De-a lungul anilor de facutatea, dreptul civil mi -a atras atenția în mod deosebit, astfel a [624718]

INTRODUCERE
De-a lungul anilor de facutatea, dreptul civil mi -a atras atenția în mod deosebit, astfel a
apărut interesul de a analiza în profunzime această ramură de drept și în felul acesta am hotărât
ca lucrarea mea de licență să fie axată pe un subiect din acest domeniu, titlul acesteia fiind
„Efectele actului juridic civil”.
Ținând cont de faptul că dreptul civil este o ramură a dreptului privat ce reglementează
raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane ca subiecte d e drept civil, ce s tabilește
regimul juridic al persoanelor, dispoziții privind familia, regimul juridic al bunurilor, regulile
care guvernează moștenirea și libertățile, regimul juridic al obligațiilor, precum și regimul juridic
al prescripției extinctive, această ramură se dovedește a avea o importanță majoră, fiind
dezbătută din mai multe perspective.
Am ales această temă datorită importanței pe care efectele actelor juridice civile le au.
Noul Cod civil operează o schimbare esențială de paradigmă în reglementarea regimu lui juridic
al efectelor actului juridic civil și de accea consider că trebuie să fie tratate cu mare atenție.
În realizarea acestei lucrări, am folosit mai multe cărți de drept civil, dintre acestea
putând -le reaminti pe cele mai utilizate și anume: Noul Cod Ciivil, Gabriel Boroi, Liviu
Stănciulescu, Instituții de drept civil, Ed. Hamangiu, 2012, Ionel Reghini, Șerban Diaconescu,
Paul Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Cluj, 2013, Elena Iftimie, Actul
juridic civil, Ed. Universitaria, București, 2014, Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu,
Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, Titus Prescure, Roxana
Maftei, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, 2012, Ionica Ninu, Efectele
contractului , Ed. Hamangiu, 2015
Lucrarea are în vedere o analiză amplă a efectelor pe care le poate avea un act juridic
civil
și este structurată în cinci capitole, acestea fiind constituite din subcapitole cu privire la noțiunile
generale și la caracteristicile fiec ăruia dintre acestea, iar în ultimul capitol cuprinde un studiu de
caz care este axat pe r ezoluțiunea contractului, mai exact, excepția de neexecutare a contractului
de vânzare -cumpărare.
Primul capitol se numește „ Considerații generale privind actul juridic civil ”. În cardul
acestui subiect, am menționat două subcapitole importante cu privire la actul civil, primul fiind
„Definitia actului juridic civil”, iar cel de -al doilea numindu -se „Clasificarea actului juridic
civil”. Astfel, actul juridic civi l este definit ca fiind manifestarea de v oință sau, după caz, voințe
cu intenția de a produce efecte juridice. Acesta este clasificat după mai multe criterii.
Cel de -al doilea capitol se numește „Efectele actului juridic civil”. Acesta cuprinde două
subcapitole și anume: „Noțiuni generale referitoare la efectele actului juridic civil”, respectiv, `

2
Determinarea efectelor actului juridic civil”. Efectele actelor juridice civile au în vedere
raporturile, respectiv, relațiile de drept civil, care, de cele m ai multe ori, au caracter obligatoriu.
Producerea de efectele juridice are în vedere nu numai faptul că se generează efecte prin
încheierea actului, ci și faptul că aceasta cuprinde și ipotezele în care actul modifică, transformă
sau stinge efecte juridice . Astfel, actul se raportează la o situație juridică preexistentă, care va fi
modificată sau stinsă de efectele consimțământului juridic. Efectele actului juridic civil constau
în drepturile subiective civile și obligațiile civile cărora actul juridic civi l le dă naștere, le
modifică sau le stinge
O importanță deosebită o au principiile care stau la baza efectelor actului juridic civil,
astfel cel de -al treilea capitol care se numește „ Principiile efectelor actului juridic civil ”. Acest
capitol este constit uit din patru subcapitole, primul referindu -se la considerațiile generale ale
principiilor actului juridic civil, iar celelalate trei având în vedere un anumit principiu, la rândul
lor fiind formate din secțiuni cu referire la noțiunile generale ale respec tivului principiu, precum
și la excepțiile acestora. Cel de -al doilea subcapitol se numește „Principiul forței obligatorii”, cel
de-al treilea subcapitol este denumit „Principiul irevocabilității actului juridic civil”, iar ultimul
subcapitol se numește „ Principiul relativității efectelor actului juridic civil”. Acest ultim capitol
cuprinde cinci ramuri și anume: „Noțiune și fundament”, „Principiul relativității și opozabilitatea
față de terți”, „Noțiunea de parte, terț și având cauză”, „Excepții de la pri ncipiul relativității
efectelor actului juridic civil”, respectiv „Excepții de la opozabilitatea actului juridic civil” Cu
ajutorul principiilor efectelor juriidce civile sunt exprimate conditiile, modul, și asupra cui se
produc aceste efecte.
Cel de -al p atrulea capitol se numește „ Efectele specifice actului juridic civil
sinalagmatic ” și este constituit din patru subcapitole și anume: „Noțiuni generale”, „Excepția de
neexecutare a contractlui”, „Rezoluțiunea și rezilierea”, care , la rândul lui este forma t din trei
secțiuni: „Rezoluțiunea”, „Rezilierea” și „Distincția dintre rezoluțiune și reziliere”, respectiv
ultimul subcapitol „Riscul contractului sinalagmatic”. Reciprocitatea și interdependența
obligațiilor din contractele sinalagmatice determină unel e efecte specifice, care vizează apariția
unor împrejurări, imputabile sau nu, uneia dintre părți. Interdependența obligațiilor reciproce ale
părților în contractele sinalagmatice constituie regula potrivit căreia, în asemenea contracte,
niciuna dintre obl igațiile reciproce ale părților nu poate fi concepută în lipsa celeilalte
În elaborarea acestei lucrări, mai precis, în u ltimul capitol am prezentat un studi u de caz
cu privire la r ezoluțiunea contractului, mai exact, excepția de neexecutare a contractulu i de
vânzare -cumpărare. Aplicarea din 2011 a unui nou Cod civil are în vedere actualizarea analizei
științifice, astfel, reclamând o prezentare nouă a materiilor pe care legea le cuprinde. Codul civil

3
din 1864, care este numit vechea reglementare, a avut o importanță crucială în schițarea unui
model nu numai juridic, ci și cultural, pentru societatea românească.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTUL JURIDIC CIVIL

1.1. Definiț ia actului juridic civil
Omul, ca ființă socială și culturală individuată în dezvoltare îți satisface trebuințele și își
realizează idealurile, aspirați ile și planurile prin activitate . Tot prin activitate îți constuieș te noi
planuri și creează condițiile din care izvorăsc noi aspirații și idealuri, în acest fel adaptându -se la
exigențele obiecive ale vieții.
Legislația civilă, în primul rând Codul civil, nu cuprinde prevederi speciale pentru actul
juridic civil în general ca instituție de drept civil, dar cuprinde numeroase dispoziții referitoare la
actele unilaterale.
În plan juri dic, manifestările de voință îndreptate spre realizarea unor scopuri prefigurate
constituie categoria actelor juridice care se circumscriu activității umane.1
Abordarea problematicii actului juridic civil necesiă, mai intâi , clarificarea conceptului
de act ul juridic civil.Literatura de specialitate, practica din domeniul dreptului pr ecum și
legislația civilă utiliz ează conceptul de act juridic civil în sensuri diferite, care pot fi deslușite
numai prin analiza contextului în care acestea sunt utilizate.
Din studiul raportului juridic concret, reiese faptul că izvoarele acestui raport cuprind, pe
lângă evenimentele juridice (împrejurări, fapte care se produc independent de voința omului și de
care legiutorul leagă nașterea, modificare sau stingerea de raporturi juridice) și acțiunile
omenești,
producătoare de raporturi juridice. 2
În cadrul teoriei generale a dreptului, se au în vedere atât aspectel generale, cât și pe cel
comune ale actului juridi c civil, urmând ca aspectele specifice să fie aprofundate în cadrul teoriei
obligațiilor civile sau în cadrul succesiunilor.3
Actul juridic civil, alături de fa ptul juridic cu sens restrâns, constituie izvorul raportului
juridic civil concret și, totadată, pe cel al drepturilor și obligațiilor civile ce alcătuiesc conținutul
raportului juridic civil respectiv.

1 Moise Bojincă, Actul juridic civil – Repere teoretice și fundamente practice, Ed. Academică Brâ ncuși, Târgu -Jiu,
2011, pag. 14
2 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ramona Paraschiv,
Curs selectiv pentru licență, Ed. Universul Juridic, București, 2012, pag.5
3 Iosif Ru bi Urs, Carmen Todică, Drerpt civil, Teoria generală, Ed. Hamangiu, București, 2015, pag. 198

4
Actul juridic este manifestarea de voință, sau după caz, acordul de voințe făcut cu intenția
de a produce efecte juridice, ceea ce presupune nașterea , modificarea sau stingerea unui raport
juridic civil concret.
Orice act juridic este genetic legat de voința sau, după ca, de voințele umane. Dacă voința
lipsește , nu se poate vorbi despre act. Mai mult, această voință nu este ceva irațional și opus
rațiunii și deliberării, ci din contră este vorba de rațiune și de conștiență, adică se are în vedere
intelectul care descoperă interesul individual, precum și calea de împlinire a acestuia. A voi
juridic nu reprezintă arbitrariul, adică impunerea celuilalt a unei soluții izvorâte din bunul plac al
emitentului său, ci a voi juridic reprezintă tocmai rațiunea, în sensul de a discerne între diferitele
posibilități cu oprir ea la o soluție de urmat. Bine -înțeles că această voință trebuie să fie
exteriorizată, mai exact aceasta trebuie adusă la cunoștința celorlalți. Voința exteriorizată mai
poartă denumirea și de consimțământ.4
Contractul, ca specie de act, reprezintă o înțel egere, care face posibilă societatea în
ansamblul său. Contractul social, cel politic sau moral, precum actul juridic, nu sunt altceva
decât aplicații ale ideii că acțiunea umană liberă reprezintă o înțelegere a scopurilor, iar când
acestea sunt juridice, în discuție va fi un act juridic.
Astfel , se pot distinge elementele caracteristice ale actului juridic civil și anume:
– prezența unei manifestări de voință sau a unor manifestări de voințe (accord de voințe),
din partea uneia sau mai multor personae fizice sau juridice;
– manifestarea de voință este exprimată cu intenția de a produce efecte juridice civile ;
– efectele juridice urmărite pot consta în a da naștere, a modifica sau a stinge un raport
juridic civil concret.
Actul juridic civil se deosebește de fapta juridică prin caracterul lui volițional , aceasta
fiind săvârșită fără intenția de a se produce efecte juridice .5
Importanța actului juridic civil este pusă în evidență de realitatea că este principalul izvor
de drepturi și obligații civile, acesta fiind modul firesc și necesar de implicare a persoanei în
viața juridică. 6 Efectele juridice urmărite delimitează actul juridic civil de actele juridice din alte
ramuri de drept.
Așadar, actul juridic este o manifestare de voință care poate fi unilaterală, bi laterală sau
multilaterală, săvârșită cu intenția de a stabili, modifica sau sti nge, raporturi juridice, cu condiția
că de existența acestei intenții să depindă ȋnsăși producerea efectelor juridice.

4 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 423
5 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituții de drept civil, Ed. Hamangiu, 2012, pag. 77
6 Iosif Rubi Urs, Carmen Todică, op. cit., pag. 198

5
1.1. Clasificarea actului juridic civil
Împărțirea actelor juridice civile în fu ncție de diferite criterii reprezintă o tradiție ce este
determinată de imperative științifice și practice. Importanța fiecărei clasificări este dată, în fond,
de faptul că aceasta permite raționalizarea diferitelor acte, având ca scop ca aceasta să fie câ t mai
bine înțeleasă.7
În literatura de specialitate, actele juridice civile se clasifică, după mai multe criterii
precum :
1.După numărul părților care au participat la încheierea actului juridic civil:
– acte juridice civile unilaterale;
– acte juridice civile bilaterale;
– acte juridice civile plurilaterale (multilaterale).
Actul juridic unilateral este rezultatul voinței unei singure părți (art. 1324 Codul civil).
Această categorie cuprinde acte precum: testamentul, acceptarea sau renunțarea la moștenire,
denunțarea unui contract de către una dintre părți (în măsura în care legea permite aceasta ori
părțile au stipulate în contract posibilitatea denunțării unil aterale), oferta de a contracta ,
promisiunea publică de recompense, oferta de purgă, ratificare unui act juridic încheiat în lipsa
ori cu depășirea împuternicirii de a reprezenta, confirmarea unui act juridic anulabil, mărturisirea
etc.
Acest tip de acte juridice civile se subclasifică în acte supu se comunicării (oferta, promi –
siunea publică de recompense) și acte nesupuse comunicării (testamentul). Testament este actul
unilateral, personal și revocabil prin care o persoană, care p oartă denumirea de testamentar, dis –
pune, în una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viață.
Actul juridic bilateral reprezintă actul juridic rezultat din voinț a a douã persoane. În
categoria actelor juridice bilaterale se regăsesc următoarele: contractul de vânzare, contractual de
schimb, contractual de donație, contractual de locațiune, contractual de mandate etc. Vânzarea
este contractul cu ajutorul căruia vanzătorul transmite, sau după caz, se obligă să transmită
cumpărătorului proprietatea unui bun.
Donația face parte din categoria con tractelor cu titlu gratuit. Aceasta este o libertate
datorită
efectului pe care îl are, mai exact efectul micșorări patrimoniului donatorului cu bunul donat.8
Actul juridic plurilateral este rezultatul acordului de voințe a trei sau mai multe părți
(contractul de societate civilă încheiat de cel puțin trei asociați).

7 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 424
8 Dumitru C. Florescu, Contracte civile în Noul Cod Civil, Ediția a IV -a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic,
București, 2 014, pag. 9

6
2. După scopul urmărit la încheierea actelor juridice civile:9
– cu titlu oneros;
– cu titlu gratuit.
Conform articolului 1172 alin. (1) C. civ., actul juridic cu titlu oneros este A cela prin care
fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate (contarctul de

asigurare, contactul de vânzare -cumpărare, locațiunea).
Spre exemplu, în contractual de vânzare, vânzătorul urmărește să obțină prețul în
schimbul bunului, în timp ce cumpărătorul urmărește să obț ină bunul în schimbul prețului.
Conform articolului 1172 alin. (2) C civ., actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care
una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține ceva în schimb.
În categoria actelor juridice cu titlu gratuit se pot menționa următoarele: donația,
mandatul gratuity, împrumutul de consumație fără dobândă, comodatul, contractual de
voluntariat, legatul etc.
3. După efectele lor:10
– acte juridice civile consultative;
– acte juridice translative;
– acte juridice declarative.
Actul juridic consultativ este actul care dă naștere unui drept subiectiv civil ce nu a mai
existat anterior (ipotecă, instituirea unui usufruct, convenția de partaj etc).
Actul juridic translativ este actul care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv din
patrimonial unei personae în patrimoiul altei personae (contractual de vânzare, cesiunea de
creanță, donația).
Actul juridic declarativ are în vedere actul care are ca efect consolidarea sau definit ivarea
unui drept subiectiv civil preexistent ( cum este cazul actul ui de partaj).
Actul juridic declarativ este actul care are ca efect consolidarea sau definiti ivarea unui
drept subiectiv civil preexistent (actul de partaj).
4. În raport de importanța lor:11
– acte juridice civile de conservare;
– acte juridice civile de administrare;
– acte juridice civile de dispoziție.

9 Elena Iftimie, Actul juridic civil, Ed. Universitaria, București, 2014, pag. 97
10 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit. pag. 82
11 Eduard Jurgen Prediger, Introducere în studiul dreptului civil, Ed. Hamangiu, 2011, pag. 99

7
Actul juridic de conservare este actul prin care se urmărește preîntâmpinarea pier derii
unui drept subiectiv civil. Acesta este întotdeauna avantajos pentru autorul său, deoarece acesta
presupune cheltuieli de o valoare mult mai mica decât valoarea dreptului ce tinde a fi salvat.
În categoria actelor juridice de conservare se regăsesc următoarele: întreruperea unei
prescripții, somația, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu etc.
Actul juridic de administrare este acela prin care se urmărește să se realizeze o normal
punere în valoare a unui bun sau patrimoniu. Dispozițiile lega le (art. 501 alin. (1) C civ., art. 142
C civ., art. 144 alin. (2) C civ. etc) impun faptul că trebuie făcută distincția între actul de
administrare a unui bun privit izolat de alte bunuri și actul de administrare a unui patrimoniu.
Actul de administrare a unui bun are semnificația de punere în valoare a unui bun, fără a
se ajunge la înstrăinarea lui, pe când actul de administrare a unui patrimoniu include și acte care,
raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar, raportate la un patrim oniu,
reprezintă măsuri de normală folosire, exploatare și valorificare a patrimoniului respective.12
Sunt considerate acte de administrare: asigurarea unui bun, locațiunea unui bun etc.
Actul juridic de dispoziție este actul care are ca rezultat ieșirea din patrimoiu a unui drept
sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.
În această categorie se regăsesc: vânzarea, renunțarea la un drept, donația, constituirea
unei ipoteci, a unui gaj, constituirea dreptului de usufruct, de superficie etc.
5. După modul de formare:13
– acte juridice consensuale;
– acte juridice solemne (formale);
– acte juridice reale.
Actul juridic consensual iau naștere în mod valabil pr in simpla manifestare de voință
neînsoțită de nici un fel de formă. Chiar dacă părțile însoțesc să însoțescă manifestarea de voință
de redactare a unui înscris care să o consemneze, ele nu o fac pentru validitatea actului, ci pentru
a-și asigura un mijloc de probă privind încheierea și conținutul acestuia.
Potrivit articolului 1178 C civ., din punctul de vedere al formei în c are se încheie actele
juridice, actul juridic consensual reprezintă regula, vorbindu -se astfel despre principiul
consensualității.
Actul juridic solemn (formal) este actul care este valabil numai dacă manifestarea de
voință îmbracă forma prevăzută de lege. Această formă (de regulă, forma autentică) reprezintă o
condiție pentru valabilitatea actului juridic respective.

12 Gabriel Boro i, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 118
13 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., pag. 84

8
În această cat egorie se regăsesc: contractual de ipotecă, contractual de donație,
contractual de vânzare -cumpărare, contractual prin care se strămută ori se constituie drepturi
reale ce urmează a fi înscrise în ca rtea funciară, testamentul etc).
Actul juridic real est e actul care presupune manifestarea de voință însoțită de predarea
(remiterea) bunului. Așadar, în cazul actelor juridice reale, predarea nu ține de executarea
actului, ci chiar de încheierea lui valabilă, un asemenea act neluând naștere decât din momentul
predării bunului. Fac parte din categoria actel or juridice reale: împrumutul ( atât cel de folosință –
comodatul, cât și cel de consumație -mutuum -ul), gajul de deposedare, depozitul, darul manual
etc.
6. După conținutul lor:14
– acte juridice patrimoniale;
– acte juridice nepatrimoniale.
Actul juridic patrimonial presupune un conținut evaluabil precuniar (acte care privesc
drepturile reale și drepturile de creanță), în timp ce actul juridic nepatrimonial presupune un
conținut neevaluabil în bani (întelegerea părinților unui copil din afara căsătoriei ca acesta s ă ia
numele unuia dintre ei sau numele lor reunite).
7. După modul de executare:15
– acte juridice civile cu executare dintr -o dată;
– acte juridice civile cu executare succesivă.
Actul juridic civil cu executare dintr -o dată este actul a cărui executare presupune o
singură prestație din partea debitorului, în caz de neexecutare culpabilă partea îndreptățită poate
invocarezoluțiunea. Acesta se mai numește și act cu executare instantanee.
Actul juridic civil cu executare succesivă este actul a cărui executare presupune mai
multe prestații eșalonate în timp, în caz deneexecutare culpabilă partea îndreptățită poate
invocarezilierea. Pot fi incluse în acest tip de acte juridice următoarele: contractual de societate,
contractual de loca țiune, contractual de arendare etc.
8. După raportul dintre ele:16
– acte juridice civile principale;
– acte juridice civile accesorii.
Actul juridic civil principal este actul care are o existență de sine stătătoare, nedepinzând
de un alt act juridic. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte principale.

14 Valeria Gheorghiu, Instituții de drept civil, Ed. Sitech, Craiova, 2013, pag. 81
15 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag. 120
16 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op.cit., pag. 215

9
Actul juridic accesoriu nu are o existență de sine stătătoare, acesta depinzând de un alt act
juridic, principal (clauza penală, arvuna, contractual de gaj, convenția de ipotecă, fideiusiunea
etc.). Actul juridic accesoriu poate fi încheiat în același timp cu actul juridic principal, dar și într –
un moment diferit. Acesta poate fi un act separate, dar poate fi inclus și in actul principal, sub
forma unor clause.
9. Dup ă modalitatea încheierii acestora :
– acte juridice civile strict personale;
– acte juridice civile care pot fi încheiate și prin reprezentant.
Actul juridic civil strict personal este actul care poate fi încheiat daoar personal, astfel
acesta neputând fi susceptibil de a fi încheiat prin reprezentare (testamentul, recuno așterea unui
copil, căsătoria).
10. În funcție de momentul în care îsi produc efectele :17
– acte juridice civile între vii ;
– acte juridice civile pentru cauză de moarte.
Actul juridic civil își produce efe ctele necondiționat de moartea autorului său .
Actul juridic civil pentru cauză de moarte este acela care nu își produce efectele decât la
moartea autorului său, acest act fiind făcut în considerația morții (testamentul).
11. După rolul voinței părților î n stabilirea conținutului acestora :18
– acte juridice civile subiective ;
– acte juridice civile condiție.
Actul juridic civil subiectiv este actul al cărui conținut este determinat prin voința
autorului sau autorilor lui.
Actul juridic civil condiție este actul la a cărei încheiere părțile își exprimă voința numai
în privința nașterii, conținutul acestuia fiind predeterminat de norme d e la care părțile nu pot de –
roga (cum este cazul căsătoriei).
12. După legătura lor cu modalitățile :
– acte juridice civile pure și simple ;
– acte juridice civile afectate de modalități.
Actul juridic civil pur și simplu este actul care nu cuprinde o modalitate (adopția,
căsătoria,
acceptarea sau renunțarea la o moștenire).

