.decontari CU Bugetul DE Stat

STUDIUL PRIVIND CONTABILITATEA DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI LA S.C. RULMENTUL S.A. BRASOV

CUPRINS

CAP I CONCEPTUL DE BUGETUL DE STAT

Considerații preliminare asupra bugetului………………………..3

1.2 Funcțiile șI rolul bugetului de stat………………………………….6

1.3 Structura bugetului de stat………………………………………….7

1.5 Politica fiscală promovată în perioada de tranziție………….12

CAP II FUNDAMENTAREA TEORETICă A DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI 2.1 Definirea impozitelor și taxelor…………………………………..17

2. 2 Clasificarea impozitelor șI taxelor……………………………….18

2.3 Principalii contribuabili …………………………………………….22

2.4 Felul decontărilor cu bugetul statului…………………………24

2.4.1 Decontări privind impozitele și taxele directe

2.4.1.1 Decontări privind impozitul pe profit…………………25

2.4.1.2 Decontari privind impozitul pe venit de natura salariilor……………………………………26

2.4.1.3 Decontări privind impozitul pe dividende…………..26

2.4.2 Decontări privind impozitele si taxele indirecte

2.4.2.1 Decontări privind taxa pe valoarea adăugată ……..27

CAP III CALCULUL SI CONTABILIZAREA DECONTăRILOR

CU BUGETUL STATULUI

3.1 Calculul și contabilizarea impozitelor și taxelor directe

3.1.1 Calculul și contabilizarea impozitului pe profit………30

3.1.2 Calculul și contabilizarea impozitului pe venit de natura salariilor……………………………33

3.1.3 Calculul și contabilizarea impozitului pe dividende..33

3.1.4 Calculul și contabilizarea altor impozite directe

3.2 Calculul și contabilizarea impozitelor si taxelor indirecte

3.2.1 Calculul și contabilizarea taxei pe valoarea adăugată…….33 3.2.2 Calculul și contabilizarea accizelor……………………………36

3.2.3 Calculul și contabilizarea taxelor vamale………….37

CAP IV ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI AI BUGETULUI PUBLIC NA|IONAL

CAP V ÎNREGISTRAREA DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI LA

SC” RULMENTUL „ SA

5.1 Prezentare generală……………………………………….69

5.2 Aplicație……………………………………………………..80

CAP VI METODOLOGIA DE CONTROL FISCAL AL DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI

Propuneri șI concluzii cu privire la sistemul fiscal………………95

CAP I CONCEPTUL DE BUGETUL DE STAT

1.1 Considerații preliminare asupra bugetului

În antichitate filozoful grec Aristotel definea „ intregul ca fiind mai mult decât suma părților”.

Pentru cunoașterea șI cercetarea realității obiective omul a separat obiecte, fenomene si procese unele de altele din natură șI societate individualizându-le șI tratându-le ca pe un sistem.

Conceptul de sistem a fost definit în mai multe feluri, comună definițiilor date de mai mulți specialiști fiind ideea că „un sistem este un ansamblu de părți coordonate în vederea atingerii unui ansamblu de obiective.”

Sistemul este definit ca un „ ansamblu de elemente ( principii, reguli, forțe ) dependente între ele șI formând un întreg organizat care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit”.

Astfel spus se poate defini sistemul „ ca orice secțiune a realității în care se identifică un ansamblu de fenomene, procese, obiecte, concepte, științe sau grupuri interconectate printr-o mulțime de relații reciproce precum șI cu mediul înconjurător șI care acționează în comun în vederea realizării unor obiective bine definite”.

Sistemul cibernetic este un sistem dinamic ceea ce înseamnă că își modifică starea în timp, este deschis ( are legături cu mediu ) șI autoreglabil ( cu posibilitatea de a-si controla independent oscilațiile de la o anumită stare de echilibru datorită existenței conexiunii inverse ) .

Sistemul cibernetic presupune că orice intrare de informație in sistem ( intrare informațională) și orice ieșire de informație din sistem în mediu (ieșire informațională) este controlabilă sau observabilă.

Economia națională a unei țări, parte integrantă economiei mondiale cuprinde un ansamblu de activități desfășurate de persoane sau grupuri de persoane fizice și la care participă și o serie de subiecți economici ai altor țări.

În orice stat apare ca urmare a activităților economice desfășurate de subiecții economici, un ansamblu de relații de producție, schimb, repartiție, consum, finanțare, creditare, care se manifestă sub forma unor fluxuri reale monetare șI financiare.

În doctrina economică se face distincție între economia reală sau de schimb șI economia publică.

Economia reală cuprinde :

fluxurile reale șI monetare, generate de relațiile de producție, schimb șI consum a bunurilor șI serviciilor economice;

fluxuri monetare generate de relațiile de repartiție cu privire la formarea șI distribuirea veniturilor legate de proprietate ( dividende, dobânzi, rente) șI plata forței de muncă;

fluxuri financiare generate de formarea șI utilizarea fondurilor agenților economici.

Economia publică cuprinde :

fluxuri de venituri repartizate în cadrul procesului de distribuire a veniturilor din economia reală stabilite prin decizie publică;

fluxuri monetare care apar ca urmare a relațiilor de credit și de finanțare a deficitului bugetar precum și alte venituri.

Prin fluxurile de venituri realizate dinspre economia reală spre economia publică, se realizează în cadrul procesului politic de distribuire a acestora, satisfacerea nevoilor, generale ale societății .

Formarea finanțelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat șI complex, care este determinat de evoluția vieții sociale, prin apariția și dezvoltarea comunităților umane, apariția proprietații private șI scindarea în clase sociale, dezvoltarea forțelor de producție șI a relatiilor marfă – bani, apariția statului șI crearea aparatului de constrângere cu scopul de a asigura condiții pentru acumularea de mijloace bănești necesare întreținerii aparatului de stat șI îndeplinirii funcțiilor sale.

Statul a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății când, datorită nivelului forțelor de producție șI diviziunii sociale a muncii, s-a făcut simțită tot mai mult diferențierea socială șI materială, au apărut clasele sociale, s-a modificat poziția grupurilor sociale față de mijloacele de producție.

Sarcinile finanțelor sunt aduse la îndeplinire, în mare măsură prin intermediu bugetului de stat, ca principal plan financiar al statului. Bugetul de stat este format din relații financiare, prin intermediul cărora au loc constituirea șI repartizarea celui mai important fond bănesc al societății – fond bugetar. Relațiile bugetare își găsesc expresia în principalul plan financiar al statului, care poarta denumirea de buget de stat.

Cuvântul „buget” provine din vechea limbă franceză, unde cuvinte ca „bouge”, „bougette”, desemnau o pungă de piele sau o pungă de bani. Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle normande șI de acolo s-a raspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară.

În România termenul de „buget” este introdus pentru prima oară în Regulamentele Organice (1831 – 1833 ) , cap III, care se ocupa de finantele publice, unde se întâlnesc termenul „bindje”, dar și expresia „închipuirea cheltuielilor anului viitor”.

În evoluția istorică a relațiilor politice, juridice șI economico-financiare, conținutul relațiilor financiare îndeosebi a relațiilor bugetare, devine din ce în ce mai complex, corespunzător nivelului de dezvoltare a societății românești. În reglementarea actuală, sistemul bugetar al țării este organizat într-o concepție nouă, impusă de economia de piață, renunțându-se la formula bugetului unic de stat, instrument al centralismului excesiv, șI trecerea la un sistem de trei bugete distincte, elaborate, aprobate șI executate în condiții de deplină autonomie: bugetul administrației de stat, bugetele locale șI bugetul asigurărilor sociale de stat. Se introduce o noțiune nouă, aceea de buget public național.

Importanța deosebită a bugetului public național în cadrul sistemului finanțelor publice șI al relațiilor social – economice, poate fi sintetizată astfel :

– participă în mod direct la îndeplinirea funcțiilor șI sarcinilor statului;

asigură echilibrul financiar, monetar șI valutar al statului;

are un important rol stabilizator al economiei naționale;

asigură autonomia reale a colectivităților locale constituite în cadrul instituțiilor administrativ teritoriale;

garantează realizarea efectivă a protecției sociale a unor categorii șI pături sociale mai puțin favorizate.

Bugetul statului este o categorie fundamentală a științei finanțelor la a cărei definire concură o abordare juridică șI alta economică.

Din punct de vedere juridic bugetul public este un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului.

În epoca contemporană șI în democrațiile lumii, elaborarea, execuția șI controlul bugetar se realizează în concordanță cu prevederile de drept bugetar șI în cadrul principiilor contabilității publice, asigurându-se de regulă un echilibru între puterea legislativă șI cea executivă, în conformitate cu prevederile constituționale.

Din punct de vedere economic conceptul de buget, pune în lumină corelațiile macroeconomice în special în legătură cu nivelul șI dinamica produsului intern brut.

Astfel bugetul public mai poate fi definit ca principala balață financiară a țării, șI exprimă relatiile economice în forma bănească ce iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut .

1.2 Funcțiile șI rolul bugetului de stat

În cadrul mecanismului de funcționare a economiei naționale bugetul public îndeplinește două funcții ale finanțelor publice șI anume:

funcția de repartiție ce are în vedere constituirea fondurilor bugetare șI alocarea acestora pe destinații

funcția de control este îndeplinită în strânsă legătură cu cea de repartiție șI vizează legăturile ce se manifestă între bugetul public șI subiecții care participă la constituirea acestuia șI la utilizarea resurselor ce le sunt alocate

Necesitatea procesului bugetar șI implicit al adoptării bugetului public de către organul legislativ ca principal plan financiar al țării, în etapa actuală de dezvoltare a țării noastre derivă din faptul că acesta servește în mod obiectiv la realizarea unor obiective precis determinate, la îndeplinirea anumitor sarcini, care nu ar putea fi înfăptuite pe altă cale sau cu alte mijloace.

În îndeplinirea ambelor funcții ale bugetului public un rol important îi revine Parlamentului, Curții de Conturi și organelor de execuție șI control ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii șI Protectiei sociale, celorlalte ministere, organisme locale șI compartimente de specialitate ale agenților economici șI instituțiilor publice .

Funcțiile finanțelor publice șI ale bugetului de stat pun în evidență și rolul acestuia ca instrument prin care se realizează alocarea și redistribuirea resurselor șI care prezintă utilitate în procesul reglării activității economice șI sociale.

Bugetul public îndeplinește mai întâi un rol alocativ care este strâns legat de existența șI funcțiile statului, ca finanțator al serviciilor publice.

Bugetul prin însășI structura sa reflectă ( în partea de cheltuieli modul de alocare a resurselor fiecărui exercițiu bugetar.

În al doilea rând bugetul public Iîdeplinește un rol redistributiv pus în relief, însășI de natura sa specifică de instrument în mâna statului prin care se mobilizează resursele financiare necesare finanțării unor activități publice.

Rolul de redistribuire a unei părți din produsul intern brut se realizează prin intermediul impozitelor șI taxelor, căt șI al cheltuielilor. În mod concret această redistribuire se realizează prin impunerea în mod progresiv a veniturilor unor categorii sociale bugetul public îndeplinește două funcții ale finanțelor publice șI anume:

funcția de repartiție ce are în vedere constituirea fondurilor bugetare șI alocarea acestora pe destinații

funcția de control este îndeplinită în strânsă legătură cu cea de repartiție șI vizează legăturile ce se manifestă între bugetul public șI subiecții care participă la constituirea acestuia șI la utilizarea resurselor ce le sunt alocate

Necesitatea procesului bugetar șI implicit al adoptării bugetului public de către organul legislativ ca principal plan financiar al țării, în etapa actuală de dezvoltare a țării noastre derivă din faptul că acesta servește în mod obiectiv la realizarea unor obiective precis determinate, la îndeplinirea anumitor sarcini, care nu ar putea fi înfăptuite pe altă cale sau cu alte mijloace.

În îndeplinirea ambelor funcții ale bugetului public un rol important îi revine Parlamentului, Curții de Conturi și organelor de execuție șI control ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii șI Protectiei sociale, celorlalte ministere, organisme locale șI compartimente de specialitate ale agenților economici șI instituțiilor publice .

Funcțiile finanțelor publice șI ale bugetului de stat pun în evidență și rolul acestuia ca instrument prin care se realizează alocarea și redistribuirea resurselor șI care prezintă utilitate în procesul reglării activității economice șI sociale.

Bugetul public îndeplinește mai întâi un rol alocativ care este strâns legat de existența șI funcțiile statului, ca finanțator al serviciilor publice.

Bugetul prin însășI structura sa reflectă ( în partea de cheltuieli modul de alocare a resurselor fiecărui exercițiu bugetar.

În al doilea rând bugetul public Iîdeplinește un rol redistributiv pus în relief, însășI de natura sa specifică de instrument în mâna statului prin care se mobilizează resursele financiare necesare finanțării unor activități publice.

Rolul de redistribuire a unei părți din produsul intern brut se realizează prin intermediul impozitelor șI taxelor, căt șI al cheltuielilor. În mod concret această redistribuire se realizează prin impunerea în mod progresiv a veniturilor unor categorii sociale ( diferențiat unele față de altele ), prin subvenționarea anumitor activități cum ar fi : asigurările sociale, cercetarea stiințifică, acțiuni social culturale, etc.

În al treilea rând bugetul public îndeplinește un rol de reglare a vieții economice, în esență acesta reflectând politica economică a executivului pe o anumită perioadă.

Prin indeplinirea primelor două roluri de alocare a resurselor șI redistribuire a unei părți din produsul intern brut, bugetul poate avea rol stimulator sau de piedică asupra unei anumite activități.

1.3 Structura bugetului de stat

Bugetul public, ca principală balanță financiară este documentul de bază cu putere de lege, care stabilește pe de o parte natura șI mărimea veniturilor care se mobilizează la dispoziția statului iar pe de altă parte felul șI volumul alocațiilor bugetare, care se vor dirija de către stat pentru finanțarea diverselor activități în cursul unui an.

Rezultă deci că bugetul se prezintă ca o balanță economică în care sunt prevăzute, pe de o parte veniturile publice iar pe de altă parte cheltuielile publice.

Veniturile publice, sunt ca șI mijloacele practice de constituire a fondurilor bănești ale statului. Modalități de realizare a veniturilor bugetare sunt instituite în raport de necesitatea repartiției venitului national, de structura economiei naționale, de gradul de dezvoltare teritorială a țării.

