Decontarile Fara Numerar. Propuneri de Accelerare a Transferurilor de Fonduri

Economie

Decontarile Fara Numerar. Propuneri de Accelerare a Transferurilor de Fonduri

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

Capitolul 1

Instrumente de decontare și modalități de plată utilizate în România

Capitolul 2

Instrumente de plată și încasare fără numerar

2.1. Cecul

2.2. Cambia

2.3. Biletul la ordin

2.4. Ordinul de plată

2.5. Acreditivul documentar

2.6. Incasso-ul documentar

Capitolul 3

Tehnici moderne de decontare și plată fără numerar

3.1. Operațiuni cu carduri

3.2. Operațiuni de tip home-banking

Capitolul 4

Studiu de caz

Concluzii și propuneri

Capitolul 1

Instrumente de decontare și modalități de plată utilizate în România

În economiile de piață moderne agenții economici dispun de o varietate de metode pentru a face plăți. Astfel, de regulă, ei aleg instrumentul de plată pe care îl consideră adecvat necesităților lor, din perspectiva vitezei de execuție, a costurilor de tranzacție, a caracteristicilor locale precum și a cadrului legal care reglementează obligațiile de plată. De exemplu plățile de detaliu (retail payments) pot fi decontate fie prin utilizarea numerarului, a cecurilor, a cardurilor de credit, a cardurilor de debit sau a ordinelor de transfer credit, fiecare dintre ele putând implica operații manuale, telefonice, poștale sau pe suport magnetic. Pentru plățile cu valoare mare și/sau urgente, în general corelate cu schimbul instrumentelor financiare, de regulă sunt utilizate sisteme electronice de transfer de fonduri mult mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic.

Din punctul de vedere al tehnologiei implicate, transferurile de fonduri pot fi clasificate fie după modul în care sunt prezentate instrucțiunile de plată – pe suport hârtie sau nonhârtie – fie după canalele de transmisie ale acestora – manual, telefonic, telex, electronic sau prin alte forme de telecomunicații. Cu cele două suporturi sunt asociate următoarele instrumente de plată:

– instrumente de plată pe suport hârtie: ordine de transfer debit (cambia, biletul la ordin, cecul), ordine de transfer credit (ordinul de plată)

– instrumente de plată pe suport non-hârtie: cardul, debitul direct.

Privite în ansamblul lor, se disting:

1. Plata prin marfă contra marfă, cunoscută sub denumirea de troc, compensație. Din punct de vedere istoric este prima „modalitate” de plată apărută, iar revenirea la acest mod de plată a fost determinată, pe de o parte, de fenomene de criză financiară națională sau internațională (de exemplu, criza din 1929 – 1933, criza datoriilor externe din 1980-1985 etc. ), iar pe de altă parte, de limitele financiare ale unor participanți la schimburile internaționale. În prezent, această tehnică este utilizată ca metodă de a „debloca” relațiile comerciale cu țări, firme etc. , ale căror disponibilități financiare sunt modeste sau inexistente.

2. Pata în numerar. Dacă în trecutul istoric plata cu „bani peșin” constituia o certitudine la încheierea unei tranzacții, în etapa contemporană locul său în ansamblul plăților este modest și pe cale de dispariție, ca urmare a dezavantajelor și riscurilor pe care le incumbă: transportul efectiv; contactul direct între cei doi parteneri; dificultatea de a sincroniza obligațiile partenerilor. Cu toate acestea, factori diferiți determină ca, și în epoca contemporană, plata în numerar să fie utilizată. Elementul fundamental al plății în numerar îl constituie încrederea care trebuie să existe între partenerii de afaceri.

3. Plata prin cec este cea mai apropiată de plata în numerar, iar caracterul înscrisului – cecului – oferă partenerilor de afaceri un grad de siguranță mai ridicat. Plata prin cec – în diferitele sale forme – a luat o deosebită amploare după anii '60, fiind utilizată cu precădere în spațiul plăților necomerciale.

4. Plata prin titluri de credit, respectiv prin utilizarea cambiei și a biletului la ordin, se numără printre cele mai vechi tehnici de plată. În timp, acestea au evoluat de la utilizarea lor singulară, în sine, sistem care se practică și în prezent, la asocierea lor unei alte tehnici de plată, cum ar fi acreditivul documentar, incasoul etc. , adesea cu valoare de instrument de garantare (în cazul incasoului, de exemplu) sau ca rezultat al unor reglementări specifice, particulare privind plata (scrisoarea de credit comercială, specifică țărilor de drept anglo-saxon). Fiecare dintre aceste două titluri de credit prezintă anumite particularități în utilizarea lor ca mijloc de plată, oferind un gard de securitate ridicat părților implicate.

5. Ordinul de plată este legat de apariția băncilor și dezvoltarea relațiilor la nivel internațional între acestea. În esență, se aseamănă plăților în numerar, dar se realizează pe canal bancar și constă din ordinul pe care un client îl dă băncii sale de a plăti, din contul său, o sumă de bani unei alte persoane în contul acesteia, care poate fi deschis la orice altă bancă, sau chiar la aceeași bancă. în practică este denumit și „plata direct din cont” sau „plata din cont”.

Indiferent de denumire, plata presupune, în prealabil, un ordin dat de titularul contului.

Plata documentară sau operațiunilor documentare constituie o sintagmă pentru a defini o tehnică de plată în cadrul căreia plata se face de către bancă numai contra documente (de unde și denumirea). În această grupă sunt incluse: acreditivul documentar și incassoul documentar. Date fiind particularitățile mecanismului derulării plății, aceste tehnici conferă partenerilor un grad de securitate mai ridicat.

Scrisoarea de garanție bancară, deși, în esență, constituie un instrument de garantare, în practica comercial-bancară contemporană este utilizată și ca modalitate de plată. Prin implicarea mai profundă sau mai superficială a băncii – corespunzător angajamentului de plată asumat (subsidiar, solidar sau la prima și simpla cerere), ea oferă mai multă sau mai puțină siguranță în raport cu interesele partenerilor. Scrisoarea de garanție bancară poate fi utilizată în sine sau în conexiune cu o tehnică de plată cu scopul de a garanta, cum este, de exemplu, plata prin incaso documentar sau plata prin compensație.

Fiecare dintre modalitățile de plată prezentate are avantaje și dezavantaje și presupune stăpânirea unei anumite tehnici în utilizarea sa.

De reținut, faptul că, exceptând plata în numerar și anumite forme de plată prin compensație, toate celelalte modalități și instrumente de plată presupun:

(1) existența conturilor bancare ale partenerilor de afaceri,

(2) realizarea mișcării banilor între aceste conturi pe canal bancar, prin una din tehnicile de transfer al fondurilor.

Deci, agenții economici, în decizia lor privind o plată, au în vedere, pe de o parte, modalitatea de plată pentru care optează, precum și instrumentul și tehnica de plată (cec, ordin de plată, incaso, acreditiv etc. ), iar pe de altă parte, modul în care vor fi transferate fondurile (letric, telegrafic, SWIFT) și cine suportă comisioanele bancare. În această perspectivă, orice modalitate de plată presupune precizarea tehnicii de transfer al fondurilor: unul și același acreditiv, de exemplu, poate fi trimis beneficiarului letric, telegrafic (fax) sau prin sistem SWIFT. Conținutul mesajului este același, dar tehnicile diferă între ele, prin acuratețea, siguranța, costul și rapiditatea transmiterii.

Modalitățile de plată prezentate mai sus se pot grapa în două mari categorii: plăți în numerar și plăți prin virament.

A. În România, plățile în numerar au încă o pondere foarte mare, iar ca frecvență (nu și ca volum) dețin primul loc. Circulația monetară cu numerar cuprinde bancnotele și moneda metalică, deținute de persoane fizice, agenții economici și bănci. Moneda de hârtie este titlul de credit emis de băncile centrale și de emisiune. Aceste bilete de bancă sunt onorate la valoarea nominală în momentul prezentării la ghișeele băncii care le-a emis.

Numerarul este mijlocul de plată primar și el a dominat mult în cadrul modalităților de efectuare a plăților, și în prezent, numerarul fiind un instrument, un mod de plată general valabil având efect imediat și gardul de lichiditate cel mai ridicat.

Plățile în numerar se efectuează prin casieriile firmelor și ale băncilor sau ale altor instituții financiare. Rolul casieriilor este deosebit în circulația monetară cu numerar și, mai ales, în relațiile cu publicul. Se poate spune că organizarea și funcționarea casieriilor sunt autonome în raport cu alte activități ale firmelor și băncilor. Casieriile își desfășoară activitatea complexă, îndrumând clienții și promovând normele legale de circulație monetară. Ele operează cu mari valori și contribuie hotărâtor la desfășurarea unei circulații bănești eficiente, performante într-o economie de schimb. Operațiunile de casierie constau în depuneri și ridicări de numerar din conturile deschise la o bancă. Prin casieriile băncilor se efectuează și operațiuni cu numerar în valută, deși de cele mai multe ori există casierii organizate special în acest scop.

B. Plăți prin virament. A doua modalitate de efectuare a plăților și cea mai importantă ca volum este viramentul. Această modalitate de plată a apărut odată cu băncile și este strâns legată de acestea, adică nu se poate desfășura în afara lor. Viramentul este de două tipuri: de credit și de debit.

Viramentul de credit este cel mai utilizat și constă în faptul că plătitorul (debitorul) dispune de fondurile sale și dă dispoziție să se efectueze plata, nefiind necesar un consimțământ prealabil al plătitorului. Din această grupă fac parte cele mai importante instrumente de plată, precum ordinul de plată, cecul și cambia.

În cazul viramentului de debit, utilizarea sa este mai rară. În prealabil este dat consimțământul plătitorului transmis băncii sale. Prin acest consimțământ, plătitorul împuternicește creditorul să facă demersurile pentru efectuarea plății, adică să depună documentele la bancă și să ceară ca suma respectivă de plată să fie transferată în contul său.

Capitolul 2

Instrumente de plată și încasare fără numerar

2.1. Cecul

Cecul este un ordin scris, necondiționat, dat de către o persoană (trăgător, emitent) unei bănci (tras) de a plăti o sumă de bani, la vedere, unei terțe persoane (beneficiar). În relațiile comerciale internaționale, trăgătorul (emitentul) este importatorul care, prin emiterea unui cec, achită contravaloarea mărfurilor cumpărate. Trasul este întotdeauna o bancă, fie că este banca unde trăgătorul are cont deschis, fie că este o altă bancă desemnată de banca trăgătorului să efectueze plata.

Circulația cecului

1. banca eliberează carnetul de cecuri; 2. încheierea contractului comercial internațional; 3,4. importatorul trage un cec asupra băncii trase și îl remite exportatorului; 5. la scadență, exportatorul, beneficiar al cecului, îl remite spre încasare la banca sa; 6. banca beneficiarul prezintă cecul la plată băncii trase; 7. banca trasă achită cecul și astfel se stinge creanța exportatorului. Cecul îndeplinește două funcții principale: instrument de retragere de fonduri din soldul creditor al propriului cont bancar și instrument de plată în monedă scripturală.

Cecul este instrumentul de plată, utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibil corespunzător în aceste conturi. Disponibilul este creat printr-un depozit bancar, din operațiuni de încasări sau prin acordarea unui credit bancar. Baza legală a utilizării cecului, în România, este reprezentată de „Reglementările privind cecul” ale BNR și Normele Cadru privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit cu cecuri.

Există mai multe tipuri de cecuri, a căror denumire indică rolul ca instrument de plată și credit, astfel:

– cecul nominal: are drept caracteristică indicarea numelui beneficiarului;

– cecul de purtător: care dă dreptul posesorului să încaseze suma, în momentul prezentării;

– cecul de virament (sau de decontare): se utilizează pentru a realiza transferul sumelor din contul curent al emitentului în contul beneficiarului;

– cecul acceptat: se caracterizează prin confirmarea de către bancă, a existenței disponibilului în cont curent, asigurând beneficiarul că cecul se va plăti la prezentare;

– cecul barat: se diferențiază prin trasarea de către posesor sau trăgător, a două linii paralele sau oblice pe fața cecului. Bararea poate fi generală sau specială, după cum între linii este înscris, sau nu, numele unei bănci. Bararea este generală dacă nu se scrie nimic sau se scrie „bancă”, ori alt termen echivalent: bararea este specială, dacă este trecută denumirea unei bănci. Cecul cu barare generală poate fi plătit numai altei bănci sau unui alt client al băncii plătitoare. Cecul cu barare specială poate fi plătit numai băncii înscrise între linii sau numai unui client al băncii plătitoare dacă numele aceleia este înscris între linii. Cecul barat prezintă avantaje care decurg din securitatea sporită pe care o oferă pentru bancă, întrucât este plătibil numai unei persoane determinate. De asemenea, diminuează riscul pierderii sau al furtului. Banca plătitoare care nu respectă cu strictețe normele legale privind cecul barat răspunde de paguba cauzată până la concurența valorii cecului. În România, în compensarea multilaterală se folosește numai cecul barat.

– cecul garantat: reprezintă o formă recentă de cec, introdus în țări precum Franța, Marea Britanie, SUA. Scopul introducerii acestor cereri l-a reprezentat sporirea acceptării în comerțul cu amănuntul. Un cec prezentat împreună cu un card valid reprezintă asigurarea completă privind faptul că cecul va fi onorat de către banca emitentă la valoarea specificată. Pentru ca cecurile să fie considerate valabile, sunt necesare două condiții: a) numărul cardului de garantare a cecului trebuie să fie înscris pe verso; b) persoana care acceptă cecul trebuie să verifice validitatea cardului și dacă informația de pe card corespunde cu cea înscrisă pe cec. Cecul garantat este utilizat, în special, ca instrument de retragere a numerarului.

Ca instrument de plată de debit, cecul circulă de la unitatea bancară a clientului beneficiar la unitatea bancară a clientului plătitor, având ca efect debitarea contului clientului plătitor și creditarea clientului beneficiar. Formula consacrată este: „Plătiți în schimbul acestui CEC, suma de …”. Ca și în cazul cambiei, pentru a avea valabilitate cecul trebuie să cuprindă o serie de mențiuni obligatorii, care sunt denumite elemente ale cecului.

Pe fața cecului apar următoarele elemente: denumirea /sigla societății bancare trase și adresa acesteia; seria și numărul cecului, sub denumirea societății bancare; înscrisul „plătiți în schimbul acestui CEC” se află sub sigla societății bancare trase; înscrisul „stipulat”, urmat de un spațiu necesar completării mențiunilor facultative ale cecului; data emiterii cecului „emis la …”, pentru stabilirea zilei, lunii și anului emiterii; mențiunea referitoare la identificarea sumei, care urmează a se plăti; numele și adresa trăgătorului, carnetul de cecuri de la unitatea bancară al cărei client este.

Pe verso-ul cecului figurează mențiuni referitoare la operațiunea de girare și la plata, respectiv încasarea cecului: numele și denumirea girantului; numele girantului, prin înscrisul „girat către …”; data efectuării operațiunii de girare; informații referitoare la plata și încasarea cecului, precum și a modalităților de efectuare a acestora (în numerar sau în cont).