17 Dănuț Cornoiu, Alexandru Florin Măgureanu, Dana Tită, Drept Civil – Partea generală, Ed. Fundației România de
mâine, București, 2012, pag. 100
18 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., pag. 85

10
Actul juridic civil afectat de modalități es te actul care cuprinde o modalitate (termen,
condiție sau o sarcină).
13. După legătura cu cauza :19
– acte juridice civile cauzale ;
– acte juridice civile abstracte.
Actul juridic civil cauzal semnifică faptul că valabilitatea lui implică analiza cauzei sale
(scopului său), astfel în cazul în care aceasta lipsește, este ilicită sau imorală, actul este lovit de
nulitate.
Actul juridic civil abstract presupune faptul că valabilitatea acestuia nu implică anliza
cauzei.
14. După reglementarea și denumirea lor legală :20
– acte juridice civile numite (tipice) ;
– acte juridice civile nenumite (atipice).21
Actul juridic civil numit semnifică faptul că acesta are o denumire reglementată de lege și
o reglementare proprie.
Actul juridic civil nenumit semnifică f aptul că acesta nu se bucură de o reglementare
proprie. Existența unor asemenea acte juridice reprezintă o consecință a principiului libertății
actelor juridice.
Trebuie să menționăm faptul că în categoria actelor nenumite nu se includ și contractele
comp lexe, adică acele acte care reunesc elementele a două sau mai multe contracte numite. În
acest caz, în măsura în care nu ar exista o reglementare specială, vor fi aplicate normele
prevăzute de lege penrtu contratele componente.
Înteresul acestei clasifică ri se manifestă în ceea ce privește determinarea regulilor
aplicate.
Astfel, în cazul actelor numite, nu este necesar ca părțile să prevadă întotdeauna întregul conținut
al acestora, ci, în măsura în care nu au derogat de la dispozițiile legale ce reglemen tează actul
juridic încheiat, acestea se vor aplica în mod au tomat și complet.22
Simpla calificare a actului juridic este suficientă pentru cunoașterea regimului său juridic.
conform art. 1168 C. civ, în cazul actelor juridice nenumite, se vor aplica reguli le stabilite de
părți, iar cu privire șa aspectele la care părțile nu s -au referit în mod expres, își vor găsi aplicare

19 Dănuț Cornoiu, Alexandru Florin Măgureanu, Dana Tită , op.cit., pag. 103
20 Claudiu Ramon, D. Butculescu, Drept civil – Partea generală, Ed. Fundației România de mâine, București, 2013,
pag. 76
21 Gabriel Boroi, Carla Al exandra Anghelescu, op. cit., pag. 125
22 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ram ona Paraschiv,
op. cit., pag. 13

11
regulile generale cu privire la materia bligațiilor, iar dacă acestea nu sunt suficiente, se vor aplica
regulile speciale privitoare la actul juridic civil cu care se aseamănă cel mai mult.
Este posibil ca un act juridic nenumit să devină un act juridic numit, în măsura în care se
adoptă o reglementare corespunzătoare, De exemplu, după adoptarea Legii nr. 32/1994 privind
sponsorizarea, contractul de sponsorizare, dintr -un contract nenumit, a devenit un contract numit;
în urma emiterii O.G. nr. 51/1997 și O.G. nr. 52/1997, contrcatul de leasing și contr catul de
franciză au devenit acte juridice numite; după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, contractul
de întreținere a devenit act juridic numit [ art. 2254 -2263 Cciv.] etc.

CAPIT OLUL AL II -LEA
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

2.1. Noțiuni generale r eferitoare la efectele actului juridic civil
Scopul pentru care se încheie un act juridic este, prin definițe , tocmai producerea de
efecte juridice .
Orice obligație ce rezultă din orice contract preexistă legii civile.
Efectele de drept generate de un anumit act juridic civil valabil încheiat se regăsesc în
crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor drepturi și obligații între persoane care sunt
subiecte ale raportului juridic respectiv.23
Teoria generală a dreptului civil are în vedere nu at ât efectele particulare ale actelor
juridice civile, ci efectele comune fiecăruia și tuturor actelor juridice civile. Efectul general și
imediat al oricărui act juridic civil are în vedere legarea subiectelor de drept civil în cadrul unor
raporturi juridic e civile concrete. Subiectele de drept civil sunt legate între ele prin conținutul
raportului juridic concret , ceea ce înseamnă că acestea au în vedere drepturile și obligațiile cărora
actul juridic civil respectiv le -a dat naștere, le -a modificat, le -a transmis sau le -a stins.
Analiza condițiilor de validitate a actului juridic civil evidențiază faptul că acesta poate fi
înțeles ca o procedură, ca un ansamblu de reguli care trebuie respectate pentru ca operațiunea
juridică să se nască validă și eficientă. Etapa formării contractului, concretizează în încheierea
acestei proceduri, poate fi încheiată ca un reper static al actului, deo arece aceasta marchează data
de la care operațiunea există. După această dată, actul începe să genereze efecte juridice pentru
care a fost conceput.24

23 Titus Prescure, Roxana Maftei, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, 2012, pag. 182
24 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 612

12
Efectele actelor juridice civile sugerează raporturile, respectiv, relațiile de drept civil,
care, de cele mai multe ori, au caracter obligatoriu. Producerea de efectele juridice are în vedere
nu numai faptul că se generează efecte prin încheierea actului, ci și faptul că aceasta cuprinde și
ipotezele în care actul modifică, transformă sau stinge efecte juridi ce. Astfel, actul se raportează
la o situație juridică preexistentă, care va fi modificată sau stinsă de efectele consimțământului
juridic. Dacă părțile unui contract de vânzare -cumpărare, ulterior încheierii lui, hotărăsc printr –
un act civil subsecvent pr imului, să aducă modificări în ceea ce privește prețul inițial stabilit, să
schimbe locul predării bunului sau să revoce în întregime vinderea inițială, se poate observa că
actul ulterior va face situația juridică inițială să se modifice sau chiar să încet eze.25
Efectele juridice trebuie să existe în mintea părților contractante chiar la momentul înche –
ierii contractului, iar nu ulterior. Atunci când efectele juridice nu au fost dorite și intenționate,
chiar dacă acestea s -au produs, operațiunea nu mai reprezintă un act juridic, ci este vorba de un
fapt juridic.26
Actul juridic civil există și are utilitate nu mai prin efectele cărora acesta le dă naștere. A
stabili efectele actului juridic civil însea mnă a cunoaște conținutul, mai exact clauzele care
precizează drepturile și obligațiile civile, modificate, născute sau stinse.
Efectele actului juridic civil constau în drepturile subiective civile și obligațiile civile
cărora actul juridic civil le dă naștere, le modifică sau le stinge. Efectul general al oricărui act
civil presupune legarea subiectelor de drept civil în cadrul unor raporturi juridice civile conc rete.
Subiectele de drept civil sunt legate între ele prin conținutul raportului juridic civil concret și
anume, prin drepturile și obligațiile cărora actul juridic civil respective le -a dat naștere, le -a
modificat sau le -a stins.27
Astfel, reiese faptul c ă efectele actului juridic civil care generează un raport juridic
reprezintă tocmai conținutul acelui raport juridic civil.

2.2. Determinarea efectelor actului juridic civil
Stabilirea drepturilor subiective civile și obligațiile civile pe care le -a generat, le -a
modificat sau le -a stins un act juridic civil este o operațiune absolut necesară în determinarea
efectelor actului juridic civl.
În ceea ce privește Noul Cod Civil, acesta consacră la nivel general efectele convențiilor
prin dispozițiile art . 1270 -1294.

25 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 424
26 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 425
27 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 278

13
Pentru ca actele încheiate de părți contractele să producă efectele urmărite de acestea,
este necesar să fie determinată voința lor reală. Prin „determinarea efectelor actului juridic civil”
intelegem stabilirea sau fixarea drepturilor subiec tive civile si a obligatiilor civile, generate,
modificate sau stinse de un astfel de act .28Uneori, clauzele cuprinse în contractul pe care l -au
încheiat sunt neclare, nu concordă cu titlul actului, sunt ambigue, susceptibile de mai multe
înțelesuri sau exp rimarea este eliptică, astfel că, pentru determinarea efectelor contractului, este
necesar ca actul să fie interpretat, pentru a i se da calificarea lui reală.
În asemenea situații, pentru determinarea conținutului actului juridic civil, se are în
vedere parcurgerea anumitor etape sau faze, pentru care este necesară aplicarea unor reguli sau
procedee.
Prima regulă (probarea actului juridic civil) reprezintă faza prealabilă, dar obligatorie a
stabilirii efectelor actului juridic civil, ca re este aceea a dovedirii existenței actului juridic civil.
Dacă nu se poate dovedi existența actului juridic civil, nu se mai pune problema
determinări i efectelor sale. Această fază constă în aplicarea regulilor privind mijloacele de probă
reglementate d e lege.
În situația în care există mijloace de probă suficiente, odată cu dovedirea existenței
actului juridic se stabilesc si efectele sale, în măsura în care acestea sunt clar exprimate.
Sunt situații în care, deși existența actului juridic civil nu es te îndoielnică, efectele sale nu
apar cu destulă claritate, astfel fiind menționate îndoielile cu privire la conținutul actului juridic
civil respectiv. În asemenea cazuri, se impune o a două fază a determinării actului juridic civil,
care constă în interp retarea clauzelor actului juridic civil. Această fază poate avea următoarele
obiective: calificarea juridică a actului și stabilirea înțelesului unei clauze. În funcție de acestea
se vor stabili drepturile subiective civile și obiectivele civile ce revin p ărților.29
Calificarea actului juridic civil presupune încadrarea acestuia într -un anumit tip de acte
juridice. Aceasta prezintă o importanță deosebită, deoarece, dacă se ajunge la concluzia că este
vorba despre un act juridic civil numit (tipic), vor fi i ncidente regulile stabilite în mod expres de
lege pentru acel tip de act juridic civil, iar dacă este vorba despre un act juridic civil nenumit
(atipic), atunci se vor aplica regulile generale în materie de acte juridice, iar dacă acestea nu sunt
suficient e, se vor aplica regulile special privitoare la contractual cu care se aseamănă cel mai
mult30.

28 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op.cit, pag 205
29 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ram ona Paraschiv,
op. cit., pag. 68
30 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit. pag.145

14
Stabilirea conținutului actului juridic civil este guvernată de art. 1272 alin. (1) NCC, după
care contractul valabil încheiat obligă nu numai la cee a ce este expres stipulat , dar și la toate
urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau
contractului, după nat ura acestuia.
Interpretarea contractului pșresupune determinarea și calificarea conținutului acestuia, a
clauzelor sale, având ca scop stabilirea drepturilor și obligațiilor părților contractante. Dacă
voința părților este clar exprimată nu este cazul de a se pune problema interpretării care este
necesară doar atunci când există discrepanță între voința real ă și voința declarată a părților, când
clauzele sunt echivoce, confuse sau contradictorii ori când contractul este incomplet.31
Operațiunea de interpretare nu se rezumă decât la calificarea actului juridic civil, astfel
încadrarea actului într -o anumită ca tegorie atrage după sine efectele proprii ale acelei categorii
de acte juridice, iar aceste efecte pot constitui obiect de interpretare în cazul în care persistă
neclarități,
fiind nevoie de clarificarea înțelesului exact al unor clauze, prin cercetarea m anifestării de voință
a părții sau, după caz, a părților în strânsă legătură cu voința internă.32
Interpretarea poate viza calificarea juridică a actului, stabilirea înțelesului unei sau, după
ca, unor clauze, în raport de care vor fi stabilite drepturile și obligațiile ce revin părților,
calificarea juridică a actului, precum și stabilirea înțelesului unei sau, după caz, unor clauze ale
respenctivului act.33
Mai sunt menționate regulile de inter pretare a actului juridic civil și de art. 1266 -1269
C.civ. și art. 1272 C.civ. prevăd și stabilesc anumite reguli referitoare la interpretarea
contractelor, iar conform art. 1325 C.civ, aceste reguli sunt aplicanile și în cazul interpretării
actelor juridice civile unilaterale, fiind exceptate cele în care, prin ipo teză, acestea presupun un
act juridic bilateral sau plurilateral.
Potrivit legiutorului, regulile de interpretare a contarctelor sunt aplicate și testamentului,
atâta timp cât acestea sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
În ceea ce privește regulile de interpretare, clauzele îndoielnice se interpretează ținându –
se cont de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea făcută
anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expr esiilor în domeniu și de uzanțe,
Conform art. 1265 alin (2) .

31 Corneliu Turianu, Repertoriu de practică judiciară civilă, Volumul I, Drept civil. Partea generală, Ed. C. H. Beck,
București, 2011, pag. 8
32 Ernest Lupan, Szllard Sztrany iczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. cit., pag 279
33 Moise Bojincă, Actul juridic civil – Repere teoretice și fundamente practice, Ed. Academică Brâncuși, Târgu -Jiu,
2011, pag. 125

15
O altă regulă de interpretare este aceea că actul juridic se interpretează după v oința
concordantă a părților și nu după sensul literal al termenilor, la stabilirea voinței concordante
ținându -se seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile ce au avut loc între părți, de
practicile statornicite între acestea și de comportamentul ulterior încheierii contractului (art. 1266
C.civ.).34
Legiuitorul mai menționează c a regula de interpre tare și pe cea conform căruia c lauzele
unui act juridic se interpretează unele prin altele, acestea fiind supuse unei interpretări
sistematice, dându -se fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansam blul actului.
Legiutorul menționează ca și regulă de interpret are și pe cea conform căreia clauzele
îndoielnice sunt interpretează în sensul ce se potrivește mai bine naturii și obiectului actului
jurid ic [art. 1268 alin (1) C.civ.] ”.
Art. 1268 alin (2) C.civ , menționează faptul că interpretarea clauzelor îndoielnice ține
cont, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea
dată anterior de părți, de sensul atribuit în general clauzelor și expre siilor în domeniu și de
uzanțe.
Dacă există cazuri în care o cl auză este susceptibilă de a primi două înțelesuri, ea se
interpretează în sensul în care pate produce efecte, iar nu în sensul în care nu ar primi vreun efect
[art. 1268 alin(3 ) C.civ] .Chiar dacă termenii întrebuințați sunt generali, actul juridic nu cupri nde
decât lucrul asupra căruia părțile și -au propus să contracte ze [art. 1268 alin.(4) C.civ.)]. Clauzele
destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra contractului la un caz particular nu
îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fos t expres prev ăzute [art. 1268 alin(5) C.civ].
Conform art. 1272 alin (1) C.civ., actul juridic valabil încheiat obligă atât la ceea ce este
expres stipulat, cât și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, leg ea
sau echitatea le dau actului, pe când, conform art. 1272 alin (2), clauzele obișnuite într -un
contract se subînțeleg, deși nu sunt stipulate în mod expres.
În ceea ce privește vânzărea , potrivit art. 1671 C.civ. , clauzele contractuale îndoielnice se
interpret ează în favoarea cumpărătorului , astfel nu numai clauzele referitoare la propriile
obligații, dar și cele referitoare la obligațiile vânzătorului se interpretează în favoarea
cumpărătorului, ceea ce înseamnă că vânzătorul nu beneiciază de regula de interpr etare din art.
1269 alin. (1) C.civ.35
De asemenea, conform art. 1671 C.civ. , la interpretarea contractului de vânzare trebuie să
se țină seama de regulile aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii și contractelor de
adeziune. Așa cum am arătat, potrivit art. 1269 alin. (2) C.civ. , stipulațiile înscrise în contractele

34 Valeria Gheorghiu, Instituții de drept civil, Ed. Sitech, Cr aiova, 2013, pag. 111
35 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op.cit, pag 206

16
de adeziune se interpretează împotriva celui care le -a propus. Astfel, dacă vânzarea este un
contract de adeziune propus de cumpărător, clauzele neclare se vor interpreta împotriva
cumpărătorului. O asemenea ipoteză este aceea în care un retailer cumpără bunuri de la
producători folosind un contract de adeziune
Această regulă a fost preluată și în vânzarea de consumație. Astfel, în caz de dubiu asupra
interpretării unor clauze contractuale, acestea vor i interpre tate în favoarea cumpărătorului , deci,
în favoarea consumatorului și împotriva profesionistului. De reținut este faptul că nu trebuie
confundate clauzele îndoielnice, neclare (imprecise) ce urmează a fi interpretate, cu clauzele
abuzive, a căror stipulare este interzisă în contractele dint re profesioniști și consumatori.36
Așadar, prin efectele actului juridic civil putem înțelege normele private pe care acesta le
generează tot timpul. Așa cum aceste raporturi juridice specifice au în conținut drepturi civile
concrete (de creanță, reale, extrapatrimoniale etc.), de regulă, efectele actului juridic civil sunt
exprimate doar prin înfățișarea acestor drepturi subiective. Prin urmare, în funcție de rolul
concret al actului j uridic civil, acesta poate genera, modifica sau stinge raporturi juridice
specifice, dar întotdeauna acesta va genera și norme private.37
CAPITOLUL AL III -LEA
PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL
3.1.Considerații generale
Având în vedere efectele ac tului juridic civil, trebuie menționate regulile care guvernează
desfășurarea acestor efecte juridice.38 Cu ajutorul principiilor efectelor juriidce civile sunt
exprimate conditiile, modul, și asupra cui se produc aceste efecte.
Principiile efectelor actulu i juridic civil sunt definite de literatura de specialitate ca
ansamblul regulilor de drept civil care arată modul în care se produc efectele actului juridic, în ce
condiții și față de cine se produc acestea.39
Conform literaturii de specialitate, numărul principiilor care guvernează efectele actului
juridic civil nu este unul constant.
Legiutorul menționează faptul că, m ai întâi, principiile efectelor actului juridic civil sunt
în număr de trei și anume: principiul forței obligatorii, principiul irevocabi lității și principiul
relativității.
Într-o a doua concepție, irevocabilitatea nu este apreciată ca reprezentând un principiu
distinct, ci doar un aspect al principiului forț ei obligatorii. Aceste principii sunt consacrate

36 art. 1 alin. (3) din L egea nr. 193/2000, republicată
37 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. cit., pag. 615
38 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 616
39 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 280

17
legislativ și sunt aplicabile at ât contractelor, cât și actelor juridice unilaterale, conform art. 1325
C.civ..
Excepțiile de la aceste principii reprezintă situațiile în care, pentru anumite rațiuni,
regulile respective nu -și găsesc aplicație.40
În conformitate cu art. 1270 alin. (1) C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege
între părțile contractante, astfel fiind consacrat principiul forței obligatorii a contractelor.
Art. 1270 alin. (2) C.civ. prevede că irevocabilitatea actului juridic civil este prevăzută în mod
expres) ca un aspect al forței obliugatorii), pentru contracte și astfel contractul se modifică sau
încetează numai prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege, iar în ceea ce privește actul
juridic civil unilateral consacrarea rezultă implicit astfel că legea menționează expres situațiile în
care actul juridic civil este revocabil, ceea ce înseamnă că în celelalte cazuri actul juridic civil
este irevocabil; de altef pentru unele acte juridice unilaterale, irevocabilitatea este consacrată în
mod expre s, de exemplu art. 1191 C.civ. p entru oferta cu termen.
Art. 1280 C.civ. are în vedere principiul relativității efectelor contractelor, astfel
contarctul produce efecte numai între părți, dacă nu se prevede altfel prin lege .
3.2. Principiul forței obligatorii
3.2.1.Noțiune și fundament
Libertatea persoanelor de a încheia acte juridice presupune ca regulile pe care le stabilesc
de comun acord să devină obligatorii. Astfel, odată încheiat actul juridic civil respectiv,
executarea acestuia de vine obligatorie pentru părți și nu facultativă.
Conținutul acestui principiu este stabilit prin dispoziția art. 969 C.civ., conform căreia
„Covențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Astfel, actul juridic civil se
impune respectului p ărților, așa cum le impune legea.41
Potrivit literaturii de specialitate, p rincipiul forței obligatorii este regula de drept potrivit
căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părților, cum este cazul contractelor, sau părții,
cum este cazu l actelor juridice unilaterale.
Trebuie reținut că formula întrebuințată de art. 1270 alin. (1) C. civ., și anume „contractul
are putere de lege” urmează a fi înțeleasă doar în sens metaforic, pentru că nu se poate pune
semnul egalitpții între lege și con tract.
Legiutorul reglementează principiul forței obligatorii în art. 1270 alin. (1) astfel:
„contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. Conform celui de -al

40 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ramona Paraschiv,
op. cit., pag. 7 0
41 Mirecea Mureșan, Sorin Fildan, Ioana Mihnea, Ioan Liviu Tăut, Elemente de drept civil, Ed. Cordial Lex, Cluj –
Napoca, 2011, pag. 71

18
doilea alineat al aceluiași articol, contractul se modifică sau în cetează numai prin acordul părților
sau din cauze autorizate de lege. Ultimul alineat al acestui articol reproduce regula simetriei
contractuale.
Datorită faptului că orice contract reprezintă rezultatul acordului de voințe al părților
acestuia, este norma l ca modificarea sau încetarea acestuia să aibă loc prin voințele lor concor –
dante.42
Conform acestui principiu, actul juridic civil legal încheiat are forță obligatorie atât
asupra părților acestuia, cât și asupra orgaului de justiție învestit cu soluțio narea unui litigiu
decurgând dintr -un astfel de act, cu toate că instanța este obligată să asigure executarea actului
juridic încheiat, ținând seama, în interpretarea clauzelor lui, de voința părților.43
Existen ța principiului forței obligatorii a actului juuridic civil este justificat ă atât de
necesitatea asigurării stabilității și sigutanței raporturilor juridice generate de actele juridice
civile, cât și de nevoia morală a respectării cuvântului dat. O altă explicație a acestui principiu
este și aceea că actele juridice sunt utile și chiar necesare dezvoltării societății și de aceea trebuie
executate.44
3.2.2.Excepții
Aplicarea în practică a unui asemenea principiu cunoaște și excepții, atunci când efectele
actului juridic civil depășesc limitele voinței părților. Astfel, e xcepțiile de la principiul forței
obilatorii sunt întâlnite în situațiile în care efectele actului juridic civil nu se mai produc așa cum
au prevăzut părțile atunci când au încheiat acel act juridic și independent de voința părților, sau ,
după caz, a părții , aceste efecte sunt fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele care au fost
stabilite inițial.45
Exista situații în care are loc restrângerea forței obligatorii, dar și situatii de extindere a
acesteia .
a) Cazurile de restrângere a forței obligatorii au în vedere, conform legii, situațiile in care
actul juridic civil își încetează efectele înainte de termen, datorită di spariției unui elemenet al
său.46
O primă excepție este , încetarea contractului de locațiune din cauza pierderii to tale sau
considerabile a lucrului, conform art.1818 alin. (1) C.civ.

