Declaratiile Martorilor, Mijloc de Proba In Procesul Penal

Cuprins

Introducere

Capitolul 1 – Declarațiile martorilor – mijloc de probă în procesul penal

1.1 Noțiunea și importanța declarațiilor martorilor

1.2 Calitatea de martor

1.3. Procedura de ascultare a martorilor

1.4. Valoarea probatorie a declarațiilor martorilor

Capitolul 2 – Cadrul legislativ privind protecția martorilor

2.1 Cadrul legislativ național

2.2. Cadrul legislativ intrenațional

Capitolul 3 – Programul de protecție a martorilor

3.1 Necesitatea unui program de protecție

3.2. Martorii- beneficiari

3.3 Admisibilitatea în programul de protecție

3.4.Includrea în program și încetarea programului

3.5. Obligațiile Oficiului Național pentru Protecția Martorilor și obligațiile martorului protejat

Capitolul 4 – Măsuri de protecție și măsuri de asistență

4.1. Măsuri de protecție

4.2. Măsuri de asistență

Capitolul 5 – Protecția martorilor în lumina legislațiilor unor state comunitare și extracomunitare

5.1. Sistemul de protecție din S.U.A

5.2. Sistemul de protecție din Germania

5.3 Sistemul de protecție din Franța, Canada, Italia

Capitolul 6 – Cooperarea internațională privind protecția martorilor

6.1. Coperarea internațională privind martorii aflați în program între statele din Uniunea Europeană

6.2. Statutul martorului în cadrul cooperării judiciare în materie penală

Capitolul 7 – Concluzii

Introducere

În literatura de specialitate s-a considerat că nu există cauză penală în care declarațiile martorilor să nu aducă o contribuție esențială, fiind un instrument necesar pentru cunoașterea împrejurărilor în care s-a desfășurat activitatea infracțională. Deși depozițiile martorilor sunt utilizate din cele mai vechi timpuri, protecția martorilor s-a impus totuși relativ târziu, în momentul în care sociatetea modernă a conștientizat faptul că fără aportul martorilor și colaboratorilor justiției nu pot fi aduși în fața justiției și trași la răspundere penală autori ai unor infracțiuni grave care amenință valorile fundamentale ale democrației, drepturile fundamenatale ale omului, stabilitatea economică și chiar politică a statului de drept.

Pe măsură ce societate a evoluat, s-au diversificat și modalitățile de săvârșire a infracțiunilor, căpătând amploare infracțiunile cu un pericol social ridicat care aduc atingere însăși existenței statului de drept, cum ar fi traficul de droguri, traficul de persoane, terorismul.

Apariția criminalității organizate în societatea modernă a condus la reconsiderarea obligației cetățeanului de a depune mărturie, iar în contextul anumitor tipuri de criminalitate nu se poate ignora faptul că atât martorul, cât și membrii familiei sale sunt expuși unor pericole din partea infractorilor, din dorința acestora din urmă de a nu fi descoperiți și de a păstra câștigurile ilicite obținute în urma activităților ilicite.

Teoreticieni și practicieni au acordat o atenției deosebită problematicii protecției martorilor, care prezintă importanță în descoperirea infractorilor, cercetarea și soluționarea cauzelor, ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni grave. Protecția martorilor reprezintă o preocupare la nivelul organismelor europene, dar și a statelor lumii, urmărindu-se a se adopta, atât pe plan intern cât și pe plan internațional, măsurile eficiente pentru siguranța persoanelor care colaborează cu justiția. Se dorește chiar crearea unei legi unice la nivel european care să reglementeze în mod uniform problematica protecției martorilor.

Măsurile clasice de protecție a martorilor nu mai erau eficiente, fiind necesare noi forme de protecție, adaptate la noile condiții de agresivitate a infractorilor, care să se interpună între martor și infractor și care să facă posibilă folosirea declarațiilor martorilor în acuzarea autorilor de infracțiuni. Astfel au apărut noi instrumente menite să asigure o protecție sporită martorilor dintre care menționam: audierea martorului sub o altă identitate decât cea reală, protejarea deplasărilor martorilor, modalități speciale de asculare a martorilor, schimbarea înfățisării, schimbarea domiciliului etc.

Necesitatea protecției martorilor care colaborează cu justiția, într-o societate cu o criminalitate din ce în ce mai diversificată și performantă, se impune ca un instrument modern de luptă împotriva infracționalității. Martorul reprezintă de multe ori, cheia uneui întreg sistem de probațiune, mai ales în cauzele marii criminalități, protecția acestuia devenind obligatorie pentru organele chemate să înfăptuiască justiția.

Cap. 1 Declarațiile martorilor – mijloc de probă în procesul penal

În cadrul probațiunii judiciare, organele de urmărire penală și judecătorul au de stabilit fapte concrete, săvârșite anterior, urmând să procedeze la o cunoaștere inversă, de la cunoscut la necunoscut. Pe baza informațiilor primare, aceste organe refac, cu ajutorul probelor, traseul infracțional, în așa fel încât el să exprime convingerea că reprezintă adevărul. De regulă, infracțiunile se săvârșesc fără a lăsa vreo urmă despre împrejurările în care s-au comis și despre persoana făptuitorului. În cele mai multe situații, singurele date pe care organele judiciare le pot afla se datorează unor persoane care întâmplător au asistat la desfășurarea activității infracționale, dobândind prin propriile simțuri cunoștințe despre fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului.

Așadar, nu există cauză penală în care, la aflarea adevărului, să nu-și aducă o contribuție esențială declarațiile martorilor, fapt ce a determinat pe unii autori să atribuie probei testimoniale în procesul penal caracterul de probă firească, inevitabilă, de instrument necesar în cunoașterea împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor. Din dorința de a sublinia importanța acestui mijloc de probă în procesul penal, unii autori au denumit martorii ca fiind “ ochii și urechile justiției”.

1.1 Noțiunea și importanța declarațiilor martorilor

1.1.1. Noțiunea declarației martorilor.

Elementele care asigură aflarea adevărului în procesul penal sunt faptele ca elemente de informare care pot face lumină asupra existenței infracțiunii sau asupra vinovăției faptuitorului. Proba, așa cum a fost definită de legiuitor, reprezintă orice elemet de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei (art. 63, alin.1, C.proc.pen.). Problele sunt administrate în cadrul procesului penal prin anumite mijloace de probă expres și limitativ prevăzute de lege. În categoria mijloacelor de probă sunt incluse și declarațiile martorilor.

Putem defini declarațiile martorilor ca fiind relatările făcute în fața organelor judiciare de către persoanele care au cunoștințe de natură să servescă la aflarea adevărului într-un proces penal. Trebuie subliniat faptul că martorul în sine nu este un mijloc de probă, au acest caracter numai declarațiile lui în măsura în care concură la rezolvarea cauzei.

Acest mijloc de probă există din cele mai vechi timpuri, în tratatul din decembrie 1519 dintre Ștefăniță-Vodă, Domnul Moldovei și Sigismund, regele Poloniei, se menționează că în dietele din judecată ținute alternativ la Hotin și în Colatin, era reglementat ca acuzatul de furt să propună patru martori care jurau alături de el, iar cel care acuza, alegea doi dintre ei, care dacă jurau împreună cu pârâtul, acesta era apărat de pedeapsă.

Sistemul probator în diferite etape ale evoluției societății a fost marcat de interesele clasei dominante, iar probele erau interpretate în funcție de aceste interese. În acest context evolutiv se înscrie și proba cu martori, care a cunoscut o evoluție substanțială în timp din punct de vedere al importanței acordate în cadrul procesului penal.

În dreptul roman funcționa luarea de martori, litis contestatis , martorii având rolul de a constata că părțile doresc să ajungă în fața judecătorului în scopul obținerii unei sentințe. Sarcina probei revenea reclamantului, care aducea în sprijinul afirmațiilor sale fie martori, fie înscrisuri. Întrucât romanii nu cunoșteau ierarhia probelor, un înscris putea fi combătut cu martori.

Dacă în antichitate, în diferite sisteme procesuale (acuzatorial, inchizitorial), proba cu martori avea o importanță reletiv minoră, predominând judecata divină (ordaliile), apoi jurământul judiciar și duelul judiciar, odata cu ideiile iluministe s-a impus și principiul libertătii probelor. În doctrină este admis că instituția mărturiei mincinoase apare în plină dezvoltare în procesul penal roman, unde în sistemul probator materia probei testimoniale este partea cea mai delicată.

În a doua jumătate a secolului XVIII, sistemele de drept ale statelor Europei și ale SUA au consacrat declarațiile martorilor ca mijloc de probă de drept comun: o atare consacrare a constituit un salt calitativ în justiția penală. Astăzi aproape nu există proces penal în care instituția probei cu martori să nu fie prezentă.

1.1.2 Importanța declarațiilor martorilor

Deși declarațiile martorilor constitue în materie penală, potrivit opiniei profesorului Vintilă Dongoroz, “o probă foarte plăpândă”, totuși în procesul penal proba testimonială înfățișează caracterul de probă uzuală, de drept comun, normală și în același timp esențială pentru realizarea scopului procesului penal.

Un atare caracter al declarațiilor martorilor deosebește, între altele, procesul penal de procesul civil, de procesul comercial, precum și de contenciosul administrativ. În penal, între mijloacele de probă declarațiile martorilor ocupă un loc de prim rang, magistratul are desigur la dispoziție o multitudine de mijloace de dovadă, dar lui i-ar fi extrem de dificil să judece fără declarațiile martorilor, întrucât martorii sunt așa cum am arătat mai sus “ochii și urechile justiției”.

S-a pus întrebarea din ce considerente în procesul penal declarațiile martorilor constitue regula, iar în procesul civil excepția; de ce legiuitorul penal agreează proba cu martori, iar legiuitorul civil nu o admite decât cu multe pecauțiuni ca o probă de excepție.

Doua considerente explică esențialmente împrejurarea că în penal probei cu martori i-a fost atribuit caracterul de probă de drept comun: primul, nevoile de apărare a ordinii publice, restabilirea ordinii de drept încălcate prin comiterea de infracțiuni și, în cosecință, nevoile realizării scopului legii penale și a finalității procesului penal, secundul, exigențele pe care le implică principiile libertății probelor și mijloacelor de probă în procesul penal..

Nevoile apărării ordinii publice și ale realizării scopului procesului penal au condus pe legiuitor să autorizeze, în sistemul de dovezi, proba testimonială ca regulă, deoarece prin natura lucrurilor cele mai multe infracțiuni se săvârșec astfel încât, chiar dacă lasă urme despre comitere lor, nu lasă însă urme despre persoana participanților.

În procesul penal modern al oricărei societăți civilizate sistemul probator a fost construit astfel încât a admis proba cu martori ca uzuală și comună, dat fiind că, așa cum s-a admis unanim în doctrină, proba testimonială, mai mult decât orice altă probă, are nevoie de un regim de libertate și este susceptibilă de contrarietate, de liberă apreciere; ea angajează în mod eminent perspicacitatea și profesionalismul autorității publice competente pentru promovarea unui proces just și echitabil (care prin definiție, include ca una din garanțiile fundamentele înfățișarea și depoziția martorilor), dupa cum angajează zelul, finețea, spiritul și chiar subtilitatea apărătorilor; de aceea, testimoniorum usus frevens necessarius est.

În cele din urmă, caracterul obișnuit și necesar al probelor ține de esența unui proces echitabil, constituind o garanție a exercitării dreptului fundamental al oricărei persoane la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenție, în jurisprudența Curții de la Se legiuitor să autorizeze, în sistemul de dovezi, proba testimonială ca regulă, deoarece prin natura lucrurilor cele mai multe infracțiuni se săvârșec astfel încât, chiar dacă lasă urme despre comitere lor, nu lasă însă urme despre persoana participanților.

În procesul penal modern al oricărei societăți civilizate sistemul probator a fost construit astfel încât a admis proba cu martori ca uzuală și comună, dat fiind că, așa cum s-a admis unanim în doctrină, proba testimonială, mai mult decât orice altă probă, are nevoie de un regim de libertate și este susceptibilă de contrarietate, de liberă apreciere; ea angajează în mod eminent perspicacitatea și profesionalismul autorității publice competente pentru promovarea unui proces just și echitabil (care prin definiție, include ca una din garanțiile fundamentele înfățișarea și depoziția martorilor), dupa cum angajează zelul, finețea, spiritul și chiar subtilitatea apărătorilor; de aceea, testimoniorum usus frevens necessarius est.

În cele din urmă, caracterul obișnuit și necesar al probelor ține de esența unui proces echitabil, constituind o garanție a exercitării dreptului fundamental al oricărei persoane la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenție, în jurisprudența Curții de la Strasbourg s-a statuat că “într-o societate democratică, în sensul convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc important, încât o interpretare restrictivă a art. 6 paragraful 1 nu ar corespunde scopului acestei dispoziții” .

1.2 Calitatea de martor

Potrivit Dicționarului explicativ și practic al limbii române, prin martor se înțelege:

persoana care asistă sau a asistat la o întâmplare , la o discuție etc., putând da informații referitoare la aceasta;

persoana chemată de un organ judiciar să declare tot ce știe în legătură cu un fapt pe care-l cunoaște, pentru a contribui la soluționarea cauzei.

Încă din 1763 în tratatul “ Despre infracțiuni și pedespe”, Cesare Beccaria spunea că “orice om cu judecată, adică care are o coerență certă în propriile idei și ale cărui senzații sunt conforme cu cele ale celorlalți oameni, poate fi martor”.

Art. 78 din Codul de procedură penală definește martorul ca fiind persoana care, având cunoștințe despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal, este ascultată de organele judiciare în această calitate. În accepțiunea proiectului Codului de procedură penală, martor este persoana care are cunoștință despre o faptă sau împrejurare de fapt care constituie probă în cauza penală (art.112 din proiect).

Dacă în trecut, în dreptul roman nu aveau capacitatea juridică testimonială toate persoanele (vârstnicii, cei condamnați pentru crime și nereabilitați, cersătorii etc.) în dreptul nostru, în principiu, orice persoana fizică poate fi chemată ca martor în procesul penal, indiferent de starea sa fizică. Poate fi ascultată ca martor și persoana care, din cauza stării sale fizice (orb, surd, mut) sau psihice (debilitate mintală), nu esta capabilă să perceapă fenomenele prin anumite simțuri sau nu poate reda în mod corect faptele percepute, organul judiciar apreciind, de la caz la caz, dacă ascultarea unei asemenea persoane servește la aflarea adevărului.

Mai mult, în proiectul Codului de procedură penală se prevede în mod expres că personele care suferă de o boală sau care se află într-o oarecare altă situație ce are ca efect punerea la îndoială, în mod rezonabil, a capacității de a fi martor pot fi ascultați ca martori doar atunci când organul judiciar constată că persoana este capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt conforme cu realitatea și înțelege obligația de a spune adevărul (art. 113 alin. 2 din proiect). Pentru a decide cu privire la capacitatea unei persoane de a fi martor, proiectul recunoaște posibilitatea organului judiciar de a dispune, la cerere sau din oficiu, orice examinare necesară, prin mijloacele prevăzute de lege.

În mod excepțional, în sistemul probator în vigoare, există o singură situație de incapacitate de a fi ascultat ca martor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 394 lit. b coroborat cu art. 403 alin. 2 Cod procedură penală, un martor, un expert sau un interpret care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere nu poate fi ascultat ca martor în cauza supusă acestei căi extraordinare de atac. Această soluție se impune și în cazul în care un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. O asemenea incapacitate este justificată prin faptul că atât în cazul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cât și în cazul infracțiunilor săvârșite de organele judiciare, s-a creat o situație de natură a denatura adevărul, ajungându-se la pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice.

1.2.1 Condițiile ce trebuie întrunite pentru dobândirea calității procesuale de martor

Pentru ca o persoană să îndeplinescă calitatea procesuală de martor, trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:

existența unui proces penal în curs de desfășurare în fața organelor judiciare. O persoana chiar dacă are cunoștințe despre fapte sau împrejurări ce privesc săvârșirea de infracțiuni, trebuie să fie audiată de organele judiciare în cadrul procesului penal, abia atunci ea capătă calitatea de martor. În raport cu fazele de desfășurare a procesului penal, administrarea acestui mijloc de probă, deci luarea declarațiilor martorilor, poate interveni în tot cursul procesului penal, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată;

existența unei persoane fizice care cunoaște fapte și împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului în procesul penal respectiv; percepția directă a unor persoane străine de infracțiunea comisă, a unor fapte și împrejurări de importanță deosebită pentru stabilirea adevărului în cadrul procesului penal și ascultarea acestora de către organele judiciare în scopul cunoașterii adevărului pe baza faptelor și împrejurărilor cunoscute, constitue specificul acestui mijloc de probă;

asculatarea acelei persoane de către organele judiciare cu privire la faptele și împrejurările pe care le cunoaște. Activitatea procesuală de probațiune are ca scop punerea în valoare a faptelor și împrejurărilor pe care o persoană le cunoaște în legătură cu fapta comisă sau cu făptuitorul acesteia.

1.2.2. Martorii minori și persoanele cu antecedente penale

Martorii minori

În cadrul activității de probațiune, acționând principiul necesității de a se recurge la orice izvor de probă, pentru aflarea adevărului în cauza penală, legiuitorul a înțeles să nu excludă pe minori de la posibilitatea de a fi ascultați ca martori. Această posibilitate corespunde condițiilor reale în care pot avea loc fenomenele infracționale, la săvârșirea cărora întâmplarea poate face ca spectatori să fie și persoanele minore, iar câteodată numai astfel de persoane, fiind logic ca ele să fie admise în activitatea de aflare a adevărului.

Până la vârsta de 14 ani ascultarea se face în prezența unuia dintre părinți ori a tutorelui sau a persoanei căreia minorul îi este încredințat spre creștere și educare. Spre deosebire de martorul major, martorul minor nu este supus jurământului prevăzut de lege, dar i se atrage atenția să spună adevărul.

Dispoziții asemănatoare întâlnim și în proiectul Codului de procedură penală, singura diferență este vârsta minorului. Astfel art. 122 din proiect arată că: „ Ascultarea martorului minor în vârstă de până la 13 ani are loc în prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a personei ori a reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare”. Dacă una dintre persoanele enumerate nu pot fi prezente sau au calitate de inculpat, persoană vătămată, parte civilă, parte responsabilă civilmente sau martor în cauză ori există suspiciunea rezonabilă că pot influența minorul, ascultarea ascestuia are loc în prezența oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu stabilită de organul judiciar.

În toate situațiile ascultarea minorului trebuie să evite producera oricărui efect negativ asupra stării psihice a acestuia.

Persoanele cu antecedente penale

Spre desosebire de Codul de procedură penală anterior, în prezent pot avea calitatea de martor chiar și persoanele cu antecedente penale, inclusiv cei care au suferit o condamnarea pentru mărturie mincinoasă. Această categorie de persoane pot fi martori, deoarece ar fi împotriva intereselor justiției ca ea să fie exclusă și astfel de martori să nu fie folosiți în stabilirea adevărului.

1.2.3. Persoane care nu pot fi ascultate ca martor și persoane care nu sunt obligate să depună ca martor în procesul penal

De la regula generală, conform căreia orice persoană poate fi ascultată ca martor, Codul de procedură penală statuează unele excepții, arătând că există categorii de persoane care nu pot avea calitatea de martor într-un proces penal. Aceste categorii se referă la persoanele care nu pot fi ascultate ca martor și cele care nu pot fi obligate să depună ca martor.

Persoane care nu pot fi ascultate ca martor

a) Potrivit dispozițiilor procesual penale (art. 79), nu poate fi ascultată ca martor persoana obligată să păsteze secretul profesional cu privire la faptele și împrejurările de care a luat cunoștință în exercițiul profesiei. Intră în această categorie toți cei care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, devin deținători ai unor secrete care, dacă ar fi divulgate ar putea aduce prejudicii materiale sau morale unor persoane fizice sau juridice. Sunt obligați să păstreze secretul profesional, spre exemplu, medicii, avocații, notarii publici, precum și alte persoane care în exercițiul profesii, au luat la cunoștița despre anumite secrete ce nu trebuiesc divulgate.

Obligația păstrării secretului profesional încetează în momentul în care persoana sau unitatea față de care există această obligație și-a dat acordul în acest sens. Totodată această interdicție încetează când însăși legea obligă la informare. Această dispoziție nu este aplicabilă când este vorba de unele date care privesc săvârșirea unei infracțiuni contra statului sau contra păcii și omenirii.

Pentru ca un martor, care ar putea fi de mare intres în procesul penal, să nu dobândască o calitate care să nu-i permită să declare ce știe în legătură cu faptele și împrejurările cauzei, legea a prevăzut în mod expres că are întâietate calitata de martor față de calitatea de apărător cu privire la faptele și împrejurările pe care aceasta le-a cunoscut înainte de a deveni apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părți (art. 79 alin. 2 C.proc. pen.).

b) Nu poate fi ascultată în procesul penal, partea vătămată sau partea civilă (art. 82). O asemenea dispoziție se justifică, deoarece părțile, fiind persoane înteresate în cauză, nu pot să cumuleze calitatea de martor, fiindcă nimeni nu poate depune ca martor în propria sa cauză (nemo testis indoneus in re sua). Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor în proces dacă nu este constituită ca parte civilă sau dacă nu participă în proces ca parte vătămată.

În cazul în care persoana s-a constitut în proces și ca parte vătămată și ca parte civilă, și ulterior renunță la pretențiile sale civile, nu poate fi ascultată ca martor în proces dacă și-a păstrat calitatea de parte vătămată.

În practică, într-o cauză s-a susținut că declarațiile a trei martori audiați sunt lovite de nulitate absolută, având calitatea de învinuiți în cauză, însă instanța supremă a subliniat că, întrucât față de persoanele respective, care avuseseră inițial calitatea de învinuiți, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, aceștia au dobândit calitatea de martori .

Dacă actualul cod se limitează numai la partea vătămată și partea civilă, proiectul extinde sfera persoanelor care nu pot fi ascultate ca martorii, incluzând în această categorie și subiecții procesuali principali.

c) În raport cu dreptul internațional nu pot fi ascultați ca martori martori membrii corpului diplomatic, aceștia beneficiind de imunitate juridică. Totuși, dacă vreo persoană din această categorie dorește, exprimându-și consimtămîntul în acest sens, poate depune mărturie în calitate de martor.

În baza Convenției de la Viena, din 18 aprilie 1961, cu privire la relațiile diplomatice, agentul diplomatic se bucură de imunitate de jurisdicție penală a statului acreditar. În art. 31 alin. 2 din Convenție se arată că agentul diplomatic nu este obligat să depună marturie.

Dacă un agent consular refuză să depună marturie, nicio măsură coercitivă nu i se poate aplica. Autoritata care solicită mărturie trebuie să evite a împiedica un funcționar consular în îndeplinirea atribuțiilor sale. El poate să obțină mărturia la reședința lui sau la postul consular, sau să accepte o declarație scrisă din partea sa. Membrii postului consular nu pot fi obligați să depună mărturie asupra faptelor ce au lgătură cu exercitara funcțiilor lor și să prezinte corespondența și documentle oficiale referitoar la acestea. De asemenea au dreptul de a refuza să depună mărturie în calitate de experți asupra legislației statului trimițător.

Persoane care nu sunt obligate să depună ca martor

Sunt anumite categorii de persoane care pot fi ascultate ca martori în procesul penal numai dacă ele consimt la acest lucru. În acest sens, art. 80 din Codul de procedură penală, arată că soțul sau rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martor.

Proiectul codului de procedură penală include în categoria personelor care nu pot fi obligate să depună ca martor acele persoane care bucură de dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori, așa cum rezultă din titlul marginal al art. 114. Au acest drept: soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului; persoanele în privința cărora s-a demonstrat cu certitudine că au stabilit cu suspectul sau inculpatul relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii; persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau al inculpatului.

În cauzele reunite, persoana care se află în una din situațiile de mai sus este scutită de mărturie și împotriva celorlalți suspecți sau inculpați, în cazul în care declarația sa nu poate fi limitată doar la aceștia din urmă.

Această lipsă de obligativitate rezidă tocmai din apropiera legăturilor afective existente pe cale naturală între aceștia, în convergența interselor de familie sau de grup afectiv.

În situația în care una dintre persoanele menționate mai sus sunt de acord să fie ascultate ca martor, acest lucru este posibil, având aceleași drepturi și obligații ca orice alt martor. Așadar, persoanele care nu sunt obligate să depună ca martor, în ipoteza în care consimt să aibă această calitate procesuală și încalcă dispozițiile art. 260 din Codul penal, pot deveni subiecți activi ai infracțiunii de mărturie mincinoasă sau dimpotrivă subiecți pasivi secundari ai infractiunilor prevăzute la art. 261 ( încercarea de a determina mărturia mincinoasă) și art. 261¹ ( împiedicarea participării în proces).

1.2.4. Drepturile și obligațiile martorilor

Calitatea de martor incumbă anumite drepturi și obligații.

Obligațiile martorilor privesc următoarele aspecte:

Obligația de a se prezenta în fața organelor judiciare atunci când este chemat.

Persoana citată ca martor este obligată să se înfățișeze în fața organului judiciar la locul, ziua și ora indicate în citație (art. 83 C. proc. pen.). Lipsa nejustificată a martorului se sancționează cu amenda judiciară de la 250 lei la 500 lei. Totodată, organul de urmărire penală sau instanța poate dispune aducerea martorului, anterior citat, care lipsește nejustificat, pe bază de mandat de aducere. Dacă neprezentarea este justficată de imposibilitatea de deplasare, organele judiciare îl vor audia la locul unde se află.

Obligația de a depune mărturie

Persoana chemată ca martor în procesul penal este obligată să declare tot ceea ce cunoaște cu privire la faptele și împrejurările asupra cărora este întrebată. Îndatorirea de a depune ca martor este individuală și personală, neputând fi îndeplinită prin reprezentare. Dacă martorul refuză să facă declarații pe motiv că nu cunoaște nimic în cauză, deși are cunoștințe, comite infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Obligația de a spune adevărul

Martorul are îndatorirea, sub prestare de jurământ , să declare adevărul cu privire la faptă și făptuitor; să spună tot ce cunoaște cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora este întrebat, în caz contrar, săvârșeste infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Drepturile procesuale ale martorului:

Martorul are dreptul de a fi protejat împotriva violențelor sau amenințărilor ce s-ar putea exercita împotriva sa în vederea obținerii de declarații.

Dreptul de a cere consemnarea declarației date așa cum o consideră reală și de a refuza să raspundă la întrebările ce nu au legătură cu cauza.

Martorul are dreptul să facă anumite plângeri sau cereri.

Astfel acesta poate să facă plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale. De asemenea are dreptul de a face apel sau recurs cu privire la cheltuielile judiciare ce i se cuvin.

Drepturi de natură patrimonială.

Potrivit dispozițiilor art. 190 din Codul de procedură penală, martorul are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și a altor cheltuieli necesare prilejuite de chemarea sa la organul judiciar. De asemenea, martorul salariat are dreptul și la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu, determinată de chemara sa, iar martorul care nu este salariat, dar are venit din muncă, este îndreptățit să primească și o compensare.

Proiectul Codului de procedura penală introduce un drept special în favoarea martorului și anume: dreptul de a nu se acuza. Oragnul judiciar, atunci când constată că prin declarația sa martorul s-ar expune unei investigații penale, trebuie să comunice martorului consecințele unei asemenea declarații. De asemenea, organul judiciar are și obligația de a aduce la cunoștință martorului dreptul de a nu da nicio declarație cu privire la aspectele care l-ar putea expune unei investigații penale, precum și dreptul de a fi asistat de un apărător.

În caz de încalcare a acestor obligații declarația dată de martor nu poate fi folosită împotriva sa. Persoanele care au avut calitatea de suspect sau inculpat în aceeași cauză și cu privire la aceeași faptă sau cu privire la fapte diferite aflate în strânsă legătura, dacă ulterior s-a dispus disjungerea cauzelor pot fi audiate în calitate de martor dacă renunța expres la dreptul de a nu se acuza, organele judiciare având obligația de a consemna calitatea lor procesuala anterioară.

1.3. Procedura de ascultare a martorilor

Ca și în cazul ascultării învinuitului, inculpatului și a celorlalte părti, procedura propriu-zisă de ascultarea a martorului este precedată de etapa întrebărilor prelabile.

1.3.1 Întrebările prealabile

Articolul 84 din Codul de procedură penală reglementează procedura prealabilă ascultării martorului, organul judiciar fiind obligat să stabilească identitata martorului, prin întrebări directe privind numele, prenumele, etate, ocupație și adresă. Dacă există dubii cu privire la identitatea martorului, aceasta va fi stabilită prin orice mijloc de probă. Se verifică apoi dacă martorul are vreun interes în cauză, fiind întrebat dacă este rudă a vreuneia dintre părți și în ce raporturi se află cu acestea, precum și dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracțiunii.

Aceste întrebări își găsesc justificarea, având în vedere faptul că potrivit art. 80 din cod, soțul și rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martor. Dacă se constată existența unei asemenea legături, organul judiciar va aduce la cunoștință persoanelor în cauză dreptul acestora de a nu depune ca martor.

1.3.2. Jurământul martorului

Înainte de a se trece la ascultarea propriu-zisă, martorul va depunde următorul jurământ: „ Jur ca voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu”. În timpul depunerii jurământului, martorul ține mâna pe biblie sau pe cruce. Referirea la divininate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a martorului. Martorului de altă religie decât cea creștină nu îi sunt aplicabile prevederile din formula jurământului de mai sus.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: „ Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu”. Martorii care nu depun jurămăntul din motive de conștință sau confesiune vor rosti următoarea formulă: „Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din tot ceea ce știu”. Acestea din urmă situații vor fi consemnate de organul judiciar pe baza afirmațiilor făcute de martori.

