De ce sa devii antreprenor [301591]

[anonimizat].

[anonimizat] a dezvolta o afacere. [anonimizat] o [anonimizat] a mediului macroeconomic.

Antreprenoriatul este o [anonimizat] a competitivității economice.

[anonimizat] o nouă semnificație ca sursă a competitivității într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată.[anonimizat], azi pare mai valabil decât oricând.

[anonimizat], spiritul antreprenorial este chiar mai important pentru țările în curs de dezvoltare care încearcă să atingă competitivitatea pe piețele internaționale.

Acest document analizează următoarele întrebări:

Care este natura exactă a spiritului antreprenorial și rolul său în teoria

economică?

Cât de mult au avansat teoria și de cercetare de la teoria ciclurilor lungi ale lui Schumpeter?

Ce sunt legăturile spiritului antreprenorial și creșterea economică?

Pot fi considerat antreprenoriatul ca fiind interfața între întreprinderi mici (de nivel micro) și creșterea economică (la nivel macro)?

[anonimizat]?

Mituri despre antreprenori

Mitul 1 – [anonimizat].

Realitatea – În timp ce antreprenorii se nasc cu o [anonimizat] a crea, [anonimizat]. [anonimizat], și contacte pe o perioadă de ani și include și doze mari de dezvoltare de sine. Capacitatea creativă de a imagina și apoi urmărirea unei oportunități este un descendent direct cel puțin 10 sau mai mulți ani de experiență care conduc la recunoașterea tiparului.

Mitul 2 – Oricine poate începe o afacere.

Realitatea – Antreprenorii care fac diferența între o idee și o oportunitate, [anonimizat] o șansă mai bună de success. Norocul, [anonimizat] o bună pregătire. Și cea mai ușoară parte este să începi. Ceea ce e [anonimizat], și clădirea unei afaceri astfel încât fondatorii ei să “culeagă roadele”. Probabil doar una din 10 până la 20 de afaceri noi care supraviețuiește cinci ani sau mai mulți oferă un câștig de capital pentru fondatori.

Mitul 3 – Antreprenorii sunt jucători de noroc.

Realitatea – Antreprenorii de success își asumă riscuri calculate și u mare grijă. [anonimizat] a-I face pe alții să împartă riscuririle împreună cu ei și prin evitarea sau minimalizarea riscurilor dacă au de ales. De cele mai multe ori impart riscul în părți mai mici, doar atunci își alocă timp sau resurse pentru a determina dacă vor merge mai

departe. Ei nu încearcă în mod deliberat să își asume mai multe riscuri, de care adesea nu este nevoie, nici nu se intimidează în fața riscurilor care nu pot fi evitate.

Mitul 4 – Antreprenorii vor tot spectacolul pentru ei.

Realitatea – Deținerea și derularea întregului spectacol pune efectiv o limită superioară dezvoltării. Antreprenorii individuali de obicei reușesc să supraviețuiască. Este extrem de dificil să crești o afacere cu potențial mai mare prin munca unui singur om. Antreprenorii cu potențial mai mare îți creează o echipă, o organizație, o companie. De asemenea, 100% din nimic

este nimic, deci, în loc să se ia o bucată mare din tort, ei depun eforturi pentru a face tortul mai mare.

Mitul 5 – Antreprenorii sunt proprii lor șefi și sunt complet independenti.

Realitatea – Antreprenorii sunt departe de a fi independanți și trebuie să servească mulți stăpâni. Aceste părți implicate (stakeholders) includ parteneri, investitori, clienți, furnizori, creditori, angajați, familii, și aceia fară de care există obligații sociale și comunitare. Antreprenorii, totuși, pot face singuri alegeri de care se angajează să răspundă. Este foarte dificil, și rar, să se clădească o afacere cu vânzări de peste 1 milion de lei de unul singur.

