DE ȘTIINȚE ECONOMICE, Candidat (a) __Gurghian Antoanela Alexandra ___ [629854]

UNIVERSITATEA ,,PETRU MAIOR’’ TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI
ADMINISTRATIVE
Specializarea: “Contabilitate și informatică de gestiune”

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf.univ.dr. Șimon Adrian

Absolvent: [anonimizat] – MUREȘ
2013

GESTIUNEA ACTIVELOR ȘI PASIVELOR
CIRCULANTE

UNIVERSITATEA “PETRU MAIOR” din TÎRGU MUREȘ LUCRARE DE LICENȚĂ FACULTATEA
DE ȘTIINȚE ECONOMICE, Candidat (a) __Gurghian Antoanela Alexandra ___
JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE _ ________________________________
Specializarea : _ Contabilitate și Informatică de Gestiune _
_______________________________________ Anul absolvirii : _____ 2013 _____________ _

Coordonator științific : Viza facultății

Conf.dr. Șimon Adrian
a) Tema lucrării de licență :

GESTIUNE A ACTIVELOR ȘI PASIVELOR CIRCULANTE

b) Problemele principale tratate :

– Mediul financiar. Obiectul și rolul gestiunii financiare a întreprinderii
– Gestiunea fi nanciară pe termen scurt
– Gestiunea stocurilor
– Gestiunea trezoreriei
– Gestiunea incasări lor și plăț ilor
– Gestiunea clienților
– Gestiunea portofoliului
– Fondul de rulment, nevoia de fond de rulment,trezoreria netă, indicatori ai echilibrului financiar

c) Bibliografia recomandată :

1. Brezeanu P., colectiv, Diagnosticul financiar -instrumen te de analiz ă financiar ă, Editura
Economic ă,Bucure ști, 2003, p. 362
2. BrezeanuP., – Diagnostic financiar, Ed.Economică, 2003, București, pag.222 -223.
3. Cristea Horia, Talpos Ioan, Corduneanu Carmen – Gestiunea financiara a societatilor comerciale,
Timisoara, Ed. Mirton, 2001, vol. III, IV.
4. Ișfănescu A., Robu V., Anghel I., Evaluarea întreprinderii , Editura Economic ă, Bucure ști, 2001,
p.221
5. Lect.univ.dr. Adrian NEGRILĂ , Curs MANAGEMENTUL FINANCIAR – Catedra de

Management,Facultatea de Științ e Economice -Universitatea de Vest Timișoara, 2004, pag 16.
6. Neagoe I., Finan țele întreprinderii , Ed. Ankarom, Ia și, 1997, p. 202.
7. Niculescu M., Diagnostic global -strategic , vol I, Diagnostic economic, Editura Economic ă,
Bucure ști, 2003, p. 31,32.
8. Ristea M., Dima M., Contabilitatea societ ăților comerciale , Editura Universitar ă, 2002, pag. 59.
9. Stancu I., Finan țe, Edi ția a treia, Ed. Economic ǎ, Bucure ști, 2002, p. 965.
10. Sp ătaru L., Analiz ă economico -financiar ă, instrument al managementu lui întreprinderii , Editura
Economic ă,Bucure ști, 2004, p. 34.
11. Toma M., Finante și gestiune financiar ǎ, Ed. Didactic ǎ și Pedagogic ǎ, R. A., Bucure ști, 1994, p.
131.
12. Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii , Ed.Didactică și Pedagogică, Buc urești, 2002,
pag. 63 -65.
13. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997,
p. 262.
14. Vintil ǎ G., Gestiunea financiar ǎ a întreprinderii , Ed. Didactic ǎ și Pedagogic ǎ, Bucure ști, 2000,
p. 316.

d) Terme ne obligatorii de consultații :

Bilunar

e) Locul și durata practicii :

S.C. POLICOLOR .S.A. , martie 2013 – mai 2013

Primit tema la data de :
12.11.2012
Termen de predare :
21.06.2013
Semnătura Director Departa ment Semnătura coordonatorului

Semnătura candidatului

CUPRINS

Prefață

Capitolul I
1.1 Scurtă introducere privind finanțele. Concepții ………………………. ……………….1
1.2 Mediul financiar. Obiectul și rolul gestiunii financiare a întreprinderii ……..2

Capitolul II
2.1 Gestiunea financiară pe termen scurt ……………………………………………………….6
2.1.1 Gestiunea ciclului de exploatare……………………………………… ……….6
2.1.2 Finanțarea activelor circulante……………………………………………….11
2.1.3 Conținutul, structura și clasificarea activelor circulante …………………..…12
2.2 Gestiunea stocurilor ……………………………………………………………………………….13
2.2.1 Folosirea eficientă a stocurilor și dimensionarea lor (metode)…………………..14
2.2.2 Optimul investirii în stocuri ………………………………………………………………….16
2.3.Gestiunea trezoreriei ………………….. ……… ………………….. ……………………………..20
2.3.1 Gestiune și politici financiare. Principii. …………………………………………………20
2.3.2 Bugetul de trezorerie …………………………………………………….. ……………………23
2.4 Gestiunea incăsărilor și plăților………………………………………………………………..24
2.4.2 Incasări și plăți fără numerar …………………………………………………………………26
2.4.3 Capacitatea de plată a agenților economici ……………………………………..29
2.5 Gestiunea clienților …………………………………………………………………………………30
2.5.1 Conținutul gestiunii cliențiilor , componente ……………………………………………30
2.6 Gestiunea portofoliului ……………………………………………………………………………32

2.6.1 Principii, modalități de gestionare ……………………….. ……………………………….32
2.6.2 Gestionarea portofoliului de acțiuni și obligațiuni ……………………………………33

Capitolul III
3.1 Determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare.Metode ……35
3.2 Echilibr u financiar …………………………………………………………….. 36
3.2.1 Tabloul de finanțare nevoi/resurse …………………………………….….….36
3.2.2 Fondul de rulment, nevoia de fond de rulment,trezoreria netă, indicatori ai
echilibrului
financiar…………………………………….. ………………………………………. ………………. …….37

Capitolul IV – APLICAȚIE PRACTICĂ
4.1 Considerente generale………………………………………………………………………………42
4.2 Studiu de caz la S.C. POLICOLOR .S.A………………………………………………….43
4.2.1 Prezentarea generală a societății comerciale……………………………………………44
4.2.2. Analiza principalilor indicatori economico -financiari ………… …………………..47
4.2.3 Analiza structurii și evoluția activelor la S.C. POLICOLOR S.A…………….52

4.3. Analiza surselor de finanțare ………………………………………………………………….56
4.4. Eficiența utilizării act ivelor circulante la S.C. POLICOLOR S.A . …………..59

Capitolul V
5.1 Concluzii ………………………………………………………………………………………………… 64
5.2 Punctele tari și punctele slabe ale societății anali zate …………………………………… 66
5.3 Recomandări propuse ………………………………………………………………………………..67
5.4 Referințe bibliografice ……………………………………………….…….…… 68

Prefață

Pornind de la teza că ceea ce face valoarea unei întreprinderi este capacitatea
sa de profit, situația sa concurențială, cantitatea și calitatea produselor și serviciilor pe
care le realizează, calitatea person alului de conducere și de execuție, climatul social și
calitatea gestionării patrimoniului, autorii încearcă să dea o rezolvare pragmatică,
fundamentată prin metode matematice, celor două principale decizii la nivelul
întreprinderii: decizia de investire ș i decizia de finanțare.
Lucrarea este concepută pentru adaptarea la procesele moderne de
dimensionare a diverselor nevoi de fonduri și de gestionare competitivă a elementelor
patrimoniale pentru ca, în condiții concurențiale, să poată obține rentabilități acceptabile.
Fără a -și propune drept scop dezvoltarea teoriilor economice sau diverse
tehnici sofisticate, lucrarea de față se plasează, în principal, la nivelul conceptelor
financiare cele mai recente și a problemelor practice ridicate de aplicarea lor.
Practic, întreaga lucrare vizează problematica maximizării valorii
întreprinderii printr -o gestionare eficientă a stocurilor, creanțelor –clienți, creditului –
furnizor, a încasărilor și plăților și a portofoliului de active financiare.
Sper ca eforturile mel e să-și găsească răsplata în interesul cititorilor pentru temele
abordate, care pot găsi răspunsuri utile la multe dintre întrebările lor și totodată, un bun
punct de plecare pentru documentarea ulterioară în domeniul managementului financiar.

1
Capitolul I
1.1 Scurtă introducere privind finanțele. Concepții

Gestiunea financiară oferă tehnici și metode de acțiune financiară pentru
identificarea surselor de capital și alocarea lor eficientă în scopul realizării obiectivului
principal al întreprind erii, care vizează creșterea valorii acesteia.
Expresie a gestiunii banului public, a gestiunii capitalurilor societăților comerciale și a
veniturilor gospodăriilor familiale, finanțele presupun un proces complex de decizii care
să determine cea mai eficie ntă utilizare a capitalurilor agenților economici. În țara noastră
ca și în alte țări cu economie de piață, finanțele se pot grupa în două mari părți: finanțele
publice și finanțele private.
Finanțele publice sunt legate de existența statului cu investiți ile sale centrale și
unitățile teritorial -administrative , de existența instituțiilor de drept public, de procurarea
resurselor și cheltuielilor pe care le realizează.
Finanțele private sunt determinate de existența și funcționarea diverselor agenți
econo mici (societăți comerciale cu capital de stat, societăți comerciale cu capital mixt,
regii autonome., societăți cu capital privat, ), de existența băncilor comerciale, a
societăților de asigurare , de veniturile și cheltuielile acestora, de creanțe și dat oriile
specifice.
Finanțele publice sunt folosite in scopul satisfacerii nevoilor generale ale
societății in timp ce finanțele private folosesc intreprinzători particulari pentru realizarea
de profit. Gestiunea finanțelor publice este supusă Dreptului pub lic iar gestiunea
intreprinderilor private formează Dreptul comercial .
Gestiunea finanțelor publice: este supusă dreptului constituțional și celui ad ministrativ.

2 1.2 Mediul financiar. Obiectul și rolul gestiunii financiare a
întreprinderii. Respons abilități, sarcini, funcțiuni, organizare, activitate
a gestiunii financiare. Structura financiară a întreprinderii

Mediul financiar al întreprinderii constituie un ans amblu de procese
privind realizarea , conservarea și circulația monedei și a altor acti ve financiare. Sistemul
financiar înglobează o masă de instrumente corespunzătoare unei game de active
multiforme , acestea fiind titluri financiare, respectiv documente reprezentative de
drepturi de proprie tate sau de drepturi de creanță .1
Sistemul financi ar presupune existența unor agenți speciali zați, în realizarea
tranzacțiilor financiare, care pot fi caracterizați drept instituții financiare (bănci,
societăți financiare, intermediari specializați). Titlurile financiare converg către piețele de
active financiare unde au loc tranzacțiile titlurilor respective.
Tranzacțiile financiare ale instituțiilor și activitatea acestora, respectiv ale
piețelor sunt determinate de dispoziții juridice și tehnice care definesc regulile formale
ale practicii financiare . În ultimul rând, compartimentul financiar al întreprinderii poate fi
determinat de intervenția anumitor variabile de reglare , fixate în cadrul piețelor
specializate.

Figura nr. 1

1 Cristea Horia, Talpos Ioan, Corduneanu Carmen – Gestiunea financiara a societatilor comerciale,
Timisoara, Ed. Mirton, 2001, vol. III, IV

ÎNTREPRINDERE Instrumente de
plată, de
finanțare și de
acoperire a
riscului Piețe de active
financiare

Instituții
specializate Variabile de
reglare
Proceduri juridice
de reglare

3 Aspectele gestiunii financiare în diferitele stadii ale dezvoltării întreprinderii
pot fi puse în evidență c u ajutorul modelului ciclului de viață al întreprinderii :
lansarea → creșterea → maturitatea → declin.
Rolul gestiunii financiare este de a stăpânii totalitatea mijloacelor și
instrumentelor de atingere a acestui obiectiv bine precizat.

Responsabilităț i operaționale ale gestiunii financiare .
A. Principalele sarcini operaționale ale gestiunii financiare
Responsabilitățile operaționale ale gestiunii financiare se distribuie între primele două
faze ale unui ciclu fundamental, după cum este prezentat mai jo s.

Figura nr. 2
 Analiza financiară reprizintă prima fază a ciclului fundamental al
gestiunii financiare poate fi privită ca acț iune internă a responsabilitățiilor întreprinderii,
dar și ca activități externă din partea actualilor și potențialilor parteneri sau concurenți ai
societăților.
 Decizia financiară poate fi definită ca fiind procesul rațional de
alegere a unei modalități d e acțiune, pe baza analizei mai multor soluții, pentru atingerea
în cea mai mare măsură a obiectivului de maximizare a valorii entității. La nivelul
societății se pot identifica trei mari categorii de decizii: deciziile de finanțare, deciziile de
investiți i, și deciziile de repartizare a profitului .
B. Funcțiunea financiară a întreprinderii și organizarea activității
financiare.
Scopul funcțiunii financiare este de a apăra și consolida patrimoniul și
autonomia financiară a întreprinderii. 1. Analiza financiară:
– analiza echilibrului financiar
– analiza resurselor întreprinderii
– analiza fluxului financiar
– diagnosticul financiar 2. Decizii financiare:
– decizii de investiții
– decizii de finanțare
– decizii de repartizare a
profitului
– decizii de trezorerie
3. Control
de gestiune

4 Funcțiunea fi nanciară are ca obiectiv punerea în aplicare a unui sistem de
metode și tehnici de gestiune financiară care să determine creșterea valorii întreprinderii,
respec tiv creșterea valorii acțiunilor de piață la întreprinde rile mari cotate la bursă, sau
asigura rea independenței financiare și a rentabilității în cazul întreprindeilor mici și
mijlocii . Starea de echilibru ditre nevoile societății, respectiv resursele acesteia care
permit întreprinderii să asigure în orice moment plata datoriilor sale, numită în s ens
restrâns lichiditate, reprezintă scopul esențial al funcțiunii financiare, sunt elementele
care intervin în definirea politicii generale a unei întreprinderi.
Funcțiunea financiară are rolul de a asigura cele mai mici costuri fondurile
întreprinderii ș i de a controla buna utilizare a fondurilor precum și și rentabilitatea
operațiunilor cărora le sunt afectate resursele financiare.