42 Elena Iftimie, op. cit., pag. 144
43 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., pag 148
44 Ioan C iochină -Barbu, Drept civil- Partea Generală, Ed. Pin, Iași, 2012, pag. 185
45 Cornelia Munteanu, Ovidiu Ungureanu, Manual de drept civil, Partea generală, Ed. Universității „Lucian Blaga”
din Sibiu, 2011, pag. 240
46 Gabriel Boroi, Drept civil – Partea generală, persoanele, Ed. Pro Universitarie, București, 2012, pag. 109

19
O a doua excepție este , încetarea contractului de locațiune ca urmare a desființării
dreptului care permite locatorului să asigure folosința bunului închiriat, conform art. 1819 alin.
(1) C.civ., cu excepția cazului în care, conform art. 1819 alin. (2) C.civ., locatarul a fost de bună –
credință la data încheierii locațiunii, contractul urmând a produce efecte pe durata stipulării de
părți, dar nu mai mult de un an de la data de sființării titlului locatarului.
Ca excepție este reținută și încetarea contractului de închiriere a locuinței în termen de 30
de zile de la data înre gistrării decesului chiriașului, conform art.1834 alin.(1) C.civ.
O altă excepție de la acest principiu, conform art . 1937 și art 1938 C.civ., este încetarea
contractului de so cietate datorită anumitor cauze.
Încetarea contractului de mandat din cauza morții, incapacității sau falimentului mandan –
tului sau a mandatarului, constituie tot o excepție de la principiul forței obligatorii.47
Mai putem menționa ca excepție și obligarea comodatarului, de către instanță, de restitu –
ire a lucrului înainte de expirarea termenului stipulat de părți sau înainte de a se fi folosit de bun
potrivit convenției, însa numai atunci câ nd comodantul a decedat sau atunci când acesta iși
incalcă obligațiile, du pă cum prevede art. 1850 C.civ..
Un alt caz de restrângere a forței obligatorii, conform prevederilor art. 1850 C.civ., este
încetarea contractului de arendare prin decesu l, incapac itatea sau falimentul arendașului.
Art. 1870 C.civ. cuprinde o altă excepție de la acest principiu și anume încetarea contrac –
tului de antrepriza prin decesul beneficiarului dacă aceasta face impos ibilă sau inutilă executarea
sa.
Legiuitorul menționează faptul că încetarea contractului de arendare din cauza decesului
sau incapacitatii antreprenorului, neimputabile acestuia, dacă a fost încheiat în considerarea
aptitudinilor personale ale antreprenorului, precum și încetarea altor acte juridice, ca urmare a
morții părții în conside rarea căreia s -a încheiat actul, este o altă excepție de la principiul forței
obligatorii.
După cum prevede art. 2063 C.civ., încetarea contractului de consignație prin moartea ,
dizolvarea, falimentarea , interdicția sau radierea consignantului sau consignatarului, aceasta este
tot o excepție al forței obligatorii.48
Mai putem mențio na excepția prevăzută de art. 22 63 alin. (1). C.civ. și anume încetarea
contractului de întreținere încheiat pe durată determinată din cauză morții cr edirențierului, dacă
acesta a survenit înainte de expirarea duratei contractului.
Conform art. 2319 C.civ. cuprinde tot o excepți e și anume încetarea fideiusiunii prin
decesul fideiusorului, chiar dacă există stipulație contrară.

47 Ioan C iochină -Barbu, Drept civil – Partea General ă, Ed. Pin, Iași, 2012, pag. 186
48 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 282

20
Desființarea contractulu i de asigurare în cazul în care, înainte ca obligația asiguratorului
să înceapă să producă efecte, riscul asigurat s -a produs sau producerea sa a devenit imposibilă,
precum și dacă, după ce obligația menționată a început să producă efecte, intervenirea ris cului
asigurat a devenit imposibilă, după cum prevede art. 2205 alin. (1) , este tot o excepție de la acet
principiu.
Art. 57 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune
de bunuri proprietate publică, menționează o a ltă excepție și anume încetarea contractului de
concesiune datorită dispariției, dintr -o cauză de forță majoră, a bunului concesionat, precum și
încetarea aceluiași contract prin renunțarea concesionarului, datorită imposibilității obiective de a
exploata bunul concesionat.
O ultimă excepție de la principiul forței obligatorii este stabilirea prin lege, fie a duratei
contractului, inferioară celei prevăzute de părți în contractul aflat în curs de executare, fie a altor
efecte, mai restrânse decât cele prev ăzute de părți, în măsura în care o asemenea lege ar prevedea
în mod expres că se aplică și contractelor în curs de executare.49
b) Cazuri de extindere a forței o bligatorii 50
O primă situație de extindere a forței obligatorii este prelungirea (prologarea) efectelor
anumitor acte juridice, prin efectul legii, peste termenul cuvenit de părți .
Prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesivă datorită suspendării temporare
a executării acestuia, pe tot timpul cât durează cauza de suspendare, este tot un caz de extindere a
forței obligatorii.
Un alt caz de extindere a forței obligatorii este m oratoriul legal, adică acordarea prin
lege, a unui termen care are ca efect amânarea general a executării unor obligații contractuale de
către o anumită categ orie de debitori, în considerarea unor împrejurări excepționale precum crize
economice, conflicte militare etc.51
Sunt și cazuri care n u se rețin însă ca excepții de la principiul forței obligatorii , deoarece
producerea mai multor efecte decât cele stabili te la momentul încheierii contractului are loc în
temeiul unui acord tacit sa u, după caz, expres al părților.52
Nu se reține ca excepții de la principiul în discuție tacita relocațiune (atunci când, după
expirarea termenului stipulate în contractual de locațiune, locatarul continua să folosească lucrul
și să își îndeplinească obligațiile fără vreo împotrivire din partea locatorului), caz în care este

49 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op.cit, pag 211
50 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 283
51 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 282
52 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu , op. cit., pag 150

21
vorba despre un nou contract de locațiune ce se consider a fi încheiat în condițiile primului
contract, d ar fără termen (art.1810 C.civ ).
Un alt caz care nu este considerat a fi excepție de la acest principiu este reînnoirea
contractului de arendare pentru aceeași durată, dacă niciuna dintre părți nu a comunicat
cocontractantului, în scris, refuzul său cu ce l puțin 6 luni înainte de expirarea termenului, iar în
cazul terenurilor cu destinație agricolă, cu cel puțin un an, termenele de defuz reducându -se la
jumătate dacă durata contractului de vânzare este de un an sau mai scurtă (art. 1848 C.civ.);
Prelungi rea tacit ă a contractului de societate, care intervine în cazul în care societatea
continuă să execute operațiunile sale, iar asociații continuă să inițieze operațiuni ce intră în
obiectul său și să se comporte ca asociați, prorogare ce operează pe o durat ă de un an, continuând
din an în an, de la data expirării duratei, dacă sunt îndeplinite aceleași condiții (art. 1931 C.civ.)
este o altă situație care nu este considerată excepție de l a principiul forței obligatorii.
Cazul în care părțile contractante au prevăzut, la încheierea contractului, posibilitatea
prelungirii efectelor acestuia sau a reînnoirii contractului (spre exemplu, într -un contract de
deposit bancar la termen, se inserează clauza potrivit căreia, în cazul în care la expirarea
termenului, de ponentul nu solicit resituirea sumei, se va considera încheiat un nou deposit pe
același termen și în aceleași condiții), acest caz nu este considerat excepție de la acest
principiu.53
c) Tot o excepție de la acest principiu o constituie și revizuirea efectelor anumitor acte
juridice din cauza ruperii echilibrului contractual în urma schimbării împrejurărilor avute în
vedere de părți în momentul încheierii actului juridic (teoria imprevi ziunii), deoarece se ajunge
ca efectele actului juridic să fie altele decât cele pe care părțile, în momentul încheierii actului,
au înțeles să le stabilească și să fie ob ligatorii pentru ele.54
Teoria impreviziunii vizează, ca regulă, contractile sinalagm atice, cu titlu oneros,
commutative și cu executare succesivă. Astfel, se poate vorbi despre un contract de executare
instantanee, în măsura în care împrejurarea care rupe echilibrul contractual survine după
încheierea acestuia, dar înainte de momentul la care obligațiilor trebuiau executate.
Această teorie este compatibilă și cu unele contracte unilaterale, deoarece și în cazul
acestora ar fi posibil să se pună problema distribuirii echitabile a pierderilor care ar putea rezulta
datorită împrejurării exte rioar ce a făcut ca expecutarea obligației să devină excesiv de oneroasă
pentru debitorul ei.
Potrivit art. 43 alin (3) din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor și drepturile
conex, cu modificările ulterioare, prevede că în cazul unei disproporții evidente între remunerația

53 Eduard Jurgen Prediger, op.cit., pag 165
54 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.c it., pag 151

22
autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate
solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a
remunerației. De asemenea, art. 54 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică dispune că relațiile contractuale dintre concendent și
concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respective pe realizarea
unei posibile egalități între drepturile care îi snnt acordate concesionarului și obligațiile care îi
sunt impuse. În consecință, concesionarul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de
execuția obligațiilor sale, în cazul în care acesată creștere rezultă în urma unei măsuri disp use de
o autoritate publică, în caz de f orță majoră sau în caz fortuit.55
Noul Cod Civil reglementeaz ă cu caracter general posibilitatea revizuirii efectelor
contractului în caz de impreviziune, cu respectarea anumi tor condiții.
Conform art. 1271 alin (1) C.civ reafirmă principiul forței obligatorii, dispunând că
părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie
datorită creșterii costurilor executării propriei ob ligații, fie datorită scăderii valorii
contraprestației.56
Art. 1271 alin (2) prevede că executarea contractului a devenit foarte oneroasă datorită
unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la
executarea obligației, instanța poate să dispună fie adaptarea contrac tului, pentru ca pierderile și
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor să fie distribuite în mod echilibrat între părți,
fie încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.
În art. 1271 alin. (3) sunt prevăzute condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru a se
putea dispune revizuirea efectelor contractului și anume:
– schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului ;
– schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nu puteaâu fi
avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului ;
– debitorul nu și -a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod
rezonabil considerat că și -ar fi asumat acest risc.
Astfel, apar e o condiție procesuală, instituind o procedură prealabilă și obligatorie
sesizării instanțeii, în sensul că debitorul trebuie să încerce, într -un termen rezonabil și cu bună –
credință, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului .57
În cazu l donațiilor sau legatelor este reglementată revizuirea condițiilor și sarcinilor.

55 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. Cit., pag 283
56 Valeria Gheorghiu, Instituții de drept civil, Ed. Sitech, Craiova, 2013, pag. 112
57 Eduard Jurgen Prediger, op.cit., pag 166

23
Conform art. 1006 C.civ. dacă, apar situații imprevizibile și neimputabile beneficiarului,
survenite acceptării libertății, îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcini lor care afectează
libertatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere
revizuirea sarcinilor sau a condițiilor.
În ceea ce privește solicitarea cererii de revizuire a sarcinilor sau condițiilor libertății, art.
1007 C.civ. stabilește că instanța de judecată sesizată cu cererea de revizuire, cu respectarea, pe
cât posibil, a voinței dispunătorului, poate să dispună modificări cantitative sau calitative ale
condițiilor sau ale sarcinilor care afectează liberta tea ori să le grupeze cu acelea similare
provenind din alte libertăți. Instanța poate autoriza înstrăinarea parțială sau totală a obiectului
libertății, stabilind ca prețul să fie folosit în scopuri conforme cu voința dispunătorului, precum și
orice alte măsuri care să mențină pe cât posibil destinația urmărită de acesta.
În cazul în care motivele care au determinat revizuirea co ndițiilor sau a sarcinilor nu mai
subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a efectelor revizuirii.58
În situația în care părțile au stipulat în contract o clauză ce prevede revizuirea efectelor
contractului în cazul schimbării împ rejurărilor avute în vedere în momentul încheierii este vorba
de un aspect al principiului libertății acxtelor juridice și nu în prezența unei execepții de la
principiul forței obligatorii.59
d) Ca excepții de la principiul forței obligatorii, sunt incluse și acele situații în care legea
ar recunoaște uneia dintre părțile actului juridic civil posibilitatea de a aduce modificări
unilaterale actului respectiv, deci de a modifica actul juridic fără a avea nevoie de acordul
celeilalte părți și f ără ca acesta s ă se poată opune. Astfel, potrivit art. 53 alin. (1) din O.U.G.
nr.54/2006, concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de
concesiune, cu notificarea prealabilă a concesionarului, din motive excepționale legate de
interesul naț ional sau local, după caz. Cel de -al doilea alineat al aceluiași articol prevede că în
cazul în care modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejidiciu, concesionarul are
dreptul să primească fără întârziere o justă despăgubire, iar alineatul (3 ) adaugă faptul că în caz
de dezacord între concedent și concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită
de către instanța judecătorească competentă, stipulându -se în continuare că acest dezacord nu
poate, în niciun caz, să permită con cesionarului să nu își execute obligațiile.60

3.3 Principiul irevocabilității actului juridic civil
3.3.1. Noțiune și fundament

58 Elena Iftimie, op. cit., pag. 144
59 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag 214
60 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Panti limon, op. Cit., pag 284

24
Acest principiu este în strânsă legătură cu principiul forței obligatorii, fiind o consecință a
acestuia și în același timp o garanție a acestuia.
Prin irevocabilitatea actului juridic civil, indiferent dacă acesata ar fi privită ca o
consecință a principiului forței obligatorii sau ca un principiu al efectelor actului juridic civil, se
înțelege faptul că actului juridic civil bi lateral sau plurilateral nu i se poate pune capăt prin voința
numai a uneia dintre părți, actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de
voință, în sens contrar, din partea autorului acestuia.61
Irevocabilitatea actului juridic c ivil decurge din principiul forței obligatorii a actului
juridic, fiind o consecință și, în același timp, o garanție a acestui principiu. Prin urmare, rațiunile
care servesc ca justificare existenței principiului forței obligatorii sunt, în același timp, ș i rațiuni
pe care se întemeiază irevocabilitatea actului juridi civil.62
Principiul irevocabilității actului juridic civil este consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ.,
care, făcând referire la convenții, prevede că aceste convenții se pot revoca numai pri n
consimțământul comun sau din cauze autoriztae de lege, astfel reiese faptul că actul juridic civil
nu poate fi revocat prin voința unilaterală a uneia dintre părțile contractante.63
Deoarece orice act juridic civil este obligatoriu, acesta este și irevesi bil, în sensul că dacă
nu există cauze anume prevăzute de lege, actul juridic unilateral nu poate fi revocat printr -o
manifestare de voință în sens contrar din partea autorului, iar actul juridic bilateral nu poate fi
revocat prin voința doar a uneia dint re părți. Doar în situații excepționale legea admite uneori
denunțarea unilaterală a unui contract sau părțile pot conveni în acest sens.64
Potrivit art. 1015 C.civ., irevocabilitatea donațiilor nu reprezintă o simplă aplicație a
irevocabilității a actului juridic civil bilateral , în sensul că, în ceea ce privește donațiile,
irevocabilitatea privește atât efectele actului juridic civil, cât și însăți existența contractului de
donație, fiind o condiție de validitate pentru formarea acestuia. Tocmai de aceea, uneori, se face
discuție între irevocabilitatea de gradul I, care vizează actul juridic civil în general, pe de o parte,
iar, pe de altă parte, irevocabilitatea de gradul II, care se referă la contractul de donație.65
3.3.2. Excepții
Excepțiile de la ire vocabilitatea actului juridic civil sunt întâlnite în acele cazuri în care
actului juridic civil bilateral și se poate pune capăt prin voința uneia dntre părți, actului juridic

61 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 153
62 Eduard Jurgen Prediger, op.cit., pag 168
63 Cornelia Munteanu, Ovidiu Ungureanu, Manual de drept civil, op. cit., pag. 244
64 Elena Iftimie, op. cit., pag. 144
65 Ioan C iochină -Barbu, Drept civil – Partea Generală, Ed. Pin, Iași, 2012, pag. 190

25
civil plurilateral i se poate pune capăt prin voința uneia sau mai multor părți , dar nu a t uturor, iar
actului juridic civil unilateral i se poate pune capăt prin voința autorului lui.66
a) Principalele excepții de la principiul irevocabilității actelor juridice civi le bilaterale
sau plurilaterale
O primă excepție de la principiul în discuție este revocarea donației între soți, care poate
avea loc numai în timpul căsătoriei (art. 1031 C.civ.).
Putem menționa ca excepție de la acest principiu și r evocarea de către stipulant a
stipulației pentru altu l cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la sti pulant sau la promitent,
cu excepția cazului în care promitentul ar avea interesul de a o executa [art. 1286 alin. (2) teza I
și art.1287 alin. (1) C.civ. ].
Denunțarea unilaterală a contractului închei at pe durată nedeterminată de oricare dintre
părți, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, orice clauză contrară sau stipularea unei
prestații în schimbul denunțării contractului considerându -se nescrisă (art. 1277 C.civ.) este
considerată tot ex cepție de la acest principiu.
O altă excepție de la principiul irevocabilității este denunțarea contractului de locațiune
încheiat pe durată nedeterminată [art. 1816 alin. (1) C.civ. ].
Denunțarea de către chiriaș a contractului de închiriere a locuinței pe durată
nedeterminată, cu condiția notificării prealabile într -un termen care nu poate fi mai mic decât
sfertul intervalului de timp pentru care s -a stabilit plata chiri ei [art. 1824 alin. (1) C.civ.], este o
altă excepție de la principiul în discuție.
Printre excepțiile principiului irevocabilității se regăsește și denunțarea de către locator a
contractului de închiriere a locuinței pe durată nedeterminată, cu condiția notificării prealabile
într-

un termen care nu poate fi mai mic de 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s -a sta-
bilit plata chiriei este de o lună sau mai mare, respectiv de minim 15 zile, dacă a cest interval este
mai mic de o lu nă [art. 1824 alin. (2) C.civ.].
Art. 1825 C.civ , are în vedere denunțarea de către ch iriaș a contractului de închiriere a
locuinței înainte de împlinirea termenului stabilit, cu condiția notificării prealabile într -un termen
de cel puțin 60 de zile, iar această situație este considerată tot o excepție de la acest principiu.67
O altă excepție de la principiul în discuție este revocarea contractului de mandat de către
mandant [art. 2030 alin. (1) lit. a) C.civ.] și renunțarea mandatarului la mandat [art. 2030 alin. (1)
lit. b) C.civ.].68

66 Dănuț Cornoiu, Alexandru Florin Măgureanu, Dana Tită , op.cit., pag. 157
67 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelache, op.cit, pag 217

26
Mai putem menționa ca excepție de la acest princi piu și revocarea împuternicirii date
comisionarului până în momentul în care acesta a încheiat actul cu terț ul [art. 2051 alin. (1)
C.civ.].
O excepție a acestui principiu și anume revocarea de către comitent o ordinului de
expediție până la încheierea co ntractului de transport . Revocarea contractului de consignație de
către consignant și renunțarea con signatarului (art. 2063 C.civ.) este o altă excepție. În art. 2089
alin. (1) C.civ. este menționată ca excepție de la acest principiu și denunțarea de către oricare
dintre părți a contractului de agenție pe durată nedeterminată, cu un preaviz obligator iu.
O altă excepție a principiului irevocabilității este denunțarea de către oricare dintre părți a
contractului de agenție, fără necesitatea unui preaviz, atu nci când circumstanțe excepționale,
altele decât forța majoră ori cazul fortuit, fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent
și age nt [art. 2090 alin. (1) C.civ.].
Legiuitoru menționează faptul că de nunțarea de către oricare dintre părți a cont ractului de
cont curent încheiat pe durată nedetermina tă este considertă a fi excepție de la principiul
irevocabilității. Încetarea contractului de depozit la cererea deponentului [art. 2115 alin. (1)
C.civ.] sau prin restituirea bunului de către depozitar , în cazul depozitului fără term en [art. 2115
alin. (4) C.civ.], sunt considerate tot excepții ale acestui principiu.
O altă excepție de la principiul în discuție este menționată de art. 2183 alin. (3) C.civ.
care prevede d enunțarea de către oricare dintr e „curentiști”, de către reprezentantul incapabilu lui
sau
de către moștenitori a c ontractului de cont curent în caz de incapacitate, insolvență sau moarte a
uneia dintre părți.69 În art. 2188 C.civ. este menționată tot o excepție a acestui principiu și anume
denunțarea de către oricare dintre părți a contractului de cont curent bancar încheiat pe durată
nedetermi nată, cu un preaviz de 15 zile.
Denunțarea de către oricare dintre părți a facilitării de cre dit încheiate pe durată
nedeterminată, cu respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, dacă din contract sau din uzanțe
nu rezultă altf el [art. 2195 alin. (3) C.civ.] este tot o excepție a principiului în discuție.
Art. 20 alin. (1) lit. j) și art. 25 l it. e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
cu modificările și completările ulterioare prevede tot o excepție de la principiul irevocabilității si
anume denunțarea contracte lor de către administratorul sau lichidatoru l judiciar.
O altă excepție de la principiul în discuție este denunțarea contractului de comandă a unei
opere viitoare [art. 46 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile
conexe, cu modificăr ile și completările ulterioare.

