Decizie 384 2019 [610477]

DECIZIA Nr.384
din 29 mai 2019

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.9
alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru
trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției
Prefectului — Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău

Publicată în Monitorul Oficial nr.499 din 20.06.2019

Valer Dorneanu — președinte
Marian Enache — judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Mona -Maria Pivniceru — judecător
Livia Doina Stanciu — judecător
Simona -Maya Teodoroiu — judecător
Varga Attila — judecător
Cristina Cătălina Turcu — magistrat -asistent

1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea
art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din
domeniul public al statului și din admin istrarea Instituției Prefectului — Județul Bacău, în domeniul public al
județului Bacău, obiecție formulată de Președintele României.
2. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.3.323 din 25 aprilie
2019 și cons tituie obiectul Dosarului nr.1.095 A/2019.
3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate autorul sesizării arată că bunul ce face obiectul
transmiterii prin legea criticată este calificat, prin lege organică, drept bun ce face obiectul exclusiv al
proprietății publice, sens în care face referire la art.I pct.nr. 29 din anexa la Legea nr.213/1998.
4. Referitor la încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție privind cerințele de calitate ale legii, autorul susține
că, prin art.I din legea supusă controlului, se modifică dispozițiile art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998, în
sensul adăugării posibilității trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități
administrativ -teritoriale prin lege, fără a se face distincție dacă bunurile fac sau nu fac obiect exclusiv al
proprietății publice. În aceste condiții, norma criticată este neclară, lipsită de precizie și pr evizibilitate, în
raport cu teza întâi a art.860 alin.(3) din Codul civil. În prezența unor modalități alternative de trecere a unui
bun din domeniul public al statului în domeniul unei unități administrativ -teritoriale nu este clar ce modalitate
va fi ale asă și în baza căror criterii.
5. Din această perspectivă se apreciază că reglementarea incompletă din conținutul art.I — fără
menționarea condițiilor în care un astfel de transfer poate fi făcut prin lege — încalcă exigențele de calitate
a legii, institui te de art.1 alin.(5) din Constituție, reprezentând, totodată, și o încălcare a separației puterilor
în stat, statuată prin art.1 alin.(4) din Constituție, în condițiile în care s -ar permite legiuitorului să transfere
bunuri ut singuli , care nu fac obiect e xclusiv al proprietății publice, încălcându -se competența Guvernului
de a adopta o hotărâre în acest sens.
6. Autorul arată că, prin Decizia nr.406 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională a reținut că actele
normative prin care se poate face trecerea bun urilor din domeniul public al statului în domeniul public al
unităților administrativ -teritoriale sunt fie legile organice de modificare a legii organice prin care bunurile au
fost declarate obiect exclusiv al proprietății publice a statului, fie hotărâril e Guvernului, atunci când bunurile
nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice a statului.
7. În aceste condiții, autorul observă că, în situația particulară a imobilelor ce fac obiect exclusiv al
proprietății publice a statului sau a unităților administrativ -teritoriale, singura posibilitate de transmitere a

acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ -teritoriale este
aceea ut singuli , prin legea organică de modificare a legii organice prin care i mobilul a fost declarat obiect
exclusiv al proprietății publice. În acest context, singura situație particulară în care Parlamentul poate adopta
o lege prin care să se realizeze un transfer ut singuli este aceea în care bunul vizat face obiect exclusiv al
proprietății publice a statului sau a unităților administrativ -teritoriale. Or, prin modificarea adusă art.9 alin.(1)
din Legea nr. 213/1998 și prin reglementarea trecerii unui bun din domeniul public al statului în domeniul
public al unei unități administr ativ-teritoriale prin lege, se deschide posibilitatea adoptării unor legi cu
caracter individual pentru bunuri aflate în proprietatea publică a statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al
proprietății publice. Acest lucru contravine rolului Parlamentulu i și funcției sale de legiferare, precum și
principiului separației puterilor în stat.
8. Autorul face referire la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la caracterul general normativ al
legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.494 din 21 noi embrie 2013, Decizia nr. 574 din 16 octombrie
2014, paragraful 21, și Decizia nr.777 din 28 noiembrie 2017, paragraful 24). În acest context se arată că
adoptarea unor legi cu caracter individual, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența
precitată, aduce atingere principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din
Constituție, ceea ce afectează legea în ansamblu. O lege adoptată în condițiile de mai sus contravine
principiului constituțional al egalităț ii în drepturi, astfel cum își găsește expresie în art.16 alin.(1) din Legea
fundamentală, având caracter discriminatoriu, și, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate
neconstituțională. De asemenea se arată că este încălcat și art.16 alin.(2) din C onstituție, în măsura în care
un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziții legale adoptate exclusiv în considerarea
lui și aplicabile numai în ceea ce îl privește, incidenței unei reglementări legale constituind dreptul comun în
materie. Astfel, dispozițiile legale în cauză nesocotesc principiul constituțional potrivit căruia „nimeni nu este
mai presus de lege” .