La nivel macroeconomic venitul reprezintă acea recompensă primită de posesorii factorilor de producție care îmbracă forma de salarii, profit, dobândă șI renta denumite generic venituri fundamentale.

Veniturile publice sunt clasificate în două mari categorii șI anume în venituri ordinare curente și venituri extraordinare.

Veniturile publice curente sunt considerate veniturile care se încasează cu regularitate la buget, constituind o sursă permanentă. Potrivit art. 8 din Legea privind finanțele publice, veniturile ordinare curente sunt reprezentate de veniturile fiscale și venituri nefiscale. Veniturile fiscale sunt formate din impozite directe șI impozite indirecte.

În categoria impozitelor directe cuvenite bugetului de stat intră :

impozitul pe profit;

impozitul pe venit de natura salariilor ;

impozitul pe venituirle realizate de persoanele fizice șI juridice, nerezidente;

impozitul pe venit ;

impozitul pe dividende de la societățile comerciale ;

Veniturile fiscale din impozite directe cuvenite bugetelor locale sunt:

impozitul pe profit ;

impozitul pe venituirle liber profesioniștilor, meseriașilor șI altor persoane fizice indepoendente șI asociațiilor familiale;

impozitul pe clădiri de la persoane fizice șI juridice;

taxa asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice șI jurice ;

impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate;

impozittul pe terenuri de la persoane fizice;

taxa penrtu folosirea terenurilor proprietate de stat;

alte impozite șI taxe locale conform Legii 27 / 1994 privind impozitele șI taxele locale;

Impozitele indirecte datorate la bugetul statului sunt :

taxa pe valoarea adăugată;

accize

taxe vamale de la persoanele fizice șI juridice șI alte venituri incasate prin unitățile vamale;

majorări șI penalități de întărziere pentru venituri nevărsate la termen;

taxe judiciare de timbru;

taxe de timbru pentru activitatea notarială;

alte incasări din impozite indirecte.

Veniturile fiscale constituite din impozite indirecte la bugetele locale sunt formate din:

impozitul pe spectacole;

taxe șI tarife pentru eliberarea de licențe șI autorizașii de funcționare;

alte taxe de timbru;

alte incăsări din impozite indirecte;

{n categoria veniturilor curente intră și venituri nefiscale. Veniturile nefiscale sunt veniturile care revin statului în calitatea sa de proprietar de capitaluri avansate în procesul reproducției economice, cele mobilizate de la regiile publice autonome șI de la instituțiile publice, precum șI diverse alte venituri.

Veniturile nefiscale datorate la bugetul de stat sunt formate în principal din :

venitul din profitul net al regiilor autonome;

vărsăminte de la instituțiile publice;

taxe de metrologie;

taxe consulare;

taxe pentru pestațiile șI eliberarea autorizațiilor de transport în trafic internațional;

venituri din amenzi șI alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale;

venituri din concesiuni;

alte incasări din alte surse.

Pentru bugetele locale veniturile nefiscale sunt formate din:

vărsăminte din profitul net al regilor autonome;

vărsăminte de la instituții publice;

alte venituri privind circulația pe drumurile publice;

veniturile circumscriptiilor, laboratoarelor șI dispensarelor veterinare;

alte venituri de la instituțiile publice.

Din categoria veniturilor publice mai fac parte veniturile extraordinare.

Veniturile extraordinare sunt acele venituri la care statul apelează în cazuri deosebite atunci când mijloacele bănești provenite din venituri curente nu acoperă integral cheltuielile bugetare. Astfel de venituri se mobilizează de către stat pentru înfăptuirea unor obiective considerate a fi excepționale, vizănd constituirea de fonduri speciale destinate finanțării acțiunilor consacrate ieșirii din criză, acoperirii deficiențelor bugetare.

Veniturile extraordinare se procură pe calea imprumutului public pe seama împrumuturilor de stat angajate din țară șI din străinătate, a certificatelor de trezorerie, șI a altor forme ale titlurilor de stat. Veniturile extraordinare pot fi obținute șI prin folosirea de împrumuturi de la Banca Națională sau prin acoperirea deficitelor prin emisiunea banilor de hârtie.

Împrumuturile de stat au ca trăsătură principală obligativitatea restituirii sau rambursării ulterioare de către stat, la care se adaugă șI plata unei dobănzi către crediorii statului.

Comparativ cu impozitele, împrumuturile apar pentru stat costisitoare, pentru că generează cheltuieli specifice, între care cea mai importantă este plata dobânzilor la datoria publică.

Există șI o latură avantajoasă pentru stat prin practicarea împrumuturilor șI anume se obțin sume de bani relativ mari în cadrul unei perioade scurte de timp, mult mai repede decât în cazul încasării impozitelor.

Un loc aparte în structura veniturilor bugetare îl ocupă veniturile de capital .

Sursa acestor venituri nu este activitatea exercițiului bugetar curent, ci provine din valorificarea unor bunuri care s-au acumulat în patrimoniu public de-a lungul anilor. În mod concret aceste venituri sunt obținute prin : valorificarea unor bunuri ale statului ( vânzarea de locuințe); valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice sau valorificarea unor părți a stocurilor aflate în rezerva de stat .

Cheltuielile publice reprezintă ansamblul cheltuielilor anuale de natură publică ale țării ce se finanțează pe baza resurselor bugetului public. Ele reflectă efortul financiar public pe anul respectiv, prevăzut în bugetul de stat ( ca buget al administrației centrale de stat ), bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat. Cheltuielile publice concretizează destinația pe care o au veniturile bugetului public șn procesul de folosire a lor :

a) {n cadrul bugetului de stat – cheltuielile pentru educatie, învațământ șI cercetare, artă}I cultură, sănătate, activitate sportivă, apărarea țării, ordine publică, autorități publice ( legislative, judecătoresti, executive ) finanțatea unor obiective de investiții ce decurg din politica de dezvoltarea statului – centrale nucleare , electrice, deschideri de câmpuri miniere, irigați, combaterea poluării mediului, activitatea în domeniul drumurilor, infrastructurii căilor ferate, asigurarea protecției sociale;

b) În cadrul bugetelor locale, în condiții de autonomie, se prevăd cheltuielile în raport cu nevoile proprii corelate ce resursele pe care le pot mobiliza prin impozite șI taxe.

c) În cadrul bugetului asigurărilor sociale de stat , cheltuieli pentru pensi, ajutoare șI alte cheltuieli.

Cheltuielile publice sunt cheltuieli curente șI de investiții ale guvernului (administrației centrale) șI autorităților locale pentru bunurile sociale șI servicii ( sănătate, educație, apărare, drumuri, servicii postale) transferări de plăți ( alocații pentru șomeri, pensii etc. )

În fluxul circular al venitului, plățile de transfer sunt excluse din cheltuiala guvernamentală deoarece nu sunt obținute în urma unor servicii productive ci reprezintă doar un transfer de taxe încasate de la o gospodărie la alta. Cheltuiala guvernamentală este finanțată prin impozitare șI prin împrumuturi.

În structura economică cheltuielile bugetului de stat se prezintă astfel :

Cheltuieli curente , reprezentate de : cheltuieli de personal, cheltuieli materiale șI servicii, subventii, transferuri, etc.

Cheltuieli de capital

Împrumuturi acordate

Rambursări de credite, plăți de dobânzi, șI comisioane

După structura lor cheltuielile bugetare se clasifica astfel :

Cheltuieli pentru autoritățilre publice;

Cheltuieli pentru aparare, ordine publică șI siguranța națională;

Cheltuieli social- culturale ( învățământ, sănătate, cultură, religie, sport, asistența socială ) ;

Cheltuieli pentru servicii șI dezvoltare publică, locuințe, mediu, ape;

Cheltuieli pentru acțiuni economice, din care : pentru industrie; pentru agricultură șI silvicultură; pentru transporturi șI telecomunicații;

Alte acțiuni;

Transferuri;

Împrumuturi acordate de la bugetul statului;

Cheltuieli aferente datoriei publice;

Fonduri de rezervă.

Bugetul de stat pentru anul 2001 concretizează strategia de reformă economico – socială pe care se pune baza în prezent, corelată cu realizările anului 2000 șI în concordanță cu conjunctura economică mondială. Astfel pentru anul 2001 s-au previzionat venituri publice in sumă de 153.092,4 miliarde lei șI cheltuieli publice de 194.398,2 mliarde lei, rezultând un deficit bugetar de 41.305,8 miliarde lei.

În totalul veniturilor bugetului de stat de 153.092,4 miliarde lei, ponderea o dețin veniturile fiscale șI anume : taxa pe valoarea adăugată – 32.6 %, impozitul pe venit – 21,0%, șI impozitul pe profit in proporție de 16,6% din venituri bugetare.

Din punct de vedere al strategiei financiare, prin politica fiscală șI bugetară s-a urmărit simplificarea șI transparența sistemului de impozite, descurajarea evaziunii fiscale șI stimularea alocării eficiente a resurselor pentru relansarea creșterii economice.

În ansamblul politicilor macroeconomice ale statului, de functionare si dezvoltare de ansamblu a economiei, un loc deosebit de important ocupă politicile bugetară și fiscală.

Politica bugetară definește concepția șI acțiunile statului privind veniturile bugetare, căile si mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinații, care să servească stabilității și dezvoltării economice. Realizarea ei, în practică, presupune legi financiare, prin care se stabilește ansamblul resurselor șI cheltuielilor, se autorizează folosirea veniturilor numai pentru obiectivele prevăzute, au loc reglementări ale exercițiului finanaciar, etc.

Politica bugetară se concertizează în bugetul de stat, care constituie mijlocul principal prin care se formează veniturile publice șI se efectuează cheltuielile publice. La rândul ei politica fiscală evoluează șI se perfecționează continuu sub imboldul dezvoltării economice, ea nefiind stabilită odată pentru totdeauna, ci se adaptează corespunzător cerințelor ivite într-o anumită perioadă în funcție de obiectivele politice, economice șI sociale din țară.

1.5 Politica fiscală promovată în perioada de tranziție

Se poate afirma că o data cu adoptarea Legii nr.15 si a Legii nr.31 din 1990, a fost creat cadrul juridic pentru declansarea reformei fiscale în România.

Drept urmare, în anul 1991 a fost întocmit si executat bugetul de stat în condițiile primei forme de debugetizare a economiei.

Centralizarea la bugetul de stat a rezultatelor financiare ale investițiilor economice prin vărsaminte obligatorii sub diferite forme, mai ales din beneficii, așa cum ne obișnuisem, în conditiile unei economii planificate, a încetat.

Astfel, în cadrul economic, instituțional și juridic în vederea realizării pieței concurențiale, care să joace rolul hotărâtor în reglarea sau autoreglarea proceselor economice, autoritatea publică influențează selectiv activitatea economică prin politica fiscală, monetară și valutară cu ajutorul finanțării unor obiective și acțiuni pe seama resurselor publice, a unor instrumente economico-financiare, cum sunt impozitele și taxele.

Politica fiscală cuprinde metodele și mijloacele concrete de procurare a resurselor financiare utilizate de stat, pentru reglarea proceselor economice și a relațiilor sociale.

Politica în domeniul fiscal stabilește volumul și proveniența resurselor bugetare și extrabugetare, care pot constitui fondurile financiare ale statului, metodele de prelevare utilizate, precum și obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale.

Reforma fiscală parcursă de țara noastră în perioada 1989 – 2000 cuprinde 3 etape:

Într-o prima etapa a tranziției în România (31.12.1989-31.12.1990) măsurile luate s-au concentrat mai mult pe anularea unor reglementări referitoare la desființarea impozitului pe circulatia marfurilor, cuprins în prețurile diferențiate pe rentabilități, în funcție de destinația produselor, a adaosului rural ce se aplica la unele bunuri de consum livrate populației din mediul rural, dar mai ales a contribuției bănești și în muncă a populației și a unităților economice.

Tot în aceasta perioadă s-au luat o serie de măsuri cu impact asupra veniturilor statului, cum au fost:

scutirea de la plata taxelor pentru acordarea sau prelungirea vizelor de intrare ieșire din țara în cazul turiștilor;

scutirea temporară de la plată a taxelor vamale pentru bunurile primite de populație din străinătate.

Deci, în această perioadă nu se poate vorbi de o modificare esențială a structurii impozitelor, ci a fost un început în politica de degrevare a plății unor impozite.

Etapa a doua a reformei sistemului fiscal, respectiv anii 1991 și 1992 a constat în adoptarea de noi reglementări fiscale și înlocuirea celor devenite necorespunzătoare noilor realități ale unei incipiente economii de piață.

Astfel, în 1991 a fost înlocuit sistemul de stabilire a impozitului pe salarii, care se calcula la nivelul agenților economici asupra fondului total de salarii, diferențiat pe ramuri de activitate, cu impozitul pe salariile individuale suportat de fiecare salariat, măsuri prin care s-a realizat o primă reasigurare a salariilor brute pe economie.

De asemenea, s-a introdus impozitul pe profit ca un impozit unic pentru toți agenții economici, angajați de persoane juridice, care a înlocuit sistemul de vărsaminte la buget din beneficiile întreprinderilor de stat, precum și impozitul pe veniturile instituțiilor cooperatiste și obstești.

Pe lânga faptul că s-a stabilit unitar pe impunere nediscrimatorie fața de formele de proprietate existente, din dorința de a încuraja inițiativa privată și a dezvolta economia de piața s-au instituit diverse scutiri și facilitați la plata impozitului pe profit.

Ulterior, spre sfârșitul anului 1991 sistemul de stabilire și percepere a impozitului pe profit s-a schimbat substanțial, în principal, prin renunțarea la impunerea progresivă cu cote cuprinse între 2,5% și 77% și aplicarea unui sistem proporțional cu doua cote: 30% pentru profitul impozabil de până la 1 milion de lei și 45% pentru partea din profit ce depășește 1 milion de lei.

Aceasta etapă s-a încheiat cu noi reglementări în domeniul fiscal specifice economiei de piață, cum ar fi cele referitoare: la impozitul pe circulația mărfurilor și a accizelor (Hotarârea de Guvern nr.779/1991); la instituirea impozitului pe dividende la societațile comerciale (Hotarârea de Guvern nr.781/1991) și la impozitul pe sumele obținute din vizarea activelor societăților comerciale (Hotarârea de Guvern nr. 78/1991).

