Declarația pentru conformitate asupra originalității operei științifice [303893]
Declarația pentru conformitate asupra originalității operei științifice
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………..
IMPORTANȚA CULTURII ………………………………………………….
CAPITOLUL 1. CADRUL NATURAL GEOGRAFIC
1.1. CARACTERISTICI GEOGRAFICE ALE TERENULUI …….
1.1.1. Istoricul zonei ………………………………………………………………………………….
1.1.2. Așezarea geografică …………………………………………………………………………
1.2. ORGANIZAREA TERITORIAL ADMINISTRATIVĂ
1.2.1. Infrastructura …………………………………………………………………………………
1.2.2. Elemente demografice și sociale ……………………………………………………….
1.3. CONDIȚIILE CLIMATICE ……………………………………………………
1.4. CONDIȚII PEDOLOGICE ȘI HIDROGRAFICE …………………..
1.4.1. Solurile ………………………………………………………………………………………….
1.4.2. Hidrografia zonei ……………………………………………………………………………
1.5. FLORA ȘI FAUNA SPONTANĂ ………………………………………………..
CAPITOLUL 2. CERINȚELE PRUNULUI FAȚĂ DE CONDIȚIILE DE MEDIU
2.1. ORIGINE, [anonimizat] …………………………
2.1.1. Originea prunului …………………………………………………………………………
2.1.2. Areal de cultură ……………………………………………………………………………
2.1.3. Istoric …………………………………………………………………………………………
2.2. PREZENTAREA PLANTEI
2.2.1. Particularități de creștere …………………………………………………………….
2.2.2. Caracteristici biologice ……………………………………………………………….
2.3. CICLUL DE VIAȚĂ AL PRUNULUI ……………………………………..
2.4. ANALIZA FACTORILOR ECOLOGICI ………………………………
2.4.1. Cerințe fată de lumină ………………………………………………………………..
2.4.2. Cerințe plantare prun față de apă ………………………………………………..
2.4.3. Cerințe plantare prun față de temperatură ……………………………………
2.4.4. Cerințele plantare prun față de sol ………………………………………………
2.5. ÎNMULȚIREA PRUNILOR ȘI OBȚINEREA MATERIALULUI SĂDITOR.
CAPITOLUL 3. ÎNFIINȚAREA PLANTATIEI ÎN CONDIȚII ECOLOGICE
3.1. OBIECTIVELE POMICULTURII BIOLOGICE ……..
3.2. ORIENTĂRI ȘI PERSPECTIVE ÎN POMICULTURA BIOLOGICĂ …
3.3. AMPLASAREA, [anonimizat] ..
3.3.1. Amplasarea ………………………………………………………………………….
3.3.2. Amenajarea terenului ……………………………………………………………
3.3.3. Situația cadastrală ………………………………………………………………..
3.4. ÎNFIINȚAREA PLANTAȚIEI ……………………………………………
3.4.1. Sistem de culturi……………………………………………………………..
3.4.2. Aplicarea îngrășămintelor……………………………………………………..
3.4.3. Irigarea……………………………………………………………………………….
3.5. ÎNTREȚINEREA PLANTAȚIEI TINERE ……………………………
3.5.1. Formarea și tăierea pomilor fructiferi ……………………………………
3.5.2. Tăierile de intreținere și fructificare ……………………………………..
3.5.3. Coroana naturală îmbunătățită …………………………………………….
3.6. PORTALTOI FOLOSIȚI ȘI SOIURI CULTIVATE …………….
3.6.1. Portaltoi prunului ………………………………………………………………
3.6.2. Soiuri cultivate ………………………………………………………………….
CAPITOLUL 4. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ BIOLOGICĂ A PRUNULUI ÎN LIVADĂ
4.1. TĂIERILE DE ÎNTREȚINERE ȘI RODIRE ……………………….
4.2. ÎNTREȚINEREA ȘI LUCRĂRILE SOLULUI ……………………..
4.3. FERTILIZAREA SOLULUI …………………………………………………
4.4. LUCRĂRI DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
4.5. RECOLTAREA ȘI AVANTAJUL CULTIVĂRII …………………..
4.6. SORTIMENTUL DE UTILAJE ……………………………………………
CONCLUZII …………………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….
Introducere
În țara noastră prunul întâlnește condiții pedoclimatice favorabile și se cultivă diferențiat, pe suprafețe considerabile. Valoarea alimentară și industrială a fructelor justifică interesul social – economic și modernizarea tehnologiilor de cultură și valorificare.
Importanța culturii acestei specii pomicole rezultă, în primul rând, din valoarea alimentară, industrială și terapeutică a fructelor.
Diversificarea mare a gamei de soiuri face ca această specie să asigure pentru consumatori, fructe în stare proaspătă pe o perioadă mare de timp, ce se eșalonează din luna iulie până la începutul lunii
octombrie.
În afara consumului în stare proaspătă, prunele se pretează și la industrializare, obținându-se dulcețuri, compoturi, gemuri, fructe deshidratate și băuturi alcoolice.
Creșterea producției și calității fructelor la prun, reprezintă obiective esențiale pentru cercetarea pomicolă și în mod deosebit pentru producătorii de fructe.
Fiecare verigă tehnologică își are ponderea sa în realizarea obiectivelor mai sus amintite, fiecare putându-se într-un fel cuantifica și justifica.
Diversificarea mare de specii și soiuri de prun, se caracterizează prin sensibilitatea variabilă la atacul agenților patogeni, fapt ce impune elaborarea unei tehnologii moderne, de combatere integrată.
Combaterea agenților patogeni este așadar, o verigă foarte importantă în lanțul tehnologic.
Efectul bolilor asupra longevității pomilor este foarte mare, iar producția de fructe poate fi redusă
anual, în proporție de 30-80%, în funcție de structura soiurilor, tehnologia de cultură, acțiunile fitosanitare și condițiile climatice.
Cunoștințe despre patogenii prunului, interacțiunea factorilor climatici și tehnologici cu principalele boli,
comportarea soiurilor față de agenții patogeni, combaterea integrată prin metode convenționale și neconvenționale.
Prunul este mult răspândit pe glob, în special în zonele temperate din emisfera nordică. Specia ocupă locul al XI-lea pe glob după mere, citrice, banane, piersici și ananas și locul al II-lea în zonele temperate după măr cu circa 1,7 milioane ha și o producție totală de circa 13,5 milioane tone.
Obiectivele generale ale pomiculturii sunt:
să aprovizioneze populația din belșug cu fructe proaspete, în tot parcursul anului;
să producă materie primă pentru industria alimentară, prelucratoare de fructe, asigurând în mod direct aprovizionarea oamenilor cu produse derivate din fructe;
să creeze o bază largă de export de fructe proaspete;
să constitue sporirea considerabilă a producției de nuci și de material lemnos de nuc pentru industria mobilieră fină.
Planul de perspectivă prevede o îmbogățire substanțială a sortimentelor, cu soiuri noi de mare reputație, importate din alte țări și cu altele create de amelioratorii noștrii.
Planul prevede ca în dezvoltarea pomiculturii să se pună accentul pe intensificarea culturilor, îndeosebi a celor de pomi pitici și semipitici. În acest scop este necesar ca organizarea teritoriului și amenajarea terenului în pantă, prin terasări sau alte sisteme să se facă astfel încât să fie posibilă mecanizarea lucrărilor de agrotehnică pomicolă, reținerea sau evacuarea apelor, de ploi și de zapadă, irigarea culturilor.
Trebuie să se dezvolte pe o etapă superioară și cercetarile științifice, să sporească numeric și să crească nivelul cadrelor de specialist în pomicultură și paralel cu aceasta să se continue calificarea în masă a lucrărilor.
Impotanța culturii
Prunul este o cultură de mare inters la nivelul Terrei, producția sa situându-se la peste 9000 mii t anual. Pentru multe țări, între care și România, cultura prunului prezintă o tradiție îndelungată și importanța ridicată (Bulgaria, China, Moldova, Ungaria etc.)
Prunul prezintă inportanță economică (rusticitate mare, producții mari, perioadă lungă de fructificare, diversitatea caracteristicilor, fructelor, posibilități largi de valorificare sub diferite forme, –etc.) și importanță alimentară. Fructele proaspete conțin între 7-18% zahăr. 0,16-2,3% aciditate, 0,15-1,5% taninuri, 0,2% lipide, 0.8% proteine, etc. (Consumer Nutrtion Center, 1982). Pe lângă acestea prunele mai conțin subtanțe minerale (Ca, Fe, P, Mg, K, Na, etc), vitamine (A, C, B6, Thiamină, Riboflavină, etc.).
Prunele au avut un rol extrem de important pentru zona subcarpatică din România, unde au constituit unul dintre principalele elemente de susținere economică, socială și alimentară pentru populația satelor
CAPITOLUL 1. Cadrul natural geografic
1.1.Caracteristici geografice ale terenului
Plantația de prun în care am efectuat studiul, este amplasată pe teritoriul satului Fântânele care aparține de orașul Săliște, județul Sibiu.
1.1.1. Istoricul zonei
Localitatea Fântânele (denumită Cacova până în 1964) face parte dintr-o zonă ce prezintă urme de viețuire umană încă din epoca pietrei ,dovada fiind descoperirile făcute la Fântânele, Boița, Tilișca (un ciocan perforat de piatră șlefuită, un topor de silex lustruit și găurit), care atestă existența unor populații de agricultori și păstori caracterizați deja printr-o viață sedentară dominată de domesticirea vitelor și primelor începuturi ale agriculturii.
Perioada migrațiilor a fost marcată ca pe întreaga suprafață a munțiilor Cindrel de retragerea populației de la poalele masiului la înalțimi mai mari unde în poienile realizate prin defrișare, multe din ele brăzdate de răzoare, populația și-a putut duce firul viețuirii în condiții mai bune.
Știri mai concrete despre localitatea studiată apar în secolul XIV când Fântânele (Cacova) împreună cu alte patru sate învecinate (Sibiel, Vale, Săliște, Galeș) și ulterior Tilișca, au format feuda Amnașului care a intrat în stăpânirea voievodului muntean Vlaicu, ca gest de prețuire din partea regelui Sigismund de Luxemburg.
Deși restrâns ca populație, satul s-a prezentat în toată această perioadă ca un element economic dinamic, cacovenii find vestiți prin cultivarea pamintului si cresterea animalelor.
O pagină de glorie ilustrată și azi în cadrul satului o constitue rezistența trupelor române din timpul primului război mondial când Fântânele a constituit teritoriul cel mai avansat ocupat de trupele române după trecerea prin defileul Oltului.
Perioada comunistă a însemnat și pentru cei din Fântânele ca și pentru majoritatea mărginenilor o restrângere drastică a preocupărilor de oierit și datorită apropieri de Sibiu, o tendință accentuată de navetism spre industria sibiană. Aceasta este perioada când, atât din punct de vedere productiv cât și demografic, localitatea intră într-o perioadă nefastă în care ocupațiile tradiționale au fost menținute doar de cei în vârstă.
Satul Fântânele (Cacova) s-a bucurat în decursul timpului de interesul – îndeosebi de natură istorică și etnografică – al unor personalități de mare ținută precum I. Lupaș, C. Irimie, N. Nistor, A. Dumitrescu-Jippa, și mai ales din partea unor pasionați care au suplinit rigoarea științifică prin consemnarea unor date importante despre această localitate.
1.1.2. Așezarea geografică
Localitatea Fântânele este situată în partea central –vestică a României, în sud-vestul Transilvaniei și a județului Sibiu, pe zona de contact dintre Munții Cindrel și Depresiunea Săliște – mai precis în sud-estul acesteia.
Vatra așezării este poziționată chiar pe contactul dintre munte și depresiune, în punctul unde paralela de 45˚45' latitudine nordică întâlnește meridianul de 23˚54' longitudine estică, într-o mică depresiune submontană în formă de pâlnie, la o altitudine medie de 570m.
Casele se înșiruie una după alta pe două străzi principale orientate nord-sud, "dincoace și dincolo de Vale"
La nord, pădurea Bercul Roșu urmată de o porțiune din albia râului Săliște, îl separă de satul Săcel.
În est și sud, o linie care se suprapune de-a lungul a 750 m pe albia Râului Sacel după care urcă pe culmea Dealului Merezi (965m), pentru ca apoi coborând pe versantul sud-vestic al acestuia, să coincidă cu albia râului Orlat până la izvoare, în final oprindu-se pe un scurt aliniament poziționat la sud de muntele Balta Roșie (1461 m), constitue limita administrativă dintre comunele Săliște și Orlat.
Limita vestică separă hotarul satului analizat de cea a Sibielului și a fost stabilită pe un aliniament orientat nord-sud-vest după cum urmează :mijlocul pădurii Bercul Roșu-creasta dealului Sura (882 m)- izvorul Pârâului Toderaș, culmea dealului Arșița (1077 m ) – 250 m vest de Vârful Scorușetu (1464 m).
Fig. 1.1 Așezarea geografică
1.1.3. Relieful localității
Așezat la poalele munților Cindrel, satul Fântânele este înconjurat de dealuri. Astfel, dealurile care înconjoară satul la est se numesc " Dosul Țarinei ", "Teiș ", "Capul Dealului". Spre sud "Merezi" și "Poinicioara". Spre vest "Zăpodia", "Sura" și "Împărățel", iar spre nord "Lunca Satului" și "Dealul Bărcu Roșu".
