(Deception Point, 2001) [615333]

Dan Brown

CONSPIRA ȚIA
(Deception Point, 2001)

Nota autorului
Delta Force, National Reconnaissance Office și Space Frontier Foundation sunt
organiza ții reale. Toate tehnologiile descrise în acest roman exist ă cu adev ărat.

"Dacă această descoperire se confirm ă, ea va oferi una dintre cele mai uluitoare
perspective dezv ăluite vreodat ă de știință despre universul nostru. Implica țiile acestei
descoperiri sunt aproape imposibil de stabilit în acest moment. Chiar dac ă promite s ă
ofere răspunsuri la unele dintre cele mai vechi întreb ări ale omenirii, ea are darul de a
ridica și alte întreb ări, la fel de esen țiale."
Președintele Bill Clinton, în timpul unei conferin țe
de presă după anunțul unei descoperiri botezate
ALH84001, la data de 7 august 1997

Prolog

În locul acesta uitat de Dumnezeu, moartea putea lua nenum ărate forme. Geologul
Charles Brophy se confruntase cu splendoarea s ălbatică a acestei zone vreme de ani
întregi, totu și nimic nu-l putea preg ăti pentru o soart ă atât de necru țătoare și de
neobișnuită ca aceea care îl a ștepta.
Cei patru câini husky tr ăgeau prin tundr ă sania în care se g ăsea echipamentul lui
de cercetare, când, deodat ă, încetinir ă ritmul și-și ridicar ă capetele înspre cer.
— Ce s-a întâmplat? întreb ă Brophy, coborând din sanie.
Dincolo de norii de furtun ă care se adunau, se ivi un elicopter de transport cu dou ă
rotoare, manevrat cu o extraordinar ă dexteritate printre piscurile de ghea ță.
"Ce ciudat!" î și zise el. Nu v ăzuse niciodat ă elicoptere în aceast ă zonă din
extremitatea nordic ă. Aparatul ateriz ă la cincizeci de metri dep ărtare, ridicând vârtejuri
înțepătoare de z ăpadă. Câinii chel ălăiră, speriați.
Ușile elicopterului se deschiser ă și coborâr ă doi bărbați înarma ți cu puști, îmbrăcați
în salopete albe de iarn ă, care se îndreptar ă grăbiți spre Brophy.
— Doctorul Brophy? îl întreb ă unul din ei.
Geologul era descump ănit.
— De unde îmi știți numele? Cine sunte ți?
— Scoate ți-vă stația radio, v ă rog.
— Poftim?
— Faceți ce vi se spune!
Uimit, Brophy scoase sta ția din haina groas ă.
—Trebuie s ă transmite ți un apel de urgen ța.Puneți stația pe frecven ța de 100 KHz.
"100 KHz? se mir ă Brophy, neîn țelegând nimic. Nimeni nu poate s ă recepționeze
ceva la o frecven ță atât de joas ă."
— A fost vreun accident?
Cel de-al doilea b ărbat ridic ă arma și o îndrept ă spre capul lui Brophy.
— Nu avem timp de explica ții. Faceți ce vi s-a spus!
Tremurând, Brophy regl ă stația pe frecven ța indicat ă.
Primul b ărbat îi înmân ă un bilet.
— Transmite ți acest mesaj. Acum!
Brophy privi biletul.

— Nu în țeleg. Informa ția aceasta este incorect ă. Nu am…
Bărbatul îi lipi arma de tâmpl ă.
Vocea lui Brophy tremura în timp ce transmitea bizarul mesaj.
— Bine, zise primul b ărbat. Acum urc ă-te împreun ă cu câinii în elicopter!
Sub amenin țarea cu arma, Brophy reu și să-și suie câinii și sania în elicopter, cu
ajutorul unei rampe. Imediat ce opera țiunea fu îndeplinit ă, aparatul decol ă, îndreptându-
se spre vest.
— Cine naiba sunte ți? ceru Brophy s ă afle, transpirând în haina groas ă. "Și ce sens
avea mesajul acela?!"
Bărbații nu-i răspunser ă.
Vântul șuiera în ăuntru prin u șa deschis ă a elicopterului în timp ce acesta lua
înălțime. Cei patru husky ai lui Brophy, înc ă legați la sania înc ărcată, începur ă să
chelălăie.
— Măcar închide ți ușile, le ceru Brophy. Nu vede ți că animalele sunt speriate?
Din nou nu primi nici un r ăspuns.
Când elicopterul ajunse la o altitudine de 1 200 de metri, r ămase suspendat
deasupra unui lan ț de prăpăstii și crevase. Deodat ă, cei doi b ărbați se ridicar ă și, fără un
cuvânt, apucar ă sania înc ărcată și o împinser ă prin ușa deschis ă. Brophy privi îngrozit
cum câinii încearc ă în zadar s ă se opun ă greutății enorme care îi tr ăgea dup ă ea. Într-o
clipă animalele disp ărură, urlând în timp ce c ădeau din elicopter.
Brophy se ridicase în picioare țipând, când b ărbații îl înșfăcară și îl târâr ă spre ușă.
Paralizat de groaz ă, Brophy lovi cu pumnii, încercând s ă se fereasc ă de mâinile viguroase
care îl împingeau afar ă.
Împotrivirea fu zadarnic ă. Câteva momente mai târziu, se rostogolea spre abisul de
dedesubt.

1

Restaurantul Toulos, care se afl ă chiar lâng ă Capitol Hill, se laud ă cu un meniu
politically incorrect, care include vi țeluș și carpaccio de cal, ceea ce îl transform ă, ca o
ironie, în locul cel mai c ăutat de protipendada Washingtonului pentru luarea micului
dejun. În aceast ă diminea ță, Toulos era aglomerat — o adev ărată larmă făcută de
folosirea tacâmurilor din argint, de ma șinăriile de f ăcut cafea espresso și de conversa țiile
purtate prin intermediul telefoanelor celulare.
Șeful de sal ă tocmai lua o înghi țitură din Bloody Mary-ul s ău pe care îl bea de
diminea ță, când își făcu apari ția o femeie. Omul se întoarse spre ea afi șându-i un zâmbet
pe care-l exersa de mult timp.
— Bună diminea ța, rosti el. Cu ce v ă pot ajuta?
La treizeci și ceva de ani, femeia era foarte atr ăgătoare. Purta pantaloni gri din
bumbac, pantofi f ără toc clasici și o bluză de firm ă de culoarea filde șului. Stătea drept,
cu bărbia chiar u șor ridicat ă, nu ca un indiciu al arogan ței, ci mai degrab ă ca un semn al
forței. Părul ei era castaniu deschis, coafat dup ă canoanele celui mai popular stil în
Washington: "femeia-ancor ă" — adic ă o coafur ă bogată în volum și întoars ă spre interior
la nivelul umerilor… cu p ărul suficient de lung pentru a fi sexy, dar în acela și timp
suficient de scurt pentru a-i aminti oric ărui interlocutor c ă tânăra se socotea ceva mai
deșteaptă decât acesta.
— Am întârziat pu țin, rosti ea pe un ton indiferent. Am programat ă o întâlnire la
micul dejun cu senatorul Sexton.
Șeful de sal ă se enerv ă brusc."Senatorul Sedgewick Sexton."Senatorul era un
obișnuit al localului și unul dintre cei mai faimo și oameni ai momentului din întreaga
țară. Cu o s ăptămână în urmă, după ce învinsese la scor în toate cele dou ăsprezece
circumscrip ții republicane la a șa-numita Super Mar țea Electoral ă,senatorul î și asigurase
practic sprijinul partidului la nominalizarea pentru alegerile la pre ședinția Statelor Unite.
Mulți credeau c ă senatorul are o șansă foarte mare de a-i fura fotoliul de la Casa Alb ă

actualului pre ședinte la alegerile din toamn ă. În ultima vreme, chipul lui Sexton p ărea să
se regăsească în toate revistele din țară, alături de sloganul de campanie electoral ă
suprapus imaginii Americii: "Stop cheltuielilor. Start refacerii".
— Senatorul Sexton se afl ă în separeul domniei sale, îi zise șeful de sal ă. Și
dumneavoastr ă cine sunte ți?
— Rachel Sexton. Fiica lui.
"Ce prostie am f ăcut", își spuse b ărbatul. Asem ănarea era frapant ă. Femeia avea
ochii pătrunzători ai senatorului și aceeași siluetă rafinată, acel aer șlefuit al nobilimii
vechi. Senatorul reu șise în mod clar s ă paseze genera ției următoare trăsăturile sale fine,
cu toate c ă Rachel Sexton p ărea să își poarte frumuse țea natural ă cu o gra ție și o
modestie din care tat ăl ei ar fi avut ce înv ăța.
— E o pl ăcere să vă avem printre noi, domni șoară Sexton.
În timp ce o conducea pe fata senatorului c ătre masa tat ălui ei, șeful de sal ă se simți
rușinat de mul țimea de priviri lascive care o urm ăreau pe femeie… unele discrete, altele
de-a dreptul neru șinate. Pu ține femei luau masa la Toulos și doar câteva ar ătau la fel de
bine ca Rachel Sexton.
— Mișto trup, șopti un mesean. Sexton și-a găsit deja o nevast ă nouă?
— E fata lui, idiotule, îl apostrof ă un altul.
Individul chicoti:
— Așa cum îl știu eu pe Sexton, probabil c-ar regula-o chiar și pe ea.

Când ajunse la masa tat ălui ei, Rachel v ăzu că senatorul era prins într-o discu ție
aprinsă la telefonul s ău celular despre unul dintre succesele lui recente. Se uit ă la Rachel
doar atât cât să bată cu degetul în ceasul Cartier pe care-l avea la mân ă, amintindu-i
astfel că întârziase.
"Și mie mi-a fost dor de tine", îi r ăspunse Rachel în gând.
Primul dintre cele dou ă prenume ale tat ălui ei era Thomas, de și el alesese cu mult
timp în urm ă să-l foloseasc ă pe cel de-al doilea. Rachel b ănuia că motivul fusese faptul
că lui îi pl ăcea alitera ția creată. Senatorul Sedgewick Sexton. Individul era un animal
politic cu p ărul argintiu și limba mieroas ă, înzestrat cu aspectul unui medic din serialele
de duzin ă, o înfățișare cum nu se putea mai potrivit ă dacă privim lucrurile prin prisma
talentelor sale de actor.
— Rachel!
Bărbatul își închise telefonul celular și se ridic ă să își sărute fata pe obraz.
— Bună, tată, îl salut ă ea, dar nu-i r ăspunse la s ărut.
— Arăți epuizat ă.
"Iar începe", î și spuse.
— Am primit mesajul t ău. Ce s-a întâmplat?
— N-am voie s ă-mi invit fata în ora ș la micul dejun?
Rachel înv ățase de mult c ă, de obicei, tat ăl ei voia s ă o întâlneasc ă doar dac ă
urmărea ceva anume.
Sexton sorbi o gur ă de cafea:
— Deci, cum o mai duci?
— Sunt ocupat ă. Văd că îți merge campania de minune.
— Oh, s ă nu discut ăm despre afaceri.
Sexton se aplec ă peste mas ă și își coborî vocea:
— Cum e tipul ăla de la Departamentul de Stat cu care ți-am făcut cuno ștință?
Rachel pufni, sim țind deja nevoia imperioas ă de a se uita la ceas.
— Chiar n-am avut timp s ă-l sun, tat ă… Și aș vrea să încetezi s ă mai…
— Trebuie s ă-ți faci timp pentru lucrurile importante, Rachel. Dac ă-ți lipsește
dragostea, restul nu mai are nici un sens.
În mintea lui Rachel se perindar ă câteva replici, dar ea se hot ărî să nu îi răspundă.
Când era vorba de tat ăl ei, faptul c ă era o persoan ă mai în vârst ă nu constituia un
impediment.
— Ai vrut s ă mă vezi, tat ă? Spuneai c ă e ceva important.

— Chiar este.
Privirea tat ălui ei o cerceta cu aten ție.
În fața lui, Rachel sim ți cum o parte a argumentelor create tocmai pentru a se ap ăra
dispar. Îi blestem ă în gând for ța și puterea. Ochii erau darul cel mai de pre ț al
senatorului — Rachel era aproape sigur ă că acest dar îl va purta pe senator pân ă la Casa
Albă. Ochii lui se puteau umple de lacrimi la comand ă, ca apoi, dup ă doar o secund ă, să
se limpezeasc ă precum o fereastr ă deschis ă către un suflet înfl ăcărat, un leg ământ de
încredere adresat tuturor. "Totul se rezum ă la încredere", îi spusese el întotdeauna.
Senatorul pierduse cu mul ți ani în urm ă încrederea fiicei sale, dar o câ știga acum, cu
pași repezi, pe cea a unei țări întregi.
— Vreau s ă-ți fac o propunere, rosti senatorul Sexton.
— Dă-mi voie s ă ghicesc, veni replica lui Rachel, încercând s ă revină în forță. Vreun
divorțat de soi care- și caută o nevast ă tânără?
— Nu te am ăgi singur ă, dulcea ță! Nu mai e ști chiar a șa de tân ără!
Rachel ar fi vrut s ă se facă mică de tot, senza ție pe care o resim țea adesea când se
întâlnea cu tat ăl ei.
— Vreau s ă-ți arunc un colac de salvare! îi zise el.
— Habar n-aveam c ă mă duc la fund!
— Tu nu te duci! Pre ședintele, da! Ar trebui s ă sari în alt ă barcă până nu e prea
târziu.
— N-am mai discutat pe tema asta?
— Gânde ște-te la viitorul t ău, Rachel! Ai putea s ă vii să lucrezi pentru mine.
— Sper c ă nu de-asta m-ai invitat la micul dejun!
Vocea calm ă a senatorului începu s ă dea ușoare semne de ner ăbdare:
— Rachel, tu nu în țelegi că faptul c ă tu lucrezi pentru el are efecte negative asupra
mea… Și asupra campaniei mele.
Rachel oft ă. Nu se întâmpla pentru prima dat ă.
— Tată, eu nu lucrez pentru pre ședinte. Nici m ăcar nu m-am întâlnit cu președintele.
Muncesc în Fairfax, pentru numele lui Dumnezeu!
— Politica înseamn ă imagine și percep ție, Rachel. Tu dai impresia că lucrezi pentru
președinte.
Rachel pufni, încercând s ă-și păstreze calmul:
— Am muncit prea mult ca s ă obțin slujba asta, tat ă! Nu renun ț la ea!
Senatorul î și miji ochii și-o sfredeli cu privirea:
— Știi, câteodat ă egoismul ăsta al tău chiar c ă…
— Domnul senator Sexton?
Lângă masă apăruse ca din senin un reporter.
Dispoziția lui Sexton se schimb ă instantaneu. Rachel oft ă și luă un corn din co șul
de pe mas ă.
— Ralph Sneeden, se recomand ă reporterul. Washington Post. Pot să vă pun câteva
întrebări?
Senatorul îi zâmbi și își șterse gura cu un șervețel:
— Cu mult ă plăcere, Ralph. Dar s ă nu dureze mult. Nu-mi place s ă-mi beau cafeaua
rece.
Reporterul râse ca la comand ă:
— Bineîn țeles, domnule.
Scoase un minicasetofon și îl porni:
— Domnule senator, în interven țiile dumneavoastr ă televizate face ți apel la o
legislație care s ă asigure salarii egale pentru femei… precum și la reduceri de impozite
pentru familiile tinere. Pute ți să ne explica ți care e logica acestor afirma ții?
— Desigur. Pur și simplu sunt un admirator înfocat al femeilor și al familiilor
puternice.
Rachel era cât pe ce s ă se înece cu o bucat ă de corn.
— Iar în ceea ce prive ște familiile, continua reporterul, vorbi ți foarte mult despre
educație. Ați propus mai multe reduceri de buget care au stârnit mari controverse în
efortul de a se aloca fonduri mai mari școlilor din aceasta țară.

— Cred sincer c ă tinerii sunt viitorul acestei țări.
Lui Rachel nu-i venea s ă creadă ca tatăl ei se coborâse pân ă la a cita din textele
cântecelor pop.
— Încă o întrebare, domnule, zise reporterul. În ultimele s ăptămâni ați înregistrat
un salt uria ș în sondaje. Pre ședintele are de ce s ă-și facă griji. Ne pute ți împărtăși
gândurile dumneavoastr ă legate de aceste succese recente?
— Cred c ă aici e vorba de încredere. Americanii încep s ă înțeleagă că președintele nu
se mai poate bucura de sprijinul popula ției în deciziile dure pe care trebuie s ă le ia.
Imensele cheltuieli pe care le face guvernul îndatoreaz ă această țară tot mai mult, iar
americanii încep s ă înțeleagă că a sosit timpul ca aceste cheltuieli s ă înceteze și să
înceapă procesul de refacere.
În acea clip ă, pagerul din geanta lui Rachel începu s ă sune, de parc ă ar fi vrut s ă
pună capăt discursului retoric al tat ălui ei. În mod normal, sunetul electronic ascu țit ar
fi venit ca o întrerupere nepl ăcută, însă, în acel moment, pentru ea aproape c ă semăna
cu o melodie.
Senatorul se strâmb ă, indignat c ă fusese întrerupt.
Rachel pescui pagerul din geant ă și apăsă o secven ță prestabilit ă de cinci butoane,
confirmând astfel c ă era într-adev ăr persoana c ăreia îi era destinat mesajul. Sunetul se
opri și LCD-ul începu s ă clipeasc ă. Era semnalul c ă în decurs de cincisprezece secunde
Rachel urma s ă primeasc ă un mesaj securizat.
Sneeden îi zâmbi senatorului:
— Este clar c ă fata dumneavoastr ă este o femeie ocupat ă. Mă bucur s ă constat c ă vă
mai găsiți timp pentru a lua masa împreun ă!
— Cum v-am mai spus, familia e întotdeauna pe primul plan!
Sneeden încuviin ță, apoi îi arunc ă o privire mai t ăioasă.
— Pot să vă întreb, domnule, cum v ă gestiona ți, dumneavoastr ă și fata
dumneavoastr ă, conflictul de interese?
— Conflict?
Senatorul Sexton î și înclină capul cu o expresie de total ă nedumerire:
— La ce conflict v ă referiți?
Rachel î și ridică privirea, strâmbându-se de teatrul pe care-l juca taic ă-său. Știa
precis încotro se îndrepta discu ția. "Lua-i-ar naiba pe reporteri", î și zise ea. Jum ătate
dintre ei se g ăseau pe ștatele de plat ă ale partidelor politice. Întrebarea reporterului era
una dintre cele pe care jurnali știi le numeau grapefruit, adică o întrebare menit ă a fi în
aparență dură, dar care în realitate îi ridica mingea la fileu senatorului — o minge pe
care tatăl ei o putea folosi ca s ă dea câteva lovituri decisive în cele mai diverse direc ții.
— Păi, domnule…, tu și reporterul, mimând stinghereala. Conflictul st ă în faptul c ă
fiica dumneavoastr ă lucreaz ă pentru "inamic".
Senatorul Sexton izbucni într-un hohot de râs, eliminând imediat tensiunea creat ă:
— În primul rând,Ralph, pre ședintele și cu mine nu suntem dușmani. Pur și simplu
suntem doi patrio ți care au idei diferite despre modul în care trebuie condus ă țara pe
care o iubesc.
Reporterul radia de satisfac ție. Nada fusese bine aruncat ă.
— Și în al doilea rând?
— În al doilea rând, fiica mea nu este angajata pre ședintelui; ea este angajata
Serviciilor de Informa ții. Compileaz ă rapoarte cu date și trimite rezultatele la Casa Alb ă.
Este o pozi ție cât se poate de neînsemnat ă.
Făcu o pauz ă și se uită la Rachel:
— De fapt, draga mea, nu sunt nici m ăcar sigur c ă l-ai întâlnit vreodată pe
președinte, nu-i a șa?
Rachel se uit ă fix la tat ăl ei, străfulgerându-l cu privirea.
Pagerul începu s ă scoată niște zgomote și atrase aten ția lui Rachel asupra mesajului
care tocmai ap ărea pe ecran:

"RPRT DIRNRO STAT"

Rachel descifr ă instantaneu mesajul și se încrunt ă. Veștile erau nea șteptate și, cu
siguranță, proaste. Acum chiar avea un motiv s ă plece de la întâlnire:
— Domnilor, rosti ea, m ă doare sufletul, dar chiar trebuie s ă plec. Am întârziat la
lucru.
— Domni șoara Sexton, i-o retez ă scurt reporterul, înainte de a pleca, m ă întrebam
dacă puteți comenta zvonul conform c ăruia dumneavoastr ă ați cerut aceast ă întâlnire la
micul dejun pentru a discuta posibilitatea de a v ă părăsi actuala slujb ă ca să vă alăturați
campaniei tat ălui dumneavoastr ă.
Rachel se sim ți de parc ă îi arunc ă cineva cafea fierbinte drept în fa ță. Întrebarea o
luase complet pe nepreg ătite. Se uit ă la tatăl ei și înțelese din rânjetul lui c ă întrebarea
fusese preg ătită dinainte. Vru s ă se arunce peste mas ă și să-l înjunghie pe senator cu
furculița.
Reporterul îi vârî reportofonul sub nas:
— Domni șoară Sexton?
Rachel îl privi țintă pe reporter:
— Ascult ă, Ralph, sau cum naiba te-o mai fi chemând, s ă-ți intre bine în cap un
lucru: nu am nici cea mai mic ă intenție de a renun ța la slujba actual ă ca să lucrez
pentru senatorul Sexton, iar dac ă publici altceva, o s ă ai nevoie de un cle ște mare ca s ă-
ți scoți reportofonul din fund!
Se părea că ochii reporterului mai aveau pu țin și-i ieșeau din orbite. Î și închise
reportofonul, st ăpânindu- și cu greu un rânjet:
— Vă mulțumesc amândurora!
După care se f ăcu nevăzut.
Rachel regret ă imediat aceast ă ieșire.Moștenise temperamentul tat ălui ei și se ura
pentru asta. "Cu calm, Rachel. Cu foarte mult calm."
Taică-său se uită la ea dezaprobator:
— Ai face bine s ă iei niște lecții de bun ă purtare.
Imediat Rachel începu s ă-și strângă lucrurile:
— Întâlnirea asta a luat sfâr șit!
Senatorul p ărea că oricum terminase cu ea. Î și scoase mobilul ca s ă dea un telefon:
— La revedere, dulcea ță. Treci pe la birou într-o zi s ă ne salu ți. Și mărită-te odat ă,
pentru numele lui Dumnezeu! Ai treizeci și trei de ani!
— Treizeci și patru, i-o întoarse ea. Secretara ta ți-a trimis o în științare.
El murmur ă trist:
— Treizeci și patru! Aproape o fat ă bătrână. Știi, când eu ajunsesem la treizeci și
patru de ani, deja…
— Te însurase și deja cu mama și o regulai pe vecina?
Cuvintele se auzir ă mai tare decât ar fi vrut Rachel și acum atârnau aproape ireale
în spațiul dintre ei. Oamenii de la mesele din apropiere î și întoarser ă capetele.
Senatorul Sexton încremeni. Ochii lui se transformaser ă în două săgeți de ghea ță.
— Ai grij ă cum te por ți, tânără domniță!
Rachel porni spre u șă. "Nu, tu s ă ai grijă, domnule senator!"

2

Cei trei b ărbați stăteau tăcuți în cortul lor protejati împotriva furtunii. Vântul rece ca
gheața le scutura ad ăpostul, amenin țând să-l rupă din ancore. Nici unul dintre b ărbați
nu părea că ia în seam ă amenin țarea; fiecare dintre ei avusese parte de situa ții mult mai
grele.
Cortul lor, de un alb imaculat, st ătea ancorat într-o depresiune pu țin adânc ă,ascuns
vederii.Ocupan ții lui dispuneau de mijloace de comunicare, arme și mijloace de transport
de ultim ă generație. Liderul grupului era cunoscut sub numele de cod Delta One. Era un
individ musculos și zvelt, cu ochii la fel de lipsi ți de orice expresie ca peisajul în care se
găseau.

Cronograful militar de la încheietura mâinii lui Delta One emise un sunet ascu țit. În
aceeași fracțiune de secund ă, ceasurile celorlal ți doi bărbați scoaser ă același tip de
sunet.
Trecură astfel alte treizeci de minute.
Venise clipa. Din nou.
Dintr-o singur ă mișcare, Delta One î și părăsi partenerii și ieși în întunericul și
vântul turbat de afar ă. Cercet ă orizontul luminat de razele lunii cu ajutorul unui binoclu
cu infraro șu. Ca întotdeauna, se concentr ă asupra structurii. Se g ăsea la o mie de metri
depărtare — un edificiu enorm, cu o arhitectur ă atipică, care se ridica drept peste terenul
golaș. Trecuser ă zece zile de când Delta One și tovarășii lui urm ăreau edificiul — de când
fusese terminat ă construc ția lui. Nu exista nici un dubiu c ă informa țiile care se aflau în
interiorul acelei construc ții aveau s ă schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se pierduser ă
deja vieți umane.
Momentan, totul p ărea liniștit în afara construc ției.
Adevărata încercare îns ă o reprezenta ceea ce se petrecea î năuntru.
Delta One intr ă înapoi în cort și li se adres ă camarazilor lui de arme:
— A sosit vremea pentru un mic zbor.
Ceilalți doi încuviin țară. Cel mai înalt dintre ei, Delta Two, deschise un laptop și îl
porni. Se pozi ționă în fața ecranului și apucă un joystick și îl împinse u șor. O mie de
metri mai încolo, ascuns bine sub construc ție, un robot de supraveghere de m ărimea
unui țânțar primi semnalul și se trezi la via ță.

3

Rachel Sexton î și conducea furioas ă mașina ei Integra alb ă străbătând Leesburg
Highway. Pe dealurile Falls Church se vedeau siluetele gola șe ale arțarilor pe fundalul
cerului de martie, îns ă superbul peisaj nu prea reu șea să-i îmbun ătățească starea de
spirit. Recentul salt în sondaje al tat ălui ei ar fi trebuit s ă-i ofere acestuia un pic de
încredere și de elegan ța, dar singurul care p ărea a fi crescut în intensitate era propriul
orgoliu.
Dezamăgirea pe care i-o provocase era dubl ă, deoarece el reprezenta singura rud ă
apropiat ă care-i mai r ămăsese lui Rachel. Mama ei murise cu trei ani în urm ă; o pierdere
devastatoare, ale c ărei efecte, de și cicatrizate, continuau s ă-i provoace lui Rachel
strângeri de inim ă. Singura mângâiere din sufletul fetei era aceea c ă moartea o eliberase,
printr-un act de compasiune ironic ă, pe mama ei din cumplitele chinuri ale unei
căsătorii nenorocite cu senatorul.
Pagerul lui Rachel scoase din nou un sunet, determinând-o s ă se concentreze și mai
mult asupra drumului pe care îl parcurgea. Mesajul era acela și:

"RPRT DIRNRO STAT".

"Raporteaz ă imediat directorului de statistici NRO." Rachel oft ă. "Vin, pentru numele
lui Dumnezeu!"
Din ce în ce mai nesigur ă, Rachel se îndrept ă spre drumul obi șnuit de acces, coti pe
aleea intr ării private și se opri în fa ța cabinei santinelei înarmate. Adresa era 14 225
Leesburg Highway, una dintre cele mai secrete loca ții din țară.
În timp ce paznicul îi inspect ă mașina pentru a verifica dac ă nu exista microfoane
ascunse, Rachel se uit ă la construc ția mamut din dep ărtare. Complexul întins pe
unsprezece hectare era amplasat într-o zon ă împădurită de peste treizeci de hectare, la
marginea Districtului Columbia, în Fairfax, Virginia. Fa țada clădirii era un adev ărat
bastion de sticl ă care reflecta, dublând num ărul prin reflexie, mul țimea de antene de
satelit și antene obi șnuite, montate pe terenul înconjur ător.
După două minute, Rachel parc ă mașina și travers ă o bucat ă de teren bine îngrijit
către intrarea principal ă, pe care se vedea o inscrip ție gravat ă în granit:

"NATIONAL RECONNAISSANCE OFFICE (NRO)1".

Cei doi pu șcași marini care p ăzeau masiva u șă rotativă blindat ă rămaseră
nemișcați atunci când Rachel trecu printre ei. Împingând u șa, Rachel resim ți iarăși
aceeași senzație pe care o avea întotdeauna: c ă intra în pântecele unui gigant adormit.
Odată ajunsă în hol, Rachel sesiz ă ecourile slabe ale unor conversa ții șoptite de jur
împrejurul ei, ca și cum cuvintele se strecurau cumva din birourile de deasupra. Pe
pardoseal ă, un mozaic enorm proclama directiva de func ționare a NRO:

"ÎNTĂRIREA SUPERIORIT ĂȚII
INFORMA ȚIONALE AMERICANE,
PE TIMP DE PACE ȘI DE RĂZBOI".

Pereții erau plini de fotografii uria șe: lansări de rachete, botez ări de submarine,
instalații de intercep ție — realiz ări monumentale care puteau fi celebrate doar între acei
pereți.
Ca întotdeauna, Rachel sim ți cum problemele lumii din afar ă dispar. Intra în
universul umbrelor. Aici problemele ap ăreau cu viteza și forța unor tr ăsnete, iar solu țiile
erau elaborate în cea mai mare tain ă.
Apropiindu-se de ultima poart ă de control, Rachel se întreba ce fel de problem ă
făcuse ca pagerul ei s ă sune de dou ă ori într-o jum ătate de or ă.
— Bună diminea ța, domni șoară Sexton!
Paznicul îi zâmbi, în vreme ce ea se apropia de poarta de o țel.
Rachel îi r ăspunse și ea printr-un zâmbet, în vreme ce paznicul îi întinse o cutiu ță
minuscul ă cu peri.
— Știți procedura, zise el.
Rachel lu ă cutiuța închis ă ermetic și îndepărtă acoperitoarea de plastic. Dup ă aceea
își introduse cutiu ța în gur ă, ca pe un termometru, și o ținu dou ă secunde sub limb ă.
Apoi se aplec ă și îi permise paznicului s ă o scoat ă. Paznicul introduse cutiu ța umezit ă
într-o fant ă a unei ma șinării din spatele lui. Ma șinăriei îi trebuir ă patru secunde s ă
confirme ADN-ul din saliva lui Rachel. Imediat dup ă aceea un monitor se trezi la via ță și
afișă poza lui Rachel și permisiunea de a intra.
Paznicul îi f ăcu semn cu ochiul:
— Se pare c ă ați rămas aceea și!
Scoase cutiu ța folosit ă din mașinărie și o arunc ă printr-o deschiz ătură într-un
incinerator.
— Să aveți o zi bun ă!
După care ap ăsă un buton și masiva poart ă de oțel se deschise.
Croindu- și drum prin labirintul de coridoare din spatele por ții, Rachel se trezi
surprins ă că,după șase ani petrecu ți acolo,continua s ă fie cople șită de dimensiunile
colosale ale opera țiunii. Agen ția includea șase instala ții majore americane, peste zece mii
de agen ți angaja ți și avea costuri opera ționale de peste 10 miliarde de dolari pe an.
Într-un secret des ăvârșit, NRO construise și menținea un arsenal uluitor de
tehnologii de spionaj: interceptoare electronice în toat ă lumea; microprocesoare
miniaturale și discrete încastrate în produsele comerciale de telecomunica ții; sateli ți de
spionaj, ba chiar și o rețea naval ă de recunoa ștere la nivel mondial cunoscut ă sub
numele de Vr ăjitorul Clasic, o plas ă secretă de 1 456 de hidrofoane montate pe fundul
mărilor și al oceanelor din întreaga lume, capabil ă să monitorizeze mi șcările navelor
indiferent de locul lor pe glob.
Tehnologiile NRO nu numai c ă ajutau Statele Unite s ă câștige conflicte militare, dar
ele furnizau date nepre țuite pe timp de pace unor agen ții precum CIA, NSA și
Departamentul Ap ărării, ajutându-le s ă combat ă terorismul, s ă localizeze actele de
agresiune împotriva mediului și să le ofere factorilor politici de decizie datele necesare
luării diverselor hot ărâri într-un num ăr enorm de probleme arz ătoare.
Rachel lucra acolo ca "punctator". Punctarea sau reducerea datelor presupunea
1 Biroul Na țional de Explorare

analizarea unor rapoarte extrem de complexe și extragerea esen ței sau "punctarea" lor în
minute informa ționale concise, lungi de maximum o pagin ă. Rachel dovedise un talent
deosebit pentru o asemenea sarcin ă. "Și asta datorit ă anilor în care am înv ățat să citesc
printre toate prostiile pe care le-a debitat tat ăl meu", î și zise ea.
Rachel de ținea acum pozi ția de prim-punctator în NRO. Era ofi țerul de leg ătură
dintre ei și Casa Alb ă. Sarcina sa era s ă rezume rapoartele secrete zilnice ale NRO, s ă
decidă care poveste avea însemn ătate pentru pre ședinte, s ă reducă rapoartele în cauz ă la
rapoarte informa ționale de o pagin ă și apoi să înainteze materialele Consilierului pe
Probleme de Securitate Na țională al președintelui. Folosind limbajul NRO, Rachel
Sexton "fabrica produsul finit și servea clientul".
Deși munca era dificil ă și cerea ore îndelungate de lucru, slujba însemna pentru
ea o insign ă de onoare, o cale de a- și câștiga independen ța față de tatăl ei. Senatorul
Sexton se oferise de multe ori s ă o sprijine pe Rachel dac ă ea ar fi vrut s ă renunțe la acea
slujbă, însă tânăra n-avea nici cea mai mic ă intenție să devină dependent ă financiar de
un individ precum Sedgewick Sexton. Mama ei reprezenta înc ă o mărturie dureroas ă
a ceea ce se putea întâmpla când un om ca el avea prea mul ți ași în mânec ă.
Sunetul pagerului lui Rachel produse un ecou în holul de marmur ă.
"Din nou?" Rachel nici m ăcar nu se mai deranj ă să își verifice mesajul.
Întrebându-se ce naiba se petrecea, se urc ă în lift, trecu în grab ă cu degetul peste
butonul pentru etajul ei și apăsă direct butonul pentru etajul cel mai de sus.

4

A spune c ă directorul NRO era un om obi șnuit constituia în sine o exagerare.
William Pickering era un b ărbat mărunțel, cu pielea g ălbuie, cu un chip șters, chel și cu
ochi căprui, care, trecând peste faptul c ă aveau acces la cele mai mari secrete ale țării,
păreau doar dou ă găoace lipsite de via ță. Cu toate astea, pentru cei care lucraser ă pentru
el, Pickering era un monstru sacru. Personalitatea docil ă și filozofiile lui de via ță
deveniser ă legendare în NRO. Combinat ă cu garderoba care cuprindea în majoritate
costume negre simple, atitudinea discreta a omului îi adusese porecla "Quakerul"2. Un
strateg str ălucit și un model de eficien ță, Quakerul î și conducea micul lui univers cu o
limpezime f ără egal.Omul avea și o obsesie a lui, exprimat ă într-un moto: "G ăsiți
adevărul. Acționați conform lui".
Când Rachel ajunse în biroul directorului, acesta vorbea la telefon. Rachel era
întotdeauna surprins ă când îl vedea: Pickering nu sem ăna nici pe departe cu un om care
deținea atât de mult ă putere încât s ă-l deranjeze pe pre ședinte la orice or ă din zi sau din
noapte.
Pickering închise și îi făcu semn lui Rachel s ă pofteasc ă înăuntru:
— Ia loc, agent Sexton.
Vocea lui era voit aspr ă.
— Mulțumesc, domnule!
Rachel se a șeză.
Chiar dac ă multă lume era intimidat ă de felul direct de a fi al lui William Pickering,
lui Rachel omul îi pl ăcuse întotdeauna.
Întruchipa exact opusul tat ălui ei… m ărunțel de statur ă, fără nici un pic de
charism ă, individul î și îndeplinea îndatoririle cu un patriotism lipsit de orice urm ă de
egoism și evita s ă iasă în eviden ță — spre deosebire de tat ăl ei, care adora s ă fie în
centrul aten ției.
Pickering î și scoase ochelarii și se uită la ea:
— Agent Sexton, pre ședintele m-a sunat acum o jum ătate de or ă. A făcut o referire
directă la tine.
Rachel se foi u șor pe scaun.Pickering era recunoscut pentru abordarea direct ă a
2 Quakerii sunt membri ai Ordinului Religios al Prietenilor, sect ă religioas ă care s-a
transformat în Statele Unite și apoi în alte țări în comunit ăți de sine st ătătoare.

subiectelor. "Un început de discu ție al naibii de interesant", î și zise ea în gând.
— Sper c ă nu e vreo problem ă cu vreuna din inform ările mele.
— Din contr ă. Mi-a spus c ă toți cei de la Casa Alb ă sunt impresiona ți de munca ta.
Rachel încerc ă să nu pară impresionat ă:
— Și atunci ce a vrut?
— O întâlnire cu tine. Fa ță în față. Imediat.
Rachel începu s ă fie nelini ștită:
— O întrevedere? Despre ce?
— A naibii de bun ă întrebarea. N-a vrut s ă-mi spun ă.
Rachel era pierdut ă. A ascunde informa ții directorului NRO echivala cu a ascunde
papei secretele Vaticanului. În lumea Serviciilor Secrete umbla vorba c ă nici un lucru nu
se putea petrece dac ă William Pickering n-avea habar despre el.
Pickering se ridic ă și începu s ă se plimbe prin fa ța ferestrei.
— Mi-a cerut sa te contactez imediat și să te trimit la întâlnirea cu el.
— Chiar acum?
— A trimis și un mijloc de transport. Te a șteaptă afară.
Rachel se încrunt ă. Dacă dorința președintelui avea darul de a o nelini ști,
expresia de concentrare de pe chipul lui Pickering o îngrijora de-a dreptul.
— E clar c ă aveți rezerve.
— Evident! o repezi Pickering, într-una din rarele lui izbucniri. Momentul ales de
președinte e de-a dreptul ilar de transparent. E ști fata candidatului care acum îl conduce
în sondaje, iar el cere o întâlnire privat ă cu tine? Cred c ă este extrem de nepotrivit. Și mai
cred că tatăl tău ar fi de acord cu mine.
Rachel î și dădea seama c ă Pickering avea dreptate, chiar dac ă nu dădea doi bani pe
ceea ce credea tat ăl ei.
— Nu ave ți încredere în motivele pre ședintelui?
— Jurământul pe care l-am depus este de a furniza informa ții administra ției de
la Casa Alb ă, nu de a emite judec ăți de valoare asupra politicii de acolo.
"Un răspuns tipic pentru Pickering", î și zise Rachel. William Pickering nu- și
ascunsese niciodat ă părerile despre politicieni, pe care-i considera ni ște personaje
tranzitorii ce traversau temporar tabla de șah a vie ții ai cărei adev ărați jucători erau
oamenii precum Pickering însu și, "viețași" cu state de plat ă suficient de lungi pentru a
privi jocul dintr-o perspectiv ă mai îndep ărtată. Pickering afirma adesea c ă două mandate
la Casa Alb ă nu însemnau nici pe departe îndeajuns de mult ca o persoan ă să priceap ă
complexitatea real ă a peisajului politic mondial.
—Poate c ă e o cerere nevinovat ă,sugeră Rachel, sperând ca pre ședintele s ă încerce
ceva mai inteligent decât un truc electoral ieftin. Poate c ă are nevoie de o sintez ă a unor
date mai speciale.
— Nu vreau s ă par condescendent, agent Sexton, dar Casa Alb ă are la dispozi ție o
mulțime de angaja ți califica ți în sinteza datelor, dac ă este nevoie de a șa ceva.
Președintele n-are nevoie s ă te contacteze pe tine dac ă e o treab ă internă a Casei Albe. Iar
dacă nu, atunci ar trebui s ă-și dea seama ce face când cere un activ NRO, dup ă care
refuză să îmi spun ă de ce are nevoie de el.
Pickering se referea întotdeauna la angaja ții săi ca la ni ște active, o manier ă de
adresare pe care mul ți o găseau deconcertant de dur ă.
— Tatăl tău urcă pe creasta valului politic, continu ă Pickering. Pe o creast ă înaltă.
Situația la Casa Alb ă trebuie s ă fi devenit problematic ă.
Oftă:
— Politica este o afacere disperat ă. Dacă președintele cere o întâlnire privat ă cu fata
contracandidatului s ău, bănuiesc c ă la mijloc e ceva mai mult decât o sintez ă a unor
informa ții secrete.
Rachel sim ți răceala din glasul lui.Aluziile lui Pickering aveau tendin ța constant ă de
a deveni sentin țe care te condamnau la moarte.
— Și vă temeți că disperarea de la Casa Alb ă a ajuns la asemenea cote încât s ă mă
amestece pe mine în jocurile politice?
Pickering nu-i r ăspunse imediat:

— Nu ești tocmai discret ă în privin ța sentimentelor pe care le nutre ști față de tatăl
tău, iar eu sunt convins c ă staff-ul care se ocup ă de campania pre ședintelui este
conștient de ruptura dintre voi. Mai degrab ă înclin s ă cred că s-ar putea s ă vrea să te
foloseasc ă împotriva lui cumva.
— Unde trebuie s ă mă înregistrez? îl întreb ă Rachel, pe jum ătate în glum ă.
Pickering nu p ăru impresionat de ironia fetei. Se uit ă la Rachel cu o expresie
împietrit ă pe chip:
— Te avertizez, agent Sexton. Dac ă simți cumva c ă problemele personale pe care le
ai cu tat ăl tău te pot împiedica s ă judeci limpede în cadrul acestei întâlniri, te sf ătuiesc
din inim ă să refuzi cererea pre ședintelui.
— Să refuz?
Rachel chicoti nervoas ă:
— E clar c ă nu-l pot refuza tocmai pe pre ședinte.
— Tu nu, zise directorul. Eu îns ă o pot face.
Cuvintele lui r ămaseră suspendate în aer, amintindu-i lui Rachel cel ălalt motiv
pentru care Pickering era poreclit "Quakerul". Chiar dac ă era un om mic de statur ă,
William Pickering putea provoca adev ărate cutremure politice, dac ă se trecea peste
capul lui.
— Îngrijorarea mea are cauze simple, continu ă Pickering. În responsabilitatea mea
intră protecția oamenilor care lucreaz ă pentru mine, iar eu nu apreciez câtu și de puțin
nici măcar o aluzie la posibilitatea ca unul dintre ei s ă fie folosit drept pion într-un joc
politic.
— Și ce îmi recomanda ți să fac?
Pickering oft ă:
— Îți sugerez s ă te întâlne ști cu el. Nu te angaja la nimic. Sun ă-mă de îndat ă ce
președintele î ți dezvăluie ce naiba are de gând.Crede-m ă că, dacă voi suspecta c ă
încearcă să te implice în vreun joc politic, te scot de acolo atât de repede c ă individul nici
nu-și va da seama ce l-a lovit.
— Mulțumesc, domnule!
Rachel sim țea un soi de aur ă protectoare care venea dinspre director, o aur ă pe care
adesea și-ar fi dorit s ă o simtă venind dinspre tat ăl ei.
— Și spuneți că președintele a trimis deja o ma șină?
— Nu chiar.
Pickering se încrunt ă și făcu semn înspre fereastr ă.
Ezitând, Rachel se duse într-acolo și privi în direc ția pe care o indica degetul întins
de Pickering.
Pe pajiște aștepta răbdător un elicopter MH-60G PaveHawk cu botul ca un nas cârn.
Unul din cele mai rapide elicoptere fabricate vreodat ă, acest PaveHawk avea înscrise
însemnele Casei Albe. Pilotul a ștepta lâng ă el, uitându-se mai tot timpul la ceas.
Rachel se întoarse spre Pickering nevenindu-i s ă-și creadă ochilor:
— Casa Alb ă a trimis un PaveHawk să mă ducă treizeci de kilometri pân ă în D.C.
— Se pare c ă președintele sper ă să fii impresionat ă sau intimidat ă. Pickering o privi
cu atenție. Îți sugerez s ă nu te sim ți în nici un fel!
Rachel d ădu din cap. Era și impresionat ă, și intimidat ă.

Patru minute mai târziu, Rachel Sexton ie șea din NRO și se urca în elicopter.
Aparatul se ridic ă în zbor și începu survolul peste p ădurile din Virginia chiar înainte ca
ea să apuce s ă-și pună centura de siguran ță. Rachel privi mul țimea de copaci de sub ea
și simți cum pulsul i-o ia razna. Ar fi fost și mai emo ționată dacă ar fi știut că acel
elicopter nu avea s ă ajungă niciodat ă la Casa Alb ă.

5

Vântul turbat zgâl țâia cortul ThermaTech, dar Delta One abia dac ă observa acest
lucru. El și cu Delta Three erau concentra ți asupra camaradului lor, care manevra

joystick-ul cu o dexteritate ca de chirurg. Pe ecranul din fa ța lor se vedea o transmisie în
direct a camerei minuscule montate pe corpul microrobotului.
"Cel mai nou instrument de spionaj",î și zise Delta One,uluit de fiecare dat ă când
mașinăriei i se d ădea drumul s ă funcționeze. În ultima vreme, în universul
micromecanicii, faptele p ăreau să depășească orice fic țiune.
Micro sistemele electromecanice (MEMS), sau microbo ții, reprezentau cele mai noi
instrumente în domeniul spionajului hightech, sau al tehnologiei de "zbor pe perete" —
cum i se mai spunea.
Iar lucrurile se petreceau întocmai.
Deși microscopici, robo ții controla ți de la distan ță țineau mai degrab ă de domeniul
science-fiction, de și apăruseră pe piață în anii '90. În mai 1997, revista Discovery
publicase un articol detaliat despre microbo ți, trecând în revist ă atât modelele
"zburătoare", cât și pe cele "înot ătoare". Înot ătorii — nanosubmarine de dimensiunea
grăunțelor de sare — puteau fi injecta ți în vene, exact ca în filmul Fantastic Voyage.
Acum, erau folosi ți în clinicile medicale performante pentru a ajuta medicii s ă navigheze
de la distan ță prin arterele umane, s ă observe transmisii intravenoase în direct și să
localizeze blocajele arteriale f ără a interveni cu bisturiul.
Construirea unui microbot zburător era o chestiune și mai simpl ă, chiar dac ă
intuiția îți spunea altceva. Tehnologia aerodinamic ă prin care o ma șină putea fi f ăcută să
zboare exista din timpuri str ăvechi, așa că singura problem ă care mai r ămăsese de
rezolvat era aceea a miniaturiz ării. Proiecta ți de NASA ca instrumente automate de
explorare pentru viitoarele misiuni pe Marte, primii microbo ți zburători aveau câ țiva
centimetri lungime. Între timp, descoperirile din nanotehnologie, micromecanic ă și
tehnologia materialelor u șoare absorbante de energie transformaser ă microbo ții zburători
în realitate.
Adevărata revolu ție fusese provocat ă de descoperirea unui nou domeniu —
biomimica, cu alte cuvinte copierea Mamei Naturi. A șa cum se descoperise cu
repeziciune, modelele de zbor miniaturale care copiau musca-dragon reprezentau
prototipul ideal din punctul de vedere al agilit ății și al eficien ței. Modelul PH2 pe care îl
manevra acum Delta Two avea doar un centimetru lungime — lungimea unui țânțar — și
dispunea de o pereche dubl ă de aripioare transparente, din siliciu, fapt care îi conferea o
mobilitate și o eficien ță în aer f ără egal.
Mecanismul de alimentare cu energie al microbotului constituise o alt ă revoluție.
Primele prototipuri de microbo ți își puteau reînc ărca ușor celulele de stocare a energiei
doar dac ă stăteau o vreme sub lumina direct ă a soarelui, ceea ce nu le permitea folosirea
în acțiuni sub acoperire sau în locuri întunecate. Prototipurile noi se puteau reînc ărca
mult mai u șor, pur și simplu oprindu-se câteva secunde lâng ă un câmp magnetic. Ideea
venise în urma constat ării că în societatea modern ă câmpurile magnetice se g ăseau
pretutindeni și erau la îndemân ă în cele mai diverse locuri, prizele de curent, monitoarele
de computer, motoarele electrice, boxele audio, telefoanele celulare, fapt care avea darul
de a le transforma în surse de energie universal valabile. Odat ă ce un microbot era
introdus cu succes într-o loca ție, acesta putea transmite semnale audio și video, practic,
pe o durat ă nelimitat ă. PH2-ul apar ținând Delta Force transmitea deja de peste o
săptămână și nu părea să fi obosit deloc.

Ca o insect ă care zbârnâia printr-un hambar,microbotul atârna parc ă peste spa țiul
din masiva înc ăpere central ă a construc ției. Captând imaginea întregului spa țiu de
dedesubt, microbotul efectua t ăcut cercuri deasupra ocupan ților încăperii tehnicieni,
oameni de știință, speciali ști în numeroase domenii de cercetare, nici unul dintre ei
nefiind con știent că era spionat.În vreme ce PH2 d ădea rotocoale înc ăperii, Delta One z ări
două fețe cunoscute, prinse într-o conversa ție aprins ă. Cei doi puteau oferi informa ții
prețioase. Delta One îi f ăcu semn colegului s ă coboare și să activeze sistemul audio.
Manevrând controalele,Delta Two activ ă senzorii de sunet ai robotului, orient ă
antena parabolic ă a dispozitivului și micșoră înălțimea la care s ă zboare pân ă ce robotul
ajunse la trei metri deasupra capetelor celor doi oameni de știință. Transmisia nu era

foarte clar ă, dar se putea auzi destul de bine:
— Tot nu-mi vine s ă cred, spunea unul dintre oamenii de știință.
Emoția din vocea omului nu se diminuase absolut deloc de la sosirea lui în tab ără,
petrecut ă cu patruzeci și opt de ore în urm ă.
Interlocutorul lui îi împ ărtășea, evident, entuziasmul.
— Ți-a trecut prin minte vreodat ă… că vei fi martor la a șa ceva?
— Niciodat ă, răspunse omul de știință, încântat la culme. E un vis minunat!
Delta One auzise destul.În mod clar,manevrele în interior se petreceau conform
așteptărilor. Delta Two îndep ărtă robotul de locul conversa ției și îl manevr ă înapoi spre
ascunziș. Postă dispozitivul minuscul lâng ă cilindrul unui generator electric. Celulele de
curent ale lui PH2 începur ă imediat s ă se reîncarce pentru urm ătoarea misiune.

6

Rachel Sexton c ăzuse pe gânduri, din cauza evenimentelor ciudate din acea
diminea ță, în vreme ce PaveHawk-ul î și vedea de zbor. Rachel î și dădu seama c ă se
îndrepta într-o cu totul alt ă direcție abia când elicopterul trecu peste Chesapeake Bay.
Nedumerirea pe care o sim țise când observ ă acest lucru f ăcu repede loc indign ării.
— Hei! strig ă ea către pilot. Ce faci?
Vocea ei abia se auzea pe fondul zgomotului f ăcut de motoare.
— Credeam c ă mă duci la Casa Alb ă!
Pilotul cl ătină din cap:
— Îmi pare r ău, doa'n ă! Președintele nu e la Casa Alb ă în diminea ța asta.
Rachel încerca s ă-și aminteasc ă daca Pickering specificase Casa Alb ă sau dac ă nu
cumva asta fusese doar o presupunere a ei.
— Și unde e pre ședintele?
— Vă întâlniți cu el în alta parte.
"Nu zău."
— Unde în alt ă parte?
— Nu mai avem mult.
— Nu asta te-am întrebat.
— Încă vreo dou ăzeci și cinci de kilometri.
Rachel se strâmb ă la el. "Tipul ăsta ar trebui s ă se facă politician."
— Eviți gloanțele la fel de bine cum evi ți și întrebările?
Dar pilotul nu îi r ăspunse.
Elicopterul avu nevoie de mai pu țin de șapte minute ca s ă traverseze golful
Chesapeake. Dup ă ce pământul începu s ă se zărească din nou, pilotul o lu ă spre nord și
survolă o peninsul ă îngustă, pe care Rachel z ări mai multe piste de aterizare și clădiri
care păreau fi ale armatei. Pilotul începu s ă coboare spre ele. Rachel î și dădu seama de-
abia atunci încotro se îndrepta și ce era acel loc. Cele șase turnuri înnegrite de lansare a
rachetelor reprezentau un indiciu bun,iar dac ă asta nu era suficient,acoperi șul uneia
dintre cl ădiri fusese pictat cu dou ă cuvinte cu litere imense: "WALLOPS ISLAND".
Insula Wallops era una dintre cele mai vechi baze de lansare pe care le avea
NASA.Înc ă folosită pentru lansarea de sateli ți și testarea de aparate experimentale de
zbor, Wallops însemna și locul secret pe care NASA îl utiliza.
"Președintele este pe insula Wallops?" N-avea nici un sens.
Pilotul alinie traiectoria elicopterului de-a lungul unei serii de trei piste de aterizare
care străbăteau insula în lung. Elicopterul p ăru să se îndrepte spre cap ătul pistei
centrale.
Pilotul începu s ă încetineasc ă:
— Vă veți întâlni cu pre ședintele în biroul lui.
Rachel se întoarse pe scaun, întrebându-se dac ă tipul avea chef de glume.
— Președintele Statelor Unite are un birou aici, pe insula Wallops?
Pilotul p ărea extrem de serios:
— Președintele Statelor Unite are un birou oriunde dore ște, doa'n ă.
Arătă înspre cap ătul pistei de aterizare. Rachel v ăzu silueta imens ă sclipind la

distanță și inima aproape c ă îi stătu în loc. Recunoscu, chiar dac ă se afla la peste trei
sute de metri, fuzelajul albastru deschis al aeronavei Boeing 747 modificate.
— Mă întâlnesc cu el la bordul…
— Da, doa'n ă. Asta e locuin ța lui când e departe de cas ă.
Rachel se holb ă la uriașa aeronav ă. Indicativul militar pentru acest avion celebru
era VC-25-A, cu toate c ă restul lumii îl cuno ștea sub un alt nume: Air Force One.
— Se pare c ă în diminea ța asta ve ți urca în cel nou, îi zise pilotul ar ătând înspre
numerele de pe coada aeronavei.
Rachel d ădu absent ă din cap. Pu țini americani știau că există, de fapt, dou ă
aeronave Air Force One în serviciu — o pereche de modele 747-200-Bs identice,
modificate special, unul cu num ărul 28 000 pe coad ă, celălalt cu num ărul 29 000.
Ambele avioane puteau atinge o vitez ă de croazier ă de 900 de kilometri pe or ă și fuseser ă
modificate pentru alimentare în zbor, astfel c ăpătând practic autonomie nelimitat ă de
zbor.
În vreme ce PaveHawk-ul se a șeza pe pist ă lângă aeronava preziden țială, Rachel
începu s ă înțeleagă referirile la Air Force One ca la "avantajul de mobilitate casnic ă" al
comandantului suprem. Avionul constituia cu adev ărat o priveli ște care te intimida.
Când zbura în alte țări ca să se întâlneasc ă cu șefi de state, pre ședintele cerea
adesea, din ra țiuni de securitate, ca întâlnirea s ă aibă loc chiar pe pist ă, la bordul
aeronavei sale. Chiar dac ă motivele erau legate de securitate, un alt motiv avea leg ătură
cu dobândirea unor avantaje preliminarii în negocieri prin simpla intimidare a
partenerului de negociere. O vizit ă la bordul Air Force One te intimida cu mult mai mult
decât orice c ălătorie la Casa Alb ă.Pe fuzelajul avionului era scris:"UNITED STATES OF
AMERICA", cu litere de doi metri. O doamn ă ministru îl acuzase odat ă pe președintele
Nixon că "își legăna bărbăția în fața ei" când acesta îi ceruse s ă urce la bordul Air Force
One. Ulterior, echipajul poreclise în glum ă aeronava "Scul ă mare".
— Domni șoara Sexton?
Un individ de la Serviciile Secrete îmbr ăcat într-un blazer se ivi ca din senin lâng ă
elicopter și îi deschise u șa ca s-o ajute s ă coboare.
— Președintele v ă așteaptă.
Rachel coborî și privi în sus, dincolo de rampa de acces,c ătre fuzelajul masiv. "Intru
în falusul zbur ător." Auzise odat ă de la cineva c ă "Biroul Oval" zbur ător dispunea de
peste 450 de metri p ătrați de spa țiu interior, incluzând patru apartamente private pentru
dormit, cabine pentru un echipaj de zbor de dou ăzeci și șase de oameni și două cambuze
capabile de a furniza hran ă pentru cincizeci de oameni.
În timp ce urca scara, Rachel îl sim ți pe individul de la Serviciile Secrete chiar în
spatele ei, gr ăbind-o s ă urce mai repede. Undeva sus, u șa cabinei st ătea deschis ă
precum o mic ă rană pe corpul unei balene argintii, de dimensiuni fantastice. Rachel se
apropie de u șa întunecoas ă și simți cum încrederea în sine începe s ă i se clatine.
"Ușurel, Rachel. E doar un avion."
Ajunși pe palier, omul de la Serviciile Secrete o lu ă politicos de bra ț și o pofti spre un
coridor surprinz ător de îngust. O cotir ă spre dreapta, parcurser ă încă o mică
distanță, apoi intrar ă într-o cabin ă spațioasă și luxoas ă. Rachel o recunoscu imediat
după fotografiile pe care le v ăzuse.
— Așteptați aici, rosti înso țitorul ei, dup ă care se f ăcu nevăzut.
Rachel r ămase singur ă în faimoasa cabin ă în lambriu din Air Force One. Aceasta era
încăperea destinat ă întâlnirilor, pentru distrarea demnitarilor de stat și, posibil, sperierea
de moarte a pasagerilor care se aflau pentru prima dat ă acolo. Camera se întindea pe
toată lățimea aeronavei, la fel ca toate covoarele groase de pe podea. Mobila era
impecabil ă din punctul de vedere al calit ății — fotolii din piele fin ă în jurul unei mese
rotunde din ar țar folosite pentru întâlniri, lampioane de podea lâng ă un divan imens și
sticlărie de cristal fabricat manual pe tejgheaua unui bar din mahon.
Proiectan ții Boeingului realizaser ă cu mare aten ție planul acestei cabine pentru a
le oferi pasagerilor un sentiment de "ordine și relaxare în acela și timp". Oricum, relaxarea
constituia ultimul sentiment din lume pe care îl nutrea Rachel acum. Nu se putea gândi
decât la num ărul de lideri care st ătuseră chiar în acea înc ăpere și luaseră decizii care

influențau cursul istoriei.
Totul în acea camer ă vorbea despre putere, de la vaga arom ă de tutun fin de pip ă la
imensul sigiliu preziden țial. Vulturul care ținea în gheare s ăgețile și ramurile de m ăslin
era brodat pe perne, era încastrat pe frapiera de ghea ță și era chiar imprimat pe
tirbușoanele de pe bar. Rachel lu ă un tirbu șon și îl examin ă.
— Deja fura ți suvenire? se auzi o voce profund ă în spatele ei.
Uluită, Rachel se r ăsuci pe c ălcâie și scăpă tirbușonul pe podea. Îngenunche
stângace ca s ă îl ridice. Apucând tirbu șonul, se întoarse și îl văzu pe pre ședintele Statelor
Unite privind-o cu zâmbetul pe buze.
— Nu sunt un membru al familiei regale, domni șoară Sexton. Nu era nevoie s ă
îngenunchea ți!

7

Senatorul Sedgewick Sexton savura intimitatea limuzinei Lincoln în vreme ce
aceasta se strecura c ătre birou prin traficul infernal de diminea ță din Washington. Pe
bancheta din fa ța lui, Gabrielle Ashe, asistenta personal ă în vârst ă de 24 de ani, îi citea
programul din acea zi. Sexton abia dac ă auzea ceva.
"Iubesc Washington-ul", î și zise el, admirându-i formele perfecte ascunse sub
puloverul de ca șmir. "Puterea este cel mai bun afrodiziac din câte exist ă… și ea atrage
femeile ca aceasta pe care o am în fa ță în D.C. precum mierea."
Gabrielle era o newyorkez ă tipică, visând s ă devină ea însăși senator al Statelor
Unite într-o bun ă zi. "Și chiar ar putea reu și", își zise Sexton. Ar ăta incredibil de bine și
era ascu țită la minte. Mai presus de toate, în țelegea perfect regulile jocului.
Gabrielle Ashe era negres ă, dar pielea ei avea mai degrab ă o culoare ar ămie, între
scorțișoară și mahon, acea confortabil ă nuanță intermediar ă pe care Sexton știa că "albii"
fanatici o puteau accepta f ără a avea senza ția că fac un compromis. Amicilor lui, Sexton
o descria pe Gabrielle ca pe un amestec între Halle Berry ca înf ățișare și Hillary Clinton
ca ambi ție și creier, de și uneori el însu și credea c ă o asemenea descriere însemna o
subestimare.
De când o promovase în pozi ția de asistent personal, cu trei luni în urm ă, Gabrielle
devenise un bun de nepre țuit pentru campania lui. Și, colac peste pup ăză, femeia lucra și
pe gratis. R ăsplata pentru zilele de lucru de șaisprezece ore o constituia înv ățarea tuturor
jocurilor de culise de la un expert într-ale politicii.
"Bineînțeles, își aminti Sexton cu pl ăcere, că am convins-o s ă se ocupe și de
altceva, în afar ă de munc ă." După ce o promovase, Sexton o invitase la o " ședință de
orientare" noaptea târziu în biroul lui. A șa cum era de a șteptat, tân ăra asistenta sosise
gata să se apuce de treab ă și dornică de a-i mul țumi. Cu o r ăbdare șlefuită în decenii de
"practică", Sexton î și "desfășura" magia… consolidând astfel încrederea lui Gabrielle,
îndepărtându-i cu grij ă inhibițiile, exercitând un control în șelător și, în cele din urm ă, se-
ducând-o chiar acolo, în birou.
Sexton era convins c ă întâlnirea fusese una dintre cele mai pl ăcute experien țe
sexuale din via ța tinerei femei, cu toate c ă, a doua zi, Gabrielle regretase escapada.
Rușinată, își depusese demisia. Sexton îns ă nu i-a acceptat-o. Gabrielle r ămăsese în
echipă, dar își exprimase foarte clar inten țiile. Din acel moment, rela ția lor fusese strict
una de afaceri.
Buzele c ărnoase ale fetei continuau s ă se miște:
— … N-a ș vrea să vă duceți complet nepreg ătit la aceast ă dezbatere de dup ă-amiază
de la CNN. Înc ă nu știm pe cine va trimite Casa Alb ă. Poate c ă vreți să parcurge ți notițele
pe care vi le-am preg ătit.
Îi înmân ă un dosar.
Sexton îl lu ă, savurând aroma parfumului ei amestecat cu mirosul scaunelor de
piele.
— Nu m ă asculta ți, zise ea.

— Ba da.
Sexton îi zâmbi:
— Lasă dezbaterea CNN. În cel mai r ău caz, Casa Alb ă îmi dă cu tifla trimi țând
vreun p ălmaș de campanie de doi bani. În cel mai bun caz, trimit un mah ăr, iar eu o s ă-l
mănânc de viu.
Gabrielle se încrunt ă:
— Bine. Am inclus între noti țe o listă cu cele mai ostile subiecte cu putin ță.
— Fără îndoială cele deja cunoscute!
— E și unul nou. Cred c ă ați putea fi atacat de c ătre comunitatea homosexualilor
pentru comentariile de azi-noapte din emisiunea lui Larry King.
Sexton ridic ă din umeri, abia catadicsind s ă o asculte:
— Mda. Chestia cu c ăsătoria între acelea și sexe.
Gabrielle îl privi dezaprobator:
— Chiar ați luat pozi ție împotriva ei.
"Căsătorie între acelea și sexe, se gândi Sexton dezgustat. Dac ă ar fi dup ă mine,
poponarii n-ar avea nici m ăcar drept de vot."
— Bine, o s-o las ceva mai moale!
— În regul ă. Ați cam insistat pe astfel de subiecte fierbin ți în ultima vreme. S ă nu
deveniți prea încrezut. Aleg ătorii își pot modifica preferin țele într-o secund ă. Acum
sunteți în câștig și urcați pe creasta valului. R ămâneți acolo. Azi nu e cazul s ă vă
aventura ți prea mult. Mul țumiți-vă să jucați cu mult calm.
— Vreo veste de la Casa Alb ă?
Gabrielle p ăru surprins ă plăcut:
— O tăcere continu ă. Acum a devenit oficial — contracandidatul dumneavoastr ă s-a
transformat în "omul invizibil".
Lui Sexton abia dac ă îi venea s ă creadă cât noroc avusese în ultima vreme. Luni de
zile președintele lucrase din greu la preg ătirea campaniei proprii. Apoi, brusc, cu o
săptămână în urmă, se închisese în Biroul Oval și de atunci nimeni nu îl mai v ăzuse sau
nu mai auzise de el. De parc ă, pur și simplu, nu mai putea suporta cre șterea sprijinului
electoral înregistrat de Sexton.
Gabrielle î și trecu o mân ă prin părul ei negru și drept:
— Am auzit c ă personalul de campanie de la Casa Alb ă e la fel de nedumerit ca
noi. Președintele nu a oferit nici o explica ție pentru dispari ția sa și toată lumea de acolo e
furioasă.
— Ceva ipoteze? se interes ă Sexton.
Gabrielle îl privi peste rama ochelarilor s ăi de form ă clasică:
— Azi-diminea ță am primit ni ște date interesante de la un cunoscut de la Casa Alb ă.
Sexton îi recunoscu privirea. Gabrielle Ashe f ăcuse rost din nou de ni ște informa ții
confiden țiale. Sexton se întreba dac ă, în schimbul secretelor de campanie electorala, ea
nu oferea cumva ședințe generoase de fela ție pe bancheta din spate a ma șinii vreunui
asistent preziden țial. Nu c ă i-ar fi p ăsat… cât ă vreme informa țiile continuau s ă curgă.
— Se zvone ște, începu asistenta, coborându- și tonul vocii, c ă purtarea bizar ă a
președintelui a început s ăptămâna trecut ă după o întâlnire privat ă de urgen ță cu
directorul administrativ NASA. Se pare c ă președintele a ie șit destul de ame țit. Imediat
după aceea și-a anulat toate celelalte întâlniri și din acel moment a r ămas în contact
permanent doar cu NASA.
Lui Sexton îi pl ăcea cum sun ă informa ția.
— Crezi c ă NASA i-ar fi putut livra alte ve ști proaste?
— Pare a fi o explica ție logică, zise Gabrielle. De și trebuia ca lucrurile care s-au
petrecut s ă fie extrem de grave pentru ca pre ședintele s ă lase totul balt ă.
Sexton se gândi la posibilit ăți. Evident, orice s-ar fi întâmplat în leg ătură cu NASA
trebuia s ă fie ceva destul de serios. "Altfel pre ședintele mi-ar fi dat cu tifla chiar în fa ță."
În ultima vreme, Sexton îl atacase destul de dur pe pre ședinte în leg ătură cu fondurile
alocate pentru NASA. Șirul recent de misiuni e șuate și depășirile grote ști de buget ale
NASA atr ăseseră agenției onoarea îndoielnic ă de a deveni portdrapelul neoficial al
campaniei lui Sexton contra imenselor și ineficientelor cheltuieli guvernamentale. În mod

normal, atacarea NASA, unul dintre cele mai proeminente simboluri ale mândriei
americane, nu reprezenta o cale la care politicienii s ă se gândeasc ă serios pentru a
câștiga voturi, îns ă Sexton dispunea de o arm ă pe care pu țini politicieni o aveau —
Gabrielle Ashe și instinctele ei extraordinare.
Tânăra cea istea ță intrase în aten ția lui Sexton cu câteva luni în urm ă, când lucra
pe poziția de coordonator în biroul de campanie din Washington. V ăzând că Sexton e
situat destul de r ău în primele sondaje și că mesajul lui referitor la cheltuielile
guvernamentale exagerate se love ște pretutindeni doar de urechi astupate, Gabrielle Ashe
întocmise o not ă intern ă sugerând un nou unghi de abordare, radical diferit de
precedentul. Îi explicase senatorului c ă ar fi trebuit s ă atace dep ășirile exorbitante de bu-
get ale NASA și permanentele manevre evazioniste ale Casei Albe ca pe un exemplu tipic
pentru politica bugetar ă neglijent ă a președintelui Herney.
"NASA îi cost ă pe americani o avere", îi scrisese Gabrielle în not ă, incluzând o list ă
cu toate costurile opera țiunilor, misiuni e șuate și manevre de eschivare. "Aleg ătorii habar
n-au. Dac ă ar ști, ar fi oripila ți. Cred c ă ar trebui s ă faceți din NASA o chestiune politic ă
de prim rang."
Sexton râsese de naivitatea ei atunci când citise nota. "Da, și dacă tot sar la gâtul
celor de la NASA, a ș putea la fel de bine s ă mă opun inton ării imnului na țional la
meciurile de baseball", î și zisese.
În săptămânile care urmaser ă, Gabrielle continuase s ă îi trimit ă informa ții despre
NASA. Cu cât citea mai mult, cu atât senatorul Sexton î și dădea seama c ă această tânără
Gabrielle Ashe știa ceva. NASA era un sac f ără fund, chiar și după propriile standarde ale
acestei agen ții guvernamentale — scump ă, ineficient ă și, în ultimii ani, de o
incompeten ță crasă.
Într-o dup ă-amiază, Sexton era intervievat în direct în leg ătură cu probleme legate
de educa ție. Gazda emisiunii insista s ă afle de unde va g ăsi Sexton fondurile necesare
îndeplinirii promisiunilor legate de revizuirea sistemului școlar. Ca r ăspuns, Sexton
hotărâse să testeze teoria lui Gabrielle legat ă de NASA, mai mult în glum ă decât în serios.
— Bani pentru educa ție? făcuse el pe miratul. Poate c ă aș reduce bugetul
programului spa țial la jum ătate. Cred c ă dacă NASA poate cheltui cincisprezece miliarde
în spațiu în fiecare an, atunci a ș putea și eu să cheltuiesc șapte miliarde și jumătate
pentru copiii de aici, de pe P ământ!
Aflați în cabina de transmisie, managerii de campanie ai lui Sexton r ăbufniră
îngroziți de gafa acestuia. În definitiv, alte campanii fuseser ă îngropate pe veci de
chestiuni mult mai pu țin periculoase decât o lovitur ă directă îndreptat ă asupra
subiectului mult prea fierbinte pe care-l reprezint ă NASA. Liniile de telefon ale studioului
de radio începuser ă imediat s ă fie luate cu asalt. Managerii de campanie ai lui Sexton se
făcuseră mici; patrio ții "spațiali" începuser ă să îi dea târcoale pradei.
Numai c ă se petrecuse ceva nea șteptat.
— Cincisprezece miliarde pe an? întrebase primul ascult ător, care p ărea șocat.
Miliarde? Vre ți să spuneți că la ora de matematic ă a fiului meu clasa este
supraaglomerat ă pentru c ă școlile nu- și pot permite destui profesori, în vreme ce NASA
cheltuie ște cincisprezece miliarde pe an ca s ă fotografieze praful din spa țiu?
— Ăă… cam a șa ceva, r ăspunsese, cu pruden ță, Sexton.
— Dar e absurd! Pre ședintele are puterea s ă întreprind ă ceva în acest sens?
— Categoric, îi confirm ă Sexton, din ce în ce mai încrez ător. Un pre ședinte are
drept de veto asupra tuturor cererilor bugetare ale oric ărei agen ții despre care el are
impresia c ă are cheltuieli exagerate.
— Atunci ave ți votul meu, domnule senator Sexton! Cincisprezece miliarde pentru
cercetarea în spa țiu, și copiii no ștri nu au profesori! Este inadmisibil! Noroc, domnule!
Sper să mergeți până la capăt.
Urmase un al doilea ascult ător pe fir:
— Domnule senator, tocmai am citit c ă Stația Spațială Interna țională lansată de
NASA a dep ășit cu mult cheltuielile estimate și că președintele se gânde ște să îi acorde
agenției fonduri suplimentare pentru men ținerea în func țiune a respectivului proiect.
Este adev ărat?

Sexton profit ă din plin de aceast ă ocazie:
— E adev ărat!
Începuse s ă îi explice c ă acea sta ție orbital ă fusese conceput ă inițial ca o realizare
comună interna țională, douăsprezece țări urmând s ă împart ă cheltuielile. Numai c ă,
după începerea construc ției, bugetul proiectului ie șise de sub orice control, astfel încât
multe țări renun țaseră dezgustate la participarea lor. În loc s ă renunțe la proiect,
președintele hot ărâse să acopere toate costurile.
— Cheltuielile noastre pentru proiectul ISS, le dezv ălui Sexton, au crescut de la cifra
propusă de opt miliarde la uluitorul nivel de o sută de miliarde de dolari!
Ascultătorul se-nfurie:
— De ce naiba nu opre ște președintele totul???
Lui Sexton îi venea s ă îl pupe pe individ.
— A naibii de bun ă întrebare! Din nefericire, o treime din nevoile construc ției sunt
deja pe orbit ă, iar pre ședintele a cheltuit dolarii voștri din taxe ca s ă le arunce acolo,
astfel încât oprirea lucr ărilor ar echivala cu a recunoa ște că a făcut o boac ănă de mai
multe miliarde de dolari din banii voștri.
Apelurile continuaser ă pe acela și ton. Americanii p ăreau să priceap ă de-abia acum
că NASA constituia doar o op țiune și nu o chestiune na țională imuabil ă.
La sfârșitul emisiunii, cu excep ția câtorva adep ți fanatici ai NASA, care ținuseră
pledoarii emo ționante despre lupta etern ă a omului pentru cunoa ștere, consensul fusese
stabilit. Campania lui Sexton d ăduse marea lovitur ă; atinse punctul slab al
contracandidatului — o chestiune controversat ă nedezvăluită unei opinii publice înc ă
sensibile.
În săptămânile care au urmat, Sexton î și doborâse contracandida ții în cinci dintre
cele mai importante circumscrip ții electorale. O prezentase pe Gabrielle Ashe ca asistenta
lui personal ă, lăudând-o pentru intui ția ei de a aduce chestiunea NASA în aten ția
alegătorilor. Cu un simplu gest, Sexton transformase o tân ără afro-american ă într-o stea
în ascensiune în domeniul politicii, astfel încât opiniile lui rasiste și misogine din
trecut fuseser ă imediat date uit ării.
Acum, în vreme ce st ăteau împreun ă în limuzin ă, Sexton î și dădu seama c ă
Gabrielle î și demonstrase din nou valoarea. Informa țiile ei despre întâlnirea secret ă care
a avut loc s ăptămâna trecut ă dintre directorul administrativ al NASA și președinte
indicau cu siguran ță apariția altor probleme referitoare la NASA, poate înc ă o țară care se
retrăgea din proiectul spa țiului orbital.
În vreme ce limuzina trecea pe lâng ă Monumentul Washington, senatorul Sexton
avu brusc sentimentul c ă destinul l-a ales pe el.

8

Chiar dac ă ascensiunea politic ă îl adusese în cea mai influent ă poziție din lume,
președintele Zachary Herney era un b ărbat de statur ă medie, cu o constitu ție firavă și
umeri îngu ști. Avea o fa ță pistruiat ă, ochelari cu dioptrii mari și un păr negru, foarte
rar. Statura lui m ăruntă venea în contrast flagrant cu afec țiunea pe care omul o stârnea
în cei care îl cuno șteau. Se spunea c ă, odată ce l-ai întâlnit pe Zach Herney, ajungeai s ă
mergi pân ă la capătul pământului pentru el.
—Mă bucur c ă ai putut veni,îi zise pre ședintele Herney, întinzându-se s ă îi strâng ă
mâna lui Rachel.
Strângerea lui era puternic ă și sinceră.
Rachel se lupta cu un nod pe care-l sim țea în gât.
— Bineîn țeles, domnule pre ședinte. E o onoare s ă vă întâlnesc.
Președintele îi zâmbi cu blânde țe și Rachel sesiz ă din prima legendara amabilitate a
lui Herney. Omul avea o u șurință fantastic ă de a se exterioriza, lucru îndr ăgit de
caricaturi ști, deoarece, indiferent care era tema desenului, c ăldura și zâmbetul amabil al
președintelui nu puteau fi niciodat ă confundate. Ochii lui tr ădau sinceritate și demnitate.

— Dacă mă vei urma, zise el cu voce vesel ă, am o cea șcă de cafea pe care e scris
numele t ău.
— Vă mulțumesc, domnule!
Președintele ap ăsă pe butonul interfonului și ceru să i se aduc ă în biroul lui cafea.
Urmându-i pe pre ședinte prin avion, Rachel nu se putu ab ține să nu remarce c ă
tipul părea extrem de fericit și de odihnit pentru un candidat care st ătea destul de prost
în sondajele electorale. Totodat ă, era extrem de lejer îmbr ăcat — blugi, tricou cu mâneci
și bocanci L.L. Bean de alpinism.
Rachel încerc ă să înceapă discuția:
— Vă… cățărați pe munte, domnule pre ședinte?
— Nicidecum. Consilierii mei de campanie au decis c ă aceasta ar trebui s ă fie
noua mea înf ățișare. Tu ce crezi?
De dragul lui, Rachel spera ca omul s ă nu vorbeasc ă serios.
— E foarte… ăă… bărbătească, domnule!
Herney nu reac ționă:
— Bine. Noi credem c ă mă va ajuta s ă luăm înapoi o parte din voturile femeilor care
ar înclina s ă i le acorde tat ălui tău.
După o clipă, președintele îi zâmbi larg:
— A fost o glumă, domnișoară Sexton. Cred c ă știm amândoi c ă am nevoie de mai
mult decât un tricou și o pereche de blugi ca s ă câștig aceste alegeri.
Dezinvoltura și umorul pre ședintelui reu șiră să înlăture repede orice tensiune pe
care Rachel o resim țise venind acolo. Pre ședintele compensa din plin lipsa for ței fizice cu
talentul diplomatic. Diploma ția făcea apel la talentele umane înn ăscute, iar Zach Herney
avea acest dar.
Rachel îl urm ă pe președinte spre partea din spate a avionului. Cu cât înaintau mai
mult, cu atât interiorul sem ăna mai pu țin cu un avion holuri curbate, pere ți tapetați,
chiar o sal ă de sport complet echipat ă cu echipamente de for ță. Ciudat, dar avionul p ărea
complet pustiu.
— Călătoriți singur, domnule pre ședinte?
El clătină din cap:
— De fapt, abia am aterizat.
Rachel fu surprins ă. "Aterizat, de unde?" Rapoartele sale secrete din acea
săptămână nu includeau nimic în care s ă se men ționeze vreo c ălătorie preziden țială.
Probabil c ă el folosea baza Wallops Island ca s ă călătorească cât mai discret:
—Echipa mea a p ărăsit avionul chiar înainte de a sosi dumneavoastr ă, o lamuri
președintele. Trebuie s ă mă întorc la Casa Alba, dar am ținut să mă întâlnesc cu
dumneavoastr ă aici, nu în Biroul Oval.
— Încerca ți să mă intimida ți?
— Dimpotriv ă, o fac din respect pentru dumneavoastr ă, domnișoară Sexton. Casa
Albă nu are nimic secret în ea, iar știrea despre o întâlnire între noi doi te-ar pune într-o
poziție delicat ă față de tatăl dumitale.
— Vă apreciez grija, domnule!
— Se pare c ă eviți cu elegan ță o posibil ă situație conflictual ă, iar eu nu am nici un
motiv să distrug acest echilibru.
Rachel î și aminti de întâlnirea de diminea ță cu tatăl ei și se îndoi c ă o astfel de
întâlnire se putea considera desf ășurată cu "elegan ța". Nu era mai pu țin adevărat că
Zach Herney f ăcea totul ca s ă se desfășoare într-o manier ă decentă, deși nu era obligat la
așa ceva.
— Pot să-ți spun Rachel? o întreba Herney.
— Bineîn țeles. "Pot s ă-ți spun Zach?"
— Cabinetul meu, o anun ță președintele, poftind-o printr-o u șă din arțar sculptat.
Cu siguran ță biroul de la bordul lui Air Force One era mai intim decât cel de la Casa
Albă, însă mobilierul mai p ăstra totu și un aer de austeritate. Biroul era îngropat sub
hârtii, iar în spatele lui atârna un tablou pictat de un clasic al genului, o goelet ă cu trei
catarge navigând cu toate pânzele sus, f ăcând tot posibilul s ă facă față unei furtuni
dezlănțuite.Tabloul p ărea a fi metafora perfect ă a președinției lui Zach Herney din acel

moment.
Președintele îi oferi lui Rachel unul dintre cele trei scaune din fa ța biroului. Femeia
se așeză. Rachel se a ștepta ca el s ă ia loc la birou, îns ă președintele î și trase un al doilea
scaun și se așeză lângă ea.
"Ca să jucăm de la acela și nivel", în țelese ea mesajul. "Expertul în diploma ție."
— Ei bine, Rachel, zise Herney, oftând obosit în vreme ce se a șeza. Cred c ă ești cam
nedumerit ă de vizita f ăcută aici, nu-i a șa?
Blândețea din vocea lui îndep ărtă orice re ținere pe care ar mai fi avut-o Rachel:
— De fapt, domnule, sunt total debusolat ă.
Herney izbucni în râs:
— Minunat. Nu reu șesc în fiecare zi s ă zăpăcesc pe cineva de la NRO.
— Nu în fiecare zi cineva de la NRO prime ște invita ția de a urca la bordul Air Force
One ca s ă fie întâmpinat de un pre ședinte în bocanci de alpinist.
Președintele râse din nou.
O bătaie discret ă în ușă anunță sosirea cafelei. Una dintre membrele echipajului
intră cu o cafetier ă aburind ă și două cești pe o tav ă. La semnul pre ședintelui, femeia l ăsă
tava pe birou și se făcu nevăzută.
— Zahăr și frișcă? întreb ă președintele, ridicându-se ca s ă toarne în ce ști.
— Doar fri șcă, vă rog.
Rachel savur ă aroma îmbietoare. "Pre ședintele Statelor Unite îmi serve ște
cafeaua?"
Zach Herney îi întinse o cea șcă.
— E Paul Revere autentic, rosti el. Unul dintre micile luxuri pe care mi le permit.
Rachel sorbi o gur ă de cafea. Era cea mai bun ă din câte b ăuse ea vreodat ă.
— În fine, continu ă președintele, turnându- și o ceașcă și pentru el și așezându-se la
loc pe scaun, timpul pe care-l pot petrece aici este destul de scurt, a șa că ar trebui s ă
trecem la treab ă.
Își puse un cub de zah ăr în cafea și își ridică privirea spre Rachel:
— Îmi imaginez c ă Bill Pickering te-a avertizat c ă singurul motiv pentru care a ș fi
vrut să te văd era acela de a te folosi în avantajul meu politic.
— De fapt, domnule, exact așa mi-a spus.
Președintele chicoti:
— Întotdeauna e un cinic.
— Deci, s-a în șelat?
— Glume ști?se mir ă președintele.Bill Pickering nu se în șală niciodat ă. A nimerit la
fix, ca de obicei.

9

Gabrielle Ashe privea absenta pe fereastra limuzinei senatorului Sexton, în vreme ce
aceasta se îndrepta prin traficul de diminea ță către clădirea de birouri a senatorului. Se
întreba cum naiba ajunsese în acest punct al vie ții ei. Asistenta personal ă a senatorului
Sedgewick Sexton. În definitiv, doar asta fusese inten ția ei, nu?
"Sunt într-o limuzin ă,împreun ă cu viitorul pre ședinte al Statelor Unite ale Americii."
Gabrielle privi dincolo de interiorul luxos al limuzinei c ătre senator, care p ărea
cufundat în gânduri. Îi admir ă trăsăturile bine conturate și ținuta perfect ă. Chiar ar ăta a
președinte.
Gabrielle îl v ăzuse pe Sexton vorbind cu trei ani în urm ă, pe vremea când era în anii
terminali ai facult ății de Științe Politice de la Universitatea Cornell. Nu o s ă uite niciodat ă
cum scrutau ochii lui audien ța, ca și cum ar fi transmis un mesaj direct spre ea — crede-
mă. După discurs, Gabrielle se a șezase la coad ă ca să îi strâng ă mâna lui Sexton.
— Gabrielle Ashe, îi zisese senatorul, citindu-i numele de pe ecuson. Un nume
minunat pentru o tân ără tot atât de minunat ă.
Ochii îi înt ăreau spusele.

— Mulțumesc,domnule,îi r ăspunse Gabrielle, sim țind forța bărbatului în vreme ce îi
strângea mâna. Am fost cu adev ărat impresionat ă de discursul dumneavoastr ă.
— Mă bucur s ă aud asta!
Sexton îi vârâse o carte de vizit ă în mân ă:
— Sunt permanent în c ăutare de min ți tinere și strălucite care îmi împ ărtășesc
viziunea. Dup ă ce termini școala, caut ă-mă. Oamenii mei s-ar putea s ă aibă o slujbă
pentru tine.
Gabrielle vru s ă-i mulțumeasc ă, dar senatorul trecuse deja la urm ătoarea persoan ă
din rând.Cu toate astea, în lunile care urmaser ă, Gabrielle se trezise c ă urmărește cariera
lui Sexton la televizor. Îl urm ărea cu admira ție cum se pronun ță categoric împotriva
imenselor cheltuieli guvernamentale proclamând reducerile de buget, îndemnând Fiscul
să lucreze mai eficient, atacând agen țiile și chiar sprijinind anularea unor programe de
servicii civile redundante. Apoi, când so ția senatorului murise pe nea șteptate într-un
accident de ma șină, Gabrielle urm ărise uluit ă cum Sexton transform ă ceea ce era negativ
în pozitiv. Trecuse peste propria durere și declarase lumii întregi c ă va candida la
președinție și că își va dedica restul timpului din serviciul public memoriei so ției
dispărute. În acel moment, Gabrielle hot ărâse fără nici o remu șcare că voia să lucreze cu
echipa de campanie a senatorului Sexton.
Acum ajunsese în pozi ția cea mai influenta pe care și-o putuse dori.
Gabrielle î și aminti de noaptea pe care o petrecuse cu Sexton în biroul lui îmbr ăcat
cu pluș și se strâmb ă, încercând s ă opreasc ă imaginile stânjenitoare care îi veneau în
minte. "Oare la ce m ă gândeam?" Știa că ar fi trebuit s ă reziste, dar cumva se trezise c ă
nu era în stare. Sedgewick Sexton fusese idolul ei de atâta timp… și când se gândise c ă o
dorea.
Limuzina trecu peste o denivelare din asfalt, întrerupându-i lui Gabrielle șirul
amintirilor.
— Te sim ți bine? se interes ă Sexton, care acum o urmarea atent.
Gabrielle schi ță un zâmbet vag:
— Foarte bine.
— Doar nu te gânde ști iar la bluful ăla, nu-i a șa?
Ea ridic ă din umeri:
— Încă mă îngrijoreaz ă un pic, recunosc.
— Las-o balt ă. Blufurile au fost cel mai bun lucru din campania mea.
Gabrielle înv ățase pe propria piele c ă bluful era echivalentul politic al sc ăpării de
informa ții tenden țioase despre rival, cum ar fi c ă acesta tocmai folosea un aparat de
mărire a penisului sau se abonase la o revist ă deocheat ă. Bluful nu reprezenta o
tactică strălucită, dar atunci când d ădea rezultate, acestea erau senza ționale.
Când îns ă i se răspundea cu aceea și moned ă…
Căci așa se și întâmplase. Din partea Casei Albe. Cu vreo lun ă în urm ă personalul
de campanie al pre ședintelui decisese, impulsionat de sondajele de opinie proaste, s ă
treacă la atac și lansase un zvon socotit adev ărat, cum c ă senatorul Sexton avea o rela ție
amoroas ă cu asistenta lui personal ă, Gabrielle Ashe. Din nefericire pentru Casa Alb ă, nu
existau dovezi. Un ferm adept al zicalei c ă apărarea cea mai bun ă e atacul dezl ănțuit, se-
natorul Sexton prinsese din zbor ocazia de a lansa un nou atac furibund. Convocase o
conferin ță națională de pres ă în cursul c ăreia își proclamase nevinov ăția și mânia. "Nu
pot să cred, afirmase el, privind cu lacrimi de durere drept spre camerele de luat vederi,
că președintele dezonoreaz ă amintirea so ției mele prin astfel de minciuni r ău
intenționate"
Rolul jucat de senatorul Sexton în fa ța camerelor de luat vederi fusese atât de
conving ător, încât aproape nici Gabrielle nu mai știa sigur dac ă într-adev ăr se culcase
cu el sau nu. V ăzând îns ă cât de u șor putea min ți el, Gabrielle î și dăduse repede seama
că senatorul Sexton era cu adev ărat un om periculos.
În ultima vreme, chiar dac ă era convins ă că ajunsese s ă sprijine cel mai puternic cal
din cursa preziden țială, Gabrielle începuse s ă se întrebe dac ă îl sprijinea și pe cel mai
bun. A lucra în apropierea lui Sexton însemnase o experien ță dură — asem ănătoare cu
experien ța pe care ar fi încercat-o un copil care ar fi v ăzut ce înseamn ă viața dincolo de

studiourile Hollywood-ului, unde magia nu mai era ceea ce pretindea a fi.
Deși credința lui Gabrielle în politica lui Sexton r ămăsese intact ă, femeia începea s ă
aibă serioase dubii în privin ța persoanei în sine.

10

— Ceea ce î ți voi spune acum, Rachel, îi zise pre ședintele, este clasificat ca "UMBRA".
Este cu mult dincolo de nivelul t ău de securitate.
Rachel sim ți că se sufoc ă între pere ții fuzelajului. Pre ședintele o adusese cu avionul
până în insula Wallops, o invitase la bordul acestuia, îi turnase cafea, îi spusese cu
franchețe că avea de gând s ă o foloseasc ă drept capital politic împotriva tat ălui ei și acum
o anunța că are de gând s ă îi ofere ilegal informa ții secrete. Oricât de afabil p ărea Zach
Herney la suprafa ță, Rachel Sexton tocmai înv ățase o lec ție important ă despre el: omul
prelua controlul cu rapiditate.
— Cu dou ă săptămâni în urm ă, continu ă președintele, uitându-se drept în ochii ei,
NASA a f ăcut o descoperire.
Vorbele r ămaseră suspendate o clip ă în aer înainte ca Rachel s ă le poată pricepe. "O
descoperire NASA?" Ultimele rapoarte de informa ții nu indicau nimic neobi șnuit legat de
agenția spațială. Bineîn țeles însă că în zilele noastre o "descoperire NASA" însemna, de
obicei, faptul c ă agenția conștientizase c ă subevaluase cheltuielile unui proiect nou.
— Înainte de a continua aceast ă discuție, reluă președintele, a ș vrea să aflu dac ă
împărtășești cinismul tat ălui tău legat de explorarea spa țiului.
Rachel refuz ă să comenteze:
— Sper c ă nu m-a ți chemat aici ca s ă îmi cere ți să controlez ie șirile tatălui meu
contra NASA.
Președintele râse:
— La naiba, nu. Am stat pe lâng ă Senat destul de mult ca s ă aflu că nimeni nu îl
poate controla pe Sedgewick Sexton.
— Tata e un oportunist, domnule. A șa sunt cei mai mul ți politicieni de succes. Din
nefericire, NASA s-a transformat singur ă într-o astfel de țintă.
Recentul șir de erori ale NASA devenise atât de nesuportat, încât lumea nu putea
decât să râdă sau să plângă — sateli ți care se dezintegrau pe orbit ă, sonde spa țiale care
nu mai trimiteau nici un semnal acas ă, Stația Spațială Interna țională al cărei buget se
umflase de zece ori, determinând statele membre s ă dea bir cu fugi ții ca șoarecii de pe un
vas care tocmai se scufund ă. Se pierduser ă miliarde de dolari, iar senatorul Sexton
profita la maximum din asta conducând valul de proteste — un val care p ărea
predestinat a-l purta drept spre adresa 1 600 Pennsylvania Avenue3.
— Recunosc c ă NASA s-a transformat într-un dezastru în ultima vreme, zise
președintele. Oriunde m-a ș uita în agen ție, nu văd decât un nou motiv de a t ăia fonduri.
Rachel întrez ări o oportunitate pentru ea și profită imediat:
— Și totuși, domnule, n-am citit chiar s ăptămâna trecut ă că tocmai i-a ți păsuit
oferindu-le alte trei milioane din fonduri de urgen ță pentru a-i men ține pe linia de
plutire?
Președintele chicoti:
— Tatăl tău a fost extrem de mul țumit de asta, nu?
— Ca și cum i-a ți fi oferit securea c ălăului.
— L-ai auzit la Nightime? "Zach Herney este un dependent de spa țiu, iar pl ătitorii de
taxe îi finan țează viciul."
— Dar dumneavoastr ă nu face ți decât s ă-i dați dreptate, domnule.
Herney încuviin ță:
— Nu fac un secret din faptul c ă sunt un fan al NASA. Am fost dintotdeauna. Am
fost un copil al cursei spa țiale — Sputnik, John Glenn, Apollo 11 — și n-am ezitat
niciodat ă să îmi exprim admira ția și mândria pentru programele noastre spa țiale. Pentru
3 Adresa Casei Albe

mine, bărbații și femeile din NASA reprezint ă pionierii istoriei moderne. Ei încearc ă
imposibilul, accept ă eșecurile, dup ă care se întorc la plan șa de proiectare, în vreme ce
noi, restul, st ăm pe margine și îi critic ăm.
Rachel r ămase tăcută, simțind, dincolo de calmul pe care îl afi șa președintele, furia
dezlănțuită contra nesfâr șitei retorici anti-NASA a tat ălui ei. Rachel se trezi întrebându-
se ce mama naibii descoperise NASA. Pre ședintelui îi pl ăcea la nebunie s ă întârzie
momentul dezv ăluirii.
— Astăzi, zise Herney, din ce în ce mai p ătimaș, am de gând s ă modific în totalitate
opinia ta despre NASA.
Rachel îl privi nesigur ă:
— Aveți deja votul meu, domnule! Poate c ă ar fi mai bine s ă vă concentra ți
asupra restului țării.
— Asta și intenționez.
Herney mai sorbi o gur ă de cafea și îi zâmbi:
— Și o să te rog pe tine s ă mă ajuți.
Făcu o pauz ă, după care se aplec ă spre ea:
— Într-un mod cu totul neobi șnuit.
Rachel sim țea acum cum Zach Herney îi scruteaz ă fiecare mi șcare, ca un vân ător
care evalua dac ă prada are de gând s ă fugă sau rămâne să lupte. Din nefericire, Rachel
nu întrez ărea vreo porti ța de salvare.
— Presupun, continu ă președintele, reumplând ce știle de cafea, c ă ai idee despre un
proiect NASA numit EOS?
Rachel d ădu din cap:
— Earth Observation System4. Cred c ă tatăl meu a men ționat despre EOS o dat ă
sau de dou ă ori.
Tentativ ă nereușită de sarcasm îl f ăcu pe pre ședinte s ă se încrunte. Adev ărul era c ă
tatăl lui Rachel adusese vorba despre Sistemul de Observare a P ământului ori de câte ori
avusese ocazia. Era unul dintre cele mai riscante, dar și mai controversate proiecte de la
NASA — o constela ție de cinci sateli ți proiecta ți să priveasc ă din spa țiu și să analizeze
mediul planetar: mic șorarea stratului de ozon, topirea calotelor polare, înc ălzirea glo-
bală, defrișarea pădurilor. Inten ția era de a le furniza ecologi știlor date și informa ții cum
nu mai existaser ă până atunci, astfel încât ace știa să poată întocmi planuri mai exacte și
mai detaliate pentru viitorul planetei.
Din păcate, proiectul EOS fusese sortit e șecului. Ca atâtea alte proiecte NASA din
ultima vreme, fusese marcat, înc ă din start, de dep ășirea bugetului. Iar Zach Herney
fusese mereu cel învinuit. Se folosise de lobby-ul ecologi știlor pentru a trece proiectul în
valoare de 1,4 miliarde de dolari prin Congres. Îns ă, în loc s ă furnizeze preconizatele
contribu ții la cunoa șterea planetei, EOS se transformase cu repeziciune într-un co șmar
costisitor, cu lans ări eșuate, probleme de func ționare a calculatoarelor și conferin țe de
presă NASA cât se poate de sumbre.
Singurul chip zâmbitor din ultima vreme fusese cel al senatorului Sexton, care le
reamintea cu obstina ție alegătorilor câți bani din taxele lor cheltuise pre ședintele pe EOS
și cât de nesemnificative fuseser ă profiturile.
Președintele î și puse un cub de zah ăr în ceașca de cafea:
— Oricât de surprinz ător ar părea, descoperirea NASA la care m ă refer a fost f ăcută
chiar de EOS.
Acum Rachel se sim țea pierdut ă. Cu siguran ță că NASA ar fi anun țat un succes al
EOS de dat ă recentă, nu? Tat ăl ei crucificase EOS în mass-media, iar agen ția spațială ar
fi avut nevoie ca de aer de orice ve ști bune.
— Eu n-am auzit nimic, îng ăimă Rachel, despre vreo descoperire EOS.
— Știu. NASA a preferat s ă păstreze o vreme ve știle bune pentru sine.
Rachel se îndoia:
— Din experien ța mea, domnule, când e vorba de NASA, lipsa de știri înseamn ă, în
general, ve ști proaste.
Modestia nu reprezenta una dintre virtu țile Departamentului de Rela ții Publice din
4 Sistem de Observare a P ământului

NASA. Ultima glum ă care circula prin NRO era c ă NASA ținea o conferin ță de pres ă de
fiecare dat ă când unul dintre savan ții de acolo mai tr ăgea câte un vânt.
Președintele se încrunt ă:
— Ah, da. Uit c ă discut cu un discipol în securitate al NRO-ului lui Pickering. El
încă geme și mormăie enervat de gura spart ă a celor de la NASA?
— Securitatea e via ța lui, domnule! Și o ia foarte în serios.
— Așa și trebuie. Pur și simplu îmi vine greu s ă cred că două agenții care au atâtea
în comun g ăsesc permanent un subiect pe baza c ăruia să se încaiere.
Rachel aflase destul de devreme, în calitatea ei de subaltern ă a lui William Pickering,
că, deși amândou ă erau agen ții guvernamentale legate amândou ă de problemele spa țiului
cosmic, NASA și NRO aveau filozofii care se situau la poli opu și. NRO era o agen ție
destinat ă apărării și își menținea secrete activit ățile legate de spa țiul cosmic, în vreme ce
NASA era o agen ție științifică și își făcea imediat cunoscute descoperirile în întreaga
lume, adesea, a șa cum sus ținea William Pickering, punând în pericol securitatea
națională. Unele dintre cele mai avansate tehnologii NASA, cum erau lentilele de înalt ă
rezoluție pentru telescoapele sateli ților, sistemele de comunica ție la mare distan ța sau
dispozitivele radio pentru codare și transmitere complex ă audio-video, aveau prostul
obicei de a ap ărea în arsenalul secret al unor țări ostile și de a fi folosite apoi în spionajul
contra Statelor Unite. Bill Pickering bomb ănea adesea c ă oamenii de știință de la NASA
dispuneau de creiere uria șe… și de guri și mai mari.
În orice caz, un motiv și mai evident de disput ă între agen ții era reprezentat de
faptul că multe dintre recentele e șecuri NASA afectaser ă NRO în mod direct, deoarece
lansările de sateli ți NRO se efectuau prin intermediul NASA. Nici un e șec nu fusese mai
dramatic decât cel din 12 august 1998, când o rachet ă purtătoare Titan 4 apar ținând
NASA și Forțelor Aeriene ale SUA explodase la patruzeci de secunde dup ă lansare și
pulverizase înc ărcătura — un satelit NRO în valoare de 7,2 miliarde de dolari, având
numele de cod Vortex 2. Se p ărea că Pickering î și aduce mereu aminte doar de acel
eveniment.
— Așadar, de ce n-a ie șit NASA la ramp ă cu acest succes? îl întreb ă Rachel. Le-ar
prinde tare bine ni ște vești bune!
— NASA tace pentru c ă așa am cerut eu, îi răspunse pre ședintele.
Rachel se întreb ă dacă auzise bine. Dac ă lucrurile st ăteau așa, atunci pre ședintele
comisese un act de harachiri politic pe care ea nu-l în țelegea.
— Această descoperire, continu ă el, este… s ă spunem… cel pu țin uluitoare prin
implicațiile pe care le-ar putea avea.
Rachel sim ți un fior pe șira spinării. În lumea serviciilor secrete expresia "implica ții
uluitoare" rareori însemna o veste bun ă.Ajunse s ă se întrebe dac ă toată acea atmosfer ă
conspirativ ă legată de EOS nu se datora cumva faptului c ă sistemul de sateli ți observase
un dezastru ecologic iminent.
— E vreo problem ă?
— Nici o problem ă. Descoperirea EOS e de-a dreptul minunat ă.
Rachel t ăcu.
— Să presupunem, Rachel, c ă ți-aș spune c ă NASA tocmai a f ăcut o descoperire de o
asemenea însemn ătate științifică… asemenea însemn ătate colosal ă..Încât merit ă fiecare
cent pe care americanii l-au cheltuit vreodat ă în programele spa țiale!
Rachel nu- și putea imagina a șa ceva.
Președintele se ridic ă:
— Vrei s ă ne plimb ăm puțin?

11

Rachel îl urm ă pe președintele Herney c ătre pasarela de acces în Air Force One.
Coborând scara,sim ți cum aerul r ăcoros de martie îi limpeze ște gândurile. Din nefericire,
acum cererile pre ședintelui devenir ă și mai ciudate în mintea ei.
"NASA a f ăcut o descoperire de o asemenea importan ță științifică încât merit ă fiecare

cent cheltuit de americani pe programele spa țiale?"
Rachel î și imagina c ă o descoperire de o asemenea anvergur ă nu se putea baza decât
pe un singur lucru — scopul sacru al NASA, și anume contactul cu via ța extraterestr ă.
Din păcate, Rachel știa suficiente lucruri despre acel scop ca s ă își dea seama c ă era
imposibil de atins.
Ca analist de date secrete, Rachel avea de-a face în permanen ță cu întreb ări venite
din partea prietenilor, legate de presupusele opera țiuni guvernamentale de stabilire de
contacte cu extratere ștrii. Era cople șită de teoriile prietenilor ei "educa ți" — farfurii
zburătoare pr ăbușite și ascunse în bunc ărele guvernamentale secrete, cadavre de
extratere ștri păstrate la ghea ță, ba chiar civili nevinova ți răpiți și folosiți de extratere ștri
pe post de cobai.
Bineînțeles că totul era o absurditate. Nu existau extratere ștri. Nu existau opera țiuni
ascunse prin care s ă se încerce stabilirea unor leg ături cu ei.
Toată lumea din cadrul serviciilor secrete în țelegea c ă majoritatea viziunilor și
răpirilor reprezentau, pur și simplu, produsul unor imagina ții bogate sau al unor f ăcături
generatoare de bani. Acele probe fotografice ale OZN-urilor care existau cu adev ărat se
părea că au fost surprinse doar în apropierea aeroporturilor militare americane unde se
testau noi modele avansate de aeronave. De exemplu, atunci când compania Lockheed
începuse testarea aerian ă a unui nou supersonic revolu ționar botezat Stealth Bomber,
numărul de apari ții a OZN-urilor din jurul bazei aeriene Edwards a crescut de
cincisprezece ori.
— Pari destul de sceptic ă, îi zise pre ședintele, privind-o curios.
Însă ceea ce o uluia pe Rachel era vocea lui. Privi înspre el, ne știind ce s ă îi
răspundă.
— Păi… ezită. Să presupun, domnule, c ă nu vorbim în acest moment de nave
extraterestre sau omule ți verzi?
Președintele p ăru amuzat:
— Rachel, cred c ă vei găsi aceast ă descoperire mult mai interesant ă decât science-
fiction-ul.
Rachel se sim ți ușurată când auzi c ă NASA nu ajunsese la un asemenea hal de
disperare, încât s ă încerce s ă îi serveasc ă președintelui pove ști cu extratere ștri. Cu toate
acestea, comentariul lui avea darul de a adânci misterul.
— Ei bine, zise ea, orice ar fi descoperit NASA, trebuie s ă spun că momentul este
unul extrem de bine ales.
Herney se opri pe scar ă:
— Bine ales? Cum adic ă?
"Cum adic ă?" Rachel se opri și ea:
— Domnule pre ședinte, NASA este acum angajat ă într-o b ătălie pe via ță și pe moarte
pentru a- și justifica existen ța, iar dumneavoastr ă sunteți permanent atacat pentru c ă îi
alocați mereu fonduri. O descoperire NASA major ă în acest moment ar însemna o
adevărată mană cereasc ă, atât pentru NASA, cât și pentru campania dumneavoastr ă
electoral ă. Criticii dumneavoastr ă vor socoti, evident, c ă momentul ales este extrem de
suspect.
— Așadar… m ă socotești un mincinos sau un prost?
Rachel sim ți un nod în gât:
— N-am inten ționat să vă jignesc, domnule. Doar c ă…
— Stai lini ștită.
Pe buzele lui Herney înflori un zâmbet firav, în vreme ce începu s ă coboare iar
scările:
— Când directorul administrativ al NASA mi-a povestit prima dat ă despre
descoperire, am respins-o și am catalogat-o ca fiind absurd ă. L-am acuzat c ă pune la cale
cea mai transparent ă farsă politică din istorie.
Rachel sim ți cum îi dispare nodul din gât.
La baza sc ării, Herney se opri și se uită fix la ea:
— Unul dintre motivele pentru care am cerut ca descoperirea s ă rămână,
deocamdat ă, secretă a fost acela de a proteja NASA. Dimensiunea acestei descoperiri

întrece orice mare realizare pe care agen ția a anun țat-o pân ă acum. Ea are darul de a
transforma aterizarea pe Lun ă într-un fapt banal. Pentru c ă omenirea, și aici mă includ
și pe mine, are enorm de câ știgat sau de pierdut, am crezut c ă ar fi prudent ca o
persoan ă anume s ă verifice datele NASA înainte de a ap ărea sub luminile reflectoarelor
cu un anun ț oficial.
Rachel era n ăucită:
— Cu siguran ță că nu vă referiți la mine, domnule?
Președintele râse:
— Nu, ăsta nu e domeniul t ău de expertiz ă. În plus, am efectuat deja verific ări pe căi
extraguvernamentale.
Ușurarea fetei f ăcu loc unei noi nedumeriri:
— Extraguvernamentale, domnule? Vre ți să spuneți că ați apelat la sectorul privat?
Într-o chestiune atât de secret ă?
Președintele d ădu din cap cu convingere:
— Am alc ătuit o echip ă de verificare din exterior, format ă din patru oameni de
știință civili, personal din afara NASA cu nume mari în bran șă și cu o serioas ă reputație
de protejat. Au folosit echipamentul propriu pentru a face observa ții și pentru a ajunge la
propriile concluzii. În ultimele patruzeci și opt de ore, ace ști oameni de știință au
confirmat descoperirea NASA dincolo de orice urm ă de îndoial ă.
Acum, Rachel era impresionat ă. Președintele se protejase cu un aplomb tipic
pentru Herney. Angajând o echip ă formată din cei mai sceptici indivizi — outsideri care
n-aveau nimic de câ știgat din confirmarea descoperirii NASA — Herney î și crease
antidotul contra suspiciunii c ă nu era vorba decât de un complot disperat NASA pentru
justificarea bugetului, realegerea pre ședintelui fan al agen ției și pararea atacurilor
senatorului Sexton.
— În seara asta la ora opt, zise Herney, voi convoca o conferin ță de pres ă la Casa
Albă ca să anunț lumii întregi aceast ă descoperire.
Rachel se sim ți frustrat ă. Practic, Herney nu-i spusese nimic.
— Și mai exact ce este aceast ă descoperire?
Președintele zâmbi:
— Astăzi vei descoperi c ă răbdarea e o virtute. Trebuie s ă vezi aceast ă descoperire cu
ochii tăi. Vreau s ă înțelegi situa ția în complexitatea ei înainte de a merge mai departe.
Directorul administrativ al NASA te a șteaptă să te pună la curent. El î ți va spune tot ce
trebuie s ă știi. După aceea, vom discuta care va fi rolul t ău pe mai departe.
Rachel citi dramatism în ochii pre ședintelui și își aminti c ă Pickering sim țise cum
Casa Alb ă are un as în mânec ă. Se părea că șeful ei a avut dreptate, ca de obicei.
Herney îi f ăcu semn înspre un hangar din apropiere.
— Urmeaz ă-mă, zise el, îndreptându-se spre construc ția acoperit ă.
Rachel se lu ă, nedumerit ă, după el. Clădirea din fa ța lor nu avea ferestre, iar u șile
enorme p ăreau încuiate. Singura cale de acces p ărea a fi o arcad ă micuță într-o parte a
hangarului. U șa era întredeschis ă. Președintele o îndrum ă pe Rachel pân ă în apropierea
ușii, după care se opri.
— Aici drumul meu se termin ă, rosti el, ar ătând spre u șă. Intri pe acolo!
Rachel ezit ă:
— Nu veni ți?
— Trebuie s ă mă întorc la Casa Alb ă. O să mai vorbim în curând. Ai un telefon?
— Bineîn țeles, domnule!
— Dă-mi-l!
Rachel scoase telefonul și i-l dădu, presupunând c ă el vrea s ă introduc ă un num ăr
privat în memorie. În loc de asta, pre ședintele strecur ă telefonul în propriul buzunar.
— Acum nu mai e ști în rețea, zise el. Toate responsabilit ățile de la locul de munc ă ți-
au fost acoperite. Ast ăzi nu vei mai discuta cu nimeni f ără permisiunea mea sau a
directorului administrativ NASA. În țelegi?
Rachel se holb ă, uluită. "Președintele tocmai mi-a furat telefonul?"
— După ce directorul administrativ te pune la curent cu descoperirea, o s ă intri în
contact cu mine prin intermediul unei linii securizate. Vorbim în curând. Noroc!

Rachel privi u șa hangarului și simți cum nelini ștea o cople șește.
Președintele Herney î și lăsă mâna s ă zăboveasc ă puțin pe um ărul ei și făcu semn
din cap înspre u șă:
— Te asigur, Rachel, c ă nu vei regreta ajutorul pe care mi-l dai în aceast ă
problem ă.
Fără a mai ad ăuga vreo vorb ă, președintele porni spre elicopterul care o adusese pe
Rachel acolo. Se urc ă la bord și decolă. Nu se uit ă nici o secund ă în urmă.

12

Rachel Sexton st ătea singur ă pe pragul de acces în hangarul izolat de pe insula
Wallops și încerca s ă zărească ceva în bezna de dincolo. Avea sentimentul c ă se află la
întretăierea dintre dou ă lumi. Dinspre interiorul cavernos sufla o briz ă răcoroasă și
densă, ca și cum cl ădirea avea un suflu propriu.
— Hello? strigă ea, cu voce u șor tremurând ă.
Tăcere.
Păși dincolo de prag, din ce în ce mai nelini ștită. Pentru câteva frac țiuni de
secundă, imaginea pe care o avea în fa ța ochilor se întunec ă, fiindcă încerca s ă se
acomodeze cu întunericul.
— Domni șoara Sexton? se auzi vocea unui b ărbat la doar câ țiva pași mai încolo.
Rachel tres ări brusc și se întoarse în direc ția din care venea sunetul.
— Da, domnule!
Se apropie silueta nedeslu șită a unui om.
Pe măsură ce vederea i se limpezea, Rachel observ ă că se afla lâng ă un tânăr cu un
chip col țuros, echipat din cre ștet până în tălpi cu costum de zbor NASA. Individul avea
un corp atletic, iar pe pieptul lui se vedeau numeroase decora ții.
— Comandant Wayne Loosigan, se recomand ă tânărul. Mă iertați dacă v-am speriat!
E cam întuneric pe aici. Înc ă n-am apucat s ă deschid u șile docului.
Înainte ca ea s ă apuce s ă îi răspundă, bărbatul continu ă:
— Va fi o onoare pentru mine s ă fiu pilotul dumneavoastr ă în aceast ă diminea ță.
— Pilot?
Rachel se holb ă năucă la el. "Tocmai am avut o "întâlnire» cu un pilot."
— Sunt aici ca s ă mă întâlnesc cu directorul administrativ.
— Da, doa'n ă. Am primit ordin s ă vă duc imediat la el.
Îi luă câteva secunde pân ă să poată înțelege ceea ce-i spusese. Dup ă ce pricepu cum
stăteau lucrurile, Rachel se sim ți foarte dezam ăgită. Călătoria ei nu p ărea să fi luat
sfârșit.
— Unde este directorul administrativ? îl întreb ă ea, de-a dreptul îngrijorat ă.
— Nu de țin aceast ă informa ție, răspunse pilotul. O s ă primesc coordonatele
doar dup ă ce decol ăm.
Rachel î și dădu seama c ă omul spunea adev ărul. Se p ărea că directorul Pickering și
ea nu erau singurele persoane c ărora nu li se d ădeau prea multe informa ții în acea
diminea ță. Președintele considera extrem de serioas ă problema securit ății, iar ușurința și
rapiditatea cu care o izolase pe Rachel de restul lumii o f ăcuseră pe fată să se simt ă de-a
dreptul jenat ă. "Sunt de o jum ătate de or ă pe teren și deja nu mai am nici un mijloc de
comunicare, iar șeful meu habar n-are unde sunt."
Stând în fa ța tânărului pilot NASA, n-avea nici o îndoial ă că jocurile fuseser ă deja
făcute. Avionul avea s ă porneasc ă la drum cu ea la bord, indiferent c ă îi plăcea sau nu.
Singura întrebare era încotro se îndrepta.
Pilotul se duse spre perete și apăsă pe un buton. Imediat partea îndep ărtată a
hangarului porni s ă gliseze cu zgomot. Lumina n ăvăli în interior, l ăsând să se vadă
silueta unui obiect imens, aflat în mijlocul înc ăperii.
Rachel f ăcu ochii mari. "Dumnezeu s ă mă ajute."
Obiectul cu pricina era un avion de vân ătoare negru, cu un aspect înfrico șător. Era

aeronava cu cea mai aerodinamic ă formă pe care ea o v ăzuse vreodat ă.
— Glumești, mai reu și Rachel s ă îngaime.
— E o reac ție obișnuită, doa'nă, dar să știți că F-l4 Tomcat Split-tail este un avion
cu performan țe excelente.
"E o racheta cu aripi."
Pilotul o conduse spre aeronav ă. Îi făcu semn înspre carlinga cu dou ă locuri.
— Veți sta în spate.
— Zău? îi rânji Rachel. Și eu care credeam c ă vrei să pilotez.

După ce îmbr ăcă peste haine un costum de zbor protejat termic, Rachel se trezi,
aproape f ără voie, urcând în carling ă. Se așeză cu greu pe scaunul îngust.
— E clar c ă NASA nu dispune de pilo ți cu fundul mare, zise ea.
Pilotul îi zâmbi și o ajută să își pună centurile de siguran ță. După aceea, îi fix ă o
cască de zbor.
— O să zburăm destul de sus, rosti el. O s ă aveți nevoie de oxigen.
Zicând astea, scoase o masc ă de oxigen dintr-un compartiment lateral și vru să o
atașeze de casca ei.
— Mă descurc, refuz ă ea ajutorul, întinzându-se și luând obiectul din mâna lui.
— Bineîn țeles, doa'n ă.
Rachel se lupt ă puțin cu masca pân ă ce reuși să o potriveasc ă pe casc ă. Filtrul era
surprinz ător de incomod.
Comandantul o privi câteva clipe, p ărând oarecum amuzat:
— S-a întâmplat ceva? întreb ă ea.
— Nimic, doa'n ă.
Părea că încearc ă să își ascund ă un zâmbet ironic:
— Sacii pentru r ău de înălțime sunt sub scaun. Celor mai mul ți pasageri li se face
rău când zboar ă prima dat ă cu un astfel de avion.
— Ar trebui s ă n-am nimic,îl asigur ă Rachel,cu o voce u șor schimbat ă din cauza
filtrului m ăștii. Nu suf ăr de rău de înălțime.
Pilotul ridic ă din umeri:
— Mulți pușcași marini au zis acela și lucru și după aceea a trebuit s ă curăț voma
din carling ă de pe urma lor.
Rachel d ădu ușor din cap. "Minunat".
— Vreo întrebare înainte de a ne lua zborul?
Ea ezită o clipă, după care bătu ușor în filtrul care îi r ănea obrazul.
— Mă sufocă. Cum pute ți să purtați chestiile astea în zborurile lungi?
Pilotul îi zâmbi îng ăduitor:
— Ei bine, doa'n ă, de obicei noi nu le purt ăm cu susul în jos.

Parcă înfiptă în capătul pistei, cu motoarele duduind sub ea, Rachel se sim țea ca un
glonț într-o arm ă care aștepta doar un deget care s ă apese pe tr ăgaci. Când pilotul
împinse man șa, motoarele gemene Lockheed 345 se trezir ă la viață. Părea că întregul
univers se zguduie. Odat ă frânele eliberate, Rachel se trezi lipit ă strâns de sp ătarul
scaunului. Supersonicul parcurse pista și decolă în câteva secunde. Dincolo de hublou,
pământul începu s ă se îndep ărteze cu o vitez ă amețitoare.
Rachel închise ochii atunci când aeronava se ridic ă în mare vitez ă. Se întreb ă unde
greșise în acea diminea ța. Ar fi trebuit s ă fie acum la biroul ei, sintetizând și selectând
informa ții. În loc de asta, "c ălărea" o torpil ă încărcată cu testosteron și abia respira
printr-o masc ă de oxigen.
Începu s ă simtă o ușoară stare de r ău, înainte ca aeronava s ă ajungi la cincisprezece
mii de metri altitudine. Încerc ă să se gândeasc ă la altceva. În timp ce admira oceanul de
sub ea, avu brusc sentimentul c ă e departe de cas ă.
Pilotul vorbea cu cineva prin sta ția radio. Când termina conversa ția, omul lu ă un
viraj abrupt spre stânga. Avionul se r ăsuci aproape la o sut ă optzeci de grade, f ăcând-o

pe Rachel s ă simtă că i-a ajuns stomacul drept în gât. În cele din urm ă, aeronava reveni
în plan orizontal.
Fata gemu:
— Mersi pentru avertisment, asule!
— Îmi cer scuze, doa'n ă, dar tocmai am primit coordonatele întâlnirii dumneavoastr ă
cu directorul administrativ.
— Dă-mi voie s ă ghicesc. C ătre nord?
Pilotul p ăru nedumerit:
— De unde a ți știut?
Rachel oft ă. "Iubesc pilo ții ăștia care au f ăcut practic ă doar pe computer."
— E ora nou ă diminea ța, amice, iar soarele e în dreapta noastr ă. Așadar zburam
spre nord.
În carling ă, se lăsă un moment de t ăcere.
— Da, doa'n ă, în diminea ța asta zbur ăm spre nord!
— Și cât de departe zburam spre nord?
Pilotul verific ă încă o dată coordonatele:
— Vreo 4 500 de kilometri.
Rachel se ridica brusc pe scaun.
— Ce???
Încercă să-și imagineze o hart ă, dar nu putea nici m ăcar să-și închipuie unde
însemna acel nord.
— Dar ăsta e un zbor de patru ore!
— La viteza asta, da, o aprob ă pilotul. Țineți-vă bine, vă rog!
Înainte ca ea s ă îi răspundă, bărbatul retrase aripile aeronavei F-l4. O clip ă mai
târziu, Rachel se sim ți iarăși lipită de scaun, în vreme ce avionul țâșni, de parc ă până
atunci st ătuse locului. În mai pu țin de un minut ajunser ă la o vitez ă de croazier ă de
aproape 2300 de kilometri pe or ă.
Acum era ame țită de-a binelea. V ăzând cum avionul spintec ă cerul cu vitez ă
năucitoare, Rachel sim ți cum i se face. În minte îi reveni, ca un ecou pierdut, vocea
președintelui: "Te asigur, Rachel, c ă nu vei regreta c ă mă ajuți în aceast ă chestiune".
Gemând, Rachel întinse mâna dup ă punga salvatoare. "S ă n-ai niciodat ă
încredere într-un politician."

13

Deși îl dezgusta interiorul modest și murdar al taxiurilor, senatorul Sedgewick
Sexton înv ățase că, uneori, trebuie s ă suporte astfel de condi ții în ascensiunea sa c ătre
glorie. Vehiculul rablagit care tocmai îl adusese la cel mai de jos nivel al parc ării
Hotelului Purdue îi oferea ceva ce limuzina lui nu putea — anonimatul.
Senatorul constat ă mulțumit că parcarea era pustie, cu excep ția câtorva ma șini
prăfuite, rătăcite prin mul țimea de stâlpi de ciment. Traversând, Sexton î și privi ceasul.
"11.15 diminea ța. Perfect".
Individul cu care se întâlnea era un maniac al punctualit ății. Amintindu- și însă pe
cine și ce reprezenta acel om, Sexton î și spuse c ă individul putea fi un maniac la orice ar
fi vrut el.
Zări dubița albă Ford Windstar parcat ă exact în acela și loc în care era parcat ă de
fiecare dat ă când se întâlneau acolo — în col țul de est al garajului, în spatele unui șir de
tomberoane. Sexton ar fi preferat ca întâlnirea s ă se petreac ă într-unul dintre
apartamentele hotelului, dar în țelegea prea bine m ăsurile de precau ție. Prietenii
individului nu ajunseser ă unde se aflau acum dac ă nu ar fi fost grijulii.
Îndreptându-se c ătre dubi ță, Sexton sim ți acea nelini ște familiar ă ce preceda
întotdeauna astfel de întâlniri. For țându-se s ă rămână calm, se urc ă pe locul pasagerului
din dreapta cu un semn vioi din mân ă. Bărbatul cu p ărul negru de pe locul șoferului nu-i
răspunse la salutul voios. Omul avea aproape șaptezeci de ani, îns ă chipul cernit inspira

o duritate care se potrivea perfect cu pozi ția sa de emisar al unei armate de vizionari
îndrăzneți și întreprinz ători, lipsi ți de scrupule.
— Închide u șa! rosti individul cu voce aspr ă.
Sexton se supuse, tolerând cu gra ție moroc ăneala omului. În definitiv, tipul
reprezenta oameni care controlau sume enorme de bani, din care o bun ă parte fuseser ă
recent virate în sprijinul lans ării senatorului Sexton c ătre cea mai puternic ă poziție din
lume. Cu timpul, Sexton pricepuse c ă astfel de întâlniri însemnau mai pu țin niște lecții
de strategie și mai mult ni ște ocazii de reamintire a gradului de îndatorare al senatorului
față de binef ăcătorii lui. Ace ști oameni a șteptau câ știguri serioase de pe urma in-
vestiției lor. Dup ă cum trebuia s ă recunoasc ă Sexton, "câ știgul" însemna o cerere a naibii
de îndrăzneață. Cu toate astea și oricât de incredibil ar fi p ărut, era vorba de ceva aflat în
sfera de influen ță a lui Sexton, odat ă ce acesta avea s ă se instaleze în Biroul Oval.
Știind că bărbatului de la volan îi pl ăcea să treacă repede la subiect, Sexton îi zise:
— Presupun c ă a fost depus ă o altă sumă?
— Da. Ca de obicei, vei folosi aceste fonduri doar pentru campanie. Am fost
mulțumiți să vedem cum urci în sondaje, ceea ce înseamn ă că managerii t ăi de campanie
au cheltuit eficient banii no ștri.
— Câștigăm repede teren.
— Așa cum ți-am spus la telefon, am convins al ți șase și o să vă întâlniți la noapte.
— Excelent.
În minte, Sexton î și aranjase deja programul.
Celalalt îi întinse un dosar lui Sexton.
— Ai aici informa țiile. Studiaz ă-le. Ei vor s ă știe clar c ă le înțelegi foarte bine
preocup ările. Vor s ă știe că le susții cauza. Ți-aș sugera s ă te întâlne ști cu ei la re ședința
ta.
— Acasă? Dar de obicei m ă întâlnesc…
— Senatorule, ace ști șase domni conduc firme ce de țin resurse mult mai mari decât
cele cu care ai avut de-a face pân ă acum. Ei sunt pe știi cei mari și de aceea sunt
îngrijora ți. Au mult de câ știgat și, prin urmare, enorm de mult de pierdut. Am depus
multe eforturi ca s ă-i conving s ă vă întâlniți. Va trebui s ă te ocupi în mod special de ei.
Într-o not ă personal ă.
Sexton încuviin ță imediat:
— Categoric. Pot aranja o întrevedere acas ă la mine.
— Bineîn țeles că au nevoie de discre ție totală.
— La fel ca mine.
— Noroc, îi ur ă bătrânul. Dac ă în seara asta totul iese cum trebuie, ar putea fi
ultima noastr ă întâlnire. Ace ști oameni singuri î ți pot furniza ceea ce ai nevoie ca s ă
transformi campania Sexton într-un succes.
Lui Sexton îi pl ăcea cum sun ă. Îi zâmbi încrez ător bărbatului de lâng ă el:
— Cu pu țin noroc, prietene, la vremea alegerilor vom putea s ărbători cu to ții
victoria.
— Victoria?
Individul se încrunt ă și se aplec ă spre Sexton cu ochi amenin țători:
— Instalarea ta la Casa Alb ă este doar primul pas către victorie, senatorule!
Presupun c ă n-ai uitat asta.

14

Casa Alb ă este una dintre cele mai mici re ședințe preziden țiale din lume. M ăsoară
doar cincizeci și șase de metri în lungime, dou ăzeci și opt de metri în l ățime și are o
suprafață de teren amenajat de doar șapte hectare. Proiectul, întocmit de arhitectul
James Hoban, prezentase o structur ă asemănătoare unei cutii, cu un acoperi ș înălțat,
balustrada și o intrare cu numeroase coloane; de și lipsit de originalitate, el fusese
selectat în cadrul unui concurs deschis de c ătre jurații care îl apreciaser ă ca fiind

"atrăgător, cu demnitate și flexibil".
Chiar dac ă stătuse trei ani și jumătate la Casa Alb ă, președintele Zach Herney se
simțea rareori acas ă acolo, în acel labirint de candelabre, antichit ăți și pușcași marini
înarmați până în dinți. Pe moment îns ă, în vreme ce se îndrepta spre aripa de vest, se
simțea înviorat și ciudat de u șurat. Părea că plutește peste covoarele de plu ș.
Mai mul ți membri din personalul Casei Albe î și ridicar ă privirea înspre
președintele care se apropia. Herney le f ăcu la toți cu mâna și îi salut ă, pe fiecare pe
rând. Răspunsurile oamenilor, de și politicoase, tr ădau supunere și erau înso țite de
zâmbete for țate.
— Bună diminea ța, domnule pre ședinte!
— Mă bucur s ă vă văd, domnule pre ședinte!
— O zi bun ă, domnule!
În vreme ce se îndrepta spre birou, Herney sesiz ă șoaptele din jurul Iui. În Casa Alb ă
părea că se preg ătește o insurec ție. În ultimele s ăptămâni, dezam ăgirea celor din 1600
Pennsylvania Avenue crescuse pân ă în punctul în care Herney începuse s ă se simt ă
precum c ăpitanul Bligh — comandând o nav ă în deriv ă, al cărei echipaj se preg ătea de
revoltă.
Președintele nu- și putea învinui oamenii. Personalul lucrase mult peste orele de
program ca s ă îl sprijine în alegerile ce b ăteau la u șă, iar acum, ca din senin, pre ședintele
părea a-și fi pierdut interesul pentru victorie.
"În curând vor în țelege, își spuse Herney. În curând voi fi din nou eroul lor."
Regreta c ă își menținuse personalul departe de aceste informa ții atâta timp, dar
confiden țialitatea era strict necesar ă. Iar când era vorba de p ăstrarea secretelor, Casa
Albă avea renumele de locul în care se clevetea cel mai mult din tot Washingtonul.
Herney ajunse în sala de a șteptare de lâng ă Biroul Oval și îi făcu voios cu mâna
secretarei.
— Arăți bine în diminea ța asta, Dolores!
— Și dumneavoastr ă, domnule, îi r ăspunse femeia, uitându-se la ținuta lui cu
dezaprobare f ățișă.
Herney î și coborî vocea:
— Vreau s ă organizezi o întâlnire.
— Cu cine, domnule?
— Cu tot personalul din Casa Alb ă!
Secretara î și ridică privirea:
— Tot personalul, domnule? Adic ă toți cei 145 de oameni?
— Chiar a șa.
Femeia p ărea nedumerit ă:
— Bine. S ă fixez întâlnirea în… Sala de Briefing?
Herney cl ătină din cap:
— Nu. S ă fie în biroul meu.
Acum secretara f ăcu ochii mari:
— Vreți să vă întâlniți cu întregul personal în Biroul Oval?
— Exact.
— Cu to ți în acela și timp?
— De ce nu? Fixeaz-o pentru ora patru dup ă-amiază!
Secretara d ădu din cap, de parc ă ar fi comp ătimit un bolnav mintal.
— Foarte bine, domnule. Și întâlnirea se va referi la…?
— În seara asta voi face un anun ț important c ătre poporul american. Vreau ca
oamenii mei s ă fie primii care îl aud.
Pe chipul femeii se ivi brusc o umbr ă de triste țe, ca și cum s-ar fi temut de
apropierea acestui moment. Î și coborî glasul:
— Vă retrageți din curs ă, domnule?
Herney izbucni în râs:
— La naiba, nu, Dolores! M ă pregătesc de b ătălie!
Secretara se îndoia de acest lucru. Toate analizele din pres ă afirmau c ă președintele
Herney avea s ă lase balt ă alegerile.

El îi făcu încurajator cu ochiul:
— În ace ști ultimi ani ai lucrat excelent pentru mine, Dolores, și o să continui s ă faci
aceeași treabă și în urm ătorii patru ani. O s ă rămânem în Casa Alb ă. Jur.
Femeia p ărea că vrea să-l creadă din tot sufletul:
— Foarte bine, domnule! O s ă anunț personalul. Patru dup ă-amiază.

Intrând în Biroul Oval, Zach Herney nu se putu ab ține să nu zâmbeasc ă când
își imagin ă întregul personal înghesuit în acea înc ăpere îngrozitor de mic ă.
Deși acel m ăreț birou al puterii primise multe porecle în decursul timpului —
Toaleta, Cuibul Sculei, Dormitorul lui Clinton —, porecla favorit ă a lui Herney era
"Capcana de Homari". P ărea mult mai potrivit ă. Oricine intra pentru prima dat ă acolo era
imediat dezorientat. Simetria camerei, pere ții ușor rotunji ți la colțuri, ușile mascate, toate
contribuiau la sentimentul n ăucitor pe care-l aveau vizitatorii: c ă fuseser ă legați la ochi și
răsuciți în loc de mai multe ori. Dup ă ce avusese o întrevedere cu pre ședintele în Biroul
Oval, se întâmpla adesea ca vreun demnitar str ăin să se ridice, s ă dea mâna cu
președintele și să porneasc ă drept spre o debara. În func ție de rezultatul întâlnirii,
Herney îl oprea pe oaspete la timp sau se amuza v ăzând cum acesta se face singur de
râs.
Herney crezuse întotdeauna c ă lucrul care era cel mai impun ător în Biroul Oval era
vulturul american țesut pe imensul covor oval din înc ăpere. Gheara stâng ă a vulturului
ținea ramura de m ăslin, în vreme ce gheara dreapt ă strângea un m ănunchi de s ăgeți.
Foarte pu țini erau cei din exterior care știau că, pe timp de pace, vulturul privea spre
stânga — c ătre ramura de m ăslin. În timp de r ăzboi îns ă, vulturul se întorcea misterios
spre dreapta — înspre s ăgeți. Mecanismul care permitea acest mic truc devenise surs ă de
speculații în rândul personalului de la Casa Alb ă, deoarece el era cunoscut numai de
președinte și de șeful echipei de între ținere. Herney, descoperind adev ărul din spatele
enigmaticului vultur, era dezam ăgit de cât de banal era de fapt. În una dintre debaralele
din subsol ale Casei Albe mai era un al doilea covor oval, iar șeful echipei de între ținere
nu făcea decât s ă schimbe covoarele în cursul nop ții.
Privind acum spre vulturul care se uita pa șnic înspre stânga, Herney se gândi c ă
poate era cazul s ă schimbe covoarele în onoarea micului r ăzboi pe care avea s ă îl lanseze
contra senatorului Sedgewick Sexton.

15

Delta Force este singura echip ă de asalt american ă ale cărei acțiuni se bucur ă de
imunitate preziden țială complet ă față de lege.
Ordinul Preziden țial 25 (OP 25) le acord ă soldaților din Delta Force "libertate fa ță de
orice ac țiune legal ă", incluzând aici excep ția din Posse Comitatus Act, emis în 1876, o
lege care impunea pedepse penale tuturor celor care foloseau for ța militar ă în scopuri
personale, impunere a legii interne sau efectuarea de opera țiuni sub acoperire. Membrii
echipei Delta Force sunt ale și pe sprâncean ă din cadrul Combat Applications Group5
(CAG), o organiza ție secret ă ce activeaz ă în cadrul Centrului de Opera țiuni Speciale din
Fort Bragg, Carolina de Nord. Solda ții Delta Force sunt, în esen ță, ucigași profesioni ști
— exper ți în opera ții antitero, eliber ări de ostatici, asalturi și eliminarea for țelor inamice
secrete.
Deoarece misiunile Delta Force implic ă, de obicei, un grad sporit de confiden țialitate,
lanțul clasic de comand ă pe mai multe niveluri este adesea înlocuit de a șa-zisa comand ă
"monocaput" — un singur manager, care are autoritatea s ă controleze unitatea din
subordine, dup ă cum îi convine. Acest manager este, de obicei, un militar sau un factor
de decizie politic ă, cu un grad sau cu o influen ță suficient de mare încât s ă conduc ă
misiunea. Indiferent de identitatea managerului, misiunile Delta Force sunt secretizate
5 Grupul de Aplica ții de Lupt ă

la cel mai înalt nivel, iar odat ă ce misiunea ia sfâr șit, solda ții Delta Force nu o mai
menționează niciodat ă — nici în discu țiile dintre ei și nici în discu țiile cu ofi țerii din
cadrul Opera țiunilor Speciale.
"Zboară. Luptă. Uită."
Echipa Delta care sta ționa acum deasupra Paralelei 82 nu zbura și nici nu se lupta.
Doar observa.
Delta One trebuia s ă recunoasc ă faptul c ă misiunea fusese cu totul neobi șnuită
până acum, dar înv ățase de mult s ă nu se mai mire de ceea ce i se cerea s ă execute. În
ultimii cinci ani, fusese implicat în eliber ări de ostatici din Orientul Mijlociu, în
depistarea și eliminarea celulelor teroriste care ac ționau din interiorul Statelor Unite și
chiar în suprimarea discret ă a unor personaje periculoase, b ărbați și femei, din diverse
zone ale lumii.
Cu numai o lun ă în urmă, echipa lui folosise un microbot zbur ător pentru a provoca
un atac de cord care îi fusese fatal unui cap al lumii interlope din America de Sud.
Folosind un microbot echipat cu un ac de titaniu, cât un fir de p ăr, ce con ținea o
puternic ă substan ță vasoconstrictoare, Delta Two introdusese dispozitivul în casa omului
printr-o fereastr ă deschis ă de la etajul doi, g ăsise dormitorul, dup ă care îl în țepase pe
individ în um ăr, în timp ce acesta dormea. Microbotul zburase înapoi pe fereastr ă, cu
încărcătura golit ă, înainte ca omul s ă se trezeasc ă și să acuze dureri atroce în piept.
Când nevasta personajului în cauz ă chema ambulan ța, echipa Delta f ăcea deja drum
întors spre cas ă.
Fără forțare de u și și scandal.
Moarte survenit ă din cauze naturale.
O adevărată operă de artă.
Mai recent, un alt microbot sta ționase în interiorul biroului unui senator de
marcă pentru a monitoriza voluptuoasele întâlniri amoroase, discrete ale acestuia.
Echipa Delta f ăcea în glum ă referire la acea misiune ca la "inserare în spatele liniilor
inamice".
Acum, dup ă ce fusese prins cu opera țiunea de supraveghere în acel cort mizer de
zece zile, Delta One era gata s ă pună capăt misiunii.
"Rămâi ascuns."
"Supravegheaz ă construc ția — înăuntru și pe afar ă."
"Raporteaz ă controlorului orice eveniment nea șteptat."
Delta One fusese instruit s ă nu simt ă niciodat ă emoții, indiferent de sarcina primit ă.
La primul instructaj legat de aceast ă misiune îns ă, lui și echipei sale li se accelerase
pulsul. Întâlnirea fusese "oarb ă" — fiecare faz ă a misiunii fiind explicat ă prin intermediul
unor canale electronice de comunica ții securizate. Delta One nu se întâlnise niciodat ă
față în față cu managerul responsabil de aceasta misiune.
Tocmai preg ătea ceva de mâncare din conserve de proteine deshidratate, când
ceasul lui scoase un sunet, la unison cu ceasurile celorlal ți doi. În câteva secunde,
dispozitivul CrypTalk de comunica ții de lâng ă el începu s ă clipeasc ă în chip de alert ă.
Delta One se opri din ceea ce f ăcea și apucă echipamentul de comunica ții. Ceilal ți doi îl
priviră în tăcere:
— Delta One, rosti el în emi țător.
Aplicația software de recunoa ștere a amprentei vocale identific ă instantaneu cele
două cuvinte. Aplica ția atribuia fiec ărui cuvânt un num ăr referen țial, care era apoi
criptat și trimis prin satelit celui aflat la cap ătul opus al convorbirii. Interlocutorul
dispunea de un dispozitiv similar, prin care numerele erau decriptate și traduse înapoi în
cuvinte prin folosirea unui dic ționar anume. Dup ă aceea cuvintele erau rostite tare de o
voce robotizat ă. Întârzierea total ă a semnalului nu dep ășea opt milisecunde.
— Aici controlorul, îi zise personajul care conducea misiunea Tonul de robot al
mașinăriei era extrem de bizar — androgin și metalic. Cum sta ți cu opera țiunea?
— Totul decurge conform planului, îi r ăspunse Delta One.
— Excelent. Am actualizat secven ța de timp. Informa ția devine public ă la ora
opt seara. Meridian estic.
Delta One î și verifică cronograful. "Doar opt ore au mai r ămas." Misiunea lui

avea să se sfârșească în curând. Era un lucru încurajator.
—Încă un amănunt, rosti controlorul.În aren ă a intrat un nou juc ător.
—Ce juc ător?
Delta One ascult ă. "Interesant joc de noroc." Cuiva îi pl ăcea tare mult s ă dețină toate
atuurile.
— Crede ți că se poate avea încredere în ea?
— Trebuie supravegheata îndeaproape.
— Și dacă apar probleme?
— Ordinele r ămân valabile, rosti vocea f ără nici un fel de ezitare.

16

Rachel Sexton zbura spre nord de mai bine de o or ă. În afara câtorva imagini rapide
ale Newfoundland-ului6, nu zărise decât ap ă pe parcursul întregii c ălătorii.
"De ce trebuia s ă fie apă?" se întreb ă ea, strâmbându-se. Când avea șapte ani,
căzuse în apa înghe țată a unui iaz, în timp ce patina. În vreme ce st ătea prins ă sub
gheață, fusese ferm convins ă că va muri. Doar for ța disperat ă cu care mama ei îi tr ăsese
la suprafa ță trupul îmbibat de ap ă a salvat-o. Dup ă acele clipe de co șmar, Rachel se
luptase mereu cu senza ția de hidrofobie — o senza ție neplăcută de frică la vederea apelor
întinse, mai ales a apelor reci. Acum, v ăzând de jur împrejur, pân ă la limita orizontului,
doar apele Atlanticului de Nord, vechea spaim ă începea s ă o cuprind ă din nou.
Își dădu seama cât de mult zburaser ă doar atunci când pilotul verific ă poziția
avionului cu turnul de control al bazei aeriene Thule din nordul Groenlandei. "Am ajuns
deasupra Cercului Arctic?" Revela ția îi spori teama. "Unde m ă duc? Ce a descoperit
NASA?" La scurt timp, masa de ap ă cenușiu-albăstrie de dedesubt începu s ă fie pres ărată
cu mii de puncte albe.
"Aisberguri."
Rachel mai v ăzuse un aisberg doar o singur ă dată în viața ei, cu șase ani în
urmă,când mama ei o convinsese s ă plece împreun ă într-o croazier ă prin Alaska. Rachel
sugerase mai multe destina ții de vacan ță aflate pe pământ, însă mama ei fusese deosebit
de insistent ă.
— Rachel, draga mea, zisese ea, dou ă treimi din planeta asta sunt acoperite de
apă. Mai devreme sau mai târziu, va trebui s ă înveți să ții aceast ă problem ă sub
control.
Doamna Sexton fusese o fiic ă a New England-ului,hot ărâtă să crească o fată
puternic ă.
Acea croazier ă fusese ultima c ălătorie pe care Rachel o f ăcuse împreun ă cu mama ei.
"Katherine Wentworth Sexton." Rachel sim ți cum junghiul singur ătății o străpunge.
Amintirile revenir ă, dureroase, sfâ șiind-o așa cum avionul sfâ șia aerul, stârnind afar ă
urletele vântului. Ultima lor conversa ție fusese una telefonica. În diminea ța Zilei
Recunoștinței.
— Îmi pare a șa de rău, mam ă, îi spusese Rachel, telefonând acas ă din aeroportul
O'Hare, pe o vreme în care z ăpada curgea în valuri din cer. Știu că familia noastr ă n-a
petrecut niciodat ă Ziua Recuno știnței separat ă. Se pare c ă astăzi va fi prima dat ă.
Mama ei p ăruse puternic afectat ă de acest lucru:
— Abia a șteptam s ă te văd.
— Și eu, mam ă. Gânde ște-te la mine cum m ănânc ceva în aeroport, în vreme ce tu și
tata vă ospătați cu minunatul curcan.
Urmase o pauz ă pe fir.
— Rachel, n-aveam de gând s ă îți spun decât atunci când ai fi ajuns aici, dar tat ăl
tău susține că are prea mult de lucru ca s ă vină acasă în acest an. Spune c ă o să
petreacă weekend-ul în apartamentul lui din D.C.
— Ce???
6 Peninsul ă în nord-estul Statelor Unite, în apropiere de Cercul Polar de Nord.