Ca un cadru general al acestei etape s-a elaborat și adoptat Legea Finanțelor Publice nr.10/1991, prin care s-a instituit instrumentul juridic pentru elaborarea și execuția bugetului public național, reglementarea modului de utilizare a mijloacelor financiare, controlul asupra acestora, stabilirea și perceperea impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului.

Este de menționat că în această etapa s-a adoptat și Constituția României potrivit căreia impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, iar impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau județene în condițile legii.

Într-o a treia etapa a reformei sistemului fiscal care se afirmă că a început în 1993, s-au fundamentat și aprobat noi acte normative definitorii pentru economia de îmbunătățire a legislației fiscale existente.

Se apreciază că adevărata reformă a sistemului fiscal, corespunzătoare cerințelor economiei de piața, a început la 1 iulie 1993 prin introducerea taxei pe valoarea adaugată și instituirea unui nou sistem de percepere a accizelor la produsele din import și din țară, corelat cu taxa pe valoarea adăugată în România, care a presupus în prealabil o dublă pregătire tehnică, administrativă, metodologică și de publicitate, care a început cu a doua parte a anului 1992 și care a vizat gestionarea noului impozit. Paralel s-au inițiat și promovat acte normative pentru completarea cadrului legislativ al taxei pe valoarea adăugată, punându-se accent pe corelarea acestui impozit cu condițiile concrete de aplicare și de asigurare a unor măsuri de protecție socială.

Introducerea taxei pe valoarea adăugată a stimulat comportamentele agenților economici orientate spre reducerea consumurilor, contribuind la disponibilizarea resurselor în economie, la stimularea exporturilor, a dișciplinei financiare.

Se poate menționa, de asemenea, faptul că în anul 1993, în condițiile introducerii taxei pe valoarea adăugată în locul impozitului pe circulația mărfurilor și un nou sistem al accizelor, gradul de fiscalitate realizat în acest an s-a situat sub nivelul celui realizat în anii 1991 și 1992 în România.

De asemenea, începând cu data aplicării taxei pe valoarea adăugată s-a actualizat și metodologia de calcul a profitului impozabil și a impozitului pe profit, asigurându-se corelarea celor două sisteme de impozitare.

Concomitent s-au redus cu 70% impozitele suplimentare aplicate veniturilor ce se obțin prin cumul de funcții, asigurându-se astfel o diferențiere a veniturilor bănești ale indivizilor în funcție de proveniența acestora și de cerințele echitătii fiscale, potrivit principiului la venituri egale-impozite egale.

Pe linia corelării obligațiilor fiscale s-a actualizat, în funcție de rata inflației nivelul taxelor în suma fixă, în sarcina persoanelor fizice, percepute pentru avizarea desfășurării jocurilor de noroc, acestea fiind stabilite potrivit Constituției prin lege.

Pe linie vamală, pentru a veni în sprijinul populației s-au urmărit scutiri sau excepții temporare de la plata taxelor vamale pentru unele produse necesare consumului uzual, cum ar fi grâu, orz, orez, porumb, lapte praf, unt, brânzeturi și alte derivate din lapte, măsline, lămâi și alte citrice.

În vederea dezvoltării reformei fiscale și a adoptării sistemului fiscal la condițiile concrete ale economiei de piață, se afirmă că prin Legea impozitelor și taxelor locale se încearcă eliminarea discriminărilor dintre societațile cu capital de stat și cele cu capital privat.

Din dorința de a atrage investiții străine, prin Legea nr.35/1991 s-a acordat un tratament fiscal discriminatoriu față de impozite între 2-5 ani acordate acestora în

comparație cu 6 luni – 5 ani pentru intreprinzătorii români, s-au construit facilitați pentru atragerea de capital străin, cu bariere cel puțin din două motive:

pentru profitul scutit în România investitorii străini plătesc impozit în țară de rezidentă, de regulă cu cote mult mai mari sau cu cote din Conventiile de evitare a dublei impuneri;

b) se transferă în acest fel dreptul de impunere al statului român, țărilor de origine ale investitorilor străini, astfel încât fiscul din aceste țări își asigură creșterea veniturilor sale, pe seama profiturilor realizate în România.

Față de aceste considerente a fost introdus de la 1 ianuarie 1995 un nou sistem de impozitare a profitului, potrivit unei metodologii de corectare a bazei de impozitare, în funcție de nivelul inflației simultan cu diminuarea scutirilor de impozite, inclusiv cele prevăzute pentru societățile mixte în Legea investițiilor străine. Noul sistem de impozitare introdus se bazează pe principiile practicate în țări cu economie de piața, respectiv se are în vedere creșterea patrimoniului net într-un an fiscal, ceea ce include atât profiturile realizate din activitătile desfășurate de contribuabili cât si câstigurile de capital.

Se constată că actualul cadru de reglementare fiscală din România afectează dezvoltarea sectorului privat din mai multe considerente. În primul rând, se afirmă că sistemul fiscal actual reflecta funcția de maximizare a veniturilor fiscale și nu pe aceea de instrument pentru stimularea dezvoltării economice.

Începând cu 1 ianuarie 2000 putem spune că se semnalează începerea perioadei pentru relansarea fiscală, astfel a fost redusă cota de la 30% la 25% pentru impozitul pe profit, investițiile sunt încurajate prin acordarea unei deduceri din profitul impozabil aferent exercitiului financiar a unei cote de 10% din valoarea investitiei.

Pentru contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România, venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie cota impozitului pe profit este de 5 % pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.

Pentru taxa pe valoarea adăugată au fost stabilite doar două cote și anume:

cota zero pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de export;

cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri mobile și transferul proprietații bunurilor mobile efectuate în țară, prestările de servicii, precum și importul de bunuri.

După părerea mea, bugetul statului este o categorie economică, instrument în mâna statului care are menirea de a preleva o parte din venituri cetățenilor în scopul dirijării acestora în funcție de interesele prioritare ale economiei șI menținerea echilibrelor economice șI sociale.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICă A DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI

2.1 Definirea impozitelor și taxelor

Prin intermediu impozitelor statul procedează la redistribuirea unor părți importante din produsul intern brut între clase șI pături sociale, intre persoane fizice șI juridice.

Decontarea reprezintă operația contabilă prin care se justifică folosirea unei sume de bani primite.

În doctrina fiscală noțiunea de impozit este definită ca fiind plata bănească obligatorie, generală și definitivă, efectuată de persoane fizice și juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul și la termene precis stabilite de lege, fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

Din conținutul definiției rezultă că noțiunea de impozit este caracterizată prin câteva elemente specifice :

a) Potrivit legislației țării noastre impozitul nu poate imbrăca decât forma bănească, element ce-l diferențiază față de orice obligații exprimate și recalcularea în bani, deci impozitul este o obligație bănească și nu una de prestații personale .

b) Natura de plată „ generală” a impozitului rezultă din obligația care se referă la grupe sau categorii de contribuabili și nu la subiecți individual determinați.

c) Caracterul „definitiv” al impozitului evidențiază lipsa unei obligații de restituire direct către contribuabil a sumei percepute. Contribuabilii sunt așa cum s-a arătat deja, trebuie să suporte impozitul, întrucât dețin o materie impozabilă .

d) „Caracterul unilateral al obligației „ în sensul că beneficiarul necondiționat al plății este statul, iar contribuabilul nu dobândește vreun drept, corelativ la o contraprestație concretă și imediată, adică nu poate pretinde un echivalent corelativ direct individual . Este vorba, deci, de caracterul ireversibil al impozitului.

e) În sfărșit, noțiunea de impozit cuprinde și elementele de stabilire a obligației fiscale în sarcina contribuabililor (ceea ce înseamnă, în alți termeni, asezarea și realizarea impozitului . Aceasta constă în procedura fiscală pentru identificarea și determinarea în concret a subiectului și obiectului impunerii (materia sau baza impozabilă), calcularea impozitului de plată cu ajutorul cotelor de impunere și plata acestuia la termenele )i în condițiile prevăzute de lege și nu în mod arbitrar.

Taxa este „plata efectuată în favoarea bugetului de stat de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de către organele de stat” .1

Reglementările legale prevăd mai multe categorii de taxe: taxe de timbru, taxe vamale, taxe consulare, taxe locale asupra mijloacelor de transport, pentru folosirea centrelor publice de desfacere, etc.

Taxele sunt prevăzute în sume fixe, în cote progresive .

După modul de stabilire a cuantumului lor taxele pot fi fixe sau forfetare, proporționale sau progresive.

Între impozite si taxe există unele deosebiri, dintre care :

a) în cazul impozitului lipsește total obligația prestării unui serviciu direct și imediat din partea statului, situația fiind inversă în ce privește taxele;

b) cuantumul lor se determină diferit, la impozit – în principal în funcție de baza impozabilă, pe când mărimea taxei este influențată, în general de natura serviciului prestat.

c) termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite iar la taxe în momentul solicitării sau după efectuarea prestanței serviciilor.

În ce privește deosebirea din punct de vedere al echivalentului, în unele cazuri aceasta are un caracter relativ deoarece sunt reglementate și taxe care se percep fără un echivalent direct și imediat, precum și taxe care numai în parte reprezintă echivalentul serviciului prestat.

De exemplu, taxele locale ce se datorează anual de către persoanele fizice sau juridice care posedă mijloace de transport, taxele succesorale, etc.

Unele venituri publice sunt reglementate cu denumiri specifice condițiilor de calculare și plată, ori conținutul lor economic diferit. Astfel sunt : contribuția pentru sigurările sociale de stat, amenzile administrative și penale, etc.

2. 2 Clasificarea impozitelor șI taxelor

Impozitele și taxele aplicate sunt eterogene, atât din punct de vedere al particularităților de fond, cât și din punct de vedere al formei.

Evoluția fiscală din fiecare țară conduce la modificări în ce privește categoriile de impozite și taxe, cuantumul și destinația lor, precum și modul de așezare și percepere.

|inând seama de marea diversitate de forme pe care le-au avut și le au impozitele și taxele în diferite etape ale țării, ele pot fi grupate în funcție de mai multe criterii.

Câteva elemente ale impozitului – subiectul impozitului, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, asieta, termenul de plata, majorarea.

Subiectul impunerii îl reprezintă persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plată.

În functie de forma în care se obține de către stat, întâlnim :

a) impozite în natură, având forma prestărilor sau dărilor în natură, fiind specifice și frecvente în orânduirile sclavagistă și feudală

b) impozite precuniare (în baniș care îmbracă forma bănească de percepere. Au o aplicare izolată sporadică în orânduirile sclavagistă și feudală dar devin preponderente în capitalism odată cu extinderea relațiilor marfa-bani.

Obiectul impunerii este reprezentat de materia care se supune impunerii .

În funcție de obiectul impunerii, impozitele și taxele pot fi divizate în următoarele trei categorii

a) impozite și taxe pe avere, cum sunt, spre exemplu, impozitul pe cladiri și impozitul pe terenuri

b) impozite și taxe pe venit, care se stabilesc și se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoane fizice sau juridice. Aceste impozite și taxe se realizează sub forma impozitului pe salarii, impozitului pe profit, etc.

c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sau frânarea impozitului unor cheltuieli, cum este, spre exemplu, impozitul suplimentar pentru depășirea fondului total destinat plății salariilor.

Sursa impozitului indica faptul că impozitul se plătește din venit sau din avere .

Unitatea de impunere reprezintă baza pentru determinarea impozitului.

Cota impozitului este impozitul aferent unei unităti de impunere. Ea poate fi stabilită într-o sumă fixă pe unitatea de impunere sau procentual.

Asieta, reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale privind fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului impozabil și determinarea impozitului datorat .

Termenul de plată reprezintă data la care trebuie achitat impozitul. Majorarea este suma achitată de către contribuabil pentru depășirea termenului de plată.

Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul rămâne constant de-a lungul ciclului economic. Astfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească odată cu mărimea volumului producție șI a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic șI nici să nu scadă în perioadele de criză șI de presiune ale ciclului economic.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanență necesităților de venituri ale statului. Astfel dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul să poată fi majorat corespunzător , șI invers. De regulă, în practica fiscală, elasticitateaa impozitului acționează mai ales în sensul majorării impozitelor.

După modul de percepere, distingem cea mai importantă grupare a impozitelor șI taxelor, atât din punct de vedere teoretic cât șI practic, fapt pentru care o regăsim în toate lucrările de specialetate șI în general, în legislația fiscală, șI anume :

impozite directe;

impozite indirecte.

Impozite directe au ca principală trăsătură faptul că se stabilesc șI se percep nemijlocit de la persoanele fizice sau juridice pentru veniturile sau bunurile prevăzute de lege. Aceste impozite se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.

Impozitele directe sunt în general progresive, stabilindu-se în funcție de puterea economică a contribuabililor. Rata de impunere se mărește până la un punct, pe măsură ce venitul impozabil crește.

Impozitele directe pot fi grupate în funcție de criteriile avute în vedere la stabilirea șI perceperea lor, după cum urmează:

impozite reale, stabilite asupra unor obiecte, materiale ( case, terenuri, produse, etc). Acestea sunt denumite șI impozite obiective sau pe produs, întrucâ se stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fără a se avea în vedere situația persoanei contribuabilului.

impozite personale, care au în vedere, în principal, persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa, ori indiferent de acestea. Datorită acestor trăsături specifice, impozitele personale sunt denumite, uneori subiective.

Impozitele indirecte se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestații de servicii (spectacole, operații bancare, transport, etc) sau executării de lucrări, al importului, ori exportului, etc., ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile, respectiv cheltuirea unor venituri. În general, aceste impozite sau taxe sunt incluse în prețul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, astfel că se suportă de consumatori sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.

Caracteristica principală a acestor impozite este aceea că acei care le plătesc la bugetul statului sunt unitățile patrimoniale care vând bunuri sau prestează servicii iar cei care le suportă sunt cumpărătorii de bunuri șI servicii.

În acelașI timp, impozitele indirecte sunt categorisite după forma pe care o îmbracă în:

a) impozite sau taxe de consumatie, percepute asupra produselor șI serviciilor de prima necesitate, prin adăugarea lor la prețul de vânzare. Unele sunt stabilite spre exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produse petroliere, sare, zahăr,etc. șI asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun șI altele. În țara noastră aceste taxe au fost reintroduse de la data de 1 decembrie 1991.

b) monopolurile fiscale, modaltăți de impunere constând în dreptul exclusiv al statului asupra producției, vânzării sau producției șI vanzării anumitor produse, cum sunt, spre exemplu chibriturile, sarea, băuturile alcoolice, etc.

c) taxe vamale stabilite asupra mărfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul unui stat ;

d) alte impozite sau taxe, cum ar fi cele de timbru, înregistrare, pe circulația averii, etc.