Înclinațiile dealurilor din jurul satelor sunt de 4-57 grade, altitudinea de la 600-1700 m. Solul din vatra satului este argilos nisipos, iar subsolul la o adâncime de 3-5 m marnă vânătă prin care nu poate străbate apa. Din această cauză în timpul ploios, stratul de deasupra se îmbină cu apa ; aceasta prin topire devine unsuros, iar pământul din vatra satului, care în general este încliat, alunecă pe marnă cauzând prejudicii caselor și curților.
Cu cât albia pârâului Vale se adâncește cu atât pământul din apropierea ei alunecă, cauzând surpări în lungime de 300-400 m. Albia Văii se adâncește an de an cu 25-30 cm prin eroziunea marnei.
1.2. Organizarea teritorial administrativă
1.2.1. Infrastructura
Teritoriul plantației face parte din extravilanul satului Fântânele ,accesul în comună se face din DN 106(Orlat – Sibiel)
Satul Fântânele aparține de Orașul Săliște, suprafața sa este de 8 km². Satul are o formă semiovală (de potcoavă),străjuit de dealurile înconjurătoare. Străzile sunt în pantă, înguste, pavate cu piatră de râu, casele sunt simple, adunate specifice zonei de munte.
Orașul Săliște din care face parte satul Fântânele, se află situat în partea de Vest a județului Sibiu.
Centrul satului se află la 45.756389 – latitudine nordică și 23.924444 – longitudine estică.
Fig.1.2. Organizarea teritorial administrativă
Teritoriul administrativ al comunei, în suprafață de 46 kmp, este străbătut de autostrada A1, și de două căi rutiere importante – DN 1 (Sibiu – Săcel – Săliște – Miercurea ) traversează orașul de la nord la sud, pe o distanță de circa 15 km; si de drumul județean- DJ 106E (Orlat – Sibiel – Vale – Săliște – Galeș) traversează Orașul și satele de la sud la nord, pe circa 11 km.
Cele nouă sate ale localități, sunt așezate de-o parte și de alta a drumului național și județean.
Teritoriu este transversat de Calea Ferată Sibiu-Vințu de Jos, localitatea Fântânele fiind deservită de halta Sibiel.
Organul deliberativ la nivelul orașului este Consiliul Local, care își desfășoară activitatea pe principiul autonomiei locale și descentralizării serviciilor publice. Activitatea deliberativă de bază are loc în comisiile consiliului, ele studiază problemele esențiale din toate domeniile specifice localității.
În aparatul de specialitate al primăriei există, Compartimentul Agricol și Cadastru în cadrul compartimentului se ține atât evidența și înregistrarea în registrul agricol, cât și registrele și hărțile de cadastru .
1.2.2. Elemente demografice și sociale
Populația orașului Săliște, în anul 2011, era de 5795 locuitori, dintre care 2839 bărbați și 2956 femei. Conform estimărilor din anul 2011, persoanele sub 15 ani alcătuiau 18,17%, iar persoanele peste 59 de ani alcătuiau 25,81%, din populația totală. Densitatea populației în limitele comunei, în anul 2011 era de 57,9 locuitori/kmp. Mortalitatea este de 0,015%, iar sporul de migrație este de 15%. Populația satului Fântânele este de 205 locuitori, cea mai mare parte din populație o constituie generația in virsta si de pensionari.Orașul Săliște are 1861 de gospodarii.
Satul Fântânele dispune de infrastructura social edilitara corespunzatoare:
– rețea de alimentare cu apă în sistem centralizat: locuitorii satului dispun de un sistem, de canalizare și apă curenta ;
– stație de epurare: pe teritoriul satului Sibiel, există o stație de epurare amenajată să deservească Satul Sibiel, Fântânele și Săcel;
– alimentarea cu energie electrică: orașul și satele aparținătoare sunt alimentate în întregime cu energie electrică prin LEA (linii electrice aeriene) de medie și joasă tensiune
– alimentarea cu energie termică: această alimentare se face în sistem individual, prin centrale proprii sau sobe, pe combustibil solid (lemn și cărbune);
– colectarea deșeurilor: se face de centralizat.
Fig.1.3. Satul Fântânele
1.3.Condițiile climatice
Pentru caracterizarea climatică se pot folosi înregistrările Stației Meteo Sibiu aflată la Aeroport.Clima zonei datorită poziției sale geografice este temperat continentală lipsind fenomene meteorologice deosebite sau excesive.
Trebuie specificat totuși că schimbările climatice din ultimul deceniu și-au pus amprenta și asupra acestei zone, în sensul reducerii continue a cantităților de precipitații, iernile fiind mai sărace în zăpadă, apărând fenomenul de secetă, iar ploile căpătând aspect de furtună.
Clima zonei este spcifica Munților Cindrel cara au o climă variată datorită marilor întinderi și a înălțimii ce atinge 2244 m. Temperatura, precipitațiile și celelalte elemente climatice se schimbă odată cu creșterea altitudinii. Datorită trăsăturilor generale ale Carpaților Meridionali din care fac parte, munții Cindrel beneficiază de o puternică influență oceanică din nord-vestul continentului care provoacă uneori ploi lente și de durată. În cadrul lor se disting mai multe etaje climatice : etajul montan inferior, etajul montan superior, etajul subalpin și alpin.
Începând de la contactul cu podișul Transilvaniei până la 1000 m, deci în zona pădurilor de foioase, întâlnim etajul montan inferior caracterizat printr-o climă mai blânda din cauza altitudinii joase și a invaziei maselor de aer cald și mai umed dinspre vest, prezentând diferențe mici de temperatură diurnă și anuală.
Temperatura medie anuală este de 8,9°Ccuvalori cuprinse între 7 și 10 ˚C, cu o amplitudine medie anuală de 23,4°C. Temperatura medie a lunii iuliere valori cuprinse între 17 și 22˚C, iar a lunii ianuarie intre -2 și -4˚C. Temperaturile medii decadale ating maxima în decada a III-a a lunii iulie și minima în decada II-a lunii ianuarie.
Tabelul 1.1. Temperaturile medii
Temperaturile absolute extreme înregistrate în ultimii 30 ani au fost -25°C în ianuarie 1990 și de +37°C în august 1992.
Toamna temperaturile scăzute pot să se înregistreze din luna septembrie, astfel încât pot să apară brumele timpurii și se pot menține până în aprilie.
Data medie a primului îngheț este 11 octombrie, iar data medie a ultimului îngheț este 22 aprilie, ca date extreme primul s-a produs la 9 noiembrie, iar ultimul îngheț s-a produs la 3 aprilie. Durata medie a zilelor fără îngheț este de 172 zile.Numărul mediu al zilelor cu cer acoperit este între 140 și 150 zile.
Precipitațiile sub formă de ploi și zăpezi sunt reduse și ele, media multianuală este de 662 mm oscilând între 600 și 1000 mm. cu minime în februarie 26,7 mm și maxime în iunie 113,0 mm.
Precipitațiile maxime înregistrate în 24 ore au fost de 92,0 mm în iunie 1890. Repartiția pe parcursul anului a precipitațiilor este neuniformă determinând mai ales în ultimii 10 perioade de secetă.
Tabelul nr. 2 reprezintă fișa climatologică cuprinzând o parte din elementele meteorologice studiate pe o perioadă de 50 de ani la Stația Meteorologică Sibiu.
Tabelul 1.2. Fișa climatologică
Vânturile. Determinat de așezarea geografică în depresiunea Sibiului, datorită culoarului Oltului și teraselor, vânturile cu frecvență și viteză medie bat din direcțiile NV și SE.
Vântul dominant suflă dinspre valea Mureșului (nord-vest), local cunoscut sub numele de" Moroșanul". De la sud bate "Vântul Mare", mai puternic primăvara când topește zăpada. Dinspre est iarna bate "Crivățul", moderat și rece, iar vara un vânt cald și plăcut, numit de ciobani "Oltețul", deoarece vine dinspre Olt ; dinspre sud-vest suflă "Austrul", vânt cald și uscat. În raport cu poziția de relief se constată diferențieri de microclimă: versanții nordici cu un minus de căldură și lumină, un plus de umezeală, zăpadă persistentă până primăvara, vegetația pornește cu 3-5 zile mai târziu comparativ cu celelalte expoziții.
Versanții sudici au un plus de căldură și insolație, un minus de umezeală, solurile sunt mai calde. Culmile au temperatura medie anuală mai mică decât restul formelor de relief, prezintă oscilații termice mai mari de la zi la noapte și sunt mai expuse vântului și zăpezii spulberate.
Văile înguste prezintă un minus de lumină și căldură și un plus de umiditate.
Clima zonei se caracterizează în câteva cuvinte: zona ferita de ger, de vânt, veri calde, uneori secetoase, ierni blânde.
Având în vedere studiile climatice, plantele care întâlnesc condițiile cele mai bune de creștere și dezvoltare sunt: grâul de toamnă, secara, ovăzul, cartoful, trifoiul, lucerna, porumbul și pomii fructiferi.
1.4. Condiții pedologice și hidrografice
1.4.1. Solurile
Teritoriul studiat prezinta forme de relief variate și tipurile de sol sunt variate existând diferite unități de sol tipul zonal și predominant fiind solul brun de pădure cu diferite varietăți.
Procesul pedogenetic caracteristic al acestor soluri este acumularea biologică puternic acidă, humificarea activă a materiei organice, mai mult aerob de către ciuperci și mai puțin de către bacterii, levigarea sărurilor solubile, levigarea puternică a carbonaților, alterarea mineralelor și formarea în cantitate mare a argilei, care parțial se descompune în silice coloidală și hidroxizi ușor levigabili datorită curentului de apă descendent.
Solurile brune de pădure se diferențiază în funcție de stadiul procesului pedogenetic determinând bioacumulare slab acidă spre neutră cu migrație slabă de argilă fără podzolire.
Pe terasele din câmpie care fac legătura cu dealurile s-au format soluri brun-închise de pădure care se caracterizează printr-un orizont închis la culoare asemănător cu cel al cernoziomurilor levigate.
Următorul stadiu pedogenetic al solurilor brune este bioacumularea din ce în ce mai acidă, migrația argilei, și levigarea hidroxizilor reprezentând procesul de podzolire.
Regimul hidric și temperaturile ridicate favorizează spălarea sărurilor, deplasarea argilei pe profil din orizonturile superioare și depunerea ei în cele inferioare determinând o slabă permeabilitatea a acestora.
Datorită acestui proces de argilizare, apa de precipitații stagnează temporar la acest nivel producând fenomene de pseudogleizare de diferite intensități, fenomen ce scade considerabil capacitatea de producție a acestor soluri.
La baza versanților și văilor dintre versanți solurile sunt frecvent colmatate ca o consecință a procesului de eroziune și depunere. Gradul de humificare variază de la slab până la puternic, în funcție de vechimea depunerii si de bogăția vegetației ce s-a instalat. Aluviunile cele mai recente frecvent inundabile nu sunt humificare, sau se află într-un stadiu incipient de humificare.
Aluviunile foarte puternic humificate au intrat în tipul solurilor brune de luncă datorită diferențieri atât ca profil cât și ca grad de humificare.
În zonele mai joase ale luncii cu un drenaj defectuos a avut loc procesul de gleizare și pseudogleizare a profilului de sol, iar în locurile unde apa a stagnat la suprafață un timp mai îndelungat, au loc procese de ușoară lăcoviștire.
1.4.2. Hidrografia zonei
Teritoriile descrise aparțin marelui bazin hidrografic al Oltului prin afluentul Cibin, care la ridul sau este alimentat de Râul Săliște și Râul Sibiel.
De interes hidrografic sunt și salba de lacuri artificial amenajate ca bazine piscicole pe pârâul Cernavoda.
Fig. 1.2. Hidrografia zonei
Rețeau hidrografică a satului Fântânele este reprezentata de pârâie cu diferite dedumiri fiind favorizată de fragmentarea puternică a reliefului, de substratul geologic și de precipitațiile bogate.
Aceste pârâie curg pe direcția sud-nord, cel mai important și permanent numit Valea Cacovei brazdeaza în două teritoriu acestuia.
Toate aceste pârâie permanente și nepermanente având pante mari produc eroziune superficială, de adâncime și chiar alunecări de teren și petru a combate aceste fenomene au fost construite diguri și cascade din piatră.
Datorita acestor factori în zonă se mai întâlnesc de asemenea ravene scurte, ogașe, șiroiri, terenuri pe care trebuie făcute studii de specialitate. Pe terenurile degradate sau cu potential de degradare trebuie aplicate, lucrari hidroameliorative, formarea agro-teraselor, măsuri, agrofitotehnice obișnuite, asolamente și rotația corespunzătoare a culturilor, executarea lucrărilor agricole paralel pe curbele de nivel.
În ce privește nivelul apelor freatice, acesta este variabil în funcție de relief, pe versanți, culmi și terase apare la o adâncime mai mare de 2 m. În luncă pânza de apă freatică apare între 1-2 m iar în zonele mai depresionare nivelul apei freatice scade sub 1 m, cu fluctuații în unele perioade ajungând la suprafață, în această situație formându-se soluri hidromorfe.
1.5. Vegetația și fauna
Condițiile de sol și de climă,relieful intens fragmentat, cu o mare diferență de altitudine precum și intervenția antropică în peisaj, sunt factori ce favorizeaza dezvoltarea unei flore bogate și variate. Diferența dintre altitudinile de deal și luncă, face ca vegetația să apară amestecată, cu specii caracteristice acesteia. s-a format aproape exclusiv pe podzoluri precum și pe solurile podzolice scheletice extrem de acide.
