând cont de utilitatea dar și de estetica interioarelor.

În funcție de destinația încăperilor, mobilierul este diversificat astfel încât să raspundă necesitaților utilizatorilor.

Compoziția aerului este și el un factor important care înfluențează confortul dintr-o locuinta. Aerul din spațiile interioare ale locuinței nu trebuie să aibă în compoziție un conținut mare de bioxid de carbon. El poate fi împrospătat printr-o ventilație naturală (deschiderea ferestrelor) sau printr-o ventilație artificială (condiționer, ventilator).

Temperatura optimală în locuință va fi de 18-22 grade C. Umiditatea relativ ridicată a aerului activează substanțele mirositoare, accentuând starea de disconfort, umidiatatea relativ scazuta (sub 30%) produce o atmsoferă uscata ce poate irita căile respiratorii.

Iluminatul se face în funcție de destinația camerelor și dimensiunile acestora, impunându-se pentru unele încăperi (de exemplu, cea de studiu) pe langă iluminatul general și unul local

Culorile folosite la fînisajul pereților într-o încăpere, ale plafonului, ale obiectelor decorative, armonizate cu preferințele locătarilor, dupa forma și dimensiunile încăperilor, orientate către punctele cardinale contribuie și ele la realizarea unui anumit confort în înteriorul locuinței. Lumina și culoarea se înfluențează reciproc, alcătiund împreună ambianța vizuală.

Anul curent este unul al experimentelor, al culorii si abordării de noi stiluri, fară a lasa în urma luxul amenajarilor clasic-elegante cu farmecul exotic al decoratiunilor rustice. Mai mult decat atât, va fi un adevarat corn al abundentei cromatice: de la tonuri de portocaliu, turcoaz sau verde-maslina la nuante intense de lavanda, rosu-rubiniu sau gri.

Tendintele actuale ale designului interior se caracterizată prin armonie între forme, culori și stiluri ca atmosferă generală, factor fizic și psihic de modelare a caminului.Tendintele aduc în prim-plan unicitatea modelelor, a stilului și arhitecturii.

În ceea ce privește imprimeurile, anul acesta se anunță a fi unul al contrastelor: materialele cu influențe etnice readuc spiritul unei lumi rustice, vibrante prin covoare, tapeturi și perdele cu inspirație din cultura spaniola și africana. Acestea sunt completate de tendințele futuriste ale imprimeurilor geometrice ce se vor regasi în special în obiectele decorative: corpuri de iluminat, paravane despartitoare sau tablouri si, prin opozitie, vom sesiza si aparitia modelelor floral-vintage in culori pastelate.

Piesele de mobilier din sunt reprezintate de focusul pe confortului, funcționalitate și ergonomie: canapele, mese și scaune practice realizate în forme organice și linii fluide din materiale prietenoase la atingere și care simultan oferă o profundă stimulare senzorială: velur neted, bumbac catifelat, piele naturală și matasă delicata.

Trendul texturilor metalice iși continuă supremația cu alegerea favorită a designerilor de interior, jocul cromatic de reflexii luminoase pe care acest metal îl ofera, fac din piesele de cupru un obiect în care merita investit. Acestea se pot mula cu usurință pe diverse stiluri de amenajare și pot fi integrate în orice încapere sub forma de corpuri de iluminat, piese mici de mobilier, rame sau chiar anumite obiecte sanitare precum cada din cupru. Alegerea culorii este unul dintre factorii determinanți în realizarea ambianței, culoarea atinge toate aspectele designului ales: pereti, mobilier, spatiu, stare.

Trend ce reintra în atenția designerilor este echilibrarea spațiul cu imagini desenate pe perete, care asigură armonia în camerele cu o amenajare interioara în stil contemporan, armonie între culori și iluminare, mobilă și decor.

1.5. Concluzii la capitolul I

Locuința este nucleul în jurul cărui gravitează de milenii viața, fiint din tot timpul o preocupare continuă a omului. Din antichiate până la casa modernă, s-a parcurs un drum lung, care marcheaza continua îmbunătățire a condițiilor de viață. Privit în ansamblu procesul de transformare a înteriorului locuinței nu este alt ceva decât rezultatul de diverificare a unor forme a cerintelor moderne de viata.

Locuința actuală, fie că este situată într-un apartament la bloc, fie că este situată într-o casă cu un singur nivel și cu o curte proprie, este corelată dimensional cu numărul membrilor familiei, iar spațiul de locuit este adaptat necesitaților și activităților pe care le desfășoară aceștia. Casa este locul unde te intorci și unde cauți liniște și odihnă. De felul cum este casa amenajată depinde nivel satisfacerii psiho-fiziologice a locatarilor.

Confortul locuinței ține seama de existenta rețelelor de utilități specifice – rețeaua de apă potabilă, rețeaua de canalizare, rețeaua de gaze, rețeaua termică, rețeaua electrică – cât și de alte sisteme cum ar automatizările casnice pentru comandă la distanță.

2. PRINCIPII DE PROIECTARE A INTERIORULUI UNEI CASE DE LOCUIT

2.1. Ergonomia activității în structura interiorului

Arhitecții și constructorii caută și aplică în permanență soluții noi, cu rezultate performante, pentru a îmbunătăț confortul locuinței, decoratorii vin cu idei noi în estetica și design-ul locuinței, studiile de ergonomie ne perfecționează continuu condițiile de muncă și de viață, scopul tuturor fiind crearea pentru om a unei ambianțe confortabile, plăcute, stimulatoare.

Nascută pentru a studia și a impune în activitatea de proiectare o serie de norme care să ajute viața lucrătorului ergonomia și-a lărgit propriul câmp de aplicabilitate în funcție de schimbările care au survenit din nevoia de sănătate și de starea de bine a oamenilor. Descrisă ca știință a vieții de zi cu zi, ergonomia folosește cunoștințe privitoate la performanțele umane în conjuncție cu proiectarea și ingineria creării de sisteme, produse și servicii care sunt sigure, eficiente și plăcute în cursul folosirii. Dimensiunele și volumele noastre, cum ne mișcam, ceea ce vedem, auzim și ceea ce gândim, toate aceste informații au fost culese și aplicate de ergonomie pentru a stabili necesarul de spații utile, succesiuni de operații și pentru a ajuta în munca de concepere atât a obiectelor de fiecare zi, cât și a spațiilor destinate muncii și odihnei. Ergomonia este eroul nevazut al proiectării de calitate și este adesea menționată doar prin absența ei atunci când produsele sunt prost concepute sau neprietenoase pentru utilizatori. [8]

Un nou set de reguli în proiectarea și construcția clădirilor a fost lansat în timpul Săptămânii Europene a Energiei Durabile. Noul document, denumit Normele pentru Case Active, este rezultatul unui proces detaliat de schimb de informații și dezbateri între membrii alianții în construcții, cum ar fi organizații internaționale, companii și experți în domenii precum construcții, arhitectură, cercetare în domeniul construcțiilor și energie regenerabilă. Acesta își propune să devină un ghid în proiectarea și construcția clădirilor care combină eficiența energetică cu o atenție specială pentru climatul interior, sănătatea beneficiarilor și mediul înconjurător. Aceste normele în construcția caselor se axează pe trei direcții:

Energie: clădiri eficiente energetic și ușor de administrat; clădiri care depășesc substanțial condițiile minime de eficiență energetică; clădiri care integrează în design o varietate de surse de energie clasice sau regenerabile;

Climat interior: asigură sănătatea și confortul locatarilor; asigură calitatea aerului, confort termic, vizual și acustic; poate fi ușor de controlat de către locatari și induce climat favorabil;

Mediul înconjurător: clădiri care au efecte minime asupra mediului înconjurător și asupra resurselor tradiționale; clădiri care previn deteriorarea mediului înconjurător și care mențin biodiversitatea locală; clădiri construite din materiale reciclate și care dovedesc capacitatea componentelor de a fi reciclate sau refolosite la încheierea duratei lor de viață.

Ergonomia, ca stiință, se straduie să elimine decalajul dintre om și mediul său. Cunoștintele dobândite în acest demers sunt, cel mai frecvent, aplicate în realizarea designului spațiului locativ. Se crede că, prin aplicarea principiilor ergonomice la proiectarea spațiului locativ și a instrumentelor, o mai mare funcționalitate poate fi atinsă, obținându-se o productivitate mai mare și incidență mai mica a rănirii, accidentării locatarilor. Desigur, toate acestea sunt adevarate, dar rareori luate în considerație, prin comparație, sunt aplicațiile practice ale intuiției ergonomice la proiectarea casei. Designul interior proiectat ergonomic produce spații de locuit în care să traieste “mai usor” și, în virtutea acestei usurințe, este facilitat traiul “mai fericit”.

In 1998, lucrarea “Documentul universal pentru design: Proiectare pentru oameni de toate vârstele și abilitațile” Story, Mueller, și Mace au subliniat sapte principii ce au ajuns să fie cunoscute sub numele de “Design universal” în America de Nord și “Design inclusiv (cuprinzator, total)” sau “proiectare pentru toți” în alte părti ale lumii. După ce a evoluat din anii 1970, aceasta abordare a designului urmarește să creeze un mediu care este “usor de utilizat de către toți oamenii în cea mai mare masură posibilă.” Conform teoriei lui Story, aceste spații ar trebui să cuprindă:

1.Utilizare echitabilă: Design-ul utilitar persoanelor cu diverse abilități și vârste;

2.Flexibilitate în utilizare: Designul satisface spectrul larg de preferințe și abilități peronale;

3.Simplu și ușor de utilizat: Utilizarea designului este usor de inteles, indiferent de experiența utilizatorului, cunoștințe, competențe lingvistice, sau nivelul de cultură;

4.Informații perceptibile: Designul comunică informațiile necesare, în mod eficient pentru utilizator, indiferent de condițiile ambientale sau abilitățile senzoriale ale utilizatorului;

5.Toleranța pentru eroare: Designul minimizeaza riscurile și consecintele negative ale acțiunilor accidentale sau neintenționate;

6.Efort fizic scazut: Designul poate fi utilizat în mod eficient și confortabil și cu un minim de oboseală;

7.Dimensiune și spațiu pentru mișcare și utilizare: dimensiunile spațiului și ale obiectelor sunt modificate pentru a ajunge, a manipula și a folosi obiectele dintr-un spațiu dat, cu usurință, indiferent de dimensiunea corpului utilizatorului, postura sau mobilitatea sa.

Nu este dificil de observat ca spațiile de locuit care se străduiesc să intruchipeze aceste calități nu ar fi doar mai usor de folosit, dar ar duce, cel mai probabil, la cresterea randamentului unei persoane.

Imaginați-vă, de exemplu, o camera de zi în care s-a folosit o proiectare adecvată a corpurilor de iluminat, amplasate astfel încât să lumineze în mod adecvat zonele de interes ale camerei. Scaunele, mesele și tabureții ar fi usor de mutat, facând astfel spațiul potrivit pentru o gamă mai largă de utilizari, în timp ce fiecare piesa de mobilier ar fi capabilă să se plieze după fiecare persoană, indiferent de dimensiunile sale, sau abilități. Orice fel de cameră proiectată conform designului universal este mai ușor de utilizat și faciliteaza traiul mai fericit. Exista trei tipuri principale privind ergonomia:

fizică: răspunsul organismului uman la sarcini fizice și fiziologice;

cognitivă: mai este cunoscută și sub numele de inginerie psihologică. Această ramură a ergonomiei are ca domeniu de interes percepția, atenția, cunoașterea, controlul mișcării, memorarea locului de stocare și regăsirea cu ușurință a obiectelor;

organizațională: sau macroergonomia, se referă la optimizarea sistemelor socio-tehnice, împreuna cu structurile lor de organizare, politici și procese. Ergonomia se leagă, de asemenea, de ingineria umană, factorii umani și ingineria factorilor umani. [12]

Proiectarea ergonomică a spațiului nu e altceva decât simularea felulului în care reacționeaza omul la mediul înconjurător prin intermediul unor programe de producție asistate de calculator, dar mai există și o alta variantă: utilizarea de roboți care pot simula reacțiile umane.

2.2. Condiții privind realizarea și amplasarea caselor

În evoluția societății omenești a mileniului 3 și în particular în zonele în care fenomenele de tranziție își lasa amprenta, sunt evidente tendințe contradictorii survenite ca urmare a raportului uneori conflictual dintre nevoile de reglementare impuse de o dezvoltare deosebită a societății și dorintele investitorilor de a-și valorifica cât mai mult posibil, resursele.

Construirea neratională, cu încalcarea oricăror reguli de confort și igienă, cu efecte nocive pe termen lung este în zilele noastre destul de frecventă. Neevaluarea corectă a potențialului loc de construcție a caselor, ignorarea valorilor de patrimoniu natural și construit, impactul produs de noile constructii asupra acestuia, agresarea mediului natural – sunt dor câțiva factori care duc la unele efecte dezastruase care in timp sunt greu de eliminat. Prezenta acestor constructii inadecvate ca înalțimi și implicit capacitate, actionează nociv asupra funcționalității zonei, funcțiunii construcției, confortului funcțional al utilizatorului, confortul estetic, costurile în exploatare, compozitiei urbane si deformarea siluetei urbane, mediului natural si construit, siguranta în exploatare, irosirea de posibilitati sau oportunitati uneori unice de ameliorare sau corectare a unor imagini urbane existente.

Amplasarea locuintelor pe parcele se realizeaza în conformitate cu Regulamentul Local de Urbanism și cu Codul Civil. Acesta reprezintă cea mai veche reglementare ți se referă în special la vecinătăti. Principalele prevederi sunt:

• amplasarea cladirilor la minim 190cm de limita de proprietate atunci cînd pe acea parte a cladirii sunt ferestre.

• amplasarea la minim 90cm de limita de proprietate atunci când pe acea parte a clădirii nu sunt ferestre;

• picătura (exteriorul stresinii) trebuie să cadă în limitele proprietății;

• când clădirea vecină este construită la calcan (cu unul dintre pereți exact pe limita de proprietate, noua clădire se poate alipi la calcanul vecin;

• se poate construi pe limita de proprietate cu acordul vecinului.

• o retragere de minim 5m. față de limita de proprietate din spate (fundul de lot);

• o retragere de minim 3m. pe cel puțin una din limitele laterale ale proprietatii;

• retragere în conformitate cu prevederile Codului Civil pe cealaltă latura (0,90 sau 1,90 m) sau alipire la calcan atunci unde exista un calcan vecin;

• pe aliniament (limita proprietate dinspre stradă) se poate construi daca nu există prevederi contrarii.

Totuși, cel mai adesea sunt solicitate retrageri de minim 4metri de la aliniament. Rațiunea care a dus la această solicitare foarte uzuală este că să evită ocuparea unei prorțiuni de 4m, astfel încat, într-un viitor strada să poata fi largită cu o banda pe fiecare sens. Exceptiile de la regulament sunt valabile în cazul clădirilor deja construite asupra cărora se intervine cu lucrări de consolidare, modernizare, restaurare, eventual supraetajare. [39]

În prezent trebuie să se țină cont de legislație, elementele geografice care vor compune peisajul unde va fi amplasată locuința. Situația optimă este atunci când clădirea domină peisajul. Se evită amplasamentele unde casa se află în fundul unei văi, cu spatele lipit de o pantă abruptă, nu trebuie să se afle în proximitatea stâlpilor de inaltă tensiune. etc. Cea mai propice construcție este situată în mijlocul unui teren pătrat sau dreptunghiular, fațadei de bază orientată spre sud pentru beneficiarea optimă de lumina naturală. Armonia unei case depinde de urmatorii factori: orientarea; poziția față de alte case; poziția casei față de drumul de acces; obstacolele care ar putea aparea pe dumul de acces.

La selectarea terenul se va ține cont de necesitățile viitorilor locuitori și de mediul natural sau artificial al locației. Terenul interacționează cu mediul ambiant influentând diverse fenomene atmosferice, acțiunile sunt condiționate de permeabilitate, altitudine, calitățile chimice ale subsolului, de apele de la suprafață, minereuri, culoarea solului, proprietațile absorbante și de reflectare ale suprafeței, etc. Radiațiile nocive pe care le putem găsi pe un teren sunt naturale: cursuri de ape subterane, izvoare, mlăștini, precum și minerale radioactive; și artificiale: puțuri, galerii subterane, cimitire dezafectate, cariere de piatră, canale de scurgere, gropi, rezervoare.