2.2. Cambia

Cambia (trata) este un titlu de credit utilizat ca instrument de plată prin care un creditor (numit trăgător) dă dispoziție debitorului său (numit tras) să plătească o anumită sumă unui terț (numit beneficiar), la o anumită dată și într-un loc stabilit, fără a indica operațiunea care a generat creanța. Conform acestei definiții în circuitul cambiei intervin trei părți: trăgătorul (exportatorul, creditorul), trasul (importatorul, debitorul) și beneficiarul (un creditor al trăgătorului). În comerțul internațional, exportatorul apare, de regulă, atât în calitate de trăgător cât și de beneficiar.

Circuitul cambiei

1. în urma încheierii unui contract comercial internațional, trasul (importatorul) îi datorează o anumită sumă trăgătorului (exportatorului); 2. trăgătorul, la rândul său, are de achitat aceeași sumă unei terțe persoane (beneficiar), drept urmare a încheierii unui contract comercial internațional sau a unui contract de credit cu o bancă; 3. la ordinul trăgătorului, trasul achită suma respectivă direct beneficiarului.

Acceptarea cambiei se realizează prin scrierea pe cambie a cuvântului „acceptat” sau a unei expresii echivalente însoțită de semnătura trasului. Acceptarea trebuie să menționeze data zilei când este făcută, dar și o acceptare nedatată naște obligația de plată a trasului. Trăgătorul poate interzice prezentarea cambiei la acceptare printr-o mențiune expresă sau poate stipula că prezentarea spre acceptare nu va avea loc înaintea unei anumite date. După scadență, cambia nu mai poate fi prezentată la acceptare, ci numai la plată. Acceptarea cambiei are ca efect modificarea poziției trasului, care devine, astfel, debitorul beneficiarului, obligat solidar cu trăgătorul, girantul și avalistul cambiei. Aceștia din urmă vor fi obligați să plătească numai în cazul refuzului de plată din partea trasului.

Revocarea acceptării reprezintă ștergerea „mențiunii” acceptare, pe care o poate realiza trasul, atâta timp cât deține cambia. Revocarea se poate efectua prin radierea inscripției de acceptare sau acoperirea ei cu una sau mai multe linii sau prin înscrierea cuvântului „anulat”. Aceasta nu are efect dacă se produce după ce trasul l-a înștiințat în scris pe posesorul titlului sau pe oricare alt semnatar că a acceptat cambia.

Refuzul acceptării se constată prin întocmirea unui protest de neacceptare, în formă autentică, înainte de expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea la acceptare. Refuzul devine operabil și în condițiile în care, trasul poate cere să-i fie făcută a doua prezentare. într-un asemenea caz, dacă prima prezentare a fost făcută în ultima zi a termenului, protestul poate fi făcut în ziua următoare. Refuzul integral sau parțial al trasului, de a accepta cambia conduce la dreptul de regres al posesorilor împotriva giranților, trăgătorului și celorlalți obligați.

Girul cambiei. Girul este un act prin care posesorul titular, numit girant, transferă unei alte persoane numită giratar, toate drepturile care decurg din titlul astfel redactat și completat, respectiv din cambie. Girantul răspunde față de giratar și față de posesorii titlului pentru acceptarea și plata titlului, în caz de neplată la scadență din partea debitorului, numai dacă în textul girului, girantul a trecut formula „fără garanție”, „fără răspundere” sau „fără obligo”, ceea ce îl exonerează de acceptare și de plată. Girul poate fi definit și ca un mod specific de circulație al cambiei, care îndeplinește următoarele funcții: a) mijloc de transmitere a cambiei; b) garantarea prin gir a acceptării și a plății cambiei; c) legitimarea prin gir a calității de titular al cambiei.

a) Utilizând girul ca mijloc de transmitere a cambiei posesorul poate gira cambia în favoarea băncii, care o scontează înainte de scadență, iar girantul obține numerarul corespunzător. Cel care transmite cambia se numește girant, iar noul posesor se numește giratar. Girul se înscrie pe spatele cambiei, sau pe un adaos ori prelungire a cambiei. Formula girului este: „plătiți lui” sau „plătiți la ordinul lui”. Prin gir se transmit toate drepturile izvorâte din cambie, fără a fi necesară specificarea debitorului cambial, inclusiv a garanțiilor reale care au fost constituite pentru asigurarea plății cambiei.

b) Prin garantarea prin gir a acceptării și a plății cambiei, girantul își asumă obligația de plată și de acceptare, în cazul în care trasul nu și-ar îndeplini el însuși aceste obligații. Girantul se poate sustrage obligației de garanție menționând în textul girului formula „fără garanție”.

c) Legitimarea prin gir a calității de titular al cambiei, reprezintă o funcție care se manifestă prin faptul că giratarul devine titular al drepturilor cambiale, fiind ultimul dintr-un șir de giratori. Primul girant este trăgătorul, fiecare din giranții următori trebuind să figureze ca giratari în girul precedent. Legitimarea calității de posesor al cambiei se face prin menținerea numelui ca giratar, în ultimul gir înscris pe dosul cambiei. Trasul are calitatea verificării succesiunii girurilor și identitatea posesorului, fără a avea în vedere realitatea girurilor.

Există mai multe tipuri de giruri speciale, după cum rezultă din clasificarea următoare:

– girul „pentru încasare”, „pentru acoperire”, „pentru procură”;

– girul „în garanție” reprezintă actul prin care cambia este afectată utilizării drept garanție, pentru executarea altei obligații comerciale (rambursarea unui credit bancar). Se utilizează formula „valoare în garanție” sau „valoare în gaj”;

– girul „nu la ordin” care are ca efect întârzierea unui nou gir;

– girul fără garanție este strâns legat de mențiunea „fără obligații” sau „fără regres”, girantul exonerându-se astfel de garanție, de acceptare sau de plată;

– girul de întoarcere se efectuează prin girul cambiei de către beneficiar în folosul trasului sau al trăgătorului;

– girul după protest garantează numai existența creanței și produce numai efectele unei cesiuni.

Avalul cambiei (avalizarea). Avalul este o garanție personală, prin care o persoană numită avalist (cel care dă avalul), garantează obligația unuia dintre obligații, cambiali, numit avalizat, pentru toată suma menționată pe titlu sau pentru o parte din aceasta. Avalul are rolul de a accentua valoarea obligației cambiale prin solidaritatea mai multor debitori. Cel care are interes în obținerea avalului este trăgătorul; dar la rândul său și un avalist poate fi avalizat de către un nou garant. Rezultă, astfel, că o cambie poate purta mai multe avaluri. Avalul se exprimă prin formule: „pentru aval”, „pentru garanție”, „pentru cauțiune” și sunt însoțite de semnătura avalistului. Prin aval trebuie să se precizeze pentru cine s-a dat acesta și pentru ce sumă (numai pentru o parte din suma înscrisă pe cambie, sau pentru întreaga sumă). Principalul efect al avalului este acela că plătind cambia, avalistul dobândește drepturile ce decurg din ea, împotriva avalizatului și împotriva celor care sunt obligați față de avalizat. Astfel, avalistul care a plătit are poziția de codebitor solidar și poate pretinde fiecăruia numai plata cotei-părți care îi revine.

Plata cambiei. Prezentarea la plată a cambiilor trebuie să fie realizată către banca de domiciliu a cambiei sau către tras. Obligația de plată o are trasul, acceptatul sau avalistul său, alegerea aparținând posesorului unei cambii. Prin plata cambiei se stinge obligația cambială, iar plata efectuată de un girant eliberează numai giranții următori și pe avaliștii acestora, dar și pe giranții anteriori. Plata se realizează de regulă, la termenul precizat, dar este posibilă și plata anticipată cu acordul părților. în acest caz, cel care își asumă riscul este trasul. Sunt admise de asemenea și plățile parțiale, caz în care trasul plătitor solicită o mențiune pe cambie. Dacă termenul a ajuns la scadență, și nu s-a prezentat nici un posesor pentru a încasa plata, atunci, debitorul care vrea să se elibereze poate consemna suma la o unitate CEC, pe cheltuiala și pe riscul posesorului cambiei.

Refuzul și regresul. Refuzul trasului de a plăti trebuie să fie constatat printr-un protest de neplată, în termenul prevăzut. Acțiunea de regres este contra trăgătorului, girantului sau avalistului, poate fi exercitată la scadență, iar înainte de scadență numai facultativ, în următoarele situații: dacă acceptarea a fost refuzată de către tras; în caz de faliment al trasului; în caz de faliment al trăgătorului unei cambii.

Pentru a exercita regresul, posesorul trebuie să îndeplinească formalitatea numită „protest”. Protestul de neplată se face: contra trasului acceptant sau a băncii la care a fost domiciliată cambia; contra acceptantului prin intervenție sau contra unei persoane indicate de aceasta. Fiind adresate executorului judecătoresc, rezultă că la nivelul judecătoriilor protestul este înregistrat într-un registru special. Judecătoria trimite, în fiecare zi de luni, către Camera de Comerț și Industrie un tabel cu protestele de neplată făcute în săptămâna precedentă.

Intervenția. Trăgătorul, girantul sau avalistul pot indica o persoană care să accepte sau să plătească la nevoie, persoană care poartă denumirea de intervenient. Intervenția poate fi provocată (sau silită); dar poate fi și spontană din inițiativa intervenientului, care intervine pentru oricare dintre obligațiile pe care de regres.

Executarea cambială și procesele cambiale. Executarea cambială se realizează prin investirea cambiei cu formulă executorie de către judecătorie, urmată de somația emisă de executantul judecătoresc, în cazul refuzului de plată al acesteia.

2.3. Biletul la ordin

Biletul la ordin este, ca și cambia, un titlu de credit utilizat ca instrument de plată, dar, spre deosebire de aceasta, reprezintă angajamentul unui debitor (numit emitent) de a plăti o sumă unui creditor (numit beneficiar) la un anumit termen sau la prezentarea acestuia. Din definiție rezultă că, în comparație cu cambia, biletul la ordin presupune implicarea numai a două persoane: emitentul, care în comerțul internațional este importatorul și beneficiarul, care este exportatorul.

Circuitul biletului la ordin

1. în cadrul unui contract comercial internațional, importatorul emite biletul la ordin în favoarea exportatorului; 2. exportatorul prezintă la plată biletul la ordin și importatorul îl achită.

Cambia și biletul la ordin sunt reglementate de aceeași lege, care poartă numele de Legea cambiei și biletului la ordin, datorită conținutului și funcționării asemănătoare. Biletul la ordin reprezintă titlul de credit prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului, sau la ordinul acestuia, o sumă de bani, la o anumită scadență și într-un anumit loc. Spre deosebire de cambie, utilizarea biletului la ordin ca instrument de plată, implică două persoane (emitentul și beneficiarul). Acesta este creat de emitent, în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani la vedere, sau la o anumită dată, unui beneficiar, care are calitatea de creditor. Formula consacrată este „voi plăti în schimbul acestui bilet la ordin suma de … ”, deci, spre deosebire de cambie, nu conține ordinul de plată adresat unei alte persoane, ci numai asumarea propriei obligații de plată. Din punct de vedere juridic, biletul la ordin este considerat tot instrument de debit ca și cambie, și este compensat și decontat ca și aceasta, în conformitate cu regulamentele BNR. La nivelul Centralei Incidentelor de Plăți este organizat Fișierul Național al biletului la ordin, iar raportarea acestuia se realizează pentru aceleași motive ca și cambia.

2.4. Ordinul de plată

Ordinul de plată reprezintă o dispoziție dată de o bancă altei bănci, din proprie inițiativă sau la cererea unui alt client, de a plăti unui beneficiar o sumă de bani care acoperă obligațiile debitorului față de creditor. Așa cum rezultă din definiție și din practica utilizării sale ordinul de plată se caracterizează prin: a) relația de plată este declanșată ca urmare a unei obligații asumate sau datorii preexistente, ce urmează a se stinge o dată cu onorarea OP; b) operațiunea este pornită la inițiativa plătitorului (ordonatorului). El este cel care stabilește regulile după care operațiunea urmează să se deruleze. Din acest motiv, în materie de OP diversitatea tehnică este deosebit de largă; c) revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a OP. Aceasta constă în faptul că ordonatorul își poate retrage sau modifica instrucțiunile de plată date băncii, cu condiția ca ordinul său inițial să nu fi fost executat prin plată în favoarea beneficiarului. O plată făcută rămâne bun-facută. Revocarea OP nu atrage după sine nici un fel de consecințe, drepturi sau obligații pentru părțile implicate; d) depozitul bancar este absolut obligatoriu în cazul OP. Aceasta presupune obligația ordonatorului ca odată cu emiterea OP să creeze băncii și sursa de fonduri necesare, fie prin blocarea sumei respective din contul sau bancar, fie prin depunerea ei în vederea executării plății sau prin credit bancar acordat de bancă în acest scop în contul ordonatorului. Pe filiera bancara, nu este obligatoriu transferul anticipat al fondurilor, momentul acestui transfer depinzând de înțelegerea dintre cele două bănci ce intervin în operațiune; e) din punct de vedere al modalităților de încasare (determinate firește de instrucțiunile ordonatorului) OP poate fi:

– simplu, încasarea sa nefiind condiționată de prezentarea vreunui document sau explicație cu privire la scopul plății (excluzând cazul că se cere o chitanță). Acest tip de OP se aseamănă cu cecul;

– documentar, încasarea sa fiind determinata de obligația beneficiarului de a prezenta anumite documente (facturi, dovada plății unor chirii, a unor speze de transport etc. ) indicate de ordonator în OP.

Părțile implicate în derularea unui OP, de regulă, sunt: 1) ordonatorul, cel care inițiază operațiunea; el este cel care plătește, stabilește condițiile plății, constituie provizionul bancar în vederea plății; poate revoca în orice clipa plata pana în momentul efectuării ei; 2) beneficiarul este cel în favoarea căruia se face plata; trebuie să se conformeze condițiilor prevăzute în OP; până în momentul plății nu are certitudinea încasării sumei; 3) băncile care intervin în derularea operațiunii au simplul rol de prestatoare de servicii. Singurele răspunderi ale băncii sunt cele legate de manipularea corectă a valorilor încredințate (fonduri bănești și documente) și să solicite nebeficiarului prezentarea documentelor așa cum s-a prevăzut de ordonatorul plății (în cazul OP documentar). Aceste bănci în practică sunt denumite: bănci ordonatoare, cea la care ordonatorul dă dispoziție privind efectuarea plății prin OP și la care constituie depozitul, și bănci plătitoare, cea la ghișeele căreia se achită suma beneficiarului plății și care solicită anticipat sau ulterior de la banca ordonatoare suma ce urmează să o plătească sau a plătit-o.