9. În jurisprudența precitată, Curtea a mai reținut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul își poate
exercita com petența de autoritate legiuitoare în mod discreționar, oricând și în orice condiții, adoptând legi
în domenii care aparțin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere
de la prerogativele constituționale ale aces tei autorități consacrate de art.61 alin.(1) din Constituție și
transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Or, o astfel de interpretare este contrară celor
statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa și, prin urmare, este în contrad icție cu prevederile
art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale.
10. Nu în ultimul rând, reglementarea posibilității ca Parlamentul să adopte legi cu caracter individual
pentru bunuri ce s e află în domeniul public al statului, dar care nu fac obiect exclusiv al proprietății publice,
este una contrară și art.52 din Constituție, fiind astfel eludată posibilitatea persoanei vătămate de o
autoritate publică printr -un act administrativ, de a se adresa unei instanțe.
11. Autorul sesizării arată că dispozițiile art.II din legea criticată aduc atingere prevederilor art.136 alin.(3)
și (4) și art. 147 alin.(4) din Constituție întrucât, potrivit considerentelor de principiu reținute în jurisprudența
Curții Constituționale, bunurile obiect exclusiv al proprietății publice, prin declarația legii, pot fi transferate
din domeniul public al statului în domeniul pu blic al unei unități administrativ -teritoriale „prin legea organică
de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietății publice” . Aceste
considerente nu se referă la modificarea cadrului general prevăzut de art.9 alin. (1) din Legea nr.213/1998,
ci la modificarea prevederilor prin care bunul respectiv a fost declarat ca fiind obiect exclusiv al proprietății
publice sau la instituirea unei derogări de la respectivele prevederi, concluzie care rezultă și din conțin utul
dispozițiilor art.860 alin.(3) din Codul civil. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului
în domeniul public al unității administrativ -teritoriale și invers se face în condițiile legii. Or, în adoptarea
soluției legislativ e criticate se pornește de la o confuzie între regimul juridic al bunurilor proprietate publică
exclusivă și regimul juridic al bunurilor proprietate publică neexclusivă. Totodată, se realizează o confuzie
între înțelesul sintagmei „ca urmare a modificării legii organice” și cel al sintagmei „în condițiile legii” ,
confuzie ce are ca rezultat un amestec între cele două teze diferite ale art.860 alin.(3) din Codul civil.
12. În situația de față, pentru respectarea dispozițiilor constituționale ale art.136 alin.(3), care se referă
la bunurile ce fac obiect exclusiv al proprietății publice, și a jurisprudenței Curții Constituționale, legiuitorul
trebuia să realizeze o derogare expresă de la cap. I pct.29 din anexa la Legea nr.213/1998 privind bunurile
proprietat e publică. Din această perspectivă, dispozițiile art.II din legea supusă controlului de
constituționalitate aduc atingere prevederilor art.136 alin.(3) și art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, din
perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale, care face referire la necesitatea „modificării legii organice
prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietății publice”.
13. Autorul mai arată că, potrivit art.II din legea supusă controlului de constituționalitate, bunul imobil și

terenul afer ent sunt trecute din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului —
Județul Bacău în domeniul public al județului Bacău și în administrarea Consiliului Județean Bacău. Astfel
cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, transferul din proprietatea publică a statului în
proprietatea publică a unităților administrativ -teritoriale și în administrarea consiliilor județene, respectiv a
Consiliului General al Municipiului București, nu poate echivala cu operațiunea juridic ă de constituire a
dreptului real de administrare, dat fiind faptul că unitățile administrativ -teritoriale nu pot avea calitatea de
subiecte ale dreptului de administrare, acestea devenind titularele dreptului de proprietate publică. Mai mult,
transmițând însuși dreptul de proprietate publică unității administrativ -teritoriale, statul nu poate constitui, în
același timp, și dreptul de administrare în favoarea autorităților administrației publice locale, întrucât nu mai
este titularul dreptului de proprietat e publică corespunzător, pe care tocmai l -a transmis (a se vedea, în
acest sens, Decizia Curții Constituționale nr.1 din 10 ianuarie 2014).
14. Aplicând aceste considerente la soluția legislativă propusă, se apreciază că imobilul și terenul trec
din propri etatea statului în cea a județului Bacău, motiv pentru care statul nu poate constitui simultan și un
drept de administrare, întrucât, după transmitere, nu mai este proprietarul bunurilor respective. În
consecință, un drept de administrare asupra unui bun a flat în domeniul public al județului Bacău va trebui
constituit, potrivit dispozițiilor art.867 alin.(1) din Codul civil, prin hotărâre a Consiliului județean. Pentru
aceste motive soluția legislativă aleasă de Parlament contravine art.136 alin.(4) din Leg ea fundamentală,
care consacră la nivel constituțional modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică.
