De la Discriminarea Rromilor la Acceptarea Acestora

De la discriminare la acceptare

Conform Ghidului practic de valorificare a componentei interculturale și a diversitîții etnice în educația preșcolară2, discriminare= 1. (Psih.) Capacitatea de a sesiza diferențele dintre stimuli. 2. (Sociol.)tratament diferențiat favorabil sau nefavorabil indivizilor care au aceleași calități, dar aparțin unor grupuri sociale, etnice, religioase diferite. În context educativ sau social politic, denumește procesele de marginalizare, stigmatizare, dezavantajare, la originea cărora se află motive de ordin ideologic, național, rasial sau etnic.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române2, a discrimina înseamnă a separa, a face deosebire, a distinge, a face distincție.

Cu alte cuvinte, discriminarea înseamnă separarea unui individ sau a unui grup față de ceilalți având la bază criterii precum etnia, culoarea pielii, religia, sexul, originea națională sau socială. Când are loc dicriminarea pe baza rasei, spunem că are loc o discriminare rasială și deseori îi atribuim celui care discriminează adjectivul „rasist”. Însă, puține persoane conștientizează faptul că manifestarea unui comportament discriminator înseamnă o încălcare a drepturilor omului.

Minoritățile etniei rome din România se confruntă cu cele două forme ale discriminării, directă și indirectă. Potrivit Directivei Consiliului Uniunii Europene, privind implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, este vorba de o discriminare directă atunci când „datorită originii raisale sau etnice, o persoană este tratată mai puțin favorabil față de cum este, a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situație similară”. Spre exemplu, atunci când un angajator refuză un candidat de etnie rromă pe un anumit post, ca urmare a unei politici are loc o discriminare directă. Însă, discriminările directe pot fi mult mai grave, de exmplu adresarea unor injurii „țiganilor” în plină stradă, refuzul realizării unor servicii pentru aceștia, cum ar fi servirea într-un restaurant.

Discriminarea indirectă, așa cum găsim în Directiva Consiliului, are loc „atunci când prevederi, criterii sau practici aparent neutre ar dezavantaja persoane de anumite origini rasiale sau etnice, în comparație cu alte persoane, cu excepția cazului în care acele prevederi, criterii sau practici sunt obiectiv justificate printr-un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt potrivite situației și necesare”. O formă de discriminare indirectă întâlnită în școli este alegerea profesorului de a așeza copilul de etnie rromă printre utimele bănci, de obicei cu un alt copil de etnie romă sau singur.

Înainte de 1989, acceptarea rromilor nu era caracterizată de un nivel ridicat, studii aratând faptul că la începutul anilor `90 rromii au fost ținta multor comportamente discriminatoare. Intoleranța față de etnie romă era foarte crescută în rândul românilor, peste 70% dintre aceștia afirmând că nu doresc să aibă un vecin ”țigan”.

Însă, un stat care își acceptă populația minoritară și contribuie la evoluția condiției acesteia poate fi definit drept un stat sănătos. Pe parcursul anilor, România a manifestat o creștere a toleranței față de etnia rromă. Un studiu publicat în anul 2007 în Barometrul incluziunii romilor3 evidențiază faptul că gradul de intoleranță al populației majoritare față de rromi a scăzut, astfel, dacă în 1993 un procent de 70% respingea ideea de a avea un vecin rom, în 2006 procentul a ajuns la 36%. Una din cauzele aceste schimbări în rândul românilor ar putea fi evoluția situației economice, iar pe de altă parte se poate spune că populația României și-a însușit regulile unei societăți democratice, atitudini de toleranță și respect față de alte etnii.

Alte cauze care au dus la scăderea procentului de intoleranță față de rromi sunt cele de natură instituțională, schimbarea legislativă și dezvoltarea programelor menite să stimuleze gradul de incluziune al romilor.

Conform Constituției României, articolul 6, alineatul (1) întâlnim faptul că ”Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase”. În alineatul(2) regăsim dreptul ”Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie coforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români”.

Un alt drept care sprijină etnia romă este articolul 4, alineatul (2) din Constituția României face referire la acceptarea minorităților, ”România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială”.

