(Deception Point, 2001) [621699]

Dan Brown
CONSPIRAȚIA
(Deception Point, 2001)
 Nota autorului.
 Delta Force, National Reconnaissance Office  și Space Frontier Foundation
sunt organiza ții reale. Toate tehnologiile descrise  în acest roman exist ă cu 
adevărat.
 „Dacă aceast ă descoperire se confirm ă, ea va oferi una dintre cele mai 
uluitoare perspective dezv ăluite vreodat ă de știință despre universul nostru. 
Implica țiile acestei descoperiri sunt aproape imposibil de stabilit  în acest 
moment. Chiar dac ă promite s ă ofere r ăspunsuri la unele dintre cele mai vechi 
întreb ări ale omenirii, ea are darul de a ridica  și alte  întreb ări, la fel de 
esențiale.”
 Președintele Bill Clinton,  în timpul unei conferin țe de pres ă după anun țul
unei descoperiri botezate ALH84001, la data de 7 august 1997
 Prolog.
 În locul acesta uitat de Dumnezeu, moartea putea lua nenum ărate forme.
Geologul Charles Brophy se confruntase cu splendoarea s ălbatic ă a acestei 
zone vreme de ani  întregi, totu și nimic nu­l putea preg ăti pentru o soart ă atât 
de necru țătoare  și de neobi șnuită ca aceea care  îl aștepta.
 Cei patru c âini husky tr ăgeau prin tundr ă sania  în care se g ăsea 
echipamentul lui de cercetare, c ând, deodat ă, încetinir ă ritmul  și­și ridicar ă 
capetele  înspre cer.
 — Ce s­a  întâmplat?  Întreb ă Brophy, cobor ând din sanie.
 Dincolo de norii de furtun ă care se adunau, se ivi un elicopter de 
transport cu dou ă rotoare, manevrat cu o extraordinar ă dexteritate printre 
piscurile de ghea ță.
 „Ce ciudat!”  își zise el. Nu v ăzuse niciodat ă elicoptere  în aceast ă zonă din 
extremitatea nordic ă. Aparatul ateriz ă la cincizeci de metri dep ărtare, ridic ând 
vârtejuri  înțepătoare de z ăpadă. Câinii chel ălăiră, speria ți.
 Ușile elicopterului se deschiser ă și cobor âră doi b ărbați înarma ți cu 
puști, îmbrăcați în salopete albe de iarn ă, care se  îndreptar ă grăbiți spre 
Brophy.
 — Doctorul Brophy?  Îl întreb ă unul din ei.

Geologul era descump ănit.
 — De unde  îmi știți numele? Cine sunte ți?
 — Scoate ți­vă stația radio, v ă rog.
 — Poftim?
 — Face ți ce vi se spune!
 Uimit, Brophy scoase sta ția din haina groas ă.
 — Trebuie s ă transmite ți un apel de urgen ța. Pune ți stația pe frecven ța 
de 100 KHz.
 „100 KHz? Se mir ă Brophy, ne înțelegând nimic. Nimeni nu poate s ă 
recep ționeze ceva la o frecven ță atât de joas ă.”
 — A fost vreun accident?
 Cel de­al doilea b ărbat ridic ă arma  și o îndrept ă spre capul lui Brophy.
 — Nu avem timp de explica ții. Face ți ce vi s­a spus!
 Tremur ând, Brophy regl ă stația pe frecven ța indicat ă.
 Primul b ărbat îi înmână un bilet.
 — Transmite ți acest mesaj. Acum!
 Brophy privi biletul.
 — Nu  înțeleg. Informa ția aceasta este incorect ă. Nu am…
 Bărbatul  îi lipi arma de t âmplă.
 Vocea lui Brophy tremura  în timp ce transmitea bizarul mesaj.
 — Bine, zise primul b ărbat. Acum urc ă­te împreun ă cu câinii în elicopter!
 Sub amenin țarea cu arma, Brophy reu și să­și suie c âinii și sania  în 
elicopter, cu ajutorul unei rampe. Imediat ce opera țiunea fu  îndeplinit ă, 
aparatul decol ă, îndrept ându­se spre vest.
 — Cine naiba sunte ți? Ceru Brophy s ă afle, transpir ând în haina groas ă. 
„Și ce sens avea mesajul acela?!”
 Bărbații nu­i r ăspunser ă.
 Vântul șuiera  înăuntru prin u șa deschis ă a elicopterului  în timp ce 
acesta lua  înălțime. Cei patru husky ai lui Brophy,  încă legați la sania 
încărcată, începur ă să chelălăie.
 — Măcar închide ți ușile, le ceru Brophy. Nu vede ți că animalele sunt 
speriate?
 Din nou nu primi nici un r ăspuns.
 Când elicopterul ajunse la o altitudine de 1 200 de metri, r ămase 
suspendat deasupra unui lan ț de pr ăpăstii și crevase. Deodat ă, cei doi b ărbați 
se ridicar ă și, fără un cuv ânt, apucar ă sania  încărcată și o împinser ă prin u șa 
deschis ă. Brophy privi  îngrozit cum c âinii încearc ă în zadar s ă se opun ă 
greut ății enorme care  îi trăgea dup ă ea. Într­o clip ă animalele disp ărură, urlând
în timp ce c ădeau din elicopter.
 Brophy se ridicase  în picioare  țipând, c ând bărbații îl înșfăcară și îl 
târâră spre u șă. Paralizat de groaz ă, Brophy lovi cu pumnii,  încerc ând să se 
fereasc ă de m âinile viguroase care  îl împingeau afar ă.
 Împotrivirea fu zadarnic ă. Câteva momente mai t ârziu, se rostogolea spre 
abisul de dedesubt.

Restaurantul Toulos, care se afl ă chiar l ângă Capitol Hill, se laud ă cu un 
meniu politically incorrect, care include vi țeluș și carpaccio de cal, ceea ce  îl 
transform ă, ca o ironie,  în locul cel mai c ăutat de protipendada Washingtonului
pentru luarea micului dejun.  În aceast ă diminea ță, Toulos era aglomerat – o 
adevărată larm ă făcută de folosirea tac âmurilor din argint, de ma șinăriile de 
făcut cafea espresso  și de conversa țiile purtate prin intermediul telefoanelor 
celulare.
 Șeful de sal ă tocmai lua o  înghițitură din Bloody Mary­ul s ău pe care  îl 
bea de diminea ță, când își făcu apari ția o femeie. Omul se  întoarse spre ea 
afișându­i un z âmbet pe care­l exersa de mult timp.
 — Bun ă diminea ța, rosti el. Cu ce v ă pot ajuta?
 La treizeci  și ceva de ani, femeia era foarte atr ăgătoare. Purta pantaloni 
gri din bumbac, pantofi f ără toc clasici  și o bluz ă de firm ă de culoarea 
fildeșului. St ătea drept, cu b ărbia chiar u șor ridicat ă, nu ca un indiciu al 
arogan ței, ci mai degrab ă ca un semn al for ței. Părul ei era castaniu deschis, 
coafat dup ă canoanele celui mai popular stil  în Washington: „femeia­ancor ă” – 
adică o coafur ă bogat ă în volum  și întoars ă spre interior la nivelul umerilor … 
cu părul suficient de lung pentru a fi sexy, dar  în acela și timp suficient de scurt
pentru a­i aminti oric ărui interlocutor c ă tânăra se socotea ceva mai de șteapt ă 
decât acesta.
 — Am  întârziat pu țin, rosti ea pe un ton indiferent. Am programat ă o 
întâlnire la micul dejun cu senatorul Sexton.
 Șeful de sal ă se enerv ă brusc.”Senatorul Sedgewick Sexton.”Senatorul era
un obi șnuit al localului  și unul dintre cei mai faimo și oameni ai momentului 
din întreaga  țară. Cu o s ăptămână în urm ă, dup ă ce învinsese la scor  în toate 
cele dou ăsprezece circumscrip ții republicane la a șa­numita Super Mar țea 
Electoral ă, senatorul  își asigurase practic sprijinul partidului la nominalizarea 
pentru alegerile la pre ședinția Statelor Unite. Mul ți credeau c ă senatorul are o 
șansă foarte mare de a­i fura fotoliul de la Casa Alb ă actualului pre ședinte la 
alegerile din toamn ă. În ultima vreme, chipul lui Sexton p ărea să se reg ăseasc ă 
în toate revistele din  țară, alături de sloganul de campanie electoral ă suprapus 
imaginii Americii: „Stop cheltuielilor. Start refacerii”.
 — Senatorul Sexton se afl ă în separeul domniei sale,  îi zise  șeful de sal ă. 
Și dumneavoastr ă cine sunte ți?
 — Rachel Sexton. Fiica lui.
 „Ce prostie am f ăcut”,  își spuse b ărbatul. Asem ănarea era frapant ă. 
Femeia avea ochii p ătrunz ători ai senatorului  și aceea și siluet ă rafinat ă, acel 
aer șlefuit al nobilimii vechi. Senatorul reu șise în mod clar s ă paseze genera ției 
următoare tr ăsăturile sale fine, cu toate c ă Rachel Sexton p ărea să își poarte 
frumuse țea natural ă cu o gra ție și o modestie din care tat ăl ei ar fi avut ce 
învăța.
 — E o pl ăcere s ă vă avem printre noi, domni șoară Sexton.
 În timp ce o conducea pe fata senatorului c ătre masa tat ălui ei,  șeful de 
sală se sim ți rușinat de mul țimea de priviri lascive care o urm ăreau pe femeie…

Unele discrete, altele de­a dreptul neru șinate. Pu ține femei luau masa la Toulos
și doar c âteva ar ătau la fel de bine ca Rachel Sexton.
 — Mi șto trup,  șopti un mesean. Sexton  și­a găsit deja o nevast ă nouă?
 — E fata lui, idiotule,  îl apostrof ă un altul.
 Individul chicoti:
 — Așa cum  îl știu eu pe Sexton, probabil c­ar regula­o chiar  și pe ea.
 Când ajunse la masa tat ălui ei, Rachel v ăzu că senatorul era prins  într­o 
discu ție aprins ă la telefonul s ău celular despre unul dintre succesele lui 
recente. Se uit ă la Rachel doar at ât cât să bată cu degetul  în ceasul Cartier pe 
care­l avea la m ână, amintindu­i astfel c ă întârziase.
 „Și mie mi­a fost dor de tine”,  îi răspunse Rachel  în gând.
 Primul dintre cele dou ă prenume ale tat ălui ei era Thomas, de și el alesese
cu mult timp  în urm ă să­l foloseasc ă pe cel de­al doilea. Rachel b ănuia c ă 
motivul fusese faptul c ă lui îi plăcea alitera ția creat ă. Senatorul Sedgewick 
Sexton. Individul era un animal politic cu p ărul argintiu  și limba mieroas ă, 
înzestrat cu aspectul unui medic din serialele de duzin ă, o înfățișare cum nu se
putea mai potrivit ă dacă privim lucrurile prin prisma talentelor sale de actor.
 — Rachel!
 Bărbatul  își închise telefonul celular  și se ridic ă să își sărute fata pe 
obraz.
 — Bun ă, tată, îl salut ă ea, dar nu­i r ăspunse la s ărut.
 — Ar ăți epuizat ă.
 „Iar începe”,  își spuse.
 — Am primit mesajul t ău. Ce s­a  întâmplat?
 — N­am voie s ă­mi invit fata  în ora ș la micul dejun?
 Rachel  învățase de mult c ă, de obicei, tat ăl ei voia s ă o întâlneasc ă doar 
dacă urmărea ceva anume.
 Sexton sorbi o gur ă de cafea:
 — Deci, cum o mai duci?
 — Sunt ocupat ă. Văd că îți merge campania de minune.
 — Oh, s ă nu discut ăm despre afaceri.
 Sexton se aplec ă peste mas ă și își cobor î vocea:
 — Cum e tipul  ăla de la Departamentul de Stat cu care  ți­am f ăcut 
cuno ștință?
 Rachel pufni, sim țind deja nevoia imperioas ă de a se uita la ceas.
 — Chiar n­am avut timp s ă­l sun, tat ă… Și aș vrea s ă încetezi s ă mai…
 — Trebuie s ă­ți faci timp pentru lucrurile importante, Rachel. Dac ă­ți 
lipsește dragostea, restul nu mai are nici un sens.
 În mintea lui Rachel se perindar ă câteva replici, dar ea se hot ărî să nu îi 
răspund ă. Când era vorba de tat ăl ei, faptul c ă era o persoan ă mai  în vârstă nu
constituia un impediment.
 — Ai vrut s ă mă vezi, tat ă? Spuneai c ă e ceva important.
 — Chiar este.
 Privirea tat ălui ei o cerceta cu aten ție.

În fața lui, Rachel sim ți cum o parte a argumentelor create tocmai pentru
a se ap ăra dispar.  Îi blestem ă în gând for ța și puterea. Ochii erau darul cel mai 
de pre ț al senatorului – Rachel era aproape sigur ă că acest dar  îl va purta pe 
senator p ână la Casa Alb ă. Ochii lui se puteau umple de lacrimi la comand ă, ca
apoi, dup ă doar o secund ă, să se limpezeasc ă precum o fereastr ă deschis ă către
un suflet  înflăcărat, un leg ământ de  încredere adresat tuturor. „Totul se 
rezum ă la încredere”,  îi spusese el  întotdeauna. Senatorul pierduse cu mul ți 
ani în urm ă încrederea fiicei sale, dar o c âștiga acum, cu pa și repezi, pe cea a 
unei  țări întregi.
 — Vreau s ă­ți fac o propunere, rosti senatorul Sexton.
 — Dă­mi voie s ă ghicesc, veni replica lui Rachel,  încerc ând să revin ă în 
forță. Vreun divor țat de soi care­ și caut ă o nevast ă tânără?
 — Nu te am ăgi singur ă, dulcea ță! Nu mai e ști chiar a șa de t ânără!
 Rachel ar fi vrut s ă se fac ă mică de tot, senza ție pe care o resim țea 
adesea c ând se  întâlnea cu tat ăl ei.
 — Vreau s ă­ți arunc un colac de salvare!  Îi zise el.
 — Habar n­aveam c ă mă duc la fund!
 — Tu nu te duci! Pre ședintele, da! Ar trebui s ă sari  în altă barc ă până nu 
e prea t ârziu.
 — N­am mai discutat pe tema asta?
 — Gândește­te la viitorul t ău, Rachel! Ai putea s ă vii să lucrezi pentru 
mine.
 — Sper c ă nu de­asta m­ai invitat la micul dejun!
 Vocea calm ă a senatorului  începu s ă dea u șoare semne de ner ăbdare:
 — Rachel, tu nu  înțelegi c ă faptul c ă tu lucrezi pentru el are efecte 
negative asupra mea … Și asupra campaniei mele.
 Rachel oft ă. Nu se  întâmpla pentru prima dat ă.
 — Tat ă, eu nu lucrez pentru pre ședinte. Nici m ăcar nu m­am  întâlnit cu 
președintele. Muncesc  în Fairfax, pentru numele lui Dumnezeu!
 — Politica  înseamn ă imagine  și percep ție, Rachel. Tu dai impresia c ă 
lucrezi pentru pre ședinte.
 Rachel pufni,  încerc ând să­și păstreze calmul:
 — Am muncit prea mult ca s ă obțin slujba asta, tat ă! Nu renun ț la ea!
 Senatorul  își miji ochii  și­o sfredeli cu privirea:
 — Știi, câteodat ă egoismul  ăsta al t ău chiar c ă…
 — Domnul senator Sexton?
 Lângă masă apăruse ca din senin un reporter.
 Dispozi ția lui Sexton se schimb ă instantaneu. Rachel oft ă și luă un corn 
din co șul de pe mas ă.
 — Ralph Sneeden, se recomand ă reporterul. Washington Post. Pot s ă vă 
pun c âteva întreb ări?
 Senatorul  îi zâmbi și își șterse gura cu un  șervețel:
 — Cu mult ă plăcere, Ralph. Dar s ă nu dureze mult. Nu­mi place s ă­mi 
beau cafeaua rece.

Reporterul r âse ca la comand ă:
 — Bine înțeles, domnule.
 Scoase un minicasetofon  și îl porni:
 — Domnule senator,  în interven țiile dumneavoastr ă televizate face ți apel 
la o legisla ție care s ă asigure salarii egale pentru femei … Precum  și la reduceri 
de impozite pentru familiile tinere. Pute ți să ne explica ți care e logica acestor 
afirma ții?
 — Desigur. Pur  și simplu sunt un admirator  înfocat al femeilor  și al 
familiilor puternice.
 Rachel era c ât pe ce s ă se înece cu o bucat ă de corn.
 — Iar  în ceea ce prive ște familiile, continua reporterul, vorbi ți foarte mult 
despre educa ție. Ați propus mai multe reduceri de buget care au st ârnit mari 
controverse  în efortul de a se aloca fonduri mai mari  școlilor din aceasta  țară.
 — Cred sincer c ă tinerii sunt viitorul acestei  țări.
 Lui Rachel nu­i venea s ă cread ă ca tat ăl ei se cobor âse până la a cita din 
textele c ântecelor pop.
 — Încă o întrebare, domnule, zise reporterul.  În ultimele s ăptămâni ați 
înregistrat un salt uria ș în sondaje. Pre ședintele are de ce s ă­și facă griji. Ne 
puteți împărtăși gândurile dumneavoastr ă legate de aceste succese recente?
 — Cred c ă aici e vorba de  încredere. Americanii  încep s ă înțeleag ă că 
președintele nu se mai poate bucura de sprijinul popula ției în deciziile dure pe 
care trebuie s ă le ia. Imensele cheltuieli pe care le face guvernul  îndatoreaz ă 
aceast ă țară tot mai mult, iar americanii  încep s ă înțeleag ă că a sosit timpul ca 
aceste cheltuieli s ă înceteze  și să înceap ă procesul de refacere.
 În acea clip ă, pagerul din geanta lui Rachel  începu s ă sune, de parc ă ar fi
vrut s ă pună capăt discursului retoric al tat ălui ei.  În mod normal, sunetul 
electronic ascu țit ar fi venit ca o  întrerupere nepl ăcută, însă, în acel moment, 
pentru ea aproape c ă semăna cu o melodie.
 Senatorul se str âmbă, indignat c ă fusese  întrerupt.
 Rachel pescui pagerul din geant ă și apăsă o secven ță prestabilit ă de cinci
butoane, confirm ând astfel c ă era într­adev ăr persoana c ăreia îi era destinat 
mesajul. Sunetul se opri  și LCD­ul  începu s ă clipeasc ă. Era semnalul c ă în 
decurs de cincisprezece secunde Rachel urma s ă primeasc ă un mesaj securizat.
 Sneeden  îi zâmbi senatorului:
 — Este clar c ă fata dumneavoastr ă este o femeie ocupat ă. Mă bucur s ă 
constat c ă vă mai g ăsiți timp pentru a lua masa  împreun ă!
 — Cum v­am mai spus, familia e  întotdeauna pe primul plan!
 Sneeden  încuviin ță, apoi  îi arunc ă o privire mai t ăioasă.
 — Pot s ă vă întreb, domnule, cum v ă gestiona ți, dumneavoastr ă și fata 
dumneavoastr ă, conflictul de interese?
 — Conflict?
 Senatorul Sexton  își înclin ă capul cu o expresie de total ă nedumerire:
 — La ce conflict v ă referi ți?

Rachel  își ridic ă privirea, str âmbându­se de teatrul pe care­l juca taic ă­
său. Știa precis  încotro se  îndrepta discu ția. „Lua­i­ar naiba pe reporteri”,  își 
zise ea. Jum ătate dintre ei se g ăseau pe  ștatele de plat ă ale partidelor politice. 
Întrebarea reporterului era una dintre cele pe care jurnali știi le numeau 
grapefruit, adic ă o întrebare menit ă a fi în aparen ță dură, dar care  în realitate  îi
ridica mingea la fileu senatorului – o minge pe care tat ăl ei o putea folosi ca s ă 
dea c âteva lovituri decisive  în cele mai diverse direc ții.
 — Păi, domnule…, tuși reporterul, mim ând stinghereala. Conflictul st ă în
faptul c ă fiica dumneavoastr ă lucreaz ă pentru „inamic”.
 Senatorul Sexton izbucni  într­un hohot de r âs, elimin ând imediat 
tensiunea creat ă:
 — În primul r ând, Ralph, pre ședintele  și cu mine nu suntem du șmani. 
Pur și simplu suntem doi patrio ți care au idei diferite despre modul  în care 
trebuie condus ă țara pe care o iubesc.
 Reporterul radia de satisfac ție. Nada fusese bine aruncat ă.
 — Și în al doilea r ând?
 — În al doilea r ând, fiica mea nu este angajata pre ședintelui; ea este 
angajata Serviciilor de Informa ții. Compileaz ă rapoarte cu date  și trimite 
rezultatele la Casa Alb ă. Este o pozi ție cât se poate de ne însemnat ă.
 Făcu o pauz ă și se uit ă la Rachel:
 — De fapt, draga mea, nu sunt nici m ăcar sigur c ă l­ai întâlnit vreodat ă 
pe pre ședinte, nu­i a șa?
 Rachel se uit ă fix la tat ăl ei, str ăfulger ându­l cu privirea.
 Pagerul  începu s ă scoat ă niște zgomote  și atrase aten ția lui Rachel 
asupra mesajului care tocmai ap ărea pe ecran: „RPRT DIRNRO STAT”
 Rachel descifr ă instantaneu mesajul  și se încrunt ă. Veștile erau 
neașteptate  și, cu siguran ță, proaste. Acum chiar avea un motiv s ă plece de la 
întâlnire:
 — Domnilor, rosti ea, m ă doare sufletul, dar chiar trebuie s ă plec. Am 
întârziat la lucru.
 — Domni șoara Sexton, i­o retez ă scurt reporterul,  înainte de a pleca, m ă 
întrebam dac ă pute ți comenta zvonul conform c ăruia dumneavoastr ă ați cerut 
aceast ă întâlnire la micul dejun pentru a discuta posibilitatea de a v ă părăsi 
actuala slujb ă ca să vă alăturați campaniei tat ălui dumneavoastr ă.
 Rachel se sim ți de parc ă îi arunc ă cineva cafea fierbinte drept  în față. 
Întrebarea o luase complet pe nepreg ătite. Se uit ă la tat ăl ei și înțelese din 
rânjetul lui c ă întrebarea fusese preg ătită dinainte. Vru s ă se arunce peste 
masă și să­l înjunghie pe senator cu furculi ța.
 Reporterul  îi vârî reportofonul sub nas:
 — Domni șoară Sexton?
 Rachel  îl privi  țintă pe reporter:
 — Ascult ă, Ralph, sau cum naiba te­o mai fi chem ând, s ă­ți intre bine  în 
cap un lucru: nu am nici cea mai mic ă inten ție de a renun ța la slujba actual ă

ca să lucrez pentru senatorul Sexton, iar dac ă publici altceva, o s ă ai nevoie de 
un cle ște mare ca s ă­ți scoți reportofonul din fund!
 Se părea că ochii reporterului mai aveau pu țin și­i ieșeau din orbite.  Își 
închise reportofonul, st ăpânindu­ și cu greu un r ânjet:
 — Vă mulțumesc am ândurora!
 După care se f ăcu nev ăzut.
 Rachel regret ă imediat aceast ă ieșire. Mo ștenise temperamentul tat ălui ei
și se ura pentru asta. „Cu calm, Rachel. Cu foarte mult calm.”
 Taică­său se uit ă la ea dezaprobator:
 — Ai face bine s ă iei ni ște lec ții de bun ă purtare.
 Imediat Rachel  începu s ă­și strângă lucrurile:
 — Întâlnirea asta a luat sf ârșit!
 Senatorul p ărea că oricum terminase cu ea.  Își scoase mobilul ca s ă dea 
un telefon:
 — La revedere, dulcea ță. Treci pe la birou  într­o zi s ă ne salu ți. Și mărită­
te odat ă, pentru numele lui Dumnezeu! Ai treizeci  și trei de ani!
 — Treizeci  și patru, i­o  întoarse ea. Secretara ta  ți­a trimis o  înștiințare.
 El murmur ă trist:
 — Treizeci  și patru! Aproape o fat ă bătrână. Știi, când eu ajunsesem la 
treizeci  și patru de ani, deja …
 — Te  însurase și deja cu mama  și o regulai pe vecina?
 Cuvintele se auzir ă mai tare dec ât ar fi vrut Rachel  și acum at ârnau 
aproape ireale  în spa țiul dintre ei. Oamenii de la mesele din apropiere  își 
întoarser ă capetele.
 Senatorul Sexton  încremeni. Ochii lui se transformaser ă în dou ă săgeți 
de ghea ță.
 — Ai grij ă cum te por ți, tânără domni ță!
 Rachel porni spre u șă. „Nu, tu s ă ai grij ă, domnule senator!”
 Cei trei b ărbați stăteau t ăcuți în cortul lor proteja ți împotriva furtunii. 
Vântul rece ca ghea ța le scutura ad ăpostul, amenin țând să­l rup ă din ancore. 
Niciunul dintre b ărbați nu p ărea că ia în seam ă amenin țarea; fiecare dintre ei 
avusese parte de situa ții mult mai grele.
 Cortul lor, de un alb imaculat, st ătea ancorat  într­o depresiune pu țin 
adâncă, ascuns vederii. Ocupan ții lui dispuneau de mijloace de comunicare, 
arme  și mijloace de transport de ultim ă genera ție. Liderul grupului era 
cunoscut sub numele de cod Delta One. Era un individ musculos  și zvelt, cu 
ochii la fel de lipsi ți de orice expresie ca peisajul  în care se g ăseau.
 Cronograful militar de la  încheietura m âinii lui Delta One emise un sunet
ascuțit. În aceea și frac țiune de secund ă, ceasurile celorlal ți doi b ărbați 
scoaser ă acela și tip de sunet.
 Trecur ă astfel alte treizeci de minute.
 Venise clipa. Din nou.
 Dintr­o singur ă mișcare, Delta One  își părăsi partenerii  și ieși în 
întunericul  și vântul turbat de afar ă. Cercet ă orizontul luminat de razele lunii

cu ajutorul unui binoclu cu infraro șu. Ca  întotdeauna, se concentr ă asupra 
structurii. Se g ăsea la o mie de metri dep ărtare – un edificiu enorm, cu o 
arhitectur ă atipic ă, care se ridica drept peste terenul gola ș. Trecuser ă zece zile 
de când Delta One  și tovar ășii lui urm ăreau edificiul – de c ând fusese terminat ă
construc ția lui. Nu exista nici un dubiu c ă informa țiile care se aflau  în 
interiorul acelei construc ții aveau s ă schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se 
pierduser ă deja vie ți umane.
 Momentan, totul p ărea lini știt în afara construc ției.
 Adevărata încercare  însă o reprezenta ceea ce se petrecea  înăuntru.
 Delta One intr ă înapoi  în cort  și li se adres ă camarazilor lui de arme:
 — A sosit vremea pentru un mic zbor.
 Ceilal ți doi  încuviin țară. Cel mai  înalt dintre ei, Delta Two, deschise un 
laptop  și îl porni. Se pozi ționă în fața ecranului  și apuc ă un joystick  și îl 
împinse u șor. O mie de metri mai  încolo, ascuns bine sub construc ție, un robot
de supraveghere de m ărimea unui  țânțar primi semnalul  și se trezi la via ță.
 Rachel Sexton  își conducea furioas ă mașina ei Integra alb ă străbătând 
Leesburg Highway. Pe dealurile Falls Church se vedeau siluetele gola șe ale 
arțarilor pe fundalul cerului de martie,  însă superbul peisaj nu prea reu șea să­i
îmbun ătățească starea de spirit. Recentul salt  în sondaje al tat ălui ei ar fi 
trebuit s ă­i ofere acestuia un pic de  încredere  și de elegan ța, dar singurul care 
părea a fi crescut  în intensitate era propriul orgoliu.
 Dezam ăgirea pe care i­o provocase era dubl ă, deoarece el reprezenta 
singura rud ă apropiat ă care­i mai r ămăsese lui Rachel. Mama ei murise cu trei 
ani în urm ă; o pierdere devastatoare, ale c ărei efecte, de și cicatrizate, 
continuau s ă­i provoace lui Rachel str ângeri de inim ă. Singura m ângâiere din 
sufletul fetei era aceea c ă moartea o eliberase, printr­un act de compasiune 
ironic ă, pe mama ei din cumplitele chinuri ale unei c ăsătorii nenorocite cu 
senatorul.
 Pagerul lui Rachel scoase din nou un sunet, determin ând­o s ă se 
concentreze  și mai mult asupra drumului pe care  îl parcurgea. Mesajul era 
acela și: „RPRT DIRNRO STAT”.
 „Raporteaz ă imediat directorului de statistici NRO.” Rachel oft ă. „Vin, 
pentru numele lui Dumnezeu!”
 Din ce  în ce mai nesigur ă, Rachel se  îndrept ă spre drumul obi șnuit de 
acces, coti pe aleea intr ării private  și se opri  în fața cabinei santinelei  înarmate. 
Adresa era 14 225 Leesburg Highway, una dintre cele mai secrete loca ții din 
țară.
 În timp ce paznicul  îi inspect ă mașina pentru a verifica dac ă nu exista 
microfoane ascunse, Rachel se uit ă la construc ția mamut din dep ărtare. 
Complexul  întins pe unsprezece hectare era amplasat  într­o zon ă împădurit ă de
peste treizeci de hectare, la marginea Districtului Columbia,  în Fairfax, 
Virginia. Fa țada cl ădirii era un adev ărat bastion de sticl ă care reflecta, dubl ând
numărul prin reflexie, mul țimea de antene de satelit  și antene obi șnuite, 
montate pe terenul  înconjur ător.

După două minute, Rachel parc ă mașina și travers ă o bucat ă de teren 
bine  îngrijit c ătre intrarea principal ă, pe care se vedea o inscrip ție gravat ă în 
granit: „NATIONAL RECONNAISSANCE OFFICE (NRO){1} „.
 Cei doi pu șcași marini care p ăzeau masiva u șă rotativ ă blindat ă 
rămaser ă nemi șcați atunci c ând Rachel trecu printre ei.  Împing ând ușa, Rachel
resim ți iarăși aceea și senza ție pe care o avea  întotdeauna: c ă intra  în pântecele 
unui gigant adormit.
 Odată ajuns ă în hol, Rachel sesiz ă ecourile slabe ale unor conversa ții 
șoptite de jur  împrejurul ei, ca  și cum cuvintele se strecurau cumva din 
birourile de deasupra. Pe pardoseal ă, un mozaic enorm proclama directiva de 
funcționare a NRO: „ ÎNTĂRIREA SUPERIORIT ĂȚII INFORMA ȚIONALE 
AMERICANE, PE TIMP DE PACE  ȘI DE R ĂZBOI”.
 Pereții erau plini de fotografii uria șe: lans ări de rachete, botez ări de 
submarine, instala ții de intercep ție – realiz ări monumentale care puteau fi 
celebrate doar  între acei pere ți.
 Ca întotdeauna, Rachel sim ți cum problemele lumii din afar ă dispar. 
Intra  în universul umbrelor. Aici problemele ap ăreau cu viteza  și forța unor 
trăsnete, iar solu țiile erau elaborate  în cea mai mare tain ă.
 Apropiindu­se de ultima poart ă de control, Rachel se  întreba ce fel de 
problem ă făcuse ca pagerul ei s ă sune de dou ă ori într­o jum ătate de or ă.
 — Bun ă diminea ța, domni șoară Sexton!
 Paznicul  îi zâmbi,  în vreme ce ea se apropia de poarta de o țel.
 Rachel  îi răspunse  și ea printr­un z âmbet,  în vreme ce paznicul  îi întinse 
o cutiu ță minuscul ă cu peri.
 — Știți procedura, zise el.
 Rachel lu ă cutiu ța închis ă ermetic  și îndep ărtă acoperitoarea de plastic. 
După aceea  își introduse cutiu ța în gur ă, ca pe un termometru  și o ținu dou ă 
secunde sub limb ă. Apoi se aplec ă și îi permise paznicului s ă o scoat ă. Paznicul
introduse cutiu ța umezit ă într­o fant ă a unei ma șinării din spatele lui. 
Mașinăriei îi trebuir ă patru secunde s ă confirme ADN­ul din saliva lui Rachel. 
Imediat dup ă aceea un monitor se trezi la via ță și afișă poza lui Rachel  și 
permisiunea de a intra.
 Paznicul  îi făcu semn cu ochiul:
 — Se pare c ă ați rămas aceea și!
 Scoase cutiu ța folosit ă din ma șinărie și o arunc ă printr­o deschiz ătură 
într­un incinerator.
 — Să aveți o zi bun ă!
 După care ap ăsă un buton  și masiva poart ă de oțel se deschise.
 Croindu­ și drum prin labirintul de coridoare din spatele por ții, Rachel se 
trezi surprins ă că, dup ă șase ani petrecu ți acolo, continua s ă fie cople șită de 
dimensiunile colosale ale opera țiunii. Agen ția includea  șase instala ții majore 
americane, peste zece mii de agen ți angaja ți și avea costuri opera ționale de 
peste 10 miliarde de dolari pe an.

Într­un secret des ăvârșit, NRO construise  și men ținea un arsenal uluitor 
de tehnologii de spionaj: interceptoare electronice  în toat ă lumea; 
microprocesoare miniaturale  și discrete  încastrate  în produsele comerciale de 
telecomunica ții; sateli ți de spionaj, ba chiar  și o re țea naval ă de recunoa ștere la
nivel mondial cunoscut ă sub numele de Vr ăjitorul Clasic, o plas ă secret ă de 1 
456 de hidrofoane montate pe fundul m ărilor și al oceanelor din  întreaga lume, 
capabil ă să monitorizeze mi șcările navelor indiferent de locul lor pe glob.
 Tehnologiile NRO nu numai c ă ajutau Statele Unite s ă câștige conflicte 
militare, dar ele furnizau date nepre țuite pe timp de pace unor agen ții precum 
CIA, NSA  și Departamentul Ap ărării, ajut ându­le s ă combat ă terorismul, s ă 
localizeze actele de agresiune  împotriva mediului  și să le ofere factorilor politici 
de decizie datele necesare lu ării diverselor hot ărâri într­un num ăr enorm de 
probleme arz ătoare.
 Rachel lucra acolo ca „punctator”. Punctarea sau reducerea datelor 
presupunea analizarea unor rapoarte extrem de complexe  și extragerea esen ței 
sau „punctarea” lor  în minute informa ționale concise, lungi de maximum o 
pagin ă. Rachel dovedise un talent deosebit pentru o asemenea sarcin ă. „Și asta 
datorit ă anilor  în care am  învățat să citesc printre toate prostiile pe care le­a 
debitat tat ăl meu”,  își zise ea.
 Rachel de ținea acum pozi ția de prim­punctator  în NRO. Era ofi țerul de 
legătură dintre ei  și Casa Alb ă. Sarcina sa era s ă rezume rapoartele secrete 
zilnice ale NRO, s ă decid ă care poveste avea  însemn ătate pentru pre ședinte, s ă 
reduc ă rapoartele  în cauz ă la rapoarte informa ționale de o pagin ă și apoi s ă 
înainteze materialele Consilierului pe Probleme de Securitate Na țională al 
președintelui. Folosind limbajul NRO, Rachel Sexton „fabrica produsul finit  și 
servea clientul”.
 Deși munca era dificil ă și cerea ore  îndelungate de lucru, slujba  însemna 
pentru ea o insign ă de onoare, o cale de a­ și câștiga independen ța față de tat ăl 
ei. Senatorul Sexton se oferise de multe ori s ă o sprijine pe Rachel dac ă ea ar fi 
vrut s ă renun țe la acea slujb ă, însă tânăra n­avea nici cea mai mic ă inten ție să 
devin ă dependent ă financiar de un individ precum Sedgewick Sexton. Mama ei 
reprezenta  încă o mărturie dureroas ă a ceea ce se putea  întâmpla c ând un om 
ca el avea prea mul ți ași în mânecă.
 Sunetul pagerului lui Rachel produse un ecou  în holul de marmur ă.
 „Din nou?” Rachel nici m ăcar nu se mai deranj ă să își verifice mesajul.
 Întreb ându­se ce naiba se petrecea, se urc ă în lift, trecu  în grab ă cu 
degetul peste butonul pentru etajul ei  și apăsă direct butonul pentru etajul cel 
mai de sus.
 A spune c ă directorul NRO era un om obi șnuit constituia  în sine o 
exagerare. William Pickering era un b ărbat m ărunțel, cu pielea g ălbuie, cu un 
chip  șters, chel  și cu ochi c ăprui, care, trec ând peste faptul c ă aveau acces la 
cele mai mari secrete ale  țării, păreau doar dou ă găoace lipsite de via ță. Cu 
toate astea, pentru cei care lucraser ă pentru el, Pickering era un monstru 
sacru. Personalitatea docil ă și filosofiile lui de via ță deveniser ă legendare  în

NRO. Combinat ă cu garderoba care cuprindea  în majoritate costume negre 
simple, atitudinea discreta a omului  îi adusese porecla „Quakerul” {2}. Un 
strateg str ălucit  și un model de eficien ță, Quakerul  își conducea micul lui 
univers cu o limpezime f ără egal. Omul avea  și o obsesie a lui, exprimat ă într­
un moto: „G ăsiți adev ărul. Ac ționați conform lui”.
 Când Rachel ajunse  în biroul directorului, acesta vorbea la telefon. 
Rachel era  întotdeauna surprins ă când îl vedea: Pickering nu sem ăna nici pe 
departe cu un om care de ținea at ât de mult ă putere  încât să­l deranjeze pe 
președinte la orice or ă din zi sau din noapte.
 Pickering  închise  și îi făcu semn lui Rachel s ă pofteasc ă înăuntru:
 — Ia loc, agent Sexton.
 Vocea lui era voit aspr ă.
 — Mul țumesc, domnule!
 Rachel se a șeză.
 Chiar dac ă mult ă lume era intimidat ă de felul direct de a fi al lui William 
Pickering, lui Rachel omul  îi plăcuse  întotdeauna.
 Întruchipa exact opusul tat ălui ei… Mărunțel de statur ă, fără nici un pic 
de charism ă, individul  își îndeplinea  îndatoririle cu un patriotism lipsit de orice
urmă de egoism  și evita s ă iasă în eviden ță – spre deosebire de tat ăl ei, care 
adora s ă fie în centrul aten ției.
 Pickering  își scoase ochelarii  și se uit ă la ea:
 — Agent Sexton, pre ședintele m­a sunat acum o jum ătate de or ă. A făcut 
o referire direct ă la tine.
 Rachel se foi u șor pe scaun. Pickering era recunoscut pentru abordarea 
direct ă a subiectelor. „Un  început de discu ție al naibii de interesant”,  își zise ea 
în gând.
 — Sper c ă nu e vreo problem ă cu vreuna din inform ările mele.
 — Din contr ă. Mi­a spus c ă toți cei de la Casa Alb ă sunt impresiona ți de 
munca ta.
 Rachel  încerc ă să nu par ă impresionat ă:
 — Și atunci ce a vrut?
 — O  întâlnire cu tine. Fa ță în față. Imediat.
 Rachel  începu s ă fie nelini ștită:
 — O  întrevedere? Despre ce?
 — A naibii de bun ă întrebarea. N­a vrut s ă­mi spun ă.
 Rachel era pierdut ă. A ascunde informa ții directorului NRO echivala cu a 
ascunde papei secretele Vaticanului.  În lumea Serviciilor Secrete umbla vorba 
că nici un lucru nu se putea petrece dac ă William Pickering n­avea habar 
despre el.
 Pickering se ridic ă și începu s ă se plimbe prin fa ța ferestrei.
 — Mi­a cerut sa te contactez imediat  și să te trimit la  întâlnirea cu el.
 — Chiar acum?
 — A trimis  și un mijloc de transport. Te a șteapt ă afară.

Rachel se  încrunt ă. Dac ă dorin ța pre ședintelui avea darul de a o nelini ști,
expresia de concentrare de pe chipul lui Pickering o  îngrijora de­a dreptul.
 — E clar c ă aveți rezerve.
 — Evident! O repezi Pickering,  într­una din rarele lui izbucniri. Momentul
ales de pre ședinte e de­a dreptul ilar de transparent. E ști fata candidatului care
acum  îl conduce  în sondaje, iar el cere o  întâlnire privat ă cu tine? Cred c ă este 
extrem de nepotrivit.  Și mai cred c ă tatăl tău ar fi de acord cu mine.
 Rachel  își dădea seama c ă Pickering avea dreptate, chiar dac ă nu d ădea 
doi bani pe ceea ce credea tat ăl ei.
 — Nu ave ți încredere  în motivele pre ședintelui?
 — Jur ământul pe care l­am depus este de a furniza informa ții 
administra ției de la Casa Alb ă, nu de a emite judec ăți de valoare asupra politicii
de acolo.
 „Un r ăspuns tipic pentru Pickering”,  își zise Rachel. William Pickering 
nu­și ascunsese niciodat ă părerile despre politicieni, pe care­i considera ni ște 
personaje tranzitorii ce traversau temporar tabla de  șah a vie ții ai c ărei 
adevărați jucători erau oamenii precum Pickering  însuși, „vie țași” cu state de 
plată suficient de lungi pentru a privi jocul dintr­o perspectiv ă mai  îndep ărtată.
Pickering afirma adesea c ă două mandate la Casa Alb ă nu însemnau nici pe 
departe  îndeajuns de mult ca o persoan ă să priceap ă complexitatea real ă a 
peisajului politic mondial.
 — Poate c ă e o cerere nevinovat ă, suger ă Rachel, sper ând ca pre ședintele 
să încerce ceva mai inteligent dec ât un truc electoral ieftin. Poate c ă are nevoie 
de o sintez ă a unor date mai speciale.
 — Nu vreau s ă par condescendent, agent Sexton, dar Casa Alb ă are la 
dispozi ție o mul țime de angaja ți califica ți în sinteza datelor, dac ă este nevoie de 
așa ceva. Pre ședintele n­are nevoie s ă te contacteze pe tine dac ă e o treab ă 
intern ă a Casei Albe. Iar dac ă nu, atunci ar trebui s ă­și dea seama ce face c ând
cere un activ NRO, dup ă care refuz ă să îmi spun ă de ce are nevoie de el.
 Pickering se referea  întotdeauna la angaja ții săi ca la ni ște active, o 
manier ă de adresare pe care mul ți o găseau deconcertant de dur ă.
 — Tat ăl tău urc ă pe creasta valului politic, continu ă Pickering. Pe o 
creast ă înaltă. Situa ția la Casa Alb ă trebuie s ă fi devenit problematic ă.
 Oftă:
 — Politica este o afacere disperat ă. Dac ă președintele cere o  întâlnire 
privat ă cu fata contracandidatului s ău, bănuiesc c ă la mijloc e ceva mai mult 
decât o sintez ă a unor informa ții secrete.
 Rachel sim ți răceala din glasul lui. Aluziile lui Pickering aveau tendin ța 
constant ă de a deveni sentin țe care te condamnau la moarte.
 — Și vă teme ți că disperarea de la Casa Alb ă a ajuns la asemenea cote 
încât să mă amestece pe mine  în jocurile politice?
 Pickering nu­i r ăspunse imediat:
 — Nu e ști tocmai discret ă în privin ța sentimentelor pe care le nutre ști 
față de tat ăl tău, iar eu sunt convins c ă staff­ul care se ocup ă de campania

președintelui este con știent de ruptura dintre voi. Mai degrab ă înclin s ă cred c ă
s­ar putea s ă vrea s ă te foloseasc ă împotriva lui cumva.
 — Unde trebuie s ă mă înregistrez?  Îl întreb ă Rachel, pe jum ătate în 
glum ă.
 Pickering nu p ăru impresionat de ironia fetei. Se uit ă la Rachel cu o 
expresie  împietrit ă pe chip:
 — Te avertizez, agent Sexton. Dac ă simți cumva c ă problemele personale 
pe care le ai cu tat ăl tău te pot  împiedica s ă judeci limpede  în cadrul acestei 
întâlniri, te sf ătuiesc din inim ă să refuzi cererea pre ședintelui.
 — Să refuz?
 Rachel chicoti nervoas ă:
 — E clar c ă nu­l pot refuza tocmai pe pre ședinte.
 — Tu nu, zise directorul. Eu  însă o pot face.
 Cuvintele lui r ămaser ă suspendate  în aer, amintindu­i lui Rachel cel ălalt 
motiv pentru care Pickering era poreclit „Quakerul”. Chiar dac ă era un om mic 
de statur ă, William Pickering putea provoca adev ărate cutremure politice, dac ă 
se trecea peste capul lui.
 — Îngrijorarea mea are cauze simple, continu ă Pickering.  În 
responsabilitatea mea intr ă protec ția oamenilor care lucreaz ă pentru mine, iar 
eu nu apreciez c âtuși de pu țin nici m ăcar o aluzie la posibilitatea ca unul 
dintre ei s ă fie folosit drept pion  într­un joc politic.
 — Și ce îmi recomanda ți să fac?
 Pickering oft ă:
 — Îți sugerez s ă te întâlnești cu el. Nu te angaja la nimic. Sun ă­mă de 
îndată ce pre ședintele  îți dezv ăluie ce naiba are de g ând. Crede­m ă că, dacă voi 
suspecta c ă încearc ă să te implice  în vreun joc politic, te scot de acolo at ât de 
repede c ă individul nici nu­ și va da seama ce l­a lovit.
 — Mul țumesc, domnule!
 Rachel sim țea un soi de aur ă protectoare care venea dinspre director, o 
aură pe care adesea  și­ar fi dorit s ă o simt ă venind dinspre tat ăl ei.
 — Și spune ți că președintele a trimis deja o ma șină?
 — Nu chiar.
 Pickering se  încrunt ă și făcu semn  înspre fereastr ă.
 Ezitând, Rachel se duse  într­acolo  și privi  în direc ția pe care o indica 
degetul  întins de Pickering.
 Pe paji ște aștepta r ăbdător un elicopter MH­60G PaveHawk cu botul ca 
un nas c ârn. Unul din cele mai rapide elicoptere fabricate vreodat ă, acest 
PaveHawk avea  înscrise  însemnele Casei Albe. Pilotul a ștepta l ângă el, uit ându­
se mai tot timpul la ceas.
 Rachel se  întoarse spre Pickering nevenindu­i s ă­și cread ă ochilor:
 — Casa Alb ă a trimis un PaveHawk s ă mă ducă treizeci de kilometri p ână
în D. C.
 — Se pare c ă președintele sper ă să fii impresionat ă sau intimidat ă. 
Pickering o privi cu aten ție. Îți sugerez s ă nu te sim ți în nici un fel!

Rachel d ădu din cap. Era  și impresionat ă și intimidat ă.
 Patru minute mai t ârziu, Rachel Sexton ie șea din NRO  și se urca  în 
elicopter. Aparatul se ridic ă în zbor  și începu survolul peste p ădurile din 
Virginia chiar  înainte ca ea s ă apuce s ă­și pun ă centura de siguran ță. Rachel 
privi mul țimea de copaci de sub ea  și simți cum pulsul i­o ia razna. Ar fi fost  și 
mai emo ționat ă dacă ar fi  știut c ă acel elicopter nu avea s ă ajung ă niciodat ă la 
Casa Alb ă.
 Vântul turbat zg âlțâia cortul ThermaTech, dar Delta One abia dac ă 
observa acest lucru. El  și cu Delta Three erau concentra ți asupra camaradului 
lor, care manevra joystick­ul cu o dexteritate ca de chirurg. Pe ecranul din fa ța 
lor se vedea o transmisie  în direct a camerei minuscule montate pe corpul 
microrobotului.
 „Cel mai nou instrument de spionaj”,  își zise Delta One, uluit de fiecare 
dată când ma șinăriei i se d ădea drumul s ă func ționeze.  În ultima vreme,  în 
universul micromecanicii, faptele p ăreau s ă depășească orice fic țiune.
 Micro sistemele electromecanice (MEMS), sau microbo ții, reprezentau cele
mai noi instrumente  în domeniul spionajului hightech, sau al tehnologiei de 
„zbor pe perete” – cum i se mai spunea.
 Iar lucrurile se petreceau  întocmai.
 Deși microscopici, robo ții controla ți de la distan ță țineau mai degrab ă de 
domeniul science­fiction, de și apăruser ă pe pia ță în anii '90.  În mai 1997, 
revista Discovery publicase un articol detaliat despre microbo ți, trec ând în 
revist ă atât modelele „zbur ătoare”, c ât și pe cele „ înotătoare”.  Înotătorii – 
nanosubmarine de dimensiunea gr ăunțelor de sare – puteau fi injecta ți în vene,
exact ca  în filmul Fantastic Voyage. Acum, erau folosi ți în clinicile medicale 
performante pentru a ajuta medicii s ă navigheze de la distan ță prin arterele 
umane, s ă observe transmisii intravenoase  în direct  și să localizeze blocajele 
arteriale f ără a interveni cu bisturiul.
 Construirea unui microbot zbur ător era o chestiune  și mai simpl ă, chiar 
dacă intui ția îți spunea altceva. Tehnologia aerodinamic ă prin care o ma șină 
putea fi f ăcută să zboare exista din timpuri str ăvechi, a șa că singura problem ă 
care mai r ămăsese de rezolvat era aceea a miniaturiz ării. Proiecta ți de NASA ca 
instrumente automate de explorare pentru viitoarele misiuni pe Marte, primii 
microbo ți zbur ători aveau c âțiva centimetri lungime.  Între timp, descoperirile 
din nanotehnologie, micromecanic ă și tehnologia materialelor u șoare 
absorbante de energie transformaser ă microbo ții zbur ători în realitate.
 Adevărata revolu ție fusese provocat ă de descoperirea unui nou domeniu –
biomimica, cu alte cuvinte copierea Mamei Naturi. A șa cum se descoperise cu 
repeziciune, modelele de zbor miniaturale care copiau musca­dragon 
reprezentau prototipul ideal din punctul de vedere al agilit ății și al eficien ței. 
Modelul PH2 pe care  îl manevra acum Delta Two avea doar un centimetru 
lungime – lungimea unui  țânțar – și dispunea de o pereche dubl ă de aripioare 
transparente, din siliciu, fapt care  îi conferea o mobilitate  și o eficien ță în aer 
fără egal.

Mecanismul de alimentare cu energie al microbotului constituise o alt ă 
revolu ție. Primele prototipuri de microbo ți își puteau re încărca u șor celulele de 
stocare a energiei doar dac ă stăteau o vreme sub lumina direct ă a soarelui, 
ceea ce nu le permitea folosirea  în acțiuni sub acoperire sau  în locuri 
întunecate. Prototipurile noi se puteau re încărca mult mai u șor, pur  și simplu 
oprindu­se c âteva secunde l ângă un c âmp magnetic. Ideea venise  în urma 
constat ării că în societatea modern ă câmpurile magnetice se g ăseau 
pretutindeni  și erau la  îndem ână în cele mai diverse locuri, prizele de curent, 
monitoarele de computer, motoarele electrice, boxele audio, telefoanele celulare,
fapt care avea darul de a le transforma  în surse de energie universal valabile. 
Odată ce un microbot era introdus cu succes  într­o loca ție, acesta putea 
transmite semnale audio  și video, practic, pe o durat ă nelimitat ă. PH2­ul 
aparținând Delta Force transmitea deja de peste o s ăptămână și nu p ărea să fi 
obosit deloc.
 Ca o insect ă care zb ârnâia printr­un hambar, microbotul at ârna parc ă 
peste spa țiul din masiva  încăpere central ă a construc ției. Capt ând imaginea 
întregului spa țiu de dedesubt, microbotul efectua t ăcut cercuri deasupra 
ocupan ților încăperii tehnicieni, oameni de  știință, speciali ști în numeroase 
domenii de cercetare, niciunul dintre ei nefiind con știent c ă era spionat.  În 
vreme ce PH2 d ădea rotocoale  încăperii, Delta One z ări dou ă fețe cunoscute, 
prinse  într­o conversa ție aprins ă. Cei doi puteau oferi informa ții pre țioase. 
Delta One  îi făcu semn colegului s ă coboare  și să activeze sistemul audio.
 Manevr ând controalele, Delta Two activ ă senzorii de sunet ai robotului, 
orient ă antena parabolic ă a dispozitivului  și micșoră înălțimea la care s ă zboare
până ce robotul ajunse la trei metri deasupra capetelor celor doi oameni de 
știință. Transmisia nu era foarte clar ă, dar se putea auzi destul de bine:
 — Tot nu­mi vine s ă cred, spunea unul dintre oamenii de  știință.
 Emoția din vocea omului nu se diminuase absolut deloc de la sosirea lui 
în tab ără, petrecut ă cu patruzeci  și opt de ore  în urm ă.
 Interlocutorul lui  îi împărtășea, evident, entuziasmul.
 — Ți­a trecut prin minte vreodat ă… Că vei fi martor la a șa ceva?
 — Niciodat ă, răspunse omul de  știință, încântat la culme. E un vis 
minunat!
 Delta One auzise destul.  În mod clar, manevrele  în interior se petreceau 
conform a șteptărilor. Delta Two  îndep ărtă robotul de locul conversa ției și îl 
manevr ă înapoi spre ascunzi ș. Post ă dispozitivul minuscul l ângă cilindrul unui 
generator electric. Celulele de curent ale lui PH2  începur ă imediat s ă se 
reîncarce pentru urm ătoarea misiune.
 Rachel Sexton c ăzuse pe g ânduri, din cauza evenimentelor ciudate din 
acea diminea ță, în vreme ce PaveHawk­ul  își vedea de zbor. Rachel  își dădu 
seama c ă se îndrepta  într­o cu totul alt ă direc ție abia c ând elicopterul trecu 
peste Chesapeake Bay. Nedumerirea pe care o sim țise când observ ă acest lucru
făcu repede loc indign ării.
 — Hei! Strig ă ea către pilot. Ce faci?

Vocea ei abia se auzea pe fondul zgomotului f ăcut de motoare.
 — Credeam c ă mă duci la Casa Alb ă!
 Pilotul cl ătină din cap:
 — Îmi pare r ău, doa'n ă! Președintele nu e la Casa Alb ă în diminea ța asta.
 Rachel  încerca s ă­și aminteasc ă daca Pickering specificase Casa Alb ă sau
dacă nu cumva asta fusese doar o presupunere a ei.
 — Și unde e pre ședintele?
 — Vă întâlniți cu el  în alta parte.
 „Nu z ău.”
 — Unde  în altă parte?
 — Nu mai avem mult.
 — Nu asta te­am  întrebat.
 — Încă vreo dou ăzeci și cinci de kilometri.
 Rachel se str âmbă la el. „Tipul  ăsta ar trebui s ă se fac ă politician.”
 — Evi ți gloan țele la fel de bine cum evi ți și întreb ările?
 Dar pilotul nu  îi răspunse.
 Elicopterul avu nevoie de mai pu țin de  șapte minute ca s ă traverseze 
golful Chesapeake. Dup ă ce pământul începu s ă se zăreasc ă din nou, pilotul o 
luă spre nord  și survol ă o peninsul ă îngust ă, pe care Rachel z ări mai multe 
piste de aterizare  și clădiri care p ăreau fi ale armatei. Pilotul  începu s ă coboare 
spre ele. Rachel  își dădu seama de­abia atunci  încotro se  îndrepta  și ce era acel
loc. Cele  șase turnuri  înnegrite de lansare a rachetelor reprezentau un indiciu 
bun, iar dac ă asta nu era suficient, acoperi șul uneia dintre cl ădiri fusese pictat 
cu dou ă cuvinte cu litere imense: „WALLOPS ISLAND”.
 Insula Wallops era una dintre cele mai vechi baze de lansare pe care le 
avea NASA.  Încă folosit ă pentru lansarea de sateli ți și testarea de aparate 
experimentale de zbor, Wallops  însemna  și locul secret pe care NASA  îl utiliza.
 „Președintele este pe insula Wallops?” N­avea nici un sens.
 Pilotul alinie traiectoria elicopterului de­a lungul unei serii de trei piste 
de aterizare care str ăbăteau insula  în lung. Elicopterul p ăru să se îndrepte spre
capătul pistei centrale.
 Pilotul  începu s ă încetineasc ă:
 — Vă veți întâlni cu pre ședintele  în biroul lui.
 Rachel se  întoarse pe scaun,  întreb ându­se dac ă tipul avea chef de 
glume.
 — Pre ședintele Statelor Unite are un birou aici, pe insula Wallops?
 Pilotul p ărea extrem de serios:
 — Pre ședintele Statelor Unite are un birou oriunde dore ște, doa'n ă.
 Arătă înspre cap ătul pistei de aterizare. Rachel v ăzu silueta imens ă 
sclipind la distan ță și inima aproape c ă îi stătu în loc. Recunoscu, chiar dac ă se
afla la peste trei sute de metri, fuzelajul albastru deschis al aeronavei Boeing 
747 modificate.
 — Mă întâlnesc cu el la bordul …
 — Da, doa'n ă. Asta e locuin ța lui c ând e departe de cas ă.

Rachel se holb ă la uria șa aeronav ă. Indicativul militar pentru acest avion
celebru era VC­25­A, cu toate c ă restul lumii  îl cuno ștea sub un alt nume: Air 
Force One.
 — Se pare c ă în diminea ța asta ve ți urca  în cel nou,  îi zise pilotul ar ătând
înspre numerele de pe coada aeronavei.
 Rachel d ădu absent ă din cap. Pu țini americani  știau c ă exist ă, de fapt, 
două aeronave Air Force One  în serviciu – o pereche de modele 747­200­Bs 
identice, modificate special, unul cu num ărul 28 000 pe coad ă, celălalt cu 
numărul 29 000. Ambele avioane puteau atinge o vitez ă de croazier ă de 900 de 
kilometri pe or ă și fuseser ă modificate pentru alimentare  în zbor, astfel 
căpătând practic autonomie nelimitat ă de zbor.
 În vreme ce PaveHawk­ul se a șeza pe pist ă lângă aeronava preziden țială, 
Rachel  începu s ă înțeleag ă referirile la Air Force One ca la „avantajul de 
mobilitate casnic ă” al comandantului suprem. Avionul constituia cu adev ărat o 
priveli ște care te intimida.
 Când zbura  în alte  țări ca s ă se întâlneasc ă cu șefi de state, pre ședintele 
cerea adesea, din ra țiuni de securitate, ca  întâlnirea s ă aibă loc chiar pe pist ă, 
la bordul aeronavei sale. Chiar dac ă motivele erau legate de securitate, un alt 
motiv avea leg ătură cu dob ândirea unor avantaje preliminarii  în negocieri prin 
simpla intimidare a partenerului de negociere. O vizit ă la bordul Air Force One 
te intimida cu mult mai mult dec ât orice c ălătorie la Casa Alb ă. Pe fuzelajul 
avionului era scris:”UNITED STATES OF AMERICA”, cu litere de doi metri. O 
doamn ă ministru  îl acuzase odat ă pe pre ședintele Nixon c ă „își legăna bărbăția 
în fața ei” c ând acesta  îi ceruse s ă urce la bordul Air Force One. Ulterior, 
echipajul poreclise  în glum ă aeronava „Scul ă mare”.
 — Domni șoara Sexton?
 Un individ de la Serviciile Secrete  îmbrăcat într­un blazer se ivi ca din 
senin l ângă elicopter  și îi deschise u șa ca s­o ajute s ă coboare.
 — Pre ședintele v ă așteapt ă.
 Rachel cobor î și privi  în sus, dincolo de rampa de acces, c ătre fuzelajul 
masiv. „Intru  în falusul zbur ător.” Auzise odat ă de la cineva c ă „Biroul Oval” 
zburător dispunea de peste 450 de metri p ătrați de spa țiu interior, incluz ând 
patru apartamente private pentru dormit, cabine pentru un echipaj de zbor de 
douăzeci și șase de oameni  și dou ă cambuze capabile de a furniza hran ă pentru
cincizeci de oameni.
 În timp ce urca scara, Rachel  îl simți pe individul de la Serviciile Secrete 
chiar  în spatele ei, gr ăbind­o s ă urce mai repede. Undeva sus, u șa cabinei 
stătea deschis ă precum o mic ă rană pe corpul unei balene argintii, de 
dimensiuni fantastice. Rachel se apropie de u șa întunecoas ă și simți cum 
încrederea  în sine  începe s ă i se clatine.
 „Ușurel, Rachel. E doar un avion.”
 Ajunși pe palier, omul de la Serviciile Secrete o lu ă politicos de bra ț și o 
pofti spre un coridor surprinz ător de  îngust. O cotir ă spre dreapta, parcurser ă

încă o mic ă distan ță, apoi intrar ă într­o cabin ă spațioasă și luxoas ă. Rachel o 
recunoscu imediat dup ă fotografiile pe care le v ăzuse.
 — Aștepta ți aici, rosti  însoțitorul ei, dup ă care se f ăcu nev ăzut.
 Rachel r ămase singur ă în faimoasa cabin ă în lambriu din Air Force One. 
Aceasta era  încăperea destinat ă întâlnirilor, pentru distrarea demnitarilor de 
stat și, posibil, sperierea de moarte a pasagerilor care se aflau pentru prima 
dată acolo. Camera se  întindea pe toat ă lățimea aeronavei, la fel ca toate 
covoarele groase de pe podea. Mobila era impecabil ă din punctul de vedere al 
calității – fotolii din piele fin ă în jurul unei mese rotunde din ar țar folosite 
pentru  întâlniri, lampioane de podea l ângă un divan imens  și sticl ărie de cristal
fabricat manual pe tejgheaua unui bar din mahon.
 Proiectan ții Boeingului realizaser ă cu mare aten ție planul acestei cabine 
pentru a le oferi pasagerilor un sentiment de „ordine  și relaxare  în acela și 
timp”. Oricum, relaxarea constituia ultimul sentiment din lume pe care  îl 
nutrea Rachel acum. Nu se putea g ândi dec ât la num ărul de lideri care 
stătuser ă chiar  în acea  încăpere  și luaser ă decizii care influen țau cursul 
istoriei.
 Totul  în acea camer ă vorbea despre putere, de la vaga arom ă de tutun fin
de pip ă la imensul sigiliu preziden țial. Vulturul care  ținea în gheare s ăgețile și 
ramurile de m ăslin era brodat pe perne, era  încastrat pe frapiera de ghea ță și 
era chiar imprimat pe tirbu șoanele de pe bar. Rachel lu ă un tirbu șon și îl 
examin ă.
 — Deja fura ți suvenire? Se auzi o voce profund ă în spatele ei.
 Uluit ă, Rachel se r ăsuci pe c ălcâie și scăpă tirbu șonul pe podea. 
Îngenunche st ângace ca s ă îl ridice. Apuc ând tirbu șonul, se  întoarse  și îl văzu 
pe pre ședintele Statelor Unite privind­o cu z âmbetul pe buze.
 — Nu sunt un membru al familiei regale, domni șoară Sexton. Nu era 
nevoie s ă îngenunchea ți!
 Senatorul Sedgewick Sexton savura intimitatea limuzinei Lincoln  în 
vreme ce aceasta se strecura c ătre birou prin traficul infernal de diminea ță din 
Washington. Pe bancheta din fa ța lui, Gabrielle Ashe, asistenta personal ă în 
vârstă de 24 de ani,  îi citea programul din acea zi. Sexton abia dac ă auzea ceva.
 „Iubesc Washingtonul”,  își zise el, admir ându­i formele perfecte ascunse 
sub puloverul de ca șmir. „Puterea este cel mai bun afrodiziac din c âte exist ă… 
Și ea atrage femeile ca aceasta pe care o am  în față în D. C. Precum mierea.”
 Gabrielle era o newyorkez ă tipic ă, visând să devin ă ea însăși senator al 
Statelor Unite  într­o bun ă zi. „Și chiar ar putea reu și”, își zise Sexton. Ar ăta 
incredibil de bine  și era ascu țită la minte. Mai presus de toate,  înțelegea perfect
regulile jocului.
 Gabrielle Ashe era negres ă, dar pielea ei avea mai degrab ă o culoare 
arămie, între scor țișoară și mahon, acea confortabil ă nuan ță intermediar ă pe 
care Sexton  știa că „albii” fanatici o puteau accepta f ără a avea senza ția că fac 
un compromis. Amicilor lui, Sexton o descria pe Gabrielle ca pe un amestec

între Halle Berry ca  înfățișare și Hillary Clinton ca ambi ție și creier, de și uneori 
el însuși credea c ă o asemenea descriere  însemna o subestimare.
 De când o promovase  în pozi ția de asistent personal, cu trei luni  în urm ă,
Gabrielle devenise un bun de nepre țuit pentru campania lui.  Și, colac peste 
pupăză, femeia lucra  și pe gratis. R ăsplata pentru zilele de lucru de  șaisprezece
ore o constituia  învățarea tuturor jocurilor de culise de la un expert  într­ale 
politicii.
 „Bine înțeles,  își aminti Sexton cu pl ăcere, c ă am convins­o s ă se ocupe  și 
de altceva,  în afar ă de munc ă.” Dup ă ce o promovase, Sexton o invitase la o 
„ședință de orientare” noaptea t ârziu în biroul lui. A șa cum era de a șteptat, 
tânăra asistenta sosise gata s ă se apuce de treab ă și dornic ă de a­i mul țumi. 
Cu o r ăbdare  șlefuit ă în decenii de „practic ă”, Sexton  își „desf ășura” magia… 
Consolid ând astfel  încrederea lui Gabrielle,  îndep ărtându­i cu grij ă inhibi țiile, 
exercit ând un control  înșelător și, în cele din urm ă, seduc ând­o chiar acolo,  în 
birou.
 Sexton era convins c ă întâlnirea fusese una dintre cele mai pl ăcute 
experien țe sexuale din via ța tinerei femei, cu toate c ă, a doua zi, Gabrielle 
regretase escapada. Ru șinată, își depusese demisia. Sexton  însă nu i­a 
acceptat­o. Gabrielle r ămăsese în echip ă, dar  își exprimase foarte clar inten țiile.
Din acel moment, rela ția lor fusese strict una de afaceri.
 Buzele c ărnoase ale fetei continuau s ă se mi ște:
 — N­a ș vrea s ă vă duce ți complet nepreg ătit la aceast ă dezbatere de 
după­amiaz ă de la CNN.  Încă nu știm pe cine va trimite Casa Alb ă. Poate c ă 
vreți să parcurge ți noti țele pe care vi le­am preg ătit.
 Îi înmână un dosar.
 Sexton  îl luă, savur ând aroma parfumului ei amestecat cu mirosul 
scaunelor de piele.
 — Nu m ă asculta ți, zise ea.
 — Ba da.
 Sexton  îi zâmbi:
 — Las ă dezbaterea CNN.  În cel mai r ău caz, Casa Alb ă îmi dă cu tifla 
trimițând vreun p ălmaș de campanie de doi bani.  În cel mai bun caz, trimit un 
mahăr, iar eu o s ă­l mănânc de viu.
 Gabrielle se  încrunt ă:
 — Bine. Am inclus  între noti țe o list ă cu cele mai ostile subiecte cu 
putin ță.
 — Fără îndoial ă cele deja cunoscute!
 — E și unul nou. Cred c ă ați putea fi atacat de c ătre comunitatea 
homosexualilor pentru comentariile de azi­noapte din emisiunea lui Larry King.
 Sexton ridic ă din umeri, abia catadicsind s ă o asculte:
 — Mda. Chestia cu c ăsătoria  între acelea și sexe.
 Gabrielle  îl privi dezaprobator:
 — Chiar a ți luat pozi ție împotriva ei.

„Căsătorie  între acelea și sexe, se g ândi Sexton dezgustat. Dac ă ar fi dup ă 
mine, poponarii n­ar avea nici m ăcar drept de vot.”
 — Bine, o s­o las ceva mai moale!
 — În regul ă. Ați cam insistat pe astfel de subiecte fierbin ți în ultima 
vreme. S ă nu deveni ți prea  încrezut. Aleg ătorii își pot modifica preferin țele într­
o secund ă. Acum sunte ți în câștig și urca ți pe creasta valului. R ămâneți acolo. 
Azi nu e cazul s ă vă aventura ți prea mult. Mul țumiți­vă să juca ți cu mult calm.
 — Vreo veste de la Casa Alb ă?
 Gabrielle p ăru surprins ă plăcut:
 — O t ăcere continu ă. Acum a devenit oficial – contracandidatul 
dumneavoastr ă s­a transformat  în „omul invizibil”.
 Lui Sexton abia dac ă îi venea s ă cread ă cât noroc avusese  în ultima 
vreme. Luni de zile pre ședintele lucrase din greu la preg ătirea campaniei 
proprii. Apoi, brusc, cu o s ăptămână în urm ă, se închisese  în Biroul Oval  și de 
atunci nimeni nu  îl mai v ăzuse sau nu mai auzise de el. De parc ă, pur  și 
simplu, nu mai putea suporta cre șterea sprijinului electoral  înregistrat de 
Sexton.
 Gabrielle  își trecu o m ână prin p ărul ei negru  și drept:
 — Am auzit c ă personalul de campanie de la Casa Alb ă e la fel de 
nedumerit ca noi. Pre ședintele nu a oferit nici o explica ție pentru dispari ția sa 
și toat ă lumea de acolo e furioas ă.
 — Ceva ipoteze? Se interes ă Sexton.
 Gabrielle  îl privi peste rama ochelarilor s ăi de form ă clasic ă:
 — Azi­diminea ță am primit ni ște date interesante de la un cunoscut de la
Casa Alb ă.
 Sexton  îi recunoscu privirea. Gabrielle Ashe f ăcuse rost din nou de ni ște 
informa ții confiden țiale. Sexton se  întreba dac ă, în schimbul secretelor de 
campanie electorala, ea nu oferea cumva  ședințe generoase de fela ție pe 
bancheta din spate a ma șinii vreunui asistent preziden țial. Nu c ă i­ar fi p ăsat…
Câtă vreme informa țiile continuau s ă curg ă.
 — Se zvone ște, începu asistenta, cobor ându­și tonul vocii, c ă purtarea 
bizar ă a pre ședintelui a  început s ăptămâna trecut ă după o întâlnire privat ă de 
urgen ță cu directorul administrativ NASA. Se pare c ă președintele a ie șit destul 
de ame țit. Imediat dup ă aceea  și­a anulat toate celelalte  întâlniri și din acel 
moment a r ămas în contact permanent doar cu NASA.
 Lui Sexton  îi plăcea cum sun ă informa ția.
 — Crezi c ă NASA i­ar fi putut livra alte ve ști proaste?
 — Pare a fi o explica ție logic ă, zise Gabrielle. De și trebuia ca lucrurile 
care s­au petrecut s ă fie extrem de grave pentru ca pre ședintele s ă lase totul 
baltă.
 Sexton se g ândi la posibilit ăți. Evident, orice s­ar fi  întâmplat  în legătură 
cu NASA trebuia s ă fie ceva destul de serios. „Altfel pre ședintele mi­ar fi dat cu 
tifla chiar  în față.” În ultima vreme, Sexton  îl atacase destul de dur pe 
președinte  în legătură cu fondurile alocate pentru NASA.  Șirul recent de

misiuni e șuate  și depășirile grote ști de buget ale NASA atr ăseser ă agen ției 
onoarea  îndoielnic ă de a deveni portdrapelul neoficial al campaniei lui Sexton 
contra imenselor  și ineficientelor cheltuieli guvernamentale.  În mod normal, 
atacarea NASA, unul dintre cele mai proeminente simboluri ale m ândriei 
americane, nu reprezenta o cale la care politicienii s ă se gândeasc ă serios 
pentru a c âștiga voturi,  însă Sexton dispunea de o arm ă pe care pu țini 
politicieni o aveau – Gabrielle Ashe  și instinctele ei extraordinare.
 Tânăra cea istea ță intrase  în aten ția lui Sexton cu c âteva luni  în urm ă, 
când lucra pe pozi ția de coordonator  în biroul de campanie din Washington. 
Văzând că Sexton e situat destul de r ău în primele sondaje  și că mesajul lui 
referitor la cheltuielile guvernamentale exagerate se love ște pretutindeni doar 
de urechi astupate, Gabrielle Ashe  întocmise o not ă intern ă suger ând un nou 
unghi de abordare, radical diferit de precedentul.  Îi explicase senatorului c ă ar 
fi trebuit s ă atace dep ășirile exorbitante de buget ale NASA  și permanentele 
manevre evazioniste ale Casei Albe ca pe un exemplu tipic pentru politica 
bugetar ă neglijent ă a pre ședintelui Hemey.
 „NASA  îi cost ă pe americani o avere”,  îi scrisese Gabrielle  în not ă, 
incluz ând o list ă cu toate costurile opera țiunilor, misiuni e șuate  și manevre de 
eschivare. „Aleg ătorii habar n­au. Dac ă ar ști, ar fi oripila ți. Cred c ă ar trebui s ă
faceți din NASA o chestiune politic ă de prim rang.”
 Sexton r âsese de naivitatea ei atunci c ând citise nota. „Da  și dacă tot sar 
la gâtul celor de la NASA, a ș putea la fel de bine s ă mă opun inton ării imnului 
național la meciurile de baseball”,  își zisese.
 În săptămânile care urmaser ă, Gabrielle continuase s ă îi trimit ă 
informa ții despre NASA. Cu c ât citea mai mult, cu at ât senatorul Sexton  își 
dădea seama c ă aceast ă tânără Gabrielle Ashe  știa ceva. NASA era un sac f ără 
fund, chiar  și dup ă propriile standarde ale acestei agen ții guvernamentale – 
scump ă, ineficient ă și, în ultimii ani, de o incompeten ță crasă.
 Într­o dup ă­amiaz ă, Sexton era intervievat  în direct  în legătură cu 
probleme legate de educa ție. Gazda emisiunii insista s ă afle de unde va g ăsi 
Sexton fondurile necesare  îndeplinirii promisiunilor legate de revizuirea 
sistemului  școlar. Ca r ăspuns, Sexton hot ărâse să testeze teoria lui Gabrielle 
legată de NASA, mai mult  în glum ă decât în serios.
 — Bani pentru educa ție? Făcuse el pe miratul. Poate c ă aș reduce 
bugetul programului spa țial la jum ătate. Cred c ă dacă NASA poate cheltui 
cincisprezece miliarde  în spa țiu în fiecare an, atunci a ș putea  și eu s ă 
cheltuiesc  șapte miliarde  și jum ătate pentru copiii de aici, de pe P ământ!
 Aflați în cabina de transmisie, managerii de campanie ai lui Sexton 
răbufnir ă îngrozi ți de gafa acestuia.  În definitiv, alte campanii fuseser ă 
îngropate pe veci de chestiuni mult mai pu țin periculoase dec ât o lovitur ă 
direct ă îndreptat ă asupra subiectului mult prea fierbinte pe care­l reprezint ă 
NASA. Liniile de telefon ale studioului de radio  începuser ă imediat s ă fie luate 
cu asalt. Managerii de campanie ai lui Sexton se f ăcuser ă mici; patrio ții 
„spațiali” începuser ă să îi dea t ârcoale pradei.

Numai c ă se petrecuse ceva nea șteptat.
 — Cincisprezece miliarde pe an?  Întrebase primul ascult ător, care p ărea 
șocat. Miliarde? Vre ți să spune ți că la ora de matematic ă a fiului meu clasa este
supraaglomerat ă pentru c ă școlile nu­ și pot permite destui profesori,  în vreme 
ce NASA cheltuie ște cincisprezece miliarde pe an ca s ă fotografieze praful din 
spațiu?
 — Ăă… Cam a șa ceva, r ăspunsese, cu pruden ță, Sexton.
 — Dar e absurd! Pre ședintele are puterea s ă întreprind ă ceva  în acest 
sens?
 — Categoric,  îi confirm ă Sexton, din ce  în ce mai  încrez ător. Un 
președinte are drept de veto asupra tuturor cererilor bugetare ale oric ărei 
agenții despre care el are impresia c ă are cheltuieli exagerate.
 — Atunci ave ți votul meu, domnule senator Sexton! Cincisprezece 
miliarde pentru cercetarea  în spa țiu și copiii no ștri nu au profesori! Este 
inadmisibil! Noroc, domnule! Sper s ă merge ți până la cap ăt.
 Urmase un al doilea ascult ător pe fir:
 — Domnule senator, tocmai am citit c ă Stația Spa țială Interna țional ă 
lansat ă de NASA a dep ășit cu mult cheltuielile estimate  și că președintele se 
gândește să îi acorde agen ției fonduri suplimentare pentru men ținerea  în 
funcțiune a respectivului proiect. Este adev ărat?
 Sexton profit ă din plin de aceast ă ocazie:
 — E adev ărat!
 Începuse s ă îi explice c ă acea sta ție orbital ă fusese conceput ă inițial ca o 
realizare comun ă interna țională, dou ăsprezece  țări urm ând să împart ă 
cheltuielile. Numai c ă, dup ă începerea construc ției, bugetul proiectului ie șise 
de sub orice control, astfel  încât multe  țări renun țaseră dezgustate la 
participarea lor.  În loc s ă renun țe la proiect, pre ședintele hot ărâse să acopere 
toate costurile.
 — Cheltuielile noastre pentru proiectul ISS, le dezv ălui Sexton, au 
crescut de la cifra propus ă de opt miliarde la uluitorul nivel de o sut ă de 
miliarde de dolari!
 Ascult ătorul se­nfurie:
 — De ce naiba nu opre ște pre ședintele totul?
 Lui Sexton  îi venea s ă îl pupe pe individ.
 — A naibii de bun ă întrebare! Din nefericire, o treime din nevoile 
construc ției sunt deja pe orbit ă, iar pre ședintele a cheltuit dolarii vo ștri din 
taxe ca s ă le arunce acolo, astfel  încât oprirea lucr ărilor ar echivala cu a 
recunoa ște că a făcut o boac ănă de mai multe miliarde de dolari din banii 
voștri.
 Apelurile continuaser ă pe acela și ton. Americanii p ăreau s ă priceap ă de­
abia acum c ă NASA constituia doar o op țiune  și nu o chestiune na țională 
imuabil ă.
 La sfârșitul emisiunii, cu excep ția câtorva adep ți fanatici ai NASA, care 
ținuser ă pledoarii emo ționante despre lupta etern ă a omului pentru

cunoa ștere, consensul fusese stabilit. Campania lui Sexton d ăduse marea 
lovitur ă; atinse punctul slab al contracandidatului – o chestiune controversat ă 
nedezv ăluită unei opinii publice  încă sensibile.
 În săptămânile care au urmat, Sexton  își dobor âse contracandida ții în 
cinci dintre cele mai importante circumscrip ții electorale. O prezentase pe 
Gabrielle Ashe ca asistenta lui personal ă, lăudând­o pentru intui ția ei de a 
aduce chestiunea NASA  în aten ția aleg ătorilor. Cu un simplu gest, Sexton 
transformase o t ânără afro­american ă într­o stea  în ascensiune  în domeniul 
politicii, astfel  încât opiniile lui rasiste  și misogine din trecut fuseser ă imediat 
date uit ării.
 Acum,  în vreme ce st ăteau  împreun ă în limuzin ă, Sexton  își dădu seama 
că Gabrielle  își demonstrase din nou valoarea. Informa țiile ei despre  întâlnirea 
secret ă care a avut loc s ăptămâna trecut ă dintre directorul administrativ al 
NASA  și președinte indicau cu siguran ță apari ția altor probleme referitoare la 
NASA, poate  încă o țară care se retr ăgea din proiectul spa țiului orbital.
 În vreme ce limuzina trecea pe l ângă Monumentul Washington, senatorul
Sexton avu brusc sentimentul c ă destinul l­a ales pe el.
 Chiar dac ă ascensiunea politic ă îl adusese  în cea mai influent ă poziție 
din lume, pre ședintele Zachary Hemey era un b ărbat de statur ă medie, cu o 
constitu ție firav ă și umeri  înguști. Avea o fa ță pistruiat ă, ochelari cu dioptrii 
mari  și un p ăr negru, foarte rar. Statura lui m ăruntă venea  în contrast flagrant 
cu afec țiunea pe care omul o st ârnea  în cei care  îl cuno șteau. Se spunea c ă, 
odată ce l­ai  întâlnit pe Zach Hemey, ajungeai s ă mergi p ână la cap ătul 
pământului pentru el.
 — Mă bucur c ă ai putut veni,  îi zise pre ședintele Hemey,  întinz ându­se s ă
îi strângă mâna lui Rachel.
 Strângerea lui era puternic ă și sincer ă.
 Rachel se lupta cu un nod pe care­l sim țea în gât.
 — Bine înțeles, domnule pre ședinte. E o onoare s ă vă întâlnesc.
 Președintele  îi zâmbi cu bl ândețe și Rachel sesiz ă din prima legendara 
amabilitate a lui Hemey. Omul avea o u șurință fantastic ă de a se exterioriza, 
lucru  îndrăgit de caricaturi ști, deoarece, indiferent care era tema desenului, 
căldura  și zâmbetul amabil al pre ședintelui nu puteau fi niciodat ă confundate. 
Ochii lui tr ădau sinceritate  și demnitate.
 — Dac ă mă vei urma, zise el cu voce vesel ă, am o cea șcă de cafea pe care 
e scris numele t ău.
 — Vă mulțumesc, domnule!
 Președintele ap ăsă pe butonul interfonului  și ceru s ă i se aduc ă în biroul 
lui cafea.
 Urmându­i pe pre ședinte prin avion, Rachel nu se putu ab ține să nu 
remarce c ă tipul p ărea extrem de fericit  și de odihnit pentru un candidat care 
stătea destul de prost  în sondajele electorale. Totodat ă, era extrem de lejer 
îmbrăcat – blugi, tricou cu m âneci și bocanci L. L. Bean de alpinism.
 Rachel  încerc ă să înceap ă discu ția:

— Vă… Cățărați pe munte, domnule pre ședinte?
 — Nicidecum. Consilierii mei de campanie au decis c ă aceasta ar trebui 
să fie noua mea  înfățișare. Tu ce crezi?
 De dragul lui, Rachel spera ca omul s ă nu vorbeasc ă serios.
 — E foarte…  Ăă… Bărbăteasc ă, domnule!
 Hemey nu reac ționă:
 — Bine. Noi credem c ă mă va ajuta s ă luăm înapoi o parte din voturile 
femeilor care ar  înclina s ă i le acorde tat ălui tău.
 După o clip ă, președintele  îi zâmbi larg:
 — A fost o glum ă, domni șoară Sexton. Cred c ă știm am ândoi c ă am 
nevoie de mai mult dec ât un tricou  și o pereche de blugi ca s ă câștig aceste 
alegeri.
 Dezinvoltura  și umorul pre ședintelui reu șiră să înlăture repede orice 
tensiune pe care Rachel o resim țise venind acolo. Pre ședintele compensa din 
plin lipsa for ței fizice cu talentul diplomatic. Diploma ția făcea apel la talentele 
umane  înnăscute, iar Zach Hemey avea acest dar.
 Rachel  îl urm ă pe pre ședinte spre partea din spate a avionului. Cu c ât 
înaintau mai mult, cu at ât interiorul sem ăna mai pu țin cu un avion holuri 
curbate, pere ți tapeta ți, chiar o sal ă de sport complet echipat ă cu echipamente 
de for ță. Ciudat, dar avionul p ărea complet pustiu.
 — Călătoriți singur, domnule pre ședinte?
 El clătină din cap:
 — De fapt, abia am aterizat.
 Rachel fu surprins ă. „Aterizat, de unde?” Rapoartele sale secrete din acea
săptămână nu includeau nimic  în care s ă se men ționeze vreo c ălătorie 
preziden țială. Probabil c ă el folosea baza Wallops Island ca s ă călătoreasc ă cât 
mai discret:
 — Echipa mea a p ărăsit avionul chiar  înainte de a sosi dumneavoastr ă, o 
lamuri pre ședintele. Trebuie s ă mă întorc la Casa Alba, dar am  ținut s ă mă 
întâlnesc cu dumneavoastr ă aici, nu  în Biroul Oval.
 — Încerca ți să mă intimida ți?
 — Dimpotriv ă, o fac din respect pentru dumneavoastr ă, domni șoară 
Sexton. Casa Alb ă nu are nimic secret  în ea, iar  știrea despre o  întâlnire  între 
noi doi te­ar pune  într­o pozi ție delicat ă față de tat ăl dumitale.
 — Vă apreciez grija, domnule!
 — Se pare c ă eviți cu elegan ță o posibil ă situa ție conflictual ă, iar eu nu 
am nici un motiv s ă distrug acest echilibru.
 Rachel  își aminti de  întâlnirea de diminea ță cu tat ăl ei și se îndoi c ă o 
astfel de  întâlnire se putea considera desf ășurată cu „elegan ța”. Nu era mai 
puțin adev ărat că Zach Hemey f ăcea totul ca s ă se desf ășoare  într­o manier ă 
decent ă, deși nu era obligat la a șa ceva.
 — Pot s ă­ți spun Rachel? O  întreba Hemey.
 — Bine înțeles. „Pot s ă­ți spun Zach?”

— Cabinetul meu, o anun ță președintele, poftind­o printr­o u șă din ar țar 
sculptat.
 Cu siguran ță biroul de la bordul lui Air Force One era mai intim dec ât cel
de la Casa Alb ă, însă mobilierul mai p ăstra totu și un aer de austeritate. Biroul 
era îngropat sub h ârtii, iar  în spatele lui at ârna un tablou pictat de un clasic al 
genului, o goelet ă cu trei catarge navig ând cu toate p ânzele sus, f ăcând tot 
posibilul s ă facă față unei furtuni dezl ănțuite. Tabloul p ărea a fi metafora 
perfect ă a pre ședinției lui Zach Hemey din acel moment.
 Președintele  îi oferi lui Rachel unul dintre cele trei scaune din fa ța 
biroului. Femeia se a șeză. Rachel se a ștepta ca el s ă ia loc la birou,  însă 
președintele  își trase un al doilea scaun  și se a șeză lângă ea.
 „Ca s ă jucăm de la acela și nivel”,  înțelese ea mesajul. „Expertul  în 
diploma ție.”
 — Ei bine, Rachel, zise Hemey, oft ând obosit  în vreme ce se a șeza. Cred 
că ești cam nedumerit ă de vizita f ăcută aici, nu­i a șa?
 Blândețea din vocea lui  îndep ărtă orice re ținere pe care ar mai fi avut­o 
Rachel:
 — De fapt, domnule, sunt total debusolat ă.
 Hemey izbucni  în râs:
 — Minunat. Nu reu șesc în fiecare zi s ă zăpăcesc pe cineva de la NRO.
 — Nu  în fiecare zi cineva de la NRO prime ște invita ția de a urca la bordul 
Air Force One ca s ă fie întâmpinat de un pre ședinte  în bocanci de alpinist.
 Președintele r âse din nou.
 O bătaie discret ă în ușă anun ță sosirea cafelei. Una dintre membrele 
echipajului intr ă cu o cafetier ă aburind ă și dou ă cești pe o tav ă. La semnul 
președintelui, femeia l ăsă tava pe birou  și se făcu nev ăzută.
 — Zah ăr și frișcă? Întreb ă președintele, ridic ându­se ca s ă toarne  în 
cești.
 — Doar fri șcă, vă rog.
 Rachel savur ă aroma  îmbietoare. „Pre ședintele Statelor Unite  îmi serve ște
cafeaua?”
 Zach Hemey  îi întinse o cea șcă.
 — E Paul Revere autentic, rosti el. Unul dintre micile luxuri pe care mi le 
permit.
 Rachel sorbi o gur ă de cafea. Era cea mai bun ă din c âte băuse ea 
vreodat ă.
 — În fine, continu ă președintele, tum ându­și o cea șcă și pentru el  și 
așezându­se la loc pe scaun, timpul pe care­l pot petrece aici este destul de 
scurt, a șa că ar trebui s ă trecem la treab ă.
 Își puse un cub de zah ăr în cafea  și își ridic ă privirea spre Rachel:
 — Îmi imaginez c ă Bill Pickering te­a avertizat c ă singurul motiv pentru 
care a ș fi vrut s ă te văd era acela de a te folosi  în avantajul meu politic.
 — De fapt, domnule, exact a șa mi­a spus.
 Președintele chicoti:

— Întotdeauna e un cinic.
 — Deci, s­a  înșelat?
 — Glume ști? Se mir ă președintele. Bill Pickering nu se  înșală niciodat ă. A
nimerit la fix, ca de obicei.
 Gabrielle Ashe privea absenta pe fereastra limuzinei senatorului Sexton, 
în vreme ce aceasta se  îndrepta prin traficul de diminea ță către cl ădirea de 
birouri a senatorului. Se  întreba cum naiba ajunsese  în acest punct al vie ții ei. 
Asistenta personal ă a senatorului Sedgewick Sexton.  În definitiv, doar asta 
fusese inten ția ei, nu?
 „Sunt  într­o limuzin ă, împreun ă cu viitorul pre ședinte al Statelor Unite 
ale Americii.”
 Gabrielle privi dincolo de interiorul luxos al limuzinei c ătre senator, care 
părea cufundat  în gânduri.  Îi admir ă trăsăturile bine conturate  și ținuta 
perfect ă. Chiar ar ăta a pre ședinte.
 Gabrielle  îl văzuse pe Sexton vorbind cu trei ani  în urm ă, pe vremea c ând
era în anii terminali ai facult ății de Științe Politice de la Universitatea Cornell. 
Nu o s ă uite niciodat ă cum scrutau ochii lui audien ța, ca  și cum ar fi transmis 
un mesaj direct spre ea – crede­m ă. Dup ă discurs, Gabrielle se a șezase la coad ă
ca să îi strângă mâna lui Sexton.
 — Gabrielle Ashe,  îi zisese senatorul, citindu­i numele de pe ecuson. Un 
nume minunat pentru o t ânără tot at ât de minunat ă.
 Ochii  îi întăreau spusele.
 — Mul țumesc, domnule,  îi răspunse Gabrielle, sim țind for ța bărbatului 
în vreme ce  îi strângea m âna. Am fost cu adev ărat impresionat ă de discursul 
dumneavoastr ă.
 — Mă bucur s ă aud asta!
 Sexton  îi vârâse o carte de vizit ă în mână:
 — Sunt permanent  în căutare de min ți tinere  și strălucite care  îmi 
împărtășesc viziunea. Dup ă ce termini  școala, caut ă­mă. Oamenii mei s­ar 
putea s ă aibă o slujb ă pentru tine.
 Gabrielle vru s ă­i mul țumeasc ă, dar senatorul trecuse deja la urm ătoarea
persoan ă din r ând. Cu toate astea,  în lunile care urmaser ă, Gabrielle se trezise 
că urmărește cariera lui Sexton la televizor.  Îl urm ărea cu admira ție cum se 
pronun ță categoric  împotriva imenselor cheltuieli guvernamentale proclam ând 
reducerile de buget,  îndemn ând Fiscul s ă lucreze mai eficient, atac ând agen țiile
și chiar sprijinind anularea unor programe de servicii civile redundante. Apoi, 
când so ția senatorului murise pe nea șteptate  într­un accident de ma șină, 
Gabrielle urm ărise uluit ă cum Sexton transform ă ceea ce era negativ  în pozitiv. 
Trecuse peste propria durere  și declarase lumii  întregi c ă va candida la 
președinție și că își va dedica restul timpului din serviciul public memoriei 
soției disp ărute.  În acel moment, Gabrielle hot ărâse fără nici o remu șcare c ă 
voia s ă lucreze cu echipa de campanie a senatorului Sexton.
 Acum ajunsese  în pozi ția cea mai influenta pe care  și­o putuse dori.

Gabrielle  își aminti de noaptea pe care o petrecuse cu Sexton  în biroul lui
îmbrăcat cu plu ș și se str âmbă, încerc ând să opreasc ă imaginile st ânjenitoare 
care îi veneau  în minte. „Oare la ce m ă gândeam?”  Știa că ar fi trebuit s ă 
reziste, dar cumva se trezise c ă nu era  în stare. Sedgewick Sexton fusese idolul 
ei de at âta timp… Și când se g ândise c ă o dorea.
 Limuzina trecu peste o denivelare din asfalt,  întrerup ându­i lui Gabrielle 
șirul amintirilor.
 — Te sim ți bine? Se interes ă Sexton, care acum o urmarea atent.
 Gabrielle schi ță un z âmbet vag:
 — Foarte bine.
 — Doar nu te g ândești iar la bluful  ăla, nu­i a șa?
 Ea ridic ă din umeri:
 — Încă mă îngrijoreaz ă un pic, recunosc.
 — Las­o balt ă. Blufurile au fost cel mai bun lucru din campania mea.
 Gabrielle  învățase pe propria piele c ă bluful era echivalentul politic al 
scăpării de informa ții tenden țioase despre rival, cum ar fi c ă acesta tocmai 
folosea un aparat de m ărire a penisului sau se abonase la o revist ă deocheat ă. 
Bluful nu reprezenta o tactic ă strălucită, dar atunci c ând dădea rezultate, 
acestea erau senza ționale.
 Când însă i se r ăspundea cu aceea și moned ă…
 Căci așa se și întâmplase. Din partea Casei Albe. Cu vreo lun ă în urm ă 
personalul de campanie al pre ședintelui decisese, impulsionat de sondajele de 
opinie proaste, s ă treac ă la atac  și lansase un zvon socotit adev ărat, cum c ă 
senatorul Sexton avea o rela ție amoroas ă cu asistenta lui personal ă, Gabrielle 
Ashe. Din nefericire pentru Casa Alb ă, nu existau dovezi. Un ferm adept al 
zicalei c ă apărarea cea mai bun ă e atacul dezl ănțuit, senatorul Sexton prinsese 
din zbor ocazia de a lansa un nou atac furibund. Convocase o conferin ță 
națională de pres ă în cursul c ăreia își proclamase nevinov ăția și mânia. „Nu pot
să cred, afirmase el, privind cu lacrimi de durere drept spre camerele de luat 
vederi, c ă președintele dezonoreaz ă amintirea so ției mele prin astfel de minciuni
rău inten ționate”
 Rolul jucat de senatorul Sexton  în fața camerelor de luat vederi fusese 
atât de conving ător, încât aproape nici Gabrielle nu mai  știa sigur dac ă într­
adevăr se culcase cu el sau nu. V ăzând însă cât de u șor putea min ți el, 
Gabrielle  își dăduse repede seama c ă senatorul Sexton era cu adev ărat un om 
periculos.
 În ultima vreme, chiar dac ă era convins ă că ajunsese s ă sprijine cel mai 
puternic cal din cursa preziden țială, Gabrielle  începuse s ă se întrebe dac ă îl 
sprijinea  și pe cel mai bun. A lucra  în apropierea lui Sexton  însemnase o 
experien ță dură – asem ănătoare cu experien ța pe care ar fi  încercat­o un copil 
care ar fi v ăzut ce  înseamn ă viața dincolo de studiourile Hollywood­ului, unde 
magia nu mai era ceea ce pretindea a fi.
 Deși credin ța lui Gabrielle  în politica lui Sexton r ămăsese intact ă, femeia 
începea s ă aibă serioase dubii  în privin ța persoanei  în sine.

— Ceea ce  îți voi spune acum, Rachel,  îi zise pre ședintele, este clasificat 
ca „UMBRA”. Este cu mult dincolo de nivelul t ău de securitate.
 Rachel sim ți că se sufoc ă între pere ții fuzelajului. Pre ședintele o adusese 
cu avionul p ână în insula Wallops, o invitase la bordul acestuia,  îi turnase 
cafea,  îi spusese cu franche țe că avea de g ând să o foloseasc ă drept capital 
politic  împotriva tat ălui ei  și acum o anun ța că are de g ând să îi ofere ilegal 
informa ții secrete. Oric ât de afabil p ărea Zach Hemey la suprafa ță, Rachel 
Sexton tocmai  învățase o lec ție important ă despre el: omul prelua controlul cu 
rapiditate.
 — Cu dou ă săptămâni în urm ă, continu ă președintele, uit ându­se drept 
în ochii ei, NASA a f ăcut o descoperire.
 Vorbele r ămaser ă suspendate o clip ă în aer  înainte ca Rachel s ă le poat ă 
pricepe. „O descoperire NASA?” Ultimele rapoarte de informa ții nu indicau 
nimic neobi șnuit legat de agen ția spa țială. Bine înțeles însă că în zilele noastre o
„descoperire NASA”  însemna, de obicei, faptul c ă agen ția con știentizase c ă 
subevaluase cheltuielile unui proiect nou.
 — Înainte de a continua aceast ă discu ție, relu ă președintele, a ș vrea s ă 
aflu dac ă împărtășești cinismul tat ălui tău legat de explorarea spa țiului.
 Rachel refuz ă să comenteze:
 — Sper c ă nu m­a ți chemat aici ca s ă îmi cere ți să controlez ie șirile 
tatălui meu contra NASA.
 Președintele r âse:
 — La naiba, nu. Am stat pe l ângă Senat destul de mult ca s ă aflu c ă 
nimeni nu  îl poate controla pe Sedgewick Sexton.
 — Tata e un oportunist, domnule. A șa sunt cei mai mul ți politicieni de 
succes. Din nefericire, NASA s­a transformat singur ă într­o astfel de  țintă.
 Recentul  șir de erori ale NASA devenise at ât de nesuportat,  încât lumea 
nu putea dec ât să râdă sau s ă plângă – sateli ți care se dezintegrau pe orbit ă, 
sonde spa țiale care nu mai trimiteau nici un semnal acas ă, Stația Spa țială 
Interna țională al cărei buget se umflase de zece ori, determin ând statele 
membre s ă dea bir cu fugi ții ca șoarecii de pe un vas care tocmai se scufund ă. 
Se pierduser ă miliarde de dolari, iar senatorul Sexton profita la maximum din 
asta conduc ând valul de proteste – un val care p ărea predestinat a­l purta 
drept spre adresa 1 600 Pennsylvania Avenue {3}.
 — Recunosc c ă NASA s­a transformat  într­un dezastru  în ultima vreme, 
zise pre ședintele. Oriunde m­a ș uita  în agen ție, nu v ăd dec ât un nou motiv de a
tăia fonduri.
 Rachel  întrez ări o oportunitate pentru ea  și profit ă imediat:
 — Și totu și, domnule, n­am citit chiar s ăptămâna trecut ă că tocmai i­a ți 
păsuit oferindu­le alte trei milioane din fonduri de urgen ță pentru a­i men ține 
pe linia de plutire?
 Președintele chicoti:
 — Tat ăl tău a fost extrem de mul țumit de asta, nu?
 — Ca  și cum i­a ți fi oferit securea c ălăului.

— L­ai auzit la Nightime? „Zach Hemey este un dependent de spa țiu, iar 
plătitorii de taxe  îi finan țează viciul.”
 — Dar dumneavoastr ă nu face ți decât să­i dați dreptate, domnule.
 Hemey  încuviin ță:
 — Nu fac un secret din faptul c ă sunt un fan al NASA. Am fost 
dintotdeauna. Am fost un copil al cursei spa țiale – Sputnik, John Glenn, Apollo
11 – și n­am ezitat niciodat ă să îmi exprim admira ția și mândria pentru 
programele noastre spa țiale. Pentru mine, b ărbații și femeile din NASA 
reprezint ă pionierii istoriei moderne. Ei  încearc ă imposibilul, accept ă eșecurile, 
după care se  întorc la plan șa de proiectare,  în vreme ce noi, restul, st ăm pe 
margine  și îi critic ăm.
 Rachel r ămase t ăcută, simțind, dincolo de calmul pe care  îl afișa 
președintele, furia dezl ănțuită contra nesf ârșitei retorici anti­NASA a tat ălui ei. 
Rachel se trezi  întreb ându­se ce mama naibii descoperise NASA. Pre ședintelui  îi
plăcea la nebunie s ă întârzie momentul dezv ăluirii.
 — Ast ăzi, zise Hemey, din ce  în ce mai p ătimaș, am de g ând să modific  în
totalitate opinia ta despre NASA.
 Rachel  îl privi nesigur ă:
 — Ave ți deja votul meu, domnule! Poate c ă ar fi mai bine s ă vă 
concentra ți asupra restului  țării.
 — Asta  și inten ționez.
 Hemey mai sorbi o gur ă de cafea  și îi zâmbi:
 — Și o să te rog pe tine s ă mă ajuți.
 Făcu o pauz ă, dup ă care se aplec ă spre ea:
 — Într­un mod cu totul neobi șnuit.
 Rachel sim țea acum cum Zach Hemey  îi scruteaz ă fiecare mi șcare, ca un 
vânător care evalua dac ă prada are de g ând să fugă sau r ămâne să lupte. Din 
nefericire, Rachel nu  întrez ărea vreo porti ța de salvare.
 — Presupun, continu ă președintele, reumpl ând ce știle de cafea, c ă ai idee
despre un proiect NASA numit EOS?
 Rachel d ădu din cap:
 — Earth Observation System {4}. Cred c ă tatăl meu a men ționat despre 
EOS o dat ă sau de dou ă ori.
 Tentativ ă nereu șită de sarcasm  îl făcu pe pre ședinte s ă se încrunte. 
Adevărul era c ă tatăl lui Rachel adusese vorba despre Sistemul de Observare a 
Pământului ori de c âte ori avusese ocazia. Era unul dintre cele mai riscante, 
dar și mai controversate proiecte de la NASA – o constela ție de cinci sateli ți 
proiecta ți să priveasc ă din spa țiu și să analizeze mediul planetar: mic șorarea 
stratului de ozon, topirea calotelor polare,  încălzirea global ă, defri șarea 
pădurilor. Inten ția era de a le furniza ecologi știlor date  și informa ții cum nu mai
existaser ă până atunci, astfel  încât aceștia să poat ă întocmi planuri mai exacte 
și mai detaliate pentru viitorul planetei.
 Din p ăcate, proiectul EOS fusese sortit e șecului. Ca at âtea alte proiecte 
NASA din ultima vreme, fusese marcat,  încă din start, de dep ășirea bugetului.

Iar Zach Hemey fusese mereu cel  învinuit. Se folosise de lobby­ul ecologi știlor 
pentru a trece proiectul  în valoare de 1,4 miliarde de dolari prin Congres.  Însă, 
în loc s ă furnizeze preconizatele contribu ții la cunoa șterea planetei, EOS se 
transformase cu repeziciune  într­un co șmar costisitor, cu lans ări eșuate, 
probleme de func ționare a calculatoarelor  și conferin țe de pres ă NASA c ât se 
poate de sumbre.
 Singurul chip z âmbitor din ultima vreme fusese cel al senatorului Sexton,
care le reamintea cu obstina ție aleg ătorilor c âți bani din taxele lor cheltuise 
președintele pe EOS  și cât de nesemnificative fuseser ă profiturile.
 Președintele  își puse un cub de zah ăr în cea șca de cafea:
 — Oric ât de surprinz ător ar p ărea, descoperirea NASA la care m ă refer a 
fost f ăcută chiar de EOS.
 Acum Rachel se sim țea pierdut ă. Cu siguran ță că NASA ar fi anun țat un 
succes al EOS de dat ă recent ă, nu? Tat ăl ei crucificase EOS  în mass­media, iar 
agenția spa țială ar fi avut nevoie ca de aer de orice ve ști bune.
 — Eu n­am auzit nimic,  îngăimă Rachel, despre vreo descoperire EOS.
 — Știu. NASA a preferat s ă păstreze o vreme ve știle bune pentru sine.
 Rachel se  îndoia:
 — Din experien ța mea, domnule, c ând e vorba de NASA, lipsa de  știri 
înseamn ă, în general, ve ști proaste.
 Modestia nu reprezenta una dintre virtu țile Departamentului de Rela ții 
Publice din NASA. Ultima glum ă care circula prin NRO era c ă NASA  ținea o 
conferin ță de pres ă de fiecare dat ă când unul dintre savan ții de acolo mai 
trăgea c âte un v ânt.
 Președintele se  încrunt ă:
 — Ah, da. Uit c ă discut cu un discipol  în securitate al NRO­ului lui 
Pickering. El  încă geme  și morm ăie enervat de gura spart ă a celor de la NASA?
 — Securitatea e via ța lui, domnule!  Și o ia foarte  în serios.
 — Așa și trebuie. Pur  și simplu  îmi vine greu s ă cred c ă două agen ții care
au at âtea în comun g ăsesc permanent un subiect pe baza c ăruia s ă se încaiere.
 Rachel aflase destul de devreme,  în calitatea ei de subaltern ă a lui 
William Pickering, c ă, deși amândou ă erau agen ții guvernamentale legate 
amândou ă de problemele spa țiului cosmic, NASA  și NRO aveau filosofii care se 
situau la poli opu și. NRO era o agen ție destinat ă apărării și își men ținea secrete
activit ățile legate de spa țiul cosmic,  în vreme ce NASA era o agen ție științifică și
își făcea imediat cunoscute descoperirile  în întreaga lume, adesea, a șa cum 
susținea William Pickering, pun ând în pericol securitatea na țională. Unele 
dintre cele mai avansate tehnologii NASA, cum erau lentilele de  înaltă rezolu ție 
pentru telescoapele sateli ților, sistemele de comunica ție la mare distan ța sau 
dispozitivele radio pentru codare  și transmitere complex ă audio­video, aveau 
prostul obicei de a ap ărea în arsenalul secret al unor  țări ostile  și de a fi folosite
apoi în spionajul contra Statelor Unite. Bill Pickering bomb ănea adesea c ă 
oamenii de  știință de la NASA dispuneau de creiere uria șe… Și de guri  și mai 
mari.

În orice caz, un motiv  și mai evident de disput ă între agen ții era 
reprezentat de faptul c ă multe dintre recentele e șecuri NASA afectaser ă NRO  în 
mod direct, deoarece lans ările de sateli ți NRO se efectuau prin intermediul 
NASA. Nici un e șec nu fusese mai dramatic dec ât cel din 12 august 1998, c ând 
o rachet ă purt ătoare Titan 4 apar ținând NASA  și Forțelor Aeriene ale SUA 
explodase la patruzeci de secunde dup ă lansare  și pulverizase  încărcătura – un 
satelit NRO  în valoare de 7,2 miliarde de dolari, av ând numele de cod Vortex 2. 
Se părea că Pickering  își aduce mereu aminte doar de acel eveniment.
 — Așadar, de ce n­a ie șit NASA la ramp ă cu acest succes?  Îl întreb ă 
Rachel. Le­ar prinde tare bine ni ște vești bune!
 — NASA tace pentru c ă așa am cerut eu,  îi răspunse pre ședintele.
 Rachel se  întreb ă dacă auzise bine. Dac ă lucrurile st ăteau a șa, atunci 
președintele comisese un act de harachiri politic pe care ea nu­l  înțelegea.
 — Aceast ă descoperire, continu ă el, este… Să spunem… Cel pu țin 
uluitoare prin implica țiile pe care le­ar putea avea.
 Rachel sim ți un fior pe  șira spin ării. În lumea serviciilor secrete expresia 
„implica ții uluitoare” rareori  însemna o veste bun ă. Ajunse s ă se întrebe dac ă 
toată acea atmosfer ă conspirativ ă legat ă de EOS nu se datora cumva faptului 
că sistemul de sateli ți observase un dezastru ecologic iminent.
 — E vreo problem ă?
 — Nici o problem ă. Descoperirea EOS e de­a dreptul minunat ă.
 Rachel t ăcu.
 — Să presupunem, Rachel, c ă ți­aș spune c ă NASA tocmai a f ăcut o 
descoperire de o asemenea  însemn ătate științifică… Asemenea  însemn ătate 
colosal ă. Încât merit ă fiecare cent pe care americanii l­au cheltuit vreodat ă în 
programele spa țiale!
 Rachel nu­ și putea imagina a șa ceva.
 Președintele se ridic ă:
 — Vrei s ă ne plimb ăm pu țin?
 Rachel  îl urm ă pe pre ședintele Hemey c ătre pasarela de acces  în Air 
Force One. Cobor ând scara, sim ți cum aerul r ăcoros de martie  îi limpeze ște 
gândurile. Din nefericire, acum cererile pre ședintelui devenir ă și mai ciudate  în 
mintea ei.
 „NASA a f ăcut o descoperire de o asemenea importan ță științifică încât 
merit ă fiecare cent cheltuit de americani pe programele spa țiale?”
 Rachel  își imagina c ă o descoperire de o asemenea anvergur ă nu se putea
baza dec ât pe un singur lucru – scopul sacru al NASA  și anume contactul cu 
viața extraterestr ă. Din p ăcate, Rachel  știa suficiente lucruri despre acel scop 
ca să își dea seama c ă era imposibil de atins.
 Ca analist de date secrete, Rachel avea de­a face  în permanen ță cu 
întreb ări venite din partea prietenilor, legate de presupusele opera țiuni 
guvernamentale de stabilire de contacte cu extratere ștrii. Era cople șită de 
teoriile prietenilor ei „educa ți” – farfurii zbur ătoare pr ăbușite și ascunse  în

bunc ărele guvernamentale secrete, cadavre de extratere ștri păstrate la ghea ță, 
ba chiar civili nevinova ți răpiți și folosi ți de extratere ștri pe post de cobai.
 Bineînțeles c ă totul era o absurditate. Nu existau extratere ștri. Nu 
existau opera țiuni ascunse prin care s ă se încerce stabilirea unor leg ături cu ei.
 Toată lumea din cadrul serviciilor secrete  înțelegea c ă majoritatea 
viziunilor  și răpirilor reprezentau, pur  și simplu, produsul unor imagina ții 
bogate sau al unor f ăcături generatoare de bani. Acele probe fotografice ale 
OZN­urilor care existau cu adev ărat se p ărea că au fost surprinse doar  în 
apropierea aeroporturilor militare americane unde se testau noi modele 
avansate de aeronave. De exemplu, atunci c ând compania Lockheed  începuse 
testarea aerian ă a unui nou supersonic revolu ționar botezat Stealth Bomber, 
numărul de apari ții a OZN­urilor din jurul bazei aeriene Edwards a crescut de 
cincisprezece ori.
 — Pari destul de sceptic ă, îi zise pre ședintele, privind­o curios.
 Însă ceea ce o uluia pe Rachel era vocea lui. Privi  înspre el, ne știind ce s ă
îi răspund ă.
 — Păi… Ezită. Să presupun, domnule, c ă nu vorbim  în acest moment de 
nave extraterestre sau omule ți verzi?
 Președintele p ăru amuzat:
 — Rachel, cred c ă vei g ăsi aceast ă descoperire mult mai interesant ă decât
science­fiction­ul.
 Rachel se sim ți ușurată când auzi c ă NASA nu ajunsese la un asemenea 
hal de disperare,  încât să încerce s ă îi serveasc ă președintelui pove ști cu 
extratere ștri. Cu toate acestea, comentariul lui avea darul de a ad ânci misterul.
 — Ei bine, zise ea, orice ar fi descoperit NASA, trebuie s ă spun c ă 
momentul este unul extrem de bine ales.
 Hemey se opri pe scar ă:
 — Bine ales? Cum adic ă?
 „Cum adic ă?” Rachel se opri  și ea:
 — Domnule pre ședinte, NASA este acum angajat ă într­o b ătălie pe via ță 
și pe moarte pentru a­ și justifica existen ța, iar dumneavoastr ă sunte ți 
permanent atacat pentru c ă îi aloca ți mereu fonduri. O descoperire NASA 
major ă în acest moment ar  însemna o adev ărată man ă cereasc ă, atât pentru 
NASA, c ât și pentru campania dumneavoastr ă electoral ă. Criticii 
dumneavoastr ă vor socoti, evident, c ă momentul ales este extrem de suspect.
 — Așadar… Mă socote ști un mincinos sau un prost?
 Rachel sim ți un nod  în gât:
 — N­am inten ționat s ă vă jignesc, domnule. Doar c ă…
 — Stai lini ștită.
 Pe buzele lui Hemey  înflori un z âmbet firav,  în vreme ce  începu s ă 
coboare iar sc ările:
 — Când directorul administrativ al NASA mi­a povestit prima dat ă despre
descoperire, am respins­o  și am catalogat­o ca fiind absurd ă. L­am acuzat c ă 
pune la cale cea mai transparent ă farsă politic ă din istorie.

Rachel sim ți cum  îi dispare nodul din g ât.
 La baza sc ării, Hemey se opri  și se uit ă fix la ea:
 — Unul dintre motivele pentru care am cerut ca descoperirea s ă rămână, 
deocamdat ă, secret ă a fost acela de a proteja NASA. Dimensiunea acestei 
descoperiri  întrece orice mare realizare pe care agen ția a anun țat­o p ână acum.
Ea are darul de a transforma aterizarea pe Lun ă într­un fapt banal. Pentru c ă 
omenirea  și aici m ă includ  și pe mine, are enorm de c âștigat sau de pierdut, am
crezut c ă ar fi prudent ca o persoan ă anume s ă verifice datele NASA  înainte de 
a apărea sub luminile reflectoarelor cu un anun ț oficial.
 Rachel era n ăucită:
 — Cu siguran ță că nu v ă referi ți la mine, domnule?
 Președintele r âse:
 — Nu,  ăsta nu e domeniul t ău de expertiz ă. În plus, am efectuat deja 
verific ări pe c ăi extraguvernamentale.
 Ușurarea fetei f ăcu loc unei noi nedumeriri:
 — Extraguvernamentale, domnule? Vre ți să spune ți că ați apelat la 
sectorul privat?  Într­o chestiune at ât de secret ă?
 Președintele d ădu din cap cu convingere:
 — Am alc ătuit o echip ă de verificare din exterior, format ă din patru 
oameni de  știință civili, personal din afara NASA cu nume mari  în bran șă și cu 
o serioas ă reputa ție de protejat. Au folosit echipamentul propriu pentru a face 
observa ții și pentru a ajunge la propriile concluzii.  În ultimele patruzeci  și opt 
de ore, ace ști oameni de  știință au confirmat descoperirea NASA dincolo de 
orice urm ă de îndoial ă.
 Acum, Rachel era impresionat ă. Președintele se protejase cu un aplomb 
tipic pentru Hemey. Angaj ând o echip ă format ă din cei mai sceptici indivizi – 
outsideri care n­aveau nimic de c âștigat din confirmarea descoperirii NASA – 
Hemey  își crease antidotul contra suspiciunii c ă nu era vorba dec ât de un 
complot disperat NASA pentru justificarea bugetului, realegerea pre ședintelui 
fan al agen ției și pararea atacurilor senatorului Sexton.
 — În seara asta la ora opt, zise Hemey, voi convoca o conferin ță de pres ă 
la Casa Alb ă ca să anun ț lumii  întregi aceast ă descoperire.
 Rachel se sim ți frustrat ă. Practic, Hemey nu­i spusese nimic.
 — Și mai exact ce este aceast ă descoperire?
 Președintele z âmbi:
 — Ast ăzi vei descoperi c ă răbdarea e o virtute. Trebuie s ă vezi aceast ă 
descoperire cu ochii t ăi. Vreau s ă înțelegi situa ția în complexitatea ei  înainte de
a merge mai departe. Directorul administrativ al NASA te a șteapt ă să te pun ă la
curent. El  îți va spune tot ce trebuie s ă știi. Dup ă aceea, vom discuta care va fi 
rolul t ău pe mai departe.
 Rachel citi dramatism  în ochii pre ședintelui  și își aminti c ă Pickering 
simțise cum Casa Alb ă are un as  în mânecă. Se p ărea că șeful ei a avut 
dreptate, ca de obicei.
 Hemey  îi făcu semn  înspre un hangar din apropiere.

— Urmeaz ă­mă, zise el,  îndrept ându­se spre construc ția acoperit ă.
 Rachel se lu ă, nedumerit ă, dup ă el. Cl ădirea din fa ța lor nu avea ferestre,
iar ușile enorme p ăreau  încuiate. Singura cale de acces p ărea a fi o arcad ă 
micu ță într­o parte a hangarului. U șa era  întredeschis ă. Președintele o  îndrum ă
pe Rachel p ână în apropierea u șii, dup ă care se opri.
 — Aici drumul meu se termin ă, rosti el, ar ătând spre u șă. Intri pe acolo!
 Rachel ezit ă:
 — Nu veni ți?
 — Trebuie s ă mă întorc la Casa Alb ă. O să mai vorbim  în cur ând. Ai un 
telefon?
 — Bine înțeles, domnule!
 — Dă­mi­l!
 Rachel scoase telefonul  și i­l d ădu, presupun ând că el vrea s ă introduc ă 
un num ăr privat  în memorie.  În loc de asta, pre ședintele strecur ă telefonul  în 
propriul buzunar.
 — Acum nu mai e ști în rețea, zise el. Toate responsabilit ățile de la locul 
de munc ă ți­au fost acoperite. Ast ăzi nu vei mai discuta cu nimeni f ără 
permisiunea mea sau a directorului administrativ NASA.  Înțelegi?
 Rachel se holb ă, uluit ă. „Pre ședintele tocmai mi­a furat telefonul?”
 — Dup ă ce directorul administrativ te pune la curent cu descoperirea, o 
să intri  în contact cu mine prin intermediul unei linii securizate. Vorbim  în 
curând. Noroc!
 Rachel privi u șa hangarului  și simți cum nelini ștea o cople șește.
 Președintele Hemey  își lăsă mâna să zăboveasc ă puțin pe um ărul ei  și 
făcu semn din cap  înspre u șă:
 — Te asigur, Rachel, c ă nu vei regreta ajutorul pe care mi­l dai  în aceast ă
problem ă.
 Fără a mai ad ăuga vreo vorb ă, președintele porni spre elicopterul care o 
adusese pe Rachel acolo. Se urc ă la bord  și decol ă. Nu se uit ă nici o secund ă în
urmă.
 Rachel Sexton st ătea singur ă pe pragul de acces  în hangarul izolat de pe 
insula Wallops  și încerca s ă zăreasc ă ceva  în bezna de dincolo. Avea 
sentimentul c ă se afl ă la întretăierea dintre dou ă lumi. Dinspre interiorul 
cavernos sufla o briz ă răcoroas ă și dens ă, ca și cum cl ădirea avea un suflu 
propriu.
 — Hello? Strig ă ea, cu voce u șor tremur ândă.
 Tăcere.
 Păși dincolo de prag, din ce  în ce mai nelini ștită. Pentru c âteva frac țiuni 
de secund ă, imaginea pe care o avea  în fața ochilor se  întunec ă, fiindc ă încerca 
să se acomodeze cu  întunericul.
 — Domni șoara Sexton? Se auzi vocea unui b ărbat la doar c âțiva pa și mai
încolo.
 Rachel tres ări brusc  și se întoarse  în direc ția din care venea sunetul.
 — Da, domnule!

Se apropie silueta nedeslu șită a unui om.
 Pe m ăsură ce vederea i se limpezea, Rachel observ ă că se afla l ângă un 
tânăr cu un chip col țuros, echipat din cre ștet până în tălpi cu costum de zbor 
NASA. Individul avea un corp atletic, iar pe pieptul lui se vedeau numeroase 
decora ții.
 — Comandant Wayne Loosigan, se recomand ă tânărul. M ă ierta ți dacă v­
am speriat! E cam  întuneric pe aici.  Încă n­am apucat s ă deschid u șile docului.
 Înainte ca ea s ă apuce s ă îi răspund ă, bărbatul continu ă:
 — Va fi o onoare pentru mine s ă fiu pilotul dumneavoastr ă în aceast ă 
diminea ță.
 — Pilot?
 Rachel se holb ă năucă la el. „Tocmai am avut o „ întâlnire» cu un pilot.”
 — Sunt aici ca s ă mă întâlnesc cu directorul administrativ.
 — Da, doa'n ă. Am primit ordin s ă vă duc imediat la el.
 Îi luă câteva secunde p ână să poat ă înțelege ceea ce­i spusese. Dup ă ce 
pricepu cum st ăteau lucrurile, Rachel se sim ți foarte dezam ăgită. Călătoria ei 
nu părea să fi luat sf ârșit.
 — Unde este directorul administrativ?  Îl întreb ă ea, de­a dreptul 
îngrijorat ă.
 — Nu de țin aceast ă informa ție, răspunse pilotul. O s ă primesc 
coordonatele doar dup ă ce decol ăm.
 Rachel  își dădu seama c ă omul spunea adev ărul. Se p ărea că directorul 
Pickering  și ea nu erau singurele persoane c ărora nu li se d ădeau prea multe 
informa ții în acea diminea ță. Președintele considera extrem de serioas ă 
problema securit ății, iar u șurința și rapiditatea cu care o izolase pe Rachel de 
restul lumii o f ăcuser ă pe fat ă să se simt ă de­a dreptul jenat ă. „Sunt de o 
jumătate de or ă pe teren  și deja nu mai am nici un mijloc de comunicare, iar 
șeful meu habar n­are unde sunt.”
 Stând în fața tânărului pilot NASA, n­avea nici o  îndoial ă că jocurile 
fuseser ă deja f ăcute. Avionul avea s ă porneasc ă la drum cu ea la bord, 
indiferent c ă îi plăcea sau nu. Singura  întrebare era  încotro se  îndrepta.
 Pilotul se duse spre perete  și apăsă pe un buton. Imediat partea 
îndep ărtată a hangarului porni s ă gliseze cu zgomot. Lumina n ăvăli în interior, 
lăsând să se vad ă silueta unui obiect imens, aflat  în mijlocul  încăperii.
 Rachel f ăcu ochii mari. „Dumnezeu s ă mă ajute.”
 Obiectul cu pricina era un avion de v ânătoare negru, cu un aspect 
înfrico șător. Era aeronava cu cea mai aerodinamic ă form ă pe care ea o v ăzuse 
vreodat ă.
 — Glume ști, mai reu și Rachel s ă îngaime.
 — E o reac ție obi șnuită, doa'n ă, dar s ă știți că F­l4 Tomcat Split­tail este 
un avion cu performan țe excelente.
 „E o racheta cu aripi.”
 Pilotul o conduse spre aeronav ă. Îi făcu semn  înspre carlinga cu dou ă 
locuri.

— Ve ți sta  în spate.
 — Zău? Îi rânji Rachel.  Și eu care credeam c ă vrei s ă pilotez.
 După ce îmbrăcă peste haine un costum de zbor protejat termic, Rachel 
se trezi, aproape f ără voie, urc ând în carling ă. Se a șeză cu greu pe scaunul 
îngust.
 — E clar c ă NASA nu dispune de pilo ți cu fundul mare, zise ea.
 Pilotul  îi zâmbi și o ajut ă să își pun ă centurile de siguran ță. Dup ă aceea, 
îi fixă o casc ă de zbor.
 — O s ă zbur ăm destul de sus, rosti el. O s ă aveți nevoie de oxigen.
 Zicând astea, scoase o masc ă de oxigen dintr­un compartiment lateral  și 
vru s ă o ata șeze de casca ei.
 — Mă descurc, refuz ă ea ajutorul,  întinz ându­se  și luând obiectul din 
mâna lui.
 — Bine înțeles, doa'n ă.
 Rachel se lupt ă puțin cu masca p ână ce reu și să o potriveasc ă pe casc ă. 
Filtrul era surprinz ător de incomod.
 Comandantul o privi c âteva clipe, p ărând oarecum amuzat:
 — S­a  întâmplat ceva?  Întreb ă ea.
 — Nimic, doa'n ă.
 Părea că încearc ă să își ascund ă un z âmbet ironic:
 — Sacii pentru r ău de  înălțime sunt sub scaun. Celor mai mul ți pasageri 
li se face r ău când zboar ă prima dat ă cu un astfel de avion.
 — Ar trebui s ă n­am nimic,  îl asigur ă Rachel, cu o voce u șor schimbat ă 
din cauza filtrului m ăștii. Nu suf ăr de r ău de  înălțime.
 Pilotul ridic ă din umeri:
 — Mul ți pușcași marini au zis acela și lucru  și dup ă aceea a trebuit s ă 
curăț voma din carling ă de pe urma lor.
 Rachel d ădu ușor din cap. „Minunat”.
 — Vreo  întrebare  înainte de a ne lua zborul?
 Ea ezit ă o clip ă, dup ă care b ătu ușor în filtrul care  îi rănea obrazul.
 — Mă sufoc ă. Cum pute ți să purta ți chestiile astea  în zborurile lungi?
 Pilotul  îi zâmbi îngăduitor:
 — Ei bine, doa'n ă, de obicei noi nu le purt ăm cu susul  în jos.
 Parcă înfiptă în cap ătul pistei, cu motoarele duduind sub ea, Rachel se 
simțea ca un glon ț într­o arm ă care a ștepta doar un deget care s ă apese pe 
trăgaci. C ând pilotul  împinse man șa, motoarele gemene Lockheed 345 se 
trezir ă la via ță. Părea că întregul univers se zguduie. Odat ă frânele eliberate, 
Rachel se trezi lipit ă strâns de sp ătarul scaunului. Supersonicul parcurse pista
și decol ă în câteva secunde. Dincolo de hublou, p ământul începu s ă se 
îndep ărteze cu o vitez ă amețitoare.
 Rachel  închise ochii atunci c ând aeronava se ridic ă în mare vitez ă. Se 
întreb ă unde gre șise în acea diminea ța. Ar fi trebuit s ă fie acum la biroul ei, 
sintetiz ând și select ând informa ții. În loc de asta, „c ălărea” o torpil ă încărcată 
cu testosteron  și abia respira printr­o masc ă de oxigen.

Începu s ă simt ă o ușoară stare de r ău, înainte ca aeronava s ă ajungi la 
cincisprezece mii de metri altitudine.  Încerc ă să se gândeasc ă la altceva.  În 
timp ce admira oceanul de sub ea, avu brusc sentimentul c ă e departe de cas ă.
 Pilotul vorbea cu cineva prin sta ția radio. C ând termina conversa ția, 
omul lu ă un viraj abrupt spre st ânga. Avionul se r ăsuci aproape la o sut ă 
optzeci de grade, f ăcând­o pe Rachel s ă simt ă că i­a ajuns stomacul drept  în 
gât. În cele din urm ă, aeronava reveni  în plan orizontal.
 Fata gemu:
 — Mersi pentru avertisment, asule!
 — Îmi cer scuze, doa'n ă, dar tocmai am primit coordonatele  întâlnirii 
dumneavoastr ă cu directorul administrativ.
 — Dă­mi voie s ă ghicesc. C ătre nord?
 Pilotul p ăru nedumerit:
 — De unde a ți știut?
 Rachel oft ă. „Iubesc pilo ții ăștia care au f ăcut practic ă doar pe computer.”
 — E ora nou ă diminea ța, amice, iar soarele e  în dreapta noastr ă. Așadar 
zburam spre nord.
 În carling ă, se lăsă un moment de t ăcere.
 — Da, doa'n ă, în diminea ța asta zbur ăm spre nord!
 — Și cât de departe zburam spre nord?
 Pilotul verific ă încă o dat ă coordonatele:
 — Vreo 4 500 de kilometri.
 Rachel se ridica brusc pe scaun.
 — Ce?
 Încerc ă să­și imagineze o hart ă, dar nu putea nici m ăcar să­și închipuie 
unde  însemna acel nord.
 — Dar  ăsta e un zbor de patru ore!
 — La viteza asta, da, o aprob ă pilotul.  Țineți­vă bine, v ă rog!
 Înainte ca ea s ă îi răspund ă, bărbatul retrase aripile aeronavei F­l4. O 
clipă mai t ârziu, Rachel se sim ți iarăși lipit ă de scaun,  în vreme ce avionul 
țâșni, de parc ă până atunci st ătuse locului.  În mai pu țin de un minut ajunser ă 
la o vitez ă de croazier ă de aproape 2300 de kilometri pe or ă.
 Acum era ame țită de­a binelea. V ăzând cum avionul spintec ă cerul cu 
viteză năucitoare, Rachel sim ți cum i se face.  În minte  îi reveni, ca un ecou 
pierdut, vocea pre ședintelui: „Te asigur, Rachel, c ă nu vei regreta c ă mă ajuți în
aceast ă chestiune”.
 Gemând, Rachel  întinse m âna dup ă punga salvatoare. „S ă n­ai niciodat ă 
încredere  într­un politician.”
 Deși îl dezgusta interiorul modest  și murdar al taxiurilor, senatorul 
Sedgewick Sexton  învățase c ă, uneori, trebuie s ă suporte astfel de condi ții în 
ascensiunea sa c ătre glorie. Vehiculul rablagit care tocmai  îl adusese la cel mai 
de jos nivel al parc ării Hotelului Purdue  îi oferea ceva ce limuzina lui nu putea 
– anonimatul.

Senatorul constat ă mulțumit c ă parcarea era pustie, cu excep ția câtorva 
mașini pr ăfuite, r ătăcite prin mul țimea de st âlpi de ciment. Travers ând, Sexton 
își privi ceasul.
 „11.15 diminea ța. Perfect”.
 Individul cu care se  întâlnea era un maniac al punctualit ății. Amintindu­
și însă pe cine  și ce reprezenta acel om, Sexton  își spuse c ă individul putea fi 
un maniac la orice ar fi vrut el.
 Zări dubi ța alb ă Ford Windstar parcat ă exact  în acela și loc în care era 
parcat ă de fiecare dat ă când se  întâlneau acolo –  în colțul de est al garajului,  în
spatele unui  șir de tomberoane. Sexton ar fi preferat ca  întâlnirea s ă se 
petreac ă într­unul dintre apartamentele hotelului, dar  înțelegea prea bine 
măsurile de precau ție. Prietenii individului nu ajunseser ă unde se aflau acum 
dacă nu ar fi fost grijulii.
 Îndrept ându­se c ătre dubi ță, Sexton sim ți acea nelini ște familiar ă ce 
preceda  întotdeauna astfel de  întâlniri. For țându­se s ă rămână calm, se urc ă 
pe locul pasagerului din dreapta cu un semn vioi din m ână. Bărbatul cu p ărul 
negru de pe locul  șoferului nu­i r ăspunse la salutul voios. Omul avea aproape 
șaptezeci de ani,  însă chipul cernit inspira o duritate care se potrivea perfect cu
poziția sa de emisar al unei armate de vizionari  îndrăzneți și întreprinz ători, 
lipsiți de scrupule.
 — Închide u șa! Rosti individul cu voce aspr ă.
 Sexton se supuse, toler ând cu gra ție moroc ăneala omului.  În definitiv, 
tipul reprezenta oameni care controlau sume enorme de bani, din care o bun ă 
parte fuseser ă recent virate  în sprijinul lans ării senatorului Sexton c ătre cea 
mai puternic ă poziție din lume. Cu timpul, Sexton pricepuse c ă astfel de 
întâlniri însemnau mai pu țin niște lec ții de strategie  și mai mult ni ște ocazii de 
reamintire a gradului de  îndatorare al senatorului fa ță de binef ăcătorii lui. 
Acești oameni a șteptau c âștiguri serioase de pe urma investi ției lor. Dup ă cum 
trebuia s ă recunoasc ă Sexton, „c âștigul”  însemna o cerere a naibii de 
îndrăzneață. Cu toate astea  și oric ât de incredibil ar fi p ărut, era vorba de ceva 
aflat  în sfera de influen ță a lui Sexton, odat ă ce acesta avea s ă se instaleze  în 
Biroul Oval.
 Știind c ă bărbatului de la volan  îi plăcea s ă treac ă repede la subiect, 
Sexton  îi zise:
 — Presupun c ă a fost depus ă o alt ă sum ă?
 — Da. Ca de obicei, vei folosi aceste fonduri doar pentru campanie. Am 
fost mul țumiți să vedem cum urci  în sondaje, ceea ce  înseamn ă că managerii 
tăi de campanie au cheltuit eficient banii no ștri.
 — Câștigăm repede teren.
 — Așa cum  ți­am spus la telefon, am convins al ți șase și o să vă întâlniți 
la noapte.
 — Excelent.
 În minte, Sexton  își aranjase deja programul.
 Celalalt  îi întinse un dosar lui Sexton.

— Ai aici informa țiile. Studiaz ă­le. Ei vor s ă știe clar c ă le înțelegi foarte 
bine preocup ările. Vor s ă știe că le sus ții cauza.  Ți­aș sugera s ă te întâlnești cu 
ei la re ședința ta.
 — Acas ă? Dar de obicei m ă întâlnesc…
 — Senatorule, ace ști șase domni conduc firme ce de țin resurse mult mai 
mari dec ât cele cu care ai avut de­a face p ână acum. Ei sunt pe știi cei mari  și 
de aceea sunt  îngrijora ți. Au mult de c âștigat  și, prin urmare, enorm de mult de
pierdut. Am depus multe eforturi ca s ă­i conving s ă vă întâlniți. Va trebui s ă te 
ocupi  în mod special de ei.  Într­o not ă personal ă.
 Sexton  încuviin ță imediat:
 — Categoric. Pot aranja o  întrevedere acas ă la mine.
 — Bine înțeles c ă au nevoie de discre ție total ă.
 — La fel ca mine.
 — Noroc,  îi ură bătrânul. Dac ă în seara asta totul iese cum trebuie, ar 
putea fi ultima noastr ă întâlnire. Ace ști oameni singuri  îți pot furniza ceea ce ai
nevoie ca s ă transformi campania Sexton  într­un succes.
 Lui Sexton  îi plăcea cum sun ă. Îi zâmbi încrez ător bărbatului de l ângă el:
 — Cu pu țin noroc, prietene, la vremea alegerilor vom putea s ărbători cu 
toții victoria.
 — Victoria?
 Individul se  încrunt ă și se aplec ă spre Sexton cu ochi amenin țători:
 — Instalarea ta la Casa Alb ă este doar primul pas c ătre victorie, 
senatorule! Presupun c ă n­ai uitat asta.
 Casa Alb ă este una dintre cele mai mici re ședințe preziden țiale din lume. 
Măsoară doar cincizeci  și șase de metri  în lungime, dou ăzeci și opt de metri  în 
lățime și are o suprafa ță de teren amenajat de doar  șapte hectare. Proiectul, 
întocmit de arhitectul James Hoban, prezentase o structur ă asem ănătoare unei
cutii, cu un acoperi ș înălțat, balustrada  și o intrare cu numeroase coloane; de și
lipsit de originalitate, el fusese selectat  în cadrul unui concurs deschis de c ătre 
jurații care  îl apreciaser ă ca fiind „atr ăgător, cu demnitate  și flexibil”.
 Chiar dac ă stătuse trei ani  și jum ătate la Casa Alb ă, președintele Zach 
Hemey se sim țea rareori acas ă acolo,  în acel labirint de candelabre, antichit ăți 
și pușcași marini  înarma ți până în din ți. Pe moment  însă, în vreme ce se 
îndrepta spre aripa de vest, se sim țea înviorat  și ciudat de u șurat. P ărea că 
plute ște peste covoarele de plu ș.
 Mai mul ți membri din personalul Casei Albe  își ridicar ă privirea  înspre 
președintele care se apropia. Hemey le f ăcu la to ți cu m âna și îi salut ă, pe 
fiecare pe r ând. R ăspunsurile oamenilor, de și politicoase, tr ădau supunere  și 
erau  însoțite de z âmbete for țate.
 — Bun ă diminea ța, domnule pre ședinte!
 — Mă bucur s ă vă văd, domnule pre ședinte!
 — O zi bun ă, domnule!
 În vreme ce se  îndrepta spre birou, Hemey sesiz ă șoaptele din jurul Iui.  În
Casa Alb ă părea că se preg ătește o insurec ție. În ultimele s ăptămâni,

dezam ăgirea celor din 1600 Pennsylvania Avenue crescuse p ână în punctul  în 
care Hemey  începuse s ă se simt ă precum c ăpitanul Bligh – comand ând o nav ă 
în deriv ă, al cărei echipaj se preg ătea de revolt ă.
 Președintele nu­ și putea  învinui oamenii. Personalul lucrase mult peste 
orele de program ca s ă îl sprijine  în alegerile ce b ăteau la u șă, iar acum, ca din 
senin, pre ședintele p ărea a­ și fi pierdut interesul pentru victorie.
 „În cur ând vor  înțelege,  își spuse Hemey.  În cur ând voi fi din nou eroul 
lor.”
 Regreta c ă își men ținuse personalul departe de aceste informa ții atâta 
timp, dar confiden țialitatea era strict necesar ă. Iar c ând era vorba de p ăstrarea 
secretelor, Casa Alb ă avea renumele de locul  în care se clevetea cel mai mult 
din tot Washingtonul.
 Hemey ajunse  în sala de a șteptare de l ângă Biroul Oval  și îi făcu voios cu
mâna secretarei.
 — Ar ăți bine  în diminea ța asta, Dolores!
 — Și dumneavoastr ă, domnule,  îi răspunse femeia, uit ându­se la  ținuta 
lui cu dezaprobare f ățișă.
 Hemey  își cobor î vocea:
 — Vreau s ă organizezi o  întâlnire.
 — Cu cine, domnule?
 — Cu tot personalul din Casa Alb ă!
 Secretara  își ridic ă privirea:
 — Tot personalul, domnule? Adic ă toți cei 145 de oameni?
 — Chiar a șa.
 Femeia p ărea nedumerit ă:
 — Bine. S ă fixez  întâlnirea  în… Sala de Briefing?
 Hemey cl ătină din cap:
 — Nu. S ă fie în biroul meu.
 Acum secretara f ăcu ochii mari:
 — Vre ți să vă întâlniți cu întregul personal  în Biroul Oval?
 — Exact.
 — Cu to ți în acela și timp?
 — De ce nu? Fixeaz­o pentru ora patru dup ă­amiaz ă!
 Secretara d ădu din cap, de parc ă ar fi comp ătimit un bolnav mintal.
 — Foarte bine, domnule.  Și întâlnirea se va referi la …?
 — În seara asta voi face un anun ț important c ătre poporul american. 
Vreau ca oamenii mei s ă fie primii care  îl aud.
 Pe chipul femeii se ivi brusc o umbr ă de triste țe, ca  și cum s­ar fi temut 
de apropierea acestui moment.  Își cobor î glasul:
 — Vă retrage ți din curs ă, domnule?
 Hemey izbucni  în râs:
 — La naiba, nu, Dolores! M ă preg ătesc de b ătălie!
 Secretara se  îndoia de acest lucru. Toate analizele din pres ă afirmau c ă 
președintele Hemey avea s ă lase balt ă alegerile.

El îi făcu încurajator cu ochiul:
 — În ace ști ultimi ani ai lucrat excelent pentru mine, Dolores  și o să 
continui s ă faci aceea și treab ă și în urm ătorii patru ani. O s ă rămânem  în Casa
Albă. Jur.
 Femeia p ărea că vrea s ă­l cread ă din tot sufletul:
 — Foarte bine, domnule! O s ă anun ț personalul. Patru dup ă­amiaz ă.
 Intrând în Biroul Oval, Zach Hemey nu se putu ab ține să nu z âmbeasc ă 
când își imagin ă întregul personal  înghesuit  în acea  încăpere  îngrozitor de 
mică.
 Deși acel m ăreț birou al puterii primise multe porecle  în decursul 
timpului – Toaleta, Cuibul Sculei, Dormitorul lui Clinton —, porecla favorit ă a 
lui Hemey era „Capcana de Homari”. P ărea mult mai potrivit ă. Oricine intra 
pentru prima dat ă acolo era imediat dezorientat. Simetria camerei, pere ții ușor 
rotunji ți la col țuri, u șile mascate, toate contribuiau la sentimentul n ăucitor pe 
care­l aveau vizitatorii: c ă fuseser ă legați la ochi  și răsuciți în loc de mai multe 
ori. Dup ă ce avusese o  întrevedere cu pre ședintele  în Biroul Oval, se  întâmpla 
adesea ca vreun demnitar str ăin să se ridice, s ă dea m âna cu pre ședintele  și să 
porneasc ă drept spre o debara.  În func ție de rezultatul  întâlnirii, Hemey  îl 
oprea pe oaspete la timp sau se amuza v ăzând cum acesta se face singur de 
râs.
 Hemey crezuse  întotdeauna c ă lucrul care era cel mai impun ător în 
Biroul Oval era vulturul american  țesut pe imensul covor oval din  încăpere. 
Gheara st ângă a vulturului  ținea ramura de m ăslin,  în vreme ce gheara dreapt ă
strângea un m ănunchi de s ăgeți. Foarte pu țini erau cei din exterior care  știau 
că, pe timp de pace, vulturul privea spre st ânga – c ătre ramura de m ăslin.  În 
timp de r ăzboi însă, vulturul se  întorcea misterios spre dreapta –  înspre s ăgeți. 
Mecanismul care permitea acest mic truc devenise surs ă de specula ții în rândul
personalului de la Casa Alb ă, deoarece el era cunoscut numai de pre ședinte  și 
de șeful echipei de  întreținere. Hemey, descoperind adev ărul din spatele 
enigmaticului vultur, era dezam ăgit de c ât de banal era de fapt.  În una dintre 
debaralele din subsol ale Casei Albe mai era un al doilea covor oval, iar  șeful 
echipei de  întreținere nu f ăcea dec ât să schimbe covoarele  în cursul nop ții.
 Privind acum spre vulturul care se uita pa șnic înspre st ânga, Hemey se 
gândi c ă poate era cazul s ă schimbe covoarele  în onoarea micului r ăzboi pe care
avea s ă îl lanseze contra senatorului Sedgewick Sexton.
 Delta Force este singura echip ă de asalt american ă ale c ărei ac țiuni se 
bucur ă de imunitate preziden țială complet ă față de lege.
 Ordinul Preziden țial 25 (OP 25) le acord ă solda ților din Delta Force 
„libertate fa ță de orice ac țiune legal ă”, incluz ând aici excep ția din Posse 
Comitatus Act, emis  în 1876, o lege care impunea pedepse penale tuturor celor 
care foloseau for ța militar ă în scopuri personale, impunere a legii interne sau 
efectuarea de opera țiuni sub acoperire. Membrii echipei Delta Force sunt ale și 
pe spr âncean ă din cadrul Combat Applications Group {5} (CAG), o organiza ție 
secret ă ce activeaz ă în cadrul Centrului de Opera țiuni Speciale din Fort Bragg,

Carolina de Nord. Solda ții Delta Force sunt,  în esen ță, uciga și profesioni ști – 
exper ți în opera ții antitero, eliber ări de ostatici, asalturi  și eliminarea for țelor 
inamice secrete.
 Deoarece misiunile Delta Force implic ă, de obicei, un grad sporit de 
confiden țialitate, lan țul clasic de comand ă pe mai multe niveluri este adesea 
înlocuit de a șa­zisa comand ă „monocaput” – un singur manager, care are 
autoritatea s ă controleze unitatea din subordine, dup ă cum  îi convine. Acest 
manager este, de obicei, un militar sau un factor de decizie politic ă, cu un grad 
sau cu o influen ță suficient de mare  încât să conduc ă misiunea. Indiferent de 
identitatea managerului, misiunile Delta Force sunt secretizate la cel mai  înalt 
nivel, iar odat ă ce misiunea ia sf ârșit, solda ții Delta Force nu o mai 
menționeaz ă niciodat ă – nici  în discu țiile dintre ei  și nici  în discu țiile cu ofi țerii 
din cadrul Opera țiunilor Speciale.
 „Zboar ă. Lupt ă. Uită.”
 Echipa Delta care sta ționa acum deasupra Paralelei 82 nu zbura  și nici 
nu se lupta. Doar observa.
 Delta One trebuia s ă recunoasc ă faptul c ă misiunea fusese cu totul 
neobi șnuită până acum, dar  învățase de mult s ă nu se mai mire de ceea ce i se 
cerea s ă execute.  În ultimii cinci ani, fusese implicat  în eliber ări de ostatici din 
Orientul Mijlociu,  în depistarea  și eliminarea celulelor teroriste care ac ționau 
din interiorul Statelor Unite  și chiar  în suprimarea discret ă a unor personaje 
periculoase, b ărbați și femei, din diverse zone ale lumii.
 Cu numai o lun ă în urm ă, echipa lui folosise un microbot zbur ător 
pentru a provoca un atac de cord care  îi fusese fatal unui cap al lumii interlope 
din America de Sud. Folosind un microbot echipat cu un ac de titaniu, c ât un 
fir de p ăr, ce con ținea o puternic ă substan ță vasoconstrictoare, Delta Two 
introdusese dispozitivul  în casa omului printr­o fereastr ă deschis ă de la etajul 
doi, g ăsise dormitorul, dup ă care  îl înțepase pe individ  în um ăr, în timp ce 
acesta dormea. Microbotul zburase  înapoi pe fereastr ă, cu încărcătura golit ă, 
înainte ca omul s ă se trezeasc ă și să acuze dureri atroce  în piept. C ând nevasta
personajului  în cauz ă chema ambulan ța, echipa Delta f ăcea deja drum  întors 
spre cas ă.
 Fără forțare de u și și scandal.
 Moarte survenit ă din cauze naturale.
 O adev ărată oper ă de art ă.
 Mai recent, un alt microbot sta ționase  în interiorul biroului unui senator 
de marc ă pentru a monitoriza voluptuoasele  întâlniri amoroase, discrete ale 
acestuia. Echipa Delta f ăcea în glum ă referire la acea misiune ca la „inserare  în
spatele liniilor inamice”.
 Acum, dup ă ce fusese prins cu opera țiunea de supraveghere  în acel cort 
mizer de zece zile, Delta One era gata s ă pună capăt misiunii.
 „Rămâi ascuns.” „Supravegheaz ă construc ția – înăuntru  și pe afar ă.” 
„Raporteaz ă controlorului orice eveniment nea șteptat.”

Delta One fusese instruit s ă nu simt ă niciodat ă emoții, indiferent de 
sarcina primit ă. La primul instructaj legat de aceast ă misiune  însă, lui și 
echipei sale li se accelerase pulsul.  Întâlnirea fusese „oarb ă” – fiecare faz ă a 
misiunii fiind explicat ă prin intermediul unor canale electronice de comunica ții 
securizate. Delta One nu se  întâlnise niciodat ă față în față cu managerul 
responsabil de aceasta misiune.
 Tocmai preg ătea ceva de m âncare din conserve de proteine deshidratate, 
când ceasul lui scoase un sunet, la unison cu ceasurile celorlal ți doi.  În câteva 
secunde, dispozitivul CrypTalk de comunica ții de l ângă el începu s ă clipeasc ă 
în chip de alert ă. Delta One se opri din ceea ce f ăcea și apuc ă echipamentul de 
comunica ții. Ceilal ți doi  îl privir ă în tăcere:
 — Delta One, rosti el  în emi țător.
 Aplica ția software de recunoa ștere a amprentei vocale identific ă 
instantaneu cele dou ă cuvinte. Aplica ția atribuia fiec ărui cuv ânt un num ăr 
referen țial, care era apoi criptat  și trimis prin satelit celui aflat la cap ătul opus 
al convorbirii. Interlocutorul dispunea de un dispozitiv similar, prin care 
numerele erau decriptate  și traduse  înapoi  în cuvinte prin folosirea unui 
dicționar anume. Dup ă aceea cuvintele erau rostite tare de o voce robotizat ă. 
Întârzierea total ă a semnalului nu dep ășea opt milisecunde.
 — Aici controlorul,  îi zise personajul care conducea misiunea Tonul de 
robot al ma șinăriei era extrem de bizar – androgin  și metalic. Cum sta ți cu 
opera țiunea?
 — Totul decurge conform planului,  îi răspunse Delta One.
 — Excelent. Am actualizat secven ța de timp. Informa ția devine public ă la 
ora opt seara. Meridian estic.
 Delta One  își verific ă cronograful. „Doar opt ore au mai r ămas.” Misiunea 
lui avea s ă se sf ârșească în cur ând. Era un lucru  încurajator.
 — Încă un am ănunt, rosti controlorul.  În aren ă a intrat un nou juc ător.
 — Ce juc ător?
 Delta One ascult ă. „Interesant joc de noroc.” Cuiva  îi plăcea tare mult s ă 
dețină toate atuurile.
 — Crede ți că se poate avea  încredere  în ea?
 — Trebuie supravegheata  îndeaproape.
 — Și dacă apar probleme?
 — Ordinele r ămân valabile, rosti vocea f ără nici un fel de ezitare.
 Rachel Sexton zbura spre nord de mai bine de o or ă. În afara c âtorva 
imagini rapide ale Newfoundland­ului {6}, nu z ărise dec ât apă pe parcursul 
întregii c ălătorii.
 „De ce trebuia s ă fie ap ă?” se  întreb ă ea, str âmbându­se. C ând avea 
șapte ani, c ăzuse  în apa  înghețată a unui iaz,  în timp ce patina.  În vreme ce 
stătea prins ă sub ghea ță, fusese ferm convins ă că va muri. Doar for ța disperat ă
cu care mama ei  îi trăsese la suprafa ță trupul  îmbibat de ap ă a salvato. Dup ă 
acele clipe de co șmar, Rachel se luptase mereu cu senza ția de hidrofobie – o 
senza ție nepl ăcută de fric ă la vederea apelor  întinse, mai ales a apelor reci.

