De la Genocid la Uniunea Europeana. Recunoasterea Genocidului Armean

În perioada 1915-1917 au fost uciși 1,500,000 de armeni mare parte fiind deportați, torturați, ,,căci ceea ce au practicat autoritățile turcești a fost o acțiune de ,,curățire etnică’’, așa cum aveau să concretizeze mai târziu naziștii (față de evrei, polonezi, țigani). […] Deportarea masivă a armenilor a fost însoțită de acte reprobabile de cruzime: bătăi multiple, scoateri de ochi, smulgeri de unghii, înfometare și însetare intenționate, mutilarea organelor genitale’’. Totodată nu trebuie pierdut din vedere faptul represiunea a fost perpetuă și că între anii 1894-1896 au fost uciși peste 200.000 de armeni.

Recunoșterea ca treaptă firească în evoluția unui popor

Recunoașterea este o parte importantă în evoluția unui popor, un nod care poate lega unitar trecutul de viitor. Acest lucru ni se reliefează de cazul Armeniei care de o perioadă de 100 de ani nu și-a găsit liniștea în urma genocidului armean și nu va reuși să treacă peste moartea a 1,500,000 de oameni până nu se va recunoaște această crimă împotriva umanității. Este o nevoie care se acutizează perpetuu, întrucât populația armeană nu poate să treacă peste un genocid care a produs după cum arată Sergiu Selian: ,,ținând cont de creșterea demografică armeană din anii ’20, un deficit de populație de circa 6 milioane de persoane, aproape echivalentul întregii populații armene de pe glob; mare parte din teritoriile armenești au fost uzurpate; distrugerea monumentelor istorice armenești (abandonate, modificate, demolate); mii de manuscrise, cărți rare și obiecte de artă pierdute, zecii de mii de armeni convertiți la islamism; dispersarea armenilor în lumea întreagă, având ca urmare asimilarea fizică și culturală’’.

Este vorba despre o recunoaștere a genocidului postevenimențială, tocmai pentru că în anii imediat următori masacrului nu fusese autentificat un termen care să poată îngloba o asemenea catastrofă. Termenul ne parvine odată cu anul 1944 prin intermediul lui Raphael Lemkin un jurnalist polonez de origine evreiască, care potrivit spuselor lui Nicolay Hovnnisiann avuse în vedere ,,cele două tragedii ale secolului al XX-lea: Genocidul Armean din Imperiul Otoman în timpul marelui război și Holocaustul evreilor din Germania din timpul celui de-al Doilea război mondial’’.

Acest termen a fost preluat la nivel internațional de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 9 decembrie 1948, rezultând definiția anexată genocidului: ,,Infracțiunea consta în savârsirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre urmatoarele fapte: uciderea membrilor colectivități sau grupului; vătămarea gravă a integritații fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului; supunerea colectivitații ori grupului la condiții de existența sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizică; luarea de masuri tinzând la impiedicarea nașterilor în sânul colectivitații sau grupului; transferarea forțata a copiilor aparținand unei colectivitați sau unui grup, în alta colectivitate sau alt grup’’.

Dovezile rămase în urma genocidului sunt și ele însemnate: ,,documente, legi sau reglementări emise de Guvern în legătură cu evenimentele; rapoartele altor martori oculari (consilii din statele vecine); relatările supraviețuitorilor asupra măsurilor de brutalitate extremă. Sursele principale de documentare sunt arhivele americane, Casa albastră consacrată de britanici deportărilor și crimelor; arhive germane și rapoartele agenților diplomatici și ale consulilor germani, foarte importante întrucât Germania a fost aliata Turciei’’.

Armenii și turcii. Scinare pe dublu nivel

Recunoaștere din partea turcilor ar avea ca rezultat o dublă decorsetare psihologică atât a conștiintei turcești (deoarece sunt scriitori care nu mai suportă această mocnire a vinei nației lor și scriu despre acest eveniment, un exemplu este istoricul Taner Akcam), cât și a conștiinței armenești care-și verbalizează durerea prin diferite resurse (monumente în memoria armenilor, cărții care prind generațiile dispărute în memorii etc.). Această neliniște a amenilor poate fi palpată și prin intermediul cărții scrise de Varujan Vosganian în numele armenilor Cartea șoaptelor, o carte care se așează sub auspiciile spuselor bunicului Garabet ,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morții pe care fiecare îi plânge’’.

De cealaltă parte a baricadei, Turcia nu recunoaște sub nicio formă genocidul, susținând că numărul victimelor ar fi fost de 500.000. Această nerecunoaștere are la bază o teamă psihologică în fața potențialelor repercusiuni și totodată refuzul de a avea această pată în istorie, pata unui genocid. Țările care nu recunosc genocidul armean o fac pentru a păstra relațiile cu puterile turcești în bune condiții, printre aceste țări se află și România. O explicație ar fi aceea a conexiunilor economice după cum observă jurnalistul M. Ivan: ,,Turcia este un important partener economic și militar al României, în condițiile în care ambele și au ieșire la Marea Neagră’’.