C. Structura financiară a întreprinderii.
Finanțele întreprinderii reprezintă un ansamblu de măsuri și activități a căror
obiect este fenomenul financiar. În mod deosebit, finanțele întreprinderii sunt organizate
pentru a satisface realizarea obiectivului activității, în condiții de rentabilitate .
Activitatea financiară se prezin tă ca o practică organizată , ca un ansamblu de
activități ce se desfășoară prin intermediul serviciilor financiare și care se exprimă
valoric.
Procurarea fondurilor se poate realiza fie din surse interne de finanțare ,
precum amortizarea activelor imobilizate, fie din surse externe , cum ar fi apo rtul adus
de acționari, împrumuturi obligatoare, credite ban care pe termen mic și mijlociu , credite
comerciale.
Echilibrul dintre nevoi și resurse acoperite este, alături de rentabilitate,
obiectivul cel mai important al finanțelor întreprinderii. Lipsa c apacității de plată sau a
lichidității financiare, chiar pe un fond de solvabilitate, creează greutăți financiare foarte
mari, care pot merge până la faliment. Realizarea unei stări de chilibru permanent
reprezintă o condiție pentru atingerea obiectivului activității specifice dar, totodată și
pentru realizarea unei rentabilități optime, conform celei proiectate. Dezechilibrele, în
orice stare s -ar declanșa, presupune o proastă gestionare a activelor și a apasivelor
întreprinderii. De aceea, o bună activita te financiară, desfășurată de organele specializate
în domeniu din interiorul întreprinderii , ca și de conducerea întreprinderii influențează

5 direct nu numai rezultatele economice și financiare, dar și realizarea și menținerea unor
raporturi corespunzătoa re cu partenerii de contracte, cu acționarii sau asociații, cu banca
sau obligatarii, precum și cu organele fiscale ale statului.
Bilanțul contabil al unei societăți comeriale s -ar putea prezenta, schematic, în
felul următor:
Active Pasive
ACTIVE IMOBILI ZATE PASIVE NEEXIGIBILE SAU CU
EXIGIBILITATE SCĂZUTĂ
Imobilizări corporale Capitaluri proprii
Imobilizări necorporale Datorii pe termen mediu și lung
Imobilizări financiare Provizioane pentru riscuri și cheltuieli > 1
an
ACTIVE CIRCULANTE PASIVE CU EXI GIBILITATE
RIDICATĂ
Stocuri Datorii de exploatare și înafara
exploatării
Creanțe – clienți Dividende de plată
Disponibilităti bănești Datorii financiare < 1 an
Titluri de plasament Provizioane pentru riscuri și cheltuieli <1
an
Creanțe imobilizante < 1 an CONTURI DE REGULARIZARE
CONTURI DE REGULARIZARE
Tabel nr. 1

6 Capitolul II
2.1 Gestiunea finan ciară pe termen scurt

Gestiunea activelor și pasivelor circulante cuprinde totalitatea activităților de
asigurare și menținere a echili brului financiar pe termen scurt .
Gestiunea pe termen scurt presupune două domenii complementare de
activitate:
1) determinarea necesarului de active circulante (stocuri, creanțe, lichidități ), deci
a nevoilor ciclice;
2) determinarea modalității de finanțare a necesarului de active circulante, respectiv
atragerea surselor temporare ( a datoriilor de exploatare: furnizori, creditori ,
etc.; a creditorilor bancare pe termen scurt: credite de trezorerie, credite de
scont , etc.) pentru nevoile ciclului de exploatare .

2.1.1 Gestiunea ciclului de exploatare

Obiectivul urmărit de gestiunea ciclului de exploatare îl reprezintă creșterea
rentabilității activității în condițiile de diminuare a riscului economic și financiar.
Atingerea obiectului de creștere a rentabilității activelor circulante
presupune realizarea ciclului de exploatare cu un nivel minim de active circulante.
Volumul activelor circulante este influențată de o serie de factori, cei mai importanți
fiind:
 nivelul aprovizionării, producției și desfacerii;
 viteza de rotație și cheltuielile de producție ;
Creșterea volumului aprovizionării, al producției și al desfacerii, precum și
cheltuielilor de producție, este însoțită, în general, de o sporire a activelor circulante .
Reducerea cheltuielilor are un dublu efe ct favorabil, determinând, atât
creșterea rentabilității cât și diminuarea volumului activelor circulante.
Rentabilitatea pasivelor circulante (de exploatare) presupune reducerea
costurilor de procurare al capitalurilor necesare, creșterea preponderenței surselor atrase,

7 adică a decalajelor de plăți favorabile ce rezultă din datoriile către furnizori, salariați,
buget, etc.
Pentru diminuare a riscului , gestiunea activelor circulante urmărește
eliminarea rupturii de stoc, a lipsei de lichidități, a întreprin derilor accidentale în
aprovizionare, livrare, funcționare etc. Această situație reclamă constituirea unui stoc de
siguranță, care însă determină creștere a costurilor de exploatare și implicit o diminuare a
rentabilității.
În privința pasivelor de exploat are (circulante), diminuarea riscului
presupune reducerea sau eliminarea deficitului de capitaluri temporare solicitate de ciclul
de exploatare, creșterea autonomiei financiare a ciclului de exploatare. Pentru aceasta se
constituie la nivelul pasivelor cir culante un fond de rulment, reprezentând surplusul de
resurse permanente, necesare pentru a pune în siguranță echilibrul financiar pe termen
scurt.

Imobilizări Capitaluri permanente
Active circulante :
-Creanțe
-Active de trezorerie
– Stocuri Pasive circulante :
-Datorii de exploatare
-Datorii în afara exploatării
-Pasive de trezorerie

Tabel nr. 2
NEVOI = RESURSE trebuie să se realizeze în final cu condiția degajării
unei trezorerii nete pozitive . Obiectul sub care se va acționa, în acest sens, este
maximizarea rentabilității medii pe unitatea de risc .
Fondul de rulment este un indicator mult utilizat în analiza financiară . El servește
pentru a măsura starea și condțiile echilibrului financiar care rezultă din confruntarea
dintre lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pasivelor pe termen scurt.
Fond de rulment = Capitaluri permanente – Imobilizări

8 Fondul de rulment propriu ( FRpp ) exprimă excedentul resurselor proprii de
finanțare (capitalurile proprii ale companiei) asupra activelor imobilizate și se deter mină
în formă brută sau netă.

Fondul de rulment permanent ( FRpm ) exprimă excedentul resurselor proprii
de finanțare (capitalurile proprii ale companiei) asupra activelor imobilizate și se
determină în formă brută sau netă.

Fondul de rulment străin ( FRS ) se determină ca diferență intre fondul de
rulment permanent și fondul de rulment propriu, astfel:
Fond de rulment propriu net = (Active circulante + Chelt.inreg in
avans) – (Datorii totale + Venituri inregistrate in avans)

Fond de rulment propriu brut = (Active circulante + Chelt.inreg in
avans) – (Datorii totale + Venituri inregistrate in avans) – Amortizare

Fond de rulment permanent net = (Active circulante + Chelt.inreg in
avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri inregistrate in avans)

Fond de rulment propriu brut = (Active circulante + Chelt.inreg in
avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri inregistrate in avans) –
Amortizare

9
Nivelul activelor circulante sunt determinate, în princ ipal, de vânzările
previzionate. Astfel, creșterea activelor circulante, pentru un nivel constant al producției
și vânzărilor, dacă aceasta reduce riscul de insolvabilitate (de incapacitate de plată),
conduce la o diminuare a ratei de randament a activelor totale deținute de întreprindere.
Raportul dintre vânzări și nivelul activelor circulante este folositor pentru
realizarea cifrei de afaceri și este specific fiecărei întreprinderi. Se pot identifica trei
politici de gestiune a ciclului de expl oatare cu efecte diferite asupra rentabilității și
riscului:
 politica echilibrată (intermediară) armonizează relația contradictorie dintre
rentabilitate și risc.
 politica ofensivă :(opresivă), indiferentă față de risc, este promovată de
acei conducători de întreprindere care dorec realizarea unei cifre de afaceri cu stocuri
minime. Aceștia sunt dipuși să accepte riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de
lichidități și de insolvabilitate a întreprinderii, mizând pe maximizarea rentabilit ății ,a
accelerării rotației, a creșterii gradului de lichiditate a activelor circulante.
 politica defesiv ă: realizarea unei ci fre de afaceri date cu stocuri și creanțe
care să minimizeze riscul .
O politică agresivă presupune realizarea unei cifre maxime de afaceri cu stocuri
minime, ceea ce duce la o creștere a rentabilității . Accentul este p us pe pasivele pe termen
scurt , care au costurile cele mai mici de achiziționare ;
Fond de rulment străin = FRpp – FRpm

10

Figura nr. 3

O politică neutră presupune sincronizarea perfectă dintre scadențele activelor
și pasivelor pe termen scurt.
Spre exemplu:
– în cazul salariilor apare o diferență între data formării drepturilor de personal și cea a
achitării lor.
– în cazul aprovizionării de la funizori, apare un decalaj între data recepției și cea a plă ții
materialelor, timp în care întreprinderea cumpărătoare folosește niște resurse bănești ce
nu-i aparțin (contravaloarea materialelor) și care se cuvin întreprinderii furnizoare.

Ciclu de exploatare reprezintă ansamblul operațiunilor realizate de
întreprindere pentru a -și atinge scopul -obiectivul, care constă în producerea de bunuri și
servicii în scopul de a le schimba.
Ciclul de exploatare cuprinde trei etape :
A. achiziționarea de bunuri și servicii (faza aprovizionării) ;
B. transformarea bunurilor și servi ciilor din materie primă spre a se putea ajunge la u n
produs finit (faza producției) – procesul tehnologic;
C. vânzarea produselor (faza comercializării) ;
Acest proces trebuie să se realizeze continuu, spre a se asigura o folosire
optimă a mijloacelor puse în mișcare, adică a muncii și a capitalului.

11 2.1.2 Finanțarea activelor circulante
Gestiunea ciclului de exploatare este componenta cea mai important ǎ a gestiunii
financiare a unei firme. Activele circulante pot reprezenta circa 50% din totalul activ ului
intrepriderii; operațiunile ciclului de exploatare sunt repetabile, cu reflectare imediat ǎ
asupra structurii financiare a intreprinderii; datoriile mai mici de un an, datorit ǎ costului
lor ridicat, preocup ǎ mult managerii financiari, in special, pe ce i din intreprinderilor mici
și mijlocii2. Activele circulante pot imbrățișa numeroase denumiri, ca de exemplu: capital
circulant , capital de lucru , fond de rulment global , fond de rulment brut etc.
Prin scăderea necesarului fondului de rulment, resursele c e apar disponibile la
exploatare pot fi folosite pentru investiții în imobilizări sau pot fi plasate în alte scopuri
pentru a aduce profit.
Între căile de diminuare a necesarului fondului de rulment menționez:
 creșterea volumului și a duratei creditului d e furnizori;
 reducerea volumului și duratei creditului acordat clienților ;
 reducerea stocurilor pe cât este posibil;
Necesarul standard al fondului de rulment se va determina pe baza relației:

NFR = Cifra de afaceri x Nr. zile
360 sau 90

Necesarul fondului de rulment → necesarul de finanțare generat de activitatea
întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului de exploatare – cumpărare, transformare,
comercializare. El este legat de decalajul dintre încasări și c heltuieli.
Fondul de rulment → reprezintă plata din resursele financiare care asigură finanțarea
permanentă a activelor circulante. Acest ea se formează din capitaluri proprii și
împrumuturi pe termen mediu și lung .
Relația fundamentală de care trebuie să se țină seama în acoperirea
necesarului financiar al exploatării denumit și necesarul fondului de rulment (NFR) este
următ oarea:

2 Stancu I., Finan țe, Edi ția a treia, Ed. Economic ǎ, Bucur ești, 2002, p. 965

12
NFR = (Stocuri + Creanțe + Cheltuieli inregistrate in avans) –
( Datorii pe termen scurt + Venituri inregist rate in avans)

In concluzie , activele circulante au ca surse de acoperire fondul de rulment
pasivele de exploatare și creditele de trezorerie. O creștere puternică a activelor circulante
nu trebuie să fie finanțată decât în limitele rentabilității inves tițiilor și a specificului cifrei
de afaceri.

2.1.3 Conținutul, structura și clasificarea activelor circulante
Orice societate, pentru a -și atinge obiectivele propuse, trebuie să posede
mijloace industriale și comerciale ( mașini, utilaje, clădiri și alte mijloace ). Totodată,
pentru a face să funcționeze aceste valori, întreprinderea, va trebui:
 să cumpere materii prime ;
 să asigure stocuri pe diferite stadii ale procesului de producție în vederea evitării
întreruperilor și asalturilor în activitate ;
 să vândă pentru a -și recupera cheltuielile realizate .
Bunurile care formează patrimoniul întreprinderii pot fi clasificate în
mijloace fixe și active circulante .
Activele circulante , sunt alcătuite din stocuri , valori disponibile și valori
realizabile pe te rmen scurt. Criteriul de deosebire dintre activele circulante și
mijloacele fixe este un criteriu de durată. Astfel, posturile din activul bilanțului sunt
ordonate în funcție de creșterea gradului de lichiditate, astfel clasamentul se face în
funcție de ti mpul necesar bunurilor și creanțelor pentru a se transforma în bani lichizi.
Activele circulante, având o durată mai mică, vor fi clasate după activele fixe.
Din punctul de vedere al duratei lor, activele circulante sunt bunuri destinate a fi
consumate în tr-un timp scurt, prin încorporarea lor în procesul de fabricație sau a fi
vândute ca atare.
Activele circulante sunt o parte a activului, care se caracterizează prin
consumarea lor de obicei într -un singur ciclu de exploatare și transmiterea valorii

13 integrale asupra producției în care se încorporează. În structura concretă a activelor
circulante intră elemente cum sunt: materii prime și materiale, combustibil, producția
nedeterminată, semifabricate, produse finite, clienți, mijloace bănești. Se asimilează
activelor circulante obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată, echipamentul,
îmbrăcămintea, materialele de protecție și alte elemente care prezintă unele deosebiri din
punctul de vedere al duratei și modului de transmitere a valorii față de celelalte active
circulante.

2.2 Gestiunea stocurilor

Stocurile de mijloace circulante cuprind materii prime și materiale aflate în
diferite faze ale prelucrării, sau sub formă de produse finite, a mijloacelor în decontare
(creanțe asupra cliențilo r și debitorilor) și disponibilităților bănești în casă sau bancă.
Stocurile se exprimă fizic și valoric , dar pot fi determinate și sub formă de
număr de zile . Fizic , stocurile reprezintă cantitățile de materiale prime , de produse
sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție,
desfacer e) pentru a asigura continuitatea și ritmicitatea acestora.
Mărimea valorică a stocurilor este dată de mărimea capitalurilor necesare
pentru constituirea și păstrarea lor. Capitaluri le destinate acestui scop nu pot fi
recuperate decât după ce stocurile respective parcurg întreg ciclu de exploatare și sunt
valorificate prin vânzarea și încasarea produselor sau serviciilor realizate de întreprindere.
Capitalurile rămân blocate pe toată această durată de imobilizare fără posibilitatea de a fi
utilizate în alte plasamente rentabile.
De aici rezultă, cel puțin la prima vedere că procesul de exploatare cel mai
economic ar fi acela care s -ar desfășura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici.
Însă, o activitate de exploatare fără stocuri, cu aprovizionare în timp determină
o creștere considerabilă a cheltui elilor de aprovizionare. Dacă aprovizionarea este
continuă , cheltuielile pot fi atât de mari, încât este ideală organizarea aprovizionării în
mod discontinu (la intervale).
Există și alternativa de a constitui stocuri suficiente de mari pentru a reduce
numărul aprovizionărilor. Activitățile de exploatare organizate cu stocuri excesive (peste
numărul curent) antrenează costuri ridicate de dep ozitare și păstrare .

14 În aceste condiții politica de urmat în gestiunea stocurilor trebuie să fie aleasă
pe baza unei analize temeinice asupra costurilor de stocaj :
Mărimea optimă a stocurilor va fi aceea care armonizează relația
contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare (Ca) variabile în funcție de numărul
aprovizionărilor și cele de depozitare (Cd) care variează în raport cu mărimea stocurilor.
Determinarea mǎrimii optime a stocurilor ocupă un loc important in cadrul
gestiunii activelor circula nte. Un stoc este optim din punct de vedere al m ǎrimii sale
atunci cand este suficient , in orice moment, pentru a asigura continuitatea ciclului de
exploatare fǎrǎ a imobiliza inutil capital in stocuri supranecesare.3

2.2.1 Folosirea eficientă a sto curilor și dimensionarea lor (metode).

Stocurile reprezintă o investire pentru întreprindere. Investițiile în
stocuri sunt imobilizate pentru o perioadă de timp mai mare sau mai mică, ele au un
cost și prin urmare cer să fie rentabilizate.
Deținerea de st ocuri trebuie să presupună câștigu ri sau economii pentru
beneficiar , singura justificare de a imob iliza fonduri în stocuri diferite . Constituirea
stocurilor este rezultatul unei decizii de investire.
Astfel , decizia de investire în stocuri se va lua ținând seama de criteriul
rentabilității, pornind de la suma investită în stocuri, fluxurile de lichidități periodice
viitoare și fluxul final actualizate, precum și costul de oportunitate al capitalului investit,
drept rată de actualizare.