Deși depunerea jurământului este obligatorie, și nu facultativă, Codul nu prevede sancțiuni .

Referirea la divinitatea, respectiv apelul făcut la onoarea și conștiința martorului din formula jurământului au rolul de a scoate în evidență caracterul moral al actului.

Jurământul este urmat de avertismentul pe care organul judiciar este obligat să-l dea martorului cu privire la faptul că, dacă nu va spune adevărul, va fi sancționat pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. Pentru a se putea verifica îndeplinirea procedurii depunerii jurământului de către martor și a obligației organului judiciar de a-l avertiza cu privire la sancțiunea penală ce poate interveni în cazul în care martorul nu va spune adevărul, art. 85 alin 8 din Codul de procedură penală, obligă organul judiciar să facă mențiune despre toate acestea în declarația scrisă.

De la obligația depunerii jurămâmtului este exceptat minorul care nu a împlinit 14 ani, însă organul judiciar îi va atrage atenția să spună adevărul, fără avertizarea cu privire la consecințele penale.

1.3.3 Procedura propriu-zisă de ascultare a martorului

Potrivit art. 86 alin. 1 Cod procedură penală, martorul este încunoștiințat cu privire la obiectul cauzei și faptele și împrejurările pentru dovedirea cărora a fost chemat să depună mărturie, cerându-i-se să declare tot ceea ce știe în legătură cu acestea.

Dispozițiile privind tactica ascultării invinuitului sau inculpatului sunt aplicabile și martorului. Astfel, dacă sunt mai multe persoane chemate să depună mărturie, acestea sunt ascultate pe rând, pentru a nu se influența reciproc în declarații. Martorul este lăsat să declare tot ceea ce știe cu privire la faptă și făptuitor. După ce și-a încheiat relatarea liberă, i se pun întrebări cu privire la persoana părților, precum și în ce mod a luat la cunoștință despre cele declarate.

În cursul urmăriri penale, întrebările sunt formulate de organul judiciar, dar și de apărătorul învinuitului sau inculpatului, dacă participă la ascultare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că nu se pune nicio problemă prin raportare la dispozițiile art. 6 din Convenție faptul că judecătorul de instrucție a ascultat doi martori în absența avocatului acuzatului în cursul instrucțiunii judiciare preparatorii, în cursul procedurii de apel subsecvente, cei doi martori fiind audiați din nou în prezența apărătorului acuzatului. Pe de altă parte Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că o condamnare nu trebuie să se bazeze numai sau într-o manieră decisivă pe declarațiile unui martor pe care acuzatul nu a avut ocazia să-l examineze, direct sau indirect, fie în faza de judecată, fie în faza de urmărire penală.

În cursul judecății martorului i se pun întrebări de președinte, membrii completului de judecată, procuror și părți.

Ascultarea martorului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraților pe care acesta le-a dat anterior și nici nu se permite martorului a prezenta sau a citi o declarație scrisă mai înainte, cu excepția notițelor cu privire la amănunte greu de reținut.

În situația în care martorul se află în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul judiciar îl va asculta la locul unde se află. Dacă în timpul ascultării martorul acuză simptomele unei boli care i-ar putea pune viața în pericol, organul judiciar este dator să înterupă ascultarea pentru a permite interveția medicală de urgență . Acultarea se ve relua imediat ce medicul decide că viața martorului nu este în pericol (ar. 86 alin 3 coroborat cu art. 71¹).

Organul judiciar va consemna în scris cele declarate de martor, după care i se citește declarația sau, la cererea acestuia, i se permite să o citească personal. Când este de acord cu conținutul declarației, martorul o semnează pe fiecare pagină și la sfârșit; dacă nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta în declarația scrisă. Declarația va fi semnată și de organul judiciar, precum și de interpret, în situația în care a fost folosit. Eventualele reveniri, completări sau precizări făcute de martori în cursul ascultării vor fi consemnate, după care martorul va semna din nou.

Natura întrebărilor adresate martorilor

Referitor la natura întrebărilor puse martorilor, menționăm faptul că unele legislații interzic expres întrebările sugestive sau cele care urmăresc atragerea în cursă a celui întrebat. În litratura juridică s-a încercat o clasificare sugestive a întrebărilor în:

deteminative (ex. Câte persoane erau în timpul unei bătălii?):

disjunctive, care se divid la rândul lor în incomplet disjunctive (Era cineva în acel loc la începerea acțiunii?) și complet disjunctive (Lovirea a fost aplicată asupra capului sau asupra spatelui?);

întrebări care conțin o așteptare a unui răspuns afirmativ ( Nu a ieșit cineva din casă în timpul bătăii?);

întrebări implicative, care presupun existența unui element, în realitate inexistent și care fac în oarecare fel pe martor, să admită implicit acest element (Ce era scris în inscripția de deasupra casei?);

întrebări consecutive, legate de o întrebare precedentă, care reușise să-și exercite sugestia asupra interogatului ( după întrebarea: Nu a ieșit nimeni din casă în timpul bătăii?, se pune întrebarea: Ce a făcut omul care a ieșit din casă?);

Doctrina română actuală este majoritară în ceea ce privește interzicerea întrebărilor tendențios sugestive, precum și a întrebărilor care vatămă, ori care se referă la fapte a căror dovedire este oprită de lege, fără nicio legătură cu procesul, onoarea martorului sau a altora.

1.4. Valoarea probatorie a declarațiilor martorilor

Având în vedere că principiul liberei aprecieri a probelor domină întreaga probațiune în procesul penal, rezultă că declarațiile martorilor au aceeași forță probantă ca și celelalte mijloace de probă, organelor judiciare revenindu-le obligația de a aprecia declarațiile în urma examinării tuturor probelor administrate în cauză. Înstanța supremă a subliniat că pentru a trage o concluzie corectă asupra sincerității martorilor, instanța trebuie să facă o analiză a declarațiilor martorilor în complexul materialului probator, iar dacă, există îndoili cu privire la veridicitatea probelor administrate, să dispună administrarea unor noi probe, reaudierea martorilor și confruntarea între ei..

În decursul timpului s-au elaborat o serie de reguli referitoare la evaluarea declarațiilor martorilor, și anume:

-o depoziție de martor perfect veridică este o excepție;

– chiar dacă o declarație este făcută cu toată sinceritatea de martor, ea poate fi obiectiv alterată din cauza viciilor de percepție, transformărilor inconștiente apărute în cursul timpului, slăbirii memoriei etc. ;

– cu cât se va scurge mai mult timpul între percepție și relatarea ei, cu atât procesul de deformare va fi mai accentuat;

-între două declarații, una imediată și alta târzie, făcute de doi martori, sinceritata nu depinde de timpul scurs, ci de coeficientul de deformare personal al fiecărui martor;

-depozițiile făcute sub formă de narațiune sunt mai exacte decât cele obținute prin întrebări, fiincă intervine sugestia;

-în declarațiile făcute de un număr mai mare de martori care au perceput aceeași situație trebuie să se țină cont și de psihologia maselor, uneori depoziția minorității putând fi mai exactă;

-copiii sunt mai lesne sugestionabili, bătrânii a căror memorie a mai slăbit fac declarații mai puțin exacte;

-jurământul martorului, ca și moralitatea notorie a acestuia nu sunt o dovadă de sinceritate.

Spre deosebire de declarațiile părților, care au o valoare probantă condiționată, declarațiile martorilor pot servi la aflarea adevărului necondiționat, fiind astfel posibilă o condamnare întemeiată pe relatarea unui singur martor, dacă acesta prezintă încrederea că spune adevărul. De la această regulă există o singură excepție, și anume declarațiile martorilor cărora li se oferă protecție judiciară, excepție ce reflectă cerințele europene privind ponderea unei declarații anonime în raport de întregul material probator administrat.

Pentru evidențiera acestui aspect vom aduce în discuție câteva dintre cauzele judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

Cauza Krasniki c. Republicii Cehia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că probele trebuie sa fie administrate în mod normal în audiere publică, în prezența acuzatului, care sa aibă posibilitatea să le conteste. Există excepții de la acest principiu, dar ele nu trebuie sa încalce dreptul la apărare. Ca regulă gererală, acuzatului trebuie să i se ofere posibilitata de a contesta mărturia depusă împotriva sa, fie la momentul când aceasta este depusă, fie ulterior. Folosirea declarațiilor martorilor anonimi trebuie să fie contrabalansată în mod suficient prin proceduri specifice impuse autorităților judiciare: persoana nu va fi împiedicată să analizeze credibilitateea martorului, iar condamnarea nu trebuie să se bazeze exclusiv pe mărturii anonime.

Cauza Taal c. Estoniei

În această cauză, Curtea a apreciat că drepturile apărării au fost încălcate în mod incompatibil cu art. 6 din Convenție, întrucât acuzatul nu a avut posibilitata examinării martorilor anonimi în niciun stadiu al procesului. Mai mult decât atât, niciunul dintre martorii anonimi nu a fost niciodată examinat de instanțele judcătorești.

Cauza Visser c. Olandei

În examinareea chestiunii dacă folosirea mărturiei anonime poate fi considerată justificată în circumstanțele cauzei, Curtea a observat că martorul a susținut în fața judecătorului de instrucție, așa cum rezultă din consemnarea oficială a mărturiei aflate la dosarul cauzei, că nu îl cunoaște pe reclamant, dar că îi este frică de represalii, doarece unul dintre coacuzații reclamantului este cunoscut ca fiind violent, iar infracțiunea, în sine, constituia un act de răzbunare. Se pare că judecătorul de instrucție a luat în considerare reputația în general a coacuzatului, raportul său neprezentând modul în care magistratul a evaluat caracterul rezonabil al temerilor martorului, fie la momentul când acesta a fost audiat de poliție, fie atunci când martorul a fost audiat de judecătorul de instrucție, aproape 6 ani mai târziu. Nici instanța de judecată nu a făcut o astfel de analiză în ceea ce privește seriozitatea și temeinicia motivelor acordării anonimatului martorului atunci când a decis să administreze ca probă a acuzării declarația acestuia făcută în fața judecătorului de instrucție. În aceste condiții, Curtea a apreciat că înteresele martorului în a rămâne anonim nu a justificat limitarea dreptului apărării la modul în care aceasta a avut loc. În plus, Curtea a observat că hotărârea de condamnare a reclamantului s-a bazat într-un mod decisiv pe mărturia anonimă, constatându-se, prin urmare încălcarea art. 6 paragraful 1 și 3 lit. d) din Convenție.

Putem considera că de la regula conform căreia declarațiile martorilor pot servi la aflarea adevărului necondiționat, fiind astfel posibilă o condamnare întemeiată pe relatarea unui singur martor, ar mai exista o excepție și anume în situația valorificării depozițiilor martorilor a căror ascultare nu a mai fost posibilă în cursul judecății.

Conform art. 372 alin. 3 din Codul de procedură penală, „dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă instanța dispune citirea depoziției date de aceasta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei”. Aceste dispoziții au fost criticate în mai multe rânduri în fața Curții Constituționale, instanța de contecios constituțional având prilejul de a examina și de a se pronunța asupra constituționalității acestui text prin mai multe decizii .

În principiu Convenția Europeana a Drepturilor Omului permite citirea și luarea în considerare la pronunțarea unei hotărâri a unor depoziții date de persoane ce nu au fost audiate în instanță, însă Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat că o asemenea depoziție nu poate fi luată în calcul dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii anterioare, să interogheze persoanele ale căror declarații au fost citite în ședința de judecată și valorificate de instanța la pronunțarea hotărârii.

Pentru a nu fi în prezența unei încălcări a art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenție, care prevede că:”orice acuzat are, în special dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”, trebuie sa avem în vedere următoarele aspecte:

Necesitatea unei solicitări de exercitare a dreptului de a interoga martorii acuzării.

Instanța europeană a apreciat că autoritățile nu pot fi acuzate că au procedat la lecturarea unor depoziții ale unor persoane care nu au putut fi interogate de acuzat câtă vreme acesta nu și-a manifestat intenția de a le audia sau de a contesta cele astfel declarate.

Caracterul adecvat și suficient al ocaziei date acuzatului de a interoga martorii acuzării.

Lipsa oricărei confruntări sau posibilității de interogare a martorilor acuzării, nici în cursul urmării penale, nici în curusl judecății, în măsura în care depozițiile acestora au fost hotărâtoare în cauză sunt de natură a aduce atingere dispozițiilor art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenție.

Depoziția martorului neinterogat să nu fie decisivă în justificarea condamnării.

Cu alte cuvinte, luarea în considerare a unor depoziții date de persoane care nu au fost interogate de acuzat sau de avocatul său nu încalcă dispozițiile Convenției dacă nu constitue singurele probe sau probele decisive, horărâtoare ale vinovăției acuzatului.

Cap.2 Cadrul legislativ privind protecția martorilor

Crima organizată a fost și este un motiv de îngrijorare al tuturor statelor democratice, ea amenințând democrația însăși, statul de drept, drepturile omului, securitatea și stabilitatea economico-socială. Aria și impactul criminalității organizate au determinat comunitățile să privească acest fenomen cu maximă rsponsabilitate și să adopte reglementări juridice și strategii de luptă împotriva acestui flagel.

Protecția martorilor reprezintă un instrument foarte important în lupta împotriva grupurilor criminale organizate. Aspecte legislative privind problematica protecției martorilor întâlnim atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

2.1 Cadrul legislativ național

Analizând protecția martorului în sistemul românesc de drept se observă că aceasta problemă este reglementată de o paletă diversă de acte normative care s-au impus pe măsura evoluției stării de presiune la care pot fi supuși anumiți martori și de necesitatea interpunerii unor bariere între martor și învinuit/inculpat care să conducă la asigurarea participării martorului în proces și exercitarea rolului său.

Dacă în legislația altor state s-a creat pe deplin cadrul legal care reglementează folosirea agentului acoperit și protecția martorului, protejându-le persoana, în legislația românească prevederile în materie sunt relativ recente.

Instituția investigatorului sub acoperire a fost introdusă prin Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Art. 18 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002 reglementează pentru prima dată în legislația românească problema protecției martorilor. Astfel, se prevede că procurorii Parchetului Național Anticorupție, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, pot să dispună măsuri specifice de protecție a martorilor, a experților și a victimelor.

O reglementare specială a protecției martorului ca și crearea organismului menit a pune în practică

această problemă s-a făcut prin legea 682/2002.

2.1.1. Legea 682/ 2002 privind protecția martorilor.

Fundamentarea acestui act normativ a avut în vedere legislațiile europene în materie, necesitatea de adaptare la exigențele statului de drept a justiției, iar un alt obiectiv al legii a fost acela de a completa instrumentele de luptă împotriva crimei organizate cu încă un instrument modern și eficient.

Legea își propune asigurarea protecției martorilor a căror viață, intergritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare și care au rol determinant în descoperirea infractorilor și în soluționarea unor cauze.

Astfel, deținerea unor informații ori date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare care au ca scop înfăptuirea justiției prin identificarea autorilor de infracțiuni și în soluționarea cauzelor, crează o stare de pericol pentru martor sau cei apropiați lui.

Pentru a armoniza cele două interese, și anume cel al aflării adevărului, descoperirii autorilor de infracțiuni sau a infracțiunilor grave și reprimării lor și cel al eliminării sau limitării riscurilor la care se supun martorii s-a creat instituția juridică a protecției și asistenței martorilor.

O examinare a noilor prevederi menite să asigure o protecție sporită martorilor și celor care colaborează cu justiția în soluționarea unor infracțiuni grave, demonstrează abordarea și implementarea unui nou concept consacrat luptei împotriva marii criminalități.

În aceste condiții și având la bază Programul National de Adoptare a Aquis-ului Comunitar din PNAR și ca parteneri Marea Britanie și Franța, a fost adoptată legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor. Această lege, împreună cu Codul de procedură penală, reglementează pentru prima dată în țara noastră asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață este amenințată ca urmare a deținerii unor informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave și care au un rol determinant în descoperirea infractorilor și soluționarea unor cauze deosebite din punct de vedere al pericolului social.

Oportunitatea apariției acestei legi în peisajul legislativ actual a fost impusă pe de o parte de necesitatea adoptării unor instrumente juridice eficiente care să sprijine eforturile organelor judiciare de a proba activitatea infracțională în unele cauze complexe, iar pe de altă parte de dorința de aliniere a legislației țării noastre la standardele și exigențele europene. În aceste condiții, utilizarea metodelor clasice s-au dovedit a fi extrem de dificile, astfel încât, adecvarea strategiilor de combatere a infracționalității organizate a impus necesitatea adoptării unor măsuri speciale, atât procedurale cât și extraprocedurale privind protecția martorilor.

În temeiul legii, protejații sunt martorul, membrii familiei sale și persoanele apropiate acestuia. Mai precis, este vorba de soțul, soția, părinții și copiii martorului, iar persoana apropiată martorului protejat este cea de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective. Instituția care se ocupă cu implementarea programului de protecție este Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

În ceea ce privește fundamentul juridic, s-a statuat la nivelul Consiliului Europei, că dacă martorii sunt constrânși să dea declarații de către autorități, ei au dreptul, în schimb să fie protejați în temeiul art. 2 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează tuturor persoanelor dreptul la viață și dreptul la respectarea vieții intime.

Consiliul Europei solicită statelor membre în cazul persoanelor care colaborează cu justiția în cadrul combaterii crimei organizate să ia măsurile corespunzătoare pentru încurajarea colaborării acestor persoane care au fost sau sunt implicate într-o organizație criminală, indiferent care ar fi ea. Pentru derularea, cercetarea și strângerea materialului doveditor, furnizarea organelor abilitate a informațiilor despre: legăturile, relațiile sau activitățile rețelelor criminale; faptele penale comise de aceste rețele/organizații; susține autoritățile abilitate pentru a confisca organizației criminale mijloacele și sumele dobândite ilegal. Statele membre sunt rugate să ia măsuri de protecție pentru fiecare persoană ( inclusiv pentru părinți, copii și alte persoane apropiate acesteia) dacă aceasta se pune în pericol prin colaborarea ei cu autoritățile și să faciliteze colaborarea între autoritățile legale din diferite țări, pentru acele persoane care colaborează cu justiția.

La data de 17 mai 2004 Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 760 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii 682/2002 privind protecția martorilor.

Regulamentul cuprinde dispoziții generale, măsuri urgente, procedura de includere a unei persoane în program, măsurile de protecție și de asistență, protecția martorilor aflați în stare de detenție, modalitatea de realizare a legăturii martorului protejat, finanțare, gestiune, control și dispoziții finale.

Importanța acestui regulament este aceea că asigură pentru prima dată instrumentul de funcționare concretă stabilit de legea privind protecția martorilor din 2002.

Apariția criminalității organizate în societatea modernă a modificat considerabil condițiile în care este respectată obligația cetățeanului de a depune mărturie. În contextul anumitor tipuri de criminaltitate, nu se poate ignora faptul că martorul se expune unor eventuale represalii din partea infractorului și a complicilor săi. Justiția penală, în acest caz, trebuie să răspundă nevoilor specifice martorului a cărui mărturie este crucială pentru aflarea adevărului. Datoria de a depune mărturie implică acum și responsabilitatea statului de a garanta martorilor posibiliatea de a depune mărturie fără a fi supuși vreunui risc.

2.1.2. Protecția martorului în Codul penal și Codul de procedură penală

Protecția martorilor este o măsură generală și complexă, cu caracter procedural și de politică penală prin care se urmărește creșterea eficienței acțiunii de descoperire a infracțiunilor și eficientizarea reacției sociale, de reprimare a lor, în condiții de protecție și siguranță pentru persoanele implicate.

2.1.2.1 Protecția martorului în Codul penal

Codul penal asigură protecția martorului prin incriminarea infracțiuniunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă și a infracțiunii de împiedicarea participării în proces.

Încercara de a detemina mărturia mincinoasă

Această infracțiune este incriminată în art. 261 din Codul penal și constă în încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori. Aceste dipoziții se aplică și în cazul în care, fapta e săvârșită față de un expert sau un interpret.

Prin această infracțiune se urmărește pe de o parte apărarea relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte protecția martorilor, a experților sau a interpreților față de orice fel de constrângere sau corupere din partea unor persoane interesate în nelucidarea în spiritul adevărului a unei cauze penale, civile, disciplinare sau alte cauze care presupune participarea acestora.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică, iar participația se poate realiza sub toate formele: coautorat, instigare sau complicitate. De regulă, această infracțiune se săvârșește de o persoana care are calitatea de parte în proces sau are un alt interes.

Subiectul pasiv principal este statul ca și garant al înfăptuirii justiției, iar subiectul pasiv adiacent nu poate fi decât martorul, expertul sau interpretul care suportă acțiunea de constrângere sau corupere.

Observăm că elementul material constă în acțiunea persoanei interesate de a încerca să determine săvârșirea unei mărturii mincinoase. Modalitățile de realizare a elemetului material sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Fapta se poate săvârși numai prin constrângere sau corupere.

Prin corupere se întelege oferirea sau promisiunea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul efectuării unei mărturii mincinoase, iar în ceea ce privește constrângerea, legiuitorul a avut în vedere atât pe cea morală, cât și pe cea fizică.

Pentru a fi în prezența acestei infracțiuni, esențial este ca acțiunea de determinare să nu reușească, rămânând la stadiul de tentativă. Dacă se reușește determinarea la mărturia mincinoasă, făptuitorul va răspunde pentru instigare la mărturie mincinoasă.

Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă, intenție calificată prin scopul precis și anume acela de a-l determina pe martor, expert sau interpret să depună mărturie mincinoasă.

Împiedicarea participării în proces.

Prin Legea 140/1996, în Codul penal, prin art 261¹, a fost introdusă o nouă infracțiune cu titlu marginal ”Împiedicarea participării în proces” care constă în împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârșită prin violență, amenințare sau prin orice alt mijloc de contrângere îndreptat împortiva sa ori a soțului sau a unei rude apropiate.

Prin încriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit apărarea relațiilor sociale care fac referire la soluționarea temeinică și legală a unei cauze de natură judiciară, soluționare care nu ar fi posibilă fără participarea la proces a martorului, expertului, interpretului sau apărătorului.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică, iar participația este posibilă sub toate formele sale.

Subictul pasiv principal este statul în calitate de administrator al justiției, iar subiectul pasiv secundar este persoana asupra căreia s-a săvârșit constrângerea, care poate fi un martor, un expert, un interpret sau un apărător.

Elementul material se realizează printr-o acțiune de a împiedica o persoană să participe într-o cauză penală, civilă, disciplinară etc., în calitate de martor, expert, interpret sau apărător. Acțiunea de împiedicare trebuie să îmbrace forma unei violențe fizice în sensul art. 180 Cod. penal, a unei amenințări în sensul art 193 Cod penal, ori a unei constrângeri.

Pentru existența infracțiunii se mai cere ca violențele, amenințările sau orice alt mijloc de constrângere să privescă o persoană cert sau virtual determinată să participe în proces în calitate de martor, expert, interpret sau apărător, ori împotriva unei persoane care are calitatea de soț sau o rudă apropiată a celor enumerați.

Forma de vinovăție este intenția directă, pentru că făptuitorul prevede că prin acțiunea lui se pune în pericol corecta înfăptuire a justiției și urmărște ca acest rezultat să se producă.

Așa cum reise din analiza dispozițiilor Codului penal, acesta sancționează pe cei care se opun participării în procesul penal și a înfăptuirii în condiții normale a actului de justiție a martorilor, apărătorilor, experților și interpreților, exercitând amenințări, violențe și presiuni asupra lor, dar și asupra soțului sau a unei rude apropiate acestora. Aceasta reprezintă o protecție față de martor, expert, interpret, apărător, o protecție generică, indirectă, având un caracter mai mult preventiv.

2.1.2.2 Protecția martorului în Codul de procedură penală

Prevederi actuale ale Codului de procedură penală privind martorii.

În Codul de procedură penală, în redactarea inițială din 1968, nu se regăseau dispoziții care să facă referire la protecția martorilor într-un mod explicit, ceea ce ne poate duce la concluzia că la acea vreme amenințările asupra martorilor nu au fost de natură să îngrijoreze pe legiuitor și să-l determine să facă precizări concrete în acest sens, considerând că celelalte pârghii oferite de cod sunt suficiente.

Astfel, pentru asigurarea unei protecții a martorului se puteau dispune o serie de măsuri preventive care sunt măsuri procesuale: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitata și arestara preventivă. Măsurile preventive au caracter de constrângere, prin care învinuitul sau incupatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.

Având în vedere lacunele existente privind protecția reală a martorului, care este o piesă importantă a procesului penal, față de agresiunile la care poate fi supus pe parcursul procesului penal, atât din partea învinuitului sau inculpatului, a membrilor de familie sau rudelor acestora, ori a altor grupuri interesate ca aceștia să nu depună ca martori sau să-și modifice declarațiile în funcție de anumite interese, prin modificarea Codului de procedură penală, au fost introduse reglementări noi privind protecția martorilor, de natură să alinieze legislația românească la standardele europene în materie.

Legea cuprinde modificări de esență privind desfășurarea procesului penal care, pe de o parte, sporesc garanțiile procesual penale, iar pe de altă parte, introduce în Codul de procedură penală noi instituții, precum protecția martorilor ori a investigatorilor sub acoperire menite să ofere instrumente eficiente și moderne în urmărirea și judecarea infractorilor care folosesc forme organizate și metode perfecționate de săvârșire a infracțiunilor.

Legea introduce prevederi care asigură protecția martorilor în cazul în care declararea identității reale a acestora le-ar putea periclita viața, integritatea corporală sau libertatea. În asemenea situații, procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța în cursul judecății pot dispune atribuirea unei alte identități sub care urmează să apară martorii în fața organului judiciar, ori audierea martorilor prin intermediul unor mijloace tehnice moderne, precum rețele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionate. Măsurile de protecție a acestor martori vor fi menținute cât timp durează amenințarea la adresa lor. În afară de aceste măsuri de protecție, legea introduce și dispoziții privind protejarea deplasărilor martorului și privind audierea martorilor sub 16 ani în anumite cazuri.

Sintetizând, măsurile de protecție a martorilor cuprinse în actulul Cod de procedură penală vizează următoarele aspecte:

Protecția datelor de identitate a martorului (art. 86¹ Cod procedură penală);

Modalități speciale de asculare a martorului (art. 86² Cod procedură penală);

Protejarea deplasărilor marorului (art. 865 Cod procedură penală);

Ascultarea martorului sub 16 ani în anumite cazuri ( art. 864 Cod procedură penală).

În ceea ce privește audierea martorilor sub 16 ani, în situațile prevăzute de Codul de procedură penală, și anume în cauzele privind infractiuni cu violență între membrii aceleiași familii, instanța poate dispune ca martorul sub 16 ani să nu fie audiat în ședință de judecată, admitându-se prezentarea unei audieri efectuate în prealabil, prin înregistrări audio-video potrivit modalităților speciale de ascultare arătate de art. 86² Cod procedură penală.

Declarațiile martorului sub 16 ani prin mijloace audio-video sunt luate în prezența procurorului și sunt redate integral în formă scrisă.

Această măsură se sprijină pe o prezumție de pericol, de vulnerabilitate în care se află martorul sub 16 ani, datorată atât depoziției pe care urmează să o facă în proces, cât și datorită vârstei și raporturilor în care se află cu autorul infracțiunii.

Așa cum se poate observa toate aceste măsuri situează în centrul problematicii instrumente de protecție speciale pentru martori, de natură să asigure o conspirativitate a datelor de identitate și a vocii sau imaginii, să evite contactul direct dintre acesta și învinuit sau inculpat, să asigure o securitate sporită prin supravegherea domiciliului sau reședinței.

Anumite măsuri de protecție dispuse față de martor, prin care se asigură anonimatul acestuia, pot intra în contradicție cu drepturile pe care le are inculpatul și anume acela de a cita și interoga orice martor al acuzării și asigurării contradictorialității dezbaterii. Totuși, în virtutea pricipiului egalității armelor, procedura de citare și audiere a martorilor trebuie să fie aceeași pentru acuzație și pentru apărare.

Aceste măsuri de protecție prin care se asigură anonimatul martorului trebuie să fie coroborate cu alte probe în acuzare, simpla declarație nefiind suficientă.

Dispozițiile proiectului Codului de procedură penală privind protecția martorului.

Dacă actualul Cod utilizează doar sintagma de martor protejat, proiectul Codului de procedură penală face distincția între martorul amenințat și martorul vulnerabil.

Astfel în art. 123 se prevede că în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una sau mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute de prezentul cod. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul în care pericolul privește un membru de familie al martorului.

În privința martorului vulnerabil, procurorul sau, după caz, instanța poate decide acordarea acestui statut următoarelor categorii de persoane:

a) martorului care a suferit o traumă fizică sau psihică urmare a săvârșirii infracțiunii ori ca urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului;

b) martorului care, din cauza unei afecțiuni de natură psihică, manifestă o sensibilitate deosebită, care îl împiedică să depună mărturie în cursul ședinței de judecată;

c) martorului minor.

În cursul urmăririi penale, după acordarea statului de martor amenințat, procurorul, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părți sau a unui subiect procesual principal, dispune aplicarea uneia sau mai multor din următoarele măsuri:

protecția datelor de identitate și acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declarația sa, atunci când celelalte măsuri de protecție nu sunt suficiente;

supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor;

ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. În cazul martorului vulnerabil distorsionarea imaginii și a vocii nu este obligatorie.

Dacă s-a dispus luarea măsurii de protecție a datelor de identitate sau a măsurii de ascultare a martorului fără ca acesta să fie prezent, declarația acestuia nu va cuprinde adresa reala sau datele sale de identificare, acestea fiind consemnate într-un registru special la care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța, în condiții de confidențialitate.