Acum, v ăzând de jur  împrejur, p ână la limita orizontului, doar apele 
Atlanticului de Nord, vechea spaim ă începea s ă o cuprind ă din nou.
 Își dădu seama c ât de mult zburaser ă doar atunci c ând pilotul verific ă 
poziția avionului cu turnul de control al bazei aeriene Thule din nordul 
Groenlandei. „Am ajuns deasupra Cercului Arctic?” Revela ția îi spori teama. 
„Unde m ă duc? Ce a descoperit NASA?” La scurt timp, masa de ap ă cenu șiu­
albăstrie de dedesubt  începu s ă fie pres ărată cu mii de puncte albe.
 „Aisberguri.”
 Rachel mai v ăzuse un aisberg doar o singur ă dată în viața ei, cu  șase ani 
în urm ă, când mama ei o convinsese s ă plece  împreun ă într­o croazier ă prin 
Alaska. Rachel sugerase mai multe destina ții de vacan ță aflate pe p ământ, însă 
mama ei fusese deosebit de insistent ă.
 — Rachel, draga mea, zisese ea, dou ă treimi din planeta asta sunt 
acoperite de ap ă. Mai devreme sau mai t ârziu, va trebui s ă înveți să ții aceast ă 
problem ă sub control.
 Doamna Sexton fusese o fiic ă a New England­ului, hot ărâtă să creasc ă o 
fată puternic ă.
 Acea croazier ă fusese ultima c ălătorie pe care Rachel o f ăcuse  împreun ă 
cu mama ei.
 „Katherine Wentworth Sexton.” Rachel sim ți cum junghiul singur ătății o 
străpunge. Amintirile revenir ă, dureroase, sf âșiind­o a șa cum avionul sf âșia 
aerul, st ârnind afar ă urletele v ântului. Ultima lor conversa ție fusese una 
telefonica.  În diminea ța Zilei Recuno știnței.
 — Îmi pare a șa de r ău, mam ă, îi spusese Rachel, telefon ând acas ă din 
aeroportul O'Hare, pe o vreme  în care z ăpada curgea  în valuri din cer.  Știu că 
familia noastr ă n­a petrecut niciodat ă Ziua Recuno știnței separat ă. Se pare c ă 
astăzi va fi prima dat ă.
 Mama ei p ăruse puternic afectat ă de acest lucru:
 — Abia a șteptam s ă te văd.
 — Și eu, mam ă. Gândește­te la mine cum m ănânc ceva  în aeroport,  în 
vreme ce tu  și tata v ă ospătați cu minunatul curcan.
 Urmase o pauz ă pe fir.
 — Rachel, n­aveam de g ând să îți spun dec ât atunci c ând ai fi ajuns aici, 
dar tat ăl tău sus ține că are prea mult de lucru ca s ă vină acas ă în acest an. 
Spune c ă o să petreac ă weekend­ul  în apartamentul lui din D. C.
 — Ce?
 Surprins ă, Rachel se  înfuriase imediat:
 — E Ziua Recuno știnței. Senatul nu e  în sesiune! E la mai pu țin de dou ă 
ore distan ță de tine. Ar trebui s ă fie acolo!
 — Știu. Spune c ă e epuizat  și că nu se simte  în stare s ă conduc ă. A decis 
să își petreac ă weekend­ul  în pat  împreun ă cu lucr ările lui.
 „Lucr ări?” Rachel deveni brusc sceptic ă. Mai probabil era c ă senatorul 
Sexton s ă petreac ă în pat cu alt ă femeie. De și comise cu discre ție, infidelit ățile 
lui durau de ani de zile. Doamna Sexton nu era proast ă, dar afacerile

extraconjugale ale so țului ei fuseser ă întotdeauna  însoțite de alibiuri puternice 
și indign ări ultragiate la simpla aluzie c ă el ar putea s ă îi fie necredincios.  În 
cele din urm ă, doamna Sexton nu v ăzuse alt ă soluție dec ât să își înăbușe 
durerea pref ăcându­se c ă nu observ ă nimic. De și Rachel o  îndemnase  în 
repetate r ânduri s ă divor țeze, Katherine Wentworth Sexton era o femeie de 
cuvânt.
 — Până ce moartea ne va desp ărți, îi spusese ea lui Rachel. Tat ăl tău m­a
binecuv ântat cu tine, o fat ă minunat ă și pentru asta  îi mul țumesc. Pentru 
celelalte ac țiuni ale lui va trebui s ă răspund ă cândva  în fața unei instan țe 
superioare mie.
 În timp ce st ătea în aeroport, Rachel sim ți cum cre ște furia  în ea:
 — Dar asta  înseamn ă că vei fi singur ă tocmai ast ăzi!
 I se făcea rău de la stomac. Faptul c ă­și părăsise familia  într­o asemenea 
zi reprezenta o alt ă josnicie din partea senatorului.
 — Ei bine…, rostise doamna Sexton cu voce dezam ăgită, dar decis ă, este 
clar c ă nu pot l ăsa toat ă mâncarea asta s ă se strice. O s ă mă duc la m ătușa 
Ann. Ne­a invitat  întotdeauna la ea pentru a s ărbători împreun ă. O s­o sun 
chiar acum.
 Rachel se sim țise doar pu țin absolvit ă de vin ă.
 — Bine. O s ă ajung acas ă cât de repede pot. Te iubesc, mam ă!
 — Zbor lin, draga mea!
 În acea noapte, ceasul ar ăta zece  și jum ătate c ând taxiul reu șise, în 
sfârșit, să coteasc ă pe aleea lung ă de acces c ătre luxoasa re ședință a familiei 
Sexton. Rachel  își dăduse imediat seama c ă se întâmplase ceva r ău. Pe alee, se 
găseau trei ma șini ale poli ției și câteva dubi țe ale unor echipe de  știri. Toate 
luminile din cas ă erau aprinse. Rachel cobor âse în fug ă din taxi, cu inima 
bătându­i nebune ște.
 La ușă fusese  întâmpinat ă de un poli țist care purta uniforma statului 
Virginia, cu o fa ță mohor âtă. Nu fusese nevoie s ă scoat ă nici o vorb ă. Rachel 
știa. A avut loc un accident.
 — Drumul dou ăzeci și cinci era alunecos din pricina poleiului, informase 
ofițerul. Mama dumneavoastr ă a ieșit de pe  șosea  și s­a izbit de ni ște copaci. 
Îmi pare r ău. A murit instantaneu  în urma impactului.
 Rachel  înmărmurise.  Întors acas ă imediat ce aflase vestea, tat ăl ei se 
găsea deja  în living  și ținea o conferin ță de pres ă ad­hoc, anun țând cu stoicism 
lumii  întregi c ă soția lui decedase  în urma unui accident de ma șină, în vreme 
ce se  întorcea de la o petrecere de Ziua Recuno știnței împreun ă cu familia.
 Fiica lui r ămăsese ascuns ă pe durata  întregului eveniment, pl ângând pe 
înfundate.
 — Tot ce mi­a ș fi dorit, declarase tat ăl ei presei, cu ochii  înotând în 
lacrimi, ar fi fost s ă stau acas ă doar de dragul ei  în acest weekend. Nu s­ar fi 
întâmplat aceast ă tragedie.
 „Ar fi trebuit s ă te gândești la asta de ani de zile”  îi răspunse Rachel  în 
tăcere, ura fa ță de tat ăl ei cresc ând cu fiecare secund ă care trecea.

Din acel moment, Rachel se „desp ărțise” de tat ăl ei, a șa cum doamna 
Sexton n­avusese puterea s­o fac ă niciodat ă. Senatorul nu p ăruse a acorda 
vreo aten ție faptului. Brusc, devenise foarte ocupat s ă cheltuiasc ă averea 
strânsă de nevasta lui pentru a dob ândi nominalizarea partidului s ău la 
candidatura pentru pre ședinție. Voturile aduse din simpatie pentru tragedia pe 
care a tr ăit­o n­aveau cum s ă­i fac ă râu.
 Ca o cruzime nemeritat ă, chiar  și la o distan ță de trei ani, senatorul 
continua s ă o fac ă pe Rachel s ă se simt ă singur ă. Cursa lui pentru Casa Alb ă 
amânase pe o perioad ă nedefinit ă visele ei de a cunoa ște un b ărbat adev ărat, 
cu care s ă își întemeieze o familie.  Îi fusese mult mai u șor să se izoleze complet 
față de lume dec ât să aibă de­a face cu  șirul nesf ârșit de pretenden ți lacomi de 
putere din Washington, fiecare sper ând să pună laba pe  îndurerata  și 
poten țiala „prim ă fiică a Americii”.
 Lumina zilei  începea s ă păleasc ă. În Arctica era perioada sf ârșitului de 
iarnă – vremea  întunericului continuu. Rachel  își dădu seama c ă se îndrepta 
spre  ținutul nop ții eterne.
 Curând soarele disp ăru în întregime, ascunz ându­se vederii sub linia 
orizontului. Ei  își continuar ă zborul spre nord. La orizont, se ivi o lun ă 
strălucitoare, pe trei sferturi plin ă, atârnând alb ă în aerul cristalin  și rece. 
Undeva jos, departe, valurile oceanului lic ăreau,  în vreme ce aisbergurile 
păreau diamante cusute pe o p ânză întunecat ă.
 Într­un t ârziu, Rachel z ări linia ce țoasă a pământului.  Însă nu era ce 
aștepta ea.  În fața avionului, se ivea drept din ocean linia amenin țătoare a unui
lanț muntos acoperit de z ăpadă.
 — Mun ți? Se mir ă Rachel. Sunt mun ți la nord de Groenlanda?
 — Așa se pare, zise pilotul, care p ărea la fel de surprins.
 În vreme ce botul aeronavei se  înclin ă în jos, Rachel se sim ți ciudat, de 
parcă era lipsita de greutate.  În tot zgomotul din jur auzea un sunet electronic 
repetat  în carling ă. Pilotul p ărea să se fi cuplat pe un soi de fascicul direc țional 
și acum  îl urma.
 Ajung ând sub o mie de metri  înălțime, Rachel se uit ă cu aten ție la 
terenul luminat de lun ă de sub ei. La baza lan țului muntos se  întindea o 
câmpie uria șă, acoperit ă cu zăpadă. Platoul se  întindea gra țios pe o distan ță de
vreo cincisprezece kilometri, p ână ce se termina brusc  într­o creast ă de ghea ță 
ce cădea vertical  în ocean.
 Abia atunci Rachel v ăzu. O priveli ște cum nu este alta pe fa ța 
pământului. La  început crezu c ă razele lunii  îi joac ă feste.  Își miji ochii  înspre 
câmpul de z ăpadă, incapabil ă să înțeleag ă exact la ce anume se uita. Imaginea 
devenea tot mai clar ă, pe m ăsură ce avionul cobora.
 „Ce e asta, pentru numele lui Dumnezeu?”
 Platoul de sub ei era defri șat… ca și cum cineva ar fi pictat pe z ăpadă trei
dungi imense de vopsea argintie. Panglicile sclipitoare curgeau paralel cu 
creasta. Iluzia optic ă fusese deslu șită abia c ând avionul ajunse sub dou ă sute 
de metri  înălțime. Cele trei panglici argintii erau ni ște șanțuri ad ânci, fiecare

având o l ățime de circa treizeci de metri.  Șanțurile fuseser ă umplute cu ap ă, 
care înghețase și formase canale largi  și argintii care se  întindeau  în paralel pe 
toată lungimea platoului. Zonele albe dintre ele nu erau altceva dec ât dâmburi 
albe de z ăpadă.
 În timp ce cobora spre platou, avionul  începu s ă se zg âlțâie din cauza 
turbulen țelor intense. Rachel auzi trenul de aterizare cobor ând cu un bufnet 
greu,  însă tot nu vedea nici o pist ă de aterizare.  În vreme ce pilotul se lupta s ă 
mențină aeronava sub control, ea se zg âi afar ă și zări dou ă șiruri de lumini 
intermitente care str ăpungeau ghea ța de dedesubt.  Îngrozit ă, înțelese ceea ce 
avea pilotul de g ând să facă.
 — Ateriz ăm pe ghea ță? Voi ea, uluit ă, să afle.
 Pilotul nu  îi răspunse. Se concentra s ă aterizeze contra v ântului turbat. 
Rachel sim ți cum stomacul i se face ghem  în timp ce avionul  încetinea, 
cobor ând drept spre canalul de ghea ță. Ridic ăturile de z ăpadă se înălțau de o 
parte  și de alta a avionului, determin ând­o pe Rachel s ă își țină răsuflarea. 
Orice calcul gre șit al ateriz ării ar fi  însemnat moarte sigur ă. Avionul cobor î și 
mai mult  între d âmburi, astfel  încât turbulen țele disp ărură brusc. Astfel 
adăpostit de v ânt, avionul atinse ghea ța lin  și fără probleme.
 Motoarele Tomcat­ului gemur ă, încetinind aeronava. Rachel respir ă 
ușurată. Supersonicul opri la o sut ă de metri mai  încolo,  în dreptul unei linii 
roșii vopsite drept pe panglica de ghea ță.
 În dreapta nu se vedea dec ât un perete de z ăpadă în lumina lunii – 
marginea unui d âmb. La st ânga priveli ștea era identic ă. Ceva, ceva se putea 
zări doar  înainte, prin botul avionului … O întindere nesf ârșită de ghea ță. 
Rachel avea sentimentul c ă tocmai aterizase pe o planet ă moart ă. Dincolo de 
liniile trasate geometric pe ghea ță, nu exista nici o urm ă de via ță.
 De­abia atunci Rachel auzi. Undeva,  în dep ărtare, se deslu șea un zgomot 
de motor. Un zgomot ascu țit. Sunetul se intensific ă. O ma șină se ivi cur ând. 
Era un tractor de z ăpadă, pe șenile, care str ăbătea canalul de ghea ță spre ei. 
Părea o insect ă futurist ă înaltă, care venea spre ei pe picioare rotative vorace ca
niște tentacule. Sus pe  șasiu se g ăsea o cabin ă de plexiglas,  în fața căreia un 
șir de faruri puternice luminau drumul.
 Mașinăria se opri chiar l ângă aeronava F­l4. U șa cabinei de plexiglas se 
deschise, iar din ăuntru, o siluet ă cobor î o scar ă de acces drept pe ghea ță. 
Silueta era  îmbrăcată din cap p ână în picioare cu un costum alb  și pufos, care 
părea o  îmbrăcăminte gonflabil ă.
 „Mad Max se  întâlnește cu Pillsbury Dough Boy”,  își zise Rachel u șurată 
să vadă că aceasta planet ă stranie era, totu și, locuit ă.
 Omul  îi făcu semn pilotului s ă deschid ă carlinga.
 Pilotul se supuse.
 Valul de aer  înghețat care p ătrunse  în carling ă o făcu pe Rachel s ă simt ă 
frigul p ână în măduva spin ării.
 „Închide capacul  ăla blestemat!”
 — Domni șoara Sexton? A strigat silueta.

Omul avea accent de american.
 — Vă urez bun venit  în numele NASA!
 Rachel tremura. „Mul țumesc mult.”
 — Vă rog s ă vă desprinde ți centurile de zbor, s ă vă lăsați casca  în avion  și
să cobor âți folosind g ăurile pentru picioare din fuzelaj. Ave ți întreb ări?
 — Da, i­o retez ă scurt Rachel. Unde mama naibii m ă aflu?
 Marjorie Tench, principalul consilier al pre ședintelui, era o creatur ă 
deșirată și scheletic ă. Corpul ei, de aproape doi metri, sem ăna cu un turn de 
încheieturi  și de membre. Deasupra corpului scheletic trona un chip p ământiu,
cu o piele asem ănătoare unui pergament str ăpuns de doi ochi lipsi ți de orice 
expresie. La cincizeci  și unu de ani, femeia ar ăta de parc ă ar fi avut  șaptezeci.
 În Washington, Tench era privit ă ca o zei ță a arenei politice. Se spunea 
despre ea c ă e atât de talentat ă la analiz ă încât se apropie de clarviziune. Cei 
zece ani de c ând conducea Biroul de Informa ții și Cercetare al Departamentului
de Stat o ajutaser ă să­și șlefuiasc ă o inteligen ță extraordinar de ascu țită și de 
critic ă. Din nefericire, expertiza ei politic ă era însoțită de un temperament de 
gheață pe care pu țini îl puteau  îndura mai mult de c âteva minute. Marjorie 
Tench fusese binecuv ântată cu creierul unui supercomputer, dar  și cu c ăldura 
specific ă unei astfel de ma șinării. Cu toate astea, pre ședintele Zach Hemey nu 
avea probleme cu tolerarea acestei femei; intelectul  și capacitatea ei de munc ă 
fuseser ă aproape singurele responsabile de aducerea lui Hemey  în fotoliul de 
președinte de la Casa Alb ă.
 — Marjorie,  îi zise pre ședintele, ridic ându­se s ă o întâmpine  în Biroul 
Oval. Cu ce pot s ă te ajut?
 Nu­i oferi  și un scaun. Ospitalitatea nu se aplica  și în cazul femeilor ca 
Marjorie Tench. Dac ă voia un scaun, Tench n­avea dec ât să­și ia unul.
 — Am v ăzut că ați fixat  întâlnirea cu personalul pentru ora patru, rosti 
ea, cu voce r ăgușită de la at âta fumat. Minunat.
 Tench  începu s ă se plimbe, f ăcându­l pe Hemey s ă se întrebe ce g ânduri 
îi treceau prin mintea ei complicat ă. Președintele  îi era recunosc ător. Tench era
una dintre pu ținele persoane din statul preziden țial pe deplin con știente de 
implica țiile descoperirii NASA, iar expertiza ei politic ă îl ajuta foarte mult  în 
elaborarea unei strategii.
 — Dezbaterea asta de la CNN de la ora unu, continu ă ea, tu șind. Pe cine 
trimitem s ă se bat ă cu Sexton?
 Hemey z âmbi:
 — Un purt ător de cuv ânt cu rang inferior.
 Tactica folosit ă în politic ă, de frustrare a „v ânătorului” prin lipsirea lui de
o confruntare cu un adversar pe m ăsură, era veche, de c ând existau dispute pe
lumea asta.
 — Am o idee mai bun ă, zise Tench,  încerc ând să se uite drept  în ochii lui 
Hemey. L ăsați­mă să mă duc eu acolo.
 Zach Hemey  își ridic ă, surprins, privirea:

— Tu? „Oare ce naiba pune la cale?” Marjorie, tu nu participi la dezbateri
în pres ă. În plus, este emisiunea din timpul pr ânzului transmis ă prin cablu. Ce
mesaj a ș transmite dac ă îmi trimit principalul consilier? O s ă ne cread ă 
cuprin și de panic ă.
 — Exact.
 Hemey o m ăsură cu privirea. Orice strategie complicat ă ar fi conceput 
Tench, n­avea s ă­i permit ă, pentru nimic  în lume, s ă apar ă la CNN. Oricine o 
văzuse vreodat ă pe Marjorie Tench  își dădea seama c ă exista un motiv pentru 
care ea lucra  în spatele scenei. Era o femeie cu un aspect  înfrico șător –  în orice 
caz nu genul de fa ță care s ă „livreze” un mesaj de la Casa Alb ă.
 — Mă duc la dezbaterea CNN,  îi repet ă ea, pe un ton imperativ.
 — Marjorie,  încerc ă președintele o manevr ă, sim țindu­se oarecum 
nelini știt, oamenii de campanie ai lui Sexton vor pretinde cu siguran ță că 
prezen ța ta la CNN dovede ște teama Casei Albe. Trimiterea armelor noastre 
grele at ât de devreme ne face s ă părem dispera ți.
 Femeia  încuviin ță în tăcere și își aprinse o  țigară:
 — Cu c ât părem mai dispera ți, cu at ât mai bine.
 În urm ătoarele  șaizeci de secunde, Marjorie Tench  îi descrise pe larg de 
ce pre ședintele trebuia s ă o trimit ă la dezbaterea CNN pe ea  în locul unui 
purtător de cuv ânt. C ând termin ă, Hemey nu putu dec ât să o priveasc ă uluit.
 Marjorie Tench se dovedise  încă o dat ă un geniu politic.
 Banchiza de ghea ță Milne este cel mai mare sloi de ghea ță din emisfera 
nordic ă. Situat ă deasupra paralelei 82, pe coasta nordic ă a insulei Ellesmere, 
partea de nord a Oceanului Arctic, banchiza Milne are o l ățime de  șase 
kilometri  și o grosime a stratului de ghea ță de peste o sut ă de metri.
 Când se urca  în cabina de plexiglas montat ă pe tractorul de ghea ță, 
Rachel era recunosc ătoare pentru hainele groase  și mănușile care o a șteptau pe
scaun, precum  și pentru c ăldura care venea  în valuri prin sistemul de ventila ție
al ma șinii. Afar ă, pe pista de ghea ță, motoarele aeronavei F­l4 gemur ă cu 
putere, apoi avionul  începu s ă se îndep ărteze.
 Rachel  își ridic ă, alarmat ă, privirea:
 — Pleac ă?
 Noua ei gazd ă se urc ă în tractor  și dădu din cap:
 — În acest loc au voie s ă stea doar membrii echipei de  știință și 
personalul de  întreținere NASA.
 Văzând cum aeronava decoleaz ă către cerul  întunecat, Rachel avu un 
sentiment de deprimare.
 — De aici lu ăm IceRover­ul, zise  însoțitorul ei. Directorul administrativ v ă
așteapt ă.
 Rachel privi calea argintie de ghea ță din fa ța lor  și încerc ă să își închipuie
ce naiba c ăuta administratorul NASA  într­un asemenea loc.
 — Țineți­vă bine,  îi strig ă omul de la NASA,  în timp ce m ânuia ni ște 
manivele.

Cu un huruit, ma șinăria se roti cu nou ăzeci de grade pe loc, ca un tanc 
greu. Acum se afla cu fa ța înspre un perete  înalt format de z ăpada  înghețată.
 Rachel se uit ă la panta abrupt ă și brusc i se f ăcu pielea ca de g ăină de 
team ă. „Doar nu are de g ând să… „
 — Rock­and­roll!
 Omul b ăgă în vitez ă și acceler ă tractorul direct spre perete. Rachel  își 
înăbuși un țipăt și se ținu bine. C ând atinser ă peretele, picioarele ma șinăriei se
înfipser ă în zăpadă și insecta uria șă începu s ă urce. Rachel era ferm convins ă 
că aveau s ă se răstoarne,  însă cabina r ămase, surprinz ător, la un nivel 
orizontal. C ând ajunser ă pe creasta d âmbului, conduc ătorul ei o opri  și se 
întoarse vesel spre pasagera ale c ărei încheieturi se albiser ă de groaz ă:
 — Încerca ți asta cu un SUV {7}! Am luat proiectul sistemului de protec ție 
la șoc de la modulul Mars Pathfinder  și l­am montat pe bebelu șul ăsta! Merge 
ca uns!
 Rachel d ădu ușor din cap:
 — Frumos.
 Aflată acum pe v ârful peretelui de z ăpadă înghețată, Rachel  își îngădui s ă
admire priveli ștea, care,  în alt context, ar fi fost greu de imaginat.  În fața lor se 
afla un alt d âmb mare, dup ă care ondula țiile se opreau abrupt. Dincolo de ele, 
gheața se netezea  într­o  întindere lucitoare, cu o pant ă de înclinare extrem de 
lină. Platoul luminat de razele lunii se  întindea p ână departe, dup ă care se 
îngusta  și se oprea  în coastele mun ților.
 — Ghe țarul Milne, rosti conduc ătorul, ar ătându­i oaspetelui mun ții din 
depărtare.  Începe de acolo  și coboar ă către aceast ă deltă largă, unde ne afl ăm 
noi.
 Omul porni iar ăși motorul. Rachel se prinse din nou bine de bare,  în 
vreme ce tractorul acceler ă în josul d âmbului. Ajung ând la poale, traversar ă un
nou r âu de ghea ță, dup ă care urcar ă panta d âmbului urm ător. În cele din 
urmă ajunser ă pe por țiunea neted ă de ghea ță și începur ă să traverseze 
ghețarul.
 — Cât mai avem?
 Rachel nu vedea altceva dec ât ghea ță de jur  împrejur.
 — Circa trei kilometri, drept  înainte!
 Lui Rachel distan ța i se p ăru imens ă. Vântul de afar ă izbea tractorul  în 
rafale necontenite, zguduind cabina de plexiglas, de parc ă ar fi vrut s ă­i arunce 
pe am ândoi  înapoi  în mare.
 — Așa e vântul polar,  îi strig ă conduc ătorul tractorului. Ar fi bine s ă vă 
obișnuiți!
 Printre rafale  îi spuse c ă acea zon ă era b ătută în permanen ță de o briz ă 
puternic ă: katabatic – termenul grecesc pentru curgerea  în jos de­a lungul unei
pante. Acea briz ă necontenit ă părea a fi rezultatul unor  șuvoaie de aer rece care
„curgea” pe pere ții ghe țarului precum un r âu năvalnic de munte.
 — E singurul loc de pe planet ă, adăugă bărbatul r âzând, unde iadul este 
înghețat bocn ă!

Câteva minute mai t ârziu, Rachel  întrez ări o form ă cețoasă la distan ță în 
fața lor – silueta unui dom alb enorm care se  înălța drept din ghea ță. Se frec ă 
la ochi. „Ce Dumnezeu mai e  și…?”
 — Cam mari eschimo șii pe aici, nu? Glumi  însoțitorul ei.
 Rachel  încerc ă să descifreze ceva din acea structur ă. Părea un model la 
scară redus ă al astrodomului din Houston.
 — NASA l­a construit cu vreo s ăptămână și jum ătate în urm ă, zise 
bărbatul. E f ăcut din plexipolysorbat multistrat gonflabil. Piesele se umfl ă, se 
conecteaz ă între ele, apoi totul se prinde de z ăpadă cu sârme și pitoni. Pare un 
cort imens  închis, dar este, de fapt, prototipul NASA pentru habitatul mobil pe 
care sper ăm să­l folosim  într­o zi pe Marte. Noi  îl denumim „habisfer ă”.
 — Habisfer ă?
 — Mda, v­a ți prins? Pentru c ă nu e o sfer ă întreag ă, e doar o habi sfer ă.
 Rachel z âmbi și se holb ă la bizara construc ție de care se apropiau vizibil 
peste c âmpia de ghea ță.
 — Și pentru c ă NASA n­a ajuns  încă pe Marte, voi a ți decis  în schimb s ă 
trage ți un pui zdrav ăn de somn aici?
 Omul r âse:
 — De fapt, a ș fi preferat Tahiti, dar soarta a hot ărât altfel.
 Rachel se uit ă iarăși, nedumerit ă, la construc ție. Carcasa alb ă părea doar
un contur fantomatic, decupat pe fundalul unui cer  întunecat.  În timp ce se 
apropia de edificiu, IceRover­ul se opri  în dreptul unei u și mici care tocmai se 
deschidea. Lumina din ăuntru se rev ărsă peste z ăpadă. În cadrul u șii apăru o 
siluet ă. Un gigant  îmbrăcat cu un pulover de flanel ă ce îi amplifica 
dimensiunile  și îl făcea s ă semene cu un urs fioros. Omul se  îndrept ă spre 
IceRover.
 Rachel n­avu nici un dubiu asupra identit ății uria șului: Lawrence 
Ekstrom, directorul administrativ al NASA.
 Conduc ătorul tractorului  îi zâmbi încerc ând s­o consoleze:
 — Să nu v ă lăsați păcălită de dimensiunile lui. Tipul e o pisicu ță.
 „Mai degrab ă un tigru”,  îi răspunse Rachel  în gând, cunosc ând prea bine 
reputa ția lui Ekstrom de a „reteza” capetele celor care st ăteau  în calea 
îndeplinirii viselor lui.
 Vântul aproape o dobor î atunci c ând cobor î din vehicul.  Își strânse haina 
mai bine  și porni spre dom.
 Directorul administrativ al NASA o  întâmpin ă la jum ătatea drumului  și îi 
întinse o imens ă labă înmănușată:
 — Domni șoara Sexton! V ă mulțumesc c ă ați venit!
 Rachel d ădu nesigur ă din cap  și îi strig ă peste urletul rafalelor de v ânt:
 — Să fiu sincer ă, domnule, nu prea cred c ă am avut de ales!
 *
 La o mie de metri distan ță, în susul ghe țarului, Delta One se uita prin 
binoclul cu infraro șii și urm ărea cum Ekstrom o conducea pe Rachel Sexton  în 
dom.

Lawrence Ekstrom, directorul administrativ al NASA, era un munte de 
om, ro șu în obraji  și greoi la vorb ă, ca un zeu furios al vikingilor. P ărul blond  și
țepos era tuns milit ărește deasupra unor spr âncene groase,  în vreme ce nasul 
borcănat era  împestri țat de vene de s ânge. In acel moment, ochii duri st ăteau 
să se închid ă din pricina oboselii acumulate  în nenum ăratele nop ți nedormite. 
Strateg aerospa țial cu influen ță și consilier pe probleme opera ționale al 
Pentagonului  înainte de numirea la NASA, Ekstrom avea reputa ția unei 
îndărătnicii egalate doar de incontestabila dedicare fa ță de misiunile pe care le 
avea de rezolvat.
 Urmându­l  în habisfer ă, Rachel se trezi plimb ându­se printr­un labirint 
bizar  și translucid de coridoare. Re țeaua labirintic ă părea să fi fost modelat ă 
prin at ârnarea unor foi opace de plastic peste plase de s ârmă bine  întinse. 
Podeaua labirintului nu exista practic, fiind constituit ă de ghea ță peste care se 
montaser ă benzi de cauciuc care s ă ajute la stabilitate. Trecur ă printr­o zon ă 
rudimentar ă de locuit, plin ă cu paturi de campanie  și toalete chimice.
 Din fericire, aerul din habisfer ă era c ălduț, chiar dac ă încărcat de 
amestecurile de mirosuri specifice spa țiilor str âmte. Undeva, b âzâia un 
generator electric, probabil sursa de electricitate care alimenta becurile cu 
incandescen ță care at ârnau de cablurile sp ânzurate  în hol.
 — Domni șoară Sexton, rosti Ekstrom, cu voce aspr ă, ghid ând­o destul de
brutal c ătre o destina ție necunoscut ă, dă­mi voie s ă­ți spun cum stau lucrurile 
chiar de la bun  început.
 Tonul lui exprima orice altceva,  în afara pl ăcerii de a o avea pe Rachel ca 
oaspete.
 — Ești aici pentru c ă președintele vrea asta. Zach Hemey  îmi este un bun
prieten  și mai este un fan  înrăit al NASA.  Îl respect,  îi sunt dator  și am 
încredere  în el. Nu­i pun la  îndoial ă ordinele directe, nici m ăcar atunci c ând nu
îmi plac deloc. Ca s ă nu existe nici un fel de confuzie, s ă îți fie clar c ă personal 
nu împărtășesc entuziasmul pre ședintelui de a te implica  în aceast ă chestiune.
 Rachel nu putea face altceva dec ât să se uite  țintă la bărbatul de l ângă 
ea. „Am zburat cinci mii de kilometri ca s ă am parte de o asemenea 
ospitalitate?”  În fond, individul nu era un st ăpân absolut pe mo șia proprie. Se 
hotărî să îi dea o replic ă pe m ăsură:
 — Cu tot respectul, v ă spun c ă și eu m ă aflu sub ordinele pre ședintelui. 
Nu mi s­a comunicat care e scopul prezen ței mele aici. Am efectuat aceast ă 
călătorie cu cele mai bune inten ții.
 — Bine, zise Ekstrom. Atunci v ă voi vorbi pe  șleau.
 — Chiar a ți început s ă faceți asta!
 Replica dur ă păru să îl întărâte și mai mult pe directorul administrativ. 
Individul  încetini ritmul o clip ă, ca s ă își studieze mai  îndeaproape musafira. 
Apoi, ca un  șarpe care  își desface inelele, scoase un oftat din r ărunchi  și mări 
la loc pasul:
 — Înțelege bine, relu ă el discursul, c ă te afli aici,  în locul unde se 
desfășoară un proiect secret al NASA,  împotriva voin ței mele. Nu numai c ă

reprezin ți NRO, o agen ție al c ărei director se bucur ă să desconsidere angaja ții 
NASA socotindu­l ni ște copii handicapa ți, dar mai e ști și fata omului care  și­a 
făurit un stindard personal de lupt ă din distrugerea agen ției mele. Acesta ar 
trebui s ă fie momentul de triumf al NASA; personalul din subordinea mea a fost
îndelung criticat  în ultima vreme, a șa că merit ă acest moment de glorie. 
Oricum, datorit ă unui val de scepticism al c ărui creast ă e reprezentat ă de tat ăl 
tău, NASA se g ăsește în situa ția politic ă în care oamenii mei dedica ți sunt 
obliga ți să împart ă lumina reflectoarelor cu o m ână de oameni de  știință civili  și
cu fata omului care  încearc ă să ne distrug ă.
 „Eu nu sunt tata”, vru Rachel s ă țipe, însă acum nu era momentul s ă 
țină o dezbatere pe teme politice cu  șeful NASA.
 — N­am venit aici ca s ă mă aflu  în lumina reflectoarelor, domnule!
 Ekstrom o privi  încruntat:
 — S­ar putea s ă nu ai de ales.
 Comentariul o lu ă prin surprindere. De și președintele Hemey nu 
specificase nimic despre vreun ajutor acordat de ea  în mod „public”, William 
Pickering d ăduse glas b ănuielii c ă Rachel ar putea fi folosit ă drept pion politic.
 — Aș vrea s ă știu ce am de f ăcut aici, ceru ea s ă afle.
 — Și eu. Nu de țin o asemenea informa ție.
 — Pardon?
 — Pre ședintele mi­a cerut s ă te informez complet asupra descoperirii 
noastre  în clipa  în care ajungi aici. Ce anume vrea s ă faci este o chestiune care 
vă prive ște doar pe voi doi.
 — Mi­a povestit c ă Sistemul vostru de Observare a P ământului a 
descoperit ceva.
 Ekstrom se uit ă la ea piezi ș:
 — Cât de bine cuno ști proiectul EOS?
 — EOS reprezint ă o constela ție de cinci sateli ți care scruteaz ă suprafa ța 
solului terestru  în moduri diferite, prin cartografiere oceanic ă, prin analiza 
erorilor geologice, prin observarea topirii calotei polare, prin localizarea 
rezervelor fosile …
 — Bine, o  întrerupse Ekstrom, care nu p ărea deloc impresionat. Deci  știi 
ceva de ultimul adaos la constela ția EOS? Se nume ște PODS {8}.
 Rachel  încuviin ță. PODS fusese proiectat s ă ajute la m ăsurarea efectelor 
încălzirii globale.
 — Din c âte am  înțeles, PODS m ăsoară grosimea  și duritatea calotei 
polare de ghea ță?
 — Cam a șa ceva. Folose ște tehnologia benzilor spectrale pentru scan ări 
de densit ăți compozite ale unor zone mari  și pentru a g ăsi anomalii de duritate 
în ghea ță, cum ar fi topiri interne, fisuri mari, zone apoase, toate acestea 
indicând o  încălzire global ă.
 Rachel cuno ștea procedeul de scanare a densit ăților compozite. Sem ăna 
cu un ultrasunet subteran. Sateli ții NRO folosiser ă o tehnologie similar ă pentru
a cerceta varia țiile de densitate ale subsolului  în Europa de Est  și pentru a

localiza gropile comune, pre ședintele ob ținând astfel confirmarea epur ărilor 
etnice.
 — Cu dou ă săptămâni în urm ă, zise Ekstrom, PODS a trecut peste 
banchiza de ghea ță și a depistat o anomalie de densitate care p ărea total 
diferit ă de ceea ce ne­am fi a șteptat noi s ă vedem. La  șaizeci de metri ad âncime 
sub suprafa ță, perfect  îmbinat ă într­o matrice de ghea ță solid ă, PODS a 
descoperit ceea ce p ărea o globul ă imens ă cu diametrul de circa trei metri.
 — Un buzunar de ap ă?
 — Nu. Nu era lichid ă. Ciudat, dar aceast ă anomalie era mai dur ă decât 
gheața.
 Rachel f ăcu o pauz ă:
 — Deci… Este un bolovan sau ceva de genul  ăsta?
 Ekstrom  încuviin ță:
 — În esen ță, da.
 Rachel a șteptă explozia, dar aceasta nu veni. „M ă aflu aici pentru c ă 
NASA a g ăsit o bucat ă de st âncă în ghea ță?”
 — Ne­am emo ționat abia c ând PODS a calculat densitatea acestui 
bolovan. Am trimis imediat o echip ă aici s ă analizeze piatra. S­a dovedit c ă roca
din ghea ța de sub noi este semnificativ mai dens ă decât oricare alt ă rocă găsită 
pe insula Ellesmere. Ea este, de fapt, mai dens ă decât orice gen de roc ă de pe o 
rază de șase sute de kilometri.
 Rachel se uit ă la ghea ța de sub picioare, imagin ându­și acel bolovan 
uriaș acolo jos, undeva.
 — Vre ți să spune ți că cineva a mutat roca aici?
 Ekstrom p ăru amuzat de naivitatea  întreb ării ei:
 — Piatra aia c ântărește peste opt sute de tone. Este  închis ă într­o 
carapace de  șaizeci de metri ad âncime de ghea ță solid ă, ceea ce  înseamn ă că 
este aici, neatins ă, de peste trei sute de ani.
 Rachel se sim țea deja obosit ă. Îl urm ă pe directorul administrativ spre 
capătul unui coridor lung  și îngust, trec ând printre doi angaja ți NASA  înarma ți 
care st ăteau de paz ă. Se uit ă la Ekstrom.
 — Presupun c ă exist ă o explica ție logic ă pentru prezen ța acestei pietre 
aici… Și pentru tot secretul  ăsta?!
 — Categoric c ă da, r ăspunse, destul de sec, Ekstrom. Piatra descoperit ă 
de PODS este un meteorit.
 Rachel se opri la intrarea  în coridor  și făcu ochii mari:
 — Un meteorit?
 O încerc ă instantaneu dezam ăgirea. Un meteorit nu p ărea un lucru at ât 
de important  încât să explice entuziasmul de nedescris al pre ședintelui. „Va 
justifica aceast ă descoperire, doar ea singur ă, cheltuielile  și eșecurile NASA din 
trecut?” La ce se g ândise Hemey? Adev ărat, meteori ții erau rarit ăți pe P ământ, 
dar NASA f ăcuse astfel de descoperiri tot timpul.
 — Acest meteorit e unul dintre cei mai mari care s­au descoperit 
vreodat ă, îi explic ă Ekstrom, st ând țeapăn în fața ei. Noi credem c ă un

fragment dintr­un meteorit mai mare despre care se  știe că a căzut în Oceanul 
Arctic,  în anii 1700. Cel mai probabil, aceast ă piatr ă a fost aruncat ă ca un rest 
în urma impactului cu oceanul, a aterizat pe ghe țarul Milne  și a fost treptat 
îngropat ă de zăpada c ăzută în ultimii trei sute de ani.
 Rachel se  încrunt ă. Descoperirea nu schimba nimic. Avea tot mai acut 
sentimentul c ă era martor ă la o cascadorie publicitar ă supraestimata pl ănuită 
de Casa Alb ă și de o agen ție NASA disperat ă două entit ăți suferinde care 
încercau s ă aduc ă o descoperire oarecare la nivelul unei victorii NASA 
devastatoare.
 — Nu pari prea impresionat ă, observ ă Ekstrom.
 — Cred c ă mă așteptam… la altceva.
 Ochii directorului administrativ se  îngustar ă.
 — Un meteorit de o asemenea m ărime este o descoperire foarte rar ă, 
domni șoară Sexton.  În lume sunt doar c âțiva mai mari.
 — Înțeleg…
 — Dar nu m ărimea meteoritului ne incit ă.
 Rachel se uit ă în sus.
 — Dac ă mă lași să termin, continu ă el, vei afla c ă acest meteorit are 
unele caracteristici care n­au mai fost observate la altul. Indiferent c ă e mic sau
mare.  Îi făcu semn s ă mearg ă mai departe pe coridor.  Și acum, dac ă mă vei 
urma,  îți voi prezenta pe cineva mai calificat dec ât mine s ă discute despre 
aceast ă descoperire.
 Rachel era nedumerit ă:
 — Cineva mai calificat dec ât directorul administrativ al NASA?
 Ekstrom o  țintui cu privirea:
 — Mai calificat, domni șoară Sexton,  în ceea ce prive ște lucrurile prin 
perspectiva faptului c ă e un civil. Pentru c ă ești un analist profesionist de date, 
am presupus c ă preferi s ă obții aceste date dintr­o surs ă nepartizan ă.
 „Touch é.” Rachel b ătu în retragere.
 Îl urm ă pe directorul administrativ de­a lungul coridorului  îngust, p ână 
ce acesta se  înfund ă în dreptul unei p ânze negre, grele. Dincolo de paravan se 
auzea ecoul murmurului unei mul țimi de voci, de parc ă acestea s­ar fi g ăsit 
într­un uria ș spațiu deschis.
 Fără a scoate vreo vorb ă, Ekstrom  întinse m âna și trase draperia­
paravan deoparte. O lumin ă puternic ă o orbi instantaneu pe Rachel.
 Ezitând, p ăși înainte, mijindu­ și ochii. Ajust ându­și privirea la 
intensitatea luminoas ă, Rachel inspect ă repede  încăperea masiv ă din fa ța ei și 
scoase un icnet de uimire.
 — Doamne,  șopti ea.
 „Ce este cu acest loc?”
 Studioul CNN de l ângă Washington, D. C., este unul dintre cele 212 
răspândite  în întreaga lume  și conectate prin satelit cu sediul general al Turner 
Broadcasting System din Atlanta.

La ora 13.45 limuzina senatorului Sedgewick Sexton fusese parcat ă în 
spațiul special.  În timp ce cobora din vehicul  și se îndrepta  în pas vioi c ătre 
intrare, Sexton se sim țea extrem de m ândru. El  și Gabrielle fur ă întâmpina ți de
un produc ător CNN cu o burt ă imens ă, care avea fa ța toat ă lățită într­un 
zâmbet.
 — Domnule senator Sexton, rosti produc ătorul. Bine a ți venit! Am  știri 
importante. Tocmai am aflat pe cine trimite Casa Alb ă să vă fie adversar  în 
aceast ă misiune.
 Omul r ânji iar:
 — Sper c ă sunte ți într­o dispozi ție de zile mari.
 Făcu semn prin geamul desp ărțitor c ătre studio.
 Sexton privi prin geam  și fu c ât p­aci s ă leșine. Dintr­un nor de fum 
provenind de la  țigară se holba la el cel mai ur ât chip din politica american ă:
 — Marjorie Tench? Izbucni Gabrielle. Ce naiba caut ă ea aici?
 Sexton n­avea nici cea mai vag ă idee,  însă, indiferent de motiv, prezen ța 
ei aici reprezenta o veste extraordinar ă, un indiciu clar al disper ării 
președintelui. Din ce alt motiv  și­ar fi trimis pre ședintele principalul consilier  în
prima linie a b ătăliei? Casa Alb ă trecuse la atacul cu armele grele, iar Sexton 
nu putea dec ât să se bucure de aceast ă oportunitate.
 „Cu c ât mai sus e du șmanul, cu at ât mai amar ă îi e căderea.”
 Sexton nu se  îndoia c ă Tench e un oponent viclean,  însă, privind­o pe 
acea femeie, nu se putea g ândi la altceva dec ât la faptul c ă președintele 
comisese o grav ă eroare de judecat ă. Marjorie Tench ar ăta înfiorător. A șa cum 
stătea tol ănită pe fotoliu, cu  țigara  în gur ă, cu bra țul drept mi șcându­se lent 
înainte  și înapoi c ătre buzele sub țiri, sem ăna cu o imens ă călugăriță care 
alăpta.
 „Isuse,  își spuse Sexton, uite un exemplu clar de persoan ă care ar trebui 
să iasă în public doar la emisiuni radio.”
 De câteva ori Sedgewick Sexton o z ărise pe consiliera principal ă a Casei 
Albe  în reviste  și de fiecare dat ă nu­i venise s ă­și cread ă ochilor c ă aceea era 
una din cele mai puternice persoane din Washington.
 — Nu­mi place chestia asta,  îi șopti Gabrielle.
 Sexton abia dac ă o auzi. Cu c ât se g ândea mai mult la ocazie, cu at ât îi 
plăcea mai mult. Mai important ă decât chipul resping ător din mass­media al 
lui Marjorie era reputa ția ei legat ă de un aspect­cheie: Marjorie Tench era 
extrem de vehement ă când vorbea despre rolul conduc ătorului Americii  în viitor
– acesta nu putea fi asigurat dec ât prin superioritate tehnologic ă. Era o 
suporter ă înfocat ă a programelor de cercetare­dezvoltare guvernamentale din 
sectorul de  înaltă tehnologie  și, mai important, al NASA. Mul ți credeau c ă 
tocmai presiunea din spatele u șilor închise exercitat ă de Tench fusese 
ingredientul care  îl determinase pe pre ședinte s ă susțină atât de puternic 
agenția spa țială aflat ă în degringolad ă.

Sexton se  întreb ă dacă nu cumva pre ședintele nu o pedepsea acum pe 
Tench pentru toate sfaturile proaste pe care i le­a dat pentru sprijinirea NASA. 
„Oare s ă fi hot ărât el să­și arunce principalul consilier  în gura lupilor?”
 Gabrielle Ashe o studie pe Marjorie Tench prin geam  și se sim ți din ce  în 
ce mai nelini ștită. Femeia era din cale afar ă de de șteapt ă și însemna o lovitur ă 
neașteptat ă. Cele dou ă fapte aveau darul de a­i alerta toate sim țurile. Dac ă se 
lua în considera ție pozi ția ei fa ță de NASA, trimiterea la b ătaie contra 
senatorului Sexton p ărea o gre șeală. Însă era clar c ă președintele nu era un 
prost. Ceva  îi spunea lui Gabrielle c ă acea confruntare avea s ă se sf ârșească 
rău pentru ei.
 Observase deja cum senatorului  îi sticliser ă ochii de bucurie, un fapt care
nu îi diminua nicicum  îngrijorarea. Sexton avea obiceiul de a dep ăși limitele 
când se sim țea prea sigur de sine. Problema NASA adusese un bine venit salt  în
sondaje, dar Sexton  împinsese prea mult chestiunea c ătre limite  în ultima 
vreme. Multe campanii fuseser ă pierdute de candida ții care voiau un knockout,
când tot ce le­ar fi trebuit ar fi fost s ă termine runda.
 Produc ătorul p ărea ner ăbdător să urmăreasc ă vărsarea de s ânge:
 — Haide ți să vă preg ătim, domnule senator!
 Când Sexton trecu pe l ângă ea, îndrept ându­se c ătre studio, Gabrielle  îl 
prinse de m ânecă.
 — Știu la ce v ă gândiți, șopti ea. Fi ți mai inteligent dec ât ea, dar nu 
întrece ți măsura.
 — Să întrec m ăsura? Eu?
 Sexton z âmbi:
 — Aminti ți­vă că aceast ă femeie e foarte priceput ă în ceea ce face.
 Senatorul  îi rânji cu sub înțeles:
 — Și eu.
 Camera principal ă care avea un aspect de pe șteră a habisferei NASA ar fi 
constituit o priveli ște stranie,  în orice loc de pe fa ța pământului,  însă faptul c ă 
ea exista pe o insul ă de ghea ță din Arctica era cu at ât mai greu de  înțeles 
pentru Rachel.
 Privind  în sus,  în domul futurist construit din panouri albe triunghiulare 
întrep ătrunse, sim ți că intrase  într­un sanatoriu de dimensiuni colosale. Pere ții
se arcuiau  în jos c ătre o podea din ghea ță, pe care o adev ărată armat ă de lămpi
halogene st ăteau ca ni ște santinele  împrăștiate peste tot, arunc ând o lumin ă 
orbitoare  în jurul lor  și oferind  întregii  încăperi o luminozitate spectral ă.
 Pe podeaua de ghea ță șerpuiau benzi din spum ă rigid ă neagr ă pe post de 
traverse prin labirintul de sta ții științifice de lucru.  În mijlocul echipamentelor 
electronice, treizeci sau patruzeci de angaja ți NASA,  îmbrăcați în alb din cap  și 
până în picioare, munceau din greu  și discutau  între ei emo ționați. Rachel 
simți imediat tensiunea din  încăpere.
 Era emo ția unei noi descoperiri.

Parcurg ând împreun ă cu Ekstrom cercul exterior al domului, Rachel 
observ ă privirile nepl ăcut surprinse ale celor care o recuno șteau.  Șoaptele lor 
reverberau clar  în spa țiul cavernos.
 „Nu e fata senatorului Sexton?
 Ce naiba caut ă ea aici?
 Nu­mi vine s ă cred c ă directorul administrativ poate s ă stea de vorb ă cu 
ea!”
 Rachel aproape c ă se aștepta s ă zăreasc ă păpuși voodoo ale tat ălui ei 
spânzurate pretutindeni. Animozitatea din jur nu reprezenta,  în orice caz, 
singura surs ă de tensiune din atmosfer ă. Se putea sesiza clar o anumit ă 
încredere nem ăsurat ă – ca  și cum NASA  știa prea bine cine avea s ă râdă la 
urmă.
 Directorul administrativ o conduse pe Rachel c ătre un  șir de mese unde 
un bărbat st ătea singur  în fața unui computer. Omul era  îmbrăcat cu un 
combinezon flau șat negru, cu glug ă și încălțat cu bocanci grei de navigator, o 
îmbrăcăminte total diferit ă de hainele de vreme rea pe care ceilal ți angaja ți 
NASA le purtau. St ătea cu spatele la to ți cei de acolo.
 Ekstrom  îi ceru lui Rachel s ă aștepte,  în vreme ce el se duse s ă stea de 
vorbă cu str ăinul. Dup ă o clip ă, individul  în combinezon d ădu din cap  și dădu 
o comand ă pentru a  închide computerul la care lucra. Directorul administrativ 
se întoarse.
 — De aici, te preia domnul Tolland,  îi zise el. E un alt personaj recrutat 
de pre ședinte, a șa că voi doi ar trebui s ă vă înțelegeți de minune. Vin  și eu 
lângă voi mai t ârziu.
 — Mul țumesc.
 — Presupun c ă ai auzit de Michael Tolland!
 Rachel ridic ă din umeri. Mintea ei continua s ă se concentreze asupra 
lucrurilor extraordinare care o  înconjurau  și i se p ărea cu totul extraordinar.
 — Numele nu­mi spune nimic.
 Individul  în combinezon ajunse l ângă ei și le zâmbi:
 — Nu v ă spune nimic?
 Avea o voce puternic ă și prietenoas ă.
 — E cea mai bun ă veste din aceast ă zi. Mi se p ărea că nu voi mai avea 
niciodat ă ocazia s ă fac o prim ă impresie bun ă.
 Când se uit ă la individ, Rachel avu senza ția că rămâne pironit ă locului. 
Recunoscu instantaneu fa ța arătoasă a bărbatului. La fel ca toat ă America, de 
altfel.
 — Oh,  îngăimă ea, ro șind în vreme ce b ărbatul  îi strângea m âna. Sunte ți 
acel Michael Tolland.
 Când pre ședintele  îi spusese c ă recrutase speciali ști civili, de v ârf, ca s ă 
certifice descoperirea NASA, Rachel  își imaginase un grup de maniaci cu min ți 
strălucite  și cu propriile calculatoare personalizate. Michael Tolland era exact 
opusul unei asemenea imagini. Una dintre cele mai cunoscute „celebrit ăți ale 
științei” din America zilelor noastre, Tolland era produc ătorul unui documentar

intitulat Amazing Seas {9},  în timpul c ăruia punea telespectatorii fa ță în față cu 
fenomene oceanice uimitoare – vulcani subacvatici, viermi marini lungi de trei 
metri, valuri subacvatice uciga șe. Mass­media  îl caracteriza pe Tolland ca un 
amestec de Jacques Cousteau  și Carl Sagan, credit ând entuziasmul lui de 
cunosc ător nepreten țios și gustul pentru aventur ă ca pe o formul ă care 
aruncase emisiunea  în vârful tuturor audien țelor.  În acela și timp, criticii 
trebuiau s ă admit ă că înfățișarea lui, dar  și charisma sa contribuiau  în bun ă 
măsură la audien ța pe care o avea.
 — Domnule Tolland …, începu Rachel, c ăutându­și cuvintele. Eu sunt 
Rachel Sexton.
 Tolland  îi zâmbi încântat dar ascunz ându­și o ușoară grimas ă:
 — Bun ă, Rachel. Spune­mi Mike!
 Rachel se trezi dintr­odat ă incapabil ă să scoat ă vreun sunet. 
Evenimentele din ultima zi  își spuneau cuv ântul… Habisfera, meteoritul, 
secretele, trezirea fa ță în față cu o vedet ă de televiziune.
 — Sunt surprins ă să te întâlnesc aici, rosti ea,  încerc ând să­și revin ă. 
Când pre ședintele mi­a spus c ă a recrutat civili pentru certificarea unei 
descoperiri NASA, cred c ă mă așteptam s ă văd…
 Ezită.
 — Oameni de  știință adev ărați?
 Rachel se  îmbujor ă, îngrozit ă:
 — Nu asta am vrut s ă spun.
 — Nu­ ți face griji, o lini ști Tolland. Numai de asta am avut parte de c ând 
am ajuns aici.
 Directorul administrativ se scuz ă, promi țând să revin ă mai t ârziu. 
Tolland se  întoarse spre Rachel cu o expresie de curiozitate pe chip.
 — Ekstrom mi­a spus c ă tatăl tău e senatorul Sexton!
 Rachel  încuviin ță. „Din nefericire!”
 — Un spion Sexton  în spatele liniilor inamice?
 — Liniile frontului nu sunt  întotdeauna trasate acolo unde se a șteapt ă 
lumea. T ăcere. Spune­mi, continu ă repede Rachel, ce caut ă un oceanograf de 
renume mondial pe un ghe țar împreun ă cu o gr ămadă de oameni de  știință 
NASA?
 Tolland chicoti:
 — Păi, un individ care sem ăna mult cu pre ședintele m­a rugat s ă­i fac o 
favoare. Am deschis gura vr ând să­i spun: „Du­te dracului”, dar tot ce a ie șit a 
fost un: „Da, domnule”.
 Rachel izbucni  în râs, pentru prima dat ă în acea diminea ță:
 — Bine ai venit  în club!
 Deși cele mai multe vedete p ăreau mici de statur ă, Rachel avea 
sentimentul c ă Michael Tolland p ărea mai  înalt. Ochii lui c ăprui erau la fel de 
iscoditori  și de pasiona ți ca pe micul ecran, iar vocea purta  în ea, cu modestie, 
aceea și căldură și acela și entuziasm. Cu aspectul unui b ărbat de patruzeci  și 
cinci de ani atletic  și călit de vreme, Michael Tolland avea un p ăr negru bogat

care îi cădea mereu ca un zuluf peste frunte. Avea o atitudine de om m ândru  și 
lipsit de griji care tr ăda o  încredere  și siguran ță de sine. C ând îi strânsese 
mâna, asperit ățile din palm ă îi amintiser ă lui Rachel c ă nu era o personalitate 
„moale” tipic ă televiziunii, ci mai degrab ă un om  încercat al m ării și un 
cercet ător al naibii de  înclinat spre practic ă.
 — Ca s ă fiu sincer, recunoscu Tolland, destul de sfios, cred c ă am fost 
recrutat mai mult pentru celebritatea mea dec ât pentru experien ța științifică pe
care o am. Pre ședintele mi­a cerut s ă vin și să realizez un documentar pentru 
el.
 — Un documentar? Despre un meteorit? Dar tu e ști oceanograf.
 — Exact asta i­am spus  și eu!  Însă mi­a r ăspuns c ă el nu  știe de 
existen ța vreunui documentarist specializat pe meteori ți. Mi­a explicat c ă 
implicarea mea ar aduce o imens ă credibilitate acestei descoperiri. Se pare c ă 
are de g ând să transmit ă documentarul meu ca parte a marii conferin țe de 
presă din noaptea asta, c ând va anun ța descoperirea.
 „Un purt ător de cuv ânt celebru.” Rachel  înțelese pe deplin manevrele 
politice iscusite ale lui Zach Hemey. NASA era adesea acuzat ă că folose ște un 
limbaj de ne înțeles pentru marele public. Nu  și în noaptea aceasta. Casa Alb ă 
adusese un maestru al comunic ării științifice, un chip pe care americanii  îl 
cuno șteau deja  și în care aveau  încredere c ând venea vorba despre  știință.
 Tolland ar ătă cu m âna către un col ț îndep ărtat al domului, unde se 
monta un decor pentru pres ă. Pe ghea ță fusese pus un covor albastru, camere 
de televiziune, reflectoare de studio  și o mas ă lung ă, cu mai multe microfoane. 
Cineva tocmai at ârna ca decor un poster cu un imens drapel american.
 — Astea sunt preg ătirile pentru aceast ă noapte,  îi explic ă el. Directorul 
administrativ al NASA  și o parte din oamenii de  știință de vârf ai lui vor fi 
conecta ți live prin satelit cu Casa Alb ă, astfel  încât să participe la 
transmisiunea  în direct de la ora opt.
 „Convenabil”,  își zise Rachel, mul țumită să afle c ă Zach Hemey nu 
inten ționase s ă oblitereze complet NASA din scenariul marelui anun ț.
 — Așadar, rosti Rachel oft ând, are de g ând cineva s ă îmi spun ă, în sfârșit
și mie ce e at ât de nemaipomenit la meteoritul  ăsta?
 Tolland se  încrunt ă și îi zâmbi misterios:
 — De fapt, ceea ce e nemaipomenit la acest meteorit trebuie v ăzut, nu 
explicat.
 Îi făcu semn s ă îl urmeze c ătre zona  învecinat ă de lucru.
 — Tipul care st ă aici are o mul țime de mostre pe care  ți le poate ar ăta.
 — Mostre? Chiar ave ți mostre ale meteoritului?
 — Categoric. Am f ăcut ceva foraje. De fapt chiar primele mostre au fost 
cele care au alertat NASA avertiz ând­o despre importan ța descoperirii.
 Neștiind ce o a ștepta, Rachel  îl urm ă pe Tolland  în zona de lucru. Locul 
părea pustiu. O cea șcă de cafea se odihnea pe un birou plin de mostre de roc ă, 
șublere  și alte dispozitive de m ăsură și diagnosticare. Din cafea ie șeau aburi.
 — Marlinson! Strig ă Tolland, c ăutându­l cu privirea.

Nici un r ăspuns. Scoase un oftat de frustrare  și se întoarse spre Rachel:
 — Probabil c ă s­a r ătăcit căutând fri șcă pentru cafea.  Îți spun, am f ăcut 
postuniversitara la Princeton cu tipul  ăsta și avea bunul obicei de a se pierde  în
propriul dormitor. Acum e de ținător al Medaliei Na ționale pentru  Știință în 
Astrofizic ă. Imagineaz ă­ți!
 Rachel o lu ă pe ghicite:
 — Marlinson? Nu cumva te referi la faimosul Corky Marlinson?
 Tolland r âse:
 — El  în persoan ă.
 Rachel era uluit ă:
 — Corky Marlinson e aici?
 Teoriile lui Marlinson despre c âmpurile gravita ționale erau deja legende 
printre inginerii de sateli ți ai NRO.
 — Marlinson e unul dintre recru ții civili ai pre ședintelui?
 — Mda, unul dintre oamenii de  știință adev ărați.
 „Așa e, adev ărați”, își zise Rachel. Corky Marlinson era un tip str ălucit  și 
foarte respectat.
 — Incredibilul paradox al lui Corky,  îi zise Tolland, este c ă îți poate da 
distan ța până la Alpha Centauri  în milimetri, dar nu­ și poate face nod la 
propria cravat ă.
 — Port cravate cu nod prefabricat! L ătră o voce  înfundat ă, profund ă, în 
apropierea lor. Eficien ța înaintea stilului, Mike! Voi,  ăștia de la Hollywood, nu 
înțelegeți așa ceva!
 Rachel  și Tolland se  întoarser ă către omul care acum ie șea din spatele 
unui perete mare de echipamente electronice. Era un tip scund  și rotund, 
semănând cu un c âine boxer cu ochi bulbuca ți și o piept ănătură dată peste 
cap. Individul se opri brusc z ărindu­i pe cei doi  împreun ă.
 — Isuse Hristoase, Mike! Suntem la blestematul  ăsta de Pol Nord  și tu 
chiar  și aici reu șești să te întâlnești cu femei superbe.  Știam eu c ă ar fi trebuit 
să mă fac om de televiziune!
 Michael Tolland era vizibil st ânjenit:
 — Domni șoară Sexton, v ă rog s ă îl scuza ți pe doctorul Marlinson. Ceea ce
îi lipse ște din tact se compenseaz ă mai mult dec ât suficient cu bi ți total inutili 
de informa ție despre universul nostru.
 Corky se apropie:
 — E o adev ărată plăcere, doa'n ă. Nu v­am re ținut numele!
 — Rachel, se recomand ă ea. Rachel Sexton.
 — Sexton?
 Corky scoase un soi de icnet juc ăuș:
 — Sper c ă nu e vreo leg ătură cu senatorul  ăla obtuz  și depravat!
 Tolland se str âmbă:
 — De fapt, Corky, senatorul Sexton este tat ăl lui Rachel.
 Corky se opri din r âs și făcu o grimas ă:

— Știi, Mike, chiar c ă nu e de mirare c ă n­am avut niciodat ă noroc la 
femei.
 Corky Marlinson  îi pofti pe cei doi  în spa țiul lui de lucru  și începu s ă 
caute printre unelte  și mostre de roc ă. Se mi șca precum un arc  întins care era 
pe punctul de a se rupe.
 — Gata, rosti el, tremur ând de emo ție. Domni șoară Sexton, sunte ți pe 
punctul de a primi cea de­a treizeci  și doua lec ție introductiv ă despre meteorit a
lui Corky Marlinson.
 Tolland  îi făcu lui Rachel semn cu ochiul s ă aibă răbdare:
 — Suport ă­l. Omul chiar a vrut s ă fie actor!
 — Mda  și Mike a vrut s ă fie un om de  știință respectabil.
 Corky pivot ă pe loc, scoase la iveal ă trei mostre mici de roc ă și le alinie pe
birou:
 — Acestea sunt cele trei clase principale de meteori ți de pe planet ă.
 Rachel se uit ă la pietre. Toate p ăreau ni ște sferoide bizare de m ărimea 
unei mingi de golf. Fiecare fusese despicat la jum ătate pentru a i se vedea 
secțiunea transversal ă.
 — To ți meteori ții, continu ă Corky, sunt alc ătuiți din cantit ăți variabile de 
aliaj nichel­fier, silica ți și sulfa ți. Noi le clasific ăm pe baza rapoartelor dintre 
cantit ățile de metale  și cele de silica ți.
 Rachel avea deja sentimentul c ă lecția introductiv ă a lui Corky Marlinson
avea s ă dureze mai mult de treizeci de secunde.
 — Prima mostr ă de aici, relu ă Corky, ar ătând înspre o piatr ă lucitoare  și 
neagr ă ca smoala, este un meteorit pe baz ă de fier. Foarte greu. Amicul  ăsta 
prăpădit a aterizat  în Antarctica acum c âțiva ani.
 Rachel studie meteoritul. Cu siguran ță arăta ca provenind din alt ă lume 
– un bulg ăre de fier greoi, cenu șiu, a c ărui crust ă exterioar ă era ars ă și 
înnegrit ă.
 — Chestia aia  înnegrit ă se nume ște crust ă de fuziune, explic ă Corky. 
Este rezultatul unei  încălziri extreme care se produce atunci c ând meteoritul 
traverseaz ă atmosfera noastr ă. Toți meteori ții prezint ă o asemenea negreal ă.
 Se îndrept ă repede spre urm ătoarea mostr ă:
 — Acesta este ceea ce noi denumim un meteorit roc ă­fier.
 Rachel privi cu aten ție mostra, observ ând că și aceasta era  înnegrit ă prin 
exterior. Oricum, mostra avea o nuan ță ușor verzuie, iar sec țiunea transversal ă
arăta ca un un colaj de fragmente colorate, ascu țite, asem ănător unui puzzle de
tip caleidoscop.
 — Dr ăguț, zise Rachel.
 — Glumi ți, e de­a dreptul minunat!
 Corky  îi explic ă preț de un minut despre con ținutul ridicat de olivin ă {10},
mineralul care oferea acea nuan ță verzuie, apoi se  întinse simul ând 
dramatismul c ătre a treia  și ultima mostr ă, pe care i­o d ădu lui Rachel.
 Aceasta  ținu ultimul meteorit  în palm ă. Roca avea o culoare gri­maronie 
și sem ăna cu granitul. P ărea mai grea dec ât o roc ă terestr ă, dar nu cu mult.

Singurul indiciu al faptului c ă însemna altceva dec ât o roc ă normal ă era dat de 
crusta de fuziune – suprafa ța exterioar ă arsă.
 — Acesta, rosti Corky cu emfaz ă, este un meteorit pietros. Este cea mai 
banal ă clasă de meteori ți. Peste nou ăzeci la sut ă din rocile extraterestre g ăsite 
pe planet ă fac parte din aceast ă categorie.
 Rachel era surprins ă. Întotdeauna  își imaginase c ă meteori ții arătau 
precum cel din prima categorie – ni ște bulg ări metalici cu aspect extraterestru. 
Roca din m âna ei ar ăta cât se poate de p ământean ă. Dincolo de exteriorul 
înnegrit, p ărea mai degrab ă o piatr ă desprins ă de pe o plaj ă.
 Ochii lui Corky se f ăcuser ă mari de emo ție.
 — Meteoritul  îngropat  în ghea ță aici,  în Milne, este un meteorit pietros – 
seam ănă mult cu cel din palma dumneavoastr ă. Meteori ții pietro și par aproape 
identici cu sordidele noastre pietre p ământene, ceea ce  îi face dificil de 
observat. De obicei sunt un amestec de silica ți ușori – feldspar, olivin ă, 
piroxen ă. Nimic prea interesant.
 „Mie­mi spui”, g ândi Rachel, d ându­i mostra  înapoi.
 — Ăsta arat ă ca o piatr ă pe care cineva a uitat­o  în foc.
 Corky izbucni  în râs:
 — Un foc al naibii de mare! Nici m ăcar cel mai mare furnal construit 
vreodat ă de m âna omului nu se apropie de c ăldura sim țită de un meteorit care 
traverseaz ă atmosfera. Sunt pur  și simplu devasta ți!
 Tolland  îi oferi lui Rachel un z âmbet de simpatie:
 — Asta este partea bun ă.
 — Imagina ți­vă, relu ă Corky, lu ând mostra de meteorit de la Rachel. S ă 
ne închipuim c ă micu țul ăsta dr ăguț este de m ărimea unei case.
 Ridic ă mostra sus deasupra capului:
 — Bine… Este  în spa țiu… Plutind  în jurul sistemului nostru solar …, 
îmbăiat în frigul spa țial de minus o sut ă de grade Celsius.
 Tolland chicotea  în sinea lui, p ărând a mai fi fost martor la scena prin 
care Corky demonstra cum a ajuns meteoritul pe insula Ellesmere.
 Corky  începu s ă coboare piatra.
 — Meteoritul nostru se  îndreapt ă spre P ământ… Și se apropie foarte 
mult… E prins de for ța noastr ă gravita țională… Accelereaz ă. Accelereaz ă.
 Rachel privi cum Corky m ărește viteza cu care cobora meteoritul, 
mimând accelera ția gravita țională.
 — Acum se mi șcă repede, exclam ă Corky. Peste cincisprezece kilometri 
pe secund ă – șaizeci de mii de kilometri pe or ă! La 135 de kilometri deasupra 
suprafe ței Pământului, meteoritul  începe s ă se frece de atmosfera terestr ă.
 Corky scutur ă violent mostra,  în vreme ce o cobora spre ghea ță:
 — Când ajunge la sub o sut ă de kilometri  începe s ă lumineze! Acum 
densitatea atmosferic ă e în cre ștere, iar frecarea este incredibil ă! Aerul din jurul
meteoritului devine incandescent  și materialul de la suprafa ță începe s ă se 
topeasc ă din cauza c ăldurii. Corky  începu s ă scoat ă tot soiul de  șuierături și de

sfârâituri. Acum trece de borna de optzeci de kilometri, iar exteriorul se 
încălzește la peste o mie opt sute de grade Celsius!
 Rachel  îl privi, nevenindu­i s ă­și cread ă ochilor cum astrofizicianul 
câștigător al unui premiu preziden țial scutur ă meteoritul cu mai mult ă furie, 
scoțând tot felul de sunete copil ărești.
 — Șaizeci de kilometri! Acum Corky  țipa. Meteoritul nostru  întâlnește 
zidul atmosferic. Aerul e prea dens!  Încetine ște violent, cu o for ță de decelera ție 
care are de peste trei sute de ori for ța gravita țional ă!
 Corky scoase un sunet ascu țit ca de fr âne și își încetini brusc mi șcarea 
mâinii.
 — Meteoritul se r ăcește instantaneu  și înceteaz ă să mai lumineze. Am 
ajuns la zborul negru! Suprafa ța meteoritului se  întărește de la starea topit ă la 
starea de crust ă de fuziune  înnegrit ă.
 Rachel  îl auzi pe Tolland cum hohotea  încet,  în vreme ce Corky 
îngenunche pe ghea ță pentru a preg ăti lovitura de gra ție – impactul cu solul 
terestru.
 — Acum, relu ă Corky, imensul nostru meteorit traverseaz ă stratul 
inferior al atmosferei … În genunchi, cobor î meteoritul spre sol cu o mi șcare de 
arc a m âinii. Se  îndreapt ă spre Oceanul Arctic … În plan oblic… Cade… Pare c ă 
va rata oceanul … Cade.  Și. Love ște mostra de sol. BUM!
 Rachel tres ări.
 — Impactul e cataclismic! Meteoritul explodeaz ă. Fragmentele lui zboar ă 
peste tot,  împrăștiindu­se peste ocean. Corky trecu la mi șcări încete,  învârtind 
mostra peste oceanul invizibil spre piciorul lui Rachel. O bucat ă continu ă să se 
învârteasc ă, rotindu­se c ătre insula Ellesmere … Aduse piatra  în dreptul 
călcâiului ei. Rateaz ă oceanul, se lovi de p ământ… Mișcă piatra  în sus  și peste 
limba pantofului ei, apoi o opri  în dreptul gleznei.  În cele din urm ă ajunse pe 
ghețarul Milne, unde z ăpada  și ghea ța îl acoperir ă în grab ă, protej ându­l astfel 
de eroziunea atmosferic ă.
 Corky se ridic ă zâmbind.
 Rachel r ămăsese cu gura c ăscată. Impresionat ă, izbucni  în râs.
 — Ei bine, doctore Marlinson, explica ția asta a fost extraordinar de …
 — Lucid ă? Îi suger ă Corky.
 — Ăsta e cuv ântul.
 Corky  îi dădu mostra  înapoi:
 — Uita ți­vă la sec țiunea transversal ă!
 Rachel studie interiorul rocii pentru o clip ă, dar nu v ăzu nimic.
 — Pune­o  în lumin ă, o sfătui Tolland cu vocea lui cald ă și amabil ă. Și 
privește­o îndeaproape!
 Rachel  își apropie piatra de ochi  și o roti  înspre puternicele becuri cu 
halogen de deasupra. Acum v ăzu – mici globule metalice care sclipeau  în piatr ă.
Zeci de astfel de globule erau  împrăștiate de­a lungul sec țiunii transversale, ca 
niște pic ături minuscule de mercur, fiecare dintre ele av ând un diametru 
milimetric.

— Aceste bule mici se numesc „condrule”,  îi mai explic ă Corky.  Și ele se 
găsesc numai  în meteori ți.
 Rachel se zg âi la acele bobi țe:
 — Cu certitudine n­am v ăzut niciodat ă ceva similar  într­o roc ă terestr ă.
 — Și nici nu ve ți mai vedea!  În confirm ă Corky. Condrulele sunt structuri
geologice care nu exist ă pe Terra. Unele condrule sunt foarte, foarte vechi – 
poate f ăcute din unele dintre cele mai timpurii materiale din univers. Alte 
condrule sunt mult mai tinere, precum cele din palma dumneavoastr ă. 
Condrulele din acel meteorit sunt vechi de doar 190 de milioane de ani.
 — O sut ă nouăzeci de milioane de ani  înseamn ă tinere?
 — La naiba, da!  În termeni cosmologici asta  înseamn ă ieri. Cel mai 
important lucru  în acest moment este c ă aceast ă mostr ă conține condrule – o 
dovad ă concludent ă a naturii meteoritice.
 — Bine, interveni Rachel. Condrulele sunt concludente. Am priceput.
 — Și, în cele din urm ă, continu ă Corky, oft ând, dac ă crusta de fuziune  și 
condrulele nu v ă conving, noi, astronomii, dispunem de o metod ă infailibil ă de 
a confirma originea meteoritic ă.
 — Anume?
 Corky ridic ă din umeri:
 — Pur  și simplu folosim un microscop cu polarizare petrografic ă, un 
spectrometru cu fluorescen ță în raze X, un analizor cu activare prin neutroni 
sau un spectrometru cu plasm ă de induc ție prin cuplare ca s ă măsurăm 
rapoartele feromagnetice.
 Tolland oft ă:
 — Acum se d ă în spectacol! Ce vrea Corky s ă spun ă e că putem dovedi c ă
o rocă e meteorit pur  și simplu analiz ându­i compozi ția chimic ă.
 — Hei, b ăiețaș de ocean! S ări Corky. Hai s ă lăsăm știința pe m âna 
oamenilor de  știință, bine?
 Se întoarse imediat spre Rachel:
 — În rocile terestre, elementul mineral nichel apare fie  în procentaje 
extrem de ridicate, fie  în procentaje extrem de cobor âte; nicidecum  în gama de 
mijloc. Cu toate astea,  în meteori ți, con ținutul de nichel cade  în gama medie de 
valori. Ca atare, dac ă analiz ăm o mostr ă și descoperim c ă nichelul se afl ă, 
asemenea con ținutului,  în gama medie, putem garanta f ără nici o urm ă de 
îndoial ă că acea mostr ă este un meteorit.
 Rachel era deja exasperat ă:
 — Am  înțeles, domnilor, cum st ă treaba cu crustele de fuziune, 
condrulele, con ținutul de nichel  în gama medie, toate acestea dovedind c ă 
provine din spa țiu. Am priceput totul.
 Puse mostra  înapoi pe masa lui Corky:
 — Dar, la urma urmei, de ce sunt eu aici?
 Corky oft ă din r ărunchi.
 — Vre ți să vede ți o mostr ă din meteoritul pe care NASA l­a descoperit  în 
gheața de sub noi?

„Înainte de a muri aici, v ă rog.”
 De aceast ă dată Corky  își introduse m âna în buzunarul de la piept  și 
scoase o piatr ă mică, în form ă de disc. Felia de roc ă semăna cu un CD; avea o 
grosime de circa un centimetru  și părea similar  în compozi ție cu meteoritul 
pietros pe care tocmai  îl studiase mai  înainte.
 — Este o felie dintr­o mostr ă de miez pe care am forat­o ieri.
 Corky  îi dădu mostra lui Rachel.
 Aspectul cu siguran ță nu era spectaculos. Era o piatr ă grea, alb ă­
portocalie. Marginea era par țial înnegrit ă, probabil un segment al suprafe ței 
exterioare a meteoritului.
 — Văd crusta de fuziune, rosti ea.
 Corky d ădu din cap:
 — Mda, aceast ă mostr ă a fost luat ă din apropierea marginii exterioare a 
meteoritului, a șa că mai are  încă puțină crust ă pe ea.
 Rachel ridic ă discul  în lumin ă și zări globulele metalice minuscule:
 — Și mai v ăd și condrulele.
 — Bine, o aprob ă Corky, cu vocea plin ă de emo ție. Iar eu pot ad ăuga c ă 
nichelul are con ținut în gama medie, pentru c ă am verificat cu un microscop cu
polarizare petrografic ă – deci nici o asem ănare cu o roc ă terestr ă. Felicit ări, 
tocmai a ți confirmat c ă roca pe care o  țineți în mână provine din spa țiul 
cosmic.
 Rachel  își ridic ă privirea, nedumerit ă:
 — Doctore Marlinson, e un meteorit. Se presupune c ă provine din spa țiul
cosmic. Oare  îmi scap ă ceva aici?
 Corky  și Tolland schimbar ă priviri cu sub înțeles. Tolland  își așeză mâna 
pe um ărul lui Rachel  și o îndemn ă:
 — Răsucește­o!
 Rachel se conform ă, astfel  încât să vadă cealalt ă parte a discului.  Îi 
trebui doar o secund ă ca să priceap ă întru totul ceea ce vedea.
 Atunci adev ărul o izbi ca un tren  în mare vitez ă: «Imposibil!”, voi ea s ă 
exclame. Cu toate astea,  în timp ce privea aten ție piatra,  își dădu seama c ă 
defini ția pe care ea o d ăduse „imposibilului” tocmai se schimbase pentru 
totdeauna.  Încastrat ă în piatr ă se vedea o form ă care  într­o roc ă terestr ă ar fi 
fost socotit ă banal ă, dar care  într­un meteorit ar fi fost de neconceput.
 — Este…, începu Rachel, aproape incapabil ă să continue. Este… O 
insect ă! Meteoritul  ăsta con ține fosila unei insecte!
 Corky  și Tolland radiau am ândoi de satisfac ție:
 — Bine a ți venit la bord, zise Corky.
 Rachel amu ți pe moment, din cauza torentului de emo ții care o  încercau. 
Cu toat ă uluiala  însă, vedea clar, dincolo de orice  îndoial ă, că acea fosil ă fusese
odinioar ă un organism biologic viu. Forma pietrificat ă avea cam  șapte 
centimetri lungime  și părea a fi o ramur ă primitiv ă a unui c ărăbuș uriaș sau a 
unei insecte t ârâtoare.  Șapte perechi de picioru șe stăteau ghemuite sub o

carapace exterioar ă protectiv ă, iar aceasta p ărea la r ândul ei segmentat ă în 
plăci, ca  în cazul unui arici.
 Simțea cum o apuc ă amețeala:
 — O insect ă din spa țiu…
 — Este un izopod, o corect ă Corky. Insectele au trei perechi de picioare, 
nu șapte.
 Rachel nici m ăcar nu­l auzi. Capul i se  învârtea tot mai tare, pe m ăsură 
ce studia fosila din fa ța ei.
 — Se poate vedea clar, continu ă Corky, cum carapacea dorsal ă este 
segmentat ă în plăci, așa cum sunt g ândăceii tere ștri și totu și cele dou ă 
apendice proeminente asem ănătoare unei cozi aduc fosila mai aproape de cea a
unui p ăduche.
 Rachel deja nu­l mai auzea pe Corky. Clasificarea speciilor era complet 
irelevant ă. Piesele puzzle­ului  începeau s ă se potriveasc ă într­un mod n ăucitor 
– secretomania pre ședintelui, emo ția celor de la NASA …
 „E o fosil ă în meteoritul  ăsta! Nu doar un soi de bacterie, ci o form ă de 
viață avansat ă! Dovada c ă exist ă viață și altundeva  în univers!”
 Înainte cu zece minute de debutul dezbaterii de la CNN, senatorul Sexton
se întreba cum de fusese at ât de fraier  încât să­și facă vreo grij ă. Ca oponent, 
Marjorie Tench fusese clar supraestimat ă.
 În ciuda reputa ției de viclenie nemiloas ă a principalului consilier 
preziden țial, femeia se dovedea a fi mai degrab ă o oaie de sacrificiu dec ât un 
adversar valoros.
 Categoric, la  începutul conversa ției Tench adoptase o tactic ă agresiv ă 
atacând platforma electoral ă a senatorului ca fiind  îndreptat ă împotriva 
femeilor,  însă, exact atunci c ând păruse a str ânge mai bine  șurubul, Tench 
comisese o gre șeală din neglijen ță. În vreme ce  întreba cum se a ștepta 
senatorul s ă finan țeze îmbun ătățirile sistemului de educa ție fără a cre ște 
taxele, femeia f ăcuse o aluzie perfid ă la obsesia lui Sexton legat ă de NASA.
 Deși NASA constituia un subiect pe care Sexton inten ționa oricum s ă îl 
abordeze c ătre sf ârșitul dezbaterii, Marjorie Tench deschisese cutia Pandorei 
mai devreme. „Idioata!”
 — Dac ă tot a ți pomenit despre NASA, profit ă Sexton de ocazie, pute ți 
comenta zvonurile pe care le tot aud legate de faptul c ă NASA a suferit recent 
un nou e șec?
 Marjorie Tench nici m ăcar nu clipi:
 — Mă tem c ă eu nu am auzit acel zvon.
 Vocea ei spart ă, de fum ătoare, era aspr ă precum glaspapirul.
 — Așadar, nici un comentariu?
 — Mă tem c ă nu.
 Sexton nu­ și mai  încăpea în pene.  În universul mass­media, expresia 
„nici un comentariu” se traducea u șor prin „vinovat”.

— Înțeleg, relu ă Sexton.  Și ce îmi pute ți spune despre zvonul referitor la o
întâlnire secret ă de urgen ță dintre pre ședinte  și directorul administrativ al 
NASA?
 De aceast ă dată, Tench p ăru surprins ă:
 — Nu prea  știu la care dintre  întâlniri v ă referi ți. Pre ședintele are destul 
de multe.
 — Bine înțeles c ă are.
 Sexton decise s ă atace direct:
 — Domni șoară Tench, sunte ți o persoan ă care sprijin ă din tot sufletul 
agenția spa țială, nu?
 Tench oft ă, părând sătulă de obsesia senatorului:
 — Cred  în importan ța păstrării avantajului tehnologic american – 
indiferent dac ă acesta  ține de resortul militar, industrial, al Serviciilor Secrete 
sau al telecomunica țiilor. NASA face cu siguran ță parte din aceast ă viziune. Da.
 Sexton o z ărea pe Gabrielle  în cabina de produc ție cum  îi face semn din 
ochi s ă o lase mai moale, dar senatorul adulmecase deja mirosul s ângelui:
 — Mă faceți curios, stimat ă domni șoară. Influen ța dumneavoastr ă este 
cea care  îl determin ă pe pre ședinte s ă acorde mereu ajutor acestei agen ții aflate
în suferin ță?
 Tench cl ătină din cap:
 — Nu. Pre ședintele este  și el un adept fervent al NASA. Ia deciziile de 
unul singur.
 Sexton nu­ și putea crede urechilor. Tocmai  îi oferise lui Marjorie Tench o 
ocazie de a­l scuza par țial pe pre ședinte prin acceptarea responsabilit ății ei 
personale pentru o parte din finan țarea NASA.  În loc de a profita de ocazie, 
Tench aruncase totul  în cârca pre ședintelui. „Pre ședintele ia singur deciziile.” 
Părea că Tench  încerca deja s ă se distan țeze de o campanie electoral ă 
dezastruoas ă. Nici o surpriz ă. În definitiv, dup ă ce praful se va fi a șezat, 
Marjorie Tench avea s ă fie în căutarea unei slujbe.
 În urm ătoarele minute, cei doi  își parar ă reciproc loviturile. Tench  încerc ă
mai multe tentative patetice de a schimba subiectul,  însă Sexton insista asupra
bugetului alocat NASA.
 — Domnule senator,  încerc ă să argumenteze Tench, vre ți să tăiați 
bugetul NASA,  însă aveți idee c âte slujbe din domeniul hightech se vor pierde?
 Sexton aproape c ă îi râse femeii  în față. „Fătuca asta chiar este 
considerat ă cea mai sclipitoare minte din Washington?” Tench mai avea  în mod
clar de  învățat câte ceva despre demografia american ă. Slujbele din sectorul 
hightech erau irelevante  în raport cu num ărul uria ș de gulere albastre din  țară.
 Sexton atac ă:
 — Vorbim de economii de miliarde aici, Marjorie, iar dac ă rezultatul este 
acela c ă o mână de oameni de  știință de la NASA trebuie s ă se urce  în BMW­
urile lor  și să își pun ă talentele la dispozi ție în altă parte, atunci asta e. Eu 
sunt hot ărât să fiu foarte atent cu cheltuielile!
 Marjorie Tench t ăcu, de parc ă încerca s ă­și revin ă de pe urma loviturii.

Gazda CNN interveni:
 — Domni șoară Tench, vreo reac ție?
 Femeia  își drese glasul,  într­un t ârziu și vorbi:
 — Cred c ă sunt doar surprins ă să aflu c ă domnul Sexton ia o pozi ție 
anti­NASA at ât de categoric ă.
 Sexton  își miji ochii. „Frumoas ă încercare, cucoan ă.”
 — Eu nu sunt anti­NASA  și resping orice acuza ție în acest sens. Pur  și 
simplu spun c ă bugetul NASA este concludent pentru a ilustra genul de risip ă 
pe care o promoveaz ă președintele dumitale. NASA a declarat c ă poate construi 
naveta spa țială cu un pre ț de cinci miliarde; a costat, de fapt, dou ăsprezece 
miliarde. A mai spus c ă poate construi sta ția spa țială cu un pre ț de opt 
miliarde; acum a ajuns la o sut ă de miliarde.
 — Americanii sunt lideri, contraatac ă Tench, pentru c ă noi ne fix ăm 
obiective ambi țioase  și nu renun țăm nici m ăcar în vremuri grele.
 — Chestia asta cu m ândria na țională nu m ă impresioneaz ă deloc, Marge.
NASA  și­a dep ășit bugetul de trei ori  în ultimii doi ani  și s­a  îndreptat spre 
președinte cu coada  între picioare, cer ând al ți bani ca s ă­și repare gre șelile. 
Poate fi vorba,  în acest context, de m ândrie na țional ă? Dac ă vrei s ă discu ți 
despre a șa ceva, atunci hai s ă vorbim despre  școli puternice. S ă vorbim despre 
sistemul de s ănătate. S ă vorbim despre copiii de ștepți care cresc  într­o  țară a 
tuturor posibilit ăților. Asta este m ândria na țional ă!
 Tench r ăbufni:
 — Pot s ă vă pun o  întrebare direct ă, domnule senator?
 Sexton nu­i r ăspunse. A ștepta.
 Femeia  îi adres ă o întrebare atent elaborat ă, dând totu și impresia c ă e 
ceva spontan:
 — Domnule senator, dac ă v­aș spune c ă nu putem explora spa țiul cosmic
cu mai pu țini bani dec ât cheltuie ște NASA, a ți închide agen ția spa țială?
 Întrebarea se pr ăvăli ca un bolovan peste Sexton. Poate c ă Tench nu era 
chiar at ât de naiv ă. Tocmai  îl prinsese pe Sexton cu un „gard” – o  întrebare de 
tip da/nu bine g ândită, astfel  încât oponentul s ă fie for țat să aleag ă o parte a 
baricadei  și să își clarifice, o dat ă pentru totdeauna, pozi ția.
 Instinctiv, Sexton  încerc ă să fenteze capcana:
 — N­am nici o  îndoial ă că, dispun ând de un management eficient, NASA 
poate explora spa țiul cosmic cu cheltuieli mult mai reduse dec ât ceea ce  în mod
curent…
 — Domnule senator, r ăspunde ți la întrebare. Explorarea spa țiului cosmic
este o opera țiune periculoas ă și costisitoare. Este asem ănătoare construc ției 
unui avion de pasageri. Fie o facem cum trebuie fie n­o facem deloc. Riscurile 
sunt prea mari.  Întrebarea mea r ămâne: dac ă ajunge ți președinte  și vă trezi ți 
confruntat cu decizia de a continua finan țarea NASA la actualul nivel sau de a 
anula  întregul program spa țial american, ce alege ți?

„Rahat.” Sexton se uit ă la Gabrielle prin geamul de sticl ă. Expresia de pe 
chipul ei exprima ceea ce Sexton  știa deja. „Sunte ți atacat. Fi ți direct. F ără 
înflorituri.” Sexton  își ridic ă ușor bărbia.
 — Da. A ș transfera actualul buget NASA direct  în sistemul nostru de 
învățământ, dac ă aș fi confruntat cu o asemenea decizie. A ș vota pentru copiii 
noștri în dauna spa țiului cosmic.
 Pe chipul lui Marjorie Tench se putea citi o expresie de consternare 
absoluta:
 — Sunt  șocată. V­am auzit bine? Ca pre ședinte, a ți acționa pentru 
abolirea programului spa țial al acestei na țiuni?
 Sexton sim ți cum  îl cuprinde m ânia. Acum Tench  îi atribuia expresii care
nu­i apar țineau.  Încerc ă să pareze, dar Tench era  în plin ă ofensiv ă:
 — Vas ăzică, dumneavoastr ă spune ți în mod oficial, domnule senator, c ă 
ați renun ța la agen ția care a dus omul pe Lun ă?
 — Eu afirm doar c ă minunata curs ă spațială s­a terminat! Vremurile s­
au schimbat. NASA nu mai joac ă un rol esen țial în viața de zi cu zi a 
americanilor  și totu și noi continu ăm finan țarea ei, ca  și cum acest rol ar mai fi 
încă valabil.
 — Deci nu crede ți că spațiul reprezint ă viitorul?
 — Evident c ă spațiul reprezint ă viitorul, dar NASA este un dinozaur! S ă 
lăsăm sectorul privat s ă exploreze spa țiul cosmic. Contribuabilii americani n­ar
trebui s ă fie obliga ți să își deschid ă portofelele de fiecare dat ă când un inginer 
din Washington vrea s ă ia o fotografie  în valoare de un miliard de dolari a lui 
Jupiter. Americanii au obosit s ă vândă viitorul copiilor lor pentru a da bani 
unei agen ții dep ășite care furnizeaz ă atât de pu ține informa ții în schimbul 
costurilor sale  îngrozitor de uria șe!
 Tench oft ă cu dramatism:
 — Atât de pu țin? Poate cu excep ția programului SETI, NASA a avut 
rezultate impresionate.
 Sexton era uluit c ă de pe buzele lui Tench a putut s ă iasă vreo men țiune 
despre SETI {11}. O gaf ă de propor ții. „Mersi c ă mi­ai amintit.” SETI fusese cea 
mai mare gaur ă neagr ă financiar ă provocat ă vreodat ă de NASA. De și agen ția 
căutase s ă­i dea o nou ă față rebotez ând proiectul Origini  și schimb ând câteva 
dintre obiective, pierderea exista  în continuare.
 — Marjorie,  îi zise Sexton, o s ă vorbesc despre SETI doar fiindc ă tu ai 
adus acest subiect  în discu ție.
 Paradoxal, Tench p ărea că abia a șteapt ă să audă.
 Sexton  își drese glasul:
 — Cei mai mul ți oameni nu sunt con știenți că NASA caut ă urme de 
inteligen ță extraterestr ă de vreo treizeci de ani.  Și este o v ânătoare de comori 
extrem de costisitoare –  șiruri de antene satelit, transceivere uria șe, milioane de
dolari  în salariile unor oameni care stau  în întuneric  și ascult ă benzi goale. 
Este o risip ă stânjenitoare de resurse.
 — Și spune ți că nu e nimic acolo sus?

— Spun c ă dacă oricare alt ă agen ție guvernamental ă ar fi cheltuit 
patruzeci  și cinci de milioane de dolari  în peste treizeci  și cinci de ani f ără să 
aibă vreun rezultat, ar fi fost decapitat ă de mult. Sexton f ăcu o pauz ă ca lumea 
să priceap ă bine vorbele lui. Dup ă treizeci  și cinci de ani, eu cred c ă e destul de
clar c ă nu vom descoperi via ță extraterestr ă.
 — Și dacă vă înșelați?
 Sexton  își ridic ă ochii  în tavan, exasperat:
 — Pentru numele lui Dumnezeu, domni șoară Tench, dac ă mă înșel o s ă­
mi m ănânc pălăria.
 Marjorie Tench  îl fixă cu privirea pe senator:
 — Nu o s ă uit acest lucru, domnule senator  și îi zâmbi pentru prima 
dată. Cred c ă noi to ți ne vom aduce aminte.
 La zece kilometri distan ță, în Biroul Oval, pre ședintele Zach Hemey  își 
închise televizorul  și își turn ă ceva de b ăut. Așa cum Marjorie Tench promisese,
senatorul Sexton mu șcase momeala –  și înghițise undi ța cu tot cu c ârlig și 
gută.
 Michael Tolland sim ți un val de simpatie c ând o z ări pe Rachel Sexton 
cum casc ă, tăcută, gura de uimire v ăzând meteoritul fosilizat din m ână. 
Frumuse țea chipului femeii p ărea acum s ă se dizolve  într­o expresie de 
încântare naiv ă – ca o feti ță care tocmai  îl descoperise pe Mo ș Crăciun.
 „Știu exact cum te sim ți”, îi spuse el  în gând.
 Tolland se sim țise la fel cu dou ă zile în urm ă. Și pe el  îl redusese la 
tăcere. Chiar  și acum, implica țiile științifice și filosofice ale acelui meteorit  îi 
dădeau fiori, for țându­l s ă regândeasc ă tot ceea ce crezuse el despre natur ă.
 Descoperirile oceanografice ale lui Tolland includeau c âteva specii de ap ă 
adâncă necunoscute p ână acum  și totu și aceast ă „insect ă spațială” însemna un
cu totul alt gen de revolu ție științifică. În ciuda obstina ției cu care Hollywoodul 
prezenta extratere ștrii ca pe ni ște omule ți verzi, astrobiologii  și adep ții științei 
cădeau  în unanimitate de acord c ă, date fiind num ărul imens de insecte 
terestre  și capacitatea de adaptare a acestora, via ța extraterestr ă avea s ă fie cel 
mai probabil descoperit ă sub form ă de insect ă.
 Insectele f ăceau parte din ramura Phylum arthropoda – creaturi cu 
exoschelete dure  și picioare articulate. Num ărând peste 1,25 milioane de specii 
cunoscute  și circa cinci sute de mii de specii  încă neclasificate, insectele 
terestre dep ășeau în num ăr toate celelalte forme de via ță din regnul animal. 
Constituiau 95% din toate speciile planetei  și un uimitor nivel de 40% din 
întreaga biomas ă a Pământului.
 Impresiona nu at ât abunden ța de insecte, c ât capacitatea lor de 
adaptare. De la c ărăbușul de ghea ță din Antarctica  și până la scorpionul solar 
din Valea Mor ții, insectele tr ăiau în cele mai variate zone de temperatur ă, 
umiditate  și chiar presiune. Totodat ă, ele nu aveau nici o problem ă în a se 
expune la cea mai letal ă forță cunoscut ă în univers – radia ția. Ca urmare a 
unui test nuclear  în 1945, ofi țerii din for ța aerian ă îmbrăcaser ă costumele 
antiradia ție și examinau locul exploziei, unde au descoperit g ândaci  și furnici

care nu fuseser ă deloc afecta ți de radia ții. Astronomii  își dăduser ă seama c ă 
exoscheletul protector al artropodelor reprezenta un candidat ideal pentru 
modul de via ță al nenum ăratelor planete invadate de radia ții și unde nu mai 
exista alt ă form ă de via ță.
 „Pare c ă astrobiologii au avut dreptate, g ândi Tolland. ET este o insect ă.”
 Rachel sim ți cum i se  înmoaie picioarele.
 — Nu pot… Să cred, rosti ea,  întorc ând fosila pe toate p ărțile. N­am 
crezut niciodat ă…
 — Nu te gr ăbi, o opri Tolland, z âmbind. A șteapt ă puțin! Mie mi­au trebuit
douăzeci și patru de ore ca s ă îmi revin.
 — Observ un nou­venit printre noi, se auzi vocea unui b ărbat, un asiatic 
neobi șnuit de  înalt, care se  îndrepta spre ei.
 Corky  și Tolland p ărură să se dezumfle de  îndată ce zăriră intrusul. 
Momentul de vraj ă părea spulberat pentru totdeauna.
 — Doctor Wailee Ming, se prezent ă individul.  Șeful paleontologiei de la 
UCLA {12}.
 Tipul avea  ținuta de o rigiditate pompoas ă ce sem ăna cu cea a 
aristocra ției din vremea Rena șterii și își mângâia permanent papionul pe care  îl
purta pe sub haina din p ăr de c ămilă, lung ă până la genunchi.
 Wailee Ming p ărea genul de om care nu se las ă influen țat sub nici o 
formă și nu își schimb ă nicicum atitudinea rigid ă și formalist ă.
 — Eu sunt Rachel Sexton.
 Mâna ei continu ă să tremure,  în vreme ce str ângea palma fin ă a lui Ming.
În mod clar, asiaticul era un alt recrut al pre ședintelui.
 — Ar fi pl ăcerea mea, domni șoară Sexton, zise paleontologul, s ă vă 
povestesc tot ce vre ți să știți despre aceste fosile.
 — Și multe dintre cele pe care nu vre ți să le știți, bomb ăni Corky.
 Ming  își mângâie papionul:
 — Specialitatea mea  în paleontologie sunt artropodele disp ărute și specia 
Mygalomorphae. Evident, cea mai impresionant ă caracteristic ă a acestui 
organism este…
 — Este c ă provine de pe o alt ă planet ă! Interveni Corky.
 Ming  încrunt ă din spr âncene  și își drese glasul:
 — Cea mai impresionant ă caracteristic ă a acestui organism este c ă se 
potrive ște perfect cu sistemul nostru darwinist de taxonomie  și de clasificare 
terestr ă.
 Rachel  își ridic ă privirea. „Se poate clasifica chestia asta?”
 — Vă referi ți la regnuri, ramuri, specii, chestii de genul  ăsta?
 — Exact, o aprob ă Ming. Specia asta, dac ă ar fi descoperit ă pe Pământ, 
ar fi clasificat ă drept izopod ă ordinar ă și ar intra  în aceea și clas ă cu vreo dou ă 
mii de specii de p ăduchi.
 — Păduchi? Se mir ă ea. Dar e o insect ă uriașă!
 — Taxonomia nu se clasific ă în func ție de dimensiuni. Pisicile de cas ă și 
tigrii sunt rude. Clasificarea se refer ă la fiziologie. Specia asta este clar un

păduche! Are un corp aplatizat,  șapte perechi de picioare  și un buzunar 
reproduc ător identic din punct de vedere structural cu cel al p ăduchilor de 
lemn  și al căpușelor. Celelalte fosile arat ă în mod clar o specializare …
 — Celelalte fosile?
 Ming schimb ă o privire cu Corky  și cu Tolland.
 — Nu  știe?
 Tolland cl ătină din cap.
 Chipul lui Ming se  însenin ă instantaneu:
 — Domni șoară Sexton,  înseamn ă că încă n­ați auzit partea cea mai 
interesant ă.
 — Sunt  și alte fosile, interveni Corky,  încerc ând în mod clar s ă dea 
lovitura de gra ție. Mult mai multe.
 Corky scoase dintr­un plic mare o foaie  împăturită de h ârtie de mari 
dimensiuni.  Întinse foaia pe birou  în fața lui Rachel:
 — Dup ă ce am f ăcut c âteva foraje, am cobor ât o camer ă cu raze X. 
Aceasta este o reprezentare grafic ă a sec țiunii transversale.
 Rachel se uit ă la radiografia de pe mas ă și simți imediat c ă trebuie s ă se 
așeze. Sec țiunea transversal ă a meteoritului era plin ă de insecte fosilizate.
 — Dovezile paleolitice, continu ă Ming, se g ăsesc de obicei  în concentra ții 
mari. Adesea se  întâmplă ca noroaiele s ă deplaseze mase  întregi de organisme 
prinse  în capcan ă, acoperind cuiburi sau comunit ăți întregi.
 Corky z âmbi:
 — Noi credem c ă aceast ă colec ție din meteorit reprezint ă un cuib.
 Arătă spre una din insectele din radiografie:
 — Iar acolo e m ămica!
 Rachel privi specimenul indicat  și îi căzu fața de uimire. Insecta p ărea a 
avea aproape  șaizeci de centimetri  în lungime.
 — Un p ăduche al naibii de gras, nu? Zise Corky.
 Rachel d ădu din cap, n ăucă, închipuindu­ și păduchi de m ărimea unei 
pâini care h ălăduiau pe o planet ă îndep ărtată.
 — Pe P ământ, relu ă Ming, insectele r ămân relativ mici datorit ă gravit ății 
care le men ține sub control. Nu pot cre ște mai mari dec ât le suport ă 
exoscheletele lor. Pe o planet ă cu gravita ție mai mic ă, insectele pot evolua spre 
dimensiuni mult mai mari.
 — Imagina ți­vă niște țânțari de m ărimea unor vulturi,  încerc ă Corky s ă 
glumeasc ă, luând mostra de meteorit de la Rachel  și pun ând­o  înapoi  în 
buzunar.
 Ming se  încrunt ă:
 — Ar fi bine s ă nu furi aia!
 — Calmeaz ă­te, îl liniști Corky. Mai exist ă încă opt tone de astfel de 
material.
 Rachel  începu s ă analizeze datele abia primite:

— Dar cum poate via ța din spa țiu să fie at ât de asem ănătoare cu cea de 
pe Pământ? Adic ă, doar a ți spus c ă insecta asta se potrive ște cu clasificarea 
făcută de Darwin, nu?
 — Întru totul,  îi răspunse Corky. Crede ți sau nu, mul ți astronomi au 
prezis c ă viața extraterestr ă este foarte asem ănătoare cu cea de aici.
 — Dar de ce? Insista ea. Specia asta provine dintr­un mediu complet 
diferit.
 — Panspermie, rosti Corky, z âmbind cu toat ă gura.
 — Poftim?
 — Panspermia este teoria care sus ține că viața terestr ă a existat mai  întâi
pe o alt ă planet ă și apoi a fost „adus ă” aici.
 Rachel se ridic ă în picioare:
 — Acum sunt dep ășită!
 Corky se  întoarse spre Tolland:
 — Mike, tu e ști tipul oceanelor!
 Tolland p ărea fericit s ă preia  ștafeta:
 — Rachel, P ământul a fost odinioar ă o planet ă lipsit ă de via ță. Apoi, 
brusc, ca din senin, via ța a erupt. Mul ți biologi cred c ă explozia de via ță a fost 
rezultatul magic al unui amestec ideal de elemente  în oceanele de demult. Noi 
însă n­am fost niciodat ă capabili s ă creăm astfel de condi ții în laborator, astfel 
încât habotnicii religiei au sus ținut c ă eșecul pe care l­am  înregistrat este 
dovada existen ței lui Dumnezeu,  în sensul  în care via ța nu putea exista f ără ca 
Dumnezeu s ă ating ă acele oceane  și să le insufle cu via ță.
 — Însă noi, astronomii, prelu ă Corky  ștafeta, am venit cu o alt ă explica ție
pentru explozia din senin a vie ții terestre.
 — Panspermie, rosti Rachel,  înțelegând acum despre ce se discuta acolo.
 Auzise acea teorie  și înainte, dar nu  știa că așa se nume ște. E teoria care 
spune c ă un meteorit s­a f ăcut buc ăți în apele de odinioar ă, aduc ând primele 
semin țe de via ță microbian ă pe Pământ.
 — Bingo! Exclam ă Corky. Odat ă ajunse acolo, s­au  împrăștiat și au 
explodat  în forme de via ță.
 — Iar dac ă asta e adev ărat, zise Rachel, atunci str ămoșii formelor de 
viață terestre ar fi identici cu cei ai formelor de via ță extraterestre.
 — De dou ă ori bingo!
 „Panspermia”, se g ândi Rachel,  încă incapabil ă să anticipeze toate 
implica țiile.
 — Așadar, nu numai c ă aceast ă fosilă confirm ă existen ța formelor de 
viață în altă parte a Universului, dar ea practic dovede ște panspermia… Anume
că viața terestr ă s­a n ăscut din semin țe provele din alt ă parte a Universului.
 — De trei ori bingo! Exclam ă iarăși Corky, d ând entuziast din cap. Tehnic
vorbind, s­ar putea ca noi to ți să fim extratere ștri.
 Își puse degetele deasupra capului ca dou ă antene,  își încruci șă ochii  și 
își mișcă limba de parc ă ar fi fost un soi de insect ă uriașă.
 Tolland se uit ă la Rachel cu un z âmbet comp ătimitor:

— Iar tipul  ăsta este punctul culminant al evolu ției noastre!
 Rachel se sim țea cuprins ă de un vis,  în vreme ce traversa habisfera 
însoțită de Michael Tolland. Corky  și Ming  îi urmau  îndeaproape.
 — Te sim ți bine? O  întreba Tolland, fix ând­o cu privirea.
 Rachel  îl privi peste um ăr și schi ță un z âmbet:
 — Mersi. Doar c ă… E atât de cople șitor totul.
 Îi veni  în minte „jenanta” descoperire din '96: ALH84001 – un meteorit de 
pe Marte despre care NASA pretinsese c ă are în componen ță urme fosile ale 
vieții bacteriene. Din nefericire, la doar c âteva s ăptămâni dup ă conferin ța de 
presă triumf ătoare  ținută de agen ție, mai mul ți oameni de  știință civili ie șiseră 
la înaintare cu dovezi c ă așa­numitele „semne de via ță” ale rocii nu erau, de 
fapt, dec ât kerogen produs prin contaminare terestr ă. Dup ă acea gaf ă, 
credibilitatea NASA suferise enorm. Cotidianul New York Times folosise ocazia 
pentru a redefini  în mod sarcastic acronimul agen ției: NASA – NOT ALWAYS 
SCIENTIFICALLY ACCURATE {13}.
 În aceea și ediție a cotidianului, paleobiologul Stephen Jay Gould 
rezumase problemele cu ALH84001 prin eviden țierea faptului c ă așa­zisele 
probe de meteorit erau mai degrab ă de natur ă chimic ă și circumstan țiale dec ât 
„solide”, cum ar fi fost cazul cu un schelet sau o carapace imposibil de pus la 
îndoial ă.
 Acum, Rachel  își dădea seama c ă NASA descoperise,  în sfârșit dovada 
irefutabil ă. Nici un om de  știință, oric ât de pesimist ar fi fost, nu mai putea 
pune la  îndoial ă astfel de fosile. NASA nu mai prezenta fotografii m ărite și 
neconcludente ale unor presupuse bacterii microscopice – acum oferea mostre 
adevărate meteoritice, unde bioorganismele vizibile cu ochiul liber z ăceau 
încastrate  în piatr ă. „Păduchi lungi de jum ătate de metru!”
 Lui Rachel  îi veni s ă râdă când își aminti c ă, în copil ărie, îi plăcuse la 
nebunie un c ântec de­ale lui David Bowie care se referea la „p ăianjenii de pe 
Marte”. Pu țini ar fi ghicit atunci c ât de aproape se aflase controversata vedet ă 
pop britanic ă de previziunea celui mai important moment din istoria 
astrobiologiei.
 În vreme ce acordurile  îndep ărtate  în timp ale c ântecului r ăsunar ă iarăși 
în mintea lui Rachel, Corky iu ți pasul  în urma ei:
 — S­a l ăudat Mike cu documentarul lui?
 — Nu, dar mi­ar pl ăcea s ă aflu,  îi răspunse Rachel.
 Corky  îl bătu prietene ște pe Tolland pe spate:
 — Dă­i drumul, maestre! Spune­i de ce pre ședintele a decis c ă momentul 
cel mai important din istorie trebuie „coordonat” de o vedet ă TV care respir ă 
oxigen prin tub r ătăcind prin apele planetei.
 Tolland gemu:
 — Corky, nu fi m ăgar!
 — Bine, voi explica eu, replic ă Corky, f ăcându­și loc între cei doi. A șa 
cum probabil  știți, domni șoară Sexton, pre ședintele va  ține o conferin ță de 
presă în noaptea asta ca s ă povesteasc ă lumii  întregi despre meteorit. Pentru c ă

majoritatea planetei este format ă din semianalfabe ți, pre ședintele l­a rugat pe 
Mike s ă vină și să traduc ă totul pe  înțelesul lor.
 — Mul țumesc, Corky, zise Tolland. Foarte dr ăguț!
 Privi  înspre Rachel:
 — Ce  încearc ă Corky s ă spun ă este c ă, deoarece sunt at ât de multe date 
științifice de explicat, pre ședintele a crezut c ă un scurt documentar  în care s ă 
se prezinte imagini ale meteoritului ar ajuta la accesul informa țiilor c ătre marea
masă a americanilor, din r ândul c ărora foarte mul ți nu de țin, în mod ciudat, un
grad ridicat de cuno ștințe de astrofizic ă.
 — Știați, îl întrerupse Corky, adres ându­i­se lui Rachel, c ă tocmai am 
aflat c ă președintele na țiunii noastre este un fan  înrăit al emisiunii Amazing 
Seas?
 Clătină din cap voind s ă pară dezgustat:
 — Zach Hemey, conduc ătorul lumii libere,  își pune secretara s ă îi 
înregistreze emisiunea lui Mike, astfel  încât să se poat ă destinde urm ărind­o 
după o zi lung ă.
 Tolland ridic ă din umeri:
 — Omul are gusturi alese, ce pot s ă mai spun!
 Rachel  începea acum s ă priceap ă cât de inteligent  își concepuse 
președintele planul. Politica era un joc mass­media, iar Rachel  își putea 
imagina deja entuziasmul  și credibilitatea  științifică induse de chipul lui 
Michael Tolland pe ecranul TV  în timpul conferin ței de pres ă. Zach Hemey 
recrutase omul ideal pentru a declan șa „mica” lui lovitur ă NASA. Scepticilor 
avea s ă le vin ă extrem de greu s ă conteste datele pre ședintelui dac ă acestea 
erau prezentate de unul dintre cele mai celebre vedete de televiziune, dar care e
totodat ă și om de  știință și de al ți câțiva oameni de  știință civili respecta ți.
 Corky reveni:
 — Mike a luat deja interviuri de la to ți civilii pentru documentarul lui, 
precum  și de la cei mai mul ți speciali ști de v ârf din NASA.  Și pot s ă pun pariu 
pe Medalia mea Na țională că dumneavoastr ă urma ți la rând.
 Rachel se  întoarse  și îl privi:
 — Eu? Ce vre ți să spune ți? Eu n­am nici un fel de recomand ări de f ăcut. 
Sunt doar un element de leg ătură în privin ța interpret ării datelor.
 — Atunci de ce v­a trimis pre ședintele tocmai p ână aici?
 — Încă nu mi­a spus.
 Pe buzele lui Corky flutur ă un z âmbet amuzat:
 — Sunte ți un element de leg ătură al Casei Albe care are de­a face cu 
clarificarea  și autentificarea datelor, nu?
 — Așa e, dar munca mea n­are nimic  științific în ea!
 — Și sunte ți fiica omului care  și­a cl ădit toat ă campania electoral ă în 
jurul banilor pe care NASA i­a irosit  în spa țiul cosmic?
 Rachel aproape c ă auzi cum se apropie lovitura de gra ție.
 — Trebuie s ă recunoa șteți, domni șoară Sexton, se amestec ă repede Ming,
că o depozi ție din partea dumneavoastr ă ar conferi credibilitate acestui

documentar. Dac ă președintele v­a trimis aici, atunci  înseamn ă că vrea s ă 
participa ți cumva.
 Rachel  își aminti iar ăși brusc  îngrijorarea lui William Pickering  în 
legătură cu rolul pe care avea s ă­l joace ea.
 Tolland se uit ă din nou la ceas:
 — Probabil c ă ar trebui s ă ne îndrept ăm într­acolo, rosti el, f ăcând semn 
înspre centrul habisferei. Ar trebuie s ă se apropie.
 — Să se apropie de ce anume? Se interes ă Rachel.
 — De momentul extragerii. NASA aduce meteoritul la suprafa ță. Ar trebui
să ajung ă sus din clip ă în clip ă.
 Rachel era uluit ă:
 — Voi chiar scoate ți o roc ă de opt tone de sub  șaizeci de metri de ghea ță 
solidă?
 Corky radia de fericire:
 — Doar nu credea ți că NASA are de g ând să lase o descoperire ca aceasta
să zacă îngropat ă în ghea ță!
 — Nu, dar… Rachel nu z ărise nic ăieri semnele vreunei excava ții de mari 
dimensiuni  în interiorul habisferei. Cum naiba are NASA de g ând să scoat ă 
meteoritul la suprafa ță?
 Corky pufni:
 — Nici o problem ă. Vă aflați într­o  încăpere burdu șită cu exper ți în 
rachete!
 — Prostii, se b ăgă Ming. Doctorului Marlinson  îi place s ă se joace cu 
nervii oamenilor. Adev ărul este c ă toți cei de aici s­au  întrebat cum o s ă scoat ă 
meteoritul. Doctorul Mangor a fost cel care a propus o solu ție valabil ă.
 — Nu l­am cunoscut pe doctorul Mangor.
 — Este glaciologul de la Universitatea New Hampshire,  îi explic ă Tolland. 
Este al patrulea  și ultimul om de  știință civil recrutat de pre ședinte. Iar Ming 
are dreptate, Mangor a fost cel care a dat solu ția.
 — Bine, rosti Rachel.  Și ce a propus tipul  ăsta?
 — Tipa, o corect ă Ming pe un ton superior. Doctorul Mangor este femeie.
 — Discutabil, morm ăi Corky, privind spre Rachel. Apropo, doctorul 
Mangor are s ă te urasc ă.
 Tolland  îi arunc ă lui Corky o privire furioas ă.
 — Păi chiar o va face! Se ap ără Corky. Ur ăște competi ția!
 Rachel nu mai pricepea nimic:
 — Pardon, care competi ție?
 — Nu­i da aten ție, o sf ătui Tolland. Din p ăcate, Comitetului National de 
Știință i­a sc ăpat complet din vedere faptul c ă domnul de aici este un 
handicapat mintal. Tu  și doctorul Mangor v ă veți înțelege de minune. Este o 
profesionist ă. Este considerat ă unul dintre cei mai importan ți glaciologi din 
lume. De fapt, ea chiar a locuit c âțiva ani  în Antarctica pentru a studia 
mișcarea ghe țarilor.

— Ciudat, interveni Corky. Eu am auzit c ă UNH {14} a primit o dona ție și 
a trimis­o acolo astfel  încât să se instaureze pacea  și liniștea în campusul 
universitar.
 — Nu v ă dați seama c ă doctorul Mangor a fost c ât pe­aci s ă moar ă acolo! 
Izbucni Ming, p ărând a fi luat comentariul la modul personal. S­a r ătăcit într­o 
furtun ă și a supravie țuit m âncând gr ăsime de foc ă timp de cinci s ăptămâni 
înainte de a o g ăsi cineva.
 Corky se apleca  și îi șopti lui Rachel la ureche:
 — Am auzit ca n­a c ăutat­o nimeni!
 Gabrielle Ashe avea sentimentul c ă drumul  înapoi de la studiourile CNN 
către biroul lui Sexton dura prea mult. Senatorul st ătea vizavi de ea  și privea pe
fereastr ă, evident  încântat de dezbatere.
 — Au trimis­o pe Tench la un show de dup ă­amiaz ă, rosti el,  întorc ându­
se spre ea cu un z âmbet satisf ăcut. Casa Alb ă e din ce  în ce mai agitat ă.
 Gabrielle d ădu absent ă din cap. Sesizase o expresie de satisfac ție 
nemăsurat ă pe fa ța lui Tench,  în timp ce aceasta ie șea din studioul  în care a 
avut loc dezbaterea. Faptul  ăsta avea darul de a o nelini ști.
 În acea clip ă, sun ă telefonul celular al lui Sexton, iar senatorul  îl scoase 
din buzunar. Precum cei mai mul ți politicieni, Sexton dispunea de o gr ămadă 
de numere de telefon la care putea fi contactat  în func ție de importan ța 
apelantului. Oricine  îl suna acum se g ăsea pe lista restr ânsă. Apelul venea pe 
linia privat ă a senatorului, pe un num ăr pe care nici m ăcar Gabrielle nu 
îndrăznise s ă i­l cear ă.
 — Senatorul Sedgewick Sexton, r ăspunse el, sco țând în eviden ță 
muzicalitatea numelui.
 Gabrielle nu­l putea auzi pe cel care  îl sunase  în zgomotul de fond al 
limuzinei, dar observ ă că Sexton asculta atent  și îi răspundea cu entuziasm:
 — Fantastic. M ă bucur tare mult c ă ați sunat. Eu zic la ora  șase! Super. 
Am un apartament aici  în D. C. Privat. Confortabil. Ave ți adresa, da? Bine. Abia
aștept s ă vă întâlnesc. Atunci ne vedem disear ă!
 Sexton  închise, p ărând foarte  încântat:
 — Un nou fan Sexton? Se interes ă Gabrielle.
 — Sunt tot mai mul ți, răspunse el. Tipul  ăsta e un mare mah ăr.
 — Chiar c ă e. Să vă întâlniți cu el  în apartamentul personal?
 Sexton ap ăra de obicei sanctitatea intimit ății apartamentului s ău ca un 
leu care  își proteja  și ultimul ascunzi ș care i­a mai r ămas.
 Sexton ridic ă din umeri:
 — Mda. Mi­am zis s ă îi dau  întâlnirii un aer personal. Tipul  ăsta ar putea
avea o mare influen ță în anumite cercuri. Trebuie s ă îmi fac astfel de conexiuni 
personale, s ă știi. Totul se reduce p ână la urm ă la încredere.
 Gabrielle  încuviin ță și scoase agenda de lucru a senatorului:
 — Vre ți să vi­l trec  în agend ă?
 — Nu­i nevoie. Oricum pl ănuiam s ă stau o noapte acas ă.

Gabrielle g ăsi pagina acelei zile  și observ ă că era deja ocupat ă cu literele 
P. E. Mari și îngroșate, scrise personal de c ătre senator. P. E. Reprezenta 
prescurtarea folosit ă de senator pentru eveniment personal, sear ă privat ă sau 
„la naiba cu to ți”; nimeni nu  știa cu exactitate care dintre acestea urma. Din 
când în când, senatorul  își programa o noapte P. E.  În care se ascundea  în 
apartament,  închidea toate telefoanele  și făcea ce­i pl ăcea mai mult – bea 
coniac cu vechi prieteni, pretinz ând că uită pentru o sear ă de politic ă.
 Gabrielle  îl privi surprins ă:
 — Deci l ăsați afacerile s ă intervin ă peste momentele P.  E. Plănuite din 
timp? Sunt impresionat ă.
 — S­a  întâmplat ca tipul  ăsta să mă prind ă într­o sear ă când mai am 
ceva timp la dispozi ție. Doar stau de vorb ă puțin cu el, s ă văd ce are de spus.
 Gabrielle vru s ă întrebe cine era acest individ misterios, dar Sexton 
inten ționase s ă creeze aceast ă stare de ambiguitate. Gabrielle  învățase c ă nu 
trebuie s ă se amestece prea mult.
 În timp ce p ărăseau autostrada  și se îndreptau c ătre biroul lui Sexton, 
Gabrielle privi iar ăși pagina cu programarea P.  E. Și avu strania senza ție că 
senatorul Sexton  știa că acel apel urma s ă vină.
 Ghea ța din mijlocul habisferei NASA era dominat ă de un e șafodaj 
compozit cu trei picioare,  înalt de  șase metri, care ar ăta ca o  încruci șare între o 
sondă de petrol  și o copie mai ciudat ă a Turnului Eiffel. Rachel studie 
dispozitivul, incapabil ă să priceap ă cum putea fi folosit acesta la extragerea 
imensului meteorit.
 Sub turn, mai multe vinciuri fuseser ă montate  în plăci de o țel fixate de 
gheață cu buloane mari. Trec ând prin vinciuri, cablurile metalice urcau spre 
mai mul ți scripe ți monta ți deasupra turnului. De acolo, cablurile plonjau 
vertical  în jos,  în găuri înguste forate  în ghea ță. Mai mul ți bărbați bine f ăcuți de
la NASA str ângeau cu r ândul vinciurile. Cu fiecare nou ă strângere, cablurile se 
ridicau c âțiva centimetri prin g ăuri, ca  și cum acei b ărbați ar fi ridicat o ancor ă.
 „E clar c ă îmi scap ă ceva”,  își zise Rachel, apropiindu­se odat ă cu ceilal ți 
de locul extrac ției. B ărbații aceia p ăreau a ridica meteoritul direct prin ghea ță.
 — TENSIUNE EGAL Ă! LA NAIBA! Le strig ă o femeie  în apropiere, cu o 
voce care avea suavitatea unei drujbe.
 Rachel  își îndrept ă privirea  în direc ția vocii  și văzu o femeiu șcă îmbrăcată
cu un costum de iarn ă, de un galben str ălucitor, plin cu pete de unsoare. 
Femeia st ătea cu spatele, dar chiar  și așa Rachel o identific ă imediat ca fiind 
cea care era responsabil ă de coordonarea  întregii ac țiuni.  Însemn ând ceva pe o 
tăbliță portabil ă, femeia se leg ăna înainte  și înapoi, precum un  șef de echip ă 
dezgustat.
 — Să nu­mi spune ți, domni șoarelor, c ă ați obosit deja!
 Corky o strig ă:
 — Hei, Norah, nu mai face pe  șefa cu bie ții băieți de la NASA  și vino s ă 
flirtezi cu mine.
 Femeia nici m ăcar nu catadicsi s ă se întoarc ă:

— Tu e ști, Marlinson? A ș recunoa ște oriunde vocea aia pi țigăiată. 
Întoarce­te c ând ajungi la pubertate!
 Corky se  întoarse spre Rachel:
 — Norah ne  ține de cald cu farmecul ei.
 — Te­am auzit, b ăiețaș spațial, i­o  întoarse doctorul Mangor, continu ând 
să facă însemn ări. Iar dac ă îmi studiezi fundul, s ă știi că pantalonii de iarn ă 
mă fac mai gras ă cu cincisprezece kile.
 — Nu­ ți face griji,  îi răspunse Corky. Nu bucile tale  îmbrăcate cu l ână mă
scot din min ți, ci firea ta de  înving ător.
 — Să mă lingi,  știi tu unde!
 Corky izbucni  în râs:
 — Am ni ște știri excelente, Norah. Se pare c ă nu e ști singura femeie pe 
care a recrutat­o pre ședintele.
 — Nu z ău! Te­a recrutat  și pe tine!
 Tolland se sim ți dator s ă intervin ă:
 — Norah? Ai o clip ă liber ă ca să­ți prezint pe cineva?
 Auzindu­i vocea lui Tolland, Norah se opri imediat  și se r ăsuci pe c ălcâie. 
Se înmuie instantaneu:
 — Mike!
 Porni  în grab ă spre ei,  încântată la culme:
 — Nu te­am v ăzut de c âteva ore.
 — Redactam documentarul.
 — Cum e buc ățica mea?
 — Ar ăți minunat  și încântător.
 — A folosit efecte speciale, strecur ă Corky o r ăutate.
 Norah ignor ă remarca, privind­o acum pe Rachel cu un z âmbet politicos, 
dar destul de re ținut. Se uit ă iarăși la Tolland.
 — Sper c ă nu m ă înșeli, Mike!
 Chipul col țuros al b ărbatului se  îmbujor ă ușor, în vreme ce  începu s ă 
facă prezent ările:
 — Norah, vreau s ă o cuno ști pe Rachel Sexton. Domni șoara Sexton 
lucreaz ă în sfera informa țiilor și a venit aici la cererea pre ședintelui. Tat ăl ei 
este senatorul Sedgewick Sexton.
 Prezentarea d ădu na ștere unei expresii de nedumerire pe chipul lui 
Norah.
 — Nici n­o s ă mă prefac c ă înțeleg, rosti ea,  întinz ând m âna, de pe care 
nu­și scoase m ănușa, ca s ă strângă cu jum ătate de inim ă mâna lui Rachel. 
Bine a ți venit pe acoperi șul lumii!
 Rachel z âmbi:
 — Mersi!
 Era surprins ă să constate c ă Norah Mangor,  în ciuda durit ății din voce, 
avea un chip pl ăcut. P ărul tuns scurt era castaniu, dar avea  și câteva fire 
cenușii, iar ochii  îi sclipeau de agilitate  și de inteligen ță – ca dou ă cristale de 
gheață. Femeia inspira o  încredere de o țel și asta  îi plăcea lui Rachel.

— Norah, relu ă Tolland. Ai un minut s ă­i împărtășești și lui Rachel cu ce 
te ocupi tu?
 Norah ridic ă din spr âncene:
 — Voi doi v ă spune ți deja pe numele mic? M ăi să fie!
 Corky gemu:
 — Ți­am spus eu, Mike!
 Norah Mangor o conduse pe Rachel  în jurul bazei turnului,  în vreme ce 
Tolland  și ceilal ți le urmar ă, discut ând între ei.
 — Vede ți găurile alea din ghea ță, sub tripod? O  întreb ă Norah, ar ătându­
i­le cu m âna.
 Vocea i se  înmuiase acum  și exprima entuziasmul fa ță de ceea ce f ăcea.
 Rachel d ădu din cap, privind g ăurile. Fiecare dintre ele avea cam treizeci 
de centimetri  în diametru  și prin fiecare trecea un cablu de o țel.
 — Găurile alea au r ămas de c ând am forat dup ă mostre din miez  și am 
luat radiografii ale meteoritului. Acum le folosim ca puncte de intrare prin care 
am cobor ât buloane grele de prindere prin pu țurile goale, pe care le­am prins 
de meteorit. Dup ă aceea, am l ăsat vreo sut ă de metri de cablu torsadat prin 
fiecare gaur ă, pe care l­am prins de urechile buloanelor cu c ârlige industriale  și
acum pur  și simplu le ridic ăm cu ajutorul vinciurilor. Domni șoarelor  ăstora le 
trebuie ore  întregi s ă îl aduc ă la suprafa ță, dar  îl vor aduce  în cele din urm ă.
 — Nu sunt convins ă că înțeleg, zise Rachel. Meteoritul se g ăsește sub mii
de tone de ghea ță. Cum  îl ridica ți?
 Norah ar ătă înspre v ârful e șafodajului, de unde un fascicul  îngust de 
lumin ă roșie cobora vertical spre ghea ța de sub tripod. Rachel z ărise ciud ățenia
mai înainte  și presupusese c ă e doar un soi de indicator vizual – ca un semn 
care demarca locul  în care era  îngropat obiectul.
 — Este un laser din semiconductor galiu­arseniu, explic ă Norah.
 Rachel privi mai  îndeaproape fasciculul de lumin ă și observ ă că acesta 
topise o mic ă gaur ă în ghea ță și disp ărea undeva  în profunzimi.
 — E un fascicul foarte fierbinte, zise Norah.  Încălzim meteoritul pe 
măsură ce îl ridic ăm.
 Rachel fu impresionat ă de cât de inteligent era planul femeii. Norah pur 
și simplu  țintise fasciculul laser  în jos, topind ghea ța până la contactul cu 
meteoritul. Fiind prea dens ă pentru a fi topit ă de laser, piatra absorbea c ăldura
fasciculului  și în cele din urm ă se încălzea suficient de mult ca s ă topeasc ă 
gheața din jurul ei.  În vreme ce oamenii NASA tr ăgeau de meteorit, roca 
încălzită, în combina ție cu presiunea de sus, topea ghea ța înconjur ătoare, 
astfel cre ându­se un spa țiu prin care putea fi tras la suprafa ță. Apa topit ă care 
se acumula deasupra meteoritului se scurgea pe l ângă marginile rocii pentru a 
reumple pu țul.
 „Ca un cu țit fierbinte t ăind o bucat ă înghețată de unt.”
 Norah f ăcu semn  înspre oamenii NASA de la vinciuri:
 — Generatoarele nu fac fa ță la astfel de tensiuni  în cabluri, a șa că 
folosesc for ța manual ă pentru a ridica.

— Asta e o porc ărie! Interveni unul dintre muncitori. Folose ște munca 
manual ă pentru c ă îi place s ă ne vad ă cum asud ăm!
 — Fii calm,  îl avertiz ă Norah. Voi, feti țelor, v­a ți plâns dou ă zile c ă vă e 
frig. Am avut grij ă de asta! Acum trage ți!
 Muncitorii izbucnir ă în râs.
 — Pentru ce sunt pilonii? Se interes ă Rachel, ar ătând înspre c âteva 
conuri portocalii pozi ționate  în jurul turnului  în locuri ce p ăreau alese la 
întâmplare.
 Rachel z ărise conuri similare dispersate  în jurul domului.
 — Sunt unelte glaciologice periculoase, explic ă Norah. Noi le numim 
OARG­uri. Asta e o prescurtare de la „opre ște aici  și rupe­ ți glezna”.
 Apuc ă unul dintre piloni, pentru a dezv ălui o gaur ă circular ă, ce plonja 
ca un pu ț fără fund  în adâncimile ghe țarului.
 — E r ău pentru cine calc ă aici.
 Puse pilonul la loc:
 — Am forat g ăuri prin tot ghe țarul pentru a face verific ări de continuitate 
structural ă. La fel ca  în arheologia clasic ă, num ărul de ani c ât a stat un obiect 
îngropat este dat de ad âncimea fa ță de suprafa ță la care e g ăsit. Cu c ât e găsit 
mai jos, cu at ât a stat mai mult acolo. A șadar, atunci c ând se g ăsește un obiect
sub ghea ță, putem data sosirea obiectului acolo dup ă acumularea de ghea ță de
deasupra lui. Ca s ă ne asigur ăm că măsurarea miezului este corect ă, verificam 
mai multe zone ale platformei de ghea ță, pentru a confirma c ă acea platform ă 
este o bucat ă solid ă și omogen ă, nezguduit ă de vreun cutremur, fisur ă, 
avalan șă sau altceva.
 — Și cum arat ă acest ghe țar?
 — Irepro șabil, zise Norah. Este o bucat ă perfect ă și solid ă. Fără fisuri sau
catastrofe glaciare. Meteoritul  ăsta reprezint ă ceea ce noi numim o „c ădere 
static ă”. A stat  în ghea ță, neatins  și neafectat, de c ând a aterizat aici,  în 1716.
 Rachel r ămase cu gura c ăscată:
 — Cunoa șteți anul precis  în care a c ăzut?
 Norah p ăru surprins ă de întrebare:
 — La naiba, da. De­asta m­au chemat pe mine. Eu citesc  în ghea ță.
 Porni spre o gr ămăjoară de tuburi de ghea ță care se aflau  în apropiere. 
Fiecare tub ar ăta ca un receptor de telefon translucid  și era marcat cu o 
etichet ă portocalie str ălucitoare:
 — Acele mostre de ghea ță sunt dovezi geologice  înghețate.
 O conduse pe Rachel p ână la tuburi:
 — Dac ă vă uitați îndeaproape, pute ți vedea erele  încrustate  în ghea ță.
 Rachel se l ăsă pe vine  și putu z ări, într­adev ăr, că tubul era confec ționat 
din ceea ce p ăreau a fi straturi de ghea ță foarte u șor diferite  în luminozitate  și 
claritate. Straturile variau ca grosime  între o foaie de h ârtie și aproape un 
centimetru.
 — Fiecare iarn ă aduce un grad variat de ninsoare pe banchiza de ghea ță, 
îi explic ă Norah  și fiecare prim ăvară aduce o topire par țială. Așa că aici se pot

observa straturi diferite de compresie corespunz ătoare fiec ărui sezon.  Începem 
de la v ârf – cea mai recenta iarn ă – și num ărăm înapoi.
 — Ca  și cum s­ar num ăra inelele pe un copac.
 — Nu e chiar at ât de simplu, domni șoară Sexton. Aminti ți­vă că 
măsurăm sute de metri de stratific ări. Avem nevoie s ă citim repere 
climatologice ca s ă ne putem standardiza munca –  înregistr ări istorice ale 
precipita țiilor, poluan ți din aer, chestii de genul  ăsta.
 Tolland  și ceilal ți li se al ăturaser ă între timp. Tolland  îi zâmbi lui Rachel:
 — Știe o groaz ă de lucruri despre ghea ță, nu?
 Rachel se sim ți ciudat de fericit ă să îl vadă:
 — Mda, e uimitoare.
 — Și ca s ă precizez, continu ă Tolland, data de 1716 pus ă de doctorul 
Mangor este corect ă. NASA a m ăsurat aceea și dată de impact cu mult  înainte 
ca noi s ă ajungem aici. Doctorul Mangor  și­a forat propriile mostre, a rulat 
propriile teste  și a confirmat munca depus ă de NASA.
 Rachel era impresionat ă.
 — Ca o coinciden ță, interveni Norah, 1716 este exact anul  în care primii 
exploratori au pretins c ă au zărit o minge de foc str ălucitoare pe cer deasupra 
nordului Canadei. Meteorul a devenit cunoscut drept C ăderea lui Jungersoll, 
după numele conduc ătorului expedi ției.
 — Așadar, ad ăugă Corky, faptul c ă mostra de miez a fost datat ă și 
înregistr ările istorice se potrivesc reprezint ă o dovad ă virtual ă a faptului c ă noi 
ne uit ăm acum la un fragment din acela și meteorit pe care Jungersoll a 
susținut c ă l­a v ăzut în 1716.
 — Doctore Mangor! Strig ă unul dintre muncitorii NASA.  Încep s ă apar ă 
capetele buloanelor!
 — Turul s­a  încheiat, oameni buni, rosti Norah. A sosit clipa adev ărului.
 Apuc ă un scaun pliant, se urc ă pe el  și strig ă din r ăsputeri:
 — Aten țiune, iese la suprafa ță în cinci minute!
 De jur  împrejurul domului, ca ni ște câini răspunz ând pavlovian chem ării 
la mas ă, oamenii de  știință lăsară baltă totul  și se gr ăbiră spre zona de 
extrac ție.
 Norah Mangor  își puse m âinile  în șolduri  și inspect ă cu privirea regatul 
ei.
 — În regul ă, să aducem Titanicul la suprafa ță.
 — Da ți­vă la o parte!  Țipă Norah,  îndrept ându­se spre mul țimea care se 
aduna.
 Muncitorii se  împrăștiară. Norah prelu ă controlul, f ăcând un adev ărat 
spectacol din verificarea tensiunilor  în cabluri  și a aliniamentelor.
 — Trage ți! Strig ă unul dintre oamenii NASA.
 Bărbații își întăriră strânsoarea pe vinciuri; ca rezultat, cablurile se 
ridicar ă încă vreo dou ăzeci de centimetri prin g ăuri.
 În vreme ce cablurile continuau s ă urce  încet, Rachel sim ți mul țimea care
se apropia, anticip ând momentul culminant. Corky  și Tolland se g ăseau  în

apropiere; ar ătau ca ni ște copii care se minunau  în fața pomului de Cr ăciun. 
De cealalt ă parte a g ăurii, se ivi silueta masiv ă a administratorului NASA, 
Lawrence Ekstrom. Omul ocup ă și el o pozi ție din care s ă poat ă urmări 
extrac ția.
 — Buloane! Strig ă un alt om NASA. Se ivesc capetele!
 Cablurile de o țel care urcau prin g ăuri se schimbar ă din argintiu  în 
galben.
 — Încă doi metri!  Țineți­l bine!
 Grupul din jurul e șafodajului t ăcu, ca o mul țime martor ă la apari ția unui
spectru divin – fiecare  întindea g âtul ca s ă vadă primul.
 Atunci Rachel v ăzu.
 Forma ce țoasă a meteoritului  începu s ă se vad ă, ieșind prin ghea ța al 
cărei strat se sub ția vizibil. Umbra era lunguia ță și întunecat ă; devenea tot mai 
clară pe m ăsură ce topea ghea ța de deasupra ei.
 — Mai tare! Strig ă un tehnician.
 Oamenii str ânseră mai tare, determin ând eșafodajul s ă reacționeze 
printr­un sc ârțâit groaznic.
 — Încă un metru  și jum ătate! P ăstrați tensiunea egal ă!
 Rachel vedea acum ghea ța de deasupra pietrei  începând să se umfle, ca o
sălbăticiune uria șă care se apropia de clipa na șterii.  Înconjur ând punctul de 
intrare al laserului, deasupra umfl ăturii, un cerc mic din ghea ța de suprafa ță 
începu s ă cedeze, topindu­se  și dizolv ându­se  într­o gaur ă tot mai larg ă.
 — Cervix­ul se dilat ă! Țipă cineva. Nou ă sute de centimetri!
 Un râset încordat sparse t ăcerea:
 — Bine, opri ți laserul!
 Cineva ap ăsă un întrerup ător și fasciculul muri.
 Atunci se  întâmplă.
 Precum apari ția înspăimântătoare a unui zeu din paleolitic, roca imens ă 
sparse suprafa ța cu un  șuierat de aburi. Forma uria șă ieși din ghea ță în 
mijlocul unei ce ți învolburate. Oamenii de la vinciuri traser ă și mai tare, p ână 
ce întreaga roc ă se eliber ă din închisoarea  înghețată și țâșni, fierbinte, 
deasupra unui pu ț deschis, plin cu ap ă care sf ârâia.
 Rachel se sim ți de parc ă ar fi fost transportat ă în alt univers.
 Atârnând în cabluri  și lăsând pic ăturile de ap ă să cadă de pe ea, 
suprafa ța rugoas ă, înnegrit ă și ondulat ă a meteoritului sclipea  în lumina 
fluorescent ă, părând o imens ă prun ă pietrificat ă. La un cap ăt, roca era neted ă 
și rotunjit ă. Părea a fi sec țiunea lovit ă cel mai tare de frecarea cu atmosfera.
 Privind crusta de fuziune  înnegrit ă, Rachel  își imagin ă meteoritul 
cobor ând vijelios c ătre solul terestru  învelit  într­o furioas ă minge de foc. 
Incredibil, dar acest lucru se petrecuse cu secole  în urm ă. Acum, bestia 
capturat ă atârna acolo, prins ă în cabluri, cu apa scurg ându­i­se de pe trup.
 Vânătoarea luase sf ârșit.
 Abia acum Rachel resim ți din plin importan ța evenimentului. Obiectul pe
care­l avea  în față provenea din alt ă lume, aflat ă la milioane de kilometri

depărtare. Iar ascuns ă în pântecele lui se g ăsea proba – nu, dovada – faptului 
că omul nu era singur  în Univers.
 Euforia acelui moment p ăru să îi cuprind ă pe to ți în aceea și secund ă, 
căci mul țimea izbucni  în chiote  și aplauze spontane. Chiar  și administratorul 
părea cuprins de ea.  Își bătea pe spate b ărbații și femeile din subordine, 
felicit ându­i.  În timp ce  îi privea, Rachel se bucur ă din tot sufletul pentru cei de
la NASA. Agen ția avusese destul ghinion  în trecut.  În sfârșit, lucrurile se 
schimbau. Oamenii meritau acea clip ă de entuziasm.
 Gaura c ăscată în ghea ță semăna acum cu un mic bazin de  înot în 
mijlocul habisferei. Suprafa ța bazinului ad ânc de  șaizeci de metri de ghea ță 
topită se mi șcă o vreme izbindu­se de pere ții de ghea ță ai pu țului, dup ă care se 
calmă. Linia apei se g ăsea la circa un metru  și treizeci de centimetri sub nivelul
ghețarului, diferen ța fiind creat ă atât de extragerea masei meteoritului, c ât și 
de proprietatea ghe ții de a se restr ânge în volum odat ă cu topirea.
 Norah Mangor a șeză imediat piloni OARG de jur  împrejurul g ăurii. De și 
aceasta era clar vizibil ă, orice curios care s­ar fi aventurat prea aproape  și ar fi 
alunecat din gre șeală s­ar fi g ăsit într­un pericol deosebit. Pere ții puțului erau 
din ghea ță solid ă, fără găuri de prindere, astfel  încât cățărarea f ără ajutor din 
exterior era absolut imposibil ă.
 Spre ei se  îndrept ă Lawrence Ekstrom, merg ând tiptil pe ghea ță. Omul se
duse drept spre Norah Mangor  și îi strânse m âna cu t ărie.
 — Bine lucrat, doctore Mangor!
 — Mă aștept la o mul țime de laude  în scris, r ăspunse Norah.
 — O s ă le primi ți.
 Administratorul se  întoarse spre Rachel. P ărea u șurat  și fericit:
 — Așadar, domni șoară Sexton, a fost convins ă profesionista sceptic ă din 
tine?
 Rachel nu se putu ab ține să nu z âmbeasc ă:
 — Mai degrab ă uluit ă.
 — Bine. Atunci urmeaz ă­mă!
 Rachel  îl urm ă pe directorul administrativ  în cealalt ă parte a habisferei, 
către o cutie mare de metal care sem ăna cu un container industrial de 
transport pe vapor. Cutia era pictat ă în culori militare de camuflaj  și avea 
inscrip ționat ă pe ea literele PSC {15}:
 — De aici  îl vei suna pe pre ședinte,  îi spuse Ekstrom.
 „PSC”,  își zise Rachel. Acele cabine mobile de comunica ții reprezentau 
instala ții standard pe c âmpul de r ăzboi, de și Rachel nu s­ar fi a șteptat 
niciodat ă să vadă vreuna folosit ă în cadrul unei misiuni de pace NASA.  Și totu și
administratorul Ekstrom provenea din Pentagon, a șa că avea cu siguran ță 
acces la astfel de juc ării. Uit ându­se la chipurile imobile ale celor doi paznici 
înarma ți care p ăzeau cabina, Rachel avu sentimentul clar c ă orice dialog cu 
lumea din exterior era permis doar cu acordul expres al administratorului 
Ekstrom.
 „Se pare c ă eu nu sunt singura rupt ă de restul lumii”.

Ekstrom rosti c âteva cuvinte c ătre unul dintre paznici, apoi se  întoarse 
spre Rachel.
 — Noroc,  îi ură el, dup ă care plec ă de acolo.
 Un paznic b ătu în ușa cabinei mobile, iar aceasta se deschise.  În ușă se 
ivi un tehnician care  îi făcu semn lui Rachel s ă intre. Aceasta se conform ă.
 Interiorul cabinei de comunica ții era  întunecat  și aglomerat. La lumina 
albăstruie a ecranului unui computer, Rachel putu z ări stive de echipament 
telefonic, sta ții radio  și dispozitive de comunica ții prin satelit. Sim țea deja o 
senza ție de claustrofobie. Aerul din ăuntru era am ărui, ca  într­o pivni ță iarna.
 — Lua ți loc aici, v ă rog, domni șoară Sexton.
 Tehnicianul scoase un scaun pe ro ți și o puse pe Rachel  în fața unui 
monitor cu ecran plat.  Îi aranj ă un microfon  în fața gurii  și îi puse o pereche de 
căști masive AKG pe urechi. Verific ând un jurnal cu parole, tehnicianul tast ă o 
serie lung ă de butoane pe un dispozitiv al ăturat. Pe ecranul din fa ța lui Rachel 
se ivi un cronometru: „60 SECUNDE”.
 Bărbatul d ădu satisf ăcut din cap,  în vreme ce cronometrul  începu 
numărătoarea invers ă.
 — Un minut p ână la conectare, anun ță el.
 Se întoarse  și plec ă, trântind u șa în urma lui. Rachel auzi cum u șa este 
încuiat ă pe dinafar ă.
 „Minunat.”
 Așteptând în întuneric  și urm ărind cronometrul,  își dădu seama c ă acela 
era primul moment de intimitate de care se bucura din zorii acelei dimine ți. În 
acea zi se trezise f ără a­și închipui nimic din ceea ce o a ștepta. „Via ță 
extraterestr ă.” Din acea zi, cel mai popular mit din toate timpurile  înceta s ă mai
fie un mit.
 Rachel abia  începea s ă priceap ă cât de devastator va fi meteoritul pentru 
campania electoral ă a tat ălui ei. De și finan țarea NASA nu putea fi pus ă pe 
acela și plan cu dreptul la avort, s ănătatea popula ției și bun ăstarea cet ățenilor, 
tatăl ei o transformase  într­o chestiune esen țială. Acum povestea avea s ă­i 
explodeze drept  în față.
 În câteva ore, americanii vor s ă resim ți fiorul triumfului NASA. Vis ătorilor
li se vor umple ochii de lacrimi. Oamenilor de  știință sceptici o s ă le cad ă falca. 
Imagina ția copiilor o s ă o ia razna. Chestiunile legate de cheltuirea dolarilor  și a
cenților se vor pierde  în derizoriu, puse definitiv  în umbr ă de acest moment 
excep țional. Pre ședintele va reveni ca pas ărea Phoenix, transform ându­se  în 
erou,  în vreme ce,  în miezul s ărbătorii, senatorul afacerist va ap ărea dintr­
odată ca îngust la minte, un zg ârie­br ânză lipsit de sentimentul american al 
aventurii.
 Computerul scoase un sunet, f ăcând­o pe Rachel s ă priveasc ă în sus: „5 
SECUNDE”.
 Brusc, ecranul din fa ța ei se trezi la via ță, lăsând să se vad ă o imagine 
neclar ă a sigiliului Casei Albe. Dup ă o clip ă, imaginea se cristaliz ă în chipul 
familiar al pre ședintelui Hemey.

— Bun ă, Rachel, zise el cu o expresie de viclenie  în ochi. Cred c ă ai 
petrecut o dup ă­amiaz ă interesant ă, nu?
 Biroul senatorului Sedgewick Sexton se g ăsea în clădirea de birouri 
senatoriale Philip A. Hart, pe C. Street,  în nord­estul Capitoliului. Cl ădirea era 
o rețea în stil neomodemist de dreptunghiuri albe, despre care criticii sus țineau
că seam ănă mai mult a  închisoare dec ât a sediu de birouri. Mul ți dintre cei 
care lucrau acolo aveau acela și sentiment.
 La etajul trei, Gabrielle Ashe se agita, f âțâindu­se prin camer ă. Pe ecran 
se vedea un nou e­mail. Gabrielle nu prea  știa ce s ă priceap ă din el.
 Primele dou ă rânduri spuneau: „APARI ȚIA LUI SEDGEWICK A FOST 
IMPRESIONANT Ă LA CNN.
 AM MAI MULTE INFORMA ȚII PENTRU TINE”.
 În ultimele s ăptămâni, Gabrielle primise mai multe mesaje de acest gen. 
Adresa expeditorului era o fars ă, deși ea fusese capabil ă de a o depista  într­o 
adres ă de tip „casa­alba.gov”. Se p ărea că informatorul misterios f ăcea parte 
din personalul Casei Albe. Oricine ar fi fost, devenise sursa lui Gabrielle pentru 
tot felul de informa ții politice pre țioase de dat ă recent ă, incluz ând aici  și vestea 
unei  întâlniri conspirative dintre pre ședinte  și directorul administrativ al NASA.
 Gabrielle privise mesajele cu circumspec ție la început.  Însă, dup ă ce 
verificase ponturile primite, descoperise cu surprindere c ă informa țiile erau 
extrem de corecte  și de utile – informa ții confiden țiale despre cheltuielile 
exorbitante ale NASA, misiuni costisitoare care urmau s ă fie lansate, date care 
dovedeau c ât de suprafinan țate și de neproductive erau c ăutările legate de via ța
extraterestr ă, chiar  și despre sondaje interne de opinie care avertizau c ă NASA 
reprezenta chestiunea fierbinte care  îi îndep ărta masiv pe aleg ători de 
președinte.
 Ca să­și întăreasc ă poziția și să se fac ă indispensabili senatorului, 
Gabrielle nu  îl informase c ă primea ajutor nesolicitat prin e­mail din interiorul 
Casei Albe.  În loc de asta,  îi povestise c ă primea informa țiile de la „una dintre 
sursele ei”. Sexton o aprecia  întotdeauna  și părea mult prea expert  în arta 
diploma ției ca s ă întrebe cine era acea surs ă. Gabrielle era convins ă că el o 
bănuia de acordarea de favoruri sexuale  în schimbul ponturilor. Iar chestia 
asta ridica un semn de  întrebare, c ăci el nu p ărea deloc deranjat de o asemenea
posibilitate.
 Gabrielle se opri din plimbat  și se uit ă iarăși le mesajul abia sosit. 
Conota țiile tuturor mesajelor erau clare: cineva din interiorul Casei Albe dorea 
ca senatorul Sexton s ă câștige alegerile  și îl ajuta prin direc ționarea atacurilor 
împotriva NASA.
 Dar cine?  Și de ce?
 „Un șobolan care fuge din corabia care tocmai se scufund ă”, decise 
Gabrielle.  În Washington nu era deloc ie șit din comun ca un angajat, care se 
temea c ă președintele era pe punctul de a fi evacuat din birou, s ă ofere anumite
favoruri discrete succesorului cel mai probabil,  în speran ța de a­ și men ține

locul de munc ă după schimbarea politic ă. Se p ărea că cineva adulmecase 
victoria lui Sexton  și își cump ăra, din timp, credit.
 Mesajul de pe ecranul computerului o nelini ștea. Nu sem ăna cu cele pe 
care le primise p ână acum. Nu primele dou ă rânduri o  îngrijorau, ci ultimele 
două: „EAST APPOINIMENT GATE, 4.30 P. M.
 VINO SINGUR Ă”.
 Informatorul nu­i ceruse niciodat ă până atunci o  întâlnire fa ță în față. 
Chiar  și așa, Gabrielle s­ar fi a șteptat la o loca ție ceva mai discret ă. „East 
Appoiniment Gate?”  În Washington exista un singur asemenea loc, din c âte știa
ea. „În afara Casei Albe? E cumva vreo glum ă?”
 Gabrielle  știa că nu îi poate r ăspunde prin e­mail; mesajele  îi fuseser ă 
întotdeauna trimise  înapoi necitite. Corespondentul ei dispunea de o adres ă 
anonim ă. Nici o surpriz ă în asta.
 „Să mă sfătuiesc cu Sexton?” Hot ărî pe loc s ă nu o fac ă. Senatorul era 
într­o  întâlnire.  În plus, dac ă i­ar fi pomenit despre mesaj, ar fi trebuit s ă­i 
povesteasc ă despre celelalte. Ca atare,  își spuse c ă propunerea informatorului 
de a se  întâlni într­un loc public la lumina zilei fusese f ăcută pentru protec ția 
ei. La urma urmei, acea persoan ă o ajutase  în ultimele dou ă săptămâni. El sau 
ea îi era, cu siguran ță, un prieten.
 Citind mesajul pentru ultima dat ă, Gabrielle se uit ă la ceas. Mai avea o 
oră la dispozi ție.
 Directorul administrativ al NASA se sim țea mai pu țin încordat acum, c ă 
meteoritul fusese scos cu succes din ghea ță. „Toate piesele  încep s ă se așeze la 
locul lor,  își zise el, travers ând domul c ătre zona de lucru a lui Michael Tolland.
Acum nimic nu ne mai poate opri.”
 — Cum iese? Se interes ă Ekstrom, duc ându­se  în spatele omului de 
televiziune.
 Tolland  își luă privirea de pe ecranul computerului. P ărea obosit, dar 
entuziast.
 — Redactarea e aproape terminat ă. Acum suprapun c âteva dintre 
instantaneele luate de oamenii dumneavoastr ă în timpul extrac ției. Ar trebui s ă
fie gata din clip ă în clip ă.
 — Bine.
 Președintele  îi ceruse lui Ekstrom s ă trimit ă documentarul lui Tolland 
către Casa Alb ă cât mai cur ând posibil.
 Deși Ekstrom fusese cinic c ând auzise de dorin ța pre ședintelui de a­l 
implica pe Michael Tolland  în acest proiect, g ândurile lui se schimbaser ă de 
îndată ce văzuse materialele brute ale documentarului. Comentariul narativ al 
vedetei de televiziune, combinat cu intervievarea oamenilor de  știință civili, 
transformase totul  în cincisprezece minute de program  științific inteligibil  și 
emoționant. Tolland dob ândise f ără efort ceea ce NASA e șuase de at âtea ori s ă 
obțină – să descrie la nivelul americanului obi șnuit o descoperire  științifică, 
fără să pară că o face cu superioritate.

— Dup ă ce termina ți redactarea, zise Ekstrom, aduce ți produsul finit  în 
zona de pres ă. O să pun pe cineva s ă transmit ă o copie digital ă la Casa Alb ă.
 — Da, domnule!
 Tolland se  întoarse la lucru.
 Ekstrom plec ă mai departe. C ând ajunse  în dreptul peretelui nordic, 
descoperi bucuros c ă „zona de pres ă” a habisferei fusese dr ăguț amenajat ă. Pe 
gheață fusese desf ășurat un imens covor albastru.  În mijlocul covorului fusese 
pusă o mas ă lung ă din acelea care se folosesc la simpozioane, cu c âteva 
microfoane pe ea, un steag NASA  și un imens drapel american drept fundal. 
Pentru completarea dramatismului cadrului vizual, meteoritul fusese 
transportat pe un box­palet  și ocupa pozi ția de onoare, chiar  în fața mesei de 
simpozion.
 Ekstrom era mul țumit s ă constate c ă dispozi ția oamenilor din zona presei
era una de s ărbătoare. O mare parte a angaja ților se  îngrămădeau  în jurul 
meteoritului,  întinz ând m âinile c ătre masa cald ă precum turi știi în jurul unui 
foc de tab ără.
 Ekstrom decise c ă, în sfârșit, sosise clipa. Se  îndrept ă spre c âteva cutii 
care se odihneau pe ghea ță, dincolo de zona presei. D ăduse dispozi ția ca acele 
cutii s ă­i fie aduse din Groenlanda chiar  în acea diminea ță.
 — Băutura e din partea mea! Anun ță el cu glas tare,  întinz ând cutii cu 
bere personalului.
 — Hei,  șefu'! Țipă cineva. Mersi! E chiar rece!
 Ekstrom z âmbi, lucru care nu se  întâmpla prea des:
 — Le­am p ăstrat la ghea ță.
 Toată lumea r âse.
 — Sta ți așa! Strig ă altcineva, uit ându­se ur ât la cutia lui. Chestia asta e 
canadian ă! Unde e patriotismul?
 — Avem un buget limitat, oameni buni. E cea mai ieftin ă bere pe care am
găsit­o!
 Alte r âsete.
 — Aten țiune, cump ărători! Strig ă într­o portavoce un membru al echipei 
NASA care se ocup ă de transmisia  în direct. Suntem pe punctul de a trece la 
lumina de studio. S­ar putea s ă fiți temporar orbi ți.
 — Și fără pupături în întuneric, interveni cineva. Asta e o emisiune care 
se difuzeaz ă în timpul zilei!
 Ekstrom chicoti, bucur ându­se de replicile aruncate,  în vreme ce echipa 
de transmisie efectua ultimele ajust ări reflectoarelor de studio  și luminilor.
 — Trecem la lumin ă de studio  în cinci, patru, trei, doi …
 Lumina din interiorul domului sc ăzu rapid  în intensitate, pe m ăsură ce 
becurile cu halogen se stingeau.  În câteva secunde, toate luminile se stinser ă. 
Domul se cufund ă într­un  întuneric de morm ânt.
 Cineva  țipă, în glum ă.
 — Cine m­a ciupit de fund? Strig ă altcineva, izbucnind  în râs.