Surprins ă, Rachel se înfuriase imediat:
— E Ziua Recuno știnței. Senatul nu e în sesiune! E la mai pu țin de dou ă ore
distanță de tine. Ar trebui s ă fie acolo!
— Știu. Spune c ă e epuizat și că nu se simte în stare s ă conduc ă. A decis s ă își
petreacă weekend-ul în pat împreun ă cu lucr ările lui.
"Lucrări?" Rachel deveni brusc sceptic ă. Mai probabil era c ă senatorul Sexton s ă
petreacă în pat cu alt ă femeie. De și comise cu discre ție, infidelit ățile lui durau de ani de
zile. Doamna Sexton nu era proast ă, dar afacerile extraconjugale ale so țului ei fuseser ă
întotdeauna înso țite de alibiuri puternice și indignări ultragiate la simpla aluzie c ă el ar
putea să îi fie necredincios. În cele din urm ă, doamna Sexton nu v ăzuse alt ă soluție decât
să își înăbușe durerea pref ăcându-se c ă nu observ ă nimic. De și Rachel o îndemnase în
repetate rânduri s ă divorțeze, Katherine Wentworth Sexton era o femeie de cuvânt.
— Până ce moartea ne va desp ărți, îi spusese ea lui Rachel. Tat ăl tău m-a
binecuvântat cu tine, o fat ă minunat ă, și pentru asta îi mul țumesc. Pentru celelalte
acțiuni ale lui va trebui s ă răspundă cândva în fa ța unei instan țe superioare mie.
În timp ce st ătea în aeroport, Rachel sim ți cum cre ște furia în ea:
— Dar asta înseamn ă că vei fi singur ă tocmai ast ăzi!
I se făcea rău de la stomac. Faptul c ă-și părăsise familia într-o asemenea zi
reprezenta o alt ă josnicie din partea senatorului.
— Ei bine…, rostise doamna Sexton cu voce dezam ăgită, dar decis ă, este clar c ă nu
pot lăsa toată mâncarea asta s ă se strice. O s ă mă duc la m ătușa Ann. Ne-a invitat
întotdeauna la ea pentru a s ărbători împreun ă. O s-o sun chiar acum.
Rachel se sim țise doar pu țin absolvit ă de vină.
— Bine. O s ă ajung acas ă cât de repede pot. Te iubesc, mam ă!
— Zbor lin, draga mea!
În acea noapte, ceasul ar ăta zece și jumătate când taxiul reu șise, în sfâr șit, să
cotească pe aleea lung ă de acces c ătre luxoasa re ședință a familiei Sexton. Rachel î și
dăduse imediat seama c ă se întâmplase ceva r ău. Pe alee, se g ăseau trei ma șini ale
poliției și câteva dubi țe ale unor echipe de știri. Toate luminile din cas ă erau aprinse.
Rachel coborâse în fug ă din taxi, cu inima b ătându-i nebune ște.
La ușă fusese întâmpinat ă de un poli țist care purta uniforma statului Virginia, cu o
față mohorât ă. Nu fusese nevoie s ă scoată nici o vorb ă. Rachel știa. A avut loc un
accident.
— Drumul dou ăzeci și cinci era alunecos din pricina poleiului, informase ofi țerul.
Mama dumneavoastr ă a ieșit de pe șosea și s-a izbit de ni ște copaci. Îmi pare r ău. A
murit instantaneu în urma impactului.
Rachel înm ărmurise. Întors acas ă imediat ce aflase vestea, tat ăl ei se găsea deja în
living și ținea o conferin ță de pres ă ad-hoc, anun țând cu stoicism lumii întregi c ă soția
lui decedase în urma unui accident de ma șină, în vreme ce se întorcea de la o petrecere
de Ziua Recuno știnței împreun ă cu familia.
Fiica lui r ămăsese ascuns ă pe durata întregului eveniment, plângând pe înfundate.
— Tot ce mi-a ș fi dorit, declarase tat ăl ei presei, cu ochii înotând în lacrimi, ar fi fost
să stau acas ă doar de dragul ei în acest weekend. Nu s-ar fi întâmplat aceast ă tragedie.
"Ar fi trebuit s ă te gânde ști la asta de ani de zile" îi r ăspunse Rachel în t ăcere, ura
față de tatăl ei crescând cu fiecare secund ă care trecea.
Din acel moment, Rachel se "desp ărțise" de tat ăl ei, așa cum doamna Sexton n-
avusese puterea s-o fac ă niciodat ă. Senatorul nu p ăruse a acorda vreo aten ție faptului.
Brusc, devenise foarte ocupat s ă cheltuiasc ă averea strâns ă de nevasta lui pentru a
dobândi nominalizarea partidului s ău la candidatura pentru pre ședinție. Voturile aduse
din simpatie pentru tragedia pe care a tr ăit-o n-aveau cum s ă-i facă râu.
Ca o cruzime nemeritat ă, chiar și la o distan ță de trei ani, senatorul continua s ă o
facă pe Rachel s ă se simt ă singură. Cursa lui pentru Casa Alb ă amânase pe o perioad ă
nedefinit ă visele ei de a cunoa ște un bărbat adev ărat, cu care s ă își întemeieze o familie.
Îi fusese mult mai u șor să se izoleze complet fa ță de lume decât s ă aibă de-a face cu șirul
nesfârșit de pretenden ți lacomi de putere din Washington, fiecare sperând s ă pună laba
pe îndurerata și potențiala "prim ă fiică a Americii".

Lumina zilei începea s ă pălească. În Arctica era perioada sfâr șitului de iarn ă —
vremea întunericului continuu. Rachel î și dădu seama c ă se îndrepta spre ținutul nop ții
eterne.
Curând soarele disp ăru în întregime, ascunzându-se vederii sub linia orizontului. Ei
își continuar ă zborul spre nord. La orizont, se ivi o lun ă strălucitoare, pe trei sferturi
plină, atârnând alb ă în aerul cristalin și rece. Undeva jos, departe, valurile oceanului
licăreau, în vreme ce aisbergurile p ăreau diamante cusute pe o pânz ă întunecat ă.
Într-un târziu, Rachel z ări linia ce țoasă a pământului. Îns ă nu era ce a ștepta ea. În
fața avionului, se ivea drept din ocean linia amenin țătoare a unui lan ț muntos acoperit
de zăpadă.
— Munți? se mir ă Rachel. Sunt mun ți la nord de Groenlanda?
— Așa se pare, zise pilotul, care p ărea la fel de surprins.
În vreme ce botul aeronavei se înclin ă în jos, Rachel se sim ți ciudat, de parc ă era
lipsita de greutate. În tot zgomotul din jur auzea un sunet electronic repetat în carling ă.
Pilotul p ărea să se fi cuplat pe un soi de fascicul direc țional și acum îl urma.
Ajungând sub o mie de metri în ălțime, Rachel se uit ă cu aten ție la terenul luminat
de lună de sub ei. La baza lan țului muntos se întindea o câmpie uria șă,acoperit ă cu
zăpadă.Platoul se întindea gra țios pe o distan ță de vreo cincisprezece kilometri, pân ă ce
se termina brusc într-o creast ă de ghea ță ce cădea vertical în ocean.
Abia atunci Rachel v ăzu. O priveli ște cum nu este alta pe fa ța pământului. La
început crezu c ă razele lunii îi joac ă feste. Își miji ochii înspre câmpul de z ăpadă,
incapabil ă să înțeleagă exact la ce anume se uita. Imaginea devenea tot mai clar ă, pe
măsură ce avionul cobora.
"Ce e asta, pentru numele lui Dumnezeu?"
Platoul de sub ei era defri șat… ca și cum cineva ar fi pictat pe z ăpadă trei dungi
imense de vopsea argintie. Panglicile sclipitoare curgeau paralel cu creasta. Iluzia optic ă
fusese deslu șită abia când avionul ajunse sub dou ă sute de metri în ălțime. Cele trei
panglici argintii erau ni ște șanțuri adânci, fiecare având o l ățime de circa treizeci de
metri. Șanțurile fuseser ă umplute cu ap ă, care înghe țase și formase canale largi și
argintii care se întindeau în paralel pe toat ă lungimea platoului. Zonele albe dintre ele nu
erau altceva decât dâmburi albe de z ăpadă.
În timp ce cobora spre platou, avionul începu s ă se zgâlțâie din cauza turbulen țelor
intense. Rachel auzi trenul de aterizare coborând cu un bufnet greu, îns ă tot nu vedea
nici o pist ă de aterizare. În vreme ce pilotul se lupta s ă mențină aeronava sub control, ea
se zgâi afar ă și zări două șiruri de lumini intermitente care str ăpungeau ghea ța de
dedesubt. Îngrozit ă, înțelese ceea ce avea pilotul de gând s ă facă.
— Ateriz ăm pe gheață? voi ea, uluit ă, să afle.
Pilotul nu îi r ăspunse. Se concentra s ă aterizeze contra vântului turbat. Rachel sim ți
cum stomacul i se face ghem în timp ce avionul încetinea, coborând drept spre canalul de
gheață. Ridicăturile de z ăpadă se înălțau de o parte și de alta a avionului, determinând-o
pe Rachel s ă își țină răsuflarea. Orice calcul gre șit al ateriz ării ar fi însemnat moarte
sigură. Avionul coborî și mai mult între dâmburi, astfel încât turbulen țele dispărură
brusc. Astfel ad ăpostit de vânt, avionul atinse ghea ța lin și fără probleme.
Motoarele Tomcat-ului gemur ă, încetinind aeronava. Rachel respir ă ușurată.
Supersonicul opri la o sut ă de metri mai încolo, în dreptul unei linii ro șii vopsite drept pe
panglica de ghea ță.
În dreapta nu se vedea decât un perete de z ăpadă în lumina lunii — marginea unui
dâmb. La stânga priveli ștea era identic ă. Ceva, ceva se putea z ări doar înainte, prin
botul avionului… o întindere nesfâr șită de ghea ță. Rachel avea sentimentul c ă tocmai
aterizase pe o planet ă moartă. Dincolo de liniile trasate geometric pe ghea ță, nu exista
nici o urm ă de viață.
De-abia atunci Rachel auzi. Undeva, în dep ărtare, se deslu șea un zgomot de motor.
Un zgomot ascu țit. Sunetul se intensific ă. O mașină se ivi curând. Era un tractor de
zăpadă, pe șenile, care str ăbătea canalul de ghea ță spre ei. P ărea o insect ă futurist ă
înaltă, care venea spre ei pe picioare rotative vorace ca ni ște tentacule. Sus pe șasiu
se găsea o cabin ă de plexiglas, în fa ța căreia un șir de faruri puternice luminau drumul.

Mașinăria se opri chiar lâng ă aeronava F-l4. U șa cabinei de plexiglas se deschise, iar
dinăuntru, o siluet ă coborî o scar ă de acces drept pe ghea ță. Silueta era îmbr ăcată din
cap pân ă în picioare cu un costum alb și pufos, care p ărea o îmbr ăcăminte gonflabil ă.
"Mad Max se întâlne ște cu Pillsbury Dough Boy", î și zise Rachel u șurată să vadă
că aceasta planet ă stranie era, totu și, locuită.
Omul îi f ăcu semn pilotului s ă deschid ă carlinga.
Pilotul se supuse.
Valul de aer înghe țat care p ătrunse în carling ă o făcu pe Rachel s ă simtă frigul pân ă
în măduva spin ării.
"Închide capacul ăla blestemat!"
— Domni șoara Sexton? a strigat silueta.
Omul avea accent de american.
— Vă urez bun venit în numele NASA!
Rachel tremura. "Mul țumesc mult."
— Vă rog să vă desprinde ți centurile de zbor, s ă vă lăsați casca în avion și să
coborâți folosind g ăurile pentru picioare din fuzelaj. Ave ți întrebări?
— Da, i-o retez ă scurt Rachel. Unde mama naibii m ă aflu?

17

Marjorie Tench, principalul consilier al pre ședintelui, era o creatur ă deșirată și
scheletic ă. Corpul ei, de aproape doi metri, sem ăna cu un turn de încheieturi și de
membre. Deasupra corpului scheletic trona un chip p ământiu, cu o piele asem ănătoare
unui pergament str ăpuns de doi ochi lipsi ți de orice expresie. La cincizeci și unu de ani,
femeia ar ăta de parc ă ar fi avut șaptezeci.
În Washington,Tench era privit ă ca o zei ță a arenei politice. Se spunea despre ea c ă
e atât de talentat ă la analiz ă încât se apropie de clarviziune. Cei zece ani de când
conducea Biroul de Informa ții și Cercetare al Departamentului de Stat o ajutaser ă
să-și șlefuiască o inteligen ță extraordinar de ascu țită și de critic ă. Din nefericire,
expertiza ei politic ă era înso țită de un temperament de ghea ță pe care pu țini îl puteau
îndura mai mult de câteva minute. Marjorie Tench fusese binecuvântat ă cu creierul unui
supercomputer, dar și cu căldura specific ă unei astfel de ma șinării. Cu toate astea,
președintele Zach Herney nu avea probleme cu tolerarea acestei femei; intelectul și
capacitatea ei de munc ă fuseser ă aproape singurele responsabile de aducerea lui Herney
în fotoliul de pre ședinte de la Casa Alb ă.
— Marjorie, îi zise pre ședintele, ridicându-se s ă o întâmpine în Biroul Oval. Cu ce
pot să te ajut?
Nu-i oferi și un scaun. Ospitalitatea nu se aplica și în cazul femeilor ca Marjorie
Tench. Dac ă voia un scaun, Tench n-avea decât s ă-și ia unul.
— Am v ăzut că ați fixat întâlnirea cu personalul pentru ora patru, rosti ea, cu voce
răgușită de la atâta fumat. Minunat.
Tench începu s ă se plimbe, f ăcându-l pe Herney s ă se întrebe ce gânduri îi treceau
prin mintea ei complicat ă. Președintele îi era recunosc ător. Tench era una dintre pu ținele
persoane din statul preziden țial pe deplin con știente de implica țiile descoperirii NASA, iar
expertiza ei politic ă îl ajuta foarte mult în elaborarea unei strategii.
— Dezbaterea asta de la CNN de la ora unu, continu ă ea, tușind. Pe cine trimitem s ă
se bată cu Sexton?
Herney zâmbi:
— Un purt ător de cuvânt cu rang inferior.
Tactica folosit ă în politic ă, de frustrare a "vân ătorului" prin lipsirea lui de o
confruntare cu un adversar pe m ăsură, era veche, de când existau dispute pe lumea
asta.
— Am o idee mai bun ă, zise Tench, încercând s ă se uite drept în ochii lui Herney.
Lăsați-mă să mă duc eu acolo.
Zach Herney î și ridică, surprins, privirea:

— Tu? "Oare ce naiba pune la cale?" Marjorie, tu nu participi la dezbateri în
presă. În plus, este emisiunea din timpul prânzului transmis ă prin cablu. Ce mesaj a ș
transmite dac ă îmi trimit principalul consilier? O s ă ne cread ă cuprinși de panic ă.
— Exact.
Herney o m ăsură cu privirea. Orice strategie complicat ă ar fi conceput Tench, n-avea
să-i permit ă, pentru nimic în lume, s ă apară la CNN.Oricine o v ăzuse vreodat ă pe
Marjorie Tench î și dădea seama c ă exista un motiv pentru care ea lucra î n spatele scenei.
Era o femeie cu un aspect înfrico șător — în orice caz nu genul de fa ță care să "livreze" un
mesaj de la Casa Alb ă.
— Mă duc la dezbaterea CNN, îi repet ă ea, pe un ton imperativ.
— Marjorie, încerc ă președintele o manevr ă, simțindu-se oarecum nelini știt,
oamenii de campanie ai lui Sexton vor pretinde cu siguran ță că prezența ta la CNN
dovedește teama Casei Albe. Trimiterea armelor noastre grele atât de devreme ne face s ă
părem dispera ți.
Femeia încuviin ță în tăcere și își aprinse o țigară:
— Cu cât p ărem mai dispera ți, cu atât mai bine.
În următoarele șaizeci de secunde, Marjorie Tench îi descrise pe larg de ce
președintele trebuia s ă o trimit ă la dezbaterea CNN pe ea în locul unui purt ător de
cuvânt. Când termin ă, Herney nu putu decât s ă o priveasc ă uluit.
Marjorie Tench se dovedise înc ă o dată un geniu politic.

18

Banchiza de ghea ță Milne este cel mai mare sloi de ghea ță din emisfera nordic ă.
Situată deasupra paralelei 82, pe coasta nordic ă a insulei Ellesmere, partea de
nord a Oceanului Arctic, banchiza Milne are o l ățime de șase kilometri și o grosime a
stratului de ghea ță de peste o sut ă de metri.
Când se urca în cabina de plexiglas montat ă pe tractorul de ghea ță, Rachel era
recunosc ătoare pentru hainele groase și mănușile care o a șteptau pe scaun, precum și
pentru c ăldura care venea în valuri prin sistemul de ventila ție al ma șinii. Afar ă, pe pista
de ghea ță, motoarele aeronavei F-l4 gemur ă cu putere, apoi avionul începu s ă se
îndepărteze.
Rachel î și ridică, alarmat ă, privirea:
— Pleac ă?
Noua ei gazd ă se urcă în tractor și dădu din cap:
— În acest loc au voie s ă stea doar membrii echipei de știință și personalul de
întreținere NASA.
Văzând cum aeronava decoleaz ă către cerul întunecat, Rachel avu un sentiment de
deprimare.
— De aici lu ăm IceRover-ul,zise înso țitorul ei. Directorul administrativ v ă așteaptă.
Rachel privi calea argintie de ghea ță din fața lor și încercă să își închipuie ce
naiba căuta administratorul NASA într-un asemenea loc.
— Țineți-vă bine, îi strig ă omul de la NASA, în timp ce mânuia ni ște manivele.
Cu un huruit, ma șinăria se roti cu nou ăzeci de grade pe loc, ca un tanc greu. Acum
se afla cu fa ța înspre un perete înalt format de z ăpada înghe țată.
Rachel se uit ă la panta abrupt ă și brusc i se f ăcu pielea ca de g ăină de team ă. "Doar
nu are de gând s ă… "
— Rock-and-roll!
Omul băgă în vitez ă și acceler ă tractorul direct spre perete. Rachel î și înăbuși un
țipăt și se ținu bine. Când atinser ă peretele, picioarele ma șinăriei se înfipser ă în zăpadă
și insecta uria șă începu s ă urce. Rachel era ferm convins ă că aveau s ă se răstoarne, îns ă
cabina r ămase, surprinz ător, la un nivel orizontal. Când ajunser ă pe creasta dâmbului,
conducătorul ei o opri și se întoarse vesel spre pasagera ale c ărei încheieturi se albiser ă
de groaz ă:

— Încerca ți asta cu un SUV7! Am luat proiectul sistemului de protec ție la șoc de la
modulul Mars Pathfinder și l-am montat pe bebelu șul ăsta! Merge ca uns!
Rachel d ădu ușor din cap:
— Frumos.
Aflată acum pe vârful peretelui de z ăpadă înghețată,Rachel î și îngădui să admire
priveliștea, care, în alt context, ar fi fost greu de imaginat. În fa ța lor se afla un alt dâmb
mare, dup ă care ondula țiile se opreau abrupt. Dincolo de ele, ghea ța se netezea într-o
întindere lucitoare, cu o pant ă de înclinare extrem de lin ă. Platoul luminat de razele lunii
se întindea pân ă departe, dup ă care se îngusta și se oprea în coastele mun ților.
— Ghețarul Milne, rosti conduc ătorul, ar ătându-i oaspetelui mun ții din dep ărtare.
Începe de acolo și coboar ă către aceast ă deltă largă, unde ne afl ăm noi.
Omul porni iar ăși motorul. Rachel se prinse din nou bine de bare, în vreme ce
tractorul acceler ă în josul dâmbului. Ajungând la poale, traversar ă un nou râu de ghea ță,
după care urcar ă panta dâmbului urm ător. În cele din urm ă ajunser ă pe porțiunea
netedă de ghea ță și începur ă să traverseze ghe țarul.
— Cât mai avem?
Rachel nu vedea altceva decât ghea ță de jur împrejur.
— Circa trei kilometri, drept înainte!
Lui Rachel distan ța i se păru imens ă. Vântul de afar ă izbea tractorul în rafale
necontenite, zguduind cabina de plexiglas, de parc ă ar fi vrut s ă-i arunce pe amândoi
înapoi în mare.
— Așa e vântul polar, îi strig ă conduc ătorul tractorului. Ar fi bine s ă vă obișnuiți!
Printre rafale îi spuse c ă acea zon ă era bătută în permanen ță de o briz ă puternic ă:
katabatic — termenul grecesc pentru curgerea în jos de-a lungul unei pante. Acea briz ă
necontenit ă părea a fi rezultatul unor șuvoaie de aer rece care "curgea" pe pere ții
ghețarului precum un râu n ăvalnic de munte.
— E singurul loc de pe planet ă, adăugă bărbatul râzând, unde iadul este înghe țat
bocnă!
Câteva minute mai târziu, Rachel întrez ări o form ă cețoasă la distan ță în fața lor —
silueta unui dom alb enorm care se în ălța drept din ghea ță. Se frec ă la ochi. "Ce
Dumnezeu mai e și…?"
— Cam mari eschimo șii pe aici, nu? glumi înso țitorul ei.
Rachel încerc ă să descifreze ceva din acea structur ă. Părea un model la scar ă redusă
al astrodomului din Houston.
— NASA l-a construit cu vreo s ăptămână și jumătate în urm ă, zise bărbatul. E f ăcut
din plexipolysorbat multistrat gonflabil. Piesele se umfl ă, se conecteaz ă între ele, apoi
totul se prinde de z ăpadă cu sârme și pitoni. Pare un cort imens închis, dar este, de fapt,
prototipul NASA pentru habitatul mobil pe care sper ăm să-l folosim într-o zi pe Marte.
Noi îl denumim "habisfer ă".
— Habisfer ă?
— Mda, v-a ți prins?Pentru c ă nu e o sfer ă întreagă,e doar o habi sferă.
Rachel zâmbi și se holb ă la bizara construc ție de care se apropiau vizibil peste
câmpia de ghea ță.
— Și pentru c ă NASA n-a ajuns înc ă pe Marte, voi a ți decis în schimb s ă trageți un
pui zdrav ăn de somn aici?
Omul râse:
— De fapt, a ș fi preferat Tahiti, dar soarta a hot ărât altfel.
Rachel se uit ă iarăși, nedumerit ă, la construc ție. Carcasa alb ă părea doar un contur
fantomatic, decupat pe fundalul unui cer întunecat. În timp ce se apropia de edificiu,
IceRover-ul se opri în dreptul unei u și mici care tocmai se deschidea. Lumina din ăuntru
se revărsă peste zăpadă. În cadrul u șii apăru o siluet ă. Un gigant îmbr ăcat cu un pulover
de flanel ă ce îi amplifica dimensiunile și îl făcea să semene cu un urs fioros. Omul se
îndreptă spre IceRover.
Rachel n-avu nici un dubiu asupra identit ății uriașului: Lawrence Ekstrom,
directorul administrativ al NASA.
7 Automobil de teren cu trac țiune integral ă

Conduc ătorul tractorului îi zâmbi încercând s-o consoleze:
— Să nu vă lăsați păcălită de dimensiunile lui. Tipul e o pisicu ță.
"Mai degrab ă un tigru", îi r ăspunse Rachel în gând, cunoscând prea bine reputa ția
lui Ekstrom de a "reteza" capetele celor care st ăteau în calea îndeplinirii viselor lui.
Vântul aproape o doborî atunci când coborî din vehicul. Î și strânse haina mai bine și
porni spre dom.
Directorul administrativ al NASA o întâmpin ă la jumătatea drumului și îi întinse o
imensă labă înmănușată:
— Domni șoara Sexton! V ă mulțumesc c ă ați venit!
Rachel d ădu nesigur ă din cap și îi strigă peste urletul rafalelor de vânt:
— Să fiu sincer ă, domnule, nu prea cred c ă am avut de ales!

*

La o mie de metri distan ță, în susul ghe țarului, Delta One se uita prin binoclul cu
infraroșii și urmărea cum Ekstrom o conducea pe Rachel Sexton în dom.

19

Lawrence Ekstrom, directorul administrativ al NASA, era un munte de om, ro șu în
obraji și greoi la vorb ă, ca un zeu furios al vikingilor. P ărul blond și țepos era tuns
militărește deasupra unor sprâncene groase, în vreme ce nasul borc ănat era împestri țat
de vene de sânge. In acel moment, ochii duri st ăteau să se închid ă din pricina oboselii
acumulate în nenum ăratele nop ți nedormite. Strateg aerospa țial cu influen ță și consilier
pe probleme opera ționale al Pentagonului înainte de numirea la NASA, Ekstrom avea
reputația unei înd ărătnicii egalate doar de incontestabila dedicare fa ță de misiunile pe
care le avea de rezolvat.
Urmându-l în habisfer ă, Rachel se trezi plimbându-se printr-un labirint bizar și
translucid de coridoare. Re țeaua labirintic ă părea să fi fost modelat ă prin atârnarea unor
foi opace de plastic peste plase de sârm ă bine întinse. Podeaua labirintului nu exista
practic, fiind constituit ă de ghea ță peste care se montaser ă benzi de cauciuc care s ă ajute
la stabilitate. Trecur ă printr-o zon ă rudimentar ă de locuit, plin ă cu paturi de campanie
și toalete chimice.
Din fericire, aerul din habisfer ă era călduț, chiar dac ă încărcat de amestecurile de
mirosuri specifice spa țiilor strâmte. Undeva, bâzâia un generator electric, probabil sursa
de electricitate care alimenta becurile cu incandescen ță care atârnau de cablurile
spânzurate în hol.
— Domni șoară Sexton, rosti Ekstrom, cu voce aspr ă, ghidând-o destul de brutal
către o destina ție necunoscut ă, dă-mi voie s ă-ți spun cum stau lucrurile chiar de la bun
început.
Tonul lui exprima orice altceva, în afara pl ăcerii de a o avea pe Rachel ca oaspete.
— Ești aici pentru c ă președintele vrea asta. Zach Herney îmi este un bun prieten și
mai este un fan înr ăit al NASA. Îl respect, îi sunt dator și am încredere în el. Nu-i pun la
îndoială ordinele directe, nici m ăcar atunci când nu îmi plac deloc. Ca s ă nu existe nici
un fel de confuzie, s ă îți fie clar c ă personal nu împ ărtășesc entuziasmul pre ședintelui de
a te implica în aceast ă chestiune.
Rachel nu putea face altceva decât s ă se uite țintă la bărbatul de lâng ă ea. "Am
zburat cinci mii de kilometri ca s ă am parte de o asemenea ospitalitate?" În fond,
individul nu era un st ăpân absolut pe mo șia proprie. Se hot ărî să îi dea o replic ă pe
măsură:
—Cu tot respectul,v ă spun că și eu mă aflu sub ordinele pre ședintelui. Nu mi s-a
comunicat care e scopul prezen ței mele aici. Am efectuat aceast ă călătorie cu cele mai
bune inten ții.
— Bine, zise Ekstrom. Atunci v ă voi vorbi pe șleau.

— Chiar a ți început s ă faceți asta!
Replica dur ă păru să îl întărâte și mai mult pe directorul administrativ. Individul
încetini ritmul o clip ă, ca să își studieze mai îndeaproape musafira. Apoi, ca un
șarpe care î și desface inelele, scoase un oftat din r ărunchi și mări la loc pasul:
— Înțelege bine, relu ă el discursul, c ă te afli aici, în locul unde se desf ășoară un
proiect secret al NASA, împotriva voin ței mele. Nu numai c ă reprezin ți NRO, o agen ție al
cărei director se bucur ă să desconsidere angaja ții NASA socotindu-l ni ște copii
handicapa ți, dar mai e ști și fata omului care și-a făurit un stindard personal de lupt ă din
distrugerea agen ției mele. Acesta ar trebui s ă fie momentul de triumf al NASA; personalul
din subordinea mea a fost îndelung criticat în ultima vreme, a șa că merită acest moment
de glorie. Oricum, datorit ă unui val de scepticism al c ărui creast ă e reprezentat ă de tatăl
tău, NASA se g ăsește în situa ția politic ă în care oamenii mei dedica ți sunt obliga ți să
împartă lumina reflectoarelor cu o mân ă de oameni de știință civili și cu fata omului care
încearcă să ne distrug ă.
"Eu nu sunt tata", vru Rachel s ă țipe, însă acum nu era momentul s ă țină o
dezbatere pe teme politice cu șeful NASA.
— N-am venit aici ca s ă mă aflu în lumina reflectoarelor, domnule!
Ekstrom o privi încruntat:
— S-ar putea s ă nu ai de ales.
Comentariul o lu ă prin surprindere. De și președintele Herney nu specificase nimic
despre vreun ajutor acordat de ea în mod "public", William Pickering d ăduse glas
bănuielii c ă Rachel ar putea fi folosit ă drept pion politic.
— Aș vrea să știu ce am de f ăcut aici, ceru ea s ă afle.
— Și eu. Nu de țin o asemenea informa ție.
— Pardon?
— Președintele mi-a cerut s ă te informez complet asupra descoperirii noastre în clipa
în care ajungi aici. Ce anume vrea s ă faci este o chestiune care v ă privește doar pe voi
doi.
— Mi-a povestit c ă Sistemul vostru de Observare a P ământului a descoperit ceva.
Ekstrom se uit ă la ea piezi ș:
— Cât de bine cuno ști proiectul EOS?
— EOS reprezint ă o constela ție de cinci sateli ți care scruteaz ă suprafa ța solului
terestru în moduri diferite, prin cartografiere oceanic ă, prin analiza erorilor geologice,
prin observarea topirii calotei polare, prin localizarea rezervelor fosile…
— Bine, o întrerupse Ekstrom, care nu p ărea deloc impresionat. Deci știi ceva de
ultimul adaos la constela ția EOS? Se nume ște PODS8.
Rachel încuviin ță. PODS fusese proiectat s ă ajute la m ăsurarea efectelor înc ălzirii
globale.
— Din câte am în țeles, PODS m ăsoară grosimea și duritatea calotei polare de
gheață?
— Cam a șa ceva. Folose ște tehnologia benzilor spectrale pentru scan ări de
densități compozite ale unor zone mari și pentru a g ăsi anomalii de duritate în ghea ță,
cum ar fi topiri interne, fisuri mari, zone apoase, toate acestea indicând o înc ălzire
globală.
Rachel cuno ștea procedeul de scanare a densit ăților compozite. Sem ăna cu un
ultrasunet subteran. Sateli ții NRO folosiser ă o tehnologie similar ă pentru a cerceta
variațiile de densitate ale subsolului în Europa de Est și pentru a localiza gropile comune,
președintele ob ținând astfel confirmarea epur ărilor etnice.
— Cu dou ă săptămâni în urm ă, zise Ekstrom, PODS a trecut peste banchiza de
gheață și a depistat o anomalie de densitate care p ărea total diferit ă de ceea ce ne-am fi
așteptat noi s ă vedem. La șaizeci de metri adâncime sub suprafa ță, perfect îmbinat ă
într-o matrice de ghea ță solidă, PODS a descoperit ceea ce p ărea o globul ă imensă cu
diametrul de circa trei metri.
— Un buzunar de ap ă?
— Nu. Nu era lichid ă. Ciudat, dar aceast ă anomalie era mai dură decât ghea ța.
8 The Polar Orbiting Density Scanner, Scanerul de Densitate a Orbitei Polare

Rachel f ăcu o pauz ă:
— Deci… este un bolovan sau ceva de genul ăsta?
Ekstrom încuviin ță:
— În esen ță, da.
Rachel a șteptă explozia, dar aceasta nu veni. "M ă aflu aici pentru c ă NASA a g ăsit o
bucată de stânc ă în ghea ță?"
— Ne-am emo ționat abia când PODS a calculat densitatea acestui bolovan. Am
trimis imediat o echip ă aici să analizeze piatra. S-a dovedit c ă roca din ghea ța de sub noi
este semnificativ mai dens ă decât oricare alt ă rocă găsită pe insula Ellesmere. Ea este, de
fapt, mai dens ă decât orice gen de roc ă de pe o raz ă de șase sute de kilometri.
Rachel se uit ă la ghea ța de sub picioare, imaginându- și acel bolovan uria ș acolo jos,
undeva.
— Vreți să spuneți că cineva a mutat roca aici?
Ekstrom p ăru amuzat de naivitatea întreb ării ei:
— Piatra aia cânt ărește peste opt sute de tone. Este închis ă într-o carapace de
șaizeci de metri adâncime de ghea ță solidă, ceea ce înseamn ă că este aici, neatins ă, de
peste trei sute de ani.
Rachel se sim țea deja obosit ă. Îl urmă pe directorul administrativ spre cap ătul unui
coridor lung și îngust, trecând printre doi angaja ți NASA înarma ți care st ăteau de
pază. Se uită la Ekstrom.
— Presupun c ă există o explica ție logică pentru prezen ța acestei pietre aici… și
pentru tot secretul ăsta!?!
— Categoric c ă da,răspunse,destul de sec,Ekstrom. Piatra descoperit ă de PODS este
un meteorit.
Rachel se opri la intrarea în coridor și făcu ochii mari:
— Un meteorit?
O încerc ă instantaneu dezam ăgirea. Un meteorit nu p ărea un lucru atât de
important încât s ă explice entuziasmul de nedescris al pre ședintelui. "Va justifica aceast ă
descoperire, doar ea singur ă, cheltuielile și eșecurile NASA din trecut?" La ce se gândise
Herney? Adev ărat, meteori ții erau rarit ăți pe Pământ, dar NASA f ăcuse astfel de
descoperiri tot timpul.
— Acest meteorit e unul dintre cei mai mari care s-au descoperit vreodat ă, îi explic ă
Ekstrom, stând țeapăn în fața ei. Noi credem c ă un fragment dintr-un meteorit mai mare
despre care se știe că a căzut în Oceanul Arctic, în anii 1700. Cel mai probabil, aceast ă
piatră a fost aruncat ă ca un rest în urma impactului cu oceanul, a aterizat pe ghe țarul
Milne și a fost treptat îngropat ă de zăpada căzută în ultimii trei sute de ani.
Rachel se încrunt ă. Descoperirea nu schimba nimic. Avea tot mai acut
sentimentul c ă era martor ă la o cascadorie publicitar ă supraestimata pl ănuită de Casa
Albă și de o agen ție NASA disperat ă două entități suferinde care încercau s ă aducă o
descoperire oarecare la nivelul unei victorii NASA devastatoare.
— Nu pari prea impresionat ă, observ ă Ekstrom.
— Cred c ă mă așteptam… la altceva.
Ochii directorului administrativ se îngustar ă.
— Un meteorit de o asemenea m ărime este o descoperire foarte rar ă, domnișoară
Sexton. În lume sunt doar câ țiva mai mari.
— Înțeleg…
— Dar nu mărimea meteoritului ne incit ă.
Rachel se uit ă în sus.
— Dacă mă lași să termin, continu ă el, vei afla c ă acest meteorit are unele
caracteristici care n-au mai fost observate la altul. Indiferent c ă e mic sau mare. Îi f ăcu
semn să meargă mai departe pe coridor. Și acum, dac ă mă vei urma, î ți voi prezenta pe
cineva mai calificat decât mine s ă discute despre aceast ă descoperire.
Rachel era nedumerit ă:
— Cineva mai calificat decât directorul administrativ al NASA?
Ekstrom o țintui cu privirea:
— Mai calificat, domni șoară Sexton, în ceea ce prive ște lucrurile prin perspectiva

faptului c ă e un civil. Pentru c ă ești un analist profesionist de date,am presupus c ă
preferi s ă obții aceste date dintr-o surs ă nepartizan ă.
"Touché." Rachel b ătu în retragere.
Îl urmă pe directorul administrativ de-a lungul coridorului îngust, pân ă ce acesta se
înfundă în dreptul unei pânze negre, grele. Dincolo de paravan se auzea ecoul
murmurului unei mul țimi de voci, de parc ă acestea s-ar fi g ăsit într-un uria ș spațiu
deschis.
Fără a scoate vreo vorb ă, Ekstrom întinse mâna și trase draperia-paravan deoparte.
O lumin ă puternic ă o orbi instantaneu pe Rachel.

Ezitând, p ăși înainte, mijindu- și ochii. Ajustându- și privirea la intensitatea
luminoas ă, Rachel inspect ă repede înc ăperea masiv ă din fața ei și scoase un icnet de
uimire.
— Doamne, șopti ea.
"Ce este cu acest loc?"

20

Studioul CNN de lâng ă Washington, D.C., este unul dintre cele 212 r ăspândite în
întreaga lume și conectate prin satelit cu sediul general al Turner Broadcasting System
din Atlanta.
La ora 13.45 limuzina senatorului Sedgewick Sexton fusese parcat ă în spațiul
special. În timp ce cobora din vehicul și se îndrepta în pas vioi c ătre intrare, Sexton se
simțea extrem de mândru. El și Gabrielle fur ă întâmpina ți de un produc ător CNN cu o
burtă imensă, care avea fa ța toată lățită într-un zâmbet.
— Domnule senator Sexton, rosti produc ătorul. Bine a ți venit! Am știri importante.
Tocmai am aflat pe cine trimite Casa Alb ă să vă fie adversar în aceast ă misiune.
Omul rânji iar:
— Sper c ă sunteți într-o dispozi ție de zile mari.
Făcu semn prin geamul desp ărțitor către studio.
Sexton privi prin geam și fu cât p-aci s ă leșine. Dintr-un nor de fum provenind de la
țigară se holba la el cel mai urât chip din politica american ă:
— Marjorie Tench? izbucni Gabrielle. Ce naiba caut ă ea aici?
Sexton n-avea nici cea mai vag ă idee, îns ă, indiferent de motiv, prezen ța ei aici
reprezenta o veste extraordinar ă, un indiciu clar al disper ării președintelui. Din ce alt
motiv și-ar fi trimis pre ședintele principalul consilier în prima linie a b ătăliei? Casa Alb ă
trecuse la atacul cu armele grele, iar Sexton nu putea decât s ă se bucure de aceast ă
oportunitate.
"Cu cât mai sus e du șmanul, cu atât mai amar ă îi e căderea."
Sexton nu se îndoia c ă Tench e un oponent viclean, îns ă, privind-o pe acea femeie,
nu se putea gândi la altceva decât la faptul c ă președintele comisese o grav ă eroare de
judecată. Marjorie Tench ar ăta înfior ător. Așa cum st ătea tolănită pe fotoliu, cu țigara în
gură, cu bra țul drept mi șcându-se lent înainte și înapoi c ătre buzele sub țiri, semăna cu o
imensă călugăriță care alăpta.
"Isuse, î și spuse Sexton, uite un exemplu clar de persoan ă care ar trebui s ă iasă în
public doar la emisiuni radio."
De câteva ori Sedgewick Sexton o z ărise pe consiliera principal ă a Casei Albe în
reviste, și de fiecare dat ă nu-i venise s ă-și creadă ochilor c ă aceea era una din cele mai
puternice persoane din Washington.
— Nu-mi place chestia asta, îi șopti Gabrielle.
Sexton abia dac ă o auzi. Cu cât se gândea mai mult la ocazie, cu atât îi pl ăcea mai
mult. Mai important ă decât chipul resping ător din mass-media al lui Marjorie era
reputația ei legat ă de un aspect-cheie: Marjorie Tench era extrem de vehement ă când

vorbea despre rolul conduc ătorului Americii în viitor — acesta nu putea fi asigurat decât
prin superioritate tehnologic ă. Era o suporter ă înfocată a programelor de cercetare-
dezvoltare guvernamentale din sectorul de înalt ă tehnologie și, mai important, al NASA.
Mulți credeau c ă tocmai presiunea din spatele u șilor închise exercitat ă de Tench fusese
ingredientul care îl determinase pe pre ședinte s ă susțină atât de puternic agen ția spațială
aflată în degringolad ă.
Sexton se întreb ă dacă nu cumva pre ședintele nu o pedepsea acum pe Tench pentru
toate sfaturile proaste pe care i le-a dat pentru sprijinirea NASA. "Oare s ă fi hotărât el să-
și arunce principalul consilier în gura lupilor?"

Gabrielle Ashe o studie pe Marjorie Tench prin geam și se simți din ce în ce mai
neliniștită. Femeia era din cale afar ă de deșteaptă și însemna o lovitur ă neașteptată. Cele
două fapte aveau darul de a-i alerta toate sim țurile. Dac ă se lua în considera ție poziția ei
față de NASA, trimiterea la b ătaie contra senatorului Sexton p ărea o gre șeală. Însă era
clar că președintele nu era un prost. Ceva îi spunea lui Gabrielle c ă acea confruntare
avea să se sfârșească rău pentru ei.
Observase deja cum senatorului îi sticliser ă ochii de bucurie, un fapt care nu îi
diminua nicicum îngrijorarea. Sexton avea obiceiul de a dep ăși limitele când se sim țea
prea sigur de sine. Problema NASA adusese un bine venit salt în sondaje, dar Sexton
împinsese prea mult chestiunea c ătre limite în ultima vreme. Multe campanii fuseser ă
pierdute de candida ții care voiau un knockout, când tot ce le-ar fi trebuit ar fi fost s ă
termine runda.
Producătorul părea nerăbdător să urmărească vărsarea de sânge:
— Haide ți să vă pregătim, domnule senator!
Când Sexton trecu pe lâng ă ea, îndreptându-se c ătre studio, Gabrielle îl prinse de
mânecă.
— Știu la ce v ă gândiți, șopti ea. Fi ți mai inteligent decât ea, dar nu întrece ți
măsura.
— Să întrec m ăsura? Eu?
Sexton zâmbi:
— Aminti ți-vă că această femeie e foarte priceput ă în ceea ce face.
Senatorul îi rânji cu subîn țeles:
— Și eu.

21

Camera principal ă care avea un aspect de pe șteră a habisferei NASA ar fi constituit
o priveli ște stranie, în orice loc de pe fa ța pământului, îns ă faptul c ă ea exista pe o insul ă
de ghea ță din Arctica era cu atât mai greu de în țeles pentru Rachel.
Privind în sus, în domul futurist construit din panouri albe triunghiulare
întrepătrunse, sim ți că intrase într-un sanatoriu de dimensiuni colosale. Pere ții se
arcuiau în jos c ătre o podea din ghea ță, pe care o adev ărată armată de lămpi halogene
stăteau ca ni ște santinele împr ăștiate peste tot, aruncând o lumin ă orbitoare în jurul lor
și oferind întregii înc ăperi o luminozitate spectral ă.
Pe podeaua de ghea ță șerpuiau benzi din spum ă rigidă neagră pe post de traverse
prin labirintul de sta ții științifice de lucru. În mijlocul echipamentelor electronice, treizeci
sau patruzeci de angaja ți NASA, îmbr ăcați în alb din cap și până în picioare, munceau
din greu și discutau între ei emo ționați. Rachel sim ți imediat tensiunea din înc ăpere.
Era emo ția unei noi descoperiri.
Parcurgând împreun ă cu Ekstrom cercul exterior al domului, Rachel observ ă
privirile nepl ăcut surprinse ale celor care o recuno șteau. Șoaptele lor reverberau clar în
spațiul cavernos.
"Nu e fata senatorului Sexton?

Ce naiba caut ă ea aici?
Nu-mi vine s ă cred că directorul administrativ poate s ă stea de vorb ă cu ea!"
Rachel aproape c ă se aștepta să zărească păpuși voodoo ale tatălui ei spânzurate
pretutindeni. Animozitatea din jur nu reprezenta, în orice caz, singura surs ă de tensiune
din atmosfer ă. Se putea sesiza clar o anumit ă încredere nem ăsurată — ca și cum NASA
știa prea bine cine avea s ă râdă la urmă.
Directorul administrativ o conduse pe Rachel c ătre un șir de mese unde un b ărbat
stătea singur în fa ța unui computer. Omul era îmbr ăcat cu un combinezon flau șat negru,
cu glugă și încălțat cu bocanci grei de navigator, o îmbr ăcăminte total diferit ă de hainele
de vreme rea pe care ceilal ți angaja ți NASA le purtau. St ătea cu spatele la to ți cei de
acolo.
Ekstrom îi ceru lui Rachel s ă aștepte, în vreme ce el se duse s ă stea de vorb ă cu
străinul. Dup ă o clipă, individul în combinezon d ădu din cap și dădu o comand ă pentru a
închide computerul la care lucra. Directorul administrativ se întoarse.
— De aici,te preia domnul Tolland,îi zise el. E un alt personaj recrutat de pre ședinte,
așa că voi doi ar trebui s ă vă înțelegeți de minune. Vin și eu lâng ă voi mai târziu.
— Mulțumesc.
— Presupun c ă ai auzit de Michael Tolland!
Rachel ridic ă din umeri. Mintea ei continua s ă se concentreze asupra lucrurilor
extraordinare care o înconjurau și i se părea cu totul extraordinar.
— Numele nu-mi spune nimic.
Individul în combinezon ajunse lâng ă ei și le zâmbi:
— Nu vă spune nimic?
Avea o voce puternic ă și prietenoas ă.
— E cea mai bun ă veste din aceast ă zi. Mi se p ărea că nu voi mai avea niciodat ă
ocazia s ă fac o prim ă impresie bun ă.
Când se uit ă la individ,Rachel avu senza ția că rămâne pironit ă locului. Recunoscu
instantaneu fa ța arătoasă a bărbatului. La fel ca toat ă America, de altfel.
— Oh, îng ăimă ea, roșind în vreme ce b ărbatul îi strângea mâna. Sunte ți acel
Michael Tolland.
Când pre ședintele îi spusese c ă recrutase speciali ști civili, de vârf, ca s ă certifice
descoperirea NASA, Rachel î și imaginase un grup de maniaci cu min ți strălucite și cu
propriile calculatoare personalizate. Michael Tolland era exact opusul unei asemenea
imagini. Una dintre cele mai cunoscute "celebrit ăți ale științei" din America zilelor
noastre, Tolland era produc ătorul unui documentar intitulat Amazing Seas9, în timpul
căruia punea telespectatorii fa ță în față cu fenomene oceanice uimitoare — vulcani sub-
acvatici, viermi marini lungi de trei metri, valuri subacvatice uciga șe. Mass-media îl
caracteriza pe Tolland ca un amestec de Jacques Cousteau și Carl Sagan, creditând
entuziasmul lui de cunosc ător nepreten țios și gustul pentru aventur ă ca pe o formul ă
care aruncase emisiunea în vârful tuturor audien țelor. În acela și timp, criticii trebuiau s ă
admită că înfățișarea lui, dar și charisma sa contribuiau în bun ă măsură la audien ța pe
care o avea.
— Domnule Tolland…, începu Rachel, c ăutându- și cuvintele. Eu sunt Rachel
Sexton.
Tolland îi zâmbi încântat dar ascunzându- și o ușoară grimasă:
— Bună, Rachel. Spune-mi Mike!
Rachel se trezi dintr-odat ă incapabil ă să scoată vreun sunet. Evenimentele din
ultima zi î și spuneau cuvântul… habisfera, meteoritul, secretele, trezirea fa ță în față cu o
vedetă de televiziune.
— Sunt surprins ă să te întâlnesc aici, rosti ea, încercând s ă-și revină. Când
președintele mi-a spus c ă a recrutat civili pentru certificarea unei descoperiri NASA, cred
că mă așteptam s ă văd…
Ezită..
— Oameni de știință adevărați?
Rachel se îmbujor ă, îngrozit ă:
9 "Uluitoarele Oceane"

— Nu asta am vrut s ă spun.
— Nu-ți face griji, o lini ști Tolland. Numai de asta am avut parte de când am ajuns
aici.
Directorul administrativ se scuz ă, promițând să revină mai târziu. Tolland se
întoarse spre Rachel cu o expresie de curiozitate pe chip.
— Ekstrom mi-a spus c ă tatăl tău e senatorul Sexton!
Rachel încuviin ță. "Din nefericire!"
—Un spion Sexton în spatele liniilor inamice?
—Liniile frontului nu sunt întotdeauna trasate acolo unde se a șteaptă lumea.
Tăcere. Spune-mi, continu ă repede Rachel, ce caut ă un oceanograf de renume mondial
pe un ghe țar împreun ă cu o grămadă de oameni de știință NASA?
Tolland chicoti:
— Păi, un individ care sem ăna mult cu pre ședintele m-a rugat s ă-i fac o favoare. Am
deschis gura vrând s ă-i spun: "Du-te dracului", dar tot ce a ie șit a fost un: "Da,
domnule".
Rachel izbucni în râs, pentru prima dat ă în acea diminea ță:
— Bine ai venit în club!
Deși cele mai multe vedete p ăreau mici de statur ă, Rachel avea sentimentul c ă
Michael Tolland p ărea mai înalt. Ochii lui c ăprui erau la fel de iscoditori și de pasiona ți
ca pe micul ecran, iar vocea purta în ea, cu modestie, aceea și căldură și același
entuziasm. Cu aspectul unui b ărbat de patruzeci și cinci de ani atletic și călit de vreme,
Michael Tolland avea un p ăr negru bogat care îi c ădea mereu ca un zuluf peste frunte.
Avea o atitudine de om mândru și lipsit de griji care tr ăda o încredere și siguran ță de
sine. Când îi strânsese mâna, asperit ățile din palm ă îi amintiser ă lui Rachel c ă nu era o
personalitate "moale" tipic ă televiziunii, ci mai degrab ă un om încercat al m ării și un
cercetător al naibii de înclinat spre practic ă.
— Ca să fiu sincer, recunoscu Tolland, destul de sfios, cred c ă am fost recrutat mai
mult pentru celebritatea mea decât pentru experien ța științifică pe care o am.
Președintele mi-a cerut s ă vin și să realizez un documentar pentru el.
— Un documentar? Despre un meteorit? Dar tu e ști oceanograf.
— Exact asta i-am spus și eu! Îns ă mi-a răspuns c ă el nu știe de existen ța vreunui
documentarist specializat pe meteori ți. Mi-a explicat c ă implicarea mea ar aduce o
imensă credibilitate acestei descoperiri. Se pare c ă are de gând s ă transmit ă
documentarul meu ca parte a marii conferin țe de pres ă din noaptea asta, când va anun ța
descoperirea.
"Un purt ător de cuvânt celebru." Rachel în țelese pe deplin manevrele politice iscusite
ale lui Zach Herney. NASA era adesea acuzat ă că folosește un limbaj de neîn țeles pentru
marele public. Nu și în noaptea aceasta. Casa Alb ă adusese un maestru al comunic ării
științifice, un chip pe care americanii îl cuno șteau deja și în care aveau încredere când
venea vorba despre știință.
Tolland ar ătă cu mâna c ătre un col ț îndepărtat al domului, unde se monta un decor
pentru pres ă. Pe ghea ță fusese pus un covor albastru, camere de televiziune, reflectoare
de studio și o masă lungă, cu mai multe microfoane. Cineva tocmai atârna ca decor un
poster cu un imens drapel american.
—Astea sunt preg ătirile pentru aceast ă noapte, îi explic ă el. Directorul administrativ
al NASA și o parte din oamenii de știință de vârf ai lui vor fi conecta ți live prin satelit cu
Casa Alb ă, astfel încât s ă participe la transmisiunea în direct de la ora opt.
"Convenabil", î și zise Rachel, mul țumită să afle că Zach Herney nu inten ționase s ă
oblitereze complet NASA din scenariul marelui anun ț.
— Așadar, rosti Rachel oftând, are de gând cineva s ă îmi spun ă, în sfâr șit, și mie ce
e atât de nemaipomenit la meteoritul ăsta?
Tolland se încrunt ă și îi zâmbi misterios:
— De fapt, ceea ce e nemaipomenit la acest meteorit trebuie văzut, nu explicat.
Îi făcu semn s ă îl urmeze c ătre zona învecinat ă de lucru.
— Tipul care st ă aici are o mul țime de mostre pe care ți le poate ar ăta.
— Mostre? Chiar ave ți mostre ale meteoritului?

— Categoric. Am f ăcut ceva foraje. De fapt chiar primele mostre au fost cele care au
alertat NASA avertizând-o despre importan ța descoperirii.
Neștiind ce o a ștepta, Rachel îl urm ă pe Tolland în zona de lucru. Locul p ărea
pustiu. O cea șcă de cafea se odihnea pe un birou plin de mostre de roc ă, șublere și alte
dispozitive de m ăsură și diagnosticare. Din cafea ie șeau aburi.
— Marlinson! strig ă Tolland, c ăutându-l cu privirea.
Nici un r ăspuns. Scoase un oftat de frustrare și se întoarse spre Rachel:
— Probabil c ă s-a rătăcit căutând fri șcă pentru cafea. Î ți spun, am f ăcut
postuniversitara la Princeton cu tipul ăsta și avea bunul obicei de a se pierde în propriul
dormitor. Acum e de ținător al Medaliei Na ționale pentru Știință în Astrofizic ă.
Imagineaz ă-ți!
Rachel o lu ă pe ghicite:
— Marlinson? Nu cumva te referi la faimosul Corky Marlinson?
Tolland râse:
— El în persoan ă.
Rachel era uluit ă:
— Corky Marlinson e aici?
Teoriile lui Marlinson despre câmpurile gravita ționale erau deja legende printre
inginerii de sateli ți ai NRO.
— Marlinson e unul dintre recru ții civili ai pre ședintelui?
— Mda, unul dintre oamenii de știință adevărați.
"Așa e, adev ărați", își zise Rachel. Corky Marlinson era un tip str ălucit și foarte
respectat.
— Incredibilul paradox al lui Corky, îi zise Tolland, este c ă îți poate da distan ța până
la Alpha Centauri în milimetri, dar nu- și poate face nod la propria cravat ă.
— Port cravate cu nod prefabricat! l ătră o voce înfundat ă, profund ă, în apropierea
lor.Eficien ța înaintea stilului,Mike!Voi, ăștia de la Hollywood, nu în țelegeți așa ceva!
Rachel și Tolland se întoarser ă către omul care acum ie șea din spatele unui perete
mare de echipamente electronice. Era un tip scund și rotund, sem ănând cu un câine
boxer cu ochi bulbuca ți și o piept ănătură dată peste cap. Individul se opri brusc z ărindu-
i pe cei doi împreun ă.
— Isuse Hristoase, Mike! Suntem la blestematul ăsta de Pol Nord și tu chiar și aici
reușești să te întâlne ști cu femei superbe. Știam eu c ă ar fi trebuit s ă mă fac om de
televiziune!
Michael Tolland era vizibil stânjenit:
— Domni șoară Sexton, v ă rog să îl scuza ți pe doctorul Marlinson. Ceea ce îi lipse ște
din tact se compenseaz ă mai mult decât suficient cu bi ți total inutili de informa ție despre
universul nostru.
Corky se apropie:
— E o adev ărată plăcere, doa'n ă. Nu v-am re ținut numele!
— Rachel, se recomand ă ea. Rachel Sexton.
— Sexton?
Corky scoase un soi de icnet juc ăuș:
— Sper c ă nu e vreo leg ătură cu senatorul ăla obtuz și depravat!
Tolland se strâmb ă:
— De fapt, Corky, senatorul Sexton este tat ăl lui Rachel.
Corky se opri din râs și făcu o grimas ă:
— Știi, Mike, chiar c ă nu e de mirare c ă n-am avut niciodat ă noroc la femei.

22

Corky Marlinson îi pofti pe cei doi în spa țiul lui de lucru și începu s ă caute printre
unelte și mostre de roc ă. Se mișca precum un arc întins care era pe punctul de a se rupe.
— Gata, rosti el, tremurând de emo ție. Domni șoară Sexton, sunte ți pe punctul de a
primi cea de-a treizeci și doua lec ție introductiv ă despre meteorit a lui Corky Marlinson.

Tolland îi f ăcu lui Rachel semn cu ochiul s ă aibă răbdare:
— Suport ă-l. Omul chiar a vrut s ă fie actor!
— Mda, și Mike a vrut s ă fie un om de știință respectabil.
Corky pivot ă pe loc, scoase la iveal ă trei mostre mici de roc ă și le alinie pe birou:
— Acestea sunt cele trei clase principale de meteori ți de pe planet ă.
Rachel se uit ă la pietre. Toate p ăreau niște sferoide bizare de m ărimea unei mingi de
golf. Fiecare fusese despicat la jum ătate pentru a i se vedea sec țiunea transversal ă.
— Toți meteori ții, continu ă Corky, sunt alc ătuiți din cantit ăți variabile de aliaj
nichel-fier, silica ți și sulfați. Noi le clasific ăm pe baza rapoartelor dintre cantit ățile de
metale și cele de silica ți.
Rachel avea deja sentimentul c ă lecția introductiv ă a lui Corky Marlinson avea s ă
dureze mai mult de treizeci de secunde.
— Prima mostr ă de aici, relu ă Corky, ar ătând înspre o piatr ă lucitoare și neagră ca
smoala, este un meteorit pe baz ă de fier. Foarte greu. Amicul ăsta prăpădit a aterizat în
Antarctica acum câ țiva ani.
Rachel studie meteoritul. Cu siguran ță arăta ca provenind din alt ă lume — un
bulgăre de fier greoi, cenu șiu, a cărui crust ă exterioar ă era arsă și înnegrit ă.
— Chestia aia înnegrit ă se nume ște crust ă de fuziune, explic ă Corky. Este rezultatul
unei înc ălziri extreme care se produce atunci când meteoritul traverseaz ă atmosfera
noastră. Toți meteori ții prezint ă o asemenea negreal ă.
Se îndrept ă repede spre urm ătoarea mostr ă:
— Acesta este ceea ce noi denumim un meteorit roc ă-fier.
Rachel privi cu aten ție mostra, observând c ă și aceasta era înnegrit ă prin exterior.
Oricum, mostra avea o nuan ță ușor verzuie, iar sec țiunea transversal ă arăta ca un un
colaj de fragmente colorate, ascu țite, asem ănător unui puzzle de tip caleidoscop.
— Drăguț, zise Rachel.
— Glumi ți, e de-a dreptul minunat!
Corky îi explic ă preț de un minut despre con ținutul ridicat de olivin ă10, mineralul
care oferea acea nuan ță verzuie, apoi se întinse simulând dramatismul c ătre a treia și
ultima mostr ă, pe care i-o d ădu lui Rachel.
Aceasta ținu ultimul meteorit în palm ă. Roca avea o culoare gri-maronie și semăna
cu granitul. P ărea mai grea decât o roc ă terestră, dar nu cu mult. Singurul indiciu al
faptului c ă însemna altceva decât o roc ă normal ă era dat de crusta de fuziune —
suprafața exterioar ă arsă.
— Acesta, rosti Corky cu emfaz ă, este un meteorit pietros. Este cea mai banal ă clasă
de meteori ți. Peste nou ăzeci la sut ă din rocile extraterestre g ăsite pe planet ă fac parte din
această categorie.
Rachel era surprins ă. Întotdeauna î și imaginase c ă meteori ții arătau precum cel din
prima categorie — ni ște bulgări metalici cu aspect extraterestru. Roca din mâna ei ar ăta
cât se poate de p ământean ă. Dincolo de exteriorul înnegrit, p ărea mai degrab ă o piatră
desprins ă de pe o plaj ă.
Ochii lui Corky se f ăcuseră mari de emo ție.
— Meteoritul îngropat în ghea ță aici, în Milne, este un meteorit pietros — seam ănă
mult cu cel din palma dumneavoastr ă. Meteori ții pietroși par aproape identici cu
sordidele noastre pietre p ământene, ceea ce îi face dificil de observat. De obicei sunt un
amestec de silica ți ușori — feldspar, olivin ă, piroxen ă. Nimic prea interesant.
"Mie-mi spui", gândi Rachel, dându-i mostra înapoi.
— Ăsta arat ă ca o piatr ă pe care cineva a uitat-o în foc.
Corky izbucni în râs:
— Un foc al naibii de mare! Nici m ăcar cel mai mare furnal construit vreodat ă de
mâna omului nu se apropie de c ăldura sim țită de un meteorit care traverseaz ă atmosfera.
Sunt pur și simplu devasta ți!
Tolland îi oferi lui Rachel un zâmbet de simpatie:
— Asta este partea bun ă.
— Imagina ți-vă, reluă Corky, luând mostra de meteorit de la Rachel. S ă ne
10 Silicat complex de magneziu și fier

închipuim c ă micuțul ăsta drăguț este de m ărimea unei case.
Ridică mostra sus deasupra capului:
— Bine… este în spa țiu… plutind în jurul sistemului nostru solar…, îmb ăiat în frigul
spațial de minus o sut ă de grade Celsius.
Tolland chicotea în sinea lui, p ărând a mai fi fost martor la scena prin care Corky
demonstra cum a ajuns meteoritul pe insula Ellesmere.
Corky începu s ă coboare piatra.
— Meteoritul nostru se îndreapt ă spre Pământ… și se apropie foarte mult… e prins
de forța noastr ă gravitațională… accelereaz ă… accelereaz ă…
Rachel privi cum Corky m ărește viteza cu care cobora meteoritul, mimând
accelera ția gravita țională.
— Acum se mi șcă repede, exclam ă Corky. Peste cincisprezece kilometri pe secund ă
— șaizeci de mii de kilometri pe or ă! La 135 de kilometri deasupra suprafe ței
Pământului,meteoritul începe s ă se frece de atmosfera terestr ă.
Corky scutur ă violent mostra, în vreme ce o cobora spre ghea ță:
— Când ajunge la sub o sut ă de kilometri începe s ă lumineze! Acum densitatea
atmosferic ă e în cre ștere, iar frecarea este incredibil ă! Aerul din jurul meteoritului devine
incandescent și materialul de la suprafa ță începe s ă se topeasc ă din cauza c ăldurii.
Corky începu s ă scoată tot soiul de șuierături și de sfârâituri. Acum trece de borna de
optzeci de kilometri, iar exteriorul se înc ălzește la peste o mie opt sute de grade Celsius!
Rachel îl privi, nevenindu-i s ă-și creadă ochilor cum astrofizicianul câ știgător al
unui premiu preziden țial scutur ă meteoritul cu mai mult ă furie, sco țând tot felul de
sunete copil ărești.
— Șaizeci de kilometri! Acum Corky țipa. Meteoritul nostru întâlne ște zidul
atmosferic. Aerul e prea dens! încetine ște violent, cu o for ță de decelera ție care are
de peste trei sute de ori for ța gravita țională!
Corky scoase un sunet ascu țit ca de frâne și își încetini brusc mi șcarea mâinii.
— Meteoritul se r ăcește instantaneu și înceteaz ă să mai lumineze. Am ajuns la
zborul negru! Suprafa ța meteoritului se înt ărește de la starea topit ă la starea de crust ă
de fuziune înnegrit ă.
Rachel îl auzi pe Tolland cum hohotea încet, în vreme ce Corky îngenunche pe
gheață pentru a preg ăti lovitura de gra ție — impactul cu solul terestru.
— Acum, relu ă Corky, imensul nostru meteorit traverseaz ă stratul inferior al
atmosferei… În genunchi, coborî meteoritul spre sol cu o mi șcare de arc a mâinii. Se
îndreapt ă spre Oceanul Arctic… În plan oblic… cade… pare c ă va rata oceanul… cade…
și… Love ște mostra de sol. BUM!
Rachel tres ări.
— Impactul e cataclismic! Meteoritul explodeaz ă. Fragmentele lui zboar ă peste tot,
împrăștiindu-se peste ocean. Corky trecu la mi șcări încete, învârtind mostra peste
oceanul invizibil spre piciorul lui Rachel. O bucat ă continu ă să se învârteasc ă, rotindu-se
către insula Ellesmere… Aduse piatra în dreptul c ălcâiului ei. Rateaz ă oceanul, se lovi de
pământ… Mi șcă piatra în sus și peste limba pantofului ei, apoi o opri în dreptul gleznei.
În cele din urm ă ajunse pe ghe țarul Milne, unde z ăpada și gheața îl acoperir ă în grab ă,
protejându-l astfel de eroziunea atmosferic ă.
Corky se ridic ă zâmbind.
Rachel r ămăsese cu gura c ăscată. Impresionat ă, izbucni în râs.
— Ei bine, doctore Marlinson, explica ția asta a fost extraordinar de…
— Lucid ă? îi suger ă Corky.
— Ăsta e cuvântul.
Corky îi d ădu mostra înapoi:
— Uitați-vă la secțiunea transversal ă!
Rachel studie interiorul rocii pentru o clip ă, dar nu v ăzu nimic.
— Pune-o în lumin ă, o sfătui Tolland cu vocea lui cald ă și amabil ă. Și privește-o
îndeaproape!
Rachel î și apropie piatra de ochi și o roti înspre puternicele becuri cu halogen de
deasupra. Acum v ăzu — mici globule metalice care sclipeau în piatr ă. Zeci de astfel de

globule erau împr ăștiate de-a lungul sec țiunii transversale, ca ni ște picături minuscule
de mercur, fiecare dintre ele având un diametru milimetric.
— Aceste bule mici se numesc "condrule", îi mai explic ă Corky. Și ele se g ăsesc
numai î n meteori ți.
Rachel se zgâi la acele bobi țe:
— Cu certitudine n-am v ăzut niciodat ă ceva similar într-o roc ă terestr ă.
— Și nici nu ve ți mai vedea! în confirm ă Corky. Condrulele sunt structuri geologice
care nu exist ă pe Terra. Unele condrule sunt foarte, foarte vechi — poate f ăcute din unele
dintre cele mai timpurii materiale din univers. Alte condrule sunt mult mai tinere,
precum cele din palma dumneavoastr ă. Condrulele din acel meteorit sunt vechi de doar
190 de milioane de ani.
— O sut ă nouăzeci de milioane de ani înseamn ă tinere?
— La naiba, da! În termeni cosmologici asta înseamn ă ieri. Cel mai important lucru
în acest moment este c ă această mostră conține condrule — o dovad ă concludent ă a
naturii meteoritice.
— Bine, interveni Rachel. Condrulele sunt concludente. Am priceput.
— Și, în cele din urm ă, continu ă Corky, oftând, dac ă crusta de fuziune și condrulele
nu vă conving, noi, astronomii, dispunem de o metod ă infailibil ă de a confirma originea
meteoritic ă.
— Anume?
Corky ridic ă din umeri:
— Pur și simplu folosim un microscop cu polarizare petrografic ă, un spectrometru
cu fluorescen ță în raze X, un analizor cu activare prin neutroni sau un spectrometru cu
plasmă de induc ție prin cuplare ca s ă măsurăm rapoartele feromagnetice.
Tolland oft ă:
— Acum se d ă în spectacol!Ce vrea Corky s ă spună e că putem dovedi c ă o rocă e
meteorit pur și simplu analizându-i compozi ția chimic ă.
— Hei, b ăiețaș de ocean! s ări Corky. Hai s ă lăsăm știința pe mâna oamenilor de
știință, bine?
Se întoarse imediat spre Rachel:
— În rocile terestre, elementul mineral nichel apare fie în procentaje extrem de
ridicate, fie în procentaje extrem de coborâte; nicidecum în gama de mijloc. Cu toate
astea, în meteori ți, conținutul de nichel cade în gama medie de valori. Ca atare, dac ă
analizăm o mostr ă și descoperim c ă nichelul se afl ă, asemenea con ținutului, în gama
medie, putem garanta f ără nici o urm ă de îndoial ă că acea mostr ă este un meteorit.
Rachel era deja exasperat ă:
— Am în țeles, domnilor, cum st ă treaba cu crustele de fuziune, condrulele,
conținutul de nichel în gama medie, toate acestea dovedind c ă provine din spa țiu. Am
priceput totul.
Puse mostra înapoi pe masa lui Corky:
— Dar, la urma urmei, de ce sunt eu aici?
Corky oft ă din rărunchi.
— Vreți să vedeți o mostr ă din meteoritul pe care NASA l-a descoperit în ghea ța de
sub noi?
"Înainte de a muri aici, v ă rog."
De aceast ă dată Corky î și introduse mâna în buzunarul de la piept și scoase o piatr ă
mică, în form ă de disc. Felia de roc ă semăna cu un CD; avea o grosime de circa un
centimetru și părea similar în compozi ție cu meteoritul pietros pe care tocmai îl studiase
mai înainte.
— Este o felie dintr-o mostr ă de miez pe care am forat-o ieri.
Corky îi d ădu mostra lui Rachel.
Aspectul cu siguran ță nu era spectaculos. Era o piatr ă grea, alb ă-portocalie.
Marginea era par țial înnegrit ă, probabil un segment al suprafe ței exterioare a
meteoritului.
— Văd crusta de fuziune, rosti ea.
Corky d ădu din cap:

— Mda, aceast ă mostră a fost luat ă din apropierea marginii exterioare a
meteoritului, a șa că mai are înc ă puțină crustă pe ea.
Rachel ridic ă discul în lumin ă și zări globulele metalice minuscule:
— Și mai văd și condrulele.
— Bine, o aprob ă Corky, cu vocea plin ă de emo ție. Iar eu pot ad ăuga că nichelul are
conținut în gama medie, pentru c ă am verificat cu un microscop cu polarizare
petrografic ă — deci nici o asem ănare cu o roc ă terestr ă. Felicitări, tocmai a ți
confirmat c ă roca pe care o țineți în mân ă provine din spa țiul cosmic.
Rachel î și ridică privirea, nedumerit ă:
— Doctore Marlinson, e un meteorit. Se presupune că provine din spa țiul cosmic.
Oare îmi scap ă ceva aici?
Corky și Tolland schimbar ă priviri cu subîn țeles. Tolland î și așeză mâna pe um ărul
lui Rachel și o îndemn ă:
— Răsucește-o!
Rachel se conform ă, astfel încât s ă vadă cealaltă parte a discului. Îi trebui doar o
secundă ca să priceap ă întru totul ceea ce vedea.
Atunci adev ărul o izbi ca un tren în mare vitez ă:
«Imposibil!", voi ea s ă exclame. Cu toate astea, în timp ce privea aten ție piatra, î și
dădu seama c ă definiția pe care ea o d ăduse "imposibilului" tocmai se schimbase pentru
totdeauna. Încastrat ă în piatr ă se vedea o form ă care într-o roc ă terestră ar fi fost
socotită banală, dar care într-un meteorit ar fi fost de neconceput.
— Este…, începu Rachel, aproape incapabil ă să continue. Este… o insectă!
Meteoritul ăsta conține fosila unei insecte!
Corky și Tolland radiau amândoi de satisfac ție:
— Bine a ți venit la bord, zise Corky.
Rachel amu ți pe moment,din cauza torentului de emo ții care o încercau. Cu toat ă
uluiala îns ă, vedea clar, dincolo de orice îndoial ă, că acea fosil ă fusese odinioar ă un
organism biologic viu. Forma pietrificat ă avea cam șapte centimetri lungime și părea a fi
o ramur ă primitiv ă a unui c ărăbuș uriaș sau a unei insecte târâtoare. Șapte perechi de
piciorușe stăteau ghemuite sub o carapace exterioar ă protectiv ă, iar aceasta p ărea la
rândul ei segmentat ă în plăci, ca în cazul unui arici.
Simțea cum o apuc ă amețeala:
— O insect ă din spa țiu…
— Este un izopod,o corect ă Corky.Insectele au trei perechi de picioare, nu șapte.
Rachel nici m ăcar nu-l auzi. Capul i se învârtea tot mai tare, pe m ăsură ce studia
fosila din fa ța ei.
— Se poate vedea clar, continu ă Corky, cum carapacea dorsal ă este segmentat ă în
plăci, așa cum sunt gând ăceii tere ștri, și totuși cele dou ă apendice proeminente
asemănătoare unei cozi aduc fosila mai aproape de cea a unui p ăduche.
Rachel deja nu-l mai auzea pe Corky.Clasificarea speciilor era complet irelevant ă.
Piesele puzzle-ului începeau s ă se potriveasc ă într-un mod n ăucitor — secretomania
președintelui, emo ția celor de la NASA…
"E o fosil ă în meteoritul ăsta! Nu doar un soi de bacterie, ci o form ă de viață
avansat ă! Dovada c ă există viață și altundeva în univers!"

23

Înainte cu zece minute de debutul dezbaterii de la CNN, senatorul Sexton se întreba
cum de fusese atât de fraier încât s ă-și facă vreo grij ă. Ca oponent, Marjorie Tench fusese
clar supraestimat ă.
În ciuda reputa ției de viclenie nemiloas ă a principalului consilier preziden țial,
femeia se dovedea a fi mai degrab ă o oaie de sacrificiu decât un adversar valoros.
Categoric, la începutul conversa ției Tench adoptase o tactic ă agresivă atacând
platforma electoral ă a senatorului ca fiind îndreptat ă împotriva femeilor, îns ă, exact

atunci când p ăruse a strânge mai bine șurubul, Tench comisese o gre șeală din neglijen ță.
În vreme ce întreba cum se a ștepta senatorul s ă finanțeze îmbun ătățirile sistemului
de educa ție fără a crește taxele, femeia f ăcuse o aluzie perfid ă la obsesia lui Sexton legat ă
de NASA.
Deși NASA constituia un subiect pe care Sexton inten ționa oricum s ă îl abordeze
către sfârșitul dezbaterii, Marjorie Tench deschisese cutia Pandorei mai devreme.
"Idioata!"
— Dacă tot ați pomenit despre NASA, profit ă Sexton de ocazie, pute ți comenta
zvonurile pe care le tot aud legate de faptul c ă NASA a suferit recent un nou e șec?
Marjorie Tench nici m ăcar nu clipi:
— Mă tem că eu nu am auzit acel zvon.
Vocea ei spart ă, de fum ătoare, era aspr ă precum glaspapirul.
— Așadar, nici un comentariu?
— Mă tem că nu.
Sexton nu- și mai înc ăpea în pene. În universul mass-media, expresia "nici un
comentariu" se traducea u șor prin "vinovat".
— Înțeleg, relu ă Sexton. Și ce îmi pute ți spune despre zvonul referitor la o întâlnire
secretă de urgen ță dintre pre ședinte și directorul administrativ al NASA?
De aceast ă dată, Tench p ăru surprins ă:
— Nu prea știu la care dintre întâlniri v ă referiți. Președintele are destul de multe.
— Bineîn țeles că are.
Sexton decise s ă atace direct:
— Domni șoară Tench, sunte ți o persoan ă care sprijin ă din tot sufletul agen ția
spațială, nu?
Tench oft ă, părând sătulă de obsesia senatorului:
— Cred în importan ța păstrării avantajului tehnologic american — indiferent dac ă
acesta ține de resortul militar, industrial, al Serviciilor Secrete sau al
telecomunica țiilor. NASA face cu siguran ță parte din aceast ă viziune. Da.
Sexton o z ărea pe Gabrielle în cabina de produc ție cum îi face semn din ochi s ă o
lase mai moale, dar senatorul adulmecase deja mirosul sângelui:
— Mă faceți curios, stimat ă domnișoară. Influen ța dumneavoastr ă este cea care îl
determin ă pe președinte s ă acorde mereu ajutor acestei agen ții aflate în suferin ță?
Tench cl ătină din cap:
— Nu. Pre ședintele este și el un adept fervent al NASA. Ia deciziile de unul singur.
Sexton nu- și putea crede urechilor. Tocmai îi oferise lui Marjorie Tench o ocazie de
a-l scuza par țial pe pre ședinte prin acceptarea responsabilit ății ei personale pentru
o parte din finan țarea NASA. În loc de a profita de ocazie, Tench aruncase totul în cârca
președintelui. "Pre ședintele ia singur deciziile." P ărea că Tench încerca deja s ă se
distanțeze de o campanie electoral ă dezastruoas ă. Nici o surpriz ă. În definitiv, dup ă ce
praful se va fi a șezat, Marjorie Tench avea s ă fie în căutarea unei slujbe.
În următoarele minute, cei doi î și parară reciproc loviturile. Tench încerc ă mai multe
tentative patetice de a schimba subiectul, îns ă Sexton insista asupra bugetului alocat
NASA.
— Domnule senator, încerc ă să argumenteze Tench, vre ți să tăiați bugetul NASA,
însă aveți idee câte slujbe din domeniul high-tech se vor pierde?
Sexton aproape c ă îi râse femeii în fa ță. "Fătuca asta chiar este considerat ă cea mai
sclipitoare minte din Washington?" Tench mai avea în mod clar de înv ățat câte ceva
despre demografia american ă. Slujbele din sectorul high-tech erau irelevante în raport cu
numărul uriaș de gulere albastre din țară.
Sexton atac ă:
— Vorbim de economii de miliarde aici, Marjorie, iar dac ă rezultatul este acela c ă o
mână de oameni de știință de la NASA trebuie s ă se urce în BMW-urile lor și să își pună
talentele la dispozi ție în altă parte, atunci asta e. Eu sunt hot ărât să fiu foarte atent cu
cheltuielile!
Marjorie Tench t ăcu,de parc ă încerca s ă-și revină de pe urma loviturii.
Gazda CNN interveni:

— Domni șoară Tench, vreo reac ție?
Femeia î și drese glasul, într-un târziu, și vorbi:
— Cred c ă sunt doar surprins ă să aflu că domnul Sexton ia o pozi ție anti-NASA atât
de categoric ă.
Sexton î și miji ochii. "Frumoas ă încercare, cucoan ă."
— Eu nu sunt anti-NASA și resping orice acuza ție în acest sens. Pur și simplu spun
că bugetul NASA este concludent pentru a ilustra genul de risip ă pe care o promoveaz ă
președintele dumitale. NASA a declarat c ă poate construi naveta spa țială cu un pre ț de
cinci miliarde; a costat, de fapt, dou ăsprezece miliarde. A mai spus c ă poate construi
stația spațială cu un pre ț de opt miliarde; acum a ajuns la o sut ă de miliarde.
— Americanii sunt lideri, contraatac ă Tench, pentru c ă noi ne fix ăm obiective
ambițioase și nu renun țăm nici m ăcar în vremuri grele.
— Chestia asta cu mândria na țională nu mă impresioneaz ă deloc, Marge. NASA și-a
depășit bugetul de trei ori în ultimii doi ani și s-a îndreptat spre pre ședinte cu coada
între picioare, cerând al ți bani ca s ă-și repare gre șelile. Poate fi vorba, în acest context, de
mândrie na țională? Dacă vrei să discuți despre a șa ceva, atunci hai s ă vorbim despre
școli puternice. S ă vorbim despre sistemul de s ănătate. Să vorbim despre copiii de ștepți
care cresc într-o țară a tuturor posibilit ăților. Asta este mândria na țională!
Tench răbufni:
— Pot să vă pun o întrebare direct ă, domnule senator?
Sexton nu-i r ăspunse. A ștepta.
Femeia îi adres ă o întrebare atent elaborat ă, dând totu și impresia c ă e ceva spontan:
— Domnule senator, dac ă v-aș spune c ă nu putem explora spa țiul cosmic cu mai
puțini bani decât cheltuie ște NASA, a ți închide agen ția spațială?
Întrebarea se pr ăvăli ca un bolovan peste Sexton. Poate c ă Tench nu era chiar atât
de naivă. Tocmai îl prinsese pe Sexton cu un "gard" — o întrebare de tip da/nu bine
gândită, astfel încât oponentul s ă fie forțat să aleagă o parte a baricadei și să își clarifice,
o dată pentru totdeauna, pozi ția.
Instinctiv, Sexton încerc ă să fenteze capcana:
— N-am nici o îndoial ă că, dispunând de un management eficient, NASA poate
explora spa țiul cosmic cu cheltuieli mult mai reduse decât ceea ce în mod curent…
— Domnule senator, r ăspundeți la întrebare. Explorarea spa țiului cosmic este o
operațiune periculoas ă și costisitoare. Este asem ănătoare construc ției unui avion de
pasageri. Fie o facem cum trebuie fie n-o facem deloc. Riscurile sunt prea mari. Întrebarea
mea rămâne: dac ă ajungeți președinte și vă treziți confruntat cu decizia de a continua
finanțarea NASA la actualul nivel sau de a anula întregul program spa țial american, ce
alegeți?
"Rahat." Sexton se uit ă la Gabrielle prin geamul de sticl ă. Expresia de pe chipul ei
exprima ceea ce Sexton știa deja. "Sunteți atacat. Fi ți direct. F ără înflorituri." Sexton î și
ridică ușor bărbia.
— Da. A ș transfera actualul buget NASA direct în sistemul nostru de înv ățământ,
dacă aș fi confruntat cu o asemenea decizie. A ș vota pentru copiii no ștri în dauna
spațiului cosmic.
Pe chipul lui Marjorie Tench se putea citi o expresie de consternare absoluta:
— Sunt șocată. V-am auzit bine? Ca pre ședinte, a ți acționa pentru abolirea
programului spa țial al acestei na țiuni?
Sexton sim ți cum îl cuprinde mânia. Acum Tench îi atribuia expresii care nu-i
aparțineau. Încerc ă să pareze, dar Tench era în plin ă ofensivă:
— Vasăzică, dumneavoastr ă spuneți în mod oficial, domnule senator, c ă ați renunța
la agenția care a dus omul pe Lun ă?
— Eu afirm doar c ă minunata curs ă spațială s-a terminat! Vremurile s-au schimbat.
NASA nu mai joac ă un rol esen țial în via ța de zi cu zi a americanilor și totuși noi
continu ăm finan țarea ei, ca și cum acest rol ar mai fi înc ă valabil.
— Deci nu crede ți că spațiul reprezint ă viitorul?
— Evident c ă spațiul reprezint ă viitorul, dar NASA este un dinozaur! S ă lăsăm
sectorul privat s ă exploreze spa țiul cosmic. Contribuabilii americani n-ar trebui s ă fie

obligați să își deschid ă portofelele de fiecare dat ă când un inginer din Washington vrea s ă
ia o fotografie în valoare de un miliard de dolari a lui Jupiter. Americanii au obosit s ă
vândă viitorul copiilor lor pentru a da bani unei agen ții depășite care furnizeaz ă atât de
puține informa ții în schimbul costurilor sale îngrozitor de uria șe!
Tench oft ă cu dramatism:
— Atât de pu țin? Poate cu excep ția programului SETI, NASA a avut rezultate
impresionate.
Sexton era uluit c ă de pe buzele lui Tench a putut s ă iasă vreo men țiune despre
SETI11. O gafă de propor ții. "Mersi c ă mi-ai amintit." SETI fusese cea mai mare gaur ă
neagră financiar ă provocat ă vreodat ă de NASA. De și agenția căutase să-i dea o nou ă față
rebotezând proiectul Origini și schimbând câteva dintre obiective, pierderea exista în
continuare.
— Marjorie, îi zise Sexton, o s ă vorbesc despre SETI doar fiindc ă tu ai adus acest
subiect în discu ție.
Paradoxal, Tench p ărea că abia așteaptă să audă.
Sexton î și drese glasul:
— Cei mai mul ți oameni nu sunt con știenți că NASA caut ă urme de inteligen ță
extraterestr ă de vreo treizeci de ani. Și este o vân ătoare de comori extrem de costisitoare
— șiruri de antene satelit, transceivere uriașe, milioane de dolari în salariile unor oameni
care stau în întuneric și ascultă benzi goale. Este o risip ă stânjenitoare de resurse.
— Și spuneți că nu e nimic acolo sus?
— Spun c ă dacă oricare alt ă agenție guvernamental ă ar fi cheltuit patruzeci și cinci
de milioane de dolari în peste treizeci și cinci de ani f ără să aibă vreun rezultat, ar fi fost
decapitat ă de mult. Sexton f ăcu o pauz ă ca lumea s ă priceap ă bine vorbele lui. Dup ă
treizeci și cinci de ani, eu cred c ă e destul de clar c ă nu vom descoperi via ță extraterestr ă.
— Și dacă vă înșelați?
Sexton î și ridică ochii în tavan, exasperat:
— Pentru numele lui Dumnezeu, domni șoară Tench, dac ă mă înșel o să-mi mănânc
pălăria.
Marjorie Tench îl fix ă cu privirea pe senator:
— Nu o s ă uit acest lucru, domnule senator, și îi zâmbi pentru prima dat ă. Cred c ă
noi toți ne vom aduce aminte.

La zece kilometri distan ță, în Biroul Oval, pre ședintele Zach Herney î și închise
televizorul și își turnă ceva de b ăut. Așa cum Marjorie Tench promisese, senatorul Sexton
mușcase momeala — și înghițise undi ța cu tot cu cârlig și gută.

24

Michael Tolland sim ți un val de simpatie când o z ări pe Rachel Sexton cum casc ă,
tăcută, gura de uimire v ăzând meteoritul fosilizat din mân ă. Frumuse țea chipului femeii
părea acum s ă se dizolve într-o expresie de încântare naiv ă — ca o feti ță care tocmai îl
descoperise pe Mo ș Crăciun.
"Știu exact cum te sim ți", îi spuse el în gând.
Tolland se sim țise la fel cu dou ă zile în urm ă. Și pe el îl redusese la t ăcere. Chiar și
acum, implica țiile științifice și filozofice ale acelui meteorit îi d ădeau fiori, for țându-l s ă
regândeasc ă tot ceea ce crezuse el despre natur ă.
Descoperirile oceanografice ale lui Tolland includeau câteva specii de ap ă adâncă
necunoscute pân ă acum, și totuși această "insectă spațială" însemna un cu totul alt gen
de revolu ție științifică. În ciuda obstina ției cu care Hollywoodul prezenta extratere ștrii ca
pe niște omule ți verzi, astrobiologii și adepții științei cădeau în unanimitate de acord c ă,
date fiind num ărul imens de insecte terestre și capacitatea de adaptare a acestora, via ța
extraterestr ă avea să fie cel mai probabil descoperit ă sub form ă de insect ă.
11 Căutarea Inteligen ței Extraterestre

Insectele f ăceau parte din ramura Phylum arthropoda — creaturi cu exoschelete dure
și picioare articulate. Num ărând peste 1,25 milioane de specii cunoscute și circa cinci
sute de mii de specii înc ă neclasificate, insectele terestre dep ășeau în num ăr toate
celelalte forme de via ță din regnul animal. Constituiau 95% din toate speciile planetei și
un uimitor nivel de 40% din întreaga biomas ă a Pământului.
Impresiona nu atât abunden ța de insecte, cât capacitatea lor de adaptare. De la
cărăbușul de ghea ță din Antarctica și până la scorpionul solar din Valea Mor ții, insectele
trăiau în cele mai variate zone de temperatur ă, umiditate și chiar presiune. Totodat ă, ele
nu aveau nici o problem ă în a se expune la cea mai letal ă forță cunoscut ă în univers —
radiația. Ca urmare a unui test nuclear în 1945, ofi țerii din for ța aerian ă îmbrăcaseră
costumele antiradia ție și examinau locul exploziei, unde au descoperit gândaci și furnici
care nu fuseser ă deloc afecta ți de radia ții. Astronomii î și dăduseră seama c ă exoscheletul
protector al artropodelor reprezenta un candidat ideal pentru modul de via ță al
nenumăratelor planete invadate de radia ții și unde nu mai exista alt ă formă de viață.
"Pare că astrobiologii au avut dreptate, gândi Tolland. ET este o insect ă."

Rachel sim ți cum i se înmoaie picioarele.
— Nu pot… s ă cred, rosti ea, întorcând fosila pe toate p ărțile. N-am crezut
niciodat ă…
— Nu te gr ăbi, o opri Tolland, zâmbind. A șteaptă puțin! Mie mi-au trebuit dou ăzeci
și patru de ore ca s ă îmi revin.
— Observ un nou-venit printre noi, se auzi vocea unui b ărbat, un asiatic neobi șnuit
de înalt, care se îndrepta spre ei.
Corky și Tolland p ărură să se dezumfle de îndat ă ce zăriră intrusul. Momentul de
vrajă părea spulberat pentru totdeauna.
— Doctor Wailee Ming, se prezent ă individul. Șeful paleontologiei de la UCLA12.
Tipul avea ținuta de o rigiditate pompoas ă ce semăna cu cea a aristocra ției din
vremea Rena șterii și își mângâia permanent papionul pe care îl purta pe sub haina din
păr de cămilă, lungă până la genunchi.
Wailee Ming p ărea genul de om care nu se las ă influen țat sub nici o form ă și nu își
schimbă nicicum atitudinea rigid ă și formalist ă.
— Eu sunt Rachel Sexton.
Mâna ei continu ă să tremure, în vreme ce strângea palma fin ă a lui Ming. În mod
clar, asiaticul era un alt recrut al pre ședintelui.
— Ar fi pl ăcerea mea, domni șoară Sexton, zise paleontologul, s ă vă povestesc tot ce
vreți să știți despre aceste fosile.
— Și multe dintre cele pe care nu vreți să le știți, bombăni Corky.
Ming își mângâie papionul:
— Specialitatea mea în paleontologie sunt artropodele disp ărute și specia
Mygalomorphae. Evident, cea mai impresionant ă caracteristic ă a acestui organism este…
— Este c ă provine de pe o alt ă planetă! interveni Corky.
Ming încrunt ă din sprâncene și își drese glasul:
— Cea mai impresionant ă caracteristic ă a acestui organism este c ă se potrive ște
perfect cu sistemul nostru darwinist de taxonomie și de clasificare terestr ă.
Rachel î și ridică privirea. "Se poate clasifica chestia asta?"
— Vă referiți la regnuri, ramuri, specii, chestii de genul ăsta?
— Exact,o aprob ă Ming.Specia asta, dac ă ar fi descoperit ă pe Pământ, ar fi
clasificat ă drept izopod ă ordinar ă și ar intra în aceea și clasă cu vreo dou ă mii de specii de
păduchi.
— Păduchi? se miră ea. Dar e o insect ă uriașă!
— Taxonomia nu se clasific ă în func ție de dimensiuni. Pisicile de cas ă și tigrii sunt
rude. Clasificarea se refer ă la fiziologie. Specia asta este clar un p ăduche! Are un corp
aplatizat, șapte perechi de picioare și un buzunar reproduc ător identic din punct de
vedere structural cu cel al p ăduchilor de lemn și al căpușelor. Celelalte fosile arat ă în
12 University of California Los Angeles

mod clar o specializare…
— Celelalte fosile?
Ming schimb ă o privire cu Corky și cu Tolland.
— Nu știe?
Tolland cl ătină din cap.
Chipul lui Ming se însenin ă instantaneu:
— Domni șoară Sexton, înseamn ă că încă n-ați auzit partea cea mai interesant ă.
— Sunt și alte fosile, interveni Corky, încercând în mod clar s ă dea lovitura de
grație. Mult mai multe.
Corky scoase dintr-un plic mare o foaie împ ăturită de hârtie de mari dimensiuni.
Întinse foaia pe birou în fa ța lui Rachel:
— După ce am f ăcut câteva foraje, am coborât o camer ă cu raze X. Aceasta este o
reprezentare grafic ă a secțiunii transversale.
Rachel se uit ă la radiografia de pe mas ă și simți imediat c ă trebuie s ă se așeze.
Secțiunea transversal ă a meteoritului era plin ă de insecte fosilizate.
— Dovezile paleolitice, continu ă Ming, se g ăsesc de obicei în concentra ții mari.
Adesea se întâmpl ă ca noroaiele s ă deplaseze mase întregi de organisme prinse în
capcană, acoperind cuiburi sau comunit ăți întregi.
Corky zâmbi:
— Noi credem c ă această colecție din meteorit reprezint ă un cuib.
Arătă spre una din insectele din radiografie:
— Iar acolo e m ămica!
Rachel privi specimenul indicat și îi căzu fața de uimire. Insecta p ărea a avea
aproape șaizeci de centimetri în lungime.
— Un păduche al naibii de gras, nu? zise Corky.
Rachel d ădu din cap, n ăucă, închipuindu- și păduchi de m ărimea unei pâini care
hălăduiau pe o planet ă îndepărtată.
— Pe Pământ, relu ă Ming, insectele r ămân relativ mici datorit ă gravității care le
menține sub control. Nu pot cre ște mai mari decât le suport ă exoscheletele lor. Pe o
planetă cu gravita ție mai mic ă, insectele pot evolua spre dimensiuni mult mai mari.
— Imagina ți-vă niște țânțari de m ărimea unor vulturi, încerc ă Corky s ă glumeasc ă,
luând mostra de meteorit de la Rachel și punând-o înapoi în buzunar.
Ming se încrunt ă:
— Ar fi bine s ă nu furi aia!
— Calmeaz ă-te, îl lini ști Corky. Mai exist ă încă opt tone de astfel de material.
Rachel începu s ă analizeze datele abia primite:
— Dar cum poate via ța din spa țiu să fie atât de asem ănătoare cu cea de pe P ământ?
Adică, doar ați spus c ă insecta asta se potrivește cu clasificarea f ăcută de Darwin, nu?
— Întru totul, îi r ăspunse Corky. Crede ți sau nu, mul ți astronomi au prezis c ă viața
extraterestr ă este foarte asem ănătoare cu cea de aici.
— Dar de ce? insista ea. Specia asta provine dintr-un mediu complet diferit.
— Panspermie, rosti Corky, zâmbind cu toat ă gura.
— Poftim?
— Panspermia este teoria care sus ține că viața terestr ă a existat mai întâi pe o alt ă
planetă și apoi a fost "adus ă" aici.
Rachel se ridic ă în picioare:
— Acum sunt dep ășită!
Corky se întoarse spre Tolland:
— Mike, tu e ști tipul oceanelor!
Tolland p ărea fericit s ă preia ștafeta:
— Rachel, P ământul a fost odinioar ă o planet ă lipsită de viață. Apoi, brusc, ca din
senin, via ța a erupt. Mul ți biologi cred c ă explozia de via ță a fost rezultatul magic al unui
amestec ideal de elemente în oceanele de demult. Noi îns ă n-am fost niciodat ă capabili
să creăm astfel de condi ții în laborator, astfel încât habotnicii religiei au sus ținut că
eșecul pe care l-am înregistrat este dovada existen ței lui Dumnezeu, în sensul în care
viața nu putea exista f ără ca Dumnezeu s ă atingă acele oceane și să le insufle cu via ță.

— Însă noi, astronomii, prelu ă Corky ștafeta, am venit cu o alt ă explicație pentru
explozia din senin a vie ții terestre.
— Panspermie, rosti Rachel, în țelegând acum despre ce se discuta acolo.
Auzise acea teorie și înainte, dar nu știa că așa se nume ște. E teoria care spune c ă
un meteorit s-a f ăcut bucăți în apele de odinioar ă, aducând primele semin țe de viață
microbian ă pe Pământ.
— Bingo! exclam ă Corky. Odat ă ajunse acolo, s-au împr ăștiat și au explodat în
forme de via ță.
— Iar dac ă asta e adevărat, zise Rachel, atunci str ămoșii formelor de via ță terestre
ar fi identici cu cei ai formelor de via ță extraterestre.
— De dou ă ori bingo!
"Panspermia", se gândi Rachel, înc ă incapabil ă să anticipeze toate implica țiile.
— Așadar, nu numai c ă această fosilă confirm ă existen ța formelor de via ță în altă
parte a Universului, dar ea practic dovedește panspermia… anume c ă viața terestr ă s-a
născut din semin țe provele din alt ă parte a Universului.
— De trei ori bingo! exclam ă iarăși Corky, dând entuziast din cap. Tehnic vorbind, s-
ar putea ca noi toți să fim extratere ștri.
Își puse degetele deasupra capului ca dou ă antene, î și încruci șă ochii și își mișcă
limba de parc ă ar fi fost un soi de insect ă uriașă.
Tolland se uit ă la Rachel cu un zâmbet comp ătimitor:
— Iar tipul ăsta este punctul culminant al evolu ției noastre!

25

Rachel se sim țea cuprins ă de un vis, în vreme ce traversa habisfera înso țită de
Michael Tolland. Corky și Ming îi urmau îndeaproape.
— Te sim ți bine? o întreba Tolland, fixând-o cu privirea.
Rachel îl privi peste um ăr și schiță un zâmbet:
— Mersi. Doar c ă… e atât de cople șitor totul.
Îi veni în minte "jenanta" descoperire din '96: ALH84001 — un meteorit de pe Marte
despre care NASA pretinsese c ă are în componen ță urme fosile ale vie ții bacteriene. Din
nefericire, la doar câteva s ăptămâni dup ă conferin ța de pres ă triumfătoare ținută de
agenție, mai mul ți oameni de știință civili ieșiseră la înaintare cu dovezi c ă așa-numitele
"semne de via ță" ale rocii nu erau, de fapt, decât kerogen produs prin contaminare te-
restră. După acea gaf ă, credibilitatea NASA suferise enorm. Cotidianul New York Times
folosise ocazia pentru a redefini în mod sarcastic acronimul agen ției: NASA — NOT
ALWAYS SCIENTIFICALLY ACCURATE13.
În aceea și ediție a cotidianului, paleobiologul Stephen Jay Gould rezumase
problemele cu ALH84001 prin eviden țierea faptului c ă așa-zisele probe de meteorit erau
mai degrab ă de natur ă chimică și circumstan țiale decât "solide", cum ar fi fost cazul cu
un schelet sau o carapace imposibil de pus la îndoial ă.
Acum, Rachel î și dădea seama c ă NASA descoperise, în sfâr șit dovada irefutabil ă.
Nici un om de știință, oricât de pesimist ar fi fost, nu mai putea pune la îndoial ă astfel de
fosile. NASA nu mai prezenta fotografii m ărite și neconcludente ale unor presupuse
bacterii microscopice — acum oferea mostre adev ărate meteoritice, unde bioorganismele
vizibile cu ochiul liber z ăceau încastrate în piatr ă. "Păduchi lungi de jum ătate de metru!"
Lui Rachel îi veni s ă râdă când își aminti c ă, în copil ărie, îi plăcuse la nebunie un
cântec de-ale lui David Bowie care se referea la "p ăianjenii de pe Marte". Pu țini ar fi ghicit
atunci cât de aproape se aflase controversata vedet ă pop britanic ă de previziunea celui
mai important moment din istoria astrobiologiei.
În vreme ce acordurile îndep ărtate în timp ale cântecului r ăsunară iarăși în mintea
lui Rachel, Corky iu ți pasul în urma ei:
— S-a lăudat Mike cu documentarul lui?
13 "NASA — NU ÎNTOTDEAUNA ȘTIINȚIFIC PRECIS Ă", aprox.

— Nu, dar mi-ar pl ăcea să aflu, îi r ăspunse Rachel.
Corky îl b ătu prietene ște pe Tolland pe spate:
— Dă-i drumul, maestre! Spune-i de ce pre ședintele a decis c ă momentul cel mai
important din istorie trebuie "coordonat" de o vedet ă TV care respir ă oxigen prin tub
rătăcind prin apele planetei.
Tolland gemu:
— Corky, nu fi m ăgar!
— Bine, voi explica eu, replic ă Corky, f ăcându-și loc între cei doi. A șa cum probabil
știți, domni șoară Sexton, pre ședintele va ține o conferin ță de pres ă în noaptea asta ca s ă
povesteasc ă lumii întregi despre meteorit. Pentru c ă majoritatea planetei este format ă din
semianalfabe ți, președintele l-a rugat pe Mike s ă vină și să traducă totul pe în țelesul lor.
— Mulțumesc, Corky, zise Tolland. Foarte dr ăguț!
Privi înspre Rachel:
— Ce încearc ă Corky s ă spună este că, deoarece sunt atât de multe date științifice
de explicat, pre ședintele a crezut c ă un scurt documentar în care s ă se prezinte imagini
ale meteoritului ar ajuta la accesul informa țiilor către marea mas ă a americanilor, din
rândul c ărora foarte mul ți nu dețin, în mod ciudat, un grad ridicat de cuno ștințe de
astrofizic ă.
— Știați, îl întrerupse Corky, adresându-i-se lui Rachel, c ă tocmai am aflat c ă
președintele na țiunii noastre este un fan înr ăit al emisiunii Amazing Seas?
Clătină din cap voind s ă pară dezgustat:
— Zach Herney, conduc ătorul lumii libere, î și pune secretara s ă îi înregistreze
emisiunea lui Mike, astfel încât s ă se poat ă destinde urm ărind-o dup ă o zi lung ă.
Tolland ridic ă din umeri:
— Omul are gusturi alese, ce pot s ă mai spun!
Rachel începea acum s ă priceap ă cât de inteligent î și concepuse pre ședintele
planul. Politica era un joc mass-media, iar Rachel î și putea imagina deja entuziasmul și
credibilitatea științifică induse de chipul lui Michael Tolland pe ecranul TV în timpul
conferin ței de pres ă. Zach Herney recrutase omul ideal pentru a declan șa "mica" lui
lovitură NASA. Scepticilor avea s ă le vină extrem de greu s ă conteste datele
președintelui dac ă acestea erau prezentate de unul dintre cele mai celebre vedete de
televiziune, dar care e totodat ă și om de știință, și de alți câțiva oameni de știință civili
respecta ți.
Corky reveni:
— Mike a luat deja interviuri de la to ți civilii pentru documentarul lui, precum și de
la cei mai mul ți speciali ști de vârf din NASA. Și pot să pun pariu pe Medalia mea
Națională că dumneavoastr ă urmați la rând.
Rachel se întoarse și îl privi:
— Eu? Ce vre ți să spuneți? Eu n-am nici un fel de recomand ări de făcut. Sunt doar
un element de leg ătură în privin ța interpret ării datelor.
— Atunci de ce v-a trimis pre ședintele tocmai pân ă aici?
— Încă nu mi-a spus.
Pe buzele lui Corky flutur ă un zâmbet amuzat:
— Sunte ți un element de leg ătură al Casei Albe care are de-a face cu clarificarea și
autentificarea datelor, nu?
— Așa e, dar munca mea n-are nimic științific în ea!
— Și sunteți fiica omului care și-a clădit toată campania electoral ă în jurul banilor
pe care NASA i-a irosit în spa țiul cosmic?
Rachel aproape c ă auzi cum se apropie lovitura de gra ție.
— Trebuie s ă recunoa șteți, domni șoară Sexton, se amestec ă repede Ming, c ă o
depoziție din partea dumneavoastr ă ar conferi credibilitate acestui documentar. Dac ă
președintele v-a trimis aici, atunci înseamn ă că vrea să participa ți cumva.
Rachel î și aminti iar ăși brusc îngrijorarea lui William Pickering în leg ătură cu rolul
pe care avea s ă-l joace ea.
Tolland se uit ă din nou la ceas:
— Probabil c ă ar trebui s ă ne îndrept ăm într-acolo, rosti el, f ăcând semn înspre

centrul habisferei. Ar trebuie s ă se apropie.
— Să se apropie de ce anume? se interes ă Rachel.
— De momentul extragerii. NASA aduce meteoritul la suprafa ță. Ar trebui s ă ajungă
sus din clip ă în clipă.
Rachel era uluit ă:
— Voi chiar scoateți o rocă de opt tone de sub șaizeci de metri de ghea ță solidă?
Corky radia de fericire:
— Doar nu credea ți că NASA are de gând s ă lase o descoperire ca aceasta s ă zacă
îngropat ă în ghea ță!
— Nu, dar…. Rachel nu z ărise nicăieri semnele vreunei excava ții de mari dimensiuni
în interiorul habisferei. Cum naiba are NASA de gând s ă scoată meteoritul la suprafa ță?
Corky pufni:
— Nici o problem ă. Vă aflați într-o înc ăpere burdu șită cu exper ți în rachete!
— Prostii, se b ăgă Ming. Doctorului Marlinson îi place s ă se joace cu nervii
oamenilor. Adev ărul este c ă toți cei de aici s-au întrebat cum o s ă scoată meteoritul.
Doctorul Mangor a fost cel care a propus o solu ție valabil ă.
— Nu l-am cunoscut pe doctorul Mangor.
— Este glaciologul de la Universitatea New Hampshire, îi explic ă Tolland. Este al
patrulea și ultimul om de știință civil recrutat de pre ședinte. Iar Ming are dreptate,
Mangor a fost cel care a dat solu ția.
— Bine, rosti Rachel. Și ce a propus tipul ăsta?
— Tipa, o corect ă Ming pe un ton superior. Doctorul Mangor este femeie.
— Discutabil, morm ăi Corky, privind spre Rachel. Apropo, doctorul Mangor are s ă te
urască.
Tolland îi arunc ă lui Corky o privire furioas ă.
— Păi chiar o va face! se ap ără Corky. Ur ăște competi ția!
Rachel nu mai pricepea nimic:
— Pardon, care competi ție?
— Nu-i da aten ție, o sfătui Tolland. Din p ăcate, Comitetului National de Știință i-a
scăpat complet din vedere faptul c ă domnul de aici este un handicapat mintal. Tu și
doctorul Mangor v ă veți înțelege de minune. Este o profesionist ă. Este considerat ă unul
dintre cei mai importan ți glaciologi din lume. De fapt, ea chiar a locuit câ țiva ani în
Antarctica pentru a studia mi șcarea ghe țarilor.
— Ciudat, interveni Corky. Eu am auzit c ă UNH14 a primit o dona ție și a trimis-o
acolo astfel încât s ă se instaureze pacea și liniștea în campusul universitar.
— Nu vă dați seama c ă doctorul Mangor a fost cât pe-aci s ă moară acolo! izbucni
Ming, părând a fi luat comentariul la modul personal. S-a r ătăcit într-o furtun ă și a
supravie țuit mâncând gr ăsime de foc ă timp de cinci s ăptămâni înainte de a o g ăsi cineva.
Corky se apleca și îi șopti lui Rachel la ureche:
— Am auzit ca n-a c ăutat-o nimeni!

26

Gabrielle Ashe avea sentimentul c ă drumul înapoi de la studiourile CNN c ătre biroul
lui Sexton dura prea mult. Senatorul st ătea vizavi de ea și privea pe fereastr ă, evident
încântat de dezbatere.
— Au trimis-o pe Tench la un show de dup ă-amiază, rosti el, întorcându-se spre ea
cu un zâmbet satisf ăcut. Casa Alb ă e din ce în ce mai agitat ă.
Gabrielle d ădu absent ă din cap. Sesizase o expresie de satisfac ție nemăsurată pe
fața lui Tench, în timp ce aceasta ie șea din studioul în care a avut loc dezbaterea. Faptul
ăsta avea darul de a o nelini ști.
În acea clip ă, sună telefonul celular al lui Sexton, iar senatorul îl scoase din
buzunar. Precum cei mai mul ți politicieni, Sexton dispunea de o gr ămadă de numere de
14 Universitatea New Hampshire

telefon la care putea fi contactat în func ție de importan ța apelantului. Oricine îl suna
acum se g ăsea pe lista restrâns ă. Apelul venea pe linia privat ă a senatorului, pe un
număr pe care nici m ăcar Gabrielle nu îndr ăznise să i-l ceară.
— Senatorul Sedgewick Sexton, r ăspunse el, sco țând în eviden ță muzicalitatea
numelui.
Gabrielle nu-l putea auzi pe cel care îl sunase în zgomotul de fond al limuzinei, dar
observă că Sexton asculta atent și îi răspundea cu entuzi-asm:
— Fantastic. M ă bucur tare mult c ă ați sunat. Eu zic la ora șase! Super. Am un
apartament aici în D.C. Privat. Confortabil. Ave ți adresa, da? Bine. Abia a ștept să vă
întâlnesc. Atunci ne vedem disear ă!
Sexton închise, p ărând foarte încântat:
— Un nou fan Sexton? se interes ă Gabrielle.
— Sunt tot mai mul ți, răspunse el. Tipul ăsta e un mare mah ăr.
— Chiar c ă e. Să vă întâlniți cu el în apartamentul personal?
Sexton ap ăra de obicei sanctitatea intimit ății apartamentului s ău ca un leu care î și
proteja și ultimul ascunzi ș care i-a mai r ămas.
Sexton ridic ă din umeri:
— Mda. Mi-am zis s ă îi dau întâlnirii un aer personal. Tipul ăsta ar putea avea o
mare influen ță în anumite cercuri. Trebuie s ă îmi fac astfel de conexiuni personale, s ă
știi. Totul se reduce pân ă la urmă la încredere.
Gabrielle încuviin ță și scoase agenda de lucru a senatorului:
— Vreți să vi-l trec în agend ă?
— Nu-i nevoie. Oricum pl ănuiam s ă stau o noapte acas ă.
Gabrielle g ăsi pagina acelei zile și observ ă că era deja ocupat ă cu literele P.E. mari
și îngroșate, scrise personal de c ătre senator. P.E. reprezenta prescurtarea folosit ă de
senator pentru eveniment personal, sear ă privată sau "la naiba cu to ți"; nimeni nu știa
cu exactitate care dintre acestea urma. Din când în când, senatorul î și programa o
noapte P.E. În care se ascundea în apartament, închidea toate telefoanele și făcea ce-i
plăcea mai mult — bea coniac cu vechi prieteni, pretinzând c ă uită pentru o sear ă de
politică.
Gabrielle îl privi surprins ă:
— Deci l ăsați afacerile s ă intervin ă peste momentele P.E. pl ănuite din timp? Sunt
impresionat ă.
— S-a întâmplat ca tipul ăsta să mă prindă într-o sear ă când mai am ceva timp la
dispoziție. Doar stau de vorb ă puțin cu el, s ă văd ce are de spus.
Gabrielle vru s ă întrebe cine era acest individ misterios, dar Sexton inten ționase s ă
creeze aceast ă stare de ambiguitate. Gabrielle înv ățase că nu trebuie s ă se amestece prea
mult.
În timp ce p ărăseau autostrada și se îndreptau c ătre biroul lui Sexton, Gabrielle
privi iar ăși pagina cu programarea P.E. și avu strania senza ție că senatorul Sexton știa
că acel apel urma s ă vină.

27

Gheața din mijlocul habisferei NASA era dominat ă de un e șafodaj compozit cu trei
picioare, înalt de șase metri, care ar ăta ca o încruci șare între o sond ă de petrol și o copie
mai ciudat ă a Turnului Eiffel. Rachel studie dispozitivul, incapabil ă să priceap ă cum
putea fi folosit acesta la extragerea imensului meteorit.
Sub turn, mai multe vinciuri fuseser ă montate în pl ăci de oțel fixate de ghea ță cu
buloane mari. Trecând prin vinciuri, cablurile metalice urcau spre mai mul ți scripeți
montați deasupra turnului. De acolo, cablurile plonjau vertical în jos, în g ăuri înguste
forate în ghea ță. Mai mul ți bărbați bine făcuți de la NASA strângeau cu rândul vinciurile.
Cu fiecare nou ă strângere, cablurile se ridicau câ țiva centimetri prin g ăuri, ca și cum acei
bărbați ar fi ridicat o ancor ă.

"E clar c ă îmi scap ă ceva", î și zise Rachel, apropiindu-se odat ă cu ceilal ți de locul
extracției. Bărbații aceia p ăreau a ridica meteoritul direct prin gheață.
— TENSIUNE EGAL Ă! LA NAIBA! le strig ă o femeie în apropiere, cu o voce care avea
suavitatea unei drujbe.
Rachel î și îndrept ă privirea în direc ția vocii și văzu o femeiu șcă îmbrăcată cu un
costum de iarn ă, de un galben str ălucitor, plin cu pete de unsoare. Femeia st ătea cu
spatele, dar chiar și așa Rachel o identific ă imediat ca fiind cea care era responsabil ă de
coordonarea întregii ac țiuni. Însemnând ceva pe o t ăbliță portabil ă, femeia se leg ăna
înainte și înapoi, precum un șef de echip ă dezgustat.
— Să nu-mi spune ți, domni șoarelor, c ă ați obosit deja!!!
Corky o strig ă:
— Hei, Norah, nu mai face pe șefa cu bie ții băieți de la NASA și vino să flirtezi cu
mine.
Femeia nici m ăcar nu catadicsi s ă se întoarc ă:
— Tu ești, Marlinson? A ș recunoa ște oriunde vocea aia pi țigăiată. Întoarce-te
când ajungi la pubertate!
Corky se întoarse spre Rachel:
— Norah ne ține de cald cu farmecul ei.
— Te-am auzit, b ăiețaș spațial, i-o întoarse doctorul Mangor, continuând s ă facă
însemnări. Iar dac ă îmi studiezi fundul, s ă știi că pantalonii de iarn ă mă fac mai gras ă cu
cincisprezece kile.
— Nu-ți face griji, îi r ăspunse Corky. Nu bucile tale îmbr ăcate cu lân ă mă scot din
minți, ci firea ta de înving ător.
— Să mă lingi, știi tu unde!
Corky izbucni în râs:
— Am ni ște știri excelente, Norah. Se pare c ă nu ești singura femeie pe care a
recrutat-o pre ședintele.
— Nu zău! Te-a recrutat și pe tine!
Tolland se sim ți dator s ă intervin ă:
— Norah? Ai o clip ă liberă ca să-ți prezint pe cineva?
Auzindu-i vocea lui Tolland, Norah se opri imediat și se răsuci pe c ălcâie. Se înmuie
instantaneu:
— Mike!
Porni în grab ă spre ei, încântat ă la culme:
— Nu te-am v ăzut de câteva ore.
— Redactam documentarul.
— Cum e buc ățica mea?
— Arăți minunat și încântător.
— A folosit efecte speciale, strecur ă Corky o r ăutate.
Norah ignor ă remarca, privind-o acum pe Rachel cu un zâmbet politicos, dar destul
de reținut. Se uit ă iarăși la Tolland.
— Sper c ă nu mă înșeli, Mike!
Chipul col țuros al b ărbatului se îmbujor ă ușor, în vreme ce începu s ă facă
prezentările:
— Norah, vreau s ă o cunoști pe Rachel Sexton. Domni șoara Sexton lucreaz ă în sfera
informa țiilor și a venit aici la cererea pre ședintelui. Tat ăl ei este senatorul Sedgewick
Sexton.
Prezentarea d ădu naștere unei expresii de nedumerire pe chipul lui Norah.
— Nici n-o s ă mă prefac c ă înțeleg, rosti ea, întinzând mâna, de pe care nu- și scoase
mănușa, ca să strângă cu jum ătate de inim ă mâna lui Rachel. Bine a ți venit pe
acoperișul lumii!
Rachel zâmbi:
— Mersi!
Era surprins ă să constate c ă Norah Mangor,în ciuda durit ății din voce, avea un chip
plăcut. Părul tuns scurt era castaniu, dar avea și câteva fire cenu șii, iar ochii îi sclipeau
de agilitate și de inteligen ță — ca dou ă cristale de ghea ță. Femeia inspira o încredere de

oțel și asta îi pl ăcea lui Rachel.
— Norah, relu ă Tolland. Ai un minut s ă-i împărtășești și lui Rachel cu ce te ocupi
tu?
Norah ridic ă din sprâncene:
— Voi doi v ă spuneți deja pe numele mic? M ăi să fie!
Corky gemu:
— Ți-am spus eu, Mike!
Norah Mangor o conduse pe Rachel în jurul bazei turnului, în vreme ce Tolland și
ceilalți le urmar ă, discutând între ei.
— Vedeți găurile alea din ghea ță, sub tripod? o întreb ă Norah, ar ătându-i-le cu
mâna.
Vocea i se înmuiase acum și exprima entuziasmul fa ță de ceea ce f ăcea.
Rachel d ădu din cap, privind g ăurile. Fiecare dintre ele avea cam treizeci de
centimetri în diametru și prin fiecare trecea un cablu de o țel.
— Găurile alea au r ămas de când am forat dup ă mostre din miez și am luat
radiografii ale meteoritului. Acum le folosim ca puncte de intrare prin care am coborât
buloane grele de prindere prin pu țurile goale, pe care le-am prins de meteorit. Dup ă
aceea, am l ăsat vreo sut ă de metri de cablu torsadat prin fiecare gaur ă, pe care l-am
prins de urechile buloanelor cu cârlige industriale și acum pur și simplu le ridic ăm cu
ajutorul vinciurilor. Domni șoarelor ăstora le trebuie ore întregi s ă îl aducă la suprafa ță,
dar îl vor aduce în cele din urm ă.
— Nu sunt convins ă că înțeleg, zise Rachel. Meteoritul se g ăsește sub mii de tone de
gheață. Cum îl ridica ți?
Norah ar ătă înspre vârful e șafodajului, de unde un fascicul îngust de lumin ă roșie
cobora vertical spre ghea ța de sub tripod. Rachel z ărise ciud ățenia mai înainte și
presupusese c ă e doar un soi de indicator vizual — ca un semn care demarca locul în
care era îngropat obiectul.
— Este un laser din semiconductor galiu-arseniu, explic ă Norah.
Rachel privi mai îndeaproape fasciculul de lumin ă și observ ă că acesta topise o mic ă
gaură în ghea ță și dispărea undeva în profunzimi.
— E un fascicul foarte fierbinte, zise Norah. Înc ălzim meteoritul pe m ăsură ce îl
ridicăm.
Rachel fu impresionat ă de cât de inteligent era planul femeii. Norah pur și simplu
țintise fasciculul laser în jos, topind ghea ța până la contactul cu meteoritul. Fiind prea
densă pentru a fi topit ă de laser, piatra absorbea c ăldura fasciculului și în cele din urm ă
se încălzea suficient de mult ca s ă topeasc ă gheața din jurul ei. În vreme ce oamenii
NASA tr ăgeau de meteorit, roca înc ălzită, în combina ție cu presiunea de sus, topea
gheața înconjur ătoare, astfel creându-se un spa țiu prin care putea fi tras la suprafa ță.
Apa topit ă care se acumula deasupra meteoritului se scurgea pe lâng ă marginile rocii
pentru a reumple pu țul.
"Ca un cu țit fierbinte t ăind o bucat ă înghețată de unt."
Norah făcu semn înspre oamenii NASA de la vinciuri:
— Generatoarele nu fac fa ță la astfel de tensiuni în cabluri, a șa că folosesc for ța
manuală pentru a ridica.
— Asta e o porc ărie! interveni unul dintre muncitori. Folose ște munca manual ă
pentru c ă îi place s ă ne vadă cum asud ăm!
— Fii calm, îl avertiz ă Norah. Voi, feti țelor, v-a ți plâns dou ă zile că vă e frig. Am avut
grijă de asta! Acum trage ți!
Muncitorii izbucnir ă în râs.
— Pentru ce sunt pilonii? se interes ă Rachel, ar ătând înspre câteva conuri portocalii
poziționate în jurul turnului în locuri ce p ăreau alese la întâmplare.
Rachel z ărise conuri similare dispersate în jurul domului.
— Sunt unelte glaciologice periculoase, explic ă Norah. Noi le numim OARG-uri. Asta
e o prescurtare de la "opre ște aici și rupe-ți glezna".
Apucă unul dintre piloni, pentru a dezv ălui o gaur ă circular ă, ce plonja ca un pu ț
fără fund în adâncimile ghe țarului.

— E rău pentru cine calc ă aici.
Puse pilonul la loc:
— Am forat g ăuri prin tot ghe țarul pentru a face verific ări de continuitate
structural ă. La fel ca în arheologia clasic ă, numărul de ani cât a stat un obiect îngropat
este dat de adâncimea față de suprafa ță la care e g ăsit. Cu cât e g ăsit mai jos, cu atât a
stat mai mult acolo. A șadar, atunci când se g ăsește un obiect sub ghea ță, putem data
sosirea obiectului acolo dup ă acumularea de ghea ță de deasupra lui. Ca s ă ne asigur ăm
că măsurarea miezului este corect ă, verificam mai multe zone ale platformei de ghea ță,
pentru a confirma c ă acea platform ă este o bucat ă solidă și omogen ă, nezguduit ă de
vreun cutremur, fisur ă, avalan șă sau altceva.
— Și cum arat ă acest ghe țar?
— Irepro șabil, zise Norah. Este o bucat ă perfectă și solidă. Fără fisuri sau catastrofe
glaciare. Meteoritul ăsta reprezint ă ceea ce noi numim o "c ădere static ă". A stat în ghea ță,
neatins și neafectat, de când a aterizat aici, în 1716.
Rachel r ămase cu gura c ăscată:
— Cunoa șteți anul precis în care a c ăzut?
Norah p ăru surprins ă de întrebare:
— La naiba, da. De-asta m-au chemat pe mine. Eu citesc în ghea ță.
Porni spre o gr ămăjoară de tuburi de ghea ță care se aflau în apropiere. Fiecare tub
arăta ca un receptor de telefon translucid și era marcat cu o etichet ă portocalie
strălucitoare:
— Acele mostre de ghea ță sunt dovezi geologice înghe țate.
O conduse pe Rachel pân ă la tuburi:
— Dacă vă uitați îndeaproape, pute ți vedea erele încrustate în ghea ță.
Rachel se l ăsă pe vine și putu z ări, într-adev ăr, că tubul era confec ționat din ceea ce
păreau a fi straturi de ghea ță foarte u șor diferite în luminozitate și claritate. Straturile
variau ca grosime între o foaie de hârtie și aproape un centimetru.
— Fiecare iarn ă aduce un grad variat de ninsoare pe banchiza de ghea ță, îi explic ă
Norah, și fiecare prim ăvară aduce o topire par țială. Așa că aici se pot observa straturi
diferite de compresie corespunz ătoare fiec ărui sezon. Începem de la vârf — cea mai
recenta iarn ă — și numărăm înapoi.
— Ca și cum s-ar num ăra inelele pe un copac.
— Nu e chiar atât de simplu, domni șoară Sexton. Aminti ți-vă că măsurăm sute de
metri de stratific ări. Avem nevoie s ă citim repere climatologice ca s ă ne putem
standardiza munca — înregistr ări istorice ale precipita țiilor, poluan ți din aer, chestii de
genul ăsta.
Tolland și ceilalți li se al ăturaseră între timp. Tolland îi zâmbi lui Rachel:
— Știe o groaz ă de lucruri despre ghea ță, nu?
Rachel se sim ți ciudat de fericit ă să îl vadă:
— Mda, e uimitoare.
— Și ca să precizez, continu ă Tolland, data de 1716 pus ă de doctorul Mangor este
corectă. NASA a m ăsurat aceea și dată de impact cu mult înainte ca noi s ă ajungem
aici. Doctorul Mangor și-a forat propriile mostre, a rulat propriile teste și a confirmat
munca depus ă de NASA.
Rachel era impresionat ă.
— Ca o coinciden ță, interveni Norah, 1716 este exact anul în care primii exploratori
au pretins c ă au zărit o minge de foc str ălucitoare pe cer deasupra nordului Canadei.
Meteorul a devenit cunoscut drept C ăderea lui Jungersoll, dup ă numele conduc ătorului
expediției.
— Așadar, ad ăugă Corky, faptul c ă mostra de miez a fost datat ă și înregistr ările
istorice se potrivesc reprezint ă o dovad ă virtuală a faptului c ă noi ne uit ăm acum la un
fragment din acela și meteorit pe care Jungersoll a sus ținut că l-a văzut în 1716.
— Doctore Mangor! strig ă unul dintre muncitorii NASA. Încep s ă apară capetele
buloanelor!
—Turul s-a încheiat,oameni buni, rosti Norah.A sosit clipa adev ărului.
Apucă un scaun pliant, se urc ă pe el și strigă din răsputeri:

— Atențiune, iese la suprafa ță în cinci minute!!
De jur împrejurul domului, ca ni ște câini r ăspunzând pavlovian chem ării la mas ă,
oamenii de știință lăsară baltă totul și se grăbiră spre zona de extrac ție.
Norah Mangor î și puse mâinile în șolduri și inspect ă cu privirea regatul ei.
— În regul ă, să aducem Titanicul la suprafa ță.

28

— Dați-vă la o parte! țipă Norah, îndreptându-se spre mul țimea care se aduna.
Muncitorii se împr ăștiară. Norah prelu ă controlul, f ăcând un adev ărat spectacol din
verificarea tensiunilor în cabluri și a aliniamentelor.
— Trage ți! strigă unul dintre oamenii NASA.
Bărbații își întăriră strânsoarea pe vinciuri; ca rezultat, cablurile se ridicar ă încă
vreo dou ăzeci de centimetri prin g ăuri.
În vreme ce cablurile continuau s ă urce încet, Rachel sim ți mulțimea care se
apropia, anticipând momentul culminant. Corky și Tolland se g ăseau în apropiere;
arătau ca ni ște copii care se minunau în fa ța pomului de Cr ăciun. De cealalt ă parte a
găurii, se ivi silueta masiv ă a administratorului NASA, Lawrence Ekstrom. Omul ocup ă și
el o pozi ție din care s ă poată urmări extrac ția.
— Buloane! strig ă un alt om NASA. Se ivesc capetele!
Cablurile de o țel care urcau prin g ăuri se schimbar ă din argintiu în galben.
— Încă doi metri! Țineți-l bine!
Grupul din jurul e șafodajului t ăcu, ca o mul țime martor ă la apari ția unui spectru
divin — fiecare întindea gâtul ca s ă vadă primul.
Atunci Rachel v ăzu.
Forma ce țoasă a meteoritului începu s ă se vadă, ieșind prin ghea ța al cărei strat se
subția vizibil. Umbra era lunguia ță și întunecat ă; devenea tot mai clar ă pe măsură ce
topea ghea ța de deasupra ei.
— Mai tare! strig ă un tehnician.
Oamenii strânser ă mai tare, determinând e șafodajul s ă reacționeze printr-un
scârțâit groaznic.
— Încă un metru și jumătate! Păstrați tensiunea egal ă!
Rachel vedea acum ghea ța de deasupra pietrei începând s ă se umfle, ca o
sălbăticiune uria șă care se apropia de clipa na șterii. Înconjurând punctul de intrare al
laserului, deasupra umfl ăturii, un cerc mic din ghea ța de suprafa ță începu s ă cedeze,
topindu-se și dizolvându-se într-o gaur ă tot mai larg ă.
— Cervix-ul se dilat ă! țipă cineva. Nou ă sute de centimetri!
Un râset încordat sparse t ăcerea:
— Bine, opri ți laserul!
Cineva ap ăsă un întrerup ător și fasciculul muri.
Atunci se întâmpl ă.
Precum apari ția înspăimântătoare a unui zeu din paleolitic, roca imens ă sparse
suprafața cu un șuierat de aburi. Forma uria șă ieși din ghea ță în mijlocul unei ce ți
învolburate. Oamenii de la vinciuri traser ă și mai tare, pân ă ce întreaga roc ă se eliber ă
din închisoarea înghe țată și țâșni, fierbinte, deasupra unui pu ț deschis, plin cu ap ă
care sfârâia.
Rachel se sim ți de parc ă ar fi fost transportat ă în alt univers.
Atârnând în cabluri și lăsând pic ăturile de ap ă să cadă de pe ea, suprafa ța rugoas ă,
înnegrit ă și ondulat ă a meteoritului sclipea în lumina fluorescent ă, părând o imens ă
prună pietrificat ă. La un cap ăt, roca era neted ă și rotunjit ă. Părea a fi sec țiunea lovit ă cel
mai tare de frecarea cu atmosfera.
Privind crusta de fuziune înnegrit ă, Rachel î și imagin ă meteoritul coborând
vijelios c ătre solul terestru învelit într-o furioas ă minge de foc. Incredibil, dar acest lucru
se petrecuse cu secole în urm ă. Acum, bestia capturat ă atârna acolo, prins ă în cabluri,

cu apa scurgându-i-se de pe trup.
Vânătoarea luase sfâr șit.
Abia acum Rachel resim ți din plin importan ța evenimentului. Obiectul pe care-l avea
în față provenea din alt ă lume, aflat ă la milioane de kilometri dep ărtare. Iar ascuns ă în
pântecele lui se g ăsea proba — nu, dovada — faptului c ă omul nu era singur în Univers.
Euforia acelui moment p ăru să îi cuprind ă pe toți în aceea și secund ă, căci mulțimea
izbucni în chiote și aplauze spontane. Chiar și administratorul p ărea cuprins de ea. Î și
bătea pe spate b ărbații și femeile din subordine, felicitându-i. În timp ce îi privea, Rachel
se bucur ă din tot sufletul pentru cei de la NASA. Agen ția avusese destul ghinion în
trecut. În sfâr șit, lucrurile se schimbau. Oamenii meritau acea clip ă de entuziasm.
Gaura c ăscată în ghea ță semăna acum cu un mic bazin de înot în mijlocul
habisferei. Suprafa ța bazinului adânc de șaizeci de metri de ghea ță topită se mișcă o
vreme izbindu-se de pere ții de ghea ță ai puțului, dup ă care se calm ă. Linia apei se g ăsea
la circa un metru și treizeci de centimetri sub nivelul ghe țarului, diferen ța fiind creat ă
atât de extragerea masei meteoritului, cât și de proprietatea ghe ții de a se restrânge în
volum odat ă cu topirea.
Norah Mangor a șeză imediat piloni OARG de jur împrejurul g ăurii. Deși aceasta era
clar vizibil ă, orice curios care s-ar fi aventurat prea aproape și ar fi alunecat din gre șeală
s-ar fi găsit într-un pericol deosebit. Pere ții puțului erau din ghea ță solidă, fără găuri de
prindere, astfel încât c ățărarea fără ajutor din exterior era absolut imposibil ă.
Spre ei se îndrept ă Lawrence Ekstrom, mergând tiptil pe ghea ță. Omul se duse drept
spre Norah Mangor și îi strânse mâna cu t ărie.
— Bine lucrat, doctore Mangor!
— Mă aștept la o mul țime de laude în scris, r ăspunse Norah.
— O să le primi ți.
Administratorul se întoarse spre Rachel. P ărea ușurat și fericit:
— Așadar, domni șoară Sexton, a fost convins ă profesionista sceptic ă din tine?
Rachel nu se putu ab ține să nu zâmbeasc ă:
— Mai degrab ă uluită.
— Bine. Atunci urmeaz ă-mă!

Rachel îl urm ă pe directorul administrativ în cealalt ă parte a habisferei, c ătre o cutie
mare de metal care sem ăna cu un container industrial de transport pe vapor. Cutia era
pictată în culori militare de camuflaj și avea inscrip ționată pe ea literele PSC15:
— De aici îl vei suna pe pre ședinte, îi spuse Ekstrom.
"PSC", își zise Rachel. Acele cabine mobile de comunica ții reprezentau instala ții
standard pe câmpul de r ăzboi, deși Rachel nu s-ar fi a șteptat niciodat ă să vadă vreuna
folosită în cadrul unei misiuni de pace NASA. Și totuși administratorul Ekstrom provenea
din Pentagon, a șa că avea cu siguran ță acces la astfel de juc ării. Uitându-se la
chipurile imobile ale celor doi paznici înarma ți care păzeau cabina, Rachel avu
sentimentul clar c ă orice dialog cu lumea din exterior era permis doar cu acordul expres
al administratorului Ekstrom.
"Se pare c ă eu nu sunt singura rupt ă de restul lumii".
Ekstrom rosti câteva cuvinte c ătre unul dintre paznici, apoi se întoarse spre Rachel.
— Noroc, îi ur ă el, după care plec ă de acolo.
Un paznic b ătu în ușa cabinei mobile, iar aceasta se deschise. În u șă se ivi un
tehnician care îi f ăcu semn lui Rachel s ă intre. Aceasta se conform ă.
Interiorul cabinei de comunica ții era întunecat și aglomerat. La lumina alb ăstruie
a ecranului unui computer, Rachel putu z ări stive de echipament telefonic, sta ții radio și
dispozitive de comunica ții prin satelit. Sim țea deja o senza ție de claustrofobie. Aerul
dinăuntru era am ărui, ca într-o pivni ță iarna.
— Luați loc aici, v ă rog, domni șoară Sexton.
Tehnicianul scoase un scaun pe ro ți și o puse pe Rachel în fa ța unui monitor cu
ecran plat. Îi aranj ă un microfon în fa ța gurii și îi puse o pereche de c ăști masive AKG
15 Portable Secure Comm, "Comunica ții Portabile Securizate"

pe urechi. Verificând un jurnal cu parole, tehnicianul tast ă o serie lung ă de butoane pe
un dispozitiv al ăturat. Pe ecranul din fa ța lui Rachel se ivi un cronometru:

"60 SECUNDE".

Bărbatul d ădu satisf ăcut din cap, în vreme ce cronometrul începu num ărătoarea
inversă.
— Un minut pân ă la conectare, anun ță el.
Se întoarse și plecă, trântind u șa în urma lui. Rachel auzi cum u șa este încuiat ă pe
dinafară.
"Minunat."
Așteptând în întuneric și urmărind cronometrul, î și dădu seama c ă acela era primul
moment de intimitate de care se bucura din zorii acelei dimine ți. În acea zi se trezise f ără
a-și închipui nimic din ceea ce o a ștepta. "Via ță extraterestr ă." Din acea zi, cel mai
popular mit din toate timpurile înceta s ă mai fie un mit.
Rachel abia începea s ă priceap ă cât de devastator va fi meteoritul pentru campania
electoral ă a tatălui ei. De și finanțarea NASA nu putea fi pus ă pe acela și plan cu dreptul
la avort, s ănătatea popula ției și bunăstarea cet ățenilor, tat ăl ei o transformase într-o
chestiune esen țială. Acum povestea avea s ă-i explodeze drept în fa ță.
În câteva ore, americanii vor s ă resimți fiorul triumfului NASA. Vis ătorilor li se vor
umple ochii de lacrimi. Oamenilor de știință sceptici o s ă le cadă falca. Imagina ția copiilor
o să o ia razna. Chestiunile legate de cheltuirea dolarilor și a cenților se vor pierde în
derizoriu, puse definitiv în umbr ă de acest moment excep țional. Pre ședintele va reveni ca
pasărea Phoenix, transformându-se în erou, în vreme ce, în miezul s ărbătorii, senatorul
afacerist va ap ărea dintr-odat ă ca îngust la minte, un zgârie-brânz ă lipsit de sentimentul
american al aventurii.
Computerul scoase un sunet, f ăcând-o pe Rachel s ă priveasc ă în sus:

"5 SECUNDE".

Brusc, ecranul din fa ța ei se trezi la via ță, lăsând să se vadă o imagine neclar ă a
sigiliului Casei Albe. Dup ă o clipă, imaginea se cristaliz ă în chipul familiar al
președintelui Herney.
— Bună, Rachel, zise el cu o expresie de viclenie în ochi. Cred c ă ai petrecut o dup ă-
amiază interesant ă, nu?

29

Biroul senatorului Sedgewick Sexton se g ăsea în cl ădirea de birouri senatoriale
Philip A. Hart, pe C. Street, în nord-estul Capitoliului. Cl ădirea era o re țea în stil
neomodemist de dreptunghiuri albe, despre care criticii sus țineau că seamănă mai mult
a închisoare decât a sediu de birouri. Mul ți dintre cei care lucrau acolo aveau acela și
sentiment.
La etajul trei, Gabrielle Ashe se agita, fâ țâindu-se prin camer ă. Pe ecran se vedea un
nou e-mail. Gabrielle nu prea știa ce să priceap ă din el.
Primele dou ă rânduri spuneau:

"APARIȚIA LUI SEDGEWICK A FOST IMPRESIONANT Ă LA CNN.
AM MAI MULTE INFORMA ȚII PENTRU TINE".

În ultimele s ăptămâni, Gabrielle primise mai multe mesaje de acest gen.Adresa
expeditorului era o fars ă, deși ea fusese capabil ă de a o depista într-o adres ă de tip "casa-
alba.gov". Se p ărea că informatorul misterios f ăcea parte din personalul Casei Albe.
Oricine ar fi fost, devenise sursa lui Gabrielle pentru tot felul de informa ții politice

prețioase de dat ă recentă, incluzând aici și vestea unei întâlniri conspirative dintre
președinte și directorul administrativ al NASA.
Gabrielle privise mesajele cu circumspec ție la început. Îns ă, după ce verificase
ponturile primite, descoperise cu surprindere c ă informa țiile erau extrem de corecte și
de utile — informa ții confiden țiale despre cheltuielile exorbitante ale NASA, misiuni
costisitoare care urmau s ă fie lansate, date care dovedeau cât de suprafinan țate și de
neproductive erau c ăutările legate de via ța extraterestr ă, chiar și despre sondaje interne
de opinie care avertizau c ă NASA reprezenta chestiunea fierbinte care îi îndep ărta masiv
pe alegători de pre ședinte.
Ca să-și întărească poziția și să se facă indispensabili senatorului, Gabrielle nu îl
informase c ă primea ajutor nesolicitat prin e-mail din interiorul Casei Albe. În loc de asta,
îi povestise c ă primea informa țiile de la "una dintre sursele ei". Sexton o aprecia
întotdeauna și părea mult prea expert în arta diploma ției ca să întrebe cine era acea
sursă. Gabrielle era convins ă că el o bănuia de acordarea de favoruri sexuale în schimbul
ponturilor. Iar chestia asta ridica un semn de întrebare, c ăci el nu p ărea deloc deranjat
de o asemenea posibilitate.
Gabrielle se opri din plimbat și se uită iarăși le mesajul abia sosit. Conota țiile
tuturor mesajelor erau clare: cineva din interiorul Casei Albe dorea ca senatorul Sexton
să câștige alegerile și îl ajuta prin direc ționarea atacurilor împotriva NASA.
Dar cine? Și de ce?
"Un șobolan care fuge din corabia care tocmai se scufund ă", decise Gabrielle. În
Washington nu era deloc ie șit din comun ca un angajat, care se temea c ă președintele era
pe punctul de a fi evacuat din birou, s ă ofere anumite favoruri discrete succesorului cel
mai probabil, în speran ța de a-și menține locul de munc ă după schimbarea politic ă. Se
părea că cineva adulmecase victoria lui Sexton și își cumpăra, din timp, credit.
Mesajul de pe ecranul computerului o nelini ștea. Nu sem ăna cu cele pe care le
primise pân ă acum. Nu primele dou ă rânduri o îngrijorau, ci ultimele dou ă:

"EAST APPOINTMENT GATE, 4.30 P.M.
VINO SINGUR Ă".

Informatorul nu-i ceruse niciodat ă până atunci o întâlnire fa ță în față. Chiar și așa,
Gabrielle s-ar fi a șteptat la o loca ție ceva mai discret ă. "East Appointment Gate?" În
Washington exista un singur asemenea loc, din câte știa ea. "În afara Casei Albe? E
cumva vreo glum ă?"
Gabrielle știa că nu îi poate r ăspunde prin e-mail; mesajele îi fuseser ă întotdeauna
trimise înapoi necitite. Corespondentul ei dispunea de o adres ă anonim ă. Nici o surpriz ă
în asta.
"Să mă sfătuiesc cu Sexton?" Hot ărî pe loc s ă nu o fac ă. Senatorul era într-o
întâlnire. În plus, dac ă i-ar fi pomenit despre mesaj, ar fi trebuit s ă-i povesteasc ă despre
celelalte. Ca atare, î și spuse c ă propunerea informatorului de a se întâlni într-un loc
public la lumina zilei fusese f ăcută pentru protec ția ei. La urma urmei, acea persoan ă o
ajutase în ultimele dou ă săptămâni. El sau ea îi era, cu siguran ță, un prieten.
Citind mesajul pentru ultima dat ă, Gabrielle se uit ă la ceas. Mai avea o or ă la
dispoziție.

30

Directorul administrativ al NASA se sim țea mai pu țin încordat acum, c ă meteoritul
fusese scos cu succes din ghea ță. "Toate piesele încep s ă se așeze la locul lor, î și zise el,
traversând domul c ătre zona de lucru a lui Michael Tolland. Acum nimic nu ne mai poate
opri."
— Cum iese? se interes ă Ekstrom, ducându-se în spatele omului de televiziune.
Tolland î și luă privirea de pe ecranul computerului. P ărea obosit, dar entuziast.

— Redactarea e aproape terminat ă. Acum suprapun câteva dintre instantaneele
luate de oamenii dumneavoastr ă în timpul extrac ției. Ar trebui s ă fie gata din clip ă în
clipă.
— Bine.
Președintele îi ceruse lui Ekstrom s ă trimită documentarul lui Tolland c ătre Casa
Albă cât mai curând posibil.
Deși Ekstrom fusese cinic când auzise de dorin ța președintelui de a-l implica pe
Michael Tolland în acest proiect, gândurile lui se schimbaser ă de îndat ă ce văzuse
materialele brute ale documentarului. Comentariul narativ al vedetei de televiziune,
combinat cu intervievarea oamenilor de știință civili, transformase totul în cincisprezece
minute de program științific inteligibil și emoționant. Tolland dobândise f ără efort ceea ce
NASA eșuase de atâtea ori s ă obțină — să descrie la nivelul americanului obi șnuit o
descoperire științifică, fără să pară că o face cu superioritate.
— După ce termina ți redactarea, zise Ekstrom, aduce ți produsul finit în zona de
presă. O să pun pe cineva s ă transmit ă o copie digital ă la Casa Alb ă.
— Da, domnule!
Tolland se întoarse la lucru.
Ekstrom plec ă mai departe. Când ajunse în dreptul peretelui nordic, descoperi
bucuros c ă "zona de pres ă" a habisferei fusese dr ăguț amenajat ă. Pe ghea ță fusese
desfășurat un imens covor albastru. În mijlocul covorului fusese pus ă o masă lungă din
acelea care se folosesc la simpozioane, cu câteva microfoane pe ea, un steag NASA și un
imens drapel american drept fundal. Pentru completarea dramatismului cadrului vizual,
meteoritul fusese transportat pe un box-palet și ocupa pozi ția de onoare, chiar în fa ța
mesei de simpozion.
Ekstrom era mul țumit să constate c ă dispoziția oamenilor din zona presei era una
de sărbătoare. O mare parte a angaja ților se îngr ămădeau în jurul meteoritului, întinzând
mâinile c ătre masa cald ă precum turi știi în jurul unui foc de tab ără.
Ekstrom decise c ă, în sfâr șit, sosise clipa. Se îndrept ă spre câteva cutii care se
odihneau pe ghea ță, dincolo de zona presei. D ăduse dispozi ția ca acele cutii s ă-i fie aduse
din Groenlanda chiar în acea diminea ță.
— Băutura e din partea mea! anun ță el cu glas tare, întinzând cutii cu bere
personalului.
— Hei, șefu'! țipă cineva. Mersi! E chiar rece!
Ekstrom zâmbi, lucru care nu se întâmpla prea des:
— Le-am p ăstrat la ghea ță.
Toată lumea râse.
— Stați așa! strigă altcineva, uitându-se urât la cutia lui. Chestia asta e canadian ă!
Unde e patriotismul?
— Avem un buget limitat, oameni buni. E cea mai ieftin ă bere pe care am g ăsit-o!
Alte râsete.
— Atențiune, cump ărători! strig ă într-o portavoce un membru al echipei NASA care
se ocupă de transmisia în direct. Suntem pe punctul de a trece la lumina de studio. S-ar
putea să fiți temporar orbi ți.
— Și fără pupături în întuneric, interveni cineva. Asta e o emisiune care se difuzeaz ă
în timpul zilei!
Ekstrom chicoti, bucurându-se de replicile aruncate, în vreme ce echipa de
transmisie efectua ultimele ajust ări reflectoarelor de studio și luminilor.
— Trecem la lumin ă de studio în cinci, patru, trei, doi…
Lumina din interiorul domului sc ăzu rapid în intensitate, pe m ăsură ce becurile cu
halogen se stingeau. În câteva secunde, toate luminile se stinser ă. Domul se cufund ă
într-un întuneric de mormânt.
Cineva țipă, în glum ă.
— Cine m-a ciupit de fund? strig ă altcineva, izbucnind în râs.
Bezna total ă dură doar câteva frac țiuni de secund ă, după care reflectoarele de
studio se aprinser ă și începur ă să arunce o lumin ă intensă. Toată lumea î și miji ochii.
Transformarea era acum complet ă; cadranul nordic al habisferei NASA devenise un

studio de televiziune. Restul domului sem ăna cu un hambar în noapte. Singurele
lumini în celelalte zone proveneau de la reflec țiile luminilor de studio în tavanul arcuit
de deasupra, reflec ții care aruncau umbre lungi peste posturile de lucru acum pustii.
Ekstrom se retrase în întuneric, mul țumit să-și vadă oamenii aduna ți în jurul
meteoritului luminat. Se sim țea ca un tat ă de Crăciun care observ ă cum se bucur ă
copiii în jurul bradului.
"Dumnezeu e martor c ă merită o asemenea clip ă", își zise el, neb ănuind dezastrul
care îl pândea.