Prin dispunerea în trepte etajate, de la 479 m până la circa 2000 m altitudine, vegetația este repartizată în cele patru mari etaje pe altitudine. De la poalele munților Cindrel (600m) până la 1000 m înălțime sunt răspândite pădurile de foioase dominate mai întâi de gorunete (Quercus petrae) și apoi făgete(Fagus silvatica) alături de care apar mesteacănul, paltinul, frasinul, pinul silvestru, alunul, păducelul. Vegetația de luncă este adaptată la exces de umiditate si cuprinde următoarele specii: salcie (Salix alba), răchită (Salix purpurea), plopi (Populus alba, Populus nigra), rogoz (Carex leporina).
Fauna ca și flora este variată. Varietatea reliefului și a vegetației, a determinat existența unor însemnate specii de animale și păsări, dintre care amintim: cerbul lopătar, căprioara, mistrețul, lupul, vulpea, iepurele, hârciogul, șoarecele de câmp, vrabia de casă, rândunica, turtureaua, fazan, cuc, privighetoare,etc.
În pădurile de foioase și de conifere trăiește un număr apreciabil de mamifere dintre care menționam : mistrețul, cerbul, căpriorul, ursul, lupul, vulpea, dihorul, viezurele, veverița.
Dintre mamiferele care se intilnesc în zona alpină amintim urșii și lupii, atrași de numărul mare al turmelor de oi ce vin vara, apoi, mai rar, cerbii și râșii.
CAPITOLUL 2. Cerințele prunului față de condițiile de mediu
2.1. Origine, areal de cultură, istoric
2.1.1. Originea prunului
Cele peste 3000 de soiuri de prun cunoscute pe plan mondial au origine foarte diferită. Majoritatea soiurilor cultivate în zona temperată provin din speciile Prunus domestica L. Li P. Instituția L. și sunt cunoscute sub numele de „prune europene”. O altă grupă mare de soiuri provine din P. Salicina Lindl. Și cunoscute ca „prune americano-japoneze” sau „prune chino-japoneze”. Acestea se cultivă în zone mai calde, cum sunt cele de tip mediteranean.
Grupe mai mici de soiuri și/sau portaltoi provin din P. Cerasifera (Turcia, Ucraina, Bulgaria, etc.) și speciile americane P. Hortulana, P. Maritima, P. Americana, etc.
O grupă aparte de soiuri provine din hibridări interspecifice de tipul:
– Plumcot – hibrizi prun x cais
– Pluot – hibrizi Plumcot x prun
– Aprium – hibrizi Plumcot x cais
2.1.2. Areal de cultură
Arealul de cultură al prunului este mai restrâns ca al mărului chiar și al vișinului. Cele mai valoroase și răspândite dintre speciile de prun se află mai mult în jumătatea de sud a zonei de climă temperată, cu precădere în emisfera nordică.
Producția mondială de prune s-a situat în ultimul deceniu între 6320 mii t (1995) și 9102 mii t (2000).
Se constată la această plantă o creștere mai lentă a producției decât la alte specii și o alternanță în fructificare mai accentuată (Botu M 1999; FAO, 2001). Cele mai mari țări producătoare de prune sunt: China (3900 – 4145 mii t), SUA (585 – 825 mii t), România (361 – 491 mii t), Germania (294 – 570 mii t), Franța (185 – 266 mii t),
Condițiile ecologice oferite de țara noastră și interesul tradițional și național pentru această specie pomicolă au făcut ca prunul să fie cultivat pe mari suprafețe în majoritatea județelor țării. Producțiile de prun au oscilat între 361 și 481 mii t. În ultimii 10 ani, dar anterior s-au obținut în unii ani peste 800 mii t (1966 cu 837 mii t; 1969 cu 962 mii t; 1985 cu 816 mii t, etc.) Producția s-a diminuat continuu ca urmare a defrișărilor masive din ultimii ani. Județele Argeș (9,6%), Vâlcea (7,8%), Sălaj (6,3%), Arad și Carș – Severin (5,4%), Buzău (4,8%), Olt (4,4%), etc., sunt cele mai mari cultivatoare și producătoare de prune. Tendința generală în cultura prunului este de a promova soiuri cu fructe mari pentru masă și soiuri pentru prelucrre (în special pentru deshidratare).
2.1.3. Istoric
Vechimea culturi prunului în Europa și Asia, nu este stabilită cu certitudine. Pe teritoriul țării noastre cultura prunului comun sau a prunului vânăt, din specia Prunus Domestica este mai recentă decât a goldanului sau a scoldușului si a corcodușului.
Există descopriri în Europa, unde în urma săpăturilor arheologice s-au gpsit sâmburi de goldan și porumbar încă din perioada preistorică.
Unele date mai veridice, referitoare la istoricul culturii prunului sunt din secolul VI î.e.n.m se referă la cultura goldanului, la finele sec. IV î.e.n. se pomenește de cultura ”prunului obișnuit”, alături de cea a porumbarului.
Prima denumire ca și ”prun comun” ese facută de Pliniu (sec. I î.e.n.), și se presupune că a fost adus în Europa din Caucaz. Aici, se regăsesc împreună, în stare sălbatică atât porumbarul cât și corocodușul, din a căror încrucișare naturală, după spusele unor autori a provenit ”prunul comun”.
Pe timpul împăraților romani Probus (Roma 276 – 282) și Diocletian (Bizant 274 – 305) au fost făcute întinse plantații de prun pe văile râurilor Drava și Sava, care au și rămas cele mai însemnate bazine de cultură a prunului comun în Europa, ca și soi dominant fiind soiul Pojegacea. Se presupune că prunul comun a ajuns și la noi, venind tot dinspre Roma.
Intensificarea culturii prunului în Europa a avut loc abia în secolul al XII-lea, și se presupune că tot în aceeași epocă sa dezvoltat și în Țările Românești.
2.2. Prezentarea plantei
2.2.1. Particularități de creștere
Cunoașterea modului de dezvoltare și creștere a sistemului radicular permite pomicultorului să stabilească, cu mare precizie, adâncimea diferitelor lucrări ale solului și îndeosebi a aratului, adâncimea de aplicare corectă și eficientă a îngrășămintelor, combaterea bolilor și dăunătorilor din sol etc..
Corcodușul nu drajonează dar emite lastari de sub punctul de altoire mai ales în cazul combinațiilor soi-portaltoi mai puțin compatibili. Prunii altoiți pe corcoduș au masa principală a rădăcinilor amplasată la 20 – 60 cm adâncime, iar raza sistemului radicular depășește de 2 – 3 ori pe aceea a proiecției coroanei.
Pomii altoiți pe prun franc și cei crescuți pe rădăcini proprii, masa principală a rădăcinilor se află la o adâncime și mai mică între 10 – 50 cm.
Portaltoiul franc de prun provenit din unele soiuri autohtone (Rosioare Varatice) emit drajoni, care trebuiesc suprimași sistematic.
Cultivarea pe soluri mai puțin fertile, dar suficient de umede, prunul prezintă particularități ca dezvolta pe rădăcini ciuperci micoritice. Hifele miceliene se fixează în zona perișorilor absorbanți și formează asociații simbiotice reciproc avantajoase .
Intensitatea maxima de creștere siramificare este atunci când în sol temperatura este de 16 – 18°C, iar umiditatea de 75 – 80 %
Prunul este o specie de talie mijlocie care crește sub forma de pomi înalți de 4 – 7 m, a căror vigoare depinde de soi, portaltoi, agrotehnica aplicată.
Dupa vigoare soiurile de prun se pot clasifica astfel:
Vigoare mare: Rivers timpuriu, Nectarina roșie, Renclod Althan, Tuleu gras, Tuleu dulce, Albatros, Vânăt românesc, Record, Gras ameliorat;
Vigoare mijlocie: Agen 707, Anna Spath, Silvia , Centenar, Superb, Pescarus, Diana, Ialomita, Minerva, Pitestean, Carpatin.
Vigoare submijlocie: Vanat de Italia, Stanley, Valor.
In funcție de soi coroana poate avea forma sferică sau globuloasă (Pitestean, Diana, Centenar, Agen), sferic turtita (Vanat de Italia, Stanley, Ialomita), piramidala (Tuleu gras, Tuleu dulce, Silvia, Minerva), invers piramidala (Anna Spath, Albatros) și fusiforma (Record).
Unghiul de ramificare a elementelor biostructurale ale coroanei este de până la 45° la soiurile cu coroana piramidală și 50 – 75° la cele cu coroana globuloasă.
Volumul coroanei depinde de vigoarea soiului și a portaltoiului. La Iași, în cultura intensivă de 1250 pomi/ha, soiurile Stanley și Tuleu gras altoite pe P.F.Scoldus au realizat la vârsta de 10 ani un volum de 6900 – 8600 m³ coroana/ha
Desimea coroanei pomilor este determinată de gradul de ramificare al elementelor de schelet si semischelet.
La prun ramurile buchet de mai reprezinta 59 % din totalul formatiunilor de rod, dupa care urmează ramura mijlocie (33 %) și mixte lungi (8 %)
Numarul ramurilor de rod poate fi de 39 – 120 bucăți pe sarpanta, densitate mare constatându-se la soiurile Anna Spath, Tuleu timpuriu, Stanley
În funcție de ramurile de rod caracteristice, soiurile de prun se pot clasifica în: soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai multianuale ramificate, Stanley, Carpatin, Centenar, Record și soiuri care rodesc predominant pe ramuri scurte și mijlocii: Tuleu timpuriu, Tuleu gras.
2.2.2. Caracteristici biologice
Cultura prunului are larga arie de răspândire pe glob, deținând locul patru după mere, citrice și piersici. Prunul este o specie cu vechi tradiții de cultură, având un rol deosebit în viața locuitorilor de la sate, în special în zona dealurilor subcarpatice, constituind principala sursă de venituri. Ele sunt utilizate pentru consum în stare proaspătă, uscată și pentru industrializare (compot, dulceașă, gem, magiun, țuică)
Valoarea alimentară a fructelor rezultate din cultura prunului este foarte mare datorită conținutului ridicat în hidrați de carbon, substanțe minerale și vitamine. Fructele proaspete au un conținut în zahăr asemanator cu al strugurilor, conținând 16 – 20% glucide ușor asimilabile. Pot asigura cantități mari de zahăr cuprinse între 1400 – 3300kg zahar/ha . Fructele deshidratate conțin până la 64,7% zaharuri rivalizând cu smochinele și curmalele.
Valoarea energetica a prunelor rezultate din cultura prunului (75kal/100g pulpa) este mai mare decât a merelor, perelor, piersicilor, caiselor s.a. Ea poate varia între 6284 kcal/ha la soiul Renclod Althan si 19781 kcal/ha la soiul Centenar.
Prunele sunt bogate în substante minerale (0,23 – 0,65%) predominante fiind cele alcalinizate (potasiu, calciu, magneziu), față de cele acidifiante (fosfor, clor, sulf), consumul lor constituind la menținerea echilibrului acido – bazic.
În stare proaspată prunele au o ridicata valoare vitaminizată, fiind bogata în vitaminele B1, B2, PP, C, dar în special vitamina A.
Valoarea terapeutica și profilactică a prunelor a fost bine cunoscută înca din antichitate, ele având acțiune alcalinizantă, mineralizantă, laxativă, diuretică, decongestionată hepatic.
Lemnul de prun este folosit la fabricarea creioanelor, obținerea cărbunelui activ și drept combustibil.
Subprodusele rezultate de la prelucrarea industrială pot fi valorificate prin extragerea unor coloranți, folosite la colorarea produselor alimentare, neexpuse la tratament termic intensiv, ca: băuturi răcoritoare, siropuri, lichioruri, conserve de fructe etc.
Prunul este o specie mai puțin pretențioasă față de factorii de mediu, cu mare plasticitate ecologică, care valorifică bine chiar și solurile mai subțiri și sărace.
Prunul are o creștere rapidă, intră pe rod la 4 – 5 ani, produce abundent, pomii trăiesc mult iar fructele au sezon lung de consum în stare proaspătă. Este o specie rustică care reușește și în condițiile unei agrotehnici simple și de aceea s-a extins și în grădinile populației.
Prunul face parte din ordinul Rosales, familia Rosacee, subfamilia Prunoide, genul Prunus, care cuprinde 31 de specii și foarte multe soiuri, majoritatea originare din zona cu climă temperată a emisferei nordice.
Prunus domestica se consideră că este un hibrid natural între porumbar și mirobolan, fapt pentru care nu se întalneste în flora spontană.
Prunus cerasifera (corcodușul sau mirobolanul) în țara noastră este folosit ca portaltoi pentru prun și cais, iar SUA, Bulgaria ca pom fructifer fiind selecționate anumite soiuri cu fructe pentru masă. Unele varietăți sunt utilizate ca plante decorative în parcuri.
Prunus spinosa (porumbarul) este un arbust răspândit în Europa, Asia, Africa de Nord, foarte rezistent la ger și secetă, în țară s-a obținut portaltoiul Porumbar de Iași care este de vigoare mică și permite intensivizarea culturii prunului.