Bezna total ă dură doar c âteva frac țiuni de secund ă, dup ă care 
reflectoarele de studio se aprinser ă și începur ă să arunce o lumin ă intens ă. 
Toată lumea  își miji ochii. Transformarea era acum complet ă; cadranul nordic 
al habisferei NASA devenise un studio de televiziune. Restul domului sem ăna 
cu un hambar  în noapte. Singurele lumini  în celelalte zone proveneau de la 
reflec țiile luminilor de studio  în tavanul arcuit de deasupra, reflec ții care 
aruncau umbre lungi peste posturile de lucru acum pustii.
 Ekstrom se retrase  în întuneric, mul țumit s ă­și vadă oamenii aduna ți în 
jurul meteoritului luminat. Se sim țea ca un tat ă de Cr ăciun care observ ă cum 
se bucur ă copiii  în jurul bradului.
 „Dumnezeu e martor c ă merit ă o asemenea clip ă”, își zise el, neb ănuind 
dezastrul care  îl pândea.
 Vremea se schimba.
 Ca un vestitor  îndurerat al unui conflict major, v ântul scoase un urlet 
plângăreț și izbi puternic  în adăpostul echipei Delta Force. Delta One termin ă 
de fixat copertina de protec ție contra furtunii  și duse  înăuntru, al ăturându­se 
celor doi parteneri ai s ăi. Mai trecuser ă prin a șa ceva  și înainte. Furtuna avea 
să înceteze cur ând.
 Delta Two privea imaginile video primite de la microbot.
 — Mai bine te­ai uita aici, rosti el.
 Delta One veni l ângă el. Interiorul habisferei era complet  în întuneric, cu 
excep ția zonei extrem de luminate din nordul domului. Restul habisferei p ărea 
doar o carcas ă abia conturat ă.
 — Nu­i nimic, zise el. Testeaz ă luminile de studio pentru disear ă.
 — Nu lumina e problema.
 Delta Two ar ătă spre pata  întunecat ă din mijlocul ghe ții – gaura plin ă cu 
apă prin care fusese extras meteoritul:
 — Aia e problema.
 Delta One privi gaura. Continua s ă fie înconjurat ă de piloni, iar suprafa ța
apei p ărea calm ă.
 — Nu v ăd nimic.
 — Mai uit ă­te odat ă cu aten ție!
 Manevr ă joystick­ul astfel  încât microbotul cobor î în spiral ă către 
suprafa ța găurii.
 Studiind mai  îndeaproape bazinul  întunecat cu ghea ță topit ă, Delta One 
zări ceva ce  îl făcu să tresar ă.
 — Ce naiba…?
 Delta Three veni  și el să vadă. Și el părea șocat:
 — Doamne!  Ăla e pu țul de extrac ție? E normal ca apa s ă facă așa?
 — Nu, r ăspunse Delta One. Cu siguran ță că nu.
 Deși se g ăsea în interiorul unei cutii metalice imense, la cinci mii de 
kilometri distan ță de Washington D. C., Rachel sim țea aceea și presiune de 
parcă ar fi fost chemat ă la Casa Alb ă. Monitorul de videofon dinaintea ei afi șa o
imagine limpede precum cristalul a pre ședintelui Zach Hemey a șezat în camera

de comunica ții a Casei Albe,  în fața sigiliului preziden țial. Conexiunea audio 
digital ă era f ără cusur. Dac ă nu ar fi existat o  întârziere aproape imperceptibil ă 
a semnalului, s­ar fi putut spune c ă președintele se g ăsea în camera de al ături.
 Conversa ția luă imediat o turnur ă direct ă, la subiect. Pre ședintele p ărea 
mulțumit  și nu prea surprins de aprecierea favorabil ă făcută de Rachel la 
adresa descoperirii pe care o realizase NASA  și la adresa ini țiativei lui de a­l 
folosi pe Michael Tolland pe post de purt ător de cuv ânt. Era  într­o dispozi ție 
bună și destul de optimist.
 — Așa cum sunt convins c ă vei fi de acord, zise Hemey, pe un ton mai 
serios, implica țiile acestei descoperiri ar fi de natur ă pur științifică într­o lume 
perfect ă.
 Făcu o pauz ă și se aplec ă, fața lui ocup ând tot ecranul:
 — Din nefericire, nu tr ăim într­o lume perfect ă, iar acest triumf NASA se 
va transforma  într­o minge politic ă din clipa  în care  îl voi anun ța întregii lumi.
 — Lu ând în considera ție dovezile concludente  și persoanele pe care le­a ți 
recrutat pentru autentificare, nu­mi pot imagina cum publicul sau oricare 
dintre contracandida ții dumneavoastr ă ar fi  în stare de mai mult dec ât de a 
accepta aceast ă descoperire ca pe un fapt dovedit.
 Hemey scoase un chicotit aproape trist:
 — Oponen ții mei politici vor crede ceea ce vor vedea, Rachel. Preocuparea
mea este c ă nu le va pl ăcea ce vor vedea.
 Rachel observ ă cu câtă aten ție evita pre ședintele s ă se refere la tat ăl ei. 
Vorbea doar  în termeni de „opozi ție” sau „contracandida ți”.
 — Și dumneavoastr ă crede ți că opozi ția va striga „conspira ție doar din 
motive politice?  Întreb ă ea.
 — Ăsta e jocul. N­au nevoie dec ât de o umbr ă de îndoial ă, prin care 
aceast ă descoperire s ă fie socotit ă un soi de fraud ă politic ă plănuită de NASA  și
de Casa Alb ă, pentru ca, dintr­odat ă, să mă trezesc cu o anchet ă pe cap. 
Ziarele uit ă că NASA a descoperit dovezi ale vie ții extraterestre  și va prefera s ă 
se ocupe de g ăsirea de dovezi ale unei conspira ții. E trist, dar orice insinuare 
legată de vreo conspira ție la adresa acestei descoperiri va aduce mult r ău 
științei, Casei Albe, agen ției și, ca s ă fiu sincer,  întregii  țări.
 — De aceea a ți amânat anun țul până la deplina confirmare  și la 
autentificarea complet ă venit ă din partea unor civili de  înaltă reputa ție.
 — Țelul meu este s ă prezint datele  într­o manier ă atât de categoric ă, 
încât orice cinism s ă fie înăbușit încă din fa șă. Vreau ca aceast ă descoperire s ă 
fie sărbătorită cu demnitate  și onoare. NASA merit ă din plin acest lucru.
 Rachel  își punea tot felul de  întreb ări. „Și ce vrea de la mine?”
 — Evident, continu ă el, tu de ții o pozi ție unic ă din care m ă poți ajuta. 
Experien ța ta de analist, precum  și legătura dintre tine  și principalul meu 
contracandidat  îți confer ă o uria șă credibilitate  în ceea ce prive ște aceast ă 
descoperire.
 Rachel era din ce  în ce mai deziluzionat ă. „Vrea s ă mă foloseasc ă… Exact
așa cum a prev ăzut Pickering!”

— Acestea fiind spuse, relu ă Hemey, a ș vrea s ă îți cer s ă autentifici 
personal aceast ă descoperire, oficial,  în calitate de personaj care se ocup ă cu 
securitatea informa țiilor la Casa Alb ă… Și de fiic ă a contracandidatului meu.
 Iată. Toate c ărțile erau pe mas ă.
 „Hemey vrea ca eu s ă certific.”
 Rachel crezuse cu adev ărat că Zach Hemey se ridica deasupra unor astfel
de meschin ării politice. O certificare public ă care ar fi venit din partea lui 
Rachel ar fi transformat instantaneu meteoritul  într­o chestiune personal ă 
pentru tat ăl ei, pun ându­l pe senator  în imposibilitatea de a ataca credibilitatea
descoperirii f ără a­și ataca propria fiic ă – o sentin ță catastrofal ă pentru un 
candidat care avea drept moto „familia pe primul plan”.
 — Ca s ă fiu sincer ă, domnule, rosti Rachel, fix ându­și privirea pe 
monitor, sunt  șocată că îmi pute ți cere a șa ceva.
 Președintele p ăru surprins:
 — Am crezut c ă te vei bucura s ă fii de ajutor.
 — Să mă bucur? L ăsând deoparte diferendele cu tat ăl meu, domnule, 
aceast ă cerere m ă pune  într­o situa ție imposibil ă. Am  și așa destule probleme 
cu tata f ără a mă lua la tr ântă cu el  într­un soi de meci public, pe via ță și pe 
moarte. Chiar dac ă îmi displace omul  în sine, el este totu și tatăl meu  și 
asmu țirea mea  împotriva lui  în cadrul unui forum public, v ă spun sincer, pare 
un lucru sub demnitatea dumneavoastr ă.
 — Stai a șa!
 Hemey d ădu din m âini în semn de predare:
 — Cine a spus ceva despre un forum public?
 Rachel f ăcu o pauz ă:
 — Presupun c ă v­ar pl ăcea s ă mă alătur directorului administrativ al 
NASA pe podium la conferin ța de pres ă de la ora opt.
 Hohotul de r âs al pre ședintelui bubui  în difuzoare:
 — Ce fel de om m ă crezi, Rachel? Chiar crezi c ă i­aș putea cere cuiva s ă­
și înjunghie tat ăl pe la spate  în direct la televiziunea na țională?
 — Dar, a ți spus…
 — Și mai crezi c ă l­aș lăsa pe directorul administrativ al NASA s ă împart ă
lumina reflectoarelor cu fiica du șmanului s ău de moarte? Nu vreau s ă­ți 
zdruncin  încrederea  în tine, Rachel, dar aceast ă conferin ță de pres ă este o 
prezentare  științifică. Nu sunt convins c ă tot ce  știi tu despre meteori ți, fosile 
sau structuri de ghea ță ar da evenimentului o prea mare credibilitate.
 Rachel sim ți că ia foc:
 — Dar, atunci… la ce fel de autentificare v ă gândiți?
 — Una mai potrivit ă poziției tale.
 — Domnule?
 — Ești ofițerul meu de informa ții de la Casa Alb ă. Tu pui la curent 
personalul meu cu chestiunile de importan ță națională.
 — Vre ți să autentific asta pentru personalul dumneavoastr ă?
 Hemey continua s ă pară amuzat de ne înțelegerea creat ă:

— Da, asta vreau. Scepticismul cu care m ă voi confrunta  în afara Casei 
Albe este floare la ureche  în compara ție cu ceea ce trebuie s ă îndur acum de la 
personalul meu. Aici ne afl ăm în miezul unei revolte majore. Credibilitatea mea 
intern ă s­a dus naibii. Personalul m­a implorat s ă reduc finan țarea NASA. I­am
ignorat  și asta  înseamn ă sinucidere politic ă.
 — Până acum.
 — Exact. A șa cum discutam de diminea ță, momentul ales pentru aceast ă
descoperire va p ărea suspect  în ochii adversarilor politici  și în acest moment 
nimeni nu e mai cinic dec ât personalul meu. De aceea, c ând vor auzi aceast ă 
informa ție pentru prima oar ă, vreau ca ea s ă vină de la…
 — Personalul nu  știe nimic despre meteorit?
 — Știu doar c âțiva consilieri. P ăstrarea secretului asupra acestei 
descoperiri a fost socotit ă absolut necesar ă.
 Rachel era uluit ă. „Nu­i de mirare c ă se confrunt ă cu o revolt ă.”
 — Dar asta nu e zona mea de expertiz ă. Un meteorit cu greu poate fi 
considerat un subiect de briefing informa țional.
 — Nu  în sens clasic, dar exist ă toate elementele muncii tale obi șnuite – 
date complexe care trebuie rafinate, ramifica ții politice substan țiale…
 — Eu nu sunt specialist ă în meteori ți, domnule. N­ar fi mai bine ca 
directorul administrativ al NASA s ă facă acest lucru?
 — Glume ști? Toat ă lumea de aici  îl urăște. Din punctul de vedere al 
personalului meu, Ekstrom este v ânzătorul viclean ca un  șarpe care m­a 
ademenit s ă fac t ârg prost dup ă târg prost.
 Rachel  înțelegea motiva ția:
 — Ce zice ți de Corky Marlinson? Medalia Na țională în Astrofizic ă? Are 
mult mai mult ă credibilitate dec ât am eu.
 — Personalul meu e format din politicieni, Rachel, nu din oameni de 
știință. L­ai cunoscut pe doctorul Marlinson. Cred c ă e nemaipomenit, dar dac ă
las un astrofizician s ă îi vorbeasc ă echipei mele de politicieni de st ânga care 
gândesc dup ă tipare rigide, m ă tem c ă voi sf ârși cu o turm ă de n ăuci. Am 
nevoie de cineva care s ă le vorbeasc ă pe limba lor. Tu e ști acea persoan ă, 
Rachel. Oamenii mei  îți cunosc munca  și, luând în considera ție numele t ău de 
familie, e ști cea mai nep ărtinitoare fiin ță de la care ei ar putea spera s ă audă 
ceva de bine.
 Rachel se sim ți atras ă de stilul curtenitor al pre ședintelui:
 — Cel pu țin recunoa șteți că rudenia mea cu oponentul dumneavoastr ă 
are leg ătură cu cererea pe care a ți făcut­o.
 Președintele scoase un chicotit sfios:
 — Bine înțeles c ă are. Dar, a șa cum lesne  îți poți imagina, personalul meu
va fi informat, pe o cale sau alta, indiferent ce decizie vei lua tu. Nu tu e ști 
eroul aici, Rachel, ci doar mesagerul! E ști persoana cea mai calificat ă pentru a 
opera aceast ă informare  și totodat ă, din  întâmplare, e ști rud ă foarte apropiat ă 
cu omul care vrea s ă­mi dea afar ă personalul din Casa Alb ă în urm ătorul 
mandat. Dispui de dubl ă credibilitate.

— Ar trebui s ă vă ocupa ți de v ânzări.
 — De fapt, chiar asta fac. La fel ca tat ăl tău. Și, ca s ă fiu sincer, a ș vrea 
să închei o „afacere” cu tine.
 Președintele  își scoase ochelarii  și se uit ă drept  în ochii lui Rachel. Se 
putea citi  în el acela și gen de for ță ca la tat ăl ei.
 — Ți­o cer ca pe o favoare, Rachel  și pentru c ă eu cred c ă face parte din 
datoria ta. Deci cum r ămâne? Da sau nu? Vei informa personalul meu despre 
aceast ă chestiune?
 Rachel se sim ți ca prins ă în capcan ă în interiorul cabinei. „Nimic nu 
seam ănă cu o v ânzare negociat ă la sânge.” Sim țea, chiar  și de la cinci mii de 
kilometri dep ărtare, puterea voin ței lui prin ecranul video.  Știa și că era o 
cerere foarte rezonabil ă, indiferent c ă­i plăcea sau nu.
 — Aș avea ni ște condi ții, zise ea.
 Hemey ridic ă din spr âncene:
 — Și anume?
 — Mă întâlnesc cu personalul dumneavoastr ă în particular. F ără 
reporteri. Este o informare privat ă, nu o autentificare public ă.
 — Ai cuv ântul meu.  Întâlnirea ta este deja programat ă într­o loca ție 
retras ă și personal ă.
 Rachel oft ă:
 — Bine, atunci.
 Președintele se lumin ă la fa ță:
 — Excelent!
 Rachel se uit ă la ceas  și constat ă cu surprindere c ă arăta deja pu țin 
peste ora patru.
 — Sta ți așa, zise ea nedumerit ă. N­avem timp, dac ă vreți să fiți în direct 
la ora opt seara. Nici cu racheta aia monstruoas ă cu care m­a ți trimis aici nu 
m­aș putea  întoarce la Casa Alb ă decât în câteva ore. Ar trebui s ă mă preg ătesc
și…
 Președintele cl ătină din cap:
 — Mă tem c ă nu m­am exprimat foarte clar. Vei face informarea de unde 
te afli, prin intermediul unei video­conferin țe.
 — Aha!
 Rachel ezit ă:
 — La ce or ă v­ați gândit?
 — De fapt, rosti Hemey, z âmbind, ce­ai zice s ă o ții chiar acum? Toat ă 
lumea e deja prezent ă și se uit ă acum la un ecran negru de televizor. Te 
așteapt ă pe tine.
 Corpul lui Rachel se  încord ă:
 — Dar sunt complet nepreg ătită, domnule. E imposibil s ă…
 — Spune­le doar adev ărul. C ât de greu poate fi?
 — Dar…

— Rachel, o calm ă Hemey, aplec ându­se spre ecran. Aminte ște­ți că 
profesia ta are ca baz ă compilarea  și compararea datelor. Cu asta te ocupi! 
Vorbe ște­le despre ceea ce se petrece acolo.
 Se întinse s ă apese pe un comutator de pe ecranul video, dar se opri la 
mijlocul drumului:
 — Să nu uit, cred c ă vei fi mul țumită să descoperi c ă te­am pus  într­o 
poziție privilegiat ă.
 Rachel nu  înțelese la ce f ăcea el referire, dar era prea t ârziu ca s ă mai 
întrebe. Pre ședintele ap ăsase pe comutator.
 Ecranul din fa ța lui Rachel deveni negru pentru o clip ă. Când reveni la 
viață, Rachel se trezi  în fața uneia dintre cele mai tulbur ătoare imagini pe care 
le văzuse vreodat ă. Chiar  în fața ochilor ei se g ăsea Biroul Oval din Casa Alb ă. 
Încăperea era plin ă ochi cu oameni. To ți stăteau  în picioare. P ărea că întregul 
personal al Casei Albe se g ăsea acolo.  Și fiecare dintre ei se holba la ea. Rachel 
își dădea acum seama c ă imaginea ei se vedea  în sală chiar de pe biroul 
președintelui.
 „Vorbesc dintr­o pozi ție privilegiat ă.” Rachel  începuse deja s ă transpire.
 Din expresia chipurilor celor afla ți în Biroul Oval, lumea de acolo era 
surprins ă să o vad ă pe Rachel, la fel de surprins ă ca și ea.
 — Domni șoară Sexton? O apel ă o voce r ăgușită.
 Rachel inspect ă marea de chipuri  și descoperi cine  îi vorbise. Era o 
femeie de șirată, care tocmai se a șeza în primul r ând: Marjorie Tench. 
Înfățișarea femeii nu putea fi confundat ă nici m ăcar într­o asemenea mul țime 
de oameni.
 — Vă mulțumim c ă v­ați alăturat nou ă, domni șoară Sexton, rosti ea. 
Președintele ne­a informat c ă aveți ceva ve ști pentru noi.
 Bucur ându­se de  întuneric, paleontologul Wailee Ming st ătea singur  și 
medita  în zona lui privat ă de lucru. Fiecare buc ățică din corpul lui a ștepta 
evenimentul din acea sear ă. „În cur ând am s ă fiu cel mai faimos paleontolog 
din lume.” Spera doar c ă Michael Tolland fusese generos  și incluse comentariile
lui personale  în documentar.
 Savur ând deja celebritatea care  îl aștepta, Ming tres ări în urma unei 
vibra ții ușoare care scutur ă ghea ța sub picioarele lui. Instinctul de protec ție 
împotriva cutremurelor pe care  și­l dezvoltase tr ăind în Los Angeles  îl făcea 
hipersensibil la cele mai slabe mi șcări ale solului. Imediat, Ming se ru șină 
dându­și seama c ă vibra ția fusese una perfect normal ă. „E doar ghea ța care se 
topește”, își spuse el, r ăsuflând ușurat.  Încă nu se obi șnuise. La fiecare c âteva 
ore, o explozie  îndep ărtată bubuia  în noapte, rezultat al vreunui bloc imens de 
gheață care se rupea undeva de banchiz ă și cădea în mare. Norah Mangor 
formulase foarte plastic fenomenul: „Noi aisberguri care se nasc …”
 Stând în picioare, Ming  își întinse bra țele. Privi prin habisfer ă. La ceva 
depărtare, dincolo de str ălucirea reflectoarelor de televiziune, se preg ătea o 
sărbătoare. Ming nu era un fan al petrecerilor, a șa că porni s ă traverseze 
habisfera  în direc ție opus ă.

Labirintul zonelor de lucru, pustii acum, sem ăna cu un ora ș­fantom ă. 
Întregul dom p ărea căzut prad ă spiritelor. Imensul spa țiu părea mai r ăcoros, 
așa că Ming  își închise bine haina lung ă din p ăr de c ămilă.
 Undeva  înainte, z ări puțul de extrac ție – locul din care fuseser ă scoase 
cele mai importante fosile din istoria umanit ății. Giganticul tripod de metal 
fusese  îndep ărtat, astfel  încât bazinul st ătea singuratic  înconjurat de piloni, ca 
un soi de groap ă blestemat ă într­o vast ă parcare de ghea ță. Ming se aventur ă 
până la pu ț și se opri la o distan ță sigur ă, zgâindu­se  în bazinul cu ap ă care 
mai avea pu țin și îngheța, ad âncă de șaizeci de metri.  În cur ând, apa avea s ă 
înghețe de tot,  ștergând orice urm ă a prezen ței cuiva acolo.
 Ming  își spuse c ă acel bazin cu ap ă era o priveli ște minunat ă. Chiar  și în 
întuneric.
 „Mai ales  în întuneric.”
 Ming avu o ezitare. Apoi  își dădu seama.
 „Ceva nu e  în regul ă.”
 Când se apropie mai mult de ap ă, Ming sim ți cum starea de mul țumire 
pe care o sim țise face loc unui fior brusc de nedumerire.  Își închise ochii, se 
holbă din nou, apoi  își întoarse repede privirea  în cealalt ă parte a domului … la 
cincizeci de metri dep ărtare,  înspre masa de oameni care s ărbătoreau  în zona 
alocat ă presei.  Știa că nu îl puteau vedea  în întuneric la o asemenea dep ărtare.
 „Ar trebui s ă povestesc cuiva despre asta, nu?”
 Ming privi din nou apa,  întreb ându­se ce anume s ă le spun ă. Oare avea 
parte de o iluzie optic ă? De vreun efect ciudat de reflec ție?
 Nesigur, Ming p ăși dincolo de piloni  și se apropie cu pruden ță de 
marginea pu țului. Nivelul apei era cu un metru  și treizeci de centimetri sub cel 
al ghe ții, așa că se aplec ă să vadă mai bine. Da, ceva foarte ciudat se petrecea. 
Era imposibil de ratat  și totu și nu devenise vizibil dec ât dup ă stingerea 
luminilor din dom.
 Ming se  îndrept ă. Cineva trebuia  în mod clar s ă afle despre asta. Porni 
înapoi, gr ăbit, spre zona de pres ă. Dup ă numai c âțiva pa și, Ming se opri. 
„Doamne Dumnezeule!” Se  întoarse spre groap ă, cu ochii ie șiți din orbite, c ând,
în sfârșit, înțelesese ce se  întâmplă. Îl lovise ca un tr ăsnet.
 — Imposibil! Exclam ă el cu voce tare.
 Și totu și Ming pricepea c ă era singura explica ție posibil ă. „Gândește cu 
maxim ă precau ție, se aten ționă singur  în gând. Trebuie s ă existe o explica ție 
mai ra țională.” Și totu și, cu c ât reflecta mai intens, cu at ât era mai convins de 
ceea ce vedea. „Nu exist ă altă explica ție!” Nu­i venea s ă cread ă că agen ției și lui 
Corky Marlinson le sc ăpase din vedere ceva at ât de incredibil, dar Ming n­avea 
de ce s ă se pl ângă.
 „De­acum, descoperirea  îi apar ține lui Wailee Ming!”
 Tremur ând de emo ție, Ming alerg ă spre o zon ă de lucru apropiat ă și găsi 
o eprubet ă cu gura larg ă. Acum nu mai avea nevoie dec ât de o mostr ă de ap ă. 
Nimeni n­avea s ă cread ă așa ceva!

— În calitatea mea de ofi țer de leg ătură a Casei Albe,  începu Rachel 
Sexton,  încerc ând să își țină vocea sub control  în vreme ce se adresa mul țimii 
de pe ecran, datoria mea include deplasarea  în zone politice fierbin ți de pe 
mapamond, analizarea situa țiilor instabile  și raportarea c ătre pre ședinte  și 
către personalul Casei Albe.
 Mai multe broboane de sudoare  îi apăruser ă pe frunte. Rachel  și le șterse
cu palma,  înjurându­l  în tăcere pe pre ședinte pentru c ă lăsase informarea  în 
sarcina ei, f ără nici un fel de avertisment.
 — Călătoriile mele nu m­au dus niciodat ă până acum  într­un loc at ât de 
exotic.
 Rachel ar ătă cu m âna înspre cabina metalic ă din jurul ei:
 — Mă crede ți sau nu, v ă vorbesc chiar acum din dreptul Cercului Arctic, 
stând pe o felie de ghea ță groas ă de peste o sut ă de metri.
 Rachel z ări emo ția anticip ării pe chipurile de pe ecran. Era clar c ă 
oamenii  își dădeau seama c ă fuseser ă înghesui ți în Biroul Oval cu un motiv 
special, dar nimeni nu  își imagina c ă acel motiv ar fi avut vreo leg ătură cu un 
eveniment petrecut la Cercul Polar de Nord.
 Sudoarea  îi curgea din nou pe frunte. „Calmeaz ă­te, Rachel! La urma 
urmei, cu asta te ocupi.”
 — Mă aflu  în fața dumneavoastr ă, în seara asta, cu mare onoare, 
mândrie  și… Mai presus de toate, emo ție.
 Priviri pierdute.
 „La naiba”,  își zise ea,  ștergându­și sudoarea aproape cu furie. „Nu m­am
angajat pentru o chestie ca asta.” Rachel  știa ce ar fi spus mama ei dac ă s­ar fi 
aflat acolo: „Dac ă ai dubii, elibereaz ă­te de tot ce  știi!” Vechiul proverb yankeu 
susținea una dintre cele mai puternice credin țe ale mamei ei – c ă toate 
cumpenele din via ță pot fi dep ășite spun ând adev ărul, indiferent sub ce form ă 
este acesta rostit.
 Inspir ând ad ânc, Rachel se ridic ă puțin pe scaun  și privi drept spre 
camera video.
 — Îmi cer scuze, oameni buni! Dac ă vă întreba ți cum de transpir  în 
dreptul Cercului Arctic … E pentru c ă sunt un pic nervoas ă.
 Chipurile de pe ecran p ărură să tresar ă preț de o clip ă. Câteva r âsete 
nervoase.
 — În plus, continu ă Rachel,  șeful dumneavoastr ă m­a pus  în tem ă cu 
circa zece secunde  înainte de a­mi spune c ă voi da ochii cu  întregul personal. 
Genul  ăsta de botez prin foc nu intra  în vederile mele pentru o prim ă vizită în 
Biroul Oval.
 Mai multe r âsete de aceast ă dată.
 — Și, continu ă ea, privind  în josul ecranului, cu siguran ță nu mi­am 
imaginat c ă voi sta la biroul pre ședintelui… cu at ât mai pu țin pe el!
 Râsete din toat ă inima  și mai multe z âmbete largi. Rachel sim ți cum 
încep s ă i se relaxeze mu șchii. „D ă­le informa ția direct.”
 — Uita ți cum st ă situa ția!

Vocea lui Rachel revenise la normal. Limpede  și ferm ă:
 — Pre ședintele Hemey a lipsit din mass­madia  în ultima vreme nu pentru
că nu ar fi interesat de campania politic ă, ci pentru c ă a fost implicat puternic 
în altă chestiune. O chestiune pe care el a socotit­o mult mai important ă.
 Rachel se opri  și își fixă privirea asupra audien ței:
 — A avut loc o descoperire  științifică într­un loc numit Banchiza de 
Ghea ță Milne,  în extremitatea Arcticii. Pre ședintele va informa  întreaga lume 
despre acest eveniment  în cadrul unei conferin țe de pres ă, disear ă, la ora opt. 
Descoperirea a fost f ăcută de un grup de americani dedica ți, care au avut parte 
de multe ghinioane  în ultima vreme  și care merit ă o pauz ă. Mă refer la NASA. 
Vă pute ți simți mândri s ă aflați că președintele dumneavoastr ă, manifest ând o 
încredere aproape clarv ăzătoare, a sus ținut din r ăsputeri NASA  în ultima vreme
și la bine  și la rău. Acum se pare c ă aceast ă loialitate  îi va fi r ăsplătită.
 Rachel  înțelese abia  în acea clip ă prin ce momente istorice trecea.  În gât 
simțea un nod pe care ea se chinui din greu s ă­l înghit ă:
 — Ca ofi țer de informa ții specializat  în analiza  și verificarea datelor, m ă 
număr printre cei c âțiva oameni pe care pre ședintele i­a chemat s ă examineze 
datele oferite de NASA. Le­am examinat personal  și am avut  întrevederi cu mai 
mulți speciali ști, atât guvernamentali c ât și civili, b ărbați și femei ale c ăror 
referin țe sunt mai presus de orice repro ș și a căror pozi ție este cu mult 
deasupra oric ărei influen țe politice. Opinia mea profesional ă este aceea c ă 
datele pe care vi le voi prezenta sunt faptice  în originea lor  și nep ărtinitoare  în 
prezentare. Mai mult, este p ărerea mea personal ă că președintele, animat de 
buna­credin ță față de mandatul s ău și față de poporul american, a dovedit o 
grijă și o răbdare admirabile  în am ânarea unui anun ț despre care  știu că ar fi 
vrut din toat ă inima s ă îl facă săptămâna trecut ă.
 Rachel urm ări cum oamenii de pe ecran schimbau priviri nedumerite. Se 
întoarser ă cu to ții spre ea  și atunci  își dădu seama c ă le captivase complet 
atenția.
 — Doamnelor  și domnilor, ve ți auzi acum ceea ce eu personal sunt 
convins ă că veți considera a fi una dintre cele mai emo ționante informa ții 
dezvăluite vreodat ă în acest birou!
 Imaginea transmis ă către Delta Force de microbotul care se mi șca în 
cercuri  în interiorul habisferei ar fi c âștigat cu siguran ță un concurs de film de 
avangard ă – luminile slabe, gaura de extrac ție lucind  și asiaticul bine  îmbrăcat 
întins pe ghea ță, cu haina din p ăr de c ămilă împrăștiată în jurul lui ca o 
pereche de aripi imense.
 — Trebuie s ă­l oprim, zise Delta Three.
 Delta One  încuviin ță. Pe ghe țarul Milne existau secrete pe care echipa lui
era autorizat ă să le protejeze folosind for ța.
 — Cum  îl oprim?  Întreb ă Delta Two, continu ând să manevreze joystick­
ul. Microbo ții ăștia nu sunt echipa ți pentru a șa ceva.

Delta One se  încrunt ă. Microbotul care se  învârtea prin habisfer ă era un 
model de recunoa ștere, golit de alte echipamente  și nu avea autonomie de zbor 
mai îndelungat ă. Era la fel de periculos ca o musc ă.
 — Ar trebui s ă îl inform ăm pe controlor, afirm ă Delta Three.
 Delta One privi intens imaginea singuraticului Ming,  întins precar pe 
marginea pu țului de extrac ție. Nimeni nu se g ăsea în apropierea lui – iar apa 
rece ca ghea ța dispunea de ciudata capacitate de a amortiza orice strig ăte de 
ajutor.
 — Dă­mi controalele, zise el cu hot ărâre.
 — Ce vrei s ă faci? Se interes ă soldatul cu joystick­ul.
 — Ceea ce am fost  învățat să fac, îi răspunse Delta One, prelu ând 
unealta. S ă improvizez.
 Wailee Ming z ăcea întins pe burt ă lângă gaura de extrac ție, cu bra țul 
drept  întins peste margine  în încercarea de a ob ține o mostr ă de ap ă. Cu 
siguran ță ochii nu  îi jucaser ă feste; aflat cu fa ța la mai pu țin de un metru de 
oglinda apei, putea vedea totul perfect acum.
 „Este incredibil!”
 Întinz ându­se  și mai mult, Ming  își potrivi eprubeta  între degete, 
încerc ând să ating ă suprafa ța apei. Nu mai avea nevoie dec ât de vreo zece 
centimetri.
 Incapabil s ă își întind ă brațul mai mult, Ming se mi șcă puțin și ajunse 
mai aproape de pu ț. Își apăsă vârfurile bocancilor de ghea ță și încerc ă să își 
fixeze mai bine m âna st ângă de margine.  Întinse din nou bra țul drept c ât putu 
de mult. „Aproape am ajuns.” Se apropie  și mai mult. „Da!” Marginea eprubetei 
atinse suprafa ța apei.  În vreme ce apa  începea s ă curg ă în recipient, Ming se 
uita și nu îi venea s ă­și cread ă ochilor.
 Atunci, f ără nici un fel de avertisment, se  întâmplă ceva cu totul 
inexplicabil. O a șchie de metal se ivi zbur ând din bezn ă, ca un glon ț scăpat 
dintr­o arm ă. Ming mai avu timp s ă o zăreasc ă o frac țiune de secund ă, înainte 
ca acesta s ă îi intre  în ochiul drept.
 Ming tres ări violent. Instinctul de conservare fusese mai puternic dec ât 
mintea, cea care  îl avertiza c ă orice mi șcare brusc ă îi poate distruge echilibrul 
precar. O tres ărire cauzat ă mai mult de surpriz ă decât o reac ție în fața durerii. 
Mâna st ângă, cea mai apropiat ă de fa ță, se duse instinctiv  în ajutorul ochiului 
lovit. Ming  își dădu seama c ă făcuse o gre șeală chiar din clipa  în care m âna îi 
zbură prin aer. Cu toat ă greutatea corpului l ăsată în față și lipsit de sprijinul de
până atunci, Wailee Ming  începu s ă alunece.  Își reveni prea t ârziu. L ăsând 
eprubeta  în plata Domnului  și încerc ând să se prind ă cumva de ghea ța dur ă 
pentru” a  împiedica plonjonul, Ming alunec ă – și căzu cu totul  în gaura 
întunecat ă.
 Nu se scufund ă mai mult de un metru  și ceva. Cu toate astea, c ând 
atinse apa rece, mai  întâi cu capul, Ming avu senza ția că se lovise cu fa ța de un
asfalt dur cu o vitez ă amețitoare. Lichidul care  îi înconjur ă chipul era at ât de 
rece încât părea acid coroziv. Ming sim ți instantaneu un junghi de panic ă.

Cu fa ța în jos,  în bezn ă, Ming fu pe moment dezorientat, ne știind  încotro 
să o ia spre suprafa ță. Haina din p ăr de c ămilă ținea frigul departe de trup – 
dar numai pentru c âteva secunde. Reu și în cele din urm ă să se îndrepte  și ieși 
la suprafa ță căutând aerul cu disperare, chiar  în clipa  în care apa g ăsi calea de 
a­i ataca spatele  și pieptul, cuprinz ându­i  întregul trup  într­un val de ghea ță.
 — Ajjjuutoor, icni el.
 Însă Ming abia reu șise să tragă în plămâni suficient aer c ât să scoat ă un 
scâncet. Se sim țea de parc ă tot corpul  îi fusese golit complet de substan ță.
 — Ajutooorr!
 Era incapabil s ă­și aud ă propriile  țipete. Ming se trase c ătre marginea 
puțului de extrac ție și încerc ă să se ca țere afar ă. Numai c ă peretele din fa ța lui 
era format din ghea ță. Nu se putea prinde de nimic. Sub ap ă, bocancii izbir ă 
peretele, c ăutând o g ăurică în care s ă se prind ă. Nimic. Se  întinse c ât putu  în 
sus, c ăutând marginea. Era la doar treizeci de centimetri distan ță.
 Deja mu șchii nu mai r ăspundeau la comenzile date de creier. Lovi mai 
tare din picioare,  încerc ând să se ridice pe perete suficient de sus ca s ă prind ă 
marginea cu degetele.  Își simțea corpul ca de plumb, iar pl ămânii păreau goli ți 
complet, ca  și cum ar fi fost strivi ți de un piton uria ș. Haina groas ă de protec ție
se îngreuna cu fiecare secund ă și îl trăgea în jos. Ming  încerc ă să se 
descotoroseasc ă de ea, dar  țesătura grea era mult prea  îmbibat ă cu ap ă.
 — Ajuta ți­mă!
 Frica  îl cople șea în aceste momente.
 Ming citise odat ă că moartea prin  înec era cea mai  îngrozitoare cu 
putin ță. Nu­ și imaginase niciodat ă că avea s ă experimenteze a șa ceva. Mu șchii 
refuzau deja s ă mai coopereze cu mintea. Ajunsese s ă se lupte doar ca s ă­și 
mențină capul deasupra apei. Hainele grele  îl trăgeau  în jos,  în vreme ce 
degetele amor țite zg âriau înfrigurate marginea pu țului.
 De­acum  țipetele lui se petreceau doar  în gând.
 Și atunci, se  întâmplă.
 Ming se scufund ă. Nu­ și închipuise niciodat ă că va trece prin groaza 
cumplit ă de a con știentiza moartea, iminen ța ei. Și totu și, el era acolo… se 
scufunda  încet de­a lungul peretelui de ghea ță într­o gaur ă adâncă de șaizeci 
de metri. Prin fa ța ochilor  îi trecur ă o mul țime de imagini. Momente din 
copilărie. Cariera. Se  întreb ă dacă avea s ă­l descopere cineva acolo, jos. Sau se 
va scufunda, pur  și simplu, p ână la fund  și va îngheța… Încastrat  în ghe țar 
pentru ve șnicie.
 Plămânii îi urlau dup ă oxigen.  Își ținu respira ția, încerc ând în continuare
să încerce s ă ajung ă la suprafa ță. „Respir ă!” Se lupt ă cu gestul reflex, lipindu­ și
buzele una de alta. „Respir ă!” Încerc ă în zadar s ă înoate ca s ă se ridice la 
suprafa ță. „Respir ă!” În aceea și clipă, într­o b ătălie mortal ă a reflexelor contra 
rațiunii, instinctul  întrecu abilitatea lui Ming de a­ și men ține buzele lipite.
 Wailee Ming inhal ă.
 Apa care  îi intr ă în plămâni îi atac ă țesutul ginga ș cu for ța uleiului 
încins. Avea senza ția că arde, din exterior spre interior. Ca o cruzime, apa nu

ucide imediat. Ming petrecu  șapte secunde groaznice inhal ând apa rece, fiecare 
inhalare mai dureroas ă decât precedenta, niciuna dintre ele neoferindu­i  însă 
trupului lucrul de care avea at ât de mare nevoie.
 În cele din urm ă, în vreme ce continua s ă alunece spre fundul gropii, 
Ming deveni aproape incon știent. Binecuv ântă scăparea din chinuri. De jur 
împrejurul lui,  în apă, văzu mici sc ântei de lumin ă. Era cel mai frumos lucru 
pe care  îl văzuse vreodat ă.
 Poarta East Appoiniment de la Casa Alb ă este situat ă pe East Executive 
Avenue,  între Treasure Departament  și East Lawn. Gardurile  întărite și pilonii 
de ciment instala ți dup ă atacul pu șcașilor marini din Beirut  îi confer ă acestei 
intrări un aer de orice natur ă, numai de bun venit nu.
 În fața por ții, Gabrielle Ashe se uit ă din nou la ceas, sim țindu­se tot mai 
nervoas ă. Era 4.45 P. M. Și nimeni nu venise  încă să o contacteze.
 „EAST APPOINIMENT GATE, 4.30 P. M. VINO SINGUR Ă.” „Uite­m ă, își 
zise ea. Tu unde e ști?”
 Gabrielle cercet ă chipurile turi știlor din jur, c ăutând pe cineva care s ă se 
uite la ea. C âțiva bărbați o privir ă, dup ă care  își văzură de drum. Gabrielle 
începu s ă se întrebe dac ă aceasta fusese o mi șcare de șteapt ă. Își dădu seama 
că individul de la Serviciile Secrete care st ătea de paz ă o ochise deja. Gabrielle 
își spuse c ă informatorului ei i se f ăcuse fric ă. Privind pentru ultima dat ă prin 
gard spre Casa Alb ă, oftă și se întoarse, vr ând să plece.
 — Gabrielle Ashe?  Întreb ă individul de la Serviciile Secrete cu voce tare.
 Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie, cu inima c ât un purice:
 — Da?!
 Omul din cabina de paz ă îi făcu semn cu m âna. Era un tip sub țirel, cu o 
față lipsit ă de orice expresie  și fără pic de umor:
 — Interlocutorul dumneavoastr ă e gata s ă vă vadă acum.
 Tipul  îi deschise poarta principal ă și îi făcu semn s ă intre.
 Picioarele fetei refuzar ă să se mi ște:
 — Trebuie s ă intru?
 Paznicul  încuviin ță:
 — Mi s­a spus s ă vă cer scuze ca a ți fost l ăsată să aștepta ți.
 Gabrielle privi poarta deschis ă, dar  încă își simțea picioarele de plumb. 
„Ce naiba se petrece?” Nu se a șteptase deloc la a șa ceva.
 — Sunte ți Gabrielle Ashe sau nu? Insist ă paznicul, p ărând de­acum 
nerăbdător.
 — Da, domnule, dar …
 — Atunci v ă sfătuiesc cu c ăldură să mă urma ți.
 Picioarele i se puser ă în mișcare. Dup ă ce trecu, ezit ând, de prag, poarta 
se închise cu zgomot  în urma ei.
 Două zile în care nu v ăzuse lumina soarelui  îi modificaser ă ceasul 
biologic lui Michael Tolland. De și ceasul de la m ână arăta ora unei dup ă­amieze
târzii, corpul  îi spunea c ă era miezul nop ții. Termin ând ultimele retu șuri la 
documentar, Tolland desc ărcase  întregul fi șier video pe un CD  și își croia drum

prin zona  întunecat ă a domului. Ajung ând în zona luminat ă a presei, livr ă CD­
ul tehnicianului NASA care se ocupa cu transmisiile media  și care r ăspundea 
de prezentare.
 — Mersi, Mike, rosti omul, f ăcându­i cu ochiul  în vreme ce lua CD­ul. 
Schimb ă din temelii defini ția televiziunii, nu?
 Tolland replic ă obosit:
 — Sper s ă­i plac ă și președintelui.
 — Fără îndoial ă. În orice caz, munca ta s­a  încheiat. Stai jos undeva  și 
bucur ă­te de spectacol!
 — Mersi.
 Tolland r ămase  în zona intens luminat ă a presei  și cercet ă cu privirea 
angaja ții NASA care toastau ferici ți cu bere  în cinstea meteoritului. Chiar dac ă 
ar fi vrut  și el să sărbătoreasc ă, Tolland se sim țea epuizat  și stors emo țional. Se
uită în jur dup ă Rachel Sexton,  însă ea părea încă prins ă în discu ție cu 
președintele.
 „Vrea ca ea s ă vorbeasc ă în direct”,  își zise el. Nu c ă i­ar fi  înnuit de ceva;
Rachel ar fi fost un surplus perfect la gama  și așa larg ă de vorbitori despre 
meteorit.  În afar ă de aspectul atr ăgător, Rachel mai avea ni ște atuuri: inspira 
încredere  în propriile for țe și părea accesibil ă – calit ăți pe care Tolland rareori le
găsea la femeile cu care se  întâlnea.  Și totu și, cele mai multe femei pe care le 
cunoscuse Tolland f ăceau parte din lumea televiziunii –  și erau fie de ținătoare 
nemiloase de pozi ții de putere, fie superbe vedete c ărora tocmai personalitatea 
le lipsea.
 În timp ce se  îndep ărta de mul țimea g ălăgioas ă a angaja ților de la NASA, 
Tolland  își croi drum aiurea prin dom,  întreb ându­se unde disp ăruser ă ceilal ți 
oameni de  știință civili. Dac ă și ei se sim țeau doar pe jum ătate la fel de stor și 
de puteri pe c ât se sim țea el, probabil c ă se găseau  în zona de campare, 
trăgând un pui de somn  înainte de marele moment.  În fața lui, la distan ță, 
Tolland v ăzu cercul de piloni OARG  în jurul pu țului de extrac ție acum pustiu. 
Spațiul gol de deasupra p ărea să se afle  în rezonan ță cu vocile slabe ale unor 
amintiri  îndep ărtate. Tolland  încerc ă să nu se g ândeasc ă la asta.
 „Uită fantomele”,  își impuse. Adesea, g ândurile  îl bântuiau  în astfel de 
momente, c ând era obosit sau singur – clipe de triumf sau de s ărbătoare. „Ar 
trebui ca ea s ă fie cu tine acum”,  șopti vocea din str ăfundul min ții. Singur  în 
întuneric, sim ți cum alunec ă înapoi  înspre vremurile pe care  încerca s ă le uite.
 Celia Birch fusese iubita lui  încă din școala general ă. Într­o zi de Sf ântul 
Valentin, Tolland o dusese la restaurantul ei favorit. C ând chelnerul le aduse 
desertul, Celia v ăzuse c ă era vorba de un singur trandafir  și de un inel cu 
diamant. Cu lacrimi  în ochi, rostise singurul cuv ânt care  îl făcea pe Michael 
Tolland mai fericit dec ât orice pe lumea asta:
 — Da.
 Plini de speran țe, cump ăraser ă o căsuță lângă Pasadena, unde Celia 
obținuse o slujb ă de profesoar ă de științe. De și salariul era modest, era, totu și, 
un început. Totodat ă, loca ția se g ăsea în apropierea Institutului de

Oceanografie Scripps din San Diego, unde Tolland  își găsise slujba pe care o 
visase mereu, la bordul unei nave de cercetare geologic ă. Munca lui 
presupunea plecarea  în perioade de trei sau patru zile, consecutive,  însă 
reîntâlnirile cu Celia erau  întotdeauna pline de pasiune  și de emo ție.
 În vreme ce se g ăsea pe apele m ărilor, Tolland  începu s ă filmeze c âteva 
dintre aventuri pentru Celia, minidocumentare ale muncii de la bordul vasului. 
La sfârșitul unei c ălătorii se  întorsese cu un filmule ț pe care  îl realizase de la 
fereastra unui submersibil de ap ă adâncă – primele imagini luate vreodat ă unei
bizare molu ște chemotropice despre care nimeni n­avea habar c ă ar exista.  În 
vreme ce  însoțea imaginile cu un comentariu, Tolland practic p ărea gata s ă se 
arunce din submarin de entuziasm.
 „În aceste ad âncuri tr ăiesc ne îndoielnic mii de specii  încă nedescoperite! 
Comentase el n ăvalnic. Noi abia dac ă am zg âriat suprafa ța! Aici jos exist ă 
mistere pe care niciunul dintre noi nu  și le poate imagina!”
 Celia fusese cople șită de entuziasmul so țului și de explica țiile lui 
științifice concise. Dintr­o toan ă, arătase caseta la clasa ei de  științe naturale  și
aceasta deveni instantaneu un punct de atrac ție. Al ți profesori  își exprimaser ă 
dorin ța de a o  împrumuta. P ărinții voiau s ă o copieze. P ărea că toată lumea 
așteapt ă cu ner ăbdare urm ătoarea lovitura a lui Michael. Celia o sunase pe o 
prieten ă care lucra pentru re țeaua NBC  și îi trimisese caseta.
 Două luni mai t ârziu, Michael Tolland venise la so ția lui  și o rugase s ă îl 
însoțească într­o plimbare p ână la Kingman Beach. Era locul lor, unde  își 
împărtășiseră dintotdeauna speran țele și visele.
 — Vreau s ă­ți spun ceva,  îi zisese el.
 Celia se oprise  și îl luase de m ână pe so țul ei,  în vreme ce apa le  șiroia la 
picioare.
 — Ce e?
 Tolland explodase:
 — Am primit un telefon de la re țeaua de televiziune NBC s ăptămâna 
trecut ă. Ei cred c ă aș putea fi gazda unei serii de documentare despre via ța 
oceanic ă. E perfect. Vor s ă fac un episod pilot anul viitor!  Îți vine s ă crezi?
 Celia  îl sărutase, extrem de  încântată:
 — Te cred. Vei fi nemaipomenit!
 Șase luni mai t ârziu, Celia  și Tolland navigau  în apropiere de Catalina, 
când ea  începu s ă se pl ângă de dureri  într­o parte. Ignorar ă durerile c âteva 
săptămâni, însă acestea devenir ă într­un t ârziu prea chinuitoare. Celia se 
dusese la doctor.
 Într­o clip ă, viața de vis pe care o ducea Tolland se transformase  într­un 
coșmar. Celia era bolnav ă. Grav bolnav ă.
 — E un limfom  în stare avansat ă, le explicaser ă doctorii. Se manifest ă rar
la oamenii de v ârsta ei, dar cu siguran ță nu e boal ă total necunoscut ă.
 Celia  și Tolland se prezentaser ă la nenum ărate clinici  și spitale 
consult ându­se cu tot felul de speciali ști. Răspunsul fusese peste tot acela și: 
„Boal ă incurabil ă”.

„Nu voi accepta a șa ceva!”, se  încăpățânase el.  Își dăduse imediat demisia
de la Institutul Scripps, l ăsase balt ă documentarul NBC  și își concentrase 
întreaga energie  și dragoste asupra efortului de a o face bine pe Celia.  Și ea se 
luptase cu  îndârjire, purt ând durerea cu o gra ție care  îl făcea pe el s­o iubeasc ă
și mai mult. O lu ă în plimb ări lungi pe plaja lor,  îi găti mese s ănătoase  și îi 
spuse tot felul de pove ști despre lucrurile pe care aveau s ă le fac ă împreun ă 
după însănătoșire.
 N­a fost s ă fie.
 Trecuser ă doar  șapte luni c ând Michael Tolland se trezi st ând pe un pat 
de spital l ângă soția lui muribund ă. Nu­i mai recuno ștea chipul. Cruzimea 
cancerului nu era echivalat ă decât de brutalitatea chemoterapiei. Din ea nu 
rămăsese dec ât un schelet chinuit. Ultimele ore au fost  și cele mai grele.
 — Michael, rostise ea, cu voce r ăgușită. E timpul s ă plec.
 — Nu pot s ă te las!
 Ochii  îi erau sc ăldați de lacrimi.
 — Ești un supravie țuitor,  îl încurajase ea. Trebuie s ă fii. Promite­mi c ă îți
vei găsi o alt ă iubire.
 — Nu voi vrea niciodat ă alta!
 Tolland rostise vorbele hot ărât să se țină de jur ământ.
 — Va trebui s ă înveți.
 Celia murise  în diminea ța unei duminici de iunie, senin ă precum 
cleștarul. Tolland se sim ți ca un vas rupt de chei  și aruncat  în largul unei m ări 
furibunde  și fără nici o busol ă. Săptămâni de zile se  învârtise  în loc, rupt de 
realitate. Prietenii  încercaser ă să îl ajute, dar era prea m ândru ca s ă le accepte 
mila.
 „Trebuie s ă alegi,  își spusese el  într­un t ârziu. Trebuie s ă munce ști sau 
mori.”
 Alegând în cele din urm ă, Tolland se aruncase orbe ște în documentarul 
Amazing Seas. Programul  îi salvase, la propriu, via ța. În cei patru ani care 
urmaser ă, emisiunea lui Tolland ajunsese pe culmi.  În ciuda eforturilor de 
pețitori ale prietenilor lui, Tolland se dusese doar la c âteva dintre  întâlnirile 
fixate. Toate fuseser ă eșecuri sau dezam ăgiri reciproce, astfel  încât Tolland 
renun țase în cele din urm ă și găsise ca scuz ă pentru lipsa de via ță social ă 
programul de c ălătorii încărcat. Prietenii lui cei mai buni  știau însă foarte bine 
care era cauza; Michael Tolland pur  și simplu nu era preg ătit pentru a șa ceva.
 Puțul de extrac ție al meteoritului se g ăsea acum chiar  în fața lui Tolland, 
trezindu­l din dureroasa lui reverie. Se scutur ă de fiorul amintirilor  și se 
apropie de deschiz ătură. În domul  întunecat, ghea ța topit ă căpătase o 
frumuse țe magic ă, aproape ireal ă. Suprafa ța bazinului sclipea ca un iaz 
luminat de razele lunii. Privirea lui Tolland fu atras ă de lic ăririle luminoase din 
stratul de sus al apei, ca  și cum cineva ar fi  împrăștiat ni ște scântei verzui­
albăstrii pe suprafa ță. Privi lung lic ăririle.
 Ceva de acolo p ărea cu totul deosebit.

La prima impresie, crezu c ă apa lucitoare pur  și simplu reflecta lic ărul 
luminilor din cealalt ă parte a domului, dar apoi  își dădu seama c ă nu putea fi 
vorba de a șa ceva. Lic ăririle aveau o nuan ță verzuie  și păreau s ă pulseze  într­
un anumit ritm, de parc ă suprafa ța apei era vie  și se lumina din interior.
 Nelini știt, Tolland p ăși în spatele pilonilor pentru a privi mai 
îndeaproape.
 În partea opus ă a habisferei, Rachel Sexton ie și din cabina mobil ă de 
transmisie, direct  în întuneric. Se opri o clip ă, dezorientat ă de umbrele imense 
care o  înconjurau. Habisfera sem ăna acum cu o pe șteră imens ă, luminat ă doar 
de razele emise la distan ță de reflectoarele de televiziune de l ângă peretele 
nordic. Descump ănită de bezna din jur, porni instinctiv spre zona luminat ă.
 Se sim țea mul țumită de rezultatul inform ării ei asupra personalului 
Casei Albe. Dup ă ce își revenise din surpriza provocat ă de noutatea aflat ă, 
transmisese mai departe tot ceea ce  știa despre meteorit. Pe m ăsură ce vorbea, 
urmărise cum expresiile de pe chipurile oamenilor din stafful pre ședintelui trec 
de la  șoc la credin ță și speran ță și, în cele din urm ă, la acceptare uimit ă.
 — Via ță extraterestr ă? Auzise ea o voce exclam ând. Știți ce înseamn ă 
asta?
 — Da,  îi răspunse alt ă voce.  Înseamn ă că o să câștigăm aceste alegeri.
 În timp ce se apropia de zona presei, Rachel  își imagin ă anun țul șocant 
al pre ședintelui  și nu se putu ab ține să nu se  întrebe dac ă tatăl ei chiar merita 
complotul preziden țial care avea s ă se îndrepte asupra lui, spulber ându­i 
întreaga campanie electoral ă dintr­o singur ă lovitur ă.
 Răspunsul era, bine înțeles, da.
 Oricând o  încercau sentimente mai bune fa ță de tat ăl ei, nu trebuia dec ât
să și­o aminteasc ă pe mama ei. Katherine Sexton. Durerea  și rușinea pe care 
Sedgewick Sexton i le provocase erau de neiertat … Venirea acas ă târziu în 
fiecare noapte, felul  în care  îi vorbea  întotdeauna, pe un ton superior  și mirosul
de parfum. Evlavia mimat ă de el –  în timp ce min țea și înșela, știind prea bine 
că pe el Katherine n­avea s ă­l părăseasc ă niciodat ă.
 „Da,  își spuse ea, senatorul Sexton e pe punctul de a primi exact ceea ce 
merit ă”.
 Mulțimea din zona rezervat ă presei jubila. To ți toastau cu bere. Rachel 
străbătu acea mul țime sim țindu­se ca un intrus la o petrecere de familie. Se 
întreb ă unde disp ăruse Michael Tolland.
 Lângă ea se ivi Corky Marlinson:
 — Îl căutați pe Mike?
 Rachel ezit ă:
 — Păi… Nu… Cam a șa ceva.
 Corky cl ătină din cap dezgustat:
 — Știam eu. Mike tocmai a plecat. Cred c ă s­a dus s ă înșface ni ște 
vinciuri. Corky  își miji ochii  înspre domul  întunecat. De și se pare c ă îl pute ți 
ajunge  încă din urm ă. Îi zâmbi și arătă cu degetul  într­o anumit ă direc ție. Mike
e vrăjit de fiecare dat ă când vede ap ă.

Rachel se uit ă în direc ția indicat ă, către mijlocul domului, unde se vedea 
silueta lui Michael Tolland, care st ătea în picioare  și privea apa din pu țul de 
extrac ție.
 — Ce face?  Întreb ă ea. E cam periculos pe acolo!
 Corky z âmbi:
 — Poate c ă se ușureaz ă. Haide ți să mergem s ă­i dăm un ghiont.
 Rachel  și Corky str ăbătură domul  întunecat, c ătre pu țul de extrac ție. În 
timp ce se apropiau de Tolland, Corky strig ă:
 — Hei, omule­pe ște! Ți­ai uitat costumul de baie?
 Tolland se r ăsuci pe c ălcâie. Chiar  și în lumina slab ă, Rachel v ăzu că 
expresia de pe chipul lui era una neobi șnuit de sumbr ă. Fața îi părea iluminat ă
într­un mod foarte ciudat, de parc ă lumina venea de undeva, de dedesubt.
 — E totul  în regul ă, Mike?  Îl întreb ă ea.
 — Nu chiar,  îi răspunse Tolland, ar ătând înspre ap ă.
 Corky p ăși peste piloni  și i se al ătură lui Tolland la marginea pu țului.  Și 
dispozi ția lui p ăru să se schimbe instantaneu atunci c ând privi  în jos. Rachel li 
se alătură, pășind și ea peste piloni, p ână la marginea bazinului. Privind  în 
gaură, zări surprins ă scântei verzi­alb ăstrii care lic ăreau la suprafa ța apei. Ca 
niște particule de neon care pluteau  în apă. Păreau a pulsa  în nuan țe de verde. 
Efectul era splendid.
 Tolland prinse o bucat ă de ghea ță de pe podea  și o arunc ă în apă. 
Aceasta deveni fosforescent ă în momentul impactului, arunc ând brusc s ăgeți 
verzi  în jur.
 — Mike, rosti Corky, p ărând tulburat, spune­mi, te rog, ce  știi tu c ă e 
chestia asta?
 Tolland se  încrunt ă:
 — Știu exact ce este.  Întrebarea mea este ce naiba caut ă aici?
 — Sunt flagelate, zise Tolland, privind spre apa luminiscent ă.
 — Vânturi?
 Corky f ăcu o grimas ă:
 — Vorbe ște doar  în numele t ău.
 Rachel  își dădu seama c ă Michael Tolland nu avea chef de glume.
 — Habar n­am cum se putea  întâmpla, continu ă Tolland, dar cumva 
aceast ă apă conține dinoflagelate bioluminiscente.
 — Bioluminiscente  și mai cum? S ări Rachel.
 „Vorbe ște engleze ște.”
 — Plancton monocelular capabil de a oxida un catalizator luminiscent 
denumit luceferin ă.
 „Asta e  în englez ă?”
 Tolland pufni  și se întoarse spre prietenul lui:
 — Corky, exist ă vreo  șansă ca meteoritul pe care l­am scos din gaura aia 
să fi avut organisme vii pe suprafa ța lui?
 Corky izbucni  în râs:
 — Fii serios, Mike!

— Dar sunt serios.
 — Nici o  șansă, Mike! Crede­m ă, dacă NASA ar fi avut chiar  și cel mai 
mic dubiu c ă pe roca aia tr ăiesc microorganisme vii, po ți să fii al naibii de sigur
că n­ar fi scos­o niciodat ă în aer liber.
 Tolland p ăru doar pe jum ătate satisf ăcut, u șurarea fiindu­i umbrit ă în 
aparen ță, de dezlegarea unei enigme profunde.
 — Nu pot  ști sigur f ără un microscop, zise el, dar mie mi se pare c ă ăsta 
este plancton bioluminiscent din specia Phylum Phyrrophyta. Numele 
înseamn ă „plant ă de foc”. Oceanul Arctic e plin de a șa ceva.
 Corky ridic ă din umeri:
 — Și atunci de ce ai  întrebat dac ă provin din spa țiul cosmic?
 — Deoarece meteoritul a fost  îngropat  în ghea ță glaciar ă – apă proasp ătă 
din ninsori. Apa din gaura aia provine din topirea ghe ții și a fost  înghețată timp
de trei secole. Cum puteau ajunge aceste creaturi din ocean  în ea?
 Argumentul lui Tolland aduse t ăcerea.
 Rachel st ătea la marginea bazinului  și încerca s ă se concentreze asupra a
ceea ce avea  în fața ochilor. „Plancton bioluminiscent  în puțul de extrac ție. Ce 
mai înseamn ă și asta?”
 — Undeva, dedesubt, trebuie s ă existe o sp ărtură, relu ă Tolland. E 
singura explica ție. Probabil c ă planctonul a intrat  în puț printr­o fisur ă a ghe ții 
care a permis infiltrarea apei oceanului.
 Rachel nu pricepea.
 — Infiltrare? De unde?
 Își aminti de lunga ei c ălătorie cu IceRover­ul pe platoul de ghea ță:
 — Coasta e la peste trei kilometri de aici.
 Corky  și Tolland se uitar ă ciudat la ea.
 — De fapt, rosti Corky, oceanul e chiar sub noi. Banchiza asta plute ște.
 Rachel se holb ă la cei doi b ărbați. Era perplex ă.
 — Plute ște? Dar… Noi suntem pe ghe țar.
 — Da, suntem pe un ghe țar, confirm ă Tolland, dar nu suntem  și pe 
pământ. Uneori ghe țarii trec de sol  și se întind peste ape. Deoarece ghea ța este 
mai u șoară decât apa, ghe țarul continu ă pur și simplu s ă curg ă, plutind peste 
ocean ca o plut ă imens ă de ghea ță. Asta este  și defini ția unei banchize … 
Varianta plutitoare a unui ghe țar. Făcu o pauz ă. Acum ne afl ăm, de fapt, la un 
kilometru  și jum ătate în largul oceanului.
 Șocată, Rachel deveni brusc  îngrijorat ă. Potrivindu­ și imaginea din minte
cu împrejurimile, g ândul c ă stătea deasupra Oceanului Arctic  îi provoc ă un 
sentiment de fric ă intens ă.
 Tolland p ăru să sesiseze tulburarea ei. Boc ăni cu piciorul  în ghea ța de 
dedesubt.
 — Nu­ ți face griji! Ghea ța asta are o sut ă de metri grosime  și șaizeci de 
metri din aceast ă sută plutesc sub ap ă ca un cub de ghea ță într­un pahar. 
Astfel banchizele sunt foarte stabile. Pe chestia asta se poate construi  și un 
zgârie­nori.

Rachel d ădu absent ă din cap, nefiind prea convins ă. Lăsând nepotrivirile 
deoparte, acum  înțelegea teoria lui Tolland despre originea planctonului. „Crede
că aici e o sp ărtură care coboar ă până la ocean, permi țând planctonului s ă 
urce prin ea  în puț.” Era plauzibil  și totu și implica un paradox care o irita. 
Norah Mangor fusese foarte explicit ă în legătură cu integritatea ghe țarului, 
după ce făcuse zeci de foraje­test pentru confirmarea solidit ății.
 Se uit ă la Tolland:
 — Credeam c ă perfec țiunea ghe țarului este fundamentul tuturor 
înregistr ărilor de date stratificate. Nu a afirmat doctorul Mangor c ă acest ghe țar
nu are sp ărturi sau fisuri?
 Corky se  încrunt ă:
 — Se pare c ă Regina Ghe ții a dat­o  în bar ă!
 „Nu mai spune asta cu glas at ât de tare,  îl sfătui Rachel  în gând, sau te 
trezești cu un  țurțure înfipt  în spate.”
 Tolland  își mângâie bărbia,  în vreme ce urm ărea creaturile fosforescente:
 — Chiar nu exist ă altă explica ție. Trebuie s ă fie vreo sp ărtură! Masa 
ghețarului pe suprafa ța oceanului  împinge probabil apa de mare bogat ă în 
plancton  în sus, prin pu ț.
 „O sp ărtură a naibii de mare”, socoti Rachel. Dac ă ghea ța avea acolo o 
sută de metri grosime  și gaura avea  șaizeci de metri ad âncime, atunci aceast ă 
spărtură ipotetic ă trebuia s ă treac ă prin patruzeci de metri de ghea ță solid ă. 
„Iar testele lui Norah Mangor nu indic ă nici o sp ărtură.”
 — Fă­mi un serviciu,  îi zise Tolland lui Corky. Du­te  și găsește­o pe 
Norah! S ă sper ăm că știe ea despre ghe țarul ăsta ceva ce noi nu  știm. Și 
găsește­i și pe Ming, poate ne spune el ce sunt bestiile astea mici  și luminoase!
 Corky o lu ă din loc.
 — Ai face bine s ă te gr ăbești, strig ă Tolland  în urma lui, privind din nou 
în puț. Aș putea s ă jur c ă bioluminiscen ța se diminueaz ă.
 Rachel se uit ă la gaur ă. În mod clar verdele nu mai era la fel de 
strălucitor.
 Tolland  își scoase haina  și se a șeză pe ghea ță lângă gaur ă.
 Rachel  îl privi, nedumerit ă:
 — Mike?
 — Vreau s ă aflu dac ă exist ă apă sărată aici.
 — Întinz ându­te pe ghea ță fără hain ă?
 — Da. Tolland se t ârî pe burt ă până la marginea g ăurii. Ținând o m ânecă
a hainei peste margine, l ăsă cealalt ă mânecă să atârne liber  în puț, până ce 
materialul atinse apa. Este un test foarte precis de salinitate folosit de 
oceanografii din  întreaga lume. Se nume ște „lingerea unei haine ude”.
 Mai încolo pe banchiz ă, Delta One se lupta cu telecomanda,  încerc ând să 
păstreze microbotul avariat  în zbor peste grupul de oameni str ânși în jurul 
puțului de excava ție. Din sunetele conversa ției, își dădu seama c ă lucrurile 
evoluau rapid.
 — Sun ă revizorul, zise el. Avem o problem ă serioas ă.

Gabrielle Ashe f ăcuse turul Casei Albe de multe ori  în tinere țe, vis ând cu 
ochii deschi și că într­o zi avea s ă lucreze  în interiorul acelei re ședințe și să 
devin ă parte a echipei de elit ă care se ocupa de viitorul  țării. În acest moment 
însă ar fi preferat s ă se afle  în orice alt loc de pe fa ța pământului.
 În vreme ce omul de la Serviciul Secret o conduse  într­un foaier plin cu 
tot felul de ornamente, Gabrielle se  întreb ă ce mama naibii  încerca informatorul
ei să demonstreze. A o invita pe Gabrielle chiar  în Casa Alb ă era curat ă 
nebunie. „Dac ă sunt v ăzută?” În ultima vreme, Gabrielle se f ăcuse destul de 
remarcat ă de pres ă ca fiind m âna dreapt ă a senatorului Sexton. Cu siguran ță 
cineva avea s­o recunoasc ă.
 — Domni șoară Ashe?
 Gabrielle  își ridic ă privirea. Din foaier un paznic cu fa ța prietenoas ă o 
întâmpin ă cu un z âmbet de bun venit.
 — Privi ți într­acolo, v ă rog, rosti el,  însoțind vorbele cu un gest al m âinii.
 Gabrielle privi  în direc ția indicat ă și se trezi orbit ă de un bli ț.
 — Vă mulțumesc.
 Paznicul o conduse p ână la un birou  și îi dădu un pix:
 — Vă rog s ă semna ți în registrul de intr ări.
 Împinse o agend ă grea, legat ă în piele, chiar sub ochii ei.
 Gabrielle privi registrul. Pagina pe care o privea era goal ă. Își aminti c ă 
auzise odat ă că toți vizitatorii Casei Albe semnau  în propria pagin ă goală, astfel
încât să se păstreze confiden țialitatea vizitei.  Își semn ă numele.
 „S­a dus naibii secretul  întâlnirii.”
 Trecu printr­un detector de metale, dup ă care paznicul o inspect ă de sus 
până jos cu detectorul mobil.
 Omul  îi zâmbi:
 — Bucura ți­vă de vizit ă, domni șoară Ashe.
 Gabrielle  îl urm ă pe omul de la Serviciul Secret vreo dou ăzeci de metri 
de­a lungul unui coridor, p ână în dreptul unui al doilea birou de verificare. Un 
alt paznic tocmai confec ționa un permis de vizitator  și îl trecea printr­o ma șină 
de laminat plastic. Omul d ădu o gaur ă în permis,  îi atașă un cordon, apoi  îl 
petrecu peste capul lui Gabrielle. Plasticul era  încă fierbinte. Fotografia de pe 
permis era chiar instantaneul luat cu cincisprezece secunde  în urm ă la cap ătul
coridorului.
 Gabrielle era impresionat ă. „Cine spunea c ă guvernul este ineficient?”
 Își continuar ă drumul, cu omul de la Serviciul Secret care o conducea 
mai departe  în Casa Alb ă. Cu fiecare pas, Gabrielle se sim țea tot mai 
nelini ștită. Oricine o invitase acolo nu se prea preocupase de confiden țialitate. 
Gabrielle primise un permis oficial, semnase  în registrul de vizitatori  și acum 
era condus ă în văzul tuturor de­a lungul primului etaj al Casei Albe, acolo 
unde se adunau turi știi.
 — Iar asta e Camera de Por țelan, rostea un ghid  în fața unui grup de 
turiști, căminul seturilor de por țelan cu dung ă roșie de 952 de dolari bucata,

aduse de Nancy Reagan, por țelanuri care au iscat o  întreag ă dezbatere asupra 
consumurilor exagerate ale administra ției în 1981.
 Însoțitorul lui Gabrielle o conduse dincolo de grupul de turi ști, către o 
scară interioar ă imens ă din marmur ă, unde alt grup urca treptele.
 — Sunte ți pe punctul de a intra  în Camera de Est, imensa  încăpere de 
350 de metri p ătrați unde Abigail Adams at ârna pe vremuri lenjeria lui John 
Adams, explica un alt ghid. Dup ă aceea vom trece  în Camera Ro șie, unde 
Dolley Madison le oferea de b ăut șefilor de state afla ți în vizit ă, înainte ca 
James Madison s ă negocieze cu ei.
 Turiștii izbucnir ă în râs.
 Gabrielle trecu de scar ă, printr­o serie de fr ânghii  și de baricade, c ătre o 
secțiune privat ă a clădirii. Aici intrar ă într­o  încăpere pe care ea o mai v ăzuse 
doar prin c ărți și la televizor. Avu sentimentul c ă i se taie respira ția.
 „Doamne, asta este Camera H ărților!”
 Vizitatorii nu puteau ajunge p ână aici. Pere ții încăperii se puteau ridica, 
dezvăluind strat dup ă strat de h ărți ale lumii. Acela era locul unde Roosevelt 
trasase cursul celui de al Doilea R ăzboi Mondial. Ca un am ănunt tulbur ător, 
tot acela era locul de unde Clinton recunoscuse rela ția avut ă cu Monica 
Lewinsky. Mai important, Camera H ărților era un loc de trecere c ătre aripa de 
vest – zona din Casa Alb ă unde lucrau adev ărații factori de putere. Era ultimul 
loc în care Gabrielle se g ândea s ă ajung ă. Își imaginase c ă mesajele fuseser ă 
trimise de vreun intern  întreprinz ător sau de vreo secretar ă, lucr ând într­unul 
dintre birourile sordide ale complexului. Se p ărea că lucrurile st ăteau cu totul 
altfel.
 „Merg  în aripa de vest…”
 Însoțitorul o duse p ână în cap ătul unui coridor mochetat  și se opri  în 
dreptul unei u și fără însemne. Cioc ăni. Gabrielle sim ți că inima  îi sare din 
piept.
 — E deschis, rosti cineva din interiorul  încăperii.
 Bărbatul deschise u șa și îi făcu semn lui Gabrielle s ă intre.
 Gabrielle trecu pragul. Jaluzelele erau trase, astfel  încât încăperea era 
practic  în penumbr ă. Zări conturul vag al unei persoane  șezând la un birou.
 — Domni șoara Ashe?
 Vocea se auzi din spatele unui nor de fum.
 — Bine ai venit!
 Obișnuindu­se cu semi întunericul, Gabrielle  începu s ă deslu șească un 
chip nelini știtor de familiar, iar mu șchii îi înțepenir ă de surprindere. „ASTA  îmi 
trimite mie mesaje prin e­mail?”
 — Îți mul țumesc c ă ai venit, zise Marjorie Tench pe un ton distant.
 — Domni șoară… Tench?  Îngăimă Gabrielle, brusc incapabil ă să respire.
 — Spune­mi Marjorie!
 Hidoasa femeie se ridic ă, scoțând fum pe n ări ca un balaur:
 — Tu  și cu mine o s ă devenim foarte bune prietene!

Norah Mangor st ătea în dreptul pu țului de extrac ție, lângă Tolland, 
Rachel  și Corky  și privea gaura l ăsată de meteorit, neagr ă ca smoala.
 — Mike, rosti ea, e ști tu dr ăguț, dar ai luat­o razna. Nu v ăd nici un fel de 
bioluminiscen ță aici.
 Tolland  își dorea acum s ă fi filmat scena; c âtă vreme Corky se dusese 
după Norah  și dup ă Ming, bioluminiscen ța începuse s ă se estompeze repede.  În
decurs de c âteva minute, toate lumini țele disp ăruser ă.
 Tolland arunc ă o alt ă bucat ă de ghea ță în apă, însă nu se  întâmplă 
nimic. Nici un fel de fosforescen ță verde:
 — Unde au disp ărut? Se mir ă Corky.
 Tolland avea c ât de c ât idee de ce se  întâmplase. Bioluminiscen ța, unul 
dintre cele mai ingenioase mecanisme de ap ărare ale naturii, reprezenta un 
răspuns natural al planctonului atacat. Sesiz ând că e pe cale s ă fie consumat 
de organisme mai mari, planctonul  începea s ă emit ă lumin ă în speran ța 
atragerii unor pr ădători mult mai mari, care ar fi speriat atacatorul ini țial. În 
cazul de fa ță, planctonul, dup ă ce intrase  în puț printr­o sp ărtură, se trezise 
brusc  într­un mediu de ap ă dulce  și începuse s ă emit ă cu disperare lumin ă, 
deoarece apa dulce  îl omora  încet.
 — Cred c ă au murit.
 — Au fost uci și, rosti Norah  în bătaie de joc. A intrat iepura șul în bazin  și
i­a păpat.
 Corky se uit ă urât la ea:
 — Și eu am v ăzut masa bioluminiscen ța, Norah.
 — Înainte sau dup ă ce ți­ai luat doza de LSD?
 — De ce am min ți în privin ța asta?  Întreb ă Corky, disperat.
 — Bărbații sunt mincino și din fire.
 — Mda, c ând se culc ă cu alte femei, dar nu  și când e  în joc un plancton 
bioluminiscent.
 Tolland oft ă:
 — Norah, cu siguran ță știi că planctonul tr ăiește în oceane sub ghea ță.
 — Mike,  îi răspunse ea, str ăfulger ându­l cu privirea, te rog s ă nu­mi dai 
tu mie lec ții. Pentru  știința voastr ă, exist ă peste dou ă sute de specii de 
diatomee {16} care zburd ă pe sub banchizele de ghea ță din Arctica. Paisprezece 
specii de nanoflagelate autotrofe, dou ăzeci de flagelate heterotrofe, patruzeci de 
dinoflagelate heterotrofe  și câteva specii de metazoare, incluz ând aici polihete, 
amfipode, copepode, eufauside  și pești. Vreo  întrebare?
 Tolland se  încrunt ă:
 — E clar c ă știi mai multe despre fauna arctic ă decât mine  și mai e ști și 
de acord c ă viața abund ă sub noi. Ca atare, de ce e ști atât de sceptic ă în 
privin ța faptului c ă am v ăzut plancton bioluminiscent?
 — Deoarece acest pu ț este sigilat, Mike. Este un mediu de ap ă dulce 
închis. Nici un fel de plancton oceanic nu putea ajunge aici!
 — Am depistat sare  în apă, insist ă Tolland. Foarte slab, dar era acolo. 
Apa s ărată intră aici cumva.

— Corect,  îl apostrof ă cu scepticism Norah. Ai gustat sare.  Ți­ai lins 
mâneca unei vechi haine  îmbibate de sudoare  și acum ai hot ărât că scan ările 
de densitate ale sateli ților și cele cincisprezece mostre de ghea ță luate nu sunt 
corecte.
 Tolland  îi întinse m âneca ud ă a hainei drept dovad ă.
 — Mike, eu nu­ ți ling blestemata de hain ă.
 Norah privi  în gaur ă:
 — Aș putea s ă întreb de ce presupusul acela de plancton s­a hot ărât să 
treac ă prin acea presupus ă spărtură?
 — Să fie din pricina c ăldurii?  Îi suger ă Tolland. Multe creaturi marine 
sunt atrase de c ăldură. Am  încălzit meteoritul atunci c ând l­am extras. 
Planctonul putea fi atras instinctiv c ătre mediul temporar mai cald din pu ț.
 Corky d ădu din cap:
 — Sun ă logic.
 — Logic?
 Norah  își dădu ochii peste cap:
 — Să știți că pentru un fizician premiat  și un oceanograf de talie 
mondial ă faceți un cuplu de specimene ciudate. V­a trecut vreo clip ă prin minte
gândul c ă este imposibil, din punct de vedere fizic, ca  în acest pu ț să ajung ă 
apă de mare, chiar dac ă ar exista vreo sp ărtură, ceea ce v ă asigur eu c ă nu e 
cazul?
 Se uit ă la am ândoi comp ătimindu­i amarnic:
 — Dar, Norah…, începu Corky.
 — Domnilor! Acum ne afl ăm deasupra nivelului m ării. Norah b ătu 
piciorul  în ghea ță. Alo? Foaia asta de ghea ță se ridic ă la treizeci de metri 
deasupra apei. Poate v ă aminti ți creasta mare de la cap ătul acestui ghe țar? 
Suntem mai sus dec ât nivelul oceanului. Dac ă ar fi existat vreo fisur ă în acest 
puț, apa ar fi trebuit s ă curg ă din ghe țar, nu  în el. E o chestie care se nume ște 
gravita ție!
 Tolland  și Corky se uitar ă unul la altul:
 — Rahat, exclam ă cel de­al doilea. La asta nu m­am g ândit.
 Norah ar ătă înspre pu țul plin cu ap ă:
 — Poate c ă ați observat  și că nivelul apei nu se schimb ă?!
 Tolland se sim țea ca un idiot. Norah avea dreptate  întru totul. Dac ă 
exista vreo sp ărtură, apa trebuia s ă curg ă în afar ă, nu înăuntru. Tolland 
rămase t ăcut o vreme,  întreb ându­se ce urma.
 — Bine, oft ă el. Se pare c ă teoria fisurii nu are nici un sens. Dar am 
văzut bioluminiscen ță în apă. Singura concluzie este c ă acesta nu este deloc un
mediu  închis.  Îmi dau seama c ă multe dintre datele tale despre ghea ță sunt 
construite pe premisa c ă acest ghe țar este un bloc solid de ghea ță, dar…
 — Premisa?
 Norah era din ce  în ce mai agitat ă:
 — Aminte ște­ți că n­au fost numai datele mele, Mike. NASA a ajuns la 
acelea și concluzii. Cu to ții am confirmat c ă acest ghe țar e solid. F ără fisuri.

Tolland privi dincolo de dom, c ătre mul țimea str ânsă în zona presei.
 — Orice se  întâmplă, cred c ă, prin prisma bunei­credin țe, ar trebui s ă îl 
inform ăm pe directorul administrativ  și…
 — Rahat! S âsâi Norah.  Îți spun c ă acest bloc de ghea ță este pur. Nu o s ă 
las ca datele mele s ă fie puse la  îndoial ă de un lins cu limba  și de ni ște 
halucina ții absurde.
 Porni  în goan ă către o zon ă învecinat ă de aprovizionare  și începu s ă 
strângă câteva unelte:
 — O s ă iau o mostr ă ca lumea de ap ă și o să vă arăt că aceast ă apă nu 
conține nici un fel de plancton – viu sau mort!
 Rachel  și ceilal ți văzură cum Norah folose ște o pipet ă steril ă, legat ă de o 
sfoar ă, ca s ă culeag ă o prob ă de ap ă din bazinul cu ghea ță topit ă. Norah puse 
câteva pic ături pe un dispozitiv minuscul care sem ăna cu un microscop  în 
miniatur ă. Dup ă aceea se zg âi prin ocular,  îndrept ând dispozitivul c ătre lumina
provenind din cealalt ă parte a domului.  În câteva secunde,  începu s ă înjure.
 — Isuse Hristoase!
 Norah scutur ă dispozitivul  și privi din nou prin ocular.
 — La naiba! Ceva nu e  în regul ă cu acest refractometru!
 — Ap ă sărată? O ironiza Corky.
 Norah se  încrunt ă:
 — În parte.  Înregistreaz ă trei procente clorur ă – ceea ce este de­a dreptul 
imposibil. Ghe țarul ăsta este z ăpadă la pachet. Ap ă dulce pur ă. Ar trebui s ă nu
fie nici un fel de sare.
 Norah duse mostra la un microscop mai mare din apropiere  și o examin ă.
Gemu.
 — Plancton? O  întreb ă Tolland.
 — G. Polyhedra,  îi răspunse ea, cu vocea extrem de calm ă. Este una 
dintre speciile de plancton pe care noi, glaciologii, le vedem des  în oceane sub 
banchizele de ghea ță.
 Privi  înspre Tolland:
 — Sunt mor ți acum. Evident, n­au supravie țuit prea mult  într­un mediu 
cu ap ă sărată în procent de doar trei la sut ă.
 Toți patru r ămaser ă tăcuți lângă puțul ad ânc.
 Rachel se  întreb ă care era influen ța acestui paradox asupra descoperirii 
de ansamblu. Dilema p ărea minor ă în compara ție cu tot ceea ce era legat de 
meteorit, dar, ca analist de informa ții, ea fusese martor ă la colapsul unor 
întregi teorii pornind de la chestiuni mai m ărunte dec ât aceasta.
 — Ce se petrece aici?
 Vocea sem ăna cu un morm ăit fioros.
 Toată lumea  își ridic ă privirea. Din  întuneric, se ivi forma ca de urs a 
directorului administrativ al NASA.
 — O disput ă minor ă legat ă de apa din pu ț, îi răspunse Tolland.  Încerc ăm 
să o rezolv ăm.
 Corky p ărea aproape bucuros:

— Datele lui Norah despre ghea ță sunt eronate.
 — Să mă lingi de dou ă ori, șopti Norah.
 Directorul administrativ se apropie, cu spr âncenele  încruntate:
 — Care­i problema cu datele despre ghea ță?
 Tolland oft ă ezitând:
 — Exist ă apă sărată în procent de trei la sut ă în puțul meteoritului, ceea 
ce contrazice raportul glaciologic,  în care se spune c ă meteoritul era prins  într­
un ghe țar pur de ap ă dulce.
 Făcu o pauz ă:
 — Mai e prezent  și plancton.
 Ekstrom p ărea aproape furios:
 — E clar c ă așa ceva este imposibil!  În ghe țarul ăsta nu exist ă fisuri! 
Scan ările din satelit o confirm ă. Meteoritul a fost sigilat  într­o matrice solid ă de
gheață.
 Rachel  știa că Ekstrom avea dreptate.  În conformitate cu scan ările de 
densitate ale NASA, foaia de ghea ță era solid ă ca o st âncă. Zeci de metri de 
ghețar înconjurau meteoritul din toate p ărțile. Fără fisuri.  Și totu și, când își 
imagin ă cum fuseser ă efectuate acele scan ări de densitate, un g ând bizar  îi 
trecu prin minte …
 — În plus, continu ă Ekstrom, mostrele de ghea ță ale doctorului Mangor 
confirm ă soliditatea ghe țarului.
 — Chiar a șa! Exclam ă Norah, pun ând refractometrul pe un birou. E o 
dublă corelare. Nici un fel de linii de fractur ă în ghea ță. Ceea ce ne las ă fără 
nici un fel de explica ție pentru apa s ărată și pentru plancton.
 — De fapt, interveni Rachel, cu o fermitate  în voce care o surprinse chiar 
și pe ea, mai exist ă o posibilitate.
 Ideea  îi venise  în timp ce prin minte i se  învălmășeau amintiri cu totul 
ciudate.
 O privir ă toți, cu evidente expresii de scepticism pe chipuri.
 Rachel z âmbi:
 — Exist ă o explica ție perfect logic ă pentru prezen ța planctonului  și a apei
sărate.
 Îi arunc ă o privire hoa ță lui Tolland:
 — Și chiar m ă întreb, Mike, cum de nu te­ai g ândit tu  întâi la asta?
 — Plancton  înghețat în ghe țar?
 Corky Marlinson nu p ărea deloc convins de explica ția lui Rachel:
 — Nu vreau s ă­ți stric bucuria, dar fiin țele au bunul obicei s ă moar ă 
atunci c ând înghea ță. Gândăceii ăștia ne f ăceau semne luminoase,  îți 
aminte ști?
 — De fapt, interveni Tolland, uit ându­se impresionat la Rachel, s­ar 
putea ca ea s ă aibă o oarecare dreptate. Exist ă unele specii care intr ă într­un 
soi de hibernare c ând mediul  în care tr ăiesc le­o impune. Odat ă, am f ăcut un 
episod pe tema acestui fenomen.
 Rachel  încuviin ță:

— Ai ar ătat cum  știuca nordic ă înghea ță în lacuri, a șteptând anotim­pul 
cald în care ghea ța se tope ște ca s ă poat ă înota din nou. Tot tu ai vorbit despre 
niște microorganisme numite „ur și de ap ă” care se deshidrateaz ă complet  în 
deșert, r ămânând așa vreme  îndelungat ă și revin la dimen­siunile normale 
când încep ploile.
 Tolland chicoti:
 — Așadar chiar  îmi urm ărești serialul?
 Rachel ridic ă din umeri, u șor stingherit ă.
 — Unde vre ți să ajunge ți, domni șoară Sexton? O  întreb ă Norah.
 — Ce vrea ea s ă spun ă, interveni Tolland, este un lucru care ar fi trebuit 
să îmi vin ă în minte ceva mai devreme  și anume c ă una dintre speciile 
menționate de mine  în serial era un fel de plancton care  înghea ță la latitudinile 
polare  în fiecare iarn ă, hiberneaz ă în interiorul ghe ții și apoi revine la via ță în 
fiecare var ă, odat ă cu sub țierea stratului de ghea ță.
 Făcu o pauz ă.
 — Evident, speciile pe care le­am prezentat  în serial nu fac parte din 
rândul celor bioluminiscente v ăzute aici, dar e posibil s ă se fi  întâmplat acela și 
fenomen.
 — Planctonul  înghețat, reveni Rachel,  încurajat ă să îl vadă atât de 
entuziasmat pe Michael Tolland, ar putea explica tot ce am v ăzut noi aici. 
Cândva  în trecut, e posibil ca mai multe fisuri s ă fi ap ărut în acest ghe țar, să se
fi umplut cu ap ă sărată bogat ă în plancton, dup ă care s ă înghețe la loc. Dac ă 
există buzunare cu ap ă sărată înghețată în acest ghe țar? Ap ă sărată care 
conține plancton  înghețat? Imagina ți­vă că, în vreme ce se ridica prin stratul de
gheață, meteoritul  încălzit a trecut printr­un astfel de buzunar cu ap ă sărată. 
Ghea ța care venea din apa s ărată s­ar fi topit, eliber ând planctonul din 
hibernare  și oferindu­ne un mic procent de sare  în apa dulce.
 — Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Izbucni Norah cu ostilitate. Dintr­
odată, toți ați devenit exper ți în glaciologie!
 Corky p ărea și el sceptic:
 — Dar atunci n­ar fi depistat sateli ții orice buzunare de ghea ță diferit ă 
odată cu scanarea densit ății? În definitiv, ghea ța sărată și ghea ța dulce au 
densit ăți diferite.
 — Foarte pu țin diferite, mai ad ăugă Rachel.
 — Patru procente reprezint ă o diferen ță substan țială, i­o retez ă repede 
Norah.
 — Da,  în laborator poate, o corect ă Rachel. Dar sateli ții efectueaz ă 
măsurătorile de la dou ă sute de kilometri altitudine,  în spa țiul cosmic. 
Computerele lor au fost proiectate s ă facă diferen țe între chestii grosiere – 
gheață de zloat ă, granit de calcar.
 Se întoarse spre directorul administrativ:
 — Am dreptate afirm ând că atunci c ând m ăsoară densit ăți din spa țiul 
cosmic, sateli ților le lipse ște rezolu ția necesar ă pentru a deosebi ghea ța sărată 
de ghea ța dulce?

Directorul  încuviin ță:
 — Corect. O diferen ță de patru procente este sub pragul de toleran ță la 
detectabilitatea sateli ților. Ace știa ar socoti ghea ța sărată și cea dulce ca 
identice.
 Tolland p ărea intrigat:
 — Asta ar explica  și nivelul sta ționar al apei din pu ț.
 Se uit ă la Norah:
 — Spuneai c ă specia de plancton pe care ai v ăzut­o  în puțul de extrac ție 
se numea…
 — G. Polyhedra, declar ă senten țios Norah.  Și acum te  întrebi dac ă G. 
Polyhedra poate hiberna  în interiorul ghe ții? O s ă fii „încântat” s ă afli c ă 
răspunsul este unul afirmativ. Categoric.  G. Polyhedra se g ăsește în bancuri  în 
jurul banchizelor de ghea ță, are bioluminiscen ță și poate hiberna  în interiorul 
gheții. Alte  întreb ări?
 Se uitar ă unii la al ții. Din tonul lui Norah era evident c ă urma un „dar”  și
totuși se p ărea că ea tocmai confirmase teoria lui Rachel.
 — Așadar, se aventur ă Tolland, spui c ă e posibil. Asta  înseamn ă că e și 
corect? E logic ă teoria asta?
 — Absolut, dac ă sunte ți complet retarda ți.
 Rachel se  înfurie:
 — Ce a ți spus?
 Norah Mangor se uit ă fix la Rachel:
 — Îmi închipui c ă în profesia dumitale cuno ștințele limitate sunt 
periculoase? Ei bine, crede ți­mă dacă vă spun c ă acela și lucru este valabil  și în 
glaciologie.
 Norah  îi privi pe to ți patru, pe r ând:
 — Să lămuresc chestiunea asta o dat ă pentru totdeauna. Buzunarele de 
gheață sărată pomenite de domni șoara Sexton apar cu adev ărat. Ele sunt ceea 
ce glaciologii numesc intersti ții. În orice caz  însă, intersti țiile nu se formeaz ă ca 
buzunare de ap ă sărată, ci mai degrab ă ca re țele de filoane de ghea ță sărată, de
grosimi echivalente firului de p ăr. Meteoritul  ăla ar fi trebuit s ă treac ă printr­o 
serie a naibii de deas ă de intersti ții ca s ă elibereze suficient ă apă sărată încât 
să creeze un amestec de trei procente  într­un bazin at ât de ad ânc.
 Ekstrom se str âmbă:
 — Așadar este posibil sau nu?
 — Niciodat ă, răspunse Norah sec. E complet imposibil. A ș fi dat de 
buzunare de ghea ță sărată în mostrele mele.
 — Mostrele sunt luate prin foraje efectuate  în principiu la  întâmplare, 
nu? Întreb ă Rachel. Exist ă vreo  șansă ca în aceste foraje s ă fi scăpat, din 
întâmplare, vreo bucat ă de ghea ță marin ă?
 — Am forat drept  în jos deasupra meteoritului. Dup ă aceea am forat de 
mai multe ori la doar c âțiva metri  în lateral pe fiecare parte. Mai aproape nu se 
putea.
 — Întrebam  și eu.

— Discutam ca s ă ne afl ăm în treab ă, zise Norah. Intersti țiile apar numai
în cazul ghe ții sezoniere – ghea ța care se formeaz ă și se tope ște într­un singur 
sezon. Ghe țarul Milne este format din ghea ță statornic ă – ghea ță care se 
formeaz ă în mun ți și se men ține p ână migreaz ă în zonele de grani ță și cade  în 
mare. Oric ât ar fi planctonul  înghețat de convenabil pentru explicarea acestui 
mic fenomen misterios, pot s ă garantez c ă în acest ghe țar nu exist ă rețele 
ascunse de plancton  înghețat.
 Grupul t ăcu din nou.
 În ciuda anul ării teoriei planctonului  înghețat, Rachel refuza s ă accepte 
aceast ă teorie, tocmai datorit ă profesiunii sale de analizare sistematic ă a 
datelor.  Știa din instinct c ă prezen ța planctonului  înghețat în ghe țarul de sub ei
reprezenta cea mai simpl ă soluție a șaradei. „Legea Parcimoniei”,  își spuse ea. 
Instructorii de la NRO aproape c ă i­o introduseser ă în subcon știent. „Atunci 
când exist ă explica ții multiple, cea mai simpl ă este, de obicei, cea corect ă.”
 Era clar c ă Norah Mangor avea multe de pierdut dac ă datele sale despre 
aisberg erau incorecte. Rachel se  întreb ă dacă nu cumva femeia v ăzuse 
planctonul,  își dăduse seama c ă greșise și acum  încerca s ă își acopere urmele.
 — Tot ce  știu, zise ea, este c ă tocmai am informat  întregul personal al 
Casei Albe c ă acest meteorit a fost descoperit  într­o matrice de ghea ță pură și a 
fost sigilat acolo, neatins de influen țe exterioare, din 1716, c ând s­a separat 
dintr­un meteorit mai mare  și faimos, denumit Jungersol. Faptele astea par a fi
acum  îndoielnice.
 Directorul administrativ al NASA t ăcea, dar expresia grav ă de pe chipul 
lui spunea totul.
 Tolland  își drese glasul:
 — Trebuie s ă fiu de acord cu Rachel.  În bazin se g ăsește ap ă sărată și 
plancton. Oricare ar fi explica ția, pu țul ăla nu este  în mod clar un mediu 
închis. Pur  și simplu nu putem afirma a șa ceva.
 Corky p ărea cumva st ânjenit de ceva:
 — Ăă, oameni buni, nu vreau s ă fac pe astrofizicianul aici, dar  în zona 
mea de expertiz ă, când se comit gre șeli, facem erori de miliarde de ani. Oare 
povestea asta cu apa s ărată și planctonul este chiar at ât de important ă? Vreau 
să spun c ă perfec țiunea ghe ții din jurul meteoritului nu afecteaz ă în nici un fel 
meteoritul  în sine, nu? Avem fosilele. Nimeni nu pune la  îndoial ă autenticitatea 
lor. Dac ă se dovede ște că s­au comis gre șeli cu mostrele de ghea ță, nim ănui 
nu­i va p ăsa cu adev ărat. Tot ce va conta va fi c ă am g ăsit dovada vie ții pe alte 
planete.
 — Îmi pare r ău, doctore Marlinson,  îl contrazise Rachel, dar trebuie s ă 
mă opun, ca o persoan ă care tr ăiește din analiza datelor. Orice sc ăpare din 
datele prezentate  în seara asta de NASA are darul de a arunca  îndoiala asupra 
credibilit ății întregii descoperiri. Inclusiv asupra autenticit ății fosilelor.
 Lui Corky  îi căzu fața:
 — Ce vre ți să spune ți? Acele fosile sunt deasupra oric ărei bănuieli!

— Eu  știu asta. Dumneavoastr ă știți asta. Dar dac ă marele public prinde 
de veste c ă NASA a prezentat  în cuno ștință de cauz ă date  îndoielnice despre 
mostre, crede ți­mă că va începe imediat s ă se întrebe ce alte minciuni a mai 
lansat NASA.
 Norah f ăcu un pas  înainte. Ochii  îi scăpărau:
 — Informa țiile mele despre mostrele de ghea ță nu pot fi puse la  îndoial ă.
 Se întoarse c ătre directorul administrativ:
 — Vă pot dovedi,  în mod categoric, c ă nu exist ă nici o pung ă de ghea ță 
sărată prins ă în ghe țarul ăsta!
 Directorul administrativ se uit ă lung la ea.
 — Cum?
 Norah  își detalie planul. Dup ă ce termin ă, Rachel trebui s ă admit ă că 
ideea p ărea destul de rezonabil ă.
 Directorul administrativ nu p ărea prea convins:
 — Și rezultatele vor fi definitive?
 — Vă pot confirma sut ă la sut ă, îl asigur ă Norah. Dac ă exist ă vreun 
grăunte blestemat de ghea ță sărată oriunde  în apropierea acelui pu ț de 
meteorit, ve ți vedea cu propriii ochi. Chiar  și numai c âteva pic ături vor aprinde 
echipamentul meu ca un foc  în Times Square.
 Fruntea administratorului se  încreți sub tunsoarea milit ăreasc ă.
 — N­avem prea mult timp la dispozi ție. Conferin ța de pres ă începe peste 
câteva ore.
 — Pot veni  înapoi  în dou ăzeci de minute.
 — Cât de departe pe ghe țar zici c ă trebuie s ă te duci?
 — Nu foarte. Dou ă sute de metri sunt de ajuns.
 Ekstrom d ădu din cap:
 — Ești convins ă că nu exist ă riscuri?
 — O s ă iau f ăclii, r ăspunse Norah. Iar Mike va merge cu mine.
 Tolland  își ridic ă privirea:
 — Merg  și eu?
 — Categoric da, Mike! Vom fi ancora ți. Aș aprecia o pereche de bra țe 
puternice acolo afar ă, dacă vântul se  întețește.
 — Dar…
 — Are dreptate, interveni administratorul,  întorc ându­se spre Tolland. 
Nu se poate duce singur ă. Aș trimite c âțiva oameni de­ai mei cu ea, dar, ca s ă 
fiu sincer, a ș ține chestiunea asta cu planctonul mai degrab ă pentru noi, p ână 
ce ne l ămurim dac ă exist ă într­adev ăr sau nu.
 Tolland  încuviin ță ezitând.
 — Aș vrea  și eu s ă merg, se oferi Rachel.
 Norah s ări ca o cobr ă:
 — Pe naiba vrei!
 — De fapt, interveni directorul, de parc ă tocmai  îi picase fisa, cred c ă m­
aș simți mai bine dac ă am folosi formula de ancorare standard  în echip ă. Dac ă

merge ți în doi  și Mike alunec ă, n­o s ă­l poți susține. Patru oameni  înseamn ă 
mult mai mult ă siguran ță decât doi.
 Se opri, uit ându­se la Corky:
 — Asta  înseamn ă dumneata sau doctorul Ming.
 Privi  în jur prin habisfer ă:
 — Apropo, unde este doctorul Ming?
 — Nu l­am v ăzut de ceva vreme, zise Tolland. Poate c ă trage un pui de 
somn.
 Ekstrom se  întoarse spre Corky:
 — Doctore Marlinson, nu­ ți pot cere s ă ieși afar ă cu ei, dar dac ă…
 — Ce mama naibii? R ăspunse Corky. O s ă am grij ă ca nimeni s ă nu 
pățească nimic.
 — Nu! Se opuse categoric Norah. Patru persoane  înseamn ă încetineal ă. 
Eu și Mike mergem singuri.
 — Nu merge ți singuri!
 Tonul lui Ekstrom nu admitea replic ă.
 — Exist ă un motiv pentru care ancorele sunt proiectate pentru echipe de 
patru  și noi o s ă proced ăm în cel mai sigur mod cu putin ță. Ultimul lucru de 
care am nevoie este un accident cu c âteva ore  înainte de cea mai important ă 
conferin ță de pres ă din istoria NASA.
 Gabrielle Ashe se sim ți ciudat de nesigur ă în atmosfera  încărcată de fum 
din biroul lui Marjorie Tench. „Ce naiba ar putea vrea aceast ă femeie de la 
mine?”  În spatele unicului birou din  încăpere, Tench se l ăsă pe spate  în scaun. 
Părea să se bucure din plin de disconfortul lui Gabrielle.
 — Te deranjeaz ă fumul?  Întreb ă ea, sco țându­și o alt ă țigară din pachet.
 — Nu, min ți Gabrielle.
 Tench  și­o aprinsese oricum:
 — Tu  și candidatul t ău v­a ți luat r ău de tot de NASA  în timpul acestei 
campanii.
 — Adev ărat, r ăbufni Gabrielle, f ără a se osteni s ă­și ascund ă mânia 
grație unor  încuraj ări creatoare. A ș vrea o explica ție.
 Tench o privi cu inocen ță:
 — Vrei s ă știi de ce te­am alimentat cu e­mail­uri pentru atacurile tale 
contra NASA?
 — Informa țiile pe care mi le­a ți trimis  îi dăunau pre ședintelui.
 — Pe termen scurt, da.
 Tonul amenin țător al vocii lui Tench o nelini ștea pe Gabrielle  și mai mult.
 — Asta ce mai  înseamn ă?
 — Calmeaz ă­te, Gabrielle. Mesajele mele n­au schimbat prea tare starea 
de lucruri. Senatorul Sexton se luase de NASA cu mult  înainte de interven ția 
mea. Pur  și simplu l­am ajutat s ă­și clarifice discursul. S ă­și întăreasc ă poziția.
 — Să­și consolideze pozi ția?
 — Chiar a șa.
 Tench z âmbi, sco țându­și la vedere din ții pătați.

— Chestie de care, trebuie s ă o spun, a profitat din plin  în aceast ă după­
amiaz ă la CNN.
 Gabrielle  își aminti reac ția senatorului la  întrebarea­capcan ă a lui Tench.
„Da, voi ac ționa pentru abolirea NASA.” Sexton se b ăgase singur  în colț, dar 
ieșise din clenci printr­o mutare de for ță. Fusese mutarea corect ă. Nu­i a șa? 
După privirea satisf ăcută a lui Tench, Gabrielle sim ți că îi lipseau ni ște 
informa ții esen țiale.
 Consilierul pre ședintelui se ridic ă brusc. Statura ei de șirată domina 
întreaga  încăpere. Cu  țigara at ârnându­i de buze, se  îndrept ă spre un seif 
ascuns  în perete, de unde scoase un plic gros, apoi se  întoarse la birou  și se 
reașeză.
 Gabrielle privi plicul voluminos.
 Tench z âmbi și ascunse plicul  în poal ă ca un juc ător de pocher care 
ascunde o chint ă roial ă. Cu v ârfurile  îngălbenite ale degetelor  începu s ă bată 
darabana pe col țul biroului, sco țând o sc ârțâială repetat ă, sup ărătoare, de 
parcă ar fi savurat din plin momentele care urmau.
 Gabrielle  știa că de vin ă era doar con știința ei încărcată, însă cel mai 
mult se temea de faptul c ă plicul putea con ține dovezi despre aventura pe care 
o avuse cu senatorul. „E ridicol”,  încerc ă ea să se lini șteasc ă. Întâlnirea avusese
loc dup ă orele de program,  în biroul senatorial izolat. Asta ca s ă nu se mai ia  în
calcul faptul c ă astfel de dovezi, poten țial de ținute de Casa Alb ă, ar fi fost 
făcute deja publice.
 „S­ar putea s ă aibă oare șce bănuieli,  își zise ea, dar n­au nici un fel de 
dovad ă.”
 Tench  își strivi  țigara  în scrumier ă:
 — Domni șoară Ashe, chiar dac ă că ești con știentă sau nu, e ști prins ă în 
mijlocul unei b ătălii care a  început s ă facă ravagii  în Washington, departe de 
ochii publicului,  încă din 1996.
 Mutarea de deschidere o lu ă prin surprindere pe Gabrielle:
 — Pardon?
 Tench  își aprinse alt ă țigară. Buzele sub țiri traser ă cu sete din ea, astfel 
încât vârful se  înroși puternic:
 — Ce  știi despre o lege intitulat ă Actul de Promovare a Comercializ ării 
Spațiului?
 Gabrielle nu auzise niciodat ă de așa ceva. Ridic ă, dezorientat ă, din 
umeri.
 — Zău? Se mir ă Tench. M ă surprinde. Asta dac ă iau în considera ție 
platforma candidatului t ău. Legea a fost propus ă în 1996 de senatorul Walker. 
În esen ță, acest document se referea la e șecul NASA de a mai  întreprinde vreo 
acțiune sau descoperire important ă după prima expedi ție pe care a f ăcut­o 
omul pe Lun ă. Legea prevede privatizarea imediat ă a NASA prin v ânzarea 
necondi ționat ă a activelor agen ției către companii aerospa țiale private  și 
permiterea sistemului concuren țial al pie ței să exploreze spa țiul cosmic mai

eficient, eliber ând astfel pl ătitorii de taxe de povara pe care o suport ă acum 
prin întreținerea NASA.
 Gabrielle  îi auzise pe criticii NASA suger ând privatizarea ca solu ție pentru
problemele NASA, dar habar n­avea c ă acea idee se concretizase  într­un proiect
de lege.
 — Documentul  ăsta, relu ă Tench, a fost prezentat Congresului de patru 
ori până acum. Este similar cu legile prin care s­au privatizat cu succes 
industrii guvernamentale precum produc ția de uraniu. Congresul a adoptat 
documentul de fiecare dat ă când i­a fost prezentat spre aprobare. Din fericire, 
Casa Alb ă și­a exercitat dreptul de veto  în toate cele patru ocazii. Zachary 
Hemey deja  și­a exercitat acest drept de dou ă ori.
 — Și care e problema?
 — Problema e c ă senatorul Sexton va sus ține cu siguran ță aceast ă lege 
dacă va fi ales pre ședinte. Am motivele mele s ă cred c ă Sexton nu va avea nici 
un fel de remu șcări să vândă NASA ofertan ților priva ți cu prima ocazie. Pe 
scurt, candidatul t ău va sprijini privatizarea  în dauna folosirii dolarilor 
americani din taxe pentru finan țarea explor ării spa țiului cosmic.
 — Din c âte știu eu, senatorul n­a f ăcut public nici un comentariu legat 
de pozi ția personal ă în privin ța acestei legi.
 — Așa e. Cu toate astea, cunosc ându­i jocul politic, presupun c ă n­ai fi 
surprins ă dacă l­ai auzi sprijinind acest document.
 — Sistemele de pia ță concuren țială aduc cu ele eficien ța.
 — Am s ă iau asta drept un r ăspuns afirmativ, rosti Tench, uit ându­se 
drept  în ochii interlocutoarei. E trist, dar privatizarea NASA este o idee 
condamnabil ă, iar din acest punct de vedere exist ă nenum ărate motive pentru 
care administra țiile de la Casa Alb ă au respins o asemenea lege chiar din 
momentul conceperii ei.
 — Am auzit argumentele  împotriva privatiz ării agen ției spa țiale, replic ă 
Gabrielle  și vă înțeleg preocup ările.
 — Chiar a șa?
 Tench se aplec ă spre ea:
 — Ce argumente ai auzit?
 Gabrielle  își schimb ă poziția, st ânjenit ă:
 — Ei bine, cel mai mult se tem cei din mediul universitar – cea mai 
frecvent ă opinie fiind aceea c ă, dacă NASA se privatizeaz ă, cursa noastr ă 
actual ă de dob ândire a cuno ștințelor științifice despre spa țiul cosmic va fi 
abandonat ă în favoarea unor afaceri profitabile.
 — Adev ărat. Știința spa țială ar înceta instantaneu s ă mai existe.  În de a 
cheltui bani pentru studierea universului, companiile spa țiale private ar goli 
asteroizii de resurse minerale, ar construi hoteluri turistice  în spa țiu și ar oferi 
servicii de lansare a sateli ților comerciali. De ce s­ar deranja companiile private 
să studieze originile universului nostru, c ând povestea asta i­ar costa miliarde 
de dolari, f ără nici un fel de profit?

— Ele n­ar face­o, contraatac ă Gabrielle.  Însă cu siguran ță că un Fond 
Național pentru  Știința Spa țială ar putea fi finan țat pentru lansarea de misiuni 
academice.
 — Acest sistem exist ă deja. Se nume ște NASA.
 Gabrielle t ăcu.
 — Abandonarea  științei în favoarea profiturilor este doar un aspect al 
problemei, continu ă Tench. Nici m ăcar nu e relevant prin compara ție cu haosul
cumplit care ar rezulta din permisiunea acordat ă sectorului privat de a alerga 
după bunul plac prin spa țiu. Am rena ște Vestul S ălbatic. Am vedea pionieri 
emițând preten ții asupra Lunii  și asteroizilor  și protej ându­și aceste preten ții 
prin for ță. Am auzit deja despre cereri ale unor companii care vor s ă 
construiasc ă panouri publicitare cu neon pe care s ă le lanseze pe cerul  în 
timpul nop ții. Am v ăzut cereri de hoteluri  în spa țiu și parcuri turistice, printre 
ale căror opera țiuni se num ără ejectarea gunoaielor  în vidul spa țial și crearea 
unor traiectorii orbitale numai pentru dejec ții. De fapt, chiar ieri am citit o 
propunere din partea unei companii prin care se prevede transformarea 
spațiului  în mausoleu, prin lansarea mor ților pe orbit ă. Îți poți imagina sateli ții 
noștri de comunica ții intr ând în coliziune cu sicrie plutitoare? S ăptămâna 
trecut ă, în biroul meu a venit  șeful multimiliardar al unei companii, cer ându­
mi să lansez o misiune c ătre un asteroid apropiat de Terra, pe care s ă îl atrag 
mai aproape de P ământ, urm ând ca el s ă înființeze acolo mine de exploatare a 
unor minerale pre țioase. A trebuit chiar s ă­i reamintesc acestui individ c ă 
atragerea de asteroizi  în apropierea orbitei terestre implic ă riscuri majore, 
putând provoca o catastrof ă! Domni șoară Ashe, te pot asigura c ă, dacă aceast ă 
lege devine oficial ă, gașca de  întreprinz ători priva ți care se va arunca fl ămândă 
asupra spa țiului cosmic nu va fi format ă din oameni de  știință. Vor fi 
întreprinz ători cu buzunare ad ânci și min ți înguste.
 — Conving ătoare argumente, coment ă Gabrielle, iar eu sunt sigur ă că 
senatorul va c ântări foarte serios aceste aspecte dac ă se va trezi  în postura de a
aproba o asemenea lege. Pot s ă întreb ce leg ătură au toate astea cu mine?
 Privirea lui Tench se fix ă asupra  țigării:
 — Mul ți oameni vor s ă facă bani  în spa țiul cosmic, iar grup ările de lobby 
politic se organizeaz ă în sensul  îndep ărtării tuturor restric țiilor și deschiderii 
baierelor pungii. Puterea de veto a biroului preziden țial rămâne singura barier ă 
în calea privatiz ării… Împotriva completei anarhii  în spa țiul cosmic.
 — Atunci  îl sfătuiesc pe Zach Hemey s ă își exercite dreptul de veto din 
nou.
 — Eu m ă tem c ă senatorul t ău nu va fi la fel de prudent dac ă va fi ales.
 — Din nou, presupun c ă senatorul va c ântări cu aten ție toate aspectele 
dacă se va afla  în pozi ția de a emite judec ăți asupra acestei legi.
 Tench nu p ărea pe deplin convins ă:
 — Ai idee c ât cheltuie ște senatorul Sexton pe publicitate  în mass­media?
 Întrebarea nu o lu ă prin surprindere.
 — Cifrele sunt de domeniul public.

— Mai mult de trei milioane de dolari pe lun ă.
 Gabrielle ridic ă din umeri:
 — Dac ă așa spune ți dumneavoastr ă.
 Cifra era apropiat ă de realitate.
 — Sunt o groaz ă de bani cheltui ți.
 — Chiar are mul ți bani de cheltuit.
 — Da,  și­a făcut planurile bine. Sau, mai degrab ă, s­a m ăritat bine.
 Tench se opri ca s ă scoat ă un nor de fum pe n ări:
 — Ce tragedie cu nevasta lui, Katherine! Moartea ei l­a afectat profund.
 Scoase un oftat tragic, evident mimat:
 — A murit nu cu mult timp  în urm ă, nu?
 — Vă rog s ă trece ți la subiect sau eu plec!
 Tench tu și din str ăfundul pl ămânilor  și se întinse s ă ia plicul voluminos. 
Scoase o stiv ă mică de h ârtii prinse cu capse  și i­o înmână lui Gabrielle.
 — Situa ția financiar ă a lui Sexton.
 Gabrielle studie, uluit ă, documentele, care cuprindeau informa ții din 
urma cu c âțiva ani. De și nu cuno ștea am ănunte despre finan țele lui Sexton, 
Gabrielle nu se  îndoia c ă datele erau autentice —conturi bancare, conturi de 
carduri de credit,  împrumuturi, active mobiliare, active imobiliare, datorii, 
câștiguri de capital  și pierderi.
 — Acestea sunt informa ții confiden țiale. De unde le ave ți?
 — Nu e treaba ta care e sursa. Dar dac ă vei z ăbovi ceva timp s ă studiezi 
aceste cifre, vei vedea limpede c ă senatorul Sexton nu de ține sumele de bani pe
care le cheltuie ște în mod curent. Dup ă moartea so ției sale, a distrus cea mai 
mare parte a mo ștenirii ei pe investi ții proaste, confort personal  și cump ărarea 
victoriei  în alegerile primare. Cu  șase luni  în urm ă, candidatul t ău era falit.
 Gabrielle sesiz ă că avea de­a face cu o cacealma. Dac ă Sexton era falit, 
cu siguran ță nu se comporta ca atare.  În fiecare s ăptămână cump ăra spa ții 
publicitare tot mai mari.
 — Candidatul t ău, continu ă Tench, cheltuie ște acum de patru ori mai 
mult dec ât președintele.  Și n­are nici un fel de avere personal ă.
 — Primim multe dona ții.
 — Da, unele dintre ele legale.
 Gabrielle  își ridic ă privirea:
 — Ce­a ți spus?
 Tench se aplec ă peste birou, astfel  încât Gabrielle  îi mirosi respira ția 
încărcată de nicotin ă:
 — Gabrielle Ashe,  îți voi pune o  întrebare  și ți­aș sugera s ă te gândești 
foarte bine  înainte de a­mi r ăspunde. De r ăspunsul t ău depinde dac ă îți vei 
petrece urm ătorii c âțiva ani  în închisoare sau nu.  Știi ceva despre faptul c ă 
senatorul Sexton accept ă mită electoral ă enorm ă din partea companiilor 
aerospa țiale care au miliarde de dolari de c âștigat din privatizarea NASA?
 Gabrielle se uit ă fix la ea:
 — Este o acuza ție absurd ă!

— Vrei s ă spui c ă n­ai habar de o asemenea activitate?
 — Cred c ă aș ști dac ă senatorul accept ă o mit ă const ând în sumele 
imense pe care le vehicula ți.
 Tench  îi zâmbi glacial:
 — Gabrielle,  înțeleg c ă senatorul Sexton  ți­a împărtășit multe, dar te 
asigur c ă sunt  și mai multe lucruri pe care nu le cuno ști despre el.
 Gabrielle se ridic ă:
 — Întâlnirea asta a luat sf ârșit!
 — Din contr ă, replic ă Tench, sco țând ce mai r ămăsese din dosar  și 
împrăștiind con ținutul pe birou.  Întâlnirea asta de­abia acum  începe.
 Înăuntrul „camerei de preg ătire” a habisferei, Rachel Sexton se sim țea ca 
un astronaut,  în timp ce se strecura  într­unui dintre costumele NASA de 
supravie țuire în orice climat. Costumul negru, alc ătuit dintr­o singur ă piesă, cu
glugă, sem ăna cu unul gonflabil de scafandru. Materialul dublu, confec ționat 
din spum ă inteligent ă, era prev ăzut cu mici canale prin care se putea pompa 
un gel dens, cu proprietatea de a regla temperatura corpului at ât în medii 
fierbin ți, cât și în cele foarte reci.
 În timp ce  își trăgea gluga pe cap, Rachel se uit ă la directorul 
administrativ al NASA. Ar ăta ca un paznic t ăcut la u șă, în mod clar nemul țumit
de necesitatea acestei ne însemnate misiuni.
 Norah Mangor bomb ănea tot felul de obscenit ăți, în vreme ce se  îngrijea 
ca toat ă lumea s ă fie bine echipat ă:
 — Uite unul extra îndesat, zise ea, arunc ându­i lui Corky costumul 
potrivit.
 Tolland se  îmbrăcase deja pe jum ătate cu echipamentul lui.
 De îndată ce Rachel se echip ă complet, Norah g ăsi valva dintr­o parte  și o
conect ă pe Rachel la un tub care ie șea dintr­o canistr ă argintie sem ănând cu 
un tub mare de oxigen pentru scafandri.
 — Inhaleaz ă, zise Norah, deschiz ând valva.
 Rachel auzi un  șuierat  și simți gelul injectat  în costum. Spuma 
inteligent ă se întinse, iar costumul se str ânse în jurul trupului, ap ăsând pe 
hainele interioare. Senza ția îi amintea de momentele c ând își introducea sub 
apă mâna pe care purta o m ănușă de cauciuc. C ând se umfl ă în jurul capului, 
gluga  îi apăsă pe urechi, estomp ând orice sunete din exterior. „Parc ă sunt  într­
un cocon.”
 — Cel mai bun lucru la costumul Mark IX, zise Norah, este amortizarea. 
Poți să cazi drept  în fund  și nu sim ți nimic.
 Rachel era de acord. Se sim țea de parc ă ar fi fost  încastrat ă într­o saltea.
 Norah  îi dădu o serie de unelte – un topor de ghea ță și cleme de prindere,
pe care le ata șă de centura prins ă de mijlocul ei.
 — Toate astea?  Întreb ă Rachel, privind echipamentele. Ca s ă mergem 
două sute de metri?
 Ochii lui Norah se  îngustar ă:
 — Vre ți să veniți sau nu?

Tolland  îi făcu încurajator din cap lui Rachel:
 — Norah este doar foarte grijulie.
 Corky se conect ă la tubul cu gel  și își umfl ă costumul, p ărând amuzat.
 — Mă simt ca  și cum a ș purta un prezervativ uria ș.
 Norah gemu, dezgustat ă:
 — Ca  și cum ai  știi ce e  ăla, nef…
 Tolland se a șeză chiar l ângă Rachel.  Îi zâmbi,  în vreme ce ea  își punea 
cizmele grele  și crampoanele:
 — Ești sigur ă că vrei s ă vii?
 În ochii lui se citea o  îngrijorare care o mi șca.
 Rachel sper ă ca încuviin țarea energic ă din cap o s ă­i ascund ă teama care
sporea  în fiecare clip ă. „Dou ă sute de metri… Nu e deloc departe.”
 — Și tu care credeai c ă poți găsi emo ții doar  în adâncurile apelor.
 Tolland chicoti  și își atașă propriile crampoane:
 — Am hot ărât că îmi place mult mai mult apa lichid ă decât chestia asta 
înghețată.
 — Mie nu­mi place niciuna, nici cealalt ă, îi răspunse Rachel. C ând eram 
copil am c ăzut într­o copc ă făcută în ghea ță. De atunci mi­e fric ă de ap ă.
 Tolland o privi cu simpatie:
 — Îmi pare r ău să aud a șa ceva. Dup ă ce termin ăm aici, va trebui s ă­mi 
faci o vizit ă pe Goya. O s ă­ți schimb p ărerea  în legătură cu apa.  Îți promit.
 Invita ția o surprinse. Goya era nava de cercetare a lui Tolland, renumit ă 
atât pentru rolul pe care  îl avea  în Amazing Seas, c ât și pentru reputa ția de a fi 
una dintre navele cu cel mai bizar aspect. Rachel  știa că îi va fi greu s ă refuze o
asemenea invita ție, de și o nelini ștea profund.
 — Acum e ancorat ă la dou ăzeci de kilometri de New Jersey, continu ă 
Tolland, lupt ându­se cu crampoanele.
 — Pare un loc nepl ăcut.
 — Nicidecum. Atlanticul e un loc incredibil. Tocmai ne preg ăteam s ă 
filmăm un nou documentar c ând am fost  întrerupt  într­un mod at ât de brutal 
de pre ședinte.
 Rachel izbucni  în râs:
 — Să filmezi un documentar despre ce?
 — Sphyma mokarran  și megafisuri oceanice.
 Rachel se str âmbă:
 — Mă bucur c ă am întrebat.
 Tolland ispr ăvi de montat crampoanele  și își ridic ă privirea:
 — Serios, voi filma  în zon ă câteva s ăptămâni. Washingtonul nu e foarte 
departe de coasta din Jersey. Vino c ând te  întorci acas ă. N­are rost s ă te temi 
de ap ă pentru tot restul vie ții. Echipajul meu o s ă întind ă covorul ro șu pentru 
tine.
 Îl întrerupse vocea m ânioas ă a lui Norah Mangor:
 — Mergem afar ă sau m ă duc s ă vă aduc vou ă niște lum ânări și 
șampanie?

Gabrielle Ashe habar n­avea ce sens aveau documentele  împrăștiate 
acum pe biroul lui Marjorie Tench. Stiva includea fotocopii ale unor scrisori, 
faxuri, transcrieri ale unor convorbiri telefonice  și toate p ăreau s ă susțină 
acuza ția că senatorul Sexton purta tratative secrete cu diverse companii 
aerospa țiale private.
 Tench  îi împinse c âteva fotografii alb­negru c ătre Gabrielle:
 — Presupun c ă îți sunt necunoscute!
 Gabrielle se uit ă la poze. Primul instantaneu  îl arăta pe senator cobor ând
dintr­un taxi  într­un soi de garaj subteran. „Sexton nu merge niciodat ă cu 
taxiul.” Al doilea instantaneu era luat de la mare distan ță și îl prezenta pe 
Sexton urc ând într­o dub ă albă, parcat ă. În dub ă părea să­l aștepte un b ărbat 
în vârstă.
 — Cine e? Se interes ă Gabrielle, b ănuind c ă fotografiile sunt 
contraf ăcute.
 — Un tip tare de la SFF.
 Gabrielle p ărea oarecum  în cump ănă:
 — The Space Frontier Foundation {17}?
 SFF era un soi de sindicat al companiilor aerospa țiale private. Reprezenta
interesele antreprenorilor aerospa țiali, ale  întreprinz ătorilor  și ale fondurilor de 
investi ții cu capital de risc – practic orice entitate privat ă care voia s ă iasă în 
spațiu. To ți adoptaser ă atitudini critice fa ță de NASA, argument ând că 
programul spa țial american implica practici de afaceri necinstite pentru a 
împiedica firmele private de la lansarea propriilor misiuni  în spa țiu.
 — SFF, continu ă Tench, reprezint ă acum peste o sut ă de corpora ții 
importante, unele foarte bogate, care a șteapt ă nerăbdătoare ratificarea Actului 
de Promovare a Comercializ ării Spa țiului.
 Gabrielle medit ă la cele aflate. Din ra țiuni evidente, SFF era un sprijinitor
puternic al campaniei lui Sexton, de și senatorul avusese grij ă să nu stea prea 
aproape de ei, din pricina tacticilor dubioase de lobby promovate de ace știa. 
SFF publicase recent un protest exploziv,  în care spunea c ă NASA era, de fapt, 
un „monopol ilegal”, a c ărui capacitate de a opera  în pierdere  și de a continua 
să rămân în afaceri reprezenta o competi ție incorect ă față de firmele private.  În 
conformitate cu SFF, oric ând AT & T avea nevoie de lansarea unui satelit de 
telecomunica ții, mai multe companii aerospa țiale private puteau oferi serviciul 
la un pre ț rezonabil de 50 de milioane de dolari. Din nefericire, NASA 
intervenea  întotdeauna  și se oferea s ă lanseze satelitul pentru doar 25 de 
milioane de dolari, chiar dac ă toate costurile serviciului erau de cinci ori mai 
mari! „Operarea cu pierderi este o cale prin care NASA  își men ține monopolul 
asupra spa țiului, acuzau avoca ții SFF. Iar pl ătitorii de taxe r ămân să tragă 
ponoasele.”
 — Aceast ă poză dezv ăluie faptul c ă senatorul are  întâlniri secrete cu o 
organiza ție care reprezint ă întreprinderile spa țiale private, continu ă Tench, 
făcând semn  înspre alte documente de pe birou. Noi de ținem  și memo­uri 
interne SFF prin care se face apel la str ângerea de sume mari de bani de la

companiile membre, sume aproape egale cu valoarea lor de pia ță, care s ă fie 
transferate  în conturi controlate de senatorul Sexton. De fapt, aceste agen ții 
spațiale private se raliaz ă pentru a­l instala pe Sexton la Casa Alb ă. Pot doar s ă
presupun c ă el a fost de acord s ă promulge legea  și să privatizeze NASA  în caz 
că e ales.
 Gabrielle privi teancul de h ârtii. Continua s ă ezite:
 — Vă aștepta ți ca eu s ă cred c ă exist ă dovezi la Casa Alb ă care s ă 
demonstreze c ă principalul ei contracandidat este implicat  în finan țări ilegale 
de campanii electorale  și că, din cine  știe ce motiv, dumneavoastr ă țineți totul 
secret?
 — Dar ce crezi?
 Gabrielle se uit ă înfuriat ă la interlocutoare:
 — Ca s ă fiu sincer ă, Cunosc ându­v ă talentul pe care  îl aveți în opera țiuni
de manipulare, mi se pare mai logic s ă încerca ți să mă duce ți de nas cu 
documente contraf ăcute  și cu fotografii create de un tehnician priceput de la 
Casa Alb ă și de computerul lui ultraperformant.
 — Ar fi posibil, recunosc. Dar nu e adev ărat.
 — Nu? Atunci cum a ți obținut toate aceste documente interne ale 
companiilor? Resursele necesare pentru furtul acestor probe de la at âtea 
companii dep ășesc chiar  și posibilit ățile Casei Albe.
 — Ai dreptate. Informa țiile au venit aici sub forma unui cadou nesolicitat.
 Gabrielle era acum complet pierdut ă.
 — Oh, da, continu ă Tench, avem o mul țime de astfel de informa ții. 
Președintele are mul ți aliați politici puternici, care ar vrea s ă­l vad ă în 
continuare la Casa Alb ă. Aminte ște­ți că senatorul t ău vrea reduceri  în toate 
locurile – multe dintre ele chiar aici,  în Washington. Senatorul Sexton n­are nici
un fel de scrupule  în citarea bugetului  încărcat al FBI­ului ca exemplu de 
depășire a cheltuielilor bugetare. A  îndreptat c âteva atacuri  și împotriva IRS 
{18}. Poate c ă cineva din aceste dou ă organisme s­a sup ărat.
 Gabrielle pricepu aluzia. Oamenii din FBI  și din IRS aveau mijloace de a 
obține astfel de informa ții, pe care le puteau trimite apoi c ătre Casa Alb ă ca un 
cadou de sprijinire a realegerii pre ședintelui. Ce nu putea s ă cread ă Gabrielle 
însă era c ă senatorul Sexton s­ar fi angajat  în finan țări ilegale.
 — Dac ă aceste date sunt corecte, zise ea, fapt de care m ă îndoiesc 
puternic, de ce nu le­a ți făcut publice?
 — Tu de ce crezi?
 — Pentru c ă sunt ob ținute ilegal.
 — N­are importan ță cum le­am ob ținut.
 — Bine înțeles c ă are importan ță. Sunt probe de neadmis la o audiere.
 — Ce audiere? E  îndeajuns s ă trimitem informa țiile unui ziar care o s ă 
publice povestea din surse credibile, cu fotografii  și copii ale documentelor 
atașate. Sexton va fi socotit vinovat p ână la probarea nevinov ăției. Iar mult 
proclamata lui pozi ție anti­NASA va constitui dovada virtual ă că ia mit ă.
 Gabrielle  își dădu seama c ă avea dreptate.

— Bine, accept ă ea, atunci de ce nu v­a ți dus cu povestea la ziare?
 — Pentru c ă e o atitudine negativ ă. Președintele a promis s ă nu fie 
negativ  în campanie  și vrea s ă se țină de aceast ă promisiune c ât de mult timp 
va putea.
 „Da, asta s ă­i spui cui vrei tu!”
 — Adic ă președintele este at ât de moral,  încât refuz ă să iasă în public cu 
astfel de dovezi pentru c ă popula ția ar putea considera asta o atitudine 
negativ ă?
 — Este o atitudine negativ ă pentru  țară. Implic ă zeci de companii private,
dintre care multe sunt constituite din oameni cinsti ți. Atac ă institu ția 
Senatului american  și dă prost pentru moralul acestei  țări. Politicienii necinsti ți
le fac r ău tuturor politicienilor. Americanii au nevoie s ă se încread ă în 
conduc ătorii lor. O astfel de scurgere de informa ții ar genera o investiga ție 
urâtă și ar trimite mai mult ca sigur un senator al Statelor Unite  și mai mul ți 
oameni afaceri proeminen ți dup ă gratii.
 Deși cele spuse de Tench aveau sens, Gabrielle continua s ă îndoiasc ă de 
acuza ții:
 — Și ce au toate acestea de­a face cu mine?
 — Ca s ă­ți explic pe scurt, domni șoară Ashe, dac ă eliber ăm aceste 
documente, senatorul t ău va fi condamnat pentru finan țare ilegal ă a 
campaniei,  își va pierde locul  în Senat  și mai mult ca sigur va merge la 
închisoare. Doar dac ă nu…
 Gabrielle z ări o lucire viclean ă în ochii consilierului preziden țial:
 — Doar dac ă nu… Ce?
 Tench trase ad ânc din  țigară:
 — Doar dac ă nu te decizi s ă ne aju ți să evităm toate acestea.
 Peste  încăpere se l ăsă o tăcere încordat ă.
 Tench tu și din r ărunchi:
 — Gabrielle, ascult ă, am hot ărât să­ți împărtășesc aceste informa ții 
neplăcute din trei motive. Mai  întâi, ca s ă­ți arăt că Zach Hemey este un om 
decent care consider ă binele guvernului ca pe un c âștig personal. Apoi, ca s ă te
informez c ă senatorul t ău nu e chiar at ât de demn de  încredere cum ai putea 
crede.  În al treilea r ând, ca s ă te conving s ă accep ți oferta pe care sunt pe cale 
să ți­o fac.
 — Și care e…?
 — Aș vrea s ă­ți dau ocazia s ă faci ceea ce este bine. S ă faci un lucru 
patriotic. C ă știi sau nu, e ști în pozi ția unic ă de a scuti Washingtonul de tot 
felul de scandaluri nepl ăcute. Dac ă vei face tot ce am s ă­ți cer, poate c ă­ți vei 
câștiga chiar  și un loc  în echipa preziden țială.
 „Un loc  în echipa preziden țială?” Gabrielle nu­ și putea crede urechilor:
 — Domni șoară Tench, orice a ți avea de g ând, nu­mi place deloc s ă fiu 
șantajat ă, strânsă cu u șa sau for țată. Lucrez pentru campania senatorului 
deoarece cred  în politica lui. Iar dac ă acesta este un indiciu al modului  în care 
Zach Hemey  își exercit ă influen ța politic ă, nici n­am nici un chef s ă fiu asociat ă

cu el! Dac ă îl aveți cu ceva la m ână pe senatorul Sexton, atunci v ă sugerez din 
toată inima s ă vă adresa ți presei. Sincer, cred c ă toată povestea asta este o 
mascarad ă.
 Tench oft ă din greu:
 — Gabrielle, finan țarea ilegal ă a senatorului t ău este un fapt.  Îmi pare 
rău, știu că ai încredere  în el, zise ea cobor ându­și vocea. Uite care e poanta. 
Președintele  și cu mine vom ie și la ramp ă cu povestea legat ă de finan țare dac ă 
va fi nevoie, dar chestia va deveni extrem de ur âtă pe scar ă mare. Scandalul 
implic ă mai multe corpora ții americane importante care  încalc ă legea. Mul ți 
oameni nevinova ți vor pl ăti pentru oalele sparte.
 Inspir ă adânc și apoi expir ă cu putere:
 — Pre ședintele  și cu mine sper ăm că… Exist ă o alt ă cale de a discredita 
etica senatorului. O cale mai discret ă… Una prin care s ă nu fie implicat nici un
om nevinovat.
 Își lăsă țigara jos  și își încruci șă mâinile:
 — Mai pe  șleau, am vrea ca tu s ă ieși în public  și să recuno ști că ai avut 
o legătură intim ă cu senatorul.
 Gabrielle sim ți că înțepene ște. Tench p ărea a naibii de sigur ă pe ea. „E 
imposibil”,  încerc ă ea să se asigure. Nu exist ă nici o dovad ă. Chestia cu sexul 
se petrecuse o singur ă dată, în spatele u șilor închise ale biroului senatorial al 
lui Sexton. „Tench nu are nimic. Merge la plesneal ă.” Se lupt ă să­și men țină 
vocea calm ă:
 — Presupune ți cam multe, domni șoară Tench!
 — Ce anume? C ă ai avut o leg ătură? Sau c ă îți vei l ăsa balt ă candidatul?
 — Am ândou ă.
 Tench z âmbi scurt  și se ridic ă:
 — Ei bine, hai s ă lămurim una din aceste fapte chiar acum, bine?
 Se duse iar ăși la seiful din perete  și se întoarse cu un dosar ro șu. Era 
ștampilat cu sigiliul Casei Albe. Desf ăcu clama de prindere, trase de 
închiz ătoarea plicului din ăuntru  și vărsă conținutul pe birou,  în fața lui 
Gabrielle.
 În timp ce zeci de fotografii color se rev ărsau pe birou, Gabrielle v ăzu 
cum  întreaga ei carier ă se duce de r âpă într­o singur ă clipă.
 Vântul katabatic care urla  în afara habisferei nu sem ăna deloc cu 
vânturile oceanice cu care era obi șnuit Tolland.  În largul oceanului, v ântul era 
un rezultat al valurilor  și al fronturilor de presiune  și venea  în perioade de aflux
și de reflux. V ântul katabatic era supus doar legilor fizicii – un  șuvoi de aer rece
și dens care cobora pe panta ghe țarului. Era cea mai hot ărâtă forță a naturii pe
care o  întâlnise. Dac ă aerul ar fi venit cu dou ăzeci de noduri pe or ă, ar fi fost 
visul oric ărui marinar,  însă, la viteza curent ă de optzeci de noduri, putea 
deveni u șor un co șmar chiar  și pentru cei afla ți pe teren solid. Tolland 
descoperi repede c ă, dacă se oprea  și se apleca spre spate, rafalele constante  îl 
ridicau imediat la vertical ă.

Mai iritant ă decât șuvoiul puternic de aer rece era u șoara pant ă 
descendent ă a ghe țarului. Ghea ța cobora cu un unghi extrem de lin spre ocean,
aflat la trei kilometri dep ărtare.  În ciuda col ților ascu țiți ai crampoanelor 
montate pe cizme, Tolland avea sentimentul nelini știtor c ă orice pas gre șit îl 
putea arunca  în bra țele unei rafale  și de acolo  în josul pantei. Instruc ția extrem
de scurt ă făcută de Norah Mangor  înainte de plecare p ărea acum periculos de 
insuficient ă.
 — Topori șcă Piranha de ghea ță, spusese Norah, prinz ând de fiecare din 
centurile lor o unealt ă ușoară în form ă de T,  în vreme ce se preg ăteau  în 
habisfer ă. Lam ă standard, lam ă încovoiat ă, lam ă semitubular ă, ciocan  și coas ă.
Nu trebuie s ă țineți minte dec ât că, în caz c ă cineva alunec ă sau e prins  într­o 
rafală de vânt, tot ce trebuie este s ă înșfăcați toporul de cap cu o m ână și cu 
cealalt ă de coad ă, să înfigeți lama  încovoiat ă în ghea ță și să vă sprijini ți de ea, 
ajutându­v ă de crampoane.
 Cu aceste cuvinte  în chip de asigurare, Norah Mangor ata șase fr ânghii de
fiecare dintre ei.  Își puseser ă cu to ții ochelari de protec ție și porniser ă în bezna 
după­amiezei.
 Cei patru oameni  își croiau acum drum  în josul ghe țarului,  în șir indian, 
despărțiți unii de al ții de zece metri de fr ânghie. Norah deschidea  șirul, urmat ă 
fiind de Corky, apoi de Rachel  și, în fine, de Tolland pe post de ariergard ă.
 În timp ce se  îndep ărta de habisfer ă, Tolland sim ți o nelini ște tot mai 
mare. Chiar dac ă îi ținea de cald, costumul umflat  îl făcea s ă se simt ă ca un 
astronaut pierdut  în spa țiu în căutarea unei planete  îndep ărtate. Luna 
dispăruse ascuns ă de nori gro și și amenin țători de furtun ă, arunc ând banchiza
de ghea ță într­o bezn ă de nep ătruns. V ântul katabatic p ărea tot mai puternic 
cu fiecare minut  și exercita o presiune constant ă asupra spatelui s ău. 
Străduindu­se s ă zăreasc ă prin ochelarii de protec ție ceva din pustietatea 
imens ă din jurul lui,  începu s ă simt ă un pericol real  în acel loc. Indiferent de 
precau țiile enun țate de NASA, Tolland era surprins c ă directorul administrativ 
se arătase dispus s ă riște patru vie ți în loc de dou ă. Mai ales c ând dou ă dintre 
aceste vie ți le apar țineau fiicei unui senator  și unui astrofizician de talie 
mondial ă. Tolland nu era  însă deloc surprins c ă se gândește cu afec țiune la 
Rachel  și la Corky. Ca o persoan ă care fusese la comanda unui vas, era 
obișnuit s ă se simt ă responsabil pentru cei din echipa lui.
 — Stai  în spatele meu,  îi strig ă Norah, lupt ându­se s ă fie auzit ă în dauna
vântului. Las ă sania s ă ne arate drumul.
 Sania de aluminiu pe care Norah  își transporta echipamentele de testare 
semăna cu un balon supradimensionat. Corpul saniei era plin la refuz cu 
dispozitivele de diagnosticare  și cu accesoriile de siguran ță pe care ea le tot 
folosise  în ultimele zile. Toat ă marfa – incluz ând un set de baterii, f ăclii de 
siguran ță și un reflector mobil puternic – era asigurat ă sub o copertin ă de 
plastic bine str ânsă. În ciuda  încărcăturii grele, sania aluneca f ără efort pe 
tălpicile ei lungi  și drepte. Chiar  și pe pantele cele mai pu țin înclinate, sania

mergea  în jos parc ă prin voin ță proprie. Norah se mul țumea s ă o țină înfrânată 
când era cazul, ca  și cum ar fi permis obiectului s ă îi conduc ă.
 Sesiz ând distan ța cresc ândă dintre grup  și habisfer ă, Tolland privi peste 
umăr. La numai cincizeci de metri distan ță, silueta vag ă a domului aproape 
dispăruse  în întunericul  învolburat.
 — Nu sunte ți îngrijora ți că nu o s ă mai g ăsim drumul  înapoi? Strig ă el. 
Habisfera este aproape invizi …
 Cuvintele  îi fură brusc reduse la t ăcere de  șuieratul ascu țit al unei f ăclii 
care se aprindea  în mâna lui Norah. Sclipirea alb­ro șiatică lumina ghea ța pe o 
rază de zece metri de jur  împrejur. Norah  își folosi c ălcâiul pentru a s ăpa o 
gropi ță în zăpada de suprafa ță, apoi ridic ă un fel de mic dig protector pe partea 
gropi ței expuse la v ânt. Dup ă aceea  înfipse f ăclia în scobitur ă:
 — Firimituri de p âine high­tech, le strig ă Norah.
 — Firimituri de p âine? Se mir ă Rachel, protej ându­și ochii de izbucnirea 
brusc ă de lumin ă.
 — Din Hansel  și Gretel,  îi răspunse Norah. F ăcliile astea vor dura o or ă – 
suficient ca s ă găsim drumul  înapoi.
 Cu aceasta, Norah porni mai departe, conduc ându­i  în josul ghe țarului – 
din nou  în întuneric.
 Gabrielle Ashe ie și valv ârtej din biroul lui Marjorie Tench  și reuși în 
ultima clip ă să evite s ă se ciocneasc ă de o secretar ă. Îngrozit ă, Gabrielle nu 
vedea  în fața ochilor dec ât pozele – imaginile – bra țelor și ale picioarelor 
îngem ănate. Chipuri lor extaziate.
 Habar n­avea cum f ăcuser ă acele fotografii, dar  știa prea bine c ă erau 
reale. Fuseser ă făcute  în biroul senatorului Sexton, de undeva de deasupra, 
probabil cu o camer ă ascuns ă. „Dumnezeu s ă mă ajute!” Una dintre fotografii  îi
prezenta pe Gabrielle  și pe Sexton f ăcând sex chiar pe biroul senatorului, 
corpurile lor strivind o serie de documente ce p ăreau oficiale.
 Marjorie Tench o ajunse din urm ă în dreptul Camerei H ărților. Tench 
ducea cu ea dosarul ro șu cu fotografii.
 — Dup ă reacția ta presupun c ă ești convins ă de autenticitatea acestor 
poze!
 Consilierul principal al pre ședintelui p ărea că e pe deplin satisf ăcută:
 — Sper c ă ele te vor convinge c ă și celelalte date sunt corecte. Provin de 
la aceea și surs ă.
 Gabrielle  își simțea tot corpul  în flăcări, în vreme ce parcurgea  în vitez ă 
holul. „Unde naiba e ie șirea?”
 Cu picioarele ei lungi, Tench n­avea nici o problem ă să țină pasul.
 — Senatorul Sexton a jurat  în fața întregii lumi c ă relația voastr ă este 
una platonic ă și părea extrem de conving ător.
 Tench ar ătă cu m âna peste um ăr:
 — De fapt,  în birou am o  înregistrare video, dac ă simți nevoia s ă îți 
împrosp ătezi memoria!

Gabrielle n­avea nevoie de a șa ceva.  Își amintea prea bine acea conferin ță
de pres ă. Pe c ât de vehement ă, pe at ât de dezam ăgitoare fusese atitudinea lui.
 — Din p ăcate, continu ă Tench, cu o voce care exprima orice altceva  în 
afară de dezam ăgire, senatorul Sexton a min țit cu neru șinare poporul 
american. Publicul are dreptul s ă știe. Și va ști. O s ă am eu personal grij ă de 
asta. Singura  întrebare este cum va afla publicul. Noi credem c ă cel mai bine e 
să vină de la tine.
 Gabrielle era  în stare de  șoc:
 — Chiar crede ți că vă voi ajuta s ă­mi lin șați candidatul?
 Privirea lui Tench se  înăspri:
 — Încerc s ă rezolv o problem ă, Gabrielle.  Îți ofer posibilitatea s ă scute ști 
pe toat ă lumea de jen ă ridic ându­ți capul drept  în sus  și spun ând adev ărul. Nu
am nevoie dec ât de o declara ție semnat ă prin care s ă recuno ști că ai avut o 
legătură intim ă cu senatorul.
 Gabrielle se opri brusc:
 — Ce?
 — Foarte simplu. O declara ție semnat ă de tine ne ofer ă posibilitatea de a 
trata discret cu senatorul, scutind o  țară întreag ă de un scandal ur ât. Oferta 
mea e simpl ă: semneaz ă o declara ție pentru mine  și acele fotografii vor r ămâne 
încuiate pentru totdeauna.
 — Vre ți o declara ție?
 — Din punct de vedere tehnic, a ș avea nevoie de o declara ție sub 
jurământ, dar fiindc ă dispunem de un notar aici,  în clădire, care poate …
 — Ați înnebunit de­a binelea!
 Gabrielle iu ți pasul din nou.
 Tench mergea  în dreptul ei. P ărea mai iritat ă acum:
 — Senatorul Sexton se duce la fund oricum, Gabrielle, iar eu  îți ofer o 
șansă de a ie și din mizeria asta f ără a­ți vedea fundul  în ziarele de diminea ță! 
Președintele este un om de bun­sim ț și nu vrea ca aceste poze s ă fie publice. 
Dacă îmi dai o declara ție sub jur ământ și vorbe ști despre leg ătura intim ă cu 
propriile tale cuvinte, vom putea cu to ții să rezolv ăm problema cu demnitate!
 — Eu nu sunt de v ânzare.
 — Ei bine, senatorul t ău este cu siguran ță! Este un om periculos  și 
încalc ă legea.
 — El  încalc ă legea? Voi sunte ți cei care da ți buzna  în birouri  și face ți poze
ilegal! A ți auzit vreodat ă de Watergate?
 — N­am avut nimic de­a face cu ob ținerea porc ăriilor  ăstora. Pozele 
provin din aceea și surs ă ca documentele care au leg ătură cu finan țarea 
campaniei de c ătre SFF. Cineva v­a supravegheat pe voi doi  îndeaproape.
 Gabrielle trecu  în goan ă de biroul de verificare unde  își primise permisul 
de acces.  Își scoase cu furie permisul de la g ât și îl arunc ă paznicului uluit. 
Tench continua s ă se țină pe urmele ei.
 — Va trebui s ă iei repede o hot ărâre, domni șoară Ashe, rosti Tench  în 
vreme ce se apropiau de ie șire. Fie  îmi aduci o declara ție sub jur ământ în care

recuno ști că te­ai culcat cu senatorul, fie, la ora opt disear ă, președintele va fi 
obligat s ă prezinte publicului toate acestea – afacerile murdare ale lui Sexton, 
fotografiile cu tine, totul. Crede­m ă, când publicul va vedea c ă n­ai f ăcut nimic 
și l­ai l ăsat pe Sexton s ă mint ă în legătură cu rela ția voastr ă, vei arde pe rug 
chiar l ângă el.
 Gabrielle v ăzu ușa și se îndrept ă spre ea.
 — Pe biroul meu, p ână la ora opt disear ă, Gabrielle! Fii fat ă deșteapt ă!
 Tench  îi dădu dosarul cu fotografiile:
 — Păstreaz ă­le, dulcea ță! Noi mai avem multe copii.
 Rachel Sexton sim țea tot mai mul ți fiori pe m ăsură ce cobora ghe țarul în 
noaptea care se ad âncea foarte repede. Prin minte i se perindau imagini 
nelini știtoare: meteoritul, planctonul fosforescent, consecin țele unei eventuale 
greșeli a lui Norah Mangor  în ceea ce prive ște mostrele de ghea ță.
 „O matrice solid ă de ghea ță din ap ă dulce”, zisese Norah, amintindu­le 
tuturor c ă forase dup ă mostre peste tot, inclusiv deasupra meteoritului.
 Ar fi observat dac ă ghețarul con ținea intersti ții de ap ă sărată pline cu 
plancton. Sau nu? Cu toate astea, intui ția o îndemna pe Rachel s ă rămână în 
continuare concentrat ă asupra solu țiilor celor mai simple.
 „În acest ghe țar exist ă plancton  înghețat.”
 Zece minute mai t ârziu, cu patru f ăclii lăsate drept semn de 
recunoa ștere, Rachel  și ceilal ți se g ăseau la aproximativ 250 de metri de 
habisfer ă. Norah se opri brusc, f ără nici un fel de avertisment.
 — Ăsta e locul, zise ea, sem ănând cu un c ăutător de ap ă care  își folosise 
bețele pentru a descoperi ca prin magie locul perfect pentru forat.
 Rachel se  întoarse  și privi panta din spatele lor. Habisfera disp ăruse de 
mult  în noaptea noroas ă, însă șirul de f ăclii era perfect vizibil, ultima dintre 
acestea p âlpâind precum o stea  îndep ărtată. Făcliile erau perfect aliniate, ca o 
pistă de aterizare atent construit ă. Rachel era impresionat ă de priceperea lui 
Norah.
 — E un alt motiv pentru care am l ăsat sania s ă coboare  în față, îi zise cu 
voce tare Norah, v ăzând­o pe Rachel cum admir ă aliniamentul f ăcliilor. 
Cobor âșul se face drept. Dac ă lăsăm gravitatea s ă conduc ă sania  și nu ne 
amestec ăm deloc, va rezulta garantat o linie dreapt ă.
 — Dr ăguță șmecherie,  îi strig ă Tolland. A ș vrea s ă existe ceva asem ănător
și în largul oceanelor.
 „Dar aici ESTE largul oceanului”,  își zise Rachel, imagin ându­și apa de 
dedesubtul ei. Pre ț de o frac țiune de secund ă aten ția îi fu atras ă de cea mai 
îndep ărtată făclie. Aceasta devenise brusc invizibil ă, ca și cum lumina fusese 
blocat ă de o form ă în trecere. O clip ă mai t ârziu însă, lumina reap ăru. Rachel 
simți brusc un fior de nelini ște.
 — Norah, strig ă ea ca s ă acopere  șuierul v ântului, spuneai c ă pe aici 
sunt ur și polari?
 Glaciologul preg ătea o ultim ă făclie. Fie nu o auzi, fie se decise s ă o 
ignore.

— Ur șii polari,  îi răspunse Tolland  țipând, m ănâncă foci. Atac ă oamenii 
doar atunci c ând le invadeaz ă teritoriul.
 — Dar suntem  în țara ur șilor polari, nu?
 Rachel nu mai  ținea minte care pol avea ur și și care pinguini.
 — Da,  îi răspunse Tolland. De fapt, de la ur șii polari vine numele Arcticii.
Arktos  înseamn ă „urs”  în greac ă.
 „Minunat.” Rachel se zg âi nervoas ă în bezn ă.
 — Antarctica nu are ur și polari, continu ă Tolland. A șa că i s­a spus Anti­
arktos.
 — Mersi, Mike, strig ă Rachel. Ajunge c ât am discutat despre ur și polari.
 El râse:
 — Ai dreptate. Scuze.
 Norah fix ă o ultim ă făclie în zăpadă. La fel ca mai devreme, cei patru se 
trezir ă înconjura ți de o lumin ă roșiatică. Păreau ni ște balene  în costumele 
negre de protec ție. Dincolo de cercul luminos emis de f ăclie, restul lumii deveni 
complet invizibil.  Îi înconjura un cerc de bezn ă.
 În vreme ce Rachel  și cei doi b ărbați asistau, Norah  își înfipse picioarele 
bine  în zăpadă și se folosi de mi șcări prudente pentru a trage sania c âțiva metri
în susul pantei, p ână în locul  în care st ăteau cu to ții. Dup ă aceea,  ținând bine 
de frânghie,  îngenunche  și activ ă manual pilonii de fr ână ai saniei – patru 
țepușe în unghi care se  înfipser ă în ghea ță pentru a men ține sania fix ă pe loc. 
Cu aceasta, Norah se ridic ă și se îndep ărtă puțin, dând drumul fr ânghiei.
 — În regul ă, țipă ea. E vremea s ă trecem la lucru!
 Făcu un cerc p ână în partea de jos a saniei  și începu s ă desfac ă legăturile
care țineau p ânza de protec ție peste echipamente. Av ând sentimentul c ă fusese
puțin prea dur ă cu Norah, Rachel se duse s ă o ajute s ă desfac ă partea din 
spate a p ânzei.
 — Isuse, NU!  Țipă Norah, ridic ându­și iute capul. Nu face ți niciodat ă 
asta!
 Rachel se trase  înapoi, nedumerit ă:
 — Nu desface ți niciodat ă partea dinspre v ânt! Îi explic ă Norah. Ve ți crea 
un impuls eolian! Sania ar fi  țâșnit din loc ca o umbrel ă într­un tunel 
aerodinamic!
 Rachel se d ădu înapoi:
 — Îmi pare r ău, eu…
 Norah o privi furioas ă:
 — Dumneata  și cu b ăiatul spa țial n­ave ți ce c ăuta aici!
 „Niciunul dintre noi n­are „,  își zise Rachel.
 „Amatori”, bomb ăni Norah  în gând, înjurându­l pe directorul 
administrativ c ă insistase s ă îi trimit ă pe Rachel  și pe Corky. „Clovnii  ăștia o s ă 
provoace moartea cuiva pe­aici.” Ultimul lucru de care Norah avea nevoie acum
era să o fac ă pe dădaca.
 — Mike, zise ea, am nevoie de tine ca s ă ridic GPR­ul de pe sanie.

