Decizii Bazate pe Analiza Cost Volum Profit
LUCRARE DE LICENȚĂ
Decizii bazate pe analiza cost-volum-profit
Studiu de caz la
SC Salambun SRL
Cuprins
Introducere
Capitolul.1.Noțiunea importanța și rolul calculației costurilor
1.1. Noțiuni intruductive privind cheltuielile și costurile la S.C. SALAMBUN SRL
1.2.Clasificarea cheltuielilor și costurilor la S.C. SALAMBUN SRL
12.1.Clasificarea cheltuielilor după natura lor economică
1.2.2.Clasificarea cheltuielilor după locul lor de efectuare
1.2.3.Clasificarea cheltuielilor după legătura lor cu procesul de producție
1.2.4.Clasificarea cheltuielilor după modul de includere în costul producției
1.2.5.Clasificarea cheltuielilor după modul în care participă la crearea de noi valori
1.2.6.Clasificarea cheltuielilor după necesitațile asigurării structurii costurilor de producție
1.2.7.Clasificarea cheltuielilor după comportamentul lor față de evoluția volumului fizic al producției
Capitolul.2.Evidența operativă și contabilizarea cheltuielilor ți costurilor la S.C. SALAMBUN SRL
2.1.Documentele și justificarea faptelor
2.2.Contabilitatea sintetica si analitică a costurilor la S.C. SALAMBUN SRL
2.3.Necesitatea ți funcționarea conturilor de gestiune
2.4.Contabilitatea analitică a produselor finite și costurilor la S.C. SALAMBUN SRL
2.4.1.Inventar permanent și intermitent
2.4.2.Organizarea contabilă a stocurilor
Capitolul.3.Metode de calculație a stocurilor de tip parțial
3.1.Metoda direct-costing(costuri variabile
3.2.Metoda costurilor directe
Capilotul.4.Studiu de caz privind metoda direct-costing la S.C. SALAMBUN SRL și analiza cost-volum-profit
Capitolul.5.Concluzii finale si recomandări
Bibliografie
Anexe
Introducere
Tema lucrării o reprezintă metoda direct-costing cât și decizii bazate pe analiza cos-volum-profit.
Am ales această temă datorită faptului că metoda direct costing are meritul de a se înscrie printre puținele metode de calculațtie a costurilor care răspund cerințelor moderne a întreprinderii.
Am încercat sa scot in evidență importanța cheltuielilo intr-o întreprindere cat si corelația dintre metoda direct costing si celelalte metode. Tema lucrării este structurată în 5 capitole , primele 3 capitole având referire la partea teoretică iar ultimele două parți la partea mai mult practică.
Totodata vreau sa scot în evidență cu această lucrare cât de importanta este Contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea de gestiune se remarcă prin unele informații utile cu privire la produse, producție, evidențiind și analizând in continu costurile.
CAPITOLUL 1
Noțiunea importanța și rolul calculației costurilor
1.1. Noțiuni introductive privind cheltuielile și costurile la S.C. SALAMBUN S.R.L.
Orice activitate economică se bazează pe utilizare și consumarea factorilor de producție, a resurselor economice. Calitatea gestiunii unei inteprinderi sau a unui oganism este de a evalua următorul raport sau rată:
valoarea produselor create
r = ———————————————
valoarea resurselor consumate
Cel care are responsibilatea de a achiziționa, selecta și aloca resursele care vor fi transformate în jurul intreprinderii pentru a crea produsele, serviciile sau lucrările care îi definesc activitatea este gestionarul. Această operațiune presupune consumul de resurse a căror valoare corespunde costurilor.
Numai că utilizarea factorilor de producție, a resurselor materiale și de muncă este diferită după cum diferit este și modul în care aceștia participă la costurile producției respective. Astfel, o parte din resursele materiale (imobilizările) participând la mai multe cicluri de exploatare se consumă treptat, se depreciază ireversibil și se recuperează treptat prin includerea în costuri a amortizării.
O altă parte din materiale (activele circulante) se consumă integral incluzându-se în costul producției sub forma cheltuielilor cu materiile prime și alte materiale consumabile, enegie, etc, iar altele (resursele umane) trebuie remunerate incluzându-se în costuri sub forma cheltuielilor cu salariile și cheltuielilor patronale aferente salariilor.
Costul – în sens economic poate fi definit ca, parte din valoarea utilităților care compensează consumul de mijloace de producție și forță de muncă, în condițiile tehinico-organizatorice și de gestiune, cu scopul obținerii și vânzării unui produs, lucrare sau serviciu cerute de piață.
Deci, costul este expresia valorică a factorilor de producție consumați pentru a produce și distribui bunuri materiale, pentru a executa anumite lucrări sau pentru a presta servicii, în urma activității de exploatare.
Pentru desfășurarea mai bună a activității, contabilitatea constată fluxuri de valori de exploatare desemnate prin intermediul cheltuielilor și veniturilor care vor fi tratate din perspectiva obiectivelor gestiunii.
Așa cum relevă contabilitatea europeană, cheltuielile reprezintă consumuri/utilizării de bogăție, care antrenează o diminuare a situației nete a patrimoniului, iar veniturile reprezintă obținerea de bogăție care determină o creștere a situației nete a patrimoniului.
Trebuie avute în vedere și definițiile formulate în „Cadrul pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare” elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASC). Astfel cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice pe perioada exercițiului financiar, sub forma ieșirilor, a scăderilor de active sau a creșterilor de pasive, care au ca rezultat reducerea capitalurilor proprii sub altă formă decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari. În schimb veniturile constituite creșteri ale beneficilor economice pe perioda exercițiului financiar, sub formă de intrări sau creșteri ale activelor sau reduceri ale pasivelor, care au ca rezultat majorarea capitalurilor proprii, sub altă formă decât contribuții ale acționarilor.
Ca urmre costul mai poate fi definit ca o cheltuială sau o sumă de cheltuieli asociate la, și recunoscte de o resursă consumată, un loc de activitate, un produs realizat sau o perioadă de gestiune.
Dar nu trebuie confundate noțiunile de cost și cheltuiala, pentru că în sens generic, financiar cheltuiala este sinonimă cu o dare de bani, adică o plată, dar aceasta nu înseamnă că ea va fi în mod automat element de const. Factorul determinant care hotărăște dacă o cheltuială e sau nu un element de cost este consumul, adică legătura ei directă cu o activitate productivă și nu cu darea de bani. Cheltuielile în sens financiar pot fi anterioare, simultate sau posterioare efectuări consumului de resurse, deci includerii lor în cost.
Decalarea temporală între consumul de resurse și efectuarea plăților, deci a cheltuielilor impune o supravegherea atentă a nivelului trezoreriei pentru a putea cunoaște mai bine posibilitățiile financiare de care depinde intreprinderea.
O definiție interesantă a costului este dată de Paul Heyne de la University of Washington care spune „Costul total este costul șansei și astfel el include nu numai plățile făcute de firmă către alți către mărfurile și serviciile de care beneficiază, dar și valoarea implicită a oricărui bun, forța de muncă, teren, capital – pe care firma și-l livrează ei înșiși”.
Din perspectiva Standardelor Internaționale de Contabilitate și anume IAS 2 „Stocurile” costul complet de producție cuprinde „cheltuielile direct legate de unitățile de producție și o cotă parte din cheltuielile indirecte de producție, fixe și variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime în produse finite” fără a fi incluse cheltuielile generale, cheltuielile de comercializare și distribuție precum și cheltuielile financiare
Cheltuielile propriu-zise apar în cursul activităților curente, normale ale întreprinderii, regăsindu-se sub forma costului vânzărilor, costul consumului de stocuri, salariile și amortizările. În ceea ce privește cheltuielile sub formă de pierderi sau reduceri de beneficii care pot sau nu să apară în activitățile curente sau normale ale întreprinderii, în această situație se află cheltuielile financiare sub formă de pierderi nete din cedarea investițiilor financiare pe termen scurt, diferențele nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clienților.
În contabilitatea internă, referitor la calculația costurilor, se face distincție între costul perioadei și costul produsului.
Costul produsului de asemenea, cuprinde toate cheltuielile asociate cu bunurile achiziționate, sau în legătură cu produsele fabricate în scopul revânzării sau destinate consumului intern. Pe această cale, cheltuielile angajate în scopul neamortizării pot fi imobilizate, stocate sau de repartizat pe mai multe exerciții. Dacă cheltuielile au fost amortizate pe parcursul perioadei, atunci ele sunt compensate față de veniturile asociate prin costul vânzărilor..
Pentru a defini un raportul dintre cheltuieli și costuri din prisma contabilității financiare și contabilității interne se procedează de regulă la aducerea cheltuielilor în încorporabile, neîncorporabile și supletive.
Cheltuielile încorporabile sunt de regulă cheltuielile angajate cunoscute drept costuri ale perioadei și costuri ale produsului în contabilitatea internă. Ele figurează atât în contabilitatea financiară cât și în cea internă. În această situație se află cheltuielile de exploatare și cheltuielile financiare sub forma dobânzilor. În schimb, se află în starea de neîncorporabile cheltuielile financiare sub formă de pierderi, precum și unele cheltuieli de exploatare sub forma deprecierii conturilor de creanțe – clienți, pierderi din creanțe anulate, etc.
Cheltuielile neîncorporabile, așa cum s-a anticipat mai înainte, contează numai în contabilitatea financiară, neformând obiectul înregistrării și analizei în contabilitatea internă, implicit nu sunt costuri ale produsului; exemplu: supra-amortizarea, supra-aprovizionarea de origine fiscală.
Cheltuielile adăugate sau supletive sunt costuri recunoscute în contabilitatea internă fără a se regăsi în calitatea de cheltuieli în contabilitatea financiară. Altfel spus, sunt costuri fără echivalent în cheltuieli. În această situație se află salariul întreprinzătorului, dobânzile calculate pentru capitalul propriu, chiria calculată pentru imobilizările corporale în proprietate și folosință proprie.
Prin natura lor, cheltuielile adăugate sau supletive sunt cheltuieli calculatorii (calculate), potențiale sau cheltuieli alocate determinate de șansa pierdută de întreprindere, din lipsa de utilizări alternative, privind investirea resurselor economice. Un exemplu în acest sens preluat din cartea „Modul economic de gândire”, autor Paul Heyne, University of Washington, tradusă de Editura Didactică și Pedagogică 1991, București, p. 202: „Dacă proprietarii plătesc chirie pentru clădirea pe care o utilizează, ei socotesc plata chiriei ca parte a costurilor, dar s-ar putea să nu o facă dacă clădirea este proprietatea lor. Ei ar trebui să o facă totuși, pentru că pierd suma pe care au obținut-o închiriind chiria altcuiva. Costul este clar dacă nu ai clădire disponibilă pentru utilizări alternative.
Se poate ca proprietarii să utilizeze echipamente cumpărate, și nu echipamente pe care le aveau în casă. Dacă cumpără echipamente cu împrumut bancar, ei pot include în costuri dobânda aferentă decontărilor către bancă. Dar, să presupunem că ei cumpără echipamentele din economiile făcute anterior. Deci ei renunță la veniturile din dobânda pe care ar fi obținut-o permițând altcuiva să utilizeze aceste economii și aceasta este în mod cert o parte din costul șansei de a face o afacere. Ei pot decide să includă sau nu, în costurile lor, venitul curent pentru perioada anterioară. Chestiunea este că ei ar trebui să o facă. Venitul pierdut reprezintă un cost clar al afacerii respective.”
Discutate prin prisma fluxurilor monetare, cheltuielile se clasifică în debursări de numerar și cheltuieli calculatorii. Primele generează plata de trezorerie prin casa proprie sau prin conturile de la bănci, ina pierdută de întreprindere, din lipsa de utilizări alternative, privind investirea resurselor economice. Un exemplu în acest sens preluat din cartea „Modul economic de gândire”, autor Paul Heyne, University of Washington, tradusă de Editura Didactică și Pedagogică 1991, București, p. 202: „Dacă proprietarii plătesc chirie pentru clădirea pe care o utilizează, ei socotesc plata chiriei ca parte a costurilor, dar s-ar putea să nu o facă dacă clădirea este proprietatea lor. Ei ar trebui să o facă totuși, pentru că pierd suma pe care au obținut-o închiriind chiria altcuiva. Costul este clar dacă nu ai clădire disponibilă pentru utilizări alternative.
Se poate ca proprietarii să utilizeze echipamente cumpărate, și nu echipamente pe care le aveau în casă. Dacă cumpără echipamente cu împrumut bancar, ei pot include în costuri dobânda aferentă decontărilor către bancă. Dar, să presupunem că ei cumpără echipamentele din economiile făcute anterior. Deci ei renunță la veniturile din dobânda pe care ar fi obținut-o permițând altcuiva să utilizeze aceste economii și aceasta este în mod cert o parte din costul șansei de a face o afacere. Ei pot decide să includă sau nu, în costurile lor, venitul curent pentru perioada anterioară. Chestiunea este că ei ar trebui să o facă. Venitul pierdut reprezintă un cost clar al afacerii respective.”