2.3. Ciclul de viață al prunului
Durata de viață a prunului variază între 25 și 35 de ani. Spre deosebire de măr și păr, prunul înflorește mai devreme, la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. În funcție de momentul deschiderii florilor, soiurile de prun se grupează în: soiuri cu înflorire timpurie (Gras românesc), soiuri cu înflorire mijlocie (Stanley) și soiuri cu înflorire târzie (Tuleu gras și Vinete românești). După modul în care se comportă florile în timpul fecundării, soiurile de prun se împart în: autocompatibile (Stanley), parțial autocompatibile (Agen) și autoincompatibile (Tuleu Gras). Soiurile autoincompatibile parțial sau total fructifică normal numai în condițiile în care li se asigură cei mai buni polenizatori. Când 20-30% din florile prunului au fost fecundate, există garanția realizării unei recolte economice și de bună calitate.
În primii ani de livadă prunii formează creșteri viguroase, de 0,5-1,5 metri lungime, cu unghiuri de inserție mici (Tuleu gras, Renclod Althan), mijlocii (Agen, Vinete de Italia) și mari (Montfort), după cum prezintă N. Cepoiu. Majoritatea soiurilor au coroanele compacte și umbrite datorită numărului mare de lăstari anticipați care apar înainte de intrarea pomilor pe rod (Agen, Minerva). Există însă și soiuri care au coroanele mai rare și mai bine luminate (Stanley, Peche).
Soiurile cu coroanele compacte rodesc pe ramuri mijlocii și ramuri lungi, iar cele cu coroanele aerisite pe buchete ramificate. Pomii încep să fructifice când au vârsta de 3-4 ani (Stanley, Agen), 5-6 ani (Tuleu gras, Anna Spath) sau 7-8 ani (uriașe). În anii 9-10 de la plantare, soiurile de prun altoite pe corcoduș au o talie mare (9-10 metri), iar cele altoite pe prunul franc o talie mijlocie (5-7 metri) sau mică (3,5-4 metri). După instalarea rodirii, coroanele pomilor devin piramidale (Tuleu gras, Gras românesc), fusiforme (Simon), invers piramidale (Anna Spath), globuroase (Agen) sau turtite (Renclod verde).
2.4. Analiza factorilor ecologici
2.4.1. Cerințe față de lumină
Pe teritoriul țării noastre prunul întalnește condiții favorabile de creștere și fructificare. Este o specie rustică care se adaptează ușor la diferite condiții de mediu, având cerințe de plantare modeste față de sol și lumină, fiind însă mai exigent la caldură și în special la regimul de apă.
Prunul are cerințe modeste față de lumină asemanatoare cu cele ale vișinului și soiuri de păr și măr de vară.
Pentru a realiza o creștere și fructificare echilibrată, prunul necesită 2100 – 2200 ore strălucire solară din care 75 % în perioada de vegetație (aprilie-septembrie). Numărul zilelor cu cer senin sa fie de 110 – 120, din care minimum de 14 – 16 zile în lunile august – septembrie, pentru asigurarea unei fotosinteze intense în perioada maturării fructelor.
Capacitatea de utilizare a energiei solare este diferită în funcție de soi. Ea se poate exprima prin cantități de substanță uscată sintetizată în fructe pentru fiecare grad de temperatură activă din timpul perioadei de vegetație fiind de peste 2 kg s.u./1°C la soiurile Centenar, Piteștean, Rivers timpuriu.
Prunul are frunze mici cu suprafața medie de 16,7 cm2/buc care lasă să patrundă ușor lumina în interiorul coroanei fapt ce permite reducerea distanței de plantare a pomilor pană la o anumită limită biologică.
Cu toate că prunul nu este pretențios la lumină, pentru a se obține recolte bogate, superioare calitativ se impune ca tehnologia de cultivare să asigure o luminare corespunzătoare a coroanei, prin respectarea următoarelor verigi tehnologice:
Amplasarea livezilor pe terenuri în pantă, cu expoziție sudică, sud-est si sud-vest;
Orientarea rândurilor de pomi pe direcția nord – sud sau nord – vest, sud – est si nord – est, sud – vest;
Aplicarea corectă și în fiecare an a tăierilor de întreținere și luminare a coroanei, diferențiate în funcție de soi, tipul de livadă, vârsta pomilor s.a.;
Stabilirea distantței de plantare a pomilor în corelație cu vigoarea lor, respectiv, cu înalțimea și grosimea coroanei, pentru a evita umbrirea reciprocă, mai ales în intervalul de timp când soarele este mai sus de 45° față de orizont, perioada în care lumina este cel mai eficient valorificată;
Utilizarea formelor de coroană care să permită pătrunderea ușoară a luminii în interior și să asigure o luminare cât mai bună a elementelor biostructurale (vas întarziat aplatizat, palmetă liber aplatizată).
2.4.2. Cerințe plantare prun față de apă
Dintre toți factorii ecologici, prunul are cele mai mari cerințe față de apă, situandu-se alături de gutui și soiurilor târzii de măr, dar înaintea părului. El dă rezultate bune în zonele cu 650 – 750 mm precipitații anuale, din care minimum 100 – 120 mm cad în luna iunie si 70 – 80 mm în luna august .
În ultima perioada cultura prunului s-a extins în zona de câmpie, silvostepă si stepă, unde în cazul precipitaților mai mari de 500 mm anual, necesită comportarea deficitului hidric prin irigare.
În timpul perioadei de vegetație, prunul are cerințe mari față de apă în fenofaza creșterii intense a lăstarilor și fructelor, la întărirea endocarpului și la începutul coacerii fructelor.
Consumul este mai redus în timpul înfloritului, a măturarii fructelor cât și la coacerea lemnului. După recoltare nevoia de apă se reduce treptat, pană la sfârșitul perioadei de vegetație.
Insuficiența apei din sol determină obținerea de fructe mici, cu calități gustative inferioare și împiedică diferențierea normală a mugurilor de rod.
Soiurile de prun de vară sunt mai rezistente la secetă decât cele cu maturare mijlocie și târzie. În comparație cu celelalte specii pomicole prunul are o rezistență mijlocie față de insuficiența apei din sol. În cazul altoirii pe portaltoiul Porumbar de Iași, rezistența la secetă crește, cultura lui reușind în zona de silvostepa fară irigare.
Excesul apei în sol, peste 75 % din capacitatea de câmp, provoacă pieirea pomilor prin asfixie radiculară, datorită scăderii conținutului de oxigen sub limita asimilabilă. În cazul stagnării apei, în urma ploilor abundente, se impune drenarea apei în exces în timp cât mai scurt pentru a evita pierderile de recoltă sau chiar moartea pomilor. Dintre soiurile cultivate la noi s-au dovedit pretențioase la umiditate Gras Românesc, Vânat Românesc, Vânat de Italia care în condiții de secetă și higroscopicitate redusă leagă slab, fructele răman mici și cad prematur. Mai rezistente la secetă sunt soiurile Agen 707, Anna Spath, Tuleu gras, Stanley s.a., care reușesc și în condiții de uscăciune din județul Dâmbovița.
2.4.3. Cerințe plantare prun față de temperatură
Alături de vișin și măr, prunul se numară printre speciile pomicole mai puțin pretențioase la căldură. Cultura reușește în zonele în care temperatura medie anuală este de 8.15 – 11°C, media anuală a temperaturilor maxime de 16 – 17°C, iar cea a temperaturilor minime de 3,9 – 4,4°C.
Primăvara pomii pornesc în vegetație când temperatura este de 7°C (pragul biologic după Gasparin, pentru declanșarea dezmuguritului necesitând ca suma gradelor de temperatură (peste 0°C) să fie de 145 – 169°C, iar pentru înflorirea deplină de 210 – 386°C. În timpul înfloririi, polenizării și fecundării, temperatura optimă este de 15 – 24°C, pentru a se realiza un procent corespunzător de legare a florilor. La temperatura de peste 25°C organele de reproducere devin sterile. Durata perioadei de înflorire depinde de temperatura, fiind de 7 – 10 zile la 5 – 17°C și de numai 3 – 5 zile la 22°C.
Maturarea fructelor la soiurile timpurii necesită 2000 – 2200°C temperatura activă, la cele cu coacere mijlocie 2200 – 2400°C, iar la cele târzii 3200 – 3500°C.
Temperaturile mai mari de 35°C sunt nefavorabile pentru desfășurarea normală a funcțiilor vitale. Ele determină intensificarea transpirației, ofilirea frunzelor (în perioade secetoase), și chiar căderea lor prematură, influențează nefavorabil diferențierea mugurilor floriferi, provoacă arsuri pe părțile tulpinii expuse puternic la soare.
Cerințele soiurilor de prun față de caldură sunt diferite, cele mai pretențioase fiind: Agen, Vinete de Italia, Tuleu gras, Anna Spath. Acestea dau rezultate bune în sudul si vestul țării, în zona de dealuri și de câmpie mici, la altitudinea de 300 – 400m. Dintre soiurile mai puțin pretențioase se evidențiază Gras Românesc, care valorifică foarte bine în zona dealurilor înalte de 600 – 700m.
Față de temperaturile scăzute din timpul iernii, prunul se comportă destul de bine, rezistând până la -30……-32°C, la fel ca vișinul.
Dintre soiurile cultivate în țara noastră mai rezistente la ger sunt: Gras Romanesc,Vânat Românesc, Renclod Althan, Anna Spath, iar mai sensibile s-au dovedit Rivers timpuriu, Agen etc.
În condițile meteorologice dovedite din iarna 1984 – 1985 când în județul Iași, temperatura minimă a fost de -30°C în lunile decembrie, ianuarie si februarie, analizandu-se rezistența la ger a mugurilor floriferi, la șase soiuri de prun altoite pe P.F.Galbior, pierderile au fost de 25 – 30%. Rădăcinile prunului îngheață când temperatura în sol este de -10 – 14°C.
2.4.4. Cerințe plantare prun față de sol
Prunul se numară printre speciile pomicole cu cerințe de plantare cele mai mici față de structura și textura solului. El gasește condiții de fructificare și favorabile de creștere pe versanții cu panta de până la 15° și până la altitudinea de 500m. Are nevoie de o reacție a solului acidă sau neutră (pH optim 5,8 – 7,2 , minim 5,4 ,maxim 8,3). Are toleranță mai mare decât mărul și părul la variația reacției solului. Reușește și pe soluri cu textură fină, dacă acestea au un regim hidric favorabil.
Nu poate supraviețui dacă volumul de sol negleizat explorat de sistemul radicular scade sub 0,3 m3/m2 .
Prunul valorifică bine aproape pe toate tipurile de sol din țara noastră. În zona pomicolă propriu-zisă plantații reușite de prun se întalnesc pe urmatoarele tipuri de sol: brune slab, mediu și puternic podzolite, pseudogleizate, brun-roșcate de pădure și podzoluri.
În concluzie cultura prunului da rezultate bune pe sol cu 40 – 50% argilă, 15 – 20% porozitate de aerație, minimum 30 % din volumul de sol, negleizat, ph-ul solului de 5,5 – 8,4 , conținutul maxim de carbonat de calciu (CaCO3) de până la 15 – 16%, adâncimea apei freatice de 1,5 – 2m.
2.5 Înmulțirea prunilor și obținerea materialului săditor
Prunul se poate înmulți prin sâmburi (prunul franc) sau prin drajoni, care se vor altoi.
Obținerea materialului săditor, se poate face în pepinieră în trei ani, luând în calcul și școala de puieți, prin formarea coroanei în câmpul 2 necesită tratarea difernțiată a soiurilor.
Pentru această metodă se pretează bine soiurile: Vinete românești, Tuleu gras, Gras românesc.
Putem obține rezultate bune și prin metoda însămânțării sau repicării sâmburilor încolțiți direct în câmpul 1 și altoirea lor pe loc în luna august.
Pentru ca acestă metodă să de-a roade este necesar ca toate lucrările agrotehnice să fie executate la un nivel superior iar pentru evitarea lipsurilor, se însîmânțează câte 2 – 3 sâmburi la fiecare cuib, cel de-al 2-lea și al 3-lea puiet răsărit îndepărtându-se când ating înălțimea de 8 – 10 cm. Este mai puțin recomandată pentru prun altoirea puieților la masă, urmată de forțare.
La formarea coroanei în câmpul 3, datorită creșterii foarte viguroase a ramurilor, se recomandă ciupirea lor după ce au atins lungimea de 75 – 80 cm. Astfel se asigură o îngroșare mai bună a ramurilor, coacerea țesuturilor și dezvoltarea ochilor.
În pepinierele din țăra noastră soiurile de prun se altoiesc aproape exclusiv pe corcoduș.
Corcodușul – este un portaltoi rezistent
CAPITOLUL 3. Înființarea plantației în condiții ecologice
3.1. Obiectivele pomiculturii biologice
Agricultura ecologică iși reface intrarea în scenă la începutul secolului XX, ca rezultat al preocupăriilor lui Rudolf Steiner de o contracarare pericolul determinat de confuza materialistă în domeniul vieții și efectele negative ale mecanizării și chimizării agriculturii asupra diverselor componente ale biosferei. Acesta a atras atenția că se pot obține producții noi constante dar se consumă și sănătatea pomului, a plantelor, animalelor și a oameniilor.
Agricultura ecologică pune accentul pe menținerea echilibrului între cerințele complete oferite de mediu de cultură și ale plantei cultivate, încât tehnologia de cultură să asigure condiții cât mai aproape de mediul nativ care să aducă la supraviețiurea cât mai multor ființe și din agrofond.
Regulamentul consiliului Europei 2092/91 referitor la obținerea unor produse agricole biologice constituie o recunoaștere oficială la nivelul European a acestui mod de producție și definește reglementăriile la care vor trebui să se alinieze toate țăriile comunității. Regulamentul dă garanții tuturor consumatorilor asupra calității igienice a tuturor produselor agricole comercializate pe piețele comunitații.