Tolland o ajut ă să desfac ă dispozitivul  și să îl pozi ționeze pe ghea ță. 
Instrumentul sem ăna cu trei lame de plug de z ăpadă în miniatur ă atașate în 
paralel unui cadru de aluminiu.  Întreaga structur ă nu era mai lung ă de un 
metru  și era conectat ă prin cabluri la un stabilizator de curent  și la o baterie de
acumulatori de pe sanie.
 — Ăsta e un radar?  Întreb ă Corky, strig ând contra v ântului.
 Norah  încuviin ță în tăcere. The Ground Penetrating Radar {19} (GPR) era 
mult mai bine echipat s ă descopere straturi de ghea ță sărată decât sateli ții. 
Transmi țătorul GPR trimitea pulsuri de energie electromagnetic ă prin ghea ță, 
iar pulsurile se  întorceau  în mod diferit  în func ție de structura cristalelor din 
sol. Apa dulce pur ă îngheța într­un singur strat drept. Apa s ărată, în schimb, 
îngheța mai degrab ă sub form ă de gr ătar despicat datorit ă conținutului de 
sodiu care determina pulsurile GPR s ă se întoarc ă la întâmplare, diminu ând 
sensibil num ărul de reflec ții.
 Norah  îi dădu drumul ma șinii.
 — Iau un soi de imagine prin sec țiune, pe baz ă de localizare a ecoului, a 
foii de ghea ță din jurul pu țului de extrac ție, strig ă ea înspre ceilal ți. Aplica țiile 
software ale ma șinii vor desena o sec țiune a ghe țarului, pe care apoi o vor 
imprima. Orice ghea ță marin ă se va  înregistra ca o umbr ă.
 — Imprima?
 Tolland p ărea surprins:
 — Po ți să imprimi aici?
 Norah ar ătă înspre un cablu care ie șea din GPR  și conducea c ătre un 
dispozitiv aflat  încă sub protec ția pânzei de pe sanie.
 — N­avem alt ă șansă decât să imprim ăm. Ecranele de computer folosesc 
prea mult ă energie pre țioasă de baterie, a șa că glaciologii din teren tip ăresc 
datele pe imprimante cu transfer de c ăldură. Culorile nu sunt nemaipomenite, 
dar tonerul de laser se  întărește la temperaturi mai mici de minus dou ăzeci de 
grade. Am  învățat asta pe propria­mi piele  în Alaska.
 Norah le ceru tuturor s ă se așeze în josul radarului. Se preg ăti să alinieze
transmi țătorul astfel  încât să scaneze  întreaga zon ă a găurii de meteorit, aflat ă 
la vreo trei stadioane de fotbal distan ță. Privind  însă prin noapte  în direc ția din 
care veniser ă, Norah nu v ăzu nimic:
 — Mike, trebuie s ă aliniez transmi țătorul GPR  în dreptul meteoritului, 
dar făclia asta m­a orbit. O s ă mă duc  în susul pantei suficient de mult ca s ă 
ies din raza luminii. O s ă­mi ridic bra țele în linie cu f ăcliile, iar tu o s ă ajustezi 
aliniamentul radarului.
 Tolland d ădu din cap  și îngenunche l ângă GPR.
 Norah  își înfipse crampoanele  în ghea ță și se aplec ă înainte  împotriva 
vântului ca s ă poat ă urca panta  înspre habisfer ă. Vântul katabatic era mult 
mai puternic dec ât își închipuise ea. Probabil c ă se apropia o furtun ă. Nu mai 
conta. Aveau s ă termine treaba  în câteva minute. „O s ă vadă ei că am dreptate.”
Reuși să parcurg ă douăzeci de metri  înspre habisfer ă. Ajunse la marginea 
întunericului exact  în clipa  în care fr ânghia de la mijloc se  întinse la maximum.

Privi  în sus, spre ghe țar. În vreme ce ochii i se obi șnuiau cu  întunericul, 
linia f ăcliilor  începu treptat s ă se fac ă văzută la câteva grade  înclinare spre 
stânga ei. Norah  își modific ă poziția până ce se alinie perfect cu f ăcliile. Dup ă 
aceea  își ridic ă brațele precum un compas, r ăsucindu­ și corpul ca s ă indice 
vectorul exact de aliniere.
 — Acum sunt  în linie cu ele! Strig ă ea.
 Tolland potrivi dispozitivul GPR  și îi făcu semn cu m âna:
 — Totul e potrivit!
 Norah se mai uit ă o dat ă la pant ă, recunosc ătoare pentru calea luminat ă 
de întoarcere. Ceva bizar se petrecu  însă. Pentru o clip ă, una dintre f ăcliile cele 
mai apropiate  îi disp ăru din raza vizual ă. Chiar  în clipa  în care Norah se g ândi 
că făclia se stinse, lumina reap ăru. Dac ă n­ar fi  știut cum st ăteau lucrurile, 
Norah ar fi putut crede c ă între f ăclie și ea se interpusese ceva. Cu siguran ță că
nu se afla nimeni acolo … Asta bine înțeles dac ă nu cumva directorul 
administrativ se sim țise vinovat  și trimisese o echip ă NASA dup ă ea, Norah se 
îndoia  însă de acest lucru. P ână la urm ă își spuse c ă nu fusese, probabil, 
nimic. O pal ă de vânt adumbrise o clip ă făclia.
 Norah se  întoarse spre radar.
 — Toate sunt aliniate?
 Tolland ridic ă din umeri:
 — Cred c ă da.
 Norah se duse la dispozitivul de control de pe sanie  și apăsă pe un buton.
Radarul  începu s ă emit ă un b âzâit ascu țit, dup ă care se opri.
 — Bine, zise ea. Am terminat!
 — Asta a fost tot?  Întreb ă Corky.
 — Toat ă dificultatea const ă în aranjament. Procesul propriu­zis de 
înregistrare dureaz ă o secund ă.
 Pe sanie, imprimanta cu transfer de c ăldură începuse deja s ă emit ă 
zgomote. Era  închis ă bine cu un capac de plastic  și scotea  încet o foaie de 
hârtie sub form ă de bucl ă. Norah a șteptă până ce dispozitivul termin ă de 
imprimat, apoi desf ăcu capacul de plastic  și scoase h ârtia. „O s ă vadă ei, își 
zise ea, duc ând hârtia imprimat ă spre lumin ă ca toat ă lumea s ă vadă ce era pe 
ea. Nu va ie și nici un fel de ap ă sărată.”
 Toată lumea se str ânse în jurul lui Norah, care  ținea bine h ârtia în 
mănuși. Norah inspir ă adânc și netezi foaia ca s ă examineze datele. Imaginea 
rezultat ă o făcu să tresar ă de groaz ă:
 — Oh, Doamne!
 Norah se holb ă, incapabil ă să cread ă ceea ce vedea. A șa cum era de 
așteptat, h ârtia lăsa să se vad ă o sec țiune clar ă prin pu țul plin cu ap ă al 
meteoritului.  Însă femeia nu s­ar fi a șteptat niciodat ă să zăreasc ă acolo forma 
cenușie a unui corp uman care plutea la jum ătatea ad âncimii pu țului. Sim ți 
cum  îi înghea ță sângele  în vine:
 — Oh, Doamne… E un cadavru  în puțul de extrac ție.
 Ceilal ți o privir ă uimi ți în tăcere.

Silueta fantomatic ă plutea cu capul  în jos  în puțul îngust.  În jurul 
corpului se vedea un soi de pelerin ă, ca o aur ă bizar ă asem ănătoare unui 
lințoliu. Norah  își dădu seama ce era cu acea aur ă. Radarul  înregistrase o urm ă
a hainei victimei, care nu putea fi dec ât una cunoscut ă ei, lung ă, din p ăr de 
cămilă.
 — Este… Ming, rosti  în șoaptă. Probabil c ă a alunecat…
 Norah nu  și­ar fi  închipuit c ă imaginea cadavrului lui Ming  în puțul de 
extrac ție va constitui cel mai pu țin important dintre cele dou ă șocuri pe care i 
le rezerva acea foaie de h ârtie. În timp ce parcurgea foaia cu sec țiunea din josul
puțului, Norah z ări altceva.
 „Ghea ța de sub pu țul de extrac ție…”
 Norah se holb ă. În prima clip ă crezu c ă se întâmplase ceva cu scanerul. 
Când studie  însă imaginea mai  îndeaproape, Norah sim ți o nelini ște tot mai 
profund ă, precum furtuna care st ătea să izbucneasc ă în jurul lor. Marginile 
hârtiei fluturar ă ca nebune  în vânt, în vreme ce Norah se  întoarse  și se uit ă mai
atent ă la înregistrare.
 „Dar… E imposibil!”
 Brusc, adev ărul o izbi drept  în față. Înțelese ce se  întâmpla  și își dădu 
seama c ă vor fi  îngropa ți de vii  în ghea ță. Uită cu totul de Ming.
 Norah  înțelegea acum. „Apa s ărată din pu ț!” Căzu în genunchi,  în zăpada
de lângă făclie. Abia putea respira. Continu ând să țină strâns hârtia în mâini, 
începu s ă tremure  îngrozitor.
 „Doamne… Nici m ăcar nu mi­a trecut prin minte.”
 Cuprins ă de un acces brusc de furie,  întoarse capul  în direc ția habisferei 
NASA.
 — Tic ăloșilor! Url ă ea, strig ătul ei fiind  înghițit de v ânt. Tic ăloși 
nenoroci ți!
 În întuneric, la doar cincizeci de metri dep ărtare, Delta One  își duse 
dispozitivul de comunica ții la gur ă și rosti doar dou ă vorbe c ătre controlor:
 — Au aflat.
 Norah Mangor r ămase  în continuare  în genunchi pe ghea ță când Michael 
Tolland trase, uluit, h ârtia imprimat ă din m âinile ei care tremurau. Zguduit de 
priveli ștea cadavrului plutitor al lui Ming, Tolland  încerc ă să­și adune g ândurile
și să descifreze imaginea pe care o avea  în fața ochilor.
 Văzu sec țiunea transversal ă a pu țului cobor ând de la suprafa ță șaizeci 
de metri  în ghea ță. Văzu trupul lui Ming care plutea. Privirea lui Tolland se 
duse mai jos. Sesiz ă că ceva nu era  în regul ă. O coloan ă întunecat ă de ghea ță 
marin ă se întindea  în jos, c ătre ad âncul deschis al oceanului de dedesubt, 
chiar sub pu țul de extrac ție. Pilonul vertical de ghea ță sărată era masiv – av ând
acela și diametru ca al pu țului.
 — Doamne! Strig ă Rachel, privind peste um ărul lui Tolland. Pare c ă 
puțul meteoritului continu ă prin p ătura de ghea ță până la ocean!
 Tolland se uita transpus. Creierul lui refuza s ă accepte unica explica ție 
logică. Corky p ărea la fel de alarmat.

Norah  țipă:
 — Cineva a forat sub banchiz ă!
 Era at ât de furioas ă, că ochii mai aveau pu țin și îi săreau din orbite:
 — Cineva a plantat inten ționat acea roc ă de sub banchiza de ghea ță!
 Deși idealistul din Tolland voia s ă resping ă concluzia lui Norah, omul de 
știință din el  știa că s­ar putea ca ea s ă aibă dreptate. Ghe țarul Milne plutea pe
ocean, l ăsând suficient loc dedesubt unui submarin. Deoarece totul c ântărea 
mult mai pu țin în mediu submarin, chiar  și un submersibil de mici dimensiuni,
asem ănător cu modelul monopilot Triton folosit de Tolland  în cercet ările lui, era
capabil s ă transporte cu u șurință meteoritul  între bra țele sale metalice. 
Submarinul s­ar fi putut apropia dinspre ocean, s­ar fi scufundat sub banchiza
de ghea ță și ar fi forat  în ghea ță drept  în sus. Apoi ar fi putut folosi un bra ț de 
extensie sau baloane gonflabile ca s ă împing ă meteoritul  în puț. Odat ă ce 
meteoritul ar fi fost pus la locul lui, a­pa s ărată care ar fi urcat  în puț în spatele
meteoritului ar fi  început s ă înghețe. Imediat ce pu țul s­ar fi  închis suficient de 
mult ca s ă țină meteoritul pe loc, submarinul  și­ar fi putut retrage bra țul și ar 
fi putut disp ărea, l ăsând Mama Natur ă să sigileze restul tunelul  și să ștearg ă 
toate urmele fra­udei.
 — Dar de ce? Vru Rachel s ă afle, lu ând hârtia de la Tolland  și studiind­o.
De ce ar face cineva a șa ceva? Sunte ți siguri c ă radarul merge bine?
 — Bine înțeles c ă sunt sigur ă! Iar h ârtia asta explic ă perfect prezen ța 
bacteriilor fosforescente  în apă!
 Tolland trebuia s ă admit ă că logica lui Norah era  înfrico șător de precis ă. 
Dinoflagelatele fosforescente  și­ar fi urmat instinctul  și ar fi  înotat  în sus,  în 
puț, fiind prinse  în capcan ă chiar sub meteorit  și încremenind  în ghea ță. 
Ulterior, c ând Norah  încălzise meteoritul, ghea ța din imediata apropiere s­ar fi 
topit  și ar fi eliberat planctonul. Acesta ar fi  înotat din nou  în sus, de aceast ă 
dată ar fi atins suprafa ța în interiorul habisferei, unde,  în cele din urm ă, ar fi 
murit din lips ă de ap ă sărată.
 — E o nebunie!  Țipă Corky. NASA dispune de un meteorit cu fosile 
extraterestre  în el. De ce i­ar p ăsa unde a fost g ăsit? De ce s ă­și fi dat osteneala
să­l îngroape sub o banchiz ă de ghea ță?
 — Cine dracu s ă știe, ripost ă Norah,  însă înregistr ările GPR nu mint. Am 
fost înșelați. Meteoritul  ăla nu are nici o leg ătură cu fenomenul Jungersol. A 
fost plantat recent  în ghea ță. De mai pu țin de un an de zile, altfel planctonul ar
fi murit!
 Începuse deja s ă împacheteze echipamentul GPR pe sanie  și să îl asigure:
 — Trebuie s ă ne întoarcem  și să spunem cuiva! Pre ședintele se va 
prezenta  în fața publicului cu date eronate! NASA l­a dus de nas!
 — Stai o clip ă! Îi strig ă Rachel. Ca s ă fim siguri, ar trebui m ăcar să mai 
facem o dat ă testul. Nimic din ce am v ăzut nu are sens. Cine ne va crede?
 — Toat ă lumea, r ăspunse Norah, preg ătind sania. C ând voi intra  în 
habisfer ă și voi extrage o alt ă mostr ă de la fundul pu țului de meteorit care va 
arăta existen ța apei s ărate, v ă garantez c ă toată lumea va crede asta!

Norah retrase fr ânele saniei,  îndrept ă vehiculul c ătre habisfer ă și începu 
să urce panta,  înfigându­și crampoanele  în apă și trăgând sania cu o u șurință 
surprinz ătoare. Era o femeie hot ărâtă să­și duc ă misiunea la bun sf ârșit.
 — Să mergem! Le strig ă ea, tr ăgând grupul dup ă ea către marginea 
cercului de lumin ă al făcliei. Nu  știu ce a  încercat NASA aici, dar  în mod sigur 
nu îmi place s ă fiu folosit ă ca un pion  în…
 În acea frac țiune de secund ă, capul ei se d ădu brusc pe spate, de parc ă 
Norah ar fi fost lovit ă drept  în frunte de o for ță invizibil ă. Scoase un icnet 
gutural de durere, se cl ătină, apoi c ăzu pe spate pe ghea ță. Aproape  în aceea și 
secund ă, Corky scoase un  țipăt și se r ăsuci pe loc, ca  și cum um ărul i­ar fi fost 
împins cu putere  înapoi. C ăzu și el pe ghea ță, zvârcolindu­se de durere.
 Rachel uit ă imediat de h ârtia pe care o  ținea în mână, de Ming, de 
meteorit  și de bizarul tunel de sub ghea ță. Sim ți un proiectil mic care  îi trecu 
razant pe l ângă ureche, aproape ating ând­i t âmpla. Din instinct, se l ăsă în 
genunchi  și îl trase pe Tolland dup ă ea.
 — Ce naiba se petrece? R ăcni Tolland.
 Rachel nu­ și putea  închipui dec ât că începuse o furtun ă cu grindin ă – 
mingi de ghea ță care coborau cu mare vitez ă pe panta ghe țarului –  și totu și, 
după forța cu care tocmai fuseser ă loviți Norah  și Corky, grindina ar fi trebuit 
să cadă cu o vitez ă de câteva sute de kilometri pe or ă. Ciudat, dar tirul brusc 
de obiecte de dimensiunea marmurei p ăru să se concentreze acum asupra ei  și 
a lui Tolland. Ghea ța în jurul lor s ărea, trimi țând în aer s ăgeți dure. Rachel se 
rostogoli pe burt ă, își înfipse col ții crampoanelor  în ghea ță și se îndrept ă cât 
putu de repede spre singura protec ție existent ă. Sania. Tolland o ajunse din 
urmă o clip ă mai t ârziu și se ghemui l ângă ea.
 Bărbatul se uit ă la Corky  și la Norah, care z ăceau pe ghea ță, lipsi ți de 
orice ap ărare.
 — Trage­i cu fr ânghia! Strig ă el, apuc ând de fr ânghie  și încerc ând să 
tragă.
 Însă frânghia era  înfășurată în jurul saniei.
 Rachel mototoli h ârtia imprimat ă în buzunarul costumului  și porni  în 
patru labe spre sanie,  încerc ând să desc âlceasc ă frânghiile din t ălpicile 
vehiculului. Tolland o urma  îndeaproape.
 Grindina form ă imediat un baraj alb  împotriva saniei, de parc ă brusc 
Mama Natur ă i­ar fi abandonat pe Corky  și pe Norah  și și­ar fi  îndreptat 
„aten ția” asupra lui Rachel  și a lui Tolland. Unul din proiectile se  înfipse  în 
pânza care acoperea sania, se desf ăcu par țial, apoi se balans ă și căzu drept pe 
mâneca dreapt ă a costumului lui Rachel.
 Fata  îngheță când văzu despre ce era vorba.  Într­o frac țiune de secund ă, 
uimirea care puse st ăpânire pe ea se transform ă în groaz ă. „Grindina” era 
fabricat ă de om. Mingea de ghea ță de pe m âneca ei nu era altceva dec ât un 
sferoid perfect modelat, de m ărimea unei cire șe mari. Suprafa ța era lustruit ă și 
neted ă, pătată doar de o linie  în jurul circumferin ței, precum demodatele

proiectile de muschet ă din plumb, stan țate în prese. Acele alice sferice erau, 
fără îndoial ă, fabricate de m âna omului.
 „Gloan țe de ghea ță…”
 Având acces la experimentele militare, Rachel cuno ștea bine noile arme 
experimentale Improvised Munitions (IM) – muni ție îmbun ătățită —, pu ști de 
zăpadă care compactau z ăpada  în alice de ghea ță, puști de de șert care topeau 
nisipul  în proiectile de sticl ă, puști de ap ă care tr ăgeau pulsuri de ap ă lichid ă 
cu o asemenea for ță încât puteau rupe oase. Armamentul cu muni ție 
îmbun ătățită dispunea de un avantaj enorm fa ță de cel conven țional pentru c ă 
folosea resursele  în func ție de mediul local de lupt ă și fabricau literalmente 
muni ție pe loc, fumiz ându­le solda ților un num ăr nelimitat de cartu șe fără ca 
aceștia să fie obliga ți să mai care vechile lor cartu șiere grele. Rachel  știa că 
alicele de ghea ță cu care se tr ăgea acum  în ei erau comprimate „la cerere” din 
zăpadă încărcată în patul pu știi.
 Așa cum se  întâmpla adesea  în universul serviciilor secrete, cu c ât cineva
știa mai multe, cu at ât mai  înfrico șătoare deveneau scenariile posibile. Acest 
moment nu f ăcea excep ție. Rachel ar fi preferat acum ignoran ța, însă 
cuno ștințele ei despre acest armament o conduceau c ătre o singur ă concluzie 
înfiorătoare: erau ataca ți de un soi de unitate american ă de opera țiuni speciale,
singura for ță armat ă din țară care dispunea  în mod curent de permisiunea de a
folosi aceste arme pe teren.
 Prezen ța unei unit ăți militare de elit ă însemna un al doilea lucru  și mai 
înfiorător dec ât primul: probabilitatea de a supravie țui atacului era aproape 
nulă.
 Gândul morbid  îi fu brusc  întrerupt c ând una dintre alicele de ghea ță 
găsi o deschiz ătură în pânza saniei  și travers ă șuierând scutul, lovind­o pe 
Rachel chiar  în stomac. Aceasta avu senza ția că o izbe ște un pumn drept  în 
vintre, de și era protejat ă de costumul Mark IX. V ăzu stele verzi. Rachel se d ădu
înapoi, dar reu și să se prind ă de sanie ca s ă nu­și piard ă echilibrul. Michael 
Tolland l ăsă baltă frânghia lui Norah  și se întinse s ă o prind ă pe Rachel, dar 
ajunse prea t ârziu. Rachel c ăzu pe spate, tr ăgând odat ă cu ea o stiv ă de 
echipamente.  Începu,  împreun ă cu Tolland s ă se rostogoleasc ă în jos pe ghea ță 
în mijlocul dispozitivelor electronice sc ăpate de sub control.
 — Sunt… Gloan țe…, icni ea, r ămasă momentan f ără suflu. Fugi!
 Metroul care p ărăsea sta ția Federal Triangle nu se putea  îndep ărta 
suficient de repede pentru Gabrielle Ashe. Femeia st ătea înțepenit ă într­un col ț 
pustiu din tren,  în vreme ce siluete  întunecate treceau pe l ângă ea ca  într­o 
ceață. În poal ă, i se odihnea dosarul ro șu pe care i­l d ăduse Marjorie Tench. O 
apăsa de parc ă ar fi avut zece tone.
 „Trebuie s ă stau de vorb ă cu Sexton!”,  își spuse ea. Trenul mergea 
oricum  în direc ția biroului senatorului. „Chiar acum!”
 În lumina slab ă și pâlpâitoare din tren, Gabrielle se sim țea ca  și cum 
trebuia s ă îndure o c ălătorie sub efectul halucinogenelor. Lumini t ăcute se

iveau  și disp ăreau deasupra capului ei ca ni ște efecte stroboscopice date cu 
încetinitorul. Tunelul o  înconjura din toate p ărțile ca un canion ad ânc.
 „Să­mi spun ă cineva c ă toate astea nu sunt reale!”
 Privi dosarul din bra țe. Îi desf ăcu clema, b ăgă ușor mâna și scoase la 
iveală o fotografie. Luminile trenului clipir ă o secund ă, timp  în care ea apuc ă să
zăreasc ă o imagine  șocant ă – Sedgewick Sexton gol  și întins pe birou, cu fa ța 
satisf ăcută întoars ă exact spre camera de luat vederi,  în vreme ce forma 
negricioas ă a trupului ei se odihnea goal ă lângă el.
 Gabrielle se scutur ă înfiorat ă, băgă poza la loc  în dosar  și se lupt ă să 
închid ă clema la loc.
 „S­a terminat.”
 Imediat ce trenul ie și din tunel  și se c ățără pe una din  șinele supraterane
din apropierea L'Enfant Piaza, Gabrielle  își scoase telefonul celular  și apel ă 
numărul personal al senatorului.  Îi răspunse vocea lui  înregistrat ă pe serviciul 
de mesagerie. Nedumerit ă, sun ă la biroul lui.  Îi răspunse secretara.
 — Gabrielle, se recomand ă ea. Este  înăuntru?
 Secretara p ărea agitat ă:
 — Unde ai fost? Te­a c ăutat!
 — Am avut o  întâlnire care s­a prelungit. Trebuie s ă vorbesc imediat cu 
el.
 — Va trebui s ă aștepți până mâine diminea ță. Este  în Westbrooke.
 Westbrooke Place Luxury Apartments era casa din D.  C. A senatorului.
 — Nu r ăspunde la num ărul lui personal, continu ă Gabrielle.
 — Și­a anulat tot programul,  în agend ă e scris P. E.,  îi aminti secretara. A
plecat devreme.
 Gabrielle se  încrunt ă. „Personal Event – eveniment personal.” Cu toate 
emoțiile tr ăite, uitase c ă Sexton  își programase o noapte de unul singur, acas ă. 
Refuza categoric s ă fie deranjat  în astfel de ocazii.
 „Să bați la u șă doar dac ă clădirea arde, ar fi spus el. Orice altceva poate 
aștepta p ână a doua zi.”
 Gabrielle decise c ă apartamentul lui Sexton chiar luase foc.
 — Trebuie s ă dai de el pentru mine.
 — Imposibil.
 — E o chestiune serioas ă, chiar c ă…
 — Nu, este absolut imposibil.  Și­a lăsat pagerul pe biroul meu c ând a 
plecat  și mi­a spus s ă nu fie deranjat toat ă seara. A fost categoric.
 Secretara f ăcu o pauz ă:
 — Mai hot ărât ca de obicei.
 „La naiba.”
 — Bine, mul țumesc.
 Gabrielle  închise.
 — L'Enfant Piaza, anun ță o voce  înregistrat ă în difuzoarele trenului. 
Conexiune cu toate sta țiile.

Închiz ându­și ochii, Gabrielle  încerc ă să­și limpezeasc ă gândurile,  însă 
imagini devastatoare continuau s ă i se perinde prin minte … Pozele erotice ale ei
cu senatorul… Stiva de documente care­l acuzau pe senator c ă lua mit ă. 
Gabrielle continua s ă audă vocea r ăgușită a lui Tench: „F ă ce trebuie. 
Semneaz ă declara ția sub jur ământ. Recunoa ște leg ătura”.
 În vreme ce trenul se oprea sc ârțâind în sta ție, Gabrielle  încerc ă să­și 
imagineze ce ar fi f ăcut senatorul dac ă fotografiile ar fi ajuns  în pres ă. Primul 
lucru care  îi veni  în gând o  șocă și o ru șină.
 „Sexton va min ți.”
 Oare chiar credea asta despre senator?
 „Da. Va min ți…”
 Dacă fotografiile ajungeau  în pres ă fără ca Gabrielle s ă recunoasc ă 
legătura, senatorul avea pur  și simplu s ă pretind ă că acele poze erau o f ăcătură
ordinar ă. Era epoca fotografiei digitale: oricine care avusese vreodat ă acces la 
Internet putuse vedea fotografii retu șate irepro șabil cu fe țele diferitelor 
celebrit ăți trucate digital pe corpurile altor oameni, adesea ale unor vedete 
porno implicate  în acte obscene. Gabrielle fusese deja martor ă a abilit ății 
senatorului de a privi  într­o camer ă de televiziune  și de a min ți conving ător în 
legătură cu rela ția lor; n­avea nici o  îndoial ă că el putea convinge  întreaga lume
că acele fotografii reprezentau doar o tentativ ă josnic ă de a­i duce cariera de 
râpă. Sexton avea s ă se lanseze  într­o diatrib ă furtunoas ă, poate chiar s ă 
insinueze c ă însuși președintele ordonase falsurile.
 „Nu­i de mirare c ă administra ția de la Casa Alb ă nu a ie șit la ramp ă.” 
Gabrielle  își dădea seama c ă pozele erau o arm ă cu dublu t ăiș. Oric ât de 
șocante, ele erau totu și complet neconcludente.
 Gabrielle sim ți brusc un fior de speran ță.
 „Casa Alb ă nu poate dovedi c ă ar fi vreuna real ă!”
 Demonstra ția de for ță a lui Tench fa ță de Gabrielle fusese nemiloas ă prin
simplitate: recunoa ște leg ătura amoroas ă sau uit ă­te Sexton cum ajunge la 
închisoare. Brusc totul c ăpăta un sens. Casa Alb ă avea nevoie ca Gabrielle s ă 
recunoasc ă legătura, altfel pozele erau lipsite de valoare. Un lic ăr de încredere 
începu s ă o însenineze.
 În vreme ce trenul se opri  și ușile se deschiser ă, o alt ă ușă îndep ărtată 
păru să se deschid ă în mintea Gabriellei, sco țând la iveal ă o posibilitate 
șocant ă: „Poate c ă tot ce mi­a spus Tench despre mit ă e o minciun ă.
 În definitiv, ce v ăzuse Gabrielle cu adev ărat? Nimic concludent – c âteva 
extrase bancare fotocopiate, o fotografie cenu șie a lui Sexton  într­un garaj. 
Toate acestea pot fi foarte bine  și contraf ăcute. Tench ar fi putut s ă­i arate cu 
viclenie  înregistr ări financiare trucate  în acela și loc cu pozele cu ei doi, sper ând
ca Gabrielle s ă accepte  întregul pachet ca adev ărat. Era un procedeu intitulat 
„autentificare prin asociere”  și politicienii  îl foloseau tot timpul pentru a vinde 
concepte dubioase.
 „Sexton e nevinovat”,  își spuse Gabrielle. Casa Alb ă era disperat ă și 
decisese s ă riște totul determin ând­o pe Gabrielle s ă facă public ă legătura

intim ă. Aveau nevoie ca Gabrielle s ă­l părăseasc ă pe Sexton  în mod public  și 
scandalos. „Fugi c ât mai po ți, îi spusese Tench. Ai timp p ână disear ă la opt.” 
Ultimul resort de presiune  în vânzări. „Totul se potrive ște”, g ândi ea.
 „Cu excep ția unui lucru…”
 Singura pies ă neclar ă din acest puzzle erau mesajele contra NASA pe 
care Tench i le trimisese lui Gabrielle. Acest fapt sugera c ă NASA chiar voia ca 
Sexton s ă își consolideze pozi ția anti­NASA, astfel  încât să se poat ă folosi de 
acest lucru  împotriva lui. Sau nu voia? Gabrielle  își dădu seama c ă până și 
mesajelor le putea g ăsi o explica ție perfect logic ă.
 „Și dacă mesajele nu veneau de la Tench?”
 Poate c ă Tench prinsese un tr ădător din interior care  îi trimitea informa ții
lui Gabrielle,  îl concediase, apoi intervenise  și trimisese ea  însăși ultimul mesaj,
chem ând­o la  întâlnire. „Tench putea s ă fi pretins c ă lăsase s ă se scurg ă 
inten ționat toate informa țiile despre NASA – ca s ă mă prind ă pe mine  în curs ă.”
 Mecanismele hidraulice ale metroului  șuierar ă în L'Enfant Piaza, semn 
ușile erau pe punctul de a se  închide.
 Gabrielle privi peronul. Mintea  îi lucra cu febrilitate. Habar n­avea dac ă 
bănuielile ei aveau sens sau dac ă reprezentau doar o dorin ță, dar orice s­ar fi 
întâmplat trebuia s ă vorbeasc ă cu senatorul imediat – indiferent c ă era o sear ă 
P. E.
 Ținând str âns în bra țe dosarul cu fotografii, Gabrielle cobor î din tren 
exact  în clipa  în care se  închiser ă ușile. Avea o nou ă destina ție către care s ă se 
îndrepte: Westbrooke Place Apartments.
 Luptă sau fugi.
 Ca biolog, Tolland  știa că într­un organism care sesiza pericole se 
petreceau schimb ări fiziologice. Adrenalina inunda cortexul cerebral, m ărind 
ritmul b ătăilor inimii  și comand ând creierului s ă ia cea mai veche  și mai 
instinctiv ă decizie bilogic â – să accepte b ătălia sau s ă se fac ă nevăzut.
 Instinctul  îi comanda lui Tolland s ă dispar ă, însă rațiunea  îl avertiza c ă 
era încă legat cu o coard ă de Norah Mangor. Oricum, nu putea fugi nic ăieri. Pe 
o rază de kilometri  întregi singurul ad ăpost era habisfera, iar atacatorii, oricine 
naiba mai erau  și ei, se pozi ționaser ă sus pe ghe țar, anul ând aceast ă opțiune. 
În spate, platoul larg deschis de ghea ță se vărsa într­o c âmpie lung ă de trei 
kilometri care se termina  într­o c ădere abrupt ă în mare. A fugi  în acea direc ție 
însemna moarte prin expunere.  Și chiar dac ă nu ar fi existat aceste obstacole 
practice, Tolland  știa că nu­i putea p ărăsi pe ceilal ți. Norah  și Corky se aflau 
încă în spa țiu deschis, lega ți de Rachel  și de el.
 Tolland r ămase la p ământ lângă Rachel,  în vreme ce proiectilele de 
gheață continuau s ă izbeasc ă sania  în partea  încărcată cu echipamente. 
Cercet ă cu privirea con ținutul saniei, c ăutând o arm ă, un pistol de 
semnalizare, o sta ție radio… Ceva, orice.
 — Fugi!  Îi strig ă Rachel, continu ând să gâfâie.

În acel moment, ca prin minune, grindina de proiectile se opri. Noaptea 
deveni brusc calm ă, în ciuda v ântului n ăucitor… ca o furtun ă care s­ar fi 
potolit pe nea șteptate.
 Uitându­se cu pruden ță pe lângă marginea saniei, Tolland z ări atunci 
una dintre cele mai  înfiorătoare priveli ști din via ța lui.
 Din întuneric se ivir ă în perimetrul luminat de f ăclie trei siluete 
fantomatice, alunec ând lin pe schiuri  și fără a scoate vreo vorb ă. Siluetele erau 
îmbrăcate în costume albe de schi. Pe post de bete,  în bra țe purtau ni ște pu ști 
mari, cum Tolland nu mai v ăzuse niciodat ă. Chiar  și schiurile erau bizare, a șa 
scurte  și futuriste cum se prezentau. Sem ănau mai degrab ă a patine alungite 
decât a schiuri.
 Cu calm, ca  și când ar fi  știut c ă învinseser ă deja, siluetele f ăcură o 
oprire l ângă victima cea mai apropiat ă – Norah Mangor. Tolland se ridic ă, 
tremur ând, în genunchi  și se zg âi peste sanie la atacatori. Ace știa îl privir ă prin
intermediul unor ochelari electronici bizari. P ăreau neinteresa ți de el.
 Cel pu țin pentru moment.
 Delta One nu sim țea nici un fel de remu șcare c ând se uita la femeia care 
zăcea incon știentă pe ghea ță. Fusese instruit s ă își duc ă ordinele la bun sf ârșit,
fără să pună la îndoial ă motivele.
 Femeia purta un costum termal negru  și gros  și avea o v ânătaie pe partea
lateral ă a feței. Respira cu mare greutate. Una dintre pu ști își găsise ținta și o 
redusese la incon știență.
 Acum sosise vremea s ă termine misiunea.
 În vreme ce Delta One  îngenunche l ângă victima incon știentă, colegii lui 
luară la ochi celelalte  ținte – unul ochi b ărbatul scund  și incon știent care z ăcea
pe ghea ță în apropiere, cel ălalt ținti sania r ăsturnat ă, în spatele c ăreia se 
ascundeau celelalte dou ă victime. De și cei doi solda ți puteau termina cu 
ușurință misiunea singuri, n­avea de ce s ă se gr ăbeasc ă, căci victimele erau 
neînarmate  și nu aveau unde s ă fugă. Graba  în acest caz ar fi  însemnat 
neglijen ță. „Niciodat ă să nu­ți pierzi concentrarea dec ât dac ă este absolut 
necesar. Ocup ă­te de inamici, unul c âte unul.” Proced ând ca la carte, echipa 
Delta Force avea s ă ucid ă victimele pe r ând. Cel mai important  însă era faptul 
că n­aveau s ă existe nici un fel de urme care s ă ateste modul  în care victimele 
decedaser ă.
 Ghemuit l ângă femeia incon știentă, Delta One  își scoase m ănușile 
termice  și culese o m ână de zăpadă. Făcu zăpada bulg ăre, deschise gura femeii 
și începu s ă­i îndese bulg ărele pe g ât. Îi umplu toat ă gura,  împing ând zăpada 
cât de ad ânc putu. Femeia avea s ă moar ă în mai pu țin de trei minute.
 Inventat ă de mafia ruseasc ă, tehnica era cunoscut ă sub numele de 
bielaia smert – moartea alb ă. Victima se sufoca cu mult  înainte ca z ăpada din 
gâtul ei s ă se topeasc ă. Dup ă moarte, corpul victimei r ămânea cald suficient de 
mult timp ca z ăpada s ă se topeasc ă. Chiar dac ă cineva suspecta un asasinat, 
arma crimei sau dovezi de violen ță nu existau.  În cele din urm ă ar fi fost posibil
ca cineva s ă își dea seama,  însă până atunci avea s ă treac ă mult timp.

Gloan țele de ghea ță aveau s ă dispar ă în mediul alb,  îngropate  în zăpadă, iar 
vânătaia de pe capul femeii avea s ă arate ca  și cum ar fi provenit de la o 
căzătură dură pe ghea ță – de altfel un accident deloc surprinz ător cu un 
asemenea v ânt în preajm ă.
 Celelalte trei victime vor fi omor âte cam  în acela și mod. Dup ă aceea, 
Delta One le va  încărca trupurile pe sanie, le va trage la c âteva sute de metri  în 
afara urmelor, le va reata șa corzile de siguran ță și va aranja cadavrele. Dup ă 
trecerea c âtorva ore, cei patru vor fi g ăsiți înghețați în zăpadă, practic ni ște 
victime ale supraexpunerii la  îngheț și ale hipotermiei. Descoperitorii lor vor fi 
nedumeri ți ce c ăutaser ă victimele la o asemenea distan ță de traseu, dar nimeni
nu va fi surprins de moartea lor.  În definitiv, cu f ăcliile stinse  și cu vremea 
vijelioas ă din jur, r ătăcirea pe  întinsul ghe țar Milne nu putea avea dec ât un 
singur deznod ământ: o moarte rapid ă.
 Delta One termin ă de îndesat z ăpadă pe gâtul femeii.  Înainte de a­ și 
îndrepta aten ția către ceilal ți, desf ăcu ușor coarda de siguran ță de la centura 
victimei. O putea reconecta mai t ârziu,  însă, pe moment, nu avea chef ca 
indivizilor  ălora doi de dup ă sanie s ă le vin ă ideea s ă tragă victima la ad ăpost.
 Michael Tolland tocmai fusese martor la un asasinat mai ciudat dec ât și­
ar fi putut imagina chiar  în cele mai sumbre co șmaruri. Dup ă ce o eliberar ă pe 
Norah Mangor de coarda de siguran ță, cei trei  își îndreptar ă aten ția către 
Corky.
 „Trebuie s ă fac ceva!”
 Corky  își revenise  și gemea,  încerc ând să se ridice  în capul oaselor,  însă 
unul dintre solda ți îl împinse la loc pe spate, se urc ă pe el  și îl țintui de ghea ță 
punându­și genunchii pe bra țele lui. Corky scoase un urlet de durere, 
instantaneu redus la t ăcere de v ântul dezl ănțuit.
 Cuprins de o groaz ă vecin ă cu nebunia, Tolland se apuc ă să scotoceasc ă 
prin con ținutul  împrăștiat al saniei r ăsturnate. „Trebuie s ă fie ceva aici! O 
armă! Ceva!” Nu z ări dec ât echipamente de diagnosticare, cele mai multe 
complet distruse de alicele de ghea ță. Lângă el, Rachel  încerc ă să se ridice 
amețită în capul oaselor, folosindu­se de toporul de ghea ță ca sprijin.
 — Fugi… Mike…
 Tolland se uit ă la toporul legat de  încheietura m âinii lui Rachel. Putea fi o
armă. O așa­zisă armă. Tolland se  întreb ă care  îi erau  șansele de a ataca trei 
oameni  înarma ți cu un topora ș minuscul. Sinucidere curat ă.
 Când Rachel reu și să se ridice, Tolland z ări ceva  în spatele ei. Un rucsac 
de vinil burdu șit. Rug ându­se  în gând ca acesta s ă conțină un pistol de 
semnalizare sau o sta ție radio, Tolland se repezi pe l ângă Rachel  și înșfăcă 
sacul.  Înăuntru g ăsi o foaie mare  și frumos  împăturită de material etan ș. Fără 
valoare. Tolland dispunea de ceva similar pe vasul lui de cercetare.  În fapt, 
foaia reprezenta un mic balon meteorologic, proiectat s ă care echipamente de 
observare a vremii nu cu mult mai grele dec ât un computer personal. Balonul 
lui Norah nu putea fi de ajutor, mai ales f ără bazinetul cu heliu adiacent.

Auzind strig ătele disperate de lupt ă ale lui Corky, Tolland avu un 
sentiment cumplit de neajutorare. Disperare total ă. Pierdere complet ă. Ca un 
clișeu al clipelor de via ță rememorate  înaintea mor ții, mintea lui Tolland 
redescoperi imagini ale copil ăriei de mult uitate. Pentru c âteva clipe navig ă în 
San Pedro,  învățând arta marin ăreasc ă de a conduce o barc ă atârnând de o 
frânghie  înnodat ă, deasupra oceanului, plonj ând bucuros  în apă, înălțându­se 
și căzând precum un copil care at ârnă de coada unui zmeu, soarta lui at ârnând
de o vel ă și de toanele brizei oceanice.
 Privirea lui Tolland se  întoarse la bucata de material din m ână, 
înțelegând într­o frac țiune de secund ă că mintea lui nu renun țase, ci c ăuta s ă­i
aminteasc ă, de fapt, de o solu ție posibil ă! „Zborul cu vela”.
 Corky continua s ă se lupte cu atacatorul lui c ând Tolland desf ăcu sacul 
protector din jurul balonului. Nu credea c ă încercarea avea prea mul ți sorți de 
izbândă, însă rămânerea lor acolo f ără a întreprinde nimic reprezenta o moarte 
sigur ă. Strânse în bra țe balonul  împăturit. Clema ata șată avertiza: „ATEN ȚIE! A
NU SE FOLOSI LA V ÂNT MAI PUTERNIC DE ZECE NODURI”.
 „La naiba cu avertismentul!”  Ținând balonul str âns ca acesta s ă nu se 
desfac ă, Tolland se t ârî până la Rachel, care st ătea proptit ă într­o parte.  Îi zări 
nedumerirea din ochi  în vreme ce se cuib ări lângă ea, strig ând:
 — Ține asta bine!
 Îi dădu materialul  împăturit  și apoi  își folosi m âinile eliberate ca s ă 
prind ă clema de protec ție a balonului de centura propriului costum. Dup ă 
aceea, rostogolindu­se pe o parte, prinse clema  și de centura lui Rachel.
 Tolland  și Rachel erau acum una  și aceea și persoan ă.
 „Unite la  șold.”
 Între ei, coarda de asigurare  șerpuia prin z ăpadă până în locul  în care se 
zbătea Corky… Și apoi zece metri mai departe, p ână la clema desprins ă de pe 
centura lui Norah Mangor.
 „Norah s­a dus deja, se lini ști Tolland. Nu mai e nimic de f ăcut.”
 Atacatorii st ăteau ghemui ți în jurul corpului care tres ălta al lui Corky. 
Făceau bulgari de z ăpadă pe care se preg ăteau s ă­i îndese pe g âtul victimei. 
Tolland  își dădu seama c ă stăteau prost cu timpul.
 Luă balonul  împăturit de la Rachel. Materialul era la fel de u șor ca un 
șervețel din h ârtie și practic indestructibil, „De aici nu iese nimic.”
 — Ține­te bine!
 — Mike? Ce…
 Tolland azv ârli bucata de material  în aer. V ântul dezl ănțuit o prinse  și o 
desfășură ca pe o para șută prins ă de un uragan. Balonul se umplu imediat, 
desfăcându­se cu un pocnet sec.
 Tolland sim ți cum e tras  în sus de centur ă. Instantaneu  își dădu seama 
că subestimase for ța vântului katabatic.  În câteva frac țiuni de secund ă el și 
Rachel se g ăseau pe jum ătate în aer  și erau tra și în jos pe suprafa ța ghe țarului.
O clip ă mai t ârziu, Tolland sim ți o nou ă smucitur ă când coarda de asigurare se
întinse  și începu s ă tragă de Corky Marlinson. La dou ăzeci de metri dep ărtare,

prietenul lui  îngrozit fu brusc smuls de sub atacatorii ului ți, trimi țându­l pe 
unul dintre ei de­a berbeleacul pe spate. Corky scoase un urlet  înfiorător, în 
vreme ce era t ârât cu vitez ă pe ghea ță. Evit ă sania r ăsturnat ă, apoi reu și să se 
redreseze. L ângă el at ârna fără vlagă o frânghie liber ă… Frânghia care fusese 
atașată de Norah Mangor.
 „Nu mai e nimic de f ăcut”,  își spuse din nou Tolland.
 Ca un  șir de marionete, cele trei trupuri alunecar ă de­a lungul 
ghețarului. Pe l ângă ele începur ă să zboare din nou alice de ghea ță, dar Tolland
știa că atacatorii rataser ă ocazia.  În spatele lui, solda ții îmbrăcați în alb se 
pierdeau cu repeziciune  în cercul de lumin ă roșiatică al ultimei f ăclii.
 Tolland sim țea acum ghea ța fâșâind sub costumul gonflabil cu vitez ă tot 
mai mare  și ușurarea c ă scăpase cu via ță se stinse cu repeziciune. Chiar  în fața
lor, la mai pu țin de trei kilometri, ghe țarul Milne se termina abrupt  într­o 
creast ă înaltă… Dincolo de care  îi aștepta o pr ăpastie de  șaizeci de metri p ână 
în apele reci ale Oceanului Arctic care  însemnau, categoric, moartea.
 Marjorie Tench z âmbea  în vreme ce cobora sc ările c ătre Biroul de 
Comunica ții al Casei Albe,  încăperea computerizat ă unde se diseminau 
comunicatele de pres ă concepute la etaj,  în Sala de Comunica ții. Întâlnirea cu 
Gabrielle Ashe decursese bine. Nu era sigur c ă femeia fusese suficient de 
înspăimântată ca să facă o declara ție sub jur ământ prin care recuno ștea 
legătura intim ă, dar  încercarea merite cu prisosin ță efortul.
 „Gabrielle ar fi de șteapt ă dacă s­ar descotorosi de el”,  își zise Tench. 
Biata fat ă habar n­avea c ât de dur avea s ă fie lovit Sexton.
 În câteva ore, conferin ța de pres ă a pre ședintelui legat ă de meteorit avea 
să­l îngenuncheze definitiv pe Sexton. Asta era deja o lovitur ă calculat ă. Dac ă 
avea s ă coopereze, Gabrielle Ashe va furniza lovitura capital ă prin care Sexton 
avea s ă fie definitiv redus la t ăcere. A doua zi, Tench  îi putea da presei 
jurământul Gabriellei,  împreun ă cu declara ția lui Sexton prin care nega totul.
 Un cro șeu st ânga­dreapta.
 În definitiv, politica nu  însemna doar c âștigarea alegerilor, ci c âștigarea 
lor în mod decisiv, prin ducerea la bun sf ârșit a viziunii cuiva. Din punct de 
vedere istoric, pre ședinții care se strecuraser ă la putere c âștigând cu c âteva 
procente diferen ță obținuser ă foarte pu țin în timpul mandatului; un astfel de 
om era sl ăbit din start, iar Congresul nu l ăsa niciodat ă o astfel de prad ă din 
gheare.
 La modul ideal, distrugerea campaniei senatorului Sexton avea s ă fie 
consistent ă – un atac din dou ă părți care  îl distrugea  și politic  și etic. 
Cunoscut ă în Washington sub denumirea de „sus­jos”, strategia fusese 
împrumutat ă din arta r ăzboiului. „For țează inamicul s ă se bat ă pe dou ă 
fronturi.” C ând un candidat de ținea o informa ție negativ ă despre adversarul 
său, adesea a ștepta p ână primea o a doua informa ție și ieșea în public 
simultan cu am ândou ă. Un atac din dou ă părți era  întotdeauna mai eficient 
decât o împușcătură izolat ă, mai ales c ând acel atac dual implica aspecte 
diferite ale campaniei —primul  împotriva politicii duse, cel ălalt împotriva

caracterului omului. Respingerea unui atac politic f ăcea apel la logic ă, în vreme
ce respingerea unui atac etic necesita pasiune; respingerea simultan ă a 
amândurora reprezenta o ac țiune aproape imposibil ă.
 În seara asta, senatorul Sexton avea s ă întâmpine dificult ăți enorme ca 
să iasă cu fa ța curat ă din co șmarul politic al uluitorului triumf NASA; dezastrul
avea s ă fie considerabil mai mare dac ă el va fi for țat să­și apere pozi ția anti­
NASA,  în vreme ce era f ăcut mincinos de o femeie din echipa sa.
 Ajung ând la u șa Biroului de Comunica ții, Tench sim țea fiorul b ătăliei 
curgându­i prin vene. Politica  însemna r ăzboi. Inspir ă adânc și se uit ă la ceas: 
6.15 P. M. Urma s ă tragă primul foc.
 Intră.
 Biroul de Comunica ții era mic, dar nu din lips ă de spa țiu, ci din lipsa 
nevoii. Era una dintre cele mai eficiente sta ții de comunica ții din lume  și era 
deservit ă de un personal alc ătuit din doar cinci angaja ți. În acel moment, to ți 
cei cinci st ăteau la mesele lor cu echipament electronic, ar ătând ca ni ște 
înotători gata de start.
 „Sunt preg ătiți”, își zise Tench, observ ându­le privirile  înfometate. O uluia
mereu faptul c ă un birou at ât de mic putea, cu o preg ătire de doar dou ă ore, s ă
contacteze mai mult de o treime din popula ția lumii civilizate. Dispun ând de 
conexiuni electronice la zeci de mii de surse globale de  știri – de la cele mai 
mari conglomerate de televiziune la cele mai mici ziare de provincie —, Biroul 
de Comunica ții al Casei Albe era capabil s ă ajung ă la întreaga omenire prin 
doar c âteva ap ăsări de buton.
 Computerele folosite ca ma șini­fax aruncau comunicatele de pres ă către 
cutiile po ștale electronice ale celor mai diferite mijloace de comunicare, 
radiouri, televiziuni, ziare etc, din Maine  și până în Moscova. E­mail­urile 
acopereau serviciile de  știri online. Ma șini de formare automat ă a numerelor de 
telefon apelau mii de manageri media, pun ându­le la ureche anun țuri vocale 
preânregistrate. O pagin ă web cu  știri de ultim ă oră actualiza constant 
conținutul  știrilor  într­un cadru preformatat. Sursele de  știri capabile de a 
trimite echipe pe teren  în orice condi ții, cum erau canalele media CNN, NBC, 
ABC, CBS sau sindicatele media str ăine, erau asaltate din toate p ărțile și li se 
promiteau transmisii de televiziune gratuite  și în direct. Drept rezultat, 
întotdeauna c ând se f ăcea un apel de urgen ță preziden țial, orice altceva difuza 
în acel moment mass­media disp ărea.
 „Penetrare complet ă.”
 Ca un general care  își inspecta trupele, Tench parcurse  în tăcere distan ța
până la biroul de redactare  și ridic ă hârtia care con ținea „comunicatul de 
presă” ce fusese deja  încărcat în memoria tuturor aparatelor de transmisie, ca 
un cartu ș multiplicat  în mai multe arme gata de tragere.
 După ce îl citi, lui Tench  îi veni s ă râdă. În mod obi șnuit, comunicatele 
care urmau s ă fie transmise erau  în prealabil minu țios elaborate, astfel  încât 
sunau mai degrab ă a reclam ă decât a anun ț, însă președintele ordonase acum 
ca orice „periaj” s ă fie lăsat deoparte. Rezultatul era un text perfect – bogat  în

cuvinte­cheie  și ușor de  înțeles. O combina ție mortal ă. Chiar  și serviciile de  știri
care foloseau programe software de depistare a cuvintelor­cheie pentru a sorta 
e­mailurile aveau s ă fie extrem de alertate  în privin ța acestui mesaj:
 De la: Biroul de Comunica ții al Casei Albe;
 Subiect: Adresa Preziden țială Urgent ă.
 Președintele Statelor Unite va  ține o conferin ță de pres ă important ă în 
seara asta la ora opt, Eastern Standard Time, din camera de inform ări a Casei 
Albe. Subiectul anun țului este deocamdat ă confiden țial. Transmisiile  în direct 
vor fi permise prin metodele obi șnuite.
 Punând hârtia înapoi pe birou, Tench privi prin Biroul de Comunica ții și 
dădu impresionat ă din cap  în direc ția personalului. Ace știa părură 
recunosc ători.
 Își aprinse o  țigară, trase din ea c âteva secunde  și lăsă tensiunea s ă 
creasc ă. În cele din urm ă zâmbi:
 — Doamnelor  și domnilor, da ți drumul la motoare!
 Din mintea lui Rachel Sexton disp ăruse orice ra ționament logic. Nu se 
mai putea g ândi deloc la meteorit, la h ârtia misterioas ă din buzunar, la Ming, 
la oribilul atac de pe platforma de ghea ță. O preocupa o singur ă chestiune.
 „Supravie țuirea.”
 Ghea ța aluneca fantomatic sub ea, ca o autostrad ă lucioas ă și nesf ârșită.
Habar n­avea dac ă trupul  îi era amor țit de fric ă sau doar protejat de costum, 
dar nu sim țea nici o durere. Nu sim țea nimic.
 Încă.
 Pe o parte, lipit ă de Tolland  în dreptul mijlocului, Rachel st ătea cu fa ța 
înspre el, ca  într­un fel de  îmbrățișare ciudat ă. Undeva,  în fața lor, balonul 
gonea, umflat de v ânt, ca o para șută în spatele unei ma șini de curse. Corky 
venea t ârâș în spate, tot rostogolindu­se, o remorc ă de tractor sc ăpată de sub 
control. F ăclia care marca locul unde fuseser ă ataca ți se făcuse deja nev ăzută 
în dep ărtare.
 Fâșâitul costumelor Mark IX la contactul cu ghea ța deveni tot mai 
puternic, pe m ăsură ce accelerau. Rachel habar n­avea c ât de repede alunecau,
dar v ântul sufla cu cel pu țin o sut ă de kilometri la or ă, iar autostrada 
lunecoas ă de sub ei p ărea să goneasc ă tot mai mult cu fiecare secund ă care 
trecea. Balonul impermeabil nu d ădea nici un semn c ă s­ar rupe sau c ă și­ar 
slăbi for ța cu care  îi trăgea.
 „Trebuie s ă ne d ăm drumul”,  își spuse ea. Fugeau de un inamic fatal – 
drept  în bra țele altuia. „Probabil c ă oceanul e la mai pu țin de un kilometru 
acum!” G ândul contactului cu apa extrem de rece  îi provoca amintiri 
îngrozitoare.
 Vântul sufla tot mai tare, astfel  încât viteza lor crescu. Undeva,  în spatele
lor, Corky scoase un urlet de groaz ă. La viteza asta, le mai r ămăseser ă doar 
câteva minute p ână ce aveau s ă fie arunca ți peste creast ă, direct  în ocean.
 Tolland p ărea că se gândește la acela și lucru, pentru c ă începu s ă se 
lupte cu clema prins ă de corpurile lor.

— Nu pot desface chestia asta! Strig ă el. E prea tare  întins ă!
 Rachel spera ca o lini știre momentan ă a vântului s ă­i ofere lui Tolland un
răgaz, însă șuvoiul de aer continua s ă­i trag ă cu o constan ță de nezdruncinat. 
Încerc ând să îi fie de ajutor, Rachel  își răsuci corpul  și încerc ă să­și înfigă 
crampoanele unui c ălcâi în ghea ță, trimi țând un  șuvoi de a șchii de ghea ță în 
aer. Viteza se domoli un pic.
 — Acum!  Țipă ea, ridic ându­și piciorul.
 Pentru o frac țiune de secund ă, coarda care  îi ținea lega ți de balon  își 
slăbi str ânsoarea. Tolland se l ăsă în jos,  încerc ând să profite de moment pentru
a desface clema, dar nu reu și.
 — Din nou!  Îi strig ă el.
 De aceast ă dată, se întoarser ă amândoi  în direc ții opuse  și își înfipser ă 
călcâiele în ghea ță, trimi țând o jerb ă dubl ă de așchii în aer. Efortul aduse o 
încetinire mai mare.
 — Acum!
 La semnul lui Tolland, se ridicar ă amândoi.  În vreme ce balonul plonja 
din nou  înainte, Tolland  își introduse degetul mare  în închiz ătoarea clemei  și 
răsuci piedica,  încerc ând să elibereze clema. Chiar dac ă fusese mai aproape de 
reușită, avea nevoie de mai mult spa țiu de manevr ă. Așa cum se l ăudase 
Norah, clemele de prindere erau de prima m ână, special construite cu o bucl ă 
suplimentar ă de metal, astfel  încât să nu se desfac ă niciodat ă dacă simțeau o 
cât de mic ă tensiune.
 „Omor âți de clemele de siguran ță”, își zise Rachel, g ăsind ironia de­a 
dreptul tragic ă.
 — Încă o dat ă! Îi strig ă Tolland.
 Punându­și la b ătaie toat ă energia  și toat ă speran ța, Rachel se r ăsuci c ât
de mult putu  și își înfipse ambele c ălcâie în ghea ță. Arcuindu­ și spatele, 
încerc ă să își lase toat ă greutatea corpului la nivelul c ălcâielor. Tolland o imit ă, 
până ce ajunser ă amândoi contorsiona ți. Leg ătura din dreptul mijlocului le 
îngreuna efortul. Tolland  își înfipse  și el călcâiele, în vreme ce Rachel se arcui 
mai tare. Vibra țiile trimiteau unde de  șoc de­a lungul picioarelor. Avea senza ția 
că i se rupeau gleznele.
 — Ține așa… Ține așa…
 Tolland se contorsion ă mai tare ca s ă desprind ă clema,  în vreme ce viteza
scăzu sim țitor.
 — Aproape…
 Crampoanele lui Rachel cedar ă. Buc ățile de metal se rupser ă de pe talpa 
cizmelor ei  și zburar ă înapoi  în noapte, trec ând peste Corky. Balonul zv âcni 
imediat  înainte, trimi țându­i pe Rachel  și pe Tolland  împreun ă într­o parte. 
Tolland sc ăpă clema din m ână.
 — La dracu!
 Ca și cum s­ar fi  înfuriat c ă fusese pentru moment  încetinit, balonul 
porni  și mai vijelios  înainte, tr ăgându­i  și mai abitir c ătre ocean. Rachel  știa că 
se apropiau cu repeziciune de creast ă, deși pericolele  îi pândeau chiar  și înainte

de pr ăpastie.  În calea lor se  înălțau trei ridic ături enorme de z ăpadă. Chiar 
protejat ă fiind de un costum Mark IX, momentul lans ării cu mare vitez ă peste 
movilele de z ăpadă o umplea de groaz ă.
 Luptându­se disperat ă cu harna șamentul, Rachel  încerc ă să găseasc ă o 
cale de a elibera balonul. Abia atunci auzi pocnetul ritmat –  țăcănitul rapid al 
metalului u șor care se izbe ște de platforma de ghea ță.
 Toporul.
 Cuprins ă de panic ă, uitase complet de toporul de ghea ță prins de 
centur ă. Unealta u șoară de aluminiu se b ălăngănea pe l ângă picior. Rachel  își 
ridică privirea  înspre clema de prindere de pe balon. Nailon gros, de sarcin ă 
grea. Se  întinse,  încerc ând disperat ă să apuce toporul. Prinse m ânerul  și îl 
trase  înspre ea,  întinz ând de coarda elastic ă de prindere. Continu ând să stea 
într­o parte, Rachel  încerc ă să­și ridice bra țele deasupra capului, ap ăsând cu 
muchia ascu țită a toporului pe coarda groas ă. Stângace,  începe s ă taie coarda, 
de parc ă ar fi folosit un fer ăstrău.
 — Da! Strig ă Tolland, c ăutând acum  și el toporul pe care­l avea legat la 
picior.
 Alunec ând pe o parte, Rachel se  întinse c ât putu de mult. Materialul 
corzii era unul extrem de rezistent, iar f âșiile de nailon cedau cu mare greutate.
Tolland apuc ă toporul lui, se r ăsuci,  întinse bra țele deasupra capului  și încerc ă
să taie de dedesubt, exact  în acela și loc. Lamele  încovoiate se  îngem ănară. 
Coarda  începu s ă se sub țieze acum din dou ă părți.
 „O să reușim, își zise Rachel. Chestia asta o s ă se rup ă!”
 Pe nea șteptate, mingea argintie a balonului din fa ța lor zv âcni în sus ca 
și cum ar fi atins o platform ă de lansare. Spre groaza ei, Rachel  își dădu seama 
că balonul urm ărea pur  și simplu conturul solului.
 Ajunseser ă.
 Ridic ăturile de z ăpadă.
 Zidul alb se ivi cu doar o secund ă înainte de a­l atinge. Lovitura sim țită 
în coaste o f ăcu pe Rachel s ă se zbat ă, fiindc ă rămăsese f ără suflu  și toporul  îi 
căzu din m âini. Ca un schior pe ap ă care e tras pe o platform ă de lansare, 
Rachel  își simți corpul t ârât spre culmea d âmbului  și aruncat  în aer. Ea  și 
Tolland se trezir ă brusc catapulta ți într­o v âltoare ame țitoare de aer. Canalul 
dintre d âmburi se  întindea undeva, departe sub ei,  însă cablul de remorcare 
continua s ă se țină puternic, tr ăgându­le corpurile cu vitez ă în sus  și 
purtându­i cu siguran ță dincolo de primul canal. Pentru o clip ă, Rachel z ări ce 
îi aștepta  în față. Încă două ridic ături, un platou scurt, apoi pr ăpastia c ătre 
ocean.
 Ca și cum ar fi sim țit teroarea din sufletul lui Rachel, urletul ascu țit al 
lui Corky Marlinson sf âșie aerul. Undeva,  în spatele lor, Corky se trezise 
aruncat peste primul d âmb. To ți trei pluteau acum  în aer, balonul tr ăgându­i 
în sus ca un animal s ălbatic  înnebunit care vrea s ă scape de capcana 
vânătorilor.

Brusc,  în noapte se auzi un zgomot f ăcut de o plesnitur ă, ca un foc de 
armă. Coarda sub țiată cedă din pricina greut ății celor trei, iar cap ătul ei rupt o 
plesni pe Rachel drept  în față. Într­o frac țiune de secund ă, se trezir ă căzând de 
la înălțime. Undeva, deasupra capului lor, balonul  țâșni scăpat de sub orice 
control… Năpustindu­se c ătre apele oceanului.
 Prinși în carabiniere  și harna șamente, Tolland  și Rachel se pr ăvăliră 
înapoi spre sol. Pe m ăsură ce vârful alb al celui de­al doilea d âmb se apropia cu
repeziciune, Rachel se preg ăti pentru a  întâmpina impactul. Rat ând pe pu țin 
vârful celui de­al doilea d âmb, se pr ăbușiră pe panta descendent ă. Impactul fu 
atenuat de costume  și de panta d âmbului.  În vreme ce universul din jur se 
transforma  într­o mas ă nedefinit ă de bra țe, picioare  și ghea ță, Rachel sim ți 
cum zboar ă de­a lungul pantei c ătre canalul central de ghea ță. Din instinct,  își 
întinse bra țele și picioarele pentru a  încetini  înainte de a atinge urm ătorul 
dâmb. Sim ți cum  încetinesc,  însă prea lent.  În câteva secunde, ea  și Tolland se 
rostogoleau pe panta ascendent ă a celui de­al treilea d âmb. În vârf îi așteptă un
alt moment de imponderabilitate. Dup ă aceea, cuprins ă de panic ă, Rachel sim ți
cum alunec ă din nou  în jos de cealalt ă parte a d âmbului, c ătre platoul final … 
Ultimii dou ăzeci și cinci de metri ai ghe țarului Milne.
 Alunec ând spre creast ă, Rachel sim țea cum Corky trage de coard ă. Știa 
că viteza lor se reduce.  Însă mai  știa și că era un pic prea t ârziu. Cap ătul 
ghețarului alerga acum  înspre ei. Rachel  țipă îngrozit ă.
 Și atunci se  întâmplă.
 Marginea ghe țarului alunec ă de sub ei. Ultimul lucru pe care  și­l aminti 
Rachel era c ă se pr ăbușea.
 Westbrooke Place Apartments sunt situate la adresa 2201 N Street NW  și 
sunt cunoscute ca fiind una dintre pu ținele adrese extrem de corecte din 
Washington. Gabrielle trecu gr ăbită prin u șa rotativ ă și întră în holul de 
marmur ă, unde se auzea zgomotul unei cascade  în miniatur ă.
 Portarul cl ădirii p ăru surprins s ă o vad ă.
 — Domni șoară Ashe? Nu  știam c ă trece ți pe aici  în seara asta!
 — Am  întârziat!
 Gabrielle se gr ăbi să semneze  în registrul de vizitatori. Ceasul mare de 
deasupra biroului ar ăta 6.22 P. M.
 Portarul se sc ărpină în cre ștet:
 — Senatorul mi­a dat o list ă, dar dumneavoastr ă nu sunte ți…
 — Întotdeauna uit ă oamenii care  îl ajut ă cel mai mult.
 Schiță un z âmbet fugar  și porni repede spre lift.
 Portarul p ărea stingherit:
 — Mai bine a ș suna.
 — Mersi,  îi răspunse ea, urc ându­se  în lift.
 „Telefonul senatorului e scos din priz ă.”
 După ce ajunse la etajul nou ă, Gabrielle ie și iute  și porni de­a lungul 
holului elegant. C ând ajunse  în cap ăt, văzu că ușa senatorului Sexton era 
păzită de un v ânjos însoțitor de escort ă – eufemistic botezat bodyguard. Tipul

părea plictisit. Dac ă Gabrielle era surprins ă că îl vede la datorie, tipul p ăru de­
a dreptul uluit de vizita ei. S ări în picioare imediat ce o v ăzu.
 — Știu, zise Gabrielle, apropiindu­se din ce  în ce mai mult. E o sear ă P. 
E. Nu vrea s ă fie deranjat.
 Paznicul d ădu din cap:
 — Mi­a dat ordine foarte stricte ca nici un vizitator …
 — E o urgen ță!
 Bărbatul  își post ă imensul lui trup  în dreptul u șii:
 — Are o  întâlnire privat ă.
 — Zău?
 Gabrielle ridic ă dosarul ro șu de sub bra ț și îi flutur ă sigiliul Casei Albe 
prin fa ța ochilor:
 — Tocmai vin din Biroul Oval. Trebuie s ă îi dau senatorului aceast ă 
informa ție. Amicii lui de petrecere vor trebui s ă se lipseasc ă de el c âteva 
minute. Acum, las ă­mă să intru!
 Paznicul p ăru că se înmoaie c ând văzu sigiliul Casei Albe pe dosar.
 „Nu m ă face s ă îl deschid”, se rug ă Gabrielle  în gând.
 — Lăsați dosarul, zise el. I­l duc eu!
 — I­l duci tu pe naiba! Am ordin direct de la Casa Alb ă să îi înmânez 
personal acest dosar. Dac ă nu vorbesc imediat cu el, m âine diminea ță ne 
putem c ăuta cu to ții de lucru.  Înțelegi?
 Paznicul st ătea în cump ănă. Gabrielle  își dădu seama c ă senatorul fusese
neobi șnuit de categoric  în privin ța intimit ății în seara asta. P ăși hotărâtă 
înainte.  Ținând dosarul cu sigiliul drept  în ochii lui, Gabrielle  își cobor î vocea 
până la nivelul unei  șoapte  și îi spuse cuvintele de care se temeau toate 
persoanele angajate  în securitate din Washington:
 — Nu  înțelegi situa ția!
 Personalul care se ocupa cu paza politicienilor nu  înțelegea niciodat ă 
situa ția, un fapt ur ât de to ți. Erau, la urma urmei, doar ni ște purt ători 
închiria ți de arme,  ținuți în necuno ștință de cauz ă și niciodat ă siguri dac ă să 
respecte ordinele cu fermitate sau s ă riște pierderea slujbei datorit ă ignor ării 
proste ști a unei crize evidente.
 Paznicul  înghiți în sec, uit ându­se din nou la plicul cu sigiliu:
 — Bine, dar  îi spun senatorului c ă ați cerut imperios s ă fiți lăsată 
înăuntru.
 Descuie u șa și Gabrielle trecu  în goan ă pe lângă el, înainte ca omul s ă se 
răzgândeasc ă. Intr ă în apartament  și închise  în tăcere u șa dup ă ea, apoi o 
încuie.
 Acum Gabrielle auzi voci  încete  în biroul lui Sexton din cap ătul holului – 
voci de b ărbați. Genul de  întâlnire P. E. Pe care o avea  în seara asta nu sem ăna
deloc cu ceea ce sugerase Sexton mai devreme.
 În timp ce parcurgea holul ca s ă ajung ă înspre birou, Gabrielle trecu pe 
lângă o debara deschis ă, înăuntrul c ăreia se vedeau o jum ătate de duzin ă de 
haine b ărbătești scumpe – numai l ână și tweed.  În aparen ță, întâlnirea nu era

una de lucru. Gabrielle ar fi trecut mai departe  și pe lângă gențile diplomat 
lăsate acolo, dac ă una dintre ele nu i­ar fi atras aten ția. Eticheta cu numele de 
pe ea avea un logo de companie cu totul aparte. O rachet ă roșie str ălucitoare.
 Se opri  și se a șeză în genunchi ca s ă citeasc ă: „SPACE AMERICA, INC.”
 Nedumerit ă, cercet ă și celelalte gen ți.
 „BEAL AEROSPACE.
 MICROCOSM, INC.
 ROTARY ROCKET COMPANY.
 KISTLER AEROSPACE.”
 Îi răsună în minte vocea r ăgușită a lui Marjorie Tench. „ Știi că Sexton 
prime ște mit ă de la companii aerospa țiale private?”
 Gabrielle sim ți cum  îi accelereaz ă pulsul privind  înspre arcada 
întunecoas ă care ducea  în biroul senatorului.  Știa că putea vorbi cu glas tare, 
își putea anun ța prezen ța și totu și voia mult s ă înainteze  în tăcere. Se apropie 
până la o distan ța de c âteva zeci de centimetri de arcad ă și rămase ascuns ă în 
umbr ă… Ascult ând conversa ția din spa țiul învecinat.
 În vreme ce Delta Three r ămase  în urm ă ca să aranjeze cadavrul lui 
Norah Mangor  și sania, ceilal ți doi solda ți pornir ă în fug ă în josul ghe țarului 
după prada lor.
 În picioare aveau schiuri motorizate ElektroTreads. Proiectate dup ă 
modelul de schiuri Fast Trax destinat marelui public, schiurile secrete 
ElektroTreads erau  în esen ță niște vehicule de z ăpadă ce aveau ata șate de 
tălpici ni ște minip ășitoare – ca ni ște snowmobile pentru picior. Viteza era 
controlat ă prin unirea indexului cu degetul mare. Astfel se uneau dou ă 
minipl ăci de presiune ascunse  în mănușa mâinii drepte.  În jurul piciorului era 
înfășurată o baterie puternic ă pe baz ă de gel, dublu izolat ă, care le permitea 
schiurilor s ă alunece f ără zgomot.  În mod ingenios, energia cinetic ă generat ă de
gravitate  și de p ășitoarele care se roteau pe m ăsură ce schiorul aluneca  în josul
unei pante era automat folosit ă pentru re încărcarea bateriei  în scopul urc ării 
pantei urm ătoare.
 Stând cu spatele drept  în calea v ântului, Delta One cobor î panta 
ghemuit, inspect ând cu privirea suprafa ța dinaintea lui. Sistemul de vedere pe 
timp de noapte era un urma ș mult modernizat al modelului Patriot folosit de 
pușcașii marini. Delta One privea acum printr­un vizor alc ătuit din lentile din 
șase elemente 40 x 90 mm, un magnificator cu trei elemente  și un dispozitiv cu 
infraro șu de rezolu ție mare. Totul  în jurul lor ap ărea mai degrab ă colorat  într­o 
nuan ță translucid ă de albastru rece dec ât verdele obi șnuit pentru binoclurile 
cu infraro șu – tiparul de culoare special proiectat pentru zone cu reflexie 
extrem ă precum Arctica.
 În timp ce se apropia de prima ridic ătură, Delta One z ări prin vizor mai 
multe dungi de z ăpadă proasp ăt răscolit ă, care se ridicau pe panta d âmbului ca
o săgeată de neon  în noapte. Celor trei fugari fie nu le­a trecut prin minte s ă se 
desprind ă de harna șament, fie nu au mai fost  în stare de a șa ceva.  În orice caz,
dacă nu reu șiseră să se elibereze  înainte de ultima ridic ătură de zăpadă, acum

se găseau undeva,  în apele oceanului. Delta One  știa că îmbrăcămintea 
protectoare avea s ă le prelungeasc ă durata de supravie țuire în apă, însă 
curen ții puternici aveau s ă îi trag ă în largul oceanului.  Înecul nu putea fi evitat.
 În ciuda  încrederii pe care o sim țea, Delta One fusese instruit s ă mearg ă 
întotdeauna la sigur. Trebuia s ă vadă cadavrele. Ghemuindu­se  și mai mult,  își
strânse pumnii  și urcă în vitez ă prima pant ă.
 *
 Michael Tolland z ăcea nemi șcat. Își cerceta r ănile. Era lovit destul de 
puternic, dar oasele p ăreau a­i fi r ămas întregi. F ără nici o  îndoial ă fusese 
salvat de costumul de protec ție. Își deschise ochii. Nu putea s ă se concentreze. 
Totul p ărea mai lini știt aici… Mai t ăcut. V ântul continua s ă urle, dar cu mai 
puțină ferocitate.
 „Am trecut dincolo de margine, nu?”
 Reuși, în sfârșit, să se adune  și apoi descoperi c ă zăcea întins pe ghea ță, 
aproape  în unghi drept fa ță de Rachel Sexton  și peste ea. Clemele lor de 
protec ție îngem ănate erau complet r ăsucite. O sim țea respir ând sub el, dar nu­i
putea z ări chipul. Se rostogoli de pe ea. Mu șchii abia mai catadicseau s ă 
răspund ă comenzilor creierului.
 — Rachel…?
 Tolland nu era prea sigur dac ă buzele lui scoseser ă vreun sunet sau nu.
 Își aminti ultimele secunde ale c ălătoriei lor n ăucitoare: trasul  în sus al 
balonului, coarda de prindere care plesnea, corpurile lor pr ăbușindu­se pe 
panta d âmbului, alunecarea peste ultimul d âmb și frânarea  în ultimul moment 
în apropierea limitei ghe țarului –  în apropierea crestei. Tolland  și Rachel 
căzuser ă, însă căderea fusese ciudat de scurt ă. În loc s ă plonjeze  în mare, a șa 
cum ar fi fost de a șteptat, c ăzuser ă doar vreo trei metri  înainte de a atinge alt 
bloc de ghea ță și de a se opri, av ându­l drept contragreutate pe Corky.
 Ridic ându­și capul, Tolland privi spre mare. Ghea ța se termina nu prea 
departe,  într­o creast ă, dincolo de care se auzeau vuietul oceanului. Privind 
înapoi spre ghe țar, Tolland se zg âi să zăreasc ă ceva  în noapte. La circa  șase 
metri dep ărtare, privirea lui  întâlni un perete  înalt de ghea ță care p ărea să 
atârne deasupra lor. De­abia  în acea clip ă pricepu ce se  întâmplase. Cumva, 
alunecaser ă dincolo de ghe țarul principal, pe o teras ă de ghea ță mai joas ă. 
Terasa era plat ă, lată cât un teren de hochei  și se pr ăbușise par țial – gata s ă se 
desprind ă și să cadă în ocean  în orice clip ă. „Aisberg  în formare”,  își spuse 
Tolland,  în timp ce privea platforma instabil ă de ghea ță pe care z ăcea. Era o 
bucat ă lată și pătrată care at ârna lipit ă de ghe țar ca un balcon imens, 
înconjurat din trei p ărți de v ăi abrupte de ghea ță care d ădeau spre ocean. 
Bucata de ghea ță era ata șată de ghe țar doar  în partea din spate, iar Tolland 
putea s ă vadă acum c ât de precar ă era aceast ă legătură. Hotarul dintre teras ă 
și ghețarul Milne era trasat de o fisur ă care m ăsura deja peste un metru l ățime 
și continua s ă se lărgeasc ă. Forța gravita țională avea s ă influen țeze sf ârșitul 
acestei b ătălii.

Mai înspăimântătoare dec ât fisura era  însă imaginea corpului nemi șcat al
lui Corky Marlinson, care st ătea ghemuit pe ghea ță. Corky z ăcea la zece metri 
depărtare, legat  în continuare de ei cu acea coard ă de siguran ță.
 Tolland  încerc ă să se ridice  în picioare, dar  îl împiedica faptul c ă era legat
de Rachel.  Își schimb ă poziția și începu s ă desfac ă legăturile dintre ei.
 În timp ce  încerca s ă se ridice  și ea în capul oaselor, Rachel p ărea extrem
de slăbită:
 — N­am… Trecut dincolo de margine?
 În voce i se citea uluirea.
 — Am c ăzut pe un bloc de ghea ță aflat la un nivel mai jos,  îi răspunse 
Tolland, reu șind, în sfârșit, să se deta șeze complet. Trebuie s ă­l ajut pe Corky!
 Chinuit de dureri, Tolland voi s ă se ridice, dar  își simți picioarele 
nesigure. Apuc ă de coard ă și trase. Corky  începu s ă alunece pe ghea ță înspre 
ei. Dup ă mai multe opinteli, ajunse doar la c âțiva zeci de centimetri dep ărtare.
 Colegul lor ar ăta de parc ă ar fi fost b ătut m ăr. Își pierduse ochelarii, pe 
un obraz i se vedea o t ăietură urâtă și îi curgea s ânge din nas. Teama lui 
Tolland ca omul s ă nu fi murit se spulber ă în clipa  în care Corky se r ăsuci și se
uită la el cu o privire ur âtă.
 — Isuse,  îngăimă el. Ce naiba a mai fost  și șmecheria aia?
 Tolland se sim ți cople șit de un val de u șurare.
 Rachel reu șise între timp s ă se ridice  și acum se str âmba din cauza 
durerii. Privi  în preajm ă:
 — Trebuie s ă… Plecăm de aici. Blocul  ăsta de ghea ță e pe punctul de a se
prăbuși.
 Tolland era total de acord. Singura  întrebare era cum.
 Nu aveau timp s ă se gândeasc ă la o solu ție. Deasupra lor, pe ghe țar, 
începea s ă se aud ă un fâșâit ascu țit care le era cunoscut. Tolland se uit ă în sus
și zări dou ă siluete  îmbrăcate în alb, care ajunseser ă la marginea ghe țarului  și 
se opriser ă în acela și timp. Cei doi oameni r ămaser ă pironi ți locului pre ț de o 
clipă, zgâindu­se la prada lor ca ni ște mari mae ștri de  șah savur ând clipa 
dinainte de mutarea final ă.
 Delta One era surprins s ă vadă că cei trei fugari tr ăiesc.  Știa că lucrurile 
nu aveau s ă rămână așa pentru mult timp. Victimele c ăzuser ă pe o por țiune a 
ghețarului care  își începuse deja plonjonul inevitabil spre ocean. Cei trei puteau
fi neutraliza ți și lichida ți în acela și fel ca femeia care z ăcea acum moart ă, însă 
tocmai se ivise o solu ție mult mai „curat ă”. O solu ție prin care cadavrele nu 
aveau s ă fie descoperite niciodat ă.
 Când privi dincolo de marginea buzei de ghea ță, Delta One se concentr ă 
asupra crevasei cresc ânde, ce  începuse s ă se întind ă precum un  șarpe  între 
ghețar și puiul de ghea ță. Bucata pe care st ăteau fugarii era  într­o pozi ție 
extrem de nesigur ă… Gata s ă se rup ă și să cadă în ocean  în orice zi.
 „De ce acea zi n­ar fi tocmai ast ăzi…?”

Pe ghe țar, noaptea erau zgudui ți în permanen ță la câteva ore distan ță de 
bubuituri asurzitoare – sunetele buc ăților de ghea ță care se desprindeau de 
ghețarul­mam ă și plonjau  în ocean. Cine ar fi observat?
 Cuprins de fiorul de adrenalin ă obișnuit în preajma unui nou asasinat, 
Delta One  își introduse m âna în rucsacul cu provizii  și scoase de acolo un 
obiect greu, de forma unei l ămâi. Un articol standard pentru echipele militare 
de asalt, obiectul era botezat „flash­bang”, fiind, de fapt, o grenad ă de impact 
neletal ă, ce dezorienta temporar inamicul prin generarea unei lumini orbitoare 
și a unui zgomot asurzitor  în urma exploziei.  În noaptea asta  însă, avea cu 
siguran ță să se dovedeasc ă a fi mortal ă.
 Se post ă în apropierea marginii,  întreb ându­se c ât de ad âncă era crevasa 
despărțitoare.  Șase metri? Cincisprezece metri? Oricum nu mai conta. Planul 
lui func ționa indiferent de ad âncime.
 Cu un calm exersat de­a lungul a nenum ărate execu ții cu s ânge rece, 
Delta One fix ă o întârziere de zece secunde pe minipanoul de comand ă al 
grenadei, scoase cuiul de siguran ță și arunc ă grenada  în desp ărțitură. 
Minibomba plonj ă în întuneric  și se făcu nev ăzută.
 După aceea, Delta One  și camaradul lui gonir ă înspre culmea ultimului 
dâmb și așteptar ă. Avea s ă fie o imagine de neuitat.
 Chiar dac ă era aproape incon știentă, Rachel Sexton  își imagina cu 
destul ă exactitate ce anume aruncaser ă atacatorii  în crevas ă. Fără a­și da exact
seama dac ă Michael Tolland pricepuse ce se  întâmplă sau citise groaza din 
ochii ei, Rachel  îl văzu că se albe ște la fa ță și că își îndreapt ă iute privirea 
înfrico șată în josul buc ății de ghea ță pe care st ăteau,  înțelegând clar c ă 
inevitabilul urma s ă se produc ă.
 Ca un nor de furtun ă iluminat de un fulger din interior, ghea ța de sub 
Rachel emise o lumin ă dinăuntru. Ciudata lumin ă albă trimise raze  în toate 
direcțiile. Ghe țarul luci pe o distan ță de o sut ă de metri. Apoi se auzi 
bubuitura. Nu huruitul unui cutremur, ci o und ă de șoc asurzitoare, cu o for ță 
înfiorătoare. Rachel sim ți impactul sonor  în toate fibrele trupului.
 În aceea și frac țiune de secund ă, ca și cum s­ar fi s ăpat un  șanț între 
ghețar și blocul de ap ă, creasta  începu s ă se desprind ă cu un zgomot  îngrozitor.
Rachel schimb ă o privire  îngrozit ă cu Tolland. L ângă ei, Corky scoase un urlet.
 Fundul buc ății se desprinse.
 Rachel se sim ți pentru o clip ă imponderabil ă, plutind deasupra blocului 
de milioane de tone de ghea ță. Apoi se trezir ă cu to ții cobor ând odat ă cu 
aisbergul – plonj ând în apa ucig ătoare.
 Scrâșnetul asurzitor al frec ării unei buc ăți de ghea ță de alta o asurzi pe 
Rachel,  în vreme ce aisbergul alunec ă de­a lungul fa țadei ghe țarului Milne, 
trimițând în aer milioane de a șchii de ghea ță. Pe m ăsură ce aisbergul cobora, 
viteza lui se mic șoră, astfel  încât Rachel  și ceilal ți se pr ăbușiră cu putere pe el.
 În vreme ce blocul de ghea ță își continua plonjonul spre mare, Rachel 
văzu spuma oceanului cum se apropie tot mai repede, ca solul apropiindu­se de
un săritor cu coarda, a c ărui unealt ă elastic ă ar fi fost cu vreo c âțiva zeci de

centimetri prea lung ă. Spuma se  înălța… se înălța… Și deodat ă ajunse la ei. 
Revenise co șmarul din copil ărie.
 „Ghea ța… Apa…  Întunericul.” Groaz ă desăvârșită.
 Vârful aisbergului alunec ă sub ap ă, astfel  încât apele Oceanului Arctic se
revărsară peste marginile ghe ții ca un torent. Rachel se sim ți tras ă sub ap ă. 
Când apa s ărată îi atinse pielea neprotejat ă a feței, avu sentimentul c ă o arde 
cu un fier  încins. Solul de ghea ță dispăru sub ea. Rachel se lupt ă să revin ă la 
suprafa ță, ajutat ă de gelul din costum.  Înghiți o gur ă zdrav ănă de ap ă de mare,
dar reu și să își revin ă. Îi zări pe ceilal ți plutind  în apropiere, to ți trei  înfășurați 
în corzile de siguran ță. Când reu și să se echilibreze, Tolland  îi strig ă:
 — Revine la suprafa ță!
 În clipa  în care  înțelese vorbele lui, Rachel sim ți un v ârtej ciudat urc ând 
de sub ea. Ca o locomotiv ă uriașă care  își inversase sensul de mi șcare, blocul 
de ghea ță se oprise din scufundare undeva, sub ap ă și acum  își începuse 
ascensiunea chiar sub ei. Un huruit fantomatic, de joas ă frecven ță, se auzi cu 
putere prin ap ă în momentul  în care blocul scufundat ajunse aproape de 
suprafa ță.
 Blocul urc ă repede, acceler ându­și urcu șul și ivindu­se ca o fantom ă din 
adâncurile  întunecate. Rachel se sim ți ridicat ă în aer. C ând ghea ța îi atinse 
trupul, apa oceanului  începu s ă se învârtejeasc ă. Rachel  încerca zadarnic s ă își
găseasc ă echilibrul,  în timp ce ghea ța o propulsa  în sus  împreun ă cu milioane 
de litri de ap ă sărată. Blocul imens se ivi  în sfârșit la suprafa ță, gem ând și 
răsucindu­se pe toate p ărțile, căutându­și un centru de gravitate. Rachel se 
trezi rostogolindu­se prin apa ad âncă până la mijloc.  În vreme ce apa  începu s ă
șiroiasc ă de pe suprafa ța alb ă, șuvoiul o  înghiți pe Rachel  și o trase c ătre 
margine. C ăzând întins ă pe burt ă, Rachel z ări marginea care se apropia 
amenin țător.
 „Ține­te bine!” Auzea vocea mamei ei strig ându­i ca atunci c ând era doar 
o copil ă și plutea pe sub ghea ța iazului. „ Ține­te bine! Nu te scufunda!”
 Harna șamentul str âns o împiedica s ă respire. Rachel se opri la doar 
câțiva metri de margine. Mi șcarea o r ăsucise pe loc.  Îl văzu, la zece metri 
depărtare, pe Corky, care z ăcea nemi șcat, legat  în continuare de ea prin coard ă.
Alunecaser ă pe suprafa ța blocului  în direc ții diferite  și acest fapt  îi oprise pe 
amândoi de la c ăderea peste marginea aisbergului.  În vreme ce apa se scurgea 
și devenea tot mai pu țin ad âncă, o alt ă siluet ă întunecat ă apăru lângă Corky. 
Omul era  în patru labe. Apuc ă de coarda lui Corky  și scuip ă apă de mare.
 Michael Tolland.
 În vreme ce ultimele  șuvoaie de ap ă se scurser ă pe lângă ea, lăsând 
blocul de ghea ță uscat, Rachel r ămase  întins ă, într­o t ăcere îngrozit ă, 
ascult ând vuietul oceanului. Apoi, sim țind cum i se face tot mai frig, se ridic ă 
în patru labe. Aisbergul continua s ă se balanseze  înainte  și înapoi, ca un cub 
uriaș de ghea ță. Năucită și chinuit ă de dureri cumplite, Rachel se t ârî înapoi 
către ceilal ți.

Mult deasupra lor, pe ghe țar, Delta One se zg âi prin vizorul de noapte la 
apa care se  învolbura  în jurul celui mai proasp ăt aisberg din Oceanul Arctic. 
Nu era surprins c ă nu vedea trupuri  în apă. Oceanul era  întunecat, iar 
costumele victimelor lui erau negre.
 Cercet ă cu privirea suprafa ța imensului bloc de ghea ță plutitoare, 
reușind cu greu s ă se concentreze. Ghea ța pornise cu repeziciune  în larg, tras ă 
de puternicii curen ți din apropierea ghe țarului. Tocmai vru s ă își întoarc ă 
privirea spre apele oceanului, c ând zări ceva nea șteptat. Trei puncte negre pe 
gheață. „Să fie acelea cadavrele?”  Încerc ă să le aduc ă mai aproape prin vizor.
 — Vezi ceva?  Întreb ă Delta Two.
 Delta One nu  îi răspunse, concentrat s ă regleze lupa vizorului. Era uluit 
să vadă, pe suprafa ța alb ă a aisbergului, trei forme umane care z ăceau 
nemi șcate. Habar n­avea dac ă cei trei tr ăiau sau erau deja mor ți. Nu mai conta 
acum. Dac ă trăiau, chiar  și îmbrăcați cu acele costume de protec ție, aveau s ă 
moar ă în mai pu țin de o or ă: erau uzi, furtuna se apropia  și erau purta ți în 
derivă în largul unuia dintre cele mai periculoase oceane de pe planet ă. 
Corpurile lor n­aveau s ă fie găsite niciodat ă.
 — Doar umbre, zise el,  întorc ându­se cu spatele la creast ă. Hai s ă ne 
întoarcem la baz ă.
 Senatorul Sedgewick Sexton  își așeză sonda cu Courvoisier pe tejgheaua 
căminului din apartament  și înteți focul c âteva clipe, adun ându­și gândurile. 
Cei șase oameni din birou st ăteau acum t ăcuți… Așteptau. Discu țiile de 
complezen ță luaser ă sfârșit. Sosise vremea ca senatorul Sexton s ă aleag ă. Ei o 
știau. O  știa și el.
 Politica  însemna v ânzare.
 „Fă­i să aibă încredere! Arat ă­le că le înțelegi problemele!”
 — Așa cum poate  știți deja, rosti Sexton,  întorc ându­se spre oaspe ți, în 
ultimele luni m­am  întâlnit cu mul ți oameni afla ți în pozi ții similare cu cele pe 
care le de țineți dumneavoastr ă.
 Zâmbi și se a șeză, ca s ă fie la acela și nivel cu ei.
 — Însă dumneavoastr ă sunte ți singurii pe care i­am invitat vreodat ă la 
mine acas ă. Sunte ți niște oameni extraordinari  și sunt onorat s ă vă întâlnesc.
 Sexton  își încruci șă brațele și își roti privirea prin  încăpere, lu ând contact
personal cu fiecare dintre oaspe ți. Apoi se concentr ă asupra primei  ținte – 
bărbatul voinic cu p ălărie de cowboy.
 — Space Industries din Houston, continu ă Sexton. M ă bucur c ă ați venit!
 Texanul se  încrunt ă:
 — Ur ăsc ora șul ăsta.
 — Nu v ă învinuiesc. Washingtonul a fost nedrept cu dumneavoastr ă.
 Texanul se uit ă pe sub borul p ălăriei, dar nu scoase nici o vorb ă.
 — Acum doisprezece ani, relu ă Sexton, i­a ți făcut o ofert ă guvernului 
american. A ți propus construirea unei sta ții spa țiale americane pentru doar 
cinci miliarde de dolari.
 — Mda, a șa a fost. Mai am  și acum proiectul.

— Și totu și NASA a convins guvernul c ă o sta ție spa țială american ă 
trebuie s ă fie un proiect NASA.
 — Corect. NASA a  început construc ția cu un deceniu  în urm ă.
 — Un deceniu.  Și nu numai c ă stația NASA nu este  încă opera țional ă, dar
proiectul ei a costat p ână acum de dou ăzeci de ori mai mult dec ât proiectul 
dumneavoastr ă. În calitate de cet ățean care­ și plătește impozitul, mi se face 
rău!
 Un morm ăit general de aprobare r ăsună în încăpere. Sexton  își mut ă 
privirea de la unul la altul, p ăstrând leg ătura cu  întregul grup.
 — Sunt perfect con știent, rosti el, adres ându­se tuturor de aceast ă dată, 
că mai mul ți dintre dumneavoastr ă s­au oferit s ă lanseze navete spa țiale 
private pentru o sum ă de doar cincizeci de milioane de dolari per zbor.
 Alte încuviin țări.
 — Și totu și NASA v ă sapă pretinz ând doar treizeci  și opt de milioane de 
dolari pe zbor… Chiar dac ă tariful lor real pentru fiecare zbor este de peste o 
sută și cincizeci de milioane de dolari!
 — E modul lor de a ne  ține departe de spa țiul cosmic, rosti unul dintre 
musafiri. Sectorul privat nu are cum s ă intre  în competi ție cu o companie care 
își permite zboruri cu naveta spa țială având pierderi de patru sute la sut ă și 
continu ând să rămână în afacere.
 — Nici n­ar trebui, accentu ă Sexton.
 Încuviin țări din toate p ărțile.
 Sexton se  întoarse acum spre  întreprinz ătorul cu aspect sever de l ângă 
el, un om al c ărui dosar  îl citise cu interes. La fel ca mul ți întreprinz ători care  îi
finan țau campania, omul era un fost inginer militar care devenise extrem de 
dezam ăgit de salariile mici  și de birocra ția guvernamental ă și își abandonase 
funcția pentru a­ și căuta norocul  în industria aerospa țială.
 — Kistler Aerospace, rosti Sexton, cl ătinând din cap dezn ădăjduit. 
Compania dumneavoastr ă a proiectat  și a produs o rachet ă capabil ă să lanseze 
încărcături cu doar patru mii de dolari pe kilogram,  în vreme ce la NASA cost ă 
douăzeci de mii de dolari pe kilogram. F ăcu o pauz ă pentru a spori efectul 
dramatic.  Și totu și nu ave ți clien ți?!
 — Cum a ș putea avea vreun client?  Îi răspunse omul. Anul trecut NASA 
ne­a s ăpat tax ând Motorola cu doar o mie  șase sute dou ăzeci și patru de dolari 
pe kilogram pentru lansarea unui satelit de telecomunica ții. Guvernul a lansat 
acel satelit cu o pierdere de nou ă sute la sut ă!
 Sexton d ădu din cap. Contribuabilii subven ționau f ără voia lor a agen ție 
de zece ori mai ineficient ă decât concuren ța din sectorul privat.
 — A devenit dureros de evident, zise el, c ă NASA face tot posibilul s ă 
pună căluș posibilei competi ții în spa țiul cosmic. Love ște în afacerile 
aerospa țiale private prin tarifarea serviciilor cu mult sub valoarea celor de pe 
piață.
 — Este un Wal­Mart al spa țiului, interveni texanul.

„O analogie a naibii de bun ă, își spuse Sexton. Va trebui s ă o țin minte.” 
Lanțul de magazine Wal­Mart era faimos pentru mut ările în teritorii noi, 
vânzarea produselor sub pre țul pie ței și înlăturarea  întregii competi ții locale.
 — M­am s ăturat al dracului de tare  și am obosit, continu ă texanul, s ă 
plătesc milioane de dolari  în taxe  și impozite doar ca Unchiul Sam s ă foloseasc ă
acești bani ca s ă îmi fure clien ții!
 — V­am auzit,  îi zise Sexton.  Înțeleg.
 — Lipsa sponsoriz ărilor corporatiste omoar ă Rotary Rocket, interveni un 
bărbat îmbrăcat elegant. Legile  împotriva sponsoriz ării sunt de­a dreptul 
criminale!
 — Sunt  întru totul de acord.
 Sexton aflase cu uimire c ă o alt ă cale prin care NASA  își accentua 
monopolul asupra spa țiului cosmic era aceea de a determina trecerea unor 
ordonan țe federale prin care se interziceau reclamele pe vehiculele spa țiale. În 
loc să le permit ă companiilor private s ă își asigure finan țări prin intermediul 
sponsoriz ărilor corporatiste  și al logo­urilor publicitare –  în modul  în care se 
desfășurau lucrurile, de pild ă, în cursele profesioniste de ma șini – vehiculele 
spațiale puteau afi șa doar cuvintele USA  și numele companiei.  Într­o  țară în 
care se cheltuiau 185 de miliarde de dolari pe publicitate, nici un dolar din 
reclam ă nu își găsea drumul c ătre sipetele companiilor aerospa țiale private.
 — E jaf la drumul mare! Coment ă un alt musafir. Compania mea sper ă 
să rămână în afaceri suficient de mult ca s ă lanseze,  în mai, anul viitor, primul 
prototip al unei navete spa țiale turistice. Ne a șteptăm la un impact 
extraordinar. Corpora ția Nike tocmai ne­a oferit  șapte milioane de dolari sub 
formă de sponsorizare pentru a picta emblema Nike  și logo­ul Just do it! Pe 
partea lateral ă a navetei. Pepsi ne­a oferit de dou ă ori mai mult pentru Pepsi: 
The choice of a new generation. Numai c ă, în conformitate cu legea federala, 
dacă pe naveta noastr ă apar reclame, ni se interzice s ă o lans ăm!
 — Ave ți dreptate, rosti Sexton. Iar dac ă voi fi ales, voi face tot ce  îmi st ă 
în puteri pentru abolirea legisla ției antisponsorizare. Asta este o promisiune. 
Spațiul cosmic ar trebui deschis reclamelor la fel ca fiecare centimetru de sol 
terestru.
 Sexton  își sorbi din priviri audien ța. Vocea  îi deveni solemn ă:
 — Cu to ții trebuie s ă fim însă conștienți că obstacolul cel mai mare  în 
calea privatiz ării NASA nu e dat de lege, ci de percep ția public ă. Cei mai mul ți 
americani au  încă o imagine roman țată a programului spa țial american. Ei 
continu ă să cread ă că NASA este o agen ție guvernamental ă necesar ă.
 — De vin ă sunt blestematele alea de filme hollywoodiene! Rosti cu n ăduf 
un alt musafir. C âte filme de genul NASA­salveaz ă­omenirea­de­un­asteroid­
uciga ș poate crea Hollywood­ul, pentru numele lui Dumnezeu? E propagand ă 
pură!
 Sexton  știa că mulțimea de filme despre NASA produse de Hollywood 
aveau un substrat pur economic. Urm ând moda generat ă de popularul film Top
Gun – un lung­metraj de ac țiune, cu un superpilot interpretat de Tom Cruise,

care fusese realizat ca o reclam ă lung ă de dou ă ore pentru Marina Statelor 
Unite —, NASA  își dăduse seama de adev ăratul poten țial al Hollywood­ului ca 
unealt ă folosit ă în rela țiile publice. Cu discre ție, NASA  începuse s ă le ofere 
caselor de produc ție acces gratuit pentru filmare  și toate facilit ățile secrete ale 
agenției – turnuri de lansare, spa ții de control al misiunilor, zone de 
antrenament. Obi șnuiți să plăteasc ă sume exorbitante de licen ță atunci c ând 
filmau  în alte locuri similare, produc ătorii s ăriseră imediat c ând aflaser ă de 
posibilitatea de a economisi milioane de dolari din bugetul unui film prin 
montarea unor filme de suspans despre NASA  în loca țiile „gratuite” ale acesteia.
Bineînțeles, respectivele case de produc ție primeau accesul numai dac ă agen ția
aproba scenariul.
 — Astfel se spal ă creierul publicului, se pl ânse un musafir care p ărea să 
fie hispanic. Filmele nu sunt nici pe jum ătate la fel de proaste precum 
reclamele. S ă trimi ți un cet ățean de frunte  în spa țiu? Iar acum NASA are de 
gând să trimit ă o navet ă cu echipaj complet feminin? Toate astea pentru 
publicitate!
 Sexton oft ă și vocea  îi deveni tragic ă:
 — E adev ărat și știu că nu trebuie s ă vă mai amintesc ce s­a  întâmplat  în
anii optzeci, c ând Departamentul de Educa ție a falimentat  și a citat NASA ca 
irosind milioane de dolari ce puteau fi folosi ți în educa ție. Atunci NASA a 
încropit o cascadorie de rela ții publice prin care s ă demonstreze c ă e prietena 
sistemului educa țional. Au trimis un profesor de  școală public ă în spa țiu.
 Făcu o pauz ă:
 — V­o aminti ți cu to ții pe Christa McAuliffe.
 În încăpere se l ăsă tăcerea:
 — Domnilor, relu ă Sexton, oprindu­se dramatic  în fața focului din c ămin.
Cred c ă a sosit vremea ca americanii s ă afle adev ărul, pentru binele tuturor. 
Este vremea ca americanii s ă înțeleag ă că NASA nu ne conduce spre cer, ci mai 
degrab ă împiedic ă explorarea spa țiului cosmic. Spa țiul cosmic este la fel ca 
orice alt ă industrie, iar men ținerea sectorului privat la p ământ este un act 
vecin cu crima. G ândiți­vă la industria computerelor, unde suntem martorii 
unei explozii c ăreia cu greu  îi putem face fa ță de la o s ăptămână la alta! De ce? 
Pentru c ă aceast ă industrie este un sistem de pia ță liber ă. Recompenseaz ă 
eficien ța și vizionarismul cu profituri. Ce­ar fi fost dac ă industria computerelor 
ar fi fost condus ă de guvern? Am continua s ă ne zbatem  în Evul Mediu.  În 
spațiul cosmic batem pasul pe loc. Ar trebui s ă încredin țăm explorarea 
spațiului cosmic  în mâinile celor din sectorul privat. Americanii ar fi ului ți de 
creștere, de slujbele create  și de visele  îndeplinite. Eu cred c ă ar trebui s ă 
lăsăm sistemul de pia ță liber ă să ne conduc ă spre noi culmi spa țiale. Dac ă voi 
fi ales, voi transforma lupta de deschidere larg ă a ușilor c ătre ultima frontier ă 
într­o misiune personal ă.
 Sexton  își ridic ă paharul pentru a toasta:
 — Prieteni,  în seara asta a ți venit aici ca s ă vă hotărâți dacă merit 
încrederea voastr ă. Sper c ă sunt pe cale s ă v­o c âștig. Investitorii trebuie s ă

construiasc ă un pre ședinte la fel cum construiesc o companie. A șa cum 
acționarii se a șteapt ă la venituri din investi ții, la fel investitorii politici a șteapt ă 
profituri. Mesajul meu din seara asta c ătre dumneavoastr ă este unul simplu: 
investi ți în mine  și nu v ă voi uita niciodat ă. Niciodat ă. Misiunile noastre sunt 
absolut identice.
 Sexton  întinse paharul c ătre musafiri  într­un gest de toastare.
 — Cu ajutorul dumneavoastr ă, prieteni,  în cur ând voi fi la Casa Alb ă… Și
voi vă veți putea „lansa” visele.
 La doar c âțiva metri mai  încolo, Gabrielle Ashe  înțepenise  în întuneric. 
Din birou r ăsuna clinchetul armonios al paharelor de cristal  și trosnetul 
lemnelor  în foc.
 Cuprins de panic ă, tânărul tehnician NASA gonea prin habisfer ă. „S­a 
întâmplat ceva groaznic!”  Îl găsi pe directorul Ekstrom st ând singur  în 
apropiere de zona presei.
 — Domnule, icni tehnicianul, a avut loc un accident!
 Ekstrom se  întoarse. P ărea distant, ca  și cum era cufundat  în rezolvarea 
altor probleme:
 — Ce ai spus? Un accident? Unde?
 — În puțul de extrac ție. Tocmai a ap ărut un corp uman la suprafa ță. 
Doctorul Wailee Ming.
 Ekstrom se f ăcu alb la fa ță:
 — Doctorul Ming? Dar …
 — L­am tras afar ă, dar era prea t ârziu. E mort.
 — Pentru numele lui Dumnezeu. De c âtă vreme e acolo?
 — Noi credem c ă de vreo or ă. Se pare c ă a căzut, s­a scufundat p ână a 
ajuns la fund, iar c ând trupul s­a umflat a revenit la suprafa ță.
 Pielea ro șiatică a lui Ekstrom deveni stacojie.
 — Fir­ar al dracului! Cine mai  știe de asta?
 — Nimeni, domnule. Numai eu  și încă un coleg. L­am pescuit din pu ț, 
dar am crezut c ă e mai bine s ă vă spunem dumneavoastr ă mai  întâi…
 — Ai procedat bine.
 Ekstrom oft ă greu:
 — Ascunde imediat trupul doctorului Ming. Nu spune nimic.
 Tehnicianul r ămase perplex:
 — Dar, domnule, eu …
 Ekstrom  își lăsă mâna mare pe um ărul omului:
 — Ascult ă­mă cu aten ție. Este un accident tragic, pe care  îl regret din tot 
sufletul. Bine înțeles c ă mă voi ocupa de el cum se cuvine c ând voi avea timp. 
Însă acum nu e momentul potrivit.
 — Vre ți să ascund corpul lui?
 Ekstrom  îl sfredeli pe individ cu privirea:
 — Ia g ândește­te pu țin! Am putea s ă le spunem tuturor, dar ce­am 
obține? Mai avem o jum ătate de or ă până la conferin ța de pres ă. Dac ă anun țăm
că am avut un accident fatal, vom arunca o pat ă asupra descoperirii  și vom

obține un efect devastator asupra moralului publicului. Doctorul Ming a f ăcut o
greșeală din neglijen ță; eu n­am de g ând ca NASA s ă plăteasc ă pentru ea. 
Oamenii  ăștia de  știință civili au avut parte destul de lumina reflectoarelor ca 
una din erorile lor t âmpite s ă arunce o umbr ă asupra momentului nostru de 
glorie. Accidentul doctorului Ming r ămâne secret p ână la sfârșitul conferin ței de
presă. Ai înțeles?
 Omul d ădu, palid, din cap:
 — O s ă­i ascund trupul.
 Michael Tolland petrecuse destul timp pe mare ca s ă știe că apa f ăcea 
victime f ără ezitare sau remu șcări. În timp ce z ăcea vl ăguit pe  întinderea 
aisbergului abia mai putea z ări silueta fantomatic ă a ghe țarului Milne care 
dispărea încetul cu  încetul.  Știa că puternicul curent Arctic care  înconjura 
insulele elizabetane se r ăsucea  într­o bucl ă enorm ă în jurul Cercului Arctic, 
după care atingea,  în sfârșit, pământul undeva  în nordul Rusiei. Nu mai conta. 
Acest fapt avea s ă se întâmple de­acum  în câteva luni.
 „Mai avem poate treizeci de minute … Maximum patruzeci  și cinci.”
 Fără protec ția costumelor izolate cu gel ar fi fost mor ți deja. Din fericire, 
echipamentele Mark IX  îi ținuser ă usca ți – cel mai critic aspect al supravie țuirii
în medii reci. Gelul termal din jurul corpurilor nu numai c ă le amortizase 
căderile repetate, dar acum le ajuta trupurile s ă rețină cât mai mult ultimele 
urme de c ăldură intern ă.
 În cur ând, avea s ă se instaleze hipotermia. Aceasta avea s ă debuteze cu o
vagă amor țeală a membrelor pe m ăsură ce sângele avea s ă se retrag ă spre 
centrul organismului pentru a proteja organele considerate vitale. Aveau s ă 
urmeze halucina țiile, pe m ăsură ce pulsul  și ritmul respira ției încetineau, 
lipsind creierul de oxigen. Apoi corpul avea s ă facă un ultim efort de a conserva
rămășițele de c ăldură oprind toate activit ățile cu excep ția inimii  și a respira ției. 
Urma incon știența. În cele din urm ă, centrele care coordonau inima  și 
respira ția din creier aveau s ă se opreasc ă simultan din func ționare.
 Tolland  își întoarse privirea spre Rachel, dorindu­ și să poat ă face ceva ca 
să o salveze.
 Amor țeala care  îi invada corpul lui Rachel Sexton era mai pu țin 
dureroas ă decât își imagina ea. Aproape ca un anestezic binecuv ântat. „Morfina
naturii.”  În șocul c ăderii  își pierduse ochelarii, a șa că acum abia putea 
întredeschide ochii din pricina gerului.
 Îi zări pe Tolland  și pe Corky  în apropiere pe blocul de ghea ță – Tolland o 
privea regret ând amarnic tot ce se  întâmplase. Corky se mi șca, dar cu 
siguran ță avea dureri mari. Obrazul drept  îi era zdrobit  și sângera.
 Rachel tremura din tot corpul  încerc ând să găseasc ă răspunsuri  în 
minte. „Cine? De ce?” G ândurile  îi erau  îngreunate de o ap ăsare cresc ândă care
venea din interiorul corpului. Nimic nu avea sens. Avea senza ția că trupul ei  își
înceteaz ă treptat activitatea, ademenit spre somn de o for ță fantastic ă. Se lupt ă
cu aceast ă senza ție. În interiorul ei p âlpâi tot mai intens flac ăra mâniei și asta 
o făcu să uite de somn.

„Au încercat s ă ne ucid ă!” Se uit ă la marea amenin țătoare  și își dădu 
seama c ă atacatorii, de fapt, reu șiseră. „Suntem deja mor ți.” Chiar  și așa, știind
că probabil nu va supravie țui ca s ă afle tot adev ărul despre jocul fatal jucat pe 
ghețarul Milne, Rachel b ănuia deja cine era vinovatul.
 Directorul Ekstrom avea cel mai mult de c âștigat. El  îi trimisese pe 
gheață. Avea leg ături la Pentagon  și la trupele speciale. „Dar ce avea Ekstrom 
de câștigat din inserarea meteoritului  în stratul de ghea ță? Ce avea oricine de 
câștigat din asta?”
 Gândurile lui Rachel  îi zburar ă la Zach Hemey. Se  întreb ă dacă 
președintele conspirase  și el sau doar jucase rolul unui pion naiv! „Hemey nu 
știe nimic. E nevinovat.” Pre ședintele fusese dus de nas de c ătre NASA. Acum 
Hemey era la doar o or ă de anun țarea marii descoperiri. Avea s ă facă anun țul 
înarmat cu un documentar video care con ținea m ărturii de autentificare din 
partea a patru oameni de  știință civili.
 Patru oameni de  știință civili mor ți.
 Rachel nu mai putea face nimic pentru a opri conferin ța de pres ă, dar  își 
jură că nu îi va lăsa pe cei vinova ți să scape nev ătămați.
 Adun ându­și ultimele pic ături de putere, Rachel  încerc ă să se ridice  în 
capul oaselor.  Își simțea picioarele ca de piatr ă și toate  încheieturile gemur ă de 
durere c ând își întinse bra țele și picioarele. Ajunse  încet  în genunchi, 
chinuindu­se s ă își păstreze echilibrul pe ghea ță. Capul i se  învârtea. De jur 
împrejur oceanul fierbea. Tolland z ăcea în apropiere  și o privea cu ochi 
întreb ători. Rachel  își zise c ă el o credea  îngenuncheat ă în rug ăciune. Nici 
vorbă de așa ceva, de și rugăciunea ar fi adus probabil la fel de multe  șanse de 
salvare precum ceea ce voia ea s ă întreprind ă.
 Rachel  își duse o m ână în dreptul mijlocului  și găsi toporul  încă prins de 
centur ă. Apuc ă mânerul cu degetele  înțepenite. Invers ă toporul, pozi ționându­l 
ca un T  întors. Apoi, cu toat ă energia, se apuc ă să bată cu talpa  în ghea ță. 
Thud. Din nou. Thud. S ângele  îi curgea precum melasa rece prin vene. Thud. 
Tolland o privi foarte nedumerit. Rachel cobor î toporul din nou. Thud.
 Tolland  încerc ă să se ridice  într­un cot.
 — Rachel?
 Nu­i r ăspunse. Avea nevoie de toat ă energia disponibil ă. Thud.
 Thud.
 — Nu cred…, zise Tolland, c ă la aceast ă latitudine nordic ă… Că SAA… ar
putea auzi…
 Rachel se  întoarse, surprins ă. Uitase c ă Tolland era un oceanograf  și ar fi
putut s ă­și închipuie ce avea ea de g ând. „Bun ă idee… Dar eu nu chem SAA.”
 Continu ă să bată.
 SAA însemna Suboceanic Acoustic Array, o relicv ă a Războiului Rece 
folosit ă de oceanografii din  întreaga lume pentru a asculta sunetele balenelor. 
Deoarece sunetele puteau parcurge sute de kilometri sub ap ă, rețeaua 
subacvatic ă SAA de cincizeci  și nou ă de microfoane amplasate  în jurul lumii 
putea asculta un procentaj surprinz ător de mare din apele oceanice ale

planetei. Din p ăcate, acea zon ă îndep ărtată a Arcticii nu f ăcea parte din 
procentaj,  însă Rachel  știa că și alții ascultau oceanele – al ții de a c ăror 
existen ță aveau habar pu țini oameni pe p ământ. Rachel continu ă să bată. 
Mesajul era simplu  și clar:
 THUD. THUD. THUD.
 THUD… THUD… THUD…
 THUD. THUD. THUD.
 Nu­și făcea iluzii c ă acțiunea ei avea s ă le salveze vie țile; deja sim țea o 
strânsoare rece  în jurul trupului. Se  îndoia c ă mai avea de tr ăit o jum ătate de 
oră. Salvarea lor se g ăsea dincolo de domeniul posibilului  în acest moment. Dar
aici nu era vorba despre salvare.
 THUD. THUD. THUD.
 THUD… THUD… THUD…
 THUD. THUD. THUD.
 — Nu mai e… timp…, îngăimă Tolland.
 „Nu e vorba… de noi, g ândi Rachel. E vorba de informa țiile din buzunarul
meu.” Rachel  își imagin ă hârtia SPR incriminatoare din interiorul buzunarului 
costumului. „Trebuie s ă duc h ârtia asta la NRO … Cât mai cur ând.”
 Chiar  și în starea de delir care o cuprindea, Rachel era convins ă că 
mesajul avea s ă ajung ă la destina ție. La mijlocul anilor optzeci NRO  înlocuise 
SAA cu un  șir de dispozitive de treizeci de ori mai puternice. Acoperirea la nivel 
mondial era total ă și reprezenta urechea NRO  în valoare de 12 milioane de 
dolari a țintită spre fundul oceanic.  În urm ătoarele ore, supercomputerele Cray 
ale postului de ascultare NRO/NSA din Menwith Hill, Anglia, aveau s ă 
semnalizeze o secven ță audio anormal ă la un hidrofon din Arctica, s ă descifreze
semnalul ca un SOS, s ă trianguleze coordonatele  și să deta șeze un avion de 
salvare de la baza aerian ă Thule din Groenlanda. Avionul avea s ă găseasc ă trei 
cadavre pe un aisberg.  Înghețate. Unul i­ar fi apar ținut unui angajat NRO … Și 
ar fi purtat o bucat ă stranie de h ârtie termal ă într­un buzunar.
 „O imprimat ă SPR.” „Mo ștenirea lui Norah Mangor.”
 La studierea h ârtiei imprimate, misteriosul tunel inserat sub meteorit 
avea s ă devin ă evident. Din acel moment, Rachel habar n­avea ce se va mai 
întâmpla, dar cel pu țin secretul nu va muri odat ă cu ei, acolo pe ghea ță.
 Mutarea fiec ărui pre ședinte la Casa Alb ă implic ă un tur particular al 
unui num ăr de trei depozite stra șnic p ăzite, în care se afl ă colec ții nepre țuite de
mobilier trecut prin Casa Alb ă: birouri, argint ărie, paturi, budoare  și alte 
articole folosite  în decursul istoriei de pre ședinții de p ână la George 
Washington. Pe parcursul turului, pre ședintele care urmeaz ă a se instala la 
putere este invitat s ă aleag ă orice obiect  îi place  și să îl foloseasc ă drept 
mobilier  în interiorul Casei Albe pe durata mandatului s ău. Doar patul din 
dormitorul Lincoln constituie o mobil ă permanent ă a reședinței preziden țiale. 
Ca o ironie, Lincoln n­a dormit niciodat ă în el.
 Biroul  în spatele c ăruia st ătea Zach Hemey  în interiorul Biroului Oval  îi 
aparținuse odinioar ă idolului s ău, Harry Truman. De și mic, dac ă luăm în

considera ție standardele moderne, biroul servea drept rememorare zilnic ă a 
faptului c ă „bănuțul” se oprea cu adev ărat acolo  și că Hemey era  în ultim ă 
instan ță responsabil de orice probleme ale administra ției sale. Hemey acceptase
responsabilitatea cu un sentiment de onoare  și făcuse tot ce­i st ătea în putere 
să induc ă în rândul personalului motiva țiile necesare pentru a­ și duce treaba la
bun sf ârșit.
 — Domnule pre ședinte?  Îi strig ă secretara, zg âindu­se  în încăpere. Apelul
dumneavoastr ă tocmai a fost transmis.
 Hemey f ăcu un semn cu m âna:
 — Mul țumesc.
 Se întinse dup ă telefon. Ar fi preferat mai mult ă intimitate pentru acel 
apel, dar mai mult ca sigur c ă acum nu avea cum s ă aibă parte de a șa ceva. 
Doi speciali ști în machiaj  îi dădeau t ârcoale, ocup ându­se cu fa ța și cu p ărul 
lui. Chiar  în fața biroului, o echip ă de televiziune  își instala echipamentele, iar 
de jur  împrejurul  încăperii roiau consilierii  și oamenii de la Rela ții Publice, 
discut ând emo ționați chestiuni strategice  între ei.
 „T minus o or ă…”
 Hemey ap ăsă butonul luminat de pe telefonul lui personal.
 — Lawrence? E ști acolo?
 — Sunt aici.
 Vocea directorului administrativ al NASA p ărea epuizat ă și distant ă.
 — Totul e  în regul ă, acolo?
 — Furtuna se apropie  în continuare, dar oamenii mei m­au asigurat c ă 
legătura prin satelit nu va fi afectat ă. Suntem gata de emisie.  Încă o oră și gata.
 — Excelent. Moralul e ridicat, sper!
 — Foarte ridicat. Personalul meu este extrem de emo ționat. De fapt, 
tocmai am b ăut niște beri.
 Hemey r âse:
 — Mă bucur s ă aud asta. Ascult ă. Am vrut s ă te sun  și să îți mul țumesc 
înainte de emisie. Noaptea asta va fi una a naibii de grea.
 Ekstrom f ăcu o pauz ă, părând neobi șnuit de nesigur:
 — Așa va fi, domnule. Am a șteptat momentul  ăsta mult ă vreme!
 Hemey ezit ă:
 — Pari extenuat.
 — Am nevoie de lumina soarelui  și de un pat ca lumea.
 — Încă o oră. Zâmbește camerelor de luat vederi, bucur ă­te de moment  și
după aceea o s ă trimitem un avion ca s ă te aducem acas ă în D. C.
 — Abia a ștept.
 Omul t ăcu iar.
 Un negociator talentat, Hemey fusese  învățat să asculte  și să audă ceea 
ce se spunea printre cuvinte. Ceva din vocea directorului administrativ nu­i 
dădea pace:
 — Ești convins c ă totul e  în regul ă?
 — Categoric. Totul merge ca pe roate.

Ekstrom p ăru prea dornic s ă schimbe subiectul:
 — Ați văzut ultimele secven țe ale documentarului lui Tolland?
 — Tocmai l­am terminat. A f ăcut o treab ă fantastic ă.
 — Da. A ți procedat bine c ând ați hotărât să­l aduce ți aici.
 — Mai e ști sup ărat pe mine c ă am implicat civili?
 — La naiba, da!
 Directorul m ârâi cu vocea lui obi șnuită.
 Asta  îl liniști pe Hemey. „Ekstrom n­are nimic,  își zise el. E doar pu țin 
obosit.”
 — Bine, ne revedem peste o or ă prin satelit. O s ă oferim lumii ceva despre
care s ă vorbeasc ă mult timp de acum  încolo.
 — Corect.
 — Hei, Lawrence?
 Vocea lui Hemey cobor î și deveni solemn ă:
 — Ai f ăcut o treab ă a naibii de grozav ă acolo! Nu voi uita niciodat ă asta!
 În afara habisferei, zg âlțâit de v ânt, Delta Three se lupta s ă pună la loc  și
să împacheteze echipamentul de pe sania lui Norah Mangor. Dup ă ce reu și, fixă
legăturile de protec ție peste p ânză și puse cadavrul lui Norah Mangor deasupra,
legându­l de sanie.  În vreme ce se preg ătea să tragă sania  în afara traseului pe 
care au venit, camarazii lui ap ărură alunec ând pe ghe țar drept spre el.
 — S­au schimbat datele problemei, strig ă Delta One pe deasupra 
urletelor v ântului. Ceilal ți trei s­au pr ăbușit peste margine.
 Delta Three nu era deloc surprins.  Știa ce  însemna asta. Planul Delta 
Force de a  înscena un accident prin aranjarea a patru cadavre pe suprafa ța 
ghețarului nu mai reprezenta o op țiune viabil ă. Părăsirea unui singur cadavru 
ar fi generat mai multe  întreb ări dec ât răspunsuri.
 — Facem cur ățenie?  Întreb ă el.
 Delta One d ădu din cap:
 — Eu recuperez f ăcliile  și voi v ă descotorosi ți de sanie.
 În vreme ce Delta One, foarte atent, parcurse  în sens invers traseul 
oamenilor de  știință, strângând orice indiciu al trecerii cuiva prin acele locuri, 
Delta Three  și camaradul lui cobor âră pe ghe țar duc ând cu ei sania. Dup ă ce 
trecur ă de ridic ăturile de ghea ță, ajunser ă la marginea ghe țarului Milne. Acolo 
făcură vânt saniei, astfel  încât Norah Mangor trecu  în tăcere peste margine, 
împreun ă cu echipamentele ei  și plonj ă în apele Oceanului Arctic.
 „Curățire complet ă”, își zise Delta Three.
 Întorc ându­se spre baz ă, Delta Three fu mul țumit s ă observe c ă vântul 
ștergea urmele pe care le l ăsau schiurile pe z ăpadă.
Submarinul nuclear Charlotte sta ționa  în adâncurile Oceanului Arctic de 
cinci zile. Prezen ța lui acolo era strict secret ă.
 Submarin din clasa Los Angeles, Charlotte, fusese proiectat s ă „asculte  și
să nu fie auzit”. C ântărind patruzeci  și dou ă de tone, motoarele lui cu turbin ă 
erau suspendate pe arcuri pentru a  înăbuși orice vibra ție pe care o puteau 
genera.  În ciuda nevoii de a nu fi v ăzut, submarinul dispunea de una dintre

cele mai mari amprente  în apă. Întinz ându­se pe o lungime de peste 120 de 
metri de la prova la pupa, carena ar fi zdrobit, dac ă ar fi fost plasat ă pe un 
teren de fotbal american, ambele buturi de  încercare  și ar mai fi dat  și pe afar ă.
Având de  șapte ori lungimea unui submarin din clasa Holland din dotarea 
Marinei americane, Charlotte dispersa 6 927 de tone de ap ă în imersiune 
complet ă și putea atinge viteza uluitoare de treizeci de noduri.
 Adâncimea normal ă de navigare a vasului se g ăsea imediat sub 
termoclin ă, un gradient natural de temperatur ă care distorsiona undele radar 
de deasupra  și făcea submarinul invizibil radarelor de suprafa ță. Cu un echipaj
de 148 de oameni  și o ad âncime maxim ă de imersiune de peste cinci mii de 
metri, vasul reprezenta ultimul r ăcnet  în materie de submersibile  și era nava de
lucru a Marinei Statelor Unite. Sistemul de aerisire prin electroliz ă evaporativ ă, 
cele dou ă reactoare nucleare  și proviziile modificate prin inginerie genetic ă îi 
permiteau s ă înconjoare planeta de dou ăzeci și unu de ori f ără să iasă la 
suprafa ță. Dejec țiile umane ale echipajului, la fel ca  în cele mai multe cazuri de
nave submersibile, erau comprimate  în blocuri de treizeci de kilograme  și 
ejectate  în ocean – c ărămizi uria șe de materii fecale care erau botezate  în glum ă
„căcăreze de balen ă”.
 Tehnicianul aflat  în fața ecranului oscilator din camera sonarului era 
unul dintre cei mai buni speciali ști în domeniu. Mintea lui era un dic ționar 
ambulant de sunete  și forme de und ă. Omul putea distinge  între sunetele mai 
multor zeci de tipuri de propulsoare ruse ști de submarin, sute de animale 
marine  și chiar vulcani subacvatice aflate la mare distan ță, cum erau cele din 
Japonia.
 Pe moment  însă, asculta un ecou repetat  și înfundat. De și ușor de 
identificat, sunetul ap ăruse  în chip cu totul nea șteptat:
 — Nu o s ă crezi ce semnal primesc acum  în căști, îi zise el asistentului, 
dându­i c ăștile.
 Asistentul  își mont ă căștile și o expresie de ne încredere i se a șternu pe 
chip:
 — Doamne! E limpede ca lumina zilei. Ce facem?
 Omul de la sonar ridicase deja interfonul s ă îl anun țe pe c ăpitan.
 Când acesta ajunse  în camera sonarului, tehnicianul comut ă semnalul 
pe difuzoare, astfel ca toat ă lumea s ă îl aud ă clar.
 Căpitanul ascult ă, fără nici o expresie pe chip:
 THUD. THUD. THUD.
 THUD… THUD… THUD…
 Mai încet. Tot mai  încet. Tiparul sonor se pierdea. Din ce  în ce mai slab.
 — Care sunt coordonatele? Ceru c ăpitanul s ă afle.
 Tehnicianul  își drese glasul:
 — De fapt, domnule, vine de la suprafa ță, la circa cinci kilometri de 
tribord.
 Gabrielle Ashe tremura ca piftia  în holul  întunecos de l ângă biroul 
senatorului Sexton. Picioarele  îi tremurau  îngrozitor.  Și asta nu pentru c ă

stătuse prea mult nemi șcată, ci din cauza dezam ăgirii provocate de cele auzite. 
Întâlnirea din  încăperea al ăturat ă continua,  însă Gabrielle nu mai avea nevoie 
să audă și alte cuvinte. Adev ărul ie șise la iveal ă într­un mod c ât se poate de 
dureros.
 „Senatorul Sexton ia mit ă de la agen ții spa țiale private.” Marjorie Tench  îi
spusese adev ărul.
 Gabrielle sim țea cum o invadeaz ă repulsia n ăscută din tr ădare. Crezuse 
în Sexton. Luptase pentru el. „Cum poate face a șa ceva?” Gabrielle  îl mai 
văzuse pe senator min țind din c ând în când pentru a­ și proteja via ța privat ă, 
însă era vorba de politic ă. Asta chiar  însemna  încălcarea legii.
 „Nici m ăcar n­a fost ales  și deja s­a apucat s ă vândă Casa Alb ă!”
 Gabrielle  știa că nu­l mai poate suporta pe senator. Promisiunea de a 
promulga legea de privatizare a agen ției spa țiale putea fi f ăcută doar 
dispre țuind total legea  și sistemul democratic. Chiar dac ă senatorul credea c ă 
măsura ar fi fost  în interesul public, a vinde o asemenea decizie pe fa ță, în 
avans,  însemna tr ântirea u șii în nas tuturor verific ărilor și balan țelor financiare
guvernamentale  și ignorarea eventualelor argumente logice ale Congresului, ale
consilierilor, ale votan ților și ale celor care fac lobby. Cel mai important, prin 
garantarea privatiz ării NASA, Sexton pavase calea unor nenum ărate abuzuri 
din partea celor care aveau cuno ștințe oculte – v ânzarea din interior fiind cel 
mai banal procedeu  în acest caz, favoriz ând plasarea de mite substan țiale în 
detrimentul investitorilor publici one ști.
 Simțind c ă i se face r ău de la stomac, Gabrielle se  întreb ă ce avea de 
făcut.
 Un telefon sun ă strident chiar  în spatele ei, sp ărgând lini ștea din hol. 
Uluit ă, Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie. Sunetul venea din debaraua din vestibul 
– un telefon celular  în buzunarul hainei unui oaspete.
 — Ierta ți­mă, prieteni, se auzi o vorb ă tărăgănată cu accent texan. E pen'
mine.
 Gabrielle auzi cum omul se ridic ă. „Vine  încoace!”  Întorc ându­se, fata 
porni  în goan ă înapoi pe drumul pe care venise. C ând ajunse la jum ătatea 
holului, o coti la st ânga și se ascunse  în buc ătăria întunecat ă exact c ând 
texanul ie și din birou  și porni pe hol. Gabrielle  încremeni  în umbr ă.
 Texanul trecu pe l ângă ea fără să o observe.
 Dincolo de zgomotele puternice ale propriei inimi, Gabrielle  îl auzi 
repezindu­se la debara.  În cele din urm ă, omul r ăspunse la telefon:
 — Mda? C ând? Nu z ău? O s ă­l pornim. Mersi.
 Individul  închise  și porni  înapoi spre birou, strig ând de pe drum:
 — Hei! Da ți drumul la televizor! Se pare c ă Zach Hemey va  ține o 
conferin ță de pres ă de urgen ță în seara asta. La ora opt. Pe toate canalele. Fie 
va declara r ăzboi Chinei, fie Sta ția Spa țială Interna țională tocmai s­a pr ăbușit 
în ocean.
 — Păi asta chiar merit ă sărbătorit!  Îi răspunse cineva din ăuntru.
 Toată lumea izbucni  în râs.

Gabrielle sim ți că bucătăria se  învârtește cu tot cu ea. „O conferin ță de 
presă la ora opt?” Tench p ărea să nu fi jucat deloc la cacealma.  Îi dăduse timp 
lui Gabrielle p ână la ora opt ca s ă aduc ă o declara ție sub jur ământ prin care s ă
recunoasc ă legătura amoroas ă. „Îndep ărteaz ă­te de senator p ână nu e prea 
târziu”, o avertizase Tench. Gabrielle presupusese c ă termenul limit ă fusese 
astfel stabilit  încât Casa Alb ă să poat ă strecura informa ția ziarelor de a doua zi,
însă acum se p ărea că administra ția de la Washington voia s ă iasă ea însăși în 
public cu aceste informa ții.
 O conferin ță de pres ă urgent ă?” Cu c ât mai mult se g ândea la asta, cu 
atât totul i se p ărea mai ciudat. „Hemey iese la ramp ă cu porc ăria asta? El  în 
persoan ă?”
 În birou cineva deschise televizorul. Vocea prezentatorului de  știri era 
încărcată de emo ție:
 — Casa Alb ă nu a oferit nici un indiciu asupra subiectului 
surprinz ătoarei conferin țe de pres ă din aceast ă seară, așa că specula țiile 
abund ă. Unii anali ști politici cred acum c ă, din cauza absen țelor repetate din 
mass­media ale pre ședintelui din ultima vreme, Zach Hemey ar putea anun ța 
că nu va candida pentru un al doilea mandat.
 Chiote de bucurie se auzir ă din birou.
 „Absurd”,  își spuse Gabrielle. Cu toate mizeriile pe care Casa Alb ă le avea
acum  împotriva lui Sexton, era imposibil ca pre ședintele s ă arunce prosopul  în 
seara asta. „Conferin ța asta de pres ă se va referi la altceva”. Gabrielle avea 
sentimentul tulbur ător că ea fusese deja avertizat ă în acest sens.
 Se uit ă la ceas. Mai pu țin de o or ă. Trebuia s ă ia o decizie  și știa exact cu 
cine trebuia s ă discute. Str ângând sub bra ț dosarul cu fotografii, ie și în lini ște 
din apartament.
 Paznicul de pe coridor r ăsuflă ușurat c ând o v ăzu.
 — Am auzit ni ște urale de bucurie  înăuntru. Se pare c ă ați dat lovitura.
 Fata  îi zâmbi scurt  și se îndrept ă spre lift.
 Afară, pe strad ă, noaptea care se l ăsa părea îngrijor ător de grea. Gabrielle
îi făcu semn unui taxi, se urc ă în el și încerc ă să se asigure c ă știa exact ce 
face.
 — Studiourile de televiziune ABC,  îi spuse ea  șoferului. Gr ăbește­te!
 Stând întins pe o parte, pe ghea ță, Michael Tolland  își odihnea capul pe 
un bra ț întins pe care deja nu  îl mai sim țea. Chiar dac ă pleoapele erau din ce 
în ce mai grele, Tolland se chinuia s ă și le țină deschise. Din punctul lui de 
vedere, se uita acum la ultimele imagini pe care le avea din aceast ă lume – ap ă 
și ghea ță —, într­un soi de vedere periferic ă ciudat ă. Finalul potrivit al unei zile
în care nimic nu fusese ceea ce p ărea.
 Peste blocul de ghea ță începuse s ă se aștearn ă o lini ște ciudat ă. Rachel  și
Corky t ăcuser ă amândoi, iar b ătăile se opriser ă. Cu c ât se îndep ărtau de 
ghețar, vântul devenea tot mai calm. Tolland auzea  și propriul trup cum e 
redus la t ăcere. Cu gluga str ânsă în jurul urechilor,  își auzea propria respira ție 
amplificat ă în cutia de rezonan ță a craniului. Devenea tot mai rar ă… Și mai

superficial ă. Trupul nu mai era capabil s ă se lupte cu senza ția de comprimare 
care însoțea fuga s ângelui din extremit ăți înspre organele vitale,  într­un ultim 
efort de a men ține creierul con știent.
 O bătălie pierdut ă, știa foarte bine.
 Ciudat, dar durerile disp ăruser ă. Trecuse prin acea stare. Acum sim țea 
că se umflase. Amor țeală. Plutire. C ând nu mai fu capabil s ă clipeasc ă, vederea
i se încețoșă. Umoarea apoas ă dintre cornee  și cristalin  începea s ă înghețe. 
Tolland privi  înapoi spre fantoma ghe țarului Milne, acum doar o form ă albă, 
vagă în lumina ce țoasă a lunii.
 Își simțea sufletul  împăcat cu  înfrângerea. Oscil ând pe pragul dintre 
prezen ță și absen ță, privi  înspre valurile oceanului. V ântul spulbera totul  în 
jur.
 În acel moment, Tolland  începu s ă delireze. Ciudat, dar,  în ultimele 
secunde  înainte de a deveni incon știent, delirul lui nu avea nici o leg ătură cu 
salvarea. Nu avu g ânduri halucinante despre c ăldură și confort. Delirul final 
era terifiant.
 Un animal imens r ăsărea din ap ă lângă aisberg, sp ărgând suprafa ța apei 
cu un  șuierat  înspăimântător. Veni spre el ca un monstru marin mitic – zvelt, 
negru  și mortal, cu apa bolborosind  înspumat ă în jurul lui. Tolland se for ță să 
clipeasc ă. Vederea i se limpezi pu țin. Bestia era aproape, lovind  în ghea ță ca un
rechin imens care atac ă o bărcuță. Masiv, animalul se  înălță deasupra lui, cu 
pielea ud ă și lucind.
 După ce imaginea ce țoasă se înnegri, nu mai r ămaser ă decât sunetele. 
Metal pe metal. Din ți smulg ând din ghea ță. Venind mai aproape. Tr ăgându­le 
corpurile de la locul lor.
 „Rachel…”
 Tolland se sim ți înșfăcat cu brutalitate.
 Apoi totul se  întunec ă în jurul lui.
 Gabrielle Ashe o lu ă la goan ă imediat ce intr ă în camera de produc ție de 
la etajul trei al canalului ABC News. Chiar  și așa, se mi șca mai  încet dec ât toți 
ceilal ți oameni din  încăpere. Produc ția se desf ășura cu intensitate maxim ă 
douăzeci și patru de ore pe zi, dar  în acel moment spa țiul de lucru din fa ța ei 
era mai aglomerat ca oric ând. Redactorii cu ochii ie șiți din orbite strigau unii la
alții peste pere ții compartimentelor lor, reporterii cu faxuri  în mâini goneau de 
la post de lucru la post de lucru compar ând noti țele, iar curierii mu șcau dintr­
un baton de Snickers  și luau o gur ă de Mountain Dew  între dou ă sarcini.
 Gabrielle venise la studiourile ABC ca s­o vad ă pe Yolanda Cole.
 De obicei, Yolanda putea fi g ăsită în zona cea mai lini ștită din redac ție – 
birourile private cu pere ți de sticl ă rezervate celor care luau decizii  și care 
aveau nevoie de ceva lini ște pentru a g ândi. În seara asta  însă, Yolanda se afla 
chiar  în mijlocul mul țimii bezmetice. C ând o z ări pe Gabrielle, femeia scoase un
chiot de exuberan ță.
 — Gabs!

Yolanda purta o rochie str ânsă pe corp  și ochelari  în form ă de broasc ă 
țestoas ă. Ca întotdeauna, de ea at ârnau c âteva kilograme de bijuterii. Se 
îndrept ă spre Gabrielle, f ăcându­i semn cu m âna:
 — Te  îmbrățișez!
 Yolanda Cole era redactor al canalului ABC News din Washington de 
șaisprezece ani. De origine polonez ă, pistruiat ă, Yolanda era o femeie scund ă, 
cu părul foarte rar, c ăreia toat ă lumea i se adresa  în semn de afec țiune cu 
„Mami”. Spiritul ei de matroan ă și umorul ascundeau o iscusin ță și o 
perseveren ță ieșite din comun  în a ob ține articolele dorite. Gabrielle o 
cunoscuse pe Yolanda la un seminar „Femeile  în politic ă”, la care participase la 
scurt timp dup ă sosirea ei  în Washington. Discutaser ă despre trecutul lui 
Gabrielle, despre provocarea de a fi femeie  în D. C. Și în cele din urm ă despre 
Elvis Presley – o pasiune pe care descoperiser ă cu surprindere c ă o 
împărtășesc. Yolanda o luase pe Gabrielle sub aripa ei  și o ajutase s ă își facă 
relații. De atunci, Gabrielle trecea la o lun ă și ceva pe la ea ca s­o salute.
 Gabrielle o  îmbrățișă. Entuziasmul Yolandei  îi ridica deja moralul.
 Yolanda se d ădu înapoi  și se uit ă la Gabrielle cu aten ție:
 — Parc ă ai îmbătrânit cu o sut ă de ani, feti țo! Ce  ți s­a  întâmplat?
 Gabrielle  își cobor î vocea:
 — Am probleme, Yolanda!
 — Zvonurile nu spun asta. Omul t ău e în ascensiune.
 — Putem discuta undeva,  între patru ochi?
 — Ți­ai ales prost momentul, scumpo. Pre ședintele va  ține o conferin ță de
presă cam  într­o jum ătate de or ă și noi tot n­avem habar despre ce va fi vorba. 
Trebuie s ă fac rost de comentarii de la exper ți și mă zbat ca pe ștele pe uscat.
 — Știu eu care e subiectul conferin ței.
 Yolanda  își cobor î ochelarii pe nas. P ărea sceptic ă:
 — Gabrielle, corespondentul nostru din interiorul Casei Albe habar n­are 
despre ce e vorba. Vrei s ă spui c ă Sexton are mai multe informa ții?
 — Nu, spun doar c ă eu de țin mai multe informa ții. Acord ă­mi cinci 
minute  și îți povestesc tot.
 Yolanda privi dosarul cu sigiliul Casei Albe din m âna lui Gabrielle.
 — Ăla e un document intern al Casei Albe. De unde ai f ăcut rost de el?
 — Dintr­o  întâlnire privat ă cu Marjorie Tench pe care am avut­o  în dup ă­
amiaza aceasta.
 Yolanda o privi lung pre ț de câteva clipe:
 — Vino dup ă mine!
 La ad ăpostul confiden țialității biroului de lucru al Yolandei, Gabrielle  îi 
mărturisi prietenei sale leg ătura de o noapte cu Sexton  și faptul c ă Tench 
deținea dovezi foto.
 Yolanda  îi zâmbi larg  și izbucni  în râs. Lucra de at âta vreme  în mass­
media din Washington  încât nimic nu o mai  șoca.

— Oh, Gabs, b ănuiam eu c ă tu și Sexton v­a ți pus­o. Nici o surpriz ă! El 
are reputa ție, iar tu e ști o fat ă drăguță. Păcat de fotografii. Eu nu mi­a ș face 
griji.
 „Să nu­mi fac griji?”
 Gabrielle  îi povesti c ă Tench  îl acuzase pe Sexton de luarea de mit ă 
ilegal ă din partea companiilor aerospa țiale și că ea tocmai fusese martora unei 
întâlniri SFF secrete care confirma acele acuza ții! Expresia Yolandei r ămase din
nou impasibil ă – până ce Gabrielle  îi povesti ce avea de g ând să întreprind ă în 
legătură cu asta.
 Yolanda p ărea acum nelini ștită:
 — Gabrielle, este treaba ta dac ă vrei s ă predai un document legal prin 
care declari c ă te­ai culcat cu un senator american  și l­ai sus ținut în vreme ce 
el min țea în aceasta privin ță. Dar faci o mutare foarte proast ă, ți­o spun eu. 
Trebuie s ă te gândești mult la ce repercusiuni poate avea acest gest asupra ta.
 — Nu m ă ascul ți. Nu am at âta timp la dispozi ție!
 — Ba te ascult. Draga mea, indiferent c ă timpul te preseaz ă sau nu, 
unele lucruri nu se fac, pur  și simplu. De exemplu, nu vinzi un senator al 
Statelor Unite  în cadrul unui scandal sexual. E sinucidere curat ă. Ascult ă­mă 
bine, f ătuco! Dac ă dobori un candidat preziden țial, ar fi mai bine s ă te urci  în 
mașină și să fugi c ât mai departe de D. C. Vei fi o femeie distrus ă pentru toat ă 
viața. O mul țime de oameni cheltuiesc o mul țime de bani ca s ă aduc ă un 
candidat pe creasta valului. Sunt  în joc o gr ămadă de bani  și mult ă putere – 
genul acela de putere pentru care oamenii ucid.
 Gabrielle t ăcu.
 — Ca o p ărere personal ă, continu ă Yolanda, eu cred c ă Tench te­a 
amenin țat în speran ța că te vei speria  și vei face o prostie – cum ar fi s ă­ți cau ți
scăparea  și să mărturise ști legătura avut ă cu senatorul. Yolanda ar ătă înspre 
dosarul ro șu din m âinile lui Gabrielle. Pozele alea cu tine  și cu Sexton nu 
înseamn ă nimic dac ă tu sau Sexton recunoa șteți că sunt adev ărate. Casa Alb ă 
știe prea bine c ă, dacă public ă acele fotografii, Sexton va pretinde c ă sunt 
trucate  și i le va arunca pre ședintelui drept  în față.
 — M­am g ândit și eu la asta, dar chestiunea cu finan țarea ilegal ă a 
campaniei este…
 — Iubito, ia g ândește­te pu țin. Dac ă nu au ie șit în public cu acuza ții de 
luare de mit ă până acum, probabil c ă nici nu o vor mai face. Pre ședintele este 
foarte serios  în privin ța chestiei  ăsteia cu campania negativ ă. Eu cred c ă a 
hotărât să scuteasc ă pe toat ă lumea de un scandal  în industria aerospa țială și 
a trimis­o pe Tench dup ă tine cu o cacealma, sper ând că ar putea s ă te sperie 
cu încurc ătura asta sexual ă. Să te fac ă să­ți înjunghii candidatul pe la spate.
 Gabrielle se g ândi pu țin la cele auzite. De și aveau sens cuvintele 
Yolandei, totu și ceva p ărea bizar. Gabrielle ar ătă prin geam spre agita ția din 
studioul de  știri:

— Yolanda, voi v ă preg ătiți pentru o important ă conferin ță de pres ă a 
președintelui. Dac ă nu va ie și în public cu probleme despre mit ă sau sex, 
atunci pentru ce at âta tam­tam?
 Yolanda p ărea uluit ă:
 — Stai a șa! Tu crezi c ă aceast ă conferin ță de pres ă are vreo leg ătură cu 
tine și cu Sexton?
 — Sau cu mita. Sau cu am ândou ă. Tench mi­a zis c ă am timp la 
dispozi ție până disear ă la opt pentru a semna o declara ție, altfel pre ședintele va
anun ța…
 Râsul Yolandei zgudui  întreaga  încăpere cu pere ții ei de sticl ă:
 — Oh, te rog! Z ău așa! Mă termini!
 Gabrielle n­avea deloc chef de glum ă.
 — Ce?
 — Ascult ă, Gabs, reu și Yolanda s ă îi mai spun ă, printre r âsete, ai 
încredere  în mine  în privin ța asta. Am de­a face cu oamenii de la Casa Alb ă de 
șaisprezece ani. Nici nu poate fi vorba ca Zach Hemey s ă fi convocat presa din 
întreaga lume ca s ă le spun ă ziari știlor c ă bănuiește pe senatorul Sexton de 
acceptarea unor finan țări îndoielnice  și că s­a regulat cu tine. Genul  ăsta de 
informa ții se strecoar ă. Președinții nu  își câștigă popularitatea prin 
întreruperea programelor media pentru a b ârfi despre sex sau presupuse 
infrac țiuni obscure comise  împotriva legilor de finan țare a campaniilor 
electorale.
 — Obscure? Ripost ă Gabrielle. V ânzarea pe  șleau a propriei decizii  în 
privin ța unei legi referitoare la spa țiu în schimbul milioanelor dolari din 
publicitate cu greu poate fi intitulat ă o chestiune obscur ă?
 — Ești convins ă că asta face el?
 Tonul Yolandei se  înăspri:
 — Ești suficient de sigur ă ca să­ți ridici poalele  în cap  în fața 
televiziunilor na ționale? Mai g ândește­te un pic!  În ziua de ast ăzi este nevoie de
o mul țime de alian țe ca s ă realizezi ceva, iar finan țarea campaniilor electorale 
reprezint ă o chestiune complex ă. Poate c ă întâlnirea pe care a avut­o Sexton a 
fost una perfect legal ă.
 — Încalc ă legea, insist ă Gabrielle. „Nu­i a șa?”
 — Sau a șa a vrut Marjorie Tench s ă te fac ă să crezi. Candida ții accept ă 
mereu dona ții în spatele u șilor închise din partea marilor corpora ții. Poate c ă 
nu e elegant, dar nu este neap ărat și ilegal. Pe fapt, cele mai multe aspecte 
legale au de­a face nu cu provenien ța banilor, ci cu modul  în care candida ții 
aleg s ă cheltuiasc ă acești bani.
 Gabrielle ezit ă, sim țindu­se destul de nesigur ă.
 — Gabs, Casa Alb ă te­a jucat cum a vrut  în dup ă­amiaza asta. A  încercat
să te întoarc ă împotriva candidatului sus ținut de tine, iar p ână în acest 
moment tu le­ai f ăcut jocul. Dac ă aș avea nevoie de cineva de  încredere, cred c ă
aș rămâne cu Sexton  înainte de a s ări în barca unei persoane precum Marjorie 
Tench.

În acea clip ă, sun ă telefonul Yolandei. Femeia r ăspunse, d ădu din cap  și 
își notă ceva.
 — Interesant, rosti ea  în cele din urm ă. Vin chiar acum. Mul țumesc.
 Își închise telefonul  și se întoarse spre Gabrielle cu spr âncenele arcuite:
 — Gabs, se pare c ă ai sc ăpat. Exact a șa cum am prev ăzut.
 — Ce se  întâmplă?
 — Nu am informa ții exacte  încă, dar  îți pot spune c ă evenimentul 
organizat de pre ședinte n­are nimic de­a face cu scandaluri sexuale sau cu 
finan țarea campaniilor.
 Gabrielle sim ți o raz ă de speran ță și încerc ă din toat ă inima s ă­și cread ă 
prietena:
 — De unde  știi?
 — Cineva din interior tocmai mi­a dat de  știre c ă aceast ă conferin ță de 
presă are leg ătură cu NASA.
 Gabrielle se ridic ă brusc:
 — NASA?
 Yolanda  îi făcu cu ochiul:
 — S­ar putea ca asta s ă fie noaptea ta norocoas ă. Pun pariu c ă 
președintele Hemey simte o presiune at ât de mare din partea senatorului 
Sexton,  încât a hot ărât că nu are alt ă șansă decât să suspende finan țarea 
Stației Spa țiale. Asta ar explica aceast ă convocare a  întregii prese mondiale.
 „O conferin ță de pres ă prin care s ă se anun țe încetarea finan țării sta ției 
spațiale?” Nu  știa de ce, dar lui Gabrielle  îi venea greu s ă cread ă acest lucru.
 Yolanda se ridic ă:
 — Atacul lui Tench de dup ă­amiaz ă? Probabil c ă a fost doar un ultim 
efort disperat ca s ă se aga țe cu ceva de Sexton  înainte ca pre ședintele s ă iasă în
public cu ve știle proaste. Nimic nu ar fi fost mai bun dec ât un scandal sexual 
ca să se distrag ă aten ția de la un alt e șec preziden țial. Oricum, Gabs, acum am
de lucru! Sfatul meu – ia­ ți o cea șcă de cafea, stai jos chiar aici, d ă drumul la 
televizor  și urm ărește povestea asta la fel ca noi to ți ceilal ți. Mai avem dou ăzeci 
de minute p ână începe spectacolul  și îți repet c ă președintele nu are cum s ă se 
lanseze  în specula ții în seara asta.  Îl urm ărește întreaga omenire. Orice are de 
zis este foarte important.
 Îi făcu din nou cu ochiul:
 — Și­acum d ă­mi dosarul acela!
 — Ce?
 Yolanda  îi întinse m âna cu fermitate:
 — Pozele astea r ămân încuiate  în biroul meu p ână ce povestea asta va 
lua sf ârșit. Vreau s ă fiu sigur ă că nu vei face vreo t âmpenie.
 Ezitând, Gabrielle  îi dădu dosarul.
 Yolanda  încuie fotografiile  într­un sertar al biroului  și ascunse cheile.
 — O s ă­mi mul țumești, Gabs!  Ți­o jur.
 Când trecu pe l ângă ea, o m ângâie pe cre ștet pe Gabrielle:
 — Fă­te comod ă. Cred c ă urmeaz ă veștile bune.

Gabrielle r âmase singur ă în biroul de sticl ă și încerc ă să se lase convins ă 
de atitudinea pozitiv ă a Yolandei. Cu toate astea, nu se putea g ândi dec ât la 
rânjetul de satisfac ție de pe chipul lui Marjorie Tench din acea dup ă­amiaz ă. 
Gabrielle habar n­avea ce urma s ă declare pre ședintele S. U. A. Lumii  întregi, 
dar, cu siguran ță, veștile nu aveau s ă fie deloc bune pentru senatorul Sexton.
 Rachel Sexton se sim țea de parc ă era ars ă de vie.
 „Plou ă cu foc!”
 Încerc ă să își deschid ă ochii, dar nu reu și să zăreasc ă decât niște forme 
nedeslu șite, în cea ță și niște lumini orbitoare. Ploua de jur  împrejurul ei. O 
ploaie fierbinte care o op ărea. Îi ardea pielea goal ă. Stătea întins ă pe o parte, 
simțind c ărămizile fierbin ți sub trup. Se  încovrig ă mai tare,  în pozi ția de fetus, 
încerc ând să se fereasc ă de lichidul fierbinte care c ădea de sus. Mirosea a 
chimicale. Poate a clor.  Încerc ă să se târască de acolo,  însă nu putu. M âini 
puternice  îi apăsau pe umeri,  țintuind­o de podea.
 „Dați­mi drumul! Ard toat ă!”
 Se lupt ă din instinct ca s ă scape,  în zadar, c ăci acelea și mâini puternice 
o strângeau tot mai tare.
 — Stai acolo! Rosti vocea unui b ărbat.
 Accentul era american, de profesionist.
 — Se va termina  în cur ând!
 „Ce se va termina? Se  întreb ă Rachel. Durerea?”  Încerc ă să își 
concentreze vederea. Luminile din locul  ăsta erau extrem de puternice. Sesiz ă 
că încăperea era mic ă. Înghesuit ă. Totul i se p ărea cu susul  în jos.
 — Ard!
 Urletul lui Rachel abia dac ă se auzi ca o  șoaptă.
 — N­ave ți nimic, zise vocea. Apa e c ălduță. Aveți încredere  în mine.
 Rachel  își dădu seama c ă era practic dezbr ăcată. Avea pe ea doar lenjeria
îmbibat ă cu ap ă. Nu îi era ru șine; mintea  îi era prea ocupat ă cu alte  întreb ări.
 Amintirile revenir ă ca un  șuvoi tumultos. Ghe țarul. Radarul Atacul. 
„Cine? Unde sunt?”  Încerc ă să pună lucrurile cap la cap  însă își simțea creierul
adormit, de parc ă ar fi fost  împiedicat de ceva s ă gândeasc ă. Din toat ă confuzia 
reieși o singur ă idee limpede: „Michael  și Corky… Unde sunt?”
 Încerc ă din nou s ă­și concentreze privirea, dar nu z ări dec ât bărbații de 
deasupra ei. To ți erau  îmbrăcați în acela și fel de costum albastru ca de 
scafandru. Voi s ă vorbeasc ă, dar gura nu era capabil ă să scoat ă nici m ăcar o 
singur ă silab ă. Senza ția de arsur ă din piele l ăsa acum loc unor valuri bru ște și 
profunde de durere, care  îi atacau mu șchii precum ni ște unde seismice.
 — Nu v ă mai opune ți, rosti b ărbatul de deasupra. S ângele trebuie s ă vă 
revin ă în mu șchi!
 Rostea cuvintele de parc ă ar fi fost un doctor.
 — Încerca ți să mișcați membrele c ât de mult pute ți.
 Rachel sim țea durerea ca  și cum fiecare mu șchi îi era lovit de un ciocan. 
Rămase  întins ă pe podea, abia respir ând.