VAN = – Investiții în + Fluxurile periodice + Valoarea reziduală
(valoarea actuală netă) stocuri viitoare actualizate a stocului (actualizată)

3 Neagoe I., Finan țele întreprinderii , Ed. Ankarom, Ia și, 1997, p. 202

15 Dacă valoarea actuală netă este pozitivă → investiția în stocuri este
oportună întrucât aduce mai mult beneficiu decât dacă același capital ar fi fost plasat la o
bancă, pe o perioadă de timp egală cu durata investirii în stocuri, cu dobândă compusă.
Constituirea de stocuri trebuie să asigure ritmic procesul economic specific, de
producție sau desfacere, evitând rupturi între aprovizionare – desfacere.
Dimensionarea stocurilor este punctul de plecare în determinarea fondurilor
bănești. Volumul stabilit reprezintă baza unor relații financiare ocazionate de creșteri de
capital, de autofinanțar e prin noi emisiuni de acțiuni sau de împrumut pe termen scurt,
comercial sau bancar .
În cadrul preocupărilor de dimensionare optimă a stocurilor cercetarea economică
a dezvoltat un întreg arsenal de metode și tehnici . Din perspectiva diagnosticului, am
considerat relevantă metoda ABC4 . Aceasta este o metodă clasică, ce pornește de la
constatarea că 70 % din numărul articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10
% din valoarea totală a acestora, în timp ce alte aproximativ 10 % din numărul a rticolelor
dețin circa 70 % din valoarea totală a stocurilor . În această situație, nu se mai justifică
urmărirea și controlul detaliat al stocurilor de valoare mai mică, insă care dețin o pondere
mare ca număr de articole, utilizându -se în acest scop meto de globale . Metoda ABC
împarte stocurile astfel:
 grupa A : articole de valoare mare, dar cu o pondere mai mică în
numărul total de articole ;
 grupa B : articole de valoare medie și cu pondere medie în numărul
total de articole ;
 grupa C : articole de val oare mică pe unitatea de măsură, dar cu
pondere ridicată în numărul total de produse .
Se impune :
 o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A, B și o determi nare a
mărimii optime , astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea și
păstrarea lor să fie minim ;

4 Lect.univ.dr. Adrian NEGRILĂ , Curs MANAGEMENTUL FINANCIAR – Catedra de Management
Facultatea de Științe Economice -Universitatea de Vest Timișoara, 2004, pag 16 .

16  o urmărire globală a stocurilor din grupa C ( materiale și produse
diverse ), care se vor aproviziona în loturi mari, pentru perioade mari de
timp, reducându -se astfel cheltuielile de transport – aprovizionare .

Acest criteriu permite diagnos ticianului să aprecieze în ce măsură sunt utilizate
metode moderne de dimensionare și optimizare a stocurilor și care este rezultatul folosirii
lor .
Dimensionarea activelor circulante este operația prin intermediul căreia se
stabilește necesarul optim de active circulante, pentru o anumită perioadă de timp (un
exercițiu financiar) exprimat valoric, în vederea realizării în bune condiții a obiectivului
și volum ului previzionat al activității.
Necesarul de stocuri trebuie astfel stabilit încât să stimuleze î ntreprinderea în
folosirea cât mai eficientă a acestor vaalori, în mobilizarea tuturor factorilor care să
conducă la accelerarea vitezei de rotație, pentru diminuarea absolută sau relativă a
stocurilor. Necesarul de stocuri trbuie să exprime nevoile reale de fonduri; abaterile de la
criteriul realității duc la greutăți financiare: imobilizări în cazul supradimensionării
nevoilor , nerealizarea volumului activității în cazul subdimensionării lor.
Se pot reține mi multe metode de dimensionare a stocurilor: met oda
extrapolării, metoda standard, metoda analitică etc.

2.2.2 Optimul investirii în stocuri

Rotația stocurilor are o putere informatică ridicată, datorită exprimării sub forma
unor mărimi concrete, cât și a posibilității de comparare cu :
 nivelele existente în programele întreprinderii ;
 nivelele din perioadele precedente ;
 nivelele altor întreprinderi cu activitate similară .
Rotația stocurilor este împărțită pe componentele structurale ale stocurilor : rotația
stocurilor totale; rotația stocurilor de produ se finite; rotația stocurilor de materii prime și
materiale; rotația stocurilor de produse în curs de fabricație .

17 Modul în care se realizează rotația stocurilor are o mare însemnătate pentru
economia fiecărei societăți comerciale; cu cât se realizează o v iteză de rotație mai
accelerată, cu atât întreprinderea își va putea rezolva sarcinile economice propuse cu un
volum mai redus de active circulante, va apela la credite într -o măsură mai mică și deci
va plăti un cuantum mai redus de dobânzi.
Vitez a de rotație în zile (V) se determină ca un raport în care la numărător
înscriem produsul dintre stocul mediu (S) și numărul de zile din an sau trimestru (T), iar
la numitor,volumul cifrei de afaceri (CA) anual sau pe trimestre.

Același rezultat se obține dacă raportăm
perioada de timp (T), an sau trimestru la coeficientul vitezei de rotație sau numărul de
circuite (NC), în cazul că se cunoaște acest din urmă indicator.
Viteza de r otație a activelor circulante și cea a stocurilor reprezintă un indicator
calitativ al activității unităților economice exprimând eficiența folosirii acestora;

Coeficientul vitezei de rotație ori numărul de circuite pe care le parcurg activele
circulante într -o perioadă de timp (NC) se calculează, fie ca raport între cifra de afacei
(CA) și stocul mediu (Š), fie ca raport între perioada de timp (T) și viteza de rotați în zile
(V).

NC = CA sau NC = T
Š V

În vederea determinării acestor indicatori, stocurile medii se calculează in prealabil
după următoarele formule: V = Š x T
CA

18 Štr = Si + S f și Š an = ∑ S tr
în care:
Štr – stoc mediu trimestrial
Si – stoc inițial al trimestrului
Sf – stoc final trimestrial
Šan – stoc mediu anual
Viteza de rotație este un indicator mediu, care arată mișcarea întregului stoc de
mărfuri de care d ispune întreprinderea. De fapt, viteza calculată este media vitezelor de
rotație ale difer itelor categorii de stocuri, poate ascunde abateri în plus sau în mi nus ale
elementelor componente, fiind un indicator mediu.
O problemă deosebit de importantă pentru optimul investirii î n stocuri o constituie
calitatea și structura acestora, posibilitatea vânzării și transformării lor rapide în bani,
adică gradul de lichiditate a structurilor de mărfuri, ambalaje și alte active . În
eventualitatea că întreprinderea nu realizează cifra de afaceri prevăzută și nu -și poate
onora la timp obligațiile asumate față de terți (bănci, furnizori, alți operatori) ea intră în
incapacitate de plată și poate fi pusă în stare de lichiditate judiciară chiar dacă, în general,
lucrează r entabil și este solvabil.
Într-o altă accepțiune, viteza de rotație se exprimă de asemenea prin doi indicatori:
numărul de rotații denumit și coeficientul de rotații:
Coeficientul de rotație = Cifra de afaceri
Capitaluri circulante

durata unui cir cuit și viteza exprimată în zile
Numărul de zile pentru un = Capitaluri circulante x 90 sau 360
circuit sau durata acestuia Cifra de afaceri
Din aceste relații rezultă că factorii de care depinde nivelul vitezei sunt: cifra de
afaceri și volumul cap italurilor circulante (activele circulante).

19 Utilizarea activelor circulante prezintă însemnătate și numărul de rotație aferent
numai stocurilor, adică raportul Cifră de afaceri (vânzări) .
Stoc global mediu
Calculul numărului de rot ație pe categorii de stocuri 5se poate face astfel:
– pentru materii prime : = Suma materiilor prime cuprinse în vânzări
Stoc mediu de materii prime
– pentru produs finite : = Vânzări în prețul de cost al produselor
Stoc mediu de produse finite
– pentru producți a neterminată = Vânzări de preț de cost
și semifabricate Stocuri medii în producție neterminată și
semifab .
Un studiu amânunțit al lichidității reclamă și ca lculul numărului de rotații pentru
creditele clienților și a celor de furnizori, ceea ce se determină pe baza relațiilor:
– pentru creditul acordat clienților = Vânzări
Clienți
– pentru creditul de furnizori = Cumpărări
Furnizori
Menționez că toate relațiile de mai sus (pe elemente) pot fi exprimate și în zile după
relația generală de tipul:

Vz = 90 sau 360 sau V x = S x 90 sau 360
Nr Ec

în care:

5 Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea financiară a intreprinderii – curs , editura Universității Petru M aior
Târgu -Mureș , 2009, pag 87.

20 Vz – viteza în zile
Nr – nmărul de rotații sau coeficientul de rotații
S – stocurile medii și respectiv soldurile clienților și furnizorilor
Ec – baza de calcul (suma materiilor prime curpinse în vânzări, vânzări la preț de cost,
cumpărări, etc.)

2.3 Gestiunea trezoreriei
2.3.1 Gestiune și politici financiare. Principii.

Prin trezorerie (numerar) se ințeleg banii in casă și banii la bancă in conturi
la vedere. Pe scurt, se poate aprecia că trezoreria este rezultatul întregii activități a
întreprinderii și arată modul de respectare a cerințelor echilibrului financiar .6
Echivalentele de trezorerie (echivalente de numerar) reprezintă plasamente pe termen
scurt, care pot fi transformate ușor in bani, fiind foarte lichide, in sume cunoscute și
pentru care riscul de schimbare a valorii este neglijabil.
Aceste echivalente de numerar sunt deținute mai degrabă pentru a face față unor
angajamente de tr ezorerie pe termen scurt, și mai puțin pentru alte scopuri.
Se calculează astfel :

TREZORERIA = FOND DE RULMENT – NECESAR DE FOND DE RULMENT7

DIAGNOSTIC
Dacă8 :
 – trezoreria este pozitivă , înseamnă că fondul de rulment este suficient
de mare pe ntru a asigura nu numai finanțarea stabilă a ciclului de
exploatare, dar în egală măsură mai rămân lichidități pentru a efectua

6 G. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997, p. 262.
7 Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea financiară a intreprinderii – curs , editura Universității Petru M aior
Târgu -Mureș , 2009, pag 56.
8 Brezeanu, P., – Diagnostic financiar, Ed.Economică, 2003, București, pag.222 -223.

21 plasamente fără a pune în pericol continuitatea activității. Însă o
trezorerie exagerat de pozitivă ascunde deficiențe manageria le,
deoarece scopul unei firme nu este plasarea banilor, ci utilizarea
acestora .
 trezoreria este negativă , înseamnă că necesarul de fond de rulment nu
poate fi finanțat din resursele disponibile, apelându -se la credite de
trezorerie .
Obiectivul fundamen tal al gestiunii trezoreriei este asigurarea unui sold “0” al
acesteia, care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate .

Lichiditatea
Lichiditatea întreprinderii este o altă formă a echilibrului financiar . Ea poate fi
percepută în mai multe sensuri :
Creșterea lichidității ș i a rentabilității impune stabilirea surselor și destinației
numeralului, cunoașterea evoluției numerarului și a surplusului și deficitului de numerar,
asigurarea la timp a rezervelor de numerar, analiză și con trolul numerarului, spre a lua
măsuri operative și eficiente în funcție de situația trezoreriei.
Securitatea și gospodărirea rațională a numerarului implică efectuarea unui
control sistematic asupra acestuia. Controlul acestuia trebuie să vizeze modul de
colectare, gestionare și deconectare a banilor lichizi spre a se preveni pierderile din
eroare, fraudele sau risipa.
Pentru asigurarea echilibrului financiar pe termen scurt , un rol important îl are
previziunea trezoreriei, care se referă la elaborarea unu i instrument de plan, cum sunt
bugetele de trezorerie și alte planuri pe termene mai scurte.
Principiul accelerării fluxurilor de exploatare presupune sporirea, într -o anumită
perioadă, a sumei fonsurilor disponibile pe care întreprindere ar putea să le pl aseze din
nou, în condițiile când accelerarea este însoțită de economii la dobânzi, manoperă,
materiale și beneficii suplimentare.
Gestiunea financiară trebuie să țină cont, în permanență, de costul marginal și costul
de oportunitate al fondurilor deținute .

22 În cadrul unei structuri financiare date, costul marginal (costul deținerii de stocuri
,cost de achiziție, costuri comerciale ,cost de producție ) reprezintă costul legat direct de
decizia de formare a fondurilor . Costul marginal se poate îmbunătăți fie c a urmare a
negocierii în condițiile favorabile a perțurilor, fie prin reducerea cheltuielilor directe și
indirecte în cursul procesului economic.
Costul de oportunitate al unei resurse sau al unei nevoi este dat de încasările pe
care această resursă (sau t rebuință) ar putea să le genereze în cea mai bună dintre
soluțiile concurențiale posibile. Costul de oportunitate nu se confundă cu cheltuielile
financiare ce ar fi trebuit suportate dacă stocurile ar fi fost finanțate prin credite, ci
profitul ce s -ar fi putut obține dacă fondurile ar fi fost plasate în alte investiri.
Gestiunea de trezorerie (sau gestiunea pe termen scurt) reprezintă un domeniu al
gestiunii financiare. Noțiunea de trezorerie se referă în principal la disponibilități bănești ,
încasări, lic hidități ale întreprinderii la un moment dat, adică fondurile pe care le dețin în
casă și în cont. În același timp, noțiunea de trezorerie se folosește și pentru a desemna
diferența dintre necesarul de active circulante și fondul de rulment sau diferența d intre
încasări și credite bancare pe termen scurt.
Gestiunea de trezorerie urmărește două cerințe importante :
– să minimizeze costul capitalului , dacă trezoreria este negativă și se
impune apelul la credite
– dacă trezoreria este pozitivă să maximizeze ren tabilitatea capitalului
și se impune efectuarea unor plasamente pe termen scurt; în al doilea rând,
să obțină o flexibilitate maximă a echilibrului financiar .

Controlul gestiunii de trezorerie urmărește descoperirea erorilor de gestiunea și
evaluare a câș tigurilor potențiale. Practic, controlul gestiunii de trezorerie constă în
urmărirea evoluției diferitelor conturi ale întrerpinderii.
Un control eficient al gestiunii de trezorerie, permite evaluarea căștigurilor p otențiale
de trezorerie, susceptibile de a fi obținute în condițiile unei trezorerizare, adică atunci
când a fost și creditoare, când s -a reușit reducerea finanțărilor în perioada de excedente de

23 fonduri, sau când au fost utilizate cele mai ieftine și suple credite, în perioada de deficit
de tre zorerie.
În teoria echilibrului financiar al întreprinderii trezoreria a fost definită ca surplusul
resurselor de finanțare ce reiese din întreaga activitate economică, diferența dintre fondul
de rulment și nevoia de fond de rulment .9Această accepțiune, cu caracter mai mult
teoretic, poate fi înlocuită cu o definire în termeni de active și pasive de trezorerie.
Deci:
Trezoreria = Active de trezorerie – Pasive de trezorerie

2.3.2 Bugetul de trezorerie
Reprezintă structura fluxurilor de numerar pe o anum ită perioadă, reprezentând o
prognoză a intrărilor și ieșirilor de numerar, precum și a rolului lor.
În bugetul de trezorerie se înscriu încasările și plățile care afectează casa
întreprinderii și care generează un necesar de trezorerie.
În elaborarea bu getului de trezorerie se pot utiliza atât experiența, cât și datele din
perioada precedentă cu privire la necesarul de trezorerie și care poate fi extraparat ținând
seama de volumul activității întreprinderii.
Metoda cea mai precisă de elaborare a bugetulu i de trezorerie constă în a-l deduce
din diferite bugete previzionale , cum sunt cele referitoare la vânzare, aprovizionare și
altele. Un rol foarte important în fundamentarea bugetului îl au compartimentele de
comercializare și aprovizionare, deoarece o po ndere mare în totalul de încasări au cele ce
provin din vânzarea produselor și serviciilor, după cum plățile cele mai mari se referă la
aprovizionări de energie, materiale, combustibili etc.
Bugetul de trezorerie are ca funcțiune previziunea încasărilor ce le neplătite(cum ar fi
amort izările și provizioa nele calculate) și de la planificarea veniturilor, de unde sunt
eliminate cele neîncasabile (respectiv producția stocală, vânzările pe credit).
Astfel încasările vor cuprinde:

9 Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întrep rinderii, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 2002, pag. 63 –
65.