Elementele pe care le cuprinde un OP: numele și adresa ordonatorului (persoana fizică sau juridică care dă OP), eventual și numărul contului bancar; numele și adresa beneficiarului, eventual și numărul contului; denumirea și adresa băncii ordonatoare; data (ziua, luna, anul) emiterii OP; ordinul de a plăti (prin formula: „vă rog să plătiți. . ”, „veți plăti. ”; suma în cifre și litere cu indicarea valutei în care se va face plata; motivul plății; modul de plata: letric, telegrafic, SWIFT (pentru plăți în cont sau cecuri, valuta efectivă); semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de firma ordonatoare. Transmiterea OP de banca ordonatoare băncii plătitoare se poate face: 1) letric – când plata se face pe baza formularului tipizat sau a unei scrisori ce conține elementele OP; 2) telegrafic – când plata se face pe baza instrucțiunilor primite printr-o telegramă; 3) și cel mai rapid, în cazul transmiterii instrucțiunilor prin telex sau SWIFT.

Mecanismul derulării ordinului de plată

1.

5-6. 4. 9-10. 2.

7-8.

3.

1) existența unei obligații de plată; 2) emiterea ordinului de plată; 3) instrucțiuni privind efectuarea plății prin OP; 4) notificarea beneficiarului; 5-6) prezentarea documentelor și efectuarea plății; 7-8) transmiterea documentelor și acoperirea plății; 9-10) documente / bani.

De regulă, în completarea formularelor, băncile comerciale impun anumite cerințe pentru protecția clienților lor și eficiența transmiterii ordinului.

Ordinul de plată documentar presupune obligația băncii plătitoare de a nu efectua plata decât contra prezentării unor documente justificative de către beneficiar și în conformitate cu instrucțiunile primite de la banca ordonatoare. Din anumite motive, ordinul de plata documentar este asemănător cu acreditivul documentar, cu deosebirea ca ordinul de plată este revocabil și plata se efectuează înaintea expedierii mărfii.

Ordinul de plată se concretizează într-o dispoziție necondiționată dată de emitentul unei bănci de a pune la dispoziția unui beneficiar o sumă de bani, respectiv de a plăti sau de a face să se plătească această sumă. Dispoziția respectivă se consideră ordin de plată, numai dacă banca dispune de fondurile reprezentate prin suma specificată, și nu prevede că plata trebuie făcută la cererea beneficiarului. Ordinul de plată este revocabil, respectiv, poate fi anulat înainte de a fi încasat de către beneficiar. Din acest motiv ordinul de plată prezintă anumite riscuri legate de bonitatea și buna dispoziție a ordonatorului. Ordinul de plată parcurge un drum, de la plătitor la beneficiar, de-a lungul căruia se interpun mai multe bănci, care efectuează succesiv, operațiuni de recepție, de autentificare, acceptare și executare a ordinului de plată. Aceste operațiuni sunt denumite transfer-credit. Acest instrument de plată este irevocabil pentru plățile efectuate în lei pe teritoriul României.

Obligațiile participanților la circuitul ordinului de plată constau în următoarele:

Banca emitentă: a) ordinul de plată îl obligă pe emitent să plătească o sumă de bani, dacă acesta a fost emis de el sau de către o altă persoană care are mandatul de a-l reprezenta; b) plata obligației emitentului se consideră efectuată în una din următoarele situații, astfel: ■ banca receptoare a debitat contul emitentului deschis la aceasta; ■ banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la ea, iar aceasta din urmă utilizează fondurile desemnate de suma respectivă; ■ banca emitentă creditează contul băncii receptoare deschis la o altă bancă și aceasta folosește fondurile respective; ■ banca centrală creditează contul băncii receptoare în cadrul decontării finale; ■ decontarea finală se face în favoarea băncii receptoare în baza unui acord de compensare bilaterală cu banca emitentă sau a regulilor unui sistem de transfer de fonduri care se referă la decontarea obligațiilor dintre participanți.

Banca receptoare. Acceptarea unui ordin de plată de către bancă se apreciază că este realizată, în următoarele condiții: în momentul recepției; în momentul înștiințării emitentului că a acceptat ordinul respectiv; în momentul executării ordinului (debitarea contului emitentului deschis la bancă). În cazul neacceptării unui ordin de plată, banca are obligația să comunice neexecutarea acestuia, până la o dată care corespunde zilei bancare din perioada de executare. Prin acceptarea ordinului de plată, banca receptoare se obligă la următoarele: să execute ordinul de plată în ziua bancară în care l-a acceptat, sau ziua următoare; dacă se indică o anumită dată a plății, atunci aceasta să fie respectată; să înștiințeze în timp util emitentul, despre neonorarea ordinului de plată, solicitându-i instrucțiuni suplimentare acestuia, dacă ordinul de plată nu conține toate mențiunile obligatorii, sau datele sunt insuficiente ori inconsecvente.

Banca destinatară. După acceptarea ordinului de plată, banca destinatară are obligația să pună fondurile la dispoziția beneficiarului, în ziua acceptării, ori cel mai târziu în ziua următoare. În cazul neacceptării, baca are obligația să comunice emitentului refuzul acestuia, până cel târziu în ziua bancară următoare ultimei zile a perioadei de executare.

Până la finalizarea unui transfer – credit, fiecare bancă are obligația de a sprijini un plătitor sau pe orice bancă emitentă anterioară și are dreptul de a solicita sprijinul oricărei bănci receptoare ulterioare în vederea completării procedurilor bancare respectiva plată prin credit. Un transfer – credit este finalizat în momentul acceptării, caz în care, banca devine obligată față de beneficiar pentru suma înscrisă pe ordinul de plată acceptat. Atunci când operațiunea de transfer nu se finalizează, banca inițiatoare trebuie să returneze plătitorului suma plătită de acesta, în baza ordinului de plată, la care se adaugă dobânzile de întârziere și penalizările. În cazul în care transferul este finalizat, dar banca destinatară (receptoare) nu execută ordinul de plată, în termenul prevăzut, atunci are obligația față de beneficiar de a-i plăti dobânzile de întârziere. În concluzie, obligațiile participanților la un transfer – credit sunt următoarele: emitentul are obligații în legătură cu ordinul de plată și cu plata acestuia; plătitorul este obligat să plătească spezele bancare aferente procesării ordinului de plată; banca inițiatoare are obligații privind returnarea sumei în caz de nefinalizare a transferului – credit și plat dobânzilor de întârziere (în situația în care întârzierea plății i se datorează); banca receptoare are responsabilitate în ceea ce privește recepția, autentificarea, acceptarea sau refuzul, executarea ordinului de plată recepționat, plata dobânzilor de întârziere (dacă acesteia i se datorează); banca destinatară se obligă în legătură cu: recepția, autentificarea, acceptarea sau refuzul, punerea fondurilor la dispoziția beneficiarului, plata dobânzilor de întârziere.

2.5. Acreditivul documentar

Termenul de acreditiv documentar desemnează orice angajament de plată contra documente asumate de bancă, indiferent cum este numit sau descris. În derularea plății prin AD sunt implicate trei părți principale, care au denumiri consacrate. Acestea sunt:

Ordonatorul AD – în relația contractuală este importatorul, beneficiarul unei prestații sau serviciu. El este cel care inițiază relația de AD, prin instrucțiunile pe care le dă băncii sale de a plăti exportatorul. Aceste instrucțiuni sunt cuprinse în “ordin de deschidere a AD”, unde precizează toate condițiile de termene și documente potrivit cărora banca să efectueze plata.

Beneficiarul AD – în relația contractuală este exportatorul, prestatorul de servicii. El este cel în favoarea căruia banca importatorului s-a angajat la plată și care, îndeplinind condițiile de termene și documente cuprinse în textul AD, încasează banii.

Banca emitentă – este banca care, la solicitarea importatorului, ordonatorul AD, își asuma în scris angajamentul de plată în anumite condiții de termene și documente, în favoarea exportatorului, beneficiarul AD. Prin angajamentul de plată asumat în scris, Banca Emitentă este principala angajată în relația de AD. Acest angajament de plată ea îl poate realiza: a) direct, în sensul că ea însăși să efectueze plata. În acest caz, ea îndeplinește atât rolul de bancă emitentă, cât și de bancă plătitoare; b) indirect, în sensul că desemnează o altă bancă să efectueze plata. Această bancă desemnată să efectueze plata în numele ei se numește bancă plătitoare sau după caz, negociatoare.

Altă bancă, denumită și Bancă Corespondentă, situate, de regulă, în țara exportatorului este banca prin care banca emitentă transmite textul AD spre a fi comunicat beneficiarului AD, exportatorul. În funcție de modul cum este precizat a se face plata sau de alte instrucțiuni cuprinse în textul AD, aceasta “o altă bancă desemnată” de banca emitenta poartă următoarele denumiri:

– Banca notificatoare sau avizatoare. În cazul în care plata documentelor are loc la banca emitentă sau plata e domiciliată la o terță bancă, banca notificatoare îndeplinește rolul unui simplu intermediar, manipulator de documente. Ea anunță exportatorul de deschiderea AD, primește de la exportator documentele și le transmite băncii plătitoare. Ea primește un comision de notificare / preluare de documente.

– Banca plătitoare. În cazul în care plata este făcută de o altă bancă decât banca emitentă, banca plătitoare poate fi situată în țara exportatorului sau într-o terță țară. Prin instrucțiunile primite de la banca emitentă, ea este autorizată să plătească exportatorului documentele prezentate în strictă concordanță cu termenele și condițiile din AD; să remită documentele băncii emitente, iar aceasta să-i ramburseze suma platită. Ea încasează comisionul de plată.

– Banca trasă /acceptantă. Când plata urmează să se facă prin cambia trasă asupra unei bănci, banca asupra căreia au fost trase cambiile și care, la scadență, le va achita, se numește bancă trasă. Banca trasă primește documentele însoțite de cambiile de la exportator, acceptă cambiile și i le restituie, iar documentele le remite importatorului sau băncii emitente (după caz). La scadență, banca trasă achită cambiile beneficiarului. Ea încasează comisionul de accept /de plată.

– Banca negociatoare. În practica bancară anglo-saxonă, AD presupune utilizarea unei cambii trase asupra băncii emitente și, deci, locul plății este la ea (domiciliul trasului). În măsura în care o altă bancă decât banca emitentă este însărcinată cu negocierea, aceasta înseamnă că banca negociatoare este autorizată să preia documentele de la exportator și să i le achite, contra unui comision de negociere și să le remită apoi băncii emitente. Comisionul de negociere, strict individualizat, reprezintă, în esență, dobânda la suma contra documente, plătită exportatorului, calculate pe intervalul de timp dintre momentul plății și cel al rambursării banilor de la banca emitentă.

– Banca confirmatoare este banca care, la angajamentul de plată asumat de banca emitentă, adaugă propriul ei angajament, egal ca valoare și condiții. În cazul în care banca emitentă nu își onorează angajamentul de plată, banca confirmatoare va efectua ea plata. Banca confirmatoare poate fi banca din țara exportatorului respective, banca plătitoare sau banca dintr-o terță țară. Ea încasează un comision de confirmare.

Elementele esențiale ale unui acreditiv sunt:

Denumirea de acreditiv menționată pe document.

Numărul de ordine/de referință (seria și numărul).

Denumirea băncii emitente a acreditivului, cu elemente de identificare (bancă centrală, sucursală, filială, agentie); adresa completă și cu amănunte suficiente pentru certitudinea identificării.

Locul (localitatea și țara) și data calendaristică la care a fost emis (deschis) acreditivul.

Data expirarii valabilității, respectiv ultima zi pentru prezentarea documentelor la plată, acceptare sau negociere (se indică pentru fiecare din aceste operațiuni).

Denumirea firmei importatoare – cumpărătoare la cererea căreia banca emite acreditivul și care este ordonatorul acreditivului (cu elementele de identificare).

Numele și adresa firmei exportatoare – vânzătoare care este beneficiara acreditivului (cu elementele de identificare).

Banca avizatoare, dacă este cazul, cu elementele de identificare.

Numărul de referință, al băncii avizatoare.

Valoarea acreditivului, respectiv a sumei exprimate în valuta de plată.

Modul de utilizare al acreditivului: denumirea și locul băncii desemnate care, conform instrucțiunilor este autorizată să plătească (banca plătitoare); să accepte cambiile (tratele) – banca plătitoare; să negocieze cambiile (tratele) – banca negociatoare.

Modul cu este utilizabil acreditivul: prin plata la vedere, prin plata la termen, cu precizarea cum este determinată scadența la termen: la data calendaristică menționată etc.

Cambie (trată) la… asupra… cu menționarea scadenței efectului de comerț și denumirea băncii – trase și a localității de plată.

Livrări /expedieri parțiale: admise /neadmise.

Transbordare: admisă /interzisă.

Încărcare la bordul vasului: condiția de livrare prevăzută în INCOTERMS 2000 (EXW-franco-fabrică loc numit; FOB-franco la bord cu bordul de expediere numit; CIF-cost, asigurare și navlu port de destinație numit etc. ).

La aceste elemente esențiale mai pot fi adăugate unele mențiuni, cum ar fi: 1. se admite un plus sau minus de … la sută (cu indicarea procentelor) la cantitatea mărfurilor livrate, dar să nu se depășească valoarea acreditivului; 2. … la sută din cantitatea / valoarea mărfurilor să fie încărcată pe puntea vasului și … la sută în cala vasului (cu consemnarea procentelor) etc.

Descrierea mărfurilor și dacă este necesară o specificație a acestora care să fie anexată.

Documentele care urmează a fi prezentate la plată (cele corespunzătoare se bifează sau se notează cu x sau DA în căsuța existentă în dreptul fiecăruia pe formular): factura comercială externă; factura consulară sau cu viza consulară; factura proformă; duplicatul scrisorii de trăsură internațională (frahtul internațional); conosament maritim /oceanic; conosament Charter Party; document de transport fluvial; scrisoare de transport maritim negociabilă; document de transport aerian; document de transport rutier; recipisa poștală /certificat de expediere poștală; certificat de origine a mărfurilor; proces-verbal de recepție cantitativă /calitativă (emis de furnizor sau de o firmă specializată de control, numită de comun acord între părțile contractuale); poliță /certificat de asigurare; buletin de analiză; certificat /nota de greutate; listă de colisaj; certificat fitosanitar sau fitopatologic; certificat sanitar veterinar.

Confirmarea – instrucțiuni către banca confirmatoare și unde, cum și când va fi obținută rambursarea plății efectuate de banca confirmatoare;

Aranjamente privind rambursarea – comisioanele și spezele bancare;

Semnăturile autorizate – și stampila băncii emitente;

Angajarea acreditivului – fraza standard care arată că acreditivul este supus reglementărilor în vigoare în materie comercială.

Mecanismul plății prin acreditiv. Plata prin AD face parte integrantă din ansamblul relațiilor comerciale și construcția financiară a unei afaceri.

Oferta. Exportatorul în oferta sa propune unui potențial importator plata prin AD.

Opțiunea pentru AD. Importatorul acceptă oferta și plata mărfii prin AD.

Comanda. Importatorul comandă marfa sau încheie cu exportatorul un contract comercial internațional.