Articolul 16, alineatul (1) ne face cunoscut faptul că ”Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări”.

Discriminarea se învață din familie. Stereotipurile și prejudecățile pe care le auzim în mediul în care creștem reprezintă o bază pentru a stigmatiza acest grup etnic.

Stigmatizare

Cu toate că nivelul de acceptare a crescut, rromii repezintă încă un grup stigmatizat de societate. Stigmatizarea poate fi definită ca o atitudine de dispreț față de o persoană, dispreț manifestat și public, a o condamna.

În Ghid practic de valorificare a componentelor interculturale și a diversității etnice în educația preșcolară, stigmatizarea este definită prin ”constituirea unor prejudecăți față de un individ, prin atribuirea oficială a unor caracteristici negative, legate de unele stereotipuri discriminatorii.

Apelativul des auzit în viața de zi cu zi este acela de ”țigan”. Cautând în DEX, definiția găsită aici ilustrează ceea ce românul înțelege și exprimă prin intermediul acestui cuvânt:

ȚIGÁN, -Ă, țigani, -e, s.m., adj. I. S.m. 1. Persoană care face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă. Expr. A arunca moartea în țigani=a arunca vina pe altul. A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatoric. A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși , a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit. Tot țiganul își laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține. E învățat ca țiganul cu ciocanul, se spune despre cei deprinși cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucături rele.

Așadar,”țigan” caracterizeză parțial o categorie etnică și parțial o categorie comportamentală deviantă. Privită mereu ca fiind aflată ”la marginea societății”, etnia romă a devenit victimă a stigmatizării în urma factorilor cu valori scăzute, precum educația, ocupația, veniturile. Această stigmatizare este moștenită, fiind dispețuiți atât ca grup, cât și individual încă de pe vremea sclaviei lor. Un alt tip de stigmatizare este cel bazat pe caracteristici fizice și anume culoarea pielii mai închisă decât cea a neromilor. Astfel de situații prin care trec persoanele de etnie rromă nu se petrec doar în România, ci în întreaga Europă.

Stigmatizarea apare și ca o consecință a inexistenței unor instituții specializate care să se ocupe de această problemă cu care rromii se confruntă, dar și a educației monoculturale pe care școala o promovează.

Astfel, de multe ori, școala devine pentru elevul rrom un mediu ostil, traumatizant. Ajuns aici, copilul normele și valorile dobândite în urma educației primite în familie îi sunt ignorate și la rândul lui va trebui să le ignore pentru a le dobândi pe cele care îl ”transformă” într-un om ”civilizat”. Pe de altă parte, oricât ar încerca să își șteargă adevărata identitate și să o dobândească pe cea ”artificială”, copilul rrom va continua să fie în ochii celorlalți ”țiganul” care provine dintr-un mediu familial inferior, cel care are locul în ultima bancă și care nu va reuși niciodată să învețe.

Stereotipuri și prejudecăți referitoare la etnia romă

În Dicționarul Cambrige, un stereotip reprezintă o idee fixă pe care oamenii și-o formează despre cum este cineva sau ceva, în special despre ceva greșit. Este o credință, o concepție referitoare la caracteristicile psihice sau fizice ale unui individ sau ale unui grup social. Un stereotip se formează fără a avea o bază logică, trecută prin filtrul gândirii, astfel individul își creează o perceptie eronată asupra a ceva sau cuiva și împiedică acceptarea, respectul reciproc, comunicarea. Reprezintă trăsături atribuite unui individ, pe baza apartenenței sale la o minoritate națională, etnică, socială, religioasă, de gen.n

O prejudecată este o opinie sau un sentiment nedrept și nerezonabil, format fără a reflecta prea mult sau fără a ști despre ce e vorba, fără a cunoaște.

Un stereotip, adică ideea, se tranformă în prejudecată, sentiment, devenind apoi o discriminare.