În prezent se pune tot mai mult problema obținerii de produse agricole sănătoase de calitate superioară, încercând să se restabilească un mediu natural favorabil pentru buna desfășurare a tehnologiilor agricole.
Analizând și sintetizând rezultatele agriculturii moderne s-au stabilit o serie de obiective ale pomiculturii biologice:
Aplicarea unor tehnologii compatibile cu mediul înconjurător
Evitarea orcăror forme de poluare ce pot deriva din tehnologiile agricole
Menținerea diversității genetice și folosirea de soiuri noi rezistente la boli și dăunători, rezistente la condițiile de mediu cu capacitate de mare de utilizare a resurselor pedologie.
Obținerea produselor pomicole sănătoase în condiții economico-financiare rentabile și asigurarea producătorilor a unor condiții satisfăcătoare de viață.
Indiferent de curentele apărute în cadrul pomiculturii biologie, țelul final este realizarea unor produse pomicule cu un ridicat conținut în substanțe, cu rol biologic activ, care să nu prejudicieze sănătatea consumatorilor și să utilizeze metode de lucru, care să fie compatibile cu mediul înconjurător (N. Cepoiu și colab., 1996).
În felul acesta pomicultura biologică realizează păstrarea productivității ecosistemelor pomicole, reconsideră raporturile dintre cultura pomilor, știință și tehnologi, iar coordonarea tuturor acestora are scopul realizării unui echilibru între om și natură, între pomicultură și mediul înconjurător.
Pomicultura biologică în contextul agriculturii biologice, reprezintă o metodă de producție de perspectivă, care ține seama și de cunoștiintele tradiționale, care integrează procesele științifice realizate în toate domeniile.
Unul dintre obiectivele ei principale îl constituie apărarea biosferei, a resurselor Terrei și a biodiversității.
Această metodă de producție contribuie la reducerea risipei, prin utilizarea rotației culturilor, prin fixarea azotului atomosferic și prin reciclarea sistematică a reziduurilor organice (N. Cepoiu și colab.,1996),
În cadrul energiei culturale pomicultura biologică consumă mai multă energie solară și mai puțină energie fosilă, ameliorând în acest fel bilanțul energetic al producției.
Pomicultura biologică poate asigura noi locuri de muncă pentru o societate în care șomajul a ajuns o problemă vitală.
Rezultatul final al realizării pomiculturii biologice, este o mai bună protejare a naturii, evitarea poluării ei și obținerea de produse sănătoase, libere de diferite substanțe chimice sau de hormoni, care ar putea dăuna sănătății omului.
3.2. Orientări și perspective în pomicultira biologică
Pomicultura convențională de tip industrial utilizează din plin rezultatele științei și tehnologie avansate asigurând producții mari care se încadrează în standardele impuse consumului industrial și alimentar, dar calitatea produselor și menținerea feritilității pe timp îndelungat au de suferit.
În tehnologiile intensive supermecanizate și chimizate, principalul obiectiv îl constituie recolta și beneficiul mediu fiind privit ca mijloc de obținere a acestora.
Pomicultura biologică are drept scop o producție normală, sănătoasă și de înaltă valoare nutritivă. Aceasta își propune să păstreze fermă fertilitatea solului și să nu afecteze negativ mediul înconjurător favorizând activitățiile biologice.
Pentru a asigura obiectivele pomiculturii biologice se are în vedere câteva principii de bază agrotehnice și biologice:
Lucrările solului se fac superficial și alternativ în funcție de caracteristicile acestora.
Protecția plantelor se face pe cale indirectă prin folosirea soiurilor rezistente la agenții patogeni, folosirea substanțelor mai puțin toxice.
Folosirea îngrășămintelor naturale, cultivarea de plante pedoameliorative și compostarea acestora.
Folosirea soiurilor cu înalt potențial cantitativ și calitativ.
Înlăturarea și combaterea factoriilor naturali de stres: secetă, înghețul, agenți patogeni și poluarea.
Zonarea speciilor și a soiurilor pentru valorificarea justicioasă a condițiilor de mediu.
Sistemele de agricultură fundamentate ecologic nu exclud posibilitatea utilizării îngrășămintelor minerale sau a substanțelor chimice de protecție dar promovează norme severe cu privire la doze, forme, momentul aplicării, gradul de poluare.
Realizarea pomiculturii biologice se face prin amplasarea fiecărei specii, a fiecărui soi în condiții optime de mediu și aplicarea unor tehnologii diferențiate în funcție de zona pedo-climatică, sol, soi, portaltoi, vârsta pomilor, încărcatura de fructe etc.
De asemenea trebuie urmărită convertirea la maxim a energiei solare prin sistemul de cultură, forma coroanei, distanțe de plantare, orientarea rândurilor, realizarea unui covor vegetal valoros și omogen.
Având în vedere benificiile pomiculturii ecologice tot mai multe țări și fermieri aplică tehnologii prieteneoase cu mediul și promovează legislația corespunzătoare prin aplicarea regulamentului Consiliului Europei 2092/91 referitor la obținerea unor produse agricole biologice.
Rezultatul aplicării tehnologiilor și actelor normative constă în marimea suprafețelor cultivate și creșterea numărului fermierilor care practică agricultură ecologică.
Exemplu:
Tabelul 3.1. Organizarea teritorial administrativă
3.3. Amplasarea, amenajarea terenului, situația cadastrală
3.3.1. Amplasarea
Organizarea este pregătirea temeinică a unei acțiuni după un plan bine chibzuit. Conform aceleiași surse, termenul de organizare presupune o rânduire si realcătuire.
Organizarea teritoriului este un element important, cuprinde împărțirea terenului în unități de exploatare care sunt: tarlaua și parcela.
Fig.3.1. Organizarea teritorial administrativă
3.3.2. Amenajarea terenului
Amenajarea reprezintă ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse și utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. A amenaja semnific, a organiza în vederea unei anumite utilizări.
3.3.3. Situația cadastrală
Citind Legiile fondului funciar terenul prevazut pentru infiintarea plantatiei pomicole, dupa destinatie se incadreaza in terenuri cu destinatie agricola (pasuni impadurite, terenuri agricole productive arabile, livezii, sere, drumuri tehnologice si de exploatare Agricola, etc.).
Dupa categoria de folosinta terenul face parte din categoria de fânaț.
.
Fig. 3.2. Situația cadastrală
3.4. Înființarea plantației
3.4.1. Sistem de culturi
Alegerea sistemului de întreținere și lucrare a solului pentru plantarea prunului în livezile de prun se face diferențiat în funcție de condițiile climatice, relieful sectorului, proprietățile fizice, nivelul de asigurare cu umiditate a solului pentru plantarea prunului și particularitățile biologice ale plantelor.
În plantațiile tinere pentru întreținerea solului pentru plantarea prunului, în intervalele dintre rândurile de pomi, se aplică ogorul negru lucrat, care include efectuarea arăturii. Efectuarea aratului în apropierea tulpinilor se va executa la adâncimea de până la 7-8 cm, iar odată cu îndepărtarea spre centru a intervalului dintre rânduri adâncimea arăturii se va mări până la 10-12 cm. Aceste lucrări se vor efectua cu precauție pentru minimalizarea afectărilor mecanice a rădăcinilor prunului. În timpul perioadei de vegetație se efectuează 4-5 afânări ale solului la adâncimea de 5-8 cm.
În plantațiile pe rod la fel se aplică și ogorul negru combinat cu erbicide, care permite micșorarea volumului de lucrări mecanice cu stârpirea eficientă a buruienilor.
Sistemul cu culturi siderale poate fi aplicat din primul an după plantare pe solurile aprovizionate suficient cu apa sau irigate în alternanță cu ogorul negru lucrat peste un interval.
Culturile semănate toamna-primăvara devreme (mazărea, mazarichea, rapițe în amestec cu orzul ori ovăzul) dau o cantitate suficientă de masă vegetativă, care se încorporează ân sol odată cu efectuarea aratului. Acest sistem permite îmbogățirea solului pentru plantarea prunului cu substanțe organice și ameliorează proprietăților fizice, chimice și biologice.
Inierbarea solului pentru plantarea prunului cu culturi perene poate fi aplicat pe terenurile în panta, supuse eroziunii. Semănatul se efectuează toamna-primavara devreme peste un interval, doua-trei in dependență de gradul de înclinație a pantei. Înierbarea totală se face pe pantele cu înclinație de peste 15-17%. Menținerea intervalelor dintre rânduri în stare ințelenită se permite 5-7 ani, apoi se ară și se seamănă intervalele care au fost intreținute ca ogor negru.
Ierburile perene se cosesc sistematic la atingerea înălțimii de 20-25 cm, masa verde fiind lăsată pe loc în calitate de muici.
Pentru inierbare se folosesc amestecuri ale speciilor de ierburi graminee, graminee și leguminoase cu norma de semanat 18-20 kg/ha.
Acest sistem de întreținere a solului pentru plantarea prunului permite îmbogățirea solului pentru plantarea prunului cu materie organică, ameliorarea însușirilor fizice ale solului, prevenirea și combaterea eroziunii, evitarea tasării solului și micșorarea cheltuielilor energetice.
Sistemul inierbat de întreținere a solului pentru plantarea prunului poate fi aplicat atât în livezile tinere cât și pe rod.
Întreținerea solului pentru plantarea prunului în fâșiile de sub pomi constituie una dintre cele mai dificile probleme de ordin tehnologic, deoarece pe fâșiile cu lățimea de 0,8-1,0 m de-a lungul rândului de pomi sunt răspândite majoritatea rădăcinilor și există riscul leziunilor mecanice a trunchiurilor
Reieșind din aceste considerente se aplică îmbinarea a trei metode: mecanică (lucrarea solului pentru plantarea prunului 1-2 ani); biologică (înierbarea pentru o perioadă scurtă de timp 1-2 ani, ori acoperirea suprafeței solului cu diferite materiale de mulcire); limitat chimică (tratarea cu erbicide în caz de necesitate în diversa îmbinare aplicând strict doar metoda de bandă).
Lucrarea mecanică a solului pentru plantarea prunului se efectuează cu sapa, freza (FA-0,76) ori discul evitând leziunile mecanice ale trunchiului. Ca materiale pentru mulcire pot fi utilizate: pelicula de polietilenă, paiele vechi, gunoi de grajd, rumeguș și alte materiale, iar pentru inierbare, semănatul paiușului de livadă (4-6 kg/ha). Cositul se efectuează când iarba atinge înălțimea de 15-20 cm lăsând masa verde pe loc ca muici.
Efectuarea îmbinării acestor trei metode permite revenirea la lucrările mecanice a solului pentru plantarea prunului odată la 4-5 ani, iar aplicarea erbicidelor odată la 5-6 ani.
Modul aplicării erbicidelor se alege în dependență de tipul îmburuienirii. Stropirea totală a suprafetei se efectuează pe terenurile predispuse eroziunii în scopul reducerii numarului de lucrari mecanice și pe terenurile plane cu capacitatea de înmulțire vegetativă pronunțată a buruienilor: volbura de câmp, palamida de câmp, susaiul-de-câmp, mărul-lupului, crușeteaua de câmp, costreiul, pirul tarator, pirul gros etc.
Stropirea locală în benzi (fâșii) este mai eficientă din punct de vedere economic și ecologic.
În cazurile cand buruienile perene se răspândesc în vetre, erbicidarea se cere a fi efectuată cu folosirea stropitorilor purtatoare.
Pentru combaterea integrată a buruienilor mono și dicotiledonate anuale și perene, în plantațiile de prun, se utilizează erbicidele sistemice Roundup, 360 SL – 2,0-4,0 l/ha, Nabu 200 EC – 1,0-2,0 l/ha, Glyphogan 480 SL – 4,0-5,0 l/ha. Mecanismul acțiunii constă în pătrunderea și absorbția lor prin frunze de către buruieni. Reieșind din aceste considerente este necesar ca masa foliara a buruienilor să fie bine dezvoltată (15-20 cm). Căderea soluției pe lemnul mai bătrân de 3 ani nu traumează pomii. Tratamentele nu se recomandă de a fi aplicate pe timp cu vânt și fără folosirea vizierei de protecție, iar la tăierile anuale ramurile până la înalțimea de 60 cm trebuie să fie țnlăturate, astfel evitându-se riscul contaminării pomilor cu erbicide.
Toate buruienile anuale pot fi erbicidate în orice stadiu de dezvoltare, însă nu mai tarziu de răspândirea semințelor. Eficiența erbicidelor în funcție de specie este observată după 5-14 zile de la aplicare, iar distrugerea completă a buruienilor – peste 30 zile.
În urma distrugerii buruienilor acestea nu trebuie îndepărtate de pe teren, deoarece ele asigură păstrarea umidității solului, previn eroziunea și împiedică germinarea buruienilor anuale.
3.4.2. Aplicarea îngrășămintelor
Aplicarea ingrașamintelor reprezintă o verigă tehnologică importantă dacă se are în vedere faptul că această specie se amplasează pe terenuri mai putin fertile, subțiri, chiar erodate.
Nivelul fertilizării se stabilește în funcție de gradul de aprovizionare a solului pentru plantarea prunului cu elemente nutritive, textură, regimul de precipitații, producția planificată etc. Analiza de sol și diagnoza foliară sunt principalele determinări ce conduc la date certe privind fertilizarea.