În funcție de scopul urmărit, mai avem următoarele categorii de impozite :

impozite financiare, a căror stabilire are loc în vederea obținerii de venituri publice, cum sunt impozitul pe venit șI impozitul pe cifra de afaceri ( sau taxa pe valoarea adăugată)

impozite de ordine, care au drept scop limitarea unor activități, realizarea unor țeluri de altă natură decât cel fiscal.

În raport de frecvența de realizare, impozitele pot fi grupate în permanente, care au o anumită regularitate în asezare șI percepere, fiind anuale sau lunare, precum șI accidental (întâmplătoareș care se stabilesc si se percep o singură dată.

2.3 Principalii contribuabili

Noțiunea de contribuabil exprimă acea persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească impozit.

Termenul de contribuabil este utilizat în cazul tuturor persoanelor obligate să achite o contribuție.

Potrivit legislației române, printr – o lege organică ( Legea 12 / 1991, privind impozitul pe profit ) subiecților impozitului pe profit li s-a atribuit denumirea generică de contribuabili, după care prin extensie noțiunea s-a preluat în toate actele normative care reglementează impozitele, taxele șI contribuțiile în România.

Noțiunea de contribuabil este strâns legată legată de ceea de venit public șI de bugetul statului. În practică termenul de impozit este preferabil celui de contribuție deoarece semnifică mai bine solidaritatea tuturor contribuabililor în fața sarcinilor publice.

Contribuabulii formează un ansamblu eterogen în cadru căruia unele categorii dau dovadă de un civism șI un simț de răspundere fiscal normal, în timp ce altele sunt înclinate spre un comportament antifiscal sșI pe cale de consecință antisocial. Pentru crearea șI dezvoltarea unui comportament fiscal normal unrol important îI au raporturile administrației fiscale cu contribuabilii.

O mare lacună a sistemului fiscal românesc o reprezintă lipsa de informații intre contribuabili șI autoritățile fiscale. La dispoziția populației nu se află sursele de informații necesare cultivării unui civism fiscal adcvat.

În generalîn lipsa publicațiilor de specialitate singura sursă de informare a contribuabililor o reprezintă actele normative.

Tot prin aceste acte normative sunt definiți șI subiecții impozitării adică contribuabilii pentru fiecare impozit și taxă în parte.

Astfel pentru impozitul pe profit contribuabilii , subiecții impozitării sunt:

regiile autonome indiferent de subordonare;

societățile comerciale, indiferent de forma de organizare ori de forma de proprietate, inclusiv cele cu participare de capital străin sau cu capital integral străin;

societăți agricole;

organizații cooperatiste;

instituțiile financiare șI de credit;

persoanele juridice străine care desfăsoară activități printr-un sediu permanent în România, pentru profitulaferent acelui sediu permanent;

persoanele juridice străine care nu desfășoară activități printr-un sediu permanent în România dar care au organizate diverse asocieri cu persoanele fizice sau juridice române ( fără ca prin asociere să se nască o altă persoană juridică) .

Pentru impozitul pe venitul global contribuabilii sunt :

persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât din România cât șI din străinătate;

persoana fizică română fără domiciliu în România penrtu veniturile obținute din

România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriu României sau într-o perioadă care depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind cu anul calendaristic vizat ;

– persoana fizică străină pentru veniturile obținute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriu României sau într-o perioadă care depășește în total 183 de zile tîn orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind cu anul calendaristic vizat ;

– persoanele fizice fără domiciliu în România precum șI persoanele fizice străine, rezidente ale unor state cu care România are încheiate cinvenții de evitare a dublei impuneri care realizează venituri din România în condițile : în care veniturile sunt obțnute din activități care nu se realizează prin intermediu României, precum sșI pentru veniturile obținute într-o care nu depășeșteîn total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind cu anul calendaristic vizat ;

Categoriile de venituri care se supun impozitării pe venit sunt:

venituri din activități independente;

venituri din salarii;

veniturile din cedarea foloței bunurilor;

venituri din dividende șI dobânzi;

alte venituri.

În cazul taxei pe valoarea adăugată contribuabilii (plătitori de taxă) sunt :

agenții economici inregistrați la organele fiscale competente ca plătitori de TVA;

titularii operațiunilor de import de bunuri, direct, prin comisionari în vamă sau terțe persoane juridice care acționează în numele șI din ordinul titularului operațiunii de import;

persoanele fizice pentru bunurile introoduse în țară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora;

persoanele juridice sau fizice cu domiciliu stabil în România, pentru bunurile de import închiriate, inclusiv pe bază de contracte de leasing, precum șI pentru serviciile efectuate de prestatorii cu sediu sau domiciliu în străinătate referitoare la cesiuni șI concesiuni ale dreptului de autor, de brevete, birouri de studii, avocaților, experților contabili, prelucrarea de date șI furnizare de informații, operațini bancare, financiare, de asigurare șI reasigurare .

În cazul accizelor plătitorii sunt agenți economici – persoane juridice, asociații familiale șI persoane fizice autorizate care prroduc, importă șI comercializează produse cum sunt: alcooul, băuturi alcoolice, berea, produse din tutun, produse petroliere, cafea, confecșii de blănuri naturale, articole de cristal, bijuterii de aur șI platină, autoturisme, parfumuri, aparatură video șI electrocasnice, arme de vânătoare.

Pentru taxele vamale plătitorii sunt persoanele juridice importatoare de bunuri conform tarifului vamal de import al României.

Pentru ca toate entitățile patrimoniale enumerate mai sus să aibă calitatea de contribuabli, legea impune condiția realizării unor venituri sau detinerii unor bunuri impozabile sau taxabile.

2.4 Felul decontărilor cu bugetul statului

Decontările cu bugetul statului sunt „ operații determinate de impozitele șI taxele datorate bugetului statului, precum șI creanțele asupra bugetului .” 1

În acest sens, decontările cu bugetul statului ale agenților economici sunt concertizate în: decontări privind impozitul pe profit, decontări privind impozitul venit de natura salariilor, decontări privind impozitul pe dividende, decontări privind taxa pe valoarea adăugată, decontări privind accizele, decontări privind taxele vamale.

2.4.1. Decontări privind impozitele directe

2.4.1.1 Decontări privind impozitul pe profit

„ În sens larg, profitul este o categorie economico – financiară specifică sistemului economiei de piață, obținut ca urmare a investirii unui capital” 1

Impozitul pe profit este una din formele bază în alimentarea bugetului național cu resurse, pe seama veniturilor agenților economici.

Operațiile privind impozitul pe profit care fac obiectul contabilității agenților economici, așa cum sunt grupați aceștia în legislația în vigoare în țara noastră, sunt determinarea impozitului pe profit și plata acestuia.

Unitațile patrimoniale care desfășoară activități de producție, prestări de servicii, executări de lucrări, desfacerea mărfurilor, achiziții, concesionarea și subconcesionarea de activități economice, locație de gestiune, închirieri de bunuri, participare la capitalul altor societăți comerciale, au obligația să înregistreze lunar veniturile șI cheltuielile aferente activităților desfășurate șI să determine profitul realizat.

Profitul se determină ca diferență între veniturile totale încasate din activitățile de exploatare, financiară șI excepțională șI cheltuieli aferente acestor activități pentru aceeașI perioadă de gestiune.

Controlul asupra determinării corecte a profitului impozabil, impozitului pe profit, a plății acestuia, precum șI a modului de respectare a celorlalte prevederi din Legea 70 / 1994 privind impozitul pe profit se exercită de către Ministerul Finanțelor, prin organele sale centrale șI teritoriale.

Aceste organe verifică periodic pe baza documentelor, înregistrărilor în contabilitate a bilanțului anual șI a contului de profit șI pierdere, respectarea realității șI a legalității veniturilor șI cheltuielilor perioadei date, determinarea profitului impozabil, aplicarea cotelor legale pentru stabilirea impozitului pe profit, vărsarea integrală șI la termen a acestuia, reflectarea în contabilitate a operațiunilor efectuate.

2.4.1.2 Decontări privind impozitul pe salarii

Începând cu 01.01.2000 se calculează conform Ordonanței nr. 73 / 1999 , impozitul pe venitul anual global ce reprezintă suma datorată de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, determinată prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil stabilit.

Perioada impoozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

Controlul privind calculul, retinerea șI varsarea impozitului pe salarii se face de catre organele fiscale cel puțin o dată pe semestru, urmărindu-se: înregistrarea în contabilitate a drepturilor salariale șI a impozitului aferent acestora; aplicarea legală a cotelor de impozit, scutirile șI reducerile de impozit; respectarea termenelor de plată; întocmirea șI depunerea la termen a declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat, precum șI a statelor de plată a salariaților.

2.4.1.3 Decontări privind impozitul pe dividende

Cota – parte din profitul obținut de societățile comerciale ce se va plătii fiecărui acționar sau asociat, după caz, constituie conform Legii privind societățile comerciale, dividende.

Distribuirea dividendelor pentru acționari sau asociați are loc în raportde cota participării la capitalul social.

Dividendul este orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani șI / sau în natură în favoarea acționarilor sau asociaților din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil annual șI a contului de profit șI pierderi.

Începând cu data de 01.01.2000, veniturile șI dividendele se impozitează conform OUG 73 / 1999.

2.4.2.1 Decontări privind taxa pe valoarea adăugată

Introducerea și aplicarea taxei pe valoarea adăugată la noi în țară, a fost reglementată prin Ordonanța de Guvern nr.3/1992 privind T.V.A., pentru care s-au elaborat normele metodologice de aplicare aprobate de Hotărârea de Guvern nr.512/1998 publicată în Monitorul Oficial 344/1998.

Necesitatea adaptării metodologiei de impozitare europene la condițiile concrete ale economiei românești, aflată în perioada de tranziție către o economie de piață, frecventele modificări survenite în economia țării, au condus la multiple modificări, completări și abrogări ale unor prevederi existente, precum și la apariția unor noi reglementări.

Au fost necesare, în primul rând norme, precizări și metodologii de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, precum și legislație pentru punerea ei în practică, calculul, urmărirea, evidențierea și controlul acesteia.

Valoarea adăugată, în sensul taxei pe valoarea adăugată, reprezintă diferența între valoarea bunurilor șI serviciilor produse de unitate șI cea a bunurilor șI serviciilor utilizat pentru realizarea lor.

În practică determinarea TVA se stabilește prin diferența dintre aplicarea taxei pe valoarea adăugată în aval asupra operațiilor realizate de agentul economic în joncțiune cu clienții săI șI admiterea din punct de vedere fiscal a deducerii taxei pe valoarea adăugată ocazionate de tranzacțiile efectuate cu furnizorii săi.

În ceea ce privește cadrul legal de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, în anul 2000 s-au emis Ordonanța de Guvern nr.17/2000 șI Normele de aplicare prin Hotărârea Guvernului 401 / 2000, prin care se abrogă toate reglementările legislative emise până la această dată pe linie de T.V.A., stabilindu-se noul cadru legal de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, la care se adaugă Ordinul 565 / 2000 privind documentația contribuabililor plătitori de taxa pe valoarea adăugată.

Conform legislației în vigoare, sunt supuse taxei pe valoarea adăugată o gamă variată de operațiuni privind bunurile executate șI serviciile prestate dar sunt operațiuni care nu intră sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată șI de mentionat sunt asociațiile, organizațiile șI instituțiile fara scop lucrativ.

De asemenea prin actele normative legiuitorul acordă facilități fiscale, prin scutirea de TVA a unor operațiuni efectuate pentru consumul casnic, șI anume energia electrică, apa, combustibilii, canalizarea și agentul termic.

Potrivit articolului 6 litera B din Ordonanța nr.17/2000, importurile de bunuri care, potrivit Tarifului vamal de import al Rom@niei, sunt scutite de taxe vamale, sunt scutite și de T.V.A.. În această situație sunt plătitorii de taxă pe valoarea adăugată, care intră în relații de decontare cu bugetul statului pentru reglarea taxei pe ciclu economic.

Plătitorii de taxa pe valoarea adăugată sunt, potrivit articolului 8 din Ordonanța nr.17/2000 contribuabilii înregistrați la organele fiscale competente ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

Potrivit prevederilor articolului 10 din Ordonanța nr.17/2000, faptul generator și exigibilitatea iau naștere, de regulă, în același moment și anume la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile și / sau prestării serviciilor.

Exigibilitatea are o mare importanță practică deoarece pe baza ei se stabilește data plății taxei rezultată din decontul prezentat organelor fiscale cuprinz@nd operațiile impozabile realizate într-o anumită perioadă.

Ca regulă generală, baza de impozitare este constituită pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, din toate sumele, valorile, bunurile și serviciile primite sau ce urmează a fi primite de furnizor sau prestator în contrapartidă pentru livrările sau prestările efectuate, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

În baza de impozitare nu se cuprind următoarele remizele și alte reduceri de preț acordate de furnizor direct clientului, penalizările pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale, precum șI dobânzile percepute pentru plăți cu întârziere,

vânzări cu plata în rate sau la termene de peste 90 de zile, operațiuni de leasing.

În prezent prin legislatie, s-a fixat cota de 19% pentru operațiunile privind livrările de bunuri, transferurile imobiliare și prestările de servicii, din țară și din import, cu excepția celor prevăzute cu cota 0% pentru: exportul de bunuri, efectuat de agenți economici cu sediul în România; transportul internațional de persoane, de marfă și din porturile și aeroporturile din România.

Potrivit articolului 18 din Ordonanța de Urgență nr.17/2000, plătitorii taxei pe valoarea adăugată au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate destinate realizării de operațiuni impozabile obligatoriu sau supuse cotei zero.

Rambursarea se efectuează pentru contribuabilii din ale căror deconturi lunar depuse la organul fiscal teritorial rezultă taxă de rambursat timp de trei luni consecutiv.

De asemenea, rambursarea se efectuează lunar pentru contribuabilii care realizează operațiuni de export , operațiuni de import – export și care au diferențe de primit rezultate din actele constatatoare întocmite de organele vamale.

