Deciziile Secrete Au Ingropat Enron

Lipsa de transparență a oficialilor falimentarei companii Enron, sau mai degrabă posibilitatea acestora de a ține departe de ochii acționarilor decizii financiare de mare importanță este motivul principal pentru care compania a putut ajunge în această situație. 

Spre exemplu, în octombrie 2000, la o conferință de presă care a urmat deprecierii valorii acțiunilor, Keneth Lay, președintele companiei și Andrew Fastow, directorul financiar la companiei, au fost chestionați de analiști cu privire la activele companiei, capacitatea de returnare a datoriilor și investițiile pe care le-au făcut. 
 

Lay a refuzat însă să răspundă la întrebările cu privire la investițiile neprofitabile pe care Enron le-a făcut în domeniul distribuției de apă. Lay a declarat în timpul conferinței că Enron, căreia i s-a cerut de către Comisia Valorilor Mobiliare (SEC) să prezinte informații cu privire la tranzacțiile sale, nu va fi lasată din punct de vedere investițional. 
 

"Nu cred că așa ceva se va produce. Suntem hotărâți să ne păstrăm ratingul actual," a spus Lay. 
 

La sfârșitul lunii octombrie, agenția de rating Moody's Investors Service a anunțat totuși că a revizuit ratingul de credit al Enron, diminuându-l la Baa2. Moody's a explicat schimbarea prin "deteriorarea flexibilității financiare a companiei". 
 

Reducerile de capital propriu în urma investițiilor neprofitabile pe care Enron le-a făcut în domeniul telecomunicațiilor și a distribuției de apă au dus la "scăderea încrederii investitorilor." Scăderea ratingului de către Moody's a fost urmată de o mișcare similară la Standard&Poor's, agenția rivală.                  

Publicat de Manu Dudau la 22:42 9 comentarii: 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

luni, 16 ianuarie 2012

Urmarile falimentului

Poate cei mai crunt loviti de prabusirea "uriasului cu picioare de lut" care s-a dovedit a fi Enron sunt zecile de mii de oameni (majoritatea angajati ai companiei) care isi investisera banii din fondurile de pensii in actiuni ale companiei, la indemnul conducerii, care a avut grija sa-si vanda la timp pachetele detinute in schimbul a zeci de milioane de dolari.
          Democratul Waxman a spus că mesajele trimise angajaților în toamna anului trecut conțin următorul pasaj: "Așa cum am spus la întâlnirea cu angajații, prioritatea mea este restabilirea încrederii investitorilor în Enron. Aceasta se va traduce într-o creștere semnificativă a prețului acțiunilor.

          Enron a anuntat ca intentioneaza sa adune circa 6 miliarde dolari din vanzarea unora din companiile concernului, pentru a putea acoperi aproape jumatate din datoriile sale bancare. Datoriile Enron catre diverse banci totalizeaza circa 15 miliarde dolari.
          Cel mai serios afectate sunt JP Morgan Chase, care dupa ce anuntase o pierdere de 900 milioane dolari si-a revizuit estimarile la 2,6 miliarde dolari si Citigroup, cu estimari preliminare de pierderi de 800 milioane dolari.
          Anchetatorii afirma insa ca datoriile grupului american ar putea creste la cote ametitoare pe masura ce vor fi descoperite toate investitiile facute de Enron fara a fi trecute in actele contabile.
          Dupa verificarea actelor unui singur parteneriat Enron cu o companie offshore, Robert McCullough, expert in contabilitate judiciara, a declarat ca a gasit pierderi neraportate de 2,7 miliarde dolari. In opinia lui McCullough, Enron era doar cu o treapta deasupra unei scheme piramidale de investitii.
          Situatia Enron este foarte asemanatoare cu un caz din anii '20, cand Samuel Insull a infiintat o retea de companii pentru a controla piata energiei, fiecare companie detinand pachetul majoritar intr-una aflata sub ea in schema piramidala a grupului.
          "In urma acelui scandal, au fost impuse noi reglementari contabile, insa aplicarea lor s-a erodat treptat, astfel ca ne aflam acum in fata unor reguli similare celor din anii '20", spune McCullough.
          Un lucru este sigur: gustul amar al falimentului Enron va ramane multa vreme in amintirea lumii afacerilor din SUA si din intreaga lume.