Dozele de îngrașământe se diferențiază în dependență de fertilitatea solului pentru plantarea prunului, portaltoi, densitatea plantării pomilor, durata perioadei productive, producția scontată la un hectar și sistema de întreținere și lucrare a solului pentru plantarea prunului.
În livezile de prun pe solurile, nepredispuse la eroziune, cu un conținut înalt de forme mobile de fosfor și potasiu, aplicarea îngrășămintelor de fosfor și potasiu pentru plantarea prunului înainte de sădire este puțin eficientă.
Pe solurile cu conținut de humus scăzut și cu eroziune slabă sub aratul de desfundare se introduc 50-60 t/ha gunoi de grajd, pe cele cu eroziune medie – 60-80 t/ha și pe solurile cu eroziune puternică – nu mai puțin de 100 t/ha. În dependență de nivelul de asigurare a solului pentru plantarea prunului cu forme mobile de fosfor împreună cu îngrășămintele organice sub aratul de desfundare se introduc P|00IC300.
Fertilizarea suplimentară a solului pentru plantarea prunului și gropilor de sădire cu îngrășăminte înainte de plantare asigură un nivel înalt de nutriție minerală a pomilor până la începutul rodirii de marfă a plantațiilor. Dacă s-a observat o creștere slabă a pomilor tineri (lungimea lastarilor până la 30-40 cm) începând cu anul al treilea, al patrulea după sădirea în livezi a pomilor de prun, unde s-a înfăptuit îngrășarea suplimentară a solului pentru plantarea prunului cu îngrășăminte înainte de plantare, se administrează anual numai îngrășăminte de azot.
Pentru o eficacitate mai mare îngrășămintele se încorporează primavara devreme cu cultivatorul-hrănitor de plante la o distanță de 0,8-1,0 m de la tulpină la adâncimea de 10-12 cm.
În livezile tinere unde nu s-a efectuat înainte de plantare îngrașarea suplimentară a solului pentru plantarea prunului cu îngrășăminte de fosfor și potasiu, ele se introduc de asemenea din momentul creșterii slabe a pomilor, cand s-a observat insuficiența de fosfor și potasiu, prin metoda diagnosticii de sol (vezi anexa 4) și vegetativă (vezi anexa 5). Nivelul de asigurare a solului pentru plantarea prunului cu forme mobile de substanțe nutritive se determină după scara elaborată pentru culturile pomicole.
In dependență de nivelul de asigurare a solului pentru plantarea prunului cu forme mobile de substanțe nutritive și densitatea de plantare a pomilor, dozele de îngrășăminte în livezile tinere constituie P30,45K90120. Ele se încorporează toamna sub arătură odată în trei ani, adică până la intrarea plantațiilor în rodirea de marfă. Îngrășămintele cu azot în asemenea livezi se administrează, dacă e necesar, anual in perioada de vegetație a pomilor concomitent cu efectuarea stropirilor contra bolilor și vătămătorilor.
Îngrășămintele cu fosfor și potasiu pentru plantarea prunuluise încorporează toamna odată cu executarea aratului sau cu mașini speciale de tipul MVU-2. În mijlocul spațiului dintre rânduri la adâncimea de 18-20 cm odată în trei ani.
Îngrășămintele de azot care au un grad înalt de mobilitate în sol trebuie administrate anual, dar pentru folosirea lor mult mai rațională și productivă de către plante este necesar de a le introduce fracționat în dependență de fazele de creștere și de dezvoltare a pomilor, îmbinând astfel introducerea lor concomitent cu prelucrarea solului pentru plantarea prunului în spațiul dintre rânduri (discuirea, cultivarea).
În plantațiile unde se aplică sistemul înierbârii solului cu ierburi perene doza necesară a îngrășămintelor azotoase se mărește cu 30%, luând în vedere faptul că o parte din azot este utilizat de ierburi.
3.4.3. Irigarea
Irigația este una din cele mai eficiente măsuri de optimizare a regimului de umiditate al solurilor. Evident, ea nu exclude necesitatea aplicării lucrărilor agrofitotehnice sau a unor sisteme de agricultură ce favorizează acumularea și reținerea apei în sol.
Prin urmare, aplicarea măsurilor pedoameliorative de prevenire a degradării cernoziomurilor irigate este necesară indiferent de calitatea apelor folosite. Irigarea plantațiilor de prun este obligatorie în zonele de stepă și silvostepă cu mai puțin de 550 mm precipitații anuale, precum și în regiunile moderat umede (550-650 mm anual), dacă din acestea cel puțin 200-250 mm nu cad în lunile mai, iunie și iulie. În aceste situații se vor aplica 3-4 udări cu 20-30 1 apă la fiecare pom sau 3-4 udări cu 350-450 m3/ha pentru ca apa să ajungaă la 20-60 cm. Zona de creștere a majorității rădăcinilor absorbante și să asigure 60-80 % din capacitatea de câmp.
Perioadele critice în aprovizionarea prunului cu apă sunt: după înflorit, în faza de intărire a sâmburilor, la intrarea fructelor în parga; după recoltare se face udarea de aprovizionare. Prin irigare crește cantitatea și calitatea productiei și previne debilitarea pomilor.
3.5. Întreținerea plantației tinere (tăieri, lucrări agrofitotehnice)
3.5.1.Formarea și tăierea pomilor fructiferi
Ca procedee agrotehnice sunt menite pentru a dirija creșterea și productivitatea pomilor pe rod, cât și pentru a crea condiții favorabile pentru aplicarea tehnicii și a lucrarilor manuale în livadă.
În lipsa intervenției omului, pomii deseori se reîncarcă cu fructe, provocând ruperea ramurilor, ceea ce scade cu mult calitatea fructelor, iar pomii rodesc periodic.
Sistemele de formare a pomilor de prun trebuie să asigure productivitatea și calitatea înaltă a fructelor; reducerea cheltuielilor la întreținerea pomilor; folosirea mai eficientă a factorilor mediului nconjurător; asigurarea condițiilor favorabile pentru folosirea tehnicii. Astfel se va favoriza accesul razelor solare între rânduri (la 2-2,5 m); intrarea devreme a pomilor pe rod; ocuparea cât mai rapidă a suprafețelor de nutriție. De aceea se va asigura menținerea pomilor cu coroane optime; schimbul ciclic a ramurilor care au rodit și iluminarea eficientă a tuturor părților coroanelor de prun.
Cele mai răspândite forme de coroană la prun sunt: vasul ameliorat, vasul suprapus, vasul aplatizat, piramida întreruptă, piramida etajată rărită, piramida mixtă, palmeta cu brațe oblice și fusul subțire. Pentru formarea cât mai rapidă a coroanelor la prun, trebuie valorificată creșterea rapidă din primii ani și capacitatea de emitere a lăstarilor anticipați. Formarea corectă și rapidă a coroanei se realizează foarte bine dacă se îmbină tăierile din perioada de repaus cu intervențiile din perioada de vegetație care sunt și cele mai recomandate. Astfel, perioada de formare a coroanei se poate reduce cu 1 chiar 2 ani.
Tăierile, chiar de formare, în perioadele de tinerețe vor fi foarte reduse, limitându-se la strictul necesar. Încă din primii ani dupa plantare multe soiuri încep să fructifice, iar greutatea fructelor curbează ramurile, mărind unghiul de inserție, chiar și la soiurile cu tendința de creștere verticală. De asemenea, la aceste soiuri se ciupesc lăstarii de prelungire la distanța de ramificare proiectată, iar daca acest lucru nu s-a realizat ramura anuală se va scurta în primavară.
Formarea unei coroane implică efectuarea câtorva lucrări succesive: alegerea ramurilor de schelet, proiectarea acestora și a ramurilor de semischelet. Pentru aceasta se vor reține ramurile de prun plasate în pozițiile cele mai corespunzătoare pentru forma de coroana aleasă.
Aceste ramuri se vor scurta cu 10-12 cm, mai sus de locul în care dorim să se formeze viitoarele ramuri de schelet. Celelalte ramuri, cu poziții incorecte, se vor suprima la inel, iar cele de semischelet se scurtează cu 1/3 sau 1/2 din lungimea lor.
După pornirea în vegetație se vor plivi toți lăstarii de prisos, când aceștia au 2-4 cm. La sfârșitul primăverii – începutul verii, când lăstarii au 15-25 cm, se vor alege alte ramuri de schelet, precum și ramurile de prun de semischelet formate pe ramurile de prun alese anterior.
Ceilalți lăstari se ciupesc sau se răresc lăsând numai pe cei dispuși bilateral altern-exterior, cu punctele de inserție la 15-20 cm. Operațiile se continuă până la formarea completă a coroanei.
La soiurile din grupa Tuleu cu lemnul fragil, unghiurile de ramificare vor fi de 45-55° pentru a evita dezbinarea ramurilor sub greutatea fructelor. Drajonii sau lăstarii din colet formați se vor elimina cât mai devreme, pentru a nu concura pomul.
3.5.2. Tăierile de intreținere și fructificare
Se bazeaza pe reductia și simplificarea semischeletului, în scopul stabilirii unui echilibru între formațiunile de rod și cele vegetative, a păstrării volumului inițial al coroanei, pentru asigurarea de noi creșteri, pentru o mai bună iluminare a coroanei, și evitarea alternanței de rodire.
Tăierile se vor face diferențiat, în raport cu vârsta pomilor, starea lor fiziologică, specia și soiurile. Prin tăieri se vor îndepărta ramurile de prun uscate și rău plasate. Ramurile de prun roditoare se vor rări numai în anumite situații. La pomii intrați în prima perioadă de rodire, unde se manifesta scăderea potențialului de creștere, este necesar ca la 3-4 ani să se efectueze tăieri ușoare de reducție, prin scurtarea ramurilor de schelet în lemn de 2-3 ani, deasupra unei ramuri de garaisire.
Cu prilejul acestor tăieri se vor păstra ramurile de prun buchet și ramurile de prun de garnisire care nu depașesc lungimea de 30 cm. Dacă sunt prea dese, se înlătură cele mai slabe.
Ramurile de prun de garnisire care nu depășesc 60 cm și au unghiul de ramificare 50-55° se scurtează la 8-10 muguri, iar cele mai lungi cu unghi de ramificare mic se palisează în poziție orizontală sau se scurtează la 8-10 muguri, de asemenea, cele de prelungire se scurtează la 1/3-1/2 din lungimea lor.
La prun se aplică tăieri de corecție în cazul când pomii nu au fost tăiați anual sau la cei taiați necorespunzător. De asemenea, în perioada de declin se efectuează tăieri de reîntinerire mai severe la nivelul scheletului.
Pentru coroanele natural-îmbunătățite și semiplate la pomi de prun se aplică tăierea bazată mai mult pe scurtarea ramurilor de un an, iar la atenuarea creșterii terminale a ramurilor de schelet, se aplică tăierea de întinerire pe lemn multianual. La aplicarea tăierilor de vară, se suprimă „la inel” concurenții și lăstarii crescuți în centrul coroanei.
S-a dovedit că cele mai eficiente sunt: tăierile de vară cu scurtarea lăstarilor precum și sistema de tăiere a ramurilor de gamisire fără scurtarea ramurilor anuale cu întinerirea ciclică a ramurilor care au rodit pe lemn de 3-5 ani.
3.5.3. Coroana naturală îmbunătățită
La pomii formați după acest sistem pe axul central se amplasează în etaje sau solitar 5-8 șarpante cu unghiurile de emergență mare (de cel puțin 50°). Amplasarea solitară a șarpantelor favorizează rezistența coroanelor, această amplasare fiind recomandată la soiurile de prun cu lemnul fragil de tipul Tuleu gras și la soiurile cu gradul de ramificare înalt.
Pe șarpante se amplasează ramurile de prun de ordinul doi la distanțe de 30-50 cm una de alta. Pe ramurile de prun de schelet se amplasează uniform ramurile de prun de garnisire, care se formează din ramurile rămase în coroană după amplasarea ramurilor de schelet, dar care totodată nu îndesesc pomii. Transformarea acestor ramuri în ramuri de garnisire se efectuează prin tăierea lor primăvara sau vara. Tăierea de vară fiind mai rațională.
Prin tăierea de primăvară la primul an de vegetație ramurile de prun (se scurtează la 6-8 muguri, în al doilea an se scot lăstarii cu creșterea verticală, iar ceilalți lăstari se scurtează la 10-15 muguri. Prin tăiere de vară (I perioadă a lunii iunie) lăstarii în creștere se scurtează cel puțin la 1/3 din lungimea lor.
Pomii fără ramificații plantați de cu toamna, în primăvara după plantare, se scurtează la înalțimea de 80-90 cm de la suprafața solului. La pomii plantați cu ramificații în zona de formare a coroanei se amplasează 3-4 șarpante care se scurtează pânâ la 50 cm, iar axul central se scurtează la 80 cm mai sus de șarpanta de sus.
În anii următori, anual primăvara, ramurile de prun de prelungire a șarpantelor se taie la 50-60 cm, iar axul central se taie cu 70-80 cm mai sus de șarpanta de sus în coroană. Acest procedeu se efectuează până la încheierea formării coroanei, totodată se îndepărtează concurenții ramurilor de prelungire a șarpantelor și celor de semischelet, precum și lăstarii situați în apropierea bazei șarpantelor.
În procesul formării coroanelor la pomii cu coroana piramidală lăstarii de prelungire a șarpantelor se scurtează la un mugure extern. În cazurile când este necesitatea de a corecta direcția de creștere a șarpantei spre verticală, ceea ce are loc, mai ales la soiurile cu coroana răsfirată, lăstarul de prelungire se taie la un mugure inferior sau la un mugure situat în partea laterală a lui.
