Decizia DE Finantare A Firmei

CUPRINS

INTRODUCERE 3

CAP.1. MODALITĂȚILE DE FINANȚARE ȘI COSTUL FINANȚĂRII FIRMEI 6

1.1 Decizia de finanțare în managementul financiar al firmei 6

1.2 Modalități de finanțare și costul finanțării 9

1.2.1 Finanțarea prin capitaluri proprii. Costul capitalurilor proprii 9

1.2.2 Finanțarea prin îndatorare. Costul îndatorării 18

CAP.2. COSTUL CAPITALULUI ȘI STRUCTURA FINANCIARĂ A

ÎNTREPRINDERII 31

2.1 Costul mediu ponderat al capitalului 31

2.2 Corelația dintre costul mediu ponderat al capitalului și structura financiară

a întreprinderii 32

2.2.1 Evaluarea structurii financiare prin analiza ratelor 32

2.2.2 Modelul lui Modigliani și Miller 34

2.3 Dificultăți în aplicarea în practică a costului mediu ponderat și costul

capitalului în cadrul teoriei lui Modigliani și Miller 37

CAP.3. STUDIU PRIVIND DECIZIA DE FINANȚARE

LA S.C ELPRECO S.A CRAIOVA 42

3.1 Scurtă prezentare a societății 42

3.2 Analiza situației financiare 44

3.3 Analiza finanțării activității și costul finanțării 53

3.4 Determinarea costului mediu ponderat al capitalului.

Influența asupra structurii financiare 58

3.5 Posibilități de optimizare a structurii financiare 59

CONCLUZII 61

BIBLIOGRAFIE 65

=== PREDA_2T ===

CAPITOLUL 2

COSTUL CAPITALULUI ȘI STRUCTURA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

2.1.Costul mediu ponderat al capitalului

Capitalul întreprinderii este format din diverse surse, fiecare cu un cost al său. Costul capitalului total al întreprinderii apare, deci, ca un cost mediu ponderat corespunzător costului resurselor de care dispune întreprinderea. Deci, costul mediu ponderat al capitalului întreprinderii (CMPC), se determină conform relației:

în care:

Rc=costul capitalului propriu;

rd=costul capitalului împrumutat(datoriilor), determinat în funcție de costul probabil al împrumuturilor după impozitarea firmei;acest cost, atunci când vorbim de un singur împrumut, reprezintă rata dobânzii pentru creditul obținut, r, din care se scade economia de impozit (rT) care rezultă datorită faptului că dobânda este o cheltuială deductibilă în scop fiscal;

D=suma datoriilor în valoare de piață;

C=suma capitalurilor proprii.

Suma acestor capitaluri se consideră tot la valoarea de piață. Dacă întreprinderea este cotată la bursă, se ia în calcul capitalizarea bursieră.

Costul mediu ponderat al capitalului reprezintă costul marginal al capitalului, deoarece se referă la costul incremental sau marginal al fondurilor necesare pentru finanțarea unui proiect de investiții. Privit atât ca un cost mediu ponderat cât și ca un cost marginal, CMPC reflectă costul de oportunitate sau costul marginal al fiecărei surse specifice de fonduri utilizată de firmă.

CMPC are o importanță deosebită și reprezintă rata de acceptare sau de respingere a noilor proiecte de investiții, fiind luat în calculul valorii actualizate nete ca rată de actualizare și fiind recomandat ca cea mai importantă rată de actualizare.

Acest cost prezintă avantajul simplității, atunci când se utilizează ca rată de actualizare la nivelul firmei, utilizarea sa fiind justificată atunci când proiectul de investiții nu afectează semnificativ nivelul riscului suportat de firmă.

2.2.Corelația dintre costul mediu ponderat al capitalului

și structura financiară a întreprinderii

Optimizarea structurii financiare presupune stabilirea acelei combinații între capitalurile proprii și cele împrumutate definită în termeni de rentabilitate și risc care să maximizeze valoarea acțiunilor firmei.

Realizarea unei structuri financiare optimale a capitalului investit permite minimizarea CMPC și implicit maximizarea valorii firmei. Există astfel o interdependență între costul capitalurilor și structura financiară și de aceea problema optimizării structurii este o problemă de management financiar care diferențiază firmele din punct de vedere al eficienței.

Optimizarea structurii financiare, respectiv a proporțiilor optime de finanțare prin capitaluri proprii și împrumutate se poate realiza prin 2 modalități:

1.analiza ratelor structurii financiare

2.teoria lui Modigliani și Miller.

2.2.1.Evaluarea structurii financiare prin analiza ratelor

Ratele structurii financiare caracterizează modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și pe termen scurt, apreciază importanța îndatorării asupra gestiunii financiare a intreprinderii, evidențiind și principalele mutații intervenite în structura mijloacelor și surselor, generate de schimbările interne și de interacțiunea cu mediul economico-social.

Ratele de structură financiară se stabilesc pe baza datelor din bilanțul contabil, în care sunt reflectate capitalurile deținute de o firmă, pe de o parte, din punctul de vedere al sursei lor de proveniență (pasivul bilanțului), iar pe de altă parte, după forma materială în care se concretizează (activul bilanțului).

Ele permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.

Cele mai importante rate sunt:

solvabilitatea patrimonială, reprezintă gradul în care întreprinderea poate face față obligațiilor de plată.

rata autonomiei financiare

Cu cât acest raport este mai mare, cu atât întreprinderea depinde mai mult de creditorii săi și cu cât este mai mic, cu atât gradul de independență financiară este mai ridicat.

gradul de îndatorare arată limita până la care întreprinderea este finanțată din alte surse decât fondurile proprii:

În categoria plăților exigibile sunt cuprinse obligațiile inclusiv creditele, ratele scadente și datoriile aferente creditelor obținute.Creșterea îndatorării diminuează progresiv randamentul întreprinderii, acționarii fiind nevoiți să renunțe, într-o proporție mai însemnată, la dividende și să capitalizeze profitul ca premisă a creșterii dividendului în viitor conform modelului lui Gordon și Shapiro.

securitatea financiară reflectă gradul în care capitalurile proprii asigură finanțarea activității.

Complementar,în analiză pot fi utilizate și rate ajutătoare care nu se referă strict la structura pasivului bilanțului și anume:

rata exprimă cât din valoarea investițiilor este acoperită din resurse interne ale întreprinderii (profit net și amortizare);

rata exprimă cât din valoarea investițiilor este finanțată din profitul net destinat dezvoltării;

rata exprimă înclinația spre economisire a întreprinderii, respectiv spre capitalizare în raport cu bogăția creată de ea (valoarea nou creată).

Capacitatea de îndatorare a unei întreprinderi exprimă posibilitățile sale de a primi împrumuturi care să fie garantate și a căror rambursare, inclusiv plata dobânzilor, să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.