Populația majoritară privește deseori imaginea rromă prin ”binoclul” unor stereotipuri negative care afectează conviețuirea și interacțiunea celor două culturi. În folclorul românesc există numeroase proverbe care transmit ,din generație în generație, aceste idei fixe legate de rromi: ”țiganu’ când a ajuns împărat, pe tată-său l-a spânzurat”, „nici țiganu’ nu-i ca omu’/ nici răchita nu-i ca pomu’ ”, „tiganu’-i țigan și-n ziua de Paște”.

Această gândire prejudiciată o regăsim, în mod indirect, și în sistemul de educație românesc. Cadrele didactice au tendința de a rejacta copilul rrom, iar politica educațională încearcă să steargă intentitatea etnică e elevului rrom și ”asimilarea” acestuia la cultura românească. Educația din România este una monoculturală, etnocentristă și se crede faptul că un copil rrom este educat, ”îmblânzit” doar dacă preia valorile culturale ale majorității, devenind un român. În astfel de situații, copilul își pierde adevărata identitate și dobândind una artificială, pe care nu dorește cu adevărat să o aibă, dar mediul îl obligă.

Stereotipul principal pe care îl auzim în familie este acela că ”țiganii fură”. Stereotipul devine o prejudecată și avem tendința de a evita pe stradă contactul cu romii din tema de a nu fura un obiect care ne aparține.

Un alt stereotip referior la rromi este legat de igienă. Faptul că au tenul mai închis decât cel al neromilor, lasă impresia că ”nu se spală”. Însă, în lipsa unei educații, romii nu conștientizează importanța unei igiene corespunzătoare și își neglijează corpul, fapt pentru care, atunci când sunt întâlniți într-un mijloc de transport în comun, spre exemplu, sunt evitați de cei din jur.

O problemă cu care se confruntă România este reprezentată de cazurile de tâlhării realizate de rromi în alte țări. Consecințele acestora au creat un stereotip care vizează întreaga țară, chiar și românii fiind considerați romi și, în același timp, fiind văzuți drept infractori. Acest lucru a provocat o dorință mai mare din partea românilor de a se diferenția de etnia romă, de a-i marginaliza și dispețui pe ”țigani”.

O mare parte din români cred că rromii nu apreciază educația și nu își lasă copiii la școală. Există un adevăr în acest stereotip, în special în cazul familiior tradiționale. În realitate, deși părinții romi și-ar dori să încurajeze copiii în frecventarea școlii, posibilitățile financiare foarte reduse reprezintă un obstacol pe care greu îl depășesc, sau chiar deloc.

Pentru a controla comportamentul copilului, unii părinți români apelează la avertismentul ”vine țiganul și te fură”. Astfel, celui mic îi este imprimată în gândire ideea de ”țigan bau-bau” și totodată teama de acesta. Ca adult, indiferent de caracterul pe care îl are persoana de etnie romă cu care interacționează, va manifesta repulsie față de ea și o va trata ca pe un ”hoț”.

Purtând o conversație cu un român, prejudecățile legate de această etnie sunt în număr mare, cum ar fi ”cerșesc, fură, nu muncesc, nu își trimit copiii la școală, au un miros al lor, oricât s-ar spăla, orice ar face, țiganul tot țigan rămâne”. Deși pot exista adevăruri în aceste enunțuri, e incorect să spunem că toți rromii recurg la astfel de comportamente sau sunt caracterizați de aceste afirmații. Însă, e suficient să întâlnim un număr mic de persoane care îndeplinesc stereotipurile, prejudecățile pentru a generaliza și a privi, a trata discriminator orice rom cu care interacționăm.

Numărul crescut și comportamentele copiilor reprezintă un alt stereotip legat etnia rromă. În multe țări, ca și în România, există printre locuitori teama depășirii de către romi a numărului majorității populației. Dacă o familie de români are în medie 2 copii, cei de etnie romă depășesc cu mult acest număr.