Orice teren poate să aibă diverse servituți și zone de protecție pe el, cum ar fi: servitute de trecere: în cazul în care pe altă proprietate se poate face accesul numai pe parcela în cauză; servitute tehnică: zone de protecție ale unor rețele edilitare (gaze, apă, curent electric, etc). În acest caz, în zonele de protecție nu se poate construi; terenul a fost rampă de deșeuri, caz în care are interdicție de construire pe mai multe zeci de ani.

În plus, terenul poate fi neconstruibil și dacă este inundabil, dacă pot aparea torenți, alunecări de teren, sau teren agricol. În mod uzual, de-alungul drumurilor naționale sau județene pot exista magistrale de gaze, fibre optice, linii de înaltă tensiune, canale de irigații, canale de desecare etc., ce nu sunt observabile la prima vedere.

Multe parcelări noi, realizate pe foste terenuri agricole sunt realizate de cadastriști, nu de urbaniști. Acestea respectă, de exemplu, trasarea unei căi de acces în conformitate cu Codul Civil (minim 4 m lățime), însă, Regulamentul General de Urbanism impune pentru căile de acces având o anumită lungime sâ aibă minim două benzi de circulatie (7 m lațime) plus minim un trotuar (1-1.50 m lațime), dacă nu chiar două. În plus, o astfel de cale de acces trebuie sa aibă o modalitate de intoarcere a autoturismelor, o zonă largită în capătul străzii nou formate. In plus, astfel de terenuri nu au un regulament de urbanism prielnic construirii de case sau vile, ele fiind terenuri agricole (sau foste terenuri agricole). Pentru a se putea construi pe aceste terenuri trebuie propus un Plan Urbanistic Zonal care să instituie acest regulament de urbanism. [28]

Amplasarea caselor față de limitele laterale și posteriore ale parcelelor. Casele construite în regim înșiruit se vor alipi pe limitele laterale de calcanele de pe parcelele învecinate pe o adâncime de maxim 15,0 metri, cu excepția celor de colț care vor întoarce fațade spre ambele străzi. În cazul segmentării înșiruirii, spre interspațiu se vor întoarce fațade care vor fi retrase de la limita proprietății la o distanță de cel puțin jumătate din înălțimea la cornișă în punctul cel mai înalt față de teren, dar nu cu mai puțin de 3.0 metri, se va respecta aceeași prevedere și în cazul în care înșiruirea este învecinată cu o funcțiune publică sau cu o unitate de referință, având regim de construire discontinuu, retragerea față de limita posterioară a parcelei va fi egală cu jumătate din înălțimea la cornișă, măsurată în punctul cel mai înalt față de teren, dar nu mai puțin de 5.0 metri, în cazul loturilor puțin adânci se acceptă construirea clădirilor pe latura posterioară a parcelei numai în cazul în care pe această limită există deja calcanul unei clădiri principale de locuit, iar adosarea respectă înălțimea și lățimea calcanului acesteia, prevederea nefiind valabilă în cazul unor anexe și garaje, se va respecta caracterul țesutului urban existent, conform Planului Urbanist Zonal.

Amplasarea cladirilor unele fata de altele pe aceeasi parcela. Distanța minimă dintre clădirile de pe aceeași parcelă va fi egală cu înălțimea la cornișa clădirii celei mai înalte pentru fațadele cu camere locuibile; distanța se poate reduce la jumătate, dar nu la mai puțin de 4.0 metri, dacă fronturile opuse nu au camere locuibile. Este interzis de construit o locuință în următoarele zone:

• zone de risc natural;

• zone expuse la riscuri tehnologice, precum și zonele de servitute și de protecție a sistemelor de alimentare cu energie electrică, conductelor de gaze, apă-canalizare, căilor de comunicații;

• albiile minore ale cursurilor de apă și ale cuvetelor lacurilor;

• parcuri naturale și rezervații naturale;- zone de patrimoniu cultural construit.

Amplasare caselor se face din rațiuni funcționale, estetice, sau ecologice (protecția împotriva zgomotelor și nocivităților), de obicei au un caracter minimal și urmăresc realizarea confortului urban prin :

• asigurarea respectării normelor de însorire și iluminat natural;

• respectarea condițiilor de vizibilitate (perceperea unei porțiuni de boltă cerească din interiorul încăperilor de locuit) în acord cu realizarea intimității de locuire pentru construcțiile învecinate;

• respectarea condițiilor generale de protecție contra incendiilor prin asigurarea accesului de pompieri;

• aigurarea protecției împotriva zgomotelor și nocivităților;

• asigurarea conservării specificului țesutului urban;

• obținerea unor anumite grupări de construcție în cazul ansamblurilor noi;

• distanța minimă între construcțiile de pe aceeași parcel, Înălțimea la cornișa a celei mai înalte construcții.

Poziția construcției față de drumurile publice. Autorizarea executării construcțiilor cu funcțiune de locuire este permisă numai cu respectarea zonelor de protecție a drumurilor delimitate conform legii. Poziția construcțiilor pe suprafața parcelei este condiționată de regimul de aliniere față de drumurile și spațiile publice, de alinierile față de limitele laterale și posterioare ale acestora. În raport cu drumurile publice construcțiile pot fi amplasate pe aliniament sau retrase față de aliniament.

Alegerea înăltimii construcțiilor este determinată de cel putin doi factori: caracteristicile amplasarii caselor care influentează sau impun înaltimea maximă a construcțiilor nou amplasate, și functionalitatea construcției. Înalțimea maxima a caselor este exprima în metri și număr de niveluri convenționale. Înaltimea maxima admisă în planul fațadei, e egala cu masura între teren si cornise sau limita superioara a parapetului terasei. Sunt caracteristice pentru tesutul urban constituit și în special pentru marile artere de circulatie – o limitare a înaltimii în functie de distanța dintre aliniamente, la care se pot adauga cel mult doua niveluri retrase astfel încât sa se înscrie în interiorul unui arc de cerc cu raza de 4.0 metri și a tangentei la 45° la acesta. [31]

2.3. Proiectarea arhitecturală a caselor

Caracteristicile fizice ale unei case depind în buna masură de mediul în care aceasta este construită, de materialele și tehnologiile folosite, factorii culturali precum statutul social și resursele financiare ale proprietarului. Dezvoltarea casei în timp este semnificativa. Fața de locuintele improvizate în care se trăia astăzi o casa modernă are un spațiu de depozitare, camere pentru activități specifice, instalații diverse. Casele se construiesc deasupra solului, excepțiile fiind atât de rare încât pot fi considerate simple excentricități ale unor proprietari cu idei ciudate sau prea mulți bani. Cel mult se poate amenaja un subsol pentru a dobândi mai mult spațiu sau se poate construi sub nivelul pamântului un garaj sau un depozit. În special în zonele cu climate temperate și reci în cazul caselor tradiționale sub una din incaperi exista o pivniță, folosită în special pentru depozitare dar și pentru a despărti podeaua camerei de pamant, mai ales cand fundația nu este de cea mai buna calitate. [28]

Principalele materiale folosite în construcții sunt lemnul, cărămida, piatra sau în unele cazuri pamânt, cimentul și otelul având în principal rol de sustinere, deși în ultima perioadă au început să apară tot mai multe edificii executate din oțel, beton și sticlă. Alegerea materialelor se face în dependență de zona în care se construiește casa, de resursele financiare disponibile, de gusturile viitorului proprietar și de disponibilitatea materialelor. Astăzi se poate găsi cam orice material, dar la prețuri care ii reflectă poate nu atât valoarea cât slaba prezență pe piață. În funcție de climat și costuri se alege sistemul de incălzire și dacă este cazul se construieste și un spațiu special pentru depozitarea rezervelor de combustibil. În zonele dezvoltate și în orașele mari o casă va avea acces la rețele de apa curentă, încalzire și canalizare, curent electric, în timp ce în multe localități aceste norme minime de confort ramân simple deziderate, înca inaccesibile. [31]

Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurală, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.

Durabilitatea reprezintă durata de funcționare normală în timp a principalelor elemente de construcții, fără pierderea calității necesare exploatării optime, este determinată de materialele folosite, soluția aleasă la proiectare și modul de execuție, condițiile de exploatare și întreținere și se referă la rezistența materialelor și elementelor de construcții la diferite acțiuni cum ar fi: îngheț-dezgheț, umiditate, coroziune, acțiunea biologică a microorganismelor cât și acțiunea mediului înconjurător: agenți atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.

Rezistența la foc reprezintă capacitatea construcției de a-și menține integritatea în cazul izbucnirii unui incendiu, un anumit interval de timp prescris. Prin expunerea la temperaturi ridicate materialele de construcții își modifica caracteristicile mecanice prin degradarea rezistentei și prin creșterea deformabilității, fapt care duce la pierderea rezistentei și cedarea elementelor precum și la deformarea lor excesivă cu efecte ce pot compromite integritatea și siguranța construcției. Comportarea elementele de construcții la acțiunea focului este dependenta de materialele din care sunt confecționate. Pentru îmbunătățirea rezistentei la incendiu, elementele de construcții se protejează prin diverse mijloace de protecție pasivă caracterisitice (inglobarea elementelor metalice în beton, aplicarea unor mortare rezistente la foc cu un grad de conductivitate termica mica, vopsea intumescenta, diverse placări cu elemente incombustibile). În anumite situați se folosesc complementar și mijloace de protecție activa: instalații de sprinklere pentru stingerea focului și sisteme de evacuare a fumului.

Cerințe privind rezistența, stabilitatea, ductilitate și rigiditatea elementelor structurale ce se referă la îndeplinirea condițiilor de proiectare privind atât capacitatea lor portantă, menținerea echilibrului și capacitatea de disipare a energiei, necesare menținerii integrității de ansamblu a structurii, cât și limitarea deformaților excesive, a preîntâmpinării vibraților și a altor condiții necesare asigurării unei exploatări normale.

Condițiile fizice și igienice sunt legate de realizarea unui climat interior corespunzător prin considerarea următorilor factori, și anume: temperatură, umiditate, iluminare, viteza și circulația curenților de aer, evacuarea aerului viciat etc.

Condițiile de ordin arhitectural trebuie sa asigure un aspect estetic plăcut, cu compoziție arhitectonică optimă realizând în același timp o funcționare optima conforma destinației construcției.

Condițiile economico-organizatorice privesc în general costul construcțiilor, tehnologia de execuție și posibilitățile de industrializare, materiale folosite, soluții tehnice, termenul de execuție și punerea în funcțiune.

Robustețea care sa asigure prin alegerea judicioasa a sistemului structural rezistenta acestuia și evitarea colapsului în cazul unor situații precum atacuri teroriste etc.

Structura sau scheletul de rezistență reprezintă un ansamblu de elemente structurale (stâlpi, grinzi, pereți, planșee etc), aranjate în așa fel încât să asigure preluarea și transmiterea încărcărilor ce acționează asupra ei, fără sa pericliteze siguranța și integritatea clădirii.

Conceperea și dimensionarea structurii de rezistență a unei clădiri este un proces complex și trebuie să corespundă unor cerințe de ordin: ingineresc – structura trebuie sa îndeplinească toate cerințele normelor de proiectare impuse, și anume: cerințe privind rezistenta, stabilitatea, ductilitatea, deformabilitatea, siguranța în exploatare; arhitectural – structura trebuie să corespundă funcțional destinației stabilite și să prezinte un aspect estetic agreabil; economic – de-a minimiza costurilor, reducerea consumul de materiale, a cheltuielilor privind execuția, transportul și montajul elementelor structurale, precum și mentenanța în timp, de asemenea soluția trebuie să fie eficientă și sustenabilă; [12]

Părțile unei clădiri care îndeplinesc o anumită funcție poartă numele de elemente de construcții și sunt alcătuite din:

Fundație. Fundația este element al infrastructurii unei clădiri care se află în contact direct cu terenul, servind la preluarea încărcărilor suprastructurii care acționează asupra clădirii, repartizându-se astfel încât să nu fie depășită capacitatea portantă;

Pereți. Pereții sunt elemente de rezistență și compartimentare sub forme de plăci plane sau curbe, verticale sau cu o mică inclinație, care îndeplinesc următoarele funcții:

•elementul de rezistență verticală care preia încărcările de la toate elementele rezemate pe el și împreună cu greutatea proprie le transmite fundației sau altui element pe care se sprijină;

•desparte clădirea în încăperi cu destinații diferite;

•închide clădirea spre exterior, protejînd interiorul împotriva acțiunii agenților atmosferici, asigură izolarea termică și fonică.

Pereții se clasifică după urmatoarele criterii:

După rolul pe care îl au în construcție:

•pereți portanți sau de rezistență – care au rolul de a prelua și transmite mai departe la fundația clădirii sau pereți interiori, greutatea proprie și încărcările provenite de la planșee, grinzi, acoperișuri sau alte elemente.

•pereți autoportanți (despărțitori sau de umplutură) – care nu preiau încărcări, sunt plasați pe elementele structurii de rezistență și transmit doar greutatea proprie.

După materialul de execuție:

• pereți din zidărie – sunt alcătuiți din pietre naturale sau artificiale care se așează după anumite reguli, fiind legate sau nelegate între ele cu mortar sau diferite piese metalice și pot fi din: piatră naturală, cărămidă, blocuri mici de beton cu agregate ușoare, zidărie mixtă (alcătuită din două sau mai multe materiale);

• pereți din beton armat monolit (se execută prin turnare în cofraje pe șantier);

• pereți prefabricați (se execută într-o întreprindere de prefabricare, urmînd să se monteze pe șantier);

• pereți din lemn;

• pereți din sticlă.

După poziția pe care o au în construcție: pereți exteriori, situați pe conturul exterior al clădirii; pereți interiori care compartimentează clădirea pe orizontală. Ei pot fi portanți sau despărțitori.

Dupa materialul și tehnologia de executie: pereți din zidărie de cărămidă, blocuri de calcar sau fortan; pereți din elemente prefabricate sub formă de plăci sau panouri din:

• gips-carton, produse superioare din lemne PAL, PFL, placaj, laminat), profile și blocuri de sticlă, plăci ondulate de asbociment.

• pereți din blocuri de steclă sau termopan.

După modul lor de prindere de structura de rezistentă: cu îmbinare demonta bilă (a apărut din necesitatea de a reorganiza, la nevoie spațiul interior la clădirile de locuit și cele destinate birourilor), cu îmbinare nedemontabilă. [13]

Zîdări portante sau coloane. Coloanele reprezintă elementele verticale de rezistență, care fac parte din categoria barelor, avînd dimensiunile secțiunii transversale mici, față de înălțimea stâlpului. Coloanele preiau încărcăturile de la elementele de construcție ce se reazemă pe ei (grinzi, arce sau planșee) și le transmit fundațiilor. Coloana este compusă în general din bază, fus și capitel. Proporția, forma și decorul acestor elemente sunt determinate de stil sau de orderul arhitectural din care fac parte. [15]

Planșeele separă construcția prin planuri orizontale și susțin sarcinile utile și proprii;

Tîmplăriile se montează în golurile pereților. Formate în general din uși și ferestre, reprezintă elemente arhitecturale, constructive, deosebit de importante pentru funcționalitatea clădirilor. Acestea se montează în golurile special lăsate în pereților și au funcția de: asigurarea iluminării și ventilației naturale a încăperilor; asigurarea comunicării dintre diferire încăperi.

Ferestrele sunt alcătuite din: partea fixă, numită toc, partea mobilă, numită cercevea, accesorii metalice. (fig. 3)

Se clasifica in dependența de:

Materialul din care sunt realizate: din lemn de rășinoase sau de foioase, din metal (oțel, aluminiu), din material plastice.