Publicat de Manu Dudau la 22:40 Niciun comentariu: 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

vineri, 13 ianuarie 2012

Legaturi politice primejdioase

Republicanii, si presedintele George W. Bush in special, au fost implicati in combinatii diverse cu Enron. In primul rand, directorii companiei au contribuit cu 1,76 milioane dolari la campania electorala republicana din anul 2000.
          Președintele Bush, cu care Lay a întreținut o strânsă prietenie, concretizată prin contribuții financiare generoase la campania sa prezidențială, a avut deja grijă să se distanțeze de acest scandal, afirmând că "nu a discutat niciodată cu Lay despre problemele grupului său". 
          "Explicațiile președintelui Bush referitoare la relația sa cu Enron sunt, în cel mai bun caz, un jumătate de adevăr", a spus Craig McDonald, responsabil al organizației Texans for Justice, un grup care supraveghează activitățile oamenilor politici

          Nici democratii nu au evitat sa ia bani de la Enron, insa in cazul lor suma este ceva mai mica, de 683.000 de dolari. Apoi, vicepresedintele Dick Cheney a elaborat, anul trecut, dupa o intalnire cu oficialii Enron, noua politica energetica a Statelor Unite, care cuprinde multe aspecte ce par desprinse direct din filosofia companiei texane.
          Fosti angajati ai companiei sunt prezenti in administratia Bush, de la seful armatei de uscat, Thomas White, pana la reprezentantul comercial al SUA, Robert Zoellick. La scurt timp, Bush l-a numit pe Pat Wood, un om puternic sprijinit de Kenneth Lay, pentru a controla preturile la energie.
          Potrivit unor surse din Congresul american, planul energetic national a suferit unele modificari pentru a ajuta Enron intr-un proiect de construire a unei centrale electrice in India care avea probleme cu finantarea. In momentul in care planul a ajuns la Cheney, el nu continea nici o referire la India, dar ulterior a aparut o propunere privind cresterea productiei de energie in statul asiatic.
          Enron avea o centrala electrica pe baza de gaze naturale la Dabhol, in India, in valoare de 2,9 miliarde dolari, dar singurul client al ei, statul indian Maharashtra, a considerat preturile practicate de Enron prea mari si a inceput sa cumpere energie din alte surse. Enron dorea sa-si recupereze investitia de la Dabhol sau sa reia productia, asa ca a apelat la ajutorul politicienilor republicani.
          Insa atunci cand reprezentantii Enron au bombardat pur si simplu Washington-ul cu cereri de ajutor, in toamna anului trecut, nu s-a intamplat absolut nimic. Oficialii administratiei Bush l-au refuzat chiar si pe secretarul trezoreriei din perioada Clinton, Robert Rubin, care a incercat sa-i ajute pe cei de la Enron.
          Administratia Bush a anuntat si ca va revizui contracte federale in valoare totala de peste 60 milioane dolari incheiate cu Enron si Andersen. Si aici banii au fost dirijati atat catre laburisti, cat si catre conservatori, insa in cazul laburistilor planeaza suspiciunea ca au facut modificari ale politicii nationale in domeniul energiei sub influenta Enron. Un alt semn de intrebare a fost ridicat de decizia guvernului de a nu supune aprobarii Comisiei de Fuziuni si Monopol preluarea utilitatii Wessex Water de catre Enron.
          La venirea la putere, in 1997, laburistii au promis stoparea politicii conservatoare, care favoriza centralele electrice ce functionau cu gaze naturale, in dauna celor pe carbuni. In iunie 1998, laburistii propun inghetarea oricaror planuri de constructie a unor noi centrale electrice pe gaze naturale.
          In urmatorii 2 ani, oficiali britanici s-au intalnit cu reprezentantii Enron de sase ori pentru a discuta situatia creata. Enron a platit circa 38.000 lire sterline pentru evenimente politice organizate de laburisti, iar in noiembrie 2000 guvernul lui Tony Blair si-a modificat politica energetica, ridicand moratoriul asupra centralelor pe gaze naturale.
          Cabinetul lui Blair neaga ca acesta ar fi avut intalniri cu directori ai Enron, dar ca este posibil ca premierul britanic sa se fi intalnit "accidental" cu acestia la reuniuni informale ale laburistilor.

Publicat de Manu Dudau la 22:37 Niciun comentariu: 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

joi, 12 ianuarie 2012

Auditorii – complici sau inselati?