— Mi șcați­vă brațele și picioarele! Insist ă bărbatul, chiar dac ă vă doare 
cumplit.
 Rachel  încerc ă să se conformeze. Fiecare mi șcare p ărea un cu țit înfipt  în 
articula ții. Jeturile de ap ă se înfierb ântară iarăși. Revenea op ăreala. Durerea 
era tot mai accentuat ă. La un moment dat, crezu c ă nu va mai rezista nici o 
secund ă. În aceea și clipă, cineva  îi făcu o injec ție. Durerea se domoli cu 
repeziciune. Vibra țiile sl ăbiră din intensitate. Rachel sim ți că respir ă din nou.
 O nou ă senza ție îi invada trupul. O serie bizar ă de ace  și de ciupituri. Le 
simțea în tot corpul  și o înțepau, din ce  în ce mai ascu țit. Milioane de puncte 
minuscule c ât vârful de ac, care se intensificau ori de c âte ori se mi șca încerc ă 
să rămână nemi șcată, dar jeturile de ap ă continuau s ă o loveasc ă. Bărbatul de 
deasupra  îi ținea bra țele și i le mi șca.
 „Doamne, ce m ă doare!” Rachel era prea sl ăbită ca să se împotriveasc ă. 
Pe față îi curgeau lacrimi de durere  și de epuizare.  Își închise ochii str âns, 
făcând să dispar ă lumea exterioar ă.
 Într­un t ârziu, acele  și pișcăturile disp ărură. Ploaia de deasupra  încetă. 
Când își deschise ochii, vederea  îi era mai limpede.
 Atunci  îi văzu.
 Corky  și Tolland z ăceau  în apropiere, tremur ând pe jum ătate dezbr ăcați 
și mura ți bine. Dup ă expresiile de disperare de pe fe țele lor, Rachel  își dădu 
seama c ă trecuser ă prin acelea și chinuri. Ochii c ăprui ai lui Michael Tolland 
erau sticlo și și injecta ți de s ânge. C ând o z ări pe Rachel, reu și să îi schi țeze un 
zâmbet, cu buzele­i vinete tremur ând.
 Rachel  încerc ă să se ridice  în capul oaselor ca s ă își dea seama unde 
este. To ți trei z ăceau tremur ând ca piftiile  într­un amestec de nedescris de 
membre pe jum ătate goale pe podeaua unei camere minuscule de du ș.
 O ridicar ă niște bra țe puternice.
 Rachel sim ți cum for țe străine îi usuc ă trupul  și o înfășoară în pături. 
Era a șezată pe un soi de targ ă medical ă și masat ă zdrav ăn pe bra țe, picioare  și 
tălpi. O alt ă injec ție în bra ț.
 — Adrenalin ă, îi spuse cineva.
 Simți medicamentul care­i curgea prin vene ca o for ță vital ă care  îi 
înviora mu șchii. De și un bulg ăre de ghea ță continua s ă­i zac ă în vintre, s ângele
începea s ă se întoarc ă încet  în membre.
 „Înapoi din mor ți.”
 Încerc ă să se concentreze. Corky  și Tolland z ăceau al ături, tremur ând 
înfășurați în pături,  în vreme ce b ărbații le ma șau corpurile  și le făceau injec ții.
Fără îndoial ă că acest ansamblu de personaje masculine le salvaser ă viețile. 
Mulți dintre oamenii din jur erau uzi leoarc ă, de parc ă săriseră drept  în apele 
oceanului ca s ă ajute victimele. Rachel habar n­avea cine erau  și cum 
ajunseser ă la ea  și la ceilal ți la timp. Acum, nu mai conta. „Tr ăim.”
 — Unde… Suntem? Reu și Rachel s ă îngaime, simplul act al vorbirii 
produc ându­i o cumplit ă durere de cap.
 Bărbatul care o masa  îi răspunse:

— Sunte ți pe puntea medical ă a unui vas clasa Los Angeles …
 — Aten țiune! Strig ă cineva.
 Rachel sesiz ă o mi șcare brusc ă de jur  împrejurul ei.  Încerc ă să se ridice 
în capul oaselor. O ajut ă unul dintre oamenii  în albastru, sprijinind­o  și 
trăgând păturile pe l ângă ea. Rachel se frec ă la ochi  și văzu o siluet ă care intr ă 
în încăpere.
 Nou­venitul era un b ărbat afro­american puternic. Chipe ș și autoritar. 
Purta o uniform ă kaki.
 — Pe loc repaus! Le ordon ă el, îndrept ându­se c ătre Rachel.
 Se opri  în dreptul ei  și o privi cu ochii lui negri  și pătrunz ători:
 — Harold Brown, se recomand ă el, cu o voce grav ă și obișnuită să 
comande. Sunt c ăpitanul U. S. S. Charlotte.  Și dumneavoastr ă sunte ți?
 „U. S. S. Charlotte”, relu ă în gând Rachel. Numele  îi era cunoscut de 
undeva.
 — Sexton…, îi răspunse ea. Sunt Rachel Sexton.
 Omul p ăru nedumerit. Se apropie mai mult  și o privi cu mai mult ă 
atenție.
 — Să fiu al naibii. A șadar, dumneata e ști!
 Rachel p ăru tulburat ă. „Mă cunoa ște de undeva?” Era convins ă că nu­l 
recunoa ște, de și atunci c ând privirea  îi cobor î de pe chip la eticheta de pe piept 
zări emblema familiar ă a unui vultur care str ângea o ancor ă în gheare, 
înconjurat ă de cuvintele U. S. NAVY.
 Acum  își aminti de ce numele Charlotte i se p ăruse cunoscut.
 — Bine a ți venit la bord, domni șoară Sexton, rosti c ăpitanul. A ți 
sintetizat mai multe rapoarte de recunoa ștere transmise de aceasta nav ă. Știu 
cine sunte ți!
 — Dar ce c ăutați în apele astea? Murmur ă ea.
 Chipul lui se  înăspri într­o oarecare m ăsură:
 — Ca s ă fiu sincer, domni șoară Sexton, voiam s ă vă întreb acela și lucru.
 Tolland se ridic ă încet în capul oaselor  și încerc ă să vorbeasc ă. Rachel  îi 
făcu semn s ă tacă printr­un gest ferm din cap. „Nu aici. Nu acum.” N­avea nici 
un dubiu c ă primul lucru despre care Tolland  și Corky ar fi vrut s ă vorbeasc ă 
era legat de meteorit  și de atac, dar acestea nu erau subiecte pe care s ă le 
discute de fa ță cu un echipaj de submarin. In universul serviciilor secrete, 
indiferent de situa ția de criz ă care se ivea, SECURITATEA r ămânea esen țială; 
situa ția meteoritului trebuia s ă rămână extrem de confiden țială.
 — Trebuie s ă vorbesc cu directorul NRO, William Pickering,  îi spuse ea 
căpitanului.  Între patru ochi  și imediat!
 Căpitanul se  încrunt ă, neobi șnuit s ă primeasc ă ordine chiar pe propriul 
vas.
 — De țin informa ții secrete pe care trebuie s ă le transmit.
 Căpitanul o studie c âteva clipe:
 — Mai  întâi să vă revin ă la normal temperatura corpului, apoi v ă fac 
legătura cu directorul NRO.

— Este urgent, domnule. Eu …
 Se opri repede. Privirea tocmai  îi căzuse pe un ceas de pe peretele de 
deasupra cabinetului cu medicamente:
 Rachel clipi des:
 — Ceasul  ăla… Merge bine?
 — Sunte ți pe o nav ă a Marinei, domni șoară. Ceasurile noastre merg 
întotdeauna brici.
 — Și arat ă ora dup ă… Meridianul estic?
 — Șapte  și cincizeci  și unu de minute, timp estic standard. Suntem l ângă
Norfolk.
 „Doamne! Se g ândea, uluit ă. E doar 7.51 P. M.?” Avea impresia c ă 
trecuser ă ore bune de c ând le șinase. Nici m ăcar nu trecuse de ora opt? 
„Președintele n­a ie șit încă în public cu  știrea despre meteorit!  Încă am timp s ă­
l opresc!” Se d ădu imediat jos din pat, cu p ătura  înfășurată pe lângă corp. 
Simțea cum  îi tremurau picioarele.
 — Trebuie s ă vorbesc imediat cu pre ședintele.
 Căpitanul p ăru nedumerit:
 — Pre ședintele cui?
 — Al Statelor Unite!
 — Credeam c ă îl vreți pe William Pickering.
 — N­am timp. Am nevoie de pre ședinte.
 Căpitanul r ămase pe loc, bloc ându­i drumul post ându­se chiar  în fața ei.
 — Am  înțeles c ă președintele este pe cale s ă susțină în direct o conferin ță
de pres ă foarte important ă. Mă îndoiesc c ă va răspunde acum la apeluri 
telefonice personale.
 Rachel se ridic ă cât putu de mult pe picioarele nesigure  și îl țintui pe 
căpitan cu privirea:
 — Domnule, nu dispune ți de nivelul de acces necesar pentru a v ă explica
situa ția, dar pre ședintele este pe cale s ă comit ă o gre șeală groaznic ă. Dețin 
informa ții de care el are nevoie disperat ă. Acum. Va trebui s ă aveți încredere  în 
mine.
 Căpitanul se holb ă la ea, apoi se uit ă din nou la ceas:
 — Nou ă minute? Nu v ă pot ob ține o leg ătură securizata cu Casa Alb ă atât
de repede. Tot ce v ă pot oferi este un radiofon. Nesecurizat.  Și va trebui s ă 
ajungem la ad âncime de anten ă, ceea ce va lua c âteva…
 — Trece ți la treab ă! Acum!
 Centrala telefonic ă a Casei Albe era situat ă la nivelul inferior al aripii de 
est. La datorie se g ăseau,  în permanen ță, trei centraliste. Pe moment, doar 
două dintre ele st ăteau la comanda butoanelor. Cea de­a treia alerga c ât putea 
către Sala de briefing. Ducea  în mână un telefon f ără fir. Încercase s ă facă 
legătura cu Biroul Oval, dar pre ședintele plecase deja c ătre conferin ța de pres ă.
Atunci  încercase s ă îi sune pe adjunc ții lui pe celulare, numai c ă toate 
celularele din jurul S ălii de briefing se  închideau  înaintea transmisiunilor 
televizate, pentru a nu  întrerupe transmisia  în direct.

A ajunge cu un telefon f ără fir direct la pre ședinte  într­un astfel de 
moment  însemna o posibilitate cel mult discutabil ă și totu și, când ofi țerul NRO 
de leg ătură cu Casa Alb ă sunase pretinz ând că deține informa ții urgente pe 
care pre ședintele trebuia s ă le afle  înainte de a intra  în direct, centralista  își 
dăduse seama c ă trebuie s ă o ia la fug ă. Întrebarea era acum dac ă va ajunge la 
destina ție la timp.
 Aflată într­o cabin ă medical ă mică la bordul U. S. S. Charlotte, Rachel 
Sexton st ătea cu receptorul lipit de ureche  și aștepta s ă discute cu pre ședintele.
Tolland  și Corky se aflau  în apropiere, p ărând Încă puternic afecta ți. Obrazul 
lui Corky fusese cusut cu cinci copci  și prezenta  încă o vânătaie ur âtă. Toți trei 
fuseser ă ajuta ți să se îmbrace  în lenjerie cu protec ție termic ă, costume grele de 
pilot de avia ție marin ă, ciorapi de l ână și bocanci. Cu o cea șcă de cafea c ălduță 
în mână, Rachel  începea s ă se simt ă din nou aproape ca o fiin ță uman ă.
 — De ce dureaz ă atât? Vru Tolland s ă știe. Mai sunt doar patru minute 
până la ora opt!
 Rachel nu­i putea r ăspunde. Ajunsese la una dintre centralistele Ca­sei 
Albe,  îi explicase cine era  și că era o urgen ță. Centralista p ăruse c ă o înțelege, o
pusese pe linie  în așteptare  și acum f ăcea, probabil, toate demersurile necesare 
pentru a o pune pe Rachel  în legătură cu pre ședintele.
 „Patru minute, g ândi Rachel. Gr ăbește­te!”
 Închiz ându­și ochii, Rachel  încerc ă să­și adune g ândurile. Fusese o zi a 
naibii de lung ă. „Sunt pe un submarin nuclear”, rosti ea  în gând, știind c ă 
avusese noroc. A șa cum afirmase c ăpitanul, Charlotte se g ăsise într­o misiune 
de patrulare de rutin ă în Marea Bering cu dou ă zile în urm ă și detectase unele 
zgomote subacvatice anormale dinspre ghe țarul Milne – foraje, zgomote de 
avion, o mul țime de mesaje radio criptate. Submarinul fusese redirec ționat, cu 
misiunea de a asculta  în tăcere. Cu o or ă și ceva  înainte auziser ă o explozie pe 
ghețar și se duseser ă să verifice. A șa auziser ă chemarea de ajutor a lui Rachel.
 — Trei minute!
 Tolland p ărea tot mai ner ăbdător și se uita mereu la ceas.
 Rachel era nervoas ă! De ce dura at ât? De ce nu preluase pre ședintele 
apelul? Dac ă Zach Hemey se prezenta  în fața publicului cu datele pe care le 
avea…
 Rachel  își alung ă acest g ând din minte  și scutur ă receptorul. „Ridic ă­l 
odată!”
 Gonind spre intrarea  în Sala de briefing, centralista se lovi de adev ărată 
adunare a personalului Casei Albe. To ți discutau emo ționați, făcând ultimele 
pregătiri. Îl văzu pe pre ședinte la dou ăzeci de metri distan ță, așteptând la 
intrare. Machiorii  își terminau ultimele retu șuri.
 — Face ți loc! Rosti centralista,  încerc ând să străbată mulțime. Apel 
pentru pre ședinte! Face ți loc!
 — În direct  în dou ă minute! Strig ă un regizor de platou.
 Strângând telefonul la piept, centralista se apropie de pre ședinte.
 — Apel pentru pre ședinte! Icni ea. Face ți loc!

O siluet ă masiv ă îi bloc ă accesul: Marjorie Tench. Consilierul principal al 
președintelui o privi dezaprobator pe femeie:
 — Ce se  întâmplă?
 — Am o urgen ță!
 Centralista abia mai respira:
 — Un apel telefonic pentru pre ședinte.
 Tench p ărea că nu o crede:
 — Acum nu se poate!
 — E Rachel Sexton. Spune c ă e urgent!
 Marjorie se str âmbă mai degrab ă de surpriz ă decât de m ânie. Tench se 
uită la telefon:
 — Este o linie public ă. Nu e securizat ă.
 — Nu, doamn ă. Dar la cap ătul cel ălalt linia este deschis ă. Este un 
radiofon. Trebuie s ă vorbeasc ă imediat cu pre ședintele.
 — În direct,  în nou ăzeci de secunde!
 Tench se uit ă la telefon  și întinse o m ână ca de p ăianjen.
 — Dă­mi receptorul!
 Centralista ezit ă.
 — Domni șoara Sexton vrea s ă vorbeasc ă doar cu pre ședintele Hemey. Mi­
a spus s ă amân conferin ța de pres ă dacă e nevoie p ână vorbe ște cu el. Am 
asigurat­o…
 Tench f ăcu un pas  înspre femeie  și vorbi cu o voce ajuns ă o șoaptă 
amenin țătoare:
 — Hai s ă­ți explic cum st ă treaba. Tu nu prime ști ordine de la fata 
adversarului pre ședintelui, ci de la mine. Te asigur c ă mai aproape de 
președinte nu vei ajunge p ână ce nu aflu ce naiba se  întâmplă.
 Centralista se uit ă spre pre ședinte, care era acum  înconjurat de 
tehnicieni cu microfoane, stili ști și mai mul ți membri ai personalului care 
treceau  în revista cu el ultimele detalii ale discursului.
 — Șaizeci de secunde!  Țipă regizorul.
 La bordul submarinului, Rachel Sexton se plimba nervoas ă prin 
încăperea str âmtă, când, în sfârșit, auzi un p ăcănit la cel ălalt cap ăt al liniei.
 O voce r ăgușită i se adres ă:
 — Alo?
 — Pre ședintele Hemey? Izbucni Rachel.
 — Marjorie Tench, o corect ă vocea. Sunt principalul consilier al 
președintelui. Oricine ai fi, trebuie s ă te avertizez c ă telefoanele  în glum ă 
adresate Casei Albe violeaz ă…
 „Pentru numele lui Dumnezeu!”
 — Nu e o glum ă! Aici e Rachel Sexton. Sunt ofi țerul de leg ătură cu NRO 
și…
 — Știu foarte bine cine este Rachel Sexton, cucoan ă! Mă îndoiesc c ă ești 
dumneata aceea. Ai sunat la Casa Alb ă pe o linie nesecurizat ă, pretinz ându­mi

să întrerup o transmisie preziden țială important ă. Ăsta cu greu poate fi numit 
un mod de operare corect pentru cineva care …
 — Ascult ă, se înfurie Rachel,  ți­am instruit  întregul personal despre un 
meteorit cu c âteva ore  în urm ă. Stăteai în primul r ând. M­ai v ăzut pe un ecran 
de pe biroul pre ședintelui! Mai ai vreo  întrebare?
 Tench t ăcu o clip ă:
 — Ce  înseamn ă toate astea, domni șoară Sexton?
 — Înseamn ă că trebuie s ă­l opre ști pe pre ședinte! Informa țiile lui despre 
meteorit sunt eronate! Tocmai am aflat c ă meteoritul a fost inserat pe sub 
ghețar! Nu  știu de c ătre cine  și nu știu de ce! Dar lucrurile nu sunt ceea ce par!
Președintele va face un anun ț complet eronat  și eu v ă sfătuiesc din toat ă 
inima…
 — Ia stai o clip ă!
 Tench  își cobor î vocea:
 — Îți dai seama ce spui?
 — Da! Cred c ă directorul administrativ al NASA a regizat un soi de fraud ă
la scar ă mare, iar pre ședintele Hemey va fi prins  în curs ă. Trebuie m ăcar să 
amâni totul cu zece minute, ca s ă­i pot explica ce se  întâmplă aici. Cineva a 
încercat s ă mă ucid ă, pentru numele lui Dumnezeu!
 Vocea lui Tench deveni de ghea ță:
 — Domni șoară Sexton, am s ă­ți dau un avertisment. Dac ă te­ai r ăzgândit
în privin ța rolului t ău în ajutorul dat Casei Albe  în aceast ă campanie, ar fi 
trebuit s ă meditezi mai bine cu mult  înainte de a certifica datele despre 
meteorit pentru pre ședinte.
 — Cee?
 „Oare m ăcar m ă ascult ă?”
 — Sunt revoltat ă de atitudinea dumitale. Folosirea unei linii nesecurizate 
este o cascadorie ieftin ă. Sugerezi c ă datele despre meteorit au fost trucate? Ce 
fel de ofi țer de informa ții folose ște un radiofon pentru a apela Casa Alb ă și a 
discuta despre informa ții secrete? E clar c ă dumneata speri ca acest mesaj s ă 
fie interceptat de cineva.
 — Norah Mangor a pl ătit cu via ța pentru asta! Doctorul Ming este  și el 
mort. Trebuie s ă­l avertizezi…
 — Opre ște­te acum! Nu vreau s ă știu care  ți­e jocul, dar  îți reamintesc – 
și oricui se  întâmplă să intercepteze acest apel – c ă suntem  în posesia unor 
depozi ții înregistrate pe band ă video ale unor oameni de  știință de vârf ai NASA,
ale câtorva oameni de  știință civili de renume  și a dumitale  înseți, domni șoară 
Sexton, toate certific ând că datele despre meteorit sunt corecte. Nu pot dec ât 
să­mi imaginez de ce  îți schimbi acum depozi ția. Oricare ar fi motivul, 
consider ă­te eliberat ă din slujba de la Casa Alb ă chiar din aceast ă clipă, iar 
dacă vei încerca s ă mânjești aceast ă descoperire cu alte acuza ții de fraud ă, te 
asigur c ă NASA  și Casa Alb ă te vor da  în judecat ă pentru def ăimare at ât de 
repede,  încât nici m ăcar nu vei apuca s ă­ți faci bagajul  înainte de a intra la 
închisoare.

Rachel deschise gura, dar nu reu și să scoat ă o vorb ă:
 — Zach Hemey a fost generos cu tine, izbucni Tench. Ca s ă fiu cinstit ă, 
chestia asta miroase a cascadorie publicitar ă ieftin ă de tip Sexton. Las­o 
moart ă chiar acum, sau te d ăm în judecat ă! Ți­o jur!
 Legătura telefonic ă se întrerupse.
 Rachel continua s ă stea cu gura c ăscată atunci c ând căpitanul b ătu în 
ușă.
 — Domni șoară Sexton? Rosti el, b ăgându­și capul pe u șă. Recep ționăm 
un semnal slab de la Radioul Na țional Canadian. Pre ședintele Zach Hemey 
tocmai  și­a început conferin ța de pres ă.
 Stând pe podium  în Sala de briefing a Casei Albe, Zach Hemey sim țea 
toată căldura care venea de la reflectoare  și știa că întreaga lume  îl urm ărea. 
Scurta informare emis ă de Biroul de Pres ă al Casei Albe declan șase o adev ărată
agitație în universul mass­media. Cei care nu auziser ă de acea informare la 
televiziune, radio sau la buletinele de  știri online fuseser ă inevitabil pu și la 
curent de vecini, colegi de serviciu sau familii. P ână la ora opt, toat ă lumea care
nu locuia  în vreo pe șteră izolat ă făcuse specula ții în privin ța mesajului 
preziden țial. În baruri  și în camere de zi de pe  întreaga planet ă, milioane de 
oameni st ăteau apleca ți asupra televizoarelor a șteptând cu ner ăbdare.
 În astfel de momente, c ând se afla fa ță în față cu întreaga lume, Zach 
Hemey sim țea greutatea pozi ției sale. Oricine afirma c ă puterea nu crea 
dependen ță nu o experimentase niciodat ă cu adev ărat. C ând își începu 
discursul, Hemey sesiz ă însă că lipsea ceva. Nu era genul de om care s ă aibă 
trac, a șa că unda de  îngrijorare resim țită acum  în suflet  îl uluia.
 „De vin ă este audien ța cov ârșitoare”, c ăută el să se lini șteasc ă. Și totu și 
era vorba de altceva. Instinctul. Ceva ce z ărise.
 Un lucru extrem de nesemnificativ  și totu și…
 Își propuse s ă uite. Nu era nimic.  Și totu și nu disp ărea.
 „Tench.”
 Cu câteva clipe  în urm ă, în vreme ce Hemey se preg ătea să urce la 
pupitru, o z ărise pe Marjorie Tench  în holul galben, vorbind la telefon f ără fir. 
Lucrul era ciudat  în sine, dar ciud ățenia era accentuat ă de faptul c ă stătea 
lângă ea centralista Casei Albe, cu un chip alb de  îngrijorare. Hemey nu auzea 
ce discuta Tench, dar putea vedea c ă subiectul era tensionat. Tench discuta cu 
o vehemen ță și cu o m ânie pe care pre ședintele rareori le remarcase – chiar  și 
din partea ei. Se opri o clip ă și îi căută întreb ător privirea.
 Tench  îi arătă degetele mari  în sus. Hemey n­o mai z ărise nici dat ă pe 
Tench f ăcând un asemenea gest. A fost ultima imagine din mintea lui  în vreme 
ce era  împins c ătre pupitru.
 Pe covorul albastru din zona de pres ă a habisferei NASA, administratorul 
Lawrence Ekstrom  ședea la mijlocul mesei lungi de simpozioane,  înconjurat de 
oficialit ăți și oameni de  știință NASA. Pe un monitor din fa ța lor se transmitea 
în direct cuv ântul de deschidere al pre ședintelui. Restul angaja ților de la NASA

se găseau  îngrămădiți în jurul altor monitoare, frem ătând de ner ăbdare la 
vederea comandantului lor suprem care deschidea conferin ța de pres ă.
 — Bun ă seara, rosti Hemey, p ărând neobi șnuit de rigid. M ă adresez 
acum cona ționalilor mei  și prietenilor no ștri din  întreaga lume…
 Ekstrom privi spre imensa roc ă înnegrit ă așezată chiar  în fața lui. Ochii i 
se îndreptar ă spre un alt monitor de control, unde se v ăzu pe sine,  înconjurat 
de personalul cel mai  înalt autorizat, pe fundalul unui drapel american imens 
și al siglei NASA. Luminile confereau scenei un aer de tablou neomodernist – 
cei doisprezece apostoli la cina cea de tain ă. Zach Hemey transformase toat ă 
povestea  într­un spectacol politic. „Hemey n­avea de ales”,  își zise directorul 
administrativ. Se sim țea ca un tele­evanghelist care  îl vindea pe Dumnezeu 
maselor.
 Peste aproximativ cinci minute, pre ședintele avea s ă­i prezinte pe 
Ekstrom  și pe membrii personalului NASA. Apoi, prin intermediul unei 
spectaculoase leg ături prin satelit, NASA avea s ă se al ăture pre ședintelui  în 
diseminarea ve știlor c ătre omenire. Dup ă un scurt rezumat al modului  în care 
se efectuase descoperirea  și al însemn ătății ei pentru  știința spa țială și dup ă 
câteva b ătăi pe spate  în semn de felicitare, NASA  și președintele aveau s ă îi dea 
cuvântul celebrului om de  știință Michael Tolland, al c ărui documentar avea s ă 
ruleze timp de aproape cincisprezece minute. Dup ă aceea, cu entuziasmul  și 
credibilitatea ajunse la cot ă maxim ă, Ekstrom  și președintele  își vor lua la 
revedere, promi țând noi informa ții în zilele urm ătoare prin intermediul 
conferin țelor de pres ă NASA.
 În timp ce st ătea și își aștepta r ândul, Ekstrom  începu s ă se simt ă tot 
mai ru șinat.  Știa că se va  întâmpla a șa. Se a șteptase la asta.
 Avea s ă spun ă minciuni… Neadev ăruri certificate.
 În mod ciudat  însă minciunile lui p ăreau lipsite de importan ță acum. 
Ekstrom avea o greutate  și mai mare pe suflet.
 În haosul din studioul de produc ție a canalului ABC, Gabrielle Ashe 
stătea um ăr lângă umăr alături de zeci de str ăini, toate g âturile fiind  întinse 
spre  șirul de monitoare suspendate de tavan. Un f âșâit se auzi  în încăpere  în 
momentul clipei mult a șteptate. Gabrielle  închise ochii, rug ându­se ca atunci 
când îi va deschide s ă nu aib ă în fața ochilor imaginile propriului trup gol.
 Atmosfera din biroul senatorului Sexton era  încărcata de emo ție. To ți 
oaspe ții se ridicaser ă în picioare, cu ochii lipi ți de televizorul cu ecran lat.
 Zach Hemey st ătea în fața întregii lumi  și, incredibil, salutul trimis de el 
fusese unul st ângaci. Omul p ărea, pe moment, nesigur.
 „Pare tulburat,  își spuse Sexton. De și el nu pare niciodat ă tulburat.”
 — Uita ți­vă la el,  îi șopti cineva. Probabil c ă are ve ști proaste.
 „Să fie sta ția spa țială?” se  întreb ă Sexton.
 Hemey privi drept spre camer ă și inspir ă profund:
 — Prieteni, m ă întreb de mai multe zile cum e cel mai bine s ă fac acest 
anun ț…

„Cinci cuvinte simple,  îl îndemn ă Sexton de la distan ță. Am dat­o  în 
bară.”
 Hemey vorbi c âteva clipe despre marele p ăcat comis prin implicarea 
agenției spa țiale în campania electoral ă și despre faptul c ă, așa stând lucrurile, 
el personal sim țise nevoia de a prefa ța un astfel de anun ț major cu exprimarea 
unor scuze publice.
 — Aș fi preferat orice alt moment din istorie ca s ă fac acest anun ț, zise el.
Tensiunea politic ă tinde s ă transforme vis ătorii în necredincio și și totu și, în 
calitatea mea de pre ședinte, nu am de ales dec ât vă împărtășesc ceea ce am 
aflat  și eu recent.
 Zâmbi.
 — Se pare c ă magia cosmosului nu  ține cont de programarea oamenilor …
Nici m ăcar de programul unui pre ședinte.
 Toți cei din biroul lui Sexton tres ăriră la unison. „Ce?”
 — Cu dou ă săptămâni în urm ă, relu ă Hemey, noul sistem de sateli ți de 
scanare a densit ății de pe orbita polar ă a trecut peste ghe țarul Milne din insula 
Ellesmere, o bucat ă îndep ărtată de pământ situat ă deasupra paralelei optzeci, 
în nordul Oceanului Arctic.
 Sexton  și ceilal ți schimbar ă priviri nedumerite:
 — Satelitul NASA, continu ă Hemey, a detectat o roc ă imens ă de mare 
densitate,  îngropat ă la șaizeci de metri sub ghea ță.
 Zâmbi pentru prima dat ă, regăsindu­ și siguran ța de sine:
 — Dup ă primirea datelor, NASA a b ănuit imediat c ă sateli ții au 
descoperit un meteorit.
 — Un meteorit? Izbucni Sexton, ridic ându­se  în picioare. Astea sunt 
vești?
 — NASA a trimis o echip ă pe ghe țar ca s ă ia mostre de roc ă. În acel 
moment NASA a f ăcut…
 Pauză.
 — Ca s ă fiu sincer, a f ăcut descoperirea  științifică a secolului.
 Sexton f ăcu un pas spre televizor. „Nu …” Oaspe ții lui se agitar ă 
nelini știți.
 — Doamnelor  și domnilor, anun ță Hemey, acum c âteva ore, NASA a 
extras afar ă din ghea ța Arcticii un meteorit de opt tone care con ține…
 Președintele se opri din nou, pentru sporirea efectului:
 — Un meteorit care con ține fosile ale unei forme de via ță. Cu zecile. O 
dovad ă de net ăgăduit a existen ței vie ții extraterestre.
 Ca la comand ă, o imagine str ălucit luminat ă apăru pe ecranul din spatele
președintelui – o fosil ă perfect vizibil ă a unei creaturi enorme, asem ănătoare 
unei insecte,  încastrate  într­o roc ă înnegrit ă.
 În biroul lui Sexton,  șase oameni s ăriră în sus, cu ochii m ăriți de groaz ă. 
Sexton  încremenise locului.
 — Prieteni, continu ă președintele, fosila din spatele meu are o vechime de
190 de milioane de ani. A fost descoperit ă într­un fragment al unui meteorit

numit Jungersol, care a lovit Arctica cu aproape trei sute de ani  în urm ă. Noul 
sistem de sateli ți NASA a descoperit acest fragment de meteorit  îngropat  într­un
ghețar. NASA  și aceast ă administra ție au avut extrem de mult ă grijă în ultimele
două săptămâni să confirme fiecare aspect al monumentalei descoperiri  înainte 
ca publicul larg s ă afle despre ea.  În urm ătoarea jum ătate de or ă veți auzi 
depozi ții din partea mai multor speciali ști de la NASA  și oameni de  știință civili 
și veți viziona un scurt documentar preg ătit de un chip pe care sunt sigur c ă îl 
veți recunoa ște. Înainte de a continua  însă, trebuie s ă urez bun venit  în direct, 
prin intermediul satelitului de deasupra Cercului Arctic, omului ale c ărui 
conducere, viziune  și munc ă dedicat ă au făcut posibil acest moment istoric. 
Este o mare onoare pentru mine s ă vi­l prezint pe directorul administrativ 
NASA, Lawrence Ekstrom.
 Hemey se  întoarse spre ecran la fix.
 Imaginea meteoritului se dizolv ă în mod dramatic  într­o priveli ște a unui 
grup de exper ți NASA a șezați la o mas ă lung ă, iar în cap ăt se vedea silueta 
masiv ă a lui Lawrence Ekstrom.
 — Mul țumesc, domnule pre ședinte.
 Ekstrom se ridic ă având un aer  țeapăn și mândru  și privi drept spre 
camer ă:
 — Sunt extrem de m ândru s ă împărtășesc cu dumneavoastr ă cele mai 
glorioase clipe ale NASA de p ână acum.
 Ekstrom vorbi cu  înflăcărare despre NASA  și despre descoperire. 
Eman ând din to ți porii patriotism  și triumf, el introduse f ără a comite vreo 
greșeală documentarul realizat de o celebritate a  științei civile – Michael 
Tolland.
 După ce urm ări imaginile, senatorul Sexton c ăzu în genunchi  în fața 
televizorului, str ângând rama argintie a acestuia. „Nu! Doamne, nu!”
 Marjorie Tench se rupse, livid ă la fa ță, de mul țimea  încântată din Sala de
briefing  și porni  în goan ă înapoi spre biroul ei din aripa de vest. N­avea chef de 
sărbătoare. Telefonul primit de la Rachel Sexton avusese darul de a o  șoca.
 Extrem de iritant.
 Tench tr ânti ușa camerei, se duse la birou  și form ă interiorul centralistei 
de la Casa Alb ă.
 — William Pickering. NRO.
 Își aprinse o  țigară și începu s ă se plimbe prin camer ă așteptând ca s ă i 
se fac ă legătura cu Pickering.  În mod normal, Pickering ar fi fost la acea or ă de 
mult plecat de la birou,  însă cu toat ă agita ția legat ă de conferin ța de pres ă de la
Casa Alb ă, Tench b ănuia c ă Pickering r ămăsese la birou toat ă seara, cu 
privirea lipit ă de ecranul televizorului,  întreb ându­se ce naiba se putea petrece 
în lume f ără ca directorul NRO s ă afle dinainte.
 Tench se blestema c ă nu avusese  încredere  în propriile instincte atunci 
când pre ședintele o informase c ă vrea s ă o trimit ă pe Rachel Sexton  în Arctica. 
Își exprimase  îngrijorarea, spun ând că este un risc inutil.  Însă președintele 
știuse s ă fie foarte conving ător, argument ând că personalul Casei Albe devenise

tot mai cinic  în ultimele s ăptămâni și putea ridica semne de  întrebare  în 
legătură cu descoperirea NASA dac ă vestea le venea din interior. A șa cum 
promisese Hemey, certificarea efectuat ă de Rachel Sexton le  îndep ărtase 
bănuielile, prevenise orice discu ție în interior  și îi determinase pe to ți angaja ții 
să se comporte ca un singur individ. Tench trebuia s ă admit ă că mutarea 
fusese una genial ă. Și totu și, Rachel Sexton  își schimbase atitudinea.
 „Nemernica m­a sunat pe o linie nesecurizat ă.”
 Era clar c ă Rachel Sexton voia s ă distrug ă credibilitatea acestei 
descoperiri  și singura m ângâiere a lui Tench era c ă președintele reu șise să 
obțină dinainte m ărturia lui Rachel pe band ă video. „Slav ă Domnului.” Cel 
puțin lui Hemey  îi trecuse prin cap s ă obțină acea asigurare. Tench  începea s ă 
se team ă că vor avea nevoie de ea.
 Pe moment  însă, Tench  încerca s ă agite apele  în alte direc ții. Rachel 
Sexton era o femeie inteligent ă și dacă într­adev ăr avea de g ând să se ia de 
Casa Alb ă și de NASA, atunci avea nevoie de alia ți puternici. Iar prima alegere 
pe care ar fi f ăcut­o ar fi fost William Pickering. Tench cuno ștea deja 
sentimentele lui Pickering fa ță de NASA. Trebuia s ă ajung ă la el  înaintea lui 
Rachel.
 — Domni șoara Tench? Rosti vocea de la cel ălalt cap ăt al firului. Aici e 
William Pickering. C ărui fapt datorez aceast ă onoare?
 Tench auzea televizorul pe fundal – comentariul NASA.  Își dădu seama 
din tonul lui c ă încă nu­și revenise din  șocul conferin ței de pres ă.
 — Ave ți câteva clipe libere, domnule director?
 — Mă așteptam s ă fiți ocupat ă cu sărbătorirea. E o noapte mare pentru 
dumneavoastr ă. Se pare c ă NASA  și președintele au revenit  în ring.
 Tench auzea uluiala din vocea lui, cuplat ă cu o nuan ță de dispre ț – 
ultimul provenind, f ără îndoial ă, din legendara nepl ăcere a individului de a afla 
veștile laolalt ă cu restul lumii.
 — Îmi cer scuze, rosti Tench,  încerc ând să construiasc ă o punte de 
legătură, că NASA  și Casa Alb ă au fost for țate să nu v ă țină la curent cu aceste 
informa ții.
 — Sunte ți conștientă, replic ă Pickering, c ă NRO a detectat activitate 
NASA  în zon ă cu câteva s ăptămâni în urm ă și a pornit o anchet ă.
 Tench se  încrunt ă. „E ofticat.”
 — Da,  știu. Și totu și…
 — NASA ne­a asigurat c ă nu se  întâmplă nimic. Au spus c ă desfășoară 
niște exerci ții în condi ții extreme de mediu. Testarea echipamentului  și genul 
ăsta de exerci ții.
 Pickering f ăcu o pauz ă:
 — Iar noi am crezut acea minciun ă.
 — Haide ți să nu o numim minciun ă, ripost ă Tench. Mai degrab ă o 
deviere de la adev ăr făcută din necesitate. Dac ă luăm în considera ție 
importan ța descoperirii, cred c ă înțelegeți de ce NASA a trebuit s ă fie at ât de 
discret ă în aceast ă privin ță.

— Poate doar  în ceea ce prive ște marele public.
 Joaca de­a ofensatul nu intra  în repertoriul unor oameni ca William 
Pickering ț iar Tench sim ți că mai mult de at ât nu se putea realiza.
 — Am doar un minut la dispozi ție, relu ă ea, încerc ând să își recâștige 
poziția dominant ă, dar mi­am zis c ă e mai bine s ă vă sun  și să vă avertizez.
 — Să mă avertiza ți?
 Pickering p ăru surprins.
 — A decis Zach Hemey s ă numeasc ă un nou director NRO, neprietenos 
cu NASA?
 — Bine înțeles c ă nu. Pre ședintele  înțelege c ă multe dintre criticile pe care
dumneavoastr ă le­ați făcut la adresa NASA izvor ăsc din ra țiuni de securitate  și 
el caut ă din r ăsputeri s ă pună capăt unor astfel de probleme. De fapt, v ă sun  în
legătură cu una dintre angajatele dumneavoastr ă.
 Făcu o pauz ă:
 — Rachel Sexton. A ți primit vreo veste de la ea  în seara asta?
 — Nu. Am trimis­o azi­diminea ță la Casa Alb ă, la cererea pre ședintelui. E
clar c ă ați ținut­o ocupat ă. Nu s­a  întors  încă la birou.
 Ce ușurare pentru Tench s ă afle c ă ajunsese prima la Pickering! Trase cu
sete din  țigară și continu ă cât putea de calm ă:
 — Bănuiesc c ă veți primi  în cur ând un telefon din partea domni șoarei 
Sexton!
 — Foarte bine. Chiar a șteptam unul. Trebuie s ă vă spun c ă atunci c ând a
început conferin ța de pres ă a pre ședintelui m­am temut ca nu cumva Zach 
Hemey s ă nu o fi convins pe domni șoara Sexton s ă participe  și ea. M ă bucur s ă
constat c ă a rezistat tenta ției.
 — Zach Hemey este un om decent,  îi răspunse Tench, lucru care nu se 
poate spune  și despre Rachel Sexton.
 Se așternu o lung ă tăcere.
 — Sper c ă am auzit eu gre șit.
 Tench oft ă:
 — Nu, domnule, m ă tem c ă ați auzit bine! Prefer s ă nu intru  în detalii la 
telefon, dar se pare c ă Rachel Sexton a decis s ă submineze credibilitatea 
anun țului f ăcut de NASA. Habar n­am de ce, dar dup ă ce dup ă­amiaz ă a 
revăzut și certificat datele NASA, acum  și­a schimbat radical pozi ția și arunc ă 
acuza ții dintre cele mai incredibile de tr ădare  și fraud ă împotriva agen ției 
spațiale.
 — Mă ierta ți? Ripost ă Pickering, pe un ton mai ridicat.
 — E st ânjenitor,  știu. Ur ăsc să fiu eu cea care v ă pune la curent cu acest 
lucru, dar domni șoara Sexton m­a contactat cu dou ă minute  înainte de 
conferin ță și mi­a pus  în vedere s ă anulez tot evenimentul.
 — Pe ce temei?
 — Ca s ă fiu cinstit ă, pe un temei absurd. Pretinde c ă a descoperit gre șeli 
majore  în informa țiile pe care le are pre ședintele.
 Tăcerea care urm ă o îngrijor ă pe Tench.

— Gre șeli? Rosti directorul  într­un t ârziu.
 — E ridicol, domnule, dup ă două săptămâni în care au avut loc 
nenum ărate experimente NASA  și…
 — Îmi vine foarte greu s ă cred c ă cineva precum Rachel Sexton poate cere
amânarea conferin ței de pres ă a pre ședintelui f ără să aibă un motiv al naibii de
bun.
 Pickering p ărea tulburat:
 — Poate c ă ar fi trebuit s ă o asculta ți.
 — Oh, v ă rog! Izbucni Tench, tu șind. A ți urm ărit și dumneavoastr ă 
conferin ța de pres ă. Informa țiile despre meteorit au fost confirmate  și 
reconfirmate de nenum ărați speciali ști. Inclusiv de unii civili. Nu vi se pare 
ciudat c ă Rachel Sexton, fata singurului om pe care acest anun ț preziden țial îl 
lovește serios,  își schimb ă brusc pozi ția?
 — Da, mi se pare ciudat, domni șoară Tench, dar pentru c ă se întâmplă 
să știu foarte bine rela țiile extrem de  încordate dintre domni șoara Sexton  și 
tatăl ei. Nu  îmi pot imagina de ce, dup ă ani de zile  în serviciul pre ședintelui, 
Rachel Sexton ar decide, dintr­odat ă, să schimbe taberele  și să susțină niște 
minciuni  în sprijinul tat ălui ei.
 — Poate din ambi ție? Zău că nu știu. Poate oportunitatea de a se trezi  în 
calitate de prim ă fiică a…
 Tench l ăsă cuvintele s ă se piard ă în aer.
 Tonul lui Pickering deveni brusc unul dur:
 — Merge ți pe o ghea ță foarte sub țire, domni șoară Tench. Foarte, foarte 
subțire.
 Tench se str âmbă. La ce naiba se a șteptase?  În fond, acuza un membru 
important din echipa lui Pickering de tr ădare  împotriva pre ședintelui. Omul era
normal s ă ia pozi ție.
 — Da ți­mi­o la telefon, ceru Pickering. A ș vrea s ă discut eu  însumi cu 
domni șoara Sexton.
 — Mă tem c ă e imposibil,  îi răspunse Tench. Nu se afl ă la Casa Alb ă.
 — Dar unde e?
 — Pre ședintele a trimis­o pe ghe țarul Milne azi­diminea ță ca să 
examineze personal datele. Nu s­a  întors  încă.
 Pickering p ăru cuprins de spaim ă:
 — N­am fost informat c ă…
 — Nu am timp de orgolii r ănite, domnule director! V­am sunat din simpl ă
curtoazie. Am vrut s ă vă avertizez c ă Rachel Sexton a decis s ă își urmeze 
propriile interese  în privin ța anun țului din seara asta.  Își va c ăuta alia ți. În caz 
că vă contacteaz ă, ar fi bine s ă știți că administra ția de la Casa Alb ă este  în 
posesia unei benzi pe care am  înregistrat­o mai devreme  și în care ea certific ă 
datele despre meteorit  în fața pre ședintelui, a cabinetului s ău și a întregului 
personal administrativ. Dac ă acum, din cine  știe ce motive personale, Rachel 
Sexton  încearc ă să păteze bunul renume al lui Zach Hemey sau al NASA, v ă jur
că administra ția va avea grij ă ca ea s ă cadă și să se loveasc ă rău de tot.

Tench a șteptă o clip ă, pentru a se asigura c ă fusese bine  înțeleas ă:
 — Mă aștept s ă­mi r ăspunde ți la fel, inform ându­m ă de îndată ce Rachel 
Sexton v ă va contacta. Atacul ei este  îndreptat  împotriva pre ședintelui, iar Casa
Albă inten ționeaz ă să o rețină pentru anchet ă înainte ca ea s ă ne provoace 
niște prejudicii majore. A ștept telefonul dumneavoastr ă, domnule director! 
Asta­i tot! Noapte bun ă!
 Marjorie Tench  închise, ferm convins ă că lui William Pickering nu i se 
mai vorbise niciodat ă pe un asemenea ton. Cel pu țin, acum aflase c ât de 
serioas ă era ea.
 *
 Aflat la ultimul etaj al cl ădirii NRO, William Pickering st ătea în dreptul 
ferestrei  și privea  în gol noaptea care se l ăsase peste statul Virginia. Telefonul 
lui Marjorie Tench  îl tulburase profund.  Își mușca buzele  încerc ând să 
asambleze piesele enigmei  în minte.
 — Domnule director? Rosti secretara, cioc ănind u șor în ușă. Aveți un 
nou apel.
 — Nu acum, rosti Pickering, absent.
 — E Rachel Sexton.
 Pickering se r ăsuci pe c ălcâie. Tench avusese gura aurit ă.
 — Bine. D ă­mi­o imediat.
 — De fapt, domnule, este o transmisie codat ă AV. Vre ți să vorbi ți din sala
de conferin țe?
 „O transmisie codat ă?”
 — De unde sun ă?
 Secretara  îi spuse.
 Pickering f ăcu ochii mari. Uluit, porni  în fug ă de­a lungul holului c ă­tre 
sala de conferin țe. Acesta era un lucru care nu trebuia tratat oricum.
 „Camera moart ă” din submarinul Charlotte, proiectat ă după o structur ă 
similar ă a Laboratoarelor Bell, era,  în termeni obi șnuiți, ceea se nume ște o 
încăpere f ără ecou.  În fapt, era un spa țiu perfect absorbant din punct de vedere
acustic, f ără suprafe țe paralele sau reflectoare, care absorbea sunetele cu o 
eficien ță de 99,4%. Datorit ă naturii conductoare a metalului  și a apei, 
conversa țiile la bordul submarinelor erau  întotdeauna vulnerabile la 
interceptarea de la mic ă distan ță sau prin microfoane parazite postate pe chila 
navei.  Încăperea era,  în realitate, un loc minuscul din interiorul submarinului 
din care nu sc ăpa nici un sunet  în exterior. Toate conversa țiile din ăuntru erau 
sută la sut ă sigure.
 Camera sem ăna cu un dulap mai mare. Pere ții, tavanul  și podeaua erau 
complet acoperite cu spirale din spum ă, orientate  înspre interior, din toate 
direcțiile. Îi amintea lui Rachel de o pe șteră înghesuit ă, submarin ă, unde 
stalagmitele crescuser ă în voie, ie șind din toate suprafe țele posibile. Mai 
neplăcută era aparenta absen ță a unei podele.
 Aceasta era, de fapt, constituit ă dintr­o re țea deas ă de sârme,  întins ă 
orizontal de­a latul camerei, ca o plas ă de pescuit, cre ându­le celor care se

găseau  în ea ciudata senza ție că erau suspenda ți la mijlocul  înălțimii peretelui. 
Spațiile re țelei erau umplute cu cauciuc  și rigidizate. Privind  în jos c ătre bizara 
podea, Rachel avu senza ția că traverseaz ă un pod de fr ânghii suspendat peste 
un peisaj ciudat. La un metru mai jos, o p ădure de ace din spum ă se ridica 
amenin țător.
 Imediat dup ă ce intrase, Rachel sesizase lipsa de consisten ță a aerului, 
de parc ă acolo fusese scoas ă fiecare particul ă de energie.  În urechi, parc ă i se 
înfundaser ă câlți de bumbac. Doar respira ția i se auzea  și asta rezon ând în 
interiorul capului. Scosese un sunet cu voce tare. Ca  și cum ar fi vorbit st ând 
cu capul  într­o pern ă. Pere ții absorbeau orice reverbera ție. Singurele vibra ții 
perceptibile erau cele din capul ei.
 Căpitanul plecase,  închiz ând ușa etan șată în urma lui. Rachel Corky  și 
Tolland se g ăseau acum  în interiorul  încăperii, la o mas ă mică, în form ă de U, 
așezată pe piloni lungi de metal ce coborau prin re țeaua de cauciuc  și sârme. 
De mas ă fuseser ă atașate mai multe microfoane, c ăști și o consol ă video cu o 
camer ă minuscul ă plantat ă în vârf. Părea un minisimpozion al Na țiunilor Unite.
 Ca o persoan ă care lucra  în cadrul comunit ății informative americane, 
națiunea cea mai avansat ă din lume  în fabricarea microfoanelor dure cu laser, 
a căștilor parabolice submarine  și a altor dispozitive de ascultat, hipersensibile,
Rachel era perfect con știentă că în lume existau foarte pu ține locuri unde o 
conversa ție se putea purta  în siguran ță absolut ă. Camera moart ă părea a fi 
unul dintre aceste locuri. Microfoanele  și căștile de pe mas ă permiteau „apelul 
în conferin ță” de tip persoan ă­la­persoan ă, în cadrul c ăruia interlocutorii 
puteau discuta liber,  știind c ă vibra țiile vocilor nu aveau cum s ă iasă din 
încăpere. Dup ă ce erau captate de microfoane, vocile erau criptate  înainte de a­
și începe lunga lor c ălătorie prin atmosfer ă.
 — Verificare de control.
 Vocea se auzi pe nea șteptate  în căștile lor, f ăcându­i pe to ți trei s ă 
tresar ă.
 — Mă auziți, domni șoară Sexton?
 Rachel se aplec ă spre microfon:
 — Da. Mul țumesc.
 „Oricine ai fi tu.”
 — Directorul Pickering v ă așteapt ă pe linie. A acceptat transmisia AV. 
Acum eu o s ă închid. Ve ți primi fluxurile de date  în câteva momente.
 Rachel auzi cum linia c ăzu. Urmar ă mai multe p ăcănituri pricinuite de 
electricitatea static ă, apoi o serie rapid ă de păcănituri  și bip­uri  în căști. 
Ecranul video se trezi la via ță cu o limpezime uimitoare, astfel  încât Rachel  îl 
zări pe directorul Pickering  în sala de conferin țe NRO. Era singur. Directorul  își 
ridică brusc capul  și o privi pe Rachel drept  în ochi.
 Aceasta se sim ți ciudat de u șurată când îl văzu.
 — Domni șoară Sexton, rosti el, cu o expresie de perplexitate  și tulburare 
întipărită pe chip. Ce Dumnezeu se petrece?

— Meteoritul, domnule,  îi răspunse Rachel. Cred c ă s­ar putea s ă avem o
problem ă gravă.
 Rachel Sexton  îi prezent ă pe Corky Marlinson  și pe Michael Tolland lui 
Pickering. Dup ă aceea, prelu ă discu ția și îl puse pe  șeful ei la curent,  în mod 
succint, cu incredibilul lan ț de evenimente care s­a petrecut  în acea zi.
 Directorul NRO asculta nemi șcat.
 Rachel  îi povesti despre planctonul bioluminiscent din pu țul de extrac ție, 
despre c ălătoria lor pe platforma de ghea ță și despre descoperirea unui pu ț de 
inser ție sub meteorit, apoi despre atacul brusc  îndreptat  împotriva lor de c ătre 
o echip ă de solda ți despre care ea b ănuia c ă apar ține trupelor speciale.
 William Pickering era recunoscut pentru capacitatea lui de a asculta 
informa ții tulbur ătoare f ără să clipeasc ă. Cu toate astea, privirea  îi devenea tot 
mai șocată, pe m ăsură ce Rachel  își continua relatarea. Aceasta citi  în ochii lui 
mai întâi neîncrederea, apoi furia c ând îi povesti despre asasinarea lui Norah 
Mangor  și despre fuga lor la musta ță din fa ța mor ții. De și ar fi vrut s ă dea fr âu 
liber suspiciunilor legate de implicarea directorului administrativ al NASA, 
Rachel  îl cuno ștea suficient de bine pe Pickering ca s ă nu arate cu degetul  în 
vreo direc ție, fără să aibă dovezi.  Îi oferi directorului doar faptele clare. Dup ă ce
Rachel termin ă, Pickering r ămase t ăcut mai multe secunde.
 — Domni șoară Sexton, rosti el  în cele din urm ă, cu to ții…
 Își mut ă privirea de la unul la cel ălalt.
 — Dac ă este adev ărat ceea ce spui  și nu­mi pot imagina de ce a ți min ți 
toți trei  în aceast ă privin ță, atunci ave ți mare noroc c ă mai sunte ți încă în 
viață.
 Toți trei d ădură din cap. Pre ședintele apelase la patru oameni de  știință 
civili… Și acum doi dintre ei erau mor ți.
 Pickering oft ă greu, de parc ă nu știa ce s ă le spun ă, nu­și găsea 
cuvintele. Evenimentele petrecute nu aveau nici o logic ă.
 — Este posibil  în vreun fel,  întreb ă el, ca pu țul de inser ție care se vede pe
aceast ă hârtie s ă fie un fenomen natural?
 Rachel clatin ă din cap:
 — Este  în stare bun ă.
 Desfăcu hârtia mototolit ă și o ținu drept  în fața camerei video:
 — N­are nici o asperitate.
 Pickering studie imaginea  și o sfătui încruntat:
 — Să nu pierzi aia din m ână!
 — Am sunat­o pe Marjorie Tench ca s­o avertizez s ă îl opreasc ă pe 
președinte, continu ă Rachel. Dar mi­a  închis.
 — Știu. Mi­a povestit.
 Rachel se uit ă la el, uimit ă:
 — V­a sunat Marjorie Tench?
 „Asta da rapiditate”.

— Tocmai am vorbit cu ea. E foarte  îngrijorat ă. Crede c ă încerca ți un soi 
de cascadorie pentru a­l discredita pe pre ședinte  și NASA. Poate cu scopul de a­
l ajuta pe senator.
 Rachel se ridic ă. Îi flutur ă hârtia prin fa ța camerei  și făcu semn  înspre 
cei doi tovar ăși ai ei.
 — Aproape c ă am fost uci și! Asta vi se pare a fi o cascadorie?  Și de ce 
aș…
 Pickering  își ridic ă brațele în semn de ap ărare:
 — Ușurel. Ce a uitat domni șoara Tench s ă îmi spun ă este c ă ați fost trei 
persoane implicate  în tragedie.
 Rachel nu  își aminti dac ă Tench  îi lăsase timp la dispozi ție ca s ă aduc ă 
vorba despre Corky  și Tolland.
 — Dup ă cum a uitat s ă men ționeze  și că dispune ți de dovezi concrete. 
Eram sceptic  în privin ța preten țiilor ei  înainte s ă vorbesc cu tine, dar acum 
sunt convins c ă s­a înșelat. Nu m ă îndoiesc de veridicitatea pove știi voastre. 
Întrebarea care se pune este ce  înseamn ă toate astea!
 Se lăsă o lung ă tăcere.
 William Pickering ar ăta rareori confuz, dar acum cl ătina din cap, pierdut 
de­a binelea:
 — Haide ți să presupunem deocamdat ă că cineva a inserat cu adev ărat 
acest meteorit sub ghea ță. Fire ște că ne întreb ăm de ce. Dac ă NASA ar dispune 
de un meteorit cu fosile  în el, de ce i­ar mai p ăsa cuiva unde este acesta 
descoperit?
 — Se pare, rosti Rachel, c ă aceast ă inser ție a fost  în așa fel efectuat ă, 
încât sateli ții să facă descoperirea  și meteoritul s ă aibă legătură cu un 
eveniment cunoscut.
 — Meteoritul Jungersol, interveni Corky.
 — Dar ce valoare are asocierea meteoritului cu un eveniment 
arhicunoscut? Ceru Pickering s ă afle, p ărând de­a dreptul  înnebunit. Aceste 
fosile nu reprezint ă o descoperire uluitoare  în orice condi ții și oric ând? Nu mai 
conteaz ă așa mult cu apari ția cărui meteorit sunt asociate!
 Toți trei d ădură din cap.
 Pickering ezit ă, părând nemul țumit:
 — Numai dac ă… Bine înțeles…
 Rachel aproape c ă văzu cum se  învârteau roti țele în capul directorului. 
Găsise cea mai simpl ă explica ție pentru asocierea dintre meteorit  și 
evenimentul Jungersol, dar aceast ă explica ție era  și cea mai tulbur ătoare.
 — Doar dac ă nu cumva inser ția a fost efectuat ă cu inten ția de a conferi 
credibilitate unor date complet false.
 Oftă și se întoarse spre Corky:
 — Doctore Marlinson, care este posibilitatea ca acest meteorit s ă fie doar 
o făcătură?
 — O f ăcătură, domnule?
 — Da. Un fals. Fabricat de cineva.

— Un meteorit fals?
 Corky izbucni  într­un r âs nervos:
 — Absolut imposibil! Acel meteorit a fost examinat de profesioni ști. 
Inclusiv de mine. Scan ări chimice, spectrografie, datare temporal ă cu rubidiu­
stron țiu. Nu seam ănă cu nici o roc ă terestr ă. Meteoritul este autentic. Orice 
astrogeolog ar fi de acord cu asta.
 Pickering p ăru să mediteze la cele aflate, m ângâindu­ și încet cravata:
 — Și totu și, dac ă ținem cont de c ât are de c âștigat NASA de pe urma 
acestei descoperiri realizate chiar acum, indiciile clare de falsificare a dovezilor 
și atacul asupra voastr ă… Prima  și singura concluzie logic ă pe care pot s ă o 
trag este c ă acest meteorit e doar un fals foarte bine executat.
 — Imposibil!
 Corky p ărea că­și ieșise din fire:
 — Cu tot respectul, v ă spun, domnule, c ă meteori ții nu sunt un soi de 
efecte speciale ca la Hollywood, fabricate  într­un laborator pentru a induce  în 
eroare o m ână de astrofizicieni naivi. Sunt obiecte chimice complexe, cu 
structuri cristaline unice  și propor ții aparte  între elemente!
 — Nu v ă contest p ărerea doctore, Marlinson! Pur  și simplu, urm ăresc o 
înșiruire logic ă a unei analize. Lu ând în considera ție că s­a vrut asasinarea 
dumneavoastr ă cu scopul de a  împiedica dezv ăluirea am ănuntului c ă obiectul a
fost inserat  în ghea ță, mă determin ă să elaborez tot felul de scenarii nebune ști. 
Ce anume va convinge c ă aceast ă rocă este cu adev ărat un meteorit?
 — Ce anume? O crust ă de fuziune perfect ă, prezen ța condrulelor, un 
procentaj care indic ă prezen ța nichelului deosebit de oricare altul terestru. 
Dacă sugera ți că am fost p ăcăliți de cineva care a produs acest meteorit  în 
laborator, atunci tot ce pot spune este c ă acest laborator trebuie s ă fi avut vreo 
190 de milioane de ani vechime. Corky scoase din buzunar o piatr ă care 
semăna cu un CD, pe care o aduse  în fața camerei. Noi am datat pe cale 
chimic ă mostre precum aceasta prin numeroase metode. Datarea prin rubidiu­
stron țiu nu se poate falsifica!
 Pickering p ăru surprins:
 — Ave ți o mostr ă?
 Corky ridic ă din umeri:
 — Pe­acolo se g ăseau  împrăștiate zeci de astfel de mostre.
 — Vre ți să spune ți, relu ă Pickering, adres ându­i­se de aceast ă dată lui 
Rachel, c ă NASA a descoperit un meteorit despre care spune c ă ar con ține 
urme de via ță și lasă oamenii s ă plece de acolo cu mostre?
 — Ideea e c ă mostra din m âna mea chiar este autentic ă, insist ă Corky 
apropiind roca de camer ă. O pute ți da oric ărui petrolog sau geolog sau 
astronom de pe planet ă ca să o testeze. Cu to ții vă vor spune dou ă lucruri: 
primul, c ă e veche de 190 de milioane de ani, al doilea, c ă nu seam ănă din 
punct de vedere chimic cu rocile terestre.
 Pickering se aplec ă și studie fosila  încastrat ă în roc ă. Păru, pe moment, 
țintuit locului.  În cele din urm ă, oftă:

— Nu sunt om de  știință. Tot ce pot spune este c ă, dacă acel meteorit 
este autentic, a șa cum pare, a ș vrea s ă știu de ce NASA nu l­a predat lumii 
întregi a șa cum l­a g ăsit? De ce l­a plasat cineva cu grij ă sub ghea ță, ca și cum 
ar fi vrut s ă ne conving ă de autenticitatea lui?
 În acela și moment,  în Casa Alb ă, un ofi țer de securitate forma num ărul 
lui Marjorie Tench.
 Consilierul principal r ăspunse de la primul apel:
 — Da?
 — Domni șoară Tench, rosti ofi țerul, am informa țiile pe care mi le­a ți 
cerut mai devreme. Despre apelul radiofonic efectuat de Rachel Sexton ceva 
mai devreme  în seara asta. Am descoperit de unde provine.
 — Spune­mi!
 — Cei de la Serviciile Secrete spun c ă semnalul  își avea originea la bordul
submarinului U. S. S. Charlotte.
 — Ce?
 — Nu dispun de coordonatele exacte, dom' șoară, dar sunt siguri  în 
privin ța codului navei.
 — Oh, pentru numele lui Dumnezeu!
 Tench tr ânti receptorul f ără să mai scoat ă o vorb ă.
 Sunetele camuflate din „Camera moart ă” a submarinului  începeau s ă o 
amețească ușor pe Rachel. Pe ecran, privirea tulburat ă a lui William Pickering 
se îndrept ă acum spre Michael Tolland.
 — Sunte ți tăcut, domnule Tolland!
 Acesta  își ridic ă privirea ca un elev scos la tabl ă pe nea șteptate.
 — Domnule?
 — Tocmai ne­a ți prezentat un documentar foarte conving ător la 
televiziune. Ce spune ți despre meteorit acum?
 — Ei bine, domnule,  îi răspunse Tolland evident st ânjenit, trebuie s ă fiu 
de acord cu doctorul Marlinson. Cred c ă fosilele  și meteoritul sunt autentice. 
Cunosc destul de bine tehnicile de datare  și vârsta acelei pietre a fost 
confirmat ă de teste multiple. La fel  și conținutul de nichel. Datele astea nu pot 
fi fabricate artificial. Nu am nici un dubiu c ă aceast ă rocă, format ă cu 190 de 
milioane de ani  în urm ă, prezint ă raporturi ale con ținutului de nichel care 
atestă originea extraterestr ă și conține zeci de fosile confirmate prin testele de 
laborator, ale c ăror origini se afl ă tot cu 190 de milioane de ani  în urm ă. Nu 
găsesc alt ă explica ție posibil ă decât aceea c ă NASA a descoperit un meteorit 
autentic.
 Pickering t ăcu. Pe chip i se a șternuse o expresie de perplexitate pe care 
Rachel nu o mai z ărise niciodat ă la el.
 — Ce avem de f ăcut, domnule?  Întreb ă Rachel. Mie mi se pare evident c ă 
trebuie s ă îl punem  în gard ă pe pre ședinte  în privin ța datelor.
 Pickering se str âmbă:
 — Să sper ăm că președintele nu  știe încă.

Rachel sim ți că i se pune un nod  în gât. Sugestia lui Pickering era c ât se 
poate de limpede. „Pre ședintele Hemey ar putea fi implicat.” Cumva, Rachel se 
îndoia profund, dar logica  îi spunea c ă atât președintele, c ât și NASA aveau 
multe de c âștigat dac ă se adeverea c ă așa stau lucrurile.
 — Din nefericire, continu ă Pickering, cu excep ția acelei h ârtii de 
imprimant ă care dezv ăluie un pu ț de inser ție, toate datele  științifice indic ă o 
descoperire NASA credibila.
 Făcu o pauz ă:
 — Iar chestiunea asta cu atacul  împotriva voastr ă…
 Înălță privirea spre Rachel:
 — Ai men ționat trupele speciale.
 — Da, domnule.
 Îi povesti din nou despre armele cu muni ție îmbun ătățită și despre 
desfășurarea tactic ă.
 Pickering p ărea din ce  în ce mai nefericit. Rachel sesiz ă că șeful ei se 
gândea la num ărul de oameni cu acces la o mic ă unitate militar ă de asasini. Cu
siguran ța, pre ședintele era unul dintre ei. Probabil  și Marjorie Tench,  în 
calitatea ei de consilier principal. Foarte posibil ca  și Lawrence Ekstrom, prin 
prisma leg ăturilor lui cu Pentagonul. Din nefericire, c ând se g ândi la 
nenum ăratele posibilit ăți, Rachel  își dădu seama c ă forța din spatele atacului 
putea fi aproape oricine cu un nivel politic adecvat  și cu rela țiile potrivite.
 — L­a ș putea suna pe pre ședinte chiar acum, zise Pickering, dar cred c ă 
e o mutare  înțeleapt ă, cel pu țin nu p ână când afl ăm cine e  în spatele ac țiunilor.
Puterea mea de a v ă proteja se limiteaz ă în momentul  în care Casa Alb ă se 
implic ă. În plus, nu sunt sigur ce i­a ș putea povesti. Dac ă meteoritul este 
autentic, a șa cum crede ți cu to ții, atunci acuza țiile voastre  în ceea ce prive ște 
puțul de inser ție și atacurile nu au nici un sens; pre ședintele ar avea tot 
dreptul s ă pună la îndoial ă preten țiile mele.
 Se opri, ca  și cum  își studia variantele.
 — Indiferent… Care e adev ărul sau cine sunt juc ătorii, dac ă aceste 
informa ții devin publice, unii oameni foarte puternici ar avea de suferit. V­a ș 
propune s ă vă pun la ad ăpost imediat,  înainte de a st ârni scandalul.
 „La ad ăpost?” Comentariul o surprinse pe Rachel.
 — Eu cred c ă suntem deja la ad ăpost într­un submarin nuclear, 
domnule.
 Pickering p ăru sceptic:
 — Prezen ța voastr ă pe acel submarin nu va mai r ămâne un secret pentru
multă vreme. V ă scot imediat de acolo. Ca s ă fiu sincer, m ă voi sim ți mult mai 
bine dac ă vă văd pe to ți trei  în biroul meu.
 Senatorul Sexton se arunc ă pe canapea. Chiar dac ă stătea în propria 
casă, se sim țea ca un refugiat. Apartamentul plin cu doar o or ă în urm ă de 
prieteni  și sprijinitori p ărea acum uitat de to ți, părăsit de oamenii care se 
îmbulziser ă să iasă pe u șă; peste tot se vedeau pahare goale  și cărți de vizit ă.

Sexton se cuib ărise singur  în fața televizorului, vr ând mai mult dec ât 
orice s ă îl sting ă și totu și fiind incapabil s ă se sustrag ă analizelor mass­media 
care curgeau  încontinuu. Se g ăsea în Washington  și anali știlor nu le trebuia 
prea mult ca s ă se înghesuie cu opiniile lor pseudo științifice și filosofice, 
agățându­se imediat de chestiunile ur âte – politica. Ca ni ște mae ștri ai torturii 
care turnau acid peste r ănile lui Sexton, canalele de  știri afirmau  și reafirmau 
ceea ce era deja evident.
 — Cu doar c âteva ore  în urm ă, campania lui Sexton era pe culmi, spuse 
un analist. Acum, odat ă cu descoperirea f ăcută de NASA, aceast ă campanie s­a
dus de r âpă.
 Sexton se str âmbă și întinse m âna dup ă sticla de Courvoisier ca s ă tragă 
o dușcă. Știa că noaptea aceea avea s ă fie cea mai lung ă și cea mai pustie din 
toată viața lui. O dispre țuia pe Marjorie Tench pentru cursa pe care i­o 
întinsese. O dispre țuia pe Gabrielle Ashe pentru c ă ea îi propuse NASA ca 
subiect de campanie.  Îl dispre țuia pe pre ședinte pentru c ă era at ât de norocos. 
Și mai dispre țuia întreaga lume pentru c ă acum r âdea de el.
 — Evident, acest eveniment are un efect devastator asupra campaniei 
senatorului, zicea analistul. Pre ședintele  și NASA au  înregistrat un triumf uria ș
prin aceast ă descoperire. O astfel de veste ar fi revigorat oricum campania 
electoral ă a pre ședintelui, indiferent de pozi ția lui Sexton  în privin ța NASA, dar 
faptul c ă senatorul a recunoscut ast ăzi că ar merge p ână acolo  încât să anuleze
finan țarea NASA dac ă ar fi nevoie… Ei bine, acest anun ț preziden țial reprezint ă
o dubl ă lovitur ă, din care senatorul nu  își va mai reveni.
 „Am fost indus  în eroare,  își zise Sexton. Casa Alb ă mi­a  întins o 
nenorocit ă de capcan ă.”
 Analistul z âmbea acum:
 — Credibilitatea pe care NASA o pierduse  în fața americanilor a fost 
recâștigată chiar mai mult dec ât se putea prevedea, iar ceea ce se  întâmplă 
acum  în strad ă demonstreaz ă clar c ă oamenii manifest ă un sentiment autentic 
de mândrie na țional ă.
 — Așa și trebuie, interveni moderatorul. Oamenii  îl iubesc pe Hemey, dar 
își pierduser ă încrederea  în el. Trebuie s ă recuno ști că președintele era  în 
cădere liber ă în sondaje  în ultima vreme  și că a încasat mai multe lovi­turi 
serioase, dar le­a f ăcut fa ță.
 Sexton se g ândi la dezbaterea de la CNN din acea dup ă­amiaz ă și dădu 
din cap.  Îi venea r ău de la stomac. Toat ă acea lips ă de reac ție din partea NASA, 
pe care el o exploatase cu abilitate  în ultima vreme, ajunsese acum o piatr ă de 
moar ă atârnată de gâtul lui. Practic, senatorul ar ăta acum ca un idiot. Fusese 
jucat pe degete cu m ăiestrie de c ătre Casa Alb ă. Ura deja toate caricaturile care
aveau s ă apar ă în ziarele de a doua zi. Numele lui avea s ă fie pomenit  în toate 
bancurile. Evident,  întreaga finan țare discret ă din partea SFF avea s ă dispar ă. 
Situa ția se schimbase drastic. To ți acei b ărbați care fuseser ă în apartamentul 
lui își văzuser ă brusc visele spulberate. Privatizarea spa țiului cosmic tocmai se 
lovise de un zid de neclintit.

Luând o nou ă dușcă de coniac, senatorul se ridic ă și se îndrept ă 
clătinându­se spre birou. Privi spre receptorul scos din furc ă. Știind c ă era un 
act masochist, puse receptorul  înapoi la locul lui  și începu s ă numere 
secundele.
 „Una… Dou ă…” Telefonul sun ă. Sexton l ăsă robotul s ă răspund ă.
 — Domnule senator, sunt Judy Oliver de la CNN. A ș vrea s ă vă ofer 
ocazia de a comenta descoperirea NASA din aceast ă seară. Vă rog s ă mă suna ți.
 Clic.
 Sexton  începu s ă numere din nou. „Unu …” Telefonul  începu s ă sune. 
Sexton  îl ignor ă, lăsând din nou robotul s ă își facă treaba. Un alt reporter.
 Luând sticla de coniac cu el, senatorul se aventur ă către ușa glisant ă a 
balconului. O trase  și păși afar ă în noaptea rece. Sprijinindu­se de balustrad ă, 
privi dincolo de ora ș spre fa țada iluminat ă a Casei Albe. Luminile p ăreau c ă 
tremur ă bucuroase  în vânt.
 „Ticăloșii, își zise el. De secole c ăutăm dovezi ale vie ții în ceruri. Le g ăsim 
acum,  în acela și an nenorocit  în care sunt alegeri?” Asta nu mai era o potrivire 
perfect ă, ci clarviziune de­a dreptul. Din c âte putea observa Sexton,  în fiecare 
fereastr ă de apartament se reflectau luminile televizoarelor. Se  întreba unde era
Gabrielle Ashe  în seara asta. Totul se  întâmplase din vina ei. Ea  îl „hrănise” cu 
eșecurile agen ției spa țiale, servindu­i­le unul c âte unul.
 Ridic ă sticla ca s ă tragă o alt ă dușcă.
 „Blestemata de Gabrielle … Ea e motivul pentru care sunt acum  în rahat.
 În cealalt ă parte a ora șului,  în timp ce st ătea în mijlocul haosului 
studioului de produc ție a postului ABC, Gabrielle se sim țea complet amor țită. 
Anun țul pre ședintelui venise ca o lovitur ă de m ăciucă, lăsând­o s ă cadă într­o 
stare semi­catalitic ă. Stătea în picioare, cu genunchii  înțepeni ți, în mijlocul 
camerei de produc ție holb ându­se la unul dintre monitoare,  în vreme ce iadul 
se dezl ănțuise în jurul ei.
 Primele secunde ale anun țului aduseser ă o tăcere de morm ânt în sala de 
știri. Peste c âteva clipe  însă, toat ă încăperea se transformase  într­un vulcan de 
reporteri agita ți. Oamenii erau profesioni ști. N­au timp pentru medita ții. Aveau 
să o fac ă și pe asta dup ă terminarea treburilor pentru care erau pl ătiți. Pe 
moment, publicul voia s ă afle mai multe  și ABC trebuia s ă furnizeze 
informa țiile. Povestea asta avea toate ingredientele –  știință, istorie, dram ă 
politic ă – pentru a deveni un eveniment cu un impact uria ș asupra publicului. 
Nimeni din mass­media nu avea s ă doarm ă în acea noapte.
 — Gabs? Se auzi vocea Yolandei. Hai s ă mergem  înapoi  în biroul meu 
înainte ca s ă­și dea seama cineva cine e ști și să înceap ă să te descoase ca s ă 
afle ce  înseamn ă toate acestea pentru campania lui Sexton.
 Gabrielle se l ăsă condus ă printr­un labirint c ătre biroul cu pere ți de 
sticlă al prietenei ei. Yolanda o a șeză pe un scaun  și îi dădu un pahar cu ap ă. 
Încerc ă chiar s ă îi zâmbeasc ă.
 — Hai s ă privim partea bun ă a lucrurilor, Gabs. Campania candidatului 
tău s­a dus naibii, dar tu stai  încă bine mersi pe picioare.

— Mersi. Ce  încuraj ări minunate!
 Vocea Yolandei deveni serioas ă:
 — Gabrielle,  știu că acum te sim ți ca dracu'. Candidatul t ău tocmai a fost
izbit în plin de un camion,  și, dac ă vrei p ărerea mea, nu cred c ă se mai poate 
ridica de jos. Cel pu țin, nu la timp ca s ă întoarc ă situa ția în favoarea lui. Dar 
poți sta lini ștită pentru c ă nimeni nu  îți arat ă poza pe ecranele televizoarelor. 
Vorbesc serios. Asta e o veste bun ă. Hemey nu are nevoie de un scandal sexual 
acum. Are de c âștigat mult prea mult  în aceste momente ca s ă se apuce s ă 
vorbeasc ă despre sex.
 Aceast ă consolare i se p ărea lui Gabrielle nesemnificativ ă.
 — Cât despre acuza țiile lui Tench legate de finan țarea ilegal ă a campaniei
lui Sexton…
 Yolanda cl ătină din cap:
 — Am dubiile mele.  În mod sigur, Hemey este c ât se poate de serios  în 
privin ța dorin ței de a nu se ajunge la campanie negativ ă. Iar o anchet ă legat ă 
de corup ție ar  însemna ceva r ău pentru  țară. Este  însă Hemey  într­at ât de 
patriot,  încât să treac ă cu vederea o  șansă de a zdrobi opozi ția, doar ca s ă 
protejeze moralitatea acestei na țiuni? Eu cred c ă Tench a exagerat povestea cu 
finan țarea campaniei ca s ă te sperie. A mizat pe asta, sper ând că tu o s ă cedezi 
și o să­i oferi pre ședintelui un scandal sexual pe gratis. Trebuie s ă recuno ști, 
Gabs, c ă seara asta ar fi fost o sear ă a naibii de bun ă pentru a­l ataca pe 
Sexton!
 Gabrielle d ădu ușor din cap. Un scandal sexual ar fi  însemnat o lovitur ă 
decisiv ă din care cariera lui Sexton nu  și­ar mai revenit … Niciodat ă.
 — Ai fost mai tare ca ea, Gabs! Tench a vrut s ă te „pescuiasc ă”, dar tu n­
ai mu șcat momeala. E ști liber ă ca pas ărea cerului. Vor mai fi  și alte alegeri.
 Gabrielle d ădu din nou u șor din cap, ne știind ce s ă mai cread ă.
 — Trebuie s ă recuno ști, continu ă Yolanda, c ă administra ția l­a jucat pe 
Sexton pe degete  într­un mod str ălucit – mai  întâi l­au atras  în capcana NASA, 
l­au for țat să își ia angajamente  și apoi l­au p ăcălit să parieze totul pe 
distrugerea agen ției spa țiale.
 „Este numai vina mea „,  își zise Gabrielle.
 — Iar anun țul ăsta pe care tocmai l­am urm ărit, Doamne, a fost genial! 
Lăsând deoparte importan ța descoperirii, montajul  întregii scene a fost o 
capodoper ă. Transmisii  în direct din Arctica? Un documentar al lui Michael 
Tolland? Dumnezeule, cum s ă concurezi cu a șa ceva? Zach Hemey a marcat  în 
stil mare  în seara asta. Exist ă un motiv bun pentru care tipul e pre ședinte.
 „Și va mai fi pentru  încă patru ani.”
 — Trebuie s ă mă întorc la lucru, Gabs,  îi spuse Yolanda. Stai aici c ât 
vrei! Pune­ ți picioarele sub tine.
 Femeia porni spre u șă:
 — Vin s ă te văd iarăși peste c âteva minute, draga mea!
 Rămasă singur ă, Gabrielle lu ă o gur ă de ap ă, care  însă avea un gust 
amar. Totul avea un gust amar acum. „E numai vina mea”,  își spuse ea,

încerc ând să își ușureze con știința amintindu­ și de toate conferin țele de pres ă 
ale NASA din ultimul an – am ânările proiectului sta ției spa țiale, am ânarea 
proiectului X­33, probele trimise pe Marte  și eșuate, dep ășirile constante de 
buget. Gabrielle se  întreb ă ce ar fi putut s ă facă altfel  și n­a f ăcut.
 „Nimic, se asigur ă ea singur ă. Ai făcut totul cum trebuie.”
 Numai c ă acum s­a  întors roata.
 Uriașul elicopter SeaHawk plecase  într­o a șa­zisă misiune special ă de la 
Baza Aerian ă Thule din nordul Groenlandei. Aeronava zbura la joas ă înălțime, 
sub raza de acoperire a radarului,  înfrunt ând rafalele turbate de v ânt pe o 
distan ță de șaptezeci de mile de mare deschis ă. Dup ă ce parcurser ă aceasta 
distan ță și executar ă bizarele ordine care le fuseser ă date, pilo ții se luptar ă cu 
vântul și aduser ă elicopterul  în pozi ție de stand­by deasupra unui set 
prestabilit de coordonate, peste apele pustii ale oceanului.
 — Cu cine ne  întâlnim?  Țipă copilotul, nedumerit.
 Li se spusese s ă aduc ă acolo elicopterul dotat cu un vinci de salvare, a șa 
că omul anticipa o misiune de c ăutare  și de salvare.
 — Ești sigur c ă acestea sunt coordonatele corecte?
 Cercet ă marea  învolburat ă cu un far de c ăutare, dar dedesubtul lor nu se
afla nimic, cu excep ția…
 — Sfinte Sisoe!
 Pilotul trase  înapoi de man șă, ridic ând brusc aeronava.
 Muntele negru de o țel răsări în fața lor dintre valuri f ără nici un fel de 
avertisment. Imensul submarin f ără semne de identificare eliber ă balastul  și se 
înălță într­un nor de bule.
 Piloții izbucnir ă într­un r âs nervos:
 — Cred c ă ei sunt!
 Așa cum li se ordonase, tranzac ția se desf ășură fără nici un fel de 
comunica ții radio. Poarta dubl ă din v ârful catargului se deschise  și un marinar 
începu s ă semnalizeze folosind luminile. Elicopterul se pozi ționă deasupra 
submarinului  și dădu drumul unui hamac de prindere pentru trei persoane, 
mai precis trei bucle din fr ânghie cauciucat ă, prinse de un cablu retractabil.  În 
mai pu țin de un minut, cele trei „balasturi” necunoscute at ârnau sub elicopter, 
urcând încet înspre p ântecele aeronavei.
 După ce copilotul  îi ajut ă pe cei trei, doi b ărbați și o femeie, s ă urce la 
bord, pilotul f ăcu semn  înspre submarin c ă totul este  în regul ă. În doar c âteva 
secunde, uria șa nav ă dispăru sub valurile agitate ale oceanului, f ără a lăsa în 
urmă vreun indiciu al prezen ței sale  în acea zon ă.
 Odată ce pasagerii ajunser ă în siguran ță la bord, pilotul elicopterului 
repozi ționă botul aeronavei  și acceler ă spre sud, pentru a­ și duce la bun sf ârșit 
misiunea. Furtuna se apropia cu repeziciune, iar cei trei necunoscu ți trebuiau 
duși în siguran ță înapoi la baza Thule, de unde avea s ă­i preia un supersonic. 
Pilotul habar n­avea  încotro se  îndreptau. Nu  știa dec ât că ordinele veniser ă de 
foarte sus, iar marfa era extrem de pre țioasă.

Când furtuna izbucni,  în fine, deasupra ghe țarului Milne, desf ășurându­
și întreaga for ță asupra habisferei NASA, domul  începu s ă tremure ca  și cum ar
fi fost gata s ă­și ia zborul de pe ghea ță și să se catapulteze direct  în ocean. 
Cablurile de stabilizare din o țel se  întinser ă la maximum pe  țărușii de prindere,
vibrând ca ni ște corzi imense de chitar ă și scoțând un uruit  înfrico șător. 
Generatoarele electrice de afar ă se cl ătinară, făcând luminile din ăuntru s ă 
pâlpâie și amenin țând să lase  întreaga  încăpere  în bezn ă.
 Lawrence Ekstrom se plimba prin interiorul domului. Ar fi vrut s ă plece 
naibii de acolo  în noaptea aia, dar era imposibil. Avea s ă mai r ămână o zi, s ă 
țină conferin țe de pres ă chiar de acolo a doua zi de diminea ță și să 
supravegheze preg ătirile pentru transportarea meteoritului  înapoi  în 
Washington. Pe moment, nu  își dorea dec ât să doarm ă câteva ore bune; 
problemele nea șteptate care s­au ivit  în acea zi  îl sleiser ă de puteri.
 Gândurile directorului se  întoarser ă la Wailee Ming, Rachel Sexton, 
Norah Mangor, Michael Tolland  și Corky Marlinson. Unii angaja ți NASA 
începuser ă să observe dispari ția oamenilor de  știință civili.
 „Liniștește­te,  își spuse Ekstrom. Situa ția e sub control.”
 Inspir ă adânc, amintindu­ și că întreaga omenire era entuziasmat ă acum 
de NASA  și de spa țiul cosmic. Via ța extraterestr ă nu mai fusese un subiect de 
interes din vremea celebrului „Incident Roswell” din 1947 – presupusa 
prăbușire a unei nave extraterestre l ângă Roswell, New Mexico, care a devenit 
între timp un adev ărat loc sf ânt pentru milioane de adep ți ai conspira ției OZN, 
chiar  și în ziua de ast ăzi.
 În vremea c ând lucra la Pentagon, Ekstrom aflase c ă incidentul Roswell 
nu fusese altceva dec ât un accident militar petrecut  în timpul desf ășurării unei 
opera țiuni secrete numite Proiectul Mogul – zboruri de testare a unui balon­
spion menit s ă supravegheze testele atomice ale ru șilor. În vreme ce era testat, 
un prototip ie șise de pe traiectorie  și se pr ăbușise în deșertul din New Mexico. 
Din nefericire, un civil g ăsise epava  înaintea armatei.
 Nebănuind nimic, fermierul William Brazel se  împiedicase  în munca lui la
câmp de resturi din neopren sintetizat  și metale u șoare, cum nu mai v ăzuse 
până atunci. Ca atare, omul  îl chemase imediat pe  șerif. În ziare ap ăruse 
povestea ciudatei epave, st ârnind cu repeziciune interesul publicului. Intriga ți 
de refuzul armatei de a recunoa ște că epava  îi apar ținea, ziari știi se lansaser ă 
în anchete, periclit ând statutul de opera țiune secret ă al Proiectului Mogul. 
Chiar atunci c ând se p ărea că povestea balonului­spion nu mai putea fi  ținută 
secret ă, ceva minunat se petrecuse.
 Mass­media tr ăsese o concluzie nea șteptat ă: ziarele deciseser ă că 
rămășițele substan țelor ciudate nu puteau proveni dec ât dintr­o surs ă 
extraterestr ă – mai precis apar ținând unor creaturi mai avansate dec ât 
oamenii. Negarea incidentului de c ătre armat ă nu putea conduce dec ât la un 
singur lucru – t ăinuirea contactelor cu extratere ștrii! De și uluite de noua 
ipotez ă, forțele aeriene n­aveau de g ând să caute la din ți calul de dar. 
Profitaser ă de povestea cu extratere ștrii și merseser ă pe varianta ei; b ănuiala

omenirii c ă străinii din alte lumi se apucaser ă să viziteze New Mexico 
reprezenta o amenin țare mult mai mic ă pentru siguran ța național ă decât 
dezvăluirea realit ății despre Proiectul Mogul.
 Ca să alimenteze povestea cu extratere ștri, comunitatea serviciilor secrete
învăluiser ă Incidentul Roswell  într­o mantie de confiden țialitate  și începuser ă 
să orchestreze „scurgeri de informa ții”, sub forma unor  șoapte aruncate  în mod 
oportun  și cui trebuie despre contacte cu extratere ștri, nave spa țiale recuperate
și chiar despre existen ța unui misterios „Hangar 18”  în cadrul bazei aeriene 
Wright­Patterson din Dayton, unde guvernul p ăstra cadavrele de extratere ștri la
gheață. Omenirea  înghițise povestea, astfel  încât febra Roswell ajunsese repede 
să cuprind ă întreaga lume. Din acel moment, ori de c âte ori un civil z ărea din 
greșeală un aparat de zbor militar american mai avansat din punct de vedere 
tehnologic, comunitatea serviciilor secrete scotea de la naftalin ă vechea 
conspira ție OZN.
 „Nu a fost o aeronav ă, a fost o nav ă spațială a extratere ștrilor!”
 Ekstrom era uluit c ând se g ândea c ât de bine func ționa  și în ziua de azi 
un astfel de truc ieftin.  Îi venea s ă râdă de fiecare dat ă când mass­media relata 
despre un val nou de reper ări OZN. Probabil c ă vreun civil z ărise lucind una 
dintre cele cincizeci  și șapte de aeronave NRO rapide, f ără pilot, de 
recunoa ștere, cunoscute sub numele de de Global Hawks {20}.
 Faptul c ă nenum ărați turi ști făceau  încă pelerinaje  în deșertul New 
Mexico, pentru a cerceta cerul nop ții înarma ți cu diverse camere video, i se 
părea demn de mil ă lui Ekstrom. Din c ând în când, unul avea noroc  și prindea 
pe band ă „dovezi clare” ale apari ției unui OZN – lumini str ălucitoare p âlpâind 
pe cer cu o vitez ă mai mare dec ât viteza vreunei aeronave construite de om. 
Ceea ce ace ști oameni nu  înțelegeau, bine înțeles, era c ă exista o pr ăpastie de 
doisprezece ani  între ceea ce putea construi guvernul  și ceea ce  știa publicul c ă
e capabil guvernul s ă construiasc ă. Acești căutători de OZN­uri z ăreau pur  și 
simplu un lic ăr care apar ținea noilor modele de aeronave americane care erau 
dezvoltate  în Zona 51 – dintre care multe reprezentau crea ția inginerilor NASA.
 Bineînțeles c ă oficialit ățile diferitelor agen ții guvernamentale nu  încercau 
niciodat ă să corecteze asemenea interpret ări gre șite pentru c ă era preferabil ca 
omenirea s ă afle de o nou ă apari ție a OZN­urilor dec ât despre noile capacit ăți 
de zbor ale aeronavelor militare ale Statelor Unite.
 „Însă totul s­a schimbat acum”,  își zise Ekstrom.  În decurs de c âteva ore,
mitul despre extratere ștri avea s ă devin ă o realitate confirmat ă, pentru 
totdeauna.
 — Domnule director administrativ?
 Un tehnician NASA venea  în grab ă spre el:
 — Un apel de urgen ță securizat  în PSC.
 Ekstrom oft ă și se întoarse spre individul respectiv. „Ce mama naibii s­a 
mai întâmplat?” Porni spre cabina de comunica ții.
 Tehnicianul goni pe l ângă el.
 — Tipii care observ ă radarul din PSC erau curio și, domnule…

— Mda?
 Ekstrom r ămăsese cufundat  în gândurile sale.
 — În legătură cu submarinul imens care sta ționa  în zon ă, lângă coast ă. 
Ne întrebam de ce nu ne­a ți pomenit nimic despre el.
 Ekstrom  își ridic ă privirea:
 — Ce zici?
 — Submarinul, domnule? Putea ți să le pomeni ți despre el m ăcar tipilor 
de la radar. M ăsurile de securitate adi ționale pe mare sunt de  înțeles, dar 
echipa de la radar a fost luat ă pe nepreg ătite.
 Ekstrom se opri:
 — Ce submarin?
 Tehnicianul se opri  și el, nea șteptându­se ca directorul administrativ s ă 
fie surprins de ce­i spusese el:
 — Nu face parte din opera țiunile noastre?
 — Nu! Unde se afl ă?
 Tehnicianul sim ți un nod  în gât.
 — La circa cinci kilometri,  în larg. L­am prins pe radar din noroc. A ie șit 
la suprafa ța doar acum c âteva minute. Un semnal al naibii de mare. O nav ă 
imens ă. Ne­am imaginat c ă le­ați cerut celor de la Marina S. U.  A. Să păzeasc ă 
opera țiunile f ără ca noi s ă știm.
 Ekstrom f ăcu ochii mari:
 — Cu siguran ță, nu!
 Vocea tehnicianului  începu s ă sune ezitant:
 — Atunci, domnule, cred c ă ar trebui s ă vă informez c ă un submarin 
tocmai s­a  întâlnit cu o aeronav ă în largul coastei. Probabil, un schimb de 
oameni. De fapt, am fost cu to ții surprin și să vedem c ă încearc ă cineva a șa ceva
pe un asemenea v ânt.
 Ekstrom  înmărmuri. „Ce mama naibii caut ă un submarin chiar l ângă 
coasta insulelor Ellesmere f ără ca eu s ă știu?”
 — Ai v ăzut în ce direc ție a pornit aeronava dup ă întâlnire?
 — Înapoi spre baza aerian ă Thule. Presupun c ă pentru a­i duce rapid pe 
continent.
 Ekstrom nu mai scoase nici o vorb ă până ajunse la cabina de 
comunica ții. Când ajunse  în încăperea  întunecat ă, îl întâmpin ă o voce r ăgușită,
dar cunoscut ă.
 — Avem o problem ă, îi zise Tench, tu șind în timp ce vorbea. E legat ă de 
Rachel Sexton.
 Senatorul Sexton uitase de c ând se privea  în gol c ând auzi b ătăile. C ând 
își dădu seama c ă zgomotele din urechi nu se datorau alcoolului, ci cuiva care 
bătea în ușa apartamentului s ău, se ridic ă de pe canapea  și porni  împleticindu­
se spre intrare.
 — Cine e? Strig ă el, neav ând chef de vizitatori.

Bodyguard­ul  îi spuse identitatea musafirului. Sexton se trezi 
instantaneu. „Da'  știu că se mi șcă repede.” Sperase s ă nu fie nevoit s ă poarte o 
asemenea conversa ție până a doua zi.
 Inspir ând ad ânc și îndrept ându­și părul, Sexton deschise u șa. Cuno ștea 
prea bine chipul din fa ța lui – dur  și parc ă de cear ă, în ciuda celor  șaptezeci  și 
ceva de ani ai omului. Sexton se  întâlnise cu el de diminea ță, în dubi ța alb ă 
Ford Windstar,  în parcarea unui hotel. „Oare a fost azi­diminea ță?”, se  întreb ă 
Sexton. Doamne, c ât se mai schimbaser ă lucrurile de atunci!
 — Pot s ă intru?  Întreb ă vizitatorul.
 Sexton se d ădu la o parte, permi țându­i  șefului SFF s ă treac ă.
 — A mers bine  întâlnirea? Se interes ă omul, dup ă ce Sexton  închise u șa.
 „Dacă a mers bine?” Sexton se  întreb ă pe ce lume tr ăia individul.
 — Treburile mergeau excelent p ână ce și­a făcut apari ția pre ședintele la 
televizor.
 Bărbatul  în vârstă dădu din cap, p ărând dezgustat:
 — Da. O victorie incredibil ă. Va d ăuna mult cauzei noastre.
 „Va d ăuna mult cauzei?” Iat ă un optimist. Cu triumful ob ținut de NASA 
în acea sear ă, tipul avea s ă fie de mult mort  și îngropat  înainte ca SFF s ă­și 
ating ă țelurile legate de privatizare.
 — De ani de zile b ănuiesc existen ța unor astfel de dovezi, continu ă 
bătrânul. Nu  știam c ând și sub ce form ă, dar mai devreme sau mai t ârziu 
trebuiau s ă apar ă.
 Sexton era uluit:
 — Nu sunte ți surprins?
 — Matematica universului vorbe ște de la sine despre existen ța altor 
forme de via ță, replic ă musafirul,  în timp ce se  îndrepta spre biroul lui Sexton. 
Aceast ă descoperire nu m ă surprinde deloc. Din punct de vedere intelectual, 
sunt chiar emo ționat. Din punct de vedere spiritual, sunt uimit. Politic  însă, mă
simt profund deranjat. Momentul ales nu putea fi unul mai prost.
 Sexton se  întreba de ce mai venise individul. Cu siguran ță, nu pentru a­l 
încuraja.
 — Dup ă cum  știți, rosti b ătrânul, companiile membre ale SFF au cheltuit
milioane de dolari  încerc ând să deschid ă frontiera spa țială cetățenilor 
particulari.  În ultima perioad ă, o mare parte din acei bani au intrat  în 
campania dumneavoastr ă electoral ă.
 Sexton trecu brusc  în defensiv ă:
 — N­am avut nici un control asupra dezastrului din seara asta. Casa 
Albă m­a ademenit s ă atac NASA!
 — Da. Pre ședintele  și­a jucat bine c ărțile. Și totu și s­ar putea s ă nu fie 
totul pierdut!
 În ochii individului se citea un lic ăr ciudat de speran ță.
 „E senil”, g ândi Sexton. Totul fusese pierdut, definitiv. Toate posturile de 
televiziune dezb ăteau acum problema e șecului campaniei electorale a 
senatorului.

Bătrânul intr ă în birou, se a șeză pe canapea  și își fixă privirea­i obosit ă 
asupra lui Sexton:
 — Vă aminti ți, relu ă el, de problemele pe care NASA le­a avut ini țial cu 
anomaliile aplica țiilor software de la bordul sistemului de sateli ți PODS?
 Sexton nu­ și putea imagina unde b ătea individul. „Ce importan ță mai are
acum? PODS a g ăsit un blestemat de meteorit cu fosile!”
 — Dac ă vă aminti ți, aplica țiile software de la bordul sateli ților nu au 
funcționat cum trebuie la  început. Chiar dumneavoastr ă ați făcut mare tam­
tam în pres ă pe tema asta!
 — Așa și trebuia! Izbucni Sexton, a șezându­se  în fața lui. Era un nou 
eșec înregistrat de NASA!
 Bărbatul  încuviin ță:
 — De acord.  Însă la pu țin timp dup ă aceea, NASA a  ținut o conferin ță de 
presă în care a anun țat că a găsit o cale de evitare a problemelor – un fel de 
„petic” pentru lipsurile din aplica ția software.
 Sexton nu v ăzuse acea conferin ță de pres ă, dar auzise c ă fusese scurt ă, 
ternă și cu greu demn ă de vreo noutate – liderul proiectului PODS descriind  în 
termeni tehnici plictico și cum reu șise NASA s ă depășească o eroare minor ă în 
software­ul PODS de detectare a anomaliilor, astfel  încât totul devenise perfect 
opera țional.
 — Am urm ărit proiectul PODS cu interes de c ând a e șuat îi zise omul, 
după care scoase o caset ă video  și se îndrept ă spre televizorul lui Sexton.
 Puse caseta  în aparatul de redare  și continu ă:
 — Asta ar trebui s ă vă intereseze.
 Caseta  începu s ă ruleze. Se vedea sala de conferin ță a NASA a sediului 
din Washington al agen ției. Un b ărbat bine  îmbrăcat se afla pe podium  și 
saluta audien ța. Sub podium se vedea o etichet ă pe care scria: „CHRIS 
HARPER, Section Manager Polar Orbiting Density Scanner Satellite (PODS) „.
 — Chris Harper era un b ărbat înalt, rafinat, care vorbea cu demnitatea 
discret ă a unui american de origine european ă care  încă mai  ținea la r ădăcinile 
lui. Avea un accent  șlefuit  și erudit. Se adresa presei cu  încredere, oferindu­i 
veștile proaste despre PODS:
 — De și PODS este pe orbit ă și func ționeaz ă bine, avem o problem ă 
minor ă cu computerele de la bord. E vorba despre o eroare minor ă de 
programare pentru care  îmi asum  întreaga responsabilitate. Mai exact, filtrul 
FIR are un index voxel gre șit, ceea ce  înseamn ă că aplica ția software de 
detectare a anomaliilor nu func ționeaz ă la parametri normali. Lucr ăm acum la 
rezolvarea acestei probleme.
 Mulțimea oft ă, părând obi șnuită cu eșecurile  înregistrate de NASA.
 — Ce  înseamn ă asta pentru eficacitatea curent ă a satelitului?  Îl întreb ă 
cineva.
 Harper  îi răspunse ca un profesionist. Cu  încredere  și pragmatism:
 — Imagina ți­vă o pereche de ochi perfec ți fără un creier func țional.  În 
esență, satelitul observ ă totul, dar habar n­are la ce anume se uit ă. Scopul

misiunii PODS este de a observa pungi de ghea ță topit ă în calota polar ă arctic ă,
dar, f ără un computer care s ă analizeze datele primite de la scanerele de 
densitate, satelitul nu poate discerne care sunt punctele de interes. Ar trebui s ă
avem situa ția rezolvat ă după ce urm ătoarea mi șune a navetei spa țiale va face 
niște reglaje la computerul de bord.
 În încăpere izbucni un geam ăt de dezam ăgire.
 Bătrânul îl fixă cu privirea pe Sexton:
 — Știe să prezinte bine ve știle proaste, nu?
 — E de la NASA, morm ăi Sexton. E specialist  în chestii de genul  ăsta.
 Banda rul ă în gol c âteva clipe, apoi le oferi imagini de la o alt ă conferin ță 
de pres ă NASA.
 — Aceast ă a doua conferin ță de pres ă, zise b ătrânul, s­a  ținut cu doar 
câteva s ăptămâni în urm ă. Noaptea, destul de t ârziu. Pu țini oameni au v ăzut­o.
De aceast ă dată, doctorul Harper anun ță vești bune.
 Materialul  înregistrat porni s ă ruleze. Acum Chris Harper p ărea îngrijorat
și neglijent.
 — Sunt bucuros s ă vă anun ț, începu el, p ărând oricum numai bucuros 
nu, c ă NASA a g ăsit o modalitate de a evita problemele cauzate de anomalia din
aplica ția software a sistemului PODS.
 Omul  începu s ă explice ce  însemna acea modalitate de evitare, c ăutându­
și cuvintele – ceva legat de redirec ționarea informa țiilor datelor brute de la 
satelit  și trimiterea lor prin intermediul computerelor direct pe Terra,  în loc de 
folosirea computerului de bord pentru analiz ă. Toat ă lumea p ărea 
impresionat ă. Totul suna plauzibil  și încurajator. Dup ă ce Harper termin ă, sala
izbucni  în aplauze entuziaste.
 — Deci ne putem a ștepta  în cur ând la ceva date?  Întreb ă cineva din 
audien ță.
 Harper  încuviin ță, transpir ând:
 — În câteva s ăptămâni.
 Alte aplauze. M âini ridicate din toate p ărțile.
 — Asta e tot ce v ă pot spune acum, concluzion ă Harper, p ărând de­a 
dreptul bolnav,  în vreme ce  își strângea h ârtiile. PODS st ă bine pe orbit ă și 
funcționeaz ă. O să avem  și date  în cur ând!
 Omul o lu ă practic la goan ă de pe scen ă.
 Sexton se str âmbă. Ceea ce v ăzuse era extrem de ciudat. De ce p ăruse 
Chris Harper at ât de degajat c ând furnizase ve știle proaste  și atât de stingher 
când le d ăduse pe cele bune? Ar fi trebuit s ă fie exact pe dos. Sexton nu 
urmărise acea conferin ță de pres ă atunci c ând a fost transmis ă în direct, de și 
citise despre rezolvarea problemei software. La acea dat ă, rezolvarea p ăruse o 
măsură neconcludent ă de salvare  în extremis a NASA; percep ția public ă nu 
fusese influen țată cu nimic – PODS  însemna doar un alt proiect NASA care 
dădea rateuri  și era peticit  în grab ă printr­o solu ție departe de perfec țiune.
 Bătrânul închise televizorul:

— NASA a pretins c ă doctorul Harper nu se sim țea prea bine  în acea 
seară.
 Făcu o pauz ă:
 — Din  întâmplare, eu cred c ă Harper a min țit.
 „A min țit?” Sexton f ăcu ochii mari, incapabil s ă pună cap la cap 
elementele necesare unui ra ționament logic pentru care Harper ar fi min țit. Cu 
toate astea, Sexton  însuși spusese destule minciuni  în viața lui ca s ă 
recunoasc ă un mincinos jalnic, atunci c ând vedea unul. Trebuia s ă admit ă că, 
din acest punct de vedere, doctorul Harper d ădea de b ănuit.
 — Oare nu v ă dați seama?  Întreb ă bătrânul. Acest mic anun ț pe care 
tocmai l­a ți auzit din partea lui Chris Harper reprezint ă cea mai important ă 
conferin ță de pres ă din istoria NASA.
 Făcu o pauz ă:
 — Acea rezolvare a problemei software este cea care a permis PODS s ă 
descopere meteoritul.
 Sexton era  în cea ță. „Și tu crezi c ă a min țit în aceast ă privin ță?”
 — Dar, dac ă Harper a min țit, iar software­ul PODS nu func ționeaz ă, de 
fapt, atunci cum naiba a descoperit NASA meteoritul?
 Bătrânul z âmbi.
 — Chiar a șa.
 Aviația militar ă american ă rechizi ționase  în timpul arest ărilor marilor 
trafican ți de droguri peste zece supersonice private, inclusiv trei aparate G4 
recondi ționate  și folosite pentru transportul VIP­urilor militare. Cu o jum ătate 
de or ă înainte, unul dintre aceste aparate decolase de pe pista bazei Thule, 
străbătuse furtuna  și acum traversa noaptea canadian ă în drum spre 
Washington. La bord, Rachel Sexton, Michael Tolland  și Corky Marlinson 
împărțeau cabina de opt locuri. P ăreau o echip ă sportiv ă ciudat ă, așa cum erau
îmbrăcați în costumele albastre de scafandru primite pe submarin.
 În ciuda uruitului puternic al motoarelor Grumman, Corky Marlinson 
moțăia în spate. Tolland st ătea în față și privea, epuizat, pe fereastra avionului 
înspre apele oceanului. L ângă el ședea Rachel, care ar fi vrut s ă doarm ă, dar  îi 
era imposibil. Mintea ei  întorcea pe toate p ărțile misterul meteoritului  și, mai 
nou, conversa ția cu Pickering din camera moart ă. Înainte de a  închide, 
Pickering  îi mai d ăduse lui Rachel dou ă vești tulbur ătoare.
 Mai întâi, Marjorie Tench pretindea c ă deține o  înregistrare video a 
depozi ției pe care o f ăcuse Rachel personalului de la Casa Alb ă. Femeia 
amenin ța că va folosi  înregistrarea dac ă Rachel retracta cele afirmate despre 
meteorit. Vestea era tulbur ătoare, pentru c ă Rachel  îi explicase clar lui Zach 
Hemey c ă prezentarea argumentelor pentru personalul administra ției putea fi 
folosit ă doar pentru uz intern. Iar Zach Hemey p ărea să fi ignorat acea cerere.
 A doua veste avea leg ătură cu o dezbatere, care avusese loc la CNN, la 
care participase tat ăl ei în acea dup ă­amiaz ă. Marjorie Tench folosise ocazia 
pentru a ap ărea în public  și îl atrăsese cu dib ăcie pe tat ăl ei în capcana 
adopt ării unei pozi ții extrem de clare  împotriva NASA. Mai exact, Tench  îl

forțase pe senator s ă își proclame cu t ărie scepticismul  în privin ța posibilei 
descoperiri a vreunei urme de via ță extraterestr ă.
 „Să­și mănânce p ălăria?” Pickering afirmase c ă asta se oferise tat ăl ei să 
facă în caz c ă NASA ar fi descoperit vreodat ă viață extraterestr ă. Rachel se 
întreba acum cum reu șise Tench s ă scoat ă o asemenea promisiune de la tat ăl 
ei. În mod clar, Casa Alb ă preg ătise scena cu grij ă – aliniind f ără milă toate 
piesele dominoului  în vederea colapsului r ăsunător al lui Sexton. Lucr ând ca 
un soi de duo expert  în wrestling politic, pre ședintele  și Marjorie Tench 
uneltiser ă perfect pentru a­ și ucide prada.  În vreme ce pre ședintele r ămăsese 
cu o aparent ă demnitate  în afara ringului, Tench se urcase  în el, se apucase s ă 
se tot  învârteasc ă și îl înghesuise cu dib ăcie pe senator  într­un col ț, de unde 
acestuia i se administrase lovitura de gra ție.
 Președintele o informase pe Rachel c ă le ceruse celor de la NASA s ă 
amâne anun țarea descoperirii pentru a avea timp s ă verifice exactitatea datelor.
Rachel  își dădea seama acum c ă așteptarea adusese  și alte avantaje. Timpul 
câștigat d ăduse Casei Albe r ăgazul necesar pentru a­i oferi senatorului 
suficient ă frânghie c ât să se sp ânzure singur cu ea.
 Rachel nu nutrea nici un fel de simpatie pentru tat ăl ei. Cu toate astea, 
înțelegea acum c ă sub aparenta c ăldură uman ă a pre ședintelui Zach Hemey se 
ascundea un rechin viclean. Nu ajungeai cel mai puternic om din lume f ără să 
ai instinct de uciga ș. Întrebarea era acum dac ă acest rechin fusese un martor 
nevinovat sau un juc ător activ  în tot acest scenariu.
 Rachel se ridic ă, simțind nevoia s ă­și întind ă picioarele.  În timp ce se 
plimba  în spa țiul liber dintre scaune, sim ți frustrarea cauzat ă de neputin ța de 
a pune cap la cap piesele at ât de contradictorii ale  șaradei. Folosindu­se doar 
de o logic ă impecabil ă, Pickering tr ăsese concluzia c ă meteoritul era un fals.  În 
schimb, folosindu­se de rezultatele  științifice, Tolland  și Corky insistaser ă că 
meteoritul era autentic. Rachel  știa doar c ă văzuse o roc ă înnegrit ă și plin ă de 
fosile care fusese extras ă din ghea ță.
 Trecând pe l ângă Corky, Rachel se uit ă la astrofizicianul serios r ănit în 
urma b ătăliilor purtate pe ghea ță. Umfl ătura de pe obraz  începea s ă se retrag ă, 
iar copcile ar ătau bine. Omul dormea, sfor ăind, str ângând cu putere  în mâini 
mostra de meteorit  în form ă de disc, ca pe un obiect de mare pre ț.
 Rachel se aplec ă și luă cu bl ândețe mostra din m âinile lui. Ridic ă piatra 
și studie din nou fosilele. „Renun ță la orice presupuneri,  își spuse ea, 
chinuindu­se s ă­și pun ă ordine  în gânduri. Restabile ște lan țul de deduc ții 
logice”. Era un vechi truc folosit de NRO. Reconstruirea unei dovezi de la zero 
era un proces cunoscut drept „start nul”, practicat de to ți anali știi atunci c ând 
informa țiile nu se legau.
 „Reasambleaz ă dovada.”
 Începu din nou s ă se plimbe.
 „Reprezint ă aceast ă piatr ă o dovad ă a vie ții extraterestre?

Rachel  știa prea bine c ă o dovad ă însemna o concluzie construit ă pe o 
piramid ă de fapte, adic ă pe o baz ă largă de informa ții acceptate, din care 
rezultau aser țiuni mai speciale.
 Îndep ărteaz ă toate presupunerile de baz ă. Începe din nou.” „Ce anume 
avem?” „O piatr ă.”
 Cântări informa ția pre ț de câteva clipe. „O piatr ă. O piatr ă cu creaturi 
fosilizate.”  Înapoindu­se  în partea din fa ță a avionului, se a șeză la locul ei, 
lângă Michael Tolland.
 — Mike, hai s ă facem un joc.
 Tolland se  întoarse de la fereastr ă. Părea distant  și cufundat  în gânduri:
 — Un joc?
 Rachel  îi dădu mostra:
 — Să presupunem c ă vezi aceast ă rocă fosilizat ă pentru prima dat ă. Nu 
ți­am spus de unde provine sau cum a fost descoperit ă. Ce mi­ai spune c ă 
este?
 Tolland oft ă disperat:
 — Ce ciudat c ă mă întrebi a șa ceva. Tocmai mi­a trecut prin minte un 
gând tare ciudat…
 La sute de kilometri  în urma lui Rachel  și a lui Tolland, un avion cu 
aspect bizar zbura la  înălțime joas ă în timp ce se  îndrepta spre sud str ăbătând 
oceanul pustiu. La bordul aeronavei, echipa Delta Force p ăstra t ăcerea. 
Membrii echipei mai fuseser ă scoși din unele loca ții în grab ă, dar niciodat ă atât
de repede ca acum.
 Controlorul era furios la culme.
 Ceva mai devreme, Delta One  îl informase pe controlor c ă anumite 
evenimente nea șteptate petrecute pe ghe țar nu  îi oferiser ă echipei sale alt ă 
variant ă decât cea a folosirii for ței. O for ță care  însemnase uciderea a patru 
oameni de  știință civili, iar aceste crime necesare  îi induseser ă pe Rachel 
Sexton  și pe Michael Tolland.
 Controlorul p ăruse  șocat. Chiar dac ă reprezenta ultima op țiune 
autorizat ă, asasinatul nu f ăcuse parte din planul ini țial.
 Ulterior, dezgustul controlorului se transformase  într­o furie necontrolat ă
când afl ă vestea c ă asasinatele e șuaser ă.
 — Echipa ta a dat gre ș! Îi șuierase acesta  în dispozitivul de comunica ție, 
tonul robotizat abia reu șind s ă­i mascheze furia. Trei dintre cele patru  ținte 
sunt  încă în viață!
 „Imposibil!”,  își spusese Delta One.
 — Dar am fost martorii …
 — Au intrat  în legătură cu un submarin  și acum sunt  în drum spre 
Washington.
 — Ce?
 Vocea controlorului devenise sumbr ă:
 — Ascult ă­mă cu aten ție. Sunt pe cale de a­ ți da noi ordine. Iar de 
aceasta dat ă nu vei mai gre și!

Senatorul Sexton  își conduse,  însufle țit iarăși de speran ță, oaspetele 
neașteptat  înapoi la lift.  Șeful SFF nu venise s ă îl răstigneasc ă pentru e șec, ci 
să îl consoleze  și să­l anun țe că bătălia nu se  încheiase.
 O posibil ă fisur ă în armura NASA.
 Înregistrarea video a ciudatei conferin țe de pres ă NASA  îl convinsese pe 
Sexton c ă bătrânul avea dreptate – Chris Harper, directorul misiunii PODS, 
mințise. „Dar de ce? Iar dac ă NASA nu rezolvase problema cu software­ul 
satelitului, cum descoperise meteoritul?”
 Merg ând spre lift, b ătrânul zise:
 — Uneori nu e nevoie dec ât să dai peste ceva care pare lipsit de 
importan ță. Poate c ă vom g ăsi o cale de a submina victoria NASA chiar din 
interior. S ă arunc ăm o umbr ă de ne încredere. Cine  știe către ce va conduce ea!
 Bătrânul își fixă privirea obosit ă în ochii lui Sexton:
 — Încă nu sunt preg ătit să mă întind  în pat  și să mor, domnule senator. 
Și bănuiesc c ă nici dumneata nu e ști.
 — Bine înțeles c ă nu, îi răspunse Sexton, cu o voce din care se deducea 
clar hot ărârea. Am mers prea departe!
 — Chris Harper a min țit, continu ă șeful SFF,  în vreme ce se urca  în lift. 
Iar noi trebuie s ă aflăm de ce.
 — Voi ob ține informa ția cât pot de repede, replic ă Sexton.
 „Am și persoana potrivit ă pentru asta.”
 — Bine. Viitorul dumitale depinde de aceast ă chestiune.
 Senatorul porni  înapoi spre apartament cu pas mai u șor și cu mintea mai
limpede. „NASA a min țit în privin ța PODS.” Singura problem ă era cum putea 
dovedi Sexton acest lucru.
 Gândurile i se  îndreptaser ă deja c ătre Gabrielle Ashe. Oriunde s­ar fi 
aflat ea  în acel moment, probabil c ă se sim țea ca un rahat  în ploaie. F ără 
îndoial ă că văzuse  și ea conferin ța de pres ă și se g ăsea acum, probabil, pe un 
pod, gata s ă se arunce. Propunerea ei de a transforma NASA  într­un subiect 
major al campaniei electorale a senatorului se dovedise cea mai mare gre șeală 
din cariera lui Sexton.
 Gabrielle  îmi e datoare, g ândi Sexton.  Și ea știe asta.”
 Fata dovedise deja c ă poate face rost de secrete NASA. „Are o persoan ă de
contact acolo”,  își zise Sexton. De s ăptămâni întregi  îi furniza informa ții 
confiden țiale din interior. Gabrielle dispunea de rela ții pe care nu le  împărțea 
cu alții. Rela ții de care se putea folosi pentru a ob ține date despre PODS. Mai 
mult, odat ă cu evenimentele din acea sear ă, fata devenise  și foarte motivat ă. 
Avea o datorie de pl ătit, iar Sexton b ănuia c ă ea ar fi f ăcut orice ca s ă­i 
recâștige favorurile.
 În dreptul u șii apartamentului, bodyguard­ul  îl întâmpin ă cu un salut:
 — Bun ă seara, domnule senator. Cred c ă am procedat corect d ându­i 
voie lui Gabrielle s ă intre ceva mai devreme?! Mi­a spus c ă trebuie neap ărat să 
discute cu dumneavoastr ă.
 Sexton se opri:

— Ce spui?
 — Domni șoara Ashe… Avea ni ște informa ții importante pentru 
dumneavoastr ă ceva mai devreme  în seara asta. De aceea am l ăsat­o s ă intre.
 Sexton  încremeni. Privi u șa apartamentului. „Ce naiba tot  îndrug ă 
individul  ăsta?”
 Expresia de pe chipul bodyguard­ului se schimb ă într­una de nedumerire
și de îngrijorare.
 — Vă simțiți bine, domnule senator? V ă aduce ți aminte, nu? Gabrielle a 
venit  în timpul  întâlnirii. A vorbit cu dumneavoastr ă, nu? Trebuie s­o fi f ăcut. A
zăbovit ceva vreme  înăuntru.
 Sexton se holb ă în gol mai multe secunde, sim țind cum pulsul i­o ia 
razna. „Dobitocul  ăsta a l ăsat­o pe Gabrielle  în apartamentul meu  în timpul 
unei  întâlniri private? Iar aia s­a f âțâit înăuntru  și a plecat f ără a scoate vreo 
vorbă?” Sexton nici m ăcar nu­ și putea imagina ce auzise fata. St ăpânindu­ și cu
greu m ânia, se for ță să­i zâmbeasc ă omului de paz ă.
 — Oh, da!  Îmi cer scuze. Sunt epuizat. Am mai  și băut ceva. Domni șoara 
Ashe a discutat  într­adev ăr cu mine. Ai f ăcut ce trebuia.
 Bodyguard­ul p ăru ușurat.
 — Când a plecat a spus  încotro se duce?
 Omul cl ătină din cap:
 — Era  în mare grab ă.
 — Bine, mul țumesc.
 Sexton intr ă în apartament spumeg ând de furie. „C ât de complicate au 
fost nenorocitele mele de ordine? F ără vizitatori!” Trebuia s ă presupun ă acum 
că, dacă stătuse  înăuntru o vreme  și apoi ie șise fără a scoate o vorb ă, Gabrielle 
auzise lucruri de care nu ar fi trebuit s ă afle. „ Și totul  în seara asta 
blestemat ă.”
 Mai presus de orice, Sexton  știa că nu își permitea s ă piard ă încrederea 
lui Gabrielle; c ând erau dezam ăgite, femeile puteau deveni r ăzbun ătoare  și 
proaste. Sexton trebuia s ă îi recâștige încrederea. Avea nevoie de ea  în tab ăra 
lui, în noaptea asta mai mult ca oric ând.
 Aflându­se la etajul patru al studiourilor de televiziune ABC, Gabrielle 
Ashe st ătea singur ă în biroul cu pere ți de sticl ă al Yolandei  și privea  în gol spre 
covor.  Întotdeauna se m ândrise cu instinctele ei  și cu flerul de a  ști în cine s ă 
aibă încredere. Pentru prima dat ă după mulți ani, Gabrielle se sim țea acum 
singur ă, neștiind pe ce cale s ă apuce.
 Sunetul telefonului ei mobil o f ăcu să își ia privirea de la covor. Ezit ând, 
îi răspunse.
 — Gabrielle Ashe.
 — Eu sunt, Gabrielle.
 Recunoscu imediat timbrul vocii senatorului, de și Sexton p ărea 
surprinz ător de calm av ând în vedere cele petrecute.
 — A fost o noapte a naibii de grea, zise el, a șa că lasă­mă să vorbesc. 
Sunt convins c ă ai văzut conferin ța pre ședintelui. Isuse, noi am pariat pe

cărțile proaste. Mi se face r ău doar c ând m ă gândesc la asta. Probabil c ă te 
învinov ățești singur ă. N­o face. Cine naiba ar fi putut s ă ghiceasc ă? Nu e vina 
ta. Oricum, ascult ă­mă bine! Cred c ă exist ă o cale de a rec âștiga ce am pierdut.
 Gabrielle se ridic ă. Nu putea s ă­și imagine nici m ăcar la ce se referea 
Sexton. Nu era deloc reac ția la care se a șteptase.
 — În seara asta am avut o  întâlnire, continu ă senatorul, cu reprezentan ți
ai industriei aerospa țiale private,  și…
 — Ați avut? L ăsă Gabrielle s ă­i scape f ără voie, uluit ă să­l aud ă că 
recunoa ște. Adic ă… N­am avut nici cea mai vag ă idee.
 — Mda, nimic important. Te­a ș fi rugat s ă participi, dar tipii  ăștia țin 
enorm la intimitatea lor. Unii dintre ei doneaz ă bani pentru campania mea. Nu 
e ceva despre care ar vrea ca lumea s ă afle.
 Gabrielle se sim țea complet dezarmat ă:
 — Dar… Nu e ilegal?
 — Ilegal? Pe naiba, nu! Toate dona țiile sunt sub limita de dou ă mii de 
dolari. Boabe de fasole. Tipii  ăștia abia dac ă deschid gura, dar eu le ascult 
smiorc ăielile oricum. S ă spunem c ă investesc  în viitor. P ăstrez discre ția asupra 
poveștii, deoarece, ca s ă fiu sincer, aparen țele nu sunt prea benefice. Dac ă 
prind cumva de veste cei de la Casa Alb ă, se alege praful din toate astea. 
Oricum, ascult ă, nu despre asta voiam s ă îți vorbesc. Te­am sunat s ă îți spun 
că, dup ă întâlnirea din seara asta, discutam cu  șeful SFF…
 Timp de c âteva secunde, de și Sexton continua s ă vorbeasc ă, Gabrielle 
simți cum fa ța îi ia foc  și că rușinea o cople șea. Fără nici cea mai mic ă aluzie 
din partea ei, senatorul recunoscuse  întâlnirea cu directorii companiilor 
aerospa țiale private. „Perfect legal.”  Și când se g ândea ce era s ă facă! Slav ă 
Domnului c ă o oprise Yolanda la timp. „A fost c ât p­aci s ă sar în barca lui 
Marjorie Tench!”
 — Așa că i­am spus  șefului SFF, spunea senatorul, c ă tu ai putea ob ține 
acea informa ție pentru noi.
 Gabrielle asculta acum cu aten ție:
 — În regul ă!
 — Contactul de la care ai primit informa țiile confiden țiale despre NASA  în
ultimele luni… Presupun c ă mai po ți lua leg ătura cu el!
 „Marjorie Tench.” Gabrielle se str âmbă știind c ă nu­i va putea m ărturisi 
niciodat ă cum fusese manipulat ă de informatorul ei.
 — Mmm… Cred c ă da, min ți ea.
 — Bine. Am nevoie de ni ște informa ții de la tine. Chiar acum.
 În timp ce­l asculta, Gabrielle  înțelese c ât de mult  îl subestimase pe 
senatorul Sedgewick Sexton  în ultima vreme. Poate c ă omul  își mai pierduse 
din str ălucire de c ând începuse ea s ă fie interesat ă de cariera lui.  În seara asta 
însă își revenise. Amenin țat puternic de o lovitur ă mortal ă, Sexton pl ănuia un 
contraatac.  În plus, n­avea de g ând s­o pedepseasc ă pe Gabrielle, chiar dac ă ea
fusese cea care  îl condusese pe aceast ă cale nenorocit ă. În loc de asta,  îi oferea 
ocazia s ă­și ispășească păcatele.

Iar ea voia s ă­și ispășească toate p ăcatele.
 Indiferent care ar fi pre țul pe care ar trebui s ă­l plăteasc ă.
 William Pickering privi pe fereastra biroului  înspre  șirul îndep ărtat de 
felinare de pe Leesburg Highway. Se g ândea adesea la ea c ând st ătea singur 
acolo, pe acoperi șul lumii.
 „Atâta putere… Și n­am fost  în stare s ă o salvez.”
 Diana, fata lui Pickering, murise  în Marea Ro șie, în vreme ce se afla la 
bordul unei mici nave de escort ă și se antrena s ă devin ă navigator. Nava ei era 
ancorat ă într­un port sigur  într­o dup ă­amiaz ă însorit ă când o  șalupă încărcată
cu explozibil  și manevrata de doi terori ști sinuciga și traversase  încet portul  și 
explodase la contactul cu nava.  În acea zi, al ături de Diana Pickering, muriser ă 
alți treisprezece tineri solda ți americani.
 William Pickering fusese devastat. Furia  îl cople șise săptămâni de­a 
rândul. Dup ă ce atacul fusese atribuit unei grup ări teroriste pe care CIA o 
căuta de ani de zile f ără succes, furia lui se transformase  în turbare. Se dusese 
direct la sediul CIA  și ceruse r ăspunsuri.
 Acceptase cu greu acele r ăspunsuri.
 CIA se preg ătise s ă ia cu asalt acea grupare cu luni de zile  în urm ă, dar 
aștepta fotografiile de  înaltă rezolu ție de la sateli ți pentru a putea planifica un 
atac precis asupra ascunz ătorii din munte a terori știlor din Afganistan. 
Fotografiile trebuiau f ăcute de un satelit NRO  în valoare de 1,2 miliarde dolari 
cu numele de cod Vortex 2, acela și satelit care fusese spulberat pe rampa de 
lansare de racheta purt ătoare NASA. Din cauza accidentului NASA, lovitura CIA
fusese am ânată, iar Diana Pickering murise.
 Mintea  îi spunea lui Pickering c ă NASA nu fusese direct responsabil ă, dar
inimii  îi venea greu s ă ierte. Ancheta declan șată asupra cauzelor accidentului 
dezvăluise c ă inginerii NASA responsabili cu sistemul de injectare a 
combustibilului fuseser ă obliga ți să utilizeze materiale de m âna a doua  în 
efortul de a nu dep ăși bugetul alocat.
 — În cazul zborurilor manevrate de la distan ță, explicase Lawrence 
Ekstrom  într­o conferin ță de pres ă, NASA pune mai presus de toate eficien ța 
costurilor.  În acest caz, rezultatele nu au fost optime. Vom avea mai mult ă grijă
pe viitor.
 „Nu au fost optime.” Diana Pickering fusese ucis ă.
 Mai mult, deoarece satelitul spion era secret, publicul n­a aflat niciodat ă 
de dezintegrarea unui satelit NRO  în valoare de 1,2 miliarde dolari  și nici de 
pierderea a numeroase vie ți.
 — Domnule? Se auzi vocea secretarei prin intercom, trezindu­l din 
reverie. Pe linia unu. Marjorie Tench.
 Pickering se scutur ă ca să se trezeasc ă și se uit ă la telefon. „Din nou?” 
Lumina din dreptul liniei unu p ărea să clipeasc ă a urgen ță. Pickering se 
încrunt ă și răspunse:
 — Aici Pickering.
 Vocea lui Tench  șuiera de m ânie:

— Ce v­a spus?
 — Pardon?
 — V­a contactat Rachel Sexton! Ce v­a spus? Era pe un submarin, 
pentru numele lui Dumnezeu! Vreau ni ște explica ții pentru asta!
 Lui Pickering i se p ărea evident c ă negarea nu constituia o op țiune. 
Tench  își făcuse temele. Era surprins c ă individa aflase de Charlotte, dar 
probabil c ă își pusese la b ătaie toat ă influen ța ca s ă obțină niște răspunsuri.
 — Da, am fost contactat de domni șoara Sexton.
 — Ați aranjat s ă fie luat ă de acolo.  Și nu m­a ți sunat?!
 — Am aranjat transportul. E corect.
 Mai r ămăseser ă două ore p ână ce Rachel Sexton, Michael Tolland  și 
Corky Marlinson trebuiau s ă aterizeze la baza aerian ă Bollings din apropierea 
NRO.
 — Și totu și ați hotărât să nu m ă informa ți?
 — Rachel Sexton a adus c âteva acuza ții foarte deranjante.
 — Privind autenticitatea meteoritului … Și un soi de atac la adresa vie ții 
ei?
 — Printre altele.
 — Evident, minte!
 — Sunte ți conștientă că e însoțită de alte dou ă persoane care  îi confirm ă 
povestea?
 Tench f ăcu o pauz ă:
 — Da. Foarte nepl ăcut. Casa Alb ă este preocupat ă de preten țiile lor.
 — Casa Alb ă? Sau dumneavoastr ă personal?
 Tonul ei deveni ascu țit ca un brici:
 — În ceea ce v ă prive ște, domnule director,  în seara asta nu exist ă nici o 
diferen ță între mine  și Casa Alb ă.
 Pe Pickering nu­l impresiona deloc aceast ă afirma ție. Nu era str ăin de 
manevrele politicienilor  și ale personalului angajat de a stabili capete de pod  în 
comunitatea serviciilor de informa ții. Pu țini se str ăduiau at ât de amarnic 
precum Marjorie Tench.
 — Pre ședintele  știe că m­ați sunat?
 — Ca s ă fiu sincer ă, domnule director, sunt  șocată că ați aplecat urechea
la prostiile acestor lunatici.
 „Nu mi­ai r ăspuns la  întrebare.”
 — Nu v ăd nici un motiv logic pentru care ace ști oameni ar min ți. Trebuie 
să presupun fie c ă spun adev ărul, fie c ă au comis o gre șeală nevinovat ă.
 — Eroare? C ând apare  și acuza ția de atac? Gre șeli ale datelor despre 
meteorit pe care NASA nu le­a observat niciodat ă? Vă rog! Este  în mod clar 
vorba de un complot politic.
 — Dac ă ar fi a șa, atunci motivele  îmi scap ă.
 Tench oft ă greu  și își cobor î vocea:
 — Domnule director, aici sunt implicate for țe despre care s­ar putea ca 
nici dumneavoastr ă să nu ave ți habar. Putem discuta mai pe larg ceva mai

târziu, dar acum trebuie s ă aflu unde sunt domni șoara Sexton  și cei doi 
însoțitori ai ei. Trebuie s ă dau de cap ătul acestei pove ști înainte ca ei s ă 
provoace daune ireparabile. Unde sunt?
 — Ăsta nu e genul de informa ție pe care s ă o împărtășesc cu u șurință. Vă
voi contacta dup ă ce sosesc.
 — Gre șit. Voi fi chiar eu acolo ca s ă­i întâmpin.
 „Tu și cu c âți agen ți ai Serviciilor Secrete?”, se  întreb ă Pickering.
 — Dac ă vă informez care este locul  și momentul sosirii, vom avea cu to ții 
ocazia s ă discut ăm ca  între prieteni sau ve ți trimite o armat ă întreag ă să îi ia 
sub custodie?
 — Ace ști oameni reprezint ă o amenin țare direct ă la adresa pre ședintelui. 
Casa Alb ă are toate drepturile s ă­i rețină și să­i interogheze.
 Pickering  știa că avea dreptate. Conform Titlului 18, Sec țiunea 3056 a 
Codului Statelor Unite, agen ții Serviciilor Secrete americane puteau purta arme
de foc, puteau folosi for ța și puteau executa arest ări „fără mandat” prin simpla 
bănuial ă că o persoan ă a comis sau inten ționeaz ă să comit ă o infrac țiune sau 
orice act de agresiune  împotriva pre ședintelui. Serviciul de ținea un cec  în alb. 
Printre cei re ținuți în mod curent se num ărau cei care c ăscau gura prea mult  în
fața Casei Albe  și puștii de  școală general ă care trimiteau mesaje amenin țătoare
prin e­mail.
 Pickering n­avea nici o  îndoial ă că serviciul putea justifica ducerea lui 
Rachel Sexton  și a celorlal ți doi  în subsolurile Casei Albe  și tinerea lor acolo pe 
o perioad ă nedeterminat ă. Era un joc periculos, dar Tench  știa foarte bine c ât 
de mare era miza.  Întrebarea era ce s­ar fi  întâmplat imediat ce Pickering i­ar fi 
permis lui Tench s ă preia controlul. N­avea nici un chef s ă afle r ăspunsul.
 — Voi  întreprinde tot ceea ce este necesar, declar ă Tench, pentru a­l 
proteja pe pre ședinte de acuza ții false. Simpla sugestie de joc murdar a­runca 
un con de umbr ă asupra Casei Albe  și a NASA. Rachel Sexton a abuzat de 
încrederea pe care pre ședintele i­a acordat­o, iar eu n­am nici cea mai mic ă 
inten ție să­l văd pe pre ședinte pl ătind pre țul.
 — Iar dac ă eu cer ca domni șoara Sexton s ă primeasc ă permisiunea de a­
și prezenta cazul unei comisii oficiale de anchet ă.
 — Atunci ve ți desconsidera un ordin preziden țial direct  și îi veți oferi o 
platform ă cu ajutorul c ăreia va transforma totul  într­un blestemat de haos 
politic! V ă mai  întreb o dat ă, domnule director!  Încotro se  îndreapt ă?
 Pickering oft ă din str ăfundul pl ămânilor. Indiferent c ă îi mărturisea 
destina ția avionului sau nu, Tench avea la dispozi ție mijloacele necesare de a 
afla.  Întrebarea era dac ă avea s ă se foloseasc ă de acele mijloace sau nu. Dup ă 
hotărârea din glasul ei, Pickering  își dădea seama c ă femeia nu avea s ă renun țe
la căutări. Marjorie Tench era speriat ă.
 — Marjorie, rosti Pickering cu o limpezime  în voce care nu l ăsa loc la 
interpret ări. Cineva m ă minte. Sunt sigur de asta. Fie este Rachel Sexton  și cei 
doi oameni de  știință civili, fie e ști tu. Eu cred c ă tu o faci.
 Tench explod ă:

— Cum  îndrăznești…
 — Indignarea ta nu m ă impresioneaz ă, așa că scute ște­mă! Ar fi bine s ă 
știi că dispun de dovezi certe ale faptului c ă NASA  și Casa Alb ă au spus 
neadev ăruri în seara asta.
 Tench t ăcu brusc.
 Pickering o l ăsă să fiarb ă câteva clipe:
 — La fel ca tine, nici pe mine nu m ă intereseaz ă haosul politic.  Însă au 
fost spuse minciuni. Minciuni care nu stau  în picioare. Dac ă vrei s ă te ajut, va 
trebui s ă începi prin a fi cinstit ă cu mine.
 Tench p ăru gata s ă accepte:
 — Dac ă sunte ți atât de sigur c ă au fost minciuni, de ce nu a ți ieșit în 
față?
 — Eu nu m ă amestec  în chestiuni politice.
 Tench morm ăi ceva care p ărea a fi „rahat”.
 — Vrei s ă­mi spui, Marjorie, c ă anun țul pre ședintelui din seara asta a 
fost în întregime corect?
 Pe linie se l ăsă o tăcere lung ă.
 Pickering  știa că o prinsese  în laț:
 — Ascult ă, știm am ândoi c ă asta e o bomb ă cu ceas care st ă să 
explodeze.  Încă nu e prea t ârziu. Putem face ni ște compromisuri.
 Tench nu zise nimic c âteva secunde.  În cele din urm ă oftă:
 — Ar trebui s ă ne vedem.
 „Punct ochit, punct lovit”,  își zise Pickering.
 — Trebuie s ă vă arăt ceva, rosti Tench. Ceva care cred c ă va arunca o 
lumin ă asupra acestei chestiuni.
 — Vin la tine la birou.
 — Nu,  îl opri ea gr ăbită. E târziu. Prezen ța dumitale aici ar ridica semne 
de întrebare. Prefer ca aceast ă poveste s ă rămână între noi.
 Pickering citi printre r ânduri. „Pre ședintele habar n­are despre ce e 
vorba.”
 — Ești bine venit ă aici, o invit ă el.
 Tench p ăru ne încrez ătoare:
 — Haide ți să ne întâlnim  într­un loc mai discret.
 Pickering se a șteptase la a șa ceva.
 — FDR Memorial este un loc convenabil pentru Casa Alb ă, propuse 
Tench. La ora asta t ârzie din noapte locul e pustiu.
 Pickering analiz ă propunerea. FDR Memorial se afla la jum ătatea 
drumului dintre monumentele Jefferson  și Lincoln,  într­o zon ă extrem de 
sigur ă a ora șului. Dup ă mai multe secunde de t ăcere, Pickering fu de acord.
 — Într­o or ă, încheie Tench conversa ția. Și veni ți singur.
 Imediat dup ă ce închise, Marjorie Tench  îl sun ă pe directorul 
administrativ al NASA.  Îi relat ă lui Ekstrom ve știle proaste cu o voce  încordat ă:
 — Pickering s­ar putea s ă reprezinte o problem ă.

În vreme ce st ătea la biroul Yolandei Cole din camera de produc ție 
studioului ABC  și forma num ărul de telefon al serviciului de informa ții, 
Gabrielle Ashe se sim țea din nou plin ă de speran ță.
 Informa țiile pe care i le  împărtășise Sexton, odat ă confirmate,  îi ofereau o
nouă perspectiv ă. „NASA a min țit în legătură cu PODS?” Gabrielle urm ărise 
conferin ța de pres ă în cauz ă și își aminti c ă se mirase atunci de ciud ățenia ei. 
Cu toate astea, uitase cu totul de ea. Cu c âteva s ăptămâni înainte, PODS nu 
însemna un subiect crucial.  În seara asta  însă, PODS devenise subiectul  în 
sine.
 Acum, Sexton avea nevoie de informa ții din interior  și avea nevoie de ele 
urgent. Se baza pe „informatorul” lui Gabrielle pentru a le ob ține. Gabrielle  îl 
asigurase c ă va face tot posibilul. Bine înțeles c ă problema  în cauz ă o constituia 
faptul c ă informatorul era Marjorie Tench, care n­avea s­o ajute cu nici un 
chip. A șa că Gabrielle trebuia s ă obțină acele informa ții pe alt ă cale.
 — Serviciul de informa ții, răspunse o voce la apelul telefonic.
 Gabrielle  își formul ă cererea. Centralista  îi furniz ă trei posibile loca ții 
pentru numele Chris Harper  în Washington. Gabrielle le  încerc ă pe toate.
 Primul num ăr apar ținea unei firme de avoca ți. La cel de­al doilea nu 
primi nici un r ăspuns. Al treilea tocmai suna.
 O femeie  îi răspunse de la primul apel:
 — Re ședința Harper.
 — Doamna Harper?  Întreb ă Gabrielle pe un ton extrem de politicos. V­am
trezit cumva?
 — Doamne, nu! Cred c ă nimeni nu doarme  în noaptea asta.
 Femeia p ărea emo ționat ă. Gabrielle auzea televizorul  în fundal. Relat ări 
despre meteorit.
 — Presupun c ă îl căutați pe Chris, nu?
 Gabrielle sim ți cum i se accelereaz ă pulsul:
 — Da, doamn ă!
 — Mă tem c ă nu e aici. A fugit la lucru imediat dup ă ce s­a  încheiat 
conferin ța de pres ă a pre ședintelui.
 Femeia chicoti ca pentru sine.
 — Bine înțeles, nu cred c ă va lucra ceva. Cel mai probabil va s ărbători. 
Anun țul a fost o surpriz ă pentru el, s ă știți. Pentru toat ă lumea, de altfel. 
Telefonul nostru a sunat toat ă seara. Pun pariu toat ă echipa NASA e la serviciu
acum.
 — Complexul de pe strada E?  Întreb ă Gabrielle, presupun ând că femeia 
se referea la sediul NASA.
 — Chiar acolo. Lua ți­vă o pălărie de petrecere.
 — Mul țumesc. Dau eu de el acolo.
 Gabrielle  închise. Se gr ăbi să iasă pe platoul de produc ție și o găsi pe 
Yolanda, care tocmai terminase de preg ătit un grup de exper ți în probleme 
spațiale pentru o transmisiune a comentariilor lor entuziaste legate de meteorit.
 Văzând­o pe Gabrielle venind spre ea, Yolanda  îi zâmbi.

— Ar ăți mai bine, zise ea.  Începi s ă vezi lucrurile mai  în roz?
 — Tocmai am vorbit cu senatorul.  Întâlnirea lui din seara asta nu a avut 
ca subiect ceea ce am crezut eu.
 — Ți­am spus c ă Tench te joac ă pe degete. Cum suport ă senatorul ve știle
despre meteorit?
 — Mai bine dec ât mă așteptam.
 Yolanda p ăru surprins ă:
 — Îmi imaginam c ă s­a aruncat deja  în fața unui autobuz.
 — Crede c ă s­ar putea ca datele NASA s ă fie incorecte.
 Yolanda pufni, ne încrez ătoare:
 — A v ăzut aceea și conferin ță de pres ă ca mine? De c âte confirm ări și 
reconfirm ări mai e nevoie?
 — Mă duc p ână la NASA s ă verific ceva.
 Sprâncenele pensate ale Yolandei se arcuir ă în semn de avertisment:
 — Mâna dreapt ă a senatorului Sexton se duce la sediul NASA cu 
revendicarea  în băț? În noaptea asta?  Știi cum se pronun ță „lapidare public ă”?
 Gabrielle  îi vorbi Yolandei despre b ănuiala lui Sexton legat ă de faptul c ă 
directorul proiectului PODS, Chris Harper, min țise în legătură cu rezolvarea 
problemei software a sistemului de sateli ți.
 Yolanda p ărea tot mai sceptic ă:
 — Noi am acoperit acea conferin ță de pres ă, Gabs. Recunosc, Harper nu 
era în apele lui  în noaptea aia, dar NASA a afirmat c ă omul se sim țea îngrozitor 
de râu.
 — Senatorul Sexton e convins c ă el a min țit. Și alții sunt convin și de 
asta. Oameni influen ți.
 — Păi dacă aplica ția software de detectare a anomaliilor nu a fost 
reparat ă, atunci cum a detectat PODS meteoritul?
 „Exact asta a spus  și Sexton”,  își spuse Gabrielle.
 — Nu  știu. Dar senatorul vrea s ă îi aduc ni ște răspunsuri.
 Yolanda cl ătină din cap:
 — Din disperare, Sexton te trimite  în gura lupului,  încerc ând să găseasc ă
nod în papur ă. Nu te duce! Nu­i datorezi nimic.
 — I­am distrus complet campania electoral ă!
 — Ghinionul a fost cel care i­a distrus campania.
 — Dar dac ă senatorul are dreptate  și directorul de proiect chiar a 
mințit…
 — Draga mea, dac ă acest director a min țit în fața lumii  întregi, ce te face 
să crezi c ă îți va spune  ție adev ărul?
 Gabrielle se g ândise deja la asta  și își concepuse o strategie.
 — Dac ă descop ăr o poveste interesant ă acolo, te sun!
 Yolanda scoase un chi țăit sceptic:
 — Dac ă descoperi o poveste interesant ă acolo, eu  îmi m ănânc pălăria.
 „Șterge din minte tot ce  știi despre aceast ă mostr ă de roc ă.”

Michael Tolland se luptase cu propriile  întreb ări nelini știtoare legate de 
meteorit, dar acum, odat ă cu întreb ările pertinente ale lui Rachel, nelini ștea îi 
sporise. Privi la felia de piatr ă din m âna lui.
 „Presupune c ă cineva  ți­ar fi dat­o f ără a­ți explica unde a g ăsit­o sau 
despre ce e vorba. Ce ai crede despre ea la prima vedere?
 Tolland  știa că întrebarea lui Rachel era justificat ă, însă, ca un exerci țiu 
de analiz ă, se dovedea foarte dificil ă. Uitând de toate informa țiile primite la 
sosirea  în habisfer ă, Tolland trebuia s ă admit ă că analiza lui asupra fosilelor 
fusese  în mod complet dezechilibrat bazat ă pe o singur ă premis ă – aceea c ă 
roca  în care fuseser ă găsite fosilele era un meteorit.
 „Dar dac ă NU mi se spunea nimic despre meteorit?”, se  întreb ă el singur. 
Cu toate c ă nu­și putea imagina vreo alt ă explica ție încă, Tolland  își permise 
„luxul” de a renun ța în mod ipotetic la cuv ântul „meteorit” din premis ă. Dup ă 
ce făcu asta, rezultatul ob ținut îi dădu flori. Acum,  însoțit de Rachel  și de un 
Corky Marlinson cam ame țit, Tolland discuta aceste idei noi.
 — Așadar, repet ă Rachel, cu voce profund ă, Mike, tu zici c ă, dacă cineva 
ți­ar fi  înmânat aceast ă rocă fosilizat ă fără nici un fel de explica ție prealabil ă, ar
fi trebuit s ă tragi concluzia c ă provine de pe P ământ.
 — Bine înțeles, replic ă Tolland. Ce alt ă concluzie a ș putea trage? 
Presupunerea g ăsirii de via ță extraterestr ă reprezint ă un risc mult mai mare 
decât aceea a g ăsirii unei fosile a vreunei specii terestre nedescoperite p ână 
acum. Oamenii de  știință descoper ă zeci de specii noi  în fiecare an.
 — Păduchi de  șaizeci de centimetri? Ripost ă Corky, cu o voce care tr ăda 
neîncrederea. Ai presupune c ă o insect ă atât de mare provine de pe Terra?
 — Poate c ă nu și în zilele noastre,  îi răspunse Tolland, dar speciile nu 
trebuie  în mod necesar s ă mai fie  în viață. Este o fosil ă. E veche de 170 de 
milioane de ani. Este din Jurasic. O mul țime de fosile preistorice sunt creaturi 
supradimensionate care arat ă șocant c ând le sunt descoperite r ămășițele – 
reptile cu aripi enorme, dinozauri, p ăsări.
 — Nu vreau s­o fac pe fizicianul acum, Mike,  îi zise Corky, dar 
argumentele tale au ni ște lipsuri serioase. Creaturile preistorice pe care tocmai 
le­ai men ționat, dinozaurii, reptilele, p ăsările, au toate schelete interne, drept 
care pot atinge dimensiuni mari  în ciuda gravita ției terestre. Dar aceast ă 
fosilă…
 Luă mostra  și o ridic ă:
 — Fiin țele astea aveau exo­schelete. Sunt artropode. Insecte. Tu singur ai
spus c ă orice insect ă atât de mare nu se putea dezvolta dec ât în medii cu 
gravita ție scăzută. Altfel, scheletul extern s­ar fi pr ăbușit peste masa insectei.
 — Corect,  îl aprob ă Tolland. Astfel de specii s­ar fi pr ăbușit sub propria 
greutate dac ă s­ar fi deplasat pe solul terestru.
 Iritat, Corky se  încrunt ă:
 — Ei bine, Mike, nu v ăd cum naiba po ți să tragi concluzia c ă o insect ă 
lungă de șaizeci de centimetri este de origine terestr ă, doar dac ă nu presupui

că pe vremea aia existau oameni ai pe șterii care cre șteau p ăduchi  în ferme 
antigravita ționale.
 Tolland z âmbi ca pentru el, v ăzând cum Corky pierde din vedere astfel de
elemente extrem de simple:
 — De fapt, mai exist ă o posibilitate.
 Se uit ă fix la prietenul lui:
 — Corky, tu e ști obi șnuit s ă te ui ți în sus. Ia prive ște pu țin și în jos! 
Exist ă un mediu bogat  în antigravita ție chiar aici, pe P ământ. Și el exist ă din 
vremuri preistorice.
 Corky se holb ă la el, prostit:
 — Ce dracu tot  îndrugi tu acolo?
 Rachel p ărea și ea surprins ă.
 Tolland ar ătă cu degetul dincolo de fereastra avionului c ătre marea 
luminat ă de razele lunii.
 — Oceanul.
 Rachel scoase un fluierat u șor:
 — Bine înțeles.
 — Apa este un mediu cu gravitate sc ăzută, explic ă Tolland. Totul 
cântărește mai pu țin sub ap ă. Oceanul ad ăposte ște structuri fragile enorme, 
care n­ar putea rezista sub nici o form ă pe sol – meduze, sepii uria șe, țipari 
enormi.
 Corky  începea s ă se îndoiasc ă:
 — Perfect, numai c ă oceanul preistoric nu con ținea insecte gigantice.
 — Ba da. De fapt,  încă mai ad ăposte ște așa ceva. Oamenii m ănâncă 
zilnic astfel de insecte.  În multe  țări sunt considerate delicatese.
 — Fii serios, Mike, cine naiba m ănâncă insecte gigantice de mare?
 — Oricui  îi plac homarii, crabii  și creve ții!
 Corky f ăcu ochii mari.
 — Crustaceele sunt,  în esen ță, doar ni ște insecte marine gigantice, 
explic ă Tolland. Sunt un subordin al ordinului Phylum Arthropoda – p ăduchi, 
crabi, p ăianjeni, insecte, greieri, scorpioni, homari – toate aceste insecte sunt 
înrudite. Sunt specii cu picioare articulate  și schelete externe.
 Lui Corky i se f ăcu brusc r ău.
 — Din punct de vedere al clasific ării, toate seam ănă mult cu ni ște 
insecte, continu ă Tolland. Crabii­potcoav ă seam ănă cu trilobi ții gigantici. Iar 
cleștii unui homar seam ănă cu aceia ai unui scorpion mare.
 Corky se f ăcu verde la fa ță:
 — Bine, mi­am m âncat ultimul rulou cu homar!
 Rachel p ărea fascinat ă:
 — Așadar, artropodele de pe uscat r ămân mici deoarece gravita ția le 
selecteaz ă în mod natural pe cele care au corpuri mici.  Însă în apă corpurile lor
se măresc, astfel  încât pot atinge dimensiuni uria șe.