31

Vremea se schimba.
Ca un vestitor îndurerat al unui conflict major, vântul scoase un urlet plâng ăreț și
izbi puternic în ad ăpostul echipei Delta Force. Delta One termin ă de fixat copertina de
protecție contra furtunii și duse în ăuntru, al ăturându-se celor doi parteneri ai s ăi. Mai
trecuser ă prin așa ceva și înainte. Furtuna avea s ă înceteze curând.
Delta Two privea imaginile video primite de la microbot.
— Mai bine te-ai uita aici, rosti el.
Delta One veni lâng ă el. Interiorul habisferei era complet în întuneric, cu excep ția
zonei extrem de luminate din nordul domului. Restul habisferei p ărea doar o carcas ă abia
conturat ă.
— Nu-i nimic, zise el. Testeaz ă luminile de studio pentru disear ă.
— Nu lumina e problema.
Delta Two ar ătă spre pata întunecat ă din mijlocul ghe ții — gaura plin ă cu apă prin
care fusese extras meteoritul:
— Aia e problema.
Delta One privi gaura. Continua s ă fie înconjurat ă de piloni, iar suprafa ța apei p ărea
calmă.
— Nu văd nimic.
— Mai uit ă-te odat ă cu aten ție!
Manevră joystick-ul astfel încât microbotul coborî în spiral ă către suprafa ța găurii.
Studiind mai îndeaproape bazinul întunecat cu ghea ță topită, Delta One z ări ceva ce
îl făcu să tresară.
— Ce naiba…?
Delta Three veni și el să vadă. Și el părea șocat:
— Doamne! Ăla e puțul de extrac ție? E normal ca apa s ă facă așa?
— Nu, r ăspunse Delta One. Cu siguran ță că nu.

32

Deși se găsea în interiorul unei cutii metalice imense, la cinci mii de kilometri
distanță de Washington D.C., Rachel sim țea aceea și presiune de parc ă ar fi fost chemat ă
la Casa Alb ă. Monitorul de videofon dinaintea ei afi șa o imagine limpede precum cristalul
a președintelui Zach Herney a șezat în camera de comunica ții a Casei Albe, în fa ța
sigiliului preziden țial. Conexiunea audio digital ă era fără cusur. Dac ă nu ar fi existat o
întârziere aproape imperceptibil ă a semnalului, s-ar fi putut spune c ă președintele se
găsea în camera de al ături.
Conversa ția luă imediat o turnur ă directă, la subiect. Pre ședintele p ărea mul țumit și
nu prea surprins de aprecierea favorabil ă făcută de Rachel la adresa descoperirii pe care
o realizase NASA și la adresa ini țiativei lui de a-l folosi pe Michael Tolland pe post de
purtător de cuvânt. Era într-o dispozi ție bună și destul de optimist.
— Așa cum sunt convins c ă vei fi de acord, zise Herney, pe un ton mai serios,

implicațiile acestei descoperiri ar fi de natur ă pur științifică într-o lume perfect ă.
Făcu o pauz ă și se aplec ă, fața lui ocupând tot ecranul:
— Din nefericire, nu tr ăim într-o lume perfect ă, iar acest triumf NASA se va
transforma într-o minge politic ă din clipa în care îl voi anun ța întregii lumi.
— Luând în considera ție dovezile concludente și persoanele pe care le-a ți recrutat
pentru autentificare, nu-mi pot imagina cum publicul sau oricare dintre contracandida ții
dumneavoastr ă ar fi în stare de mai mult decât de a accepta aceast ă descoperire ca pe un
fapt dovedit.
Herney scoase un chicotit aproape trist:
— Oponen ții mei politici vor crede ceea ce vor vedea, Rachel. Preocuparea mea este
că nu le va plăcea ce vor vedea.
Rachel observ ă cu câtă atenție evita pre ședintele s ă se refere la tat ăl ei. Vorbea doar
în termeni de "opozi ție" sau "contracandida ți".
— Și dumneavoastr ă credeți că opoziția va striga "conspira ție doar din motive
politice? întreb ă ea.
— Ăsta e jocul. N-au nevoie decât de o umbr ă de îndoial ă, prin care aceast ă
descoperire s ă fie socotit ă un soi de fraud ă politică plănuită de NASA și de Casa Alb ă,
pentru ca, dintr-odat ă, să mă trezesc cu o anchet ă pe cap. Ziarele uit ă că NASA a
descoperit dovezi ale vie ții extraterestre și va prefera s ă se ocupe de g ăsirea de dovezi ale
unei conspira ții. E trist, dar orice insinuare legat ă de vreo conspira ție la adresa acestei
descoperiri va aduce mult r ău științei, Casei Albe, agen ției și, ca să fiu sincer, întregii
țări.
— De aceea a ți amânat anun țul până la deplina confirmare și la autentificarea
complet ă venită din partea unor civili de înalt ă reputație.
— Țelul meu este s ă prezint datele într-o manier ă atât de categoric ă, încât orice
cinism s ă fie înăbușit încă din fașă. Vreau ca aceast ă descoperire s ă fie sărbătorită cu
demnitate și onoare. NASA merit ă din plin acest lucru.
Rachel î și punea tot felul de întreb ări. "Și ce vrea de la mine?"
— Evident, continu ă el, tu de ții o pozi ție unică din care m ă poți ajuta. Experien ța ta
de analist, precum și legătura dintre tine și principalul meu contracandidat î ți conferă o
uriașă credibilitate în ceea ce prive ște aceast ă descoperire.
Rachel era din ce în ce mai deziluzionat ă. "Vrea s ă mă foloseasc ă… exact a șa cum a
prevăzut Pickering!"
— Acestea fiind spuse, relu ă Herney, a ș vrea să îți cer să autentifici personal această
descoperire, oficial, în calitate de personaj care se ocup ă cu securitatea informa țiilor la
Casa Alb ă… și de fiică a contracandidatului meu.
Iată. Toate c ărțile erau pe mas ă.
"Herney vrea ca eu s ă certific."
Rachel crezuse cu adev ărat că Zach Herney se ridica deasupra unor astfel de
meschin ării politice. O certificare public ă care ar fi venit din partea lui Rachel ar fi
transformat instantaneu meteoritul într-o chestiune personal ă pentru tat ăl ei, punându-l
pe senator în imposibilitatea de a ataca credibilitatea descoperirii f ără a-și ataca propria
fiică — o sentin ță catastrofal ă pentru un candidat care avea drept moto "familia pe
primul plan".
— Ca să fiu sincer ă, domnule, rosti Rachel, fixându- și privirea pe monitor, sunt
șocată că îmi pute ți cere așa ceva.
Președintele p ăru surprins:
— Am crezut c ă te vei bucura s ă fii de ajutor.
— Să mă bucur? L ăsând deoparte diferendele cu tat ăl meu, domnule, aceast ă cerere
mă pune într-o situa ție imposibil ă. Am și așa destule probleme cu tata f ără a mă lua
la trântă cu el într-un soi de meci public, pe via ță și pe moarte. Chiar dac ă îmi displace
omul în sine, el este totuși tatăl meu și asmuțirea mea împotriva lui în cadrul unui forum
public, v ă spun sincer, pare un lucru sub demnitatea dumneavoastr ă.
— Stai a șa!
Herney d ădu din mâini în semn de predare:
— Cine a spus ceva despre un forum public?

Rachel f ăcu o pauz ă:
— Presupun c ă v-ar plăcea să mă alătur directorului administrativ al NASA pe
podium la conferin ța de pres ă de la ora opt.
Hohotul de râs al pre ședintelui bubui în difuzoare:
— Ce fel de om m ă crezi, Rachel? Chiar crezi c ă i-aș putea cere cuiva s ă-și înjunghie
tatăl pe la spate în direct la televiziunea na țională?
— Dar, a ți spus…
— Și mai crezi c ă l-aș lăsa pe directorul administrativ al NASA s ă împartă lumina
reflectoarelor cu fiica du șmanului s ău de moarte? Nu vreau s ă-ți zdruncin încrederea în
tine, Rachel, dar aceast ă conferin ță de pres ă este o prezentare științifică. Nu sunt convins
că tot ce știi tu despre meteori ți, fosile sau structuri de ghea ță ar da evenimentului o prea
mare credibilitate.
Rachel sim ți că ia foc:
— Dar, atunci… la ce fel de autentificare v ă gândiți?
— Una mai potrivit ă poziției tale.
— Domnule?
— Ești ofițerul meu de informa ții de la Casa Alb ă. Tu pui la curent personalul meu
cu chestiunile de importan ță națională.
— Vreți să autentific asta pentru personalul dumneavoastr ă?
Herney continua s ă pară amuzat de neîn țelegerea creat ă:
— Da, asta vreau. Scepticismul cu care m ă voi confrunta î n afara Casei Albe este
floare la ureche în compara ție cu ceea ce trebuie s ă îndur acum de la personalul meu.
Aici ne afl ăm în miezul unei revolte majore. Credibilitatea mea intern ă s-a dus naibii.
Personalul m-a implorat s ă reduc finan țarea NASA. I-am ignorat, și asta înseamn ă
sinucidere politic ă.
— Până acum.
— Exact. A șa cum discutam de diminea ță, momentul ales pentru aceast ă
descoperire va p ărea suspect în ochii adversarilor politici și în acest moment nimeni nu e
mai cinic decât personalul meu. De aceea, când vor auzi aceast ă informa ție pentru prima
oară, vreau ca ea s ă vină de la…
— Personalul nu știe nimic despre meteorit?
— Știu doar câ țiva consilieri. P ăstrarea secretului asupra acestei descoperiri a
fost socotit ă absolut necesar ă.
Rachel era uluit ă. "Nu-i de mirare c ă se confrunt ă cu o revolt ă."
— Dar asta nu e zona mea de expertiz ă. Un meteorit cu greu poate fi considerat un
subiect de briefing informațional.
— Nu în sens clasic, dar exist ă toate elementele muncii tale obi șnuite — date
complexe care trebuie rafinate, ramifica ții politice substan țiale…
— Eu nu sunt specialist ă în meteori ți, domnule. N-ar fi mai bine ca directorul
administrativ al NASA s ă facă acest lucru?
— Glume ști? Toată lumea de aici îl ur ăște. Din punctul de vedere al personalului
meu, Ekstrom este vânz ătorul viclean ca un șarpe care m-a ademenit s ă fac târg prost
după târg prost.
Rachel în țelegea motiva ția:
— Ce zice ți de Corky Marlinson? Medalia Na țională în Astrofizic ă? Are mult mai
multă credibilitate decât am eu.
— Personalul meu e format din politicieni, Rachel, nu din oameni de știință. L-ai
cunoscut pe doctorul Marlinson. Cred c ă e nemaipomenit, dar dac ă las un astrofizician
să îi vorbeasc ă echipei mele de politicieni de stânga care gândesc dup ă tipare rigide, m ă
tem că voi sfâr și cu o turm ă de năuci. Am nevoie de cineva care s ă le vorbeasc ă pe limba
lor. Tu e ști acea persoan ă, Rachel. Oamenii mei î ți cunosc munca și, luând în
considera ție numele t ău de familie, e ști cea mai nep ărtinitoare fiin ță de la care ei ar
putea spera s ă audă ceva de bine.
Rachel se sim ți atrasă de stilul curtenitor al pre ședintelui:
— Cel pu țin recunoa șteți că rudenia mea cu oponentul dumneavoastr ă are legătură
cu cererea pe care a ți făcut-o.

Președintele scoase un chicotit sfios:
— Bineîn țeles că are. Dar, a șa cum lesne î ți poți imagina, personalul meu va fi
informat, pe o cale sau alta, indiferent ce decizie vei lua tu. Nu tu e ști eroul aici, Rachel,
ci doar mesagerul! E ști persoana cea mai calificat ă pentru a opera aceast ă informare și
totodată, din întâmplare, e ști rudă foarte apropiat ă cu omul care vrea s ă-mi dea afar ă
personalul din Casa Alb ă în următorul mandat. Dispui de dubl ă credibilitate.
— Ar trebui s ă vă ocupați de vânz ări.
— De fapt, chiar asta fac. La fel ca tat ăl tău. Și, ca să fiu sincer, a ș vrea să închei o
"afacere" cu tine.
Președintele î și scoase ochelarii și se uită drept în ochii lui Rachel. Se putea citi în el
același gen de for ță ca la tat ăl ei.
— Ți-o cer ca pe o favoare, Rachel, și pentru c ă eu cred c ă face parte din datoria ta.
Deci cum r ămâne? Da sau nu? Vei informa personalul meu despre aceast ă chestiune?
Rachel se sim ți ca prins ă în capcan ă în interiorul cabinei. "Nimic nu seam ănă cu o
vânzare negociat ă la sânge." Sim țea, chiar și de la cinci mii de kilometri dep ărtare,
puterea voin ței lui prin ecranul video. Știa și că era o cerere foarte rezonabil ă, indiferent
că-i plăcea sau nu.
— Aș avea ni ște condi ții, zise ea.
Herney ridic ă din sprâncene:
— Și anume?
— Mă întâlnesc cu personalul dumneavoastr ă în particular. F ără reporteri. Este o
informare privat ă, nu o autentificare public ă.
— Ai cuvântul meu. Întâlnirea ta este deja programat ă într-o loca ție retras ă și
personal ă.
Rachel oft ă:
— Bine, atunci.
Președintele se lumin ă la față:
— Excelent!
Rachel se uit ă la ceas și constat ă cu surprindere c ă arăta deja pu țin peste ora patru.
— Stați așa, zise ea nedumerit ă. N-avem timp, dac ă vreți să fiți în direct la ora opt
seara. Nici cu racheta aia monstruoas ă cu care m-a ți trimis aici nu m-a ș putea întoarce
la Casa Alb ă decât în câteva ore. Ar trebui s ă mă pregătesc și…
Președintele cl ătină din cap:
— Mă tem că nu m-am exprimat foarte clar. Vei face informarea de unde te afli, prin
intermediul unei video-conferin țe.
— Aha!
Rachel ezit ă:
— La ce or ă v-ați gândit?
— De fapt, rosti Herney, zâmbind, ce-ai zice s ă o ții chiar acum? Toat ă lumea e deja
prezentă și se uită acum la un ecran negru de televizor. Te a șteaptă pe tine.
Corpul lui Rachel se încord ă:
— Dar sunt complet nepreg ătită, domnule. E imposibil s ă…
— Spune-le doar adev ărul. Cât de greu poate fi?
— Dar…
— Rachel, o calm ă Herney, aplecându-se spre ecran. Aminte ște-ți că profesia ta are
ca bază compilarea și compararea datelor. Cu asta te ocupi! Vorbe ște-le despre ceea ce se
petrece acolo.
Se întinse s ă apese pe un comutator de pe ecranul video, dar se opri la mijlocul
drumului:
— Să nu uit, cred c ă vei fi mul țumită să descoperi c ă te-am pus într-o pozi ție
privilegiat ă.
Rachel nu în țelese la ce f ăcea el referire, dar era prea târziu ca s ă mai întrebe.
Președintele ap ăsase pe comutator.
Ecranul din fa ța lui Rachel deveni negru pentru o clip ă. Când reveni la via ță, Rachel
se trezi în fa ța uneia dintre cele mai tulbur ătoare imagini pe care le v ăzuse vreodat ă.
Chiar în fa ța ochilor ei se g ăsea Biroul Oval din Casa Alb ă. Încăperea era plin ă ochi cu

oameni. To ți stăteau în picioare. P ărea că întregul personal al Casei Albe se g ăsea acolo.
Și fiecare dintre ei se holba la ea. Rachel î și dădea acum seama c ă imaginea ei se vedea
în sală chiar de pe biroul pre ședintelui.
"Vorbesc dintr-o pozi ție privilegiat ă." Rachel începuse deja s ă transpire.
Din expresia chipurilor celor afla ți în Biroul Oval, lumea de acolo era surprins ă să o
vadă pe Rachel, la fel de surprins ă ca și ea.
— Domni șoară Sexton? o apel ă o voce r ăgușită.
Rachel inspect ă marea de chipuri și descoperi cine îi vorbise. Era o femeie de șirată,
care tocmai se a șeza în primul rând: Marjorie Tench. Înf ățișarea femeii nu putea fi
confundat ă nici măcar într-o asemenea mul țime de oameni.
— Vă mulțumim că v-ați alăturat nou ă, domnișoară Sexton, rosti ea. Pre ședintele
ne-a informat c ă aveți ceva ve ști pentru noi.

33

Bucurându-se de întuneric, paleontologul Wailee Ming st ătea singur și medita în
zona lui privat ă de lucru. Fiecare buc ățică din corpul lui a ștepta evenimentul din acea
seară. "În curând am s ă fiu cel mai faimos paleontolog din lume." Spera doar c ă Michael
Tolland fusese generos și incluse comentariile lui personale în documentar.
Savurând deja celebritatea care îl a ștepta, Ming tres ări în urma unei vibra ții ușoare
care scutur ă gheața sub picioarele lui. Instinctul de protec ție împotriva cutremurelor pe
care și-l dezvoltase tr ăind în Los Angeles îl f ăcea hipersensibil la cele mai slabe mi șcări
ale solului. Imediat, Ming se ru șină dându- și seama c ă vibrația fusese una perfect
normală. "E doar ghea ța care se tope ște", își spuse el, r ăsuflând u șurat. Înc ă nu se
obișnuise. La fiecare câteva ore, o explozie îndep ărtată bubuia în noapte, rezultat al
vreunui bloc imens de ghea ță care se rupea undeva de banchiz ă și cădea în mare. Norah
Mangor formulase foarte plastic fenomenul: "Noi aisberguri care se nasc…"
Stând în picioare, Ming î și întinse bra țele. Privi prin habisfer ă. La ceva dep ărtare,
dincolo de str ălucirea reflectoarelor de televiziune, se preg ătea o sărbătoare. Ming nu era
un fan al petrecerilor, a șa că porni să traverseze habisfera în direc ție opusă.
Labirintul zonelor de lucru, pustii acum, sem ăna cu un ora ș-fantom ă. Întregul dom
părea căzut prad ă spiritelor. Imensul spa țiu părea mai r ăcoros, a șa că Ming își închise
bine haina lung ă din păr de cămilă.
Undeva înainte, z ări puțul de extrac ție — locul din care fuseser ă scoase cele mai
importante fosile din istoria umanit ății. Giganticul tripod de metal fusese îndep ărtat,
astfel încât bazinul st ătea singuratic înconjurat de piloni, ca un soi de groap ă blestemat ă
într-o vast ă parcare de ghea ță. Ming se aventur ă până la puț și se opri la o distan ță
sigură, zgâindu-se în bazinul cu ap ă care mai avea pu țin și îngheța, adânc ă de șaizeci de
metri. În curând, apa avea s ă înghețe de tot, ștergând orice urm ă a prezen ței cuiva acolo.
Ming își spuse c ă acel bazin cu ap ă era o priveli ște minunat ă. Chiar și în întuneric.
"Mai ales în întuneric."
Ming avu o ezitare. Apoi î și dădu seama.
"Ceva nu e în regul ă."
Când se apropie mai mult de ap ă, Ming sim ți cum starea de mul țumire pe care o
simțise face loc unui fior brusc de nedumerire. Î și închise ochii, se holb ă din nou, apoi
își întoarse repede privirea în cealalt ă parte a domului… la cincizeci de metri dep ărtare,
înspre masa de oameni care s ărbătoreau în zona alocat ă presei. Știa că nu îl puteau
vedea în întuneric la o asemenea dep ărtare.
"Ar trebui s ă povestesc cuiva despre asta, nu?"
Ming privi din nou apa, întrebându-se ce anume s ă le spun ă. Oare avea parte de o
iluzie optic ă? De vreun efect ciudat de reflec ție?
Nesigur, Ming p ăși dincolo de piloni și se apropie cu pruden ță de marginea pu țului.
Nivelul apei era cu un metru și treizeci de centimetri sub cel al ghe ții, așa că se aplec ă să
vadă mai bine. Da, ceva foarte ciudat se petrecea. Era imposibil de ratat, și totuși nu

devenise vizibil decât dup ă stingerea luminilor din dom.
Ming se îndrept ă. Cineva trebuia în mod clar s ă afle despre asta. Porni înapoi,
grăbit, spre zona de pres ă. După numai câ țiva pași, Ming se opri. "Doamne
Dumnezeule!" Se întoarse spre groap ă, cu ochii ie șiți din orbite, când, în sfâr șit,
înțelesese ce se întâmpl ă. Îl lovise ca un tr ăsnet.
— Imposibil! exclam ă el cu voce tare.
Și totuși Ming pricepea c ă era singura explica ție posibil ă. "Gânde ște cu maxim ă
precauție, se aten ționă singur în gând. Trebuie s ă existe o explica ție mai ra țională." Și
totuși, cu cât reflecta mai intens, cu atât era mai convins de ceea ce vedea. "Nu exist ă
altă explicație!" Nu-i venea s ă creadă că agenției și lui Corky Marlinson le sc ăpase din
vedere ceva atât de incredibil, dar Ming n-avea de ce s ă se plâng ă.
"De-acum, descoperirea îi apar ține lui Wailee Ming!"
Tremurând de emo ție, Ming alerg ă spre o zon ă de lucru apropiat ă și găsi o eprubet ă
cu gura larg ă. Acum nu mai avea nevoie decât de o mostr ă de apă. Nimeni n-avea s ă
creadă așa ceva!

34

— În calitatea mea de ofi țer de leg ătură a Casei Albe, începu Rachel Sexton,
încercând s ă își țină vocea sub control în vreme ce se adresa mul țimii de pe ecran,
datoria mea include deplasarea în zone politice fierbin ți de pe mapamond, analizarea
situațiilor instabile și raportarea c ătre președinte și către personalul Casei Albe.
Mai multe broboane de sudoare îi ap ăruseră pe frunte. Rachel și le șterse cu palma,
înjurându-l în t ăcere pe pre ședinte pentru c ă lăsase informarea în sarcina ei, f ără nici un
fel de avertisment.
— Călătoriile mele nu m-au dus niciodat ă până acum într-un loc atât de exotic.
Rachel ar ătă cu mâna înspre cabina metalic ă din jurul ei:
— Mă credeți sau nu, v ă vorbesc chiar acum din dreptul Cercului Arctic, stând pe o
felie de ghea ță groasă de peste o sut ă de metri.
Rachel z ări emoția anticip ării pe chipurile de pe ecran. Era clar c ă oamenii î și
dădeau seama c ă fuseser ă înghesui ți în Biroul Oval cu un motiv special, dar nimeni nu
își imagina c ă acel motiv ar fi avut vreo leg ătură cu un eveniment petrecut la Cercul Polar
de Nord.
Sudoarea îi curgea din nou pe frunte. "Calmeaz ă-te, Rachel! La urma urmei, cu asta
te ocupi."
— Mă aflu în fa ța dumneavoastr ă, în seara asta, cu mare onoare, mândrie și… mai
presus de toate, emo ție.
Priviri pierdute.
"La naiba", î și zise ea, ștergându- și sudoarea aproape cu furie. "Nu m-am angajat
pentru o chestie ca asta." Rachel știa ce ar fi spus mama ei dac ă s-ar fi aflat acolo: "Dac ă
ai dubii, elibereaz ă-te de tot ce știi!" Vechiul proverb yankeu sus ținea una dintre cele mai
puternice credin țe ale mamei ei — c ă toate cumpenele din via ță pot fi dep ășite spunând
adevărul, indiferent sub ce form ă este acesta rostit.
Inspirând adânc, Rachel se ridic ă puțin pe scaun și privi drept spre camera video.
— Îmi cer scuze, oameni buni! Dac ă vă întreba ți cum de transpir în dreptul Cercului
Arctic… e pentru c ă sunt un pic nervoas ă.
Chipurile de pe ecran p ărură să tresară preț de o clip ă. Câteva râsete nervoase.
— În plus, continu ă Rachel, șeful dumneavoastr ă m-a pus în tem ă cu circa zece
secunde înainte de a-mi spune c ă voi da ochii cu întregul personal. Genul ăsta de botez
prin foc nu intra în vederile mele pentru o prim ă vizită în Biroul Oval.
Mai multe râsete de aceast ă dată.
— Și, continu ă ea, privind în josul ecranului, cu siguran ță nu mi-am imaginat c ă voi
sta la biroul pre ședintelui… cu atât mai pu țin pe el!
Râsete din toat ă inima și mai multe zâmbete largi. Rachel sim ți cum încep s ă i se

relaxeze mu șchii. "Dă-le informa ția direct."
— Uitați cum st ă situația!
Vocea lui Rachel revenise la normal. Limpede și fermă:
— Președintele Herney a lipsit din mass-madia în ultima vreme nu pentru c ă nu ar fi
interesat de campania politic ă, ci pentru c ă a fost implicat puternic în alt ă chestiune. O
chestiune pe care el a socotit-o mult mai important ă.
Rachel se opri și își fixă privirea asupra audien ței:
— A avut loc o descoperire științifică într-un loc numit Banchiza de Ghea ță Milne, în
extremitatea Arcticii. Pre ședintele va informa întreaga lume despre acest eveniment în
cadrul unei conferin țe de pres ă, diseară, la ora opt. Descoperirea a fost f ăcută de un grup
de americani dedica ți, care au avut parte de multe ghinioane în ultima vreme și care
merită o pauză. Mă refer la NASA. V ă puteți simți mândri s ă aflați că președintele
dumneavoastr ă, manifestând o încredere aproape clarv ăzătoare, a sus ținut din r ăsputeri
NASA în ultima vreme, și la bine, și la rău. Acum se pare c ă această loialitate îi va fi
răsplătită.
Rachel în țelese abia în acea clip ă prin ce momente istorice trecea. În gât sim țea un
nod pe care ea se chinui din greu s ă-l înghit ă:
— Ca ofi țer de informa ții specializat în analiza și verificarea datelor, m ă număr
printre cei câ țiva oameni pe care pre ședintele i-a chemat s ă examineze datele oferite de
NASA. Le-am examinat personal și am avut întrevederi cu mai mul ți speciali ști, atât
guvernamentali cât și civili, b ărbați și femei ale c ăror referin țe sunt mai presus de orice
reproș și a căror poziție este cu mult deasupra oric ărei influen țe politice. Opinia mea
profesional ă este aceea c ă datele pe care vi le voi prezenta sunt faptice în originea lor și
nepărtinitoare în prezentare. Mai mult, este p ărerea mea personal ă că președintele,
animat de buna-credin ță față de mandatul s ău și față de poporul american, a dovedit o
grijă și o răbdare admirabile în amânarea unui anun ț despre care știu că ar fi vrut din
toată inima s ă îl facă săptămâna trecut ă.
Rachel urm ări cum oamenii de pe ecran schimbau priviri nedumerite. Se întoarser ă
cu toții spre ea și atunci î și dădu seama c ă le captivase complet aten ția.
— Doamnelor și domnilor, ve ți auzi acum ceea ce eu personal sunt convins ă că veți
considera a fi una dintre cele mai emo ționante informa ții dezvăluite vreodat ă în acest
birou!

35

Imaginea transmis ă către Delta Force de microbotul care se mi șca în cercuri în
interiorul habisferei ar fi câ știgat cu siguran ță un concurs de film de avangard ă —
luminile slabe, gaura de extrac ție lucind și asiaticul bine îmbr ăcat întins pe ghea ță, cu
haina din p ăr de cămilă împrăștiată în jurul lui ca o pereche de aripi imense.
— Trebuie s ă-l oprim, zise Delta Three.
Delta One încuviin ță. Pe ghe țarul Milne existau secrete pe care echipa lui era
autorizat ă să le protejeze folosind for ța.
— Cum îl oprim? întreb ă Delta Two, continuând s ă manevreze joystick-ul. Microbo ții
ăștia nu sunt echipa ți pentru a șa ceva.
Delta One se încrunt ă. Microbotul care se învârtea prin habisfer ă era un model de
recunoa ștere, golit de alte echipamente, și nu avea autonomie de zbor mai îndelungat ă.
Era la fel de periculos ca o musc ă.
— Ar trebui s ă îl inform ăm pe controlor, afirm ă Delta Three.
Delta One privi intens imaginea singuraticului Ming, întins precar pe marginea
puțului de extrac ție. Nimeni nu se g ăsea în apropierea lui — iar apa rece ca ghea ța
dispunea de ciudata capacitate de a amortiza orice strig ăte de ajutor.
— Dă-mi controalele, zise el cu hot ărâre.
— Ce vrei s ă faci? se interes ă soldatul cu joystick-ul.
— Ceea ce am fost învățat să fac, îi răspunse Delta One, preluând unealta. S ă

improvizez.

36

Wailee Ming z ăcea întins pe burt ă lângă gaura de extrac ție, cu bra țul drept întins
peste margine în încercarea de a ob ține o mostr ă de apă. Cu siguran ță ochii nu îi
jucaseră feste; aflat cu fa ța la mai pu țin de un metru de oglinda apei, putea vedea totul
perfect acum.
"Este incredibil!"
Întinzându-se și mai mult, Ming î și potrivi eprubeta între degete, încercând s ă atingă
suprafața apei. Nu mai avea nevoie decât de vreo zece centimetri.
Incapabil s ă își întindă brațul mai mult, Ming se mi șcă puțin și ajunse mai aproape
de puț. Își apăsă vârfurile bocancilor de ghea ță și încercă să își fixeze mai bine mâna
stângă de margine. Întinse din nou bra țul drept cât putu de mult. "Aproape am ajuns."
Se apropie și mai mult. "Da!" Marginea eprubetei atinse suprafa ța apei. În vreme ce apa
începea s ă curgă în recipient, Ming se uita și nu îi venea s ă-și creadă ochilor.
Atunci, f ără nici un fel de avertisment, se întâmpl ă ceva cu totul inexplicabil. O
așchie de metal se ivi zburând din bezn ă, ca un glon ț scăpat dintr-o arm ă. Ming mai avu
timp să o zărească o fracțiune de secund ă, înainte ca acesta s ă îi intre în ochiul drept.
Ming tres ări violent. Instinctul de conservare fusese mai puternic decât mintea, cea
care îl avertiza c ă orice mi șcare brusc ă îi poate distruge echilibrul precar. O tres ărire
cauzată mai mult de surpriz ă decât o reac ție în fața durerii. Mâna stâng ă, cea mai
apropiat ă de față, se duse instinctiv în ajutorul ochiului lovit. Ming î și dădu seama c ă
făcuse o gre șeală chiar din clipa în care mâna îi zbur ă prin aer. Cu toat ă greutatea
corpului l ăsată în față, și lipsit de sprijinul de pân ă atunci, Wailee Ming începu s ă alune-
ce. Își reveni prea târziu. L ăsând eprubeta în plata Domnului și încercând s ă se prind ă
cumva de ghea ța dură pentru" a împiedica plonjonul, Ming alunec ă — și căzu cu totul în
gaura întunecat ă.
Nu se scufund ă mai mult de un metru și ceva. Cu toate astea, când atinse apa rece,
mai întâi cu capul, Ming avu senza ția că se lovise cu fa ța de un asfalt dur cu o vitez ă
amețitoare. Lichidul care îi înconjur ă chipul era atât de rece încât p ărea acid coroziv.
Ming sim ți instantaneu un junghi de panic ă.
Cu fața în jos, în bezn ă, Ming fu pe moment dezorientat, ne știind încotro s ă o ia spre
suprafață. Haina din p ăr de cămilă ținea frigul departe de trup — dar numai pentru
câteva secunde. Reu și în cele din urm ă să se îndrepte și ieși la suprafa ță căutând aerul
cu disperare, chiar în clipa în care apa g ăsi calea de a-i ataca spatele și pieptul,
cuprinzându-i întregul trup într-un val de ghea ță.
— Ajjjuutoor, icni el.
Însă Ming abia reu șise să tragă în plămâni suficient aer cât s ă scoată un scâncet. Se
simțea de parc ă tot corpul îi fusese golit complet de substan ță.
— Ajutooorr!
Era incapabil s ă-și audă propriile țipete. Ming se trase c ătre marginea pu țului de
extracție și încercă să se cațere afară. Numai c ă peretele din fa ța lui era format din
gheață. Nu se putea prinde de nimic. Sub ap ă, bocancii izbir ă peretele, c ăutând o g ăurică
în care s ă se prind ă. Nimic. Se întinse cât putu în sus, c ăutând marginea. Era la doar
treizeci de centimetri distan ță.
Deja mu șchii nu mai r ăspundeau la comenzile date de creier. Lovi mai tare din
picioare, încercând s ă se ridice pe perete suficient de sus ca s ă prindă marginea cu
degetele. Î și simțea corpul ca de plumb, iar pl ămânii păreau goli ți complet, ca și cum ar fi
fost strivi ți de un piton uria ș. Haina groas ă de protec ție se îngreuna cu fiecare secund ă și
îl trăgea în jos. Ming încerc ă să se descotoroseasc ă de ea, dar țesătura grea era mult prea
îmbibată cu apă.
— Ajuta ți-mă!
Frica îl cople șea în aceste momente.

Ming citise odat ă că moartea prin înec era cea mai îngrozitoare cu putin ță. Nu-și
imaginase niciodat ă că avea să experimenteze a șa ceva. Mu șchii refuzau deja s ă mai
coopereze cu mintea. Ajunsese s ă se lupte doar ca s ă-și mențină capul deasupra apei.
Hainele grele îl tr ăgeau în jos, în vreme ce degetele amor țite zgâriau înfrigurate marginea
puțului.
De-acum țipetele lui se petreceau doar în gând.
Și atunci, se întâmpl ă.
Ming se scufund ă. Nu-și închipuise niciodat ă că va trece prin groaza cumplit ă de a
conștientiza moartea, iminen ța ei. Și totuși, el era acolo… se scufunda încet de-a lungul
peretelui de ghea ță într-o gaur ă adâncă de șaizeci de metri. Prin fa ța ochilor îi trecur ă o
mulțime de imagini. Momente din copil ărie. Cariera. Se întreb ă dacă avea să-l descopere
cineva acolo, jos. Sau se va scufunda, pur și simplu, pân ă la fund și va înghe ța… încas-
trat în ghe țar pentru ve șnicie.
Plămânii îi urlau dup ă oxigen. Î și ținu respira ția, încercând în continuare s ă încerce
să ajungă la suprafa ță. "Respir ă!" Se lupt ă cu gestul reflex, lipindu- și buzele una de alta.
"Respiră!" Încerc ă în zadar s ă înoate ca s ă se ridice la suprafa ță. "Respir ă!" În aceea și
clipă, într-o b ătălie mortal ă a reflexelor contra ra țiunii, instinctul întrecu abilitatea lui
Ming de a- și menține buzele lipite.
Wailee Ming inhal ă.
Apa care îi intr ă în plămâni îi atac ă țesutul ginga ș cu forța uleiului încins. Avea
senzația că arde, din exterior spre interior. Ca o cruzime, apa nu ucide imediat. Ming
petrecu șapte secunde groaznice inhalând apa rece, fiecare inhalare mai dureroas ă decât
precedenta, nici una dintre ele neoferindu-i îns ă trupului lucrul de care avea atât de
mare nevoie.
În cele din urm ă, în vreme ce continua s ă alunece spre fundul gropii, Ming deveni
aproape incon știent. Binecuvânt ă scăparea din chinuri. De jur împrejurul lui, în ap ă,
văzu mici scântei de lumin ă. Era cel mai frumos lucru pe care îl v ăzuse vreodat ă.

37

Poarta East Appointment de la Casa Alb ă este situat ă pe East Executive Avenue,
între Treasure Departament și East Lawn. Gardurile înt ărite și pilonii de ciment instala ți
după atacul pu șcașilor marini din Beirut îi confer ă acestei intr ări un aer de orice natur ă,
numai de bun venit nu.
În fața porții, Gabrielle Ashe se uit ă din nou la ceas, sim țindu-se tot mai nervoas ă.
Era 4.45 P.M. și nimeni nu venise înc ă să o contacteze.
"EAST APPOINTMENT GATE, 4.30 P.M. VINO SINGUR Ă."
"Uite-mă, își zise ea. Tu unde e ști?"
Gabrielle cercet ă chipurile turi știlor din jur, c ăutând pe cineva care s ă se uite la ea.
Câțiva bărbați o privir ă, după care își văzură de drum. Gabrielle începu s ă se întrebe
dacă aceasta fusese o mi șcare deșteaptă. Își dădu seama c ă individul de la Serviciile
Secrete care st ătea de paz ă o ochise deja. Gabrielle î și spuse c ă informatorului ei i se
făcuse fric ă. Privind pentru ultima dat ă prin gard spre Casa Alb ă, oftă și se întoarse,
vrând să plece.
— Gabrielle Ashe? întreb ă individul de la Serviciile Secrete cu voce tare.
Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie, cu inima cât un purice:
— Da!?!
Omul din cabina de paz ă îi făcu semn cu mâna. Era un tip sub țirel, cu o fa ță lipsită
de orice expresie și fără pic de umor:
— Interlocutorul dumneavoastr ă e gata s ă vă vadă acum.
Tipul îi deschise poarta principal ă și îi făcu semn s ă intre.
Picioarele fetei refuzar ă să se miște:
— Trebuie s ă intru?
Paznicul încuviin ță:

— Mi s-a spus s ă vă cer scuze ca a ți fost lăsată să așteptați.
Gabrielle privi poarta deschis ă, dar înc ă își simțea picioarele de plumb. "Ce naiba se
petrece?" Nu se a șteptase deloc la a șa ceva.
— Sunte ți Gabrielle Ashe sau nu? insist ă paznicul, p ărând de-acum ner ăbdător.
— Da, domnule, dar…
— Atunci v ă sfătuiesc cu c ăldură să mă urmați.
Picioarele i se puser ă în mișcare. Dup ă ce trecu, ezitind, de prag, poarta se închise
cu zgomot în urma ei.

38

Două zile în care nu v ăzuse lumina soarelui îi modificaser ă ceasul biologic lui
Michael Tolland. De și ceasul de la mân ă arăta ora unei dup ă-amieze târzii, corpul îi
spunea c ă era miezul nop ții. Terminând ultimele retu șuri la documentar, Tolland
descărcase întregul fi șier video pe un CD și își croia drum prin zona întunecat ă a
domului. Ajungând în zona luminat ă a presei, livr ă CD-ul tehnicianului NASA care se
ocupa cu transmisiile media și care răspundea de prezentare.
— Mersi, Mike, rosti omul, f ăcându-i cu ochiul în vreme ce lua CD-ul. Schimb ă din
temelii defini ția televiziunii, nu?
Tolland replic ă obosit:
— Sper s ă-i placă și președintelui.
— Fără îndoială. În orice caz, munca ta s-a încheiat. Stai jos undeva și bucură-te de
spectacol!
— Mersi.
Tolland r ămase în zona intens luminat ă a presei și cercetă cu privirea angaja ții
NASA care toastau ferici ți cu bere în cinstea meteoritului. Chiar dac ă ar fi vrut și el să
sărbătorească, Tolland se sim țea epuizat și stors emo țional. Se uit ă în jur dup ă Rachel
Sexton, îns ă ea părea încă prinsă în discu ție cu pre ședintele.
"Vrea ca ea s ă vorbeasc ă în direct", î și zise el. Nu c ă i-ar fi înnuit de ceva; Rachel ar
fi fost un surplus perfect la gama și așa largă de vorbitori despre meteorit. În afar ă de
aspectul atr ăgător, Rachel mai avea ni ște atuuri: inspira încredere în propriile for țe și
părea accesibil ă — calități pe care Tolland rareori le g ăsea la femeile cu care se întâlnea.
Și totuși, cele mai multe femei pe care le cunoscuse Tolland f ăceau parte din lumea
televiziunii — și erau fie de ținătoare nemiloase de pozi ții de putere, fie superbe vedete
cărora tocmai personalitatea le lipsea.
În timp ce se îndep ărta de mul țimea gălăgioasă a angaja ților de la NASA, Tolland î și
croi drum aiurea prin dom, întrebându-se unde disp ăruseră ceilalți oameni de știință
civili. Dac ă și ei se sim țeau doar pe jum ătate la fel de stor și de puteri pe cât se sim țea el,
probabil c ă se găseau în zona de campare, tr ăgând un pui de somn înainte de marele
moment. În fa ța lui, la distan ță, Tolland v ăzu cercul de piloni OARG în jurul pu țului de
extracție acum pustiu. Spa țiul gol de deasupra p ărea să se afle în rezonan ță cu vocile
slabe ale unor amintiri îndep ărtate. Tolland încerc ă să nu se gândeasc ă la asta.
"Uită fantomele", î și impuse. Adesea, gândurile îl bântuiau în astfel de momente,
când era obosit sau singur — clipe de triumf sau de s ărbătoare. "Ar trebui ca ea s ă fie cu
tine acum", șopti vocea din str ăfundul min ții. Singur în întuneric, sim ți cum alunec ă
înapoi înspre vremurile pe care încerca s ă le uite.
Celia Birch fusese iubita lui înc ă din școala general ă. Într-o zi de Sfântul Valentin,
Tolland o dusese la restaurantul ei favorit. Când chelnerul le aduse desertul, Celia v ăzuse
că era vorba de un singur trandafir și de un inel cu diamant. Cu lacrimi în ochi, rostise
singurul cuvânt care îl f ăcea pe Michael Tolland mai fericit decât orice pe lumea asta:
— Da.
Plini de speran țe, cump ăraseră o căsuță lângă Pasadena, unde Celia ob ținuse o
slujbă de profesoar ă de științe. Deși salariul era modest, era, totu și, un început.
Totodată, locația se găsea în apropierea Institutului de Oceanografie Scripps din San

Diego, unde Tolland î și găsise slujba pe care o visase mereu, la bordul unei nave de
cercetare geologic ă. Munca lui presupunea plecarea în perioade de trei sau patru zile,
consecutive, îns ă reîntâlnirile cu Celia erau întotdeauna pline de pasiune și de emo ție.
În vreme ce se g ăsea pe apele m ărilor, Tolland începu s ă filmeze câteva dintre
aventuri pentru Celia, minidocumentare ale muncii de la bordul vasului. La sfâr șitul unei
călătorii se întorsese cu un filmule ț pe care îl realizase de la fereastra unui submersibil
de apă adâncă — primele imagini luate vreodat ă unei bizare molu ște chemotropice despre
care nimeni n-avea habar c ă ar exista. În vreme ce înso țea imaginile cu un comentariu,
Tolland practic p ărea gata s ă se arunce din submarin de entuziasm.
"În aceste adâncuri tr ăiesc neîndoielnic mii de specii înc ă nedescoperite!, comentase
el năvalnic. Noi abia dac ă am zgâriat suprafa ța! Aici jos exist ă mistere pe care nici unul
dintre noi nu și le poate imagina!"
Celia fusese cople șită de entuziasmul so țului și de explica țiile lui științifice concise.
Dintr-o toan ă, arătase caseta la clasa ei de științe naturale, și aceasta deveni instantaneu
un punct de atrac ție. Alți profesori î și exprimaser ă dorința de a o împrumuta. P ărinții
voiau să o copieze. P ărea că toată lumea a șteaptă cu nerăbdare urm ătoarea lovitura a lui
Michael. Celia o sunase pe o prieten ă care lucra pentru re țeaua NBC și îi trimisese ca-
seta.
Două luni mai târziu, Michael Tolland venise la so ția lui și o rugase s ă îl însoțească
într-o plimbare pân ă la Kingman Beach. Era locul lor, unde î și împărtășiseră
dintotdeauna speran țele și visele.
— Vreau s ă-ți spun ceva, îi zisese el.
Celia se oprise și îl luase de mân ă pe soțul ei, în vreme ce apa le șiroia la picioare.
— Ce e?
Tolland explodase:
— Am primit un telefon de la re țeaua de televiziune NBC s ăptămâna trecut ă. Ei cred
că aș putea fi gazda unei serii de documentare despre via ța oceanic ă. E perfect. Vor s ă
fac un episod pilot anul viitor! Î ți vine să crezi?
Celia îl s ărutase, extrem de încântat ă:
— Te cred. Vei fi nemaipomenit!
Șase luni mai târziu, Celia și Tolland navigau în apropiere de Catalina, când ea
începu s ă se plâng ă de dureri într-o parte. Ignorar ă durerile câteva s ăptămâni, îns ă
acestea devenir ă într-un târziu prea chinuitoare. Celia se dusese la doctor.
Într-o clip ă, viața de vis pe care o ducea Tolland se transformase într-un co șmar.
Celia era bolnav ă. Grav bolnav ă.
— E un limfom în stare avansat ă, le explicaser ă doctorii. Se manifest ă rar la oamenii
de vârsta ei, dar cu siguran ță nu e boal ă total necunoscut ă.
Celia și Tolland se prezentaser ă la nenum ărate clinici și spitale consultându-se cu
tot felul de speciali ști. Răspunsul fusese peste tot acela și: "Boală incurabil ă".
"Nu voi accepta a șa ceva!", se înc ăpățânase el. Î și dăduse imediat demisia de la
Institutul Scripps, l ăsase balt ă documentarul NBC și își concentrase întreaga energie și
dragoste asupra efortului de a o face bine pe Celia. Și ea se luptase cu îndârjire, purtând
durerea cu o gra ție care îl f ăcea pe el s-o iubeasc ă și mai mult. O lu ă în plimb ări lungi pe
plaja lor, îi g ăti mese s ănătoase și îi spuse tot felul de pove ști despre lucrurile pe care
aveau să le facă împreun ă după însănătoșire.
N-a fost s ă fie.
Trecuser ă doar șapte luni când Michael Tolland se trezi stând pe un pat de spital
lângă soția lui muribund ă. Nu-i mai recuno ștea chipul. Cruzimea cancerului nu era
echivalat ă decât de brutalitatea chemoterapiei. Din ea nu r ămăsese decât un schelet
chinuit. Ultimele ore au fost și cele mai grele.
— Michael, rostise ea, cu voce r ăgușită. E timpul s ă plec.
— Nu pot s ă te las!
Ochii îi erau sc ăldați de lacrimi.
— Ești un supravie țuitor, îl încurajase ea. Trebuie s ă fii. Promite-mi c ă îți vei găsi o
altă iubire.
— Nu voi vrea niciodat ă alta!

Tolland rostise vorbele hot ărât să se țină de jurământ.
— Va trebui s ă înveți.
Celia murise în diminea ța unei duminici de iunie, senin ă precum cle ștarul. Tolland
se simți ca un vas rupt de chei și aruncat în largul unei m ări furibunde și fără nici o
busolă. Săptămâni de zile se învârtise în loc, rupt de realitate. Prietenii încercaser ă să îl
ajute, dar era prea mândru ca s ă le accepte mila.
"Trebuie s ă alegi, își spusese el într-un târziu. Trebuie s ă muncești sau mori."
Alegând în cele din urm ă, Tolland se aruncase orbe ște în documentarul Amazing
Seas. Programul îi salvase, la propriu, via ța. În cei patru ani care urmaser ă, emisiunea
lui Tolland ajunsese pe culmi. În ciuda eforturilor de pe țitori ale prietenilor lui, Tolland se
dusese doar la câteva dintre întâlnirile fixate. Toate fuseser ă eșecuri sau dezam ăgiri
reciproce, astfel încât Tolland renun țase în cele din urm ă și găsise ca scuz ă pentru lipsa
de viață socială programul de c ălătorii înc ărcat. Prietenii lui cei mai buni știau însă foarte
bine care era cauza; Michael Tolland pur și simplu nu era preg ătit pentru a șa ceva.
Puțul de extrac ție al meteoritului se g ăsea acum chiar în fa ța lui Tolland, trezindu-l
din dureroasa lui reverie. Se scutur ă de fiorul amintirilor și se apropie de deschiz ătură.
În domul întunecat, ghea ța topită căpătase o frumuse țe magică, aproape ireal ă.
Suprafa ța bazinului sclipea ca un iaz luminat de razele lunii. Privirea lui Tolland fu
atrasă de licăririle luminoase din stratul de sus al apei, ca și cum cineva ar fi împr ăștiat
niște scântei verzui-alb ăstrii pe suprafa ță. Privi lung lic ăririle.
Ceva de acolo p ărea cu totul deosebit.
La prima impresie, crezu c ă apa lucitoare pur și simplu reflecta lic ărul luminilor din
cealaltă parte a domului, dar apoi î și dădu seama c ă nu putea fi vorba de a șa ceva.
Licăririle aveau o nuan ță verzuie și păreau să pulseze într-un anumit ritm, de parc ă
suprafața apei era vie și se lumina din interior.
Neliniștit, Tolland p ăși în spatele pilonilor pentru a privi mai îndeaproape.
În partea opus ă a habisferei, Rachel Sexton ie și din cabina mobil ă de transmisie,
direct în întuneric. Se opri o clip ă, dezorientat ă de umbrele imense care o înconjurau.
Habisfera sem ăna acum cu o pe șteră imensă, luminat ă doar de razele emise la distan ță
de reflectoarele de televiziune de lâng ă peretele nordic. Descump ănită de bezna din jur,
porni instinctiv spre zona luminat ă.
Se simțea mulțumită de rezultatul inform ării ei asupra personalului Casei Albe.
După ce își revenise din surpriza provocat ă de noutatea aflat ă, transmisese mai departe
tot ceea ce știa despre meteorit. Pe m ăsură ce vorbea, urm ărise cum expresiile de pe
chipurile oamenilor din stafful pre ședintelui trec de la șoc la credin ță și speran ță și, în
cele din urm ă, la acceptare uimit ă.
— Viață extraterestr ă? auzise ea o voce exclamând. Știți ce înseamn ă asta?
— Da, îi r ăspunse alt ă voce. Înseamn ă că o să câștigăm aceste alegeri.
În timp ce se apropia de zona presei, Rachel î și imagin ă anunțul șocant al
președintelui și nu se putu ab ține să nu se întrebe dac ă tatăl ei chiar merita complotul
preziden țial care avea s ă se îndrepte asupra lui, spulberându-i întreaga campanie
electoral ă dintr-o singur ă lovitură.
Răspunsul era, bineîn țeles, da.
Oricând o încercau sentimente mai bune fa ță de tatăl ei, nu trebuia decât s ă și-o
aminteasc ă pe mama ei. Katherine Sexton. Durerea și rușinea pe care Sedgewick Sexton i
le provocase erau de neiertat… venirea acas ă târziu în fiecare noapte, felul în care îi
vorbea întotdeauna, pe un ton superior, și mirosul de parfum. Evlavia mimat ă de el — în
timp ce min țea și înșela, știind prea bine c ă pe el Katherine n-avea s ă-l părăsească
niciodat ă.
"Da, își spuse ea, senatorul Sexton e pe punctul de a primi exact ceea ce merit ă".
Mulțimea din zona rezervat ă presei jubila. To ți toastau cu bere. Rachel str ăbătu
acea mul țime sim țindu-se ca un intrus la o petrecere de familie. Se întreb ă unde
dispăruse Michael Tolland.
Lângă ea se ivi Corky Marlinson:
— Îl căutați pe Mike?
Rachel ezit ă:

— Păi… nu… cam a șa ceva.
Corky cl ătină din cap dezgustat:
— Știam eu. Mike tocmai a plecat. Cred c ă s-a dus s ă înșface niște vinciuri. Corky
își miji ochii înspre domul întunecat. De și se pare c ă îl puteți ajunge înc ă din urm ă. Îi
zâmbi și arătă cu degetul într-o anumit ă direcție. Mike e vr ăjit de fiecare dat ă când vede
apă.
Rachel se uit ă în direc ția indicat ă, către mijlocul domului, unde se vedea silueta lui
Michael Tolland, care st ătea în picioare și privea apa din pu țul de extrac ție.
— Ce face? întreb ă ea. E cam periculos pe acolo!
Corky zâmbi:
— Poate c ă se ușurează. Haideți să mergem s ă-i dăm un ghiont.
Rachel și Corky str ăbătură domul întunecat, c ătre puțul de extrac ție. În timp ce se
apropiau de Tolland, Corky strig ă:
— Hei, omule-pe ște! Ți-ai uitat costumul de baie?
Tolland se r ăsuci pe c ălcâie. Chiar și în lumina slab ă, Rachel v ăzu că expresia de pe
chipul lui era una neobi șnuit de sumbr ă. Fața îi părea iluminat ă într-un mod foarte
ciudat, de parc ă lumina venea de undeva, de dedesubt.
— E totul în regul ă, Mike? îl întreb ă ea.
— Nu chiar, îi r ăspunse Tolland, ar ătând înspre ap ă.
Corky p ăși peste piloni și i se alătură lui Tolland la marginea pu țului. Și dispozi ția
lui păru să se schimbe instantaneu atunci când privi în jos. Rachel li se al ătură, pășind
și ea peste piloni, pân ă la marginea bazinului. Privind în gaur ă, zări surprins ă scântei
verzi-alb ăstrii care lic ăreau la suprafa ța apei. Ca ni ște particule de neon care pluteau în
apă. Păreau a pulsa în nuan țe de verde. Efectul era splendid.
Tolland prinse o bucat ă de ghea ță de pe podea și o arunc ă în apă. Aceasta deveni
fosforescent ă în momentul impactului, aruncând brusc s ăgeți verzi în jur.
— Mike, rosti Corky, p ărând tulburat, spune-mi, te rog, ce știi tu că e chestia asta?
Tolland se încrunt ă:
— Știu exact ce este. Întrebarea mea este ce naiba caut ă aici?

39

— Sunt flagelate, zise Tolland, privind spre apa luminiscent ă.
— Vânturi?
Corky făcu o grimas ă:
— Vorbe ște doar în numele t ău.
Rachel î și dădu seama c ă Michael Tolland nu avea chef de glume.
— Habar n-am cum se putea întâmpla, continu ă Tolland, dar cumva aceast ă apă
conține dinoflagelate bioluminiscente.
— Bioluminiscente și mai cum??? s ări Rachel.
"Vorbește engleze ște."
— Plancton monocelular capabil de a oxida un catalizator luminiscent denumit
luceferin ă.
"Asta e în englez ă?"
Tolland pufni și se întoarse spre prietenul lui:
— Corky, exist ă vreo șansă ca meteoritul pe care l-am scos din gaura aia s ă fi avut
organisme vii pe suprafa ța lui?
Corky izbucni în râs:
— Fii serios, Mike!
— Dar sunt serios.
— Nici o șansă, Mike! Crede-m ă, dacă NASA ar fi avut chiar și cel mai mic dubiu c ă
pe roca aia tr ăiesc microorganisme vii, po ți să fii al naibii de sigur c ă n-ar fi scos-o
niciodat ă în aer liber.
Tolland p ăru doar pe jum ătate satisf ăcut, ușurarea fiindu-i umbrit ă în aparen ță, de

dezlegarea unei enigme profunde.
— Nu pot ști sigur f ără un microscop, zise el, dar mie mi se pare c ă ăsta este
plancton bioluminiscent din specia Phylum Phyrrophyta. Numele înseamn ă "plantă de
foc". Oceanul Arctic e plin de a șa ceva.
Corky ridic ă din umeri:
— Și atunci de ce ai întrebat dac ă provin din spa țiul cosmic?
— Deoarece meteoritul a fost îngropat în ghea ță glaciară — apă proaspătă din
ninsori. Apa din gaura aia provine din topirea ghe ții și a fost înghe țată timp de trei secole.
Cum puteau ajunge aceste creaturi din ocean în ea?
Argumentul lui Tolland aduse t ăcerea.
Rachel st ătea la marginea bazinului și încerca s ă se concentreze asupra a ceea ce
avea în fa ța ochilor. "Plancton bioluminiscent în pu țul de extrac ție. Ce mai înseamn ă și
asta?"
— Undeva, dedesubt, trebuie s ă existe o sp ărtură, reluă Tolland. E singura
explicație. Probabil c ă planctonul a intrat în pu ț printr-o fisur ă a gheții care a permis
infiltrarea apei oceanului.
Rachel nu pricepea.
— Infiltrare? De unde?
Își aminti de lunga ei c ălătorie cu IceRover-ul pe platoul de ghea ță:
— Coasta e la peste trei kilometri de aici.
Corky și Tolland se uitar ă ciudat la ea.
— De fapt, rosti Corky, oceanul e chiar sub noi. Banchiza asta plute ște.
Rachel se holb ă la cei doi b ărbați. Era perplex ă.
— Plute ște? Dar… noi suntem pe ghe țar.
— Da, suntem pe un ghe țar, confirm ă Tolland, dar nu suntem și pe pământ. Uneori
ghețarii trec de sol și se întind peste ape. Deoarece ghea ța este mai u șoară decât apa,
ghețarul continu ă pur și simplu s ă curgă, plutind peste ocean ca o plut ă imensă de
gheață. Asta este și definiția unei banchize… varianta plutitoare a unui ghe țar. Făcu o
pauză. Acum ne afl ăm, de fapt, la un kilometru și jumătate în largul oceanului.
Șocată, Rachel deveni brusc îngrijorat ă. Potrivindu- și imaginea din minte cu
împrejurimile, gândul c ă stătea deasupra Oceanului Arctic îi provoc ă un sentiment de
frică intensă.
Tolland p ăru să sesiseze tulburarea ei. Boc ăni cu piciorul în ghea ța de dedesubt.
— Nu-ți face griji! Ghea ța asta are o sut ă de metri grosime, și șaizeci de metri din
această sută plutesc sub ap ă ca un cub de ghea ță într-un pahar. Astfel banchizele sunt
foarte stabile. Pe chestia asta se poate construi și un zgârie-nori.
Rachel d ădu absent ă din cap, nefiind prea convins ă. Lăsând nepotrivirile deoparte,
acum în țelegea teoria lui Tolland despre originea planctonului. "Crede c ă aici e o sp ărtură
care coboar ă până la ocean, permi țind planctonului s ă urce prin ea în pu ț." Era plauzibil
și totuși implica un paradox care o irita. Norah Mangor fusese foarte explicit ă în legătură
cu integritatea ghe țarului, dup ă ce făcuse zeci de foraje-test pentru confirmarea
solidității.
Se uită la Tolland:
— Credeam c ă perfecțiunea ghe țarului este fundamentul tuturor înregistr ărilor
de date stratificate. Nu a afirmat doctorul Mangor c ă acest ghe țar nu are spărturi sau
fisuri?
Corky se încrunt ă:
— Se pare c ă Regina Ghe ții a dat-o în bar ă!
"Nu mai spune asta cu glas atât de tare, îl sf ătui Rachel în gând, sau te treze ști cu
un țurțure înfipt în spate."
Tolland î și mângâie b ărbia, în vreme ce urm ărea creaturile fosforescente:
— Chiar nu exist ă altă explicație. Trebuie să fie vreo sp ărtură! Masa ghe țarului pe
suprafața oceanului împinge probabil apa de mare bogat ă în plancton în sus, prin pu ț.
"O spărtură a naibii de mare", socoti Rachel. Dac ă gheața avea acolo o sut ă de metri
grosime și gaura avea șaizeci de metri adâncime, atunci aceast ă spărtură ipotetic ă
trebuia s ă treacă prin patruzeci de metri de ghea ță solidă. "Iar testele lui Norah Mangor

nu indic ă nici o sp ărtură."
— Fă-mi un serviciu, îi zise Tolland lui Corky. Du-te și găsește-o pe Norah! S ă
sperăm că știe ea despre ghe țarul ăsta ceva ce noi nu știm. Și găsește-i și pe Ming, poate
ne spune el ce sunt bestiile astea mici și luminoase!
Corky o lu ă din loc.
— Ai face bine s ă te grăbești, strigă Tolland în urma lui, privind din nou în pu ț. Aș
putea să jur că bioluminiscen ța se diminueaz ă.
Rachel se uit ă la gaur ă. În mod clar verdele nu mai era la fel de str ălucitor.
Tolland î și scoase haina și se așeză pe ghea ță lângă gaură.
Rachel îl privi, nedumerit ă:
— Mike?
— Vreau s ă aflu dac ă există apă sărată aici.
— Întinzându-te pe ghea ță fără haină?
— Da. Tolland se târî pe burt ă până la marginea g ăurii. Ținând o mânec ă a hainei
peste margine, l ăsă cealaltă mânecă să atârne liber în pu ț, până ce materialul atinse apa.
Este un test foarte precis de salinitate folosit de oceanografii din întreaga lume. Se
numește "lingerea unei haine ude".

Mai încolo pe banchiz ă, Delta One se lupta cu telecomanda, încercând s ă păstreze
microbotul avariat în zbor peste grupul de oameni strân și în jurul pu țului de excava ție.
Din sunetele conversa ției, își dădu seama c ă lucrurile evoluau rapid.
— Sună revizorul, zise el. Avem o problem ă serioas ă.

40

Gabrielle Ashe f ăcuse turul Casei Albe de multe ori în tinere țe, visând cu ochii
deschiși că într-o zi avea s ă lucreze în interiorul acelei re ședințe și să devină parte a
echipei de elit ă care se ocupa de viitorul țării. În acest moment îns ă ar fi preferat s ă se
afle în orice alt loc de pe fa ța pământului.
În vreme ce omul de la Serviciul Secret o conduse într-un foaier plin cu tot felul de
ornamente, Gabrielle se întreb ă ce mama naibii încerca informatorul ei s ă demonstreze. A
o invita pe Gabrielle chiar în Casa Alb ă era curat ă nebunie. "Dac ă sunt văzută?" În
ultima vreme, Gabrielle se f ăcuse destul de remarcat ă de pres ă ca fiind mâna dreapt ă a
senatorului Sexton. Cu siguran ță cineva avea s-o recunoasc ă.
— Domni șoară Ashe?
Gabrielle î și ridică privirea. Din foaier un paznic cu fa ța prietenoas ă o întâmpin ă cu
un zâmbet de bun venit.
— Priviți într-acolo, v ă rog, rosti el, înso țind vorbele cu un gest al mâinii.
Gabrielle privi în direc ția indicat ă și se trezi orbit ă de un bli ț.
— Vă mulțumesc.
Paznicul o conduse pân ă la un birou și îi dădu un pix:
— Vă rog să semnați în registrul de intr ări.
Împinse o agend ă grea, legat ă în piele, chiar sub ochii ei.
Gabrielle privi registrul. Pagina pe care o privea era goal ă. Își aminti c ă auzise odat ă
că toți vizitatorii Casei Albe semnau în propria pagin ă goală, astfel încât s ă se păstreze
confiden țialitatea vizitei. Î și semnă numele.
"S-a dus naibii secretul întâlnirii."
Trecu printr-un detector de metale, dup ă care paznicul o inspect ă de sus pân ă jos
cu detectorul mobil.
Omul îi zâmbi:
— Bucura ți-vă de vizit ă, domnișoară Ashe.
Gabrielle îl urm ă pe omul de la Serviciul Secret vreo dou ăzeci de metri de-a lungul
unui coridor, pân ă în dreptul unui al doilea birou de verificare. Un alt paznic tocmai

confecționa un permis de vizitator și îl trecea printr-o ma șină de laminat plastic. Omul
dădu o gaur ă în permis, îi ata șă un cordon, apoi îl petrecu peste capul lui Gabrielle.
Plasticul era înc ă fierbinte. Fotografia de pe permis era chiar instantaneul luat cu
cincisprezece secunde în urm ă la capătul coridorului.
Gabrielle era impresionat ă. "Cine spunea c ă guvernul este ineficient?"
Își continuar ă drumul, cu omul de la Serviciul Secret care o conducea mai departe
în Casa Alb ă. Cu fiecare pas, Gabrielle se sim țea tot mai nelini ștită. Oricine o invitase
acolo nu se prea preocupase de confiden țialitate. Gabrielle primise un permis oficial,
semnase în registrul de vizitatori și acum era condus ă în văzul tuturor de-a lungul
primului etaj al Casei Albe, acolo unde se adunau turi știi.
— Iar asta e Camera de Por țelan, rostea un ghid în fa ța unui grup de turi ști,
căminul seturilor de por țelan cu dung ă roșie de 952 de dolari bucata, aduse de Nancy
Reagan, por țelanuri care au iscat o întreag ă dezbatere asupra consumurilor exagerate ale
administra ției în 1981.
Însoțitorul lui Gabrielle o conduse dincolo de grupul de turi ști, către o scar ă
interioar ă imensă din marmur ă, unde alt grup urca treptele.
— Sunte ți pe punctul de a intra în Camera de Est, imensa înc ăpere de 350 de metri
pătrați unde Abigail Adams atârna pe vremuri lenjeria lui John Adams, explica un alt
ghid. Dup ă aceea vom trece în Camera Ro șie, unde Dolley Madison le oferea de b ăut
șefilor de state afla ți în vizit ă, înainte ca James Madison s ă negocieze cu ei.
Turiștii izbucnir ă în râs.
Gabrielle trecu de scar ă, printr-o serie de frânghii și de baricade, c ătre o sec țiune
privată a clădirii. Aici intrar ă într-o înc ăpere pe care ea o mai v ăzuse doar prin c ărți și la
televizor. Avu sentimentul c ă i se taie respira ția.
"Doamne, asta este Camera H ărților!"
Vizitatorii nu puteau ajunge pân ă aici. Pere ții încăperii se puteau ridica, dezv ăluind
strat dup ă strat de h ărți ale lumii. Acela era locul unde Roosevelt trasase cursul celui de
al Doilea R ăzboi Mondial. Ca un am ănunt tulbur ător, tot acela era locul de unde Clinton
recunoscuse rela ția avută cu Monica Lewinsky. Mai important, Camera H ărților era un
loc de trecere c ătre aripa de vest — zona din Casa Alb ă unde lucrau adev ărații factori de
putere. Era ultimul loc în care Gabrielle se gândea s ă ajungă. Își imaginase c ă mesajele
fuseseră trimise de vreun intern întreprinz ător sau de vreo secretar ă, lucrând într-unul
dintre birourile sordide ale complexului. Se p ărea că lucrurile st ăteau cu totul altfel.
"Merg în aripa de vest…"
Însoțitorul o duse pân ă în capătul unui coridor mochetat și se opri în dreptul unei
uși fără însemne. Cioc ăni. Gabrielle sim ți că inima îi sare din piept.
— E deschis, rosti cineva din interiorul înc ăperii.
Bărbatul deschise u șa și îi făcu semn lui Gabrielle s ă intre.
Gabrielle trecu pragul. Jaluzelele erau trase, astfel încât înc ăperea era practic în
penumbr ă. Zări conturul vag al unei persoane șezând la un birou.
— Domni șoara Ashe?
Vocea se auzi din spatele unui nor de fum.
— Bine ai venit!
Obișnuindu-se cu semiântunericul, Gabrielle începu s ă deslușească un chip
neliniștitor de familiar, iar mu șchii îi în țepeniră de surprindere. "ASTA îmi trimite mie
mesaje prin e-mail?"
— Îți mulțumesc c ă ai venit, zise Marjorie Tench pe un ton distant.
— Domni șoară… Tench? îng ăimă Gabrielle, brusc incapabil ă să respire.
— Spune-mi Marjorie!
Hidoasa femeie se ridic ă, scoțând fum pe n ări ca un balaur:
— Tu și cu mine o s ă devenim foarte bune prietene!

41

Norah Mangor st ătea în dreptul pu țului de extrac ție, lângă Tolland, Rachel și Corky,
și privea gaura l ăsată de meteorit, neagr ă ca smoala.
— Mike, rosti ea, e ști tu drăguț, dar ai luat-o razna. Nu v ăd nici un fel de
bioluminiscen ță aici.
Tolland î și dorea acum s ă fi filmat scena; cât ă vreme Corky se dusese dup ă Norah și
după Ming, bioluminiscen ța începuse s ă se estompeze repede. În decurs de câteva
minute, toate lumini țele dispăruseră.
Tolland arunc ă o altă bucată de ghea ță în apă, însă nu se întâmpl ă nimic. Nici un fel
de fosforescen ță verde:
— Unde au disp ărut? se mir ă Corky.
Tolland avea cât de cât idee de ce se întâmplase. Bioluminiscen ța, unul dintre cele
mai ingenioase mecanisme de ap ărare ale naturii, reprezenta un r ăspuns natural al
planctonului atacat. Sesizând c ă e pe cale s ă fie consumat de organisme mai mari,
planctonul începea s ă emită lumină în speran ța atragerii unor pr ădători mult mai mari,
care ar fi speriat atacatorul ini țial. În cazul de fa ță, planctonul, dup ă ce intrase în pu ț
printr-o sp ărtură, se trezise brusc într-un mediu de ap ă dulce și începuse s ă emită cu
disperare lumin ă, deoarece apa dulce îl omora încet.
— Cred c ă au murit.
— Au fost uci și, rosti Norah în b ătaie de joc. A intrat iepura șul în bazin și i-a
păpat.
Corky se uit ă urât la ea:
— Și eu am v ăzut masa bioluminiscent ă, Norah.
— Înainte sau dup ă ce ți-ai luat doza de LSD?
— De ce am min ți în privin ța asta? întreb ă Corky, disperat.
— Bărbații sunt mincino și din fire.
— Mda, când se culc ă cu alte femei, dar nu și când e în joc un plancton
bioluminiscent.
Tolland oft ă:
— Norah, cu siguran ță știi că planctonul trăiește în oceane sub ghea ță.
— Mike, îi r ăspunse ea, str ăfulgerându-l cu privirea, te rog s ă nu-mi dai tu mie
lecții. Pentru știința voastr ă, există peste dou ă sute de specii de diatomee16 care zburd ă
pe sub banchizele de ghea ță din Arctica. Paisprezece specii de nanoflagelate autotrofe,
douăzeci de flagelate heterotrofe, patruzeci de dinoflagelate heterotrofe și câteva specii de
metazoare, incluzând aici polihete, amfipode, copepode, eufauside și pești. Vreo
întrebare?
Tolland se încrunt ă:
— E clar c ă știi mai multe despre fauna arctic ă decât mine și mai ești și de acord c ă
viața abund ă sub noi. Ca atare, de ce e ști atât de sceptic ă în privin ța faptului c ă am
văzut plancton bioluminiscent?
— Deoarece acest pu ț este sigilat, Mike. Este un mediu de ap ă dulce închis. Nici un
fel de plancton oceanic nu putea ajunge aici!
— Am depistat sare în ap ă, insistă Tolland. Foarte slab, dar era acolo. Apa s ărată
intră aici cumva.
— Corect, îl apostrof ă cu scepticism Norah. Ai gustat sare. Ți-ai lins mâneca unei
vechi haine îmbibate de sudoare și acum ai hot ărât că scanările de densitate ale
sateliților și cele cincisprezece mostre de ghea ță luate nu sunt corecte.
Tolland îi întinse mâneca ud ă a hainei drept dovad ă.
— Mike, eu nu- ți ling blestemata de hain ă.
Norah privi în gaur ă:
— Aș putea s ă întreb de ce presupusul acela de plancton s-a hot ărât să treacă prin
acea presupus ă spărtură?
— Să fie din pricina c ăldurii? îi suger ă Tolland. Multe creaturi marine sunt atrase de
căldură. Am înc ălzit meteoritul atunci când l-am extras. Planctonul putea fi atras
16 Diatomee, clas ă de alge microscopice monocelulare brune-g ălbui, care au corp"
închis între dou ă valve silicioase, de forma unui capac de cutie.

instinctiv c ătre mediul temporar mai cald din pu ț.
Corky d ădu din cap:
— Sună logic.
— Logic?
Norah își dădu ochii peste cap:
— Să știți că pentru un fizician premiat și un oceanograf de talie mondial ă faceți un
cuplu de specimene ciudate.V-a trecut vreo clip ă prin minte gândul c ă este imposibil, din
punct de vedere fizic,ca î n acest pu ț să ajungă apă de mare, chiar dac ă ar exista vreo
spărtură, ceea ce v ă asigur eu c ă nu e cazul?
Se uită la amândoi comp ătimindu-i amarnic:
— Dar, Norah…, începu Corky.
— Domnilor! Acum ne afl ăm deasupra nivelului m ării. Norah b ătu piciorul în
gheață. Alo? Foaia asta de ghea ță se ridic ă la treizeci de metri deasupra apei. Poate v ă
amintiți creasta mare de la cap ătul acestui ghe țar? Suntem mai sus decât nivelul
oceanului. Dac ă ar fi existat vreo fisur ă în acest pu ț, apa ar fi trebuit s ă curgă din ghețar,
nu în el. E o chestie care se nume ște gravita ție!
Tolland și Corky se uitar ă unul la altul:
— Rahat, exclam ă cel de-al doilea. La asta nu m-am gândit.
Norah ar ătă înspre pu țul plin cu ap ă:
— Poate c ă ați observat și că nivelul apei nu se schimb ă!?!
Tolland se sim țea ca un idiot. Norah avea dreptate întru totul. Dac ă exista vreo
spărtură, apa trebuia s ă curgă în afară, nu înăuntru. Tolland r ămase tăcut o vreme,
întrebându-se ce urma.
— Bine, oft ă el. Se pare c ă teoria fisurii nu are nici un sens. Dar am v ăzut
bioluminiscen ță în apă. Singura concluzie este c ă acesta nu este deloc un mediu închis.
Îmi dau seama c ă multe dintre datele tale despre ghea ță sunt construite pe premisa c ă
acest ghe țar este un bloc solid de ghea ță, dar…
— Premisa?
Norah era din ce în ce mai agitat ă:
— Aminte ște-ți că n-au fost numai datele mele, Mike. NASA a ajuns la acelea și
concluzii. Cu toții am confirmat c ă acest ghe țar e solid. F ără fisuri.
Tolland privi dincolo de dom, c ătre mulțimea strâns ă în zona presei.
— Orice se întâmpl ă, cred că, prin prisma bunei-credin țe, ar trebui s ă îl inform ăm
pe directorul administrativ și…
— Rahat! sâsâi Norah. Î ți spun c ă acest bloc de ghea ță este pur. Nu o s ă las ca
datele mele s ă fie puse la îndoial ă de un lins cu limba și de niște halucina ții absurde.
Porni în goan ă către o zon ă învecinat ă de aprovizionare și începu s ă strângă câteva
unelte:
— O să iau o mostr ă ca lumea de ap ă și o să vă arăt că această apă nu conține nici
un fel de plancton — viu sau mort!
Rachel și ceilalți văzură cum Norah folose ște o pipet ă sterilă, legată de o sfoar ă, ca
să culeagă o probă de apă din bazinul cu ghea ță topită. Norah puse câteva pic ături pe un
dispozitiv minuscul care semăna cu un microscop în miniatur ă. După aceea se zgâi prin
ocular, îndreptând dispozitivul c ătre lumina provenind din cealalt ă parte a domului. În
câteva secunde, începu s ă înjure.
— Isuse Hristoase!
Norah scutur ă dispozitivul și privi din nou prin ocular.
— La naiba! Ceva nu e în regul ă cu acest refractometru!
— Apă sărată? o ironiza Corky.
Norah se încrunt ă:
— În parte. Înregistreaz ă trei procente clorur ă — ceea ce este de-a dreptul imposibil.
Ghețarul ăsta este z ăpadă la pachet. Ap ă dulce pur ă. Ar trebui s ă nu fie nici un fel de
sare.
Norah duse mostra la un microscop mai mare din apropiere și o examin ă. Gemu.
— Plancton? o întreb ă Tolland.
— G. polyhedra, îi răspunse ea, cu vocea extrem de calm ă. Este una dintre speciile

de plancton pe care noi, glaciologii, le vedem des în oceane sub banchizele de ghea ță.
Privi înspre Tolland:
— Sunt mor ți acum. Evident, n-au supravie țuit prea mult într-un mediu cu ap ă
sărată în procent de doar trei la sut ă.
Toți patru r ămaseră tăcuți lângă puțul adânc.
Rachel se întreb ă care era influen ța acestui paradox asupra descoperirii de
ansamblu. Dilema p ărea minor ă în compara ție cu tot ceea ce era legat de meteorit, dar,
ca analist de informa ții, ea fusese martor ă la colapsul unor întregi teorii pornind de la
chestiuni mai m ărunte decât aceasta.
— Ce se petrece aici?
Vocea sem ăna cu un morm ăit fioros.
Toată lumea î și ridică privirea. Din întuneric, se ivi forma ca de urs a directorului
administrativ al NASA.
— O disput ă minoră legată de apa din pu ț, îi răspunse Tolland. Încerc ăm să o
rezolvăm.
Corky p ărea aproape bucuros:
— Datele lui Norah despre ghea ță sunt eronate.
— Să mă lingi de dou ă ori, șopti Norah.
Directorul administrativ se apropie, cu sprâncenele încruntate:
— Care-i problema cu datele despre ghea ță?
Tolland oft ă ezitând:
— Exist ă apă sărată în procent de trei la sut ă în puțul meteoritului, ceea ce
contrazice raportul glaciologic, în care se spune c ă meteoritul era prins într-un ghe țar
pur de ap ă dulce.
Făcu o pauz ă:
— Mai e prezent și plancton.
Ekstrom p ărea aproape furios:
— E clar c ă așa ceva este imposibil! În ghe țarul ăsta nu exist ă fisuri! Scan ările din
satelit o confirm ă. Meteoritul a fost sigilat într-o matrice solid ă de ghea ță.
Rachel știa că Ekstrom avea dreptate. În conformitate cu scan ările de densitate ale
NASA, foaia de ghea ță era solid ă ca o stânc ă. Zeci de metri de ghe țar înconjurau
meteoritul din toate p ărțile. Fără fisuri. Și totuși, când î și imagin ă cum fuseser ă efectuate
acele scan ări de densitate, un gând bizar îi trecu prin minte…
— În plus, continu ă Ekstrom, mostrele de ghea ță ale doctorului Mangor confirm ă
soliditatea ghe țarului.
— Chiar a șa! exclam ă Norah, punând refractometrul pe un birou. E o dubl ă
corelare. Nici un fel de linii de fractur ă în ghea ță. Ceea ce ne las ă fără nici un fel de
explicație pentru apa s ărată și pentru plancton.
— De fapt, interveni Rachel, cu o fermitate în voce care o surprinse chiar și pe ea,
mai exist ă o posibilitate.
Ideea îi venise în timp ce prin minte i se înv ălmășeau amintiri cu totul ciudate.
O priviră toți, cu evidente expresii de scepticism pe chipuri.
Rachel zâmbi:
— Exist ă o explica ție perfect logic ă pentru prezen ța planctonului și a apei s ărate.
Îi arunc ă o privire hoa ță lui Tolland:
— Și chiar m ă întreb, Mike, cum de nu te-ai gândit tu întâi la asta?

42

— Plancton înghețat în ghețar?
Corky Marlinson nu p ărea deloc convins de explica ția lui Rachel:
— Nu vreau s ă-ți stric bucuria, dar fiin țele au bunul obicei s ă moară atunci când
îngheață. Gândăceii ăștia ne făceau semne luminoase, î ți aminte ști?
— De fapt, interveni Tolland, uitându-se impresionat la Rachel, s-ar putea ca ea s ă

aibă o oarecare dreptate. Exist ă unele specii care intr ă într-un soi de hibernare când
mediul în care tr ăiesc le-o impune. Odat ă, am făcut un episod pe tema acestui fenomen.
Rachel încuviin ță:
— Ai arătat cum știuca nordic ă îngheață în lacuri, a șteptând anotim-pul cald în care
gheața se tope ște ca să poată înota din nou. Tot tu ai vorbit despre ni ște microorganisme
numite "ur și de apă" care se deshidrateaz ă complet în de șert, rămânând a șa vreme
îndelungat ă, și revin la dimen-siunile normale când încep ploile.
Tolland chicoti:
— Așadar chiar îmi urm ărești serialul?
Rachel ridic ă din umeri, u șor stingherit ă.
— Unde vre ți să ajungeți, domni șoară Sexton? o întreb ă Norah.
— Ce vrea ea s ă spună, interveni Tolland, este un lucru care ar fi trebuit s ă îmi vină
în minte ceva mai devreme, și anume c ă una dintre speciile men ționate de mine în serial
era un fel de plancton care înghea ță la latitudinile polare în fiecare iarn ă, hiberneaz ă în
interiorul ghe ții și apoi revine la via ță în fiecare var ă, odată cu subțierea stratului de
gheață.
Făcu o pauz ă.
— Evident, speciile pe care le-am prezentat în serial nu fac parte din rândul celor
bioluminiscente v ăzute aici, dar e posibil s ă se fi întâmplat acela și fenomen.
— Planctonul înghe țat, reveni Rachel, încurajat ă să îl vadă atât de entuziasmat pe
Michael Tolland, ar putea explica tot ce am v ăzut noi aici. Cândva în trecut, e posibil ca
mai multe fisuri s ă fi apărut în acest ghe țar, să se fi umplut cu ap ă sărată bogată în
plancton, dup ă care să înghețe la loc. Dac ă există buzunare cu ap ă sărată înghețată în
acest ghe țar? Apă sărată care con ține plancton înghe țat? Imagina ți-vă că, în vreme ce se
ridica prin stratul de ghea ță, meteoritul înc ălzit a trecut printr-un astfel de buzunar cu
apă sărată. Gheața care venea din apa s ărată s-ar fi topit, eliberând planctonul din
hibernare și oferindu-ne un mic procent de sare în apa dulce.
— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! izbucni Norah cu ostilitate. Dintr-odat ă,
toți ați devenit exper ți în glaciologie!
Corky p ărea și el sceptic:
— Dar atunci n-ar fi depistat sateli ții orice buzunare de ghea ță diferită odată cu
scanarea densit ății? În definitiv, ghea ța sărată și gheața dulce au densit ăți diferite.
— Foarte pu țin diferite, mai ad ăugă Rachel.
— Patru procente reprezint ă o diferen ță substan țială, i-o retez ă repede Norah.
— Da, în laborator poate, o corect ă Rachel. Dar sateli ții efectueaz ă măsurătorile de la
două sute de kilometri altitudine, în spa țiul cosmic. Computerele lor au fost proiectate s ă
facă diferențe între chestii grosiere — ghea ță de zloat ă, granit de calcar.
Se întoarse spre directorul administrativ:
— Am dreptate afirmând c ă atunci când m ăsoară densități din spa țiul cosmic,
sateliților le lipse ște rezolu ția necesar ă pentru a deosebi ghea ța sărată de ghea ța dulce?
Directorul încuviin ță:
— Corect. O diferen ță de patru procente este sub pragul de toleran ță la
detectabilitatea sateli ților. Ace știa ar socoti ghea ța sărată și cea dulce ca identice.
Tolland p ărea intrigat:
— Asta ar explica și nivelul sta ționar al apei din pu ț.
Se uită la Norah:
— Spuneai c ă specia de plancton pe care ai v ăzut-o în pu țul de extrac ție se
numea…
— G. polyhedra, declară sentențios Norah. Și acum te întrebi dac ă G. polyhedra
poate hiberna în interiorul ghe ții? O să fii "încântat" s ă afli că răspunsul este unul
afirmativ. Categoric. G. polyhedra se găsește în bancuri în jurul banchizelor de
gheață, are bioluminiscen ță și poate hiberna în interiorul ghe ții. Alte întreb ări?
Se uitar ă unii la al ții. Din tonul lui Norah era evident c ă urma un "dar", și totuși se
părea că ea tocmai confirmase teoria lui Rachel.
— Așadar, se aventur ă Tolland, spui c ă e posibil. Asta înseamn ă că e și corect? E
logică teoria asta?

— Absolut, dac ă sunteți complet retarda ți.
Rachel se înfurie:
— Ce ați spus?
Norah Mangor se uit ă fix la Rachel:
— Îmi închipui c ă în profesia dumitale cuno ștințele limitate sunt periculoase? Ei
bine, crede ți-mă dacă vă spun că același lucru este valabil și în glaciologie.
Norah îi privi pe to ți patru, pe rând:
— Să lămuresc chestiunea asta o dat ă pentru totdeauna. Buzunarele de ghea ță
sărată pomenite de domni șoara Sexton apar cu adev ărat. Ele sunt ceea ce glaciologii
numesc intersti ții. În orice caz îns ă, intersti țiile nu se formeaz ă ca buzunare de ap ă
sărată, ci mai degrab ă ca rețele de filoane de ghea ță sărată, de grosimi echivalente firului
de păr. Meteoritul ăla ar fi trebuit s ă treacă printr-o serie a naibii de deas ă de intersti ții
ca să elibereze suficient ă apă sărată încât să creeze un amestec de trei procente într-un
bazin atât de adânc.
Ekstrom se strâmb ă:
— Așadar este posibil sau nu?
— Niciodat ă, răspunse Norah sec. E complet imposibil. A ș fi dat de buzunare de
gheață sărată în mostrele mele.
— Mostrele sunt luate prin foraje efectuate în principiu la întâmplare, nu? întreb ă
Rachel. Exist ă vreo șansă ca în aceste foraje s ă fi scăpat, din întâmplare, vreo bucat ă de
gheață marină?
— Am forat drept în jos deasupra meteoritului. Dup ă aceea am forat de mai multe
ori la doar câ țiva metri în lateral pe fiecare parte. Mai aproape nu se putea.
— Întrebam și eu.
— Discutam ca s ă ne aflăm în treab ă, zise Norah. Intersti țiile apar numai în cazul
gheții sezoniere — gheața care se formeaz ă și se tope ște într-un singur sezon. Ghe țarul
Milne este format din ghea ță statornic ă — gheață care se formeaz ă în mun ți și se men ține
până migreazâ în zonele de grani ță și cade în mare. Oricât ar fi planctonul înghe țat de
convenabil pentru explicarea acestui mic fenomen misterios, pot s ă garantez c ă în acest
ghețar nu exist ă rețele ascunse de plancton înghe țat.
Grupul t ăcu din nou.
În ciuda anul ării teoriei planctonului înghe țat, Rachel refuza s ă accepte aceast ă
teorie, tocmai datorit ă profesiunii sale de analizare sistematic ă a datelor. Știa din instinct
că prezența planctonului înghe țat în ghe țarul de sub ei reprezenta cea mai simpl ă soluție
a șaradei. "Legea Parcimoniei", î și spuse ea. Instructorii de la NRO aproape c ă i-o
introduseser ă în subcon știent. "Atunci când exist ă explicații multiple, cea mai simpl ă
este, de obicei, cea corect ă."
Era clar c ă Norah Mangor avea multe de pierdut dac ă datele sale despre aisberg
erau incorecte. Rachel se întreb ă dacă nu cumva femeia v ăzuse planctonul, î și dăduse
seama c ă greșise și acum încerca s ă își acopere urmele.
— Tot ce știu, zise ea, este c ă tocmai am informat întregul personal al Casei Albe c ă
acest meteorit a fost descoperit într-o matrice de ghea ță pură și a fost sigilat acolo,
neatins de influen țe exterioare, din 1716, când s-a separat dintr-un meteorit mai mare și
faimos, denumit Jungersol. Faptele astea par a fi acum îndoielnice.
Directorul administrativ al NASA t ăcea, dar expresia grav ă de pe chipul lui
spunea totul.
Tolland î și drese glasul:
— Trebuie s ă fiu de acord cu Rachel. În bazin se g ăsește apă sărată și plancton.
Oricare ar fi explica ția, puțul ăla nu este în mod clar un mediu închis. Pur și simplu nu
putem afirma a șa ceva.
Corky p ărea cumva stânjenit de ceva:
— Ăă, oameni buni, nu vreau s ă fac pe astrofizicianul aici, dar în zona mea de
expertiz ă, când se comit gre șeli,facem erori de miliarde de ani. Oare povestea asta cu apa
sărată și planctonul este chiar atât de important ă? Vreau s ă spun că perfecțiunea ghe ții
din jurul meteoritului nu afecteaz ă în nici un fel meteoritul în sine, nu? Avem fosilele.
Nimeni nu pune la îndoial ă autenticitatea lor. Dacă se dovede ște că s-au comis gre șeli cu

mostrele de ghea ță, nimănui nu-i va p ăsa cu adev ărat. Tot ce va conta va fi c ă am găsit
dovada vie ții pe alte planete.
— Îmi pare r ău, doctore Marlinson, îl contrazise Rachel, dar trebuie s ă mă opun, ca
o persoan ă care trăiește din analiza datelor. Orice sc ăpare din datele prezentate în seara
asta de NASA are darul de a arunca îndoiala asupra credibilit ății întregii descoperiri.
Inclusiv asupra autenticit ății fosilelor.
Lui Corky îi c ăzu fața:
— Ce vre ți să spuneți? Acele fosile sunt deasupra oric ărei bănuieli!
— Eu știu asta. Dumneavoastr ă știți asta. Dar dac ă marele public prinde de veste c ă
NASA a prezentat în cuno ștință de cauz ă date îndoielnice despre mostre, crede ți-mă că va
începe imediat s ă se întrebe ce alte minciuni a mai lansat NASA.
Norah făcu un pas înainte. Ochii îi sc ăpărau:
— Informa țiile mele despre mostrele de ghea ță nu pot fi puse la îndoial ă.
Se întoarse c ătre directorul administrativ:
— Vă pot dovedi, în mod categoric, c ă nu exist ă nici o pung ă de ghea ță sărată prinsă
în ghețarul ăsta!
Directorul administrativ se uit ă lung la ea.
— Cum?
Norah își detalie planul. Dup ă ce termin ă, Rachel trebui s ă admită că ideea p ărea
destul de rezonabil ă.
Directorul administrativ nu p ărea prea convins:
— Și rezultatele vor fi definitive?
— Vă pot confirma sut ă la sută, îl asigur ă Norah. Dac ă există vreun gr ăunte
blestemat de ghea ță sărată oriunde în apropierea acelui pu ț de meteorit, ve ți vedea cu
propriii ochi. Chiar și numai câteva pic ături vor aprinde echipamentul meu ca un foc în
Times Square.
Fruntea administratorului se încre ți sub tunsoarea milit ărească.
— N-avem prea mult timp la dispozi ție. Conferin ța de pres ă începe peste câteva ore.
— Pot veni înapoi în dou ăzeci de minute.
— Cât de departe pe ghe țar zici c ă trebuie s ă te duci?
— Nu foarte. Dou ă sute de metri sunt de ajuns.
Ekstrom d ădu din cap:
— Ești convins ă că nu exist ă riscuri?
— O să iau făclii, răspunse Norah. Iar Mike va merge cu mine.
Tolland î și ridică privirea:
— Merg și eu?
— Categoric da, Mike! Vom fi ancora ți. Aș aprecia o pereche de bra țe puternice acolo
afară, dacă vântul se înte țește.
— Dar…
— Are dreptate, interveni administratorul, întorcându-se spre Tolland. Nu se poate
duce singur ă. Aș trimite câ țiva oameni de-ai mei cu ea, dar, ca s ă fiu sincer, a ș ține
chestiunea asta cu planctonul mai degrab ă pentru noi, pân ă ce ne lămurim dac ă există
într-adev ăr sau nu.
Tolland încuviin ță ezitând.
— Aș vrea și eu să merg, se oferi Rachel.
Norah s ări ca o cobr ă:
— Pe naiba vrei!
— De fapt, interveni directorul, de parc ă tocmai îi picase fisa, cred c ă m-aș simți mai
bine dac ă am folosi formula de ancorare standard în echip ă. Dacă mergeți în doi și Mike
alunecă, n-o să-l poți susține. Patru oameni înseamn ă mult mai mult ă siguran ță
decât doi.
Se opri, uitându-se la Corky:
— Asta înseamn ă dumneata sau doctorul Ming.
Privi în jur prin habisfer ă:
— Apropo, unde este doctorul Ming?
— Nu l-am v ăzut de ceva vreme, zise Tolland. Poate c ă trage un pui de somn.

Ekstrom se întoarse spre Corky:
— Doctore Marlinson, nu- ți pot cere s ă ieși afară cu ei, dar dac ă…
— Ce mama naibii? r ăspunse Corky. O s ă am grijă ca nimeni s ă nu pățească nimic.
— Nu! se opuse categoric Norah.Patru persoane înseamn ă încetineal ă. Eu și Mike
mergem singuri.
— Nu mergeți singuri!
Tonul lui Ekstrom nu admitea replic ă.
— Exist ă un motiv pentru care ancorele sunt proiectate pentru echipe de patru, și
noi o să procedăm în cel mai sigur mod cu putin ță. Ultimul lucru de care am nevoie este
un accident cu câteva ore înainte de cea mai important ă conferin ță de pres ă din istoria
NASA.

43

Gabrielle Ashe se sim ți ciudat de nesigur ă în atmosfera înc ărcată de fum din biroul
lui Marjorie Tench. "Ce naiba ar putea vrea aceast ă femeie de la mine?" În spatele
unicului birou din înc ăpere, Tench se l ăsă pe spate în scaun. P ărea să se bucure din plin
de disconfortul lui Gabrielle.
— Te deranjeaz ă fumul? întreb ă ea, scoțându-și o altă țigară din pachet.
— Nu, min ți Gabrielle.
Tench și-o aprinsese oricum:
— Tu și candidatul t ău v-ați luat rău de tot de NASA în timpul acestei campanii.
— Adevărat, răbufni Gabrielle, f ără a se osteni s ă-și ascund ă mânia gra ție unor
încurajări creatoare. A ș vrea o explica ție.
Tench o privi cu inocen ță:
— Vrei s ă știi de ce te-am alimentat cu e-mail-uri pentru atacurile tale contra NASA?
— Informa țiile pe care mi le-a ți trimis îi d ăunau pre ședintelui.
— Pe termen scurt, da.
Tonul amenin țător al vocii lui Tench o nelini ștea pe Gabrielle și mai mult.
— Asta ce mai înseamn ă?
— Calmeaz ă-te, Gabrielle. Mesajele mele n-au schimbat prea tare starea de
lucruri. Senatorul Sexton se luase de NASA cu mult înainte de interven ția mea. Pur și
simplu l-am ajutat s ă-și clarifice discursul. S ă-și întărească poziția.
— Să-și consolideze pozi ția?
— Chiar a șa.
Tench zâmbi, sco țându-și la vedere din ții pătați.
— Chestie de care, trebuie s ă o spun, a profitat din plin în aceast ă după-amiază la
CNN.
Gabrielle î și aminti reac ția senatorului la întrebarea-capcan ă a lui Tench. "Da, voi
acționa pentru abolirea NASA." Sexton se b ăgase singur în col ț, dar ieșise din clenci
printr-o mutare de for ță. Fusese mutarea corect ă. Nu-i așa? După privirea satisf ăcută a
lui Tench, Gabrielle sim ți că îi lipseau ni ște informa ții esențiale.
Consilierul pre ședintelui se ridic ă brusc. Statura ei de șirată domina întreaga
încăpere. Cu țigara atârnându-i de buze, se îndrept ă spre un seif ascuns în perete, de
unde scoase un plic gros, apoi se întoarse la birou și se reașeză.
Gabrielle privi plicul voluminos.
Tench zâmbi și ascunse plicul în poal ă ca un juc ător de pocher care ascunde o
chintă roială. Cu vârfurile îng ălbenite ale degetelor începu s ă bată darabana pe col țul
biroului,sco țând o scâr țâială repetat ă, supărătoare, de parc ă ar fi savurat din plin
momentele care urmau.
Gabrielle știa că de vină era doar con știința ei încărcată, însă cel mai mult se temea
de faptul c ă plicul putea con ține dovezi despre aventura pe care o avuse cu senatorul. "E
ridicol", încerc ă ea să se liniștească. Întâlnirea avusese loc dup ă orele de program, în
biroul senatorial izolat. Asta ca s ă nu se mai ia în calcul faptul c ă astfel de dovezi,

potențial deținute de Casa Alb ă, ar fi fost f ăcute deja publice.
"S-ar putea s ă aibă oareșce bănuieli, își zise ea, dar n-au nici un fel de dovad ă."
Tench își strivi țigara în scrumier ă:
— Domni șoară Ashe, chiar dac ă că ești conștientă sau nu, e ști prinsă în mijlocul
unei bătălii care a început s ă facă ravagii în Washington, departe de ochii
publicului, înc ă din 1996.
Mutarea de deschidere o lu ă prin surprindere pe Gabrielle:
— Pardon?
Tench își aprinse alt ă țigară. Buzele sub țiri traser ă cu sete din ea, astfel încât vârful
se înroși puternic:
— Ce știi despre o lege intitulat ă Actul de Promovare a Comercializ ării Spațiului?
Gabrielle nu auzise niciodat ă de așa ceva. Ridic ă, dezorientat ă, din umeri.
— Zău? se mir ă Tench. M ă surprinde. Asta dac ă iau în considera ție platforma
candidatului t ău. Legea a fost propus ă în 1996 de senatorul Walker. În esen ță, acest
document se referea la e șecul NASA de a mai întreprinde vreo ac țiune sau descoperire
important ă după prima expedi ție pe care a f ăcut-o omul pe Lun ă. Legea prevede
privatizarea imediat ă a NASA prin vânzarea necondi ționată a activelor agen ției către
companii aerospa țiale private și permiterea sistemului concuren țial al pie ței să exploreze
spațiul cosmic mai eficient, eliberând astfel pl ătitorii de taxe de povara pe care o suport ă
acum prin între ținerea NASA.
Gabrielle îi auzise pe criticii NASA sugerând privatizarea ca solu ție pentru
problemele NASA, dar habar n-avea c ă acea idee se concretizase într-un proiect de lege.
— Documentul ăsta, relu ă Tench, a fost prezentat Congresului de patru ori pân ă
acum. Este similar cu legile prin care s-au privatizat cu succes industrii guvernamentale
precum produc ția de uraniu. Congresul a adoptat documentul de fiecare dat ă când i-a
fost prezentat spre aprobare. Din fericire, Casa Alb ă și-a exercitat dreptul de veto în toate
cele patru ocazii. Zachary Herney deja și-a exercitat acest drept de dou ă ori.
— Și care e problema?
— Problema e c ă senatorul Sexton va sus ține cu siguran ță această lege dac ă va fi
ales pre ședinte. Am motivele mele s ă cred că Sexton nu va avea nici un fel de remu șcări
să vândă NASA ofertan ților priva ți cu prima ocazie. Pe scurt, candidatul t ău va sprijini
privatizarea în dauna folosirii dolarilor americani din taxe pentru finan țarea explor ării
spațiului cosmic.
— Din câte știu eu, senatorul n-a f ăcut public nici un comentariu legat de
poziția personal ă în privin ța acestei legi.
— Așa e. Cu toate astea, cunoscându-i jocul politic, presupun c ă n-ai fi surprins ă
dacă l-ai auzi sprijinind acest document.
— Sistemele de pia ță concuren țială aduc cu ele eficien ța.
— Am s ă iau asta drept un r ăspuns afirmativ, rosti Tench, uitându-se drept în ochii
interlocutoarei. E trist, dar privatizarea NASA este o idee condamnabil ă, iar din acest
punct de vedere exist ă nenum ărate motive pentru care administra țiile de la Casa Alb ă au
respins o asemenea lege chiar din momentul conceperii ei.
— Am auzit argumentele împotriva privatiz ării agenției spațiale,replic ă Gabrielle, și
vă înțeleg preocup ările.
— Chiar a șa?
Tench se aplec ă spre ea:
— Ce argumente ai auzit?
Gabrielle î și schimb ă poziția, stânjenit ă:
— Ei bine, cel mai mult se tem cei din mediul universitar — cea mai frecvent ă opinie
fiind aceea c ă, dacă NASA se privatizeaz ă, cursa noastr ă actuală de dobândire a
cunoștințelor științifice despre spa țiul cosmic va fi abandonat ă în favoarea unor afaceri
profitabile.
— Adevărat. Știința spațială ar înceta instantaneu s ă mai existe. În de a cheltui bani
pentru studierea universului, companiile spa țiale private ar goli asteroizii de resurse
minerale, ar construi hoteluri turistice în spa țiu și ar oferi servicii de lansare a sateli ților
comerciali. De ce s-ar deranja companiile private s ă studieze originile universului nostru,

când povestea asta i-ar costa miliarde de dolari, f ără nici un fel de profit?
— Ele n-ar face-o, contraatac ă Gabrielle. Îns ă cu siguran ță că un Fond Na țional
pentru Știința Spațială ar putea fi finan țat pentru lansarea de misiuni academice.
— Acest sistem exist ă deja. Se nume ște NASA.
Gabrielle t ăcu.
— Abandonarea științei în favoarea profiturilor este doar un aspect al problemei,
continu ă Tench. Nici m ăcar nu e relevant prin compara ție cu haosul cumplit care ar
rezulta din permisiunea acordat ă sectorului privat de a alerga dup ă bunul plac prin
spațiu. Am rena ște Vestul S ălbatic. Am vedea pionieri emi țând preten ții asupra Lunii și
asteroizilor, și protejându- și aceste preten ții prin for ță. Am auzit deja despre cereri ale
unor companii care vor s ă construiasc ă panouri publicitare cu neon pe care s ă le lanseze
pe cerul în timpul nop ții. Am văzut cereri de hoteluri în spa țiu și parcuri turistice, printre
ale căror opera țiuni se num ără ejectarea gunoaielor în vidul spa țial și crearea unor
traiectorii orbitale numai pentru dejec ții. De fapt, chiar ieri am citit o propunere din
partea unei companii prin care se prevede transformarea spa țiului în mausoleu, prin
lansarea mor ților pe orbit ă. Îți poți imagina sateli ții noștri de comunica ții intrând în coli-
ziune cu sicrie plutitoare? S ăptămâna trecut ă, în biroul meu a venit șeful multimiliardar
al unei companii, cerându-mi s ă lansez o misiune c ătre un asteroid apropiat de Terra, pe
care să îl atrag mai aproape de P ământ, urmând ca el s ă înființeze acolo mine de
exploatare a unor minerale pre țioase. A trebuit chiar s ă-i reamintesc acestui individ c ă
atragerea de asteroizi în apropierea orbitei terestre implic ă riscuri majore, putând
provoca o catastrof ă! Domni șoară Ashe, te pot asigura c ă, dacă această lege devine ofi-
cială, gașca de întreprinz ători priva ți care se va arunca fl ămândă asupra spa țiului cosmic
nu va fi format ă din oameni de știință. Vor fi întreprinz ători cu buzunare adânci și minți
înguste.
— Conving ătoare argumente, coment ă Gabrielle, iar eu sunt sigur ă că senatorul va
cântări foarte serios aceste aspecte dac ă se va trezi în postura de a aproba o asemenea
lege. Pot s ă întreb ce leg ătură au toate astea cu mine?
Privirea lui Tench se fix ă asupra țigării:
— Mulți oameni vor s ă facă bani în spa țiul cosmic, iar grup ările de lobby politic se
organizeaz ă în sensul îndep ărtării tuturor restric țiilor și deschiderii baierelor pungii.
Puterea de veto a biroului preziden țial rămâne singura barier ă în calea privatiz ării…
împotriva completei anarhii în spa țiul cosmic.
— Atunci îl sf ătuiesc pe Zach Herney s ă își exercite dreptul de veto din nou.
— Eu m ă tem că senatorul t ău nu va fi la fel de prudent dac ă va fi ales.
— Din nou, presupun c ă senatorul va cânt ări cu aten ție toate aspectele dac ă se va
afla în pozi ția de a emite judec ăți asupra acestei legi.
Tench nu p ărea pe deplin convins ă:
— Ai idee cât cheltuie ște senatorul Sexton pe publicitate în mass-media?
Întrebarea nu o lu ă prin surprindere.
— Cifrele sunt de domeniul public.
— Mai mult de trei milioane de dolari pe lun ă.
Gabrielle ridic ă din umeri:
— Dacă așa spune ți dumneavoastr ă.
Cifra era apropiat ă de realitate.
— Sunt o groaz ă de bani cheltui ți.
— Chiar are mulți bani de cheltuit.
— Da, și-a făcut planurile bine. Sau, mai degrab ă, s-a măritat bine.
Tench se opri ca s ă scoată un nor de fum pe n ări:
— Ce tragedie cu nevasta lui, Katherine! Moartea ei l-a afectat profund.
Scoase un oftat tragic, evident mimat:
— A murit nu cu mult timp în urm ă, nu?
— Vă rog să treceți la subiect sau eu plec!
Tench tu și din str ăfundul pl ămânilor și se întinse s ă ia plicul voluminos. Scoase o
stivă mică de hârtii prinse cu capse și i-o înmân ă lui Gabrielle.
— Situa ția financiar ă a lui Sexton.

Gabrielle studie, uluit ă, documentele, care cuprindeau informa ții din urma cu câ țiva
ani. Deși nu cuno ștea amănunte despre finan țele lui Sexton, Gabrielle nu se îndoia c ă
datele erau autentice —conturi bancare, conturi de carduri de credit, împrumuturi,
active mobiliare, active imobiliare, datorii, câ știguri de capital și pierderi.
— Acestea sunt informa ții confiden țiale. De unde le ave ți?
— Nu e treaba ta care e sursa. Dar dac ă vei zăbovi ceva timp s ă studiezi aceste cifre,
vei vedea limpede c ă senatorul Sexton nu de ține sumele de bani pe care le cheltuie ște în
mod curent. Dup ă moartea so ției sale, a distrus cea mai mare parte a mo ștenirii ei pe
investiții proaste, confort personal și cumpărarea victoriei în alegerile primare. Cu șase
luni în urm ă, candidatul t ău era falit.
Gabrielle sesiz ă că avea de-a face cu o cacealma. Dac ă Sexton era falit, cu
siguranță nu se comporta ca atare. În fiecare s ăptămână cumpăra spații publicitare tot
mai mari.
— Candidatul t ău, continu ă Tench, cheltuie ște acum de patru ori mai mult decât
președintele. Și n-are nici un fel de avere personal ă.
— Primim multe dona ții.
— Da, unele dintre ele legale.
Gabrielle î și ridică privirea:
— Ce-ați spus?
Tench se aplec ă peste birou, astfel încât Gabrielle îi mirosi respira ția încărcată de
nicotină:
— Gabrielle Ashe, î ți voi pune o întrebare și ți-aș sugera s ă te gânde ști foarte bine
înainte de a-mi r ăspunde. De r ăspunsul t ău depinde dac ă îți vei petrece urm ătorii câțiva
ani în închisoare sau nu. Știi ceva despre faptul c ă senatorul Sexton accept ă mită
electoral ă enormă din partea companiilor aerospa țiale care au miliarde de dolari de
câștigat din privatizarea NASA?
Gabrielle se uit ă fix la ea:
— Este o acuza ție absurd ă!
— Vrei s ă spui că n-ai habar de o asemenea activitate?
— Cred c ă aș ști dacă senatorul accept ă o mită constând în sumele imense pe care le
vehicula ți.
Tench îi zâmbi glacial:
— Gabrielle, în țeleg că senatorul Sexton ți-a împărtășit multe, dar te asigur c ă sunt
și mai multe lucruri pe care nu le cuno ști despre el.
Gabrielle se ridic ă:
— Întâlnirea asta a luat sfâr șit!
— Din contr ă, replică Tench, sco țând ce mai r ămăsese din dosar și împrăștiind
conținutul pe birou. Întâlnirea asta de-abia acum începe.

44

Înăuntrul "camerei de preg ătire" a habisferei, Rachel Sexton se sim țea ca un
astronaut, în timp ce se strecura într-unui dintre costumele NASA de supravie țuire în
orice climat. Costumul negru, alc ătuit dintr-o singur ă piesă, cu glug ă, semăna cu unul
gonflabil de scafandru. Materialul dublu, confec ționat din spum ă inteligent ă, era
prevăzut cu mici canale prin care se putea pompa un gel dens, cu proprietatea de a regla
temperatura corpului atât în medii fierbin ți, cât și în cele foarte reci.
În timp ce î și trăgea gluga pe cap, Rachel se uit ă la directorul administrativ al
NASA. Ar ăta ca un paznic t ăcut la u șă, în mod clar nemul țumit de necesitatea acestei
neînsemnate misiuni.
Norah Mangor bomb ănea tot felul de obscenit ăți, în vreme ce se îngrijea ca toat ă
lumea s ă fie bine echipat ă:
— Uite unul extraândesat, zise ea, aruncându-i lui Corky costumul potrivit.
Tolland se îmbr ăcase deja pe jum ătate cu echipamentul lui.

De îndat ă ce Rachel se echip ă complet, Norah g ăsi valva dintr-o parte și o conect ă pe
Rachel la un tub care ie șea dintr-o canistr ă argintie sem ănând cu un tub mare de oxigen
pentru scafandri.
— Inhaleaz ă, zise Norah, deschizând valva.
Rachel auzi un șuierat și simți gelul injectat în costum. Spuma inteligent ă se
întinse, iar costumul se strânse în jurul trupului, ap ăsând pe hainele interioare. Senza ția
îi amintea de momentele când î și introducea sub ap ă mâna pe care purta o m ănușă de
cauciuc. Când se umfl ă în jurul capului, gluga îi ap ăsă pe urechi, estompând orice
sunete din exterior. "Parc ă sunt într-un cocon."
— Cel mai bun lucru la costumul Mark IX, zise Norah, este amortizarea. Po ți să cazi
drept în fund și nu sim ți nimic.
Rachel era de acord. Se sim țea de parc ă ar fi fost încastrat ă într-o saltea.
Norah îi d ădu o serie de unelte — un topor de ghea ță și cleme de prindere, pe care le
atașă de centura prins ă de mijlocul ei.
— Toate astea? întreb ă Rachel, privind echipamentele. Ca s ă mergem dou ă sute de
metri?
Ochii lui Norah se îngustar ă:
— Vreți să veniți sau nu?
Tolland îi f ăcu încurajator din cap lui Rachel:
— Norah este doar foarte grijulie.
Corky se conect ă la tubul cu gel și își umflă costumul, p ărând amuzat.
— Mă simt ca și cum aș purta un prezervativ uria ș.
Norah gemu, dezgustat ă:
— Ca și cum ai știi ce e ăla, nef…
Tolland se a șeză chiar lâng ă Rachel. Îi zâmbi, în vreme ce ea î și punea cizmele grele
și crampoanele:
— Ești sigură că vrei să vii?
În ochii lui se citea o îngrijorare care o mi șca.
Rachel sper ă ca încuviin țarea energic ă din cap o s ă-i ascund ă teama care sporea în
fiecare clip ă. "Două sute de metri… nu e deloc departe."
— Și tu care credeai c ă poți găsi emoții doar în adâncurile apelor.
Tolland chicoti și își atașă propriile crampoane:
— Am hot ărât că îmi place mult mai mult apa lichid ă decât chestia asta înghe țată.
— Mie nu-mi place nici una, nici cealalt ă, îi răspunse Rachel. Când eram copil am
căzut într-o copc ă făcută în ghea ță. De atunci mi-e fric ă de apă.
Tolland o privi cu simpatie:
— Îmi pare r ău să aud așa ceva. Dup ă ce termin ăm aici, va trebui s ă-mi faci o vizit ă
pe Goya. O să-ți schimb p ărerea în leg ătură cu apa. Î ți promit.
Invitația o surprinse. Goya era nava de cercetare a lui Tolland, renumit ă atât pentru
rolul pe care îl avea în Amazing Seas, cât și pentru reputa ția de a fi una dintre navele cu
cel mai bizar aspect. Rachel știa că îi va fi greu s ă refuze o asemenea invita ție, deși o
neliniștea profund.
— Acum e ancorat ă la douăzeci de kilometri de New Jersey, continu ă Tolland,
luptându-se cu crampoanele.
— Pare un loc nepl ăcut.
— Nicidecum. Atlanticul e un loc incredibil. Tocmai ne preg ăteam să filmăm un nou
documentar când am fost întrerupt într-un mod atât de brutal de pre ședinte.
Rachel izbucni în râs:
— Să filmezi un documentar despre ce?
— Sphyma mokarran și megafisuri oceanice.
Rachel se strâmb ă:
— Mă bucur c ă am întrebat.
Tolland ispr ăvi de montat crampoanele și își ridică privirea:
— Serios, voi filma în zon ă câteva s ăptămâni. Washingtonul nu e foarte departe de
coasta din Jersey. Vino când te întorci acas ă. N-are rost s ă te temi de ap ă pentru tot
restul vie ții. Echipajul meu o s ă întindă covorul ro șu pentru tine.

Îl întrerupse vocea mânioas ă a lui Norah Mangor:
— Mergem afar ă sau mă duc să vă aduc vou ă niște lumân ări și șampanie?

45

Gabrielle Ashe habar n-avea ce sens aveau documentele împr ăștiate acum pe biroul
lui Marjorie Tench. Stiva includea fotocopii ale unor scrisori, faxuri, transcrieri ale
unor convorbiri telefonice, și toate p ăreau să susțină acuzația că senatorul Sexton purta
tratative secrete cu diverse companii aerospa țiale private.
Tench îi împinse câteva fotografii alb-negru c ătre Gabrielle:
— Presupun c ă îți sunt necunoscute!
Gabrielle se uit ă la poze. Primul instantaneu îl ar ăta pe senator coborând dintr-un
taxi într-un soi de garaj subteran. "Sexton nu merge niciodat ă cu taxiul." Al doilea
instantaneu era luat de la mare distan ță și îl prezenta pe Sexton urcând într-o dub ă albă,
parcată. În dub ă părea să-l aștepte un b ărbat în vârst ă.
— Cine e? se interes ă Gabrielle, b ănuind c ă fotografiile sunt contraf ăcute.
— Un tip tare de la SFF.
Gabrielle p ărea oarecum în cump ănă:
— The Space Frontier Foundation17?
SFF era un soi de sindicat al companiilor aerospa țiale private. Reprezenta
interesele antreprenorilor aerospa țiali, ale întreprinz ătorilor și ale fondurilor de investi ții
cu capital de risc — practic orice entitate privat ă care voia s ă iasă în spațiu. Toți
adoptaser ă atitudini critice fa ță de NASA, argumentând c ă programul spa țial american
implica practici de afaceri necinstite pentru a împiedica firmele private de la lansarea
propriilor misiuni în spa țiu.
— SFF, continu ă Tench, reprezint ă acum peste o sut ă de corpora ții importante,
unele foarte bogate, care a șteaptă nerăbdătoare ratificarea Actului de Promovare a
Comercializ ării Spațiului.
Gabrielle medit ă la cele aflate. Din ra țiuni evidente, SFF era un sprijinitor puternic
al campaniei lui Sexton, de și senatorul avusese grij ă să nu stea prea aproape de ei, din
pricina tacticilor dubioase de lobby promovate de ace știa. SFF publicase recent un
protest exploziv, în care spunea c ă NASA era, de fapt, un "monopol ilegal", a c ărui
capacitate de a opera în pierdere și de a continua s ă rămân în afaceri reprezenta o
competi ție incorect ă față de firmele private. În conformitate cu SFF, oricând AT & T avea
nevoie de lansarea unui satelit de telecomunica ții, mai multe companii aerospa țiale
private puteau oferi serviciul la un pre ț rezonabil de 50 de milioane de dolari. Din
nefericire, NASA intervenea întotdeauna și se oferea s ă lanseze satelitul pentru doar 25
de milioane de dolari, chiar dac ă toate costurile serviciului erau de cinci ori mai mari!
"Operarea cu pierderi este o cale prin care NASA î și menține monopolul asupra spa țiului,
acuzau avoca ții SFF. Iar pl ătitorii de taxe r ămân să tragă ponoasele."
— Aceast ă poză dezvăluie faptul c ă senatorul are întâlniri secrete cu o organiza ție
care reprezint ă întreprinderile spa țiale private, continu ă Tench, f ăcând semn înspre alte
documente de pe birou. Noi de ținem și memo-uri interne SFF prin care se face apel la
strângerea de sume mari de bani de la companiile membre, sume aproape egale cu
valoarea lor de pia ță, care să fie transferate în conturi controlate de senatorul Sexton. De
fapt, aceste agen ții spațiale private se raliaz ă pentru a-l instala pe Sexton la Casa Alb ă.
Pot doar s ă presupun c ă el a fost de acord s ă promulge legea și să privatizeze NASA în
caz că e ales.
Gabrielle privi teancul de hârtii. Continua s ă ezite:
— Vă așteptați ca eu s ă cred că există dovezi la Casa Alb ă care să demonstreze c ă
principalul ei contracandidat este implicat în finan țări ilegale de campanii electorale și
că, din cine știe ce motiv, dumneavoastr ă țineți totul secret?
— Dar ce crezi?
17 Fundația pentru Frontiera Spa țială

Gabrielle se uit ă înfuriat ă la interlocutoare:
— Ca să fiu sincer ă, Cunoscându-v ă talentul pe care îl ave ți în opera țiuni de
manipulare, mi se pare mai logic s ă încerca ți să mă duceți de nas cu documente
contrafăcute și cu fotografii create de un tehnician priceput de la Casa Alb ă și de
computerul lui ultraperformant.
— Ar fi posibil, recunosc. Dar nu e adev ărat.
— Nu? Atunci cum a ți obținut toate aceste documente interne ale companiilor?
Resursele necesare pentru furtul acestor probe de la atâtea companii dep ășesc chiar și
posibilit ățile Casei Albe.
— Ai dreptate. Informa țiile au venit aici sub forma unui cadou nesolicitat.
Gabrielle era acum complet pierdut ă.
— Oh, da, continu ă Tench, avem o mul țime de astfel de informa ții. Președintele are
mulți aliați politici puternici, care ar vrea s ă-l vadă în continuare la Casa Alb ă.
Amintește-ți că senatorul t ău vrea reduceri în toate locurile — multe dintre ele chiar aici,
în Washington. Senatorul Sexton n-are nici un fel de scrupule în citarea bugetului
încărcat al FBI-ului ca exemplu de dep ășire a cheltuielilor bugetare. A îndreptat câteva
atacuri și împotriva IRS18. Poate c ă cineva din aceste dou ă organisme s-a sup ărat.
Gabrielle pricepu aluzia. Oamenii din FBI și din IRS aveau mijloace de a ob ține astfel
de informa ții, pe care le puteau trimite apoi c ătre Casa Alb ă ca un cadou de sprijinire a
realegerii pre ședintelui. Ce nu putea s ă creadă Gabrielle îns ă era că senatorul Sexton s-
ar fi angajat în finan țări ilegale.
— Dacă aceste date sunt corecte, zise ea, fapt de care m ă îndoiesc puternic, de ce
nu le-ați făcut publice?
— Tu de ce crezi?
— Pentru c ă sunt ob ținute ilegal.
— N-are importan ță cum le-am ob ținut.
— Bineîn țeles că are importan ță. Sunt probe de neadmis la o audiere.
— Ce audiere? E îndeajuns s ă trimitem informa țiile unui ziar care o s ă publice
povestea din surse credibile, cu fotografii și copii ale documentelor ata șate. Sexton va fi
socotit vinovat pân ă la probarea nevinov ăției. Iar mult proclamata lui pozi ție anti-NASA
va constitui dovada virtual ă că ia mită.
Gabrielle î și dădu seama c ă avea dreptate.
— Bine, accept ă ea, atunci de ce nu v-a ți dus cu povestea la ziare?
— Pentru c ă e o atitudine negativ ă. Președintele a promis s ă nu fie negativ în
campanie și vrea să se țină de aceast ă promisiune cât de mult timp va putea.
"Da, asta s ă-i spui cui vrei tu!"
— Adică președintele este atât de moral, încât refuz ă să iasă în public cu astfel de
dovezi pentru c ă populația ar putea considera asta o atitudine negativ ă?
— Este o atitudine negativ ă pentru țară. Implică zeci de companii private, dintre
care multe sunt constituite din oameni cinsti ți. Atacă instituția Senatului american și dă
prost pentru moralul acestei țări. Politicienii necinsti ți le fac r ău tuturor politicienilor.
Americanii au nevoie s ă se încread ă în conduc ătorii lor. O astfel de scurgere de informa ții
ar genera o investiga ție urâtă și ar trimite mai mult ca sigur un senator al Statelor Unite
și mai mul ți oameni afaceri proeminen ți după gratii.
Deși cele spuse de Tench aveau sens, Gabrielle continua s ă îndoiasc ă de acuza ții:
— Și ce au toate acestea de-a face cu mine?
— Ca să-ți explic pe scurt, domni șoară Ashe, dac ă eliberăm aceste documente,
senatorul t ău va fi condamnat pentru finan țare ilegal ă a campaniei, î și va pierde locul în
Senat și mai mult ca sigur va merge la închisoare. Doar dac ă nu…
Gabrielle z ări o lucire viclean ă în ochii consilierului preziden țial:
— Doar dac ă nu… ce?
Tench trase adânc din țigară:
— Doar dac ă nu te decizi s ă ne ajuți să evităm toate acestea.
Peste înc ăpere se l ăsă o tăcere încordat ă.
Tench tu și din rărunchi:
18 Fiscul american

— Gabrielle, ascult ă, am hot ărât să-ți împărtășesc aceste informa ții neplăcute din
trei motive. Mai întâi, ca s ă-ți arăt că Zach Herney este un om decent care consider ă
binele guvernului ca pe un câ știg personal. Apoi, ca s ă te informez c ă senatorul t ău nu e
chiar atât de demn de încredere cum ai putea crede. În al treilea rând, ca s ă te conving s ă
accepți oferta pe care sunt pe cale s ă ți-o fac.
— Și care e…?
— Aș vrea să-ți dau ocazia s ă faci ceea ce este bine. S ă faci un lucru patriotic. Că știi
sau nu, e ști în pozi ția unică de a scuti Washingtonul de tot felul de scandaluri nepl ăcute.
Dacă vei face tot ce am s ă-ți cer, poate c ă-ți vei câștiga chiar și un loc în echipa
preziden țială.
"Un loc în echipa preziden țială?" Gabrielle nu- și putea crede urechilor:
— Domni șoară Tench, orice a ți avea de gând, nu-mi place deloc s ă fiu șantajată,
strânsă cu ușa sau for țată. Lucrez pentru campania senatorului deoarece cred în politica
lui. Iar dac ă acesta este un indiciu al modului în care Zach Herney î și exercit ă influen ța
politică, nici n-am nici un chef s ă fiu asociat ă cu el!Dac ă îl aveți cu ceva la mân ă pe
senatorul Sexton, atunci v ă sugerez din toat ă inima s ă vă adresați presei. Sincer, cred c ă
toată povestea asta este o mascarad ă.
Tench oft ă din greu:
— Gabrielle, finan țarea ilegal ă a senatorului t ău este un fapt. Îmi pare r ău,știu că ai
încredere în el,zise ea coborându- și vocea.Uite care e poanta. Pre ședintele și cu mine vom
ieși la ramp ă cu povestea legat ă de finan țare dacă va fi nevoie, dar chestia va deveni
extrem de urât ă pe scar ă mare. Scandalul implic ă mai multe corpora ții americane
importante care încalc ă legea. Mul ți oameni nevinova ți vor plăti pentru oalele sparte.
Inspiră adânc și apoi expir ă cu putere:
—Președintele și cu mine sper ăm că…există o altă cale de a discredita etica
senatorului. O cale mai discret ă… una prin care s ă nu fie implicat nici un om nevinovat.
Își lăsă țigara jos și își încruci șă mâinile:
— Mai pe șleau, am vrea ca tu s ă ieși în public și să recunoști că ai avut o leg ătură
intimă cu senatorul.
Gabrielle sim ți că înțepenește. Tench p ărea a naibii de sigur ă pe ea. "E imposibil",
încercă ea să se asigure. Nu exist ă nici o dovad ă. Chestia cu sexul se petrecuse o singur ă
dată, în spatele u șilor închise ale biroului senatorial al lui Sexton. "Tench nu are nimic.
Merge la plesneal ă." Se lupt ă să-și mențină vocea calm ă:
— Presupune ți cam multe, domni șoară Tench!
— Ce anume?C ă ai avut o leg ătură?Sau că îți vei lăsa baltă candidatul?
— Amândou ă.
Tench zâmbi scurt și se ridic ă:
— Ei bine, hai s ă lămurim una din aceste fapte chiar acum, bine?
Se duse iar ăși la seiful din perete și se întoarse cu un dosar ro șu. Era ștampilat cu
sigiliul Casei Albe. Desf ăcu clama de prindere, trase de închiz ătoarea plicului din ăuntru
și vărsă conținutul pe birou, în fa ța lui Gabrielle.
În timp ce zeci de fotografii color se rev ărsau pe birou, Gabrielle v ăzu cum întreaga
ei carier ă se duce de râp ă într-o singur ă clipă.

46

Vântul katabatic care urla în afara habisferei nu sem ăna deloc cu vânturile oceanice
cu care era obi șnuit Tolland. În largul oceanului, vântul era un rezultat al valurilor și al
fronturilor de presiune și venea în perioade de aflux și de reflux. Vântul katabatic era
supus doar legilor fizicii — un șuvoi de aer rece și dens care cobora pe panta ghe țarului.
Era cea mai hot ărâtă forță a naturii pe care o întâlnise. Dac ă aerul ar fi venit cu dou ăzeci
de noduri pe or ă, ar fi fost visul oric ărui marinar, îns ă, la viteza curent ă de optzeci de
noduri, putea deveni u șor un co șmar chiar și pentru cei afla ți pe teren solid. Tolland
descoperi repede c ă, dacă se oprea și se apleca spre spate, rafalele constante îl ridicau

imediat la vertical ă.
Mai iritant ă decât șuvoiul puternic de aer rece era u șoara pant ă descendent ă a
ghețarului. Ghea ța cobora cu un unghi extrem de lin spre ocean, aflat la trei
kilometri dep ărtare. În ciuda col ților ascu țiți ai crampoanelor montate pe cizme, Tolland
avea sentimentul nelini știtor că orice pas gre șit îl putea arunca în bra țele unei rafale și
de acolo în josul pantei. Instruc ția extrem de scurt ă făcută de Norah Mangor înainte de
plecare p ărea acum periculos de insuficient ă.
— Topori șcă Piranha de ghea ță, spusese Norah, prinzând de fiecare din centurile lor
o unealt ă ușoară în form ă de T, în vreme ce se preg ăteau în habisfer ă. Lamă standard,
lamă încovoiat ă, lamă semitubular ă, ciocan și coasă. Nu trebuie s ă țineți minte decât c ă,
în caz că cineva alunec ă sau e prins într-o rafal ă de vânt, tot ce trebuie este s ă înșfăcați
toporul de cap cu o mân ă și cu cealalt ă de coad ă, să înfigeți lama încovoiat ă în ghea ță și
să vă sprijini ți de ea, ajutându-v ă de crampoane.
Cu aceste cuvinte în chip de asigurare, Norah Mangor ata șase frânghii de fiecare
dintre ei. Î și puseser ă cu toții ochelari de protec ție și porniser ă în bezna dup ă-amiezei.
Cei patru oameni î și croiau acum drum în josul ghe țarului, în șir indian, desp ărțiți
unii de al ții de zece metri de frânghie. Norah deschidea șirul, urmat ă fiind de Corky, apoi
de Rachel și, în fine, de Tolland pe post de ariergard ă.
În timp ce se îndep ărta de habisfer ă, Tolland sim ți o nelini ște tot mai mare. Chiar
dacă îi ținea de cald, costumul umflat îl f ăcea să se simt ă ca un astronaut pierdut în
spațiu în căutarea unei planete îndep ărtate. Luna disp ăruse ascuns ă de nori gro și și
amenințători de furtun ă, aruncând banchiza de ghea ță într-o bezn ă de nepătruns. Vântul
katabatic p ărea tot mai puternic cu fiecare minut și exercita o presiune constant ă asupra
spatelui s ău. Străduindu-se s ă zărească prin ochelarii de protec ție ceva din pustietatea
imensă din jurul lui, începu s ă simtă un pericol real în acel loc. Indiferent de precau țiile
enunțate de NASA, Tolland era surprins c ă directorul administrativ se ar ătase dispus s ă
riște patru vie ți în loc de dou ă. Mai ales când dou ă dintre aceste vie ți le apar țineau fiicei
unui senator și unui astrofizician de talie mondial ă. Tolland nu era îns ă deloc surprins c ă
se gânde ște cu afec țiune la Rachel și la Corky. Ca o persoan ă care fusese la comanda
unui vas, era obi șnuit să se simt ă responsabil pentru cei din echipa lui.
— Stai în spatele meu, îi strig ă Norah, luptându-se s ă fie auzit ă în dauna vântului.
Lasă sania s ă ne arate drumul.
Sania de aluminiu pe care Norah î și transporta echipamentele de testare sem ăna cu
un balon supradimensionat. Corpul saniei era plin la refuz cu dispozitivele de
diagnosticare și cu accesoriile de siguran ță pe care ea le tot folosise în ultimele zile. Toat ă
marfa — incluzând un set de baterii, f ăclii de siguran ță și un reflector mobil puternic —
era asigurat ă sub o copertin ă de plastic bine strâns ă. În ciuda înc ărcăturii grele, sania
aluneca f ără efort pe t ălpicile ei lungi și drepte. Chiar și pe pantele cele mai pu țin
înclinate, sania mergea în jos parc ă prin voin ță proprie. Norah se mul țumea să o țină
înfrânat ă când era cazul, ca și cum ar fi permis obiectului s ă îi conduc ă.
Sesizând distan ța crescând ă dintre grup și habisfer ă, Tolland privi peste um ăr. La
numai cincizeci de metri distan ță, silueta vag ă a domului aproape disp ăruse în
întunericul învolburat.
— Nu sunte ți îngrijora ți că nu o să mai găsim drumul înapoi? strig ă el. Habisfera
este aproape invizi…
Cuvintele îi fur ă brusc reduse la t ăcere de șuieratul ascu țit al unei f ăclii care se
aprindea în mâna lui Norah. Sclipirea alb-ro șiatică lumina ghea ța pe o raz ă de zece metri
de jur împrejur. Norah î și folosi c ălcâiul pentru a s ăpa o gropi ță în zăpada de suprafa ță,
apoi ridic ă un fel de mic dig protector pe partea gropi ței expuse la vânt. Dup ă aceea
înfipse f ăclia în scobitur ă:
— Firimituri de pâine high-tech, le strigă Norah.
— Firimituri de pâine? se mir ă Rachel, protejându- și ochii de izbucnirea brusc ă de
lumină.
— Din Hansel și Gretel, îi r ăspunse Norah. F ăcliile astea vor dura o or ă — suficient
ca să găsim drumul înapoi.
Cu aceasta, Norah porni mai departe, conducându-i în josul ghe țarului — din nou în

întuneric.

47

Gabrielle Ashe ie și valvârtej din biroul lui Marjorie Tench și reuși în ultima clip ă să
evite să se ciocneasc ă de o secretar ă. Îngrozit ă, Gabrielle nu vedea în fa ța ochilor decât
pozele — imaginile — bra țelor și ale picioarelor îngem ănate. Chipuri lor extaziate.
Habar n-avea cum f ăcuseră acele fotografii, dar știa prea bine c ă erau reale.
Fuseser ă făcute în biroul senatorului Sexton, de undeva de deasupra, probabil cu o
cameră ascuns ă. "Dumnezeu s ă mă ajute!" Una dintre fotografii îi prezenta pe Gabrielle și
pe Sexton f ăcând sex chiar pe biroul senatorului, corpurile lor strivind o serie de
documente ce p ăreau oficiale.
Marjorie Tench o ajunse din urm ă în dreptul Camerei H ărților. Tench ducea cu ea
dosarul ro șu cu fotografii.
— După reacția ta presupun c ă ești convins ă de autenticitatea acestor poze!
Consilierul principal al pre ședintelui p ărea că e pe deplin satisf ăcută:
— Sper c ă ele te vor convinge c ă și celelalte date sunt corecte. Provin de la aceea și
sursă.
Gabrielle î și simțea tot corpul în fl ăcări, în vreme ce parcurgea în vitez ă holul. "Unde
naiba e ie șirea?"
Cu picioarele ei lungi, Tench n-avea nici o problem ă să țină pasul.
— Senatorul Sexton a jurat în fa ța întregii lumi c ă relația voastr ă este una platonic ă
și părea extrem de conving ător.
Tench ar ătă cu mâna peste um ăr:
— De fapt, în birou am o înregistrare video, dac ă simți nevoia s ă îți împrosp ătezi
memoria!
Gabrielle n-avea nevoie de a șa ceva. Î și amintea prea bine acea conferin ță de pres ă.
Pe cât de vehement ă, pe atât de dezam ăgitoare fusese atitudinea lui.
— Din p ăcate, continu ă Tench, cu o voce care exprima orice altceva în afar ă de
dezamăgire, senatorul Sexton a min țit cu neru șinare poporul american. Publicul are
dreptul s ă știe. Și va ști. O să am eu personal grij ă de asta. Singura întrebare este cum va
afla publicul. Noi credem c ă cel mai bine e s ă vină de la tine.
Gabrielle era în stare de șoc:
— Chiar crede ți că vă voi ajuta s ă-mi linșați candidatul?
Privirea lui Tench se în ăspri:
— Încerc s ă rezolv o problem ă, Gabrielle. Î ți ofer posibilitatea s ă scute ști pe toat ă
lumea de jen ă ridicându- ți capul drept în sus și spunând adev ărul. Nu am nevoie decât
de o declara ție semnat ă prin care s ă recunoști că ai avut o leg ătură intimă cu senatorul.
Gabrielle se opri brusc:
— Ce???
— Foarte simplu. O declara ție semnat ă de tine ne ofer ă posibilitatea de a trata
discret cu senatorul, scutind o țară întreagă de un scandal urât. Oferta mea e simpl ă:
semneaz ă o declara ție pentru mine, și acele fotografii vor r ămâne încuiate pentru
totdeauna.
— Vreți o declara ție?
— Din punct de vedere tehnic, a ș avea nevoie de o declara ție sub jur ământ, dar
fiindcă dispunem de un notar aici, în cl ădire, care poate…
— Ați înnebunit de-a binelea!
Gabrielle iu ți pasul din nou.
Tench mergea în dreptul ei. P ărea mai iritat ă acum:
— Senatorul Sexton se duce la fund oricum, Gabrielle, iar eu î ți ofer o șansă de a
ieși din mizeria asta f ără a-ți vedea fundul în ziarele de diminea ță! Președintele este un
om de bun-sim ț și nu vrea ca aceste poze s ă fie publice. Dac ă îmi dai o declara ție sub
jurământ și vorbești despre leg ătura intim ă cu propriile tale cuvinte, vom putea cu to ții

să rezolvăm problema cu demnitate!
— Eu nu sunt de vânzare.
— Ei bine, senatorul t ău este cu siguran ță! Este un om periculos și încalcă legea.
— El î ncalcă legea? Voi sunte ți cei care da ți buzna în birouri și faceți poze ilegal! A ți
auzit vreodat ă de Watergate?
— N-am avut nimic de-a face cu ob ținerea porc ăriilor ăstora. Pozele provin din
aceeași sursă ca documentele care au leg ătură cu finan țarea campaniei de c ătre SFF.
Cineva v-a supravegheat pe voi doi îndeaproape.
Gabrielle trecu în goan ă de biroul de verificare unde î și primise permisul de acces.
Își scoase cu furie permisul de la gât și îl arunc ă paznicului uluit. Tench continua s ă se
țină pe urmele ei.
— Va trebui s ă iei repede o hot ărâre, domni șoară Ashe, rosti Tench în vreme ce se
apropiau de ie șire. Fie îmi aduci o declara ție sub jur ământ în care recuno ști că te-ai
culcat cu senatorul, fie, la ora opt disear ă, președintele va fi obligat s ă prezinte publicului
toate acestea — afacerile murdare ale lui Sexton, fotografiile cu tine, totul. Crede-m ă,
când publicul va vedea c ă n-ai făcut nimic și l-ai lăsat pe Sexton s ă mintă în legătură cu
relația voastr ă, vei arde pe rug chiar lâng ă el.
Gabrielle v ăzu ușa și se îndrept ă spre ea.
— Pe biroul meu, pân ă la ora opt disear ă, Gabrielle! Fii fat ă deșteaptă!
Tench îi d ădu dosarul cu fotografiile:
— Păstrează-le, dulcea ță! Noi mai avem multe copii.