În determinarea capacității de îndatorare sunt interesați întreprinderea care dorind să se împrumute pentru finanțarea unui proiect, trebuie să-și măsoare fondurile astfel încât la scadență să poată rambursa creditele și dobânzile aferente acestora și creditorul sau banca care acodând credite își asumă anumite riscuri.

2.2.2.Modelul lui Modigliani și Miller

Teoria lui Modigliani și Miller elaborată de Franco Modigliani și Merton Miller, pleacă de la o serie de prezumții ideale. Această teorie a fost expusă în două ipoteze:

-în ipoteza absenței impozitării, când structura financiară nu are nici un efect asupra costului mediu ponderat al capitalului;

-în ipoteza impozitării, când, datorită deductibilității dobânzilor în calculul impozitului pe profit, pe măsură ce firma folosește capital împrumutat, costul mediu ponderat scade și valoarea de piață a acesteia crește, atingând valoarea maximă atunci când finanțarea se face aproape în exclusivitate prin împrumuturi.

O parte din condițiile cerute de modelul lui Modigliani si Miller s-au dovedit a fi nerealiste în practică. Cu toate acestea, modelul elaborat de cei doi economiști reprezintă cadrul teoretic de referință care a permis elaborarea unei așa-numite teorii moderne a structurii capitalului.

Într-o primă fază, prin îndatorare este posibilă creșterea valorii întreprinderii.

Pentru confirmarea concluziilor acestei ipoteze se pornește de la modul de formare a profitului net la întreprinderii și mai ales, de la ilustrarea cosecințelor impozitării valorii celor două categorii de întreprinderi neîndatorate și îndatorate.

Incidența impozitului asupra profitului apare astfel:

Pentru întreprinderea neîndatorata, prin actualizarea profitului net în funcție de rata așteptată de acționari (rata costului capitalului propriu) pe un orizont de timp nedefinit se obține valoarea acesteia, astfel:

Pentru întreprinderea îndatorată, fluxurile nete din activitatea de exploatare trebuie să asigure:

(RBE-Rf D)(1-T) -profitul net pentru acționari +

Rf D -dobânda pentru creditori.

=RBE(1-T)+TRf D-fluxuri de exploatare așteptate.

Fluxurile de exploatare așteptate cuprind două componente:

-RBE(1-T), egală cu profitul net (după impozitare) la întreprinderea neîndatorata N care trebuie să fie actualizat cu aceeași rată, Rc;

-TRf D, egală cu economia de impozit pe dobândă, adică o componentă neriscantă ce poate fi actualizată cu rata rentabilității fără risc, Rf.

Deci, valoarea întreprinderii îndatorate, I, se determină prin actualizarea celor două categorii de fluxuri, astfel:

Importantă este relația ce se stabilește între costurile capitalurilor proprii și între costurile medii ponderate ale capitalului pentru cele două firme, atât în absența cât și în prezența impozitării.

Rata costului capitalului propriu la firma îndatorată, este egală cu suma dintre rata costului capitalului propriu la întreprinderea neîndatorată și prima de risc financiar .

În absența impozitării, relația dintre costul capitalurilor proprii, CMPC și structura de finanțare, se prezintă astfel:

Este luată în considerare și influența riscului de faliment asupra valorii întreprinderii ca urmare a incapacității ei de a-și onora la timp toate obligațiile precum și costurile asociate falimentului. Aceste costuri sunt fie costuri directe, legale sau administrative sau costuri de oportunitate legate de pierderea încrederii furnizorilor și creditorilor întreprinderii, în principal băncile.

Astfel, luând în considerare riscul de faliment, ce determină banca să retragă orice disponibilități bănești apărute în contul clientului ca scadențe ale rambursării împrumuturilor, se modifică relația de determinare a valorii întreprinderii îndatorate, determinând o valoare actualizată a costului falimentului VA(Cf),care devine:

V(I)=V(N)+TD-VA(Cf)

Pentru maximizarea valorii întreprinderii îndatorate trebuie să se urmărească realizarea unui compromis între economiile de impozit asupra dobânzilor plătite și pierderile antrenate de costul de faliment.

Trebuie reliefată influența structurii financiare asupra valorii întreprinderii în prezența impozitului pe profit și a impozitelor personale.

În modelul prezentat anterior, câștigul din îndatorare, G, este diferența dintre valoarea întreprinderii îndatorate și valoarea întreprinderii neîndatorate, adică produsul dintre cota de impozit pe profit (T) și valoarea de piață a datoriei (D):

G=V(I)-V(N)=TD

În 1977, Miller modifică acest rezultat, prin introducerea în model atât a impozitului pe profit cât și a impozitelor personale. Se consideră că există numai doua tipuri de impozite personale: impozit asupra venitului primit de acționari(dividende) (Ta) și impozit asupra venitului primit de către obligatari sub formă de dobândă (Tb).

Pentru întreprinderea neîndatorata, secvența cash-flow-urilor nete așteptate de acționarii întreprinderii va fi:

RBE(1-T)(1-Ta)

Prin actualizarea fluxului perpetuu la nivelul ratei costului capitalului propriu al întreprinderii neîndatorate (Rc), obținem valoarea întreprinderii neîndatorate:

Pentru întreprinderea îndatorată, fluxul de câștiguri este împărțit în două părți:

-plăți pentru acționari=(RBE-RfD)(1-T)(1-Ta)

-plăți pentru obligatari=RfD(1-Tb)

Total plăți

=(RBE-RfD)(1-T)(1-Ta)+RfD(1-Tb)= RBE(1-T)(1-Ta)-RfD(1-T)(1-Ta)+RfD(1-Tb)

Primul termen din partea dreaptă a ecuației este același cu secvența cash-flow-urilor nete așteptate de către acționarii întreprinderii neîndatorate și valoarea așteptată poate fi, deci, actualizată la nivelul lui Rc.

Al doilea și al treilea termen reprezintă componente neriscante și pot fi actualizate la nivelul ratei fără risc, Rf.

Suma secvențelor (fluxurilor) actualizate ale cash-flow-urilor este valoarea întreprinderii îndatorate:

În general, V(I)>V(N), atunci când expresia din paranteza dreaptă este>0.Deci:

(1-Tb) > (1-T)(1-Ta)

În cazul particular, (1-Tb) = (1-T)(1-Ta) obținem, V(I)=V(N), și deci structura financiară redevine neutră.

2.3. Dificultăți în aplicarea în practică a costului mediu ponderat și costul capitalului în cadrul teoriei lui Modigliani și Miller

Dacă privim structura financiară a întreprinderii din punctul de vedere al costului capitalurilor, atunci această structură are două dimensiuni. În primul rând una externă determinată de cerințele investitorilor în materie de profitabilitate iar în al doilea rând, una internă determinată de strategia gestiunii financiare. Dacă separăm astfel sursele de finanțare ale întreprinderii în cele două grupe, capitalurile proprii și capitalurile împrumutate se poate determina costul mediu ponderat al capitalului.