Actualul cod prevede că datele privind identitatea reală a martorului se consemneaza într-un proces verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de siguranță. Documentele privind identitatea martorului vor fi prezentate procurorului sau, dupa caz, instanței, în condiții de confidențialitate.

Actul prin care se dispune acordarea statutului de martor amenințat, respectiv martor vulnerabil, în cursul urmăririi penale este ordonanța procurorului. Aceasta trebuie să fie motivată și va fi pastrată în condiții de confidențialitate, iar după finalizarea urmăririi penale, dacă măsurile de protecție nu se mai mențin, va fi depusă la dosarul cauzei. În art. 124 din proiect este instiuită obligația procurorului de a verifica, la intervale rezonabile, dacă mai subzistă cauzele care au determinat acordarea măsurilor de protecție, dispunând prin ordonanță motivată asupra menținerii sau încetării acestora.

În situația în care starea de pericol a intervenit în cursul procedurii preliminare judecătorul de cameră preliminară, din oficiu sau la sesizarea procurorului dispune acordarea măsurilor de protecție.

În cursul judecății, odată cu acordarea statutului de martor amenințat, instanța dispune din oficiu, la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate, aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri de protecție:

supravegherea și paza locuinței martorului sau asigurarea unei locuințe temporare;

însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor ;

nepublicitatea ședinței de judecată pe durata ascultării martorului;

ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente;

protecția datelor de identitate a martorului și acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie.

Propunerea privind aplicarea unei măsuri de protecție formulată de procuror cuprinde: numele martorului care urmează să fie ascultat în faza de judecată și față de care se dorește dispunerea măsurii de protecție, motivarea concretă a gravității pericolului și a necesității măsurii. Dacă o asemenea cerere este formulată de celelate persoane cărora legea le conferă această posibilitate, instanța poate dispune ca procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii de protecție. Această cerere se soluționează în cameră de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat cererea, însă participarea procurorului este obligatorie.

Instanța dispune asupra acordării măsurilor de protecția prin încheiere motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea se păstrează în condiții de confidențialitate. În cazul în care protecția martorului este necesară și după rămânerea definitivă a hotărârii devin incidente dispozițiile legii speciale.

Proiectul cuprinde și prevederi privind ascultarea martorului protejat. Dacă față de martorul protejat s-a luat măsura ascultării fără a fi prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz , instața de judecată procedează la ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent fizic la locul unde se află procurorul ori în sala în care se desfășoară ședința de judecată. La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condițiile menționate mai sus, la luarea declarației poate participa un consilier de probațiune, care are obligația de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat la cunoștința în timpul audierii. Organul judiciar are obligația de a aduce la cunoștință martorului dreptul de a solicita audierea în prezența unui consilier de probațiune sau, după caz, a oricărei alte persoane a cărei prezență este necesară. Subiecți procesuali principali, părțile și avocații acestora pot adresa întrebări martorului ascultat în condiții speciale. Organul judiciar va respinge întrebările care nu sunt utile și concludente judecării cauzei sau care pot conduce la identificarea martorului.

Declarația martorului se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăriri penale declarația se semnează de organul de urmărire penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți și de procurorul care a fost prezent la ascultatarea martorului și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de sigurantă. În cursul judecății, declarația martorului va fi semnată de președintele completului de judecată. În codul în vigoare se arată că declarația va fi semnată și de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului.

Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstreaza în condiții de confidențialitate. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și este păstrat în aceleași condiții.

În ceea ce privește forța probată a declarației unui martor proiectul Codului de procedură penală prevede în mod expres că hotărârea instanței nu se poate întemeia, în măsură determinantă, pe mărturia investigatorului sub acoperire care a fost audiat în calitate de martor, sau pe declarațiile martorilor protejați.

2.1.3. Protecția martorilor și a colaboratorilor potrivit Legii 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Poliția desfășoară potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea. Cu ocazia desfășurării activităților de constatare a faptelor penale și a cercetărilor ce decurg din acestea, poliția intră în contact cu victime ale infracțiunii, cu persoane care au cunoștințe despre săvârșirea de infracțiuni ori cu autorii acestora și cu persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor.

Pentru prevenirea și combaterea corupției, a criminalității transfrontaliere, a traficului cu ființe umane, terorismului, traficului de droguri, spălării banilor și a crimei organizate, poliția este autorizată să folosească informatori și polițiști sub acoperire.

În cuprinsul acestei legi, se arată că poliția asigură protecția martorului, informatorului și a victimei.

După cum rezultă, poliției îi revine sarcina de a pune în practică măsurile de protecție ce trebuie aplicate în cauzele în care sunt victime, martorii sau se lucrează cu informatori.

2.2. Cadrul legislativ intrenațional

Inițial, măsuri de protecție deosebite față de martori s-au luat în S.U.A, extinzându-se în și alte state europene ca urmare a succesului înregistrat în lupta împotriva crimei oragnizate, în special a mafiei. Astăzi, peste 40 de state europene și noneuropene au înființate structuri specializate de protecție a martorilor.

Plecând de la internaționalizarea activităților grupurilor de crimă organizată și a rețelelor s-a impus adoptarea unor măsuri regionale și internaționale a forțelor implicate în combaterea acestui flagel. În aceste condiții protecția martorilor constitue o preocupare a organismelor europene și a statelor Europei, fundamentate pe rolul pe care martorii îl au în desfășurarea procedurilor judiciare. Datoria de a depunde ca martor implică acum responsabilitatea statelor de a garanta martorilor posibilitatea de a depune mărturie fără a fi supuși vreunui risc.

2.2.1.Uniunea Europeana și protecția martorilor

Problema necesității unui instrument legislativ în domeniul protecției martorilor la nivelul UE a fost luat în considerare de mai mulți ani. Încă din 1997, a 16-a recomandare a Programului de acțiune în domeniul prevenirii și combaterii crimei organizate a propus examinarea necesității din sfera protecției martorilor și a persoanelor care colaborează în cadrul acțiunii judiciare.

Lucrările pregătitoare care vizează dezvoltarea unei legislații europene în domeniul protecției martorilor au debutat în 2004, obiectivul fiind acela de a strânge informații cu privire la legislația statelor membre, structurile administrative și experiența practică în vederea identificării vidului legislativ și deficiențelor de funcționare cu impact la nivel european și propuneri de soluții cu valoare adăugată europeană. Un proiect AGIS comparativ în domeniul protecției martorilor a analizat legislația și practica și a prezentat, de asemenea propuneri de posibile legislații europene.

Conform unui sondaj Eurobarometru din 2006, cetățenii europeni sprijină ideea abordării domeniului protecție martorilor la nivelul UE. Dintre cetățenii chestionați, 86% sprijină instituirea de către UE a unei politici comune în domeniul cooperării transfrontalire și internaționale privind protecția martorilor, iar 45% sprijină cu tărie această idee. Doar 7% dintre cei chestionați s-au opus, iar 7% nu au exprimat o opinie asupra acestei întrebări.

Instrumentele în vigoare la nivelul UE, și anume Rezoluția privind protecția martorilor în combaterea criminalității organizate din 23 noiembrie 1995, precum și Rezoluția privind persoanele care cooperează la combaterea crimei organizate din 1996, au un domeniu de aplicare limitat, numai în ceea ce privește combaterea criminalității organizate, și sunt instrumente legislative neobligatorii.

Rezoluția din 23 noiembrie 1995 stipulează următoarele: martorul va fi protejat împotriva oricărei forme, directe sau indirecte, de amenințare, presiune sau intimidare; protecția îi va fi asigurată înainte, în timpul și după proces, dacă autoritățile competente consideră că este necesar; această protecție trebuie extinsă la părinți, copii sau alți apropiați ai martorilor, dacă este necesar, pentru a evita orice formă de amenințare indirectă; cu ocazia instituirii protecției, fiecare caz va fi examinat individual, pentru a se obține acordul martorului și al rudelor sale apropiate; autoritățile competente vor decide, din proprie inițiativă sau la solicitarea martorului, dacă adresa și identitatea martorului vor fi cunoscute doar de către aceste autorități; dacă amenințarea este foarte gravă, schimbarea identității martorului și, dacă este cazul, a familiei restrânse a acestuia, poate fi permisă; una dintre formele de protecție avute în vedere este posibilitatea depunerii mărturiei într-un alt loc decât acela în care se află persoana urmărită penal, prin folosirea, dacă este necesar, a metodelor audiovizuale, cu respectarea principiului contradictorialității, așa cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; facilitarea asistenței judiciare materie.

Pentru facilitarea folosirii mijloacelor audiovizuale, trebuie luate în considerare următoarele: audierea se poate face doar în condițiile legale existente în statul socitant; dacă legislația unuia dintre state permite ca martorul să fie asistat de către un avocat în timpul audierii, să fie posibil ca această asistență să fie desfășurată pe teritoriul statului în care se află martorul; costurile traduceri și ale folosirii mijloacelor audiovizuale vor fi plătite de statul solicitant, dacă nu sunt alte aranjamente cu statul solicitat.

Majoritata statelor membre UE dispun de o legislație în domeniul protecției martorilor, fie sub forma unui instrument juridic distinct, fie ca parte a codului de procedură penală. Aceasta cuprinde, de regulă definiții (noțiunile de martor protejat, martor anonim, colaborator al justiției), măsuri procedurale (modalități de desfășurare a procesului, metode alternative pentru a depune mărturie), măsuri neprocedurale (protecția fizică, transferul martorului într-o altă localitate, schimbarea identității), structurile de punere în aplicare necesare și rolul diferitelor organe de aplicare a legii înainte, în cursul și după procesul penal, drepturile și obligațiile părților în cadrul sistemului de protecție. Cooperarea internațională în domeniul protecției martorilor este de asemenea menționată, însă fără prea multe precizări.

Anumite țări dispun de o legislație specifică care guvernează funcționarea programelor de protecție a martorilor, în timp ce alte state nu dispun de o asemenea legislație. Unele consideră că aceasta ține în mare parte de misiunile poliției, în timp ce altele acordă un rol esențial ministerelor și puterii judecătorești, unele au un program național de protecție, iar altele au câteva programe regionale sau locale.

Cu toate că noțiunea de “colaborator al justiției” nu este deseori menționată în codurile penale naționale, aproape toate țările prevăd posibilitatea pentru judecătorul curții de a reduce pedeapsa delincvenților care sprijină poliția/ autoritățile judiciare să clarifice aspecte privind infracțiunile pe care ei înșiși sau alții le-au comis. Cu toate acestea, anumite state membre au ales să nu adopte legi privind colaboratorii justiției, fie pentru că sunt rareori confruntate cu tipurile de infracțiuni pentru care această noțiune își poate găsi utilitatea, fie pentru că au obiecții de ordin moral față de impunitate/reducere a pedepsei. Dimpotrivă alte state memebre utilizează frecvent această noțiune.

2.2.2 Consiliul Europei și protecția martorilor.

Consiliul Europei a abordat problematica protecției martorilor încă de la mijlocul anilor 1990 și a desfășurat o activitate legislativă în domeniu. De exemplu, varietatea diferitelor situații în care martorii pot necesita protecție a fost abordată în Recomandarea (1997)13 privind intimidarea martorilor și drepturile la apărare, precum și Recomandarea (2005)9 privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției. În ceea ce privește protecția procedurală, hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului au avut o contribuție semnificativă, în special cele cu privire articolul 6 al Convenției privind dreptul la un proces echitabil.

Recomandarea (1997)13 privind intimidarea martorilor și drepturile la apărare, plecând de la necesitatea abordării unei politici comune în materie de protecție a martorilor, de la riscul de intimidare la care aceștia sunt supuși mai ales în cazuri de crimă organizată și de criminaliate în sânul familiei, de la îndatorirea statelor de protejare a martorilor contra oricărei presiuni și punerea la dispoziția acestora a unor măsuri specifice de protecție de natură a garanta eficient securitatea lor, în deplină concordanță cu Convenția europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența acestor organe, care recunoște dreptul de a interoga martori și de contestare a declarațiilor acestora, ridică pentru prima dată la nivel instituțional precizări concrete de introducere în legislația și politica de combatere a criminalității statelor, a conceptului de protecție a martorului și colaboratorului justiției, de implementare a unor principii și măsuri procedurale specifice destinate a face față intimidării la care sunt supuși martorii.

Totuși, în Recomandarea (97)13, problematica protecției martorilor și a colaboratorilor justiției a fost tratată de o manieră globală. Această recomandare enunță o serie de principii care ar putea orienta legislația națională referitoare la lupta împotriva intimidării martorilor, fie că este vorba de codul de procedură penală, fie că este vorba de dispoziții vizând protecția martorilor în fața tribunalului.

Principiile generale enunțate de Recomandarea R(97)13 sunt:

Măsurile legislative și practice adecvate trebuie luate cu deplină respectare a dreptului la apărare. Protecția martorilor și a apropiaților lor, în special protecția vieții și securității acestora, ar trebui să fie organizată înainte, în timpul și după proces, în funcție de necesități;

Actele de intimidare a martorilor trebuie incriminate, fie ca o infracțiune penală distinctă, fie în cadrul infracțiuni de folosire a amenințărilor ilicite;

Ținând cont de principiul liberei evaluări a probelor de către tribunale, procedura penală va trebui să permită luarea în considerare a efectului pe care îl are intimidarea asupra martorilor;

Sub rezerva posibilității pentru unii martori de a refuza să depună mărturie, martorii vor fi încurajați să comunice autorităților competente orice informație care ar putea privi o infracțiune penală și să accepte să depună mărturie în fața tribunalului;

În deplină respectare a dreptului la apărare, martorii ar trebui să aibă posibilitatea de a depune mărturie utilizând asemenea metode încât să fie protejați împotriva oricărui risc de intimidare care ar putea rezulta dintr-o confruntare directă cu acuzatul. De pildă, ar putea să depună mărturie într-o alta sală decât cea în care apare acuzatul;

Personalul implicat în realizarea justiției penale va trebui să aibă o pregătire adecvată pentru tratarea cazurilor în care martorii sunt susceptibili de a fi supuși unor acte de intimidare.

Adoptarea acestei recomandări a reprezentat un pas important înainte de instituirea unui cadru procesual care să confere martorilor și colaboratorilor justiției o protecție sporită în fața presiunilor legate de depozițiile lor și organelor judiciare un instrument eficient în lupta cu marea criminalitate. Prin pârghiile noi acordate cum ar fi: înregistrarea audiovizuală a declarațiilor martorilor în faza procedurii preliminare, folosirea declarațiilor preliminare în instanță, dezvăluirea datelor martorului în fazele finale al procesului, folosirea video-conferinței, se acordă martorilor o protecție sporită, fiind încurajați să compară în justiție pentru a depune mărturie împotriva celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni grave.

Conform Recomandării R(97)13 trebuie luate măsuri legislative și practice adecvate pentru asigurarea protecției împotriva intimidării și a presiunilor exercitate asupra martorilor care depun mărturie împotriva unor membri din familie. Astfel de măsuri sunt necesare în funcție de diferitele categorii de martori vulnerabili. Ele trebuie luate ținând cont de faptul că intimidarea în mediul familial este adesea latentă și în mod obișnuit afectează starea psihologică și/sau emoțională a martorului. O protecție specială trebuie acordată copiilor, ca un suport împotriva abuzurilor de autoritate din cadrul familiei. Copii trebuie să fie informați cu privire la drepturile lor, în special dreptul de a semnala o faptă penală. Interesele copilului trebuie să fie protejate pe tot parcursul procedurii penale, de către o instituție socială și, dacă este cazul, de către avocați special formați în acest scop. Femeile care suferă de violențe și persoanele în vârstă supuse la rele tratamente de către familia lor trebuie să beneficieze de o protecție adecvată împotriva intimidării, destinată să împiedice semnalarea unei infracțiuni și depunerea unei mărturii.

Prin Recomandarea (2005)9 privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției statele membre sunt obligate să se ghideze atunci când își formulează legislația internă și când își revizuiesc practica și politica în domeniul criminalității în funcție de perspectiva și măsurile stabilite de recomandarea menționată și în același timp să se asigure că publicitatea necesară acestor principii și măsuri este transmisă tuturor organelor interesate, cum ar fi organismelor judiciare, autorităților de investigație și de judecată, asociațiilor barourilor și instituțiilor sociale de profil..

Aceasta enunță, la fel ca și Recomandarea R(97)13, câteva principii generale:

luarea de măsuri legislative și practice corespunzătoare, astfel ca martorii și colaboratorii justiției să poată depune mărturie în mod liber și fără să fie supuși niciunui act de intimidare;

respectând dreptul la apărare, protecția martorilor, a colaboratorilor justiției și a celor apropiați lor trebuie să fie organizată, la nevoie, înaintea, în timpul și după proces;

dacă este necesar, actele de intimidare a martorilor, a colaboratorilor justiției și a celor apropiați lor trebuie să fie pedepsite, ca infracțiuni penale;

sub rezerva posibilității stabilite juridic ca anumiți martori să refuze să
depună mărturie, martorii și colaboratorii justiției trebuie să fie încurajați să comunice autorităților competente orice informație referitoare la infracțiuni penale și să accepte să depună mărturie în fața instanței;

ținând cont de principiul liberei aprecieri a probelor de către tribunale și respectând dreptul la apărare, procedura penală trebuie să permită să ia în considerare efectul intimidării asupra martorilor și să se admită depozițiile făcute în cursul fazei preliminare a procedurii;

respectând dreptul la apărare, trebuie luate în considerare modalități alternative de probare, permițând protejarea martorilor și a colaboratorilor justiției față de orice risc de intimidare ce ar putea rezulta dintr-o confruntare directă cu acuzatul;

personalul din justiția penală trebuie să aibă o pregătire și instrucțiuni adecvate, în cazurile în care martorii sunt susceptibili de a fi supuși unor măsuri sau programe de protecție a martorilor;

toate etapele procedurii de adoptare, aplicare, modificare sau de revocare a măsurilor sau programelor de protecție trebuie să rămână confidențiale, divulgarea neautorizată a acestor informații trebuie să fie pedepsită ca infracțiune penală, în special pentru a asigura securitatea persoanei protejate;

adoptarea de măsuri sau de programe de protecție trebuie să țină cont de necesitatea stabilirii unui echilibru între principiul protecției drepturilor și cel al așteptărilor victimelor.

Recomandarea Rec(2005)9 stabilește criteriile care pot fi luate în considerare pentru a decide dacă un martor sau un colaborator al justiției poate să beneficieze de măsuri sau de programe de protecție: implicarea persoanei ce se cere protejată în anchetă și/sau în proces (în calitate de victimă, martor, coautor sau complice), importanța contribuției, existența unei intimidării seriose, acordul persoanei respective și disponibilitatea de a face obiectul măsurilor sau programelor. De asemenea sunt indicate măsurile ce pot fi luate pentru a preveni identificarea martorului sau a colaboratorului justiției: înregistrarea cu ajutorul mijloacelor audiovizuale a depozițiilor în cursul fazei preliminare de procedură, utilizarea mijloacelor audiovizuale a depozițiilor ca mijloace de probă în fața tribunalului, nedezvăluirea informațiilor ce ar permite identificarea martorilor decât în stadiul cel mai avansat al procedurii și /sau doar a anumitor detalii referitoare la acesta, excluderea sau limitarea prezenței presei și/sau a publicului în cursul anumitor părți sau în totalitatea procesului, utilizarea de dispoziții vizând prevenirea identificării fizice a martorului, cum ar fi utilizarea de ecrane sau de perdele, ascunderea feței sau distorsionarea vocii, utilizarea videoconferinței.

Se subliniază și în această recomandare că nicio condamnare nu trebuie să se bazeze exclusiv sau într-o măsura decisivă pe proba martorilor anonimi.

Ca o formă de manifestare a crimei organizate, traficul de ființe umane ocupă un rol aparte datorită gravității și expansiunii fenomenului, reprezentând o încălcare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane. Pentru combaterea acestui fenomen, Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, stabilește obiective de urmat printre care se numără protecția drepturilor fundamentale ale victimelor traficului, realizarea unui cadru complet de protecție și asistență a victimelor și martorilor, garantând egalitatea între femei și bărbați, precum și asigurarea de anchete și urmăriri eficiente. Capitotul V al Convenției – Investigări, urmăriri și drept procedural, la art. 28, intitulat “Protecția victimelor, martorilor și persoanelor care colaborează cu autoritățile judiciare” stabilește ca statele să adopte măsuri legislative și alte măsuri necesare asigurării unei protecții efective față de posibilele represalii sau intimidări, mai ales pe durata investigațiilor și a urmăririlor împotriva autorilor și după finalizarea acestora pentru victime, martorii care depun mărturie pentru aceste infracțiuni, persoanele care furnizează informații sau care colaborează într-un alt mod cu autoritățile însărcinate cu investigarea sau urmărirea și dacă este necesar și pentru membrii familiei.

Convenția Civilă privind Corupția de la Strasbourg adoptată de Consiliul Europei, la data de 4 noiembrie 1999, a introdus un articol dedicat protecției martorilor, respectiv art. 22-Protecția colaboratorilor justiției și a martorilor, care prevede că fiecare parte adoptă măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigurarea protecție eficientă și convenabilă:

persoanelor care furnizează informații referitoare la infracțiuni de corupție sau care colaborează cu autoritățile responsabile cu cercetarea sau urmărirea;

martorilor care fac o depoziție referitoare la astfel de infracțiuni.

Pentru protecția martorilor, Consiului Europei solictă statelor membre să acționeze în lumina următoarlor linii directore:

„Martor”, în sensul deciziei, este acea persoană care deține informații considerate ca fiind importante de organele abilitate și implicate în derularea unei proceduri penale și care, în cazul transmiterii lor, pot duce la punera acestei persoane în pricol;

Acești martori trebuie să fie protejați în fața oricărei forme directe sau indirecte de amenințate, punere sub presiune sau hărțuire;

Asigurarea unei protecții corespunzătoare martorilor înainte, în timpul procesului și după încheiera acestuia;

Dacă este necesar, protecția trebuie să fie asigurată și pentru părinți, copii sau persoanele apropiate martorilor;

De la caz la caz, trebuie verificat dacă martorul sau persoanele apropiate sunt de acord cu aceste măsuri;

Adresa, precum și toate celelalte date personale care pot duce la identificarea martorului vor trebui cunoscute doar de organele abilitate;

În cazul unei amenințări serioase și evidente, martorul și persoanele apropiate pot primi dreptul de a-și construi identități noi;

Din categoria măsurilor de protecție face parte și depoziția dată în alt loc sau cu ajutorul mijloacelor audiovizuale.

Cap. 3 Programul de protecție a martorilor.

“Programul de protecție” reprezintă măsurile de protecție individuale, croite după nevoia unui individ, care sunt, de exemplu, cele descrise într-un memorandum de acord, semnat de autoritățile responsabile și de martorii protejați sau de colaboratorii justiției. Măsuri de protecție sunt toate măsurile individuale procedurale sau nonprocedurale destinate protejării martorilor și colaboratorilor justiției de orice intimidare și/ sau consecințe periculoase asupra deciziei de colaborare cu justiția.

3.1 Necesitatea unui program de protecție

Afacerile criminale devin tot mai complexe, implicând organizații eficace care coordonează și planifică acțiunile criminalilor pe o scară geografică foarte largă. Specialiștii care se ocupă de aceste afaceri trebuie să lucreze cu cantități foarte mari de informații pentru a înțelege mecanismele în joc și să asigure aplicarea unor măsuri adecvate în raport de complexitatea fenomenului infracțional. Autorii infracțiunilor devin din ce în ce mai “profesioniști”, iar probele care se pot obține de multe ori sunt insuficiente. În aceste condiții declarațiile martorilor sunt deosebit de importante în stabilirea împrejurărilor în care se desfășoară fenomenul infracțional, a metodelor și mijloacelor folosite de autorii infracțiunii, a participanților, a structurilor organizatorice, a extinderii fenomenului infracțional la nivel național și internațional. Din cauza gravității faptelor și a unor aspecte din complexitatea fenomenului pe care îl cunosc în tot sau în parte, martorii, membrii familiei acestora ori apropriații pot fi expuși celor mai diverse pericole, amenințări, intimidări ori șantaje. Ca urmare, o parte din aceste persoane care dețin date importante pentru aflarea adevărului, refuză să apară în această calitate în fața instanței.

Obligația legală pentru un martor de a depune mărturie într-un proces penal nu este justificată decât în situația în care acesta nu se teme pentru viața sa, dacă se supune acestei obligații. Amploarea pe care au înregistrat-o crima organizată și acțiunile de luptă împotriva acesteia în majoritatea statelor a avut drept consecință multiplicarea tentativelor de intimidare și violență la adresa martorilor. Șefii grupurilor crimei organizate, care obțin mari beneficii, precum și alte persoane care profită de pe urma foloaselor ilicite se pretează la orice mijloace, începând cu intimidarea și ajungând până la tortură și angajarea mercenarilor pentru asasinate, pentru a-și asigura procurarea profiturilor ilicite și pentru a se bucura de acestea fără să fie împiedicați. Astfel, se impune ca sistemele judiciare să gasească o metodă de a trata această problemă a intimidării martorilor pentru ca justiția să se poată infăptui. Programele de protecție reprezintă o metodă eficientă pentru neutralizarea pericolelor la care sunt expuși martorii.

Numărul crescut al capilor de grupuri organizate, precum și al altor persoane arestate și condamnate în ultima perioadă pe baza unor mărturii esențiale, arată că protecția martorilor reprezintă un instrument foarte important în lupta împotriva grupurilor criminale organizate. Cooperarea internațională între statele europene ar permite îmbunătățirea eficacității protecției martorilor în fiecare țară, deoarece cu cât există mai multe țări în care un martor protejat poate fi rezident, cu atât mai dificil le va fi grupurilor criminale să îl găsească. În plus, ar fi mult mai ușor să fie găzduit un martor într-o altă țără, dacă protecția martorilor este aceeași peste tot. În acest scop, se dovedește a fi mai mult decât necesară adoptarea unui instrument internațional.

În numeroase sisteme juridice, martorii care refuză să depună marturie într-un proces sunt totuși obligați să o facă. Dar obligația de a depune mărturie nu este echitabilă, decât dacă martorul nu se teme pentru viața sa. În măsura în care riscul de intimidare al unui martor crește, drepturile și necesitățile persoanelor cărora sistemul justiției penale le cere să depună mărturie trebuie să fie mai bine recunoscute. Așadar, dacă martorii sunt obligați să depună mărturie au în schimb dreptul să fie protejați, în virtutea art. 2 și art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, articole care garantează dreptul la viață și respectiv, dreptul la respectarea vieții private.

3.2. Martorii- beneficiari

În lumina art. 2 lit. a) din Legea 682/2002, noțiunea de martor nu este sinonimă cu cea tehnică, definită de art. 78 Cod de procedură penală, ci formează o categorie destul de eterogenă. Astfel, persoana desemnată de lege ca martor se găsește, cu ocazia procesului, în situații destul de diferite, chiar opuse, și anume:

are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, și prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave și care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni;

fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informațiile și datele cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea acestora, în aceasta categorie este inclusă și persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză;

se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Tuturor situațiilor diverse enumerate în art. 2 lit. a din Legea 682/2002 le sunt comune următoarele elemente:

– prin declarațiile lor să furnizeze date și informații cu caracter determinant în aflarea adevărului. Acest caracter se va stabili, în concret, de la caz la caz, de organele judiciare competente. Sub acest aspect, se consideră că reglementarea noastră este nesatisfăcătoare, întrucât nu ține seama de una dintre condițiile impuse de Curtea Europeana a drepturilor omului de la Strasbourg privind adminisibilitatea utilizării depozițiilor anomine ca mijloace de probă în procesul penal, și anume ca ele să nu constitue proba principală și determinantă pe care se bazează culpabilitatea acuzatului. De lege ferenda, se impune ca într-o viitoare reglementare să nu mai existe o asemenea condițioanare cu privire la caracterul „determinant„ al informaților și datelor pe care le deține martorul, în privința aflării adevărului.

– informațiile și datele pe care le furnizează sau pe care urmează să le furnizeze să privească ”infracțiuni grave” ori să contribuie la prevenirea producerii sau la recuperarea unor ”prejudicii deosebite” ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Prin „infracțiune gravă” se întelege potrivit dispozițiilor legale, o infracțiune care face parte din următorele categorii: infracțiuni contra păcii și omenirii, infracțiuni contra siguranței statului sau contra siguranței naționale, terorismul, omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, infracțiunile privind traficul de droguri și traficul de persoane, spălarea banilor, falsificarea de monede sau alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni privitoare la regimul materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, infracțiuni de corupție, infracțiuni contra patrimoniului care au produs consecințe deosebit de grave, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puțin 10 ani sau mai mare.

„Prejudiciu deosebit” este în sensul art. 2 lit. k din lege, orice prejudiciu cauzat prin infracțiune, care depășește echivalemntul a 50.000 euro. Este vorba, în mod evident, de un prejudiciu cauzat prin săvârșirea vreuneia din infracțiunile enumerate mai sus pentru a fi susceptibil de a justifica o protecție în procesul penal.

3.2.1. Persoana care are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală

Codul de procedură penală are în vedere doar noțiunea de „martor” așa cum este definită de dispozițiile art. 78, ca fiind persoana care are cunosțintă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului și care este chemată de către un organ judiciar pentru a fi ascultată în procesul penal cu privire la cunoștințele sale.