48

Rachel Sexton sim țea tot mai mul ți fiori pe m ăsură ce cobora ghe țarul în noaptea
care se adâncea foarte repede. Prin minte i se perindau imagini nelini știtoare: meteoritul,
planctonul fosforescent, consecin țele unei eventuale gre șeli a lui Norah Mangor în ceea ce
privește mostrele de ghea ță.
"O matrice solid ă de ghea ță din apă dulce", zisese Norah, amintindu-le tuturor c ă
forase dup ă mostre peste tot, inclusiv deasupra meteoritului.
Ar fi observat dac ă ghețarul con ținea intersti ții de apă sărată pline cu plancton. Sau
nu? Cu toate astea, intui ția o îndemna pe Rachel s ă rămână în continuare concentrat ă
asupra solu țiilor celor mai simple.
"În acest ghe țar există plancton înghe țat."
Zece minute mai târziu, cu patru f ăclii lăsate drept semn de recunoa ștere, Rachel și
ceilalți se găseau la aproximativ 250 de metri de habisfer ă. Norah se opri brusc, f ără nici
un fel de avertisment.
— Ăsta e locul, zise ea, sem ănând cu un c ăutător de ap ă care își folosise be țele
pentru a descoperi ca prin magie locul perfect pentru forat.
Rachel se întoarse și privi panta din spatele lor. Habisfera disp ăruse de mult în
noaptea noroas ă, însă șirul de f ăclii era perfect vizibil, ultima dintre acestea pâlpâind
precum o stea îndep ărtată. Făcliile erau perfect aliniate, ca o pist ă de aterizare atent
construit ă. Rachel era impresionat ă de priceperea lui Norah.
— E un alt motiv pentru care am l ăsat sania s ă coboare în fa ță, îi zise cu voce tare
Norah, v ăzând-o pe Rachel cum admir ă aliniamentul f ăcliilor. Coborâ șul se face drept.
Dacă lăsăm gravitatea s ă conduc ă sania și nu ne amestec ăm deloc, va rezulta garantat o
linie dreapt ă.
— Drăguță șmecherie, îi strig ă Tolland. A ș vrea să existe ceva asem ănător și în
largul oceanelor.
"Dar aici ESTE largul oceanului", î și zise Rachel, imaginându- și apa de dedesubtul
ei. Preț de o frac țiune de secund ă atenția îi fu atras ă de cea mai îndep ărtată făclie.
Aceasta devenise brusc invizibil ă, ca și cum lumina fusese blocat ă de o form ă în trecere.
O clipă mai târziu îns ă, lumina reap ăru. Rachel sim ți brusc un fior de nelini ște.
— Norah, strig ă ea ca să acopere șuierul vântului, spuneai c ă pe aici sunt ur și

polari?
Glaciologul preg ătea o ultim ă făclie. Fie nu o auzi, fie se decise s ă o ignore.
— Urșii polari, îi r ăspunse Tolland țipând, m ănâncă foci. Atac ă oame-nii doar atunci
când le invadeaz ă teritoriul.
— Dar suntem în țara urșilor polari, nu?
Rachel nu mai ținea minte care pol avea ur și și care pinguini.
— Da, îi r ăspunse Tolland. De fapt, de la ur șii polari vine numele Arcticii. Arktos
înseamn ă "urs" în greac ă.
"Minunat." Rachel se zgâi nervoas ă în bezn ă.
— Antarctica nu are urși polari, continu ă Tolland. A șa că i s-a spus Anti-arktos.
— Mersi, Mike, strig ă Rachel. Ajunge cât am discutat despre ur și polari.
El râse:
— Ai dreptate. Scuze.
Norah fix ă o ultim ă făclie în zăpadă. La fel ca mai devreme, cei patru se trezir ă
înconjura ți de o lumin ă roșiatică. Păreau niște balene în costumele negre de protec ție.
Dincolo de cercul luminos emis de f ăclie, restul lumii deveni complet invizibil. Îi înconjura
un cerc de bezn ă.
În vreme ce Rachel și cei doi b ărbați asistau, Norah î și înfipse picioarele bine în
zăpadă și se folosi de mi șcări prudente pentru a trage sania câ țiva metri în susul pantei,
până în locul în care st ăteau cu to ții. După aceea, ținând bine de frânghie, îngenunche și
activă manual pilonii de frân ă ai saniei — patru țepușe în unghi care se înfipser ă în
gheață pentru a men ține sania fix ă pe loc. Cu aceasta, Norah se ridic ă și se îndep ărtă pu-
țin, dând drumul frânghiei.
— În regul ă, țipă ea. E vremea s ă trecem la lucru!
Făcu un cerc pân ă în partea de jos a saniei și începu s ă desfacă legăturile care
țineau pânza de protec ție peste echipamente. Având sentimentul c ă fusese pu țin prea
dură cu Norah, Rachel se duse s ă o ajute s ă desfacă partea din spate a pânzei.
— Isuse, NU! țipă Norah, ridicându- și iute capul. Nu face ți niciodat ă asta!
Rachel se trase înapoi, nedumerit ă:
— Nu desface ți niciodat ă partea dinspre vânt! îi explic ă Norah. Ve ți crea un impuls
eolian! Sania ar fi țâșnit din loc ca o umbrel ă într-un tunel aerodinamic!
Rachel se d ădu înapoi:
— Îmi pare r ău, eu…
Norah o privi furioas ă:
— Dumneata și cu băiatul spa țial n-ave ți ce căuta aici!
"Nici unul dintre noi n-are ", î și zise Rachel.
"Amatori", bomb ăni Norah în gând, înjurându-l pe directorul administrativ c ă
insistase s ă îi trimit ă pe Rachel și pe Corky. "Clovnii ăștia o să provoace moartea cuiva
pe-aici." Ultimul lucru de care Norah avea nevoie acum era s ă o facă pe dădaca.
— Mike, zise ea, am nevoie de tine ca s ă ridic GPR-ul de pe sanie.
Tolland o ajut ă să desfacă dispozitivul și să îl poziționeze pe ghea ță. Instrumentul
semăna cu trei lame de plug de z ăpadă în miniatur ă atașate în paralel unui cadru de
aluminiu. Întreaga structur ă nu era mai lung ă de un metru și era conectat ă prin cabluri
la un stabilizator de curent și la o baterie de acumulatori de pe sanie.
— Ăsta e un radar? întreb ă Corky, strigând contra vântului.
Norah încuviin ță în tăcere. The Ground Penetrating Radar19 (GPR) era mult mai bine
echipat s ă descopere straturi de ghea ță sărată decât sateli ții. Transmi țătorul GPR
trimitea pulsuri de energie electromagnetic ă prin ghea ță, iar pulsurile se întorceau în
mod diferit în func ție de structura cristalelor din sol. Apa dulce pur ă îngheța într-un
singur strat drept. Apa s ărată, în schimb, înghe ța mai degrab ă sub form ă de grătar
despicat datorit ă conținutului de sodiu care determina pulsurile GPR s ă se întoarc ă la
întâmplare, diminuând sensibil num ărul de reflec ții.
Norah îi d ădu drumul ma șinii.
— Iau un soi de imagine prin sec țiune, pe baz ă de localizare a ecoului, a foii de
gheață din jurul pu țului de extrac ție, strigă ea înspre ceilal ți. Aplica țiile software ale
19 Radarul de Penetrare a Solului

mașinii vor desena o sec țiune a ghe țarului, pe care apoi o vor imprima. Orice ghea ță
marină se va înregistra ca o umbr ă.
— Imprima?
Tolland p ărea surprins:
— Poți să imprimi aici?
Norah ar ătă înspre un cablu care ie șea din GPR și conducea c ătre un dispozitiv aflat
încă sub protec ția pânzei de pe sanie.
— N-avem alt ă șansă decât s ă imprim ăm. Ecranele de computer folosesc prea mult ă
energie pre țioasă de baterie, a șa că glaciologii din teren tip ăresc datele pe imprimante cu
transfer de c ăldură. Culorile nu sunt nemaipomenite, dar tonerul de laser se înt ărește la
temperaturi mai mici de minus dou ăzeci de grade. Am înv ățat asta pe propria-mi piele în
Alaska.
Norah le ceru tuturor s ă se așeze în josul radarului. Se preg ăti să alinieze
transmi țătorul astfel încât s ă scaneze întreaga zon ă a găurii de meteorit, aflat ă la vreo
trei stadioane de fotbal distan ță. Privind îns ă prin noapte în direc ția din care veniser ă,
Norah nu v ăzu nimic:
— Mike, trebuie s ă aliniez transmi țătorul GPR în dreptul meteoritului, dar f ăclia asta
m-a orbit. O s ă mă duc în susul pantei suficient de mult ca s ă ies din raza luminii. O s ă-
mi ridic bra țele în linie cu f ăcliile, iar tu o s ă ajustezi aliniamentul radarului.
Tolland d ădu din cap și îngenunche lâng ă GPR.
Norah își înfipse crampoanele în ghea ță și se aplec ă înainte împotriva vântului ca s ă
poată urca panta înspre habisfer ă. Vântul katabatic era mult mai puternic decât î și
închipuise ea. Probabil c ă se apropia o furtun ă. Nu mai conta. Aveau s ă termine treaba în
câteva minute. "O s ă vadă ei că am dreptate." Reu și să parcurg ă douăzeci de metri înspre
habisfer ă. Ajunse la marginea întunericului exact în clipa în care frânghia de la mijloc se
întinse la maximum.
Privi în sus, spre ghe țar. În vreme ce ochii i se obi șnuiau cu întunericul, linia
făcliilor începu treptat s ă se facă văzută la câteva grade înclinare spre stânga ei. Norah î și
modifică poziția până ce se alinie perfect cu f ăcliile. Dup ă aceea își ridică brațele precum
un compas, r ăsucindu- și corpul ca s ă indice vectorul exact de aliniere.
— Acum sunt în linie cu ele! strig ă ea.
Tolland potrivi dispozitivul GPR și îi făcu semn cu mâna:
— Totul e potrivit!
Norah se mai uit ă o dată la pant ă, recunosc ătoare pentru calea luminat ă de
întoarcere. Ceva bizar se petrecu îns ă. Pentru o clip ă, una dintre f ăcliile cele mai
apropiate îi disp ăru din raza vizual ă. Chiar în clipa în care Norah se gândi c ă făclia se
stinse, lumina reap ăru. Dacă n-ar fi știut cum st ăteau lucrurile, Norah ar fi putut crede
că între făclie și ea se interpusese ceva. Cu siguran ță că nu se afla nimeni acolo… asta
bineînțeles dac ă nu cumva directorul administrativ se sim țise vinovat și trimisese o
echipă NASA dup ă ea, Norah se îndoia îns ă de acest lucru. Pân ă la urmă își spuse c ă nu
fusese, probabil, nimic. O pal ă de vânt adumbrise o clip ă făclia.
Norah se întoarse spre radar.
— Toate sunt aliniate?
Tolland ridic ă din umeri:
— Cred c ă da.
Norah se duse la dispozitivul de control de pe sanie și apăsă pe un buton. Radarul
începu s ă emită un bâzâit ascu țit, după care se opri.
— Bine, zise ea. Am terminat!
— Asta a fost tot? întreb ă Corky.
— Toată dificultatea const ă în aranjament. Procesul propriu-zis de înregistrare
durează o secund ă.
Pe sanie, imprimanta cu transfer de c ăldură începuse deja s ă emită zgomote. Era
închisă bine cu un capac de plastic și scotea încet o foaie de hârtie sub form ă de bucl ă.
Norah a șteptă până ce dispozitivul termin ă de imprimat, apoi desf ăcu capacul de plastic
și scoase hârtia. "O s ă vadă ei, își zise ea, ducând hârtia imprimat ă spre lumin ă ca toată
lumea s ă vadă ce era pe ea. Nu va ie și nici un fel de ap ă sărată."

Toată lumea se strânse în jurul lui Norah, care ținea bine hârtia în m ănuși. Norah
inspiră adânc și netezi foaia ca s ă examineze datele. Imaginea rezultat ă o făcu să tresară
de groaz ă:
— Oh, Doamne!
Norah se holb ă, incapabil ă să creadă ceea ce vedea. A șa cum era de a șteptat, hârtia
lăsa să se vadă o secțiune clar ă prin pu țul plin cu ap ă al meteoritului. Îns ă femeia nu s-
ar fi așteptat niciodat ă să zărească acolo forma cenu șie a unui corp uman care plutea la
jumătatea adâncimii pu țului. Sim ți cum îi înghea ță sângele în vine:
— Oh, Doamne… e un cadavru în pu țul de extrac ție.
Ceilalți o privir ă uimiți în tăcere.
Silueta fantomatic ă plutea cu capul în jos în pu țul îngust. În jurul corpului se vedea
un soi de pelerin ă, ca o aur ă bizară asemănătoare unui lin țoliu. Norah î și dădu seama ce
era cu acea aur ă. Radarul înregistrase o urm ă a hainei victimei, care nu putea fi decât
una cunoscut ă ei, lung ă, din păr de cămilă.
— Este… Ming, rosti în șoaptă. Probabil c ă a alunecat…
Norah nu și-ar fi închipuit c ă imaginea cadavrului lui Ming în pu țul de extrac ție va
constitui cel mai pu țin important dintre cele dou ă șocuri pe care i le rezerva acea foaie de
hârtie. În timp ce parcurgea foaia cu sec țiunea din josul pu țului, Norah z ări altceva.
"Gheața de sub pu țul de extrac ție…"
Norah se holb ă. În prima clip ă crezu c ă se întâmplase ceva cu scanerul. Când studie
însă imaginea mai îndeaproape, Norah sim ți o nelini ște tot mai profund ă, precum
furtuna care st ătea să izbucneasc ă în jurul lor. Marginile hârtiei fluturar ă ca nebune în
vânt, în vreme ce Norah se întoarse și se uită mai atent ă la înregistrare.
"Dar… e imposibil!"
Brusc, adev ărul o izbi drept în fa ță. Înțelese ce se întâmpla și își dădu seama c ă vor
fi îngropa ți de vii în ghea ță. Uită cu totul de Ming.
Norah în țelegea acum. "Apa s ărată din puț!" Căzu în genunchi, în z ăpada de lâng ă
făclie. Abia putea respira. Continuând s ă țină strâns hârtia în mâini, începu s ă tremure
îngrozitor.
"Doamne… nici m ăcar nu mi-a trecut prin minte."
Cuprins ă de un acces brusc de furie, întoarse capul în direc ția habisferei NASA.
— Ticăloșilor! urlă ea, strig ătul ei fiind înghi țit de vânt. Ticăloși nenoroci ți!

În întuneric, la doar cincizeci de metri dep ărtare, Delta One î și duse dispozitivul de
comunica ții la gur ă și rosti doar dou ă vorbe c ătre controlor:
— Au aflat.

49

Norah Mangor r ămase în continuare în genunchi pe ghea ță când Michael Tolland
trase, uluit, hârtia imprimat ă din mâinile ei care tremurau. Zguduit de priveli ștea
cadavrului plutitor al lui Ming, Tolland încerc ă să-și adune gândurile și să descifreze
imaginea pe care o avea în fa ța ochilor.
Văzu secțiunea transversal ă a puțului coborând de la suprafa ță șaizeci de metri în
gheață. Văzu trupul lui Ming care plutea. Privirea lui Tolland se duse mai jos. Sesiz ă că
ceva nu era în regul ă. O coloan ă întunecat ă de ghea ță marină se întindea în jos, c ătre
adâncul deschis al oceanului de dedesubt, chiar sub puțul de extrac ție. Pilonul vertical
de ghea ță sărată era masiv — având acela și diametru ca al pu țului.
— Doamne! strig ă Rachel, privind peste um ărul lui Tolland. Pare c ă puțul
meteoritului continu ă prin pătura de ghea ță până la ocean!
Tolland se uita transpus. Creierul lui refuza s ă accepte unica explica ție logică. Corky
părea la fel de alarmat.
Norah țipă:

— Cineva a forat sub banchiz ă!
Era atât de furioas ă, că ochii mai aveau pu țin și îi săreau din orbite:
— Cineva a plantat intenționat acea roc ă de sub banchiza de ghea ță!
Deși idealistul din Tolland voia s ă resping ă concluzia lui Norah, omul de știință din
el știa că s-ar putea ca ea s ă aibă dreptate. Ghe țarul Milne plutea pe ocean, l ăsând
suficient loc dedesubt unui submarin. Deoarece totul cânt ărea mult mai pu țin în mediu
submarin, chiar și un submersibil de mici dimensiuni, asem ănător cu modelul monopilot
Triton folosit de Tolland în cercet ările lui, era capabil s ă transporte cu u șurință
meteoritul între bra țele sale metalice. Submarinul s-ar fi putut apropia dinspre ocean, s-
ar fi scufundat sub banchiza de ghea ță și ar fi forat în ghea ță drept în sus. Apoi ar fi
putut folosi un bra ț de extensie sau baloane gonflabile ca s ă împingă meteoritul în pu ț.
Odată ce meteoritul ar fi fost pus la locul lui, a-pa s ărată care ar fi urcat în pu ț în spatele
meteoritului ar fi început s ă înghețe. Imediat ce pu țul s-ar fi închis suficient de mult ca
să țină meteoritul pe loc, submarinul și-ar fi putut retrage bra țul și ar fi putut disp ărea,
lăsând Mama Natur ă să sigileze restul tunelul și să șteargă toate urmele fra-udei.
— Dar de ce? vru Rachel s ă afle, luând hârtia de la Tolland și studiind-o. De ce ar
face cineva a șa ceva? Sunte ți siguri c ă radarul merge bine?
— Bineîn țeles că sunt sigur ă! Iar hârtia asta explic ă perfect prezen ța bacteriilor
fosforescente în ap ă!
Tolland trebuia s ă admită că logica lui Norah era înfrico șător de precis ă.
Dinoflagelatele fosforescente și-ar fi urmat instinctul și ar fi înotat în sus, în pu ț, fiind
prinse în capcan ă chiar sub meteorit și încremenind în ghea ță. Ulterior, când Norah
încălzise meteoritul, ghea ța din imediata apropiere s-ar fi topit, și ar fi eliberat
planctonul. Acesta ar fi înotat din nou în sus, de aceast ă dată ar fi atins suprafa ța în
interiorul habisferei, unde, în cele din urm ă, ar fi murit
din lipsă de apă sărată.
— E o nebunie! țipă Corky. NASA dispune de un meteorit cu fosile extraterestre în
el. De ce i-ar p ăsa unde a fost găsit? De ce s ă-și fi dat osteneala s ă-l îngroape sub o
banchiz ă de ghea ță?
— Cine dracu s ă știe, ripost ă Norah, îns ă înregistr ările GPR nu mint. Am fost
înșelați. Meteoritul ăla nu are nici o leg ătură cu fenomenul Jungersol. A fost plantat
recent în gheață. De mai pu țin de un an de zile, altfel planctonul ar fi murit!
Începuse deja s ă împacheteze echipamentul GPR pe sanie și să îl asigure:
— Trebuie s ă ne întoarcem și să spunem cuiva! Pre ședintele se va prezenta în fa ța
publicului cu date eronate! NASA l-a dus de nas!
— Stai o clip ă! îi strigă Rachel. Ca s ă fim siguri, ar trebui m ăcar să mai facem o dat ă
testul. Nimic din ce am v ăzut nu are sens. Cine ne va crede?
— Toată lumea, r ăspunse Norah, preg ătind sania. Când voi intra în habisfer ă și voi
extrage o alt ă mostră de la fundul pu țului de meteorit care va ar ăta existen ța apei s ărate,
vă garantez c ă toată lumea va crede asta!
Norah retrase frânele saniei, îndrept ă vehiculul c ătre habisfer ă și începu s ă urce
panta, înfigându- și crampoanele în ap ă și trăgând sania cu o u șurință surprinz ătoare.
Era o femeie hot ărâtă să-și ducă misiunea la bun sfâr șit.
— Să mergem! le strig ă ea, trăgând grupul dup ă ea către marginea cercului de
lumină al făcliei. Nu știu ce a încercat NASA aici, dar în mod sigur nu îmi place s ă fiu
folosită ca un pion în…
În acea frac țiune de secund ă, capul ei se d ădu brusc pe spate, de parc ă Norah ar fi
fost lovit ă drept în frunte de o for ță invizibil ă. Scoase un icnet gutural de durere, se
clătină, apoi căzu pe spate pe ghea ță. Aproape în aceea și secund ă, Corky scoase un țipăt
și se răsuci pe loc, ca și cum um ărul i-ar fi fost împins cu putere înapoi. C ăzu și el pe
gheață, zvârcolindu-se de durere.

Rachel uit ă imediat de hârtia pe care o ținea în mân ă, de Ming, de meteorit și de
bizarul tunel de sub ghea ță. Simți un proiectil mic care îi trecu razant pe lâng ă ureche,
aproape atingând-i tâmpla. Din instinct, se l ăsă în genunchi și îl trase pe Tolland dup ă

ea.
— Ce naiba se petrece??? r ăcni Tolland.
Rachel nu- și putea închipui decât c ă începuse o furtun ă cu grindin ă — mingi de
gheață care coborau cu mare vitez ă pe panta ghe țarului — și totuși, după forța cu care
tocmai fuseser ă loviți Norah și Corky, grindina ar fi trebuit s ă cadă cu o vitez ă de câteva
sute de kilometri pe or ă. Ciudat, dar tirul brusc de obiecte de dimensiunea marmurei
păru să se concentreze acum asupra ei și a lui Tolland. Ghea ța în jurul lor s ărea,
trimițând în aer s ăgeți dure. Rachel se rostogoli pe burt ă, își înfipse col ții crampoanelor
în gheață și se îndrept ă cât putu de repede spre singura protec ție existent ă. Sania.
Tolland o ajunse din urm ă o clipă mai târziu și se ghemui lâng ă ea.
Bărbatul se uit ă la Corky și la Norah, care z ăceau pe ghea ță, lipsiți de orice ap ărare.
— Trage-i cu frânghia! strig ă el, apucând de frânghie și încercând s ă tragă.
Însă frânghia era înf ășurată în jurul saniei.
Rachel mototoli hârtia imprimat ă în buzunarul costumului și porni în patru labe
spre sanie, încercând s ă descâlceasc ă frânghiile din t ălpicile vehiculului. Tolland o urma
îndeaproape.
Grindina form ă imediat un baraj alb împotriva saniei, de parc ă brusc Mama Natur ă
i-ar fi abandonat pe Corky și pe Norah și și-ar fi îndreptat "aten ția" asupra lui Rachel și a
lui Tolland. Unul din proiectile se înfipse în pânza care acoperea sania, se desf ăcu
parțial, apoi se balans ă și căzu drept pe mâneca dreapt ă a costumului lui Rachel.
Fata înghe ță când văzu despre ce era vorba. Într-o frac țiune de secund ă, uimirea
care puse st ăpânire pe ea se transform ă în groaz ă. "Grindina" era fabricat ă de om.
Mingea de ghea ță de pe mâneca ei nu era altceva decât un sferoid perfect modelat, de
mărimea unei cire șe mari. Suprafa ța era lustruit ă și netedă, pătată doar de o linie în
jurul circumferin ței, precum demodatele proiectile de muschet ă din plumb, stan țate în
prese. Acele alice sferice erau, f ără îndoială, fabricate de mâna omului.
"Gloanțe de ghea ță…"
Având acces la experimentele militare, Rachel cuno ștea bine noile arme
experimentale Improvised Munitions (IM) — muni ție îmbun ătățită —, puști de zăpadă
care compactau z ăpada în alice de ghea ță, puști de deșert care topeau nisipul în
proiectile de sticl ă, puști de apă care trăgeau pulsuri de ap ă lichidă cu o asemenea for ță
încât puteau rupe oase. Armamentul cu muni ție îmbun ătățită dispunea de un avantaj
enorm fa ță de cel conven țional pentru c ă folosea resursele în func ție de mediul local de
luptă și fabricau literalmente muni ție pe loc, furnizându-le solda ților un num ăr nelimitat
de cartu șe fără ca aceștia să fie obliga ți să mai care vechile lor cartu șiere grele. Rachel
știa că alicele de ghea ță cu care se tr ăgea acum în ei erau comprimate "la cerere" din
zăpadă încărcată în patul pu știi.
Așa cum se întâmpla adesea în universul serviciilor secrete, cu cât cineva știa mai
multe, cu atât mai înfrico șătoare deveneau scenariile posibile. Acest moment nu f ăcea
excepție. Rachel ar fi preferat acum ignoran ța, însă cunoștințele ei despre acest
armament o conduceau c ătre o singur ă concluzie înfior ătoare: erau ataca ți de un soi de
unitate american ă de opera țiuni speciale, singura for ță armată din țară care dispunea în
mod curent de permisiunea de a folosi aceste arme pe teren.
Prezența unei unit ăți militare de elit ă însemna un al doilea lucru, și mai înfior ător
decât primul: probabilitatea de a supravie țui atacului era aproape nul ă.
Gândul morbid îi fu brusc întrerupt când una dintre alicele de ghea ță găsi o
deschizătură în pânza saniei și travers ă șuierând scutul, lovind-o pe Rachel chiar în
stomac. Aceasta avu senza ția că o izbește un pumn drept în vintre, de și era protejat ă de
costumul Mark IX. V ăzu stele verzi. Rachel se d ădu înapoi, dar reu și să se prind ă de
sanie ca s ă nu-și piardă echilibrul. Michael Tolland l ăsă baltă frânghia lui Norah și se
întinse s ă o prind ă pe Rachel, dar ajunse prea târziu. Rachel c ăzu pe spate, tr ăgând
odată cu ea o stiv ă de echipamente. Începu, împreun ă cu Tolland s ă se rostogoleasc ă în
jos pe ghea ță în mijlocul dispozitivelor electronice sc ăpate de sub control.
— Sunt… gloan țe…, icni ea, r ămasă momentan f ără suflu. Fugi!

50

Metroul care p ărăsea stația Federal Triangle nu se putea îndep ărta suficient de
repede pentru Gabrielle Ashe. Femeia st ătea înțepenită într-un col ț pustiu din tren, în
vreme ce siluete întunecate treceau pe lâng ă ea ca într-o cea ță. În poal ă, i se odihnea
dosarul ro șu pe care i-l d ăduse Marjorie Tench. O ap ăsa de parc ă ar fi avut zece tone.
"Trebuie s ă stau de vorb ă cu Sexton!", î și spuse ea. Trenul mergea oricum în direc ția
biroului senatorului. "Chiar acum!"
În lumina slab ă și pâlpâitoare din tren, Gabrielle se sim țea ca și cum trebuia s ă
îndure o c ălătorie sub efectul halucinogenelor. Lumini t ăcute se iveau și dispăreau
deasupra capului ei ca ni ște efecte stroboscopice date cu încetinitorul. Tunelul o
înconjura din toate p ărțile ca un canion adânc.
"Să-mi spun ă cineva c ă toate astea nu sunt reale!"
Privi dosarul din bra țe. Îi desf ăcu clema, b ăgă ușor mâna și scoase la iveal ă o
fotografie. Luminile trenului clipir ă o secund ă, timp în care ea apuc ă să zărească o
imagine șocantă — Sedgewick Sexton gol și întins pe birou, cu fa ța satisfăcută întoars ă
exact spre camera de luat vederi, în vreme ce forma negricioas ă a trupului ei se odihnea
goală lângă el.
Gabrielle se scutur ă înfiorat ă, băgă poza la loc în dosar și se lupt ă să închidă clema
la loc.
"S-a terminat."
Imediat ce trenul ie și din tunel și se cățără pe una din șinele supraterane din
apropierea L'Enfant Piaza, Gabrielle î și scoase telefonul celular și apelă numărul personal
al senatorului. Îi r ăspunse vocea lui înregistrat ă pe serviciul de mesagerie. Nedumerit ă,
sună la biroul lui. Îi r ăspunse secretara.
— Gabrielle, se recomand ă ea. Este în ăuntru?
Secretara p ărea agitat ă:
— Unde ai fost? Te-a c ăutat!
— Am avut o întâlnire care s-a prelungit. Trebuie s ă vorbesc imediat cu el.
— Va trebui s ă aștepți până mâine diminea ță. Este în Westbrooke.
Westbrooke Place Luxury Apartments era casa din D.C. a senatorului.
— Nu răspunde la num ărul lui personal, continu ă Gabrielle.
— Și-a anulat tot programul, în agend ă e scris P.E., îi aminti secretara. A plecat
devreme.
Gabrielle se încrunt ă. "Personal Event — eveniment personal." Cu toate emo țiile
trăite, uitase c ă Sexton î și programase o noapte de unul singur, acas ă. Refuza categoric
să fie deranjat în astfel de ocazii.
"Să bați la ușă doar dac ă clădirea arde, ar fi spus el. Orice altceva poate a ștepta
până a doua zi."
Gabrielle decise c ă apartamentul lui Sexton chiar luase foc.
— Trebuie s ă dai de el pentru mine.
— Imposibil.
— E o chestiune serioas ă, chiar c ă…
— Nu, este absolut imposibil. Și-a lăsat pagerul pe biroul meu când a plecat și mi-a
spus să nu fie deranjat toat ă seara. A fost categoric.
Secretara f ăcu o pauz ă:
— Mai hot ărât ca de obicei.
"La naiba."
— Bine, mul țumesc.
Gabrielle închise.
— L'Enfant Piaza, anun ță o voce înregistrat ă în difuzoarele trenului. Conexiune cu
toate sta țiile.
Închizându- și ochii, Gabrielle încerc ă să-și limpezeasc ă gândurile, îns ă imagini
devastatoare continuau s ă i se perinde prin minte… pozele erotice ale ei cu senatorul…
stiva de documente care-l acuzau pe senator c ă lua mit ă. Gabrielle continua s ă audă

vocea răgușită a lui Tench: "F ă ce trebuie. Semneaz ă declara ția sub jur ământ.
Recunoa ște legătura".
În vreme ce trenul se oprea scâr țâind în sta ție, Gabrielle încerc ă să-și imagineze ce
ar fi făcut senatorul dac ă fotografiile ar fi ajuns în pres ă. Primul lucru care îi veni în gând
o șocă și o rușină.
"Sexton va min ți."
Oare chiar credea asta despre senator?
"Da. Va min ți…"
Dacă fotografiile ajungeau în pres ă fără ca Gabrielle s ă recunoasc ă legătura,
senatorul avea pur și simplu s ă pretind ă că acele poze erau o f ăcătură ordinar ă. Era
epoca fotografiei digitale: oricine care avusese vreodat ă acces la Internet putuse vedea
fotografii retu șate irepro șabil cu fe țele diferitelor celebrit ăți trucate digital pe corpurile
altor oameni, adesea ale unor vedete porno implicate în acte obscene. Gabrielle fusese
deja martor ă a abilității senatorului de a privi într-o camer ă de televiziune și de a min ți
conving ător în leg ătură cu relația lor; n-avea nici o îndoial ă că el putea convinge întreaga
lume că acele fotografii reprezentau doar o tentativ ă josnică de a-i duce cariera de râp ă.
Sexton avea s ă se lanseze într-o diatrib ă furtunoas ă, poate chiar s ă insinueze c ă însuși
președintele ordonase falsurile.
"Nu-i de mirare c ă administra ția de la Casa Alb ă nu a ieșit la ramp ă." Gabrielle î și
dădea seama c ă pozele erau o arm ă cu dublu t ăiș. Oricât de șocante, ele erau totu și
complet neconcludente.
Gabrielle sim ți brusc un fior de speran ță.
"Casa Alb ă nu poate dovedi c ă ar fi vreuna real ă!"
Demonstra ția de for ță a lui Tench fa ță de Gabrielle fusese nemiloas ă prin simplitate:
recunoa ște legătura amoroas ă sau uit ă-te Sexton cum ajunge la închisoare. Brusc totul
căpăta un sens. Casa Alb ă avea nevoie ca Gabrielle s ă recunoasc ă legătura, altfel pozele
erau lipsite de valoare. Un lic ăr de încredere începu s ă o însenineze.
În vreme ce trenul se opri și ușile se deschiser ă, o altă ușă îndepărtată păru să se
deschid ă în mintea Gabriellei, sco țând la iveal ă o posibilitate șocantă: "Poate c ă tot ce mi-
a spus Tench despre mit ă e o minciun ă.
În definitiv, ce v ăzuse Gabrielle cu adev ărat? Nimic concludent — câteva extrase
bancare fotocopiate, o fotografie cenu șie a lui Sexton într-un garaj. Toate acestea pot fi
foarte bine și contraf ăcute. Tench ar fi putut s ă-i arate cu viclenie înregistr ări financiare
trucate în acela și loc cu pozele cu ei doi, sperând ca Gabrielle s ă accepte întregul pachet
ca adevărat. Era un procedeu intitulat "autentificare prin asociere" și politicienii îl
foloseau tot timpul pentru a vinde concepte dubioase.
"Sexton e nevinovat", î și spuse Gabrielle. Casa Alb ă era disperat ă și decisese s ă riște
totul determinând-o pe Gabrielle s ă facă publică legătura intim ă. Aveau nevoie ca
Gabrielle s ă-l părăsească pe Sexton în mod public și scandalos. "Fugi cât mai po ți, îi
spusese Tench. Ai timp pân ă diseară la opt." Ultimul resort de presiune în vânz ări. "Totul
se potrive ște", gândi ea.
"Cu excep ția unui lucru…"
Singura pies ă neclară din acest puzzle erau mesajele contra NASA pe care Tench i le
trimisese lui Gabrielle. Acest fapt sugera c ă NASA chiar voia ca Sexton s ă își consolideze
poziția anti-NASA, astfel încât s ă se poat ă folosi de acest lucru împotriva lui. Sau nu
voia? Gabrielle î și dădu seama c ă până și mesajelor le putea g ăsi o explica ție perfect
logică.
"Și dacă mesajele nu veneau de la Tench?"
Poate că Tench prinsese un tr ădător din interior care îi trimitea informa ții lui
Gabrielle, îl concediase, apoi intervenise și trimisese ea îns ăși ultimul mesaj, chemând-o
la întâlnire. "Tench putea s ă fi pretins c ă lăsase să se scurg ă intenționat toate
informa țiile despre NASA — ca s ă mă prindă pe mine în curs ă."
Mecanismele hidraulice ale metroului șuierară în L'Enfant Piaza, semn u șile erau pe
punctul de a se închide.
Gabrielle privi peronul. Mintea îi lucra cu febrilitate. Habar n-avea dac ă bănuielile ei
aveau sens sau dac ă reprezentau doar o dorin ță, dar orice s-ar fi întâmplat trebuia s ă

vorbeasc ă cu senatorul imediat — indiferent c ă era o sear ă P.E.
Ținând strâns în bra țe dosarul cu fotografii, Gabrielle coborî din tren exact în clipa
în care se închiser ă ușile. Avea o nou ă destina ție către care s ă se îndrepte: Westbrooke
Place Apartments.

51

Luptă sau fugi.
Ca biolog, Tolland știa că într-un organism care sesiza pericole se petreceau
schimbări fiziologice. Adrenalina inunda cortexul cerebral, m ărind ritmul b ătăilor inimii
și comandând creierului s ă ia cea mai veche și mai instinctiv ă decizie bilogicâ — s ă
accepte b ătălia sau s ă se facă nevăzut.
Instinctul îi comanda lui Tolland s ă dispară, însă rațiunea îl avertiza c ă era încă
legat cu o coard ă de Norah Mangor. Oricum, nu putea fugi nic ăieri. Pe o raz ă de kilometri
întregi singurul ad ăpost era habisfera, iar atacatorii, oricine naiba mai erau și ei, se
poziționaseră sus pe ghe țar, anulând aceast ă opțiune. În spate, platoul larg deschis de
gheață se vărsa într-o câmpie lung ă de trei kilometri care se termina într-o c ădere
abruptă în mare. A fugi în acea direc ție însemna moarte prin expunere. Și chiar dac ă nu
ar fi existat aceste obstacole practice, Tolland știa că nu-i putea p ărăsi pe ceilal ți. Norah
și Corky se aflau înc ă în spațiu deschis, lega ți de Rachel și de el.
Tolland r ămase la p ământ lâng ă Rachel, în vreme ce proiectilele de ghea ță continuau
să izbeasc ă sania în partea înc ărcată cu echipamente. Cercet ă cu privirea con ținutul
saniei, c ăutând o arm ă, un pistol de semnalizare, o sta ție radio… ceva, orice.
— Fugi! îi strig ă Rachel, continuând s ă gâfâie.
În acel moment, ca prin minune, grindina de proiectile se opri. Noaptea deveni brusc
calmă, în ciuda vântului n ăucitor… ca o furtun ă care s-ar fi potolit pe nea șteptate.
Uitându-se cu pruden ță pe lâng ă marginea saniei, Tolland z ări atunci una dintre
cele mai înfior ătoare priveli ști din via ța lui.
Din întuneric se ivir ă în perimetrul luminat de f ăclie trei siluete fantomatice,
alunecând lin pe schiuri și fără a scoate vreo vorb ă. Siluetele erau îmbr ăcate în costume
albe de schi. Pe post de bete, în bra țe purtau ni ște puști mari, cum Tolland nu mai
văzuse niciodat ă. Chiar și schiurile erau bizare, a șa scurte și futuriste cum se prezentau.
Semănau mai degrab ă a patine alungite decât a schiuri.
Cu calm, ca și când ar fi știut că învinseser ă deja, siluetele f ăcură o oprire lâng ă
victima cea mai apropiat ă — Norah Mangor. Tolland se ridic ă, tremurând, în genunchi și
se zgâi peste sanie la atacatori. Ace știa îl privir ă prin intermediul unor ochelari electronici
bizari. P ăreau neinteresa ți de el.
Cel puțin pentru moment.

Delta One nu sim țea nici un fel de remu șcare când se uita la femeia care z ăcea
inconștientă pe ghea ță. Fusese instruit s ă își ducă ordinele la bun sfâr șit, fără să pună la
îndoială motivele.
Femeia purta un costum termal negru și gros, și avea o vân ătaie pe partea lateral ă a
feței. Respira cu mare greutate. Una dintre pu ști își găsise ținta și o redusese la
inconștiență.
Acum sosise vremea s ă termine misiunea.
În vreme ce Delta One îngenunche lâng ă victima incon știentă, colegii lui luar ă la
ochi celelalte ținte — unul ochi b ărbatul scund și inconștient care z ăcea pe ghea ță în
apropiere, cel ălalt ținti sania r ăsturnată, în spatele c ăreia se ascundeau celelalte dou ă
victime. De și cei doi solda ți puteau termina cu u șurință misiunea singuri, n-avea de ce
să se grăbească, căci victimele erau neînarmate și nu aveau unde s ă fugă. Graba în acest
caz ar fi însemnat neglijen ță. "Niciodat ă să nu-ți pierzi concentrarea decât dac ă este
absolut necesar. Ocup ă-te de inamici, unul câte unul." Procedând ca la carte, echipa

Delta Force avea s ă ucidă victimele pe rând. Cel mai important îns ă era faptul c ă n-aveau
să existe nici un fel de urme care s ă ateste modul în care victimele decedaser ă.
Ghemuit lâng ă femeia incon știentă, Delta One î și scoase m ănușile termice și culese
o mână de zăpadă. Făcu zăpada bulg ăre, deschise gura femeii și începu s ă-i îndese
bulgărele pe gât. Îi umplu toat ă gura, împingând z ăpada cât de adânc putu. Femeia avea
să moară în mai pu țin de trei minute.
Inventat ă de mafia ruseasc ă, tehnica era cunoscut ă sub numele de bielaia smert —
moartea alb ă. Victima se sufoca cu mult înainte ca z ăpada din gâtul ei s ă se topeasc ă.
După moarte, corpul victimei r ămânea cald su-ficient de mult timp ca z ăpada să se
topească. Chiar dac ă cineva suspecta un asasinat, arma crimei sau dovezi de violen ță nu
existau. În cele din urm ă ar fi fost posibil ca cineva s ă își dea seama, îns ă până atunci
avea să treacă mult timp. Gloan țele de ghea ță aveau s ă dispară în mediul alb, îngropate
în zăpadă, iar vân ătaia de pe capul femeii avea s ă arate ca și cum ar fi provenit de la o
căzătură dură pe ghea ță — de altfel un accident deloc surprinz ător cu un asemenea vânt
în preajm ă.
Celelalte trei victime vor fi omorâte cam în acela și mod. Dup ă aceea, Delta One le va
încărca trupurile pe sanie, le va trage la câteva sute de metri în afara urmelor, le va
reatașa corzile de siguran ță și va aranja cadavrele. Dup ă trecerea câtorva ore, cei patru
vor fi găsiți înghețați în zăpadă, practic ni ște victime ale supraexpunerii la înghe ț și ale
hipotermiei. Descoperitorii lor vor fi nedumeri ți ce căutaseră victimele la o asemenea
distanță de traseu, dar nimeni nu va fi surprins de moartea lor. În definitiv, cu f ăcliile
stinse și cu vremea vijelioas ă din jur, r ătăcirea pe întinsul ghe țar Milne nu putea avea
decât un singur deznod ământ: o moarte rapid ă.
Delta One termin ă de îndesat z ăpadă pe gâtul femeii. Înainte de a- și îndrepta aten ția
către ceilal ți, desfăcu ușor coarda de siguran ță de la centura victimei. O putea reconecta
mai târziu, îns ă, pe moment, nu avea chef ca indivizilor ălora doi de dup ă sanie să le vină
ideea să tragă victima la ad ăpost.

Michael Tolland tocmai fusese martor la un asasinat mai ciudat decât și-ar fi putut
imagina chiar în cele mai sumbre co șmaruri. Dup ă ce o eliberar ă pe Norah Mangor de
coarda de siguran ță, cei trei î și îndreptar ă atenția către Corky.
"Trebuie s ă fac ceva!"
Corky își revenise și gemea, încercând s ă se ridice în capul oaselor, îns ă unul dintre
soldați îl împinse la loc pe spate, se urc ă pe el și îl țintui de ghea ță punându- și genunchii
pe brațele lui. Corky scoase un urlet de durere, instantaneu redus la t ăcere de vântul
dezlănțuit.
Cuprins de o groaz ă vecină cu nebunia, Tolland se apuc ă să scotoceasc ă prin
conținutul împr ăștiat al saniei r ăsturnate. "Trebuie s ă fie ceva aici! O arm ă! Ceva!" Nu
zări decât echipamente de diagnosticare, cele mai multe complet distruse de alicele de
gheață. Lângă el, Rachel încerc ă să se ridice ame țită în capul oaselor, folosindu-se de
toporul de ghea ță ca sprijin.
— Fugi… Mike…
Tolland se uit ă la toporul legat de încheietura mâinii lui Rachel. Putea fi o arm ă. O
așa-zisă armă. Tolland se întreb ă care îi erau șansele de a ataca trei oameni înarma ți cu
un topora ș minuscul. Sinucidere curat ă.
Când Rachel reu și să se ridice, Tolland z ări ceva în spatele ei. Un rucsac de vinil
burdușit. Rugându-se în gând ca acesta s ă conțină un pistol de semnalizare sau o sta ție
radio, Tolland se repezi pe lâng ă Rachel și înșfăcă sacul. În ăuntru găsi o foaie mare și
frumos împ ăturită de material etan ș. Fără valoare. Tolland dispunea de ceva similar pe
vasul lui de cercetare. În fapt, foaia reprezenta un mic balon meteorologic, proiectat s ă
care echipamente de observare a vremii nu cu mult mai grele decât un computer
personal. Balonul lui Norah nu putea fi de ajutor, mai ales f ără bazinetul cu heliu
adiacent.
Auzind strig ătele disperate de lupt ă ale lui Corky, Tolland avu un sentiment cumplit
de neajutorare. Disperare total ă. Pierdere complet ă. Ca un cli șeu al clipelor de via ță

rememorate înaintea mor ții, mintea lui Tolland redescoperi imagini ale copil ăriei de mult
uitate. Pentru câteva clipe navig ă în San Pedro, înv ățând arta marin ărească de a conduce
o barcă atârnând de o frânghie înnodat ă, deasupra oceanului, plonjând bucuros în ap ă,
înălțându-se și căzând precum un copil care atârn ă de coada unui zmeu, soarta lui
atârnând de o vel ă și de toanele brizei oceanice.
Privirea lui Tolland se întoarse la bucata de material din mân ă, înțelegând într-o
fracțiune de secund ă că mintea lui nu renun țase, ci c ăuta să-i aminteasc ă, de fapt, de o
soluție posibil ă! "Zborul cu vela".
Corky continua s ă se lupte cu atacatorul lui când Tolland desf ăcu sacul protector
din jurul balonului. Nu credea c ă încercarea avea prea mul ți sorți de izbând ă, însă
rămânerea lor acolo f ără a întreprinde nimic reprezenta o moarte sigur ă. Strânse în bra țe
balonul împ ăturit. Clema ata șată avertiza: "ATEN ȚIE! A NU SE FOLOSI LA VÂNT MAI
PUTERNIC DE ZECE NODURI".
"La naiba cu avertismentul!" Ținând balonul strâns ca acesta s ă nu se desfac ă,
Tolland se târî pân ă la Rachel, care st ătea proptit ă într-o parte. Îi z ări nedumerirea din
ochi în vreme ce se cuib ări lângă ea, strigând:
— Ține asta bine!
Îi dădu materialul împ ăturit și apoi își folosi mâinile eliberate ca s ă prindă clema de
protecție a balonului de centura propriului costum. Dup ă aceea, rostogolindu-se pe o
parte, prinse clema și de centura lui Rachel.
Tolland și Rachel erau acum una și aceeași persoan ă.
"Unite la șold."
Între ei, coarda de asigurare șerpuia prin z ăpadă până în locul în care se zb ătea
Corky… și apoi zece metri mai departe, pân ă la clema desprins ă de pe centura lui Norah
Mangor.
"Norah s-a dus deja, se lini ști Tolland. Nu mai e nimic de f ăcut."
Atacatorii st ăteau ghemui ți în jurul corpului care tres ălta al lui Corky. F ăceau
bulgari de z ăpadă pe care se preg ăteau să-i îndese pe gâtul victimei. Tolland î și dădu
seama c ă stăteau prost cu timpul.
Luă balonul împ ăturit de la Rachel. Materialul era la fel de u șor ca un șervețel din
hârtie și practic indestructibil, "De aici nu iese nimic."
— Ține-te bine!
— Mike? Ce…
Tolland azvârli bucata de material în aer. Vântul dezl ănțuit o prinse și o desfășură
ca pe o para șută prinsă de un uragan. Balonul se umplu imediat, desf ăcându-se cu un
pocnet sec.
Tolland sim ți cum e tras în sus de centur ă. Instantaneu î și dădu seama c ă
subestimase for ța vântului katabatic. În câteva frac țiuni de secund ă el și Rachel se
găseau pe jum ătate în aer și erau tra și în jos pe suprafa ța ghețarului. O clip ă mai târziu,
Tolland sim ți o nouă smucitur ă când coarda de asigurare se întinse și începu s ă tragă de
Corky Marlinson. La dou ăzeci de metri dep ărtare, prietenul lui îngrozit fu brusc smuls de
sub atacatorii ului ți, trimițându-l pe unul dintre ei de-a berbeleacul pe spate. Corky
scoase un urlet înfior ător, în vreme ce era târât cu vitez ă pe ghea ță. Evită sania
răsturnată, apoi reu și să se redreseze. Lâng ă el atârna f ără vlagă o frânghie liber ă…
frânghia care fusese ata șată de Norah Mangor.
"Nu mai e nimic de f ăcut", își spuse din nou Tolland.
Ca un șir de marionete, cele trei trupuri alunecar ă de-a lungul ghe țarului. Pe lâng ă
ele începur ă să zboare din nou alice de ghea ță, dar Tolland știa că atacatorii rataser ă
ocazia. În spatele lui, solda ții îmbrăcați în alb se pierdeau cu repeziciune în cercul de
lumină roșiatică al ultimei f ăclii.
Tolland sim țea acum ghea ța fâșâind sub costumul gonflabil cu vitez ă tot mai mare,
și ușurarea c ă scăpase cu via ță se stinse cu repeziciune. Chiar în fa ța lor, la mai pu țin de
trei kilometri, ghe țarul Milne se termina abrupt într-o creast ă înaltă… dincolo de care îi
aștepta o pr ăpastie de șaizeci de metri pân ă în apele reci ale Oceanului Arctic care
însemnau, categoric, moartea.

52

Marjorie Tench zâmbea în vreme ce cobora sc ările către Biroul de Comunica ții al
Casei Albe, înc ăperea computerizat ă unde se diseminau comunicatele de pres ă concepute
la etaj, în Sala de Comunica ții. Întâlnirea cu Gabrielle Ashe decursese bine. Nu era sigur
că femeia fusese suficient de însp ăimântat ă ca să facă o declara ție sub jur ământ prin
care recuno ștea legătura intim ă, dar încercarea merite cu prisosin ță efortul.
"Gabrielle ar fi de șteaptă dacă s-ar descotorosi de el", î și zise Tench. Biata fat ă habar
n-avea cât de dur avea s ă fie lovit Sexton.
În câteva ore, conferin ța de pres ă a președintelui legat ă de meteorit avea s ă-l
îngenuncheze definitiv pe Sexton. Asta era deja o lovitur ă calculat ă. Dacă avea să
coopereze, Gabrielle Ashe va furniza lovitura capital ă prin care Sexton avea s ă fie definitiv
redus la t ăcere. A doua zi, Tench îi putea da presei jur ământul Gabriellei, împreun ă cu
declarația lui Sexton prin care nega totul.
Un croșeu stânga-dreapta.
În definitiv, politica nu însemna doar câ știgarea alegerilor, ci câ știgarea lor în mod
decisiv, prin ducerea la bun sfâr șit a viziunii cuiva. Din punct de vedere istoric,
președinții care se strecuraser ă la putere câ știgând cu câteva procente diferen ță
obținuseră foarte pu țin în timpul mandatului; un astfel de om era sl ăbit din start, iar
Congresul nu l ăsa niciodat ă o astfel de prad ă din gheare.
La modul ideal, distrugerea campaniei senatorului Sexton avea s ă fie consistent ă —
un atac din dou ă părți care îl distrugea și politic și etic. Cunoscut ă în Washington sub
denumirea de "sus-jos", strategia fusese împrumutat ă din arta r ăzboiului. "For țează
inamicul s ă se bată pe două fronturi." Când un candidat de ținea o informa ție negativ ă
despre adversarul s ău, adesea a ștepta pân ă primea o a doua informa ție și ieșea în public
simultan cu amândou ă. Un atac din dou ă părți era întotdeauna mai eficient decât o
împușcătură izolată, mai ales când acel atac dual implica aspecte diferite ale campaniei
—primul împotriva politicii duse, cel ălalt împotriva caracterului omului. Respingerea
unui atac politic făcea apel la logic ă, în vreme ce respingerea unui atac etic necesita
pasiune; respingerea simultan ă a amândurora reprezenta o ac țiune aproape imposibil ă.
În seara asta, senatorul Sexton avea s ă întâmpine dificult ăți enorme ca s ă iasă cu
fața curată din coșmarul politic al uluitorului triumf NASA; dezastrul avea s ă fie
considerabil mai mare dac ă el va fi for țat să-și apere pozi ția anti-NASA, î n vreme ce era
făcut mincinos de o femeie din echipa sa.
Ajungând la u șa Biroului de Comunica ții, Tench sim țea fiorul b ătăliei curgându-i
prin vene. Politica însemna r ăzboi. Inspir ă adânc și se uită la ceas: 6.15 P.M. Urma s ă
tragă primul foc.
Intră.
Biroul de Comunica ții era mic, dar nu din lips ă de spațiu, ci din lipsa nevoii. Era
una dintre cele mai eficiente sta ții de comunica ții din lume și era deservit ă de un
personal alc ătuit din doar cinci angaja ți. În acel moment, to ți cei cinci st ăteau la mesele
lor cu echipament electronic, ar ătând ca ni ște înotători gata de start.
"Sunt preg ătiți", își zise Tench, observându-le privirile înfometate. O uluia mereu
faptul că un birou atât de mic putea, cu o preg ătire de doar dou ă ore, să contacteze mai
mult de o treime din popula ția lumii civilizate. Dispunând de conexiuni electronice la zeci
de mii de surse globale de știri — de la cele mai mari conglomerate de televiziune la cele
mai mici ziare de provincie —, Biroul de Comunica ții al Casei Albe era capabil s ă ajungă
la întreaga omenire prin doar câteva ap ăsări de buton.
Computerele folosite ca ma șini-fax aruncau comunicatele de pres ă către cutiile
poștale electronice ale celor mai diferite mijloace de comunicare, radiouri, televiziuni,
ziare etc, din Maine și până în Moscova. E-mail-urile acopereau serviciile de știri online.
Mașini de formare automat ă a numerelor de telefon apelau mii de manageri media,
punându-le la ureche anun țuri vocale preânregistrate. O pagin ă web cu știri de ultim ă
oră actualiza constant con ținutul știrilor într-un cadru preformatat. Sursele de știri

capabile de a trimite echipe pe teren în orice condi ții, cum erau canalele media CNN,
NBC, ABC, CBS sau sindicatele media str ăine, erau asaltate din toate p ărțile și li se
promiteau transmisii de televiziune gratuite și în direct. Drept rezultat, întotdeauna când
se făcea un apel de urgen ță preziden țial, orice altceva difuza în acel moment mass-media
dispărea.
"Penetrare complet ă."
Ca un general care î și inspecta trupele, Tench parcurse în t ăcere distan ța până la
biroul de redactare și ridică hârtia care con ținea "comunicatul de pres ă" ce fusese deja
încărcat în memoria tuturor aparatelor de transmisie, ca un cartu ș multiplicat în mai
multe arme gata de tragere.
După ce îl citi, lui Tench îi veni s ă râdă. În mod obi șnuit, comunicatele care urmau
să fie transmise erau în prealabil minu țios elaborate, astfel încât sunau mai degrab ă a
reclamă decât a anun ț, însă președintele ordonase acum ca orice "periaj" s ă fie lăsat
deoparte. Rezultatul era un text perfect — bogat în cuvinte-cheie și ușor de înțeles. O
combina ție mortal ă. Chiar și serviciile de știri care foloseau programe software de
depistare a cuvintelor-cheie pentru a sorta e-mailurile aveau s ă fie extrem de alertate în
privința acestui mesaj:

De la: Biroul de Comunica ții al Casei Albe;
Subiect: Adresa Preziden țială Urgentă.

Președintele Statelor Unite va ține o conferin ță de pres ă important ă în seara asta la
ora opt, Eastern Standard Time, din camera de inform ări a Casei Albe. Subiectul
anunțului este deocamdat ă confiden țial. Transmisiile în direct vor fi permise prin
metodele obi șnuite.

Punând hârtia înapoi pe birou, Tench privi prin Biroul de Comunica ții și dădu
impresionat ă din cap în direc ția personalului. Ace știa părură recunosc ători.
Își aprinse o țigară, trase din ea câteva secunde și lăsă tensiunea s ă crească. În cele
din urm ă zâmbi:
— Doamnelor și domnilor, da ți drumul la motoare!

53

Din mintea lui Rachel Sexton disp ăruse orice ra ționament logic. Nu se mai putea
gândi deloc la meteorit, la hârtia misterioas ă din buzunar, la Ming, la oribilul atac de pe
platforma de ghea ță. O preocupa o singur ă chestiune.
"Supravie țuirea."
Gheața aluneca fantomatic sub ea, ca o autostrad ă lucioas ă și nesfârșită. Habar n-
avea dac ă trupul îi era amor țit de fric ă sau doar protejat de costum, dar nu sim țea nici o
durere. Nu sim țea nimic.
Încă.
Pe o parte, lipit ă de Tolland în dreptul mijlocului, Rachel st ătea cu fa ța înspre el, ca
într-un fel de îmbr ățișare ciudat ă. Undeva, în fa ța lor, balonul gonea, umflat de vânt, ca o
parașută în spatele unei ma șini de curse. Corky venea târâ ș în spate, tot rostogolindu-se,
o remorc ă de tractor sc ăpată de sub control. F ăclia care marca locul unde fuseser ă
atacați se făcuse deja nev ăzută în depărtare.
Fâșâitul costumelor Mark IX la contactul cu ghea ța deveni tot mai puternic, pe
măsură ce accelerau. Rachel habar n-avea cât de repede alunecau, dar vântul sufla cu
cel puțin o sută de kilometri la or ă, iar autostrada lunecoas ă de sub ei p ărea să goneasc ă
tot mai mult cu fiecare secund ă care trecea. Balonul impermeabil nu d ădea nici un semn
că s-ar rupe sau c ă și-ar slăbi forța cu care îi tr ăgea.
"Trebuie s ă ne dăm drumul", î și spuse ea. Fugeau de un inamic fatal — drept în
brațele altuia. "Probabil c ă oceanul e la mai pu țin de un kilometru acum!" Gândul

contactului cu apa extrem de rece îi provoca amintiri îngrozitoare.
Vântul sufla tot mai tare, astfel încât viteza lor crescu. Undeva, în spatele lor, Corky
scoase un urlet de groaz ă. La viteza asta, le mai r ămăseseră doar câteva minute pân ă ce
aveau să fie arunca ți peste creast ă, direct în ocean.
Tolland p ărea că se gânde ște la acela și lucru, pentru c ă începu s ă se lupte cu clema
prinsă de corpurile lor.
— Nu pot desface chestia asta! strig ă el. E prea tare întins ă!
Rachel spera ca o lini știre momentan ă a vântului s ă-i ofere lui Tolland un r ăgaz,
însă șuvoiul de aer continua s ă-i tragă cu o constan ță de nezdruncinat. Încercând s ă îi
fie de ajutor, Rachel î și răsuci corpul și încercă să-și înfigă crampoanele unui c ălcâi în
gheață, trimițând un șuvoi de a șchii de ghea ță în aer. Viteza se domoli un pic.
— Acum! țipă ea, ridicându- și piciorul.
Pentru o frac țiune de secund ă, coarda care îi ținea lega ți de balon î și slăbi
strânsoarea. Tolland se l ăsă în jos, încercând s ă profite de moment pentru a desface
clema, dar nu reu și.
— Din nou! îi strig ă el.
De aceast ă dată, se întoarser ă amândoi în direc ții opuse și își înfipser ă călcâiele în
gheață, trimițând o jerb ă dublă de așchii în aer. Efortul aduse o încetinire mai mare.
— Acum!
La semnul lui Tolland, se ridicar ă amândoi. În vreme ce balonul plonja din nou
înainte, Tolland î și introduse degetul mare în închiz ătoarea clemei și răsuci piedica,
încercând s ă elibereze clema. Chiar dac ă fusese mai aproape de reu șită, avea nevoie de
mai mult spa țiu de manevr ă. Așa cum se l ăudase Norah, clemele de prindere erau de
prima mân ă, special construite cu o bucl ă suplimentar ă de metal, astfel încât s ă nu se
desfacă niciodat ă dacă simțeau o cât de mic ă tensiune.
"Omorâți de clemele de siguran ță", își zise Rachel, g ăsind ironia de-a dreptul tragic ă.
— Încă o dată! îi strigă Tolland.
Punându- și la bătaie toat ă energia și toată speranța, Rachel se r ăsuci cât de mult
putu și își înfipse ambele c ălcâie în ghea ță. Arcuindu- și spatele, încerc ă să își lase toat ă
greutatea corpului la nivelul c ălcâielor. Tolland o imit ă, până ce ajunser ă amândoi
contorsiona ți. Legătura din dreptul mijlocului le îngreuna efortul. Tolland î și înfipse și el
călcâiele, în vreme ce Rachel se arcui mai tare. Vibra țiile trimiteau unde de șoc de-a
lungul picioarelor. Avea senza ția că i se rupeau gleznele.
— Ține așa… ține așa…
Tolland se contorsion ă mai tare ca s ă desprind ă clema, în vreme ce viteza sc ăzu
simțitor.
— Aproape…
Crampoanele lui Rachel cedar ă. Bucățile de metal se rupser ă de pe talpa cizmelor ei
și zburar ă înapoi în noapte, trecând peste Corky. Balonul zvâcni imediat înainte,
trimițându-i pe Rachel și pe Tolland împreun ă într -o parte. Tolland sc ăpă clema din
mână.
— La dracu!
Ca și cum s-ar fi înfuriat c ă fusese pentru moment încetinit, balonul porni și mai
vijelios înainte, tr ăgându-i și mai abitir c ătre ocean. Rachel știa că se apropiau cu
repeziciune de creast ă, deși pericolele îi pândeau chiar și înainte de pr ăpastie. În calea lor
se înălțau trei ridicaturi enorme de z ăpadă. Chiar protejat ă fiind de un costum Mark IX,
momentul lans ării cu mare vitez ă peste movilele de z ăpadă o umplea de groaz ă.
Luptându-se disperat ă cu harna șamentul, Rachel încerc ă să găsească o cale de a
elibera balonul. Abia atunci auzi pocnetul ritmat — țăcănitul rapid al metalului u șor care
se izbește de platforma de ghea ță.
Toporul.
Cuprins ă de panic ă, uitase complet de toporul de ghea ță prins de centur ă. Unealta
ușoară de aluminiu se b ălăngănea pe lâng ă picior. Rachel î și ridică privirea înspre clema
de prindere de pe balon. Nailon gros, de sarcin ă grea. Se întinse, încercând disperat ă să
apuce toporul. Prinse mânerul și îl trase înspre ea, întinzând de coarda elastic ă de
prindere. Continuând s ă stea într-o parte, Rachel încerc ă să-și ridice bra țele deasupra

capului, ap ăsând cu muchia ascu țită a toporului pe coarda groas ă. Stângace, începe s ă
taie coarda, de parc ă ar fi folosit un fer ăstrău.
— Da! strig ă Tolland, c ăutând acum și el toporul pe care-l avea legat la picior.
Alunecând pe o parte, Rachel se întinse cât putu de mult. Materialul corzii era unul
extrem de rezistent, iar fâ șiile de nailon cedau cu mare greutate. Tolland apuc ă toporul
lui, se răsuci, întinse bra țele deasupra capului și încercă să taie de dedesubt, exact în
același loc. Lamele încovoiate se îngem ănară. Coarda începu s ă se subțieze acum din
două părți.
"O să reușim, își zise Rachel. Chestia asta o s ă se rupă!"
Pe neașteptate, mingea argintie a balonului din fa ța lor zvâcni în sus ca și cum ar fi
atins o platform ă de lansare. Spre groaza ei, Rachel î și dădu seama c ă balonul urm ărea
pur și simplu conturul solului.
Ajunseser ă.
Ridicăturile de z ăpadă.
Zidul alb se ivi cu doar o secund ă înainte de a-l atinge. Lovitura sim țită în coaste o
făcu pe Rachel s ă se zbată, fiindcă rămăsese fără suflu, și toporul îi c ăzu din mâini. Ca
un schior pe ap ă care e tras pe o platform ă de lansare, Rachel î și simți corpul târât spre
culmea dâmbului și aruncat în aer. Ea și Tolland se trezir ă brusc catapulta ți într-o
vâltoare ame țitoare de aer. Canalul dintre dâmburi se întindea undeva, departe sub ei,
însă cablul de remorcare continua s ă se țină puternic, tr ăgându-le corpurile cu vitez ă în
sus și purtându-i cu siguran ță dincolo de primul canal. Pentru o clip ă, Rachel z ări ce îi
aștepta în fa ță. Încă două ridicături, un platou scurt, apoi pr ăpastia c ătre ocean.
Ca și cum ar fi sim țit teroarea din sufletul lui Rachel, urletul ascu țit al lui Corky
Marlinson sfâ șie aerul. Undeva, în spatele lor, Corky se trezise aruncat peste primul
dâmb. To ți trei pluteau acum în aer, balonul tr ăgându-i în sus ca un animal s ălbatic
înnebunit care vrea s ă scape de capcana vân ătorilor.
Brusc, în noapte se auzi un zgomot f ăcut de o plesnitur ă, ca un foc de arm ă. Coarda
subțiată cedă din pricina greut ății celor trei, iar cap ătul ei rupt o plesni pe Rachel drept
în față. Într-o frac țiune de secund ă, se trezir ă căzând de la în ălțime. Undeva, deasupra
capului lor, balonul țâșni scăpat de sub orice control… n ăpustindu-se c ătre apele
oceanului.
Prinși în carabiniere și harnașamente, Tolland și Rachel se pr ăvăliră înapoi spre sol.
Pe măsură ce vârful alb al celui de-al doilea dâmb se apropia cu repeziciune, Rachel se
pregăti pentru a întâmpina impactul. Ratând pe pu țin vârful celui de-al doilea dâmb, se
prăbușiră pe panta descendent ă. Impactul fu atenuat de costume și de panta dâmbului.
În vreme ce universul din jur se transforma într-o mas ă nedefinit ă de brațe, picioare și
gheață, Rachel sim ți cum zboar ă de-a lungul pantei c ătre canalul central de ghea ță. Din
instinct, î și întinse bra țele și picioarele pentru a încetini înainte de a atinge urm ătorul
dâmb. Sim ți cum încetinesc, îns ă prea lent. În câteva secunde, ea și Tolland se
rostogoleau pe panta ascendent ă a celui de-al treilea dâmb. În vârf îi a șteptă un alt
moment de imponderabilitate. Dup ă aceea, cuprins ă de panic ă, Rachel sim ți cum
alunecă din nou în jos de cealalt ă parte a dâmbului, c ătre platoul final… ultimii dou ăzeci
și cinci de metri ai ghe țarului Milne.
Alunecând spre creast ă, Rachel sim țea cum Corky trage de coard ă. Știa că viteza lor
se reduce. Îns ă mai știa și că era un pic prea târziu. Cap ătul ghețarului alerga acum
înspre ei. Rachel țipă îngrozit ă.
Și atunci se întâmpl ă.
Marginea ghe țarului alunec ă de sub ei. Ultimul lucru pe care și-l aminti Rachel era
că se prăbușea.

54

Westbrooke Place Apartments sunt situate la adresa 2201 N Street NW și sunt
cunoscute ca fiind una dintre pu ținele adrese extrem de corecte din Washington.

Gabrielle trecu gr ăbită prin ușa rotativ ă și întră în holul de marmur ă, unde se auzea
zgomotul unei cascade în miniatur ă.
Portarul cl ădirii păru surprins s ă o vadă.
— Domni șoară Ashe? Nu știam că treceți pe aici în seara asta!
— Am întârziat!
Gabrielle se gr ăbi să semneze în registrul de vizitatori. Ceasul mare de deasupra
biroului ar ăta 6.22 P.M.
Portarul se sc ărpină în creștet:
— Senatorul mi-a dat o list ă, dar dumneavoastr ă nu sunte ți…
— Întotdeauna uit ă oamenii care îl ajut ă cel mai mult.
Schiță un zâmbet fugar și porni repede spre lift.
Portarul p ărea stingherit:
— Mai bine a ș suna.
— Mersi, îi r ăspunse ea, urcându-se în lift.
"Telefonul senatorului e scos din priz ă."
După ce ajunse la etajul nou ă, Gabrielle ie și iute și porni de-a lungul holului
elegant. Când ajunse în cap ăt, văzu că ușa senatorului Sexton era p ăzită de un vânjos
însoțitor de escort ă — eufemistic botezat bodyguard. Tipul părea plictisit. Dac ă Gabrielle
era surprins ă că îl vede la datorie, tipul p ăru de-a dreptul uluit de vizita ei. S ări în
picioare imediat ce o v ăzu.
— Știu, zise Gabrielle, apropiindu-se din ce în ce mai mult. E o sear ă P.E. Nu vrea
să fie deranjat.
Paznicul d ădu din cap:
— Mi-a dat ordine foarte stricte ca nici un vizitator…
— E o urgen ță!
Bărbatul își postă imensul lui trup în dreptul u șii:
— Are o întâlnire privat ă.
— Zău?
Gabrielle ridic ă dosarul ro șu de sub bra ț și îi flutur ă sigiliul Casei Albe prin fa ța
ochilor:
— Tocmai vin din Biroul Oval. Trebuie s ă îi dau senatorului aceast ă informa ție.
Amicii lui de petrecere vor trebui s ă se lipseasc ă de el câteva minute. Acum, las ă-mă să
intru!
Paznicul p ăru că se înmoaie când v ăzu sigiliul Casei Albe pe dosar.
"Nu mă face să îl deschid", se rug ă Gabrielle în gând.
— Lăsați dosarul, zise el. I-l duc eu!
— I-l duci tu pe naiba! Am ordin direct de la Casa Alb ă să îi înmânez personal acest
dosar. Dac ă nu vorbesc imediat cu el, mâine diminea ță ne putem c ăuta cu to ții de lucru.
Înțelegi?
Paznicul st ătea în cump ănă. Gabrielle î și dădu seama c ă senatorul fusese
neobișnuit de categoric în privin ța intimit ății în seara asta. P ăși hotărâtă înainte. Ținând
dosarul cu sigiliul drept în ochii lui, Gabrielle î și coborî vocea pân ă la nivelul unei șoapte
și îi spuse cuvintele de care se temeau toate persoanele angajate în securitate din
Washington:
— Nu înțelegi situa ția!
Personalul care se ocupa cu paza politicienilor nu în țelegea niciodat ă situația, un
fapt urât de to ți. Erau, la urma urmei, doar ni ște purtători închiria ți de arme, ținuți în
necunoștință de cauz ă și niciodat ă siguri dac ă să respecte ordinele cu fermitate sau s ă
riște pierderea slujbei datorit ă ignorării proste ști a unei crize evidente.
Paznicul înghi ți în sec, uitându-se din nou la plicul cu sigiliu:
— Bine, dar îi spun senatorului c ă ați cerut imperios să fiți lăsată înăuntru.
Descuie u șa și Gabrielle trecu în goan ă pe lâng ă el, înainte ca omul s ă se
răzgândeasc ă. Intră în apartament și închise în t ăcere ușa după ea, apoi o încuie.
Acum Gabrielle auzi voci încete în biroul lui Sexton din cap ătul holului — voci de
bărbați. Genul de întâlnire P.E. pe care o avea în seara asta nu sem ăna deloc cu ceea ce
sugerase Sexton mai devreme.

În timp ce parcurgea holul ca s ă ajungă înspre birou, Gabrielle trecu pe lâng ă o
debara deschis ă, înăuntrul c ăreia se vedeau o jum ătate de duzin ă de haine b ărbătești
scumpe — numai lân ă și tweed. În aparen ță, întâlnirea nu era una de lucru. Gabrielle ar
fi trecut mai departe și pe lâng ă gențile diplomat l ăsate acolo, dac ă una dintre ele nu i-ar
fi atras aten ția. Eticheta cu numele de pe ea avea un logo de companie cu totul aparte. O
rachetă roșie strălucitoare.
Se opri, și se așeză în genunchi ca s ă citească:

"SPACE AMERICA, INC."

Nedumerit ă, cercetă și celelalte gen ți.

"BEAL AEROSPACE.
MICROCOSM, INC.
ROTARY ROCKET COMPANY.
KISTLER AEROSPACE."

Îi răsună în minte vocea r ăgușită a lui Marjorie Tench. " Știi că Sexton prime ște mită
de la companii aerospa țiale private?"
Gabrielle sim ți cum îi accelereaz ă pulsul privind înspre arcada întunecoas ă care
ducea în biroul senatorului. Știa că putea vorbi cu glas tare, î și putea anun ța prezen ța, și
totuși voia mult s ă înainteze în tăcere. Se apropie pân ă la o distan ța de câteva zeci de
centimetri de arcad ă și rămase ascuns ă în umbr ă… ascultând conversa ția din spa țiul
învecinat.

55

În vreme ce Delta Three r ămase în urm ă ca să aranjeze cadavrul lui Norah Mangor și
sania, ceilal ți doi solda ți porniră în fugă în josul ghe țarului dup ă prada lor.
În picioare aveau schiuri motorizate ElektroTreads. Proiectate dup ă modelul de
schiuri Fast Trax destinat marelui public, schiurile secrete ElektroTreads erau în esen ță
niște vehicule de z ăpadă ce aveau ata șate de tălpici niște minip ășitoare — ca ni ște
snowmobile pentru picior. Viteza era controlat ă prin unirea indexului cu degetul mare.
Astfel se uneau dou ă miniplăci de presiune ascunse în m ănușa mâinii drepte. În jurul
piciorului era înf ășurată o baterie puternic ă pe bază de gel, dublu izolat ă, care le per-
mitea schiurilor s ă alunece f ără zgomot. În mod ingenios, energia cinetic ă generat ă de
gravitate și de pășitoarele care se roteau pe m ăsură ce schiorul aluneca î n josul unei
pante era automat folosit ă pentru reînc ărcarea bateriei în scopul urc ării pantei
următoare.
Stând cu spatele drept în calea vântului, Delta One coborî panta ghemuit,
inspectând cu privirea suprafa ța dinaintea lui. Sistemul de vedere pe timp de noapte era
un urma ș mult modernizat al modelului Patriot folosit de pu șcașii marini. Delta One
privea acum printr-un vizor alc ătuit din lentile din șase elemente 40 x 90 mm, un
magnificator cu trei elemente și un dispozitiv cu infraro șu de rezolu ție mare. Totul în
jurul lor ap ărea mai degrab ă colorat într-o nuan ță translucid ă de albastru rece decât
verdele obi șnuit pentru binoclurile cu infraro șu — tiparul de culoare special proiectat
pentru zone cu reflexie extrem ă precum Arctica.
În timp ce se apropia de prima ridic ătură, Delta One z ări prin vizor mai multe dungi
de zăpadă proaspăt răscolită, care se ridicau pe panta dâmbului ca o s ăgeată de neon în
noapte. Celor trei fugari fie nu le-a trecut prin minte s ă se desprind ă de harna șament, fie
nu au mai fost în stare de a șa ceva. În orice caz, dac ă nu reușiseră să se elibereze înainte
de ultima ridic ătură de zăpadă, acum se g ăseau undeva, în apele oceanului. Delta One
știa că îmbrăcămintea protectoare avea s ă le prelungeasc ă durata de supravie țuire în
apă, însă curenții puternici aveau s ă îi tragă în largul oceanului. Înecul nu putea fi evitat.
În ciuda încrederii pe care o sim țea, Delta One fusese instruit s ă meargă

întotdeauna la sigur. Trebuia s ă vadă cadavrele. Ghemuindu-se și mai mult, î și strânse
pumnii și urcă în vitez ă prima pant ă.

*

Michael Tolland z ăcea nemi șcat. Își cerceta r ănile. Era lovit destul de puternic, dar
oasele p ăreau a-i fi r ămas întregi. F ără nici o îndoial ă fusese salvat de costumul de
protecție. Își deschise ochii. Nu putea s ă se concentreze. Totul p ărea mai lini știt aici…
mai tăcut. Vântul continua s ă urle, dar cu mai pu țină ferocitate.
"Am trecut dincolo de margine, nu?"
Reuși, în sfâr șit, să se adune și apoi descoperi c ă zăcea întins pe ghea ță, aproape în
unghi drept fa ță de Rachel Sexton și peste ea. Clemele lor de protec ție îngem ănate erau
complet r ăsucite. O sim țea respirând sub el, dar nu-i putea z ări chipul. Se rostogoli de pe
ea. Mușchii abia mai catadicseau s ă răspundă comenzilor creierului.
— Rachel…?
Tolland nu era prea sigur dac ă buzele lui scoseser ă vreun sunet sau nu.
Își aminti ultimele secunde ale c ălătoriei lor n ăucitoare: trasul în sus al balonului,
coarda de prindere care plesnea, corpurile lor pr ăbușindu-se pe panta dâmbului,
alunecarea peste ultimul dâmb și frânarea în ultimul moment în apropierea limitei
ghețarului — în apropierea crestei. Tolland și Rachel c ăzuseră, însă căderea fusese ciudat
de scurt ă. În loc s ă plonjeze în mare, a șa cum ar fi fost de a șteptat, c ăzuseră doar vreo
trei metri înainte de a atinge alt bloc de ghea ță și de a se opri, avându-l drept
contragreutate pe Corky.
Ridicându- și capul, Tolland privi spre mare. Ghea ța se termina nu prea departe,
într-o creast ă, dincolo de care se auzeau vuietul oceanului. Privind înapoi spre ghe țar,
Tolland se zgâi s ă zărească ceva în noapte. La circa șase metri dep ărtare, privirea lui
întâlni un perete înalt de ghea ță care părea să atârne deasupra lor. De-abia în acea clip ă
pricepu ce se întâmplase. Cumva, alunecaser ă dincolo de ghe țarul principal, pe o teras ă
de ghea ță mai joas ă. Terasa era plat ă, lată cât un teren de hochei, și se prăbușise parțial
— gata s ă se desprind ă și să cadă în ocean în orice clip ă. "Aisberg în formare", î și spuse
Tolland, în timp ce privea platforma instabil ă de ghea ță pe care z ăcea. Era o bucat ă lată
și pătrată care atârna lipit ă de ghețar ca un balcon imens, înconjurat din trei p ărți de văi
abrupte de ghea ță care dădeau spre ocean. Bucata de ghea ță era atașată de ghețar doar
în partea din spate, iar Tolland putea s ă vadă acum cât de precar ă era aceast ă legătură.
Hotarul dintre teras ă și ghețarul Milne era trasat de o fisur ă care măsura deja peste un
metru lățime și continua s ă se lărgească. Forța gravita țională avea să influen țeze sfârșitul
acestei b ătălii.
Mai însp ăimântătoare decât fisura era îns ă imaginea corpului nemi șcat al lui Corky
Marlinson, care st ătea ghemuit pe ghea ță. Corky z ăcea la zece metri dep ărtare, legat în
continuare de ei cu acea coard ă de siguran ță.
Tolland încerc ă să se ridice în picioare, dar îl împiedica faptul c ă era legat de Rachel.
Își schimb ă poziția și începu s ă desfacă legăturile dintre ei.
În timp ce încerca s ă se ridice și ea în capul oaselor, Rachel p ărea extrem de sl ăbită:
— N-am… trecut dincolo de margine?
În voce i se citea uluirea.
— Am c ăzut pe un bloc de ghea ță aflat la un nivel mai jos, îi r ăspunse Tolland,
reușind, în sfâr șit, să se deta șeze complet. Trebuie s ă-l ajut pe Corky!
Chinuit de dureri, Tolland voi s ă se ridice, dar î și simți picioarele nesigure. Apuc ă de
coardă și trase. Corky începu s ă alunece pe ghea ță înspre ei. Dup ă mai multe opinteli,
ajunse doar la câ țiva zeci de centimetri dep ărtare.
Colegul lor ar ăta de parc ă ar fi fost b ătut măr. Își pierduse ochelarii, pe un obraz i se
vedea o t ăietură urâtă și îi curgea sânge din nas. Teama lui Tolland ca omul s ă nu fi
murit se spulber ă în clipa în care Corky se r ăsuci și se uită la el cu o privire urât ă.
— Isuse, îng ăimă el. Ce naiba a mai fost și șmecheria aia?
Tolland se sim ți copleșit de un val de u șurare.
Rachel reu șise între timp s ă se ridice și acum se strâmba din cauza durerii. Privi în

preajmă:
— Trebuie s ă… plecăm de aici. Blocul ăsta de ghea ță e pe punctul de a se pr ăbuși.
Tolland era total de acord. Singura întrebare era cum.
Nu aveau timp s ă se gândeasc ă la o solu ție. Deasupra lor, pe ghe țar, începea s ă se
audă un fâșâit ascu țit care le era cunoscut. Tolland se uit ă în sus și zări două siluete
îmbrăcate în alb, care ajunseser ă la marginea ghe țarului și se opriser ă în acela și timp.
Cei doi oameni r ămaseră pironiți locului pre ț de o clip ă, zgâindu-se la prada lor ca ni ște
mari mae ștri de șah savurând clipa dinainte de mutarea final ă.

Delta One era surprins s ă vadă că cei trei fugari tr ăiesc. Știa că lucrurile nu aveau
să rămână așa pentru mult timp. Victimele c ăzuseră pe o por țiune a ghe țarului care î și
începuse deja plonjonul inevitabil spre ocean. Cei trei puteau fi neutraliza ți și lichida ți în
același fel ca femeia care z ăcea acum moart ă, însă tocmai se ivise o solu ție mult mai
"curată". O solu ție prin care cadavrele nu aveau s ă fie descoperite niciodat ă.
Când privi dincolo de marginea buzei de ghea ță, Delta One se concentr ă asupra
crevasei crescânde, ce începuse s ă se întind ă precum un șarpe între ghe țar și puiul de
gheață. Bucata pe care st ăteau fugarii era într-o pozi ție extrem de nesigur ă… gata s ă se
rupă și să cadă în ocean în orice zi.
"De ce acea zi n-ar fi tocmai ast ăzi…?"
Pe ghețar, noaptea erau zgudui ți în permanen ță la câteva ore distan ță de bubuituri
asurzitoare — sunetele buc ăților de ghea ță care se desprindeau de ghe țarul-mam ă și
plonjau în ocean. Cine ar fi observat?
Cuprins de fiorul de adrenalin ă obișnuit în preajma unui nou asasinat, Delta One î și
introduse mâna în rucsacul cu provizii și scoase de acolo un obiect greu, de forma unei
lămâi. Un articol standard pentru echipele militare de asalt, obiectul era botezat "flash-
bang", fiind, de fapt, o grenad ă de impact neletal ă, ce dezorienta temporar inamicul prin
generarea unei lumini orbitoare și a unui zgomot asurzitor în urma exploziei. În noaptea
asta îns ă, avea cu siguran ță să se dovedeasc ă a fi mortal ă.
Se postă în apropierea marginii, întrebându-se cât de adânc ă era crevasa
despărțitoare. Șase metri? Cincisprezece metri? Oricum nu mai conta. Planul lui
funcționa indiferent de adâncime.
Cu un calm exersat de-a lungul a nenum ărate execu ții cu sânge rece, Delta One fix ă
o întârziere de zece secunde pe minipanoul de comand ă al grenadei, scoase cuiul de
siguranță și aruncă grenada în desp ărțitură. Minibomba plonj ă în întuneric și se făcu
nevăzută.
După aceea, Delta One și camaradul lui gonir ă înspre culmea ultimului dâmb și
așteptară. Avea s ă fie o imagine de neuitat.
Chiar dac ă era aproape incon știentă, Rachel Sexton î și imagina cu destul ă exactitate
ce anume aruncaser ă atacatorii în crevas ă. Fără a-și da exact seama dac ă Michael
Tolland pricepuse ce se întâmpl ă sau citise groaza din ochii ei, Rachel îl v ăzu că se
albește la față și că își îndreapt ă iute privirea înfrico șată în josul buc ății de ghea ță pe
care stăteau, în țelegând clar c ă inevitabilul urma s ă se produc ă.
Ca un nor de furtun ă iluminat de un fulger din interior, ghea ța de sub Rachel emise
o lumin ă dinăuntru. Ciudata lumin ă albă trimise raze în toate direc țiile. Ghe țarul luci pe
o distan ță de o sut ă de metri. Apoi se auzi bubuitura. Nu huruitul unui cutremur, ci o
undă de șoc asurzitoare, cu o for ță înfiorătoare. Rachel sim ți impactul sonor în toate
fibrele trupului.
În aceea și fracțiune de secund ă, ca și cum s-ar fi s ăpat un șanț între ghe țar și blocul
de apă, creasta începu s ă se desprind ă cu un zgomot îngrozitor. Rachel schimb ă o privire
îngrozită cu Tolland. Lâng ă ei, Corky scoase un urlet.
Fundul buc ății se desprinse.
Rachel se sim ți pentru o clip ă imponderabil ă, plutind deasupra blocului de milioane
de tone de ghea ță. Apoi se trezir ă cu toții coborând odat ă cu aisbergul — plonjând în apa
ucigătoare.

56

Scrâșnetul asurzitor al frec ării unei buc ăți de ghea ță de alta o asurzi pe Rachel, în
vreme ce aisbergul alunec ă de-a lungul fa țadei ghe țarului Milne, trimi țind în aer milioane
de așchii de ghea ță. Pe măsură ce aisbergul cobora, viteza lui se mic șoră, astfel încât
Rachel și ceilalți se prăbușiră cu putere pe el.
În vreme ce blocul de ghea ță își continua plonjonul spre mare, Rachel v ăzu spuma
oceanului cum se apropie tot mai repede, ca solul apropiindu-se de un s ăritor cu coarda,
a cărui unealt ă elastică ar fi fost cu vreo câ țiva zeci de centimetri prea lung ă. Spuma se
înălța… se în ălța… și deodat ă ajunse la ei. Revenise co șmarul din copil ărie.
"Gheața… apa… Întunericul." Groaz ă desăvârșită.
Vârful aisbergului alunec ă sub apă, astfel încât apele Oceanului Arctic se rev ărsară
peste marginile ghe ții ca un torent. Rachel se sim ți trasă sub apă. Când apa s ărată îi
atinse pielea neprotejat ă a feței, avu sentimentul c ă o arde cu un fier încins. Solul de
gheață dispăru sub ea. Rachel se lupt ă să revină la suprafa ță, ajutată de gelul din
costum. Înghi ți o gură zdravănă de apă de mare, dar reu și să își revină. Îi zări pe ceilal ți
plutind în apropiere, to ți trei înf ășurați în corzile de siguran ță. Când reu și să se
echilibreze, Tolland îi strig ă:
— Revine la suprafa ță!
În clipa în care în țelese vorbele lui, Rachel sim ți un vârtej ciudat urcând de sub ea.
Ca o locomotiv ă uriașă care își inversase sensul de mi șcare, blocul de ghea ță se oprise
din scufundare undeva, sub ap ă, și acum î și începuse ascensiunea chiar sub ei. Un
huruit fantomatic, de joas ă frecven ță, se auzi cu putere prin ap ă în momentul în care
blocul scufundat ajunse aproape de suprafa ță.
Blocul urc ă repede, accelerându- și urcușul și ivindu-se ca o fantom ă din adâncurile
întunecate. Rachel se sim ți ridicat ă în aer. Când ghea ța îi atinse trupul, apa oceanului
începu s ă se învârtejeasc ă. Rachel încerca zadarnic s ă își găsească echilibrul, în timp ce
gheața o propulsa în sus împreun ă cu milioane de litri de ap ă sărată. Blocul imens se ivi
în sfârșit la suprafa ță, gemând și răsucindu-se pe toate p ărțile, căutându- și un centru de
gravitate. Rachel se trezi rostogolindu-se prin apa adânc ă până la mijloc. În vreme ce apa
începu s ă șiroiască de pe suprafa ța albă, șuvoiul o înghi ți pe Rachel și o trase c ătre
margine. C ăzând întins ă pe burt ă, Rachel z ări marginea care se apropia amenin țător.
"Ține-te bine!" Auzea vocea mamei ei strigându-i ca atunci când era doar o copil ă și
plutea pe sub ghea ța iazului. " Ține-te bine! Nu te scufunda!"
Harnașamentul strâns o împiedica s ă respire. Rachel se opri la doar câ țiva metri de
margine. Mi șcarea o r ăsucise pe loc. Îl v ăzu, la zece metri dep ărtare, pe Corky, care z ăcea
nemișcat, legat în continuare de ea prin coard ă. Alunecaser ă pe suprafa ța blocului în
direcții diferite, și acest fapt îi oprise pe amândoi de la c ăderea peste marginea
aisbergului. În vreme ce apa se scurgea și devenea tot mai pu țin adânc ă, o altă siluetă
întunecat ă apăru lângă Corky. Omul era în patru labe. Apuc ă de coarda lui Corky și
scuipă apă de mare.
Michael Tolland.
În vreme ce ultimele șuvoaie de ap ă se scurser ă pe lâng ă ea, lăsând blocul de ghea ță
uscat, Rachel r ămase întins ă, într-o t ăcere îngrozit ă, ascultând vuietul oceanului. Apoi,
simțind cum i se face tot mai frig, se ridic ă în patru labe. Aisbergul continua s ă se
balanseze înainte și înapoi, ca un cub uria ș de ghea ță. Năucită și chinuit ă de dureri
cumplite, Rachel se târî înapoi c ătre ceilal ți.
Mult deasupra lor, pe ghe țar, Delta One se zgâi prin vizorul de noapte la apa care se
învolbura în jurul celui mai proasp ăt aisberg din Oceanul Arctic. Nu era surprins c ă nu
vedea trupuri în ap ă. Oceanul era întunecat, iar costumele victimelor lui erau negre.
Cercetă cu privirea suprafa ța imensului bloc de ghea ță plutitoare, reu șind cu greu
să se concentreze. Ghea ța pornise cu repeziciune în larg, tras ă de puternicii curen ți din
apropierea ghe țarului. Tocmai vru s ă își întoarc ă privirea spre apele oceanului, când z ări
ceva nea șteptat. Trei puncte negre pe ghea ță. "Să fie acelea cadavrele?" Încerc ă să le

aducă mai aproape prin vizor.
— Vezi ceva? întreb ă Delta Two.
Delta One nu îi r ăspunse, concentrat s ă regleze lupa vizorului. Era uluit s ă vadă, pe
suprafața albă a aisbergului, trei forme umane care z ăceau nemi șcate. Habar n-avea
dacă cei trei tr ăiau sau erau deja mor ți. Nu mai conta acum. Dac ă trăiau, chiar și
îmbrăcați cu acele costume de protec ție, aveau s ă moară în mai pu țin de o or ă: erau uzi,
furtuna se apropia și erau purta ți în deriv ă în largul unuia dintre cele mai periculoase
oceane de pe planet ă. Corpurile lor n-aveau s ă fie găsite niciodat ă.
— Doar umbre, zise el, întorcându-se cu spatele la creast ă. Hai să ne întoarcem la
bază.

57

Senatorul Sedgewick Sexton î și așeză sonda cu Courvoisier pe tejgheaua c ăminului
din apartament și înteți focul câteva clipe, adunându- și gândurile. Cei șase oameni din
birou st ăteau acum t ăcuți… așteptau. Discu țiile de complezen ță luaseră sfârșit. Sosise
vremea ca senatorul Sexton s ă aleagă. Ei o știau. O știa și el.
Politica însemna vânzare.
"Fă-i să aibă încredere! Arat ă-le că le înțelegi problemele!"
— Așa cum poate știți deja, rosti Sexton, întorcându-se spre oaspe ți, în ultimele luni
m-am întâlnit cu mul ți oameni afla ți în pozi ții similare cu cele pe care le de țineți
dumneavoastr ă.
Zâmbi și se așeză, ca să fie la acela și nivel cu ei.
— Însă dumneavoastr ă sunteți singurii pe care i-am invitat vreodat ă la mine acas ă.
Sunteți niște oameni extraordinari și sunt onorat s ă vă întâlnesc.
Sexton î și încruci șă brațele și își roti privirea prin înc ăpere, luând contact personal
cu fiecare dintre oaspe ți. Apoi se concentr ă asupra primei ținte — b ărbatul voinic cu
pălărie de cowboy.
— Space Industries din Houston, continu ă Sexton. M ă bucur c ă ați venit!
Texanul se încrunt ă:
— Urăsc orașul ăsta.
— Nu vă învinuiesc. Washingtonul a fost nedrept cu dumneavoastr ă.
Texanul se uit ă pe sub borul p ălăriei, dar nu scoase nici o vorb ă.
— Acum doisprezece ani, relu ă Sexton, i-a ți făcut o ofert ă guvernului american. A ți
propus construirea unei sta ții spațiale americane pentru doar cinci miliarde de dolari.
— Mda, a șa a fost. Mai am și acum proiectul.
— Și totuși NASA a convins guvernul c ă o stație spațială american ă trebuie s ă fie un
proiect NASA.
— Corect. NASA a început construc ția cu un deceniu în urm ă.
— Un deceniu. Și nu numai c ă stația NASA nu este înc ă operațională, dar proiectul
ei a costat pân ă acum de douăzeci de ori mai mult decât proiectul dumneavoastr ă. În
calitate de cet ățean care- și plătește impozitul, mi se face r ău!
Un morm ăit general de aprobare r ăsună în încăpere. Sexton î și mută privirea de la
unul la altul, p ăstrând leg ătura cu întregul grup.
— Sunt perfect con știent, rosti el, adresându-se tuturor de aceast ă dată, că mai
mulți dintre dumneavoastr ă s-au oferit s ă lanseze navete spa țiale private pentru o sum ă
de doar cincizeci de milioane de dolari per zbor.
Alte încuviin țări.
— Și totuși NASA v ă sapă pretinzând doar treizeci și opt de milioane de dolari pe
zbor… chiar dac ă tariful lor real pentru fiecare zbor este de peste o sut ă și cincizeci de
milioane de dolari!
— E modul lor de a ne ține departe de spa țiul cosmic, rosti unul dintre musafiri.
Sectorul privat nu are cum s ă intre în competi ție cu o companie care î și permite zboruri
cu naveta spa țială având pierderi de patru sute la sut ă și continuând s ă rămână în

afacere.
— Nici n-ar trebui, accentu ă Sexton.
Încuviin țări din toate p ărțile.
Sexton se întoarse acum spre întreprinz ătorul cu aspect sever de lâng ă el, un om al
cărui dosar îl citise cu interes. La fel ca mul ți întreprinz ători care îi finan țau campania,
omul era un fost inginer militar care devenise extrem de dezam ăgit de salariile mici și de
birocrația guvernamental ă și își abandonase func ția pentru a- și căuta norocul în
industria aerospa țială.
— Kistler Aerospace, rosti Sexton, cl ătinând din cap dezn ădăjduit. Compania
dumneavoastr ă a proiectat și a produs o rachet ă capabil ă să lanseze înc ărcături cu doar
patru mii de dolari pe kilogram, în vreme ce la NASA cost ă douăzeci de mii de dolari pe
kilogram. F ăcu o pauz ă pentru a spori efectul dramatic. Și totuși nu ave ți clienți?!
— Cum aș putea avea vreun client? îi r ăspunse omul. Anul trecut NASA ne-a s ăpat
taxând Motorola cu doar o mie șase sute dou ăzeci și patru de dolari pe kilogram pentru
lansarea unui satelit de telecomunica ții. Guvernul a lansat acel satelit cu o pierdere de
nouă sute la sut ă!
Sexton d ădu din cap. Contribuabilii subven ționau fără voia lor a agen ție de zece ori
mai ineficient ă decât concuren ța din sectorul privat.
— A devenit dureros de evident, zise el, c ă NASA face tot posibilul s ă pună căluș
posibilei competi ții în spa țiul cosmic. Love ște în afacerile aerospa țiale private prin
tarifarea serviciilor cu mult sub valoarea celor de pe pia ță.
— Este un Wal-Mart al spa țiului, interveni texanul.
"O analogie a naibii de bun ă, își spuse Sexton. Va trebui s ă o țin minte." Lan țul de
magazine Wal-Mart era faimos pentru mut ările în teritorii noi, vânzarea produselor sub
prețul pieței și înlăturarea întregii competi ții locale.
— M-am s ăturat al dracului de tare și am obosit, continu ă texanul, s ă plătesc
milioane de dolari în taxe și impozite doar ca Unchiul Sam s ă foloseasc ă acești bani ca s ă
îmi fure clien ții!
— V-am auzit, îi zise Sexton. În țeleg.
— Lipsa sponsoriz ărilor corporatiste omoar ă Rotary Rocket, interveni un b ărbat
îmbrăcat elegant. Legile împotriva sponsoriz ării sunt de-a dreptul criminale!
— Sunt întru totul de acord.
Sexton aflase cu uimire c ă o altă cale prin care NASA î și accentua monopolul asupra
spațiului cosmic era aceea de a determina trecerea unor ordonan țe federale prin care se
interziceau reclamele pe vehiculele spa țiale. În loc s ă le permit ă companiilor private s ă își
asigure finan țări prin intermediul sponsoriz ărilor corporatiste și al logo-urilor publicitare
— în modul în care se desf ășurau lucrurile, de pild ă, în cursele profesioniste de ma șini —
vehiculele spa țiale puteau afi șa doar cuvintele USA și numele companiei. Într-o țară în
care se cheltuiau 185 de miliarde de dolari pe publicitate, nici un dolar din reclam ă nu își
găsea drumul c ătre sipetele companiilor aerospa țiale private.
— E jaf la drumul mare! coment ă un alt musafir. Compania mea sper ă să rămână în
afaceri suficient de mult ca s ă lanseze, în mai, anul viitor, primul prototip al unei navete
spațiale turistice. Ne a șteptăm la un impact extraordinar. Corpora ția Nike tocmai ne-a
oferit șapte milioane de dolari sub form ă de sponsorizare pentru a picta emblema Nike și
logo-ul Just do it! pe partea lateral ă a navetei. Pepsi ne-a oferit de dou ă ori mai mult pen-
tru Pepsi: The choice of a new generation. Numai c ă, în conformitate cu legea federala,
dacă pe naveta noastr ă apar reclame, ni se interzice s ă o lansăm!
— Aveți dreptate, rosti Sexton. Iar dac ă voi fi ales, voi face tot ce îmi st ă în puteri
pentru abolirea legisla ției antisponsorizare. Asta este o promisiune. Spa țiul cosmic ar
trebui deschis reclamelor la fel ca fiecare centimetru de sol terestru.
Sexton î și sorbi din priviri audien ța. Vocea îi deveni solemn ă:
— Cu to ții trebuie s ă fim însă conștienți că obstacolul cel mai mare în calea
privatizării NASA nu e dat de lege, ci de percep ția public ă. Cei mai mul ți americani au
încă o imagine roman țată a programului spa țial american. Ei continu ă să creadă că
NASA este o agen ție guvernamental ă necesară.
— De vin ă sunt blestematele alea de filme hollywoodiene! rosti cu n ăduf un alt

musafir. Câte filme de genul NASA-salveaz ă-omenirea-de-un-asteroid-uciga ș poate crea
Hollywood-ul, pentru numele lui Dumnezeu? E propagand ă pură!
Sexton știa că mulțimea de filme despre NASA produse de Hollywood aveau un
substrat pur economic. Urmând moda generat ă de popularul film Top Gun — un lung-
metraj de ac țiune, cu un superpilot interpretat de Tom Cruise, care fusese realizat ca o
reclamă lungă de două ore pentru Marina Statelor Unite —, NASA î și dăduse seama de
adevăratul poten țial al Hollywood-ului ca unealt ă folosită în relațiile publice. Cu discre ție,
NASA începuse s ă le ofere caselor de produc ție acces gratuit pentru filmare și toate
facilitățile secrete ale agen ției — turnuri de lansare, spa ții de control al misiunilor, zone
de antrenament. Obi șnuiți să plătească sume exorbitante de licen ță atunci când filmau
în alte locuri similare, produc ătorii săriseră imediat când aflaser ă de posibilitatea de a
economisi milioane de dolari din bugetul unui film prin montarea unor filme de suspans
despre NASA în loca țiile "gratuite" ale acesteia. Bineîn țeles, respectivele case de produc ție
primeau accesul numai dac ă agenția aproba scenariul.
— Astfel se spal ă creierul publicului, se plânse un musafir care p ărea să fie
hispanic. Filmele nu sunt nici pe jum ătate la fel de proaste precum reclamele. S ă trimiți
un cetățean de frunte în spa țiu? Iar acum NASA are de gând s ă trimită o navet ă cu
echipaj complet feminin? Toate astea pentru publicitate!
Sexton oft ă și vocea îi deveni tragic ă:
— E adev ărat, și știu că nu trebuie s ă vă mai amintesc ce s-a întâmplat în anii
optzeci, când Departamentul de Educa ție a falimentat și a citat NASA ca irosind milioane
de dolari ce puteau fi folosi ți în educa ție. Atunci NASA a încropit o cascadorie de rela ții
publice prin care s ă demonstreze c ă e prietena sistemului educa țional. Au trimis un
profesor de școală publică în spațiu.
Făcu o pauz ă:
— V-o aminti ți cu toții pe Christa McAuliffe.
În încăpere se l ăsă tăcerea:
— Domnilor, relu ă Sexton, oprindu-se dramatic în fa ța focului din c ămin. Cred c ă a
sosit vremea ca americanii s ă afle adev ărul, pentru binele tuturor. Este vremea ca
americanii s ă înțeleagă că NASA nu ne conduce spre cer, ci mai degrab ă împiedic ă
explorarea spa țiului cosmic. Spa țiul cosmic este la fel ca orice alt ă industrie, iar
menținerea sectorului privat la p ământ este un act vecin cu crima. Gândi ți-vă la
industria computerelor, unde suntem martorii unei explozii c ăreia cu greu îi putem face
față de la o s ăptămână la alta! De ce? Pentru c ă această industrie este un sistem de pia ță
liberă. Recompenseaz ă eficiența și vizionarismul cu profituri. Ce-ar fi fost dac ă industria
computerelor ar fi fost condus ă de guvern? Am continua s ă ne zbatem în Evul Mediu. În
spațiul cosmic batem pasul pe loc. Ar trebui s ă încredin țăm explorarea spa țiului cosmic
în mâinile celor din sectorul privat. Americanii ar fi ului ți de creștere, de slujbele create și
de visele îndeplinite. Eu cred c ă ar trebui s ă lăsăm sistemul de pia ță liberă să ne conduc ă
spre noi culmi spa țiale. Dac ă voi fi ales, voi transforma lupta de deschidere larg ă a ușilor
către ultima frontier ă într-o misiune personal ă.
Sexton î și ridică paharul pentru a toasta:
— Prieteni, în seara asta a ți venit aici ca s ă vă hotărâți dacă merit încrederea
voastră. Sper că sunt pe cale s ă v-o câștig. Investitorii trebuie s ă construiasc ă un
președinte la fel cum construiesc o companie. A șa cum ac ționarii se a șteaptă la venituri
din investi ții, la fel investitorii politici a șteaptă profituri. Mesajul meu din seara asta c ătre
dumneavoastr ă este unul simplu: investi ți în mine și nu vă voi uita niciodat ă. Niciodat ă.
Misiunile noastre sunt absolut identice.
Sexton întinse paharul c ătre musafiri într-un gest de toastare.
— Cu ajutorul dumneavoastr ă, prieteni, în curând voi fi la Casa Alb ă… și voi vă veți
putea "lansa" visele.
La doar câ țiva metri mai încolo, Gabrielle Ashe în țepenise în întuneric. Din birou
răsuna clinchetul armonios al paharelor de cristal și trosnetul lemnelor în foc.

58

Cuprins de panic ă, tânărul tehnician NASA gonea prin habisfer ă. "S-a întâmplat
ceva groaznic!" Îl g ăsi pe directorul Ekstrom stând singur în apropiere de zona presei.
— Domnule, icni tehnicianul, a avut loc un accident!
Ekstrom se întoarse. P ărea distant, ca și cum era cufundat în rezolvarea altor
probleme:
— Ce ai spus? Un accident? Unde?
— În pu țul de extrac ție. Tocmai a ap ărut un corp uman la suprafa ță. Doctorul
Wailee Ming.
Ekstrom se f ăcu alb la fa ță:
— Doctorul Ming? Dar…
— L-am tras afar ă, dar era prea târziu. E mort.
— Pentru numele lui Dumnezeu. De cât ă vreme e acolo?
— Noi credem c ă de vreo or ă. Se pare c ă a căzut, s-a scufundat pân ă a ajuns la
fund, iar când trupul s-a umflat a revenit la suprafa ță.
Pielea ro șiatică a lui Ekstrom deveni stacojie.
— Fir-ar al dracului! Cine mai știe de asta?
— Nimeni, domnule. Numai eu și încă un coleg. L-am pescuit din pu ț, dar am crezut
că e mai bine s ă vă spunem dumneavoastr ă mai întâi…
— Ai procedat bine.
Ekstrom oft ă greu:
— Ascunde imediat trupul doctorului Ming. Nu spune nimic.
Tehnicianul r ămase perplex:
— Dar, domnule, eu…
Ekstrom î și lăsă mâna mare pe um ărul omului:
— Ascult ă-mă cu aten ție. Este un accident tragic, pe care îl regret din tot sufletul.
Bineînțeles că mă voi ocupa de el cum se cuvine când voi avea timp. Îns ă acum nu e
momentul potrivit.
— Vreți să ascund corpul lui?
Ekstrom îl sfredeli pe individ cu privirea:
— Ia gânde ște-te pu țin! Am putea s ă le spunem tuturor, dar ce-am ob ține? Mai
avem o jum ătate de or ă până la conferin ța de pres ă. Dacă anunțăm că am avut un
accident fatal, vom arunca o pat ă asupra descoperirii și vom ob ține un efect devastator
asupra moralului publicului. Doctorul Ming a f ăcut o gre șeală din neglijen ță; eu n-am de
gând ca NASA s ă plătească pentru ea. Oamenii ăștia de știință civili au avut parte destul
de lumina reflectoarelor ca una din erorile lor tâmpite s ă arunce o umbr ă asupra
momentului nostru de glorie. Accidentul doctorului Ming r ămâne secret pân ă la sfârșitul
conferin ței de pres ă. Ai înțeles?
Omul dădu, palid, din cap:
— O să-i ascund trupul.

59

Michael Tolland petrecuse destul timp pe mare ca s ă știe că apa făcea victime f ără
ezitare sau remu șcări. În timp ce z ăcea vlăguit pe întinderea aisbergului abia mai putea
zări silueta fantomatic ă a ghețarului Milne care disp ărea încetul cu încetul. Știa că
puternicul curent Arctic care înconjura insulele elizabetane se r ăsucea într-o bucl ă
enormă în jurul Cercului Arctic, dup ă care atingea, în sfâr șit, pământul undeva în nordul
Rusiei. Nu mai conta. Acest fapt avea s ă se întâmple de-acum în câteva luni.
"Mai avem poate treizeci de minute… maximum patruzeci și cinci."
Fără protecția costumelor izolate cu gel ar fi fost mor ți deja. Din fericire,
echipamentele Mark IX îi ținuseră uscați — cel mai critic aspect al supravie țuirii în medii
reci. Gelul termal din jurul corpurilor nu numai c ă le amortizase c ăderile repetate, dar

acum le ajuta trupurile s ă rețină cât mai mult ultimele urme de c ăldură internă.
În curând, avea s ă se instaleze hipotermia. Aceasta avea s ă debuteze cu o vag ă
amorțeală a membrelor pe m ăsură ce sângele avea s ă se retrag ă spre centrul
organismului pentru a proteja organele considerate vitale. Aveau s ă urmeze halucina țiile,
pe măsură ce pulsul și ritmul respira ției încetineau, lipsind creierul de oxigen. Apoi
corpul avea s ă facă un ultim efort de a conserva r ămășițele de căldură oprind toate
activitățile cu excep ția inimii și a respira ției. Urma incon știența. În cele din urm ă,
centrele care coordonau inima și respira ția din creier aveau s ă se opreasc ă simultan din
funcționare.
Tolland î și întoarse privirea spre Rachel, dorindu- și să poată face ceva ca s ă o
salveze.

Amorțeala care îi invada corpul lui Rachel Sexton era mai pu țin dureroas ă decât își
imagina ea. Aproape ca un anestezic binecuvântat. "Morfina naturii." În șocul căderii își
pierduse ochelarii, a șa că acum abia putea întredeschide ochii din pricina gerului.
Îi zări pe Tolland și pe Corky în apropiere pe blocul de ghea ță — Tolland o privea
regretând amarnic tot ce se întâmplase. Corky se mi șca, dar cu siguran ță avea dureri
mari. Obrazul drept îi era zdrobit și sângera.
Rachel tremura din tot corpul încercând s ă găsească răspunsuri în minte. "Cine? De
ce?" Gândurile îi erau îngreunate de o ap ăsare crescând ă care venea din interiorul
corpului. Nimic nu avea sens. Avea senza ția că trupul ei î și înceteaz ă treptat activitatea,
ademenit spre somn de o for ță fantastic ă. Se lupt ă cu aceast ă senzație. În interiorul ei
pâlpâi tot mai intens flac ăra mâniei, și asta o f ăcu să uite de somn.
"Au încercat s ă ne ucid ă!" Se uit ă la marea amenin țătoare și își dădu seama c ă
atacatorii, de fapt, reu șiseră. "Suntem deja mor ți." Chiar și așa, știind că probabil nu va
supravie țui ca să afle tot adev ărul despre jocul fatal jucat pe ghe țarul Milne, Rachel
bănuia deja cine era vinovatul.
Directorul Ekstrom avea cel mai mult de câ știgat. El îi trimisese pe ghea ță. Avea
legături la Pentagon și la trupele speciale. "Dar ce avea Ekstrom de câ știgat din inserarea
meteoritului în stratul de ghea ță? Ce avea oricine de câ știgat din asta?"
Gândurile lui Rachel îi zburar ă la Zach Herney. Se întreb ă dacă președintele
conspirase și el sau doar jucase rolul unui pion naiv! "Herney nu știe nimic. E nevinovat."
Președintele fusese dus de nas de c ătre NASA. Acum Herney era la doar o or ă de
anunțarea marii descoperiri. Avea s ă facă anunțul înarmat cu un documentar video care
conținea mărturii de autentificare din partea a patru oameni de știință civili.
Patru oameni de știință civili morți.
Rachel nu mai putea face nimic pentru a opri conferin ța de pres ă, dar își jură că nu
îi va lăsa pe cei vinova ți să scape nev ătămați.
Adunându- și ultimele pic ături de putere, Rachel încerc ă să se ridice în capul
oaselor. Î și simțea picioarele ca de piatr ă și toate încheieturile gemur ă de durere când î și
întinse bra țele și picioarele. Ajunse încet în genunchi, chinuindu-se s ă își păstreze
echilibrul pe ghea ță. Capul i se învârtea. De jur împrejur oceanul fierbea. Tolland z ăcea
în apropiere și o privea cu ochi întreb ători. Rachel î și zise că el o credea îngenuncheat ă în
rugăciune. Nici vorb ă de așa ceva, de și rugăciunea ar fi adus probabil la fel de multe
șanse de salvare precum ceea ce voia ea s ă întreprind ă.
Rachel î și duse o mân ă în dreptul mijlocului și găsi toporul înc ă prins de centur ă.
Apucă mânerul cu degetele în țepenite. Invers ă toporul, pozi ționându-l ca un T întors.
Apoi, cu toat ă energia, se apuc ă să bată cu talpa în ghea ță. Thud. Din nou. Thud. Sângele
îi curgea precum melasa rece prin vene. Thud. Tolland o privi foarte nedumerit. Rachel
coborî toporul din nou. Thud.
Tolland încerc ă să se ridice într-un cot.
— Rachel?
Nu-i răspunse. Avea nevoie de toat ă energia disponibil ă. Thud.
Thud.
— Nu cred…, zise Tolland, c ă la aceast ă latitudine nordic ă… că SAA… ar putea

auzi…
Rachel se întoarse, surprins ă. Uitase c ă Tolland era un oceanograf și ar fi putut s ă-
și închipuie ce avea ea de gând. "Bun ă idee… dar eu nu chem SAA."
Continu ă să bată.
SAA însemna Suboceanic Acoustic Array, o relicv ă a Războiului Rece folosit ă de
oceanografii din întreaga lume pentru a asculta sunetele balenelor. Deoarece sunetele
puteau parcurge sute de kilometri sub ap ă, rețeaua subacvatic ă SAA de cincizeci și nouă
de microfoane amplasate în jurul lumii putea asculta un procentaj surprinz ător de mare
din apele oceanice ale planetei. Din p ăcate, acea zon ă îndepărtată a Arcticii nu f ăcea
parte din procentaj, îns ă Rachel știa că și alții ascultau oceanele — al ții de a c ăror
existență aveau habar pu țini oameni pe p ământ. Rachel continu ă să bată. Mesajul era
simplu și clar:

THUD. THUD. THUD.
THUD… THUD… THUD…
THUD. THUD. THUD.

Nu-și făcea iluzii c ă acțiunea ei avea s ă le salveze vie țile; deja sim țea o strânsoare
rece în jurul trupului. Se îndoia c ă mai avea de tr ăit o jum ătate de or ă. Salvarea lor se
găsea dincolo de domeniul posibilului în acest moment. Dar aici nu era vorba despre
salvare.

THUD. THUD. THUD.
THUD… THUD… THUD…
THUD. THUD. THUD.

— Nu mai e… timp…, îng ăimă Tolland.
"Nu e vorba… de noi, gândi Rachel. E vorba de informa țiile din buzunarul meu."
Rachel î și imagin ă hârtia SPR incriminatoare din interiorul buzunarului costumului.
"Trebuie s ă duc hârtia asta la NRO… cât mai curând."
Chiar și în starea de delir care o cuprindea, Rachel era convins ă că mesajul avea s ă
ajungă la destina ție. La mijlocul anilor optzeci NRO înlocuise SAA cu un șir de dispozitive
de treizeci de ori mai puternice. Acoperirea la nivel mondial era total ă și reprezenta
urechea NRO în valoare de 12 milioane de dolari a țintită spre fundul oceanic. În
următoarele ore, supercomputerele Cray ale postului de ascultare NRO/NSA din Menwith
Hill, Anglia, aveau s ă semnalizeze o secven ță audio anormal ă la un hidrofon din Arctica,
să descifreze semnalul ca un SOS, s ă trianguleze coordonatele și să detașeze un avion de
salvare de la baza aerian ă Thule din Groenlanda. Avionul avea s ă găsească trei cadavre
pe un aisberg. Înghe țate. Unul i-ar fi apar ținut unui angajat NRO… și ar fi purtat o
bucată stranie de hârtie termal ă într-un buzunar.
"O imprimat ă SPR."
"Moștenirea lui Norah Mangor."
La studierea hârtiei imprimate, misteriosul tunel inserat sub meteorit avea s ă devină
evident. Din acel moment, Rachel habar n-avea ce se va mai întâmpla, dar cel pu țin
secretul nu va muri odat ă cu ei, acolo pe ghea ță.

60

Mutarea fiec ărui președinte la Casa Alb ă implică un tur particular al unui num ăr de
trei depozite stra șnic păzite, în care se afl ă colecții neprețuite de mobilier trecut prin Casa
Albă: birouri, argint ărie, paturi, budoare și alte articole folosite în decursul istoriei de
președinții de pân ă la George Washington. Pe parcursul turului, președintele care
urmează a se instala la putere este invitat s ă aleagă orice obiect îi place și să îl foloseasc ă
drept mobilier în interiorul Casei Albe pe durata mandatului s ău. Doar patul din

dormitorul Lincoln constituie o mobil ă permanent ă a reședinței preziden țiale. Ca o ironie,
Lincoln n-a dormit niciodat ă în el.
Biroul în spatele c ăruia stătea Zach Herney în interiorul Biroului Oval îi apar ținuse
odinioar ă idolului s ău, Harry Truman. De și mic, dac ă luăm în considera ție standardele
moderne, biroul servea drept rememorare zilnic ă a faptului c ă "bănuțul" se oprea cu
adevărat acolo și că Herney era în ultim ă instanță responsabil de orice probleme ale
administra ției sale. Herney acceptase responsabilitatea cu un sentiment de onoare și
făcuse tot ce-i st ătea în putere s ă inducă în rândul personalului motiva țiile necesare pen-
tru a-și duce treaba la bun sfâr șit.
— Domnule pre ședinte? îi strig ă secretara, zgâindu-se în înc ăpere. Apelul
dumneavoastr ă tocmai a fost transmis.
Herney f ăcu un semn cu mâna:
— Mulțumesc.
Se întinse dup ă telefon. Ar fi preferat mai mult ă intimitate pentru acel apel, dar mai
mult ca sigur c ă acum nu avea cum s ă aibă parte de a șa ceva. Doi speciali ști în machiaj
îi dădeau târcoale, ocupându-se cu fa ța și cu părul lui. Chiar în fa ța biroului, o echip ă de
televiziune î și instala echipamentele, iar de jur împrejurul înc ăperii roiau consilierii și
oamenii de la Rela ții Publice, discutând emo ționați chestiuni strategice între ei.
"T minus o or ă…"
Herney ap ăsă butonul luminat de pe telefonul lui personal.
— Lawrence? E ști acolo?
— Sunt aici.
Vocea directorului administrativ al NASA p ărea epuizat ă și distant ă.
— Totul e în regul ă, acolo?
— Furtuna se apropie în continuare, dar oamenii mei m-au asigurat c ă legătura prin
satelit nu va fi afectat ă. Suntem gata de emisie. Înc ă o oră și gata.
— Excelent. Moralul e ridicat, sper!
— Foarte ridicat. Personalul meu este extrem de emo ționat. De fapt, tocmai am b ăut
niște beri.
Herney râse:
— Mă bucur s ă aud asta. Ascult ă. Am vrut s ă te sun și să îți mulțumesc înainte de
emisie. Noaptea asta va fi una a naibii de grea.
Ekstrom f ăcu o pauz ă, părând neobi șnuit de nesigur:
— Așa va fi, domnule. Am a șteptat momentul ăsta mult ă vreme!
Herney ezit ă:
— Pari extenuat.
— Am nevoie de lumina soarelui și de un pat ca lumea.
— Încă o oră. Zâmbe ște camerelor de luat vederi, bucur ă-te de moment și după
aceea o s ă trimitem un avion ca s ă te aducem acas ă în D.C.
— Abia a ștept.
Omul tăcu iar.
Un negociator talentat, Herney fusese înv ățat să asculte și să audă ceea ce se
spunea printre cuvinte. Ceva din vocea directorului administrativ nu-i d ădea pace:
— Ești convins c ă totul e în regul ă?
— Categoric. Totul merge ca pe roate.
Ekstrom p ăru prea dornic s ă schimbe subiectul:
— Ați văzut ultimele secven țe ale documentarului lui Tolland?
— Tocmai l-am terminat. A f ăcut o treab ă fantastic ă.
— Da. A ți procedat bine când a ți hotărât să-l aduce ți aici.
— Mai e ști supărat pe mine c ă am implicat civili?
— La naiba, da!
Directorul mârâi cu vocea lui obi șnuită.
Asta îl lini ști pe Herney. "Ekstrom n-are nimic, î și zise el. E doar pu țin obosit."
— Bine, ne revedem peste o or ă prin satelit. O s ă oferim lumii ceva despre care s ă
vorbeasc ă mult timp de acum încolo.
— Corect.

— Hei, Lawrence?
Vocea lui Herney coborî și deveni solemn ă:
— Ai făcut o treab ă a naibii de grozav ă acolo! Nu voi uita niciodat ă asta!

În afara habisferei, zgâl țâit de vânt, Delta Three se lupta s ă pună la loc și să
împacheteze echipamentul de pe sania lui Norah Mangor. Dup ă ce reuși, fixă legăturile
de protec ție peste pânz ă și puse cadavrul lui Norah Mangor deasupra, legându-l de sanie.
În vreme ce se preg ătea să tragă sania în afara traseului pe care au venit, camarazii lui
apărură alunecând pe ghe țar drept spre el.
— S-au schimbat datele problemei, strig ă Delta One pe deasupra urletelor vântului.
Ceilalți trei s-au pr ăbușit peste margine.
Delta Three nu era deloc surprins. Știa ce însemna asta. Planul Delta Force de a
înscena un accident prin aranjarea a patru cadavre pe suprafa ța ghețarului nu mai
reprezenta o op țiune viabil ă. Părăsirea unui singur cadavru ar fi generat mai multe
întrebări decât r ăspunsuri.
— Facem cur ățenie? întreb ă el.
Delta One d ădu din cap:
— Eu recuperez f ăcliile și voi vă descotorosi ți de sanie.
În vreme ce Delta One, foarte atent, parcurse în sens invers traseul oamenilor de
știință, strângând orice indiciu al trecerii cuiva prin acele locuri, Delta Three și
camaradul lui coborâr ă pe ghețar ducând cu ei sania. Dup ă ce trecur ă de ridic ăturile de
gheață, ajunser ă la marginea ghe țarului Milne. Acolo f ăcură vânt saniei, astfel încât
Norah Mangor trecu în t ăcere peste margine, împreun ă cu echipamentele ei, și plonjă în
apele Oceanului Arctic.
"Curățire complet ă", își zise Delta Three.
Întorcându-se spre baz ă, Delta Three fu mul țumit să observe c ă vântul ștergea
urmele pe care le l ăsau schiurile pe z ăpadă.

6l

Submarinul nuclear Charlotte staționa în adâncurile Oceanului Arctic de cinci zile.
Prezența lui acolo era strict secret ă.
Submarin din clasa Los Angeles, Charlotte, fusese proiectat s ă "asculte și să nu fie
auzit". Cânt ărind patruzeci și două de tone, motoarele lui cu turbin ă erau suspendate pe
arcuri pentru a în ăbuși orice vibra ție pe care o puteau genera. În ciuda nevoii de a nu fi
văzut, submarinul dispunea de una dintre cele mai mari amprente în ap ă. Întinzându-se
pe o lungime de peste 120 de metri de la prova la pupa, carena ar fi zdrobit, dac ă ar fi
fost plasat ă pe un teren de fotbal american, ambele buturi de încercare și ar mai fi dat și
pe afară. Având de șapte ori lungimea unui submarin din clasa Holland din dotarea
Marinei americane, Charlotte dispersa 6 927 de tone de ap ă în imersiune complet ă și
putea atinge viteza uluitoare de treizeci de noduri.
Adâncimea normal ă de navigare a vasului se g ăsea imediat sub termoclin ă, un
gradient natural de temperatur ă care distorsiona undele radar de deasupra și făcea
submarinul invizibil radarelor de suprafa ță. Cu un echipaj de 148 de oameni și o
adâncime maxim ă de imersiune de peste cinci mii de metri, vasul reprezenta ultimul
răcnet în materie de submersibile și era nava de lucru a Marinei Statelor Unite. Sistemul
de aerisire prin electroliz ă evaporativ ă, cele dou ă reactoare nucleare și proviziile
modificate prin inginerie genetic ă îi permiteau s ă înconjoare planeta de dou ăzeci și unu
de ori fără să iasă la suprafa ță. Dejecțiile umane ale echipajului, la fel ca în cele mai
multe cazuri de nave submersibile, erau comprimate în blocuri de treizeci de kilograme și
ejectate în ocean — c ărămizi uria șe de materii fecale care erau botezate în glum ă
"căcăreze de balen ă".
Tehnicianul aflat în fa ța ecranului oscilator din camera sonarului era unul dintre cei

mai buni speciali ști în domeniu. Mintea lui era un dic ționar ambulant de sunete și forme
de undă. Omul putea distinge între sunetele mai multor zeci de tipuri de propulsoare
rusești de submarin, sute de animale marine și chiar vulcani subacvatice aflate la mare
distanță, cum erau cele din Japonia.
Pe moment îns ă, asculta un ecou repetat și înfundat. De și ușor de identificat,
sunetul ap ăruse în chip cu totul nea șteptat:
— Nu o s ă crezi ce semnal primesc acum în c ăști, îi zise el asistentului, dându-i
căștile.
Asistentul î și montă căștile și o expresie de neîncredere i se a șternu pe chip:
— Doamne! E limpede ca lumina zilei. Ce facem?
Omul de la sonar ridicase deja interfonul s ă îl anun țe pe căpitan.
Când acesta ajunse în camera sonarului, tehnicianul comut ă semnalul pe difuzoare,
astfel ca toat ă lumea s ă îl audă clar.
Căpitanul ascult ă, fără nici o expresie pe chip:
THUD. THUD. THUD.
THUD… THUD… THUD…
Mai încet. Tot mai încet. Tiparul sonor se pierdea. Din ce în ce mai slab.
— Care sunt coordonatele? ceru c ăpitanul s ă afle.
Tehnicianul î și drese glasul:
— De fapt, domnule, vine de la suprafa ță, la circa cinci kilometri de tribord.

62

Gabrielle Ashe tremura ca piftia în holul întunecos de lâng ă biroul senatorului
Sexton. Picioarele îi tremurau îngrozitor. Și asta nu pentru c ă stătuse prea mult
nemișcată, ci din cauza dezam ăgirii provocate de cele auzite. Întâlnirea din înc ăperea
alăturată continua, îns ă Gabrielle nu mai avea nevoie s ă audă și alte cuvinte. Adev ărul
ieșise la iveal ă într-un mod cât se poate de dureros.
"Senatorul Sexton ia mit ă de la agen ții spațiale private." Marjorie Tench îi spusese
adevărul.
Gabrielle sim țea cum o invadeaz ă repulsia n ăscută din trădare. Crezuse în Sexton.
Luptase pentru el. "Cum poate face a șa ceva?" Gabrielle îl mai v ăzuse pe senator min țind
din când în când pentru a- și proteja via ța privată, însă era vorba de politic ă. Asta chiar
însemna înc ălcarea legii.
"Nici măcar n-a fost ales și deja s-a apucat s ă vândă Casa Alb ă!"
Gabrielle știa că nu-l mai poate suporta pe senator. Promisiunea de a promulga
legea de privatizare a agen ției spațiale putea fi f ăcută doar dispre țuind total legea și
sistemul democratic. Chiar dac ă senatorul credea că măsura ar fi fost în interesul public,
a vinde o asemenea decizie pe fa ță, în avans, însemna trântirea u șii în nas tuturor
verificărilor și balanțelor financiare guvernamentale și ignorarea eventualelor argumente
logice ale Congresului, ale consilierilor, ale votan ților și ale celor care fac lobby. Cel mai
important, prin garantarea privatiz ării NASA, Sexton pavase calea unor nenum ărate
abuzuri din partea celor care aveau cuno ștințe oculte — vânzarea din interior fiind cel
mai banal procedeu în acest caz, favorizând plasarea de mite substan țiale în detrimentul
investitorilor publici one ști.
Simțind că i se face r ău de la stomac, Gabrielle se întreb ă ce avea de f ăcut.
Un telefon sun ă strident chiar în spatele ei, sp ărgând lini ștea din hol. Uluit ă,
Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie. Sunetul venea din debaraua din vestibul — un telefon
celular în buzunarul hainei unui oaspete.
— Iertați-mă, prieteni, se auzi o vorb ă tărăgănată cu accent texan. E pen' mine.
Gabrielle auzi cum omul se ridic ă. "Vine încoace!" Întorcându-se, fata porni în goan ă
înapoi pe drumul pe care venise. Când ajunse la jum ătatea holului, o coti la stânga și se
ascunse în buc ătăria întunecat ă exact când texanul ie și din birou și porni pe hol.
Gabrielle încremeni în umbr ă.

Texanul trecu pe lâng ă ea fără să o observe.
Dincolo de zgomotele puternice ale propriei inimi, Gabrielle îl auzi repezindu-se la
debara. În cele din urm ă, omul r ăspunse la telefon:
— Mda?… Când?… Nu z ău? O să-l pornim. Mersi.
Individul închise și porni înapoi spre birou, strigând de pe drum:
— Hei! Da ți drumul la televizor! Se pare c ă Zach Herney va ține o conferin ță de pres ă
de urgen ță în seara asta. La ora opt. Pe toate canalele. Fie va declara r ăzboi Chinei, fie
Stația Spațială Interna țională tocmai s-a pr ăbușit în ocean.
— Păi asta chiar merit ă sărbătorit! îi r ăspunse cineva din ăuntru.
Toată lumea izbucni în râs.
Gabrielle sim ți că bucătăria se învârte ște cu tot cu ea. "O conferin ță de pres ă la ora
opt?" Tench p ărea să nu fi jucat deloc la cacealma. Îi d ăduse timp lui Gabrielle pân ă la
ora opt ca s ă aducă o declara ție sub jur ământ prin care s ă recunoasc ă legătura
amoroas ă. "Îndep ărtează-te de senator pân ă nu e prea târziu", o avertizase Tench.
Gabrielle presupusese c ă termenul limit ă fusese astfel stabilit încât Casa Alb ă să poată
strecura informa ția ziarelor de a doua zi, îns ă acum se p ărea că administra ția de la
Washington voia s ă iasă ea însăși în public cu aceste informa ții.
O conferin ță de pres ă urgentă?" Cu cât mai mult se gândea la asta, cu atât totul i se
părea mai ciudat. "Herney iese la ramp ă cu porc ăria asta? El în persoan ă?"
În birou cineva deschise televizorul. Vocea prezentatorului de știri era înc ărcată de
emoție:
— Casa Alb ă nu a oferit nici un indiciu asupra subiectului surprinz ătoarei
conferin țe de pres ă din aceast ă seară, așa că specula țiile abund ă. Unii anali ști politici
cred acum c ă, din cauza absen țelor repetate din mass-media ale pre ședintelui din ultima
vreme, Zach Herney ar putea anun ța că nu va candida pentru un al doilea mandat.
Chiote de bucurie se auzir ă din birou.
"Absurd", î și spuse Gabrielle. Cu toate mizeriile pe care Casa Alb ă le avea acum
împotriva lui Sexton, era imposibil ca pre ședintele s ă arunce prosopul în seara asta.
"Conferin ța asta de pres ă se va referi la altceva". Gabrielle avea sentimentul tulbur ător că
ea fusese deja avertizat ă în acest sens.
Se uită la ceas. Mai pu țin de o or ă. Trebuia s ă ia o decizie, și știa exact cu cine
trebuia s ă discute. Strângând sub bra ț dosarul cu fotografii, ie și în liniște din
apartament.
Paznicul de pe coridor r ăsuflă ușurat când o v ăzu.
— Am auzit ni ște urale de bucurie în ăuntru. Se pare c ă ați dat lovitura.
Fata îi zâmbi scurt și se îndrept ă spre lift.
Afară, pe strad ă, noaptea care se l ăsa părea îngrijor ător de grea. Gabrielle îi f ăcu
semn unui taxi, se urc ă în el și încercă să se asigure c ă știa exact ce face.
— Studiourile de televiziune ABC, îi spuse ea șoferului. Gr ăbește-te!

63

Stând întins pe o parte, pe ghea ță, Michael Tolland î și odihnea capul pe un bra ț
întins pe care deja nu îl mai sim țea. Chiar dac ă pleoapele erau din ce în ce mai grele,
Tolland se chinuia s ă și le țină deschise. Din punctul lui de vedere, se uita acum la
ultimele imagini pe care le avea din aceast ă lume — ap ă și gheață —, într-un soi de
vedere periferic ă ciudată. Finalul potrivit al unei zile în care nimic nu fusese ceea ce
părea.
Peste blocul de ghea ță începuse s ă se aștearnă o liniște ciudat ă. Rachel și Corky
tăcuseră amândoi, iar b ătăile se opriser ă. Cu cât se îndep ărtau de ghe țar, vântul devenea
tot mai calm. Tolland auzea și propriul trup cum e redus la t ăcere. Cu gluga strâns ă în
jurul urechilor, î și auzea propria respira ție amplificat ă în cutia de rezonan ță a craniului.
Devenea tot mai rar ă… și mai superficial ă. Trupul nu mai era capabil s ă se lupte cu
senzația de comprimare care înso țea fuga sângelui din extremit ăți înspre organele vitale,

într-un ultim efort de a men ține creierul con știent.
O bătălie pierdut ă, știa foarte bine.
Ciudat, dar durerile disp ăruseră. Trecuse prin acea stare. Acum sim țea că se
umflase. Amor țeală. Plutire. Când nu mai fu capabil s ă clipeasc ă, vederea i se înce țoșă.
Umoarea apoas ă dintre cornee și cristalin începea s ă înghețe. Tolland privi înapoi spre
fantoma ghe țarului Milne, acum doar o form ă albă, vagă în lumina ce țoasă a lunii.
Își simțea sufletul împ ăcat cu înfrângerea. Oscilând pe pragul dintre prezen ță și
absență, privi înspre valurile oceanului. Vântul spulbera totul în jur.
În acel moment, Tolland începu s ă delireze. Ciudat, dar, în ultimele secunde înainte
de a deveni incon știent, delirul lui nu avea nici o leg ătură cu salvarea. Nu avu gânduri
halucinante despre c ăldură și confort. Delirul final era terifiant.
Un animal imens r ăsărea din ap ă lângă aisberg, sp ărgând suprafa ța apei cu un
șuierat însp ăimântător. Veni spre el ca un monstru marin mitic — zvelt, negru și mortal,
cu apa bolborosind înspumat ă în jurul lui. Tolland se for ță să clipeasc ă. Vederea i se
limpezi pu țin. Bestia era aproape, lovind în ghea ță ca un rechin imens care atac ă o
bărcuță. Masiv, animalul se în ălță deasupra lui, cu pielea ud ă și lucind.
După ce imaginea ce țoasă se înnegri, nu mai r ămaseră decât sunetele. Metal pe
metal. Din ți smulgând din ghea ță. Venind mai aproape. Tr ăgându-le corpurile de la locul
lor.
"Rachel…"
Tolland se sim ți înșfăcat cu brutalitate.
Apoi totul se întunec ă în jurul lui.

64

Gabrielle Ashe o lu ă la goan ă imediat ce intr ă în camera de produc ție de la etajul trei
al canalului ABC News. Chiar și așa, se mi șca mai încet decât to ți ceilalți oameni din
încăpere. Produc ția se desf ășura cu intensitate maxim ă douăzeci și patru de ore pe zi,
dar în acel moment spa țiul de lucru din fa ța ei era mai aglomerat ca oricând. Redactorii
cu ochii ie șiți din orbite strigau unii la al ții peste pere ții compartimentelor lor, reporterii
cu faxuri în mâini goneau de la post de lucru la post de lucru comparând noti țele, iar
curierii mu șcau dintr-un baton de Snickers și luau o gur ă de Mountain Dew între dou ă
sarcini.
Gabrielle venise la studiourile ABC ca s-o vad ă pe Yolanda Cole.
De obicei, Yolanda putea fi g ăsită în zona cea mai lini ștită din redac ție — birourile
private cu pere ți de sticl ă rezervate celor care luau decizii și care aveau nevoie de ceva
liniște pentru a gândi. În seara asta îns ă, Yolanda se afla chiar în mijlocul mul țimii
bezmetice. Când o z ări pe Gabrielle, femeia scoase un chiot de exuberan ță.
— Gabs!
Yolanda purta o rochie strâns ă pe corp și ochelari în form ă de broasc ă țestoasă. Ca
întotdeauna, de ea atârnau câteva kilograme de bijuterii. Se îndrept ă spre Gabrielle,
făcându-i semn cu mâna:
— Te îmbr ățișez!
Yolanda Cole era redactor al canalului ABC News din Washington de șaisprezece
ani. De origine polonez ă, pistruiat ă, Yolanda era o femeie scund ă, cu părul foarte rar,
căreia toat ă lumea i se adresa în semn de afec țiune cu "Mami". Spiritul ei de matroan ă și
umorul ascundeau o iscusin ță și o perseveren ță ieșite din comun în a ob ține articolele
dorite. Gabrielle o cunoscuse pe Yolanda la un seminar "Femeile în politic ă", la care
participase la scurt timp dup ă sosirea ei în Washington. Discutaser ă despre trecutul lui
Gabrielle, despre provocarea de a fi femeie în D.C. și în cele din urm ă despre Elvis Presley
— o pasiune pe care descoperiser ă cu surprindere c ă o împărtășesc. Yolanda o luase pe
Gabrielle sub aripa ei și o ajutase s ă își facă relații. De atunci, Gabrielle trecea la o lun ă
și ceva pe la ea ca s-o salute.
Gabrielle o îmbr ățișă. Entuziasmul Yolandei îi ridica deja moralul.

Yolanda se d ădu înapoi și se uită la Gabrielle cu aten ție:
— Parcă ai îmbătrânit cu o sut ă de ani, feti țo! Ce ți s-a întâmplat?
Gabrielle î și coborî vocea:
— Am probleme, Yolanda!
— Zvonurile nu spun asta. Omul t ău e în ascensiune.
— Putem discuta undeva, între patru ochi?
— Ți-ai ales prost momentul, scumpo. Pre ședintele va ține o conferin ță de pres ă cam
într-o jum ătate de or ă și noi tot n-avem habar despre ce va fi vorba. Trebuie s ă fac rost
de comentarii de la exper ți și mă zbat ca pe ștele pe uscat.
— Știu eu care e subiectul conferin ței.
Yolanda î și coborî ochelarii pe nas. P ărea sceptic ă:
— Gabrielle, corespondentul nostru din interiorul Casei Albe habar n-are despre ce e
vorba. Vrei s ă spui că Sexton are mai multe informa ții?
— Nu, spun doar c ă eu dețin mai multe informa ții. Acord ă-mi cinci minute și îți
povestesc tot.
Yolanda privi dosarul cu sigiliul Casei Albe din mâna lui Gabrielle.
— Ăla e un document intern al Casei Albe. De unde ai f ăcut rost de el?
— Dintr-o întâlnire privat ă cu Marjorie Tench pe care am avut-o în dup ă-amiaza
aceasta.
Yolanda o privi lung pre ț de câteva clipe:
— Vino dup ă mine!
La adăpostul confiden țialității biroului de lucru al Yolandei, Gabrielle îi m ărturisi
prietenei sale leg ătura de o noapte cu Sexton și faptul c ă Tench de ținea dovezi foto.
Yolanda îi zâmbi larg și izbucni în râs. Lucra de atâta vreme în mass-media din
Washington încât nimic nu o mai șoca.
— Oh, Gabs, b ănuiam eu c ă tu și Sexton v-a ți pus-o. Nici o surpriz ă! El are
reputație, iar tu e ști o fată drăguță. Păcat de fotografii. Eu nu mi-a ș face griji.
"Să nu-mi fac griji?"
Gabrielle îi povesti c ă Tench îl acuzase pe Sexton de luarea de mit ă ilegală din partea
companiilor aerospa țiale și că ea tocmai fusese martora unei întâlniri SFF secrete care
confirma acele acuza ții! Expresia Yolandei r ămase din nou impasibil ă — până ce
Gabrielle îi povesti ce avea de gând s ă întreprind ă în legătură cu asta.
Yolanda p ărea acum nelini ștită:
— Gabrielle, este treaba ta dac ă vrei să predai un document legal prin care declari
că te-ai culcat cu un senator american și l-ai sus ținut în vreme ce el min țea în aceasta
privință. Dar faci o mutare foarte proast ă, ți-o spun eu. Trebuie s ă te gânde ști mult la ce
repercusiuni poate avea acest gest asupra ta.
— Nu m ă asculți. Nu am atâta timp la dispozi ție!
— Ba te ascult. Draga mea, indiferent c ă timpul te preseaz ă sau nu, unele lucruri nu
se fac, pur și simplu. De exemplu, nu vinzi un senator al Statelor Unite în cadrul unui
scandal sexual. E sinucidere curat ă. Ascultă-mă bine, fătuco! Dac ă dobori un candidat
preziden țial, ar fi mai bine s ă te urci în ma șină și să fugi cât mai departe de D.C. Vei fi o
femeie distrus ă pentru toat ă viața. O mul țime de oameni cheltuiesc o mul țime de bani ca
să aducă un candidat pe creasta valului. Sunt în joc o gr ămadă de bani și multă putere
— genul acela de putere pentru care oamenii ucid.
Gabrielle t ăcu.
— Ca o p ărere personal ă, continu ă Yolanda, eu cred c ă Tench te-a amenin țat în
speranța că te vei speria și vei face o prostie — cum ar fi s ă-ți cauți scăparea și să
mărturisești legătura avut ă cu senatorul. Yolanda ar ătă înspre dosarul ro șu din mâinile
lui Gabrielle. Pozele alea cu tine și cu Sexton nu înseamn ă nimic dac ă tu sau Sexton
recunoa șteți că sunt adev ărate. Casa Alb ă știe prea bine c ă, dacă publică acele fotografii,
Sexton va pretinde c ă sunt trucate și i le va arunca pre ședintelui drept în fa ță.
— M-am gândit și eu la asta, dar chestiunea cu finan țarea ilegal ă a campaniei este…
— Iubito, ia gânde ște-te pu țin. Dacă nu au ie șit în public cu acuza ții de luare de
mită până acum, probabil c ă nici nu o vor mai face. Pre ședintele este foarte serios în
privința chestiei ăsteia cu campania negativ ă. Eu cred c ă a hotărât să scuteasc ă pe toată

lumea de un scandal în industria aerospa țială și a trimis-o pe Tench dup ă tine cu o
cacealma, sperând c ă ar putea s ă te sperie cu încurc ătura asta sexual ă. Să te facă să-ți
înjunghii candidatul pe la spate.
Gabrielle se gândi pu țin la cele auzite. De și aveau sens cuvintele Yolandei, totu și
ceva părea bizar. Gabrielle ar ătă prin geam spre agita ția din studioul de știri:
— Yolanda, voi v ă pregătiți pentru o important ă conferin ță de pres ă a președintelui.
Dacă nu va ie și în public cu probleme despre mit ă sau sex, atunci pentru ce atâta tam-
tam?
Yolanda p ărea uluit ă:
— Stai a șa! Tu crezi c ă această conferin ță de pres ă are vreo leg ătură cu tine și cu
Sexton?
— Sau cu mita. Sau cu amândou ă. Tench mi-a zis c ă am timp la dispozi ție până
diseară la opt pentru a semna o declara ție, altfel pre ședintele va anun ța….
Râsul Yolandei zgudui întreaga înc ăpere cu pere ții ei de sticl ă:
— Oh, te rog! Z ău așa! Mă termini!
Gabrielle n-avea deloc chef de glum ă.
— Ce???
— Ascult ă, Gabs, reu și Yolanda s ă îi mai spun ă, printre râsete, ai încredere în mine
în privin ța asta. Am de-a face cu oamenii de la Casa Alb ă de șaisprezece ani. Nici nu
poate fi vorba ca Zach Herney s ă fi convocat presa din întreaga lume ca să le spun ă
ziariștilor că bănuiește pe senatorul Sexton de acceptarea unor finan țări îndoielnice și că
s-a regulat cu tine. Genul ăsta de informa ții se strecoar ă. Președinții nu își câștigă
popularitatea prin întreruperea programelor media pentru a bârfi despre sex sau pre-
supuse infrac țiuni obscure comise împotriva legilor de finan țare a campaniilor electorale.
— Obscure? ripost ă Gabrielle. Vânzarea pe șleau a propriei decizii în privin ța unei
legi referitoare la spa țiu în schimbul milioanelor dolari din publicitate cu greu poate fi
intitulat ă o chestiune obscur ă?
— Ești convinsă că asta face el?
Tonul Yolandei se în ăspri:
— Ești suficient de sigur ă ca să-ți ridici poalele în cap în fa ța televiziunilor
naționale? Mai gânde ște-te un pic! În ziua de ast ăzi este nevoie de o mul țime de alian țe
ca să realizezi ceva, iar finan țarea campaniilor electorale reprezint ă o chestiune
complex ă. Poate c ă întâlnirea pe care a avut-o Sexton a fost una perfect legal ă.
— Încalc ă legea, insist ă Gabrielle. "Nu-i a șa?"
— Sau a șa a vrut Marjorie Tench s ă te facă să crezi. Candida ții accept ă mereu
donații în spatele u șilor închise din partea marilor corpora ții. Poate c ă nu e elegant, dar
nu este neap ărat și ilegal. Pe fapt, cele mai multe aspecte legale au de-a face nu cu
provenien ța banilor, ci cu modul în care candida ții aleg să cheltuiasc ă acești bani.
Gabrielle ezit ă, simțindu-se destul de nesigur ă.
— Gabs, Casa Alb ă te-a jucat cum a vrut în dup ă-amiaza asta. A încercat s ă te
întoarcă împotriva candidatului sus ținut de tine, iar pân ă în acest moment tu le-ai f ăcut
jocul. Dac ă aș avea nevoie de cineva de încredere, cred c ă aș rămâne cu Sexton înainte de
a sări în barca unei persoane precum Marjorie Tench.
În acea clip ă, sună telefonul Yolandei. Femeia r ăspunse, d ădu din cap și își notă
ceva.
— Interesant, rosti ea în cele din urm ă. Vin chiar acum. Mul țumesc.
Își închise telefonul și se întoarse spre Gabrielle cu sprâncenele arcuite:
— Gabs, se pare c ă ai scăpat. Exact a șa cum am prev ăzut.
— Ce se întâmpl ă?
— Nu am informa ții exacte înc ă, dar îți pot spune c ă evenimentul organizat de
președinte n-are nimic de-a face cu scandaluri sexuale sau cu finan țarea campaniilor.
Gabrielle sim ți o rază de speran ță și încercă din toat ă inima s ă-și creadă prietena:
— De unde știi?
— Cineva din interior tocmai mi-a dat de știre că această conferin ță de pres ă are
legătură cu NASA.
Gabrielle se ridic ă brusc:

— NASA?
Yolanda îi f ăcu cu ochiul:
— S-ar putea ca asta s ă fie noaptea ta norocoas ă. Pun pariu c ă președintele Herney
simte o presiune atât de mare din partea senatorului Sexton, încât a hot ărât că nu are
altă șansă decât s ă suspende finan țarea Sta ției Spațiale. Asta ar explica aceast ă
convocare a întregii prese mondiale.
"O conferin ță de pres ă prin care s ă se anun țe încetarea finan țării stației spațiale?"
Nu știa de ce, dar lui Gabrielle îi venea greu s ă creadă acest lucru.
Yolanda se ridic ă:
— Atacul lui Tench de dup ă-amiază? Probabil c ă a fost doar un ultim efort disperat
ca să se agațe cu ceva de Sexton înainte ca pre ședintele s ă iasă în public cu ve știle
proaste. Nimic nu ar fi fost mai bun decât un scandal sexual ca s ă se distrag ă atenția de
la un alt e șec preziden țial. Oricum, Gabs, acum am de lucru! Sfatul meu — ia- ți o ceașcă
de cafea, stai jos chiar aici, d ă drumul la televizor și urmărește povestea asta la fel ca noi
toți ceilalți. Mai avem dou ăzeci de minute pân ă începe spectacolul și îți repet c ă
președintele nu are cum s ă se lanseze în specula ții în seara asta. Îl urm ărește întreaga
omenire. Orice are de zis este foarte important.
Îi făcu din nou cu ochiul:
— Și-acum d ă-mi dosarul acela!
— Ce?
Yolanda îi întinse mâna cu fermitate:
— Pozele astea r ămân încuiate în biroul meu pân ă ce povestea asta va lua sfâr șit.
Vreau s ă fiu sigur ă că nu vei face vreo tâmpenie.
Ezitând, Gabrielle îi d ădu dosarul.
Yolanda încuie fotografiile într-un sertar al biroului și ascunse cheile.
— O să-mi mul țumești, Gabs! Ți-o jur.
Când trecu pe lâng ă ea, o mângâie pe cre ștet pe Gabrielle:
— Fă-te comod ă. Cred c ă urmeaz ă veștile bune.
Gabrielle râmase singur ă în biroul de sticl ă și încercă să se lase convins ă de
atitudinea pozitiv ă a Yolandei. Cu toate astea, nu se putea gândi decât la rânjetul de
satisfacție de pe chipul lui Marjorie Tench din acea dup ă-amiază. Gabrielle habar n-avea
ce urma s ă declare pre ședintele S.U.A. lumii întregi, dar, cu siguran ță, veștile nu aveau
să fie deloc bune pentru senatorul Sexton.

65

Rachel Sexton se sim țea de parc ă era arsă de vie.
"Plouă cu foc!"
Încercă să își deschid ă ochii, dar nu reu și să zărească decât ni ște forme nedeslu șite,
în ceață, și niște lumini orbitoare. Ploua de jur împrejurul ei. O ploaie fierbinte care o
opărea. Îi ardea pielea goal ă. Stătea întins ă pe o parte, sim țind cărămizile fierbin ți sub
trup. Se încovrig ă mai tare, în pozi ția de fetus, încercând s ă se fereasc ă de lichidul
fierbinte care c ădea de sus. Mirosea a chimicale. Poate a clor. Încerc ă să se târasc ă de
acolo, îns ă nu putu. Mâini puternice îi ap ăsau pe umeri, țintuind-o de podea.
"Dați-mi drumul! Ard toat ă!"
Se luptă din instinct ca s ă scape, în zadar, c ăci acelea și mâini puternice o strângeau
tot mai tare.
— Stai acolo! rosti vocea unui b ărbat.
Accentul era american, de profesionist.
— Se va termina în curând!
"Ce se va termina? se întreb ă Rachel. Durerea?" Încerc ă să își concentreze vederea.
Luminile din locul ăsta erau extrem de puternice. Sesiz ă că încăperea era mic ă.
Înghesuit ă. Totul i se p ărea cu susul în jos.
— Ard!