Scăderea costului capitalurilor în vederea creșterii rentabilității presupune realizarea unei structuri financiare optime a cărei țintă să reprezinte creșterea valorii de piață a întreprinderii pe cele două componente ale sale:

valoarea de piață a acțiunilor întreprinderii;

valoarea de piață a datoriilor și/sau a obligațiunilor emise de întreprindere.

Costul total al capitalului permite o legătură esențială între totalitatea nevoilor de fonduri și totalitatea resurselor pe care le poate mobiliza. În orice moment riscul și rentabilitatea se repercutează asupra diferitelor elemente din pasivul bilanțului, piața fiind aceea care evaluează titlurile (acțiuni, obligațiuni etc.) ținând cont de costurile sau rentabilitatea cerute pe piața financiară.

Toate fondurile obținute de firmă sunt canalizate spre investiții iar venitul asigurat de aceste investiții trebuie să fie suficient pentru a acoperi costul capitalului propriu și a celui împrumutat. Deoarece costul fiecărei categorii de finanțare este diferit, am fi tentați să spunem că rata de venit solicitată pentru o investiție finanțată printr-o sursă de finanțare mai ieftină (datorii de exemplu) trebuie să fie și ea mai mică decât în cazul unei investiții finanțată printr-o sursă mai scumpă. Acest lucru nu este adevărat.

Îndatorarea nu este independentă de capitalul propriu. Datoria poate fi contractată și are un cost mai mic doar dacă există capital propriu al firmei care acceptă riscul.

În lipsa capitalului propriu, firma nu s-ar putea împrumuta. În plus, profiturile reținute cresc capitalul propriu, permițând o mai mare posibilitate de împrumutare. Ca urmare, costurile celor două surse de finanțare trebuie să fie combinate într-un anumit mod.

Dacă firma utilizează numai datoriile la finanțarea proiectelor sale de investiții, va scădea capacitatea acesteia de a contracta datorii în viitor. O perpetuare a finanțării printr-o singură sursă de finanțare poate conduce la decizii de investiții suboptimale care reduc valoarea firmei. De aceea firma trebuie să utilizeze un cost al capitalului care reflectă toate tipurile de fonduri pe care firma le va putea folosi pentru finanțarea operațiunilor sale.

Modificarea structurii financiare poate conduce, în anumite condiții, la reducerea costului capitalului și la creșterea valorii de piață a întreprinderii.

Structura financiară a întreprinderii este suma ponderilor de participare a surselor de finanțare la constituirea capitalurilor investite de întreprinderi. Costul capitalului ne apare ca un cost de oportunitate al finanțării de către întreprindere a investițiilor sale. În mod necesar, acesta este un cost mediu ponderat al capitalului (weighted average cost of capital, WACC).

În aparență destul de simplu, costul mediu ponderat al capitalului ridică serioase dificultăți în aplicarea în practică.

Prima problemă privește sistemul de ponderare utilizat. Coeficienții de ponderare trebuie să fie determinați, pornindu-se de la valorile de piață și nu de la valorile contabile ale capitalurilor și datoriilor. Într-adevăr, valorile de piață reprezintă capitalul investit și nu valori contabile. Însă valoarea de piață a titlurilor emise de o întreprindere nu este ușor de stabilit.

A doua problemă ridicată de determinarea costului mediu ponderat al capitalului privește suma datoriilor care se au în vedere. Trebuie luată în considerare îndatorarea totală incluzând și creditele curente de exploatare? sau se au în vedere numai operațiunile financiare autonome? In general se iau în calcul numai datoriile cu caracter financiar excluzându-se din analiză datoriile de exploatare.

Cercetarea costului mediu ponderat al capitalului presupune că:

-un cost specific poate mai întâi să fie determinat pentru fiecare posibilitate de finanțare avută în vedere;

-diferitele costuri specifice pot apoi să se compună într-un mod mecanic pentru a se determina costul global.

Această abordare se sprijină pe ideea conform căreia costul fiecărei surse de fonduri rămâne independent față de structura de finanțare de ansamblu a întreprinderii.

Se pune deseori întrebarea dacă nu cumva utilizarea unei surse de finanțare produce o modificare a costului unei alte surse de finanțare, ceea ce s-ar repercuta asupra costului mediu ponderat.

Acest lucru nu înseamnă că ar fi imposibilă calcularea unui cost mediu ponderat semnificativ însă trebuie să se țină cont de influența pe care structura financiară o exercită asupra costului fiecărei surse de finanțare.

Recurgerea sporită la un anumit mijloc de finanțare poate antrena o influență favorabilă sau defavorabilă asupra costului altor mijloace de finanțare utilizate de firmă. O consolidare a capitalurilor proprii este favorabilă în ceea ce privește riscul și poate deci să antreneze o reducere a costului datoriilor. Însă dacă întreprinderea recurge la datorii pe termen scurt, atunci ea devine vulnerabilă și va căuta să se finanțeze în continuare, ceea ce presupune pentru firmă o remunerare mai ridicată.

În legătură cu incidența structurii financiare asupra costului capitalului, în literatura de specialitate au fost elaborate mai multe teorii:

a) teoria clasică, potrivit căreia structura financiară optimă, care minimizează costul capitalului este dată de acel nivel al îndatorării de la care atât costul capitalului propriu cât și costul capitalului împrumutat încep să crească. Principala critică a acestei teorii se referă la faptul că acționarii și creditorii nu au o percepție identică asupra riscului. Astfel, în realitate, nivelul îndatorării de la care ei cer o remunerare mai mare a capitalurilor investite nu este același pentru fiecare din cele două categorii de investitori, decât cu totul întâmplător, ceea ce face ca structura optimă a capitalului să se situeze într-o zonă de minim și maxim, aspect care a fost soluționat prin teoria modernă.

b)Teoria lui Modigliani și Miller

În practică se constată că remunerarea capitalurilor împrumutate este mai mică decât cea a capitalurilor proprii, ceea ce justifică în anumite circumstanțe, creșterea îndatorării întreprinderii, ca o posibilă cale de creștere a rentabilității acesteia. Dacă rata dobânzii este mai mică decât rentabilitatea economică a întreprinderii, creșterea gradului de îndatorare are un efect benefic asupra valorii rentabilității financiare.

Creșterea rentabilității financiare atât ca urmare a reducerii costurilor capitalurilor cât șI ca urmare a raportului de inferioritate între rata dobânzii și rentabilitatea economică duce la repartizarea unor dividende mai mari cuvenite acționarilor. Valoarea de piață a acțiunilor crește ceea ce implică o capitalizare bursieră.

Realizarea procesului de capitalizare la nivelul întreprinderii are loc dacă profitul nu este distribuit sub formă de dividende și este lăsat în continuare la dispoziția întreprinderii sub formă de rezerve sau fonduri.