— Chiar a șa, răspunse Tolland. Un crab regal din Alaska ar putea fi 
greșit catalogat drept un p ăianjen uria ș, dacă nu am dispune de suficiente 
fosile ca dovezi.
 Emoția lui Rachel p ăru să se transforme acum  în îngrijorare:
 — Mike, dac ă facem din nou abstrac ție de chestiunea aparentei 
autenticit ăți a meteoritului, te rog s ă îmi spui dac ă tu crezi c ă fosilele pe care 
le­am v ăzut pe ghe țar puteau proveni din ocean! Din oceanul terestru?
 Tolland sim ți cum  îl sfredelea cu privirea  și sesiz ă covârșitoarea 
importan ță a întreb ării.
 — Ipotetic, ar trebui s ă răspund da. Fundul oceanului are zone vechi de 
190 de milioane de ani. Aceea și vârstă ca a fosilelor. Teoretic, oceanele terestre 
puteau sus ține forme de via ță precum acestea.
 — Oh, s ă fim serio și! Se zburli Corky. Nu­mi vine s ă­mi cred urechilor! 
Negăm autenticitatea meteoritului? Meteoritul este de necontestat. Chiar dac ă 
platoul oceanic terestru are zone la fel de vechi precum meteoritul, cu siguran ță
că pe Terra nu dispunem de platou oceanic cu cruste de fuziune, con ținut 
anormal de nichel  și condrule. Vorbi ți doar ca s ă vă aflați în treab ă!
 Tolland  știa că prietenul lui avea dreptate. Cu toate astea, imagin ându­și 
acele fosile drept creaturi marine, Tolland  își pierduse o parte din respectul 
pentru ele. Acum p ăreau oarecum mai cunoscute.
 — Mike, interveni Rachel, de ce niciunul dintre speciali știi NASA nu s­a 
gândit c ă aceste fosile ar putea fi creaturi oceanice? Chiar dintr­un ocean de pe
o altă planet ă?
 — Din dou ă motive. Mostrele fosile din pelagic – acelea de pe platoul 
oceanic – au tendin ța de a prezenta o mul țime de specii asem ănătoare. Orice 
vietate care tr ăiește în milioanele de metri cubi de ap ă deasupra fundului 
oceanic va muri  în cele din urm ă și se va scufunda. Asta  înseamn ă că fundul 
oceanelor devine un cimitir al speciilor aflate la cele mai diverse ad âncimi, 
presiuni  și medii de temperatur ă. Însă mostra de pe ghe țar era curat ă – o 
singur ă specie. Ar ăta mai degrab ă a mostr ă pe care am putea­o g ăsi în deșert. 
O familie de animale  înrudite  îngropate de o furtun ă de nisip, de exemplu.
 Rachel d ădu din cap:
 — Și al doilea motiv pentru care ai zis c ă e vorba de p ământ mai degrab ă 
decât de mare?
 Tolland d ădu din umeri:
 — Instinctul. Oamenii de  știință au crezut  întotdeauna c ă, dacă ar fi 
populat, spa țiul cosmic ar fi plin de insecte. Iar din ceea ce am observat noi  în 
spațiul cosmic, pe acolo exist ă mai mult praf  și piatr ă decât apă.
 Rachel t ăcu.
 — De și…, continu ă Tolland, cufundat  în gânduri  în urma spuselor femeii.
Admit c ă exist ă zone foarte ad ânci din platoul oceanic pe care oceanografii le 
denumesc zone moarte. Nu prea le  înțelegem, dar sunt zone  în care curen ții 
oceanici  și sursele de hran ă stat de asemenea natur ă, încât nu prea poate tr ăi 
nimic pe acolo. Doar c âteva specii de c ăutători de st ârvuri. A șa că, din acest

punct de vedere, presupun c ă fosilele care apar țin unei singure specii nu pot 
ieși complet din discu ție.
 — Alo? Interveni Corky. V ă aminti ți de crusta de fuziune? De con ținutul 
mediu de nichel? De condrule? De ce ne obosim s ă mai vorbim despre asta?
 Tolland nu  îi răspunse.
 — Povestea asta legat ă de con ținutul de nichel,  îi zise Rachel lui Corky. 
Mai explic ă­mi o dat ă. Con ținutul de nichel  în rocile terestre este fie foarte 
ridicat, fie foarte cobor ât, în vreme ce  în meteori ți acest con ținut se g ăsește 
într­o propor ție medie?
 Corky d ădu din cap:
 — Chiar a șa.
 — Așadar, con ținutul de nichel din mostra asta intr ă exact  în gama 
așteptat ă de valori.
 — Foarte aproape, da!
 Rachel p ăru surprins ă:
 — Stai a șa. Aproape? Ce mai  înseamn ă și asta?
 Corky p ăru exasperat:
 — Așa cum am explicat mai devreme, mineralogiile meteori ților sunt 
diferite. Pe m ăsură ce oamenii de  știință descoper ă noi meteori ți, trebuie s ă ne 
actualiz ăm constant calculele noastre legate de ceea ce se consider ă un 
conținut acceptabil de nichel  în meteori ți.
 Rachel p ărea de­a dreptul uluit ă acum:
 — Așadar, acest meteorit v­a for țat să reevalua ți ceea ce consideri un 
nivel acceptabil al con ținutului de nichel  într­un meteorit? Acest nivel a fost  în 
afara cotei medii deja stabilite?
 — Doar cu foarte pu țin, ripost ă Corky.
 — De ce n­a spus nimeni nimic despre asta?
 — Pentru c ă nu este o problem ă. Astrofizica este o  știință dinamic ă și ea 
se actualizeaz ă permanent.
 — Tocmai  în timpul unei analize extraordinar de importante?
 — Ascult ă, o repezi Corky, enervat, te asigur c ă nivelul nichelului din 
mostra aia e mult mai apropiat de cel din meteori ți decât de cel din rocile 
terestre.
 Rachel se  întoarse spre Tolland:
 — Tu  știai de asta?
 Tolland  încuviin ță ezitând. La momentul respectiv, nu p ăruse o chestiune
important ă.
 — Mi s­a spus c ă meteoritul prezint ă niveluri de nichel u șor mai ridicate 
decât în alți meteori ți, dar speciali știi NASA nu p ăreau preocupa ți de asta.
 — Dintr­un motiv foarte bun! Se interpuse Corky. Dovada mineralogic ă 
de față nu este aceea c ă nivelul nichelului este  în mod cert asem ănător cu al 
meteori ților, ci mai degrab ă că este diferit de cel al rocilor terestre.
 Rachel cl ătină din cap:

— Îmi cer scuze, dar  în meseria mea o astfel de logic ă defectuoas ă poate 
ucide oameni. A spune c ă o piatr ă e diferit ă de cele terestre nu dovede ște că e 
vorba de un meteorit, ci doar c ă nu seam ănă cu ceea ce am v ăzut noi vreodat ă 
pe Terra.
 — Și care naiba e diferen ța?
 — Niciuna, r ăspunse Rachel. Doar dac ă ai văzut chiar toate rocile de pe 
Pământ.
 Corky t ăcu vreme de c âteva secunde.
 — În regul ă, rosti el  în cele din urm ă. Nu lua ți în seam ă conținutul 
nichelului, dac ă asta v ă dă bătăi de cap. R ămân încă de explicat crusta perfect ă
de fuziune  și condrulele.
 — Categoric,  îi replic ă Rachel, neimpresionat ă. Dou ă din trei nu e deloc 
rău.
 Structura care g ăzduia sediul central NASA reprezenta un dreptunghi 
mamut din sticl ă, situat la adresa 300 E Street  în Washington, D. C. Cl ădirea 
era plin ă de cabluri de transport de date, lungi de peste trei sute de kilometri  și
de mii de tone de procesoare de computer. Era casa a 1134 de func ționari civili 
care aveau grij ă de bugetul anual de 15 miliarde de dolari al agen ției și de 
opera țiunile cotidiene ale celor dou ăsprezece baze NASA de pe cuprinsul  întregii
țări.
 În ciuda orei t ârzii, Gabrielle nu era deloc surprins ă când văzu foaierul 
clădirii înțesat de oameni, un amestec de echipe de jurnali ști și personal NASA 
extrem de emo ționat. Gabrielle se gr ăbi să intre. Intrarea sem ăna cu un muzeu,
dominat de replici ale capsulelor trimise  în misiuni spa țiale faimoase  și ale 
sateli ților care at ârnau deasupra capetelor. Echipele de televiziune ocupaser ă 
holul de marmur ă, prinz ând repede  în obiectivele camerelor de filmat fiecare 
angajat NASA care intra pe u șă.
 Gabrielle cercet ă mulțimea cu privirea, dar nu z ări pe nimeni care s ă 
semene cu Chris Harper. Jum ătate din oamenii de acolo dispuneau de permise 
de acces pentru ziari ști, iar cealalt ă jumătate aveau legitima ții NASA  în jurul 
gâtului, cu pozele lor gravate. Gabrielle nu dispunea de nimic de acest gen. Z ări
o tânără femeie cu legitima ție NASA  și se îndrept ă în grab ă spre ea.
 — Bun ă. Îl caut pe Chris Harper.
 Fata se uit ă ciudat la Gabrielle, ca  și cum ar fi recunoscut­o de undeva, 
dar nu­ și mai amintea de unde.
 — L­am v ăzut pe doctorul Harper trec ând cu ceva timp  în urm ă. Cred c ă 
s­a dus sus. V ă cunosc de undeva?
 — Nu cred, r ăspunse Gabrielle,  îndep ărtându­se. Cum ajung sus?
 — Lucra ți pentru NASA?
 — Nu.
 — Atunci nu pute ți ajunge sus.
 — Oh. E vreun telefon pe care s ă­l folosesc pentru …
 — Hei, izbucni fata, brusc m ânioas ă. Știu cine e ști! Te­am v ăzut la 
televizor cu senatorul Sexton. Nu­mi vine s ă cred c ă ai avut tupeul…

Gabrielle se f ăcuse deja nev ăzută în mul țime.  În spatele ei, o auzea pe 
fată inform ându­i, m ânioas ă, pe al ții că era acolo.
 „Minunat. Am dou ă secunde de c ând am trecut de u șa aia  și deja m ă 
număr printre cei mai c ăutați dușmani.”
 Își ținu capul aplecat,  în vreme ce se gr ăbea spre cap ătul celalalt al 
holului. Pe perete se g ăsea un tabel mare cu informa ții. Gabrielle cercet ă listele,
căutându­l pe Chris Harper. Nimic. Tabelul nu indica nume, ci doar 
departamente.
 „PODS?”, se  întreb ă ea, cercet ând listele  în speran ța că va găsi ceva care 
să semene m ăcar cu Polar Orbiting Density Scanner. Nu v ăzu nimic.  Îi era 
team ă să se uite  în urm ă, așteptându­se s ă vadă o echip ă de angaja ți NASA, 
furioși, care veneau s ă o lin șeze. Tot ce g ăsi cât de c ât promi țător pe lista aia 
era un departament la etajul patru: „EARTH SCIENCE ENTERPRISE, PHASE II 
Earth Observing System (EOS) „.
 Uitându­se  în altă parte, Gabrielle  își croi drum c ătre un intr ând care 
găzduia mai multe lifturi  și o fântână decorativ ă. Cercet ă butoanele de apel ale 
lifturilor, dar z ări numai fante de acces pentru cartele. „ La naiba.” Lifturile 
dispuneau de control de securitate, pe baza accesului permis doar angaja ților 
prin folosirea legitima țiilor de munc ă.
 Spre lifturi veni un grup de tineri care discutau cu  înflăcărare.  În jurul 
gâturilor purtau legitima ții NASA. Gabrielle se ascunse repede dup ă fântână, 
uitându­se  în jur s ă vadă dacă nu e urm ărită. Un t ânăr cu pistrui pe fa ță 
inser ă legitima ția în fant ă și deschise u șa liftului. T ânărul râdea și clătina uimit
din cap.
 — Cred c ă tipii de la SETI au luat­o razna! Rosti el  în vreme ce tot grupul 
se urc ă în lift. Juc ăriile lor zgomotoase g ăsesc doar secven țe aleatorii sub dou ă 
sute de miliJansky de dou ăzeci de ani,  în timp ce dovada fizic ă era îngropat ă în 
gheața de aici, de pe P ământ!
 Ușile liftului se  închiser ă, ascunz ând vederii grupul de tineri.
 Gabrielle se ridic ă, se șterse la gur ă și se întreb ă ce avea de f ăcut. Privi  în
jur dup ă un telefon de interior. Nimic. Se  întreb ă dacă nu putea fura cumva o 
legitima ție, dar ceva  îi spunea c ă un asemenea act era lipsit de  înțelepciune. 
Orice ar fi  întreprins  însă, trebuia s ă o fac ă repede. O vedea deja pe fata cu care
discutase  în hol  îndrept ându­se c ătre mul țime însoțită de un ofi țer de 
securitate.
 De dup ă colț, se ivi un b ărbat bine f ăcut, chel, care se  îndrepta spre 
lifturi. Gabrielle se ascunse din nou dup ă fântână. Bărbatul nu d ădu semne c ă 
ar fi observato. Gabrielle urm ări în tăcere cum individul se apleac ă în față și 
insereaz ă legitima ția în fant ă. O alt ă pereche de u și se deschise, iar b ărbatul 
păși înăuntru.
 „La dracu,  își zise Gabrielle  și se hot ărî. Acum sau niciodat ă.”
 În vreme ce u șile începeau s ă se închid ă, Gabrielle  țâșni din spatele 
fântânii și fugi spre lift,  întinz ând m âna și prinz ându­se de u și. Acestea glisar ă

înapoi, astfel  încât Gabrielle reu și să pășească înăuntru, cu fa ța radiind de 
încântare.
 — Ați fi crezut a șa ceva? Izbucni ea adres ându­se chelului. Doamne! Ce 
nebunie!
 Omul o privi ciudat:
 — Cred c ă tipii de la SETI au luat­o razna! Juc ăriile lor zgomotoase 
găsesc doar secven țe aleatorii sub dou ă sute de miliJansky de dou ăzeci de ani, 
în timp ce dovada fizic ă era îngropat ă în ghea ța de aici, de pe P ământ!
 Omul p ărea surprins.
 — Păi… Da, e chiar.,  îngăimă el, în timp ce se uita la g âtul ei  și păru 
deranjat c ă nu­i vede legitima ția. Îmi cer scuze, unde …
 — Etajul patru, v ă rog. Am venit  într­o asemenea grab ă, că am uitat s ă­
mi îmbrac lenjeria!
 Izbucni  în râs și arunc ă o privire spre legitima ția tipului: „JAMES 
THEISEN, Finance Administration”.
 — Lucra ți aici?
 Individul p ărea de­a dreptul intrigat:
 — Domni șoară…?
 Lui Gabrielle  îi căzu fața:
 — Jim! M ă jigne ști! Nimic nu o doare mai tare pe o femeie dec ât să nu 
mai fie recunoscut ă!
 Tipul se albi. P ărea stingherit.  Își trecu palma peste chelie:
 — Îmi cer scuze. De vin ă e toat ă agita ția asta, s ă știi. Recunosc,  îmi pari 
cunoscut ă. În ce program lucrezi?
 „Rahat.” Gabrielle  îi zâmbi încrez ătoare:
 — EOS.
 Omul ar ătă înspre butonul luminat pentru etajul patru:
 — Evident. Voiam s ă întreb  în cadrul c ărui proiect.
 Gabrielle  își simți pulsul acceler ându­se. Nu se putea g ândi dec ât la unul
singur.
 — PODS.
 Individul p ărea șocat.
 — Zău? Credeam c ă am cunoscut pe toat ă lumea din echipa doctorului 
Harper.
 Gabrielle d ădu stingher ă din cap:
 — Chris m ă ține în umbr ă. Eu sunt programatorul  ăla tâmpit care a dat­
o în bar ă cu indexul voxel din aplica ția software de detectare a anomaliilor.
 Acum era r ândul chelului s ă rămână cu gura c ăscată:
 — Tu ai fost de vin ă?
 Gabrielle se str âmbă:
 — Din cauza asta, n­am dormit s ăptămâni de zile.
 — Dar doctorul Harper  și­a asumat  întreaga responsabilitate pentru 
povestea aia!

— Știu. Chris e genul  ăsta de om. Cel pu țin a îndreptat totul. Ce anun ț în
seara asta, nu­i a șa? Cu meteoritul  ăsta! Sunt  încă în stare de  șoc!
 Liftul se opri la etajul patru. Gabrielle s ări din el:
 — Ce bine c ă te­am v ăzut, Jim. Transmite­le toate cele bune b ăieților de 
la bugetare!
 — Desigur,  îngăimă omul,  în vreme ce u șile se  închideau. M ă bucur c ă 
te­am rev ăzut!
 La fel ca mul ți mul ți alți președinți dinaintea lui, Zach Hemey 
supravie țuia cu doar patru sau cinci ore de somn pe noapte.  În ultimele 
săptămâni însă, supravie țuise odihnindu­se cu mult mai pu țin. În vreme ce 
emoțiile serii  începeau s ă se domoleasc ă, Hemey sim țea ora t ârzie tum ându­i 
plumb  în picioare.
 Alături de c âțiva membri de v ârf ai personalului care se ocupa de 
campanie, pre ședintele se g ăsea în Sala Roosevelt, savur ând șampanie  și 
bucur ându­se de reluarea la nesf ârșit a discursului  ținut la conferin ța de 
presă, a secven țelor din documentarul lui Tolland  și a analizelor exper ților de 
televiziune.  În acel moment, pe ecran, o corespondent ă de televiziune foarte 
entuziasmat ă stătea în fața Casei Albe  și strângea cu putere microfonul  în 
mâini.
 — Dincolo de repercusiunile ame țitoare asupra omenirii ca specie, zicea 
corespondenta, aceast ă descoperire NASA are c âteva efecte extrem de 
neplăcute, aici  în Washington. Decopertarea acestor fosile meteoritice nu se 
putea petrece  într­un moment mai potrivit pentru pre ședinte.
 Vocea femeii deveni mai sobr ă:
 — Și nici  într­un moment mai prost pentru senatorul Sexton.
 Transmisia se ax ă pe o reluare a dezbaterii CNN din acea dup ă­amiaz ă:
 — Dup ă treizeci  și cinci de ani, zise Sexton, cred c ă e evident c ă nu vom 
găsi via ță extraterestr ă!
 — Și dacă vă înșelați? Îi răspunse Tench.
 Sexton  își dădu ochii peste cap:
 — Oh, pentru numele lui Dumnezeu, domni șoară Tench, dac ă mă înșel, o
să­mi m ănânc pălăria.
 Toată lumea din Sala Roosevelt izbucni  în râs. Privind lucrurile 
retrospectiv, jocul lui Tench de a­l  încolți pe senator p ărea extrem de crud,  însă
telespectatorii nu p ăruser ă să observe; Sexton  îi răspunsese cu at âta încredere,
încât păruse c ă prime ște exact ce merita.
 Președintele se uit ă prin  încăpere dup ă Tench. Nu o v ăzuse de c ând 
începuse conferin ța de pres ă, iar acum nu era acolo. „Ciudat,  își spuse el. E 
victoria ei  în aceea și măsură cât este  și a mea.”
 Reportajul de la televizor se preg ătea de  încheiere, subliniind  încă o dat ă 
uriașul salt  înainte  înregistrat de Casa Alb ă și prăbușirea dezastruoas ă a 
senatorului Sexton.
 „Cât de mult poate  însemna o zi,  își zise pre ședintele.  În politic ă, lumea 
se poate schimba  într­o secund ă.”

Până în zori, avea s ă realizeze c ât adev ăr puteau s ă conțină aceste 
cuvinte.
 „Pickering ar putea fi o problem ă”, zisese Tench.
 Administratorul Ekstrom era prea tulburat de informa ția primit ă ca să 
observe c ă furtuna de afar ă se intensificase. Cablurile de prindere abia mai 
rezistau  și gemeau  îngrozitor, iar personalul NASA prefera s ă stea la taclale,  în 
loc să mearg ă la culcare. G ândurile lui Ekstrom r ătăceau  într­o altfel de 
furtun ă – o tornad ă exploziv ă cu originile  în Washington. Ultimele ore 
aduseser ă multe probleme cu ele, iar Ekstrom c ăuta o solu ție pentru toate. 
Totuși, o singur ă problem ă se ridica mai amenin țătoare dec ât toate celelalte la 
un loc.
 „Pickering ar putea fi o problem ă.”
 Ekstrom nu­ și putea imagina o alt ă persoan ă de pe fa ța pământului,  în 
afară de William Pickering cu care s ă se răfuiasc ă. Acesta se r ăzboia cu 
Ekstrom  și cu NASA de ani de zile,  încerc ând să preia controlul asupra politicii 
de confiden țialitate, exercit ând presiuni pentru diferite priorit ăți ale misiunilor 
și tunând și fulger ând împotriva e șecurilor tot mai numeroase ale agen ției 
spațiale.
 Ekstrom  știa că dezgustul lui Pickering fa ță de NASA era mult mai vechi 
decât recenta pierdere a satelitului SIGINT al NRO  în explozia rampei de 
lansare NASA sau dec ât erorile de securitate NASA, sau chiar dec ât bătălia 
pentru recrutarea personalului­cheie din domeniul spa țial. Durerea lui 
Pickering legat ă de NASA  însemna o dram ă continu ă însoțită de resentimente  și
deziluzie.
 Avionul spa țial X­33, presupusul  înlocuitor NASA al navetei spa țiale, 
fusese construit cu cinci ani mai t ârziu, fapt care  însemna am ânarea sau 
anularea a zeci de misiuni NRO de lansare sau  întreținere de sateli ți. De dat ă 
recent ă, furia lui Pickering  împotriva proiectului X­33 atinsese cote fulminante,
odată cu descoperirea faptului c ă NASA anulase  în întregime proiectul, 
provoc ând astfel o gaur ă estimat ă la 900 milioane dolari.
 Ekstrom ajunse la biroul lui din habisfer ă, trase draperia care masca 
intrarea  și păși înăuntru. Se a șeză la birou  și își puse capul  în palme. Trebuia 
să ia câteva decizii. Ceea ce p ărea a fi o zi minunat ă se transformase  într­un 
coșmar care amenin ța să­l distrug ă. Încerc ă să se pun ă în locul lui William 
Pickering. Ce ar fi f ăcut el la pasul urm ător? Cineva cu inteligen ța lui Pickering 
trebuia s ă înțeleag ă importan ța descoperirii NASA. Trebuia s ă ierte anumite 
alegeri luate  în disperare de cauz ă. Trebuia s ă vadă răul ireversibil produs prin 
umbrirea acestui moment de triumf.
 Ce ar fi f ăcut Pickering cu informa țiile pe care le de ținea el? Le­ar fi dat 
pace sau ar fi determinat NASA s ă plăteasc ă pentru erori?
 Ekstrom se str âmbă. Aproape c ă nu avea nici un dubiu care ar fi fost 
alegerea.
 În definitiv, William Pickering nutrea o ur ă mult mai profund ă față de 
NASA… O veche du șmănie personal ă care trecea dincolo de politic ă.

Rachel t ăcea, privind  în gol spre cabina de pilotaj a avionului G4,  în 
vreme ce aeronava zbura spre sud, de­a lungul coastei canadiene a golfului St. 
Lawrence. Tolland st ătea în apropiere  și discuta Corky.  În ciuda dovezilor care 
atestau autenticitatea meteoritului, admiterea, de c ătre Corky, a faptului c ă 
nivelul con ținutului de nichel ie șea din gama de valori medii prestabilite servise
la resuscitarea b ănuielilor ini țiale ale lui Rachel. Plantarea secret ă a unui 
meteorit sub ghea ță nu avea sens dec ât ca parte integrant ă a unei fraude 
strălucit concepute.
 Cu toate astea, dovezile  științifice r ămase sugerau validitatea 
meteoritului.
 Rachel se  întoarse de la fereastr ă și privi mostra  în form ă de disc din 
mâna ei. Micile condrule luceau. Tolland  și Corky discutau de ceva vreme pe 
marginea acestor condrule, vorbind  în termeni  științifici mai presus de puterea 
de înțelegere a lui Rachel – niveluri echilibrate de olivine, m ătrici de sticl ă 
metastabile  și reomogenizare metamorfic ă. Cu toate astea, bilan țul era evident: 
Corky  și Tolland erau de acord c ă acele condrule aveau  în mod clar o 
provenien ță meteoritic ă. Nici urm ă de îndoial ă asupra acestei informa ții.
 Rachel  învârti mostra  în form ă de disc  în mână, plimb ându­și un deget 
peste marginea unde se vedea o por țiune a crustei de fuziune.  Înnegrirea p ărea 
relativ proasp ătă – cu siguran ță nu putea fi veche de trei secole —, de și Corky  îi
explicase c ă meteoritul fusese ermetic sigilat  în ghea ță și evitase eroziunea 
atmosferic ă. Părea logic. Rachel v ăzuse programe la televizor  în care se 
prezentau r ămășițe umane scoase din ghea ță după patru mii de ani, iar pielea 
lor părea aproape intact ă.
 Studiind crusta de fuziune, un g ând ciudat  îi trecu prin minte – o 
anumit ă informa ție important ă fusese omis ă. Rachel se  întreb ă dacă fusese 
vorba doar despre o omisiune  în datele care  îi fuseser ă livrate ei sau uitase 
cineva s ă îi men ționeze acest aspect.
 Se întoarse brusc spre Corky:
 — A datat cineva crusta de fuziune?
 Corky privi nedumerit spre ea:
 — Ce?
 — A datat cineva arsura? Cu alte cuvinte,  știm cu siguran ță că arsura de 
pe roc ă a ap ărut exact la data evenimentului Jungersol?
 — Îmi pare r ău, îi răspunse Corky, dar e imposibil de datat. Oxidarea 
șterge to ți markerii izotopici necesari.  În plus, ratele de  înjum ătățire ale 
radioizotopilor sunt prea lente pentru a se m ăsura ceva sub cinci sute de ani.
 Rachel se g ândi c âteva clipe,  înțelegând acum de ce datarea surii nu 
făcea parte din date.
 — Așadar, din c âte știm, aceast ă rocă ar fi putut arde  în Evul Mediu sau 
azi­noapte, corect?
 Tolland chicoti:
 — Nimeni nu a afirmat c ă știința are chiar toate r ăspunsurile.
 Rachel  își lăsă gândurile s ă rătăceasc ă în voie:

— O crust ă de fuziune este,  în esen ță, doar o arsur ă extrem de sever ă. 
Din punct de vedere tehnologic, arsura de pe aceast ă piatr ă ar fi putut ap ărea 
oricând în ultima jum ătate de secol,  în moduri complet diferite.
 — Gre șit, o întrerupse Corky. Arsur ă în moduri complet diferite? Nu. 
Arsur ă într­un singur mod. C ăderea prin atmosfer ă.
 — Nu exist ă altă posibilitate? Cum ar fi  într­un furnal?
 — Un furnal? Se mir ă Corky. Aceste mostre au fost examinate sub lupa 
unui microscop electronic. Chiar  și cel mai curat furnal terestru ar fi l ăsat 
reziduuri combustibile pe piatr ă – nucleare, chimice, combustibil fosil. Uit ă de 
asta!  Și cum r ămâne cu stria țiile de la trecerea prin atmosfer ă? Astea nu se 
obțin într­un furnal.
 Rachel uitase complet de stria țiile de pe meteorit. Acestea indicau cu 
adevărat o c ădere prin atmosfer ă.
 — Ce zice ți de un vulcan? Se aventur ă ea. Un produs al unei erup ții 
violente?
 Corky cl ătină din cap:
 — Arsura e mult prea curat ă.
 Rachel privi spre Tolland. Oceanograful  încuviin ță:
 — Îmi pare r ău, am avut ceva experien țe cu vulcani, at ât deasupra, c ât și
dedesubtul nivelului apelor. Corky are dreptate. Produsele de ejec ție vulcanic ă 
sunt p ătrunse de zeci de toxine – dioxid de carbon, dioxid de sulf, sulfuri 
hidrogenate, acid clorhidric. Toate acestea ar fi fost detectate de mijloacele 
noastre electronice de scanare. C ă ne place sau nu, acea crust ă de fuziune este 
rezultatul unei arsuri curate de fric țiune atmosferic ă.
 Rachel oft ă și se uit ă din nou pe fereastr ă. „O arsur ă curat ă.” Fraza o lovi
în moalele capului. Se  întoarse spre Tolland:
 — Ce vrei s ă spui prin arsur ă curat ă?
 Tolland ridic ă din umeri:
 — Pur  și simplu c ă sub lupa unui microscop electronic nu am z ărit 
resturi de elemente combustibile, a șa că știm c ă încălzirea a fost provocat ă de 
energie cinetic ă și de frecare, mai degrab ă decât de elemente chimice sau 
nucleare.
 — Păi dacă n­ați descoperit elemente combustibile str ăine, atunci ce a ți 
descoperit? Mai exact, care a fost compozi ția crustei de fuziune?
 — Am descoperit exact ceea ce ne a șteptam s ă descoperim,  îi răspunse 
Corky. Elemente atmosferice pure: azot, oxigen, hidrogen. F ără hidrocarburi. 
Fără sulfuri. F ără acizi vulcanici. Nimic aparte. Toate chestiile pe care le vedem 
la căderea meteori ților prin atmosfer ă.
 Rachel se l ăsă pe spate  în scaun, cufundat ă în gânduri.
 Corky se aplec ă în față, ca s ă se uite mai atent la ea:
 — Te rog s ă nu­mi spui c ă noua ta teorie e c ă NASA a dus o roc ă 
fosilizat ă în spa țiu cu ajutorul navetei spa țiale și a trimis­o  învârtindu­se spre 
Terra sper ând ca nimeni s ă nu observe mingea de foc, craterul masiv sau 
explozia!

Rachel nu se g ândise la asta, de și premisa p ărea interesant ă. Nu prea 
fezabil ă, dar era interesant ă. Gândurile ei se  îndreptau  în direc ții mai realiste. 
„Toate sunt elemente atmosferice naturale. O arsur ă curat ă. Stria ții de la 
trecerea prin atmosfer ă.” Undeva,  într­un col țișor al min ții, i se aprinse o 
lumini ță:
 — Rapoartele dintre elementele atmosferice g ăsite, zise ea. Erau exact 
acelea și rapoarte ca  în cazul oric ărui alt meteorit cu o crust ă de fuziune?
 Corky p ăru să ezite u șor când auzi  întrebarea:
 — De ce  întrebi?
 Rachel  îi observ ă ezitarea  și simți că i se accelereaz ă pulsul:
 — Rapoartele erau diferite, nu­i a șa?
 — Exist ă o explica ție științifică.
 Inima lui Rachel  începu brusc s ă bată cu putere:
 — Ați observat cumva un con ținut neobi șnuit de ridicat al unui element 
anume?
 Tolland  și Corky schimbar ă priviri surprinse:
 — Da, r ăspunse Corky, dar …
 — Era vorba cumva de hidrogen ionizat?
 Astrofizicianul f ăcu ochii c ât cepele:
 — De unde  știai asta?
 Tolland p ărea și el teribil de  șocat.
 Rachel se holb ă la am ândoi:
 — De ce nu mi­a men ționat nimeni acest am ănunt p ână acum?
 — Pentru c ă exist ă o explica ție științifică perfect valabil ă! Declar ă Corky.
 — Sunt numai urechi,  îi zise Rachel.
 — A existat un surplus de hidrogen ionizat, spuse Corky, deoarece 
meteoritul a traversat atmosfera  în apropierea Polului Nord, unde c âmpul 
magnetic terestru genereaz ă o concentra ție neobi șnuit de ridicat ă în ioni de 
hidrogen.
 Rachel se  încrunt ă:
 — Din p ăcate, eu am  și o alt ă explica ție!
 Etajul patru al sediului NASA p ărea mai pu țin impresionant dec ât holul 
clădirii – coridoare lungi  și pustii cu u și de birouri distan țate în mod egal de­a 
lungul pere ților. Pe coridor nu era nimeni. Semne din metal laminat indicau  în 
toate direc țiile.
 <= LANDSAT 7
 TERRA => <= ACRIMSAT
 <= JASON 1
 AQUA =>
 PODS=>
 Gabrielle urm ă indicatorul PODS. Dup ă ce parcurse un  șir întreg de 
coridoare lungi  și de intersec ții, ajunse  în fața unor u și masive de o țel. Plăcuța 
de pe u și arăta: „POLAR ORBITING DENSITY SCANNER (PODS)
 Section Manager, Chris Harper”

Ușile erau  închise  și securizate, at ât prin fanta de acces cu cartel ă, cât și 
printr­o consol ă de acces cu un cod PIN. Gabrielle  își lipi urechea de u șa rece 
de metal. Pentru o clip ă avu impresia c ă aude ni ște voci. Se certau. Sau poate 
că nu. Se  întreb ă dacă n­ar fi fost bine s ă bată în ușă până când ar fi auzit­o 
cineva. Din nefericire, strategia ei de abordare a lui Chris Harper avea nevoie de
ceva mai mult ă subtilitate dec ât bătutul  în uși. Privi  în jur c ăutând o alt ă 
intrare, dar nu v ăzu nimic. L ângă ușă, se g ăsea o c ămară a omului de serviciu. 
Gabrielle intr ă acolo, cercet ând ni șa prost luminat ă în căutarea cartelei de 
acces a omului de serviciu. Nimic. Doar m ături și teuri de  șters pe jos.
 Se întoarse la u șă și își lipi din nou urechea de ea. De aceast ă dată, auzi 
clar ni ște voci. Tot mai puternice.  Și sunete de pa și. Broasca se activ ă din 
interior.
 Gabrielle nu avu timp s ă se ascund ă. Sări într­o parte  și se făcu una cu 
zidul din spatele u șii, în vreme ce prin u și trecu un grup de oameni care 
discutau zgomotos. P ăreau m ânioși:
 — Care naiba e problema lui Harper? Credeam c ă va fi  în al nou ălea cer!
 — Într­o noapte ca asta, zise un alt individ,  în timp ce grupul trecea pe 
lângă Gabrielle, el vrea s ă rămână singur? Ar trebui s ă sărbătoreasc ă!
 În timp ce grupul se  îndep ărta, u șile grele  începur ă să se închid ă prin 
intermediul mecanismelor pneumatice, dezv ăluind loca ția intrusei. Gabrielle 
rămase locului, dar grupul  își vedea de drum. A șteptând până în ultima clip ă, 
până ce ușile mai erau deschise doar c âțiva centimetri, Gabrielle s ări înainte  și 
prinse de m âner. R ămase nemi șcată până când grupul de oameni disp ăru dup ă
colț, pe coridor, prea prin și în conversa ție ca s ă mai priveasc ă înapoi.
 Cu inima b ătând să­i sparg ă pieptul, Gabrielle deschise u șile și păși în 
încăperea slab luminat ă. Închise u șile, în lini ște.
 Spațiul nu era dec ât o zon ă mare  și deschis ă de lucru, care  îi amintea de 
un laborator de fizic ă din colegiu: computere, sta ții de lucru izolate, echipament
electronic.  În vreme ce ochii i se obi șnuiau cu semi întunericul, Gabrielle v ăzu 
desene  și scheme de calcul aruncate pretutindeni.  Întreaga zon ă era 
întunecat ă, cu excep ția unui birou din cap ătul laboratorului, unde se vedea o 
lumina pe sub prag. Gabrielle se  îndrept ă într­acolo. U șa era  închis ă, dar prin 
fereastr ă se vedea un b ărbat care st ătea în fața unui computer. Recunoscu 
acela și bărbat care  ținuse conferin ța de pres ă de la NASA. Pl ăcuța cu numele 
de pe u șă avea urm ătoarea inscrip ție: „Chris Harper Section Manager, PODS”.
 Reușind s ă ajung ă până în acest punct, Gabrielle avu brusc un 
sentiment de  îngrijorare,  întreb ându­se dac ă într­adev ăr avea s ă­i reu șească 
planul.  Își aduse aminte c ât de sigur era Sexton c ă Harper min țise. „A ș putea 
pune pariu pe cariera mea”, zisese senatorul. P ăreau s ă existe  și alții care 
simțeau la fel, a șteptând­o pe Gabrielle s ă dezv ăluie adev ărul, astfel  încât ei să 
se poat ă repezi asupra NASA,  încerc ând să recâștige oric ât de pu țin teren dup ă 
evenimentele devastatoare din acea sear ă. Iar Gabrielle era extrem de motivat ă 
să îi ajute, mai ales dup ă modul  în care fusese tratat ă de Tench  și de 
administra ția Hemey  în acea dup ă­amiaz ă.

Gabrielle  își ridic ă mâna să bată la ușă, dar se opri.  În minte  îi răsuna 
vocea Yolandei: „Dac ă Chris Harper a min țit întreaga lume  în legătură cu 
PODS, ce te face s ă crezi c ă­ți va spune  ȚIE adev ărul?
 „Frica”,  își răspunse ea, mai ales dup ă ce fusese c ât pe ce s ă cadă victim ă
unui asemenea sentiment  în acea dup ă­amiaz ă. Gabrielle avea un plan. Va 
folosi o tactic ă pe care o  învățase de la senator. El o aplica pentru a­i speria de 
moarte pe contracandida ții săi, pentru ca ace știa să îi dezv ăluie anumite 
informa ții. Gabrielle  învățase multe sub tutela lui Sexton  și nu tot ceea ce 
aflase era atractiv sau etic.  Însă în noaptea asta avea nevoie de orice avantaj 
posibil. Dac ă îl putea convinge pe Chris Harper s ă admit ă că mințise – 
indiferent de motiv —, Gabrielle ar fi reaprins o mic ă speran ță pentru campania
electoral ă a senatorului. Dincolo de asta, Sexton era genul de b ărbat care, dac ă
dispunea de un spa țiu de manevr ă de doar c âțiva centimetri,  își putea crea un 
loc suficient de larg c ât să câștige o b ătălie.
 Tactica prin care Gabrielle  îl va aborda pe Harper era numit ă de Sexton 
„supraestimarea”, o tehnic ă de interogare conceput ă de primele autorit ăți ale 
Imperiului Roman pentru a ob ține m ărturisiri de la criminalii b ănuiți ca fiind 
mincino și. Metoda era  îngrozitor de simpl ă.
 Evalueaz ă informa ția care trebuie m ărturisit ă.
 Apoi evalueaz ă un scenariu mult mai avansat.
 Dă­i adversarului  șansa de a alege cea mai mic ă dintre dou ă rele –  în 
acest caz, adev ărul.
 Trucul  întregii manevre consta  în încrederea de sine, o calitate de care, 
pe moment, Gabrielle nu era deloc sigur ă că o mai are. Inspir ă adânc și revăzu 
în minte scenariul, apoi cioc ăni cu fermitate  în ușa biroului.
 — V­am spus c ă sunt ocupat! Strig ă Harper, cu obi șnuitu­i accent 
englezesc.
 Gabrielle cioc ăni din nou. Mai tare de aceast ă dată.
 — V­am spus c ă nu vreau s ă cobor!
 Gabrielle b ătu cu pumnul  în ușă.
 Harper se ridic ă de la locul lui  și veni s ă deschid ă ușa enervat:
 — Mama dracului, voi nu …
 Se opri instantaneu, surprins s ă vadă un musafir nepoftit.
 — Doctore Harper, zise Gabrielle, pe un ton ferm.
 — Cum a ți ajuns aici?
 Gabrielle  își păstră calmul:
 — Știți cine sunt?
 — Bine înțeles.  Șeful dumitale  îmi atac ă proiectul de luni de zile. Cum a ți 
intrat?
 — M­a trimis senatorul Sexton.
 Harper cercet ă cu privirea laboratorul din spatele lui Gabrielle.
 — Unde v ă sunt  însoțitorii?
 — Nu e treaba dumneavoastr ă. Senatorul mai are  încă relații influente.
 — În clădirea asta?

Harper p ărea a se  îndoi serios de asta:
 — N­a ți fost cinstit, doctore Harper! M ă tem c ă senatorul a convocat o 
comisie senatorial ă de anchet ă special ă pentru a v ă analiza minciunile.
 Pe chipul lui Harper ap ăru o und ă de team ă:
 — Ce tot spune ți acolo?
 — Oamenii inteligen ți ca dumneavoastr ă, doctore Harper, nu­ și permit 
luxul de a o face pe pro știi. Ați dat de necaz, iar senatorul m­a trimis aici ca s ă 
vă ofere o  înțelegere. Campania electoral ă a senatorului a primit o lovitur ă 
puternic ă în seara asta. El nu mai are nimic de pierdut, a șa că vă va lua cu 
dumnealui dac ă se va scufunda.
 — Ce naiba tot spune ți acolo?
 Gabrielle inspir ă adânc și trecu la atac:
 — Ați min țit în conferin ța de pres ă despre aplica ția software PODS de 
detectare a anomaliilor.  Știm asta. Mul ți oameni o  știu. Nu asta e problema.
 Înainte ca Harper s ă deschid ă gura pentru a protesta, Gabrielle continu ă:
 — Senatorul ar putea face publice minciunile dumneavoastr ă chiar 
acum, dar nu e interesat de a șa ceva. E interesat de un pe ște mult mai mare. 
Cred c ă știți la ce m ă refer.
 — Nu, eu…
 — Uita ți care este oferta senatorului:  Își va ține gura  închis ă, dacă îi dați 
numele celui mai important factor de decizie NASA  împreun ă cu care 
dumneavoastr ă deturna ți fonduri.
 Ochii lui Chris Harper p ărură să se încruci șeze o clip ă.
 — Ce? Eu nu deturnez fonduri!
 — V­a ș sugera s ă fiți atent la ce vorbi ți, domnule. Comisia senatorial ă 
strânge dovezi de luni de zile. Chiar credea ți că veți scăpa nedepistat  împreun ă 
cu partenerul dumneavoastr ă? Măsluirea documentelor PODS  și 
redirec ționarea fondurilor alocate NASA c ătre conturi private? Minciuna  și 
delapidarea v ă pot arunca  în închisoare, doctore Harper.
 — Nu am f ăcut a șa ceva!
 — Vre ți să spune ți că nu a ți min țit în legătură cu PODS?
 — Nu, vreau s ă spun c ă n­am delapidat nici un fel de bani!
 — Așadar, afirma ți că ați min țit în legătură cu PODS?
 Harper c ăscă ochii mari,  în mod clar dep ășit de situa ție.
 — Să uităm de minciun ă, continu ă Gabrielle, d ând a lehamite din m ână. 
Senatorul Sexton nu este interesat de minciunile dumneavoastr ă într­o 
conferin ță de pres ă. Ne­am obi șnuit cu a șa ceva. Voi g ăsiți un meteorit  și 
nimănui nu­i pas ă cum a ți reușit. Chestiunea care  îl intereseaz ă este 
deturnarea. Trebuie s ă dea jos pe cineva din fruntea NASA. Spune ți­i cu cine 
lucra ți și vă va scoate complet din anchet ă. Pute ți alege solu ția ușoară și ne 
spune ți cine este cealalt ă persoan ă sau alege ți calea grea  și senatorul va  începe
să vorbeasc ă despre aplica ții software de detectare a anomaliilor  și despre 
rezolv ări trucate ale problemei.
 — Juca ți la cacealma! Nu exist ă nici un fel de deturn ări de fonduri.

— Min țiți prost, doctore Harper! Am v ăzut documentele. Numele 
dumneavoastr ă apare pe toate actele incriminatoare. Pretutindeni.
 — Jur c ă nu știu nimic despre nici o deturnare!
 Gabrielle scoase un oftat de dezam ăgire:
 — Pune ți­vă o clip ă în postura mea, doctore Harper. De aici nu pot trage 
decât dou ă concluzii. Fie m ă mințiți, în acela și mod  în care a ți min țit în 
conferin ța de pres ă, fie îmi spune ți adev ărul și atunci cineva cu putere din 
agenție vă scoate drept  țap isp ășitor pentru „afacerile” lui.
 Fraza p ăru să îl pun ă pe gânduri pe Harper.
 Gabrielle se uit ă la ceas:
 — Oferta senatorului este valabil ă o oră. Vă pute ți salva d ându­i numele 
conduc ătorului NASA  împreun ă cu care deturna ți banii contribuabililor. 
Senatorului nu­i pas ă de dumneavoastr ă. El vrea pe ștele cel mare. Evident c ă 
individul  în cauz ă deține ceva putere  în cadrul NASA. El sau ea a reu șit să­și 
păstreze identitatea ascuns ă, lăsându­v ă pe dumneavoastr ă să plătiți pentru 
oalele sparte.
 Harper cl ătină din cap:
 — Min țiți!
 — Ați afirma a șa ceva la proces?
 — Categoric. A ș nega totul.
 — Sub jur ământ?
 Gabrielle  își țuguie buzele, dezgustat ă.
 — Putem presupune c ă veți nega  și că ați min țit în legătură cu rezolvarea
problemei software a sistemului PODS?
 Inima  îi bătea cu putere,  în vreme ce  îl privea pe individ drept  în ochi:
 — Gândiți­vă bine la op țiunile dumneavoastr ă, doctore Harper. 
Închisorile americane nu sunt un loc chiar pl ăcut!
 Harper o privi m ânios. Gabrielle  îi ură în gând să înceap ă să vorbeasc ă. O
clipă crezu c ă zărește în ochii lui semnele pred ării dar c ând Harper vorbi, vocea
lui era de o țel:
 — Domni șoară Ashe, declar ă el, cu o m ânie cu greu st ăpânită, încerca ți 
marea cu degetul! Am ândoi  știm c ă nu are loc nici o deturnare de fonduri la 
NASA. Singurul mincinos din aceast ă încăpere sunte ți dumneavoastr ă.
 Gabrielle sim ți că paralizeaz ă. Privirea omului era ascu țită ca un brici  și 
furioas ă. Vru s ă se întoarc ă și să o ia la fug ă. „Ai încercat s ă păcălești un 
savant  în rachete spa țiale. La ce naiba te a șteptai?” Se for ță să își țină capul 
sus.
 — Tot ce  știu, rosti ea, mim ând încrederea  și indiferen ța față de pozi ția 
lui, este c ă am v ăzut documentele incriminatorii. Dovezi concludente c ă 
dumneavoastr ă și altă persoan ă deturna ți fonduri NASA. Senatorul doar m­a 
rugat s ă vin aici  în noaptea asta  și să vă ofer posibilitatea de a v ă desp ărți de 
partenerul dumneavoastr ă, în loc s ă înfrunta ți singur un proces.  Îi voi spune 
senatorului c ă prefera ți să vă apărați șansele  în fața unui judec ător. Pute ți

povesti instan ței ceea ce mi­a ți povestit  și mie, anume c ă nu deturna ți fonduri 
și că nu a ți min țit în legătură cu aplica ția software PODS.
 Îi zâmbi trist:
 — Dar dup ă acea conferin ță de pres ă jalnic ă pe care a ți ținut­o acum 
două săptămâni, ceva m ă face s ă mă îndoiesc de  șansele dumneavoastr ă.
 Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie și porni de­a lungul laboratorului 
întunecat. Se  întreb ă dacă nu cumva ea o s ă fie cea care o s ă vadă cum e 
interiorul unei  închisori,  în locul doctorului Harper.
 Își ținea capul sus  în vreme ce se  îndep ărta, a șteptând ca Harper s ă o 
strige. T ăcere.  Își croi drum printre u șile metalice  și ajunse pe coridor, sper ând 
ca lifturile la acest nivel s ă nu mai aib ă nevoie de cartel ă de acces ca la parter. 
Pierduse. Chiar dac ă își dăduse toat ă silința, Harper nu mu șcase momeala. 
„Poate c ă a spus adev ărul în conferin ța de pres ă”, își spuse Gabrielle.
 Ușile metalice din spatele ei r ăsunar ă cu zgomot.
 — Domni șoară Ashe, o strig ă Harper. Jur c ă nu știu nimic despre nici o 
deturnare. Sunt un om cinstit!
 Gabrielle avu remu șcări pentru c âteva clipe. Se for ță să mearg ă înainte. 
Ridic ă indiferent ă din umeri  și îi strig ă înapoi peste um ăr:
 — Și totu și, ați min țit în conferin ța de pres ă!
 Tăcere. Gabrielle continu ă să mearg ă pe coridor.
 — Sta ți așa! Strig ă Harper.
 Omul veni alerg ând lângă ea; avea chipul alb ca varul.
 — Chestia asta cu deturnarea, zise el, cobor ându­și vocea. Cred c ă știu 
cine mi­a tras clapa!
 Gabrielle se opri,  întreb ându­se dac ă îl auzise bine. Se  întoarse c ât putu 
de încet  și de impasibil ă putea fi ea  în acele momente.
 — Vre ți ca eu s ă cred c ă vă trage cineva clapa?
 Harper oft ă:
 — Jur c ă nu știu nimic despre vreo deturnare. Dar dac ă sunt dovezi 
contra mea…
 — O mul țime.
 Omul oft ă din nou:
 — Atunci totul e o  înscenare. Ca s ă fiu discreditat, dac ă va fi nevoie. O 
singur ă persoan ă ar fi putut face a șa ceva.
 — Cine?
 Harper o privi drept  în ochi:
 — Lawrence Ekstrom m ă urăște.
 Gabrielle era uluit ă.
 — Directorul administrativ al NASA?
 Harper d ădu am ărât din cap:
 — El e cel care m­a for țat să mint  în conferin ța aceea de pres ă.
 Chiar  și cu sistemul de propulsie prin p ânză de metan al aeronavei 
Aurora la jum ătate din capacitate, echipa Delta Force gonea prin noapte cu o 
viteză de trei ori mai mare dec ât cea a sunetului – peste trei mii de kilometri pe

oră. Vibra ția monoton ă a motoarelor cu und ă de detonare  în pulsuri din spatele
avionului  îi conferea zborului un ritm aproape hipnotic. La treizeci de metri 
dedesubt, oceanul se zb ătea sălbatic, biciuit de fluidele din e șapamentul 
aeronavei, care ridicau dou ă cozi de ap ă, ca ni ște cozi de coco ș lungi  și paralele,
la cincisprezece metri deasupra nivelului apei.
 „Ăsta e motivul pentru care a fost casat SR­71 Blackbird”,  își spuse Delta
One.
 Aurora era unul dintre acele avioane despre care nimeni n­ar fi trebuit s ă
știe nimic, dar despre care toat ă lumea avea habar. Chiar  și canalul de 
televiziune Discovery abordase subiectul Aurora  și testele care se efectuaser ă 
cu aeronava la Groom Lake  în Nevada. Nimeni nu  știa dac ă breșa de securitate 
se datorase b ârfelor repetate auzite p ână în Los Angeles, martorilor oculari 
neferici ți care forau un pu ț de petrol  în Marea Nordului sau unei gafe 
administrative prin care ap ăruse o descriere a Aurorei  într­o copie pentru 
public a bugetului Pentagonului. Oricum nu mai conta. Lumea aflase despre el.
Armata Statelor Unite dispunea de un avion capabil s ă zboare cu o vitez ă de 6 
Mach, o aeronav ă care trecuse de mult de faza de proiectare  și intrase  în 
folosin ță. Avionul putea fi deja z ărit pe cer.
 Construit ă de Lockheed, Aurora sem ăna cu o minge de fotbal american, 
aplatizat ă. Era lung ă de treizeci de metri, lat ă de optsprezece, iar fuzelajul era 
placat cu ceramic ă termic ă, asem ănător navetei spa țiale. Viteza rezulta  în mare
parte dintr­un nou sistem de propulsie, care folosea o p ânză de hidrogen curat 
drept combustibil  și lăsa un jet albicios  în urm ă. Din acest motiv, avionul zbura
doar noaptea.
 În seara asta, profit ând din plin de viteza astronomic ă, echipa Delta 
Force se  îndrepta spre cas ă deasupra oceanului. Chiar  și așa, aveau s ă ajung ă 
mai devreme dec ât estimaser ă. La o asemenea vitez ă, echipa ar fi ajuns la locul 
de aterizare  în mai pu țin de o or ă, cu dou ă ore înaintea pr ăzii. Avuseser ă loc 
discu ții de depistare  și dobor âre a avionului  țintă, dar controlorul se temuse c ă 
radarele ar fi putut observa incidentul sau c ă epava rezultat ă ar fi putut 
declan șa o investiga ție serioas ă. Cel mai bine era ca  ținta s ă aterizeze conform 
programului. De  îndată ce devenea clar unde va ateriza prada, echipa Delta 
Force putea interveni.
 Acum,  în vreme ce Aurora zbura pe deasupra M ării Labradorului pustie 
și ostil ă, dispozitivul de comunica ții al lui Delta One indic ă un apel. Omul 
răspunse.
 — Planul s­a schimbat,  îi inform ă vocea robotului. Ave ți o alt ă țintă până 
la aterizarea lui Rachel Sexton  și a oamenilor de  știință.
 „O alt ă țintă.” Delta One aproape c ă intuia despre ce era vorba. Lucrurile 
evoluau cu repeziciune. Controlorul descoperise o nou ă fisur ă și trebuia s ă o 
peticeasc ă în cel mai scurt timp posibil. „Nu se va produce nici o fisur ă, își 
aminti Delta One, dac ă ne vom  îndeplini obiectivele cu succes pe ghe țarul 
Milne”. Delta One  știa prea bine c ă acum  își curăța propriile gunoaie, 
rezultatele e șecurilor.

— S­a ivit o a patra parte, zise controlorul.
 — Cine?
 Controlorul f ăcu o pauz ă, apoi le oferi un nume.
 Cei trei solda ți schimbar ă priviri uluite. Era un nume care le era foarte 
cunoscut.
 „Nu­i de mirare ezitarea controlorului!”,  își zise Delta One. Pentru o 
opera ție conceput ă drept o misiune f ără victime, num ărătoarea cadavrelor  și 
scara ierarhic ă a importan ței țintelor se schimbau cu repeziciune. Omul  își 
simți sinusurile  întărindu­i­se,  în vreme ce controlorul se preg ătea să­i 
informeze exact cum  și unde aveau s ă îl elimine din ecua ție pe individ.
 — Miza a crescut  în mod considerabil, rosti controlorul. Asculta ți cu 
atenție! Nu v ă voi da instruc țiunile dec ât o singur ă dată.
 Mult deasupra nordului statului Maine, aeronava G4 se  îndrepta  în 
continuare spre Washington. La bordul ei, Michael Tolland  și Corky Marlinson 
o priveau pe Rachel, care  începuse s ă le explice teoria ei despre nivelul crescut 
de ioni de hidrogen  în crusta de fuziune a meteoritului.
 — NASA dispune de o facilitate privat ă de testare numit ă Plum Brook 
Station, spunea ea, aproape incapabil ă să cread ă că putea vorbi despre a șa 
ceva. Nu divulgase niciodat ă informa ții secrete persoanelor neautorizate, dar, 
având în vedere circumstan țele, Tolland  și Corky aveau dreptul s ă afle. Plum 
Brook este  în esen ță o camer ă de testare pentru cele mai noi  și mai radicale 
sisteme NASA de motoare. Cu doi ani  în urm ă, am scris o informare despre un 
nou proiect pe care NASA  îl testa acolo – ceva intitulat „motor cu ciclu 
expandat”.
 Corky se uit ă suspicios la ea:
 — Motoarele cu ciclu expandat se afl ă încă în stadiu de proiect. Pe h ârtie.
Nimeni nu le testeaz ă cu adev ărat. Mai sunt zeci de ani buni p ână vor deveni 
opera ționale.
 Rachel cl ătină din cap:
 — Îmi pare r ău să te dezam ăgesc, Corky. NASA dispune de prototipuri. 
Sunt  în teste.
 Corky p ăru sceptic:
 — Motoarele astea merg cu oxigen­hidrogen lichid, combustibil care 
înghea ță în spa țiu, făcând motoarele inutile pentru NASA. Agen ția a afirmat c ă 
nici m ăcar nu va  încerca s ă construiasc ă un asemenea motor p ână ce nu se va 
rezolva problema  înghețării combustibilului.
 — A fost rezolvat ă. Au sc ăpat de oxigen  și au transformat combustibilul 
într­un fel de amestec de „noroi­hidrogen”, care e un soi de combustibil 
criogenic const ând din hidrogen pur  într­o stare semi înghețată. Este extrem de 
puternic  și foarte curat. Este  și o solu ție pentru sistemele de propulsie dac ă 
NASA va lansa misiuni pe Marte.
 Corky p ărea uluit.
 — Nu poate fi adev ărat!

— Ar fi bine s ă fie adev ărat, îi zise Rachel. Am scris o informare pe 
aceast ă temă pentru pre ședinte.  Șeful meu a fost extrem de iritat, pentru c ă 
NASA inten ționa s ă anun țe public noroiul de hidrogen drept un mare succes,  în
vreme ce Pickering ar fi vrut ca administra ția de la Casa Alb ă să exercite 
presiuni asupra NASA ca acest combustibil s ă rămână secret.
 — De ce?
 — N­are importan ță, răspunse Rachel.
 N­avea nici un chef s ă dezv ăluie mai multe secrete dec ât era absolut ă 
nevoie. Dorin ța lui Pickering de a t ăinui succesul noului combustibil deriva 
dintr­o  îngrijorare cresc ândă legat ă de securitatea na țională și de care pu țini 
erau con știenți – expansiunea alarmant ă a Chinei din punctul de vedere al 
tehnologiei spa țiale. Chinezii lucrau  în mod curent la dezvoltarea unei 
platforme de lansare n ăucitoare „de  închiriat”, pe care inten ționau s ă i­o 
închirieze celui care oferea mai mult, cei mai mul ți ofertan ți fiind inamicii 
Statelor Unite. Implica țiile pentru securitatea american ă erau devastatoare. Din
fericire, NRO  știa că țara asiatic ă folosea un tip de combustibil sortit pieirii 
pentru platforma de lansare, a șa că Pickering n­avea nici un chef s ă ofere 
ponturi despre noul amestec propulsor NASA, mult mai promi țător.
 — Așadar, zise oarecum stingherit Tolland, tu sus ții că NASA dispune de 
un sistem de propulsie cu ardere curat ă care folose ște hidrogenul pur?
 Rachel  încuviin ță:
 — Nu dispun de cifre, dar temperaturile de ardere ale acestor motoare 
sunt de c âteva ori mai mari dec ât orice altceva care s­a creat p ână acum. 
Exist ă deja cererea ca NASA s ă creeze tot felul de materiale noi pentru 
eșapamente.
 Făcu o pauz ă:
 — O piatr ă mare, plasat ă în spatele unui astfel de motor cu noroi de 
hidrogen, ar fi sc ăldată într­un foc bogat  în hidrogen la o temperatur ă fără 
precedent. S­ar putea ob ține chiar o crust ă de fuziune.
 — Să fim serio și! Interveni Corky. Ne  întoarcem la scenariul cu meteoritul
contraf ăcut?
 Tolland p ărea dintr­odat ă intrigat:
 — De fapt, e o idee interesant ă! Scena ar sem ăna mai mult sau mai pu țin
cu lăsarea unui bolovan pe rampa de lansare sub naveta spa țială, în timpul 
decol ării acesteia.
 — Dumnezeule mare, murmur ă Corky. Sunt  în avion cu ni ște idio ți!
 — Corky,  îl admonest ă Tolland. Vorbind la modul ipotetic, o roc ă plasat ă 
într­un c âmp de ardere a gazelor de e șapament ar prezenta tr ăsături de ardere 
similare cu una care a traversat atmosfera, nu­i a șa? Ar avea acelea și stria ții 
direcționale  și coad ă din material topit.
 Corky morm ăi:
 — Presupun c ă da.

— Iar hidrogenul cu ardere curat ă al lui Rachel n­ar l ăsa nici un fel de 
reziduuri chimice. Doar hidrogen. Niveluri crescute de ioni de hidrogen  în zona 
de fuziune.
 Corky  își dădu ochii peste cap:
 — Ascult ă, dacă exist ă cu adev ărat vreun astfel de motor care merge cu 
noroi de hidrogen, atunci ceea ce spui tu pare posibil. Dar este o posibilitate 
foarte  îndep ărtată.
 — De ce? Insist ă Tolland. Procesul pare destul de simplu.
 Rachel d ădu din cap:
 — Nu e nevoie dec ât de o roc ă fosilizat ă, veche de 190 milioane de ani. 
Topiți­o în focul de e șapament al unui motor cu noroi de hidrogen  și îngropa ți­o
în ghea ță. Instantaneu, se transform ă în meteorit.
 — Explica ție pentru amatori, s ări Corky, dar nu  și pentru speciali știi de 
la NASA! Tot n­ai explicat condrulele!
 Rachel  încerc ă să­și aminteasc ă explica ția lui Corky despre formarea 
condrulelor.
 — Ai spus c ă aceste condrule sunt formate prin succesiuni rapide de 
încălziri și răciri în spa țiu, nu?
 Corky oft ă:
 — Condrulele se formeaz ă atunci c ând o roc ă răcită în spa țiu se 
supra încălzește brusc p ână la o stare de topire par țială – undeva  în jur de 1550
de grade Celsius. Apoi roca trebuie s ă se răceasc ă din nou, extrem de repede, 
întărind venele de lichid  în condrule.
 Tolland  își fixă cu privirea prietenul:
 — Și acest proces nu poate avea loc pe P ământ?
 — Imposibil,  îi răspunse Corky. Pe planeta asta nu exist ă varia țiile de 
temperatur ă necesare unei asemenea schimb ări rapide. Aici e vorba de c ăldură 
nuclear ă și de zeroul absolut al spa țiului. Extremele astea pur  și simplu nu 
există pe Terra.
 Rachel se g ândi pu țin la cele auzite:
 — Cel pu țin nu  în mod natural.
 Corky se  întoarse spre ea:
 — Ce mai  înseamn ă și asta?
 — De ce nu s­ar putea ca  încălzirea  și răcirea s ă aibă loc aici, pe P ământ,
în mod artificial?  Îl întreb ă Rachel. Roca putea fi  încălzită de emisia motorului 
cu noroi de hidrogen  și apoi r ăcită într­un congelator criogenic.
 Corky f ăcu ochii mari:
 — Condrule fabricate?
 — E o idee!
 — Una ridicol ă, ripost ă Corky, ridic ând mostra de meteorit. Poate c ă ai 
uitat?! Aceste condrule au fost  în mod incontestabil datate cu 190 de milioane 
de ani  în urm ă.
 Tonul lui deveni superior:

— Din c âte știu eu, domni șoară Sexton, acum 190 de milioane de ani 
nimeni nu testa motoare cu noroi de hidrogen  și răcitoare criogenice.
 „Cu sau f ără condrule,  își spuse Tolland, dovezile se leag ă”. Se refugiase 
în tăcere de c âteva minute, profund tulburat de recentele dezv ăluiri pe care i le 
făcuse Rachel, legate de crusta de fuziune. De și foarte  îndrăzneață, ipoteza ei 
deschisese tot felul de posibilit ăți noi  și îl determinase pe Tolland s ă se 
gândeasc ă la altceva. „Dac ă se poate explica  și crusta de fuziune … Ce alte 
posibilit ăți nu mai apar?”
 — Ești tăcut, remarc ă Rachel st ând lângă el.
 Tolland se uit ă spre ea.  În lumina difuz ă din avion, z ări pentru o clip ă o 
anumit ă blândețe în ochii lui Rachel, lucru care  îi amintea de Celia. Se eliber ă 
de povara amintirilor  și oftă obosit:
 — Oh, m ă gândeam doar…
 Zâmbi.
 — La meteori ți?
 — La ce altceva?
 — La dovezile str ânse, încerc ând să­ți închipui ce­a mai r ămas?
 — Ceva de genul  ăsta.
 — Vreo idee?
 — Nu chiar. M ă deranjeaz ă câte date s­au modificat  în ceea ce prive ște 
acel pu ț de inser ție de sub ghea ță.
 — Dovezile ierarhice sunt ca un castel din c ărți de joc, zise Rachel. 
Scoate premisa de la baz ă și totul  începe s ă se clatine. Loca ția descoperirii 
meteoritului a fost o astfel de premis ă de baz ă.
 „Chiar a șa.”
 — Când am ajuns pe ghe țar, directorul administrativ al NASA mi­a spus 
că meteoritul fusese g ăsit într­o matrice de ghea ță pură, veche de trei sute de 
ani și era mai dens dec ât oricare alt ă rocă descoperit ă în acea zon ă, drept 
pentru care am socotit informa ția ca o dovad ă logic ă a faptului c ă roca trebuia 
să cadă din spa țiul cosmic.
 — Tu, la fel ca noi ceilal ți.
 — Con ținutul mediu de nichel, de și conving ător, nu pare a fi  și concluziv.
 — Este pe aproape, rosti Corky, p ărând a fi ascultat discu ția.
 — Dar nu exact.
 Corky se supuse cu o  încuviin țare din cap:
 — Și, continu ă Tolland, aceast ă specie nemaiv ăzută de insect ă spațială, 
deși șocant de bizar ă, în realitate ar putea fi doar un crustaceu foarte vechi, de 
ape ad ânci.
 Rachel d ădu din cap:
 — Iar acum crusta de fuziune …
 — Nu­mi place s ă o spun, zise Tolland, privindu­l pe Corky, dar mi se 
pare c ă dovezile care infirm ă încep s ă fie mai numeroase dec ât cele care 
confirm ă…

— Știința nu se bazeaz ă pe presupuneri, interveni Corky. Se bazeaz ă pe 
dovezi. Condrulele din roc ă sunt  în mod clar de natur ă meteoritic ă. Sunt de 
acord cu voi c ă tot ce am v ăzut este  îngrozitor de tulbur ător, dar nu putem 
ignora aceste condrule. Dovezile pro sunt concluzive,  în vreme ce dovezile 
contra sunt circumstan țiale.
 Rachel pufni:
 — Și asta la ce concluzie ne duce?
 — Către niciuna, r ăspunse Corky. Aceste condrule dovedesc c ă avem de­
a face cu un meteorit. Singura  întrebare este de ce l­a  înfipt cineva sub ghea ță.
 Tolland voia s ăi cread ă raționamentul prietenului lui, dar ceva nu se 
potrivea:
 — Nu pari prea convins, Mike, zise Corky.
 Tolland oft ă:
 — Nu  știu. Dou ă din trei nu era prea r ău, Corky. Dar am ajuns la una 
din trei. Pur  și simplu, simt c ă ne scap ă ceva.
 „M­au prins, se g ândi Chris Harper,  înfiorându­se la g ândul  închisorii. 
Senatorul Sexton  știe că am min țit în legătură cu PODS.”  În vreme ce o 
conducea pe Gabrielle Ashe  înapoi  în birou  și închidea u șa în urma lor, Harper 
simțea ura lui fa ță de directorul administrativ al NASA intensific ându­se cu 
fiecare secund ă. În noaptea asta, managerul proiectului PODS aflase c ât de 
departe putea s ă mearg ă directorul cu minciuna. Pe l ângă faptul c ă îl forțase pe
el să mint ă în legătură cu rezolvarea problemei software, Ekstrom p ărea să fi 
contractat un soi de asigurare  în caz c ă lui Harper i se f ăcea fric ă și decidea s ă 
dea secretul  în vileag.
 „Dovezi ale evaziunii,  își zise el.  Șantaj. Foarte viclean ă mutare.”  În 
definitiv, cine ar crede un deturn ător de fonduri care ar  încerca s ă discrediteze 
cel mai grandios moment din istoria spa țială american ă? Harper sim țise deja pe
propria piele c ât de dedicat putea fi Ekstrom cauzei salv ării agen ției spa țiale. 
Acum, odat ă cu anun țul descoperirii unui meteorit fosilizat, miza devenise 
uriașă.
 Harper se plimb ă câteva zeci de secunde  în jurul mesei mari pe care se 
odihnea un model la scar ă redus ă al satelitului PODS – o prism ă cilindric ă 
având mai multe antene  și lentile  în spatele unor scuturi reflectorizante. 
Gabrielle se a șeză și așteptă, urm ărind scena. R ăul pe care  îl simțea acum  îi 
amintea lui Harper cum se sim țise în timpul acelei nenorocite conferin țe de 
presă. În acea noapte, d ăduse un spectacol jalnic  și toat ă lumea  îi pusese 
întreb ări. Fusese obligat s ă mint ă din nou  și să afirme c ă se sim țise rău în acea
seară și nu fusese el  însuși. Colegii lui  și presa ridicaser ă din umeri urm ărind 
reprezenta ția patetic ă și se gr ăbiseră să uite de ea.
 Acum minciuna se  întorsese s ă­l bântuie.
 Expresia de pe chipul lui Gabrielle se  îmblânzi:
 — Domnule Harper, av ându­l pe directorul administrativ du șman, ve ți 
avea nevoie de un aliat puternic.  Într­un asemenea moment, senatorul Sexton

vă poate fi prieten de n ădejde. Haide ți să începem cu minciuna despre aplica ția 
software PODS. Povesti ți­mi ce s­a  întâmplat.
 Harper oft ă. Știa că sosise clipa adev ărului. „Ar fi trebuit s ă rostesc acest 
adevăr chiar de la  început!”
 — Lansarea satelitului a decurs foarte u șor, începu el. Satelitul s­a 
poziționat pe o orbit ă polar ă perfect ă, exact a șa cum fusese planificat.
 Gabrielle p ărea plictisit ă. Părea să cunoasc ă aceste am ănunte.
 — Mai departe.
 — Apoi au ap ărut necazurile. C ând am activat scanarea ghe ții pentru 
detectarea de anomalii, aplica ția software de detectare a anomaliilor de la bord 
a dat rateuri.
 — Îh… Îhâ.
 Harper  începu s ă vorbeasc ă mai repede:
 — Se presupunea c ă aplica ția software va fi capabil ă să examineze cu 
repeziciune mii de metri p ătrați de sol  și să descopere zone de ghea ță aflate 
dincolo de limitele densit ății normale. Ini țial, aplica ția software trebuia s ă caute
zone moi  în ghea ță, ca indicii ale  încălzirii globale, dar ulterior a fost modificat ă 
astfel  încât să semnalizeze  și alte anomalii de densitate. Planul prevedea ca 
PODS s ă scaneze Cercul Arctic de­a lungul a c âteva s ăptămâni și să identifice 
orice anomalii pe care le­am fi putut folosi pentru m ăsurarea  încălzirii globale.
 — Numai c ă PODS devenea inutil f ără acea aplica ție software,  îl 
întrerupse Gabrielle. NASA ar fi trebuit s ă examineze manual imaginile fiec ărui 
centimetru p ătrat din Arctica  în căutarea de locuri probleme.
 Harper  încuviin ță, retr ăind co șmarul gafei sale de programare.
 — Ar fi fost nevoie de zeci de ani de studiu. Totul a devenit un co șmar. 
Din cauza unei erori pe care eu am f ăcut­o  în programare, PODS devenise,  în 
esență, inutil. Iar cu alegerile care se apropiau cu repeziciune  și cu senatorul 
Sexton adopt ând o asemenea pozi ție critic ă față NASA…
 Omul oft ă.
 — Gre șeala dumneavoastr ă ar fi fost fatal ă pentru NASA  și pentru 
președinte.
 — Nu ar fi putut ap ărea într­un moment mai nepotrivit. Ekstrom era 
îngrozit. I­am promis rezolvarea problemei  în timpul urm ătoarei misiuni a 
navetei spa țiale. Era o simpl ă chestiune de schimbare a procesorului care  ținea
în spate sistemul software PODS. Numai c ă o astfel de rezolvare venea un pic 
cam t ârziu. Am fost trimis acas ă, în concediu f ără plată, un eufemism pentru a 
nu se spune c ă am fost concediat. Asta se  întâmpla acum o lun ă.
 — Și totu și ați apărut la televiziune, acum dou ă săptămâni, anun țând că 
ați găsit o cale de evitare a problemelor.
 Harper se f ăcu mic de tot:
 — A fost o gre șeală teribil ă. În ziua aceea, am primit un telefon disperat 
de la directorul administrativ. Mi­a spus c ă intervenise ceva, o posibil ă cale de 
a­mi r ăscump ăra păcatele. Am venit imediat la birou  și m­am  întâlnit cu el. Mi­
a cerut s ă susțin o conferin ță de pres ă și să spun  întregii lumi c ă am descoperit

o modalitate de a rezolva problemele aplica ției software PODS  și că urma s ă 
dispunem de date  în câteva s ăptămâni. Mi­a mai zis c ă îmi va explica mai 
târziu de ce era nevoie de o asemenea conferin ță de pres ă.
 — Și dumneavoastr ă ați fost de acord!
 — Nu, am refuzat! O or ă mai t ârziu însă, directorul era din nou  în biroul 
meu,  însoțit de consilierul principal al Casei Albe!
 — Ce?
 Gabrielle p ăru șocată de informa ție.
 — Marjorie Tench?
 „O creatur ă îngrozitoare”, g ândi Harper, d ând încet din cap.
 — Ea  și Ekstrom m­au pus s ă stau jos  și mi­au explicat c ă greșeala mea 
adusese NASA  și președintele Statelor Unite  în pragul colapsului definitiv. 
Domni șoara Tench mi­a povestit despre planurile senatorului de a privatiza 
NASA. Mi­a mai spus c ă aveam o datorie fa ță de pre ședinte  și față de agen ția 
spațială și trebuia s ă îndrept lucrurile. Apoi mi­a explicat  și cum s­o fac.
 Gabrielle se aplec ă în față ca să audă mai bine:
 — Continua ți!
 — Marjorie Tench m­a informat de faptul c ă, printr­un noroc chior, Casa 
Albă a interceptat dovezi geologice consistente, legate de un meteorit uria ș care 
e îngropat  în ghe țarul Milne. Unul dintre cei mai mari meteori ți din istorie. O 
astfel de descoperire ar fi  însemnat un eveniment major pentru NASA.
 Gabrielle p ărea uluit ă:
 — Sta ți așa! Deci dumneavoastr ă afirma ți că altcineva deja  știa că 
meteoritul se g ăsea acolo  înainte ca PODS s ă îl descopere?
 — Da. PODS n­a avut nimic de­a face cu descoperirea. Ekstrom  știa de 
existen ța meteoritului. Pur  și simplu, mi­a dat coordonatele  și mi­a spus s ă 
repozi ționez satelitul deasupra ghe țarului  și să pretind c ă PODS a f ăcut 
descoperirea.
 — Vă bate ți joc de mine!
 — Asta a fost  și reac ția mea c ând mi s­a cerut s ă iau parte la acea 
cacealma. Au refuzat s ă­mi explice cum au aflat ei c ă meteoritul se afla acolo, 
iar domni șoara Tench insista c ă o astfel de chestiune era lipsit ă de importan ță 
și că oportunitatea era una ideal ă ca să­mi sp ăl păcatele. Dac ă puteam sus ține 
că satelitul a localizat meteoritul, atunci NASA putea anun ța PODS drept un 
imens succes, astfel propuls ându­l pe pre ședinte  în sondajele electorale de 
dinainte de alegeri.
 Gabrielle aproape c ă rămăsese f ără grai:
 — Și bine înțeles c ă nu se putea anun ța faptul c ă PODS a detectat un 
meteorit p ână ce nu se anun ța rezolvarea problemei cu software­ul satelitului.
 Harper  încuviin ță:
 — De aici  și minciuna din conferin ța de pres ă. Am fost for țat să o spun. 
Tench  și directorul administrativ au fost complet lipsi ți de scrupule. Mi­au 
reamintit c ă am dezam ăgit pe toat ă lumea – pre ședintele finan țase proiectul

PODS, NASA investise ani de zile pentru realizarea lui, iar acum eu ruinasem 
toate aceste eforturi cu o idio țenie în programare.
 — Așa că ați fost de acord s ă dați o m ână de ajutor.
 — N­am avut de ales. Dac ă nu o f ăceam, cariera mea se ducea naibii. Iar 
adevărul era c ă, dacă n­aș fi comis acea eroare software, PODS ar fi descoperit 
și singur meteoritul. A șadar, pe atunci, mi s­a p ărut o minciun ă nevinovata.  În 
acele clipe am ac ționat spun ându­mi c ă problema software avea oricum s ă fie 
rezolvat ă în câteva luni, odat ă cu noua misiune a navetei spa țiale, a șa că nu 
făceam dec ât să anun ț rezolvarea problemei un pic mai devreme.
 Gabrielle scoase un fluierat u șor:
 — O minciun ă mică pentru a scoate un avantaj din oportunitatea oferit ă 
de meteorit.
 Harper se sim țea rău doar vorbind despre asta:
 — Așa că… Am f ăcut­o. Urm ând ordinele lui Ekstrom, am  ținut o 
conferin ță de pres ă în care am anun țat că am g ăsit o cale de evitare a 
problemelor legate de aplica ția de detectare a anomaliilor, apoi am a șteptat 
câteva zile  și am repozi ționat satelitul deasupra coordonatelor date de 
directorul administrativ. Dup ă aceea, urm ând ierarhia adecvat ă de comand ă, l­
am sunat pe directorul EOS  și i­am relatat c ă PODS a localizat o anomalie 
serioas ă de densitate  în ghe țarul Milne. I­am dat coordonatele  și i­am explicat 
că acea anomalie p ărea să fie suficient de dens ă ca să semene cu un meteorit. 
Entuziasmat ă la aflarea ve știi, NASA a trimis o mic ă echip ă de cercetare p ână 
în Milne pentru a extrage mostre. Din acel moment, opera țiunea a devenit strict
secret ă.
 — Așadar, habar n­a ți avut c ă meteoritul con ținea fosile p ână în noaptea 
asta?
 — Nimeni de aici n­a  știut. Suntem cu to ții șocați. Acum to ți mă socotesc
un erou pentru g ăsirea dovezilor de via ță extraterestr ă, iar eu nu  știu ce s ă le 
răspund.
 Gabrielle t ăcu pre ț de câteva minute  și îl studie intens pe Harper cu ochii
ei negri:
 — Dar dac ă nu PODS a localizat meteoritul  în ghea ță, de unde a  știut 
Ekstrom c ă acesta se afla acolo?
 — L­a descoperit altcineva mai  întâi.
 — Altcineva? Cine?
 Harper oft ă:
 — Un geolog canadian pe nume Charles Brophy – un cercet ător din 
insula Ellesmere. Se pare c ă omul efectua m ăsurători geologice asupra ghe ții de
pe ghe țarul Milne c ând, din  întâmplare, a descoperit urmele unui meteorit 
imens  îngropat  în ghea ță. A anun țat descoperirea prin radio, iar NASA a 
interceptat transmisia.
 Gabrielle f ăcu ochii mari:
 — Și nu e acest canadian furios acum c ă NASA  își atribuie toate meritele 
descoperirii?

— Nu, r ăspunse Harper, sim țind un fior pe  șira spin ării. Lucru care a 
convenit tuturor, omul e mort.
 Michael Tolland  își închise ochii  și ascult ă zumzetul motoarelor 
avionului. Renun țase s ă se mai g ândeasc ă la meteorit p ână când nu aveau s ă 
ajung ă înapoi  în Washington. Dup ă părerea lui Corky, condrulele reprezentau o
dovad ă elocvent ă a faptului c ă roca din ghe țarul Milne nu putea fi dec ât un 
meteorit. Rachel sperase s ă aibă un r ăspuns clar pentru William Pickering 
până la aterizare, dar presupunerile ei ajunseser ă într­o fund ătură odat ă cu 
problema condrulelor. Chiar dac ă dovezile despre meteorit l ăsau de dorit, roca 
aceea p ărea să fie autentic ă.
 „Așa să fie.”
 Rachel fusese, evident, serios zguduit ă de drama petrecut ă. În orice caz, 
Tolland era uimit de  înverșunarea ei. Acum era concentrat ă puternic pe 
chestiunea pe care o avea de rezolvat –  încercarea de a g ăsi o cale de elucidare 
definitiv ă a misterului meteoritului  și de a afla un r ăspuns la  întrebarea legat ă 
de cei care  încercaser ă să­i omoare.
 Cea mai mare parte a drumului, Rachel st ătuse pe scaun l ângă Tolland. 
Lui îi plăcuse s ă discute cu ea,  în ciuda momentului tocmai potrivit. Cu c âteva 
minute  înainte, ea plecase spre toalet ă, iar acum Tolland sim țea, în mod ciudat,
că îi ducea lipsa. Se  întreb ă cât timp trecuse de c ând dusese dorul unei femei – 
o altă femeie  în afara Celiei.
 — Domnule Tolland?
 Tolland ridic ă privirea.
 Pilotul  își scosese capul din cabin ă:
 — Mi­a ți cerut s ă vă informez c ând ajungem  în raza de leg ătură telefonic ă
cu vasul dumneavoastr ă. Vă pot face acum leg ătura, dac ă doriți.
 — Mul țumesc.
 Tolland se ridic ă și porni de­a lungul coridorului.
 Când ajunse  în cabin ă, își sun ă echipajul. Voia s ă­și informeze oamenii 
că va mai  întârzia o zi sau dou ă. Bine înțeles, n­avea de g ând să le pomeneasc ă 
nimic despre  încerc ările prin care trecuse.
 Telefonul sun ă de câteva ori. Tolland fu surprins c ând auzi c ă­i răspunde
doar robotul telefonic de pe vas. Mesajul  înregistrat nu sem ăna deloc cu acele 
cuvinte clasice de  întâmpinare, ci p ărea mai degrab ă înregistrat de unul dintre 
membrii echipajului, un tip pus mereu pe  șotii.
 — Salve, salve, aici e Goya, anun ță vocea. Ne pare r ău că nu e nimeni 
acum, dar am fost cu to ții răpiți de ni ște păduchi foarte mari! De fapt, ne­am 
luat cu to ții o scurt ă permisie la mal pentru a s ărbători uria șa realizare a lui 
Mike. M ăi, dar tare mai suntem m ândri! V ă pute ți lăsa numele  și num ărul de 
telefon  și poate o s ă vă răspundem m âine, c ând vom fi mai treji. Ciao! Du­te 
acasă, ET!
 Tolland izbucni  în râs. Îi era deja dor de echipajul lui. Era clar c ă 
văzuser ă cu to ții conferin ța de pres ă. Era bucuros c ă plecaser ă cu to ții pe mal; 
îi abandonase cam brusc dup ă apelul pre ședintelui, iar statul degeaba  în largul

mării te putea  înnebuni uneori. De și mesajul spunea c ă toată lumea plecase pe 
țărm, Tolland presupuse c ă vasul nu r ămăsese nep ăzit, mai ales  în mijlocul 
curen ților puternici unde era ancorat acum.
 Tolland form ă codul numeric de aflare a mesajelor interne l ăsate pentru 
el. Linia emise un singur clinchet. Un mesaj. Vocea  îi apar ținea aceluia și 
membru glume ț al echipajului:
 — Bun ă, Mike, ce mai spectacol! Dac ă auzi asta,  înseamn ă că îți verifici 
mesajele din mijlocul vreunei petreceri simandicoase de la Casa Alb ă și te 
întrebi unde dracu' suntem noi. Scuze c ă am abandonat nava, amice, dar era 
genul de noapte care se cerea s ărbătorită pe uscat. Nu­ ți face griji, am ancorat­
o bine  și am l ăsat lumina aprins ă. Să știi că, de fapt, sper ăm să fie furat ă de 
pirați, astfel  încât NBC s ă­ți cumpere barca aia nou ă! Glumeam, omule! Nu­ ți 
face griji, Xavia a fost de acord s ă rămână la bord  și să păzeasc ă fortăreața. A 
zis că prefer ă să stea singur ă decât să petreac ă împreun ă cu o ga șcă de 
negustori de pe ști și beți pe deasupra.  Îți vine s ă crezi?
 Tolland chicoti, u șurat s ă audă că cineva p ăzea totu și nava. Xavia era o 
fată responsabil ă, iar petrecerile nu se potriveau felului ei de a fi. Un geolog 
marin respectat, Xavia avea reputa ția de a spune ce crede cu o sinceritate de­a 
dreptul caustic ă.
 — În orice caz, Mike, continu ă vocea  înregistrat ă, seara asta a fost 
incredibil ă. Genul de sear ă care te face m ândru c ă ești om de  știință, nu? Toat ă
lumea discut ă despre modul  în care povestea asta ajut ă NASA. Eu zic la naiba 
cu NASA! Chestia asta d ă chiar mai bine pentru noi! Probabil c ă audien ța lui 
Amazing Seas a crescut cu un milion de puncte  în seara asta. E ști o vedet ă, 
omule! O vedet ă adev ărată! Felicit ări! Excelent ă treab ă!
 Pe linie, se auzi un zgomot de conversa ție înăbușită, dup ă care vocea 
reveni:
 — Oh, da, c ă pomeneam de Xavia, ca s ă nu­ți intre prea mul ți gărgăuni 
în cap, vrea s ă te trag ă de urechi  în legătură cu o chestie.  Ți­o dau.
 Pe linie se f ăcu auzit ă vocea ascu țită a Xaviei:
 — Mike, aici e Xavia, e ști un zeu, yada yada!  Și, pentru c ă te iubesc at ât 
de mult, am fost de acord s ă fac pe baby­sitter­ul cu epava asta antediluvian ă a
ta. Ca s ă fiu sincer ă, va fi nemaipomenit s ă stau un pic la distan ță față de 
nebunii  ăștia care se autointituleaz ă oameni de  știință. Oricum,  în plus fa ță de 
îngrijirea navei, echipajul m­a rugat,  în calitatea mea de tic ăloasă la bord, s ă 
fac tot ce  îmi st ă în puteri ca s ă te împiedic s ă devii un tic ălos nesuferit, ceea 
ce, dup ă noaptea asta,  îmi dau seama c ă va fi foarte dificil, dar trebuia s ă fiu 
prima care s ă­ți spun ă că ai dat o chiflu ță în documentarul t ău. Da, m­ai auzit 
bine. O at ât de rar ă bășină cerebral ă marca Michael Tolland. Nu­ ți face griji, 
poate doar vreo trei oameni de pe planeta asta  își vor da seama  și toți trei sunt 
geologi marini cu un b ăț în cur pe post de sim ț al umorului. A șa, cam ca mine. 
Dar știi ce se spune despre noi, geologii – totdeauna c ăutăm faliile {21}! Xavia 
râse. Oricum, nu e nimic important, o chestie minor ă legat ă de petrologia 
marin ă. Ți­am spus despre asta ca s ă­ți stric noaptea. S­ar putea s ă prime ști

un telefon sau dou ă în legătură cu povestea asta, a șa că mi­am zis c ă e mai 
bine s ă te avertizez, ca s ă nu cazi de fraier, a șa cum te  știm noi to ți aici.
 Din nou r âsete.
 — În fine, cum eu nu prea sunt un animal petrec ăreț, am s ă rămân la 
bord. Nu te deranja s ă mă suni; a trebuit s ă activez robotul pentru c ă 
blestema ții ăia de ziari ști au sunat toat ă seara. Acum e ști o vedet ă adev ărată, 
în ciuda chiflei men ționate. Oricum,  îți spun mai multe c ând te  întorci. Ciao.
 Linia muri.
 Michael Tolland se  încrunt ă. „O gre șeală în documentarul meu?”
 Rachel Sexton st ătea în toaleta avionului  și se privea  în oglind ă. Își spuse
că arăta cam palid ă la fa ță și mai obosit ă decât crezuse. Groaza din acea 
noapte o epuizase. Se  întreb ă cât va mai dura p ână când tremuratul din suflet 
avea s ă înceteze sau p ână când avea s ă se mai apropie de vreun ocean.  Își 
scoase gluga cu  însemnele submarinului U. S. S. Charlotte  și își lăsă părul 
desfăcut. „E mai bine”, se felicit ă singur ă, sim țindu­se deja mai aproape de ea 
însăși.
 Uitându­se  în oglind ă, Rachel sesiz ă îngrijorarea profund ă din ochi. Tot 
acolo  însă văzu și rezolvarea. Era un dar primit de la mama ei. „Nimeni nu 
trebuie s ă­ți spun ă ce să faci și ce nu.” Se  întreb ă dacă mama ei v ăzuse de 
acolo, de sus, ce se petrecuse  în seara asta. „Cineva a  încercat s ă mă omoare, 
mami. Cineva a  încercat s ă ne omoare pe to ți…”
 La fel ca  în urm ă cu câteva ore, Rachel se g ândi la o list ă cu nume 
posibile.
 „Lawrence Ekstrom … Marjorie Tench … Președintele Zach Hemey.” To ți 
aveau motive. Mai  înfiorător, to ți dispuneau de mijloace necesare s ă o fac ă. 
„Președintele nu e implicat”, c ăută Rachel s ă se conving ă, agățându­se de 
speran ța că președintele pe care  îl respecta mai mult dec ât pe propriul tat ă nu 
era dec ât un personaj nevinovat.  În tot acest incident misterios.
 „Încă nu știm nimic.” „Nici cine … nici dac ă… Nici de ce.”
 Și­ar fi dorit s ă aibă niște răspunsuri pentru William Pickering, dar p ână 
acum nu reu șise dec ât să ridice  și mai multe semne de  întrebare.
 După ce părăsi toaleta, Rachel constat ă cu surprindere c ă Michael 
Tolland nu se g ăsea pe scaunul lui. Corky a țipise.  În vreme ce Rachel privi  în 
jur, Mike deschise u șa cabinei, l ăsând­o pe Rachel s ă vadă cum pilotul at ârnă 
radiofonul de la bord  în furca lui.  În ochii lui Tolland se citea  îngrijorarea.
 — Ce s­a  întâmplat? Se interes ă Rachel.
 Tolland  îi relat ă cu o voce tulburat ă mesajul primit.
 „O gre șeală în prezentarea lui?” Rachel  își zise c ă Tolland exagereaz ă.
 — Probabil c ă nu e nimic. Nu  ți­a explicat clar care este gre șeala?
 — Ceva care are leg ătură cu petrologia meteoritic ă.
 — Structura rocii?
 — Mda. A zis c ă singurii oameni care ar observa eroarea ar fi doar o 
mână de al ți geologi. Se pare c ă aceast ă eroare pe care am f ăcut­o se leag ă de 
compozi ția meteoritului.

Rachel trase scurt aer  în piept. Acum  înțelegea.
 — Condrulele?
 — Nu  știu, dar coinciden ța pare prea mare.
 Rachel fu de acord. Condrulele reprezentau ultimele dovezi care 
sprijineau clar preten ția NASA legat ă de autenticitatea meteoritului.
 Lângă ei ap ăru Corky, frec ându­se la ochi:
 — Ce se  întâmplă?
 Tolland  îl puse la curent.
 Corky se str âmbă și clătină din cap:
 — Condrulele nu sunt o problem ă, Mike. N­au cum. Toate informa țiile pe 
care le­ai avut au venit de la NASA.  Și de la mine. Erau extrem de corecte.
 — Ce alt ă eroare petrologic ă puteam comite?
 — Cine naiba poate  ști? În plus, ce cunosc petrologii marini despre 
condrule?
 — Habar n­am, dar Xavia e o tip ă extrem de de șteapt ă.
 — Av ând în vedere circumstan țele, interveni Rachel, eu cred c ă ar trebui 
să discut ăm cu aceast ă femeie  înainte de a vorbi cu directorul Pickering.
 Tolland ridic ă din umeri:
 — Am sunat­o de patru ori  și mi­a r ăspuns robotul. Probabil c ă e în 
hidrolab  și, oricum, nu aude nimic. Nu va primi mesajele mele dec ât cel mai 
devreme m âine diminea ță.
 Se opri  și se uit ă la ceas.
 — De și…
 — De și ce?
 Tolland o privi fix pe Rachel:
 — Cât de important crezi c ă este s ă discut ăm cu Xavia  înainte de a vorbi 
cu șeful t ău?
 — Dac ă are ceva de zis legat de condrule? Eu a ș zice c ă situa ția e critic ă. 
Mike, momentan noi dispunem de tot felul de date contradictorii. William 
Pickering este genul de om obi șnuit cu r ăspunsuri clare. C ând îl vom  întâlni, 
mi­ar pl ăcea tare mult s ă am ni ște elemente clare pe baza c ărora s ă purt ăm 
discu ția.
 — Atunci ar trebui s ă facem o oprire.
 Rachel sim ți un junghi:
 — Pe nava ta?
 — E aproape de coast ă, lângă New Jersey. Aproape chiar pe drumul 
nostru  înspre Washington. Putem discuta cu Xavia  și astfel aflu ce  știe ea. 
Corky are  încă la el mostra de meteorit, iar dac ă Xavia vrea s ă­i fac ă niște teste,
nava este bine dotat ă cu echipamente de laborator. Nu­mi imaginez c ă ne va 
lua mai mult de o or ă ca să obținem ni ște răspunsuri concludente.
 Rachel sim ți cum o cuprinde anxietatea. O nelini ștea profund g ândul c ă 
va avea de­a face iar ăși cu oceanul, at ât de repede. „R ăspunsuri concludente, 
își spuse ea, tentat ă de șansa ivit ă. Pickering va dori, cu siguran ță, niște 
răspunsuri.”

Delta One se bucura c ă a ajuns din nou la nivelul solului.
 Chiar dac ă zburase doar la jum ătate din capacitate  și o luase pe o rut ă 
ocolitoare peste ocean, aeronava Aurora  își terminase c ălătoria  în mai pu țin de 
două ore, permi țând echipei Delta Force s ă obțină un avantaj serios  în luarea 
de pozi ții și preg ătirea misiunii suplimentare de lichidare cerute de controlor.
 Aflată acum pe o pist ă militar ă privat ă în afara ora șului Washington, 
echipa l ăsă aeronava  în urm ă și se urc ă la bordul noului ei mijloc de transport 
– un elicopter OH­58D Kiowa Warrior care deja  își încălzea motoarele.
 „Controlorul ne­a pus la dispozi ție ce e mai bun”,  își spuse Delta One.
 Proiectat ini țial drept elicopter de observare, Kiowa Warrior fusese „extins
și îmbun ătățit”, astfel cre ându­se cea mai nou ă ramur ă de elicoptere militare 
de atac. Kiowa se l ăuda cu posibilitatea de vedere termal ă în infraro șu, care  îi 
permisese proiectantului s ă­l înzestreze cu arme de precizie ghidate prin laser 
precum rachetele aer­aer Stinger  și sistemul de rachete AGM­l148 Hellfire. Un 
microprocesor cu semnal digital de  înaltă vitez ă permitea urm ărirea simultan ă 
multi țintă – până la șase ținte. Pu țini erau inamicii care z ăriseră un Kiowa de 
aproape  și supravie țuiser ă ca să mai apuce  și să povesteasc ă.
 Urcându­se pe scaunul pilotului  și pun ându­și centura de siguran ță, 
Delta One sim ți un fior cunoscut  în vene. Se antrenase pe acest elicopter  și 
zburase cu el  în trei opera țiuni secrete. Bine înțeles c ă niciodat ă până acum nu 
dobor âse cu ajutorul lui o oficialitate proeminent ă american ă. Trebuia s ă 
admit ă că elicopterul Kiowa reprezenta aeronava perfect ă pentru o asemenea 
misiune. Motorul Rolls­Royce  și palele gemene rigide „turau silen țios”, ceea ce 
în esen ță însemna c ă o țintă aflat ă pe sol nu auzea elicopterul dec ât atunci 
când acesta era chiar deasupra ei. Iar pentru c ă dispunea de capacitatea de a 
zbura f ără lumini  și era vopsit ă în negru, f ără numere reflectorizante pictate pe 
fuzelaj, aeronava era invizibil ă, cu excep ția cazului  în care  ținta avea radar.
 „Elicoptere negre, t ăcute.”
 Susținătorii teoriei conspira ției înnebuniser ă de­a dreptul. Unii 
pretindeau c ă invazia t ăcutelor elicoptere negre reprezenta o dovad ă a 
existen ței „trupelor Noii Ordini Mondiale”, aflate sub autoritatea Na țiunilor 
Unite. Al ții sus țineau c ă aceste obiecte erau sonde extraterestre t ăcute. Mai 
erau  și unii care z ăriseră elicopterele Kiowa zbur ând în forma ție noaptea  și care
fuseser ă păcăliți să cread ă că vedeau luminile fixe ale unei aeronave mult mai 
mari – o farfurie zbur ătoare singuratic ă, aparent capabil ă de zbor vertical.
 O nou ă farsă. Însă armatei  îi plăcea aceast ă diversiune.
 În timpul unei recente opera țiuni secrete, Delta One pilotase un Kiowa 
înarmat cu cea mai nou ă și secret ă tehnologie militar ă american ă – o arm ă 
holografic ă ingenioas ă poreclit ă S&M.  În ciuda asocierii numelui cu termenul 
larg folosit pentru sado­masochism, S&M  însemna smoke and mirrors {22} – 
imagini holografice „proiectate” pe cer deasupra teritoriului inamic. Kiowa 
folosise tehnologia S&M pentru a proiecta holograme ale aeronavei americane 
deasupra unei instala ții inamice antiaeriene. Panica ți, artileri știi trăseser ă

înnebuni ți asupra fantomelor care le d ădeau t ârcoale. Dup ă ce muni ția li se 
terminase, Statele Unite trimiseser ă în lupt ă armele adev ărate.
 Ridic ându­se  împreun ă cu ceilal ți doi camarazi ai lui de pe pist ă, Delta 
One auzi din nou  în minte cuvintele controlorului: „Ave ți o alt ă țintă”. Părea un 
termen de­a dreptul obscen av ând în vedere identitatea noii victime. Delta One 
își reaminti  însă că rolul lui nu era acela de a pune la  îndoial ă ordinele. Echipei
sale i se ceruse ceva, iar ei aveau s ă ducă acea cerin ță la îndeplinire, folosind 
exact metoda indicat ă, indiferent c ât de șocant ă era acea metod ă.
 „Sper, la naiba, c ă acest controlor e convins c ă aceasta este mutarea 
corect ă.”
 După ce Kiowa se ridic ă de pe pist ă, Delta One  îl îndrept ă spre sud­vest. 
Mai v ăzuse FDR Memorial de dou ă ori, dar  în noaptea asta avea s ă­l vad ă 
pentru prima dat ă din aer.
 — Meteoritul  ăsta a fost descoperit mai  întâi de un geolog canadian?
 Gabrielle Ashe  îl privea uluit ă pe tânărul programator:
 — Iar acest canadian este acum mort?
 Harper d ădu trist din cap:
 — De c ât timp  știți?
 — De c âteva s ăptămâni. Dup ă ce Marjorie Tench  și Ekstrom m­au for țat 
să depun m ărturie fals ă în conferin ța de pres ă, și­au dat seama c ă nu pot 
reveni asupra vorbelor rostite. Atunci, mi­au povestit modul real  în care a fost 
descoperit meteoritul.
 „PODS n­are nici o leg ătură cu descoperirea meteoritului!” Gabrielle 
habar n­avea ce puteau declan șa aceste informa ții, dar ele erau, desigur, 
scandaloase. Ve ști proaste pentru Tench,  însă grozave pentru senator.
 — Așa cum am mai spus, relu ă Harper, p ărând cât se poate de sobru 
acum, meteoritul a fost descoperit  într­adev ăr prin intermediul unei transmisii 
radio interceptate. Ave ți idee despre un program intitulat INSPIRE? Interactive 
NASA Space Physics Ionosphere Radio Experiment {23}.
 Gabrielle auzise undeva denumirea.
 — În esen ță, începu Harper s ă îi explice, este vorba despre un  șir de 
receptoare radio de foarte joas ă frecven ță aflate  în apropierea Polului Nord, care
ascult ă sunetele P ământului – emisii de unde plasmatice ale aurorelor boreale, 
pulsurile de band ă largă emise de furtunile cu tr ăsnete, genul  ăsta de lucruri.
 — Bine.
 — Cu c âteva s ăptămâni în urm ă, unul dintre receptoarele radio INSPIRE 
a interceptat o transmisie ciudat ă din insula Ellesmere. Un geolog canadian 
cerea ajutor pe o frecven ță excep țional de joas ă.
 Harper f ăcu o pauz ă.
 — De fapt, frecven ța era at ât de joas ă încât nimeni cu excep ția 
receptoarelor de frecven ță foarte joas ă ale NASA nu ar fi putut­o auzi. Am 
presupus c ă acel canadian semnaliza pe lungime.
 — Pardon?

— Transmitea cu cea mai joas ă frecven ță posibil ă ca să poat ă fi auzit pe o
distan ță maximal ă. Aminti ți­vă că se găsea în plin ă pustietate; o transmisie pe 
frecven ță standard nu s­ar fi propagat suficient de departe pentru a fi auzit ă.
 — Ce spunea mesajul lui?
 — Transmisia a fost scurt ă. Canadianul spunea c ă lua mostre din ghea ța
ghețarului Milne, c ă detectase o anomalie superdens ă îngropat ă în ghea ță, că 
bănuia c ă era vorba de un meteorit gigant  și că fusese prins  în vârtejul unei 
furtuni  în vreme ce lua mostre.  Își dădea coordonatele  și cerea ajutor. Dup ă 
aceea a  închis transmisia. Postul de ascultare NASA a trimis un avion de la 
baza Thule pentru a­l salva. C ăutările au durat ore  în șir. În cele din urm ă, 
omul a fost g ăsit mort, la kilometri distan ță de locul anun țat, în fundul unei 
crevase,  împreun ă cu sania  și cu c âinii lui. Se pare c ă încercase s ă fugă din 
calea furtunii, fusese orbit, ie șise de pe traseu  și căzuse  în crevas ă.
 Gabrielle medit ă, intrigat ă, la informa țiile primite:
 — Așa că brusc NASA a aflat despre un meteorit despre care n­avea 
nimeni habar?
 — Exact. Ca o ironie, dac ă aplica ția mea software ar fi func ționat cum 
trebuie, satelitul PODS ar fi detectat acela și meteorit, cu o s ăptămână înaintea 
canadianului.
 Coinciden ța o determin ă pe Gabrielle s ă facă o pauz ă:
 — Un meteorit  îngropat timp de trei sute de ani aproape c ă a fost 
descoperit de dou ă ori în aceea și săptămână?
 — Da,  știu. Sun ă cam bizar, dar  știința poate genera a șa ceva. Osp ăț sau
foamete. Important aici este faptul c ă Ekstrom a sim țit că meteoritul ar fi 
trebuit s ă reprezinte descoperirea noastr ă oricum, dac ă eu mi­a ș fi îndeplinit 
îndatoririle cum trebuie. Mi­a spus c ă, deoarece acel canadian murise, nimeni 
nu s­ar fi sup ărat dac ă eu a ș fi redirec ționat pur  și simplu satelitul pe 
coordonatele transmise de canadian  în mesajul S. O. S. Apoi puteam pretinde 
că eu descoperisem meteoritul  și astfel rec âștigam ceva respect dup ă eșecurile 
anun țate.
 — Și dumneavoastr ă exact asta a ți făcut.
 — Așa cum am mai spus, n­am avut de ales. Dezam ăgisem pe toat ă 
lumea implicat ă în misiune.
 Harper f ăcu o pauz ă.
 — Cu toate astea,  în seara asta, c ând am auzit conferin ța de pres ă a 
președintelui  și am aflat c ă meteoritul presupus a fi fost descoperit de mine 
conținea fosile…
 — Ați fost  șocat.
 — Mai exact,  țintuit locului!
 — Crede ți că directorul administrativ al NASA  știa de fosilele din meteorit
înainte de a v ă cere s ă pretinde ți că PODS l­a descoperit?
 — Nu­mi pot imagina cum. Acel meteorit a fost  îngropat  și a rămas 
neatins p ână la sosirea primei echipe NASA la fa ța locului. B ănuiala mea este 
că NASA habar n­a avut peste ce a dat p ână ce nu a trimis o echip ă acolo care

să ia mostre  și să radiografieze roca. Mi­au cerut s ă mint  în privin ța PODS, 
gândindu­se c ă vor repurta o victorie moderat ă cu un meteorit gigant. C ând au 
ajuns la fa ța locului  însă, și­au dat seama c ât de important ă era victoria.
 De emo ție, Gabrielle respira sacadat.
 — Doctore Harper, ve ți depune m ărturie c ă NASA  și Casa Alb ă v­au for țat
să mințiți în legătură cu aplica ția software PODS?
 — Nu  știu.
 Harper p ărea înspăimântat:
 — Nu­mi imaginez ce dezastru ar provoca asta agen ției…
 — Și descoperirii.
 — Doctore Harper,  știți la fel de bine ca mine c ă aceast ă descoperire 
rămâne extraordinar ă, indiferent de modul  în care a fost f ăcută. Ideea aici este 
că dumneavoastr ă ați min țit poporul american. Acesta are dreptul s ă afle c ă 
PODS nu este  în întregime ceea ce sus ține NASA c ă este.
 — Nu  știu. Îl dispre țuiesc pe directorul administrativ, dar colegii mei … 
Sunt oameni buni.
 — Și tocmai de aceea merit ă să afle c ă au fost  înșelați.
 — Și dovezile  împotriva mea despre care mi­a ți vorbit mai devreme?
 — Le pute ți șterge dintre preocup ări, rosti Gabrielle, aproape uit ând ceea 
ce spusese la  început.  Îi voi spune senatorului c ă nu știți nimic despre vreo 
deturnare de fonduri. E pur  și simplu vorba de o  înscenare – o poli ță de 
asigurare pus ă la cale de directorul administrativ ca s ă vă facă să vă țineți gura
închis ă în legătură cu PODS.
 — Mă poate proteja senatorul?
 — În întregime. N­a ți comis nici o ilegalitate. A ți urmat pur  și simplu 
ordinele.  În plus, cu informa țiile pe care tocmai mi le­a ți dat despre acest 
geolog canadian, nu­mi imaginez de ce senatorul ar mai vrea s ă aduc ă în 
discu ție chestiunea deturn ării de fonduri. Ne putem concentra  în întregime 
asupra dezinform ării NASA legate de PODS  și de meteorit. Dup ă ce senatorul va
face public ă informa ția despre canadian, administratorul nu va mai putea s ă 
încerce discreditarea dumneavoastr ă folosind minciuna.
 Harper continua s ă pară indecis. T ăcu, p ărând să­și calculeze op țiunile. 
Gabrielle  îl lăsă în pace c âteva clipe. Ceva mai devreme realizase c ă povestea 
mai con ținea un am ănunt tulbur ător. N­avea de g ând să vorbeasc ă despre asta,
dar vedea cu ochii ei c ă doctorul Harper avea nevoie de un ultim imbold.
 — Ave ți câini, doctore Harper?
 Harper  înălță privirea:
 — Ce­a ți spus?
 — Tocmai mi­am spus c ă e ciudat. Mi­a ți povestit c ă la scurt ă vreme 
după ce acest geolog canadian a transmis coordonatele sale radio, sania lui 
trasă de câini a c ăzut orbe ște într­o crevas ă?
 — Era furtuna. Au ie șit de pe traseu.
 Gabrielle  înălță din umeri, l ăsând să i se vad ă scepticismul
 — Mda… În regul ă.

Harper sesiz ă ezitarea ei:
 — Ce vre ți să spune ți?
 — Nu  știu. Pur  și simplu sunt prea multe coinciden țe în jurul acestei 
descoperiri. Un geolog canadian transmite coordonatele meteoritului pe o 
frecven ță pe care doar NASA o poate auzi … Câinii lui de sanie se arunc ă 
orbește într­o pr ăpastie…
 Făcu o pauz ă.
 — Sunt convins ă că înțelegeți foarte bine c ă moartea acestui geolog a 
pavat drumul c ătre tot acest triumf NASA.
 Harper se albi la fa ță:
 — Dumneavoastr ă crede ți că Ekstrom ar fi  în stare s ă ucid ă pentru acest 
meteorit.
 „Politic ă la nivel  înalt. Mul ți bani  în joc”,  își spuse Gabrielle.
 — Lăsați­mă să discut cu senatorul  și ținem leg ătura. Exist ă vreo ie șire 
de rezerv ă de aici?
 Gabrielle Ashe  îl lăsă pe Chris Harper livid la fa ță și cobori pe o scar ă de 
incendiu  într­o alee pustie din spatele NASA. F ăcu semn unui taxi care tocmai 
adusese al ți angaja ți NASA dornici s ă sărbătoreasc ă.
 — Westbrooke Place Luxury Apartments,  îi ceru ea taximetristului.
 Era pe punctul de a­l face pe senator un om fericit.
 Întreb ându­se la ce anume  își dăduse ea mai precis acordul, Rachel 
stătea lângă intrarea  în carlinga avionului G4  și întindea un cablu de 
transceiver radio  în interior, astfel  încât să poat ă apela persoane f ără ca pilotul 
să audă conversa ția. Corky  și Tolland o supravegheau. De și Rachel  și William 
Pickering pl ănuiser ă să men țină tăcerea p ână la aterizarea ei la baza aerian ă 
Bollings de l ângă Washington, Rachel dispunea acum de informa ții pe care 
Pickering ar fi vrut cu siguran ță să le aud ă imediat. Tocmai  îl sunase pe 
telefonul lui celular, pe care directorul  îl purta  întotdeauna la el.
 Pickering r ăspunse la apel cu o voce lipsit ă de inflexiuni:
 — Vorbe ște cu grij ă, te rog. Nu pot garanta aceast ă conexiune.
 Rachel  înțelese. Ca majoritatea telefoanelor de teren NRO, celularul lui 
Pickering dispunea de un indicator care detecta apelurile nesecurizate. 
Deoarece Rachel vorbea de la un radiofon, una dintre cele mai nesecurizate c ăi 
de comunica ții, detectorul  îl avertizase pe director. Conversa ția trebuia s ă fie 
una la modul general. F ără nume. F ără locații.
 — Vocea mea este identitatea mea, zise Rachel, folosind formula standard
de salut  în astfel de situa ții.
 Se așteptase la o reac ție nu prea bun ă din partea  șefului ei din cauza 
riscurilor pe care  și le asuma prin contactarea pe o asemenea cale, dar 
răspunsul lui Pickering nu p ărea deloc cel a șteptat:
 — Da, tocmai voiam eu s ă te contactez. Trebuie s ă vă schimb ăm 
destina ția. Sunt  îngrijorat c ă s­ar putea s ă ai parte de o petrecere de bun venit.
 Rachel sim ți un fior. „Cineva ne urm ărește.” Sim țea pericolul din vocea 
directorului. „S ă schimb ăm destina ția.” Probabil c ă șeful ei ar fi fost mul țumit

să afle c ă ea sunase cu exact acela și scop, chiar dac ă din motive cu totul 
diferite.
 — Povestea aia cu autenticitatea, rosti Rachel. Am discutat despre ea. S­
ar putea s ă existe o cale de a o confirma sau nega  în mod categoric.
 — Excelent. Lucrurile au evoluat  și cel pu țin atunci a ș avea un teren 
solid pe care s ă acționez.
 — Dovada implic ă oprirea noastr ă undeva pentru o scurt ă perioad ă. Unul
dintre noi are acces la un laborator din …
 — Fără locații exacte, te rog. Pentru siguran ța ta.
 Rachel n­avea nici o inten ție să își transmit ă planurile printr­o asemenea 
linie de comunica ții.
 — Ne pute ți acorda permisiunea de a ateriza la GAS­AC?
 Pickering r ămase t ăcut c âteva clipe. Rachel  își dădu seama c ă încerca s ă 
proceseze informa ția. GAS­AC reprezenta o prescurtare NRO obscur ă pentru 
Stația Aerian ă a Grupului de Paz ă de Coast ă din Atlantic City. Rachel spera ca 
directorul s ă o cunoasc ă.
 — Da, rosti el  într­un t ârziu. Pot face aranjamente. Este destina ția 
voastr ă final ă?
 — Nu. De acolo avem nevoie de un elicopter.
 — Vă va aștepta o aeronav ă.
 — Mul țumesc.
 — Îți recomand pruden ță extrem ă până ce vom afla mai multe. Nu vorbi 
cu nimeni. B ănuielile tale au atras  îngrijorarea profund ă a unor persoane 
puternice.
 „Tench”,  își spuse Rachel, dorindu­ și să fi reu șit contactul direct cu 
președintele.
 — Acum m ă aflu  în ma șina mea,  în drum spre  întâlnirea cu femeia  în 
discu ție. Mi­a cerut o  întâlnire privat ă într­o loca ție neutr ă. Multe ar trebui s ă 
se lămureasc ă.
 „Pickering se duce s ă se întâlneasc ă undeva cu Tench?” Dac ă femeia 
refuzase s ă discute cu el la telefon  însemna c ă era vorba de ceva foarte 
important.
 Pickering relu ă:
 — Nu discuta cu nimeni coordonatele finale.  Și fără contacte radio. S­a 
înțeles?
 — Da, domnule. Vom ajunge la GAS­AC peste o or ă.
 — Transportul va fi asigurat. C ând ajungi la destina ția final ă, mă poți 
contacta pe canale mai sigure.
 Făcu o pauz ă.
 — Nu pot sublinia  îndeajuns importan ța confiden țialității pentru 
securitatea ta.  În seara asta, te­ai ales cu du șmani puternici. Fii foarte 
prudent ă!
 Pickering  închise.

Întorc ându­se spre Tolland  și spre Corky, Rachel se sim ți extrem de 
încordat ă.
 — Vreo schimbare de destina ție? Întreb ă Tolland, a șteptând cu 
nerăbdare r ăspunsul.
 Rachel d ădu ezit ând din cap:
 — Spre Goya.
 Corky oft ă și se uit ă la mostra de meteorit din palm ă.
 — Eu tot nu­mi pot imagina c ă NASA putea s ă…
 Lăsă vorbele s ă se piard ă în aer, p ărând tot mai  îngrijorat cu fiecare 
clipă.
 „Vom afla destul de cur ând”, îi explic ă Rachel  în gând.
 Se duse  în cabin ă și înapoie dispozitivul de comunica ții radio. Privind 
prin parbriz  în jos la plafonul de nori lumina ți de razele lunii, o cuprinse brusc 
sentimentul nelini știtor c ă n­avea s ă le plac ă ce vor descoperi la bordul vasului 
lui Tolland.
 Conduc ându­și mașina de­a lungul Leesburg Highway, William Pickering 
se sim țea ciudat de singur. Ceasul ar ăta aproape ora dou ă diminea ța și 
șoseaua era pustie. Trecuser ă șapte ani de c ând nu mai condusese la o or ă atât
de târzie.
 Vocea r ăgușită a lui Marjorie Tench continua s ă­l râcâie pe creier: 
„Haide ți să ne întâlnim la FDR Memorial!”
 Pickering  încerc ă să­și aduc ă aminte c ând se  întâlnise ultima dat ă față în
față cu Marjorie Tench. Niciodat ă o asemenea experien ță nu fusese pl ăcută. Se 
întâmplase cu dou ă luni  în urm ă. La Casa Alb ă. Tench st ătea vizavi de 
Pickering la o mas ă lung ă de stejar,  înconjurat ă de membri ai Consiliului 
Național de Securitate, ai Statului Major al Armatei, ai CIA, de pre ședintele 
Hemey  și de directorul administrativ al NASA.
 — Domnilor, rostise  șeful CIA, uit ându­se direct la Marjorie Tench. M ă 
aflu din nou  în fața dumneavoastr ă ca să presez aceast ă administra ție să se 
ocupe de criza de securitate de la NASA.
 Declara ția nu luase pe nimeni prin surprindere. Gafele de securitate 
făcute de NASA deveniser ă un subiect deja obositor  în lumea serviciilor secrete.
Cu dou ă zile înainte de acea  întâlnire, peste trei sute de fotografii de satelit de 
înaltă rezolu ție, provenind de la unul dintre sateli ții NASA de observare a 
planetei fuseser ă furate de hackeri dintr­o baz ă de date NASA. Dezv ăluind din 
întâmplare loca ția unei tabere militare americane secrete de instruire din 
nordul Africii, fotografiile ap ăruser ă imediat pe pia ța neagr ă, de unde fuseser ă 
cump ărate de servicii secrete inamice din Orientul Mijlociu.
 — În ciuda celor mai bune inten ții, continuase directorul CIA cu o voce 
îngrijorat ă, NASA continu ă să fie o amenin țare la adresa securit ății naționale. 
Mai precis, agen ția noastr ă spațială nu este echipat ă pentru protec ția datelor  și
a tehnologiilor pe care le dezvolt ă.

— Îmi dau seama, replicase pre ședintele, c ă au existat anumite 
indiscre ții. Scurgeri de date care ne­au f ăcut mult r ău. Iar faptul  ăsta m ă 
tulbur ă profund.
 Făcuse un semn dincolo de mas ă, înspre directorul administrativ al 
NASA, Lawrence Ekstrom.
 — De aceea, c ăutăm noi modalit ăți de a  întări securitatea NASA.
 — Cu tot respectul,  îl întrerupsese directorul CIA, orice schimb ări vor fi 
implementate  în sistemul de securitate al NASA, acestea vor fi ineficiente c âtă 
vreme opera țiunile agen ției vor r ămâne în afara protec ției oferite de 
comunitatea serviciilor secrete ale Statelor Unite.
 Declara ția provocase agita ție printre participan ți. Toat ă lumea  își dădea 
seama care era obiectivul final.
 — Dup ă cum  știți, continuase directorul CIA, pe un ton mai t ăios, toate 
entitățile guvernamentale americane care au de­a face cu informa ții secrete – 
armata, CIA, NSA, NRO – sunt guvernate de anumite reguli stricte de 
confiden țialitate  și toate trebuie s ă se supun ă unor legi restrictive privind 
punerea la ad ăpost a datelor pe care le folosesc  și a tehnologiilor pe care le 
dezvolt ă. Și atunci v ă întreb din nou, pe to ți, de ce NASA, agen ția care produce 
actualmente cele mai importante tehnologii aerospa țiale, imagistice, 
aeronautice, software, de recunoa ștere și de telecomunica ții folosite de 
comunitatea for țelor armate  și de cea a serviciilor secrete, func ționeaz ă în afara
acestei umbrele a confiden țialității.
 Președintele oftase din greu. Propunerea era c ât se poate de limpede. 
„Restructura ți NASA astfel  încât să devin ă parte component ă a comunit ății 
serviciilor secrete  și a celor militare.” Cu toate c ă restructur ări similare 
avuseser ă loc în trecut  în cazul altor agen ții, Hemey refuza cu obstina ție ideea 
de a plasa NASA sub aripa Pentagonului, a Agen ției de Constraspionaj a 
Statelor Unite, a NRO­ului sau a oric ărei alte institu ții militare. Chestiune care 
începuse deja s ă dezbine Consiliul Na țional de Securitate, mul ți dintre membrii 
acestuia lu ând partea comunit ății serviciilor secrete.
 Lawrence Ekstrom nu p ărea niciodat ă mulțumit  în astfel de  întâlniri, iar 
acea  întâlnire nu f ăcuse excep ție de la regul ă. Îi aruncase o privire ucig ătoare 
directorului CIA:
 — Cu riscul de a m ă repeta, domnule, intervenise el, tehnologiile 
dezvoltate de NASA sunt pentru medii academice  și nonmilitare. Este alegerea 
dumneavoastr ă dacă Serviciile Secrete vor s ă întoarc ă vreunul dintre sateli ții 
noștri ca s ă mai arunce o privire asupra Chinei.
 Auzind interven ția, directorul CIA p ăruse gata s ă explodeze.
 Pickering sesizase momentul de maxim ă tensiune  și interveni  în discu ție:
 — Larry, zisese el, atent s ă păstreze un ton neutru,  în fiecare an NASA 
îngenuncheaz ă în fața Congresului  și se miloge ște pentru acordarea de fonduri.
Tu derulezi opera țiuni cu finan țări prea s ărace și plătești pre țul prin misiuni 
eșuate. Dac ă NASA va fi  încorporat ă comunit ății serviciilor secrete, nu va mai 
trebui s ă ceară ajutorul Congresului. Agen ția va fi finan țată din bugetele

secrete, la niveluri semnificativ mai  înalte. Este o solu ție în urma c ăreia c âștigă 
toți. NASA va dispune de banii necesari pentru a­ și desf ășura activitatea  în 
mod adecvat, iar serviciile secrete vor dormi lini știte știind c ă tehnologiile NASA
sunt protejate.
 Ekstrom cl ătinase din cap:
 — Din principiu, nu pot fi de acord cu o asemenea solu ție. NASA 
înseamn ă știință spațială; noi n­avem nimic de­a face cu securitatea na țională.
 Directorul CIA se ridicase  în picioare – un gest total lipsit de polite țe 
atunci c ând pre ședintele  ședea pe un scaun. Nimeni nu­l oprise. Individul se 
uitase m ânios la directorul administrativ al NASA:
 — Vrei s ă îmi spui c ă tu crezi c ă știința n­are nimic de­a face cu 
securitatea na țională? Larry, cele dou ă noțiuni sunt sinonime, pentru numele 
lui Dumnezeu! Avantajele tehnologice  și științifice acestei  țări sunt singurele 
care ne confer ă siguran ța. Că ne place sau nu, NASA joac ă un rol tot mai mare 
în dezvoltarea acestor tehnologii. Din nefericire, din agen ția ta se scurg 
informa ții ca dintr­un burete ud  și în nenum ărate ocazii ne­a demonstrat c ă 
are mari probleme cu securitatea!
 Toți cei din  încăpere fuseser ă brusc redu și la tăcere.
 Venise r ândul directorului administrativ al NASA s ă se ridice  în picioare 
ca să încruci șeze spada cu oponentul lui:
 — Vas ăzică tu ți­ai dori s ă vezi dou ăzeci de mii de speciali ști NASA 
închiși în laboratoare militare sigilate  și lucr ând pentru tine? Chiar crezi c ă 
noile telescoape spa țiale NASA ar fi putut s ă fie concepute dac ă n­ar fi existat 
dorin ța personal ă a speciali știlor no ștri să pătrund ă mai ad ânc tainele 
spațiului? NASA reu șește să efectueze descoperiri uimitoare dintr­un singur 
motiv – angaja ții agen ției vor s ă înțeleag ă mai bine cosmosul. Sunt o 
comunitate de vis ători care au crescut privind cerul  înstelat  și întreb ându­se ce
e acolo sus. Descoperirile NASA sunt generate de pasiune  și de curiozitate, nu 
de promisiunea superiorit ății militare.
 Pickering  își dresese glasul  și intervenise din nou, cu voce moale, 
încerc ând să mai destind ă puțin atmosfera  încordat ă:
 — Larry, eu unul sunt convins c ă domnul director nu se refer ă la 
recrutarea speciali știlor NASA pentru a construi sateli ți militari. Misiunea de 
credin ță NASA nu trebuie s ă se schimbe. NASA  își va desf ășura activitatea ca 
de obicei, doar c ă ar dispune de fonduri mai mari  și de standarde mai ridicate 
de siguran ță.
 Pickering se  întorsese spre pre ședinte:
 — Securitatea este un concept extrem de costisitor. To ți ne d ăm cu 
certitudine seama c ă breșele de securitate ale agen ției provin din lipsa de 
fonduri adecvate. NASA trebuia s ă se laude c ât mai tare, s ă adopte c ât mai 
puține m ăsuri de securitate  și să deruleze proiecte comune cu alte  țări, astfel 
încât cheltuielile s ă fie suportate de mai mul ți. În schimb, eu propun ca NASA 
să rămână superba entitate  științifică și nonmilitar ă care este acum, dar s ă 
dispun ă de un buget mai mare  și să aibă ceva mai mult ă discre ție.

Mai mul ți membri ai consiliului de securitate  încuviin țaseră tăcuți.
 Președintele Hemey se ridicase  încet de pe scaun, privindu­l  țintă pe 
William Pickering  și, cu siguran ță, deranjat de modul  în care directorul NRO 
preluase controlul.
 — Bill, d ă­mi voie s ă te întreb un lucru: NASA sper ă să ajung ă pe Marte 
în urm ătorul deceniu. Ce va zice comunitatea serviciilor secrete c ând o mare 
parte din bugetul alocat se va risipi  într­o misiune c ătre Marte – o misiune care 
nu aduce beneficii imediate pentru securitatea na țională?
 — NASA va putea proceda cum va crede de cuviin ță.
 — Rahat,  îi replicase sec Hemey.
 Toți cei din  încăpere  își ridicaser ă privirile. Pre ședintele Hemey se  înfuria 
foarte rar.
 — Dac ă am învățat un singur lucru ca pre ședinte, declarase Hemey, 
acela e c ă direc ția o dau cei care controleaz ă banii. Eu refuz s ă pun bugetul 
NASA  în mâinile celor care nu  împărtășesc obiectivele pentru care a­ceast ă 
agenție a fost  înființată. Nici nu­mi pot imagina c âtă știință pură s­ar putea 
dezvolta  în condi țiile în care militarii ar decide care misiuni NASA sunt viabile.
 Președintele cercetase cu privirea  încăperea, dup ă care,  încet și cu bun ă 
știință, își îndreptase ochii c ătre directorul NRO:
 — Bill, oftase el, nepl ăcerea ta legat ă de angajamentul NASA  în proiecte 
comune cu agen ții spa țiale str ăine este dureros de lipsit ă de vizionarism. Cel 
puțin cineva lucreaz ă în mod constructiv cu ru șii și cu chinezii. Pacea pe 
aceast ă planet ă nu va fi f ăurită prin for ță militar ă. Ea va fi generat ă de cei care 
lucreaz ă împreun ă, în ciuda diferendelor dintre guvernele  țărilor c ărora apar țin.
Dacă mă întrebi pe mine, misiunile mixte NASA fac mult mai multe pentru 
promovarea securit ății naționale dec ât orice satelit spion  în valoare de miliarde 
de dolari  și cu speran țe mult mai trainice pentru viitor.
 Pickering sim țise cum m ânia îl cople șește în profunzime. „Cum 
îndrăznește un politician s ă­mi vorbeasc ă pe un asemenea ton?” Idealismul lui 
Hemey ar fi dat foarte bine  într­un pension de fete,  însă, în lumea real ă, așa 
ceva ucidea oameni.
 — Bill, intervenise  și Marjorie Tench, ca  și cum ar fi sesizat c ă Pickering 
era pe punctul de a exploda,  știm c ă ai pierdut un copil.  Și mai  știm c ă aceast ă 
chestiune ai interpretat­o  într­un mod personal.
 Din tonul femeii, Pickering nu auzise dec ât condescenden ța.
 — Dar te rog s ă îți aminte ști, continuase ea, c ă administra ția de la Casa 
Albă se lupt ă acum cu o invazie de investitori care vor s ă deschid ă spațiul 
cosmic sectorului privat. Dac ă m­ar  întreba cineva, cu toate gre șelile ei, NASA a
fost un prieten pe cinste pentru Serviciile Secrete. Poate c ă ar fi mai degrab ă 
cazul ca toat ă lumea s ă o binecuv ânteze.
 O band ă de pietri ș de pe marginea  șoselei  îl readuse pe Pickering cu 
gândul  în prezent. Se apropia ie șirea de pe autostrad ă. La un moment dat, 
Pickering trecu pe l ângă un cadavru plin de s ânge al unei c ăprioare de pe

marginea drumului.  Îl încerc ă brusc nehot ărârea dar continu ă să mearg ă mai 
departe.
 Trebuia s ă ajung ă la o  întâlnire.
 Memorialul Franklin Delano Roosevelt este unul dintre cele mai mari 
monumente americane. Dispun ând de un parc, de f ântâni arteziene, de grupuri
de statui, de alcovuri  și de bazine cu ap ă, monumentul este  împărțit în patru 
galerii exterioare, c âte una pentru fiecare mandat al fostului pre ședinte 
american.
 La aproape un kilometru  și jum ătate de monument, un elicopter Kiowa 
Warrior se opri  în zbor, sus, deasupra ora șului, cu lumina farurilor foarte 
scăzută. Într­un ora ș care se l ăuda cu num ărul VIP­urilor  și al grup ărilor 
mass­media, elicopterele erau la fel de banale precum stolurile de p ăsări 
migratoare care plecau spre sud. Delta One  știa prea bine c ă aeronava lui n­
avea cum s ă atrag ă aten ția, câtă vreme r ămânea în afara razei de ac țiune a 
„domului”, insul ă de spa țiu aerian protejat din jurul Casei Albe. Oricum, el  și 
echipa sa nu aveau s ă zăboveasc ă prea mult prin partea locului.
 Kiowa se oprise  în aer la o  înălțime de  șaptezeci de metri,  în apropierea 
monumentului, dar nu exact deasupra acestuia. Delta One  își verific ă poziția. 
Privi  înspre st ânga, unde Delta Two manevra sistemul de vedere telescopic ă de 
noapte. Miniecranul video prezenta o imagine verzuie a  întregii intr ări dinspre 
monument. Zona era pustie.
 Acum trebuiau s ă aștepte.
 Nu avea s ă fie o misiune discret ă de lichidare. Unii oameni nu puteau fi 
uciși în mod discret. Existau repercusiuni, indiferent de metoda folosit ă. 
Investiga ții. Anchete.  În astfel de cazuri, cea mai bun ă acoperire era zgomotul. 
Exploziile, focul  și fumul d ădeau aparen ța unei declara ții publice, iar primele 
gânduri legate de posibilii atentatori se  îndreptau spre terorismul str ăin. Mai 
ales c ând ținta era o oficialitate de prim rang.
 Delta One scan ă monumentul de dedesubt prin intermediul sistemului 
de vedere de noapte. Parcarea  și aleea de intrare erau pustii. „ În cur ând”, își 
spuse el. Loca ția acestei  întâlniri private, de și se afla  în zon ă urban ă, era 
dezolant de pustie la o astfel de or ă. Delta One  își întoarse privirea de la 
miniecran la controalele armelor.
 În noaptea asta, arma de atac avea s ă fie sistemul Hellfire.  În esen ță, o 
rachet ă antitanc cu ghidare prin laser, Hellfire dispunea de capacit ăți unice de 
a­și dobor î ținta. Proiectilul putea lovi o  țintă iluminat ă cu raz ă laser proiectat ă 
de observatori de la sol, de alte aeronave sau chiar de aeronava lansatoare.  În 
noaptea asta racheta avea s ă fie ghidat ă autonom prin intermediul unui 
proiector laser montat  în corpul elicopterului. De  îndată ce proiectorul 
aeronavei „picta”  ținta cu un fascicul laser, racheta Hellfire se direc ționa 
singur ă. Deoarece racheta putea fi tras ă din aer sau de pe sol, ac țiunea din 
acea noapte nu necesita neap ărat prezen ța unui elicopter.  În plus, Hellfire 
reprezenta o marc ă popular ă în rândul trafican ților de arme de pe pia ța neagr ă,
așa că vina putea fi, f ără nici o problem ă, atribuit ă terori știlor.

— Sedan, rosti Delta Two.
 Delta One se uit ă la miniecran. O limuzin ă neagr ă, greu de identificat, se 
apropia de aleea de intrare, conform planului. Era mijlocul obi șnuit de 
transport pentru marile agen ții guvernamentale. Pe m ăsură ce se apropia, 
șoferul mic șoră intensitatea luminii farurilor. Ma șina d ădu ocol de c âteva ori, 
apoi opri l ângă un p âlc de copaci. Delta One urm ări ecranul,  în vreme ce 
camaradul lui mut ă sistemul de vedere asupra portierei,  șoferului. Dup ă o 
clipă, chipul persoanei se ivi  în raza vizual ă.
 Delta One trase aer  în piept.
 — Țintă confirmat ă, rosti camaradul lui.
 Delta One se uit ă din nou la ecran, cu crucea fin ă de fixare a  țintei din 
centru, sim țindu­se ca un lunetist care urma s ă asasineze un membru al unei 
familii regale. „ Țintă confirmat ă.”
 Delta Two r ăsuci spre st ânga compartimentul cu ustensile de naviga ție și
activă proiectorul laser.  Ținti cu grij ă. Șaptezeci de metri mai jos, un punct 
luminos, invizibil  șoferului, ap ăru pe acoperi șul ma șinii.
 — Ținta fixat ă, zise el.
 Delta One inspir ă adânc. Trase.
 De sub fuzelajul elicopterului se auzi un sf ârâit, urmat de o d âră 
remarcabil de sub țire de lumin ă care se  îndrepta spre sol. Dup ă o secund ă, 
mașina din parcare se f ăcu fărâme într­o explozie de fl ăcări orbitoare. Buc ăți de
metal contorsionat  începur ă să zboare  în toate p ărțile. Cauciucurile 
incandescente o luar ă razna spre p âlcul de copaci.
 — Misiunea terminat ă, rosti Delta One, plec ând deja cu elicopterul din 
zonă. Sun ă­l pe controlor!
 La mai pu țin de trei kilometri dep ărtare, pre ședintele Zach Hemey se 
pregătea de culcare. Ferestrele blindate ale „re ședinței” erau groase de trei 
centimetri. Hemey nu auzi explozia.
 Baza aerian ă a Pazei de Coast ă din Atlantic City este situat ă într­o 
porțiune sigur ă a Centrului Tehnic  și de Administrare Aviatic ă Federal ă William
J. Hughes din cadrul Aeroportului Interna țional Atlantic City. Printre 
responsabilit ățile Centrului se num ără și paza apelor Atlanticului de la Asbury 
Park p ână la Cape May.
 Rachel Sexton  își reveni din a țipeală când ro țile avionului se a șezară cu 
un scr âșnet pe pista pustie cuib ărită între dou ă imense depozite de marf ă. 
Surprins ă de faptul c ă adormise, Rachel se uit ă amețită la ceas.
 2.13 A. M. I se p ărea că dormise zile  în șir.
 Era înfășurată într­o p ătură care­i  ținea cald. Michael Tolland tocmai se 
trezea  și el al ături și îi oferi un z âmbet obosit.
 Corky veni cl ătinându­se pe coridor  și se str âmbă când îi văzu:
 — La naiba, mai sunte ți încă aici? Eu m­am trezit crez ând că noaptea 
asta a fost un co șmar.
 Rachel cuno ștea senza ția. „M ă îndrept iar spre mare.”

Avionul se opri  într­un t ârziu, iar Rachel  și ceilal ți ieșiră pe pista pustie. 
Cerul era acoperit de nori, dar briza de coast ă era c ălduță. Față de Ellesmere, 
New Jersey p ărea situat la tropice.
 — Aici! Se auzi o voce strig ând.
 Rachel  și ceilal ți se întoarser ă și văzură unul dintre clasicele elicoptere 
HH­65 Dolphin, vopsite  în roșu aprins, ale Pazei de Coast ă așteptându­i  în 
apropiere.  Încadrat de panglica de un alb str ălucitor vopsit ă pe coada 
elicopterului, un pilot complet echipat le f ăcea semn.
 Tolland d ădu impresionat din cap  în direc ția lui Rachel:
 — Șeful t ău știe să aranjeze bine lucrurile.
 „Habar n­ai tu c ât de bine”,  îi răspunse Rachel  în gând.
 Corky se uita chior âș:
 — Deja? F ără pauz ă de mas ă?
 Pilotul  îi întâmpin ă și îi ajut ă să se urce. F ără să le cear ă numele, le vorbi
reveren țios și cu multe precau ții. Pickering avertizase probabil Paza de Coast ă 
că aceast ă misiune avea un caracter secret. Cu toate astea,  în ciuda discre ției 
cerute de Pickering, Rachel  își dădu seama c ă identit ățile lor r ămăseser ă 
necunoscute doar c âteva secunde, c ăci pilotul nu reu și să­și ascund ă surpriza 
când văzu celebra vedet ă de televiziune, Michael Tolland.
 Punându­și centura de siguran ță lângă Tolland, Rachel sim ți deja cum o 
cuprinde  încordarea. Motorul Aerospa țiale de deasupra capetelor lor se trezi la 
viață, iar rotoarele late de treisprezece metri ale Dolphinului pornir ă să se 
învârteasc ă într­o cea ță argintie. Zumzetul se transform ă în muget, iar 
elicopterul se ridic ă de pe pist ă și porni  în ui noapte.
 Pilotul se r ăsuci pe locul lui  și zise:
 — Mi s­a spus c ă îmi ve ți spune destina ția dup ă ce ne ridic ăm de la sol.
 Tolland  îi spuse pilotului coordonatele unei loca ții aflate l ângă coast ă, la 
circa cincizeci de kilometri de pozi ția lor curent ă.
 „Nava lui se afl ă la dou ăsprezece mile  în larg”,  își spuse Rachel, cuprins ă 
de un fior.
 Pilotul introduse coordonatele  în sistemul de naviga ție, dup ă care d ădu 
drumul mai tare la motoare. Elicopterul  țâșni spre sud­est.
 În vreme ce malul nisipos al coastei din New Jersey aluneca sub ei, 
Rachel  își întoarse privirea de la  întunecimea oceanului care se  întindea  în față.
Chiar dac ă o îngrijora profund faptul c ă se întorcea la ocean, Rachel  încerc ă să 
se calmeze spun ându­și că era însoțită de un b ărbat pentru care oceanul 
devenise prieten pe via ță. În cabina  îngust ă, Tolland st ătea înghesuit l ângă ea, 
cu șoldurile  și umerii apropiindu­li­se. Niciunul nu  încerc ă să își schimbe 
poziția:
 — Știu că n­ar trebui s ă pomenesc de a șa ceva, izbucni pe nea șteptate 
pilotul, plin de emo ție, dar e clar c ă dumneavoastr ă sunte ți Michael Tolland  și 
eu trebuie s ă mărturisesc c ă, în fine, v­am urm ărit la televizor toat ă noaptea! 
Meteoritul! E absolut incredibil! Probabil c ă sunte ți uluit!
 Tolland  încuviin ță răbdător din cap:

— Am r ămas f ără grai.
 — Documentarul a fost fantastic!  Știți, postul de televiziune l­a reluat de 
nu știu câte ori. Niciunul dintre pilo ții de serviciu n­au vrut misiunea asta, 
pentru c ă toată lumea voia s ă se uite la televizor, dar eu am tras paiul scurt. V ă
vine s ă crede ți? Paiul scurt!  Și iată­mă aici! Dac ă băieții ar ști că zbor chiar 
cu…
 — Apreciem faptul c ă ne pilota ți, îl întrerupse Rachel, dar prezen ța 
noastr ă aici trebuie s ă rămână confiden țială. Nimeni nu trebuie s ă știe unde ne
aflăm.
 — Categoric, domni ță. Ordinele pe care le­am primit au fost foarte clare.
 Pilotul ezit ă, apoi expresia de pe chip i se schimb ă:
 — Hei, nu cumva ne  îndrept ăm spre Goya?
 Tolland d ădu fără tragere de inim ă din cap:
 — Ba da.
 — Fir­ar s ă fie! Exclam ă pilotul. Scuza ți­mă. Îmi cer scuze, dar am v ăzut 
nava la televizor. Cea cu chil ă geam ănă, nu? Ciudat aspect pentru bestia aia! 
N­am fost niciodat ă pe un vas proiectat  în stil SWATH. Nu mi­am imaginat 
niciodat ă că nava dumitale va fi prima!
 Rachel  își luă privirea de la pilot, tot mai  îngrijorat ă de faptul c ă se 
îndep ărta de  țărm.
 Tolland se  întoarse spre ea:
 — Ți­e bine? Puteai r ămâne la  țărm. Ți­am spus eu.
 „Ar fi trebuit s ă rămân la țărm”,  își zise Rachel,  știind prea bine c ă 
mândria n­ar fi l ăsat­o s ă facă un asemenea gest.
 — Nu, mul țumesc. N­am nimic.
 Tolland z âmbi:
 — O s ă fiu cu ochii pe tine.
 — Mersi.
 Rachel era surprins ă să constate cum c ăldura din vocea lui o f ăcea s ă se 
simtă mai  în siguran ță.
 — Ai v ăzut și tu Goya la televizor, nu?
 Ea încuviin ță:
 — Este o… mm… navă cu aspect interesant.
 Tolland izbucni  în râs:
 — Da. La vremea ei, a fost un prototip extrem de  îndrăzneț, dar 
proiectarea n­a putut  ține pasul.
 — Nu­mi imaginez de ce, glumi Rachel, imagin ându­și bizarul profil al 
vasului.
 — Acum NBC m ă preseaz ă să folosesc o nav ă mai nou ă. Ceva… Nu știu, 
mai sclipitor  și mai atr ăgător. Încă un sezon sau dou ă și mă vor determina s ă 
mă despart de ea.
 Gândindu­se la aceast ă eventualitate, Tolland p ăru de­a dreptul 
melancolic.
 — Nu  ți­ar pl ăcea o nav ă nou­nou ță?

— Știu eu… Am o mul țime de amintiri de la bordul ei.
 Rachel z âmbi:
 — Ei bine, a șa cum obi șnuia mama mea s ă spun ă, mai devreme sau mai 
târziu cu to ții trebuie s ă ne desp ărțim de trecut.
 Tolland se uit ă adânc în ochii ei pre ț de câteva clipe:
 — Da,  știu.
 — La naiba! Rosti  șoferul de taxi, uit ându­se peste um ăr la Gabrielle. Se 
pare c ă a avut loc un accident undeva,  în față. Nu mai plec ăm nic ăieri. Cel 
puțin, nu pentru o bucat ă de vreme.
 Gabrielle privi pe fereastr ă și zări luminile clipitoare ale vehiculelor de 
interven ție fulger ând în noapte. Mai mul ți polițiști blocau drumul  în față, 
oprind traficul din jurul Mall­ului.
 — Probabil c ă a fost un accident cumplit, mai zise  șoferul, ar ătând spre 
flăcările care se vedeau  în apropiere de FDR Memorial.
 Gabrielle se  încrunt ă. „Tocmai acum trebuia s ă se întâmple  și asta.” 
Trebuia s ă ajung ă neap ărat la senatorul Sexton cu ve știle despre PODS  și 
despre geologul canadian. Se  întreb ă dacă minciunile celor de la NASA legate de
modul de descoperire a meteoritului aveau s ă provoace un scandal suficient de 
mare ca s ă relanseze campania electoral ă a senatorului. „Poate c ă multor 
politicieni nu le­ar fi suficient”, se g ândi ea, dar aici era vorba de Sedgewick 
Sexton, un om care  își construise o campanie electoral ă punând accent pe 
greșelile altora.
 Gabrielle nu se sim țea întotdeauna m ândră de abilitatea senatorului de a
pune un accent negativ  și de a profita de ghinioanele oponen ților politici, dar 
metoda era eficient ă. Priceperea lui Sexton  în lansarea zvonurilor  și în 
manifest ări de indignare putea transforma aceast ă scăpare a unui departament
NASA  într­o chestiune de moralitate care putea infecta  întreaga agen ție spa țială
și, prin asociere,  întreaga administra ție preziden țială.
 Dincolo de fereastr ă, flăcările din zona FDR Memorial p ăreau s ă creasc ă 
în intensitate. C âțiva copaci din apropiere luaser ă foc, iar camioanele de 
pompieri  îi doborau.  Șoferul de taxi deschise radioul  și începu s ă caute pe 
diverse frecven țe.
 Oftând, Gabrielle  își închise ochii  și se lăsă prad ă epuiz ării care o 
încerca. C ând venise pentru prima dat ă la Washington, visase s ă lucreze  în 
politic ă pentru totdeauna, cine  știe, poate,  într­o zi chiar la Casa Alb ă. Pe 
moment  însă, avea sentimentul c ă înghițise la politic ă să­i ajung ă pentru o 
viață întreag ă – duelul cu Marjorie Tench, pozele obscene cu ea  și cu senatorul,
toate minciunile celor de la NASA …
 Un corespondent de pres ă anun ța pe un post de radio ceva despre o 
bomb ă și despre un posibil act terorist.
 „Trebuia s ă plec din ora șul ăsta” își zise Gabrielle, pentru prima dat ă de 
când sosise  în capital ă.
 Controlorul era rareori  încercat de remu șcări, dar ziua care se terminase 
fusese extrem de  încărcată și acum  își cerea plata. Nimic nu se desf ășurase

conform a șteptărilor – descoperirea tragic ă a pu țului de inser ție din ghea ță, 
dificultatea de a p ăstra secret ă acea informa ție, iar acum lista din ce  în ce mai 
lungă de victime.
 „Nimeni nu trebuia s ă moar ă… cu excep ția canadianului.”
 Ca o ironie, partea tehnic ă, cea mai dificil ă a planului, se dovedise cea 
mai pu țin problematic ă. Completat ă cu luni de zile  înainte, inser ția reu șise fără
nici o problem ă. Odat ă ce anomalia fusese inserat ă, nu r ămăsese dec ât 
așteptarea lans ării satelitului PODS. Acesta era destinat scan ării unor sec țiuni 
enorme ale Cercului Arctic, iar mai devreme sau mai t ârziu aplica ția software 
de detectare a anomaliilor de la bord ar fi detectat meteoritul  și i­ar fi oferit 
agenției o descoperire major ă.
 Numai c ă blestemata de aplica ție software nu func ționase.
 Aflând că aplica ția eșuase, cu  șanse nule de a fi  înlocuit ă până la alegeri, 
controlorul  își dăduse rapid seama c ă întregul plan era pus  în pericol. F ără 
PODS, meteoritul avea s ă rămână nedetectat. Controlorul trebuia s ă găseasc ă o
cale de a alerta pe cineva din NASA despre existen ța meteoritului. Solu ția 
presupunea aranjarea unei transmisii radio de urgen ță din partea unui geolog 
canadian aflat  în vecin ătatea inser ției. Din motive evidente, geologul trebuise 
eliminat imediat, iar moartea lui trebuia s ă pară accidentala. Aruncarea unui 
geolog nevinovat din elicopter  însemnase doar  începutul. Acum lucrurile 
evoluau cu repeziciune.
 Wailee Ming, Norah Mangor. Dou ă cadavre.
 Asasinatul  îndrăzneț care tocmai avusese loc la FDR Memorial.
 În cur ând, pe list ă aveau s ă se adauge  și Rachel Sexton, Michael Tolland 
și doctorul Marlinson.
 „Nu exist ă altă cale,  își zise controlorul, lupt ându­se cu remu șcările tot 
mai mari. Sunt mult prea multe  în joc.”
 Elicopterul Pazei de Coast ă zbura la o mie de metri altitudine  și mai avea 
trei kilometri de parcurs p ână la țintă, când Michael Tolland strig ă spre pilot:
 — Dispune ți de sistem de vedere pe timp de noapte Nightsight la bordul 
chestiei  ăsteia?
 Pilotul  încuviin ța:
 — Suntem unitate de salvare.
 Tolland se a șteptase m ăcar la at âta. Sistemul Nightsight fusese realizat 
de compania Raytheon pentru luare de imagini marine pe timp de noapte  și era
capabil s ă localizeze supravie țuitorii naufragiilor  în bezn ă. Căldura emanat ă de 
capul unui  înotător ap ărea ca un punct ro șu pe o mare de negru.
 — Da ți­i drumul, v ă rog,  îi ceru Tolland.
 Pilotul p ăru nedumerit:
 — De la  înălțimea asta nu se vede nimic, doar dac ă nu arde o platform ă 
petrolier ă.
 — Dumneavoastr ă dați­i drumul! Insist ă Tolland.
 Pilotul se uit ă ciudat la Tolland, apoi manevr ă niște butoane, comand ând
lentilelor termice de sub elicopter s ă inspecteze o lungime de cinci kilometri de

ocean  în fața lor. Pe bordul de l ângă pilot se aprinse un ecran LCD. Imaginea se
cristaliz ă treptat.
 — Sfinte Sisoe!
 Elicopterul se cl ătină câteva clipe c ând pilotul tres ări de surpriz ă, apoi  își
reveni.
 Rachel  și Corky se aplecar ă în față și se uitar ă la imagine la fel de 
surprin și. Fundalul negru al oceanului era iluminat de o spiral ă enorm ă, de un 
roșu care pulsa.
 Rachel se  întoarse  șocată spre Tolland:
 — Pare a fi un ciclon.
 — Chiar asta e, o aprob ă Tolland. Un ciclon de curen ți calzi. Cu l ățime de
circa opt sute de metri.
 Pilotul chicoti de uimire:
 — Da, mare mai e! Vedem a șa ceva din c ând în când, dar despre asta n­
am auzit p ână acum.
 — A ie șit la suprafa ță săptămâna trecut ă, îi explic ă Tolland. Probabil c ă 
nu va mai dura dec ât câteva zile.
 — Ce  îl provoac ă? Se interes ă Rachel,  încă perplex ă la vederea unui 
ciclon uria ș de ap ă în mijlocul oceanului.
 — Un dom de magm ă, răspunse pilotul.
 Rachel se uit ă la Tolland cu o privire  îngrijorat ă:
 — Un vulcan?
 — Nu,  îi explic ă Tolland. Nu sunt vulcani activi pe Coasta de Est,  însă 
din c ând în când apar buzunare de magm ă care sap ă sub platforma marin ă și 
genereaz ă zone fierbin ți. Zona fierbinte genereaz ă la rândul ei un gradient 
invers de temperatur ă – apă fierbinte la fund  și apă mai rece la suprafa ță. De 
aici rezult ă acești curen ți gigantici  în form ă de spiral ă. Li se spune megafisur ă. 
Se rotesc c âteva s ăptămâni, apoi se disipeaz ă.
 Pilotul privi spirala puls ândă de pe ecranul LCD:
 — Se pare c ă ăsta este  încă destul de puternic.
 Pilotul f ăcu o pauz ă și căută coordonatele navei lui Tolland, apoi privi 
peste um ăr, surprins:
 — Domnule Tolland, se pare c ă v­ați parcat vasul chiar  în mijlocul 
vârtejului.
 Tolland  încuviin ță:
 — Curen ții sunt mai lini știți în apropiere de ochiul v ârtejului. 
Optsprezece noduri. Ca o ancorare  într­un r âu cu ape repezi. Ancora noastr ă a 
fost supus ă la presiuni serioase s ăptămâna asta.
 — Isuse, zise pilotul. Un curent de optsprezece noduri? A nu se c ădea 
peste bord!
 Izbucni  în râs.
 Rachel nu  îi ținu isonul:
 — Mike, nu mi­ai spus nimic despre megafisura asta, despre domul de 
magm ă sau despre curen ți fierbin ți.

Tolland  își puse m âna pe genunchiul ei,  încerc ând să o lini șteasc ă.
 — Nu este nici un pericol, crede­m ă!
 Rachel se str âmbă:
 — Așadar documentarul pe care  îl filmai aici se referea la fenomenul  ăsta 
de dom magmatic?
 — Se referea la megafisura  și la Sphyma mokarran.
 — Corect. Ai mai spus asta ceva mai devreme.
 Tolland  îi zâmbi sfios:
 — Sphyma mokkaran iube ște apa cald ă, iar acum toate 
microorganismele de pe o raz ă de o sut ă și cincizeci de kilometri se adun ă în 
bazinul  ăsta de ocean  încălzit.
 — Dr ăguț.
 Rachel d ădu nelini ștită din cap:
 — Și rogu­te frumos s ă­mi spui, ce mai e  și Sphyma mokaran?
 — Cel mai ur ât pește din ocean.
 — Exracuda?
 Tolland r âse:
 — Marele rechin­ciocan.
 Rachel  înțepeni l ângă el:
 — În jurul navei tale roiesc rechini­ciocan?
 Tolland  îi făcu cu ochiul:
 — Stai lini ștită, nu sunt periculo și.
 — N­ai spune asta dec ât dac ă ar fi periculo și.
 Tolland chicoti:
 — Cred c ă ai dreptate.
 Se aplec ă vesel spre pilot:
 — Hei, c âtă vreme a trecut de c ând ați salvat pe cineva de un atac al 
rechinilor­ciocan?
 Pilotul ridic ă din umeri:
 — Măi să fie! De zeci de ani n­am salvat pe nimeni de a șa ceva.
 Tolland se  întoarse spre Rachel:
 — Vezi? De zeci de ani. N­ai de ce s ă­ți faci griji.
 — Chiar luna trecut ă, adăugă pilotul, am avut parte de un atac  în care 
un idiot de scafandru amator se  împrietenea…
 — Sta ți așa! Sări Rachel. A ți spus c ă n­ați salvat pe nimeni de zeci de ani!
 — Mda, replic ă pilotul. Nu am salvat pe nimeni. De obicei, ajungem prea 
târziu. Tic ăloșii ăștia ucid  într­o clip ă.
 Din aer, silueta navei Goya se ivea la orizont. Chiar  și la o distan ță de 
peste  șapte sute de metri, Tolland putea deslu și luminile str ălucitoare de punte
pe care Xavia le l ăsase, cu  înțelepciune, aprinse. V ăzând acele lumini, se 
simțea ca un c ălător obosit care ajungea,  în sfârșit, acas ă.
 — Parc ă spuneai c ă la bord e o singur ă persoan ă, îi zise Rachel, 
surprins ă să vadă toate acele lumini.
 — Tu nu la și o lumin ă aprins ă când rămâi singur ă acas ă?

— O singur ă lumin ă. Nu toat ă casa.
 Tolland z âmbi. Chiar dac ă părea pus ă pe glume, Rachel l ăsa clar s ă se 
vadă extrema ei  îngrijorare pentru faptul c ă se găsea acolo. Tolland vru s ă­și 
pună un bra ț în jurul ei pentru a o lini ști, dar era aproape sigur c ă n­o va ajuta
prea mult.
 — Luminile sunt aprinse din motive de securitate. Indic ă activitate pe 
vas.
 Corky chicoti:
 — Te temi de pira ți, Mike?
 — Nu. Pericolul cel mai mare aici este dat de idio ții care nu  știu să 
citeasc ă un radar. Cea mai bun ă apărare împotriva abordajului este s ă te 
asiguri ca te vede toat ă lumea.
 Corky  își miji ochii  înspre nava sclipitoare.
 — Te vede? Arat ă ca un transatlantic preg ătit de carnaval  în noaptea de 
Anul Nou. E clar c ă NBC pl ătește factura de electricitate.
 Elicopterul Pazei de Coast ă încetini apropiindu­se de imensa nav ă 
luminat ă. Pilotul  începu manevrele de aterizare pe halipad­ul din pupa. Chiar 
dacă se găsea încă în aer, Tolland putea auzi deja zgomotele curentului turbat 
care tr ăgea de lan țurile vasului. Ancorat ă de prova, Goya st ătea cu fa ța spre 
curentul care tr ăgea de ancora masiv ă ca o bestie  în lan țuri.
 — Chiar c ă e o frumuse țe, zise pilotul, r âzând.
 Tolland sim ți sarcasmul din vocea lui. Goya era o nav ă îngrozitor de 
urâtă. „Urâtă ca un dos”, cum o poreclise un critic de televiziune. Una dintre 
cele doar  șaptesprezece nave SWATH construite vreodat ă, Goya n­avea nici un 
element care s ă o fac ă atrăgătoare.
 Vasul era,  în esen ță, o platform ă orizontal ă masiv ă care plutea la zece 
metri deasupra oceanului pe patru piloni imen și atașați unor pontoane. De la 
distan ță, nava ar ăta ca o platform ă de foraj marin cu carena cobor âtă. De 
aproape, p ărea doar o barj ă pe catalige. Cabinele echipajului, laboratoarele de 
cercet ări și puntea de naviga ție erau g ăzduite de o serie de structuri stratificate 
aflate sus pe nav ă, fapt care crea impresia unei imense t ăvi pentru ce ști de 
cafea care sprijinea un amestec haotic de cl ădiri multietajate.
 În ciuda aspectului pu țin plăcut, forma navei o f ăcea s ă deplaseze 
semnificativ mai pu țină apă decât alte nave, ceea ce  îi conferea o stabilitate 
crescut ă. Platforma suspendat ă permitea filmarea u șoară, munca mai facil ă în 
laboratoare  și mai pu țină mizerie de cur ățat din pricina r ăului de mare al 
oamenilor de  știință. Chiar dac ă NBC exercitase presiuni ca Tolland s ă îi 
permit ă postului de televiziune s ă cumpere o nav ă mai modern ă, acesta 
refuzase cu obstina ție. În mod sigur existau vase mai noi  și chiar mai stabile, 
însă Goya era casa lui de peste zece ani – casa prin care  își găsise calea de a 
reveni la via ță după moartea Celiei.  În unele nop ți, îi mai auzea  încă vocea  în 
șuieratul v ântului pe punte. Doar c ând fantomele aveau s ă dispar ă, Tolland 
avea s ă ia în considera ție propunerea de achizi ționare a unei nave noi.
 Acel moment nu sosise  încă.