15. Potrivit prevederilor art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992, obiecția de neconstituționalitate a fost
comunicată președinților celor do uă Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a -și exprima punctele
de vedere asupra acesteia.
16. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată
arătând că, în aplicarea celor statuate prin Dec izia Cu rții Constituționale nr. 406 din 15 iunie 2016, legea a
fost adoptată ca lege organică de ambele Camere, așa cum rezultă din formula sa de atestare, iar art.I din
lege modifică prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr. 213/1998, în sensul eliminării atribuției exclusive a
Guvernului de a aproba trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unității administrativ –
teritoriale. În noua reglementare, acest transfer se poate face și prin lege, perspectivă din care nu poate fi
primi tă critica referitoare la încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat.
17. Se arată că prin legea supusă controlului se creează posibilitatea ca și opoziția parlamentară să
inițieze propuneri legislative pentru aprobarea unor trans feruri de bunuri, fiind evident greu, dacă nu
imposibil, ca opoziția să determine Guvernul să emită o hotărâre în acest sens. În plus, intervenția asupra
art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 modifică soluția legislativă potrivit căreia Guvernul aprobă prin hotărâre
trecerea unui bun dintr -un domeniu în altul. Inițiatorii legii au dorit să introducă o nouă cale a acestui transfer,
și anume prin lege, pentru că Parlamentul, organul suprem al poporului român, adoptă norme și cu
participarea și la cererea opozi ției, astfel eliminându -se riscul ca administrația publică locală, care nu face
parte din majoritate, să nu poată obține transferul unui bun.
18. Se mai susține că modificarea suferită de art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998, în sensul posibilității
transf erării bunului și prin lege, este constituțională, deoarece este dreptul Parlamentului de a legifera, și
nu încalcă nici principiul separației puterilor, pentru că nu a eliminat atribuția Guvernului, care are în
continuare dreptul de a aproba transferul, p otrivit noului text de lege.
19. Totodată, transferul bunului, reglementat prin art.II din legea supusă controlului de constituționalitate,
se realizează, potrivit art.9 (modificat prin art.I), întrucât intrarea în vigoare a art.I și intrarea în vigoare a
art.II nu sunt concomitente, ci succesive. Astfel, potrivit art.III din legea supusă controlului, prevederile art.I
intră în vigoare la 3 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, pe când art.II intră în vigoare
la 15 zile, iar, pe cale de consecință, trecerea se realizează în baza art.9 alin.(1), intrat deja în vigoare.
20. În ceea ce privește afirmația autorului sesizării asupra caracterului individual și invocarea eronată a
principiilor intuitu personae și ut singuli se arată că, în c auza dedusă judecății, obiectul controlului este o
lege cu caracter organic, caracter precizat în formula de atestare a actului normativ. Sunt aplicabile, astfel,
considerentele care au stat la baza Deciziei Curții Constituționale nr.406 din 15 iunie 2016.
21. Nu poate fi primită nici critica referitoare la neclaritatea art.I din legea supusă controlului, deoarece
atribuția conferită Parlamentului de a aproba transferul prin lege se exercită în condițiile în care legea este
însoțită de expunere de motive, i ar pentru cazul în care transferul se face prin hotărâre a Guvernului,
aceasta este însoțită de notă de fundamentare. Mai mult, noua reglementare a art.9 alin.(1) din Legea
nr.213/1998 statuează că, la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului
București ori a consiliului local, transferul se face prin hotărâre a Guvernului, eliminându -se astfel și critica
autorului sesizării potrivit căreia s -ar afecta principiul autonomiei locale.

22. Mai mult decât atât, nu se poate reț ine în cauză aplicabilitatea considerentelor cuprinse în
jurisprudența Curții, invocate de autorul sesizării, având în vedere că deciziile respective priveau modificări
de patrimoniu/capital. Astfel, în cauză nu este în discuție cumpărarea unui imobil, pen tru a se susține
încălcarea principiului intuitu persoane și încălcarea normelor privind obligativitatea tranzacționării prin acte
cu caracter infralegal.
23. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la neconstituționalitatea art.II din legea supusă co ntrolului, în
raport cu dispozițiile art.136 alin.(3) și (4) și cele ale art.147 alin.(4) din Constituție. În acest sens se arată
că autorul sesizării nu indică textul de lege potrivit căruia bunul ce face obiectul transferului constituie obiect
exclusiv a l proprietății publice. Astfel, anexa la Legea nr.213/1998 nu reglementează bunurile ce fac obiectul
exclusiv al proprietății publice, ci „unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților
administrativ -teritoriale”. În plus, în ane xă se precizează că enumerarea respectivă „are un caracter
exemplificativ”. De altfel, bunul respectiv nu este cuprins nici în enumerarea cuprinsă în art.136 alin.(3) din
Constituție.