Dacă o întreprindere care întâmpină greutăți economice și financiare realizează o rentabilitate economică inferioară ratei dobânzii, atunci îndatorarea produce scăderea rentabilității financiare. Scăderea rentabilității financiare duce la scăderea profitului și a dividendelor cu consecințe negative asupra capitalizării bursiere deoarece interesul pe piața de capital pentru acțiunile firmei scade. Pe plan intern scăderea rentabilității financiare presupune realizarea profiturilor scontate iar creșterea capitalurilor devine nesigură.

Atunci când capitalurile întreprinderii scad iar capitalurile împrumutate cresc în structura financiară a firmei, are loc de fapt o decapitalizare a acesteia. Corelația dintre valoarea întreprinderii ca expresie a procesului de capitalizare, costul procurării capitalurilor și structura financiară a întreprinderii este foarte complexă și adesea contradictorie.

Subcreditarea economiei naționale a creat dezechilibre în sfera capitalului, ducând la sufocarea financiară a firmelor. Insuficiența de capital propriu și credite a limitat circulația mărfurilor și a capitalurilor reale cu consecințe negative asupra formării și distribuirii veniturilor bănești în economie. Subcreditarea a fost cauza subcapitalizării având în vedere faptul că sistemul bancar nu mai putea pune la dispoziția agenților economici surse financiare atâta timp cât situația lor se înrăutățea iar indicatorii economico-financiari nu mai corespundeau standardelor bancare.

Cauza principală a subcreditării a constat în practicarea pe piața creditului bancar a unor politici de constrângere care au fost cu mult exagerate și care ar fi țintit reducerea inflației, prin restabilirea echilibrului dintre cerere și oferta globală în economie, pe calea reducerii cererii, prin diminuarea creditului.

După 1989, odată cu începerea procesului de tranziție la economia de piață, s-a impus și regândirea sistemului de finanțare și creditare a unităților economice în sensul adaptării lui la noile realități. După părerea mea, cred că ar trebui încurajat creditul bancar atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice prin reducerea dobânzilor.

=== PREDA_3P ===

CAPITOLUL 3

STUDIU PRIVIND DECIZIA DE FINANȚARE

LA S.C. ELPRECO S.A CRAIOVA

3.1 Scurtă prezentare a societății

S.C ELPRECO SA CRAIOVA este o societate pe acțiuni cu capital integral privat și este înregistrată la Camera de Comerț și Industrie a județului Dolj.

Societatea a fost înființată în anul 1963 pe platforma de vest a orașului Craiova, situată pe drumul european E70, sub denumirea de Întreprinderea de Prefabricate din beton (IPB). A fost proiectată pentru a produce elemente din beton, beton armat, beton precomprimat pentru construcții civile și industriale- panouri mari pentru locuințe, tuburi de presiune, elemente de strctură și închideri hale industriale.

Societatea comercială ELPRECO SA, cu sediul in Craiova, Calea Severinului, numărul 44, județul Dolj are ca activitate de bază producerea de elemente din beton pentru construcții.

Unitatea ocupă o suprafață de 24,9 ha. Si s-a dezvoltat în decursul anilor extinzându-și sectoarele de activitate și modificându-și mereu profilul de fabricație în funcție de cerințele economiei naționale.

În anul de început s-a plecat de la o singură secție de prefabricate din beton greu care realiza anual 30.000 metri cubi elemente de planșeu și 32.000 metri cubi, diverse elemente prefabricate din beton armat.

Din anul 1965, în cadrul secției prefabricate s-a trecut la executarea panourilor pentru locuințe, producție care în anii următori a crescut, devenind principalul sortiment executat in cadrul secției.În anul de vârf 1979 s-au realizat peste 3700 de apartamente.

Începând cu anul 1989, din cauza întreruperii lucrărilor de construcții si mai ales in domeniul realizării construcțiilor de locuințe din panou, cerința și prin aceasta producția a scăzut, iar în prezent nu se mai produc panouri pentru locuințe.

Linia tehnologică pentru producerea șpalierilor s-a reprofilat în anul 1971 în vederea fabricării stâlpilor pentru linii electrice aeriene-tip SE8, SE10 și a elementelor curbe de 3x12m, pentru acoperișuri, iar în anul 1973 în locul acestora s-a trecut la producerea elementelor TT drepte de 6,9 și 12m lungime. Din anul 1974, această linie a fost reorganizată pentru producerea de elemente spațiale pentru locuințe, cu o capacitate de 300 de apartamente pe an. Producerea acestor tipuri de elemente s-a extins cu încă o linie-linia VII, în anul 1979.

În anul 1965, s-a pus în funcțiune atelierul tuburi PREMO care producea tuburi de presiune din beton precomprimat destinate în principal realizării conductelor de acțiune de apă potabilă și mai ales lucrărilor de irigații.

Secția de beton celular autoclavizat a intrat în funcțiune în anul 1965 obținându-se gaz beton după o tehnologie poloneză.În anul 1970 această secție a fost retehnologizată trecându-se la procesul HEBEL-GERMANIA de fabricație, mai modern, permițând executarea unei game mai largi de produse din beton autoclavizat simplu și armat.

Din BCA simplu se execută mai multe sortimente de produse destinate realizării de izolații termice și fonice precum și o largă gamă dimensională de elemente de zidărie. Elementele din BCA armat, sub formă de fâșii sunt destinate realizării de pereți portanți sau despărțitori cu variante de montare verticală sau orizontală.S-au executat o gamă largă de elemente de acoperiș care au fost folosite la obiective industriale, social- culturale și civile.

Producția tuburilor de canalizare din beton simplu cu mufă pentru îmbinări umede a inceput în hală special amenajată în anul 1971.Din anul 1988 a luat ființă pe linia 7 din hala de prefabricate, secția de lucrări din piatră naturală și marmură.

Începând cu anul 1990 se transformă în societate comercială ELPRECO, societate pe acțiuni.Societatea iși stabilește o strategie de investiții având drept scop introducerea în fabricație, cu efort propriu, a unor produse noi, moderne, a căror calitate să corespundă exigențelor normelor internaționale.

În 1991 unitatea a început să producă tuburi de fântână. În 1993, o instalație complet automatizată pentru producerea țiglelor din mortar de ciment colorate în masă a fost importată de la firma suedeză ABECE și montată cu ajutorul specialiștilor acestei firme.

În august 1996, continuându-se strategia de retehnologizare, societatea a început producerea pavelor din beton divers colorate, cu o instalație complet automatizată furnizată de firma ZENITH-GERMANIA.