Urletul lui Rachel abia dac ă se auzi ca o șoaptă.
— N-ave ți nimic, zise vocea. Apa e c ălduță. Aveți încredere în mine.
Rachel î și dădu seama c ă era practic dezbr ăcată. Avea pe ea doar lenjeria îmbibat ă
cu apă. Nu îi era ru șine; mintea îi era prea ocupat ă cu alte întreb ări.
Amintirile revenir ă ca un șuvoi tumultos. Ghe țarul. Radarul Atacul. "Cine? Unde
sunt?" Încerc ă să pună lucrurile cap la cap îns ă își simțea creierul adormit, de parc ă ar fi
fost împiedicat de ceva s ă gândeasc ă. Din toat ă confuzia reie și o singur ă idee limpede:
"Michael și Corky… unde sunt?"
Încercă din nou s ă-și concentreze privirea, dar nu z ări decât b ărbații de deasupra ei.
Toți erau îmbr ăcați în acela și fel de costum albastru ca de scafandru. Voi s ă vorbeasc ă,
dar gura nu era capabil ă să scoată nici măcar o singur ă silabă. Senzația de arsur ă din
piele lăsa acum loc unor valuri bru ște și profunde de durere, care îi atacau mu șchii
precum ni ște unde seismice.
— Nu vă mai opune ți, rosti b ărbatul de deasupra. Sângele trebuie s ă vă revină în
mușchi!
Rostea cuvintele de parc ă ar fi fost un doctor.
— Încerca ți să mișcați membrele cât de mult pute ți.
Rachel sim țea durerea ca și cum fiecare mu șchi îi era lovit de un ciocan. R ămase
întinsă pe podea, abia respirând.
— Mișcați-vă brațele și picioarele! insist ă bărbatul, chiar dac ă vă doare cumplit.
Rachel încerc ă să se conformeze. Fiecare mi șcare părea un cu țit înfipt în articula ții.
Jeturile de ap ă se înfierbântar ă iarăși. Revenea op ăreala. Durerea era tot mai accentuat ă.
La un moment dat, crezu c ă nu va mai rezista nici o secund ă. În aceea și clipă, cineva îi
făcu o injec ție. Durerea se domoli cu repeziciune. Vibra țiile slăbiră din intensitate. Rachel
simți că respiră din nou.
O nouă senzație îi invada trupul. O serie bizar ă de ace și de ciupituri. Le sim țea în
tot corpul și o înțepau, din ce în ce mai ascu țit. Milioane de puncte minuscule cât vârful
de ac, care se intensificau ori de câte ori se mi șca încerc ă să rămână nemișcată, dar
jeturile de ap ă continuau s ă o loveasc ă. Bărbatul de deasupra îi ținea bra țele și i le
mișca.
"Doamne, ce m ă doare!" Rachel era prea sl ăbită ca să se împotriveasc ă. Pe față îi
curgeau lacrimi de durere și de epuizare. Î și închise ochii strâns, f ăcând să dispară
lumea exterioar ă.
Într-un târziu, acele și pișcăturile disp ărură. Ploaia de deasupra încet ă. Când î și
deschise ochii, vederea îi era mai limpede.
Atunci îi v ăzu.
Corky și Tolland z ăceau în apropiere, tremurând pe jum ătate dezbr ăcați și murați
bine. Dup ă expresiile de disperare de pe fe țele lor, Rachel î și dădu seama c ă trecuser ă
prin acelea și chinuri. Ochii c ăprui ai lui Michael Tolland erau sticlo și și injecta ți de
sânge. Când o z ări pe Rachel, reu și să îi schițeze un zâmbet, cu buzele-i vinete
tremurând.
Rachel încerc ă să se ridice în capul oaselor ca s ă își dea seama unde este. To ți trei
zăceau tremurând ca piftiile într-un amestec de nedescris de membre pe jum ătate goale
pe podeaua unei camere minuscule de du ș.

66

O ridicar ă niște brațe puternice.
Rachel sim ți cum for țe străine îi usuc ă trupul și o înfășoară în pături. Era a șezată
pe un soi de targ ă medical ă și masată zdravăn pe bra țe, picioare și tălpi. O alt ă injecție în
braț.
— Adrenalin ă, îi spuse cineva.
Simți medicamentul care-i curgea prin vene ca o for ță vitală care îi înviora mu șchii.
Deși un bulg ăre de ghea ță continua s ă-i zacă în vintre, sângele începea s ă se întoarc ă

încet în membre.
"Înapoi din mor ți."
Încercă să se concentreze. Corky și Tolland z ăceau alături, tremurând înf ășurați în
pături, în vreme ce b ărbații le masau corpurile și le făceau injec ții. Fără îndoială că acest
ansamblu de personaje masculine le salvaser ă viețile. Mulți dintre oamenii din jur erau
uzi leoarc ă, de parc ă săriseră drept în apele oceanului ca s ă ajute victimele. Rachel habar
n-avea cine erau și cum ajunseser ă la ea și la ceilal ți la timp. Acum, nu mai conta.
"Trăim."
— Unde… suntem? reu și Rachel s ă îngaime, simplul act al vorbirii producându-i o
cumplită durere de cap.
Bărbatul care o masa îi r ăspunse:
— Sunteți pe puntea medical ă a unui vas clasa Los Angeles…
— Atențiune! strigă cineva.
Rachel sesiz ă o mișcare brusc ă de jur împrejurul ei. Încerc ă să se ridice în capul
oaselor. O ajut ă unul dintre oamenii în albastru, sprijinind-o și trăgând păturile pe lâng ă
ea. Rachel se frec ă la ochi și văzu o siluet ă care intr ă în încăpere.
Nou-venitul era un b ărbat afro-american puternic. Chipe ș și autoritar. Purta o
uniform ă kaki.
— Pe loc repaus! le ordon ă el, îndreptându-se c ătre Rachel.
Se opri în dreptul ei și o privi cu ochii lui negri și pătrunzători:
— Harold Brown, se recomand ă el, cu o voce grav ă și obișnuită să comande. Sunt
căpitanul U.S.S. Charlotte. Și dumneavoastr ă sunteți?
"U.S.S. Charlotte", reluă în gând Rachel. Numele îi era cunoscut de undeva.
— Sexton…, îi r ăspunse ea. Sunt Rachel Sexton.
Omul păru nedumerit. Se apropie mai mult și o privi cu mai mult ă atenție.
— Să fiu al naibii. A șadar, dumneata e ști!
Rachel p ăru tulburat ă. "Mă cunoaște de undeva?" Era convins ă că nu-l recunoa ște,
deși atunci când privirea îi coborî de pe chip la eticheta de pe piept z ări emblema
familiar ă a unui vultur care strângea o ancor ă în gheare, înconjurat ă de cuvintele U.S.
NAVY.
Acum își aminti de ce numele Charlotte i se păruse cunoscut.
— Bine a ți venit la bord, domni șoară Sexton, rosti c ăpitanul. A ți sintetizat mai multe
rapoarte de recunoa ștere transmise de aceasta nav ă. Știu cine sunte ți!
— Dar ce c ăutați în apele astea? murmur ă ea.
Chipul lui se în ăspri într-o oarecare m ăsură:
— Ca să fiu sincer, domni șoară Sexton, voiam s ă vă întreb acela și lucru.
Tolland se ridic ă încet în capul oaselor și încercă să vorbeasc ă. Rachel îi f ăcu semn
să tacă printr-un gest ferm din cap. "Nu aici. Nu acum." N-avea nici un dubiu c ă primul
lucru despre care Tolland și Corky ar fi vrut s ă vorbeasc ă era legat de meteorit și de atac,
dar acestea nu erau subiecte pe care s ă le discute de fa ță cu un echipaj de submarin. In
universul serviciilor secrete, indiferent de situa ția de criz ă care se ivea, SECURITATEA r ă-
mânea esen țială; situația meteoritului trebuia s ă rămână extrem de confiden țială.
— Trebuie s ă vorbesc cu directorul NRO, William Pickering, îi spuse ea c ăpitanului.
Între patru ochi și imediat!
Căpitanul se încrunt ă, neobișnuit să primeasc ă ordine chiar pe propriul vas.
— Dețin informa ții secrete pe care trebuie s ă le transmit.
Căpitanul o studie câteva clipe:
— Mai întâi s ă vă revină la normal temperatura corpului, apoi v ă fac legătura cu
directorul NRO.
— Este urgent, domnule. Eu…
Se opri repede. Privirea tocmai îi c ăzuse pe un ceas de pe peretele de deasupra
cabinetului cu medicamente:
19.51.
Rachel clipi des:
— Ceasul ăla… merge bine?
— Sunte ți pe o nav ă a Marinei, domni șoară. Ceasurile noastre merg întotdeauna

brici.
— Și arată ora dup ă… meridianul estic?
— Șapte și cincizeci și unu de minute, timp estic standard. Suntem lâng ă Norfolk.
"Doamne! se gândea, uluit ă. E doar 7.51 P.M.?" Avea impresia c ă trecuser ă ore bune
de când le șinase. Nici m ăcar nu trecuse de ora opt? "Pre ședintele n-a ie șit încă în public
cu știrea despre meteorit! înc ă am timp s ă-l opresc!" Se d ădu imediat jos din pat, cu
pătura înfășurată pe lâng ă corp. Sim țea cum îi tremurau picioarele.
— Trebuie s ă vorbesc imediat cu pre ședintele.
Căpitanul p ăru nedumerit:
— Președintele cui?
— Al Statelor Unite!
— Credeam c ă îl vreți pe William Pickering.
— N-am timp. Am nevoie de pre ședinte.
Căpitanul r ămase pe loc, blocându-i drumul postându-se chiar în fa ța ei.
— Am în țeles că președintele este pe cale s ă susțină în direct o conferin ță de pres ă
foarte important ă. Mă îndoiesc c ă va răspunde acum la apeluri telefonice personale.
Rachel se ridic ă cât putu de mult pe picioarele nesigure și îl țintui pe c ăpitan cu
privirea:
— Domnule, nu dispune ți de nivelul de acces necesar pentru a v ă explica situa ția,
dar președintele este pe cale s ă comită o greșeală groaznic ă. Dețin informa ții de care el
are nevoie disperat ă. Acum. Va trebui s ă aveți încredere în mine.
Căpitanul se holb ă la ea, apoi se uit ă din nou la ceas:
— Nouă minute? Nu v ă pot obține o leg ătură securizata cu Casa Alb ă atât de repede.
Tot ce v ă pot oferi este un radiofon. Nesecurizat. Și va trebui s ă ajungem la adâncime de
antenă, ceea ce va lua câteva…
— Trece ți la treab ă! Acum!

67

Centrala telefonic ă a Casei Albe era situat ă la nivelul inferior al aripii de est. La
datorie se g ăseau, în permanen ță, trei centraliste. Pe moment, doar dou ă dintre ele
stăteau la comanda butoanelor. Cea de-a treia alerga cât putea c ătre Sala de briefing.
Ducea în mân ă un telefon f ără fir. Încercase s ă facă legătura cu Biroul Oval, dar
președintele plecase deja c ătre conferin ța de pres ă. Atunci încercase s ă îi sune pe
adjuncții lui pe celulare, numai c ă toate celularele din jurul S ălii de briefing se închideau
înaintea transmisiunilor televizate, pentru a nu întrerupe transmisia în direct.
A ajunge cu un telefon f ără fir direct la pre ședinte într-un astfel de moment însemna
o posibilitate cel mult discutabil ă, și totuși, când ofi țerul NRO de leg ătură cu Casa Alb ă
sunase pretinzând c ă deține informa ții urgente pe care pre ședintele trebuia s ă le afle
înainte de a intra în direct, centralista î și dăduse seama c ă trebuie s ă o ia la fug ă.
Întrebarea era acum dac ă va ajunge la destina ție la timp.

Aflată într-o cabin ă medical ă mică la bordul U.S.S. Charlotte, Rachel Sexton st ătea
cu receptorul lipit de ureche și aștepta să discute cu pre ședintele. Tolland și Corky se
aflau în apropiere, p ărând Încă puternic afecta ți. Obrazul lui Corky fusese cusut cu cinci
copci și prezenta înc ă o vânătaie urât ă. Toți trei fuseser ă ajutați să se îmbrace în lenjerie
cu protec ție termic ă, costume grele de pilot de avia ție marin ă, ciorapi de lân ă și bocanci.
Cu o cea șcă de cafea c ălduță în mân ă, Rachel începea s ă se simt ă din nou aproape ca o
ființă umană.
— De ce dureaz ă atât? vru Tolland s ă știe. Mai sunt doar patru minute pân ă la ora
opt!
Rachel nu-i putea r ăspunde. Ajunsese la una dintre centralistele Ca-sei Albe, îi
explicase cine era și că era o urgen ță. Centralista p ăruse că o înțelege, o pusese pe linie

în așteptare și acum f ăcea, probabil, toate demersurile necesare pentru a o pune pe
Rachel în leg ătură cu președintele.
"Patru minute, gândi Rachel. Gr ăbește-te!"
Închizându- și ochii, Rachel încerc ă să-și adune gândurile. Fusese o zi a naibii de
lungă. "Sunt pe un submarin nuclear", rosti ea în gând, știind că avusese noroc. A șa cum
afirmase c ăpitanul, Charlotte se găsise într-o misiune de patrulare de rutin ă în Marea
Bering cu dou ă zile în urm ă și detectase unele zgomote subacvatice anormale dinspre
ghețarul Milne — foraje, zgomote de avion, o mul țime de mesaje radio criptate.
Submarinul fusese redirec ționat, cu misiunea de a asculta în t ăcere. Cu o or ă și ceva
înainte auziser ă o explozie pe ghe țar și se duseser ă să verifice. A șa auziser ă chemarea de
ajutor a lui Rachel.
— Trei minute!
Tolland p ărea tot mai ner ăbdător și se uita mereu la ceas.
Rachel era nervoas ă! De ce dura atât? De ce nu preluase pre ședintele apelul? Dac ă
Zach Herney se prezenta în fa ța publicului cu datele pe care le avea…
Rachel î și alungă acest gând din minte și scutur ă receptorul. "Ridic ă-l odată!"

Gonind spre intrarea în Sala de briefing, centralista se lovi de adev ărată adunare a
personalului Casei Albe. To ți discutau emo ționați, făcând ultimele preg ătiri. Îl văzu pe
președinte la dou ăzeci de metri distan ță, așteptând la intrare. Machiorii î și terminau
ultimele retu șuri.
— Faceți loc! rosti centralista, încercând s ă străbată mulțime. Apel pentru
președinte! Face ți loc!
— În direct în dou ă minute! strig ă un regizor de platou.
Strângând telefonul la piept, centralista se apropie de pre ședinte.
— Apel pentru pre ședinte! icni ea. Face ți loc!
O siluet ă masivă îi blocă accesul: Marjorie Tench. Consilierul principal al
președintelui o privi dezaprobator pe femeie:
— Ce se întâmpl ă?
— Am o urgen ță!
Centralista abia mai respira:
— … Un apel telefonic pentru pre ședinte.
Tench p ărea că nu o crede:
— Acum nu se poate!
— E Rachel Sexton. Spune c ă e urgent!
Marjorie se strâmb ă mai degrab ă de surpriz ă decât de mânie. Tench se uit ă la
telefon:
— Este o linie public ă. Nu e securizat ă.
— Nu, doamn ă. Dar la cap ătul celălalt linia este deschis ă. Este un radiofon. Trebuie
să vorbeasc ă imediat cu pre ședintele.
— În direct, în nou ăzeci de secunde!
Tench se uit ă la telefon și întinse o mân ă ca de p ăianjen.
— Dă-mi receptorul!
Centralista ezit ă.
— Domni șoara Sexton vrea s ă vorbeasc ă doar cu pre ședintele Herney. Mi-a spus s ă
amân conferin ța de pres ă dacă e nevoie pân ă vorbește cu el. Am asigurat-o…
Tench făcu un pas înspre femeie și vorbi cu o voce ajuns ă o șoaptă amenin țătoare:
— Hai s ă-ți explic cum st ă treaba. Tu nu prime ști ordine de la fata adversarului
președintelui, ci de la mine. Te asigur c ă mai aproape de pre ședinte nu vei ajunge pân ă
ce nu aflu ce naiba se întâmpl ă.
Centralista se uit ă spre pre ședinte, care era acum înconjurat de tehnicieni cu
microfoane, stili ști și mai mul ți membri ai personalului care treceau în revista cu el
ultimele detalii ale discursului.
— Șaizeci de secunde! țipă regizorul.

La bordul submarinului, Rachel Sexton se plimba nervoas ă prin înc ăperea strâmt ă,
când, în sfâr șit, auzi un p ăcănit la cel ălalt capăt al liniei.
O voce răgușită i se adres ă:
— Alo?
— Președintele Herney? izbucni Rachel.
— Marjorie Tench, o corect ă vocea. Sunt principalul consilier al pre ședintelui.
Oricine ai fi, trebuie s ă te avertizez c ă telefoanele în glum ă adresate Casei Albe violeaz ă…
"Pentru numele lui Dumnezeu!"
— Nu e o glum ă! Aici e Rachel Sexton. Sunt ofi țerul de leg ătură cu NRO și…
— Știu foarte bine cine este Rachel Sexton, cucoan ă! Mă îndoiesc c ă ești dumneata
aceea. Ai sunat la Casa Alb ă pe o linie nesecurizat ă, pretinzându-mi s ă întrerup o
transmisie preziden țială important ă. Ăsta cu greu poate fi numit un mod de operare
corect pentru cineva care…
— Ascult ă, se înfurie Rachel, ți-am instruit întregul personal despre un meteorit cu
câteva ore în urm ă. Stăteai în primul rând. M-ai v ăzut pe un ecran de pe biroul
președintelui! Mai ai vreo întrebare?
Tench tăcu o clip ă:
— Ce înseamn ă toate astea, domni șoară Sexton?
— Înseamn ă că trebuie s ă-l oprești pe pre ședinte! Informa țiile lui despre meteorit
sunt eronate! Tocmai am aflat c ă meteoritul a fost inserat pe sub ghețar! Nu știu de către
cine și nu știu de ce! Dar lucrurile nu sunt ceea ce par! Pre ședintele va face un anun ț
complet eronat, și eu vă sfătuiesc din toat ă inima…
— Ia stai o clip ă!
Tench își coborî vocea:
— Îți dai seama ce spui?
— Da! Cred c ă directorul administrativ al NASA a regizat un soi de fraud ă la scară
mare, iar pre ședintele Herney va fi prins în curs ă. Trebuie m ăcar să amâni totul cu zece
minute, ca s ă-i pot explica ce se întâmpl ă aici. Cineva a încercat s ă mă ucidă, pentru
numele lui Dumnezeu!
Vocea lui Tench deveni de ghea ță:
— Domni șoară Sexton, am s ă-ți dau un avertisment. Dac ă te-ai răzgândit în privin ța
rolului t ău în ajutorul dat Casei Albe în aceast ă campanie, ar fi trebuit s ă meditezi mai
bine cu mult înainte de a certifica datele despre meteorit pentru pre ședinte.
— Cee???
"Oare m ăcar mă ascultă?"
— Sunt revoltat ă de atitudinea dumitale. Folosirea unei linii nesecurizate este o
cascadorie ieftin ă. Sugerezi c ă datele despre meteorit au fost trucate? Ce fel de ofi țer de
informa ții folosește un radiofon pentru a apela Casa Alb ă și a discuta despre informa ții
secrete? E clar c ă dumneata speri ca acest mesaj s ă fie interceptat de cineva.
— Norah Mangor a pl ătit cu via ța pentru asta! Doctorul Ming este și el mort. Trebuie
să-l avertizezi…
— Oprește-te acum! Nu vreau s ă știu care ți-e jocul, dar î ți reamintesc — și oricui se
întâmpl ă să intercepteze acest apel — c ă suntem în posesia unor depozi ții înregistrate pe
bandă video ale unor oameni de știință de vârf ai NASA, ale câtorva oameni de știință
civili de renume și a dumitale înseți, domni șoară Sexton, toate certificând c ă datele
despre meteorit sunt corecte. Nu pot decât s ă-mi imaginez de ce î ți schimbi acum
depoziția. Oricare ar fi motivul, consider ă-te eliberat ă din slujba de la Casa Alb ă chiar din
această clipă, iar dac ă vei încerca s ă mânjești aceast ă descoperire cu alte acuza ții de
fraudă, te asigur c ă NASA și Casa Alb ă te vor da în judecat ă pentru def ăimare atât de
repede, încât nici m ăcar nu vei apuca s ă-ți faci bagajul înainte de a intra la închisoare.
Rachel deschise gura, dar nu reu și să scoată o vorbă:
— Zach Herney a fost generos cu tine, izbucni Tench. Ca s ă fiu cinstit ă, chestia asta
miroase a cascadorie publicitar ă ieftină de tip Sexton. Las-o moart ă chiar acum, sau te
dăm în judecat ă! Ți-o jur!
Legătura telefonic ă se întrerupse.

Rachel continua s ă stea cu gura c ăscată atunci când c ăpitanul b ătu în ușă.
— Domni șoară Sexton? rosti el, b ăgându-și capul pe u șă. Recepționăm un semnal
slab de la Radioul Na țional Canadian. Pre ședintele Zach Herney tocmai și-a început
conferin ța de pres ă.

68

Stând pe podium în Sala de briefing a Casei Albe, Zach Herney sim țea toată căldura
care venea de la reflectoare și știa că întreaga lume îl urm ărea. Scurta informare emis ă
de Biroul de Pres ă al Casei Albe declan șase o adev ărată agitație în universul mass-media.
Cei care nu auziser ă de acea informare la televiziune, radio sau la buletinele de știri
online fuseser ă inevitabil pu și la curent de vecini, colegi de serviciu sau familii. Pân ă la
ora opt, toat ă lumea care nu locuia în vreo pe șteră izolată făcuse specula ții în privin ța
mesajului preziden țial. În baruri și în camere de zi de pe întreaga planet ă, milioane de
oameni st ăteau apleca ți asupra televizoarelor a șteptând cu ner ăbdare.
În astfel de momente, când se afla fa ță în față cu întreaga lume, Zach Herney sim țea
greutatea pozi ției sale. Oricine afirma c ă puterea nu crea dependen ță nu o experimentase
niciodat ă cu adev ărat. Când î și începu discursul, Herney sesiz ă însă că lipsea ceva. Nu
era genul de om care s ă aibă trac, așa că unda de îngrijorare resim țită acum în suflet îl
uluia.
"De vină este audien ța covârșitoare", c ăută el să se liniștească. Și totuși era vorba de
altceva. Instinctul. Ceva ce z ărise.
Un lucru extrem de nesemnificativ, și totuși…
Își propuse s ă uite. Nu era nimic. Și totuși nu disp ărea.
"Tench."
Cu câteva clipe în urm ă, în vreme ce Herney se preg ătea să urce la pupitru, o z ărise
pe Marjorie Tench în holul galben, vorbind la telefon f ără fir. Lucrul era ciudat în sine,
dar ciud ățenia era accentuat ă de faptul c ă stătea lâng ă ea centralista Casei Albe, cu un
chip alb de îngrijorare. Herney nu auzea ce discuta Tench, dar putea vedea c ă subiectul
era tensionat. Tench discuta cu o vehemen ță și cu o mânie pe care pre ședintele rareori le
remarcase — chiar și din partea ei. Se opri o clip ă și îi căută întrebător privirea.
Tench îi ar ătă degetele mari în sus. Herney n-o mai z ărise nici dată pe Tench f ăcând
un asemenea gest. A fost ultima imagine din mintea lui în vreme ce era împins c ătre
pupitru.

Pe covorul albastru din zona de pres ă a habisferei NASA, administratorul Lawrence
Ekstrom ședea la mijlocul mesei lungi de simpozioane, înconjurat de oficialit ăți și oameni
de știință NASA. Pe un monitor din fa ța lor se transmitea în direct cuvântul de deschidere
al președintelui. Restul angaja ților de la NASA se g ăseau îngr ămădiți în jurul altor
monitoare, frem ătând de ner ăbdare la vederea comandantului lor suprem care deschidea
conferin ța de pres ă.
— Bună seara, rosti Herney, p ărând neobi șnuit de rigid. M ă adresez acum
conaționalilor mei și prietenilor no ștri din întreaga lume…
Ekstrom privi spre imensa roc ă înnegrit ă așezată chiar în fa ța lui. Ochii i se
îndreptar ă spre un alt monitor de control, unde se v ăzu pe sine, înconjurat de personalul
cel mai înalt autorizat, pe fundalul unui drapel american imens și al siglei NASA.
Luminile confereau scenei un aer de tablou neomodernist — cei doisprezece apostoli la
cina cea de tain ă. Zach Herney transformase toat ă povestea într-un spectacol politic.
"Herney n-avea de ales", î și zise directorul administrativ. Se sim țea ca un tele-evanghelist
care îl vindea pe Dumnezeu maselor.
Peste aproximativ cinci minute, pre ședintele avea s ă-i prezinte pe Ekstrom și pe
membrii personalului NASA. Apoi, prin intermediul unei spectaculoase leg ături prin
satelit, NASA avea s ă se alăture pre ședintelui în diseminarea ve știlor către omenire. Dup ă

un scurt rezumat al modului în care se efectuase descoperirea și al însemn ătății ei
pentru știința spațială, și după câteva b ătăi pe spate în semn de felicitare, NASA și
președintele aveau s ă îi dea cuvântul celebrului om de știință Michael Tolland, al c ărui
documentar avea s ă ruleze timp de aproape cincisprezece minute. Dup ă aceea, cu
entuziasmul și credibilitatea ajunse la cot ă maximă, Ekstrom și președintele î și vor lua la
revedere, promi țând noi informa ții în zilele urm ătoare prin intermediul conferin țelor de
presă NASA.
În timp ce st ătea și își aștepta rândul, Ekstrom începu s ă se simt ă tot mai ru șinat.
Știa că se va întâmpla a șa. Se așteptase la asta.
Avea să spună minciuni… neadev ăruri certificate.
În mod ciudat îns ă minciunile lui p ăreau lipsite de importan ță acum. Ekstrom avea
o greutate și mai mare pe suflet.

În haosul din studioul de produc ție a canalului ABC, Gabrielle Ashe st ătea umăr
lângă umăr alături de zeci de str ăini, toate gâturile fiind întinse spre șirul de monitoare
suspendate de tavan. Un fâ șâit se auzi în înc ăpere în momentul clipei mult a șteptate.
Gabrielle închise ochii, rugându-se ca atunci când îi va deschide s ă nu aibă în fața
ochilor imaginile propriului trup gol.

Atmosfera din biroul senatorului Sexton era înc ărcata de emo ție. Toți oaspeții se
ridicaser ă în picioare, cu ochii lipi ți de televizorul cu ecran lat.
Zach Herney st ătea în fa ța întregii lumi și, incredibil, salutul trimis de el fusese unul
stângaci. Omul p ărea, pe moment, nesigur.
"Pare tulburat, î și spuse Sexton. De și el nu pare niciodat ă tulburat."
— Uitați-vă la el, îi șopti cineva. Probabil c ă are vești proaste.
"Să fie stația spațială?" se întreb ă Sexton.
Herney privi drept spre camer ă și inspiră profund:
— Prieteni, m ă întreb de mai multe zile cum e cel mai bine s ă fac acest anun ț…
"Cinci cuvinte simple, îl îndemn ă Sexton de la distan ță. Am dat-o în bar ă."
Herney vorbi câteva clipe despre marele p ăcat comis prin implicarea agen ției spațiale
în campania electoral ă și despre faptul c ă, așa stând lucrurile, el personal sim țise nevoia
de a prefa ța un astfel de anun ț major cu exprimarea unor scuze publice.
— Aș fi preferat orice alt moment din istorie ca s ă fac acest anun ț, zise el. Tensiunea
politică tinde să transforme vis ătorii în necredincio și, și totuși, în calitatea mea de
președinte, nu am de ales decât v ă împărtășesc ceea ce am aflat și eu recent.
Zâmbi.
— Se pare c ă magia cosmosului nu ține cont de programarea oamenilor… nici m ăcar
de programul unui pre ședinte.
Toți cei din biroul lui Sexton tres ăriră la unison. "Ce???"
— Cu dou ă săptămâni în urm ă, reluă Herney, noul sistem de sateli ți de scanare a
densității de pe orbita polar ă a trecut peste ghe țarul Milne din insula Ellesmere, o bucat ă
îndepărtată de pământ situat ă deasupra paralelei optzeci, în nordul Oceanului Arctic.
Sexton și ceilalți schimbar ă priviri nedumerite:
— Satelitul NASA, continu ă Herney, a detectat o roc ă imensă de mare densitate,
îngropat ă la șaizeci de metri sub ghea ță.
Zâmbi pentru prima dat ă, regăsindu-și siguran ța de sine:
— După primirea datelor, NASA a b ănuit imediat c ă sateliții au descoperit un
meteorit.
— Un meteorit? izbucni Sexton, ridicându-se în picioare. Astea sunt ve ști?
— NASA a trimis o echip ă pe ghețar ca să ia mostre de roc ă. În acel moment NASA a
făcut…
Pauză.
— Ca să fiu sincer, a f ăcut descoperirea științifică a secolului.
Sexton f ăcu un pas spre televizor. "Nu…" Oaspe ții lui se agitar ă neliniștiți.

— Doamnelor și domnilor, anun ță Herney, acum câteva ore, NASA a extras afar ă din
gheața Arcticii un meteorit de opt tone care con ține…
Președintele se opri din nou, pentru sporirea efectului:
— Un meteorit care con ține fosile ale unei forme de via ță. Cu zecile. O dovad ă de
netăgăduit a existen ței vieții extraterestre.
Ca la comand ă, o imagine str ălucit luminat ă apăru pe ecranul din spatele
președintelui — o fosil ă perfect vizibil ă a unei creaturi enorme, asem ănătoare unei
insecte, încastrate într-o roc ă înnegrit ă.
În biroul lui Sexton, șase oameni s ăriră în sus, cu ochii m ăriți de groaz ă. Sexton
încremenise locului.
— Prieteni, continu ă președintele, fosila din spatele meu are o vechime de 190 de
milioane de ani. A fost descoperit ă într-un fragment al unui meteorit numit Jungersol,
care a lovit Arctica cu aproape trei sute de ani în urm ă. Noul sistem de sateli ți NASA a
descoperit acest fragment de meteorit îngropat într-un ghe țar. NASA și această
administra ție au avut extrem de mult ă grijă în ultimele dou ă săptămâni să confirme
fiecare aspect al monumentalei descoperiri înainte ca publicul larg s ă afle despre ea. În
următoarea jum ătate de or ă veți auzi depozi ții din partea mai multor speciali ști de la
NASA și oameni de știință civili și veți viziona un scurt documentar preg ătit de un chip pe
care sunt sigur c ă îl veți recunoa ște. Înainte de a continua îns ă, trebuie s ă urez bun venit
în direct, prin intermediul satelitului de deasupra Cercului Arctic, omului ale c ărui
conducere, viziune și muncă dedicat ă au făcut posibil acest moment istoric. Este o mare
onoare pentru mine s ă vi-l prezint pe directorul administrativ NASA, Lawrence Ekstrom.
Herney se întoarse spre ecran la fix.
Imaginea meteoritului se dizolv ă în mod dramatic într-o priveli ște a unui grup de
experți NASA a șezați la o mas ă lungă, iar în cap ăt se vedea silueta masiv ă a lui Lawrence
Ekstrom.
— Mulțumesc, domnule pre ședinte.
Ekstrom se ridic ă având un aer țeapăn și mândru și privi drept spre camer ă:
— Sunt extrem de mândru s ă împărtășesc cu dumneavoastr ă cele mai glorioase
clipe ale NASA de pân ă acum.
Ekstrom vorbi cu înfl ăcărare despre NASA și despre descoperire. Emanând din to ți
porii patriotism și triumf, el introduse f ără a comite vreo gre șeală documentarul realizat
de o celebritate a științei civile — Michael Tolland.
După ce urmări imaginile, senatorul Sexton c ăzu în genunchi în fa ța televizorului,
strângând rama argintie a acestuia. "Nu! Doamne, nu!"

69

Marjorie Tench se rupse, livid ă la față, de mul țimea încântat ă din Sala de briefing și
porni în goan ă înapoi spre biroul ei din aripa de vest. N-avea chef de s ărbătoare.
Telefonul primit de la Rachel Sexton avusese darul de a o șoca.
Extrem de iritant.
Tench trânti u șa camerei, se duse la birou și formă interiorul centralistei de la Casa
Albă.
— William Pickering. NRO.
Își aprinse o țigară și începu s ă se plimbe prin camer ă așteptând ca s ă i se facă
legătura cu Pickering. În mod normal, Pickering ar fi fost la acea or ă de mult plecat de la
birou, îns ă cu toată agitația legată de conferin ța de pres ă de la Casa Alb ă, Tench b ănuia
că Pickering r ămăsese la birou toat ă seara, cu privirea lipit ă de ecranul televizorului,
întrebându-se ce naiba se putea petrece în lume f ără ca directorul NRO s ă afle dinainte.
Tench se blestema c ă nu avusese încredere în propriile instincte atunci când
președintele o informase c ă vrea să o trimit ă pe Rachel Sexton în Arctica. Î și exprimase
îngrijorarea, spunând c ă este un risc inutil. Îns ă președintele știuse să fie foarte
conving ător, argumentând c ă personalul Casei Albe devenise tot mai cinic în ultimele

săptămâni și putea ridica semne de întrebare în leg ătură cu descoperirea NASA dac ă
vestea le venea din interior. A șa cum promisese Herney, certificarea efectuat ă de Rachel
Sexton le îndep ărtase bănuielile, prevenise orice discu ție în interior și îi determinase pe
toți angaja ții să se comporte ca un singur individ. Tench trebuia s ă admită că mutarea
fusese una genial ă. Și totuși, Rachel Sexton î și schimbase atitudinea.
"Nemernica m-a sunat pe o linie nesecurizat ă."
Era clar c ă Rachel Sexton voia să distrug ă credibilitatea acestei descoperiri, și
singura mângâiere a lui Tench era c ă președintele reu șise să obțină dinainte m ărturia lui
Rachel pe band ă video. "Slav ă Domnului." Cel pu țin lui Herney îi trecuse prin cap s ă
obțină acea asigurare. Tench începea s ă se team ă că vor avea nevoie de ea.
Pe moment îns ă, Tench încerca s ă agite apele în alte direc ții. Rachel Sexton era o
femeie inteligent ă, și dacă într-adev ăr avea de gând s ă se ia de Casa Alb ă și de NASA,
atunci avea nevoie de alia ți puternici. Iar prima alegere pe care ar fi f ăcut-o ar fi fost
William Pickering. Tench cuno ștea deja sentimentele lui Pickering fa ță de NASA. Trebuia
să ajungă la el înaintea lui Rachel.
— Domni șoara Tench? rosti vocea de la cel ălalt capăt al firului. Aici e William
Pickering. C ărui fapt datorez aceast ă onoare?
Tench auzea televizorul pe fundal — comentariul NASA. Î și dădu seama din tonul lui
că încă nu-și revenise din șocul conferin ței de pres ă.
— Aveți câteva clipe libere, domnule director?
— Mă așteptam s ă fiți ocupat ă cu sărbătorirea. E o noapte mare pentru
dumneavoastr ă. Se pare c ă NASA și președintele au revenit în ring.
Tench auzea uluiala din vocea lui, cuplat ă cu o nuan ță de dispre ț — ultimul
provenind, f ără îndoială, din legendara nepl ăcere a individului de a afla ve știle laolalt ă cu
restul lumii.
— Îmi cer scuze, rosti Tench, încercând s ă construiasc ă o punte de leg ătură, că
NASA și Casa Alb ă au fost for țate să nu vă țină la curent cu aceste informa ții.
— Sunte ți conștientă, replică Pickering, c ă NRO a detectat activitate NASA în zon ă
cu câteva s ăptămâni în urm ă și a pornit o anchet ă.
Tench se încrunt ă. "E ofticat."
— Da, știu. Și totuși…
— NASA ne-a asigurat c ă nu se întâmpl ă nimic. Au spus c ă desfășoară niște exerci ții
în condi ții extreme de mediu. Testarea echipamentului și genul ăsta de exerci ții.
Pickering f ăcu o pauz ă:
— Iar noi am crezut acea minciun ă.
— Haide ți să nu o numim minciun ă, ripostă Tench. Mai degrab ă o deviere de la
adevăr făcută din necesitate. Dac ă luăm în considera ție impor-tan ța descoperirii, cred c ă
înțelegeți de ce NASA a trebuit s ă fie atât de discret ă în aceast ă privință.
— Poate doar în ceea ce prive ște marele public.
Joaca de-a ofensatul nu intra în repertoriul unor oameni ca William Pickering ț iar
Tench sim ți că mai mult de atât nu se putea realiza.
— Am doar un minut la dispozi ție, reluă ea, încercând s ă își recâștige pozi ția
dominant ă, dar mi-am zis c ă e mai bine s ă vă sun și să vă avertizez.
— Să mă avertiza ți?
Pickering p ăru surprins.
— A decis Zach Herney s ă numeasc ă un nou director NRO, neprietenos cu NASA?
— Bineîn țeles că nu. Pre ședintele în țelege că multe dintre criticile pe care
dumneavoastr ă le-ați făcut la adresa NASA izvor ăsc din ra țiuni de securitate și el caut ă
din răsputeri s ă pună capăt unor astfel de probleme. De fapt, v ă sun în leg ătură cu una
dintre angajatele dumneavoastr ă.
Făcu o pauz ă:
— Rachel Sexton. A ți primit vreo veste de la ea în seara asta?
— Nu. Am trimis-o azi-diminea ță la Casa Alb ă, la cererea pre ședintelui. E clar c ă ați
ținut-o ocupat ă. Nu s-a întors înc ă la birou.
Ce ușurare pentru Tench s ă afle că ajunsese prima la Pickering! Trase cu sete din
țigară și continu ă cât putea de calm ă:

— Bănuiesc c ă veți primi în curând un telefon din partea domni șoarei Sexton!
— Foarte bine. Chiar a șteptam unul. Trebuie s ă vă spun că atunci când a început
conferin ța de pres ă a președintelui m-am temut ca nu cumva Zach Herney s ă nu o fi
convins pe domni șoara Sexton s ă participe și ea. Mă bucur s ă constat c ă a rezistat
tentației.
— Zach Herney este un om decent, îi r ăspunse Tench, lucru care nu se poate spune
și despre Rachel Sexton.
Se așternu o lung ă tăcere.
— Sper c ă am auzit eu gre șit.
Tench oft ă:
— Nu, domnule, m ă tem că ați auzit bine! Prefer s ă nu intru în detalii la telefon, dar
se pare c ă Rachel Sexton a decis s ă submineze credibilitatea anun țului făcut de NASA.
Habar n-am de ce, dar dup ă ce după-amiază a revăzut și certificat datele NASA, acum și-
a schimbat radical pozi ția și aruncă acuzații dintre cele mai incredibile de tr ădare și
fraudă împotriva agen ției spațiale.
— Mă iertați? ripost ă Pickering, pe un ton mai ridicat.
— E stânjenitor, știu. Urăsc să fiu eu cea care v ă pune la curent cu acest lucru, dar
domnișoara Sexton m-a contactat cu dou ă minute înainte de conferin ță și mi-a pus în
vedere s ă anulez tot evenimentul.
— Pe ce temei?
— Ca să fiu cinstit ă, pe un temei absurd. Pretinde c ă a descoperit gre șeli majore în
informa țiile pe care le are pre ședintele.
Tăcerea care urm ă o îngrijor ă pe Tench.
— Greșeli? rosti directorul într-un târziu.
— E ridicol, domnule, dup ă două săptămâni în care au avut loc nenum ărate
experimente NASA și…
— Îmi vine foarte greu s ă cred că cineva precum Rachel Sexton poate cere amânarea
conferin ței de pres ă a președintelui f ără să aibă un motiv al naibii de bun.
Pickering p ărea tulburat:
— Poate c ă ar fi trebuit s ă o asculta ți.
— Oh, v ă rog! izbucni Tench, tu șind. Ați urmărit și dumneavoastr ă conferin ța de
presă. Informa țiile despre meteorit au fost confirmate și reconfirmate de nenum ărați
specialiști. Inclusiv de unii civili. Nu vi se pare ciudat c ă Rachel Sexton, fata singurului
om pe care acest anun ț preziden țial îl love ște serios, î și schimb ă brusc pozi ția?
— Da, mi se pare ciudat, domni șoară Tench, dar pentru c ă se întâmpl ă să știu foarte
bine rela țiile extrem de încordate dintre domni șoara Sexton și tatăl ei. Nu îmi pot imagina
de ce, dup ă ani de zile în serviciul pre ședintelui, Rachel Sexton ar decide, dintr-odat ă, să
schimbe taberele și să susțină niște minciuni în sprijinul tat ălui ei.
— Poate din ambi ție? Zău că nu știu. Poate oportunitatea de a se trezi în calitate de
primă fiică a…
Tench lăsă cuvintele s ă se piard ă în aer.
Tonul lui Pickering deveni brusc unul dur:
— Merge ți pe o ghea ță foarte sub țire, domni șoară Tench. Foarte, foarte sub țire.
Tench se strâmb ă. La ce naiba se a șteptase? În fond, acuza un membru important
din echipa lui Pickering de tr ădare împotriva pre ședintelui. Omul era normal s ă ia poziție.
— Dați-mi-o la telefon, ceru Pickering. A ș vrea să discut eu însumi cu domni șoara
Sexton.
— Mă tem că e imposibil, îi r ăspunse Tench. Nu se afl ă la Casa Alb ă.
— Dar unde e?
— Președintele a trimis-o pe ghe țarul Milne azi-diminea ță ca să examineze personal
datele. Nu s-a întors înc ă.
Pickering p ăru cuprins de spaim ă:
— N-am fost informat c ă…
— Nu am timp de orgolii r ănite, domnule director! V-am sunat din simpl ă curtoazie.
Am vrut s ă vă avertizez c ă Rachel Sexton a decis s ă își urmeze propriile interese în
privința anunțului din seara asta. Î și va căuta aliați. În caz c ă vă contacteaz ă, ar fi bine

să știți că administra ția de la Casa Alb ă este în posesia unei benzi pe care am înregistrat-
o mai devreme și în care ea certific ă datele despre meteorit în fa ța președintelui, a cabine-
tului său și a întregului personal administrativ. Dac ă acum, din cine știe ce motive
personale, Rachel Sexton încearc ă să păteze bunul renume al lui Zach Herney sau al
NASA, v ă jur că administra ția va avea grij ă ca ea să cadă și să se loveasc ă rău de tot.
Tench a șteptă o clipă, pentru a se asigura c ă fusese bine în țeleasă:
— Mă aștept să-mi răspundeți la fel, informându-m ă de îndat ă ce Rachel Sexton v ă
va contacta. Atacul ei este îndreptat împotriva pre ședintelui, iar Casa Alb ă intenționează
să o rețină pentru anchet ă înainte ca ea s ă ne provoace ni ște prejudicii majore. A ștept
telefonul dumneavoastr ă, domnule director! Asta-i tot! Noapte bun ă!
Marjorie Tench închise, ferm convins ă că lui William Pickering nu i se mai vorbise
niciodat ă pe un asemenea ton. Cel pu țin, acum aflase cât de serioas ă era ea.

*

Aflat la ultimul etaj al cl ădirii NRO, William Pickering st ătea în dreptul ferestrei și
privea în gol noaptea care se l ăsase peste statul Virginia. Telefonul lui Marjorie Tench îl
tulburase profund. Î și mușca buzele încercând s ă asambleze piesele enigmei în minte.
— Domnule director? rosti secretara, cioc ănind ușor în ușă. Aveți un nou apel.
— Nu acum, rosti Pickering, absent.
— E Rachel Sexton.
Pickering se r ăsuci pe c ălcâie. Tench avusese gura aurit ă.
— Bine. D ă-mi-o imediat.
— De fapt, domnule, este o transmisie codat ă AV. Vre ți să vorbiți din sala de
conferin țe?
"O transmisie codat ă?"
— De unde sun ă?
Secretara îi spuse.
Pickering f ăcu ochii mari. Uluit, porni în fug ă de-a lungul holului c ă-tre sala de
conferin țe. Acesta era un lucru care nu trebuia tratat oricum.

70

"Camera moart ă" din submarinul Charlotte, proiectat ă după o structur ă similară a
Laboratoarelor Bell, era, în termeni obi șnuiți, ceea se nume ște o încăpere fără ecou. În
fapt, era un spa țiu perfect absorbant din punct de vedere acustic, f ără suprafe țe paralele
sau reflectoare, care absorbea sunetele cu o eficien ță de 99,4%. Datorit ă naturii
conductoare a metalului și a apei, conversa țiile la bordul submarinelor erau întotdeauna
vulnerabile la interceptarea de la mic ă distanță sau prin microfoane parazite postate pe
chila navei. Înc ăperea era, în realitate, un loc minuscul din interiorul submarinului din
care nu sc ăpa nici un sunet în exterior. Toate conversa țiile dinăuntru erau sut ă la sută
sigure.
Camera sem ăna cu un dulap mai mare. Pere ții, tavanul și podeaua erau complet
acoperite cu spirale din spum ă, orientate înspre interior, din toate direc țiile. Îi amintea
lui Rachel de o pe șteră înghesuit ă, submarin ă, unde stalagmitele crescuser ă în voie,
ieșind din toate suprafe țele posibile. Mai nepl ăcută era aparenta absen ță a unei podele.
Aceasta era, de fapt, constituit ă dintr-o re țea deasă de sârme, întins ă orizontal de-a
latul camerei, ca o plas ă de pescuit, creându-le celor care se g ăseau în ea ciudata
senzație că erau suspenda ți la mijlocul în ălțimii peretelui. Spa țiile rețelei erau umplute
cu cauciuc și rigidizate. Privind în jos c ătre bizara podea, Rachel avu senza ția că
traverseaz ă un pod de frânghii suspendat peste un peisaj ciudat. La un metru mai jos, o
pădure de ace din spum ă se ridica amenin țător.
Imediat dup ă ce intrase, Rachel sesizase lipsa de consisten ță a aerului, de parc ă
acolo fusese scoas ă fiecare particul ă de energie. În urechi, parc ă i se înfundaser ă câlți de

bumbac. Doar respira ția i se auzea, și asta rezonând în interiorul capului. Scosese un
sunet cu voce tare. Ca și cum ar fi vorbit stând cu capul într-o pern ă. Pereții absorbeau
orice reverbera ție. Singurele vibra ții perceptibile erau cele din capul ei.
Căpitanul plecase, închizând u șa etanșată în urma lui. Rachel Corky și Tolland se
găseau acum în interiorul înc ăperii, la o mas ă mică, în form ă de U, a șezată pe piloni
lungi de metal ce coborau prin re țeaua de cauciuc și sârme. De mas ă fuseser ă atașate
mai multe microfoane, c ăști și o consol ă video cu o camer ă minuscul ă plantat ă în vârf.
Părea un minisimpozion al Na țiunilor Unite.
Ca o persoan ă care lucra în cadrul comunit ății informative americane, na țiunea cea
mai avansat ă din lume în fabricarea microfoanelor dure cu laser, a c ăștilor parabolice
submarine și a altor dispozitive de ascultat, hipersensibile, Rachel era perfect con știentă
că în lume existau foarte pu ține locuri unde o conversa ție se putea purta în siguran ță
absolută. Camera moart ă părea a fi unul dintre aceste locuri. Microfoanele și căștile de
pe masă permiteau "apelul în conferin ță" de tip persoan ă-la-persoan ă, în cadrul c ăruia
interlocutorii puteau discuta liber, știind că vibrațiile vocilor nu aveau cum s ă iasă din
încăpere. Dup ă ce erau captate de microfoane, vocile erau criptate înainte de a- și începe
lunga lor c ălătorie prin atmosfer ă.
— Verificare de control.
Vocea se auzi pe nea șteptate în c ăștile lor, f ăcându-i pe to ți trei să tresară.
— Mă auziți, domni șoară Sexton?
Rachel se aplec ă spre microfon:
— Da. Mul țumesc.
"Oricine ai fi tu."
— Directorul Pickering v ă așteaptă pe linie. A acceptat transmisia AV. Acum eu o s ă
închid. Ve ți primi fluxurile de date în câteva momente.
Rachel auzi cum linia c ăzu. Urmar ă mai multe p ăcănituri pricinuite de electricitatea
statică, apoi o serie rapid ă de păcănituri și bip-uri în c ăști. Ecranul video se trezi la via ță
cu o limpezime uimitoare, astfel încât Rachel îl z ări pe directorul Pickering în sala de
conferin țe
NRO. Era singur. Directorul î și ridică brusc capul și o privi pe Rachel drept în ochi.
Aceasta se sim ți ciudat de u șurată când îl v ăzu.
— Domni șoară Sexton, rosti el, cu o expresie de perplexitate și tulburare întip ărită
pe chip. Ce Dumnezeu se petrece?
— Meteoritul, domnule, îi r ăspunse Rachel. Cred c ă s-ar putea s ă avem o problem ă
gravă.

71

Rachel Sexton îi prezent ă pe Corky Marlinson și pe Michael Tolland lui Pickering.
După aceea, prelu ă discuția și îl puse pe șeful ei la curent, în mod succint, cu
incredibilul lan ț de evenimente care s-a petrecut în acea zi.
Directorul NRO asculta nemi șcat.
Rachel îi povesti despre planctonul bioluminiscent din pu țul de extrac ție, despre
călătoria lor pe platforma de ghea ță și despre descoperirea unui pu ț de inser ție sub
meteorit, apoi despre atacul brusc îndreptat împotriva lor de c ătre o echip ă de solda ți
despre care ea b ănuia că aparține trupelor speciale.
William Pickering era recunoscut pentru capacitatea lui de a asculta informa ții
tulburătoare fără să clipeasc ă. Cu toate astea, privirea îi devenea tot mai șocată, pe
măsură ce Rachel î și continua relatarea. Aceasta citi în ochii lui mai întâi neîncrederea,
apoi furia când îi povesti despre asasinarea lui Norah Mangor și despre fuga lor la
mustață din fața morții. Deși ar fi vrut s ă dea frâu liber suspiciunilor legate de implicarea
directorului administrativ al NASA, Rachel îl cuno ștea suficient de bine pe Pickering ca s ă
nu arate cu degetul în vreo direc ție, fără să aibă dovezi. Îi oferi directorului doar faptele
clare. Dup ă ce Rachel termin ă, Pickering r ămase tăcut mai multe secunde.

— Domni șoară Sexton, rosti el în cele din urm ă, cu toții…
Își mută privirea de la unul la cel ălalt.
— Dacă este adev ărat ceea ce spui, și nu-mi pot imagina de ce a ți minți toți trei în
această privință, atunci ave ți mare noroc c ă mai sunte ți încă în viață.
Toți trei dădură din cap. Pre ședintele apelase la patru oameni de știință civili… și
acum doi dintre ei erau mor ți.
Pickering oft ă greu, de parc ă nu știa ce să le spun ă, nu-și găsea cuvintele.
Evenimentele petrecute nu aveau nici o logic ă.
— Este posibil în vreun fel, întreb ă el, ca pu țul de inser ție care se vede pe aceast ă
hârtie să fie un fenomen natural?
Rachel clatin ă din cap:
— Este în stare bun ă.
Desfăcu hârtia mototolit ă și o ținu drept în fa ța camerei video:
— N-are nici o asperitate.
Pickering studie imaginea și o sfătui încruntat:
— Să nu pierzi aia din mân ă!
— Am sunat-o pe Marjorie Tench ca s-o avertizez s ă îl opreasc ă pe președinte,
continu ă Rachel. Dar mi-a închis.
— Știu. Mi-a povestit.
Rachel se uit ă la el, uimit ă:
— V-a sunat Marjorie Tench?
"Asta da rapiditate".
— Tocmai am vorbit cu ea. E foarte îngrijorat ă. Crede c ă încerca ți un soi de
cascadorie pentru a-l discredita pe pre ședinte și NASA. Poate cu scopul de a-l ajuta pe
senator.
Rachel se ridic ă. Îi flutur ă hârtia prin fa ța camerei și făcu semn înspre cei doi
tovarăși ai ei.
— Aproape c ă am fost uci și! Asta vi se pare a fi o cascadorie? Și de ce a ș…
Pickering î și ridică brațele în semn de ap ărare:
— Ușurel. Ce a uitat domni șoara Tench s ă îmi spun ă este că ați fost trei persoane
implicate în tragedie.
Rachel nu î și aminti dac ă Tench îi l ăsase timp la dispozi ție ca să aducă vorba despre
Corky și Tolland.
— După cum a uitat s ă menționeze și că dispune ți de dovezi concrete. Eram sceptic
în privin ța preten țiilor ei înainte s ă vorbesc cu tine, dar acum sunt convins c ă s-a înșelat.
Nu mă îndoiesc de veridicitatea pove știi voastre. Întrebarea care se pune este ce
înseamn ă toate astea!
Se lăsă o lungă tăcere.
William Pickering ar ăta rareori confuz, dar acum cl ătina din cap, pierdut de-a
binelea:
— Haide ți să presupunem deocamdat ă că cineva a inserat cu adev ărat acest
meteorit sub ghea ță. Firește că ne întreb ăm de ce. Dacă NASA ar dispune de un meteorit
cu fosile în el, de ce i-ar mai p ăsa cuiva unde este acesta descoperit?
— Se pare, rosti Rachel, c ă această inserție a fost în a șa fel efectuat ă, încât sateli ții
să facă descoperirea și meteoritul s ă aibă legătură cu un eveniment cunoscut.
— Meteoritul Jungersol, interveni Corky.
— Dar ce valoare are asocierea meteoritului cu un eveniment arhicunoscut? ceru
Pickering s ă afle, părând de-a dreptul înnebunit. Aceste fosile nu reprezint ă o descoperire
uluitoare în orice condi ții și oricând? Nu mai conteaz ă așa mult cu apari ția cărui meteorit
sunt asociate!
Toți trei dădură din cap.
Pickering ezit ă, părând nemul țumit:
— Numai dac ă… bineîn țeles…
Rachel aproape c ă văzu cum se învârteau roti țele în capul directorului. G ăsise cea
mai simpl ă explicație pentru asocierea dintre meteorit și evenimentul Jungersol, dar
această explicație era și cea mai tulbur ătoare.

— Doar dac ă nu cumva inser ția a fost efectuat ă cu inten ția de a con-feri credibilitate
unor date complet false.
Oftă și se întoarse spre Corky:
— Doctore Marlinson, care este posibilitatea ca acest meteorit s ă fie doar o f ăcătură?
— O făcătură, domnule?
— Da. Un fals. Fabricat de cineva.
— Un meteorit fals?
Corky izbucni într-un râs nervos:
— Absolut imposibil! Acel meteorit a fost examinat de profesioni ști. Inclusiv de mine.
Scanări chimice, spectrografie, datare temporal ă cu rubidiu-stron țiu. Nu seam ănă cu nici
o rocă terestră. Meteoritul este autentic. Orice astrogeolog ar fi de acord cu asta.
Pickering p ăru să mediteze la cele aflate, mângâindu- și încet cravata:
— Și totuși, dacă ținem cont de cât are de câ știgat NASA de pe urma acestei
descoperiri realizate chiar acum, indiciile clare de falsificare a dovezilor și atacul asupra
voastră… prima și singura concluzie logic ă pe care pot s ă o trag este c ă acest meteorit e
doar un fals foarte bine executat.
— Imposibil!
Corky p ărea că-și ieșise din fire:
— Cu tot respectul, v ă spun, domnule, c ă meteori ții nu sunt un soi de efecte
speciale ca la Hollywood, fabricate într-un laborator pentru a induce în eroare o mân ă de
astrofizicieni naivi. Sunt obiecte chimice complexe, cu structuri cristaline unice și
proporții aparte între elemente!
— Nu vă contest p ărerea doctore, Marlinson! Pur și simplu, urm ăresc o în șiruire
logică a unei analize. Luând în considera ție că s-a vrut asasinarea dumneavoastr ă cu
scopul de a împiedica dezv ăluirea am ănuntului c ă obiectul a fost inserat în ghea ță, mă
determin ă să elaborez tot felul de scenarii nebune ști. Ce anume va convinge c ă această
rocă este cu adev ărat un meteorit?
— Ce anume? O crust ă de fuziune perfect ă, prezen ța condrulelor, un procentaj care
indică prezența nichelului deosebit de oricare altul terestru. Dac ă sugerați că am fost
păcăliți de cineva care a produs acest meteorit în laborator, atunci tot ce pot spune este
că acest laborator trebuie s ă fi avut vreo 190 de milioane de ani vechime. Corky scoase
din buzunar o piatr ă care sem ăna cu un CD, pe care o aduse în fa ța camerei. Noi am
datat pe cale chimic ă mostre precum aceasta prin numeroase metode. Datarea prin
rubidiu-stron țiu nu se poate falsifica!
Pickering p ăru surprins:
— Aveți o mostr ă?
Corky ridic ă din umeri:
— Pe-acolo se g ăseau împr ăștiate zeci de astfel de mostre.
— Vreți să spuneți, reluă Pickering, adresându-i-se de aceast ă dată lui Rachel, c ă
NASA a descoperit un meteorit despre care spune c ă ar conține urme de via ță și lasă
oamenii s ă plece de acolo cu mostre?
— Ideea e c ă mostra din mâna mea chiar este autentic ă, insistă Corky apropiind
roca de camer ă. O pute ți da oric ărui petrolog sau geolog sau astronom de pe planet ă ca
să o testeze. Cu to ții vă vor spune dou ă lucruri: primul, c ă e veche de 190 de milioane de
ani, al doilea, c ă nu seam ănă din punct de vedere chimic cu rocile terestre.
Pickering se aplec ă și studie fosila încastrat ă în rocă. Păru, pe moment, țintuit
locului. În cele din urm ă, oftă:
— Nu sunt om de știință. Tot ce pot spune este c ă, dacă acel meteorit este autentic,
așa cum pare, a ș vrea să știu de ce NASA nu l-a predat lumii întregi a șa cum l-a g ăsit?
De ce l-a plasat cineva cu grij ă sub ghea ță, ca și cum ar fi vrut s ă ne conving ă de
autenticitatea lui?

În acela și moment, în Casa Alb ă, un ofițer de securitate forma num ărul lui Marjorie
Tench.
Consilierul principal r ăspunse de la primul apel:

— Da?
— Domni șoară Tench, rosti ofi țerul, am informa țiile pe care mi le-a ți cerut mai
devreme. Despre apelul radiofonic efectuat de Rachel Sexton ceva mai devreme în seara
asta. Am descoperit de unde provine.
— Spune-mi!
— Cei de la Serviciile Secrete spun c ă semnalul î și avea originea la bordul
submarinului U.S.S. Charlotte.
— Ce???
— Nu dispun de coordonatele exacte, dom' șoară, dar sunt siguri în privin ța codului
navei.
— Oh, pentru numele lui Dumnezeu!
Tench trânti receptorul f ără să mai scoat ă o vorbă.

72

Sunetele camuflate din "Camera moart ă" a submarinului începeau s ă o amețească
ușor pe Rachel. Pe ecran, privirea tulburat ă a lui William Pickering se îndrept ă acum
spre Michael Tolland.
— Sunte ți tăcut, domnule Tolland!
Acesta î și ridică privirea ca un elev scos la tabl ă pe neașteptate.
— Domnule?
— Tocmai ne-a ți prezentat un documentar foarte conving ător la televiziune. Ce
spuneți despre meteorit acum?
— Ei bine, domnule, îi r ăspunse Tolland evident stânjenit, trebuie s ă fiu de acord cu
doctorul Marlinson. Cred c ă fosilele și meteoritul sunt autentice. Cunosc destul de bine
tehnicile de datare, și vârsta acelei pietre a fost confirmat ă de teste multiple. La fel și
conținutul de nichel. Datele astea nu pot fi fabricate artificial. Nu am nici un dubiu c ă
această rocă, format ă cu 190 de milioane de ani în urm ă, prezint ă raporturi ale con ținu-
tului de nichel care atest ă originea extraterestr ă și conține zeci de fosile confirmate prin
testele de laborator, ale c ăror origini se afl ă tot cu 190 de milioane de ani în urm ă. Nu
găsesc altă explicație posibil ă decât aceea c ă NASA a descoperit un meteorit autentic.
Pickering t ăcu. Pe chip i se a șternuse o expresie de perplexitate pe care Rachel nu o
mai zărise niciodat ă la el.
— Ce avem de f ăcut, domnule? întreb ă Rachel. Mie mi se pare evident c ă trebuie s ă
îl punem în gard ă pe președinte în privin ța datelor.
Pickering se strâmb ă:
— Să sperăm că președintele nu știe încă.
Rachel sim ți că i se pune un nod în gât. Sugestia lui Pickering era cât se poate de
limpede. "Pre ședintele Herney ar putea fi implicat." Cumva, Rachel se îndoia profund, dar
logica îi spunea c ă atât pre ședintele, cât și NASA aveau multe de câ știgat dac ă se
adeverea c ă așa stau lucrurile.
— Din nefericire, continu ă Pickering, cu excep ția acelei hârtii de imprimant ă care
dezvăluie un pu ț de inser ție, toate datele științifice indic ă o descoperire NASA credibila.
Făcu o pauz ă:
— Iar chestiunea asta cu atacul împotriva voastr ă…
Înălță privirea spre Rachel:
— Ai men ționat trupele speciale.
— Da, domnule.
Îi povesti din nou despre armele cu muni ție îmbun ătățită și despre desf ășurarea
tactică.
Pickering p ărea din ce în ce mai nefericit. Rachel sesiz ă că șeful ei se gândea la
numărul de oameni cu acces la o mic ă unitate militar ă de asasini. Cu siguran ța,
președintele era unul dintre ei. Probabil și Marjorie Tench, în calitatea ei de consilier
principal. Foarte posibil ca și Lawrence Ekstrom, prin prisma leg ăturilor lui cu

Pentagonul. Din nefericire, când se gândi la nenum ăratele posibilit ăți, Rachel î și dădu
seama c ă forța din spatele atacului putea fi aproape oricine cu un nivel politic adecvat și
cu relațiile potrivite.
— L-aș putea suna pe pre ședinte chiar acum, zise Pickering, dar cred c ă e o mutare
înțeleaptă, cel puțin nu pân ă când afl ăm cine e în spatele ac țiunilor. Puterea mea de a v ă
proteja se limiteaz ă în momentul în care Casa Alb ă se implic ă. În plus, nu sunt sigur ce i-
aș putea povesti. Dac ă meteoritul este autentic, a șa cum crede ți cu toții, atunci acuza țiile
voastre în ceea ce prive ște puțul de inser ție și atacurile nu au nici un sens; pre ședintele
ar avea tot dreptul s ă pună la îndoial ă pretențiile mele.
Se opri, ca și cum își studia variantele.
— Indiferent… care e adev ărul sau cine sunt juc ătorii, dac ă aceste informa ții devin
publice, unii oameni foarte puternici ar avea de suferit. V-a ș propune s ă vă pun la
adăpost imediat, înainte de a stârni scandalul.
"La adăpost?" Comentariul o surprinse pe Rachel.
— Eu cred c ă suntem deja la ad ăpost într-un submarin nuclear, domnule.
Pickering p ăru sceptic:
— Prezen ța voastr ă pe acel submarin nu va mai r ămâne un secret pentru mult ă
vreme. V ă scot imediat de acolo. Ca s ă fiu sincer, m ă voi sim ți mult mai bine dac ă vă văd
pe toți trei în biroul meu.

73

Senatorul Sexton se arunc ă pe canapea. Chiar dac ă stătea în propria cas ă, se sim țea
ca un refugiat. Apartamentul plin cu doar o or ă în urmă de prieteni și sprijinitori p ărea
acum uitat de to ți, părăsit de oamenii care se îmbulziser ă să iasă pe ușă; peste tot se
vedeau pahare goale și cărți de vizit ă.
Sexton se cuib ărise singur în fa ța televizorului, vrând mai mult decât orice s ă îl
stingă și totuși fiind incapabil s ă se sustrag ă analizelor mass-media care curgeau
încontinuu. Se g ăsea în Washington și analiștilor nu le trebuia prea mult ca s ă se
înghesuie cu opiniile lor pseudo științifice și filozofice, ag ățându-se imediat de chestiunile
urâte — politica. Ca ni ște maeștri ai torturii care turnau acid peste r ănile lui Sexton,
canalele de știri afirmau și reafirmau ceea ce era deja evident.
— Cu doar câteva ore în urm ă, campania lui Sexton era pe culmi, spuse un analist.
Acum, odat ă cu descoperirea f ăcută de NASA, aceast ă campanie s-a dus de râp ă.
Sexton se strâmb ă și întinse mâna dup ă sticla de Courvoisier ca s ă tragă o dușcă.
Știa că noaptea aceea avea s ă fie cea mai lung ă și cea mai pustie din toat ă viața lui. O
disprețuia pe Marjorie Tench pentru cursa pe care i-o întinsese. O dispre țuia pe Gabrielle
Ashe pentru c ă ea îi propuse NASA ca subiect de campanie. Îl dispre țuia pe pre ședinte
pentru c ă era atât de norocos. Și mai dispre țuia întreaga lume pentru c ă acum râdea de
el.
— Evident, acest eveniment are un efect devastator asupra campaniei senatorului,
zicea analistul. Pre ședintele și NASA au înregistrat un triumf uria ș prin aceast ă
descoperire. O astfel de veste ar fi revigorat oricum campania electoral ă a președintelui,
indiferent de pozi ția lui Sexton în privin ța NASA, dar faptul c ă senatorul a recunoscut
astăzi că ar merge pân ă acolo încât s ă anuleze finan țarea NASA dac ă ar fi nevoie… ei
bine, acest anun ț preziden țial reprezint ă o dublă lovitură, din care senatorul nu î și va
mai reveni.
"Am fost indus în eroare, î și zise Sexton. Casa Alb ă mi-a întins o nenorocit ă de
capcană."
Analistul zâmbea acum:
— Credibilitatea pe care NASA o pierduse în fa ța americanilor a fost recâ știgată chiar
mai mult decât se putea prevedea, iar ceea ce se întâmpl ă acum în strad ă demonstreaz ă
clar că oamenii manifest ă un sentiment au-tentic de mândrie na țională.
— Așa și trebuie, interveni moderatorul. Oamenii îl iubesc pe Herney, dar î și

pierduser ă încrederea în el. Trebuie s ă recunoști că președintele era în c ădere liber ă în
sondaje în ultima vreme și că a încasat mai multe lovi-turi serioase, dar le-a f ăcut față.
Sexton se gândi la dezbaterea de la CNN din acea dup ă-amiază și dădu din cap. Îi
venea rău de la stomac. Toat ă acea lips ă de reac ție din partea NASA, pe care el o
exploatase cu abilitate în ultima vreme, ajunsese acum o piatr ă de moar ă atârnat ă de
gâtul lui. Practic, senatorul ar ăta acum ca un idiot. Fusese jucat pe degete cu m ăiestrie
de către Casa Alb ă. Ura deja toate caricaturile care aveau s ă apară în ziarele de a doua zi.
Numele lui avea s ă fie pomenit în toate bancurile. Evident, întreaga finan țare discret ă din
partea SFF avea s ă dispară. Situația se schimbase drastic. To ți acei bărbați care fuseser ă
în apartamentul lui î și văzuseră brusc visele spulberate. Privatizarea spa țiului cosmic
tocmai se lovise de un zid de neclintit.
Luând o nou ă dușcă de coniac, senatorul se ridic ă și se îndrept ă clătinându-se spre
birou. Privi spre receptorul scos din furc ă. Știind că era un act masochist, puse
receptorul înapoi la locul lui și începu s ă numere secundele.
"Una… dou ă…" Telefonul sun ă. Sexton l ăsă robotul s ă răspundă.
— Domnule senator, sunt Judy Oliver de la CNN. A ș vrea să vă ofer ocazia de a
comenta descoperirea NASA din aceast ă seară. Vă rog să mă sunați.
Clic.
Sexton începu s ă numere din nou. "Unu…" Telefonul începu s ă sune. Sexton îl
ignoră, lăsând din nou robotul s ă își facă treaba. Un alt reporter.
Luând sticla de coniac cu el, senatorul se aventur ă către ușa glisant ă a balconului.
O trase și păși afară în noaptea rece. Sprijinindu-se de balustrad ă, privi dincolo de ora ș
spre fațada iluminat ă a Casei Albe. Luminile p ăreau că tremură bucuroase în vânt.
"Ticăloșii, își zise el. De secole c ăutăm dovezi ale vie ții în ceruri. Le g ăsim acum, în
același an nenorocit în care sunt alegeri?" Asta nu mai era o potrivire perfect ă, ci
clarviziune de-a dreptul. Din câte putea observa Sexton, în fiecare fereastr ă de
apartament se reflectau luminile televizoarelor. Se întreba unde era Gabrielle Ashe în
seara asta. Totul se întâmplase din vina ei. Ea îl "hr ănise" cu e șecurile agen ției spațiale,
servindu-i-le unul câte unul.
Ridică sticla ca s ă tragă o altă dușcă.
"Blestemata de Gabrielle… ea e motivul pentru care sunt acum în rahat.

În cealalt ă parte a ora șului, în timp ce st ătea în mijlocul haosului studioului de
producție a postului ABC, Gabrielle se sim țea complet amor țită. Anunțul președintelui
venise ca o lovitur ă de măciucă, lăsând-o s ă cadă într-o stare semi-catalitic ă. Stătea în
picioare, cu genunchii în țepeniți, în mijlocul camerei de produc ție holbându-se la unul
dintre monitoare, în vreme ce iadul se dezl ănțuise în jurul ei.
Primele secunde ale anun țului aduseser ă o tăcere de mormânt în sala de știri. Peste
câteva clipe îns ă, toată încăperea se transformase într-un vulcan de reporteri agita ți.
Oamenii erau profesioni ști. N-au timp pentru medita ții. Aveau s ă o facă și pe asta dup ă
terminarea treburilor pentru care erau pl ătiți. Pe moment, publicul voia s ă afle mai
multe, și ABC trebuia s ă furnizeze informa țiile. Povestea asta avea toate ingredientele —
știință, istorie, dram ă politică — pentru a deveni un eveniment cu un impact uria ș
asupra publicului. Nimeni din mass-media nu avea s ă doarmă în acea noapte.
— Gabs? se auzi vocea Yolandei. Hai s ă mergem înapoi în biroul meu înainte ca s ă-
și dea seama cineva cine e ști și să înceapă să te descoase ca s ă afle ce înseamn ă toate
acestea pentru campania lui Sexton.
Gabrielle se l ăsă condus ă printr-un labirint c ătre biroul cu pere ți de sticl ă al
prietenei ei. Yolanda o a șeză pe un scaun și îi dădu un pahar cu ap ă. Încercă chiar să îi
zâmbeasc ă.
— Hai s ă privim partea bun ă a lucrurilor, Gabs. Campania candidatului t ău s-a dus
naibii, dar tu stai înc ă bine mersi pe picioare.
— Mersi. Ce încuraj ări minunate!
Vocea Yolandei deveni serioas ă:
— Gabrielle, știu că acum te sim ți ca dracu'. Candidatul t ău tocmai a fost izbit în

plin de un camion, și, dacă vrei părerea mea, nu cred c ă se mai poate ridica de jos. Cel
puțin, nu la timp ca s ă întoarc ă situația în favoarea lui. Dar po ți sta lini ștită pentru c ă
nimeni nu î ți arată poza pe ecranele televizoarelor. Vorbesc serios. Asta e o veste bun ă.
Herney nu are nevoie de un scandal sexual acum. Are de câ știgat mult prea mult în
aceste momente ca s ă se apuce s ă vorbeasc ă despre sex.
Această consolare i se p ărea lui Gabrielle nesemnificativ ă.
— Cât despre acuza țiile lui Tench legate de finan țarea ilegal ă a campaniei lui
Sexton…
Yolanda cl ătină din cap:
— Am dubiile mele. În mod sigur, Herney este cât se poate de serios în privin ța
dorinței de a nu se ajunge la campanie negativ ă. Iar o anchet ă legată de corup ție ar
însemna ceva r ău pentru țară. Este îns ă Herney într-atât de patriot, încât s ă treacă cu
vederea o șansă de a zdrobi opozi ția, doar ca s ă protejeze moralitatea acestei na țiuni? Eu
cred că Tench a exagerat povestea cu finan țarea campaniei ca s ă te sperie. A mizat pe
asta, sperând c ă tu o să cedezi și o să-i oferi pre ședintelui un scandal sexual pe gratis.
Trebuie s ă recunoști, Gabs, c ă seara asta ar fi fost o sear ă a naibii de bun ă pentru a-l
ataca pe Sexton!
Gabrielle d ădu ușor din cap. Un scandal sexual ar fi însemnat o lovitur ă decisivă din
care cariera lui Sexton nu și-ar mai revenit… niciodat ă.
— Ai fost mai tare ca ea, Gabs! Tench a vrut s ă te "pescuiasc ă", dar tu n-ai mu șcat
momeala. E ști liberă ca pasărea cerului. Vor mai fi și alte alegeri.
Gabrielle d ădu din nou u șor din cap, ne știind ce s ă mai cread ă.
— Trebuie s ă recunoști, continu ă Yolanda, c ă administra ția l-a jucat pe Sexton pe
degete într-un mod str ălucit — mai întâi l-au atras în capcana NASA, l-au for țat să își ia
angajamente și apoi l-au p ăcălit să parieze totul pe distrugerea agen ției spațiale.
"Este numai vina mea ", î și zise Gabrielle.
— Iar anun țul ăsta pe care tocmai l-am urm ărit, Doamne, a fost genial! L ăsând
deoparte importan ța descoperirii, montajul întregii scene a fost o capodoper ă. Transmisii
în direct din Arctica? Un documentar al lui Michael Tolland? Dumnezeule, cum s ă
concurezi cu a șa ceva? Zach Herney a marcat în stil mare în seara asta. Exist ă un motiv
bun pentru care tipul e pre ședinte.
"Și va mai fi pentru înc ă patru ani."
— Trebuie s ă mă întorc la lucru, Gabs, îi spuse Yolanda. Stai aici cât vrei! Pune- ți
picioarele sub tine.
Femeia porni spre u șă:
— Vin s ă te văd iarăși peste câteva minute, draga mea!
Rămasă singură, Gabrielle lu ă o gură de apă, care îns ă avea un gust amar. Totul
avea un gust amar acum. "E numai vina mea", î și spuse ea, încercând s ă își ușureze
conștiința amintindu- și de toate conferin țele de pres ă ale NASA din ultimul an —
amânările proiectului sta ției spațiale, amânarea proiectului X-33, probele trimise pe
Marte și eșuate, dep ășirile constante de buget. Gabrielle se întreb ă ce ar fi putut s ă facă
altfel și n-a făcut.
"Nimic, se asigur ă ea singur ă. Ai făcut totul cum trebuie."
Numai c ă acum s-a întors roata.

74

Uriașul elicopter SeaHawk plecase într-o a șa-zisă misiune special ă de la Baza
Aeriană Thule din nordul Groenlandei. Aeronava zbura la joas ă înălțime, sub raza de
acoperire a radarului, înfruntând rafalele turbate de vânt pe o distan ță de șaptezeci de
mile de mare deschis ă. După ce parcurser ă aceasta distan ță și executar ă bizarele ordine
care le fuseser ă date, pilo ții se luptar ă cu vântul și aduser ă elicopterul în pozi ție de
stand-by deasupra unui set prestabilit de coordonate, peste apele pustii ale oceanului.
— Cu cine ne întâlnim? țipă copilotul, nedumerit.

Li se spusese s ă aducă acolo elicopterul dotat cu un vinci de salvare, a șa că omul
anticipa o misiune de c ăutare și de salvare.
— Ești sigur c ă acestea sunt coordonatele corecte?
Cercetă marea învolburat ă cu un far de c ăutare, dar dedesubtul lor nu se afla nimic,
cu excep ția…
— Sfinte Sisoe!
Pilotul trase înapoi de man șă, ridicând brusc aeronava.
Muntele negru de o țel răsări în fața lor dintre valuri f ără nici un fel de avertisment.
Imensul submarin f ără semne de identificare eliber ă balastul și se înălță într-un nor de
bule.
Piloții izbucnir ă într-un râs nervos:
— Cred c ă ei sunt!
Așa cum li se ordonase, tranzac ția se desf ășură fără nici un fel de comunica ții radio.
Poarta dubl ă din vârful catargului se deschise și un marinar începu s ă semnalizeze
folosind luminile. Elicopterul se pozi ționă deasupra submarinului și dădu drumul unui
hamac de prindere pentru trei persoane, mai precis trei bucle din frânghie cauciucat ă,
prinse de un cablu retractabil. În mai pu țin de un minut, cele trei "balasturi"
necunoscute atârnau sub elicopter, urcând încet înspre pântecele aeronavei.
După ce copilotul îi ajut ă pe cei trei, doi b ărbați și o femeie, s ă urce la bord, pilotul
făcu semn înspre submarin c ă totul este în regul ă. În doar câteva secunde, uria șa navă
dispăru sub valurile agitate ale oceanului, f ără a lăsa în urm ă vreun indiciu al prezen ței
sale în acea zon ă.
Odată ce pasagerii ajunser ă în siguran ță la bord, pilotul elicopterului repozi ționă
botul aeronavei și acceler ă spre sud, pentru a- și duce la bun sfâr șit misiunea. Furtuna se
apropia cu repeziciune, iar cei trei necunoscu ți trebuiau du și în siguran ță înapoi la baza
Thule, de unde avea s ă-i preia un supersonic. Pilotul habar n-avea încotro se îndreptau.
Nu știa decât c ă ordinele veniser ă de foarte sus, iar marfa era extrem de pre țioasă.

75

Când furtuna izbucni, în fine, deasupra ghe țarului Milne, desf ășurându- și întreaga
forță asupra habisferei NASA, domul începu s ă tremure ca și cum ar fi fost gata s ă-și ia
zborul de pe ghea ță și să se catapulteze direct în ocean. Cablurile de stabilizare din o țel
se întinser ă la maximum pe țărușii de prindere, vibrând ca ni ște corzi imense de chitar ă
și scoțând un uruit înfrico șător. Generatoarele electrice de afar ă se clătinară, făcând
luminile din ăuntru să pâlpâie și amenin țând să lase întreaga înc ăpere în bezn ă.
Lawrence Ekstrom se plimba prin interiorul domului. Ar fi vrut s ă plece naibii de
acolo în noaptea aia, dar era imposibil. Avea s ă mai rămână o zi, să țină conferin țe de
presă chiar de acolo a doua zi de diminea ță și să supravegheze preg ătirile pentru
transportarea meteoritului înapoi în Washington. Pe moment, nu î și dorea decât s ă
doarmă câteva ore bune; problemele nea șteptate care s-au ivit în acea zi îl sleiser ă de
puteri.
Gândurile directorului se întoarser ă la Wailee Ming, Rachel Sexton, Norah Mangor,
Michael Tolland și Corky Marlinson. Unii angaja ți NASA începuser ă să observe dispari ția
oamenilor de știință civili.
"Liniștește-te, își spuse Ekstrom. Situa ția e sub control."
Inspiră adânc, amintindu- și că întreaga omenire era entuziasmat ă acum de NASA și
de spațiul cosmic. Via ța extraterestr ă nu mai fusese un subiect de interes din vremea
celebrului "Incident Roswell" din 1947 — presupusa pr ăbușire a unei nave extraterestre
lângă Roswell, New Mexico, care a devenit între timp un adev ărat loc sfânt pentru
milioane de adep ți ai conspira ției OZN, chiar și în ziua de ast ăzi.
În vremea când lucra la Pentagon, Ekstrom aflase c ă incidentul Roswell nu fusese
altceva decât un accident militar petrecut în timpul desf ășurării unei opera țiuni secrete
numite Proiectul Mogul — zboruri de testare a unui balon-spion menit s ă supravegheze

testele atomice ale ru șilor. În vreme ce era testat, un prototip ie șise de pe traiectorie și se
prăbușise în de șertul din New Mexico. Din nefericire, un civil g ăsise epava înaintea ar-
matei.
Nebănuind nimic, fermierul William Brazel se împiedicase în munca lui la câmp de
resturi din neopren sintetizat și metale u șoare, cum nu mai v ăzuse pân ă atunci. Ca
atare, omul îl chemase imediat pe șerif. În ziare ap ăruse povestea ciudatei epave,
stârnind cu repeziciune interesul publicului. Intriga ți de refuzul armatei de a recunoa ște
că epava îi apar ținea, ziari știi se lansaser ă în anchete, periclitând statutul de opera țiune
secretă al Proiectului Mogul. Chiar atunci când se p ărea că povestea balonului-spion nu
mai putea fi ținută secretă, ceva minunat se petrecuse.
Mass-media tr ăsese o concluzie nea șteptată: ziarele deciseser ă că rămășițele
substan țelor ciudate nu puteau proveni decât dintr-o surs ă extraterestr ă — mai precis
aparținând unor creaturi mai avansate decât oamenii. Negarea incidentului de c ătre
armată nu putea conduce decât la un singur lucru — t ăinuirea contactelor cu
extratere ștrii! Deși uluite de noua ipotez ă, forțele aeriene n-aveau de gând s ă caute la
dinți calul de dar. Profitaser ă de povestea cu extratere ștrii și merseser ă pe varianta ei;
bănuiala omenirii c ă străinii din alte lumi se apucaser ă să viziteze New Mexico reprezenta
o amenin țare mult mai mic ă pentru siguran ța națională decât dezv ăluirea realit ății
despre Proiectul Mogul.
Ca să alimenteze povestea cu extratere ștri, comunitatea serviciilor secrete
învăluiseră Incidentul Roswell într-o mantie de confiden țialitate și începuser ă să
orchestreze "scurgeri de informa ții", sub forma unor șoapte aruncate în mod oportun și
cui trebuie despre contacte cu extratere ștri, nave spa țiale recuperate și chiar despre
existența unui misterios "Hangar 18" în cadrul bazei aeriene Wright-Patterson din
Dayton, unde guvernul p ăstra cadavrele de extratere ștri la ghea ță. Omenirea înghi țise
povestea, astfel încât febra Roswell ajunsese repede s ă cuprind ă întreaga lume. Din acel
moment, ori de câte ori un civil z ărea din gre șeală un aparat de zbor militar american mai
avansat din punct de vedere tehnologic, comunitatea serviciilor secrete scotea de la
naftalin ă vechea conspira ție OZN.
"Nu a fost o aeronav ă, a fost o nav ă spațială a extratere ștrilor!"
Ekstrom era uluit când se gândea cât de bine func ționa și în ziua de azi un astfel de
truc ieftin. Îi venea s ă râdă de fiecare dat ă când mass-media relata despre un val nou de
reperări OZN. Probabil c ă vreun civil z ărise lucind una dintre cele cincizeci și șapte de
aeronave NRO rapide, f ără pilot, de recunoa ștere, cunoscute sub numele de de Global
Hawks20.
Faptul c ă nenum ărați turiști făceau înc ă pelerinaje în de șertul New Mexico, pentru a
cerceta cerul nop ții înarma ți cu diverse camere video, i se p ărea demn de mil ă lui
Ekstrom. Din când în când, unul avea noroc și prindea pe band ă "dovezi clare" ale
apariției unui OZN — lumini str ălucitoare pâlpâind pe cer cu o vitez ă mai mare decât
viteza vreunei aeronave construite de om. Ceea ce ace ști oameni nu în țelegeau,
bineînțeles, era c ă exista o pr ăpastie de doisprezece ani între ceea ce putea construi
guvernul și ceea ce știa publicul c ă e capabil guvernul s ă construiasc ă. Acești căutători
de OZN-uri z ăreau pur și simplu un lic ăr care apar ținea noilor modele de aeronave
americane care erau dezvoltate în Zona 51 — dintre care multe reprezentau crea ția
inginerilor NASA.
Bineînțeles că oficialit ățile diferitelor agen ții guvernamentale nu încercau niciodat ă
să corecteze asemenea interpret ări greșite pentru c ă era preferabil ca omenirea s ă afle de
o nouă apariție a OZN-urilor decât despre noile capacit ăți de zbor ale aeronavelor militare
ale Statelor Unite.
"Însă totul s-a schimbat acum", î și zise Ekstrom. În decurs de câteva ore, mitul
despre extratere ștri avea s ă devină o realitate confirmat ă, pentru totdeauna.
— Domnule director administrativ?
Un tehnician NASA venea în grab ă spre el:
— Un apel de urgen ță securizat în PSC.
Ekstrom oft ă și se întoarse spre individul respectiv. "Ce mama naibii s-a mai
20 Avioane alungite, controlate de la distan ță, care păreau niște farfurii pe cer.

întâmplat?" Porni spre cabina de comunica ții.
Tehnicianul goni pe lâng ă el.
— Tipii care observ ă radarul din PSC erau curio și, domnule…
— Mda?
Ekstrom r ămăsese cufundat în gândurile sale.
— În leg ătură cu submarinul imens care sta ționa în zon ă, lângă coastă. Ne întrebam
de ce nu ne-a ți pomenit nimic despre el.
Ekstrom î și ridică privirea:
— Ce zici?
— Submarinul, domnule? Putea ți să le pomeni ți despre el m ăcar tipilor de la radar.
Măsurile de securitate adi ționale pe mare sunt de în țeles, dar echipa de la radar a fost
luată pe nepreg ătite.
Ekstrom se opri:
— Ce submarin?
Tehnicianul se opri și el, nea șteptându-se ca directorul administrativ s ă fie surprins
de ce-i spusese el:
— Nu face parte din opera țiunile noastre?
— Nu! Unde se afl ă?
Tehnicianul sim ți un nod în gât.
— La circa cinci kilometri, în larg. L-am prins pe radar din noroc. A ie șit la suprafa ța
doar acum câteva minute. Un semnal al naibii de mare. O nav ă imensă. Ne-am imaginat
că le-ați cerut celor de la Marina S.U.A. s ă păzească operațiunile fără ca noi s ă știm.
Ekstrom f ăcu ochii mari:
— Cu siguran ță, nu!
Vocea tehnicianului începu s ă sune ezitant:
— Atunci, domnule, cred c ă ar trebui s ă vă informez c ă un submarin tocmai s-a
întâlnit cu o aeronav ă în largul coastei. Probabil, un schimb de oameni. De fapt, am fost
cu toții surprin și să vedem c ă încearc ă cineva a șa ceva pe un asemenea vânt.
Ekstrom înm ărmuri. "Ce mama naibii caut ă un submarin chiar lâng ă coasta
insulelor Ellesmere f ără ca eu s ă știu?"
— Ai văzut în ce direc ție a pornit aeronava dup ă întâlnire?
— Înapoi spre baza aerian ă Thule. Presupun c ă pentru a-i duce rapid pe continent.
Ekstrom nu mai scoase nici o vorb ă până ajunse la cabina de comunica ții. Când
ajunse în înc ăperea întunecat ă, îl întâmpin ă o voce r ăgușită, dar cunoscut ă.
— Avem o problem ă, îi zise Tench, tu șind în timp ce vorbea. E legat ă de Rachel
Sexton.

70

Senatorul Sexton uitase de când se privea în gol când auzi b ătăile. Când î și dădu
seama c ă zgomotele din urechi nu se datorau alcoolului, ci cuiva care b ătea în u șa
apartamentului s ău, se ridic ă de pe canapea și porni împleticindu-se spre intrare.
— Cine e? strig ă el, neavând chef de vizitatori.
Bodyguard-ul îi spuse identitatea musafirului. Sexton se trezi instantaneu. "Da' știu
că se mișcă repede." Sperase s ă nu fie nevoit s ă poarte o asemenea conversa ție până a
doua zi.
Inspirând adânc și îndreptându- și părul, Sexton deschise u șa. Cuno ștea prea bine
chipul din fa ța lui — dur și parcă de cear ă, în ciuda celor șaptezeci și ceva de ani ai
omului. Sexton se întâlnise cu el de diminea ță, în dubi ța albă Ford Windstar, în parcarea
unui hotel. "Oare a fost azi-diminea ță?", se întreb ă Sexton. Doamne, cât se mai
schimbaser ă lucrurile de atunci!
— Pot să intru? întreb ă vizitatorul.
Sexton se d ădu la o parte, permi țându-i șefului SFF s ă treacă.
— A mers bine întâlnirea? se interes ă omul, dup ă ce Sexton închise u șa.

"Dacă a mers bine?" Sexton se întreb ă pe ce lume tr ăia individul.
— Treburile mergeau excelent pân ă ce și-a făcut apari ția președintele la televizor.
Bărbatul în vârst ă dădu din cap, p ărând dezgustat:
— Da. O victorie incredibil ă. Va dăuna mult cauzei noastre.
"Va dăuna mult cauzei?" Iat ă un optimist. Cu triumful ob ținut de NASA în acea
seară, tipul avea s ă fie de mult mort și îngropat înainte ca SFF s ă-și atingă țelurile legate
de privatizare.
— De ani de zile b ănuiesc existen ța unor astfel de dovezi, continu ă bătrânul. Nu
știam când și sub ce form ă, dar mai devreme sau mai târziu trebuiau s ă apară.
Sexton era uluit:
— Nu sunte ți surprins?
— Matematica universului vorbe ște de la sine despre existen ța altor forme de via ță,
replică musafirul, în timp ce se îndrepta spre biroul lui Sexton. Aceast ă descoperire nu
mă surprinde deloc. Din punct de vedere intelectual, sunt chiar emo ționat. Din punct de
vedere spiritual, sunt uimit. Politic îns ă, mă simt profund deranjat. Momentul ales nu
putea fi unul mai prost.
Sexton se întreba de ce mai venise individul. Cu siguran ță, nu pentru a-l încuraja.
— După cum știți, rosti b ătrânul, companiile membre ale SFF au cheltuit milioane
de dolari încercând s ă deschid ă frontiera spa țială cetățenilor particulari. În ultima
perioadă, o mare parte din acei bani au intrat în campania dumneavoastr ă electoral ă.
Sexton trecu brusc în defensiv ă:
— N-am avut nici un control asupra dezastrului din seara asta. Casa Alb ă m-a
ademenit s ă atac NASA!
— Da. Pre ședintele și-a jucat bine c ărțile. Și totuși s-ar putea s ă nu fie totul pierdut!
În ochii individului se citea un lic ăr ciudat de speran ță.
"E senil", gândi Sexton. Totul fusese pierdut, definitiv. Toate posturile de televiziune
dezbăteau acum problema e șecului campaniei electorale a senatorului.
Bătrânul intr ă în birou, se a șeză pe canapea și își fixă privirea-i obosit ă asupra lui
Sexton:
— Vă amintiți, reluă el, de problemele pe care NASA le-a avut ini țial cu anomaliile
aplicațiilor software de la bordul sistemului de sateli ți PODS?
Sexton nu- și putea imagina unde b ătea individul. "Ce importan ță mai are acum?
PODS a g ăsit un blestemat de meteorit cu fosile!"
— Dacă vă amintiți, aplica țiile software de la bordul sateli ților nu au func ționat cum
trebuie la început. Chiar dumneavoastr ă ați făcut mare tam-tam în pres ă pe tema asta!
— Așa și trebuia! izbucni Sexton, a șezându-se în fa ța lui. Era un nou e șec
înregistrat de NASA!
Bărbatul încuviin ță:
— De acord. Îns ă la puțin timp dup ă aceea, NASA a ținut o conferin ță de pres ă în
care a anun țat că a găsit o cale de evitare a problemelor — un fel de "petic" pentru
lipsurile din aplica ția software.
Sexton nu v ăzuse acea conferin ță de pres ă, dar auzise c ă fusese scurt ă, ternă și cu
greu demn ă de vreo noutate — liderul proiectului PODS descriind în termeni tehnici
plicticoși cum reu șise NASA s ă depășească o eroare minor ă în software-ul PODS de
detectare a anomaliilor, astfel încât totul devenise perfect opera țional.
— Am urm ărit proiectul PODS cu interes de când a e șuat îi zise omul, dup ă care
scoase o caset ă video și se îndrept ă spre televizorul lui Sexton.
Puse caseta în aparatul de redare și continu ă:
— Asta ar trebui s ă vă intereseze.
Caseta începu s ă ruleze. Se vedea sala de conferin ță a NASA a sediului din
Washington al agen ției. Un b ărbat bine îmbr ăcat se afla pe podium și saluta audien ța.
Sub podium se vedea o etichet ă pe care scria:

"CHRIS HARPER, Section Manager
Polar Orbiting Density Scanner Satellite (PODS)".

— Chris Harper era un b ărbat înalt, rafinat, care vorbea cu demnitatea discret ă a
unui american de origine european ă care înc ă mai ținea la r ădăcinile lui. Avea un accent
șlefuit și erudit. Se adresa presei cu încredere, oferindu-i ve știle proaste despre PODS:
— Deși PODS este pe orbit ă și funcționează bine, avem o problem ă minoră cu
computerele de la bord. E vorba despre o eroare minor ă de programare pentru care îmi
asum întreaga responsabilitate. Mai exact, filtrul FIR are un index voxel gre șit, ceea ce
înseamn ă că aplicația software de detectare a anomaliilor nu func ționează la parametri
normali. Lucr ăm acum la rezolvarea acestei probleme.
Mulțimea oft ă, părând obi șnuită cu eșecurile înregistrate de NASA.
— Ce înseamn ă asta pentru eficacitatea curent ă a satelitului? îl întreb ă cineva.
Harper îi r ăspunse ca un profesionist. Cu încredere și pragmatism:
— Imagina ți-vă o pereche de ochi perfec ți fără un creier func țional. În esen ță,
satelitul observ ă totul, dar habar n-are la ce anume se uit ă. Scopul misiunii PODS este
de a observa pungi de ghea ță topită în calota polar ă arctică, dar, fără un computer care
să analizeze datele primite de la scanerele de densitate, satelitul nu poate discerne care
sunt punctele de interes. Ar trebui s ă avem situa ția rezolvat ă după ce următoarea
mișune a navetei spa țiale va face ni ște reglaje la computerul de bord.
În încăpere izbucni un geam ăt de dezam ăgire.
Bătrânul îl fix ă cu privirea pe Sexton:
— Știe să prezinte bine ve știle proaste, nu?
— E de la NASA, morm ăi Sexton. E specialist în chestii de genul ăsta.
Banda rul ă în gol câteva clipe, apoi le oferi imagini de la o alt ă conferin ță de pres ă
NASA.
— Aceast ă a doua conferin ță de pres ă, zise bătrânul, s-a ținut cu doar câteva
săptămâni în urm ă. Noaptea, destul de târziu. Pu țini oameni au v ăzut-o. De aceast ă
dată, doctorul Harper anun ță vești bune.
Materialul înregistrat porni s ă ruleze. Acum Chris Harper p ărea îngrijorat și
neglijent.
— Sunt bucuros s ă vă anunț, începu el, p ărând oricum numai bucuros nu, c ă NASA
a găsit o modalitate de a evita problemele cauzate de anomalia din aplica ția software a
sistemului PODS.
Omul începu s ă explice ce însemna acea modalitate de evitare, c ăutându- și cuvintele
— ceva legat de redirec ționarea informa țiilor datelor brute de la satelit și trimiterea lor
prin intermediul computerelor direct pe Terra, în loc de folosirea computerului de bord
pentru analiz ă. Toată lumea p ărea impresionat ă. Totul suna plauzibil și încurajator.
După ce Harper termin ă, sala izbucni în aplauze entuziaste.
— Deci ne putem a ștepta în curând la ceva date? întreb ă cineva din audien ță.
Harper încuviin ță, transpirând:
— În câteva s ăptămâni.
Alte aplauze. Mâini ridicate din toate p ărțile.
— Asta e tot ce v ă pot spune acum, concluzion ă Harper, p ărând de-a dreptul bolnav,
în vreme ce î și strângea hârtiile. PODS st ă bine pe orbit ă și funcționează. O să avem și
date în curând!
Omul o lu ă practic la goan ă de pe scen ă.
Sexton se strâmb ă. Ceea ce v ăzuse era extrem de ciudat. De ce p ăruse Chris Harper
atât de degajat când furnizase ve știle proaste și atât de stingher când le d ăduse pe cele
bune? Ar fi trebuit s ă fie exact pe dos. Sexton nu urm ărise acea conferin ță de pres ă
atunci când a fost transmis ă în direct, de și citise despre rezolvarea problemei software.
La acea dat ă, rezolvarea p ăruse o m ăsură neconcludent ă de salvare in extremis a NASA;
percepția public ă nu fusese influen țată cu nimic — PODS însemna doar un alt proiect
NASA care d ădea rateuri și era peticit în grab ă printr-o solu ție departe de perfec țiune.
Bătrânul închise televizorul:
— NASA a pretins c ă doctorul Harper nu se sim țea prea bine în acea sear ă.
Făcu o pauz ă:
— Din întâmplare, eu cred c ă Harper a min țit.
"A mințit?" Sexton f ăcu ochii mari, incapabil s ă pună cap la cap elementele necesare

unui raționament logic pentru care Harper ar fi min țit. Cu toate astea, Sexton însu și
spusese destule minciuni în via ța lui ca s ă recunoasc ă un mincinos jalnic, atunci când
vedea unul. Trebuia s ă admită că, din acest punct de vedere, doctorul Harper d ădea de
bănuit.
— Oare nu v ă dați seama? întreb ă bătrânul. Acest mic anun ț pe care tocmai l-a ți
auzit din partea lui Chris Harper reprezint ă cea mai important ă conferin ță de pres ă din
istoria NASA.
Făcu o pauz ă:
— Acea rezolvare a problemei software este cea care a permis PODS s ă descopere
meteoritul.
Sexton era în cea ță. "Și tu crezi c ă a mințit în aceast ă privință?"
— Dar, dac ă Harper a min țit, iar software-ul PODS nu func ționează, de fapt, atunci
cum naiba a descoperit NASA meteoritul?
Bătrânul zâmbi.
— Chiar a șa.

77

Aviația militar ă american ă rechiziționase în timpul arest ărilor marilor trafican ți de
droguri peste zece supersonice private, inclusiv trei aparate G4 recondi ționate și folosite
pentru transportul VIP-urilor militare. Cu o jum ătate de or ă înainte, unul dintre aceste
aparate decolase de pe pista bazei Thule, str ăbătuse furtuna și acum traversa noaptea
canadian ă în drum spre Washington. La bord, Rachel Sexton, Michael Tolland și Corky
Marlinson împ ărțeau cabina de opt locuri. P ăreau o echip ă sportivă ciudată, așa cum
erau îmbr ăcați în costumele albastre de scafandru primite pe submarin.
În ciuda uruitului puternic al motoarelor Grumman, Corky Marlinson mo țăia în
spate. Tolland st ătea în fa ță și privea, epuizat, pe fereastra avionului înspre apele
oceanului. Lâng ă el ședea Rachel, care ar fi vrut s ă doarmă, dar îi era imposibil. Mintea ei
întorcea pe toate p ărțile misterul meteoritului și, mai nou, conversa ția cu Pickering din
camera moart ă. Înainte de a închide, Pickering îi mai d ăduse lui Rachel dou ă vești
tulburătoare.
Mai întâi, Marjorie Tench pretindea c ă deține o înregistrare video a depozi ției pe care
o făcuse Rachel personalului de la Casa Alb ă. Femeia amenin ța că va folosi înregistrarea
dacă Rachel retracta cele afirmate despre meteorit. Vestea era tulbur ătoare, pentru c ă
Rachel îi explicase clar lui Zach Herney c ă prezentarea argumentelor pentru personalul
administra ției putea fi folosit ă doar pentru uz intern. Iar Zach Herney p ărea să fi ignorat
acea cerere.
A doua veste avea leg ătură cu o dezbatere, care avusese loc la CNN, la care
participase tat ăl ei în acea dup ă-amiază. Marjorie Tench folosise ocazia pentru a ap ărea
în public și îl atrăsese cu dib ăcie pe tat ăl ei în capcana adopt ării unei pozi ții extrem de
clare împotriva NASA. Mai exact, Tench îl for țase pe senator s ă își proclame cu t ărie
scepticismul în privin ța posibilei descoperiri a vreunei urme de via ță extraterestr ă.
"Să-și mănânce p ălăria?" Pickering afirmase c ă asta se oferise tat ăl ei să facă în caz
că NASA ar fi descoperit vreodat ă viață extraterestr ă. Rachel se întreba acum cum reu șise
Tench s ă scoată o asemenea promisiune de la tat ăl ei. În mod clar, Casa Alb ă pregătise
scena cu grij ă — aliniind f ără milă toate piesele dominoului în vederea colapsului
răsunător al lui Sexton. Lucrând ca un soi de duo expert în wrestling politic, pre ședintele
și Marjorie Tench uneltiser ă perfect pentru a- și ucide prada. În vreme ce pre ședintele
rămăsese cu o aparent ă demnitate în afara ringului, Tench se urcase în el, se apucase s ă
se tot învârteasc ă și îl înghesuise cu dib ăcie pe senator într-un col ț, de unde acestuia i se
administrase lovitura de gra ție.
Președintele o informase pe Rachel c ă le ceruse celor de la NASA s ă amâne
anunțarea descoperirii pentru a avea timp s ă verifice exactitatea datelor. Rachel î și dădea
seama acum c ă așteptarea adusese și alte avantaje. Timpul câ știgat dăduse Casei Albe

răgazul necesar pentru a-i oferi senatorului suficient ă frânghie cât s ă se spânzure singur
cu ea.
Rachel nu nutrea nici un fel de simpatie pentru tat ăl ei. Cu toate astea, în țelegea
acum că sub aparenta c ăldură umană a președintelui Zach Herney se ascundea un
rechin viclean. Nu ajungeai cel mai puternic om din lume f ără să ai instinct de uciga ș.
Întrebarea era acum dac ă acest rechin fusese un martor nevinovat sau un juc ător activ
în tot acest scenariu.
Rachel se ridic ă, simțind nevoia s ă-și întindă picioarele. În timp ce se plimba în
spațiul liber dintre scaune, sim ți frustrarea cauzat ă de neputin ța de a pune cap la cap
piesele atât de contradictorii ale șaradei. Folosindu-se doar de o logic ă impecabil ă,
Pickering tr ăsese concluzia c ă meteoritul era un fals. În schimb, folosindu-se de
rezultatele științifice, Tolland și Corky insistaser ă că meteoritul era autentic. Rachel știa
doar că văzuse o roc ă înnegrit ă și plină de fosile care fusese extras ă din ghea ță.
Trecând pe lâng ă Corky, Rachel se uit ă la astrofizicianul serios r ănit în urma
bătăliilor purtate pe ghea ță. Umflătura de pe obraz începea s ă se retrag ă, iar copcile
arătau bine. Omul dormea, sfor ăind, strângând cu putere în mâini mostra de meteorit în
formă de disc, ca pe un obiect de mare pre ț.
Rachel se aplec ă și luă cu blânde țe mostra din mâinile lui. Ridic ă piatra și studie din
nou fosilele. "Renun ță la orice presupuneri, î și spuse ea, chinuindu-se s ă-și pună ordine
în gânduri. Restabile ște lanțul de deduc ții logice". Era un vechi truc folosit de NRO.
Reconstruirea unei dovezi de la zero era un proces cunoscut drept "start nul", practicat
de toți analiștii atunci când informa țiile nu se legau.
"Reasambleaz ă dovada."
Începu din nou s ă se plimbe.
"Reprezint ă această piatră o dovad ă a vieții extraterestre?
Rachel știa prea bine c ă o dovad ă însemna o concluzie construit ă pe o piramid ă de
fapte, adic ă pe o baz ă largă de informa ții acceptate, din care rezultau aser țiuni mai
speciale.
Îndepărtează toate presupunerile de baz ă. Începe din nou."
"Ce anume avem?"
"O piatră."
Cântări informa ția preț de câteva clipe. "O piatr ă. O piatr ă cu creaturi fosilizate."
Înapoindu-se în partea din fa ță a avionului, se a șeză la locul ei, lâng ă Michael Tolland.
— Mike, hai s ă facem un joc.
Tolland se întoarse de la fereastr ă. Părea distant și cufundat în gânduri:
— Un joc?
Rachel îi d ădu mostra:
— Să presupunem c ă vezi aceast ă rocă fosilizat ă pentru prima dat ă. Nu ți-am spus
de unde provine sau cum a fost descoperit ă. Ce mi-ai spune c ă este?
Tolland oft ă disperat:
— Ce ciudat c ă mă întrebi a șa ceva. Tocmai mi-a trecut prin minte un gând tare
ciudat…

La sute de kilometri în urma lui Rachel și a lui Tolland, un avion cu aspect bizar
zbura la în ălțime joas ă în timp ce se îndrepta spre sud str ăbătând oceanul pustiu. La
bordul aeronavei, echipa Delta Force p ăstra tăcerea. Membrii echipei mai fuseser ă scoși
din unele loca ții în grab ă, dar niciodat ă atât de repede ca acum.
Controlorul era furios la culme.
Ceva mai devreme, Delta One îl informase pe controlor c ă anumite evenimente
neașteptate petrecute pe ghe țar nu îi oferiser ă echipei sale alt ă variant ă decât cea a
folosirii for ței. O for ță care însemnase uciderea a patru oameni de știință civili, iar aceste
crime necesare îi induseser ă pe Rachel Sexton și pe Michael Tolland.
Controlorul p ăruse șocat. Chiar dac ă reprezenta ultima op țiune autorizat ă,
asasinatul nu f ăcuse parte din planul ini țial.
Ulterior, dezgustul controlorului se transformase într-o furie necontrolat ă când afl ă

vestea c ă asasinatele e șuaseră.
— Echipa ta a dat gre ș! îi șuierase acesta în dispozitivul de comunica ție, tonul
robotizat abia reu șind să-i mascheze furia. Trei dintre cele patru ținte sunt înc ă în viață!
"Imposibil!", î și spusese Delta One.
— Dar am fost martorii…
— Au intrat în leg ătură cu un submarin și acum sunt în drum spre Washington.
— Ce???
Vocea controlorului devenise sumbr ă:
— Ascult ă-mă cu aten ție. Sunt pe cale de a- ți da noi ordine. Iar de aceasta dat ă nu
vei mai gre și!

78

Senatorul Sexton î și conduse, însufle țit iarăși de speran ță, oaspetele nea șteptat
înapoi la lift. Șeful SFF nu venise s ă îl răstigneasc ă pentru e șec, ci să îl consoleze și să-l
anunțe că bătălia nu se încheiase.
O posibil ă fisură în armura NASA.
Înregistrarea video a ciudatei conferin țe de pres ă NASA îl convinsese pe Sexton c ă
bătrânul avea dreptate — Chris Harper, directorul misiunii PODS, min țise. "Dar de ce?
Iar dacă NASA nu rezolvase problema cu software-ul satelitului, cum descoperise
meteoritul?"
Mergând spre lift, b ătrânul zise:
— Uneori nu e nevoie decât s ă dai peste ceva care pare lipsit de importan ță. Poate c ă
vom găsi o cale de a submina victoria NASA chiar din interior. S ă aruncăm o umbr ă de
neîncredere. Cine știe către ce va conduce ea!
Bătrânul își fixă privirea obosit ă în ochii lui Sexton:
— Încă nu sunt preg ătit să mă întind în pat și să mor, domnule senator. Și bănuiesc
că nici dumneata nu e ști.
— Bineîn țeles că nu, îi răspunse Sexton, cu o voce din care se deducea clar
hotărârea. Am mers prea departe!
— Chris Harper a min țit, continu ă șeful SFF, în vreme ce se urca în lift. Iar noi
trebuie s ă aflăm de ce.
— Voi ob ține informa ția cât pot de repede, replic ă Sexton.
"Am și persoana potrivit ă pentru asta."
— Bine. Viitorul dumitale depinde de aceast ă chestiune.
Senatorul porni înapoi spre apartament cu pas mai u șor și cu mintea mai limpede.
"NASA a min țit în privin ța PODS." Singura problem ă era cum putea dovedi Sexton acest
lucru.
Gândurile i se îndreptaser ă deja către Gabrielle Ashe. Oriunde s-ar fi aflat ea în acel
moment, probabil c ă se simțea ca un rahat în ploaie. F ără îndoială că văzuse și ea
conferin ța de pres ă și se găsea acum, probabil, pe un pod, gata s ă se arunce. Propunerea
ei de a transforma NASA într-un subiect major al campaniei electorale a senatorului se
dovedise cea mai mare gre șeală din cariera lui Sexton.
Gabrielle îmi e datoare, gândi Sexton. Și ea știe asta."
Fata dovedise deja c ă poate face rost de secrete NASA. "Are o persoan ă de contact
acolo", î și zise Sexton. De s ăptămâni întregi îi furniza informa ții confiden țiale din interior.
Gabrielle dispunea de rela ții pe care nu le împ ărțea cu al ții. Relații de care se putea folosi
pentru a ob ține date despre PODS. Mai mult, odat ă cu evenimentele din acea sear ă, fata
devenise și foarte motivat ă. Avea o datorie de pl ătit, iar Sexton b ănuia că ea ar fi f ăcut
orice ca s ă-i recâștige favorurile.
În dreptul u șii apartamentului, bodyguard-ul îl întâmpin ă cu un salut:
— Bună seara, domnule senator. Cred c ă am procedat corect dându-i voie lui
Gabrielle s ă intre ceva mai devreme?! Mi-a spus c ă trebuie neaparat s ă discute cu
dumneavoastr ă.

Sexton se opri:
— Ce spui?
— Domni șoara Ashe… Avea ni ște informa ții importante pentru dumneavoastr ă ceva
mai devreme în seara asta. De aceea am l ăsat-o să intre.
Sexton încremeni. Privi u șa apartamentului. "Ce naiba tot îndrug ă individul ăsta?"
Expresia de pe chipul bodyguard-ului se schimb ă într-una de nedumerire și de
îngrijorare.
— Vă simțiți bine, domnule senator? V ă aduceți aminte, nu? Gabrielle a venit în
timpul întâlnirii. A vorbit cu dumneavoastr ă, nu? Trebuie s-o fi făcut. A zăbovit ceva
vreme în ăuntru.
Sexton se holb ă în gol mai multe secunde, sim țind cum pulsul i-o ia razna.
"Dobitocul ăsta a lăsat-o pe Gabrielle în apartamentul meu în timpul unei întâlniri
private? Iar aia s-a fâ țâit înăuntru și a plecat f ără a scoate vreo vorb ă?" Sexton nici
măcar nu-și putea imagina ce auzise fata. St ăpânindu- și cu greu mânia, se for ță să-i
zâmbeasc ă omului de paz ă.
— Oh, da! Îmi cer scuze. Sunt epuizat. Am mai și băut ceva. Domni șoara Ashe a
discutat într-adev ăr cu mine. Ai f ăcut ce trebuia.
Bodyguard-ul p ăru ușurat.
— Când a plecat a spus încotro se duce?
Omul cl ătină din cap:
— Era în mare grab ă.
— Bine, mul țumesc.
Sexton intr ă în apartament spumegând de furie. "Cât de complicate au fost
nenorocitele mele de ordine? F ără vizitatori!" Trebuia s ă presupun ă acum c ă, dacă
stătuse înăuntru o vreme și apoi ie șise fără a scoate o vorb ă, Gabrielle auzise lucruri de
care nu ar fi trebuit s ă afle. "Și totul în seara asta blestemat ă."
Mai presus de orice, Sexton știa că nu își permitea s ă piardă încrederea lui
Gabrielle; când erau dezam ăgite, femeile puteau deveni r ăzbunătoare și proaste. Sexton
trebuia s ă îi recâștige încrederea. Avea nevoie de ea în tab ăra lui, în noaptea asta mai
mult ca oricând.

79

Aflându-se la etajul patru al studiourilor de televiziune ABC, Gabrielle Ashe st ătea
singură în biroul cu pere ți de sticl ă al Yolandei și privea în gol spre covor. Întotdeauna se
mândrise cu instinctele ei și cu flerul de a ști în cine s ă aibă încredere. Pentru prima dat ă
după mulți ani, Gabrielle se sim țea acum singur ă, neștiind pe ce cale s ă apuce.
Sunetul telefonului ei mobil o f ăcu să își ia privirea de la covor. Ezitând, îi r ăspunse.
— Gabrielle Ashe.
— Eu sunt, Gabrielle.
Recunoscu imediat timbrul vocii senatorului, de și Sexton p ărea surprinz ător de
calm având în vedere cele petrecute.
— A fost o noapte a naibii de grea, zise el, a șa că lasă-mă să vorbesc. Sunt convins
că ai văzut conferin ța președintelui. Isuse, noi am pariat pe c ărțile proaste. Mi se face r ău
doar când m ă gândesc la asta. Probabil c ă te învinov ățești singur ă. N-o face. Cine naiba
ar fi putut s ă ghiceasc ă? Nu e vina ta. Oricum, ascult ă-mă bine! Cred c ă există o cale de
a recâștiga ce am pierdut.
Gabrielle se ridic ă. Nu putea s ă-și imagine nici m ăcar la ce se referea Sexton. Nu era
deloc reac ția la care se a șteptase.
— În seara asta am avut o întâlnire, continu ă senatorul, cu reprezentan ți ai
industriei aerospa țiale private, și…
— Ați avut? l ăsă Gabrielle s ă-i scape f ără voie, uluit ă să-l audă că re-cunoa ște.
Adică… n-am avut nici cea mai vag ă idee.
— Mda, nimic important. Te-a ș fi rugat s ă participi, dar tipii ăștia țin enorm la

intimitatea lor. Unii dintre ei doneaz ă bani pentru campania mea. Nu e ceva despre care
ar vrea ca lumea s ă afle.
Gabrielle se sim țea complet dezarmat ă:
— Dar… nu e ilegal?
— Ilegal? Pe naiba, nu! Toate dona țiile sunt sub limita de dou ă mii de dolari. Boabe
de fasole. Tipii ăștia abia dac ă deschid gura, dar eu le ascult smiorc ăielile oricum. S ă
spunem c ă investesc în viitor. P ăstrez discre ția asupra pove știi, deoarece, ca s ă fiu sincer,
aparențele nu sunt prea benefice. Dac ă prind cumva de veste cei de la Casa Alb ă, se
alege praful din toate astea. Oricum, ascult ă, nu despre asta voiam s ă îți vorbesc. Te-am
sunat să îți spun c ă, după întâlnirea din seara asta, discutam cu șeful SFF…
Timp de câteva secunde, de și Sexton continua s ă vorbeasc ă, Gabrielle sim ți cum
fața îi ia foc și că rușinea o cople șea. Fără nici cea mai mic ă aluzie din partea ei,
senatorul recunoscuse întâlnirea cu directorii companiilor aerospa țiale private. "Perfect
legal." Și când se gândea ce era s ă facă! Slavă Domnului c ă o oprise Yolanda la timp. "A
fost cât p-aci s ă sar în barca lui Marjorie Tench!"
— … Așa că i-am spus șefului SFF, spunea senatorul, c ă tu ai putea ob ține acea
informa ție pentru noi.
Gabrielle asculta acum cu aten ție:
— În regul ă!
— Contactul de la care ai primit informa țiile confiden țiale despre NASA în ultimele
luni… Presupun c ă mai poți lua leg ătura cu el!
"Marjorie Tench." Gabrielle se strâmb ă știind că nu-i va putea m ărturisi niciodat ă
cum fusese manipulat ă de informatorul ei.
— Mmm… cred c ă da, min ți ea.
— Bine. Am nevoie de ni ște informa ții de la tine. Chiar acum.
În timp ce-l asculta, Gabrielle în țelese cât de mult îl subestimase pe senatorul
Sedgewick Sexton în ultima vreme. Poate c ă omul își mai pierduse din str ălucire de când
începuse ea s ă fie interesat ă de cariera lui. În seara asta îns ă își revenise. Amenin țat
puternic de o lovitur ă mortală, Sexton pl ănuia un contraatac. În plus, n-avea de gând s-o
pedepseasc ă pe Gabrielle, chiar dac ă ea fusese cea care îl condusese pe aceast ă cale
nenorocit ă. În loc de asta, îi oferea ocazia s ă-și ispășească păcatele.
Iar ea voia s ă-și ispășească toate păcatele.
Indiferent care ar fi pre țul pe care ar trebui s ă-l plătească.

80

William Pickering privi pe fereastra biroului înspre șirul îndep ărtat de felinare de pe
Leesburg Highway. Se gândea adesea la ea când st ătea singur acolo, pe acoperi șul lumii.
"Atâta putere… și n-am fost în stare s ă o salvez."
Diana, fata lui Pickering, murise în Marea Ro șie, în vreme ce se afla la bordul unei
mici nave de escort ă și se antrena s ă devină navigator. Nava ei era ancorat ă într-un port
sigur într-o dup ă-amiază însorită când o șalupă încărcată cu explozibil și manevrata de
doi terori ști sinuciga și traversase încet portul și explodase la contactul cu nava. În acea
zi, alături de Diana Pickering, muriser ă alți treisprezece tineri solda ți americani.
William Pickering fusese devastat. Furia îl cople șise săptămâni de-a rândul. Dup ă ce
atacul fusese atribuit unei grup ări teroriste pe care CIA o c ăuta de ani de zile f ără succes,
furia lui se transformase în turbare. Se dusese direct la sediul CIA și ceruse r ăspunsuri.
Acceptase cu greu acele r ăspunsuri.
CIA se preg ătise să ia cu asalt acea grupare cu luni de zile în urm ă, dar aștepta
fotografiile de înalt ă rezoluție de la sateli ți pentru a putea planifica un atac precis asupra
ascunzătorii din munte a terori știlor din Afganistan. Fotografiile trebuiau f ăcute de un
satelit NRO în valoare de 1,2 miliarde dolari cu numele de cod Vortex 2, acela și satelit
care fusese spulberat pe rampa de lansare de racheta purt ătoare NASA. Din cauza acci-
dentului NASA, lovitura CIA fusese amânat ă, iar Diana Pickering murise.

Mintea îi spunea lui Pickering c ă NASA nu fusese direct responsabil ă, dar inimii îi
venea greu s ă ierte. Ancheta declan șată asupra cauzelor accidentului dezv ăluise că
inginerii NASA responsabili cu sistemul de injectare a combustibilului fuseser ă obligați
să utilizeze materiale de mâna a doua în efortul de a nu dep ăși bugetul alocat.
— În cazul zborurilor manevrate de la distan ță, explicase Lawrence Ekstrom într-o
conferin ță de pres ă, NASA pune mai presus de toate eficien ța costurilor. În acest caz,
rezultatele nu au fost optime. Vom avea mai mult ă grijă pe viitor.
"Nu au fost optime." Diana Pickering fusese ucis ă.
Mai mult, deoarece satelitul spion era secret, publicul n-a aflat niciodat ă de
dezintegrarea unui satelit NRO în valoare de 1,2 miliarde dolari și nici de pierderea a
numeroase vie ți.
— Domnule? se auzi vocea secretarei prin intercom, trezindu-l din reverie. Pe linia
unu. Marjorie Tench.
Pickering se scutur ă ca să se trezeasc ă și se uită la telefon. "Din nou?" Lumina din
dreptul liniei unu p ărea să clipeasc ă a urgen ță. Pickering se încrunt ă și răspunse:
— Aici Pickering.
Vocea lui Tench șuiera de mânie:
— Ce v-a spus?
— Pardon?
— V-a contactat Rachel Sexton! Ce v-a spus? Era pe un submarin, pentru numele
lui Dumnezeu! Vreau ni ște explica ții pentru asta!
Lui Pickering i se p ărea evident c ă negarea nu constituia o op țiune. Tench î și făcuse
temele. Era surprins c ă individa aflase de Charlotte, dar probabil c ă își pusese la b ătaie
toată influen ța ca să obțină niște răspunsuri.
— Da, am fost contactat de domni șoara Sexton.
— Ați aranjat s ă fie luată de acolo. Și nu m-a ți sunat?!?
— Am aranjat transportul. E corect.
Mai rămăseseră două ore pân ă ce Rachel Sexton, Michael Tolland și Corky
Marlinson trebuiau s ă aterizeze la baza aerian ă Bollings din apropierea NRO.
— Și totuși ați hotărât să nu mă informa ți???
— Rachel Sexton a adus câteva acuza ții foarte deranjante.
— Privind autenticitatea meteoritului… și un soi de atac la adresa vie ții ei?
— Printre altele.
— Evident, minte!
— Sunte ți conștientă că e însoțită de alte dou ă persoane care îi confirm ă povestea?
Tench făcu o pauz ă:
— Da. Foarte nepl ăcut. Casa Alb ă este preocupat ă de preten țiile lor.
— Casa Alb ă? Sau dumneavoastr ă personal?
Tonul ei deveni ascu țit ca un brici:
— În ceea ce v ă privește, domnule director, în seara asta nu exist ă nici o diferen ță
între mine și Casa Alb ă.
Pe Pickering nu-l impresiona deloc aceast ă afirmație. Nu era str ăin de manevrele
politicienilor și ale personalului angajat de a stabili capete de pod în comunitatea
serviciilor de informa ții. Puțini se str ăduiau atât de amarnic precum Marjorie Tench.
— Președintele știe că m-ați sunat?
— Ca să fiu sincer ă, domnule director, sunt șocată că ați aplecat urechea la prostiile
acestor lunatici.
"Nu mi-ai r ăspuns la întrebare."
— Nu văd nici un motiv logic pentru care ace ști oameni ar min ți. Trebuie s ă
presupun fie c ă spun adev ărul, fie c ă au comis o gre șeală nevinovat ă.
— Eroare? Când apare și acuzația de atac? Gre șeli ale datelor despre meteorit pe
care NASA nu le-a observat niciodat ă? Vă rog! Este în mod clar vorba de un complot
politic.
— Dacă ar fi așa, atunci motivele îmi scap ă.
Tench oft ă greu și își coborî vocea:
— Domnule director, aici sunt implicate for țe despre care s-ar putea ca nici

dumneavoastr ă să nu aveți habar. Putem discuta mai pe larg ceva mai târziu, dar acum
trebuie s ă aflu unde sunt domni șoara Sexton și cei doi înso țitori ai ei. Trebuie s ă dau de
capătul acestei pove ști înainte ca ei s ă provoace daune ireparabile. Unde sunt?
— Ăsta nu e genul de informa ție pe care s ă o împărtășesc cu u șurință. Vă voi
contacta dup ă ce sosesc.
— Greșit. Voi fi chiar eu acolo ca s ă-i întâmpin.
"Tu și cu câți agenți ai Serviciilor Secrete?", se întreb ă Pickering.
— Dacă vă informez care este locul și momentul sosirii, vom avea cu to ții ocazia s ă
discutăm ca între prieteni sau ve ți trimite o armat ă întreagă să îi ia sub custodie?
— Acești oameni reprezint ă o amenin țare direct ă la adresa pre ședintelui. Casa Alb ă
are toate drepturile s ă-i rețină și să-i interogheze.
Pickering știa că avea dreptate. Conform Titlului 18, Sec țiunea 3056 a Codului
Statelor Unite, agen ții Serviciilor Secrete americane puteau purta arme de foc, puteau
folosi for ța și puteau executa arest ări "fără mandat" prin simpla b ănuială că o persoan ă a
comis sau inten ționează să comită o infrac țiune sau orice act de agresiune împotriva
președintelui. Serviciul de ținea un cec în alb. Printre cei re ținuți în mod curent se
numărau cei care c ăscau gura prea mult în fa ța Casei Albe și puștii de școală general ă
care trimiteau mesaje amenin țătoare prin e-mail.
Pickering n-avea nici o îndoial ă că serviciul putea justifica ducerea lui Rachel Sexton
și a celorlal ți doi în subsolurile Casei Albe și tinerea lor acolo pe o perioad ă
nedeterminat ă. Era un joc periculos, dar Tench știa foarte bine cât de mare era miza.
Întrebarea era ce s-ar fi întâmplat imediat ce Pickering i-ar fi permis lui Tench s ă preia
controlul. N-avea nici un chef s ă afle răspunsul.
— Voi întreprinde tot ceea ce este necesar, declar ă Tench, pentru a-l proteja pe
președinte de acuza ții false. Simpla sugestie de joc murdar a-runca un con de umbr ă
asupra Casei Albe și a NASA. Rachel Sexton a abuzat de încrederea pe care pre ședintele
i-a acordat-o, iar eu n-am nici cea mai mic ă intenție să-l văd pe pre ședinte pl ătind pre țul.
— Iar dac ă eu cer ca domni șoara Sexton s ă primeasc ă permisiunea de a- și prezenta
cazul unei comisii oficiale de anchet ă.
— Atunci ve ți desconsidera un ordin preziden țial direct și îi veți oferi o platform ă cu
ajutorul c ăreia va transforma totul într-un blestemat de haos politic! V ă mai întreb o
dată, domnule director! Încotro se îndreapt ă?
Pickering oft ă din străfundul pl ămânilor. Indiferent c ă îi mărturisea destina ția
avionului sau nu, Tench avea la dispozi ție mijloacele necesare de a afla. Întrebarea era
dacă avea să se foloseasc ă de acele mijloace sau nu. Dup ă hotărârea din glasul ei,
Pickering î și dădea seama c ă femeia nu avea s ă renunțe la căutări. Marjorie Tench era
speriată.
— Marjorie, rosti Pickering cu o limpezime în voce care nu l ăsa loc la interpret ări.
Cineva m ă minte. Sunt sigur de asta. Fie este Rachel Sexton și cei doi oameni de știință
civili, fie e ști tu. Eu cred c ă tu o faci.
Tench explod ă:
— Cum îndr ăznești…
— Indignarea ta nu m ă impresioneaz ă, așa că scutește-mă! Ar fi bine s ă știi că
dispun de dovezi certe ale faptului c ă NASA și Casa Alb ă au spus neadev ăruri în seara
asta.
Tench tăcu brusc.
Pickering o l ăsă să fiarbă câteva clipe:
— La fel ca tine, nici pe mine nu m ă intereseaz ă haosul politic. Îns ă au fost spuse
minciuni. Minciuni care nu stau în picioare. Dac ă vrei să te ajut, va trebui s ă începi prin
a fi cinstit ă cu mine.
Tench p ăru gata s ă accepte:
— Dacă sunteți atât de sigur c ă au fost minciuni, de ce nu a ți ieșit în față?
— Eu nu m ă amestec în chestiuni politice.
Tench morm ăi ceva care p ărea a fi "rahat".
— Vrei s ă-mi spui, Marjorie, c ă anunțul președintelui din seara asta a fost în
întregime corect?

Pe linie se l ăsă o tăcere lung ă.
Pickering știa că o prinsese în la ț:
— Ascult ă, știm amândoi c ă asta e o bomb ă cu ceas care st ă să explodeze. Înc ă nu e
prea târziu. Putem face ni ște compromisuri.
Tench nu zise nimic câteva secunde. În cele din urm ă oftă:
— Ar trebui s ă ne vedem.
"Punct ochit, punct lovit", î și zise Pickering.
— Trebuie s ă vă arăt ceva, rosti Tench. Ceva care cred c ă va arunca o lumin ă asupra
acestei chestiuni.
— Vin la tine la birou.
— Nu, îl opri ea gr ăbită. E târziu. Prezen ța dumitale aici ar ridica semne de
întrebare. Prefer ca aceast ă poveste s ă rămână între noi.
Pickering citi printre rânduri. "Pre ședintele habar n-are despre ce e vorba."
— Ești bine venit ă aici, o invit ă el.
Tench p ăru neîncrez ătoare:
— Haide ți să ne întâlnim într-un loc mai discret.
Pickering se a șteptase la a șa ceva.
— FDR Memorial este un loc convenabil pentru Casa Alb ă, propuse Tench. La ora
asta târzie din noapte locul e pustiu.
Pickering analiz ă propunerea. FDR Memorial se afla la jum ătatea drumului dintre
monumentele Jefferson și Lincoln, într-o zon ă extrem de sigur ă a orașului. Dup ă mai
multe secunde de t ăcere, Pickering fu de acord.
— Într-o or ă, încheie Tench conversa ția. Și veniți singur.

Imediat dup ă ce închise, Marjorie Tench îl sun ă pe directorul administrativ al NASA.
Îi relată lui Ekstrom ve știle proaste cu o voce încordat ă:
— Pickering s-ar putea s ă reprezinte o problem ă.

81

În vreme ce st ătea la biroul Yolandei Cole din camera de produc ție studioului ABC și
forma num ărul de telefon al serviciului de informa ții, Gabrielle Ashe se sim țea din nou
plină de speran ță.
Informa țiile pe care i le împ ărtășise Sexton, odat ă confirmate, îi ofereau o nou ă
perspectiv ă. "NASA a min țit în legătură cu PODS?" Gabrielle urm ărise conferin ța de pres ă
în cauză și își aminti c ă se mirase atunci de ciud ățenia ei. Cu toate astea, uitase cu totul
de ea. Cu câteva s ăptămâni înainte, PODS nu însemna un subiect crucial. În seara asta
însă, PODS devenise subiectul în sine.
Acum, Sexton avea nevoie de informa ții din interior și avea nevoie de ele urgent. Se
baza pe "informatorul" lui Gabrielle pentru a le ob ține. Gabrielle îl asigurase c ă va face tot
posibilul. Bineîn țeles că problema în cauz ă o constituia faptul c ă informatorul era
Marjorie Tench, care n-avea s-o ajute cu nici un chip. A șa că Gabrielle trebuia s ă obțină
acele informa ții pe altă cale.
— Serviciul de informa ții, răspunse o voce la apelul telefonic.
Gabrielle î și formul ă cererea. Centralista îi furniz ă trei posibile loca ții pentru numele
Chris Harper în Washington. Gabrielle le încerc ă pe toate.
Primul num ăr aparținea unei firme de avoca ți. La cel de-al doilea nu primi nici un
răspuns. Al treilea tocmai suna.
O femeie îi r ăspunse de la primul apel:
— Reședința Harper.
— Doamna Harper? întreb ă Gabrielle pe un ton extrem de politicos. V-am trezit
cumva?
— Doamne, nu! Cred c ă nimeni nu doarme în noaptea asta.

Femeia p ărea emo ționată. Gabrielle auzea televizorul în fundal. Relat ări despre
meteorit.
— Presupun c ă îl căutați pe Chris, nu?
Gabrielle sim ți cum i se accelereaz ă pulsul:
— Da, doamn ă!
— Mă tem că nu e aici. A fugit la lucru imediat dup ă ce s-a încheiat conferin ța de
presă a președintelui.
Femeia chicoti ca pentru sine.
— Bineîn țeles, nu cred c ă va lucra ceva. Cel mai probabil va s ărbători. Anun țul a
fost o surpriz ă pentru el, s ă știți. Pentru toat ă lumea, de altfel. Telefonul nostru a sunat
toată seara. Pun pariu toat ă echipa NASA e la serviciu acum.
— Complexul de pe strada E? întreb ă Gabrielle, presupunând c ă femeia se referea la
sediul NASA.
— Chiar acolo. Lua ți-vă o pălărie de petrecere.
— Mulțumesc. Dau eu de el acolo.
Gabrielle închise. Se gr ăbi să iasă pe platoul de produc ție și o găsi pe Yolanda, care
tocmai terminase de preg ătit un grup de exper ți în probleme spa țiale pentru o
transmisiune a comentariilor lor entuziaste legate de meteorit.
Văzând-o pe Gabrielle venind spre ea, Yolanda îi zâmbi.
— Arăți mai bine, zise ea. Începi s ă vezi lucrurile mai în roz?
— Tocmai am vorbit cu senatorul. Întâlnirea lui din seara asta nu a avut ca subiect
ceea ce am crezut eu.
— Ți-am spus c ă Tench te joac ă pe degete. Cum suport ă senatorul ve știle despre
meteorit?
— Mai bine decât m ă așteptam.
Yolanda p ăru surprins ă:
— Îmi imaginam c ă s-a aruncat deja în fa ța unui autobuz.
— Crede c ă s-ar putea ca datele NASA s ă fie incorecte.
Yolanda pufni, neîncrez ătoare:
— A văzut aceea și conferin ță de pres ă ca mine? De câte confirm ări și reconfirm ări
mai e nevoie?
— Mă duc pân ă la NASA s ă verific ceva.
Sprâncenele pensate ale Yolandei se arcuir ă în semn de avertisment:
— Mâna dreapt ă a senatorului Sexton se duce la sediul NASA cu revendicarea în
băț? În noaptea asta? Știi cum se pronun ță "lapidare public ă"?
Gabrielle îi vorbi Yolandei despre b ănuiala lui Sexton legat ă de faptul c ă directorul
proiectului PODS, Chris Harper, min țise în leg ătură cu rezolvarea problemei software a
sistemului de sateli ți.
Yolanda p ărea tot mai sceptic ă:
— Noi am acoperit acea conferin ță de pres ă, Gabs. Recunosc, Harper nu era în apele
lui în noaptea aia, dar NASA a afirmat c ă omul se sim țea îngrozitor de râu.
— Senatorul Sexton e convins c ă el a min țit. Și alții sunt convin și de asta. Oameni
influenți.
— Păi dacă aplicația software de detectare a anomaliilor nu a fost reparat ă, atunci
cum a detectat PODS meteoritul?
"Exact asta a spus și Sexton", î și spuse Gabrielle.
— Nu știu. Dar senatorul vrea s ă îi aduc ni ște răspunsuri.
Yolanda cl ătină din cap:
— Din disperare, Sexton te trimite în gura lupului, încercând s ă găsească nod în
papură. Nu te duce! Nu-i datorezi nimic.
— I-am distrus complet campania electoral ă!
— Ghinionul a fost cel care i-a distrus campania.
— Dar dac ă senatorul are dreptate și directorul de proiect chiar a min țit…
— Draga mea, dac ă acest director a min țit în fața lumii întregi, ce te face s ă crezi că
îți va spune ție adevărul?
Gabrielle se gândise deja la asta și își concepuse o strategie.

— Dacă descopăr o poveste interesant ă acolo, te sun!
Yolanda scoase un chi țăit sceptic:
— Dacă descoperi o poveste interesant ă acolo, eu îmi m ănânc pălăria.

82

"Șterge din minte tot ce știi despre aceast ă mostră de rocă."
Michael Tolland se luptase cu propriile întreb ări nelini știtoare legate de meteorit, dar
acum, odat ă cu întreb ările pertinente ale lui Rachel, nelini ștea îi sporise. Privi la felia de
piatră din mâna lui.
"Presupune c ă cineva ți-ar fi dat-o f ără a-ți explica unde a g ăsit-o sau despre ce e
vorba. Ce ai crede despre ea la prima vedere?
Tolland știa că întrebarea lui Rachel era justificat ă, însă, ca un exerci țiu de analiz ă,
se dovedea foarte dificil ă. Uitând de toate informa țiile primite la sosirea în habisfer ă,
Tolland trebuia s ă admită că analiza lui asupra fosilelor fusese în mod complet
dezechilibrat bazat ă pe o singur ă premisă — aceea c ă roca în care fuseser ă găsite fosilele
era un meteorit.
"Dar dac ă NU mi se spunea nimic despre meteorit?", se întreb ă el singur. Cu toate
că nu-și putea imagina vreo alt ă explicație încă, Tolland î și permise "luxul" de a renun ța
în mod ipotetic la cuvântul "meteorit" din premis ă. După ce făcu asta, rezultatul ob ținut
îi dădu flori. Acum, înso țit de Rachel și de un Corky Marlinson cam ame țit, Tolland
discuta aceste idei noi.
— Așadar, repet ă Rachel, cu voce profund ă, Mike, tu zici c ă, dacă cineva ți-ar fi
înmânat aceast ă rocă fosilizat ă fără nici un fel de explica ție prealabil ă, ar fi trebuit s ă
tragi concluzia c ă provine de pe P ământ.
— Bineîn țeles, replic ă Tolland. Ce alt ă concluzie a ș putea trage? Presupunerea
găsirii de via ță extraterestr ă reprezint ă un risc mult mai mare decât aceea a g ăsirii unei
fosile a vreunei specii terestre nedescoperite pân ă acum. Oamenii de știință descoper ă
zeci de specii noi în fiecare an.
— Păduchi de șaizeci de centimetri? ripost ă Corky, cu o voce care tr ăda
neîncrederea. Ai presupune c ă o insect ă atât de mare provine de pe Terra?
— Poate c ă nu și în zilele noastre, îi răspunse Tolland, dar speciile nu trebuie în mod
necesar s ă mai fie în via ță. Este o fosil ă. E veche de 170 de milioane de ani. Este din
Jurasic. O mul țime de fosile preistorice sunt creaturi supradimensionate care arat ă
șocant când le sunt descoperite r ămășițele — reptile cu aripi enorme, dinozauri, p ăsări.
— Nu vreau s-o fac pe fizicianul acum, Mike, îi zise Corky, dar argumentele tale au
niște lipsuri serioase. Creaturile preistorice pe care tocmai le-ai men ționat, dinozaurii,
reptilele, p ăsările, au toate schelete interne, drept care pot atinge dimensiuni mari în
ciuda gravita ției terestre. Dar aceast ă fosilă…
Luă mostra și o ridică:
— Ființele astea aveau exo-schelete. Sunt artropode. Insecte. Tu singur ai spus c ă
orice insect ă atât de mare nu se putea dezvolta decât în medii cu gravita ție scăzută.
Altfel, scheletul extern s-ar fi pr ăbușit peste masa insectei.
— Corect, îl aprob ă Tolland. Astfel de specii s-ar fi pr ăbușit sub propria greutate
dacă s-ar fi deplasat pe solul terestru.
Iritat, Corky se încrunt ă:
— Ei bine, Mike, nu v ăd cum naiba po ți să tragi concluzia c ă o insect ă lungă de
șaizeci de centimetri este de origine terestră, doar dac ă nu presupui c ă pe vremea aia
existau oameni ai pe șterii care cre șteau păduchi în ferme antigravita ționale.
Tolland zâmbi ca pentru el, v ăzând cum Corky pierde din vedere astfel de elemente
extrem de simple:
— De fapt, mai exist ă o posibilitate.
Se uită fix la prietenul lui:
— Corky, tu e ști obișnuit să te uiți în sus. Ia privește puțin și în jos! Există un

mediu bogat în antigravita ție chiar aici, pe P ământ. Și el exist ă din vremuri preistorice.
Corky se holb ă la el, prostit:
— Ce dracu tot îndrugi tu acolo?
Rachel p ărea și ea surprins ă.
Tolland ar ătă cu degetul dincolo de fereastra avionului c ătre marea luminat ă de
razele lunii.
— Oceanul.
Rachel scoase un fluierat u șor:
— Bineîn țeles.
— Apa este un mediu cu gravitate sc ăzută, explică Tolland. Totul cânt ărește mai
puțin sub ap ă. Oceanul ad ăpostește structuri fragile enorme, care n-ar putea rezista sub
nici o form ă pe sol — meduze, sepii uria șe, țipari enormi.
Corky începea s ă se îndoiasc ă:
— Perfect, numai c ă oceanul preistoric nu con ținea insecte gigantice.
— Ba da. De fapt, înc ă mai adăpostește așa ceva. Oamenii m ănâncă zilnic astfel de
insecte. În multe țări sunt considerate delicatese.
— Fii serios, Mike, cine naiba m ănâncă insecte gigantice de mare?
— Oricui îi plac homarii, crabii și creveții!
Corky făcu ochii mari.
— Crustaceele sunt, în esen ță, doar ni ște insecte marine gigantice, explic ă Tolland.
Sunt un subordin al ordinului Phylum Arthropoda — păduchi, crabi, p ăianjeni, insecte,
greieri, scorpioni, homari — toate aceste insecte sunt înrudite. Sunt specii cu picioare
articulate și schelete externe.
Lui Corky i se f ăcu brusc r ău.
— Din punct de vedere al clasific ării, toate seam ănă mult cu ni ște insecte, continu ă
Tolland. Crabii-potcoav ă seamănă cu trilobi ții gigantici. Iar cle știi unui homar seam ănă
cu aceia ai unui scorpion mare.
Corky se f ăcu verde la fa ță:
— Bine, mi-am mâncat ultimul rulou cu homar!
Rachel p ărea fascinat ă:
— Așadar, artropodele de pe uscat r ămân mici deoarece gravita ția le selecteaz ă în
mod natural pe cele care au corpuri mici. Îns ă în apă corpurile lor se m ăresc, astfel încât
pot atinge dimensiuni uria șe.
— Chiar a șa, răspunse Tolland. Un crab regal din Alaska ar putea fi gre șit catalogat
drept un p ăianjen uria ș, dacă nu am dispune de suficiente fosile ca dovezi.
Emoția lui Rachel p ăru să se transforme acum în îngrijorare:
— Mike, dac ă facem din nou abstrac ție de chestiunea aparentei autenticit ăți a
meteoritului, te rog s ă îmi spui dac ă tu crezi c ă fosilele pe care le-am v ăzut pe ghe țar
puteau proveni din ocean! Din oceanul terestru?
Tolland sim ți cum îl sfredelea cu privirea și sesiză covârșitoarea importan ță a
întrebării.
— Ipotetic, ar trebui s ă răspund da. Fundul oceanului are zone vechi de 190 de
milioane de ani. Aceea și vârstă ca a fosilelor. Teoretic, oceanele terestre puteau sus ține
forme de via ță precum acestea.
— Oh, s ă fim serio și! se zburli Corky. Nu-mi vine s ă-mi cred urechilor! Negăm
autenticitatea meteoritului? Meteoritul este de necontestat. Chiar dac ă platoul oceanic
terestru are zone la fel de vechi precum meteoritul, cu siguran ță că pe Terra nu
dispunem de platou oceanic cu cruste de fuziune, con ținut anormal de nichel și
condrule. Vorbi ți doar ca s ă vă aflați în treab ă!
Tolland știa că prietenul lui avea dreptate. Cu toate astea, imaginându- și acele fosile
drept creaturi marine, Tolland î și pierduse o parte din respectul pentru ele. Acum p ăreau
oarecum mai cunoscute.
— Mike, interveni Rachel, de ce nici unul dintre speciali știi NASA nu s-a gândit c ă
aceste fosile ar putea fi creaturi oceanice? Chiar dintr-un ocean de pe o alt ă planetă?
— Din dou ă motive. Mostrele fosile din pelagic — acelea de pe platoul oceanic — au
tendința de a prezenta o mul țime de specii asem ănătoare. Orice vietate care tr ăiește în

milioanele de metri cubi de ap ă deasupra fundului oceanic va muri în cele din urm ă și se
va scufunda. Asta înseamn ă că fundul oceanelor devine un cimitir al speciilor aflate la
cele mai diverse adâncimi, presiuni și medii de temperatur ă. Însă mostra de pe ghe țar era
curată — o singur ă specie. Ar ăta mai degrab ă a mostr ă pe care am putea-o g ăsi în deșert.
O familie de animale înrudite îngropate de o furtun ă de nisip, de exemplu.
Rachel d ădu din cap:
— Și al doilea motiv pentru care ai zis c ă e vorba de p ământ mai degrab ă decât de
mare?
Tolland d ădu din umeri:
— Instinctul. Oamenii de știință au crezut întotdeauna c ă, dacă ar fi populat, spa țiul
cosmic ar fi plin de insecte. Iar din ceea ce am observat noi în spa țiul cosmic, pe acolo
există mai mult praf și piatră decât ap ă.
Rachel t ăcu.
— Deși…, continu ă Tolland, cufundat în gânduri în urma spuselor femeii. Admit c ă
există zone foarte adânci din platoul oceanic pe care oceanografii le denumesc zone
moarte. Nu prea le în țelegem, dar sunt zone în care curen ții oceanici și sursele de hran ă
stat de asemenea natur ă, încât nu prea poate tr ăi nimic pe acolo. Doar câteva specii de
căutători de stârvuri. A șa că, din acest punct de vedere, presupun c ă fosilele care apar țin
unei singure specii nu pot ie și complet din discu ție.
— Alo? interveni Corky. V ă amintiți de crusta de fuziune? De con ținutul mediu de
nichel? De condrule? De ce ne obosim s ă mai vorbim despre asta?
Tolland nu îi r ăspunse.
— Povestea asta legat ă de conținutul de nichel, îi zise Rachel lui Corky. Mai explic ă-
mi o dat ă. Conținutul de nichel în rocile terestre este fie foarte ridicat, fie foarte coborât,
în vreme ce în meteori ți acest con ținut se g ăsește într-o propor ție medie?
Corky d ădu din cap:
— Chiar a șa.
— Așadar, con ținutul de nichel din mostra asta intr ă exact în gama a șteptată de
valori.
— Foarte aproape, da!
Rachel p ăru surprins ă:
— Stai a șa. Aproape? Ce mai înseamn ă și asta?
Corky p ăru exasperat:
— Așa cum am explicat mai devreme, mineralogiile meteori ților sunt diferite. Pe
măsură ce oamenii de știință descoper ă noi meteori ți, trebuie s ă ne actualiz ăm constant
calculele noastre legate de ceea ce se consider ă un conținut acceptabil de nichel în
meteoriți.
Rachel p ărea de-a dreptul uluit ă acum:
— Așadar, acest meteorit v-a for țat să reevalua ți ceea ce consideri un nivel
acceptabil al con ținutului de nichel într-un meteorit? Acest nivel a fost în afara cotei
medii deja stabilite?
— Doar cu foarte pu țin, ripost ă Corky.
— De ce n-a spus nimeni nimic despre asta?
— Pentru c ă nu este o problem ă. Astrofizica este o știință dinamic ă și ea se
actualizeaz ă permanent.
— Tocmai în timpul unei analize extraordinar de importante?
— Ascult ă, o repezi Corky, enervat, te asigur c ă nivelul nichelului din mostra aia e
mult mai apropiat de cel din meteori ți decât de cel din rocile terestre.
Rachel se întoarse spre Tolland:
— Tu știai de asta?
Tolland încuviin ță ezitând. La momentul respectiv, nu p ăruse o chestiune
important ă.
— Mi s-a spus c ă meteoritul prezint ă niveluri de nichel u șor mai ridicate decât în al ți
meteoriți, dar speciali știi NASA nu p ăreau preocupa ți de asta.
— Dintr-un motiv foarte bun! se interpuse Corky. Dovada mineralogic ă de față nu
este aceea că nivelul nichelului este în mod cert asem ănător cu al meteori ților, ci mai

degrabă că este diferit de cel al rocilor terestre.
Rachel cl ătină din cap:
— Îmi cer scuze, dar în meseria mea o astfel de logic ă defectuoas ă poate ucide
oameni. A spune c ă o piatră e diferit ă de cele terestre nu dovede ște că e vorba de un
meteorit, ci doar c ă nu seam ănă cu ceea ce am v ăzut noi vreodat ă pe Terra.
— Și care naiba e diferen ța?
— Nici una, r ăspunse Rachel. Doar dac ă ai văzut chiar toate rocile de pe P ământ.
Corky tăcu vreme de câteva secunde.
— În regul ă, rosti el în cele din urm ă. Nu lua ți în seam ă conținutul nichelului, dac ă
asta vă dă bătăi de cap. R ămân înc ă de explicat crusta perfect ă de fuziune și condrulele.
— Categoric, îi replic ă Rachel, neimpresionat ă. Două din trei nu e deloc r ău.