Deschiderea AD. Importatorul ordonă băncii sale deschiderea AD.

Livrarea. Exportatorul primind AD expediază marfa în condițiile cerute în acreditiv.

Utilizarea AD. Exportatorul în posesia documentelor ce atestă livrarea mărfii le prezintă băncii plătitoare pentru încasarea contravalorii lor.

Succesiunea momentelor derulării plății prin AD este următoarea:

1. Existența unui contract sau a unei înțelegeri prin care partenerii au convenit plata prin AD.

2. Dispoziția /ordinul de deschidere a AD este dat de importator băncii sale, banca emitentă, și cuprinde toate condițiile de termene și documente pe care trebuie să le îndeplinească exportatorul pentru a i se face plata.

3. Deschiderea AD constă în elaborarea unui înscris, însuși AD, prin care banca emitentă se angajează ferm la plată în favoarea beneficiarului AD, exportatorul, în condițiile de termene și documente potrivit instrucțiunilor primite de la ordonator. Acest document este transmis băncii exportatorului.

4. Notificarea beneficiarului AD. Banca exportatorului anunță exportatorul de deschiderea AD și îi remite documentul AD.

5. Livrarea mărfii. Exportatorul studiază cu atenție AD și, după caz, începe producerea mărfii sau o preia din stoc. Marfa este expediată cu respectarea tuturor termenelor din AD, exportatorul /beneficiarul AD întocmind și setul de documente cerut prin acreditiv. În caz că nu poate îndeplini condițiile din AD, nu expediază marfa, ci cere modificare de AD.

6/7. Utilizarea AD. În posesia documentelor ce atesta livrarea mărfii în termenele și condițiile din AD, exportatorul le prezintă la bancă. Banca verifică concordanța cu cerințele AD și efectuează plata. În esență, acest moment semnifică documente contra bani.

8/9. Remiterea documentelor /Rambursarea sumei. Banca plătitoare, după efectuarea plății, remite documentele băncii emitente. Aceasta, rambursează băncii plătitoare banii. În caz contrar, nu rambursează banii pe documente neconforme cu termenii AD.

10/11. Notificare importator/Plată documente. Banca emitentă deține documentele privitoare la marfă și pe care le eliberează importatorului contra plată. Importatorul, la rândul său, verifică documentele și concordanța acestora cu instrucțiunile pe care le-a dat prin cererea de deschidere AD.

12. Eliberarea /ridicarea mărfii. Importatorul, în posesia documentelor, își ridică marfa. Cărăușul eliberează marfa contra documentului de transport (originalul sau duplicatul, după caz).

Mecanismul derulării AD (domiciliat în țara exportatorului)

1. contract comercial internațional; 2. dispoziție de deschidere AD; 3. deschidere AD; 4. notificare exportator; 5. expedierea mărfii; 6. documente privind expedierea mărfii; 7. plată contravaloare documente; 8. remiterea documentelor; 9. rambursare bani; 10. documente; 11. achitare contravaloare documente; 12. ridicare marfă.

Forme și tipuri de AD. În practică, termenul de AD este însoțit de una sau mai multe sintagme care îl definesc în raport cu anumite caracteristici în derulare și utilizare. Sintetic, aceste precizări se referă la: ■ forma AD: a. Revocabile; b. Irevocabile (neconfirmate sau confirmate); ■ modul de plată: a. cu plată la vedere; b. cu plată diferată; c. cu plata prin acceptare; d. cu plata prin negociere; ■ clauzele speciale pe care le conține cu efect asupra utilizării AD: a. transferabil; b. revolving (reînnoibil); c. clauza roșie (red clause); d. stand-by; e. de compensație (reciproce); ■ folosirea combinată de beneficiar: a. subsidiar (back-to-back); b. cesionat.

2.6. Incasso-ul documentar

Ca modalitate de plată utilizată în schimburile economice internaționale, incasoul este reglementat prin documentul intitulat „Reguli uniforme pentru incaso”, revizuit în 1995 cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1996. Până la această dată utilizarea incaso-urilor era supusă „regulilor uniforme pentru încasarea hârtiilor comerciale”, elaborate de Camera de Comerț Internațional – Paris 1967, când s-au unificat uzanțele bancare în domeniu, revizuite apoi în 1979 sub denumirea de „Reguli uniforme privind incasso-urile”. Spre deosebire de plata prin acreditivul documentar, decontarea prin incaso este relativ simplă, ieftină, dar negarantată bancar, ea bazându-se în esență pe obligația de plată a cumpărătorului asumată prin contractul comercial internațional.

Cea mai importantă îndatorire a unei bănci care tratează cu incasso documentar este „să execute întocmai instrucțiunile primite acționând cu bună-credință și cu grijă rezonabilă, conform Regulilor Uniforme pentru Incasso-uri”. În cazul folosirii incasoului documentar ca modalitate de plată, băncile nu își asumă nici o responsabilitate dacă importatorul nu vrea sau este în imposibilitate de a plăti, ceea ce nu constituie o măsură asiguratorie pentru exportator. Din această cauză, folosirea incasoului documentar este recomandată numai dacă:

– vânzătorul (exportatorul) și cumpărătorul (importatorul) au încredere unul în celalalt;

– capacitatea și bunăvoința cumpărătorului de a plăti nu sunt în dubiu. Această încredere reciprocă poate să fie rezultată ca urmare a relațiilor tradiționale și curente de afaceri între cele două firme, firme solvabile, și deci nu necesită luarea unor măsuri speciale, din partea exportatorului-vânzător, în ceea ce privește siguranța încasărilor valutare.

– în țara importatorului există stabilitate politică, economică și condiții legale de desfășurare. Faptul că, chiar și în țările dezvoltate industrial, au loc anual falimente a mii de firme în fiecare țară, restrânge aria de acceptabilitate a incassoului în favoarea acreditivului documentar.

– țara importatorului nu impune nici o restricție importurilor și plăților;

– gradul redus de intensitate a cererii pe piața externă, pentru mărfurile oferite de exportator. În acest caz piața este a clientului și acceptarea formei de plato prin incasso este și un mod de a veni în întâmpinarea unor solicitări ale clientului în acest sens, deoarece și alți ofertanți îi oferă o asemenea modalitate de plată;

– interesul sporit pe care îl are exportatorul de a-și vinde mărfurile, generează o anume poziție pe care acesta o are față de cumpărătorul-importator, în sensul de a accepta aceasta modalitate de plată.

Incassoul documentar reprezintă o modalitate folosită atunci când încrederea între parteneri legată de îndeplinirea obligațiilor contractuale este mai mare decât în cazul acreditivului documentar.

Alături de acreditivul documentar, însă cu o pondere mai redusă ca volum, incasso documentar constituie deci una din principalele forme de decontare în exportul și importul de mărfuri ale României, precum și a serviciilor accesorii acestor operațiuni de comerț exterior, cum ar fi: plata /încasarea cheltuielilor de transport, de asigurare, de efectuarea controlului calitativ ori cantitativ al mărfurilor etc.

Prin incasso se înțelege tratarea de către bănci, potrivit instrucțiunilor primite, a documentelor comerciale și (sau) financiare în scopul: de a obține acoperirea și/sau plată; de a remite documente comerciale contra acceptării și/sau, după caz, contra plată; de a remite documente în alte condiții. Din această definiție de disting anumite elemente esențiale care sunt specifice mecanismului incassoului:

a) operațiunea este o simplă vehiculare de documente, ca atare obligația băncilor ce intervin se rezumă la prestarea unui serviciu în anumite condiții impuse de instrucțiunile primite de la exportator;

b) documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri: comerciale (factura, documente de transport, de proprietate etc.); financiare (cambii, bilet la ordin, cec, chitanțe etc. utilizate pentru a obține sume de bani).

De altfel, în funcție de documentele vehiculate, se disting două tipuri de incassouri:

– simplu – este un incasso de documente financiare neînsoțite de documente comerciale

– documentar – este un incasso de documente comerciale însoțite sau nu de documente financiare

c) scopul operațiunii este transmiterea documentelor comerciale sau financiare, de la beneficiarul plății la plătitor, contra plată, acceptare sau în alte condiții.

Indiferent însă de felul incassoului, simplu sau documentar, se poate vorbi de un caracter documentar la plății, în sensul că prin vehicularea documentelor de bănci mecanismul incassoului permite în final să se obțină o plată contra documente. Prin transmiterea documentelor în acest mod, se urmărește ca destinatarul acestora să nu intre în posesia lor decât în momentul executării obligației sale de plată sau alta similară (acceptarea cambiilor). În cazul incassoului documentar, caracterul documentar este mai pronunțat în sensul că importatorul efectuează plata nu contra marfă, ci contra documentele care atestă livrarea potrivit condițiilor stabilite în contractul comercial internațional.

Cel puțin teoretic, incassoul conferă o anumită certitudine partenerilor privind efectuarea obligațiilor asumate prin contractul comercial internațional. Cumpărătorul, văzând documentele înainte de a le onora, are siguranța că efectuează plata numai după ce exportatorul și-a îndeplinit obligațiile asumate și a exportat marfa. În același timp, vânzătorul, la rândul sau, are siguranța că importatorul nu va intra în posesia documentelor pentru a-și ridica marfa decât după ce le va achita. Cu toate acestea, incassoul nu prezintă nici o garanție pentru exportator că importatorul va achita sau va achita de îndată documentele. Singura obligație de plată a importatorului fiind cea asumată prin contractul comercial, riscurile de neîncasare sunt cele specifice unei astfel de obligații. Dacă la aceste elemente se adaugă și faptul că spezele și comisioanele bancare sunt suportate de exportator, reiese clar că în cadrul acestei modalități de plată avantajele sunt în principal de partea importatorului. De aici, și orientarea pe planul activității de comerț exterior de a promova această modalitate de plată în raport cu partenerii la care relațiile se bazează pe încredere reciprocă, atât în ce privește respectarea condițiilor contractuale de livrare a mărfurilor, cât și în ce privește solvabilitatea. În relațiile de comerț exterior ale țării noastre, incassoul documentar este utilizat prioritar în relațiile de plăți comerciale cu parteneri de încredere și adesea dublat de un instrument de garantare. Cu toate acestea, ponderea sa în ansamblul plăților cu străinătatea rămâne modestă, într-o mult mai mare măsură fiind utilizat în relațiile de plăți necomerciale.

În practica bancară se folosesc mai multe tipuri de incasso documentar ce se deosebesc între ele în funcție de gradul de încredere dintre parteneri. Astfel, vânzătorul (trăgătorul) stabilește dacă documentele vor fi eliberate:

– contra plată;

– contra acceptare;

– contra angajament, și transmite băncii sale instrucțiunile corespunzătoare.

Documentele contra plată reprezintă tipul de incasso prin care documentele vor fi eliberate numai după efectuarea plății ce poate fi la vedere (la 4-5 zile), la prima prezentare (la 48 de ore), sau la sosirea mărfurilor.

În cazul folosirii tipului de incasso „documente contra acceptare”, documentele vor fi eliberate după acceptarea de către importator (tras) a unei trate sau contra emiterii de către acesta a unui bilet la ordin. Din punctul de vedere al scadentei, trata poate fi plătibilă la o dată fixă sau la o dată stabilită ulterior, în funcție de momentul în care a fost acceptată trata. Trasul poate fi cumpărătorul (importatorul) sau banca acestuia.

Altă formă de incasso documentar o constituie „documente contra angajament”, prin care documentele vor fi eliberate contra unui angajament de plată scris, emis de către cumpărător sau banca acestuia. Plata prin această formă de incasso nu presupune nici un fel de obligație de garantare a plății, în afara obligațiilor asumate de cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare internațională. Singura protecție a exportatorului este faptul că importatorul nu poate ridica marfa decât în momentul plății, când poate intra în posesia documentelor care-i atestă proprietatea asupra mărfii. El rămâne însă supus numeroaselor riscuri, fie privind întârzierea plății, fie riscul neplății, dacă importatorul, dintr-un motiv sau altul refuză în final să-și onoreze obligația contractuală, fie riscul diminuării încasării.

În afara riscurilor la care se supune exportatorul, promovarea incasso-ului documentar ca modalitate de plată mai prezintă și dezavantajul pentru exportator ca întârzie încasarea valutei (ca în cazul acreditivului domiciliat în străinătate). Din momentul depunerii documentelor la banca sa, exportatorul creditează de fapt pe importator, care va plăti marfa numai după ce documentele parcurg circuitul normal determinat de distanța dintre parteneri.

Datorită acestor neajunsuri, incasso-ul documentar este recomandat a se folosi atunci când există încredere între parteneri. De asemenea, se mai utilizează în următoarele situații:

– când cumpărătorul extern prezintă bonitate recunoscută pe plan mondial;

– când marfa ce face obiectul exportului este mai puțin competitivă la extern;

– când legislația țării cumpărătorului impune pentru importul anumitor mărfuri, utilizarea incasso-ului ca modalitate de decontare.

Riscurile de neplata pot fi înlăturate sau atenuate prin luarea diferitelor măsuri de garantare a plății, prin combinarea mecanismului incasso-ului cu unele elemente din alte modalități de plata sau prin modificarea mecanismului clasic.

Incasso-ul documentar cu plata imediată și accept ulterior este o modalitate de plată născută din modificarea mecanismului incasso-ului documentar cu plata după acceptare, pentru a se înlătura neajunsurile pe care le prezintă acesta pentru furnizor. El se bazează pe încrederea reciprocă între parteneri. Spre deosebire de incasso-ul clasic care este domiciliat în țara cumpărătorului, incasso-ul documentar cu acceptare ulterioară este domiciliat în țara vânzătorului. Acesta este un avantaj deosebit pentru vânzător, care își încasează contravaloarea mărfurilor imediat după livrarea acestora, prin depunerea documentelor la banca sa.

Principalele etape în derularea plății prin incasso documentar sunt:

1. Contractul comercial internațional prin care partenerii au convenit plata prin incasso documentar este documentul de referință pentru exportator în îndeplinirea obligațiilor sale.

2. Livrarea mărfii. Acest moment declanșează ansamblul etapelor privind derularea incasoului documentar. Livrarea mărfii trebuie realizată în strictă concordanță cu termenele de livrare și condițiile privind marfa convenite prin contract. În urma livrării mărfii exportatorul intră în posesia documentelor prin care se atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale (de regulă, factura, document de transport, polița de asigurare, certificat de calitate, și adesea și una sau mai multe cambii).

8.

2.

1.

10. 3. 5. 6 -7

4.

9.

3. Setul de documente însoțit de ordinul de plată la incasso este prezentat la banca exportatorului – banca emitentă. În ordinul de plată la incasso, exportatorul solicită în mod expres plata incasso și prezintă clar și precis condițiile în care vor fi înmânate documentele importatorului (contra plată/acceptare/alte condiții) și denumirea documentelor și a numărului de exemplare ce vor fi remise acestuia.

4. Banca remitentă, acționând la ordinul clientului ei, emite propriul ei document – incasso documentar – în cadrul căruia preia (și traduce) întocmai instrucțiunile primite de la ordonator, pe care îl remite băncii importatorului însoțit de setul de documente depus de exportator atestând livrarea mărfii.