Pentru realizarea în bune condiții a producției, unitatea dispune de o serie de dotări ca: centală termică, stații de copresoare, atelier mecanic, atelier de tâmplărie, puțuri de apă și rezervor cu stație de distribuție a apei industriale, depozite de materii prime, materiale și produse finite. Deci principalele produse ale firmei sunt:

-modernul și atractivul sistem de pavele din beton sub diverse forme și culori ce poate conduce la realizarea unei configurații armonioase a terenului ;

-ELPRECO vine în întâmpinarea nevoilor clienților prin completarea sistemului de pavaj cu rigole și jgheaburi prefabricate pentru captarea și scurgerea apelor de suprafață ;

-realizarea de pereți portanți ai clădirilor cu număr redus de niveluri precum și pereți exteriori neportanți pentru construcții civile și industriale înalte, indiferent de zonele climatice ;

-lucrări de izolație fonică și termică ;

-țiglele din beton divers colorate sunt ușor adaptabile funcțional și estetic la diverse soluții arhitectonice precum și țigle parazăpadă, țigle laterale stânga-dreapta, țigle de creastă, țigle de trecere, coame, etc.

Din cele prezentate anterior rezultă că unitatea s-a adaptat cerințelor, fiind receptivă la introducerea în fabricație a noutăților tehnice.

Scopul societății este realizarea de materiale de calitate care să satisfacă atât pe vechii clienți cât și pe cei noi, atât din țară cât și din străinătate.

3.2 Analiza situației financiare

Conducerea executivă a SC ELPRECO SA a propus și Consiliul de Administrație al acesteia a aprobat ca societatea să nu aplice IAS 29 cu privire la Raportarea financiară in economii hiperinflaționiste asupra situațiilor financiare și să nu efectueze modificări ale nivelului capitalului social, rezultate din încorporarea în aceasta a diferențelor de preț aferente reevaluărilor legale ale imobilizărilor corporale.

Sub rezerva eventualelor influențe ce ar putea rezulta din aplicarea IAS 29, situațiile financiare întocmite pentru 31 decembrie 2007, prezintă sub toate aspectele semnificative poziția financiară a societății, rezultatele activității ei și a fluxurilor de numerar in concordanță cu Legea Contabilității nr.82/1991 Republicată, cu reglementările aprobate prin Ordinul 1752/2005 al Ministerului Finanțelor Publice și alte reglementări legale în vigoare.

Pe parcursul anului financiar 2007 societatea a avut un număr mediu de 534 angajați.

Situațiile financiare au fost autorizate de Consiliul de Adminstrație al societății, în ședința din 31.01.2008.

Realizarea principalilor indicatori economico-financiari

Partea de ACTIV a bilanțului se compune din următoarele elemente:

-lei –

Din datele de mai sus se constată o scădere a activului total cu 7.991.257 lei, acesta datorându-se în cea mai mare parte activelor circulante cu 13.945.551 lei, precum și creșterii activelor imobilizate cu 5.954.294 lei care se explică astfel:

-achiziționarea de programme informatice și procurarea de echipamente necesare sistemului informatic ;

-reevaluarea mijloacelor fixe, efectuată pe baza unor reglementări legale ;

-stocurile totale înregistrează o scădere pentru că la materii prime, materiale și obiecte de inventar au crescut stocurile cât și prețurile determinate de creșterea inflației iar la produsele finite diminuarea a fost determinată de valorificarea stocurilor.

În PASIVUL bilanțului s-au înregistrat următoarele modificări:

-lei –

Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de 1 an au acăzut cu 38.768.705 lei, iar cele ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an au crescut cu 305.208 lei.

A.Indicatorii de lichiditate

Valoarea recomandată acceptabilă pentru indicatorul lichidității curente este în jur de 2.

Societatea s-a confruntat în 2006 cu o lichiditate mai redusă, fiind determinată să nu plătească datoriile față de furnizori și față de stat și să apeleze la credite bancare.

În anul 2007 indicatorul lichidității generale a fost bun.

Lichiditatea imediată a înregistrat un nivel mai bun în anul 2007 față de 2006.

Scăderea solvabilității cu 6,29% provine din neachitarea datoriilor față de Bugetul asigurărilor sociale de stat.

B.Indicatorii de echilibru

Rata capitalului propriu față de activele imobilizate a înregistrat o creștere în 2007 față de 2006.

La 31 decembrie 2007, unitatea a înregistrat datorii către băncile finanțatoare în sumă de 3.906.978 lei din care:

la Banca Românească S.A Craiova 2.414.313 lei ;

la Banca Transilvania S.A Craiova 1.492.665 lei.

Eficiența activității desfășurate, modul de utilizare și gestionare a resurselor încredințate și performanța financiară a societății sunt în mare parte reflectate prin Contul de Profit și Pierdere.

-lei –

C.Indicatori de gestiune

D.Indicatori de rentabilitate

S-a înregistrat o creștere a rentabilității economice în 2007 față de 2006 cu 16,08% ceea ce se reflectă pozitiv în aprecierea performanțelor economico-financiare ale firmei.

Obiectivele de profitabilitate au vizat obținerea unei rate a rentabilității financiare (return of equity) sau a capitalurilor proprii, după taxe, mai mari de 12% în anul 2007, realizările fiind cu 1,64% mai mari decât obiectivul propus.

Nivelul pe termen lung al ratei rentabilității capitalului folosit definit ca procent al profitului înainte de dobânzi și taxe din totalul capitalului, corespunde la o rată de 18,25% a capitalului folosit în 2007, față de 1,86% în anul 2006.

Rata rentabilității financiare și rata rentabilității capitalului total folosit sunt elemente importante pentru planificarea și controlul activității societății, pentru construirea strategiei și planificarea veniturilor, cash-flow-ului, profitabilității, ratei profitului din exploatare și ratei profitului raportat la cifra de afaceri.

În anul 2007 are loc o crestere cu 8,54% a rentabilitatii resurselor consumate față de 2006.

Stabilitatea financiară este exprimată de rata capitalului acționarilor și rata datoriei asupra capitalului acționarilor.

Sarcina pentru S.C ELPRECO era ca rata capitalului acționarilor definită ca procent al capitalului investit din total activ să fie cel puțin de 40%, iar rata de acoperire a datoriilor purtătoare de dobânzi din capitalul social să fie mai mare de 5, pe termen lung.

Rata capitalului acționarilor a fost în 2006 de 70,74 iar în 2007 88,34 având caracter pozitiv.Rata de acoperire a datoriei cu dobânzile în 2007 a fost 27,12 iar în 2006 6,09 având deci un caracter pozitiv.

E.Indicatori de risc

Gradul de îndatorare a fost mai mare în anul 2007 față de 2006.

S-a urmărit ca rata de acoperire a dobânzilor să fie mai mare de 2 ori, obiectiv care s-a realizat în anul 2007. Acest indicator arată dacă agentul economic este capabil să ramburseze la timp dobânzile datorate. El trebuie să fie mai mare decât 3 pentru a fi favorabil.

F.Indicatori de activitate

S-au înregistrat ușoare creșteri la vitezele de rotație a activelor imobilizate și a activului total în anul 2007 față de 2006.