Sistemul de funcfionare: ferestre fixe, ferestre cu deschidere obișnuită (spre interior sau exterior), ferestre glisante orizontal sau vertical, ferestre pivotante (cu rotirea în jurul unei axe).

Dupa forma lor: dreptunghiulare, pătrate, dreptunghiular cu partea superioară curbă, de diferite forme

Dupa destinatie: construcții de locuințe, construcții social culturale, construcții industriale, construcții speciale.

Ușile sunt alcătuite din următoarele elemente: partea fixă, numită toc sau căptușeală; partea mobilă, numită foaie sau canat; accesorii metalice.

Ușile se clasifica in dependența de:

• Materialul din care sunt realizate: uși din lemn de rășinoase sau foioase, uși din material derivate de lemn (PAL, PFLdur, placaj, panel), uși din metal (oțel, aluminiu, mai rar fontă, bronz, cupru), uși din material plastic, uși din sticlă.

• Numărul foilor: uși cu un canat, uși cu două canaturi, uși cu mai multe canaturi.

• Modul de deschidere: uși obișnuite (cu deschiderea stănga, dreapta), uși batante (care au posibilitatea de rotire în ambele sensuri), uși glisante, pliante și turnante.

• Constructia foilor de ușă, poate fi: uși în tăblii, uși cu gol pentru geam, uși fără gol pentru geam. [15] (fig. 4)

Scările asigură comunicația între etaje, precum și între exteriorul și interiorul clădirii. Este unul dintre cele mai importante elemente din arhitectura unul interior. Ele trebuie să fie frumoase, solide, confortabile. Scările sunt elemente de construcție alcătuite din plane orizontale denumite trepte, așezate denivelat, unele în raport cu altele, la distanțe egale, plane pe care se circulă urcând sau coborînd, asigurîndu-se în acest fel comunicarea între etajele unei clădiri.

Scările au evoluat în timp, atît ca forma, cît și ca material și posibilități tehnologice de execuție. Marea diversitate de clădiri, a determinat o mare varietate de tipuri de scări după plan și după structuri de rezistență. Posibilitățile de diversificare a formelor și structurilor au crescut considerabil o dată cu apariția betonului armat, care a dat posibilitatea executării unor scări cu orice formă, determinată de necesități constructive și arhitecturale, utilizînd condiții optime, spațial disponibile. O construcție poate fi echipată cu una sau mai multe scări interioare, numărul scărilor și dimensiunile treptelor stabilindu-se în conformitate cu normele de protecție împotriva incendiilor, din necesitatea de evacuare într-un anumit interval de timp a persoanelor, care s-ar putea afla la un moment în clădire în timpul unui eventual incendiu.

Se recomandă ca încăperea în care se amplasează scara, denumită casa scării, să fie ușor vizibilă încă de la intrare în clădire și scara să aibă sensul de urcare în sensul intrării în clădire. Scările se pot clasifica după următoarele criterii:

După importanța funcțională și destinație: scări monumentale, care de servesc intrarea principal în clădire sau instituții mai importante, sau scări interioare avînd un rol decorativ; scări principale, amplasate lîngă intrarea principal, care deservesc fluxul principal de circulație; scări secundare, amplasate lîngă intrările secundare și de servesc circulația de serviciu; scări de incendiu, se folosesc exclusiv pentru evacuarea în caz de incendiu.

După forma în plan a treptelor: scări drepte – cu o rampă; cu două rampe – paralele sau perpendiculare; cu trei rampe – paralele sau perpendiculare; scări cu trepte balansate; scări cu rampe curbe-e/icoidale continue sau întrerupte cu podeste.

După natura materialului utilizat: piatră naturală; lemn, se realizează numai cu trepte, sau cu trepte și contra-trepte rezemate pe grinzi-vang aparente sau ascunse; metal, se execută. tot numai cu trepte sau trepte și contratrepte, confecționate din tablă și rezemate pe grinzi-vang realizate din profile laminate U sau 1, tablă groasă întărită cu cornier sau pe profile compuse; materiale ceramice, se realizează din cărămizi așezate pe muchiile sau pe lat, cu rosturile împlute cu mortar; beton armat, sunt în prezent cel mai des utilizate în interioarele social-culturale și de locuit, datorită avantajelor pe care le prezintă. Se execută din beton armat turnat monolit sau din elemente prefabricate de beton armat; beton armat monolit sau prefabricat, se execută prin turnarea pe loc a betonului pe un cofraj, care reproduce exact forma intradosului scării de orice configurație. Prezintă avantajul, că se poate asigura continuitatea între elemente prin intermediul armaturilor, ceia ce permite obținerea conlucrării plane și spațiale. [13]

Scările sunt compuse din rampe cu trepte și contratrepte, podeste, vanguri și balustrade (fig. 5).

Rampa este elementul înclinat al unei scări, format din trepte și poate avea forma în plan dreaptă sau curbă. Se recomandă, ca o rampă să aibă minim 3trepte și maximum 16 trepte, iar în clădiri de locuit cu puține nivele se admite rampa cu 18 trepte.

Treapta este elementar orizontal al rampei cu lățimea de 300-250 mm și înălțimea de 150-200 mm, purtînd denumirea de contratreaptă. Lățimea unei rampe este egală cu lungimea treptelor și poate fi de la l m-l,5 m și mai mult. Linia pasului reprezintă proiecția în plan orizontal a liniei de folosire normala treptelor și este situată la distanța de 50-60 cm de la vangul interior.

Vangul reprezintă marginea liberă a unei rampe. Există rampe cu două vanguri sau cu un singur vang. Grinda dispusă în lungul vangului se numește grinda-vang.

Podestele (odihna) sunt plane orizontale, care se intercalează între rampe cu scopul de a face urcarea mai puțin obositoare, oferind totodată posibilitatea schimbării direcției rampei. Grinda dispusă pe linia de separare a rampelor de podeste se numește grinda-podest.

Balustrada este elementul vertical așezat spre partea liberă a rampei sau a podestului și este prevăzută la partea superioară cu un element continuu, denumit mîna curentă, care servește pentru sprijin. Înălțimea recomandată pentru balustrade se cuprinde între 80-90 cm. Balustrada se execută din materiale rezistente la foc, avînd același grad de rezistență ca scara.

Acoperișul este subansamblul constructiv, de tip terasă sau în pantă, format din elemente structurale și nestructurale, care închide clădirea la partea superioară peste ultimul nivel construit (fig. 6).

Pentru protecția elementelor de construcții la acțiunea mediului ambiant, care în unele cazuri pot produce degradarea lor se realizează diferite lucrări de izolație. Acestea pot fi:

• izolații hidrofuge sau hidroizolații care au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în interiorul clădirii sau în elementele de construcție;

• izolații termice sau termoizolații care au rolul de a reduce pierderile de căldură prin elementele clădirii astfel încât în interiorul construcțiilor să se realizeze condiții de confort termic;

• izolații fonice care au rolul să atenueze transmisia sunetelor prin elemente de construcții și instalații în scopul realizării condițiilor de confort acustic.

Înălțimea maximă a clădirilor pentru P+2 va fi de 10 metri, P+1 de 7 metri, se admite un nivel mansardat înscris în volumul acoperișului, în suprafață de maxim 60% din aria construită, se admite un nivel suplimentar la construcțiile de colț în cazul intersecțiilor în care cel puțin una dintre străzi este de categoria a II-a (14 metri), se admit depășiri de 1-2 metri numai pentru alinierea la cornișa clădirilor învecinate în cazul regimului de construire înșiruit sau cuplat.

Clădirile noi sau modificările / reconstrucțiile de clădiri existente se vor integra în caracterul general al zonei și se vor armoniza cu clădirile învecinate ca arhitectură și finisaje, garajele și anexele vizibile din circulațiile publice se vor armoniza ca finisaje și arhitectură cu clădirea principală, se interzice folosirea azbocimentului și a tablei strălucitoare de aluminiu pentru acoperirea clădirilor, garajelor și anexelor.

Realizate ca ansamblu de elemente, fiecare are rolul și funcția bine definită în arhitectura și caracteristica caselor de locuit individuale.

2.4. Structura și spațiile funcționale ale caselor

Locuința minimală definită de mișcarea modernă a încercat sa concretizeze o soluție pornind de la maxima eficiență funcțională în condiții de maximă economie.

Le Corbusier clasifică funcțiile de baza ale locuinței după nevoele esențiale pe care le satisfac: nevoi fiziologice: protecția de intemperii, protecția de frig și cald, protecția contra zgomotului, ventilare și aerisire, iluminare și insorire, somn și odihna, alimentație si bautură, igiena, etc. nevoi materiale: intreținerea localului și a echipamentului, intreținerea imbrăcamintei, activități domestice, cresterea copiilor, deplasare și circulație, etc. nevoi psihologice: probleme estetice, probleme ale vieții locuinței propriu-zise, independența individului, echilibrul familial, educația copiilor, servicii domestice, probleme ale vieții în unitatea de locuit, interdependența familiilor, raporturile de vecinatate, etc.

În functionalismul postbelic, funcțiunile locuinței sunt deasemenea deduse din lista nevoilor pe care ele trebuie să le satisfacă. Într-o astfel de clasificare se face o analogie intre funcțiunile locuirii și metabolismul unui organism viu. Exista trei functiuni: anabolice – de asimilar (biologice, coexistența mai multor generații, ingrijirea copiilor, ingrijirea bătrinilor, de protecție, psiho-sociale, de asimilare a cadrului uman, grupare a colectivității restrinse, posibilitatea de izolare a grupului), catabolice – de dezasimilități (productiv creative, activități gospodarești, educația copiilor, adaptarea și reorganizarea spațiului urban după nevoia colectivității, relații sociale, sărbători tradiționale, contacte sociale, integrare culturala, etc.), simboloce – sau de reprezentare (integrare socială, realizarea unui spațiu unic, personalizat și irepetabil al colectivității).

Nevoile funcționale nu sunt identice pentru toți oamenii și se schimbă chiar pentru același individ de-a lungul anilor în funcție de ciclul familial, destinul individual, componența familiei, venit, starea sanatatii, etc. Singura constantă, aproape uniformă pentru toți oamenii, este nevoia spațiala fizică în care se ia ca masură corpul uman. Nevoile spațiale ale omulul dupa Schonfeld sunt: spațiul efectiv (spațiul ocupat de corpul omenesc), spațiul de mișcare (spațiul necesar pentru ca omul să se poată mișca, rezultat tot din dimensiunele anatomice ale corpului omenesc), spațiul funcțional (spațiul necesar desfăsurării unor activități care înglobează obiectele necesare și corpul omenesc în mișcare în raport cu ele), spațiul de deplasare (spațiul necesar pentru a ajunge la locul de activitate sau prin care o altă persoană poate trece nesctingherită) spațiul psihologic (în afară de necesitațile dimensionale spațiul trebuie să asigure sentimentul de securitate și calități ce țin de materiale, culoare, lumina etc.). [18]

Sitemul de niveluri spațiale, diversele scheme dezvoltate pe fiecare dintre ele și interacțiunea lor alcatuesc structura spațiului locativ. Prin structură și alcătuirile sale, prin organizarea spațiului în raport cu mediul ambiant și prin modul de echipare, aceasta trebuie sa satisfacă complet și multilateral numeroasele necesități ale tuturor membrilor săi: de la cele elementare, fiziologice și pană la cele spirituale. Astfel ca, tuturor acestor necesități trebuie sa le corespundă câte o funcție a locuintei. Conditionarea reciproca a functiilor, gradarea lor dupa importanță și dupa specificul necesităților, distribuția în spațiu și eliminarea deranjurilor reciproce determina gradul de confort al locuinței.

Dormitul intr-un spatiu propriu fiecarui membru, care sa asigure o ambianta linistita si un maximum de confort.

Odihna si destinderea intr-un spatiu rezervat acestor functii, intr-o atmosfera intima, in care familia sa se poata aduna, sa poarte conversatii, sa citeasca, sa bea cafea sau ceai sau sa se uite la televizor.

Primirea – spațiul dedicat primirii trebuie sa fie cald, dotat cu mobilier ergonomic, grupat în jurul unei măsuțe, într-un colț care poate fi comun cu cel al odihnei și destinderii.

Studiul – presupune un colț retras, se amenajează pentru fiecare membru al familiei, în raport cu necesitățile de studiu ale acestora.

Luarea mesei – spațiu rezervat luării mesei trebuie să țină cont, de cele mai comode posibilități de servire, de orele de serviciu și de ocupațiile fiecărui membru al familiei, astfel încat să includă posibilitatea desfășurării acestei activități atât separat, cât și în grup.

Pregătirea mâncării – comporta o munca mai dificilă și activități mai complexe, astfel ca spațiul trebuie să fie atent organizat și dotat cu toate echipamentele necesare.

Depozitarea – spațiu pentru păstrarea obiectelor în dulapuri, comode de diferite tipuri sau chiar incăperi special concepute pentru a servi acestei funcțiuni.

Jocul și educația copiilor – trebuie să fie amplasate în locuri însorite, retrase din fluxul circulației și totodata ușor de supravegheat.

Ingrijirea și igiena corpului – această funcțiune este asigurată de echipamentele elecrocasnice (mașini de spalat, aspiratoare etc.) care trebuie să aibă un spațiu, încăpere distinctă.

Circulația – trebuie să fie prevăzută legătura dintre diverse încăperi și trebuie să se facă cu ușurință, astfel încât nici una dintre funcțiunile locuinței să nu fie îngreunată de celelalte. [1]

Fiecare dintre camerele unei locuințe se concentrează pe una sau mai multe funcții, un rol important în asigurarea acestora jucandu-l obiectele de mobilier, prin a caror grupare sunt delimitate clar spațiile rezervate diferitelor categorii de funcțiuni. [8]

Antreul este camera care asigură trecerea dintre spațiul exterior și cel interior, fiind prima încăpere pe care oaspeții dvs. o văd atunci cînd vă trec pragul casei.

Dressing – camera pentru depozitarea hainelor. De asemenea, garderoba are în vedere și piesele mici de mobilier, care sunt amenajate in holul de la intrare.

Livingul este camera destinată familiei este un spațiu informal, localizat în vecinătatea bucătăriei. În casele modeme livingul locul de întâlnire al membrilor familiei, oaspeților, spațiul dedicat unor activități relaxante precum: servirea meselor frugale, vizionarea de filme.

Dormitorul este spațiul potrivit, un pat bun și dulapuri bine de regulă se află la etajul II pe partea opusă străzii, tocmai pentru a evita zgomotul traficului.

Bucătăria este locul cel mai important al casei, de aceia ea trebuie aranjată în așa mod, ca orice activitate în ea să fie ușoară și plăcută.

Necesitățile omului nu pot fi însă precis determinate. Ele se diversifică în timpul istoric și o dată cu ele și funcționalitatea locuinței. [9]

2.5. Echipamentul tehnico-sanitar

Orice construcție trebuie să fie racordată la rețelele publice de distribuție a apei potabile, canalizare a apelor uzate, alimentare cu energie electrică și telecomunicații. Proiectarea, executarea instalațiilor sanitare, de alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale și fluide tehnologice, se face astfel încât acestea să realizeze, mențină, pe întreaga durată de utilizare, următoarele cerințe de calitate: rezistență și stabilitate; siguranță în exploatare; siguranță la foc; igienă, refacerea și protecția mediului; izolație termică, hidrofugă, economie de energie; protecția împotriva zgomotului.

Proiectarea, executarea, montarea, exploatarea și postutilizarea instalațiilor tehnico-sanitare se efectuează în conformitate cu reglementările tehnice specifice, cuprinse în acte legislative (legi, decrete, hotărâri și ordonanțe guvernamentale), normative de proiectare și executare, respectiv de exploatare a instalațiilor, ghiduri, regulamente, instrucțiuni, standarde.

Instalațiile interioare de alimentare cu apă rece și caldă pentru consum menajer (băut, gătit, spălat etc.) au rolul de a asigura alimentarea cu debitul și presiunea necesară a tuturor punctelor de consum al apei. Coloanele de apa rece, calda (sanitara) și canalizare se conduc prin nise inchise către băi și bucătării de unde se fac ramificatiile catre obiectele sanitare. Armăturile obiectelor sanitare se pot racorda direct sau prin intermediul unor distribuitoare de apă rece și respectiv, de apă caldă, cu robinete principale de închidere și cu racorduri flexibile care, permit alimentarea fiecărui obiect sanitar în parte.

