Declar că am întocmit personal prezenta lucrare 1) Răspunderea internațională a statelor reprezintă o ramura dreptului internațional [604685]

Declar că am întocmit personal prezenta lucrare 1) Răspunderea internațională a statelor reprezintă o ramura dreptului internațional
profund diferită de cea din dreptul intern, este caracterizată , fondată pe principiul egalității
statelor . Răspunderea a statelor decurge din caracterul ilicit al acțiunilor sau omisiunilor
organelor sau instituțiilor sale, care prin reprezentanții săi , încalcă astfel normele de drept
internațional și nu respectă obligațiile asumate de statul respectiv . Răspunderea statelor nu
poate fi interpretată ca aducând atinge re suveranității statelor ci din contră reprezintă o
manifestare a recunoașterii lor internaționale.
Răspunderea internațională a fost consacrată și prin lucrările Comisi ei de Drept
Internațional (CDI) împuternicită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) să inițieze
codificarea principiilor de drept internațional care guvernează răspunderea statelor.
Din cadrul activității comisi ei au emanat mai multe lucrări de importanță
internațională precum ,,Proiectul de articole asupra răspunderii statelor pentru fapte
internaționale ilicite “ din anul 2001 , după aproape 50 de ani de la începerea dezbaterilor
asupra acestui subiect. Cu toate că elaborarea acestui proiect a fost dusă bun sfârșit
concretizarea acestei lucrări ar trebui să ia forma unui tratat internațional pentru a fi
recunoscut și acceptat de toate statele.
În cuprinsul lucrării la capitolul V sunt expuse cauzele care înlătură caracterul ilicit
al faptelor intitulat ,,Circumstances precluding wrongfulness“ . Acestea sunt:

 Consimțământul

În dreptul internațional, consimțământul subiectului de drept interna țional care este
victimă a încălcării normelor internaționale , poate să ducă la oprirea declanșarea răspun derii
statului considerat a fi culpabil . Pentru a exclude răspunderea, consimțământul trebuie să fie
expres și valabil exprimat, dar săvârșirii faptelor și să nu priveasc ă încălcarea unei norme
imperative (jus cogen s).
Articolul 20 din Proiectul de articole asupra răspunderii statelor pentru fapte
internaționale ilicite prevede următoarele: ,,Valid consent by a State to the commission of a
given act by another State precludes the wrongfulness of that act in relation to the former
State to the extent that the act remains within the limits of that consent “. Prin urmare ,
traducând se conchide că consimțământul unui stat la o încălcare a unei obligații
internaționale de către un alt stat în limitele prealabil stabilite prin acel consimțământ face ca
această încălcare să nu poată fi imputată.
Cu toate acestea se are în vedere și ca acțiunea as upra statului victimă să nu
reprezinte o încălcarea a unei norme de jus cogen s și să fie un consimțământ expres și valabil
exprimat.

 Autoapărarea

În cazul în care un stat este agresat iar acesta ia acțiuni neconforme cu dreptul
interna țional ca răspuns la actele ilicite ale altui stat îndreptate împotriva sa, atunci se va
putea invoca legitima apărare.
Limitele dreptului la apărare sunt îngrădite de prevederile ce se regăsesc la art.51 din
Carta ONU privind autoapărarea ce stabilesc întinderea de timp ,, până când Consiliul de
Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale “
cât și necesitatea informării Consiliului de Securitate al ONU și ,, nu vor afecta în nici un fel
puterea și îndatorirea Consiliului de Securitate, în temeiul prezentei Carte, de a întreprinde
oricând acțiunile pe care le va socoti necesare pentru menținerea sau restabilirea păcii și
securității internaționale. “

Declar că am întocmit personal prezenta lucrare Autoapărarea este stipulată în art.21 al lucrării CDI și are următorul text: ,, The
wrongfulness of an act of a State is precluded if the act constitutes a lawful measure of self –
defen ce taken in conformity with th e Charter of the United Nations “