24 – vânzările de imobilizări
– încas area dobânzilor, chiriilor, dividendelor și a altor venituri
– încasarea vânzărilor pe credit din perioada anterioară
– vânzările de valori mobiliare
Plățile vor cuprinde, achitarea previzibilă a următoarelor datorii:
– achizițiile de imobilizări
– plata chel tuielilor de administrație, de desfacere, de exploatare
– plata cumpărărilor la vedere și pe credit (din perioada anterioară)
– plata salariilor și a premiilor
– vârsarea dividendelor către acționari sau retragerea de fonduri de către
proprietari.
– vârsarea impoz itelor și a taxelor la bugetul statului
– plata dobânzilor, respective a ratelor scadente
În funcție de datele disponibile și de interesele gestiunii financiare se pot face
previziuni ale trezoreriei în bugete lunare, trimestriale, semestriale sau anuale . Se
înțelege că exactitatea estimărilor este mai mică pentru orizonturi de timp mai mari (an,
semestru). De asemenea, în funcție de modalitatea de luare în calcul a încasărilor și
plăților putem distinge un buget brut cuprinzând toate încasările și plățile p erioadei și
un buget net obținut prin ajustarea profilului net cu veniturile și cheltuielile care nu
antrenează încasări, respectiv plăți, rezultând evoluția previzibilă a situației financiare a
întreprinderii.

2.4 Gestiunea incasarilor si platilor
Incasările din activitatea de bază și auxiliară se concretizează in nume rar, in casă sau
disponibilităț i in conturi bancare. Păstrarea unor disponibilități bănești se justifică in
urmă toarele trei cazuri:
 când se intenționează efectuarea unor tranzacții(cumpa rări) previzibile in scurt timp
 ca masură de siguranță sub forma lichidităț ilor primare
 ca mijloc de speculaț ie

25 Incasă rile firmei provin din vânzarea de produse și servicii către clienții de
investiț ii , către alț i parteneri de afaceri și din incasările de natură financiară , cum
ar fi atragerea creditelor bancare și a capitalurilor de la acț ionari sau firme
partenere.

Figura nr. 4
Respectand angajamentele asumate, a gestiona incasarile si platile zi cu zi inseamna a
avansa sau devansa in timp cheltuielile si incasarile intreprinderii de o asa maniera incat,
excedentele de trezorerie sa fie generatoare de venituri, iar deficitele de trezorerie sa fie
finantate la timp si cu costuri minime.
A gestiona incasarile si platile inseamna,in primul rand ,a le optimiza.
Optimizarea reprezintă aplica rea anumitor mijloace tehnice pentru a evita risipa
de fonduri , in scopul intensificarii utilizarii lichiditatilor intreprinderii si reducerii la
maxim a apelarii la credite bancare pe termen scurt.
Numerarul sau moneda efectiva se compun e din bancnote si moneda metalica .
Bancnotele sunt titluri de credit ale bancii centrale,garantate de aceasta in sensul ce se
obliga sa restituie,la cerere,valoarea nominala. In fapt,nimeni nu recurge la restituire,
bancnotele ramanand, pe toata perioada c irculatiei lor,titluri de credit. Intreprinderile
evidentiaza incasarile si platile cu numerar in registrul de casa,pe baza de documente
justificative. Platile nejustificate documentar nu se iau in considerare la stabilirea soldului
de casa,provocand minu s de casa,urmat de masuri de recuperare da la cei responsabili de
nerespectarea disciplinei de casa.Incasarile nejustificate documentar provoaca plus de
casa,care se inregistreaza.

26
2.4.1 Incasări și plăți fără numerar
Mijloacele de plata fara numerar utilizate de agentii economici trebuie sa raspunda
cel mai bine unor criterii, precum rapiditatea si simplificarea operatiunilor,siguranta
incasarilor si obtinerea de garantii satisfacatoare din partea platitorilor,operativitatea in
circuitul bancar al documentelor .
Mijloace de plata:
 traditionale : cecul, cambia, biletul la ordin, viramentul, compensarea, cărți de credit ;
 informatizate : cambia, cecul, compensarea informatizata, biletul la ordin cu banda
magnetică.
1 .) Cecul
– Este un instrument de plata(dar si un titlu de credit)cuprinzand ordinul dat de
tragator unei institutii financiare(tras)sa plate asca neconditionat o suma d e bani,la
vedere,beneficiarului;
– Caracteristicile cecului sunt : acoperirea financiar ă și achitarea la vedere ;
– Din punctul de vedere al beneficiarului , cecurile pot fi nominative sau la
purtator. Cecurile nominative(girabil)se plateste unei anumite persoane cu clauza”la
ordinul”sau fara aceasta clauza;daca n -are clauza cecul nu poate fi transmis prin
gir.Cecul la purtator se plateste persoanei care -l prezinta bancii sau persoanei
desemnate de beneficiarul initial.Transmiterea es te foarte simpla de la un purtator la
altul,fara nici o formalitate.
– Cecurile pot fi de mai multe feluri: CEC – ul simplu, CEC -ul barat, CEC -ul de
călătorie, CEC -ul poștal, CEC -ul circular;
– Plata cu cecuri lasa debitorului intreaga initiativa a platii:ziua depunerii cecului la
banca,alegerea bancii unde se depune cecul,etc.Circuitul posibil al cecului:tragator –
furnizor -banca furnizorului -operatiunea de compensare la banca furnizorului -banca
debitorului -operatiunea de compensare la banca debitorului -efectuarea platii catre banca
beneficiarului cecului.

27
2.) Cambi a
– Este un titlu de credit și de plată susceptibil de a ci rcula pe calea girului și care
reprezintă ordinul dat de o persoană numită trăgător , către o altă persoană numită tras, de
a plăti o sumă, la scadența și locul menționate în titlul însuși, unei a 3 -a persoane numită
beneficiar;
– Spre deosebire de cec, în cazul cambie i trasul este o persoană fizică . Trasul
este un agent economic care, având o datorie către trăgător este obligat de acesta să
plătescă unui terț (beneficiar);
– Acceptarea este mențiunea făcută pe cambie de către tras, prin care recunoaște
plata către beneficiar, la scadență. Avalul este o formă suplimentară de garantare, prin
care o persoană numită avalist, garantează realizarea plății pentru una din persoanele
obligate prin cambie. Plata cambiei se face la scadență (maxim doua zile lucrătoare dupa
scadență), fie direct beneficiarului, fie prin compensare. După plată urmează confirmarea
plății.

3.) Biletul la ordin
– Este un efect comercial, înscris prin care o persoană, emitent se obligă să
achite o sumă de bani fie la scadență unei alte pers oane denumită beneficiar, fie la ordinul
acesteia. Biletul la ordin se aseamană cu o recunoaștere de datorie de către debitor, față
de creditorul său.
– Biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal și complet, care
incorporează o obligație abstractă, autonomă și necondiționată, de plată a unei sume de
bani de către semnatarii săi, ținuți solidar pentru executarea obligației.

4.) Compensarea
– Compensarea este un sistem de lichidare de creanțe, prin concentrarea
datoriilor și ob ligațiilor unui debitor sau creditor, în urma căreia se obține soldul (debitor
sau creditor);

28 – Compensarea are loc între bănci în situația în care clienții lor au conturi
deschise la bănci diferite, urmărindu -se simplificarea tranferurilor bănești încru cișate, cu
consecințe favorabile asupra economiei de timp și de che ltuieli ocazionate de decontări;
– Fiecare din băncile participante la compesare inventariază relațiile de plăți
reciproce cu fiecare bancă, apoi prin însumare și compensare, se stabileșt e soldul
operațiunilor reciproce cu celelalte bănci ;
– Compensarea poate fi:
-bilaterală , atunci când la operațiune iau parte doua bănci
-multilaterală , atunci cand în operațiune se includ toate băncile cuprinse într -un
sistem;
– Cu cât compesarea are loc între un număr mai mare de bănci cu atat este mai
eficientă (are un grad mai ridicat de compesare), ceea ce asigură operativitate în derularea
plăților în economie.

5.) Cărțile de credit (cardurile)
– Cardul este un instrument de decontare prin intermediul
căruia posesorul autorizat poate achiziționa bunuri sau servicii fără prezența efectivă
a numerarului ;
– Cardul facilitează legătura financiară între comercianți și consuma tori,fiind
o cheie de acces la un cont bancar: acela al deținătorului de card.
– Cardul asigură și posibilitatea obținerii necondiționate de numerar fie de la
automatele de bani (ATM) fie de la ghișeele băncii (în cazul sumelor mari . Datorită
acestor caracteristici, cardul este un instrument de plată universal aplicabil și global
acceptabil ;
– Emiterea și utilizarea cardurilor este așezată pe baze contractuale la care
participă trei parți: emitentul cărților de credit (banca, întreprinderi mari, instituții);
posesorul sau utilizatorul cărților de credit (persoane private); unități care furnizează
mărfuri și servicii (societăți comerciale pe acțiuni sau întreprinderi unipersonale) care
acceptă la plată asemenea intrumente;

29 2.4.2 Capacitatea de plată a agenț ilor economici
Capacitatea de plată exprimă posibilitățile unităților economice de a face față
plăților scadente față de furnizori, personalul angajat, bănci, bugetul statului, bugetul
asigurărilor sociale, etc. Capacitatea de plată se referă la raportul dintre o anumită
parte a activelor și obligat iile de plată scadente. Prin urmare, capacitatea de plată
nu vizează nici toate activele, nici toate pasivele întreprinderii, ci numai activele
lichide și pasivele exigibile .
În accepțiunea generală capacitatea de plată este o stare de concordanță
(echilibru) între cererea și oferta emanate de la întreprindere.
În economia de piață cine nu plătește nu trăiește. Falimentul reprezintă un act de
igienă economică; el elimină din competiție pe cei neeficienți, neviabili, neutili,
neabilitați, răsfrâ ngându -se favorabil asupra celorlalți agenți economici, în sensul
micșorării riscului pentru aceștia.
Falimentul este expresia incapacității și imposturii celor ce -și arogă calitatea de agent
economic. Piața elimină pe cei inapți, consolidând, astfe l, relațiile econo mice dintre cei apți.
Lichiditatea financiară 10reprezintă ca pacitatea întreprinderilor de a transforma în bani
activele , respectiv posibilitatea de a mobiliza activele prin transformarea lor în bani, în
scopul asigurării unui circuit normal al fondurilor și realizarea unei activități eficiente.
Din acest punct de vedere putem întâlni trei grade de lichiditate financiara:
=> lichiditatea primară formată din active sub forma mijloa celor bănești în cont
sau în casă;
=> lichiditatea secundară formată din stocuri de mărfuri , creanțe ușor mobilizabile,
produse cu desfacere asigurată,;
=> lichiditatea terțiară , constituită pe seama producției neterminate a stocurilor
peste necesar ce pot fi valorificate, stocuri de mărfuri greu vandabile, creanțe cu
scadente îndepărtate, mărfuri refuzate de clieți ca urmare a c alității necorespunzătoare
,mijloacele fixe n -au nici un grad de lichiditate, nu sunt destinate vânzării.

10 Lect.univ.dr. Adrian NEGRILĂ , Curs MANAGEMENTUL FINANCIAR – Catedra de Management
Facultatea de Științe Economice -Universitatea de Vest Timișoara, 2004, pg. 10 -12

30 Testarea lichidității financiare a unui agent economic se efectuează, în
principal, de către bănci atunci când se decide asupra creditelor ce pot fi acordate acestuia.
Analiza stării de lichiditate a unui agent economic se poate efectua prin studiul
detaliat al unor indicatori care marchează gradul d e lichiditate a activelor sau gradul de
exigibilitate a datoriilor din pasiv.
Lipsa lichidității financiare se manifestă prin plăți restante, nerambursarea la
timp a creditelor, neachitarea obligațiilor față de bugetul statului etc.
Prin solvabili tate se înțelege capa citatea unei întreprinderi de a -și achita
toate obligațiile asumate față de terți, atât cele cu scadențe apropiate, cât și cele cu
scadențe îndepărtate.
O întreprindere este solvabilă când suma activelor sale investite în mijloa ce
fixe și active circulante este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor
exigibile. Lipsa capacității de plată și a lichidității financiare pot fi temporare dacă
unitatea economică este solvabilă. Sub acest aspect, o întreprindere poate fi
solva bilă chiar dacă, la un moment dat, nu are capacitate de plată și nu dispune de
lichiditate financiară.
Bonitatea este o caracteristică mai cuprinzătoare, întrucât presupune
existența simultană atât a lichidității financiare și a solvabilității ,cât și a capacității de
plată . Bonitatea unei firme se apreciază pe baza datelor din contabilitate , dar și a
indicatorilor care exprimă calitatea activității și comporta mentului general
comercial al firmei respective.

2.5 Gestiunea clienților
2.5.1 Conținutul gestiunii cliențiilor, componente
Creanțele reprezintă val orile economice avansate pe o durată de timp temporară
de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează
să primească un echivalent valoric, respectiv o sumă de bani, un bun livrat, o
lucrare executată sau un serviciu prestat.
Creanțele in devize se inregistrează atat in lei, la cursul de schimb in vigoare la data
efectuării operațiunilor, cat și in devize.

31 În lupta cu concurența, întreprinderea trebuie să găsească pârghii care să stimuleze
vânzările prin atragerea de noi clienți și menținerea celor existenți . Una din aceste
pârghii o constituie creditul -clienți acordat pentru produsele l ivrate sau lucrările executate
Procedura contractelor comerciale pre vede două modalități de încasare a
contravalorii bunurilor și serviciilor livrate :
– încasare la vedere în numerar sau prin bancă în 5 – 7 zile ;
– încasare la termen după o perioadă convenită, care poate fi de 30,
60, 90 zile, iar uneori chiar mai m are .
Este adevărat că în economia românească plățile cu întârziere se datorează nu
convențiilor încheiate, ci incapacității de plată a beneficiarilor .
De aceea, se impune cu mai multă acuitate organizarea gestiunii clienților, care să
permită managementu lui stabilirea de strategii privind :
a.) politici referitoare la dimensiunea creditului – client . În cazul unor
condiții restrictive de plată ( de exemplu, la vedere ), unii clienți, dacă au alternativă, pot
să-și caute alți furnizori, reducându -se astfe l volumul vânzărilor.
b.) eficiența creditului – client . Vânzările de bunuri în cantități mari și, în
special, de valoare mare, implică practica creditelor comerciale care depășesc cu mult
valoarea creditelor bancare .
Gestiunea creditelor furnizori are in vedere elaborarea unor măsuri care să
conducă la maximizarea acestuia, atat ca volum cat și ca termne de rambursare, datorită
faptului că pe baza creditelor furnizori se poate realize creșterea cifrei de afaceri sau se
poate suplini lipsa fondului de rulment.11

Urmărirea cliențil or
O politică eficientă de gestionare a clienților presupune i nformații la zi despre
aceștia. Gestionarul de clienți trebuie să știe :
a.) care sunt clienții semnificativi , atât ca pondere în totalul vânzărilor, cât și
ca relații tradiționale ;
b.) cum se grupează clienții din punct de vedere al onorării obligațiilor de
plată :
– clienți cu scadențe foarte mari ;

11 Toma M., Finante și gestiune financiar ǎ, Ed. Didactic ǎ și Pedagogic ǎ, R. A., Bucure ști, 1994, p. 131

32 – clienți cu plăți neregulate ;
– clienți cu incapacitate de plată .
Cifra de afacei este influențată de durata creditelor clienți. O durată mai mare a
creanțelor clienți determină creșterea volumului vanzărilor și, creșterea cifrei de afaceri.
Prelungirea termenului de incasare a creanțelor clienți inseamnă creșterea riscurilor de
insolvabilitate a cliențil or.