24. De asemenea se arată că nu se poate reține nici critica referitoare la caracterul derogatoriu al normei
și incidența celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr.1 din 10 ianuarie 2014, având în vedere că
legea supusă controlului de constituționalitate nu instituie o normă de derogare, ci folosește evenimentul
legislativ al modificării normei juridice or, potrivit Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, cele două instituții juridice, a derogării și a modificării reglementării,
sunt absolut separate.
25. În final, referitor la invocarea de către autorul sesizării a principiului inalienabilității bunurilor publice,
se arată că în cauză nu este vorba despre o înstrăinare a bunului, ci despre trecerea unui bun din domeniul
public al statului în domeniul public al unit ății administrativ -teritoriale, bunurile rămânând astfel în domeniul
public. Pe cale de consecință, nu se poate susține afectarea inalienabilității bunurilor proprietate publică.
26. Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecției de
neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând obiecția de neconstituționalitate, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, raportul
întocmit de judecătorul -raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr.47/1992, reține următoar ele:
27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.146 lit.a) din
Constituție, precum și ale art.1, 10, 15 și 18 din Legea nr.47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de
neconstituționalitate.
28. Obie ctul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru modificarea art.9 alin.(1) din
Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al
statului și din administrarea Instituției Prefect ului — Județul Bacău, în domeniul public al județului Bacău,
având următorul cuprins:
„Art.I. — La articolul 9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I nr.448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare, alineatul
(1) se modifică și va avea următorul cuprins:
«Art.9. — (1) Trecerea unu i bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități
administrativ -teritoriale se face prin lege, sau, la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General
al Municipiului București ori a consiliului local, după caz, prin ho tărâre a Guvernului, declarându -se din bun
de interes public național în bun de interes public județean sau local.»
Art.II. — (1) În conformitate cu prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările și c ompletările ulterioare, se aprobă trecerea bunului imobil, format din
clădire și teren aferent, situat în municipiul Bacău, str. Calea Mărășești nr.2, având datele de identificare
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniu l public al statului și din
administrarea Instituției Prefectului — Județul Bacău în domeniul public al județului Bacău și în
administrarea Consiliului Județean Bacău.
(2) Județul Bacău va asigura folosința gratuită a spațiilor deținute în prezent de Insti tuția Prefectului —
Județul Bacău, din imobilul prevăzut la alin.(1), pentru funcționarea în bune condiții a acesteia, pe bază de
protocol. Instituția Prefectului – Județul Bacău va suporta, în funcție de suprafața deținută, cota -parte din
totalul cheltuie lilor de funcționare și întreținere.
(3) Predarea -preluarea bunului prevăzut la alin.(1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile
interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor Interne va
elabora un proiect de hotărâre privind modificarea corespunzătoare a anexei la Hotărârea Guvernului
nr.706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reședin țe de județe în administrarea
instituțiilor prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.314 din 11 noiembrie 1994, cu
modificările ulterioare, precum și a anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea
inventar ului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.1020 și 1020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
Art.III. — Prezenta lege intră în vigoare:
a) la 3 z ile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în ceea ce privește art.I;
b) la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în ceea ce privește art.II.”
29. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorul susține că sunt încălcate prevederile
constituționale ale art.1 alin.(4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor și alin.(5) sub aspectul
condițiilor de calitate ale legii, art.16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art.52 — Dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică, art.61 alin.(1) referitor la rolul Parlamentului, art.136 alin.(3),
prin care se stipulează cu privire la bunurile care fac obiect exclusiv al proprietății publice și alin.(4) referitor
la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică și art.147 alin.(4) referitor la caracterul general obligatoriu al
deciziilor Curț ii Constituționale.
30. Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute
de art.146 lit. a) teza întâi din Constituție, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și
nepromulgată încă, precum și sub aspectul titularului dreptului de sesizare a Curții Constituționale,
sesizarea fiind semnată de Președintele României. Totodată, Curtea Constituțională reține că obiecția a
fost formulată în termenul procedural de 20 de zile, menționat în Decizia nr.67 din 21 februarie 2018,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.223 din 13 martie 2018, paragraful 70.
31. Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea reține că sunt întemeiate criticile de
neconstituționalitate re feritoare la art.I din legea criticată. În acest sens, Curtea va face referire la reperele
fixate în jurisprudența sa, cu privire la transferul interdomenial al bunurilor, prin deciziile nr.1 din 10 ianuarie
2014, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr.123 din 19 februarie 2014, și nr.406 din 15
iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.533 din 15 iulie 2016, precum și cu privire
la interdicția reglementării prin legi cu caracter individual (Decizia nr.118 din 19 martie 2018, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.367 din 27 aprilie 2018).