Discutate prin prisma fluxurilor monetare, cheltuielile se clasifică în debursări de numerar și cheltuieli calculatorii. Primele generează plata de trezorerie prin casa proprie sau prin conturile de la bănci, indiferent că au fost ocazionate în exercițiul financiar în curs sau în alte exerciții financiare. În schimb, cheltuielile calculatorii nu impun „debursări de numerar, ele sunt prezumate ca echivalent a unor utilități bine precizate și de necontestat”.
Distincția dintre cheltuieli și costuri, sesizată prin prisma raportului dintre contabilitatea financiară și contabilitatea internă, poate fi nuanțată prin prisma modului de evaluare în expresie bănească. Astfel în contabilitatea financiară, cheltuielile sunt evaluate pe baza costului istoric în menținerea valorii nominale a capitalului, iar în contabilitatea internă cheltuielile recunoscute drept costuri sunt evaluate la costurile de înlocuire pentru menținerea valorii substanțiale a capitalului. Diferențele costuri de înlocuire – costuri istorice au regimul de costuri în contabilitatea internă și nu de cheltuieli în contabilitatea financiară.
Analizat în perioada de referință, raportul dintre cheltuieli și costuri impune delimitarea cheltuielilor care încă nu sunt costuri și cheltuielile ce nu mai sunt costuri. Sau, dacă luăm raportul în sens invers, costuri ce nu mai sunt cheltuieli și costuri ce încă nu sunt cheltuieli.
În sfera cheltuielilor ce încă nu sunt costuri sunt incluse cheltuieli în avans (exemplu: plăți anticipate de chirii) și cheltuielile de repartizat asupra mai multor exerciții financiare (exemplu: cheltuielile cu reparațiile capitale neprevizibile).
1.2. Clasificarea cheltuielilor și costurilor la S.C. SALAMBUN S.R.L.
Pentru a putea urmări modul cum s-au consumat factorii de producție și pentru a calcula corect costul producției și implicit rezultatele finaciare, contabilitatea trebuie să înregistreze la timp și în totalitatea lor cheltuielile de exploatare. Pentru realiya acest obiectiv trebuie avută în vedere pe lângă clasificarea producției și a locurilor de cheltuieli, și diferitele feluri sau categorii de cheltuieli, împreună cu particularitățile pe care le prezintă acestea.
Cheltuielile care formează costul producției, fiind foarte variate, pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, dintre care: natura (conținutul) lor economic, locul de efectuare, legătura cu costul producției etc.
Clasificarea cheltuielilor după natura lor economică
Din punctul lor de vedere al naturii, respectiv al conținutului economic, cheltuielile de producție se împart în:
cheltuieli cu munca vie;
cheltuieli cu munca materializată
a) cheltuielile cu munca vie sunt reprezentate prin consumul de forță de muncă și îmbracă forma de:
– cheltuieli cu plata renumerațiilor cuvenite personalului;
– cheltuieli cu contribuțiile legate aferente fondului de salarii;
– alte cheltuieli cu munca vie
b) cheltuieli cu munca materializată sunt cheltuieli ce formează consumurile de mijloace economice de producție, respectiv consumul de mijloace de muncă și de obiecte ale muncii. În această categorie intră:
– cheltuieli cu materiale prime și materialele;
– cheltuieli cu combustibilul, energia și apă;
– cheltuieli amortizarea imobilizărilor;
– alte cheltuieli de exploatare.
Această clasificare se are în vedere în contabilitatea financiară, în sensul evidențierii cheltuielilor unității patrimoniale pe acele structuri proprii contului de profit și pierdere, și în acest scop se folosesc conturile corespunzătoare din clasa 6 „Conturi de cheltuieli”
În contabilitatea de gestiune se urmărește determinarea costurilor pe purtători de cost (produse, lucrări, servicii etc.) și pe locuri de cheltuieli, de aceea cheltuielile de exploatare preluate din contabilitatea financiară apar regrupate pe articole de calculație și acest lucru ca o ceonsecință a faptului că unele cheltuieli, așa numitele cheltuieli indirecte, se colectează inițial în conturi de colectare și repartizare și apoi vor fi repartizate pe purtătoride costuri în vederea calculării costurilor de producție.
1.2.2. Clasificarea cheltuielilor după locul lor de efectuare
În funcție de locul unde se efectuează, cheltuielile de exploatare se împart în:
cheltuielile activității de bază;
cheltuielile activității auxiliare;
cheltuielile comune ale secției;
cheltuielile generale de administrație;
cheltuielile de desfacere.
a) Cheltuielile activității de bază sunt cheltuielile ocazionale, în mod nemijlocit de desfășurarea procesului tehnologic al entității economice. Având în vedere faptul că fără aceste cheltuieli procesul tehnologic de producție nu se poate desfățura ele se mai numesc și cheltuieli tehnologice și în această categorie se includ: consumurile de materii prime, salariile de bază ale muncitorilor direct productivi, etc.
b) Orice entitate economică are, de regulă, pe lângă secțiile de producție, în care se desfășoară activitatea de bază și una sau mai multe sectoare auxiliare care au ca obiect de activitate obținerea de produse, lucrări și servicii care vor fi folosite pentru buna desfășurare a activității de bază. Așadar toate cheltuielile făcute pentru aceste activități auxiliare, vor fi colectate și grupate sub denumirea de cheltuielile activităților auxiliare.
c) Cheltuielile comune ale secției cuprind toate cheltuielile care se fac într-una sau alta din secțiile de producție, dar care nu se pot identifica pe purtător de cost, ci doar pe locuri de cheltuieli. Acestea vor fi colectate și apoi vor fi repartizate pe purtătorii de cost în funcție de anumite criterii. În această categorie se includ: cheltuielile cu iluminatul secției, salarizatrea personalului indirect productiv din secție, amortizarea utilajelor dintr-o secție, cheltuielile cu întreținerile și și reparațiile etc.
d) Cheltuielile generale de administrație cuprind acele cheltuieli care au fost angajate pentru formularea politicii conducerii, organizării și controlului operațiilor efectuate de o întreprindere și care nu au legătură directă cu cercetarea – dezvoltarea, producția și desfacerea. În această categorie pot fi menționate următoarele cheltuieli: salarile personalului administrativ și de onducere, consumuri diverse cu caracter administrativ, cheltuielile poștale și de telecomunicații etc.
e) Cheltuielile de desfacere cunoscute în literatura de specialitate prin două structuri disticte, cheltuieli de distribuție și cheltuieli de vânzare, acoperă aria cheltuielilor cu formarea loturilor de vânzare, ambalare, publicitate, expunere și anumite servicii după vânzare.
1.2.3. Clasificarea cheltuielor după legătura lor cu procesul de producție
Din punct de vedere al importanței pe care o au în procesul de producție și al legăturii lor cu procesul tehnologic, cheltuielilor de producție se împart în:
cheltuielile tehnologice;
cheltuielile de regie.
a) Cheltuielile tehnologice sunt ocazionate în mod nemijlocit de desfășurarea operațiilor tehnologice privind executarea producției și în această categorie pot fi menționate:
– cheltuielile cu materiile prime și materialele;
– cheltuielile cu combustibilul tehnologic;
– cheltuielile cu salarizarea mincitorilor direct productivi.
b) Cheltuielile de regie sau de deservire sunt acelea care nu au legătură directă cu procesul tehnologic, fiind efectuate în scopul creării unor condiții optime de desfățurare a muncii, pentru organizarea și conducerea producției și a activității întreprinterii în general, motiv pentru care se mai numesc și cheltuieli de organizare și conducere. În această categorie se cuprind:
– cheltuielile cu iluminatul, cu încălzitul;
– salariile personalului tehnic, administrativ și de deservire;
– cheltuielile cu întreținerea și repararea clădirilor etc.
1.2.4. Clasificarea cheltuielilor după modul de includere în costul producției
După modul de repartizare și includere în costul producției și a obiectelor de calculație cheltuielile de producție se împart în:
cheltuieli directe;
cheltuieli indirecte.
a) Cheltuielile directe sunt acelea care pot fi identificate pe un anumit obiect de calculație sau pe purtător de cost încă din momentul efectuărilor și ca atare se pot repartiza direct în costul obiectelor respective. Deci, o cheltuială este un cost direct când acea cheltuială poate fi atașată unui cost determinat fără ambiguități și fără calcule intermediare.
Ele reflectă legătura de cauzalitate între consumul de resurse și produse, lucrările sau serviciile, care generează consumuri încă din faza de proiectare. Retragerea unui produs din structura sortimentală, indiferent de momentul ales (proiectare, lansare sau fabricație) atrage după sine eliminarea costurilor directe aferente.
Acest gen de cheltuieli se mai numes și cheltuieli individuale sau specifice și în această categorie se includ:
cheltuielile cu consumul de materii prime;
cheltuielile cu salarizarea muncitorilor direct productivi;
– alte cheltuieli care se pot identifica pe purtător de cost încă din momentul efectuării lor.
b) Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli pentru care echivalentul valoric aferent unui consum de resurse nu se regăsește în costul produsului decât după calcule ulterioare de repartizare și imputare. Ele nu sunt legate nemijlocit de un produs, lucrare sau serviciu ci privesc roducția în asamblul său, fiind denumite totodată și cheltuieli comune. Inglobarea acestora în costul de producție se va realiza prin repartizarea unei anumite cote părți pentru fiecare produs în funcție de anumite criterii sau chei de repartizare.
Cheltuielile indirecte se împart în:
cheltuieli simplu indirecte ocazionate de organizarea și conducerea activității din subdiviziunile tehnico-productive în care se realizează produsele, lucrările și serviciile de bază sau auxiliare (secții, ateliere). Aceste cheltuieli sunt directe în raport cu subdiviziunea tehnico-productivă care le-a ocazionat, dar indirecte în raport cu produsul, lucrarea sau serviciul care s-a obținut.
Cheltuieli dublu indirecte ocazionate de activitatea de conducere și coordonare a întreprinderii în asamblul său, fiind localizabile în momentul efectuărilor doar la nivelul sectorului general de administrație. Aceste cheltuieli sunt indirecte atât față de produsele, lucrările și serviciile obținute, cât și față de subdiviziunile tehnico-productive în care acestea se obțin.
1.2.5.Clasificarea cheltuielilor după modul în care participă la crearea de noi valori
Având în vedere modul cum participă la crearea de noi valori, cheltuielile de producție se împart în:
cheltuieli productive sau eficiente;
cheltuieli neproductive sau ineficiente.
Cheltuieli productive sunt acelea care au drept rezultat crearea de noi valori. În această categorie se includ toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea normală a procesului de producție, motiv pentru care sunt socotite cheltuieli eficiete.
Cheltuieli neproductive sunt acelea care nu au ca rezultat crearea de noi valori, ci ele se datorează existenței unor lipsuri pe linia organizării și conducerii producției sau entității economice în asamblul ei. Din acest motiv aceste cheltuieli mai poartă denumirea și de cheltuieli ineficiente. În această categorie se cuprind pierderile din întreruperi ale procesulu tehnologic, pierderile din obținerea unor produse care nu corespund calitativ (rebuturi), cheltuielile datorate depășirii standardelor de consum la materiale sau manoperă, pierderi datorate utilizării inferioare a capacităților de producție.
1.2.6.Clasificarea cheltuielilor după necesitățile asigurării structurii costurilor de producție
O importanță deosebită are pentru calculația costurilor, în contabilitatea de gestiune, structura cheltuielilor pe articole de calculație, care reprezintă o regrupare a cheltuielilor în funcție de modul în care cheltuielile se atribuie diferițiilor purtători de costuri, prin colectare sau repartizare.
Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 prevede următoarea structură a costurilor:
cheltuieli directe:
materii prime și materiale directe;
remunerații directe;
cheltuieli patronale privind asigurarea și protecția socială aferente salariilor directe.
cheltuieli indirecte de producție;
costul de producție (a+b);
cheltuieli de desfacere;
cheltuieli generale de administrație;
Costul complet (c+d+e)
1.2.7.Clasificarea cheltuielilor după comportamentul lor față de evoluția volumului fizic al producției
Ținând cont de raportul dintre cuantumul cheltuielilor și volumul fizic al producției fabricate se disting:
cheltuieli fixe, sau convențional constante;
cheltuieli variabile sau operaționale.
a) Cheltuielile convențional constante sau fixe se caracterizează prin aceea că lor, în cazul modificării volumului producției, dar pe unitatea de produs scad la o creștere a volumului fizic al produsului și cresc dacă volumul producției scade. Putem menționa aici:
– cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor;
– cheltuielile cu chirii;
– cheltuielile poștale și de telecomunicații.
Costurile fixe sunt legate de existența întreprinderii și corespund pentru fiecare peerioadă, unei caacități de producție determinată. Aceste costuri se mai numesc și costuri de structură sau capacitate.
b) Cheltuielile variabile cuprind acele cheltuieli care își modifică volumul în a mod corespunzător și în același sens cu modificarea volumului fizic al producției.
Astfel orice modificare a volumului producției va determina o modificare directă asupra costurilor cotale în condițiile menținerii costului unitar variabil la un nivel constant.