Conductele instalației interioare de distribuție a apei reci pentru consum menajer se execută fie cu țevi din oțel sau zinc, fie cu țevi din materiale plastice (polietilenă de înaltă densitate, polipropilenă, policlorură de vinii (P.V.C. 60), rezistente la presiunea de regim de 6 bar și la temperaturile uzuale ale apei reci (10-15°C) și ale apei calde de consum (55-60 °C).

Obiecte sanitare. Pentru utilizarea apei în condiții practice și igienice se folosesc obiecte sanitare, ca: lavoare, căzi de baie, dușuri, wc, pisoare, spălătoare pentru vase, chiuvete, sifoane de pardoseli etc. Obiectele sanitare se execută, în general din faiantă, porțelan, fontă sau tabla de otel zincată, din tablă inoxidabilă (spălătoare de vase, spălătoare comune), din beton mozaicat (spălătoare circulare, spălătoare jgheab etc.), din plumb (sifoane de pardoseală) sau din alamă (robinetele) etc. (fig 7)

Obiecte sanitare alimentate cu apa rece și calda vor avea robinetul pentru apă caldă montat în partea stîngă a obiectului privit din față, iar robinetul pentru apă rece în partea dreapta, trebuie sa fie echipate cu armăturile necesare: robinete, baterii amestecatoare de apă rece cu apă caldă, ventile etc., atît pentru alimentarea cu apa, cât și pentru evacuarea apei folosite.

Lavoarele din portelan sanitar, fontă emailiată și pot fi cu/sau fară spate. Bateria amestecatoare de apă rece cu apa caldă de consum se poate monta pe lavoar. Lavoarul este prevazut cu preaplin și orificiu de scurgere prevazut cu un vintil și indeplinesc urmatoarele functii: de a proteja marginile orificiului de scurgere; de a asigura la nevoie inchiderea orificiului cu un dop din material plastic; de a face legătura cu preaplinul și de a permite racordarea obiectului sanitar cu sifon. (fig. 8)

Sifoanele obiectelor sanitare montate sub ventilul de scurgere și rețină permanent un strat de apă, ce are rolul de a impiedica pătrunderea gazelor nocive din rețeaua de încălzire în încăperi. Sifonul executat din fontă, plastic este prevăzut cu un capac demontabil pentru curătire în timpul exploatării. Sifoanele pentru chiuvete și spalatoare se execută din plumb de scurgere și sunt de tip S sau de tip P; pot fi înlocuite cu sifonul butelie cu corp din fontă, având diametre de 11/2” sau 2”.

Obiectele sanitare se montează după ce s-a efectuat proba de presiune a întregii retele de distributie a apei și dupa ce s-au terminat lucrările de finisaj din încăperi, pentru evitarea uzurii obiectelor sanitare, instalației de canalizare cu ocazia efectuării acestor lucrari [27].

Instalația de canalizare – sistem de conducte situate pe proprietatea publică sau privată ce transportă apele uzate menagere, ape pluviale sau fluizii ce indeplinește condițiile de deversat, și nu include colectorul principal de canalizare stradală.

Elementele componente ale instalației interioare de canalizare menageră se clasifică în funcție de poziția și rolul pe care îl îndeplinesc: conductă de legatură – între obiectul sanitar și coloană; coloana de canalizare – conductă verticală; conductă de ventilare – realizează aerisirea instalației, poate fi separată, comună, suplimentară sau dublă; conductă colectoare orizontală – conductă orizontală în interiorul cladirii (tine pîna la 1 m înainte de iesire din cladire); accesorii – piese de curățat, separatoare, sifoane, vane, etc.

Instalațiile de încalzire asigură în perioada rece t۫ optimă în încăperi, și îi revine rolul complex al schimbului de căldură și masă între om și mediul înconjurător să se desfășoare fără urmări negative asupra organismului. Participă activ la realizarea bilanțului energetic al unei încăperi, acoperind pierderile prin căldura cedată de sistem, asigurând astfel, pentru om, condițiile de termoneutralitate senzorială (lipsa senzației de cald sau de rece).

Instalațiile de încălzire se pot clasifica după: modul în care se face transmisia căldurii: încălzire prin convecție, radiație; natura agentului termic: încălzire cu apă caldă, apă fierbinte, abur cu presiune joasă, abur cu presiune medie, aer cald; modul de amplasare a sursei termice: încălzire locală, centrală și la distanță; natura energiei utilizate: încălzire cu energie convențională (combustibili fosili: gazoși, lichizi, solizi), încălzire cu energii neconvenționale (energie solară, energie geoțerma-lă, biomasă ețc.), încălzire electrică, încălzire cu pompe de căldură, instalații de recuperare a căldurii reziduale; modul în care se asigură parametrii din interiorul încăperilor: încălzire normală și încălzire de gardă [38].

Clasificarea sistemelor de încălzire locală se poate face după modul de acumulare și cedare a căldurii:

Sobe cu sau fără acumulare, sobe din zidărie de cărămidă și teracotă, sobe metalice, sobe de construcție specială (șemineuri, camine)

Încălzire cu apă caldă. Se utilizează drept agent termic apa caldă cu temperatura maximă de 95°C. Agentul termic își mărește potențialul termic în cazan, preluând o parte din energia termică cedată de combustibilul ars, iar printr-o rețea închisă de conducte, transferă energia termică acumulată, spațiului ce urmează a fi încălzit, utilizând suprafețe de încălzire.

Sistemele de încălzire cu aer cald utilizează aerul ca agent termic de tansport. Spre deosebire de sistemele de încălzire cu apă caldă și fierbinte sau abur, în care energia termică se transmite la consumatori prin intermediul unor schimbătoare de căldură (corpuri de încălzire, echipamente, aparate termice etc.), în sistemele cu aer cald agentul termic este utilizat direct de consumator fără un schimbător de căldură intermediar. Sarcina termică necesară a încăperilor poate fi acoperită în 'itregime cu ajutorul acestui sistem sau poate fi preluată numai parțial, fiind completată de alte tipuri de sisteme de încălzire, în conformitate cu destinația încăperii și soluția tehnică adoptată.

Energia electrică. Din punct de vedere tehnic, utilizarea energiei electrice pentru încălzirea clădirilor prezintă multiple avantaje în raport cu celelalte sisteme de încălzire bazate pe folosirea combustibililor clasici. Aceasta face ca energia electrică să fie privită ca un viitor potențial energetic pentru nevoile gospodărești.

Energia solară se utilizează în scopuri gospodărești, fiind eficientă în procese vizând încălzirea spațiilor sau/și prepararea apei calde de consum. Întrucât cererea de energie termică nu coincide cu disponibilul de energie solară, sistemele de încălzire solară au o răspândire mai mică.

Instalațiile de ventilare și climatizare au rolul de a menține starea aerului din încăperi, respectiv temperatura, umiditatea, viteza și puritatea, în anumite limite dinainte stabilite, în tot timpul anului, indiferent de variația factorilor meteorologici, a degajărilor și a consumurilor de căldură interioare. Limitele parametrilor microclimatului interior depind, la rândul lor, de destinația încăperilor, de natura activității desfășurate, de procesele tehnologice. [40]

Ventilarea naturală poate fi: neorganizată sau organizată cea mecanică poate fi: simplă, sau combinată. Climatizarea poate fi pentru confort sau în scopuri tehnologice.

Instalatii energie electrică. Receptoarele electrice sunt aparate care transformă energia electrică într-o altă formă de energie utilă omului (lampa electrică, motorul electric, cuptorul electric, transformatorul electric etc.) Alimentarea din sistemul energetic, indiferent pe câte căi se face, este considerată o singură sursă de alimentare. [38]

Instalații de protecție a clădirilor. Instalația de protecție împotriva trăsnetului este formată din Instalația exterioară (IEPT) compusă, la rândul ei, din dispozitivele de captare, conductoarele de coborâre, priza de pământ, legături echipotențiale. [40]

2.6. Concluzii la capitolul II

Locuința se leagă de fapt, de tot ce ține de comportamentul uman, și nu face altceva decât raspunse unor cerințe și unui anumit mod de viața a locatarilor.

Pentru ca locuința sa corespunda tuturor cerințelor si exigențelor moderne e nevoie de investiții mari. De calitatea materialor alese de forma, de model depinde buna functionalitatea a echipamentului tehnico-sanitar, Aplasarea geografică a casei are și ea o impormanță majora in crearea unui spațiu al armonios, un loc al bunastarii și al evoluției.

Proiectarea ergonomiei este considerată o stiință, ea implică proiectarea echipamentelor, produselor și a sistemelor cu scopul de a maximiza nivelul de siguranță, confort, și eficiență pentru cei care le folosesc. În ergonomie, oamenii și obiectele pe care le folosesc sunt considerate ca o unitate.

3. PROIECTAREA ȘI PREZENTAREA INTERIORULUI CASEI DE LOCUIT

3.1. Abordarea stilului contemporan în eleborarea conceptului de design al casei

Interioarele moderne includ tot ceea ce un proprietar ar dori să vadă, țesături confortabil, designer perdele, primitoare atmosferă, mobilier multifuncțional și multe altele. Alegerile sunt nelimitate, dar un lucru care este foarte important pentru un proprietar este propria creativitate. Stiluri contemporane face sa te simti incomplet, cu excepția cazului în ai da propria contribuție la ea. [30]

Designul interior contemporan (stil modern), fără trăsături ferme și greu de diferențiat de alte stiluri de design contemporane. Acest stil se numeste modern contemporan pentru că a înglobat numai trăsăturile de design specifice sfârsitului de secolul XX, spre deosebire de alte stiluri contemporane care mai păstrează și elemente din stiluri de design ale inceputului de secol XX si chiar ale secolului XIX.

Stilul contemporan este definit prin linii clare ce creează o atmosferă relaxantă, spații deschise, culori neutre, elemente și materiale inspirate din natură.

Decorul în stilul contemporan se bazează mai mult pe materiale și textura decăt pe culoare, cu scop de a crea un punct de interes spațios și vizionar. Cea mai atragatoare calitate a stilului modern este accentul pus pe spații deschise. Spațiul poate fi accentuat vizual, în cazul în care incaperea e mică, cu ferestre mari prin care lumina să fie lasată sa patrundă in voie. Accesoriile atent alese sunt foarte importante în orice decor, picturile abstracte sau sculputurile în toate incaperile, liniile simple și culorile neutre ale stilului contemporan, și doar din loc în loc niște puncte de interes mici pete de culoare dau farmec abianței din interior.

Proiectul de față constituie proiectarea unei casa unifamiliale conceptuale care constituie scurafața totală de 230m², separat în două nivele parter (116m²) și etaj (113m²). Parterul are următoarele zone compartimente:

1. Antreu S=5,6m² 5. Bloc sanitar S=3,9m²

2. Garderoba S=4,5m² 6. Cabinet S=14,0m²

3. Hol S=8,2m² 7. Sufragerie S=21m²

4. Menagerie S=9,0m² 8. Living S=34,0 m²

Etajul constituie următoarele zone proiectate:

1. Scara S=5,3m² 6. Odaia copiilor S=12,5m²

2.Antrisol S=31.4m² 7. Garderobă S=2,8m²

3.Sală de sport 13,2m² 8. Dormitor S=19,5m²

4.Garderobă S=4,0m² 9. Baia S=9,5m²

5. Bloc sanitar S=6,8m² 10. Garderobă S=8,7m²

Amenajarea în stil modern se caracterizează prin linii curate și suprafețe fine, fără detalii complicate, insă, acest lucru nu înseamnă ca o locuința amenajată după principiile acestui stil trebuie sa aibă o înfățisare rece, sterilă si rigidă. Design-ul contemporan se joacă cu lumina și culorile, formele și functiunile acestora. Stilul de azi este o îmbinare de elemente confortabile, locuibile care creează o senzație sofisticată și proaspătă.

O casă amenajată în stil contemporan poate fi liniștită și comfortabilă. Pentru a ajunge la acest stil este important să respectati niște reguli de baza: simplitatea, subtilitatea, texturile și liniile clare, culoarea, spațiu și formele caracteristice acestui stil.

Culorile stilului modern sunt neutre, albul și negrul (pardosea) sunt principalele culori completata de accentele culorilor vii. Pardoselile – confecționate din lemn, gresie sau vinyl, pereți se folosesc culori neutre să pună în evidență accesoriile viu colorate. Se poate de asemenea de vopsit un singur perete într-o culoare puternică, și ceilalți să ii lăsați în culori neutre ori să folosiți o culoare puternică pentru toți pereții. Daca pereții și ferestrele sunt vopsite în pasteluri sau în culori tari, atunci finisajele, decorațiunile trebuie să fie în culori neutre.

Detaliile arhitecturale, tavanele înalte, ferestrele simple, și formele geometrice sunt foarte importante. Spațiul contemporan nu este aglomerat, piesele de mobilier și decoratiunile sunt puține, dar sunt foarte bine puse în valoare. Stilul modern se folosește de elementele structurale ale casei: conductele de încalzire/aerisire, țevile sau cărămizile sunt lăsate la vedere, putand fi vopsite în aceeasi culoare cu cea a pereților, ori cu o culoare contrastanta pentru a fi scoate în evidență.[48]

Interioarele se limitează la combinații tone-sur-tone, cu palete de brun, crem și alb pur. Drept exemplu poate servi covorul din zona 8 al etajului CATELLA RUG executat în stil contemporan desen giometrizat, designul executat de către EMILY TODHUNTER. (fig. 9) Pete puternice de culoare se regăsesc adesea pe zone de pereți, picturi, covoare și obiecte de arta.

Design-ul corpurilor de iluminat sunt transformate în obiecte de arta de sine stătătoare cu linii drepte, finisaje metalice. Mobilierul compuns din piese cu linii curate, siluete fine, suprafețe fără ornamente. Piesele de mobilier sunt simple, fără curbe sau elemente decorative. Canapelele, scaunele și fotoliile sunt și ele simple, fără niciun fel de element decorativ. Ele nu trebuie să aibă picioarele acoperite, ba din contra, trebuie lasate la vedere. Pentru realizarea acestora se folosește în general piele, piele ecologică, dar și texturi fine, simple și puțin sofisticate. Lemn în culori deschise, arțar sau paltin, cu accesorii din vitralii, oțel, nichel sau crom, formele geometrice, fine, curate, bine definite. Tapiseria este neagra, alba sau alte tonuri neutre și este confecționată din fibre naturale. Materialele au un aspect natural: piele, lânî, bumbac, matase, iuta și sunt texturate. Pernele aduc culoare și motive geometrice, țesăturile naturale (mătasea, lana sau bumbacul pe alocuri sunt intâlnite, modele viu colorate in covoare. [47]

Pentru a crea un aspect mai primitor camerei e destul de adaugat multe perne și pernute în culori contrastante.

Stilul contemporan se afla în stransă legatură cu stilul minimalist, explică specialiștii de la Galeriile Noblesse. Nu în ultimul rand, stilul contemporan se potriveste persoanelor active, care pune accent pe ideea de "practic", atat în ceea ce privește depozitarea și separarea obiectelor. Design interior trebuie să coincidă cu personalitatea locătarilor, conțină piese de mobilier de o calitate înaltă, nu se renunțat la simplitate, îmbinare armonioasa între vechi și nou. Amenajarea interiorului unei locuinte relatează "povestea" locatarilor și de aceea este atât de important ca spațiul de refugiu și relaxare, să-i reprezinte. Stilul contemporan nu poate da forma dorintelor tale și nevoii de frumos fară elementele moderne.

3.2. Solutionarea cromatica a interiorului

Culoarea a fost utilizată încă din antichitate pentru a "însufleți" obiectele de arhitectură, templele grecești erau viu colorate, puritatea albului marmurei atât de apreciată în ultimul timp este găsită ascunsă sub straturi robuste de culori primare.