5. Notificarea importatorului. Banca prezentatoare, la sosirea documentelor, avizează importatorul de sosirea acestora.

6/7. Documentele contra plată sau contra acceptare. În funcție de instrucțiunile primite în incasso documentar, banca prezentatoare eliberează importatorului documentele – fie contra plată, fie contra acceptarea cambiei.

8. În posesia documentelor importatorul ridică marfa.

9. După încasarea contravalorii documentelor de la exportator, banca importatorului remite banii (sau în cazul documentelor contra acceptare – remite cambia) băncii remitente.

10. La primirea banilor, banca remitentă notifică exportatorul de încasarea exportului. În cazul în care prin instrucțiunile date au fost documente contra acceptare, îi remite cambia acceptată. În această a doua situație exportatorul așteaptă scadența pentru a încasa cambia (circuitul repetându-se sub forma incassoului financiar).

Mecanismul este prezentat simplificat, considerându-se ca operațiunea se derulează direct prin intermediul celor două bănci care deservesc operațiunile exportatorului și respectiv ale importatorului. În practică, în afara de aceste două bănci, mai pot interveni una sau chiar mai multe bănci terțe. În acest caz, fazele de derulare, în principiu, rămân neschimbate, singura deosebire fiind lungimea circuitului interbancar prin intervenția încă a uneia sau mai multor bănci.

Denumirea părților implicate în derularea unui incasso, indiferent de caracterul său, simplu sau documentar, constă în: ordonatorul – clientul care încredințează operațiunea de incasso băncii sale; banca remitentă – banca la care ordonatorul a încredințat operațiunea de incasso; banca însărcinată cu încasarea – orice bancă, alta decât banca remitentă, intervenind în operațiunea de incasso; banca prezentatoare, respectiv banca însărcinată cu prezentarea documentelor trasului, trasul – acela la care prezentarea documentelor trebuie să fie făcută potrivit ordinului de încasare.

Banca însărcinată cu încasarea și banca prezentatoare pot fi în practică una și aceeași bancă dacă documentele sunt trimise direct băncii care deservește afacerile trasului. Noțiunile se separa atunci când banca remitentă utilizează serviciile altei bănci din țara trasului (sau din apropiere) – banca însărcinată cu încasarea, care la rândul ei se adresează băncii care îl deservește pe tras – banca prezentatoare.

1. Ordonatorul sau vânzătorul, exportatorul în cazul incassoului documentar este cel care inițiază operațiunea. După expedierea mărfii într-un interval de timp optim, depune la banca ce îl deservește setul de documente prin care atestă expedierea mărfii în concordanță cu condițiile contractuale.

Interval de timp optim trebuie înțeles în sensul că documentele să ajungă în termen cât mai scurt la cumpărător prin banca sa pentru a se obține plata, cu condiția ca acest lucru să se petreacă înaintea sosirii mărfii la destinație. Sosirea mărfurilor cu mult înaintea documentelor prezintă mai multe dezavantaje pentru vânzător:

– cu cât intervalul până la sosirea documentelor este mai mare, cu atât se prelungește creditul pe care indirect vânzătorul îl acordă cumpărătorului și deci, se întârzie încasarea contravalorii mărfii exportate;

– dacă mărfurile sunt sosite și documentele nu, iar cumpărătorul din anumite motive nu mai este interesat în preluarea mărfii sau dorește să întârzie plata sau este de rea-credință, poate face o verificare a mărfurilor, poate constata, real sau, anumite nereguli pe care le poate utiliza ca argument în amânarea plății, obținerea unui rabat sau renunțarea de a mai achiziționa marfa;

– sosirea mărfii la destinație înaintea sosirii documentelor (în cazul transportului maritim) poate duce la cheltuieli mari de magazinaj, prin faptul că importatorul, în lipsa conosamentului, nu poate prelua marfa de la cărăuș;

– sosirea mărfii expediată pe adresa cumpărătorului înaintea documentelor mai comportă riscul ca acesta să utilizeze marfa sau să o vândă, să-și schimbe domiciliul și astfel marfa să fie pierdută pentru vânzător.

Exportatorul, fiind inițiatorul operațiunii de incasso, este acela care stabilește condițiile concrete de derulare a acesteia, considerându-se că întreaga operațiune se desfășoară din ordinul său, pe riscurile și răspunderea sa. În cazul unor instrucțiuni neclare sau incomplete, băncile au posibilitatea, fie să-l contacteze pe exportator solicitând eventualele precizări sau completări necesare, fie să execute operațiunea așa cum cred ele de cuviință, cu respectarea instrucțiunilor primite. Primul interesat în precizia, corectitudinea și claritatea instrucțiunilor este deci exportatorul.

Pentru buna derulare a plății la incaso, pentru protecția lor, exportatorii trebuie ca în instrucțiunile date băncii remitente să precizeze clar:

– denumirea și adresa băncii prezentatoare sau a băncii însărcinate cu încasarea unde se vor remite documentele. În caz contrar, banca remitentă va trimite documentele unei bănci cu care are relații de corespondent, la libera sa alegere. Precizarea expresă a băncii însărcinate cu încasarea permite reducerea la maximum a numărului de bănci prin care vor fi vehiculate documentele. Remiterea directa a documentelor reduce costul operațiunii și riscurile de pierdere sau întârziere a documentelor;

– numele și adresa completă a trasului, importatorului, sunt necesare băncii prezentatoare de a notifica rapid și direct importatorul de sosirea documentelor și implicit de scurtarea timpilor derulării operațiunii și încasării banilor;

– condițiile eliberării documentelor de banca importatorului. Documentele trimise la încasare pot fi cu plata la vedere, sau la un anumit termen de la vedere – respectiv scadență. Pentru documentele trimise cu plata „la vedere” se utilizează sintagma „documente contra plată”, ceea ce semnifică: eliberarea documentelor de banca importatorului se realizează numai după ce acesta le-a plătit. Pentru documentele trimise cu plata la o scadență, se utilizează sintagma „documente contra acceptare”. În acest caz, documentele comerciale sunt însoțite de o cambie, iar eliberarea documentelor de banca importatorului se face numai după ce acesta acceptă cambia.

Referitor la cambie este necesar:

– să se precizeze clar scadența cambiei (data fixă sau în raport cu data emiterii sau acceptării), evitându-se formulări de determinare a scadențelor care nu pot fi verificate, care adesea atrag costuri suplimentare pentru corespondență și clarificări;

– anticiparea eventualității neacceptării plății cambiei de importator și, drept urmare, formularea unor instrucțiuni clare de acțiune a băncii: Daca urmează să se solicite și întocmirea formalităților de protest de plată/acceptare și, în caz afirmativ, cine suportă costurile de protest;

– în cazul cambiilor acceptate, acre va fi circuitul lor: se returnează exportatorului sau urmează să fie păstrate de o bancă până la scadență.

– daca cambiile sunt însoțite de documente comerciale, este necesar întotdeauna să se precizeze clar condițiile în care sunt eliberate documentele, în lipsa unor astfel de instrucțiuni bănești le eliberează numai contra plată;

– cine și cum suporta taxele și comisioanele bancare pentru toate băncile implicate în relația de incasso. De reținut este faptul că, în cazul în care trasul refuză plata taxelor și comisioanelor bancare acestea automat sunt suportate de exportator și pot fi deduse din suma de plată, sau în lipsa plății, debitate din contul exportatorului. Astfel, banca însărcinată cu încasarea poate elibera documentele referitoare la marfă contra plată/acceptare, fără să recupereze taxele și comisioanele de la importator, cu excepția situației în care este instructat expres „să nu renunțe”.

– aceeași regulă acționează și în cazul solicitării plății unor dobânzi, în situația în care, referitor la acestea nu se găsesc precizări în documentele anexate incassoului documentar.

– dacă exportatorul nu acceptă plăți parțiale, este necesară precizarea că documentele nu se eliberează decât contra plății integrale. În principiu, băncile pot accepta plăți parțiale dar (1) numai pentru incasso simplu (sau însoțit de documente financiare) și (2) numai dacă o astfel de plată parțială este permisă prin reglementările legale în vigoare la locul plății (3) și prin ordinul de încasare nu sunt interzise plăți parțiale;

– adesea, importatorii refuză plata integrală a documentelor, ei acceptând plata unei sume mai mici reprezentând” erori de facturare ale exportatorului, penalizări, lipsuri constatate la mărfurile sosite (înaintea documentelor). Dacă băncile au fost instructate în sensul „neacceptării plății parțiale” acestea nu vor elibera documentele importatorului până la plata integrală.

Păstrarea documentelor la dispoziția exportatorilor atrage costuri suplimentare. Dacă exportatorii sunt nevoiți să accepte plăți /încasări parțiale, acceptul dat de ei trebuie să fie însoțit de instrucțiuni clare privind documentele. În principiu, în urma negocierii, în cazul refuzului acestuia de a plăti integral documentele, exportatorul poate da băncii:

– instrucțiuni de eliberare a documentelor fără să urmeze încasarea diferenței (în cazul în care a acceptat rabatul de preț cerut de importator);

– instrucțiuni de menținere a documentelor la dispoziția băncii remitente, pentru sold (in cazul în care a negociat cu importatorul că va urma o încasare pentru diferență).

2. Cumpărătorul (importatorul) sau trasul în cazul unui incasso documentar, în general este destinatarul documentelor vehiculate la incasso, căruia, conform instrucțiunilor exportatorului, banca îi solicită să îndeplinească o anumită condiție (plată, acceptare, alte condiții) în schimbul eliberării documentelor. Condiția de îndeplinit se situează, de regula, în afara relațiilor directe născute prin inițierea operațiilor de incasso, reprezentând de obicei o obligație a importatorului față de exportator, asumata printr-un contract sau alt act juridic de natura comercială sau civilă.

În general, importatorul are obligația ca după primirea notificării să se prezinte la banca, să controleze documentele ce atestă expediția mărfii și în cazul în care este satisfăcut de concordanța acestora cu contractul comercial internațional să dispună efectuarea plății. În cazul în care anumite condiții în ordinul de incasso nu corespund intereselor sale, acesta trebuie sa contacteze direct exportatorul pentru modificarea ordinului de incasso. Dacă ordinul de incasso este refuzat, refuzul de plată/acceptare trebuie însoțit de instrucțiuni privind restituirea documentelor.

Pentru a ușura derularea plății la incasso, băncile solicită importatorului ca fiecare dispoziție de plată pentru achitarea documentelor primite la incasso să menționeze referința sub care banca respectivă a avizat primirea documentelor.

În practică există tendința importatorilor de a amâna plata cât mai mult. Amânarea plății în limitele uzuale nu poate fi pusa în discuție. În cazul în care aceste termene depășesc limitele normale apar dezavantaje atât pentru vânzător cât și pentru cumpărător. Dezavantajele pentru vânzător (au caracter material) decurg din aceea că suma incorporată în marfa expediată este imobilizată și deci, inutilizabilă de acesta, la care se adaugă și dobânda pe care potențial ar fi încasat-o prin depunerea sumei spre fructificare la bancă. Dezavantajele pentru importator (au caracter psihologic) sunt determinate de faptul că creează suspiciuni și neîncredere din partea furnizorului, Astfel, furnizorul într-o etapă viitoare îl va evita ca partener comercial sau îi va solicita ca modalitate de plată acreditivul pentru plata mărfurilor ce le va contracta ulterior.

Din punct de vedere obligațional, trasul nu este legat cu nimic de operațiunea de incasso și celelalte părți care intervin. Importatorul este singurul care controlează încheierea operațiunii. Singurele remedii împotriva trasului în cadrul unui incasso sunt remediile juridice proprii pentru executarea obligației trasului față de ordonator (comercială, cambială, civilă etc.).

3. Băncile. În mod normal, în operațiunea de incasso intervin două bănci, și anume:

– banca remitentă, care primește de la ordonator documentele însoțite de instrucțiunile privind încasarea și care are rolul de a remite documentele unei alte bănci, dându-i totodată dispozițiile de lucru conform instrucțiunilor ordonatorului și practicii bancare;

– banca însărcinată cu încasarea, care primește documentele cu dispozițiile de încasare de la banca remitentă, având sarcina de a asigura prezentarea documentelor trasului și de a obține încasarea (acceptarea, îndeplinirea altor condiții), transmițând în sens invers, conform instrucțiunilor primite, rezultatele incassoului.

În cazul în care operațiunea nu poate fi realizată direct de banca însărcinată cu încasarea, aceasta apelează la o treia bancă – banca prezentatoare – care preia sarcina de a prezenta documentele și a obține încasarea. Băncile îndeplinesc rolul unor prestatori de servicii la ordinul exportatorului, percepând pentru aceasta comisioane bancare. Principala obligație a băncilor este de a transmite documentele și a incasa contravaloarea lor. În cadrul acestei obligații generale, băncile totuși sunt datoare în mod expres la:

– controlul documentelor limitat la verificarea concordanței dintre documentele prezentate efectiv și cele enumerate în ordinul de încasare, avizând exportatorul asupra neregulilor sau documentelor lipsă;

– executarea instrucțiunilor de transmitere a documentelor;

– prezentarea documentelor și obținerea plății. Singura obligație fermă este ca în caz de neacceptare sau neplată în cel mai scurt timp să anunțe ordonatorul dacă s-au dat alte instrucțiuni și să-i țină documentele la dispoziție.

Daca banca remitentă nu procedează la transmiterea de noi instrucțiuni, în termen de 90 de zile, documentele sunt returnate băncii remitente.

Ceea ce trebuie reținut este că băncilor nu le revine nici o răspundere în ce privește orice fel de documente neprevăzute care le afectează activitatea sau în legătură cu riscurile care apar în derularea incassourilor independent de actele și voința băncilor. De asemenea, nu le revin responsabilități în caz de neacceptare sau neplată în cadrul incassourilor și nu obligația de a urmări încasarea decât în limitele executării instrucțiunilor exprese ale ordonatorului și ale necesității gestionării în bune condiții a documentelor încredințate. De aici, obligația oricărui exportator de a da instrucțiuni clare, complete și precise băncilor în dispoziția de încasare.