Putem menționa aici:
– consumul de materii prime și materiale;
– consumul de energie electrică pentru nevoi tehnologice;
– salarile de bază ale muncitorilor direct productivi.
CAPITOLUL 2
Evidența operativă și contabilizarea cheltuielilor și costurilor la
S.C. SALAMBUN S.R.L.
2.1. Documentele si justificarea faptelor.
Operațiile economice și financiare se consemnează în momentul efectuării lor în documente justificative. Pe acestă cale se asigură datele de intrare în sistemul informațional contabil și se fundamentează deciziile.
Documentele utilizate pentru a evidenția cheltuielile de producție și porducției obținute diferă de la o entitate economică la alta în funcție de ramura și subramura de activitate în care își desfășoară activitatea. În funcție de particularitățile proceselor tenologice, a gradului de dotare cu mijloace de prelucrare automată a datelor și a nevoilor sau pretenților factorilor de decizie de la diferite nivele organizatorice.
Documentele utilizate pentru efectuarea operațiilor de evidență a cheltuielilor sunt:
bonul de consum
fișa limită de consum
statul de plată
factura
avizul de însoțire
dispoziția de plată
chitanța sau bonul de vânzare
ordinul de plată
extras de cont.
Notă de recepție și constatare de diferențe (cod 14-3-1A)
a) Servește ca:
document pentru recepția bunurilor aprovizionate
document justificativ pentru încărcare în gestiune
– document justificativ de înregistrare în contabilitate
b) se folosește ca document de recepție obligatoriu numai în cazul:
– bunurilor materiale cuprinse într-o factură sau aviz de însoțirea mărfii, care fac parte din gestiuni diferite
– bunurilor materiale primite spre prelucrare, în custodie sau în păstrare
– bunurilor materiale procurate de la persoane fizice
– bunurilor materiale care sosesc neînsoțite de documente de livrare
– bunurilor materiale care prezintă diferențe la recepție
– mărfurile intrate în gestiune la care evidența se ține la preț de vânzare
c) în alte cazuri decât cele menționate la litera b), recepția și încărcarea în gestiune, după caz, și înregistrarea în contabilitate se fac pe baza documentului de livrare care însoțește transportul (factura, avizul de însoțire a mărfii, etc.).
2. Se întocmește în două exemplare, la locul de depozitare sau în unitatea cu amănuntul, după caz, pe măsura efectuării recepției. În situația în care la recepție se constată diferențe, nota de recepție și constatare de diferențe se întocmește în trei exemplare de către comisia de recepție legal constituită.
În cazul în care bunurile materiale sosesc în tranșe, se întocmește câte un formular pentru fiecare tranșă, care se anexează apoi la factură sau la avizul de însoțirea a mărfii.
Datele de pe verso formularului se completează numai atunci când se constată diferențe la recepție.
Circulă:
la gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale recepționate
la compartimentul financiar-contabil, pentru întocmirea formelor privind reglementarea diferențelor constatate (toate exemplarele), precum și pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atașată la documentele de livrare (factura sau avizul de însoțire a mărfii)
– la unitatea furnizoare și la unitatea de transport , precum comunicarea lipsurilor stabilite
4) Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5) Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
– denumirea unității
– denumirea, numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului
– numărul facturii/avizului de însoțire a mărfii, etc., după caz
– numărul curent; denumirea bunurilor recepționate; U/M; cantitatea conform documentelor însoțitoare; cantitatea recepționată, prețul unitar de achiziție și valoarea, după caz
– numele, prenumele și semnătura membrilor comisiei de recepție, în condițiile în care se face recepția mărfii primite direct de la furnizor sau data primirii în gestiune și semnătura gestionarului, în situația în care apar diferențe
– prețul de vânzare și valoarea la preț de vânzare, după caz, pentru unitățile cu amănuntul.
În condițiile în care nu se scriu datele valorice în nota de recepție și constatare de diferențe, este obligatoriu ca aceste date să se regăsească într-un alt document justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate a valorii bunurilor.
Bon de predare, transfer, restituire (cod 14-3-3A)
În cazul utilizării ca bon de predare a produselor finite la depozit
Servește ca:
document de predare la magazie a produselor finite
document justificativ pentru încărcare în gestiune
document justificativ de înregistrare în evidența magaziei și în contabilitate
sursă de date pentru urmărirea realizării producției
sursă de date pentru calculul și plata salariilor
Se întocmește în două exemplare, pe măsura predării la magazie a produselor de către secție, atelier, etc.
Dacă operațiunile de predare-primire a produselor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de produse finite, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv mențiunea „primit în timpul inventarierii”.
Circulă:
la magazia de produse finite, semnându-se de predare de către secție (atelier) și de primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare)
la compartimentul C.T.C. pentru efectuarea controlului tehnic de calitate, semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare), după caz
la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică
la compartimentul care urmărește realizarea producției
Se arhivează:
la compartimentul financiar-contabil sau persoana care conduce evidența
la compartimentul care urmărește realizarea producției
În cazul utilizării ca bon de predare a semifabricatelor la magazie
Servește ca:
document de predare la magazie sau între secții a semifabricatelor rezultate din producție
document justificativ pentru încărcare în gestiune
document justificativ de înregistrare în contabilitate
sursă de date pentru calculul și plata salariilor
Se întocmește în două exemplare pe măsura predării la magazie a semifabricatelor de către secție, atelier, etc.
Dacă operațiunile de predare-primire a semifabricatelor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de semifabricate, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv mențiunea „primit în timpul inventarierii”.
Circulă:
la magazia de semifabricate, pentru predarea cantităților prevăzute, semnându-se de redare de către delegatul secției care face predarea și de primire în gestiune de către gestionar (ambele exemplare)
la compartimentul C.T.C. pentru efectuarea controlului tehnic de calitate, semnându-se pentru certificarea acestui control (ambele exemplare), după caz
la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (exemplarul 1)
la compartimentul care urmărește realizarea producției (exemplarul 2)
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
Bon de consum (cod 14-3-4A)
Bon de consum (colectiv – cod 14-3-4/aA)
Servește ca:
document de eliberare din magazie a materialelor
document justificativ de scădere din gestiune
document justificativ de înregistrare în contabilitate
Se întocmește în două exemplare pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producție și a consumurilor normate, sau de către alte compartimente ale unității, care solicită materiale pentru a fi consumate.
Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condițiile utilizării tehnicii de calcul.
Bonul de consum (colectiv), în principiu, se întocmește pe formulare separate pentru materialele din cadrul aceluiași cont de materiale, loc de depozitare și loc de consum.
În situația în care materialul solicitat lipsește din depozit, se procedează în felul următor:
în cazul bonului de consum, se completează rubrica cu denumirea materialului înlocuitor, după ce, în prealabil, pe verso-ul formularului se obțin semnăturile persoanelor autorizate să aprobe folosirea altor materiale decât cele prevăzute în consumurile normate
în cazul bonului de consum (colectiv) se taie cu o linie denumirea materialului înlocuit și se semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După înscrierea denumirii materialului înlocuitor, se întocmește un bon de consum separat pentru materialul înlocuitor sau se înscrie pe un rând liber în cadrul aceluiași bon de consum
În bunul de consum, coloanele „Unitatea de măsură” și „Cantitatea necesară” de pe rândul al doilea se completează în cazul când se solicită și se eliberează din magazie materiale cu două unități de măsură.
Dacă operațiunile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv mențiunea „predat în timpul inventarierii”.
Circulă:
la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare)
la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare
la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităților prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar, și de primire, de către delegatul care primește materialele (ambele exemplare)
la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare)
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare).
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea unității
denumirea formularului
produsul/lucrarea (comanda); norma; bucățile lansate
numărul documentului; data eliberării (ziua, luna, anul); numărul comenzii
denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea); cantitatea necesară; U/M; cantitatea eliberată
prețul unitar; valoarea, după caz
data și semnătura gestionarului și a primitorului
Fișă limită de consum (cod 14-3-4/bA)
Servește ca:
document de stabilire a cantității limită dintr-un material sau pentru mai multe materiale necesare executării unui produs (comandă) sau unei lucrări
document de eliberare succesivă a aceluiași fel de material pentru același produs (comandă sau lucrare)
document justificativ de scădere din gestiune
document de stabilire a economiilor sau depășirilor de materiale
document justificativ de înregistrare în contabilitate
Se întocmește în două exemplare, la începutul lunii sau lansării produsului (comenzii) sau lucrării, de compartimentul de planificare (tehnic) sau de lansare, pe baza programului de producție și a consumurilor normate.
În cazul fișei limită de consum, dacă în cursul lunii se produc modificări în programul de producție, compartimentul de planificare (tehnic) sau de lansare modifică, în mod corespunzător, cantitatea limită de material (col. „i”), înscriind în col. „d” cantitatea care se suplimentează sau se scade.
Dacă nu se mai folosește materialul inițial, se recalculează cantitatea limită corespunzătoare producției executate până în acel moment, emițându-se o nouă fișă.
În cazul când în cursul lunii se fac înlocuiri întâmplătoare cu alte materiale pentru care se întocmesc bonuri de consum distincte, se corectează cantitatea limită (col. „i”), înscriindu-se în coloanele respective (col. „g” și „h”) numărul bonului de consum și cantitatea eliberată.
Eliberările de materiale se înregistrează în fișele de magazie la terminarea executării produsului, lucrării sau la închiderea comenzii (dacă acestea se termină în cursul lunii) sau la sfârșitul lunii.
Valoarea economiilor sau a depășirilor de materiale se completează la unitățile unde nu există producție neterminată.
În cazul în care, în cursul lunii se fac înlocuiri întâmplătoare cu alte materiale decât cele stabilite la întocmirea documentului, coloanele rezervate materialului înlocuit se barează. De asemenea, în rubrica „Diminuare” se înscrie cantitatea cu care se corectează cantitatea limită inițială, iar pentru materialul înlocuitor se utilizează un alt grup de coloane libere.
Circulă:
la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare)
la persoanele autorizate să aprobe înlocuirea, suplimentarea sau diminuarea cantităților de materiale cu ocazia modificării programului de producție (ambele exemplare)
la magazia de materiale, pentru înscrierea cantităților eliberate, semnându-se de către delegatul care primește materialele (exemplarul 1)
la secție, atelier, etc. pentru a fi folosite ca cerere de materiale și situație a eliberărilor în cadrul cantității limită, semnându-se de gestionarul magaziei predătoare (exemplarul 2)
la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrare în contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare). Primul exemplar se utilizează ca document de scădere din gestiune, iar al doilea exemplar pentru înregistrarea în contabilitate a costurilor.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil (ambele exemplare)
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea, numărul și data (luna, anul) întocmirii formularului
denumirea unității
predătorul
primitorul
numărul comenzii/codul produsului
contul debitor și contul creditor, după caz
denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea); U.M; cantitatea eliberată
semnătura de predare-primire
și respectiv, după caz:
prețul unitar; valoarea
producția (U/M, planificat, realizat), denumirea produsului, lucrarea, codul;
cantitate necesară, cantitate înlocuită
șeful de compartiment
recalculat în baza producției realizate
data eliberării, cantitatea cerută, cantități eliberate (parțial, cumulat)
cantitatea conform producției realizate; cantitatea consumată
economii (-), depășiri (+) cantitative; valoarea economiilor sau depășirilor
Dispoziție de livrare (cod 14-5-5A)
Servește ca:
document pentru eliberarea din magazie a produselor, mărfurilor, sau a altor valori materiale destinate vânzării, a bunurilor cedate cu titlu gratuit sau date pentru stimularea vânzării, după caz
document justificativ de scădere din gestiunea magaziei predătoare
document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii sau a facturii, după caz
ca document justificativ de înregistrare în contabilitate
Se întocmește în două exemplare de către serviciul desfacere.
Circulă:
la magazie, pentru eliberarea produselor, mărfurilor sau a altor valori materiale și pentru înregistrarea în evidența magaziei, semnându-se de către gestionarul predător pentru cantitățile livrate (ambele exemplare)
la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea bunurilor livrate în evidențele acestuia și pentru întocmirea avizului de însoțire a mărfii au facturii, după caz (exemplarul 2)
Se arhivează:
la magazie (exemplarul 1)
– la compartimentul desfacere (exemplarul 2) sau compartimentul financiar-contabil, după caz
5. Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
– denumirea, numărul și data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului
– denumirea furnizorului
– numărul curent; denumirea produselor; U/M; cantitatea dispusă; cantitatea livrată; prețul unitar în cazul în care bunurile sunt destinate vânzării
– semnături: întocmit, dispus livrarea, gestionar, primitor.
Fișă de magazie (cod 14-3-8)
Fișă de magazie (cu două unități de măsură – cod 14-3-8/a)
Servește ca:
document de evidență la locul de depozitare a intrărilor, ieșirilor și stocurilor bunurilor, cu una sau cu două unități de măsură, după caz
document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri)
Se întocmește într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material și se completează de către:
compartimentul financiar-contabil la deschiderea fișei (date din antet) și la verificarea înregistrărilor (data și semnătura de control). În coloana „Data și semnătura de control” semnează și organul de control financiar cu ocazia verificării gestiunii
gestionar sau persoana desemnată, care completează coloanele privitoare la intrări, ieșiri și stoc
Fișele de magazie se țin la fiecare loc de depozitarea a valorilor materiale, pe feluri de materiale ordonate pe conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică.