Odată cu aterizarea pe platforma din pupa navei, Rachel se sim ți mai 
ușurată, dar doar  în parte. Vestea bun ă era aceea c ă nu mai zbura deasupra 
oceanului. Vestea proast ă era c ă stătea pe ap ă. Urcându­se pe punte, se lupt ă 
cu senza ția de tremur ătură din picioare. Odat ă ajuns ă sus, privi  în jur. Puntea 
era surprinz ător de  înghesuit ă, mai ales cu elicopterul la bord.  Îndrept ându­și 
privirea spre prova, Rachel z ări construc ția stângace  și etajat ă reprezent ând 
partea central ă a navei.
 Tolland st ătea aproape de ea.
 — Știu, zise el cu voce tare ca s ă acopere sunetele scoase de curentul de 
apă de dedesubt. Pare mai mare la televizor.
 Rachel d ădu din cap:
 — Și mai stabil ă.
 — E una dintre cele mai sigure nave de pe mare.  Îți garantez.
 Tolland  își așeză o mână pe um ărul ei  și o conduse de­a lungul pun ții.
 Căldura m âinii lui reu și să o calmeze pe Rachel mai mult dec ât oricare 
vorbă pe care ar fi putut­o rosti el.  Și totu și, privind  înapoi spre pupa, vederea 
vârtejului agitat de ap ă din spatele lor  îi provoc ă fiori. „Tocmai st ăm pe o 
megafisur ă de magm ă”, își spuse ea.
 Undeva,  în partea din fa ță a pun ții dorsale a navei, Rachel z ări 
submersibil Triton de o singur ă persoan ă atârnând de un vinci uria ș. Botezat 
după zeul grec al m ării, Triton­ul ar ăta complet diferit de modelul anterior, 
Alvin. Submersibilul dispunea de un dom semisferic din acrilat  în partea din 
față, construc ție care f ăcea submersibilul s ă semene mai degrab ă cu un vas 
uriaș pentru pe ști. Pu ține lucruri o  îngrozeau mai tare pe Rachel dec ât 
scufundarea la treizeci de metri  în apele oceanului  într­o carcas ă în care 
singura perdea de separa ție dintre fa ța ei și apă era constituit ă dintr­un geam 
de material plastic. Desigur, conform celor spuse de Tolland, singura nepl ăcere 
a unei c ălătorii cu Triton­ul era dat ă de prima parte a ac țiunii – cobor ârea 
înceat ă prin trapa din Goya  și atârnarea ca un pendul la zece metri deasupra 
mării.
 — Probabil c ă Xavia e  în hidrolab, zise Tolland, continu ându­și 
deplasarea pe punte. Pe aici!
 Rachel  și Corky se luar ă după Tolland. Pilotul de la Paza de Coast ă 
ramase  în elicopterul lui, cu instruc țiuni stricte s ă nu se foloseasc ă de 
comunica țiile radio.
 — Uita ți­vă la asta, zise Tolland, oprindu­se  în dreptul balustradei drepte
a vasului.
 Ezitând, Rachel se apropie de balustrad ă. Se g ăseau undeva foarte sus. 
Apa se afla la cel pu țin zece metri sub ei; cu toate astea c ăldura emanat ă 
ajungea p ână sus.
 — Temperatura e aceea a unei b ăi fierbin ți, îi explic ă Tolland,  încerc ând 
să acopere zgomotele v ârtejului.
 Se întinse c ătre o cutie cu mai multe comutatoare fixat ă pe balustrad ă.
 — Ia privi ți, mai zise el  și apăsă pe un comutator.

Un arc lat de lumin ă se aprinse  în apa din spatele navei, ilumin ând­o de 
dedesubt, ca o piscin ă noaptea. Rachel  și Corky r ămăseser ă cu gura c ăscată.
 Apa din jurul vasului era plin ă de zeci de umbre fantomatice. La doar 
câțiva metri sub suprafa ța iluminat ă, armate  întregi de forme  întunecate  și 
zvelte  înotau  în paralel  împotriva curentului. Boturile lor inconfundabile  în 
formă de ciocan se mi șcau în sus  și în jos, ca  și cum ar fi men ținut un soi de 
ritm înnăscut.
 — Dumnezeule, Mike,  îngăimă Corky. Ce m ă bucur c ă ai vrut s ă ne ar ăți 
așa ceva!
 Rachel  încremeni. Vru s ă se dea  înapoi, dar constat ă că nu se putea 
mișca. Era acaparat ă de priveli ștea înfiorătoare.
 — Sunt incredibili, nu? Zise Tolland.
 Mâna lui se odihnea din nou pe um ărul ei,  într­un gest de lini știre.
 — Pot s ă caute locurile cu ap ă caldă săptămâni în șir. Tipii  ăștia au cele 
mai fine nasuri din  întregul ocean, datorit ă lobilor olfactivi telencefalici m ăriți. 
Adulmec ă sângele de la peste un kilometru distan ță.
 Corky p ărea sceptic:
 — Lobi olfactivi telencefalici m ăriți?
 — Nu m ă crezi?
 Tolland  începu s ă caute ceva  într­un dulap de aluminiu aflat l ângă locul 
în care st ăteau. Dup ă câteva clipe, scoase de acolo un pe ște e mort.
 — O s ă­ți demonstrez!
 Luă un cu țit din dulap  și tăie peștele în câteva locuri. Acesta  începu s ă 
lase s ânge.
 — Isuse, Mike, izbucni Corky. E dezgust ător!
 Tolland arunc ă peștele însângerat peste bord.  În clipa  în care pe ștele 
atinse apa,  șase sau  șapte rechini se n ăpustir ă într­un salt feroce, cu perechile 
lor de col ți argintii repezindu­se nebune ște să sfâșie prada. Pe ștele disp ăru 
într­o frac țiune de secund ă.
 Oripilat ă, Rachel se  întoarse  și se holb ă la Tolland, care  ținea deja  în 
mână alt pe ște. De acela și fel și de aceea și mărime.
 — De aceasta dat ă, fără sânge, zise Tolland.
 Arunc ă peștele fără a­l tăia. Pe ștele ajunse  în apă, dar nu se petrecu 
nimic. Rechinii p ărură să nu observe. Momeala fu luat ă de curentul de ap ă, 
fără să atrag ă în nici un fel aten ția asupra ei.
 — Atac ă numai pe baza mirosului, explic ă Tolland, lu ându­i din dreptul 
balustradei. De fapt, se poate  înota  în mijlocul lor  în perfect ă siguran ță, dar 
trebuie s ă nu existe r ăni deschise.
 Corky ar ătă înspre copcile din obrazul lui.
 Tolland se  încrunt ă:
 — Corect. Tu nu intri  în discu ție.
 Taxiul lui Gabrielle  înțepenise locului.
 Așteptând în apropiere FDR Memorial, Gabrielle privi  înspre vehiculele de
interven ție din dep ărtare  și avu senza ția că o cea ță reală se așază peste ora ș.

Buletinele radio spuneau acum c ă în ma șina care s ărise în aer era posibil s ă se 
fi aflat o  înaltă oficialitate guvernamental ă.
 Gabrielle scoase telefonul celular  și form ă num ărul senatorului. Probabil 
că Sexton  începuse deja s ă se întrebe ce era cu ea de avea nevoie de at âta timp 
pentru a  îndeplini treaba.
 Linia era ocupat ă.
 Gabrielle privi spre ceasul de marcat al taxiului  și se str âmbă. Câteva 
dintre celelalte ma șini înțepenite  în trafic  începeau s ă facă stânga­împrejur ca 
să caute rute ocolitoare.
 Șoferul se uit ă la ea peste um ăr:
 — Vre ți să aștepta ți? Sunt b ănuții dumneavoastr ă!
 Gabrielle z ări și alte ma șini de interven ție care se apropiau.
 — Nu. Haide ți să întoarcem!
 Șoferul morm ăi ceva aprobator  și începu manevrele de  întoarcere a 
taxiului.  În vreme ce ma șina se urc ă zdruncin ându­se peste marginea  șoselei, 
Gabrielle  încerc ă din nou s ă­l sune pe Sexton.
 Linia continua s ă fie ocupat ă.
 Câteva minute mai t ârziu, dup ă ce șoferul f ăcu o curb ă ampl ă, taxiul 
parcurgea C. Street, Gabrielle z ări ivindu­se  în față clădirea de birouri Philip A. 
Hart. Inten ționase s ă mearg ă drept la apartamentul senatorului, dar odat ă ce 
biroul ei se g ăsea at ât de aproape…
 — Trage pe dreapta, rosti ea precipitat. Chiar acolo. Mul țumesc.
 Îi făcu șoferului semn unde s ă opreasc ă.
 Acesta se conform ă.
 Gabrielle pl ăti cursa  și îi dădu un bac șiș de zece dolari.
 — Po ți aștepta zece minute?  Îl întreb ă ea pe  șofer.
 Acesta se uit ă la bani, apoi  își privi ceasul:
 — Dar nici un minut mai mult.
 Gabrielle se  îndep ărtă în fug ă. „O s ă mă întorc  în cinci.”
 Coridoarele pustii din marmur ă ale cl ădirii Senatului p ăreau de­a dreptul
fantomatice la acea or ă. Gabrielle se gr ăbi printre coloanele de statui austere 
care str ăjuiau intrarea de la etajul trei. Mu șchii începeau s ă o doar ă din cauza 
efortului. Ochii de piatr ă statuilor p ăreau s ă o urm ăreasc ă precum ni ște 
santinele t ăcute.
 Gabrielle ajunse la u șa biroului senatorial de cinci camere a lui Sexton  și 
își folosi cartela de acces ca s ă intre. Secretariatul de la intrare era slab 
iluminat. Trec ând prin hol, Gabrielle parcurse un mic coridor c ătre biroul 
personal. Intr ă, aprinse l ămpile fluorescente  și se îndrept ă direct spre fi șierele 
cu documente.
 Gabrielle  ținea acolo un  întreg dosar legat de bugetarea Sistemului NASA 
de Observare a P ământului, incluz ând informa ții detaliate despre PODS. Sexton
avea s ă ceară, cu siguran ță, cât mai multe date despre PODS de  îndată ce ea 
avea s ă­i povesteasc ă despre Harper.
 „NASA a min țit în legătură cu PODS.”

În vreme ce frunz ărea dosarele, sun ă telefonul ei celular.
 — Domnule senator?  Întreb ă ea fără să mai verifice.
 — Nu, Gabs. Yolanda.
 Vocea prietenei ei p ărea neobi șnuit de  încordat ă:
 — Mai e ști la NASA?
 — Nu. Acum sunt la birou.
 — Ai descoperit ceva despre NASA?
 „Habar n­ai tu.” Gabrielle  știa că nu­i putea povesti nimic Yolandei p ână 
când nu discuta cu Sexton; senatorul avea idei aparte legate de modurile de 
manipulare a unei astfel de informa ții.
 — Îți povestesc dup ă ce discut cu Sexton. Chiar acum plec spre el.
 Yolanda r ămase t ăcută câteva clipe:
 — Gabs, mai  ții minte chestiile alea pe care mi le spuneai despre 
campania de finan țare a lui Sexton  și despre SFF?
 — Ți­am explicat c ă m­am  înșelat și…
 — Tocmai am aflat c ă doi dintre reporterii no ștri care se ocup ă de 
industria aerospa țială au lucrat la un articol pe aceea și tem ă.
 Gabrielle fu surprins ă de veste:
 — Și asta ce  înseamn ă?
 — Habar n­am. Dar tipii  ăștia sunt buni  și par destul de convin și că 
Sexton ia bani negri de la Funda ție. Mi­am zis c ă trebuie s ă te sun.  Știu că mai 
devreme  ți­am spus c ă ideea e nebuneasc ă. Marjorie Tench  în chip de surs ă de 
informa ții părea destul de partizan ă, dar angaja ții ăștia ai no ștri… Știu și eu, 
poate c ă vrei s ă discu ți cu ei  înainte de a te vedea cu senatorul.
 — Dac ă ei sunt at ât de convin și, de ce n­a ap ărut nimic  în pres ă?
 Gabrielle p ărea mai defensiv ă decât ar fi vrut ea:
 — Nu dispun de dovezi solide. Se pare c ă senatorul se pricepe s ă își 
ștearg ă urmele.
 „La fel ca majoritatea politicienilor.”
 — N­ai s ă găsești nimic aici, Yolanda.  Ți­am spus c ă senatorul a 
recunoscut c ă prime ște dona ții de la SFF, dar toate sumele de bani sunt sub 
plafon.
 — Știu că asta  ți­a spus el, Gabs, iar eu nu pretind c ă știu care este 
adevărul în toat ă povestea asta. M­am sim țit doar obligat ă să te sun pentru c ă 
ți­am spus s ă nu ai  încredere  în Marjorie Tench, iar acum aflu c ă alții, în afara 
lui Tench, cred c ă senatorul e m ânjit. Asta­i tot.
 — Cine sunt reporterii  ăia?
 Gabrielle sim țea cum un val nea șteptat de m ânie o cuprinde acum.
 — Nu­ ți pot da nume.  Îți pot aranja o  întâlnire. Sunt tipi inteligen ți. 
Înțeleg foarte bine legea de finan țare a campaniilor …
 Yolanda ezit ă:
 — Știi, tipii  ăștia cred chiar c ă Sexton are probleme cu banii – e chiar 
falit.

În tăcerea din birou, Gabrielle auzea ecoul acuza țiilor lui Tench. „Dup ă ce
a murit Katherine, senatorul a cheltuit cea mai mare parte a mo ștenirii pe 
investi ții proaste, confort personal  și cump ărarea a ceea ce p ărea o victorie 
confortabil ă în alegerile primare. Acum  șase luni, candidatul dumitale era falit.”
 — Oamenilor no ștri le­ar pl ăcea s ă discute cu tine, zise Yolanda.
 „Pun pariu c ă așa e”, g ândi Gabrielle.
 — Te sun eu  înapoi!
 — Pari ofticat ă.
 — Niciodat ă pe tine, Yolanda. Niciodat ă pe tine. Mul țumesc!
 Gabrielle  închise.
 Ațipit pe un scaun  în fața ușii apartamentului lui Sexton, un paznic se 
deșteptă la auzul soneriei de la telefonul s ău celular. Ridic ându­se drept pe 
scaun, omul se frec ă la ochi  și scoase telefonul din buzunarul de la piept.
 — Da?
 — Owen, aici e Gabrielle.
 Paznicul lui Sexton  îi recunoscu vocea.
 — Oh, bun ă.
 — Trebuie s ă vorbesc cu senatorul. Vrei s ă bați în ușă în locul meu? 
Telefonul lui sun ă ocupat.
 — E cam t ârziu.
 — Sunt sigur ă că e treaz.
 Gabrielle p ărea ner ăbdătoare:
 — E o urgen ță.
 — Alta?
 — Aceea și. Tu d ă­mi­l la telefon, Owen! Chiar trebuie s ă­l întreb ceva.
 Paznicul oft ă și se ridic ă în picioare:
 — Bine, bine. O s ă bat în ușă.
 Se întinse spre u șa apartamentului.
 — Dar o fac doar pentru c ă el s­a bucurat c ă v­am dat drumul  înainte.
 Ezitând, omul  întinse m âna să bată.
 — Ce­ai spus?
 Pumnul paznicului se opri  în aer:
 — Am spus c ă senatorul s­a bucurat c ă v­am dat drumul mai devreme. 
Ați avut dreptate. N­a fost nici un fel de problem ă.
 — Tu  și senatorul a ți discutat pe tema asta?
 Gabrielle p ărea surprins ă:
 — Mda.  Și ce­i cu asta?
 — Nimic, doar c ă nu credeam…
 — De fapt, a fost cam ciudat. Senatorul a avut nevoie de c âteva secunde 
ca să­și aminteasc ă de faptul c ă ați fost  înăuntru. Cred c ă băieții au dat pe g ât 
mai multe pahare.
 — Când ați discutat, Owen?
 — Imediat ce a ți plecat. S­a  întâmplat ceva?
 Câteva clipe de t ăcere.

— Nu… Nu. Ascult ă, dacă mă gândesc mai bine, hai s ă nu­l deranj ăm pe 
senator  în clipa asta. O s ă continui s ă sun la telefon, iar dac ă n­am noroc, o s ă 
revin  și atunci o s ă te rog iar ăși să bați în ușă.
 Paznicul  își dădu ochii peste cap:
 — Cum spune ți, domni șoară Ashe.
 — Mul țumesc, Owen. Scuze c ă te­am deranjat!
 — Nici o problem ă.
 Paznicul  închise, se a șeză înapoi pe scaun  și ațipi la loc.
 Singur ă în biroul ei, Gabrielle r ămase nemi șcată câteva secunde  înainte 
de a pune telefonul  în furc ă. „Sexton  știe că am fost  în apartamentul lui … Și nu
mi­a spus nimic?”
 Ciudățeniile din noaptea asta deveneau tot mai mari. Gabrielle s ărise 
imediat la apelul senatorului,  în vreme ce se afla la postul de televiziune ABC. 
Senatorul o uluise cu recunoa șterea necondi ționat ă a faptului c ă se întâlnea cu
firme aerospa țiale și că accepta bani din partea lor. Sinceritatea lui o 
convinsese Gabrielle. Chiar o ru șinase. Confesiunea lui p ărea acum mult mai 
puțin nobil ă ca înainte.
 „Mărunțișuri, zisese Sexton. Nimic ilegal.”
 Brusc, toate b ănuielile vagi ale lui Gabrielle legate de senatorul Sexton 
păreau s ă revin ă la suprafa ță.
 Afară, se auzea claxonul taxiului.
 Comanda navei se f ăcea dintr­o  încăpere din plexiglas,  în form ă de cub, 
situat mai sus cu dou ă etaje fa ță de puntea principal ă. De acolo, Rachel avea o 
vedere panoramic ă a mării care o  înconjura din toate p ărțile, o priveli ște pe care
avu curajul s ă o admire o singur ă dată înainte de a se  întoarce la chestiunea 
care o preocupa.
 După ce îi trimisese pe Tolland  și pe Corky s ă o găseasc ă pe Xavia, 
Rachel se preg ătise s ă­l contacteze pe Pickering.  Îi promisese directorului c ă îl 
va suna dup ă ce va ajunge la destina ție și acum era ner ăbdătoare s ă afle ce  îi 
spusese Tench  în cadrul  întâlnirii.
 Sistemul SHINCOM 2 100 al navei reprezenta o platform ă digital ă de 
comunica ții cu care Rachel era destul de familiarizat ă. Știa că orice convorbire 
prin acest sistem era sigur ă, câtă vreme era men ținută sub un anumit prag de 
timp.
 Acum, dup ă ce formase num ărul lui Pickering, Rachel a ștepta,  ținând 
strâns la ureche receptorul. Se a ștepta ca Pickering s ă îi răspund ă la primul 
apel.  Însă telefonul suna  în continuare.
 Șase apeluri.  Șapte. Opt…
 Rachel  își furișă privirea spre oceanul  întunecat. Faptul c ă nu reu șea să 
dea de director o nelini ștea și mai mult dec ât apele m ării.
 Nouă. Zece. „Ridic ă odat ă receptorul!”
 Începu s ă se plimbe pe loc, nervoas ă. Ce naiba se  întâmpla? Pickering  își 
purta permanent telefonul cu el  și îi ceruse  în mod expres s ă îl sune.
 Închise dup ă cincisprezece apeluri la care el nu  îi răspunse.

Cu o  îngrijorare, ridic ă telefonul  și form ă din nou num ărul.
 Patru apeluri. Cinci.
 „Unde naiba e?”
 Într­un t ârziu, conexiunea p ăru să se stabileasc ă. Rachel sim ți un fior de 
ușurare, dar numai pentru c âteva frac țiuni de secund ă. De la cap ătul cel ălalt al
liniei nu­i r ăspunse nimeni. Doar t ăcerea.
 — Alo, zise ea. Domnule director?
 Trei clinchete rapizi.
 — Alo?  Întreb ă ea din nou.
 Pe linie izbucnir ă un val de p ârâituri, care explodar ă în urechea lui 
Rachel.  Îndep ărtă receptorul de urechea afectat ă. Zgomotele  încetar ă brusc. 
Acum se auzeau o serie de tonuri oscilante rapide care pulsau la intervale de 
jumătate de secund ă. Confuzia l ăsă iute loc  înțelegerii  și apoi fricii.
 — Rahat!
 Răsucindu­se spre comenzile din cabin ă, Rachel tr ânti receptorul la loc 
în furc ă și întrerupse leg ătura. R ămase c âteva secunde  țintuit ă locului, 
întreb ându­se dac ă închisese la timp.
 Cu dou ă punți mai jos, hidrolabul de pe Goya reprezenta un spa țiu 
extins de lucru, segmentat de tejghele lungi  și de insule pline de echipamente 
electronice – analizoare oceanice, analizoare de curen ți marini, profundoare, 
acoperitoare de fum, un r ăcitor mobil, computere  și o stiv ă de lăzi pentru 
depozitarea datelor  și a echipamentelor necesare bunei func ționări a cercet ării.
 La intrarea lui Tolland  și a lui Corky, geologul navei, Xavia, se odihnea  în
fața unui televizor. Femeia nici m ăcar nu se  întoarse.
 — Ați rămas f ără bani de bere?  Îi strig ă ea peste um ăr, gândindu­se 
probabil c ă i se întorseser ă o parte dintre colegi.
 — Xavia, zise Tolland. Sunt eu, Mike.
 Femeia se r ăsuci în scaun  și înghiți brusc bucata de sandvi ș pe care o 
mesteca.
 — Mike?  Îngăimă ea, uluit ă.
 Se ridic ă, închise televizorul  și veni spre ei, continu ând să mestece:
 — Credeam c ă s­au  întors o parte din b ăieți de la bar. Ce cau ți aici?
 Xavia era o femeie voinic ă, cu piele m ăslinie  și cu o voce pi țigăiată. Părea 
destul de  țâfnoas ă. Femeia ar ătă înspre televizorul unde se transmiteau relu ări 
ale documentarului lui Tolland de la locul descoperirii meteoritului:
 — Nu ai stat prea mult pe ghe țarul ăla, nu?
 „A intervenit ceva”,  îi răspunse Tolland  în gând.
 — Xavia, sunt convins c ă îl recuno ști pe Corky Marlinson.
 Femeia d ădu din cap:
 — E o onoare pentru mine, domnule!
 Corky admira sandvi șul din m âna ei:
 — Chestia aia arat ă tare bine.
 Xavia  îi arunc ă o privire ciudat ă.

— Am primit mesajul t ău, îi spuse Tolland femeii. Spuneai ceva despre o 
greșeala în prezentarea mea? Vreau s ă discut cu tine pe tema asta.
 Geologul se holb ă la el, dup ă care r âse ascu țit:
 — De­asta te­ai  întors? Oh, Mike, pentru numele lui Dumnezeu,  ți­am 
spus c ă nu e vorba de nimic important. Doar te nec ăjeam. E clar c ă NASA  ți­a 
furnizat ni ște date vechi. Inconsecvente. Serios vorbesc, doar vreo trei sau 
patru geologi marini din lume ar fi putut observa aceast ă trecere cu vederea!
 Tolland  își ținu respira ția:
 — Aceast ă trecere cu vederea.” Are cumva de­a face cu condrulele?
 Xavia se albi la fa ță din pricina  șocului:
 — Doamne! Ai fost deja sunat de vreun geolog?
 Tolland se  înfioră. „Condrulele.” Se uit ă la Corky, apoi din nou spre 
femeie:
 — Xavia, trebuie s ă aflu tot ce  știi tu despre aceste condrule. Ce gre șeală 
am comis?
 Xavia se holb ă din nou la el, p ărând a­ și da abia acum seama c ă vorbea 
al naibii de serios.
 — Mike, z ău că nu e vorba de nimic important. Cu ceva vreme  în urm ă, 
am citit un articola ș într­o revist ă. Dar nu  înțeleg de ce e ști atât de îngrijorat.
 Tolland oft ă:
 — Xavia, oric ât ar p ărea de ciudat, cu c ât știi mai pu ține, cu at ât mai 
bine. Nu­ ți cer dec ât să îmi spui ce  știi despre condrule, dup ă care o s ă avem 
nevoie de tine s ă examinezi o mostr ă de roc ă pentru noi.
 Xavia p ăru uluit ă și puțin deranjat ă să fie dat ă în felul  ăsta la o parte.
 — Bine, hai s ă­ți aduc articolul  ăla! E  în biroul meu.
 Renun ță la sandvi ș și porni spre u șă.
 Corky strig ă după ea:
 — Pot s ă termin eu  ăsta?
 Xavia se opri, p ărând a nu­ și crede urechilor:
 — Vre ți să termina ți sandvi șul meu?
 — Păi, m­am g ândit c ă dacă dumneavoastr ă…
 — Face ți­vă singur un blestemat de sandvi ș.
 Xavia plec ă.
 Tolland chicoti  și arătă în partea cealalt ă a laboratorului  înspre un 
frigider.
 — Raftul de jos, Corky!  Între sambuca  și sacii de sepie.
 Sus, pe punte, Rachel cobor î scara abrupt ă dinspre cabina de comand ă 
și se îndrept ă spre helipad. Pilotul de la Paza de Coast ă moțăia, dar se trezi 
imediat c ând Rachel b ătu cu degetele  în carling ă.
 — Ați terminat deja? Se mir ă el. V­a ți mișcat tare repede!
 Rachel cl ătină îngrijorat ă din cap:
 — Pute ți să faceți cercetare radar at ât de suprafa ță, cât și aerian ă?
 — Desigur. Pe o raz ă de cincisprezece kilometri.
 — Da ți­i drumul, v ă rog.

Nedumerit, pilotul ap ăsă mai multe comutatoare  și ecranul radarului se 
aprinse. Fasciculul  începu s ă se învârteasc ă în cercuri lene șe.
 — Se vede ceva?  Întreb ă Rachel.
 Pilotul l ăsă fasciculul s ă efectueze c âteva rota ții complete. Ajust ă câteva 
controale  și privi ecranul. Nimic neobi șnuit.
 — Câteva vase mici la periferia radarului, dar se  îndep ărteaz ă de noi. 
Totul e curat.  În jurul nostru nu sunt dec ât kilometri  întregi de mare deschis ă.
 Rachel oft ă, cu toate c ă nu se sim țea pe deplin lini ștită.
 — Vă rog s ă îmi face ți o favoare! Dac ă vede ți că se apropie ceva, nave, 
aeronave, orice,  îmi da ți imediat de  știre?
 — Categoric. S­a  întâmplat ceva?
 — Nu. Vreau doar s ă aflu dac ă vom avea  însoțitori.
 Pilotul  înălță din umeri:
 — O s ă mă uit pe radar, doa'n ă. Dac ă apare ceva, o s ă aflați prima.
 Rachel plec ă spre hidrolab cu toate sim țurile  în alert ă. Când intr ă, îi văzu
pe Corky  și pe Tolland st ând în fața unui computer  și înfulec ând sandvi șuri.
 Corky o strig ă cu gura plin ă:
 — Ce s ă fie? Salat ă cu pui plin de pe ște, cu c ârnați plini cu pe ște sau cu 
ouă pline de pe ște?
 Rachel abia dac ă mai auzi  întrebarea:
 — Mike, c ât de repede putem ob ține informa țiile și pleca de pe vasul 
asta?
 Tolland se plimba prin hidrolab, a șteptând întoarcerea Xaviei  împreun ă 
cu Rachel  și Corky. Ve știle despre condrule p ăreau la fel de nelini știtoare 
precum ve știle lui Rachel despre  încercarea ei a­l contacta pe Pickering.
 „Directorul n­a r ăspuns.” „Iar cineva a  încercat s ă afle loca ția navei.”
 — Lini știți­vă, îi zise el cu glas tare. Suntem  în siguran ță. Pilotul de la 
Paza de Coast ă urmărește ecranul radar. Are tot timpul s ă ne avertizeze dac ă 
vine cineva  încoace.
 Rachel  încuviin ță, deși încordarea nu o p ărăsise.
 — Mike, ce naiba mai e  și asta?  Întreb ă Corky, ar ătând înspre un ecran 
de computer Sp ârc, care afi șa o imagine psihedelic ă monstruoas ă ce pulsa  și 
vibra ca  și cum ar fi fost vie.
 — Profilator acustic cu efect Doppler, r ăspunse Tolland. Reprezint ă o 
secțiune transversal ă a curen ților și a gradien ților de temperatur ă ai oceanului.
 Rachel se holb ă:
 — Pe asta st ăm noi ancora ți?
 Tolland trebuia s ă admit ă că imaginea ar ăta înfrico șător. La suprafa ță, 
apa p ărea de un verde­alb ăstrui agitat. Merg ând în jos  însă, culorile se 
schimbau treptat c ătre un ro șu­portocaliu amenin țător, pe m ăsură ce 
temperatura cre ștea. Aproape de fund, cam la un kilometru  și jum ătate 
adâncime, deasupra patului oceanic, un v ârtej ciclonic de un ro șu sângeriu se 
agita turbat.
 — Aia e megafisura, explic ă Tolland.

Corky gemu:
 — Arat ă ca o tornad ă submarin ă.
 — Func ționeaz ă pe acela și principiu. Oceanele sunt, de obicei, mai reci  și
mai dense c ătre fund, dar aici dinamica este inversat ă. Apa de la fund este 
încălzită și mai u șoară, așa că se ridic ă spre suprafa ță. Între timp, apa de 
suprafa ță este mai grea, a șa că se gr ăbește să coboare  în spiral ă ca să umple 
vidul. A șa se ob țin astfel de curen ți ame țitori în ocean. Ca ni ște vârtejuri 
uriașe.
 — Ce e cocoa șa aia imens ă pe patul oceanic?
 Corky ar ătă înspre fundul plat al oceanului, pe care se  înălța o movil ă 
mare  în form ă de dom, ca o bul ă imens ă. Vârtejul se rotea ame țitor chiar 
deasupra ei.
 — Movila aia este un dom magmatic, explic ă Tolland. Pe acolo  împinge 
lava de sub patul oceanic.
 Corky d ădu din cap:
 — Ca un mu șuroi uria ș.
 — Se poate spune  și așa.
 — Și dacă explodeaz ă?
 Tolland se  încrunt ă. Își aminti de celebra megafisur ă din 1986 de l ângă 
Juan de Fuca Ridge, unde mii de tone de magm ă încălzită la o mie dou ă sute 
de grade Celsius se rev ărsaser ă dintr­odat ă în apa oceanului,  înzecind aproape 
instantaneu for ța norului de curen ți marini. Curen ții de suprafa ță se 
amplificaser ă pe m ăsură ce vârtejul se extinsese cu rapiditate  în sus. Ce se 
întâmplase apoi reprezenta un eveniment pe care Tolland n­avea de g ând să­l 
împărtășească cu Rachel  și cu Corky  în noaptea asta.
 — Domurile magmatice din Atlantic nu explodeaz ă, zise el. Apa rece care 
circul ă peste movil ă răcește și întărește în permanen ță creasta domului, 
păstrând magma  în siguran ță sub un strat gros de roc ă. În cele din urm ă, lava 
de dedesubt se r ăcește și spirala dispare. Megafisurile nu sunt,  în general, 
periculoase.
 Corky ar ătă înspre o revist ă ferfeni țită care se odihnea l ângă computer:
 — Așadar tu sus ții că Scientific American public ă ficțiuni?
 Tolland z ări coperta revistei  și se str âmbă. Cineva p ărea să o fi scos 
special din arhiva navei de reviste  științifice vechi: Scientific American, 
februarie 1999. Coperta prezenta imaginea aranjat ă de un artist grafic a unui 
petrolier r ăsucindu­se f ără nici un fel de control  într­un enorm v ârtej oceanic. 
Titlul spunea: Megafisurile – UCIGA ȘII GIGANTICI AI AD ÂNCURILOR?
 Tolland d ădu a lehamite din m ână:
 — Complet irelevant. Articolul  ăla vorbe ște despre megafisuri  în zone 
tectonice. Acum c âțiva ani constituia o ipotez ă des întâlnită prin care se explica
dispari ția navelor din Triunghiul Bermudelor. Din punct de vedere tehnic, dac ă 
se petrece un soi de eveniment geologic cataclismic pe fundul oceanului, ceea 
ce este complet necunoscut  în aceast ă zonă, domul poate exploda  și vârtejul 
poate deveni suficient de mare ca s ă… În fine,  știi tu…

— Nu, nu  știm, insist ă Corky.
 Tolland  înălță din umeri:
 — Ca s ă se ridice la suprafa ță.
 — Minunat. Ce m ă bucur c ă ne­ai adus la bord!
 În acel moment se ivi Xavia, c ărând cu ea mai multe h ârtii.
 — Admira ți megafisura?
 — Oh, da, rosti Corky cu sarcasm. Mike tocmai ne explica cum ne vom 
învârti toți ca nebunii  în vârtej dac ă se rupe movila aia mic ă.
 — Vârtej?
 Xavia r âse sec:
 — Ar sem ăna mai degrab ă cu a fi scur și prin cea mai mare toalet ă din 
lume.
 Afară, pe puntea navei, pilotul de la Paza de Coast ă urmărea cu aten ție 
ecranul radar. Ca pilot de salvare, z ărise de multe ori frica  în ochii oamenilor; 
Rachel Sexton se temea  în mod clar de ceva atunci c ând îl rugase s ă 
supravegheze radarul  în caz c ă apăreau vizitatori nepofti ți.
 Oare la ce gen de vizitatori se a șteapt ă ea?”, se  întreb ă el.
 Din c âte putea observa el, apele oceanului  și spațiul aerian pe o raz ă de 
cincisprezece kilometri de jur  împrejur nu con țineau nimic neobi șnuit. Un 
pescador la doisprezece kilometri  în larg. Din c ând în când câte un avion t ăind 
o felie a ecranului radar  și apoi disp ărând către o destina ție necunoscut ă.
 Pilotul oft ă și se uit ă la apele oceanului care se agitau de jur  împrejurul 
navei. Senza ția părea desprins ă dintr­un film cu fantome – parc ă navigau cu o 
viteză maxim ă în ciuda faptului c ă stăteau.
 Își întoarse privirea spre ecranul radarului  și se uit ă la el. Cu mare 
atenție.
 La bordul navei, Tolland f ăcu prezent ările pentru Rachel  și Xavia. 
Geologul vasului p ărea tot mai uluit ă de anturajul distins din jurul ei.  În plus, 
nerăbdarea lui Rachel de a rula testele  și de a pleca c ât mai repede de pe vas o 
nelini ștea, în mod clar.
 „Ai răbdare, Xavia, o sf ătui Tolland  în gând. Trebuie s ă aflăm totul.”
 Xavia vorbea cu fermitate:
 — În documentarul t ău, Mike, ai afirmat c ă acele mici incluziuni metalice
din roc ă se puteau forma doar  în spa țiu.
 Tolland sim țea deja un tremur de ner ăbdare. „Condrulele se formeaz ă 
doar  în spa țiu. Așa mi­au spus cei de la NASA.”
 — Însă, în conformitate cu aceste  însemn ări, relu ă Xavia, ridic ând 
hârtiile din m ână, afirma ția nu este  în întregime adev ărată.
 Corky se repezi m ânios:
 — Bine înțeles c ă e adev ărată!
 Xavia se uit ă urât la Corky  și îi flutur ă însemn ările pe sub nas:
 — Anul trecut, un t ânăr geolog pe nume Lee Pollock, de la Universitatea 
Drew, folosea un nou model de robot marin  în Pacific pentru a lua mostre de 
crust ă de ad âncime din Groapa Marianelor. A extras de acolo o roc ă ce con ținea

o caracteristic ă geologic ă nemai întâlnită până atunci. Acea tr ăsătură semăna 
mult ca aspect cu condrulele. T ânărul a numit descoperirea „incluziuni 
plagioclasice de stres” – mici bule de metal care p ăreau a se fi reomogenizat  în 
timpul unor evenimente de presurizare oceanic ă, la mare ad âncime. Doctorul 
Pollock a fost uluit s ă descopere bule metalice  într­o roc ă oceanic ă și a formulat
o teorie unic ă pentru a le explica prezen ța.
 Corky morm ăi:
 — Presupun c ă trebuia s ă o fac ă.
 Xavia  îl ignor ă:
 — Doctorul Pollock a presupus c ă roca s­a format  într­un mediu oceanic 
extrem de ad ânc, unde presiunea foarte mare metamorfoza o roc ă preexistent ă, 
permi țând fuziunea unora dintre metalele disparate.
 Tolland c ântărea în minte cele auzite. Groapa Marianelor avea 
unsprezece mii de metri ad âncime  și era una dintre pu ținele zone cu adev ărat 
neexplorate de pe planet ă. Doar c âteva sonde­robot se aventuraser ă la o 
asemenea ad âncime, cele mai multe suferind o implozie  înainte de a atinge 
fundul. Presiunea apei din acea groap ă era enorm ă – un uluitor nivel de o mie 
nouă sute  și ceva de kilograme pe centimetru p ătrat, fa ță de doar dou ă 
kilograme  și ceva la suprafa ța apei. Oceanografii continuau s ă dispun ă de prea 
puține informa ții despre for țele existente la ad âncimi oceanice foarte mari.
 — Deci tipul  ăsta crede c ă Groapa Marianelor poate forma roci cu 
trăsături condrulitice?
 — Este o teorie extrem de obscur ă, îi răspunse Xavia. De fapt, ea n­a fost 
niciodat ă publicat ă oficial. Mie mi s­a  întâmplat s ă dau peste notele personale 
ale lui Pollock pe Internet printr­o  șansă chioar ă luna trecut ă, când efectuam 
niște cercet ări legate de interac țiunea fluid­piatr ă în vedere spectacolului 
nostru cu megafisura. Altfel nici eu n­a ș fi auzit de a șa ceva.
 — Teoria n­a fost publicat ă niciodat ă, interveni Corky, pentru c ă e 
ridicol ă. Pentru formarea condrulelor e nevoie de c ăldură. E imposibil ca 
presiunea apei s ă rearanjeze structura cristalin ă a unei roci.
 — Presiunea, ripost ă Xavia, este singurul factor important care trebuie la
schimb ările geologice de pe planeta noastr ă. Noțiunea de roc ă metamorfic ă îți 
trezește vreo amintire? Capitolul 101 din manualul de Geologie?
 Corky se str âmbă.
 Tolland  își dădu seama c ă Xavia avea dreptate. De și căldura juca un rol 
în geologia metamorfic ă a planetei, cele mai multe roci metamorfice se formau 
în condi ții de presiune extrem ă. Oric ât de incredibil ar fi p ărut, rocile  îngropate 
adânc în scoar ța terestr ă suportau presiuni a șa de mari,  încât se comportau 
mai degrab ă ca o melas ă groas ă decât ca o piatr ă solid ă, devenind elastice  și 
suferind tot felul de transform ări chimice  în cursul procesului. Cu toate astea 
teoria doctorului Pollock continua s ă pară cam extravagant ă.
 — Xavia, rosti Tolland. Eu personal n­am auzit niciodat ă că presiunea 
apei poate altera de una singur ă compozi ția chimic ă a unei roci. Tu e ști 
geologul aici. Tu ce crezi?

— Ei bine, zise ea, uit ându­se pe h ârtii, se pare c ă presiunea apei nu este
singurul factor. G ăsi un pasaj  și citi cuv ânt cu cuv ânt însemn ările lui Pollock: 
„Crusta oceanic ă din Groapa Marianelor, de și se afl ă sub o enorm ă presiune 
hidrostatic ă, poate fi comprimat ă și mai tare de for țele tectonice din pl ăcile de 
subduc ție din zon ă”.
 „Bine înțeles”,  își spuse Tolland. Pe l ângă faptul c ă era zdrobit ă de o 
coloan ă de ap ă înaltă de unsprezece kilometri, Groapa Marianelor  însemna o 
zonă de subduc ție – hotarul de compresie unde placa Pacific ă și cea Indian ă se 
mișcau una spre alta  și se ciocneau. Presiunea combinat ă din groap ă putea fi 
incalculabil ă. Deoarece zona era at ât de îndep ărtată și de periculoas ă de 
studiat, dac ă acolo jos existau condrule,  șansele ca s ă afle cineva despre ele 
erau aproape inexistente.
 Xavia continu ă să citeasc ă:
 — Combina ția dintre presiunea hidrostatic ă și cea tectonic ă ar putea 
forța scoar ța să treac ă într­o stare elastic ă sau semilichid ă, permi țând 
elementelor mai u șoare s ă fuzioneze  în structuri condrulitice, despre care se 
crede c ă apar doar  în spa țiul cosmic.”
 Corky  își dădu ochii peste cap:
 — Imposibil.
 Tolland se uit ă la el:
 — Exist ă vreo alt ă explica ție pentru condrulele din roca descoperit ă de 
doctorul Pollock?
 — Stai a șa, căută Corky s ă îl calmeze. Pollock a descoperit, de fapt, un 
meteorit. Meteori ții cad  în ocean tot timpul. Probabil c ă Pollock nu a b ănuit c ă 
e un meteorit deoarece crusta de fuziune s­a erodat  în cursul anilor petrecu ți 
sub ap ă, fapt care  îl făcea s ă arate ca o roca normal ă.
 Se întoarse spre Xavia:
 — Presupun c ă Pollock nu avut inspira ția să măsoare con ținutul de 
nichel, nu­i a șa?
 — De fapt, a f ăcut­o, ripost ă Xavia, frunz ărind iar ăși prin h ârtii. Iat ă ce 
scrie Pollock: „Am fost surprins s ă găsesc un con ținut de nichel al rocii  într­o 
gamă de valori medii care nu este asociat ă în mod obi șnuit cu rocile terestre”.
 Tolland  și Rachel schimbar ă priviri uluite.
 Xavia continu ă să citeasc ă:
 — De și conținutul de nichel nu se  încadreaz ă în gama normal acceptabil ă
pentru o roc ă de origine meteoritic ă, el este surprinz ător de apropiat”.
 Rachel p ăru de­a dreptul tulburat ă:
 — Cât de apropiat? Exist ă vreo posibilitate ca aceast ă rocă oceanic ă să fi 
fost considerat ă greșit un meteorit?
 Xavia cl ătină din cap:
 — Eu nu sunt petrolog, dar, din c âte am  înțeles, exist ă diferen țe chimice 
numeroase  între roca descoperit ă de Pollock  și meteori ții adev ărați.
 — Care sunt aceste diferen țe? Insist ă Tolland.
 Xavia  își îndrept ă aten ția spre un grafic din  însemn ări:

— Așa cum scrie aici, o diferen ță este dat ă de structura chimic ă a 
condrulelor  în sine. Se pare c ă difer ă raportul dintre titaniu  și zirconiu. La roca 
din ocean, acest raport a ar ătat un nivel foarte cobor ât de zirconiu.
 Își ridic ă privirea:
 — Doar dou ă părți la milion.
 — Dou ă părți la milion? Izbucni Corky. Meteori ții au de mii de ori mai 
mult!
 — Exact, replic ă Xavia. De aceea Pollock crede c ă la aceast ă mostr ă 
condrulele nu provin din spa țiu.
 Tolland se aplec ă și îi șopti lui Corky:
 — NASA a m ăsurat cumva raportul dintre titaniu  și zirconiu la roca din 
Milne?
 — Bine înțeles c ă nu, se zburli Corky. Nimeni n­ar m ăsura a șa ceva. E ca 
și cum te­ai uita la o ma șină și ai calcula con ținutul cauciucului din ro ți 
pentru a fi sigur c ă e o ma șină!
 Tolland oft ă din greu  și își întoarse privirea spre Xavia:
 — Dac ă îți dăm o mostr ă de roc ă cu condrule, po ți face repede un test 
care s ă determine dac ă aceste incluziuni sunt condrule meteoritice sau … Una 
dintre chestiile de comprimare de mare ad âncime g ăsite de Pollock?
 Xavia ridic ă din umeri:
 — Presupun c ă da. Acurate țea microscopului electronic ar trebui s ă fie 
suficient ă. Oricum, despre ce e vorba aici?
 Corky scoase ezit ând mostra de meteorit din buzunar  și­o întinse Xaviei.
 Femeia se str âmbă, dar lu ă discul de piatr ă. Zări crusta de fuziune, apoi 
fosila  încastrat ă.
 — Doamne! Icni ea, ridic ându­și privirea. Asta nu face parte din …?
 — Ba da, zise Tolland. Din nefericire, da.
 Singur ă în biroul ei, Gabrielle Ashe st ătea la fereastr ă și se întreba ce 
avea de f ăcut în etapa urm ătoare. Cu mai pu țin de o or ă în urm ă, părăsise 
sediul NASA plin ă de emo ție pentru a­i  împărtăși senatorului discu ția cu Chris 
Harper despre frauda PODS.
 Acum nu mai era chiar at ât de sigur ă.
 Conform celor spuse de Yolanda, doi reporteri neutri ai ABC  îl suspectau 
pe Sexton c ă lua mit ă de la SFF. Mai mult, Gabrielle tocmai aflase c ă Sexton 
știa de vizita ei  în apartament  în timpul  întâlnirii cu membrii Funda ției și totu și
nu­i pomenise despre asta.
 Gabrielle oft ă. Taxiul ei plecase de mult. De și putea s ă cheme altul  în 
câteva minute,  știa că avea altceva de f ăcut mai  întâi.
 „Chiar o s ă fac a șa ceva?”
 Se încrunt ă, știind c ă n­avea de ales. Habar n­avea  în cine s ă se mai 
încread ă.
 Ieși din birou  și se duse  înapoi  în secretariat  și apoi  într­un coridor larg 
din partea opus ă biroului senatorial.  În cap ătul coridorului, v ăzu ușile masive 
de stejar ale biroului personal al lui Sexton flancate de dou ă steaguri –

„Bătrâna Glorie” pe dreapta  și drapelul statului Delaware pe st ânga. La fel ca  în
cazul celor mai multe birouri senatoriale din cl ădire, u șile erau blindate cu o țel 
și asigurate prin broa ște clasice, un sistem electronic de acces  și un sistem de 
alarm ă.
 Dacă ar fi putut intra  în birou, m ăcar pentru c âteva minute, ar fi g ăsit 
răspuns la toate  întreb ările. Îndrept ându­se spre u șile foarte bine asigurate, 
Gabrielle nu­ și făcea iluzii c ă ar fi putut trece prin ele. Avea alte planuri  în 
minte.
 La trei metri de biroul lui Sexton, Gabrielle o coti brusc spre dreapta  și 
intră în toaleta femeilor. L ămpile fluorescente se aprinser ă automat, 
reflect ându­se cu putere pe faian ța alb ă. Dup ă ce ochii i se obi șnuiser ă cu 
lumina str ălucitoare, Gabrielle se opri atunci c ând se v ăzu în oglind ă. Ca de 
obicei, tr ăsăturile ei p ăreau mai bl ânde dec ât ar fi sperat ea. Aproape delicate. 
Gabrielle era  întotdeauna mai puternic ă decât arăta.
 „Ești sigur ă că ești preg ătită pentru asta?”
 Știa că Sexton o a ștepta cu ner ăbdare pentru a fi pus  în tem ă în legătură 
cu situa ția PODS. Din p ăcate, Gabrielle  își dăduse seama c ă senatorul o 
manipulase cu viclenie  în seara asta. Iar ei nu­i pl ăcea s ă fie manipulat ă. 
Senatorul  îi ascunsese lucruri importante.  Întrebarea era c ât de multe. Iar 
răspunsurile se aflau  în biroul lui – chiar de cealalt ă parte a peretelui din 
toaleta pentru femei.
 — Cinci minute, rosti ea cu voce tare, d ând glas hot ărârii finale.
 Se duse p ână la debara,  întinse m âna și o plimb ă peste cadrul u șii. O 
cheie c ăzu cu zgomot pe podea. Echipa de cur ățenie a cl ădirii era format ă din 
angaja ți de stat, care p ăreau s ă se fac ă nevăzuți de fiecare dat ă când se l ăsa cu
o grev ă de orice fel, abandon ând toaleta s ăptămâni de zile f ără hârtie igienic ă 
sau tampoane. Enervate s ă tot fie luate prin surprindere de lipsuri, femeile din 
biroul lui Sexton preluaser ă frâiele întregii pove ști în mâinile lor  și își 
asiguraser ă o cheie a debaralei  în caz de „urgen țe”.
 „În seara asta este vorba de o urgen ță”, își zise ea.
 Deschise u șa debaralei.
 Interiorul era str âmt și plin cu  șervețele, c ârpe de  șters pe jos  și rafturi 
cu role de h ârtie igienic ă. Cu o lun ă înainte, Gabrielle c ăuta acolo prosoape de 
hârtie, c ând descoperise ceva nea șteptat. Neput ând să ajung ă la hârtia de pe 
raftul de sus, folosise coada unei m ături pentru a determina c ăderea unei role. 
În timpul opera țiunii, lovise o plac ă din tavan. C ățărându­se ca s ă pună la loc 
placa, auzise cu surprindere vocea senatorului Sexton.
 Limpede precum cristalul.
 După natura ecoului,  își dăduse seama c ă senatorul vorbea singur,  în 
vreme ce se afla  în camera lui privat ă de baie.  Încăperea p ărea a fi separat ă de 
debaraua toaletei femeilor doar prin ni ște plăci desp ărțitoare din material 
lemnos.
 Aflându­se din nou  în debara  în seara asta, cu un scop mult mai 
important dec ât obținerea unor prosoape de h ârtie, Gabrielle  își scoase pantofii,

se cățără pe rafturi, scoase placa din tavan  și se trase  în sus. „S­a zis  și cu 
securitatea na țională”, își spuse ea,  în timp ce se  întreba c âte legi federale  și 
statale era ea pe punctul de a  încălca.
 Dându­și drumul prin tavanul b ăii senatorului, Gabrielle  își sprijini 
piciorul de marginea rece din por țelan a c ăzii, apoi s ări pe podea.  Ținându­și 
respira ția, ieși din baie  și intră în biroul senatorului.
 Covoarele orientale din  încăpere  îi dădeau o senza ție de moliciune  și 
căldură.
 La patruzeci  și cinci de kilometri dep ărtare, un elicopter Kiowa negru, de 
atac, zbura deasupra p ădurii de pini din nordul statului Delaware. Delta One 
verific ă datele despre coordonate,  înscrise  în sistemul de naviga ție automat ă.
 Deși dispozitivul de comunica ții pe care  îl folosea Rachel  și telefonul 
celular al lui Pickering erau criptate pentru protec ția convorbirilor, nu 
interceptarea con ținutului lor fusese scopul pentru care echipa Delta Force 
încercase interceptarea convorbirii, ci stabilirea pozi ției. Prin utilizarea 
triangula ției computerizate  și a Sistemului Global de Pozi ționare GPS, 
determinarea coordonatelor unei transmisiuni devenea o sarcin ă semnificativ 
mai u șoară decât decriptarea unei convorbiri.
 Delta One se amuza  întotdeauna c ând se g ândea c ă posesori de telefoane 
celulare habar n­aveau c ă, de fiecare dat ă când efectuau un apel, orice serviciu 
guvernamental de ascultare a convorbirilor telefonice le putea depista loca ția, 
dacă avea chef, cu o precizie de trei metri, oriunde s­ar fi aflat pe suprafa ța 
globului – nesemnificativ ă caracteristic ă a mobilit ății în comunica ții pe care 
operatorii de telefonie mobil ă nu o f ăceau niciodat ă public ă. În noaptea asta, de
îndată ce echipa Delta Force ob ținuse accesul la frecven țele de recep ție ale 
telefonului celular al lui William Pickering, depistarea coordonatelor oric ărui 
apel c ătre acel telefon devenise floare la ureche.
 Îndrept ându­se acum pe un curs direct c ătre țintă, Delta One se apropia 
de intrarea  în raza de ac țiune, de sub treizeci de kilometri, a unui posibil radar.
 — Umbrela e activat ă? Întreb ă el, întorc ându­se spre Delta Two, care 
manevra radarul  și sistemul de arme de la bord.
 — Afirmativ. A șteptăm să intrăm în raza de ac țiune de opt kilometri.
 „Opt kilometri”,  își zise Delta One. Trebuia s ă controleze juc ăria care se 
afla ad ânc în raza de ac țiune a radarului  țintei pentru a putea folosi armele 
Kiowei. Nu se  îndoia c ă cineva de la bordul navei Goya cerceta acum cu 
nelini ște cerul,  și, deoarece misiunea echipei Delta Force era s ă elimine  ținta 
fără să permit ă emiterea vreunui S. O. S., Delta One trebuia acum s ă se 
apropie c ât mai mult de prad ă, fără să o alarmeze.
 La dou ăzeci și trei de kilometri distan ță, aflat  încă în afara razei de 
acțiune a poten țialului radar inamic, Delta One  întoarse brusc elicopterul cu 
treizeci  și cinci de grade spre vest. Se ridic ă la o mie de metri altitudine – 
plafonul de zbor pentru avioane de mici dimensiuni –  și își potrivi viteza la 110 
noduri.

Pe puntea navei, radarul de la bordul elicopterului Pazei de Coast ă 
scoase un sunet c ând un nou contact se ivi  în perimetrul pe care­l acoperea de 
cincisprezece kilometri. Pilotul se ridic ă pe scaun  și studie ecranul. Contactul 
părea să apar țină unui avion mic ce se  îndrepta spre vest  în susul coastei.
 Probabil se  îndrepta spre Newark.
 Cu toate c ă traiectoria actual ă a avionului  îl aducea la o apropiere de 
șase kilometri de Goya, culoarul de zbor p ărea ales la  întâmplare. Chiar  și așa, 
din vigilen ță, pilotul Pazei de Coast ă urmări punctul care clipea tras ând o linie 
leneșă în partea dreapt ă a ecranului.  În punctul cel mai apropiat, avionul avea 
să se afle la  șase kilometri dep ărtare. A șa cum era de a șteptat, avionul 
continu ă să zboare – de acum  îndep ărtându­se de ei.
 „Șase kilometri  și dou ă sute de metri.  Șase kilometri  și jum ătate.”
 Pilotul r ăsuflă ușurat.
 Apoi se petrecu un lucru extrem de ciudat.
 — Umbrela a fost activat ă, zise Delta Two, ridic ând degetele mari de la 
ambele m âini în sus,  în semn c ă totul decurge conform planului. Barajul, 
zgomotele modulate  și pulsurile de acoperire sunt activate  și fixate pe  țintă.
 Delta One manevr ă man șa cu aten ție și viră strâns la dreapta, a șezând 
aeronava pe un curs direct c ătre Goya. Manevra n­avea cum s ă fie observat ă pe
radarul navei.
 — Cu siguran ță, e mai bun ă decât sacii cu bruiaj din tabl ă! Strig ă Delta 
Two.
 Delta One trebuia s ă fie de acord. Bruierea radarelor fusese inventat ă în 
Al Doilea R ăzboi Mondial, c ând un aviator britanic de ștept începuse s ă arunce 
din avion saci cu f ân înveliți în foi de tabl ă, în vreme ce bombarda  țintele. 
Radarele germanilor depistau at ât de multe contacte reflectorizante  încât habar
n­aveau  în care dintre acestea s ă tragă. De atunci tehnica fusese substan țial 
îmbun ătățită.
 Sistemul de bruiere a radarelor de la bordul elicopterului Kiowa  însemna 
una din cele mai devastatoare arme militare de atac electronic. Transmi țând o 
umbrel ă de zgomote parazite de spectru larg de frecven ță în atmosfer ă 
deasupra unor anumite coordonate de suprafa ță, Kiowa putea  înșela ochii, 
urechile  și vocea  țintei avute  în vizor. Cu c âteva clipe  în urm ă, probabil c ă toate
radarele de la bordul navei Goya amu țiseră. Când echipajul avea s ă­și dea 
seama c ă trebuie s ă ceară ajutor, probabil c ă n­avea s ă mai fie capabil de nici o
transmisie. Comunica țiile unei nave se bazau pe unde radio de mare frecven ță 
și nu pe cabluri. Dac ă Kiowa se apropia suficient de mult, toate sistemele de 
comunica ții ale navei aveau s ă își înceteze func ționarea, semnalele emise de ele
fiind blocate de norul invizibil de zgomote parazite lansate de botul elicopterului
ca un far orbitor.
 „Izolare perfect ă, își spuse Delta One. Sunt lipsi ți de ap ărare.”
 Victimele g ăsiseră o cale norocoas ă și șireată de a evada de pe ghe țarul 
Milne, dar asta nu se va mai repeta. Rachel Sexton  și Michael Tolland

comiseser ă o gre șeală când hot ărâseră să părăseasc ă țărmul. Avea s ă fie 
ultima.
 În Casa Alb ă, Zach Hemey se ridic ă amețit în capul oaselor  și apuc ă 
receptorul telefonului.
 — Acum? Ekstrom vrea s ă stea de vorb ă cu mine acum?
 Hemey  își miji iar ăși ochii spre ceasul de pe noptier ă: 3.17 A. M.
 — Da, domnule pre ședinte,  îi zise ofi țerul de comunica ții. Spune c ă e 
urgent.
 În vreme ce Corky  și Xavia se agitau  în jurul dispozitivului care m ăsura 
nivelul de zirconiu din condrule, Rachel  îl urm ă pe Tolland  într­o camer ă lipită 
de laborator. Aici Tolland porni un alt computer. Oceanograful p ărea că vrea s ă 
mai verifice o informa ție.
 În vreme ce computerul se  încălzea, Tolland se  întoarse spre Rachel cu 
gura  întredeschis ă, ca și cum ar fi vrut s ă îi spun ă ceva, dar nu  știa cum s ă 
înceap ă.
 — Ce e?  Îl întreb ă Rachel, surprins ă să constate c ât de atras ă era de el, 
chiar  și în mijlocul unui asemenea haos.
 Ar fi vrut s ă opreasc ă timpul  în loc  și să fie doar cu el – doar pentru un 
singur minut.
 — Îți datorez scuze, rosti Tolland, cuprins de remu șcări.
 — Pentru ce?
 — Pe punte? Rechinii­ciocan? Eram emo ționat! Uneori uit c ât de 
înfrico șător poate fi oceanul pentru o mul țime de oameni.
 Față în față cu el, Rachel se sim țea ca o adolescent ă stând în pragul casei
cu un nou iubit.
 — Mul țumesc. Nu­i nici o problem ă. Serios.
 Ceva din fiin ța ei îi spunea c ă Tolland voia s ă o sărute.
 După o clip ă, el își întoarse sfios fa ța:
 — Știu. Vrei s ă ajungi la  țărm. Ar trebui s ă ne întoarcem la lucru.
 — Deocamdat ă, răspunse Rachel, z âmbind u șor.
 — Deocamdat ă, repet ă Tolland, a șezându­se la computer.
 Rachel r ăsuflă zgomotos. Se apropie de Tolland, savur ând intimitatea 
micului laborator.  Îl urm ări pe Tolland cum navigheaz ă printr­o serie de fi șiere 
din calculator:
 — Ce c ăutăm?
 — Verific ăm baza de date pentru p ăduchele gigant de ocean. Vreau s ă 
văd dac ă descop ăr vreo fosil ă preistoric ă marin ă care s ă semene cu ceea ce am 
văzut noi  în meteoritul NASA.
 Deschise o pagin ă de căutare marcat ă cu litere aldine: „PROJECT 
DIVERSITAS”.
 Navig ând printre meniuri, Tolland se apuc ă să îi explice:
 — Diversitas reprezint ă, în esen ță, un index permanent actualizat al 
datelor biologice oceanice. C ând un biolog marin descoper ă o nou ă specie sau o
nouă fosilă, poate da de veste  și împărtăși descoperirea prin  încărcarea datelor

și a fotografiilor  într­o baz ă central ă de date. Deoarece  în fiecare s ăptămână se 
descoper ă o mul țime de date noi, aceasta modalitate este singura de a p ăstra 
cercetarea marin ă la zi.
 Rachel  îl urm ări pe Tolland cum navigheaz ă printre meniuri:
 — Deci acum accesezi Internetul?
 — Nu. Accesarea Internetului poate fi riscant ă pe mare. Noi stoc ăm toate 
aceste date la bordul navei, pe un  șir imens de discuri optice aflate  în cealalt ă 
încăpere. De fiecare dat ă când acost ăm într­un port, ne conect ăm la proiectul 
Diversitas  și ne actualiz ăm baza de 412 DAN BROWN date cu ultimele 
descoperiri. Astfel putem accesa datele pe mare f ără o conexiune Web, iar 
acestea nu sunt niciodat ă mai vechi de o lun ă sau dou ă.
 Tolland chicoti,  în vreme ce  începu s ă introduc ă diverse cuvinte­cheie de 
căutare  în calculator.
 — Probabil c ă ai auzit de Napster, controversatul program de partajare a 
fișierelor cu programe muzicale!
 Rachel  încuviin ță.
 — Diversitas este considerat versiunea de biologie marin ă a Napster­ului.
Noi îi mai spunem LOBSTER {24} de la Lonely Ocean' Biologists Sharing Totally 
Eccentric Research {25}.
 Rachel izbucni  în râs. Chiar  și într­o situa ție tensionat ă, Michael Tolland 
nu își pierdea sim țul umorului, lucru care o f ăcea s ă se simt ă mai bine.  Începea
să înțeleag ă că în ultima vreme nu prea avusese parte de r âsete.
 — Baza noastr ă de date este enorm ă, relu ă Tolland, termin ând de 
introdus cuvintele­cheie. Sunt peste zece terabytes de descrieri  și fotografii. 
Sunt informa ții acolo pe care nimeni nu le­a v ăzut vreodat ă – și pe care nimeni 
nu le va vedea. Speciile oceanice sunt, pur  și simplu, prea numeroase.
 Apăsă tasta de c ăutare.
 — Bine, hai s ă vedem dac ă a văzut cineva vreo fosil ă oceanic ă 
asem ănătoare cu micu ța noastr ă insect ă spațială.
 După câteva secunde, ecranul scoase la iveal ă patru trimiteri la animale 
fosilizate. Tolland ap ăsă pe fiecare, una c âte una  și examin ă fotografiile. 
Niciuna nu sem ăna nici pe departe cu fosilele din meteorit.
 Tolland se  încrunt ă:
 — Hai s ă încerc ăm altceva!
 Scoase cuv ântul „fosil ă” din motorul de c ăutare  și apăsă din nou tasta de
căutare:
 — O s ă căutăm printre toate speciile vii. Poate c ă găsim un descendent  în
viață care are o parte dintre caracteristicile fiziologice ale fosilei din Milne.
 Ecranul se re împrosp ătă.
 Tolland se  încrunt ă din nou. Computerul returnase sute de trimiteri. 
Stătu o clip ă în cump ănă, frec ându­și bărbia înnegrit ă de firele nerase de p ăr.
 — Bine, asta  înseamn ă prea mult. S ă facem o selec ție!
 Rachel  îl urm ări cum acceseaz ă un alt meniu intitulat „habitat”. Lista 
opțiunilor p ărea nesf ârșită: bazin oceanic, mla ștină, lagun ă, recif, creast ă de

mijloc oceanic, pungi de sulf. Tolland merse c ătre cap ătul listei  și alese o 
opțiune care spunea: MARGINI DISTRUCTIVE/GROPI OCEANICE.
 „Deșteapt ă mutare”, remarc ă Rachel  în gând. Tolland  își limita c ăutarea 
la speciile care tr ăiau în apropiere de mediile oceanice unde se presupunea c ă 
se pot forma structuri asem ănătoare condrulelor.
 Ecranul se re împrosp ătă din nou. De aceast ă dată Tolland z âmbi:
 — Excelent. Doar trei trimiteri.
 Rachel se uit ă cu aten ție la primul nume de pe list ă. „Limulus ply… 
Ceva.”
 Tolland ap ăsă butonul pentru a vedea unde­l ducea trimiterea. Pe ecran 
apăru o poz ă; creatura sem ăna cu un crab­potcoav ă supradimensionat f ără 
coadă.
 — Nțț, făcu Tolland,  întorc ându­se la pagina precedent ă.
 Rachel se uit ă la al doilea nume de pe list ă. Shrimpus Uglius from Hellus
{26}. Era nedumerit ă:
 — Numele  ăla e adev ărat?
 Tolland chicoti:
 — Nu. Este o specie nou ă, încă neclasificat ă. Tipul care a descoperit­o 
are sim țul umorului. Propune Shrimpus Uglius drept denumire taxonomic ă 
oficial ă.
 Tolland deschise poza, dezv ăluind o creatur ă îngrozitor de ur âtă, 
asem ănătoare cu un crevete, cu must ăți și antene de un roz fluorescent.
 — Potrivit nume, zise Tolland. Dar nu e insecta noastr ă spațială.
 Se întoarse la index.
 — Și ultima ofert ă îi apar ține lui…
 Apăsă pe cea de­a treia intrare,  încărcând noua pagin ă.
 — Bathynomous giganteus … Citi el cu voce tare c ând ap ăru textul.
 Imediat se  încărcă și fotografia. Un instantaneu color luat de aproape.
 Rachel sari drept  în sus:
 — Doamne!
 Creatura care  îi privea din poz ă îi dădea fiori.
 Tolland inspir ă adânc:
 — Oh, Doamne! Amicul  ăsta îmi pare cumva cunoscut!
 Rachel d ădu din cap. R ămăsese f ără grai. Bathynomous giganteus. 
Creatura sem ăna cu un p ăduche gigant de ap ă. Arăta aproape la fel ca specia 
fosilă descoperit ă în roca NASA.
 — Exist ă câteva diferen țe minore, rosti Tolland, merg ând pe pagin ă în 
jos, c ătre diagramele  și schi țele anatomice. Dar e al naibii de apropiat. Mai ales,
dacă luăm în considera ție faptul c ă a avut la dispozi ție 190 de milioane de ani 
ca să evolueze.
 „Apropiat e cuv ântul potrivit, g ândi Rachel. Prea apropiat.”
 Tolland citi descrierea de pe ecran:
 — Considerat ă a fi una din cele mai vechi specii din ocean, rara  și recent 
clasificata Bathynomous giganteus este un izopod de ap ă adâncă, consumator

de resturi, care seam ănă cu o c ăpușă mare. Cu o lungime de p ână la șaizeci de 
centimetri, aceast ă specie prezint ă un exoschelet chitinos segmentat,  în cap, 
torace  și abdomen. Posed ă extremit ăți dispuse  în perechi, antene  și ochi 
compozi ți, precum cei ai insectelor terestre. Acest s ăpător în fundul oceanelor 
nu e v ânat de nimeni  și trăiește în medii pelagice descoperite despre care  în 
trecut se credea c ă sunt de nelocuit.”
 Tolland  își înălță privirea spre ea:
 — Asta ar putea explica lipsa altor fosile  în mostra de roc ă!
 Rachel se holba la creatura de pe ecran, emo ționat ă și totu și nesigur ă că 
înțelegea  în profunzime semnifica ția celor aflate.
 — Imagineaz ă­ți, rosti Tolland, plin de  înflăcărare, c ă acum 190 de 
milioane de ani, o familie din aceste insecte a fost  îngropat ă în noroiul de pe 
fundul oceanului. Pe m ăsură ce noroiul se transform ă în roc ă, insectele sunt 
fosilizate  în piatr ă. Simultan, fundul oceanului, care se mi șcă în mod continuu 
ca un imens val ț leneș către gropile oceanice, duce fosilele  într­o zon ă de 
presiune ridicat ăl unde roca formeaz ă condrule! Tolland vorbea din ce  în ce mai
repede  și mai precipitat. Iar dac ă o parte a crustei fosilizate  și pline de condrule
se rupe  și sfârșește pe panta urc ătoare a gropii, fapt c ât se poate de banal, 
atunci are toate  șansele s ă fie descoperit ă!
 — Dar dac ă NASA…, îngăimă Rachel. Adic ă, dacă totul e o minciun ă, 
NASA trebuie s ă fi știut c ă, mai devreme sau mai t ârziu, cineva ar fi descoperit 
că aceast ă fosilă seam ănă cu o creatur ă marin ă, nu? Vreau s ă spun c ă. Noi 
tocmai am descoperit asta!
 Tolland  începu s ă tipăreasc ă fotografiile insectei la o imprimant ă laser.
 — Știu și eu… Chiar dac ă ar fi ie șit cineva  în față și ar fi pus  în eviden ță 
similarit ățile dintre fosile  și un p ăduche marin viu, fiziologiile lor nu sunt 
identice. Aproape c ă întărește cazul NASA.
 Rachel  înțelese brusc:
 — Panspermie.
 „Viața pe p ământ a fost plantat ă din spa țiu.”
 — Exact. Similarit ățile dintre organismele cosmice  și cele terestre au 
perfect sens din punct de vedere  științific. Acest p ăduche marin, de fapt, face 
poziția NASA mai puternic ă.
 — Doar dac ă nu se pune problema autenticit ății meteoritului.
 Tolland d ădu din cap:
 — Dac ă meteoritul ridic ă întreb ări, atunci  întregul e șafodaj se 
prăbușește. Păduchele nostru marin se transform ă din prieten  în distrug ător al 
NASA.
 Rachel urm ări în tăcere cum imprimanta scuip ă paginile despre insect ă. 
Încerca s ă se conving ă că totul fusese o gre șeală nevinovat ă a celor de la NASA,
dar știa prea bine c ă nu era a șa. Oamenii care comiteau gre șeli nevinovate nu 
încercau s ă ucid ă alți oameni.
 În acea clip ă, se auzi ecoul vocii nazale a lui Corky, care r ăsună în 
laborator:

— Imposibil!
 Rachel  și Tolland se r ăsucir ă pe călcâie.
 — Verific ă din nou nenorocitul  ăla de raport! N­are nici un sens!
 Xavia veni  în fug ă strângând în mână o hârtie de imprimant ă.
 Chipul ei era cenu șiu:
 — Mike, nu  știu cum s ă­ți spun…
 Vocea ei suna spart:
 — Raportul dintre titaniu  și zirconiu din mostra asta …
 Își drese glasul:
 — E clar c ă NASA a comis o eroare uria șă. Meteoritul lor este doar o 
nenorocit ă de roc ă oceanic ă.
 Rachel  și Tolland se privir ă, dar niciunul nu scoase vreo vorb ă. Știau. 
Într­o frac țiune de secund ă, toate b ănuielile  și îndoielile de p ână atunci se 
spulberaser ă.
 Tolland  încuviin ță. În ochi i se citea triste țea:
 — Da. Mersi, Xavia!
 — Dar nu  înțeleg, replic ă femeia. Crusta de fuziune … Loca ția din 
gheață…
 — Îți explic ăm în timp ce facem drumul spre coast ă, o întrerupse Tolland.
Plecăm!
 Rachel str ânse repede h ârtiile  și dovezile pe care le aveau. Acestea erau 
șocant de concludente: h ârtia de imprimant ă GPR ar ătând un pu ț de inser ție în
ghețarul Milne; fotografii ale unui p ăduche marin asem ănător cu fosila NASA; 
articolul doctorului Pollack despre condrulele oceanice;  în fine, datele 
microscopului electronic care ar ătau con ținutul uria ș de zirconiu din meteorit.
 Concluzia era imbatabil ă. „Fraud ă!”
 Tolland privi stiva de h ârtii din m âinile lui Rachel  și oftă melancolic:
 — Ei bine, a ș spune c ă William Pickering are acum toate dovezile 
necesare.
 Rachel d ădu din cap,  întreb ându­se din nou de ce Pickering nu 
răspunsese la telefon.
 Tolland ridic ă receptorul unui telefon din apropiere  și i­l întinse.
 — Vrei s ă încerci din nou de aici?
 — Nu, hai s ă plecăm. O s ă încerc s ă iau leg ătura cu el din elicopter.
 Rachel hot ărâse deja c ă, dacă nu va izbuti s ă dea de Pickering,  îi va 
spune pilotului de la Paza de Coast ă să îi duc ă direct la sediul NRO, aflat la 
doar vreo 270 de kilometri dep ărtare.
 Tolland vru s ă pună receptorul  în furc ă, dar se opri brusc. P ărea 
nedumerit, ascult ă în receptor  și se încrunt ă.
 — Ce bizar! Nu are ton!
 — Cum adic ă? Întreb ă Rachel,  îngrijorat ă.
 — Ciudat,  întări Tolland. Liniile telefonice directe prin COMSAT nu  își 
pierd niciodat ă…
 — Domnule Tolland?

Pilotul Pazei de Coast ă se ivi alerg ând în laborator, cu fa ța alb ă ca varul:
 — Ce s­a  întâmplat? Ceru Rachel s ă afle. Vine cineva?
 — Asta­i problema, r ăspunse pilotul. Habar n­am. Radarul de la bord  și 
toate comunica țiile au murit brusc.
 Rachel  îndesă adânc hârtiile  în sân.
 — Repede la elicopter. Plec ăm. ACUM!
 Inima lui Gabrielle b ătea cu putere,  în vreme ce fata traversa biroul 
întunecat al senatorului Sexton. Camera era mare  și elegant ă, cu pere ți 
lambrisa ți în lemn, picturi  în ulei, covoare persane, scaune din piele  și cu un 
imens birou din mahon.  Încăperea era luminat ă doar de ciudata lumin ă a 
ecranului aprins al calculatorului senatorului.
 Gabrielle se duse la birou.
 Senatorul Sexton  îmbrățișase cauza „biroului digital” ca un maniac, 
evitând masivitatea fi șierelor cu dosare  în favoarea simplit ății unui computer 
personal,  în care introducea cantit ăți monumentale de informa ții – articole  și 
discursuri scanate, rezultate ale  ședințelor de lucru. Computerul lui Sexton era
altarul lui sf ânt, iar senatorul  își păstra biroul  închis  în permanen ța pentru a­l 
proteja. Omul refuza chiar s ă se conecteze la Internet de teama hackerilor care 
i­ar fi putut sparge sacrul seif digital.
 Cu un an  în urm ă, Gabrielle n­ar fi fost  în stare s ă cread ă că vreun 
politician putea fi at ât de idiot,  încât să depoziteze copii ale documentelor care 
îl puteau incrimina,  însă viața la Washington o  învățase multe. „Informa ția 
înseamn ă putere.” Gabrielle aflase cu stupoare c ă era o practic ă obișnuită 
pentru politicienii care acceptau contribu ții financiare discutabile s ă men țină o 
dovad ă a acestor dona ții – scrisori, conturi bancare, chitan țe, jurnale – ascunse
într­un loc sigur. O astfel de tactic ă de contra șantaj, eufemistic cunoscut ă la 
Washington cu numele de „asigurarea siamez ă”, proteja candida ții de donatorii 
care aveau sentimentul c ă generozitatea lor  îi autoriza cumva s ă exercite 
presiune politic ă asupra candidatului. Dac ă un „sponsor”  începea s ă pretind ă 
prea multe, candidatul putea scoate, pur  și simplu, dovezile dona țiilor ilegale, 
reamintindu­i donatorului c ă ambele p ărți încălcaser ă legea. Dovezile  întăreau 
legătura dintre candidat  și sponsor, f ăcându­i s ă semene cu doi gemeni 
siamezi.
 Gabrielle se strecur ă la biroul senatorului  și se a șeză. Inspir ă adânc și 
privi ecranul computerului. „Dac ă senatorul accept ă mită de la SFF, dovezile 
trebuie s ă se găseasc ă aici.”
 Screensaver­ul prezenta un potpuriu curg ător de imagini ale Casei Albe. 
Fundalul fusese creat de un membru al echipei senatoriale, mare specialist  în 
vizualiz ări și gândire pozitiv ă. În jurul imaginilor se rotea un banner sub form ă 
de dung ă pe care se putea citi: „Pre ședintele Statelor Unite Sedgewick Sexton … 
Președintele Statelor Unite Sedgewick Sexton … Președintele…”
 Gabrielle apuc ă mouse­ul  și o caset ă de dialog de securitate se ivi imediat
pe ecran: „ENTER PASSWORD”.

Se aștepta la asta. N­avea s ă fie o problem ă. Săptămâna trecut ă, 
Gabrielle intrase  în biroul senatorului exact  în clipa  în care Sexton se a șeza la 
calculator  și își introducea parola.  Îl văzuse ap ăsând scurt trei taste  în 
succesiune rapid ă.
 — Asta e parol ă? Îl luase ea la rost intr ând în încăpere.
 Sexton ridicase privirea.
 — Ce?
 — Și eu care credeam c ă vă preocup ă securitatea, se pref ăcuse Gabrielle 
supărată. Parola dumneavoastr ă are doar trei caractere? Credeam c ă tipii de la 
tehnic ne­au spus s ă folosim cel pu țin șase.
 — Tipii de la sectorul tehnic sunt adolescen ți. Ar trebui s ă încerce s ă­și 
aminteasc ă trei caractere aleatorii c ând trec de patruzeci de ani.  În plus, u șa 
dispune de alarm ă. Nimeni nu poate intra aici.
 Gabrielle venise l ângă el, zâmbind:
 — Și dacă intră cineva  în vreme ce sunte ți la toalet ă?
 — Și să încerce toate combina țiile posibile?
 Senatorul o privise cu scepticism:
 — Oi fi eu  încet la baie, dar nici chiar a șa.
 — Pe o cin ă la Davide c ă vă ghicesc parola  în zece secunde!
 Sexton p ăruse amuzat  și intrigat de provocare:
 — Nu­ ți permi ți o cin ă la Davide, Gabrielle.
 — Adic ă n­ave ți curaj?
 Sexton aproape c ă păruse c ă­i pare r ău pentru ea c ă a acceptat pariul.
 — Zece secunde?
 Se deconectase  și îi făcuse semn lui Gabrielle s ă se așeze și să încerce.
 — Știi că la Davide comand doar saltimbocca.  Și nu e deloc ieftin ă.
 Ea ridicase din umeri,  în vreme ce se a șeza.
 — Sunt banii dumneavoastr ă!
 „ENTER PASSWORD”
 — Zece secunde,  îi reamintise Sexton.
 Lui Gabrielle  îi venea s ă râdă. Avea nevoie doar de dou ă. Chiar din u șă 
reușise să vadă că Sexton  își introdusese parola de trei caractere  într­o 
succesiune extrem de rapid ă, folosind doar indexul. „Evident, aceea și tast ă. Nu 
prea inteligent.”  Își dădu seama c ă mâna lui st ătuse pozi ționat ă la cap ătul din 
stânga al tastaturii, reduc ând astfel literele posibile ale alfabetului la doar 
nouă. Alegerea literei nu constituise o problem ă; lui Sexton  îi plăcuse 
dintotdeauna tripla alitera ție a numelui s ău. Senatorul Sedgewick Sexton.
 „Niciodat ă nu subestima ego­ul unui politician”.
 Tastase  ȘȘȘ și ecranul cu c ăsuța de dialog se evaporase.
 Sexton c ăscase gura mare de uimire.
 Asta se petrecea cu o s ăptămână în urm ă. Acum, c ă Gabrielle se 
confrunta din nou cu computerul lui, era sigur ă că Sexton nu avusese timp s ă 
introduc ă o parol ă nouă. „De ce ar fi f ăcut­o?  În mine are o  încredere oarb ă.”
 Tastă ȘȘȘ.

„INVALID PASSWORD – ACCESS DENIED
 (PAROLA INVALIDAT Ă – ACCESUL INTERZIS) „
 Gabrielle se holb ă la ecran,  șocată.
 Probabil c ă supraestimase  încrederea pe care o avea senatorul  în ea.
 Atacul fu lansat f ără nici un fel de avertisment. Pe cer,  în partea de sud­
vest, deasupra navei, silueta aduc ătoare de moarte a unui elicopter  înarmat 
cobor î în picaj ca o viespe. Rachel n­avea nici un dubiu ce era acel elicopter sau
ce căuta el acolo.
 Un răpăit țâșni din botul elicopterului, sf âșie întunericul  și trimise un 
torent de gloan țe peste cabina de comanda din fibr ă de sticl ă, trăgând o linie de
găuri în caren ă. Rachel se arunc ă prea t ârziu în căutarea unui ad ăpost și simți 
tăietura ustur ătoare a unui glon ț care­i scrijeli bra țul. Căzu pe suprafa ța navei,
apoi se rostogoli,  încerc ând să ajung ă în spatele domului transparent  și 
bulbucat al submersibilului Triton.
 Un tunet le explod ă deasupra capetelor c ând elicopterul trecu pe 
deasupra vasului. Zgomotul se pierdu  într­un sf ârâit bizar c ând elicopterul se 
îndep ărtă spre ocean  și începu manevrele de  întoarcere pentru o a doua rait ă.
 Tremur ând pe punte, Rachel  își prinse bra țul rănit și se uit ă înapoi dup ă 
Tolland  și Corky. Dup ă ce se aruncaser ă la ad ăpost  în spatele unui depozit, cei 
doi se ridicau acum  împleticindu­se  și cercet ând, îngrozi ți, cerul cu privirea. 
Rachel se ridic ă în genunchi.  Întregul univers p ărea să se mi ște brusc cu 
încetinitorul.
 Ghemuit ă în spatele bilei transparente a Triton­ului, Rachel se uita 
înfrico șată spre singurul lor mijloc de sc ăpare – elicopterul Pazei de Coast ă. 
Xavia se urca deja  în cabin ă, gesticul ând frenetic spre toat ă lumea s ă urce la 
bord. Rachel  îl zări pe pilot  întinz ându­se  în carling ă și manevr ând frenetic 
comutatoare  și manete. Elicea  începu s ă se răsuceasc ă… Extrem de  încet.
 Mult prea  încet.
 „Grăbește­te!”
 Rachel se ridic ă cu greu  în picioare, preg ătindu­se s ă o rup ă la fug ă și 
întreb ându­se dac ă va reu și să traverseze puntea  înainte ca atacatorii s ă 
revin ă. Îi auzi  în spatele ei pe Tolland  și pe Corky venind spre ea  și spre 
elicopter. „Da! Gr ăbiți­vă!”
 De­abia atunci v ăzu.
 La o sut ă de metri dep ărtare, ivindu­se din bezn ă, un fascicul de lumin ă 
roșie, sub țire ca un fir de p ăr, sfâșie noaptea, m ăturând puntea vasului. Dup ă 
ce își găsi ținta, fasciculul se opri pe partea lateral ă a elicopterului Pazei de 
Coast ă.
 Rachel avu nevoie doar de o frac țiune de secund ă ca să înțeleag ă ce se 
petrecea  în fața ochilor ei.  În aceea și clipă, ea sim ți toat ă acțiunea de pe puntea
vasului transform ându­se  într­o cea ță de sunete  și forme: Tolland  și Corky 
alergând spre ea, Xavia agit ându­se  înnebunit ă în elicopter, laserul ro șu ca 
focul sf âșiind cerul nop ții.
 Prea t ârziu.

Rachel se r ăsuci spre Tolland  și spre Corky, care alergau c ât îi țineau 
picioarele s ă se ad ăposteasc ă în elicopter. Se post ă în calea lor, cu bra țele 
ridicate pentru a­i opri. Se ciocnir ă zdrav ăn și toți trei se pr ăbușiră pe punte 
într­o  învălmășeală de bra țe și picioare.
 Undeva, la distan ță, apăru sclipirea unei lumini albe. Rachel urm ări 
terorizat ă cum o linie perfect dreapt ă de gaze de emisie urmeaz ă calea 
fasciculului laser direct spre elicopter.
 Când racheta Hellfire se izbi de fuzelaj, elicopterul se f ăcu buc ăți ca o 
jucărie stricat ă. Puntea fu inundat ă de un val de c ăldură și de zgomote. De sus,
începu s ă plou ă cu buc ăți de metal  încins ca ni ște șrapnele de foc. Scheletul 
elicopterului  în flăcări se ridic ă pe coada f ăcută bucăți, se cl ătină o clip ă, apoi 
căzu de pe vas, direct  în apele oceanului, unde se scufund ă într­un nor 
șuierător de aburi.
 Rachel  își închise ochii, cu respira ția tăiată. Auzea epava elicopterului 
bolborosind,  în vreme ce se scufunda, tras ă de lângă Goya de curen ții rapizi.  În
tot acel haos, Michael Tolland urla. Rachel  îi simți brațele care  încercau s ă o 
ridice  în picioare. Numai c ă ea nu se putea mi șca.
 „Pilotul Pazei de Coast ă și Xavia sunt mor ți.” „Urm ăm noi.”
 Stihiile se oprir ă pentru moment pe ghe țarul Milne, astfel  încât în 
habisfer ă era lini ște. Nici m ăcar în astfel de condi ții, Lawrence Ekstrom nu 
încercase s ă tragă un pui de somn. Petrecuse acele ore  în singur ătate, 
plimb ându­se prin dom, privind  în gol  în puțul de extrac ție, plimb ându­și 
palmele peste golurile din imensa roc ă înnegrit ă.
 În cele din urm ă, se hot ărâse.
 Acum st ătea în fața videofonului din cabina de transmisii a habisferei  și 
privea  în ochii obosi ți ai pre ședintelui Statelor Unite. Zach Hemey purta un 
halat de baie  și nu p ărea deloc amuzat. Ekstrom  știa că va fi  și mai pu țin 
amuzat c ând va afla ceea ce avea el s ă­i spun ă.
 După ce directorul administrativ al NASA termin ă de vorbit, pe chipul lui 
Hemey se citea nepl ăcerea – ca  și cum ar fi crezut c ă e prea adormit ca s ă fi 
înțeles corect cele aflate.
 — Stai a șa, zise Hemey. Probabil c ă legătura e proast ă și nu aud bine. 
Mi­ai spus cumva c ă NASA a interceptat coordonatele acestui meteorit dintr­o 
transmisie radio de urgen ță, dup ă care a pretins c ă PODS a efectuat 
descoperirea?
 Ekstrom t ăcea, singur  în întuneric, dorindu­ și să se trezeasc ă cumva din 
acel co șmar.
 Era clar c ă tăcerea lui nu­i convenea pre ședintelui:
 — Pentru numele lui Dumnezeu, Larry, spune­mi c ă nu e adev ărat ce am
auzit!
 Ekstrom  își simți gura uscat ă:
 — Meteoritul a fost descoperit, domnule pre ședinte! Asta e tot ce 
conteaz ă.
 — Ți­am cerut s ă­mi spui c ă nu e adev ărat!

Tăcerea provocat ă de surpriz ă se transform ă în tunet  în urechile lui 
Ekstrom. „Trebuia s ă­l informez,  își spuse el. O s ă fie tot mai r ău.”
 — Domnule pre ședinte, e șecul PODS v ă ruina  în sondaje. C ând am 
interceptat o transmisie radio care men ționa un meteorit mare  încastrat  în 
gheață, am  întrez ărit șansa de a v ă arunca  înapoi  în lupt ă.
 Hemey p ărea uluit:
 — Mim ând o descoperire PODS?
 — PODS urma s ă devin ă opera țional  în cur ând, dar nu  îndeajuns de 
repede pentru alegeri. Sondajele v ă arătau în scădere vertiginoas ă, Sexton 
dădea cu NASA de to ți pere ții, așa că…
 — Ești nebun! M­ai min țit, Larry!
 — Oportunitatea asta ni s­a ivit din senin, domnule! Am decis s ă profit de
ea. Am interceptat transmisiunea radio a canadianului care a descoperit 
meteoritul. Omul a murit  într­o furtun ă. Nimeni altcineva nu  știa de meteorit. 
PODS se afla deasupra zonei. NASA avea nevoie de o victorie  și noi aveam 
coordonatele.
 — Și de ce  îmi spui toate astea acum?
 — Credeam c ă ar trebui s ă știți.
 — Ai idee ce ar face Sexton cu aceste informa ții dac ă ar afla de ele?
 Ekstrom prefera s ă nu se g ândeasc ă la aceast ă ipotez ă.
 — Ar povesti lumii  întregi c ă NASA  și Casa Alb ă au min țit poporul 
american!  Și știi ce, ar avea dreptate!
 — Nu dumneavoastr ă ați min țit, domnule, ci eu.  Și îmi voi da demisia 
dacă…
 — Larry, nu asta e problema. Eu am  încercat s ă­mi îndeplinesc func ția 
bazându­m ă pe adev ăr și decen ță! Fir­ar s ă fie! Seara asta era minunat ă. Plin ă 
de demnitate. Acum aflu c ă am min țit o lume  întreag ă?!
 — A fost doar o minciun ă nevinovat ă, domnule.
 — Nu exist ă așa ceva, Larry, ripost ă Hemey, fumeg ând de furie.
 Ekstrom sim ți cum spa țiul str âmt al cabinei se pr ăbușește peste el. Mai 
erau at ât de multe de m ărturisit pre ședintelui… Ekstrom  își spuse  însă că era 
mai înțelept s ă aștepte p ână diminea ță.
 — Îmi pare r ău că v­am trezit, domnule! Am crezut de cuviin ță că ar 
trebui s ă știți.
 În partea cealalt ă a ora șului, Sedgewick Sexton trase o nou ă dușcă de 
coniac  și se plimba de colo­colo prin apartament, cu o iritare cresc ândă.
 „Unde naiba e Gabrielle?”
 Gabrielle Ashe st ătea în întuneric, la biroul senatorului  și se uita ur ât la 
computerul lui Sexton.
 „INVALID PASSWORD – ACCESS DENIED”
 Încercase alte c âteva parole care p ăreau promi țătoare, dar niciuna nu 
funcționase. Dup ă ce căutase prin  încăpere vreun sertar descuiat sau un 
indiciu oarecare, Gabrielle aproape c ă renun țase. Tocmai inten ționase s ă plece,
când zărise ceva ciudat care clipea pe calendarul senatorului de pe birou.

Cineva subliniase data alegerilor cu marker fosforescent alb, ro șu și albastru. 
Cu siguran ță că nu fusese Sexton. Gabrielle trase calendarul mai aproape de 
ea. Lângă dată se vedea o exclama ție: POTUS!
 Probabil c ă exuberanta secretar ă a lui Sexton  îi însemnase acea dat ă pe 
calendar ca o dovad ă a gândirii pozitive. Acronimul POTUS reprezenta numele 
de cod pentru Pre ședintele Statelor Unite folosit de Serviciile Secrete. Dac ă totul
decurgea bine,  în ziua alegerilor Sexton avea s ă devin ă noul POTUS.
 Pregătindu­se s ă plece, Gabrielle rea șeză calendarul pe birou  și se ridic ă 
în picioare. Brusc, se opri  și privi ecranul computerului.
 „ENTER PASSWORD”
 Privi din nou spre calendar.
 „POTUS”
 Se sim ți dintr­odat ă invadat ă de speran ță. Ceva din denumirea POTUS  îi 
spunea lui Gabrielle c ă reprezenta o parol ă perfect ă pentru Sexton. „Simpl ă, 
pozitiv ă, egocentric ă.”
 Tastă literele cu repeziciune.
 „POTUS”
 Ținându­și respira ția, ap ăsă tasta „return”. Computerul scoase un sunet.
 „INVALID PASSWORD – ACCESS DENIED”
 Dezam ăgită, Gabrielle renun ță. Poeni  înapoi spre baie, ca s ă iasă tot pe 
unde intrase. Ajunse la jum ătatea drumului, c ând se auzi soneria telefonului 
celular. Cum era deja tensionat ă la maximum, sunetul o f ăcu să tresar ă 
îngrozitor. Se opri, scoase telefonul  și privi spre ceasul de perete Jourdain pe 
care Sexton  îl primise de la bunicul lui. „Aproape ora patru diminea ța.” La o 
astfel de or ă apelantul nu putea fi dec ât Sexton.  În mod clar senatorul se 
întreba unde era ea. „S ă răspund sau s ă îl las s ă sune?” Dac ă răspundea, ar fi 
trebuit s ă mint ă. Dac ă nu o f ăcea, Sexton ar fi intrat la idei.
 Răspunse:
 — Alo?
 — Gabrielle?
 Sexton p ărea ner ăbdător:
 — Ce te re ține?
 — FDR Memorial, r ăspunse Gabrielle. Taxiul a fost blocat  în trafic  și 
acum suntem la …
 — Nu pari a fi  într­un taxi.
 — Nu,  îl aprob ă ea.
 Inima  îi bătea cu putere.
 — Nu sunt. Am hot ărât să trec pe la birou ca s ă iau ni ște documente 
NASA care ar putea avea relevan ță în legătură cu PODS. Am probleme s ă le 
găsesc.
 — Mă rog, gr ăbește­te! Vreau s ă programez o conferin ță de pres ă 
diminea ță și trebuie s ă discut ăm câteva lucruri pe tema asta.
 — Vin repede, promise ea.
 Pe linie se l ăsă tăcerea:

— Ești în biroul t ău?
 Senatorul p ărea brusc nedumerit.
 — Mda.  Încă zece minute  și vin  într­acolo.
 O nou ă pauz ă:
 — Bine. Ne vedem  în cur ând.
 Gabrielle  închise, prea preocupat ă ca să audă ticăitul puternic  și deosebit
al nepre țuitului ceas de perete Jourdain aflat la doar c âțiva pa și de ea.
 Michael Tolland nu­ și dădu seama c ă Rachel e r ănită decât atunci c ând 
sări să o protejeze  în spatele Triton­ului  și îi văzu sângele de pe bra ț. Dup ă 
expresia transfigurat ă de pe chipul ei  își dădu seama c ă ea nu sim țea nici un 
fel de durere. Dup ă ce o ridic ă, Tolland se r ăsuci s ă îl găseasc ă pe Corky. 
Astrofizicianul se  împleticea c ătre ei cu ochii ie șiți din orbite de groaz ă.
 „Trebuie s ă ne găsim un ad ăpost”,  își zise Tolland, for țându­se s ă nu se 
lasă prad ă panicii. Din instinct, scrut ă cu privirea suprastructura pun ților de 
deasupra lor. Sc ările care duceau spre cabina de comand ă erau  în plin spa țiu 
deschis, iar cabina propriu­zis ă nu era dec ât o cutie de sticl ă – o țintă perfect 
transparent ă din aer. A urca  însemna sinucidere, rezulta c ă au o singur ă 
direcție de urmat.
 Pentru o frac țiune de secund ă, Tolland se uit ă plin de speran ță la 
submersibilul Triton,  întreb ându­se dac ă nu exista vreo  șansă să­i aduc ă pe 
toți sub ap ă, la ad ăpost de gloan țe.
 „Absurd.” Triton­ul putea ad ăposti o singur ă persoan ă, iar vinciul de 
lansare avea nevoie de peste zece minute ca s ă coboare submersibilul sub apele
oceanului aflate la peste zece metri mai jos.  În plus, f ără baterii  și compresoare 
încărcate, Triton­ul s­ar fi comportat ca un cadavru  în apă.
 — Vin! Strig ă Corky cu o voce sugrumat ă de panic ă, gesticul ând spre cer.
 Tolland nici m ăcar nu se obosi s ă își ridice privirea. Ar ătă spre un loc din
apropiere, de unde o ramp ă de aluminiu cobora sub punte. Corky p ărea că nu 
are nevoie de vreo alt ă încurajare. Ferindu­ și capul, se repezi spre deschiz ătură
și se făcu nev ăzut. Tolland o prinse str âns pe Rachel de mijloc  și îl urm ă. Cei 
doi disp ărură la fix, exact  înainte ca elicopterul s ă se întoarc ă, împrăștiind 
gloan țe deasupra capetelor lor.
 Tolland o ajut ă pe Rachel s ă coboare rampa p ână la platforma 
suspendat ă de dedesubt. Dup ă ce ajunser ă, Tolland sim ți corpul fetei c ă devine
brusc rigid. Se  întoarse, tem ându­se s ă nu fi fost lovit ă de vreun glon ț care a 
ricoșat de undeva.
 Când îi văzu fața, își dădu seama c ă era vorba de altceva. Tolland urm ări 
privirea ei  îngrozit ă în jos  și înțelese imediat.
 Rachel st ătea nemi șcată. Picioarele refuzau s ă o mai asculte. Se holba la 
bizara lume de sub ea.
 Datorit ă design­ului SWATH, Goya nu avea o caren ă, ci mai degrab ă 
niște catalige, ca un catamaran gigantic. Cobor âseră prin punte pe o pasarel ă 
cu gr ătare care at ârna deasupra unei pr ăpăstii deschise, la zece metri, direct 
deasupra m ării învolburate. Zgomotul devenise asurzitor aici, reverber ându­se

de partea inferioar ă a pun ții. La groaza instinctiv ă a lui Rachel se ad ăuga faptul
că luminile de sub ap ă ale navei continuau s ă ardă, arunc ând proiec ții verzui 
adânc în oceanul aflat chiar sub ea. Rachel se trezi holb ându­se la  șase sau 
șapte siluete fantomatice din ap ă. Erau ni ște rechini­ciocan enormi,  înotând pe 
loc împotriva curentului – ni ște forme ca de cauciuc care­ și mișcau trupurile 
înainte  și înapoi.
 Tolland  îi șopti în ureche:
 — Rachel, n­ai p ățit nimic. Prive ște drept  înainte. Sunt chiar  în spatele 
tău.
 Brațele lui o  înconjurau,  încerc ând să­i desprind ă cu bl ândețe pumnii 
încleștați de balustrad ă. În acea clip ă, Rachel z ări pic ătura s ângerie scurg ându­
se de pe bra țul ei  și căzând printre ochiurile gr ătarului. Privirea ei urm ări 
picătura în drumul spre ocean. Cu toate c ă nu o z ări ajung ând în apă, știu 
când se  întâmplă evenimentul, c ăci rechinii se agitar ă instantaneu,  împing ând 
cu puternicele lor cozi  și ciocnindu­se unul de altul  într­o agita ție nebun ă de 
colți și de boturi.
 „Lobi olfactivi telencefalici m ăriți…” „Adulmec ă sângele de la peste un 
kilometru distan ța.”
 — Privirea drept  înainte, repet ă Tolland, cu voce puternic ă și liniștitoare. 
Sunt chiar  în spatele t ău.
 Rachel sim ți acum m âinile lui pe  șolduri,  împing ând­o. For țându­se s ă 
nu se g ândeasc ă la vidul de sub ea, Rachel  începu s ă parcurg ă pasarela. 
Undeva, deasupra, se auzea din nou elicea elicopterului. Corky se dep ărtase 
deja bini șor de ei, str ăbătând pasarela  într­o goan ă de om disperat.
 Tolland  îl strig ă:
 — Mergi p ână la cap ăt, Corky! Apoi coboar ă scările!
 Rachel habar n­avea  încotro se  îndreptau.  În fața lor, se vedea cap ătul 
unei noi rampe descendente. La nivelul apei, o punte  îngust ă și scurt ă mărea 
suprafa ța vasului. De aceast ă punte st ăteau prinse mai multe ie șituri mici  și 
suspendate, ca un fel de miniport sub nava mam ă. Pe un indicator mare se 
putea citi: „ZONA DE SCUFUNDARE.
 Pot ap ărea înotători fără avertisment.
 Bărcile s ă se apropie cu pruden ță”.
 Rachel spera ca Michael s ă nu­i pun ă să înoate. Teama  îi spori atunci 
când Tolland se opri  în dreptul unor dulapuri pline de s ârme care flancau 
pasarela. Deschise u șile, dezv ăluind privirii mai multe costume de scafandru, 
tuburi de respirat, labe de  înotat, veste de salvare  și lănci electrice de ap ărare. 
Înainte ca ea s ă scoat ă vreun sunet  și să protesteze, Tolland  întinse m âna și 
apucă un pistol de semnalizare.
 — Hai s ă mergem!
 Se mi șcau din nou.
 Undeva  în față, Corky ajunsese la ramp ă și o cobor âse deja pe jum ătate.
 — O v ăd! Strig ă el, cu o voce care p ărea de­a dreptul vesel ă pe deasupra 
tunetelor oceanului.

„Ce vezi?”, se  întreb ă Rachel,  în vreme ce Corky ajunsese jos  și acum 
alerga de­a lungul unei pasarele  înguste. Rachel nu z ărea dec ât oceanul  înțesat
cu rechini care se apropiau tot mai periculos. Tolland o  împinse mai departe. 
Brusc, z ări motivul bucuriei lui Corky. La cap ătul pun ții de dedesubt era 
amarat ă o mic ă barc ă cu motor. Corky alerga spre ea.
 Rachel  își făcu ochii mari.
 „Vom fugi de un elicopter  într­o barc ă cu motor?”
 — Are un radio la bord,  îi explic ă Tolland.  Și, dac ă ne putem  îndep ărta 
suficient de bruiajul elicopterului …
 Rachel nu mai auzi nici un cuv ânt. Tocmai z ărise ceva care  îi îngheța 
sângele  în vine.
 — Prea t ârziu, c ârâi ea, întinz ând un deget tremur ând.
 „Suntem termina ți…”
 Când se  întoarse, Tolland  își dădu seama  într­o frac țiune de secund ă că 
totul se terminase.
 Dincolo de cap ătul navei, ca un dragon zg âindu­se  în deschiderea unei 
peșteri, elicopterul negru cobor âse extrem de jos  și stătea cu botul spre ei. 
Pentru o clip ă, Tolland avu impresia c ă mașinăria avea s ă zboare drept spre ei 
prin mijlocul navei.  Însă elicopterul  începu s ă se încline,  țintind victimele. 
Tolland urm ări direc ția țevilor de mitralier ă. „Nu!”
 Ghemuit l ângă barca cu motor  și dezleg ând par âmele, Corky  își înălță 
privirea exact  în clipa  în care mitralierele de sub elicopter  începur ă să scuipe o 
ploaie de gloan țe. Corky s ări ca  și cum ar fi fost atins. Se feri  înnebunit din 
calea gloan țelor și sări în barc ă, lipindu­se de fundul ei. Mitralierele se oprir ă. 
Tolland  îl zări pe Corky t ârându­se  în barc ă. Partea de jos a piciorului drept era
acoperit ă de sânge. Ghemuit sub dunet ă, Corky  întinse m âna și scotoci printre 
butoanele de comand ă până găsi cheia de contact. O r ăsuci și motorul Mercury 
de 250 de cai putere se trezi la via ță o clip ă mai t ârziu, din botul elicopterului 
se ivi iar ăși fasciculul laser ro șu, țintind  șalupa cu o rachet ă.
 Tolland reac ționă instinctiv, apuc ând singura arm ă pe care o avea.
 Pistolul de semnalizare din m âna lui sf ârâi când Tolland ap ăsă coco șul. 
Un fascicul orbitor  țâșni pe o traiectorie orizontal ă pe subnav ă, îndrept ându­se 
direct c ătre elicopter. Chiar  și așa, Tolland pricepu c ă acționase prea t ârziu.  În 
vreme ce d âra de lumin ă se îndrepta spre parbrizul elicopterului, lansatorul de 
rachete de sub aeronav ă emise propriul fascicul de lumin ă. În aceea și frac țiune
de secund ă cu lansarea rachetei, aeronava vir ă brusc  și ieși din raza vizual ă 
pentru a evita impactul cu racheta de semnalizare.
 — Ai grij ă! Strig ă Tolland, tr ântind­o pe Rachel pe pasarel ă.
 Racheta devie de la traseu, rat ându­l pe pu țin pe Corky, o lu ă de­a 
lungul navei  și se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel  și 
Tolland.
 Se auzi un zgomot infernal. De sub ei,  țâșniră coloane de ap ă și de foc. 
Bucăți de metal contorsionat zburar ă prin aer  și se ciocnir ă de pasarela de sub

picioarele lor. Explozia rachetei schimbase pozi ția navei. Goya  își stabili  încet 
echilibrul,  într­o pozi ție ușor înclinat ă.
 După ce fumul se mai limpezi, Tolland v ăzu că una dintre cele patru 
catalige principale ale navei fusese grav avariat ă. Curen ții puternici de ap ă 
trăgeau de st âlpul metalic, amenin țând să îl rupă. Scara  în spiral ă care cobora 
pe ultima pasarel ă părea să atârne de un fir de a ță.
 — Haide!  Îi strig ă Tolland,  împing ând­o pe Rachel  într­acolo.
 „Trebuie s ă ajungem jos!”
 Era însă prea t ârziu. Cu un trosnet, sc ările se rupser ă de st âlp și se 
prăbușiră în mare.
 Deasupra vasului, Delta One se lupt ă să controleze  și reuși într­un final 
să echilibreze elicopterul. Orbit, pe moment, de fascicolul luminos al rachetei 
de semnalizare, tr ăsese de man șă în sus instinctiv, determin ând ratarea  țintei 
de către racheta Hellfire. Blestem ând, Delta One se orient ă acum asupra provei 
navei, preg ătindu­se s ă coboare la loc  și să termine treaba.
 „Elimin ă toți pasagerii.” Ordinul controlorului fusese c ât se poate de 
explicit.
 — La naiba! Prive ște! Îi strig ă Delta Two de pe scaunul lui din spate, 
arătând pe geamul exterior. O  șalupă!
 Delta One se r ăsuci și văzu o șalupă Crestliner  împro șcată de gloan țe 
îndep ărtându­se de Goya  și încerc ând să dispar ă în noapte.
 Trebuia s ă ia o hot ărâre.
 Cu m âinile pline de s ânge, Corky str ângea cu putere timona b ărcii cu 
motor,  în vreme ce aceasta t ăia valurile oceanului.  Împinse p ână la fund 
maneta de viteze  înainte,  încerc ând să obțină cât mai repede viteza maxim ă. 
Abia  în acea clip ă simți durerea sf âșietoare. Privi  în jos  și își zări piciorul drept 
sângerând. Brusc, ame ți.
 Sprijinindu­se de timon ă, Corky se r ăsuci și se uit ă la Goya, dorindu­ și 
ca elicopterul s ă se ia dup ă el. Din pricin ă că rămăseser ă prinși pe pasarel ă, 
Corky nu putuse ajunge la Tolland  și la Rachel. Atunci fusese for țat să ia o 
decizie pe loc.
 „Divide  și stăpânește.”
 Corky  știa că, dacă reușea să ademeneasc ă elicopterul la o distan ță 
suficient de mare de Goya, Tolland  și Rachel ar fi avut o  șansă să ceară ajutor 
prin radio. Din nefericire, privind peste um ăr către nava iluminat ă, Corky z ări 
elicopterul care plana pe loc, ca  și cum cei din ăuntru nu s­ar fi decis cum s ă 
acționeze  în continuare.
 „Haide ți, ticăloșilor! Veni ți dup ă mine!”
 Însă elicopterul nu se mi șcă din loc. Din contr ă, se a șeză deasupra 
carenei navei, se alinie cu aceasta  și cobor î, ateriz ând pe punte. „Nu!” Corky 
urmări cu groaz ă desfășurarea evenimentelor,  înțelegând abia acum c ă îi 
părăsise pe Rachel  și pe Tolland  și că aceștia rămăseser ă ca prad ă sigur ă 
pentru v ânători.

Acum  îi revenea lui sarcina de a cere ajutor prin radio. C ăută pe bordul 
de control  și găsi sta ția radio. Ap ăsă pe comutatorul de pornire. Nu se  întâmplă
nimic. Nici o lumini ță. Nici un p ârâit. Răsuci butonul volumului la maximum. 
Nimic. „Haide odat ă!” Dădu drumul timonei  și se aplec ă să vadă mai bine. 
Aplec ându­se, piciorul  îl săgetă îngrozitor de durere. Privirea i se fix ă pe sta ția 
radio. Nu­i veni s ă­și cread ă ochilor. Panoul de control fusese ciuruit de 
gloan țe, iar sta ția radio era f ăcută praf. Prin bord ie șeau s ârme. Se holb ă într­
acolo, nevenindu­i s ă cread ă.
 „Cu toate ghinioanele astea nenorocite …”
 Cu genunchii tremur ându­i, Corky se ridic ă la loc  în picioare, 
întreb ându­se ce se mai putea  întâmpla. Primi r ăspunsul c ând se uit ă înapoi la
Goya. Pe puntea navei s ăriseră doi solda ți. Dup ă aceea, elicopterul decol ă din 
nou,  întorc ându­se  în direc ția lui Corky  și pornind dup ă el cu vitez ă maxim ă.
 Corky se f ăcu mic. „Divide  și stăpânește.” În noaptea asta, se p ărea că nu
era singurul c ăruia îi trecuse prin minte aceast ă idee str ălucită.
 În vreme ce  își croia drum pe punte  și se apropia de rampa care d ădea 
dedesubt, Delta Three auzi o femeie care striga ceva chiar sub el. Se  întoarse  și 
îi făcu semn lui Delta Two c ă se duce sub punte ca s ă verifice. Camaradul lui 
dădu din cap  și rămase sus, ca s ă acopere nivelul superior. Cei doi puteau 
rămâne în contact prin intermediul sta țiilor de comunica ții mobile criptate, c ăci
sistemul de bruiere al elicopterului Kiowa l ăsase  în mod ingenios o band ă 
îngust ă deschis ă pentru propriile lor comunica ții.
 Apuc ând str âns pistolul lui mitralier ă, Delta Three porni t ăcut spre 
rampa care ducea jos. Cu vigilen ța unui asasin experimentat,  începu s ă 
coboare, cu  țeava armei orientat ă în jos.
 Panta rampei oferea doar o vizibilitate limitat ă, astfel  încât Delta Three se
ghemui pentru a vedea mai bine. Acum auzea strig ătul mai clar. Continu ă să 
coboare. La jum ătatea distan ței, putea descifra deja zgomotul scos de labirintul
de pasarele ata șate p ărții inferioare a navei. Strig ătul deveni mai puternic.
 Atunci o v ăzu. La jum ătatea pasarelei transversale, Rachel Sexton se 
zgâia peste o balustrad ă înspre ap ă și îl striga cu disperare pe Michael Tolland.
 „Să fi căzut Tolland? Poate  în cursul exploziei?”
 Dacă așa stăteau lucrurile, atunci misiunea lui Delta Three avea s ă fie 
mai u șoară decât se a șteptase. Trebuia doar s ă mai coboare c âteva trepte ca s ă 
obțină spațiu de manevr ă. Ca și cum ar fi  împușcat un animal care era deja 
prins  în capcan ă. Îl îngrijora doar faptul c ă Rachel st ătea lângă un dulap 
deschis pentru echipamente, ceea ce  însemna c ă femeia putea avea acces la o 
armă, cum ar fi fost o pu șcă pentru rechini sau o lance electric ă, deși niciuna 
dintre acestea nu s­ar fi putut compara cu mitraliera lui.  Încrez ător în controlul
pe care­l avea asupra situa ției, Delta Three ridic ă arma  și cobor î o nou ă 
treapt ă. Rachel Sexton aproape c ă se vedea perfect acum. Omul ridic ă arma.
 „Încă un pas.”
 Mișcarea veni de sub el, de sub sc ări. Mai mult nedumerit dec ât 
înfrico șat, Delta Three privi  în jos  și îl văzu pe Michael Tolland care  împingea o

bară de aluminiu  înspre picioarele lui. De și fusese tras pe sfoar ă, Delta Three 
aproape c ă izbucni  în râs din pricina jalnicei tentative de a­l da de­a 
berbeleacul.
 Atunci sim ți bara ating ându­i picioarele.
 Corpul  îi fu cople șit, instantaneu, de o durere fierbinte n ăucitoare,  în 
vreme ce piciorul drept  îi explod ă pur și simplu  în urma contactului. Pierz ându­
și echilibrul, Delta Three d ădu disperat din m âini și căzu pe sc ări. Mitraliera se 
rostogoli pe ramp ă și căzu peste balustrad ă, în vreme ce omul se pr ăbuși pe 
pasarela de dedesubt.  Îngrozit, omul se  îndoi s ă își prind ă piciorul lovit, dar 
constat ă cu surprindere c ă acesta nu mai era la locul lui.
 Tolland se repezi imediat asupra atacatorului. M âinile continuau s ă 
strângă bine bara fumeg ândă – un dispozitiv de control al rechinilor prin 
descărcări electrice, lung de aproape doi metri. Bara de aluminiu fusese 
înzestrat ă în vârf cu un mic obuz de calibrul doisprezece, sensibil la presiune, 
menit autoap ărării în eventualitatea atacului unui rechin. Tolland re încărcase 
bara cu un alt obuz  și acum a țintea v ârful amenin țător al armei spre g âtul 
atacatorului. Omul z ăcea întins pe spate, ca paralizat, privindu­l pe Tolland cu 
o expresie de ur ă și de agonie.
 Rachel se apropie de ei alerg ând pe pasarel ă. Planul prevedea ca ea s ă 
înșface mitraliera soldatului, dar, din p ăcate, arma c ăzuse peste balustrad ă, în 
apele oceanului.
 Dispozitivul de comunica ții de la centura individului cronc ăni. Vocea care
se auzi p ărea a apar ține unui robot.
 — Delta Three? R ăspunde! Am auzit o  împușcătură.
 Omul nu f ăcu nici un gest c ă s­ar conforma.
 Dispozitivul cronc ăni din nou:
 — Delta Three? Confirm ă! Ai nevoie de sprijin?
 Aproape imediat, o nou ă voce robotic ă se interpuse pe linie. Vocea abia se
putea deslu și pe fundalul sonor al elicopterului  în zbor.
 — Aici e Delta One, rosti vocea. Urm ăresc șalupa care a plecat. Delta 
Three, confirm ă. Ai fost dobor ât? Ai nevoie de sprijin?
 Tolland ap ăsă bara de aluminiu  în gâtul omului.
 — Spune­i elicopterului s ă lase  în pace barca. Dac ă îmi ucid prietenul, tu
mori!
 Soldatul se str âmbă de durere,  în vreme ce  își duse dispozitivul de 
comunica ții în dreptul buzelor. Privi drept spre Tolland  și apăsă butonul:
 — Aici Delta Three! N­am nimic! Doboar ă șalupa!
 Gabrielle Ashe se  întoarse  în baia lui Sexton, preg ătindu­se s ă iasă din 
biroul lui. Apelul senatorului o nelini ști. Tipul ezitase  în mod clar atunci c ând 
ea îl informase c ă se găsește în biroul ei – de parc ă ar fi  știut cumva c ă minte. 
Oricum, e șuase  în tentativa de a avea acces la computerul lui Sexton  și acum 
nu mai  știa care era urm ătoarea mutare.
 „Sexton a șteapt ă.”

Cățărându­se  înapoi pe marginea c ăzii de baie  și preg ătindu­se s ă se 
agațe de tavan, Gabrielle auzi ceva care c ăzu cu zgomot pe podeaua de gresie. 
Se uit ă în jos  și constat ă iritat ă că lovise o pereche de butoni pe care senatorul 
părea să­i fi uitat pe marginea c ăzii.
 Trebuia s ă lase lucrurile exact a șa cum le g ăsise.
 Dându­se iar ăși jos, Gabrielle culese butonii de pe jos  și îi așeză la loc. 
Voi să se ca țere din nou spre tavan, dar se opri, privind  încă o dat ă spre butoni.
În oricare alt ă noapte i­ar fi ignorat,  însă monograma de pe ei  îi atrase acum 
atenția. La fel ca multe alte articole personale monogramate ale senatorului, 
butonii erau inscrip ționați cu dou ă litere  îngem ănate. SS. Gabrielle  își aminti 
de prima parol ă a lui Sexton –  ȘȘȘ. Își imagin ă calendarul lui… POTUS… Și 
screensaver­ul cu pictorialul Casei Albe  în fundal  și cu banda care rula la 
infinit pe margine.
 Președintele Statelor Unite Sedgewick Sexton … Președintele Statelor 
Unite Sedgewick Sexton … Președintele…
 Gabrielle c ăzuse pe g ânduri c âteva clipe. „Oare s ă fie chiar at ât de 
încrez ător?”
 Știa că îi trebuia doar o secund ă ca să afle r ăspunsul, a șa că reveni  în 
fugă în biroul senatorului, se duse la calculator  și tast ă o parol ă de șapte 
caractere:
 POTUSSS.
 Screensaver­ul disp ăru instantaneu.
 Se holb ă, nevenindu­i s ă­și cread ă ochilor.
 „Nu subestima niciodat ă ego­ul unui politician.”
 Corky Marlinson nu mai  ținea c ârma șalupei, de și aceasta  își continua 
goana  în noapte.  Știa că barca avea s ă mearg ă în linie dreapt ă cu sau f ără el la 
timon ă. „Calea minimei rezisten țe…”
 Se afla  în spatele  șalupei,  încerc ând să își dea seama c ât de distrus  îi era 
piciorul. Un glon ț îi intrase prin partea din fa ță a gambei, rat ând cu pu țin osul. 
În spatele gambei, nu se vedea nici o gaur ă de ie șire, a șa că glonțul rămăsese 
probabil  înfipt  în mu șchi. Corky scotoci prin preajm ă în speran ța că va găsi 
ceva cu care s ă își opreasc ă sângerarea, dar nu d ădu peste nimic care s ă­l 
ajute – doar c âteva labe de  înot, un tub de respirat  și vreo dou ă veste de 
salvare. Nici o trus ă de prim ajutor.  Înnebunit, Corky deschise un mic dul ăpior 
și găsi câteva unelte, band ă adeziv ă, cârpe, ceva ulei  și alte articole de genul 
ăsta. Își privi piciorul care­i s ângera  și se întreb ă cât mai trebuia s ă mearg ă ca 
să iasă din teritoriul rechinilor.
 „Mult mai mult dec ât am mers p ână acum.”
 Delta One men ținu elicopterul la un nivel cobor ât deasupra oceanului, 
străbătând întunericul cu privirea  în căutarea  șalupei. Presupun ând că barca 
fugarilor avea s ă se îndrepte spre  țărm, încerc ând să se distan țeze cât mai mult
de Goya, Delta One pornise pe traiectoria ini țială a bărcii.
 „Ar fi trebuit s ă­l dep ășesc deja.”

În mod normal, urm ărirea b ărcii s­ar fi rezolvat foarte simplu cu ajutorul 
radarului, dar acesta devenise inutil odat ă cu activarea umbrelei de bruiaj care 
transmitea semnale parazite pe o suprafa ță de kilometri p ătrați în jur. Iar 
oprirea sistemului de bruiaj nu constituia o op țiune c âtă vreme to ți cei de pe 
Goya nu erau mor ți. În noaptea asta, nici un semnal de urgen ță nu avea voie s ă
plece de pe acea nav ă.
 „Secretul meteoritului trebuie s ă dispar ă. Chiar aici.  Și chiar acum.”
 Din fericire pentru el, Delta One dispunea  și de alte mijloace de urm ărire.
În ciuda apelor ciudat de calde ale oceanului, g ăsirea amprentei termice a 
șalupei era o treab ă simpl ă. Delta One porni scanerul termic. Oceanul din jur 
se agita la o temperatur ă de aproape patruzeci de grade Celsius. Motorul de 
250 de cai putere al  șalupei func ționa la o temperatur ă mult mai ridicat ă.
 Piciorul lui Corky Marlinson amor țise în întregime.
 Neștiind ce altceva ar mai putea face, Corky  își înfășură gamba r ănită în 
cârpe și trăsese de jur  împrejur rol ă după rolă band ă adeziv ă. De la glezn ă și 
până la genunchi,  întreaga lui gamb ă nu era altceva dec ât o teac ă argintie 
strânsă la maximum pe picior. S ângerarea nu mai era la fel de puternic ă, cu 
toate c ă mâinile  și hainele  îi erau  încă pline de pete ro șii.
 Stând pe fundul  șalupei, Corky se  întreb ă de ce nu  îl ajunsese elicopterul
din urm ă. Își înălță capul  și cercet ă bezna din spatele lui, a șteptându­se s ă 
zăreasc ă undeva, la distan ță, luminile navei  și elicopterul. Ciudat, dar nu z ări 
nimic. Luminile vasului disp ăruser ă. Cu siguran ță nu reu șise să ajung ă chiar 
atât de departe, nu?
 Corky se sim ți brusc cuprins de o raz ă de speran ță. Poate c ă scăpase. 
Poate c ă îl pierduser ă în bezna nop ții. Poate c ă va reu și să ajung ă la țărm!
 Abia atunci observ ă că dâra lăsată de șalupă nu era dreapt ă, ci ap ărea a 
se curba treptat, ca  și cum barca ar fi mers  în arc de cerc. Nedumerit, Corky  își
întoarse capul ca s ă vadă direc ția arcului  și extrapol ă în minte o curb ă 
gigantic ă peste apele oceanului. O clip ă mai t ârziu, v ăzu clar.
 Goya se g ăsea chiar la babord, la mai pu țin de opt sute de metri distan ță.
Cu groaz ă, Corky  își dădu seama de gre șeala f ăcută. Fără o mână care s ă o 
conduc ă ferm,  șalupa fusese purtat ă de curen ții puternici ai oceanului – 
vârtejul produs de megafisura magmatic ă. „Mă învârt ca boul  în cerc!”
 Se păcălise pe el  însuși.
 Știind c ă se afla  încă în „aten ția” rechinilor, Corky  își aminti cuvintele 
înfrico șătoare ale lui Tolland: „Lobi olfactivi telencefalici m ăriți… Rechinii 
adulmec ă o pic ătură de sânge de la peste un kilometru distan ță”. Corky se uit ă 
la piciorul acoperit cu band ă adeziv ă și la m âinile lui.
 Cei din elicopter aveau s ă­l atace  în cur ând.
 Smulg ându­și hainele pline de s ânge, Corky se  împletici dezbr ăcat p ână 
la prova  șalupei.  Știind c ă nici un rechin nu putea  ține pasul cu o  șalupă în 
plină vitez ă, se sp ălă cât de bine putu de s ânge în apele curentului puternic.
 „O singur ă picătură de sânge…”

Rămas singur  în largul oceanului, se ridic ă, știind c ă îi mai r ămăsese un 
singur lucru de f ăcut. Aflase odat ă că animalele  își marcau teritoriul cu urin ă, 
pentru c ă acidul uric reprezenta fluidul cu mirosul cel mai puternic pe care  îl 
putea secreta un corp.
 „Mai puternic dec ât sângele”, spera el. Dorindu­ și acum s ă fi băut mai 
multe beri  în seara asta blestemat ă, Corky  își ridic ă piciorul r ănit pe balustrada
șalupei  și încerc ă să urineze pe banda adeziv ă. „Haide odat ă!” Așteptă. „Nimic 
nu se compar ă cu nevoia de a te pi șa pe tine c ând te urm ărește un elicopter 
uciga ș.”
 În sfârșit, îi veni s ă facă. Corky urin ă peste toat ă banda adeziv ă, 
îmbib ând­o bine. Folosi ultimele pic ături din vezic ă pentru a  îmbiba o c ârpă, cu
care apoi  își șterse  întregul trup. „Foarte pl ăcut „
 De pe cerul  întunecat se ivi o raz ă laser,  îndrept ându­se spre el precum 
lama lucitoare a unei ghilotine uria șe. Elicopterul ap ăru dintr­un unghi 
înclinat, ca  și cum pilotul ar fi fost nedumerit de ce Corky o luase  înapoi spre 
Goya.
 Corky  îmbrăcă repede o vest ă de salvare  și o lu ă la goan ă spre spatele 
șalupei. Un punct de un ro șu intens ap ăru pe podeaua plin ă de sânge a 
vasului, la numai doi metri de locul  în care se afla el.
 Sosise clipa.
 De la bordul navei, Michael Tolland nu v ăzu cum  șalupa explodeaz ă într­
o minge uria șă de fl ăcări și cum r ămășițele ei se  împrăștiară în toate p ărțile, 
lăsând în urm ă dâre imense de fum.
 Însă auzi totul.
 În aripa de vest era, de obicei, lini ște la o asemenea or ă, dar apari ția 
neașteptat ă a pre ședintelui  în halat de baie  și papuci pusese pe jar  întregul 
personal  și scosese din pat consilierii care dormeau la Casa Alb ă.
 — N­o g ăsesc, domnule pre ședinte,  îi zise un angajat t ânăr, alerg ând 
după șeful lui c ătre Biroul Oval.
 Omul o c ăutase pretutindeni.
 — Domni șoara Tench nu r ăspunde nici la pager  și nici la telefonul 
celular.
 Președintele p ărea exasperat:
 — Ați căutat în…
 — A plecat din cl ădire, domnule!  Îl inform ă un alt angajat.
 A semnat de ie șire cu circa o or ă în urm ă. S­ar putea s ă se fi dus la NRO.
Una dintre centraliste zicea c ă ea și Pickering au avut o discu ție în seara asta.
 — William Pickering?
 Președintele p ărea uluit.
 — Tench  și Pickering nu se puteau  înghiți. L­a ți sunat?
 — Nici el nu r ăspunde, domnule. Centrala NRO nu d ă de el. Spune c ă 
telefonul lui Pickering nici m ăcar nu sun ă. De parc ă ar fi disp ărut de pe fa ța 
pământului.

Hemey  își privi subalternii c âteva clipe, apoi se duse la bar  și își turn ă un
pahar cu bourbon. C ând vru s ă­i duc ă paharul la buze,  în încăpere d ădu buzna
un om de la Serviciile Secrete.
 — Domnule pre ședinte? Nu voiam s ă vă trezesc, dar trebuie s ă aflați că 
în noaptea asta a avut loc un atentat cu bomb ă la FDR Memorial.
 — Ce?
 Hemey aproape c ă scăpă paharul din m ână.
 — Când?
 — Cu o or ă în urm ă.
 Omul era cenu șiu la fa ță.
 — Iar FBI tocmai a identificat victima …
 Lui Delta Three  îi venea s ă urle de durere. Sim țea că plute ște într­o stare 
de semicon știentă. „Oare asta mi­e moartea?”  Încerc ă să se mi ște, dar se sim țea
paralizat  și de­abia reu șea să respire.  În fața ochilor, cu greu distingea ni ște 
umbre. G ândul i se  întoarse la explozia  șalupei pe mare, atunci c ând zărise 
furia uciga șă din ochii lui Michael Tolland  în timp ce oceanograful st ătea 
aplecat deasupra lui,  ținându­i arma exploziv ă la gât.
 „Cu siguran ță, Tolland m­a ucis …”
 Și totu și, durerea sf âșietoare din piciorul drept  îi spunea c ă era c ât se 
poate de viu. Treptat,  își aminti. C ând auzise explozia  șalupei, Tolland scosese 
un urlet de m ânie din cauza prietenului pierdut. Dup ă aceea,  întorc ându­și 
privirea uciga șă spre Delta Three, Tolland se arcuise ca  și cum s­ar fi preg ătit 
să­i străpung ă gâtul du șmanului cu bara de metal.  În ultima clip ă însă păru să
ezite, ca  și cum ceva l­ar fi  împiedicat s ă­și duc ă gestul la bun sf ârșit. Cu o 
brutalitate feroce, Tolland aruncase bara  și îl lovise cu cizma pe Delta Three  în 
piciorul r ănit.
 Ultimul lucru de care  își mai amintea Delta Three era c ă vomita  în vreme 
ce întregul univers se transformase  într­un haos. Acum  își revenea, f ără să aibă
habar c âtă vreme z ăcuse incon știent.  Își simțea bra țele legate la spate cu un 
nod str âns, cum doar marinarii  știau s ă facă. Și picioarele  îi erau legate,  îndoite
sub el  și prinse de  încheieturile m âinilor  într­un soi de arc imobilizator.  Încerc ă
să strige, dar nu reu și să scoat ă nici un sunet.  Îi îndesase ceva  în gur ă.
 Delta Three nu­ și putea da seama ce se  întâmplă. Atunci sim ți briza rece 
și văzu luminile care str ăluceau.  Își dădu seama c ă se afla pe puntea principal ă
a navei. Se r ăsuci c ât putu ca s ă ceară ajutor, dar  îl întâmpin ă o priveli ște 
înfiorătoare – propria imagine reflectat ă distorsionat de bila submersibilului de 
pe Goya. Triton­ul at ârna chiar  în fața lui, astfel  încât Delta Three  își dădu 
seama c ă zace pe o trap ă gigantic ă din punte. Situa ția nu era nici pe departe la 
fel de nelini știtoare ca o  întrebare care  îi veni  în minte.
 „Dacă eu sunt pe punte … Atunci unde e Delta Two?”
 Delta Two era tot mai  îngrijorat.
 Cu toate c ă partenerul lui  îi spusese prin sta ția de comunica ții că nu 
pățise nimic, sunetul asem ănător cu o  împușcătură nu provenea de la un pistol
mitralier ă. Era evident c ă Michael Tolland sau Rachel Sexton tr ăseser ă un foc

de arm ă. Delta Two se apropie ca s ă se zg âiască deasupra rampei pe care o 
cobor âse camaradul lui  și văzu sânge.
 Cu arma ridicat ă, cobor î sub punte, unde urm ări dâra de s ânge de­a 
lungul unei pasarele c ătre prova navei. Aici, d âra de s ânge îl conduse pe o alt ă 
ramp ă, înapoi c ătre puntea principal ă. Era pustie. Tot mai nelini știt, Delta Two 
urmări petele s ângerii de­a lungul pun ții către partea din spate a navei, trec ând
pe lângă deschiz ătura rampei de unde plecase.
 „Ce naiba se  întâmplă aici?” D âra părea să contureze un cerc gigantic.
 Merg ând cu pruden ță, cu arma  în față, Delta Two trecu de intrarea  în 
laboratorul de pe vas. D âra continua spre puntea de la pupa. Trecu cu grij ă de 
colț, ocolindu­l pe partea larg ă a curbei. Z ări din nou d âra.
 Atunci  îl văzu.
 „Isuse Hristoase!”
 Delta Three z ăcea, legat  și cu c ăluș în gur ă, aruncat f ără pic de mil ă 
chiar  în fața submersibilului navei. Chiar  și de la acea distan ță, Delta Two 
observ ă că partenerului s ău îi lipsea o bun ă parte din piciorul drept.
 Cu grij ă, să nu fie prins  într­o capcan ă, Delta Two  înălță arma  și păși 
încet  înainte. Delta Three  începu s ă se agite,  încerc ând să vorbeasc ă. Ca o 
ironie, modul  în care tovar ășul lui fusese legat, cu genunchii str âns îndoiți sub 
el, probabil c ă îi salva via ța, căci sângerarea piciorului p ărea să se fi oprit.
 Apropiindu­se de submersibil, Delta Two observ ă cu bucurie c ă putea s ă 
vadă și ce se  întâmplă în spatele lui, datorit ă faptului c ă întreaga punte se 
reflecta  în structura rotund ă a Triton­ului.  Într­un t ârziu, Delta Two ajunse 
lângă camaradul dobor ât. Dar z ări prea t ârziu avertismentul din ochii lui.
 Sclipirea argintie se ivi ca din senin.
 Unul dintre cle știi de manipulare ai submersibilului s ări brusc  în față și 
apucă coapsa st ângă a lui Delta Two cu o for ță zdrobitoare. Omul  încerc ă să se 
tragă înapoi, dar cle ștele îl ținea prea str âns. Țipă de durere, sim țind cum i se 
rupe osul. Privirea  îi căzu pe cabina Triton­ului. Zg âindu­se prin reflec ția pun ții
în geam, Delta Two v ăzu un b ărbat ascuns  în umbra din interiorul 
submersibilului.
 Michael Tolland manevra Triton­ul.
 „Proast ă idee”,  își zise Delta Two, for țându­se s ă uite de durere  și 
apucând str âns pistolul mitralier ă. Ținti în sus  și spre st ânga, c ătre pieptul lui 
Tolland, aflat la numai un metru distan ță de cealalt ă parte a geamului de 
plexiglas. Ap ăsă pe tr ăgaci. Furios la culme c ă fusese p ăcălit, Delta Two  ținu 
degetul ap ăsat pe tr ăgaci p ână ce ultimul cartu ș gol se rostogoli pe punte  și 
arma  țăcăni a gol. R ămas f ără suflare, l ăsă arma s ă cadă și se uit ă mânios la 
geamul zg âlțâit din fa ța lui.
 — Ești mort! S âsâi el, chinuindu­se s ă­și smulg ă piciorul din str ânsoarea
cleștelui.
 Zvârcolindu­se, gheara de metal  îi sfâșie carnea, deschiz ând o ran ă 
imens ă:
 — La dracu!

Se întinse dup ă stația de comunica ții de la centur ă. Însă, în vreme ce  își 
ducea dispozitivul la buze, un al doilea bra ț de robot se ivi chiar  în fața lui  și îi 
prinse str âns bra țul drept. Sta ția căzu cu zgomot pe punte.
 Abia atunci Delta Two z ări fantoma din geamul din fa ță. Un chip palid 
care se apleca  în partea lateral ă și se zg âia printr­o por țiune intact ă de geam. 
Uluit, Delta Two privi  în centrul domului de plexiglas  și își dădu seama c ă 
gloan țele nu reu șiseră nici m ăcar să penetreze plasticul gros. Domul er ă plin 
doar de urme de impact.
 După o clip ă, se deschise trapa lateral ă a submersibilului, din care se ivi 
Michael Tolland. Omul tremura, dar era nev ătămat. Cobor ând de pe cadrul de 
aluminiu, Tolland s ări pe punte  și arunc ă o privire spre geamul lovit.
 — O mie de kilograme pe centimetru p ătrat, zise el. Cred c ă vă trebuie o 
armă mai mare  și mai puternic ă.
 În timp ce se afla  în hidrolab, Rachel  își dădea seama c ă nu mai avea 
timp. Auzise  împușcăturile de pe punte  și se ruga ca totul s ă se fi petrecut 
după cum pl ănuise Tolland. Nu­i mai p ăsa cine se aflase  în spatele farsei cu 
meteoritul NASA, directorul administrativ al agen ției, Marjorie Tench sau  însuși
președintele, c ăci oricum acum nu mai avea rost.
 „N­o s ă scape a șa ușor. Oricine ar fi, adev ărul va ie și la iveal ă.” Rana din 
braț nu mai s ângera, iar adrenalina care  îi cuprinsese corpul amor țise durerea 
și îi sporise puterea de concentrare. Rachel g ăsi un pix  și hârtie și scrijeli un 
mesaj de dou ă rânduri. Cuvintele scrise erau st ângace  și dure, dar elocven ța 
era un lux pe care nu  și­l putea permite  în acest moment. Ad ăugă nota la stiva 
de hârtii acuzatoare din m ână – hârtia GPR, imaginile insectei oceanice, poze  și 
articole legate de condrulele oceanice, precum  și rezultatul scanat al testului 
făcut prin microscopul electronic. Meteoritul era un fals  și ea avea dovezile.
 Rachel introduse  întreaga stiv ă în faxul hidrolabului.  Știind doar c âteva 
numere pe dinafar ă, își dădea seama c ă opțiunile de trimitere erau limitate, 
însă deja se hot ărâse cine anume avea s ă primeasc ă toate acele dovezi. 
Ținându­și respira ția, tast ă cu grij ă num ărul de fax al receptorului.
 Apăsă tasta SEND, sper ând din tot sufletul ca alegerea ei s ă fi fost una 
înțeleapt ă.
 Dispozitivul emise un sunet: „ERROR: NO DIAL TONE
 (EROARE: F ĂRĂ TON) „.
 Rachel se a șteptase la a șa ceva. Comunica țiile de la bordul navei erau  în 
continuare bruiate. A ștepta  și urm ărea ma șinăria, sper ând ca aceasta s ă 
funcționeze la fel cu cea pe care o avea ea acas ă.
 „Haide odat ă!”
 După cinci secunde, faxul emise un nou sunet.
 „REDIALING…” „Da!” Rachel urm ări cum ma șina intr ă în transmitere 
automat ă.
 „ERROR: NO DIAL TONE.
 REDIALING…
 ERROR: NO DIAL TONE.

REDIALING”
 Rachel l ăsă faxul s ă găseasc ă un ton de apel  și se gr ăbi să iasă din 
hidrolab exact  în clipa  în care elicea elicopterului se auzi tun ând deasupra 
navei.
 La dou ă sute cincizeci de kilometri dep ărtare de Goya, Gabrielle privea 
mută de uimire ecranul computerului din biroul senatorului. B ănuielile ei se 
confirmau.
 Dar nu­ și imaginase nici o clip ă câtă dreptate avuse.
 Privea copiile scanate ale mai multor zeci de cecuri emise pe numele lui 
Sexton de c ătre companii aerospa țiale private  și depozitate  în diverse conturi 
din insulele Cayman. Cel mai mic cec era  în valoare de cincisprezece mii de 
dolari. Restul se  învârteau  în jurul sumei de jum ătate de milion de dolari.
 „Doar ni ște boabe de fasole,  îi spusese Sexton. Toate dona țiile sunt sub 
limita de dou ă mii de dolari.”
 Era clar c ă Sexton min țise tot timpul. Gabrielle privea acum dovada unei 
finan țări ilegale de campanie electoral ă la scar ă uriașă. Trădarea  și deziluzia o 
loveau teribil acum. „M­a min țit.”
 Se sim țea ca o idioat ă. Se sim țea mânjită. Dar, mai presus de toate, o 
cople șea furia.
 Gabrielle st ătea singur ă în bezn ă, dându­și seama c ă habar n­avea cum 
va ac ționa  în continuare.
 Deasupra navei,  în timp ce manevra elicopterul Kiowa  în dreptul pun ții 
din spate, Delta One se uit ă cu aten ție dedesubt,  în fața lui derul ându­se un 
tablou cu totul nea șteptat.
 Michael Tolland st ătea în picioare pe punte l ângă un submersibil 
minuscul. At ârnând în bra țele metalice ale micii nave, ca  în cleștii unei insecte 
uriașe, Delta Two se lupta  în zadar s ă se elibereze din str ânsoarea de fier.
 „Ce Dumnezeu s­a  întâmplat aici?”
 La fel de  șocant ă era apari ția lui Rachel Sexton pe punte, st ând deasupra
unui om legat  și grav r ănit, de la picioarele submersibilului. Omul nu putea fi 
decât Delta Three. Rachel  ținea un pistol mitralier ă îndreptat spre Delta Three 
și privea  țintă elicopterul, ca  și cum l­ar fi provocat pe pilot s ă­i atace.
 Delta One se sim ți pe moment dezorientat, incapabil s ă priceap ă cum de 
se întâmplase a șa ceva. Gre șelile echipei Delta Force de ghe țarul Milne fuseser ă
un eveniment rar, dar oarecum explicabil. Ceea ce se petrecuse pe Goya 
depășea orice imagina ție.
 În condi ții normale, umilirea de care a avut parte Delta One ar fi fost 
extrem de greu de  înghițit. În noaptea asta  însă, rușinea era amplificat ă de 
prezen ța altei persoane  în elicopter, o persoan ă care  în mod obi șnuit nu avea ce
sa caute acolo.
 „Controlorul.”
 După misiunea  îndeplinit ă de echipa Delta Force la FDR Memorial, 
controlorul  îi ceruse lui Delta One s ă zboare c ătre un parc public pustiu, nu 
departe de Casa Alb ă. La ordinul controlorului, Delta One aterizase pe o paji ște,

între ni ște copaci, moment  în care controlorul, care  își parcase ma șina în 
apropiere, ap ăruse din  întuneric  și urcase la bordul elicopterului Kiowa.  În 
câteva secunde, porniser ă din nou la drum.
 Deși se întâmpla rar ca un controlor s ă se implice personal  în misiuni, 
Delta One nu se putea pl ânge. Dezam ăgit de modul  în care echipa Delta Force 
gestionase opera țiunile de pe ghe țarul Milne  și tem ându­se c ă tot mai mul ți 
aveau s ă intre la b ănuieli  și să înceap ă să investigheze situa ția, controlorul  îl 
informase pe Delta One c ă va supraveghea chiar el faza final ă a opera țiunii.
 Acum controlorul manevra armamentul de pe elicopter  și era martorul 
unui e șec cum Delta One nu mai  înregistrase niciodat ă, până atunci.
 „Povestea asta trebuie s ă se termine! Acum!”
 Controlorul privi puntea navei de la bordul elicopterului  și se întreb ă 
cum se putuser ă întâmpla toate groz ăviile pe care le vedea. Nimic nu 
funcționase ca lumea – b ănuielile legate de meteorit, e șecul asasinatelor de pe 
ghețarul Milne, nevoia unei alte crime de rang  înalt la FDR Memorial.
 — Ierta ți­mă, îngăimă Delta One uluit, cu un ton de dispre ț, în vreme ce 
privea tragedia de pe nav ă. Nu­mi pot imagina …
 „Nici eu”,  își spuse controlorul. Era clar c ă prada lor fusese subestimat ă.
 Se uit ă la Rachel Sexton, care privea geamul reflectorizant al 
elicopterului,  ținând sta ția radio criptat ă la buze. C ând auzi vocea ei ca de 
robot cum inund ă interiorul aparatului de zbor, controlorul se a șteptă ca ea s ă 
ceară retragerea aeronavei sau oprirea sistemului de bruiaj, astfel  încât Tolland
să poat ă cere ajutor.  Însă cuvintele femeii avur ă un efect mult mai  înfrico șător:
 — Ați ajuns prea t ârziu. Nu mai suntem singurii care  știm adev ărul.
 Ecoul cuvintelor r ăsunar ă pentru c âteva clipe  în carling ă. Deși părea 
imposibil ă, o asemenea eventualitate,  în caz c ă era real ă, îl punea pe controlor 
pe gânduri. Succesul  întregului proiect depindea de eliminarea tuturor celor 
care știau adev ărul. Opera țiunea trebuia  îndeplinit ă cu orice pre ț, indiferent c ât
de multe erau victimele care ap ăreau pe parcurs.
 „Mai  știe cineva…”
 Cunosc ând faptul c ă Rachel Sexton era foarte atent ă și discret ă când 
venea vorba de informa ții secrete, controlorului  îi veni greu s ă cread ă că ea ar fi
putut  împărtăși astfel de informa ții cu ter țe părți externe.
 Rachel se auzi din nou  în sta ția criptat ă:
 — Retrage ți­vă și vom cru ța viața oamenilor vo ștri! Apropia ți­vă și vor 
muri! Oricum, adev ărul va ie și la iveal ă. Limita ți­vă pierderile! Pleca ți de aici!
 — Mergi la cacealma,  îi răspunse controlorul,  știind c ă vocea pe care o 
auzea Rachel apar ținea unui robot androgin. N­ai spus nimic, nim ănui.
 — Ești gata s ă riști? Riposta Rachel. N­am putut da de William Pickering 
mai devreme, a șa că m­am speriat  și mi­am luat unele m ăsuri de siguran ță.
 Controlorul se  încrunt ă. Ceea ce spunea avea sens.
 — Nu m ă cred, rosti Rachel, uit ându­se la Tolland.
 Soldatul prins  în cleștii submersibilului r ânji:

— Ai arma desc ărcată, iar elicopterul o s ă vă arunce direct  în iad. O s ă 
muriți amândoi. Singura voastr ă speran ță e să ne da ți drumul.
 „Pe naiba”,  îi răspunse Rachel, g ândindu­se la urm ătoarea mutare. Se 
uită la bărbatul legat fedele ș care z ăcea chiar la picioarele ei. P ărea că delireaz ă
din pricina pierderii uria șe de s ânge. Se ghemui l ângă el și îl privi drept  în ochi:
 — O s ă­ți scot c ălușul ca s ă poți vorbi  în sta ție; convinge­i pe  ăia să plece
de aici. S­a  înțeles?
 Omul se gr ăbi să dea din cap.
 Rachel  îi scoase c ălușul. Soldatul o scuip ă pe Rachel drept  în față cu un 
amestec de saliv ă și sânge:
 — Tic ăloaso, s âsâi el, tu șind. O s ă privesc  și o să savurez moartea ta. O 
să te spintece ca pe o scroaf ă, iar eu am s ă mă bucur de fiecare clip ă a agoniei 
tale.
 Rachel se  șterse. Sim ți brațele lui Tolland  îndep ărtând­o de acolo, 
trăgând­o  înapoi,  încerc ând s­o lini șteasc ă în vreme ce  îi lua pistolul mitralier ă 
din m ână. Din atingerea lui, Rachel  își dădu seama c ă în interiorul lui ceva 
tocmai plesnise. Tolland se duse la un panou de control aflat la doar c âțiva 
metri dep ărtare, apuc ă o manet ă și își încruci șă privirea cu cea a omului care 
zăcea pe punte.
 — Șocul num ărul doi,  îi zise el. Iar pe nava mea,  ăsta este  și ultimul.
 Cuprins de o furie devastatoare, Tolland se l ăsă cu putere peste manet ă. 
În puntea de sub Triton se c ăscă o trap ă uriașă, ca podeaua culisant ă a unei 
spânzurători. Soldatul legat scoase un scurt urlet de fric ă, dup ă care disp ăru 
prin gaur ă. Căzu zece metri, drept  în apele oceanului. La ciocnirea cu apa 
țâșniră picături rozalii. Rechinii  îl atacaser ă într­o frac țiune de secund ă.
 Controlorul tres ări de m ânie. Se uit ă la ceea ce mai r ămăsese din trupul 
lui Delta Three cum e tras de curen ții puternici.  În partea pe care o lumina 
nava, apa devenise roz. Mai mul ți pești se b ăteau pe ceva ce p ărea a fi un bra ț.
 „Isuse Hristoase.”
 Controlorul privi din nou spre puntea navei. Delta Two se zb ătea în 
continuarea  în cleștii submersibilului, at ârnând acum deasupra trapei deschise
în punte. Picioarele lui se agitau deasupra h ăului. Tolland nu trebuia dec ât să 
deschid ă cleștii și Delta Two avea s ă fie urm ătoarea cin ă a rechinilor.
 — Bine, url ă controlorul  în sta ție. Sta ți așa! Sta ți așa!
 Rachel st ătea pe punte  și se uita  în sus la Kiowa. Controlorul citi 
hotărârea din ochii ei, chiar  și de la  înălțimea la care se afla. Rachel ridic ă 
stația în dreptul gurii.
 — Mai crezi c ă merg la plesneal ă? Îl întreb ă ea. Sun ă centrala principal ă 
NRO. Cere cu Jim Samiljan. E la P&A,  în schimbul de noapte. I­am povestit 
totul despre meteorit.  Îți va confirma.
 „Îmi specifica un nume?” Treaba asta nu mirosea a bine. Rachel Sexton 
nu era o proast ă, iar controlorul putea verifica un astfel de bluf  în doar c âteva 
secunde. De și nu cuno ștea pe nimeni  în NRO cu numele Jim Samiljan, 
controlorul  știa că organiza ția avea un num ăr uria ș de salaria ți. Rachel putea

spune adev ărul. Înainte de a comanda ultimul asasinat, controlorul trebuia s ă 
se asigure c ă era vorba de un bluf – sau nu.
 Delta One privi peste um ăr:
 — Vre ți să dezactivez umbrela de bruiaj ca s ă îl pute ți suna?
 Controlorul se uit ă la Rachel  și la Tolland.  Îi vedea pe am ândoi foarte 
bine. Dac ă oricare dintre ei ar fi f ăcut un gest de a scoate un telefon celular sau
o stație radio, Delta One ar fi reac ționat imediat  în mod decisiv. Riscul era 
minim.
 — Opre ște umbrela,  îi ordon ă controlorul, sco țând un telefon celular. O 
să văd dac ă Rachel minte. Apoi o s ă găsim o cale s ă­l salv ăm pe Delta Two  și să
punem cap ăt porc ăriei ăsteia.
 În Fairfax, operatoarea de la centrala principal ă NRO devenea din ce  în ce
mai ner ăbdătoare.
 — Așa cum tocmai v­am explicat, nu v ăd nici un Jim Samiljan la Divizia 
Planificare  și Analiz ă.
 Apelantul insist ă:
 — Ați încercat ortografieri multiple? A ți încercat la alte departamente?
 Operatoarea verificase deja; o f ăcu din nou. Dup ă câteva secunde, reveni 
la telefon:
 — N­avem nici un angajat  în agen ție cu numele Jim Samiljan. Oricum s­
ar pronun ța și scrie acest nume.
 Apelantul p ăru mul țumit de rezultat:
 — Deci sunte ți sigur ă că NRO nu are nici un angajat pe nume Jim 
Samil…
 Pe linie se auzir ă brusc zgomote. Cineva  țipă. Apelantul  înjură cu voce 
tare, apoi  închise.
 La bordul elicopterului, Delta One urla de furie  în vreme ce  încerca s ă 
reactiveze sistemul de bruiaj.  Își dăduse seama prea t ârziu.  În mul țimea de 
controale iluminate din cabina elicopterului, un mic indicator LED ar ăta că de 
pe Goya se transmitea un mesaj prin SATCOM. „Dar cum? Nimeni nu a p ărăsit 
puntea!”  Înainte ca Delta One s ă reușească activarea umbrelei, conexiunea de 
pe nav ă se închise de la sine.
 În hidrolab, dispozitivul de trimitere a faxurilor clipea satisf ăcut.
 „CARRIER FOUND … FAX SENT
 (GĂSIT LINIE DE TRANSMITERE … MESAJ TRIMIS) „ „Ucide sau e ști 
ucis.” Rachel descoperea o latur ă a ei pe care nu  și­o cuno ștea. Fiin ța care 
lupta pentru supravie țuire – o necesitate imperioas ă alimentat ă de fric ă.
 — Ce con ținea acel fax? Se interes ă vocea din sta ția criptat ă:
 Rachel fu u șurată când afl ă confirmarea trimiterii mesajului:
 — Pleca ți de aici, le ceru ea, vorbind  în sta ție și uitându­se ur ât la cei din
elicopter. S­a terminat. Secretul vostru s­a aflat.
 Rachel  îi puse pe atacatori la curent cu toate informa țiile pe care le 
trimisese. O jum ătate de duzin ă de pagini cu text  și ilustra ții. Dovezile 
irefutabile ale falsific ării meteoritului.