Nu de puține ori copiii romi sunt priviți ca cerșetori, hoți de buzunare, mici delincvenți. În percepția românilor, acest comportament adoptat de ei pornește de la neglijența pe care o manifestă părinții față de odraslele lor. Adevărul este însă altul. Rromii își iubesc și prețuiesc copiii la fel de mult și sunt responsabili în creșterea acestora. Însă, unii copii romi, neavând posibilitatea de a învăța prin studiu, învață și imită modelele pe care aceștia le au în familie. Astfel, dacă un copil crește într-o familie în care cerșitul sau furatul sunt sursele din care părinții fac bani, și el, la rândul lui, va adopta acest comportament. Înainte de a judeca un copil pentru acțiunile sale indezirabile, ar fi ideal să privim dincolo de el, să reflectăm la mediul din care provine și se dezvoltă.

Un alt stereotip referitor la etnia rromă este legat de educație. Mulți nerromi cred că rromii nu apreciază educația. În realitate însă, doar în familiile foarte tradiționale educației nu i se oferă importanță sau în cazul familiilor fără posibilăți financiare pentru a întreține copilul în școală.

Slaba educație a rromilor reprezintă un obstacol imens pentru integrarea socială, pe piața muncii. Motivele pentru care nu merg la școală pot fi multe. De la distanțe mult prea mari până la școală și lipsa unui mijloc de transport, până la marginalizarea pe care o simt în școală din partea profesorilor și mai ales din partea colegilor.

Prejudecățile și stereotipiile față de grupul vulnerabil rrom existente în societatea românească își fac simțite prezența în școli, în urma influențelor familiilor nerome, și sunt deseori încurajate, întărite de atitudinile și comportamentele profesorilor. Studii realizate de UNICEF arată faptul că romii reprezintă minoritatea cu cea mai mare vulnerabilitate la discriminare. O formă extremă de discriminare care se produce față de elevii de etnie romă, îmbrăcând diferite forme este segregarea.

Segregarea

Segregarea reprezintă acea separare de natură fizică a minorităților de majoritate în spațiile publice pentru care manifestă interes comun, cum ar fi școala.

Conform Metodologiei pentru prevenirea și eliminarea segregării 20073, în articolul 2, alineatul (1) regăsim faptul că „segregarea este o formă gravă de discriminare și are drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate, încălcarea exercitării în condiții de egalitate a dreptului la educație, precum și a demnității umane”.

Un factor important al segregării copiilor rromi în România este reprezentat de familiile copiilor nerromi. Aceștia obișnuiesc să facă presiuni asupra școli sau chiar să mute copilul la o altă clasă pentru a nu avea un coleg „țigan”. Prejudecățile părinților și nereușita managerului școli de a găsi soluții au drept consecințe realizarea unor clase eterogene, separate pentru romi, sau, acolo unde numărul lor este mic, copiii rromi sunt marginalizați în clasă, locul lor este printre ultimele bănci lângă un coleg tot de etnie rromă. Deoarece școala nu manifestă vreun interes în gasirea unor soluții avantajoase pentru acești copii defavorizați, situațiile se repetă în fiecare an, educabilul rrom pierzându-și interesul față de mediul în care are dreptul să fie educat, dar pe care îl găsește ostil și nepregătit să facă față cerințelor lui.

Segregarea duce la menținerea prejudecăților referitoare la etnia rromă și astefel apare o piedică în transformarea elevilor în adulți care gândesc, care au o viață socială pozitivă, o viață profesională activă. De asemenea, o altă consecință a segregării este ignorarea dreptului copilului rrom de a fi educat de un profesor specializat, dedicat, calificat. În zonele populate de etnia rromă, profesorii pasionați de meseria lor evită să își desfășoare activitatea, fiind afectată calitatea educației la care rromii au acces.

Practica de segregare cel mai des întâlnită în școlile românești este introducerea în aceeași clasă a unui număr mare de rromi și separarea lor de nerromi. Alte cazuri pot fi cele în care, în clasa I sunt înscriși rromii care nu au frecventat grădinița și chiar plasarea copiilor de etnie rromă în școli, clase destine copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale.

Mihai Surdu afirmă faptul că „În România nu este vorba de o segregare intenționată, reuzultat al unei politici locale sau centrale, ci o manifestare a tradiției, prejudecăților și inerției”.