Mitul 6 – Antreprenorii lucrează mai mult și mai greu decât managerii din companiile mari

Realitatea – Nu este nici o dovadă că toți antreprenorii lucrează mai mult decât substituții din corporatii. Unii da, alții nu. Unii chiar spun că lucrează mai puțin.

Mitul 7 – Antreprenorii au de a face cu un stres imens și plătesc un preț mare pentru succes. Realitatea – Nu este nici o îndoială în asta.A fi un antreprenor este stresant și solicitant. Dar, nu este nici o dovadă că ar fi mult mai stresant decât numeroase alte roluri profesionale foarte solicitante, și antreprenorii își găsesc slujba mai satisfăcătoare. Au un sentiment de reușită, sunt mai sănătoși, și sunt mult mai puțin inclinati să se pensioneze decât cei care lucrează pentru altcineva. De trei ori mai multi antreprenorii decât managerii de corporatii au spus că nu vor să se pensioneze niciodată.

Mitul 8 – Începerea unei afaceri este riscantă și deseori se termină cu eșec.

Realitatea – Antreprenorii talentați și cu experiență – deoarece ei urmăresc oportunități atractive și sunt capabili să atragă persoanele potrivite și finanțarea necesară și alte resurse pentru a face afacerea să meargă – deseori dezvoltă afaceri de succes. În plus, unele afaceri pot eșua, dar

antreprenorii pot merge mai departe. Eșecul este deseori focul care celeste oțelul experienței de învățare al unui antreprenor.

Mitul 9 – Banii sunt ingredientul cel mai important în demararea unei afaceri.

Realitatea – Dacă talentul și celelalte ingrediente sunt acolo, banii vor veni, dar nu este sigur ca dacă un antreprenor are destui bani, el sau ea va reuși. Banii sunt unul dintre cele mai puțin importante ingrediente într-o nouă afacere de success. Banii sunt pentru antreprenor ceea ce pensula și vopseaua sunt pentru artist – o uneltă, care, în mâinile bune, poate să creeze

minunății. Banii sunt mai degrabă o cale de a ține scorul, decât un scop în sine. Antreprenorii se bucură de fiorul competitiei, și de fiecare dată, chiar și după ce a făcut câteva milioane de lei sau mai mult, un antreprenor va lucre fără răgaz pe baza unei noi viziuni la crearea unei noi companii.

Mitul 10 – Antreprenorii ar trebui să fie tineri și energici.

Realitatea – În timp ce aceste calități ajută, vârsta nu este o barieră. Vârsta medie al antreprenorilor care încep afaceri cu potențial ridicat este cam pe la 30 de ani, și sunt numeroase exemple de antreprenori care încep afaceri la vârsta de 60 de ani. Ceea ce este critic este să posezi know-how-ul relevant, experiența, și contactele care facilitează foarte mult recunoașterea și urmărirea oportunității.

Mitul 11 – Antreprenorii sunt motivați doar de căutarea succesului

financiar.

Realitatea – Antreprenorii care caută afaceri cu potențial sunt mai atrași de construirea de întreprinderi și realizarea unui câștig de capital de lungă durată decât de bucuria imediată oferită prin salarii mari și bonusuri. Un sentiment de reușită și realizare personală, de control al propriului destin, și realizarea viziunii și visurilor lor sunt de asemenea motivatori puternici. Banii sunt văzuți ca un instrument și un mod de a ține socoteala.

Mitul 12 – Antreprenorii vor să aibă control și putere asupra celorlalți.

Realitatea – Antreprenorii de success sunt motivati de căutarea responsabilității, reușitei, și rezultatelor, și mai putin de putere în sine. Ei tind spre un sentiment de reușită și de depășirea concurentei, și nu spre o nevoie personală pentru putere exprimată prin dominare și controlul asupra celorlalți. Prin virtutea realizărilor lor, ei pot fi puternici și influenți, dar acestea sunt mai

mult rezultate ale procesului antreprenorial decât o forță motivatoare.