În legătură cu acestă dispozițiile art. 2 lit. a) din lege și cu definiția data de Codul de procedură penală trebuie să facem următoarele precizări:

– martor poate fi numai o persoană fizică. O persoană juridică poate intrveni în altă calitate decât aceea de martor în proces, de plidă poate emite adrese, certificate etc.;

– persoana care urmază să fi ascultată ca martor, trebuie să fie chemată în procesul penal. Numai chemarea în procesul penal imprimă unei persoane calitatea de martor. Chemarea trebuie să fie făcută de către un organ judiciar;

– persoana trebuie să aibă cunoștințe depre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului. Aceasta înseamnă că martorul protejat trebuie să aibă cunoștințe deespre obiectul procesului, să cunoască făpte și împrejurări care privesc cauza și sunt utile pentru stabilirea adevărului;

– persoana fizică trebuie să fie chemată de organul judiciar pentru a fi ascultată în procesul penal cu privire la cunoștințele sale, în calitate de martor.

– prin declarațiile sale furnizează informații și date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracțiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii sau recuperării unor prejudicii deosebite.

3.2.2. Persoana care nu are o calitate procesuală în cauză

În acest caz se are în vedere situația în care persoana nu poate fi nici martor în sensul art. 78 din Codul de procedură penală, neîndeplinind condițiile prevăzute de lege privind calitatea de martor sau capacitatea testimonială și evident nici parte în proces. Aici putem include nu numai persoana care a asistat la evenimente petrecute ca martor, sau care este susceptibilă de a furniza informații utile asupra faptelor cu care este sesizată justiția, ori asupra personalității acuzatului, ci orice persoană care are o simplă legătură cu acuzatul și care ar putea fi chemată să facă declarație, fie pentru a-l disculpa (așa- numitul „martor de moralitate”), fie pentru a-l acuza (informator).

Totodată, în această categorie ar putea intra și persoanele bănuite de comiterea unei infracțiuni, cum ar fi făptuitorul, care neavând calitatea de inculpat a hotărât să colaboreze cu justiția depunând mărturie împotriva celorlalți membrii ai grupului infracțional.

Mai poate fi martor și victima infracțiunii, fiind necesar totodată să precizăm caracterul precar, nestabil al calității de martor, deoarce victima are posibilitatea de a abandona statutul său inițial în favoarea celui de parte vătămată sau de parte civilă. În privința victimei, spre dosebire de martori, se poate crede că presiunile ar putea fi exercitate mai bine în cadrul urmăriri penale pentru a împidica-o să-l acuze pe autor.

În același timp, printre martori, ar putea figura și „experții deghizați”, care au posibilitatea de a fi audiați în cursul judecății ca martori, susceptibili să contrazică concluziile unei expertize, sau să aducă un punct de vedere tehnic ori indicații noi, fără a putea avea acces în mod oficial la piesele dosarului; Codul nostru de procedură penală nu admite expres o asemenea posibilitate.

Pot deveni martori protejați în temeiul art. 23 din Legea 39/2003 referitoare la prevenirea și combaterea crimei organizate, investigatorii sub acoperire și informatorii.

3.2.3 Persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză

Inculpatul este definit în art. 23 Cod de procedură penală ca fiind persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală. Punerea în mișcare a acțiunii penale se face in personam, fiind, așadar, necesară cunoașterea persoanei care urmează să fie trasă la răspundere penală.

Condiția impusă de legiuitor este aceea de a avea această calitate într-o altă cauză decât cea față de care se oferă date și informații.

Nu putea fi exclusă această categorie de persoană din cadrul celor protejați de prezenta lege, doarece ar fi fost o nedreptate față de cei care au calitatea de inculpați, atâta timp cât aceste persoane contribuie prin datele și informațiile furnizate la înfăptuirea justiției în cauzele complexe.

3.2.4 Persoana care se află în cursul excutării unei pedepse privative de libertate

În această categorie intră persoanele care au suferit deja o condamnare definitivă în aceeași cauză sau în altă cauză (de plidă, situațiile de disjungere sau de rămânere definitivă a hotărârii judecătorești la diferite date, în raport cu modul de exercitare a căilor de atac) și care la momentul colaborării cu organele de justiție pentru aflarea adevărului, se află încarcerat într-o unitate administrată de Ministerul de Justiție sau de Ministerul Administrație și Internelor.

Legiuitorul nostru, atunci când utilizează termenul generic de martor are în vedere și colaboratorul justiției, pe care îl tratează într-o manieră uniformă.

3.2.4. Alte categorii de persoane ce pot deveni martori protejați

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 lit. c) martorul protejat este martorul, membrii familiei sale și persoanele apropiate acestuia incluse în Programul de protecție a martorilor, conform prevederilor legale.

Membrii de familie ai martorului protejat sunt soțul sau soția, părinții ș copii acestuia, iar persoana apropiată martorului protejat este persoana de care respectivul martor este legat prin puternice legături afective.

Este firesc ca membrii de familie sau cei de care martorul este legat afectiv să beneficieze de același tratament ca și martorul, deoarece de multe ori starea de pericol se extinde de la martor și spre persoanele apropiate acestuia, uneori aceste persoane sunt mult mai vulnerabile decât martorul însuși. Nu de puține ori amenințările și intimidările, atunci când ele nu au putut convinge martorul să renunțe la acțiunea sa, au fost îndreptate spre persoane de care martorul era legat afectiv, în mod deosebit asupra membrilor de familie vulnerabili cum ar fi soție, copii, părinți, având ca scop renunțarea martorului de a sprijini organele judiciare prin declarațiile acuzatoare la adresa învinuiților sau inculpaților.

De asemenea, poate deveni martor protejat în conformitate cu prevederile legii, unde se stipulază că poate fi inclusă în program și o persoană care are într-o altă cauză calitatea de organizator ori conducător de grup sau organizație criminală, sau are calitata de instigator ori autor al infracțiunii de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav.

Fiecare stat ia măsurile corespunzătoare pentru a încuraja persoanele care participă sau au participat la grupuri infracționale organizate pentru ca acestea să: furnizeze informații utile autorităților competente în scopurile anchetei și culegerii de probe asupra unor chestiuni (cum ar fi: identitatea, natura, alcătuira, structura sau activitățile grupurilor infracționale organizate ori locul unde se află ele), acorde un ajutor efectiv și concret autorităților competente , care ar putea contribui la privarea grupurilor infracționale organizate de resursele lor sau de produsul infracțiunii.

3.2.5 Situația martorilor minori

Cu ocazia includerii unui martor în programul de protecție există posibilitatea ca printre membrii familiei sale sau cei de care acesta este legat afectiv să existe și persoane minore sau însăși martorul să fie minor.

În cazul în care persoana care urmează să fie protejată este un minor, legea în materie a prevăzut reglementări speciale, plecând tocmai de la statutul special pe care această categorie de persoane o are în sistemul juridic.

Astfel, Protocolul de protecție se semnează, în cazul în care persoanele prevăzute la art. 2 alin.1 din legea 682/2002 sunt minori, de către reprezentanții legali ai acestora. Dacă semnarea Protocolului de protecție de către reprezentantul legal nu poate fi făcută sau dacă semnarea de către această persoană contravine intreselor minorului ori dacă reprezentantul legal refuză să semneze, deși procurorul sau, după caz, instanța consideră că includerea în program este în interesul minorului, Protocolul de protecție va fi semnat personal de către minor, cu aprobarea prealabilă a procurorului sau, după caz, a instanței.

Legea nu face nicio precizare cu privire la vârsta minorului. O persoană este considerată minoră până la vârsta de 18 ani.

3.3 Admisibilitatea în programul de protecție

Pentru a putea participa la derularea unui program de protecție a martorului, o persoană care are calitatea de martor, în accepțiunea Legii 682/2002, trebuie să îndeplinescă anumite condiții care sunt necesare dobândirii calității de martor protejat.

Așa cum rezultă din cuprinsul Legii, în consens cu Recomandarea nr. R(97) 13, aceste condiții se referă la:

persoana să îndeplinească criteriile stabilite de lege și anume să aibă calitatea de martor așa cum este definită de aceasta;

să existe o amenințare, ca urmare a datelor și informațiilor furnizate organelor de justiție, față de martor sau membrii de familie sau persoanele de care acesta este legat afectiv;

să existe acordul de voință al martorului de a participa la un program de protecție;

situația martorului să fie compatibilă cu derularea unui program de protecție.

Consiliul Europei recomandă anumite criterii ce ar trebui, printre altele, să fie avute în vedere atunci când se vor lua decizii în legătură cu acordarea beneficiului protecției martorului sau colaboratorului justiției, și anume: gradul de implicare a persoanei protejate (în calitate de victimă, martor, coautor la infracțiune, complice sau autor la comiterea de infracțiuni) în investigara și/ sau a cazului; relevanța contribuției; gradul de seriozitate al intimidării; disponibilitatea și relevanța introducerii persoanelor în programe de protecție.

Așadar, stabilirea categoriilor de persoane ce vor fi admise în program este subordonată unor condiții cumulative (de fond și formă).

3.3.1 Condițiile de fond

a) Calitatea de martor

Mai întâi, persoana în cauză trebuie: să aibă calitatea de martor în sensul Codului de procedură penală, să fie o persoană care nu are calitate procesuală în cauză, persoană care are calitate de inculpat în altă cauză și persoană care se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate. La acestea se mai adaugă și alte persoane, respectiv: membrii de familie ai martorului, adică soțul sau soția, părinții și copii acestuia, precum și persoana apropiată martorului, adică persoana cu care respectivul martor are puternice legături afective.

În legătură cu această condiție, independent de distincțiile făcute de Legea 682/2002 în art. 2 lit. a) în privința noțiunii de martor, nu se poate face abstracție de capacitatea și abilitatea martorilor, dar mai ales de posibilitatea constrângerii acestora să depună mărturie potrivit legii. În acest sens, capacitatea este aptitudinea mentală a unei persoane de a depune mărturie în justiție. Regula generală este că orice persoană are capacitatea de a depune ca martor din momentul în care este dotată cu discernământ, cu excepția copiilor și a bolnavilor mintali.

În legislația noastră nu există nicio limitare, în raport de vârsta, singura cerință este ca persoana să aibă cunoștință despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal. Ca atare, poate fi ascultat ca martor atât minorul, indiferent de vârstă, diferența existând doar în materia procedurii, cât și persoana vătămată dacă nu este parte în procesul penal (art 82 C.pr.pen).

În ceea ce privește abilitatea, aceasta reprezintă calitatea legală care permite unei persoane de a depune mărturie la cererea unei părți, iar posibilitatea de constrângere înseamnă obligația pentru o persoană de a veni să depună mărturie la cererea unei părți sau a organului judiciar, din oficiu.

De asemenea, s-a pus problema protecție martorului împotriva autoincriminării, pentru a se da satisfacție, în egală măsură, atât statului, care are posibilitatea să realizeze, în mod indirect ceea ce îi este interzis să facă în mod direct, adică obligarea suspectilor, aflați sub amenințarea unei sancțiuni penale, să raspundă la întrebări, cât și suspectului însuși care, în acest fel, scapă de răspunderea penală.

Se consideră că, în mod excepțional, dreptul nostru ar trebui să recunoască și dreptul martorului de împotrivire la constrângere, drept care să poate fi exercitat doar atunci când este necesar pentru a preveni abuzul. În acest fel, dacă martorul demonstreză că mărturia sa ar putea crea un prejudiciu semnificativ, cum ar fi periclitarea dreptului său la un proces corect ar trebui să i se recunoască de lege ferenda un drept special, acela de a refuza să depuna mărturie.

În cazul martorilor protejați în sensul Legii 682/2002 sau al martorilor care au nevoie de protecție în sensul C.pr.pen. care include și categoria martorilor suspecti, riscul autoincriminării este dublat de un alt risc, și anume acela al amenințării cu privire la viața, integritatea corporală sau libertatea lor, exercitată de catre infractori sau de alte persoane din anturajul infractorilor. Chestiunile legate de privilegiul neincriminării în cazul martorilor suspecți, care pot avea și calitatea de martori protejați sau beneficiari ai protecției sunt prevăzute și în Codul de procedura penala, ce recunoaște în mod explicit dreptul la tăcere al invinuitului sau inculpatului.

b) Starea de pericol.

Persoana trebuie să se afle în stare de pericol. Prin ”stare de pericol”, se întelege situația în care se află martorul, membrii familiei sale ori alte persoane apropiate acestuia, a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a informațiilor și datelor furnizate de martor ori pe care acesta a fost de acord să le furnizeze organelor judiciare sau a declarațiilor sale (art. 2 lit. b din Legea 682/2002).

”Starea de pericol” care este incompatibilă cu stabilirea unei ierarhii între simplele amenințări susceptibile de a pune în pericol viața sau integritatea fizică a martorului, și cele ce le pun în mod obiectiv, trebuie dedusă din împrejurări obiective, care să poată fi, ulterior, verificate și cenzurate de apărare. Or, în stadiul actual al reglementării dacă, într-adevăr, există un risc real de punere în pericol a vieții sau a integrității fizice a unei persoane, acesta ar fi întotdeauna ”grav”, asfel încât se poate afirma că riscul apariției unui pericol ar putea fi reținut cu ușurință, în toate cazurile.

De lege ferenda, s-ar impune ca această condiție să fie însoțită, în mod necesar, de existența a cel puțin unor date sau indicii temeinice, din care să rezulte că, în mod obiectiv, viața, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a familiei sale sau a persoanei apropiate, îi este sau îi va fi pusă în pericol ca urmare a mărturiei sale.

Se poate vorbi de o „stare de pericol”, de pildă, dacă sunt indicii clare din care să rezulte că este posibil să se comită o infracțiune ce implică acte de violență, îndreptate împotriva martorului, precum și a membrilor familiei sale sau a altor persoane apropiate acestuia, ori este posibil ca membrilor familiei sau personelor apropiate să le fie pusă viața în pericol din cauza participării martorului la procedurile judiciare.

c) Consimțământul

Persoana pentru care se cere includerea în Program trebuie să-și dea acordul în scris. Pentru a fi valabil, acordul trebuie să fie dat, după părerea unor autori, chiar în fața organului judiciar competent să facă propunerea motivată de includere în Program, respectiv, în fața organului de cercetare penală sau în fața procurorului, după caz, deoarece, potrivit art. 6 alin. 2 din lege, el trebuie să însoțească propunerea.

Întrucât legea nu conține nicio prevedere referitoare la procedura obținerii acordului în cazul în care persoana respectiva este lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă, considerăm în acest caz că acordul se va da de către reprezentantul legal pentru persoana lipsită de capacitate de exercițiu, iar în cazul personei cu capacitate de exercițiu restrânsă, aceasta își va da acordul personal, dar numai cu încuviințarea în scris a persoanelor prevăzute de legea civilă (tutore, curator sau persoana în ocrotirea căreia se află minorul).

Organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanei interesate toate consecințele unui asemenea acord, potrivit legii. Consimțământul scris al acesteia poate privi, în acest fel, în egală măsură, atât includerea în Program cât și acceptarea să se supună fără rezerve întregii proceduri.

d) Calitatea specială

Persoana pentru care se cere inculderea în program poate să aibe și o calitate specială, în afara categoriilor de martori prevăzuți de lege. Astfel potrivit art. 4 alin. 2 din lege, poate fi inclusă în Program și o persoană care are, într-o altă cauză, fie calitatea de „organizator ori conducător de grup sau organizație criminală”, fie „instigator ori autor al unei infracțiuni de omor, omor calificat sau omor deosebit de grav”. În cazul acestor categorii de persoane, nu trebuie să existe indicii privind o stare de pericol concretă și nici nu trebuie să fie prezentate motive, dintre cele care trebuie menționate în cuprinsul propunerii. Se consideră că în această situație legiuitorul a instituit o dublă prezumție: de pericol și de motivare suficientă a admisibilității includerii unei persoane în Program.

e) Iminența în proces

Observăm că, aparent, printre condițiile de fond de acordare a beneficiului protecției, în lumina legii, nu figurează și aceea a existenței unui proces în curs de derulare. Dimpotrivă, se pare că, față de formularea legii, includerea în Programul de protecție a martorilor, poate fi acceptată și după finalizarea procesului sau chiar anterior declanșării acestuia, pentru că se au în vedere, distinct, două situații, și anume: una în care martorul „este de acord” să furnizeze organelor judiciare informații sau date cu privire la săvârșirea unei infracțiunii grave, ceea ce înseamnă că procesul este pe cale să se declanșeze ori este în desfășurare, fie în cursul actelor premergătoare, fie deja în curs de urmărire, fie în curs de judecată; alta în care martorul a furnizat deja informații ori date, adică a făcut o declarație, fie în statii preliminarii (în fața organului de cercetare penală sau a procurorului), fie în cele de judecată, ceea ce presupune chiar un proces terminat, dacă evident, se constată existența unei stări de pericol ca urmare a declarațiilor sale.

Deși legea nu prevede în mod expres, procesul penal trebuie înscris printre condițiile de fond, având în vedere că scopul programului de protecție, așa cum este explicat în majoritatea sistemelor juridice, constă în nevoia de a-l aduce pe martorul amenințat în fața autorităților competente, dacă este indispensabil aflării adevărului. Or, aceasta presupune o protecție înainte de proces, în timpul procesului și după proces.

3.3.2. Condiții de formă

a) Propunerea motivată

Pentru declanșarea procedurii de includere în program, legea pretinde să existe o propunere motivată din partea organelor abilitate. Aceasta se obține în urma unei proceduri speciale, care poate avea loc fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății.

În faza de urmărire penală, organul de cercetare penală poate solicita procurorului care supraveghează carcetarea penală includerea în programul de protecție a unui martor, a unui membru de familie sau a unei persoane de care martorul este legat afectiv, formulând în acest sens o propunre motivată.

Propunerea organului de cercetare penală trebuie să îmbrace forma unui referat, care, pe lângă mențiunile generale arătate în art. 259, 203 C.pr.pen (data și locul întocmirii, numele, prenumele și calitatea celui care îl întocmește, obiectul actului sau măsurii propuse, temeiul legal și semnătura celui care l-a întocmit, respectiv, fapta reținută în sarcina inculpatului, probele administrate și încadrarea juridică) trebuie să conțină și următoarele mențiuni speciale cerute de art. 6 din lege:

a) informațiile referitoare la cauza penală respectivă;

b) datele personale ale martorului;

c) datele și informațiile furnizate de martor, precum și caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului;

d) circumstanțele în care martorul a intrat în posesia datelor și informațiilor furnizate sau pe care le va furniza;

e) orice elemente care pot evidenția starea de pericol în care se află martorul;

f) estimarea posibilităților de recuperare a prejudiciului cauzat prin infracțiune;

g) persoanele care au cunoștință despre datele și informațiile deținute de martor și despre faptul că acesta le-a furnizat organelor judiciare sau că are intenția a le furniza;

h) o evaluare a profilului psihologic al martorului și al celorlalte persoane propuse a fi incluse în Program;

i) riscul pe care martorul și celelalte persoane pentru care se solicită includerea în Program îl prezintă pentru comunitatea în care urmează să fie relocați;

j) date referitoare la situația financiară a martorului;

k) orice alte date care prezintă relevanță pentru evaluarea situației martorului și pentru includerea acestuia în program.

În cazul în care urmărirea penală este efectuată de procuror, se consideră că nu ar mai fi posibil să se faca propunere, fiind suficientă doar ordonanța procurorului, care ar putea dispune, din oficiu, asupra includerii în Program, însă aceasta va trebui să fie motivată cuprinzând toate motivele la care se referă art. 6 din lege.

În faza de judecată, procurorul este cel care poate solicita instanței includerea în Program a unui martor, a unui membru de familie al acestuia sau al unei persoane apropiate, după caz, formulând o propunere motivată care va îmbracă forma unui referat.

Pentru similitudine de rațiuni, nu ar trebui să existe niciun impediment ca și instanța, din oficiu, să se poată pronunța asupra includerii în Program, chiar în absența unei propuneri din partea procurorului, cu condiția să includă în motivare toate elementele menționate mai sus.

b) Evaluarea pozitivă

Legea mai pretinde să preexiste o evaluare realizată de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, cu privire la posibilitatea includerii în program a persoanei în cauză. Această evaluare nu poate privi decât aspectele tehnice, de adaptabilitate a persoanei pentru care se cere includerea în program și, în esență, de susceptibilitatea acesteia de a fi inclusă în Program și de a suporta toate consecințele unui anonimat total, care implică, practic, însăși renașterea protejatului, care trebuie să își uite trecutul, dobândind o noua identitate, un nou domiciliu, un nou statut social, familial sau profesional.

Această evaluare este extrem de importantă, pentru că este posibil ca, deși îndeplinite condițiile cerute de lege, includerea unei persoane determinate în Programul de protecție a martorului, să nu fie posibilă datorită unor asemenea impedimente, de ordin tehnic. Așa se explică de ce, atunci când încheie Protocolul de protecție cu fiecare martor protejat, Oficiul pentru Protecția Martorilor include și schema de sprijin a acestuia, care cuprinde ansamblul măsurilor de protecție și asistență luate cu privire la fiecare martor protejat.

3.4 Includerea în program și încetarea programului

Legea privind protecția martorilor conține reglementări cu privire la condițiile includerii în program și autoritatea abilitată să ia această decizie, măsuri de protecție care pot fi luate, conduita pe care trebuie să o urmeze martorul inclus în Program și cazurile în care operează încetarea programului.

3.4.1 Includerea în program

Potrivit dispozitiilor Legii 682/2002, includerea unei persoane în Programul de protecție se realizeaza în următoarele etape:

în condițiile în care o persoană solicită includrerea în Program pe timpul desfășurării procesului penal, organele de urmărire penală ale poliției ori parchetului, vor evalua dacă aceasta prin probele pe care le poate pune la dispoziție are o contribuție determinantă pentru stabilirea adevărului, în cauze penale în legătură cu infracțiuni grave, cu privire la grupuri criminale organizate sau a unor infractori urmăriți;

dacă persoana în cauză exprimă că are temeri cu privire la siguranța sa, a membrilor de familie sau a persoanelor apropiate, în cazul în care ar depune mărturie sau ar aduce probe decisive, datorită eventualelor repercusiuni anchetatorul poate prezenta acesteia posibilitățile de diminuare a riscurilor, pe care le are la dispoziție în baza Legii 682;

persoana în cauză care dorește să coopereze cu organele judiciare și să beneficieze de măsurile specifice de asistență și protecție, conform legii, va da o declarație completă pe baza căreia anchetatorul va realiza o evaluare a contribuției sale la înfăptuirea actului de justiție, estimând totodată și riscurile la care este expusă persoana respectivă;

dacă în această fază, persoana în cauză solicită în mod expres să fie asistată de un avocat, va putea beneficia doar de asistența juridică a unui avocat pus la dispoziție de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor.

Din cele prezentate, rezultă că pentru includerea unei persoane în Program este necesar a se îndeplini cumulativ următoarele condiții:

persoana are calitatea de martor, prevăzută la art. 2 lit. a, d sau e;

persoana se află în stare de pericol, în sensul art. 2 lit. b;

există o propunere motivată din partea organelor abilitate.

Propunerea de incudere în program trebuie să fie însoțită de acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea în Program, precum și de o evaluare realizată de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor cu privire la posibilitatea includerii în Program a persoanei în cauză.

În baza documentelor sus menționate, procurorul sau instanța, după caz, se va pronunța în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile de la primirea propunerii, prin ordonanță, respectiv încheiere, asupra propunerii de includere în Program, iar Oficiul Național pentru Protecția Martorilor va lua toate măsurile necesare în vederea elaborării și implementării schemei de sprijin.

Dacă cererea a fost respinsă, iar în cursul urmăririi penale sau a judecății au intervenit elemente noi față de cele cuprinse în propunerea inițială, se poate formula o nouă propunere de includere în Program.

Așa cum se poate observa, competența materială pentru ca o persoană să fie inclusă în program, revine, după caz, procurorului sau instanței de judecată.

În faza de urmărire penală, organul de cercetare penală întocmește un referat cu propunere de includere în Program pe care îl înaintează procurorului.

Acesta contactază Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, după ce a verificat îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru includerea în Program, realizându-se în același timp un contact direct între organul de cercetare penală implicat în soluționarea cauzei și persoana propusă a fi inclusă în Program.

După studierea documentelor, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor va comunica procurorului dacă persoana în cauză este aptă pentru derularea Programului și posibilitățile Oficiului pentru preluarea acesteia. Procurorul se pronunță prin ordonanță asupra includerii sau nu în program.

Ordonanța privind includerea persoanei în Programul de protecție se înaintează Oficiului în termen de 5 zile de la primirea referatului cu propunere de includere în Program. Oficiul încheie cu martorul un Protocol de protecție.

Când procurorul este cel care efectuează urmărirea penală sau când cererea i-a fost adresată direct de persoana interesată, acesta va prezenta Oficiului datele necesare într-un referat preliminar cuprinzând și măsurile concrete de protecție pe care le consideră necesare, însoțit de fișa martorului, completată de acesta și după realizarea evaluării va dispune includerea în Program prin ordonanță.

În situația în care o persoană care, fără a avea calitate procesuală în cauză, deține date sau informații cu caracter determinat pentru aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau pentru prevenirea producerii sau repararea unor prejudicii dosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni și dorește să coopereze cu organele judiciare și să beneficieze de măsuri specifice de protecție și asistență, aceasta prezintă organului de urmărire penală o declarație în acest sens.

În faza de judecată, instanța nu poate fi decât o instanță de fond și anume instanța competentă să judece cauza penală respecivă. Ea poate fi, însă, numai o instanță care are abilitatea de a face audieri, ceea ce presupune o cercetare judecătorească. Or, este clar că aceasta nu poate fi nicio instanță de recurs și nici una de contestație în anulare, care exclud orice acte de cercteare, potrivit legii.

Propunerea în această fază se face de către procurorul de ședință, asemănător organului de cercetare penală în faza de urmărire penală. Instanța se va pronunța prin încheiere pentru includerea în Program a martorului sau a altei persoane propuse.

Când instanța s-a sesizat din oficiu sau cererea persoanei i-a fost adresată acesteia, procedura va fi aceeași ca în cazul în care procurorul efectuează persoanal urmărirea penală sau cererea i-a fost adresată lui.

Legea nu prevede nicio cale de atac împotriva ordonanței respectiv încheierii, legiuitorul considerând că o asemenea cale de atac ar putea prezenta riscul împiedicării derulării normale a urmăriri penale sau a judecății și ar putea conduce la dezvăluirea identității martorilor. O dovadă în acest sens o constituie reglementarea cuprinsă în art. 20 din lege, care incriminează divulgarea cu intenție de către oricine a identității reale, a domiciliului ori a reședinței martorului protejat, precum și a altor informații care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat.

Măsuri urgente

În mod excepțional, dacă se constată că pericolul în care se află persoana căreia urmează să i se atribuie protecție, este iminent, se poate oferi persoanei respective protecție temporară, fără a mai fi nevoie să fie depuse informațiile referitoare la pertinența includeri persoanei în program și fără a încheia protocolul cerut de prevederile legale. În acest caz, se vor obține informațiile necesare și se va încheia protocolul după declanșarea procedurii de asigurare a protecției efective.

Competența în această ipoteză este specială, astfel se prevede în mod expres că față de martorul aflat în stare de pericol care necesită măsuri imediate de protecție, se pot lua măsuri urgente de către unitatea de poliție sau după caz, de organul care administrează locul de deținere, care trebuie comunicate în termen de 24 de ore procurorului. Măsurile urgente se pot aplica pe o perioadă determinată, până la încetarea pericolului iminent, ori până la includerea în program.

Protocolul de protecție

În termen de 7 zile de la data emiterii ordonanței sau încheierii de includere în Program, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor încheie în scris un Protocol de Protecție cu fiecare martor, membru de familie sau persoană apropiată martorului pentru care s-a dispus includerea în Program.

La semnarea protocolului, persoana dobândește calitatea de martor protejat și în termen de 3 zile de la această dată, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor va comunica procurorului sau, după caz, instanței faptul că a început includerea în Program.

Protocolul de protecție se încheie într-un singur exemplar, care se păstrează la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor în condiții de cofidențialitate.

Protocolul de protecție cuprinde: obligațiile martorului protejat, obligațiile Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, persoana de legătură și condițiile în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și situațiile în care protecția și asistența încetează.

3.4.2 Încetarea programului de protecție.

Situațiile de încetare

Situațiile în care programul de protecție a martorului încetează sunt enumerate în cuprinsul art. 17 din lege, acestea fiind următoarele:

a) la cererea martorului protejat, exprimată în formă scrisă și transmisă către O.N.P.M. Aceasta dă expresie principiului simetriei juridice, pentru că dacă includerea în program este condiționată de acordul scris al persoanei interesate, care se poate materializa și în cererea acesteia în formă scrisă, încetarea programului poate avea loc în același mod.

b) dacă în cursul procesului penal martorul protejat depune mărturie mincinoasă. Legea nu face nicio referire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă în sensul art. 260 C.pen, ceea ce înseamnă că este suficient să stabilească în mod obiectiv, prin orice mijloc de probă, dacă declarația martorului este sau nu contrară adevărului.

c) dacă martorul protejat comite o infracțiune cu intenție. Pentru aceasta, se consideră a fi necesar să existe o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă, deoarece numai în acest fel se poate vorbi despre săvârșirea unei infracțiuni care presupune stabilirea vinovăție. Legea se referă la orice infracțiune, cu condiția să fie comisă cu intenție, ceea ce înseamnă per a contrario că o infracțiune din culpă nu poate atrage asemenea consecințe.

d) dacă sunt probe sau indicii temeinice că ulterior includerii în Program martorul a aderat la un grup sau organizație criminală.

e) dacă martorul protejat nu respectă obligațiile asumate prin semnarea Protocolului de protecție sau dacă a comunicat date false cu privire la orice aspect al situației sale. Având în vedere că legea nu face nicio distincție, înseamnă că are în vedere oricare dintre obligațiile prevăzute în art. 11. Ipoteza comunicării de date false cu privire la orice aspect al situației sale se regăsește în art. 11 lit. e din lege, în care se arată că martorul protejat trebuie să informeze Oficiul de protecție cu privire la orice schimbare apărută în viața sa personală și în informațiile pe care trebuie să le cuprindă cererea de includere în program (cum ar fi: datele personale sau datele privitoare la situația financiară). În orice caz, pentru a conduce la încetarea programului, atât nerespectarea obligațiilor asumate cât și comunicarea de informații false de către martorul protejat trebuie să aibă loc cu intenție. Așadar, săvârșirea acestor fapte din culpă nu este de natură să atragă o asemenea sancțiune.

f) dacă viața, integritatea corporală sau libertatea martorului protejat nu mai este amenințată. Pentru a fi în prezența acestei situații, credem că trebuie să existe o reevaluare calificată a pericolului în care se află martorul protejat și care trebuie efectuată de oficiul de protecție a martorului

g) dacă martorul protejat decedează. Decesul martorului se dovedește cu certificatul de deces care se eliberează dupa procedura comună.