Pentru a preveni această formă gravă de discriminare, conducerea școlii trebuie să creeze un mediu plăcut pentru copilul rrom, să îl plaseze într-o clasă omogenă, să aibă colegi și din rândul populației majoritare. Un rol la fel de important în combaterea segregării îl are și profesorul care pășește în sala în care elevul este integrat. Cadrul didactic devine un exemplu pentru copii, astfel încât o atitudine de acceptare, de dorință de a-l ajuta și în același timp de a cunoaște copilul de etnie rromă se răspândește în rândul celorlalți elevi, sala de curs devenind un mediu în care domină armonia, egalitatea și dorința de a reveni a doua zi.

În schimb, atitudinile discriminatorii duc la alte atitudini discriminatorii, iar elevul rrom va percepe prezența în clasă ca pe o povară. De aici, vor apărea consecințe negative cum ar fi eșecul și abandonul școlar.

Efectele discriminării

Eșecul școlar este o noțiune care poate face referire la abandonarea prematură a școlii, la incapacitatea de a promova clasa, eșec la examene sau chiar inadaptare în sala de clasă.

Una dintre formele eșecului școlar este abandonul școlar și se referă la părăsirea sistemului de educație înaintea absolvirii învățământului obligatoriu. Cauzele abandonului școlar pot fi multiple.

Cauze psihologice care țin de starea de sănătate și personalitatea elevului. Motivația pentru frecventarea orelor este redusă, interesul pentru școală lipsește, copilul manifestă sentimente de inferioritate, încredere în sine scăzută.

Cauze sociale țin de mediul familial, de condițiile socio-economice ale familiei din care copilul provine. Până să intre la școală, familia este primul factor, și poate cel mai important, care contribuie la formarea personalității copilului și la pregătirea pentru viață. În ceea ce privește școala, familia are obligația de a-i asigura copilului condițiile necesare pentru învățare și dezvoltare.

În familiile de rromi, situația precară a acestora, lipsa unui venit sigur îi împing pe părinți să își convingă copilul de a nu mai merge la școală pentru a participa la diferite activități fizice, aducătoare de bani. Nu puține sunt cazurile în care adolescenți romi părăsesc școala și se sacrifică pentru frați mai mici, mergând împreună cu familia să muncească. Copilul se conformează situației și orientării pe care viața sa o ia și renunță, uneori cu părere de rău, la școală pentru a se transforma brusc într-un adult și a trece de la grija temelor pentru a doua zi la grija „unei pâini pentru a doua zi”.

Un alt motiv pentru care copilul rrom nu frecventează școala este lipsa hranei zilnice sau a pachețelului cu mâncare pentru școală. Sunt elevi care merg la școală fără sa aibă ce mânca dimineața și singura lor hrană pentru ziua respectivă fiind laptele și cornul pe care îl primesc la școală. O altă barieră pe care părintele o întâmpină este lipsa unei vestimentații corespunzătoare. De multe ori, rromii își țin copiii acasă, în special în sezonul rece, pentru că le lipsesc hăinuțele, încalțămintea necesară. Și lipsa unui mediu potrivit pentru studiu este o cauza care duce la abandonul școlar.

Abandonul are drept cauză și creșterea copilului într-o familie dezinteresată de viața lui școlară. Lipsa implicării părintelui îl determină pe copil să „profite” de libertatea pe care o are și, în loc să meargă la școală, își petrece orele desfășurând alte activități. El știe că nu va fi controlat nici când vine vorba de timpul liber și alege să și-l petreacă departe de orice legătură cu școala.

Cauze psihopedagogice care se referă la contextul școlar din care copilul rrom face parte, la relația pe care acesta o construiește cu profesorul, la posibilele conflicte care pot apărea cu colegii.

Abandonul școlar poate fi și o consecință a stereotipurile, prejudecăților care vizează etnie rromă. Elevul rrom care merge într-o școală în care nu primește ajutor să își dezvolte identitatea și o „imunitate” la discriminare, care este marginalizat, absentează des și chiar renunță la dreptul său de a fi educat la fel ca ceilalți copii.