Mitul 13 – Dacă un antreprenor este talentat, succesul va apărea într-un an sau doi.

Realitatea – O maximă veche printre oamenii de afaceri capitaliste spune totul: Lămâile se coc în doi ani și jumătate, dar pentru perle este nevoie de șapte sau opt ani. Rareori o afacere nouă se stabilește solid în mai puțin de trei sau patru ani.

Mitul 14 – Orice antreprenor cu o idee bună poate să strângă capital pentru o afacere.

Realitatea – Din afacerile antreprenorilor cu idei bune care caută capital pentru afacere, doar 1 până la 3 din 100 sunt finanțate.

Mitul 15 – Dacă un antreprenor are destul capital de început, el sau ea nu poate da greș

Realitatea – Opusul este de regulă adevărat; asta fiind, prea multi bani la început deseori crează euforie și sindromul copilului răsfățat. Lipsa de disciplină și cheltuielile impulsive de obicei duc spre probleme serioase și spre eșec.

Atunci când vine vorba de carieră, ne este greu să ne dăm seama ce vrem cu adevărat: să fim angajați sau antreprenori? Avem ce ne trebuie pentru a ne porni propria afacere sau vrem să urmăm ideea altcuiva? Cât de greu este să fii antreprenor?.

Probabil cele mai importante caracteristici ale antreprenorului sunt acceptarea riscului și a necunoscutului.  Acesta se avântă într-o călătorie, având o destinație precisă, știind care este scopul pe care vrea să îl atingă, însă habar nu are ce obstacole îl așteaptă pe drum.

Bineînțeles, a fi antreprenor aduce o mulțime de avantaje: vei face mai mulți bani, vei fi propriul tău șef, îți vei stabili singur programul de lucru, vei putea lua singur decizii, vei lucra cu oameni pe care tu i-ai angajat și vei crea astfel noi locuri de muncă și, nu în ultimul rând, te vei bucura de aprecierea celorlalți. Toate aceste avantaje provin de la capacitatea cuiva de a fi responsabil. De aceea, antreprenorii văd un raport direct între bani și responsabilitate: cu cât vrei să câștigi mai mulți bani, cu atât mai mult e nevoie de responsabilitate bine definită.

Și cum ai putea fi mai responsabil dacă nu te pui în locul oamenilor cu care interacționezi? Să fii empatic este o altă calitate esențială pentru antreprenoriat. Acesta trebuie să identifice nevoile clienților și să creeze un produs sau un serviciu care să le satisfacă nevoile mai bine decât concurență. În tot acest timp, pentru a crește productivitatea firmei, trebuie luate în seama și nevoile angajaților, răsplătindu-i pentru beneficiile aduse firmei.

În economia de astăzi, sunt foarte multe produse și servicii aparținând diferitor firme, care au aceeași funcție și  pot fi substituite între ele. Din acest motiv, concurența este din ce în ce mai mare și se pune tot mai mult accent pe emoție, pe subiectivitate. Antreprenorul  este acela care a avut această viziune încă de la început și reușește să păstreze o relație foarte apropiată cu clienții săi prin diferite metode.

Ce se întâmplă, însă, atunci când planurile nu ies tocmai cum au fost stabilite? Renunți sau cauți altă soluție?  Există o controversă pe această temă, și anume că un antreprenor trebuie, totodată, să fie ambițios, să nu se dea bătut ușor, dar trebuie să știe și când e cazul să renunțe. Și când spun a renunța, nu mă refer la a renunța la ideea lui de afaceri și a se angaja a două zi undeva, ci de a identifica motivul pentru care lucurile nu mergeau așa bine și să îl schimbe, să îl îmbunătățească. Nu există antreprenor care să nu fi trecut prin cel puțin un moment de criză în viață lui, în care a trebuit să se reinventeze sau să își schimbe radical viziunea. Ca și antreprenor trebuie să crezi în propria ta creație, valorile firmei să se identifice cu valorile tale, iar asta va garanta succesul.