Pentru valori materiale primite spre prelucrare de la terți sau în custodie se întocmesc fișe distincte care se țin separat de cele ale valorilor materiale proprii.
În scopul ținerii corecte a evidenței la magazie, persoanele desemnate de la compartimentul financiar-contabil verifică inopinat, cel puțin o dată pe lună, modul cum se fac înregistrările în fișele de magazie, după caz.
Înregistrările în fișele de magazie se fac document cu document. Stocul se poate stabili după fiecare operațiune înregistrată și obligatoriu zilnic.
Nu circulă, fiind document de înregistrare.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea formularului; numărul paginii
denumirea unității; magazia; materialul (produsul), sortimentul, calitatea, marca, profilul, dimensiunea
U/M; prețul unitar, după caz
data (ziua, luna, anul), numărul și felul documentului; intrări; ieșiri; stoc
data și semnătura de control
Fișă de evidență a materialelor
de natura obiectelor de inventar în folosință (cod 14-3-9)
Servește ca document de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar, a echipamentului și a materialelor de protecție date în folosința personalului, până la scoaterea lor din uz.
Se întocmește într-un exemplar, pe măsura dării în folosință a bunurilor, pe fiecare persoană, de către gestionarul care eliberează obiectele respective sau de către persoana desemnată să țină evidența acestora.
Formularul se completează în mod diferit, în funcție de organizarea depozitării acestora, și anume:
când eliberarea obiectelor se face direct din magazia de obiecte noi direct personalului muncitor, coloanele destinate eliberărilor se completează pe baza bonului de consum, iar coloanele destinate restituirilor, pe baza bonului de restituire
când eliberarea se face din magazia de exploatare, atât eliberarea, cât și restituirea obiectelor date în folosința personalului se fac pe bază de semnătură direct în fișă
în cazul obiectelor eliberate pe bază de nomenclatoare stabilite pe funcții, care nu se întocmesc decât după restituirea obiectelor uzate, înregistrările în fișa de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosință se pot face, pentru simplificare, o singură dată, la eliberarea inițială și la restituirea definitivă a obiectelor respective.
Nu circulă, fiind document de înregistrare.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea formularului
denumirea unității, secția (locul de folosință)
numele și prenumele, marca, funcția
denumirea obiectelor (inclusiv seria, dimensiunea, etc.); termenul de folosire; prețul unitar; U/M
primiri: data, felul și numărul documentului, cantitatea, semnătura
restituiri: data, felul și numărul documentului, cantitatea, semnătura
Registrul stocurilor (cod 14-3-11 și cod 14-3-11/a)
1. Servește ca document de evaluare a stocurilor de bunuri și de verificare a concordanței înregistrărilor efectuate în fișele de magazie și în contabilitate.
2. Se întocmește de către compartimentul financiar-contabil la sfârșitul fiecărei luni, pe feluri de materiale, obiecte de inventar și produse, grupate pe magazii (depozite), conturi, grupe, eventual subgrupe sau în ordine alfabetică, prin înscrierea stocurilor din fișele de magazie și evaluarea lor la prețurile de înregistrare.
3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
5. Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
– denumirea formularului
– denumirea unității
– numărul curent
– materialul /produsul (sortimentul, calitatea, marca, profilul, dimensiunea); U/M; prețul unitar; luna; cantitatea; valoarea
– semnături: întocmit; verificat
Lista de inventariere (cod 14-3-12) și (cod 14-3-12/b)
1. Servește ca:
– document pentru inventarierea bunurilor aflate în gestiunile unității
– document pentru stabilirea lipsurilor și plusurilor de bunuri (imobilizări, stocuri materiale) și a altor valori (elemente de trezorerie, etc.)
– document justificativ de înregistrare în evidența magaziilor (depozitelor) și în contabilitate a plusurilor și minusurilor constatate
– document pentru întocmirea registrului-inventar
– document pentru determinarea ajustărilor pentru depreciere/pierdere de valoare
– document centralizator al operațiunilor de inventariere
Se întocmește într-un exemplar, la locurile de depozitare, anula sau în situațiile prevăzute de dispozițiile legale, de către comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe, separat pentru bunurile unității și separat pentru cele aparținând altor unități, aflate asupra personalului unității la data inventarierii, primite pentru prelucrare, etc. și se semnează de către membrii comisiei de inventariere și de gestionar.
Persoanele juridice pot întocmi lista de inventariere folosind sisteme informatice de prelucrare a datelor, cu condiția ca listele să cuprindă elementele principale din formularul-model.
În cazul bunurilor primite în custodie și/sau consignație, pentru prelucrare, etc. se întocmește în două exemplare, iar copia se înaintează unității în a cărei evidență se află bunurile respective.
În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoana (persoanele) dare predă (predau) gestiunea, cât și de gestionarul (gestionarii) care primește (primesc) gestiunea.
În listele de inventariere a bunurilor aflate în ambalaje originale intacte, a lichidelor a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvăzare și măsurare, sau a materialelor de masă, în vrac, etc., a căror inventariere prin cântărire sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar duce la degradarea bunurilor respective, se vor atașa notele de calcul privind inventarierea, precum și datele tehnice care au stat la baza calculelor.
Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele, etc. aflate în secțiile de producție și nesupuse prelucrării se înscriu separat în listele de inventariere.
Materialele, obiectele de inventar, produsele finite și ambalajele se înscriu în listele de inventariere pe feluri, indicându-se codul, unitatea de măsură, unii indici calitativi (tărie alcoolică, grad de umiditate la cereale, etc.).
Listele de inventariere întocmite pentru bunurile aparținând altor unități trebuie să conțină, pe lângă elementele comune (felul materialului sau produsul finit, cantitatea, valoarea, etc.), numărul și data actului de predare-primire.
Pentru stocurile fără mișcare, de calitate necorespunzătoare, depreciate, fără desfacere asigurată, se întocmesc liste de inventariere separate, la care se anexează procesele verbale care arată cauzele nefolosirii, caracterul și gradul deteriorării sau deprecierii, dacă este cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum și persoanele vinovate, după caz.
Constatările făcute se soluționează de către conducerea unității, în conformitate cu dispozițiile legale.
Circulă:
la comisia de inventariere, pentru stabilirea minusurilor, plusurilor și a deprecierilor constatate la inventar, precum și pentru consemnarea în procesul-verbal a rezultatelor inventarierii
la gestionar, prin semnarea fiecărei file, menționând pe ultima filă a listei de inventariere că toate cantitățile au fost stabilite în prezența sa, că bunurile respective se află în păstrarea și răspunderea sa
la compartimentul financiar-contabil, pentru calcularea diferențelor valorice și semnarea listei de inventariere privind exactitatea soldului scriptic, precum și pentru verificarea calculelor efectuate
la conducătorul compartimentului financiar-contabil și la compartimentul juridic, împreună cu procesele-verbale cuprinzând cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, inclusiv persoanele vinovate, precum și cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de către comisia de inventariere
la conducătorul unității, împreună cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii, pentru a decide asupra soluționării propunerilor făcute
la unitatea căreia îi aparțin valorile materiale în custodie, pentru prelucrare, etc., în scopul comunicării eventualelor nepotriviri (exemplarul 2)
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea formularului
data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului
denumirea unității
gestiunea; locul de depozitare
numărul curent
denumirea bunurilor inventariate
codul sau numărul de inventar
unitatea de măsură
cantități:stocuri scriptice
preț unitar
cantități:stocuri faptice
cantități: diferențe în plus, diferențe în minus
valoarea contabilă: valoarea, diferențe în plus, diferențe în minus
valoarea de inventar
deprecierea: valoarea, motivul
comisia de inventariere: numele și prenumele, semnătura
gestionar: numele și prenumele, semnătura
contabilitate: numele și prenumele, semnătura
Listă de inventariere (pentru gestiuni global-valorice – cod 14-3-12/a)
Servește ca:
document pentru inventarierea mărfurilor, ambalajelor și altor materiale aflate în evidența cantitativ-valorică în unitățile cu amănuntul
document pentru stabilirea minusurilor și plusurilor valorice din gestiunile inventariate
document justificativ de înregistrare în evidența la locurile de depozitare și în contabilitate
document pentru întocmirea registrului-inventar
– document pentru stabilirea ajustărilor pentru deprecieri
2. Se întocmește în două exemplare la locurile de depozitare, pe gestiuni și conturi de materiale, mărfuri și ambalaje și se semnează de către membrii comisiei de inventariere, de către gestionar și contabilul care ține evidența gestiunii. În cazul predării-primirii gestiunii, listele de inventariere se întocmesc în trei exemplare, din care un exemplar pentru gestionarul predător, un exemplar pentru gestionarul primitor și un exemplar pentru contabilitate.
Persoanele juridice pot întocmi lista de inventariere cu ajutorul sistemelor informatice de prelucrare a datelor, cu condiția la listele să cuprindă elementele minimale obligatorii.
Pentru bunurile deteriorate total sau parțial, degradate, precum și pentru cele fără mișcare sau cele care nu mai pot fi valorificate, se întocmesc liste de inventariere separate.
În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii sau de către persoanele care au calitatea de gestionari, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoana (sau persoanele) care predă (predau) gestiunea, cât și de gestionarul (gestionarii) care primește (primesc) gestiunea.
Pentru bunurile aflate în ambalaje originale intacte, lichidele a căror cantitate faptică nu se poate stabili prin transvazare și măsurare sau mărfurile în vrac, etc. a căror inventariere prin cântărire sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, în listele de inventariere se menționează modul în care s-a făcut inventarierea și datele tehnice care stau la baza calculelor.
În listele de inventariere se înscriu stocurile faptice stabilite de către comisia de inventariere prin numărare, cântărire, măsurare sau curbare, după caz.
Datele privind bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere imediat după determinarea cantităților inventariate, în ordinea în care ele au fost grupate, ținându-se seama de dimensiunile și de unitățile de măsură cu care figurează în evidența de la locurile de depozitare și în contabilitate.
Evaluarea stocurilor faptice în listele de inventariere se face cu aceleași prețuri folosite la înregistrarea bunurilor în contabilitate.
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii prin compararea stocului faptic valoric al bunurilor inventariate cu soldul scriptic din contabilitate, se procedează la o verificare amănunțită a exactității tuturor evaluărilor, calculelor, totalizărilor și înregistrărilor din contabilitate și din evidența de la locurile de depozitare. Greșelile identificate cu această ocazie trebuie corectate înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii.
Circulă:
la gestionar (gestionari în cazul predării-primirii gestiunii), pentru semnarea fiecărei file a listei, menționând pe ultima filă a listei că toate cantitățile au fost stabilite în prezența sa (lor), că bunurile respective se află în păstrarea și în răspunderea sa (lor), că nu mai are (au) bunuri care nu au fost supuse inventarierii, precum și faptul că prețurile, cantitățile, calitățile și unitățile de măsură au fost stabilite în prezența sa (lor) și că nu are (au) obiecțiuni de făcut
la membrii comisiei de inventarierii, pentru semnarea fiecărei file a listei, calcularea listelor de inventariere, întocmirea recapitulației listelor de inventariere, stabilirea minusurilor sau a plusurilor valorice, stabilirea perisabilităților, conform dispozițiilor legale, în cadrul procesului-verbal al rezultatelor inventarierii
la compartimentul financiar-contabil, unde se efectuează confruntarea între raportul de gestiune predat la contabilitate și valoarea totală a inventarului faptic. Totodată, se iau măsuri pentru determinarea corectă a valorii deprecierilor constatate și înregistrarea în contabilitate a ajustărilor pentru depreciere
Se arhivează:
la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1)
– la compartimentul de verificări gestionare (exemplarul 2)
5. Conținutul minimal obligatoriu de informații al formularului este următorul:
denumirea formularului
data (ziua, luna, anul) întocmirii formularului
denumirea unității
gestiunea;
locul de depozitare
numărul curent
denumirea bunurilor inventariate
unitatea de măsură; cantitatea
prețul unitar de înregistrare în contabilitate
valoarea contabilă
valoarea de inventar
deprecierea: valoarea, motivul, după caz
comisia de inventariere: numele și prenumele, semnătura
gestionar și primitor (în cazul predării-primirii gestiunii): numele și prenumele, semnătura
contabilitate: numele și prenumele, semnătura
2.2. Contabilitatea sintetică a cheltuielilor și costurilor la S.C. GAMA S.R.L.
Activitatea de exploatare cuprindre toate operațiile economice și comerciale privind aprovizionarea, producția și desfacerea bunurilor, lucărilor și servicilor. De asemenea, sunt incluse și operațiile privind investițiile, prin care se realizează producția și construcția proprie de mijloace fixe.
Structural contabilitatea operațiilor prin constatarea cheltuielilor se diferențiază în funcție de natura resurselor utilizarea.