De mentionat, este faptul important este acela că rambursarea TVA este condiționată pentru contribuabilii care nu au achitat total sau parțial facturile furnizorilor și / sau prestatorilor din țară, deoarece aceștia nu vor beneficia de rambursarea efectivă a sumelor de la bugetul de stat.

Obligațiile plătitorilor privind înregistrarea la organele fiscale, întocmirea documentelor, evidența operațiunilor și plata taxei pe valoarea adăugată, sunt menționate distinct în legislație .

Agentul economic are obligația să întocmească șI să depună lunar sub semnătura persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare, decontul de taxă pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor . De asemenea au obligația să achite taxa datorată, potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare;

CAPITOLUL III

CALCULUL i CONTABILIZAREA DECONTăRILOR CU BUGETUL STATULUI

3.1.1 Calculul șI contabilizarea impozitului pe profit

Tranziția la economia de piată șI dobândirea calității de membru asociat al Uniunii Europene au impus restructurarea sistemului fiscal, inclusiv a impozitului pe profit șI armonizarea legislației fiscale cu principiile șI procedurile adoptate de membrii Uniunii Europene; ca o condiție a obținerii de către România a calității de membru cu toate drepturile aferente. |inând seama de neajunsurile reglementărilor legale din Legea nr. 12 / 1991 șI Legea 35 / 1991 , a apărut necesitatea perfecționări cadrului juridic al impozitării profitului. În acest scop, a fost adoptată Ordonanța Guvernului nr.70 / 1994 privind impozitul pe profit, intrată în vigoare la data da 01.01.1995.

Prezenta Ordonanță este modificată șI completată cu OUG 217 / 30.12.1999, ce intră in vigoare începănd cu data de 01.01.2000. Conform acestei ordonanțe contribuablii care obțin profituri din activitatea barurilor de noapte șI a cazinourilor plătesc a cotă adițională de impozit de 25 % asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor inregiostrate din aceste activități în volumul total al veniturilor. Cota adițională de impozit o plătesc, de asemenea persoanele fizice șI juridicepentru veniturile proprii de aceașI natură, realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.

Potrivit legi, Banca Națională a României datorează cota de impozit pe profit de 80 % șI se aplică veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile șI a fondului de rezervă.

Orice majorare a capitalului socialefectuată prin incorporarea rezervelor, precum șI a profiturilor cu excepția rezervelor legale șI a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se impozitează cu o cotă de 10 %.

Obligația reținerii șI impozitului revine societății comerciale o dată cu înregistrarea la Registrul Comerțului a modificărilor respective.

Profitul impozabil se calculează cu diferența între veniturile obținute din livrarea bunurilor mobile, serviciilor prestate șI lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din câstiguri din orice sursă, șI cheltuielile efectuate pentru realiozarea acestora dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile șI se adaugă cheltuielile nedeductibile.

În scopul determinării profituui impozabil se iau în calcul toate câștigurile din orice sursă, inclusiv cele realizate din investițiile financiare.

În cazul livrarilor de bunuri imobile șI al vânzării de bunuri imobile, în baza unui contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, precum șI în cazul contractelor de leasing financiar valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile, la termenele prevăzute în contract.

La calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă aferente realizarii veniturilor.

Exemplificăm o parte din cheltuielile nedeductibile:

cheltuielile cu impozitul pe profit;

amenzile , confiscările, majorările de întârziere șI penalitățile datorate catre autoritățile române, potrivit prevederilor legale, altele decât cele prvăzute în contractele economice;

cheltuielile de protocol care depășesc limita de 1 % aplicată asupra diferenței rezultate din totalul veniturilor șI cheltuielilor aferente, inclusiv accizele, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit, șI cheltuielile de protocol înregistrate în cursul anului.

Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, precum șI din prestări de servicii plătesc o cotă redusă de impozit de 5 % pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri în volumul total al veniturilor.

Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute in următorii 5 ani. Nu se recuperează pierdere fiscală înregistrată de persoana juridică, în cazul în care loc divizarea sau fuziunea.

Evidența decontărilor cu bugetul statului privind impozitul pe profi se realizează cu ajutorul contului 441 „ Impozitul pe profit”.

Contul 441 „ Impozitul pe profit „ este un cont bifuncțional, în credit inregistrându-se sumele datorate de unitate, bugetului statului, reprezentând impozit pe profit, iar în debit se înregistrează sumele virate la bugetul statului, reprezentând imozitul pe profit. Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate de unitate.

3.1.2 Calculul șI contabilizarea impozitului pe salarii

Conform art. 22 din Ordonanța 73 / 1999, sunt considerate venituri din salarii, denumite în continuare, salarii, toate veniturile în bani șI / sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau forma sub care ele se acordă, inclusiv îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate șI pentru concediu privind ingrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

Conform art 24 din OUG 73 / 1999, venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului, iar venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut, determinat potrivit alin 1 a următoarelor cheltuieli, după caz :

contributiile reținute, potrivit legii, pentru pensia suplimentară, pentru protecția socială a șomerilo, șI pentru asigurările sociale de sănatate;

o cotă de 15 % din deducerea personală de bază, acordată cu titlu de cheltuieli profesionale, o dată cu deducerea personală de bază la acelașI loc de muncă.

Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar reprezentănd plăți anticipate care se calculează șI se rețin la sursă de către plătitorii de venituri ( art 24 alin.3 ).

Cotele de impozitare pentru impozitul pe salarii se aplică asupra totalității venitului realizat în luna expirată, iar acestea diferă în funcție de limita venitului lunar impozabil.

Potrivit Hotărârilor Guvernamentale tranșele de venit lunar impozabil sunt corelate semestrial cu indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut pe total economie, înregistrat în semestrul anterior.

Impozitul aferent tuturor drepturilor salariale se reține la data plăți acestora șI se varsă lunar odată cu ridicarea sumelor pentru plata celei de-a doua chenzine sau la data plății salariului, în cazul în care acesta se face o dată pe lună.

Evidența impozitului pe salarii șI a altor drepturi similare datorate bugetului statului se realizează cu ajutorul contului 444 „ impozitul pe salarii”

Contul 444 „ Impozitul pe salarii” este un cont de pasiv, in creditul contului inregistrându-se sumele datorate bugetului de stat, reprezentând impozit pe salarii retinut din drepturile bănești cuvenite salariaților și colaboratorilor unității, iar în debitul contului sumele virate la buget reprezentând impozit pe salarii. Soldul contului reprezintă sumele datorate de agentul economic bugetului de stat.

3.1.3 Calculul șI contabilizarea impozitului pe dividende

Veniturile sub formă de dividende distribuite, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora.

Nivelul cotei de impunere este redus în raport cu cel practicat în alte țări ( de exemplu 25 % în Germania, Italia, Spania, 20 – 35 % în Japonia, urmându-se stimularea privatizării șI pe această cale. La stabilirea nivelului cotei de impunere s-a avut În vedere sI practica convențională internațională a României, mai exact ca în multe din cele peste 30 de convenții pentru evitarea dublei impuneri incheiate de România cu alte state s-a prevazut impozitarea la sursă a dividendelor, în general cu cota de 5 %.

Obligația calculării, reținerii șI virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor catre acționari sau asociați. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

Impozitele, taxele șI vărsămintele asimilate, altele decât cele prezentate pâna acum, sunt reflectate în contabilitate prin intermediul contului 446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate”.

Contul 446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate” este un cont de pasiv, înregistrându-se în creditul contului obligația de plată înregistrată de societate, iar în debitul contului plătile efectuate in contul obligației. Soldul contului reprezintă sumele datorate bugetului statului.

3.2.1 Calculul șI contabilizarea taxei pe valoarea adăugată

Sistemul de funcționare a taxei pe valoarea adăugată are la bază un fundamental care constă în facturarea TVA pentru bunurile livrate șI serviciile pestate șI diminuarea taxei aferente bunurilor sau serviciilor achiziționate sau executate în unitate destinate realizării de operații impozabile.

În contabilitate, în vederea evidențierii a operațiunilor privind taxa pe valoarea adăugată, se introduc următoarele conturi:

4423 “T.V.A. de plată”;

4424 “T.V.A. de recuperat”;

4426 “T.V.A. deductibilă”;

4427 “T.V.A. colectată”;

4428 “T.V.A. neexigibilă”.

Aceste conturi au regimul conturilor sintetice, conținutul și funcționarea lor fiind :

Contul 4426 „T.V.A. de deductibilă” – ține evidența pentru intrările de bunuri achiziționate. Este un cont de activ, în debitul contului înregistrându-se sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă potrivit legii iar în creditul contului

sumele deductibile din taxa pe valoarea adăugată colectată precum șI sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă ce depășesc valoarea taxei pe valoarea adăugată colectată ce urmează a se încasa de la bugetul de la bugetul de stat.

Contul 4427 „ T.V.A. colectată” – cu ajutorul contului acestui cont se ține evidența sumelor datorate de unitatea patrimonială bugetului de stat, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de mărfuri și bunuri, prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări. Este un cont de pasiv, în creditul contului se înregistrează taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de mărfuri și bunuri, prestărilor de servicii și executările de lucrări iar în debitul contului se înregistrează taxa pe valoarea adăugată de plată datorată bugetului statului precum șI sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată deductibilă.

Contul 4423 „ T.V.A de plată”- cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoarea adăugată de plătit bugetului statului. Este un cont de pasiv, în creditul contului 4423 “T.V.A. de plata” se înregistrează diferențele rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai mare și taxa pe valoarea adăugată deductibilă, iar în debit se înregistrează- plățile efectuate către bugetul statului reprezentând taxa pe valoarea adăugată pecum șI taxa pe valoarea adăugată de recuperat. Soldului contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată exigibilă la plată.

Contul 4424 “T.V.A. de recuperat” – Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului. Este un cont de activ ,în debitul contului se înregistrează diferențele rezultate la sf@rșitul perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai mică și taxa pe valoarea adaugată deductibilă mai mare iar în creditul contului se înregistrează taxa pe valoarea adăugată încasată de la bugetul statului în baza cererii de rambursare sau taxa pe valoarea adăugată de recuperat compensată în perioadele următoare cu taxa pe valorea adăugată. Soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.

Contul 4428 “T.V.A. neexigibilă” -Cu ajutorul acestui cont se ține evidența taxei pe valoarea adăugată neexigibilă rezultată din vânzările și cumpărările de bunuri și servicii, lucrări efectuate cu plata în rate, precum și cea inclusă în prețul de vânzare cu amănuntul la unitățile comerciale ce țin evidența la acest preț. Contul este un

cont bifuncțional, în creditul contului se înregistrează taxa pe valoarea adăugatăă aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și executărilor de lucrări cu plata în rate, a executărilor de lucrări pentru care nu s-au întocmit facturi , taxa pe valoarea adăugată aferentă mărfurilor din unitățile comerciale cu amănuntul . În debitul contului 4428 “T.V.A. neexigibilă” se înregistrează taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor nesosite, taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de mărfuri din unitățile comerciale cu amănuntul iar soldul contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată neexigibilă.

Taxa pe valoarea adăugată este neutră asupra contului de rezultate, deoarece nu tranzitează conturile de venituri șI cheltuieli iar agentul economic este obligat să înregistreze cumpărările șI vânzările la valoarea lor netă, fără să înglobeze TVA.

Agenții economici au abligația achitării TVA de plată potrivit legislației, iar pentru neachitarea la scadență a sumelor atrage aplicarea majorărilor de intârziere.

Prin derogare de la prevederile literei b), se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 120 de zile, pentru utilajele, instalațiile, echipamentele, mașinile industriale care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor prin care se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se retehnologizează fabrici, secții, ateliere, precum și pentru mașinile agricole. De asemenea, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în țară sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectivului de activitate.

Atestarea dreptului de a beneficia de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă se face prin certificat eliberat în condiții stabilite de Ministerul Finanțelor.

În cazul în care, la expirarea contractului de leasing, bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, se datorează taxa pe valoarea adăugată pentru valoarea la care se face transferul de proprietate a bunurilor respective;

să depună taxa datorată bugetului de stat anterior datei depunerii cererii la organul fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității.

Efectuarea de verificări șI investigații la plătitorii de taxa pe valoarea adăugată se face de organele fiscale teritoriale, iar în cazul în care s-au stabilit diferențe agenții economici sunt obligați să se inregistreze cu acestea , în caz contrar vor fi sancționați conform legii.

De asemenea sunt sancționați, pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a deconturilor lunare privind taxa pe valoarea adăugată, cu amendă contravențională precum șI cu penalități pentru zilele de întârziere conform legii.

3.2.2 Calculul șI contabilizarea accizelor

Accizele reprezinta taxe speciale de consumatie care se datorează bugetului de stat, pentru anumite produse din țara și din import, al căror regim este reglementat de legislația în vigoare.

Agenții economici care produc șI comercializează băuturi alcoolice, tutun, precum si alte produse supuse accizelor sunt obligați să se inregistreze cu această taxă,

Accizele preced taxa pe valoarea adăugata și se calculează o singură data prin aplicarea cotelor procentuale, proporționale aplicate asupra bazei de calcul diferențiate pe produse.

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82 / 1997 cu modificările ulterioare sunt acordate unele facilități la plata accizelor, pentru agenții economici care exportă aceste produse direct sau prin agenti economici comisionari, pentru bunurile din import provenite din donații,etc. Momentul datorarii accizelor îl constituie data efectuării livrarii sau data efectuarii formalitatilor de receptie al alcoolului etilic alimentar.

Răspunderea calcularii și a vărsarii la bugetul de stat a accizelor revine plătitorilor prevazuți în legislația în vigoare.

Plătitorii au obligația să țină evidența accizelor, de asemenea au obligația să depună lunar până la data de 25 a lunii următoare declarația cu obligața de plată la accize.

Neplata accizelor precum și a taxei pentru jocurile de noroc la termenele stabilite atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform dispozitiilor legale in vigoare.

Din punct de vedere contabil, înregistrarea accizelor se prin intermediul contului

446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate”.

Contul 446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate” este un cont de pasiv, înregistrându-se în creditul contului obligația de plată înregistrată de societate, iar în debitul contului plătile efectuate in contul obligației. Soldul contului reprezintă sumele datorate bugetului statului.

3.2.3 Calculul șI contabilizarea taxelor vamale

Taxele vamale sunt reglementate prin Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României.