68 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pa g 154
69 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. c it., pag 284

27
Renunțarea asi guratului la contractul de asigurare de viață individual încheiat pe o durată
de cel mult 6 luni fără preaviz, în termen de 20 de zile de la data semnării contractului de cătr e
asigurător (art. 2229 C.civ.), face parte tot din excepțiile principiului irevo cabilității.
Mai putem menționa ca excepție a acestui principiu și încetarea contractului de
concesiune, prin denunțarea unilaterală a concedentului și cu plata unei despăgubiri juste și
prealabile către concesionar, în cazul în care interesul național s au local impune o asemenea
încetare [art. 57 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 54/2006 privind contractele de concesiune de
bunuri proprietate publică].70
O altă excepție de la acest principiu este menționată de art. 16 din Legea nr.195/2001,
republicată ca re are în vedere denunțarea unilaterală a contractului de voluntariat, fie de către
voluntar, fie de către beneficiarul voluntariatului, termenul stabilit pentru prezentarea preavizului
fiind de 30 de zile – denunțarea contractului de consum de către consu mator, în condițiile
stabilite de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, repu blicată, cu modificările
ulterioare.
După cum am menționat deja, art. 1270 alin. (2) C.civ. prevede posibilitatea revocării
contractului prin acordul părților, ceea ce nu reprezintă altceva decât un aspect al principiului
libertății actelor juridice, în sensul că, așa cum contractul se închei e cu acordul de voință al
părților la momentul încheierea act ului juridic., tot astfel i se poate pune capăt prin acordul de
voință al părților contractante la revocarea sau rezilierea contractului.
De asemenea, legiuitorul reglementează unele aspecte ce p rivesc denunțarea unilaterală.
În ce ne privește, apreciem că acest text de lege se referă nu numai la acele situații în care
dispoziții legale exprese prevăd dreptul de denunțare unilaterală, ci, dimpot rivă, pe temeiul lui ,
părțile ar avea posibilitatea să includă o clauză de dezicere în orice contract afară de cazul în c are
legea ar interzice aceasta. 71
În cazul în care părțile contractante au convenit posibilitatea denunțării unilaterale a
contractului nu este vorba de o excepție propriu -zisă de la principiul forței obligatorii, ci este
vorba despre un aspect al principiului libertății actelor juridice, iar denunțarea (revocarea)
unilaterală intervine în baza acordului părților. 72
Mai mult, din interpretarea per a contra rio a art. 1276 alin. (3) C.civ. potrivit căruia „dacă
s-a stipulat o prestație în schimbul denunțării, aceasta produce efecte numai atunci când prestația
este executată”, rezultă că legea permite nu numai dezicerea cu titlu oneros, ci și dezicerea cu

70 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 155
71 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ram ona Paraschiv,
op. cit., pag. 72
72 Elena Iftimie, op.cit , pag. 144

28
titlu gratuit. Un caz particular de dezicere cu titlu oneros este reglementat de art. 1545 C.civ. sub
denumirea de arvună „penalizatoare”; potrivit acestui text de lege, „dacă în contract este stipulat
expres dreptul uneia dintre părți sau dreptul ambelor părț i de a se dezice de contract, cel care
denunță contractul pierde arvuna dată sau, după caz, trebuie să restituie dublul celei primite.”
În cazul existenței unui drept legal sau convențional de denunțare unilaterală a
contractului, acesta poate fi exercita t atât timp cât executarea contractului nu a început, iar în
contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui
termen rezonabil de preaviz, chiar și după începerea executării contractului, însă denunțarea n u
produce efecte în privința prestațiilor executate sau care se află în curs de executare [art. 1276
alin. (1) și (2) C.civ.]. Trebuie evidențiat faptul că normele înscrise în art. 1276 alin. (1) – (3)
C.civ. sunt supletive, părțile putând astfel deroga de la acestea, de exemplu, stabilind că dreptul
de denunțare unilaterală poate fi exercitat și după începerea executării contractului, că
denunțarea va produce efecte chiar și înainte de plata prețului dezicerii etc.
b) Excepții d e la principiul irevocabilității actelor juridice civile unilaterale73
Art. 1034 C.civ. cuprinde una din excepțiile principiului în discuție și anume testamentul.
O altă excepție de la acest principiu este menționată de art 1053 C.civ care prevede
dispoziț ia prin care se revocă un testament poate fi retractată în mod expres prin act auten tic
notarial sau prin testament.74
Conform art. 1068 C.civ.. , tot ca excepție de la principiul irevocabi lității putem menționa legatul.
Revocarea renunțării la moștenire, care poate avea loc dacă nu a expirat termenul pentru
exercitarea dreptului de opțiune succesorală [un an de la data deschiderii moștenirii – art. 1103
alin. (1) C.civ.] și dacă, între timp, moștenirea nu a fost acceptată de alți succesori ai defunctul ui
[art. 1123 alin. (1) C.civ.] este tot o situație care este considerată excepție a principiului în
discuție.
Art. 466 alin. (2) C.civ. cuprinde o altă excepție de la acest principiu și anume consimță –
mântul părintelui fir esc sau, după caz, al tutorelui la încuviințarea adopției poate fi revocat în
termen de 30 de zile de la exprimarea lui în condițiile legii.
Consimțământul de a recurge la reproducerea asistată medical cu terț donator poate fi
revocat oricând, în scris, inclusiv în fața medicului chemat să asigure asistența pentru
reproducerea cu terț donator [art. 44 2 alin. (2) teza a ll -a C.civ.] este un caz care se enumeră
printre excepțiile de la principiul irevocabilității.75

73 Petrică Trușcă, Cristian Jora, Andrada Trușcă, Ilioara Genoiu, Lucia Uță, Bogdan Pătrașcu, Ram ona Paraschiv,
op. cit., pag. 73
74 Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, op. cit., pag 220
75 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. cit., pag 286

29
O altă excepție de la acest principiu este menționată de art. 1199 C.civ. coroborat cu art.
1191 C.ci v. care prevede că oferta fără termen ori, după caz, acceptarea ofertei poate fi retrasă
dacă retrager ea ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu
acceptarea .76
Legiuitorul menționeză î n art. 1329 alin. (1) C.civ. o a excepție de la acest principiu și
anume că promisiunea publică de recompensă este susceptibilă de revocare , precum și în a rt.
1206 alin. (2) C.civ. din 1864, cuprinde tot o excepție de la principiul în discuție și anume
că mărturisirea poate fi revocată pentru eroare de fapt.

3.4. Principiul relativității efectelor actului juridic civil
3.4.1. Noțiune și fundam ent
Prin principiul relativității efectelor actului juridic civil desemnăm regula de drept
potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai față de autorul sau, după caz, autorii lui,
fără a putea să profite ori să dăuneze terțelor persoane. Într -o altă formulare, se poate spune că
actul juridic civil bilateral sau multilateral dă naștere la drepturi subiective și obligații numai
pentru părțile lui, iar actul juridic unilateral obligă doar pe autorul acestuia.
Noul Cod Civil consacră acest princi piu în art.1280. Acest principiu presupune faptul că
într-o anumită situație, o anumtă dispoziție legală va prevedea că efectele unui anumit act juridic
se vor produce și cu privire la alte categorii de persoane, altele decat părțile și avanzi cauză .77
Principiul în discuție își găsește justificarea în două idei de bază și anume, pe de o parte,
însăși natura volițională a actului juridic civil impune un asemenea principiu în sensul că, dacă
este firesc ca o persoană să devină debitor sau creditor pentru că ș i-a manifestat voința în acest
sens, la fel de firesc este ca o altă persoană să nu devină debitor sau creditor fără voia sa, iar, pe
de altă parte, soluția contrară ar fi de așa natură încât să aducă atingere libertății persoanei
respective.78
3.4.2. Prin cipiul relativității și opozabilitatea față de terți
Mai întâi, trebuie făcută distincția între principiul relativității efectelor actului juridic
civil și opozabilitatea față de terț a actului juridic civil. Faptul că un act juridic, ca regulă, nu
poate să dea naștere la drepturi subiective și obligații decât în beneficiul, respectiv în sarcina
părților actului juridic (principiul relativității), nu înseamnă că actul juridic nu ar reprezenta
nimic pentru terțele persoane, că acestea ar putea să îl ignore sau să îl nesocotească. Dimpotrivă,

76 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 156
77 Titus Prescure, Roxana Maftei, Dreptul civil. Partea general. Persoanele, Ed. Hamngiu, 2012, pag , 193
78 Elena Iftimie, op.cit , pag. 145

30
actul juridic, ca realitate socială (ca situație juridică), este opozabil și peroanelor străine de el,
desigur în privința drepturilor și obligațiilor ce revin părților actului juridic.
Așadar, un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective și obligații pentru
un terț, în schimb, drepturile și obligațiile părților actului juridic trebuie respectate șe de terți.
Astfel, actul juridic poate fi invocat de către una dintre părți , față de un terț, ca titlu de dobândire
a unui drept real sau de creanță; actul juridic poate servi ca temei pentru justificarea măririi
patrimoniului unei persoane, putând fi opus unei persoane străine de acel act juridic și care ar
introduce o acțiune în îmbogățire fără justă cau ză împotriva uneia dintre părțile actului juridic
respectiv.79
Între părți, forța obligatorie a contractului impune ca acesta să fie executat de acestea, cu
efectul relativ că mnumai părțile contractului sunt ținute de efectele sale obligatorii. Față de te rți,
efetele actului juridic civil au la bază principiul opozabilității. Actul juridic nu poate fi ignorat de
ceilalți participanți la circuitul civil, pentru ca stabilitatea realității sociale să nu fie perturbată.
De aceea, terții trebuie să respecte efe ctele produse de orice act juridic civil. Opozabilitatea
reprezintă un fenomen general, care tinde să facă recunoscută existența unui contract de către
terți, astfel, dacă terții nu ar socoti contractul, practic, acesta nu ar putea atinge eficacitatea nimi
măcar între părțile sale. Din acest punct de vedere, opzabilitatea contractului nu este altceva
decât o aplicație specială a unui principiu mai larg, care este concretizay în aceea că terții sunt
tinuți să nu facă nimic în împiedicarea desfășurârii normal e a efectelor unei operațiuni juridice.80
Opozabilitatea efectelor contractelor este prevăzută de art. 1281 C.civ., potrivit căruia
„contractul este opozabil terților, care nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute din
contract. Terții se pot prevala de efectele contractul ui, însă fără a avea dreptul de a cere
executarea lui, cu excepția cazurilor prevăzute de lege„„.
Deci, opozabilitatea actului juridic față de t erți înseamnă dreptul părții de a invoca acel
act juridic împotriva terțului care ar ridica pretenții în legătură cu un drept subiectiv dobândit de
parte prin actul juridic respectiv.81 Prin inopozabilitatea actului juridic față de terți se înțelege
lipsa unui asemenea drept. De regulă, opozabilitatea față de terță a unui act juridi c este
condiționată de respectarea anumitor formalități.82
Trebuie precizat că pot exista și cazuri în care terțele persoane ar avea interesul să invoce,
în favoarea lor, un act juridic împotriva părților acestuia.

79 Claudiu Ramon, D. Butculescu, op. cit. , pag. 88
80 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 634 – 635
81 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 222
82 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 157

31
Este de reținut că, atunci când se pune problema opozabilității față de terți a actului
juridic, din punct de vedere al terților, actul juridic apare doar ca o situație juridică. Din
împrejurarea că față de terță actrl juridic urmează a fi considerat ca un simplu fapt juridic, rezultă
cel puțin două consecințe importante : dacă un terț încalcă un drept ce apaține unei părți dintr -un
act juridic sau dacă împiedică peu na dintre părțile actului juridic să execute obligațăa ce îi
revine din acel act, atunci se va angaja răspunderea civilă delictuală a terțului, iar nu răspunderea
contractuală, aceasta din urmă revenind numai părților contractante; atunci când are interesul să
se prevaleze de un act juridic la care nu a fost parte, terțul poate să folosească orice mijloc de
probă pentru a -l dovedi, re gulile restrictive prevăzute de art. 1191 a lin. (1) și (2) C.civ. din 1864
nefiindu -i aplicabile.83
Uneori, în doctrină și în practică, noțiunea de opozabilitate, respectiv inopozabilitate, este
folosită și pentru raporturile juridice fie dintre părțile ac tului juridic, fie dintre una dintre părțile
actului juridic și succesorii celeilalte părți, fie dintre succesorii părților actului juridic. Trebuie
însă reținut că, pentru astfel de raporturi juridice, noțiunea de opozabilitate înseamnă dreptul de a
invoc a actul juridic respectiv pentru a cere executarea obligației sau obligațiilor la care actul a
dat naștere, iar inopozabilitatea înseamnă lipsa unui asemenea drept.
Termenul de opozabilitate este suficient de întins încât acesta se pretează la diverse
interpretări, cu atât mai mult cu privire la contract. Astfel, opozabilitatea semnifică faptul că
actul juridic civil produce efecte între părțile contractante și avânzii -cauză ai părților, precum și
faptul că situația juridică născută din actul civil respect iv trebuie respectată de către toți, inclusiv
de către terți. De aici rezultă faptul că noțiunea de opozabilitate cunoaște două accepțiuni
diferite: una mai restrânsă și cealaltă mai largă. Astfel, opozabilitatea contractului are în vedere
faptul că actul juridic civil își produce efectele față de părțile sale și faptul că situația juridică
astfel generată își extinde și efectele cu privire la terții propriu -ziși. De aceea, pentru părțile
contractante opozabilitatea se identifică cu efectele obligatorii ale acestuia, iar cu privire la terți,
ea se concretizează în obligația tuturor de a respecta situația juridică creată dintr -un contract,
însă, în cazul acesta nu se va mai putea face tehnic deosebire între opozabilitate și forța
obligatorie a contractului. A stfel, se poate ajunge la ideea că actul juridic civil produce aceleași
efete față de oricine. 84
3.4.3. Noțiunea de parte, terț i și avânzi -cauză
Înainte de a proceda la examinarea conținutului și modului de manifestare a principiului
relativității efectelor actului juridic civil, trebuie să explicăm mia întai noțiunile de parte, terț și

83 Ioan C iochină -Barbu, Drept civil – Partea Generală, Ed. Pin, Iași, 2012, pag. 193
84 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 636

32
de avand – cauză, astfel încât, în raport cu un anumit act juridic civil, toate subiectele de drept
civil se plasează într -una dintre aceste părți.85
a) Prin parte se înțelege acea persoană care încheie actul juridic civil, personal sau prin
reprezentare, și in patrimoniul ori față de care careia se produc efectele actului juridic respectiv.
În legătură cu noțiunea de parte a actului juridic civil se impun unele preci zări.
În primul rând, cuvântul „parte” desemnează atât pe una dintr e părțile actului juridic civil
bilateral sau plurilateral, cât și pe autorul actului juridic civil unilateral. În funcție de natura
actului juridic, părțile poartă denumiri diferite (ofertant, testator, vânzător, cumpărător, asociați,
copărtași etc.).
În al doilea rând, trebuie subliniat faptul că, în sens juridic, prin parte se înțelege nu
numai persoana care încheie direct și personal un anumit act juridic civil, ci și persoana car e
încheie actul prin intermediul unui reprezentant (legal sau conventional).
În al treilea rând, este de remarcat că, din punct de vedere juridic, o parte a actului juridic
civil poate fi alcătuită din mai multe personae fizice sau juridice care promovează ori au interes
sau o poziție comună.86
Pornind de la definiția contractului, se consideră că partea este persoana care și -a
exprimat consimțământul cu ocazia încheierii operațiunii juridice. Astfel, pentru a se determina
calitatea de parte a convenției cri teriul esențial este, bineînțeles, voința persoanei. Din acest
punct, de vedere putem spune că parte a actului juridic civil este autorul său, în sensul de emitent
al declarației de voință juridică.87 O asemenea parte este originară, căci voința ei genereaz ă
operațiunea juridică. Numai că, dacă luăm în considerare doar asupra părții originare, vom avea
dificultăți în ceea ce privește înțelegerea dinamicii contractului, care face ca și alte persoane să
poată deveni părți, după momentul încheierii actului juri dic civl. Persoanele care au devenit părți
ale contractlui după momentul încheierii acestuia, sunt denumite părți survenite.
Cauza juridică concretă împreună cu interesul propriu definesc prezența juridică a unei
persoane la încheierea contractului. Cauza concretă semnifică acea cauză specigică actului care
se încheie și nu alta adiacentă. Atfel este în cazul reprezentării, când reprezentatntul acționează
în virtutea cauzei convenției de reprezentare și nu a celei proprii contractului, pe care acesta
urmeaz ă să îl încheie cu terțul contractant, iar prin interes propriu se poate înțelege interesul,
patrimonial sau nu, care justifică psihologic cauza juridică concretă., Prezența juridică este
separartă de cea fizică, care este irelevantă și nu poate fi reținut ă ca și criteriu pentru noțiunea de
parte. Încheierea, participarea sau intervenția într -un contract juridic au în vedere și prezența

85 Titus Prescure, Roxana Maftei, Dreptul civil. Partea general. Persoa nele, Ed. Hamngiu, 2012, pag , 191
86 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 224
87 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 625

33
fizică a persoanei. În ceea ce privește partea, care în persoană încheie un contract, prezența sa
fizică este evidentă și tinde să o denatureze pe cea juridică, o prezență intelectuală. Prezența
fizică a părții contractante nu este esențial, cu toate că lipsa acesteia poate avea uneori consecințe
juridice nedorite pentru acesta. În ceea ce privește participantul sau interveni entul, într -o
convenție, prezența lor fizică nu poate justifica transformarea acestora în părți ale contractului
încheiat cu ajutorul lor.88
Astfel, reținem faptul că părțile reprezintă acea categorie de personae față de car actul
juridic civil își produce efectele în temeiul principiului forței obligatorii și al principiului
relativității.
b) Te rții sunt persoanele străine de un anumit act juridic, care nu au participat nici direct
si nici prin reprezentare la încheierea acestuia. În principiu, terții, nu p ot fi afectați de încheierea
unui actul juridic civil, în sensul că acesta nu le profit, dar nici nu le dăunează.89
Atunci când părțile desemnează o vategorie definitivă pozitiv, prin faptul că aceștia
participă la nașterea contractului și (sau doar) îi suportă voit efectele, terții se impun ca fiind o
categorie antitetică și negativă : aceștia nu suportă niciun efect al respectivului act juridic, sunt
dtărini de acesta. În această categorie se regăsesc persoanele total străine de contract, și anume
treții desăvârșiți și absoluți. Aceștia nu sunt ținuți de obligațiile pe care le generează contractul,
așa cum nu profită cu nimic după drepturile pe care actul le vehiculează. Această categorie
juridică pare una ideală : simplu de definit, prin excluderea lor d in cercul descris de contract.
Însă, situația terților este le fel de eterogenă juridic și greu de decelat ca și cea a părților,
existând, deci, mai multe categorii de terți.90
Astfel, terții absoluți sunt persoanele total stărine de contract și de părțile acestuia.
Principiul relativității efectelor contractului presupune ca operațiunea juridică să nu producă
niciun efect cu caracter obligatoriu față de aceștia, deoarece ei nu au participat la încheierea
contractului. Însă, terții absoluți trebuie să respec te respectivul contract, efectele acestuia și
norma privată generată de act. Respectul datorat de către terții absoluți situației juridice se
concretizeză în opozabilitatea contractului fată de ei, așa prevede Codul civil. Convenția este
opozabilă tuturor, iar terții trebuie să se abțină de la orice acțiune care ar putea împiedică
derularea normală a actului respectiv. Dincolo de opozabilitate, terții absoluți nu mai prezintă
decât o importanță potențială și anume că aceștia reprezintă contingentul din care vor putea fi
recrutate celelalte categorii de terți.

88 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Paul Vasilescu, op. ci t., pag. 625
89 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 224
90 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 628

34
Așadar, orice persoană care nu este parte la convenție este terț față de respectivul
contract. Statica și dinamica actului ne arată că părțile originare desemnează o categorie
neschimbată, stabilită od ată pentru totdeauna, deoarece ea se definește numai prin raportarea la
momentul inițial și static al contractului: formarea convenției. Consecința este că față de acest
moment și în raport cu părțile originare, terții nu pot dezvolta niciun dinamism, iar orice altă
personaă în afară de partea contractantă este un terț desăvârșit. Atunci când vine vorba despre
dinamica operațiunii juridice și părțile sale survenite situația este cu totul alta .
Dinamica și statica contractului ne impun adaptarea criteriilor de definire a noțiunilor
analizate în funcție de momentul și realitatea la care ne rapoprtăm. Astfel, avânzii -cauză
desemnează o categorie care este defin ită în raport cu efectele contractului, iar legătura
avânzilor -cauză cu terții ține cont de ordinul e videnței: orice având -cauză este un fost terș, așa
cum orice parte survenită a fost inițial tot terț.91
Terții desăvârșiți reprezintă grupul din care se selectează atât părțile survenite, cât și
avanzii cauză. Însă, nu se poate deduce automat că terțul care evoluează va fi neapărat parte
survenită sau având -cauză. Astfel, este regăsită o subcategorie reziduală de terți, care sunt
denumiți specifici, al căror destin juridic este predeterminat de anumite operațiuni juridice.
Acești terți specifici manifestă o importanță deosebită nu atât față de categoria juridică a terților,
ci în special în raport cu anumite operațiuni juridice, care au nevoie de ei pentru a se caracteriza
și defini juriodic. În această subcatgorie se regăsește debitorul cedat, în materia ces iunii de
creanță. Debitorul cedat reprezintă partea originală la contractul care a generat creanța transmisă
de creditor, dar este terț față de convenția de cesiune a contractului original. 92
Raporturile dintre debitorul cedat și cesionar sunt cele descris e de contractul originar.
Fiind parte la acesta, debitorul nu are nevoie să adere la norma privată, deoarece el a fost unul
dintre autorii săi, alături de cedent. Cesionarul nu poate pretinde de la debitorul cedat decât ce
putea cere și autorul său. Așadar , acceptarea ori notificarea cesiunii semnifică faprul că prin
aceasta debitorul aderă la o normă privată la crearea căreia nu a participat, norma fiind generată,
fără știrea acestuia, de contractul de concesiune. Această aderare nu face referire la
obliga ționarul normei, ci la obligatoriul ei și, în felul acesta, se fundamentează opozabilitatea
cesiunii față de debitorul cedat. Astfel, se observă că debitorul cedau nu devine parte survenită la
cesiune, ci rămâne terț, iar debitorul trebuie cedat deaorece a ltfel mecanismul cesiunii nu ar mai
avea niciun sens juridic. Din aceste motive se poate spune că debitorul cedat este un terș specific,
caracteristic cesiunii de creanță.93

91 Moise Bojincă, op. cit., pag. 138
92 Ioan C iochină -Barbu, op. cit., pag. 194
93 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 629

35
c) Prin având -cauză se desemneaza persoana care, deși nu a participat la încheierea
actului
juridic civil, este totuși îndrituită să profite de efectele actului respectiv sau, după caz, este ținută
să suporte aceste efecte datorită legăturii pe care o are cu una din partile acelui act juridic.
Mai apropiați decât terții, însă mai depărt ați decât părțile de efectele generate de contract,
se regăsesc avânzii -cauză. Denumirea de avânzi -cauză esete generică cele trei categorii distincte
de persoane menționate mai jos, care pot suporta anumite consecințe ale normei private generate
de părți. De regulă, se apreciază că există trei categorii de avânzi -cauză:
– succesorii universali și succesorii cu titlu universal;
– succesorii cu titlu particular;
– creditorii chirografari.94
Succesorul universal este acea persoană care dobândește un patrimo niu, adică o
universalitate. Este cazul moștenitorului legal unic, al legatarului care a cules întreaga moștenire
și al persoanei juridice dobânditoare a unui patrimoniu ca efect al fuziunii ori al transformării.
Sucesori cu titlu universal sunt acele per soane care dobandesc de l aautorul lor o parte, o
fracțiune, o cotă procentuală dintr -un patrimoniu. 95Succesorul cu titlu universal este acea
persoană care dobândește o fracțiune dintr -un patrimoniu, precum: moștenitorii legali, l egatarul
sau legatarii car e au dobândit o cotă -parte din moștenire, persoana juridică dobânditoare a unei
părți din patrimoniul persoanei juridice divizate (indiferent dacă ar fi vorba de o divizare totală
sau de o divizare parțială). Din definițiile date de art. 1055 și art. 1056 alin. (1) C.civ. legatului
universal și legatului cu titlu universal nu trebuie trasă concluzia că distincția între succesorul
universal și succesorul cu titlu universal s -ar face în funcție de vocația de a dobândi întreg
patrimoniul sau numai o fracțiune din acesta, deoarece calitatea de având -cauză privește
dobândirea efectivă, pentru că numai atunci se pune practic problema transmiterii drepturilor și
obligațiilor patrimoniale.
Se observă că între succesorii universali și succesorii cu titlu universal a i părților actului
juridic nu există vreo deosebire de ordin calitativ, ci numai de ordin cantitativ, așa încât ei
formează o singură categorie de avânzi -cauză.96
Din punct de vedere juridic, succesorii universali sau cu titlu universal ai părților actului
juridic sunt considerați continuatori ai personalității autorului lor, tocmai pentru că dobândesc un
patrimoniu sau, după caz, o fracțiune de patrimoniu.