32. Astfel, prin Decizia nr.406 din 15 iunie 2016, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit art.136 alin.(3)
teza finală din Legea fundamentală, raportat la art.860 alin.(3) teza întâi din Codul civil, în situația în care
bunurile formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului ori a unității administrativ -teritoriale, în
temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în dome niul public al unităților
administrativ -teritoriale sau invers operează numai printr -o modificare a legii organice, respectiv prin
adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect
exclusiv al proprietă ții publice. În celelalte cazuri, Curtea a reținut că, potrivit art.136 alin.(2) din Constituție
raportat la art. 860 alin.(3) teza a doua din Codul civil, și anume atunci când bunurile pot aparține, potrivit
destinației lor, fie domeniului public al statu lui, fie domeniului public al unităților administrativ -teritoriale,
trecerea din domeniul public al statului în cel al unităților administrativ -teritoriale sau invers se face în
condițiile legii, respectiv în condițiile art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările și
completările ulterioare, și anume la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al
Municipiului Bucureșt i sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea
Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau
a consiliului local.
33. Totodată, Curtea a reținut, c u valoare de principiu, prin Decizia nr.406 din 15 iunie 2016, paragraful
31, că, în situația particulară a bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietății publice a statului sau a
unităților administrativ -teritoriale, singura posibilitate de transmiter e a acestor bunuri din domeniul public al
statului în domeniul public al unităților administrativ -teritoriale este aceea ut singuli (în acel caz, prin legea
organică de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al propri etății publice).
De aceea, în această ipoteză, nu își găsesc aplicabilitate considerentele reținute în jurisprudența Curții,
potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituționale, întrucât ar avea caracter individual. Această
situație particulară vizează, însă, numai bunurile care fac obiect exclusiv al proprietății publice a statului sau
a unităților administrativ -teritoriale, întemeindu -se pe prevederile art.136 alin.(3) teza finală din Constituție,
raportate la dispozițiile art. 860 alin.(3) teza întâi din Codul civil.

34. Pentru celelalte bunuri, care nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, Curtea a reținut că
transferul se face în condițiile legii, respectiv, pentru cele care trec din proprietatea publică a statului în cea
a unită ților administrativ -teritoriale, el se realizează în condițiile art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998, prin
hotărâre a Guvernului.
35. Curtea mai reține că prin Decizia nr.118 din 19 martie 2018, paragrafele 30 —31, făcând referire la
deciziile sale nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.060 din
26 noiembrie 2005, nr.970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796
din 22 noiembrie 2007, nr.494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.819 din 21 decembrie 2013, și nr.574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21, Curtea a r eiterat jurisprudența sa unitară potrivit căreia
legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea
ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter
unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia
de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia. Or, în măsura în care
domeniul de i ncidență al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind
concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor
în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, pre stabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul își
arogă competența de legiferare, în condițiile, domeniul și cu finalitatea urmărite, se încălcă principiul
separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin. (4) din Constituție, vi ciu care afectează
legea în ansamblu.
36. Curtea a mai reținut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul își poate exercita competența de
autoritate legiuitoare în mod discreționar, oricând și în orice condiții, adoptând legi în domenii care aparțin
în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele
constituționale ale acestei autorități, consacrate de art.61 alin.(1) din Constituție, și transformarea acesteia
în autoritate publică executivă.
37. Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea reține că modificarea art.9 alin.(1) din Legea
nr.213/1998, prin textul art.I din legea supusă controlului, în sensul introducerii legii ca modalitate de trecere
a bunurilor din domeniul public al st atului în domeniul public al unităților administrativ -teritoriale, aduce
atingere art.1 alin.(4) și art.61 alin.(1) din Constituție, deoarece Parlamentul, care ar trebui să adopte legi
aplicabile unui număr nedeterminat de cazuri concrete, își arogă compet ența de legiferare cu caracter
individual pentru bunuri determinate ut singuli, în mod discreționar, oricând și în orice condiții. Folosind în
mod nediferențiat termenul de „lege”, în condițiile în care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, numa i
bunurile care fac obiect exclusiv al proprietății publice pot fi transferate dintr -un domeniu în altul prin lege
organică, textul de lege supus controlului încalcă principiile statuate de Curte în jurisprudența sa și extinde
în mod nepermis posibilitatea de a realiza prin lege transferul unor bunuri, într -un domeniu în care ar trebui
în exclusivitate emise doar hotărâri ale Guvernului.