Regimul vamal stabilit în conformitate cu principiile politicii vamale a României , cuprinde normele privind controlul vamal vămuirea bunurilor, aplicarea tarifului vamal

precum și celelalte operatțuni vamale. În aplicarea regimului vamal se ține seama de convențiile la care România este parte. Procedurile vamale și alte norme privind realizarea activitatii vamale se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin decret al consiliului de stat.

Subiecții impunerii sunt persoanele juridice pentru operațiunile de import și persoanele fizice autorizate să realizeze astfel de operațiuni; persoane fizice neautorizate pentru bunurile introduse în țară cât și în cazul scoaterii acestora din România, dacă depășesc o anumită valoare reglementată. Cotele de impunere sunt cuprinse între 10-30%.

Potrivit legislației în vigoare, sunt acordate facilități la plata taxelor vamale, constând atât din scutiri de taxe, cât și reduceri de taxe.

Plata taxelor vamale se face de către importator sau de către comisionarul în vamă în contul unității care a efectuat vămuirea.

Înregistrarea în contabilitate a taxelor vamale se face, prin intermediu contului „446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate”.

Contul 446 „ Alte impozite , taxe șI vărsăminte asimilate” este un cont de pasiv, înregistrându-se în creditul contului obligația de plată înregistrată de societate, iar în debitul contului plătile efectuate in contul obligației. Soldul contului reprezintă sumele datorate bugetului statului.

CAPITOLUL IV

ANALIZA PRICIPALILOR INDICATORI PRIVIND

BUGETUL PUBLIC NA|IONAL

4.1 Indicatorii veniturilor bugetare

În economia de piață statul poate influența procesele economice într-un grad mai mic sau mai înalt prin intermediu sectorului public care diferă ca mărime în structură de la o țară la alta

Principalul instrument prin care statul îșI indeplinește funcțiile sale de producere de bunuri publce șI de stabilizare economică – este bugetul public, veritabilă balanță financiară la nivel macroeconomic care servește la dimensionarea resurselor financiare ale statului, la precizarea destinației acestora șI la fundamentarea echilibrului.

Indicatorii veniturilor bugetare sunt:

1. Valoarea totală a veniturilor se constituie ca urmare a procesului de reistribuire a produsului intern brut .

În anul 2001 prin Legea 216 / 26.04.2001 veniturile bugetare au fost stabilite la suma de 153.092,4 miliarde lei .

2. Structura veniturilor bugetare YVBI surse de proveniență se analizează cu ajutorul mărimilor relative de structură, prin raportarea fiecărei categorii de venit (VBi)la totalul veniturilor bugetare :

VBI

YVBI = ––- * 100

VB

Structura principalelor venituri ale bugetului de stat in perioada 1999 – 2001 se prezintă în tabelul de mai jos:

Din analiza evoluției veniturilor ce au fost prelevate pentru 2001 se observă o creștere a ponderii impozitului pe profit cu 4,6 % față de anul 200, a impozitului pe salarii cu 14,34 % ceea ce demonstrează o creștere a resurselor fiscale ceea ce determină creșterea gradului de fiscalitate șI a apăsării fiscale a cumpărătorului final precum șI a scăderii puterii de cumpărare șI a cererii pe piata internă.

Ponderea veniturilor statului în PIB (YVB )

VB

YVB = ––- * 100

PIB

Pe plan mondial se constată o cerștere a ponderii veniturilor statului în PIB.

Explicația constă în faptul că PIB crește mai încet decât veniturile statului.

VB1

IVB = –––– * 100 = dinamica ( indicele ) veniturilor statului VB0

PIB1

IPIB = –––– *100 = dinamica nominală PIB

PIB0

Gradul de fiscalitate sau presiunea fiscală.

Acest indicator se măsoară ca raport între prelevările ( P) la dispoziția statului șI un indicator macroeconomic de regulă PIB.

P

GF = ––– * 100

PIB

Prelevările de ordin fiscal șI parafiscal (cotizații sociale ) la dispoziția statului (P) sunt :

impozite pe salarii șI CAS, în cadrul renumerării muncii ;

impozite indirecte (TVA, accize ,taxe vamale ) în cadrul impozitelor legate de producție șI import ;

În anul 2001 gradul de fiscalitate în România se situază la circa 31% fiind influențat de două tendințe opuse :

creșterea ponderii presiunii impozitelor șI cotizațiilor sociale legate de renumerarea muncii ;

reducerea ponderii impozitelor aferente excedentului brut de exploatare ca urmare a apariției unor fenomene cu efect negativ în timp :

creșterea evaziunii fiscale, creșterea economiei subterane, scutiri de la plata impozitelor

GF (gradul de fiscalitate )- poate fi corelat cu ritmul creșterii economice având ca rezultat măsura în care nivelul fiscalitații a reprezentat un veritabil impuls pentru economie sau un element de stagnare sau regres.

FAG – Germania, în ultimii ani s-a confruntat cu dificultăți financiare semnificative, și aplică un plan de restructurare radicală;

ZKL – Cehia și Slovacia, par a fi cei mai puternici concurenți în Europa de Est.

Calitatea produselor S.C. Rulmentul S.A. – Brașov

Societatea a stabilit, documentat, implementat și menține un Sistem de Asigurarea Calității care acoperă toate activitățile specifice desfășurate pentru realizarea produselor.

Politica de calitate, stabilită de management este aceea de a satisface cu solicitudine dorințele și așteptările clienților prin livrarea la termenele stabilite doar a produselor care satisfac condițiile specificate de client și cele ale Sistemului Calității adoptat.

S.C. RULMENTUL S.A. – Brașov a obținut următoarele acreditări pe linie de asigurare a calității:

în 1995 certificarea conform standardului internațional ISO 9001 acordată de LLOYD’S REGISTER QUALITY ASSURANCE – Anglia, cea mai mare și cunoscută pe plan mondial companie de acreditări pe linie de asigurarea calitătii; este al 8-lea certificat acordat în România și primul pentru o societate foarte mare;

în 1995 certificarea conform standardului QA70 pentru asigurarea calitatii în industria auto americana, acordata de NAVISTAR INTERNATIONAL TRANSPORTATION CORP. – SUA, care accepta S.C. RULMENTUL S.A. ca furnizor al acesteia alaturi de cei mai mari producatori mondiali de rulmenti; este singurul certificat acordat României;

în 1996 acreditarea conform standardelor de asigurare a calității americane în industria auto americană, acordată de DANA CORPORATION – SUA, este singurul certificat acordat în România, S.C. RULMENTUL S.A.-Brașov fiind al 18-lea furnizor certificat de acest mare producător pe plan mondial;

în 1996 acreditarea conform standardului internațional SR EN ISO 9001-1995, acordată de Registrul Auto Român, primul certificat acordat în România;

în 1996 s-au desfășurat audituri și se acordă în 1997 acreditarea conform standardelor de asigurare a calității în industria auto germană, acordată de GELENKWELLENBAU Gmbh – Germania; CBF – Italia;

în 1998 ultimul audit și certificare a fost făcută de Renault Voiture International – Franța.

Toate aceste acreditări reprezintă recunoașterea înaltei calități a rulmenților produși de S.C. RULMENTUL S.A. – Brașov.

S.C. RULMENTUL S.A.- Brașov este autorizată integral, pe obiective, din punct de vedere sanitar și este angajată în derularea procesului de autorizare din punct de vedere al protecției muncii.

Investiții

Investiții imobiliare

S.C. RULMENTUL S.A.- Brașov desfășoară un program complex de modernizare și retehnologizare a fabricației și activității în general, în valoare totală de 12,5 milioane de dolari, finanțat în baza unui credit acordat de Guvernul Japoniei, prin ITOCHU – Japonia, garantat de statul rom@n, constând în utilaje importate de la Seiko Koyo – Japonia, și prin efort propriu .

În cadrul programului de modernizare și retehnologizare și investiții s-au realizat în principal următoarele:

modernizarea unor instalații de încălzire la secția forjă;

două linii automate de rectificat role conice de la Seiko Koyo;

linie automată de rectificat și asamblat inele pentru rulmenți radiali axiali cu role conice de la Koyo – Japonia;

comenzi numerice și alte importuri de completare pentru modernizarea unui număr de 30 de bucăți mașini de rectificat inele de rulmenți cu bile;

două laminoare la rece și două calibroare pentru tehnologia de laminare la rece (tehnologie foarte modernă și extrem de eficientă) de la Koyo – Japonia.

Investiții în valori mobiliare

Investițiile în valori mobiliare efctuate de societatea Rulmentul S.A. – Brașov sunt de 62 milioane lei și sunt o valoare nesemnificativă, reprezent@nd 0,03% din capitalul social, nefiind legate de profilul de fabricație rulmenți.

În tabelul nr.5.6 se prezintă evoluția investițiilor din 1997 până la 31.12.2000

Investiții – Tabelul 5.6

Urmare a stabilirii strategiei de invstiții, au rezultat c@teva acțiuni privitoare la reducerea costurilor materiale, ale manoperei și energiei. Astfel, reamintim c@teva din cele mai importante acțiuni:

mărirea producției de piese forjate;

reducerea consumului de material cu 15%;

reducerea consumului de energie cu 7%;

modernizarea mașinilor unelte și a echipamentelor și crearea de linii de producție scurte

Valoarea totală a investițiilor a fost de 34.632,7 milioane lei la 31.12.2000.

Management, organizare și informatizare

Structura organizatorică a S.C. Rulmentul S.A. – Brașov este o structură ierarhic funcțională care are în vedere tehnologia de fabricație și sectorizarea actuală a unităților de producție. În structura organizatorică se concretizează în mod distinct cele 5 funcțiuni ale societății: financiar-contabilă, comercială, producție, cercetare- dezvoltare și de personal.

Se practică un management de tip participativ.

Stilul de conducere este bazat pe: stabilirea și definirea clară a atribuțiilor, pe asigurarea unui grad ridicat de intervenție a colaboratorilor, pe conceperea conducerii sub formă de echipă și pe stabilirea unor relații ierarhice bazate pe încredere și respect reciproc.

Managementul S.C. Rulmentul S.A.- Brașov are loc pe baza unei strategii manageriale conturată prin documentele de lucru ale Adunării Generale a Acționarilor și ale Consiliului Director Executiv, precum și printr-o serie de documente expres elaborate de institute de specialitate din țară și colaborare cu firme străine de consultanță și evaluare: BRAXTON ASSOCIATES – Anglia, MANSFELD BILDUNGZENTRUM – Germania.

S.C. Rulmentul S.A.- Brașov este administrată de un Consiliu de Administrație format din 5 membrii, aleși de Adunarea Generală a Acționarilor, din care, un Președinte Director general și doi membrii reprzentanți ai FPS și mandatați de către FPS, un membru reprezent@nd acționarii, membri ai PAS – Rulmentul și un membru reprezent@nd pe ceilalți acționari persoane fizice și juridice.

Controlul activității desfășurate de Consiliul de Administrație nu se limitează numai la controlul pe care-l face Adunarea Generală a Acționarilor, ci se face și un control specializat efectuat de trei cenzori, experți contabili, din afara societății, care supraveghează și controlează gestiunea societății, în așa fel înc@t aceasta să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale și statutul societății.

Controlul activității desfășurate de societate se exercită și prin auditul extern desfășurat de cenzorul extern independent desemnat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), precum și de Bursa de Valori București și băncile finanțatoare.

Acțiunile societății au fost cotate pe piața extrabursieră RASDAQ între 1997-1998. Din 1998 societatea este cotată la Bursa de Valori București, categoria I.

Structura acționariatului – conform datelor de la Bursa de Valori București pentru 31.12.2000 – este redată în tabelul nr.5.

Structura acționariatului – Tabelul nr.5.7

Deși ponderea sectorului privat în structura acționariatului a crescut de la 30% în anul 1996 la 51% în anul 2000, modificarea structurii acționariatului nu a avut un efect favorabil asupra dezvoltării societății, noii acționari neaduc@nd nimic nou din punct de vedere investițional.

Capitalul social nu a înregistrat nici o creștere, noii acționari neaduc@nd un aport investițional propriu concretizat în majorări ale capitalului social care să fie folosite ca resurse în procesul de dezvoltare.

Diminuarea capitalului social a apărut în anul 1996 și a fost rezultatul separării de S.C. Rulmentul S.A. – Brașov a secției de Cuzineți, care s-a organizat ca societate independentă (Romlag).

Această separare nu a afectat semnificativ rezultatele economice și politica investițională la societatea Rulmentul, deoarece fabricația de cuzineți are un flux de fabricație separat thnologic și organizatoric de fabricația de rulmenți.

5.2 Aplicație privind decontările cu bugetul statului

la SC „ RULMENTUL „ SA

Pentru a urmării decontările efectuate de S.C. Rulmentul S.A. , a fost luată ca exemplul luna mai 2001, lună în care societatea a efectuat cumpărări și v@nzări, exemplele numerice fiind în corelație cu bilanțul pentru anul 2000 și cu contul de profit și pierdere, anexate la lucrare.

În lunile anerioare societatea nu a înregistrat obligație de plată la impozitul pe profit dar are înregistrată obligație de plată la 31.12.2000, în sumă de 14.190.000 lei , aferentă trimestrului IV 2000.

Taxa pe valoarea adăugată nu se regăsește în bilanțul contabil și nici în contul de profit și pierdere, ci doar în anexele la bilanț. Valoarea taxei p valoarea adăugată se regăsește în corelare cu contul de profit și pierdere, respectiv în corelație cu v@nzarea mărfurilor și cu producția v@ndută. Pentru anul 2001 societatea nu înregistrează TVA de plată ci TVA de rambursat in valoare de 4.498.000 lei.

In luna mai 2001, in evidența contabilă a societății s-au efectuat următoarele operațiuni:

S.C. Rulmentul S.A., pentru realizarea producției supuse taxei pe valoarea adăugată, în data de 03.05.2001 cumpără materii prime de la S.C. Metabras S.A. Brașov, în valoare de 10.000.000, T.V.A. 1.900.000 lei (19%).

înregistrarea aprovizionării cu materii prime de la S.C. Metabras S.A. Brașov:

% = 401 Furnizori 11.900.000 lei

300

Materii prime 10.000.000 lei

4426

T.V.A.deductibilă 1.900.000 lei

plata furnizorului S.C. Metabras S.A. Brașov se face din contul de disponibil de la bancă în lei, cu ordinul de plată nr.480 / 04.05.2001:

401 Furnizori = 5121 Conturi la bănci în lei 11.900.000 lei

{n data de 05.05.2001 se v@nd rulmenți către S.C. Faur S.A.- București, în valoare de 25.000.000 lei.