94 Valeria Gheorghiu, op.cit., pag. 114
95 Titus Prescure, Roxana Maftei, op. cit., pag, 192
96 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 225

36
Calitatea succesorilor universali sau cu titlu universal ai părților de a fi avânzi -cauză
constă în aceea că actul juridic civil încheiat de autorul lor (adică de cel de la care au dobândit
patrimoniul sau o fracțiune din acesta) își produce efectele și față de ei, în sensul că acești
succesori preiau toate sau o parte din drepturile subiective și obliga țiile patrimoniale ale
autorului, cu excepția drepturilor și obligațiilor strâns legate de persoana autorului, precum și
cele declarate de părți ca intransmisibile.97
În acest sens, art. 1282 alin. (1) C.civ. prevede că, „la moartea unei părți, drepturile și
obligațiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal,
dacă din lege, din stipulația părților ori din natura contractului nu rezultă contrariul”, legiuitorul
scăpând însă din vedere că nu numai persoanele f izice, ci și persoanele juridice pot fi părți în
raporturile juridice contractuale.
Este de reținut că, în cazurile prevăzute de lege, ar fi posibilă încetarea calității de avânzi –
cauză ai succesorilor universali sau cu titlu universal față de anumite act e juridice încheiate de
autorul lor. Ca exemplu, menționăm cazul moștenitorilor legali rezervatari în privința
liberalităților făcute de autorul lor și care încalcă rezerva succesorală.
Succesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândește un anumit drept
subiectiv, privit individual (ut singuli). Este cazul cumpărătorului unui bun, donatarului,
cesionarului, legatarului cu titlu particular etc.98
Trebuie subliniat faptul că, în cazul succesorului cu titlu particular, calitatea sa de având –
cauză se apreciază nu în raport de actul juridic prin care a dobândit un anumit drept subiectiv (în
acest act juridic având poziția juridică de parte) și nici în raport de alte acte juridice încheiate de
autorul său (cel de la care a dobândit acel drept subiec tiv) cu alte persoane și care acte nu au
nicio legătură cu dreptul subiectiv respectiv (față de aceste acte juridice având poziția de terț), ci
numai în raport cu actele juridice anterioare ale autorului, referitoare la același drept sau bun,
încheiate cu alte persoane (față de aceste din urmă acte juridice, succesorul cu titlu particular
poate să fie având -cauză sau terț).
Așadar, se poate spune că nici succesorii cu titlu particular nu sunt avânzi -cauză, ci părți
survenite sau, după caz, terți.99
Legiuito rul menționează în a rt. 1282 alin. (2) C.civ. că „drepturile, precum și, în cazurile
prevăzute de lege, obligațiile contractuale în strânsă legătură cu un bun se transmit, odată cu
acesta, succesorilor cu titlu particular ai părțilo r.

97 Valeria Gheorghiu, op.cit., pag. 114
98 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 225
99 Ionel Reghini , Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 632

37
Așadar, dobânditorul unui anumit drept are calitatea de având -cauză (deci poate exercita
drepturile și este ținut să execute obligațiile autorului său și care decurg din actul juridic
respectiv) numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerințe:
– drepturi le și oblig ațiile sunt strâns legate de dreptul subiectiv dobândit;
– actele juridice anterioare sunt încheiate de autorul lui cu alte persoane și referitoare la
același drept sau bun;
– actul juridic față de care urmează a se stabili calitatea de având -cauză sau de terț a
succesorului cu titlu particular să îndeplinească cerințele privitoare la forma pentru opozabilitate
față de terți.
În cazul neîndeplinirii vreuneia dintre aceste cerințe, dobânditorul cu titlu particular se va
afla în poziția de terț.100
Spre ex emplu, să presupunem că se încheie un contract de locațiune cu privire la un
imobil înscris în cartea funciară, iar, după aceea, proprietarul (locatorul) vinde imobilul respectiv
unei terțe persoane. Dacă locațiu nea a fost notată în cartea funciară, contra ctul de locațiune va
produce efectele (astfel cum au fost convenite de locator și locatar) și față de cumpărător [art.
1811 lit. a) C.civ.], iar în situația în care în contractul de locațiune s -a prevăzut expres încetarea
acestuia în cazul vânzării, locați unea rămâne opozabilă dobânditorului (va produce efecte față de
acesta) chiar și după ce locatarului i s -a notificat înstrăinarea, pentru un anumit termen stabilit
potrivit art. 1812 alin. (2) C.civ. Dimpotrivă, dacă locațiunea nu era notată în cartea func iară la
data încheierii contractului de vânzare, atunci cumpărătorul nu mai este obligat să respecte
locațiunea consimțită de către vânzător.101
Este de reținut că, în aceleași condiții, contractul de locațiune își va produce efectele și
față de alți dobând itori cu titlu particular ai bunului ce îi formează obiectul (spre exemplu, în
cazul înstrăinării bunului printr -un contract de donație, de întreținere, de schimb etc.), precum și
față de cel căruia locatorul îi constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra
bunului respectiv (de exemplu, convenția de constituire a unui drept de uzufruct sau a unui drept
de superficie).102
Menționăm că producerea efectelor unui act juridic și față de succesorii universali sau cu
titlu universal ai părților, p recum și, în condițiile arătate, față de succesorul cu titlu particular este
justificată și de principiul potrivit căruia un drept se dobândește așa cum apare el în patrimoniul
transmi -țătorului, acesta din urmă neputând transmite sau constitui mai multe d repturi decât are
[art. 17 alin. (1) C.civ.].

100 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 226
101 Elena Iftimie, op.cit , pag. 145
102 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 161

38
Conform art. 2324 alin. (1) C.civ , creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o
garanție reală care să le asigure rea lizarea creanței pe care o au împotriva debitorului (ipotecă,
gaj, privilegiu), ci numai un drept de gaj general asupra bunurilor prezente și viitoare ale
debitorului lor, aceste bunuri servind drept garanție comună a creditorilor.
Creditorii chirografari sunt considerați de majoritatea autorilor ca fiind avânzi -cauză ai
debitorului lor, în sensul că ei suportă influența actelor juridice patrimoniale încheiate de debitor
cu alte persoane, acte juridice prin care activul patrimonial (gajul general sau garanția comună)
se poate mări sau micșora. în principiu, aceste acte tr ebuie respectate de creditorul chirografar,
deoarece el nu are dreptul să se amestece în treburile debitorului său103.
Cu alte cuvinte, creditorilor chirografari le sunt opozabile actele juridice încheiate de
debitorul lor cu terțe persoane; însă din aceste acte nu se nasc drepturi subiective și obligații în
beneficiul sau în sarcina creditorilor chirografari, aceștia nedevenind creditori sau debitori ca
urmare a unor asemenea acte juridice. Tocmai de aceea, poziția creditorilor chirografari în raport
de act ele juridice încheiate de debitorul lor cu terțe persoane nu vizează atât principiul
relativității efectelor actului juridic (din perspectiva acestui principiu, creditorii chirografari
urmează a fi incluși în categoria terților), cât opozabilitatea față de terți a drepturilor subiective
civile și, implicit, a obligațiilor părților actului juridic.
Există totuși o particularitate, în sensul că legea instituie anumite reguli specifice prin
care creditorii chirografari pot să înlăture opozabilitatea față de e i a actelor juridice încheiate de
debitor în frauda intereselor lor, fie prin acțiunea revocatorie (pauliană), reglementată de art.
1562 și urm. C.civ., fie prin acțiunea în declararea simulației, reglementată de art. 1289 și urm.
C.civ. Această posibilita te recunoscută de lege se explică prin aceea că, spre deosebire de situația
terților desăvârșiți, între creditorul chirografar și debitorul său (parte în actul juridic respectiv)
există anumite raporturi, concretizate în dreptul de gaj general.104
3.4.4. Exc epții de la principiul relativității efectelor actului juridic civil
În mod tradițional, se consideră că excepțiile reprezintă situațiile juridice în care efectele
actelor juridice civile se produc față de persoane care nu au participat la formarea atelor nici
personal și nici prin reprezentant. De regulă, analiza acestor excepții ar trebui să conducă la
determinarea situațiilor în care un terț desăvâșit devine creditor sau debitor, fără să își dea
acordul nici la încheierea contractului, nici ulterior. Di n acest punct de vedere, posibilele excepții
de la principiul menționat ar trebui să fie distorsionări ale principiului forței obligatorii al actului

103 Valeria Gheorghiu, op.cit., pag. 114
104 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 162

39
juridic civil , deoarece un contract ar deveni obligatoriu în lipsa celui vizat de efectele operațiunii
jurdice. Însă, o asemenea situație convențională nu există cu adevărat.105
Excepțiile principiului relativității efectelor actului juridic civil sunt constituite de acele
cazuri în care efectele actul juridic civil s -ar produce și față de alte persoane care nu au participat
la încheierea actului respectiv, deci față de alte perso ane decât părțile. Așadar, când vorbim
despre excepțiile de la acest principiu, trebuie să fim în prezența fie a unui act juridic care dă
naștere la drepturi subiective direct în favoarea altei persoane decât aceea sau acelea care au
încheiat actul respect iv, fie a unui act juridic care dă naștere la obligații civile direct în sarcina
altei persoane decât părțile lui.106
Reamintim că opozabilitatea față de terți a actului juridic civil (a situației juridice create
de un asemenea act) nu reprezintă o excepț ie de la principiul relativității efectelor actului juridic
civil, deoarece în sarcina terților nu se nasc obligații civile din actul juridic respectiv, ci este
vorba numai de împrejurarea că terților nu le este permis să aducă atingere drepturilor subiect ive
născute în favoarea părților actului juridic.
Sub imperiul reglementării anterioare, excepțiile de la principiul relativității erau
împărțite de literatura de specialitate în excepții aparente și excepții reale, neexistând însă un
punct de vedere unit ar în ceea ce privește includerea anumitor situații în categoria excepțiilor
reale sau a celor aparente. Opinia majoritară era în sensul că excepția reală de la principiul
relativității ar presupune că, prin voința părților actului juridic și numai prin vo ința acestora (nu
însă și în temeiul legii sau al consimțământului tacit al terțului), actul respectiv creează drepturi
subiective sau obligații pentru o persoană ce nu a participat la încheierea lui, nici personal, nici
prin reprezentant; pe cale de cons ecință, se admitea că singura excepție reală de la principiul
relativității efectelor actului juridic ar fi stipulația pentru altul.107
Stipulația pentru altul (numită și contractul în folosul unei terțe persoane), adică acel
contract prin care o parte (pro mitentul) se obligă față de cealaltă parte (stipulantul) să execute o
prestație în favoarea unei a treia persoane (terțul beneficiar), fără ca aceasta din urmă să participe
la încheierea convenției respective nici direct și nici reprezentată de stipulant, era considerată
unanim, cât timp nu era reglementată expres d e lege, ca excepție veritabibilă ( reală) de la
principiul relativității efectelor actului juridic civil, deoarece se admitea că dreptul subiectiv civil
al terțului se năștea direct și în puterea convenției dintre stipulant și promitent, iar numai
exercițiul acestui drept depindea de voința terțului beneficiar.

105 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 633
106 Cristian Firică, Excepții de la principiul relativității, Ed. C. H. Beck, București, 2013, pag. 130
107 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 228 -229

40
Stipulația trebuie înțeleasă ca fiind o operațiune juridică prin care o persoană, numită
stipulant, convine cu o altă persoană, numită pr omitent, ca acesta din urmă să execute o anumită
prestație în favoarea unui terț.108
Noul Cod C ivil nu numai că reglementează cu caracter general stipulația pentru altul, dar,
după ce prevede că, „prin efectul stipulației, ben eficiarul dobândește dreptul de a cere direct
promitentului executarea prestației” [art. 1284 alin. (2) C.civ.], dispune că, „dacă terțul
beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată” [art. 1286 alin.
(1) C.civ.], ceea ce înseamnă că nașterea drept ului subiectiv civil direct și definitiv în
patrimoniul terțului beneficiar este condiționată de acceptarea acestui drept de către terțul
beneficiar, neacceptarea stipulației având caracterul unei condiții rezolutorii.109
Situația avânzilor -cauză nu constit uie o excepție reală de la principiul relativității
efectelor actului juridic civil, deoarece: succesorii universali și cei cu titlu universal sunt
persoane asimilate părților, în sensul că iau locul părților inițiale în privința efectelor actului
juridic, fiind deci „continuatori ai autorului lor”, iar, de cele mai multe ori (de exemplu, în cazul
fuziunii), această împrejurare nici nu este străină de voința acestor succesori; succesorul cu titlu
particular, în măsura îndeplinirii celor trei condiții arătat e, ia locul părții actului juridic,
dobândirea calității de având -cauză făcându -se cu voia lui; creditorii chirografari, admițând că
fac parte și ei din categoria avânzilor -cauză, nu dobândesc drepturi subiective sau obligații din
actul juridic încheiat de debitorul lor, iar dreptul de a ataca actul fraudulos al debitorului lor
(drept care, oricum, depășește cadrul noțiunii de efecte ale actului juridic) se naște din lege.110
Promi siunea faptei altuia ( convenția de porte -fort), adică acel contract prin care o parte
(promitentul) se obligă față de cealaltă parte (creditorul promisiunii) să determine o a treia
persoană să încheie ori să ratifice un act juridic (art. 1283 C.civ.), reprezintă numai în aparență o
excepție de la principiul relativității efectelor a ctului juridic, întrucât, în realitate, promitentul
promite propria lui faptă (de a determina pe o terță persoană să își asume un anume angajament
juridic în folosul creditorului promisiunii), iar terțul nu devine obligat prin acest contract, ci
numai dac ă se obligă personal sau prin reprezentant, deci terțu l devine parte în actul juridic
respectiv numai prin voința sa.111
Reprezentarea este procedeul tehnico -juridic prin care o persoană (reprezentantul) încheie
un act juridic în numele și pe seama altei pe rsoane (reprezentatul), efectele actului juridic astfel

108 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 633
109 Ioan Ciochină -Barbu, op.cit. , pag. 196
110 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 229
111 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. cit., pag 291

41
încheiat producându -se direct în persoana celui reprezentat, deci direct între reprezentat și
cealaltă parte (art. 1296 C.civ.).
Indiferent de felul ei (legală, convențională sau judiciară), repreze ntarea este doar o
excepție aparentă de la principiul relativității, în sensul că efectele actului juridic se produc față
de reprezentat, deși actul juridic respectiv a fost încheiat (fizic) de către reprezentant, însă, în
cazul reprezentării convenționale , reprezentatul intră, așa cum am văzut, în noțiunea de parte a
actului juridic (prin contractul de mandat, reprezentatul și -a manifestat voința de a deveni
titularul drepturilor și obligațiilor ce se vor naște din actul juridic pe care îl va încheia
repre zentantul), iar, în cazul reprezentării legale sau judiciare, reprezentatul se vede în temeiul
legii titular de drepturi și obligații izvorâte din actul juridic încheiat de reprezentant, iar nu
exclusiv în temeiul voinței altei persoane, parte în actul jur idic în cauză.112
Prin acțiunile directe desemnăm acele situații în care, potrivit legii, o persoană
(reclamantul) cheamă în judecată o altă persoană (pârâtul) cu care nu se află în raporturi
contractuale, reclamantul fiind în raporturi contractuale cu o al tă persoană cu care și pârâtul se
află în raporturi contractuale.113
În materia contractului de antrepriză, art. 1856 C.civ. recunoaște lucrătorilor (care sunt
terți față de contractul încheiat de antreprenor cu beneficiarul) o acțiune directă împotriva
beneficiarului (care este terț față de contractele încheiate de antreprenor cu lucrătorii), dispunând
că, „în măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract
încheiat cu acesta, au desfășurat o activitate pentru presta rea serviciilor sau executarea lucrării
contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta
contractate au acțiune directă împotriva beneficiarului, până la concurența sumei pe care acesta
din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acțiunii”.
De asemenea, în materia contractului de mandat, pentru ipoteza în care mandatarul, în
executarea mandatului, și -a substituit o altă perso ană, art. 2023 alin. (6) C.civ. recunoaște
mandatului o acțiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul și -a substituit -o.
Se observă că, în cazul acțiunilor directe, posibilitatea reclamantului de a pretinde un
drept subiectiv, invocând un act juridic la care nu este parte, nu se naște din acel act jur idic, ci
izvorăște din lege, așa încât suntem în prezența unei excepții aparente de la principiul relativității
efectelor actului juridic civil.
Cesiunea de creanță poate fi privită ca o excepție aparentă de la principiul relativității
efectelor actului j uridic civil. Deși părțile convenției care are ca obiect cesiunea unei creanțe sunt
cedentul și cesionarul, debitorul cedat fiind un terț față de această convenție, totuși, după ce i -a

112 Dănuț Cornoiu, Alexandru Florin Măgureanu, Dana Tită , op.cit., pag. 162
113 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 231

42
devenit opozabilă, debitorul va trebui să efectueze plata către cesiona r. Este vorba însă de
aceeași creanță (sub aspectul obiectului, al naturii, al garanțiilor care o însoțesc, al eventualelor
dobânzi), fiind schimbată numai persoana creditorului; oricum, efectele cesiunii de creanță se
produc față de debitor în temeiul leg ii.114
Nici cesiunea contractului nu constituie o excepție veritabilă de la principiul relativității,
deoarece presupune consimțământul contractantului cedat, consimțământ ce poate fi dat în mod

anticipat sau ulterior cesiunii.115
De asemenea, preluarea dato riei printr -un contract încheiat de debitorul inițial cu noul
debitor produce efecte numai dacă se obține acordul creditorului.
Gestiunea de afaceri (denumită și gestiunea intereselor altei persoane) este, în esență,
operațiunea ce constă în aceea că o pe rsoană, numită gerant, prin fapta sa voluntară și unilaterală,
intervine și săvârșește acte materiale sau acte juridice în interesul altei persoane, numită gerat,
fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă. în măsura în care actele juridice înche iate de
gerant, cu intenția de a gera interesele altuia, sunt utile geratului, deci au caracterul de acte
necesare sau utile, atunci acestea își vor produce efectele față de gerat, în alte cuvinte, deși actul
juridic este încheiat de gerant cu o terță pers oană, el va naște drep turi și obligații pentru gerat.116
Aceasta se datorează însă dispozițiilor legii [art. 1337 alin. (2) C.civ.], așa încât suntem în
prezența unei excepții aparente de la principiul relativității efectelor actului juridic.
Actele juridic e colective (hotărârile asociaților sau chiar ale unora dintre coproprietari)
sunt tot excepții aparente de la principiul în discuție, întrucât ele își produc efectele față de
asociații (coproprietarii) care nu au participat la adoptarea lor, precum și faț ă de cei care au votat
împotrivă, în temeiul legii, precum și, uneori, al unui consimțământ tacit și prealabil dedus din
actul juridic la care aceștia au consimțit inițial (actul constitutiv, actul juridic de coachiziție).
Spre exemplu, art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații
stabilește că „hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv și ale
statutului sunt obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat p arte la adunarea
generală sau au votat împotrivă”, fiind posibil ca hotărârile respective să privească încheierea
unor acte juridice; art. 43 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației
dispune că „hotărârile adunării generale a me mbrilor cooperatori luate în conformitate cu
prevederile actului constitutiv și ale prezentei legi sunt obligatorii pentru membrii cooperatori,
inclusiv pentru membrii cooperatori care nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă"; în

114 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 170
115 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. cit., pag 298
116 Ernest Lupan, Szllard Sztranyiczki, Emod Verres, Rikhard –Arpad Pantilimon, op. cit., pag 298