 Contramăsurile

Contramăsurile sunt acțiunile luate de un stat față de statul autor, ca reacție a acțiunii
acestuia din urmă dacă fapta reprezintă un fapt internațional ilicit , adică o încălcare a
normelor dreptului internațional .
CDI a preferat să folosească termenul de ,,Countermeasures in respect of an
internationally wrongful act“ considerând că acest ea nu pot fi asociat e cu măsur ile
sancționatorii precum sunt represaliile, măsurile de retorsiune și sancțiunile.
Una dintre diferențele esențiale în viziunea CDI este aceea că prin natura lor
contramăsurile au un caracter temporar și dar nu sunt folosite în contextul unui conflict armat .
Statul ce ia contramăsuri este obligat să utilizez e mijloace pașnice pentru a rezolva
diferendele.
Prevederile privind contramăsurile se regăsesc în cadrul art.22, ,, The wrongfulness of
an act of a State not in conformity with an international obligation towards another State is
precluded if and to the e xtent that the act constitutes a countermeasure taken against the
latter State in accordanc e with chapter II of Part Three“ dar și detaliate cu privire la limite în
cuprinsul art.49 din aceeași lucrare.
Din cuprinsul alin.(2) al art.49 se stabilește faptul că contra măsura este temporară și
că aceasta reprezintă o omisiune, iar al treilea alineat face referirea la faptul că contramăsura
trebuie să nu fie prin natura sa iremediabilă/ireversibilă. Pentru stabilirea contramăsurii ca
fiind justă se are în vedere și proporționalitatea iar scopul urmărit trebuie să fie acela de a
determina statul în situația de a se achita de obligațiile stabilite să se conformeze.
În cazul Gabčíkovo -Nagymaros , spre exemplu , Curtea Internațională de Justiție a
considerat că Cehosl ovacia/Slovacia nu a respectat principiul propo rționalității atunci când a
preluat controlul unei resurse partajate cu Ungaria astfel privând -o de dreptul să. Chiar dacă
Cehoslovacia/Slovacia era îndreptățită să ia contramăsuri ca urmare a denunțării pe ba ze
netemeinice de către Ungaria a Tratatului din 1977 dintre Republica Socialistă Cehoslovacă
și Republica Populară Ungaria , prin deturnarea Dunării folosind ,,varianta C“ Curtea a socotit
fapta ca fiind o contramăsură ilicită.

 Forța majoră

În cazul în care un stat nu își îndeplinește obliga țiile internaționale ca urmare a unui
eveniment neprevăzute, asupra căruia nu are controlul va putea invoca forța majoră, astfel se
va înlătura caracterul ilicit internațional al faptelor sale.
Codul civil românes c prin art.1351 alin.(2) consacră forța majoră ca fiind ”orice
eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil ”. În dreptul internațional nu
există o definiție unanim acceptată dar principiile sunt aceleași cu cele enunțate în Codul
Civil românesc.
Articolul 23 din Proiectul de articole asupra răspunderii statelor pentru fapte
internaționale ilicite stabilește următoarele:
,,1. The wrongfulness of an act of a State not in conformity with an international
obligation of that State is precluded if the act is due to force majeure, that is the
occurrence of an irresistible force or of an unforeseen event, beyond the control of the

Declar că am întocmit personal prezenta lucrare State, making it materially impossible in the circumstances to perform the obligation.
2. Paragraph 1 does not apply if: (a) The situation of force majeure is due,
either alone or in combination with other factors, to the conduct of the State invoking it;
or (b) The State has assumed the risk of that situation occurring“ .
Totuși, al doilea paragraf condiționează : forța majoră anulează caracterul ilicit al
conduitei statului, cu excepția cazului în care statul ar fi contribuit la producerea lui
și/sau și-a asumat riscul producerii evenimentului (caz în care nu poate fi vorba de
imprevizibilitate).

 Starea de primejdie

În situația în care un stat decide să încalce , în mod deli berat obligații
internaționale ce incumbă pentru a salva interesele majore, precum viața și sănătatea
cetățenilor săi din fața unei primejdii iminente ce nu poate fi altfel oprită , acesta se va
bucura de înlăturarea caracterului ilicit al faptei sale invocând starea de primejdie.
Articolul 24 din lucrarea CDI se prevede următoarele:
,,1.The wrongfulness of an act of a State not in conformity with an international
obligation of that State is precluded if the author of the act in question has no other
reasonable way, in a situation of distress, of saving the auth orís life or the lives of other
persons entrusted to the author’s care.
2.Paragraph 1 does not apply if: (a) The situation of distress is due, either alone
or in combination with other factors, to the conduct of the State invoking it; or (b) The
act in qu estion is likely to creat e a comparable or greater peril“
Totuși, al doilea paragraf condiționează că starea de primejdie anulează
caracterul ilicit al conduitei statului, cu excepția cazului în care: statul ar fi contribuit la
producerea sa și/sau prin acțiunile luate ar crea un pericol la fel de mare sau mai mare.
Faptele luate în cazul stării de primejdie trebuie să reprezinte o alter nativă
preferabilă în raport cu pericolul care se urmărește a fi evitat .