În ceea ce privește trendul prețului acțiunilor ELPRECO s-a observat o creștere a numărului de acțiuni tranzacționate în 2007 față de 2006, dar și o dublare a prețului pe acțiune. Cel mai mare preț a fost înregistrat în octombrie 27,500lei/acțiune, iar cel mai mic în iunie 9,100lei/acțiune.

Prețul de piață al acțiunilor la sfârșitul anilor 2006 și 2007, înregistrând o majorare cu 88,9%, de la 13,500 lei/acțiune, la 25,500 lei/acțiune.

G.Indicatori privind rezultatul (profitul) pe acțiune

Rezultatele financiare ale societății pe anul 2007, se prezintă astfel:

Din cele prezentate mai sus, rezultă că unitatea a înregistrat profit la activitatea de exploatare în sumă de 40.653.659 lei și pierdere la activitatea financiară în sumă de 8.527.342 lei, la fel ca și în anul precedent dar rezultatul net al exercițiului a fost mult mai mare decât în anul 2006.

Veniturile și cheltuielile sunt recunoscute și înregistrate în situațiile financiare la data la care a avut loc tranzacția, pe baza documentelor justificative.

Cheltuielile efectuate sunt atribuite veniturilor care le-au generat.

Pentru exercițiul financiar al anului 2007, societatea a calculat conform Codului fiscal un profit fiscal de 32.639.001 lei la care se datorează un impozit pe profit de 8.159.750 lei.

Profitul contabil a fost 24.003.911 lei, deducerile legale au fost 2.098.647 lei, veniturile neimpozabile de 1.376.351 lei iar cheltuielile nedeductibile de 12.110.088 lei.

Cheltuielile nedeductibile se compun din:

-amenzi și penalizări plătite la buget=1.934.336 lei ;

-cheltuieli cu amortizarea nedeductibile fiscal=172.472 lei ;

-cheltuieli cu dobânzile nedeductibile fiscal=81.615 lei ;

-provizioane pentru clienți incerți=847.790 lei ;

-alte cheltuieli nedeductibile fiscal=951.469 lei.

Profitul net s-a propus de către Consiliul de Administrație al societății spre aprobarea AGA, să fie repartizat pe următoarele destinații:

-lei –

Analizând stadiul de implementare a strategiei de dezvoltare a S.C ELPRECO S.A, Consiliul de Administrație a constatat că nu au fost asigurate fondurile necesare și că activitatea curentă s-a desfășurat foarte greu din lipsă de capital de lucru.Serviciul datoriei a consumat în fiecare an peste 90% din profitul din exploatare.

De aceea s-a propus ca profitul net să fie alocat surselor proprii de finanțare, fără a se distribui dividende.

3.3.Analiza finanțării activității și costul finanțării

Începând cu anul 1993, S.C ELPRECO S.A a trecut printr-un proces important de modernizare, realizându-se investiții totale de circa 12 milioane USD, atât din sursele proprii cât, în special din credite. Acest lucru a condus la obținerea unui volum redus al profitului net și respectiv a dividendului, lucru care nu mulțumește pe toți acționarii.

Situația modificărilor capitalurilor proprii la 31 decembrie 2007, se prezintă astfel:

Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de 1 an au scăzut cu 38.768.705 lei, iar cele ce trebuiau plătite într-o perioadă mai mare de 1 an au crescut cu 305.208 lei.

Furnizorii au înregistrat o scădere cu 12.410.690 lei, față de anul 2006.

Datoriile societății sunt evaluate și recunoscute în bilanț la costul istoric, cu excepția datoriilor în valută, care la 31.12.2007 au fost reflectate în bilanț la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de BNR pentru 31.12.2007.

Reconsiderarea obligațiilor în valută a dus la înregistrarea pe cheltuieli a diferenței de curs valutar în sumă de 869.995 lei.

În structura datoriilor se regăsesc:

-datoriile comerciale în sumă de 6.836.991 lei (29.45% din total datorii) reprezintă obligații către furnizori a căror plată nu a fost efectuată din lipsă de disponibil, cât și datorită faptului că se află în cadrul termenului de plată legal.

-creditele în sumă de 3.906.978 lei de care dispunea societatea la data de 31.12.2007 reprezintă 16,83% din total datorii și sunt localizate pe unități bancare:

-Banca Românească S.A Craiova-2.414.313 lei ;

-Banca Transilvania S.A Craiova- 1.492.665 lei.

Structura capitalului firmei se prezintă astfel:

-lei-

În anul 2007 față de anul 2006 a avut loc o scădere a datoriilor pe termen scurt cu 66,46% și a veniturilor în avans cu 100%. Datoriile pe termen mediu și lung au înregistrat o creștere cu 9,14%. Capitalurile proprii au crescut cu 20,95%, iar pe total capitalurile au scăzut cu foarte puțin, adică cu 3,86%.

Având în vedere ponderea ridicată a finanțării prin capitaluri proprii trebuie studiat costul capitalurilor proprii la S.C. ELPRECO S.A Craiova.

Costul capitalurilor proprii

Costul capitalului propriu este egal cu rata de rentabilitate cerută de acționarii întreprinderii. Aceasta depinde de mărimea profitului viitor și de hotărârea AGA cu privire la proporția distribuirii profitului net al exercițiului pentru dividende.

Pentru determinarea costului capitalului propriu am folosit modelul dividendelor actualizate, ce se bazează pe actualizarea dividendelor fără a ține seama de risc într-o manieră explicită. Rata costului capitalului propriu este:

în care:

Rc = rata costului capitalului propriu ;

P0 = cursul de vânzare al acțiunii în anul 2007 ;

D1 = dividendul pe acțiune anticipat în anul 2008;

g = creșterea dividendului pe acțiune.

Evaluarea costului capitalului propriu prin acest model al lui Gordon și Shapiro pune problema estimării ratei de creștere a dividendului g.

g=b xRf

în care:

b=cota din profitul net pentru autofinanțare

Rf=rentabilitatea financiară.

La S.C ELPRECO situația se prezintă astfel:

Profitul net de repartizat în anul 2007 a fost de 24.003.912 lei care a fost în întregime reinvestit ceea ce înseamnă că b=1 și, deci, rata de creștere a dividendului va fi egală cu rentabilitatea financiară.

În ceea ce privește acțiunile ELPRECO în anul 2007 prețul mediu de vânzare al acțiunii era de 23,115 lei/acțiune față de 2006 când era de 13,167 lei/acțiune.

Acțiunile sunt tranzacționate pe piața de capital începând cu anul 1996. Societatea are un capital social de 25.849.275 lei divizat în 10.339.710 acțiuni nominative cu valoarea nominală de 2,5 lei.

În anul 2007 a crescut volumul acțiunilor tranzacționate 368.870 acț. Reprezentând 3,57% din numărul total de acțiuni, comparativ cu 219.810 acț. Tranzacționate în anul 2006.