2.6 Gestiunea portofoliului
2.6.1 Principii, modalități de gestionare

Portofoliul reprezintă un ansamblu de valori mobiliare de care dispune un agent
economic. Portofoliul este format din acțiuni, obligațiuni sau alte titluri, achi ziționate de
la emitenți sau de pe piața secundară, în vederea obținerii unor rentabilități viitoare.
Investirea capitalului în titluri de valori mobiliare reprezintă o investiție financiară,
contravaloarea acestora regăsindu -se în activul bilanțului la ca pitolul „imobilizări
financiare” și prin urmare, ca la orice investire, se urmărește o renumerare optimă a
capitalului sub forma dividendelor, cupoanelor, dobânzilor, dar și câștig în capital, în
eventualitatea cursului lor la bursă.
Deținătorii de por tofolii pot fi: investitorii individuali , persoane fizice sau
juridice caracterizate prin resurse financiare reduse și inzestrate cu o pu tere de reacție la
piață redusă. Societăți le de valori mobiliare pot investii în nume propriu pentru
speculații bursie re pe termen scurt și care se caracterizează prin lichidități medii, dar pot
avea reacții prompte în raport c u evoluția pieței de capital. Investitori instituționali au
ca obiect al activității tocmai investirea în valori mobiliare și care dispun de resurs e
financiare considerabile, fiind conduse de specialiș ti în materie : bănci, societăți de
asigurare, societăți de investiții financiare etc.

33 2.6.2 Gestionarea portofoliului de acțiuni și obligațiuni

Urmărește, în principal, stabilit atea și micșorarea riscului din plasamente în
acțiuni, în funcție de care agentul economic decide asupra categoriilor de titluri pe care
dorește să le dețină, duratei plasamentelor și sectoarelor în care dorește să investească.
Riscul unui portofoliu de acțiuni decurge din faptul că investitorul nu este
asigurat că va obține o anumită rată de randament, întrucât aceasta depinde de activitatea
economică și eficiența societății emitente de acțiuni, de beneficiul pe care îl realizeaază și
de decizia de a vărsă dividende sau a reinvesti. Cu cât riscul unui portofoliu este mai
ridicat, cu atât mai mare trebuie să fie rentabilitatea, altfel investitorul nu ar fi dispus să
accepte riscul, ci s -ar orienta către plasamente în alte sectoare.
Cotarea este ope rațiunea de atribuire a unei valori de piață acțiunilor,
operațiune care se realizează în urma unei analize economice și financiare a societății
emitente, pe baza a cel puțin doua bilanțuri creditate, care să ofere informații suficiente
asupra structurii c apitalului propriu, a nivelului îndatorării, a cifrei de afaceri și a
procesului de creștere economică, a rentabilității, etc.
Cotarea acțiunilor la bursă face să crească gradul de lichiditate a
capitalului , investitorii în astfel de titluri având posib ilitatea să le vândă în orice moment
și eventual un câștig. Cumpărătorii acțiunilor pe piața primară sunt interesați ca acestea să
posede un grad ridicat de lichiditate, astfel încât plasa mentele lor să nu reprezinte ni ște
imobilizări fără perspectiva recu perării operative a capitalului.
Societățile cu portofolii de acțiuni cotate la bursă au și avantajul de a
beneficia gratuit de o bună publicitate , întrucât prin comunicatele de presă ale bursei,
prin cotidiane sau reviste de specialitate sunt preluate cu regularitate informații referitoare
la tranzacțiile bursiere, inclusiv denumirea societăților participante, sau alte informații
specifice care fac ca societatea să fie bine cunoscută pe piață.
Gestiunea unui portofoliu de obligațiuni începe cu stabili rea structurii
acestuia, ponderea obligațiunilor cu dobândă fixă și dobândă variabilă. În funcție de
situația economico -financiară a investitorului, compoziția portofoliului de obligațiuni mai
depinde de perioada de timp pentru care se pot face plasamente, de previziunile privind
evoluția ratei dobânzii și a ratei inflației.

34 Pentru realizarea acestei operațiuni este indicat să se procedeze la analiza ratei
randamentului obligațiunilor din patrimoniu, comparativ cu rata dobânzii pe piața
financiară, precum și la previzionarea evoluției ratei dobânzii și ajustarea portofoliului.
Randamentul obligațiunilor este în funcție de dobânzile acumulate și de variația
cursului obligațiunilor. Pentru deținători randamentul sau rentabilitatea obligațiunilor
reprezintă rata de fructificare sau de capitalizare pe care o cere drept renumerație pentru
lichiditățile împrumutate emitentului. Randamentul mai poate fi și denumit rata de piață a
dobânzii obligațiunilor.
Veniturile unei obligațiuni, după care se face evaluarea randamentului, se
compun din doua feluri de fluxuri: cupoane , reprezentând fluxuri pozitive anuale pe
durata de viață a împrumutului, și valoarea de rambursare a obligațiunii , reprezentând
un flux pozitiv singular la expirarea duratei împrumutului.

35 Capitolul III
3.1 Determinarea necesarului de finantare a ciclului de exploatare(NFCE).

Necesarul de finanțare a ciclului de exploatare ( NFCE ) exprim ǎ nevoia total ǎ
de capitaluri capitaluri pentru procurarea stocurilor de acti ve circulante și
asigurarea unui sold normal de creanțe, astfel incat s ǎ fie asigurat ǎ desfǎsurarea
continu ǎ a ciclului de exploatare.
Determinarea NFCE este o etap ǎ important ǎ in planificarea financiar ǎ, care ofer ǎ
informații privind mǎrimea investițiilo r de capital in active circulante .
Modul de determinare a NFCE se realizeaz ǎ prin metodelor analitice și sintetice
(globale), ambele metode au ca indicatori de fundamentare, fie costurile exploat ǎri fie
cifra de afaceri previzionata .
1. Metodele analitice prin care NFCE se calculează pe fiecare categorie de
activ circulant, și anume pe categorii de stocuri (materii prime, materiale, produse in curs,
produse finite) și pe solduri de produse expediate. Calculul se realizeaz ǎ mai analitic pe
fiecare element d e stoc nominalizat și pe fiecare tip de stoc (curent, de siguranț ǎ, de
condiționare și de transport intern). Calculul NFCE prin metodele analitice este un
procedeu costisitor, și astfel in practic ǎ aceste metode se utilizeaz ǎ in anumite condiții :
· calculu l NFCE in situații excepționale in activitatea firmei (inființare, dezvoltare,
fuzionare etc.);
· stabilirea nevoii de finanțare medie anuală a stocurilor, și pentru deterninarea nevoii
de finanțare pe termen scurt si se utilizeze metode sintetice.
2. Meto dele sintetice au in vedere calculul NFCE pe total active circulante, in
funcție de volumul previzionat al activității de exploatare și de viteza de rotație a
activelor circulante din exercițiul precedent, care se consideră repetabilă in viitor.
Ele se uti lizează in perioade de stabilitate economică și au la bază modificarea
liniară și proporțională a stocurilor de active circulante in raport cu volumul de activitate.
Dar in realitate nu există mereu o relație de liniaritate și proporționalitate directă int re
mărimea stocurilor de active circulante și volumul de activitate al intreprinderii, se
folosesc și metode probabilistice .

36 3.2 Echilibru financiar

3.2.1 Tabloul de finantare nevoi/resurse

Reprezintă alocarea reurselor de finanțare și a su rselor mobilizate pentru finanțare cu
scopul explicării variației patrimoniului în cursul unei perioade date.
Părțile tabloului de finanțare (obiective ale determinării/calculării, analizei, deciziei
de finanțare):
 realizarea în dinamică a echilibrelor st ructurale între elementele stabile ale
bilanțului;
 utilizarea fondului de rulment pentru asigurarea echilibrului monetar între
încasări și plăți.
 utilizarea fondului de rulment pentru asigurarea echilibrului funcțional între
elementele ciclice ale bilanțul ui;

Ecuația fundamentală a finanțării:
ΔFR = ΔNFR + ΔTN12
unde: Δ = variație;
FR = fond de rulment;
NFR = necesar de fond de rulment;
TN = trezoreria netă.

Alocările și resurse le sunt stabilite ca variații ale pozițiilor similare din două
bilanțuri și două conturi de rezultate încheiate pentru două momente de timp succesive.
Alocări Resurse
creșteri de poziții de activ diminu ări de pozi ții de activ
diminuăr i de poziții
de pas iv creșteri de poziții de pasiv
Tabel nr. 3

Criterii de clasificare a alocărilor și resurselor :

12 Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea financiară a intreprinderii – curs , editura Universității Petru M aior
Târgu -Mureș , 2009, pag 56

37  maturitatea = durata;
 funcția, rolul = locul ocupat în ciclurile fundamentale ce
caracterizează activitatea întreprinderii (investiții, exploatare,
finanțare);
 participarea la gestiunea globală a întreprinderii .

Structura de principiu a tabloului de finanțare13
Alocări Resurse
pe termen mediu și lung :
• ↑active imobilizate
• ↓capital permanent pe termen mediu și lung :
• ↑datorii pe termen mediu și lun g
• ↓active imobilizate
pe termen scurt :
• ↑active circulante
• ↓datorii pe termen scurt pe termen scurt :
• ↑datorii pe termen scurt
• ↓active circulante
Tabel nr. 4

Interpretarea tabloului de finanțare
Raportul de
ordine
resurse ∼ alocări Efect ul raportului
de ordine Combinații
de efecte Impactul asupra
sursei/nevoii
a) pe termen
mediu
și lung:
R > A
R < A

b) pe termen
scurt
R>A
R<A

↑FR
↓FR

↓NFR
↑NFR
↑FR & ↓NFR
↑FR > ↑NFR
↑FR < ↑NFR

↓FR & ↑NFR
↓FR > ↓NFR
↓FR < ↓NFR
surse suplimnetare
surse suplimentare
nevoi suplimentare

nevoi suplimentare
nevoi suplimentare
nevoi suplimentare
Tabel nr. 5

3.2.2 Fondul de rulment, nevoia de fond de rulment,trezoreria netă, indicatori
ai echilibrului fin anciar.
Bilanț ul este instrumentul de reflectare a echilibrului financiar al
întreprinderii la încheierea exercițiului, de reflectare materială (prin active) a modului de

13 Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea f inanciară a intreprinderii – curs , editura Universității Petru M aior
Târgu -Mureș , 2009, pag 68 -69.

38 utilizare a capitalurilor proprii și împrumutate. Acesta, oferă criterii de apr eciere a
echilibrului financiar la un moment dar și baza de calcul pentru elaborarea bugetelor
întreprinderilor.
Din punct de vedere financiar fiecare element de activ reprezintă o alocare de
fonduri bănești, pentru constituirea unei structuri de prod ucție adecvate intențiilor
productive ale antreprenorului . Elementele de activ sunt structurate după gradul lor de
lichiditate (posibilitatea de a fi transformate în bani) în intenția de a obține cea mai
operativă recuperare a capitalurilor investite și o rentabilitate ridicată. În situația
financiară numită bilanț se înscriu mai întâi activele cele mai puțin lichide (cu perioada
cea mai mare de recuperare): imobilizările necorporale (brevete, licențe, mărci de fabrică
și comerciale, studii, etc.), corporal e (terenuri, mașini, uti laje, instalații) și financiare.
Datorită mișcării lente a capitalurilor investite în aceste active ele se mai numesc și
alocări permanente (stabile).
Se înscriu apoi activele circulante (stocuri, creanțe, disponibilități băneșt i)
mult mai lichide decât imobilizările, din care cauză ele sunt numite și alocări ciclice
temporare . Recuperarea capitalurilor investite făcându -se după înche ierea unui ciclu de
exploatare. În cele din ur mă, în activul bilanțului se înregistrează eventual ele pierderi,
care se asimilează cu o diminuare (distrugere) de capitaluri proprii.
Pasivul bilanțului reflectă, din punct de vedere financiar, sursele de
proveniență a capitalurilor proprii și împrum utate. Pasivele sunt evidenșiate in bilanț
după grad ul de exigibilitate (însușirea lor de a devenii scadente la un anumit termen).
Prima dată se înscriu capitalurile proprii provenite de la asociați apoi cele din reinvestiri
ale acumulărilor anterioare (rezerve) și din surse publice (subvenții, provizoane
reglementate).A ceste surse nu au o sca dență (doar in situații de faliment) nu sunt nici
exigibile și de aceea se numesc surse permanente (stabile). Tot în categoria surselor
permanente se înscriu și datoriile financiare, împrumuturile pe termen lung, cu sc adență
mai îndepărtată.
Datoriile pe termen scurt (credite, decontări, furnizori) sunt cele mai exigibile
și de aceea sunt numite surse ciclice temporare.
Alocările permanente sunt în principiu acoperite din surse permanente. Aceste
surse permanent e cu cât sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a

39 fondurilor bănești cu atât întreprinderea dispune de o marjă de securitate care o pune la
adăpost de evenimente neprevăzute.
Acest surplus de surse permanente degajat de ciclul de finanț are al investițiilor
poate fi rulat pentru: reînoirea stocurilor și creanțelor , ceea ce reprezintă fond ul de
rulment . El reprezintă realizarea echilibrului financiar pe termen lung și contribuția
acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen s curt.
Fond de rulment = Surse permanente – Alocări permanente sau
Fond de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizări
nete (fără amortizări ).
Determinarea prin calcul a fondului de rulment și neînscrierea lui distinctă
într-un post de pasiv al bilanțului este o consecință a gestiunii globale și unitare a
fondurilor întreprinderii fără a separa distinct fondurile pentru investiții de cele pentru
producție.
Fondul de rulment se calculează și se analizează pe baza confruntări i înre
lichiditatea activelor și exicibilitatea componentelor pasivului. Noțiunea de fond de
rulment este una din cele mai vechi și mai utilizate noțiuni ale analizei financiare. Cel
mai frecvent sunt folosite următoarele noțiuni: fond de rulment brut (total ), fond de
rulment net (permanent), fond de rulment propriu și fond de rulment străin. Noțiunea cu
cea mai mare semnificație este aceea de fond de rulment net care furnizează două tipuri
de informații complementare:
 aprecierea condițiilor echilibrului fin anciar
 clarificarea modalităților de finanțare a investițiilor corporale, necorporale și
financiare.
Aprecierea condițiilor echilibrului financiar este posibilă atunci când fondul de rulment se
exprimă pe baza relației:
Fondul de rulment net = Active circu lante – Datorii pe termen scurt .

În această situație trebuie să luam în considerare trei situații :
 activele circulante sunt egale cu datoriile pe termen scurt
 activele circulante sunt mai mari decât datoriile pe termen scurt
 activele circulante sunt m ai mici decât datoriile pe termen scurt .