Elementele esențiale ale unui incasso documentar: numele și adresa firmei importatoare, care dispune plata prin incasso documentar; numele și adresa băncii prin care se decontează incassoul, respectiv al băncii plătitoare; numele și adresa firmei exportatoare, prestatoare de servicii etc. , respectiv numele firmei beneficiare a incassoului; numele și adresa băncii firmei beneficiare a incassoului documentar, respectiv ale băncii exportatorului prin care sunt remise documentele pentru încasare; valoarea exprimată în valută; menționarea firmei care suportă comisionul și spezele bancare, respectiv exportatorul, importatorul sau ambii, fiecare pentru cheltuielile ocazionate în țara fiecăruia; mențiunea modului în care se face rambursarea: telegrafic, letric, prin avion etc. ; descrierea mărfurilor; indicarea documentelor care trebuie prezentate: factura, documentul de transport, polița de asigurare, certificatul de origine etc.; numărul de ordine și data incassoului; numărul de exemplar al incassoului. În relațiile de plăți externe pe baza de incasso documentar, pornind de la trăsătura caracteristică esențială a incassoului, și anume inexistența asigurării din partea unei bănci ca va achita documentele prezentate, este necesar să se procedeze cu toată grija pentru luarea unor măsuri asigurătorii în vederea evitării, pe cât posibil, a riscului de neîncasare și de suportare a unor cheltuieli neeconomicoase.

a) modul de întocmire a documentelor de transport – astfel încât să se păstreze cât mai mult timp posibil controlul asupra mărfurilor expediate, chiar până la încasarea contravalorii acestora. Se urmărește ca polița de asigurare să fie emisă, de asemenea, în formă negociabilă și nu la ordinul cumpărătorului

b) folosirea cambiilor (tratelor) – Folosirea cambiilor nu numai la livrările pe baza de credit, ci chiar și la acelea cu plata „la vedere”, ar putea constitui, într-o oarecare măsură un corectiv, în sensul sporirii gradului de siguranță, în ceea ce privește încasarea contravalorii mărfurilor de la importatorul-cumpărător.

c) utilizarea unei scrisori de garanție bancara – atunci când exportatorul nu cunoaște îndeajuns pe partenerul extern sau nu are deplină încredere că acesta va onora importul contractat, exportatorul va solicita importatorului ca acesta să depună drept cauțiune o scrisoare de garanție bancară, prin care banca garantă se angajează ca în situația în care importatorul nu achită documentele prezentate la plată, să le achite ea, banca garantă, la simpla cerere a exportatorului.

d) solicitarea unui avans în contul viitoarei livrări.

Capitolul 3

Tehnici moderne de decontare și plată fără numerar

3.1. Operațiuni cu carduri

Perfecționarea, modernizarea și eficientizarea instrumentelor și modalităților de plată au fost determinate pe de o parte de cuceririle științei, îndeosebi în domeniul tehnologiei informațiilor și telecomunicațiilor digitale de date (IT&C), comunicațiilor prin circuite telefonice, cablu TV, fibră optică, satelit, telefonie mobilă, iar pe de altă parte de succesele de miniaturizare a componentelor în construcția calculatoarelor (producerea microprocesoarelor cu o suprafață de numai câțiva mm pătrați a dus la lansarea smart cardurilor). În anul 1914, în S. U. A. , a fost emis primul card de credit (credit card), care atestă existența unor relații speciale între compania “General Petroleum Corporation of California”, salariații ei și câțiva clienți selecționați. Ulterior, cardul s-a extins și s-a perfecționat constituindu-se societăți financiare specializate: Diners Club în 1949, American Express în 1958 etc. Aceste societăți au emis carduri care permiteau deținătorilor să-și procure anumite bunuri și servicii în domeniul hotelier, turistic, al transporturilor. Primele carduri bancare au apărut tot în S. U. A. în anii 1958-1959. Marile rețele de carduri au origine americană: VISA Internațional, Mastercard, American Express, Diners Club.

În țările vest-europene cardurile au apărut în jurul anului 1960, dar s-au extins abia după anul 1980. În ultimul deceniu al secolului XX, datorită efortului masiv financiar, derulat de instituțiile bancare din țările avansate, baza materială a operațiunilor de plăți prin carduri a crescut în asemenea măsură încât folosirea cardurilor a ajuns la cote de neimaginat în anii ’80. Cardurile au devenit instrumente preferate pentru derularea plăților de valori mici inițiate de persoane fizice deținătoare de conturi bancare, care formează în țările avansate o parte importantă a clientelei bancare. Apariția cardurilor a avut un rol important în atragerea de către bănci a persoanelor fizice cu venituri modeste, care au apreciat în acest instrument de plată o posibilitate de a obține credite care, deși mici, le asigurau plata unor datorii curente. O largă răspândire a cardurilor se înregistrează, în ultimul timp, în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii, datorită avantajelor pe care le prezintă.

Într-o serie de țări (Olanda, Suedia, Elveția) creșterile operațiunilor prin carduri sunt atât de mari și datorită preluării, în unele cazuri, a plăților care se derulau până nu demult cu alte instrumente. Are loc o reașezare a structurii instrumentelor de plată decurgând din creșterea preferințelor pentru carduri a clienților din țările dezvoltate. Această tendință de transfer a plăților între cec și card duce la degajarea băncilor de povara plăților mici, care reprezintă pentru acestea costuri mari și importante pierderi determinate de cecurile fără acoperire.

Facturarea electronică on-line a devenit o activitate cotidiană în țările cu o structură IT & C avansată. Din ce în ce mai multe persoane fizice și juridice (în special I. M. M. -uri) plătesc facturile on-line. În ultimii 20 de ani, rețeaua ATM-urilor s-a extins în mod remarcabil crescând în Belgia de 6 ori, în Germania de 3 ori, în Italia de 2,5 ori, iar în Franța, Olanda și Elveția de aproape 2 ori. O creștere spectaculoasă a cunoscut și rețeaua de terminale la punctele de vânzare, TPE, POS și certificatori: în Olanda de 34 de ori, în Elveția de 12 ori, iar în Germania, Suedia și Italia de 8-9 ori.

Cardul este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat și individualizat, care permite deținătorului său să utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardului. Cardurile se prezintă ca dreptunghiuri standardizate de plastic (85 x 55 mm) pe care sunt imprimate: denumirea, logo-ul, holograma și codul (patru cifre) emitentului, numele și numărul de cont al deținătorului, data expirării valabilității cardului și semnătura titularului. În forma modernă, pe verso este imprimată o pistă magnetică ce permite citirea electronică a datelor de mai sus (mai puțin semnătura) precum și a unor date suplimentare cum ar fi: fondurile disponibile, unitatea titulară, codul PIN (Personal Identification Number) și parola. Ultima generație de carduri, așa numitele chip-carduri, încorporează un microprocesor și o componentă de memorie electronică (chip), extinzând considerabil potențialul de folosire a cardului, care devine astfel o mică bancă de date personală și portabilă a clientului, și prezentând un grad de securitate mai înalt.

Funcțiile cardurilor sunt:

a) funcția de retragere de fonduri (cash card). Cele mai multe carduri sunt folosite pentru a scoate bani din ATM-uri (Automated Teller Machines). Numerarul poate fi obținut de la orice bancă ce afișează simbolul cardului respectiv sau, în străinătate, de la filialele băncilor participante la respectiva schemă de card. Pentru a putea extrage banii, posesorul cardului trebuie să introducă o parolă și un cod secret, imprimate cifrat pe banda magnetică. Există peste 350. 000 ATM-uri în lume, dintre care în jur de 100. 000 în Europa.

b) funcția de plată (debit card). Cardul poate fi folosit pentru a cumpăra bunuri și servicii, fie din punctele de vânzare unde sunt afișate mărcile de carduri acceptate, fie prin Internet. În punctele de vânzare în care se acceptă plata cu card tranzacțiile sunt de două feluri: pe bază de hârtie (paper-based transactions) sau electronice (electronic transactions). Tranzacțiile pe bază de hârtie pot fi făcute numai în punctele de vânzare care au mașini speciale pentru pregătirea certificatelor de vânzare (sales voucher) pe care se înregistrează tranzacția. Cardul este introdus într-o imprimantă specială, împreună cu certificatul de vânzare. Caracterele în relief al cardului sunt înregistrate pe certificatul de vânzare odată cu numele și adresa vânzătorului. Pentru tranzacții de valori mai mari decât cele practicate în mod obișnuit de vânzător este nevoie de autorizarea telefonică a companiei emitente a cardului, prin intermediul unei bănci. Certificatul de vânzare este semnat de cumpărător, iar vânzătorul verifică autenticitatea semnăturii prin comparație cu cea de pe card. Copia certificatului este înmânată cumpărătorului în timp ce vânzătorul trimite exemplarul său la compania emitentă a cardului, prin intermediul oficiului local al băncii, și primește plata corespunzătoare. Companiile emitente de carduri primesc venit de la detailiști și alte puncte de vânzare care acceptă carduri, aceștia fiind obligați să ofere companiei un dicount la vânzări, care este în medie în jur de 2 %. Unele companii emitente de carduri au introdus o taxă anuală (în jur de 20-25 USD) pentru dreptul de a folosi cardul. În cazul tranzacțiilor electronice, vânzătorul trece cardul printr-un cititor de carduri (magnetic card reader), legat la un terminal de calculator. Suma de plată este introdusă automat în acest terminal care tipărește un bon de vânzare (sales slip). Deținătorul cardului autentifică tranzacția, fie introducând de la tastatură codul PIN, fie semnând bonul de vânzare. Contul de card al cumpărătorului este debitat automat și fondurile sunt transferate în contul vânzătorului. În situația tranzacțiilor pe Internet, situl afișează un formular în care clientul introduce datele de identificare a cardului: numele și codul PIN. Datele pot fi preluate și automat din portofelul electronic al clientului. Datele sunt transmise la un procesor de carduri, un sit specializat la care sunt afiliate sute de bănci, acesta le sortează și le transmite băncii emitente. Banca respectivă transmite procesorului autorizarea sau infirmarea autenticității cardului. În situația autorizării suma este blocată în contul clientului, iar banii intră în contul comerciantului după ce acesta transmite băncii documentul de confirmare a livrării.

c) funcția de credit (credit card). Fiecărui deținător de card i se dă o limită de credit în contul de card. Lunar , titularul cardului primește un extras bancar (statement) care detaliază cumpărăturile și retragerile de numerar. Dacă dorește, poate plăti numai o parte din suma datorată, iar restul este amânat pe o perioadă determinată, pe bază de credit purtător de dobândă. Compania de credit percepe o dobândă notabilă (de 30 % pe an sau chiar mai mare) la soldurile debitoare, după expirarea datei de creditare (de maximum 56 de zile). De remarcat că aproape 2/3 din deținătorii de carduri nu își achită complet datoria lunară până la sfârșitul perioadei de dobândă nulă, astfel încât dobânzile amintite ating valori foarte mari. Funcția de credit mai este îndeplinită și de cardurile speciale de credit, care pe lângă funcția de plată permit oferă aderentului posibilitatea de a obține credite de la banca emitentă a cardului.

d) funcția de garanție a cecurilor (cheque guaranted card). În ideea de a spori acceptarea cecurilor în comerțul cu amănuntul, băncile din câteva țări au introdus un cec garantat cu card, pe care îl pun la dispoziția clienților considerați de încredere. În această situație se impune respectarea a două condiții pentru ca acestea să fie considerate valide: numărul cardului de garantare a cecului trebuie să fie înscris pe verso-ul cecului, iar informația de pe card trebuie să corespundă cu cea înscrisă pe cec. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, băncii i se solicită să plătească cecul, indiferent dacă există sau nu suficiente disponibilități în contul plătitorului. Un exemplu binecunoscut de cecuri garantate îl oferă sistemul EUROCHEQUE, care se bazează pe un cec obișnuit și pe un card standardizat garantat. Un Eurocheque prezentat împreună cu un card garantat valid are plata asigurată la banca trasă până la un plafon stabilit în monedă locală. Aproximativ 8. 000 de bănci emit Eurocheque-uri. Dacă sunt garantate, acestea sunt acceptate atât de către toate băncile trase și de un număr de alte bănci cunoscute ca “bănci acceptante” cât și de aproximativ cinci milioane de comercianți din 41 de țări.

e) alte funcții: servicii de călătorie, de asigurare, de asistență medicală etc. Majoritatea companiilor emitente de carduri oferă asigurare gratuită în caz de accident de călătorie, atunci când costul călătoriei a fost achitat cu card, acoperire împotriva rănirii sau decesului titularului de card, soției și copiilor dependenți. În cazul în care utilizatorul cardului cumpără bunuri și servicii și acestea sunt necorespunzătoare, cumpărătorul poate cere despăgubiri de la compania emitentă, care în această situație acționează ca o companie de asigurare a calității bunurilor și serviciilor.

Casificarea cardurilor

În funcție de aria de cuprindere sunt: carduri cu acceptare pe teritoriul unei țări (țara băncii emitente); carduri cu acceptare internațională, emise de bănci membre ale unui sistem internațional. Organizațiile de carduri internaționale foarte renumite sunt: VISA Internațional, EuroCard/MasterCard, American Express, Diner’s Club etc. Acestea acționează pentru plăți internaționale (European Payment System Services) și pentru compensări (Eurocard Net Setlement System – ENESS). În România, acționează Europe Middle East Africa cu centrul la Londra.

În funcție de modul de întocmire a chitanțelor există: carduri manuale – pentru întocmirea chitanțelor se utilizează cititoare mecanice; carduri electronice – pentru întocmirea chitanțelor se folosesc cititoare electronice.

În funcție de momentul în care are loc decontarea efectivă a plăților, cardurile de plată se clasifică astfel:

1) carduri cu plata înainte (cardul prealimentat). Acest tip de card are o reală putere de cumpărare deoarece pentru el utilizatorul a plătit în avans. Scopul fundamental al utilizării cardurilor prealimentate este decontarea imediată a tranzacțiilor cu o valoare mică și foarte mică. Cel mai cunoscut exemplu îl reprezintă cardul telefonic. Inventarea chip-cardului a făcut posibilă din punct de vedere tehnic utilizarea cardurilor prealimentate pentru o gamă mai largă de scopuri.

2) carduri cu plata acum (cardul de debit). Acest card conține o bandă magnetică și necesită introducerea în terminalul electronic, înainte de accesare serviciului, a unui număr personal de identificare (PIN) echivalent cu semnătura deținătorului. Pentru comercianți, plata efectuată prin carduri de debit, acceptate de către sistem prin operațiunea de autorizare on-line, reprezintă o plată garantată. Cele mai multe carduri de debit au două funcții principale: retragerea de numerar din distribuitoarele automate sau din ghișeele automate de bancă (ATM-uri) și efectuarea plăților la punctele de vânzare (EFTPOS) prin transfer electronic de fonduri.

3) carduri cu plata mai târziu. În această categorie sunt incluse următoarele carduri:

– cardul de credit – acesta conține aceleași elemente ca și cardul de debit, dar principala sa caracteristică o constituie faptul că deținătorului i-a fost deschisă, în prealabil, o linie de credit. Deținătorul poate să achiziționeze bunuri și servicii și să retragă numerar în limita unui plafon prestabilit. La punctele de vânzare autorizarea plății are loc pe baze electronice on-line, iar detaliile privind tranzacția efectuată sunt înregistrate imediat de către sistemul computerizat al emitentului. Debitul pe care deținătorul îl înregistrează față de emitentul cardului poate fi decontat parțial sau integral, la sfârșitul unei perioade specificate, situație în care soldul remanent este considerat ca un credit extins pentru care se percepe dobândă. Având în vedere aceste caracteristici, cardul de debit combină două funcții principale: cea de instrument de plată și cea de facilitate de credit (revolving) pe termen scurt. Cardurile de credit sunt, în general, emise de o bancă sub sigla unei organizații, cum ar fi VISA sau EUROPAY.