Prețul mediu ponderat a crescut cu 75,6% de la 13,167 lei/acțiune în 2006, la 23,115 lei/acțiune în anul 2007. Comparând prețul de piață al acțiunilor la sfârșitul anilor 2006 și 2007, se observă o majorare cu 88.9%.

Timp de mai mulți ani la rând, societatea nu a mai distribuit dividende și a hotărât ca profitul să fie reinvestit, deci dividendul pe acțiune are valoarea 0.

Din situația firmei rezultă că mai trebuie calcualtă rentabilitatea financiară care reprezintă capacitatea unei firme de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.

Rentabilitatea așteptată de acționari în anul 2007 este de 13,64% în condițiile în care AGA iși menține aceeași politică de împărțire a profitului net.

Costul creditului bancar pe termen mediu și lung

S.C ELPRECO a contractat un credit bancar pe termen mediu și lung în valoare de 2.414.313 lei, credit pentru achiziționare cazan abur, rambursabil în rate lunare până la 22.11.2008, cu dobânda de 12% pe an. Pentru acest credit a fost ipotecat imobilul denumit Corp de proprietate Trup 8 compus din teren în suprafață de 33.561 mp și clădirile construite de acesta.

Costul actualizat al împrumuturilor este dat de rata de actualizare rd care permite egalarea sumei datoriilor contractate cu anuitățile actualizate cu această rată, astfel:

Determinăm anuitățile pentru împrumut.

În anul 2007 datoria era de 2.414.313 lei la care se calculează dobânda plătită:

Dixd=2.414.313×12%=289.717,560 lei

Dobânda suportată se obține înmulțind dobânda plătită cu coeficientul (1-T) unde T reprezintă cota de impozit pe profit de 16%. Dixdx(1-T).

Sub formă de tabel situația se prezintă astfel:

– lei-

Rata costului creditului bancar pe termen mediu și lung se determină astfel:

Dupa efectuarea calculelor, soluția este x=10,06%.

3.4 Determinarea costului mediu ponderat al capitalului.

Influența asupra structurii financiare

Costul capitalului total al societății apare ca un cost mediu ponderat corespunzând costului resurselor de care dispune societatea.El se determină astfel:

în care:

CMPC = costul mediu ponderat al capitalului;

Rc = costul capitalului propriu (13,64%);

rd = costul datoriilor (10,06%);

D = suma datoriilor (19.573.959+3.643.065=23.217.024);

C = suma capitalurilor proprii (175.980.342 lei).

CMPC = 13,22%

CMPC prezintă o importanță deosebită, el fiind rata de acceptare sau de respingere a proiectelor de investiții, fiind luat în calculul valorii actualizate nete ca rată de actualizare fiind, de altfel, cea mai recomandată rată de actualizare.

Realizarea unei structuri optimale a capitalului investit presupune minimizarea costului mediu ponderat al capitalului și implicit maximizarea valorii firmei.

Se urmărește ca firma să aibă un cost mediu ponderat cât mai scăzut.

3.5 Posibilități de optimizare a structurii financiare

În vederea optimizării structurii financiare este necesară o analiză fiabilă a punctelor tari și punctelor slabe ale firmei și ale permisivității sau, dimpotrivă ale adversivității și a mediului economic în care aceasta funcționează. Analiza și planificarea financiară au drept scop creșterea valorii firmei și maximizarea valorii financiare a investițiilor de capital făcute de firmă.

Analiza financiară pe bază de bilanț, cont de profit și pierdere, tablou de finanțare oferă informații extrem de utile pentru identificarea stării de sănătate a firmei analizate, dar totuși nu reușește întotdeauna reliefarea anumitor aspecte fundamentale legate de aceasta. Ratele financiare oferă răspunsuri utile la multe din întrebările legate de diagnosticarea firmei.

Rata de finanțare a capitalurilor proprii

O valoare supraunitară semnifică faptul că ansamblul imobilizărilor este finanțat din capitaluri proprii.

2) Rata datoriilor financiare exprimă gradul de îndatorare pe termen lung.

Firma poate să beneficieze de o îndatorare pe termen mediu și lung în măsura în care această rată este mai mică de 0,5.

3) Una din ratele privind structura activului și pasivului este rata activelor imobilizate care măsoară ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispoziția întreprinderii în mod permanent, în totalul activului.

4) Rata activelor circulante este complementară ratei activelor imobilizate.

Ponderea activelor circulante în total activ este inferioară ponderii activelor imobilizate.

În procesul decizional sunt operative ratele analitice privind activele circulante astfel:

-rata stocurilor

-rata creanțelor comerciale.

Rata stocurilor este influențată atât de natura activității cât și de lungimea ciclului de exploatare.

Rata creanțelor comerciale se determină ca raport procentual al creanțelor comerciale din totalul activului.

Din activele circulante ponderea cea mai mare în activul total o au stocurile 10,88%.

Pentru creșterea profitabilității firmei s-a acordat o atenție deosebită dezvoltării competențelor noilor angajați cu studii superioare, ei parcurgând un program special de instruire.

De asemenea, se continuă creșterea gradului de informatizare a societății prin achiziționarea de tehnică de calcul de cca.20 mii USD și modernizarea softului în valoare de 30 mii USD.

Obiectivul numărul unu în modernizarea proceselor îl constituie modernizarea fabricii de BCA începând cu anul 2007. Firma a continuat să facă eforturi pentru impunerea mărcii ELPRECO în piață și asocierea ei cu <produs de calitate>, rezultatele începând să apară în special pe piețele mai îndepărtate: Iași, Cluj, București.

În ceea ce privește nivelurile de performanță stabilite de AGA în aprilie 2007 au fost îndeplinite parțial. Nu s-au realizat nivelurile planificate ale cifrei de afaceri, în schimb s-a concentrat pe realizarea profitului net.

Se urmărește o creștere importantă a productivității și o creștere a eficienței costurilor.

Perspectivele firmei pentru anul 2008 sunt:

extinderea rețelei de distribuție;

atingerea nivelurilor de vânzare stabilite;

obținerea profitului planificat.

=== PREDA_bibl ===

BIBLIOGRAFIE

1. Berceanu D., Finantarea firmei, Editura Didactică și Pedagogică

Berceanu O., Bucuresti, 2006

Sichigea D

2. Berceanu D. Deciziile financiare ale firmei, Editura

Universitaria, Craiova, 2002

3. Bârsan C. Societățile comerciale, Casa de Editură și Presă

<Șansa>, București, 1995

4. Cristea H., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura

Ștefănescu N. Mirton, Timișoara, 1996

5. Domnișoru S. Capitalul în condițiile restructurării economiei

romînești,Editura Sitech, Craiova, 1998

6. Hoanță N. Gestiunea finanțelor firmei, Editura Tribuna

economică, București, 1999

7. Hoanță N. Capitalul firmei, Editura Tribuna Economică,

București, 1998

8. Ilie V. Gestiune financiară de întreprindere, Editura

Didactică și Pedagogică, București, 1999

Oprițescu M., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura

Sichigea N. Dova, Craiova, 1996

Drăcea M.