Modernismul preia utilizarea culorilor primare în compoziții de factură pictural-abstractă, în contrapunct cu prezența betonului brut sau a utilizării predominante a unui fondal neutru (fig.10). În prezent, ca nuanță de ultimă inovație tehnologică, culoarea face parte din integritatea materialelor de construcție, colorarea betonului cu pigmenți are ca scop evitarea tonurilor terne de gri care le definesc imaginea În orice context culoare și modul în care ea participă la crearea imaginii arhitecturale sunt puse în evidență de lumină. Pentru arhitect, o bună stăpânire a culorii este modului în care obiectul e modelat de lumină și umbră, de unde lumina deschide natural planul utilizării subtile a culorii.[6]

Utilizarea culorii în arhitectură are mai mulți factori determinanți. Un prim plan poate porni de la determinările personale ale arhitectului care își formează din utilizarea unor game cromatice sau non culori (alb și negru) o amprentă "de autor".

Culoarea, prin influența pe care o are asupra percepției umane, comunică despre programul de arhitectură și înscrie în context obiectul propriu-zis, fie prin armonie, fie prin contrast. Tonurile reci pot comunica spre exterior o funcțiune sobră, puțin accesibilă publicului larg, în timp ce tonurile calde denotă o funcțiune "deschisă".

Cromatica depinde de o multitudine de factori care determină utilizarea unor palete și game cromatice specifice ca de exemplu mediul geografic, perioada istorică, curente artistice, determinări culturale. Cromatica interiorului la rândul sau este determinată de programul de arhitectură, destinației spațiului respectiv.

Cromatică contemporană o reacție a deceniilor trecute, urmând să-și afle liniștea unor game discrete și contextualizate pe măsură ce trăirile sufletești își află treptat o cale de exprimare armonioasă. Culoarea casei de locuit ignoră în bună măsură reguli simple de tratare a spațiului interior. Paletele deschise au rolul de a spori gradul de "iluminare" a spațiului. [3]

Scheme de culori în amenajările interioare

Încrederea tot mai mare a omenilor în culori și stiluri personale, fac aproape orice culoare să fie la moda. De la albastru “de sticla”, la verde botanic, alb și negru dramatic și roz foarte pal, direcțiile în domeniul culorilor se îndreaptă spre experiențe fermecătoare, cu totul individuale.

Având la îndemană tehnologia de a crea orice culoare pentru vopsirea pereților, alegerea culorii potrivite pentru locuință poate fi o misiune dificilă și obositoare însă specialistii ne pun la dispoziție următoarele scheme cromatice spre a ne ujuta în alegerea potrivită.

1. Schema monocromatică (o singură culoare în diferite nuanțe, de la închis la deschis) este o schemă armonioasă, reprezentând calea cea mai sigură și lipsită de pericole în decorarea interiorului, însa, aceasta metoda, câteodata, poate fi destul de plictisitoare.

2. Schema ce folosește culori adiacente de pe roata culorilor vă oferă oportunitatea pentru realizarea unor puncte de atracție mai captivante.

3. Schema complementară, ofera mai multă flexibilitate în folosirea culorilor de accentuare, însă aceasta trebuie folosită cu atenție. Pentru o armonie cromatică, variațiuni de culori complementare, precum roșu și verde, galben și violet sau albastru și portocaliu pot să creeze efecte remarcabile într-o încapere.

Culorile neutre, precum maro și gri, sunt lipsite de pericole atunci când sunt folosite ca scheme cromatice în decorarea interiorului, deoarece ele se potrivesc cu aproape oricare culoare. Combinații foarte reușite se primesc atunci când zugravim un perete într-o nuanță neutră și peste aceasta realizăm o figură geometrică într-o altă culoare intensa, precum verde, orange sau violet. La combinații de patru culori în amenajarea interiorul, cel mai bine se potrivesc trei culori de acelaș tip – cald sau rece – și una contrastantă.

Culoarea preferată din schema cromatică aleasă, poate fi accentuată prin folosirea accesoriilor, precum vase decorative, rame de fotografii, tablouri sau covoare. [2]

Nuanțele botanice, verdele gri sau olive-ul pot fi folosite în mod singular sau combinate cu albastru pal sau acvatic cu scopul de a creea un spațiu de locuit ce evocă natura. Culoarea nisipului și maroul de argilă pot fi combinate cu scopul de a completa impresia de natura.Aceste combinații de culori sunt potrivite pentru orice tip de încăpere, dar sunt cel mai indicate pentru băi, bucătării și living. Eleganța sofisticată a combinației de alb și negru, vor intensifica spațiile opulente pline de accesorii, corpuri de iluminat, oglinzi și țesături bogate.

Dramatic și sofisticat, combinatia de alb și negru devine cea mai buna alegere pentru spațiile fastuoase, elegante. Dormitoarele și camerele de zi sunt cele doua spații care pot să beneficieze de aceasta eleganță sofisticata. Întotdeauna clasicul, alb și negru oferă o imagine proaspătă, curată și elegantă.[8]

Finisări metalice și lucioase, alaturi de texturi bogate beneficiază de sofisticarea acestei palete remarcabile. Pentru o nota neașteptată de culoare, puteti adauga unele culori intense, precum roșu dramatic sau mențineți imaginea clasică a încăperii printr-un roz subtil sau gri.

Pornind de la pereți, putem crea cele mai surprinzătoare combinații de culori. Fie că aplicam o vopsea sau un tapet, putem scoate în evidență o anumită zonă a camerei realizand un perete de accent. Alegem pentru acestă nuanțe mai puternice, cum ar fi portocaliu, verde smarald, violet, iar pentru restul pereților tonuri mai deschise. Același rezultat poate fi obtinut și cu un tapet cu imprimeuri florale.

Materialele textile au o contribuție semnificativă în realizarea decorului unei incăperi. Acestea asigură confortul și in același timp “imbraca” camera in culoare. Putem aduce nuantele primavaratice fososindu-ne de tapiteria canapelei, de husele de perna sau de draperiile de la ferestre. Putem combina accesorii de verde crud cu textile evidentiate în culori tari, cum ar fi mov, galben, rosu. Dacă dorim mixuri de impact, trebuie să ne orientam catre game de culori total opuse, cum ar fi portocaliu cu verde, portocaliu cu visiniu sau bleu cu galben.[47]

Putem da o noua față dormitorului folosind culori puternice, îndrăznețe pentru lenjeria de pat și să păstrăm tonurile neutre pentru pereți și pardoseală. Albul și albastul pot fi și în acest an culorile cele mai folosite pentru zona băii. De fapt, aceasta combinație nu se va demoda niciodată, și va fi tot timpul o opțiune pentru cei care iși doresc un aspect curat și elegant fară a scoate foarte mult în evidență acest spatiu.

Accesoriile ne ajută de asemenea să aducem o pată de culoare spațiului. O plantă în ghiveci, o vază, cateva fotografii, sunt doar cateva dintre obiectele ce pot fi utilizate pentru a realiza un decor plăcut.Reușita unei amenajări depinde foarte mult de paleta cromatică folosita. Piesele de mobilier, elementele de decor, pot avea linii fine, elegante, dar dacă cromatic nu se potrivesc intre ele, aspectul de ansamblu poate fi unul dezastros.

Mobilierul în culori reci este evidentiat de un fond alb, iar culorile calde ale mobilei sunt accentuate de un fond inchis. În functie de gradul de armonizare cromatica a mobilierului cu ansamblul, spatiul va avea un aspect neutru sau dinamic. Pentru o atmosferă linistită, echilibrată și calmă cele mai potrivite piese sunt cele în culori calde, naturale (nuanțe și tonuri de nisipiu, brun sau maroniu). Adaugati accente folosind pentru tapiteria canapelelor, așternuturi, perdele, covoare și tot ce ține de materiale textile tonuri de verde și albastru (verde oliv, turcoaz inchis) – culorile cel mai des întalnite în locuintele amenajate dupa ultimele tendinte. Acelasi efect linistitor il veti obtine si cu ajutorul nuantelor de rosu si oranj sau a combinatiilor ton pe ton.

Pentru o încapere cu aspect dinamic, jucăus sunt folosite culorile puternice (fuchsia/roz, verde, mov, galben, portocaliu, rosu, albastru marin/electric) si contrastele indraznete (portocaliu-albastru, galben-verde, rosu-negru, violet-roz), care, deși sunt mai greu de realizat, pentru că există un risc destul de mare, combinatiile greșite de culori, sunt mult mai de efect. De obicei, pentru a crea un contrast, se folosește o culoare caldă și una rece, dar nu este neaparat necesar să se folosească combinațiile de bază, cum ar fi albastru cu portocaliul. S-ar mai putea de incercat combinații de gri cu albastru deschis, sau maro și verde deschis pentru a obține aranjamente plăcute în contrast.

În bucătării se folosesc în special culori deschise, se merge mai mult pe alb, crem, dar și pe culori pastel. Negrul este de cele mai multe ori evitat, deoarece poate da o imagine sumbră incăperii și poate micșora vizual spațiul. Aceste efecte pot apărea atunci când nonculoarea este folosită necorespunzator, fie în cantități prea mari, fie în combinații cu alte culori inchise.

Efectele negative pot fi echilibrate prin combinarea negrului cu alte culori deschise, pe care le aplicam în cantități mult mai mari comparativ cu cea a culorii închise. Folosirea negrului în bucătărie era considerat acum cațiva ani un gest neconformist. În timp, lucrurile s-au schimbat, negrul devenind o culoare modernă, întalnita din ce în ce mai mult în propunerile de design interior. Mai toate elementele, indiferent de dimensiune, pot contribui la crearea unui “decor negru”: decoraîiuni, materiale, accesorii, piese de mobilier, pană și pereții, pardoseala sau tavanul.

Culorile influenteaza vizual modul în care percepem un anumit spaîiu, motiv pentru care, în alegerea mobilierului, trebuie sa tinem cont, pe langa materiale, forme, dimensiuni, modele și texturi, și de acest aspect. Piesele de mobilier reprezintă principalele elemente componente ale unei incăperi, conferind acesteia, prin caracteristicile lor, personalitate și stil. Între cromatica mobilierului, finisaje și decoratiuni trebuie neaparat sa existe corespondete. Asadar, alegeti piesele de mobilier in functie de cromatica generala a locuintei.[2]

Cele mai folosite nunțe vor fi cele de violet, verde deschis, galben lamâie și albastru. De asemenea, din paleta cromatică a acestui sezon nu lipsește nici Radiant Orchid, una dintre cele mai puternice și feminine culori. Aceste tonuri primavaratice se potrivesc oricarui stil de amenajare.

3.3. Lucrările de finisaj

Lucrarile de finisaj au rol constructiv, functional, decorativ si igienicosanitar si se executa, în general, dupa ce întreaga cladire de rosu (fundatii, pereti) si acoperisul au fost terminate.

Finisajele unei cladiri cuprind urmatoarele tipuri de lucrari :

Tencuieli și placaje. Tencuielile sunt elemente de finisaj, care se aplică pe suprafața brută a pereților, tavaneIor sau a altor elemente de construcții, avînd următoarele roluri: de protecție a elementelor de rezistență; decorativ, pentru realizarea unor anumite forme estetice; igienic și de întreținere ușoară în timpul exploatării; de izolare termică, fonică și hidrofugă.

Tencuielile se obțin prin întărirea unor straturi de mortar aplicate succesiv pe suprafața de fiIiisare. [15]

Placaje sunt lucrări de finisaj interioare sau exterioare pe suprafața pereților sau a stîlpilor prin fixarea unor plăci sau panouri din diferite materiale, utilizînd diferite metode de prindere. Placajele în interiorul proiectat au următoarele funcții: de protecție a elementelor de construcție împotriva acțiunii distructive a agenților exteriori (precipitații, îngheț-dezgheț etc.), sau a celor interiori (umeditate, acizi etc.), precum și împotriva unor acțiuni mecanice; igienic, prin asigurarea unor suprafețe curate și durabile, cu o întreținere ușoară; estetic, prin aspectul decorativ (forma, culoare, model etc.); izolare termică și acustică, în anumite cazuri. Placajele au fost utilizate în zona antrisol de la etaj fiind de culoarea albă, executate în stil contemporan, dimensiunile 1220x2440mm. grosimea 1.5mm. densitatea de 730kg/m², laminată cu melamină avînd ca scop delimitarea spațuilui pe zone. (fig.11)

Comparativ cu alte sisteme de finisare, placajele sunt costisitoare, dar permit realizarea de soluții estetice, calitative, superioare, astfel că investiția inițială se armonizează în timp datorită costurilor reduse de întreținere și a durabilității mari în expluatare. Placaj ele se pot clasifica: după pozi/ia în constructie, pot fi: placaje interioare, placaj ele exterioare; după forma și dimensiunile plăcilor, pot fi: placaje din plăci de dimensiuni mici format standard, plăci de dimensiuni mari, care se stabilesc în funcție de planurile de arhitectură ale clădirii respective; după natura materialului folosit, pot fi: plăci din piatră naturală, faianță, ceramice smălțuite, lemn și produse diverse din lemn, sticlă colorată, cărămidă aparentă, beton mozaicat, plăci din profiluri extrudate de aluminiu, plăci rigide din PVC; după modul de prindere a plăcilor pe strat-suport, pot fi: aplicare cu mortar; lipite cu adeziv sintetic, fixate cu legături metalice, montate cu șuruburi sau cuie, sistem combinat.

Zugraveli, vopsitori și tapete

Prin zugrăveli se înțelege lucrările de finisaj realizate sub formă de pelicule subțiri, pe suprafețele tencuite, dintr-o compoziție de lianți de apă, în diferite culori. Lucrări de zugrăveli se execută la interiorul și exteriorul construcțiilor, avînd rol igienic, de protecție și decorativ-estetic.

După aspect și calitate, zugrăvelile pot fi: zugrăveli simple, constînd din acoperirea suprafețelor cu o zugrăvit într-o singură culoare,utilizată la încăperi de administrative, social-culturale etc.; zugrăveli în culori, constatînd dintr-o culoare de fond, pe care se aplică diferite desene în una sau mai multe culori. Acestea se folosesc la încăperi de locuit, birouri, restaurante, etc.; zugrăveli în relief, care se execută aplicînd un strat de compoziție de consistență vîscoasă, astfel ca să se obțină un desen în relief. Acestea se folosesc la încăperi de locuit și la finisarea interioarelor de importanță deosebită.

Vopsele se aplică pe suprafețe tencuite, pe lemn sau metal și sunt formate din pigmenți. sau coloranți dizolvați într-un liant peliculogen (în compoziția căruia nu intră apă). Lucrările de vopsitorii se execută la interiorul și exteriorul construcțiilor.

După tipul materialului utilizat, vopselile pot fi: vopsele de ulei; vopsele cu emailuri,folosite în clădiri de locuit, social-culturale,pentru a obține fmisaje de calitate superioară; vopsele speciale și decorative (acoperirea cu lazur, băițuirea,ceruirea, poleirea).

Tapetele sunt foi de hîrtie sau material textile (cu sau fără peliculă din polimeri), din mătase sau mase plastice, cu sau fără desen, cu fața netedă sau în relief, într-o singură culoare sau mai multe culori. Tapetele pot fi: tapete lavabile,ttapete semilavabile, tapete nelavabile.

În dependență de materialul folosit pentru temelie avem cîteva tipuri de tapete: de hârtie, textile, de vinil, de flizelin, plută, din fibre de sticlă,metalizate. [25]

Pardoseleli. Pardosele sunt elemente de construcție situate la fața superioară a planșeelor sau direct pe pămînt, care alcătuiesc o suprafață plană, netedă și rezistentă la uzură și care au rolul de a prelua și transmite încărcările date de circulație și depozitare, precum și rol estetic, de izolare termică și fonică.

Structura pardoselii, în general cuprinde: stratul de uzură, care este supus direct circulației (pardoseala propriu-zisă); stratul suport, care primește încărcările de la stratul de uzură și o transmite mai departe planșeului sau pămîntului.