83

Structura care g ăzduia sediul central NASA reprezenta un dreptunghi mamut din
sticlă, situat la adresa 300 E Street în Washington, D.C. Cl ădirea era plin ă de cabluri de
transport de date, lungi de peste trei sute de kilometri, și de mii de tone de procesoare de
computer. Era casa a 1134 de func ționari civili care aveau grij ă de bugetul anual de 15
miliarde de dolari al agen ției și de opera țiunile cotidiene ale celor dou ăsprezece baze
NASA de pe cuprinsul întregii țări.
În ciuda orei târzii, Gabrielle nu era deloc surprins ă când văzu foaierul cl ădirii
înțesat de oameni, un amestec de echipe de jurnali ști și personal NASA extrem de
emoționat. Gabrielle se gr ăbi să intre. Intrarea sem ăna cu un muzeu, dominat de replici
ale capsulelor trimise în misiuni spa țiale faimoase și ale sateli ților care atârnau deasupra
capetelor. Echipele de televiziune ocupaser ă holul de marmur ă, prinzând repede în
obiectivele camerelor de filmat fiecare angajat NASA care intra pe u șă.
Gabrielle cercet ă mulțimea cu privirea, dar nu z ări pe nimeni care s ă semene cu
Chris Harper. Jum ătate din oamenii de acolo dispuneau de permise de acces pentru
ziariști, iar cealalt ă jumătate aveau legitima ții NASA în jurul gâtului, cu pozele lor
gravate. Gabrielle nu dispunea de nimic de acest gen. Z ări o tânără femeie cu legitima ție
NASA și se îndrept ă în grab ă spre ea.
— Bună. Îl caut pe Chris Harper.
Fata se uit ă ciudat la Gabrielle, ca și cum ar fi recunoscut-o de undeva, dar nu- și
mai amintea de unde.
— L-am v ăzut pe doctorul Harper trecând cu ceva timp în urm ă. Cred că s-a dus
sus. Vă cunosc de undeva?
— Nu cred, r ăspunse Gabrielle, îndep ărtându-se. Cum ajung sus?
— Lucra ți pentru NASA?
— Nu.
— Atunci nu pute ți ajunge sus.
— Oh. E vreun telefon pe care s ă-l folosesc pentru…
— Hei, izbucni fata, brusc mânioas ă. Știu cine e ști! Te-am v ăzut la televizor cu
senatorul Sexton. Nu-mi vine s ă cred că ai avut tupeul…
Gabrielle se f ăcuse deja nev ăzută în mulțime. În spatele ei, o auzea pe fat ă
informându-i, mânioas ă, pe alții că era acolo.
"Minunat. Am dou ă secunde de când am trecut de u șa aia și deja m ă număr printre
cei mai c ăutați dușmani."
Își ținu capul aplecat, în vreme ce se gr ăbea spre cap ătul celalalt al holului. Pe
perete se g ăsea un tabel mare cu informa ții. Gabrielle cercet ă listele, c ăutându-l pe Chris
Harper. Nimic. Tabelul nu indica nume, ci doar departamente.
"PODS?", se întreb ă ea, cercetând listele în speran ța că va găsi ceva care s ă semene
măcar cu Polar Orbiting Density Scanner. Nu v ăzu nimic. Îi era team ă să se uite în urm ă,
așteptându-se s ă vadă o echip ă de angaja ți NASA, furio și, care veneau s ă o linșeze. Tot ce
găsi cât de cât promi țător pe lista aia era un departament la etajul patru:

"EARTH SCIENCE ENTERPRISE, PHASE II
Earth Observing System (EOS)".

Uitându-se în alt ă parte, Gabrielle î și croi drum c ătre un intrând care g ăzduia mai
multe lifturi și o fântân ă decorativ ă. Cercet ă butoanele de apel ale lifturilor, dar z ări
numai fante de acces pentru cartele. " La naiba." Lifturile dispuneau de control de
securitate, pe baza accesului permis doar angaja ților prin folosirea legitima țiilor de
muncă.
Spre lifturi veni un grup de tineri care discutau cu înfl ăcărare. În jurul gâturilor
purtau legitima ții NASA. Gabrielle se ascunse repede dup ă fântână, uitându-se în jur s ă
vadă dacă nu e urm ărită. Un tân ăr cu pistrui pe fa ță inseră legitima ția în fant ă și
deschise u șa liftului. Tân ărul râdea și clătina uimit din cap.
— Cred c ă tipii de la SETI au luat-o razna! rosti el în vreme ce tot grupul se urc ă în
lift. Jucăriile lor zgomotoase g ăsesc doar secven țe aleatorii sub dou ă sute de miliJansky
de douăzeci de ani, în timp ce dovada fizic ă era îngropat ă în ghea ța de aici, de pe P ământ!
Ușile liftului se închiser ă, ascunzând vederii grupul de tineri.
Gabrielle se ridic ă, se șterse la gur ă și se întreb ă ce avea de f ăcut. Privi în jur dup ă
un telefon de interior. Nimic. Se întreb ă dacă nu putea fura cumva o legitima ție, dar ceva
îi spunea c ă un asemenea act era lipsit de în țelepciune. Orice ar fi întreprins îns ă,
trebuia s ă o facă repede. O vedea deja pe fata cu care discutase în hol îndreptându-se
către mulțime înso țită de un ofi țer de securitate.
De după colț, se ivi un b ărbat bine f ăcut, chel, care se îndrepta spre lifturi. Gabrielle
se ascunse din nou dup ă fântână. Bărbatul nu d ădu semne c ă ar fi observat-o. Gabrielle
urmări în tăcere cum individul se apleac ă în față și insereaz ă legitima ția în fant ă. O altă
pereche de u și se deschise, iar b ărbatul p ăși înăuntru.
"La dracu, î și zise Gabrielle și se hotărî. Acum sau niciodat ă."
În vreme ce u șile începeau s ă se închid ă, Gabrielle țâșni din spatele fântânii și fugi
spre lift, întinzând mâna și prinzându-se de u și. Acestea glisar ă înapoi, astfel încât
Gabrielle reu și să pășească înăuntru, cu fa ța radiind de încântare.
— Ați fi crezut a șa ceva? izbucni ea adresându-se chelului. Doamne! Ce nebunie!
Omul o privi ciudat:
— Cred c ă tipii de la SETI au luat-o razna! Juc ăriile lor zgomotoase g ăsesc doar
secvențe aleatorii sub dou ă sute de miliJansky de dou ăzeci de ani, în timp ce dovada
fizică era îngropat ă în ghea ța de aici, de pe P ământ!
Omul părea surprins.
— Păi… da, e chiar.., îng ăimă el, în timp ce se uita la gâtul ei și păru deranjat c ă nu-
i vede legitima ția. Îmi cer scuze, unde…
— Etajul patru, v ă rog. Am venit într-o asemenea grab ă, că am uitat s ă-mi îmbrac
lenjeria!
Izbucni în râs și aruncă o privire spre legitima ția tipului: "JAMES THEISEN, Finance
Administration".
— Lucra ți aici?
Individul p ărea de-a dreptul intrigat:
— Domni șoară…?
Lui Gabrielle îi c ăzu fața:
— Jim! M ă jignești! Nimic nu o doare mai tare pe o femeie decât s ă nu mai fie
recunoscut ă!
Tipul se albi. P ărea stingherit. Î și trecu palma peste chelie:
— Îmi cer scuze. De vin ă e toată agitația asta, s ă știi. Recunosc, îmi pari cunoscut ă.
În ce program lucrezi?
"Rahat." Gabrielle îi zâmbi încrez ătoare:
— EOS.
Omul ar ătă înspre butonul luminat pentru etajul patru:
— Evident. Voiam s ă întreb în cadrul cărui proiect.
Gabrielle î și simți pulsul accelerându-se. Nu se putea gândi decât la unul singur.

— PODS.
Individul p ărea șocat.
— Zău? Credeam c ă am cunoscut pe toat ă lumea din echipa doctorului Harper.
Gabrielle d ădu stingher ă din cap:
— Chris m ă ține în umbr ă. Eu sunt programatorul ăla tâmpit care a dat-o în bar ă cu
indexul voxel din aplica ția software de detectare a anomaliilor.
Acum era rândul chelului s ă rămână cu gura c ăscată:
— Tu ai fost de vin ă?
Gabrielle se strâmb ă:
— Din cauza asta, n-am dormit s ăptămâni de zile.
— Dar doctorul Harper și-a asumat întreaga responsabilitate pentru povestea aia!
— Știu. Chris e genul ăsta de om. Cel pu țin a îndreptat totul. Ce anun ț în seara
asta, nu-i a șa? Cu meteoritul ăsta! Sunt înc ă în stare de șoc!
Liftul se opri la etajul patru. Gabrielle s ări din el:
— Ce bine c ă te-am v ăzut, Jim. Transmite-le toate cele bune b ăieților de la bugetare!
— Desigur, îng ăimă omul, în vreme ce u șile se închideau. M ă bucur c ă te-am
revăzut!

84

La fel ca mul ți mulți alți președinți dinaintea lui, Zach Herney supravie țuia cu doar
patru sau cinci ore de somn pe noapte. În ultimele s ăptămâni îns ă, supravie țuise
odihnindu-se cu mult mai pu țin. În vreme ce emo țiile serii începeau s ă se domoleasc ă,
Herney sim țea ora târzie turnându-i plumb în picioare.
Alături de câ țiva membri de vârf ai personalului care se ocupa de campanie,
președintele se g ăsea în Sala Roosevelt, savurând șampanie și bucurându-se de reluarea
la nesfâr șit a discursului ținut la conferin ța de pres ă, a secven țelor din documentarul lui
Tolland și a analizelor exper ților de televiziune. În acel moment, pe ecran, o
corespondent ă de televiziune foarte entuziasmat ă stătea în fa ța Casei Albe și strângea cu
putere microfonul în mâini.
— Dincolo de repercusiunile ame țitoare asupra omenirii ca specie, zicea
corespondenta, aceast ă descoperire NASA are câteva efecte extrem de nepl ăcute, aici în
Washington. Decopertarea acestor fosile meteoritice nu se putea petrece într-un moment
mai potrivit pentru pre ședinte.
Vocea femeii deveni mai sobr ă:
— Și nici într-un moment mai prost pentru senatorul Sexton.
Transmisia se ax ă pe o reluare a dezbaterii CNN din acea dup ă-amiază:
— După treizeci și cinci de ani, zise Sexton, cred c ă e evident c ă nu vom g ăsi viață
extraterestr ă!
— Și dacă vă înșelați? îi răspunse Tench.
Sexton î și dădu ochii peste cap:
— Oh, pentru numele lui Dumnezeu, domni șoară Tench, dac ă mă înșel, o să-mi
mănânc pălăria.
Toată lumea din Sala Roosevelt izbucni în râs. Privind lucrurile retrospectiv, jocul lui
Tench de a-l încol ți pe senator p ărea extrem de crud, îns ă telespectatorii nu p ăruseră să
observe; Sexton îi r ăspunsese cu atâta încredere, încât p ăruse că primește exact ce
merita.
Președintele se uit ă prin înc ăpere dup ă Tench. Nu o v ăzuse de când începuse
conferin ța de pres ă, iar acum nu era acolo. "Ciudat, î și spuse el. E victoria ei în aceea și
măsură cât este și a mea."
Reportajul de la televizor se preg ătea de încheiere, subliniind înc ă o dată uriașul salt
înainte înregistrat de Casa Alb ă și prăbușirea dezastruoas ă a senatorului Sexton.
"Cât de mult poate însemna o zi, î și zise pre ședintele. În politic ă, lumea se poate
schimba într-o secund ă."

Până în zori, avea s ă realizeze cât adev ăr puteau s ă conțină aceste cuvinte.

85

"Pickering ar putea fi o problem ă", zisese Tench.
Administratorul Ekstrom era prea tulburat de informa ția primit ă ca să observe c ă
furtuna de afar ă se intensificase. Cablurile de prindere abia mai rezistau și gemeau
îngrozitor, iar personalul NASA prefera s ă stea la taclale, în loc s ă meargă la culcare.
Gândurile lui Ekstrom r ătăceau într-o altfel de furtun ă — o tornad ă exploziv ă cu originile
în Washington. Ultimele ore aduseser ă multe probleme cu ele, iar Ekstrom c ăuta o
soluție pentru toate. Totu și, o singur ă problem ă se ridica mai amenin țătoare decât toate
celelalte la un loc.
"Pickering ar putea fi o problem ă."
Ekstrom nu- și putea imagina o alt ă persoan ă de pe fa ța pământului, în afar ă de
William Pickering cu care s ă se răfuiască. Acesta se r ăzboia cu Ekstrom și cu NASA de
ani de zile, încercând s ă preia controlul asupra politicii de confiden țialitate, exercitând
presiuni pentru diferite priorit ăți ale misiunilor și tunând și fulgerând împotriva
eșecurilor tot mai numeroase ale agen ției spațiale.
Ekstrom știa că dezgustul lui Pickering fa ță de NASA era mult mai vechi decât
recenta pierdere a satelitului SIGINT al NRO în explozia rampei de lansare NASA sau
decât erorile de securitate NASA, sau chiar decât b ătălia pentru recrutarea personalului-
cheie din domeniul spa țial. Durerea lui Pickering legat ă de NASA însemna o dram ă
continu ă însoțită de resentimente și deziluzie.
Avionul spa țial X-33, presupusul înlocuitor NASA al navetei spa țiale, fusese
construit cu cinci ani mai târziu, fapt care însemna amânarea sau anularea a zeci de
misiuni NRO de lansare sau între ținere de sateli ți. De dat ă recentă, furia lui Pickering
împotriva proiectului X-33 atinsese cote fulminante, odat ă cu descoperirea faptului c ă
NASA anulase în întregime proiectul, provocând astfel o gaur ă estimat ă la 900 milioane
dolari.
Ekstrom ajunse la biroul lui din habisfer ă, trase draperia care masca intrarea și păși
înăuntru. Se a șeză la birou și își puse capul în palme. Trebuia s ă ia câteva decizii. Ceea
ce părea a fi o zi minunat ă se transformase într-un co șmar care amenin ța să-l distrug ă.
Încercă să se pună în locul lui William Pickering. Ce ar fi f ăcut el la pasul urm ător?
Cineva cu inteligen ța lui Pickering trebuia să înțeleagă importan ța descoperirii NASA.
Trebuia s ă ierte anumite alegeri luate în disperare de cauz ă. Trebuia s ă vadă răul ire-
versibil produs prin umbrirea acestui moment de triumf.
Ce ar fi f ăcut Pickering cu informa țiile pe care le de ținea el? Le-ar fi dat pace sau ar
fi determinat NASA s ă plătească pentru erori?
Ekstrom se strâmb ă. Aproape c ă nu avea nici un dubiu care ar fi fost alegerea.
În definitiv, William Pickering nutrea o ur ă mult mai profund ă față de NASA… o
veche du șmănie personal ă care trecea dincolo de politic ă.

86

Rachel t ăcea, privind în gol spre cabina de pilotaj a avionului G4, în vreme ce
aeronava zbura spre sud, de-a lungul coastei canadiene a golfului St. Lawrence. Tolland
stătea în apropiere și discuta Corky. În ciuda dovezilor care atestau autenticitatea
meteoritului, admiterea, de c ătre Corky, a faptului c ă nivelul con ținutului de nichel ie șea
din gama de valori medii prestabilite servise la resuscitarea b ănuielilor ini țiale ale lui
Rachel. Plantarea secret ă a unui meteorit sub ghea ță nu avea sens decât ca parte inte-
grantă a unei fraude str ălucit concepute.
Cu toate astea, dovezile științifice rămase sugerau validitatea meteoritului.

Rachel se întoarse de la fereastr ă și privi mostra în form ă de disc din mâna ei. Micile
condrule luceau. Tolland și Corky discutau de ceva vreme pe marginea acestor condrule,
vorbind în termeni științifici mai presus de puterea de în țelegere a lui Rachel — niveluri
echilibrate de olivine, matrici de sticl ă metastabile și reomogenizare metamorfic ă. Cu
toate astea, bilan țul era evident: Corky și Tolland erau de acord c ă acele condrule aveau
în mod clar o provenien ță meteoritic ă. Nici urm ă de îndoial ă asupra acestei informa ții.
Rachel învârti mostra în form ă de disc în mân ă, plimbându- și un deget peste
marginea unde se vedea o por țiune a crustei de fuziune. Înnegrirea p ărea relativ
proaspătă — cu siguran ță nu putea fi veche de trei secole —, de și Corky îi explicase c ă
meteoritul fusese ermetic sigilat în ghea ță și evitase eroziunea atmosferic ă. Părea logic.
Rachel v ăzuse programe la televizor în care se prezentau r ămășițe umane scoase din
gheață după patru mii de ani, iar pielea lor p ărea aproape intact ă.
Studiind crusta de fuziune, un gând ciudat îi trecu prin minte — o anumit ă
informa ție important ă fusese omis ă. Rachel se întreb ă dacă fusese vorba doar despre o
omisiune în datele care îi fuseser ă livrate ei sau uitase cineva s ă îi menționeze acest
aspect.
Se întoarse brusc spre Corky:
— A datat cineva crusta de fuziune?
Corky privi nedumerit spre ea:
— Ce?
— A datat cineva arsura? Cu alte cuvinte, știm cu siguran ță că arsura de pe roc ă a
apărut exact la data evenimentului Jungersol?
— Îmi pare r ău, îi răspunse Corky, dar e imposibil de datat. Oxidarea șterge toți
markerii izotopici necesari. În plus, ratele de înjum ătățire ale radioizotopilor sunt prea
lente pentru a se m ăsura ceva sub cinci sute de ani.
Rachel se gândi câteva clipe, în țelegând acum de ce datarea surii nu f ăcea parte din
date.
— Așadar, din câte știm, aceast ă rocă ar fi putut arde în Evul Mediu sau azi-noapte,
corect?
Tolland chicoti:
— Nimeni nu a afirmat c ă știința are chiar toate r ăspunsurile.
Rachel î și lăsă gândurile s ă rătăcească în voie:
— O crust ă de fuziune este, în esen ță, doar o arsur ă extrem de sever ă. Din punct de
vedere tehnologic, arsura de pe aceast ă piatră ar fi putut ap ărea oricând în ultima
jumătate de secol, în moduri complet diferite.
— Greșit, o întrerupse Corky. Arsur ă în moduri complet diferite? Nu. Arsur ă într-un
singur mod. Căderea prin atmosfer ă.
— Nu exist ă altă posibilitate? Cum ar fi într-un furnal?
— Un furnal? se mir ă Corky. Aceste mostre au fost examinate sub lupa unui
microscop electronic. Chiar și cel mai curat furnal terestru ar fi l ăsat reziduuri
combustibile pe piatr ă — nucleare, chimice, combustibil fosil. Uit ă de asta! Și cum
rămâne cu stria țiile de la trecerea prin atmosfer ă? Astea nu se ob țin într-un furnal.
Rachel uitase complet de stria țiile de pe meteorit. Acestea indicau cu adev ărat o
cădere prin atmosfer ă.
— Ce zice ți de un vulcan? se aventur ă ea. Un produs al unei erup ții violente?
Corky cl ătină din cap:
— Arsura e mult prea curat ă.
Rachel privi spre Tolland. Oceanograful încuviin ță:
— Îmi pare r ău, am avut ceva experien țe cu vulcani, atât deasupra, cât și
dedesubtul nivelului apelor. Corky are dreptate. Produsele de ejec ție vulcanic ă sunt
pătrunse de zeci de toxine — dioxid de carbon, dioxid de sulf, sulfuri hidrogenate, acid
clorhidric. Toate acestea ar fi fost detectate de mijloacele noastre electronice de scanare.
Că ne place sau nu, acea crust ă de fuziune este rezultatul unei arsuri curate de fric țiune
atmosferic ă.
Rachel oft ă și se uită din nou pe fereastr ă. "O arsur ă curată." Fraza o lovi în moalele
capului. Se întoarse spre Tolland:

— Ce vrei s ă spui prin arsur ă curată?
Tolland ridic ă din umeri:
— Pur și simplu c ă sub lupa unui microscop electronic nu am z ărit resturi de
elemente combustibile, a șa că știm că încălzirea a fost provocat ă de energie cinetic ă și de
frecare, mai degrab ă decât de elemente chimice sau nucleare.
— Păi dacă n-ați descoperit elemente combustibile str ăine, atunci ce a ți descoperit?
Mai exact, care a fost compozi ția crustei de fuziune?
— Am descoperit exact ceea ce ne așteptam să descoperim, îi r ăspunse Corky.
Elemente atmosferice pure: azot, oxigen, hidrogen. F ără hidrocarburi. F ără sulfuri. F ără
acizi vulcanici. Nimic aparte. Toate chestiile pe care le vedem la c ăderea meteori ților prin
atmosfer ă.
Rachel se l ăsă pe spate în scaun, cufundat ă în gânduri.
Corky se aplec ă în față, ca să se uite mai atent la ea:
— Te rog s ă nu-mi spui c ă noua ta teorie e c ă NASA a dus o roc ă fosilizat ă în spațiu
cu ajutorul navetei spa țiale și a trimis-o învârtindu-se spre Terra sperând ca nimeni s ă
nu observe mingea de foc, craterul masiv sau explozia!
Rachel nu se gândise la asta, de și premisa p ărea interesant ă. Nu prea fezabil ă, dar
era interesant ă. Gândurile ei se îndreptau în direc ții mai realiste. "Toate sunt elemente
atmosferice naturale. O arsur ă curată. Striații de la trecerea prin atmosfer ă." Undeva,
într-un col țișor al min ții, i se aprinse o lumini ță:
— Rapoartele dintre elementele atmosferice g ăsite, zise ea. Erau exact aceleași
rapoarte ca în cazul oric ărui alt meteorit cu o crust ă de fuziune?
Corky p ăru să ezite ușor când auzi întrebarea:
— De ce întrebi?
Rachel îi observ ă ezitarea și simți că i se accelereaz ă pulsul:
— Rapoartele erau diferite, nu-i a șa?
— Exist ă o explica ție științifică.
Inima lui Rachel începu brusc s ă bată cu putere:
— Ați observat cumva un con ținut neobi șnuit de ridicat al unui element anume?
Tolland și Corky schimbar ă priviri surprinse:
— Da, r ăspunse Corky, dar…
— Era vorba cumva de hidrogen ionizat?
Astrofizicianul f ăcu ochii cât cepele:
— De unde știai asta???
Tolland p ărea și el teribil de șocat.
Rachel se holb ă la amândoi:
— De ce nu mi-a men ționat nimeni acest am ănunt pân ă acum?
— Pentru c ă există o explica ție științifică perfect valabil ă! declară Corky.
— Sunt numai urechi, îi zise Rachel.
— A existat un surplus de hidrogen ionizat, spuse Corky, deoarece meteoritul a
traversat atmosfera în apropierea Polului Nord, unde câmpul magnetic terestru genereaz ă
o concentra ție neobi șnuit de ridicat ă în ioni de hidrogen.
Rachel se încrunt ă:
— Din p ăcate, eu am și o altă explicație!

87

Etajul patru al sediului NASA p ărea mai pu țin impresionant decât holul cl ădirii —
coridoare lungi și pustii cu u și de birouri distan țate în mod egal de-a lungul pere ților. Pe
coridor nu era nimeni. Semne din metal laminat indicau în toate direc țiile.

<= LANDSAT 7
TERRA =>
<= ACRIMSAT

<= JASON 1
AQUA =>
PODS=>

Gabrielle urm ă indicatorul PODS. Dup ă ce parcurse un șir întreg de coridoare lungi
și de intersec ții, ajunse în fa ța unor u și masive de o țel. Plăcuța de pe u și arăta:

"POLAR ORBITING DENSITY SCANNER (PODS)
Section Manager, Chris Harper"

Ușile erau închise și securizate, atât prin fanta de acces cu cartel ă, cât și printr-o
consolă de acces cu un cod PIN. Gabrielle î și lipi urechea de u șa rece de metal. Pentru o
clipă avu impresia c ă aude ni ște voci. Se certau. Sau poate c ă nu. Se întreb ă dacă n-ar fi
fost bine s ă bată în ușă până când ar fi auzit-o cineva. Din nefericire, strategia ei de
abordare a lui Chris Harper avea nevoie de ceva mai mult ă subtilitate decât b ătutul în
uși. Privi în jur c ăutând o alt ă intrare, dar nu v ăzu nimic. Lâng ă ușă, se găsea o cămară
a omului de serviciu. Gabrielle intr ă acolo, cercetând ni șa prost luminat ă în căutarea
cartelei de acces a omului de serviciu. Nimic. Doar m ături și teuri de șters pe jos.
Se întoarse la u șă și își lipi din nou urechea de ea. De aceast ă dată, auzi clar ni ște
voci. Tot mai puternice. Și sunete de pa și. Broasca se activ ă din interior.
Gabrielle nu avu timp s ă se ascund ă. Sări într-o parte și se făcu una cu zidul din
spatele u șii, în vreme ce prin u și trecu un grup de oameni care discutau zgomotos.
Păreau mânio și:
— Care naiba e problema lui Harper? Credeam c ă va fi în al nou ălea cer!
— Într-o noapte ca asta, zise un alt individ, în timp ce grupul trecea pe lâng ă
Gabrielle, el vrea s ă rămână singur? Ar trebui s ă sărbătorească!
În timp ce grupul se îndep ărta, ușile grele începur ă să se închid ă prin intermediul
mecanismelor pneumatice, dezv ăluind loca ția intrusei. Gabrielle r ămase locului, dar
grupul î și vedea de drum. A șteptând pân ă în ultima clip ă, până ce ușile mai erau
deschise doar câ țiva centimetri, Gabrielle s ări înainte și prinse de mâner. R ămase
nemișcată până când grupul de oameni disp ăru după colț, pe coridor, prea prin și în
conversa ție ca să mai priveasc ă înapoi.
Cu inima b ătând să-i spargă pieptul, Gabrielle deschise u șile și păși în încăperea
slab luminat ă. Închise u șile, în lini ște.
Spațiul nu era decât o zon ă mare și deschis ă de lucru, care îi amintea de un
laborator de fizic ă din colegiu: computere, sta ții de lucru izolate, echipament electronic.
În vreme ce ochii i se obi șnuiau cu semiîntunericul, Gabrielle v ăzu desene și scheme de
calcul aruncate pretutindeni. Întreaga zon ă era întunecat ă, cu excep ția unui birou din
capătul laboratorului, unde se vedea o lumina pe sub prag. Gabrielle se îndrept ă într-
acolo. U șa era închis ă, dar prin fereastr ă se vedea un b ărbat care st ătea în fa ța unui
computer. Recunoscu acela și bărbat care ținuse conferin ța de pres ă de la NASA. Plăcuța
cu numele de pe u șă avea urm ătoarea inscrip ție:

"Chris Harper
Section Manager, PODS".

Reușind să ajungă până în acest punct, Gabrielle avu brusc un sentiment de
îngrijorare, întrebându-se dac ă într-adev ăr avea s ă-i reușească planul. Î și aduse aminte
cât de sigur era Sexton c ă Harper min țise. "Aș putea pune pariu pe cariera mea", zisese
senatorul. P ăreau să existe și alții care sim țeau la fel, a șteptând-o pe Gabrielle s ă
dezvăluie adev ărul, astfel încât ei s ă se poat ă repezi asupra NASA, încercând s ă recâștige
oricât de pu țin teren dup ă evenimentele devastatoare din acea sear ă. Iar Gabrielle era
extrem de motivat ă să îi ajute, mai ales dup ă modul în care fusese tratat ă de Tench și de
administra ția Herney în acea dup ă-amiază.
Gabrielle î și ridică mâna s ă bată la ușă, dar se opri. În minte îi r ăsuna vocea
Yolandei: "Dac ă Chris Harper a min țit întreaga lume în leg ătură cu PODS, ce te face s ă

crezi că-ți va spune ȚIE adevărul?
"Frica", î și răspunse ea, mai ales dup ă ce fusese cât pe ce s ă cadă victimă unui
asemenea sentiment în acea dup ă-amiază. Gabrielle avea un plan. Va folosi o tactic ă pe
care o înv ățase de la senator. El o aplica pentru a-i speria de moarte pe contracandida ții
săi, pentru ca ace știa să îi dezvăluie anumite informa ții. Gabrielle înv ățase multe sub
tutela lui Sexton, și nu tot ceea ce aflase era atractiv sau etic. Îns ă în noaptea asta avea
nevoie de orice avantaj posibil. Dac ă îl putea convinge pe Chris Harper s ă admită că
mințise — indiferent de motiv —, Gabrielle ar fi reaprins o mic ă speranță pentru
campania electoral ă a senatorului. Dincolo de asta, Sexton era genul de b ărbat care, dac ă
dispunea de un spa țiu de manevr ă de doar câ țiva centimetri, î și putea crea un loc
suficient de larg cât s ă câștige o bătălie.
Tactica prin care Gabrielle îl va aborda pe Harper era numit ă de Sexton
"supraestimarea", o tehnic ă de interogare conceput ă de primele autorit ăți ale Imperiului
Roman pentru a ob ține mărturisiri de la criminalii b ănuiți ca fiind mincino și. Metoda era
îngrozitor de simpl ă.
Evalueaz ă informa ția care trebuie m ărturisită.
Apoi evalueaz ă un scenariu mult mai avansat.
Dă-i adversarului șansa de a alege cea mai mic ă dintre dou ă rele — în acest caz,
adevărul.
Trucul întregii manevre consta în încrederea de sine, o calitate de care, pe moment,
Gabrielle nu era deloc sigur ă că o mai are. Inspir ă adânc și revăzu în minte scenariul,
apoi cioc ăni cu fermitate în u șa biroului.
— V-am spus c ă sunt ocupat! strig ă Harper, cu obi șnuitu-i accent englezesc.
Gabrielle cioc ăni din nou. Mai tare de aceast ă dată.
— V-am spus c ă nu vreau s ă cobor!
Gabrielle b ătu cu pumnul în u șă.
Harper se ridic ă de la locul lui și veni să deschid ă ușa enervat:
— Mama dracului, voi nu…
Se opri instantaneu, surprins s ă vadă un musafir nepoftit.
— Doctore Harper, zise Gabrielle, pe un ton ferm.
— Cum a ți ajuns aici?
Gabrielle î și păstră calmul:
— Știți cine sunt?
— Bineîn țeles. Șeful dumitale îmi atac ă proiectul de luni de zile. Cum a ți intrat?
— M-a trimis senatorul Sexton.
Harper cercet ă cu privirea laboratorul din spatele lui Gabrielle.
— Unde v ă sunt înso țitorii?
— Nu e treaba dumneavoastr ă. Senatorul mai are înc ă relații influente.
— În clădirea asta?
Harper p ărea a se îndoi serios de asta:
— N-ați fost cinstit, doctore Harper! M ă tem că senatorul a convocat o comisie
senatorial ă de anchet ă specială pentru a v ă analiza minciunile.
Pe chipul lui Harper ap ăru o und ă de team ă:
— Ce tot spune ți acolo?
— Oamenii inteligen ți ca dumneavoastr ă, doctore Harper, nu- și permit luxul de a o
face pe pro știi. Ați dat de necaz, iar senatorul m-a trimis aici ca s ă vă ofere o în țelegere.
Campania electoral ă a senatorului a primit o lovitur ă puternic ă în seara asta. El nu mai
are nimic de pierdut, a șa că vă va lua cu dumnealui dac ă se va scufunda.
— Ce naiba tot spune ți acolo?
Gabrielle inspir ă adânc și trecu la atac:
— Ați mințit în conferin ța de pres ă despre aplica ția software PODS de detectare a
anomaliilor. Știm asta. Mul ți oameni o știu. Nu asta e problema.
Înainte ca Harper s ă deschid ă gura pentru a protesta, Gabrielle continu ă:
— Senatorul ar putea face publice minciunile dumneavoastr ă chiar acum, dar nu e
interesat de a șa ceva. E interesat de un pe ște mult mai mare. Cred c ă știți la ce m ă refer.
— Nu, eu…

— Uitați care este oferta senatorului: Î și va ține gura închis ă, dacă îi dați numele
celui mai important factor de decizie NASA împreun ă cu care dumneavoastr ă deturna ți
fonduri.
Ochii lui Chris Harper p ărură să se încruci șeze o clip ă.
— Ce? Eu nu deturnez fonduri!
— V-aș sugera s ă fiți atent la ce vorbi ți, domnule. Comisia senatorial ă strânge dovezi
de luni de zile. Chiar credea ți că veți scăpa nedepistat împreun ă cu partenerul
dumneavoastr ă? Măsluirea documentelor PODS și redirec ționarea fondurilor alocate
NASA către conturi private? Minciuna și delapidarea v ă pot arunca în închisoare, doctore
Harper.
— Nu am f ăcut așa ceva!
— Vreți să spuneți că nu ați mințit în legătură cu PODS?
— Nu, vreau s ă spun că n-am delapidat nici un fel de bani!
— Așadar, afirma ți că ați mințit în legătură cu PODS?
Harper c ăscă ochii mari, în mod clar dep ășit de situa ție.
— Să uităm de minciun ă, continu ă Gabrielle, dând a lehamite din mân ă. Senatorul
Sexton nu este interesat de minciunile dumneavoastr ă într-o conferin ță de pres ă. Ne-am
obișnuit cu a șa ceva. Voi g ăsiți un meteorit și nimănui nu-i pas ă cum ați reușit.
Chestiunea care îl intereseaz ă este deturnarea. Trebuie s ă dea jos pe cineva din fruntea
NASA. Spune ți-i cu cine lucra ți și vă va scoate complet din anchet ă. Puteți alege solu ția
ușoară și ne spune ți cine este cealalt ă persoan ă sau alege ți calea grea și senatorul va
începe s ă vorbeasc ă despre aplica ții software de detectare a anomaliilor și despre
rezolvări trucate ale problemei.
— Jucați la cacealma! Nu exist ă nici un fel de deturn ări de fonduri.
— Mințiți prost, doctore Harper! Am v ăzut documentele. Numele dumneavoastr ă
apare pe toate actele incriminatoare. Pretutindeni.
— Jur c ă nu știu nimic despre nici o deturnare!
Gabrielle scoase un oftat de dezam ăgire:
— Pune ți-vă o clipă în postura mea, doctore Harper. De aici nu pot trage decât dou ă
concluzii. Fie m ă mințiți, în acela și mod în care a ți mințit în conferin ța de pres ă, fie îmi
spuneți adevărul, și atunci cineva cu putere din agen ție vă scoate drept țap ispășitor
pentru "afacerile" lui.
Fraza păru să îl pună pe gânduri pe Harper.
Gabrielle se uit ă la ceas:
— Oferta senatorului este valabil ă o oră. Vă puteți salva dându-i numele
conducătorului NASA împreun ă cu care deturna ți banii contribuabililor. Senatorului nu-i
pasă de dumneavoastr ă. El vrea pe ștele cel mare. Evident c ă individul în cauz ă deține
ceva putere în cadrul NASA. El sau ea a reu șit să-și păstreze identitatea ascuns ă,
lăsându-v ă pe dumneavoastr ă să plătiți pentru oalele sparte.
Harper cl ătină din cap:
— Mințiți!
— Ați afirma a șa ceva la proces?
— Categoric. A ș nega totul.
— Sub jur ământ?
Gabrielle î și țuguie buzele, dezgustat ă.
— Putem presupune c ă veți nega și că ați mințit în legătură cu rezolvarea problemei
software a sistemului PODS?
Inima îi b ătea cu putere, în vreme ce îl privea pe individ drept în ochi:
— Gândi ți-vă bine la op țiunile dumneavoastr ă, doctore Harper. Închisorile
americane nu sunt un loc chiar pl ăcut!
Harper o privi mânios. Gabrielle îi ur ă în gând s ă înceapă să vorbeasc ă. O clipă
crezu că zărește în ochii lui semnele pred ării dar când Harper vorbi, vocea lui era de o țel:
— Domni șoară Ashe, declar ă el, cu o mânie cu greu st ăpânită, încerca ți marea cu
degetul! Amândoi știm că nu are loc nici o deturnare de fonduri la NASA. Singurul
mincinos din aceast ă încăpere sunte ți dumneavoastr ă.
Gabrielle sim ți că paralizeaz ă. Privirea omului era ascu țită ca un brici și furioas ă.

Vru să se întoarc ă și să o ia la fug ă. "Ai încercat s ă păcălești un savant în rachete
spațiale. La ce naiba te a șteptai?" Se for ță să își țină capul sus.
— Tot ce știu, rosti ea, mimând încrederea și indiferen ța față de poziția lui, este c ă
am văzut documentele incriminatorii. Dovezi concludente c ă dumneavoastr ă și altă
persoan ă deturna ți fonduri NASA. Senatorul doar m-a rugat s ă vin aici în noaptea asta și
să vă ofer posibilitatea de a v ă despărți de partenerul dumneavoastr ă, în loc s ă înfrunta ți
singur un proces. Îi voi spune senatorului c ă prefera ți să vă apărați șansele în fa ța unui
judecător. Pute ți povesti instan ței ceea ce mi-a ți povestit și mie, anume c ă nu deturna ți
fonduri și că nu ați mințit în legătură cu aplica ția software PODS.
Îi zâmbi trist:
— Dar dup ă acea conferin ță de pres ă jalnică pe care a ți ținut-o acum dou ă
săptămâni, ceva m ă face să mă îndoiesc de șansele dumneavoastr ă.
Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie și porni de-a lungul laboratorului întunecat. Se întreb ă
dacă nu cumva ea o s ă fie cea care o s ă vadă cum e interiorul unei închisori, în locul
doctorului Harper.
Își ținea capul sus în vreme ce se îndep ărta, așteptând ca Harper s ă o strige. T ăcere.
Își croi drum printre u șile metalice și ajunse pe coridor, sperând ca lifturile la acest nivel
să nu mai aib ă nevoie de cartel ă de acces ca la parter. Pierduse. Chiar dac ă își dăduse
toată silința, Harper nu mu șcase momeala. "Poate c ă a spus adev ărul în conferin ța de
presă", își spuse Gabrielle.
Ușile metalice din spatele ei r ăsunară cu zgomot.
— Domni șoară Ashe, o strig ă Harper. Jur c ă nu știu nimic despre nici o deturnare.
Sunt un om cinstit!
Gabrielle avu remu șcări pentru câteva clipe. Se for ță să meargă înainte. Ridic ă
indiferent ă din umeri și îi strigă înapoi peste um ăr:
— — Și totuși, ați mințit în conferin ța de pres ă!
Tăcere. Gabrielle continu ă să meargă pe coridor.
— Stați așa! strigă Harper.
Omul veni alergând lâng ă ea; avea chipul alb ca varul.
— Chestia asta cu deturnarea, zise el, coborându- și vocea. Cred c ă știu cine mi-a
tras clapa!
Gabrielle se opri, întrebându-se dac ă îl auzise bine. Se întoarse cât putu de încet și
de impasibil ă putea fi ea în acele momente.
— Vreți ca eu s ă cred că vă trage cineva clapa?
Harper oft ă:
— Jur c ă nu știu nimic despre vreo deturnare. Dar dac ă sunt dovezi contra mea…
— O mul țime.
Omul oft ă din nou:
— Atunci totul e o înscenare. Ca s ă fiu discreditat, dac ă va fi nevoie. O singur ă
persoan ă ar fi putut face a șa ceva.
— Cine?
Harper o privi drept în ochi:
— Lawrence Ekstrom m ă urăște.
Gabrielle era uluit ă.
— Directorul administrativ al NASA?
Harper d ădu amărât din cap:
— El e cel care m-a for țat să mint în conferin ța aceea de pres ă.

88

Chiar și cu sistemul de propulsie prin pânz ă de metan al aeronavei Aurora la
jumătate din capacitate, echipa Delta Force gonea prin noapte cu o vitez ă de trei ori mai
mare decât cea a sunetului — peste trei mii de kilometri pe or ă. Vibrația monoton ă a
motoarelor cu und ă de detonare în pulsuri din spatele avionului îi conferea zborului un

ritm aproape hipnotic. La treizeci de metri dedesubt, oceanul se zb ătea sălbatic, biciuit de
fluidele din e șapamentul aeronavei, care ridicau dou ă cozi de ap ă, ca niște cozi de coco ș
lungi și paralele, la cincisprezece metri deasupra nivelului apei.
"Ăsta e motivul pentru care a fost casat SR-71 Blackbird", î și spuse Delta One.
Aurora era unul dintre acele avioane despre care nimeni n-ar fi trebuit s ă știe nimic,
dar despre care toat ă lumea avea habar. Chiar și canalul de televiziune Discovery
abordase subiectul Aurora și testele care se efectuaser ă cu aeronava la Groom Lake în
Nevada. Nimeni nu știa dacă breșa de securitate se datorase bârfelor repetate auzite pân ă
în Los Angeles, martorilor oculari neferici ți care forau un pu ț de petrol în Marea Nordului
sau unei gafe administrative prin care ap ăruse o descriere a Aurorei într-o copie pentru
public a bugetului Pentagonului. Oricum nu mai conta. Lumea aflase despre el. Armata
Statelor Unite dispunea de un avion capabil s ă zboare cu o vitez ă de 6 Mach, o aeronav ă
care trecuse de mult de faza de proiectare și intrase în folosin ță. Avionul putea fi deja
zărit pe cer.
Construit ă de Lockheed, Aurora sem ăna cu o minge de fotbal american, aplatizat ă.
Era lung ă de treizeci de metri, lat ă de optsprezece, iar fuzelajul era placat cu ceramic ă
termică, asemănător navetei spa țiale. Viteza rezulta în mare parte dintr-un nou sistem de
propulsie, care folosea o pânz ă de hidrogen curat drept combustibil și lăsa un jet albicios
în urmă. Din acest motiv, avionul zbura doar noaptea.
În seara asta, profitând din plin de viteza astronomic ă, echipa Delta Force se
îndrepta spre cas ă deasupra oceanului. Chiar și așa, aveau s ă ajungă mai devreme decât
estimaser ă. La o asemenea vitez ă, echipa ar fi ajuns la locul de aterizare în mai pu țin de
o oră, cu dou ă ore înaintea pr ăzii. Avuseser ă loc discu ții de depistare și doborâre a
avionului țintă, dar controlorul se temuse c ă radarele ar fi putut observa incidentul sau
că epava rezultat ă ar fi putut declan șa o investiga ție serioas ă. Cel mai bine era ca ținta să
aterizeze conform programului. De îndat ă ce devenea clar unde va ateriza prada, echipa
Delta Force putea interveni.
Acum, în vreme ce Aurora zbura pe deasupra M ării Labradorului pustie și ostilă,
dispozitivul de comunica ții al lui Delta One indic ă un apel. Omul r ăspunse.
— Planul s-a schimbat, îi inform ă vocea robotului. Ave ți o altă țintă până la
aterizarea lui Rachel Sexton și a oamenilor de știință.
"O altă țintă." Delta One aproape c ă intuia despre ce era vorba. Lucrurile evoluau cu
repeziciune. Controlorul descoperise o nou ă fisură și trebuia s ă o peticeasc ă în cel mai
scurt timp posibil. "Nu se va produce nici o fisur ă, își aminti Delta One, dac ă ne vom
îndeplini obiectivele cu succes pe ghe țarul Milne". Delta One știa prea bine c ă acum își
curăța propriile gunoaie, rezultatele e șecurilor.
— S-a ivit o a patra parte, zise controlorul.
— Cine?
Controlorul f ăcu o pauz ă, apoi le oferi un nume.
Cei trei solda ți schimbar ă priviri uluite. Era un nume care le era foarte cunoscut.
"Nu-i de mirare ezitarea controlorului!", î și zise Delta One. Pentru o opera ție
conceput ă drept o misiune f ără victime, num ărătoarea cadavrelor și scara ierarhic ă a
importan ței țintelor se schimbau cu repeziciune. Omul î și simți sinusurile înt ărindu-i-se,
în vreme ce controlorul se preg ătea să-i informeze exact cum și unde aveau s ă îl elimine
din ecua ție pe individ.
— Miza a crescut în mod considerabil, rosti controlorul. Asculta ți cu aten ție! Nu vă
voi da instruc țiunile decât o singur ă dată.

89

Mult deasupra nordului statului Maine, aeronava G4 se îndrepta în continuare spre
Washington. La bordul ei, Michael Tolland și Corky Marlinson o priveau pe Rachel, care
începuse s ă le explice teoria ei despre nivelul crescut de ioni de hidrogen în crusta de
fuziune a meteoritului.

— NASA dispune de o facilitate privat ă de testare numit ă Plum Brook Station,
spunea ea, aproape incapabil ă să creadă că putea vorbi despre a șa ceva. Nu divulgase
niciodat ă informa ții secrete persoanelor neautorizate, dar, având în vedere
circumstan țele, Tolland și Corky aveau dreptul s ă afle. Plum Brook este în esen ță o
cameră de testare pentru cele mai noi și mai radicale sisteme NASA de motoare. Cu doi
ani în urm ă, am scris o informare despre un nou proiect pe care NASA îl testa acolo —
ceva intitulat "motor cu ciclu expandat".
Corky se uit ă suspicios la ea:
— Motoarele cu ciclu expandat se afl ă încă în stadiu de proiect. Pe hârtie. Nimeni nu
le testeaz ă cu adev ărat. Mai sunt zeci de ani buni pân ă vor deveni opera ționale.
Rachel cl ătină din cap:
— Îmi pare r ău să te dezam ăgesc, Corky. NASA dispune de prototipuri. Sunt în
teste.
Corky p ăru sceptic:
— Motoarele astea merg cu oxigen-hidrogen lichid, combustibil care înghea ță în
spațiu, făcând motoarele inutile pentru NASA. Agen ția a afirmat c ă nici măcar nu va
încerca s ă construiasc ă un asemenea motor pân ă ce nu se va rezolva problema înghe țării
combustibilului.
— A fost rezolvat ă. Au scăpat de oxigen și au transformat combustibilul într-un fel
de amestec de "noroi-hidrogen", care e un soi de combustibil criogenic constând din
hidrogen pur într-o stare semiânghe țată. Este extrem de puternic și foarte curat. Este și o
soluție pentru sistemele de propulsie dac ă NASA va lansa misiuni pe Marte.
Corky p ărea uluit.
— Nu poate fi adev ărat!
— Ar fi bine să fie adev ărat, îi zise Rachel. Am scris o informare pe aceast ă temă
pentru pre ședinte. Șeful meu a fost extrem de iritat, pentru c ă NASA inten ționa să
anunțe public noroiul de hidrogen drept un mare succes, în vreme ce Pickering ar fi vrut
ca administra ția de la Casa Alb ă să exercite presiuni asupra NASA ca acest combustibil
să rămână secret.
— De ce?
— N-are importan ță, răspunse Rachel.
N-avea nici un chef s ă dezvăluie mai multe secrete decât era absolut ă nevoie.
Dorința lui Pickering de a t ăinui succesul noului combustibil deriva dintr-o îngrijorare
crescând ă legată de securitatea na țională și de care pu țini erau con știenți —
expansiunea alarmant ă a Chinei din punctul de vedere al tehnologiei spa țiale. Chinezii
lucrau în mod curent la dezvoltarea unei platforme de lansare n ăucitoare "de închiriat",
pe care inten ționau să i-o închirieze celui care oferea mai mult, cei mai mul ți ofertan ți
fiind inamicii Statelor Unite. Implica țiile pentru securitatea american ă erau devastatoare.
Din fericire, NRO știa că țara asiatic ă folosea un tip de combustibil sortit pieirii pentru
platforma de lansare, a șa că Pickering n-avea nici un chef s ă ofere ponturi despre noul
amestec propulsor NASA, mult mai promi țător.
— Așadar, zise oarecum stingherit Tolland, tu sus ții că NASA dispune de un sistem
de propulsie cu ardere curat ă care folose ște hidrogenul pur?
Rachel încuviin ță:
— Nu dispun de cifre, dar temperaturile de ardere ale acestor motoare sunt de
câteva ori mai mari decât orice altceva care s-a creat pân ă acum. Exist ă deja cererea ca
NASA să creeze tot felul de materiale noi pentru e șapamente.
Făcu o pauz ă:
— O piatr ă mare, plasat ă în spatele unui astfel de motor cu noroi de hidrogen, ar fi
scăldată într-un foc bogat în hidrogen la o temperatur ă fără precedent. S-ar putea ob ține
chiar o crust ă de fuziune.
— Să fim serio și! interveni Corky. Ne întoarcem la scenariul cu meteoritul
contrafăcut?
Tolland p ărea dintr-odat ă intrigat:
— De fapt, e o idee interesant ă! Scena ar sem ăna mai mult sau mai pu țin cu lăsarea
unui bolovan pe rampa de lansare sub naveta spa țială, în timpul decol ării acesteia.

— Dumnezeule mare, murmur ă Corky. Sunt în avion cu ni ște idioți!
— Corky, îl admonest ă Tolland. Vorbind la modul ipotetic, o roc ă plasată într-un
câmp de ardere a gazelor de e șapament ar prezenta tr ăsături de ardere similare cu una
care a traversat atmosfera, nu-i a șa? Ar avea acelea și striații direcționale și coadă din
material topit.
Corky morm ăi:
— Presupun c ă da.
— Iar hidrogenul cu ardere curat ă al lui Rachel n-ar l ăsa nici un fel de reziduuri
chimice. Doar hidrogen. Niveluri crescute de ioni de hidrogen în zona de fuziune.
Corky își dădu ochii peste cap:
— Ascult ă, dacă există cu adev ărat vreun astfel de motor care merge cu noroi de
hidrogen, atunci ceea ce spui tu pare posibil. Dar este o posibilitate foarte îndep ărtată.
— De ce? insist ă Tolland. Procesul pare destul de simplu.
Rachel d ădu din cap:
— Nu e nevoie decât de o roc ă fosilizat ă, veche de 190 milioane de ani. Topi ți-o în
focul de e șapament al unui motor cu noroi de hidrogen și îngropa ți-o în ghea ță.
Instantaneu, se transform ă în meteorit.
— Explica ție pentru amatori, s ări Corky, dar nu și pentru speciali știi de la NASA! Tot
n-ai explicat condrulele!
Rachel încerc ă să-și aminteasc ă explicația lui Corky despre formarea condrulelor.
— Ai spus c ă aceste condrule sunt formate prin succesiuni rapide de înc ălziri și
răciri în spa țiu, nu?
Corky oft ă:
— Condrulele se formeaz ă atunci când o roc ă răcită în spațiu se supraînc ălzește
brusc pân ă la o stare de topire par țială — undeva în jur de 1550 de grade Celsius. Apoi
roca trebuie s ă se răcească din nou, extrem de repede, înt ărind venele de lichid în
condrule.
Tolland î și fixă cu privirea prietenul:
— Și acest proces nu poate avea loc pe P ământ?
— Imposibil, îi r ăspunse Corky. Pe planeta asta nu exist ă variațiile de temperatur ă
necesare unei asemenea schimb ări rapide. Aici e vorba de c ăldură nuclear ă și de zeroul
absolut al spa țiului. Extremele astea pur și simplu nu exist ă pe Terra.
Rachel se gândi pu țin la cele auzite:
— Cel pu țin nu în mod natural.
Corky se întoarse spre ea:
— Ce mai înseamn ă și asta?
— De ce nu s-ar putea ca înc ălzirea și răcirea să aibă loc aici, pe P ământ, în mod
artificial? îl întreb ă Rachel. Roca putea fi înc ălzită de emisia motorului cu noroi de
hidrogen și apoi răcită într-un congelator criogenic.
Corky făcu ochii mari:
— Condrule fabricate?
— E o idee!
— Una ridicol ă, ripostă Corky, ridicând mostra de meteorit. Poate c ă ai uitat?!?
Aceste condrule au fost în mod incontestabil datate cu 190 de milioane de ani în urm ă.
Tonul lui deveni superior:
— Din câte știu eu, domni șoară Sexton, acum 190 de milioane de ani nimeni nu
testa motoare cu noroi de hidrogen și răcitoare criogenice.
"Cu sau f ără condrule, î și spuse Tolland, dovezile se leag ă". Se refugiase în t ăcere de
câteva minute, profund tulburat de recentele dezv ăluiri pe care i le f ăcuse Rachel, legate
de crusta de fuziune. De și foarte îndr ăzneață, ipoteza ei deschisese tot felul de posibilit ăți
noi și îl determinase pe Tolland s ă se gândeasc ă la altceva. "Dac ă se poate explica și
crusta de fuziune… ce alte posibilit ăți nu mai apar?"
— Ești tăcut, remarc ă Rachel stând lâng ă el.
Tolland se uit ă spre ea. În lumina difuz ă din avion, z ări pentru o clip ă o anumit ă
blândețe în ochii lui Rachel, lucru care îi amintea de Celia. Se eliber ă de povara
amintirilor și oftă obosit:

— Oh, m ă gândeam doar…
Zâmbi.
— La meteori ți?
— La ce altceva?
— La dovezile strânse, încercând s ă-ți închipui ce-a mai r ămas?
— Ceva de genul ăsta.
— Vreo idee?
— Nu chiar. M ă deranjeaz ă câte date s-au modificat în ceea ce prive ște acel pu ț de
inserție de sub ghea ță.
— Dovezile ierarhice sunt ca un castel din c ărți de joc, zise Rachel. Scoate premisa
de la baz ă și totul începe s ă se clatine. Locația descoperirii meteoritului a fost o astfel de
premisă de bază.
"Chiar a șa."
— Când am ajuns pe ghe țar, directorul administrativ al NASA mi-a spus c ă
meteoritul fusese g ăsit într-o matrice de ghea ță pură, veche de trei sute de ani și era mai
dens decât oricare alt ă rocă descoperit ă în acea zon ă, drept pentru care am socotit
informa ția ca o dovad ă logică a faptului c ă roca trebuia s ă cadă din spa țiul cosmic.
— Tu, la fel ca noi ceilal ți.
— Conținutul mediu de nichel, de și conving ător, nu pare a fi și concluziv.
— Este pe aproape, rosti Corky, p ărând a fi ascultat discu ția.
— Dar nu exact.
Corky se supuse cu o încuviin țare din cap:
— Și, continu ă Tolland, aceast ă specie nemaiv ăzută de insect ă spațială, deși șocant
de bizar ă, în realitate ar putea fi doar un crustaceu foarte vechi, de ape adânci.
Rachel d ădu din cap:
— Iar acum crusta de fuziune…
— Nu-mi place s ă o spun, zise Tolland, privindu-l pe Corky, dar mi se pare c ă
dovezile care infirm ă încep s ă fie mai numeroase decât cele care confirm ă…
— Știința nu se bazeaz ă pe presupuneri, interveni Corky. Se bazeaz ă pe dovezi.
Condrulele din roc ă sunt în mod clar de natur ă meteoritic ă. Sunt de acord cu voi c ă tot
ce am văzut este îngrozitor de tulbur ător, dar nu putem ignora aceste condrule. Dovezile
pro sunt concluzive, în vreme ce dovezile contra sunt circumstan țiale.
Rachel pufni:
— Și asta la ce concluzie ne duce?
— Către nici una, r ăspunse Corky. Aceste condrule dovedesc c ă avem de-a face cu
un meteorit. Singura întrebare este de ce l-a înfipt cineva sub ghea ță.
Tolland voia s ăi creadă raționamentul prietenului lui, dar ceva nu se potrivea:
— Nu pari prea convins, Mike, zise Corky.
Tolland oft ă:
— Nu știu. Dou ă din trei nu era prea r ău, Corky. Dar am ajuns la una din trei. Pur
și simplu, simt c ă ne scap ă ceva.

90

"M-au prins, se gândi Chris Harper, înfiorându-se la gândul închisorii. Senatorul
Sexton știe că am min țit în legătură cu PODS." În vreme ce o conducea pe Gabrielle Ashe
înapoi în birou și închidea u șa în urma lor, Harper sim țea ura lui fa ță de directorul
administrativ al NASA intensificându-se cu fiecare secund ă. În noaptea asta, managerul
proiectului PODS aflase cât de departe putea s ă meargă directorul cu minciuna. Pe lâng ă
faptul că îl forțase pe el s ă mintă în legătură cu rezolvarea problemei software, Ekstrom
părea să fi contractat un soi de asigurare în caz c ă lui Harper i se f ăcea frică și decidea s ă
dea secretul în vileag.
"Dovezi ale evaziunii, î și zise el. Șantaj. Foarte viclean ă mutare." În definitiv, cine ar
crede un deturn ător de fonduri care ar încerca s ă discrediteze cel mai grandios moment

din istoria spa țială american ă? Harper sim țise deja pe propria piele cât de dedicat putea
fi Ekstrom cauzei salv ării agenției spațiale. Acum, odat ă cu anun țul descoperirii unui
meteorit fosilizat, miza devenise uria șă.
Harper se plimb ă câteva zeci de secunde în jurul mesei mari pe care se odihnea un
model la scar ă redusă al satelitului PODS — o prism ă cilindric ă având mai multe antene
și lentile în spatele unor scuturi reflectorizante. Gabrielle se a șeză și așteptă, urmărind
scena. R ăul pe care îl sim țea acum îi amintea lui Harper cum se sim țise în timpul acelei
nenorocite conferin țe de pres ă. În acea noapte, d ăduse un spectacol jalnic și toată lumea
îi pusese întreb ări. Fusese obligat s ă mintă din nou și să afirme c ă se simțise rău în acea
seară și nu fusese el însu și. Colegii lui și presa ridicaser ă din umeri urm ărind
reprezenta ția patetic ă și se grăbiseră să uite de ea.
Acum minciuna se întorsese s ă-l bântuie.
Expresia de pe chipul lui Gabrielle se îmblânzi:
— Domnule Harper, avându-l pe directorul administrativ du șman, ve ți avea nevoie
de un aliat puternic. Într-un asemenea moment, senatorul Sexton v ă poate fi prieten de
nădejde. Haide ți să începem cu minciuna despre aplica ția software PODS. Povesti ți-mi ce
s-a întâmplat.
Harper oft ă. Știa că sosise clipa adev ărului. "Ar fi trebuit s ă rostesc acest adev ăr
chiar de la început!"
— Lansarea satelitului a decurs foarte u șor, începu el. Satelitul s-a pozi ționat pe o
orbită polară perfectă, exact a șa cum fusese planificat.
Gabrielle p ărea plictisit ă. Părea să cunoasc ă aceste am ănunte.
— Mai departe.
— Apoi au ap ărut necazurile. Când am activat scanarea ghe ții pentru detectarea de
anomalii, aplica ția software de detectare a anomaliilor de la bord a dat rateuri.
— Îh… Îhî.
Harper începu s ă vorbeasc ă mai repede:
— Se presupunea c ă aplicația software va fi capabil ă să examineze cu repeziciune
mii de metri p ătrați de sol și să descopere zone de ghea ță aflate dincolo de limitele
densității normale. Ini țial, aplica ția software trebuia s ă caute zone moi în ghea ță, ca
indicii ale înc ălzirii globale, dar ulterior a fost modificat ă astfel încât s ă semnalizeze și
alte anomalii de densitate. Planul prevedea ca PODS s ă scaneze Cercul Arctic de-a lungul
a câteva s ăptămâni și să identifice orice anomalii pe care le-am fi putut folosi pentru m ă-
surarea înc ălzirii globale.
— Numai c ă PODS devenea inutil f ără acea aplica ție software, îl întrerupse Gabrielle.
NASA ar fi trebuit s ă examineze manual imaginile fiec ărui centimetru p ătrat din Arctica
în căutarea de locuri probleme.
Harper încuviin ță, retrăind coșmarul gafei sale de programare.
— Ar fi fost nevoie de zeci de ani de studiu. Totul a devenit un co șmar. Din cauza
unei erori pe care eu am f ăcut-o în programare, PODS devenise, în esen ță, inutil. Iar cu
alegerile care se apropiau cu repeziciune și cu senatorul Sexton adoptând o asemenea
poziție critică față NASA…
Omul oft ă.
— Greșeala dumneavoastr ă ar fi fost fatal ă pentru NASA și pentru pre ședinte.
— Nu ar fi putut ap ărea într-un moment mai nepotrivit. Ekstrom era îngrozit. I-am
promis rezolvarea problemei în timpul urm ătoarei misiuni a navetei spa țiale. Era o
simplă chestiune de schimbare a procesorului care ținea în spate sistemul software
PODS. Numai c ă o astfel de rezolvare venea un pic cam târziu. Am fost trimis acas ă, în
concediu f ără plată, un eufemism pentru a nu se spune c ă am fost concediat. Asta se
întâmpla acum o lun ă.
— Și totuși ați apărut la televiziune, acum dou ă săptămâni, anun țând că ați găsit o
cale de evitare a problemelor.
Harper se f ăcu mic de tot:
— A fost o gre șeală teribilă. În ziua aceea, am primit un telefon disperat de la
directorul administrativ. Mi-a spus c ă intervenise ceva, o posibil ă cale de a-mi
răscumpăra păcatele. Am venit imediat la birou și m-am întâlnit cu el. Mi-a cerut s ă

susțin o conferin ță de pres ă și să spun întregii lumi c ă am descoperit o modalitate de a
rezolva problemele aplica ției software PODS și că urma s ă dispunem de date în câteva
săptămâni. Mi-a mai zis c ă îmi va explica mai târziu de ce era nevoie de o asemenea
conferin ță de pres ă.
— Și dumneavoastr ă ați fost de acord!
— Nu, am refuzat! O or ă mai târziu îns ă, directorul era din nou în biroul meu,
însoțit de consilierul principal al Casei Albe!
— Ce???
Gabrielle p ăru șocată de informa ție.
— Marjorie Tench?
"O creatur ă îngrozitoare", gândi Harper, dând încet din cap.
— Ea și Ekstrom m-au pus s ă stau jos și mi-au explicat c ă greșeala mea adusese
NASA și președintele Statelor Unite în pragul colapsului definitiv. Domni șoara Tench mi-
a povestit despre planurile senatorului de a privatiza NASA. Mi-a mai spus c ă aveam o
datorie fa ță de președinte și față de agen ția spațială și trebuia s ă îndrept lucrurile. Apoi
mi-a explicat și cum s-o fac.
Gabrielle se aplec ă în față ca să audă mai bine:
— Continua ți!
— Marjorie Tench m-a informat de faptul c ă, printr-un noroc chior, Casa Alb ă a
interceptat dovezi geologice consistente, legate de un meteorit uria ș care e îngropat în
ghețarul Milne. Unul dintre cei mai mari meteori ți din istorie. O astfel de descoperire ar fi
însemnat un eveniment major pentru NASA.
Gabrielle p ărea uluit ă:
— Stați așa! Deci dumneavoastr ă afirmați că altcineva deja știa că meteoritul se
găsea acolo înainte ca PODS s ă îl descopere?
— Da. PODS n-a avut nimic de-a face cu descoperirea. Ekstrom știa de existen ța
meteoritului. Pur și simplu, mi-a dat coordonatele și mi-a spus s ă repoziționez satelitul
deasupra ghe țarului și să pretind că PODS a f ăcut descoperirea.
— Vă bateți joc de mine!
— Asta a fost și reacția mea când mi s-a cerut s ă iau parte la acea cacealma. Au
refuzat s ă-mi explice cum au aflat ei c ă meteoritul se afla acolo, iar domni șoara Tench
insista c ă o astfel de chestiune era lipsit ă de importan ță și că oportunitatea era una
ideală ca să-mi spăl păcatele. Dac ă puteam sus ține că satelitul a localizat meteoritul,
atunci NASA putea anun ța PODS drept un imens succes, astfel propulsându-l pe
președinte în sondajele electorale de dinainte de alegeri.
Gabrielle aproape c ă rămăsese fără grai:
— Și bineînțeles că nu se putea anun ța faptul c ă PODS a detectat un meteorit pân ă
ce nu se anun ța rezolvarea problemei cu software-ul satelitului.
Harper încuviin ță:
— De aici și minciuna din conferin ța de pres ă. Am fost for țat să o spun. Tench și
directorul administrativ au fost complet lipsi ți de scrupule. Mi-au reamintit c ă am
dezamăgit pe toat ă lumea — pre ședintele finan țase proiectul PODS, NASA investise ani
de zile pentru realizarea lui, iar acum eu ruinasem toate aceste eforturi cu o idio țenie în
programare.
— Așa că ați fost de acord s ă dați o mână de ajutor.
— N-am avut de ales. Dac ă nu o făceam, cariera mea se ducea naibii. Iar adev ărul
era că, dacă n-aș fi comis acea eroare software, PODS ar fi descoperit și singur
meteoritul. A șadar, pe atunci, mi s-a p ărut o minciun ă nevinovata. În acele clipe am
acționat spunându-mi c ă problema software avea oricum s ă fie rezolvat ă în câteva luni,
odată cu noua misiune a navetei spa țiale, așa că nu făceam decât s ă anunț rezolvarea
problemei un pic mai devreme.
Gabrielle scoase un fluierat u șor:
— O minciun ă mică pentru a scoate un avantaj din oportunitatea oferit ă de
meteorit.
Harper se sim țea rău doar vorbind despre asta:
— Așa că… am făcut-o. Urmând ordinele lui Ekstrom, am ținut o conferin ță de pres ă

în care am anun țat că am găsit o cale de evitare a problemelor legate de aplica ția de
detectare a anomaliilor, apoi am a șteptat câteva zile și am repozi ționat satelitul deasupra
coordonatelor date de directorul administrativ. Dup ă aceea, urmând ierarhia adecvat ă de
comand ă, l-am sunat pe directorul EOS și i-am relatat c ă PODS a localizat o anomalie
serioasă de densitate în ghe țarul Milne. I-am dat coordonatele și i-am explicat c ă acea
anomalie p ărea să fie suficient de dens ă ca să semene cu un meteorit. Entuziasmat ă la
aflarea ve știi, NASA a trimis o mic ă echipă de cercetare pân ă în Milne pentru a extrage
mostre. Din acel moment, opera țiunea a devenit strict secret ă.
— Așadar, habar n-a ți avut că meteoritul con ținea fosile până în noaptea asta?
— Nimeni de aici n-a știut. Suntem cu to ții șocați. Acum to ți mă socotesc un erou
pentru g ăsirea dovezilor de via ță extraterestr ă, iar eu nu știu ce să le răspund.
Gabrielle t ăcu preț de câteva minute și îl studie intens pe Harper cu ochii ei negri:
— Dar dac ă nu PODS a localizat meteoritul în ghea ță, de unde a știut Ekstrom c ă
acesta se afla acolo?
— L-a descoperit altcineva mai întâi.
— Altcineva? Cine?
Harper oft ă:
— Un geolog canadian pe nume Charles Brophy — un cercet ător din insula
Ellesmere. Se pare c ă omul efectua m ăsurători geologice asupra ghe ții de pe ghe țarul
Milne când, din întâmplare, a descoperit urmele unui meteorit imens îngropat în ghea ță.
A anunțat descoperirea prin radio, iar NASA a interceptat transmisia.
Gabrielle f ăcu ochii mari:
— Și nu e acest canadian furios acum c ă NASA își atribuie toate meritele
descoperirii?
— Nu, r ăspunse Harper, sim țind un fior pe șira spinării. Lucru care a convenit
tuturor, omul e mort.

91

Michael Tolland î și închise ochii și ascultă zumzetul motoarelor avionului.
Renunțase să se mai gândeasc ă la meteorit pân ă când nu aveau s ă ajungă înapoi în
Washington. Dup ă părerea lui Corky, condrulele reprezentau o dovad ă elocvent ă a
faptului c ă roca din ghe țarul Milne nu putea fi decât un meteorit. Rachel sperase s ă aibă
un răspuns clar pentru William Pickering pân ă la aterizare, dar presupunerile ei
ajunseser ă într-o fund ătură odată cu problema condrulelor. Chiar dac ă dovezile despre
meteorit l ăsau de dorit, roca aceea p ărea să fie autentic ă.
"Așa să fie."
Rachel fusese, evident, serios zguduit ă de drama petrecut ă. În orice caz, Tolland era
uimit de înver șunarea ei. Acum era concentrat ă puternic pe chestiunea pe care o avea de
rezolvat — încercarea de a g ăsi o cale de elucidare definitiv ă a misterului meteoritului și
de a afla un r ăspuns la întrebarea legat ă de cei care încercaser ă să-i omoare.
Cea mai mare parte a drumului, Rachel st ătuse pe scaun lâng ă Tolland. Lui îi
plăcuse să discute cu ea, în ciuda momentului tocmai potrivit. Cu câteva minute înainte,
ea plecase spre toalet ă, iar acum Tolland sim țea, în mod ciudat, c ă îi ducea lipsa. Se
întrebă cât timp trecuse de când dusese dorul unei femei — o alt ă femeie în afara Celiei.
— Domnule Tolland?
Tolland ridic ă privirea.
Pilotul î și scosese capul din cabin ă:
— Mi-ați cerut s ă vă informez când ajungem în raza de leg ătură telefonic ă cu vasul
dumneavoastr ă. Vă pot face acum leg ătura, dac ă doriți.
— Mulțumesc.
Tolland se ridic ă și porni de-a lungul coridorului.
Când ajunse în cabin ă, își sună echipajul. Voia s ă-și informeze oamenii c ă va mai
întârzia o zi sau dou ă. Bineîn țeles, n-avea de gând s ă le pomeneasc ă nimic despre

încercările prin care trecuse.
Telefonul sun ă de câteva ori. Tolland fu surprins când auzi c ă-i răspunde doar
robotul telefonic de pe vas. Mesajul înregistrat nu sem ăna deloc cu acele cuvinte clasice
de întâmpinare, ci p ărea mai degrab ă înregistrat de unul dintre membrii echipajului, un
tip pus mereu pe șotii.
— Salve, salve, aici e Goya, anunță vocea. Ne pare r ău că nu e nimeni acum, dar am
fost cu to ții răpiți de niște păduchi foarte mari! De fapt, ne-am luat cu to ții o scurt ă
permisie la mal pentru a s ărbători uria șa realizare a lui Mike. M ăi, dar tare mai suntem
mândri! V ă puteți lăsa numele și numărul de telefon și poate o s ă vă răspundem mâine,
când vom fi mai treji. Ciao! Du-te acas ă, ET!
Tolland izbucni în râs. Îi era deja dor de echipajul lui. Era clar c ă văzuseră cu toții
conferin ța de pres ă. Era bucuros c ă plecaser ă cu toții pe mal; îi abandonase cam brusc
după apelul pre ședintelui, iar statul degeaba în largul m ării te putea înnebuni uneori.
Deși mesajul spunea c ă toată lumea plecase pe țărm, Tolland presupuse c ă vasul nu
rămăsese nep ăzit, mai ales în mijlocul curen ților puternici unde era ancorat acum.
Tolland form ă codul numeric de aflare a mesajelor interne l ăsate pentru el. Linia
emise un singur clinchet. Un mesaj. Vocea îi apar ținea aceluia și membru glume ț al
echipajului:
— Bună, Mike, ce mai spectacol! Dac ă auzi asta, înseamn ă că îți verifici mesajele din
mijlocul vreunei petreceri simandicoase de la Casa Alb ă și te întrebi unde dracu' suntem
noi. Scuze c ă am abandonat nava, amice, dar era genul de noapte care se cerea
sărbătorită pe uscat. Nu- ți face griji, am ancorat-o bine și am lăsat lumina aprins ă. Să
știi că, de fapt, sper ăm să fie furat ă de pirați, astfel încât NBC s ă-ți cumpere barca aia
nouă! Glumeam, omule! Nu- ți face griji, Xavia a fost de acord s ă rămână la bord și să
păzească fortăreața. A zis c ă preferă să stea singur ă decât s ă petreac ă împreun ă cu o
gașcă de negustori de pe ști și beți pe deasupra. Î ți vine să crezi?
Tolland chicoti, u șurat să audă că cineva p ăzea totu și nava. Xavia era o fat ă
responsabil ă, iar petrecerile nu se potriveau felului ei de a fi. Un geolog marin respectat,
Xavia avea reputa ția de a spune ce crede cu o sinceritate de-a dreptul caustic ă.
— În orice caz, Mike, continu ă vocea înregistrat ă, seara asta a fost incredibil ă. Genul
de seară care te face mândru c ă ești om de știință, nu? Toat ă lumea discut ă despre
modul în care povestea asta ajut ă NASA. Eu zic la naiba cu NASA! Chestia asta d ă chiar
mai bine pentru noi! Probabil c ă audiența lui Amazing Seas a crescut cu un milion de
puncte în seara asta. E ști o vedet ă, omule! O vedet ă adevărată! Felicitări! Excelent ă
treabă!
Pe linie, se auzi un zgomot de conversa ție înăbușită, după care vocea reveni:
— Oh, da, c ă pomeneam de Xavia, ca s ă nu-ți intre prea mul ți gărgăuni în cap, vrea
să te tragă de urechi în leg ătură cu o chestie. Ți-o dau.
Pe linie se f ăcu auzit ă vocea ascu țită a Xaviei:
— Mike, aici e Xavia, e ști un zeu, yada yada! Și, pentru c ă te iubesc atât de mult, am
fost de acord s ă fac pe baby-sitter-ul cu epava asta antediluvian ă a ta. Ca s ă fiu sincer ă,
va fi nemaipomenit s ă stau un pic la distan ță față de nebunii ăștia care se autointituleaz ă
oameni de știință. Oricum, în plus fa ță de îngrijirea navei, echipajul m-a rugat, în
calitatea mea de tic ăloasă la bord, s ă fac tot ce îmi st ă în puteri ca s ă te împiedic s ă devii
un ticălos nesuferit, ceea ce, dup ă noaptea asta, îmi dau seama c ă va fi foarte dificil, dar
trebuia s ă fiu prima care s ă-ți spună că ai dat o chiflu ță în documentarul t ău. Da, m-ai
auzit bine. O atât de rar ă bășină cerebral ă marca Michael Tolland. Nu- ți face griji, poate
doar vreo trei oameni de pe planeta asta î și vor da seama, și toți trei sunt geologi marini
cu un b ăț în cur pe post de sim ț al umorului. A șa, cam ca mine. Dar știi ce se spune
despre noi, geologii — totdeauna c ăutăm faliile21! Xavia râse. Oricum, nu e nimic
important, o chestie minor ă legată de petrologia marin ă. Ți-am spus despre asta ca s ă-ți
stric noaptea. S-ar putea s ă primești un telefon sau dou ă în legătură cu povestea asta,
așa că mi-am zis c ă e mai bine s ă te avertizez, ca s ă nu cazi de fraier, a șa cum te știm noi
toți aici.
21 Joc de cuvinte în engl., în orig., fault, "greșeală", dar și "falie geologic ă între dou ă plăci
tectonice".

Din nou râsete.
— În fine, cum eu nu prea sunt un animal petrec ăreț, am să rămân la bord. Nu te
deranja s ă mă suni; a trebuit s ă activez robotul pentru c ă blestema ții ăia de ziari ști au
sunat toat ă seara. Acum e ști o vedet ă adevărată, în ciuda chiflei men ționate. Oricum, î ți
spun mai multe când te întorci. Ciao.
Linia muri.
Michael Tolland se încrunt ă. "O greșeală în documentarul meu?"

Rachel Sexton st ătea în toaleta avionului și se privea în oglind ă. Își spuse c ă arăta
cam palid ă la față și mai obosit ă decât crezuse. Groaza din acea noapte o epuizase. Se
întrebă cât va mai dura pân ă când tremuratul din suflet avea s ă înceteze sau pân ă când
avea să se mai apropie de vreun ocean. Î și scoase gluga cu însemnele submarinului
U.S.S. Charlotte și își lăsă părul desfăcut. "E mai bine", se felicit ă singură, simțindu-se
deja mai aproape de ea îns ăși.
Uitându-se în oglind ă, Rachel sesiz ă îngrijorarea profund ă din ochi. Tot acolo îns ă
văzu și rezolvarea. Era un dar primit de la mama ei. "Nimeni nu trebuie s ă-ți spună ce să
faci și ce nu." Se întreb ă dacă mama ei v ăzuse de acolo, de sus, ce se petrecuse în seara
asta. "Cineva a încercat s ă mă omoare, mami. Cineva a încercat s ă ne omoare pe to ți…"
La fel ca în urm ă cu câteva ore, Rachel se gândi la o list ă cu nume posibile.
"Lawrence Ekstrom… Marjorie Tench… Pre ședintele Zach Herney." To ți aveau
motive. Mai înfior ător, toți dispuneau de mijloace necesare s ă o facă. "Președintele nu e
implicat", c ăută Rachel s ă se conving ă, agățându-se de speran ța că președintele pe care îl
respecta mai mult decât pe propriul tat ă nu era decât un personaj nevinovat. În tot acest
incident misterios.
"Încă nu știm nimic."
"Nici cine… nici dac ă… nici de ce."
Și-ar fi dorit s ă aibă niște răspunsuri pentru William Pickering, dar pân ă acum nu
reușise decât s ă ridice și mai multe semne de întrebare.
După ce părăsi toaleta, Rachel constat ă cu surprindere c ă Michael Tolland nu se
găsea pe scaunul lui. Corky a țipise. În vreme ce Rachel privi în jur, Mike deschise u șa
cabinei, l ăsând-o pe Rachel s ă vadă cum pilotul atârn ă radiofonul de la bord în furca lui.
În ochii lui Tolland se citea îngrijorarea.
— Ce s-a întâmplat? se interes ă Rachel.
Tolland îi relat ă cu o voce tulburat ă mesajul primit.
"O greșeală în prezentarea lui?" Rachel î și zise că Tolland exagereaz ă.
— Probabil c ă nu e nimic. Nu ți-a explicat clar care este gre șeala?
— Ceva care are leg ătură cu petrologia meteoritic ă.
— Structura rocii?
— Mda. A zis c ă singurii oameni care ar observa eroarea ar fi doar o mân ă de alți
geologi. Se pare c ă această eroare pe care am f ăcut-o se leag ă de compozi ția meteoritului.
Rachel trase scurt aer în piept. Acum în țelegea.
— Condrulele?
— Nu știu, dar coinciden ța pare prea mare.
Rachel fu de acord. Condrulele reprezentau ultimele dovezi care sprijineau clar
pretenția NASA legat ă de autenticitatea meteoritului.
Lângă ei apăru Corky, frecându-se la ochi:
— Ce se întâmpl ă?
Tolland îl puse la curent.
Corky se strâmb ă și clătină din cap:
— Condrulele nu sunt o problem ă, Mike. N-au cum. Toate informa țiile pe care le-ai
avut au venit de la NASA. Și de la mine. Erau extrem de corecte.
— Ce alt ă eroare petrologic ă puteam comite?
— Cine naiba poate ști? În plus, ce cunosc petrologii marini despre condrule?
— Habar n-am, dar Xavia e o tip ă extrem de de șteaptă.
— Având în vedere circumstan țele, interveni Rachel, eu cred c ă ar trebui s ă

discutăm cu aceast ă femeie înainte de a vorbi cu directorul Pickering.
Tolland ridic ă din umeri:
— Am sunat-o de patru ori și mi-a răspuns robotul. Probabil c ă e în hidrolab și,
oricum, nu aude nimic. Nu va primi mesajele mele decât cel mai devreme mâine
diminea ță.
Se opri și se uită la ceas.
— Deși…
— Deși ce?
Tolland o privi fix pe Rachel:
— Cât de important crezi c ă este să discutăm cu Xavia înainte de a vorbi cu șeful
tău?
— Dacă are ceva de zis legat de condrule? Eu a ș zice că situația e critic ă. Mike,
momentan noi dispunem de tot felul de date contradictorii. William Pickering este genul
de om obi șnuit cu r ăspunsuri clare. Când îl vom întâlni, mi-ar pl ăcea tare mult s ă am
niște elemente clare pe baza c ărora să purtăm discu ția.
— Atunci ar trebui s ă facem o oprire.
Rachel sim ți un junghi:
— Pe nava ta?
— E aproape de coast ă, lângă New Jersey. Aproape chiar pe drumul nostru înspre
Washington. Putem discuta cu Xavia și astfel aflu ce știe ea. Corky are înc ă la el mostra
de meteorit, iar dac ă Xavia vrea s ă-i facă niște teste, nava este bine dotat ă cu
echipamente de laborator. Nu-mi imaginez c ă ne va lua mai mult de o or ă ca să obținem
niște răspunsuri concludente.
Rachel sim ți cum o cuprinde anxietatea. O nelini ștea profund gândul c ă va avea de-
a face iar ăși cu oceanul, atât de repede. "R ăspunsuri concludente, î și spuse ea, tentat ă
de șansa ivit ă. Pickering va dori, cu siguran ță, niște răspunsuri."

92

Delta One se bucura c ă a ajuns din nou la nivelul solului.
Chiar dac ă zburase doar la jum ătate din capacitate și o luase pe o rut ă ocolitoare
peste ocean, aeronava Aurora î și terminase c ălătoria în mai pu țin de dou ă ore, permi țând
echipei Delta Force s ă obțină un avantaj serios în luarea de pozi ții și pregătirea misiunii
suplimentare de lichidare cerute de controlor.
Aflată acum pe o pist ă militară privată în afara ora șului Washington, echipa l ăsă
aeronava în urm ă și se urcă la bordul noului ei mijloc de transport — un elicopter OH-
58D Kiowa Warrior care deja î și încălzea motoarele.
"Controlorul ne-a pus la dispozi ție ce e mai bun", î și spuse Delta One.
Proiectat ini țial drept elicopter de observare, Kiowa Warrior fusese "extins și
îmbunătățit", astfel creându-se cea mai nou ă ramură de elicoptere militare de atac.
Kiowa se l ăuda cu posibilitatea de vedere termal ă în infraro șu, care îi permisese
proiectantului s ă-l înzestreze cu arme de precizie ghidate prin laser precum rachetele aer-
aer Stinger și sistemul de rachete AGM-l148 Hellfire. Un microprocesor cu semnal digital
de înaltă viteză permitea urm ărirea simultan ă multițintă — până la șase ținte. Pu țini
erau inamicii care z ăriseră un Kiowa de aproape și supravie țuiseră ca să mai apuce și să
povesteasc ă.
Urcându-se pe scaunul pilotului și punându- și centura de siguran ță, Delta One
simți un fior cunoscut în vene. Se antrenase pe acest elicopter și zburase cu el în trei
operațiuni secrete. Bineîn țeles că niciodat ă până acum nu doborâse cu ajutorul lui o
oficialitate proeminent ă american ă. Trebuia s ă admită că elicopterul Kiowa reprezenta
aeronava perfect ă pentru o asemenea misiune. Motorul Rolls-Royce și palele gemene
rigide "turau silen țios", ceea ce în esen ță însemna c ă o țintă aflată pe sol nu auzea elicop-
terul decât atunci când acesta era chiar deasupra ei. Iar pentru c ă dispunea de
capacitatea de a zbura f ără lumini și era vopsit ă în negru, f ără numere reflectorizante

pictate pe fuzelaj, aeronava era invizibil ă, cu excep ția cazului în care ținta avea radar.
"Elicoptere negre, t ăcute."
Susținătorii teoriei conspira ției înnebuniser ă de-a dreptul. Unii pretindeau c ă
invazia t ăcutelor elicoptere negre reprezenta o dovad ă a existen ței "trupelor Noii Ordini
Mondiale", aflate sub autoritatea Na țiunilor Unite. Al ții susțineau că aceste obiecte erau
sonde extraterestre t ăcute. Mai erau și unii care z ăriseră elicopterele Kiowa zburând în
formație noaptea și care fuseser ă păcăliți să creadă că vedeau luminile fixe ale unei
aeronave mult mai mari — o farfurie zbur ătoare singuratic ă, aparent capabil ă de zbor
vertical.
O nouă farsă. Însă armatei îi pl ăcea aceast ă diversiune.
În timpul unei recente opera țiuni secrete, Delta One pilotase un Kiowa înarmat cu
cea mai nou ă și secretă tehnologie militar ă american ă — o arm ă holografic ă ingenioas ă
poreclită S&M. În ciuda asocierii numelui cu termenul larg folosit pentru sado-
masochism, S&M însemna smoke and mirrors22 — imagini holografice "proiectate" pe cer
deasupra teritoriului inamic. Kiowa folosise tehnologia S&M pentru a proiecta holograme
ale aeronavei americane deasupra unei instala ții inamice antiaeriene. Panica ți, artileri știi
trăseseră înnebuni ți asupra fantomelor care le d ădeau târcoale. Dup ă ce muni ția li se
terminase, Statele Unite trimiseser ă în luptă armele adev ărate.
Ridicându-se împreun ă cu ceilal ți doi camarazi ai lui de pe pist ă, Delta One auzi din
nou în minte cuvintele controlorului: "Ave ți o altă țintă". Părea un termen de-a dreptul
obscen având în vedere identitatea noii victime. Delta One î și reaminti îns ă că rolul lui nu
era acela de a pune la îndoial ă ordinele. Echipei sale i se ceruse ceva, iar ei aveau s ă
ducă acea cerin ță la îndeplinire, folosind exact metoda indicat ă, indiferent cât de șocantă
era acea metod ă.
"Sper, la naiba, c ă acest controlor e convins c ă aceasta este mutarea corect ă."
După ce Kiowa se ridic ă de pe pist ă, Delta One îl îndrept ă spre sud-vest. Mai v ăzuse
FDR Memorial de dou ă ori, dar în noaptea asta avea s ă-l vadă pentru prima dat ă din aer.

93

— Meteoritul ăsta a fost descoperit mai întâi de un geolog canadian?
Gabrielle Ashe îl privea uluit ă pe tânărul programator:
— Iar acest canadian este acum mort?
Harper d ădu trist din cap:
— De cât timp știți?
— De câteva s ăptămâni. Dup ă ce Marjorie Tench și Ekstrom m-au for țat să depun
mărturie fals ă în conferin ța de pres ă, și-au dat seama c ă nu pot reveni asupra vorbelor
rostite. Atunci, mi-au povestit modul real în care a fost descoperit meteoritul.
"PODS n-are nici o leg ătură cu descoperirea meteoritului!" Gabrielle habar n-avea ce
puteau declan șa aceste informa ții, dar ele erau, desigur, scandaloase. Ve ști proaste
pentru Tench, îns ă grozave pentru senator.
— Așa cum am mai spus, relu ă Harper, p ărând cât se poate de sobru acum,
meteoritul a fost descoperit într-adev ăr prin intermediul unei transmisii radio
interceptate. Ave ți idee despre un program intitulat INSPIRE? Interactive NASA Space
Physics Ionosphere Radio Experiment23.
Gabrielle auzise undeva denumirea.
— În esen ță, începu Harper s ă îi explice, este vorba despre un șir de receptoare radio
de foarte joas ă frecven ță aflate în apropierea Polului Nord, care ascult ă sunetele
Pământului — emisii de unde plasmatice ale aurorelor boreale, pulsurile de band ă largă
emise de furtunile cu tr ăsnete, genul ăsta de lucruri.
— Bine.
— Cu câteva s ăptămâni în urm ă, unul dintre receptoarele radio INSPIRE a
22 "Fum și oglinzi"
23 Experiment radio ionosferic interactiv al NASA

interceptat o transmisie ciudat ă din insula Ellesmere. Un geolog canadian cerea ajutor pe
o frecven ță excepțional de joas ă.
Harper f ăcu o pauz ă.
— De fapt, frecven ța era atât de joasă încât nimeni cu excep ția receptoarelor de
frecvență foarte joas ă ale NASA nu ar fi putut-o auzi. Am presupus c ă acel canadian
semnaliza pe lungime.
— Pardon?
— Transmitea cu cea mai joas ă frecven ță posibilă ca să poată fi auzit pe o distan ță
maximal ă. Aminti ți-vă că se găsea în plin ă pustietate; o transmisie pe frecven ță standard
nu s-ar fi propagat suficient de departe pentru a fi auzit ă.
— Ce spunea mesajul lui?
— Transmisia a fost scurt ă. Canadianul spunea c ă lua mostre din ghea ța ghețarului
Milne, c ă detectase o anomalie superdens ă îngropat ă în ghea ță, că bănuia că era vorba
de un meteorit gigant și că fusese prins în vârtejul unei furtuni în vreme ce lua mostre.
Își dădea coordonatele și cerea ajutor. Dup ă aceea a închis transmisia. Postul de
ascultare NASA a trimis un avion de la baza Thule pentru a-l salva. C ăutările au durat
ore în șir. În cele din urm ă, omul a fost g ăsit mort, la kilometri distan ță de locul anun țat,
în fundul unei crevase, împreun ă cu sania și cu câinii lui. Se pare c ă încercase s ă fugă
din calea furtunii, fusese orbit, ie șise de pe traseu și căzuse în crevas ă.
Gabrielle medit ă, intrigat ă, la informa țiile primite:
— Așa că brusc NASA a aflat despre un meteorit despre care n-avea nimeni habar?
— Exact. Ca o ironie, dac ă aplicația mea software ar fi func ționat cum trebuie,
satelitul PODS ar fi detectat acela și meteorit, cu o s ăptămână înaintea canadianului.
Coinciden ța o determin ă pe Gabrielle s ă facă o pauză:
— Un meteorit îngropat timp de trei sute de ani aproape c ă a fost descoperit de două
ori în aceea și săptămână?
— Da, știu. Sun ă cam bizar, dar știința poate genera a șa ceva. Osp ăț sau foamete.
Important aici este faptul c ă Ekstrom a sim țit că meteoritul ar fi trebuit să reprezinte
descoperirea noastr ă oricum, dac ă eu mi-a ș fi îndeplinit îndatoririle cum trebuie. Mi-a
spus că, deoarece acel canadian murise, nimeni nu s-ar fi sup ărat dacă eu aș fi
redirecționat pur și simplu satelitul pe coordonatele transmise de canadian în mesajul
S.O.S. Apoi puteam pretinde c ă eu descoperisem meteoritul și astfel recâ știgam ceva
respect dup ă eșecurile anun țate.
— Și dumneavoastr ă exact asta a ți făcut.
— Așa cum am mai spus, n-am avut de ales. Dezam ăgisem pe toat ă lumea implicat ă
în misiune.
Harper f ăcu o pauz ă.
— Cu toate astea, în seara asta, când am auzit conferin ța de pres ă a președintelui și
am aflat c ă meteoritul presupus a fi fost descoperit de mine con ținea fosile…
— Ați fost șocat.
— Mai exact, țintuit locului!
— Crede ți că directorul administrativ al NASA știa de fosilele din meteorit înainte de
a vă cere să pretinde ți că PODS l-a descoperit?
— Nu-mi pot imagina cum. Acel meteorit a fost îngropat și a rămas neatins pân ă la
sosirea primei echipe NASA la fa ța locului. B ănuiala mea este c ă NASA habar n-a avut
peste ce a dat pân ă ce nu a trimis o echip ă acolo care s ă ia mostre și să radiografieze
roca. Mi-au cerut s ă mint în privin ța PODS, gândindu-se c ă vor repurta o victorie
moderat ă cu un meteorit gigant. Când au ajuns la fa ța locului îns ă, și-au dat seama cât
de important ă era victoria.
De emoție, Gabrielle respira sacadat.
— Doctore Harper, ve ți depune m ărturie că NASA și Casa Alb ă v-au for țat să mințiți
în legătură cu aplica ția software PODS?
— Nu știu.
Harper p ărea însp ăimântat:
— Nu-mi imaginez ce dezastru ar provoca asta agen ției… — și descoperirii.
— Doctore Harper, știți la fel de bine ca mine c ă această descoperire r ămâne

extraordinar ă, indiferent de modul în care a fost f ăcută. Ideea aici este c ă dumneavoastr ă
ați mințit poporul american. Acesta are dreptul s ă afle că PODS nu este în întregime ceea
ce susține NASA c ă este.
— Nu știu. Îl dispre țuiesc pe directorul administrativ, dar colegii mei … sunt oameni
buni.
— Și tocmai de aceea merit ă să afle că au fost în șelați.
— Și dovezile împotriva mea despre care mi-a ți vorbit mai devreme?
— Le pute ți șterge dintre preocup ări, rosti Gabrielle, aproape uitând ceea ce spusese
la început. Îi voi spune senatorului c ă nu știți nimic despre vreo deturnare de fonduri. E
pur și simplu vorba de o înscenare — o poli ță de asigurare pus ă la cale de directorul
administrativ ca s ă vă facă să vă țineți gura închis ă în legătură cu PODS.
— Mă poate proteja senatorul?
— În întregime. N-a ți comis nici o ilegalitate. A ți urmat pur și simplu ordinele. În
plus, cu informa țiile pe care tocmai mi le-a ți dat despre acest geolog canadian, nu-mi
imaginez de ce senatorul ar mai vrea s ă aducă în discu ție chestiunea deturn ării de
fonduri. Ne putem concentra în întregime asupra dezinform ării NASA legate de PODS și
de meteorit. Dup ă ce senatorul va face public ă informa ția despre canadian,
administratorul nu va mai putea s ă încerce discreditarea dumneavoastr ă folosind
minciuna.
Harper continua s ă pară indecis. T ăcu, părând să-și calculeze op țiunile. Gabrielle îl
lăsă în pace câteva clipe. Ceva mai devreme realizase c ă povestea mai con ținea un
amănunt tulbur ător. N-avea de gând s ă vorbeasc ă despre asta, dar vedea cu ochii ei c ă
doctorul Harper avea nevoie de un ultim imbold.
— Aveți câini, doctore Harper?
Harper în ălță privirea:
— Ce-ați spus?
— Tocmai mi-am spus c ă e ciudat. Mi-a ți povestit c ă la scurt ă vreme dup ă ce acest
geolog canadian a transmis coordonatele sale radio, sania lui tras ă de câini a c ăzut
orbește într-o crevas ă?
— Era furtuna. Au ie șit de pe traseu.
Gabrielle în ălță din umeri, l ăsând să i se vad ă scepticismul
— Mda… În regul ă.
Harper sesiz ă ezitarea ei:
— Ce vre ți să spuneți?
— Nu știu. Pur și simplu sunt prea multe coinciden țe în jurul acestei descoperiri. Un
geolog canadian transmite coordonatele meteoritului pe o frecven ță pe care doar NASA o
poate auzi… câinii lui de sanie se arunc ă orbește într-o pr ăpastie…
Făcu o pauz ă.
— Sunt convins ă că înțelegeți foarte bine c ă moartea acestui geolog a pavat drumul
către tot acest triumf NASA.
Harper se albi la fa ță:
— Dumneavoastr ă credeți că Ekstrom ar fi în stare s ă ucidă pentru acest meteorit.
"Politică la nivel înalt. Mul ți bani în joc", î și spuse Gabrielle.
— Lăsați-mă să discut cu senatorul și ținem leg ătura. Exist ă vreo ieșire de rezerv ă
de aici?
Gabrielle Ashe îl l ăsă pe Chris Harper livid la fa ță și cobori pe o scar ă de incendiu
într-o alee pustie din spatele NASA. F ăcu semn unui taxi care tocmai adusese al ți
angajați NASA dornici s ă sărbătorească.
— Westbrooke Place Luxury Apartments, îi ceru ea taximetristului.
Era pe punctul de a-l face pe senator un om fericit.

94

Întrebându-se la ce anume î și dăduse ea mai precis acordul, Rachel st ătea lâng ă

intrarea în carlinga avionului G4 și întindea un cablu de transceiver radio în interior,
astfel încât s ă poată apela persoane f ără ca pilotul s ă audă conversa ția. Corky și Tolland
o supravegheau. De și Rachel și William Pickering pl ănuiseră să mențină tăcerea pân ă la
aterizarea ei la baza aerian ă Bollings de lâng ă Washington, Rachel dispunea acum de in-
formații pe care Pickering ar fi vrut cu siguran ță să le audă imediat. Tocmai îl sunase pe
telefonul lui celular, pe care directorul îl purta întotdeauna la el.
Pickering r ăspunse la apel cu o voce lipsit ă de inflexiuni:
— Vorbe ște cu grij ă, te rog. Nu pot garanta aceast ă conexiune.
Rachel în țelese. Ca majoritatea telefoanelor de teren NRO, celularul lui Pickering
dispunea de un indicator care detecta apelurile nesecurizate. Deoarece Rachel vorbea de
la un radiofon, una dintre cele mai nesecurizate c ăi de comunica ții, detectorul îl
avertizase pe director. Conversa ția trebuia s ă fie una la modul general. F ără nume. F ără
locații.
— Vocea mea este identitatea mea, zise Rachel, folosind formula standard de salut
în astfel de situa ții.
Se așteptase la o reac ție nu prea bun ă din partea șefului ei din cauza riscurilor pe
care și le asuma prin contactarea pe o asemenea cale, dar r ăspunsul lui Pickering nu
părea deloc cel a șteptat:
— Da, tocmai voiam eu s ă te contactez. Trebuie s ă vă schimb ăm destina ția. Sunt
îngrijorat c ă s-ar putea s ă ai parte de o petrecere de bun venit.
Rachel sim ți un fior. "Cineva ne urm ărește." Sim țea pericolul din vocea directorului.
"Să schimb ăm destina ția." Probabil c ă șeful ei ar fi fost mul țumit să afle că ea sunase cu
exact acela și scop, chiar dac ă din motive cu totul diferite.
— Povestea aia cu autenticitatea, rosti Rachel. Am discutat despre ea. S-ar putea s ă
existe o cale de a o confirma sau nega în mod categoric.
— Excelent. Lucrurile au evoluat și cel puțin atunci a ș avea un teren solid pe care s ă
acționez.
— Dovada implic ă oprirea noastr ă undeva pentru o scurt ă perioad ă. Unul dintre noi
are acces la un laborator din…
— Fără locații exacte, te rog. Pentru siguran ța ta.
Rachel n-avea nici o inten ție să își transmit ă planurile printr-o asemenea linie de
comunica ții.
— Ne pute ți acorda permisiunea de a ateriza la GAS-AC?
Pickering r ămase tăcut câteva clipe. Rachel î și dădu seama c ă încerca s ă proceseze
informa ția. GAS-AC reprezenta o prescurtare NRO obscur ă pentru Sta ția Aerian ă a
Grupului de Paz ă de Coast ă din Atlantic City. Rachel spera ca directorul s ă o cunoasc ă.
— Da, rosti el într-un târziu. Pot face aranjamente. Este destina ția voastr ă finală?
— Nu. De acolo avem nevoie de un elicopter.
— Vă va aștepta o aeronav ă.
— Mulțumesc.
— Îți recomand pruden ță extremă până ce vom afla mai multe. Nu vorbi cu nimeni.
Bănuielile tale au atras îngrijorarea profund ă a unor persoane puternice.
"Tench", î și spuse Rachel, dorindu- și să fi reușit contactul direct cu pre ședintele.
— Acum m ă aflu în ma șina mea, în drum spre întâlnirea cu femeia în discu ție. Mi-a
cerut o întâlnire privat ă într-o loca ție neutr ă. Multe ar trebui s ă se lămureasc ă.
"Pickering se duce s ă se întâlneasc ă undeva cu Tench?" Dac ă femeia refuzase s ă
discute cu el la telefon însemna c ă era vorba de ceva foarte important.
Pickering relu ă:
— Nu discuta cu nimeni coordonatele finale. Și fără contacte radio. S-a în țeles?
— Da, domnule. Vom ajunge la GAS-AC peste o or ă.
— Transportul va fi asigurat. Când ajungi la destina ția finală, mă poți contacta pe
canale mai sigure.
Făcu o pauz ă.
— Nu pot sublinia îndeajuns importan ța confiden țialității pentru securitatea ta. În
seara asta, te-ai ales cu du șmani puternici. Fii foarte prudent ă!
Pickering închise.

Întorcându-se spre Tolland și spre Corky, Rachel se sim ți extrem de încordat ă.
— Vreo schimbare de destina ție? întreb ă Tolland, a șteptând cu ner ăbdare
răspunsul.
Rachel d ădu ezitând din cap:
— Spre Goya.
Corky oft ă și se uită la mostra de meteorit din palm ă.
— Eu tot nu-mi pot imagina c ă NASA putea s ă…
Lăsă vorbele s ă se piard ă în aer, p ărând tot mai îngrijorat cu fiecare clip ă.
"Vom afla destul de curând", îi explic ă Rachel în gând.
Se duse în cabin ă și înapoie dispozitivul de comunica ții radio. Privind prin parbriz în
jos la plafonul de nori lumina ți de razele lunii, o cuprinse brusc sentimentul nelini știtor
că n-avea s ă le placă ce vor descoperi la bordul vasului lui Tolland.

95

Conducându- și mașina de-a lungul Leesburg Highway, William Pickering se sim țea
ciudat de singur. Ceasul ar ăta aproape ora dou ă diminea ța și șoseaua era pustie.
Trecuser ă șapte ani de când nu mai condusese la o or ă atât de târzie.
Vocea răgușită a lui Marjorie Tench continua s ă-l râcâie pe creier: "Haide ți să ne
întâlnim la FDR Memorial!"
Pickering încerc ă să-și aducă aminte când se întâlnise ultima dat ă față în față cu
Marjorie Tench. Niciodat ă o asemenea experien ță nu fusese pl ăcută. Se întâmplase cu
două luni în urm ă. La Casa Alb ă. Tench st ătea vizavi de Pickering la o mas ă lungă de
stejar, înconjurat ă de membri ai Consiliului Na țional de Securitate, ai Statului Major al
Armatei, ai CIA, de pre ședintele Herney și de directorul administrativ al NASA.
— Domnilor, rostise șeful CIA, uitându-se direct la Marjorie Tench. M ă aflu din nou
în fața dumneavoastr ă ca să presez aceast ă administra ție să se ocupe de criza de
securitate de la NASA.
Declarația nu luase pe nimeni prin surprindere. Gafele de securitate f ăcute de NASA
deveniser ă un subiect deja obositor în lumea serviciilor secrete. Cu dou ă zile înainte de
acea întâlnire, peste trei sute de fotografii de satelit de înalt ă rezoluție, provenind de la
unul dintre sateli ții NASA de observare a planetei fuseser ă furate de hackeri dintr-o baz ă
de date NASA. Dezv ăluind din întâmplare loca ția unei tabere militare americane secrete
de instruire din nordul Africii, fotografiile ap ăruseră imediat pe pia ța neagră, de unde
fuseseră cumpărate de servicii secrete inamice din Orientul Mijlociu.
— În ciuda celor mai bune inten ții, continuase directorul CIA cu o voce îngrijorat ă,
NASA continu ă să fie o amenin țare la adresa securit ății naționale. Mai precis, agen ția
noastră spațială nu este echipat ă pentru protec ția datelor și a tehnologiilor pe care le
dezvoltă.
— Îmi dau seama, replicase pre ședintele, c ă au existat anumite indiscre ții. Scurgeri
de date care ne-au f ăcut mult r ău. Iar faptul ăsta mă tulbură profund.
Făcuse un semn dincolo de mas ă, înspre directorul administrativ al NASA, Lawrence
Ekstrom.
— De aceea, c ăutăm noi modalit ăți de a înt ări securitatea NASA.
— Cu tot respectul, îl întrerupsese directorul CIA, orice schimb ări vor fi
implementate în sistemul de securitate al NASA, acestea vor fi ineficiente cât ă vreme
operațiunile agen ției vor rămâne în afara protec ției oferite de comunitatea serviciilor
secrete ale Statelor Unite.
Declarația provocase agita ție printre participan ți. Toată lumea î și dădea seama care
era obiectivul final.
— După cum știți, continuase directorul CIA, pe un ton mai t ăios, toate entit ățile
guvernamentale americane care au de-a face cu informa ții secrete — armata, CIA, NSA,
NRO — sunt guvernate de anumite reguli stricte de confiden țialitate și toate trebuie s ă se
supună unor legi restrictive privind punerea la ad ăpost a datelor pe care le folosesc și a

tehnologiilor pe care le dezvolt ă. Și atunci v ă întreb din nou, pe to ți, de ce NASA, agen ția
care produce actualmente cele mai importante tehnologii aerospa țiale, imagistice,
aeronautice, software, de recunoa ștere și de telecomunica ții folosite de comunitatea
forțelor armate și de cea a serviciilor secrete, func ționează în afara acestei umbrele a
confiden țialității.
Președintele oftase din greu. Propunerea era cât se poate de limpede. "Restructura ți
NASA astfel încât s ă devină parte component ă a comunit ății serviciilor secrete și a celor
militare." Cu toate c ă restructur ări similare avuseser ă loc în trecut în cazul altor agen ții,
Herney refuza cu obstina ție ideea de a plasa NASA sub aripa Pentagonului, a Agen ției de
Constraspionaj a Statelor Unite, a NRO-ului sau a oric ărei alte institu ții militare.
Chestiune care începuse deja s ă dezbine Consiliul Na țional de Securitate, mul ți dintre
membrii acestuia luând partea comunit ății serviciilor secrete.
Lawrence Ekstrom nu p ărea niciodat ă mulțumit în astfel de întâlniri, iar acea
întâlnire nu f ăcuse excep ție de la regul ă. Îi aruncase o privire ucig ătoare directorului CIA:
— Cu riscul de a m ă repeta, domnule, intervenise el, tehnologiile dezvoltate de NASA
sunt pentru medii academice și nonmilitare. Este alegerea dumneavoastr ă dacă Serviciile
Secrete vor s ă întoarc ă vreunul dintre sateli ții noștri ca să mai arunce o privire asupra
Chinei.
Auzind interven ția, directorul CIA p ăruse gata s ă explodeze.
Pickering sesizase momentul de maxim ă tensiune și interveni în discu ție:
— Larry, zisese el, atent s ă păstreze un ton neutru, în fiecare an NASA
îngenuncheaz ă în fața Congresului și se miloge ște pentru acordarea de fonduri. Tu
derulezi opera țiuni cu finan țări prea s ărace și plătești prețul prin misiuni e șuate. Dac ă
NASA va fi încorporat ă comunit ății serviciilor secrete, nu va mai trebui s ă ceară ajutorul
Congresului. Agen ția va fi finan țată din bugetele secrete, la niveluri semnificativ mai
înalte. Este o solu ție în urma c ăreia câștigă toți. NASA va dispune de banii necesari
pentru a- și desfășura activitatea în mod adecvat, iar serviciile secrete vor dormi lini știte
știind că tehnologiile NASA sunt protejate.
Ekstrom cl ătinase din cap:
— Din principiu, nu pot fi de acord cu o asemenea solu ție. NASA înseamn ă știință
spațială; noi n-avem nimic de-a face cu securitatea na țională.
Directorul CIA se ridicase în picioare — un gest total lipsit de polite țe atunci când
președintele ședea pe un scaun. Nimeni nu-l oprise. Individul se uitase mânios la
directorul administrativ al NASA:
— Vrei s ă îmi spui c ă tu crezi c ă știința n-are nimic de-a face cu securitatea
națională? Larry, cele dou ă noțiuni sunt sinonime, pentru numele lui Dumnezeu!
Avantajele tehnologice și științifice acestei țări sunt singurele care ne confer ă siguran ța.
Că ne place sau nu, NASA joac ă un rol tot mai mare în dezvoltarea acestor tehnologii. Din
nefericire, din agen ția ta se scurg informa ții ca dintr-un burete ud și în nenum ărate
ocazii ne-a demonstrat c ă are mari probleme cu securitatea!
Toți cei din înc ăpere fuseser ă brusc redu și la tăcere.
Venise rândul directorului administrativ al NASA s ă se ridice în picioare ca s ă
încrucișeze spada cu oponentul lui:
— Vasăzică tu ți-ai dori s ă vezi dou ăzeci de mii de speciali ști NASA închi și în
laboratoare militare sigilate și lucrând pentru tine? Chiar crezi c ă noile telescoape
spațiale NASA ar fi putut s ă fie concepute dac ă n-ar fi existat dorin ța personal ă a
specialiștilor noștri să pătrundă mai adânc tainele spa țiului? NASA reu șește să efectueze
descoperiri uimitoare dintr-un singur motiv — angaja ții agenției vor s ă înțeleagă mai bine
cosmosul. Sunt o comunitate de vis ători care au crescut privind cerul înstelat și
întrebându-se ce e acolo sus. Descoperirile NASA sunt generate de pasiune și de
curiozitate, nu de promisiunea superiorit ății militare.
Pickering î și dresese glasul și intervenise din nou, cu voce moale, încercând s ă mai
destindă puțin atmosfera încordat ă:
— Larry, eu unul sunt convins c ă domnul director nu se refer ă la recrutarea
specialiștilor NASA pentru a construi sateli ți militari. Misiunea de credin ță NASA nu
trebuie s ă se schimbe. NASA î și va desf ășura activitatea ca de obicei, doar c ă ar dispune

de fonduri mai mari și de standarde mai ridicate de siguran ță.
Pickering se întorsese spre pre ședinte:
— Securitatea este un concept extrem de costisitor. To ți ne dăm cu certitudine
seama c ă breșele de securitate ale agen ției provin din lipsa de fonduri adecvate. NASA
trebuia s ă se laude cât mai tare, s ă adopte cât mai pu ține măsuri de securitate și să
deruleze proiecte comune cu alte țări, astfel încât cheltuielile s ă fie suportate de mai
mulți. În schimb, eu propun ca NASA s ă rămână superba entitate științifică și
nonmilitar ă care este acum, dar s ă dispună de un buget mai mare și să aibă ceva mai
multă discreție.
Mai mul ți membri ai consiliului de securitate încuviin țaseră tăcuți.
Președintele Herney se ridicase încet de pe scaun, privindu-l țintă pe William
Pickering și, cu siguran ță, deranjat de modul în care directorul NRO preluase controlul.
— Bill, dă-mi voie s ă te întreb un lucru: NASA sper ă să ajungă pe Marte în
următorul deceniu. Ce va zice comunitatea serviciilor secrete când o mare parte din
bugetul alocat se va risipi într-o misiune c ătre Marte — o misiune care nu aduce beneficii
imediate pentru securitatea na țională?
— NASA va putea proceda cum va crede de cuviin ță.
— Rahat, îi replicase sec Herney.
Toți cei din înc ăpere își ridicaser ă privirile. Pre ședintele Herney se înfuria foarte rar.
— Dacă am învățat un singur lucru ca pre ședinte, declarase Herney, acela e c ă
direcția o dau cei care controleaz ă banii. Eu refuz s ă pun bugetul NASA în mâinile celor
care nu împ ărtășesc obiectivele pentru care a-ceast ă agenție a fost înfiin țată. Nici nu-mi
pot imagina cât ă știință pură s-ar putea dezvolta în condi țiile în care militarii ar decide
care misiuni NASA sunt viabile.
Președintele cercetase cu privirea înc ăperea, dup ă care, încet și cu bun ă știință, își
îndreptase ochii c ătre directorul NRO:
— Bill, oftase el, nepl ăcerea ta legat ă de angajamentul NASA în proiecte comune cu
agenții spațiale străine este dureros de lipsit ă de vizionarism. Cel pu țin cineva lucrează în
mod constructiv cu ru șii și cu chinezii. Pacea pe aceast ă planetă nu va fi f ăurită prin
forță militară. Ea va fi generat ă de cei care lucreaz ă împreună, în ciuda diferendelor
dintre guvernele țărilor cărora apar țin. Dacă mă întrebi pe mine, misiunile mixte NASA
fac mult mai multe pentru promovarea securit ății naționale decât orice satelit spion în
valoare de miliarde de dolari și cu speran țe mult mai trainice pentru viitor.
Pickering sim țise cum mânia îl cople șește în profunzime. "Cum îndr ăznește un
politician s ă-mi vorbeasc ă pe un asemenea ton?" Idealismul lui Herney ar fi dat foarte
bine într-un pension de fete, îns ă, în lumea real ă, așa ceva ucidea oameni.
— Bill, intervenise și Marjorie Tench, ca și cum ar fi sesizat c ă Pickering era pe
punctul de a exploda, știm că ai pierdut un copil. Și mai știm că această chestiune ai
interpretat-o într-un mod personal.
Din tonul femeii, Pickering nu auzise decât condescenden ța.
— Dar te rog s ă îți aminte ști, continuase ea, c ă administra ția de la Casa Alb ă se
luptă acum cu o invazie de investitori care vor s ă deschid ă spațiul cosmic sectorului
privat. Dac ă m-ar întreba cineva, cu toate gre șelile ei, NASA a fost un prieten pe cinste
pentru Serviciile Secrete. Poate c ă ar fi mai degrab ă cazul ca toat ă lumea s ă o
binecuvânteze.

O bandă de pietri ș de pe marginea șoselei îl readuse pe Pickering cu gândul în
prezent. Se apropia ie șirea de pe autostrad ă. La un moment dat, Pickering trecu pe lâng ă
un cadavru plin de sânge al unei c ăprioare de pe marginea drumului. Îl încerc ă brusc
nehotărârea dar continu ă să meargă mai departe.
Trebuia s ă ajungă la o întâlnire.

96

Memorialul Franklin Delano Roosevelt este unul dintre cele mai mari monumente
americane. Dispunând de un parc, de fântâni arteziene, de grupuri de statui, de alcovuri
și de bazine cu ap ă, monumentul este împ ărțit în patru galerii exterioare, câte una
pentru fiecare mandat al fostului pre ședinte american.
La aproape un kilometru și jumătate de monument, un elicopter Kiowa Warrior se
opri în zbor, sus, deasupra ora șului, cu lumina farurilor foarte sc ăzută. Într-un ora ș care
se lăuda cu num ărul VIP-urilor și al grup ărilor mass-media, elicopterele erau la fel de
banale precum stolurile de p ăsări migratoare care plecau spre sud. Delta One știa prea
bine că aeronava lui n-avea cum s ă atragă atenția, câtă vreme r ămânea în afara razei de
acțiune a "domului", insul ă de spațiu aerian protejat din jurul Casei Albe. Oricum, el și
echipa sa nu aveau s ă zăboveasc ă prea mult prin partea locului.
Kiowa se oprise în aer la o în ălțime de șaptezeci de metri, în apropierea
monumentului, dar nu exact deasupra acestuia. Delta One î și verifică poziția. Privi înspre
stânga, unde Delta Two manevra sistemul de vedere telescopic ă de noapte. Miniecranul
video prezenta o imagine verzuie a întregii intr ări dinspre monument. Zona era pustie.
Acum trebuiau s ă aștepte.
Nu avea s ă fie o misiune discret ă de lichidare. Unii oameni nu puteau fi uci și în mod
discret. Existau repercusiuni, indiferent de metoda folosit ă. Investiga ții. Anchete. În astfel
de cazuri, cea mai bun ă acoperire era zgomotul. Exploziile, focul și fumul d ădeau
aparența unei declara ții publice, iar primele gânduri legate de posibilii atentatori se
îndreptau spre terorismul str ăin. Mai ales când ținta era o oficialitate de prim rang.
Delta One scan ă monumentul de dedesubt prin intermediul sistemului de vedere de
noapte. Parcarea și aleea de intrare erau pustii. "În curând", î și spuse el. Loca ția acestei
întâlniri private, de și se afla în zon ă urbană, era dezolant de pustie la o astfel de or ă.
Delta One î și întoarse privirea de la miniecran la controalele armelor.
În noaptea asta, arma de atac avea s ă fie sistemul Hellfire. În esen ță, o rachet ă
antitanc cu ghidare prin laser, Hellfire dispunea de capacit ăți unice de a- și doborî ținta.
Proiectilul putea lovi o țintă iluminat ă cu rază laser proiectat ă de observatori de la sol, de
alte aeronave sau chiar de aeronava lansatoare. În noaptea asta racheta avea s ă fie
ghidată autonom prin intermediul unui proiector laser montat în corpul elicopterului. De
îndată ce proiectorul aeronavei "picta" ținta cu un fascicul laser, racheta Hellfire se
direcționa singur ă. Deoarece racheta putea fi tras ă din aer sau de pe sol, ac țiunea din
acea noapte nu necesita neap ărat prezen ța unui elicopter. În plus, Hellfire reprezenta o
marcă popular ă în rândul trafican ților de arme de pe pia ța neagră, așa că vina putea fi,
fără nici o problem ă, atribuit ă teroriștilor.
— Sedan, rosti Delta Two.
Delta One se uit ă la miniecran. O limuzin ă neagră, greu de identificat, se apropia de
aleea de intrare, conform planului. Era mijlocul obi șnuit de transport pentru marile
agenții guvernamentale. Pe m ăsură ce se apropia, șoferul mic șoră intensitatea luminii
farurilor. Ma șina dădu ocol de câteva ori, apoi opri lâng ă un pâlc de copaci. Delta One
urmări ecranul, în vreme ce camaradul lui mut ă sistemul de vedere asupra portierei,
șoferului. Dup ă o clipă, chipul persoanei se ivi în raza vizual ă.
Delta One trase aer în piept.
— Țintă confirmat ă, rosti camaradul lui.
Delta One se uit ă din nou la ecran, cu crucea fin ă de fixare a țintei din centru,
simțindu-se ca un lunetist care urma s ă asasineze un membru al unei familii regale.
"Țintă confirmat ă."
Delta Two r ăsuci spre stânga compartimentul cu ustensile de naviga ție și activă
proiectorul laser. Ținti cu grij ă. Șaptezeci de metri mai jos, un punct luminos, invizibil
șoferului, ap ăru pe acoperi șul mașinii.
— Ținta fixat ă, zise el.
Delta One inspir ă adânc. Trase.
De sub fuzelajul elicopterului se auzi un sfârâit, urmat de o dâr ă remarcabil de
subțire de lumin ă care se îndrepta spre sol. Dup ă o secund ă, mașina din parcare se f ăcu
fărâme într-o explozie de fl ăcări orbitoare. Buc ăți de metal contorsionat începur ă să

zboare în toate p ărțile. Cauciucurile incandescente o luar ă razna spre pâlcul de copaci.
— Misiunea terminat ă, rosti Delta One, plecând deja cu elicopterul din zon ă. Sună-l
pe controlor!
La mai pu țin de trei kilometri dep ărtare, pre ședintele Zach Herney se preg ătea de
culcare. Ferestrele blindate ale "re ședinței" erau groase de trei centimetri. Herney nu auzi
explozia.

97

Baza aerian ă a Pazei de Coast ă din Atlantic City este situat ă într-o por țiune sigur ă a
Centrului Tehnic și de Administrare Aviatic ă Federal ă William J. Hughes din cadrul
Aeroportului Interna țional Atlantic City. Printre responsabilit ățile Centrului se num ără și
paza apelor Atlanticului de la Asbury Park pân ă la Cape May.
Rachel Sexton î și reveni din a țipeală când ro țile avionului se a șezară cu un scrâ șnet
pe pista pustie cuib ărită între dou ă imense depozite de marf ă. Surprins ă de faptul c ă
adormise, Rachel se uit ă amețită la ceas.
2.13 A.M. I se p ărea că dormise zile în șir.
Era înfășurată într-o p ătură care-i ținea cald. Michael Tolland tocmai se trezea și el
alături și îi oferi un zâmbet obosit.
Corky veni cl ătinându-se pe coridor și se strâmb ă când îi v ăzu:
— La naiba, mai sunte ți încă aici? Eu m-am trezit crezând c ă noaptea asta a fost un
coșmar.
Rachel cuno ștea senza ția. "Mă îndrept iar spre mare."
Avionul se opri într-un târziu, iar Rachel și ceilalți ieșiră pe pista pustie. Cerul era
acoperit de nori, dar briza de coast ă era călduță. Față de Ellesmere, New Jersey p ărea
situat la tropice.
— Aici! se auzi o voce strigând.
Rachel și ceilalți se întoarser ă și văzură unul dintre clasicele elicoptere HH-65
Dolphin, vopsite în ro șu aprins, ale Pazei de Coast ă așteptându-i în apropiere. Încadrat
de panglica de un alb str ălucitor vopsit ă pe coada elicopterului, un pilot complet echipat
le făcea semn.
Tolland d ădu impresionat din cap în direc ția lui Rachel:
— Șeful tău știe să aranjeze bine lucrurile.
"Habar n-ai tu cât de bine", îi r ăspunse Rachel în gând.
Corky se uita chiorâ ș:
— Deja? F ără pauză de mas ă?
Pilotul îi întâmpin ă și îi ajută să se urce. F ără să le ceară numele, le vorbi
reverențios și cu multe precau ții. Pickering avertizase probabil Paza de Coast ă că această
misiune avea un caracter secret. Cu toate astea, în ciuda discre ției cerute de Pickering,
Rachel î și dădu seama c ă identitățile lor rămăseseră necunoscute doar câteva secunde,
căci pilotul nu reu și să-și ascund ă surpriza când v ăzu celebra vedet ă de televiziune,
Michael Tolland.
Punându- și centura de siguran ță lângă Tolland, Rachel sim ți deja cum o cuprinde
încordarea. Motorul Aerospatiale de deasupra capetelor lor se trezi la via ță, iar rotoarele
late de treisprezece metri ale Dolphinului pornir ă să se învârteasc ă într-o cea ță argintie.
Zumzetul se transform ă în muget, iar elicopterul se ridic ă de pe pist ă și porni în ui
noapte.
Pilotul se r ăsuci pe locul lui și zise:
— Mi s-a spus c ă îmi veți spune destina ția după ce ne ridic ăm de la sol.
Tolland îi spuse pilotului coordonatele unei loca ții aflate lâng ă coastă, la circa
cincizeci de kilometri de pozi ția lor curent ă.
"Nava lui se afl ă la douăsprezece mile în larg", î și spuse Rachel, cuprins ă de un fior.
Pilotul introduse coordonatele în sistemul de naviga ție, după care dădu drumul mai
tare la motoare. Elicopterul țâșni spre sud-est.

În vreme ce malul nisipos al coastei din New Jersey aluneca sub ei, Rachel î și
întoarse privirea de la întunecimea oceanului care se întindea în fa ță. Chiar dac ă o
îngrijora profund faptul c ă se întorcea la ocean, Rachel încerc ă să se calmeze spunându-
și că era înso țită de un b ărbat pentru care oceanul devenise prieten pe via ță. În cabina
îngustă, Tolland st ătea înghesuit lâng ă ea, cu șoldurile și umerii apropiindu-li-se. Nici
unul nu încerc ă să își schimbe pozi ția:
— Știu că n-ar trebui s ă pomenesc de a șa ceva, izbucni pe nea șteptate pilotul, plin
de emoție, dar e clar c ă dumneavoastr ă sunteți Michael Tolland și eu trebuie s ă
mărturisesc c ă, în fine, v-am urm ărit la televizor toat ă noaptea! Meteoritul! E absolut
incredibil! Probabil c ă sunteți uluit!
Tolland încuviin ță răbdător din cap:
— Am rămas fără grai.
— Documentarul a fost fantastic! Știți, postul de televiziune l-a reluat de nu știu
câte ori. Nici unul dintre pilo ții de serviciu n-au vrut misiunea asta, pentru c ă toată
lumea voia s ă se uite la televizor, dar eu am tras paiul scurt. V ă vine să credeți? Paiul
scurt! Și iată-mă aici! Dac ă băieții ar ști că zbor chiar cu…
— Apreciem faptul c ă ne pilota ți, îl întrerupse Rachel, dar prezen ța noastr ă aici
trebuie s ă rămână confiden țială. Nimeni nu trebuie s ă știe unde ne afl ăm.
— Categoric, domni ță. Ordinele pe care le-am primit au fost foarte clare.
Pilotul ezit ă, apoi expresia de pe chip i se schimb ă:
— Hei, nu cumva ne îndrept ăm spre Goya?
Tolland d ădu fără tragere de inim ă din cap:
— Ba da.
— Fir-ar s ă fie! exclam ă pilotul. Scuza ți-mă. Îmi cer scuze, dar am v ăzut nava la
televizor. Cea cu chil ă geamănă, nu? Ciudat aspect pentru bestia aia! N-am fost niciodat ă
pe un vas proiectat în stil SWATH. Nu mi-am imaginat niciodat ă că nava dumitale va fi
prima!
Rachel î și luă privirea de la pilot, tot mai îngrijorat ă de faptul c ă se îndep ărta de
țărm.
Tolland se întoarse spre ea:
— Ți-e bine? Puteai r ămâne la țărm. Ți-am spus eu.
"Ar fi trebuit s ă rămân la țărm", își zise Rachel, știind prea bine c ă mândria n-ar fi
lăsat-o să facă un asemenea gest.
— Nu, mul țumesc. N-am nimic.
Tolland zâmbi:
— O să fiu cu ochii pe tine.
— Mersi.
Rachel era surprins ă să constate cum c ăldura din vocea lui o f ăcea să se simt ă mai
în siguran ță.
— Ai văzut și tu Goya la televizor, nu?
Ea încuviin ță:
— Este o… mm… nav ă cu aspect interesant.
Tolland izbucni în râs:
— Da. La vremea ei, a fost un prototip extrem de îndr ăzneț, dar proiectarea n-a
putut ține pasul.
— Nu-mi imaginez de ce, glumi Rachel, imaginându- și bizarul profil al vasului.
— Acum NBC m ă preseaz ă să folosesc o nav ă mai nou ă. Ceva… nu știu, mai
sclipitor și mai atr ăgător. Încă un sezon sau dou ă și mă vor determina s ă mă despart de
ea.
Gândindu-se la aceast ă eventualitate, Tolland p ăru de-a dreptul melancolic.
— Nu ți-ar plăcea o nav ă nou-nou ță?
— Știu eu… am o mul țime de amintiri de la bordul ei.
Rachel zâmbi:
— Ei bine, a șa cum obi șnuia mama mea s ă spună, mai devreme sau mai târziu cu
toții trebuie s ă ne desp ărțim de trecut.
Tolland se uit ă adânc în ochii ei pre ț de câteva clipe:

— Da, știu.

98

— La naiba! rosti șoferul de taxi, uitându-se peste um ăr la Gabrielle. Se pare c ă a
avut loc un accident undeva, în fa ță. Nu mai plec ăm nicăieri. Cel pu țin, nu pentru o
bucată de vreme.
Gabrielle privi pe fereastr ă și zări luminile clipitoare ale vehiculelor de interven ție
fulgerând în noapte. Mai mul ți polițiști blocau drumul în fa ță, oprind traficul din jurul
Mall-ului.
— Probabil c ă a fost un accident cumplit, mai zise șoferul, ar ătând spre fl ăcările care
se vedeau în apropiere de FDR Memorial.
Gabrielle se încrunt ă. "Tocmai acum trebuia s ă se întâmple și asta." Trebuia s ă
ajungă neapărat la senatorul Sexton cu ve știle despre PODS și despre geologul canadian.
Se întreb ă dacă minciunile celor de la NASA legate de modul de descoperire a
meteoritului aveau s ă provoace un scandal suficient de mare ca s ă relanseze campania
electoral ă a senatorului. "Poate c ă multor politicieni nu le-ar fi suficient", se gândi ea, dar
aici era vorba de Sedgewick Sexton, un om care î și construise o campanie electoral ă
punând accent pe gre șelile altora.
Gabrielle nu se sim țea întotdeauna mândr ă de abilitatea senatorului de a pune un
accent negativ și de a profita de ghinioanele oponen ților politici, dar metoda era eficient ă.
Priceperea lui Sexton în lansarea zvonurilor și în manifest ări de indignare putea
transforma aceast ă scăpare a unui departament NASA într-o chestiune de moralitate care
putea infecta întreaga agen ție spațială și, prin asociere, întreaga administra ție
preziden țială.
Dincolo de fereastr ă, flăcările din zona FDR Memorial p ăreau să crească în
intensitate. Câ țiva copaci din apropiere luaser ă foc, iar camioanele de pompieri îi
doborau. Șoferul de taxi deschise radioul și începu s ă caute pe diverse frecven țe.
Oftând, Gabrielle î și închise ochii și se lăsă pradă epuizării care o încerca. Când
venise pentru prima dat ă la Washington, visase s ă lucreze în politic ă pentru totdeauna,
cine știe, poate, într-o zi chiar la Casa Alb ă. Pe moment îns ă, avea sentimentul c ă
înghițise la politic ă să-i ajung ă pentru o via ță întreagă — duelul cu Marjorie Tench,
pozele obscene cu ea și cu senatorul, toate minciunile celor de la NASA…
Un corespondent de pres ă anunța pe un post de radio ceva despre o bomb ă și
despre un posibil act terorist.
"Trebuia s ă plec din ora șul ăsta" își zise Gabrielle, pentru prima dat ă de când sosise
în capital ă.

99

Controlorul era rareori încercat de remu șcări, dar ziua care se termi-nase fusese
extrem de înc ărcată și acum î și cerea plata. Nimic nu se desf ășurase conform a șteptărilor
— descoperirea tragic ă a puțului de inser ție din ghea ță, dificultatea de a p ăstra secret ă
acea informa ție, iar acum lista din ce în ce mai lung ă de victime.
"Nimeni nu trebuia s ă moară… cu excep ția canadianului."
Ca o ironie, partea tehnic ă, cea mai dificil ă a planului, se dovedise cea mai pu țin
problematic ă. Completat ă cu luni de zile înainte, inser ția reușise fără nici o problem ă.
Odată ce anomalia fusese inserat ă, nu rămăsese decât a șteptarea lans ării satelitului
PODS. Acesta era destinat scan ării unor sec țiuni enorme ale Cercului Arctic, iar mai
devreme sau mai târziu aplica ția software de detectare a anomaliilor de la bord ar fi
detectat meteoritul și i-ar fi oferit agen ției o descoperire major ă.
Numai c ă blestemata de aplica ție software nu func ționase.

Aflând c ă aplicația eșuase, cu șanse nule de a fi înlocuit ă până la alegeri, controlorul
își dăduse rapid seama c ă întregul plan era pus în pericol. F ără PODS, meteoritul avea s ă
rămână nedetectat. Controlorul trebuia s ă găsească o cale de a alerta pe cineva din NASA
despre existen ța meteoritului. Solu ția presupunea aranjarea unei transmisii radio de
urgență din partea unui geolog canadian aflat în vecin ătatea inser ției. Din motive evi-
dente, geologul trebuise eliminat imediat, iar moartea lui trebuia s ă pară accidentala.
Aruncarea unui geolog nevinovat din elicopter însemnase doar începutul. Acum lucrurile
evoluau cu repeziciune.
Wailee Ming, Norah Mangor. Dou ă cadavre.
Asasinatul îndr ăzneț care tocmai avusese loc la FDR Memorial.
În curând, pe list ă aveau s ă se adauge și Rachel Sexton, Michael Tolland și doctorul
Marlinson.
"Nu exist ă altă cale, își zise controlorul, luptându-se cu remu șcările tot mai mari.
Sunt mult prea multe în joc."

100

Elicopterul Pazei de Coast ă zbura la o mie de metri altitudine și mai avea trei
kilometri de parcurs pân ă la țintă, când Michael Tolland strig ă spre pilot:
— Dispune ți de sistem de vedere pe timp de noapte NightSight la bordul chestiei
ăsteia?
Pilotul încuviin ța:
— Suntem unitate de salvare.
Tolland se a șteptase m ăcar la atâta. Sistemul NightSight fusese realizat de compania
Raytheon pentru luare de imagini marine pe timp de noapte și era capabil s ă localizeze
supravie țuitorii naufragiilor în bezn ă. Căldura emanat ă de capul unui înot ător apărea ca
un punct ro șu pe o mare de negru.
— Dați-i drumul, v ă rog, îi ceru Tolland.
Pilotul p ăru nedumerit:
— De la în ălțimea asta nu se vede nimic, doar dac ă nu arde o platform ă petrolier ă.
— Dumneavoastr ă dați-i drumul! insist ă Tolland.
Pilotul se uit ă ciudat la Tolland, apoi manevr ă niște butoane, comandând lentilelor
termice de sub elicopter s ă inspecteze o lungime de cinci kilometri de ocean în fa ța lor. Pe
bordul de lâng ă pilot se aprinse un ecran LCD. Imaginea se cristaliz ă treptat.
— Sfinte Sisoe!
Elicopterul se cl ătină câteva clipe când pilotul tres ări de surpriz ă, apoi își reveni.
Rachel și Corky se aplecar ă în față și se uitar ă la imagine la fel de surprin și.
Fundalul negru al oceanului era iluminat de o spiral ă enormă, de un ro șu care pulsa.
Rachel se întoarse șocată spre Tolland:
— Pare a fi un ciclon.
— Chiar asta e, o aprob ă Tolland. Un ciclon de curen ți calzi. Cu l ățime de circa opt
sute de metri.
Pilotul chicoti de uimire:
— Da, mare mai e! Vedem a șa ceva din când în când, dar despre asta n-am auzit
până acum.
— A ieșit la suprafa ță săptămâna trecut ă, îi explic ă Tolland. Probabil c ă nu va mai
dura decât câteva zile.
— Ce îl provoac ă? se interes ă Rachel, înc ă perplex ă la vederea unui ciclon uria ș de
apă în mijlocul oceanului.
— Un dom de magm ă, răspunse pilotul.
Rachel se uit ă la Tolland cu o privire îngrijorat ă:
— Un vulcan?
— Nu, îi explic ă Tolland. Nu sunt vulcani activi pe Coasta de Est, îns ă din când în
când apar buzunare de magm ă care sap ă sub platforma marin ă și genereaz ă zone

fierbinți. Zona fierbinte genereaz ă la rândul ei un gradient invers de temperatur ă — apă
fierbinte la fund și apă mai rece la suprafa ță. De aici rezult ă acești curen ți gigantici în
formă de spiral ă. Li se spune megafisur ă. Se rotesc câteva s ăptămâni, apoi se disipeaz ă.
Pilotul privi spirala pulsând ă de pe ecranul LCD:
— Se pare c ă ăsta este înc ă destul de puternic.
Pilotul f ăcu o pauz ă și căută coordonatele navei lui Tolland, apoi privi peste um ăr,
surprins:
— Domnule Tolland, se pare c ă v-ați parcat vasul chiar în mijlocul vârtejului.
Tolland încuviin ță:
— Curen ții sunt mai lini știți în apropiere de ochiul vârtejului. Optsprezece noduri.
Ca o ancorare într-un râu cu ape repezi. Ancora noastr ă a fost supus ă la presiuni
serioase s ăptămâna asta.
— Isuse, zise pilotul. Un curent de optsprezece noduri? A nu se c ădea peste bord!
Izbucni în râs.
Rachel nu îi ținu isonul:
— Mike, nu mi-ai spus nimic despre megafisura asta, despre domul de magm ă sau
despre curen ți fierbin ți.
Tolland î și puse mâna pe genunchiul ei, încercând s ă o liniștească.
— Nu este nici un pericol, crede-m ă!
Rachel se strâmb ă:
— Așadar documentarul pe care îl filmai aici se referea la fenomenul ăsta de dom
magmatic?
— Se referea la megafisura și la Sphyma mokarran.
— Corect. Ai mai spus asta ceva mai devreme.
Tolland îi zâmbi sfios:
— Sphyma mokkaran iubește apa cald ă, iar acum toate microorganismele de pe o
rază de o sut ă și cincizeci de kilometri se adun ă în bazinul ăsta de ocean înc ălzit.
— Drăguț.
Rachel d ădu nelini ștită din cap:
— Și rogu-te frumos s ă-mi spui, ce mai e și Sphyma mokaran?
— Cel mai urât pe ște din ocean.
— Exracuda?
Tolland râse:
— Marele rechin-ciocan.
Rachel în țepeni lângâ el:
— În jurul navei tale roiesc rechini-ciocan?
Tolland îi f ăcu cu ochiul:
— Stai lini ștită, nu sunt periculo și.
— N-ai spune asta decât dac ă ar fi periculo și.
Tolland chicoti:
— Cred c ă ai dreptate.
Se aplec ă vesel spre pilot:
— Hei, cât ă vreme a trecut de când a ți salvat pe cineva de un atac al rechinilor-
ciocan?
Pilotul ridic ă din umeri:
— Măi să fie! De zeci de ani n-am salvat pe nimeni de a șa ceva.
Tolland se întoarse spre Rachel:
— Vezi? De zeci de ani. N-ai de ce s ă-ți faci griji.
— Chiar luna trecut ă, adăugă pilotul, am avut parte de un atac în care un idiot de
scafandru amator se împrietenea…
— Stați așa! sări Rachel. A ți spus c ă n-ați salvat pe nimeni de zeci de ani!
— Mda, replic ă pilotul. Nu am salvat pe nimeni. De obicei, ajungem prea târziu.
Ticăloșii ăștia ucid într-o clip ă.