Internționalizarea problemei

În contextul internațional se poate observa că o recunoaștere a genocidelor postevenimențială, a fost un act de alinare pentru populația rămasă în urma victimelor, cât și o pedală de progres pentru țara capabilă să-și asume greșelile predecesorilor, în detrimentul refulării acestei experiențe. Un exemplu concret este Germania care prin reprezentanții oficiali a recunoscut și-a exprimat regretul pentru ,,evenimentele dezastruoase’’ ale holocaustului.

Trebuie remarcat este faptul că și în favoarea recunoașterii genocidului armean, la nivel internațional, se fac pași în față. Vedem o întețire a reacțiilor de recunoaștere, Nikolay Hovhannisian notează printre actorii relevanți care au recunoscut genocidului state precum: multe state din SUA, Australia, Argentina, Canada, Elveția, Marea Britanie, Italia etc. După cum și o recunoaștere din partea mai multor Organizații Internaționale, cum ar fi: Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite (9 decembrie 1948); Liga Drepturilor Omului (6 mai 1998); Declarația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (24 aprillie 1998) etc., după cum și alte legi, rezoluții, declarații date în acest sens: Argentina, Declarația Senatului (31 aprilie 2004) Rugăciunea Papei Ioan Paul al II-lea la Monumentul Genocidului Armean, de pe colina Țițernagaberd din Erevan (26 septembrie 2001) etc.. Toate aceste voci și multe altele cheamă poporul turc la recunoaștere, chiar și Parlamentul European încurajează recunoașterea genocidului armean de către Turcia, mai ales în condițiile în care acest stat a aderat la structurile Uniunii Europene, iar o divergență de opinii cu populația armeană implică zone de tensiune care trebuie eliminate. Într-o altă ordine de ideei și relațiile diplomatice dintre țările care au recunoscut genocidul armean și Turcia ar avea de suferit.

Pașii cei mai siguri

Poporul turc ar trebui să-și asume genocidul comis de către predecesorii săi, deoarece ar fi un act de normalitate în fața dovezilor extrem de consistente, în fața celor 22 de țări care au recunoscut genocidul armean, în fața organizațiilor care luptă pentru recunoașterea genocidului și cel mai important în fața armenilor care și-au pierdut o identitate culturală, etnică și națională. Iar acum, în urma celor morți sunt urmașii care-și plâng victimele și generațiile tinere care nu vor uita aceste lacrimi până crimele nu vor fi recuoscute, acest genocid trebuie recunoscut ,,nu pentru a provoca răzbunarea, ci dimpotrivă pentru a o evita și a o preveni’’.

Bibliografie

Akcam, Taner, Un act rușinos. Genocidul armean și chestiunea responsabilității turce, Îngrijitori ediție Cristescu Eugenia și Bălescu Flori, Editura Ararat: Zamca, București, 2011

Bârzoi, Mircea ,Parlamentul European solicită Turciei să recunoască ,,genocidul armean’’, http://www.hotnews.ro/stiri-international-19933201-parlamentul-european-solicita-turciei-recunoasca-genocidul-armean.htm, ,,Hotnews.ro’’, 15.04.2015, accesat în 04.06.2015

Cesereanu, Ruxandra, Panopticum. Eseu despre tortura secolului XX, Ediție revăzută, Editura Polirom, 2014

Convenția pentru prevenirea și repimarea crimei de genocid adoptată la 9 decembrie 1948 de la Adunarea generală a Națiunilor Unite, http://www.preventgenocide.org/ro/conventia.htm, Dictionar juridic (IndacoSystems).

Coțofană, Alexandra Genocidul din Armenia. Ideologie și negare, Editura Lumen, Iași, 2010

Demiyan, Hayk, Conferința de la București, http://1915.araratonline.com/conferinta/conferinta-la-bucuresti-hayk-demoyan/, accesat în 04.06.2015

Erimia, Radu, Turcia ,,împărtășește suferințele’’ armenilor, dar nu recunoaște genocidul din 1915-1917, ,,Adevărul.ro’’, 21.04.2015, accesat în 04.06.2015

Ivan, M., Armenia comemoreaă un centenar de la genocid, ,,Mediascop’’, http://mediascop.ro/armenia-comemoreaza-un-centenar-de-la-genocid/, accesat în 07.06.1015

Lemkin, Raphael, apud Nicolay Hovhannisian, Genocidul Armean, traducere de Tacuhi și Madeleine Karacașian, Editura Ararat, București, 2012

Nicolay Hovhannisian, Genocidul Armean, traducere de Tacuhi și Madeleine Karacașian, Editura Ararat, București, 2012

N., A., Cancelarul Angela Merkel: Holocaustul evreilor este o rușine pentru germani, ,,HotNews’’, http://www.hotnews.ro/stiri-international-2607068-cancelarul-angela-merkel-holocaustul-evreilor-este-rusine-pentru-germani.htm, ,,Hotnews.ro’’, 18.03.2008, accesat în 04.06.2015

Sergiu Selian, Istoria unui genocid îndelung ignorat, Editura Ararat, București, 2005.

Sergiu Selian, Istoria unui genocid îndelung ignorat, Editura Silex, Casă de Editură, Presă și Impresariat SRL, București, 1994

Varujan Vozganian, Cartea șoaptelor, Ediția a II-a, Editura Polirom, București, 2012