Dincolo de proportiile imense ale esecului, falimentul companiei americane Enron a lovit puternic in credibilitatea corporatiilor americane si in cea a firmelor de audit si contabilitate. Cum a fost posibil ca Enron sa ascunda atatea date financiare fara ca auditorul sa afle acest lucru?
          Aceasta este una din intrebarile-cheie pe care si le.au pus anchetatorii. Enron a incheiat mai multe parteneriate ale caror detalii financiare nu au fost trecute in registrele contabile ale companiei, permitand raportarea de profituri mai mari decat in realitate.
          Directorul executiv al celor de la Andersen, Joseph Berardino, spune ca firma sa a facut "o judecata profesionala ce s-a dovedit in final gresita". El afirma ca Enron nu le-a spus nimic auditorilor despre numeroase parteneriate ce s-au dovedit in cele din urma fatale.
          Insa Andersen recunoaste ca partenerul David Duncan, care se ocupa de Enron, le ceruse angajatilor din Houston, unde se afla sediul central al operatorului energetic, sa distruga unele documente contabile ale companiei, in cursul unei reuniuni "de urgenta", pe 23 octombrie.
          "Andersen a anuntat autoritatile bursiere americane, comisiile parlamentare, Departamentul Justitiei si organismele care investigau falimentul Enron ca angajatii ce lucrau la dosarul Enron au distrus un numar de documente electronice si hartii, precum si corespondenta referitoare la acest dosar", se arata intr-un comunicat al firmei de audit.
          Distrugerea documentelor electronice si pe hartie "pare sa fi incetat" abia la 9 noiembrie, dupa cum a precizat Andersen, adica la o zi dupa ce Comisia de Securitate Bursiera (SEC) solicitase oficial cabinetului de audit sa furnizeze informatii in legatura cu Enron.
         

          Intr-un document trimis de Enron Comisiei existau mai multe paragrafe ce descriau afaceri de sute de milioane de dolari intre companie si firme partenere conduse si detinute partial de unii directori ai companiei.
          Enron a estimat ulterior ca Fastow a castigat peste 30 milioane dolari din parteneriatele incheiate. Fastow a fost dat afara pe 23 octombrie, la o zi dupa ce Kenneth Lay declara ca el este acuzat pe nedrept. Enron a anuntat, la 18 ianuarie, ca a reziliat contractul cu Arthur Andersen, ca urmare a faptului ca firma de contabilitate a recunoscut implicarea unora dintre angajatii sai in distrugerea de documente privind compania.

          Curtea Suprema de Justitie din Statele Unite ale Americii a schimbat  hotararea conform careia grupul contabil Arthur Andersen a fost gasit vinovat pentru distrugerea unor documente incriminatoare ale grupului energetic american. Instanta suprema a hotarat ca nu exista suficiente probe pentru a condamna grupul Andersen de distrugere de documente. Drept urmare, Andersen a fost amendata cu 500 de mii de dolari si supusa la cinci ani de supraveghere a activitatii. Compania, care facea parte din grupul celor mai mari cinci firme de contabilitate la nivel mondial, s-a destramat, iar 28.000 de angajati americani au fost concediati. Ca urmare a evenimentelor nefericite prin care a trecut, Andersen mai are in prezent numai 200 de angajati, pe posturi in principal administrative si legale.

Publicat de Manu Dudau la 12:33 Niciun comentariu: 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

miercuri, 11 ianuarie 2012

Falimentul ENRON

Cauzele care au dus la transformarea unui faliment intr-o incalcare a legii, au fost, in principal de natura economica, si au fost in numar de doua. Prima, a fost folosirea unor practici contabile foarte complicate, prin care Enron a reusit sa ascunda datorii de miliarde de dolari, iar a doua, legata de firma de consultanta Andersen, care se face vinovata atat de "neglijenta" in observarea si aducerea la cunostinta investitorilor a acestor practici, cat si de distrugerea unui numar foarte mare de documente care ar fi putut avea legatura cu falimentul Enron.

Agentiile de rating anuntau in noiembrie 2001 retrogradarea obligatiunilor Enron la statutul de "junk bonds", ceea ce insemna ca trebuiau platite imediat datorii de 4 miliarde dolari, iar Dynegy, compania energetica aflata de ani de zile in umbra gigantului din Texas, anulase oficial fuziunea cu Enron, care ar fi putut salva cel mai mare faliment din istorie.