43
materia copropr ietății obișnuite actele de administrare pot fi făcute, ca regulă, cu acordul
coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor -părți” (art. 641 C.civ.); în materia coproprietății
asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, încetar ea destinației de
folosință comună pentru anumite părți comune se poate hotărî motivat cu o majoritate de două
treimi din numărul coproprietarilor, cu aceeași majoritate putându -se hotărî înstrăinarea sau
ipotecarea acestora (art. 658 C.civ.) etc.117
S-ar putea ajunge ca un act juridic să producă, indirect, efecte față de un terț prin
aplicarea regulilor din materia răspunderii civile delictuale. Este vorba de ipoteza în care un terț,
prin fapta sa ilicită și culpabilă, a împiedicat executarea unei obligații asumate printr -un act
juridic. Creditorul acelei obligații nu are împotriva terțului o acțiune contractuală, ci o acțiune în
răspundere civilă delictuală în cadrul căreia terțul este ținut să repare integral prejudiciul cauzat
prin fapta sa, iar, în funcț ie de împrejurările concrete, despăgubirea la care va fi obligat terțul ar
putea echivala cu valoarea prestației neexecutate datorită faptei sale118.
Un indiciu cu privire la inexistența unor asemenea exceții rezultă chiar din faptul că
partizanii excepțiil or de la principiul relativității le împart în excepții aparente și reale. În felul
acesta, reprezentarea, simulația, convenția de promisiune pentru altul, acțiunile directe, actele
juridice coletive, contractul colectiv de muncă sau concesiune de creanță nu reprezintă situații
gneratoare de raporturi obligaționale față de un terț, fără consimțământul acestuia. Nici excepțiile
zise reale, în care se regăsește stipulația pentru altul, nu concretizează cazul în care o peroană să
fie ținută de o obligație la c are nu a consimțit sau să exercite un drept pe care acesta nu l -a dorit,
Așadar, dacă acest principiu va fi redus la dimensiunea ei normală, cu privire la raporturile
obligaționale, ea nu poate înregistra excepții.119
În concluzie, principiul relativității efectelor actului ju ridic civil se aplică doar
raporturilor cu caracter obligatoriu, funcția lui tehnică fiind aceea de a deosebi între părți, terți și
avânzi -cauză, după cum regula relativității nu este altceva decât o aplicație specială a
principiului fo rței obligatorii.
3.4.5. Excepții de la opozabilitatea actului juridic civil
O primă excepție de la opozabilitatea actului juridic față de terți o întâlnim în materia
simulației.120
Prin simulație se înțelege operațiunea juridică prin care, printr -un act juridic public,
aparent, denumit și simulat, se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr -un act

117 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 233
118 Gabriel Boroi, Carla Alexand ra Anghelescu, op. cit., pag 233
119 Ionel Reghini, Șerban Diaconescu, Pa ul Vasilescu, op. cit., pag. 635
120 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 172

44
juridic ascuns, secret, dar adevărat (actul ascuns trebuie să se înc heie concomitent sau înainte de
încheierea actului public). Î n principiu, sancțiunea care intervine în cazul simulației constă în
inopozabilitatea față de terții de bună -credință a situației juridice create prin actul juridic secret,
precum și, dacă este c azul, înlăturarea simulației pe calea acțiunii în simulație. Actul secret mai
poartă denumirea de ocult, ascuns contra înscris sau acord simulatoriu, iar convenția aparentă se
mai numește și ostensibil, simulat sau public.
Conform art. 1289 alin. (1) C. c iv., contractul secret produce efecte numai între părți, și
dacă din natura contractului sau din stipulația părților nu rezultă altfel, acestea se produc și între
succesorii lor universali sau cu titlu universal. Mai mult, contractul secret nu produce efec te nici
între părțile contractante dacă acesta nu îndeplinește condițiile de fond cerute de lege pentru
încheierea sa valabilă.
Așadar, deși între părți (precum și, ca regulă, față de succesorii universali sau cu titlu
universal ai părților) își produce ef ectele actul juridic secret (real), terților de bună -credință, în
condițiile care rezultă din art. 1290 -1291 C.civ., nu le este opozabil acest act juridic, ci numai
actul juridic aparent (simulat); mai mult, terții de bună -credință pot să invoce, în benefi ciul lor și
împotriva părților, actul juridic secret, prin intermediul acțiunii în simulație.121
Astfel, putem aprecia că este preferabil ca situația unei anumite categorii de avânzi –
cauză,
anume cea a creditorilor chirografari, să fie considerată excepție de la opozabilitatea actului
juridic, iar nu excepție aparentă de la principiul relativității efectelor actului juridic, întrucât nu
este vorba de drepturi subiective civile și obligații civile care să aparțină sau, după caz, să revină
unor persoane ce nu au participat, nici direct și nici prin reprezentare, la încheierea actului juridic
și care nu au nici calitatea de succesori ai părților.
Situația creditorilor chirografari este inclusă uneori în categoria excepțiilor aparente de la
principiul relativi tății pe considerentul că dreptul creditorilor chirografari de a ataca actele
juridice frauduloase ale debitorului lor, pe calea acțiunii revocatorii, se naște din lege, iar nu din
actul juridic încheiat de părți, însă, un asemenea drept excede noțiunii de efecte ale actului
juridic civil, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din art. 1565 alin. (1) C.civ., efectul
admiterii acțiunii revocatorii constă în inopozabilitatea actului juridic atacat.122
De altfel, simulația este considerată excepție nu de la relativitate, ci de la opozabilitate,
iar în cazul simulației poate fi vorba tot de creditorii chirografari ai părților simulației, cărora

121 Eduard Jurgen Prediger, op.cit., pag 177
122 Elena Iftimie, op.cit , pag. 147

45
legea le recunoaște, în anumite condiții, dreptul de opțiune între a invoca actul juridic aparent
(simulat) sau ac tul juridic ascuns (real).123
În categoria excepțiilor de la opozabilitatea actului juridic ar putea fi inclus și cazul în
care, potrivit legii, terțul care ar justifica un interes este îndreptățit să atace un act juridic (de
exemplu, nulitatea absolută a u nui act juridic poate fi invocată de orice persoană interesată).

CAPITOLUL AL IV -LEA
EFECTELE SPECIFICE ACTELOR JURIDICE SINALAGMATICE
4.1. Noțiuni generale
Legiutorul menționează fapt ul că un contract este sinalagmatic atunci când obligațiile
născute din acesta sunt reciproce și independente , în caz contrar fiind vorba despre un contract
unilateral chiar dacă excutarea acestuia presupune obligații în sarcina ambelor părți.
Contractul sinalagmatic, numit și contract bilateral , are în vedere faptul că fiecare parte
are atât calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor , cum este în cazul : contractului de
vânzare, contractului de schimb, contractului de locațiune, contractului de arendare, contractului
de depozit cu titlu oneros, contractului de înt reținere , contractului de concesiune, contractului de
antrepriză etc.124
Reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractele sinalagmatice determină
unele efecte specifice, care vize ază apariția unor împrejurări, imputabile sau nu , uneia dintre
părți.
Interdependența obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice constituie regula
potrivit căreia, în asemenea contracte, niciuna dintre obligațiile reciproce ale părților nu poate fi
concepută în lipsa celeilalte.
În cazul în care s-ar admite că o parte este ținută la executare, chiar dacă cealaltă nu
procedează în același fel în ceea ce privește propria obligație, s -ar ajunge la ruperea legăturii de
interdependență dintre cele două obligații, legătură care este de esența contractul ui sinalagmatic.
Efectele specifice contractelor sinalagmatice sunt unrmătoarele:125
– Excepția de neexecutare a contractului ;

123 Claudiu Ramon, D. Butculescu, op.cit., pag.88
124 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 179
125 Ionică Ninu, Rezoluțiunea și rezilierea, excepția de neexecutare, riscul contractului, Ed. Hamangiu, București ,
2014, pag.2

46
– Rezoluțiunes și rezilierea ;
– Riscul contractului.
Excepția de neexecutare a contractului, rezoluțiune și rezilierea se discută pe planul
culpei părților în legătură cu executarea contractului, iar problema riscului contractual se discută
în legătură cu imposibilitatea executării contractului, datorită unor cauze neimputabile părților.
Sub un alt aspect, trebuie precizat că toate efe ctele specifice contractelor sinalagmatice
vizează executarea acestora, spre deosebire de nulitate, care intervine pentru cauze legate de
încheierea valabilă a contractelor.
Reciprocitatea obligațiilor necesită trei subliniei.126
În primul rând, obligațiil e reciproce ale părților trebuie să aibă un izvor comun, de natură
contractuală. În acest fel, este posibil ca obligațiile părților să fie reciproce, dar născute din
izvoare diferite, contractuale sau extracontractuale.
În al doilea rând, ideea de reciprocitate a obligațiilor sau a datoriilor nu trebuie
confundată cu ideea de reciprocitate a prestațiilor.Spre exemplu, în cazul stipulației pentru altul
sau al contractului de societate, prestațiile părților nu sunt reciproce (promitentul își execută
prestația față de terțul beneficiar, iar nu față de stipulant; părțile din contractul de societate nu se
obligă la prestații reciproce, ci se obligă, unii față de alțăă, să pună ceva în comun, eventual în
favoarea societății viitoare).
În al treilea rănd , reciprocitatea obligațiilor nu se confundă nici cu echivalența
prestațiilor. Astfel, pentru a fi în prezența unui contract sinalagmatic, este necesar ca fiecare să
aibă convingerea că obține nu numai echivalentul prestației sale, ci și un câștig.

4.2 Excepția de neexecutare a contract ului
În executarea contractului este necesar ca părțile contractante să își îndeplinească
obligațiile așa cum și le -au asumat și cu bună -credință.
Prin excepția de neexecutare a contractlui se desemnează acel mijloc de apărare care
constă în refuzul de executare a obligației exprimat de către una dintre părțile contractului
sinalagmatic atunci când cealaltă parte îi p retinde acestă executare fără a -și executa sau oferi
executarea propriei obligații.127
Art. 1556 C.civ., reglementează cu caracter general excepția de neexecutare a
contractului sinalagmatic, astfel atunci când obligațiile născute dintr -un contract sinalagmatic
sunt exigibile, iar una dintre părți nu execută sau nu oferă executarea obligației, afară de cazul î n
care, din lege, din voința părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute

126 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 179
127 Ionică Ninu, op. cit. , pag.8

47
mai întâi. Alin. (2) al aceluiași articol dispune că exceutarea nu poate fi refuzată dacă, potrivit
împrejurărilor și având în vedere mic aînsemnătate a prestației neexecutate, acest refuz ar fi
contrar bunei -credințe.128
Justificare a existenței acestui mijloc de apărare constă în chi ar obligativitatea
contractului, în sensul că partea căreia i se opune excepția este sancționată (prin refuzul
executării ob ligației cocontractantului) tocmai pentru conduita sa culpabilă, constând în
neexecutarea obligației asumate, conduită ce contravine principiului forței obligatorii a actului
juridic civil.129 Excepția de neexecutare a contractlui sinalagmatic în deplinește ș i o funcție de
garan ție, în sensul că, refuzând
executarea prestației la care s -a obligat, debitorul care este totodată și creditor, poate evita
eventualul concurs al celorlalți creditori ai cocontractantului său.
Pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractlui, trebuie îndeplinite
următoarele condiții:130
– obligaț iile reciproce ale părților își au izvorul în același contract, iar nu să aibă izvoare
diferite (spre exemplu, vânzătorul nu poate refuza predarea lucrului vândut pe motiv că nu i-a
fost restituită suma pe care o împrumutase cumpărătorului cu un alt prilej);
– să existe o neeexecutare, chiar parțială, dar suficient de însemnată din partea acelei părți
care pretinde executarea;
– această neexecutare să fie imputabilă părții care, la rândul ei pretinde executarea
obligației celeilalte părți, iar nu să se datoreze unei fapte săvârșite de partea care invocă excepția
sau unei împrejurări ce exclude vinovăția ;
– ambele obligații sunt exigibile la data invocării excepț iei (prezintă interes obligația
părții c ăreia i se opune excepția) și nu există o anumită ordine în executarea obligațiilor, în
sensul că obligația părții care invocă excepția să nu necesite să fie executată înaintea obligației
celeilalte părți.
Pentru a se opune excepția de neexecutare, nu este necesar ca debitorul să fie pus în
întărziere ți nu este nevoie ca instanța să intervină.
În măsura în ca re sunt îndeplinite cumulativ aceste condiții, partea îndreptățită poate
invoca excepția direct față de ceal altă parte, fără a fi nevoia de punere în întârziere sau de
sesizarea instanței. Dacă însă vreuna dintre condițiile necesare invocării excepției nu este
îndeplinită, refuzul de executare va îndreptății cealaltă parte să solicite despăgubiri civile
contract uale.

128 Luminița Cristina Stoica, op. cit., pag. 149
129 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 180
130 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op.cit., pag 180

48
Excepția de neexecutare poate fi invocată și împotriva creditorilor cocontractantului, fie
în cazul în care aceștia, pe calea acțiunii oblice, exercită drepturi debitorului lor, fie când aceștia
ar urmări un bun care se află pe un temei contractual în mâinile celui ce invocă excepția. Însă,
excepția de neexecutare nu poate fi opusă terților care invocă un drept propriu, absolut distinct
de contract.131
Efectul invocării excepției de neexecutare se produce de îndată și constă în suspendarea
executării obligației asumate de partea care recurge la acest mijloc de apărare, până la data la
care cealaltă parte își va executa obligația asumată prin același contract. Desigur că partea
îndrituită să refuze exercitarea obligației sale nu poate fi obligată să pl ătească daune -interese
moratorii pe motiv de întârziere în executarea obligației sale.132 Contractul și forța sa obligatorie
nu încetează, fiind suspendată numai executarea sa, deci părțile contractante nu sunt liberate de
obligațiile lor.
4.3. Rezoluțiunea și rezilierea
4.3.1 Rezoluțiunea
Rezoluțiunea reprezintă unul din efectele specifice contractele sinalgmatice și un mijloc
la îndemâna creditorului în scopul satisfacerii creanței sale, care se poate cumula cu un altul,
respectiv plata de daune -interese.133
În contractele sinalagmatice, datorită reciprocității și conexității obligațiilor ce se nasc
din aceste contracte, obligația unei părți constituie cauza juridică a obligației celeilalte părți.
Legiuitorul sugerează faptul că rezoluțiunea și rezilierea reprezintă cauze de încetare a
contractului. Acesta operează o schimbare esențială de paradigmă în ceea ce privește
reglementarea regimului juridic al rezoluțiunii contra ctului și al rezilierii. Partea în privința
căreia nu s -a executat are alegerea fie să silească pe cealaltă parte să execute convenția, când
aceasta este posibil, fie să ceară desființarea cu daune -interese.
Rezoluțiunea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor
izvorâte dintr -un contract sinalagmatic cu executare dintr -o dată, constând în desfi ințarea
retroactivă a acestuia.134
În funcție de izvorul său, putem deosebi: 135
– Rezoluțiunea legală;
– Rezoluțiunea convențională.

131 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 8, apud G.Boroi, L. Stănciulescu, Instituții de drept civil, pag. 181
132 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 181
133 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 181
134 Ionuț Florin Popa, Rezoluțiunea și rezilierea co ntractelor în Noul Cod Civil, Ed. Universul Juridic, București,
2012, pag. 106
135 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 181

49
În funcție de operare, așa cum prevede art. 1550 C.civ., distingem următoarele:
– Rezoluțiunea judiciară, care se dispune, la cerere, de către organul de jurisdicție;
– Rezoluțiunea unilaterală, care operează prin declarația de rezoluțiune a părții interesate;
– Rezoluțiunea de plin drept, care intervine fie în cazurile expres prevăzute de lege, fie
când părțile au convenit astfel.
De reținut este faptul că rezoluțiunea nu poate fi cerută de către partea vinovată de
neexecutare a obligației pe care și -a asumat -o prin contractual sinalagmatic, ci doar de creditorul
obligației neexecutate cul pabil, Altfel spus, cei care solicit rezoluțiunea trebuie să își fi executat
obligația asumată prin contractual sinalagmatic sau să se declare gata să și -o execute.
Coroborând dispozițiile art. 1549 alin.1 cu cele ale art. 1516 din Codul Civil, remarcăm
faptul că un creditor al unei obligații neexecutate are un drept de opțiune, astfel acesta poate, la
alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune -interese, dacă i se cuvin:
a) să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
b) să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea contractului sau, după caz,
reducerea propriei obligații corelative;
c) să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său.
În cazul în care partea îndreptățită optează pentru rezoluțiunea judiciară, instanța va putea
să o pronunțe în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:136
– să existe o neexecutare, chiar și parțială, dar suficient de importantă, a obligației
asumate de cealaltă parte a contractului sinalagmatic,
– neexecutarea obligației să fie imputabilă debitorului ei,
– debitorul acestei obligații să fi fost pus în întârziere.
În cazul obligațiilor pozitive, neexecutarea poate căpăta atât forma unei abstențiuni, caz
în care d ebitorul rămâne în pasivitate, fie forma unei acțiuni inadecvate sau chiar contracre față
de prestațiile pozitive de care este ținut debitorul. 137
Neexecutarea obligațiilor negative speciale presupune întotdeauna săvârșirea unei acțiuni
contrare clauzelor c ontractuale.
Neexecutarea parțială poate duce la rezoluțiune totală a contractului, la rezoluțiune
parțială a acestuia sau doar la reducerea proporțională a obligației cocontractantului care este
gata să -și execute sau care șă -a executat prestația.138

136 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 4
137 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 182
138 Nora Daghie, op.cit., pag. 83, apud. C. Popa, A Lislevici, Rezoluțiunea în Noul Cod Civil (I), pag. 81

50
Confor m art. 1549 C.civ., rezoluțiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, doar
atunci când executarea sa este divizibilă. Cu privire la contractul plurilateral, neîndeplinirea de
către una dintre părți a obligației nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, cu
excepția situației în care prestația neexecutată trebuia, după circumstanțe, să fie considerată
esențială.
Prin intermediul dispozițiilor art. 1550 C.civ., este reglementată procedura de operare a
rezoluțiunii judiciare, precizâ ndu-se faptul că aceasta va fi dispusă de instanța de judecată la
cererea părții îndreptățite. În acest context, menționăm faptul că noul legiuitor, prin art. 1551
alin. (1) teza I C.civ., restricționează dreptul creditorului de a cere rezoluțiunea unui co ntract
atunci când neexecutarea provenită din partea debitorului este de mică însemnătate.
Totuși, potrivit art. 1551 alin. (1) teza a II -a, în cazul contractelor cu executare succesivă,
creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă neexecutarea este de mică însemnătate, însă are un
caracter repetat. Mai mult, orice stipulație contrară este considerată nescrisă.
Prin urmare, legiuitorul stipulează în art. 1551 alin. (2) C.civ. că în ipoteza în care neexe –
cutarea este de mică însemnătate, creditorul nu are dreptul la rezoluțiune, însă va avea totuși
dreptul la reducerea proporțională a prestației sale dacă, după împrejurări, acest lucru este
posibil.
Legiutorul menționează faptul că există posibilitatea rezoluțiunii în favoarea
cumpărătorului dacă se vin de un imobil cu indicarea suprafeței și aprețului pe unitatea de
măsură, iar suprafața reală se dovedește mai mare decât cea stipulată cu mai mult de 5%, în
scimb, în cazul unei vânzări cu plata prețului în rate, conform prevederilor art. 1756 C.civ.,
neplata unei singure rate, care nu depășește o optime din preț, nu dă dreptul la rezoluțiunea
contractului, ci este lăsată la aprecierea părților, eventual, prin introducerea în clauze
contractuale a acestui aspect sau la precierea unei instanțe prin interpret area tuturor clauzeor
contractuale, în funcție de specificul contractului.
Culpa părții care nu și -a îndeplinit obligația este o condiție considerată ca f iind esențială
pentru rezoluțiune, condiție care este justificată de olul sancționator al rezoluțiunii . În cazul în
care patea care nu și -a îndeplinit obligația asumată dovedește existența unei cauze de forță
majoră sau a unui caz fortuit, nu vor fi incidente prevederile din materia rezoluțiunii, ci se vor
aplica dispozițiile referitoare la suportarea risc ului contractului sinalagmatic.139 De asemenea,
conform art. 1517 C. civ., rezoluțiunea nu va interveni nici în situația în care neexecutarea
obligațiilor este imputabilă creditorului, deci când neexecutarea este cauzată de acțiunea sau
inacțiunea creditorul ui.

139 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 182

51
În anumite cazuri prevăzute de lege, prin excepție, atitudinea subiectivă a debitorului
obligației neexecutate nu prezintă relevanță, astfel este posibil să se ceară rezoluțiunea și atunci
când nu există culpa debitorului.
Rezoluțiunea judiciară oper ează din momentul rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești prin care a fost pronunțată.
Din punct de vedere substanțial, singura condiție necesară pentru a solicita rezoluțiunea
judiciară este neexecutarea însemnată a obligațiilor, însă nu poate fi reținută ca și condiție culpa
sau vinovăția debitorului. 140
Rezoluțiunea judiciară prezintă o serie de inconveniente, precum:141
– de regulă, instanța are posibilitatea să acorde debitorului un termen de grație pentru ca
acesta să își execute obligația,
– instanța are posibilitatea să aprecieze, în funcție de împrejurările concrete ale speței,
dacă estre cazul să pronunțe rezoluțiunea sau să oblige la executarea silită a contractului,
– să dispună reducerea proprțională a prestației reclamantului.
Debitorul p oate evita rezoluțiunea, executându – ți obligația până la rămânerea definitivă a
hotărârii judecătorești prin care s -a admis cererea de desființare a contractului. Astfel, partea care
are dreptul de a solicita rezoluțiunea judiciară nu are certitudinea că va obține desființarea
contractului, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile ce permit instanței să pronunțe rezoluțiunea
judiciară.142
Prin urmare, pentru creditorul obligației neexecutate culpabil, rezoluțiunea unilaterală
este mai avantajoasă decât rezoluț iunea judiciară, adică rezoluțiunea care nu mai implică
sesizarea instanței, ci doar notificare scrisă pe care creditorul o comunică debitorului.
Conform art. 1552 alin. (1) C.civ. rezoluțiunea unilaterală poate interveni în următoarele
trei situații:
– când părțile au convenit astfel (prin notificarea scrisă a debitorului)
– când debitorul se afla de drept în întârziere
– când debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere.
Deși principiul este acela că rezoluțiunea unilat erală se poate invoca după notificarea
prealabilă și după acordarea unui termen suplimentar textul legal prevede două excepții:143

140 Nora Daghie, op.cit., pag. 84
141 Ionuț Florin Popa, pag. 107

142 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu , op.cit., pag 182
143 Ionuț Florin Popa, pag. 108

52
1) posibilitatea în care părțile au stipulat o derogare de la principiile notificării prealabile
și a termenului suplimentar, oferind creditorului posibilitatea invocării rezoluțiunii unilaterale
fără aceste formalități;
2) dacă debitorul se află de drept în întârziere (ipotezele prevăzute de art. 1523 C.civ.).
În cazul în care rezoluțiunea operează pe cale judiciară, instanța va efectua un control
prealabil cu privire la condițiile rezoluțiunii și, dacă este cazul, va dispune rezoluțiunea; potrivit
doctrinei, rezoluțiunea judiciară ar trebui considerată drept comun.144
În conformitaea cu prevederile art. 1552 alin. (2) -(4) C.civ., declarația de rezoluțiune,
care este irevocabilă de la data comunicării de către debitor sau, după caz, de la data expirarii
termenului fixat prin punerea în întârziere, trebuie să fie făcută în termenul de prescripție
prevăzut de lege pentru acțiu nea corespunzătoare acesteia, iar pentru a fi opozabilă terților,
acesata se înscrie în cartea funciară sau, după caz, în alte registre de publicitatea.
În principiu, în ceea ce privește declarația unilaterală de rezoluțiune, trebuie reținut faptul
că ea f ace să înceteze contractul, cu efecte retroactive, în cazul rezoluțiunii, sau cu efecte numai
pe viitor, în cazul rezilierii. Acestea sunt reglementate de art. 1554 alin. (1) C.civ. și au caracter
general.
Declarația de rezoluțiune are efect între p ărțile contractante, iar pentru a fi opozabilă
terților, în toate situațiile, aceasta trebuie să fie înscrisă în cartea funciară ori, după caz, în alte
registre publice.145
Declarația de rezoluțiunea este irevocabilă de la data comunicării ei de către debitor sau,
după caz, de la data expirării termenului prevăzut în art. 1552. alin. (1) C. Civ. Aceasta
reprezintă actul central al minstituției rezoluțiunii. Legiutorul îi atribuie acestui act unilateral un
efect juridic major, subordonat comunicării sale eficiente . În dreptul comparat, în ceea ce
privește rezoluțiunea unilaterală a contractului, declarația de rezoluțiune este văzută ca un act
unilateral, ce are un caracter formal. Formalismul declarației de rezoluțiune este dat de gravitatea
acesteia, act care pune c apăt unei relații contractuale voluntare și dă naștere dreptului de
restituire.
În contractul sinalagmatic, părțile pot adăuga, prin acordul lor de voință, având la bază
principiul libertății de voință, anumite clauze ce privesc desființarea contractului de neexecutare
culpabilă a obligației asumate de către oricare dimtre acestea, clauze care poartă denumirea de
pacte comisorii, iar rezoluțiunea care operează în temeiul acestora purtând denumirea de
rezoluțiune convenționașlă.