Caracteristici care definesc un antreprenor:

Determinare și perseverență: Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totală către succes ca antreprenor poate depăși obstacolele. Determinarea puternică și perseverența pot face un antreprenor să facă față oricăror greutăți pe care alte persoane le-ar considera de neinvins și chiar pot compensa lipsa de experiență și de îndemânare a personalului angajat.

Dorința de a câștiga: Antreprenorii examinează o situație, stabilesc cum își pot mări șansele de câștig și pun in practica idei inovatoare. Tot odata acestia isi asuma riscul de a da gres.

Căutarea feedback-ului: Antreprenorii eficienți sunt adesea descriși ca având capacitatea de a învăța repede și dorința puternică de a ști cât de bine se descurcă și cum își pot îmbunătați rezultatele. Feedback-ul este important deoarece antreprenorul este dispus să învețe din greseli și din experiențele anterioare.

Rezolvarea problemelor persistente: Antreprenorii nu sunt intimidați de situații dificile. Încrederea în sine și optimismul general îl fac pe antreprenor să vadă imposibilul ca pe ceva ce doar necesită mai mult timp pentru a fi rezolvat. Antreprenorii sunt extrem de persistenți însă sunt realiști în a aprecia ceea ce pot și ceea ce nu pot să facă și unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.

Inițiativă și responsabilitate: Antreprenorii au fost întotdeauna considerați persoane independente, ei caută și preiau inițiativa, se pun în situații în care sunt personal răspunzători pentru succesul sau eșecul întregii operațiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal să poată fi măsurat.

Toleranță pentru eșec: Antreprenorii folosesc eșecul ca pe o experiență din care pot învăța ceva. Cei mai eficienți antreprenori sunt cei care se așteaptă la dificultăți și nu sunt dezamăgiți, descurajați sau deprimați de un eșec.

Creativitatea și spiritul de inovație: Un antreprenor trebuie sa dea dovada de creativitate si spirit inovator.

Lucrul în echipă: Dorința de independență și autonomie nu îl oprește pe antreprenor să dorească lucrul în echipă. De fapt în timp ce antreprenorul știe clar unde se află firma (sau unde ar dori să se afle) personalul se ocupă de activitățile de „zi cu zi” din firmă.

Abilități manageriale: Aceasta nu reprezintă o caracteristică absolut necesară a antreprenorilor însă este important de știut că un antreprenor de succes are nevoie și de acest tip de cunoaștere.

Formele si tipologia antreprenoriatului

Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncă pe cont propriu sunt: formele de activitate comercială cu licență sau forma companiilor comerciale. Principala diferență între cele două forme este că un comerciant (persoană fizică) face afaceri pe cont propriu și are nevoie de autorizație comercială, în timp ce o companie (persoană juridică) face afaceri în contul companiei, adică pentru toți patronii săi. În acest caz va fi nevoie de autorizația comercială a fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia.

Activități cu autorizație comercială

O activitate cu autorizație comercială este cea mai simplă modalitate de a începe o afacere. Trebuie solicitată o autorizție comercială care să confere dreptul de a face afaceri într-un anumit domeniu. Există diferite cerințe pentru fiecare tip de activitate comercială :

a. Comerț liber – nu este necesară o calificare specifică, ci numai un extras de cazier judiciar (aceste activități includ, de exemplu, activitatea obișnuită de vânzare sau activități intermediare diverse).

b. Activități meșteșugărești: este necesară ucenicia sau alte cursuri specifice de învățământ și pregătire profesională sau 6 ani de experiență în activitățile sau ocupațiile respective (exemplu: tâmplaria, fierăria, activitățile mecanice, zidăria, tinichigeria, serviciile cosmetice).

c. Activități reglementate: pe lânga calificările adecvate există cerințe suplimentare definite în diverse regulamente (exemplu: contabilitatea, montajul, repararea și controlul aparatelor electrice, producția chimică, optică, serviciile de masaj, consilierea psihologică etc.).