În cazurile când coroana se îndesește, se răresc ramurile de prisos (până la 30%), mai ales cu unghiurile de emergență mică și situați pe axă. Lăstarii care au poziție aproape de orizontală nu se scurtează în genere. Se lasă nescurtați și lăstarii mlădioși, de regulă, subțiri cu lungimea de 50 cm și mai mult, care fiind încărcați de fructe se îndoaie și nu îndesesc coroana. După intrarea pomilor pe rod se aplică tăierea ciclică a ramurilor care deja au dat rod pe lemnul de 3-4 ani. O astfel de tăiere se menține și în perioada de rodire deplină a pomilor.
Când se atenuează creșterea terminală a șarpantelor se execută taierea de întinerire mai profundă pe lemn multianual, mai întâi de 3 ani, apoi la cel de 4-5 ani și mai în vârstă.
E rațional ca în plantațiile cu pomi pe rod de peste 10 ani țntinerirea să se efectueze prin tăierea elementelor mari, aceasta considerăndu-se ca prima etapă a tăierii de întinerire ciclică (de 3 ani) a întregii coroane.
La prima etapă se reduce înalțimea pomilor. La soiurile cu coroană înaltă reducerea se efectuează treptat, îndepărtând într-o repriză cel mult 1/3 din volumul coroanei. Tăierile de pe ax și pe toate ramurile de schelet se execută aproximativ la același nivel cu trecere la o ramificație laterală. În partea rămasă a coroanelor se execută tăierea sanitară, în coroanele îndesite se răresc o parte de ramuri.
În primavara celui de-al doilea an și în anii următori lăstarii anuali în partea de sus a coroanelor nu se scurtează, cu excepția cazurilor când apare necesitatea de a scoate „la inel” 2-4 lăstari foarte puternici. În coroană se întinerește 50% de ramuri de garnisire, 50% rămase se întineresc în anul al treilea.
În primavara celui de-al patrulea an se aplică un nou ciclu analogic de tăiere (tot de 3 ani), dar cu o întinerire mai profundă. În anii următori tăierea de fructificare va avea în vedere reglarea echilibrului între creștere și rodire.
Fig. 3.3. Conducerea pomilor
3.6. Portaltoi folosiți și soiuri cultivate
3.6.1. Portaltoi folosiți
Cele mai importante specii ale genului Prunus, care au contribuit la formarea soiurilor cultivate și prezintă interes în ameliorarea acestei specii, sunt următoarele:
specii euro-asiatice: P. insititia; P. cerasifera; P. domestica; P. spinosa;
specii est-asiatice: P. salicina; P. triflora; P. ussuriensis; P. simonii;
specii nord-americane: P. americana; P. nigra; P. hortulana.
Pentru altoirea prunilor din livadă am utilizazat în special portaltoii generativi: corcodușul, prunul franc.
Corcodușul este unul dintre cei mai vechi și mai utilizați portaltoi pentru prun; aceasta pentru că materialul semincer se produce ușor, are procent ridicat de germinare și producții ridicate de puieți care se prind și cresc bine în campul I, asigură procent mare de prindere la altoire și este compatibil cu majoritatea soiurilor; nu drajonează cu excepția unor biotipuri. În plantație, pomii altoiți pe acest portaltoi au o mare plasticitate ecologică, imprimă pomilor vigoare mare, precocitate medie, longevitate (30-40 ani), productivitate și fructe de calitate. Ca inconveniențe se enumeră: vigoare mare, neuniformitate în livada, incompatibilitate sau compatibilitate slabă cu unele soiuri: Tuleu gras, Gras românesc, Record, Peche, Anna Späth, Silvia etc.
Corcodușul se înmultește de regulă pe cale generativă, cu procente de răsărire de 58-85, dar și vegetativă, prin butași, cu procente de înrădăcinare cuprinsă între 50 și 90 .
Prunul franc se obține din sâmburii unor soiuri locale sau străine. Acești portaltoi au o bună compatibilitate cu toate soiurile, imprimă o vigoare de creștere mai redusă, pomii sunt mai precoce și uneori mai productivi. Au o înradacinare mai superficială, sunt mai sensibili la ger și secetă, în schimb valorifică mai bine solurile subțiri, umede și cu exces de umiditate. În pepinieră, procentul de răsărire este mai scăzut, creșterea puieților este mai lentă iar prinderea la altoire și producția de pomi STAS este mai mica.
Portaltoiul poate accentua sau diminua vigoarea naturală a soiului
3.6.2. Soiuri cultivate
În livadă sunt cultivate în paralel 3 soiuri atât pentru diversificarea culturii cât și pentru polenizare.
Alegerea soiului este de asemenea o misiune importantă pentru un cultivator având în vedere că pe plan mondial se cunosc peste 2000 soiuri de prun, care s-au format în trei mari centre genetice, prin participarea numeroaselor specii ale genului Prunus. Lucrările de ameliorare a prunului în Europa ca și în America de Nord au contribuit, în cea mai mare măsură, la lărgirea bazei ereditare și la îmbogățirea numerică a sortimentului cultivat cu o serie de soiuri valoroase.
În România, sortimentul a cunoscut o evoluție lentă și s-a bazat în special pe soiuri locale, cu valoare economică scăzută, folosite preponderent pentru distilare. De-a lungul timpului îmbunătățirea sortimentului s-a realizat atât prin selecția unor soiuri autohtone foarte valoroase (Tuleu gras, Grase românești, Vinete românești) cât și prin introducerea de peste hotare a unor soiuri la fel de valoroase, precum Stanley, Anna Späth, d’Agen, Vinete de Italia.
Stanley: Soi originar din S.U.A.
Pomul de vigoare medie, cu coroana conic-rasturnată, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite în special cu buchete de mai. Este precoce, productive (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil și foarte bun polenizator.
Fig. 3.4. Soiul Stanely
Fructul mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, vânăt-închis, acoperit cu pruina albastruie.
Fructele se colorează cu mult înainte de maturitatea deplină. Fructul este de calitate medie, mai ales dacă este recoltat în avans. Pulpa este gălbuie, consistentă, dulceagă, slab aromată, neaderentă.
Perioada de maturare prima jumatate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la înflorire.
Tuleu Gras: Soi originar din Romania.
Pomul semiviguros, cu coroana invers-conică, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, se deformează sub greutatea rodului. Fructifica pe formațiuni scurte si mijlocii, este precoce, productiv (20-25 t/ha), dar inconstant. Este androsteril și incompatibil cu corcodușul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, moniliniă și ger.
Fig. 3.5. Soiul Tuleu Gras
Fructul este mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu vârful rotunjit, de culoare vânăt-închis, cu pruina albăstruie și cu rugină spre bază. Pulpa este galben-verzuie, aschiată, consistentă, crocantă, neaderentă, cu gust foarte bun, dulce-amărui. Sunt considerate fructe de calitate superioară. Perioada de maturare: mijlocul lunii august.
Tuleu Timpuriu: Soi originar din România.
Pomul semiviguros spre viguros, cu coroană piramidală ușor neregulată, cu unghiuri mari de ramificare, cu fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii; nu este pretențios la sol dar este mai sensibil la temperatură, semiprecoce și semiproductiv (7-12 t/ha).
Fructul este mediu (35-45 g), ovoid, asimetric, cu baza largită, vânăt-violaceu, cu pruina cenușiu-albăstruie. Pulpa este verde-gălbuie, crocantă și suculentă, se desface în fascicole, cu gust dulce-acrișor, placut. Perioada de maturare: 25 iulie – 5 august.
Fig. 3.6. Soiul Tuleu Timpuriu
CAPITOLUL 4. Tehnologia de cultură biologică a prunului în livadă
4.1 Tăierile de întreținere și rodire
Prin operațiunile de tăiere propriuzise s-a urmărit poziționarea corectă a mugurilor pe ramuri, a ramurilor pe scheletul coroanei în cadrul formei de coroane alese ”Vas ameliorat”.
Tipul de tăieri care se fac în prezent în această livadă sunt tăieri de rodire, tăieri de întreținere și corecție a formei coroanei.
În continuare având în vedere vârsta plantației urmează să se facă și lucrări de regenerare.
Având în vedere principiile și obiectivele sistemului de cultură biologică propus prin executarea tăierilor pomilor am urmărit:
– creearea unor condiții de creștere și dezvoltare biologică corespunzătoare a pomilor.
– constitituirea unui schelet al coroanei cât mai rezistent
– asigurarea de condiții puțin prielnice dezvoltării bolilor și dăunătorilor.
– înlăturarea fenomenului de alternanță de rodire și asigurarea longevității pomilor.
– obținerea unor producții mari de fructe și de calitate superioară.
Operațiunile tehnice și practice privind tăierile în această livadă sunt:
– menținerea taliei joase a pomilor
– creșterea unui schelet cât mai rezistent tinând cont de specie și soi prin stabilirea numărului optim de ramuri și muguri, a distanțelor optime între ei și așezarea lor judicioară.
– folosirea la maxim a spațiului coroanei prin formarea unor coroane potrivite de rare, evitarea îndesirii sau a degarnisirii ramurilor.
– reglarea încarcăturii optime de rod prin dirijarea proceselor de creștere și fructificare
– în primii ani, creșterile anuale au fost de aproximativ 0,6 – 0,7 m.
Epoca de executare a tăierilor în această livadă este în perioada de repaus vegetativ (iarna) nunită ”în uscat”. Nu s-au executat tăieri în verde fiind greoaie și costisitoare, de asemenea nu s-au executat lucrăre rărire a fructelor.
Fig. 4.1. Coroană ”Vas ameliorat„
Vas ameliorat
La tărierile de fructificare am ținut cont de:
– vârsta pomilor
– tipul ramurilor de rod
– particularitățile de creștere și fructificare
Prunul fructifică pe următoarele tipuri de ramuri:
– buchet ramificat
– ramură mijlocie ramificată
– ramuri în devenire (smicea), pinten și spur.
Buchetul ramificat nu se taie, doar după 3-4 ani de rodire se îndepărtează odată cu scurtarea ramurilor de semischelet.
Ramurile mijlocii nu se scurtează ci se răresc eliminându-se cele slab dezvoltate.
Ramurile de semischelet se scurtează stimulându-se formarea de noi creșteri vegetative.
La soiurile cu fructificare de tip spur (Stanley) se face scurtarea periodică a semischeletului, scurtarea periodică a semischeletului, scurtarea buchetelor ramificate și îmbătrânite.
În situația actuală de talie și vârstă a pomilor prin tăieri am urmărit aerisirea coroanei, regenerearea de noi ramuri și menținerea taliei pomilor.
4.2 Întreținerea și lucrările solului
Prin lucrările solului am urmarit următoarele aspecte:
-reglarea însușirilor fizice, fizice și chimce ale solului, crearea de condiții optime pentru viața pomilor, distrugerea buruienilor, a unor dăunători și agenți fitopatogeni, încorporarea în sol a îngrășămintelor sau a altor substanțe aplicate, dar și a resturilor vegetale.
Sistemul de întreținere a solului influențează regimul hidic din sol, porozitatea stratului superior al solului dezvoltarea microorganismelor din sol etc., astfel are o influență directe aspra dezvoltării pomilor, producției dar și calității acesteia.
Gradul de fertilitate a solului precum și întreținerea sa, în condiții climatice favorabile reprezintă unul din factorii de bază privind creșterea pomilor și producția de fructe.
În condițiile analizate însușirile solului fiind bune spre slabe prin lucrările solului sa urmărit:
alegerea unui sistem de întreținere a solului simplu și eficient economic
sistem minim de lucrări economice
creșterea fertilității prin îmbinarea verigilor agrotehnice (fertilizare, combaterea buruienilor, etc).
îmbunătățirea regimului de apă și aer
Sistemul de întreținere a solului (modul în care este menținut și folosit terenul de sub pruni) se stabilește ținând cont de specie, vârsta pomilor, caracteristicile solului, sistema de mașini, eficiența economică, etc.
În acest sens în livadă analizată au existat două etape privind modul de întreținere și lucrările solului:
Întreținerea și lucrările solului în perioada de creștere și dezvoltare a pomilor tineri (anii 4 – 8)
întreținerea și lucrările solului în perioada de rodire intensă.
Etapa 1
Între anii 4 – 6 de la plantare sistemul de întreținere și lucrările solului ales a fost:
Întreținerea ca ogor negru a intervalului între rândurile de pomi prin lucrări ale solului obișnuite în livadă (o arătură de toamnă la adâncimea de 10 – 15 cm și 2 – 3 lucrări în perioada de vegetație), am ales menținerea ca ogor negru pentru că plantație se afla în pantă iar rândurile sunt orientate de la deal spre vale, astfel am contribuit la eliminearea excesului de umiditate.
În perioada de vegetie am executat pe intervale 3 – 4 lucrări cu grapa cu discuri în alternanță cu cultivatorul.
Fig. 4.2. Țelină pemanentă cu mulcire
Pe rândul de pomi am executat și 3 – 4 prașile manuale și mecanice cu ajutorul utilajelor dezaxabile (freză, cultivator, disc).
În anii 7 – 9 de la plantare sistemul ales a fost:
– întreținerea “sol negru ” pe intervalul coroanei prin lucrări simple și ierbicidat.
Lucrările le-am executat primăvara, pentru a evita procesul de eroziune a solului.
Ierbicidarea a fost executată la o lățime de aproximativ 1,5 – 2 m, aceasta fiind făcută atât cu pompă manuală cât și cu atomizor.