144 Nora Daghie, op.cit., pag. 83, apud. C. Popa, A Lislevici, Rezoluțiunea în Noul Cod Civil (I). pag. 51
145 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 7

53
Rezoluțiunea care are la baz ă un pact comisoriu presupune, de asemenea, o neexecutare
culpabilă a obligației asumate de una din părțile contractante, iar pactul comisoriu poate fi
invocat numai de către creditorul acestei obligații, nu și de către cei capabi9li de neecâxecutare.
Partea îndreptățită poate opta între rezoluțiune și cererea de executare silită.
Legiutorul prevede în art. 1553 alin. (1) faptul că pactul comisoriu poate produce efecte
dacă prevede, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare atrage rezoluțiunea sau rezi lierea de
drept a contractului.
Așadar, dacă în pactul comisoriu părțile nu au convenit altfel, ezoluțiunea are în vedere
două manifestări de voință, succesive, din patea creditorului obligației neexecutate culpabil,
precum, mai întâi punerea în întârziere a debitorului, apoi declarația scrisă de rezoluțiune
notificată debitorului. Cu privire l apunerea în întârziere, legiutorul dispune că aceasta produce
efecte numai dacă indică în mod expres condițiile în care pactul comisoriu operează.146
Însă, atunci cân d în pactul comisoriu părțile au stabilit că nu este necesară punerea în
întârziere a debitorului obligației neexecutate culpabil, rezoluțiunea va opera din momentul în
care creditorul notifică în scris debitorului declarația unilaterală de rezoluțiune.147 Punerea în
întârziere poate fi efectuată de către creditor fie prin notificare scrisă, comunicată debitorului
prin intermediul executorului judecătoresc sau prin orice alt mijloc crae asigură dovada
comunicării,
dacă legea nu prevede altfel, fie prin cerer e de chemare în judecată.
În ambele situații menționate mai sus, rezoluțiunea nu va opera dacă partea culpabilă
execută înainte de notificarea declarației unilaterale de rezoluțiune.
Părțile contractante pot conveni și un pact comisoriu care să prevadă că neexecutare
culpabilă a obligației asumate prin contractul sinalagmatic conduce la desființarea acestuia, fără
a mai fi nevoie de punerea în întărziere sau vreo altă formalitate. Bine -înțeles că și în ipoteza
unui astfel de pact comisoriu creditorul oblig ației neexecutate culpabil poate opta între
rezoluțiune și obligarea debitorului la executare.148
În cazul notificării, este necesar ca debitorulului să îi fie acordat un termen pentru
executarea obligațiilor, în funcție de natura obligației și de împrejură ri. Conform art. 1522 C.civ,
dacă debitorului nu i se acordă acest termen de execuatre prin notificare scrisă sau dacă, anterior
formulării cererii de chemare în judecată, debitorului nu i -a fost adresată o astfel de notificare,
atunci obligația trebuie ex ecutată într -un termen rezonabil, avându -se în vedere data comunicării
notificării sau, după caz, cererii de chemare în judecată. Aprecierea caracterului rezonabil al

146 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 182
147 Ionuț Florin Popa, pag. 262
148 Nora Daghie, op.cit., pag. 83, apud. C. Popa, A Lislevici, Rezoluțiune a în Noul Cod Civil (I). pag. 55

54
termenului se va face, în urma unor crieterii stabilite de legiutor, în funcție de natura obligației
de executat, locul unde urmează să fie executată, urgența executării obligațiri raportată la
creditor ( cum este în cazul predării unor bunuri perisabile) precum și în funcție de orice alte
criterii care sunt utile în aprecierea contractului re zonabil.
Atunci când, prin convenție, părțile au prevăzut și un termen cert pentru îndeplinirea
obligațiilor asumate de debitor, trebuie menționat faptul că îndeplinirea termenului marchează
doar momentul în care obligația trebuie executată, adică momentul în care obligația trebuie
executată, mai exact momentul în care aceasta devine scadentă. Acest moment este în strânsă
legătură cu una dintre condițiile impuse pentru rezoluțiunea contractelor și pentru acordarea de
daune -interese compensatorii, anume cu p unerea în întârziere a debitorului.149
Punerea în întârziere, spre deosebire de termen, semnifică momentul de la care debitorul
refuză să -și execute obligația, în timp ce creditorul are dreptul de a pretinde daune -interese
compensatorii pentru neexecutarea o bligației.150
Atunci când, părțile au stipulat expres sau potrivit dispozițiilor legale (art. 1523 C.civ.,
debitorul este pus de drept în întârziere. Creditorul trebuie să dovedească împrejurările în care
debitorul se află de drept în întârziere, orice decla rație sau stipulație contrară fiind necesară,
conform prevederilor art. 1523 ali. (4) C.civ.
În art. 1523 alin (2) lit. a) – e) C.civ, sunt menționate situațiile în care debitorul se află de
drept în întârziere și anume:151
– atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fate ilicite extracontractuale
– atunci când debitorul, prin fapte sa, a făcut imposibilă execuatrea în natură a obligației,
ceea ce înseamnă că nu a luat măsuri de conservare a bunului, sau a încălcat o obligație de a nu
face
– în cazu l în care, în raport cu timpul scurs față de data scadentă, executarea obligației
pentru creditor nu mai este utilă (predarea sau aprovizionarea cu produse de sezon în scopul
vânzării, prețul produselor a scăzut, întârzierea produselor perisabile) sau atun ci când există
urgențe (efectuarea unor reparații urgente, prestarea întreținerii etc.)
– în situația în care debitorul și -a exprimat refuzul executării obligației sau, atunci când
este vorba de o obligație cu executare succesivă, acesta refuză sau neglije ază să își execute
obligația în mod repetat
– atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în execrițiul
activității unei întreprinderi.

149 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 182
150 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 6
151 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 183

55
Totodată , debitorul se află de drept î n întârziere și în alte cazuri prevăzute de lege, cum
este cazul mandatarului, în care debitorul este de rept în întârziere pentru sumele de bani
cuvenite mandantului și întrebuințate de mandatar în folosul său.152
Potrivit art. 1526 C.civ., în situația obligațiilor solidare, notificarea prin care creditorul
pune în întârziere pe unul dintre codebitorii solidari produce efecte și în privința celorlalți, la fel
ca în cazul în care notificarea a fost făcută de unul dintre creditorii solidari.
Noul Cod Civil menționează și excepțiile în car e poate opera rezoluțiunea contractului,
chiar dacă debitorul nu a fost pus în întârziere sau nu se află de drept în întârziere. În acest sens,
art. 1727 alin. (1) C. civ., sugerează faptul că atunci când vânzarea s -a făcut fără termen de plată,
iar cumpăr ătorul nu a plătit prețul, vânzătorul are dreptul ca, în maximum 15 zile de la dat
predării, să declare rezoluțiunea fără punerea în întârziere și să ceară restituirea bunului mobil
vândut, atâta timp cât bunul este încă în posesia cumpărătorului și nu a s uferit transformări.
Conform art. 1516 alin. (2) C. civ., rezoluțiunea nu operează în situația în care
neexecutarea este justificată, fiind îndeplinite condițiile existenței cazurilor justificate de
neexecutare a obligațiilor contractuale, adică derogarea convențională de la principiul
simultaneității executării obligațiilor, excepția de neexecutare și imposibilitatea fortuită de
executare153.
Trebuie menționat faptul că, în cazul rezoluțiunii unilaterale (ca de altfel și a rezoluțiunii
de plin drept), event uala intervenție a instanței are în vedere constatarea existenței unei
neexecutări culpabile, validitatea pactului comisoriu precum și corecta sa aplicare de către partea
îndreptățită sau, după caz, incidența unei dispoziții legale cu privire la rezoluțiun ea de plin drept.
Așadar, instanța nu mai pronunță rezoluțiunea, ci doar constată, dacă este cazul, că rezoluțiunea
a operat.
Rezoluțiunea, indiferent de felul acesteia, are ca efect principal desființarea (retroactivă)
a contractului sinalagmatic. Așa cum prevede și legiutorul, rezoluțiunea nu produce efecte cu
privire la clauzele referitoare la soluționarea diferendelor sau asupra celor care sunt destinate să
producă efcte chiar în caz de rezoluțiune.154
Prin restituirea a ceea ce s -a executat în baza contr actului desființat, părțile vor fi repuse
în situația anterioră, iar, dacă este cazul, se va aplica regula principiului anulării, în condiții
asemănătoare celor din materia nulității.
Totuși, instituția rezoluțiunii nu trebuie confundată cu cea a nulității unui act juridic.
Nulitatea absolută reprezintă sancțiunea care are ca efect desființarea actelor juridice încheiate cu

152 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 6
153 Ionuț Florin Popa, pag. 192
154 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 183

56
încălcarea condițiilor de valabilitate prevăzute sub această sancțiune, aceasta putând fi invocată
de oricine are un interes în cauză și, fiind vorba de respectarea condițiilor de valabilitate, acestea
s apreciază la data încheierii sau emiterii actului, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare
la acel moment.
Totodată, parte a care și -a executat obligația sau s -a declarat gata să o execute poate
obține despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit cauzat de neexecutare culpabilă a
obligației de către cealaltă parte.155
4.3.2. Rezilierea
Rezilierea reprezintă sancțiunea care intervine din cauza neexecutării culpabile a unei
obligații izvorâte dintr -un contract sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desfacerea
contractului respectiv (doar pentru viitor). Rezilierea, ca și rezoluțiunea, reprezintă unul din
efectele specifice contractelr sinalgmatice și un mijloc la în demâna creditorului în scopul
satisfacerii creanței sale, care se poate cumula cu un altul, respectiv plata de daune -interese. 156
Pe lângă deosebirea referitoare a domeniul de aplicare, între rezoluțiune și reziliere mai
există o diferențiere în privința e fectelor, în sensul că, în cazul rezilierii, prestațiile deja executate
nu se mai restituie, fiind vorba despre o desfacere a contractului (încetează efectele viitoare ale
contractului), iar nu despre o desființare (și pentru trecut), ca în cazul rezoluțiu nii. Art. 1554 alin.
(3) C.civ. stipulează explicit că în cazul rezilierii, contractual încetează doar pentru viitor.
În rest, ca și rezoluțiunea, rezilierea este o sancțiune ce intervine în cazul unei
neexecutări culpabile, are ca fundament reciprocitat ea și interdependența obligațiilor născute din
contractual sinalagmatic etc.157 De altfel, art. 1549 alin. (3) C.civ. stabilește că dacă nu se
prevede altfel, dispozițiile referitoare la rezoluțiuine se aplică și în cazul rezilierii.
Trebuie reținută o particularitate a rezilierii în ceea ce privește reducerea prestațiilor, în
sensul că, după cum prevede art. 1551 alin. (1) teza a II -a C.civ., în cazul contractelor cu
executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar dacă reexecutarea este de mica
însemnătate, însă are un caracter repetat.158
4.3.3 Distincția dintre rezoluțiune și reziliere
Mai întâi, trebuie menționat faptul că rezoluțiunea și rezilierea au în vedere domenii
diferite de aplicare, rezoluțiunea aplicându -se doar contractelor c u executare dintr -o dată, în timp
ce rezoluțiunea reprezentând o sancțiune civilă aplicabilă contractelor sinalagmatice cu executare
succesivă. Domeniul de aplicare al rezoluțiunii cuprinde toate contractele sinalagmatice, cu titlu

155 Ionică Ninu, op. cit ., pag. 7
156 Ionuț Florin Popa, pag. 193
157 Gabriel Boroi, Livi u Stănciulescu, op.cit., pag 183
158 Ionuț Florin Popa, op. cit., pag. 106

57
oneros, atât comutative, cât și aleatorii, însă cu anumite excepții: contractul de rentă viageră,
contractul de joc și prinsoare, contractul de împărțeală.
Un alt aspect privește dreptul creditorului de a cere rezilierea contractului, chiar dacă
neexecutarea este de mică însemnăt ate, dar repetată, dispoziție inserată în art.1551 alin. (1)
C.civ., creditorul nu are dreptul la rezoluțiune atunci când neexecutarea este de mică
însemnătate. În cazul contractelor cu executare succesivă, creditorul are dreptul la reziliere, chiar
dacă n eexecutarea este de mică însemnătate, însă are un caracter repetat. Orice stipulație
reglementează condițiile de valabilitate necesare pentru a se putea invoca dobândirea dreptului
de proprietate prin posesia de bună -credință asupra unui bun mobil.
O altă diferență între cele două sancțiuni există în privința efectelor, astfe, în cazul
rezilierii, prestațiile care au fost deja executate nu se mai restituie, fiind vorba despre o desfacere
a contractului, așa cum prevede legiutorul în art. 1554 alin. (3) C.c iv că în cazul rezilierii,
contractul încetează doar pentru viitor și nu despre o desființare (și pentru trecut) cum este în
cazul rezoluțiunii.
Pentru a se evita eventualele confuzii, trebuie precizat faptul că neîndeplinirea din culpa
debitorului a oblig ației sale asumate printr -un contract de vânzare -cumpărare nu atrage
rezilierea, ci rezoluțiunea acestuia, chiar dacă obligația se efectuează în timp, deoarece efectul
principal al contractului se produce dintr -o dată.159

4.4 Riscul contractului
Problema riscului contractului sinalagmatic apare atunci când una dintre părțile
contractante nu poate, din cauza unui caz foruit sau de forță majoră, să își execute obligația
asumată, ceea ce sugerează faptul că neexecutarea uneia dintre obligațiile ce izvorăsc d in
contractul sinalagmatic nu este din cauza vinovăției debitorului obligației respective, ci din cauza
unei împrej urări mai presus de voința lui.
Riscul contractului este suportat de partea contractantă a cărei prestație nu poate fi
executată din cauza u nui caz de forță majoră și se concretizează fie în imposibilitatea
contractului respectiv de a pretinde celeilalte părți contractante să -și execute propria sa prestație,
fie în obligația debitorului obligației imposibil de executat de a suporta cheltuielil e pe care le -a

159 Nora Daghie, op.cit., pag. 83, apud. C. Popa, A Lislevici, op. cit., pag. 57

58
făcut în vederea executării obligației și, de regulă, toate daunele pe care le antrenează
imposibilitatea fortuită de executare.160
Noul Cod Civil realizează o unificare, în sensul că regula generală potrivit căreia riscul
contractului este s uportat de debitorul obligației imposibil de executat se aplică nu numai
contractelor sinalagmatice netranslative de proprietate, ci și contractelor translative de
proprietate.161
Legiutorul menționeză în art. 1755 C. civ., faptul că în situația în care, în tr-o vânzare cu
plata prețului în rate, obligația de plată este generată cu rezerva dreptului de proprietate,
cumpărătorul dobândește dreptul de prrooprietate la data achitării ultimei rate din preț, însă riscul
bunului este transferat cumpărătorului încă din momentul predării acestuia.
Cu privire la contractele sinalagmatice netranslative de proprietate nu există însă o
dispoziție legală cu caracter general care să aibă în vedere suportarea riscului contractului.
Art. 1511 alin. (1) C. civ. face referir e la contractele netranslative de proprietate, mai
exact la regula de interpretare care are în vedere faptul că atunci când creditorul este pus în
întârziere, acesta preia riscul imposibilității de executare a obligației, Până la punerea în
întârziere a cr editorlui,riscul este suportat de către debitorul obligației, fapt ce se aplică și în
cazul obligațiilor care izvorăsc din contractul sinalagmatic.
Astfel, dacă se consideră că partea care este debitor al obligației imposibil de executat
mai are dreptul d e a pretinde celeilalte părți executarea obligației asumate de aceasta din urmă,
riscul contractului sinalagmatic este suportat de acea parte care este creditorul obligației
imposibil de executat, de vreme ce această parte va fi ținută să execute obligația asumată deși nu
va primi contraprestația.162
În cazul în care, se consideră că partea care este debitor al obligației imposibil de
executat mai are dreptul de a pretinde celeilalte părți executarea obligației asumate de aceasta din
urmă, riscul contractului sinalagmatic, înseamnă că partea care are calitatea de creditor al
obligației imposibil de executat este și ea liberată de executarea propriei obligații, ceea ce
înseamnă că riscul contractului sinalagmtic ar urma să fie suportat de către debitorul obliga ției
imposibil de executat.163
Pornind de la reglementările distincte referitoare la transferul proprietății și la riscul
contractului, în doctrină s -a mai arătat că este contradictoriu să se statueze, pe de o parte, faptul
că transferul proprietății la cump ărător are loc de drept, prin simpla încheiere a contractului, cum

160 Ionică Ninu, op. cit., pag. 10
161 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., pag. 185
162 Ionuț Florin Popa, op. cit., pag. 108
163 Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, op. cit., pag. 186

59
prevede art. 1674 C. civ., iar, pe de altă parte, în cazul în care este vorba și de transferul
riscurilor, să se statueze faptul că acest transfer al riscurilor nu are loc decât din momentu l
predării efective a lucrului, până atunci riscurile rămânând pe seama vânzătorului, așa cum
menționează art. 1274 C. civ. Aceste două efecte componente ale contractului de vânzare –
cumpărare și anume transferul proprietății și transferul riscurilor, sunt interdependente și nu
autonome, ceea ce înseamnă că trebuie să se supună aceluiași regim juridic. Într -adevăr, ar
trebui să se admită că avem de -a face cu două transferuri de proprietate, unul abstract, care
ilustrează doar caracterul obligatoriu al contr actului, respectiv, transferul concret (efectiv), are ar
reprezenta adevăratul transfer de proprietate, care ar antrena și transferul riscurilor.164
Imposibilitatea executării contractului trebuie să fie independentă de orice culpă
imputabilă vreuneia dintre părțile contractante.165
În conformitate cu prevederile art. 1351 C.civ., forța majoră reprezintă orice eveniment
extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, în timp ce cazul fortuit reprezintă un
eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împi edicat de către cel care ar fi fost chemat pentru a
răspunde dacă evenimentul nu ar fi avut loc.
Potrivit legii, dacă debitorul este exogerat de răspunderea contractuală pentru un caz
fortuit, acesta este exonerat, de asemenea și în caz de forță majoră.
Cu privire la riscul contractului translativ de proprietate, legiutorul menționează faptul că
în lipsă de stippulație contrară, atâta timp cât bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în
sarcina debitorului obligației de predare, chiar dacă propriet atea a fost transferată debitorului. În
situația pieirii fortuite a bunului, debitorul obligației de predare nu mai are dreptul la
contraprestație, iar în cazul în care a primit -o acesta are obligația de a o restitui. Astfel, riscul
contractului nu este su portat de partea care avea calitatea de proprietar al bunului la momentul
pieirii fortuite, ci de debitorul obligației imposibil de executat, însă există și o regulă supletivă,
astfel părțile pot conveni altfel.
În conformitate cu prevederile art. 1274 al in. (2) C. civ., creditorul care este pus în
întârziere va prelua riscul pieirii fortuite a bunului. Acesta nu se poate libera chiar dacă
dovedește că bunul ar fi pierdut și dacă obligația de predare ar fi fost executată în timp.
În ceea ce privește contr actul de locațiune, conform prevederilor art. 1818 alin. (1), alin.
(2), alin(4) C. civ., riscul este suportat de către debitorul obligației împosibil de executat, adică
de debitorul obligației de a asigura utila folosință a bunului, ceea ce înseamnă că ri scul este
suportat de către locator.