Tipurile de activități enumerate mai sus se numesc activități înregistrate. Solicitantul care îndeplinește cerințele specifice depune documentele relevante la registrul comerțului, care eliberează licența comercială.

d. Concesionări: pentru acestea sunt definite cerințe (inclusiv calificări) prin legi și regulamente. În plus, pe lânga înmatriculare, solicitarea necesită aprobarea din partea unei anume autorități administrative de stat (exemplu: pentru schimbul valutar Banca Națională). În cazul în care aprobarea este acordată, solicitantul primește, pe lângă licența comercială, așa-numita concesionare. Printre exemplele de concesionari se numără: producția, repararea, vânzarea și utilizarea de arme, furnizarea de servicii de comunicații, servicii de taximetrie etc.

Antreprenoriatul în forma întreprinderilor comerciale.

În cazul în care costurile de începere a afacerii sunt mari, există posibilitatea ca mai mulțe persoane să înființeze o societate comercială. Societăți comerciale se pot constitui în una din următoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate în comandită pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu răspundere limitată.

Cea mai frecventă formă de societate comercială întâlnită este societatea cu răspundere limitată (SRL). Fiecare partener este obligat să facă o depunere de capital de bază, din care vor putea fi plătite datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidării societății. Acesta este motivul pentru care răspunderea este limitată: societatea este răspunzătoare numai în limita capitalului de bază. Partenerii încheie contractul de parteneriat care menționează, printre altele, suma investită de către fiecare partener și modul în care se va face distribuirea profitului comun. O asemenea societate cu răspundere limitată poate fi de asemenea înființată de către un singur partener.

Cele mai cunoscute criterii de clasificare a întreprinderilor sunt următoarele:

a. După ampreta unui mod de producție se disting:

– întreprinderi de tip precapitalist (exploatări agricole tradiționale, activitatea meșteșugarilor independenți);

– întreprinderi de tip capitalist (ex: societatea pe acțiuni);

b. După forma de proprietate se diferențiază: – întreprinderile aflate în proprietate privată; – întreprinderile proprietate de stat (sau publică); – întreprinderile în proprietate de grup cooperatist; – întreprinderile cu un regim combinat al proprietății.

c. După natura juridică, legislația țărilor cu economie de piață reglementează următoarele: – întreprinderi individuale; – societăți comerciale: de persoane și de capitaluri.

d. După mărime (estimată după numărul de personal, cifra de afaceri, capitalul social): – întreprinderi mici; – întreprinderi mijlocii; – întreprinderi mari.

e. După gradul de specializare (diversitatea activităților): – întreprinderi strict specializate (pe un produs sau pe o anumită tehnologie); – întreprinderi specializate (câteva produse sau tehnologii înrudite); – întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri.

f. După obiectul de activitate (activitățile realizate, după clasificarea uzuală oficială): – întreprinderi de producție; – întreprinderi de comerț; – întreprinderi de servicii.

g. După sectorul economic în care poate fi încadrată întreprinderea: – întreprinderi din sectorul primar (agricultură, pescuit, exploatare forestieră, industrie extractivă); – întreprinderi din sectorul secundar (industrie prelucrătoare); – întreprinderi din sectorul terțiar (distribuție, bănci, asigurări, transport, formare profesională, servicii pentru populație.

h. După natrua tehnologiei și seria de fabricație: – întreprinderi care realizează unicate și serii mici; – întreprinderi care produc în serii mari și foarte mari.

i. După aria de activitate: – întreprinderi cu arie activitate locală (un oraș sau o zonă din acesta, un sat); – întreprinderi cu arie activitate regională (o parte din țară, mai multe județe); – întreprinderi cu arie de activitate națională; – întreprinderi cu arie de activitate transnațională sau mondială.