Procedura de încetare

În mod simetric încetarea programului de protecție a martorului este dată în competența, după caz, a procurorului sau instanței. Ea este declanșată de informarea în formă scrisă a procurorului sau instanței, după caz, despre existența uneia dintre situațiile de încetare a programului; obligația informării revine O.N.P.M (art. 18 din Legea 682/2002).

În privința competenței de soluționare a sesizării oficiului în vederea încetării programului, aceasta revine, în cursul urmăririi penale procurorului care a efectuat personal urmărirea penală ori a supravegheat urmărirea penală în cauza respectivă, iar în cursul judecății, instanței competente să judece cauza penală în care a fost utilizată mărturia martorului protejat, după normele comune.

Primind informarea, procurorul respectiv instanța va analiza în cel mai scurt timp situația intervenită. Aceasta presupune, evident, o apreciere proprie a procurorului sau instanței făcută pe baza elementelor furnizate de oficiu și pe baza constatărilor proprii. În urma acestei analize, procurorul sau instanța, va dispune, în raport de rezultatul ei, încetarea sau, dimpotrivă, continuarea programului, dând o ordonanța, respectiv o încheiere în acest sens. Ulterior organul judiciar va comunica Oficiului Național pentru Protecția Martorului ordonanța sau încheierea

În cazul prevăzut la art.17 lit.g din lege ( „dacă martorul protejat decedează”) încetarea programului va opera din oficiu, în momentul primirii de procuror sau instanța a comunicării oficiului de protecție. În această situație, aplicarea programului va continua pentru membrul de familie sau persoana apropiată martorului protejat decedat, inclusă în program.

3.5. Obligațiile Oficiului Național pentru Protecția Martorilor și obligațiile martorului protejat

3.5.1. Obligațiile Oficiului Național pentru Protecția Martorilor

Obligațiile Oficiului Național pentru Protecția Martorilor față de martorul protejat rezultă din lege și din Protocolul de protecție încheiat cu acesta și constau în:

a) Întocmirea schemei de sprijin

Această obligație se referă în primul rând la măsurile de proteție și de asistență stabilite a fi derulate față de persoana aflată în Program, măsuri ce se regăsesc detaliate în cadrul schemei de sprijin ce se întocmește de către reprezentantul oficiului desemnat în Protocol.

Schema de sprijin se întocmește pentru fiecare martor în parte, chiar dacă acesta face parte de exemplu dintr-o familie și o serie de măsuri sunt comune tuturor membrilor. Această schemă este flexibilă, ea putând fi adaptată și completată în permanență în funcție de evoluția situației ce vizează martorul, de modificările apărute în viața sa, de nivelul stării de pericol, de informațiile ce vizează persoana martorului.

b) Implementarea măsurilor de protecție

După stabilirea măsurilor de protecție și de asistență ce urmează a fi desfășurate față de martorul protejat, implementarea acestor măsuri are loc prin grija lucrătorilor de la Oficiu, singuri sau împreună cu alte forțe, ori împreună cu alte organisme specializate, abilitate să transpună în practică măsurile stabilite. În acest sens sunt stabilite etape de desfășurare și termene exacte, responsabilități concrete și analize pentru implementarea în bune condiții a acestor măsuri.

În funcție de particularitățile fiecărui caz, Oficiului Național pentru Protecția Martorilor întocmește o schemă de sprijin care cuprinde măsuri concrete de protecție și asistență, conform celor stabilite de procuror, repectiv instanță.

În schema de sprijin pot fi prevăzute una sau mai multe dintre măsurile de protecție menționate la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 682/2002 și , după caz, una sau mai multe măsuri de asistență prevăzute la art. 12 alin. 3 din aceeași lege.

Dacă față de martorul aflat în stare de pericol au fost adoptate, anterior propunerii de includere în progam, măsuri urgente de către organele de poliție, acestea pot continua în cadrul schemei de sprijin.

Oficiului Național pentru Protecția Matorilor reevaluează periodic și ori de câte ori situația concretă o impune, riscurile la care este expus martorul pe tot parcursul procesului penal, astfel încât se poate revizui schema de sprijin, cu acordul martorului, urmărindu-se asigurarea unui raport optim între necesitățile reale de protecței și asistență și resursele avute la dispoziție.

De asemenea, reanalizează în mod obligatoriu schema de sprijin în momentul încetării procesului penal, în vederea adaptării acesteia la noua situație.

Oficiului Național pentru Protecția Matorilor urmărește ca măsurile de asistență să fie permanent corelat cu măsurile de protecție și poate adopta unele măsuri de asistență psihologică în vederea adaptării martorului protejat la condițiile restrictive de viață și conduită din cadrul Programului.

Odată cu includrea în programul de protecție, o persoană poate trăi o serie de dificulăți: disconfort psihic (trăirea subictivă a unor stări afective negative), lipsa autocontrolului (trăirea subiectivă și experiența obiectivă a pierderii controlului asupra evenimentelor), precum și dezorganizarea psihică ce presupune incapacitatea individului de a face față, de a depăși starea stresantă.

De aceea se impune acordarea suportului psihologic martorul protejat în cursul derulării programului de protecție.

Oficiul Național pentru Protecția Martorului acordă asistență martorului protejat în privința interviurilor pentru angajare sau a concursurilor la care acesta se prezintă în vederea încadrării în muncă, prin furnizarea documentelor necesare.

c) Desemnarea unei persoane de legătură

Cu ocazia întocmirii Protocolului de protecție, Oficiul Național pentru Protecția Martorului desemnează o „persoană de legătură” care asigură comunicarea dintre martor și Oficiu.

Persoana de legătură stabilește modalitatea de legătură în situații normale și în situații critice între martorul aflat în Program și Oficiu pentru realizarea anumitor activități sau pentru a gestiona eficient anumite situații de urgență.

Dacă martorul protejat constată că există posibilitatea deconspirării domiciliului sau identității sale din cauza neîndeplinirii ori îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor persoanei de legătură, are posibilitatea de a contacta o altă persoană nominalizată în Protocolul de protecție pentru a asigura legătura în situații critice.

Oficiul Național pentru Protecția Martorilor nominalizează din rândul personalului propriu, în cuprinsul Protocolului de Protecție și un alt polițist care să asigure această legătură în situații critice și care are aceleași obligații ca și persoana de legătură.

Persoana de legătură se asigură că, în momentul semnării Protocolului de protecție, martorul protejat a reținut numele său și modalitățile de contactare.

În situația în care survin modificări cu privire la modalitățile de contactare a persoanei de legătură sau în cazul în care atribuțiile acesteia nu mai pot fi îndeplinite de persoana nominalizată, Oficiul Național pentru Protecția Martorului aduce noile date la cunoștință martorului protejat în cel mai scurt timp posibil.

Persoana de legătură va instrui martorul cu privire la obligațiile derivate din statutul său de persoană protejată. Aceasta are obligația de a consemna orice comunicare din partea martorului protejat și de a informa structurile abilitate în vederea verificării aspectelor semnalate și dispunerea măsurilor care se impun pentru a preveni eventualele incidente.

Reprezentarea martorului protejat în orice activități legate de drepturile și obligațiile acestuia se poate realiza prin unul sau mai mulți mandatari desemnați de martorul protejat prin procură specială, în condițiile legii. Legătura dintre martorul protejat și mandatarii săi se realizează prin intermediul persoanei de legătură.

d) Siguranța documentelor

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. f din Legea privind protecția martorului, acest organ are obligația de a asigura confidențialitatea deplină a informațiilor și a datelor gestionate.

3.5.2. Obligațiile martorului protejat

Martorului protejat are, potrivit art. 11 din Legea 682/2002, următoarele obligații:

a) Să funizeze informațiile și datele pe care le deține, cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză.

Este firesc ca martorul aflat într-un program de protecție să furnizeze datele și informațiile pe care le deține, deoarece acesta a fost preluat în program fiind într-o stare de pericol tocmai datorită faptului că deține aceste date și este hotărât să le furnizeze organelor judiciare.

Această obligație este cea mai importantă, prezentând relevanță pentru procedura penală. Ea exprimă însăși îndatorirea de a fi martor și constă în declararea a tot ceea ce știe martorul cu privire la faptele sau împrejurările pentru care este chemat. Ea este consacrată, în sistemul nostru, în art. 83 Cod procedură penală, text de ordin general, care prevede că persoana chemată ca martor are datoria să declare tot ceea ce știe cu privire la faptele cauzei. Prin aceasta, este absolut necesar ca martorul să relateze adevărul sau cel puțin să declare ceea ce el crede că a văzut sau a auzit, deoarece cunoașterea adevărului reprezintă însăși rațiunea care stă la baza martorului de a depune mărturie, legiferată în toate sistemele juridice.

Încălcarea acestei obligații, atrage aplicarea unei sancțiuni penale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă sau pentru infracțiunea specială prevăzută de legea 682, precum și excluderea de la beneficiu protecției.

b) Să se conformeze măsurilor stabilite în schema de sprijin

Această obligație derivă din faptul că pentru a asigura o protecție eficientă a martorului protejat, odată cu includerea în program sunt stabilite o serie de măsuri de protecție. Aceste măsuri trebuie însușite și respectate atât de martorul aflat în program, cât și de personalul Oficiului pentru a asigura obiectivul protecției. Orice încălcare a regulilor stabilite periclitează buna desfășurare a Programului, putând pune în pericol viața, integritatea corporală sau siguranța persoanei.

c) Să se abțină de la orice activitate care l-ar putea pune în pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a Programului

Programul de protecție nu presupune un sistem de viață lejer, normalitatea este afectată de anumite constrângeri generate de modul de conduită pe care trebuie să-l adopte o persoană aflată în Programul de protecție. Cu ocazia protocolului i se poate interzice martorului să frecventeze anumite medii, localități unde ar putea fi recunoscut, i se poate interzice să contacteze anumite persoane sau să ofere relații despre noua locație sau noua identitate.

d) Să nu contacteze nicio persoană cunoscută sau persoane din medii infracționale, în cazul luării măsurilor de protecție sau asistență specială

În cazul în care s-a dispus una sau mai multe de protecție sau asistență cum ar fi: măsuri sporite de siguranță la domiciliu, precum și de protejare a deplasării martorului la și de la organele judiciare, schimbarea domiciliului, schimbarea identității, schimbarea înfățișării, reinserția în alt mediu social, recalificarea profesională, schimbarea sau asigurarea locului de muncă, asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă, martorului îi este interzis să contacteze vreo persoană cunoscută care ar putea afla cu această ocazie de schimbările survenite față de el și care ar putea conduce persoanele interesate la descoperirea sa.

e) Să informeze imediat Oficiul cu priviree la orice schimbare apărută în viața personală și în activitățile pe care le desfășoară în perioada aplicării Programului, precum și în cazul intrării involuntare în contact cu anumite persoane

Schimbările survenite în viața personală sau profesională trebuiesc cunoscute imediat de către reprezentanții Oficiului, pentru a analiza situația martorului prin prisma acestor modificări, pentru a face o evaluare pertinentă față de noul grad de pericol pe care l-ar putea crea noile schimbări, sau modificarea schemei de sprijin în funcție de noile date apărute pentru derularea în bune condiții a programului de protecție adaptat la situația nou creată.

După cum observăm numai prima obligație este de natură a atrage sancțiuni penale, celelalte au caracter extraprocedural, ducând, în caz de nerespectare, doar la încetarea Programului de protecție.

În ceea ce privește drepturile martorului singurele referiri expressis verbis ale legii cu privire la acestea se referă la:

– posibilitatea de a contacta o altă persoană nominalizată de protocolul de protecție, în cazul în care martorul consideră că persoana de legătură desemnată inițial nu își îndeplinește în mod corespunzător atribuțiile ce îi revin;

-dreptul de a cere încetarea protecției și asistenței.

Cap. 4. Măsuri de protecție și măsuri de asistență

Uniunea Europeană recomandă ca atunci când se proiectează un cadru de măsuri destinat combaterii infracțiunilor grave incluzându-le pe cele referitoare la crima organizată și terorism și a violărilor legislațiilor internaționale în domeniul drepturilor omului, să fie adoptate măsuri adecvate pentru protecția martorilor și colaboratorilor justiției împotriva intimidării. Trebuie de asemenea să se asigure o proporție între natura măsurilor de protecție și seriozitatea intimidării la care sunt supuși martorii și colaboratorii justiției.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 682/2002, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor are obligația de a întocmi o schemă de sprijin pentru fiecare martor care să cuprindă măsuri de protecție și de asistență.

4.1. Măsuri de protecție

Măsurile de protecție care pot fi prevăzute, singure sau cumulat, în cadrul schemei de sprijin sunt:

protecția datelor de identitate a martorului protejat;

protecția declarației acestuia;

ascultrea martorului protejat de către organele judiciare sub o altă identitate decât cea reală sau prin modalități speciale de distorsionare a imaginii și vocii;

protecția martorului aflat în stare de reținere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deținere;

măsuri sporite de siguranță la domiciliu, precum și protejarea deplasării martorului la și de la organele judiciare;

schimbarea domiciliului;

schimbarea identității;

schimbarea înfățișării.

4.1.1 Protecția datelor de identitate a martorilor

Conform art. 86¹ din Codul de procedură penală, dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședință ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau liberatatea lui sau a altei persoane, martorului i se poate încuviința să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în fața organului judiciar.

Posibilitatea beneficierii de o protecție a datelor de identitate o au doar acei martori a căror viață, integritate corporală sau libertate sunt amenințate, iar amenințarea se datorează declarațiilor făcute în fața organelor judiciare pe parcursul procesului penal. De asemenea, amenințarea poate să privească și alte persoane. În această categorie pot intra membrii de familei, rudele apropiate sau orice altă persoană de care martorul este legat afectiv.

Amenințarea trebuie să fie evaluată în baza existenței unor probe sau indicii temeinice.

La baza evaluării stării de pericol trebuie să se aibe în vedere următoarele premise:

infracțiunea față de care se depune mărturie. Alt pericol derivă din depunerea mărturii cu privire la o infracțiune de omor, tâlhărie, trafic de droguri, față de infracțiunea de conducere fără permis sau abandon de familie;

antecedentele penale ale persoanei împotriva căreia se depune mărturie. Un alt grad de pericol îl poate prezenta pentru martor sau altă persoană un învinuit sau inculpat cu un cazier bogat în infracțiuni de violență față de unul fără antecedente penale;

grupul de participanți vizați de declarațiile martorului. Cu cât numărul de participanți vizați este mai mare, cu atât pericolul este mai mare;

pierderile patrimoniale pe care persoana sau grupul interesat le înregistrează ca urmare a declarațiilor martorilor. Mărimea sumelor de bani sau a valorilor pe care organele judiciare le-ar putea recupera în urma informațiilor rezultate din declarația martorului poate conduce la aprecierea gradului de pericol ce vizează martorul;

date privind amenințarea martorului sau cunoaștrea anumitor intenții ale persoanelor implicate în proces, rezultate din declarațiile martorilor sau provenind de la structuri abilitate ale statului;

orice alte surse care pot conduce la concluzia că martorul sau altă persoană are viața, integritatea corporală sau libertatea amenințată.

Măsura protecției datelor de identificare a martorului poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății de instanță la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptățite (86¹ alin. 2 din Codul de procedură penală. Procurorul dispune această măsură în faza de urmărire penală, prin ordonanță, iar în faza de judecată, instanța dispune prin încheiere.

Dintre atributele juridice de identificare a persoanei fizice, din punctul de vedere al procedurii penale, interesează în egală măsură, numele, prenumele, domiciliul și starea civilă, ca elemente de baza cu ajutorul cărora se stabilește, de regulă, identitatea persoanei, dar și alte elemente, cum sunt cele enumerate de art. 70 Cod de procedură penală: poreclă, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenie, studii, situația militară, loc de muncă, ocupație, adresă, antecedente penale și alte asemenea date pentru stabilirea situației sale personale. Aceeași valoare ar putea să o aibă și pseudonimul care nu face altceva decât să completeze numele, precum și datele cu caracter personal.

Solicitarea instituirii acestei măsuri aparține procurorului, judecătotului sau unei persoane îndreptățite.

Cererea reprezintă, practic, singura condiție procedurală de admisibilitate a protecției în lumina Codului de procedură penală. Ea are o dublă semnificație, și anume aceea că nu poate fi concepută protecția, în oricare din formele ei, în absența consimțământului explicit, indiferent de forma pe care o îmbracă (orală sau scrisă) a celui interesat și că legea noastră recunoaște, în interesul apărării sociale, dar și acela al acuzatului, dreptul martorului de a refuza să depună mărturie în proces.

Datele și identitatea martorului se consemenează într-un proces-verbal care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmării penale ori, după caz, la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maximă siguranță. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea , precum și de cel care a dispus măsura (art. 86¹ alin. 3 din C. proc. pen).

Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiții de strictă confidențialitate (art. 86¹ alin. 4 din C. proc. pen.).

În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanță sau, după caz, instanța, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecție a martorului.

Declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului, precum și declarația martorului dată în cursul judecății și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și președintele completului de judecată, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Mijloacele suplimentare de probă care trebuiesc luate în considerare includ alte declarații și probe indirecte, cum sunt procesele verbale de cercetare la fața locului, probele materiale sau concluziile expertului care pot fi atacate de inclupat.

Având în vedere faptul că acest mod de audiere derogă de la procedura standard de audiere a martorului, consacrând posibilitatea utilizării martorului anonim, s-a impus condiția de veridicitate a folosirii declarațiilor martorilor sub o altă identitate numai în completare cu alte probe. Este o condiție fireacă dacă se ține cont de restricționarea anumitor drepturi procesuale ale inculpatului sau învinuitului, de exemplu avocatul apărării nu poate avea acces la aceste date; este afectat principiul contradictorialității (la audierea unei martor pot pune întrebări toate părțile), al oralității.

O altă problemă referitoare la martorii anomini ține de imposibilitatea apărării de a contesta credibilitatea martorului. Aceste obstrucționări ale apărării în raport cu anonimatul martorului acuzării trebuie să fie suficient de bine echilibrate prin proceduri urmate de autoritățile judecătorești. Apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a verifica verosimilitatea, credibilitatea și necesitatea de păstrare a confidențialității martorului.

Trebuie să existe motive suficiente de păstrare a anonimatului, iar declarațiile anonime trebuie să reprezinte o măsură excepțională și strict necesară, iar dacă o măsură mai puțin restrictivă este de ajuns, trebuie aplicată acea măsură.

4.1.2. Modalități speciale de ascultarea a martorului (art.86² Cod procedură penală)

În situația în care viața, integritata corporală sau libertatea martorilor ar fi periclitată, dacă există mijloace tehnice corespunzătoare, procurorul sau, după caz, insanța poate admite ca martorul să fie ascultat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfășoară ședința de judecată, prin intermediul unei rețele de televiziune, cu imaginea și vocea distorsionată, astfel încât să nu poată fi recunoscut.

Este evident că ne aflăm, pentru prima dată, în sistemul nostru în fața unei proceduri ce se îndepărtează total de la procedura comună, fiind incompatibilă cu însăși obligația martorului de a se prezenta personal în fața organului judiciar care trebuie să-l audieze.

La solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în aceste condiții, la luarea declarației poate participa și un consilier de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, care are obligația de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat cunoștință în timpul audierii. Organul judiciar are obligația de a aduce la cunoștință martorului despre dreptul de a solicita audierea în prezența unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor.

Acest mod de audiere se poate realiza doar dacă procurorul sau instanța admite acest lucru. Luarea declarației martorului în această situație se face în prezența procurorului.

Așa cum am menționat mai sus martorul poate fi ascultat prin intermediul unei rețele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionate.

Utilizarea unei rețele speciale TV permite ca imaginea și vocea martorului să fie distorsionate astfel încât acestea să nu poată fi cunoscute sau recunoscute de către acuzat. Organizarea unei astfel de audieri presupun, în mod evident, o pregătire corespunzătoare a echipamentului tehnic utilizat, iar pentru cazurile în care persoanele care participă la audiere sunt prezente în aceeași locație, a măsurilor speciale pentru protecția fizică a martorului.

Deși textul nu prevede, se consideră că tehnologia utilizată va fi de natură a permite organelor judiciare accesul la imaginea și vocea reale ale martorilor, deoarece numai acuzatul nu trebuie să cunoască identitatea reală a martorului, pentru considerente care au stat la baza acestei măsuri, nu și organele judiciare.

În cursul judecății, părțile și apărătorii acestora pot adresa întrebări, în mod nemijlocit, martorului ascultat prin aceste modalității speciale. Întrebările se pun în ordinea prevăzută în art. 323 alin. 2 Cod de procedură penală și anume: partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, inculpat. Președintele completului respinge întrebările care nu sunt utile și concludente sau pot conduce la identificarea martorului.

Reflectând cerințele C.E.D.O cu privire la drepturile apărării de a contesta declarațiile și credibilitatea martorilor, art. 86² alin. 3¹ Cod de procedură penală permite părților și apărătorilor acestora formularea în mod nemijlocit a întrebărilor pe care le doresc, cu intervenția firească a președintelui completului de judecată în cazul în care acestea ar fi de natură să conducă la identificarea martorului.

Textul acestui aliniat nu permite, utilizarea acestei metode și în cursul urmării penale. În cazul în care ar putea avea loc o astfel de audiere în cursul urmării penale, mai ales pentru situațiile în care se anticipează dificultăți majore în prezentarea ulterioară a martorului la organele judiciare, ar fi mult simplificată analiza instanței învestite cu fondul cauzei cu privire la necesitatea și condițiile în care s-ar impune o nouă audiere a martorului respectiv. În același sens, pct. 17 din Recomandarea (2005) 9 privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției arată că înregistrările declarațiilor martorilor date în cursul urmăririi penale pot în mod eficient descuraja acțiunile potențial vătămătoare împotriva martorilor exercitate de grupul criminal organizat afectat de mărturia depusă.

Declarația martorului ascultat în aceste condiții se înregistrează prin mijloace tehnice video și audio și se redă integral în formă scrisă.

În cursul urmăririi penale, se întocmește un proces-verbal în care se redă cu exactitate declarația martorului și aceasta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de organul de urmărire penală și se depune la dosarul cauzei. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de acesta și va fi păstrată în dosarul depus la parchet, în loc special, într-un plic sigilat, în condiții de maximă siguranță.

În cursul judecății, declarația martorului va fi semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată. Declarația martorului, transcrisă, va fi semnată și de martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanță, în condiții de maximă siguranță.

Suportul pe care a fost înregistrată declarația martorului, în original, sigilat cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanței de judecată în fața căreia s-a făcut declarația, se păstrează într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maximă siguranță. Suportul care conține înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale va fi înaintat la terminarea urmăririi penale instanței competente, împreună cu dosarul cauzei, și va fi păstrat în aceleași condiții.

Martorilor audiați în aceste condiții le sunt aplicabile prevederile (art. 86² C. proc. pen.):

art. 78. Cod procedură penală, care definește noțiunea de martor;

Art. 85 Cod procedură penală, în baza căruia martorul depune jurămâtul că va spune adevărul și că nu va ascunde nimic din ceea ce știe. I se aduce la cunoștință faptul că dacă nu va spune adevărul săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă și se va consemna această mențiune în declarația scrisă. Pentru martorul minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu se cere depunerea jurământului, dar i se atrage atenția să spună adevărul;

Art. 86 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, intitulat Modul și limitele ascultării martorului. În acest sens, martorului i se aduce la cunoștință obiectul cauzei și i se arată care sunt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerându-i-se să declare tot ceea ce știe. După ce martorul a făcut declarații, i se pot pune întrebări cu privire la persoana părților, precum și în ce mod a luat la cunoștință despre cele declarate.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală aduce câteva lucruri noi în ceea ce privește obținerea declarațiilor martorilor. Astfel, în cazul în care pe teritoriul României se află o persoană ce trebuie să fie audiată în calitate de martor de către autoritățile judiciare ale unui stat străin, într-o cauză penală instrumentată în statul solicitant, aceasta poate solicita României efectuarea unei audieri prin videoconferință.

Declarația se ia fie direct de către autoritatea judiciară competentă a statului petent, fie indirect, prin autorităților statului solicitat sub coordonarea și sub jurisdicția statului străin.

În funcție de complexitatea cauzei, dacă se impune luarea unor măsuri de protecție a martorului sau expertului, statele implicate colaborează în efectuarea unor activități specifice.

4.1.3. Protejarea deplasării martorului

Procurorul care efectueză sau supraveghează cercetarea penală sau, după caz, instanța poate dispune în temeiul art. 865 Cod procedură penală, ca organele de poliție să ia față de martorul amenințat măsuri de protecție. Acestea vizează protecția martorului în deplasările sale de la și către organele judiciare, precum și măsuri speciale de protejare a domiciliului ori reședinței martorului, atât pe timpul urmăririi penale, cât și al judecății.

Măsurile de protecție ce se iau de organele de poliție în baza dispoziției organului judiciar sunt:

Să supravegheze domiciliul sau reședința martorului

Această supraveghere se poate realiza prin instalarea unui sistem de alarmă conectat la dispeceratul poliției sau printr-o supraveghere video. Supravegherea video se face numai cu acordul martorului. Măsura de supraveghere trebuie să asigure depistarea oricărei stări de pericol în privința martorului și realizarea unei intervenții rapide și eficace pentru înlăturarea pericolului. Potrivit art. 24 din Regulamentul de aplicare a Legii 682/2002 măsurile de protecție ce presupun supravegheerea sau paza domiciliului se execută de regulă de către personalul specializat din cadrul inspectoratului județean de poliție sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Să-i asigure o reședință temporară supravegheată

Martorul este mutat pentru o perioadă de timp într-o altă locație de preferat care să aparțină poliției sau proprietarul să accepte supravegherea locației.

Să-l însoțească la sediul parchetului sau al instanței și înapoi la domiciliu sau reședință

Această măsură de protecție se realizează prin participarea efectivelor de poliție la însoțirea martorului în vederea asigurării unei protecții fizice sporite și descurajarea acțiunilor violente din partea eventualilor agresori. Efectivele vor fi dotate cu mijloace adecvate de intervenție și descurajare, iar când situația impune se vor utiliza forțele de intervenție specială ale poliției.

În Regulamentul de aplicare a Legii privind protecția martorilor se arată ca protejarea deplasărilor martorilor se realizează de Oficiul Național pentru Protecția Martorilor prin personal propriu. Dacă Oficiul nu dispune de mijloace suficiente, protejarea deplasărilor martorilor la și de la organele judiciare se realizează în colaborare cu structurile specializate centrale sau locale ale Poliției Române.

Măsurile privind protejarea deplasărilor martorului vor fi ridicate de procuror sau, după caz, de instanță, când se constată că pericolul care a impus luarea măsurilor a încetat.

4.1.4 Protecția martorului aflat în stare de reținere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deținere

Această măsură este inspirată de utilizarea destul de frecventă în unele sisteme juridice a detenției ca unic mijloc de a împiedica o presiune asupra martorilor sau a victimelor.

Protecția martorului aflat în stare de reținere, arestare preventivă sau în executarea unei pedepse privative de libertate, în colaborare cu organele care administrează locurile de deținere, ca măsură extraprocedurală vizează acea categorie de martori care se încadrează în prevederile art. 2 lit. a, punctul 3, din Legea privind protecția martorilor, și anume „ se află în cursul executării unei pedepse privative de libertate și prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le furnizează, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave sau la prevenirea producerii ori recuperării unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvârșirea infracțiunii”.

De asemenea, această măsură de protecție se referă și la persoana care are calitatea de inculpat într-o altă cauză și se află în arest preventiv ca urmare a măsurii reținerii sau a măsurii arestării preventive.

Măsurile de protecție față de această categorie de persoane presupun o bună colaborare între Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, administratorul locului de deținere și după caz, procuror sau judecător.

Activitatea de protecție a martorilor aflați în sistemul penitenciar sunt reglementate de Ordinul Ministrului Justiției nr. 301 din ianuarie 2006, care prin prisma responsabilităților ce revin Ministerului Justiției în calitate de administrator al locului de deținere își aduce aportul la aplicarea în cele mai bune condiții a măsurilor de protecție și asistență față de martorii sau colaboratorii justiției introduși în programul de protecție, aflați într-unul dintre penitenciarele din România.

Măsurile specifice de protecție întreprinse în mediul penitenciar se referă la:

Cazarea martorului

Martorul protejat va fi cazat pe cât posibil individual, separat de celelalte categorii de dețiunți sau cu acordul său scris poate să fi cazat și cu alte categorii de persoane deținute. În acest sens Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor ia măsuri pentru organizarea și amenajarea unor camere speciale în cadrul unităților de penitenciare, pentru a se asigura protecția persoanelor arestate sau deținute, incluse în Program.

Regimul de detenție

Regimul de detenție al acestor pesoane se stabilește printr-un regulament special, elaborat de Administrația Națională a Penitenciarelor cu consultarea Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, aprobat prin ordin al ministrului justiției, urmărindu-se cu prioritate separarea martorilor protejați de ceilalți deținuți.