40 Fondul de rulment ca excedent al capitalurilor permanente în raport cu imobilizările
nete, are un caracter relativ stabil. Putem asista la o creștere progresivă a fondului de
rulment ca urmare a autofinanțării d acă nu au loc investiții importante și nici oper ațiuni
financiare pe termen lung.
Nevoia de fond de rulment
Necesitățile de finanțare a producției sunt acoperite în cea mai mare parte de
surse temporare corespunzătoare diferența dintre necesitățile de finanțare a ciclului de
exploatare și datoriile de exploatare este numită nevoia de fond de rulment.
Nevoia de fond de rulment apare ca urmare a decalajelor intre cumpărări și anzări,
intre vanzări și incasări. Aceste decalaj e generează formarea stocurilor de mterii prime,
materiale, mărfuri, produc ție in curs și producție finită , iar in cel de al doilea caz apar
creanțele .14
Nevoia de fond de rulment = Alocări ciclice – Surse ciclice
= (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare
Dacă această diferență este pozitivă, atunci semnifică un surplus de nevoi
temporare (ciclice) în raport cu sursele temporare (ciclice) posibile de mobilizat.
Dacă nevoia de fond de rulment este negativă atunci ea semnifică un surplus
de surse temporare (ciclice) în r aport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante.
Necesarul de fond de rulment pentru exploatare se va determina pe baza psturilor
bilanțiere care reflectă activitatea de exploatare a societății analizate.15
Trezoreria netă.Cash -flow-ul
Dacă fondul de rulment la un moment dat (al încheierii exercițiului contabil)
este superior nevoii de fond de rulment atunci excedentul de finanțare se regăsește sub
forma unei trezorerii nete concretizată în disponibilitățile bănești în conturi bancare și în
casă.
Trezoreria netă = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment16
Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități
eficiente. Înregistrarea unei trezorerii nete în cadrul mai multor exerciții succesive

14 Ristea M., Dima M., Contabilitatea societ ăților comerciale , Editura Universitar ă, 2002, p. 59
15 Ișfănescu A., Robu V., Anghel I., Evaluarea întreprinder ii, Editura Economic ă, Bucure ști, 2001, p.221
16 Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea financiară a intreprinderii – curs , editura Universității Petru M aior
Târgu -Mureș , 2009, pag 56.

41 demonstrează succe sul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile
a disponibilităților bănești pentru întărirea poziției ei pe piață.
Trezoreria netă pozitivă este rezultatul î ntregului echilibru financiar al
întreprinderii. Acest excedent de tr ezorerie urmează să fie plasat eficient și în deplină
siguranță pe piața monetară și/sau financiară. Trezoreria netă negativă evidențiază un
dezechilibru financiar la încheierea exercițiului.
Deficitul monetar constatat a fost acoperit prin angajarea de noi credite (de
trezorerie sau de scont). În situația de față se urmărește obținerea celui mai mic cont al
noilor credite prin negocierea mai multor surse de astfel de capital.
Mărirea trezoreriei nete pe perioada exercițiului contabil reprezintă „cash –
flow-ul” perioadei (CF), respectiv fluxul monetar net al exercițiului.
În condițiile constanței nevoii de fond de rulment, cash -flow-ul ar fi egal cu
profiturile nete și amortizările acumulate și ar exprima disponibilitatea monetară efectivă
pentru dez voltarea și prosperitatea întreprinderii.
Un cash -flow pozitiv se interpretează ca o creștere a capacității reale de
finanțare a investițiilor. Aceasta reprezintă o îmbogățire a activului real, o confirmare a
majorării averii proprietarilor.
Un cash -flow negativ sugerază o diminuare a capacității reale de finanțare a
investițiilor. În consecință, aceasta semnifică o sărăcire a activului net real, o reducere a
valorii proprietății.

42 CAPITOLUL IV – DIAGNOSTICUL FINANCIAR – APLICAȚIE
PRACTICĂ

4.1 CONSIDERAȚII GENERALE

Diagnosticul financiar presupune o capacitate de discernămant, recuperarea
simptomelor, a disfuncționalităților activității unei intreprinderi, elaborarea unor
programe de acțiune care să asigure redresarea sau amel iorarea performanțelor, se
reflectă “punctele critice”din cadrul firmei și se avizează centrele de decizie pentru a lua
măsuri de reglare.
Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiară a întreprinderii.
Pe baza acestui diagnos tic are loc elaborarea unei noi strategii de menținere și dezvoltare
în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar
constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și
celor interesați din afara acesteia. 17
Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii
(diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, salariații sau
acționarii/asociații actuali . Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale
situații de dezechilibru financiar și de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii.
Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern)
utilizatorii pot fi analiștii financiari, organism ele bancare și financiare, acționarii
potențiali, statul. Obiectivul principal urmărit este capacitatea financiară a
întreprinderii de a genera pr ofit, capacitatea societății de a-și onora obligațiile pe termen
scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitate a întreprinderii) .
De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar
fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea
deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acționari potențiali sau alte
întreprinderi).18
Atât analiza pe plan extern cât și cea pe lan intern au ca obiectiv aprecierea
performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este supusă și urmăresc:

17 Niculescu M., Diagnostic global -strategic , vol I, Diagnostic economic, Ed itura Economic ă, Bucure ști,
2003, p. 31,32
18 Brezeanu P., colectiv, Diagnosticul financiar -instrumente de analiz ă financiar ă, Editura Economic ă,
Bucure ști, 2003, p. 362

43 -analiza riscului ;
-analiza re ntabilității;
– analiza valorii întreprinderii .
Folosind anumite metode și tehnici specifice , diagnosticul financiar stabilește
situația financiară trecută și cea actuală, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea
deciziilor de către conducer e acesta vizează viitorul.
Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din
situațiile financiare simplificate care cuprind: bilanțul, contul de prof it și pierdere, anexe
aferente bilanțului.
Diagnosticul financiar este r ezultatul analizei financiare a intreprinderii, care
resupune parcurgerea unor etape si utilizarea unor metode și procedee pentru ealizarea
obiectului ei.
Diagnosticul financiar cuprinde:19
 Un studiu static al bilanțului;
 Un studiu dinamic in vederea stabi lirii unor mișcări financiare;
 Un studiu al contului de profit și pierdere, in vederea studierii erformanț elor
degajate de intreprinderi.
Bilanțul exprimă starea patrimonială din momentul inchiderii exercițiului, in timp
ce contul de rezultate arată cum s -a ajuns a această stare, prezentand fluxurile de venituri
și cheltuieli ce au avut loc in cursul xercițiului.

4. 2 STUDIU DE CAZ PRIVIND GESTIUNEA ACTIVELOR
CIRCULANTE LA S.C. POLICOLOR .S.A.

4.2.1.Prezentarea generală a societății comerciale
S.C.POLICO LOR.S.A.
Denumire societate : Policolor B ucuresti
Cod fiscal / CUI: RO326318
Cod Registrul Comerțului: J40/205/1991

19 Spătaru L., Analiz ă economico -financiar ă, instrument al managementului întreprinderii , Editura
Economic ă,Bucure ști, 2004, p. 34

44 Domeniu de activitate : Fabricarea vopselelor , lacurilor, cernelii tipografice și
masticurilor
Cod CAEN : 2430
Adresa: București , sector 3 , Bd-ul Theodor Pallady nr. 51
Pagină internet : www.policolor.ro
Administratorii societății : FLORESCU ION ALEXANDER
SEGHETE CARMEN
MARIUS CRISTIAN VACAROIU

S.C. Policolor S.A. este în prezent cel mai mare producator român de profil, având
o experiență de peste 40 de ani pe piața lacurilor și vopselelor din România . Este singura
companie româneasca a cărei paletă de produse acoperă toate cerințele pieței din
domeniu, având în portofoliul său produse de larg consum, pentru industrie, pentru piața
de construcții sau cea auto.
Între anii 1 965 și 1990 Întreprinderea de Lacuri și Vopsele București, așa cum a
fost numită iniț ial, a fo st unul dintre cei mai importanți furnizori ai industriilor naționale
de autovehicule, mobilă și electronică .
In 1990, Î ntreprinderea de La curi și Vopsele se transformă în societate pe acț iuni
sub denumire a de Policolor S.A., compania își diversifică treptat portofoliul de produse
orientându -se cât și că tre cel al consumatori lor casnici. Mă rcile Policolor sunt cunoscute
datorită calității și în special datorită unor strategii complexe de marketing.
Policolor a achiziționat 51% din acțiunile producătorului de vopsele, rășini si
anhidridă ftalică – Orgachim JSC, Bulgaria in anul 2008 . Orgachim JSC a fost înființată
în 1901 și deține o poziție dominantă pe piaț a vopselelor din Bulgaria. Anhidrida ftalica
este exportată în principal în țările europene în special în Turcia și Grecia. Începând din
1998 s -a înregistrat o schim bare viz ibilă și continuă în strategia de marketing și vânză ri a
Grupului. Un accen t deosebit este acordat dezvoltării și susținerii mărcilor locale.
Mercantizarea și canalele de distribuție reprezintă domeniile prin cipale de interes pentru
Grup.
Activitatea grup ului este direcționată în principal către creșterea eficienței
producției , creșterea calității produselor și reducerea costurilor cu investiții în
echipamente noi . Strategia Grupului este aceea d e a deveni leaderul pieței vopselelor și
rășinilor din sud -estul Europei prin obținerea unei poziț ii mul t mai puternice la nivel local
și prin exploatarea oportunităților de export în Orientul Mijlociu ș i Rusia.

45 1999 – 2001 este perioada î n care are loc o schimbare vizibilă î n modalitatea de
abordare a clienților. P olicolor lansează produse noi pentru piețe noi, investește în
marketing, î n modernizarea activității de depozitare și protecț ia mediului.
Noile produse lansate începând din 1999, SPOR, SPOR email în 16 culori, Villa
Prima ș i Villa Ultra , DECO email pentru lemn metal și zidărie, î n 10 culori, BADULAC
colorat – lac satinat pentru p rotecția lemnului la interior în trei nuanțe, sistemul de
nuanțare a vopselelor lavabile ș i a emailurilor IRIS – disponibil în peste 700 de nuanțe,
DECO adeziv pentru construcții, DECO – vopsea structurată pentru decorarea
suprafeț elor la interior, DECO – tencuieli decorative, amorsa de perete, PLUS – mastic
anticoroziv, PLAST – grund special și nuanț e noi pentru BADULAC, VILLA ULTRA și
VILLA SUPRA lă rgesc gama de produse de stinate consumatorilor casnici și industriei
construcț iilor.
Gama de produse KLAR Professional se adresează direct vopsitorilor auto
profesioniști (service -uri) punând la dispoziț ia acestora toate instrumentele necesar e
pentru executarea unei reparații de cea mai bună calitate.
Gama de produse Ready Mix este o gamă de vopsele de retuș destinată utilizatoril or
privați cuprinzând atât vopsele nemetalizate cât ș i vopsele auto metalizate de cea mai
bună calitate.
Pentru anul î n curs Policolor și -a propus o creștere a cotei de piață în condițiile î n
care strate gia de marketing se concentrează pe lansarea de produse noi, sprijinirea
exporturilor și mode rnizarea sistemului de distribuț ie.

MISIUNEA POLICOL OR
Obiec tivul princi pal al societății este maximizarea continuă a valorii Grupului pentru
acționari ș i pentru entitate.
Rolul pe piață Satisfacerea
clienților Eficiența și
flexibilitatea Management și
angajați
-producția de
materiale intermediare
și produse finite din
categoria lacurilor și
vopselelor;
– rețete proprii sau în
licență ;
– experiența de peste
40 de ani de -cat mai aproape de
cerințele cli enților ;
-principalul obiectiv
este acela de a atinge
un înalt nivel de
satisfacție și l oialitate
din partea clienților;
-calitate a înaltă a
produselor și -menține rea
competitivității prin
eficiența și
flexibilitatea
producției;
-introducerea de
produse noi.
-controlu l și reducerea
costurilor sunt o -metode de lucru și
stilul de conducere se
bazează pe cooperare
și încredere;
-metode moderne de
mana gement susținute
de introducerea unui
sistem i nformatic
integrat;

46 experiență ;
– susținerea
partenerilor;
– asistența tehnică
pentru toți clienții
companiei.
servicilor.
preocupare continuă;
-proiectarea atentă a
fluxurilor de numerar
și a investițiilor
necesare optimizează
activitatea de
finanțare;
-alocarea rațională a
produselor între cele
două fabrici Policolor
și Or gachim;
-coordonarea
activităților de
aprovizionare;
-dezvoltarea de
produse noi;
-marketingul și
vânzările sunt alte
mijloace de creștere
a eficienței.
-increderea în
valoarea angajaților ; –
promovăm dorinței și
abilitatea lor de a
gândi și acționa în
interesul societăț ii;
-atenți e la motivație și
recompen sarea în
funcție de rezultate.

Prezentarea sintetică a acț ionarilor semnifica tivi și ponderea acestora în structura
acționariatului:
» Numărul total al acțiunilor emise de S.C. Policolor S.A. este de 71.257.475.
» Structura acționariatului este prezentată î n graficul de mai jos :

Figura nr. 5 – “Structura acționariatului la S.C. Policolor S.A. ”

Acționariatul societății comerciale ce se divizează – POLICOLOR S.A. – este
format dintr -un număr de 3 (trei) persoane juridice de naționalitate străină.

47 Începând cu data de 31 d ecembrie 2008, cfr. avizului CNVM nr. 60/2008, a
companiei Polic olor se delistează de la Bursa de Valori București, prin retragerea
acționarilor conform articolului 206 din Legea 297/2004.

Tabel nr. 6 – “Structura și impărțirea capitalului social înain te și post – divizare “
Nr.
crt Denumire Capital
social
(RON) Nr de
acțiuni/
părți
sociale Valoare
nominală
1. Policolor SA
(înainte de divizare) 7.125.747,50 71.257.475 0,10 RON
2. Whitebeam Holding
SRL
(post divizare) 3.256.130 325.613 10 RON
3. Klar C oatings SRL
(post diviare) 840.230 84.023 10 RON
4. Policolor SA
(post divizare) 3.029.380 30.293.800 0,10 RON

4.2.2. Analiza principalilor indicatori economico -financiari la S.C.
Policolor București
În tabelul nr. 7 privind bilanțul contabil al socie tății se poate observa o
creștere a tuturor componentelor în primul trimestru al anului 2011 față de anul 2010 .
Creșterea elelmentelor de active și de pasiv se datorează dezvoltării pieței și a numărului
mare de clienți.
Tabel nr. 7- “Bilan țul contabil”
mii RON
Indicatori 30.09.201 0 31.12.201 0 30.06 .2011
Active imobilizate 34.255,34 83.527,33 88.689, 035
Active circulante 83.275,49 73.661,87 27.080, 187
Capitaluri proprii 72.923,36 105.761,10 87.103, 672
Datorii tot ale 43.612,44 48.929,53 28.665, 549
Datorii cu scadența
sub 1 an 43.408,62 47.400,61 13.431, 577
Activ / pasiv total 117.788,83 – –

48

1).Evoluția capitalurilor proprii la S.C. Policolor S.A. este prezentată în
figura nr. 6.

72,92105,76
87,1
0,0020,0040,0060,0080,00100,00120,00Capitaluri proprii
30.09.3010
31.12.2010
30.06.2011
Figura nr.6 – “Evoluția capitalurilor proprii”

Tabel nr. 8: – Cont de profit și pierdere (mii RON)

Elemente 30.09.20 10 31.12.201 0 30.06 .2011
Cifra de afaceri 130.803,89 160.637,22 165.869,80
Venituri din e xploatare 122.928,13 157.431,74 162.798,55
Cheltu ieli de exploatare 114.460,56 164.115,84 157.304,55
Venituri financiare 2.367,62 3.008,14 3.804,89
Cheltuieli financiare 2.987,93 6.297,60 5.802,00
Venituri totale 125.295,74 160.439,88 166.603,44
Chelt uieli totale 117.448,48 170.413,44 163.106,55
Profit brut 7.847,26 -9.973,55 3.496,89
Profit net 6.655,59 -9.973,55 3.496,89

2.) Cifra de afaceri a înr egistrat o creștere de 35,07 mii RON în perioada
30.09.2010 -30.06.2011 (fig. nr. 7 ).