38. Curtea reține că art.I din legea supusă controlului aduce atingere și dispozițiilor art.1 alin.(5) din
Constituție su b aspectul clarității, preciziei și previzibilității legii.
39. Astfel, prin Decizia nr.62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.373 din 2 mai 2018, paragrafele 51 —53, Curtea a constatat, de principiu, făcând refer ire la jurisprudența
sa, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându -se
previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat.
40. În ace lași sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într -adevăr, să
fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința
de previzibilitate, ea trebuie să precizeze c u suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a
puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi
persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în
Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza
Sissanis împotriva României, paragraful 66).
41. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea reține că art.I din legea criticată
aduce atingere art. 1 alin.(5) din Constituție, sub aspectul condițiilor de claritate, precizie și previzibilitate,
deoarece introduce posibilitatea transferului interdomenial al bunurilor prin lege, fără a face referire la tip ul
de lege prin care se face transferul, transfer permis, așa cum a precizat Curtea în jurisprudența sa, numai
prin lege organică în situația bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietății publice. Totodată, art.I din legea
supusă controlului nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate, deoarece reglementează
cu privire la faptul că transferul se face prin lege sau prin hotărâre a Guvernului, instituind practic două

modalități alternative d e transfer, atât prin acte ale puterii legislative, cât și prin acte ale puterii executive,
fără nicio distincție cu privire la domeniul acestora de aplicare.
42. În plus față de criticile formulate de autorul sesizării, Curtea mai reține că art.I din legea supusă
controlului aduce atingere și dispozițiilor constituționale ale art.102 alin.(1) teza finală, conform cărora
Guvernul exercită conducerea generală a a dministrației publice, și art.120 alin.(1), potrivit căruia
administrația publică din unitățile administrativ -teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării,
autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
43. Astfel, Curtea observă că dreptul de proprietate publică este reglementat în Codul civil, cartea a III –
a Despre bunuri titlul VI Proprietatea publică. Codul civil se completează cu prevederile Legii nr.213/1998,
care are ca scop reglementarea regimului juridic al bunurilor propriet ate publică și delimitarea, în principiu,
a domeniului public al statului și al unităților administrativ -teritoriale, precum și transferul interdomenial al
bunurilor proprietate publică sau privată.
44. Curtea constată că transferurile interdomeniale ale b unurilor proprietate publică, reglementate de
Legea nr. 213/1998, se fac prin acte administrative — hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale,
județene sau a Consiliului General al Municipiului București, precum și la cererea Guvernului, prin hotărâri
ale consiliilor menționate. Totodată, este obligatorie declararea bunurilor ca fiind de interes public național,
județean sau local pentru a justifica aceste transferuri.
45. Curtea reține că această arhitectură a Legii nr.213/1998 se întemeiază p e dispozițiile art.102 alin.(1)
teza finală și ale art.120 alin.(1) din Constituție. Pentru a da eficientă dispozițiilor constituționale, legiuitorul
a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietății publice a statului și a unităților
administrativ -teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabilește în funcție de nevoile acestora,
subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu -se și dreptul de administrare cu privire
la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau
consiliile menționate și trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a
Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în fața instanț elor de contencios administrativ.
46. Curtea se va raporta, în sprijinul celor anterior reținute, și la considerentele Deciziei nr.1 din 10
ianuarie 2014, prin care s -a constatat încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, în condițiile în
care, prin legea supusă controlului, sunt încălcate principiile de bază stabilite prin legile -cadru ce
guvernează domeniul în care legea este adoptată, în cazul de față Legea nr.90/2001 privind organizarea și
funcționarea Guvernului României și a ministerelor , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.164 din 2 aprilie 2001, și Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.123 din 20 februarie 2007.
47. Curtea observă prevederile Legi i nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României
și a ministerelor, potrivit cărora Guvernul este autoritatea publică a puterii executive care exercită atât
conducerea generală a administrației publice, cât și funcția de administrare a proprietății statului — prin care
se asigură administrarea proprietății publice și private a statului — precum și gestionarea serviciilor pentru
care statul este responsabil [a se vedea art.1 alin.(1) și alin. (5) lit.c) și art.11 lit.a) și m) din Legea
nr.90/2001].
48. Curtea observă, de a semenea, dispozițiile Legii nr. 215/2001, potrivit cărora autoritățile administrației
publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile
proprietate publică sau privată ale co munelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul
autonomiei locale, iar unitățile administrativ -teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate
juridică deplină și patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind
administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din
raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii (a se vedea art.10 și art.21 di n Legea
nr.215/2001).
49. Prin urmare, art.I din legea supusă controlului alterează funcția Guvernului și a autorităților
administrației publice locale de a administra proprietatea publică a statului și a unităților administrativ –
teritoriale.