Apoi, evenimentele s-au precipitat: scãderea cursurilor, neîncrederea investitorilor, degradarea notatiilor (actiunilor de a da note), primele bãnuieli privind manipulãrile conturilor, primele demisii, spirala conform cãreia fiecare componentã antrena o altã componentã si care a condus, la începutul anului 2002, la demisia presedintelui si fondatorului Kenneth Lay si declararea falimentului grupului.Kenneth Lay cedeaza functia de conducere lui Jeffrey Skilling.

Diferitele anchete au pus în luminã principalele aspecte ale acestui esec financiar major, de ordinul a 100 miliarde de dolari datorii, dintre care o parte nu mai putea sã fie acoperitã. Cifrele de afaceri fuseserã artificial majorate, luându-se ca bazã contractele încheiate sau în curs de negociere, si nu cum este uzanta pentru intermediar, numai comisioanele încasate sau angajate. 

Calculatã pe aceastã bazã (valoarea contractatã sau negociatã), cifra de afaceri efectivã ajunsese la 6 miliarde de dolari.
 

Enron a dat faliment în luna decembrie 2001, când s-a descoperit că avea datorii nedeclarate în valoare de câteva milioane de dolari.
 

Falimentul a fost declansat datorita faptului ca la Enron ii scadea valoarea pe piata,si conducatorii companiei au deturnat miliarde de dolari prin intemediul umflarii bilanturilor financiare, investitorii fiind inselati de situatia fiscala vopsita in roz a Enron, care avea deja probleme financiare serioase. Kenneth Lay a catalogat falimentul ca fiind 'o mare tragedie', invinuindu-l pentru falimentul Enron pe directorul financiar Andrew Fastow, care a fost condamnat deja in 2004 la 10 ani de inchisoare si plata unei amenzi de 23,8 milioane de dolari.

Publicat de Manu Dudau la 22:25 Niciun comentariu: 

Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

marți, 10 ianuarie 2012

SCHEMA DE HEADGING (DE ACOPERIRE)

Cazul Rhythms

În anii ’90 Enron a evoluat rapid și a început să se manifeste în arii care păreau compatibile cu strategia de creare a afacerilor în jurul unor active care erau achiziționate și dezvoltate. Această creștere rapidă cerea un capital larg de investiții dar nu ofereau premisa generării unor câștiguri sau fluxuri de numerar semnificative pe termen scurt. Pentru a evita relatarea unor datorii suplimentare rezultate din aceste afaceri care inițial nu dețineau fluxuri suficiente de numerar pentru a acoperii datoriile, Enron a ales să utilizeze entități care să servească unor scopuri speciale (SPE) în ideea obținerii unei finanțări în afara bilanțului (off-balance sheet financing).  Aceste entități permiteau  împrumutul în mod direct de la creditori externi pentru finanșarea activităților.

O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creată pentru a duce la împlinire un anumit scop, activitate sau serie de tranzacții direct legate de scopul său special. Cele mai multe SPE-uri servesc scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea activelor sau a activităților pentru a proteja interesele creditorilor sau altor investitori sau pentru a aloca riscul între participanți.

Deși SPE-urile sunt o practică comună pentru finanțarea în afara bilanțului, Enron a creat SPEs pentru a se angaja în câteva activități de headging îndoielnice, pentru a păstra pierderile economice reale în afara declarațiilor financiare.

In martie 1998, Enron a achiziționat acțiunile Rhythms Net Connections ca o investiție, contra sumei de 10 milioane dolari. Până în mai 1999, valoarea acțiunilor s-a ridicat la 300 milioane de dolari, dar Enron nu a putut sa vândă investiția pană la sfârșitul anului 1999 din cauza unei convenții de blocare (imobilizare). Preocupat că prețul stocului ar putea să scadă înainte ca ei sa poată vinde investiția, Enron a vrut să protejeze câștigul deja recunoscut prin dobândirea de opțiuni put. Din cauza mărimii poziției lui Enron, relativei lipse de lichiditate și lipsei de garanții comparabile, a fost efectiv  imposibilă protejarea investiției Rhythms în mod clasic. Astfel Enron a creat un SPE a cărei activitate era de a proteja (acoperii) investiția Rhythms.