— Dac ă ne face ți vreun r ău, situa ția voastr ă se va agrava  și mai mult Se 
lăsă o tăcere încordat ă:
 — Cui i­ai trimis faxul?
 Rachel n­avea nici cea mai mic ă inten ție de a r ăspunde la o asemenea 
întrebare. Ea  și Tolland aveau nevoie de timp. Se pozi ționaser ă în apropierea 
deschiz ăturii din punte,  în linie dreapt ă cu Triton­ul, astfel  încât pilotului din 
elicopter  îi era imposibil s ă tragă fără a­i face r ău soldatului prins  în cleștii 
metalici.
 — William Pickering, rosti vocea, p ărând ciudat de optimist ă. Ai trimis 
faxul lui William Pickering.
 „Greșit”, îi răspunse Rachel  în gând. Pickering ar fi fost prima op țiune, 
însă fusese obligat ă să aleag ă pe altcineva tem ându­se ca atacatorii s ă nu­l fi 
eliminat deja pe Pickering, o mutare a c ărei îndrăzneal ă ar fi reprezentat o 
mărturie  înfrico șătoare a hot ărârii inamicului ei.  Într­un moment de disperare, 
Rachel trimisese faxul pe cel ălalt num ăr pe care  îl știa pe dinafar ă.
 Faxul din biroul tat ălui ei.
 Acel num ăr se întipărise în mod dureros  în memoria ei dup ă moartea 
maică­sii, c ând taic ă­său hot ărâse să dispun ă de averea familiei dup ă bunul lui
plac f ără a se mai consulta cu Rachel. Fata nu­ și imaginase niciodat ă că avea 
să apeleze la el  în caz de nevoie,  însă în noaptea asta omul poseda dou ă calități
vitale – avea toate motivele politice corecte pentru a da drumul datelor legate de
meteorit f ără nici o ezitare  și dispunea de suficient ă prestan ță pentru a suna la 
Casa Alb ă și a str ânge administra ția de ou ă suficient de tare ca aceasta s ă dea 
ordinul de retragere a echipei de asasini.
 Cu toate c ă era foarte probabil ca senatorul s ă nu fie la birou la o astfel 
de or ă, Rachel  știa că biroul lui era mai sigur ca un seif de banc ă. Chiar dac ă 
atacatorii aflau unde trimisese ea faxul, erau prea pu ține șanse ca ei s ă treac ă 
de securitatea extrem de rigid ă din cl ădirea Senatului  și să intre prin efrac ție în
biroul unui senator f ără ca nimeni s ă nu sesizeze.
 — Oriunde ai trimis acel fax, zise vocea de deasupra, destinatarul a intrat
într­un mare pericol.
 Rachel  știa că trebuie s ă­și păstreze pozi ția de for ță, indiferent de frica pe
care o sim țea. Făcu un semn  înspre soldatul prins  în cleștii Triton­ului. 
Picioarele  îi atârnau deasupra abisului, l ăsând pic ături de s ânge s ă cadă de la 
o înălțime de zece metri direct  în apele oceanului.
 — Singura persoan ă de aici care este  în pericol e agentul vostru, 
amenin ță ea în sta ție. S­a terminat! Renun țați. Datele au fost transmise! A ți 
pierdut! P ărăsiți zona sau omul  ăsta moare!
 Vocea de sus ripost ă:
 — Domni șoară Sexton, nu  înțelegeți importan ța…
 — Să înțeleg? Explod ă Rachel.  Înțeleg c ă ați ucis oameni nevinova ți! 
Înțeleg c ă ați min țit în legătură cu meteoritul!  Și mai  înțeleg c ă nu o s ă scăpați 
așa ușor! S­a terminat, chiar dac ă ne omor âți pe to ți!
 Urmă o lung ă tăcere.  Într­un t ârziu, vocea rosti:

— Vin jos.
 Rachel sim ți cum  îi înțepenesc mu șchii. „Vine jos?”
 — Sunt ne înarmat, mai zise vocea. Nu ac ționa  în prip ă. Noi doi trebuie s ă
discutam  între patru ochi.
 Înainte ca Rachel s ă poat ă reacționa, elicopterul se l ăsă pe puntea navei. 
Ușa pentru pasageri din fuzelaj se deschise, l ăsând să iasă o siluet ă dinăuntru.
Era un b ărbat îmbrăcat cu hain ă neagr ă și cravat ă. Pentru o clip ă, Rachel nu 
mai știu ce s ă cread ă.
 Se holba la William Pickering.
 Directorul NRO st ătea pe punte  și o privea pe Rachel cu regret. Nu  și­ar fi
imaginat niciodat ă că acea zi se va sf ârși într­un asemenea mod.  În timp ce se 
îndrepta spre ea,  îi zări emo țiile din ochi  îngem ănându­se  într­un joc al 
luminilor care putea deveni extrem de periculos.
 Șoc, tr ădare, confuzie, furie.
 „Toate sunt de  înțeles, g ândi el. Sunt at ât de multe pe care nu le 
înțelege.”
 Pentru o clip ă, Pickering  își aminti de fiica lui, Diana  și se întreb ă ce 
simțise ea  înainte de a muri. Diana  și Rachel erau victime ale aceluia și război, 
un război pe care Pickering jurase s ă­l poarte p ână la moarte. Uneori pierderile 
puteau fi foarte dureroase.
 — Rachel, zise Pickering.  Încă mai putem rezolva aceast ă criză. Sunt 
multe pe care trebuie s ă ți le explic.
 Rachel Sexton mai avea pu țin și vomita. Tolland era cel care  ținea acum 
pistolul mitralier ă, ațintindu­l spre pieptul lui Pickering.  Și el părea uluit.
 — Stai pe loc! Strig ă Tolland.
 Pickering se opri la o distan ță de cinci metri, focaliz ându­și privirea 
asupra lui Rachel.
 — Tat ăl tău ia mit ă, Rachel! Bani negri de la companii aerospa țiale 
private. Vrea s ă închid ă NASA  și să deschid ă spațiul cosmic sectorului privat. 
Trebuia oprit, din ra țiuni de securitate na țional ă.
 Pe chipul lui Rachel nu se putea citi nimic. Pickering oft ă:
 — Cu toate gre șelile ei, NASA trebuie s ă rămână o entitate 
guvernamental ă.
 „Cu siguran ță că ea poate  înțelege care sunt pericolele”,  își spuse 
Pickering. Privatizarea ar fi putut arunca cele mai str ălucite min ți și idei ale 
NASA  în bra țele sectorului privat. Nucleul acela de inteligen ță sclipitoare s­ar fi 
dizolvat. Armata  și­ar fi pierdut accesul la tehnologie. Companiile aerospa țiale 
private,  în lupta lor de a acumula capital, ar fi  început s ă vândă idei și patente 
NASA oricui ar fi licitat mai mult din lume!
 Rachel r ăspunse cu voce sugrumat ă:
 — Ați falsificat meteoritul  și ați ucis oameni nevinova ți… În numele 
securit ății naționale?

— Planul nu prevedea a șa ceva, r ăspunse Pickering. Trebuia salvat ă o 
important ă agen ție guvernamental ă. Uciderea oamenilor nu era inclus ă în 
strategie.
 Pickering  știa prea bine c ă, asemenea multor propuneri ale Serviciilor 
Secrete, ideea meteoritului fals fusese un produs al fricii. Cu trei ani  înainte,  în 
efortul de a extinde re țeaua NRO de hidrofoane  în ape mai ad ânci, acolo unde 
nu puteau fi atinse de sabotori inamici, Pickering  întocmise un program care 
utiliza un material de construc ții recent inventat de NASA pentru a proiecta  în 
secret un submarin uimitor de rezistent, capabil s ă ducă ființe umane  în 
regiunile cele mai ad ânci ale oceanului – incluz ând aici fundul Gropii 
Marianelor.
 Construit dintr­un material ceramic revolu ționar, acest submarin de 
două persoane fusese proiectat pe baza schi țelor furate din computerul lui 
Graham Hawkes, un str ălucit inginer californian care proiecta submersibile, al 
cărui vis de o via ță fusese acela de a proiecta un submarin pentru ape extrem 
de ad ânci, pe care el  îl botezase Deep Flight II. Hawkes  întâmpinase probleme 
în găsirea unei linii de finan țare pentru a construi un prototip. Pickering, pe de 
altă parte, dispunea de un buget nelimitat.
 Folosind noul submersibil secret, Pickering trimisese o echip ă în misiune 
pentru a fixa hidrofoane pe pere ții Gropii Marianelor, mai jos dec ât ar fi putut 
căuta orice inamic.  În timpul forajelor  însă, echipa d ăduse peste ni ște structuri 
geologice deosebite de ceea ce  știința cunoscuse p ână în acel moment. Printre 
descoperiri se num ărau condrule  și fosile ale unor specii necunoscute. 
Bineînțeles c ă, datorit ă caracterului secret al opera țiunii NRO, niciuna dintre 
informa țiile ob ținute nu putuse fi  împărtășită.
 Mânați tot de fric ă, Pickering  și echipa lui discret ă de consilieri  științifici 
hotărâseră abia  în ultima vreme s ă pună informa țiile excep ționale aflate din 
Groapa Marianelor  în favoarea NASA.
 Transformarea unei roci oceanice  în meteorit se dovedise o sarcin ă 
extrem de simpl ă. Folosindu­se de un motor ECE cu noroi de hidrogen, echipa 
NRO  înnegrise roca sub forma unei cruste de fuziune conving ătoare ca aspect. 
Apoi, utiliz ând un alt submersibil, membrii echipei cobor âseră sub ghe țarul 
Milne  și inseraser ă roca  înnegrit ă în ghea ța de dedesubt. Dup ă reînghețarea 
puțului de inser ție, roca p ărea că stătea în acel loc de peste trei sute de ani.
 Din nefericire, a șa cum se  întâmpla adesea  în lumea opera țiunilor sub 
acoperire, cel mai grandios plan putea fi r ăsturnat de o mic ă scăpare. Cu o zi  în
urmă, măreața iluzie fusese spulberat ă de am ărâtul de plancton 
bioluminiscent…
 Din carlinga elicopterului, Delta One urm ărea drama care se desf ășura. 
Rachel  și Tolland p ăreau a de ține controlul total, de și Delta One abia se ab ținea
să nu r âdă gândindu­se c ât de zadarnic ă putea fi o asemenea impresie. Pistolul
mitralier ă din m âna lui Tolland era inutil; chiar de la distan ța la care se afla, 
Delta One putea s ă vadă coco șul armei dat pe spate, ceea ce  însemna c ă 
magazia de cartu șe era goal ă.

Privindu­ și camaradul care se zb ătea în ghearele metalice ale 
submersibilului, Delta One  își dădu seama c ă trebuia s ă se gr ăbeasc ă. Cei de 
pe punte erau acum concentra ți asupra lui Pickering, astfel  încât Delta One 
avea spa țiu de manevr ă. Lăsând motorul elicopterului s ă mearg ă la relanti, 
soldatul se strecur ă prin spatele fuzelajului  și, folosindu­se de elicopter ca 
acoperire,  își croi nev ăzut drum spre pasarela de acces din tribordul navei. 
Ținând propria mitralier ă în mâini, se  îndrept ă spre prova. Pickering  îi dăduse 
ordine clare  înainte de aterizarea pe punte, iar Delta One n­avea de g ând să 
rateze o asemenea sarcin ă simpl ă.
 „În câteva minute,  își spuse el, toat ă povestea asta se va  încheia.”
 Deși încă mai purta halatul de baie, Zach Hemey se a șeză la biroul lui 
din Biroul Oval.  Îl durea cumplit capul. Tocmai aflase ultima noutate din 
puzzle.
 „Marjorie Tench e moart ă.”
 Subalternii pre ședintelui  îi spuseser ă că dețineau informa ții conform 
cărora Tench se dusese la FDR Memorial pentru o  întâlnire cu William 
Pickering. Acum, c ă Pickering lipsea, toat ă lumea se temea c ă murise  și el.
 Președintele  și Pickering purtaser ă destule b ătălii în ultima vreme. Cu 
mai multe luni  în urm ă, Hemey aflase c ă directorul NRO se angajase  în tot felul
de activit ăți ilegale,  în numele pre ședintelui, pentru a­i salva acestuia campania
electoral ă.
 Pickering ob ținuse pe c ăi obscure diverse informa ții, de natur ă să 
distrug ă campania lui Sexton – fotografii scandalos de obscene ale senatorului 
cu Gabrielle Ashe, dosare financiare incriminatoare care dovedeau c ă Sexton 
lua mit ă de la companii aerospa țiale private. Pickering  îi trimisese toate dovezile
lui Marjorie Tench, sub rezerva anonimatului, presupun ând că administra ția 
de la Casa Alb ă va folosi acele informa ții cu  înțelepciune. Numai c ă, dup ă ce 
văzuse datele, Hemey  îi interzisese lui Tench s ă le foloseasc ă. Scandalurile 
sexuale  și cele financiare reprezentau ni ște cancere  în Washington, a șa că 
adăugarea unora noi nu ar fi f ăcut dec ât să distrug ă și mai tare credibilitatea 
guvernului  în ochii cet ățenilor.
 „Cinismul ucide aceast ă țară”, își zisese mereu Hemey.
 Cu toate c ă știa prea bine c ă îl poate distruge pe Sexton folosind 
scandalul, Hemey socotise c ă prețul plătit avea s ă fie ruinarea demnit ății 
Senatului Statelor Unite, iar pre ședintele nu putea accepta plata unui 
asemenea pre ț.
 „Fără campanii negative.” Hemey voia s ă­l bat ă pe Sexton  în lupt ă 
dreapt ă.
 Înfuriat de refuzul Casei Albe de a folosi dovezile furnizate, Pickering 
încercase s ă provoace el  însuși scandalul, gener ând zvonul c ă Sexton se 
culcase cu Gabrielle Ashe. Din nefericire, Sexton  își proclamase nevinov ăția cu 
o asemenea indignare  și atât de conving ător, încât președintele fusese nevoit 
să­și cear ă el însuși scuze pentru un asemenea zvon.  În cele din urm ă 
Pickering f ăcuse mai mult r ău dec ât bine. Hemey  îl amenin țase pe Pickering c ă

îl va elibera din func ție dac ă se va mai amesteca  în campania lui electoral ă. 
Marea ironie  în toat ă povestea asta consta  în faptul c ă Pickering nici m ăcar nu 
îl plăcea pe pre ședinte. Tentativele directorului NRO de a­l ajuta pe Hemey erau
cauzate de frica pentru soarta agen ției spa țiale americane. Zach Hemey era r ăul
cel mai mic dintre cele dou ă posibile.
 „Și acum cineva  îl ucisese pe Pickering?”
 Hemey nu­ și putea imagina cine.
 — Domnule pre ședinte?  Îl întrerupse un angajat. A șa cum a ți cerut, l­am
sunat pe Lawrence Ekstrom  și i­am spus despre Marjorie Tench.
 — Mul țumesc.
 — Ar vrea s ă discute cu dumneavoastr ă, domnule!
 Hemey continua s ă fie sup ărat pe directorul administrativ pentru c ă­l 
mințise în legătură cu PODS.
 — Spune­i c ă o să discut cu el de diminea ță.
 — Domnul Ekstrom vrea s ă vorbeasc ă cu dumneavoastr ă chiar acum, 
domnule!
 Angajatul p ărea tulburat:
 — E foarte sup ărat.
 „El e sup ărat?” Hemey sim ți că mai are pu țin și explodeaz ă.
 Plecând să discute cu Ekstrom, pre ședintele se  întreb ă dacă a mai r ămas
ceva r ău pe lumea asta care s ă nu se fi  întâmplat  în acea noapte.
 La bordul navei, Rachel sim țea că mintea i se limpezea. Misterele 
începeau s ă fie elucidate. Adev ărul care  începea s ă se contureze din ce  în ce 
mai clar  îi dădea un sentiment de goliciune  și de dezgust. Rachel se uita la 
străinul din fa ța ei și abia dac ă îi auzea vocea.
 — Trebuia s ă reconstruim imaginea NASA, spunea Pickering. 
Popularitatea  și fondurile aflate  în vertiginoas ă descre ștere deveniser ă 
periculoase pe mai multe planuri.
 Pickering se opri, uit ându­se  țintă la ea cu ochii lui cenu șii:
 — Rachel, NASA c ăuta un triumf cu disperare! Cineva trebuia s ă 
materializeze aceast ă dorin ță.
 „Ceva trebuia f ăcut”,  își zise Pickering.
 Meteoritul  însemnase un ultim act disperat. Pickering  și alții încercaser ă 
să salveze NASA prin sus ținerea din r ăsputeri a ideii de  încorporare a agen ției 
spațiale în comunitatea serviciilor secrete unde aceasta s­ar fi bucurat de 
niveluri de finan țare și de securitate mai bune,  însă Casa Alb ă refuzase  în 
permanen ță ideea, ca fiind un atac  împotriva  științei pure. „Idealism m ărginit.” 
Odată cu cre șterea  în popularitate a retoricii anti­NASA a senatorului Sexton, 
Pickering  și gașca lui de factori de putere militari se treziser ă că nu mai dispun 
de timp. Hot ărâseră că trebuie s ă captiveze imagina ția contribuabililor  și a 
Congresului cu ceva, ca unic ă modalitate de a mai salva imaginea NASA  și de a 
împiedica v ânzarea agen ției pe buc ăți. Dac ă voia s ă supravie țuiasc ă, agen ția 
avea nevoie disperat ă de o infuzie de grandoare – ceva care s ă le reaminteasc ă

contribuabililor de zilele de glorie ale misiunilor Apollo. Iar dac ă Zach Hemey 
voia s ă­l înving ă pe senatorul Sexton, atunci avea nevoie de un ajutor serios.
 „Am încercat s ă­l ajut”,  își spuse Pickering, amintindu­ și de dovezile 
zdrobitoare pe care i le trimisese lui Marjorie Tench. Din p ăcate, Hemey 
interzisese folosirea lor, astfel c ă lui Pickering nu  îi rămăsese alt ă soluție dec ât 
să treac ă la m ăsuri drastice:
 — Rachel, zise Pickering, informa ția pe care ai trimis­o pe fax de pe 
aceast ă navă este extrem de periculoas ă. Trebuie s ă înțelegi asta. Dac ă se afl ă 
tărășenia asta, Casa Alb ă și NASA vor p ărea complici. Pre ședintele  și NASA vor 
primi o lovitur ă năucitoare. Nici pre ședintele  și nici NASA nu  știu nimic, 
Rachel. Agen ția și Casa Alb ă sunt nevinovate! Sunt ferm convin și că meteoritul 
este autentic.
 Pickering nici m ăcar nu  încercase s ă­i implice pe Hemey  și pe Ekstrom, 
pentru c ă amândoi erau mult prea ideali ști ca s ă accepte vreo  înșelătorie, 
indiferent de poten țialul acesteia de a salva agen ția spa țială sau pre ședinția. 
Singura crim ă pe care o  înfăptuise administratorul Ekstrom fusese for țarea 
directorului de misiune PODS s ă mint ă în legătură cu aplica ția software de 
detectare a anomaliilor, o fapt ă pe care Ekstrom, f ără îndoial ă, o regretase din 
clipa  în care  își dăduse seama c ât de cercetat va deveni acest meteorit.
 Frustrat ă de insisten ța lui Hemey de a duce o b ătălie cinstit ă, Marjorie 
Tench complotase cu Ekstrom pentru minciuna cu PODS, sper ând că un mic 
succes  în acea cauz ă va ajuta la limitarea dezastrului produs de atacurile lui 
Sexton.
 „Dacă Tench ar fi folosit pozele  și datele financiare pe care i le­am dat, 
nimic din toate acestea nu s­ar fi  întâmplat!”
 Tench  își semnase condamnarea la moarte – chiar dac ă un asemenea 
asasinat era profund regretabil –  în clipa  în care o sunase pe Rachel  și îi 
aruncase acuza țiile de fraud ă în față. Pickering  știa că Tench ar fi efectuat 
investiga ții detaliate, p ână ce ar fi ajuns la motivele clare ale unor asemenea 
acuza ții, iar directorul nu  își putea permite o astfel de anchet ă. Ca o ironie, 
Tench  își slujea pre ședintele mai bine moart ă decât vie, c ăci sfârșitul ei violent 
nu putea dec ât să aduc ă voturi din simpatie pentru Casa Alb ă și să arunce 
bănuiala unui joc murdar asupra senatorului Sexton, umilit  în mod public de 
către Tench cu ocazia dezbaterii de la CNN.
 Rachel r ămase ferm ă pe pozi ție. Din ochi  îi țâșneau fl ăcări.
 — Înțelege, relu ă Pickering. Dac ă se afl ă adev ărul despre meteorit, vei 
distruge, un pre ședinte  și o agen ție spa țială, amândoi nevinova ți. Totodat ă, vei 
aduce un individ periculos  în Biroul Oval. Trebuie s ă aflu unde ai trimis faxul.
 În vreme ce directorul  îi vorbea, pe chipul lui Rachel ap ăru o expresie 
ciudat ă. O imagine  îndurerat ă a groazei cuiva care tocmai realizase c ă era 
posibil s ă fi comis o gre șeală gravă.
 După ce dăduse roat ă provei  și revenise pe partea babordului, Delta One 
stătea acum  în hidrolabul din care o v ăzuse pe Rachel c ă iese. Un computer din
laborator afi șa o imagine nelini știtoare – o reprezentare policromic ă a vârtejului

de ap ă care p ărea să stăruie deasupra fundului oceanic, undeva chiar sub 
Goya.
 „Un alt motiv s ă plecăm naibii de aici”,  își zise el,  îndrept ându­se c ătre 
țintă.
 Faxul se g ăsea pe o tejghea aflat ă la marginea cealalt ă a peretelui. Tava 
era plin ă cu h ârtii, exact a șa cum b ănuise Pickering. Delta One  înșfăcă stiva de
hârtii. Prima era o not ă de la Rachel. Doar dou ă rânduri. Delta One o citi.
 „Scurt  și concis”,  își zise el.
 Frunz ărind paginile, Delta One fu uimit, dar  și dezam ăgit, de c ât de mult 
din înșelătorie reu șiseră Rachel  și Tolland s ă descopere. Oricine ar fi v ăzut 
acele h ârtii n­ar fi avut nici o  îndoial ă asupra semnifica ției lor. Din fericire, 
Delta One nici m ăcar nu avea nevoie s ă apese tasta „REDIAL” ca s ă afle unde 
ajunseser ă mesajele. Ultimul num ăr continua s ă fie afi șat în fereastra LCD a 
aparatului.
 „Un prefix de Washington, D. C.”
 Copie cu grij ă num ărul respectiv,  înșfăcă teancul de h ârtii și ieși din 
laborator.
 Tolland  își simțea palmele cum  îi asudau pe arm ă, în vreme ce o  ținea 
îndreptat ă spre pieptul lui William Pickering. Directorul NRO continua s ă o 
preseze pe Rachel, ca aceasta s ă­i dezv ăluie unde trimisese faxul, iar Tolland 
începea s ă aibă nelini știtorul sentiment c ă de fapt, Pickering doar  încerca s ă 
tragă de timp. „Pentru ce?”
 — Casa Alb ă și NASA n­au nici o vin ă, repet ă Pickering. Vino al ături de 
mine. Nu l ăsa ca gre șelile mele s ă distrug ă ultima pic ătură de credibilitate a 
agenției. Dac ă se răspândește mesajul t ău, NASA va p ărea cea vinovat ă. Noi doi
putem ajunge la o  înțelegere. America are nevoie de acest meteorit. Spune­mi 
unde ai trimis faxul  înainte de a fi prea t ârziu.
 — Ca s ă îi mai ucide ți și pe al ții? Replic ă Rachel. Mi se face grea ță când 
vă aud!
 Tolland era uimit de  încăpățânarea fetei.  Își ura profund tat ăl și cu toate 
astea n­avea de g ând să îl pun ă în pericol sub nici o form ă. Din p ăcate, planul 
ei de a trimite mesajul c ătre tat ăl ei în speran ța unui ajutor e șuase. Chiar dac ă 
senatorul ar fi venit la birou, ar fi v ăzut mesajul  și l­ar fi sunat pe pre ședinte 
dându­i vestea despre fraud ă și cerându­i s ă opreasc ă atacul, nimeni de la 
Casa Alb ă n­ar fi avut nici cea mai vag ă idee la ce s­ar fi referit Sexton  și n­ar fi
știut pozi ția lor pe hart ă.
 — Îți mai spun doar o singur ă dată, insist ă Pickering,  țintuind­o pe 
Rachel cu o privire amenin țătoare. Aceast ă situa ție dep ășește puterea ta de 
înțelegere. Ai comis o imens ă greșeală transmi țând acele informa ții de pe acest 
vas! Ți­ai pus  țara în pericol!
 Tolland  înțelese c ă Pickering chiar tr ăgea de timp. Iar motivul unei 
asemenea atitudini venea calm spre ei de­a lungul tribordului navei. C ând zări 
soldatul care se apropia, purt ând în mâini un teanc de h ârtii și un pistol 
mitralier ă, Tolland sim ți un fior de panic ă.

Reacționă cu o hot ărâre care  îl șocă și pe el. Apuc ând pistolul mitralier ă, 
se răsuci pe c ălcâie, ținti spre soldat  și apăsă pe tr ăgaci. Arma scoase un 
țăcănit sec.
 — Am descoperit num ărul de fax, anun ță soldatul, d ându­i lui Pickering 
un bile țel. Iar domnul Tolland a r ămas f ără muni ție!
 Sedgewick Sexton travers ă ca o furtun ă holul cl ădirii Philip A. Hart. 
Habar n­avea cum reu șise Gabrielle s ă o fac ă, dar era clar c ă intrase  în biroul 
lui. În vreme ce vorbeau la telefon, Sexton auzise limpede  în fundal tic ăitul 
ceasului Jourdain. Nu­ și putea  închipui dec ât că trăgând cu urechea  în timp ce
avusese loc  întâlnirea cu SFF hot ărâse să­și piard ă încrederea  în el, astfel  încât
ea decisese s ă renun țe la orice pruden ță și să caute dovezi.
 „Cum mama dracului a intrat  în biroul meu?”
 Era bucuros m ăcar că schimbase parola computerului.
 Când ajunse  în dreptul biroului, Sexton tast ă codul lui personal de 
dezactivare a alarmei, apoi  își căută cheile, descuie u șile grele, le deschise larg 
și dădu buzna, cu inten ția clar ă de a o prinde pe Gabrielle  în flagrant delict.
 Numai c ă biroul era pustiu  și întunecat, slab luminat doar de lic ărul 
emis de ecranul computerului. Aprinse lumina  și inspect ă încăperea. Totul 
părea la locul lui. Cu excep ția tic ăitului triplu al ceasului de perete, totul era 
tăcut.
 „Unde naiba e ea?”
 Auzi ceva mi șcându­se  în baie  și porni  în fug ă într­acolo. Aprinse lumina.
Baia era pustie. Se uit ă după ușă. Nimic.
 Nedumerit, Sexton se privi  în oglind ă, întreb ându­se dac ă cumva b ăuse 
prea mult  în seara asta. „ Știu sigur c ă am auzit ceva.” Sim țindu­se dezorientat 
și confuz, se  întoarse  în birou:
 — Gabrielle? O strig ă el.
 Porni pe coridor c ătre biroul ei. Nu era acolo. Biroul ei z ăcea cufundat  în 
beznă.
 Din toaleta pentru femei se auzi zgomotul apei trase. Sexton r ăsuci pe 
călcâie și se repezi  în direc ția sunetului. Ajunse exact atunci c ând Gabrielle 
ieșea, ștergându­se pe m âini. Fata s ări drept  în sus c ând îl văzu:
 — Doamne! Ce m­a ți speriat! Rosti ea, p ărând de­a dreptul 
înspăimântată. Ce c ăutați aici?
 — Spuneai c ă iei ni ște documente NASA din biroul t ău, se repezi el, 
uitându­se spre m âinile ei goale. Unde sunt?
 — Nu le­am g ăsit. Am c ăutat pretutindeni. De­asta a durat at ât de mult.
 El o privi drept  în ochi:
 — Ai fost  în biroul meu?
 „Faxul lui mi­a salvat via ța „, își zise Gabrielle.
 Cu numai c âteva minute  înainte st ătea la biroul lui Sexton  și încerca s ă 
imprime imaginile cecurilor care dovedeau mita  încasat ă de senator. Fi șierele 
fuseser ă protejate cumva, a șa că îi mai trebuia timp ca s ă găseasc ă o 
modalitate de a avea acces la ele. Probabil c ă ar fi continuat s ă încerce s ă le

sparg ă dacă nu ar fi sunat aparatul faxul senatorului, speriind­o  și trezind­o la 
realitate. Gabrielle luase  întreruperea drept un semn c ă ar fi cazul s ă o ștearg ă 
de acolo. F ără a se mai opri s ă vadă ce era cu acel fax, se deconectase de la 
computerul lui Sexton, f ăcuse ordine pe birou  și se îndreptase spre ie șire tot pe
unde intrase. Tocmai se c ățăra în tavan de pe cada de baie c ând îl auzise 
intrând.
 Acum, cu Sexton st ând în fața ei și uitându­se  țintă în ochii ei, Gabrielle 
își dădu seama c ă el o cerceta ca s ă vadă dacă nu minte. Sedgewick Sexton 
mirosea minciunile ca nimeni altcineva. Dac ă l­ar fi min țit, el  și­ar fi dat seama 
într­o frac țiune de secund ă.
 — Ați băut, zise Gabrielle,  întorc ându­i spatele.
 „Cum naiba  știe că am fost  în biroul lui?”
 Sexton  își puse m âinile pe umerii ei  și o întoarse cu fa ța spre el:
 — Ai fost  în biroul meu?
 Gabrielle sim ți cum o cuprinde frica. Sexton chiar b ăuse. O str ângea 
dureros de tare.
 — În biroul dumneavoastr ă? Ripost ă ea, mim ând confuzia printr­un 
hohot de r âs. Cum? De ce?
 — Mi­am auzit ceasul Jourdain  în fundal, atunci c ând te­am sunat.
 Gabrielle se str âmbă. Ceasul lui? Nici m ăcar nu­i trecuse prin minte.
 — Știți cât de ridicol sun ă ceea ce spune ți?
 — Îmi petrec toat ă ziua  în biroul  ăla. Știu prea bine ce sunet scoate 
ceasul meu.
 Gabrielle  își dădu seama c ă trebuia s ă pună capăt imediat situa ției. „Cea 
mai bun ă apărare este atacul.” Cel pu țin așa sus ținuse mereu Yolanda Cole. 
Punându­și mâinile  în șolduri, Gabrielle se arunca asupra lui cu tot ce avea. 
Făcu un pas spre el  și începu s ă se rățoiasc ă:
 — Vreau s ă văd dac ă am înțeles bine, domnule senator! Este ora patru 
diminea ța, ați băut, ați auzit un tic ăit la telefon  și de­asta a ți venit p ână aici? 
Arătă indignat ă cu degetul spre u șa de la biroul lui. Ca s ă pricep eu mai bine, 
mă acuza ți că am neutralizat un sistem federal de alarm ă, am luat dou ă seturi 
de chei, am intrat prin efrac ție în biroul dumneavoastr ă, fiind suficient de 
tâmpită, încât să răspund la telefonul celular  în timp ce comiteam o 
infrac țiune, am reactivat sistemul de alarm ă la ieșire și apoi m­am folosit cu 
calm de toaleta pentru femei,  înainte de a fugi cu m âna goal ă? Asta vre ți să 
spune ți, de fapt?
 Sexton o privi cu ochii mari de uimire.
 — Exist ă un motiv pentru care oamenii n­ar trebui s ă bea de unii singuri,
continu ă Gabrielle. Acum vre ți să discut ăm despre NASA sau nu?
 Sexton se sim ți năucit. Se  îndrept ă înapoi spre birou. Se duse drept la 
bar și luă un Pepsi. Cu siguran ță că nu se sim țea beat. Oare chiar se  înșelase? 
În partea cealalt ă a încăperii, ceasul tic ăia batjocoritor. Sexton sorbi paharul cu
suc și își turn ă încă unul.  Îi oferi unul  și lui Gabrielle.
 — Bei ceva, Gabrielle? O  întreb ă el, răsucindu­se pe c ălcâie.

Gabrielle nu  îl urmase  înăuntru. St ătea în cadrul u șii, frec ându­și nasul 
de toc.
 — Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Vino  înăuntru! Spune­mi ce ai 
descoperit la NASA.
 — Cred c ă mi­ajunge pentru noaptea asta, r ăspunse ea sec. O s ă 
discut ăm mâine.
 Sexton n­avea chef de joac ă. Avea nevoie de informa ții acum  și n­avea de 
gând să o implore ca s ă i le dea. Scoase un oftat obosit. „F ă­o să aibă încredere!
Totul se rezum ă la încredere.”
 — Am dat­o  în bar ă, zise el sp ășit. Îmi pare r ău. A fost o zi  îngrozitoare. 
Nu știu la ce m­am g ândit.
 Gabrielle r ămase  în cadrul u șii.
 Sexton se duse la birou  și puse paharul lui Gabrielle pe el.  Îi făcu semn 
fetei s ă se așeze pe fotoliul lui de piele – pozi ția de putere.
 — Stai jos. Ia un pic de suc. Eu o s ă mă duc s ă îmi bag capul sub un jet 
de ap ă.
 Porni spre baie.
 Gabrielle continua s ă rămână nemi șcată.
 — Cred c ă am z ărit un fax  în ma șină, îi zise Sexton peste um ăr, în vreme 
ce intra  în camera de baie. „Arat ă­i că ai încredere  în ea.” Uit ă­te tu la el  în 
locul meu, bine?
 Sexton  închise u șa și umplu chiuveta cu ap ă rece.  Își stropi cu ap ă fața, 
dar nu se sim ți deloc mai treaz. A șa ceva nu i se mai  întâmplase p ână acum – 
să fie at ât de sigur  și totu și să greșească într­un asemenea hal. Sexton avea 
încredere  în propriile instincte care acum  îi spuneau c ă Gabrielle Ashe fusese 
în biroul lui.
 Dar cum? Era imposibil.
 Își spuse c ă e mai bine s ă o lase balt ă și să se concentreze asupra 
problemei principale. „NASA.” Avea nevoie de Gabrielle  în acest moment. Nu  își 
permitea s ă o îndep ărteze. Trebuia s ă afle ce  știa. „Uit ă de instincte. Ai gre șit.”
 Își șterse fa ța, își dădu capul pe spate  și inspir ă adânc. „Calmeaz ă­te, își 
spuse el. Nu te agita.”  Închise ochii  și inspir ă din nou profund, sim țindu­se mai
bine.
 Când ie și din baie, Sexton constat ă că Gabrielle se  înmuiase  și intrase  în 
birou. „Bine,  își zise el. Acum putem trece la afaceri.” Gabrielle st ătea lângă fax 
și răsfoia printre paginile primite. C ând îi văzu fața, Sexton nu mai  știu ce s ă 
cread ă. Era o masc ă a dezorient ării și a fricii.
 — Ce s­a  întâmplat? Se interes ă el, pornind spre ea.
 Gabrielle se cl ătină pe picioare, ca  și cum ar fi fost gata s ă leșine.
 — Ce e?
 — Meteoritul…, îngăimă ea, cu voce pl ăpândă, în vreme ce cu m âna 
tremur ândă întindea teancul de h ârtii spre el.  Și fiica dumneavoastr ă… E în 
pericol.

Uluit, Sexton se duse la ea  și îi luă hârtiile din m ână. Prima foaie era 
scrisă de m ână. Sexton recunoscu imediat scrisul. Mesajul era ciudat  și șocant 
prin simplitate.
 „Meteoritul e fals. Iat ă dovada. NASA/Casa Alb ă încearc ă să mă ucid ă. 
Ajutor!
 — RS”
 Senatorul avea rareori sentimentul c ă nu pricepe nimic,  însă acum, 
recitind cuvintele scrise de Rachel,  își dădu seama c ă habar n­are ce trebuie s ă 
înțeleag ă.
 „Meteoritul e un fals? NASA  și Casa Alb ă încearc ă să o omoare?”
 Simțind c ă se afund ă într­o cea ță din ce  în ce mai deas ă, Sexton  începu 
să răsfoiasc ă hârtiile. Prima pagin ă era o imagine computerizat ă, pe al c ărei 
început st ătea scris GPR. Poza p ărea să prezinte un soi de testare prin ghea ță. 
Sexton v ăzu pu țul de extrac ție despre care se vorbise la televizor. Privirea i se 
opri asupra a ceea ce p ărea un vag contur al unui cadavru care plutea  în puț. 
Apoi v ăzu ceva  și mai  șocant: conturul clar al unui al doilea pu ț, drept sub 
locul unde fusese meteoritul, ca  și cum bolovanul fusese inserat pe dedesubtul 
gheții.
 „Ce naiba se  întâmplă aici?”
 Când trecu la urm ătoarea pagin ă, Sexton d ădu peste poza unui gen de 
specie de animal oceanic pe care scria Bathynomous giganteus. Privi acea poz ă 
cu gura c ăscata. „ Ăsta e animalul din fosilele meteoritului!”
 Trecând și mai repede la urm ătoarea pagin ă, zări un grafic legat de 
conținutul  în hidrogen ionizat al crustei meteoritului. Pe pagin ă se vedea o 
scrijelitur ă de m ână: „Arsur ă prin noroi de hidrogen? Noul motor ECE de la 
NASA?”
 Sexton nu­ și putea crede ochilor. Sim țea cum camera  începe s ă 
învârteasc ă. Trecu  și la ultima pagin ă – fotografia unei roci ce con ținea bule 
metalice care ar ătau exact la fel ca acelea din meteorit.  Și mai  șocant, 
descrierea care  însoțea imaginea spunea c ă roca era produsul vulcanilor 
oceanici. „O roc ă din ocean? Se mir ă Sexton. Dar NASA spunea c ă aceste 
condrule se formeaz ă doar  în spa țiu!”
 Senatorul l ăsă foile jos, pe birou  și se pr ăbuși în scaun.  Îi trebuir ă doar 
cincisprezece secunde ca s ă pună cap la cap tot ce v ăzuse. Semnifica ția 
imaginilor de pe h ârtii devenise limpede ca lumina zilei. Oricine avea ceva creier
își dădea seama ce dovedea acel mesaj: „Meteoritul NASA este un fals!”
 În întreaga lui carier ă, nu mai avusese o asemenea zi  în care lucrurile s ă 
treac ă brusc de la o extrem ă la alta. Ca o c ălătorie de dou ăzeci și patru de ore 
pe culmile sinuoase ale speran ței și ale disper ării. Uluirea legat ă de modul  în 
care fusese pus ă în practic ă o asemenea  înșelătorie deveni complet irelevant ă 
pentru senator, c ând el  își dădu seama ce implica ții aveau toate astea din 
punct de vedere politic.
 „Dup ă ce o s ă ies în public cu informa țiile astea, pre ședinția e a mea!”

Cu moralul la cot ă maxim ă, senatorul Sedgewick Sexton uitase pe 
moment de cererea fiicei sale.
 — Rachel e  în pericol, zise Gabrielle. Biletul ei spune c ă NASA  și Casa 
Albă încearc ă să…
 Faxul senatorului  începu brusc s ă sune din nou. Gabrielle se r ăsuci pe 
călcâie și se holb ă la ma șinărie. Sexton se trezi  și el făcând acela și lucru. Nu­ și 
putea imagina ce i­ar mai fi putut trimite Rachel. Alte dovezi? Ce altceva mai 
putea exista? „Ceea ce am e mai mult dec ât suficient!”
 După ce robotul aparatului r ăspunse la apel, nu se v ăzu nici o pagin ă 
apărând. Detect ând că nu era vorba de o transmisie de date, aparatul comut ă 
pe răspuns vocal.
 — Hello, se auzi vocea  înregistrat ă a senatorului. Aici este biroul 
senatorului Sedgewick Sexton. Dac ă încerca ți să transmite ți un fax, o pute ți 
face oric ând. Dac ă nu, l ăsați un mesaj dup ă semnal.
 Înainte ca Sexton s ă apuce receptorul, aparatul emise un semnal sonor.
 — Senatorul Sexton? Vocea apelantului avea o anumit ă duritate  în ea. 
Aici este William Pickering, directorul NRO. Probabil c ă nu sunte ți la birou la 
ora asta, dar trebuie s ă vorbesc cu dumneavoastr ă urgent.
 Vocea se opri, ca  și cum ar fi a șteptat ca s ă ridice cineva receptorul.
 Gabrielle se  întinse spre aparat.
 Sexton o prinse de m ână și i­o îndep ărtă cu violen ță.
 Gabrielle  îl privi uluit ă.
 — Dar este directorul …
 — Domnule senator, continu ă Pickering, p ărând aproape u șurat c ă 
nimeni nu ridicase receptorul. M ă tem c ă v­am sunat s ă vă dau ni ște vești 
foarte nepl ăcute. Tocmai am prins de veste c ă fiica dumneavoastr ă, Rachel, se 
află într­un extrem de mare pericol. Acum, c ând vorbim,  încerc s ă adun o 
echip ă de interven ție. Nu v ă pot oferi detalii despre aceast ă situa ție la telefon, 
dar tocmai am fost informat c ă e posibil ca ea s ă vă fi transmis prin fax ni ște 
informa ții referitoare la meteoritul NASA. Eu nu le­am v ăzut și nu știu despre 
ce e vorba, dar oamenii care v ă amenin ță fiica m­au avertizat c ă va muri dac ă 
acele informa ții devin publice.  Îmi cer scuze c ă sunt at ât de direct, domnule! O 
fac de dragul clarific ării situa ției. Via ța fiicei dumneavoastr ă este amenin țată. 
Dacă v­a trimis cu adev ărat ceva prin fax, nu  împărtășiți acele informa ții 
nimănui. Nu  încă. Viața fiicei dumneavoastr ă depinde de asta. R ămâneți acolo 
unde v ă aflați. Voi ajunge acolo  în scurt timp.
 Pickering f ăcu o pauz ă:
 — Cu pu țin noroc, domnule senator, toat ă aceast ă situa ție se va rezolva 
până ce vă trezi ți dumneavoastr ă din somn. Dac ă, din cine  știe ce motiv, 
asculta ți acest mesaj  înainte ca eu s ă ajung la biroul dumneavoastr ă, rămâneți 
acolo  și nu suna ți pe nimeni. Fac tot ce  îmi st ă în puteri ca s ă vă înapoiez fata 
teafără și nevătămată!
 Pickering  închise.
 Gabrielle tremura.

— Rachel e ostatic ă?
 Sexton  își dădu seama c ă, în ciuda dezam ăgirii pe care o  încerca fa ță de 
el, Gabrielle nutrea o ciudat ă empatie c ând o t ânără se afla  în pericol.  Și mai 
ciudat, el  însuși se lupta cu acela și gen de emo ții. Cea mai mare parte a lui se 
simțea totu și de parc ă ar fi fost un copil c ăruia îi fusese oferit cel mai frumos  și 
mai dorit cadou de Cr ăciun. Ca atare, refuza cu obstina ție gândul de a l ăsa pe 
altcineva s ă­i ia juc ăria din m âini.
 „Și Pickering vrea ca eu s ă­mi țin gura?”
 Rămase nemi șcat câteva clipe,  încerc ând să descifreze complet  înțelesul 
celor petrecute. Sim ți deja acea parte calculat ă și rece a min ții cum  începea s ă 
îi func ționeze la tura ție maxim ă, ca un computer politic, imagin ându­și toate 
scenariile  și evalu ând rezultatele. Sexton privi teancul de h ârtii din m ână și 
începu s ă priceap ă puterea acelor imagini. Meteoritul NASA  îi spulberase visul 
de a deveni pre ședinte.  Însă totul nu fusese dec ât o minciun ă. O m ânăreală. 
Acum, cei care f ăcuser ă așa ceva aveau s ă plăteasc ă. Meteoritul pe care 
oponen ții lui  îl creaser ă ca să­l distrug ă avea s ă­l fac ă acum mai puternic dec ât
și­ar fi putut imagina el vreodat ă. Fiica lui avusese grij ă de asta.
 „Exist ă un singur rezultat posibil,  își zise el. Iar un adev ărat lider nu 
poate urma dec ât o singur ă cale.”
 Fascinat de imaginea propriei rena șteri din cenu șă, Sexton travers ă ca 
prin cea ță încăperea. Ajunse la copiator  și îl porni, preg ătindu­se s ă multiplice 
paginile trimise de Rachel.
 — Ce face ți? Se repezi, uluit ă, Gabrielle.
 — N­o s­o ucid ă pe Rachel, declar ă el.
 Chiar dac ă mergea r ău ceva, Sexton  știa că moartea fiicei sale nu putea 
decât să­l fac ă mai puternic. Oricum ar fi c âștigat. Un risc care merita.
 — Pentru ce sunt acele copii? Ceru Gabrielle s ă afle. William Pickering a 
cerut ca nimeni s ă nu afle!
 Sexton se  întoarse de la copiator  și se uit ă la Gabrielle, uimit s ă constate 
cât de resping ătoare devenise pentru el  în doar c âteva minute.  În acele 
momente, senatorul Sexton se transformase  într­o cetate inexpugnabil ă. De 
neatins.  Ținea acum  în mâini tot ce avea nevoie pentru a­ și îndeplini visul. 
Acum nimic nu  îl mai putea opri. Nici acuza țiile de mit ă. Nici zvonurile legate 
de sex. Nimic.
 — Du­te acas ă, Gabrielle! Nu mai am la ce s ă te folosesc!
 „S­a terminat”,  își spuse Rachel.
 Ea și Tolland st ăteau unul l ângă altul pe punte, privind drept  în țeava 
mitralierei lui Delta One. Din p ăcate, Pickering aflase unde trimisese ea faxul. 
La biroul senatorului Sedgewick Sexton.
 Rachel se  îndoia c ă tatăl ei va asculta vreodat ă mesajul vocal l ăsat de 
Pickering. Acesta avea probabil s ă ajung ă în biroul senatorului cu mult 
înaintea zorilor. Dac ă ar intra  în birou, ar lua foile de h ârtie din aparatul fax  și 
ar șterge mesajul vocal  înainte de sosirea lui Sexton, atunci Pickering n­ar mai 
avea nici un motiv s ă îi facă rău. William Pickering era probabil unul dintre

puținii oameni din Washington care puteau intra  în biroul unui senator 
american  în cea mai deplin ă discre ție. Rachel fusese  întotdeauna uimit ă câte se
puteau realiza „ în interesul securit ății naționale”.
 „Bine înțeles c ă, dacă aceast ă variant ă cade, Pickering ar putea zbura 
până acolo  și ar trimite, pur  și simplu, o rachet ă Hellfire prin fereastr ă, ca s ă 
arunce  în aer faxul”, g ândi Rachel. Ceva  îi spunea  însă fetei c ă o asemenea 
măsură extrem ă nu avea s ă fie necesar ă.
 Șezând lipit ă de Tolland, Rachel tres ări surprins ă când m âna lui se 
strecur ă într­a ei. Atingerea lui avea o anumit ă forță, dar  și ging ășie, iar 
degetele li se  împleteau at ât de firesc,  încât Rachel avu sentimentul c ă gestul 
ăsta îl făcuse de­o via ță. Acum, nu  își dorea dec ât să se cuib ăreasc ă în bra țele 
lui, la ad ăpost de vuietul apelor agitate de sub ei.
 „Nu se va  întâmpla niciodat ă, își spuse ea cu m âhnire. Nu a fost s ă fie.”
 Michael Tolland se sim țea ca un om care  și­a întâlnit visul tocmai pe 
drumul spre sp ânzurătoare.
 „Viața își bate joc de mine.”
 Ani de zile dup ă moartea Celiei, Tolland se chinuise nop ți întregi  în care 
își dorise s ă moar ă, ore  încărcate de durere  și de singur ătate în care singura 
evadare posibil ă părea a fi doar moartea. Cu toate astea, alesese via ța, 
spun ându­și că avea s ă răzbeasc ă chiar  și de unul singur. Ast ăzi, pentru prima
dată, Tolland  începuse s ă înțeleag ă ceea ce  îi tot spuseser ă prietenii lui.
 „Mike, nu trebuie s ă treci singur prin toate astea. O s ă­ți găsești o alt ă 
iubire.”
 Mâna lui Rachel  în mâna lui f ăcea ca aceast ă ironie s ă fie extrem de greu 
de înghițit. Soarta  își alegea cu cruzime momentele. Tolland avea sentimentul 
că „zidurile” pe care  și le construise  în jurul inimii  începeau s ă cedeze. Pre ț de o
clipă, pe pun țile vechi ale navei, Tolland avu senza ția că o vede pe Celia 
deasupra lui, a șa cum i se mai  întâmplase adesea. Vocei ei r ăsărea din apa 
învolburat ă… Rostind ultimele vorbe pe care i le spusese  înainte s ă moar ă.
 — Ești un supravie țuitor,  îi șoptea vocea ei. Promite­mi c ă să­ți găsești o 
altă iubire!
 — Nu  îmi voi dori niciodat ă alta,  îi spusese Tolland.
 Celia  îi zâmbise plin ă de înțelepciune:
 — Va trebui s ă înveți.
 Acum, pe puntea navei, Tolland  își dădu seama c ă tocmai era pe cale s ă 
învețe. Sufletul  îi era brusc invadat de o emo ție profund ă. Își dădu seama c ă 
era vorba despre fericire.
 Iar odat ă cu aceasta se n ăștea o dorin ță cople șitoare de a tr ăi.
 Pickering se sim țea ciudat de deta șat, în vreme ce se  îndrepta spre cei doi
prizonieri. Se opri  în fața lui Rachel, oarecum surprins c ă situa ția nu i se p ărea
deloc dificil ă.
 — Uneori, zise el, circumstan țele te determin ă la decizii imposibile.
 Rachel se uit ă țintă la el:
 — Dumneavoastr ă sunte ți cel care a ți creat aceste circumstan țe.

— Războiul provoac ă pagube colaterale, continu ă Pickering, cu o voce 
mai ferm ă. „Întreab­o pe Diana Pickering sau pe oricare dintre cei care mor  în 
fiecare an ca s ă apere aceast ă națiune.” Tu e ști cea mai calificat ă să înțelegi 
chestia asta, Rachel.
 Privirea lui o  țintui:
 — Iactura paucorum serva multos.
 Sesiz ă că ea recunoscuse cuvintele – era aproape un cli șeu în cercurile de
interese legate de securitatea na țional ă. „Sacrific ă­i pe cei pu țini ca s ă­i salvezi 
pe cei mul ți.”
 Rachel se uit ă la el cu un dezgust evident:
 — Iar acum eu  și Michael trebuie s ă ne num ărăm printre cei pu țini?
 Pickering se g ândi pu țin la  întrebarea ei. Nu exista alt ă cale. Se  întoarse 
spre Delta One.
 — Elibereaz ă­ți camaradul  și să termin ăm odat ă cu toat ă povestea asta!
 Delta One  încuviin ță.
 Pickering se mai uit ă lung, ca pentru ultima dat ă, la Rachel, dup ă care se
duse c ătre balustrada apropiat ă din babord, privind  în jos spre apele 
învolburate. Prefera s ă nu vad ă scena care avea s ă urmeze.
 Delta One se sim țea plin de for ță. Își apuc ă strâns arma  și se uit ă la 
camaradul lui care continua s ă atârne prins  în cleștii metalici. Nu mai trebuia 
decât să închid ă trapa de sub picioarele lui Delta Two, s ă­l elibereze din cle ști și
să­i elimine pe Rachel Sexton  și pe Michael Tolland.
 Din nefericire, Delta One apucase s ă vadă cât de complex era panoul de 
control de l ângă trapă – o serie  întreag ă de manete  și butoane nemarcate care 
păreau s ă controleze trapa, motorul vinciului  și numeroase alte dispozitive. 
Delta One n­avea nici un chef s ă acționeze maneta gre șită și să riște via ța 
camaradului lui arunc ând din gre șeală submersibilul  în mare.
 „Elimin ă toate riscurile. Nu te gr ăbi niciodat ă.”
 Îl va obliga pe Tolland s ă acționeze  în locul lui.  Și, ca s ă se asigure c ă nu 
vor exista nici un fel de surprize, Delta One avea de g ând să se foloseasc ă de 
ceea ce  în lumea lui se numea o „garan ție biologic ă”.
 „Învrăjbește­ți adversarii.”
 Delta One  înfipse  țeava armei drept  în fața lui Rachel, oprindu­se la doar 
câțiva milimetri de frunte. Rachel  își închise ochii, iar Delta One v ăzu pumnii 
lui Tolland str ângându­se protectori.
 — Ridic ă­te, domni șoară Sexton, comand ă Delta One.
 Ea se conform ă.
 Ținând arma  înfiptă în spatele fetei, Delta One o  împinse c ătre un set de 
scări mobile din aluminiu care duceau spre v ârful submersibilului.
 — Urca ți­le și rămâneți pe v ârful submersibilului.
 Rachel p ăru înspăimântată și nedumerit ă.
 — Executa ți ordinul acum! Porunci Delta One.

În timp ce se c ățăra pe treptele de aluminiu, Rachel avea senza ția că are 
un co șmar. Se opri  în cap ătul lor, neav ând nici un chef s ă pășească mai  încolo,
deasupra v ârtejului, pe suprafa ța submersibilului suspendat.
 — Merge ți până în vârful Triton­ului,  îi ceru soldatul,  întorc ându­se spre 
Tolland  și amenin țându­l cu arma.
 Soldatul prins  în clești o urm ări pe Rachel. Se zb ătea de durere  și era 
evident ner ăbdător să iasă din capcan ă. Rachel se uit ă la Tolland, care acum 
avea o arm ă la tâmplă. „Să mă duc  în vârful Triton­ului.” N­avea de ales.
 I se p ărea că merge pe o platform ă suspendat ă deasupra unui canion 
imens, Rachel p ăși pe cutia motorului – o mic ă porțiune dreapt ă din spatele 
bulei de plexiglas a submersibilului. Ma șinăria at ârna ca un plumb imens de 
undiță deasupra trapei deschise. Chiar  și atârnat de cablu, Triton­ul de nou ă 
tone abia dac ă se cl ătină câțiva milimetri dup ă ce urc ă ea.
 — Bine, acum hai s ă mergem,  îi comand ă soldatul lui Tolland. Du­te la 
manete  și închide u șa trapei!
 Împins de  țeava armei, Tolland porni spre panoul de control cu soldatul 
în spatele lui. Se apropie  încet de obiectiv. Rachel  îi văzu privirea  țintuind­o, ca 
și cum ar fi  încercat s ă­i spun ă ceva. Tolland se uit ă la ea, apoi  își cobor î 
privirea spre poarta de acces  în submersibil.
 Rachel se uit ă în jos. Capacul rotund al trapei de acces  în Triton era 
ridicat. Putea s ă vadă direct  în interiorul bulei de plexiglas. „Oare vrea s ă intru 
acolo?” Crez ând că înțelege gre șit, se uit ă din nou la Tolland. Acesta aproape 
ajunsese la panoul de control. Continua s ă o țintuiasc ă cu privirea. De aceasta 
dată, era mai pu țin subtil.
 Îi citi pe buze porunca:
 — Sări înăuntru! Acum!
 Delta One o z ări cu coada ochiului pe Rachel, care se mi șcă și se r ăsuci 
instinctiv. Deschise focul exact  în clipa  în care Rachel c ăzu prin trapa 
submersibilului pe sub ploaia de gloan țe. Cartu șele se izbir ă de u șa circular ă, 
trimițând o jerb ă de sc ântei în aer  și trântind capacul peste trap ă.
 În frac țiunea de secund ă în care nu mai sim ți apăsarea armei  în spate, 
Tolland  țâșni. Sări în stânga,  îndep ărtându­se de u șa trapei mari  și se arunc ă 
pe punte, rostogolindu­se, exact  în clipa  în care soldatul se  întoarse spre el, cu 
arma care continua s ă scuipe gloan țe. Acestea explodar ă undeva,  în spatele lui 
Tolland,  în vreme ce el  își căuta ad ăpost dincolo de panoul ancorei din pupa – 
un cilindru imens cu motor,  în jurul c ăruia erau  înfășurate c âteva sute de 
metri de lan ț de oțel conectat la ancora navei.
 Tolland  își făcuse un plan, dar trebuia s ă acționeze repede.  În vreme ce 
soldatul porni dup ă el, Tolland se  întinse, apuc ă dintr­o mi șcare c ătușa de 
prindere a ancorei cu ambele m âini și trase de ea.
 Instantaneu, tamburul ancorei porni s ă dea drumul lan țului înfășurat, 
astfel  încât nava se  înclin ă în curentul puternic. Mi șcarea brusc ă făcu pe toat ă 
lumea de pe punte s ă se clatine,  ținându­se cu greu pe picioare.  În vreme ce

nava  începuse s ă se roteasc ă din pricina curentului, tamburul ancorei d ădea 
drumul tot mai repede lan țului.
 „Hai, feti țo”, implor ă Tolland.
 Soldatul  își recăpătă echilibrul  și veni dup ă el. A șteptând până în ultima 
clipă, Tolland se opinti  și ridic ă maneta c ătușei la loc, bloc ând tamburul. 
Lanțul se  întinse, oprind nava din mi șcare și trimi țând o vibra ție colosal ă în tot 
corpul vasului. Tot ce era pe punte s ări de pe loc. Soldatul se pomeni  în 
genunchi, l ângă Tolland. Pickering c ăzu pe punte cu fa ța în sus. Triton­ul se 
agită puternic la cap ătul cablului care  îl ținea.
 De sub nav ă se auzi un uruit teribil de metal c ând pilonul avariat ced ă și 
se frânse, trimi țând unde ca de cutremur  în întreaga nav ă. Colțul din dreapta 
al pupei  începu s ă se pr ăbușească sub propria greutate. Nava se  înclin ă pe 
diagonal ă, ca o uria șă masă care tocmai  își pierduse un picior. Zgomotul care 
venea de dedesubt era asurzitor – un geam ăt imens de metal  încovoiat  și rupt, 
amestecat cu furia apelor.
 Albă ca varul din cauza spaimei, Rachel se  ținu cum putu,  în vreme ce 
mașinăria de nou ă tone  începu s ă se legene mai tare deasupra trapei deschise. 
Prin geamul de plexiglas vedea furia oceanului de dedesubt.  Își luă privirea de 
acolo  și și­o îndrept ă spre punte, c ăutându­l pe Tolland  și arunci v ăzu drama 
care tocmai se petrecea.
 La numai un metru distan ță, prins  în cleștii submersibilului, soldatul din
echipa Delta urla de durere,  în vreme ce se leg ăna în toate p ărțile, ca o p ăpușă. 
Rachel  îl văzu pe William Pickering ag ățându­se de o sc ândură a pun ții. Lângă 
tamburul ancorei, Tolland se  ținea și el de ce putea, c ăutând să nu alunece 
peste margine,  în apă. Când îl zări și pe soldatul cu arma rec ăpătându­și 
echilibrul chiar  în apropierea lui Tolland, Rachel strig ă în submersibil:
 — Mike, fere ște­te!
 Numai c ă Delta One  îl ignor ă complet pe Tolland. Soldatul se uit ă cu gura
căscată de groaz ă la elicopterul de pe punte. Rachel se  întoarse, urm ărindu­i 
privirea. Aeronava Kiowa, cu rotoarele continu ând să se învârteasc ă, începuse 
să alunece  încet înainte, pe puntea umed ă. Platformele lungi de metal care 
foloseau la aterizare comportau acum ca ni ște schiuri pe o p ârtie. Abia atunci, 
Rachel  își dădu seama c ă uriașa ma șinărie aluneca drept spre Triton.
 Împleticindu­se pe puntea  înclinat ă spre aeronava care aluneca, Delta 
One reu și să se aga țe și apoi s ă se urce  în carling ă. N­avea nici un chef s ă lase 
unicul lor mijloc care le­ar fi asigurat plecarea de acolo s ă cadă în ocean. Apuc ă
de manetele aeronavei  și trase cu putere  înapoi de man șă. „Ridic ă­te!” Cu un 
uruit asurzitor, elicea  își acceler ă rotațiile, for țându­se s ă ridice masivul 
elicopter de atac de pe punte. „Sus, la naiba!” Aeronava se  îndrepta chiar spre 
Triton  și spre camaradul lui prins  în capcana cle știlor.
 Cu botul aplecat  în față și cu elicele  înclinate, elicopterul acceler ă, mai 
mult  înainte dec ât în sus, drept spre submersibil, ca o insect ă uriașă. „Sus!” 
Delta One trase de man șă, dorindu­ și să poat ă scăpa de cele cinci sute de 
kilograme de rachete care  îl trăgeau  în jos. Lamele elicei ratar ă pe pu țin capul

lui Delta Two  și vârful submersibilului, dar elicopterul se mi șca prea repede. N­
avea cum s ă scape de cablul vinciului.
 Noaptea se lumin ă de sc ânteile ivite din ciocnirea metal pe metal c ând 
elicele de o țel se izbir ă de cablu. Imaginea p ărea desprins ă dintr­o b ătălie 
colosal ă. Din carlinga elicopterului, Delta One urm ări cum elicea t ăia „carnea” 
cablului ca o mori șcă uriașă. Deasupra capului izbucni un  șuvoi orbitor de 
scântei, c ând lamele elicei explodar ă. Delta One sim ți cum elicopterul se 
prăbușește cu botul  în jos pe puntea vasului.  Încerc ă să îl controleze, dar nu 
dispunea de mi șcare în plan vertical. Elicopterul s ări de dou ă ori pe puntea 
înclinat ă, apoi alunec ă și se izbi de balustrada navei.
 Pentru o clip ă, Delta One avu senza ția că balustrada o s ă reziste.
 Apoi, auzi trosnitura. Datorit ă inerției uciga șe, aeronava rupse 
balustrada  și se pr ăbuși în apele  învolburate ale oceanului.
 Rachel Sexton st ătea paralizat ă în submersibil. Trupul  îi era presat de 
scaunul Triton­ului. Mininava fusese izbit ă cu violen ță atunci c ând lamele elicei
se izbiser ă de cablul vinciului, dar Rachel reu șise să își păstreze echilibrul. 
Cumva, elicea ratase corpul principal, dar Rachel  știa că daunele importante 
erau cele de la cablu.  În acel moment, nu se putea g ândi dec ât la calea cea mai 
rapid ă de a evada din submersibil. Soldatul prins  în clești se holba la ea, 
delirând, s ângerând și ars de schije. Dincolo de el, Rachel  îl văzu pe William 
Pickering  ținându­se de sc ândura din punte.
 „Unde e Michael?” Nu­l vedea. Panica dur ă doar o secund ă, lăsând loc 
unei alte temeri. Deasupra capului, cablul de sus ținere deteriorat scoase un 
geam ăt înfiorător când nervurile cedar ă. Apoi se auzi o plesnitur ă puternic ă și 
Rachel sim ți cum cablul se rupe.
 Intrând pentru c âteva secunde  în imponderabilitate, Rachel se trezi 
plutind deasupra scaunului,  în vreme ce submersibilul plonja spre ocean. 
Puntea disp ăru deasupra capului, iar pasarelele navei  îi trecur ă cu repeziciune 
prin fa ța ochilor. Soldatul prins  în cleștii metalici se f ăcu alb ca varul. Continua
să se holbeze la Rachel.
 Plonjonul p ărea că nu se mai sf ârșește.
 Când atinse oceanul, submersibilul se scufund ă adânc pentru c âteva 
secunde, arunc ând­o pe Rachel cu putere  înapoi pe scaun. Fata  își simți șira 
spinării comprimat ă cu for ță. Oceanul iluminat acoperi  întregul glob de 
plexiglas. Rachel sim ți că se sufoc ă. Submersibilul se opri din c ădere, apoi 
porni  înapoi spre suprafa ță și țâșni deasupra apelor ca un dop de plut ă.
 Rechinii atacar ă instantaneu. De pe scaunul ei, Rachel urm ări 
încremenit ă spectacolul care se desf ășura la doar c âțiva zeci de centimetri  în 
fața ochilor ei.
 Delta Two sim ți capul  în form ă de ciocan izbindu­l cu o for ță colosal ă. Un
clește ascu țit îi prinse bra țul, sf âșiind carnea p ână la os  și înșfăcându­l cu 
putere. O durere  înfiorătoare  îi săgetă creierii  în clipa  în care rechinul  își arcui 
trupul viguros  și scutur ă cu violen ță din cap, rup ând bra țul lui Delta Two din 
umăr. Alți rechini se n ăpustir ă. Cuțite i se  înfipser ă în picioare.  În piept.  În gât.

Delta Two nu mai avea aer s ă urle de durere,  în vreme ce rechinii rupeau 
bucăți mari din corpul lui. Ultimul lucru pe care  îl văzu era un bot imens  în 
formă de curcubeu, care se apropia din lateral  și un șir de col ți imen și care se 
apropiau de fa ța lui.
 În jurul lui, se f ăcu brusc  întuneric.
 În Triton, zgomotul  înăbușit al rechinilor care se repeziser ă prad ă se 
diminua treptat. Rachel  își deschise ochii. Omul disp ăruse. Apa care sp ăla 
geamul era s ângerie.
 Rănită grav, Rachel se ghemui pe scaun, cu genunchii l ângă piept. 
Simțea că submersibilul se mi șcă. Era purtat de curen ți de­a lungul pun ții de 
scufundare a navei mari. Totodat ă, submersibilul  începea s ă se deplaseze  și în 
altă direc ție. În jos.
 Bolboroseala apei care inunda tancurile de balast deveni tot mai 
accentuat ă. Oceanul se  înălță cu câțiva centimetri.
 „Mă scufund!”
 Teroarea puse st ăpânire pe Rachel. Fata se ridic ă în picioare. Se  întinse 
și apuc ă de mecanismul trapei. Dac ă ar fi putut ie și deasupra submersibilului, 
ar mai fi avut timp s ă sară pe platforma de scufundare de pe Goya, care se afla 
la doar c âteva zeci de centimetri dep ărtare.
 „Trebuie s ă ies!”
 Mecanismul trapei ar ăta clar  în ce sens trebuia rotit pentru deschidere. 
Rachel se opinti. Trapa nu se clinti.  Încerc ă din nou. Nimic. Capacul era  închis 
ermetic. Sim țind cum o cuprinde panica, de la t ălpi până în cre ștet, Rachel se 
opinti pentru ultima dat ă.
 Trapa nu se mi șcă.
 Triton­ul se mai scufund ă câțiva centimetri, lovindu­se u șor de Goya, 
pentru ultima dat ă, înainte de a ie și complet de sub carena deteriorat ă… În 
apele largi ale oceanului.
 — Nu face ți asta,  îl implor ă Gabrielle pe senator,  în vreme ce el termina 
de copiat h ârtiile. Este via ța fetei dumneavoastr ă în joc!
 Sexton refuz ă să o asculte  și se duse  înapoi  în birou, cu zece teancuri 
identice de fotocopii. Fiecare teanc con ținea copiile paginilor trimise de Rachel 
prin fax, inclusiv nota scris ă de m ână, unde se afirma c ă meteoritul era un fals 
și unde NASA  și Casa Alb ă erau acuzate de tentativ ă de crim ă.
 „Cel mai  șocant pachet media asamblat vreodat ă”, își zise Sexton, 
începând să insereze cu grij ă fiecare teanc  în plicul lui mare  și alb. Fiecare plic 
avea  înscrise numele senatorului, adresa de la birou  și sigiliul senatorial. N­
aveau s ă existe nici un fel de  îndoieli legate de sursa acelor informa ții 
incredibile. „Scandalul politic al secolului, g ândi Sexton, iar eu voi fi cel care­l 
declan șează!”
 Gabrielle pleda  în continuare pentru siguran ța lui Rachel, dar Sexton nu 
o mai auzea.  În timp ce asambla plicurile, intrase  într­un univers propriu. 
„Fiecare carier ă politic ă are un moment de r ăscruce. Acesta e momentul meu.”

Mesajul telefonic al lui William Pickering avertiza c ă viața lui Rachel era 
în pericol dac ă Sexton dezv ăluia publicului informa țiile. Din p ăcate pentru 
Rachel, Sexton mai  știa și că ieșirea în public cu dovezile despre frauda NASA l­
ar fi propulsat c ătre Casa Alb ă cu o vitez ă și cu un dramatism cum mediul 
politic american nu mai  înregistrase p ână acum.
 „Viața e plin ă de decizii dificile,  își spuse el. Iar c âștigătorii sunt cei care 
și le iau.”
 Gabrielle v ăzuse  și înainte acea privire  în ochii lui Sexton. „Ambi ție 
oarbă.” Se temea de ea. Acum  își dădea seama c ă avea  și de ce. Era clar c ă 
Sexton prefera s ă riște via ța fiicei lui dac ă ăsta era pre țul pe care trebuia s ă­l 
plăteasc ă pentru a fi primul care anun ță frauda celor de la NASA.
 — Nu v ă dați seama c ă ați câștigat deja? Insist ă Gabrielle. Zach Hemey  și
NASA nu pot supravie țui acestui scandal. Indiferent cine  îl aduce la cuno ștința 
publicului! Indiferent c ând devine public! A ștepta ți până ce o s ă știți că Rachel 
se afl ă în siguran ță. Aștepta ți. Până ce vorbi ți cu Pickering!
 Evident, Sexton nu o mai asculta deloc. Trase de un sertar  și scoase o 
foaie pe care erau prinse zeci de sigilii autoadezive din cear ă, cu ini țialele lui pe 
ele. Gabrielle  știa că senatorul le folosea de obicei pentru invita țiile oficiale,  însă
probabil c ă acum  își spunea c ă un sigiliu din cear ă sângerie ad ăuga fiec ărui 
plic un soi de dramatism aparte. Sco țând sigiliile circulare de pe foaie, Sexton 
lipi câte unul la  îmbinarea fiec ărui plic, sigil ându­le ca pe ni ște epistole cu 
monogram ă.
 Gabrielle se sim țea cuprins ă de un nou val de m ânie. Se g ândi la 
imaginile cecurilor ilegale aflate  în computerul lui.  Știa că, dacă ar fi scos cel 
mai mic cuv ânt despre ele, Sexton ar fi  șters dovezile din memoria 
calculatorului.
 — Nu face ți asta,  îl amenin ță ea, sau o s ă dau  în vileag leg ătura noastr ă.
 Sexton r âse tare,  în timp ce lipea cu non șalanță sigilii:
 — Nu z ău? Și crezi c ă te vor crede pe tine, un ajutor lacom dup ă putere 
căruia i s­a refuzat un post  în administra ția mea  și care caut ă să se răzbune cu
orice pre ț? Am negat leg ătura noastr ă o dat ă și lumea m­a crezut! Bine înțeles, o
să neg din nou.
 — Casa Alb ă a intrat  în posesia unor fotografii, declar ă Gabrielle Sexton 
nici m ăcar nu­ și ridic ă privirea:
 — N­au nici un fel de fotografii.  Și, chiar dac ă le au, nu le mai folosesc la 
nimic.
 Termin ă de lipit  și ultimul sigiliu:
 — Am imunitate. Plicurile astea sunt mai importante dec ât orice mi­ar 
arunca cineva  în față.
 Gabrielle  știa că el avea dreptate. Se sim țea cumplit de neajutorat ă, în 
vreme ce Sexton  își admira operele de art ă. Pe biroul s ău, se odihneau zece 
plicuri elegante, din m ătase alb ă, fiecare inscrip ționat cu numele  și adresa lui 
și asigurat cu un sigiliu de cear ă sângerie pe care se g ăseau ini țialele lui.

Arătau ca ni ște scrisori regale. Cu siguran ță, unii regi fuseser ă înscăunați pe 
baza unor informa ții mai pu țin relevante.
 Sexton  înșfăcă plicurile  și se preg ăti să plece. Gabrielle se repezi  și îi 
blocă drumul:
 — Face ți o mare gre șeală! Povestea asta mai poate a ștepta!
 Sexton o  țintui cu privirea:
 — Eu te­am creat, Gabrielle  și acum tot eu te­am distrus.
 — Faxul acela de la Rachel v ă pune pe tav ă președinția. I­o datora ți.
 — I­am dat destule!
 — Și dacă i se întâmplă ceva?
 — Atunci, se vor  înmul ți voturile pentru mine din simpatie!
 Lui Gabrielle nu­i veni s ă cread ă că un asemenea g ând îi putuse veni  în 
minte, dar ămite s ă mai fie  și rostit cu voce tare. Dezgustat ă, se întinse dup ă 
telefon.
 — Sun acum la Casa …
 Sexton se  întoarse pe c ălcâie și îi trase o palm ă zdrav ănă peste fa ță.
 Gabrielle se  împletici f ăcând câțiva pa și înapoi  și simți că îi crap ă buza. 
Reuși să se echilibreze, c ând se prinse de birou  și se uit ă încremenit ă la omul 
pe care odinioar ă îl adorase.
 Sexton o privi lung  și aspru:
 — Dac ă ai de g ând să mi te pui  împotriv ă, o să am grij ă să regre ți asta 
până la sfârșitul zilelor tale.
 Rămase acolo f ără să clipeasc ă, strângând stiva de plicuri sub bra ț. În 
ochii lui, se citea o amenin țare de moarte.
 Când Gabrielle ie și din cl ădirea de birouri  în aerul rece al nop ții, buza  îi 
sângera serios. Opri un taxi  și se urc ă în el. Apoi, pentru prima dat ă de când 
sosise  în Washington, Gabrielle Ashe ced ă nervos  și izbucni  în plâns.
 „Triton­ul a c ăzut…”
 Michael Tolland se echilibr ă cum putu pe puntea  înclinat ă și privi peste 
tamburul ancorei la cablul rupt de care at ârna submersibilul. Se r ăsuci pe 
călcâie spre pupa  și cercet ă apele  învolburate ale oceanului. Triton­ul tocmai 
ieșea de sub Goya chiar  în mijlocul curentului. U șurat c ă măcar submersibilul 
era intact, Tolland a ținti cu privirea trapa de acces, dorindu­ și ca nimic altceva 
de pe lumea asta s ă o vad ă deschis ă și pe Rachel ie șind teaf ără de acolo. Numai
că trapa era  închis ă. Tolland se  întreb ă dacă nu cumva fata le șinase din pricina
căderii violente.
 Chiar  și de la o asemenea distan ță, Tolland  își dădea seama c ă Triton­ul 
părea neobi șnuit de afundat  în apă – cu mult sub nivelul de scufundare 
normal ă. „Se scufund ă.” Nu­ și dădea seama din ce cauz ă, dar,  în acea clip ă, 
motivul nu avea nici un fel de  însemn ătate.
 „Trebuie s­o scot pe Rachel. Acum!”
 Pregătindu­se s ă o ia la goan ă de­a lungul pun ții, o ploaie de gloan țe se 
auzi deasupra lui, sco țând sc ântei din tamburul masiv de o țel al ancorei. 
Tolland se l ăsă înapoi  în genunchi. „Rahat!” Se zg âi pe lângă tambur doar at ât

cât să îl vadă pe Pickering pe puntea superioar ă, țintind spre el ca un lunetist. 
Soldatul din echipa Delta Force sc ăpase probabil arma c ând se c ățăra în 
elicopterul condamnat la moarte, iar Pickering c ă o recuperase. Acum 
directorul era cel care controla situa ția.
 Prins  în capcan ă în spatele tamburului, Tolland privi  înapoi spre 
submersibilul care se scufunda. „Hai, Rachel! Ie și de acolo!” A șteptă ca trapa s ă
se deschid ă. Nimic.
 Când privi  înapoi spre puntea navei, Tolland m ăsură distan ța dintre locul
în care se afla  și balustrada din pupa.  Șase metri. O distan ță cam mare  în 
câmp deschis.
 Tolland trase ad ânc aer  în piept  și se hot ărî. Își rupse c ămașa de pe el  și 
o arunc ă în dreapta, pe puntea deschis ă. În vreme ce Pickering ciurui bucata 
de pânză, Tolland o zbughi  în stânga,  în josul pun ții înclinate, spre pupa. Cu 
un efort aproape supraomenesc se lans ă peste balustrad ă, în spatele navei. Se 
arcui  în aer, auzi gloan țele vâjâind în jurul lui. O simpl ă zgârietur ă și ar fi 
devenit un osp ăț pentru rechini  în clipa  în care ar fi atins apa.
 Rachel Sexton se sim țea ca un animal prins  în capcan ă. Încercase  în mod
repetat s ă deschid ă trapa,  însă fără succes. Auzea un tanc de balast, undeva 
sub ea, umpl ându­se cu ap ă și accentu ând scufundarea Triton­ului. 
Întunecimea oceanului amenin ța tot mai tare domul, ca o cortin ă neagr ă care 
s­ar fi ridicat pe dos.
 Prin partea inferioar ă a domului, ad âncurile oceanului se z ăreau ca un 
morm ânt de ap ă. Hăul de dedesubt amenin ța să o înghit ă, în cur ând, cu totul. 
Rachel prinse de mecanismul trapei  și încerc ă să îl răsuceasc ă încă o dat ă 
pentru a deschide capcana, dar nimic nu se clinti.  Începeau s ă o doar ă 
plămânii. Sim țea deja cum dioxidul de carbon  îi înțepa n ările. Mai presus de 
toate  însă, un g ând o b ântuia: „Am s ă mor singur ă, sub ap ă”.
 Cercet ă panoul de control  și manetele submersibilului, sper ând să 
găseasc ă ceva care s ă o ajute,  însă toate cadranele erau negre. Ma șinăria nu 
avea curent. Rachel era  încuiat ă într­o cript ă inert ă de oțel și se scufunda  încet
către fundul oceanului.
 Bolboroseala din tancurile de balast p ărea să sporeasc ă. Nivelul apei  în 
exteriorul domului se  înălță la câteva zeci de centimetri de v ârful bilei de 
plexiglas. La orizont, dincolo de  întinderea pustie de ap ă, o band ă purpurie 
începea s ă se zăreasc ă. Se apropiau zorii. Rachel se temu c ă acesta va fi 
ultimul r ăsărit pe care  îl va mai vedea.  Închise ochii ca s ă alunge din minte 
gândul la cumplita soart ă care o a ștepta, dar  începu imediat s ă revad ă cu ochii 
minții imaginile  înfiorătoare din copil ărie.
 Căderea prin stratul de ghea ță. Alunecarea dedesubt.
 Nu putea respira. Incapacitatea de a se urni singur ă de acolo. Senza ția de
scufundare.
 Mama ei care o striga: „Rachel! Rachel!”
 O bătaie în geamul submersibilului o trezi din delir. Ochii i se deschiser ă:
 — Rachel!

Vocea se auzea  înfundat. Dincolo de geam, se ivi un chip fantomatic, cu 
capul  în jos, cu p ărul negru care­i at ârna ca o coam ă. Rachel abia putea z ări 
ceva  în bezn ă.
 — Michael!
 Tolland ie și la suprafa ță, ușurat c ă o văzuse pe Rachel mi șcându­se  în 
interiorul submersibilului. „Tr ăiește”. Înotă cu mi șcări rapide c ătre coada 
Triton­ului  și se c ățără pe platforma scufundat ă a motorului. Sim țea curen ții 
fierbin ți și puternici ai oceanului de jur  împrejur. Se post ă ca să apuce bine 
capacul circular al trapei, st ând ghemuit  și sper ând că nu se afl ă în raza de 
acțiune a armei lui Pickering.
 Corpul Triton­ului era acum aproape complet sub ap ă. Tolland  știa că 
trebuia s ă se gr ăbeasc ă, dacă voia s ă deschid ă trapa  și să o scoat ă pe Rachel. 
Mai avea vreo dou ăzeci de centimetri de capac la dispozi ție, dar lungimea se 
micșora cu repeziciune. Odat ă ce capacul s­ar fi scufundat  și el, deschiderea lui
ar fi trimis un torent n ăvalnic de ap ă înăuntru, prinz ând­o pe Rachel  în 
capcan ă și trimi țând Triton­ul ca o piatr ă drept la fund.
 — Acum sau niciodat ă, icni el, apuc ând bine de roata capacului  și 
opintindu­se s ă o răsuceasc ă în sens invers acelor de ceasornic.
 Nu se  întâmplă nimic.  Încerc ă din nou, pun ând la b ătaie întreaga for ță de
care era capabil. Capacul refuz ă din nou s ă se mi ște.
 O auzea pe Rachel  înăuntru, de cealalt ă parte a capacului. Avea vocea 
înfundat ă, dar chiar  și așa îi simțea groaza.
 — Am  încercat! Urla ea. N­am reu șit să­l răsucesc!
 Apa ajunsese,  între timp, la nivelul capacului.
 — Să încerc ăm împreun ă! Strig ă el. Acolo tu  încerci  în sensul acelor de 
ceasornic!  Știa că sensul era clar marcat pe capac. Bine, acum!
 Tolland se sprijini de tancurile de balast  și trase cu toat ă forța. O auzea 
pe Rachel cum  încerca s ă facă acela și lucru. Roata capacului se mi șcă un 
centimetru, apoi  înțepeni definitiv.
 Atunci Tolland v ăzu unde era problema. Capacul trapei nu era a șezat 
egal pe canal. Era  înțepenit precum capacul unui borcan care fusese  înșurubat 
strâmb. Cu toate c ă garnitura de sigilare se a șezase corect, clemele de prindere 
ale capacului erau  îndoite, ceea ce  însemna c ă singura modalitate prin care 
acea trap ă se putea deschide era prin utilizarea unei tor țe cu acetilen ă.
 Văzând cum v ârful submersibilului e  înghițit de ap ă, Tolland fu n ăpădit 
brusc de groaz ă. Rachel Sexton n­avea s ă mai ias ă teafără din Triton.
 La aproape  șapte sute de metri mai jos, fuzelajul zdrobit al elicopterului 
Kiowa se scufunda cu repeziciune, prizonier al for ței de gravita ție și al 
puternicilor curen ți genera ți de v ârtejul marin.  În carling ă, cadavrul lui Delta 
One nu mai putea fi recunoscut, desfigurat fiind de presiunea zdrobitoare a 
adâncurilor.
 În vreme ce aeronava se afunda  în spiral ă, continu ând să țină atașate de 
fuzelaj rachetele Hellfire, domul de magm ă aștepta pe fundul oceanului ca un 
teren  încins de aterizare. Sub crusta groas ă de trei metri a domului, o v ână de

lavă fierbinte sf ârâia la o mie de grade Celsius, ca un vulcan care st ătea să 
erupă.
 Tolland st ătea în apă până la genunchi pe platforma motorului  și își 
storcea creierii  încerc ând să găseasc ă o solu ție de a o salva pe Rachel.
 „Submersibilul nu trebuie s ă se scufunde!”
 Privi  înapoi spre Goya,  întreb ându­se dac ă exista vreo posibilitate de a 
aduce un vinci pe care s ă îl conecteze la Triton, astfel  încât acesta s ă rămână la
nivelul apei. Imposibil. Nava se g ăsea la circa cincizeci de metri acum, iar 
Pickering trona pe punte, ca un  împărat roman care ocupa fotoliul de onoare la 
un spectacol s ângeros din Colosseum.
 „Gândește! Își spuse Tolland. De ce se scufund ă Triton­ul?”
 Mecanismul de flotare al submersibilului era  îngrozitor de simplu: 
tancurile de balast modificau,  în func ție de fluidul cu care erau umplute, ap ă 
sau aer, capacitatea de flotare  și mișcau Triton­ul  în sus sau  în jos.
 Evident, tancurile de balast se umpleau acum cu ap ă.
 „Dar n­ar trebui!”
 Fiecare tanc era echipat cu deschiz ături deasupra  și dedesubtul corpului.
Deschiz ăturile de dedesubt, denumite  și „găuri de inundare”, r ămâneau 
întotdeauna deschise,  în vreme ce deschiz ăturile de deasupra, denumite  și 
„ventile de aer”, puteau fi manevrate prin  închidere sau deschidere, astfel  încât 
să asigure nivelul dorit al aerului  în tanc,  în func ție de nevoi.
 Dacă ventilele de aer ale submersibilului erau deschise din cine  știe ce 
motiv? Tolland nu­ și putea imagina vreunul. Se deplas ă de cealalt ă parte a 
platformei motorului  și cercet ă cu degetele unul dintre tancuri. Ventilele de aer 
erau  închise.  În acela și timp cu ventilele  însă, degetele lui d ădură peste altceva.
 Găuri de gloan țe.
 „La naiba!” Triton­ul fusese sub ploaia de gloan țe când Rachel s ărise în 
el. Tolland se scufund ă imediat  și înotă sub Triton, plimb ându­și palmele cu 
mare aten ție pe suprafa ța celui mai important tanc de balast – tancul negativ. 
Britanicii porecliser ă acest tanc „expresul de mers  în jos”. Germanii  îl 
botezaser ă „pantofii de plumb”. Semnifica ția lui era c ât se poate de clar ă. Odat ă
umplut, tancul negativ ducea submersibilul  în adâncuri.
 Plimb ându­și palma  și pe p ărțile laterale ale tancului, Tolland d ădu peste
zeci de g ăuri de glon ț. Se sim țea apa cum n ăvălește înăuntru. Indiferent c ă lui 
Tolland  îi plăcea sau nu, submersibilul se preg ătea să se scufunde.
 Triton­ul ajunsese  între timp la un metru ad âncime.  Îndrept ându­se spre
prova, Tolland  își lipi fa ța de geam  și se zg âi înăuntru.
 Rachel b ătea în geam  și urla. Panica din glasul ei  îl făcea s ă se simt ă 
lipsit de puteri. Pentru o clip ă, se trezi transportat  înapoi  în timp  într­un spital,
uitându­se cum moare femeia pe care o iubea  și știind c ă nu poate face absolut
nimic s ă o ajute. Aflat acum sub ap ă în fața submersibilului care se ducea la 
fund, Tolland  își spuse c ă nu mai putea trece din nou prin a șa ceva. „E ști un 
supravie țuitor”,  îi spusese Celia, dar Tolland nu voia s ă supravie țuiasc ă de 
unul singur… Nu din nou.

Plămânii lui cereau cu disperare aer  și totu și Tolland r ămase acolo cu ea.
De fiecare dat ă când Rachel izbea  în geam, Tolland auzea cum se ridic ă bulele 
de aer  și vedea cum submersibilul se scufunda  și mai ad ânc. Rachel urla ceva 
despre apa care intra pe I îngă geam.
 Bila de plexiglas avea sc ăpări.
 „Să existe o gaur ă de glon ț în geam?” Pu țin probabil. Sim țindu­ și 
plămânii gata s ă explodeze, Tolland se preg ăti să iasă la suprafa ță. Sprijinindu­
se de imensul geam acrilic, degetele lui d ădură peste o bucat ă din cauciuc care 
acum at ârna liber ă. Probabil c ă în cădere se desprinsese o garnitur ă de 
etanșare. Acesta era motivul pentru care se infiltra apa. „Alt ă veste proast ă.”
 Ajung ând la suprafa ță, Tolland trase de trei ori aer ad ânc în piept, 
încerc ând, în acela și timp, s ă­și limpezeasc ă gândurile. Apa care se infiltra pe 
sub geam nu putea dec ât să accelereze plonjonul. Submersibilul se g ăsea deja 
la peste un metru  și jum ătate sub ap ă, iar Tolland abia dac ă îl mai putea atinge
cu vârfurile picioarelor. Sim țea bătăile disperate ale lui Rachel rezon ând în 
întreaga mas ă de metal  și plastic.
 Tolland se g ândea la o singur ă cale de ac țiune. Dac ă se scufunda la loc 
până la platforma motorului  și localiza cilindrul cu aer la mare presiune, l­ar fi 
putut folosi ca s ă deverseze apa din tancul de balast. Chiar dac ă deversarea 
tancului ar fi fost doar un exerci țiu disperat, poate a șa Triton­ul ar fi reu șit să 
rămână în apropiere de suprafa ța apei  încă un minut sau dou ă, înainte ca 
tancurile perforate s ă se umple la loc.
 „Și dup ă aceea?”
 Fără a avea un plan clar de ac țiune, Tolland se preg ăti să se scufunde. 
Inspir ă profund, aproape de nivelul  în care  își simți plămânii gata s ă explodeze.
„Mai mult aer  în plămâni. Mai mult oxigen. O scufundare mai lung ă.” 
Simțindu­ și însă țesuturile  întinz ându­se la maximum  și apăsându­i coastele, 
un gând ciudat  îi trecu prin minte.
 Dacă ar fi crescut presiunea  în interiorul submersibilului? Unul dintre 
sigiliile domului de plexiglas se rupsese. Poate c ă, dacă ar fi putut cre ște 
presiunea  în interiorul habitaclului, Tolland ar fi reu șit să desprind ă întregul 
dom, astfel  încât Rachel s ă poat ă ieși.
 Expir ă și călcă apa c âteva secunde,  încerc ând să își imagineze mai bine 
șansele de reu șită. Era o op țiune perfect logic ă, nu?  În definitiv, un submarin 
era construit ca s ă fie rezistent  într­o singur ă direc ție. Trebuia s ă reziste la 
presiuni colosale din afar ă, fără ca presiunea din ăuntru s ă fie schimbat ă.
 Mai mult, Triton­ul folosea valve de reglare uniform ă, pentru a sc ădea 
numărul de piese de schimb duse de Goya  în expedi ții. Tolland putea desprinde
pur și simplu furtunul de alimentare al cilindrului de  înaltă presiune, dup ă 
care s ă îl redirec ționeze c ătre un regulator de furnizare a ventila ției de urgen ță 
din babordul submersibilului! Presurizarea cabinei i­ar fi produs lui Rachel o 
durere cumplit ă, dar ar fi putut  însemna o cale de salvare.
 Tolland inspir ă din nou  și se scufund ă.

Submersibilul cobor âse acum la doi metri  și jum ătate, iar curen ții și 
întunericul  îi îngreunau orientarea. Dup ă ce găsi tancul presurizat, Tolland 
redirec ționă furtunul  și se preg ăti să introduc ă aer în dom. Apuc ând valva, z ări 
inscrip ția din vopsea galben ă reflectorizant ă de pe partea lateral ă a tancului, 
care îi reamintea de pericolul unei asemenea manevre: „ATEN ȚIE: AER 
COMPRIMAT – 3 000 PSI”.
 „Trei mii de livre pe inch p ătrat”,  își spuse Tolland. Reu șita ac țiunii ar fi 
însemnat desprinderea domului din plexiglas  înainte ca presiunea din cabin ă 
să îi zdrobeasc ă plămânii lui Rachel.  În esen ță, Tolland  înfigea un furtun de 
incendiu de mare capacitate  într­un balon de ap ă, sper ând ca balonul s ă se 
destrame c ât mai repede.
 Strânse valva  și se hot ărî. Suspendat acolo, pe spatele Triton­ului, 
Tolland roti de robinet, deschiz ând valva. Furtunul se umfl ă imediat, iar 
Tolland auzi cum aerul inunda cabina cu o for ță colosal ă.
 În cabin ă, Rachel sim ți brusc o durere sf âșietoare cr ăpându­i  țeasta. 
Deschise gura s ă țipe, însă aerul intra  în plămânii ei cu o asemenea for ță, încât
fata avu senza ția că o să­i explodeze pieptul.  Își simțea ochii  înfunda ți în orbite.
În urechi ceva uruia cu putere,  împing ând­o c ătre o stare de incon știență. Își 
strânse instinctiv ochii  și își apăsă palmele peste urechi. Durerea era din ce  în 
ce mai mare.
 Rachel auzi o b ătaie chiar  în fața ei. Se chinui s ă întredeschid ă ochii  și 
apucă să zăreasc ă silueta lui Michael Tolland  în întuneric. Fa ța lui st ătea lipit ă 
de geam. O  îndemna prin semne s ă facă ceva.
 „Dar ce?”
 Abia  îl zărea în bezn ă. Vederea  îi era  încețoșată, iar globii oculari – 
distorsiona ți din pricina presiunii. Chiar  și așa, își putea da seama c ă Triton­ul 
se scufundase sub nivelul ultimelor lic ăriri ale luminilor subacvatice ale navei 
Goya.  În jurul ei, se g ăsea doar un abis mocirlos  și nesf ârșit.
 Tolland se  întinse pe suprafa ța domului  și continu ă să bată. Pieptul urla 
după aer.  Știa că în câteva secunde trebuia s ă se întoarc ă la suprafa ță.
 „Împinge  în geam!”, o implor ă el în gând. Auzea aerul presurizat evad ând 
de sub geam  și ridic ându­se  în bule. Undeva, garnitura de etan șare se fisurase 
destul de serios. M âinile lui Tolland c ăutară o muchie, ceva sub care s ă­și bage 
degetele  și să tragă. Nimic.
 Oxigenul i se termin ă, lipsa lui aduc ându­l  în pragul le șinului. B ătu în 
geam pentru ultima dat ă. Nici m ăcar nu o mai vedea pe Rachel. Era prea 
întuneric. Cu ultimele pic ături de aer din pl ămâni strig ă sub ap ă:
 — Rachel… Împinge… În… Geam!
 Cuvintele lui ie șiră ca o bolboroseal ă neinteligibil ă.
 În Triton, Rachel  își simțea capul comprimat ca  într­un soi de mecanism 
medieval de tortur ă. Pe jum ătate st ând în picioare,  înțepenit ă lângă scaunul 
din cabin ă, simțea moartea care plutea pretutindeni. Chiar  în fața ochilor, 
geamul domului era pustiu. B ătaia încetase.
 Tolland disp ăruse. O p ărăsise.

Șuierul aerului presurizat care n ăvălea cu putere  îi amintea de rafalele 
asurzitoare ale v ântului katabatic de pe ghe țarul Milne. Pe podeaua 
submersibilului apa se  înălțase la treizeci de centimetri. „Scoate ți­mă de aici!” 
Prin minte  începur ă să i se perinde mii de g ânduri  și de amintiri, ca ni ște 
sclipiri de lumin ă violet ă.
 În întuneric, submersibilul  începu s ă își schimbe pozi ția. Rachel se 
împletici, pierz ându­și echilibrul. Se  împiedic ă de scaun, c ăzu în față și se izbi 
tare de interiorul domului semisferic. O durere ascu țită îi săgetă umărul. Se 
izbi din nou de geam  și atunci o  încerc ă o senza ție nea șteptat ă – o brusc ă 
scădere a presiunii din submarin. B ătăile din urechi se domolir ă sensibil, astfel
încât Rachel reu și să audă bolboroseala aerului care ie șea din dom.
 Îi trebui o secund ă ca să priceap ă ce se  întâmplase. C ând se izbise de 
geam, greutatea ei for țase cumva  întredeschiderea milimetric ă a domului, astfel
încât presiunea din interior se diminuase datorit ă vreunei garnituri sl ăbite. 
Evident, geamul domului era desprins! Rachel  își dădu brusc seama ce  încerca 
Tolland s ă­i spun ă.
 „Încerca s ă arunce geamul  în aer!”
 Deasupra capului, cilindrul de presiune continua s ă pompeze aer. Rachel
simți cum presiunea cre ștea din nou  în interior. De aceast ă dată, aproape c ă se
bucur ă de eveniment, de și simțea iar ăși acea ap ăsare care o aducea  în pragul 
incon știenței. Ridic ându­se  în picioare, Rachel  împinse cu toat ă forța în partea 
interioar ă a geamului.
 De aceast ă dată nu se auzi nici un bolborosit. Geamul abia dac ă se 
mișcă.
 Se arunc ă din nou cu toat ă greutatea asupra geamului. Nimic. O durea 
rana din um ăr, așa că se uit ă la ea. S ângele se uscase. Se preg ăti să încerce din
nou, dar nu mai avu timp s ă treac ă la ac țiune. F ără nici un fel de avertisment, 
submersibilul  începu s ă se răstoarne – pe spate. Datorit ă apăsării exercitate de 
cutia grea a motorului asupra tancurilor de balast inundate, Triton­ul se roti pe
spate, scufund ându­se acum cu pupa  în jos.
 Rachel c ăzu pe spate  și se lovi de peretele cabinei. Pe jum ătate afundat ă 
în apă băltită, se uit ă drept  în sus la geamul domului, care se  întindea 
deasupra ei ca un parbriz imens.
 Afară era noapte… Și mii de tone de ap ă o împingeau  în jos.
 Rachel se for ță să se ridice, dar  își simțea corpul inert  și greu. Mintea ei 
se întoarse  în timp,  în copil ărie, la capcana de sub r âul înghețat.
 — Lupt ă, Rachel!  Țipa mama ei,  întinz ându­se ca s ă o trag ă din ap ă. 
Ține­te de mine!
 Rachel  își închisese ochii. „M ă scufund.” Patinele at ârnau ca ni ște 
greut ăți de plumb, tr ăgând­o  în jos. O vedea pe mama ei  întins ă pe ghea ță 
pentru a­ și dispersa greutatea,  întinz ându­se dup ă ea.
 — Love ște, Rachel! D ă cu picioarele!
 Rachel izbise c ât putuse. Trupul i se ridicase pu țin în copca de ghea ță. O 
scânteie de speran ță. Mama ei o prinsese.

— Da! Strigase ea. Ajut ă­mă să te ridic! D ă cu picioarele!
 Cu mama ei care o tr ăgea de sus, Rachel folosise ultimele pic ături de 
energie ca s ă loveasc ă cu patinele.  Îndeajuns ca mama s ă o trag ă în sus,  în 
siguran ță. O scosese pe Rachel p ână la marginea d âmbului de z ăpadă, dup ă 
care izbucnise  în plâns.
 Aflată acum  în mijlocul umidit ății și al căldurii care cre ștea în submarin, 
Rachel deschise ochii  în întunecimea din jur. Auzi clar vocea mamei ei, care­i 
șoptea de dincolo de morm ânt, în interiorul Triton­ului care se ducea la fund.
 „Dă cu picioarele!”
 Rachel privi domul de deasupra. Adun ându­și ultimele pic ături de curaj, 
se cățără pe bra țele scaunului, care acum era orientat aproape orizontal, ca un 
fotoliu dintr­un cabinet stomatologic. St ând pe spate, Rachel  își îndoi genunchii
cât putu  și lovi cu picioarele  în sus. Sco țând un urlet s ălbatic de disperare, izbi 
în mijlocul domului acrilic.  Țepi de durere  îi săgetar ă oasele gleznelor, 
trimițându­i s ăgeți până în creier. Urechile  îi bubuir ă brusc. Rachel sim ți 
presiunea cum se echilibreaz ă cu violen ță. Garnitura etan șă de pe partea 
lateral ă stânga a domului ced ă complet, astfel  încât lentilele uria șe ale 
geamului se desf ăcură parțial, ca u șile imense ale unui hambar.
 Torentul de ap ă intră cu for ță în submarin  și o împinse cu putere pe 
Rachel  înapoi pe scaun. De jur  împrejurul ei, oceanul bubuia,  învolbur ându­i­
se prin spate, ridic ând­o de pe scaun, r ăsucind­o cu capul  în jos, de parc ă ar fi 
fost o c ârpă într­o ma șină de sp ălat. Rachel b âjbâi dup ă ceva de care s ă se 
prind ă, dar se  învârtea nebune ște.
 Simțea cum cabina se umple vijelios cu ap ă și cum Triton­ul  începe s ă 
alunece cu vitez ă în jos. Corpul ei o lu ă în sus  și se înghesui  în rama geamului.
În jur se ridicau  șiruri de bule de aer, r ăsucind­o, tr ăgând­o  în stânga și în sus.
O bucat ă de plexiglas o izbi cu putere peste  șold.
 Se trezi dintr­odat ă liber ă.
 Învârtindu­se  în toate p ărțile în nesf ârșitul întuneric apos  și cald, Rachel 
simți cum pl ămânii țipă deja dup ă aer. „Du­te la suprafa ță!” Căută lumin ă cu 
privirea, dar nu v ăzu nimic. Universul p ărea la fel  în toate direc țiile. Bezn ă. Nici
o forță de gravita ție. Nici un indiciu  în sus sau  în jos.
 În acea frac țiune  înspăimântătoare de secund ă, Rachel  își dădu seama c ă
habar n­avea  încotro s ă porneasc ă în înot.
 La sute de metri sub ea, elicopterul Kiowa explod ă sub ap ăsarea 
nemiloas ă a presiunii. Cele cincisprezece rachete AGM­l14 Hellfire  începur ă să 
geam ă din pricina compresiei. Conurile din cupru  și capetele de detonare se 
îndoir ă periculos  înspre interior.
 La șaizeci de metri deasupra fundului oceanic, pu țul vârtejului captur ă 
rămășițele elicopterului  și le supse, gr ăbindu­le cobor ârea spre crusta domului 
de magm ă. Ca o cutie de chibrituri, rachetele Hellfire se aprinser ă una de la 
alta și explodar ă, gener ând o gaur ă imens ă în vârful domului de magm ă.
 După ce ie șise la suprafa ță în căutarea aerului  și apoi se scufundase 
înapoi, Michael Tolland se afla la cinci metri sub ap ă, scrut ând întunericul,  în

clipa exploziei rachetelor. Fulgerul alb  țâșni în sus, l ăsând să se vad ă o imagine
șocant ă – o imagine pe care el n­avea s ă o uite niciodat ă.
 Rachel Sexton at ârna la trei metri sub el, ca o marionet ă dezlânată. Sub 
ea, Triton­ul plonja cu repeziciune, cu domul de plexiglas desprins de restul 
corpului. Rechinii din zon ă se agitau  înnebuni ți, sesiz ând pericolul acelei zone 
care st ătea să erup ă.
 Ușurarea lui Tolland la vederea fetei se transform ă imediat  în groaz ă la 
gândul co șmarului care st ătea să se declan șeze. Memor ând pozi ția ei în vreme 
ce fulgerul alb se stingea, Tolland d ădu din picioare, croindu­ și drum c ătre 
Rachel.
 La sute de metri mai jos, crusta domului de magm ă explod ă, lăsând 
vulcanul subacvatic s ă erup ă și arunc ând lav ă încins ă la o mie dou ă sute de 
grade Celsius  în apele oceanului. Magma vaporiz ă instantaneu apa  și trimise 
un st âlp masiv de aburi c ătre suprafa ța oceanului, pe axa centrala a 
megafisurii. Animat de acelea și mecanisme cinematice ale tornadelor, 
transferul vertical de energie al coloanei de aburi intr ă instantaneu  în 
contrabalans cu o spiral ă anticiclonic ă care  încercuia coloana, purt ând energia 
în direc ție opus ă.
 Mișcându­se  în spiral ă în jurul coloanei de gaz care se ridica, curen ții 
oceanici pornir ă să se intensifice  și să se răsuceasc ă în jos. Aburul crea un con 
imens de vid care absorbea milioane de litri de ap ă marin ă în jos, c ătre zona de 
contact cu magma. La atingerea fundului oceanic, apa proasp ătă se transforma
și ea în abur  și, având nevoie de o cale de sc ăpare, se al ătura coloanei tot mai 
groase de gaz care  împingea  în sus, tr ăgând tot mai mult ă apă dedesubt. Pe 
măsură ce alte cantit ăți de ap ă se gr ăbeau s ă umple vidul creat  în permanen ță,
vârtejul se intensifica. Megafisura hidrotermal ă se alungi, iar coloana de abur 
învolburat  își înteți forța cu fiecare secund ă, îndrept ându­se nemilos spre 
suprafa ță.
 Tocmai se n ăștea o gaur ă neagr ă oceanic ă.
 Rachel se sim țea ca un f ăt în pântecele mamei.  Întunericul fierbinte  și ud
o înconjura din toate p ărțile. G ândurile i se  împotmoliser ă în căldura 
sufocant ă. „Respir ă.” Se lupt ă cu reflexul. Fulgerul luminos pe care tocmai  îl 
zărise nu putea proveni dec ât dinspre suprafa ță. Și totu și părea at ât de 
departe… „O iluzie. Du­te la suprafa ță.” Cu mi șcări încete, Rachel  începu s ă 
înoate  în direc ția din care z ărise lumina. Acum vedea mai mult ă lumin ă… Un 
ciudat lic ăr roșu la distan ță. „Să fie lumina zilei?”  Înotă mai repede.
 O mână o prinse de glezn ă.
 Rachel fu c ât pe ce s ă urle sub ap ă, aproape epuiz ându­și ultimele 
rezerve de oxigen din pl ămâni.
 Mâna o trase  înapoi, r ăsucind­o  și îndicându­i sensul opus de mi șcare. 
Rachel sim ți o str ânsoare cunoscut ă. Michael Tolland era acolo, tr ăgând­o  în 
cealalt ă direc ție, împreun ă cu el.
 Mintea lui Rachel  îi spunea c ă el o ducea  în jos. Inima  îi șoptea c ă el știe 
ce face.

„Dă din picioare”,  îi șopti mama ei.
 Rachel d ădu cât de tare putu.
 Când ie șiră amândoi la suprafa ță, Tolland  își dădu seama c ă totul se 
sfârșise. „A erupt domul de magm ă.” Imediat ce cap ătul vârtejului avea s ă 
ating ă suprafa ța, imensa tornad ă subacvatic ă avea s ă înceap ă să tragă totul  în 
jos. Ca o ciud ățenie, universul de deasupra suprafe ței mării nu mai era la fel de
liniștit cum  îl lăsase el cu c âteva momente  în urm ă. Zgomotul devenise 
asurzitor. V ântul îl izbea cu furie, ca  și cum o furtun ă s­ar fi iscat din senin 
câtă vreme el fusese scufundat.
 Tolland aproape c ă delira din cauza lipsei de oxigen.  Încerc ă să o sprijine 
pe Rachel  în apă, dar fata  îi era tras ă din bra țe. „Curentul!” Tolland  încerc ă să 
reziste, dar for ța invizibil ă trase  și mai puternic, amenin țând să o smulg ă de 
lângă el. Brusc, str ânsoarea lui se destr ămă, iar corpul lui Rachel  îi alunec ă 
din bra țe – dar  în sus.
 Uluit, Tolland urm ări cum trupul lui Rachel e scos din ap ă.
 Deasupra plutea un elicopter Osprey al Pazei de Coast ă, trăgând­o pe 
Rachel sus cu un cablu. Cu dou ăzeci de minute  în urm ă, Paza de Coast ă 
primise o informare despre o explozie pe mare. Pierz ând urma elicopterului 
Dolphin care ar fi trebuit s ă se găseasc ă în zon ă, autorit ățile se temuser ă de un
accident. Introduseser ă ultimele coordonate cunoscute ale elicopterului  în 
sistemul de naviga ție și se rugaser ă să nu se fi  întâmplat o nenorocire.
 Cam la opt sute de metri distan ță de nava Goya, echipa de pe elicopter 
zărise un c âmp de r ămășițe care ardeau  și pluteau  în deriv ă în curentul marin. 
Părea o  șalupă explodat ă. În apropiere, un b ărbat din ap ă făcea disperat semne
cu m âinile.  Îl trăseser ă în aeronav ă. Omul era gol pu șcă – cu excep ția unui 
picior acoperit complet cu band ă adeziv ă.
 Epuizat, Tolland se uit ă în sus la p ântecele elicopterului. Din motoarele 
aflate  în pozi ție orizontal ă ieșeau jeturi de fum. Mai multe bra țe o traser ă pe 
Rachel  înăuntru. Urm ărind cum e ad ăpostit ă într­un loc sigur, Tolland z ări 
chipul familiar al unei siluete pe jum ătate goale ghemuite  în trapa de acces.
 „Corky?” Tolland  își simți inima b ătând cu putere. „Tr ăiești!”
 Lațul de prindere c ăzu imediat  înapoi  în apă, la trei metri dep ărtare. 
Tolland vru s ă înoate dup ă el, dar sim țea deja o senza ție puternic ă de absorb ție
din partea v ârtejului. Str ânsoarea nemiloas ă a mării îl învăluia, refuz ând să­i 
dea drumul.
 Curentul  îl trăgea dedesubt. Tolland se lupt ă să rămână la suprafa ță, dar
era mult prea vl ăguit. „E ști un supravie țuitor”,  îi șoptea cineva  într­un col țișor 
al min ții. Dădu din picioare, croindu­ și drum spre suprafa ță. Ajunse din nou  în
bătaia v ântului aspru  și văzu cablul  încă la distan ță mare de el. Curentul 
continua s ă îl trag ă înapoi. Privind  în sus printre rafalele de v ânt și zgomot, 
Tolland o z ări pe Rachel. Fata se uita la el, iar ochii ei  îi spuneau c ă îl dorea cu 
disperare l ângă ea.

Tolland avu nevoie de patru lovituri puternice din picioare ca s ă ajung ă la
cablu. Cu ultimele pic ături de energie,  își strecur ă brațul și capul  în laț și se 
prăbuși.
 Dintr­odat ă, oceanul se  îndep ărtă sub el.
 Tolland privi  în jos exact  în clipa  în care v ârtejul  își deschise gura vorace.
Tornada atinsese,  în sfârșit, suprafa ța.
 *
 William Pickering st ătea pe puntea navei  și urm ărea ca lovit de tr ăsnet 
spectacolul care se desf ășura de jur  împrejurul lui. L ângă tribordul navei se 
năștea o imens ă depresiune ca un bazin circular la suprafa ța apei. Tornada era
lată de sute de metri  și se extindea cu repeziciune. Oceanul d ădea n ăvală în ea,
de parc ă se gr ăbea în mod ciudat peste buza ei. De jur  împrejur, se auzea un 
vuiet din ad âncuri. Pickering privi cu mintea complet goal ă cum se  întinde 
gaura spre el precum gura imens ă a unui zeu antic  înfometat r âvnindu­ și 
ofranda.
 „Visez”, reu și Pickering s ă gândeasc ă.
 Un nor imens de gaz erupse brusc din mijlocul tornadei cu un  șuierat 
exploziv, care zgudui geamurile navei. Pickering z ări deasupra capului un 
gheizer colosal care se c ățăra, tun ând, spre cerul  întunecat.
 Într­o clip ă, pere ții vârtejului devenir ă mai abrup ți. Perimetrul se 
extindea cu repeziciune,  înghițind oceanul spre el. Carena navei se deplas ă cu 
putere spre cavitatea  în expansiune. Pickering  își pierdu echilibrul  și căzu în 
genunchi. Ca un muritor ajuns  în fața lui Dumnezeu, privi  în jos, spre abisul 
care se c ăsca.
 Ultimele lui g ânduri se  îndreptar ă spre fata lui, Diana. Se rug ă ca ea s ă 
nu fi cunoscut o astfel de spaim ă în clipa mor ții.
 Unda de impact generat ă de coloana de abur zg âlțâi serios elicopterul 
Osprey. Tolland  și Rachel se  ținură unul de cel ălalt, în vreme ce pilo ții 
echilibrar ă aeronava, plan ând jos deasupra navei condamnate.  Îl puteau vedea 
pe William Pickering – Quakerul – st ând în genunchi,  îmbrăcat în costum  și 
cravat ă, la marginea balustradei superioare a vasului. Carena navei s ăltă peste 
marginea imensului v ârtej, determin ând ruperea lan țului ancorei. Cu prova 
înălțându­se m ândră în aer, Goya alunec ă peste marginea tornadei  și porni s ă 
coboare vertiginos peretele abrupt de ap ă. Disp ăru în câteva secunde  în 
adâncuri, cu luminile care­i ardeau  în continuare pe punte.
 În Washington, diminea ța era limpede  și răcoroas ă.
 Un vânticel rece trimitea roiuri de frunze moarte de jur  împrejurul bazei 
Monumentului Washington. De obicei,  în fiecare diminea ță, imaginea imensului
obelisc, cel mai mare din lume de acest gen, se reflecta pa șnic în bazinul 
înconjur ător. În diminea ța asta  însă, monumentul era martorul unei agita ții 
nebune provocate de mul țimea de echipe de reporteri care se adunaser ă, 
așteptând ve știle promise care, se pare, erau n ăucitoare.
 Ieșind din limuzina personal ă și pornind ca un animal furios spre 
reporterii care  îl așteptau, senatorul Sedgewick Sexton se sim țea mai important

decât întregul ora ș Washington. Invitase cele mai importante zece canale de 
știri din  țară la o conferin ță de pres ă, promi țându­le cel mai mare scandal al 
deceniului.
 „Nimic nu st ârnește vulturii mai tare dec ât mirosul mor ții”, își spuse el.
 Ținea str âns în mână teancul de plicuri din m ătase alb ă, sigilate elegant 
cu monograma lui personal ă. Dac ă informa ția însemna putere, atunci el ducea 
cu sine o bomb ă nuclear ă.
 Apropiindu­se de podium, se sim țea îmbătat și mul țumit s ă constate c ă 
scena improvizat ă includea dou ă „structuri de recunoa ștere” – desp ărțituri 
mari, de sine st ătătoare, care flancau podiumul precum dou ă cortine colorate 
în bleumarin – un truc de pe vremea lui Ronald Reagan menit s ă acopere orice 
posibile sc ăpări de regie.
 Sexton ap ăru pe scen ă prin dreapta, ivindu­se din spatele desp ărțiturii ca
un actor care ie șea dintre faldurile unor aripi. Reporterii se a șezară repede pe 
cele c âteva r ânduri de scaune din fa ța podiumului.  Înspre est, soarele tocmai se
ivea peste domul Capitoliului, trimi țând raze aurii  și roz spre capul lui Sexton, 
ca niște săgeți luminoase din rai.
 „O zi perfect ă pentru a deveni cel mai puternic om din lume.”
 — Bun ă diminea ța, doamnelor  și domnilor, rosti Sexton, a șezând 
plicurile pe undeva  în fața lui. O s ă vorbesc c ât mai pu țin și cât mai pe 
înțelesul tuturor. Informa țiile pe care vreau s ă vi le  împărtășesc sunt destul de 
tulbur ătoare.  În aceste plicuri se g ăsesc dovezi ale unei  înșelătorii practicate la 
cele mai  înalte niveluri ale puterii. Mi­e ru șine să mărturisesc c ă președintele 
m­a sunat acum o jum ătate de or ă și m­a implorat, da, m­a implorat, s ă nu fac 
publice aceste dovezi.
 Senatorul cl ătină din cap cu dispre ț:
 — Și totu și eu sunt un om care crede cu t ărie în adev ăr. Indiferent c ât de
dureros ar fi acesta.
 Sexton se opri  și ridic ă plicurile, st ârnind mul țimea de oameni a șezați pe 
scaune. Reporterii se uitar ă cu jind la plicuri, ca o hait ă de câini adulmec ând o 
delicates ă necunoscut ă.
 Președintele  îl sunase  într­adev ăr pe Sexton cu o jum ătate de or ă în 
urmă și îi explicase totul. Hemey vorbise cu Rachel, care se afla  în siguran ță la 
bordul unui avion, undeva. Oric ât ar fi sunat de incredibil, Casa Alb ă și NASA 
păreau a fi doar ni ște martori nevinova ți ai acestui fiasco de dimensiuni 
colosale, un complot urzit de mintea diabolic ă a lui William Pickering.
 „Oricum nu mai conteaz ă, își zise Sexton. Zach Hemey trebuie s ă se 
prăbușească zgomotos.”
 Și­ar fi dorit  în acele clipe s ă fie o musc ă pe pere ții din Casa Alb ă, ca s ă îi
vadă fața pre ședintelui atunci c ând își va da seama c ă Sexton trecuse la atac  în
public. Senatorul fusese de acord s ă se întâlneasc ă cu Hemey la Casa Alb ă 
chiar acum, pentru a discuta cum s ă prezinte cel mai bine na țiunii adev ărul 
despre meteorit. Probabil c ă Hemey st ătea în fața televizorului chiar  în acea

clipă, dându­și seama,  șocat, c ă nimic nu mai putea ajuta Casa Alb ă să 
opreasc ă nuna destinului.
 — Prieteni, relu ă Sexton, privirea lui  înfigându­se  în ochii reporterilor, 
am cântărit serios ce cale s ă urmez. M­am g ândit la onorarea  și la dorin ța 
președintelui de a men ține aceste secrete, dar am decis c ă trebuie s ă urmez 
ceea ce  îmi dicteaz ă inima.
 Oftă, clătinând din cap ca un om  încărcat de povara istoriei:
 — Adev ărul este adev ăr. Nu vreau s ă influen țez sub nici o form ă 
interpretarea pe care o ve ți da dumneavoastr ă faptelor. V ă voi oferi, pur  și 
simplu, datele  în forma lor brut ă.
 Undeva la distan ță, Sexton auzi zgomotul unor elice mari de elicopter. 
Pentru o clip ă, se întreb ă dacă nu cumva pre ședintele, cuprins de panic ă, se 
repezea personal de la Casa Alb ă, în speran ța că va putea opri acea conferin ță 
de pres ă. „Asta ar fi cirea șa de pe tort,  își spuse el, nutrind speran ța că 
lucrurile st ăteau a șa. Cât de vinovat ar p ărea atunci Hemey?”
 — Nu­mi face pl ăcere s ă fac asta, relu ă Sexton, sim țind c ă momentul era 
cum nu se poate mai propice. Dar cred c ă este de datoria mea s ă informez 
poporul american c ă a fost min țit.
 Aeronava ateriz ă cu zgomot pe esplanada din dreapta lor. Privind  într­
acolo, Sexton constat ă cu surprindere c ă nu era elicopterul preziden țial, ci un 
elicopter Osprey cu motoare orizontale.
 Pe fuzelaj era scris: „UNITED STATES COAST GUARD”.
 Uimit, Sexton urm ări cum se deschide trapa cabinei  și prin ea se ive ște o 
femeie care purta o hain ă portocalie a celor de la Paza de Coast ă și arăta 
complet ne îngrijit ă, de parc ă venea de la un r ăzboi.
 Femeia porni  în fug ă spre zona alocat ă presei. C âteva secunde Sexton nu 
o recunoscu. Dup ă aceea adev ărul îl lovi drept  în față.
 „Rachel?” Senatorul c ăscă gura de uimire. „Ce dracu caut ă ea aici?”
 Din mul țime r ăzbătu un murmur de confuzie.
 Afișând un z âmbet larg pe chip, Sexton se  întoarse spre reporteri  și ridic ă
un deget  în semn de scuze:
 — Îmi pute ți acorda un minu țel? Îmi cer mii de scuze!
 Scoase un oftat profund  și îngrijorat:
 — Familia pe primul plan!
 Câțiva reporteri izbucnir ă în râs.
 Văzându­și fata  îndrept ându­se spre el din dreapta, Sexton nu avu nici o 
îndoial ă că aceast ă reuniune tat ă­fiică trebuia s ă aibă loc în particular. Din 
nefericire,  în acel moment intimitatea era un lux greu de ob ținut. Privirea lui 
Sexton se furi șă spre desp ărțitura larg ă din dreapta sa.
 Continu ând să zâmbeasc ă cu calm, Sexton  îi făcu semn lui Rachel  și se 
îndep ărtă de microfon.  Îndrept ându­se spre fata lui dintr­o parte, Sexton  își 
coordon ă mișcările în așa fel încât Rachel s ă fie nevoit ă să treac ă prin spatele 
deschiz ăturii ca s ă ajung ă la el. Senatorul se  întâlni cu ea la jum ătatea 
drumului, la ad ăpost de ochii  și de urechile presei.

— Iubito? Zise el, z âmbind  și deschiz ându­și brațele în întâmpinarea ei. 
Ce surpriz ă!
 Rachel veni p ână la el  și îi trase o palm ă zdrav ănă peste fa ță.
 Singur ă cu tat ăl ei, ascuns ă în spatele deschiz ăturii, Rachel se uita la el 
cu un imens dezgust.  Îl plesnise tare, dar el abia dac ă clipise. Se control ă, cu 
un sânge rece  înfiorător și își șterse  încet z âmbetul de pe chip, transform ându­l
într­o c ăutătură sever ă.
 Vocea i se pref ăcu într­o  șoaptă mali țioasă:
 — N­ar trebui s ă fii aici!
 Rachel  îi văzu ura din privire, dar sim ți, pentru prima dat ă în viața ei, c ă 
nu îi mai era fric ă.
 — Ți­am cerut s ă mă ajuți și tu m­ai v ândut! Aproape c ă am fost ucis ă!
 — Dar acum e clar c ă nu ai p ățit nimic.
 Din tonul lui, aproape c ă răzbătea dezam ăgirea.
 — NASA este nevinovat ă! Continu ă ea. Pre ședintele  ți­a spus  și ție asta! 
Ce faci aici?
 În scurta c ălătorie la bordul avionului Osprey al Pazei de Coast ă, Rachel 
purtase convorbiri telefonice at ât cu pre ședintele, c ât și cu tat ăl ei și cu 
Gabrielle Ashe.
 — I­ai promis lui Zach Hemey c ă te duci la Casa Alb ă!
 — Chiar m ă duc, r ânji el.  În ziua alegerilor!
 Lui Rachel i se f ăcea rău când se g ândi c ă acest om era tat ăl ei:
 — Ceea ce ai tu de g ând să faci este curat ă nebunie!
 — Nu z ău? Chicoti Sexton.
 Se întoarse  și făcu un semn  în spatele lui c ătre podium, care se vedea 
prin deschiz ătură. Pe podium, a ștepta un teanc de plicuri albe.
 — Plicurile alea con țin informa ții pe care tu mi le­ai trimis, Rachel. Tu. 
Mâinile tale sunt m ânjite cu s ângele pre ședintelui.
 — Ți­am trimis informa țiile prin fax fiindc ă aveam nevoie de ajutorul t ău! 
Atunci credeam c ă președintele  și NASA sunt vinova ți!
 — Av ând în vedere dovezile, NASA pare, cu siguran ță, vinovat ă!
 — Dar nu e!  Și merit ă o șansă ca să­și recunoasc ă propriile gre șeli! Tu ai 
câștigat deja aceste alegeri. Zach Hemey este terminat!  Și tu știi asta! D ă­i voie 
omului s ă retrag ă cu demnitate.
 Sexton gemu:
 — Ești atât de naiv ă! Aici nu e vorba alegeri, Rachel, ci de putere. Ca s ă 
reușești ceva, e nevoie de o victorie zdrobitoare, de acte de m ăreție, de zdrobirea
opozi ției și de controlarea for țelor din Washington.
 — Cu ce pre ț?
 — N­o mai face pe moralista! Eu doar prezint faptele. Oamenii vor trage 
singuri concluziile  și vor hot ărî cine este vinovatul.
 — Dar tu  știi deja cine sunt!
 Senatorul ridic ă din umeri:
 — Poate c ă a sosit momentul dispari ției NASA?!

Sexton sim ți că reporterii  își pierdeau r ăbdarea. N­avea nici un chef s ă 
stea acolo toat ă diminea ța și s­o asculte pe fiic ă­sa ținându­i predici.  Îl aștepta 
momentul lui de glorie.
 — Am terminat discu ția, zise el. Trebuie s ă țin o conferin ță de pres ă.
 — Ți­o cer  în calitate de fiic ă, îl implor ă Rachel. Nu face asta! G ândește­te
la ceea ce tocmai urmeaz ă să declan șezi. Exist ă o cale mai bun ă.
 — Nu  și pentru mine.
 În acea clip ă, se auzi un  țiuit amplificat de boxe de sta ția de amplificare. 
Sexton se r ăsuci pe c ălcâie și zări o reporteri ță întârziată, aplecat ă peste 
podium  și încerc ând să atașeze un microfon de rama podiumului.
 „De ce nu ajung idio ții ăștia la timp?” se  înfurie Sexton.
 În graba ei, lovi teancul de dosare ale senatorului  și le împrăștie pe jos.
 „Fir­ai a naibii!”, o  înjură Sexton,  țâșnind de pe locul lui  și blestem ând­o 
pe Rachel pentru c ă­i îl făcuse s ă piard ă timpul de poman ă. Când ajunse la 
locul incidentului, femeia st ătea în patru labe  și strângea plicurile de pe jos. 
Sexton nu­i vedea chipul, dar era  în mod clar un reporter de „re țea” – purta o 
haină lung ă din ca șmir, o e șarfă pe m ăsură și o beret ă din mohair pe care 
fusese ata șată legitima ția de la postul de televiziune ABC.
 „Proasta naibii”, o  înjură din nou Sexton.
 — Pe­astea le iau eu, se repezi el,  întinz ând m âna dup ă mapele de pres ă.
 Femeia culese ultimele mape  și i le d ădu lui Sexton f ără să­și ridice 
privirea de jos.
 — Îmi pare r ău…, îngăimă ea, evident stingherit ă.
 Căutând să se fereasc ă de priviri, femeia se gr ăbi să se ascund ă în 
mulțime.
 Sexton num ără repede plicurile. „Zece. Bine.”
 Nimeni nu­i putea fura izb ânda din acea zi. Adapt ând din nou un aer 
emfatic, regl ă microfoanele  și zâmbi jovial  în direc ția mul țimii:
 — Cred c­ar fi mai bine s ă împart chestiile astea  înainte de a se r ăni 
careva!
 Mulțimea r âse părând ner ăbdătoare.
 Sexton  își simți fiica  în apropiere, st ând chiar  în spatele deschiz ăturii.
 — Nu face asta!  Îi șopti Rachel. Vei regreta!
 Sexton o ignor ă.
 — Îți cer s ă ai încredere  în mine, continu ă Rachel, cu voce ceva mai tare. 
E o gre șeală!
 Sexton apuc ă mapele  și trase de marginile lor.
 — Tat ă, izbucni Rachel cu voce tare  și rugătoare. E ultima ta  șansă de a 
face ceea ce e bine!
 „Să fac ce e bine?” Sexton acoperi microfonul cu m âna și întoarse capul, 
ca și cum ar fi vrut s ă­și dreag ă glasul. Privi discret c ătre fiica lui.
 — Ești la fel ca maic ă­ta – idealist ă și cu vederi  înguste. Femeile pur  și 
simplu nu  înțeleg adev ărata natur ă a puterii!

Întorc ându­se la loc spre reporterii care a șteptau, Sedgewick Sexton uit ă 
într­o frac țiune de secund ă de fiic ă­sa. Cu capul sus,  înconjur ă podiumul  și le 
înmână teancul de mape reporterilor. Urm ări cu interes cum mapele sunt iute 
împărțite în mul țime. Auzi cum sunt rupte sigiliile  și cum sunt sf âșiate mapele,
ca niște ambalaje ale unor cadouri de Cr ăciun.
 Mulțimea fu brusc str ăbătută de șoapte de uimire.
 Sexton sim țea cu toat ă ființa măreția acestui moment.
 „Meteoritul este un fals. Iar eu sunt omul care d ă totul  în vileag.”
 Senatorul  știa că presa va avea nevoie de c âteva clipe s ă priceap ă 
adevăratele implica ții ale documentelor pe care le­au primit: imaginile GPR ale 
puțului de inser ție prin ghea ță; specia oceanic ă vie, aproape identic ă cu fosilele 
prezentate de NASA; dovada form ării condrulelor pe P ământ. Totul conducea 
către o concluzie  șocant ă.
 — Domnule?  Îndrăzni un reporter, p ărând uluit. Toate astea sunt 
adevărate?
 Sexton oft ă cu gravitate:
 — Da, m ă tem c ă sunt foarte adev ărate.
 Din mul țime, izbucnir ă acum murmure de nedumerire.
 — Vă mai las c âteva secunde s ă răsfoiți paginile, zise Sexton, dup ă care 
aștept întreb ări și voi încerca s ă lămuresc c âteva aspecte ale imaginilor pe care 
le vede ți.
 — Domnule senator?  Întreb ă un alt reporter, p ărând de­a dreptul  șocat. 
Aceste imagini sunt autentice? … Neretu șate?
 — Sut ă la sut ă, răspunse Sexton, vorbind cu mai mult ă fermitate. Altfel, 
nu v­a ș fi prezentat aceste dovezi.
 Nedumerirea reporterilor p ăru să sporeasc ă. Sexton avu chiar impresia 
că aude c âteva r âsete – oricum, nu aceasta era reac ția scontat ă. Începea s ă se 
team ă că supraestimase capacitatea ziari știlor de a trage concluzii din c âteva 
rânduri.
 — Ăă, domnule senator? Izbucni un alt reporter, p ărând ciudat de 
amuzat. Ca s ă fie cât se poate de oficial, dumneavoastr ă garanta ți pentru 
autenticitatea acestor imagini?
 Sexton  începea s ă se simt ă frustrat!
 — Prieteni, v ă mai spun o singur ă dată că dovezile din m âinile 
dumneavoastr ă sunt sut ă la sut ă autentice. Iar dac ă altcineva poate dovedi 
contrariul,  îmi m ănânc pălăria!
 Sexton a șteptă hohotele de r âs, dar acestea nu venir ă.
 Tăcere de morm ânt. Priviri nedumerite.
 Reporterul care pusese ultima  întrebare porni spre Sexton, frunz ărind pe 
drum dosarul:
 — Ave ți dreptate, domnule senator! Aceste date sunt scandaloase.
 Reporterul f ăcu o pauz ă și se sc ărpină în cap:

— Păi atunci cred c ă noi suntem nedumeri ți de ce v­a ți decis s ă ne 
împărtășiți aceste imagini acum, mai ales dup ă ce, p ână acum, le­a ți negat cu 
atâta vehemen ță.
 Sexton habar n­avea la ce se referea individul. Reporterul  îi dădu 
fotocopiile primite. Sexton se uit ă la pagini –  și pentru o clip ă mintea lui refuz ă 
să priceap ă ceea ce vedea.
 Rămase f ără grai.
 Sexton privea ni ște poze necunoscute. Imagini  în alb  și negru. Doi 
oameni. Dezbr ăcați. Bra țe și picioare  încârligate. Pentru o clip ă, Sexton nu­ și 
dădu seama ce reprezentau acele poze. Apoi pricepu. Sat ârul ghilotinei 
cobor ând pe g âtul lui.
 Îngrozit, Sexton  își întoarse privirea spre mul țime. Toat ă lumea r âdea. 
Jumătate dintre reporteri  începuser ă deja s ă sune la redac ții și să comunice 
știrea.
 Sexton sim ți o bătaie pe um ăr.
 Se întoarse, ca  într­un vis ur ât.
 În spatele lui se afla Rachel.
 — Am  încercat s ă te oprim, zise ea!  Ți­am acordat toate  șansele!
 Lângă fiică­sa se afla o femeie.
 Sexton tremura deja  în vreme ce privirea i se  îndrept ă spre necunoscut ă. 
Era reporteri ța cu hain ă de ca șmir și beret ă de mohair – femeia care r ăsturnase
mapele. Sexton  îi zări chipul  și sângele  îi îngheță în vine.
 Ochii negri ai lui Gabrielle p ărură să îl străpung ă ca un cu țit atunci c ând
fata își deschise haina  și dezv ălui un teanc de mape albe ascunse bine sub 
braț.
 Biroul Oval era  întunecat. Lumina venea doar de la veioza de pe biroul 
președintelui Hemey. St ând în fața pre ședintelui, Gabrielle  își ținea b ărbia sus. 
Dincolo de fereastra  încăperii se l ăsa amurgul  înspre orizont.
 — Am auzit c ă ne p ărăsești, zise Hemey, p ărând dezam ăgit.
 Gabrielle d ădu din cap. Cu toate c ă președintele  îi oferise cu amabilitate 
adăpost pe termen nelimitat  în Casa Alb ă, la distan ță de ziari ști, Gabrielle 
prefera s ă nu evite furtuna ascunz ându­se chiar  în mijlocul ei.  Își dorea s ă se 
găseasc ă la cât mai mare distan ță cu putin ță. Cel pu țin pentru o vreme.
 Hemey se uit ă la ea. P ărea impresionat:
 — Gabrielle, alegerea pe care ai f ăcut­o  în diminea ța asta…
 Se opri, de parc ă nu­și găsea cuvintele. Privirea lui era limpede – nu se 
asem ăna nici pe departe cu ochii ad ânci și enigmatici ai senatorului Sedgewick 
Sexton care o atr ăseser ă pe Gabrielle. Cu toate astea, chiar  și în atmosfera 
solemn ă a unui astfel de loc, ea  întrez ări bun ătatea  în ochii pre ședintelui, o 
anumit ă demnitate  și o onoare pe care nu avea s ă le uite  în cur ând.
 — Am f ăcut­o  și pentru mine, zise ea,  într­un t ârziu.
 Hemey  încuviin ță:
 — Chiar  și așa, îți datorez mul țumiri.
 Hemey se ridic ă, făcându­i semn s ă îl urmeze  în hol.

— De fapt, speram s ă mai stai pe aici suficient de mult ca s ă­ți pot oferi 
un post  în echipa mea care se ocup ă cu bugetul.
 Gabrielle  îi arunc ă o privire b ănuitoare:
 — Opri ți cheltuiala  și începe ți refacerea?
 El chicoti:
 — Ceva  în genul acesta.
 — Cred c ă știm prea bine am ândoi, domnule, c ă acum eu sunt mai 
degrab ă o piatr ă de moar ă decât o valoare pentru dumneavoastr ă.
 Hemey ridic ă din umeri:
 — Las ă să treac ă vreo c âteva luni. Totul se va uita. O mul țime de b ărbați 
și de femei de renume au trecut prin situa ții asem ănătoare  și tot au atins 
măreția.
 Președintele  îi făcu cu ochiul:
 — Câțiva dintre ace știa au ajuns chiar pre ședinți ai Statelor Unite.
 Gabrielle  știa că el avea dreptate.  Șomer ă de câteva ore, Gabrielle 
refuzase deja dou ă alte slujbe  în acea zi – una de la Yolanda Cole, de la re țeaua 
de televiziune ABC, cealalt ă de la editura St. Martin, care  îi oferise o sum ă 
considerabil ă pentru publicarea unei biografii complete. „Nu, mul țumesc.”
 Străbătând holul al ături de pre ședinte, Gabrielle se g ândi la imaginile ei, 
difuzate acum de toate televiziunile.
 „Altfel,  țara ar fi avut mult mai mult de suferit, se lini ști ea. Mult mai 
mult.”
 După ce se dusese la postul de televiziune ABC pentru a­ și recupera 
fotografiile  și împrumutase legitima ția de pres ă a Yolandei, Gabrielle se 
strecurase  înapoi  în biroul lui Sexton pentru a preg ăti mapele de pres ă 
duplicat. C âtă vreme st ătuse acolo, reu șise să printeze  și copiile de pe cecurile 
cu dona ții ilegale din computerul senatorului. Dup ă confruntarea de la 
Monumentul Washington, Gabrielle  înmânase copiile cecurilor senatorului, 
care p ărea lovit de dambla  și își formulase preten țiile:
 — Da ți­i pre ședintelui ocazia de a­ și anun ța gre șeala cu meteoritul sau 
chestiile astea devin  și ele publice.
 Senatorul Sexton se uitase o singur ă dată la teancul de h ârtii, apoi se 
urcase  în limuzina personal ă și disp ăruse. Din acel moment, nimeni nu mai 
auzise nimic despre el.
 Acum, ajung ând la u șa din spate a S ălii de briefing al ături de pre ședinte, 
Gabrielle auzi mul țimea frem ătând dincolo de u șă. Pentru a doua oar ă în mai 
puțin de dou ăzeci și patru de ore, lumea se aduna ca s ă audă un comunicat 
special al pre ședintelui.
 — Ce le ve ți spune? Se interes ă Gabrielle.
 Hemey oft ă, păstrându­și expresia de calm.
 — De­a lungul anilor, am  învățat mereu un lucru …
 Își puse o m ână pe um ărul ei  și zâmbi:
 — Că nu exist ă nici un substitut pentru adev ăr.

Urmărindu­l cum se  îndreapt ă spre scen ă, Gabrielle se sim ți cople șită de 
un val nea șteptat de m ândrie. Zach Hemey era pe cale s ă recunoasc ă greșeala 
vieții lui  și totu și, la modul cel mai ciudat cu putin ță, nu ar ătase niciodat ă mai 
președinte ca acum.
 Rachel se trezi  într­o camer ă întunecat ă.
 Un ceas cu indicatoare luminoase ar ăta 10.14 P. M. Nu se afla  în patul 
ei. Pre ț de câteva clipe, r ămase nemi șcată, întreb ându­se unde era.  Încet, 
amintirile  începur ă să­i revin ă… Megafisura… Diminea ța de la Monumentul 
Washington… Invita ția pre ședintelui de a r ămâne la Casa Alb ă.
 „Sunt la Casa Alb ă, își dădu Rachel seama. Am dormit aici toat ă ziua.”
 La comanda pre ședintelui, elicopterul Pazei de Coast ă îi transportase pe 
Michael Tolland, Corky Marlinson  și Rachel Sexton, epuiza ți, de la Monumentul
Washington la Casa Alb ă, unde li se oferise un mic dejun copios, apoi li se 
făcuse un control medical  și, la final, li se oferise spre alegere oricare dintre cele
paisprezece dormitoare pentru oaspe ți, unde s ă își refac ă forțele.
 Toți acceptaser ă invita ția.
 Lui Rachel nu­i venea s ă cread ă că dormise at âta. Deschise televizorul  și 
constata cu surprindere c ă președintele Hemey  își terminase deja conferin ța de 
presă. Rachel  și ceilal ți se oferiser ă să stea l ângă el în momentele  în care 
președintele avea s ă anun țe lumii  întregi marea decep ție legat ă de meteorit. „Cu
toții am gre șit.” Însă Hemey insistase s ă poarte singur aceast ă povar ă.
 — Ce e mai trist, spunea un analist politic la televizor, e c ă NASA pare a 
nu fi descoperit nici un fel de indicii ale vie ții extraterestre. Este pentru a doua 
oară în acest deceniu c ând NASA clasific ă incorect un meteorit ca purt ător de 
indicii ale vie ții extraterestre. De aceast ă dată însă, printre cei p ăcăliți s­au 
numărat și mai mul ți oameni de  știință civili de mare reputa ție.
 — În mod normal, interveni un al doilea analist, ar trebui s ă spun c ă o 
înșelătorie de o asemenea dimensiune precum cea descris ă de pre ședinte  în 
aceast ă seară ar fi devastatoare pentru cariera lui politic ă… Și totu și, luând în 
considera ție evenimentele din aceast ă diminea ță de la Monumentul 
Washington, trebuie s ă afirm c ă șansele lui Zach Hemey de rec âștigare a 
președinției par mai mari ca niciodat ă.
 Primul analist  încuviin ță:
 — Deci nici un fel de via ță din spa țiu, dar nici campania senatorului 
Sexton nu pare s ă mai aib ă vreun viitor. Iar acum, c ă alte informa ții apărute 
între timp sugereaz ă existen ța unor probleme financiare imense pentru 
senatorul…
 O bătaie în ușă îi atrase aten ția lui Rachel.
 „Michael”, sper ă ea și stinse repede televizorul. Nu  îl mai v ăzuse de la 
micul dejun. Dup ă sosirea la Casa Alb ă, Rachel nu­ și dorise nimic cu mai 
multă ardoare dec ât să adoarm ă în bra țele lui. Cu toate c ă simțea cum Michael 
îi împărtășea sentimentele, Corky se b ăgase ca musca  în lapte  și se plantase pe
patul lui Tolland, apuc ându­se cu  înflăcărare s ă povesteasc ă și să 
repovesteasc ă isprava cu urinatul  și cu salvarea lui.  Într­un t ârziu, cumplit de

epuizat ă, Rachel  și Tolland renun țaseră și plecaser ă spre dormitoare separate, 
ca să se odihneasc ă.
 Îndrept ându­se acum spre u șă, Rachel se uit ă în oglind ă, amuzat ă să 
descopere c ât de ridicol era  îmbrăcată. În dulap nu g ăsise altceva cu ce s ă se 
bage  în pat dec ât un vechi tricou imens de fotbal american. Tricoul  îi ajungea 
până la genunchi, ca o c ămașă de noapte.
 Bătaia se auzi din nou.
 Rachel deschise u șa și constat ă dezam ăgită că o aștepta o agent ă a 
Serviciilor Secrete. Era  îmbrăcată elegant, cu o bluz ă albastr ă și mai era  și 
drăguță.
 — Domni șoară Sexton, domnul din dormitorul Lincoln v­a auzit 
televizorul. Mi­a cerut s ă vă spun c ă, de vreme ce v­a ți trezit…
 Femeia se opri  și își arcui spr âncenele.  În mod clar jocurile nocturne de 
la etajele superioare ale Casei Albe nu aveau secrete pentru ea.
 Rachel se  înroși. I se f ăcu pielea de g ăină: —Mul țumesc.
 Agenta o conduse pe Rachel de­a lungul coridorului impecabil ornat c ătre
o ușă apropiat ă cu un aspect c ât se poate de sordid.
 — Dormitorul Lincoln, zise femeia. Iar cum eu trebuie s ă stau permanent
de partea aceasta a u șii, vă urez „Somn u șor și aten ție la fantome”.
 Rachel d ădu din cap. Legendele fantomelor din dormitorul Lincoln erau la
fel de vechi cum era  și Casa Alb ă. Se spunea c ă Winston Churchill z ărise 
fantoma lui Lincoln acolo, a șa cum se  întâmplase  și în cazul multor altora, 
printre care se num ăraser ă Eleanor Roosevelt, Amy Carter, actorul Richard 
Dreyfuss  și zeci de cameriste  și de vale ți. Se mai spunea c ă uneori c âinele 
președintelui Reagan urla ore  întregi,  în fața ușii dormitorului.
 Gândul la aceste personalit ăți o făcu pe Rachel s ă își dea seama ce loc 
sacru era acea  încăpere. Se sim ți brusc st ânjenit ă, așa cum st ătea acolo, 
îmbrăcată cu tricoul de fotbal american, cu picioarele goale, ca o feti șcană de 
liceu a șteptând să se strecoare  în camera unui b ăiat.
 — E bine ce fac? O  întreb ă ea pe agent ă în șoaptă. Vreau s ă spun c ă ăsta
chiar e dormitorul Lincoln.
 Agenta  îi făcu cu ochiul:
 — Pe acest etaj, politica noastr ă se rezum ă la „Nu  întreba, nu povesti”.
 Rachel z âmbi:
 — Mul țumesc.
 Vru s ă apese pe clan ța ușii, tremur ând deja din pricina emo ției.
 — Rachel!
 Vocea nazal ă răsună pe coridor ca o sonerie.
 Rachel  și agenta se  întoarser ă. Corky Marlinson  țopăia spre ele  în cârjă. 
Piciorul  îi fusese bandajat  între timp, cu profesionalism de aceasta dat ă.
 — Nici eu n­am putut s ă dorm!
 Rachel se str âmbă, dându­și seama c ă romantismul serii era pe punctul 
de a se destr ăma.

Corky o cercet ă cu privirea pe dr ăguța reprezentant ă a Serviciilor Secrete.
Îi adres ă un z âmbet larg:
 — Îmi plac femeile  în uniform ă.
 Agenta  își dădu bluza la o parte, dezv ăluind privirilor o arm ă ascuns ă 
sub bra ț.
 Corky b ătu în retragere.
 — Am  înțeles mesajul.
 Se întoarse spre Rachel:
 — S­a trezit  și Michael? Vrei s ă intri?
 Omul p ărea dornic s ă se al ăture petrecerii.
 Rachel gemu:
 — De fapt, Corky …
 — Doctore Marlinson, interveni agenta Serviciilor Secrete, sco țând un 
bilet din bluza ei. A șa cum se spune  în acest bilet, care mi­a fost dat de c ătre 
domnul Tolland, am primit ordine clare s ă vă escortez la buc ătărie, s ă­i spun 
șefului buc ătar să vă preg ăteasc ă tot ce v ă doriți și să vă rog s ă îmi explica ți în 
amănunt cum v­a ți salvat de la o moarte sigur ă…
 Agenta ezit ă și se str âmbă citind biletul din nou …
 — Urin ând pe dumneavoastr ă?
 Femeia p ărea că tocmai a rostit cuvintele magice. Corky renun ță imediat 
la cârje și își puse un bra ț în jurul umerilor agentei, ca s ă se sprijine. Rosti cu 
voce victorioas ă:
 — Spre buc ătărie, iubire!
 În vreme ce agenta indispus ă îl ajut ă pe Corky s ă țopăie mai departe pe 
coridor, Rachel nu se  îndoia c ă partenerul lor de suferin țe era  în al nou ălea cer.
 — Cheia st ă în urin ă, îl auzi ea rostind, deoarece blestema ții ăia de lobi 
olfactivi telencefalici pot mirosi orice de la distan ță!
 Dormitorul Lincoln era  întunecat. Rachel constat ă cu surprindere c ă 
patul era gol  și părea neatins. Michael Tolland nu se z ărea nic ăieri.
 Lângă pat ardea o veche lamp ă cu petrol.  În licărele luminii moi, Rachel 
zări covorul de Bruxelles … Celebrul pat sculptat din lemn de trandafir … 
Portretul so ției lui Lincoln, Mary Todd chiar  și biroul unde Lincoln semnase 
Proclama ția de Emancipare.
 După ce închise u șa în urma ei, Rachel sim ți curentul  înfiorându­i 
picioarele goale. „Unde e Michael?” O fereastr ă era deschis ă de cealalt ă parte a 
încăperii, l ăsând un v ânticel s ă pătrund ă înăuntru  și să agite draperiile albe. 
Rachel porni spre fereastr ă să o închid ă însă pe drum se auzi o  șoaptă bizar ă 
dinspre dulap.
 — Maaaarrrrrrry …
 Rachel se r ăsuci pe c ălcâie:
 — Maaaaaarrrrrrrrry?  Șopti vocea din nou. Tu e ști? Mary Todd 
Liiiiiincoln?
 Rachel  închise iute fereastra  și se întoarse spre dulap. Inima  îi bătea cu 
putere, de și știa prea bine c ă era o prostie.

— Mike,  știu că ești tu.
 — Nuuuuuu… Continu ă vocea. Nu sunt Mike … Sunt… Aaaaabe.
 Rachel  își înfipse m âinile  în șolduri:
 — Nu z ău? Abe Cel Onest?
 Un chicotit  înfundat:
 — Abe cel moderat de onest … Da.
 Rachel r âdea și ea acum.
 — Să te teeeeeeeeeemi, gemu vocea din dulap. S ă te teeeeemi foarte 
taaaaaaare.
 — Nu m ă tem.
 — Te rog s ă te temi…, gemu vocea. La specia uman ă, emo ția generat ă de 
frică și cea sexual ă sunt  îndeaproape legate.
 Rachel izbucni  în hohote:
 — Așa crezi tu c ă mă poți incita?
 — Iaaaaart ă­măăăă… Gemu vocea. Au trecut aaaaaaaani de c ând n­am 
mai fost cu o femeie.
 — Evident, zise Rachel, deschiz ând ușa dulapului.
 Michael Tolland st ătea în fața ei cu z âmbetul  întipărit pe chip. Ar ăta 
irezistibil  în pijamaua bleumarin cu care era  îmbrăcat. Z ărind sigiliul 
preziden țial brodat pe pieptul bluzei, Rachel sim ți cum  îi stă o clip ă inima  în 
loc.
 — Pijama preziden țială?
 El ridic ă din umeri.
 — Era  în dulap.
 — Iar eu n­am avut dec ât tricoul  ăsta?
 — Ar fi trebuit s ă alegi dormitorul Lincoln.
 — Ar fi trebuit s ă te oferi!
 — Am auzit c ă salteaua era proast ă. Din p ăr antic de cal.
 Tolland  îi făcu cu ochiul, ar ătând înspre un pachet ambalat ca un cadou 
de pe o mas ă cu tăblie de marmur ă:
 — Cu aia o s ă mă revan șez.
 Rachel era impresionat ă:
 — Pentru mine?
 — L­am trimis pe un angajat de la Casa Alb ă să caute chestia asta 
pentru tine. Abia a sosit. Nu o scutura.
 Rachel desf ăcu cu grij ă ambalajul  și scoase din ăuntru con ținutul greu. 
Era un vas mare de cristal  în care  înotau doi pe știșori aurii  îngrozitor de ur âți. 
Se holb ă la ei dezorientat ă și deziluzionat ă:
 — Glume ști, nu­i a șa?
 — Helostoma temmincki,  îi explic ă Tolland cu m ândrie.
 — Mi­ai cump ărat pe ști?
 — Sunt ni ște pești rari, chineze ști, care se s ărută. Foarte romantici.
 — Pe știi nu sunt romantici, Mike!
 — Spune­le asta tipilor  ăstora. Pot s ă se sărute ore  întregi.

— Și ăsta este un alt stimulent erotic?
 — Am cam ruginit c ând e vorba de dragoste. Po ți măcar să­mi r ăsplătești 
efortul?
 — Pentru  știința ta în viitor, Mike, pe știi nu sunt un stimulent erotic. 
Încearc ă poate cu ni ște flori.
 Tolland scoase un buchet de crini albi pe care  îl ținea ascuns la spate.
 — Am  încercat s ă iau trandafiri ro șii, zise el, dar era c ât pe ce s ă fiu 
împușcat când am  încercat s ă mă furișez în Grădina cu trandafiri.
 Trăgând­o pe Rachel la pieptul lui  și pierz ându­se  în mireasma p ărului 
ei, Tolland sim ți cum dispar anii  în care  își impusese izolarea. O s ărută cu 
pasiune, sim țindu­i corpul cum se lipe ște de corpul lui. Crinii albi c ăzură la 
picioarele lor. Barierele pe care Tolland le construise incon știent se topir ă ca 
prin farmec.
 „Au disp ărut fantomele.”
 O sim ți pe Rachel tr ăgându­l  încet spre pat  și șoptindu­i la ureche:
 — Doar nu crezi cu adev ărat că peștii sunt romantici, nu?
 — Ba da, r ăspunse el, s ărutând­o din nou. Ar trebui s ă vezi ritualul de 
împerechere al meduzelor. Incredibil de erotic.
 Rachel  îl trânti pe spate pe salteaua din p ăr de cal  și își potrivi trupul 
peste trupul lui.
 — Iar c ăluții de mare… Zise Tolland, r ămas f ără suflare  în timp ce savura
atingerea ei prin satinul sub țire al pijamalei. C ăluții de mare au… Un dans al 
iubirii incredibil de senzual.
 — Ajunge cu toat ă vorb ăria despre pe ști, șopti Rachel, deschiz ându­i 
nasturii de la pijama. Ce­mi po ți spune despre ritualul de  împerechere ale 
primatelor avansate?
 Tolland oft ă:
 — Mă tem c ă nu m ă pricep la primate.
 Rachel  își ridic ă tricoul:
 — Ei bine, naturalistule,  ți­aș sugera s ă înveți repede!
 Epilog.
 Supersonicul NASA zbura sus deasupra Atlanticului.
 La bordul lui, directorul administrativ al NASA, Lawrence Ekstrom privi 
lung, pentru ultima dat ă, imensa piatr ă înnegrit ă din spa țiul dedicat 
mărfurilor. „ Înapoi  în mare,  își zise el cu triste țe. Acolo unde te­au descoperit.”
 La ordinul lui Ekstrom, pilotul deschise trapa compartimentului de marf ă
și îi dădu drumul rocii. Urm ăriră amândoi cum piatra uria șă plonjeaz ă în jos  în
spatele avionului, se arcuie ște peste oceanul iluminat de soare  și dispare  în 
valuri,  în mijlocul unui strop argintiu.
 Roca se scufund ă cu repeziciune.
 La o sut ă de metri ad âncime, silueta ei masiv ă abia dac ă mai putea fi 
întrez ărită. La peste o sut ă cincizeci de metri ad âncime,  întunericul deveni 
complet  și deplin.
 Roca  își continu ă cobor âșul.

Mai ad ânc.
 Plonjonul dur ă aproximativ dou ăsprezece minute.
 Apoi, ca un meteorit care cade pe fa ța întunecat ă a Lunii, roca se pr ăbuși
pe un platou imens  și noroios de pe fundul oceanului, ridic ând un nor de 
depuneri. Dup ă ce depunerile se rea șezară pe fund, una dintre miile de specii 
necunoscute ale oceanului veni  înotând să cerceteze bizarul nou­venit.
 Neimpresionat ă, creatura plec ă mai departe.
SFÂRȘIT
 {1} Biroul Na țional de Explorare
 {2} Quakerii sunt membri ai Ordinului Religios al Prietenilor, sect ă 
religioas ă care s­a transformat  în Statele Unite  și apoi  în alte  țări în comunit ăți 
de sine st ătătoare.
 {3} Adresa Casei Albe
 {4} Sistem de Observare a P ământului
 {5} Grupul de Aplica ții de Lupt ă
 {6} Peninsul ă în nord­estul Statelor Unite,  în apropiere de Cercul Polar de
Nord.
 {7} Automobil de teren cu trac țiune integral ă
 {8} The Polar Orbiting Density Scanner, Scanerul de Densitate a Orbitei 
Polare
 {9} „Uluitoarele Oceane”
 {10} Silicat complex de magneziu  și fier
 {11} C ăutarea Inteligen ței Extraterestre
 {12} University of California Los Angeles
 {13} „NASA – NU  ÎNTOTDEAUNA  ȘTIINȚIFIC PRECIS Ă”, aprox.
 {14} Universitatea New Hampshire
 {15} Portable Secure Comm, „Comunica ții Portabile Securizate”
 {16} Diatomee, clas ă de alge microscopice monocelulare brune­g ălbui, 
care au corp”  închis  între dou ă valve silicioase, de forma unui capac de cutie.
 {17} Funda ția pentru Frontiera Spa țială
 {18} Fiscul american
 {19} Radarul de Penetrare a Solului
 {20} Avioane alungite, controlate de la distan ță, care p ăreau ni ște farfurii 
pe cer.
 {21} Joc de cuvinte  în engl.,  în orig., fault, „gre șeală”, dar  și „falie 
geologic ă între dou ă plăci tectonice”.
 {22} „Fum  și oglinzi”
 {23} Experiment radio ionosferic interactiv al NASA
 {24} Homar
 {25} Biologi Oceanici Singuratici  Împărțind Cercet ări Total Excentrice

{26} „Crevete Ur ât din Iad” (trad aprox.)