Oprițescu M., Monedă și Credit-Teorie și practică, Reprografia

Hurtupan J., Universității din Craiova, 2001

Spulbăr C.,

Ungurean P.

Radu F., Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Bușe L., Scrisul romînesc, Craiova, 2001

Dincă M.,

Siminică M.

Sichigea N., Finanțele firmei, Editura Reprograph, Craiova,

Drăcea M., 1998

Berceanu D.,

Enea Smarandache I.,

Ciurezu T.

SichigeaN., Politici financiare de întreprindere, Editura

Berceanu D., Universitaria, Craiova, 1998

Ciurezu T.

Berceanu D., Evaluarea întreprinderii,Editura Universitaria,

Ciurezu T. Craiova, 2003

Sichigea N., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura

Universitaria, Craiova, 2003

16. Stancu I. Finanțe, Editura Economică, București, 1997

17. Toma M., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere,

Alexandru F. Editura Economică, București, 1998

18. Vintilă G. Gestiune financiară de întreprindere,Editura

Didactică și Pedagogică,R.A, București, 1997

=== PREDA_intr ===

INTRODUCERE

În ultimii ani au avut loc profunde schimbări în viața economico-socială a țării noastre. Acest lucru s-a reflectat și în finanțele firmei. Așa cum s-a întâmplat în multe țări, România trece de la o economie fondată pe îndatorarea sistematică a firmelor către intermediarii financiari, la o economie bazată pe piața de capital deschisă și accesibilă cât mai multora dintre ele.

Băncile rămân actorii principali în plasarea fondurilor financiare. Dar nu există o reală opoziție între aceste surse de finanțare, deoarece creditele oferite firmelor de intermediarii financiari sunt în parte finanțate prin produse ale pieței cum ar fi acțiunile, obligațiunile și fondurile asimilate celor proprii.

Managementul financiar oferă tehnicile și metodele de acțiune practică financiară pentru căutarea surselor de capital și alocarea lor eficientă în acopul realizării obiectivului major al firmei, respectiv creșterea valorii acesteia, a patrimoniului net al acționarilor.

Se crează valoare dacă rentabilitatea investițiilor este superioară costului resurselor financiare din care acestea sunt efectuate.

Lucrarea a fost întocmită în această perioadă de profunde schimbări în conținutul fenomenului financiar la nivel macroeconomic și microeconomic, și am încercat să adaptez unele teorii și concepte consacrate, la realitatea economică și financiară din România.

Firma românească, una din verigile importante ale economiei naționale, având un rol important în buna funcționare a întregului sistem economico-social, a fost afectată de profundele mutații petrecute în viața economică, socială și politică din ultimii ani, și totodată au avut loc schimbări și în ceea ce privește sursele de capital și costul acestora.

Conturarea pieței de capital, extinderea legăturilor cu finanțatorii străini, apariția unor raporturi noi cu proprietarii capitalului social din firmă, modul de lucru cu sistemul bancar, au un impact major asupra economiei.

Sistemul financiar național sau internațional oferă firmelor o gamă complexă de mijloace de finanțare. De aceea, alegerile efectuate dintre resursele accesibile și combinarea acestor resurse constituie două aspecte importante ale politicii financiare.

În luarea deciziilor de finanțare, firma trebuie să dispună de criterii riguroase care să-i permită să selecționeze și să combine aceste resurse.

Printre variabilele care pot să intervină pentru a orienta aceste decizii, trebuie subliniată importanța considerațiilor referitoare la durata finanțării, la autonomia și flexibilitatea asigurate firmei ca urmare a folosirii diferitelor surse de finanțare. Dar costul finanțării constituie, fără indoială, principalul determinant in alegerea resurselor de finanțare.

Problema costului pare simplă când se pune la nivelul fiecărei resurse, considerată izolat.

În schimb, determinarea costului global al finanțării ridică importante dificultăți, unele dintre acestea prezentând un caracter tehnic. Dar problemele cele mai delicate pentru decizia de finanțare privesc gestiunea fondurilor. Ele se referă la influența pe care structura financiară a firmei (adică proporția în care se combină resursele alese de firmă) o exercită mai întâi asupra costului fiecărei resurse și mai departe asupra costului global al finanțării.

În lucrare, am descris principalele surse de finanțare pe care le are la dispoziție firma, costurile acestor surse precum și corelația dintre structura financiară a firmei și costul finanțării.

La prima vedere pare ușor să se stabilească un cost global al finanțării datorită costurilor specifice pentru diferitele resurse folosite de firmă.

Combinând mijloace de finanțare diverse, firma ar putea determina un cost mediu egal cu media costurilor suportate pentru diferitele resurse utilizate.

Dar asimilarea costului global la finanțării cu costul mediu ponderat al resurselor ridică dificultăți complexe pentru că structura financiară aleasă de firmă poate exercita o influență asupra fiecărei resurse utilizate.

În general, teoria financiară spune că structura financiară optimă este cea care corespunde unei combinări a resurselor astfel încât să se minimizeze costul capitalului. Trebuie totuși să subliniem caracterul relativ al acestui criteriu de optimizare.

În cadrul deciziilor financiare, pe lângă cost pot fi luate în considerare și alte criterii printre care: autonomia firmei, menținerea îndatorării la un nivel corelat cu riscurile financiare pe care conducătorii înțeleg să și le asume, asigurarea unei flexibilități care să permită o îndatorare adițională dacă va fi nevoie, timpul necesar obținerii surselor de finanțare.

Costul capitalului are două componente: costul îndatorării și costul capitalurilor proprii. Prima componentă este integral explicită și se măsoară prin plata dobânzilor, în timp ce a doua componentă este mai dificil de evaluat și nu se limitează doar la evidențierea dividendelor.

Am exprimat și problema alegerii finanțării, abordată de autorii americani Modigliani și Miller, care conduce la o concluzie paradoxală potrivit căreia diferitele tipuri de finanțare sunt echivalente și nu există structură optimă a capitalului pentru minimizarea costului său.

Astfel, costul capitalului ar rămâne relativ constant, chiar dacă firma beneficiind de o diminuare a ratei dobânzii adoptă o politică de îndatorare, întrucât în contrapartidă costul capitalurilor proprii va crește datorită riscului introdus de noile împrumuturi.

Mecanismele noi apărute în gestionarea surselor financiare și de credit din economie dovedesc, că în ciuda greutăților perioadei, instituțiile financiar-monetare se adaptează la exigențele muncii financiare moderne, devenind compatibile cu metodele practicate de instituțiile financiar-monetare internaționale.

A cunoaște aceste mecanisme, a le utiliza corect și eficient sunt condiții absolut necesare pentru gestionarea exigentă a averii firmelor, a valorii ce se obține.