Cheltuieli privind stocurile
Prin această categorie sunt delimitate cheltuielile privind materiile prime, materialele cosumabile, energia, apa, precum și mărfurile.
Dacă se utilizează metoda inventarului intermitent, la conturile de cheltuieli se înregistrează cumpărările de stocuri, iar consumurile stocate se determină pe baza relației:
Cumpărări intrări prin Stocuri stocuri
= cumpărări + —
consumate de la furnizori inițiale finale
Cheltuielile cu lucrările și serviciile executate de terți
Aceste cheltuieli se grupează în:
a) cheltuieli privind lucrările și serviciile ocazionate direct de desfășurarea activității în asamblu a întreprinderilor cum sunt: lucrări de întreținere și reparați; redevențele; locațiile de gestiune și chiriile; primele de asigurare; studiile și cercetările.
Toate aceste cheltuielile se înregistrează în conturile din grupa 61 „Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți”
b) cheltuieli privind lucrările și serviciile legate indirect de activitățile de asamblu, desfășurate de întreprindere cum sunt: colaborările cu terții, comisioanele și onorariile; protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și traansferări; poștă și telecomunicații; alte servicii executate de terți. Ele se înregistrează în conturile 62 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terți”.
Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate
Prin acestă categorie sunt delimitate toate cheltuielile privind taxele asupra terenurilor; impozitelor pe clădiri; impozitul suplimentar datorat de întreprindere pentru depășirea fondului de salarii admisibil; prorata din taxa pe valoare adăugată deductibilă devenită nedeductibilă; TVA aferentă bunurilor și serviciilor folosite în scop personal sau preluate cu titlul gratuit, cea aferentă lipsurilor peste normele legale, precum și cea aferentă bunurilor și serviciilor acordate salariațiilor sub formă de avantaje în natură; impozitul pe circulație și accizele datorate de unitate; diferențele de preț la gaze și țiței obținute din producția internă; impozitul pe dividente; datorii și vărsăminte către orgnisme publice (contribuția la constituire fondului pentru cercetare-dezvoltare, a fondului special pentru ajutorarea persoanelor handicapate, a fondului de asigurări sociale a țărănimii); alte impozite și taxe. Ele se înregistrează în conturile din grupa 63 „Cheltuieli cu impozitele, taxele și vărsămintele asimilate”
Cheltuieli de personal
La această grupă sunt contabilizate: cheltuieli cu salariile personalului, cheltuieli privind contribuția unității la asigurările sociale, la fondul de șomaj și alocația pentru copii suportată de întreprindere.
Alte cheltuieli de exploatare
În această grupă se înregistrează cheltuieli ocazionale de pierderile din creanțe suportate de întreprindere, pierderile din lichidarea dobânzilor și creanțelor.
Contabilitate cheltuielilor finaciare
Se cuprind toate cheltuielile privind pierderile din creanțe legate de participații, pierderi din vânzarea titlurilor de plasamnet, diferențele de curs valutar din operațiile curente și disponibilitățile privind devizele la încheierea exercițiului financiar, dobânzile curente aferente împrumuturilor pimite și alte datorii privind exercițiul în curs, sconturile acordate terților, alte cheltuieli financiare.
Se folosesc conturile din grupa 66 „Cheltuieli financiare”.
Cheltuieli cu dobânzile
Mărimea cheltuielilor este determinată de felul dobânzii (simplă sau compusă), mărima creditului și durata de rambursare.
Cheltuieli privind sconturile acordate
În cadrul relațiilor de decontare cu clienții, inclusiv a celor privind efectele comerciale de primit în care decontarea lor se face înainte de termen
Cheltuieli privind investițiile finaciare cedate
Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate reprezintă diferența nefavorabilă între prețul d cesiune (vânzare) și valoarea contabilă de intrare (preț de cumpărare) al valorile mobiliare de plasament.
În aceeași categorie se includ și diferențele nefavorabile dintre prețul de cumpărare și prețul de rambursare a împrumutului din emisiunea de obligațiuni răscumpărate:
Cheltuielile privind diferențele de curs valutar
cheltuielile privind diferențele de curs valutar cuprind diferențele nefavorable de curs valutar în urma lichidării creanțelor și datoriilor în devize ale întreprinderii și cele constatate la evaluarea la zi a disponibilităților bancare în devize, disponibilităților în devize existente în caserie și creditele deschise în devize.
În cazul creanțelor și disponibilităților, difențelor nefaborabile de curs valutar apar în situația în care valoarea contabilă de intrare, din momentul derulării operației, este mai mare decât valoarea la cursul zilei din momentul încasării creanței sau evaluării disponibilităților.
Pentru datorii, diferențele nefavorabile apar în situația inversă.
Alte cheltuieli financiare
Alte cheltuieli finaciare se identifică, de regulă, cu minusurile create ca diferență între valoarea contabilă și valoarea de piață a titlurilor de plasament imediat negociabile (exemplu: bonurile de trezorerie) evaluate la valoarea de piață.
Contabilitatea cheltuielilor extraordinare
Se identifică cu valoarea pierderilor din calamități privind stocurile și producția în curs de execuție, imobilizările înregistrate anterior după natura lor și trecute ulterior la cheltuieli financiare.
Contabilitatea cheluielilor cu amortizările provizioanele și ajustările
Sunt cheltuieli de exploatare, finaciare sau extraorinare ocazionate de deprecierea activelor amortizabile și neamortizabile, precum și cele determinate de costruierea provizioanelor și a ajustărilor pentru deprecieri.
Determinarea și înregistrarea distinctă a acestei categorii de cheltuieli, în raport cu cheltuieliele de exploatare, finaciare și extraoridinare, se întemeiază pe calitatea lor de componentă a capacității de autofinanțare. Sunt cheltuieli care nu generează plăți pentru activitatea de treorerie. Ca o componentp a „Cash-flow-ului” ele reprezintă o sursă de autofinațare de investiții. De aceea se mai numesc și cheltuieli calculate.
. Contabilitatea financiară a cheltuielilor și veniturilor este organizată având la bază concepția dualistă. Astfel, contabilitatea financiară are ca obiect evaluarea și înregistrarea cheltuielilor și veniturilor în funcție de natura lor, iar contabilitatea de gestiune, în raport de destinația cheltuielilor.
Particularizând, contabilitatea finaciară reflectă cheltuielile într-o diferențiată în raport de natura activităților pe care le ocazionează (exploatare, financiară și excepțională) și natura resurselor consemnate (materii prime, salarii, amortizări, etc.).
2.3.Necesitatea și funcționarea conturilor de gestiune internă
A. Din grupa 90 „Decontări interne” fac parte conturile:
– 901 „Decontări interne privind cheltuielile”;
– 902 „Decontări interne privind producția obținută”;
– 903 „Decontări interne privind diferențele de preț”.
1. Contul 901 „Decontări interne privind cheltuielile” are rolul de a prelua și regrupa cheltuielile de exploatare înregistrate în contabilitatea financiară, prin conturile din clasa a 6-a, în funcție de natura cheltuielilor.
Deci, cu ajutorul acestui cont se ține evidența decontărilor interne privind cheltuielile activității de bază și auxilare, cheltuielile comune ale secției, cheltuielile generale de administrație și a cheltuielilor de desfacere și se stabilesc diferențele între prețurile de înregistrare-prestabilite, normative sau standard- și costul efectiv ale produselor finite, semifabricatelor, lucrărilor și serviciilor prestate care formează producția marfă a unei unități.
Contul 901 „decontări interne privind cheltuielile” este cont bifuncțional, care se creditează cu cheltuielile efective preluate din conturi de calculație (921, 922, 923, 924, 925). Se debitează la sfârșitul lunii sau perioadei de gestiune, prin decontarea costului prestabilit al producției obținute și a diferențelor de preț aferente produselor obținute pe seama cheltuielilor (931, 903).
2. Contul 902 „Decontări interne privind producția obținută” are rolul de a asigura ținerea evidenței decontărilor interne privind costul producției marfă obținută în cursul perioadei de gestiune.
Evaluarea acestei producții se poate face la preț de înregistrare normat sau standard pe parcusul lunii, și costul efectiv la sfârșitul luni.
Costul 902 „Decontări interne privind producția obținută” este un cont bifuncțional, care se creditează în cursul lunii, e măsura obținerii producției, cu costurile probabile ale producției obținute (931) și cu diferențele de preț rezultate (903). Se ebitează, la sfârșitul lunii, cu costul efectiv al producției obținute și decontate (921, 922, 923, 924, 925).
La sfârșitul lunii contul 902 „Decontări interne privind producția obținută” poate fi soldat, când costul prestabilit = costul efectiv, iar în caz contrar se înregistrează diferențele de preț, atât pentru producția terminată (903 = 902), cât și pentru producția în curs (902 = 933).
3. Contul 903 „Decontări interne privind diferențele de preț” ține evidența diferențelor de preț calculate la sfârșit de lună, între costul efeciv al producției marfă obținute și prețul de înregistrare prestabilit (normal sau standard) al acestei producții. Indiferent de natura diferențelor dintre cele două evaluări ale producției obținute acestea se vor reflecta în debitul contului 903 „Decontări interne privind diferențele de preț” este un cont de activ, care se debitează la sfârșitul lunii, cu diferențele de preț aferente producției obținute după post calcul și se creditează, tot la sfârșit de lună, cu decontarea diferenței de preț pentru producția obținută pe seama cheltuielilor preluate de la administrația centrală (901).
B. Grupa 92 „Conturi de calculație” cuprinde conturile:
– 921 „Cheltuielile actvității de bază”;
– 922 „Cheltuielile activităților auxiliare”;
– 923 „Cheltuieli indirecte de producție”;
– 924 „Cheltuieli generale de administrație”;
– 925 „Cheltuieli de desfacere”.
Conturile din această grupă de folosesc pentru calculul costurilor activităților, produselor, lucrărilor și serviciilor în funcție de metoda de calculație adoptată.
Funcția contabilă a acestor conturi se adaptează la tipul de calculație ales, și anume:
cost complet sau absorbant;
cost parțial, variabil și direct.
Conturile din această grupă sunt conturi de activ, iar dezvoltarea lor este la latitudinea utilizatorului, instruncțiunile nu dau corelațiile dintre conturi.
În cursul lunii se creditează ci cheltuielile efectiv ocazionate cu obținerea produselor, lucrărilor, servicilor, precum și cu costurile aferente producției neterminate , rezultate în urma inventarierii.
1. Contul 921 „Cheltuielile actvității de bază” a fost introdus în planul de conturi cu scopul de a asigura ținerea evidenței cheltuielilor afectabile nemijlocit costului produselor finite, semifabricatelor, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Deci, după regruparea cheltuielilor normale de exploatare, înregistrate în contabilitatea finaciară, cele încorporabile în obiecte de evidență fără repartizări prealabile se înregistrează în debitul contului 921 „Cheltuielile activității de bază”. Prin urmare contul 921 „Cheltuielile activității de bază” este un cont de activ, care se debitează în cursul luni, prin creditul contului 901 „Decontări interne privind cheltuielile”, cu toate cheltuielile nemijlocit încorporabile în costuri și se creditează, la sfârșit de lună, prin debitul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută” pentru cheltuielile directe efective aferente producției marfă terminată, după deducerea cheltuielilor aferente producției în curs de execuție.
Cheltuielile directe aferente producției în curs de execuție se stabilesc înainte de calculul costului efectiv și se oglindesc în debitul contului 933 „Costul producției în curs de execuție” prin creditul contului 921 „Cheltuielile activității de bază” soldându-se acest cont la sfârșitul perioadelor de calcul al costurilor.
Dar, deși contul 921 „Cheltuielile activității de bază” este un cont de calculație, care ar trebui să reflecte la sfârșitul perioadei de gestiune costul producției în curs de execuție, dacă aceasta există, el nu reprezintă sold, acesta fiind preluat de un alt cont dinclasa a IX-a, respectiv contul 933 „Costul producției în curs de execuție”. Rolul de cont de calculație în acest caz este îndeplinit de contul 902 „Decontări interne privind producția obținută”.
2. Contul 922 „Cheltuielile activităților auxiliare” a fost inclus în această grupă de conturi pentru a asigura ținerea evidenței cheltuielilor activității auxiliare, care au ca scop principal deservirea activității de bază a unității patrimoniale cu utilități ca: energie, apă, abur, ambalaje, scule, S.D.V.-uri, reparații, transport, etc.
Contul 922 „Cheltuielile activităților auxiliare” este un cont de calculație, de activ, care se debitează, în cursul luni, prin creditul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile”, cu cheltuielile preluate din contabilitatea financiară și regrupate pe feluri de activități auxiliare, iar în cadrul acestora structurate după cerințele utilizatorului.
Contul se creditează, la sfârșitul luni, prin debitul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută”, la costul efectiv al producției și prestațiile obținute prin activitățile auxiliare, după ce în prealabil s-au stabilit cheltuielile aferente producției în curs de execuție pentru aceste activități sau prin debitul conturilor 923, 924 și 925 dacă cheltuielile activității auxiliare se repartizează în funcție de destinația acestei producții auxiliare.