Un criteriu important în funcție de care se pot clasifica pardoselile îl constituie natura materialului din care se execută stratul de uzură. Din acest punct de vedere, pardoselile pot fi:

• din lemn și din materiale pe baza de lemne scânduri, dușumele cu lamba și uluc, parchet lamelar, plăci fibrolemnoase extradure, pavele din lemn, covoare sau plăci din plută);

• din piatră naturală (plăci, dale sau pavele, calupe de piatră);

• din piatră artificială arsă(gresie, plăci ceramice);

• din piatră artificială nearsă (beton, ciment,mozaic tumat,mozaic venețian);

• din sticlă (pIăci și pavele);

• din materiale polimere( covoare sau plăci din policlorură de vinil cu sau fără suport textil,covoare sau plăci din cauciuc);

• din rășini sintetice.

Pardoselile se pot executa:

• prin turnare în suprafețe continue, cu sau rară rosturi de dilatare;

• prin montare unor elemente prefabricate.

Ele pot fi clasificate după gradul de izolare termică a stratului de uzură:

• pardoseli calde, avînd stratul de uzură din materiale cu coeficientul de conductibilitate termică mică;

• pardosele reci, cînd coeficientul de conductibilitate termică este mare.

Pardoseaua a fost finisată cu laminat Kronostar, Eurofloor Premium Glossy, tara producîtoare Germania cu parametrii 1380x193x8mm. cod EPG 64. Laminat Eurofloor Trendu Style, cod ETS 08, producător Germania cu lungimea placii: 1292mm, lățimea placii: 192mm, grosimea: 8mm. (fig.12)

Tavane. Tavanul, este un component important al unui interior din punct de vedere estetic și funcțional. Imaginația creatoare și tehnologică avansată au creat soluții, care ne dau posibilitatea de a realiza tavane originale, adaptate oricărei direcții stilistice. Astfel, în funcție de spațiul ce trebuie amenajat, stilul pentru care optăm și bugetul de care dispunem, variantele sunt multiple. Este corect să îți dorești o coloristică variată în locuința însă în același timp este adevărat că prin culoare camerele trebuie să comunice. Pentru a realiza această legătură, cea mai simplă corelare este aceea de a vopsi tavanul în alb în fiecare cameră. Nu este recomandat un alb simplu, poate avea tente de galben, roz albastru și crem. [24]

Cel mai nou sistem este acela de tavan adaptabil la temperaturi și umiditatea spațiului în care este amplasat. De ceva timp, ca metoda de execuție și finisare a tavanelor se preferă montajul structurii metalice placată cu plăci de ghips-carton. Această metodă a înlocuit metoda clasică a tencuirii cu următoarea vopsire datorită numeroaselor avantaje: timp de execuție mult redus; execuție mai "curată"; posibilități mult mai mari de modelare; poziționare facilă și flexibilă a instalațiilor electrice sau de climatizare; aspect al.suprafeței finisate mai de calitate.

Mobilierul și caracteristicile acestuia

La decorarea, redecorarea spațiului interior, se începe prin selectarea stilului, în urma acesteia se stabilesc caracteristicile și trăsăturile acestuia. Fiecare locuință poartă amprenta proprietarului si/sau a designer-ului, însa există câteva categorii bine definite de stiluri decorative din care s-ar putea de inspirat.

Mobilierul contemporan reprezinta o combinație de elemente preluate de la alte stiluri: de la nuanțele deschise și intense, culorile tari și obiectele de mobilier cu forme curbe ale stilului retro și pâna la pieselele specifice unor stiluri de actualitate precum: urban sau chic. Este foarte permisiv și indrăgit de iubitorii de arta, care pot opta, deopotriva, pentru liniile drepte, curbe sau pentru temele circulare. Stilul contemporan este mult mai lejer decât celelalte stiluri și mai confortabil decat multe dintre ele.

Mobilierul din zona antrisol (31.4m² ) este caracterizată prin culoarea și forma acestuia specific stilului contemporan canapea producătorul Albert&Einstein, canapeaua "Portleind" 4400x4438x880 de culoarea bej, executată din 80% polyester, 20% spandex. (fig.13)

Masă pentru cafea cu partea superioară din oței, sticlă călită de culoarea fumurie grosimea de 12mm. producător Outlet Mebel, cu parametrii de 120x65x37. (fig.14).

Masă pentru televizor producător CROSSING, colecția Tanned leather sideboard, culoarea camel, cu parametrii de 760x420x300. (fig.15).

În proiectul de față în zona 8 a etajului (dormitor) în interiorul proiectat sa utilizat pat dublu produsul fabricii ALF colecția LETTI GRUPPI NOTTE cu parametrii 211,5x96x1900 (fig.16).

În ultima perioada, s-a vorbit destul de mult despre minimalism, acest stil este foarte diferit de retro, urban, art deco sau casual, detașându-se considerabil prin câteva particularități: linii curate, netede și drepte (de exemplu: o masa in stil Parsons sau mobila cu influente asiatice), design cubic simplist, nuante neute, aspect futurist. Sticla este prezenta foarte des în mobilerul stilului minimalist, conferind strălucire și luminozitate încăperilor.

Tot în acest dormitor sa utilizat ușa fabricii VOLXOVET colectia Avant executată în stil contemporan. Materia prima este PAL, sticla: lacobeli negru

În proiectarea zonei 8 a etajului II sa decis montarea unui dulap VolodZa producatorul Turcia, sistemul de deschidere Yeniler MK-023 (fig. 17).

Fotolui-leagăn ocupă locul de frunte în interiorul acetei zone executat in stil contemporan specific interiorului, parametrii: lățimea: 590mm, adîncimea: 1000mm, înnălțimea: 950mm. (fig.18).

Mobilarea sau aranjarea mobilierului într-un spațiu dat trebuie să fie făcută în funcție de doua caracteristici esențiale ale ambianței arhitecturale:[32]

• mobilierul il reprezintă pe om și trebuie raportat la dimensiunile acestuia, asigurandu-i-se totodată spații ergonomice de manevrare, deplasare, utilizare și de relații interpersonale (spații de discuții sau de lucru);

• mobilarea se face în functie de dimensiunile spațiului și de arhitectura acestuia: pentru spațiile vaste e necesar de mobilier și de echipamente unicate, numarul acestora fiind mai mare decât pentru spatiile reduse.

Aranjarea mobilei sa efectuat în proiectul dat după mai multe criterii: funcționale – caz în care mobilierul va fi amplasat și aranjat astfel încât el să satisfacă principalele funcțiuni ale unităților arhitecturale ale locuinței; psihologice când mobilierul va fi astfel asezat încat să raspundă nevoilor de comunicare interpersonală, de relaxare, de stimulare a unor activitati etc.; ambientale – ceea ce presupune combinarea concomitenta a arănjării mobilierului cu fondul și tonalitatile (pereți, pardoseala, tavan), cu cadrul constituit, cu peisajul vazut din interioare, cu luminile, culorile etc.

Fiecare cameră a unei locuințe are specificul ei și este dominată de un mobilier adecvat sau cel puțin de o piesa caracteristica. Astfel, din dormitor nu poate lipsi patul, din sufragerie masa cu mai multe scaune, din bucatarie aragazul de gatit etc. Acestea vor fi completate de alte piese de mobilier, în funcție de necesitățile utilizatorilor, de specificul camerelor, de valorificarea spațiului etc. Gruparea mobilierului sa efectuat după cîteva scheme clasice de folosite rațională a suprafețelor:

• perimetrală (pe toată înălțimea pereților),

• fragmentară (când pereții au dimensiuni diferite),

• tehnologică (când domină aparatele și echipamentele),

• insulară, alveolară, transformațională (când se foloseste mobilier multifuncțional sau transformabil) sau compusă (se folosesc piese de mobilier diferit sau improvizate, alăturate sau suprapuse pe criterii de asemanare și compatibilitate ale dimensiunilor, formand ansambluri functionale inedite).

Mobilierul unicat ocupă, de obicei, cea mai mare parte a apartamentului. Specificul construcției de acest gen exclude utilizarea rațională a spațiului, motiv pentru care apartamentul pare aglomerat atât vizual, cât și spațial. Trăsătura negativă a mobilierului unicat constă în înălțimea mică a dulapurilor, deasupra cărora se formează un spațiu nefolosit, sau cel puțin utilizat în mod necorespunzător – suprafața deasupra dulapurilor se transformă într-un depozit, fapt ce afectează aspectul interiorului. Prin urmare, spațiul ocupat de mobila unicat este folosit doar în proporție de o treime de unde apare și idea de al înlocui cu cel modern care să permită utilizarea mai eficientă a spațiului limitat din încăperi. Asemenea tip de mobilier poate fi un dulap cu uși glisante, montat în perete sau mobilierul modular. Un avantaj important al mobilierului modular este faptul că din module poate fi asamblată mobila pentru diverse odăi, fie vorba despre un dormitor, birou sau camera de zi. Modulele sunt complet diferite, atât în mărime (lățime, înălțime și adâncime), cât și în funcție de destinație. Exista module din care se pot asambla dulapuri pentru lenjerie, rafturi, paturi, mese, dulapuri cu sertare, cutii pentru jucării, mese de scris și mese pentru computer.[34]

Mobilierul modular constituie o soluție excelentă pentru apartamentele mici, în cazul în care o cameră are mai multe destinații, de exemplu, o odaie care combină dormitorul și biroul de lucru. Din module se poate asambla aproape totul, inclusiv un pat rabatabil. Dulapul cu uși glisante, montat în perete este diferit de mobila modulară prin lipsa părților componente. Părțile din spate, cele laterale, de sus și de jos sunt fixate direct în pereți, tavan și podea. Mobilierul montat în perete poate fi instalat în deschizături, sau în camerele cu pereți proeminenți. Datorită acestui tip de mobilier se pot ascunde neregularitățile de pe suprafața tavanului și a pereților.

În zona livingului sa utilizat Mister Cassina designul: Phille Starck canapea modulară cu spetează joasă executată în stil contemporan, cu dimensiunile de 279x240x68 bej.

Tablă Tonin Casa extensibilă, Tokyo 6951-G, baza din aluminiu, avînd dimensiunile: H: 75, W: 200, D: 100, cu partea de sus din sticlă.

In dormitor pentru copii (băiat) la etaj este utilizat mobilier producător JULIA ARRENDAMENTI (Italia), colecția OASIS, executat din masiv combinat cu șpon, în stil contemporan, gama cromatică bej combinată cu griuri colorate (fig.19).

Spațiul interior al dulapului poate fi utilizat în diverse moduri. Aici pot fi amplasate diferite sertare, etajere, secțiuni pentru suspendarea hainelor, coșuri speciale din plasă, pentru hainele ce urmează a fi spălate. Pe raftul de sus al dulapului se pot pune valize, iar pe cel de jos, de exemplu, un aspirator.

Piesele de asamblare ale dulapurilor montate în perete (cu excepția ușilor) sunt fabricate de multe ori din PAL și PFL. Materialul pentru ușile dulapului este mult mai divers. Ușile pot fi din sticlă, oglindă, metal sau panouri. Există și uși combinate, care constau din două materiale. În cele mai multe cazuri, ușile mobilierului montat în perete au un mecanism de deschidere prin alunecare, sau un sistem de glisare cu amortizare.

Sistemul de glisare poate fi cu șină de direcționare inferioară sau superioară. Șinele de direcționare nu permit ușilor să se deplaseze în afara limitei prevăzute. În primul caz, rolele sunt fixate pe partea de jos a ușii. Dezavantajul acestui sistem constă în faptul că în șina de direcționare se acumulează murdărie și la o lovitură mai puternică ușa poate cădea. Aceste puncte slabe lipsesc în cazul celui de-al doilea sistem, cu șinele de direcționare amplasate în partea superioară.

Datorită mobilierului montat în pereți ajută la replanificarea locuinței, având rolul de a delimita zonele de locuit. Acest mobilier va transforma camera într-un mod mai confortabil, dar, de asemenea, îi va conferi individualitate.

Fotoliu, canapeaua și o masă redusă ca suprafață și înălțime, sunt piesele de mobilier cele mai indicate și suficiente pentru creare unui colțișor comod destinat reuniunilor familiale. [8]

Piesele de mobilier necesare dormitorului sunt puține la număr și dintre acesta cel mai important este patul. Condiția unei optime utilizări a aceste piese nu depinde de formele complicate, nici de prețiozitatea ornamentelor sau a speciilor de lemn sau finisaje folosite, ci de calitatea saltelei și construcția elastică a patului. O elasticitate potrivită va permite prin intermediul saltelei ca patul să se muleze după formele corpului, fără să-i solicite poziții anchilozante, neodihnitoare.

Iluminatul natural și artificial

Iluminatul este una din principalele caracteristici ale unei locuințe. Acesta se stabileste în momentul în care este proiectată cladirea, fie ea destinată ca spațiu de birouri sau locuință.

Pentru oricare dintre aceste situații se cuvine să fie avute în vedere două tipuri de iluminat: iluminatul natural și cel artificial.

Atunci când vorbim despre iluminat natural avem în vedere, ca sursă de lumină, radiația solară și a bolții cerești care pătrunde în încăperi prin golurile special destinate din elementele de construcție, ferestre, luminatoare etc. Pentru că lumina naturală este caracterizată de variație permanentă, variație ce se datoreză poziției soarelui și gradului de acoperire cu nori a cerului, în proiectarea iluminatului natural nu se are în vedere o anumită valoare a iluminării, ci raportul dintre iluminarea interioară și cea exterioară.

Diferit de iluminatul natural, iluminatul artificial se obține cu ajutorul surselor de lumină alimentate din rețeaua de energie electrică de joasă tensiune. Iluminatul artificial este menit să vină în completarea celui natural. Variația iluminării naturale din timpul zilei, dar și absența acesteia pe perioada nopții, sunt compensate prin amplasarea și orientarea corespunzătoare a corpurilor de iluminat și prin sectorizarea alimentării cu energie a instalațiilor de iluminat. [8]

Lumina naturală este element esențial la planificarea interior, aceasta conferă spațialitate și prospețime, pentru pătrunderea maximală a acesteia arhitectul a proiectat casa cu ferestre mari. În ajutor vine tehnologia, ce oferă posibilități mari pentru fațade ce permit pătrunderea în interior. Sticla laminată devene soluția pentru fațade de sticlă ce garantează o rezistență de impact mare, asigurând izolare fonica și controland energia solară transmisă.

Pe timp de vară interiorul casei este protejat cu perdele, draperii și permit pătrunderea luminii naturale în interior. Decorațiunile geamurilor constituie un element esențial în amenajarea locuinței, ca suportul vizual prin care lumina își face loc în locuință.

La proiectarea și realizarea iluminatului artificial trebuie avute în vedere următoarele aspecte: destinația încăperii (spațiului); distribuția în interiorul încăperii a zonelor cu funcțiuni specifice; nivelul de iluminare necesar funcțiunilor prevăzute pentru anumite spații; calitatea ambianței luminoase (uniformitatea iluminării, distribuția luminanțelor, existența fenomenului de orbire, culoarea luminii, redarea culorilor etc.); sistemul de iluminat; corpul sau corpurile de iluminat și posibilitatea întreținerii instalațiilor de iluminat și a suprafețelor vitrate.

În zona antresol la etaj a fost montat obiectul de iluminat suspendat producător ELGO, colecția BETTA, stil, 830X1100mm. materia primă: oțel, sticla opal-matt, 3unități (5 becuri). (fig.20)

Producătorul Linea Light din colecția CONUS 7275, obiect de iluminat suspendat în stil contemporan, executat din metal, plafonul din sticlă de culoare albă, tipul de bec LED, diametrul 460 amplasat în zona geamului, 2 unități.

Pentru savurarea cît mai eficientă a desenului grafic pe tavanul suspendat au fost montate 6 obiecte de iluminat brendul Modular Lighting colecția Bolster Mo 11050207 orientabil, de culoarea cromului, cu parametrii 155x210mm (wxh), greutatea 53g. (fig.21)

În zona 8 (dormitor) al etajului drept obiect de iluminare artificială a fort selectat LightStar LED tron modelul 763110 D:30 H:30-80cm 11,5W 4000K și 763340 D:51,5 H:30-80cm 43,5W, 4000K din obiecte de iluminat suspendate LED colecția TRON executate în stil contemporan

Iluminatul artificial se poate realiza prin sisteme diferite: iluminat general uniform; iluminat general localizat sau iluminat general uniform completat cu iluminat local.