 Starea de necesitate

Un stat se consideră că se află în stare de necesitate atunci când interesele sale
fundamentale se află într -o stare de pericol iminent , iar prejudiciul cauzat unui subiect de
drept internațional este mai mic decât cel pe care îl evită .
În lucrarea CDI, a ceastă condiție este co mpletată de prevederile art.25 alin. (1)
care prevede că acțiunile din starea de necesitate nu trebuie să afecteze țările față de care
are obligații internaționale sau comunitatea internațională în ansamblul ei:
,,1. Necessity may not be invoked by a State as a ground for precluding the
wrongfulness of an act not in conformity with an international obligation of that State
unless the act: (a) Is the only way for the State to safeguard an essential interest against
a grave and imminent peril; and (b) Does no t seriously impair an essential interest of the
State or States towards which the obligation exists, or of the international community as
a whole. “

În afara condițiilor impuse , al doilea paragraf prevede excepțiile de la declararea
stării de necesitate:
,,2. In any case, necessity may not be invoked by a State as a ground for
precluding wrongfulness if: (a) The international obligation in question excludes the

Declar că am întocmit personal prezenta lucrare possibility of invoking necessity; or (b) The State has contributed to the situation of
necessity .“

Astfel, d eclararea stării de necesitate , pentru acoperirea caracterului ilicit , nu va
putea fi admisă dacă ca obligația internațională încălcată a fost expres exclusă de la
această invocare, dar și în situația în care statul în cauză este vinovat de starea de
necesitate în care se află.
În final , se poate conchide că niciuna din aceste cauze nu se poate invoca atât
timp cât su nt în discuție norme perempt orii (jus congens) , art. 26 exprimând în mod
expres acest lucru. Cu alte cuvinte ni ci una din situa țiile de mai sus care exclud ilicitatea
unui fapt internațional nu pot fi valide dacă încalcă principii imperative ale dreptului
internațional.

2) Convenția de la Viena din 1969 , prin prevederile art.26 , consacră principiul
„pacta sunt servanda” , conform căruia „o rice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie să
fie executat de ele cu bună credință ”. Practic, expresia „leagă părțile” trebuie privită în
sensul că înțelegerea odată încheiată, actul juridic internațional (Acord, Convenție, Pact,
Tratat, etc. ), are putere de lege între părțile acestuia. În același timp, textul Convenției
precizează că tratatul trebuie executat „cu bună credință”. Buna credință este, pe de o
parte, o ilustrare a caracterului obligatoriu al tratatului, dar, pe de altă parte, poa te fi
înțeleasă și în sensul posibilității de renegociere, atunci când circumstanțele inițiale,
existente la momentul încheierii tratatului, s -au schimbat.
În acest context, sunt de părere că deși principiile fundamentale din dreptul
internațional, prec um e cel al executării cu bună credinț ă, pacta sunt servanda , ar trebui ,
din punct de vedere juridic , să aibă întâietatea, evoluția în timp a societății face ca și alte
principii să capete valoare primordială în relațiile dintre state, astfel cum au fost
consacrate în timp jurisprudenț ă și doctrin ă, care a început să pună accentul tot mai mult
pe protejarea mediului , în special după Conferința de la Rio din 1992, eveniment
cunoscut și sub numele de S ummitul Pământului din 1992 , care a deschis calea spre o
dezvoltare durabil ă globală , eveniment la care – dată fiind însemnătatea – au participat
120 de șefi de state . Protecția mediului și conservarea acestuia, ca și preocuparea pentru
a prezerva resursele planetei, pentru a lăsa și generațiilor viitoare șansa de a trăi
constituie – dacă nu principii ale dreptului internațional – cel puțin țeluri și obiective tot
atât de importante ca și asigurarea păcii mondiale.
De aceea, c onsider că ocrotirea mediului ar trebui să aibă prioritate în fața
principiilor doctrina re ale unui tratat întrucât în cauza de față, Gabcikovo -Nagymaros
este vorba de interesele a două state dar mediul privește întreaga comunitate
internațională. Mediul reprezintă o valoare universală care nu cunoaște limitele statelor
în cauză. Mai mult, î n acest context sunt relevante dispozițiile hotărârii pronunțate de
Curtea Internațională de Justiție la în cauza privind proiectul Gabcikovo -Nagymaros
(Ungaria Slovacia) ce afirmă că: ,,mediul nu este o noțiune abstractă, ci spațiul în care
trăiesc ființel e umane și de care depinde calitatea vieții și a sănătății acestora, inclusiv
pentru generațiile viitoare […]. Conștientizarea vulnerabilității mediului și recunoașterea
faptului că riscurile ecologice trebuie evaluate în mod continuu s -au afirmat din ce în ce
mai mult […]. Curtea recunoaște […] necesitatea de a ne îngrijora în mod serios din
cauza mediului și de a lua măsurile de precauție care se impun […]. “
În concluzie, în cazul în care printr -un tratat semnat de două părți s -ar aduce
prejudicii importante mediului aș considera că neîndeplinirea obligațiilor ce decurg din
acesta nu ar trebui considerate ca un fapt ilicit internațional întrucât acțiuni
iremediabile/ireversibile asupra mediului înconjurător ar trebui să fie repudiate.