Escortatea martorului

Această activitate impusă de prezentarea martorului protejat la diferite instituții sau unități, cum ar fi prezentarea la instanța de judecată cu ocazia diferitelor termene de judecată în cauză, se va executa numai după anunțarea prealabilă a Oficiului Național pentru Protecția Martorilor.

Folosirea la muncă a martorului protejat

Martorul protejat care dorește să presteze o muncă, în baza consimtământului scris, va fi repartizat, de regulă, la punctele de lucru din interiorul locului de deținere. Aceste puncte de lucru trebuie să fie caracterizate prin aceea că permit repartizarea unui număr redus de deținuți și oferă suficiente obstacole fizice, pentru siguranța și protecția martorului protejat.

Învoirea martorului protejat

Pentru o bună conduită sau ca urmare a eforturilor depuse pentru reintegrarea socială ori pentru rezolvarea unor situații grave familiale, martorul protejat poate beneficia ca recompensă de permisiunea de ieșire din penitenciar. Aceasta va fi acordată în condițiile legii și după consultarea prealabilă a Oficiului.

Schema de sprijin și Protocolul de protecție pentru martorii protejați care execută o pedeapsă privativă de libertate se întocmește de O.N.P.M, în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor.

Comandantul locului de deținere are obligația de a aduce de îndată la cunoștință O.N.P.M datele și informațiile pe care le deține cu privire la eventuali factori de risc pentru martorii protejați, incidentele survenite, situațiile personale deosebite sau orice alte date importante.

Comandantul locului de deținere asigură realizarea unei evidențe separate a cheltuielilor ocazionate cu protecția în locul de deținere a martorilor incluși în program. O.N.P.M va deconta lunar Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru luna precedentă, cheltuielile strict legate de desfășurarea programului.

În cazul martorilor protejați aflați în centrele de deținere și arestare preventivă aparținând Ministerului Administrației și Internelor vor fi întreprinse aceleași măsuri tactice de protecție ca și în cazul martorilor aflați în penitenciar, responsabilitățile revenind șefului unității și celor însărcinați cu această activitate.

4.1.5 Schimbarea domiciliului

Această măsură, înseamnă, în esență asigurarea unui nou domiciliu persoanei care a fost audiată sau care urmează să fie audiată în calitatea de martor în proces.

Atunci când starea de pericol în care se află martorul protejat atinge un nivel ridicat, când amenințările privind viața sau integritatea sa sunt pe cale să fie transpunse în aplicare, sau se obțin informații că martorul este vizat de acțiuni violente concrete din partea anumitor persoane, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, efectuează o analiză a nivelului de pericol în care se găsește persoana aflată în Programul de protecție pe baza datelor și informațiilor deținute și poate decide aplicarea măsurii schimbării domiciliului din punct de vedere al locației.

În momentul în care Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, în urma evaluarii situației de risc pentru securitatea martorului aflat în protecție, ajunge la concluzia că acesta nu mai poate locui la domiciliul sau reședința aleasă în mod liber, stabilește aplicarea măsurii de schimbare a domiciliului.

Martorul trebuie să își dea acordul scris pentru aplicarea acestei măsuri. Măsura schimbării domiciliului se comunică procurorului sau instanței care dispune aplicarea ei prin ordonanță sau încheiere.

Se discută cu martorul protejat, față de care urmează să se aplice această măsură, detaliile în legătură cu locația unde acesta urmează să fie mutat, care ar fi cerințele acestuia în ceea ce privește locuința, avându-se în vedere dacă martorul este mutat singur sau împreuna cu familia, urmărindu-se în principiu ca noile condiții de cazare să fie sensibil egale cu cele din care a plecat martorul.

În ceea ce privește locuința, aceasta va fi stabilită de O.N.M.P., în funcție de starea operativă din zonă și costurile ce trebuiesc suportate din bugetul Oficiului. Locuința poate fi cumpărată sau închiriată de către Oficiu. De regulă se optează pentru închirierea locuinței deoarece locația se poate schimba mai des fără pierderi financiare mari, aceste locații fiind folosite o singură dată pentru un singur martor. O locuință permanentă a Oficiului prezintă dezavantajul că ea nu poate fi folosită de mai multe ori pentru mai mulți martori, existând pericolul deconspirării. Toate cheltuielile derivate din mobilare, instalare, post telefonic, sistem de supraveghere, întreținere vor fi suportate din bugetul pentru programul de protecție.

Odată cu mutarea martorului, acestuia i se face un instructaj cu privire la modul de comportare pe timpul relocării. Martorului îi este interzis să divulge oricărei persoane noua adresă, să apeleze persoane de la telefoane care pot indica codul localității unde se află, să trimită scrisori sau alte mesaje din localitate pentru a nu fi identificată localitatea după ștampila oficiului poștal.

Măsura relocării poate fi aplicata în faza de cercetare, a derulării procesului, sau chiar după terminarea acestuia, durata ei fiind determinată de starea de pericol la care este expus martorul.

4.1.6 Schimbarea identității martorului

Cu toate că legea nu face nicio precizare se consideră că ea se referă, în special, la furnizarea documentelor necesare care să permită persoanei să ia o nouă identitate. Ea se întâlnește și în alte sisteme juridice, în care se constată că, din ce în ce mai mult, își face simțită prezența acei martori care, de teama unor represalii, doresc să-și păstreze anonimatul .

Schimbarea identității martorului protejat este o măsură extraprocedurală care se poate aplica martorilor aflați în program, atunci când aceștia se găsesc într-o stare de pericol deosebit și prin această măsură se urmărește ca martorul să nu poată fi descoperit de către cei interesați, ca el să-și desfășoare o viață relativ normală, fără a se face vreo legătură între el ca posesor al unei noi identității și persoana care a compărut ca martor în proces.

Trebuie făcută distincția între schimbarea identității martorului și protecția datelor de identitate. Schimbarea identitații martorului, este o măsură extraprocedurală, prin aceasta martorul capătă noi date de identitate și documente în baza acestor noi date, folosindu-se de noua identitate în probleme extraprocedurale, iar prin protecția datelor de identitate martorul este audiat sub o altă identiate de către procuror sau judecător fiind o măsură procedurală, martorului nefiindu-i eliberate documente de identitate. Prima măsură de protecție este folosită pentru protecția martorului în afara procesului penal, iar cea de-a doua este folosită în cursul procedurii judiciare penale.

Măsura schimbării identității se aplică atunci când martorul a fost identificat de către cei care îi pot pune viața în pericol, când aceștia îi cunosc identitatea reală sau când probabilitatea identificării este foarte mare. Schimbarea identității se aplică și membrilor de familie a martorului aflat în programul de protecție.

Această măsură este complementară cu măsura schimbării domiciliului, reprezentând un nivel sporit de protecție.

Procedurile de schimbare a domiciliului și identitații, precum și procedurile de emitere a noilor documente de indentitate, respectiv a altor documente ale persoanei care a devenit martor protejat, se stabilesc prin ordin al ministrului Administrației și Internelor sau după caz al miniștrilor de resort. Organul central de specialitate al administrației publice în domeniul evidenței persoanelor desemnează un reprezentant căruia îi revine responsabilitatea desfășurării în bune condiții a activității de emitere a noilor documente de identitate pentru martorul protejat .

4.1.7 Schimbarea înfătișării martorului protejat

Față de martorul aflat în programul de protecție se poate dispune aplicarea măsurii schimbării înfătișării. Această măsură de protecție se poate aplica pe o perioadă temporară sau definitiv.

Schimbarea trăsăturii fizionomice a martorului protejat se poate aplica în vederea împiedicării recunoașterii acestuia de către persoanele care au intenția de a-l amenința sau intimida.

Modificarea trăsăturilor fizionomice se poate aplica prin utilizarea unor tehnici de make-up, prin folosirea perucilor, a mustăților sau bărbiilor false, ochelari de soare sau vedere, care aplicate martorului au scopul de a disimula prezența reală a acestuia în diferite locuri. Schimbarea înfățișării martorului pe o perioadă relativ mai lungă se poate realiza prin aplicarea unor tunsori, vopsirea părului, lăsarea bărbii sau a mustății, folosirea unor lentile de contact pentru vedere.

Dacă situația o impune, iar schimbarea înfățișării este necesară pentru o perioadă mai lungă de timp în vederea asigurării protecției martorului se poate apela la chirurgia plastică cu acordul martorului protejat. Paleta oferita astăzi de chirurgia plastică este atât de variată încât se poate realize o schimbare de fizionomie deosebită. Astfel, se pot face liftinguri faciale care pot întinerii trăsăturile feței, se poate modifica forma nasului, urechilor, buzelor și pleoapelor, pot fi scoase anumite semne particulare de pe față cum ar fi alunițele, pot fi făcute inserții de păr.

Cheltuielile determinate de aplicarea acestor măsuri sunt suportate de către Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, din fondurile alocate pentru programele de protecție.

4.2 Măsuri de asistență

Portivit dispozițiilor art. 12 alin.3 din Legea 682 din 2002, măsurile de asistență ce pot fi prevăzute în schema de sprijin sunt:

reinserția în alt mediu social;

recalificarea profesională;

schimbarea sau asigurarea locului de muncă;

asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă;

4.2.1 Reinserția în alt mediu social

Reinserția sociala reprezintă refacerea funcționalității sociale a individului, iar mediul social este spațiul în care individul ca actor social, interacționaeză cu alte sisteme sociale și se manifestă cu personalitate. Deci “reinserția martorului în alt mediu social” nu poate fi redusă sub nicio formă la măsura mutării lui într-un alt mediu social, ci însumează suma tututor măsurilor de asistență necesare intrării lui într-un nou sistem de interacțiuni sociale (de plidă, alți vecini, alți colegi de serviciu, alte raporturi sociale, generate de noua calificare sau noul loc de muncă, alt statut social etc) .

O primă serie de probleme pe care martorul ar putea să și le pună cu ocazia reinserției în noul mediu social în care a fost relocat, ar proveni din obținerea unor venituri necesare traiului său și al familiei sale. În acest sens Oficiul are datoria să-l sprijine pe martor și să-l consilieze în găsirea unui loc de muncă pentru sine sau ceilalți membrii ai familiei, acordarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă, recalificarea profesională.

În cazul în care martorul are copii, aceștia vor fi consiliați și sprijiniți prin a fi înscriși la unitățile de învățământ compatibile.

Condițiile de viață ale martorului relocat și ale familiei sale, trebuie să fie în principiu asemănătoare cu cele existente înaintea relocării martorului, pentru a ușura reintegrarea în noul mediu social.

Această măsură de reintegrare socială într-un alt mediu social este mai pregnantă în cazul martorilor relocați pe teritoriul altor state și în cazul relocării martorilor din programele de protecție ale altor state pe teritoriul României. În aceste cazuri avem de-a face cu o dezrădăcinare socială radicală. Pot exista bariere de limbă, cultură, greutatea găsirii unui loc de muncă, reșcolarizarea copiilor, contactul cu autoritățile statului gazda, legistație etc. Pentru rezolvarea acestor probleme în baza cooperării celor două structuri de protecție ale martorului, cea a statului solicitat și cea a statului solicitant, unitatea de protecție pe teritoriul căreia este relocat martorul se va ocupa de implementarea acestei măsuri și acordarea sprijinului necesar reintegrării sociale a acestuia.

Reinserția martorului în alt mediu social îsi găsește utilitatea doar dacă este o premisă consistentă a scoaterii persoanei de sub incidența riscului efectiv sau prezumativ la care își expune viața, integritatea corporală sau libertatea.

Aplicarea strategiei stabilite de Oficiul privind protecția martorilor se va face în colaborare cu autoritățile publice locale și centrale care au responsabilități în acest sens.

4.2.2 Recalificarea profesioanlă

În cazul martorilor aflați în programe de protecție, atunci când datorită pregătirii profesionale, a studiilor precare, a unei profesii care nu mai este căutată pe piața muncii, nu se poate găsi o soluție pentru asigurarea unui loc de muncă în concordanță cu pregătirea martorului, se pot întreprinde măsuri de recalificare profesională.

Recalificarea profesioanală a martorului într-o meserie sau într-un domeniu care are căutare pe piața muncii, poate conduce la găsirea cu ușurință a unui loc de muncă compatibil cu cerințele martorului.

Pentru a identifica capacitățile martorului de a urma un curs de recalificare, la nivelul Oficiului se va realiza un proces de evaluare care va ține cont de vârsta, pregătirea școlară, calificări profesionale, cursuri de absolvire, alte meserii practicate ocazional, anumite deprinderi sau abilități, eventual profesii în care martorul crede că se poate descurca, profesii compatibile cu cea în care a lucrat martorul.

După ce a fost realizată evaluarea generală a martorului în vederea stabilirii unui domeniu în care acesta se poate recalifica, Oficiul Național pentru Protecția Martorilor în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, care are obligația legală de a sprijini programele de protecție a martorilor, vor lua măsuri pentru participarea martorului la diferite programe de recalificare profesională sau cursuri de pregătire.

Costurile derivate din absolvirea acestor cursuri vor fi suportate de către Oficiu, din fondurile destinate pentru programele de protecție a martorilor.

Recalificarea profesională, ca măsură de asistența, trebuie să aibă la bază pe de o parte principiul libertății de a munci, care presupune dreptul la alegerea profesiei, a meseriei, a activității și locului de muncă, iar pe de altă parte obligația statului de a se ocupa de asigurarea unei profesii (garantarea dreptului de a-și alege profesia și de a-și alege liber locul de muncă).

4.2.3 Schimbarea sau asigurarea locului de muncă

Față de martorii aflați în Programul de protecție se poate dispune în baza art. 12 alin. 3 lit. c din Legea 682/2002, fie schimbarea locului de muncă, fie asigurarea unui loc de muncă, în funcție de situația în care se află martorul protejat și de pregătirea profesională pe care o are.

În această situație se pot afla martorii aflați în Programul de protecție ca urmare a faptului că până la intrarea în Program, cu toate că aveau o pregătire profesională bună nu au reușit să-și găsească un loc de muncă din motive variate sau ca urmare a aplicării măsurii relocării martorului acesta a rămas fără locul de muncă deținut până la implementarea acestei măsuri.

Fiind o măsură de asistență prevăzută de legea protecției martorului, Oficiuliui îi revine ca obligație să întreprindă toate diligențele pentru a-i găsi un loc de muncă persoanei aflate în Program. În acest sens în schema de sprijin vor fi detaliate măsurile ce vor fi întreprinse de O.N.P.M, pentru identificarea și obținerea de către martorul protejat a unui loc de muncă, domeniile în care poate fi identificat noul loc de muncă, pe cât posibil similar celui sau celor în care martorul protejat și-a desfășurat activitatea, precum și condițiile în care martorul poate refuza locul de muncă identificat de O.N.P.M.

Înaintea punerii în aplicare a acestei măsuri, persoana de legătură din cadrul Oficiului desemnat cu implementarea măsurilor din schema de sprijin, realizează un interviu cu martorul pe tema pregătirii sale profesionale și stabilesc domeniile în care acesta ar putea fi încadrat, raportate la pregătirea profesională și studiile absolvite.

După ce au fost identificate domeniile în care martorul ar putea desfășura o activitate, Oficiul în baza protocolului de colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale se adresează acesteia pentru acordarea de sprijin în vederea identificării posibilitaților concrete pentru a găsi un loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională.

O.N.P.M. acordă asistență martorului în privința interviurilor pentru angajare sau a concursurilor la care acesta se prezintă în vederea încadrării în muncă prin furnizarea documentelor necesare.

Până la schimbarea sau găsirea unui loc de muncă, martorul protejat poate fi susținut din fondurile O.N.P.M.

4.2.4 Asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă

Uneori martorii aflați într-un Program de protecție traversează situații dificile din punct de vedere financiar. Se poate întâmpla ca martorul protejat, fie datorită unor fenomene economico-sociale specifice economiei de piață (șomaj, concediere), fie datorită unor măsuri de protecție, cum ar fi relocarea acestuia într-o altă localitate, să întâmpine probleme financiare pentru o anumită perioadă de timp.

În acest context legiuitorul, a prevăzut în cuprinsul legii, asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă. Regulamentul prevede că venitul lunar care se asigură prin Program trebuie să satisfacă nevoile de existență ale martorului protejat și ale membrilor săi de familie. Cuantumul venitului lunar care urmează a fi asigurat prin Program și perioada în care martorul beneficiază de această măsură de asistență se stabilesc, pentru fiecare caz, în Protocolul de protecție, cu încadrare în bugetul aprobat de O.N.P.M..

Așa cum rezultă din Lege, această măsură are un caracter temporar ea având aplicabilitate până la găsirea unui loc de muncă.

Cuantumul acestui venit nu este stipulat în lege, dar, ca o politică desfășurată de O.N.P.M. pentru a determina martorul față de care se aplică această măsura să fie interesat să desfașoare o activitate care să îi asigure un câstig mai mare, acest sprijin financiar este de regulă venitul minim pe economie.

Unii autori consideră că această măsură nu este satisfăcătoare deoarece în cazul martorului protejat scopul oricărei măsuri de asistență este, în esență, același: “reinserția în alt mediu social”, care presupune, sub acest aspect, asigurarea unui venit egal sau aproape egal cu cel avut anterior, pentru ca mediul în care este relocat să fie similar. Această interpretare este firească dacă ținem cont de art. 6 din Legea 682 care prevede că propunerea de includere în Program trebuie să cuprindă printre altele, “date referitoare la situația financiară a martorului”. Aceasta înseamnă că salariul anterior al martorului protejat va reprezenta principalul element de care se ține seama în fixarea venitului la care este obligat statul, prin O.N.P.M. până la găsirea unui loc de muncă.

Periodic această măsură va fi analizată de către Oficiu, iar în cazul în care martorul protejat dă dovadă de rea-credință în preocuparea găsiriii unui loc de muncă, măsura poate fi suspendată. Această măsură încetează în momentul în care martorul a reușit să obțină un serviciu care să îi asigure posibilitatea întreținerii.

Cap. 5 Protecția martorilor în lumina legislațiilor unor state comunitare și extracomunitare

Activitatea de protecție a martorilor se desfășoară în multe state de către unități specializate în protecția martorilor, de către unități de protecție a persoanei sau de unități de investigații acoperite.

Deși se cunosc puține date despre natura și obietivul activităților de intimidare a martorilor, acest fenomen este cunoscut în multe țări ale lumii, fiind localizat și tipic pentru domeniul crimei organizate. Amploarea pe care au căpătat-o acțiunile de intimidare a martorilor, necesitatea înfăptuirii justiției au determinat luarea de măsuri, adoptarea de acte normative, crearea de instituții, al căror obiectiv principal este reprimarea activității infracționale prin protejarea persoanelor care dețin date cu privire la fapte penale grave și care contribuie la aflarea adevărului.

5.1 Sistemul de protecție din S.U.A

În Statele Unite ale Americii, plecându-se de la amploarea intimidării martorilor și de la impactul enorm pe care acesta îl avea asupra soluționării unor cauze penale importante, a fost adoptat în anul 1970 Actul de Control al Crimei Organizate, care a pus bazele Programului Federal de Protecție, cunoscut astăzi sub denumirea de Actul de Reformă al Protecției Martorilor din anul 1984 (“Witness Security Refrom Act”), care reprezintă izvorul programelor de protecție din întreaga lume. Acest act extinde domeniul de aplicație al Programului federal de protecție a martorilor (The Federal Witness Security Program – WITSEC) la următoarele cazuri: crimă organizată la nivel federal; cauzele de trafic de droguri, tot la nivel federal; alte infracțiuni grave comise la nivel federal, pentru care un martor este chemat să depună mărturie și devine obiectul unor acte de răzbunare prin violență sau amenințare cu violență; orice infracțiune comisă la nivel statal, similare celor prezentate mai sus; anumite procese civile sau administrative în care, datorită mărturiei depuse, siguranța persoanelor este pusă în pericol.

În lumina acestui act, stabilirea categoriilor de persoane ce vor fi admise în program se face după următoarele criterii: a) condamnarea inculpatului împotriva căruia sunt aduse acuzațiile, prin mărturia depusă, să fie de o asemenea semnificație încât să justifice o mai bună administrare a justiției; b) să existe indicii temeinice, din care să rezulte că viața martorului îi este sau îi va fi pusă în pericol ca urmare a mărturiei sale; c) martorul să ofere o mărturie unică și deosebit de importantă; d) importanța mărturiei să depășească riscul producerii unui pericol public. Includerea în program obligă Guvernul Statelor Unite la asumarea unui angajament ca pe toată durată vieții martorului să-i fie asigurată acestuia protecția necesară. Martorilor și membrilor de familie a acestora le este acordată, în mod legal o identitate nouă, ceea ce presupune înregistrări privind numele, prenumele, data și locul nașterii, permisul de conducere, dacă este cazul. Totodată, martorilor li se acordă sprijin în ceea ce privește angajarea într-o altă localitate și li se asigură lor și familiilor lor o locuință temporară, cheltuielile necesare traiului, îngrijire medicală și control psihiatric, gratuit, până li se va stabili domiciliul permanent într-o altă jurisdicție.

O altă lege cu relevanță în domeniul protecției martorilor este Legea din 1982 privind protecția victimelor și martorilor care a fost adoptată pentru a intensifica și apăra rolul esențial al victimelor și martorilor în procesul penal și pentru a se asigura că Guvernul American face tot posibilul, în limita resurselor de care dispune, să asiste victimele și martorii în procesele penale, fără să încalce drepturile constituționale ale apărătorilor .

Legea privind protecția martorilor din 1982 împuternicește pe Procurorul General să asigure protecția și siguranța martorilor, prin schimbarea domiciliului martorilor implicați în procesele intentate unor persoane acuzate de ofense grave. Procurorul General poate, conform acestei legi: să întocmească documentația necesară care dă dreptul persoanei aflate în programul de protecție a martorilor să dobândească o nouă identitate; să asigure obținerea unei noi locuințe în beneficiul persoanei protejate; să asigure plata unei sume de bani, echivalentă cheltuielilor zilnice; să asigure persoanei în cauză obținerea unui loc de muncă; să furnizeze și alte servicii necesare acomodării persoanei respective cu noua lui identitate; să dezvăluie sau să refuze dezvăluirea adresei sau identității persoanei aflate sub protecție.

Persoana care, fără autorizația Procurorului General, dezvăluie cu bună știința orice informație legată de persoana aflată sub protecție, va primi o amendă de 5000$ și/ sau cinci ani de detenție.

În Codul Statelor Unite ( United State Code), protecția și relocalizarea martorilor este reglementată în secțiunea 3521 din cadrul capitolului 224 intitulat Protecția Martorilor din Partea a doua denumită

( Procedură penală) din Titlul 18 Crime and criminal procedure. Din conținutul acestei reglementări, rezultă că Procurorului General al Statelor Unite (The Attorney General) îi revine sarcina de a angaja luarea măsurilor de protecție a unui martor sau potențial martor al Guvernului Federal sau al Guvernului unui stat, dacă apreciază că este posibil să se comită o infracțiune ce implică acte de violență îndreptate împotriva martorului, precum și a membrilor familiei sau persoanelor apropiate acestuia, dacă acestor persoane le este pusă viața în pericol din cauza participării martorului la procedura judiciară.

În vederea asigurării protecției, Procurorul General împreună cu persoana respectivă, ce urmează a fi protejată, vor încheia, în prealabil, o convenție, care cuprinde: anagajametul persoanei ca, în calitate de martor nu de potențial martor, să depună mărturie și să ofere informațiile necesare oricărui organ răspunzător; angajamentul persoanei de a nu comite nicio infracțiune; de a lua toate măsurile de precauție necesare pentru a preveni detectarea de către alte persoane a demersurilor făcute pentru protecția ei; de a se supune oricărei obligații legale impuse și sentințelor civile pronunțate; angajamentul persoanei de a colabora cu toate organele responsabile și cu toți ofițeri angajați ai Guvernului însărcinați cu asigurarea protecției; angajamentul persoanei de a face o declarație solemnă cu privire la toate obligațiile legale, incluzând și obligațiile referitoare la custodia copiilor; angajamentul persoanei de a face cunoscute toate responsabilitățile sale legate de eliberarea de sub supraveghere sau pe “cuvânt de onoare”, iar dacă persoana este eliberată, conform dreptului statului, să fie de acord să se supună unei supravegheri federale; angajamnetul persoanei să aducă la cunoștintă oficialilor răspunzători de program, orice activitate întreprinsă și orice schimbare de adresă. Convenția mai poate cuprinde prevederi referitoare la protecția efectivă pe care Procurorul General o va acorda persoanei respective și la măsurile ce trebuie luate în cazul încălcării convenției, precum și la posibilitate persoanei căreia i se asigură protecție de a depune plângeri în legătură cu modul de respectare a programului.

În mod excepțional, dacă Procurorul general constată că pericolul în care se află persoana căreia urmează să i se asigure protecție este iminent, poate oferi persoanei respective o protecție temporară, fără a mai fie nevoie să fie depuse informațiile referitoare la pertineța includerii în program și fără a încheia convenția cerută de prevederile legale. În această situație, Procurorul General va obține informațiile necesare și va încheia convenția după declanșarea procedurii de asigurare a protecției efective.

În același act normativ întâlnim o aplicație particulară a instituției protecției martorilor în secțiunea 3505 care se referă la “Drepturile victimelor și a martorilor minori”. Astfel, ca o derogare de la procedura obișnuită, minorii beneficiază de o procedură specială de depunere a mărturiei. În aces sens sunt reglementate două alternative la mărturia depusă direct în sala de judecată și anume: a) depunerea mărturiei printr-un sistem de televiziune bidirecțional cu circuit închis; b) înregistrarea video a depunerii mărturiei. Aceste două alternative se diferențiază prin aceea că dacă, prima se referă la o mărturie depusă în direct, cea de-a doua are în vedere o înregistrare a mărturiei utilizată ulterior ca probă în procesul penal .

În ceea ce privește instituția care se ocupă cu protecția martorilor aceasta este U.S.Marshal Service, care se afla în subordinea Ministerului Justiției, fiind o poliție federală. U.S.Marshal este cea mai veche unitate de urmărire penală din S.U.A. În cadrul ei se află o subunitate de protecție a martorilor care are o vechime de peste 30 de ani , aceasta având un buget propriu și o administrație proprie. În această unitate lucrează 160 de ofițeri și circa 40 de forțe administrative. S.U.A este împărțită în districte și în fiecare district este un lucrător. Ofițeri sunt sprijiniți de deputy, poliție judecătorească care își are sediul la judecătoriile locale și care acordă sprijin. Sunt 3500 de deputys dar ei au sarcini multiple cum ar fi: paza tribunalelor, aducerea martorilor.

Judecătorul, serviciul de investigații și procuroul solicită preluarea unui martor în programul de protecție unei comisii din cadrul Ministerul de Justiție, care se pronunță asupra măsurii. Când decizia este favorabilă, martorul este dus într-un centru necunoscut nimănui, decât subunității de protecție. Aici martorul este pregătit pentru intrarea în program, pregătire ce durează între 3 și 5 zile. În această perioadă martorului, i se ia un interviu biografic, este analizat medical și psihologic, i se clarifică drepturile și obligațiile sale, este pregătit pentru noua viață.

Martorul este sprijin financiar dar nu mai mult de 18 luni, când se așteaptă ca acesta să-și găsească un loc de muncă. Sprijinul financiar acordat martorului este echivalent cu venitul mediu în S.U.A. Având în vedere întinderea mare a teritoriului S.U.A relocările se fac în interioar, dar și pe teritoriul Canadei și mai rar în Europa.

5.2 Sistemul de protecție din Germania

Poliția și autoritățile judiciare au elaborat un “Program de protecție a martorilor” care este aplicabil martorilor care se află în pericol. În mod corespunzător există agenții pentru protecția martorilor cu experiență în această activitate, îndrumări comune ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Justiției care prevăd mai multe detalii și reglementează modalitățile de aplicare a prevederilor legale. Anual în Germania, circa 650 de persoane sunt cuprinse în Programul de protecție a martorilor. În Germania martorii anonimi nu sunt acceptați în cauze care cauzează daune indivizilor, ci doar în cazuri serioase de crimă organizată.

Dispoziții privind protecția martorilor regăsim în Codul de procedură penală german, Legea germană privind protecția martorilor în cadrul audierilor de procedură penală și pentru îmbunătățirea condiției victimei din 1998, precum și în Legea poliției privind protecția martorilor.

Prevederile pentru protejarea martorilor în procesele penale în curs permit organelor de cercetare penală și celor judiciare să adopte diferite metode, acestea depinzând de gravitatea amenințării pentru martor și de nevoia unei nivel specific al intensității protecției. Conform prevederilor Codului de procedură german, oricărui martor i se poate admite, de către persoana care conduce audierea, să declare doar ocupația sau locul de muncă, sau o altă adresă unde poate fi trimisă citația, dacă există temeri că, altfel, persoana respectivă sau alta ar putea fi amenințate cu privire la orice inters legitim. De asemenea se poate încuviința ca persoana în cauză să nu dea informații cu privire la locul unde poate fi găsită .

În ceea ce privește identitatea unui martor aceasta poate fi ținută secretă dacă există temeiuri să se creadă că dezvăluirea acesteia ar fi de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau libertatea martorului sau a altei persoane. Documentele și datele privind identitatea martorului sunt păstrate la biroul procurorului, cu alte cuvinte nu sunt transmise inițial instanței, și, în acestă periodă nu se poate realiza nicio inspectare a acestor documente. Aceste documente nu sunt adăugate la dosar decât atunci când amenințarea a încetat să mai existe.

Prevederile Codului de procedură penală aduc îmbunătățiri protecției martorilor în sensul că poate fi numit un avocat din oficiu pentru martor, pe cheltuiala statului, în cazul în care acesta nu-și poate exercita drepturile în persoană în timpul audierii. În cazul infracțiunilor grave sau infracțiunilor comise în domeniul economic sau de către un grup organizat, numirea unui astfel de reprezentant legal este o regulă (secțiunea nr. 68 lit. b).