Printre ierbicidele folosite au fost:
de contact: Reglone, Tiuran, Fusilade
sistemice: Roundup, Betanol
Înierbare permanentă a intervalului dintre rânduri și întreținerea acetuia prin cosire și folosire a materialului rezultat ca fân.
După anul 10 sistemul folosit a fost:
Telină permanentă asociată cu mulcire
4.3 Fertilizarea solului
Necesitatea feritilizării solului derivă din faptul că pomii trăiesc mulți ani pe același teren și extrag substanțele hrănitoare prin sistemul radicular de la diferite adâncimi.
Fertilizare sistematică a pomilor împreună cu aplicarea tuturor lucrărilor agrotehnice favorizează creșterea lăstarilor, garnisire a ramurilor, diferențierea mugurilor, dezvoltarea aparatului radicular și foliar, favorizând dezvoltarea fructelor.
Pentru stabilirea unei scheme de fertilizare anuale am ținut cont de următorii factori:
gradul de aprovizionare al solului cu elemente nutritive necesare speciei (prin analize chimce de sol).
vârsta pomilor
sistemul de întreținere a solului
necesitățiile de substanțe nutritive ale prunului pentru creștere și fructificare
dinamica absorției substanțelor nutritive
caracterul de cultură biologică a plantației
Anual s-au administrat complexe de tip NPK 16-16-16, iar odată la 3 ani a fost administrat gunoi de grajd bine macerat.
Gunoiul de grajd a fost administrat toamna, printr-o aratură adâncă aprox 16-18 cm, la fel și îngrășămintele cu P și K.
4.4. Lucrări de combatere a bolilor și dăunătorilor
Prunul este specia pomicolă care este atacată de numeroase boli și daunători care produc pagube însemnate, îndeosebi fructelor. Între acestea, cele mai mari dăunătoare sunt produse de boli virotice ca plumpox (vărsatul prunului sau sharka), piticirea prunului (plum dwarf), pătarea inelară necrotică (prunus ringspot), declinul prunului (plum decline), mozaicul liniar (plum pseudopox).
Fig.4.3. Boală virotică – Plum pox Fig.4.4. Boală criptogamică – Polystigma rubrum
Dintre bolile criptogamice, pătarea roșie a funzelor de prun, (Polystigma rubrum), monilioza (Monilinia laxa), nurlupii (Taphina pruni), ciuruirea micotică a frunzelor (Coryneum beijerinckii) sunt cele mai păgubitoare cand nu sunt tratate fitosanitar in mod corespunzator.
Fig.4.5. Boală criptogamică – Monilinia laxa
Ca dăunători periculoși ai prunului sunt recunoscuți viespea semințelor de prun (Eurotoma schreineri), viespea neagră a prunelor (Hoplocampa minuta), viermele prunelor (Laspeyresia funebrana), păduchele din San Josè (Quadraspidiotus perniciosus), și acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi).
Ca mijloace de combatere parțiala, a bolilor si dăunătorilor, deoarece soiuri imune la boli nu se cunosc, se recomandă: înființarea plantațiilor cu soiuri tolerante și pomi devirozati procurati din pepiniere specializate cu certificat biologic de garanție, înlaturarea pomilor bolnavi din livezile existente, combaterea prin tratamente împotriva vectorilor (afidelor) si a gazdelor acestora (buruienile), aplicarea la timp a tuturor lucrărilor și în special a tăierilor și prin aplicarea tratamentelor chimice după schema de combatere prezentată în continuare.
În secorul pomicol, ca de altfel în toate celelalte sectoare agricole se
îngregistrează însemnate pierderi datorită numeroaselor boli și dăunatori și a accidentelor naturale cum ar fi: (gerul, bruma, grindina).
Fig.1.2. Îngheț primăvara devreme
Protecția fitosanitară este o verigă tehnologica deosebit de importantă. Prin lucrările agrotehnice, aplicate solului (săpat în jurul pomilor, arat, cultivat intervalele dintre rânduri, prăsit, erbicidat) se distruge o mare parte din rezerva biologică a bolilor și dăunătorilor.
Pentru aceasta este recomandă respectarea indicațiilor date prin buletinele emise de stațiile de prognoză și avertizare din zonă, care indică momentul optim, produsul protivit cât și normele de protecția muncii și a mediului.
Pentru combaterea insectelor și a bolior sau folosit mai multe măsuri:
-măsuri agrotehnice, acestea sunt necesare și importante având în special un rol de prevenire;
-mobilizarea terenului prin arături și prăsile, prin care se scot la suprafață insectele larvele;
efectuarea tăierilor;
distrugerea tufișurilor, care găzduiesc numeroase insecte dăunătoare;
scuturarea și arderea insectelor:
măsuri de carantină prin care se izolează zonele infestate.
Măsurile de combatere chimică sunt cele mai eficente în lupta împotriva bolilor și a dăunatorilor. Aplicarea corectă a tratamentelor depinde în mare măsură cantitatea și calitatea producției. Efectele celolalte măsuri cum sunt: folosirea celor mai viguroase soiuri, administrarea îngrășămintelor, aplicarea unei agrotehnici corespunzatoare sau introducerea pe scara largă a mecanizării sunt mult diminuate sau chiar anulate dacă nu se iau toate măsurile pentru prevenirea și combaterea bolilor și a dăunătorilor. Numărul tratamentelor fitosanitare aplicate diferă de la o zonă de cultură la alta, de regimul termic pluviometric din zona respectivă și de preioada de maturare a soiurilor.
Tipurile de utilaje folosite pentru efectuarea lucrărilor de combatere a bolilor și a dăunătorilor sunt următoarele:
aparate pentru stropit sau prăfuit purtate și acționate de om;
aparate pentru stropit sau prăfuit purtate și acționate de om și acționate de motor;
aparate de stropit carosabile;
mașini pentru stropit purtate de tractor.
Am executat aproximativ 6 tratamente anuale după schma descrisă mai jos.
Calendarul tratamentelor impotriva bolior si daunatorilor prunului
Tabelul 5.1 Calendarul tratamentelor impotriva bolior si daunatorilor prunului
4.5. Recoltarea și avantajul cultivării
Recoltarea fructelor. Se face în diferite faze, în funcție de destinația recoltei. Cu o săptămână înainte de coacerea deplină se recoltează fructele destinate compotului și dulceții. Pentru consum în stare proaspată, fructele se recoltează cu 2-5 zile înainte de maturarea deplină. Pentru distilare, fructele se recoltează la supracoacere. Fructele pentru consum în stare proaspătă se recoltează manual, iar pentru celelalte utilizări, prin scuturare.
Recultarea a fost făcută manual, o mică parte au fost culese cu mâna iar o mare parte au fost culese prin scuturare, fiind aplicat o folie de nailon sub pomi.
Avantajul cultivării prunelor este datorat productivității ridicate și perioadei extinse de valorificare a acestora și prin faptul că sunt împărțite după coacere: timpurie, tirzie
Fructele se pot valorifica în mai multe stări, cum ar fi: consum în stare proaspătă, deshidratare, prelucrare ca gem, dulceață, magiun, compot, rachiu etc. Cultivarea prunelor este o afacere profitabilă, având următoarele avantaje:
Plantațiile de prun produc recolte de circa 15-30 t/ha și pot fi exploatate 20-25 de ani.
Investiția se recuperează în mai mult de 2 ani de rod deplin (7 ani de la plantare).
Prezența în țară a companiilor care exportă prune în stare proaspătă și uscate companiilor producătoare de sucuri, gemuri, compoturi etc. Plantația de pruni este o investiție pe termen lung care poate rezista până la 20-25 de ani.
Având în vedere expoziția terenului, mi se pare una dintre cele mai bune întrebuințări aduse, ținânt cont și de faptul că în zonă sunt destul de multe plantații de pomi.
4.6. Sortimentul de utilaje
Pentru executarea lucrărilor au fost utilizate următoarele utilaje:
Motocoasa Sthil Fs 89
Atomizorul Sthil SR 430
Foarfece Felco 8, Bellota profesională și foarfece telescopice
Ferăstraie Gardena și Fiskars
Drujba Husqvarna 236
Motocultivatorul Husqvarna TF 334
Grapă manuală motocultor
Cultivator pentru motocultor
Remorcuță motocultor
Tocător pentru crengi și frunze
CONCLUZII
Importanța pământului în agricultură este deosebită, el constituind principalul mijloc de producție deoarece prin învelișul său de sol este izvorul de hrană al plantelor.
Prunul este un dintre cele mai importante specii pomicole, apreciat pentru fructele sale care se pot consuma in stare proaspata sau industrializate.
Prunul este o specie valoroasa si datorita faptului ca pomii au cerinte relative mici fata de cerintele ecologice, necesita o agrotehnica relativ simpla si au un potential productive ridicat si constant.
Prunele sunt fructe bogate in: vitamine, zaharoza, fructoza, glucoza, apa si aminoacizi.
Studiul efectuat a avut drept scop de a analiza cultura biologică a prunului în livadă.
Am executat lucrări de întreținre și fructificare în livada de pruni pe care am făcut studiul în ultimii 3 ani.
Am avut ocazia să văd evoluția acestora în anii de fructificare abundentă (ex. 2016), cât și ani în care rodul a fost ceva mai mic.
Datorită faptului că plantația se află lăngă o pădure de stejar (Bercul roșu), am avut probleme cu anumiți dăunători ai stejarului, care au migrat cu ușurință și în livadă:
Omida păroasă a stejaurlui (Lymantria dispar), Păduchele țestos al stejarului (Eulecinium rufulum), Viespea Stejarului (Cynips quercusfolii) etc.
Drumul de acces în livadă este accesibil, favorizând efecutarea tratamentelor și lucrărilor de întreținere la perioada optimă, astfel am putut urmări evoluția plantației, comparând cu plantațiile vecine.
Tăierile în uscat au fost efectuate în cursul lunii martie fiind o perioadă optimă pentru executarea lucrărilor de întreținere, astfel dezvoltându-mi experiența profesională.
Toamna am aplicat gunoi de grajd bine macerat iar primăvara am aplicat complexe, astel am putut vedea evoluția dezvoltării pomiilor, față de alte plantații unde nu au fost administrate îngrășăminte.
În perioada de repaus vegetativ am executat 2 tratamente cu ulei horticol unul în perioada noiembrie-decembrie și unul în perioada ianuarie-februarie când temperaturile au fost favorabile, acestea având un rol foarte important în distrugerea dăunătoarilor care rezistă unei ierni mai blânde, dar și asupra dezvoltării mușchilor pe trunchiul pomilor.
Au fost alese trei soiuri diferite de prune, pentru polenizare dar și datorită diversificării cât și a rezistenței la boli și dăunători a acestor soiuri.
Recoltarea a fost executată manual cu un număr suficient de persoane, fiind aplicată folie sub pruni.
Sistemul A.P.I.A. a fost înființat în 2007 ca o nevoie de organizare a fondurilor europene alocate dezvoltării agricole. Aceste fonduri primite de către fermieri de la Uniunea Europeană sunt foarte bune, ajutându-i pe agricultori să efectueze lucrările de pregătire și îngrijire corespunzător și la momentul optim.
Începând de anul trecut livada a fost înscrisă la A.P.I.A., de unde s-a primit subvenție care a contribuit la achiziționarea de utilaje și soluții de stropit.
BIBLIOGRAFIE
BARBU I. – Pomicultură ,Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2017;
BARBU H. C. – Agrochimie, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2012;
CIORTEA G., IAGĂRU P., – Agrotehnica, Curs pentru uzul studenților, Editura ”ALMA MATER”, Sibiu;
CONSTANTINESCU N., NEGRILĂ A., GHENA N., – Pomicultura generală, Vol. I, Editura „Agro-silvică”, București;
CONSTANTINESCU N., NEGRILĂ A., GHENA N., – Pomicultură generală, Vol. II, Editura „Agro-silvică”, București;
MIȘINGER C. – Monografia satului Fântânele (Cacova) din Mărginimea Sibiului, Editura „Tribuna”, Sibiu, 2000;
GEORGESCU N., – Pomicultură generală, Editura „ Alma Mater” , Sibiu, 2000;
GEORGESCU N., IAGĂRU R., – Pomicultură generală Îndrumător de lucrări practice, Editura „ Alma Mater”, Sibiu, 2000;
GHENA N., -Particularitatiile cresterii si rodirii prunului pe diferite portaltoaie, Bucuresti;
MINOIU N., – Portaltoii principalelor specii de pomi fructiferi, A.S.A.S., București 1974;
POPESCU M., MILIȚIU I., MIHĂESCU GR., CIREAȘĂ V., GODEANU I., DOBROTP Gh., CEPOIU N., – Pomicultură generală și specială, Editura Didactică și pedagogică, București, 1983;
BLAJ R., BUIUC M., – Ecologie Generală, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2013;
SPÂNU S. – Meteorologie. Climatologie. Agrometeorologie, Editura Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, 2014;
STAN Gh., – Mecanizarea lucrărilor în pomicultură, Editura Ceres, București, 1979;
Situ – rile :
http/ro.wikipedia.org, -Enciclopedia libera.
http://www.morami.ro
http://www.zf.ro
http://www.agrimedia.ro
http/www.revista-ferma.ro
http/www.fermierul.ro
http/www.agriculturaromaniei.ro
http/www.gazetadeagricultura.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Declarația pentru conformitate asupra originalității operei științifice [303893] (ID: 303893)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.