101

Din aer, silueta navei Goya se ivea la orizont. Chiar și la o distan ță de peste șapte
sute de metri, Tolland putea deslu și luminile str ălucitoare de punte pe care Xavia le
lăsase, cu în țelepciune, aprinse. V ăzând acele lumini, se sim țea ca un c ălător obosit care
ajungea, în sfâr șit, acasă.
— Parcă spuneai c ă la bord e o singur ă persoan ă, îi zise Rachel, surprins ă să vadă
toate acele lumini.
— Tu nu la și o lumin ă aprinsă când rămâi singur ă acasă?
— O singur ă lumină. Nu toat ă casa.
Tolland zâmbi. Chiar dac ă părea pusă pe glume, Rachel l ăsa clar s ă se vadă extrema
ei îngrijorare pentru faptul c ă se găsea acolo. Tolland vru s ă-și pună un braț în jurul ei
pentru a o lini ști, dar era aproape sigur c ă n-o va ajuta prea mult.
— Luminile sunt aprinse din motive de securitate. Indic ă activitate pe vas.
Corky chicoti:
— Te temi de pira ți, Mike?
— Nu. Pericolul cel mai mare aici este dat de idio ții care nu știu să citească un
radar. Cea mai bun ă apărare împotriva abordajului este s ă te asiguri ca te vede toata
lumea.
Corky își miji ochii înspre nava sclipitoare.
— Te vede? Arată ca un transatlantic preg ătit de carnaval în noaptea de Anul Nou. E
clar că NBC pl ătește factura de electricitate.
Elicopterul Pazei de Coast ă încetini apropiindu-se de imensa nav ă luminat ă. Pilotul
începu manevrele de aterizare pe halipad-ul din pupa. Chiar dac ă se găsea încă în aer,
Tolland putea auzi deja zgomotele curentului turbat care tr ăgea de lan țurile vasului.
Ancorat ă de prova, Goya st ătea cu fa ța spre curentul care tr ăgea de ancora masiv ă ca o
bestie în lan țuri.
— Chiar c ă e o frumuse țe, zise pilotul, râzând.
Tolland sim ți sarcasmul din vocea lui. Goya era o nav ă îngrozitor de urât ă. "Urâtă ca
un dos", cum o poreclise un critic de televiziune. Una dintre cele doar șaptesprezece nave
SWATH construite vreodat ă, Goya n-avea nici un element care s ă o facă atrăgătoare.
Vasul era, în esen ță, o platform ă orizontal ă masivă care plutea la zece metri
deasupra oceanului pe patru piloni imen și atașați unor pontoane. De la distan ță, nava
arăta ca o platform ă de foraj marin cu carena coborât ă. De aproape, p ărea doar o barj ă
pe catalige. Cabinele echipajului, laboratoarele de cercet ări și puntea de naviga ție erau
găzduite de o serie de structuri stratificate aflate sus pe nav ă, fapt care crea impresia
unei imense t ăvi pentru ce ști de cafea care sprijinea un amestec haotic de cl ădiri
multietajate.
În ciuda aspectului pu țin plăcut, forma navei o f ăcea să deplaseze semnificativ mai
puțină apă decât alte nave, ceea ce îi conferea o stabilitate crescut ă. Platforma
suspendat ă permitea filmarea u șoară, munca mai facil ă în laboratoare și mai pu țină
mizerie de cur ățat din pricina r ăului de mare al oamenilor de știință. Chiar dac ă NBC
exercitase presiuni ca Tolland s ă îi permit ă postului de televiziune s ă cumpere o nav ă
mai modern ă, acesta refuzase cu obstina ție. În mod sigur existau vase mai noi și chiar
mai stabile, îns ă Goya era casa lui de peste zece ani — casa prin care î și găsise calea de a
reveni la via ță după moartea Celiei. În unele nop ți, îi mai auzea înc ă vocea în șuieratul
vântului pe punte. Doar când fantomele aveau s ă dispară, Tolland avea s ă ia în
considera ție propunerea de achizi ționare a unei nave noi.
Acel moment nu sosise înc ă.

Odată cu aterizarea pe platforma din pupa navei, Rachel se sim ți mai ușurată, dar
doar în parte. Vestea bun ă era aceea c ă nu mai zbura deasupra oceanului. Vestea
proastă era că stătea pe apă. Urcându-se pe punte, se lupt ă cu senza ția de tremur ătură
din picioare. Odat ă ajunsă sus, privi în jur. Puntea era surprinz ător de înghesuit ă, mai
ales cu elicopterul la bord. Îndreptându- și privirea spre prova, Rachel z ări construc ția

stângace și etajată reprezentând partea central ă a navei.
Tolland st ătea aproape de ea.
— Știu, zise el cu voce tare ca s ă acopere sunetele scoase de curentul de ap ă de
dedesubt. Pare mai mare la televizor.
Rachel d ădu din cap:
— Și mai stabil ă.
— E una dintre cele mai sigure nave de pe mare. Î ți garantez.
Tolland î și așeză o mână pe umărul ei și o conduse de-a lungul pun ții.
Căldura mâinii lui reu și să o calmeze pe Rachel mai mult decât oricare vorb ă pe care
ar fi putut-o rosti el. Și totuși, privind înapoi spre pupa, vederea vârtejului agitat de ap ă
din spatele lor îi provoc ă fiori. "Tocmai st ăm pe o megafisur ă de magm ă", își spuse ea.
Undeva, în partea din fa ță a punții dorsale a navei, Rachel z ări submersibil Triton de
o singur ă persoan ă atârnând de un vinci uria ș. Botezat dup ă zeul grec al m ării, Triton-ul
arăta complet diferit de modelul anterior, Alvin. Submersibilul dispunea de un dom
semisferic din acrilat în partea din fa ță, construc ție care f ăcea submersibilul s ă semene
mai degrab ă cu un vas uria ș pentru pe ști. Puține lucruri o îngrozeau mai tare pe Rachel
decât scufundarea la treizeci de metri în apele oceanului într-o carcas ă în care singura
perdea de separa ție dintre fa ța ei și apă era constituit ă dintr-un geam de material plastic.
Desigur, conform celor spuse de Tolland, singura nepl ăcere a unei c ălătorii cu Triton-ul
era dată de prima parte a ac țiunii — coborârea înceat ă prin trapa din Goya și atârnarea
ca un pendul la zece metri deasupra m ării.
— Probabil c ă Xavia e în hidrolab, zise Tolland, continuându- și deplasarea pe punte.
Pe aici!
Rachel și Corky se luar ă după Tolland. Pilotul de la Paza de Coast ă ramase în
elicopterul lui, cu instruc țiuni stricte s ă nu se foloseasc ă de comunica țiile radio.
— Uitați-vă la asta, zise Tolland, oprindu-se în dreptul balustradei drepte a vasului.
Ezitând, Rachel se apropie de balustrad ă. Se găseau undeva foarte sus. Apa se afla
la cel pu țin zece metri sub ei; cu toate astea c ăldura emanat ă ajungea pân ă sus.
— Temperatura e aceea a unei b ăi fierbin ți, îi explic ă Tolland, încercând s ă acopere
zgomotele vârtejului.
Se întinse c ătre o cutie cu mai multe comutatoare fixat ă pe balustrad ă.
— Ia privi ți, mai zise el și apăsă pe un comutator.
Un arc lat de lumin ă se aprinse în apa din spatele navei, iluminând-o de dedesubt,
ca o piscin ă noaptea. Rachel și Corky r ămăseseră cu gura c ăscată.
Apa din jurul vasului era plin ă de zeci de umbre fantomatice. La doar câ țiva metri
sub suprafa ța iluminat ă, armate întregi de forme întunecate și zvelte înotau în paralel
împotriva curentului. Boturile lor inconfundabile în form ă de ciocan se mi șcau în sus și
în jos, ca și cum ar fi men ținut un soi de ritm înn ăscut.
— Dumnezeule, Mike, îng ăimă Corky. Ce m ă bucur c ă ai vrut s ă ne arăți așa ceva!
Rachel încremeni. Vru s ă se dea înapoi, dar constat ă că nu se putea mi șca. Era
acaparat ă de priveli ștea înfior ătoare.
— Sunt incredibili, nu? zise Tolland.
Mâna lui se odihnea din nou pe um ărul ei, într-un gest de lini știre.
— Pot să caute locurile cu ap ă caldă săptămâni în șir. Tipii ăștia au cele mai fine
nasuri din întregul ocean, datorit ă lobilor olfactivi telencefalici m ăriți. Adulmec ă sângele
de la peste un kilometru distan ță.
Corky p ărea sceptic:
— Lobi olfactivi telencefalici m ăriți?
— Nu m ă crezi?
Tolland începu s ă caute ceva într-un dulap de aluminiu aflat lâng ă locul în care
stăteau. Dup ă câteva clipe, scoase de acolo un pe ște e mort.
— O să-ți demonstrez!
Luă un cuțit din dulap și tăie peștele în câteva locuri. Acesta începu s ă lase sânge.
— Isuse, Mike, izbucni Corky. E dezgust ător!
Tolland arunc ă peștele însângerat peste bord. În clipa în care pe ștele atinse apa,
șase sau șapte rechini se n ăpustiră într-un salt feroce, cu perechile lor de col ți argintii

repezindu-se nebune ște să sfâșie prada. Pe ștele disp ăru într-o frac țiune de secund ă.
Oripilată, Rachel se întoarse și se holb ă la Tolland, care ținea deja în mân ă alt pește.
De acela și fel și de aceea și mărime.
— De aceasta dat ă, fără sânge, zise Tolland.
Aruncă peștele fără a-l tăia. Peștele ajunse în ap ă, dar nu se petrecu nimic. Rechinii
părură să nu observe. Momeala fu luat ă de curentul de ap ă, fără să atragă în nici un fel
atenția asupra ei.
— Atacă numai pe baza mirosului, explic ă Tolland, luându-i din dreptul balustradei.
De fapt, se poate înota în mijlocul lor în perfect ă siguran ță, dar trebuie s ă nu existe r ăni
deschise.
Corky ar ătă înspre copcile din obrazul lui.
Tolland se încrunt ă:
— Corect. Tu nu intri în discu ție.

102

Taxiul lui Gabrielle în țepenise locului.
Așteptând în apropiere FDR Memorial, Gabrielle privi înspre vehiculele de interven ție
din depărtare și avu senza ția că o ceață reală se așază peste ora ș. Buletinele radio
spuneau acum c ă în mașina care s ărise în aer era posibil s ă se fi aflat o înalt ă oficialitate
guvernamental ă.
Gabrielle scoase telefonul celular și formă numărul senatorului. Probabil c ă Sexton
începuse deja s ă se întrebe ce era cu ea de avea nevoie de atâta timp pentru a îndeplini
treaba.
Linia era ocupat ă.
Gabrielle privi spre ceasul de marcat al taxiului și se strâmb ă. Câteva dintre celelalte
mașini înțepenite în trafic începeau s ă facă stânga-împrejur ca s ă caute rute ocolitoare.
Șoferul se uit ă la ea peste um ăr:
— Vreți să așteptați? Sunt b ănuții dumneavoastr ă!
Gabrielle z ări și alte ma șini de interven ție care se apropiau.
— Nu. Haide ți să întoarcem!
Șoferul morm ăi ceva aprobator și începu manevrele de întoarcere a taxiului. În
vreme ce ma șina se urc ă zdruncinându-se peste marginea șoselei, Gabrielle încerc ă din
nou să-l sune pe Sexton.
Linia continua s ă fie ocupat ă.
Câteva minute mai târziu, dup ă ce șoferul făcu o curb ă amplă, taxiul parcurgea C.
Street, Gabrielle z ări ivindu-se în fa ță clădirea de birouri Philip A. Hart. Inten ționase s ă
meargă drept la apartamentul senatorului, dar odat ă ce biroul ei se g ăsea atât de
aproape…
— Trage pe dreapta, rosti ea precipitat. Chiar acolo. Mul țumesc.
Îi făcu șoferului semn unde s ă opreasc ă.
Acesta se conform ă.
Gabrielle pl ăti cursa și îi dădu un bac șiș de zece dolari.
— Poți aștepta zece minute? îl întreb ă ea pe șofer.
Acesta se uit ă la bani, apoi î și privi ceasul:
— Dar nici un minut mai mult.
Gabrielle se îndep ărtă în fugă. "O să mă întorc în cinci."
Coridoarele pustii din marmur ă ale clădirii Senatului p ăreau de-a dreptul
fantomatice la acea or ă. Gabrielle se gr ăbi printre coloanele de statui austere care
străjuiau intrarea de la etajul trei. Mu șchii începeau s ă o doară din cauza efortului. Ochii
de piatr ă statuilor p ăreau să o urmărească precum ni ște santinele t ăcute.
Gabrielle ajunse la u șa biroului senatorial de cinci camere a lui Sexton și își folosi
cartela de acces ca s ă intre. Secretariatul de la intrare era slab iluminat. Trecând prin
hol, Gabrielle parcurse un mic coridor c ătre biroul personal. Intr ă, aprinse l ămpile

fluorescente și se îndrept ă direct spre fi șierele cu documente.
Gabrielle ținea acolo un întreg dosar legat de bugetarea Sistemului NASA de
Observare a P ământului, incluzând informa ții detaliate despre PODS. Sexton avea s ă
ceară, cu siguran ță, cât mai multe date despre PODS de îndat ă ce ea avea s ă-i
povesteasc ă despre Harper.
"NASA a min țit în legătură cu PODS."
În vreme ce frunz ărea dosarele, sun ă telefonul ei celular.
— Domnule senator? întreb ă ea fără să mai verifice.
— Nu, Gabs. Yolanda.
Vocea prietenei ei p ărea neobi șnuit de încordat ă:
— Mai e ști la NASA?
— Nu. Acum sunt la birou.
— Ai descoperit ceva despre NASA?
"Habar n-ai tu." Gabrielle știa că nu-i putea povesti nimic Yolandei pân ă când nu
discuta cu Sexton; senatorul avea idei aparte legate de modurile de manipulare a unei
astfel de informa ții.
— Îți povestesc dup ă ce discut cu Sexton. Chiar acum plec spre el.
Yolanda r ămase tăcută câteva clipe:
— Gabs, mai ții minte chestiile alea pe care mi le spuneai despre campania de
finanțare a lui Sexton și despre SFF?
— Ți-am explicat c ă m-am în șelat și…
— Tocmai am aflat c ă doi dintre reporterii no ștri care se ocup ă de industria
aerospa țială au lucrat la un articol pe aceea și temă.
Gabrielle fu surprins ă de veste:
— Și asta ce înseamn ă?
— Habar n-am. Dar tipii ăștia sunt buni și par destul de convin și că Sexton ia bani
negri de la Funda ție. Mi-am zis c ă trebuie s ă te sun. Știu că mai devreme ți-am spus c ă
ideea e nebuneasc ă. Marjorie Tench în chip de surs ă de informa ții părea destul de
partizan ă, dar angaja ții ăștia ai no ștri… Știu și eu, poate c ă vrei să discuți cu ei înainte
de a te vedea cu senatorul.
— Dacă ei sunt atât de convin și, de ce n-a ap ărut nimic în pres ă?
Gabrielle p ărea mai defensiv ă decât ar fi vrut ea:
— Nu dispun de dovezi solide. Se pare c ă senatorul se pricepe s ă își șteargă urmele.
"La fel ca majoritatea politicienilor."
— N-ai s ă găsești nimic aici, Yolanda. Ți-am spus c ă senatorul a recunoscut c ă
primește donații de la SFF, dar toate sumele de bani sunt sub plafon.
— Știu că asta ți-a spus el, Gabs, iar eu nu pretind c ă știu care este adev ărul în
toată povestea asta. M-am sim țit doar obligat ă să te sun pentru c ă ți-am spus s ă nu ai
încredere în Marjorie Tench, iar acum aflu c ă alții, în afara lui Tench, cred c ă senatorul e
mânjit. Asta-i tot.
— Cine sunt reporterii ăia?
Gabrielle sim țea cum un val nea șteptat de mânie o cuprinde acum.
— Nu-ți pot da nume. Î ți pot aranja o întâlnire. Sunt tipi inteligen ți. Înțeleg foarte
bine legea de finan țare a campaniilor…
Yolanda ezit ă:
— Știi, tipii ăștia cred chiar c ă Sexton are probleme cu banii — e chiar falit.
În tăcerea din birou, Gabrielle auzea ecoul acuza țiilor lui Tench. "Dup ă ce a murit
Katherine, senatorul a cheltuit cea mai mare parte a mo ștenirii pe investi ții proaste,
confort personal și cumpărarea a ceea ce p ărea o victorie confortabil ă în alegerile
primare. Acum șase luni, candidatul dumitale era falit."
— Oamenilor no ștri le-ar pl ăcea să discute cu tine, zise Yolanda.
"Pun pariu c ă așa e", gândi Gabrielle.
— Te sun eu înapoi!
— Pari ofticat ă.
— Niciodat ă pe tine, Yolanda. Niciodat ă pe tine. Mul țumesc!
Gabrielle închise.

Ațipit pe un scaun în fa ța ușii apartamentului lui Sexton, un paznic se de șteptă la
auzul soneriei de la telefonul s ău celular. Ridicându-se drept pe scaun, omul se frec ă la
ochi și scoase telefonul din buzunarul de la piept.
— Da?
— Owen, aici e Gabrielle.
Paznicul lui Sexton îi recunoscu vocea.
— Oh, bun ă.
— Trebuie s ă vorbesc cu senatorul. Vrei s ă bați în ușă în locul meu? Telefonul lui
sună ocupat.
— E cam târziu.
— Sunt sigur ă că e treaz.
Gabrielle p ărea nerăbdătoare:
— E o urgen ță.
— Alta?
— Aceea și. Tu dă-mi-l la telefon, Owen! Chiar trebuie s ă-l întreb ceva.
Paznicul oft ă și se ridic ă în picioare:
— Bine, bine. O s ă bat în u șă.
Se întinse spre u șa apartamentului.
— Dar o fac doar pentru c ă el s-a bucurat c ă v-am dat drumul înainte.
Ezitând, omul întinse mâna s ă bată.
— Ce-ai spus?
Pumnul paznicului se opri în aer:
— Am spus c ă senatorul s-a bucurat c ă v-am dat drumul mai devreme. A ți avut
dreptate. N-a fost nici un fel de problem ă.
— Tu și senatorul ați discutat pe tema asta?
Gabrielle p ărea surprins ă:
— Mda. Și ce-i cu asta?
— Nimic, doar c ă nu credeam…
— De fapt, a fost cam ciudat. Senatorul a avut nevoie de câteva secunde ca s ă-și
aminteasc ă de faptul c ă ați fost înăuntru. Cred c ă băieții au dat pe gât mai multe pahare.
— Când a ți discutat, Owen?
— Imediat ce a ți plecat. S-a întâmplat ceva?
Câteva clipe de t ăcere.
— Nu… nu. Ascult ă, dacă mă gândesc mai bine, hai s ă nu-l deranj ăm pe senator în
clipa asta. O s ă continui s ă sun la telefon, iar dac ă n-am noroc, o s ă revin și atunci o s ă
te rog iar ăși să bați în ușă.
Paznicul î și dădu ochii peste cap:
— Cum spune ți, domni șoară Ashe.
— Mulțumesc, Owen. Scuze c ă te-am deranjat!
— Nici o problem ă.
Paznicul închise, se a șeză înapoi pe scaun și ațipi la loc.
Singură în biroul ei, Gabrielle r ămase nemi șcată câteva secunde înainte de a pune
telefonul în furc ă. "Sexton știe că am fost în apartamentul lui… și nu mi-a spus nimic?"
Ciudățeniile din noaptea asta deveneau tot mai mari. Gabrielle s ărise imediat la
apelul senatorului, în vreme ce se afla la postul de televiziune ABC. Senatorul o uluise cu
recunoa șterea necondi ționată a faptului c ă se întâlnea cu firme aerospa țiale și că accepta
bani din partea lor. Sinceritatea lui o convinsese Gabrielle. Chiar o ru șinase. Confesiunea
lui părea acum mult mai pu țin nobilă ca înainte.
"Mărunțișuri, zisese Sexton. Nimic ilegal."
Brusc, toate b ănuielile vagi ale lui Gabrielle legate de senatorul Sexton p ăreau să
revină la suprafa ță.
Afară, se auzea claxonul taxiului.

103

Comanda navei se f ăcea dintr-o înc ăpere din plexiglas, în form ă de cub, situat mai
sus cu dou ă etaje fa ță de puntea principal ă. De acolo, Rachel avea o vedere panoramic ă a
mării care o înconjura din toate p ărțile, o priveli ște pe care avu curajul s ă o admire o
singură dată înainte de a se întoarce la chestiunea care o preocupa.
După ce îi trimisese pe Tolland și pe Corky s ă o găsească pe Xavia, Rachel se
pregătise să-l contacteze pe Pickering. Îi promisese directorului c ă îl va suna dup ă ce va
ajunge la destina ție și acum era ner ăbdătoare să afle ce îi spusese Tench în cadrul
întâlnirii.
Sistemul SHINCOM 2 100 al navei reprezenta o platform ă digitală de comunica ții cu
care Rachel era destul de familiarizat ă. Știa că orice convorbire prin acest sistem era
sigură, câtă vreme era men ținută sub un anumit prag de timp.
Acum, dup ă ce formase num ărul lui Pickering, Rachel a ștepta, ținând strâns la
ureche receptorul. Se a ștepta ca Pickering s ă îi răspundă la primul apel. Îns ă telefonul
suna în continuare.
Șase apeluri. Șapte. Opt…
Rachel î și furișă privirea spre oceanul întunecat. Faptul c ă nu reușea să dea de
director o nelini ștea și mai mult decât apele m ării.
Nouă. Zece. "Ridic ă odată receptorul!"
Începu s ă se plimbe pe loc, nervoas ă. Ce naiba se întâmpla? Pickering î și purta
permanent telefonul cu el și îi ceruse în mod expres s ă îl sune.
Închise dup ă cincisprezece apeluri la care el nu îi r ăspunse.
Cu o îngrijorare, ridic ă telefonul și formă din nou num ărul.
Patru apeluri. Cinci.
"Unde naiba e?"
Într-un târziu, conexiunea p ăru să se stabileasc ă. Rachel sim ți un fior de u șurare,
dar numai pentru câteva frac țiuni de secund ă. De la cap ătul celălalt al liniei nu-i
răspunse nimeni. Doar t ăcerea.
— Alo, zise ea. Domnule director?
Trei clinchete rapizi.
— Alo? întreb ă ea din nou.
Pe linie izbucnir ă un val de pârâituri, care explodar ă în urechea lui Rachel.
Îndepărtă receptorul de urechea afectat ă. Zgomotele încetar ă brusc. Acum se auzeau o
serie de tonuri oscilante rapide care pulsau la intervale de jum ătate de secund ă. Confuzia
lăsă iute loc în țelegerii și apoi fricii.
— Rahat!
Răsucindu-se spre comenzile din cabin ă, Rachel trânti receptorul la loc în furc ă și
întrerupse leg ătura. Rămase câteva secunde țintuită locului, întrebându-se dac ă
închisese la timp.

Cu două punți mai jos, hidrolab-ul de pe Goya reprezenta un spa țiu extins de lucru,
segmentat de tejghele lungi și de insule pline de echipamente electronice — analizoare
oceanice, analizoare de curen ți marini, profundoare, acoperitoare de fum, un r ăcitor
mobil, computere și o stivă de lăzi pentru depozitarea datelor și a echipamentelor
necesare bunei func ționări a cercet ării.
La intrarea lui Tolland și a lui Corky, geologul navei, Xavia, se odihnea în fa ța unui
televizor. Femeia nici m ăcar nu se întoarse.
— Ați rămas fără bani de bere? îi strig ă ea peste um ăr, gândindu-se probabil c ă i se
întorseser ă o parte dintre colegi.
— Xavia, zise Tolland. Sunt eu, Mike.
Femeia se r ăsuci în scaun și înghiți brusc bucata de sandvi ș pe care o mesteca.
— Mike? îng ăimă ea, uluit ă.
Se ridică, închise televizorul și veni spre ei, continuând s ă mestece:

— Credeam c ă s-au întors o parte din b ăieți de la bar. Ce cau ți aici?
Xavia era o femeie voinic ă, cu piele m ăslinie și cu o voce pi țigăiată. Părea destul de
țâfnoasă. Femeia ar ătă înspre televizorul unde se transmiteau relu ări ale documentarului
lui Tolland de la locul descoperirii meteoritului:
— Nu ai stat prea mult pe ghe țarul ăla, nu?
"A intervenit ceva", îi r ăspunse Tolland în gând.
— Xavia, sunt convins c ă îl recuno ști pe Corky Marlinson.
Femeia d ădu din cap:
— E o onoare pentru mine, domnule!
Corky admira sandvi șul din mâna ei:
— Chestia aia arat ă tare bine.
Xavia îi arunc ă o privire ciudat ă.
— Am primit mesajul t ău, îi spuse Tolland femeii. Spuneai ceva despre o gre șeala în
prezentarea mea? Vreau s ă discut cu tine pe tema asta.
Geologul se holb ă la el, dup ă care râse ascu țit:
— De-asta te-ai întors? Oh, Mike, pentru numele lui Dumnezeu, ți-am spus c ă nu e
vorba de nimic important. Doar te nec ăjeam. E clar c ă NASA ți-a furnizat ni ște date
vechi. Inconsecvente. Serios vorbesc, doar vreo trei sau patru geologi marini din lume ar
fi putut observa aceast ă trecere cu vederea!
Tolland î și ținu respira ția:
— "Aceast ă trecere cu vederea." Are cumva de-a face cu condrulele?
Xavia se albi la fa ță din pricina șocului:
— Doamne! Ai fost deja sunat de vreun geolog?
Tolland se înfior ă. "Condrulele." Se uit ă la Corky, apoi din nou spre femeie:
— Xavia, trebuie s ă aflu tot ce știi tu despre aceste condrule. Ce gre șeală am comis?
Xavia se holbă din nou la el, p ărând a-și da abia acum seama c ă vorbea al naibii de
serios.
— Mike, z ău că nu e vorba de nimic important. Cu ceva vreme în urm ă, am citit un
articolaș într-o revist ă. Dar nu în țeleg de ce e ști atât de îngrijorat.
Tolland oft ă:
— Xavia, oricât ar p ărea de ciudat, cu cât știi mai pu ține, cu atât mai bine. Nu- ți cer
decât să îmi spui ce știi despre condrule, dup ă care o s ă avem nevoie de tine s ă
examinezi o mostr ă de rocă pentru noi.
Xavia păru uluit ă și puțin deranjat ă să fie dată în felul ăsta la o parte.
— Bine, hai s ă-ți aduc articolul ăla! E în biroul meu.
Renunță la sandvi ș și porni spre u șă.
Corky strig ă după ea:
— Pot să termin eu ăsta?
Xavia se opri, p ărând a nu- și crede urechilor:
— Vreți să terminați sandvișul meu?
— Păi, m-am gândit c ă dacă dumneavoastr ă…
— Făceți-vă singur un blestemat de sandvi ș.
Xavia plec ă.
Tolland chicoti și arătă în partea cealalt ă a laboratorului înspre un frigider.
— Raftul de jos, Corky! Între sambuca și sacii de sepie.
Sus, pe punte, Rachel coborî scara abrupt ă dinspre cabina de comand ă și se
îndreptă spre helipad. Pilotul de la Paza de Coast ă moțăia, dar se trezi imediat când
Rachel b ătu cu degetele în carling ă.
— Ați terminat deja? se mir ă el. V-ați mișcat tare repede!
Rachel cl ătină îngrijorat ă din cap:
— Puteți să faceți cercetare radar atât de suprafa ță, cât și aeriană?
— Desigur. Pe o raz ă de cincisprezece kilometri.
— Dați-i drumul, v ă rog.
Nedumerit, pilotul ap ăsă mai multe comutatoare și ecranul radarului se aprinse.
Fasciculul începu s ă se învârteasc ă în cercuri lene șe.
— Se vede ceva? întreb ă Rachel.

Pilotul l ăsă fasciculul s ă efectueze câteva rota ții complete. Ajust ă câteva controale și
privi ecranul. Nimic neobi șnuit.
— Câteva vase mici la periferia radarului, dar se îndep ărtează de noi. Totul e curat.
În jurul nostru nu sunt decât kilometri întregi de mare deschis ă.
Rachel oft ă, cu toate c ă nu se sim țea pe deplin lini ștită.
— Vă rog să îmi face ți o favoare! Dac ă vedeți că se apropie ceva, nave, aeronave,
orice, îmi da ți imediat de știre?
— Categoric. S-a întâmplat ceva?
— Nu. Vreau doar s ă aflu dac ă vom avea înso țitori.
Pilotul în ălță din umeri:
— O să mă uit pe radar, doa'n ă. Dacă apare ceva, o s ă aflați prima.
Rachel plec ă spre hidrolab cu toate sim țurile în alert ă. Când intr ă, îi văzu pe Corky
și pe Tolland stând în fa ța unui computer și înfulecând sandvi șuri.
Corky o strig ă cu gura plin ă:
— Ce să fie? Salat ă cu pui plin de pe ște, cu cârna ți plini cu pe ște sau cu ou ă pline
de pește?
Rachel abia dac ă mai auzi întrebarea:
— Mike, cât de repede putem ob ține informa țiile și pleca de pe vasul asta?

104

Tolland se plimba prin hidrolab, a șteptând întoarcerea Xaviei împreun ă cu Rachel și
Corky. Ve știle despre condrule p ăreau la fel de nelini știtoare precum ve știle lui Rachel
despre încercarea ei a-l contacta pe Pickering.
"Directorul n-a r ăspuns."
"Iar cineva a încercat s ă afle loca ția navei."
— Liniștiți-vă, îi zise el cu glas tare. Suntem în siguran ță. Pilotul de la Paza de
Coastă urmărește ecranul radar. Are tot timpul s ă ne avertizeze dac ă vine cineva încoace.
Rachel încuviin ță, deși încordarea nu o p ărăsise.
— Mike, ce naiba mai e și asta? întrebă Corky, ar ătând înspre un ecran de computer
Sparc, care afi șa o imagine psihedelic ă monstruoas ă ce pulsa și vibra ca și cum ar fi fost
vie.
— Profilator acustic cu efect Doppler, r ăspunse Tolland. Reprezint ă o secțiune
transversal ă a curen ților și a gradien ților de temperatur ă ai oceanului.
Rachel se holb ă:
— Pe asta stăm noi ancora ți?
Tolland trebuia s ă admită că imaginea ar ăta înfrico șător. La suprafa ță, apa părea de
un verde-alb ăstrui agitat. Mergând în jos îns ă, culorile se schimbau treptat c ătre un
roșu-portocaliu amenin țător, pe m ăsură ce temperatura cre ștea. Aproape de fund, cam la
un kilometru și jumătate adâncime, deasupra patului oceanic, un vârtej ciclonic de un
roșu sângeriu se agita turbat.
— Aia e megafisura, explic ă Tolland.
Corky gemu:
— Arată ca o tornad ă submarin ă.
— Func ționează pe acela și principiu. Oceanele sunt, de obicei, mai reci și mai dense
către fund, dar aici dinamica este inversat ă. Apa de la fund este înc ălzită și mai ușoară,
așa că se ridic ă spre suprafa ță. Între timp, apa de suprafa ță este mai grea, a șa că se
grăbește să coboare în spiral ă ca să umple vidul. A șa se obțin astfel de curen ți amețitori
în ocean. Ca ni ște vârtejuri uria șe.
— Ce e cocoa șa aia imens ă pe patul oceanic?
Corky ar ătă înspre fundul plat al oceanului, pe care se în ălța o movil ă mare în form ă
de dom, ca o bul ă imensă. Vârtejul se rotea ame țitor chiar deasupra ei.
— Movila aia este un dom magmatic, explic ă Tolland. Pe acolo împinge lava de sub
patul oceanic.

Corky d ădu din cap:
— Ca un mu șuroi uria ș.
— Se poate spune și așa.
— Și dacă explodeaz ă?
Tolland se încrunt ă. Își aminti de celebra megafisur ă din 1986 de lâng ă Juan de
Fuca Ridge, unde mii de tone de magm ă încălzită la o mie dou ă sute de grade Celsius se
revărsaseră dintr-odat ă în apa oceanului, înzecind aproape instantaneu for ța norului de
curenți marini. Curen ții de suprafa ță se amplificaser ă pe măsură ce vârtejul se extinsese
cu rapiditate în sus. Ce se întâmplase apoi reprezenta un eveniment pe care Tolland n-a-
vea de gând s ă-l împărtășească cu Rachel și cu Corky în noaptea asta.
— Domurile magmatice din Atlantic nu explodeaz ă, zise el. Apa rece care circul ă
peste movil ă răcește și întărește în permanen ță creasta domului, p ăstrând magma în
siguranță sub un strat gros de roc ă. În cele din urm ă, lava de dedesubt se r ăcește și
spirala dispare. Megafisurile nu sunt, în general, periculoase.
Corky ar ătă înspre o revist ă ferfenițită care se odihnea lâng ă computer:
— Așadar tu sus ții că Scientific American publică ficțiuni?
Tolland z ări coperta revistei și se strâmb ă. Cineva p ărea să o fi scos special din
arhiva navei de reviste științifice vechi: Scientific American, februarie 1999. Coperta
prezenta imaginea aranjat ă de un artist grafic a unui petrolier r ăsucindu-se f ără nici un
fel de control într-un enorm vârtej oceanic. Titlul spunea: Megafisurile — UCIGA ȘII
GIGANTICI AI ADÂNCURILOR?
Tolland d ădu a lehamite din mân ă:
— Complet irelevant. Articolul ăla vorbe ște despre megafisuri în zone tectonice. Acum
câțiva ani constituia o ipotez ă des întâlnit ă prin care se explica dispari ția navelor din
Triunghiul Bermudelor. Din punct de vedere tehnic, dac ă se petrece un soi de eveniment
geologic cataclismic pe fundul oceanului, ceea ce este complet necunoscut în aceast ă
zonă, domul poate exploda și vârtejul poate deveni suficient de mare ca s ă… În fine, știi
tu…
— Nu, nu știm, insist ă Corky.
Tolland în ălță din umeri:
— Ca să se ridice la suprafa ță.
— Minunat. Ce m ă bucur c ă ne-ai adus la bord!
În acel moment se ivi Xavia, c ărând cu ea mai multe hârtii.
— Admira ți megafisura?
— Oh, da, rosti Corky cu sarcasm. Mike tocmai ne explica cum ne vom învârti to ți ca
nebunii în vârtej dac ă se rupe movila aia mic ă.
— Vârtej?
Xavia râse sec:
— Ar sem ăna mai degrab ă cu a fi scur și prin cea mai mare toalet ă din lume.

Afară, pe puntea navei, pilotul de la Paza de Coast ă urmărea cu aten ție ecranul
radar. Ca pilot de salvare, z ărise de multe ori frica în ochii oamenilor; Rachel Sexton se
temea în mod clar de ceva atunci când îl rugase s ă supravegheze radarul în caz c ă
apăreau vizitatori nepofti ți.
Oare la ce gen de vizitatori se a șteaptă ea?", se întreb ă el.
Din câte putea observa el, apele oceanului și spațiul aerian pe o raz ă de
cincisprezece kilometri de jur împrejur nu con țineau nimic neobi șnuit. Un pescador la
doisprezece kilometri în larg. Din când în când câte un avion t ăind o felie a ecranului
radar și apoi disp ărând către o destina ție necunoscut ă.
Pilotul oft ă și se uită la apele oceanului care se agitau de jur împrejurul navei.
Senzația părea desprins ă dintr-un film cu fantome — parc ă navigau cu o vitez ă maximă
în ciuda faptului c ă stăteau.
Își întoarse privirea spre ecranul radarului și se uită la el. Cu mare aten ție.

105

La bordul navei, Tolland f ăcu prezent ările pentru Rachel și Xavia. Geologul vasului
părea tot mai uluit ă de anturajul distins din jurul ei. În plus, ner ăbdarea lui Rachel de a
rula testele și de a pleca cât mai repede de pe vas o nelini ștea, în mod clar.
"Ai răbdare, Xavia, o sf ătui Tolland în gând. Trebuie s ă aflăm totul."
Xavia vorbea cu fermitate:
— În documentarul t ău, Mike, ai afirmat c ă acele mici incluziuni metalice din roc ă
se puteau forma doar în spațiu.
Tolland sim țea deja un tremur de ner ăbdare. "Condrulele se formeaz ă doar în
spațiu. Așa mi-au spus cei de la NASA."
— Însă, în conformitate cu aceste însemn ări, reluă Xavia, ridicând hârtiile din mân ă,
afirmația nu este în întregime adev ărată.
Corky se repezi mânios:
— Bineîn țeles că e adevărată!
Xavia se uit ă urât la Corky și îi flutur ă însemn ările pe sub nas:
— Anul trecut, un tân ăr geolog pe nume Lee Pollock, de la Universitatea Drew,
folosea un nou model de robot marin în Pacific pentru a lua mostre de crust ă de
adâncime din Groapa Marianelor. A extras de acolo o roc ă ce conținea o caracteristic ă
geologic ă nemaiîntâlnit ă până atunci. Acea tr ăsătură semăna mult ca aspect cu
condrulele. Tân ărul a numit descoperirea "incluziuni plagioclasice de stres" — mici bule
de metal care p ăreau a se fi reomogenizat în timpul unor evenimente de presurizare
oceanică, la mare adâncime. Doctorul Pollock a fost uluit s ă descopere bule metalice într-
o rocă oceanic ă și a formulat o teorie unic ă pentru a le explica prezen ța.
Corky morm ăi:
— Presupun c ă trebuia să o facă.
Xavia îl ignor ă:
— Doctorul Pollock a presupus c ă roca s-a format într-un mediu oceanic extrem de
adânc, unde presiunea foarte mare metamorfoza o roc ă preexistent ă, permițând fuziunea
unora dintre metalele disparate.
Tolland cânt ărea în minte cele auzite. Groapa Marianelor avea unsprezece mii de
metri adâncime și era una dintre pu ținele zone cu adev ărat neexplorate de pe planet ă.
Doar câteva sonde-robot se aventuraser ă la o asemenea adâncime, cele mai multe
suferind o implozie înainte de a atinge fundul. Presiunea apei din acea groap ă era enorm ă
— un uluitor nivel de o mie nou ă sute și ceva de kilograme pe centimetru p ătrat, față de
doar dou ă kilograme și ceva la suprafa ța apei. Oceanografii continuau s ă dispună de prea
puține informa ții despre for țele existente la adâncimi oceanice foarte mari.
— Deci tipul ăsta crede c ă Groapa Marianelor poate forma roci cu tr ăsături
condrulitice?
— Este o teorie extrem de obscur ă, îi răspunse Xavia. De fapt, ea n-a fost niciodat ă
publicat ă oficial. Mie mi s-a întâmplat s ă dau peste notele personale ale lui Pollock pe
Internet printr-o șansă chioară luna trecut ă, când efectuam ni ște cercet ări legate de
interacțiunea fluid-piatr ă în vedere spectacolului nostru cu megafisura. Altfel nici eu n-a ș
fi auzit de a șa ceva.
— Teoria n-a fost publicat ă niciodat ă, interveni Corky, pentru c ă e ridicol ă. Pentru
formarea condrulelor e nevoie de căldură. E imposibil ca presiunea apei s ă rearanjeze
structura cristalin ă a unei roci.
— Presiunea, ripost ă Xavia, este singurul factor important care trebuie la
schimbările geologice de pe planeta noastr ă. Noțiunea de roc ă metamorfic ă îți trezește
vreo amintire? Capitolul 101 din manualul de Geologie?
Corky se strâmb ă.
Tolland î și dădu seama c ă Xavia avea dreptate. De și căldura juca un rol în geologia
metamorfic ă a planetei, cele mai multe roci metamorfice se formau în condi ții de presiune
extremă. Oricât de incredibil ar fi p ărut, rocile îngropate adânc în scoar ța terestr ă
suportau presiuni a șa de mari, încât se comportau mai degrab ă ca o melas ă groasă decât

ca o piatr ă solidă, devenind elastice și suferind tot felul de transform ări chimice în cursul
procesului. Cu toate astea teoria doctorului Pollock continua s ă pară cam extravagant ă.
— Xavia, rosti Tolland. Eu personal n-am auzit niciodat ă că presiunea apei poate
altera de una singur ă compozi ția chimic ă a unei roci. Tu e ști geologul aici. Tu ce crezi?
— Ei bine, zise ea, uitându-se pe hârtii, se pare c ă presiunea apei nu este singurul
factor. G ăsi un pasaj și citi cuvânt cu cuvânt însemn ările lui Pollock: "Crusta oceanic ă
din Groapa Marianelor, de și se află sub o enorm ă presiune hidrostatic ă, poate fi
comprimat ă și mai tare de for țele tectonice din pl ăcile de subduc ție din zon ă".
"Bineînțeles", își spuse Tolland. Pe lâng ă faptul c ă era zdrobit ă de o coloan ă de apă
înaltă de unsprezece kilometri, Groapa Marianelor însemna o zon ă de subduc ție —
hotarul de compresie unde placa Pacific ă și cea Indian ă se mișcau una spre alta și se
ciocneau. Presiunea combinat ă din groap ă putea fi incalculabil ă. Deoarece zona era atât
de îndep ărtată și de periculoas ă de studiat, dac ă acolo jos existau condrule, șansele ca s ă
afle cineva despre ele erau aproape inexistente.
Xavia continu ă să citească:
— "Combina ția dintre presiunea hidrostatic ă și cea tectonic ă ar putea for ța scoarța
să treacă într-o stare elastic ă sau semilichid ă, permițând elementelor mai u șoare să
fuzioneze în structuri condrulitice, despre care se crede c ă apar doar în spa țiul cosmic."
Corky își dădu ochii peste cap:
— Imposibil.
Tolland se uit ă la el:
— Exist ă vreo alt ă explicație pentru condrulele din roca descoperit ă de doctorul
Pollock?
— Stai a șa, căută Corky s ă îl calmeze. Pollock a descoperit, de fapt, un meteorit.
Meteoriții cad în ocean tot timpul. Probabil c ă Pollock nu a b ănuit că e un meteorit
deoarece crusta de fuziune s-a erodat în cursul anilor petrecu ți sub ap ă, fapt care îl f ăcea
să arate ca o roca normal ă.
Se întoarse spre Xavia:
— Presupun c ă Pollock nu avut inspira ția să măsoare con ținutul de nichel, nu-i așa?
— De fapt, a f ăcut-o, ripost ă Xavia, frunz ărind iarăși prin hârtii. Iat ă ce scrie
Pollock: "Am fost surprins s ă găsesc un con ținut de nichel al rocii într-o gam ă de valori
medii care nu este asociat ă în mod obi șnuit cu rocile terestre".
Tolland și Rachel schimbar ă priviri uluite.
Xavia continu ă să citească:
— "Deși conținutul de nichel nu se încadreaz ă în gama normal acceptabil ă pentru o
rocă de origine meteoritic ă, el este surprinz ător de apropiat".
Rachel p ăru de-a dreptul tulburat ă:
— Cât de apropiat? Exist ă vreo posibilitate ca aceast ă rocă oceanic ă să fi fost
considerat ă greșit un meteorit?
Xavia cl ătină din cap:
— Eu nu sunt petrolog, dar, din câte am în țeles, exist ă diferențe chimice numeroase
între roca descoperit ă de Pollock și meteori ții adevărați.
— Care sunt aceste diferen țe? insist ă Tolland.
Xavia își îndrept ă atenția spre un grafic din însemn ări:
— Așa cum scrie aici, o diferen ță este dat ă de structura chimic ă a condrulelor în
sine. Se pare c ă diferă raportul dintre titaniu și zirconiu. La roca din ocean, acest raport
a arătat un nivel foarte coborât de zirconiu.
Își ridică privirea:
— Doar dou ă părți la milion.
— Două părți la milion? izbucni Corky. Meteori ții au de mii de ori mai mult!
— Exact, replic ă Xavia. De aceea Pollock crede c ă la aceast ă mostră condrulele nu
provin din spa țiu.
Tolland se aplec ă și îi șopti lui Corky:
— NASA a m ăsurat cumva raportul dintre titaniu și zirconiu la roca din Milne?
— Bineîn țeles că nu, se zburli Corky. Nimeni n-ar m ăsura așa ceva. E ca și cum te-
ai uita la o ma șină și ai calcula con ținutul cauciucului din ro ți pentru a fi sigur c ă e o

mașină!
Tolland oft ă din greu și își întoarse privirea spre Xavia:
— Dacă îți dăm o mostr ă de rocă cu condrule, po ți face repede un test care s ă
determine dac ă aceste incluziuni sunt condrule meteoritice sau… una dintre chestiile de
comprimare de mare adâncime g ăsite de Pollock?
Xavia ridic ă din umeri:
— Presupun c ă da. Acurate țea microscopului electronic ar trebui s ă fie suficient ă.
Oricum, despre ce e vorba aici?
Corky scoase ezitând mostra de meteorit din buzunar și-o întinse Xaviei.
Femeia se strâmb ă, dar luă discul de piatr ă. Zări crusta de fuziune, apoi fosila
încastrat ă.
— Doamne! icni ea, ridicându- și privirea. Asta nu face parte din…?
— Ba da, zise Tolland. Din nefericire, da.

106

Singură în biroul ei, Gabrielle Ashe st ătea la fereastr ă și se întreba ce avea de f ăcut
în etapa urm ătoare. Cu mai pu țin de o or ă în urmă, părăsise sediul NASA plin ă de emo ție
pentru a-i împ ărtăși senatorului discu ția cu Chris Harper despre frauda PODS.
Acum nu mai era chiar atât de sigur ă.
Conform celor spuse de Yolanda, doi reporteri neutri ai ABC îl suspectau pe Sexton
că lua mit ă de la SFF. Mai mult, Gabrielle tocmai aflase c ă Sexton știa de vizita ei în
apartament în timpul întâlnirii cu membrii Funda ției, și totuși nu-i pomenise despre
asta.
Gabrielle oft ă. Taxiul ei plecase de mult. De și putea s ă cheme altul în câteva minute,
știa că avea altceva de f ăcut mai întâi.
"Chiar o s ă fac așa ceva?"
Se încrunt ă, știind că n-avea de ales. Habar n-avea în cine s ă se mai încread ă.
Ieși din birou și se duse înapoi în secretariat și apoi într-un coridor larg din partea
opusă biroului senatorial. În cap ătul coridorului, v ăzu ușile masive de stejar ale biroului
personal al lui Sexton flancate de dou ă steaguri — "B ătrâna Glorie" pe dreapta și drapelul
statului Delaware pe stânga. La fel ca în cazul celor mai multe birouri senatoriale din
clădire, ușile erau blindate cu o țel și asigurate prin broa ște clasice, un sistem electronic
de acces și un sistem de alarm ă.
Dacă ar fi putut intra în birou, m ăcar pentru câteva minute, ar fi g ăsit răspuns la
toate întreb ările. Îndreptându-se spre u șile foarte bine asigurate, Gabrielle nu- și făcea
iluzii că ar fi putut trece prin ele. Avea alte planuri în minte.
La trei metri de biroul lui Sexton, Gabrielle o coti brusc spre dreapta și intră în
toaleta femeilor. L ămpile fluorescente se aprinser ă automat, reflectându-se cu putere pe
faianța albă. După ce ochii i se obi șnuiseră cu lumina str ălucitoare, Gabrielle se opri
atunci când se v ăzu în oglind ă. Ca de obicei, tr ăsăturile ei p ăreau mai blânde decât ar fi
sperat ea. Aproape delicate. Gabrielle era întotdeauna mai puternic ă decât ar ăta.
"Ești sigură că ești pregătită pentru asta?"
Știa că Sexton o a ștepta cu ner ăbdare pentru a fi pus în tem ă în legătură cu situa ția
PODS. Din p ăcate, Gabrielle î și dăduse seama c ă senatorul o manipulase cu viclenie în
seara asta. Iar ei nu-i pl ăcea să fie manipulat ă. Senatorul îi ascunsese lucruri
importante. Întrebarea era cât de multe. Iar r ăspunsurile se aflau în biroul lui — chiar de
cealaltă parte a peretelui din toaleta pentru femei.
— Cinci minute, rosti ea cu voce tare, dând glas hot ărârii finale.
Se duse pân ă la debara, întinse mâna și o plimb ă peste cadrul u șii. O cheie c ăzu cu
zgomot pe podea. Echipa de cur ățenie a cl ădirii era format ă din angaja ți de stat, care
păreau să se facă nevăzuți de fiecare dat ă când se l ăsa cu o grev ă de orice fel,
abandonând toaleta s ăptămâni de zile f ără hârtie igienic ă sau tampoane. Enervate s ă tot
fie luate prin surprindere de lipsuri, femeile din biroul lui Sexton preluaser ă frâiele

întregii pove ști în mâinile lor și își asiguraser ă o cheie a debaralei în caz de "urgen țe".
"În seara asta este vorba de o urgen ță", își zise ea.
Deschise u șa debaralei.
Interiorul era strâmt și plin cu șervețele, cârpe de șters pe jos și rafturi cu role de
hârtie igienic ă. Cu o lun ă înainte, Gabrielle c ăuta acolo prosoape de hârtie, când
descoperise ceva nea șteptat. Neputând s ă ajungă la hârtia de pe raftul de sus, folosise
coada unei m ături pentru a determina c ăderea unei role. În timpul opera țiunii, lovise o
placă din tavan. C ățărându-se ca s ă pună la loc placa, auzise cu surprindere vocea
senatorului Sexton.
Limpede precum cristalul.
După natura ecoului, î și dăduse seama c ă senatorul vorbea singur, în vreme ce se
afla în camera lui privat ă de baie. Înc ăperea părea a fi separat ă de debaraua toaletei
femeilor doar prin ni ște plăci despărțitoare din material lemnos.
Aflându-se din nou în debara în seara asta, cu un scop mult mai important decât
obținerea unor prosoape de hârtie, Gabrielle î și scoase pantofii, se c ățără pe rafturi,
scoase placa din tavan și se trase în sus. "S-a zis și cu securitatea na țională", își spuse
ea, în timp ce se întreba câte legi federale și statale era ea pe punctul de a înc ălca.
Dându-și drumul prin tavanul b ăii senatorului, Gabrielle î și sprijini piciorul de
marginea rece din por țelan a c ăzii, apoi s ări pe podea. Ținându- și respira ția, ieși din baie
și intră în biroul senatorului.
Covoarele orientale din înc ăpere îi d ădeau o senza ție de moliciune și căldură.

107

La patruzeci și cinci de kilometri dep ărtare, un elicopter Kiowa negru, de atac, zbura
deasupra p ădurii de pini din nordul statului Delaware. Delta One verific ă datele despre
coordonate, înscrise în sistemul de naviga ție automat ă.
Deși dispozitivul de comunica ții pe care îl folosea Rachel și telefonul celular al lui
Pickering erau criptate pentru protec ția convorbirilor, nu interceptarea conținutului lor
fusese scopul pentru care echipa Delta Force încercase interceptarea convorbirii, ci
stabilirea poziției. Prin utilizarea triangula ției computerizate și a Sistemului Global de
Poziționare GPS, determinarea coordonatelor unei transmisiuni devenea o sarcin ă
semnificativ mai u șoară decât decriptarea unei convorbiri.
Delta One se amuza întotdeauna când se gândea c ă posesori de telefoane celulare
habar n-aveau c ă, de fiecare dat ă când efectuau un apel, orice serviciu guvernamental de
ascultare a convorbirilor telefonice le putea depista loca ția, dacă avea chef, cu o precizie
de trei metri, oriunde s-ar fi aflat pe suprafa ța globului — nesemnificativ ă caracteristic ă a
mobilității în comunica ții pe care operatorii de telefonie mobil ă nu o făceau niciodat ă
publică. În noaptea asta, de îndat ă ce echipa Delta Force ob ținuse accesul la frecven țele
de recep ție ale telefonului celular al lui William Pickering, depistarea coordonatelor
oricărui apel c ătre acel telefon devenise floare la ureche.
Îndreptându-se acum pe un curs direct c ătre țintă, Delta One se apropia de intrarea
în raza de ac țiune, de sub treizeci de kilometri, a unui posibil radar.
— Umbrela e activat ă? întreb ă el, întorcându-se spre Delta Two, care manevra
radarul și sistemul de arme de la bord.
— Afirmativ. A șteptăm să intrăm în raza de ac țiune de opt kilometri.
"Opt kilometri", î și zise Delta One. Trebuia s ă controleze juc ăria care se afla adânc în
raza de ac țiune a radarului țintei pentru a putea folosi armele Kiowei. Nu se îndoia c ă
cineva de la bordul navei Goya cerceta acum cu nelini ște cerul, și, deoarece misiunea
echipei Delta Force era s ă elimine ținta fără să permită emiterea vreunui S.O.S., Delta
One trebuia acum s ă se apropie cât mai mult de prad ă, fără să o alarmeze.
La douăzeci și trei de kilometri distan ță, aflat înc ă în afara razei de ac țiune a
potențialului radar inamic, Delta One întoarse brusc elicopterul cu treizeci și cinci de
grade spre vest. Se ridic ă la o mie de metri altitudine — plafonul de zbor pentru avioane

de mici dimensiuni — și își potrivi viteza la 110 noduri.

Pe puntea navei, radarul de la bordul elicopterului Pazei de Coast ă scoase un sunet
când un nou contact se ivi în perimetrul pe care-l acoperea de cincisprezece kilometri.
Pilotul se ridic ă pe scaun și studie ecranul. Contactul p ărea să aparțină unui avion mic
ce se îndrepta spre vest în susul coastei.
Probabil se îndrepta spre Newark.
Cu toate c ă traiectoria actual ă a avionului îl aducea la o apropiere de șase kilometri
de Goya, culoarul de zbor p ărea ales la întâmplare. Chiar și așa, din vigilen ță, pilotul
Pazei de Coast ă urmări punctul care clipea trasând o linie lene șă în partea dreapt ă a
ecranului. În punctul cel mai apropiat, avionul avea s ă se afle la șase kilometri dep ărtare.
Așa cum era de a șteptat, avionul continu ă să zboare — de acum îndep ărtându-se de ei.
"Șase kilometri și două sute de metri. Șase kilometri și jumătate."
Pilotul r ăsuflă ușurat.
Apoi se petrecu un lucru extrem de ciudat.

— Umbrela a fost activat ă, zise Delta Two, ridicând degetele mari de la ambele mâini
în sus, în semn c ă totul decurge conform planului. Barajul, zgomotele modulate și
pulsurile de acoperire sunt activate și fixate pe țintă.
Delta One manevr ă manșa cu aten ție și viră strâns la dreapta, a șezând aeronava pe
un curs direct c ătre Goya. Manevra n-avea cum s ă fie observat ă pe radarul navei.
— Cu siguran ță, e mai bun ă decât sacii cu bruiaj din tabl ă! strigă Delta Two.
Delta One trebuia s ă fie de acord. Bruierea radarelor fusese inventat ă în Al Doilea
Război Mondial, când un aviator britanic de ștept începuse s ă arunce din avion saci cu
fân înveli ți în foi de tabl ă, în vreme ce bombarda țintele. Radarele germanilor depistau
atât de multe contacte reflectorizante încât habar n-aveau în care dintre acestea s ă tragă.
De atunci tehnica fusese substan țial îmbun ătățită.
Sistemul de bruiere a radarelor de la bordul elicopterului Kiowa însemna una din
cele mai devastatoare arme militare de atac electronic. Transmi țând o umbrel ă de
zgomote parazite de spectru larg de frecven ță în atmosfer ă deasupra unor anumite
coordonate de suprafa ță, Kiowa putea în șela ochii, urechile și vocea țintei avute în vizor.
Cu câteva clipe în urm ă, probabil c ă toate radarele de la bordul navei Goya amuțiseră.
Când echipajul avea s ă-și dea seama c ă trebuie s ă ceară ajutor, probabil c ă n-avea s ă
mai fie capabil de nici o transmisie. Comunica țiile unei nave se bazau pe unde radio de
mare frecven ță și nu pe cabluri. Dac ă Kiowa se apropia suficient de mult, toate sistemele
de comunica ții ale navei aveau s ă își înceteze func ționarea, semnalele emise de ele fiind
blocate de norul invizibil de zgomote parazite lansate de botul elicopterului ca un far
orbitor.
"Izolare perfect ă, își spuse Delta One. Sunt lipsi ți de apărare."
Victimele g ăsiseră o cale norocoas ă și șireată de a evada de pe ghe țarul Milne, dar
asta nu se va mai repeta. Rachel Sexton și Michael Tolland comiseser ă o greșeală când
hotărâseră să părăsească țărmul. Avea s ă fie ultima.

În Casa Alb ă, Zach Herney se ridic ă amețit în capul oaselor și apucă receptorul
telefonului.
— Acum? Ekstrom vrea s ă stea de vorb ă cu mine acum?
Herney î și miji iar ăși ochii spre ceasul de pe noptier ă: 3.17 A.M.
— Da, domnule pre ședinte, îi zise ofi țerul de comunica ții. Spune c ă e urgent.

108

În vreme ce Corky și Xavia se agitau în jurul dispozitivului care m ăsura nivelul de
zirconiu din condrule, Rachel îl urm ă pe Tolland într-o camer ă lipită de laborator. Aici
Tolland porni un alt computer. Oceanograful p ărea că vrea să mai verifice o informa ție.
În vreme ce computerul se înc ălzea, Tolland se întoarse spre Rachel cu gura
întredeschis ă, ca și cum ar fi vrut s ă îi spună ceva, dar nu știa cum s ă înceapă.
— Ce e? îl întreb ă Rachel, surprins ă să constate cât de atras ă era de el, chiar și în
mijlocul unui asemenea haos.
Ar fi vrut s ă opreasc ă timpul în loc și să fie doar cu el — doar pentru un singur
minut.
— Îți datorez scuze, rosti Tolland, cuprins de remu șcări.
— Pentru ce?
— Pe punte? Rechinii-ciocan? Eram emo ționat! Uneori uit cât de înfrico șător poate fi
oceanul pentru o mul țime de oameni.
Față în față cu el, Rachel se sim țea ca o adolescent ă stând în pragul casei cu un nou
iubit.
— Mulțumesc. Nu-i nici o problem ă. Serios.
Ceva din fiin ța ei îi spunea c ă Tolland voia s ă o sărute.
După o clipă, el își întoarse sfios fa ța:
— Știu. Vrei s ă ajungi la țărm. Ar trebui s ă ne întoarcem la lucru.
— Deocamdat ă, răspunse Rachel, zâmbind u șor.
— Deocamdat ă, repetă Tolland, a șezându-se la computer.
Rachel r ăsuflă zgomotos. Se apropie de Tolland, savurând intimitatea micului
laborator. Îl urm ări pe Tolland cum navigheaz ă printr-o serie de fi șiere din calculator:
— Ce căutăm?
— Verific ăm baza de date pentru p ăduchele gigant de ocean. Vreau s ă văd dacă
descopăr vreo fosil ă preistoric ă marină care să semene cu ceea ce am v ăzut noi în
meteoritul NASA.
Deschise o pagin ă de căutare marcat ă cu litere aldine: "PROJECT DIVERSITAS".
Navigând printre meniuri, Tolland se apuc ă să îi explice:
— Diversitas reprezint ă, în esen ță, un index permanent actualizat al datelor
biologice oceanice. Când un biolog marin descoper ă o nouă specie sau o nou ă fosilă,
poate da de veste și împărtăși descoperirea prin înc ărcarea datelor și a fotografiilor într-o
bază centrală de date. Deoarece în fiecare s ăptămână se descoper ă o mulțime de date noi,
aceastâ modalitate este singura de a p ăstra cercetarea marin ă la zi.
Rachel îl urm ări pe Tolland cum navigheaz ă printre meniuri:
— Deci acum accesezi Internetul?
— Nu. Accesarea Internetului poate fi riscant ă pe mare. Noi stoc ăm toate aceste date
la bordul navei, pe un șir imens de discuri optice aflate în cealalt ă încăpere. De fiecare
dată când acost ăm într-un port, ne conect ăm la proiectul Diversitas și ne actualiz ăm
baza de 412 DAN BROWN date cu ultimele descoperiri. Astfel putem accesa datele pe
mare fără o conexiune Web, iar acestea nu sunt niciodat ă mai vechi de o lun ă sau dou ă.
Tolland chicoti, în vreme ce începu s ă introduc ă diverse cuvinte-cheie de c ăutare în
calculator.
— Probabil c ă ai auzit de Napster, controversatul program de partajare a fi șierelor cu
programe muzicale!
Rachel încuviin ță.
— Diversitas este considerat versiunea de biologie marin ă a Napster-ului. Noi îi mai
spunem LOBSTER24 de la Lonely Ocean' Biologists Sharing Totally Eccentric Research25.
Rachel izbucni în râs. Chiar și într-o situa ție tensionat ă, Michael Tolland nu î și
pierdea sim țul umorului, lucru care o f ăcea să se simt ă mai bine. Începea s ă înțeleagă că
în ultima vreme nu prea avusese parte de râsete.
— Baza noastr ă de date este enorm ă, reluă Tolland, terminând de introdus
cuvintele-cheie. Sunt peste zece terabytes de descrieri și fotografii. Sunt informa ții acolo
pe care nimeni nu le-a v ăzut vreodat ă — și pe care nimeni nu le va vedea. Speciile
24 Homar
25 Biologi Oceanici Singuratici Împ ărțind Cercet ări Total Excentrice

oceanice sunt, pur și simplu, prea numeroase.
Apăsă tasta de c ăutare.
— Bine, hai s ă vedem dac ă a văzut cineva vreo fosil ă oceanic ă asemănătoare cu
micuța noastr ă insectă spațială.
După câteva secunde, ecranul scoase la iveal ă patru trimiteri la animale fosilizate.
Tolland ap ăsă pe fiecare, una câte una, și examin ă fotografiile. Nici una nu sem ăna nici
pe departe cu fosilele din meteorit.
Tolland se încrunt ă:
— Hai s ă încercăm altceva!
Scoase cuvântul "fosil ă" din motorul de c ăutare și apăsă din nou tasta de c ăutare:
— O să căutăm printre toate speciile vii. Poate că găsim un descendent în via ță care
are o parte dintre caracteristicile fiziologice ale fosilei din Milne.
Ecranul se reîmprosp ătă.
Tolland se încrunt ă din nou. Computerul returnase sute de trimiteri. St ătu o clip ă în
cumpănă, frecându- și bărbia înnegrit ă de firele nerase de p ăr.
— Bine, asta înseamn ă prea mult. S ă facem o selec ție!
Rachel îl urm ări cum acceseaz ă un alt meniu intitulat "habitat". Lista op țiunilor
părea nesfâr șită: bazin oceanic, mla ștină, lagună, recif, creast ă de mijloc oceanic, pungi
de sulf. Tolland merse c ătre capătul listei și alese o op țiune care spunea: MARGINI
DISTRUCTIVE/GROPI OCEANICE.
"Deșteaptă mutare", remarc ă Rachel în gând. Tolland î și limita c ăutarea la speciile
care trăiau în apropiere de mediile oceanice unde se presupunea c ă se pot forma
structuri asem ănătoare condrulelor.
Ecranul se reîmprosp ătă din nou. De aceast ă dată Tolland zâmbi:
— Excelent. Doar trei trimiteri.
Rachel se uit ă cu aten ție la primul nume de pe list ă. "Limulus ply… ceva."
Tolland ap ăsă butonul pentru a vedea unde-l ducea trimiterea. Pe ecran ap ăru o
poză; creatura sem ăna cu un crab-potcoav ă supradimensionat f ără coadă.
— Nțț, făcu Tolland, întorcându-se la pagina precedent ă.
Rachel se uit ă la al doilea nume de pe list ă. Shrimpus Uglius from Hellus26. Era
nedumerit ă:
— Numele ăla e adev ărat?
Tolland chicoti:
— Nu. Este o specie nou ă, încă neclasificat ă. Tipul care a descoperit-o are sim țul
umorului. Propune Shrimpus Uglius drept denumire taxonomic ă oficială.
Tolland deschise poza, dezv ăluind o creatur ă îngrozitor de urât ă, asemănătoare cu
un crevete, cu must ăți și antene de un roz fluorescent.
— Potrivit nume, zise Tolland. Dar nu e insecta noastr ă spațială.
Se întoarse la index.
— Și ultima ofert ă îi aparține lui…
Apăsă pe cea de-a treia intrare, înc ărcând noua pagin ă.
— Bathynomous giganteus… citi el cu voce tare când ap ăru textul.
Imediat se înc ărcă și fotografia. Un instantaneu color luat de aproape.
Rachel sari drept în sus:
— Doamne!
Creatura care îi privea din poz ă îi dădea fiori.
Tolland inspir ă adânc:
— Oh, Doamne! Amicul ăsta îmi pare cumva cunoscut!
Rachel d ădu din cap. R ămăsese fără grai. Bathynomous giganteus. Creatura sem ăna
cu un p ăduche gigant de ap ă. Arăta aproape la fel ca specia fosil ă descoperit ă în roca
NASA.
— Exist ă câteva diferen țe minore, rosti Tolland, mergând pe pagin ă în jos, c ătre
diagramele și schițele anatomice. Dar e al naibii de apropiat. Mai ales, dac ă luăm în
considera ție faptul c ă a avut la dispozi ție 190 de milioane de ani ca s ă evolueze.
"Apropiat e cuvântul potrivit, gândi Rachel. Prea apropiat."
26 "Crevete Urât din Iad" (trad aprox.)

Tolland citi descrierea de pe ecran:
— "Considerat ă a fi una din cele mai vechi specii din ocean, rara și recent clasificata
Bathynomous giganteus este un izopod de ap ă adâncă, consumator de resturi, care
seamănă cu o căpușă mare. Cu o lungime de pân ă la șaizeci de centimetri, aceast ă specie
prezintă un exoschelet chitinos segmentat, în cap, torace și abdomen. Posed ă extremit ăți
dispuse în perechi, antene și ochi compozi ți, precum cei ai insectelor terestre. Acest
săpător în fundul oceanelor nu e vânat de nimeni și trăiește în medii pelagice descoperite
despre care în trecut se credea c ă sunt de nelocuit."
Tolland î și înălță privirea spre ea:
— Asta ar putea explica lipsa altor fosile în mostra de roc ă!
Rachel se holba la creatura de pe ecran, emo ționată și totuși nesigur ă că înțelegea în
profunzime semnifica ția celor aflate.
— Imagineaz ă-ți, rosti Tolland, plin de înfl ăcărare, că acum 190 de milioane de ani,
o familie din aceste insecte a fost îngropat ă în noroiul de pe fundul oceanului. Pe m ăsură
ce noroiul se transform ă în rocă, insectele sunt fosilizate în piatr ă. Simultan, fundul
oceanului, care se mi șcă în mod continuu ca un imens val ț leneș către gropile oceanice,
duce fosilele într-o zon ă de presiune ridicat ăl unde roca formeaz ă condrule! Tolland
vorbea din ce în ce mai repede și mai precipitat. Iar dac ă o parte a crustei fosilizate și
pline de condrule se rupe și sfârșește pe panta urc ătoare a gropii, fapt cât se poate de
banal, atunci are toate șansele s ă fie descoperit ă!
— Dar dac ă NASA…, îng ăimă Rachel. Adic ă, dacă totul e o minciun ă, NASA trebuie
să fi știut că, mai devreme sau mai târziu, cineva ar fi descoperit c ă această fosilă
seamănă cu o creatur ă marină, nu? Vreau s ă spun că. noi tocmai am descoperit asta!
Tolland începu s ă tipărească fotografiile insectei la o imprimant ă laser.
— Știu și eu… Chiar dac ă ar fi ieșit cineva în fa ță și ar fi pus în eviden ță
similarit ățile dintre fosile și un păduche marin viu, fiziologiile lor nu sunt identice.
Aproape c ă întărește cazul NASA.
Rachel în țelese brusc:
— Panspermie.
"Viața pe pământ a fost plantat ă din spa țiu."
— Exact. Similarit ățile dintre organismele cosmice și cele terestre au perfect sens
din punct de vedere științific. Acest p ăduche marin, de fapt, face pozi ția NASA mai
puternic ă.
— Doar dac ă nu se pune problema autenticit ății meteoritului.
Tolland d ădu din cap:
— Dacă meteoritul ridic ă întrebări, atunci întregul e șafodaj se pr ăbușește.
Păduchele nostru marin se transform ă din prieten în distrug ător al NASA.
Rachel urm ări în tăcere cum imprimanta scuip ă paginile despre insect ă. Încerca s ă
se conving ă că totul fusese o gre șeală nevinovat ă a celor de la NASA, dar știa prea bine c ă
nu era a șa. Oamenii care comiteau gre șeli nevinovate nu încercau s ă ucidă alți oameni.
În acea clip ă, se auzi ecoul vocii nazale a lui Corky, care r ăsună în laborator:
— Imposibil!!!
Rachel și Tolland se r ăsuciră pe călcâie.
— Verific ă din nou nenorocitul ăla de raport! N-are nici un sens!
Xavia veni în fug ă strângând în mân ă o hârtie de imprimant ă.
Chipul ei era cenu șiu:
— Mike, nu știu cum s ă-ți spun…
Vocea ei suna spart:
— Raportul dintre titaniu și zirconiu din mostra asta…
Își drese glasul:
— E clar c ă NASA a comis o eroare uria șă. Meteoritul lor este doar o nenorocit ă de
rocă oceanic ă.
Rachel și Tolland se privir ă, dar nici unul nu scoase vreo vorb ă. Știau. Într-o
fracțiune de secund ă, toate b ănuielile și îndoielile de pân ă atunci se spulberaser ă.
Tolland încuviin ță. În ochi i se citea triste țea:
— Da. Mersi, Xavia!

— Dar nu în țeleg, replic ă femeia. Crusta de fuziune… loca ția din ghea ță…
— Îți explicăm în timp ce facem drumul spre coast ă, o întrerupse Tolland. Plec ăm!
Rachel strânse repede hârtiile și dovezile pe care le aveau. Acestea erau șocant de
concludente: hârtia de imprimant ă GPR ar ătând un pu ț de inser ție în ghe țarul Milne;
fotografii ale unui p ăduche marin asem ănător cu fosila NASA; articolul doctorului Pollack
despre condrulele oceanice; în fine, datele microscopului electronic care ar ătau
conținutul uria ș de zirconiu din meteorit.
Concluzia era imbatabil ă. "Fraud ă!"
Tolland privi stiva de hârtii din mâinile lui Rachel și oftă melancolic:
— Ei bine, a ș spune c ă William Pickering are acum toate dovezile necesare.
Rachel d ădu din cap, întrebându-se din nou de ce Pickering nu r ăspunsese la
telefon.
Tolland ridic ă receptorul unui telefon din apropiere și i-l întinse.
— Vrei s ă încerci din nou de aici?
— Nu, hai s ă plecăm. O să încerc s ă iau legătura cu el din elicopter.
Rachel hot ărâse deja c ă, dacă nu va izbuti s ă dea de Pickering, îi va spune pilotului
de la Paza de Coast ă să îi ducă direct la sediul NRO, aflat la doar vreo 270 de kilometri
depărtare.
Tolland vru s ă pună receptorul în furc ă, dar se opri brusc. P ărea nedumerit, ascult ă
în receptor și se încrunt ă.
— Ce bizar! Nu are ton!
— Cum adic ă? întreb ă Rachel, îngrijorat ă.
— Ciudat, înt ări Tolland. Liniile telefonice directe prin COMSAT nu î și pierd
niciodat ă…
— Domnule Tolland?
Pilotul Pazei de Coast ă se ivi alergând în laborator, cu fa ța albă ca varul:
— Ce s-a întâmplat? ceru Rachel s ă afle. Vine cineva?
— Asta-i problema, r ăspunse pilotul. Habar n-am. Radarul de la bord și toate
comunica țiile au murit brusc.
Rachel îndes ă adânc hârtiile în sân.
— Repede la elicopter. Plec ăm. ACUM!

109

Inima lui Gabrielle b ătea cu putere, în vreme ce fata traversa biroul întunecat al
senatorului Sexton. Camera era mare și elegant ă, cu pere ți lambrisa ți în lemn, picturi în
ulei, covoare persane, scaune din piele și cu un imens birou din mahon. Înc ăperea era
luminat ă doar de ciudata lumin ă a ecranului aprins al calculatorului senatorului.
Gabrielle se duse la birou.
Senatorul Sexton îmbr ățișase cauza "biroului digital" ca un maniac, evitând
masivitatea fi șierelor cu dosare în favoarea simplit ății unui computer personal, în care
introducea cantit ăți monumentale de informa ții — articole și discursuri scanate, rezultate
ale ședințelor de lucru. Computerul lui Sexton era altarul lui sfânt, iar senatorul î și
păstra biroul închis în permanen ța pentru a-l proteja. Omul refuza chiar s ă se conecteze
la Internet de teama hackerilor care i-ar fi putut sparge sacrul seif digital.
Cu un an în urm ă, Gabrielle n-ar fi fost în stare s ă creadă că vreun politician putea
fi atât de idiot, încât s ă depoziteze copii ale documentelor care îl puteau incrimina, îns ă
viața la Washington o ânv ățase multe. "In-forma ția înseamn ă putere." Gabrielle aflase cu
stupoare c ă era o practic ă obișnuită pentru politicienii care acceptau contribu ții
financiare discutabile s ă mențină o dovad ă a acestor dona ții — scrisori, conturi bancare,
chitanțe, jurnale — ascunse într-un loc sigur. O astfel de tactic ă de contra șantaj,
eufemistic cunoscut ă la Washington cu numele de "asigurarea siamez ă", proteja
candida ții de donatorii care aveau sentimentul c ă generozitatea lor îi autoriza cumva s ă
exercite presiune politic ă asupra candidatului. Dac ă un "sponsor" începea s ă pretind ă

prea multe, candidatul putea scoate, pur și simplu, dovezile dona țiilor ilegale,
reamintindu-i donatorului c ă ambele părți încălcaseră legea. Dovezile înt ăreau leg ătura
dintre candidat și sponsor, f ăcându-i s ă semene cu doi gemeni siamezi.
Gabrielle se strecur ă la biroul senatorului și se așeză. Inspiră adânc și privi ecranul
computerului. "Dac ă senatorul accept ă mită de la SFF, dovezile trebuie s ă se găsească
aici."
Screensaver-ul prezenta un potpuriu curg ător de imagini ale Casei Albe. Fundalul
fusese creat de un membru al echipei senatoriale, mare specialist în vizualiz ări și gândire
pozitivă. În jurul imaginilor se rotea un banner sub form ă de dung ă pe care se putea citi:
"Președintele Statelor Unite Sedgewick Sexton… Pre ședintele Statelor Unite Sedgewick
Sexton… Pre ședintele…"
Gabrielle apuc ă mouse-ul și o caset ă de dialog de securitate se ivi imediat pe ecran:
"ENTER PASSWORD".
Se aștepta la asta. N-avea s ă fie o problem ă. Săptămâna trecut ă, Gabrielle intrase în
biroul senatorului exact în clipa în care Sexton se a șeza la calculator și își introducea
parola. Îl v ăzuse apăsând scurt trei taste în succesiune rapid ă.
— Asta e parolă? îl luase ea la rost intrând în înc ăpere.
Sexton ridicase privirea.
— Ce?
— Și eu care credeam c ă vă preocup ă securitatea, se pref ăcuse Gabrielle sup ărată.
Parola dumneavoastr ă are doar trei caractere? Credeam c ă tipii de la tehnic ne-au spus
să folosim cel pu țin șase.
— Tipii de la sectorul tehnic sunt adolescen ți. Ar trebui s ă încerce s ă-și aminteasc ă
trei caractere aleatorii când trec de patruzeci de ani. În plus, u șa dispune de alarm ă.
Nimeni nu poate intra aici.
Gabrielle venise lâng ă el, zâmbind:
— Și dacă intră cineva în vreme ce sunte ți la toalet ă?
— Și să încerce toate combina țiile posibile?
Senatorul o privise cu scepticism:
— Oi fi eu încet la baie, dar nici chiar a șa.
— Pe o cin ă la Davide c ă vă ghicesc parola în zece secunde!
Sexton p ăruse amuzat și intrigat de provocare:
— Nu-ți permiți o cină la Davide, Gabrielle.
— Adică n-aveți curaj?
Sexton aproape c ă păruse că-i pare r ău pentru ea c ă a acceptat pariul.
— Zece secunde?
Se deconectase și îi făcuse semn lui Gabrielle s ă se așeze și să încerce.
— Știi că la Davide comand doar saltimbocca. Și nu e deloc ieftin ă.
Ea ridicase din umeri, în vreme ce se a șeza.
— Sunt banii dumneavoastr ă!
"ENTER PASSWORD"
— Zece secunde, îi reamintise Sexton.
Lui Gabrielle îi venea s ă râdă. Avea nevoie doar de dou ă. Chiar din u șă reușise să
vadă că Sexton î și introdusese parola de trei caractere într-o succesiune extrem de
rapidă, folosind doar indexul. "Evident, aceea și tastă. Nu prea inteligent." Î și dădu seama
că mâna lui st ătuse pozi ționată la capătul din stânga al tastaturii, reducând astfel literele
posibile ale alfabetului la doar nou ă. Alegerea literei nu constituise o problem ă; lui
Sexton îi pl ăcuse dintotdeauna tripla alitera ție a numelui s ău. Senatorul Sedgewick
Sexton.
"Niciodat ă nu subestima ego-ul unui politician".
Tastase SSS și ecranul cu c ăsuța de dialog se evaporase.
Sexton c ăscase gura mare de uimire.
Asta se petrecea cu o s ăptămână în urmă. Acum, c ă Gabrielle se confrunta din nou
cu computerul lui, era sigur ă că Sexton nu avusese timp s ă introduc ă o parolă nouă. "De
ce ar fi f ăcut-o? În mine are o încredere oarb ă."
Tastă SSS.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED
(PAROLA INVALIDAT Ă — ACCESUL INTERZIS)"

Gabrielle se holb ă la ecran, șocată.
Probabil c ă supraestimase încrederea pe care o avea senatorul în ea.

110

Atacul fu lansat f ără nici un fel de avertisment. Pe cer, în partea de sud-vest,
deasupra navei, silueta aduc ătoare de moarte a unui elicopter înarmat coborî în picaj ca
o viespe. Rachel n-avea nici un dubiu ce era acel elicopter sau ce c ăuta el acolo.
Un răpăit țâșni din botul elicopterului, sfâ șie întunericul și trimise un torent de
gloanțe peste cabina de comanda din fibr ă de sticl ă, trăgând o linie de g ăuri în caren ă.
Rachel se arunc ă prea târziu în c ăutarea unui ad ăpost și simți tăietura ustur ătoare a
unui glon ț care-i scrijeli bra țul. Căzu pe suprafa ța navei, apoi se rostogoli, încercând s ă
ajungă în spatele domului transparent și bulbucat al submersibilului Triton.
Un tunet le explod ă deasupra capetelor când elicopterul trecu pe deasupra vasului.
Zgomotul se pierdu într-un sfârâit bizar când elicopterul se îndep ărtă spre ocean și
începu manevrele de întoarcere pentru o a doua rait ă.
Tremurând pe punte, Rachel î și prinse bra țul rănit și se uită înapoi dup ă Tolland și
Corky. Dup ă ce se aruncaser ă la adăpost în spatele unui depozit, cei doi se ridicau acum
împleticindu-se și cercetând, îngrozi ți, cerul cu privirea. Rachel se ridic ă în genunchi.
Întregul univers p ărea să se miște brusc cu încetinitorul.
Ghemuit ă în spatele bilei transparente a Triton-ului, Rachel se uita înfrico șată spre
singurul lor mijloc de sc ăpare — elicopterul Pazei de Coast ă. Xavia se urca deja în
cabină, gesticulând frenetic spre toat ă lumea s ă urce la bord. Rachel îl z ări pe pilot
întinzându-se în carling ă și manevrând frenetic comutatoare și manete. Elicea începu s ă
se răsuceasc ă… extrem de încet.
Mult prea încet.
"Grăbește-te!"
Rachel se ridic ă cu greu în picioare, preg ătindu-se s ă o rupă la fugă și întrebându-se
dacă va reuși să traverseze puntea înainte ca atacatorii s ă revină. Îi auzi în spatele ei pe
Tolland și pe Corky venind spre ea și spre elicopter. "Da! Gr ăbiți-vă!"
De-abia atunci v ăzu.
La o sut ă de metri dep ărtare, ivindu-se din bezn ă, un fascicul de lumin ă roșie,
subțire ca un fir de p ăr, sfâșie noaptea, m ăturând puntea vasului. Dup ă ce își găsi ținta,
fasciculul se opri pe partea lateral ă a elicopterului Pazei de Coast ă.
Rachel avu nevoie doar de o frac țiune de secund ă ca să înțeleagă ce se petrecea în
fața ochilor ei. În aceea și clipă, ea sim ți toată acțiunea de pe puntea vasului
transformându-se într-o cea ță de sunete și forme: Tolland și Corky alergând spre ea,
Xavia agitându-se înnebunit ă în elicopter, laserul ro șu ca focul sfâ șiind cerul nop ții.
Prea târziu.
Rachel se r ăsuci spre Tolland și spre Corky, care alergau cât îi țineau picioarele s ă
se adăposteasc ă în elicopter. Se post ă în calea lor, cu bra țele ridicate pentru a-i opri. Se
ciocniră zdravăn și toți trei se pr ăbușiră pe punte într-o înv ălmășeală de brațe și picioare.
Undeva, la distan ță, apăru sclipirea unei lumini albe. Rachel urm ări terorizat ă cum
o linie perfect dreapt ă de gaze de emisie urmeaz ă calea fasciculului laser direct spre
elicopter.
Când racheta Hellfire se izbi de fuzelaj, elicopterul se f ăcu bucăți ca o juc ărie
stricată. Puntea fu inundat ă de un val de c ăldură și de zgomote. De sus, începu s ă plouă
cu bucăți de metal încins ca ni ște șrapnele de foc. Scheletul elicopterului în fl ăcări se
ridică pe coada f ăcută bucăți, se clătină o clipă, apoi căzu de pe vas, direct în apele
oceanului, unde se scufund ă într-un nor șuierător de aburi.

Rachel î și închise ochii, cu respira ția tăiată. Auzea epava elicopterului bolborosind,
în vreme ce se scufunda, tras ă de lâng ă Goya de curen ții rapizi. În tot acel haos, Michael
Tolland urla. Rachel îi sim ți brațele care încercau s ă o ridice în picioare. Numai c ă ea nu
se putea mi șca.
"Pilotul Pazei de Coast ă și Xavia sunt mor ți."
"Urmăm noi."

111

Stihiile se oprir ă pentru moment pe ghe țarul Milne, astfel încât în habisfer ă era
liniște. Nici m ăcar în astfel de condi ții, Lawrence Ekstrom nu încercase s ă tragă un pui
de somn. Petrecuse acele ore în singur ătate, plimbându-se prin dom, privind în gol în
puțul de extrac ție, plimbându- și palmele peste golurile din imensa roc ă înnegrit ă.
În cele din urm ă, se hotărâse.
Acum st ătea în fa ța videofonului din cabina de transmisii a habisferei și privea în
ochii obosi ți ai președintelui Statelor Unite. Zach Herney purta un halat de baie și nu
părea deloc amuzat. Ekstrom știa că va fi și mai pu țin amuzat când va afla ceea ce avea
el să-i spună.
După ce directorul administrativ al NASA termin ă de vorbit, pe chipul lui Herney se
citea nepl ăcerea — ca și cum ar fi crezut c ă e prea adormit ca s ă fi înțeles corect cele
aflate.
— Stai a șa, zise Herney. Probabil c ă legătura e proast ă și nu aud bine. Mi-ai spus
cumva c ă NASA a interceptat coordonatele acestui meteorit dintr-o transmisie radio de
urgență, după care a pretins că PODS a efectuat descoperirea?
Ekstrom t ăcea, singur în întuneric, dorindu- și să se trezeasc ă cumva din acel
coșmar.
Era clar c ă tăcerea lui nu-i convenea pre ședintelui:
— Pentru numele lui Dumnezeu, Larry, spune-mi c ă nu e adev ărat ce am auzit!
Ekstrom î și simți gura uscat ă:
— — Meteoritul a fost descoperit, domnule pre ședinte! Asta e tot ce conteaz ă.
— Ți-am cerut s ă-mi spui c ă nu e adev ărat!
Tăcerea provocat ă de surpriz ă se transform ă în tunet în urechile lui Ekstrom.
"Trebuia s ă-l informez, î și spuse el. O s ă fie tot mai r ău."
— Domnule pre ședinte, e șecul PODS v ă ruina în sondaje. Când am interceptat o
transmisie radio care men ționa un meteorit mare încastrat în ghea ță, am întrez ărit șansa
de a vă arunca înapoi în lupt ă.
Herney p ărea uluit:
— Mimând o descoperire PODS?
— PODS urma s ă devină operațional în curând, dar nu îndeajuns de repede pentru
alegeri. Sondajele v ă arătau în sc ădere vertiginoas ă, Sexton d ădea cu NASA de to ți
pereții, așa că…
— Ești nebun! M-ai min țit, Larry!
— Oportunitatea asta ni s-a ivit din senin, domnule! Am decis s ă profit de ea. Am
interceptat transmisiunea radio a canadianului care a descoperit meteoritul. Omul a
murit într-o furtun ă. Nimeni altcineva nu știa de meteorit. PODS se afla deasupra zonei.
NASA avea nevoie de o victorie, și noi aveam coordonatele.
— Și de ce îmi spui toate astea acum?
— Credeam c ă ar trebui s ă știți.
— Ai idee ce ar face Sexton cu aceste informa ții dacă ar afla de ele?
Ekstrom prefera s ă nu se gândeasc ă la aceast ă ipoteză.
— Ar povesti lumii întregi c ă NASA și Casa Alb ă au min țit poporul american! Și știi
ce, ar avea dreptate!
— Nu dumneavoastr ă ați mințit, domnule, ci eu. Și îmi voi da demisia dac ă…
— Larry, nu asta e problema. Eu am încercat s ă-mi îndeplinesc func ția bazându-m ă

pe adevăr și decență! Fir-ar s ă fie! Seara asta era minunat ă. Plină de demnitate. Acum
aflu că am min țit o lume întreag ă?!?
— A fost doar o minciun ă nevinovat ă, domnule.
— Nu exist ă așa ceva, Larry, ripost ă Herney, fumegând de furie.
Ekstrom sim ți cum spa țiul strâmt al cabinei se pr ăbușește peste el. Mai erau atât de
multe de m ărturisit pre ședintelui… Ekstrom î și spuse îns ă că era mai în țelept să aștepte
până diminea ță.
— Îmi pare r ău că v-am trezit, domnule! Am crezut de cuviin ță că ar trebui s ă știți.

În partea cealalt ă a orașului, Sedgewick Sexton trase o nou ă dușcă de coniac și se
plimba de colo-colo prin apartament, cu o iritare crescând ă.
"Unde naiba e Gabrielle?"

112

Gabrielle Ashe st ătea în întuneric, la biroul senatorului, și se uita urât la
computerul lui Sexton.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"

Încercase alte câteva parole care p ăreau promi țătoare, dar nici una nu func ționase.
După ce căutase prin înc ăpere vreun sertar descuiat sau un indiciu oarecare, Gabrielle
aproape c ă renunțase. Tocmai inten ționase s ă plece, când z ărise ceva ciudat care clipea
pe calendarul senatorului de pe birou. Cineva subliniase data alegerilor cu marker
fosforescent alb, ro șu și albastru. Cu siguran ță că nu fusese Sexton. Gabrielle trase
calendarul mai aproape de ea. Lâng ă dată se vedea o exclama ție: POTUS!
Probabil c ă exuberanta secretar ă a lui Sexton îi însemnase acea dat ă pe calendar ca
o dovad ă a gândirii pozitive. Acronimul POTUS reprezenta numele de cod pentru
Președintele Statelor Unite folosit de Serviciile Secrete. Dac ă totul decurgea bine, în ziua
alegerilor Sexton avea s ă devină noul POTUS.
Pregătindu-se s ă plece, Gabrielle rea șeză calendarul pe birou și se ridic ă în picioare.
Brusc, se opri și privi ecranul computerului.

"ENTER PASSWORD"

Privi din nou spre calendar.

"POTUS"

Se simți dintr-odat ă invadat ă de speran ță. Ceva din denumirea POTUS îi spunea lui
Gabrielle c ă reprezenta o parol ă perfectă pentru Sexton. "Simpl ă, pozitiv ă, egocentric ă."
Tastă literele cu repeziciune.

"POTUS"

Ținându- și respira ția, apăsă tasta "return". Computerul scoase un sunet.

"INVALID PASSWORD — ACCESS DENIED"

Dezamăgită, Gabrielle renun ță. Poeni înapoi spre baie, ca s ă iasă tot pe unde
intrase. Ajunse la jum ătatea drumului, când se auzi soneria telefonului celular. Cum era
deja tensionat ă la maximum, sunetul o f ăcu să tresară îngrozitor. Se opri, scoase
telefonul și privi spre ceasul de perete Jourdain pe care Sexton îl primise de la bunicul

lui. "Aproape ora patru diminea ța." La o astfel de or ă apelantul nu putea fi decât Sexton.
În mod clar senatorul se întreba unde era ea. "S ă răspund sau s ă îl las să sune?" Dac ă
răspundea, ar fi trebuit s ă mintă. Dacă nu o făcea, Sexton ar fi intrat la idei.
Răspunse:
— Alo?
— Gabrielle?
Sexton p ărea nerăbdător:
— Ce te re ține?
— FDR Memorial, r ăspunse Gabrielle. Taxiul a fost blocat în trafic și acum suntem
la…
— Nu pari a fi într-un taxi.
— Nu, îl aprob ă ea.
Inima îi b ătea cu putere.
— Nu sunt. Am hot ărât să trec pe la birou ca s ă iau niște documente NASA care ar
putea avea relevan ță în legătură cu PODS. Am probleme s ă le găsesc.
— Mă rog, grăbește-te! Vreau s ă programez o conferin ță de pres ă diminea ță și
trebuie s ă discutăm câteva lucruri pe tema asta.
— Vin repede, promise ea.
Pe linie se l ăsă tăcerea:
— Ești în biroul t ău?
Senatorul p ărea brusc nedumerit.
— Mda. Înc ă zece minute și vin într-acolo.
O nouă pauză:
— Bine. Ne vedem în curând.
Gabrielle închise, prea preocupat ă ca să audă ticăitul puternic și deosebit al
neprețuitului ceas de perete Jourdain aflat la doar câ țiva pași de ea.

113

Michael Tolland nu- și dădu seama c ă Rachel e r ănită decât atunci când s ări să o
protejeze în spatele Triton-ului și îi văzu sângele de pe bra ț. După expresia transfigurat ă
de pe chipul ei î și dădu seama c ă ea nu sim țea nici un fel de durere. Dup ă ce o ridic ă,
Tolland se r ăsuci să îl găsească pe Corky. Astrofizicianul se împleticea c ătre ei cu ochii
ieșiți din orbite de groaz ă.
"Trebuie s ă ne găsim un ad ăpost", își zise Tolland, for țându-se s ă nu se las ă pradă
panicii. Din instinct, scrut ă cu privirea suprastructura pun ților de deasupra lor. Sc ările
care duceau spre cabina de comand ă erau în plin spa țiu deschis, iar cabina propriu-zis ă
nu era decât o cutie de sticl ă — o țintă perfect transparent ă din aer. A urca însemna
sinucidere, rezulta c ă au o singur ă direcție de urmat.
Pentru o frac țiune de secund ă, Tolland se uit ă plin de speran ță la submersibilul
Triton, întrebându-se dac ă nu exista vreo șansă să-i aducă pe toți sub ap ă, la adăpost de
gloanțe.
"Absurd." Triton-ul putea ad ăposti o singur ă persoan ă, iar vinciul de lansare avea
nevoie de peste zece minute ca s ă coboare submersibilul sub apele oceanului aflate la
peste zece metri mai jos. În plus, f ără baterii și compresoare înc ărcate, Triton-ul s-ar fi
comportat ca un cadavru în ap ă.
— Vin! strig ă Corky cu o voce sugrumat ă de panic ă, gesticulând spre cer.
Tolland nici m ăcar nu se obosi s ă își ridice privirea. Ar ătă spre un loc din apropiere,
de unde o ramp ă de aluminiu cobora sub punte. Corky p ărea că nu are nevoie de vreo
altă încurajare. Ferindu- și capul, se repezi spre deschiz ătură și se făcu nevăzut. Tolland
o prinse strâns pe Rachel de mijloc și îl urmă. Cei doi disp ărură la fix, exact înainte ca
elicopterul s ă se întoarc ă, împrăștiind gloan țe deasupra capetelor lor.
Tolland o ajut ă pe Rachel s ă coboare rampa pân ă la platforma suspendat ă de
dedesubt. Dup ă ce ajunser ă, Tolland sim ți corpul fetei c ă devine brusc rigid. Se întoarse,

temându-se s ă nu fi fost lovit ă de vreun glon ț care a rico șat de undeva.
Când îi v ăzu fața, își dădu seama c ă era vorba de altceva. Tolland urm ări privirea ei
îngrozită în jos și înțelese imediat.

Rachel st ătea nemi șcată. Picioarele refuzau s ă o mai asculte. Se holba la bizara lume
de sub ea.
Datorită design-ului SWATH, Goya nu avea o caren ă, ci mai degrab ă niște catalige,
ca un catamaran gigantic. Coborâser ă prin punte pe o pasarel ă cu grătare care atârna
deasupra unei pr ăpăstii deschise, la zece metri, direct deasupra m ării învolburate.
Zgomotul devenise asurzitor aici, reverberându-se de partea inferioar ă a punții. La groaza
instinctiv ă a lui Rachel se ad ăuga faptul c ă luminile de sub ap ă ale navei continuau s ă
ardă, aruncând proiec ții verzui adânc în oceanul aflat chiar sub ea. Rachel se trezi
holbându-se la șase sau șapte siluete fantomatice din ap ă. Erau ni ște rechini-ciocan
enormi, înotând pe loc împotriva curentului — ni ște forme ca de cauciuc care- și mișcau
trupurile înainte și înapoi.
Tolland îi șopti în ureche:
— Rachel, n-ai p ățit nimic. Prive ște drept înainte. Sunt chiar în spatele t ău.
Brațele lui o înconjurau, încercând s ă-i desprind ă cu blânde țe pumnii încle ștați de
balustrad ă. În acea clip ă, Rachel z ări picătura sângerie scurgându-se de pe bra țul ei și
căzând printre ochiurile gr ătarului. Privirea ei urm ări picătura în drumul spre ocean. Cu
toate că nu o zări ajungând în ap ă, știu când se întâmpl ă evenimentul, c ăci rechinii se
agitară instantaneu, împingând cu puternicele lor cozi și ciocnindu-se unul de altul într-
o agitație nebun ă de colți și de boturi.
"Lobi olfactivi telencefalici m ăriți…"
"Adulmec ă sângele de la peste un kilometru distan ța."
— Privirea drept înainte, repet ă Tolland, cu voce puternic ă și liniștitoare. Sunt chiar
în spatele t ău.
Rachel sim ți acum mâinile lui pe șolduri, împingând-o. For țându-se s ă nu se
gândeasc ă la vidul de sub ea, Rachel începu s ă parcurg ă pasarela. Undeva, deasupra, se
auzea din nou elicea elicopterului. Corky se dep ărtase deja bini șor de ei, str ăbătând
pasarela într-o goan ă de om dispe-rat.
Tolland îl strig ă:
— Mergi pân ă la capăt, Corky! Apoi coboar ă scările!
Rachel habar n-avea încotro se îndreptau. În fa ța lor, se vedea cap ătul unei noi
rampe descendente. La nivelul apei, o punte îngust ă și scurtă mărea suprafa ța vasului.
De aceast ă punte st ăteau prinse mai multe ie șituri mici și suspendate, ca un fel de
miniport sub nava mam ă. Pe un indicator mare se putea citi:

"ZONA DE SCUFUNDARE
Pot apărea înot ători fără avertisment.
Bărcile să se apropie cu pruden ță".

Rachel spera ca Michael s ă nu-i pun ă să înoate. Teama îi spori atunci când Tolland
se opri în dreptul unor dulapuri pline de sârme care flancau pasarela. Deschise u șile,
dezvăluind privirii mai multe costume de scafandru, tuburi de respirat, labe de înotat,
veste de salvare și lănci electrice de ap ărare. Înainte ca ea s ă scoată vreun sunet și să
protesteze, Tolland întinse mâna și apucă un pistol de semnalizare.
— Hai s ă mergem!
Se mișcau din nou.
Undeva în fa ță, Corky ajunsese la ramp ă și o coborâse deja pe jum ătate.
— O văd! strigă el, cu o voce care p ărea de-a dreptul vesel ă pe deasupra tunetelor
oceanului.
"Ce vezi?", se întreb ă Rachel, în vreme ce Corky ajunsese jos și acum alerga de-a
lungul unei pasarele înguste. Rachel nu z ărea decât oceanul în țesat cu rechini care se
apropiau tot mai periculos. Tolland o împinse mai departe. Brusc, z ări motivul bucuriei

lui Corky.. La cap ătul punții de dedesubt era amarat ă o mică barcă cu motor. Corky
alerga spre ea.
Rachel î și făcu ochii mari.
"Vom fugi de un elicopter într-o barc ă cu motor?"
— Are un radio la bord, îi explic ă Tolland. Și, dacă ne putem îndep ărta suficient de
bruiajul elicopterului…
Rachel nu mai auzi nici un cuvânt. Tocmai z ărise ceva care îi înghe ța sângele în
vine.
— Prea târziu, cârâi ea, întinzând un deget tremurând.
"Suntem termina ți…"

Când se întoarse, Tolland î și dădu seama într-o frac țiune de secund ă că totul se
terminase.
Dincolo de cap ătul navei, ca un dragon zgâindu-se în deschiderea unei pe șteri,
elicopterul negru coborâse extrem de jos și stătea cu botul spre ei. Pentru o clip ă, Tolland
avu impresia c ă mașinăria avea s ă zboare drept spre ei prin mijlocul navei. Îns ă
elicopterul începu s ă se încline, țintind victimele. Tolland urm ări direcția țevilor de
mitralier ă. "Nu!"
Ghemuit lâng ă barca cu motor și dezlegând parâmele, Corky î și înălță privirea exact
în clipa în care mitralierele de sub elicopter începur ă să scuipe o ploaie de gloan țe. Corky
sări ca și cum ar fi fost atins. Se feri înnebunit din calea gloan țelor și sări în barc ă,
lipindu-se de fundul ei. Mitralierele se oprir ă. Tolland îl z ări pe Corky târându-se în
barcă. Partea de jos a piciorului drept era acoperit ă de sânge. Ghemuit sub dunet ă,
Corky întinse mâna și scotoci printre butoanele de comand ă până găsi cheia de contact.
O răsuci și motorul Mercury de 250 de cai putere se trezi la via ță o clipă mai târziu, din
botul elicopterului se ivi iar ăși fasciculul laser ro șu, țintind șalupa cu o rachet ă.
Tolland reac ționă instinctiv, apucând singura arm ă pe care o avea.
Pistolul de semnalizare din mâna lui sfârâi când Tolland ap ăsă cocoșul. Un fascicul
orbitor țâșni pe o traiectorie orizontal ă pe subnav ă, îndreptându-se direct c ătre elicopter.
Chiar și așa, Tolland pricepu c ă acționase prea târziu. În vreme ce dâra de lumin ă se
îndrepta spre parbrizul elicopterului, lansatorul de rachete de sub aeronav ă emise
propriul fascicul de lumin ă. În aceea și fracțiune de secund ă cu lansarea rachetei,
aeronava vir ă brusc și ieși din raza vizual ă pentru a evita impactul cu racheta de
semnalizare.
— Ai grij ă! strigă Tolland, trântind-o pe Rachel pe pasarel ă.
Racheta devie de la traseu, ratându-l pe pu țin pe Corky, o lu ă de-a lungul navei și
se izbi de baza cataligei aflate la zece metri sub Rachel și Tolland.
Se auzi un zgomot infernal. De sub ei, țâșniră coloane de ap ă și de foc. Buc ăți de
metal contorsionat zburar ă prin aer și se ciocnir ă de pasarela de sub picioarele lor.
Explozia rachetei schimbase pozi ția navei. Goya își stabili încet echilibrul, într-o pozi ție
ușor înclinat ă.
După ce fumul se mai limpezi, Tolland v ăzu că una dintre cele patru catalige
principale ale navei fusese grav avariat ă. Curenții puternici de ap ă trăgeau de stâlpul
metalic, amenin țând să îl rupă. Scara în spiral ă care cobora pe ultima pasarel ă părea să
atârne de un fir de a ță.
— Haide! îi strig ă Tolland, împingând-o pe Rachel într-acolo.
"Trebuie s ă ajungem jos!"
Era însă prea târziu. Cu un trosnet, sc ările se rupser ă de stâlp și se prăbușiră în
mare.

Deasupra vasului, Delta One se lupt ă să controleze și reuși într-un final s ă
echilibreze elicopterul. Orbit, pe moment, de fascicolul luminos al rachetei de
semnalizare, tr ăsese de man șă în sus instinctiv, determinând ratarea țintei de c ătre
racheta Hellfire. Blestemând, Delta One se orient ă acum asupra provei navei, preg ătindu-

se să coboare la loc și să termine treaba.
"Elimină toți pasagerii." Ordinul controlorului fusese cât se poate de explicit.
— La naiba! Prive ște! îi strig ă Delta Two de pe scaunul lui din spate, arătând pe
geamul exterior. O șalupă!
Delta One se r ăsuci și văzu o șalupă Crestliner împro șcată de gloan țe îndepărtându-
se de Goya și încercând s ă dispară în noapte.
Trebuia s ă ia o hot ărâre.

114

Cu mâinile pline de sânge, Corky strângea cu putere timona b ărcii cu motor, în
vreme ce aceasta t ăia valurile oceanului. Împinse pân ă la fund maneta de viteze înainte,
încercând s ă obțină cât mai repede viteza maxim ă. Abia în acea clip ă simți durerea
sfâșietoare. Privi în jos și își zări piciorul drept sângerând. Brusc, ame ți.
Sprijinindu-se de timon ă, Corky se r ăsuci și se uită la Goya, dorindu- și ca
elicopterul s ă se ia dup ă el. Din pricin ă că rămăseseră prinși pe pasarel ă, Corky nu
putuse ajunge la Tolland și la Rachel. Atunci fusese for țat să ia o decizie pe loc.
"Divide și stăpânește."
Corky știa că, dacă reușea să ademeneasc ă elicopterul la o distan ță suficient de
mare de Goya, Tolland și Rachel ar fi avut o șansă să ceară ajutor prin radio. Din
nefericire, privind peste um ăr către nava iluminat ă, Corky z ări elicopterul care plana pe
loc, ca și cum cei din ăuntru nu s-ar fi decis cum s ă acționeze în continuare.
"Haideți, ticăloșilor! Veni ți după mine!"
Însă elicopterul nu se mi șcă din loc. Din contr ă, se așeză deasupra carenei navei, se
alinie cu aceasta și coborî, aterizând pe punte. "Nu!" Corky urm ări cu groaz ă
desfășurarea evenimentelor, în țelegând abia acum c ă îi părăsise pe Rachel și pe Tolland
și că aceștia rămăseseră ca prad ă sigură pentru vân ători.
Acum îi revenea lui sarcina de a cere ajutor prin radio. C ăută pe bordul de control și
găsi stația radio. Ap ăsă pe comutatorul de pornire. Nu se întâmpl ă nimic. Nici o lumini ță.
Nici un pârâit. R ăsuci butonul volumului la maximum. Nimic. "Haide odat ă!" Dădu
drumul timonei și se aplec ă să vadă mai bine. Aplecându-se, piciorul îl s ăgetă îngrozitor
de durere. Privirea i se fix ă pe stația radio. Nu-i veni s ă-și creadă ochilor. Panoul de con-
trol fusese ciuruit de gloan țe, iar sta ția radio era f ăcută praf. Prin bord ie șeau sârme. Se
holbă într-acolo, nevenindu-i s ă creadă.
"Cu toate ghinioanele astea nenorocite…"
Cu genunchii tremurându-i, Corky se ridic ă la loc în picioare, întrebându-se ce se
mai putea întâmpla. Primi r ăspunsul când se uit ă înapoi la Goya. Pe puntea navei
săriseră doi solda ți. După aceea, elicopterul decol ă din nou, întorcându-se în direc ția lui
Corky și pornind dup ă el cu vitez ă maximă.
Corky se f ăcu mic. "Divide și stăpânește." În noaptea asta, se p ărea că nu era
singurul c ăruia îi trecuse prin minte aceast ă idee str ălucită.

În vreme ce î și croia drum pe punte și se apropia de rampa care d ădea dedesubt,
Delta Three auzi o femeie care striga ceva chiar sub el. Se întoarse și îi făcu semn lui
Delta Two c ă se duce sub punte ca s ă verifice. Camaradul lui d ădu din cap și rămase
sus, ca s ă acopere nivelul superior. Cei doi puteau r ămâne în contact prin intermediul
stațiilor de comunica ții mobile criptate, c ăci sistemul de bruiere al elicopterului Kiowa
lăsase în mod ingenios o band ă îngustă deschis ă pentru propriile lor comunica ții.
Apucând strâns pistolul lui mitralier ă, Delta Three porni t ăcut spre rampa care
ducea jos. Cu vigilen ța unui asasin experimentat, începu s ă coboare, cu țeava armei
orientat ă în jos.
Panta rampei oferea doar o vizibilitate limitat ă, astfel încât Delta Three se ghemui
pentru a vedea mai bine. Acum auzea strig ătul mai clar. Continu ă să coboare. La

jumătatea distan ței, putea descifra deja zgomotul scos de labirintul de pasarele ata șate
părții inferioare a navei. Strig ătul deveni mai puternic.
Atunci o v ăzu. La jum ătatea pasarelei transversale, Rachel Sexton se zgâia peste o
balustrad ă înspre ap ă și îl striga cu disperare pe Michael Tolland.
"Să fi căzut Tolland? Poate în cursul exploziei?"
Dacă așa stăteau lucrurile, atunci misiunea lui Delta Three avea s ă fie mai u șoară
decât se a șteptase. Trebuia doar s ă mai coboare câteva trepte ca s ă obțină spațiu de
manevră. Ca și cum ar fi împu șcat un animal care era deja prins în capcan ă. Îl îngrijora
doar faptul c ă Rachel st ătea lâng ă un dulap deschis pentru echipamente, ceea ce
însemna c ă femeia putea avea acces la o arm ă, cum ar fi fost o pu șcă pentru rechini sau
o lance electric ă, deși nici una dintre acestea nu s-ar fi putut compara cu mitraliera lui.
Încrezător în controlul pe care-l avea asupra situa ției, Delta Three ridic ă arma și coborî o
nouă treaptă. Rachel Sexton aproape c ă se vedea perfect acum. Omul ridic ă arma.
"Încă un pas."
Mișcarea veni de sub el, de sub sc ări. Mai mult nedumerit decât înfrico șat, Delta
Three privi în jos și îl văzu pe Michael Tolland care împingea o bar ă de aluminiu înspre
picioarele lui. De și fusese tras pe sfoar ă, Delta Three aproape c ă izbucni în râs din
pricina jalnicei tentative de a-l da de-a berbeleacul.
Atunci sim ți bara atingându-i picioarele.
Corpul îi fu cople șit, instantaneu, de o durere fierbinte n ăucitoare, în vreme ce
piciorul drept îi explod ă pur și simplu în urma contactului. Pierzându- și echilibrul, Delta
Three dădu disperat din mâini și căzu pe sc ări. Mitraliera se rostogoli pe ramp ă și căzu
peste balustrad ă, în vreme ce omul se pr ăbuși pe pasarela de dedesubt. Îngrozit, omul se
îndoi să își prindă piciorul lovit, dar constat ă cu surprindere c ă acesta nu mai era la
locul lui.
Tolland se repezi imediat asupra atacatorului. Mâinile continuau s ă strângă bine
bara fumegând ă — un dispozitiv de control al rechinilor prin desc ărcări electrice, lung de
aproape doi metri. Bara de aluminiu fusese înzestrat ă în vârf cu un mic obuz de calibrul
doisprezece, sensibil la presiune, menit autoap ărării în eventualitatea atacului unui
rechin. Tolland reînc ărcase bara cu un alt obuz și acum a țintea vârful amenin țător al ar-
mei spre gâtul atacatorului. Omul z ăcea întins pe spate, ca paralizat, privindu-l pe
Tolland cu o expresie de ur ă și de agonie.
Rachel se apropie de ei alergând pe pasarel ă. Planul prevedea ca ea s ă înșface
mitraliera soldatului, dar, din p ăcate, arma c ăzuse peste balustrad ă, în apele oceanului.
Dispozitivul de comunica ții de la centura individului cronc ăni. Vocea care se auzi
părea a apar ține unui robot.
— Delta Three? R ăspunde! Am auzit o împu șcătură.
Omul nu f ăcu nici un gest c ă s-ar conforma.
Dispozitivul cronc ăni din nou:
— Delta Three? Confirm ă! Ai nevoie de sprijin?
Aproape imediat, o nou ă voce robotic ă se interpuse pe linie. Vocea abia se putea
desluși pe fundalul sonor al elicopterului în zbor.
— Aici e Delta One, rosti vocea. Urm ăresc șalupa care a plecat. Delta Three,
confirmă. Ai fost doborât? Ai nevoie de sprijin?
Tolland ap ăsă bara de aluminiu în gâtul omului.
— Spune-i elicopterului s ă lase în pace barca. Dac ă îmi ucid prietenul, tu mori!
Soldatul se strâmb ă de durere, în vreme ce î și duse dispozitivul de comunica ții în
dreptul buzelor. Privi drept spre Tolland și apăsă butonul:
— Aici Delta Three! N-am nimic! Doboar ă șalupa!

115

Gabrielle Ashe se întoarse în baia lui Sexton, preg ătindu-se s ă iasă din biroul lui.
Apelul senatorului o nelini ști. Tipul ezitase în mod clar atunci când ea îl informase c ă se

găsește în biroul ei — de parc ă ar fi știut cumva c ă minte. Oricum, e șuase în tentativa de
a avea acces la computerul lui Sexton, și acum nu mai știa care era urm ătoarea mutare.
"Sexton a șteaptă."
Cățărându-se înapoi pe marginea c ăzii de baie și pregătindu-se s ă se agațe de tavan,
Gabrielle auzi ceva care c ăzu cu zgomot pe podeaua de gresie. Se uit ă în jos și constat ă
iritată că lovise o pereche de butoni pe care senatorul p ărea să-i fi uitat pe marginea
căzii.
Trebuia s ă lase lucrurile exact a șa cum le g ăsise.
Dându-se iar ăși jos, Gabrielle culese butonii de pe jos și îi așeză la loc. Voi s ă se
cațere din nou spre tavan, dar se opri, privind înc ă o dată spre butoni. În oricare alt ă
noapte i-ar fi ignorat, îns ă monograma de pe ei îi atrase acum aten ția. La fel ca multe alte
articole personale monogramate ale senatorului, butonii erau inscrip ționați cu dou ă litere
îngemănate. SS. Gabrielle î și aminti de prima parol ă a lui Sexton — SSS. Î și imagin ă
calendarul lui… POTUS… și screensaver-ul cu pictorialul Casei Albe în fundal și cu
banda care rula la infinit pe margine.
Președintele Statelor Unite Sedgewick Sexton… Pre ședintele Statelor Unite
Sedgewick Sexton… Pre ședintele…
Gabrielle c ăzuse pe gânduri câteva clipe. "Oare s ă fie chiar atât de încrez ător?"
Știa că îi trebuia doar o secund ă ca să afle răspunsul, a șa că reveni în fug ă în biroul
senatorului, se duse la calculator și tastă o parolă de șapte caractere:

POTUSSS

Screensaver-ul disp ăru instantaneu.
Se holbă, nevenindu-i s ă-și creadă ochilor.
"Nu subestima niciodat ă ego-ul unui politician."

116

Corky Marlinson nu mai ținea cârma șalupei, de și aceasta î și continua goana în
noapte. Știa că barca avea s ă meargă în linie dreapt ă cu sau f ără el la timon ă. "Calea
minimei rezisten țe…"
Se afla în spatele șalupei, încercând s ă își dea seama cât de distrus îi era piciorul.
Un glon ț îi intrase prin partea din fa ță a gambei, ratând cu pu țin osul. În spatele gambei,
nu se vedea nici o gaur ă de ieșire, așa că glonțul rămăsese probabil înfipt în mu șchi.
Corky scotoci prin preajm ă în speran ța că va găsi ceva cu care s ă își opreasc ă
sângerarea, dar nu d ădu peste nimic care s ă-l ajute — doar câteva labe de înot, un tub
de respirat și vreo dou ă veste de salvare. Nici o trus ă de prim ajutor. Înnebunit, Corky
deschise un mic dul ăpior și găsi câteva unelte, band ă adezivă, cârpe, ceva ulei și alte
articole de genul ăsta. Își privi piciorul care-i sângera și se întreb ă cât mai trebuia s ă
meargă ca să iasă din teritoriul rechinilor.
"Mult mai mult decât am mers pân ă acum."

Delta One men ținu elicopterul la un nivel coborât deasupra oceanului, str ăbătând
întunericul cu privirea în c ăutarea șalupei. Presupunând c ă barca fugarilor avea s ă se
îndrepte spre țărm, încercând s ă se distan țeze cât mai mult de Goya, Delta One pornise
pe traiectoria ini țială a bărcii.
"Ar fi trebuit s ă-l depășesc deja."
În mod normal, urm ărirea bărcii s-ar fi rezolvat foarte simplu cu ajutorul radarului,
dar acesta devenise inutil odat ă cu activarea umbrelei de bruiaj care transmitea semnale
parazite pe o suprafa ță de kilometri p ătrați în jur. Iar oprirea sistemului de bruiaj nu
constituia o op țiune cât ă vreme to ți cei de pe Goya nu erau mor ți. În noaptea asta, nici
un semnal de urgen ță nu avea voie s ă plece de pe acea nav ă.

"Secretul meteoritului trebuie s ă dispară.. Chiar aici. Și chiar acum."
Din fericire pentru el, Delta One dispunea și de alte mijloace de urm ărire. În ciuda
apelor ciudat de calde ale oceanului, g ăsirea amprentei termice a șalupei era o treab ă
simplă. Delta One porni scanerul termic. Oceanul din jur se agita la o temperatur ă de
aproape patruzeci de grade Celsius. Motorul de 250 de cai putere al șalupei func ționa la
o temperatur ă mult mai ridicat ă.

Piciorul lui Corky Marlinson amor țise în întregime.
Neștiind ce altceva ar mai putea face, Corky î și înfășură gamba r ănită în cârpe și
trăsese de jur împrejur rol ă după rolă bandă adezivă. De la glezn ă și până la genunchi,
întreaga lui gamb ă nu era altceva decât o teac ă argintie strâns ă la maximum pe picior.
Sângerarea nu mai era la fel de puternic ă, cu toate c ă mâinile și hainele îi erau înc ă pline
de pete ro șii.
Stând pe fundul șalupei, Corky se întreb ă de ce nu îl ajunsese elicopterul din urm ă.
Își înălță capul și cercetă bezna din spatele lui, a șteptându-se s ă zărească undeva, la
distanță, luminile navei și elicopterul. Ciudat, dar nu z ări nimic. Luminile vasului
dispăruseră. Cu siguran ță nu reușise să ajungă chiar atât de departe, nu?
Corky se sim ți brusc cuprins de o raz ă de speran ță. Poate c ă scăpase. Poate c ă îl
pierduser ă în bezna nop ții. Poate c ă va reuși să ajungă la țărm!
Abia atunci observ ă că dâra lăsată de șalupă nu era dreapt ă, ci apărea a se curba
treptat, ca și cum barca ar fi mers în arc de cerc. Nedumerit, Corky î și întoarse capul ca
să vadă direcția arcului și extrapol ă în minte o curb ă gigantic ă peste apele oceanului. O
clipă mai târziu, v ăzu clar.
Goya se găsea chiar la babord, la mai pu țin de opt sute de metri distan ță. Cu
groază, Corky î și dădu seama de gre șeala făcută. Fără o mână care să o conduc ă ferm,
șalupa fusese purtat ă de curen ții puternici ai oceanului — vârtejul produs de megafisura
magmatic ă. "Mă învârt ca boul în cerc!"
Se păcălise pe el însu și.
Știind că se afla înc ă în "aten ția" rechinilor, Corky î și aminti cuvintele înfrico șătoare
ale lui Tolland: "Lobi olfactivi telencefalici m ăriți… Rechinii adulmec ă o picătură de sânge
de la peste un kilometru distan ță". Corky se uit ă la piciorul acoperit cu band ă adezivă și
la mâinile lui.
Cei din elicopter aveau s ă-l atace în curând.
Smulgându- și hainele pline de sânge, Corky se împletici dezbr ăcat până la prova
șalupei. Știind că nici un rechin nu putea ține pasul cu o șalupă în plină viteză, se spălă
cât de bine putu de sânge în apele curentului puternic.
"O singur ă picătură de sânge…"
Rămas singur în largul oceanului, se ridic ă, știind că îi mai r ămăsese un singur
lucru de f ăcut. Aflase odat ă că animalele î și marcau teritoriul cu urin ă, pentru c ă acidul
uric reprezenta fluidul cu mirosul cel mai puternic pe care îl putea secreta un corp.
"Mai puternic decât sângele", spera el. Dorindu- și acum s ă fi băut mai multe beri în
seara asta blestemat ă, Corky î și ridică piciorul r ănit pe balustrada șalupei și încercă să
urineze pe banda adeziv ă. "Haide odat ă!" Așteptă. "Nimic nu se compar ă cu nevoia de a te
pișa pe tine când te urm ărește un elicopter uciga ș."
În sfârșit, îi veni s ă facă. Corky urin ă peste toat ă banda adeziv ă, îmbibând-o bine.
Folosi ultimele pic ături din vezic ă pentru a îmbiba o cârp ă, cu care apoi î și șterse întregul
trup. "Foarte pl ăcut "
De pe cerul întunecat se ivi o raz ă laser, îndreptându-se spre el precum lama
lucitoare a unei ghilotine uria șe. Elicopterul ap ăru dintr-un unghi înclinat, ca și cum
pilotul ar fi fost nedumerit de ce Corky o luase înapoi spre Goya.
Corky îmbr ăcă repede o vest ă de salvare și o luă la goan ă spre spatele șalupei. Un
punct de un ro șu intens ap ăru pe podeaua plin ă de sânge a vasului, la numai doi metri
de locul în care se afla el.
Sosise clipa.

De la bordul navei, Michael Tolland nu v ăzu cum șalupa explodeaz ă într-o minge
uriașă de flăcări și cum rămășițele ei se împr ăștiară în toate p ărțile, lăsând în urm ă dâre
imense de fum.
Însă auzi totul.

117

În aripa de vest era, de obicei, lini ște la o asemenea or ă, dar apari ția neașteptată a
președintelui în halat de baie și papuci pusese pe jar întregul personal și scosese din pat
consilierii care dormeau la Casa Alb ă.
— N-o g ăsesc, domnule pre ședinte, îi zise un angajat tân ăr, alergând dup ă șeful lui
către Biroul Oval.
Omul o c ăutase pretutindeni.
— Domni șoara Tench nu r ăspunde nici la pager și nici la telefonul celular.
Președintele p ărea exasperat:
— Ați căutat în…
— A plecat din cl ădire, domnule! îl inform ă un alt angajat.
A semnat de ie șire cu circa o or ă în urmă. S-ar putea s ă se fi dus la NRO. Una dintre
centraliste zicea c ă ea și Pickering au avut o discu ție în seara asta.
— William Pickering?
Președintele p ărea uluit.
— Tench și Pickering nu se puteau înghi ți. L-ați sunat?
— Nici el nu r ăspunde, domnule. Centrala NRO nu d ă de el. Spune c ă telefonul lui
Pickering nici m ăcar nu sun ă. De parc ă ar fi disp ărut de pe fa ța pământului.
Herney î și privi subalternii câteva clipe, apoi se duse la bar și își turnă un pahar cu
bourbon. Când vru s ă-i ducă paharul la buze, în înc ăpere dădu buzna un om de la
Serviciile Secrete.
— Domnule pre ședinte? Nu voiam s ă vă trezesc, dar trebuie s ă aflați că în noaptea
asta a avut loc un atentat cu bomb ă la FDR Memorial.
— Ce???
Herney aproape c ă scăpă paharul din mân ă.
— Când?
— Cu o or ă în urmă.
Omul era cenu șiu la față.
— Iar FBI tocmai a identificat victima…

118

Lui Delta Three îi venea s ă urle de durere. Sim țea că plutește într-o stare de
semicon știentă. "Oare asta mi-e moartea?" Încerc ă să se miște, dar se sim țea paralizat și
de-abia reu șea să respire. În fa ța ochilor, cu greu distingea ni ște umbre. Gândul i se
întoarse la explozia șalupei pe mare, atunci când z ărise furia uciga șă din ochii lui
Michael Tolland în timp ce oceanograful st ătea aplecat deasupra lui, ținându-i arma
exploziv ă la gât.
"Cu siguran ță, Tolland m-a ucis…"
Și totuși, durerea sfâ șietoare din piciorul drept îi spunea c ă era cât se poate de viu.
Treptat, î și aminti. Când auzise explozia șalupei, Tolland scosese un urlet de mânie din
cauza prietenului pierdut. Dup ă aceea, întorcându- și privirea uciga șă spre Delta Three,
Tolland se arcuise ca și cum s-ar fi preg ătit să-i străpungă gâtul du șmanului cu bara de
metal. În ultima clip ă însă păru să ezite, ca și cum ceva l-ar fi împiedicat s ă-și ducă
gestul la bun sfâr șit. Cu o brutalitate feroce, Tolland aruncase bara și îl lovise cu cizma

pe Delta Three în piciorul r ănit.
Ultimul lucru de care î și mai amintea Delta Three era c ă vomita în vreme ce întregul
univers se transformase într-un haos. Acum î și revenea, f ără să aibă habar cât ă vreme
zăcuse incon știent. Își simțea brațele legate la spate cu un nod strâns, cum doar
marinarii știau să facă. Și picioarele îi erau legate, îndoite sub el și prinse de încheieturile
mâinilor într-un soi de arc imobilizator. Încerc ă să strige, dar nu reu și să scoată nici un
sunet. Îi îndesase ceva în gur ă.
Delta Three nu- și putea da seama ce se întâmpl ă. Atunci sim ți briza rece și văzu
luminile care str ăluceau. Î și dădu seama c ă se afla pe puntea principal ă a navei. Se
răsuci cât putu ca s ă ceară ajutor, dar îl întâmpin ă o priveli ște înfior ătoare — propria
imagine reflectat ă distorsionat de bila submersibilului de pe Goya. Triton-ul atârna chiar
în fața lui, astfel încât Delta Three î și dădu seama c ă zace pe o trap ă gigantic ă din punte.
Situația nu era nici pe departe la fel de nelini știtoare ca o întrebare care îi veni în minte.
"Dacă eu sunt pe punte… atunci unde e Delta Two?"

Delta Two era tot mai îngrijorat.
Cu toate c ă partenerul lui îi spusese prin sta ția de comunica ții că nu pățise nimic,
sunetul asem ănător cu o împu șcătură nu provenea de la un pistol mitralier ă. Era evident
că Michael Tolland sau Rachel Sexton tr ăseseră un foc de arm ă. Delta Two se apropie ca
să se zgâiasc ă deasupra rampei pe care o coborâse camaradul lui și văzu sânge.
Cu arma ridicat ă, coborî sub punte, unde urm ări dâra de sânge de-a lungul unei
pasarele c ătre prova navei. Aici, dâra de sânge îl conduse pe o alt ă rampă, înapoi c ătre
puntea principal ă. Era pustie. Tot mai nelini știt, Delta Two urm ări petele sângerii de-a
lungul pun ții către partea din spate a navei, trecând pe lâng ă deschiz ătura rampei de
unde plecase.
"Ce naiba se întâmpl ă aici?" Dâra p ărea să contureze un cerc gigantic.
Mergând cu pruden ță, cu arma în fa ță, Delta Two trecu de intrarea în laboratorul de
pe vas. Dâra continua spre puntea de la pupa. Trecu cu grij ă de colț, ocolindu-l pe partea
largă a curbei. Z ări din nou dâra.
Atunci îl v ăzu.
"Isuse Hristoase!"
Delta Three z ăcea, legat și cu căluș în gură, aruncat f ără pic de mil ă chiar în fa ța
submersibilului navei. Chiar și de la acea distan ță, Delta Two observ ă că partenerului
său îi lipsea o bun ă parte din piciorul drept.
Cu grijă, să nu fie prins într-o capcan ă, Delta Two în ălță arma și păși încet înainte.
Delta Three începu s ă se agite, încercând s ă vorbeasc ă. Ca o ironie, modul în care
tovarășul lui fusese legat, cu genunchii strâns îndoi ți sub el, probabil c ă îi salva via ța,
căci sângerarea piciorului p ărea să se fi oprit.
Apropiindu-se de submersibil, Delta Two observ ă cu bucurie c ă putea s ă vadă și ce
se întâmpl ă în spatele lui, datorit ă faptului c ă întreaga punte se reflecta în structura
rotundă a Triton-ului. Într-un târziu, Delta Two ajunse lâng ă camaradul doborât. Dar
zări prea târziu avertismentul din ochii lui.
Sclipirea argintie se ivi ca din senin.
Unul dintre cle știi de manipulare ai submersibilului s ări brusc în fa ță și apucă
coapsa stâng ă a lui Delta Two cu o for ță zdrobitoare. Omul încerc ă să se tragă înapoi, dar
cleștele îl ținea prea strâns. Țipă de durere, sim țind cum i se rupe osul. Privirea îi c ăzu pe
cabina Triton-ului. Zgâindu-se prin reflec ția punții în geam, Delta Two v ăzu un b ărbat
ascuns în umbra din interiorul submersibilului.
Michael Tolland manevra Triton-ul.
"Proastă idee", își zise Delta Two, for țându-se s ă uite de durere și apucând strâns
pistolul mitralier ă. Ținti în sus și spre stânga, c ătre pieptul lui Tolland, aflat la numai un
metru distan ță de cealalt ă parte a geamului de plexiglas. Ap ăsă pe trăgaci. Furios la
culme c ă fusese p ăcălit, Delta Two ținu degetul ap ăsat pe tr ăgaci pân ă ce ultimul cartu ș
gol se rostogoli pe punte și arma țăcăni a gol. R ămas fără suflare, l ăsă arma să cadă și se
uită mânios la geamul zgâl țâit din fa ța lui.

— Ești mort! sâsâi el, chinuindu-se s ă-și smulgă piciorul din strânsoarea cle ștelui.
Zvârcolindu-se, gheara de metal îi sfâ șie carnea, deschizând o ran ă imensă:
— La dracu!
Se întinse dup ă stația de comunica ții de la centur ă. Însă, în vreme ce î și ducea
dispozitivul la buze, un al doilea bra ț de robot se ivi chiar în fa ța lui și îi prinse strâns
brațul drept. Sta ția căzu cu zgomot pe punte.
Abia atunci Delta Two z ări fantoma din geamul din fa ță. Un chip palid care se apleca
în partea lateral ă și se zgâia printr-o por țiune intact ă de geam. Uluit, Delta Two privi în
centrul domului de plexiglas și își dădu seama c ă gloanțele nu reu șiseră nici măcar să
penetreze plasticul gros. Domul er ă plin doar de urme de impact.
După o clipă, se deschise trapa lateral ă a submersibilului, din care se ivi Michael
Tolland. Omul tremura, dar era nev ătămat. Coborând de pe cadrul de aluminiu, Tolland
sări pe punte și aruncă o privire spre geamul lovit.
— O mie de kilograme pe centimetru p ătrat, zise el. Cred c ă vă trebuie o arm ă mai
mare și mai puternic ă.

În timp ce se afla în hidrolab, Rachel î și dădea seama c ă nu mai avea timp. Auzise
împușcăturile de pe punte și se ruga ca totul s ă se fi petrecut dup ă cum plănuise
Tolland. Nu-i mai p ăsa cine se aflase în spatele farsei cu meteoritul NASA, directorul
administrativ al agen ției, Marjorie Tench sau însu și președintele, c ăci oricum acum nu
mai avea rost.
"N-o să scape a șa ușor. Oricine ar fi, adev ărul va ie și la iveal ă." Rana din bra ț nu
mai sângera, iar adrenalina care îi cuprinsese corpul amor țise durerea și îi sporise
puterea de concentrare. Rachel g ăsi un pix și hârtie și scrijeli un mesaj de dou ă rânduri.
Cuvintele scrise erau stângace și dure, dar elocven ța era un lux pe care nu și-l putea
permite în acest moment. Ad ăugă nota la stiva de hârtii acuzatoare din mân ă — hârtia
GPR, imaginile insectei oceanice, poze și articole legate de condrulele oceanice, precum și
rezultatul scanat al testului f ăcut prin microscopul electronic. Meteoritul era un fals și ea
avea dovezile.
Rachel introduse întreaga stiv ă în faxul hidrolabului. Știind doar câteva numere pe
dinafară, își dădea seama c ă opțiunile de trimitere erau limitate, îns ă deja se hot ărâse
cine anume avea s ă primeasc ă toate acele dovezi. Ținându- și respira ția, tastă cu grijă
numărul de fax al receptorului.
Apăsă tasta SEND, sperând din tot sufletul ca alegerea ei s ă fi fost una în țeleaptă.
Dispozitivul emise un sunet:

"ERROR: NO DIAL TONE
(EROARE: F ĂRĂ TON)".

Rachel se a șteptase la a șa ceva. Comunica țiile de la bordul navei erau în continuare
bruiate. A ștepta și urmărea mașinăria, sperând ca aceasta s ă funcționeze la fel cu cea pe
care o avea ea acas ă.
"Haide odat ă!"
După cinci secunde, faxul emise un nou sunet.

"REDIALING…"

"Da!" Rachel urm ări cum ma șina intră în transmitere automat ă.

"ERROR: NO DIAL TONE
REDIALING…
ERROR: NO DIAL TONE
REDIALING"

Rachel l ăsă faxul să găsească un ton de apel și se grăbi să iasă din hidrolab exact în

clipa în care elicea elicopterului se auzi tunând deasupra navei.

119

La două sute cincizeci de kilometri dep ărtare de Goya, Gabrielle privea mut ă de
uimire ecranul computerului din biroul senatorului. B ănuielile ei se confirmau.
Dar nu- și imaginase nici o clip ă câtă dreptate avuse.
Privea copiile scanate ale mai multor zeci de cecuri emise pe numele lui Sexton de
către companii aerospa țiale private și depozitate în diverse conturi din insulele Cayman.
Cel mai mic cec era în valoare de cincisprezece mii de dolari. Restul se învârteau în jurul
sumei de jum ătate de milion de dolari.
"Doar ni ște boabe de fasole, îi spusese Sexton. Toate dona țiile sunt sub limita de
două mii de dolari."
Era clar c ă Sexton min țise tot timpul. Gabrielle privea acum dovada unei finan țări
ilegale de campanie electoral ă la scară uriașă. Trădarea și deziluzia o loveau teribil acum.
"M-a min țit."
Se simțea ca o idioat ă. Se sim țea mânjit ă. Dar, mai presus de toate, o cople șea furia.
Gabrielle st ătea singur ă în bezn ă, dându- și seama c ă habar n-avea cum va ac ționa
în continuare.

120

Deasupra navei, în timp ce manevra elicopterul Kiowa în dreptul pun ții din spate,
Delta One se uit ă cu aten ție dedesubt, în fa ța lui derulându-se un tablou cu totul
neașteptat.
Michael Tolland st ătea în picioare pe punte lâng ă un submersibil minuscul.
Atârnând în bra țele metalice ale micii nave, ca în cle știi unei insecte uria șe, Delta Two se
lupta în zadar s ă se elibereze din strânsoarea de fier.
"Ce Dumnezeu s-a întâmplat aici?"
La fel de șocantă era apari ția lui Rachel Sexton pe punte, stând deasupra unui om
legat și grav rănit, de la picioarele submersibilului. Omul nu putea fi decât Delta Three.
Rachel ținea un pistol mitralier ă îndreptat spre Delta Three și privea țintă elicopterul, ca
și cum l-ar fi provocat pe pilot s ă-i atace.
Delta One se sim ți pe moment dezorientat, incapabil s ă priceap ă cum de se
întâmplase a șa ceva. Gre șelile echipei Delta Force de ghe țarul Milne fuseser ă un
eveniment rar, dar oarecum explicabil. Ceea ce se petrecuse pe Goya depășea orice
imagina ție.
În condi ții normale, umilirea de care a avut parte Delta One ar fi fost extrem de greu
de înghi țit. În noaptea asta îns ă, rușinea era amplificat ă de prezen ța altei persoane în
elicopter, o persoan ă care în mod obi șnuit nu avea ce sa caute acolo.
"Controlorul."
După misiunea îndeplinit ă de echipa Delta Force la FDR Memorial, controlorul îi
ceruse lui Delta One s ă zboare c ătre un parc public pustiu, nu departe de Casa Alb ă. La
ordinul controlorului, Delta One aterizase pe o paji ște, între ni ște copaci, moment în care
controlorul, care î și parcase ma șina în apropiere, ap ăruse din întuneric și urcase la
bordul elicopterului Kiowa. În câteva secunde, porniser ă din nou la drum.
Deși se întâmpla rar ca un controlor s ă se implice personal în misiuni, Delta One nu
se putea plânge. Dezam ăgit de modul în care echipa Delta Force gestionase opera țiunile
de pe ghe țarul Milne și temându-se c ă tot mai mul ți aveau s ă intre la b ănuieli și să
înceapă să investigheze situa ția, controlorul îl informase pe Delta One c ă va supraveghea
chiar el faza final ă a opera țiunii.
Acum controlorul manevra armamentul de pe elicopter și era martorul unui e șec

cum Delta One nu mai înregistrase niciodat ă, până atunci.
"Povestea asta trebuie s ă se termine! Acum!"

Controlorul privi puntea navei de la bordul elicopterului și se întreb ă cum se
putuser ă întâmpla toate groz ăviile pe care le vedea. Nimic nu func ționase ca lumea —
bănuielile legate de meteorit, e șecul asasinatelor de pe ghe țarul Milne, nevoia unei alte
crime de rang înalt la FDR Memorial.
— Iertați-mă, îngăimă Delta One uluit, cu un ton de dispre ț, în vreme ce privea
tragedia de pe nav ă. Nu-mi pot imagina…
"Nici eu",î și spuse controlorul.Era clar c ă prada lor fusese subestimat ă.
Se uită la Rachel Sexton, care privea geamul reflectorizant al elicopterului, ținând
stația radio criptat ă la buze. Când auzi vocea ei ca de robot cum inund ă interiorul
aparatului de zbor, controlorul se a șteptă ca ea să ceară retragerea aeronavei sau oprirea
sistemului de bruiaj, astfel încât Tolland s ă poată cere ajutor. Îns ă cuvintele femeii avur ă
un efect mult mai înfrico șător:
— Ați ajuns prea târziu. Nu mai suntem singurii care știm adev ărul.
Ecoul cuvintelor r ăsunară pentru câteva clipe în carling ă. Deși părea imposibil ă, o
asemenea eventualitate, în caz c ă era real ă, îl punea pe controlor pe gânduri. Succesul
întregului proiect depindea de eliminarea tuturor celor care știau adev ărul. Opera țiunea
trebuia îndeplinit ă cu orice pre ț, indiferent cât de multe erau victimele care ap ăreau pe
parcurs.
"Mai știe cineva…"
Cunoscând faptul c ă Rachel Sexton era foarte atent ă și discret ă când venea vorba de
informa ții secrete, controlorului îi veni greu s ă creadă că ea ar fi putut împ ărtăși astfel de
informa ții cu ter țe părți externe.
Rachel se auzi din nou în sta ția criptat ă:
— Retrage ți-vă și vom cru ța viața oamenilor vo ștri! Apropia ți-vă și vor muri! Oricum,
adevărul va ie și la iveal ă. Limitați-vă pierderile! Pleca ți de aici!
— Mergi la cacealma, îi r ăspunse controlorul, știind că vocea pe care o auzea Rachel
aparținea unui robot androgin. N-ai spus nimic, nim ănui.
— Ești gata s ă riști? riposta Rachel. N-am putut da de William Pickering mai
devreme, a șa că m-am speriat și mi-am luat unele m ăsuri de siguran ță.
Controlorul se încrunt ă. Ceea ce spunea avea sens.

— Nu m ă cred, rosti Rachel, uitându-se la Tolland.
Soldatul prins în cle știi submersibilului rânji:
— Ai arma desc ărcată, iar elicopterul o s ă vă arunce direct în iad. O s ă muriți
amândoi. Singura voastr ă speranță e să ne dați drumul.
"Pe naiba", îi r ăspunse Rachel, gândindu-se la urm ătoarea mutare. Se uit ă la
bărbatul legat fedele ș care zăcea chiar la picioarele ei. P ărea că delireaz ă din pricina
pierderii uria șe de sânge. Se ghemui lâng ă el și îl privi drept în ochi:
— O să-ți scot călușul ca să poți vorbi în sta ție; convinge-i pe ăia să plece de aici. S-
a înțeles?
Omul se gr ăbi să dea din cap.
Rachel îi scoase c ălușul. Soldatul o scuip ă pe Rachel drept în fa ță cu un amestec de
salivă și sânge:
— Ticăloaso, sâsâi el, tu șind. O s ă privesc și o să savurez moartea ta. O s ă te
spintece ca pe o scroaf ă, iar eu am s ă mă bucur de fiecare clip ă a agoniei tale.
Rachel se șterse. Sim ți brațele lui Tolland îndep ărtând-o de acolo, tr ăgând-o înapoi,
încercând s-o lini ștească în vreme ce îi lua pistolul mitralier ă din mân ă. Din atingerea
lui, Rachel î și dădu seama c ă în interiorul lui ceva tocmai plesnise. Tolland se duse la un
panou de control aflat la doar câ țiva metri dep ărtare, apuc ă o manet ă și își încruci șă
privirea cu cea a omului care z ăcea pe punte.
— Șocul num ărul doi, îi zise el. Iar pe nava mea, ăsta este și ultimul.

Cuprins de o furie devastatoare, Tolland se l ăsă cu putere peste manet ă. În puntea
de sub Triton se c ăscă o trapă uriașă, ca podeaua culisant ă a unei spânzur ători. Soldatul
legat scoase un scurt urlet de fric ă, după care disp ăru prin gaur ă. Căzu zece metri, drept
în apele oceanului. La ciocnirea cu apa țâșniră picături rozalii. Rechinii îl atacaser ă într-o
fracțiune de secund ă.
Controlorul tres ări de mânie. Se uit ă la ceea ce mai r ămăsese din trupul lui Delta
Three cum e tras de curen ții puternici. În partea pe care o lumina nava, apa devenise roz.
Mai mul ți pești se băteau pe ceva ce p ărea a fi un bra ț.
"Isuse Hristoase."
Controlorul privi din nou spre puntea navei. Delta Two se zb ătea în continuarea în
cleștii submersibilului, atârnând acum deasupra trapei deschise în punte. Picioarele lui
se agitau deasupra h ăului. Tolland nu trebuia decât s ă deschid ă cleștii și Delta Two avea
să fie urm ătoarea cin ă a rechinilor.
— Bine, url ă controlorul în sta ție. Stați așa! Stați așa!
Rachel st ătea pe punte și se uita în sus la Kiowa. Controlorul citi hot ărârea din ochii
ei, chiar și de la în ălțimea la care se afla. Rachel ridic ă stația în dreptul gurii.
— Mai crezi c ă merg la plesneal ă? îl întreb ă ea. Sun ă centrala principal ă NRO. Cere
cu Jim Samiljan. E la P&A, în schimbul de noapte. I-am povestit totul despre meteorit. Î ți
va confirma.
"Îmi specifica un nume?" Treaba asta nu mirosea a bine. Rachel Sexton nu era o
proastă, iar controlorul putea verifica un astfel de bluf în doar câteva secunde. De și nu
cunoștea pe nimeni în NRO cu numele Jim Samiljan, controlorul știa că organiza ția avea
un num ăr uriaș de salaria ți. Rachel putea spune adev ărul. Înainte de a comanda ultimul
asasinat, controlorul trebuia s ă se asigure c ă era vorba de un bluf — sau nu.
Delta One privi peste um ăr:
— Vreți să dezactivez umbrela de bruiaj ca s ă îl puteți suna?
Controlorul se uit ă la Rachel și la Tolland. Îi vedea pe amândoi foarte bine. Dac ă
oricare dintre ei ar fi f ăcut un gest de a scoate un telefon celular sau o sta ție radio, Delta
One ar fi reac ționat imediat în mod decisiv. Riscul era minim.
— Oprește umbrela, îi ordon ă controlorul, sco țând un telefon celular. O s ă văd dacă
Rachel minte. Apoi o s ă găsim o cale s ă-l salvăm pe Delta Two și să punem cap ăt
porcăriei ăsteia.

În Fairfax, operatoarea de la centrala principal ă NRO devenea din ce în ce mai
nerăbdătoare.
— Așa cum tocmai v-am explicat, nu v ăd nici un Jim Samiljan la Divizia Planificare
și Analiză.
Apelantul insist ă:
— Ați încercat ortografieri multiple? A ți încercat la alte departamente?
Operatoarea verificase deja; o f ăcu din nou. Dup ă câteva secunde, reveni la telefon:
— N-avem nici un angajat în agen ție cu numele Jim Samiljan. Oricum s-ar pronun ța
și scrie acest nume.
Apelantul p ăru mulțumit de rezultat:
— Deci sunte ți sigură că NRO nu are nici un angajat pe nume Jim Samil…
Pe linie se auzir ă brusc zgomote. Cineva țipă. Apelantul înjur ă cu voce tare, apoi
închise.

La bordul elicopterului, Delta One urla de furie în vreme ce încerca s ă reactiveze
sistemul de bruiaj. Î și dăduse seama prea târziu. În mul țimea de controale iluminate din
cabina elicopterului, un mic indicator LED ar ăta că de pe Goya se transmitea un mesaj
prin SATCOM. "Dar cum? Nimeni nu a p ărăsit puntea!" Înainte ca Delta One să
reușească activarea umbrelei, conexiunea de pe nav ă se închise de la sine.
În hidrolab, dispozitivul de trimitere a faxurilor clipea satisf ăcut.