In dormitorul copilului amplasat la etaj sa utilizat obiect de iluminat Bocci 28.11 rectangle, Square Pendant Chandelier, executat în stil contemporan, prețul 5.890$. becurile executate din metal, sticlă 11x20w halogen/xenon 11×0.3 LED. greutatea: 23kg. diametrul: 85, 11 becuri (fig. 22).

Tot în această zonă a fost montat alt obiect de iluminat producător ZERO "space time lamp", designer: Karim Rashid proiectat în 2011, executat în Suedia executat în stil contemporan, înnălțimea: 16.7 (42.5cm) x lățimea: 21.6 (55cm), greutatea: 1x60W E26 Medium Base. Executat din masă plastică, care ascunde elementul de iluminat (fig. 23).

Nivelul de iluminare, calitatea și alegerea adecvată a acestuia pot influența în mare măsură folosirea eficientă a spațiilor conform destinațiilor care le-au fost atribuite. Este important ca sistemele de iluminat să fie adaptate, după caz, la aspecte fiziologice ale ochiului sau să acorde importanță elementelor ce țin de psihologia umană. Pentru prima categorie am putea folosi ca exemplu zonele din bucătărie destinate preparării mâncării, zone pentru care ar trebui să se asigure cu prioritate un iluminat corespunzător sau, dacă este cazul, zonele destinate desfășurării unor hobby-uri care presupun atenție sporită și care solicită în mod special ochii etc. În ce privește nevoia de a ține cont de factori psihologici în stabilirea iluminatului adecvat, am putea argumenta că spațiile care sunt destinate efectuării exercițiilor de fitness vor avea nevoie de o altfel de lumină decât cele gândite să constituie o oază de liniște, un refugiu pentru relaxare, în care să se asculte muzică ambientală sau să se răsfoiască un album de artă.

Indiferent de distribuția spațiilor pe care le permit diferitele modele de case pe care le deținem sau, de ce nu, proiectele de case pe care plănuim să le dezvoltăm, trebuie să avem în vedere că iluminatul este un factor important pentru crearea ambientului dorit, dar și pentru folosirea eficientă a spațiului de care dispunem. Pentru a putea distribui rațional lumina este important să cunoaștem și diferitele tipuri de iluminare care există, cu atât mai mult cu cât acestea se diferențiază în funcție de efectele pe care dorim să le obținem: 1. Lumina pentru vedere; 2. Lumina pentru privire; 3. Lumina pentru contemplare; 4. Lumina care se contemplă.

Un sistem de iluminat modern se poate aplica atât unor proiecte de case moderne, cât și unor proiecte de case clasice, important este, însă, ca acesta să îndeplinească, simultan, următoarele cerințe: să fie funcțional, estetic și rentabil.

Determinarea iluminatului natural și artificial. Iluminatul reprezintă efectul luminos produs pe o suprafață sau un obiect. La apariția acestui fenomen concura, pe de o parte caracteristicile fotometrice ale surselor luminoase (fluxul luminos, intensitatea luminii, stralucirea) iar pe de altă parte puterea de absorbție sau de reflexie a suprafețelor pe care cade fluxul luminos.

Surse naturale: soarele, cea mai puternica și fiziologica sursa. Lumina naturala este data de o combinație a șapte culori monocromatice. Acestea contribuie cantitativ intr-o proporție diferita, cea mai mare participare avand-o culoarea galben. Ochiul uman are sensibilitate maximă pentru aceasta culoare. Din combinația celor șapte culori rezulta lumina “alba” de zi.

Surse artificiale: lămpile, mai răspândite sunt cele electrice. Pot fi incandescente sau fluorescente. Cele incandescente au avantajul ca oferi o lumină cu o componentă dominantă a culorii galbene. Dezavantajul este ca sunt neeconomice și încălzesc atmosfera.

Iluminatul insuficient pentru efectuarea unei anumite activității suprasolicita mecanismele de acomodare. Inițial apare oboseala vizuală, apoi hipersecreția lacrimala, senzația de corp străin in ochi la care se adaugă fenomene legate de efortul cerebral de compensare: cefalee, greața, amețeli. Cu timpul, scade capacitatea de munca si apare surmenajul. Daca iluminatul este insuficient timp îndelungat, pe fondul unei anemetropii fizice, poate apare miopia.

Iluminatul excesiv poate produce: lacrimare, dureri la nivelul globilor oculari, scotoame si chiar orbire temporara. Modificări ritmice ale intensității luminii pot favoriza apariția nistagmusului.

Metode de determinare a iluminatului pot fi: subiective: determinarea unor parametrii structurali, care pot da relații asupra iluminatului natural; obiective: determinarea iluminatului natural si artificial cu ajutorul luxmetrului. Este impotrant cunoașterea iluminatului cu ajutorul acestuia se poate realiza un interior econom prin utilizarea corectă a luminii naturale prin stabilirea unor indici și coeficienți corecți dintre suprafața sticloasă a feresterelor și suprafața pardoselei incăperii pe tot parcursulzilei dar si zonatea corectă pe timp de seară.

Metoda de apreciere obiectivă a iluminatului natural și artificial este luxmetria, iar aparatul utilizat pentru determinare se numește luxmetru. [50]

Implementarea tabloului tematic în designul interior

În orice locuință suntem obișnuiți să găsim o serie întreagă de obiecte ce nu răspund unei unități practice, ci se justifică numai prin necesitatea de a înfrumuseța. Din obiectele decorative obișnuite, tablourile par a fi cele mai importante atât prin dimensiuni și număr cât și prin modul în care se reliefează în raport cu celelalte lucruri. În afara valorii lui, tabloul mai prezintă și rolul de a împodobi peretele pe care se află și prin asta și interiorul.

Tabloul trebuie să se potrivească cu culorile și texturile din camera în care este amplasat să aibă o temă sau un stil pe care beneficiarul să-l agreeze, fiind plasat spre o vizionare comodă, făra efort. Cu puțina șansă, poți găsi ceva gata facut care să se potrivească, o alta soluție este comandarea unui tablou original, dar facut pe comandă, pentru a ține cont de toate aceste elemente.

Un tablou nu este doar o imagine sau un joc cromatic. El iti creaza și sentimente și stări de spirit, completând astfel ambianța unei amenajari.

Tablou provine din fr. tableau -"priveliște", pictura, gravura sau desen, pus în ramă sau în paspartu, expuse după anumite criterii – pe panouri, pereți.

Confor DEX Tematica provine din fr. thematique – care ține de o temă, privitor la o temă, făcut pe o anumită temă. Totalitatea temelor sau tema esențială a unei lucrări artistice, stiințifice, a unui curent literar, a unei epoci etc.

Tabloul tematic este lucrarea care reprezintă temă concretă: portert, peisaj, mitologică, simboluri, religioasă, flora și fauna, orientală, celtică, teme legate de sărbători, etc.

Din cele a giometriei artistice fac patre cele unde sunt utilizate elemente de bază ale giometriei: linia, linia curbă, segmentul de dreapta orientat etc. Prin intermediul cărora se obtin efecte cromatice și tridimensionale inedite.

Cele ce fac parte din tematica florală reprezintă diverse specii de flori și naturi sataice

Tematica simbolistică este privită ca legătură spirituală (BLESSING, ETERNITY, TRINITY, HARTA BAGUA, SRY YANTRA etc. ), ce scapă sesizarea contemporană.

Chakre reprezintă sistemul energetic cu o axă energetică verticală. Provine de la sanscrita și înseamnă "roată".

Tabloul cu tematică religioasă este constituită ca fiind o pictură canonică, din edificiile de cult religios.

Tablourile tematice pot fi executate din diverse materiale pot fi plate și cu volumetrice (relief, basorelief etc).

Din lucările plate fac parte acele opere care sunt executate in tehnici traditionale (ulei, temperă, acuarelă, acril, guaș) dar și netradiționale (mixaj variat de stofe, metal, )

Din tehnicile tradiționale fac parte pictura (ulei, temperă, acuarelă, acril, guaș) desenul (creion, cărbune, pastel, tehnică mixtă, sepia, sanguina etc), grafică (reproduceri,arta fotografică), sculptura (relieful mic etc), colajul dar și tehnici netradiționale (mixaj variat de stofe, metal, furnir etc.) sun utilizate la executarea tabloului tematic.

Nu-i neaparat sa fii un „colectionar” pentru a achiziționa tablouri originale create de diferiti artiști. Este o gamă foarte variată pe piata și la prețuri accesibile. În schimbările mai rari a ambianței locuinței stilul interiorului nu suferă decât mici transformări, de aceea riscul achizitionării lucrărilor de arta, cu o valoare mai ridicată, care corespund cromatic cu stilul interior și dominanța cromatică este neânsemnat.

Cu trecerea anilor, pictura a caștigat tot mai mult teren în decorarea locuințelor, fie liberă, pe pereti, fie pe diferite materiale: pânza, lemn, țesătură sau metal, este tot mai mult folosită în designul de interior pentru locuinte.

Locul de amplasare. Pereții constituie cea mai mare suprafața neacoperită din locuință. Deoarece sunt prezenți permanent în aria noastră vizuală, pereții au început să fie decorați cu mobilier divers colorat, cu tapet, cu vopsea lavabila ori pictura.

Într-un dormitor tema aleasă pentru integrarea în atmosfera trebuie să fie calma, și pe alocuri chiar seducatoare. Fie că alegem o piesă mare deasupra patului fie că alcătuim o compoziție din mai multe tablouri de dimensiuni mici e cazul să fim atenți la destinația, stilul și cromatica dominantă a spatiului.

Personalizare. Pentru locuinte, pictarea peretilor este o alternativa la tapetul clasic. Daca modelele lui sunt de cele mai multe ori foarte încarcate și foarte ușor de recunoscut ca imprimeuri în timp consacrate, pictura poate fi intru totul originală. În cazul ei, expresivitatea poate fi controlată prin dimensiune, intensitatea culorii și suprafața de acoperire. În plus, desenul realizat este unul personalizat, fiind generat de o idee sau preferință a beneficiarului. De cele mai multe ori aceste desene sunt reproduse din aria tablourilor celebre, a personajelor și filmelor cunoscute, din motive florale sau peisaje.

Avantaje si dezavantaje. În cazul picturii, principalul avantaj il reprezintă nota de originalitate acordată interioarelor. Atunci când optati pentru pictarea pereților, trebuie să aveți în vedere faptul că această tehnică este destul de costisitoare.

Un dezavantaj al acestei tehnici il reprezintă degradarea în timp și accidentele ulterioare neprevăzute ca udare, stropire sau afumare. În plus, pictura trebuie realizată într-un spațiu unde ventilarea este permanentă, umiditatea și caldura excesivă degradează pigmentul de culoare.

Desenele pot avea forme organice inspirate din perioada art-nouveau, sau pot fi realizate în stil graffiti, pot sa se continue dintr-o camera în alta pentru a realiza legătura între încăperile casei, sau pot accentua doar un colț din locuință. Pentru copii se pot realiza diferite picturi cu personaje din benzi desenate sau de poveste, ca alternativă la posterele și imprimeurile printate, aplicate pe perete. Aceste desene pot ingloba și mobilierul, detalii din pictura centrală putându-se regăsi și pe dulapuri, mese și paturi. Picturile pot fi plasate oriunde, la baza peretilor, pe centru, liniar, dispersat și se pot continua pe tavan sau chiar pe pardoseala, fiind fara indoială considerate decorațiuni cu impact major asupra spațiului și a celor cel locuiesc sau vizitează.

Ca valoare artistică în timp, pictura, adaugă o fiță de noblețe, de tradiție, de continuitate a locuinței. Prin ea, elemente actuale pot ramâne moștenire generațiilor viitoare care vor locui casa. Acest lucru îl putem admira și învăța de la reședințele franceze sau italiene din secolele XV-XIX, când pictura pe pereti era nu numai o moda, dar și o modalitate de pastrare și transmitere a informatiilor istorice.

Camerele de copii sunt cele mai inspirante ca tematică, este de-ajuns să-i întrebi despre desenele animate sau personajele de poveste preferate. Picturile și desenele pot fi aplicate pe pereții imbracăți în faianță a bailor sau bucătăriilor.

Corectitudinea aranjării tablourilor pe pereti. Tablourile se numară, fară îndoială, printre cele mai potrivite decorațiuni, deoarece se potrivesc oricărui design, sunt foarte elegante și imprimă oricarei locuințe un aer deosebit. Însa, pe langă acest aspect, rama și pictura sau desenul pe care le înfațisează, modul în care tabloul este agatat pe un perete este deosebit de important.

Spre deosebire de alte decorațiuni, tablourile se pot folosi pentru orice încăpere, daca se respecta tematica și designul caracteristic. Un tablou ales și poziționat corect poate schimba intreaga atmosferă din bucătărie, hol, dormitor, camera de zi, chiar și baie.

Important e să alegeti tabloul în funcție de desing, dar și in funcție de dimensiunile camerei. Daca spațiul nu este foarte mare, se poate alege un tablou potrivit, însa dacă spatiul este mare și trebuie valorificat într-un mod creativ, se optează pentru două tablouri potrivite. Este foarte important să nu agățați un tablou foarte mic pe un perete foarte mare deoarece aspectul nu va fi tocmai unul placut. [43]

După alegerea tabloului, important e alegerea locului potrivit și mai ales a pozitiei. Nu este deloc indicat ca tabloul să fie agățat foarte sus, recomandtă de specialiști e înălțimea medie, accesibila (aproximativ 1,70 m) astfel încât tabloul să nu fie nici prea aproape de podea, dar nici foarte aproape de tavan.

Agățarea corectă a unui tablou nu înseamnă neaparat a-l agăța în poziția sa normală. În cazul în care spațiul este foarte mare și tablou nu e pe masură, se poate opta pentru mai multe tablouri care se vor agăța realizand o înteresanta formă geometrică. De asemenea, tablourile medii, sau mari, pot fi agățate asimetric, iar efectul va fi cu siguranță unul foarte interesant. [44]

Este foarte important ca un tablou să fie corect iluminat. În muzee și galerii de artă, tablourile sunt iluminate de sus în jos, însa dacă nu puteți realiza acest lucru, puteti folosi o mica lampă a cărei lumină să cadă armonios pe suprafața tabloului, important este și poziția în care e batut cuiul. Dacă nu vrei să-ți găurești pereții, cea mai comodă soluție este să cumperi console speciale pentru tablouri. Când le așezi pe perete, calculează înainte distanța dintre ele în funcție și de lucrările pe care le ai. Avanjatul este că îți poți reorganiza și schimba ușor lucrările în funcție de preferințe. Poți face un grupaj similar și pe mobilă, cum ar fi cea din zona tv sau pe o comodă. Și aici te poți juca frumos. [46]

Secretul poziționării fotografiilor și tablourilor ține de simetrie. Simetria va fi dată de poziționarea rafturilor, de alinierea lor în raport cu celelalte piese de mobilier din cameră. Întotdeauna o așezare simetrică (inclusiv a mobilierului) ne dă senzația de ordine, organizare, de calm. De aceea locuinețele clasice sunt pe gustul majorității oamenilor pentru că ele sunt simetric decorate și organizate. N-ai parte de surprize și atunci totul e previzibil, pe înțelesul nostru, ceea ce ne face să le catalogăm ca fiind frumoase. Dar în ziua de azi clasicul nu se potrivește în orice casă. Și locuințele moderne ne oferă posibilități de a ne decora armonios încăperile. Trebuie doar să găsim simetria potrivită nouă. Când ai un singur tablou mare, situația e cel mai simplu de rezolvat, îl pui în centrul zonei de interest și ai terminat. Sau te poți lega de prezența unui element care-și oferă simetrie camerei, cum e cu căminul. [47]

Obiectele decorative și in special tablourile – pot aduce caldura, culoare si sensibilitate unei case. Decorarea abuzivă cu tot felul de tablouri și tablouase, cu marimi și forme diferite creaza atmosfera unui spațiu dezorganizat. În asezarea unei lucrari de artă, trebuie sa tinem cont de echilibru vizual si centru de interes al unui spațiu.