49
130,8160,64 165,87
0,0050,00100,00150,00200,00Cifra de afaceri
30.09.2011 31.12.2011 30.06.2012

Figura nr. 7 : – “Cifra de afaceri ”

3.) Evoluția indicatorilor de performanță (de rentabilitate, lichiditate, de
solvabilitate , de piață ) este prezentată în tabelul nr. 9 .

Tabel nr. 9 – Indicatorii de performanță

Nr
crt. Denumire
indicator Modalitate de calcul Rezultat
2010 2011
RATE DE
20SOLVABILITAT
E – 30.09 31.12 30.06
1. Rata solvabilității
patrimoniale
( > 30 % ) Capitaluri
proprii/Total pasive x
100 62,50 % 68,36% 75,36%
2. Gradul de indatorare
general
(< 50%) Datorii
totale/Capitaluri
proprii x 100 60% 46,26% 32,90%
3. Rata solvabilității
generale
(< 30 %) Datorii totale/ Total
pasive 34,38% 38,58% 24,76%
21RATE DE
LICHIDITATE – – – –

20 Petrescu Silvia, Analiză financiară aprofundată – Concepte, metode , studii de caz , 2005, Iași , pag –
155-160.

50 1. Rata lichidității
generale
( 150% – 250 %) Active
circulante/ Datorii pe
termen scurt x 100 83.275.490/43
408620 x 100
= 191,84 % 73.661.870
/47.400.610
x 100=
155,40% 27.080.187/
13.431.577
x 100 = 201,
61%
2. Rata lichidității
imediate
( 50% – 100%) (Active circulante –
Stocuri) / Datorii pe
termen scurt x 100 (83.275.490 –
46.265.736) /
43.408.620
x100 =
85,25% (73.661.870 –
4.569.424)/
47.400.610
x 100
= 145,76% (27.080.187 –
41.696.312)
/ 13.431.577
x 100 = –
108,81%
3. Rata lichidității
efective
(50 % – 100%) Trezoreria / Datorii pe
termen scurt x 100 644.614 / 90. 809.230 x 100 =
0,70 % 958.800/
13.431.577
x 100 =
7,31%
RATE DE
RENTABILITATE – – –
1. Rata rentabilității
economice Profit brut / Active
totale x 100 (7.847.260 – 9.973.550) /
126.823.875 x 100 = – 1,67% 3.496.890 /
115.769.222
x 100 =
4, 04 %
2. Rata rentabilității
activelor (ROA) Profit net/ Active
totale x 100 (6.655.590 – 9.973.550) /
126.823.875 x 100 = – 2,61% 3.496.890/
115.769.222
x 100 =
3,02%
3. Rata rentabilității
financiare Profit net / Capitaluri
proprii x 100 6.655.590/72.9
23.360 x 100 =
9,12% -9.973.550 /
105.761.110
x 100 =
-9,43% 3.496.890/
87.103.672
x 100 =
4,01%
RATE DE PIAȚĂ – – – –
1. Valoarea contabilă a
acțiunii Capitaluri proprii / Nr.
de acțiuni emise 1,0234 1,4842 1,5324
2. Caștigul pe acțiune (
EPS) Profit net / Nr. de
acțiuni comune emise 0,0837 0,1400 -0,1843
3. Preț de
tranzacționare
(sfârșit de trimestru)
–
4,1000
4,3000
4,2000
4. Coeficientul de
capitalizare bursieră
PER(sf. de
trimestru) Cursul acțiunii /
Câștigul pe acțiune
48,97 –
5. Cifra de afaceri pe
acțiune (RON) – 1,8357 2,2543 2,3278

21 Petrescu Silvia, Analiză financiară aprofundată – Concepte, metode , studii de caz , 2005, Iași , pag –
155-160.

51

Figura nr. 8 – “PER în anul 2010 “

0,08
-0,14
-0,18
-0,20-0,100,000,10Evoluția EPS
30.09.2011 31.12.2011 30.06.2012

Figura nr. 9 –“Evoluția EPS”

48,97
0,0010,0020,0030,0040,0050,00
30.09.2011

52
1,842,25 2,33
0,001,002,003,00
30.09.2011 31.12.2011 30.06.2012
Figura nr. 10 -“ Evoluția cifrei de afaceri pe acțiune”

4.2.3 Analiza structurii și evoluția activelo r circulante la S.C.
POLICOLOR S.A.

Structura activelor la S.C Policolor S.A este prezentată în tabelul următor:

Tabel nr. 10: Situația activelor în anul 2010 și primul trimestru al anului 2011

Elemente 2010 2011
Valori % Valori %
Active imobilizat e 83.527.329 65,86 88.689. 035 76,61
Active circulante 43.296.546 34,14 27.080. 187 23,39
TOTAL 126.823.875 100 115.769.222 100

Ponderea activelor cir culante în totalul activului a scăzut de la 34,14% în
anul 2010 la 23,39% în anul 2011 .
65.8634.14
Active imobilizante Active circulante

Figura nr. 11 – “Ponderea activelor imobilizate și circula nte în total active în anul 2010 ”

53
Activele imobilizate au înregistrat o creștere de 10,75 % în anul 2011
comparativ cu anul anterior.

76,6123,39
Active imobilizante Active circulante

Figura nr. 12 – “ Ponderea activelor imobilizate și circulante în total active în primu l
trimestru al anului 2011 ”

Pentru a -și desfășura activitatea în bune condiții și pentru a -și atinge obiectivul
propus, întreprinderea trebuie să dispună de o serie de mașini, uti laje, clădiri și alte
instrumente, adică de mijloace industriale și comerciale. Pentru ca aceste instrumente să
funcționeze, este necesar ca întreprinderea să achiziționeze materii prime, să asigure
stocul pe diferite stadii ale lanțului de producție, în v ederea evitării întreruperilor și a
salturilor în activitate. Deci, pe lângă instrumentele de producție, întreprinderea va avea
nevoie și de active circulante.
Evoluția activelor circulante la S.C. Policolor S.A. în perioada 2010 -2011 este
redată sintetic în tabelul nr. 11 .
Tabel nr. 11: Structura activelor circulante la S.C. Policolor S.A.

Elemente 2010 2011 (30.06.2011 )
Valori Valori
lei % lei %
I. Stocuri
II. Creanțe
III .Disponibilități bănești pe
termen scurt
IV. Cheltuieli efectuate în avan s

TOTAL ACTIVE
CIRCULANTE 9.296.546
23.920.557
644.614

33.861.717 27.45
70.64
1.91

100 9.437.532
15.783.232
955.800

27.080.187 35.85
58.25
3.50

3.30

100

54
Structura activelor circulante – stocuri, creanțe, investiții financiare pe
termen scurt, disponibilități bănești – la S.C. Policolor S.A. în anul 2010 și 2011 este
prezentată în figurile 13 și 14 .
58,7732,478,74
Stocuri
Creanțe
Disponibilități
bănești

Figura nr. 13 – “Structura a ctivelor circulante în anul 2010 ”

46,38
50,483,13
Stocuri
Creanțe
Disponibilită
ți bănești

Figura nr . 14 –“ Structura activelor circulante î n primul trimestru din anul
2011 .”
Se observă o creștere a ponderii creanțelor și o scădere a ponderii stocurilor
și disponibilităților bănești în anul 2011 comparativ cu anul anterior.

I.Stocuri

Stocurile cuprind totalitatea materiilor prime, mater ialelor, obiectelor de inventar de
care societatea are nevoie pe a -și desfășurarea activitatea , producția în curs de execuție și
produse finite. La 31.12.2010 S.C. P olicolor S.A. d ispunea conform tabelului nr. 12 de
următoarele stocuri:

55 Tabel nr. 12-Stocuri (fără provizioane)

Elemente Valoarea la
31.12.2011 Ajustări
(deprecieri) Valoarea
după ajustări
1. Elemente de stocuri:
– materii prime materiale
consumabile
– obiecte de inventar
– producția în curs de
execuție
– produse finite
– mărfuri
– ambalaje
– stocuri la terți
– avansuri
TOTAL STOCURI

21.296.066
0

1.125.748
12.765.505
7.850.355
3.228.062
0
0
46.265.736

2.326.254
0

235.720
754.226
854.785
398.439
0
0
4.569.424

18.969.812
0

890.028
12.011.279
6.995. 570
2.829.623
0
0
41.696.312

Stocurile de materiale sunt evaluate de societate la nivelul costului istoric.
Stocurile de produse finite sunt evaluate și reflectă în situațiile financiare la nivelul
costului de producție care cuprinde costuri aferente ac hiziției și prelucrării materiilor
prime și alte costuri suportate pentru aducerea acestora în forma și locul de depozitare.
Stocurile sunt reflectate în bilanț la nivelul valorii contabile, mai puțin deprecierea
constatată la finele anului.
La ieșire, st ocurile au fost evaluate folosind metoda FIFO pentru materii prime,
materiale consumabile și mărfuri din depozite, iar la descărcarea gestiunii de mărfuri se
utilizează coeficientul de repartizare.
În cursul trimestrului din anul 2011 nu au fost constitu ite provizioane pentru
deprecierea elementelor de stocuri, au fost în schimb reluate la venituri cu ocazia
valorificării stocurilor aferente provizioane în sumă de 959162 .

II. Creanțe și datorii

Creanțele și datoriile evidențiază relațiile soc ietății cu furnizorii, clienții,
personalul, asigurările sociale, bugetul statului, diverși debitori și creditori și alte
persoane fizice și juridice. Creanțele și datoriile sunt evaluate și se recunosc în situațiile
financiare la cost istoric, mai puțin d eprecierea înregistrată în cazul creanțelor. La
30.06.2011 creanțele societății însumează 51.526.278 ( 48.702.870 fără provizioane) și au
următoarea componență:

56
Tabel nr. 1 3 -Situația creanțelor la S.C. Policolor S.A.

Creanțe Valoarea la 31.12.201 0
TOT AL din care: 51.526.278
I.Creanțe comerciale din care: 50.176.823
Clienți 49.818.833
Furnizori -debitor 357.990
II.Creanțe cu statul și instituțiile publice din care: 1.272.360
Impozit pe profit 1.191.670
Alte creanțe cu bugetul statului 80.690
III.C reanțe legate de personal 6.471
IV.Debitori diverși 70.624

4.3. Analiza surselor de finanțare

Operațiunile de trezorerie vizează disponibilitățile în conturi bancare și în
casieria societății în lei și în valută, cu respectarea regulamentului operați unilor de casă, a
regulamentelor emise de Banca Națională a României și a legislației în vigoare.
Disponibilitățile bănești sunt evidențiate și contabilizate de fiecare tip de devize.
Un moment esențial în constituirea mecanismului de funcționare al unei
întreprinderi îl reprezintă alegearea unei structuri financiare corespunzătoare condițiilor
concrete în care își desfășoară activitatea fiecare societate comercială, cu luarea în
considerare a nivelului sperat de profitabilitate, cât și al marimii riscului inerent fiecărui
fapt economic.
Capitalurile procurate atât pe surse de proveniență, cât și pe modalități de
folosință constituie structura financiară a unei societăți comerciale, sursele de proveniență
ale capitalurilor trebuie combinate astfel încât să se maximizeze valoarea întreprinderii
prin reducerea costului finanțării. Sursele principale de acoperire a activelor circulante
sunt constituite din fondul de rulment ca sursă de finanțare a necesităților permanente de
active circulante și din credit în c are se cuprind creditul bancar pe termen scurt și creditul
pe bonuri de masă sau bilete de trezorerie.

57 Tabelul nr. 1 4- Evoluția finanțăr ii în peri oada 2010 – 2011

Evoluția fondului de rulment, a creditului bancar pe termen scurt și a altor
datorii pe termen scurt în perioada 2010 -2011 este redată sintetic în tabelul nr. 14:
Surse 2010 2011
Valoare % Valoare %
1.Fondul de rulment
(capitaluri permanente, active
imobilizate)
2.Credite bancare pe termen
scurt
3.Alte datorii pe termen scurt 221.936.274

20.626.8 95
3.475.561 90,20

8,39
1,41 198.735.540

25.495.451
6.605.927 86,10

11,04
2,86
TOTAL 246.038.730 100 230.836.918 100

În vederea asigurării continuității producției și a ritmicității vînzărilor, este
necesară înnoirea permanentă a stocurilor și creanț elor. Astfel, apare o nevoie permanentă
de capital. În acest context, se pune problema existenței unor surse permanente pentru
finanțarea nevoilor permanente.
Pentru cunoașterea situației patrimoniale la un moment dat, cea mai simplă
expresie este redată de Activul Net Contabil (ANC) – care reflectă mărimea
patrimoniului format numai pe seama surselor proprii și nu este împovărat cu datorii:
PROPRIU CAPITAL TOTALE DATOTII ACTIV TOTAL ANC    

ANC 2010 = 126.823.875 – (43.612, 44 + 48.612,44) = 126731650,12
ANC 2011 = 115.769.222 – 28.665,549 = 115740556,451
Partea din surse financiare ce asigură finanțarea permanentă a activelor curente
reprezintă fondul de rulment – care se formează din capitaluri proprii și din
împrumuturi pe termen mediu și lung .
În condiții normale, fondul de rulm ent trebuie sa acopere NFR.
O altă sursă de finanțare este necesarul fondului de rulment (NFR) , care
reprezintă necesarul de finanțare generat de activitatea întreprinderii în fiecare stadiu al
ciclului de exploatare, fiind influențat de decalajul între în casări și cheltuieli. Acesta
apare ca diferența între activele și pasivele de exploatare conform datelor din bilanț.

58 Tabelul nr. 1 5– Fondul de rulment permanent brut și net in perioada 2010 -2011

Tabelul nr. 1 6 – Fondul de rulment propriu și total in perioada 2010 -201

Tabelul nr. 1 7 – Fondul de rulment străin in perioada 2010 -2011 FRpm net
(2010) FRpm net
(2011 ) FRpm brut
(2010) FRpm brut
(2011)
Fond de
rulment
permanent 43.296.546+0 –
(43408620+471
00610 +0)= –
47212684 27080187+90
3623 –
13431577+0=
14552233 43.296.546+0 –
(43408620+4710
0610 +0) -0 =
47212684 (027080187+903623
)-(13431577+0) -0 =
14552233
FRpp net
(2010) FRpp net
(2011) FRpp brut
(2010) FR pp brut
(2011)
Fond
de
rulment
propriu 43.296.546+0 –
(43612440+489
29530+0)=
– 49245424 (27080187+903
623)-(28665549
+0) =
– 681739 43.29 6.546+0 –
(43612440+489
29530+0) – 0=
– 49245424 (27080187+903
623)-
(28665549 +0 )
-0 =
– 681739
FR
TOTAL
2010 FR total = Active circulante + Chelt inreg in avans
= 43.296.546 + 0
= 43296546
FR
TOTAL
2011 FR total = 27080187+ 903623
= 27983810
FRS ( 2010 ) FRS (2011 )
Fondul de rulment
străin – 47212684 – (- 49245424)
= 2032740 – 681739 – 14552233 =
– 15233972

59

NFR (2010) = (Stocuri 2010 + Creanțe 2010 + Chelt inreg in avans 2010) – (Datorii
pe termen scurt 2010 + Venituri in avans 2010)
= (46265736 + 4569424 + 1.526.278 +0) – (43408620+47400610 + 0)
= – 38447792
NFR (2011) = (Stocuri 2011 + Creanțe 2011 + Chelt inreg in avans 2011) – (Datorii
pe termen scurt 2011 + Venituri in avans 2011)
= ( 41696312 + 51.526.278 + 903.623 ) – ( 13431577 + 0)
= 80694636

TN (2010) = FR 2010 – NFR 2010
= 43296546 – (- 38447792)
= 81744338

TN (2011 ) = FR 2011 – NFR 2011
= 27983810 – 80694636
= – 52710826

4.4. Eficiența utilizării activelor circulante la S.C. POLICOLOR S.A.

Capitalu rile bănești ale întreprinderii, imobilizate în diverse elemente de active
circulante, trebuie să asigure un randament superior celui fără risc pe piața financiară
pentru că altfel investitorii sunt tentați să nu -și plaseze disponibilitățile bănești în
activități productive și comerciale. Capitalurile ce reprezintă conținutul activelor
circulante se află într -o continuă mișcare, transformare, din forma de bani în stocuri de
valori materiale pentru producție, în producție în curs de fabricație, in produse fi nite și
prin valorificarea acestora din nou în forma de disponibilități bănești care se avansează
într-un nou circuit. În cadrul procesului de rotație, activele circulante sunt folosite
efficient atâta timp cât transformarea este continuă, neîntreruptă. Da că ele staționează mai
mult într -o formă sau alta, rotația este stânjenită și pentru realizarea volumului de
activitate propus este necesară atragerea în circuit de capitaluri suplimentare.