înregistrarea v@nzării către S.C. Faur S.A.- București:

411 Clienți = % 29.750.000 lei 701

Venituri din v@nzarea

produselor finite 25.000.000 lei

4427

T.V.A. colectată 4.750.000 lei

se încasează contravaloarea rulmenților v@nduți în contul de disponibil la bancă în lei, prin ordinul de plată nr.199 / 08.05.2001:

5121 Conturi la = 411 Clienți 29.750.000 lei

bănci în lei

{n data de 09.05.2001 se cumpără materii prime de la S.C. Clem Company S.R.L. Bra}ov, în valoare de 15.300.000 lei, cu T.V.A. de 2.907.000 lei (19%).

se înregistrează intrarea materiilor prime:

% = 401 Furnizori 18.207.000 lei

300

Materii prime 15.300.000 lei

4426

TVA deductibilă 2.907.000 lei

se plătește furnizorul S.C. Clem Company S.R.L. Brașov cu ordinul de plată nr. 481 / 12.05.2001:

401 Furnizori = 5124 Conturila bănci în valută 18.207.000 lei

S.C. Rulmentul S.A. – Brașov vinde în data de 10.05.2001 produse semifabricate către S.C. Nimar S.R.L. Deda.

înregistrarea veniturilor obținute din v@nzarea produselor:

411 Clienți = % 22.967.000 lei

702

Venituri din v@nzarea

semifabricatelor 19.300.000 lei

4427

T.V.A. colectată 3.667.000 lei

se încasează contravaloarea producției v@ndute, cu ordinul de plată nr. 801 / 11.05.2001:

5121 Conturi la bănci în lei = 411 Clienți 22.967.000 lei

Se cumpără obiecte de inventar de la S.C. Ius S.A. Brașov, în data de 16.05.2000, în valoare de 4.500.000 lei, cu T.V.A. 855.000 lei (19%).

cumpărarea de obiecte de inventar de la S.C. Ius S.A. Brașov:

% = 401 Clienți 5.355.000 lei

321

Obiecte de inventar 4.500.000 lei

4426

T.V.A. deductibilă 855.000 lei

6) {n data de 25.05.2001 S.C. Rulmentul S.A. cumpără un autoturism de la S.C. CNCD S.A.Pitesti, în valoare de 63.500.000 lei.

a) înregistrarea cumpărării autoturismului de la S.C. CNCD S.A. Pitești:

% = 404 Furnizori de 75.565.000 lei

2123 imobilizări

Mijloace de transport 63.500.000 lei

4426

T.V.A. deductibilă 12.065.000 lei

se plătește furnizorul S.C. CNCD S.A. Pitești cu ordinul de plată nr. 485 / 29.05.2001:

404 Furnizori de = 5121 Conturi la 75.565.000 lei

imobilizări bănci în lei

{n data de 17.05.2001 S.C. Rulmentul S.A. înregistrează factura reprezent@nd consumul de energie electrică în valoare de 12.800.000 lei.

înregistrarea consumului de energie electrică în baza facturii furnizorului:

% = 401 Furnizori 15.232.000 lei

605

Cheltuieli privind energia și apa 12.800.000 lei

4426

T.V.A. deductibilă 2.432.000 lei

achitarea facturii și a T.V.A. din contul de disponibil la bancă în lei:

401 Furnizori = 5121 Conturi la 15.232.000 lei

bănci în lei

8) {n data de 19.05.2001 S.C. Rulmentul S.A. cumpără teren de la S.C. Ioorom S.A. București, în valoare de 85.000.000 lei.

înregistrarea achiziționării terenului:

% = 404 Furnizori de imobilizări 101.150.000lei

2111

Terenuri și amenajări de teren 85.000.000 lei

4426

T.V.A. deductibilă 16.150.000 lei

9) {n data de 27.05.2001 societatea achiziționează ambalaje de la S.C. Dunapack S.R.L. Sf@ntu Gheorghe.

a) achiziționarea de ambalaje:

% = 401 Furnizori 14.429.026 lei

381

Ambalaje 12.125.232 lei

4426

T.V.A. deductibilă 2.303.794 lei

b) se plătește furnizorul din contul de disponibil la bancă în lei cu ordinul de plată nr.486/ 28.05.2000:

401 Furnizori = 5121 Conturi la 4.429.026 lei

bănci în lei

10) S.C. Rulmentul S.A. – Brașov prestează în data de 28.05.2001 servicii la terți, în valoare de 12.120.000 lei, T.V.A. 2.302.800 lei (19%).

a) înregistrarea veniturilor din prestarea serviciilor:

411 Clienți = % 14.422.800 lei

704

Venituri din servicii prestate 12.120.000 lei

4427

T.V.A. colectată 2.302.800 lei

b) se achită contravaloarea serviciilor prestate de către societate, cu ordinul de plată nr. 112/29.05.2001:

5121 Conturi la = 411 Clienți 14.422.800 lei

bănci în lei

La finele perioadei de gestiune, taxa pe valoarea adăugată deductibilă este mai mare dec@t taxa pe valoarea adăugată colectată, astfel decontarea T.V.A. cu

bugetul statului se înregistrează astfel:

% = 4426 T.V.A. deductibilă 36.812.794 lei

4427

T.V.A. colectată 13.417.800 lei

4424

T.V.A. de recuperat 23.394.994 lei

{n cursul lunii mai 2001 S.C. Rulmentul S.A. a înregistrat cumpărări de mărfuri și mijloace fixe în valoare de 241.838.026 lei, T.V.A. aferentă acestor cumpărări (4426 T.V.A. deductibilă) se ridică la valoarea de 36.812.794 lei.

Mărfurile achiziționate au fost plătite prin intermediul băncii, folosindu-se ca document de plată ordinul de plată.

Tot în cursul lunii mai 2000 S.C. Rulmentul S.A. a livrat rulmenți diferiților beneficiari, marfa livrată se ridică la valoarea de 67.139.800 lei, din care 10.719.800 lei reprezintă T.V.A. colectată.

Soldul contului 411 Clienți la finele lunii este zero, deci unitatea nu mai are de încasat bani de la clienți.

La sf@rșitul lunii S.C. Rulmentul S.A. prezintă T.V.A. de recuperat. Pentru recuperarea T.V.A. s-a întocmit Cererea de rambursare a sumei de 27.892.994 lei, care va fi achitată de către bugetul de stat sau va fi compensată cu plățile altor taxe și impozite datorate statului. Astfel pentru decontarea cu bugetul statului a taxei pe valoarea adăugată se întocmește lunar decontul de taxă pe valoarea adăugată care se depune si se inregistreaza la organele fiscale teritoriale.

În cazul societatii „Rulmentul”, decontul privind TVA pe luna mai 2001 se depune la Administrația Financiara Brașov, formularul în roșu, avizat, este restituit societăti, iar cel în negru se păstrează la Administrația Financiară.

În luna mai 2001, la sediu societății , s-au prezentat organele fiscale teritoriale și au efectuat verificare fiscală tematică, având ca obiectiv principal neachitarea restanțelor la impozitele datorate la bugetul de stat.

Ca urmare a verificării efectuate pentru obligatia restantă in sumă de 14.190.000.000 s-au calculat majorări de întârziere pentru cele 126 de zile, în sumă de 268.191.000 lei.

În urma verificării efectuate s-a întocmit nota de constatare înregistrată la organele fiscale teritoriale, iar un exemplar a fost inmânat agentului economic.

CAPITOLUL VI

Metodologia de control fiscal

al decontărilor cu bugetul statului

Prin acțiunea de control se stabilește dacă activitatea economică șI financiară este organizată șI se desfășoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite.

Cunoașterea șI perfecționarea activității economice șI financiare presupune o cale științifică de cercetare șI acțiune, un sistem metodologic cu ajutorul căruia să se oglindească realitatea, legalitatea șI eficiența.

Caracterul complex al controlului determină necesitatea programării șI organizării lui. Procedând astfel se asigură ordine în activitatea de control, iar pe această bază se asigură eficiența necesară activității de control.

Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităților care au ca scop verificarea sincerității declarațiilor, precum șI verificarea corectitudinii șI exactității îndeplinirii, conform legii, a obligațiilor fiscale de către contribuabili.

Sunt supușI controlului fiscal , contribuabilii persoane fizice șI juridice române sau străine, precum șI asociați fără personalitate juridică, cărora le revin, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligații fiscale.

Obligațiile fiscale cuprind :

obligația de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor datorate;

obligația de calculare, de înregistrare în evidențele contabile șI de plata la termenele legale a impozitelor ;

obligația de calculare, de înregistrare în evidențele contabile șI de plata la termenele legale a impozitelor care se realizează prin stopaj la sursă;

orice alte obligații care revin contribuabililor în aplicarea șI executarea legilor.

Controlul fiscal se exercită de către Ministerul Finanțelor șI unitățile sale teritoriale, prin aparatul fiscal șI organele de control financiar abilitate de lege, denumite organe fiscale.

În exercitarea atribuțiilor ce le revin organele fiscale au dreptul:

să examineze orice înscrisuri, documente, registre sau evidențe contabile;

să solicite contribuabililor toate informațiile, justificările, sau explicațiile referitoare la declarațiile sau documentele supuse controlului. Contribuabilii sunt obligați să furnizeze informațiile în termen de 3 zile de la primirea solicitării;

să solicite prezența contribuabililor la sediu unități fiscale, aceasta se comunică cu cel puțin 10 zile înaintea datei fixate pentru întâlnire.

să facă constatări faptice cu privire la natura activității producătoare de venituri impozabile;

să ridice extrase sau să facă copii de pe orice înscris, document sau înregistrare contabilă;

să rețină orice document sau orice element material care poate constitui o probă sau o dovadă, pe o perioadă de maximum 30 zile, (în cazuri excepționale această perioadă poate fi de 90 zile , să intre în prezența contribuabilului sau a reprezentantului legal a acestuia, în orice incintă de afaceri a contribuabilului;

să intre în încăperile care reprezintă domeniu sau reședința unei persoane fizice .

Toate actele, datele șI informațiile obținute de organele fiscale vor face parte din dosarul fiscalal contribuabilului șI vor putea fi luate în considerare la recalcularea impozitelor datorate de acesta.

Organele fiscale au obligația sa exercite controlul fiscal in așa fel încât să afecteze cât mai puțin desfășurarea activitților cuernte ale contribuabililor.

Contribuabilii sunt obligați să pună la dispoziția organelor fiscale toate documentele tehnico- operative șI contabile, evcidențele șI orice fel de înscrisuri care stau la baza calculăriicorecte șI în cuantumul legal a impozitelor datorate.

Aceștia sunt obligați potrivit legii să păstreze evidențele contabile, a documentelor justificative pe baza cărora s-au făcut înregistrările contabile la sediu social.

Evidențele contabile șI documentele justificative se păstrează șI se arhivează intr-un mod adecvat, care să permită desfășurarea normală a controlului fiscal.

Pe întrega durată a controlului fiscal contribuabilii au dreptul să fie informați asupra desfășurării controlului a eventualelor situații neclare, să fie primii solicitați pentru a furniza informații, explicații șI justificări, să beneficieze de asistența de specialitate, să fie protezați pe linia secretului fiscal.

Contribuabilii sunt obligati să coopereze la desfășurarea în condiții optime a controlului fiscal, prin respectarea drepturilor organelor fiscale șI acordarea sprijinului necesar în exercitarea acestor drepturi.

În cursul anului fiscal contribuabilii au obligația de a depune declarația de impozite șI taxe pănă la termenul d eplată a impozitului inclusiv.

Răspunderea pentru calculul impozitelor declarate șI pentru depunerea în termen a declarație revine contribuabililor. Declarația se desemnează de către directorul general sau orice altă persoană autorizată potrivit legii, să-l reprezinte pe contribuabil.

Majorări șI sancțiuni

În acord cu reglementările legale, în cazul în care impozitele șI taxele nu sunt plătite la data stabilită, contribuabilul este obligat să suporte o majorare de întârziere la aceasta , suma pentru perioada cuprinsă între termenul de plată prevăzut șI la data la care obligația fiscală este efectuată inclusiv.

Cota majorărilor de Întârziere este de 0.15 % penrtu fiecare zi de întârziere.

Rezultatele controlului fiscal

Se consemnează obligatoriu în procesele verbale de control, notă de constatare, procese verbale de constatare a contravențiior, note unilaterale, la care se anexează copiile actelor șI documentelor care stau l abaza constatării faptelor înscrise în procesul verbal , notele explicative de la persoanele în cauză, notele informative luate de la alte persoane care cunosc cum s-au comis faptele s-au care pot contribuii la stabilirea răspunderii ori evaluarea pagubei.

Toate anexele trebuie să poarte în mod obligatoriu data ridicării sau reținerii.

Prescripția

Potrivit legislației în vigoare, dreptul organelor fiscale de a stabilii diferențe de impozite șI majorări de întârziere pentru neplata acestora la termen, precum șI de a constata contravenții șI a aplica amenzi șI penalități pentru faptele a căror constatare șI sancționare sunt porivit legii, de competemța organelor fiscale, pentru o perioadă impozabilă, se prescrie în termen de 5 ani de la dată la care a expirat dreptul de depunere a obligatiei pentru perioada respectivă; de la data ultimului termen legal de plată a impozitului, în cazul când legea nu prevede obligația depunerii declarației; de la data comunicării de către contribuabil a impozituli stabilit de organele fiscaleîn condițiile prevăzute de lege.

În caz de evaziune fiscală termenul de prescripție este de 10 ani.

CăI de atac

Pentru soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor șI a plângeriilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale impunere ale organelor Ministerului Finantelor, se fac în baza Legii 105 / 1997.

Căile de atac pot fi de natură administrativă șI două căI judiciare :

A. CăI de atac administrative :

obiecțiunile impotriva măsurilor se depun în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatului controlului. Răspunsul la obiecțiuni se comunică în termen de 15 zile de la înregistrarea acestora prin hotărâre motivată.

Impotriva hotărârii se poate depune , în termen de 15 zile de la data primirii comunicării acesteia de la organul care a emis hotărârea , dar nu mai mult de 20 de zile de la data comunicării.