Cheltuielile aferente producției în curs de execuție din activitățile auxiliare se oglindesc, la sfârșit de lună, prin debitul contul 933 „Costul producției în curs de execuție” și prin creditul contul 922 „Cheltuielile activităților auxiliare” fiind posibil a se reda pe feluri de activități și structuri de cheltuieli solicitate de anegerii unității în cauză.
3. Contul 923 „Cheltuieli indirecte de producție”, este un cont de activ, un cont de colectare și repartizare, care se debitează în cursul luni prin creditul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile” cu totalul cheltuielilor integrate în costuri și se creditează la sfârșitul lunii prin debitul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută” pentru cheltuielile incorporate în costul producției de marfă fabricate, în umra repartizării pe obiecte de calculație, după anumite criterii de repartizare, după decontarea în prealabil a cheltuielilor indirecte aferente producției în curs de execuție, sau prin debitul contului 921 „Cheltuielile activității de bază” când aceste cheltuieli comune ale secției se repartizează pe purtători de costuri.
Contul 923 „Cheltuieli indirecte de producție” se folosește pentru evidența cheltuielilor cu întreținerea și funcționarea utilajelor și a cheltuielilor generle ale ficărei secții de producție. Deci, cu ajutorul acestui cont se ține evidența cheltuielilor comune secțiilor, cheltuieli care nu se pot identifica direct pe purtătorii de costuri, dar se pot localiza pe sectoare de cheltuieli.
4. Contul 924 „Cheltuielile generale de administrație” se folosește pentru evidența cheltuielilor de administrație și consducerea generală a unității patrimoniale, care nu pot fi imputate nici pe obiecte de calculație și nici pe locuri sau centre de producție (secții, ateliere, compartimente). Este un cont de colectare și repartizare, cont activ, care se debitează în cursul lunii prin creditul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile” cu cheltuielile de interes general, administrativ-gospodărești, după preluarea și regruparea lor din contabilitatea financiară. Se creditează la sfârși de lună prin debitul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută”, pentru cheltuielile aferente producției de marfă obținută, după deducerea cheltuielilor aferente producției în curs de execuție, sau prin creditul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile”, în cazul în care cheltuielile administrative sunt considerate cheltuieli ale perioadei, deci nu se încorporeză în conturi, și se suportă din rezultat.
Deci, la sfârșit de lună contul 924 „Cheltuielile generale de administrație” nu reprezintă sold, acesta fiind preluat după repartizarea în contul 933 „Costul producției în curs de execuție”.
5. Contul 925 „Cheltuieli de desfacere” ține evidența cheltuielilor pentru desfacerea produselor fabricate.
Contul 925 „Cheltuieli de desfacere” este un cont de activ, de colectare și repartizare, care se debitează în cursul lunii prin creditul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile” prin preluarea cheltuielilor înregistrate în contabilitatea financiară și se creditează la sfârși de lună prin debitul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută” și ca atare nu reprezintă sold la sfârșit de lună.
C. Grupa 93 „Costul producției” cuprinde conturile:
– 931 „Costul producției obținută”;
– 933 „Costul producției în curs de execuție”.
Conturile dina ceastă grupă au rolul de a evideția producția obținută, dat fiind faptul că din cadrul acestei clase 9 lipsesc conturile de stocuri.
Contul 931 „Costul producției obținută” se folosește pentru evidența producției obținute, consstând din produsele finite, semifabricate destinate vânzării, lucrări executate și servicii pentru terți, inclusiv investiții proprii sau alte activități. Se debitează, în cursul lunii, prin creditul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută” și se creditează la sfârși de lună prin debitul contului 901 „Decontări interne privin cheltuielile”.
Contul 933 „Costul producției în curs de execuție” se folosește pentru a ține evidența costului efectiv al producției în curs de execuție. Este cont de activ, care se debitează, la sfârțitul lunii, prin creditul conturilor de calculație a costurile și se creditează prin debitul creditul contului 902 „Decontări interne privind producția obținută”.
2.4. Contabilitatea analitică a produselor finite și costurilor la S.C. GAMA. S.R.L.
2.4.1 Inventarul permanent și intermitent.
O întreprindere poate să aleagă între două sisteme de inventar inventarul permanent și inventând intermitent, pentru a realiza contabilitatea stocurilor.Pe de altă parte, cele două sisteme pot coabita în aceeași întreprindere, fiecare într-un palier distinct al unei contabilități dualiste: contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune.
Entitățile care utilizează metoda inventarului intermitent efectuează inventarierea faptică a stocurilor în cursul perioadei, anual, trimestrial sau lunar, după caz, dar nu mai târziu de finele perioadei de raportare pentru care are de determinat obligații fiscale. Metoda inventarului intermitent constă în faptul că intrările de stocuri nu se înregistrează prin conturile de stocuri, respectiv conturile din clasa 3, ci prin conturile de cheltuieli, respectiv conturile din clasa 6. Inventarul intermitent nu se utilizează în comerțul cuamănuntul în situația în care se aplică metoda global-valorică.
Atunci când inventarul se realizează permanent, fiecare intrare de bunuri este înregistrată cantitativ și valoric în contul de stocuri corespunzător. Această înregistrare se face la nivelul costului de intrare sau al contului de producție. De asemenea, fiecare ieșire de bunuri este înregistrată fizic și valoric în conturile respective de stocuri. Este deci posibil să se cunoască în orice moment cantitatea și valoarea bunurilor existente în stoc.
Atunci când inventarul se realizează intermitent, se procedează la sfârșitul exercițiului la o inventariere fizică a diferitelor structuri de stocuri. Existențele fizice sunt valorizate prin intermediul unui calcul extracontabil. Este evident, deci, că existențele în cursul exercițiului nu se pot cunoaște decât cu prilejul efortului realizării unui inventar fizic valorizant.
Sistemul inventarului permanent a fost multă vreme considerat ca generator de costuri ridicate, deoarece presupune numeroase înregistrări contabile și calcule reiterante. Utilizarea, din ce în ce mai pregnantă, a tehnicilor moderne de prelucrare a datelor a condus la dispariția acestui inconvenient. În aceste condiții, se pare că sistemul inventarului permanent este adoptat din ce în ce mai mult de practica contabilă a întreprinderilor mari.
Inventarul intermitent, este preferabil în schimb în cazul întreprinderilor mici ți mijlocii, care, de altfel, sunt și cele mai numeroase. Deși simplu și puțin costisitor, acest sistem prezintă totuți câteva dezavantaje. Este suficient o eoare sau o omisiune în inventarul fizic pentru a ajunge la informații false în conturile anuale. De asemenea, există tentația de a „subevalua” stocurile din motive fiscale: în acest fel se încalcă condiția de sinceritate, cu atât mia mult cu cât stocurile pot reprezenta în unele întreprinderi activul cu pomderea cea mai amre.
Conform normelor contabile franceze, sistemului inventarului intermitent este preconizat în contabilitatea finaciară, în timp ce inventarul permanent aparține aparatului metodologic al contabilități de gestiune; întreprinderile pot fi în același timp să realizeze un inventar permanent prin costurile clasei trei (în contabilitatea financiară).
Cele două sisteme de inventar își găsesc expresii distincte pentru două mari categorii de stocuri:
– stocuri rezultate în urma aprovizionării
– stocuri rezultate din producția proprie.
2.4.2 Organizarea contabilă a stocurilor.
Contabilitatea analitică a stocurilor se organizează pe feluri (sortimente) de bunuri materiale stocate sau pe grupe de stocuri și locuri de depozitare (gesturi create). Excepție face contabilitatea a mărfurilor și ambalajelor aflate în unitățile de desfacere cu amănuntul care ține evidența global-valorică pe gestiuni (magazine de desfacere). Aceeași structură se poate adopta și în cazul contabilități rechizitelor de birou, imprimatelor și materialele folosite pentru ambalare.
Din punct de vedere metodologic, contabilitatea analitică a stocurilor se nuanțează în raport de metodaa inventarului permanent sau cea a inventarului intermitent folosită pentru evidența stocurilor.
Contabilitatea analitică se poate oganiza după una din următoarele metode si anume:
metoda cantitativ-valorică
metoda operativ-contabilă
metoda global-valorică
Metoda cantitativ-valorică constă în organizarea la locul de depozitare a unei evidențe cantitative pe felul de stocuri, iar în contabilitatea analitică a unei evidențe cantitativ-valorice pe feluri de bunuri și gestiuni.
În cadrul ambelor evidențe, înregistrarea se face pentru stocuri, intrări și ieșieri. Se poate folosi și varianta în care se conduce numai evidența cantitativ-valorică realizată prin contablitatea analitică.
Metoda operativ-contabilă (pe stocuri) constă în organizarea la locul de depoitare a unei evidențe cantitative pe feluri de bunuri stocate, iar în contabilitatea analitică a unei evidențe valorice a mișcărilor (intrări-ieșiri) pe gestiune, pe grupe sau subgrupe de bunuri, după caz. Totodată se organizează și o evidență cantitativ-valorică numai pentru stocuri, pe feluri de bunuro stocate și gestiuni.
Această evidență se creeză la sfârșitul luni cu scopul de a verifica concordanța dintre contbilitatea analitică și evidența cantitativă ținută la locul de depozitare.
Metoda global-valorică constă în ținerea unei evidențe valorice atât la nivelul gestiunii cât și n contabilitatea analitică.
Periodic se efectuează controlul asupra integrității bunurilor stocate. În acest scop se procedează la inventarierea stocurilor și evaluarea lor potrivit uneia din metodele: identifice specifice, epuizării loturilor (F.I.F.O., L.I.F.O. N.I.F.O.) și prețului standard (prestabilit). Soldul final astfel calculat trebuie să fie egal cu cel stabilit în contabilitatea analitică pe baza relației:
Sold final al gesttiuni „n” = Sold inițial al gestiunii „n” + Valoarea intrărilor gestiuni „n”— valoarea ieșirilor gestiuni „n”
Dacă pentru evidențierea stocurilor se folosește iventarul intermitent, contabilitatea analitică este circumscrisă numai la nivelul stocurilor inițiale și finale. Ea se realizează cantitativ-valoric direct prin inventarul stocurilor. La nivelul costurilor se conduce numai o evidență global valorică pe gestiuni de stocuri.
CAPITOLUL 3
METODE DE CALCULAȚIE A COSTURILOR DE TIP PARȚIAL
Metodele de calculație a costurilor de tip parțial sunt aceslea care limitează conținutul costului producției numai la cheltuielile care depind direct de volumul producției și desfacerii, motiv pentru care, în literatura de specialitate mai sunt cunoscute și sub denumirea de metode limitative.
După volumul și caracterul cheltuielilor luate în considerare la calculul costului unitar, în categoria metodelor de calculație parțiale se cuprind metoda direct-costing și metoda costurilor directe.
3.1.Metoda direct-costing (costurilor variabile)
Preocupările pe linia găsirii unor metode de calculație care să asigure determinarea operativă a costului producției și stabilirea unor indicatori cu putere sporită de informare necesari fundamentării deciziilor pentru conducerea eficientă a activității economice a întreprinderilor au condus la apariția metodei direct costing. Esența acestei metode constă în separarea netă a cheltuielilor de producție și de desfacere în raport cu caracterul lor față de variația volumului fizic al producției și desfacerii în cheltuieli variabile și cheltuieli fixe și luarea în considerare la calculul costului unitar pe produs numai a a cheltuielilor varibile; cheltuielile fixe se scad pe total din rezultatul financiar brut al întreprinderii.
Întemeietorii metodei direct costing sunt considerați Ionathan N. Hariss, care a elaborat-o sub formă de sistem închegat și a aplicat-o pentru prima dată în practica economică din S.U.A. în anul 1934 și G. Charter Harissan, care a elaborat-o și a aplicat-o idepedent de primul, tot în S.U.A. în cursul anului 1935. Ulterior, metoda direct-costing a fost preluată și aplicată de o serie de țări europene, ca Germania, Franța, Anglia, Italia, etc.
Dacă luăm în seamă baza calculării a costului unitar al producției, numai cheltuielile variabile în literatura de specialitate prin metoda direct-costing mai este cunoscută și sub denumirea de metoda costurilor variabile.
În conceptul ei, cheltuielile variabile se identifică și se colectează direct pe purtătorii de cheltuieli deoarece se consideră că numai ele depind de frabricarea și desfacerea acestora, întrucât cresc sau descresc în raport cu mărimea sau micșorarea volumului producției și desfacerii. Deci, cheltuielile variabile apar numai în cazul desfășurării unei activități de producție și de desfacere. Cheltuielile fixe sunt considerate cheltuieli de structură sau cheltuieli ale perioadei, care se efectuează indiferent de volumul producției și privesc în asamblu capacitatea intreprinderii de a produce și vinde, fiind în funcție de timp. Din acest motiv, ele se programează și se urmăresc global sau în raport cu un număr redus de locuri de cheltuieli sau centre de responsabilitate și nu se includ în costul fiecărui produs, ci se deduc direct din rezultatele financiare brute. În aceste condiții, nici stocurile de producție în curs de execuție și produse finite existente la sfârșitul perioadei de gestiune nu sunt afectate de cheltuielile fixe, ci ele sunt evaluate numai la nivelul cheltuielilor variabile.