Conform art. 168 lit. e din C.pr.proc. german, dacă se constată existența unui pericol grav și iminent la adresa martorului în situația audierii sale în prezența celorlalți participanți în proces, pericol ce nu poate fi înlăturat altfel, judecătorul va dispune audierea separată a martorului, audiere ce va fi transminsă audio-video, în acest caz. Acest articol este completat de dispozițiile art. 247 lit. a care prevede că dacă se constată existența unui pericol grav și iminent la adresa persoanei martorului în situația audierii sale în prezența celorlalți participanți la dezbaterea principală, pericol ce nu poate fi înlăturat nici prin îndepărtarea acuzatului din sala de judecată, nici prin excluderea publicității, instanța poate dispune audierea martorului într-un alt loc decât în sala de judecată. O asemenea măsură poate fi dispusă numai atunci când audierea unui martor, expert sau coacuzat poate fi înlocuită prin citirea protocolului în care este consemnată audierea sa judecătorească anterioară, dacă prezența martorului, expertului, coacuzatului în dezbaterea principală este împiedicată pe o perioadă îndelungată și nedeterminată din cauza unei boli, infirmități sau a unui obstacol ce nu poate fi înlăturat, ori dacă prezența martorului, expertului sau coacuzatului, ținând seama de importanța declarației, este împiedicată de distanța foarte mare față de locul în care se desfășoară procesul și procurorul, apărătorul și acuzatul sunt de acord cu aceasta, atâta timp cât acest lucru este necesar pentru aflarea adevărului ( art. 251 C.proc. pen. german).

Hotărârea irevocabilă, în temeiul art. 247 lit. a, deci nesusceptibilă de recurs, se materializează într-o încheiere și presupune două condiții cumulative: existanța unui pericol grav și iminent pentru martor în cazul audierii sale în cadrul dezbaterii principale, existența unui caz de impiedicare dintre cele pevăzute în art. 251, menționat mai sus.

Protecția prevăzută de Codul de procedură este eficientă doar pe durata procesului penal, dar și în afară procedurii sau pentru perioada de timp următoare. Totuși, pericolul la care poate fi expus martorul se poate menține și după ce procesul s-a încheiat. În timpul procedurii penale și după aceea, sunt aplicabile de asemenea prevederile legale preventive pentru asigurarea protecție martorilor, respectiv cele cuprinse în Legea Poliție .

Măsurile de protecție astfel aplicabile pot fi:

îngrijirea psihologică a martorului și consiliere comportamentală;

martorului i se asigură protecția poliției pentru o perioadă de timp mai lungă, cu alte cuvinte supravegherea și escortarea de către ofițeri de poliție care lucrează la vedere sau sub acoperire;

martorului i se asigură o nouă identitate, o nouă locuință, un nou loc de muncă;

martorul primește asistență și sprijin financiar pentru o perioada determinată pentru a-și “construi” o nouă viață, în mod special, chiar o nouă profesie.

5.3 Sistemul de protecție din Franța, Canada, Italia

În Franța, dispoziții privind protecția martorului găsim în Codul de procedură penală în Cartea IV- “Despre câteva proceduri speciale, Titlu XXI, art. 706-56 – art. 706-63.

În accepțiunea franceză, martor este persoana care, fără a avea o calitate procesuală în cauză, prin informațiile și datele cu caracter determinant pe care le deține, contribuie la aflarea adevărului în cauze privind infracțiuni grave. Aceste persoane pot, cu autorizarea Procurorului Republicii sau a judecătorului de instrucție, să declare ca domiciliu adresa comisariatului sau a Brigăzii de Jandarmerie.

În cazul unei infracțiuni de crimă sau unui delict care se pedepsește cu închisoarea mai mare de 3 ani, orice audiere a martorilor aflați în stare de pericol se face sub o altă identitate decât cea reala. Starea de pericol este situația în care se află martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia a caror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată, ca urmare a datelor și informațiilor furnizate organelor judiciare sau declarațiilor date.

Judecătorul specializat pe soluționarea cererilor de punere în libertate și arest provizoriu sesizat printr-o cerere motivată de Procurorul Republicii sau de judecătorul de instrucție poate, printr-o decizie motivată, să autorizeze ca declarațiile acestor persoane să fie primite fără ca identitatea lor să fie dezvăluită. Această decizie nu este susceptibilă de recurs, judecătorul care a luat decizia putând el insuși să audieze martorii.

În procesul-verbal de audiere de martori nu apare identitatea și nici semnătura acestora. Identitatea și adresa martorilor sunt înscrise într-un alt proces-verbal care este pus într-un dosar distinct de dosarul cauzei.

Așadar în Franța este reglementată sever mărturia anonimă prin art.706-58 din Codul de procedură penală care prevede următoarele condiții: infractorul trebuie să fie pasibil de o pedeapsă de cel puțin 3 ani de închisoare, aducerea persoanei trebuie să fie susceptibilă să pună grav în primejdie viața sa sau integritatea fizică a sa sau a membrilor familiei sale, judecătorul specializat să ia decizie asupra cererii motivate din partea parchetului sau a judecătorului de instrucție.

Persoana cercetată poate cere să fie confruntată cu un martor anonim, situație în care avocatul interoghează martorul a carei voce va fi redată cu un timbru distorsionat. În nicio circumstanță, identitatea și adresa martorilor care beneficiază de anonimat nu pot fi dezvăluite. Dezvăluirea identității sau adresei unui martor care beneficiază de anonimat constituie infracțiune și se pedepsește cu 5 ani închisoare și 75.000 euro amendă. Totuși, nicio condamnare nu poate fi pronunțată pe baza declarațiilor primite de la martorii a căror identitate nu este dezvăluită.

Colaboratorii justiției sunt persoanele care au participat la activități criminale și acceptă să coopereze cu autoritățile judiciare sau polițienești, obținând diverse avantaje în schimbul colaborării lor. Această colaborare poate îmbrăca mai multe forme: furnizarea de informații susceptibile de a împiedica realizarea unei infracțiuni planificate sau facilitarea identificării autorului unei infracțiuni deja realizate. În contrapartidă, delincventul poate să obțină abandonarea urmăririi de către ministerul public sau o reducere a pedepsei. Pentru asigurarea securitătii sale, colaboratorul poate face obiectul unei protecții polițienești și mai poate beneficia de măsuri destinate să îi asigure reinserția în societate. În cazuri de necesitate, aceste persoane au posibilitatea de a li se acorda “o identitate de împrumut”. Ca și în cazul martorului protejat, nu poate fi pronunțată nicio condamnare pe baza declarațiilor colaboratorilor justiției.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns să admită că mărturia anonimă poate fonda baza unei condamnări. Acest lucru se poate face în următoarele conditii: mărturia anonimă să nu fie decât un element de probă subsidiară, martorul să fie interogat de un judecător care să îi cunoască identitatea, apărarea să fi putut interoga martorul chiar și prin intermediul unui sistem ce garantează anonimatul acestuia.

În Canada, sediul materiei se află în Legea nr. 15/1996 privind protecția martorilor. Programul de protecție a martorilor este coordonat de către un comisar; acesta primește propunerile de includere în program, desemnează beneficiarii programului de protecție și determină întinderea protecției acordate.

Includerea unei persoane în program se poate realiza numai dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții: persoana să se afle în stare de pericol, să facă obiectul unei recomandări din partea organelor abilitate sau a unui tribunal penal intenațional, să furnizeze informații despre antecedentele sale, să încheie împreună cu comisarul un acord de stabilire a obligațiilor ce revin fiecărei părțti (obligația comisarului de a întocmi o schemă de sprijin pentru fiecare martor protejat, care să cuprindă măsuri de protecție și de asistență, precum și obigația de a implementa aceste măsuri; obligațiile martorului protejat: să furnizeze informațiile și datele pe care le deține, cu caracter determinant în aflarea adevărului în cauză; să se abțină de la orice activitate care l-ar pune în pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a programului).

Comisarul poate, în situații de urgență, să includă în programul de protecție, pe o perioadă de maximum 24 de zile, o persoană căreia nu i s-a încheiat un acord de protecție. Pentru a desemna beneficiarul de program comisarul ține cont de următorii factori: natura riscului atras pentru securitatea martorului, pericolul rezultat pentru colectivitate în urma admiterii sale în program, rolul său în anchetă, valoarea datelor și informațiilor furnizate de acesta, precum și caracterul determinant al acestora în aflarea adevărului, capacitatea de a se adapta programului, etc.

Legea prevede că este interzisă divulgarea cu bună știință, direct sau indirect, de informații despre martori, despre adresa unui vechi sau actual beneficiar sau schimbarea datelor de identitate a acestora. Comisarul poate dezvălui informațiile de mai sus în următoarele situatii: există consimțământul beneficiarului, interesul public o cere, mai ales pentru prevenirea săvârșirii unei infractiuni grave, pentru securitatea și siguranța națională, martorul protejat comite o infracțiune gravă, au fost deja dezvăluite aceste informații, dezvăluirea lor este esențială pentru stabilirea vinovăției unei persoane în cadrul urmăririi unui criminal. Dezvăluirea, cu intenție, a datelor de identitate a martorului protejat, fără a exista vreunul dintre cazurile anterior prezentate, se pedepsește cu amendă maximum 50.000 $ și 5 ani închisoare sau numai cu una din aceste pedepse. Dezvăluirea datelor de identitate ale martorului protejat, fără intenție, se pedepsește cu amendă 5.000 $ și 2 ani închisoare sau doar cu una din aceste pedepse.

În Italia există un serviciu central de protecție a martorilor, subordonat Ministerului de Interne, compus din aproximativ 1000 de anagajați, iar la nivelul provinciilor există subservicii. Protecția martorilor în Italia are un buget estimat la 100 milioane de euro. În programe de protecție se găsesc aproximativ 1000 de martori și 4000 de membrii ai familiilor acestora. Pentru aceste persoane au fost închiriate peste 2000 de locuințe.

Martorii nenominalizați nu pot fi admiși în Italia, acordându-se o mare valoare confruntării persoanale între acuzat și martor, considerându-se că manifestările non-verbale ale martorului pot releva autenticitatea sau netemeinicia mărturiei sale. În astfel de cazuri acuzatul are posibilitatea să adreseze direct întrebări martorului în timpul unui proces, dar martorul nu trebuie să-și declare numele sau adresa. Judecătorul este singurul informat în legătură cu identitatea martorului. Adeseori este utilizată o formă de deghizare pentru a-l împiedica pe acuzat să-l recunoscă pe martor. În alte cazuri chiar este împiedicat contactul vizual între martor și acuzat.

Având în vedere faptul că includerea într-un Program de protecție duce la o totală ruptură cu viața normală a martorului și a rudelor sale, programele de protecție a martorilor se utilizază, de obicei, în cazurile cu infracțiuni grave, apartenență la mafie, terorism, trafic de ființe umane și de droguri. De asemenea o altă categorie de infracțiuni pentru care protecția martorilor este utilizată frecvent este aceea a crimelor grave și cu violență, mai ales în cazul în care suspectul cunoaște deja victima și martorul.

Criteriile esențiale pentru admiterea într-un program de protecție sunt următoarele:

martorul este implicat într-o cauză în care este vorba să fie trimise în judecată persoane susceptibile de comiterea unor infracțiuni grave;

martorul sau rudele sale apropiate sunt în pericol grav în legătură cu respectiva cauză;

martorul își afirmă în mod voluntar dorința de a fi inclusă în Program;

persoana este potrivită pentru a putea participa la Programul de protecție.

Participarea din proprie voință la Program are semnificația că măsurile adoptate nu vor putea impune niciun fel de restricții asupra libertății individuale peste cele necesare în interesul siguranței personale ori în interesul bunei desfășurări a procesului penal în care mărturia este necesară. Participarea voluntară este importantă, deoarece martorul nu trebuie doar să se supună măsurilor, ci să sprijine activ toate acțiunile întreprinse pentru asigurarea securității și să prevină orice pericol pentru integritatea și persoana sa. Aceasta nu înseamnă ca martorii nu pot fi ținuți în detenție.

Ca procedură de preluare în protecție, serviciul de investigații solicită preluare în program adresându-se unei comisii formată din: un judecător, un secretar de stat de la ministerul de interne, un procuror și un reprezentant de la protecția martorilor. Această comisie își dă votul pentru admiterea sau nu în program. Un martor preluat în program trebuie să declare tot ceea ce știe în legătură cu fapta sau persoana în maxim 6 luni. După 6 luni declarațiile sale nu mai sunt luate în considerare.

La preluarea persoanei în program se încheie o convenție, o înțelegere, un acord în care sunt incluse drepturile și obligațiile părților. Atât martorul care dorește să fie inclus în Program cât și rudele sale adulte care doresc să-l însoțească sunt obligațe să completeze în întregime formularele necesare și să le semneze. Din motive de securitate aceștia nu primesc o copie după Protocol.

Programele de protecție nu sunt destinate pentru minorii sau tinerii adulți a căror sănătate a fost afectată de situația de martor sau victimă a unor infracțiuni serioase. Chiar dacă aceștia s-ar simți amenințați și de aceea ar putea necesita asistență psihiatrică sau ajutor financiar, această categorie nu face parte din grupul țintă al oficiilor de protecție, ci mai degrabă al schemelor de sprijin pentru asistența acordată victimelor. Singurele excepții de la această regulă sunt cazurile în care există pericol concret pentru o astfel de persoană în situația în care ar depune mărturie în instanță, iar mărturia este esențială pentru succesul urmăririi penale a infractorului.

Schema de protecție a martorului poate include măsuri care merg de la supravegherea sistematică a reședinței individuale până la completa relocare și, dacă este necesar, îngrijire și sprijin personal intensiv.

Mai ales în timpul procedurii de admitere, este considerat important să poată exista un control asupra martorului, din motive de securitate și pentru că acesta poate avea contacte și cu alți martori sau suspecți. Aceste contacte subminează credibilitatea martorului. Mai mult, este o practică să se asigure protecție fizică atunci când martorul trebuie să se prezinte la instanță.

În cele mai multe cazuri martorul este mutat din locul unde obișnuia să locuiască și este relocat, eventual împreună cu rudele apropiate, într-un loc unde nu este ușor de recunoscut. Adeseori un martor protejat este relocat de mai multe ori, datorită faptului că acesta sau rudele sale fac o greșeală ce ar putea duce la un risc sporit de securitate. Uneori, una din rude dorește să părăsească Programul și să se întoarcă în mediul inițial.

Se adoptă și în această țară, ca și în alte state, măsuri menite a împiedica descoperirea martorilor protejați care s-ar putea realiza prin întrebări adresate instituțiilor oficiale, cum ar fi evidența populației, cărți de telefon și servicii informatice, înmatriculări auto. De obicei protejarea se face prin marcarea înregistrărilor pe numele martorilor drept “secret”, ceea ce conduce la refuzul de a răspunde la astfel de întrebări adresate de persoane neautorizate.

Protecția martorilor garantează același standard de viața martorului ca până la intrarea în program. Când martorul este un funcționar sau are o funcție în stat, el primește garanția serviciului pe toată durată programului de protecție. În cazul relocării serviciul de protecție îi cumpără fosta locuință și îi pune la dispoziție o altă locuință cel puțin la fel de bună.

În mod uzual un martor protejat primește o alocație lunară atâta vreme cât nu poate să-și asigure un venit propriu în mod regulat. Uneori Oficiul pentru protecția martorilor încearcă să ajute un participant să-și găsească un loc de muncă sau acționează ca mediator între un participant la Program și un potențial angajator. Totuși, datorită mediului infracțional din care provin mulți dintre martori, Oficiul nu va acorda, sau furniza, referințe pentru cererile de angajare.

În practică, s-a constatat că mulți dintre participanți au dificultăți în găsirea unui loc de muncă și rămân dependenți de alocațiile lunare acordate de Agenția de Protecție pentru o perioadă lungă de timp.

Subzistența economică nu are întotdeauna forma unei alocații lunare. Poate fi vorba și de o donație în baza căreia martorul protejat poate începe o nouă activitate pe cont propriu, cum ar fi o mică întreprindere. Această metodă este în mod frecvent utilizată în Italia, însă parțial, datorită faptului că mulți martori protejați au dificultăți în a-și găsi o slujbă obișnuită.

Evaluarea gradului de pericol pentru martor se realizează cel puțin o dată pe an. Numai atunci când pericolul s-a redus la minimum, participarea martorul la Program poate fi încheiată.

Schimbarea identității nu este prea des utilizată datorită faptului că necesită probleme de ordin legal și administrativ. O consecința a schimbării identității ar fi că persoana ar putea fi lipsită de dreptul constituțional de a vota sau de a fi ales. Alte probleme survin în aplicarea legislației familiei, cum ar fi cea privind divorțul, sau reglementări privind succesiunea.

Măsurile de protecție din cele mai multe cazuri din Italia sunt în mod obișnuit necesare pentru o perioadă mai mare de doi ani, durata medie de participare la Program a unui martor fiind de la trei la cinci ani.

Protecția martorilor este costisitoare; cea mai mare parte a cheltuielilor sunt ocazionate de: cheltuielile propriu-zise de protecție (mai ales salariile personalului), mutări, reședințe temporare, subzistența economică, locuințe și costuri medicale.

Cap. 6. Cooperarea internațională privind protecția martorilor

Protecția martorilor trebuie să existe în toate statele, aceasta reprezentând un instrument foarte puternic în combaterea crimei organizate și a terorismului, având în vedere natura închisă a acestor grupuri și dificultatea de a utiliza metodele de investigație tradiționale. În vederea evitării suprapunerii eforturilor și costurilor inutile, trebuie să se ia în considerare cea mai bună utilizare a rețelelor existente formată din organismele naționale, precum rețeaua Europol. În anul 1999 Europol a preluat sarcina de a face posibilă colaborarea dintre unitățile de protecție a martorilor.

Cooperarea internațională în domeniul protecției martorilor se impune pe zi ce trece ca un deziderent al unităților specializate în acest domeniu în vederea eficientizării metodelor de lucru pentru asigurarea unei protecții depline martorilor aflați în programe de protecție.

6.1. Cooperarea internațională privind martorii aflați în program între statele din Uniunea Europeană

Consiliul Europei solicită statelor membre să “pună la dispoziția martorilor cetățeni străini sistemele/programele naționale de protecție a martorilor prin încheierea de acorduri bilaterale și multilaterale”. De asemenea se solicită oferirea de ”asistență în schimbarea locului de trai al victimelor protejate peste hotare și asigurarea protecției lor”. Statele membre sunt rugate să faciliteze colaborarea între autoritățile din diferite state pentru protejarea persoanelor care colaborează cu justiția.

În cazul în care martorul se află într-o situație de risc, autoritatea din domeniul protecție martorilor poate solicita asistență altei țări pentru a-l proteja.

Solicitarea trebuie să cuprindă:

Descrierea cazului:

Informații privind stadiul investigației;

Statutul legal al martorului (victimă, coautor, complice, martor ocazional);

Posibile măsuri împotriva martorului în cazul în care acesta urmează să fie condamnat;

Informații privind cazul și posibilele obligații ale martorului în instanță.

Informații privind martorul protejat și dacă este cazul date despre rude sau persoane apropiate acestuia pentru care a fost solicitată protecția:

Curriculum vitae și alte date personale;

Cazier;

Cunoștințe și aptitudini;

Starea sănătății.

Informații despre persoanele sau organizația criminală care constitue posibila amenințare:

Datele privind persoanele sau organizația criminală, precum și natura relațiilor dintre martor și aceștia;

Potențialul de agresivitate al persoanelor sau organizației criminale, aria de răspândire geografică;

Natura pericolului:

Autoritatea în domeniul protecției martorilor care solicită unei țări acordarea de protecție va transmite un raport care să includă natura amenințărilor pe care le-a constatat poliția în timpul cercetărilor, eventualele acte de violență îndreptate deja împotriva martorului, precum și amenințările sau actele de violență îndreptate împotriva altor persoane care au legătură cu cazul.

Analiza stării de pericol:

Autoritatea care asigură protecția martorului va analiza în baza informațiilor primare gradul de pericol la care este expus martorul și va stabili locația care să îi asigure siguranța;

Când se solicită relocarea, persoana care urmează să fie relocată trebuie să fie deja inclusă în programul de protecție al țării solicitante;

Relocarea martorului protejat peste granițe ar trebui limitată la cazuri care prevăd săvârșirea de infracțiuni grave, cum ar fi crima organizată sau terorismul;

Măsuri și acțiuni de protecție:

Autoritatea din țara solicitantă trebuie să comunice țării solicitate, în funcție de informațiile pe care le deține, măsurile și acțiunile pe care consideră că ar trebui luate în țara solicitată pentru a proteja martorul, iar autoritatea solicitată va decide natura măsurilor și acțiunilor de protecție a martorului în cauză.

7. Durata acțiunii :

Perioada de acordare a protecției unui martor în solicitată va fi estimată de țara solicitantă;

Posibilitatea de întrerupere a acordării protecției unui martor în țara solicitată în anumite situații (cele care prevăd scoaterea din program) precum și întoarcerea martorului în solicitantă.

8. Schimb de informații:

Țara solicitantă este obligată să informeze în cel mai scurt timp solicitată despre apariția unor situații de pericol;

Solicitarea de acordare a măsurilor și acțiunilor de protecție va fi scrisă în limba țării solicitate;

Autoritatea în domeniul protecției martorilor din solicitată va desemna o persoană de contact cunoscătoare a limbii martorului protejat.

Măsurile destinate să stimuleze colaborarea internațională trebuie adoptate pentru a facilita examinarea martorilor și colaboratorilor justiției și pentru a permite implementarea programelor de protecție în regim transfrontalier.

În vederea îmbunătățirii cooperării în domeniul protecției martorilor ar trebui avute în vedere următoarele obiective:

Oferirea de sprijin în cazul relocării în străinătate a martorilor și a colaboratorilor justiției, precum și a persoanelor apropriate acestora și asigurarea protecției, în special în acele cazuri în care nu există alte soluții pentru protejarea lor;

Facilitarea și îmbunătățirea utilizării mijloacelor moderne de telecomunicații, de tip video-link;

Cooperarea și schimbul în domeniul bunelor practici prin utilizarea rețelelor existente de experți naționali;

Sprijinirea protecției martorilor în contextul cooperării internaționale a curților de justiție.

Sunt anumite situații în care relocarea unui martor pe teritoriul statului unde acesta a fost preluat într-un program de protecție este periculoasă pentru martorul respectiv, deoarece fie starea de pericol este ridicată, fie teritoriul statului respectiv este prea mic și nu se poate asigura conspirativitatea martorului. În asemenea situație singura măsură eficientă de protecție este relocarea martorului protejat pe teritoriul altui stat.

Etapele care trebuie urmate în cazul unei relocării internaționale:

Contactul dintre unitățile de protecție

Pentru a realiza o relocare internațională unitatea de protecție a martorului din statul solicitant contactează unitatea de protecție a martorului din statul pe teritoriul caruia dorește să-l reloce. Contactarea se realizează fie direct, atunci când lucrătorii de contact a celor două servicii se cunosc, sau pe diferite canale de cooperare (atașați de afaceri interne și ofițeri de legătură, Europol, Centrul Regional de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere SECI, Comitetele permanente ale U.E).

Majoritatea unităților de protecție din Europa preferă ca modalitate de contact, contactul direct deoarece este mai simplu, iar răspunsul este mai rapid decât în cazul procedurilor indirecte pe alte canale. Unitatea specializată a statului pe teritoriul căruia se intenționează să fie relocate martorul este întrebată dacă poate să sprijine o relocare pe teritoriul său și este relatat pe scurt fondul problemei în legătură cu cazul. De obicei relocările internaționale ale martorilor se fac pe bază de reciprocitate.

Solicitarea scrisă a cererii de relocare

În cazul în care unitatea solicitată dă un răspuns pozitiv, se trece la etapa solicitării informării în formă scrisă. Aceasta trebuie să cuprindă următoarele date: prezentarea cazului, despre ce anchetă este vorba, infracțiunile vizate de anchetă, stadiul cercetării, calitatea de martor în cauză, obligațiile juridice ale martorului față de sistemul judiciar al statului solicitant (dacă martorul ce urmează să fie relocat trebuie să mai depună mărturie sau se mai compară la diferite termene în instanță).

De asemenea se va întocmi un curriculum vitae în care se mentionează profesia, pregătirea școlară, pregătirea lingvistică, dacă are cunostințe speciale pentru angajarea lui în străinătate. Se transmit informații cu privire la starea de sănătate a martorului, dacă este bolnav se va specifica boala de care suferă, dacă martorul este infractor vor fi menționate antecedentele penale .

Sunt prezentate persoanele considerate a reprezenta pericol pentru martor, gruparea din care face parte persoana despre care martorul a făcut declarații; sunt indicate legăturile internaționale ale grupării sau dacă acesta are legături în statul unde urmează a fi relocat martorul, infracțiunile săvârșite de grupare, gradul de periculozitate al acesteia, ce tip de persoane ar putea acționa asupra martorului și în ce constă amenințarea martorului.

Prin furnizarea acestor informații, unitatea de protecție solicitată își formează o idee de ansamblu asupra martorului și asupra stării de pericol la care este supus acesta. În baza datelor primite, unitatea în cauză poate trage o concluzie în legătură cu posibilitatea de a se ocupa sau nu de caz, poate stabili măsurile ce trebuie luate și locul unde va fi cazat martorul în cazul acceptării. Dacă se consideră necesar pot fi solicitate date suplimentare despre martor sau gruparea care îl amenință.

Unitatea de protecție a martorilor solicitată analizează informațiile primite și întocmește un raport de evaluare cu privire la posibilitățile de preluare a măsurilor de protecție față de martorul ce urmează a fi relocat, raport ce va fi trimis unității de protecție solicitante, cu răspunsul privind posibilitatea de relocare.

c. Întâlnirea directă dintre reprezentanții unităților de protecție

Odata cu primirea acordului scris din partea unității de protecție solicitată, se realizează o întâlnire între cele două servicii de protecție a martorilor, discutându-se cazul respectiv în amănunt. Se vor menționa măsurile de protecție desfășurate până în prezent și se va discuta despre măsurile ce se doresc a fi aplicate martorului protejat ce urmează a fi relocat de către unitatea solicitată.

Partea solicitată va face o prognoză financiară a solicitărilor adresate, de exemplu costurile unui apartament sau a unei case, cheltuielile ce decurg din asigurările necesare cum ar fi cele medicale. Este necesară și o evaluare financiară a cheltuielilor zilnice și lunare necesare pentru întreținere (mâncare și îmbrăcăminte). În baza prognozei financiare pentru o lună sau pentru un an, serviciul de protecție solicitant, se pronunță asupra dimensiunilor date de cheltuielile determinate de relocare, dacă sunt sau nu suportabile de bugetul alocat.

Se pleacă de la ideea că aceste măsuri sunt temporare, iar când nu mai există pericol, martorul relocat se va întoarce în țara care l-a trimis. Totuși dacă martorul s-a integrat în țara în care a fost relocat, ar fi ilogic ca acesta să se întoarcă în țara de origine, pentru simplu fapt că starea de pericol a dispărut, atâta timp cât el nu dorește acest lucru. Această problemă trebuie lămurită cu unitatea care a relocate martorul pe teritoriul său.

Când nu mai există starea de pericol, unitatea de protecție solicitantă va trebui să anunțe unitatea solicitată.

d. Predarea și preluarea martorului între unitățile de protecție

Martorul protejat va fi adus în țara în care urmează a fi relocat de catre unitatea solicitantă după ce unitatea solicitată a îndeplinit toate condițiile privind șederea legală pe teritoriul său, întâlnirea fiind stabilită într-un loc determinat anterior. După preluarea martorului de către unitatea de protecție din statul unde acesta este relocat, acesta va fi condus la locația găsită de unitate, locație ce nu va fi cunoscută decât de unitatea solicitată. Odată martorul preluat, acestuia îi este interzis orice contact direct cu alte persoane din țara de origine, inclusiv cu lucrătorii unității de protecție din această țară. Legătura cu aceștia se va realiza doar prin intermediul lucrătorilor de la unitatea de protecție pe teritoriul căruia se află martorul relocat. Se folosește această metodă unică de comunicare pentru a nu fi deconspirată locația stabilită și pentru a nu se crea divergențe între cele două unități de protecție implicate.

Atunci când este nevoie ca martorul să meargă în țara în care se află în programul de protecție pentru probleme judiciare, cu ocazia întâlnirilor cu familia, atunci când se realizează întâlniri cu lucrătorii de protecție ai țării solicitante, sau martorul trebuie să plece din țară ca urmare a încheierii măsurii relocării, acesta este condus de la locație la locul de întâlnire stabilit unde este predat unității care a solicitat relocarea.

Principiile care stau la baza relocării

1. Martorul protejat nu va fi preluat într-un program de protecție al statului solicitat, deoarece el se află deja într-un program de protecție. Unitatea de protecție competentă pentru siguranță martorului este cea solicitantă. Rolul principal privind răspunderea față de securitatea martorului revine unității de protecție care a declanșat programul de protecție față de martor. Dacă martorul se află deja în programul de protecție al statului solicitant, statul solicitat nu mai poate face o evaluare a oportunității preluării într-un nou program, întrucât această analiză a fost deja făcută în statul solicitant.

2. Când un stat solicită preluarea în relocare a unui martor protejat altui stat, statul solicitat decide dacă acceptă sau nu relocarea pe teritoriul său. Nu se poate invoca faptul că un stat a acceptat un anumit număr de relocări din partea unui alt stat, iar acesta este obligat să-i accepte același număr de relocări.