"CARRIER FOUND… FAX SENT
(GĂSIT LINIE DE TRANSMITERE… MESAJ TRIMIS)"

121

"Ucide sau e ști ucis." Rachel descoperea o latur ă a ei pe care nu și-o cuno ștea.
Ființa care lupta pentru supravie țuire — o necesitate imperioas ă alimentat ă de frică.
— Ce con ținea acel fax? se interes ă vocea din sta ția criptat ă:
Rachel fu u șurată când afl ă confirmarea trimiterii mesajului:
— Pleca ți de aici, le ceru ea, vorbind în sta ție și uitându-se urât la cei din elicopter.
S-a terminat. Secretul vostru s-a aflat.
Rachel îi puse pe atacatori la curent cu toate informa țiile pe care le trimisese. O
jumătate de duzin ă de pagini cu text și ilustra ții. Dovezile irefutabile ale falsific ării
meteoritului.
— Dacă ne face ți vreun r ău, situa ția voastr ă se va agrava și mai mult Se l ăsă o
tăcere încordat ă:
— Cui i-ai trimis faxul?
Rachel n-avea nici cea mai mic ă intenție de a r ăspunde la o asemenea întrebare. Ea
și Tolland aveau nevoie de timp. Se pozi ționaseră în apropierea deschiz ăturii din punte,
în linie dreapt ă cu Triton-ul, astfel încât pilotului din elicopter îi era imposibil s ă tragă
fără a-i face r ău soldatului prins în cle știi metalici.
— William Pickering, rosti vocea, p ărând ciudat de optimist ă. Ai trimis faxul lui
William Pickering.
"Greșit", îi răspunse Rachel în gând. Pickering ar fi fost prima op țiune, îns ă fusese
obligată să aleagă pe altcineva temându-se ca atacatorii s ă nu-l fi eliminat deja pe
Pickering, o mutare a c ărei îndrăzneală ar fi reprezentat o m ărturie înfrico șătoare a
hotărârii inamicului ei. Într-un moment de disperare, Rachel trimisese faxul pe cel ălalt
număr pe care îl știa pe dinafar ă.
Faxul din biroul tat ălui ei.
Acel num ăr se întip ărise în mod dureros în memoria ei dup ă moartea maic ă-sii,
când taic ă-său hotărâse să dispună de averea familiei dup ă bunul lui plac f ără a se mai
consulta cu Rachel. Fata nu- și imaginase niciodat ă că avea să apeleze la el în caz de
nevoie, îns ă în noaptea asta omul poseda dou ă calități vitale — avea toate motivele
politice corecte pentru a da drumul datelor legate de meteorit f ără nici o ezitare și
dispunea de suficient ă prestan ță pentru a suna la Casa Alb ă și a strânge administra ția
de ouă suficient de tare ca aceasta s ă dea ordinul de retragere a echipei de asasini.
Cu toate c ă era foarte probabil ca senatorul s ă nu fie la birou la o astfel de or ă,
Rachel știa că biroul lui era mai sigur ca un seif de banc ă. Chiar dac ă atacatorii aflau
unde trimisese ea faxul, erau prea pu ține șanse ca ei s ă treacă de securitatea extrem de
rigidă din clădirea Senatului și să intre prin efrac ție în biroul unui senator f ără ca nimeni
să nu sesizeze.
— Oriunde ai trimis acel fax, zise vocea de deasupra, destinatarul a intrat într-un
mare pericol.
Rachel știa că trebuie s ă-și păstreze pozi ția de for ță, indiferent de frica pe care o
simțea. Făcu un semn înspre soldatul prins în cle știi Triton-ului. Picioarele îi atârnau
deasupra abisului, l ăsând pic ături de sânge s ă cadă de la o în ălțime de zece metri direct
în apele oceanului.
— Singura persoan ă de aici care este în pericol e agentul vostru, amenin ță ea în
stație. S-a terminat! Renun țați. Datele au fost transmise! A ți pierdut! P ărăsiți zona sau
omul ăsta moare!
Vocea de sus ripost ă:
— Domni șoară Sexton, nu în țelegeți importan ța…
— Să înțeleg? explod ă Rachel. În țeleg că ați ucis oameni nevinova ți! Înțeleg că ați
mințit în legătură cu meteoritul! Și mai înțeleg că nu o să scăpați așa ușor! S-a terminat,

chiar dac ă ne omorâ ți pe toți!
Urmă o lungă tăcere. Într-un târziu, vocea rosti:
— Vin jos.
Rachel sim ți cum îi în țepenesc mu șchii. "Vine jos?"
— Sunt neînarmat, mai zise vocea. Nu ac ționa în prip ă. Noi doi trebuie s ă discutam
între patru ochi.
Înainte ca Rachel s ă poată reacționa, elicopterul se l ăsă pe puntea navei. U șa pentru
pasageri din fuzelaj se deschise, l ăsând să iasă o siluet ă dinăuntru. Era un b ărbat
îmbrăcat cu hain ă neagră și cravată. Pentru o clip ă, Rachel nu mai știu ce să creadă.
Se holba la William Pickering.

Directorul NRO st ătea pe punte și o privea pe Rachel cu regret. Nu și-ar fi imaginat
niciodat ă că acea zi se va sfâr și într-un asemenea mod. În timp ce se îndrepta spre ea, îi
zări emoțiile din ochi îngem ănându-se într-un joc al luminilor care putea deveni extrem
de periculos.
Șoc, trădare, confuzie, furie.
"Toate sunt de în țeles, gândi el. Sunt atât de multe pe care nu le în țelege."
Pentru o clip ă, Pickering î și aminti de fiica lui, Diana, și se întreb ă ce simțise ea
înainte de a muri. Diana și Rachel erau victime ale aceluia și război, un r ăzboi pe care
Pickering jurase s ă-l poarte pân ă la moarte. Uneori pierderile puteau fi foarte dureroase.
— Rachel, zise Pickering. Înc ă mai putem rezolva aceast ă criză. Sunt multe pe care
trebuie s ă ți le explic.
Rachel Sexton mai avea pu țin și vomita. Tolland era cel care ținea acum pistolul
mitralier ă, ațintindu-l spre pieptul lui Pickering. Și el părea uluit.
— Stai pe loc! strig ă Tolland.
Pickering se opri la o distan ță de cinci metri, focalizându- și privirea asupra lui
Rachel.
— Tatăl tău ia mit ă, Rachel! Bani negri de la companii aerospa țiale private. Vrea s ă
închidă NASA și să deschid ă spațiul cosmic sectorului privat. Trebuia oprit, din ra țiuni
de securitate na țională.
Pe chipul lui Rachel nu se putea citi nimic. Pickering oft ă:
— Cu toate gre șelile ei, NASA trebuie s ă rămână o entitate guvernamental ă.
"Cu siguran ță că ea poate în țelege care sunt pericolele", î și spuse Pickering.
Privatizarea ar fi putut arunca cele mai str ălucite min ți și idei ale NASA în bra țele
sectorului privat. Nucleul acela de inteligen ță sclipitoare s-ar fi dizolvat. Armata și-ar fi
pierdut accesul la tehnologie. Companiile aerospa țiale private, în lupta lor de a acumula
capital, ar fi început s ă vândă idei și patente NASA oricui ar fi licitat mai mult din lume!
Rachel r ăspunse cu voce sugrumat ă:
— Ați falsificat meteoritul și ați ucis oameni nevinova ți… În numele securit ății
naționale?
— Planul nu prevedea a șa ceva, r ăspunse Pickering. Trebuia salvat ă o important ă
agenție guvernamental ă. Uciderea oamenilor nu era inclus ă în strategie.
Pickering știa prea bine c ă, asemenea multor propuneri ale Serviciilor Secrete, ideea
meteoritului fals fusese un produs al fricii. Cu trei ani înainte, în efortul de a extinde
rețeaua NRO de hidrofoane în ape mai adânci, acolo unde nu puteau fi atinse de sabotori
inamici, Pickering întocmise un program care utiliza un material de construc ții recent
inventat de NASA pentru a proiecta în secret un submarin uimitor de rezistent, capabil s ă
ducă ființe umane în regiunile cele mai adânci ale oceanului — incluzând aici fundul
Gropii Marianelor.
Construit dintr-un material ceramic revolu ționar, acest submarin de dou ă persoane
fusese proiectat pe baza schi țelor furate din computerul lui Graham Hawkes, un str ălucit
inginer californian care proiecta submersibile, al c ărui vis de o via ță fusese acela de a
proiecta un submarin pentru ape extrem de adânci, pe care el îl botezase Deep Flight II.
Hawkes întâmpinase probleme în g ăsirea unei linii de finan țare pentru a construi un pro-
totip. Pickering, pe de alt ă parte, dispunea de un buget nelimitat.

Folosind noul submersibil secret, Pickering trimisese o echip ă în misiune pentru a
fixa hidrofoane pe pere ții Gropii Marianelor, mai jos decât ar fi putut c ăuta orice inamic.
În timpul forajelor îns ă, echipa d ăduse peste ni ște structuri geologice deosebite de ceea
ce știința cunoscuse pân ă în acel moment. Printre descoperiri se num ărau condrule și
fosile ale unor specii necunoscute. Bineîn țeles că, datorit ă caracterului secret al opera țiu-
nii NRO, nici una dintre informa țiile obținute nu putuse fi împ ărtășită.
Mânați tot de fric ă, Pickering și echipa lui discret ă de consilieri științifici hotărâseră
abia în ultima vreme s ă pună informa țiile excep ționale aflate din Groapa Marianelor în
favoarea NASA.
Transformarea unei roci oceanice în meteorit se dovedise o sarcin ă extrem de
simplă. Folosindu-se de un motor ECE cu noroi de hidrogen, echipa NRO înnegrise roca
sub forma unei cruste de fuziune conving ătoare ca aspect. Apoi, utilizând un alt
submersibil, membrii echipei coborâser ă sub ghe țarul Milne și inseraser ă roca înnegrit ă
în gheața de dedesubt. Dup ă reînghe țarea puțului de inser ție, roca p ărea că stătea în acel
loc de peste trei sute de ani.
Din nefericire, a șa cum se întâmpla adesea în lumea opera țiunilor sub acoperire, cel
mai grandios plan putea fi r ăsturnat de o mic ă scăpare. Cu o zi în urm ă, măreața iluzie
fusese spulberat ă de amărâtul de plancton bioluminiscent…
Din carlinga elicopterului, Delta One urm ărea drama care se desf ășura. Rachel și
Tolland p ăreau a de ține controlul total, de și Delta One abia se ab ținea să nu râdă
gândindu-se cât de zadarnic ă putea fi o asemenea impresie. Pistolul mitralier ă din mâna
lui Tolland era inutil; chiar de la distan ța la care se afla, Delta One putea s ă vadă cocoșul
armei dat pe spate, ceea ce însemna c ă magazia de cartu șe era goal ă.
Privindu- și camaradul care se zb ătea în ghearele metalice ale submersibilului, Delta
One își dădu seama c ă trebuia s ă se grăbească. Cei de pe punte erau acum concentra ți
asupra lui Pickering, astfel încât Delta One avea spa țiu de manevr ă. Lăsând motorul
elicopterului s ă meargă la relanti, soldatul se strecur ă prin spatele fuzelajului și,
folosindu-se de elicopter ca acoperire, î și croi nev ăzut drum spre pasarela de acces din
tribordul navei. Ținând propria mitralier ă în mâini, se îndrept ă spre prova. Pickering îi
dăduse ordine clare înainte de aterizarea pe punte, iar Delta One n-avea de gând s ă
rateze o asemenea sarcin ă simplă.
"În câteva minute, î și spuse el, toat ă povestea asta se va încheia."

122

Deși încă mai purta halatul de baie, Zach Herney se a șeză la biroul lui din Biroul
Oval. Îl durea cumplit capul. Tocmai aflase ultima noutate din puzzle.
"Marjorie Tench e moart ă."
Subalternii pre ședintelui îi spuseser ă că dețineau informa ții conform c ărora Tench
se dusese la FDR Memorial pentru o întâlnire cu William Pickering. Acum, c ă Pickering
lipsea, toat ă lumea se temea c ă murise și el.
Președintele și Pickering purtaser ă destule b ătălii în ultima vreme. Cu mai multe
luni în urm ă, Herney aflase c ă directorul NRO se angajase în tot felul de activit ăți ilegale,
în numele pre ședintelui, pentru a-i salva acestuia campania electoral ă.
Pickering ob ținuse pe c ăi obscure diverse informa ții, de natur ă să distrug ă campania
lui Sexton — fotografii scandalos de obscene ale senatorului cu Gabrielle Ashe, dosare
financiare incriminatoare care dovedeau c ă Sexton lua mit ă de la companii aerospa țiale
private. Pickering îi trimisese toate dovezile lui Marjorie Tench, sub rezerva anonimatului,
presupunând c ă administra ția de la Casa Alb ă va folosi acele informa ții cu înțelepciune.
Numai c ă, după ce văzuse datele, Herney îi interzisese lui Tench s ă le foloseasc ă.
Scandalurile sexuale și cele financiare reprezentau ni ște cancere în Washington, a șa că
adăugarea unora noi nu ar fi f ăcut decât s ă distrug ă și mai tare credibilitatea guvernului
în ochii cet ățenilor.
"Cinismul ucide aceast ă țară", își zisese mereu Herney.

Cu toate c ă știa prea bine c ă îl poate distruge pe Sexton folosind scandalul, Herney
socotise c ă prețul plătit avea s ă fie ruinarea demnit ății Senatului Statelor Unite, iar
președintele nu putea accepta plata unui asemenea pre ț.
"Fără campanii negative." Herney voia s ă-l bată pe Sexton în lupt ă dreaptă.
Înfuriat de refuzul Casei Albe de a folosi dovezile furnizate, Pickering încercase s ă
provoace el însu și scandalul, generând zvonul c ă Sexton se culcase cu Gabrielle Ashe.
Din nefericire, Sexton î și proclamase nevinov ăția cu o asemenea indignare și atât de
conving ător, încât pre ședintele fusese nevoit s ă-și ceară el însuși scuze pentru un
asemenea zvon. În cele din urm ă Pickering f ăcuse mai mult r ău decât bine. Herney îl
amenințase pe Pickering c ă îl va elibera din func ție dacă se va mai amesteca în campania
lui electoral ă. Marea ironie în toat ă povestea asta consta în faptul c ă Pickering nici m ăcar
nu îl plăcea pe pre ședinte. Tentativele directorului NRO de a-l ajuta pe Herney erau
cauzate de frica pentru soarta agen ției spațiale americane. Zach Herney era r ăul cel mai
mic dintre cele dou ă posibile.
"Și acum cineva îl ucisese pe Pickering?"
Herney nu- și putea imagina cine.
— Domnule pre ședinte? îl întrerupse un angajat. A șa cum a ți cerut, l-am sunat pe
Lawrence Ekstrom și i-am spus despre Marjorie Tench.
— Mulțumesc.
— Ar vrea s ă discute cu dumneavoastr ă, domnule!
Herney continua s ă fie supărat pe directorul administrativ pentru c ă-l mințise în
legătură cu PODS.
— Spune-i c ă o să discut cu el de diminea ță.
— Domnul Ekstrom vrea s ă vorbeasc ă cu dumneavoastr ă chiar acum, domnule!
Angajatul p ărea tulburat:
— E foarte sup ărat.
"El e supărat?" Herney sim ți că mai are pu țin și explodeaz ă.
Plecând s ă discute cu Ekstrom, pre ședintele se întreb ă dacă a mai r ămas ceva r ău
pe lumea asta care s ă nu se fi întâmplat în acea noapte.

123

La bordul navei, Rachel sim țea că mintea i se limpezea. Misterele începeau s ă fie
elucidate. Adev ărul care începea s ă se contureze din ce în ce mai clar îi d ădea un
sentiment de goliciune și de dezgust. Rachel se uita la str ăinul din fa ța ei și abia dac ă îi
auzea vocea.
— Trebuia s ă reconstruim imaginea NASA, spunea Pickering. Popularitatea și
fondurile aflate în vertiginoas ă descreștere deveniser ă periculoase pe mai multe planuri.
Pickering se opri, uitându-se țintă la ea cu ochii lui cenu șii:
— Rachel, NASA c ăuta un triumf cu disperare! Cineva trebuia s ă materializeze
această dorință.
"Ceva trebuia f ăcut", își zise Pickering.
Meteoritul însemnase un ultim act disperat. Pickering și alții încercaser ă să salveze
NASA prin sus ținerea din r ăsputeri a ideii de încorporare a agen ției spațiale în
comunitatea serviciilor secrete unde aceasta s-ar fi bucurat de niveluri de finan țare și de
securitate mai bune, îns ă Casa Alb ă refuzase în permanen ță ideea, ca fiind un atac
împotriva științei pure. "Idealism m ărginit." Odat ă cu creșterea în popularitate a retoricii
anti-NASA a senatorului Sexton, Pickering și gașca lui de factori de putere militari se
treziseră că nu mai dispun de timp. Hot ărâseră că trebuie s ă captiveze imagina ția
contribuabililor și a Congresului cu ceva, ca unic ă modalitate de a mai salva imaginea
NASA și de a împiedica vânzarea agen ției pe buc ăți. Dacă voia să supravie țuiască,
agenția avea nevoie disperat ă de o infuzie de grandoare — ceva care s ă le reaminteasc ă
contribuabililor de zilele de glorie ale misiunilor Apollo. Iar dacă Zach Herney voia s ă-l
învingă pe senatorul Sexton, atunci avea nevoie de un ajutor serios.

"Am încercat s ă-l ajut", î și spuse Pickering, amintindu- și de dovezile zdrobitoare pe
care i le trimisese lui Marjorie Tench. Din p ăcate, Herney interzisese folosirea lor, astfel
că lui Pickering nu îi r ămăsese altă soluție decât s ă treacă la măsuri drastice:
— Rachel, zise Pickering, informa ția pe care ai trimis-o pe fax de pe aceast ă navă
este extrem de periculoas ă. Trebuie s ă înțelegi asta. Dac ă se află tărășenia asta, Casa
Albă și NASA vor p ărea complici. Pre ședintele și NASA vor primi o lovitur ă năucitoare.
Nici pre ședintele și nici NASA nu știu nimic, Rachel. Agen ția și Casa Alb ă sunt
nevinovate! Sunt ferm convin și că meteoritul este autentic.
Pickering nici m ăcar nu încercase s ă-i implice pe Herney și pe Ekstrom, pentru c ă
amândoi erau mult prea ideali ști ca să accepte vreo în șelătorie, indiferent de poten țialul
acesteia de a salva agen ția spațială sau pre ședinția. Singura crim ă pe care o înf ăptuise
administratorul Ekstrom fusese for țarea directorului de misiune PODS s ă mintă în
legătură cu aplica ția software de detectare a anomaliilor, o fapt ă pe care Ekstrom, f ără
îndoială, o regretase din clipa în care î și dăduse seama cât de cercetat va deveni acest
meteorit.
Frustrat ă de insisten ța lui Herney de a duce o b ătălie cinstit ă, Marjorie Tench
complotase cu Ekstrom pentru minciuna cu PODS, sperând c ă un mic succes în acea
cauză va ajuta la limitarea dezastrului produs de atacurile lui Sexton.
"Dacă Tench ar fi folosit pozele și datele financiare pe care i le-am dat, nimic din
toate acestea nu s-ar fi întâmplat!"
Tench își semnase condamnarea la moarte — chiar dac ă un asemenea asasinat era
profund regretabil — în clipa în care o sunase pe Rachel și îi aruncase acuza țiile de
fraudă în față. Pickering știa că Tench ar fi efectuat investiga ții detaliate, pân ă ce ar fi
ajuns la motivele clare ale unor asemenea acuza ții, iar directorul nu î și putea permite o
astfel de anchet ă. Ca o ironie, Tench î și slujea pre ședintele mai bine moart ă decât vie,
căci sfârșitul ei violent nu putea decât s ă aducă voturi din simpatie pentru Casa Alb ă și
să arunce b ănuiala unui joc murdar asupra senatorului Sexton, umilit în mod public de
către Tench cu ocazia dezbaterii de la CNN.
Rachel r ămase ferm ă pe poziție. Din ochi îi țâșneau flăcări.
— Înțelege, relu ă Pickering. Dac ă se află adevărul despre meteorit, vei distruge, un
președinte și o agen ție spațială, amândoi nevinova ți. Totodat ă, vei aduce un individ
periculos în Biroul Oval. Trebuie s ă aflu unde ai trimis faxul.
În vreme ce directorul îi vorbea, pe chipul lui Rachel ap ăru o expresie ciudat ă. O
imagine îndurerat ă a groazei cuiva care tocmai realizase c ă era posibil s ă fi comis o
greșeală gravă.

După ce dăduse roat ă provei și revenise pe partea babordului, Delta One st ătea
acum în hidrolabul din care o v ăzuse pe Rachel c ă iese. Un computer din laborator afi șa
o imagine nelini știtoare — o reprezentare policromic ă a vârtejului de ap ă care părea să
stăruie deasupra fundului oceanic, undeva chiar sub Goya.
"Un alt motiv s ă plecăm naibii de aici", î și zise el, îndreptându-se c ătre țintă.
Faxul se g ăsea pe o tejghea aflat ă la marginea cealalt ă a peretelui. Tava era plin ă cu
hârtii, exact a șa cum b ănuise Pickering. Delta One în șfăcă stiva de hârtii. Prima era o
notă de la Rachel. Doar dou ă rânduri. Delta One o citi.

"Scurt și concis", î și zise el.
Frunzărind paginile, Delta One fu uimit, dar și dezam ăgit, de cât de mult din
înșelătorie reu șiseră Rachel și Tolland s ă descopere. Oricine ar fi v ăzut acele hârtii n-ar fi
avut nici o îndoial ă asupra semnifica ției lor. Din fericire, Delta One nici m ăcar nu avea
nevoie s ă apese tasta "REDIAL" ca s ă afle unde ajunseser ă mesajele. Ultimul num ăr
continua s ă fie afișat în fereastra LCD a aparatului.
"Un prefix de Washington, D.C."
Copie cu grij ă numărul respectiv, în șfăcă teancul de hârtii și ieși din laborator.

Tolland î și simțea palmele cum îi asudau pe arm ă, în vreme ce o ținea îndreptat ă
spre pieptul lui William Pickering. Directorul NRO continua s ă o preseze pe Rachel, ca
aceasta s ă-i dezvăluie unde trimisese faxul, iar Tolland începea s ă aibă neliniștitorul
sentiment c ă de fapt, Pickering doar încerca s ă tragă de timp. "Pentru ce?"
— Casa Alb ă și NASA n-au nici o vin ă, repetă Pickering. Vino al ături de mine. Nu l ăsa
ca greșelile mele s ă distrug ă ultima pic ătură de credibilitate a agen ției. Dacă se
răspândește mesajul t ău, NASA va p ărea cea vinovat ă. Noi doi putem ajunge la o
înțelegere. America are nevoie de acest meteorit. Spune-mi unde ai trimis faxul înainte de
a fi prea târziu.
— Ca să îi mai ucideți și pe alții? replic ă Rachel. Mi se face grea ță când vă aud!
Tolland era uimit de înc ăpățânarea fetei. Î și ura profund tat ăl, și cu toate astea n-
avea de gând s ă îl pună în pericol sub nici o form ă. Din păcate, planul ei de a trimite
mesajul c ătre tatăl ei în speran ța unui ajutor e șuase. Chiar dac ă senatorul ar fi venit la
birou, ar fi v ăzut mesajul și l-ar fi sunat pe pre ședinte dându-i vestea despre fraud ă și
cerându-i s ă opreasc ă atacul, nimeni de la Casa Alb ă n-ar fi avut nici cea mai vag ă idee
la ce s-ar fi referit Sexton și n-ar fi știut pozi ția lor pe hart ă.
— Îți mai spun doar o singur ă dată, insistă Pickering, țintuind-o pe Rachel cu o
privire amenin țătoare. Aceast ă situație depășește puterea ta de în țelegere. Ai comis o
imensă greșeală transmi țând acele informa ții de pe acest vas! Ți-ai pus țara în pericol!
Tolland în țelese că Pickering chiar tr ăgea de timp. Iar motivul unei asemenea
atitudini venea calm spre ei de-a lungul tribordului navei. Când z ări soldatul care se
apropia, purtând în mâini un teanc de hârtii și un pistol mitralier ă, Tolland sim ți un fior
de panic ă.
Reacționă cu o hot ărâre care îl șocă și pe el. Apucând pistolul mitralier ă, se răsuci
pe călcâie, ținti spre soldat și apăsă pe trăgaci. Arma scoase un țăcănit sec.
— Am descoperit num ărul de fax, anun ță soldatul, dându-i lui Pickering un bile țel.
Iar domnul Tolland a r ămas fără muniție!

124

Sedgewick Sexton travers ă ca o furtun ă holul cl ădirii Philip A. Hart. Habar n-avea
cum reu șise Gabrielle s ă o facă, dar era clar c ă intrase în biroul lui. În vreme ce vorbeau
la telefon, Sexton auzise limpede în fundal tic ăitul ceasului Jourdain. Nu- și putea
închipui decât c ă trăgând cu urechea în timp ce avusese loc întâlnirea cu SFF hot ărâse
să-și piardă încrederea în el, astfel încât ea decisese s ă renunțe la orice pruden ță și să
caute dovezi.
"Cum mama dracului a intrat în biroul meu?"
Era bucuros m ăcar că schimbase parola computerului.
Când ajunse în dreptul biroului, Sexton tast ă codul lui personal de dezactivare a
alarmei, apoi î și căută cheile, descuie u șile grele, le deschise larg și dădu buzna, cu
intenția clară de a o prinde pe Gabrielle în flagrant delict.
Numai c ă biroul era pustiu și întunecat, slab luminat doar de lic ărul emis de
ecranul computerului. Aprinse lumina și inspect ă încăperea. Totul p ărea la locul lui. Cu
excepția ticăitului triplu al ceasului de perete, totul era t ăcut.
"Unde naiba e ea?"
Auzi ceva mi șcându-se în baie și porni în fug ă într-acolo. Aprinse lumina. Baia era
pustie. Se uit ă după ușă. Nimic.
Nedumerit, Sexton se privi în oglind ă, întrebându-se dac ă cumva b ăuse prea mult în
seara asta. " Știu sigur c ă am auzit ceva." Sim țindu-se dezorientat și confuz, se întoarse în
birou:
— Gabrielle? o strig ă el.
Porni pe coridor c ătre biroul ei. Nu era acolo. Biroul ei z ăcea cufundat în bezn ă.
Din toaleta pentru femei se auzi zgomotul apei trase. Sexton r ăsuci pe c ălcâie și se

repezi în direc ția sunetului. Ajunse exact atunci când Gabrielle ie șea, ștergându-se pe
mâini. Fata s ări drept în sus când îl v ăzu:
— Doamne! Ce m-a ți speriat! rosti ea, p ărând de-a dreptul însp ăimântat ă. Ce căutați
aici?
— Spuneai c ă iei niște documente NASA din biroul t ău, se repezi el, uitându-se spre
mâinile ei goale. Unde sunt?
— Nu le-am g ăsit. Am c ăutat pretutindeni. De-asta a durat atât de mult.
El o privi drept în ochi:
— Ai fost în biroul meu?

"Faxul lui mi-a salvat via ța ", își zise Gabrielle.
Cu numai câteva minute înainte st ătea la biroul lui Sexton și încerca s ă imprime
imaginile cecurilor care dovedeau mita încasat ă de senator. Fi șierele fuseser ă protejate
cumva, a șa că îi mai trebuia timp ca s ă găsească o modalitate de a avea acces la ele.
Probabil c ă ar fi continuat s ă încerce s ă le sparg ă dacă nu ar fi sunat aparatul faxul
senatorului, speriind-o și trezind-o la realitate. Gabrielle luase întreruperea drept un
semn că ar fi cazul s ă o șteargă de acolo. F ără a se mai opri s ă vadă ce era cu acel fax, se
deconectase de la computerul lui Sexton, f ăcuse ordine pe birou și se îndreptase spre
ieșire tot pe unde intrase. Tocmai se c ățăra în tavan de pe cada de baie când îl auzise
intrând.
Acum, cu Sexton stând în fa ța ei și uitându-se țintă în ochii ei, Gabrielle î și dădu
seama c ă el o cerceta ca s ă vadă dacă nu minte. Sedgewick Sexton mirosea minciunile ca
nimeni altcineva. Dac ă l-ar fi min țit, el și-ar fi dat seama într-o frac țiune de secund ă.
— Ați băut, zise Gabrielle, întorcându-i spatele.
"Cum naiba știe că am fost în biroul lui?"
Sexton î și puse mâinile pe umerii ei și o întoarse cu fa ța spre el:
— Ai fost în biroul meu?
Gabrielle sim ți cum o cuprinde frica. Sexton chiar b ăuse. O strângea dureros de
tare.
— În biroul dumneavoastr ă? ripostă ea, mimând confuzia printr-un hohot de râs.
Cum? De ce?
— Mi-am auzit ceasul Jourdain în fundal, atunci când te-am sunat.
Gabrielle se strâmb ă. Ceasul lui? Nici m ăcar nu-i trecuse prin minte.
— Știți cât de ridicol sun ă ceea ce spune ți?
— Îmi petrec toat ă ziua în biroul ăla. Știu prea bine ce sunet scoate ceasul meu.
Gabrielle î și dădu seama c ă trebuia s ă pună capăt imediat situa ției. "Cea mai bun ă
apărare este atacul." Cel pu țin așa susținuse mereu Yolanda Cole. Punându- și mâinile în
șolduri, Gabrielle se arunca asupra lui cu tot ce avea. F ăcu un pas spre el și începu s ă se
rățoiască:
— Vreau s ă văd dacă am înțeles bine, domnule senator! Este ora patru diminea ța,
ați băut, ați auzit un tic ăit la telefon și de-asta a ți venit pân ă aici? Ar ătă indignat ă cu
degetul spre u șa de la biroul lui. Ca s ă pricep eu mai bine, m ă acuzați că am neutralizat
un sistem federal de alarm ă, am luat dou ă seturi de chei, am intrat prin efrac ție în biroul
dumneavoastr ă, fiind suficient de tâmpit ă, încât s ă răspund la telefonul celular în timp
ce comiteam o infrac țiune, am reactivat sistemul de alarm ă la ieșire și apoi m-am folosit
cu calm de toaleta pentru femei, înainte de a fugi cu mâna goal ă? Asta vre ți să spuneți,
de fapt?
Sexton o privi cu ochii mari de uimire.
— Exist ă un motiv pentru care oamenii n-ar trebui s ă bea de unii singuri, continu ă
Gabrielle. Acum vre ți să discutăm despre NASA sau nu?
Sexton se sim ți năucit. Se îndrept ă înapoi spre birou. Se duse drept la bar și luă un
Pepsi. Cu siguran ță că nu se simțea beat. Oare chiar se în șelase? În partea cealalt ă a
încăperii, ceasul tic ăia batjocoritor. Sexton sorbi paharul cu suc și își turnă încă unul. Îi
oferi unul și lui Gabrielle.
— Bei ceva, Gabrielle? o întreb ă el, răsucindu-se pe c ălcâie.

Gabrielle nu îl urmase în ăuntru. St ătea în cadrul u șii, frecându- și nasul de toc.
— Oh, pentru numele lui Dumnezeu! Vino în ăuntru! Spune-mi ce ai descoperit la
NASA.
— Cred c ă mi-ajunge pentru noaptea asta, r ăspunse ea sec. O s ă discutăm mâine.
Sexton n-avea chef de joac ă. Avea nevoie de informa ții acum și n-avea de gând s ă o
implore ca s ă i le dea. Scoase un oftat obosit. "F ă-o să aibă încredere! Totul se rezum ă la
încredere."
— Am dat-o în bar ă, zise el sp ășit. Îmi pare r ău. A fost o zi îngrozitoare. Nu știu la ce
m-am gândit.
Gabrielle r ămase în cadrul u șii.
Sexton se duse la birou și puse paharul lui Gabrielle pe el. Îi f ăcu semn fetei s ă se
așeze pe fotoliul lui de piele — pozi ția de putere.
— Stai jos. Ia un pic de suc. Eu o s ă mă duc să îmi bag capul sub un jet de ap ă.
Porni spre baie.
Gabrielle continua s ă rămână nemișcată.
— Cred c ă am zărit un fax în ma șină, îi zise Sexton peste um ăr, în vreme ce intra în
camera de baie. "Arat ă-i că ai încredere în ea." Uit ă-te tu la el în locul meu, bine?
Sexton închise u șa și umplu chiuveta cu ap ă rece. Își stropi cu ap ă fața, dar nu se
simți deloc mai treaz. A șa ceva nu i se mai întâmplase pân ă acum — s ă fie atât de sigur
și totuși să greșească într-un asemenea hal. Sexton avea încredere în propriile instincte
care acum îi spuneau c ă Gabrielle Ashe fusese în biroul lui.
Dar cum? Era imposibil.
Își spuse c ă e mai bine s ă o lase balt ă și să se concentreze asupra problemei
principale. "NASA." Avea nevoie de Gabrielle în acest moment. Nu î și permitea s ă o
îndepărteze. Trebuia s ă afle ce știa. "Uită de instincte. Ai gre șit."
Își șterse fața, își dădu capul pe spate și inspiră adânc. "Calmeaz ă-te, își spuse el.
Nu te agita." Închise ochii și inspiră din nou profund, sim țindu-se mai bine.
Când ieși din baie, Sexton constat ă că Gabrielle se înmuiase și intrase în birou.
"Bine, își zise el. Acum putem trece la afaceri." Gabrielle st ătea lâng ă fax și răsfoia printre
paginile primite. Când îi v ăzu fața, Sexton nu mai știu ce să creadă. Era o masc ă a
dezorient ării și a fricii.
— Ce s-a întâmplat? se interes ă el, pornind spre ea.
Gabrielle se cl ătină pe picioare, ca și cum ar fi fost gata s ă leșine.
— Ce e?
— Meteoritul…, îng ăimă ea, cu voce pl ăpândă, în vreme ce cu mâna tremurând ă
întindea teancul de hârtii spre el. Și fiica dumneavoastr ă… e în pericol.
Uluit, Sexton se duse la ea și îi luă hârtiile din mân ă. Prima foaie era scris ă de
mână. Sexton recunoscu imediat scrisul. Mesajul era ciudat și șocant prin simplitate.

"Meteoritul e fals. Iat ă dovada. NASA/ Casa Alb ă încearc ă să mă ucidă. Ajutor! —
RS"

Senatorul avea rareori sentimentul c ă nu pricepe nimic, îns ă acum, recitind
cuvintele scrise de Rachel, î și dădu seama c ă habar n-are ce trebuie s ă înțeleagă.
"Meteoritul e un fals? NASA și Casa Alb ă încearc ă să o omoare?"
Simțind că se afund ă într-o cea ță din ce în ce mai deas ă, Sexton începu s ă
răsfoiască hârtiile. Prima pagin ă era o imagine computerizat ă, pe al c ărei început st ătea
scris GPR. Poza p ărea să prezinte un soi de testare prin ghea ță. Sexton v ăzu puțul de
extracție despre care se vorbise la televizor. Privirea i se opri asupra a ceea ce p ărea un
vag contur al unui cadavru care plutea în pu ț. Apoi văzu ceva și mai șocant: conturul
clar al unui al doilea pu ț, drept sub locul unde fusese meteoritul, ca și cum bolovanul
fusese inserat pe dedesubtul ghe ții.
"Ce naiba se întâmpl ă aici?"
Când trecu la urm ătoarea pagin ă, Sexton d ădu peste poza unui gen de specie de
animal oceanic pe care scria Bathynomous giganteus. Privi acea poz ă cu gura c ăscata.
"Ăsta e animalul din fosilele meteoritului!"

Trecând și mai repede la urm ătoarea pagin ă, zări un grafic legat de con ținutul în
hidrogen ionizat al crustei meteoritului. Pe pagin ă se vedea o scrijelitur ă de mân ă:
"Arsură prin noroi de hidrogen? Noul motor ECE de la NASA?"
Sexton nu- și putea crede ochilor. Sim țea cum camera începe s ă învârteasc ă. Trecu
și la ultima pagin ă — fotografia unei roci ce con ținea bule metalice care ar ătau exact la
fel ca acelea din meteorit. Și mai șocant, descrierea care înso țea imaginea spunea c ă roca
era produsul vulcanilor oceanici. "O roc ă din ocean? se mir ă Sexton. Dar NASA spunea
că aceste condrule se formeaz ă doar în spa țiu!"
Senatorul l ăsă foile jos, pe birou, și se prăbuși în scaun. Îi trebuir ă doar
cincisprezece secunde ca s ă pună cap la cap tot ce v ăzuse. Semnifica ția imaginilor de pe
hârtii devenise limpede ca lumina zilei. Oricine avea ceva creier î și dădea seama ce
dovedea acel mesaj:
"Meteoritul NASA este un fals!"
În întreaga lui carier ă, nu mai avusese o asemenea zi în care lucrurile s ă treacă
brusc de la o extrem ă la alta. Ca o c ălătorie de dou ăzeci și patru de ore pe culmile
sinuoase ale speran ței și ale disper ării. Uluirea legat ă de modul în care fusese pus ă în
practică o asemenea în șelătorie deveni complet irelevant ă pentru senator, când el î și
dădu seama ce implica ții aveau toate astea din punct de vedere politic.
"După ce o să ies în public cu informa țiile astea, pre ședinția e a mea!"
Cu moralul la cot ă maximă, senatorul Sedgewick Sexton uitase pe moment de
cererea fiicei sale.
— Rachel e în pericol, zise Gabrielle. Biletul ei spune c ă NASA și Casa Alb ă încearc ă
să…
Faxul senatorului începu brusc s ă sune din nou. Gabrielle se r ăsuci pe c ălcâie și se
holbă la mașinărie. Sexton se trezi și el făcând acela și lucru. Nu- și putea imagina ce i-ar
mai fi putut trimite Rachel. Alte dovezi? Ce altceva mai putea exista? "Ceea ce am e mai
mult decât suficient!"
După ce robotul aparatului r ăspunse la apel, nu se v ăzu nici o pagin ă apărând.
Detectând c ă nu era vorba de o transmisie de date, aparatul comut ă pe răspuns vocal.
— Hello, se auzi vocea înregistrat ă a senatorului. Aici este biroul senatorului
Sedgewick Sexton. Dac ă încerca ți să transmite ți un fax, o pute ți face oricând. Dac ă nu,
lăsați un mesaj dup ă semnal.
Înainte ca Sexton s ă apuce receptorul, aparatul emise un semnal sonor.
— Senatorul Sexton? Vocea apelantului avea o anumit ă duritate în ea. Aici este
William Pickering, directorul NRO. Probabil c ă nu sunte ți la birou la ora asta, dar trebuie
să vorbesc cu dumneavoastr ă urgent.
Vocea se opri, ca și cum ar fi a șteptat ca s ă ridice cineva receptorul.
Gabrielle se întinse spre aparat.
Sexton o prinse de mân ă și i-o îndep ărtă cu violen ță.
Gabrielle îl privi uluit ă.
— Dar este directorul…
— Domnule senator, continu ă Pickering, p ărând aproape u șurat că nimeni nu
ridicase receptorul. M ă tem că v-am sunat s ă vă dau niște vești foarte nepl ăcute. Tocmai
am prins de veste c ă fiica dumneavoastr ă, Rachel, se afl ă într-un extrem de mare pericol.
Acum, când vorbim, încerc s ă adun o echip ă de interven ție. Nu vă pot oferi detalii despre
această situație la telefon, dar tocmai am fost informat c ă e posibil ca ea s ă vă fi transmis
prin fax ni ște informa ții referitoare la meteoritul NASA. Eu nu le-am v ăzut și nu știu
despre ce e vorba, dar oamenii care v ă amenin ță fiica m-au avertizat c ă va muri dac ă
acele informa ții devin publice. Îmi cer scuze c ă sunt atât de direct, domnule! O fac de
dragul clarific ării situa ției. Viața fiicei dumneavoastr ă este amenin țată. Dacă v-a trimis
cu adev ărat ceva prin fax, nu împ ărtășiți acele informa ții nimănui. Nu înc ă. Viața fiicei
dumneavoastr ă depinde de asta. R ămâneți acolo unde v ă aflați. Voi ajunge acolo în scurt
timp.
Pickering f ăcu o pauz ă:
— Cu pu țin noroc, domnule senator, toat ă această situație se va rezolva pân ă ce vă
treziți dumneavoastr ă din somn. Dac ă, din cine știe ce motiv, asculta ți acest mesaj

înainte ca eu s ă ajung la biroul dumneavoastr ă, rămâneți acolo și nu suna ți pe nimeni.
Fac tot ce îmi st ă în puteri ca s ă vă înapoiez fata teaf ără și nevătămată!
Pickering închise.
Gabrielle tremura.
— Rachel e ostatic ă?
Sexton î și dădu seama c ă, în ciuda dezam ăgirii pe care o încerca fa ță de el, Gabrielle
nutrea o ciudat ă empatie când o tân ără se afla în pericol. Și mai ciudat, el însu și se lupta
cu acela și gen de emo ții. Cea mai mare parte a lui se sim țea totuși de parc ă ar fi fost un
copil căruia îi fusese oferit cel mai frumos și mai dorit cadou de Cr ăciun. Ca atare, refuza
cu obstina ție gândul de a l ăsa pe altcineva s ă-i ia jucăria din mâini.
"Și Pickering vrea ca eu s ă-mi țin gura?"
Rămase nemi șcat câteva clipe, încercând s ă descifreze complet în țelesul celor
petrecute. Sim ți deja acea parte calculat ă și rece a min ții cum începea s ă îi funcționeze la
turație maxim ă, ca un computer politic, imaginându- și toate scenariile și evaluând
rezultatele. Sexton privi teancul de hârtii din mân ă și începu s ă priceap ă puterea acelor
imagini. Meteoritul NASA îi spulberase visul de a deveni pre ședinte. Îns ă totul nu fusese
decât o minciun ă. O mân ăreală. Acum, cei care f ăcuseră așa ceva aveau s ă plătească.
Meteoritul pe care oponen ții lui îl creaser ă ca să-l distrug ă avea să-l facă acum mai
puternic decât și-ar fi putut imagina el vreodat ă. Fiica lui avusese grij ă de asta.
"Există un singur rezultat posibil, î și zise el. Iar un adev ărat lider nu poate urma
decât o singur ă cale."
Fascinat de imaginea propriei rena șteri din cenu șă, Sexton travers ă ca prin cea ță
încăperea. Ajunse la copiator și îl porni, preg ătindu-se s ă multiplice paginile trimise de
Rachel.
— Ce face ți? se repezi, uluit ă, Gabrielle.
— N-o s-o ucid ă pe Rachel, declar ă el.
Chiar dac ă mergea r ău ceva, Sexton știa că moartea fiicei sale nu putea decât s ă-l
facă mai puternic. Oricum ar fi câ știgat. Un risc care merita.
— Pentru ce sunt acele copii? ceru Gabrielle s ă afle. William Pickering a cerut ca
nimeni s ă nu afle!
Sexton se întoarse de la copiator și se uită la Gabrielle, uimit s ă constate cât de
respingătoare devenise pentru el în doar câteva minute. În acele momente, senatorul
Sexton se transformase într-o cetate inexpugnabil ă. De neatins. Ținea acum în mâini tot
ce avea nevoie pentru a- și îndeplini visul. Acum nimic nu îl mai putea opri. Nici acuza țiile
de mită. Nici zvonurile legate de sex. Nimic.
— Du-te acas ă, Gabrielle! Nu mai am la ce s ă te folosesc!

125

"S-a terminat", î și spuse Rachel.
Ea și Tolland st ăteau unul lâng ă altul pe punte, privind drept în țeava mitralierei lui
Delta One. Din p ăcate, Pickering aflase unde trimisese ea faxul. La biroul senatorului
Sedgewick Sexton.
Rachel se îndoia c ă tatăl ei va asculta vreodat ă mesajul vocal l ăsat de Pickering.
Acesta avea probabil s ă ajungă în biroul senatorului cu mult înaintea zorilor. Dac ă ar
intra în birou, ar lua foile de hârtie din aparatul fax și ar șterge mesajul vocal înainte de
sosirea lui Sexton, atunci Pickering n-ar mai avea nici un motiv s ă îi facă rău. William
Pickering era probabil unul dintre pu ținii oameni din Washington care puteau intra în
biroul unui senator american în cea mai deplin ă discreție. Rachel fusese întotdeauna
uimită câte se puteau realiza "în interesul securit ății naționale".
"Bineînțeles că, dacă această variant ă cade, Pickering ar putea zbura pân ă acolo și
ar trimite, pur și simplu, o rachet ă Hellfire prin fereastr ă, ca să arunce în aer faxul",
gândi Rachel. Ceva îi spunea îns ă fetei că o asemenea m ăsură extremă nu avea s ă fie
necesar ă.

Șezând lipit ă de Tolland, Rachel tres ări surprins ă când mâna lui se strecur ă într-a
ei. Atingerea lui avea o anumit ă forță, dar și gingășie, iar degetele li se împleteau atât de
firesc, încât Rachel avu sentimentul c ă gestul ăsta îl făcuse de-o via ță. Acum, nu î și
dorea decât s ă se cuib ărească în brațele lui, la ad ăpost de vuietul apelor agitate de sub
ei.
"Nu se va întâmpla niciodat ă, își spuse ea cu mâhnire. Nu a fost s ă fie."

Michael Tolland se sim țea ca un om care și-a întâlnit visul tocmai pe drumul spre
spânzur ătoare.
"Viața își bate joc de mine."
Ani de zile dup ă moartea Celiei, Tolland se chinuise nop ți întregi în care î și dorise s ă
moară, ore înc ărcate de durere și de singur ătate în care singura evadare posibil ă părea a
fi doar moartea. Cu toate astea, alesese via ța, spunându- și că avea să răzbească chiar și
de unul singur. Ast ăzi, pentru prima dat ă, Tolland începuse s ă înțeleagă ceea ce îi tot
spuseser ă prietenii lui.
"Mike, nu trebuie s ă treci singur prin toate astea. O s ă-ți găsești o altă iubire."
Mâna lui Rachel în mâna lui f ăcea ca aceast ă ironie s ă fie extrem de greu de înghi țit.
Soarta î și alegea cu cruzime momentele. Tolland avea sentimentul c ă "zidurile" pe care și
le construise în jurul inimii începeau s ă cedeze. Pre ț de o clip ă, pe pun țile vechi ale navei,
Tolland avu senza ția că o vede pe Celia deasupra lui, a șa cum i se mai întâmplase
adesea. Vocei ei r ăsărea din apa învolburat ă… rostind ultimele vorbe pe care i le spusese
înainte s ă moară.
— Ești un supravie țuitor, îi șoptea vocea ei. Promite-mi c ă să-ți găsești o altă iubire!
— Nu îmi voi dori niciodat ă alta, îi spusese Tolland.
Celia îi zâmbise plin ă de înțelepciune:
— Va trebui s ă înveți.
Acum, pe puntea navei, Tolland î și dădu seama c ă tocmai era pe cale s ă învețe.
Sufletul îi era brusc invadat de o emo ție profund ă. Își dădu seama c ă era vorba despre
fericire.
Iar odat ă cu aceasta se n ăștea o dorin ță copleșitoare de a tr ăi.

Pickering se sim țea ciudat de deta șat, în vreme ce se îndrepta spre cei doi prizonieri.
Se opri în fa ța lui Rachel, oarecum surprins c ă situația nu i se p ărea deloc dificil ă.
— Uneori, zise el, circumstan țele te determin ă la decizii imposibile.
Rachel se uit ă țintă la el:
— Dumneavoastr ă sunteți cel care a ți creat aceste circumstan țe.
— Războiul provoac ă pagube colaterale, continu ă Pickering, cu o voce mai ferm ă.
"Întreab-o pe Diana Pickering sau pe oricare dintre cei care mor în fiecare an ca s ă apere
această națiune." Tu e ști cea mai calificat ă să înțelegi chestia asta, Rachel.
Privirea lui o țintui:
— Iactura paucorum serva multos.
Sesiză că ea recunoscuse cuvintele — era aproape un cli șeu în cercurile de interese
legate de securitatea na țională. "Sacrific ă-i pe cei puțini ca să-i salvezi pe cei mul ți."
Rachel se uit ă la el cu un dezgust evident:
— Iar acum eu și Michael trebuie s ă ne num ărăm printre cei puțini?
Pickering se gândi pu țin la întrebarea ei. Nu exista alt ă cale. Se întoarse spre Delta
One.
— Elibereaz ă-ți camaradul și să terminăm odată cu toată povestea asta!
Delta One încuviin ță.
Pickering se mai uit ă lung, ca pentru ultima dat ă, la Rachel, dup ă care se duse c ătre
balustrada apropiat ă din babord, privind în jos spre apele învolburate. Prefera s ă nu vadă
scena care avea s ă urmeze.

Delta One se sim țea plin de for ță. Își apucă strâns arma și se uită la camaradul lui
care continua s ă atârne prins în cle știi metalici. Nu mai trebuia decât s ă închidă trapa de
sub picioarele lui Delta Two, s ă-l elibereze din cle ști și să-i elimine pe Rachel Sexton și pe
Michael Tolland.
Din nefericire, Delta One apucase s ă vadă cât de complex era panoul de control de
lângă trapă — o serie întreag ă de manete și butoane nemarcate care p ăreau să controleze
trapa, motorul vinciului și numeroase alte dispozitive. Delta One n-avea nici un chef s ă
acționeze maneta gre șită și să riște viața camaradului lui aruncând din gre șeală
submersibilul în mare.
"Elimină toate riscurile. Nu te gr ăbi niciodat ă."
Îl va obliga pe Tolland s ă acționeze în locul lui. Și, ca să se asigure c ă nu vor exista
nici un fel de surprize, Delta One avea de gând s ă se foloseasc ă de ceea ce în lumea lui se
numea o "garan ție biologic ă".
"Învrăjbește-ți adversarii."
Delta One înfipse țeava armei drept în fa ța lui Rachel, oprindu-se la doar câ țiva
milimetri de frunte. Rachel î și închise ochii, iar Delta One v ăzu pumnii lui Tolland
strângându-se protectori.
— Ridic ă-te, domni șoară Sexton, comand ă Delta One.
Ea se conform ă.
Ținând arma înfipt ă în spatele fetei, Delta One o împinse c ătre un set de sc ări mobile
din aluminiu care duceau spre vârful submersibilului.
— Urcați-le și rămâneți pe vârful submersibilului.
Rachel p ăru înspăimântat ă și nedumerit ă.
— Executa ți ordinul acum! porunci Delta One.

În timp ce se c ățăra pe treptele de aluminiu, Rachel avea senza ția că are un co șmar.
Se opri în cap ătul lor, neavând nici un chef s ă pășească mai încolo, deasupra vârtejului,
pe suprafa ța submersibilului suspendat.
— Merge ți până în vârful Triton-ului, îi ceru soldatul, întorcându-se spre Tolland și
amenințându-l cu arma.
Soldatul prins în cle ști o urm ări pe Rachel. Se zb ătea de durere și era evident
nerăbdător să iasă din capcan ă. Rachel se uit ă la Tolland, care acum avea o arm ă la
tâmplă. "Să mă duc în vârful Triton-ului." N-avea de ales.
I se părea că merge pe o platform ă suspendat ă deasupra unui canion imens, Rachel
păși pe cutia motorului — o mic ă porțiune dreapt ă din spatele bulei de plexiglas a
submersibilului. Ma șinăria atârna ca un plumb imens de undi ță deasupra trapei
deschise. Chiar și atârnat de cablu, Triton-ul de nou ă tone abia dac ă se clătină câțiva
milimetri dup ă ce urcă ea.
— Bine, acum hai s ă mergem, îi comand ă soldatul lui Tolland. Du-te la manete și
închide u șa trapei!
Împins de țeava armei, Tolland porni spre panoul de control cu soldatul în spatele
lui. Se apropie încet de obiectiv. Rachel îi v ăzu privirea țintuind-o, ca și cum ar fi încercat
să-i spună ceva. Tolland se uit ă la ea, apoi î și coborî privirea spre poarta de acces în
submersibil.
Rachel se uit ă în jos. Capacul rotund al trapei de acces în Triton era ridicat. Putea
să vadă direct în interiorul bulei de plexiglas. "Oare vrea s ă intru acolo?" Crezând c ă
înțelege gre șit, se uit ă din nou la Tolland. Acesta aproape ajunsese la panoul de control.
Continua s ă o țintuiasc ă cu privirea. De aceasta dat ă, era mai pu țin subtil.
Îi citi pe buze porunca:
— Sări înăuntru! Acum!
Delta One o z ări cu coada ochiului pe Rachel, care se mi șcă și se răsuci instinctiv.
Deschise focul exact în clipa în care Rachel c ăzu prin trapa submersibilului pe sub ploaia
de gloan țe. Cartu șele se izbir ă de ușa circular ă, trimițând o jerb ă de scântei în aer și
trântind capacul peste trap ă.
În fracțiunea de secund ă în care nu mai sim ți apăsarea armei în spate, Tolland

țâșni. Sări în stânga, îndep ărtându-se de u șa trapei mari, și se arunc ă pe punte,
rostogolindu-se, exact în clipa în care soldatul se întoarse spre el, cu arma care continua
să scuipe gloan țe. Acestea explodar ă undeva, în spatele lui Tolland, în vreme ce el î și
căuta adăpost dincolo de panoul ancorei din pupa — un cilindru imens cu motor, în jurul
căruia erau înf ășurate câteva sute de metri de lan ț de oțel conectat la ancora navei.
Tolland î și făcuse un plan, dar trebuia s ă acționeze repede. În vreme ce soldatul
porni dup ă el, Tolland se întinse, apuc ă dintr-o mi șcare cătușa de prindere a ancorei cu
ambele mâini și trase de ea.
Instantaneu, tamburul ancorei porni s ă dea drumul lan țului înfășurat, astfel încât
nava se înclin ă în curentul puternic. Mi șcarea brusc ă făcu pe toat ă lumea de pe punte s ă
se clatine, ținându-se cu greu pe picioare. În vreme ce nava începuse s ă se roteasc ă din
pricina curentului, tamburul ancorei d ădea drumul tot mai repede lan țului.
"Hai, feti țo", implor ă Tolland.
Soldatul î și recăpătă echilibrul și veni dup ă el. Așteptând pân ă în ultima clip ă,
Tolland se opinti și ridică maneta c ătușei la loc, blocând tamburul. Lan țul se întinse,
oprind nava din mi șcare și trimițând o vibra ție colosal ă în tot corpul vasului. Tot ce era
pe punte s ări de pe loc. Soldatul se pomeni în genunchi, lâng ă Tolland. Pickering c ăzu pe
punte cu fa ța în sus. Triton-ul se agit ă puternic la cap ătul cablului care îl ținea.
De sub nav ă se auzi un uruit teribil de metal când pilonul avariat ced ă și se frânse,
trimițând unde ca de cutremur în întreaga nav ă. Colțul din dreapta al pupei începu s ă se
prăbușească sub propria greutate. Nava se înclin ă pe diagonal ă, ca o uria șă masă care
tocmai î și pierduse un picior. Zgomotul care venea de dedesubt era asurzitor — un
geamăt imens de metal încovoiat și rupt, amestecat cu furia apelor.
Albă ca varul din cauza spaimei, Rachel se ținu cum putu, în vreme ce ma șinăria de
nouă tone începu s ă se legene mai tare deasupra trapei deschise. Prin geamul de
plexiglas vedea furia oceanului de dedesubt. Î și luă privirea de acolo și și-o îndrept ă spre
punte, c ăutându-l pe Tolland, și arunci v ăzu drama care tocmai se petrecea.
La numai un metru distan ță, prins în cle știi submersibilului, soldatul din echipa
Delta urla de durere, în vreme ce se leg ăna în toate p ărțile, ca o p ăpușă. Rachel îl v ăzu pe
William Pickering ag ățându-se de o scândur ă a punții. Lângă tamburul ancorei, Tolland
se ținea și el de ce putea, c ăutând s ă nu alunece peste margine, în ap ă. Când îl z ări și pe
soldatul cu arma rec ăpătându-și echilibrul chiar în apropierea lui Tolland, Rachel strig ă
în submersibil:
— Mike, fere ște-te!
Numai c ă Delta One îl ignor ă complet pe Tolland. Soldatul se uit ă cu gura c ăscată de
groază la elicopterul de pe punte. Rachel se întoarse, urm ărindu-i privirea. Aeronava
Kiowa, cu rotoarele continuând s ă se învârteasc ă, începuse s ă alunece încet înainte, pe
puntea umed ă. Platformele lungi de metal care foloseau la aterizare comportau acum ca
niște schiuri pe o pârtie. Abia atunci, Rachel î și dădu seama c ă uriașa mașinărie aluneca
drept spre Triton.

Împleticindu-se pe puntea înclinat ă spre aeronava care aluneca, Delta One reu și să
se agațe și apoi să se urce în carling ă. N-avea nici un chef s ă lase unicul lor mijloc care
le-ar fi asigurat plecarea de acolo s ă cadă în ocean. Apuc ă de manetele aeronavei și trase
cu putere înapoi de man șă. "Ridică-te!" Cu un uruit asurzitor, elicea î și acceler ă rotațiile,
forțându-se s ă ridice masivul elicopter de atac de pe punte. "Sus, la naiba!" Aeronava se
îndrepta chiar spre Triton și spre camaradul lui prins în capcana cle știlor.
Cu botul aplecat în fa ță și cu elicele înclinate, elicopterul acceler ă, mai mult înainte
decât în sus, drept spre submersibil, ca o insect ă uriașă. "Sus!" Delta One trase de
manșă, dorindu- și să poată scăpa de cele cinci sute de kilograme de rachete care îl
trăgeau în jos. Lamele elicei ratar ă pe puțin capul lui Delta Two și vârful submersibilului,
dar elicopterul se mi șca prea repede. N-avea cum s ă scape de cablul vinciului.
Noaptea se lumin ă de scânteile ivite din ciocnirea metal pe metal când elicele de o țel
se izbiră de cablu. Imaginea p ărea desprins ă dintr-o b ătălie colosal ă. Din carlinga
elicopterului, Delta One urm ări cum elicea t ăia "carnea" cablului ca o mori șcă uriașă.

Deasupra capului izbucni un șuvoi orbitor de scântei, când lamele elicei explodar ă. Delta
One sim ți cum elicopterul se pr ăbușește cu botul în jos pe puntea vasului. Încerc ă să îl
controleze, dar nu dispunea de mi șcare în plan vertical. Elicopterul s ări de dou ă ori pe
puntea înclinat ă, apoi alunec ă și se izbi de balustrada navei.
Pentru o clip ă, Delta One avu senza ția că balustrada o s ă reziste.
Apoi, auzi trosnitura. Datorit ă inerției uciga șe, aeronava rupse balustrada și se
prăbuși în apele învolburate ale oceanului.

Rachel Sexton st ătea paralizat ă în submersibil. Trupul îi era presat de scaunul
Triton-ului. Mininava fusese izbit ă cu violen ță atunci când lamele elicei se izbiser ă de
cablul vinciului, dar Rachel reu șise să își păstreze echilibrul.Cumva, elicea ratase corpul
principal, dar Rachel știa că daunele importante erau cele de la cablu. În acel moment,
nu se putea gândi decât la calea cea mai rapid ă de a evada din submersibil. Soldatul
prins în cle ști se holba la ea, delirând, sângerând și ars de schije. Dincolo de el, Rachel îl
văzu pe William Pickering ținându-se de scândura din punte.
"Unde e Michael?" Nu-l vedea. Panica dur ă doar o secund ă, lăsând loc unei alte
temeri. Deasupra capului, cablul de sus ținere deteriorat scoase un geam ăt înfiorător
când nervurile cedar ă. Apoi se auzi o plesnitur ă puternic ă și Rachel sim ți cum cablul se
rupe.
Intrând pentru câteva secunde în imponderabilitate, Rachel se trezi plutind
deasupra scaunului, în vreme ce submersibilul plonja spre ocean. Puntea disp ăru
deasupra capului, iar pasarelele navei îi trecur ă cu repeziciune prin fa ța ochilor. Soldatul
prins în cle știi metalici se f ăcu alb ca varul. Continua s ă se holbeze la Rachel.
Plonjonul p ărea că nu se mai sfâr șește.
Când atinse oceanul, submersibilul se scufund ă adânc pentru câteva secunde,
aruncând-o pe Rachel cu putere înapoi pe scaun. Fata î și simți șira spinării comprimat ă
cu forță. Oceanul iluminat acoperi întregul glob de plexiglas. Rachel sim ți că se sufoc ă.
Submersibilul se opri din c ădere, apoi porni înapoi spre suprafa ță și țâșni deasupra
apelor ca un dop de plut ă.
Rechinii atacar ă instantaneu. De pe scaunul ei, Rachel urm ări încremenit ă
spectacolul care se desf ășura la doar câ țiva zeci de centimetri în fa ța ochilor ei.

Delta Two sim ți capul în form ă de ciocan izbindu-l cu o for ță colosală. Un clește
ascuțit îi prinse bra țul, sfâșiind carnea pân ă la os și înșfăcându-l cu putere. O durere
înfiorătoare îi s ăgetă creierii în clipa în care rechinul î și arcui trupul viguros și scutur ă cu
violență din cap, rupând bra țul lui Delta Two din um ăr. Alți rechini se n ăpustiră. Cuțite i
se înfipser ă în picioare. În piept. În gât. Delta Two nu mai avea aer s ă urle de durere, în
vreme ce rechinii rupeau buc ăți mari din corpul lui. Ultimul lucru pe care îl v ăzu era un
bot imens în form ă de curcubeu, care se apropia din lateral, și un șir de col ți imenși care
se apropiau de fa ța lui.
În jurul lui, se f ăcu brusc întuneric.

În Triton, zgomotul în ăbușit al rechinilor care se repeziser ă pradă se diminua
treptat. Rachel î și deschise ochii. Omul disp ăruse. Apa care sp ăla geamul era sângerie.
Rănită grav, Rachel se ghemui pe scaun, cu genunchii lâng ă piept. Sim țea că
submersibilul se mi șcă. Era purtat de curen ți de-a lungul pun ții de scufundare a navei
mari. Totodat ă, submersibilul începea s ă se deplaseze și în altă direcție. În jos.
Bolboroseala apei care inunda tancurile de balast deveni tot mai accentuat ă.
Oceanul se în ălță cu câțiva centimetri.
"Mă scufund!"
Teroarea puse st ăpânire pe Rachel. Fata se ridic ă în picioare. Se întinse și apucă de
mecanismul trapei. Dac ă ar fi putut ie și deasupra submersibilului, ar mai fi avut timp s ă
sară pe platforma de scufundare de pe Goya, care se afla la doar câteva zeci de centimetri

depărtare.
"Trebuie s ă ies!"
Mecanismul trapei ar ăta clar în ce sens trebuia rotit pentru deschidere. Rachel se
opinti. Trapa nu se clinti. Încerc ă din nou. Nimic. Capacul era închis ermetic. Sim țind
cum o cuprinde panica, de la t ălpi până în creștet, Rachel se opinti pentru ultima dat ă.
Trapa nu se mi șcă.
Triton-ul se mai scufund ă câțiva centimetri, lovindu-se u șor de Goya, pentru ultima
dată, înainte de a ie și complet de sub carena deteriorat ă… în apele largi ale oceanului.

126

— Nu face ți asta, îl implor ă Gabrielle pe senator, în vreme ce el termina de copiat
hârtiile. Este via ța fetei dumneavoastr ă în joc!
Sexton refuz ă să o asculte și se duse înapoi în birou, cu zece teancuri identice de
fotocopii. Fiecare teanc con ținea copiile paginilor trimise de Rachel prin fax, inclusiv nota
scrisă de mân ă, unde se afirma c ă meteoritul era un fals și unde NASA și Casa Alb ă erau
acuzate de tentativ ă de crim ă.
"Cel mai șocant pachet media asamblat vreodat ă", își zise Sexton, începând s ă
insereze cu grij ă fiecare teanc în plicul lui mare și alb. Fiecare plic avea înscrise numele
senatorului, adresa de la birou și sigiliul senatorial. N-aveau s ă existe nici un fel de
îndoieli legate de sursa acelor informa ții incredibile. "Scandalul politic al secolului, gândi
Sexton, iar eu voi fi cel care-l declan șează!"
Gabrielle pleda în continuare pentru siguran ța lui Rachel, dar Sexton nu o mai
auzea. În timp ce asambla plicurile, intrase într-un univers propriu. "Fiecare carier ă
politică are un moment de r ăscruce. Acesta e momentul meu."
Mesajul telefonic al lui William Pickering avertiza c ă viața lui Rachel era în pericol
dacă Sexton dezv ăluia publicului informa țiile. Din p ăcate pentru Rachel, Sexton mai știa
și că ieșirea în public cu dovezile despre frauda NASA l-ar fi propulsat c ătre Casa Alb ă cu
o viteză și cu un dramatism cum mediul politic american nu mai înregistrase pân ă acum.
"Viața e plină de decizii dificile, î și spuse el. Iar câ știgătorii sunt cei care și le iau."
Gabrielle v ăzuse și înainte acea privire în ochii lui Sexton. "Ambi ție oarbă." Se temea
de ea. Acum î și dădea seama c ă avea și de ce. Era clar c ă Sexton prefera s ă riște viața
fiicei lui dac ă ăsta era pre țul pe care trebuia s ă-l plătească pentru a fi primul care anun ță
frauda celor de la NASA.
— Nu vă dați seama c ă ați câștigat deja? insist ă Gabrielle. Zach Herney și NASA nu
pot supravie țui acestui scandal. Indiferent cine îl aduce la cuno ștința publicului!
Indiferent când devine public! A șteptați până ce o să știți că Rachel se afl ă în siguran ță.
Așteptați. Până ce vorbi ți cu Pickering!
Evident, Sexton nu o mai asculta deloc. Trase de un sertar și scoase o foaie pe care
erau prinse zeci de sigilii autoadezive din cear ă, cu inițialele lui pe ele. Gabrielle știa că
senatorul le folosea de obicei pentru invita țiile oficiale, îns ă probabil c ă acum își spunea
că un sigiliu din cear ă sângerie ad ăuga fiec ărui plic un soi de dramatism aparte. Sco țând
sigiliile circulare de pe foaie, Sexton lipi câte unul la îmbinarea fiec ărui plic, sigilându-le
ca pe ni ște epistole cu monogram ă.
Gabrielle se sim țea cuprins ă de un nou val de mânie. Se gândi la imaginile cecurilor
ilegale aflate în computerul lui. Știa că, dacă ar fi scos cel mai mic cuvânt despre ele,
Sexton ar fi șters dovezile din memoria calculatorului.
— Nu face ți asta, îl amenin ță ea, sau o s ă dau în vileag leg ătura noastr ă.
Sexton râse tare, în timp ce lipea cu non șalanță sigilii:
— Nu zău? Și crezi că te vor crede pe tine, un ajutor lacom dup ă putere c ăruia i s-a
refuzat un post în administra ția mea și care caut ă să se răzbune cu orice pre ț? Am negat
legătura noastr ă o dată și lumea m-a crezut! Bineîn țeles, o s ă neg din nou.
— Casa Alb ă a intrat în posesia unor fotografii, declar ă Gabrielle Sexton nici m ăcar
nu-și ridică privirea:

— N-au nici un fel de fotografii. Și, chiar dac ă le au, nu le mai folosesc la nimic.
Termină de lipit și ultimul sigiliu:
— Am imunitate. Plicurile astea sunt mai importante decât orice mi-ar arunca
cineva în fa ță.
Gabrielle știa că el avea dreptate. Se sim țea cumplit de neajutorat ă, în vreme ce
Sexton î și admira operele de art ă. Pe biroul s ău, se odihneau zece plicuri elegante, din
mătase alb ă, fiecare inscrip ționat cu numele și adresa lui, și asigurat cu un sigiliu de
ceară sângerie pe care se g ăseau ini țialele lui. Ar ătau ca ni ște scrisori regale. Cu
siguranță, unii regi fuseser ă înscăunați pe baza unor informa ții mai pu țin relevante.
Sexton în șfăcă plicurile și se preg ăti să plece. Gabrielle se repezi și îi blocă drumul:
— Faceți o mare gre șeală! Povestea asta mai poate a ștepta!
Sexton o țintui cu privirea:
— Eu te-am creat, Gabrielle, și acum tot eu te-am distrus.
— Faxul acela de la Rachel v ă pune pe tav ă președinția. I-o datora ți.
— I-am dat destule!
— Și dacă i se întâmpl ă ceva?
— Atunci, se vor înmul ți voturile pentru mine din simpatie!
Lui Gabrielle nu-i veni s ă creadă că un asemenea gând îi putuse veni în minte,
darămite să mai fie și rostit cu voce tare. Dezgustat ă, se întinse dup ă telefon.
— Sun acum la Casa…
Sexton se întoarse pe c ălcâie și îi trase o palm ă zdravănă peste fa ță.
Gabrielle se împletici f ăcând câ țiva pași înapoi și simți că îi crapă buza. Reu și să se
echilibreze, când se prinse de birou și se uită încremenit ă la omul pe care odinioar ă îl
adorase.
Sexton o privi lung și aspru:
— Dacă ai de gând s ă mi te pui împotriv ă, o să am grijă să regreți asta pân ă la
sfârșitul zilelor tale.
Rămase acolo f ără să clipeasc ă, strângând stiva de plicuri sub bra ț. În ochii lui, se
citea o amenin țare de moarte.
Când Gabrielle ie și din clădirea de birouri în aerul rece al nop ții, buza îi sângera
serios. Opri un taxi și se urcă în el. Apoi, pentru prima dat ă de când sosise în
Washington, Gabrielle Ashe ced ă nervos și izbucni în plâns.

127

"Triton-ul a c ăzut…"
Michael Tolland se echilibr ă cum putu pe puntea înclinat ă și privi peste tamburul
ancorei la cablul rupt de care atârna submersibilul. Se r ăsuci pe c ălcâie spre pupa și
cercetă apele învolburate ale oceanului. Triton-ul tocmai ie șea de sub Goya chiar în
mijlocul curentului. U șurat că măcar submersibilul era intact, Tolland a ținti cu privirea
trapa de acces, dorindu- și ca nimic altceva de pe lumea asta s ă o vadă deschis ă și pe Ra-
chel ieșind teafără de acolo. Numai c ă trapa era închis ă. Tolland se întreb ă dacă nu
cumva fata le șinase din pricina c ăderii violente.
Chiar și de la o asemenea distan ță, Tolland î și dădea seama c ă Triton-ul p ărea
neobișnuit de afundat în ap ă — cu mult sub nivelul de scufundare normal ă. "Se
scufund ă." Nu-și dădea seama din ce cauz ă, dar, în acea clip ă, motivul nu avea nici un
fel de însemn ătate.
"Trebuie s-o scot pe Rachel. Acum!"
Pregătindu-se s ă o ia la goan ă de-a lungul pun ții, o ploaie de gloan țe se auzi
deasupra lui, sco țând scântei din tamburul masiv de o țel al ancorei. Tolland se l ăsă
înapoi în genunchi. "Rahat!" Se zgâi pe lâng ă tambur doar atât cât s ă îl vadă pe Pickering
pe puntea superioar ă, țintind spre el ca un lunetist. Soldatul din echipa Delta Force
scăpase probabil arma când se c ățăra în elicopterul condamnat la moarte, iar Pickering
că o recuperase. Acum directorul era cel care controla situa ția.

Prins în capcan ă în spatele tamburului, Tolland privi înapoi spre submersibilul care
se scufunda. "Hai, Rachel! Ie și de acolo!" A șteptă ca trapa s ă se deschid ă. Nimic.
Când privi înapoi spre puntea navei, Tolland m ăsură distanța dintre locul în care se
afla și balustrada din pupa. Șase metri. O distan ță cam mare în câmp deschis.
Tolland trase adânc aer în piept și se hotărî. Își rupse c ămașa de pe el și o arunc ă în
dreapta, pe puntea deschis ă. În vreme ce Pickering ciurui bucata de pânz ă, Tolland o
zbughi în stânga, în josul pun ții înclinate, spre pupa. Cu un efort aproape supraomenesc
se lansă peste balustrad ă, în spatele navei. Se arcui în aer, auzi gloan țele vâjâind în jurul
lui. O simpl ă zgârietur ă și ar fi devenit un osp ăț pentru rechini în clipa în care ar fi atins
apa.

Rachel Sexton se sim țea ca un animal prins în capcan ă. Încercase în mod repetat s ă
deschid ă trapa, îns ă fără succes. Auzea un tanc de balast, undeva sub ea, umplându-se
cu apă și accentuând scufundarea Triton-ului. Întunecimea oceanului amenin ța tot mai
tare domul, ca o cortin ă neagră care s-ar fi ridicat pe dos.
Prin partea inferioar ă a domului, adâncurile oceanului se z ăreau ca un mormânt de
apă. Hăul de dedesubt amenin ța să o înghit ă, în curând, cu totul. Rachel prinse de
mecanismul trapei și încercă să îl răsuceasc ă încă o dată pentru a deschide capcana, dar
nimic nu se clinti. Începeau s ă o doară plămânii. Sim țea deja cum dioxidul de carbon îi
înțepa nările. Mai presus de toate îns ă, un gând o bântuia: "Am s ă mor singur ă, sub
apă".
Cercetă panoul de control și manetele submersibilului, sperând s ă găsească ceva
care să o ajute, îns ă toate cadranele erau negre. Ma șinăria nu avea curent. Rachel era
încuiată într-o cript ă inertă de oțel și se scufunda încet c ătre fundul oceanului.
Bolboroseala din tancurile de balast p ărea să sporeasc ă. Nivelul apei în exteriorul
domului se în ălță la câteva zeci de centimetri de vârful bilei de plexiglas. La orizont,
dincolo de întinderea pustie de ap ă, o band ă purpurie începea s ă se zărească. Se
apropiau zorii. Rachel se temu c ă acesta va fi ultimul r ăsărit pe care îl va mai vedea.
Închise ochii ca s ă alunge din minte gândul la cumplita soart ă care o a ștepta, dar începu
imediat s ă revadă cu ochii min ții imaginile înfior ătoare din copil ărie.
Căderea prin stratul de ghea ță. Alunecarea dedesubt.
Nu putea respira. Incapacitatea de a se urni singur ă de acolo. Senza ția de
scufundare.
Mama ei care o striga: "Rachel! Rachel!"
O bătaie în geamul submersibilului o trezi din delir. Ochii i se deschiser ă:
— Rachel!
Vocea se auzea înfundat. Dincolo de geam, se ivi un chip fantomatic, cu capul în jos,
cu părul negru care-i atârna ca o coam ă. Rachel abia putea z ări ceva în bezn ă.
— Michael!

Tolland ie și la suprafa ță, ușurat că o văzuse pe Rachel mi șcându-se în interiorul
submersibilului. "Tr ăiește". Înot ă cu mișcări rapide c ătre coada Triton-ului și se cățără pe
platforma scufundat ă a motorului. Sim țea curen ții fierbin ți și puternici ai oceanului de
jur împrejur. Se post ă ca să apuce bine capacul circular al trapei, stând ghemuit și
sperând c ă nu se afl ă în raza de ac țiune a armei lui Pickering.
Corpul Triton-ului era acum aproape complet sub ap ă. Tolland știa că trebuia s ă se
grăbească, dacă voia să deschid ă trapa și să o scoat ă pe Rachel. Mai avea vreo dou ăzeci
de centimetri de capac la dispozi ție, dar lungimea se mic șora cu repeziciune. Odat ă ce
capacul s-ar fi scufundat și el, deschiderea lui ar fi trimis un torent n ăvalnic de ap ă
înăuntru, prinzând-o pe Rachel în capcan ă și trimițând Triton-ul ca o piatr ă drept la
fund.
— Acum sau niciodat ă, icni el, apucând bine de roata capacului și opintindu-se s ă o
răsuceasc ă în sens invers acelor de ceasornic.
Nu se întâmpl ă nimic. Încerc ă din nou, punând la b ătaie întreaga for ță de care era

capabil. Capacul refuz ă din nou s ă se miște.
O auzea pe Rachel în ăuntru, de cealalt ă parte a capacului. Avea vocea înfundat ă,
dar chiar și așa îi simțea groaza.
— Am încercat! urla ea. N-am reu șit să-l răsucesc!
Apa ajunsese, între timp, la nivelul capacului.
— Să încercăm împreun ă! strigă el. Acolo tu încerci în sensul acelor de ceasornic!
Știa că sensul era clar marcat pe capac. Bine, acum!
Tolland se sprijini de tancurile de balast și trase cu toat ă forța. O auzea pe Rachel
cum încerca s ă facă același lucru. Roata capacului se mi șcă un centimetru, apoi în țepeni
definitiv.
Atunci Tolland v ăzu unde era problema. Capacul trapei nu era a șezat egal pe canal.
Era înțepenit precum capacul unui borcan care fusese în șurubat strâmb. Cu toate c ă
garnitura de sigilare se a șezase corect, clemele de prindere ale capacului erau îndoite,
ceea ce însemna c ă singura modalitate prin care acea trap ă se putea deschide era prin
utilizarea unei tor țe cu acetilen ă.
Văzând cum vârful submersibilului e înghi țit de apă, Tolland fu n ăpădit brusc de
groază. Rachel Sexton n-avea s ă mai ias ă teafără din Triton.

La aproape șapte sute de metri mai jos, fuzelajul zdrobit al elicopterului Kiowa se
scufunda cu repeziciune, prizonier al for ței de gravita ție și al puternicilor curen ți genera ți
de vârtejul marin. În carling ă, cadavrul lui Delta One nu mai putea fi recunoscut,
desfigurat fiind de presiunea zdrobitoare a adâncurilor.
În vreme ce aeronava se afunda în spiral ă, continuând s ă țină atașate de fuzelaj
rachetele Hellfire, domul de magm ă aștepta pe fundul oceanului ca un teren încins de
aterizare. Sub crusta groas ă de trei metri a domului, o vân ă de lavă fierbinte sfârâia la o
mie de grade Celsius, ca un vulcan care st ătea să erupă.

128

Tolland st ătea în ap ă până la genunchi pe platforma motorului și își storcea creierii
încercând s ă găsească o soluție de a o salva pe Rachel.
"Submersibilul nu trebuie s ă se scufunde!"
Privi înapoi spre Goya, întrebându-se dac ă exista vreo posibilitate de a aduce un
vinci pe care s ă îl conecteze la Triton, astfel încât acesta s ă rămână la nivelul apei.
Imposibil. Nava se g ăsea la circa cincizeci de metri acum, iar Pickering trona pe punte, ca
un împărat roman care ocupa fotoliul de onoare la un spectacol sângeros din Colosseum.
"Gândește! își spuse Tolland. De ce se scufund ă Triton-ul?"
Mecanismul de flotare al submersibilului era îngrozitor de simplu: tancurile de
balast modificau, în func ție de fluidul cu care erau umplute, ap ă sau aer, capacitatea de
flotare și mișcau Triton-ul în sus sau în jos.
Evident, tancurile de balast se umpleau acum cu ap ă.
"Dar n-ar trebui!"
Fiecare tanc era echipat cu deschiz ături deasupra și dedesubtul corpului.
Deschiz ăturile de dedesubt, denumite și "găuri de inundare", r ămâneau întotdeauna
deschise, în vreme ce deschiz ăturile de deasupra, denumite și "ventile de aer", puteau fi
manevrate prin închidere sau deschidere, astfel încât s ă asigure nivelul dorit al aerului în
tanc, în func ție de nevoi.
Dacă ventilele de aer ale submersibilului erau deschise din cine știe ce motiv?
Tolland nu- și putea imagina vreunul. Se deplas ă de cealalt ă parte a platformei motorului
și cercetă cu degetele unul dintre tancuri. Ventilele de aer erau închise. În acela și timp cu
ventilele îns ă, degetele lui d ădură peste altceva.
Găuri de gloan țe.
"La naiba!" Triton-ul fusese sub ploaia de gloan țe când Rachel s ărise în el. Tolland

se scufund ă imediat și înotă sub Triton, plimbându- și palmele cu mare aten ție pe
suprafața celui mai important tanc de balast — tancul negativ. Britanicii porecliser ă
acest tanc "expresul de mers în jos". Germanii îl botezaser ă "pantofii de plumb".
Semnifica ția lui era cât se poate de clar ă. Odată umplut, tancul negativ ducea
submersibilul în adâncuri.
Plimbându- și palma și pe părțile laterale ale tancului, Tolland d ădu peste zeci de
găuri de glon ț. Se sim țea apa cum n ăvălește înăuntru. Indiferent c ă lui Tolland îi pl ăcea
sau nu, submersibilul se preg ătea să se scufunde.
Triton-ul ajunsese între timp la un metru adâncime. Îndreptându-se spre prova,
Tolland î și lipi fața de geam și se zgâi în ăuntru.
Rachel b ătea în geam și urla. Panica din glasul ei îl f ăcea să se simt ă lipsit de puteri.
Pentru o clip ă, se trezi transportat înapoi în timp într-un spital, uitându-se cum moare
femeia pe care o iubea și știind că nu poate face absolut nimic s ă o ajute. Aflat acum sub
apă în fața submersibilului care se ducea la fund, Tolland î și spuse c ă nu mai putea trece
din nou prin a șa ceva. "E ști un supravie țuitor", îi spusese Celia, dar Tolland nu voia s ă
supravie țuiască de unul singur… nu din nou.
Plămânii lui cereau cu disperare aer, și totuși Tolland r ămase acolo cu ea. De fiecare
dată când Rachel izbea în geam, Tolland auzea cum se ridic ă bulele de aer și vedea cum
submersibilul se scufunda și mai adânc. Rachel urla ceva despre apa care intra pe Iâng ă
geam.
Bila de plexiglas avea sc ăpări.
"Să existe o gaur ă de glon ț în geam?" Pu țin probabil. Sim țindu-și plămânii gata s ă
explodeze, Tolland se preg ăti să iasă la suprafa ță. Sprijinindu-se de imensul geam acrilic,
degetele lui d ădură peste o bucat ă din cauciuc care acum atârna liber ă. Probabil c ă în
cădere se desprinsese o garnitur ă de etan șare. Acesta era motivul pentru care se infiltra
apa. "Alt ă veste proast ă."
Ajungând la suprafa ță, Tolland trase de trei ori aer adânc în piept, încercând, în
același timp, s ă-și limpezeasc ă gândurile. Apa care se infiltra pe sub geam nu putea
decât să accelereze plonjonul. Submersibilul se g ăsea deja la peste un metru și jumătate
sub apă, iar Tolland abia dac ă îl mai putea atinge cu vârfurile picioarelor. Sim țea bătăile
disperate ale lui Rachel rezonând în întreaga mas ă de metal și plastic.
Tolland se gândea la o singur ă cale de ac țiune. Dac ă se scufunda la loc pân ă la
platforma motorului și localiza cilindrul cu aer la mare presiune, l-ar fi putut folosi ca s ă
deverseze apa din tancul de balast. Chiar dac ă deversarea tancului ar fi fost doar un
exercițiu disperat, poate a șa Triton-ul ar fi reu șit să rămână în apropiere de suprafa ța
apei înc ă un minut sau dou ă, înainte ca tancurile perforate s ă se umple la loc.
"Și după aceea?"
Fără a avea un plan clar de ac țiune, Tolland se preg ăti să se scufunde. Inspir ă
profund, aproape de nivelul în care î și simți plămânii gata s ă explodeze. "Mai mult aer în
plămâni. Mai mult oxigen. O scufundare mai lung ă." Simțindu-și însă țesuturile
întinzându-se la maximum și apăsându-i coastele, un gând ciudat îi trecu prin minte.
Dacă ar fi crescut presiunea î n interiorul submersibilului? Unul dintre sigiliile
domului de plexiglas se rupsese. Poate c ă, dacă ar fi putut cre ște presiunea î n interiorul
habitaclului, Tolland ar fi reu șit să desprind ă întregul dom, astfel încât Rachel s ă poată
ieși.
Expiră și călcă apa câteva secunde, încercând s ă își imagineze mai bine șansele de
reușită. Era o op țiune perfect logic ă, nu? În definitiv, un submarin era construit ca s ă fie
rezistent într-o singur ă direcție. Trebuia s ă reziste la presiuni colosale din afar ă, fără ca
presiunea din ăuntru să fie schimbat ă.
Mai mult, Triton-ul folosea valve de reglare uniform ă, pentru a sc ădea num ărul de
piese de schimb duse de Goya în expedi ții. Tolland putea desprinde pur și simplu
furtunul de alimentare al cilindrului de înalt ă presiune, dup ă care să îl redirec ționeze
către un regulator de furnizare a ventila ției de urgen ță din babordul submersibilului!
Presurizarea cabinei i-ar fi produs lui Rachel o durere cumplit ă, dar ar fi putut însemna o
cale de salvare.
Tolland inspir ă din nou și se scufund ă.

Submersibilul coborâse acum la doi metri și jumătate, iar curen ții și întunericul îi
îngreunau orientarea. Dup ă ce găsi tancul presurizat, Tolland redirec ționă furtunul și se
pregăti să introduc ă aer în dom. Apucând valva, z ări inscrip ția din vopsea galben ă
reflectorizant ă de pe partea lateral ă a tancului, care îi reamintea de pericolul unei
asemenea manevre: "ATEN ȚIE: AER COMPRIMAT — 3 000 PSI".

"Trei mii de livre pe inch pătrat", își spuse Tolland. Reu șita acțiunii ar fi însemnat
desprinderea domului din plexiglas înainte ca presiunea din cabin ă să îi zdrobeasc ă
plămânii lui Rachel. În esen ță, Tolland înfigea un furtun de incendiu de mare capacitate
într-un balon de ap ă, sperând ca balonul s ă se destrame cât mai repede.
Strânse valva și se hotărî. Suspendat acolo, pe spatele Triton-ului, Tolland roti de
robinet, deschizând valva. Furtunul se umfl ă imediat, iar Tolland auzi cum aerul inunda
cabina cu o for ță colosală.

În cabin ă, Rachel sim ți brusc o durere sfâ șietoare cr ăpându-i țeasta. Deschise gura
să țipe, însă aerul intra în pl ămânii ei cu o asemenea for ță, încât fata avu senza ția că o
să-i explodeze pieptul. Î și simțea ochii înfunda ți în orbite. În urechi ceva uruia cu putere,
împingând-o c ătre o stare de incon știență. Își strânse instinctiv ochii și își apăsă palmele
peste urechi. Durerea era din ce în ce mai mare.
Rachel auzi o b ătaie chiar în fa ța ei. Se chinui s ă întredeschid ă ochii și apucă să
zărească silueta lui Michael Tolland în întuneric. Fa ța lui stătea lipită de geam. O
îndemna prin semne s ă facă ceva.
"Dar ce?"
Abia îl z ărea în bezn ă. Vederea îi era înce țoșată, iar globii oculari — distorsiona ți din
pricina presiunii. Chiar și așa, își putea da seama c ă Triton-ul se scufundase sub nivelul
ultimelor lic ăriri ale luminilor subacvatice ale navei Goya. În jurul ei, se g ăsea doar un
abis mocirlos și nesfârșit.

Tolland se întinse pe suprafa ța domului și continu ă să bată. Pieptul urla dup ă aer.
Știa că în câteva secunde trebuia s ă se întoarc ă la suprafa ță.
"Împinge în geam!", o implor ă el în gând. Auzea aerul presurizat evadând de sub
geam și ridicându-se în bule. Undeva, garnitura de etan șare se fisurase destul de serios.
Mâinile lui Tolland c ăutară o muchie, ceva sub care s ă-și bage degetele și să tragă. Nimic.
Oxigenul i se termin ă, lipsa lui aducându-l în pragul le șinului. B ătu în geam pentru
ultima dat ă. Nici m ăcar nu o mai vedea pe Rachel. Era prea întuneric. Cu ultimele
picături de aer din pl ămâni strig ă sub apă:
— Rachel… Împinge… În… geam!
Cuvintele lui ie șiră ca o bolboroseal ă neinteligibil ă.

129

În Triton, Rachel î și simțea capul comprimat ca într-un soi de mecanism medieval de
tortură. Pe jum ătate stând în picioare, în țepenită lângă scaunul din cabin ă, simțea
moartea care plutea pretutindeni. Chiar în fa ța ochilor, geamul domului era pustiu.
Bătaia încetase.
Tolland disp ăruse. O p ărăsise.
Șuierul aerului presurizat care n ăvălea cu putere îi amintea de rafalele asurzitoare
ale vântului katabatic de pe ghe țarul Milne. Pe podeaua submersibilului apa se în ălțase
la treizeci de centimetri. "Scoate ți-mă de aici!" Prin minte începur ă să i se perinde mii de
gânduri și de amintiri, ca ni ște sclipiri de lumin ă violetă.
În întuneric, submersibilul începu s ă își schimbe pozi ția. Rachel se împletici,

pierzându- și echilibrul. Se împiedic ă de scaun, c ăzu în față și se izbi tare de interiorul
domului semisferic. O durere ascu țită îi săgetă umărul. Se izbi din nou de geam și atunci
o încerc ă o senza ție neașteptată — o brusc ă scădere a presiunii din submarin. B ătăile din
urechi se domolir ă sensibil, astfel încât Rachel reu și să audă bolboroseala aerului care
ieșea din dom.
Îi trebui o secund ă ca să priceap ă ce se întâmplase. Când se izbise de geam,
greutatea ei for țase cumva întredeschiderea milimetric ă a domului, astfel încât presiunea
din interior se diminuase datorit ă vreunei garnituri sl ăbite. Evident, geamul domului era
desprins! Rachel î și dădu brusc seama ce încerca Tolland s ă-i spună.
"Încerca s ă arunce geamul în aer!"
Deasupra capului, cilindrul de presiune continua s ă pompeze aer. Rachel sim ți cum
presiunea cre ștea din nou în interior. De aceast ă dată, aproape c ă se bucur ă de
eveniment, de și simțea iarăși acea ap ăsare care o aducea în pragul incon știenței.
Ridicându-se în picioare, Rachel împinse cu toat ă forța în partea interioar ă a geamului.
De aceast ă dată nu se auzi nici un bolborosit. Geamul abia dac ă se mișcă.
Se arunc ă din nou cu toat ă greutatea asupra geamului. Nimic. O durea rana din
umăr, așa că se uită la ea. Sângele se uscase. Se preg ăti să încerce din nou, dar nu mai
avu timp s ă treacă la acțiune. Fără nici un fel de avertisment, submersibilul începu s ă se
răstoarne — pe spate. Datorit ă apăsării exercitate de cutia grea a motorului asupra
tancurilor de balast inundate, Triton-ul se roti pe spate, scufundându-se acum cu pupa
în jos.
Rachel c ăzu pe spate și se lovi de peretele cabinei. Pe jum ătate afundat ă în apă
băltită, se uită drept în sus la geamul domului, care se întindea deasupra ei ca un
parbriz imens.
Afară era noapte… și mii de tone de ap ă o împingeau în jos.
Rachel se for ță să se ridice, dar î și simțea corpul inert și greu. Mintea ei se întoarse
în timp, în copil ărie, la capcana de sub râul înghe țat.
— Luptă, Rachel! țipa mama ei, întinzându-se ca s ă o tragă din apă. Ține-te de mine!
Rachel î și închisese ochii. "M ă scufund." Patinele atârnau ca ni ște greut ăți de
plumb, tr ăgând-o în jos. O vedea pe mama ei întins ă pe ghea ță pentru a- și dispersa
greutatea, întinzându-se dup ă ea.
— Lovește, Rachel! D ă cu picioarele!
Rachel izbise cât putuse. Trupul i se ridicase pu țin în copca de ghea ță. O scânteie de
speranță. Mama ei o prinsese.
— Da! strigase ea. Ajut ă-mă să te ridic! Dă cu picioarele!
Cu mama ei care o tr ăgea de sus, Rachel folosise ultimele pic ături de energie ca s ă
lovească cu patinele. Îndeajuns ca mama s ă o tragă în sus, în siguran ță. O scosese pe
Rachel pân ă la marginea dâmbului de z ăpadă, după care izbucnise în plâns.
Aflată acum în mijlocul umidit ății și al căldurii care cre ștea în submarin, Rachel
deschise ochii în întunecimea din jur. Auzi clar vocea mamei ei, care-i șoptea de dincolo
de mormânt, în interiorul Triton-ului care se ducea la fund.
"Dă cu picioarele!"
Rachel privi domul de deasupra. Adunându- și ultimele pic ături de curaj, se c ățără
pe brațele scaunului, care acum era orientat aproape orizontal, ca un fotoliu dintr-un
cabinet stomatologic. Stând pe spate, Rachel î și îndoi genunchii cât putu și lovi cu
picioarele în sus. Sco țând un urlet s ălbatic de disperare, izbi în mijlocul domului acrilic.
Țepi de durere îi s ăgetară oasele gleznelor, trimi țându-i s ăgeți până în creier. Urechile îi
bubuiră brusc. Rachel sim ți presiunea cum se echilibreaz ă cu violen ță. Garnitura etan șă
de pe partea lateral ă stânga a domului ced ă complet, astfel încât lentilele uria șe ale
geamului se desf ăcură parțial, ca u șile imense ale unui hambar.
Torentul de ap ă intră cu forță în submarin și o împinse cu putere pe Rachel înapoi
pe scaun. De jur împrejurul ei, oceanul bubuia, învolburându-i-se prin spate, ridicând-o
de pe scaun, r ăsucind-o cu capul în jos, de parc ă ar fi fost o cârp ă într-o ma șină de
spălat. Rachel bâjbâi dup ă ceva de care s ă se prind ă, dar se învârtea nebune ște.
Simțea cum cabina se umple vijelios cu ap ă și cum Triton-ul începe s ă alunece cu
viteză în jos. Corpul ei o lu ă în sus și se înghesui în rama geamului. În jur se ridicau

șiruri de bule de aer, r ăsucind-o, tr ăgând-o în stânga și în sus. O bucat ă de plexiglas o
izbi cu putere peste șold.
Se trezi dintr-odat ă liberă.
Învârtindu-se în toate p ărțile în nesfâr șitul întuneric apos și cald, Rachel sim ți cum
plămânii țipă deja dup ă aer. "Du-te la suprafa ță!" Căută lumină cu privirea, dar nu v ăzu
nimic. Universul p ărea la fel în toate direc țiile. Bezn ă. Nici o for ță de gravita ție. Nici un
indiciu în sus sau în jos.
În acea frac țiune însp ăimântătoare de secund ă, Rachel î și dădu seama c ă habar n-
avea încotro s ă porneasc ă în înot.

La sute de metri sub ea, elicopterul Kiowa explod ă sub apăsarea nemiloas ă a
presiunii. Cele cincisprezece rachete AGM-l14 Hellfire începur ă să geamă din pricina
compresiei. Conurile din cupru și capetele de detonare se îndoir ă periculos înspre
interior.
La șaizeci de metri deasupra fundului oceanic, pu țul vârtejului captur ă rămășițele
elicopterului și le supse, gr ăbindu-le coborârea spre crusta domului de magm ă. Ca o
cutie de chibrituri, rachetele Hellfire se aprinser ă una de la alta și explodar ă, generând o
gaură imensă în vârful domului de magm ă.

După ce ieșise la suprafa ță în căutarea aerului și apoi se scufundase înapoi, Michael
Tolland se afla la cinci metri sub ap ă, scrutând întunericul, în clipa exploziei rachetelor.
Fulgerul alb țâșni în sus, l ăsând să se vadă o imagine șocantă — o imagine pe care el n-
avea să o uite niciodat ă.
Rachel Sexton atârna la trei metri sub el, ca o marionet ă dezlânat ă. Sub ea, Triton-
ul plonja cu repeziciune, cu domul de plexiglas desprins de restul corpului. Rechinii din
zonă se agitau înnebuni ți, sesizând pericolul acelei zone care st ătea să erupă.
Ușurarea lui Tolland la vederea fetei se transform ă imediat în groaz ă la gândul
coșmarului care st ătea să se declan șeze. Memorând pozi ția ei în vreme ce fulgerul alb se
stingea, Tolland d ădu din picioare, croindu- și drum c ătre Rachel.

La sute de metri mai jos, crusta domului de magm ă explodă, lăsând vulcanul
subacvatic s ă erupă și aruncând lav ă încinsă la o mie dou ă sute de grade Celsius în
apele oceanului. Magma vaporiz ă instantaneu apa și trimise un stâlp masiv de aburi
către suprafa ța oceanului, pe axa centrala a megafisurii. Animat de acelea și mecanisme
cinematice ale tornadelor, transferul vertical de energie al coloanei de aburi intr ă
instantaneu în contrabalans cu o spiral ă anticiclonicâ care încercuia coloana, purtând
energia în direc ție opusă.
Mișcându-se în spiral ă în jurul coloanei de gaz care se ridica, curen ții oceanici
porniră să se intensifice și să se răsuceasc ă în jos. Aburul crea un con imens de vid care
absorbea milioane de litri de ap ă marină în jos, c ătre zona de contact cu magma. La
atingerea fundului oceanic, apa proasp ătă se transforma și ea în abur și, având nevoie de
o cale de sc ăpare, se al ătura coloanei tot mai groase de gaz care împingea în sus, tr ăgând
tot mai mult ă apă dedesubt. Pe m ăsură ce alte cantit ăți de apă se grăbeau să umple vidul
creat în permanen ță, vârtejul se intensifica. Megafisura hidrotermal ă se alungi, iar
coloana de abur învolburat î și înteți forța cu fiecare secund ă, îndreptându-se nemilos
spre suprafa ță.
Tocmai se n ăștea o gaur ă neagră oceanic ă.

Rachel se sim țea ca un f ăt în pântecele mamei. Întunericul fierbinte și ud o
înconjura din toate p ărțile. Gândurile i se împotmoliser ă în căldura sufocant ă. "Respir ă."
Se luptă cu reflexul. Fulgerul luminos pe care tocmai îl z ărise nu putea proveni decât
dinspre suprafa ță. Și totuși părea atât de departe… "O iluzie. Du-te la suprafa ță." Cu

mișcări încete, Rachel începu s ă înoate în direc ția din care z ărise lumina. Acum vedea
mai mult ă lumină… un ciudat lic ăr roșu la distan ță. "Să fie lumina zilei?" Înot ă mai repe-
de.
O mână o prinse de glezn ă.
Rachel fu cât pe ce s ă urle sub ap ă, aproape epuizându- și ultimele rezerve de oxigen
din plămâni.
Mâna o trase înapoi, r ăsucind-o și îndicându-i sensul opus de mi șcare. Rachel sim ți
o strânsoare cunoscut ă. Michael Tolland era acolo, tr ăgând-o în cealalt ă direcție,
împreun ă cu el.
Mintea lui Rachel îi spunea c ă el o ducea în jos. Inima îi șoptea că el știe ce face.
"Dă din picioare", îi șopti mama ei.
Rachel d ădu cât de tare putu.

130

Când ieșiră amândoi la suprafa ță, Tolland î și dădu seama c ă totul se sfâr șise. "A
erupt domul de magm ă." Imediat ce cap ătul vârtejului avea s ă atingă suprafa ța, imensa
tornadă subacvatic ă avea să înceapă să tragă totul în jos. Ca o ciud ățenie, universul de
deasupra suprafe ței mării nu mai era la fel de lini știt cum îl l ăsase el cu câteva momente
în urmă. Zgomotul devenise asurzitor. Vântul îl izbea cu furie, ca și cum o furtun ă s-ar fi
iscat din senin cât ă vreme el fusese scufundat.
Tolland aproape c ă delira din cauza lipsei de oxigen. Încerc ă să o sprijine pe Rachel
în apă, dar fata îi era tras ă din bra țe. "Curentul!" Tolland încerc ă să reziste, dar for ța
invizibil ă trase și mai puternic, amenin țând să o smulg ă de lâng ă el. Brusc, strânsoarea
lui se destr ămă, iar corpul lui Rachel îi alunec ă din bra țe — dar în sus.
Uluit, Tolland urm ări cum trupul lui Rachel e scos din ap ă.

Deasupra plutea un elicopter Osprey al Pazei de Coast ă, trăgând-o pe Rachel sus cu
un cablu. Cu dou ăzeci de minute în urm ă, Paza de Coast ă primise o informare despre o
explozie pe mare. Pierzând urma elicopterului Dolphin care ar fi trebuit s ă se găsească în
zonă, autorit ățile se temuser ă de un accident. Introduseser ă ultimele coordonate
cunoscute ale elicopterului în sistemul de naviga ție și se rugaser ă să nu se fi întâmplat o
nenorocire.
Cam la opt sute de metri distan ță de nava Goya, echipa de pe elicopter z ărise un
câmp de r ămășițe care ardeau și pluteau în deriv ă în curentul marin. P ărea o șalupă
explodat ă. În apropiere, un b ărbat din ap ă făcea disperat semne cu mâinile. Îl tr ăseseră
în aeronav ă. Omul era gol pu șcă — cu excep ția unui picior acoperit complet cu band ă
adezivă.

Epuizat, Tolland se uit ă în sus la pântecele elicopterului. Din motoarele aflate în
poziție orizontal ă ieșeau jeturi de fum. Mai multe bra țe o traser ă pe Rachel în ăuntru.
Urmărind cum e ad ăpostită într-un loc sigur, Tolland z ări chipul familiar al unei siluete
pe jumătate goale ghemuite în trapa de acces.
"Corky?" Tolland î și simți inima b ătând cu putere. "Tr ăiești!"
Lațul de prindere c ăzu imediat înapoi în ap ă, la trei metri dep ărtare. Tolland vru s ă
înoate dup ă el, dar sim țea deja o senza ție puternic ă de absorb ție din partea vârtejului.
Strânsoarea nemiloas ă a mării îl înv ăluia, refuzând s ă-i dea drumul.
Curentul îl tr ăgea dedesubt. Tolland se lupt ă să rămână la suprafa ță, dar era mult
prea vlăguit. "Ești un supravie țuitor", îi șoptea cineva într-un col țișor al min ții. Dădu din
picioare, croindu- și drum spre suprafa ță. Ajunse din nou în b ătaia vântului aspru și văzu
cablul înc ă la distan ță mare de el. Curentul continua s ă îl tragă înapoi. Privind în sus
printre rafalele de vânt și zgomot, Tolland o z ări pe Rachel. Fata se uita la el, iar ochii ei îi

spuneau c ă îl dorea cu disperare lâng ă ea.
Tolland avu nevoie de patru lovituri puternice din picioare ca s ă ajungă la cablu. Cu
ultimele pic ături de energie, î și strecur ă brațul și capul în la ț și se prăbuși.
Dintr-odat ă, oceanul se îndep ărtă sub el.
Tolland privi în jos exact în clipa în care vârtejul î și deschise gura vorace. Tornada
atinsese, în sfâr șit, suprafa ța.

*

William Pickering st ătea pe puntea navei și urmărea ca lovit de tr ăsnet spectacolul
care se desf ășura de jur împrejurul lui. Lâng ă tribordul navei se n ăștea o imens ă
depresiune ca un bazin circular la suprafa ța apei. Tornada era lat ă de sute de metri și se
extindea cu repeziciune. Oceanul d ădea năvală în ea, de parc ă se grăbea în mod ciudat
peste buza ei. De jur împrejur, se auzea un vuiet din adâncuri. Pickering privi cu mintea
complet goal ă cum se întinde gaura spre el precum gura imens ă a unui zeu antic
înfometat râvnindu- și ofranda.
"Visez", reu și Pickering s ă gândeasc ă.
Un nor imens de gaz erupse brusc din mijlocul tornadei cu un șuierat exploziv, care
zgudui geamurile navei. Pickering z ări deasupra capului un gheizer colosal care se
cățăra, tunând, spre cerul întunecat.
Într-o clip ă, pereții vârtejului devenir ă mai abrup ți. Perimetrul se extindea cu
repeziciune, înghi țind oceanul spre el. Carena navei se deplas ă cu putere spre cavitatea
în expansiune. Pickering î și pierdu echilibrul și căzu în genunchi. Ca un muritor ajuns în
fața lui Dumnezeu, privi în jos, spre abisul care se c ăsca.
Ultimele lui gânduri se îndreptar ă spre fata lui, Diana. Se rug ă ca ea să nu fi
cunoscut o astfel de spaim ă în clipa mor ții.
Unda de impact generat ă de coloana de abur zgâl țâi serios elicopterul Osprey.
Tolland și Rachel se ținură unul de cel ălalt, în vreme ce pilo ții echilibrar ă aeronava,
planând jos deasupra navei condamnate. Îl puteau vedea pe William Pickering —
Quakerul — stând în genunchi, îmbr ăcat în costum și cravată, la marginea balustradei
superioare a vasului. Carena navei s ăltă peste marginea imensului vârtej, determinând
ruperea lan țului ancorei. Cu prova în ălțându-se mândr ă în aer, Goya alunecă peste
marginea tornadei și porni s ă coboare vertiginos peretele abrupt de ap ă. Dispăru în
câteva secunde în adâncuri, cu luminile care-i ardeau în continuare pe punte.

131

În Washington, diminea ța era limpede și răcoroasă.
Un vânticel rece trimitea roiuri de frunze moarte de jur împrejurul bazei
Monumentului Washington. De obicei, în fiecare diminea ță, imaginea imensului obelisc,
cel mai mare din lume de acest gen, se reflecta pa șnic în bazinul înconjur ător. În
diminea ța asta îns ă, monumentul era martorul unei agita ții nebune provocate de
mulțimea de echipe de reporteri care se adunaser ă, așteptând ve știle promise care, se
pare, erau n ăucitoare.
Ieșind din limuzina personal ă și pornind ca un animal furios spre reporterii care îl
așteptau, senatorul Sedgewick Sexton se sim țea mai important decât întregul ora ș
Washington. Invitase cele mai importante zece canale de știri din țară la o conferin ță de
presă, promițându-le cel mai mare scandal al deceniului.
"Nimic nu stârne ște vulturii mai tare decât mirosul mor ții", își spuse el.
Ținea strâns în mân ă teancul de plicuri din m ătase alb ă, sigilate elegant cu
monograma lui personal ă. Dacă informa ția însemna putere, atunci el ducea cu sine o
bombă nuclear ă.
Apropiindu-se de podium, se sim țea îmbătat și mulțumit să constate c ă scena
improvizat ă includea dou ă "structuri de recunoa ștere" — desp ărțituri mari, de sine

stătătoare, care flancau podiumul precum dou ă cortine colorate în bleumarin — un truc
de pe vremea lui Ronald Reagan menit s ă acopere orice posibile sc ăpări de regie.
Sexton ap ăru pe scen ă prin dreapta, ivindu-se din spatele desp ărțiturii ca un actor
care ieșea dintre faldurile unor aripi. Reporterii se a șezară repede pe cele câteva rânduri
de scaune din fa ța podiumului. Înspre est, soarele tocmai se ivea peste domul
Capitoliului, trimi țând raze aurii și roz spre capul lui Sexton, ca ni ște săgeți luminoase
din rai.
"O zi perfect ă pentru a deveni cel mai puternic om din lume."
— Bună diminea ța, doamnelor și domnilor, rosti Sexton, a șezând plicurile pe undeva
în fața lui. O s ă vorbesc cât mai pu țin și cât mai pe în țelesul tuturor. Informa țiile pe care
vreau să vi le împ ărtășesc sunt destul de tulbur ătoare. În aceste plicuri se g ăsesc dovezi
ale unei în șelătorii practicate la cele mai înalte niveluri ale puterii. Mi-e ru șine să mărtu-
risesc că președintele m-a sunat acum o jum ătate de or ă și m-a implorat, da, m-a
implorat, să nu fac publice aceste dovezi.
Senatorul cl ătină din cap cu dispre ț:
— Și totuși eu sunt un om care crede cu t ărie în adev ăr. Indiferent cât de dureros ar
fi acesta.
Sexton se opri și ridică plicurile, stârnind mul țimea de oameni a șezați pe scaune.
Reporterii se uitar ă cu jind la plicuri, ca o hait ă de câini adulmecând o delicates ă
necunoscut ă.
Președintele îl sunase într-adev ăr pe Sexton cu o jum ătate de or ă în urmă și îi
explicase totul. Herney vorbise cu Rachel, care se afla în siguran ță la bordul unui avion,
undeva. Oricât ar fi sunat de incredibil, Casa Alb ă și NASA p ăreau a fi doar ni ște martori
nevinova ți ai acestui fiasco de dimensiuni colosale, un complot urzit de mintea diabolic ă
a lui William Pickering.
"Oricum nu mai conteaz ă, își zise Sexton. Zach Herney trebuie s ă se prăbușească
zgomotos."
Și-ar fi dorit în acele clipe s ă fie o musc ă pe pere ții din Casa Alb ă, ca să îi vadă fața
președintelui atunci când î și va da seama c ă Sexton trecuse la atac în public. Senatorul
fusese de acord s ă se întâlneasc ă cu Herney la Casa Alb ă chiar acum, pentru a discuta
cum să prezinte cel mai bine na țiunii adev ărul despre meteorit. Probabil c ă Herney st ătea
în fața televizorului chiar în acea clip ă, dându- și seama, șocat, că nimic nu mai putea
ajuta Casa Alb ă să opreasc ă nuna destinului.
— Prieteni, relu ă Sexton, privirea lui înfigându-se în ochii reporterilor, am cânt ărit
serios ce cale s ă urmez. M-am gândit la onorarea și la dorin ța președintelui de a men ține
aceste secrete, dar am decis c ă trebuie s ă urmez ceea ce îmi dicteaz ă inima.
Oftă, clătinând din cap ca un om înc ărcat de povara istoriei:
— Adevărul este adev ăr. Nu vreau s ă influen țez sub nici o form ă interpretarea pe
care o ve ți da dumneavoastr ă faptelor. V ă voi oferi, pur și simplu, datele în forma lor
brută.
Undeva la distan ță, Sexton auzi zgomotul unor elice mari de elicopter. Pentru o
clipă, se întreb ă dacă nu cumva pre ședintele, cuprins de panic ă, se repezea personal de
la Casa Alb ă, în speran ța că va putea opri acea conferin ță de pres ă. "Asta ar fi cirea șa de
pe tort, î și spuse el, nutrind speran ța că lucrurile st ăteau așa. Cât de vinovat ar p ărea
atunci Herney?"
— Nu-mi face pl ăcere să fac asta, relu ă Sexton, sim țind că momentul era cum nu se
poate mai propice. Dar cred c ă este de datoria mea s ă informez poporul american c ă a
fost min țit.
Aeronava ateriz ă cu zgomot pe esplanada din dreapta lor. Privind într-acolo, Sexton
constată cu surprindere c ă nu era elicopterul preziden țial, ci un elicopter Osprey cu
motoare orizontale.
Pe fuzelaj era scris: "UNITED STATES COAST GUARD".
Uimit, Sexton urm ări cum se deschide trapa cabinei și prin ea se ive ște o femeie care
purta o hain ă portocalie a celor de la Paza de Coast ă și arăta complet neîngrijit ă, de
parcă venea de la un r ăzboi.
Femeia porni în fug ă spre zona alocat ă presei. Câteva secunde Sexton nu o

recunoscu. Dup ă aceea adev ărul îl lovi drept în fa ță.
"Rachel?" Senatorul c ăscă gura de uimire. "Ce dracu caut ă ea aici?"
Din mul țime răzbătu un murmur de confuzie.
Afișând un zâmbet larg pe chip, Sexton se întoarse spre reporteri și ridică un deget
în semn de scuze:
— Îmi pute ți acorda un minu țel? Îmi cer mii de scuze!
Scoase un oftat profund și îngrijorat:
— Familia pe primul plan!
Câțiva reporteri izbucnir ă în râs.
Văzându-și fata îndreptându-se spre el din dreapta, Sexton nu avu nici o îndoial ă că
această reuniune tat ă-fiică trebuia s ă aibă loc în particular. Din nefericire, în acel
moment intimitatea era un lux greu de ob ținut. Privirea lui Sexton se furi șă spre
despărțitura larg ă din dreapta sa.
Continuând s ă zâmbeasc ă cu calm, Sexton îi f ăcu semn lui Rachel și se îndep ărtă de
microfon. Îndreptându-se spre fata lui dintr-o parte, Sexton î și coordon ă mișcările în așa
fel încât Rachel s ă fie nevoit ă să treacă prin spatele deschiz ăturii ca s ă ajungă la el.
Senatorul se întâlni cu ea la jum ătatea drumului, la ad ăpost de ochii și de urechile
presei.
— Iubito? zise el, zâmbind și deschizându- și brațele în întâmpinarea ei. Ce surpriz ă!
Rachel veni pân ă la el și îi trase o palm ă zdravănă peste fa ță.

Singură cu tatăl ei, ascuns ă în spatele deschiz ăturii, Rachel se uita la el cu un
imens dezgust. Îl plesnise tare, dar el abia dac ă clipise. Se control ă, cu un sânge rece
înfiorător, și își șterse încet zâmbetul de pe chip, transformându-l într-o c ăutătură
severă.
Vocea i se pref ăcu într-o șoaptă malițioasă:
— N-ar trebui s ă fii aici!
Rachel îi v ăzu ura din privire, dar sim ți, pentru prima dat ă în viața ei, că nu îi mai
era frică.
— Ți-am cerut s ă mă ajuți și tu m-ai vândut! Aproape c ă am fost ucis ă!
— Dar acum e clar c ă nu ai p ățit nimic.
Din tonul lui, aproape c ă răzbătea dezam ăgirea.
— NASA este nevinovat ă! continu ă ea. Președintele ți-a spus și ție asta! Ce faci aici?
În scurta c ălătorie la bordul avionului Osprey al Pazei de Coast ă, Rachel purtase
convorbiri telefonice atât cu pre ședintele, cât și cu tatăl ei și cu Gabrielle Ashe.
— I-ai promis lui Zach Herney c ă te duci la Casa Alb ă!
— Chiar m ă duc, rânji el. În ziua alegerilor!
Lui Rachel i se f ăcea rău când se gândi c ă acest om era tat ăl ei:
— Ceea ce ai tu de gând s ă faci este curat ă nebunie!
— Nu zău? chicoti Sexton.
Se întoarse și făcu un semn în spatele lui c ătre podium, care se vedea prin
deschizătură. Pe podium, a ștepta un teanc de plicuri albe.
— Plicurile alea con țin informa ții pe care tu mi le-ai trimis, Rachel. Tu. Mâinile tale
sunt mânjite cu sângele pre ședintelui.
— Ți-am trimis informa țiile prin fax fiindc ă aveam nevoie de ajutorul t ău! Atunci
credeam c ă președintele și NASA sunt vinova ți!
— Având în vedere dovezile, NASA pare, cu siguran ță, vinovat ă!
— Dar nu e! Și merită o șansă ca să-și recunoasc ă propriile gre șeli! Tu ai câ știgat
deja aceste alegeri. Zach Herney este terminat! Și tu știi asta! Dă-i voie omului s ă retragă
cu demnitate.
Sexton gemu:
— Ești atât de naiv ă! Aici nu e vorba alegeri, Rachel, ci de putere. Ca să reușești
ceva, e nevoie de o victorie zdrobitoare, de acte de m ăreție, de zdrobirea opozi ției și de
controlarea for țelor din Washington.
— Cu ce pre ț?

— N-o mai face pe moralista! Eu doar prezint faptele. Oamenii vor trage singuri
concluziile și vor hot ărî cine este vinovatul.
— Dar tu știi deja cine sunt!
Senatorul ridic ă din umeri:
— Poate c ă a sosit momentul dispari ției NASA?!
Sexton sim ți că reporterii î și pierdeau r ăbdarea. N-avea nici un chef s ă stea acolo
toată diminea ța și s-o asculte pe fiic ă-sa ținându-i predici. Îl a ștepta momentul lui de
glorie.
— Am terminat discu ția, zise el. Trebuie s ă țin o conferin ță de pres ă.
— Ți-o cer în calitate de fiic ă, îl implor ă Rachel. Nu face asta! Gânde ște-te la ceea ce
tocmai urmeaz ă să declanșezi. Exist ă o cale mai bun ă.
— Nu și pentru mine.
În acea clip ă, se auzi un țiuit amplificat de boxe de sta ția de amplificare. Sexton se
răsuci pe c ălcâie și zări o reporteri ță întârziat ă, aplecat ă peste podium și încercând s ă
atașeze un microfon de rama podiumului.
"De ce nu ajung idio ții ăștia la timp?" se înfurie Sexton.
În graba ei, lovi teancul de dosare ale senatorului și le împr ăștie pe jos.
"Fir-ai a naibii!", o înjur ă Sexton, țâșnind de pe locul lui și blestemând-o pe Rachel
pentru c ă-i îl făcuse să piardă timpul de poman ă. Când ajunse la locul incidentului,
femeia st ătea în patru labe și strângea plicurile de pe jos. Sexton nu-i vedea chipul, dar
era în mod clar un reporter de "re țea" — purta o hain ă lungă din cașmir, o eșarfă pe
măsură și o beret ă din mohair pe care fusese ata șată legitima ția de la postul de
televiziune ABC.
"Proasta naibii", o înjur ă din nou Sexton.
— Pe-astea le iau eu, se repezi el, întinzând mâna dup ă mapele de pres ă.
Femeia culese ultimele mape și i le dădu lui Sexton f ără să-și ridice privirea de jos.
— Îmi pare r ău…, îng ăimă ea, evident stingherit ă.
Căutând s ă se fereasc ă de priviri, femeia se gr ăbi să se ascund ă în mulțime.
Sexton num ără repede plicurile. "Zece. Bine."
Nimeni nu-i putea fura izbânda din acea zi. Adaptând din nou un aer emfatic, regl ă
microfoanele și zâmbi jovial în direc ția mulțimii:
— Cred c-ar fi mai bine s ă împart chestiile astea înainte de a se r ăni careva!
Mulțimea râse p ărând ner ăbdătoare.
Sexton î și simți fiica în apropiere, stând chiar în spatele deschiz ăturii.
— Nu face asta! îi șopti Rachel. Vei regreta!
Sexton o ignor ă.
— Îți cer să ai încredere în mine, continu ă Rachel, cu voce ceva mai tare. E o
greșeală!
Sexton apuc ă mapele și trase de marginile lor.
— Tată, izbucni Rachel cu voce tare și rugătoare. E ultima ta șansă de a face ceea ce
e bine!
"Să fac ce e bine?" Sexton acoperi microfonul cu mâna și întoarse capul, ca și cum
ar fi vrut s ă-și dreagă glasul. Privi discret c ătre fiica lui.
— Ești la fel ca maic ă-ta — idealist ă și cu vederi înguste. Femeile pur și simplu nu
înțeleg adev ărata natur ă a puterii!
Întorcându-se la loc spre reporterii care a șteptau, Sedgewick Sexton uit ă într-o
fracțiune de secund ă de fiică-sa. Cu capul sus, înconjur ă podiumul și le înmân ă teancul
de mape reporterilor. Urm ări cu interes cum mapele sunt iute împ ărțite în mul țime. Auzi
cum sunt rupte sigiliile și cum sunt sfâ șiate mapele, ca ni ște ambalaje ale unor cadouri
de Crăciun.
Mulțimea fu brusc str ăbătută de șoapte de uimire.
Sexton sim țea cu toat ă ființa măreția acestui moment.
"Meteoritul este un fals. Iar eu sunt omul care d ă totul în vileag."
Senatorul știa că presa va avea nevoie de câteva clipe s ă priceap ă adevăratele
implicații ale documentelor pe care le-au primit: imaginile GPR ale pu țului de inser ție
prin ghea ță; specia oceanic ă vie, aproape identic ă cu fosilele prezentate de NASA; dovada

formării condrulelor pe P ământ. Totul conducea c ătre o concluzie șocantă.
— Domnule? îndr ăzni un reporter, p ărând uluit. Toate astea sunt adev ărate?
Sexton oft ă cu gravitate:
— Da, m ă tem că sunt foarte adev ărate.
Din mul țime, izbucnir ă acum murmure de nedumerire.
— Vă mai las câteva secunde s ă răsfoiți paginile, zise Sexton, dup ă care aștept
întrebări și voi încerca s ă lămuresc câteva aspecte ale imaginilor pe care le vede ți.
— Domnule senator? întreb ă un alt reporter, p ărând de-a dreptul șocat. Aceste
imagini sunt autentice?… Neretu șate?
— Sută la sută, răspunse Sexton, vorbind cu mai mult ă fermitate. Altfel, nu v-a ș fi
prezentat aceste dovezi.
Nedumerirea reporterilor p ăru să sporeasc ă. Sexton avu chiar impresia c ă aude
câteva râsete — oricum, nu aceasta era reac ția scontat ă. Începea s ă se team ă că
supraestimase capacitatea ziari știlor de a trage concluzii din câteva rânduri.
— Ăă, domnule senator? izbucni un alt reporter, p ărând ciudat de amuzat. Ca s ă fie
cât se poate de oficial, dumneavoastr ă garanta ți pentru autenticitatea acestor imagini?
Sexton începea s ă se simt ă frustrat!
— Prieteni, v ă mai spun o singur ă dată că dovezile din mâinile dumneavoastr ă sunt
sută la sută autentice. Iar dac ă altcineva poate dovedi contrariul, îmi m ănânc pălăria!
Sexton a șteptă hohotele de râs, dar acestea nu venir ă.
Tăcere de mormânt. Priviri nedumerite.
Reporterul care pusese ultima întrebare porni spre Sexton, frunz ărind pe drum
dosarul:
— Aveți dreptate, domnule senator! Aceste date sunt scandaloase.
Reporterul f ăcu o pauz ă și se scărpină în cap:
— Păi atunci cred c ă noi suntem nedumeri ți de ce v-a ți decis s ă ne împărtășiți
aceste imagini acum, mai ales dup ă ce, pân ă acum, le-a ți negat cu atâta vehemen ță.
Sexton habar n-avea la ce se referea individul. Reporterul îi d ădu fotocopiile primite.
Sexton se uit ă la pagini — și pentru o clip ă mintea lui refuz ă să priceap ă ceea ce vedea.
Rămase fără grai.
Sexton privea ni ște poze necunoscute. Imagini în alb și negru. Doi oameni.
Dezbrăcați. Brațe și picioare încârligate. Pentru o clip ă, Sexton nu- și dădu seama ce
reprezentau acele poze. Apoi pricepu. Satârul ghilotinei coborând pe gâtul lui.
Îngrozit, Sexton î și întoarse privirea spre mul țime. Toat ă lumea râdea. Jum ătate
dintre reporteri începuser ă deja să sune la redac ții și să comunice știrea.
Sexton sim ți o bătaie pe um ăr.
Se întoarse, ca într-un vis urât.
În spatele lui se afla Rachel.
— Am încercat s ă te oprim, zise ea! Ți-am acordat toate șansele!
Lângă fiică-sa se afla o femeie.
Sexton tremura deja în vreme ce privirea i se îndrept ă spre necunoscut ă. Era
reporteri ța cu hain ă de cașmir și beretă de mohair — femeia care r ăsturnase mapele.
Sexton îi z ări chipul și sângele îi înghe ță în vine.
Ochii negri ai lui Gabrielle p ărură să îl străpungă ca un cu țit atunci când fata î și
deschise haina și dezvălui un teanc de mape albe ascunse bine sub bra ț.

132

Biroul Oval era întunecat. Lumina venea doar de la veioza de pe biroul pre ședintelui
Herney. Stând în fa ța președintelui, Gabrielle î și ținea bărbia sus. Dincolo de fereastra
încăperii se l ăsa amurgul înspre orizont.
— Am auzit c ă ne părăsești, zise Herney, p ărând dezam ăgit.
Gabrielle d ădu din cap. Cu toate c ă președintele îi oferise cu amabilitate ad ăpost pe
termen nelimitat în Casa Alb ă, la distan ță de ziari ști, Gabrielle prefera s ă nu evite

furtuna ascunzându-se chiar în mijlocul ei. Î și dorea s ă se găsească la cât mai mare
distanță cu putin ță. Cel pu țin pentru o vreme.
Herney se uit ă la ea. P ărea impresionat:
— Gabrielle, alegerea pe care ai f ăcut-o în diminea ța asta…
Se opri, de parc ă nu-și găsea cuvintele. Privirea lui era limpede — nu se asem ăna
nici pe departe cu ochii adânci și enigmatici ai senatorului Sedgewick Sexton care o
atrăseseră pe Gabrielle. Cu toate astea, chiar și în atmosfera solemn ă a unui astfel de
loc, ea întrez ări bunătatea în ochii pre ședintelui, o anumit ă demnitate și o onoare pe care
nu avea s ă le uite în curând.
— Am făcut-o și pentru mine, zise ea, într-un târziu.
Herney încuviin ță:
— Chiar și așa, îți datorez mul țumiri.
Herney se ridic ă, făcându-i semn s ă îl urmeze în hol.
— De fapt, speram s ă mai stai pe aici suficient de mult ca s ă-ți pot oferi un post în
echipa mea care se ocup ă cu bugetul.
Gabrielle îi arunc ă o privire b ănuitoare:
— Opriți cheltuiala și începe ți refacerea?
El chicoti:
— Ceva în genul acesta.
— Cred c ă știm prea bine amândoi, domnule, c ă acum eu sunt mai degrab ă o piatră
de moar ă decât o valoare pentru dumneavoastr ă.
Herney ridic ă din umeri:
— Lasă să treacă vreo câteva luni. Totul se va uita. O mul țime de b ărbați și de femei
de renume au trecut prin situa ții asemănătoare și tot au atins m ăreția.
Președintele îi f ăcu cu ochiul:
— Câțiva dintre ace știa au ajuns chiar pre ședinți ai Statelor Unite.
Gabrielle știa că el avea dreptate. Șomeră de câteva ore, Gabrielle refuzase deja dou ă
alte slujbe în acea zi — una de la Yolanda Cole, de la re țeaua de televiziune ABC, cealalt ă
de la editura St. Martin, care îi oferise o sum ă considerabil ă pentru publicarea unei
biografii complete. "Nu, mul țumesc."
Străbătând holul al ături de pre ședinte, Gabrielle se gândi la imaginile ei, difuzate
acum de toate televiziunile.
"Altfel, țara ar fi avut mult mai mult de suferit, se lini ști ea. Mult mai mult."
După ce se dusese la postul de televiziune ABC pentru a- și recupera fotografiile și
împrumutase legitima ția de pres ă a Yolandei, Gabrielle se strecurase înapoi în biroul lui
Sexton pentru a preg ăti mapele de pres ă duplicat. Cât ă vreme st ătuse acolo, reu șise să
printeze și copiile de pe cecurile cu dona ții ilegale din computerul senatorului. Dup ă
confruntarea de la Monumentul Washington, Gabrielle înmânase copiile cecurilor sena-
torului, care p ărea lovit de dambla, și își formulase preten țiile:
— Dați-i președintelui ocazia de a- și anunța greșeala cu meteoritul sau chestiile
astea devin și ele publice.
Senatorul Sexton se uitase o singur ă dată la teancul de hârtii, apoi se urcase în
limuzina personal ă și dispăruse. Din acel moment, nimeni nu mai auzise nimic despre el.
Acum, ajungând la u șa din spate a S ălii de briefing al ături de pre ședinte, Gabrielle
auzi mul țimea frem ătând dincolo de u șă. Pentru a doua oar ă în mai pu țin de dou ăzeci și
patru de ore, lumea se aduna ca s ă audă un comunicat special al pre ședintelui.
— Ce le ve ți spune? se interes ă Gabrielle.
Herney oft ă, păstrându- și expresia de calm.
— De-a lungul anilor, am înv ățat mereu un lucru…
Își puse o mân ă pe umărul ei și zâmbi:
— Că nu exist ă nici un substitut pentru adev ăr.
Urmărindu-l cum se îndreapt ă spre scen ă, Gabrielle se sim ți copleșită de un val
neașteptat de mândrie. Zach Herney era pe cale s ă recunoasc ă greșeala vieții lui și totuși,
la modul cel mai ciudat cu putin ță, nu arătase niciodat ă mai pre ședinte ca acum.

133

Rachel se trezi într-o camer ă întunecat ă.
Un ceas cu indicatoare luminoase ar ăta 10.14 P.M. Nu se afla în patul ei. Pre ț de
câteva clipe, r ămase nemi șcată, întrebându-se unde era. Încet, amintirile începur ă să-i
revină… megafisura… diminea ța de la Monumentul Washington… invita ția președintelui
de a rămâne la Casa Alb ă.
"Sunt la Casa Alb ă, își dădu Rachel seama. Am dormit aici toat ă ziua."
La comanda pre ședintelui, elicopterul Pazei de Coast ă îi transportase pe Michael
Tolland, Corky Marlinson și Rachel Sexton, epuiza ți, de la Monumentul Washington la
Casa Alb ă, unde li se oferise un mic dejun copios, apoi li se f ăcuse un control medical și,
la final, li se oferise spre alegere oricare dintre cele paisprezece dormitoare pentru
oaspeți, unde s ă își refacă forțele.
Toți acceptaser ă invitația.
Lui Rachel nu-i venea s ă creadă că dormise atâta. Deschise televizorul și constata cu
surprindere c ă președintele Herney î și terminase deja conferin ța de pres ă. Rachel și
ceilalți se oferiser ă să stea lâng ă el în momentele în care pre ședintele avea s ă anunțe
lumii întregi marea decep ție legată de meteorit. "Cu to ții am gre șit." Însă Herney insistase
să poarte singur aceast ă povară.
— Ce e mai trist, spunea un analist politic la televizor, e c ă NASA pare a nu fi
descoperit nici un fel de indicii ale vie ții extraterestre. Este pentru a doua oar ă în acest
deceniu când NASA clasific ă incorect un meteorit ca purt ător de indicii ale vie ții
extraterestre. De aceast ă dată însă, printre cei p ăcăliți s-au num ărat și mai mul ți oameni
de știință civili de mare reputa ție.
— În mod normal, interveni un al doilea analist, ar trebui s ă spun că o înșelătorie de
o asemenea dimensiune precum cea descris ă de președinte în aceast ă seară ar fi
devastatoare pentru cariera lui politic ă… și totuși, luând în considera ție evenimentele din
această diminea ță de la Monumentul Washington, trebuie s ă afirm că șansele lui Zach
Herney de recâ știgare a pre ședinției par mai mari ca niciodat ă.
Primul analist încuviin ță:
— Deci nici un fel de via ță din spa țiu, dar nici campania senatorului Sexton nu pare
să mai aib ă vreun viitor. Iar acum, c ă alte informa ții apărute între timp sugereaz ă
existența unor probleme financiare imense pentru senatorul…
O bătaie în u șă îi atrase aten ția lui Rachel.
"Michael", sper ă ea și stinse repede televizorul. Nu îl mai v ăzuse de la micul dejun.
După sosirea la Casa Alb ă, Rachel nu- și dorise nimic cu mai mult ă ardoare decât s ă
adoarmă în brațele lui. Cu toate c ă simțea cum Michael îi împ ărtășea sentimentele, Corky
se băgase ca musca în lapte și se plantase pe patul lui Tolland, apucându-se cu
înflăcărare să povesteasc ă și să repovesteasc ă isprava cu urinatul și cu salvarea lui. Într-
un târziu, cumplit de epuizat ă, Rachel și Tolland renun țaseră și plecaser ă spre
dormitoare separate, ca s ă se odihneasc ă.
Îndreptându-se acum spre u șă, Rachel se uit ă în oglind ă, amuzat ă să descopere cât
de ridicol era îmbr ăcată. În dulap nu g ăsise altceva cu ce s ă se bage în pat decât un vechi
tricou imens de fotbal american. Tricoul îi ajungea pân ă la genunchi, ca o c ămașă de
noapte.
Bătaia se auzi din nou.
Rachel deschise u șa și constat ă dezamăgită că o aștepta o agent ă a Serviciilor
Secrete. Era îmbr ăcată elegant, cu o bluz ă albastră, și mai era și drăguță.
— Domni șoară Sexton, domnul din dormitorul Lincoln v-a auzit televizorul. Mi-a
cerut să vă spun că, de vreme ce v-a ți trezit…
Femeia se opri și își arcui sprâncenele. În mod clar jocurile nocturne de la etajele
superioare ale Casei Albe nu aveau secrete pentru ea.
Rachel se înro și. I se făcu pielea de g ăină:
— Mulțumesc.
Agenta o conduse pe Rachel de-a lungul coridorului impecabil ornat c ătre o ușă

apropiat ă cu un aspect cât se poate de sordid.
— Dormitorul Lincoln, zise femeia. Iar cum eu trebuie s ă stau permanent de partea
aceasta a u șii, vă urez "Somn u șor și atenție la fantome".
Rachel d ădu din cap. Legendele fantomelor din dormitorul Lincoln erau la fel de
vechi cum era și Casa Alb ă. Se spunea c ă Winston Churchill z ărise fantoma lui Lincoln
acolo, așa cum se întâmplase și în cazul multor altora, printre care se num ăraseră
Eleanor Roosevelt, Amy Carter, actorul Richard Dreyfuss și zeci de cameriste și de vale ți.
Se mai spunea c ă uneori câinele pre ședintelui Reagan urla ore întregi, în fa ța ușii
dormitorului.
Gândul la aceste personalit ăți o făcu pe Rachel s ă își dea seama ce loc sacru era
acea înc ăpere. Se sim ți brusc stânjenit ă, așa cum st ătea acolo, îmbr ăcată cu tricoul de
fotbal american, cu picioarele goale, ca o feti șcană de liceu a șteptând s ă se strecoare în
camera unui b ăiat.
— E bine ce fac? o întreb ă ea pe agent ă în șoaptă. Vreau s ă spun că ăsta chiar e
dormitorul Lincoln.
Agenta îi f ăcu cu ochiul:
— Pe acest etaj, politica noastr ă se rezum ă la "Nu întreba, nu povesti".
Rachel zâmbi:
— Mulțumesc.
Vru să apese pe clan ța ușii, tremurând deja din pricina emo ției.
— Rachel!
Vocea nazal ă răsună pe coridor ca o sonerie.
Rachel și agenta se întoarser ă. Corky Marlinson țopăia spre ele în cârj ă. Piciorul îi
fusese bandajat între timp, cu profesionalism de aceasta dat ă.
— Nici eu n-am putut s ă dorm!
Rachel se strâmb ă, dându- și seama c ă romantismul serii era pe punctul de a se
destrăma.
Corky o cercet ă cu privirea pe dr ăguța reprezentant ă a Serviciilor Secrete. Îi adres ă
un zâmbet larg:
— Îmi plac femeile în uniform ă.
Agenta î și dădu bluza la o parte, dezv ăluind privirilor o arm ă ascuns ă sub bra ț.
Corky b ătu în retragere.
— Am în țeles mesajul.
Se întoarse spre Rachel:
— S-a trezit și Michael? Vrei s ă intri?
Omul părea dornic s ă se alăture petrecerii.
Rachel gemu:
— De fapt, Corky…
— Doctore Marlinson, interveni agenta Serviciilor Secrete, sco țând un bilet din bluza
ei. Așa cum se spune în acest bilet, care mi-a fost dat de c ătre domnul Tolland, am primit
ordine clare s ă vă escortez la buc ătărie, să-i spun șefului buc ătar să vă pregătească tot ce
vă doriți și să vă rog să îmi explica ți în amănunt cum v-a ți salvat de la o moarte sigur ă…
Agenta ezit ă și se strâmb ă citind biletul din nou…
— Urinând pe dumneavoastr ă?
Femeia p ărea că tocmai a rostit cuvintele magice. Corky renun ță imediat la cârje și
își puse un bra ț în jurul umerilor agentei, ca s ă se sprijine. Rosti cu voce victorioas ă:
— Spre buc ătărie, iubire!
În vreme ce agenta indispus ă îl ajută pe Corky s ă țopăie mai departe pe coridor,
Rachel nu se îndoia c ă partenerul lor de suferin țe era în al nou ălea cer.
— Cheia st ă în urină, îl auzi ea rostind, deoarece blestema ții ăia de lobi olfactivi
telencefalici pot mirosi orice de la distan ță!
Dormitorul Lincoln era întunecat. Rachel constat ă cu surprindere c ă patul era gol și
părea neatins. Michael Tolland nu se z ărea nicăieri.
Lângă pat ardea o veche lamp ă cu petrol. În lic ărele luminii moi, Rachel z ări covorul
de Bruxelles… celebrul pat sculptat din lemn de trandafir… portretul so ției lui Lincoln,
Mary Todd chiar și biroul unde Lincoln semnase Proclama ția de Emancipare.

După ce închise u șa în urma ei, Rachel sim ți curentul înfiorându-i picioarele goale.
"Unde e Michael?" O fereastr ă era deschis ă de cealalt ă parte a înc ăperii, lăsând un
vânticel s ă pătrundă înăuntru și să agite draperiile albe. Rachel porni spre fereastr ă să o
închidă însă pe drum se auzi o șoaptă bizară dinspre dulap.
— Maaaarrrrrrry…
Rachel se r ăsuci pe c ălcâie:
— Maaaaaarrrrrrrrry? șopti vocea din nou. Tu e ști?… Mary Todd Liiiiiincoln?
Rachel închise iute fereastra și se întoarse spre dulap. Inima îi b ătea cu putere, de și
știa prea bine c ă era o prostie.
— Mike, știu că ești tu.
— Nuuuuuu… continu ă vocea. Nu sunt Mike… Sunt… Aaaaabe.
Rachel î și înfipse mâinile în șolduri:
— Nu zău? Abe Cel Onest?
Un chicotit înfundat:
— Abe cel moderat de onest… da.
Rachel râdea și ea acum.
— Să te teeeeeeeeeemi, gemu vocea din dulap. S ă te teeeeemi foarte taaaaaaare.
— Nu m ă tem.
— Te rog s ă te temi…, gemu vocea. La specia uman ă, emoția generat ă de frică și cea
sexuală sunt îndeaproape legate.
Rachel izbucni în hohote:
— Așa crezi tu c ă mă poți incita?
— Iaaaaart ă-măăăă… gemu vocea. Au trecut aaaaaaaani de când n-am mai fost cu o
femeie.
— Evident, zise Rachel, deschizând u șa dulapului.
Michael Tolland st ătea în fa ța ei cu zâmbetul întip ărit pe chip. Ar ăta irezistibil în
pijamaua bleumarin cu care era îmbr ăcat. Zărind sigiliul preziden țial brodat pe pieptul
bluzei, Rachel sim ți cum îi st ă o clipă inima în loc.
— Pijama preziden țială?
El ridică din umeri.
— Era în dulap.
— Iar eu n-am avut decât tricoul ăsta?
— Ar fi trebuit s ă alegi dormitorul Lincoln.
— Ar fi trebuit s ă te oferi!
— Am auzit c ă salteaua era proast ă. Din păr antic de cal.
Tolland îi f ăcu cu ochiul, ar ătând înspre un pachet ambalat ca un cadou de pe o
masă cu tăblie de marmur ă:
— Cu aia o s ă mă revanșez.
Rachel era impresionat ă:
— Pentru mine?
— L-am trimis pe un angajat de la Casa Alb ă să caute chestia asta pentru tine. Abia
a sosit. Nu o scutura.
Rachel desf ăcu cu grij ă ambalajul și scoase din ăuntru con ținutul greu. Era un vas
mare de cristal în care înotau doi pe știșori aurii îngrozitor de urâ ți. Se holb ă la ei
dezorientat ă și deziluzionat ă:
— Glume ști, nu-i a șa?
— Helostoma temmincki, îi explică Tolland cu mândrie.
— Mi-ai cump ărat pești?
— Sunt niște pești rari, chineze ști, care se s ărută. Foarte romantici.
— Peștii nu sunt romantici, Mike!
— Spune-le asta tipilor ăstora. Pot să se sărute ore întregi.
— Și ăsta este un alt stimulent erotic?
— Am cam ruginit când e vorba de dragoste. Po ți măcar să-mi răsplătești efortul?
— Pentru știința ta în viitor, Mike, pe știi nu sunt un stimulent erotic. Încearc ă poate
cu niște flori.
Tolland scoase un buchet de crini albi pe care îl ținea ascuns la spate.

— Am încercat s ă iau trandafiri ro șii, zise el, dar era cât pe ce s ă fiu împu șcat când
am încercat s ă mă furișez în Gr ădina cu trandafiri.
Trăgând-o pe Rachel la pieptul lui și pierzându-se în mireasma p ărului ei, Tolland
simți cum dispar anii în care î și impusese izolarea. O s ărută cu pasiune, sim țindu-i
corpul cum se lipe ște de corpul lui. Crinii albi c ăzură la picioarele lor. Barierele pe care
Tolland le construise incon știent se topir ă ca prin farmec.
"Au disp ărut fantomele."
O simți pe Rachel tr ăgându-l încet spre pat și șoptindu-i la ureche:
— Doar nu crezi cu adevărat că peștii sunt romantici, nu?
— Ba da, r ăspunse el, s ărutând-o din nou. Ar trebui s ă vezi ritualul de împerechere
al meduzelor. Incredibil de erotic.
Rachel îl trânti pe spate pe salteaua din p ăr de cal și își potrivi trupul peste trupul
lui.
— Iar căluții de mare…. zise Tolland, r ămas fără suflare în timp ce savura atingerea
ei prin satinul sub țire al pijamalei. C ăluții de mare au… un dans al iubirii incredibil de
senzual.
— Ajunge cu toat ă vorbăria despre pe ști, șopti Rachel, deschizându-i nasturii de la
pijama. Ce-mi po ți spune despre ritualul de împerechere ale primatelor avansate?
Tolland oft ă:
— Mă tem că nu mă pricep la primate.
Rachel î și ridică tricoul:
— Ei bine, naturalistule, ți-aș sugera s ă înveți repede!

Epilog

Supersonicul NASA zbura sus deasupra Atlanticului.
La bordul lui, directorul administrativ al NASA, Lawrence Ekstrom privi lung, pentru
ultima dat ă, imensa piatr ă înnegrit ă din spa țiul dedicat m ărfurilor. "Înapoi în mare, î și
zise el cu triste țe. Acolo unde te-au descoperit."
La ordinul lui Ekstrom, pilotul deschise trapa compartimentului de marf ă și îi dădu
drumul rocii. Urm ăriră amândoi cum piatra uria șă plonjeaz ă în jos în spatele avionului,
se arcuie ște peste oceanul iluminat de soare și dispare în valuri, în mijlocul unui strop
argintiu.
Roca se scufund ă cu repeziciune.
La o sut ă de metri adâncime, silueta ei masiv ă abia dac ă mai putea fi întrez ărită. La
peste o sut ă cincizeci de metri adâncime, întunericul deveni complet și deplin.
Roca își continu ă coborâșul.
Mai adânc.
Plonjonul dur ă aproximativ dou ăsprezece minute.
Apoi, ca un meteorit care cade pe fa ța întunecat ă a Lunii, roca se pr ăbuși pe un
platou imens și noroios de pe fundul oceanului, ridicând un nor de depuneri. Dup ă ce
depunerile se rea șezară pe fund, una dintre miile de specii necunoscute ale oceanului
veni înotând s ă cerceteze bizarul nou-venit.
Neimpresionat ă, creatura plec ă mai departe.
**************************************************************************