Concluzii la capitolul III

Atunci când merge vorba de amenajarea, mobilare, decorare este foarte important sa-ti alegi stiulu care cel mai bine te caracterizeaza. E greu de facut combinatii dupa toate exigentele și dupa toate standartele, pentru un specialist în domeniu care știe cum cade lumina și ce paletă cromatica se potrivește mai bine cu mobilierul ales este o preoritate.

Poziția ferestrelor, culoarea pereților obictele decorative, mobila selectată dupa funcționalitate au o importanță majoră în crearea ambiantei dorite. Într-un decor bine pus tablorile tematice joaca un rol destul de important, atât ca obiecte decorative sau accesori cât și oaze de recreere care pe o perioada scurtă sau lungă, in dependență de dispoziție iti poate captiva atenția și-ti fura gândurile.

CONCLUZII FINALE

Dintere construcțiile pe care le proiectează arhitecții, locuințele ocupă una dintre cele mai importante poziții în preocupările lor personale, practice sau teoretice.

Pentru organizarea interiorului locuinței arhitecții nu manevrează doar cu zidurile, stilpii, scarile sau coloanele pentru instalații, ei mai utilizează dimensiunele și gabaritele mobilierului, ele echipamentelor și utilajelor de care are nevoie orice familie. Proiectul este conceput atât din punct de vedere al construcției și compartimentării propriu zise, cât și a mobilării, la care se adaugă relația dintre interiorul locuit și natura locatarilor. În acelaș timp, organizarea optimă și echiparea corectă a spațiilor vor in fluența procesele de locuibilitate, urmând reconfruntarea forțelor fizice și psihice, economisindu-se timp și energie umana.

Designul de interior este specialitatea care bazîndu-se atît pe experiența istorică cît și pe inovațiile ce apar în urma dezvoltării tehnologice, creează soluții tehnice și creative pentru a obține un interior asamblat, structurat, care poate să răspundă la cerințe funcționale și estetice.

Încă în antichitate decorarea a fost punctul de pornire și al dezvoltării tuturor artelor: pictură, sculptură, ceramică, arta metalelor etc.

Proiectarea unui interior este o însărcinare complicată, în care soluțiile funcționale propuse trebuie să fie logice, să amelioreze calitatea vieții și să contribuie la ridicarea bunei dispoziții.

În rezolvarea mediului ambiant cotidian există o permanentă preocupare pentru frumos. Estetica și educația estetică își lărgesc astăzi tot mai mult sfera de cuprindere, în raport cu noile cerințe ale existenței sociale. Caracterul "expozițional" al interiorului din trecut se pierde astăzi în condițiile confortului, atît de căutat în prezent. Designerii apelează la diferite mijloace artistice pentru a obține efectul dorit. Formele și volumele sunt·animate datorită luminii și expoziției diferitor nuanțe. Luminile decorative se combină, se împletesc, izbucnesc, cu îndrăzneală. Culorile pot fi contrastante, dar bine armonizate cu tot întregul.

Spațiul care este diferit după proporție, poate fi echilibrat prin intermediul mijloacelor constructive și artistice. Proiectarea și designul interiorului trebuie să fie gîndite, optim pentru realizarea funcției principale a acestui edificiu. Atmosfera din încăperi trebuie să corespundă stării pe care omul trebuie să o simtă aflîndu-se aici. La crearea atmosferei participă atît culoarea lumina cît și formele, ritmul compoziției. Aceste componente acționează divers asupra omului și trebuie de luat în considerație legătura dintre caracteristicile și proprietățile acestor componente cît și a acțiunii lor asupra psihicului.

În proiectarea și decorarea cu succes a locuinței mei e nevoie și de-o viziune, o imagine în ochiul minții celui mai fericit loc ce poate fi imajinat.Fără o viziune clară asupra tipului de locuință care ne va atrage cu adevărat, suntem ușor influențați de alte idei, alte preferințe a unor oameni care sunt aproape anturajului nostru. Inspirația e cel mai bun prieten în ale docorului, și cât de variat și de neconvețional este rezultatul, el va fi unic și asta e ceea ce contează cel mai mult.

Locuința trebuie să constitue un refugiu în fața stresului lumii exterioare, un loc care să protejeze să calmeze să fie o oaza de statornicie și de calm,atunci când tot ceea ce ne inconjoară este imprevizibil și pretențios. Inspirând simnțul proprietății e locul unde putem lăsa radacini, und pute crește și inflori.

Locuința trebuie să aibă un aspect plăcut pentru a constitui o findație solidă pe care vă puteți construi o viață bogată și plină de satisfacții.

BIBLIOGRAFIE

1. Andronovici D. Tipologia cladirilor. Locuința. Chisinău: UTM, 2010, 36 p.

2. Avermaete R. Despre gust și culoare. București: Meridiane, 1971, 378 p.

3. Buică Viorica, Interioare din Romania, București: Igloo, 2007, 182 p.

4. Camilar Mihai, Arhitectura populară bucovineană. Planimetrie, sisteme constructive și elemente de decor // Datini, nr.5 (10-11), București, 1994,

5. Cassell J., Pakham P., Clother A. Tehnica designului interior. Oradea: Aquila, 1993, 86 p.

6. Constantin P. Culoare, arta, ambient. București: Meridiane, 1970, 221 p.

7. Contacuzino G. M. Izvoare și popasuri, Bucuresti: Eminescu, 1977, 528 paj.

8. Decorarea casei mele. București, Ed. Art, 2008, 96 p.

9. Damboianu A., Amenajarea locuinței, Bucuresti: Tehnica, 1978, 86 p.

10. Georgescu. D. Ș. V. Metodologie de arhitectura interioara navală. București: 2001, 215 p.

11. Interiorul locuinței (indicații metodice pentru elaborarea proectului de curs). T. Buimistru. E. Prodan, [ș.a.] Chisinau: UTM, 2010, 49 p.

12. Manualul arhitectului proiectant. Coord.: Georgeta Chitulescu, Vol. I București: Tehnica 1954, 504 p.

13. Manualul arhitectului proiectant. Coord.: Georgeta Chitulescu, Vol. II București: Tehnica 1954, 600 p.

Melișov Marcel. Arhitectura modernă. Oameni și idei, curente și tendinții, București: Știința și enciclopedica, 1975, 146 p.

Mirza Iulia. Suport de curs la disciplina ”Proiectarea interiorului”: Chișinău: Tip. UPS ”Ion Creangă”, 2011, 63 p.

Pattruluis Radu R.. Locuința in timp și spatiu, București: Tehnica 1975, 496 p.

Răilean V., Ceban E., Desenul de construcții în aplicații. Chișinău: Tip. UPS ”Ion Creangă”, 2014, 156 p.

Stafford Cliff. Arta de a trai în oraș, București: Humanitas, 2008, 526 p.

Stoica Georgeta. Interiorul locuinței țărănești, București: Meridiane, 1973, 85 p.

Vais Dana. Locuire. București. Cluj-Napoca: Universitatea Tehnica, 1997, 320 p.

Walton Stewart, Walton Sally. 100 de transformări și de efect ale locuinței. Oradea: Aquila’ 93, 2008, 256 p.

Westgate Alice, Caminul linistit: Aquila’ 93, 2001, 192 p.

XX Living, Berlin: Feierabend, 2005, 176 p.

Александров Николай. Мастер золотые руки. Москва: Олма Медия Груп, 2013, 208 с.

Васечкина Д., Дизайн интерьера квартир. Москва: Символ-Плюс, 2005, 224 с.

Вестгейт Элис. Дизайн интериера (практическое руководство), Ростов-на-Дону: Феникс, 2006, 192 с.

Гиббс Дженни. Настольная книга дизайнера интерьера, Москва: ЗАО БММ, 2008, 112 с.

Золотые правила дизайна. Стиль Келли Хоппен, Москва: Арт-Родник, 2005, 200 с.

Интерьеры квартир: от проекта до воплощения. Ред.: Н. Н. Лазарева, Москва: Никола-Пресс, 2006, 144 с.

Косаковски В. В. Чистова В. А. Архитектурная композиция жилого дома, Москва: Стойидат, 1990, 180 с.

Ларченко Д. [и д.] Интерьер: дизайн и компьютерное моделирование, Санкт-Петербург: Питер, 2011, 480 с.

Лоуренс Майкл, Итон Ян, Оригинальные идеи декора для вашего дома, Москва: Росмэн, 2001, 96 с.

Макнаул Джеймс. Пространство. Архитектура в деталях, Ростов-на-Дону: Феникс, 2006, 192 с.

Метальников М. В. и д. Красивый дом (миллион решений для вашего интерьера), Москва: Эскмо, 2011, 224 с.

Митина Наталья. Дизайн интерьера, Москва: Альпина Паблишер, 2013, 302 с.

Монугарова. Интериеры жилища, Киев: Будивилник, 1986, 120 с.

Претти Рут. Интерьерный дизайн (Лучшие идей), Москва: Эксмо, 2008, 256 с.

Стили интерьера: от классики до авнгарда. Советы профессионалов, Москва: Ниола 21-й век, 2000, 96 ст.

Хейл Гилл, Практическая энциклопедия Фен-Шуй, Москва: Олма-Пресс, 2001, 256 с.

http://ru.scribd.com/doc/181346953/4-INDRUMAR-LABORATOR-INSTALATII-pdf

http://ru.scribd.com/doc/215325569/Ghid-Privind-Aplicarea-Reglementarilor-de-Amplasare-a-Constructiilor-Fata-de-Aliniament

http://ru.scribd.com/doc/54078195/Suport-Curs-InstN2

Top 10 greseli frecvente in design-ul interior

http://adelaparvu.com/2014/03/13/cum-sa-pui-tablourile-fara-sa-gauresti-peretii/

http://www.ele.ro/casa-si-gradina/sfaturi-utile/cum-iti-agati-tablourile-786

http://www.incasa.ro/Cum_se_aranjeaza_tablourile__9_reguli_de_aur_5646_762_1.html

http://www.informatiiprofesionale.ro/productie/service/unde-punem-tabloul-pe-perete

Blog

http://www.studioinsign.ro/magazine/lectii-de-design/lectii-de-stil/stilul-contemporan-153

BIBLIOGRAFIE

1. Andronovici D. Tipologia cladirilor. Locuința. Chisinău: UTM, 2010, 36 p.

2. Avermaete R. Despre gust și culoare. București: Meridiane, 1971, 378 p.

3. Buică Viorica, Interioare din Romania, București: Igloo, 2007, 182 p.

4. Camilar Mihai, Arhitectura populară bucovineană. Planimetrie, sisteme constructive și elemente de decor // Datini, nr.5 (10-11), București, 1994,

5. Cassell J., Pakham P., Clother A. Tehnica designului interior. Oradea: Aquila, 1993, 86 p.

6. Constantin P. Culoare, arta, ambient. București: Meridiane, 1970, 221 p.

7. Contacuzino G. M. Izvoare și popasuri, Bucuresti: Eminescu, 1977, 528 paj.

8. Decorarea casei mele. București, Ed. Art, 2008, 96 p.

9. Damboianu A., Amenajarea locuinței, Bucuresti: Tehnica, 1978, 86 p.

10. Georgescu. D. Ș. V. Metodologie de arhitectura interioara navală. București: 2001, 215 p.

11. Interiorul locuinței (indicații metodice pentru elaborarea proectului de curs). T. Buimistru. E. Prodan, [ș.a.] Chisinau: UTM, 2010, 49 p.

12. Manualul arhitectului proiectant. Coord.: Georgeta Chitulescu, Vol. I București: Tehnica 1954, 504 p.

13. Manualul arhitectului proiectant. Coord.: Georgeta Chitulescu, Vol. II București: Tehnica 1954, 600 p.

Melișov Marcel. Arhitectura modernă. Oameni și idei, curente și tendinții, București: Știința și enciclopedica, 1975, 146 p.

Mirza Iulia. Suport de curs la disciplina ”Proiectarea interiorului”: Chișinău: Tip. UPS ”Ion Creangă”, 2011, 63 p.

Pattruluis Radu R.. Locuința in timp și spatiu, București: Tehnica 1975, 496 p.

Răilean V., Ceban E., Desenul de construcții în aplicații. Chișinău: Tip. UPS ”Ion Creangă”, 2014, 156 p.

Stafford Cliff. Arta de a trai în oraș, București: Humanitas, 2008, 526 p.

Stoica Georgeta. Interiorul locuinței țărănești, București: Meridiane, 1973, 85 p.

Vais Dana. Locuire. București. Cluj-Napoca: Universitatea Tehnica, 1997, 320 p.

Walton Stewart, Walton Sally. 100 de transformări și de efect ale locuinței. Oradea: Aquila’ 93, 2008, 256 p.

Westgate Alice, Caminul linistit: Aquila’ 93, 2001, 192 p.

XX Living, Berlin: Feierabend, 2005, 176 p.

Александров Николай. Мастер золотые руки. Москва: Олма Медия Груп, 2013, 208 с.

Васечкина Д., Дизайн интерьера квартир. Москва: Символ-Плюс, 2005, 224 с.

Вестгейт Элис. Дизайн интериера (практическое руководство), Ростов-на-Дону: Феникс, 2006, 192 с.

Гиббс Дженни. Настольная книга дизайнера интерьера, Москва: ЗАО БММ, 2008, 112 с.

Золотые правила дизайна. Стиль Келли Хоппен, Москва: Арт-Родник, 2005, 200 с.

Интерьеры квартир: от проекта до воплощения. Ред.: Н. Н. Лазарева, Москва: Никола-Пресс, 2006, 144 с.

Косаковски В. В. Чистова В. А. Архитектурная композиция жилого дома, Москва: Стойидат, 1990, 180 с.

Ларченко Д. [и д.] Интерьер: дизайн и компьютерное моделирование, Санкт-Петербург: Питер, 2011, 480 с.

Лоуренс Майкл, Итон Ян, Оригинальные идеи декора для вашего дома, Москва: Росмэн, 2001, 96 с.

Макнаул Джеймс. Пространство. Архитектура в деталях, Ростов-на-Дону: Феникс, 2006, 192 с.

Метальников М. В. и д. Красивый дом (миллион решений для вашего интерьера), Москва: Эскмо, 2011, 224 с.

Митина Наталья. Дизайн интерьера, Москва: Альпина Паблишер, 2013, 302 с.

Монугарова. Интериеры жилища, Киев: Будивилник, 1986, 120 с.

Претти Рут. Интерьерный дизайн (Лучшие идей), Москва: Эксмо, 2008, 256 с.

Стили интерьера: от классики до авнгарда. Советы профессионалов, Москва: Ниола 21-й век, 2000, 96 ст.

Хейл Гилл, Практическая энциклопедия Фен-Шуй, Москва: Олма-Пресс, 2001, 256 с.

http://ru.scribd.com/doc/181346953/4-INDRUMAR-LABORATOR-INSTALATII-pdf

http://ru.scribd.com/doc/215325569/Ghid-Privind-Aplicarea-Reglementarilor-de-Amplasare-a-Constructiilor-Fata-de-Aliniament

http://ru.scribd.com/doc/54078195/Suport-Curs-InstN2

Top 10 greseli frecvente in design-ul interior

http://adelaparvu.com/2014/03/13/cum-sa-pui-tablourile-fara-sa-gauresti-peretii/

http://www.ele.ro/casa-si-gradina/sfaturi-utile/cum-iti-agati-tablourile-786

http://www.incasa.ro/Cum_se_aranjeaza_tablourile__9_reguli_de_aur_5646_762_1.html

http://www.informatiiprofesionale.ro/productie/service/unde-punem-tabloul-pe-perete

Blog

http://www.studioinsign.ro/magazine/lectii-de-design/lectii-de-stil/stilul-contemporan-153