Contestația se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei, prin dispoziție motivată, semnată de directorul general.

c) impotriva dispoziției date de directorul general al direcției generale a finanțelor publice șI controlului financiar de stat județean sau a municipiului București, după caz , se poate face plângere la Ministerul Finanțelor, în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia . Ministerul Finanțelor soluționează plângerea , prin decizie motivată , în termen de 60 de zile de la primirea acesteia .

B. CăI de atac judiciare :

impotriva deciziei M.F. se poate face acțiune , în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei , la instanța judecătorească prevăzută în legea specială de instituire a impozitelor șI taxelor contestate.

Impotriva sentinței Curții de Apel sau Judecătoriei se poate face recurs la Curtea Supremă de Justiție sau la Tribunal în termen de 15 zile de la comunicare.

Organizarea șI exercitarea controlului fiscal privind

Impozitul pe profit.

Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozituluipe profit declarat șI pentru depunerea în termen a declarației de impunere.

În cazul în care organele fiscale consideră că stabilirea impozitului nu a fost făcut conform legii, vor face un nou calcul al impozitului șI vor comunica în scris contribuabilului modul de stabilire a acestuia. Slăbirea impozitului pe profit din oficiu va fi făcută șI când contribuabilul nu a completat declarația de impunere sau nu a furnizat informațiile necesare pentru a determina obligația fiscală.

Un inspector fiscal sau alt angajat al unei unități fiscale, autorizat în acest sens, are dreptul de a intra în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, fără o înstiințare prealabilă , în scopul determinării obligațiilor fiscale ale acestuia sau al colectării impozitelor datorate șI neplătite la termen.

Accesul este permis în cursul orelor normale de serviciu, în afara acestora , numai cu autorizarea scrisă a conducerii unității fiscale, justificată de necesitatea controlului.

Un inspector fiscal sau un alt angajat al unității fiscale autorizat în acest sens în scopul determinării obligației fiscale a contribuabilului sau al încasării impozitelor datorate șI neplătite la termen, are dreptul să intre șI în locuință dar numai cu consimțămznt, în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța judecătorească, la cererea conducerii unității fiscale care este obligată să motiveze necesitatea accesului în locuință.

În verificările făcute conform legii , un inspectorfiscal sau alt angajat al unei unități fiscale imputernicit în acest sens poate :

lua un extras sau a face o copie de pe orice document sau înregistrare contabilă ;

reține orice document sau orice element material care poate constitui o probă sau o dovadă în determinarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului;

să solicite ajutorul, cooperarea șI asistența contribuabilului sau persoanelor care reprezintă pentru îndeplinirea prevederilor de la lit. aș șI b).

În vederea determinării obligațiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe , organele fiscale au dreptul de a controla șI :

operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitelor;

operațiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaților, acționarilor sau persoanelor ce acționează în numele acestora;

datoriile asumate de contribuabili în contul unor împrumuturi facute sau garantate de acționari, asociați sau de persoanele ce acționează în numele acestora , în vederea reflectării reale a operațiunii;

distribuirea , împărțirea, alocarea veniturilor, deducerile, creanțele sau reducerile între doi sau mai mulți contribuabili, sau acele operațiuni controlate, direct sau indirect, de persoane care au interese comune, în scopul preveniriievaziunii fiscale, șI pentru reflectarea reală a operațiunilor.

În cazul tranzacțiilor dintre contribuabili sau dintre aceștia șI o persoană fizică sau o entitate fără personalitate juridică , care participă sub orice formă la conducerea, controlul sau capitalul altui contribuabil sau altei entități, fără personalitate juridică,valoarea ce va fi recunoscută de autoritatea fiscală este valoarea de piață a tranzacțiilor.

La fel se procedează șI atunci când contribuabilul sau cealaltă persoană sau entitate sunt asociați, respectiv acționari în comun, șI nu dețin controlul, așa cum este prevăzut mai sus. Depunerea cu întârziere a declarației de impozite se penalizează , după cum urmează :

cu 10 % din impozitul sau taxa datorată sau stabilită din oficiu, după caz , dacă declarația depusă cu o întârziere de până la 30 de zile inclusiv față de termenul legal stabilit;

cu 30 % din impozitul sau taxa datorată sau stabilită din oficiu după caz dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 60 de zile față de termenul legal stabilit.

Cu 50 % din impozitul sau taxa datorată sau stabilită din oficiu , după caz , dacă declarația este depusă cu o întârziere de peste 60 de zile față de termenul legal stabilit;

Cu 500.000 lei suma ce va putea fi actualizată prin hotărâre a Guvernului în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum , în cazul nedepunerii declarației de către plătitorii care nu realizează profit impozabil de cei care având sume de rambursat sau de restituit de la bugetul de stat, reprezentând T.V.A. șI accize , nu mai depun deconturi pentru taxele respective.

Organizarea șI exercitarea controlului privind impozitul pe salarii.

Organizarea controlului fiscal, urmărirea șI încasarea impozitului pe salarii, precum șI a majorărilor de întârziere aferente, se efectuează de catre organele fiscale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice șI controlului financiar de stat județene șI a municipiului București.

În vederea determinării obligațiilor fiscale potrivit prevederilor ordonanței , organele fiscale au dreptul de a controla operațiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plății impozitului pe dividende , precum șI a reține extrase sau fotocopii ale documentelor care pot constitui dovezi în determinarea obligației fiscale.

Impozitul pe dividende șI majorările de întârziere care nu au fost plătite în termenul șI în condițiile prevăzute de ordonanță sunt recuperate conform prevederilor legale , prin executare silită.

Persoana juridică care a plătit impozit pe dividende peste suma datorată , are dreptul să facă o cerere de restituire , în cadru termenului de prescripție.

În cazul unei cereri pentru restituirea unei plăți de impozit pe dividende peste suma datorată depusă în termenul de plată , organul fiscal va putea compensa suma aclei plăți , așa cum a fost determinată de aceasta, cu alte obligații fiscale ale persoanei juridice care a făcut plata peste nivelul impozitului pe dividende datorat.

Organele fiscale vor restitui pe bază de cerere , în lipsa altor datorii scadente , sumele plătite în plus.

Nu se admit compensări ale impozitului pe dividende cu eventuale creanțe deținute de persoana juridică asupra statului, altele decât cele de natură fiscală.

S-a stabilit un termen special de prescripție pentru stabilirea impozitului-de 5 ani de la data la care a expirat termenul de plată . Pentru compensarea sau restituirea impozitelor pe dividende plătite în plus , peste suma datorată legal, termenul de prescripție este , de asemenea , de 5 ani de la expirarea termenului de plată.

Plata impozitului pe dividende șI a majorărilor de întârziere aferente , rămase fără plată, ca urmare a soluționării căilor de atac se face în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință , prin semnătura, a hotărârii definitive , perioada pentru care se calculează majorări de întârziere.

Organizarea controlului privind taxa pe valoarea adăugată

Verificarea și investigațiile plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată revine organelor fiscale potrivit articolului 29 din Ordonanța nr.17/2000 precum și altor organe specializate ale Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit articolului 34 din aceeași Ordonanță.

Obiectivul central al controlului îl reprezintă stabilirea corectă a taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii efectuate de un agent economic și a taxei deductibile stabilite de acesta pentru bunurile și serviciile achiziționate sau realizate în unitatea proprie, destinate realizării de operațiuni impozabile.

Pentru realizarea acestui obiectiv de control au dreptul să ceară plătitorilor să prezinte evidențele și documentele aferente acestora, precum și orice alte documente ce pot avea legătură cu verificara respectării prevederilor legale privind taxa pe valoarea adăugată.

{n funcție de rezultatele verificării, organele de control dispun măsuri pentru:

urmărirea diferenței de plată sau restituirea sumelor încasate în plus de la bugetul de stat.

Diferențele în minus constatate la verificare se plătesc în termen de 15 zile de la încheierea actului de control împreună cu majorările de înt@rziere aferente, iar cele în plus se restituie în același termen sau se completează cu plățile ulterioare, la cererea agentului economic plătitor.

stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat prin estimare.

{n cazul în care facturile, evidențele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc sau sunt incomplete în ceea ce privește cantitățile, prețurile și tarifele practicate pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii ori taxa pe valoara adăugată aferenetă intrărilor, organele fiscale vor proceda la reimpozitarea prin estimare.

Reimpozitarea prin estimare se face, potrivit normelor aprobate prin Hotăr@rea de Guvern nr.406/1992, țin@ndu-se seama de volumul activităților din perioada precedentă și prin comparație cu taxa pe valoarea adăugată reportată de alți contribuabili cu profil asemănător.

Diferența în minus între taxa plătită de agentul economic și taxa stabilită de organul fiscal, prin estimare, se plătește în termen de 15 zile de la data încheierii actului de control, împreună cu majorările de înt@rziere aferente.

suspendarea activității unui contribuabil p@nă la efectuarea plății taxei pe valoarea adăugată, în cazurile în care s-a constatat înt@rzierea repetată sau intenționată.

Suspendarea activității se dispune de Ministerul Economiei și Finanțelor, la propunerea organelor de specialitate ale Ministerului sau după caz a Direcției Generale a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat, județean sau a municipiului București, de care aparține organul fiscal care a efectuat verificarea.

nedepunerea la termen la organele fiscale a declarației de înregistrare sau de scoatere din evidență ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată și a decontului privind suma impozabilă și taxa exigibilă;

– refuzul de a furniza organelor fiscale toate informațiile necesare stabilirii operațiunilor impozabile, potrivit reglementăriloe legale în vigoare;

– ținerea eronată sau necorespunzătoare a evidenței tehnico-operative sau contabilității privind operațiunile impozabile și calculul taxei pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat.

Pentru aceasta se aplică amenzi atunci c@nd acestea au fost săv@rșite ca urmare a necunoașterii actelor normative în vigoare, din neglijență sau din alte cauze, fără intenția realizării unor evaziuni fiscale; amenda este egală cu suma taxei pe valoarea adăugată sustrasă, atunci c@nd se constată ținerea eronată a evidenței cu scopul vădit de a reduce taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat sau de a obține o rambursare necuvenită.

calcularea majorărilor de înt@rziere prevăzute în articolul 31 din Ordonanța nr.17/2000, reprezent@nd 0,3% pentru fiecare zi de înt@rziere și luarea unor măsuri care să asigure încasarea diferenței de taxă și a majorărilor aferente, în termenul de 15 zile de la data încheierii actului de control.

{n cazul în care plătitorii nu respectă termenele stabilite cu organele de control, sarcina actualizării și încasării majorărilor de înt@rziere datorate de contribuabil p@nă la ziua plății efective, revine organului fiscal la care contribuabilul este înregistrat ca plătitor. Constatarea contravnțiilor și aplicarea amenzilor se face la organele de specialitate ale Ministerului Economiei și Finațelor și a aparatului din subordine.

PROPUNERI }I CONCLUZII CU PRIVIRE

LA SISTEMUL FISCAL

Reformă fiscală trebuie aplicată simultan cu reforma prețurilor , reforma sistemului de gestiune microeconomică, reforma sectorului financiar, reforma activității de comerț exterior, pentru a susține trnziția.

Ca si direcții de acțiune pentru reforma sistemului fiscal din România, ar trebui acționat în principal în următoarelă direcții:

integrarea raporturilor juridice de natură fiscală în ramurile dreptului;

ameliorarea raporturilor dintre administrația publică și contribuabili, îmbunătățirea comunicării fiscale având în veder tendința firească de descentralizare a mediului economic și social;

reorganizarea generală a aparatului fiscal ținând seama de paralelismele existente între diferite organisme cu atribuțiiuni financiare – fiscale;

reconsiderarea deciziilor fiscale într-un orizont de timp apropiat, departajarea netă a impozitelor percepute de administrația centrală de stat și colectivitățile locale și apropierea, alinierea la standardele Uniunii Europene.

supunerea teoriei și practicii fiscale dezbaterii publice pentru ca până la urmă nivelul de percepere și suportabilitate din partea contribuabililor trebuie să primeze.

Primordial în fiscalitățile țărilor dezvoltate este considerată ca obiectiv esențial ameliorarea, atenuarea “conflictelor “ dintre administrație și contribuabil.

Relația poate fi considerată conflictuală din cel puțin cinci motive :

impozitele, prelevările obligatorii, cu titlu gratuit și nerabmursabile implică din parte contribuabililor, mari costuri de gestiune și sugrumă rentabilitatea;

frauda fiscală și rezistența la impozite a contribuabililor capătă o dimensiune sporită;

taxele și impozitele generează zone de sărăcie în cadrul societății și mari discrepanțe intre diferiți contribuabili;

impozitul pe profit, adică excedentul brut din exploatare frânează procesul de dezvolare a unităților patrimoniale;

taxele marginale de impozitare de obicei foarte ridicate creează distorsiuni fiscale.

O mare lacună a sistemului fiscal romznesc o reprezintă lipsa de informații între contribuabili și autoritățile fiscale. La dispoziția populației cât și a autorităților statale nu se află sursele de informații necesare cultivării unui civism fiscal adecvat.

Unele acte normative sunt adoptate cu mare grabă iar pe baz lor s-a structura o osatură a veniurilor publice dar s-au manifestat și amânări, tergiversări în aplicare care au produs confuzie în rândurile contribuabililor, persoane fizice și juridice.

De asemenea o fiscalitate excesivă nu este de natură a permite declanșarea unei relansări economice reale, iar inițiere de noi măsuri prin ordonanțe sau hotărâri în funcție de analize de birou care de cale mai multe ori se dovedesc pur aritmetice, au ca efect concret scăderea veniturilor publice ecest lucru fiind ușor de preconozat și anticipat.

Este adevărat că în situația economică actuală e greu de precizat ce este mai bine ca actualul guvern să facă, să producă unele liberalizări fiscale, permițând o relaxare a situației financiare, asigurându-se prin aceasta incasarea unor sume mici de la mai mulți contribuabili, sau să continue creșterea sau introducerea de noi taxe care să asigure venituri mai mari la bugetul statului.

Consider că este indicat să se impună o situație combinată prin care să se militeze activ pentru a scoate la lumină cât mai multe activități economice producătoare de profit și totodată să se introducă un nou sistem fiscal fundamentat pe criterii obiective și cu premise realiste de încasare a veniurilor propuse.

Anexa 1

Structura bilanțului – Tabel nr.5.8

ANEXA 2

Contul de profit și pierdere – Tabelul nr.