50. De asemenea, Curtea mai reține că, prin Decizia nr.1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 183 —185,
s-a statuat că mecanismul de transmitere a proprietății, reglementat de legea criticată, a unor bunuri din
domeniul privat al statului în domeniul privat al unităților administrativ -teritoriale, prin efectul legii și fără
existența acordului unităților administrativ -teritoriale, reprezintă o încălcare a principiului constituțional al
autonomiei locale, reglementat prin art.120 alin.(1) din Constituție, care privește atât organizarea și
funcționarea administrației p ublice locale, cât și gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor
colectivităților pe care autoritățile publice le reprezintă.

51. Curtea observă că aceste considerente de principiu sunt aplicabile și în prezenta cauză. Și în situația
trecerii bunurilor din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ -teritoriale, cu
excepția celor care fac obiect exclusiv al proprietății publice, aceasta nu se poate face prin efectul legii, ci,
așa cum prevede art.9 alin.(1) din L egea nr. 213/1998, unitățile administrativ -teritoriale trebuie să facă o
cerere în acest sens, adică să -și exprime acordul, acestea fiind obligate să justifice temeinic pentru fiecare
caz, în note explicative anexate la inventar, creșterea sau diminuarea p atrimoniului, potrivit art.14 alin.(4)
din Ordonanța Guvernului nr.53/2002 privind Statutul -cadru al unității administrativ -teritoriale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.633 din 27 august 2002.
52. Curtea reține că inexistența acord ului unităților administrativ -teritoriale în ceea ce privește transferul
bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului
constituțional al autonomiei locale, reglementat prin art.120 alin.(1) din Constituție.
53. În aceste condiții, introducerea prin art.I din legea supusă controlului a posibilității transferului
bunurilor prin lege, act ce ține de autoritatea legislativă, într -un domeniu care ține de administrație și
autoritatea executivă aduc e atingere art.1 alin. (4) și (5), art.102 alin.(1) teza finală și art.120 alin.(1) din
Constituție.
54. În plus, Curtea observă că reglementarea transferului din proprietatea publică a statului în
proprietatea publică a unităților administrativ -teritorial e a bunurilor care nu formează obiect exclusiv al
proprietății publice, prin hotărâre a Guvernului, permite exercitarea controlului de legalitate cu privire la
acestea de către instanțele de contencios administrativ, dându -se eficiență astfel dispozițiilor art.52 din
Legea fundamentală.
55. Or, modificarea art.9 alin.(1) din Legea nr.213/1998, în sensul introducerii posibilității transferului prin
lege, care nu poate fi supusă controlului instanțelor de contencios administrativ, ci numai controlului a prior i
ori a posteriori exercitat de Curtea Constituțională, conduce la inaplicabilitatea art.52 din Legea
fundamentală, într -un domeniu ce ține exclusiv de transferul dreptului de proprietate publică asupra
bunurilor, de către Guvern, care exercită conducerea generală a administrației publice.
56. Referitor la criticile de neconstituționalitate ale art.II alin. (1) din legea supusă controlului, Curtea
constată, în primul rând, că bunul imobil supus transferului din domeniul public al statului și din administrar ea
Instituției Prefectului — Județul Bacău în domeniul public al județului Bacău și în administrarea Consiliului
Județean Bacău este nominalizat în cap. I pct.29 din anexa la Legea nr.213/1998, intitulată Lista cuprinzând
unele bunuri care alcătuiesc domen iul public al statului și al unităților administrativ -teritoriale, care are
următorul cuprins: „Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: […] 29. terenurile și
clădirile în care își desfășoară activitatea: […] serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale
celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor
dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora”.
57. Cu rtea reține că nominalizarea bunului în cap. I pct.29 din anexa la Legea nr.213/1998, lege
organică, nu are semnificația declarării sale ca bun ce face obiect exclusiv al proprietății publice, astfel cum
afirmă autorul obiecției. Enumerarea din anexă are c aracter exemplificativ, iar prin aceasta s -a încercat o
delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public județean și a domeniului public
local al comunelor, orașelor și municipiilor.
58. Curtea constată că regimul palatelor administrative (bunul cu privire la care se intenționează trecerea
fiind Palatul administrativ cu sediul în municipiul Bacău) este reglementat prin Hotărârea Guvernului
nr.706/1994 privind trecerea palatelor adminis trative din municipiile reședințe de județe în administrarea
instituțiilor prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.314 din 11 noiembrie 1994,
potrivit căreia palatele administrative din municipiile reședințe de județe, care au funcționat ca sedii ale
fostului partid comunist, trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului -lege nr. 30/1990 și al Hotărârii
Guvernului nr.115/1990, sunt bunuri proprietate publică de interes național. Potrivit art.2 din această
hotărâre, pala tele administrative, având datele de identificare prevăzute în anexă (bunul se află la poziția
4), trec în administrarea instituțiilor prefectului. Destinația palatelor administrative este aceea de sedii ale
instituțiilor publice de interes național și jud ețean, respectiv pentru instituțiile prefectului, consilii județene,
servicii publice deconcentrate ale ministerelor, camere de conturi, birouri parlamentare, consilii locale ale
municipiilor reședință de județ și, în limita spațiului disponibil, pentru au torități publice autonome,
confederații, federații sindicale și redacții ale ziarelor, cu respectarea normelor legale.