– cardul de comerciant (retailer card) – este emis de comercianții care doresc să-și asigure în acest mod loialitatea clienților și nu poate fi utilizat decât la punctele de vânzare controlate de emitentul cardului, de obicei lanțuri de magazine, stații de benzină. Cardurile de comerciant sunt larg utilizate în S. U. A. și mai puțin în Europa, cu excepția Franței.

– cardul de cheltuieli (charge card) cunoscut și sub denumirea de card de călătorie și de petrecere a timpului liber (T & E – travel and enterteinment card). Este emis de persoane nonbancare și presupune existența unor linii de credit deschise pentru deținători. Acest tip de card permite deținătorului să efectueze cheltuieli și, de regulă, să retragă numerar din ghișeele automate de bancă și/sau ghișeele emitentului de card. Toate operațiunile de debitare a contului deținătorului trebuie decontate integral, la anumite momente de timp sau la sfârșitul unei perioade specificate. Practic, cardul de cheltuieli acordă deținătorului credite pentru perioade de timp limitate pentru care nu se percepe dobândă. Cele mai cunoscute exemple din această categorie sunt cardurile emise de American Express și Diners Club.

În funcție de modul de funcționare, sunt: carduri pentru cumpărare de bunuri și servicii și pentru eliberare de numerar. Acestea se sprijină pe două entități specifice și anume: centre de autorizare, organizate de bănci și centre de prelucrare; carduri de debit, care debitează imediat contul posesorului; carduri de cheltuieli, la care rambursarea obligațiilor de plată se face lunar; carduri combinate, de genul cardurilor de călătorie.

În funcție de gama de servicii oferite, există: carduri clasice, utilizate pentru retragere de numerar, credit și garanție; carduri VIP – emise pentru cheltuieli de minim 50. 000 USD pe lună; carduri de societate, folosite pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de deplasările personalului unei societăți.

În funcție de emitent, există:

1) carduri emise de bănci. Acestea permit deținătorilor să-și procure o gamă foarte largă de bunuri, fapt pentru care mai sunt denumite și carduri universale. Cardurile bancare sunt de mai multe feluri și anume: carduri pentru retrageri de numerar; carduri naționale pentru retragere de numerar și pentru plăți. Acestea la rândul lor sunt cu debit rapid sau debit ulterior (lunar, la dată fixă); carduri internaționale (Visa, EuroCard/MasterCard) care oferă și asigurare contra pierderii și furtului, asigurare în caz de accident, invaliditate, deces. Cardurile MasterCard oferă în plus și asistență medicală; carduri internaționale de prestigiu care oferă servicii multiple: rezervare de camere la hoteluri, protecție juridică, închirieri de mașini fără garanție.

2) carduri emise de comercianți (private), care dețin un segment important de piață;

3) carduri emise de alte instituții sau organizații specializate: carduri acreditive internaționale (Diners Club, American Express), la care comisionul este mai mare (3,5 %); carduri emise de instituții de credit; carduri emise de companii petroliere; carduri de abonament, emise de companii de transport; carduri de identificare a posesorului, emise de firme de închirieri de mașini, agenții de turism, hoteluri, cluburi.

Plățile prin intermediul cardului comportă mai multe etape:

1) semnarea contractului aderent, încheiat între consumator și emitentul cardului. Contractul se consideră încheiat în momentul în care solicitantul instrumentului de plată electronică (deținătorul) primește cardul și un exemplar al contractului, semnat de ambele părți. Elementele contractului sunt: descrierea instrumentului de plată electronică și modul de folosire a acestuia inclusiv limita disponibilului pus la dispoziție deținătorului; tipurile de tranzacții ce pot fi efectuate cu instrumentul de plată respectiv; drepturile conferite; obligațiile și responsabilitățile semnatarilor; tipuri de taxe, comisioane și dobânzi pe care deținătorul va trebui să le plătească emitentului; eventuale bonificări; răspunderea deținătorului inclusiv costurile pe care trebuie să le suporte în cazul în care cardul este pierdut, furat sau distrus; suma limită admisă pentru fiecare tip de operațiune; momentul în care se va realiza debitarea sau creditarea contului deținătorului; pentru cardurile cu circulație internațională se va menționa valoarea taxelor și comisioanelor pentru tranzacțiile curente cu străinătatea și cursul de referință folosit pentru decontare; perioada de timp și modalitatea prin care o operațiune poate fi contestată și restituită; indicarea autorității abilitate să soluționeze litigiile; două posturi telefonice operaționale 24 ore din 24 la care să poată fi comunicate situațiile de urgență.

2) deschiderea contului personal al consumatorului;

3) semnarea contractului furnizor, încheiat între emitent și comerciantul care acceptă să fie plătit prin acest mecanism. Pentru operațiunea de acceptare, comerciantul percepe un comision de acceptare. Emitenții (băncile) pun la dispoziția comercianților acceptanți cititoare de carduri, formulare de documente de vânzare, centralizatoare, liste cu carduri interzise la plată.

4) deschiderea contului personal al comerciantului;

5) eliberarea cardului;

6) utilizarea cardului pentru plată sau retragere de numerar. Semnarea de către consumator a facturii comerciantului reprezintă ordinul de plată adresat băncii emitente de a plăti comerciantului.

7) decontarea documentelor. Autorizarea decontării se face de către centrele de autorizare din bănci. Refuzul de plată se poate datora nevalabilității operațiunii, nerespectării procedurii de autorizare, erorilor de completare a chitanțelor sau acceptării unui card expirat, contrafăcut ori folosit pentru operațiuni frauduloase.

3.2. Alte operațiuni electronice

Instrumentul de plată cu acces la distanță permite deținătorului să aibă acces la fondurile aflate în contul său, prin intermediul căruia poate efectua plăți către un beneficiar sau alt gen de operațiuni de transfer de fonduri și care necesită de obicei: un nume de utilizator, un cod personal de identificare/parolă și/sau orice dovadă similară a identității. În afară de transfer de fonduri deținătorul mai poate efectua operațiuni de schimb valutar, poate constitui depozite, poate obține informații privind situația conturilor și a operațiunilor efectuate. Toate tranzacțiile sunt recepționate de bancă într-un server de comunicație și procesate într-o tehnologie proprie de verificare a autenticității mesajului de plată, înainte de a fi transmis în sistemul informatic propriu. În categoria acestor instrumente se înscriu aplicațiile de tipul:

Banii electronici (e-money) sunt comparabili cu tipul de monedă existentă pe cardurile prealimentate. În acest caz, puterea de cumpărare nu este transferată dintr-un microchip către o unitate procesoare, ci, mai simplu, se transferă printr-o linie telefonică. O astfel de schemă implică dezvoltarea unor sisteme speciale pentru combaterea fraudelor. Înlocuirea monedelor și bancnotelor – formele tradiționale de numerar – prin bani electronici conduce, pe lângă reducerea costurilor de emitere și menținere în circulație a numerarului, la o sporire a flexibilității și securității sistemelor de plăți. Asistăm astăzi la un fenomen de globalizare monetară și la crearea unui spațiu virtual care desființează granițele geografice.

Portofelul electronic este cel care implementează componenta purtătoare de bani electronici fiind folosit de către cumpărător pentru stocarea banilor electronici. Structura sa , ca echipament (hardware), este dependentă de protocolale critografice care implementează tranzacțiile din sistemele electronice de plăți, mai frecvente fiind următoarele configurații: structură de tip calculator personal, structură de tip cartelă inteligentă (smart card) și structură de portofel electronic cu observator.

Distribuitorul de bani electronici este dispozitivul prin care se încarcă bani electronici din portofelul electronic al cumpărătorilor. Dintre soluțiile tehnice folosite pentru implementare, mai utilizate sunt: a) distribuitorul cont-bani electronici care permite incrementarea valorii din portofel pe baza retragerii unei sume de bani reali din contul cumpărătorului; b) distribuitorul card-bani electronici, care asigură incrementarea valorii din portofel pe baza creditării cumpărătorului de către o casă de credit; c) distribuitorul numerar-bani electronici, prin care se permite incrementarea valorii portofelului pe baza colectării de la cumpărător a unei sume de bani reali.

Telebanking, care a intrat în funcțiune în anii 70 odată cu automatizarea instrucțiunilor de plată și transmiterea informațiilor privind extrasele de cont. În cadrul acestui sistem datele sunt schimbate fie prin intermediul transferurilor de fișiere privind ordinele de transfer credit, transfer debit sau cecuri fie prin intermediul introducerii de instrucțiuni de transfer prin modalități on-line. Este accesibil agenților economici care au un volum mare de plăți de efectuat și care dispun de un sistem de contabilitate integral automatizat, care le permite o legătură electronică cu banca și în acest mod se efectuează schimbul de instrucțiuni de transfer fără a mai utiliza suportul de hârtie.

Home banking este de regulă utilizat de clienții individuali, persoane fizice și mici agenți economici, care doresc să aibă acces prin intermediul mijloacelor de telecomunicație la centrul computerizat al instituției lor financiare. Legăturile se realizează prin intermediul unor aparate telefonice speciale (phone banking) sau al computerelor personale echipate cu modem. O altă formă de home banking există în Franța, unde terminale videotex (Minitel) dau utilizatorilor un acces direct la serviciile de home banking furnizate de cele mai multe bănci mari. În S. U. A. câteva companii regionale de telefoane pun la dispoziția clienților din zona lor de activitate servicii cum ar fi: efectuarea plăților privind facturile, interogarea conturilor și transferurile de fonduri. În plus, câteva companii private explorează posibilitățile oferite de televiziunea prin cablu, în vederea utilizării acesteia în scopurile home banking-ului.

Electronic banking (e-banking) este un instrument prin care se economisesc timp, energie și bani, atât pentru clienți cât și pentru instituțiile bancare. Serviciile bancare oferite de bănci zilnic clienților lor, prin contact direct, sunt foarte costisitoare. E-banking se adresează firmelor ce pot avea legătură cu banca prin intermediul unui computer. În cazul acestor aplicații, principiul de funcționare se bazează pe o aplicație software a emitentului, instalată la sediul deținătorului, pe o stație de lucru individuală sau în rețea. Acest sistem permite firmelor vizualizarea situației conturilor curente deschise la banca cu care sunt în contact și operarea, prin propriul computer, în aceste conturi. Astfel se pot realiza plăți atât în țară cât și în străinătate fără a fi necesară deplasarea utilizatorului la bancă. Electronic banking este un sistem off-line, ceea ce dă posibilitatea utilizatorilor să verifice operațiunile privind plățile înainte de transmiterea acestora către bancă, aceștia rămânând direct răspunzători în ceea ce privește corectitudinea datelor transmise băncii. Confidențialitatea operațiunilor se realizează prin parole unicat pentru fiecare utilizator în parte, prin criptarea datelor vehiculate, procesul de comunicare fiind controlat printr-o cheie dinamică individuală.

Internet banking, care se adresează clienților unei bănci ale căror computere au acces la Internet. În conceptul programului, accesul este asigurat non-stop (24 ore din 24 și în toate zilele anului). Se pot transmite operațiuni de tranzacționare în lei și în valută, transferuri valutare și alte operațiuni de retail privind cardurile de credit/debit. Confidențialitatea operațiunilor, datelor și informațiilor se realizează prin tehnologia de criptare, prin certificate digitale de identitate emise de instituții autorizate. Aceste sisteme protejează rețeaua internă a băncii față de accesul unor intruși precum și față de închiderea automată a sesiunii de lucru după trecerea unui anumit timp de inactivitate.

Mobile banking (m-banking), care reprezintă o alternativă la serviciile prezentate mai sus și permite efectuarea unor operațiuni între clienți și banca lor prin intermediul telefonului mobil. Acest sistem este rapid, sigur, eficient și permite accesul la informațiile bancare non-stop și de la distanță. Informațiile apar afișate pe ecranul telefonului mobil sub formă de mesaje, care sunt stocate timp de trei zile dând astfel posibilitatea utilizatorului de a le citi și în situația descărcării acumulatorului sau ieșirii din aria de acoperire a rețelei de telefonie mobilă. Utilizatorii trebuie să fie posesori de debit carduri emise de banca prin care se efectuează operațiunea, să fie abonați la o societate de telefonie mobilă și să aibă un contract cu banca pentru serviciul respectiv. În urma îndeplinirii acestor condiții clienții primesc un “user name” și o parolă. Operațiunile care se pot realiza prin mobile banking sunt:interogarea privind soldul contului de card și obținerea unui miniextras de cont cuprinzând ultimele cinci tranzacții; transfer de fonduri între conturile de card ale clientului; solicitarea blocării contului de card la ATM (aparate automate bancare de scos bilete de bancă) sau POS (punct de vânzare).

Capitolul 4

Studiu de caz

Desfășurarea unui AD de export domiciliat la

Banca Comercială Română

BCR desfășoară atât acreditive documentare de export cât și de import. În cadrul celor de export ea este în postura de bancă desemnată (plătitoare /negociatoare /acceptatoare /avizatoare) în timp ce în cadrul acreditivelor de import ea se găsește în postura de bancă emitentă.

Etapele derulării unui acreditiv de export domiciliat la BCR:

acreditivul se primește de la banca emitentă prin mesaj testat (SWIFT sau telegrafic) sau letric;

la primire banca verifică specimenele de semnături în cazul acreditivelor primite prin curier și în cazul celor primite prin mesaj se verifică testul;

după verificare banca analizează termenii și condițiile acreditivului din punct de vedere al concordanței datelor pe care le conține. Spre exemplu se verifică concordanța dintre condiția de livrare și tipul documentului de transport (nu se poate folosi condiția de livrare CIP cu un document de transport de tip CMR);

după verificarea acreditivului banca va aviza exportatorul (beneficiarul A.D.). Există două posibilități. În cazul în care exportatorul are cont deschis la BCR, avizarea se va face prin intermediul sucursalei la care acesta are contul deschis. În cazul în care exportatorul are cont deschis la altă bancă banca emitentă va face mențiuni privitoare la avizarea beneficiarului;

aceeași procedură ca cea de mai sus se utilizează și în cazul modificărilor aduse acreditivului inițial;

în cazul cesiunii totale sau parțiale a acreditivului exportatorul va prezenta scrisoarea de cesiune prin intermediul sucursalei BCR la care are cont deschis sau direct dacă nu are cont deschis la BCR. În ambele cazuri cesiunea trebuie să fie însoțită de o copie după contractul de comision dintre cedent și cesionar. În al doilea caz (dacă exportatorul nu are cont deschis la BCR) cesiunea trebuie să fie însoțită și de o adresă de la banca unde are cont deschis prin care aceasta să confirme veridicitatea semnăturilor;

la primirea documentelor banca le va verifica în trei etape. În prima etapă se verifică fiecare document în parte pentru a se vedea dacă au fost completate corect. În cea de-a doua etapă se verifică concordanța dintre documentele prezentate iar în cea de-a treia se verifică concordanța dintre documente și cerințele din acreditiv. Verificarea se face de două persoane.

după verificarea documentelor banca le va remite la extern spre încasare.

la primirea fondurilor de la banca emitentă se creditează contul beneficiarului sau al cesionarului, conform instrucțiunilor primite în cadrul cesiunii de la cedent (în cazul unei cesiuni).