Metoda direct costing permite analiza detaliată a cheltuielilor de producție în scopul asigurării eficienței întregii activități economice, deși ea nu asigură stabilirea unor responsabilități în ceea ce privește nivelul cheltuielilor fixe.
Costul unitar (Ctu) se calculează, potrivit conceptului acestei metode, prin raportarea cheltuielilor variabile totale (Ctv) la cantitatea de producție obținută (Qf), după următorul model sintetic.
Ctu=Ctv/Qf
Prin metoda direct-costing însă nu se urmărește, în primul rând, determinarea costului unitar pe ficare produs în parte, ci calcularea și analiza rentabilității totale, la nivelul întregii întreprinderi. Pe fiecare produs în parte se calculează numai contribuția brută la profit sau profitul brut sau, așa cum se mai numește în literatura de specialitate, marja, limita brută sau contribuția de acoperire etc.
Contribuția brută unitară la profit (Cbu) se calculează ca diferență între prețul de vânzare unitar (Pvu) și costul unitar (Ctu) calculat în funcție de cheltuielile variabile, după următorul model:
Cbu = Pvu – Ctu .
Pentru determinarea rezultatului financiar total la nivelul întregii întreprinderi adică a profitului sau pierderii (Pr/Pd), se înmulțește cantitatea vândută din fiecare produs în perioada respectivă (Qv) cu contribuția brută unitară la profi a produselor în cauză și se obține contribuția brută totală la profit (Cb), din care se scade apoi totalul cheltuielilor fixe din perioada respectivă (Chf). Modelul la calcul este următorul:
Pr/Pd = (Qv1Cbu1 + Qv2Cbu2 + Qv3Cbu3… + …QvnCbun) – Chf
Într-o formă mai concentrată, acest model de determinare a profitului sau pierderii, prin deducerea din volumul total al desfacerilor la preț de vânzare (D), adică din cifra de afaceri, a cheltuielilor variabile totale aferente produselor vândute și a cheltuielilor fixe din perioada respectivă, poate fi redat astfel
D – Chv = Cb;
Cb – Chf = Pr/Pd.
Deci, totalul încasărilor obținute din vânzări, respectiv cifra de afaceri (pe purtători de costuri) minus totalul cheltuielilor variabile (pe purtători de costuri) este egal cu contribuția brută la profit sau marja brută (pe purtători de costuri) minus totalul cheltuielilor fixe ale perioadei (pe întreprindere) care este egal cu profitul sau pierderea (pe întreprindere).
3.2.Metoda costurilor directe
În funcție de modul de identificare a costurilor în momentul afectării pe purtatori de costuri, acestea se împart în costuri directe și costuri indirecte.Metoda costurilor directe constă în faptul că în calculul produselor fabricate, lucrarilor executate și serviciilor prestate se cuprind numai costurile directe, urmând ca cheltuielile de productie sa nu se repartizeze, ci sa afecteze rezultatul final.
În metoda costurilor directe ca și în metoda direct-costing, nu se urmărește, în primul rând, determinarea costului pe fiecare produs în parte, ci calcularea și analizarea rentabilității totale, la nivelul întregii întreprinderi. Pentru fiecare produs în parte se calculează constribuția brută la profit, dar prin deducerea volumului vânzărilor a chltuielilor directe și nu a cheltuielilor variabile ca în cazul metodei direct-costing. Schema calculației folosită de metoda costurilor este dată de următoarele:
Totalul încasărilor obținute din vânzări (cifra de afaceri) (pe purtători de costuri) minus totalul cheltuielilor directe (pe purtători de costuri) este egal contribuția brută la profit sau marja brută (pe purtători de costuri) minus totalul cheltuielilor indirecte ale perioadei (pe întreprindere) egal cu profitul sau pierederea (pe înterprindere).
În cazul utilizării metodei costurilor directe, indicatorii care se calculează sunt tot aceia prezenți la metoda direct-costing, și anume: costul unitar, contribuția brută unitară și totală la profit, punctul de echilibru , puctul activității optime, factorul de acoperire, coeficientul de siguranță dinamic, intervalul de siguranță, etc.
Dacă din punct de vedere al metotologiei de stabilire a indicatorilor respectivi nu există particularități față de metoda direct-costing, din punct de vedere al conținutului însă, se deosebesc prin aceea că la calculul lor se ia în considerare separarea cheltuielilor de producție în directe și indirecte, și nu variabile și fixe.
Din cele prezentate rezultă că aplicarea metodei costurilor directe are, față de metoda direct-costing, avantajul că evită dificultățile pe care le prezintă separarea cheltuielilor de producție și desfacere în fixe și variabile; delimitarea cheltuielilor de producție și desfacere în directe și indirecte se poate efectua mai ușor cu ocazia colectărilor fără a necesita în acest scop calcule speciale și o anume organizare a contabilității manageriale.
De asemenea, o aplicare a metodei costurilor directe prezintă avantajul față de metodele de tip absorbant prin faptul că înlătură lucrările complicate de repartizare a cheltuielilor indirecte (calculul cheltuielilor repartizate, calculul coeficienților de repartizare sub diferitele lor forme, alegerea criterilor de repartizare , etc.).
Prin utilizarea acestei metode se urmărește deci calculul cu operativitate al costului unitr al producției obținute, bazat numai pe cheltuielile directe, în scopul adoptării deciziilor pe linia conducerii procesului de producție.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ PRIVIND METODA DIRECT COSTING LA SC SALAMBUN SRL ȘI ANALIZA COST-VOLUM-PROFIT.
Calculația costurilor prin metoda direct costing
SC SALAMBUN SRL cu activitate de producție obține în urma procesului tehnologic în luna Iunie 2011 trei produse, Salam de vară 1kg, Salam cu suncă 1kg, Salam turist 1kg, pentru o mai bună evidență vom nota , SV(Salam de vară), SȘ(Salam cu șuncă), ST(Salam turist).
Se cunosc următoarele date:
1.Cantități recepționate și vândute:
SV 6600 ( 6100 vândute)
SȘ 7700 (7200 vândute)
ST 5500 (4900 vândute)
2.Costul normat:
SV=10 lei/buc
SȘ=8.5 lei/buc
ST=14 lei/buc
3.Prețurile de vânzare:
SV=16.5 lei/buc
SȘ=14.5 lei/ buc
ST=18 lei/buc
4.Cheltuielile efectuate în cursul lunii Iunie anul 2011 sunt conform tabelului
I.Înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea financiară:
1.Înregistrarea cheltuielilor cu materiile prime
197819 601,,Cheltuieli cu materiile prime’’ = 301,, Materii prime’’ 197819
Conform bonului de consum nr.25 din 01.06.2011 (Anexa 1)
Conform bonului de consum nr.26 din 01.06.2011 (Anexa 1)
Conform bonului de consum nr.27 din 01.06.2011 (Anexa 1)
2. Înregistrarea cheltuielilor cu materialele auxiliare
946 6021,, Cheltuieli cu materialele auxiliare’’ = 3021 ,, . Materiale auxiliare’’ 946
Conform bonului de consum nr.91 din 01.06.2011 (Anexa 2)
3. Înregistrarea cheltuielilor cu enegia și apa
2052.2 % = 401,, Furnizori’’ 2052.2
1655 605,, Cheltuieli privind energia și apa’’
397.2 4426,,TVA deductibilă’’
Conform facturilor nr.24 și 25 din 30.06.2011 (Anexa 3)
4. Înregistrarea cheltuielilor privind combustibilul
5084 % = 401,, Furnizori’’ 5084
4100 6022,, Cheltuieli privind combustibilul’’
984 4426,,TVA deductibilă’’
Conform facturii nr.26 din 01.06.2011 (Anexa 4)
5. Înregistrarea cheltuielilor cu salariile
4650 641,, Cheltuieli cu salariile personalului’’ = 421,, Personal – salarii datorate’’ 4650
Conform centralizator stat de plată pe luna Iunie 2011
6. Înregistrarea contribuțiilor aferente salariilor
27 6451,, Contribuția unității la asigurările sociale’’=4311,,Contribuția unității la asigurările sociale’’ 27
33 6452,, Contribuția unității la ’’=4371,, Contribuția unității la ’’ 33
fondul de șomaj fondul de șomaj
16 6452,,Contribuția unității pentru ajutorul de șomaj’’=447,,Fonduri speciale-taxe și vărsăminte 16
Asimilate
1327 6451,, Contribuția unității la ’’=4311,,Contribuția unității la ’’1327
asigurările sociale asigurările sociale
55 6451,, Contribuția unității la asigurările sociale’’=4311,,Contribuția unității la asigurările sociale’’ 55
331 6453,, Contribuția angajatorului pentru = 4313,, Contribuția angajatorului 331
asigurările sociale de sănătate’’ pentru asigurările sociale de sănătate’’
Conform centralizator stat de plată Iunie 2011 și notă contabilă nr.1 din 30.06.2011
7. Înregistrarea cheltuielilor cu telecomunicațiile
55.8 % = 401,, Furnizori’’ 55.8
45 626,, Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații’’
10.8 4426,,TVA deductibilă’’
Conform facturii nr.27 din 30.06.2011
8. Înregistrarea cheltuielilor cu alte servicii executate de terți
37.2 % = 401,, Furnizori’’ 37.2
30 628 ,,Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți’’
7.2 4426,,TVA deductibilă’’
Conform facturii nr.30 din 30.06.2011
9. Înregistrarea cheltuielilor cu chiria
186 % = 401,, Furnizori’’ 186
150 612,, Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile’’
36 4426,,TVA deductibilă’’
Conform facturii nr.31 din 30.06.2011
II.Înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea internă de gestiune
% =901,,Decontări interne privind cheltuielile’’
211174.32
65611.8 921SV,,Cheltuielile activi de bază’’
67003.775 921SȘ,,Cheltuielile activi de bază’’
74959.75921ST ,,Cheltuielile activi de bază’’
1525 923,, Cheltuieli indirecte de producție’’
2074 924,, Cheltuieli generale de administrație’’
Conform notei contabile nr.8 din 30.06.2011 ( Anexa19)
III. Obținerea produselor finite(conform bonurilor de predare1,2)Anexa12
CF 208450 345,,Produse finite’’ = 711,,Venituri aferente costurilor 208450
stocurilor de produse ’’
Conform bonurilor de predare nr.1 și 2 din 30.06.2011
CG 208450 % = % 208450
66000 931SV,,Costul producției obținute’’ 902SV,,Decontări interne privind 66000
producția obținută’’
65450 931SȘ,, Costul producției obținute’’ 902SȘ,, Decontări interne privind’’ 65450
producția obținută
77000 931ST,, Costul producției obținute’’ 902ST,, Decontări interne privind 77000
producția obținută’’
Conform bonurilor de predare nr.1 și 2 din 30.06.2011
IV.Se decontează cheltuielilor variabile la sfîrșitul perioadei(înregistrarea cheltuielilor efective)
65611.8 902SV,,Decontări interne privind 921SV,,Cheltuielile activit de bază’’ 65611.8
producția obținută’’
67003.775 902SȘ,,Decontări interne privind 921SȘ,,Cheltuielile activit de bază’’ 67003.775
producția obținută’’
74959.75 902ST,,Decontări int privind 921ST,,Cheltuielile activi de bază’’ 74959.75
producția obținută’’
Conform notei contabile nr.10 din 30.06.2011 ( Anexa19)
V.Se determină și înregistrează diferențele de preț:
388.2 903SV,, Decontări int. privind 902SV,,Decontări int privind prod. obținută’’388.2
diferențele de preț’’
1553.775 903SȘ,, Decontări int. privind 902SȘ,,Decontări int privind prod. obținută’’ 1553.775
diferențele de preț’’
2040.25 903ST,, Decontări int. Privind 902ST,,Decontări int privind prod. obținută’’ 2040.25
diferențele de preț’’
Conform notei contabile nr.11 din 30.06.2011 ( Anexa19)
874.675 348,,Diferențe de preț la produse’’=711,,Venit. aferente costurilor stocurilor 874.675
de produse’’
Conform notei contabile nr.12 din 30.06.2011 ( Anexa19)
VI.Se decontează cheltuielile fixe asupra rezultatului perioadei:
3599 901,, Decontări interne privind cheltuielile’’= %
923,, Cheltuieli indirecte de producție’’ 1525
924,, Cheltuieli generale de administrație’’ 2074
Conform notei contabile nr.13 din 30.06.2011 ( Anexa19)
VII.Se decontează producția
208450 901,, Decontări interne privind cheltuielile’’= %
903,,Decontări int. privind dif. de preț’’ 874.675
903SV,,Decontări int. privind dif. de preț’’388.2
903SȘ,,Decontări int. privind dif. de preț’’ 1553.775
903ST,,Decontări int. privind dif. de preț’’ 2040.25
931,,Costul producției obținute’’ 208450
931SV ,,Costul producției obținute’’ 66000
931SȘ ,,Costul producției obținute’’ 65450
931ST,,Costul producției obținute’’ 77000
Conform notei contabile nr.14 din 31.06.2011 ( Anexa19)
VIII.Analiza cost-volum-profit
1.Costul efectiv unitar
Cu=Cv/q
Costul efectiv unitar este egal cu raportul dintre cheltuielile variabile totale aferente purtătorului de cost și cantitatea fabricată din acest purtător de cost.