164 Ionică Ninu, op. cit., pag. 11 -12, apud V. Pătulea, Transferul proprietății și al riscurilor în cazul contractului de
vânzare -cumpărare, în Pandectele Române nr.2/2010
165 Ionuț Florin Popa, op. cit., pag. 111

60

STUDIU DE CAZ166
Rezoluțiune contract – excepția de neexecutare a contractului de vânzare cumpărare (condiții)
Hotărâre 5 din 31.10.2013

REZOLUȚIUNE CONTRACT – EXCEPȚIA DE NEEXECUTARE A
CONTRACTULUI (CONDIȚII)
Deliberând asupra prezentei acțiuni ;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. …/114/2011 la data de 15.03.2011 pe rolul Tribunalului
Buzău reclamanta SC CYBELLE 93 IMPEX SRL Buzău a solicitat în contradictoriu cu pârâta

166 http://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta -xknvihb/ , accesat la dat de 30. 06.2017, ora 15 :00

61
SC MASTER COMPUTE RS SRL București pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună
rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. …/17.10.2007 și repunerea părților în situația
anterioară precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acț iunii s -a învederat faptul că prin contractul de vânzare cumpărare
nr…./17.10.2007 s -a stabilit conform art.1 din cap.”Obiectul contractului“ livrarea și instalarea
de echipamente și sisteme la magazinul din Târgu Mureș și la sediul central din Buzău , în
conformitate cu configurația prezentată în anexa 1 la contract.
Prețul stabilit conform art. 2 a fost 4400 euro exclusiv TVA , valoare în care s -au inclus
numai valoarea echipamentelor nu și serviciile informatice care urmau a fi achitate separat în
maxim trei zile după instalarea acestora.
Livrarea echipamentelor , instalarea acestora și plățile aferente s -au realizat , fapt rezultat
din înscrisurile întocmite de părți.
S-a mai arătat că echipamentul tehnic și sistemele informaționale pe care pârâta era a ptă
să le pună la dispoziție la data perfectării contratului , erau de ultimă generație și în considerarea
acestora , așa cum rezultă din oferta comercială , pârâta a dezvoltat o puternică rețea de
distribuitori autorizați , care acoperă întreg teritoriul țării cu activități în domeniu.
O componentă a ofertei comerciale a pârâtei consta în transferul de date între locația
Head Ofice de la Buzău la locația Back Office a magazinului din Târgu Mureș, evident prin
uzitarea echipamentelor furnizate de către pârâ tă.
Acest transfer de date a fost posibil până în cursul lunii iulie 2010 , când a
sesizat disfuncții în transmiterea acestor date , prilej cu care a solicitat explicații pârâtei cu
privire la disfuncțiile apărute și cu privire la blocarea ulterioară a în tregului sistem.
După intervenția scrisă către pârâtă , aceasta din urmă cu adresa din 17.09.2010 a
comunicat întreruperea unilaterală a canalului de comunicare prin desființarea contului de pe
serverul FTP.
Cu același prilej i s -a sugerat că , în condiții le în care dorește transferul datelor în
continuare , să încheie un contract de service printr -un alt server FTP.
Această dependență a transferului de date de serverul FTP al pârâtei a apreciat reclamantă
ca fiind un viciu ascuns cu viclenie de către pârât ă și pe care în împrejurarea în care l -ar fi
cunoscut într -o perioadă premergătoare contractului , evident că nu ar fi procedat la perfectarea
acestuia.
În dovedirea acțiunii s -au depus în xerocopie : contractul de vânzare cumpărare nr.
…/2007 , proces ver bal din 2.03.2011 , invitație conciliere nr. …/4.02.2011 , . certificat de

62
garanție , proces verbal de predare primire , proces verbal din 13.10.2007 , nota de intervenție ,
sesizare nr. 803/16.10.2010.
La termenul de judecată din 21.06.2011 reclamanta a d epus cerere precizatoare referitor
la valoarea contractului.
Astfel se precizează că valoarea contractului a fost de 4400 euro plus cheltuielile de
instalare și instruire plus TVA 19 %. Valoarea acestor cheltuieli a fost conform facturilor
întocmite de pâr âtă de 593,99 euro plus TVA. Concluzionând , arată că valoarea în lei a
contratului a fost de 16.852,99 lei plus TVA , respectiv 20.055,06 lei.
La același termen de judecată reclamanta a completat cererea de chemare în judecată cu
următoarele capete de cer ere : obligarea pârâtei la plata de daune în cuantum de 85 euro/lună
plus TVA , începând cu luna septembrie 2010 , când a notificat pârâta în legătură cu existența
viciului ascuns cu viclenie , viciu cunoscut de către pârâtă până la data retragerii echipam entelor
și a plății efective a sumelor datorate de către pârâtă conform art. 1073 și următoarele Cod civil
și 1356 Cod civil;analizarea cauzei și sub aspectul manevrelor dolosive ale pârâtei , prevăzute de
art. 953, 954 și 960 Cod civil , care au făcut pos ibilă ascunderea cu viclenie a viciului reclamat ,
neobservarea acestuia la momentul semnării contractului reprezentând o eroare produsă ca
urmare a dolului pârâtei și nu ca un rezultat al neglijenței sau ignoranței sale ; obligarea pârâtei
să publice un a nunț privitor la viciul ascuns cu viclenie ce face obiectul procesului de față , al
cărui text va fi convenit de instanță , anunț ce va fi înserat în două publicații scrise de circulație
națională , una de informare generală și alta de specialitate în dome niul IT.
În drept , acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 969, 1020 , 1073, 1352, 1356 Cod
civil .
Potrivit dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă pârâta a formulat întâmpinare la
pretențiile reclamantei solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate motivat de faptul că
potrivit prevederilor din contractul de vânzare cumpărare nr…. din 17.10.2008 încheiat cu
reclamanta , echipamentele și aplicațiile informatice care fac obiectul acestuia au garanție timp
de un an de la data livrării.
Întrucât reclamanta încerca să producă confuzie asupra înțelegerilor părților și a situației
de fapt reale , trebuie făcută diferența între asigurarea garanției pentru aplicațiile informatice
vândute și activitatea de service și suport post vânzare
S-a mai a rătat că în absența unui contract de asistență tehnică și service , Cybele 93
Impex beneficiază de garanție deplină asupra aplicațiilor informatice , cu condiția de a semnala
și descrie tehnic rezonabil problemele apărute.

63
La termenul de judecată din 27.0 9.2011 instanța a invocat din oficiu excepția
necompetenței materiale a Tribunalului Buzău în soluționarea acțiunii deduse judecății.
Prin sentința nr …/2011 pronunțată la data de 13.10.2011 de Tribunalul Buzău a fost
declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect rezoluțiune contract în favoarea
Judecătoriei Buzău.
Pentru a fi pronunțată această sentință s -au reținut următoarele considerente:
Examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și susținerile părților instanța reține că
potrivit a rt. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă , tribunalul judecă în primă instanță procesele și
cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
Cum valoarea pretențiilor reclamantei au o valoare mai mică de 100.000 lei , văzând și
dispozițiile art. 158 Cod procedură civilă urmează a fi declinată competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Dosarul fiind trimis a fost a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr
…/200/16.11.2011
În cauză inst anța a administrat la solicitarea părților proba cu interogatoriu ( răspunsurile
date fiind depuse la filele 44 -50 dosar), proba testimonială ( depozițiile martorilor … fiind
consemnate la filele 86 -87 dosar) și proba cu înscrisuri în cadrul căreia au mai fost atașate în
copie filele 11 -12, 22, 51 -61, 67 -80, 92 -101, 103 -105, 108 -118 dosar
Reclamanta a renunțat la administrarea probei cu expertiza informatică ce îi fusese
încuviințată de instanță
Părțile au depus la dosar concluzii scrise
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarea
situație de fapt și de drept:
Conform art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil de la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil aprobat prin Legea
nr. 287/2009.
Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea
în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în
vigoare la data încheierii s au, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. (a se vedea art. 3 din Legea
nr. 71/2011).
Raporturile juridice s -au derulat între părți în perioada anterioară intrării în vigoare a
actualului Cod civil.
Așadar, chiar dacă acțiunea dedusă judecății a fost s oluționată ulterior datei intrării în
vigoare a Noului Cod Civil (NCC sau Cod civil 2009), raportului juridic dedus judecății care este

64
unul contractual derivat dintr -un contract încheiat anterior datei de 01.10.2011 i se aplică vechea
reglementare, confor m art. 3 din Legea nr. 71/2011.
Instanța va ține cont de faptul că rezoluțiunea, ca sancțiune civilă, este o formă specifică
de manifestare a executării silite prin echivalent, adică este o formă specifică de răspundere
contractuală. Pentru a se putea ope ra desființarea contractului prin rezoluțiune, este necesară
întrunirea cumulativă a mai multor condiții : să existe o neexecutare parțială ( dar substanțială)
sau totală a obligației debitorului, neexecutarea să se datoreze culpei debitorului, debitorul s ă fi
fost pus în întârziere, inexistența unei clauze de nerăspundere.
Părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr …/17.10.2007 prin care au
convenit la cap 1. art 1 că obiectul contractului îl constituie livrarea și instalarea de echipamente
și sisteme la magazinul din Tg. Mureș și la sediul central din Buzău, ambele aparținând
beneficiarului reclamant, în conformitate cu configurația prezentă în Anexa 1, fila 6 dosar
…/114/2011
Prin art 11 din contract furnizorul pârât s -a obligat să livreze și instaleze sistemele și
echipamentele care fac obiectul contractului în conformitate cu configurația prezentată în Anexa
1.
Neînțelegerile dintre părți au început cu data de 19 iulie 2010 când transferul datelor între
magazinul din Tg. Mureș și sediul din Buzău nu s -a mai efectuat. La sesizarea reclamantului a
respectivei deficiențe, pârâtul a învederat că a întrerupt în mod unilateral canalul de comunicare,
prin desființarea contului reclamantei de pe serverul FTP, invitând să semneze un nou contract,
fie să efectueze transferul datelor printr -un alt server FTP pus la dispoziție de un terț, această
situație de fapt dăinuind până în prezent între părți.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, poziția procesuală a ambelor părți a rezultat că
modificarea setărilor din fișierul FTPTtransfer.exe.config., nu putea fi realizată potrivit
indicațiilor din documentația tehnică a softului achiziționat de la pârât, nici nu se putea realiza
conexiunea la noul server de FTP pus la dispoziția reclamantului de un terț, astfel că pentru a fi
menținută funcționalitatea aplicației software cumpărată de la pârât acesta solicita încheierea de
părți a unui nou contract de asistență tehnică și service .
Instanța va avea în vedere că Anexa 1 la contractul în litigiu face dovad a deplină cu
privire la includerea în produsul cumpărat și a programului TRANSFILE, care a avut un preț
separat de restul aplicației și care avea tocmai rolul de a asigura transferul datelor la distanță
între locațiile magazinelor reclamantului, astfel la pct 4 pentru sistemul GESTPOS2000,
monouser, multimagazine a fost achitat prețul de 890 EUR, la pct 5 pentru aplicație transfer
TRANSFILE2000 a fost plătit prețul de 185EUR, fila 36 dosar …/114/2011.

65
Instanța va înlătura susținerile pârâtului potrivit căr ora reclamantul ar fi avut pretenția de
asigurare gratuită a activității de service și asistență după expirarea perioadei de garanție, întrucât
potrivit art 9 din Anexa 1, fila 36 dosar, părțile au convenit încă de la încheierea contractului ca
reclamantul să achite 150 EURO/zi lucrătoare de specialist pentru serviciile informatice prestate.
Din examinarea clauzelor contractului în discuție instanța va reține pe de o parte că nu
rezultă din acestea că părțile ar fi convenit ca durata contractului să fie ide ntică cu perioada de
garanție de 12 luni , că pârâtul să -și fi rezervat dreptul ca după expirarea termenului de garanței
de 12 luni să deconecteze unilateral reclamantul de la programul de transfer de date, iar pe de
altă parte ca funcționalitatea produsul ui achiziționat să poată fi menținută prin încheierea
ulterioară a unui alt contract ori a altei componente tehnice de transfer date, ca urmare vor fi
înlăturate susținerile contrare ale pârâtului.
Mai mult, prin înscrisul de la fila 9 dosar pârâtul recuno aște faptul că în luna iulie 2010 în
urma unei probleme tehnice apărute la serverul de FTP al acestuia, un atac informatic urmat de
virusarea serverului, tuturor conturilor de FTP existente pe server le -au fost schimbate parolele
de acces, ulterior serveru l a fost devirusat, condiționând îndeplinirea obligațiilor după respectiva
dată de încheierea unui nou contract de service la un tarif global de 5EUR/lună pentru toate
locațiile; ca urmare, instanța va înlătura susținerile pârâtului potrivit cărora la data introducerii
acțiunii contractul în litigiu ar fi fost încetat ori că transferul datelor între magazine s -ar fi datorat
unei utilizări defectuoase din partea reclamantului a sistemului.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 16 -24 dosar …/114/2011 , instanța va reține
că în cadrul negocierilor contractuale și ulterior prin clauzele contractului pârâtul s -a obligat să
asigure transferul datelor la distanță între magazinele reclamantului, fără a se menționa
implicația în acest transfer a unei alte ve rigi.
Vechiul cod civil nu conținea o definiție a noțiunii de neexecutare a obligațiilor
contractuale. În doctrină , nevoia de a contura această noțiune a determinat temeinice incursiuni
în dreptul comparat.
Astfel, determinarea conținutului contractului e ste operația logică necesară pentru a
stabili existența oricărui tip de neexecutare a obligațiilor contractuale. Este firesc să se identifice
mai întâi obligațiile contractuale pentru a se putea verifica, pe această bază, executarea acestor
obligații.
Din această perspectivă, conform art 970 alin 2 și art 981 C. civ este esențial de reținut
că în contract sunt cuprinse nu numai clauzele expres stipulate de părți, ci și clauzele pe care
echitatea, obiceiul sau legea le presupune într -o anumită specie de con tract. În ceea ce privește

66
clauzele inserate expres în contract, trebuie să se țină seama de dispoziția art 977 C. civ care
instituie principiul priorității voinței interne a părților.
Neexecutarea constituie orice înfrângere sau executare necorespunzătoar e a unei obligații
contractuale; orice neconcordanță între prestația promisă prin contract și prestația efectiv
executată .
Instanța apreciază , față de cele ce preced, că în speță neexecutarea obligației asumate de
pârât este importantă și gravă , datorâ ndu-se unor cauze imputabile pârâtului. Gravitatea
neexecutării a fost apreciată în funcție de importanța obligației privite prin elementele ei
obiective. Prezumția de culpă a pârâtului are un caracter legal, dedus din prevederile art 1080 –
1082 C. civ.
Din examinarea contractului în discuție, instanța va reține că nu au fost inserate clauze de
nerăspundere pentru situația întreruperii nefortuite a îndeplinirii obligației asumate.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 9 -12 dosar …/114/2011 rezultă că debitorul
obligației neexecutate a fost pus în întârziere , în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art 1020 C. civ condiția rezolutorie este subânțeleasă totdeauna în
contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părți nu îndeplinește angajamentul său
Față de cele ce preced, în temeiul art 1020 -1021 C. civ, instanța va admite capătul
principal de cerere și va dispune rezoluțiunea contractului de vânza re cumpărare nr
…/17.10.2007 încheiat de părți.
Repunerea părților în situația anterioară, care este specifică în principal rezoluțiunii ,
apare numai în mod indirect ca efect al aplicării acestei sancțiuni. În mod direct, restituirea
prestațiilor nu are t emei contractual, ci un temei extracontractual, respectiv faptul juridic ilicit al
îmbogățirii fără justă cauză sau al plății lucrului nedatorat. În speță este posibilă repunerea
părților în situația anterioară, respectiv restituirea în natură a prestațiil or efectuate.
Ca urmare, față și de înscrisurile depuse la filele 27 -35, 33,59 dosar, instanța urmează să
admită capătul de cerere accesoriu analizat și să dispună repunerea părților în situația anterioară
prin obligarea reclamantului să restituie pârâtul ui obiectul contractului astfel cum a fost
evidențiat în articolul 1 din acesta și prin obligarea pârâtului să restituie reclamantului valoarea
contractului în sumă totală de 20055,06 lei ( echivalent în lei la data plății a 4400 euro valoarea
contractulu i , cheltuieli de instalare și instruire 539,99 euro plus TVA)
În toate cazurile de rezoluțiune partea care și -a executat obligațiile este îndreptățită a
obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligațiilor
de partea în culpă.

67
Potrivit art 3 din OG 13/2011 „ (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la
nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de
politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului d e administrație al Băncii Naționale a
României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de
referință plus 4 puncte procentuale.(2ind 1) În raporturile dintre profesioniști*) și între aceștia și
autoritățile contractan te, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de
referință plus 8 puncte procentuale”
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită capătul de cerere accesoriu analizat și
să dispună obligarea pârâtului la plata către recl amant a dobânzii legale practicate de BNR,
aferente debitului de 20055,06 lei calculată începând cu data de 27.10.2010 până la data plății
efective a debitului.
Conform art 1084 C. civ daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit
creditoru l și beneficiul de care a fost lipsit. Prin urmare, lipsa unei clauze contractuale referitoare
la reactualizarea prețului în funcție de indicele de inflație este irelevantă, o asemenea clauză se
subânțelege, nefiind necesar a fi prevăzut expres dreptului c reditorului de a obține repararea
integrală a pagubei produse .Reactualizarea prețului plătit de reclamant la data încheierii
contractului , prin stabilirea valorii prestațiilor la data plății efective de cel obligat la restituirea
prețului stabilit în eur o se restabilește echilibrul părților, nu reprezintă aplicarea unei sancțiuni .
Ca urmare, instanța va admite și capătul de cerere privind reactualizarea debitului de
20055,06 lei cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Prin admiterea ce lor 2 capete de cerere accesorii de mai sus, instanța apreciază că
reclamantul a obținut despăgubiri integrale pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a
neexecutării obligațiilor de partea în culpă, nedovedind potrivit art 129 C.p.civ că prejud iciul
suferit cuprinde și plata de daune în cuantum de 85 euro/lună plus TVA începând cu septembrie
2010; ca urmare, capătul de cerere accesoriu analizat va fi respins ca neîntemeiat.
Din nici o probă administrată în cauză, nu a rezultat că pârâtul ar fi a scuns cu viclenie
vreun viciu sau că reclamantul ar fi avut consimțământul viciat prin dol la data încheierii actului
în discuție.
Din situația de fapt descrisă mai sus, rezultă cu certitudine că între părți s -a încheiat un
contract perfect valabil, însă u lterior momentului încheierii pârâtul a refuzat nejustificat
executarea acestuia .
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiate și capetele de cerere privind
constatarea viciului ascuns cu viclenie, să publice un anunț în două publicații sc rise de circulație
națională, una de informare generală și alta de specialitate în domeniul IT, privitor la viciul

68
ascuns cu viclenie ce face obiectul cauzei cu text convenit de instanță , autorizarea reclamantului
de a efectua publicarea anunțului pe chel tuiala pârâtului în cazul neexecutării de aceasta de bună
voie a respectivului anunț .
Instanța având în vedere pe de o parte principiul disponibilității părții în procesul civil iar
pe de altă parte art 274 C.p.civ urmează să ia act că în cauză nu s -au so licitat cheltuieli de
judecată.

CONCLUZIE
În primul rând, pentru ca un act juridic civil să poată produce efecte juridice asupra
părților contractante, este nevoie de manifestarea de voință sau, după caz, de voințe a părților
contractante.
În al doilea rând, această manifestare de voință trebuie făcută cu scopul de a produce
efecte juridice. Efectele juridice urmărite de către părțile contractante pot consta în a da naștere,
a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret. Asceste efecte au în v edere dreoturile
subiective civile și obligațiile civile ce rezultă în urma încheierii respectivului act juridic civil.
Atunci când, voința părților este clar exprimată, neexistând neclarități cu privire la
determinarea și calificarea conținutului contrac tului, nu mai este cazul de a se pune problema
interpretării, cum este în cazul în care există confuzii.
La baza producerii de efecte juridice stau câteva principii precum: principiul forței
obligatorii,. Principiul irevocabilității și principiul relativi tății și opozabilității față de terți.
Primul principiu are în vedere faptul că odată încheiat un act juridic civil legal încheiat, acesta se
impune părților sau, după caz, părții întocmai ca legea. Principiul irevocabilității reprezintă o
consecință a pri ncipiului forței obligatorii și are în vedere faptul că actului juridic unilateral nu i
se poate pune capăt prin manifestarea de voință a autorului său,în sens contrar, așa cum nici
actului juridic bilateral nu i se poate pune capăt prin voința numai uneia dintre părți. Principiul
relativității este regula de drept conform căreia actul juridic civil produce efecte numai față de
autorul său sau, după caz, autorii săi, fără a putea să profite sau să dăuneze terțelor persoane, iar
opozabilitatea actului juridi c civil reprezintă dreptul părții de a invoca acel act juridic împotriva
terțului care ar ridica pretenții cu privire la un drept subiectiv dobândit de parte prin actul juridic
respectiv.
Cu privire la contractele sinalagmatice, care poartă și numele de co ntract bilateral,
acestea au în vedere faptul că fiecare parte contractantă are atât calitatea de creditor, cât și pe cea
de debitor. Astfel, interdependența obligațiilor din contractele sinalagmatice reprezintă regula

69
potrivit căreia, în asemenea contract e, niciuna dintre părțile reciproce ale părților nu poate fi
concepută în lipsa celeilelte.
Efectele pe care le au contractele sinalagmatice sunt: excepția de neexecutare a
contractului, rezoluțiunea, rezilierea și riscul contractului.
În executarea contractului este necesar ca părțile contractante să își îndeplinească
obligațiile așa cum și le -au asumat și cu bună -credință.
Excepția de neexecutare a contractlui reprezintă acel mijlocul de apărare care constă în
refuzul de executare a obligației expri mat de către una dintre părțile contractului sinalagmatic
atunci când cealaltă parte îi pretinde acestă executare fără a -și executa sau oferi executarea
propriei obligații.
Rezoluțiunea și rezilierea reprezintă cauze de încetare a contractului. Rezoluțiune a
reprezintă unul din efectele specifice contractele sinalgmatice și un mijloc la îndemâna
creditorului în scopul satisfacerii creanței sale, care se poate cumula cu un altul, respectiv plata
de daune -interese. Rezilierea reprezintă sancțiunea care intervi ne din cauza neexecutării
culpabile a unei obligații izvorâte dintr -un contract sinalagmatic cu executare succesivă,
constând în desfacerea contractului respectiv (doar pentru viitor).
Rezilierea, ca și rezoluțiunea, reprezintă unul din efectele specifice contractele
sinalgmatice și un mijloc la îndemâna creditorului în scopul satisfacerii creanței sale, care se
poate cumula cu un altul, respectiv plata de daune -interese.
atunci când una dintre părțile contractante nu poate, din cauza unui caz foruit sau de forță
majoră, să își execute obligația asumată, apare problema riscului contractului sinalagmatic ceea
ce sugerează faptul că neexecutarea uneia dintre obligațiile ce izvorăsc din contractul
sinalagmatic nu este din cauza vinovăției debitorului obligați ei respective, ci din cauza unei
împrejurări mai presus de voința lui.