Societatea comercială MKT 2000 S.A. – din București, România încheie un contract comercial internațional de vânzare-cumpărare, ce are ca obiect cherestea de fag de proveniență românească, cu firma Furniture Products Llc din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Cele două părți convin ca plata să se facă printr-un acreditiv documentar irevocabil.

2. Banca emitentă Union National Bank, conform instrucțiunilor primite de la clientul său – Furniture Products – deschide acreditivul documentar irevocabil neconfirmat (la data de 08.08.1998 și care expira la data de 30.12.2006 – conform AD inițial, prelungindu-se ulterior valabilitatea până la data de 07.12.2006). Acreditivul este domiciliat și negociabil la BCR. Acreditivul este plătibil prin negociere, deci BCR va trage trate la vedere asupra Union National Bank – banca emitentă a A.D.

Conform textului acreditivului:

– livrările parțiale și transbordările sunt permise;

– locul de încărcare: Constanța, România;

– livrările se pot face cel târziu până la data de 10.10.2006 – ulterior prelungită până la data de 30.11.2006;

– valoarea acreditivului este de “aproximativ” 22.000 USD, ceea ce înseamnă că ea poate fluctua + /- 10% (între 19800 USD și 24200 USD). Banca va calcula comisioanele sale la valoarea maximă posibilă – 24200 USD;

– condiția de livrare: CFR Jebel Ali, Dubai – vânzătorul plătește costurile și navlul necesar aducerii mărfii în portul de destinație convenit, însă riscurile pierderii sau avarierii mărfii, precum și alte costuri suplimentare ce apar după încărcarea mărfii la bordul vasului, se transferă de la vânzător la cumpărător din momentul în care marfa a trecut copastia navei în portul de încărcare;

– documentele cerute sunt:

factură comercială – în 5 exemplare (cu semnătură manuscrisă);

conosament – emis la ordinul Union National Bank, Bank. Acesta trebuie să menționeze că navlul a fost plătit în avans (“Freight Prepaid”), cu notificarea ordonatorului A.D. și a băncii acestuia;

certificat emis de compania de transport (cea care a emis conosamentul) sau de agenții acesteia prin care să confirme faptul că bunurile au fost expediate pe o linie regulată și că nava transportatoare nu are interdicție de intrare în porturile arabe conform cu legile și regulamentele lor;

certificat de origine emis de Camera de Comerț, atestat de Camera Arabă Unită de Comerț și legalizat de Ambasada Emiratelor Arabe Unite. Acesta trebuie să menționeze numele țării de proveniență a mărfii, numele exportatorului și numele și adresa producătorului.

informațiile cu privire la expediere trebuie aduse la cunoștința ordonatorului și firmei de asigurări Adamjee (cu referire la polița 3233) par-avion în termen de maxim 24 de ore de la expediere. Copii după aceste notificări trebuie să însoțească documentele originale de transport.

listă de ambalare în 4 exemplare (trebuie să corespundă cu condițiile de ambalare, dacă sunt cerute).

Mențiuni speciale:

– marcajul pe ambalaje să conțină: “Wing Wood Products Dubai Tel: 852545”. Factura și conosamentul să menționeze aceasta;

– documentele emise înainte de data emiterii acreditivului nu sunt acceptate;

– un alt set de documente de transport nu este acceptat;

– în cazul găsirii unor discrepanțe ale documentelor acestea sunt trimise băncii emitente cu menționarea discrepanțelor. În cazul prezentării unor documente care prezintă discrepanțe un comision de 50 de dolari va fi plătit de beneficiar. Acest comision va fi plătit pentru fiecare set de documente care prezintă discrepanțe. Aceste comisioane vor fi scăzute din valoarea acreditivului, chiar dacă acesta menționează faptul că ordonatorul suportă toate comisioanele;

– toate documentele trebuie să fie emise doar în limba engleză;

– facturile să menționeze faptul că bunurile nu sunt de origine israeliană și că nu conțin materiale de origine israeliană;

– conosamentul în formulă scurtă (necompletat pe verso);

– factura și conosamentul să certifice faptul că marfa este lemn de fag de calitatea I, bine uscat, împachetat în ambalaje standard de export, toate având aceeași lungime, numerotate și cu numărul de bucăți pe care îl conțin specificat pe fiecare ambalaj.

Instrucțiuni pentru banca negociatoare /notificatoare:

– originalele și copiile documentelor trebuie trimise nouă (Union National Bank, Dubai) într-un singur transport prin serviciul de curier rapid pe cheltuiala beneficiarului.

3. În data de 19.08.2006 banca negociatoare îl înștiințează în scris pe beneficiarul A.D. (S.C. MKT 2000 S.A.) cu privire la acreditivul deschis în favoarea sa. Pe lângă condițiile din acreditiv banca îl mai înștiințează pe acesta de comisioanele până la data respectivă care i se vor reține din acreditiv, respectiv 50 USD – comision de avizare + 15 USD – speze telex.

4. În data de 24.08.2006 BCR (banca negociatoare) primește un mesaj SWIFT (MT 707) de la Union National Bank (banca emitentă) în care se fac următoarele modificări acreditivului inițial:

cu privire la marfă, lungimea cherestelei de la 2 metri în sus;

cu privire la factură, suma acesteia să fie mai mică cu 49 USD, comisionul plătit băncii emitente pentru amendamentele făcute acreditivului inițial. Valoarea totală a facturii (înainte de scăderea comisionului) nu trebuie să depășească valoarea acreditivului.

5. A doua zi banca îl înștiințează pe beneficiar în scris cu privire la modificările efectuate în acreditiv. Comisioanele aferente BCR sunt:

comision de modificare 25 USD;

speze SWIFT 15 USD;

6. Firma MKT 2000 S.A. nu este producătorul real al mărfii. Ea încheie un contract de comision cu furnizorul real al mărfii Rogento S.A. din București. Contractul se încheie în data de 22.09.2006. În contract firma Rogento S.A. în calitate de comitent împuternicește pe S.C. MKT 2000 S.A. (comisionar) să vândă la export în nume propriu și contul comitentului mărfurile stabilite prin contract (cherestea de fag). Plata comisioanelor vamale și a altor taxe legate de export, precum și întocmirea documentelor de export cad în sarcina comisionarului.

7. Intermediarul (MKT 2000 S.A.), în data de 24.09.2006, trimite o scrisoare de cesiune prin care cesionează irevocabil și integral (dar nu mai mult de 22.000 USD) valoarea acreditivului documentar emis de firma Furniture Products Llc. în favoarea firmei Rogento S.A.

8. Banca înștiințează cesionarul cu privire la scrisoarea de cesiune emisă în favoarea lui, în data de 28.09.2006. Cesionarul nu are deschis cont la BCR, ci are la Citibank România S.A.

9. În data de 14.10.2006 BCR mai primește un amendament la acreditiv prin care ordonatorul extinde data maximă de expediere de la 10.10.2006 la 30.11.2006 și cea de negociere de la 30.12.2006 la 07.12.1998. El mai dorește ca din valoarea facturii să fie scăzută suma de 58 USD reprezentând comisioanele băncii emitente legate de amendamentele adăugate la acreditiv.

10. Pe 20.10.2006 banca negociatoare informează beneficiarul despre modificările aduse acreditivului. Comisioanele BCR legate de această modificare sunt:

comision modificare 25 USD;

speze SWIFT 15 USD;

Întrucât acreditivul documentar este irevocabil toate modificările ulterioare emiterii lui au trebuit aprobate de beneficiar, acesta aprobându-le.

În data de 30.11.2006 beneficiarul A.D. întocmește factura și încarcă marfa pe vas. Aceasta era ultima dată posibilă de încărcare pe vas (data conosamentului). După ce a întocmit documentele beneficiarul avea 7 zile la dispoziție pentru a le prezenta la banca sa. Din cauza întârzierii cu care Consulatul Emiratelor Arabe Unite a legalizat certificatul de origine (pe data de 14.12.2006) exportatorul nu s-a putut încadra în termenul de valabilitate al acreditivului (7.12.2006).

Din această cauză și datorită mai multor discrepanțe apărute în documente banca negociatoare (BCR) a dispus, la data de 18.12.2006 efectuarea plății prin incasso documentar cu plata contra documente. Motivele invocate de bancă au fost:

valabilitatea acreditivului și perioada de prezentare a documentelor expirată;

factura neconformă cu cerințele A.D (nu conținea mențiunea scăderii comisioanelor de avizare);

cambia neavalizată de Misr Romanian Bank;

lipsa avizului de expediere către compania de asigurări;

Comisioanele reținute de BCR au fost:

comision de notificare – 50 USD;

comisioane de modificare a A.D. 50 USD;

comision de cesiune 50 USD;

speze SWIFT 60 USD;

comision de negociere 50 USD;

comisioane privind discrepanțele 100 USD;

speze DHL 50 USD;

Total 410 USD.

11. Pe data de 19.01.2007 BCR a primit suma de 21.748,56 de la Union National Bank, reprezentând valoarea A.D. minus comisioanele aferente acesteia din urmă.

12. Pe data de 10.02.2007 BCR transmite băncii cedentului (Citibank) suma de 21.490,56 reprezentând valoarea A.D. minus comisioanele sale.

Concluzii și propuneri

Un moment important în desfășurarea schimburilor economice naționale și internaționale îl constituie încasarea contravalorii bunurilor economice care fac obiectul schimbului. Realizarea încasării sumelor astfel rezultate se efectuează printr-o modalitate de plată sau de decontare convenită între parteneri sau /și stipulată în contract, utilizând modalitățile de plată adecvate caracteristicilor schimbului. Instrumentele de plată utilizate s-au diversificat continuu, odată cu mutațiile ce au avut loc în cadrul economiei și al perfecționării tehnicilor de transmitere a mesajelor.

Modalitățile de plată se pot grapa în două mari categorii: plăți în numerar și plăți prin virament. Circulația monetară cu numerar cuprinde bancnotele și moneda metalică, deținute de persoane fizice, agenții economici și bănci. Moneda de hârtie este titlul de credit emis de băncile centrale și de emisiune. Aceste bilete de bancă sunt onorate la valoarea nominală în momentul prezentării la ghișeele băncii care le-a emis. Numerarul este mijlocul de plată primar și el a dominat mult în cadrul modalităților de efectuare a plăților, și în prezent, numerarul fiind un instrument, un mod de plată general valabil având efect imediat și gardul de lichiditate cel mai ridicat. Plățile în numerar se efectuează prin casieriile firmelor și ale băncilor sau ale altor instituții financiare.

A doua modalitate de efectuare a plăților și cea mai importantă ca volum este viramentul. Această modalitate de plată a apărut odată cu băncile și este strâns legată de acestea, adică nu se poate desfășura în afara lor. Viramentul este de două tipuri: de credit și de debit.

Privite în ansamblul lor, se disting:

– plata prin marfă contra marfă, cunoscută sub denumirea de troc, compensație.

– pata în numerar.

– plata prin cec este cea mai apropiată de plata în numerar, iar caracterul înscrisului – cecului – oferă partenerilor de afaceri un grad de siguranță mai ridicat.

– plata prin titluri de credit, respectiv prin utilizarea cambiei și a biletului la ordin, se numără printre cele mai vechi tehnici de plată.

– ordinul de plată este legat de apariția băncilor și dezvoltarea relațiilor la nivel internațional între acestea. În esență, se aseamănă plăților în numerar, dar se realizează pe canal bancar și constă din ordinul pe care un client îl dă băncii sale de a plăti, din contul său, o sumă de bani unei alte persoane în contul acesteia, care poate fi deschis la orice altă bancă, sau chiar la aceeași bancă. în practică este denumit și „plata direct din cont” sau „plata din cont”.

– pata documentară sau operațiunilor documentare constituie o sintagmă pentru a defini o tehnică de plată în cadrul căreia plata se face de către bancă numai contra documente (de unde și denumirea). În această grupă sunt incluse: acreditivul documentar și incassoul documentar.

– scrisoarea de garanție bancară, deși, în esență, constituie un instrument de garantare, în practica comercial-bancară contemporană este utilizată și ca modalitate de plată.

Între instrumentele de plată se includ ordinul de plată, cambia și biletul la ordin, cecul, cardul, acreditivul precum și alte instrumente. Fiecare dintre modalitățile și instrumentele de plată prezentate are avantaje și dezavantaje și presupune stăpânirea unei anumite tehnici în utilizarea sa.

BIBLIOGRAFIE

Iulian Aștefanei, „Promovarea mijloacelor moderne de plată în contextul internaționalizării serviciilor bancare”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2002

Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel, „Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2001

Ștefan Constantin, „Tranzacțiile prin intermediul instrumentelor de plată electronică”, Revista Finanțe, Bănci, Asigurări, nr. 10 (58)/oct. 2002

Vasile Dedu, Tudor Ganea, „Cardurile bancare și Uniunea Europeană”, Revista Finanțe. Bănci, Asigurări nr. 11 (59) /nov. 2002

Mariana Diaconescu, „Bănci, sisteme de plăți, riscuri”, Editura Economică, București, 1999

C. Floricel, „Relații și tehnici financiar-monetare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994

M. Gh. Imireanu, „Instrumente și modalități de plată în schimburile economice internaționale”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982

C. C. Kiritescu, „Moneda. Mica Enciclopedie”, Editura Științifica și Enciclopedica, București 1992

Gheorghe Manolescu, „Monedă și credit”, Editura Fundației România de mâine, București, 2001

Ilie Mihai, „Operațiuni de încasări și plăți”, Editura FRM, București, 2004

Mariana Negruș, „Plăți și garanții internaționale”, Editura All Beck, București, 1998

Alexandru Olteanu, „Management bancar. Politici. Strategii și Tehnici bancare”, Editura Dareco, București, 2003

V. Stoica, P. Deaconu, „Bani și credit”, Editura Economică, București, 2003

Oana Șeitan, „Plăți și garanții internaționale”, Editura Reprograph, Craiova, 2003

Ion Turcu, „Operațiuni și contracte bancare. Tratat de drept bancar”, Editura Lumina Lex, București, 2004

Pavel Ungurean, „Banking. Produse și operațiuni bancare”, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2001.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Decontarile Fara Numerar. Propuneri de Accelerare a Transferurilor de Fonduri (ID: 134210)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Decontarile Fara Numerar. Propuneri de Accelerare a Transferurilor de Fonduri

Copyright Notice

Consideratii Preliminare Privind Pregatirea Profesionala

Falimentul Si Riscul de Faliment

Managementul Grupurilor. Munca In Echipa

Afectiunile Traumatice ale Mainii

Reflectarea Financiar Contabila a Stocurilor de Natura Marfurilor Si Ambalajelor In Unitatile Comerciale cu Amanuntul

Management Si Responsabilitate Sociala Corporatista

Copyright Notice

Similar Posts