60 Astfel, creșterea eficienței utilizării activelor circulante cores punde accelerării
vitezei cu care capitalurile parcurg stadiile circuitului, respectiv rapidității cu care se
pealizează rotația. Cu cât mai accelerată este viteza de rotație, cu atât mai mult într -o
perioadă dată se poate obține un volum sporit de actvita te, adică cu aceeași sumă de
active circulante se pot desfășura mai multe procese economice și se poate obține un
volum sporit de produse sau de comercializare.
Eficiența utilizării activelor circulante se poate aprecia cu trei categorii de
indicatori :
 indicatorii vitezei de rotatie ;
 indicatorii rentabilității utilizării activelor circulante ;
 indicatorii intensității utilizării activelor circulante.
a) Indicatorii vitezei de rotație utlizăți în previziune și analiză sunt :
Activele circulante reprezintă ac ea parte a patrimoniului societații care are cel mai
mare grad de mobilitate. Utilizarea eficientă a activelor circulante constă în eliberarea
fondurilor imobilizate de acestea și replasarea acestor sume, în scopul obținerii de noi
câștiguri.

 Coeficientu l vitezei de rotație calculat pentru perioada 2010 și 2011 , se
stabilește ca un raport între volumul de activitate și suma medie a activelor circulante
prevăzute a se utiliza, adică :

K
vr=
ACCA =număr de rotații (1)

Kvr 2010 ==
867.661.73222.637.160 = 2,18 rotații (2)

Kvr 2011 =
337.049.86630.185.99 = 1,15 rotații (3)

în care :
CA(PE) = cifra de afacer i sau producția exercițiului, după caz ;
AC= suma medie a activelor circulante.

61
 Durata în zile a unei rotații sau viteza de rotație în zile calculată pentru
perioad a 2010 și 2011 :

V
z=
VRKT =
CAT AC* (4)

K2010=
18.2360 =165,13 zile (5)

K2011=
15.1180 =156,52 zile (6)

în care :
T= numărul de zile al perioadei pentru care se efectuează c alculul (trimestru sau an).

Din cauza vitezei de rotație a activelor circulante se observă că durata în zile a
unei rotații a activelor circulante se modifică în mod direct proporțional cu valoarea
medie a acestor active, și invers proporțional cu mărim ea cifrei de afaceri. Așa cum se
observă modificarea duratei unei rotații este de 8,61 de zile, deci viteza de rotație a
activelor circulante a crescut, situația apreciată ca favorabilă pentru întreprindere.
Factorii care au contribuit la această evoluți e au cifra de afaceri a cărei creștere a
produs o reducere de 31,65 de zile în durata unei rotații, precum și soldul mediu al
activelor circulante care au determinat o creștere cu 23,04 zile a duratei unei rotații, mai
ales datorită creșterii soldului medi u al stocurilor.
b) Indicatorii rentabilității utilizării activelor circulante pentru perioada
2010 -2011 se determină cu ajutorul următoarelor relații:

R (CA) =
100*)(
ACnPb (7)

62 R (CA) 2010 =
867.661.73552.973.9 *100=13,53% (8)

R (CA) 2011 =
100*337.049.86674.039.2 =2,37% (9)

R (K vr) =
vrKnPb )( (10)

R (K vr)2010=
18.2552.973.9 =4.575.023,85 lei/circuit (11)

R (K vr)2011=
15.1674.039.2 =1.773.629,56 lei/circuit (12)

în care :
R(AC) = rentabilitatea activelor circulante prevăzute a se utiliza sau utilizate ;
Pb(n) = profitul brut sau net ;
R(Kvr) = rentabilitatea pe circuit a activelor circulante.

Rentabilitatea ac tivelor circulante din anul 2011 scăzut față de cea din anul 2010
cu 11,16% situație nefavorabilă pentru întreprindere deoarece a scăzut și capacitatea
activelor circulante de a cre a profit.

c) Indicatorii intensității utilizării activelor circulante calculați pentru anii
2010 și 2011:

AC/ 1000leiCA =
1000*CAAC ;

AC/ 1000 lei CA 2010 =
1000*222.637.160867.661.73 =458,56 lei/1 000 lei ;

63 AC/ 1000 lei CA 2011 =
1000*630.185.99337.049.86 =867,55 lei/1000 lei ;

în care :
AC/ 1000 CA = active circulante la 1,000 lei cifra de afaceri (CA).

64 Capitolul V

5.1 Concluzii

Sintetizind unele aspecte ale literaturii de speci alitate, reglementarile legislaț iei in
vigoare cu referire la modul de ges tionare a activelor circulante ș i analizind activitatea
S.C. Policolor S.A. in domeniul respectiv, se pot face următoarele concluzii.
Activele circulante sunt bunuri consumabile într -o perioadă mai scurtă de un an ,
fără a depăși intervalul de timp al unui ciclu de exploa tare . Pentru un intreprinzător ,
ciclul de exploatare începe din momentul achiziționă rii mărfurilor și se încheie în
momentul vânzării acestora . Pentru activitatea productivă ciclul de exploatare începe din
momentul cumpărării materiilor prime și a materialelor auxiliare , continuă cu
transformarea acestora în produse finite și se încheie , din punct de vedere contabil cu
înregistrarea acestor produse în documentele de stadiul în care se găsesc .
Activele circulante s e caracterizează prin faptul ca reprezintă drepturile și
obligațiile agentului econom ic care le deține asupra lor și au o durată scurtă de viață
timp , deoarece pe măsura activității de exploatare sunt încorporate în alte elemente ale
patrimoniului destinate întrebuințării sau valorificării .
Din structura activelor circulante fac parte: stocurile, creanțele, investițiile
financiare și disponibilitățile bănești.
Stocurile sunt bunuri materiale destinate a fi consumate sau vândute.
După natura ș i modul de formare stocurile sunt constituite din: materii prime
constituie din substanta principala care compune produsul finit; ma teriale consumabile
care ajută sau participă la procesul de fabricaț ie și se regăsesc parțial sau total în produsu
final obținut .M ateriale de natura obiectelor de inventar sunt mijloace de muncă ,folosite
la mai multe cicluri de producț ie dar care nu ind eplinesc conditiile de la mijloacele fixe,
reprezintă mijloace le economice in curs de transformare si care nu au trecut prin toate
fazele procesului tehnol ogic, semifabricatele reprezintă acele bunuri ca re au fost
terminate intr -o secție si urmează să fie prelucrate in contin uare in alte secții ale aceleiaș i
intreprinderi sau pot fi destinate vânzării in afara intreprinderii.
Produsele finite sunt bunuri care au parcurs toat e fazele procesului tehnologic ș i
sunt depozi tate la agentul economic producător i n scopul de a fi vâ ndute.

65 Mărfurile su nt bunuri cumparate in scopul vânzării sau sunt obținute din producț ie
proprie, ambalajele sunt destinate protejarii produselor in tim pul
transportului,depozitării,vânză rii.
Creanța este definită ca fiind o resursă co ntrolată de int reprindere , ca rezultat al
unor evenimente anteriore, din care sunt asteptate beneficii ulter ioare pentru
intreprindere. După natura lor crean tele pot fi: clientii reperzintă creanțe fă ră de terți
determinate de vâ nzarea pe credit comer cial de bunuri materiale.
Creanț ele comerciale reprez intă dreptul de a incasa valoarea bun urilor prestate sau
bunurilor vâ ndute și se numesc clienti sau valoarea altor valori avansate si se numesc
debitori .
Investiț iile financiare pe termen scurt constau in m obilizarea sumelor temporar
disponibile la agentul economic, si t ransformarea lor in valori financiare care au cel mai
ridicat grad de lichiditate.
Ele pot fi: investitii fina ncire pe termen scurt la societăț ile din cadrul grupului,
titlurile de plasament sau valorile de incasat.
Disponibilitățile băneș ti sunt reprezentate prin n umerarul aflat la casieria
unităților,prin disponibilitățile aflate in conturi la banci ș i alte valori.
Pasivele sunt definite în contabilitatea financiară ca fiind o obligație pro venită din
evenimente sau tranzacții din trecut a cărei stingere se poate efectua prin trasferarea unui
activ, prestarea de servicii sau alte beneficii economice viitoare.
Capitalul propriu reprezintă o sursă de finanțare și cuprinde : capitalul social,
prime legate de capital, rezerve, rezerve din reevaluare, rezultatul reportat , rezultatul
curent.
Datoriile sunt surse de finanțare externe puse la dispoziția entității pe o perioadă
delimitată de timp de către furizori, bănci sau de către alte instituți i pentru care unitatea
urmează sa realizeze o prestație de servicii sau un echivalent valoric.
Provizioanele și ajustările reprezintă datorii previzibile in viitorul apropiat,
nesigure și incerte din punct de vedere al valorii acestora și al scadenței. De regula,
provizioanele se constituie la sfărșitul exercițiului financiar.
Pasivele de regularizare sunt valori ce asigură alocarea numai a veniturilor ce ii
sunt proprii pentru fiecare exercițiu financiar.

66 5. 2. Punctele tari și punctele slabe ale socie tății analizate

PUNCTE TARI:

1.) Societatea inregistrează un nivel inalt al independenț ei financiare. Situaț ia
intreprinderii S.C. Po licolor S.A. privind independența a devenit mai favorabilă in primul
trimestru al anului 2011 in comparație cu anul 2010.
Creșterea ponderii capitalului propriu al societății în capitalul său permanent, are
efecte benefice asupra autonomiei financiare totale.
2.) Societatea reflectă o intărire a capacității de autofinanțare, deoarece indicatorul
“Gradul de indatorare genera l” inregistreaza in ambii ani o diminuare a nivelului acestuia.
3.) La intreprinderea studiată ponderea activelor circulante a crescut cu 16,25 %
in primu l trimestru al anului 2011 față de anul precedent (2010). Această creștere se
datorează evoluției fav orabile a stocurilor și creanțelor. Modificarea duratei unei rotații
este de 8,61 de zile, deci viteza de rotație a activelor circulante a crescut, situația fiind
apreciată ca favorabilă pentru întreprindere.
4.) La intreprinderea dată se respectă numai un a din r egulele echilibrului financiar
și anume resursele temporare acopera nevoile temporare, ceea ce pentru i ntreprindere
reprezinta o situaț ie favorabila.
5.) Deoarece indicele Ratei solvabilității patrimoniale a inregistrat o valoare mai
ridicată față d e intervalul de siguranță , reprezintă sporirea capacității de autofinanțare a
societății precum și modul in care aceasta poate face față obligațiilor sale de plată.

PUNCTE SLABE:

1.) In intreprindere nu s -au inregistrat suficiente mijloace bănești pe p arcursul
perioadei cur ente;
2.) Investițiile financiare au stagnat pe parcursul întregii perioade;
3.) Deoarece indicatorul de lichiditate “Rata lichidității efective ” a inregistrat in
ambii ani valori sub nivelul de siguranță stabilit pentru acest indic ator, reflactă
incapacitatea societății de a -și onora obligațiile pe termen scurt pe baza disponibilităților
bănești și a investiților financiare.

67 4.) Analizind indicatorii corespun zatori observam ca exista greutăți in finanțarea
activităț ii, ceea ce poate duce la inregistrarea de pierderi semnific ative;
5.) Rentabilitatea ac tivelor circulante din anul 2011 a scăzut față de cea din anul
2010 cu 11,16%, situație fiind nefavorabilă pentru întreprindere deoarece a scăzut și
capacitatea activelor circulante de a crea profit.

5.3 Recomandări propuse
 Întrucât ,intreprindere nu a inregistrat suficiente mijloace bănești pe
parcursul perioadei curente , pentru a crește fluxul acestora, ea ar trebui sa caute rezerve
pentru a acoperii acest deficit.
 Deoarece in al 3 -lea trimestru al anului 2010, rata rentabilității economice
inregistrează pierderi, se recomandă utilizarea mai eficientă a activelor entității.
 Intrucât, rata rentabilității financiare a inregistrat o scădere a valorilor in
trimestru al 4 -lea din anul 2010, se recomandă ca acționarii societății să utilizeze capitalul
investit de către aceștia, intr -un mod mult mai eficient.
 Datorită inregistrării unei valori scăzute a indicatorului rentabilității
activelor (ROA) în anul 2010, se recomandă utilizar ea adecvată a activelor entității în
activitatea operațională.

68
5.4 Referinț e bibliografice

1. Brezeanu P., colectiv, Diagnosticul financiar -instrumente de analiz ă financiar ă,
Editura Economic ă,Bucure ști, 2003, p. 362
2. B rezeanuP., – Diagnostic financiar, Ed.Economică, 2003, București, pag.222 -223.
3. Cristea Horia, Talpos Ioan, Corduneanu Carmen – Gestiunea financiara a societatilor
comerciale, Timisoara, Ed. Mirton, 2001, vol. III, IV .
4. Ișfănescu A., Robu V., Anghel I., Evaluarea întreprinderii , Editura Economic ă,
Bucure ști, 2001, p.221
5. Lect.univ.dr. Adrian NEGRILĂ , Curs MANAGEMENTUL FINANCIAR – Catedra
de Management ,Facultatea de Științe Economice -Universitatea de Vest Timișoara, 2004,
pag 16 .
6. Neagoe I., Finan țele în treprinderii , Ed. Ankarom, Ia și, 1997, p. 202 .
7. Niculescu M., Diagnostic global -strategic , vol I, Diagnostic economic, Editura
Economic ă, Bucure ști, 2003, p. 31,32 .
8. Petrescu Silvia, Analiză financiară aprofundată – Concepte, metode , studii de caz ,
2005, Iași , pag – 155-160.
8. Ristea M., Dima M., Contabilitatea societ ăților comerciale , Editura Universitar ă,
2002, pag. 59.
9. Stancu I., Finan țe, Edi ția a treia, Ed. Economic ǎ, Bucure ști, 2002, p. 965 .
10. Spătaru L., Analiz ă economico -financia ră, instrument al managementului
întreprinderii , Editura Economic ă,Bucure ști, 2004, p. 34 .
11. Conf. Dr. Șimon Adrian, Gestiunea financiară a intreprinderii – curs , editura
Universității Petru M aior Târgu -Mureș , 2009, pag 56
12. Toma M., Finante și gest iune financiar ǎ, Ed. Didactic ǎ și Pedagogic ǎ, R. A.,
Bucure ști, 1994, p. 131 .
13. Vintilă, G. – Gestiunea financiară a întreprinderii , Ed.Didactică și Pedagogică,
București, 2002, pag. 63 -65.
14. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii , Editura Dida ctică și Pedagogică,
București, 1997, p. 262.

69