3. In cazul relocării unui martor pe teritoriul altui stat, în condițiile în care martorul nu respectă întelegerile privind relocarea pe teritoriul statului respectiv, martorul trebuie să se întoarcă pe teritoriul statului solicitant.

4. Limba de adresare a solicitării de relocare internațională a unui martor, ca principiu, este limba statului solicitat, cu excepția cazului în care anterior s-a stabilit o altă limbă de corespondență.

5. În legătură cu costurile prilejuite de relocare, potrivit principiilor de lucru în Uniunea Europeană, dar care nu sunt reguli generale, acestea se împart între cele două unității implicate, după cum urmează:

unitatea de protecție a statului solicitant suportă cheltuielile martorului pentru cele necesare traiului (locuință, autoturism, hrană etc.) precum și cheltuielile măsurilor de siguranță cerute de statul solicitat;

unitatea de protecție a statului solicitat va suporta cheltuielile de personal implicat în aplicarea măsurilor de protecție și cele de suport tehnic (benzină, uzura autoturismelor unității etc.)

6.2 Statutul martorului în cadrul cooperării judiciare în materie penală

Plecând de la internaționalizarea fenomenului infracțional, de la interferența grupărilor criminale pe teritoriul mai multor state, de la caracterul transnațional al criminalității organizate, de la libera circulație a persoanelor și de la necesitatea combaterii criminalității transfrontaliere, s-a impus realizarea cooperării statelor pentru tragerea la răspundere a infractorilor.

Un rol important pentru tragerea la răspundere a infractorilor este și audierea martorilor. De multe ori se întâmplă ca aceștia să se afle pe teritoriul altui stat și pentru a putea beneficia de aportul lor la înfăptuirea justiției este necesară cooperarea internațională.

În România, cooperarea internațională este reglementată de Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această lege reglementează unitar diferite forme de cooperare și asistență judiciară în materie penală.

Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cuprinde reguli privind martorii în legătură cu audierea prin videoconferință, înfățișarea martorilor, neprezentarea martorului sau refuzul mărturiei, imunități, nivelul cheltuielilor, transferul martorilor aflați în stare de detenție.

Audierea prin videoconferință

În cazul în care o persoană se află pe teritoriul României și trebuie să fie audiată ca martor de către autoritățile judiciare ale unui stat străin și este inoportun pentru acea persoană să compară pe teritoriul acelui stat, statul străin poate solicita audierea prin videoconferință. O asemenea cerere poate să fie acceptată de către statul român dacă aceasta nu contravine principiilor sale fundamentale de drept și cu condiția existenței mijloacelor tehnice necesare unei asemenea audieri.

Cererea de audiere prin videoconferință trebuie să conțină, pe lângă informațiilor prevăzute de art. 19 din Legea 302, motivul pentru care nu este oportun ca martorul să fie prezent personal la audiere, precum și denumirea autorității și numele persoanei care va proceda la audiere. Martorul va fi citat potrivit legii române. Competente pentru aplicarea măsurilor de audiere prin videoconferință sunt curțile de apel, în cursul judecății, și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cursul urmăririi penale.

Audierea martorilor prin videoconferință se desfăsoară după următoarele reguli:

audierea are loc în prezența judecătorului sau procurorului român competent, asistat, după caz, de un interpret; acesta verifică identitatea martorului și este obligat să asigure respectarea principiilor fundamentele ale legii române;

autoritățile judiciare române și cele ale statului solicitant convin, după caz, asupra măsurilor de protecție a martorului. Când situația o impune, martorul va fi audiat cu voce și imaginea distorsionată pentru a nu fi recunoscut;

audierea se efectuează direct de către autoritatea judiciară competentă a statului solicitant sau sub coordonarea acesteia, potrivit legii sale interne;

martorul va fi asistat, după caz, de un interpret, potrivit legii române;

persoana chemată ca martor poate invoca dreptul de a nu depune mărturie, care îi este conferit fie de legea română, fie de legea statului solicitant.

Fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecția martorilor, judecătorul sau procurorul întocmește un proces-verbal în care sunt consemnate: data și locul audierii, datele de identificare ale martorului, mențiuni privind depunerea jurământului și condițiile tehnice ale videoconferinței. Acest proces-verbal va fi înaintat autorităților solicitante.

În ceea ce privește cheltuielile determinate de videoconferință, acestea vor fi decontate de statul solicitant, dacă statul roman nu a renunțat la ele.

Înfățișarea martorilor

Atunci când este necesară înfățișarea personală a martorului în fața autorităților judiciare solicitante, aceasta va face mențiuni în acest sens în cererea de înmânare a citației.

În cerere sau în citație se menționează cuantumul aproximativ al îndemnizațiilor precum și al cheltuielilor de călătorie și de ședere rambursabile. Autoritatea judiciară română care a dispus chemarea va putea solicita statului, prin cerere, acordarea unui avans martorului, rambursarea fiind efectuată din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

Dacă înfățișarea în persoană a unui martor este solicitată autorităților române de un stat străin, în cazul în care martorul declară că se va înfățișa personal, acesta poate solicita acordarea unui avans din cuantumul cheltuielilor de călătorie și ședere. Instanța va indica prin încheiere suma de bani solicitată de martor, unitatea bancară unde urmează să se consemneze suma de bani, consemnarea fiind făcută pe numele martorului, la dispoziția autorității judiciare române competente. Încheierea instanței, precum și declarația scrisă a martorului vor fi communicate statului solicitant.

Neprezentarea martorului și refuzul de a depune mărturie

Martorul care nu s-a prezentat în urma primirii citației de înfățișare a cărei comunicare a fost cerută nu va fi supus, chiar dacă citația va cuprinde un ordin categoric, niciunei sancțiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el va reveni din proprie inițiativă pe teritoriul statului român solicitant și dacă va fi din nou citat aici, în mod legal.

În cazul în care un martor care a dat curs citației și se prezință în fața unei autorității judiciare, refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei măsuri de restrângere în totalitate sau în parte a libertății sau împiedicat în alt mod să părăsească România, chiar dacă, potrivit legii române, un asemenea refuz ar constitui infracțiune sau ar putea atrage măsuri coercitive.

Imunității

Niciun martor, oricare ar fi cetățenia sa, care, în urma primirii unei citații, va consimți să se înfățișeze în fața autorităților judiciare al statului român solicitant nu va putea fi urmărit, reținut sau supus vreunei alte restricții de libertate pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat. Dacă în timpul procesului, martorul săvârșește o infracțiune în legătură cu mărturia sa (alta decât refuzul de a depune mărturie), se va lua în considerare faptul dacă interesele justiției nu ar fi mai bine protejate prin încredințarea urmăririi către statul solicitat. Aceste imunității încetează dacă martorul, având posibilitatea părăsirii teritoriul statului solicitant în termen de 15 zile consecutive după ce prezența sa nu mai este cerută de autorități va rămâne pe teritoriul acestui stat sau se va întoarce după ce îl va fi părăsit.

Transferul temporar al martorilor ce se află în stare de detenție

Martorii aflați în stare de detenție ce urmează a fi transferați temporar pe teritoriul statului solicitant, vor fi transferați pe teritoriul statului respectiv cu condiția reîntoarcerii sale în termenul indicat de către autoritatea judiciară solicitată și sub rezerva dispozițiilor referitoare la refuzul acestora de a depune mărturie.

Cererile adresate pentru audierea acestei categorii de martori sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Persoanei deținute i se aduce la cunostință cererea și i se solicită să declare dacă este sau nu de acord să fie transferat temporar pe teritoriul statului solicitant, pentru a fi audiat în calitate de martor. Acesta este audiat de instanță, în camera de consiliu, în prezența avocatului ales sau numit din oficiu, a procurorului și dacă este cazul a unui interpret. Declarația persoanei deținute este consemnată într-un proces verbal și este semnată de președintele completului de judecată, grefier și interpret.

Atunci când persoana deținută nu este de acord, instanța va dispune prin încheiere respingerea cererii, încheiere care este definitivă și se comunică în 48 de ore Ministerului Justiției.

Când persoana deținută consimte transferarea sa temporară, instanța verifică dacă sunt îndeplinite condițiile care nu ar împiedica transferul și se pronunță prin încheiere asupra cererii. Procurorul competent poate ataca cu recurs încheierea, în termen de 24 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Încheierea rămasă definitivă, se comunică în 24 de ore Ministerului Justiției și Ministerului Administrației și Internelor, pentru comunicarea deciziei statului solicitant în prima situație, iar în a doua pentru pregătirea escortei în vederea predării-primirii persoanei deținute. Predarea-primirea deținutului se va face sub escortă la un punct de frontieră și va fi informat Ministerul Justiției.

În cazul în care, pe timpul transferului, este tranzitat teritoriul altui stat, Ministerul Justiției va adresa o cerere în acest sens autorității judiciare centrale a acestui stat, cerere însoțită de toate documentele necesare. Persoana transferată rămâne în detenție pe teritoriul statului solicitant sau a celui de tranzit, în afară de cazul în care autoritatea judiciară română competentă nu cere punerea în libertate în condițiile Codului de procedură penală.

Transferarea temporară a unei persoane deținute poate fi refuzată atunci când:

prezența sa este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul României;

dacă prin transfer detenția persoanei este susceptibilă să se prelungească;

dacă există alte motive care se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant.

Articolul 179 al acestei legi, intitulat Protecția martorilor, stipulează că martorii audiați beneficiază, după caz, de protecție potrivit legislației în vigoare.

Cap. 7 Concluzii

Depunerea mărturiei în fața organelor judiciare, este înainte de toate, o datorie civică pentru fiecare persoană. Apariția criminalității organizate în societatea modernă a modificat considerabil condițiile în care trebuie respectată obligația cetățeanului de a depune mărturie.

În contextul anumitor tipuri de criminalitate, nu se poate ignora faptul că martorul se expune unor eventuale represalii din partea infractorului și a complicilor săi. Justiția penală, în acest caz trebuie să răspundă, nevoilor specifice martorului, a cărui declarație este crucială în aflarea adevărului.

Datoria de a depune mărturie implica acum și responsabilitatea statului de a garanta martorilor posibilitatea de a depune mărturie fără să fie supuși vreunui risc. Obligația legală a unui martor de a depune o mărturie într-un proces penal este corectă și echitabilă doar în situația în care persoana respectivă nu trebuie să se teamă de amenințări la adresa vieții sale atunci când îndeplinește această obligație.

Ca o consecința a dezvoltării criminalității organizate și a acțiunilor de combatere a acesteia, intimidările și violențele împotriva martorilor par să fie din ce în ce mai frecvente. Având în vedere importanța pe care o au declarațiile martorilor în procesul penal, faptul că pe baza acestor mărturii anumite persoane implicate în activități infracționale pot fi trase la răspunere penală, nu de puține ori au fost exercitate împotriva martorului, și în unele cazuri împotriva rudelor sau persoanelor apropiate martorului, o serie de presiuni, de la simple amenințări până la fapte de violență extremă, în scopul de a determina martorul să renunțe la depunerea mărturie sau de a-și schimba mărturia în favoarea persoanei incriminate.

Protecția martorilor reprezintă o cerință fundamentală ce trebuie garantată și transpusă în practică, fructificând drepturile și obligațiile pe care martorii le au pe de o parte și statul ca beneficiar al aportului martorilor în punerea în aplicare a politicilor sale penale, pe de alta parte. În vederea armonizării intereselor statului, și anume cel al aflării adevărului, descoperii autorilor de infracțiuni sau a infracțiunilor grave, și cel al eliminării sau limitării riscurilor la care sunt supuși martorii s-a creat instituția protecție și asistenței martorilor.

Asigurarea unei protecții eficiente a martorilor este indispensabilă pentru descoperirea și contracararea crimei organizate, protecția martorilor fiind o sarcină nu numai a autoritătilor judiciare și a poliției, ci și a societății în ansamblu, și în mod deosebit a tuturor organismlor statului care trebuie să accepte și să sprijine măsurile de protecție a martorilor implementate de justiție și poliție.

Formele agresive ale crimei organizate ca traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de arme, spălarea banilor, corupție, omor la comandă au determinat statele să ia măsuri concrete de luptă împotriva acestori grupări, printre acestea regăsindu-se și cele legate de asigurarea protecție martorilor.

Rolul pe care îl au martorii în desfășurarea procedurilor judiciare, precum și în tragerea la răspundere penală a infractorilor, a făcut ca protecția martorilor să constitue o preocupare constantă a organismelor europene și a statelor Europei. Au fost elaborate o serie de recomandări care să asigure un cadru de siguranță sporit martorilor, fiind stabilite măsuri procedurale și extraprocedurale de protecție menite să ducă la o mai buna înfăptuire a justiției. În acest sens, menționăm Recomandarea (1997)13 privind intimidarea martorilor și drepturile la apărare, precum și Recomandarea (2005)9 privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției, la nivelul Consiliului Europei, iar ca instrumente la nivelul U.E. Rezoluția privind protecția martorilor în combaterea criminalității organizate din 23 noimbrie 1995 precum și Rezoluția privind persoanele care cooperează la combaterea crimei organizate din 1996.

Ca expresie a importanței protecției martorilor în lupta împotriva grupărilor criminale organizate amintim Documentul de lucru al Comisiei Comunităților Europene privind fezabilitatea legislației U.E. în domeniul protecției martorilor și colaboratorilor justiției.

În țara noastră instituția protecției martorilor a apărut relativ târziu, problema protecției martorilor a fost reglementată pentru prima dată în art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002. Însă o reglementare specială a protecției martorilor ca și crearea organismului menit să pună în practică această protecție s-a realizat prin Legea 682/2002 privind protecția martorilor, care instituie un sistem de măsuri în vederea asigurării protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații sau date privind săvârșirea unor infracțiuni grave, pe care le-au furnizat sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare, și care au un rol determinant în soluționarea unor cauze penale. În acest fel, la drepturile procesuale recunoscute martorului în procesul penal, se adaugă un nou drept și anume dreptul martorului la protecție.

Oportunitatea apariției acestei legi în peisajul legislativ a fost impusă pe de o parte de necesitatea adoptării unor instrumente juridice eficiente în vederea probării activității infracționale în unele cauze complexe, iar pe de altă parte de dorința de aliniere a legislației țării noaste la standardele și exigențele europene.

Legea privind protecția martorilor asigură, așadar, armonizarea legislației interne în materie cu cea a statelor comunitare europene, amplificând mijloacele și mecanismele procedurale de prevenire și combatere a fenomenului criminalității.

Introducerea, în anul 2003, în cuprinsul Codului de procedură penală a unor măsuri de protecție cerute chiar de scopul procesului penal este de natură să sporească eficiența protecției, chiar dacă unele dintre acestea se regăsesc și în legea specială. Totodată, întrucât, în general, măsurile de protecție prevăzute de Legea 682/2002 au un caracter prea vag, fiind menținute la un anumite nivel de generalitate, Codul de procedură penală oferă ocazia explicării și detalierii acestora.

Observăm că România a adoptat sistemul mixt, legiuitorul român simțind nevoia ca alături de Programul de Protecție a martorilor introdus prin Legea nr. 282/2002, să reglementeze în Codul de procedură penală modalități specifice de protecție a martorilor în fața organelor judiciare, dând astfel substanță principiilor enunțate în legea specială.

Așadar, Legea privind protecția martorilor, împreună cu Codul de procedură penală, crează în țara noastră cadrul legal concret pentru asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață este amenințată ca urmare a deținerii unor informații cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave și cu caracter determinant în descoperirea infractorilor și soluționarea unor cauze deosebite din punct de vedere al pericolului social.

Implementarea acestui instrument nou în legislația și practica românească a fost de natură să impulsioneze rezolvarea unor cauze penale complexe, oferind organelor judiciare o pârghie și un instrument nou, capabil să ducă la deblocarea procedurilor clasice de tragere la răspundere penală a infractorilor, datorită intimidării martorilor.

Totodată, prin acest nou instument de combatere a crimei organizate se asigură o protecție și o asistență specializată a martorilor, ceea ce duce la o siguranță sporită a acestora față de agresiunile fizice sau psihice determinate de acțiunile infractorilor, protecția extinzându-se și asupra membrilor de familie, determinând martorul să coopereze cu organele judiciare în soluționarea unor cauze de o importanță deosebită.

Ca urmare a adoptării Legii 682/2002 și a intoducerii în Codul de procedură penală a unor dispoziții privind protecția martorilor ( 861- 865 ) România a început să folosească sistemul de protecție a martorilor în anchetele și procesele de crimă organizată, în special trafic de droguri sau de carne vie, astfel procurorii DIICOT au reușit să finalizeze cu succes dosare complexe în care au demonatat rețele internaționale de traficanți de droguri.

Primele dosare în care au fost folosiți martorii protejați au fost cel al Cartelului drogurilor de la Cluj, care a transportat stupefiante de peste o sută de milioane de dolari în Vest, și cel al clanului Clămparu. În dosarul drogurilor din aprilie 2003, cunoscut și sub denumirea „ Torino-Ticatti” inspirat din numele șefului cărăușilor Torino Vladimir Sfârlea și cel al cărăușului italian, Fabrizio Ticatti, principalii martori sub acoperire se numeau „Ioana Ionescu” și „Ion Ionescu”. În prezent doar ofițerul de legătură le cunoște noile nume și adresa. Ei vor rămâne în continuare ascunși mai ales că în aprilie 2010 urmează să fie eliberat Torino Sfârlea.

Desființarea clanului Clămparu sau anihilarea Cartelului de droguri de la Cluj sunt doar două dintre reușitele procurorilor, asigurate de mărturiile celor intrați în Programul de protecție a martorilor. Importanța instituției protecției martorilor rezidă din numarul capilor grupărilor de crimă organizată sau a altor persoane implicate în activități infracționale cu rezonanța socială care au fost condamnați ca urmare a informațiilor și datelor prețioase care au fost oferite martori.

Din anul 2003, anual intră 5-6 persoane în Programul pentru protecția martorilor, numărul acestora fiind în prezent de aproximativ 60, aceștia provenind din dosare importante cum ar fi: siguranța națională, corupție, crimă organizată, trafic de droguri, tafic de persoane.

Ca urmare a includerii în Programul de protecție a martorilor, martorii renunță la o parte din libertatea lor, întrucât ei nu au voie să vorbească sau să vadă cu multe persoane, să frecventeze anumite locuri publice sau persoane care i-ar putea deconspira , să ia legătura cu media. Includerea în Programul de protecție presupune o schimbare radicală în viața martorului și a celorlate persoane care beneficiază de protecție, mai ales când riscul la care sunt supuși impune luarea măsurii relocarii. Dacă în cazul mutării într-un oraș din România lucrurile par a fi mai simple, nu aceeași este situație în cazul relocării internaționale.

România, prin legislația adoptată, este parte la un schimb internațional de martori protejați, o practică des întâlnită în relațiile dintre state. Dispunerea geografică, populația numeroasă pentru această zonă europeană și costurile mai scăzute ca în alte țări de pe continent reprezintă câteva dintre atuurile țării noastre referitore la destinația finală a martorilor sub acoperire din alte state. În plus, diversitatea etnică a concetățenilor – germani, maghiari, ruși, turci, tătari – oferă posibilități sporite de integrare pentru cei relocați pe teritoriul țării noastre. Din aceste considerente România este solicitată în schimburile internaționale de persoane cu identitatea protejată.

Durata programului de protecție nu este determinată, statutul de martor protejat poate dura luni, ani sau chiar toată viața. Până în prezent nici un martor nu a fost scos din Program (anul 2008).

Au fost cazuri în care martorii au fost deconspirați. În acest sens menționăm dosarul „Cocaina pentru VIP-uri”, în care a fost anchetat Ion Țiriac Jr. Deconspirarea identității martorul a fost făcută chiar de procurorul Gheorghe Musaclu, fost șef DIICOT până în 2005, care a fost anchetat penal pentru acest lucru la sesizarea fostului ministru al justiției Monica Macovei, dar colegii săi din Parchetul General au decis neînceperea urmăririi penale.

Așadar, protecția martorilor este o măsură generală și complexă, cu caracter procedural și de politică penală prin care se urmărește creșterea eficienței acțiunilor de descoperire a infracțiunilor și o eficientizare a reacției sociale de reprimare a lor, în condiții de protecție și siguranță pentru persoanele implicate.

Bibliografie

Legislație internă și internațională:

Constituția României, adoptată în 1991, republicată în M. Of. Nr. 767/31 din octombrie 2003.

Codul de procedură penală al României.

Codul penal al României.

Proiectul Codului de procedură penală.

Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicata in M. Of. nr. 362 din 03.08.2000.

Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în M. Of. Nr. 305 din 08.05.2002.

Legea 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. Nr. 468 din 01.07.2003.

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, publicată în M. Of. Nr. 594 din 01.07.2004

Legea 682/2002 privind protecția martorilor, publicată în M. Of. Nr. 964 din 28.12.2002.

Legea 356/2006 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. 677 din 07.08.2006.

Ordonanța de Urgență a Guveernului nr. 42/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în M. Of. Nr. 244/11 din aprilie 2002.

Hotarârea Guvernului 760/2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a Legii 682/2002 privind protecția martorilor.

Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994.

Convenția Civilă privind Corupția de la Strasbourg adoptatată de Consiliul Europei, ratificată de România prin Legea 147/2002, publicată în M. Of. Nr. 260 din 18 aprilie 2002.

Decizia cadru a Consiliului Europei cu privire la protecția martorilor în cadrul combaterii criminalității internaționale din 23.11.2005.

Documentul de lucru al Comisiei Comunităților Europene privind fezabilitatea legislației U.E în domeniul protecției martorilor și colaboratorilor justiției, Bruxelles, 13.11.2007.

Hotărârea Consiliului Europei din 20 decembrie 1996 cu privire la persoanele care colaborează cu justiția în cadrul combaterii crimei organizate.

Rezoluția privind protecția martorilor în combaterea criminalității organizate din 23 noiembrie 1995.

Recomandarea Consiliului Europei (1997)13 privind intimidarea martorilor și drepturile la aparare.

Recomandarea Consiliului Europei (2005)9 privind protecția martorilor și colaboratorilor justiției.

Cursuri și tratate :

Antoniu George, Vlășceanu Adina, Barbu Alina – Codul de procedură penală: texte, jurisprudență, hotărâri C.E.DO, ediția a 2-a, Editura Hamagiu, București, 2008.

Bărăscu Adrian Augustin – Protecția martorilor-necesitate în combaterea marii criminalități, Editura Etna, București, 2007.

Bărăscu Adrian Augustin, Țical George Marius – Managemetul protecției martorilor, Editura Etna, București, 2007.

Bărăscu Adrian Augustin, Vasile Cătălin – Pașii spre programul de programul de protecția a martorilor, Editura Etna, București 2009.

Beccaria Cesare, Despre infracțiuni și pedepse, Editura Rosseti, București, 2001.

Botaș Radu, Ștețcu Petru, Gabor Miruna – Mijloacele de probă în procesul penal, Editura Concordia, Arad, 2005.

Doltu Ioan, Drăghici Vasile, Negip Mariana – Martorul în procesul penal, Editura Lumina Lex, București, 2004.

Jenică Arioan Țigănașu, Romațian Ciprian Raul, Costache Aurelian – Protecția martorilor, Editura Moroșan, București, 2003.

Jidovu Nicu – Drept procesual penal, Editura C.H.Beck, București, 2006.

Gorunescu Mirela – Drept penal, Parte specială, Editura Hamagiu, București, 2008.

Lorincz Anca-Lelia – Drept procesul penal, Editura Univesrul Juridic, București, 2008.

Neagu Ion – Drept procesual penal, Parte Generală, Editura Global Lex, București, 2007.

Theodoru Grigore – Tratat de drept procesul penal, Editura Hamagiu, București, 2007.

Volonciu Nicolae, Barbu Alina – Codul de procedură penală comentat, art. 62-135, Probele și mijloacele de probă, Editura Hamagiu, București 2007.

Articole din reviste de specialitate:

Buneci Petre – Martorul protejat, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2006.

Buneci Petre – Protecția martorilor, în Revista de Drept penal, nr. 2/2003.

Gorgăneanu Ion – Sugestii pentru o protecția judiciară a martorului în procesul penal, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2001.

Lascu Ioan – Protecția martorilor. Noutate de reglementare în legislația românească, în Revista Dreptul, nr. 7/2003.

Mihuț Elena Ana, Moca Demian – Ascultarea martorului protejat. Protecția datelor de identitate ale acestuia. Forța probantă a declarațiilor martorului protejat, în Revista Dreptul, nr. 6/2006.

Pătru Răzvan – Valorificarea depozițiilor martorilor a căror audierea nu a mai fost posibilă în cursul judecății, în Revista Dreptul, nr. 7/2007.

Romațian Ciprian Raul – Protecția martorilor – programe din Italia, Olanda și Germania, în Revista Dreptul, nr. 5/2004.

Țăndăreanu Loredana – Protecția martorilor în dreptul comunitar și în legislația altor state, în Revista Dreptul, nr. 11/2007.

Bibliografie

Legislație internă și internațională:

Constituția României, adoptată în 1991, republicată în M. Of. Nr. 767/31 din octombrie 2003.

Codul de procedură penală al României.

Codul penal al României.

Proiectul Codului de procedură penală.

Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicata in M. Of. nr. 362 din 03.08.2000.

Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, publicată în M. Of. Nr. 305 din 08.05.2002.

Legea 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. Nr. 468 din 01.07.2003.

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, publicată în M. Of. Nr. 594 din 01.07.2004

Legea 682/2002 privind protecția martorilor, publicată în M. Of. Nr. 964 din 28.12.2002.

Legea 356/2006 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în M. Of. 677 din 07.08.2006.

Ordonanța de Urgență a Guveernului nr. 42/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, publicată în M. Of. Nr. 244/11 din aprilie 2002.

Hotarârea Guvernului 760/2004 pentru aprobarea Regulamentului de aplicarea a Legii 682/2002 privind protecția martorilor.

Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea 30/1994, publicată în M.Of. nr. 135 din 31 mai 1994.

Convenția Civilă privind Corupția de la Strasbourg adoptatată de Consiliul Europei, ratificată de România prin Legea 147/2002, publicată în M. Of. Nr. 260 din 18 aprilie 2002.

Decizia cadru a Consiliului Europei cu privire la protecția martorilor în cadrul combaterii criminalității internaționale din 23.11.2005.

Documentul de lucru al Comisiei Comunităților Europene privind fezabilitatea legislației U.E în domeniul protecției martorilor și colaboratorilor justiției, Bruxelles, 13.11.2007.

Hotărârea Consiliului Europei din 20 decembrie 1996 cu privire la persoanele care colaborează cu justiția în cadrul combaterii crimei organizate.

Rezoluția privind protecția martorilor în combaterea criminalității organizate din 23 noiembrie 1995.

Recomandarea Consiliului Europei (1997)13 privind intimidarea martorilor și drepturile la aparare.

Recomandarea Consiliului Europei (2005)9 privind protecția martorilor și colaboratorilor justiției.

Cursuri și tratate :

Antoniu George, Vlășceanu Adina, Barbu Alina – Codul de procedură penală: texte, jurisprudență, hotărâri C.E.DO, ediția a 2-a, Editura Hamagiu, București, 2008.

Bărăscu Adrian Augustin – Protecția martorilor-necesitate în combaterea marii criminalități, Editura Etna, București, 2007.

Bărăscu Adrian Augustin, Țical George Marius – Managemetul protecției martorilor, Editura Etna, București, 2007.

Bărăscu Adrian Augustin, Vasile Cătălin – Pașii spre programul de programul de protecția a martorilor, Editura Etna, București 2009.

Beccaria Cesare, Despre infracțiuni și pedepse, Editura Rosseti, București, 2001.

Botaș Radu, Ștețcu Petru, Gabor Miruna – Mijloacele de probă în procesul penal, Editura Concordia, Arad, 2005.

Doltu Ioan, Drăghici Vasile, Negip Mariana – Martorul în procesul penal, Editura Lumina Lex, București, 2004.

Jenică Arioan Țigănașu, Romațian Ciprian Raul, Costache Aurelian – Protecția martorilor, Editura Moroșan, București, 2003.

Jidovu Nicu – Drept procesual penal, Editura C.H.Beck, București, 2006.

Gorunescu Mirela – Drept penal, Parte specială, Editura Hamagiu, București, 2008.

Lorincz Anca-Lelia – Drept procesul penal, Editura Univesrul Juridic, București, 2008.

Neagu Ion – Drept procesual penal, Parte Generală, Editura Global Lex, București, 2007.

Theodoru Grigore – Tratat de drept procesul penal, Editura Hamagiu, București, 2007.

Volonciu Nicolae, Barbu Alina – Codul de procedură penală comentat, art. 62-135, Probele și mijloacele de probă, Editura Hamagiu, București 2007.

Articole din reviste de specialitate:

Buneci Petre – Martorul protejat, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2006.

Buneci Petre – Protecția martorilor, în Revista de Drept penal, nr. 2/2003.

Gorgăneanu Ion – Sugestii pentru o protecția judiciară a martorului în procesul penal, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2001.

Lascu Ioan – Protecția martorilor. Noutate de reglementare în legislația românească, în Revista Dreptul, nr. 7/2003.

Mihuț Elena Ana, Moca Demian – Ascultarea martorului protejat. Protecția datelor de identitate ale acestuia. Forța probantă a declarațiilor martorului protejat, în Revista Dreptul, nr. 6/2006.

Pătru Răzvan – Valorificarea depozițiilor martorilor a căror audierea nu a mai fost posibilă în cursul judecății, în Revista Dreptul, nr. 7/2007.

Romațian Ciprian Raul – Protecția martorilor – programe din Italia, Olanda și Germania, în Revista Dreptul, nr. 5/2004.

Țăndăreanu Loredana – Protecția martorilor în dreptul comunitar și în legislația altor state, în Revista Dreptul, nr. 11/2007.