Din 1999 până în 2001, Enron  a sprijinit mai multe investiții similare cu Rhythms în care valoarea se aștepta să crească inițial, dar care prezentau riscul de a suferii o scădere de  preț înainte de sfârșitul perioadei de imobilizare. Enron a inclus aceste câștiguri substanțiale în câștigurile lor proprii, dar nu a vrut să recunoască pierderile aferente.     Neavând contrapartide independente disponibile pentru a acoperii aceste investiții împotriva unor pierderi viitoare, Enron a creat mai multe entități pentru scopuri speciale (SPE) care să servească ca și contrapărți pentru tranzacțiile derivate pe care Enron le dorea.   

Președintele financiar (CFO-ul) al lui Enron manageriza SPE-urile pentru a se asigura că SPE-urile se vor implica în tranzacțiile necesare. Motivul major din spatele acestor tranzacții îndoielnice a fost dorința de a păstra pierderile economice reale ale acestor investiții departe de situațiile finaciare al lui Enron. Cum s-a observat mai târziu, CFO-ul a primit recompense  substanțiale în schimbul faptului că în calitate de manager al SPE-urilor a oferit operatiuni de headging pentru Enron, operațiuni în care alți terți independenți și demni de încredere nu s-ar fi implicat niciodată.

Opțiunile reprezentau o datorie pentru SPE, dar din cauza că acțiunile Enron creșteau ca valoare în această perioadă, SPE a avut o valoare a activelor suficient de mare pentru a acoperii datoria (capacitatea de credit). Capacitatea de credit a SPE a fost importantă pentru Enron deoarece Enron ar fi trebuit să raporteze pierderea dacă SPE-ul nu ar fi putut menține capacitatea de credit corespunzătoare.

Tranzacțiile derivate cu SPE au fost încheiate la început de 2000 din cauza că Enron a vândut investiția Rhythms ca urmare a expirării convenției de imobilizare. Deoarece acțiunile lui Enron înregistraseră o creștere semnificativă valoric, rezultatul încheierii tranzacției a fost plată substanțială de la Enron către SPE. CFO-ul și ceilalți investitori au primit recompensări masive ale investițiilor lor modeste.

Acțiunea de headging Rhythms a avut un succes atât de mare în păstrarea pierderilor în afara raportărilor financiare ale Enron încât au fost create noi SPE-uri pentru a proteja alte investiții cu creștere spectaculoasă, dar expuse la riscul unui declin semnificativ și care nu puteau fi protejate prin contrapărți independente și de încredere. A fost dificil să atragi investitori care să asigure 3% din acțiuni, astfel încât SPE-urile să nu se califice pentru consolidare cu Enron. Managerul financiar a facut o înțelegere cu potențialii investitori, conform căreia, investitorii ar fi primit investiția inițială plus o substanțială recompensă de aproximativ 35% înainte ca SPE să poată să se lanseze în oricare alte tranzacții derivate cu Enron. Înțelegerea elimina riscul investitorilor, ceea ce însemna că ei nu aveau interesul să pună întrebări suplimentare cu privire la alte tranzacții dintre SPE-uri și Enron.

Pentru a obține resursele necesare pentru plata investitorilor, SPE-urile au vândut timp de 6 luni opțiunile put de la Enron către fondul Enron la un preț de 57,50 dolari, în timp ce prețul de piață era de 68 dolari. Presupunerea că prețul de piață al lui Enron nu ar fi scăzut așa de mult în șase luni făcea ca opțiunile să expire fără valoare caz în care SPE putea avea resurse să plătească investitorilor. În realitate, acțiunile lui Enron au crescut valoric și opțiunile au fost regularizate mai devreme.

Astfel, activitățile de hedging au luat forma unor total return equity swaps. Swapurile protejau investițiile pentru care se aștepta o scădere de valoare. Enron ar fi plătit SPE-urilor pentru orice câștiguri ulterioare ale investițiilor, în timp ce SPE ar fi plătit lui Enron pentru orice pierderi ulterioare. Din această înțelegere, mai mult decât probabil, ar fi rezultat pierderi pentru SPE. Investitorii externi însă nu aveau interes să se opună acestui contract, deoarece ei primiseră atât o recompensare substanțială a investiției lor, cât și investiția inițială.

Principiile de contabilitate general acceptate (GAAP) sunt astfel concepute încât realitatea tranzacției, și nu neapărat forma acesteia, să fie raportată utilizatorilor situațiilor financiare. Aceste tranzacții derivate poate că aratau ca o acoperire economică, dar de fapt funcționau numai ca o acoperire contabilă. Normal, conceptul de acoperire (headge= presupune găsirea unui terț de încredere, care să fie dispus să își asume un risc economic. În cazul în care investițiile scădeau valoric, terții urmau să suporte pierderea. În schimb, Enron a transferat propriile acțiuni la SPE-uri care și-au asumat riscul investiției în cazul scăderii valorice. Realitatea tranzacțiilor nu a fost un adevărat headge economic și pierderile din investiții erau adevărate pierderi economice ale lui Enron și trebuiau să fie raportate ca atare.