59. În acestea condiții, având în vedere că bunul supus transferului nu constituie obiect exclusiv al
proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea
publică a statului în aceea a unității administrativ -teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului
Județean Bacău, potrivit art.9 alin.(1) din Legea nr. 213/1998 în vigoare.

60. Pentru aceste motive Curtea nu poate primi critica autorului sesizării privind încălcarea art.136
alin.(3) din Constituție, acest articol neavând incidență în cauză.
61. Curtea reține, însă că, este întemeiată critica de neconstituțion alitate a art.II alin.(1) din legea supusă
controlului, sub aspectul modului de transmitere a dreptului de administrare, prin raportare la dispozițiile
art.136 alin.(4) din Legea fundamentală.
62. Astfel, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.1 din 1 0 ianuarie 2014, paragrafele 190 și 191,
transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităților administrativ -teritoriale și în
administrarea consiliilor județene nu poate echivala cu operațiunea juridică de constituire a drept ului real
de administrare, dat fiind faptul că unitățile administrativ -teritoriale nu pot avea calitatea de subiecte ale
dreptului de administrare, întrucât ele sunt chiar titularele dreptului de proprietate publică. Mai mult,
transmițând însuși dreptul de proprietate publică către unitatea administrativ -teritorială, statul nu poate
constitui în același timp și dreptul de administrare în favoarea autorităților administrației publice locale,
întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate publică cor espunzător, pe care tocmai l -a transmis.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a reținut că modalitatea de constituire a unui drept de administrare
asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, este incompatibilă cu noțiunea ș i
caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, și, pe
cale de consecință, contravine dispozițiilor art.136 alin.(4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel
constituțional modalitățile de ex ercitare a dreptului de proprietate publică.
63. Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea reține că, prin art.II alin.(1) din legea supusă
controlului, odată cu transmiterea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al județul ui
Bacău se transmite și dreptul de administrare Consiliului Județean Bacău, or, transmițând dreptul de
proprietate publică către unitatea administrativ -teritorială, statul nu poate constitui în același timp și dreptul
de administrare în favoarea autorităț ilor administrației publice locale, întrucât nu mai este titularul dreptului
de proprietate publică corespunzător, pe care tocmai l -a transmis. În aceste condiții, art.II alin.(1) din lege
aduce atingere art.136 alin.(4) din Legea fundamentală.
64. Curtea mai constată că este întemeiată și critica privind încălcarea art.147 alin.(4) din Constituție,
deoarece, așa cum s -a arătat, nu sunt respectate deciziile Curții Constituționale cu privire la interzicerea
reglementării prin lege cu privire la un caz determ inat, ilustrativă fiind Decizia nr.118 din 19 martie 2018,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.367 din 27 aprilie 2018. Sunt încălcate, de asemenea,
și considerentele de principiu reținute în deciziile nr.1 din 10 ianuarie 2014 și nr. 406 din 15 iunie 2016, cu
privire la încălcarea principiului autonomiei locale și a imposibilității constituirii dreptului de administrare
concomitent cu acela de proprietate, precum și cele reținute cu privire la situația excepțională în care
transferul un ui bun din proprietatea publică exclusivă a statului și a unităților administrativ -teritoriale se poate
face prin lege organică.
65. Curtea observă că dispozițiile art.16 alin.(1) și (2) din Legea fundamentală nu au incidență în cauză.
66. Referitor la art.II alin.(2)—(4) și art.III din legea criticată, Curtea reține că acestea rămân fără obiect,
prin declararea ca neconstituționale a prevederilor art.I și art.II alin.(1) din aceeași lege, de care sunt
indisolubil legate. Aceasta deoarece dispozițiile legale declarate neconstituționale constituie elemente
fundamentale ale legii (a se vedea, ad similis, paragrafele 67 și 68 ale Deciziei nr.61 din 7 februarie 2017,
public ată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 30 martie 2017).
67. Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) și al art.147 alin.(4) din Constituție, precum și
al art.11 alin. (1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) și al art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și constată c ă Legea
pentru modificarea art. 9 alin.(1) din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea
unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului — Județul Bacău, în
domeniul public al județului Bacău este neconstituțională.
Definitivă și general o bligatorie.
Decizia se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și
prim-ministrului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2019.