CuSV=65611.8/6600=9.94 lei/ buc
CuSȘ=67003.775/7700=8.70 lei/buc
CuST=74959.75/5500=13.62 lei/ buc
Costul unitar al salamului de vară cat si al salamului de șunca sunt aproximativ egale,iar cel al salamului turist este mai mare datorita faptului ca s-au utilizat materii prime atat de o calitate mai bună cat și mai scumpă.
2.Contribuția unitară brută la profit(marja unitară)
Cbu=Pvu-Cu
Contribuția unitară brută este egală cu diferența între prețul de vînzare unitar și costul efectiv unitar.
CbuSV=16.5-9.94=6.56
CbuSȘ=14.5-8.70=5.8
CbuST=18-13.62=4.38
Se poate observa că marja unitară scade de la un produs la altul cu aproximativ 1 procent.
3.Contribuția brută globală
Acest indicator este egal cu produsul dintre contribuția unitară și cantitatea vândută din produsul respectiv.
Cb=Cbu*Qv
CbSV=6100*6.56=40016
CbSȘ=7200*5.8=41760
CbST=4900*4.38=21462
Cbtotal=103238
Se poate observa că, contribuția brută a salamului de vara este de 40016 cat si a salamului cu șuncă 41760 fiind aproximativ egale, față de salamul turist care are o valoare de 21462 datorită faptului ca s-au vândut cele mai puține bucați.
Contribuția brută globală este de 103238.
4.Rezultatul pe total unitate
R=Cb-CF , unde CF sunt cheltuielile fixe, iar Cb reprezintă contribuția brută totală
R=103238-3599=99639
S-ar putea lua măsuri in vederea obținerii unor rezultate favorabile daca luăm in vedere corelația dintre cheltuielile efectuate, prețul de vănzare și volumul activitații.
5.Punctul de echilibru(Pragul de rentabilitate)
Acest indicator reprezintă volumul de activitate pentru care veniturile realizate din vânzarea producției acoperă în totalitate cheltuielile fixe și cele variabile.Dacă este atins acest volum, rezultă că rentabilitatea este 0, orice creștere a volumului producției vândute ce depășește acest punct va duce la obținerea de profit, în timp ce orice reducere a vânzărilor sub acest punct va duce la pierdere.
Pet=CF/Cbu mediu
Cb mediu=103238/18200=5.67
Pet=3599/5.67=635 buc
Pentru a atinge pragul de rentabilitate Societatea trebuie să producă și să vândă 635 buc.
Gs=Qv/Qvtotal
GsSV=6100/18200=0.33
GsSȘ=7200/18200=0.39
GsST=4900/18200=0.269
Pei=Pet*Gsi ,unde Pei este punctul de echilibru aferent produsului i , Gs este greutatea specifică produsului i, iar Pet este punctul de echilibru teoretic
PeSV=635*0.33=210 buc
PeSȘ=635*0.39=248 buc
PeST=635*0.269=171 buc
Societatea trebuie sa vândă 210buc salam de vară, 248buc salam cu șuncă si 171 buc salam turist pentru a avea rezultatul 0.
6.Cifra de afaceri critică
Cifra de afaceri critică reprezintă pragul de rentabilitate exprimat în unități monetare.
Rc=rata contribuției globale
Rc=Cbtotal/CA=103238/293250=0.35*100=35%
CA*=CF/Rc
CA*=3599/35%=10282.86 lei
293250 este valoarea CA pe total unitate.
CA* este egală cu 10282.86 lei
7.Factorul de acoperire
Acest indicator arată nivelul de procente din vânzări necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe și obținerea de profit.
Faglobal=3599/10282.8=0.350*100=35%
FaSV=40016/100650*100=39.75%
FaSȘ=41760/104400*100=40%
FaST=21462/88200*100=24.33%
Dintre toate cele 3 feluri de salam, purtătorul de cost cel mai rentabil este salamul cu șuncă, datorită faptului că are factorul de acoperire cel mai mare.
Rcf=Cfixe/Catotal*100=3599/293250*100=1.22%
Pentru acoperirea cheltuielilor fixe sunt necesare 1.22% din vânzări, restul de 38.88% reprezintă un potențial profit.
8.Intervalul de siguranță
Acest indicator exprimă în unități monetare cu cât poate scădea activitatea pentru ca societatea să nu intre în zona de pierdere.
Este egal cu diferența dintre CA și CA critică.
Is=CAtotală-CA*=293250-10282.86=282967.14 lei
Societatea are un interval de siguranța destul de stabil.
Capitolul 5.Concluzii finale și recomandări
IV.1.Concluzii finale
Societatea S.C. Salambun S.R.L. a produs în luna Iunie 2011 un număr de 6600buc salam de vară, 7700buc salam cu șuncă și 5500buc salam turist.Pentru aceste trei produse nu ar fi rămas producție în curs de execuție.Costul total al celor trei produse analizate a fost de 211174.325lei.
S-au produs 300buc salam de vară pe zi,350buc salam cu șuncă pe zi și 250 buc salam turist pe zi.
Pentru cele 6600buc salam de vară s-au înregistrat un total de cheltuieli variabile în valoare de 65611.8 lei , din care cheltuielile cu materiile prime au fost 62389.8. lei, pentru cele 7700buc salam cu șuncă s-au înregistrat un total de cheltuieli variabile în valoare de 67003.775 lei, din care cheltuielile cu materiile prime au fost 63492.275 lei, pentru cele 5500 buc salam turist s-au înregistrat un total de cheltuieli variabile in valoare de 74959,75 lei,din care cheltuielile cu materiile prime au fost 71937.25.Cheltuielile cu energia au fost de 830 lei, cu apa 825 lei, cu combustibilul 4100 lei, cheltuieli cu salariile de 4650 lei . Referirea Cheluielilor cu energia,apa,combustibilul si salariile fii luat ca si cheltuieli totale.
Cheltuielile fixe , comune secțiilor și de administrație , au fost în valoare de 1525, respectiv 2074 lei, adică 3599 lei în total.
Cheltuielile cu salariile personalului au fost de 4650 lei, în timp ce contribuțiile aferente acestora au însumat 1764 lei.
Costul unitar pentru salamul de vară este de 16.5lei/bucată, cuostul unitar pentru salamul cu șuncă fiind de 14.5 lei iar pentru salamult turist de 18 lei fiind cel mai scump dintre toate cele trei produse probabil datorita calitatii si materiilor prime mai scumpe utilizate in fabricarea salamului turist.Cel mai mare cost cu materiile prime dintre cele 3 sortimente de salam îl reprezinta salamul turist deși are un numar mai mic de bucați pe zi
Prețul de vânzare pentru salamul de vară este de 16.5 lei /bucată,pentru salamul cu șuncă prețul de vânzare este de 14.5lei/ bucată, iar pentru salamul turist fiind de 18lei/bucată.Astfel, contribuția unitară brută la profit sau marja unitară este de 6.5 lei pentru salamul de vară, 6 lei pentru salamul cu șuncă și 4 lei pentru salamul turist. Salamul de vară are cel mai mare indicator dintre toate cele trei produse.
Societatea noastră pentru a atinge punctul de echilibru și a nu fi în pierdere , societatea trebuie sa producă și să vândă 645 de bucăți din care 210 bucați salam de vară, 248 bucați salam cu șuncă și 277 bucăți salam turist. Factorul de acoperire arată care dintre cele trei produce are cel mai mare grad de rentabilitate, iar cel mai mare grad de rentabilitate il reprezintă salamul cu șuncă.Unul dintre cei mai importanți indicatori fiind cel de siguranță care denota faptul că societatea are o siguranța destul de ridicată.
IV.2.Recomandări
Societatea trebuie ia măsuri în primul râand în ceea ce privește reducerea costurilor.
Primă măsură o reprezintă creșterea gradului de valorificare a materiilor prime și materialelor.Este importantă ca în același timp și fundamentarea științifică a normelor de consum și urmărirea strică a încadrării în aceste norme.Identificarea produselor generatoare de consumuri materiale mari și a celor care aduc pierdere este o măsură pe care firma trebuie să o ia.
O altă măsură o reprezintă îmbunătățirea nivelului calitativ și tehnic al produselor.
Societatea ar putea încheia convenții cu furnizorii obișnuiți pentru a obține reduceri la materiile necesare sau să se orienteze către noi furnizori mai ieftini din țară sau străinătate.
Forța de muncă trebuie să fie mai complexă și pregătită în conformitate cu cerințele societății. Reducerea costurilor cu energia si apa si tot odată , o mai bună calificare a personalului de lucru cat si investiția în noi utilaje care pot aduce un potențial profit.Adoptarea unor decizii cât mai raționale în ceea ce privește producția, desfacerea și obținerea rentabilitații scontate și luarea în considerare a cheltuielilor fixe reproduse pentru stabilirea rezultatului final.
ANEXE
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 7
Anexa 17
Anexa 18
Anexa 19
Anexa 20
Anexa 21
Anexa 22
Anexa 23
Anexa 24
Anexa 25
Anexa 26
Bibliografie
I.Cărți :
1.Dumitru Corina Grațiela, Ioanăș Corina, (2005), Contabilitatea de gestiune și evaluarea performanțelor, Editura Universitară, București;
2.Iacob C„ lonescu I,, Drăcea R.M., Contabilitate de gestiune, Reprograția Universității din Craiova, 1998;
3.Iacob C., lonescu S„ Contabilitatea de gestiune, Editura Aius, Craiova, 1996;
4.Oprea Călin, Man Mariana, Nedelcu Monica-Viorica,(2008), Contabilitate managerială, Editura Didactică și Pedagogică, București;
5.Pântea P. Contabilitatea de gestiune, Editura Intelcredo,Deva, 1994;
6.Pop Atanasiu,(2002), Contabilitatea financiară românească armonizată cu directivele contabile europene, standardele internaționale de contabilitate,Editura Intelcredo,Deva;
7.Pop Valer,(1996),Contabilitatea internă de gestiune a societăților comerciale,Editura Convex, Oradea;
8.Pop Valer, Farcaș Mariana, Pop Cosmina,(2006), Contabilitate financiară, Editura Universității din Oradea;
9.Scorțe Carmen,(2010), Contabilitate de gestiune, Editura Universității din Oradea;
10.Tabără Neculai – Contabilitate si control de gestiune, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2004.
11.M. Lebas „Compatibilité analitique de gestion”, Ed. Nathan, 1984
12Paul Heyne „Modul economic de gândire”, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1991.
13.Pop Valer, Mariana Farcaș, Cosmina Pop, Diana Balaciu.
II.Articole și legi
14. ***OMFP 3512/2008
15. ***OMFP 3055/2009
III.Resurse electronice
16.www.conta.ro
17.www.contabilii.ro
18.www.contabilul.manager.ro
19.www.gestiune-stocuri.ro
20.www.rubinian.com
21.www.scritube.com
Pentru salarii
Bibliografie
I.Cărți :
1.Dumitru Corina Grațiela, Ioanăș Corina, (2005), Contabilitatea de gestiune și evaluarea performanțelor, Editura Universitară, București;
2.Iacob C„ lonescu I,, Drăcea R.M., Contabilitate de gestiune, Reprograția Universității din Craiova, 1998;
3.Iacob C., lonescu S„ Contabilitatea de gestiune, Editura Aius, Craiova, 1996;
4.Oprea Călin, Man Mariana, Nedelcu Monica-Viorica,(2008), Contabilitate managerială, Editura Didactică și Pedagogică, București;
5.Pântea P. Contabilitatea de gestiune, Editura Intelcredo,Deva, 1994;
6.Pop Atanasiu,(2002), Contabilitatea financiară românească armonizată cu directivele contabile europene, standardele internaționale de contabilitate,Editura Intelcredo,Deva;
7.Pop Valer,(1996),Contabilitatea internă de gestiune a societăților comerciale,Editura Convex, Oradea;
8.Pop Valer, Farcaș Mariana, Pop Cosmina,(2006), Contabilitate financiară, Editura Universității din Oradea;
9.Scorțe Carmen,(2010), Contabilitate de gestiune, Editura Universității din Oradea;
10.Tabără Neculai – Contabilitate si control de gestiune, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2004.
11.M. Lebas „Compatibilité analitique de gestion”, Ed. Nathan, 1984
12Paul Heyne „Modul economic de gândire”, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1991.
13.Pop Valer, Mariana Farcaș, Cosmina Pop, Diana Balaciu.
II.Articole și legi
14. ***OMFP 3512/2008
15. ***OMFP 3055/2009
III.Resurse electronice
16.www.conta.ro
17.www.contabilii.ro
18.www.contabilul.manager.ro
19.www.gestiune-stocuri.ro
20.www.rubinian.com
21.www.scritube.com
Pentru salarii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Decizii Bazate pe Analiza Cost Volum Profit (ID: 138857)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.