Pierderile au putut să fie ținute în afara raportărilor financiare ale Enron deoarece SPE-urile (unde se înregistrau pierderile) nu erau consolidate cu Enron. Primul SPE a avut participații expuse riscului, dar ele aparțineau președintelui financiar și altor angajați ai lui Enron. SPE-urile trebuiau să fie supuse consolidării. Procesul de consolidare ar fi eliminat toate tranzacțiile între companii și pierderile investițiilor ar fi fost raportate în contul de profit și pierdere Enron.

Pentru a crește capacitatea de credit (suma cu care activele depășesc datoriile), 
acțiunile Enron trebuiau să crească ca valoare. Pe perioada cât SPE-ul proteja investiția Rhythm, prețul acțiunilor Enron a crescut semnificativ. Această creștere a activelor asigura suficientă valoare pentru a acoperi toate datoriile față de Enron rezultate din opțiunile put precum și pentru a genera niște venituri substanțiale pentru CFO si alți investitori când SPE-ul era în derulare.

Strategia de a utiliza propriile acțiuni ale Enron pentru a proteja (riscurile fluctuației prețurilor) împotriva pierderilor din investiții a fost atât de de succes pentru Rhythms, încât Enron a utilizat aceeași strategie pentru toate investițiile a căror valoare se preconiza că va prezenta o scădere semnificativa. 

Totuși, daca acțiunile Enron nu creșteau suficient pentru a acoperii pierderile și datoriile ce corespundeau din derivate, SPE-urile nu ar fi putut să își îndeplinească obligațiile și protecția riscurilor fluctuației prețurilor ar fi eșuat. Adică, obligațiile SPE-urilor ar fi depășit valoarea activelor lor și Enron ar fi trebuit să raporteze pierderile în venituri (câștiguri).

La sfârșitul anului 2000 și începutul lui 2001, acțiunile Enron au scazut în valoare, conducând la lipsa de capacitate de credit a doua SPEuri. Pentru a îndepărta posibilitatea unei probleme cu privire la capacitatea de credit datorată declinului acțiunilor Enron, Enron a intrat într-o măsură de protecție a investitorului împotriva ratei dobânzii, fără costuri, cu SPE. Enron a achiziționat o opțiune call cu prețul de 116$ și a vândut o opțiune put cu 81$. Primele asupra opțiunilor erau compensabile (offsetting). Dacă prețul acțiunilor creștea peste 116$, SPE ar fi deținut Enron, dar dacă prețul cobora sub 81$, Enron ar fi deținut SPE. Opțiunea put proteja SPE-ul împotriva scăderii prețului pentru a-i menține capacitatea de credit.

Această rezolvare era doar temporară. Opțiunile put au împiedicat valoarea activelor SPE-ului să scadă, dar nu preveneau creșterea obligațiilor din swaps dacă investițiile protejate ale companiei Enron continuau să alunece. Pentru ca schema să funcționeze, acțiunile Enron trebuiau să crească ca valoare pentru a acoperi pierderile din investiții, sau investițiile trebuiau să crească pentru a reduce obligațiile SPE-urilor. Dar atât investițiile cât și acțiunile Enron au continuat declinul și la mijlocul lui septembrie 2001 era clar că schema nu mai putea funcționa. În fine, Enron a terminat SPE-urile. Făcând aceasta, Enron și-a asumat un cost (o taxă) înainte de impozitare de 710 milioane $, sumă pe care Enron a dezvăluit-o pe 16 octombrie 2001 în situațiile sale inițiale privind veniturile trimestrului trei. La mai puțin de o lună, Enron și auditorul său extern au concluzionat că SPE-ul implicat în protecția riscurilor fluctuației prețurilor Rhythms nu se califica ca neconsolidabil și retroactiv au efectuat consolidarea pe 1999 și 2000. Prin aceasta, câștigul net raportat de 
Enron a scăzut cu 95 milioane $ în 1999 și cu 8 milioane $ în 2000.

http://companiaenron.blogspot.ro/