DDEEPPAARRTTAAMMEENNTTUULL PPEENNTTRRUU PPRREEGGTTIIRREEAA [626731]

DDEEPPAARRTTAAMMEENNTTUULL PPEENNTTRRUU PPRREEGG[[TTIIRREEAA
PPEERRSSOONNAALLUULLUUII DDIIDDAACCTTIICC

PPSSIIHHOOLLOOGGIIAA EEDDUUCCAATTIIEEII

PPRREEZZEENNTTAARREE CCUURRSS
SSII
CCAAIIEETT DDEE AAPPLLIICCAAȚȚIIII

TToommuulleețțiiuu EElleennaa–AAddrriiaannaa
22001144

SSTTRRUUCCTTUURRAA CCUURRSSUULLUUII DDEE PPSSIIHHOOLLOOGGIIAA
EEDDUUCCAAȚȚIIEEII

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI
Obiective urmărite
I.1. Ce este psihologia educației?
I.2. Sarcinile psihologiei educației și ale serviciului psihologic din școală
I.3. Interdisciplinaritatea psihologiei educației
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL II. PROBLEMATICA DEVENIRII FIINȚEI UMANE .
Obiective urmărite
II.1. Conceptul de dezvoltare psihică
II.2. Metode de determinare a nivelului de dezvoltare psihică
II.3. Factorii devenirii ființei umane
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL III. REPERE PSIHOGENETICE ALE DEZVOLTĂRII
Obiective urmărite
III.1. Conceptul de stadialitate
III.2. Stadialitatea dezvoltării intelectuale (Jean Piaget)
III.3. Stadialitatea dezvoltării morale (Lawrence Kohlberg)
Exerciții de gâ ndire critică
CAPITOLUL IV. ELEMENTELE PROCESUALE ALE UNEI EDUCAȚII DE CALITATE
Obiective urmărite
IV.1. Calitate în educație vs educație de calitate
IV.2. Calitatea elevilor
IV.3. Calitatea mediului de învățare
IV.4. Calitatea conținuturilor
IV.5. Calitatea procesului
IV.6. Calitatea rezultatelor
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL V. ÎNVĂȚAREA UMANĂ
Obiective urmărite
V.1. Definirea conceptului de învățare
V.2. Forme și tipuri de învățare
V.3. Teorii ale învățării
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL VI. CONDIȚII INTERNE ȘI DE PERSONALITATE ALE ÎNVĂȚĂRII DE TIP
ȘCOLAR
Obiective urmărite
VI.1. Conceptul de învățare școlară
VI.2. Condițiile interne ale învățării
VI.3. Personalitate și învățare școlară

Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL VII. CONDIȚII EXTERNE ALE ÎNVĂȚĂRII ȘCOLARE
Obiective urmărite
VII.1. Structura anului școlar
VII.2. Orarul
VII.3. Structura planului de învățământ
VII.4. Manualele școlare
VII.5. Mediul ambiant
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL VIII. COMPETENȚELE PSIHOPEDAGOGICE ALE PROFESORULUI
Obiective urmărite
VIII.1. Competență și tact pedagogic
VIII.2. Predarea – activitate de bază a profesorului
VIII.3. Comunicarea didactică
VIII.4. Cunoașterea elevului de către profesor
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL IX. ÎNVĂȚAREA LA VÂRSTA ADULTĂ
Obiective urmărite
IX.1. Educația adulților – concept și semnificații
IX.2. Capacitatea de învățare la vârsta adultă
IX.3. Condiționări ale învățării la vârsta adultă în practica educa țională
IX.4. Autoinstruirea – condiție internă și determinantă a învățării la vârsta adultă
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL X. CREATIVITATEA ÎN CONTEXT EDUCAȚIONAL
Obiective urmărite
X.I. Caracterizarea creativității
X.2. Caracterul educabil al creativității
X.3. Rolul școlii în cult ivarea creativității
X.4. Metode de rezolvare creativă a problemelor
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL XI. ELEMENTE DE PSIHOPEDAGOGIA EXCELENȚEI
Obiective urmărite
XI.1. Diferențe între copii sub aspect aptitudinal
XI.2. Definiții ale excelenței
XI.3. Modele teoretice în abordar ea excelenței
XI.4. Riscurile specifice copiilor înalt abilitați
XI.5. Consilierea în domeniul excelenței
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL XII. DIFERENȚĂ, DIVERSITATE ȘI INTERCULTURALITATE ÎN CADRUL
GRUPURILOR EDUCAȚIONALE
Obiective urmărite
XII.1. Diferențe și discriminări în cadrul grupurilor educaționale
XII.2.Diferența socială de clasă

XII.3. Diferențe de rasă sau etnie
XII.4. Diferențe de gen
XII.5. Abordarea diversității în cadrul grupurilor educaționale ….
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL XIII. VIOLENȚA ȘCOLARĂ
Obiective urmărite
XIII.1. Violența – o real itate prezentă și o problemă acută în școli
XIII.2. Prevenirea și combaterea violenței
Exerciții de gândire critică
CAPITOLUL XIV. ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ
Obiective urmărite
XIV.1. Ce este orientarea școlară și profesională?
XIV.2. Argument în favoarea activităților de orientare școlară și profesională
XIV.3. Factori implicați în orientarea școlară și profesională …..
XIV.4. Activități de orientare școlară și profesională
Exerciții de gândire critică
BIBLIOGRAFIE

PPRREEZZEENNTTAARREE CCUURRSS

11.. CCEE EESSTTEE PPSSIIHHOOLLOOGGIIAA EEDDUUCCAAȚȚIIEEII??
Așa cum derivă din însăși denumirea domeniului nostru de
studiu, Psihologia educației îmbină cunoștințele de psihologie cu cele
ale științelor educației, scopul fiind acela de a identifica și valorifica cele
mai eficiente căi de dezvoltare a ființei umane prin intermediul sistemelor
educative. Psihologia , așa cum desprindem din analiza eti mologică a
cuvântului psihologie (psyche – psihic, suflet, spirit și logos – cuvânt,
cunoaștere), este centrată pe studierea activității psihice (regăsită în
procese, însușiri, mecanisme și capacități) în scopul explicării și
optimizării existenței umane, iar educația (latinescul educo -educare – a
crește, a cultiva) reprezintă un sistem de acțiuni și influențe deliberate
sau nedeliberate, explicite sau implicite, care contribuie la formarea,
modelarea, dezvoltarea și transformarea personalității indivizilor ,
indiferent de vârstă, în vederea atingerii anumitor finalități, stabilite în
conformitate cu cerințele actuale și de perspectivă ale societății (Ionescu,
2003). Atunci, ce este Psihologia educației?
În sens larg, Psihologia educației este o ramură aplic ativă a
psihologiei care studiază învățarea și dezvoltarea umană, bazele psiho –
pedagogice ale procesului instructiv -educativ, ale însușirii noțiunilor și
cunoștințelor, formarea personalității ființei umane. În sens restrâns și
specific, potrivit lui Pante limon Golu și Ioanei Golu, Psihologia educației
studiază geneza, structurarea și procesualitatea fenomenelor psihice în
condițiile activității de învățare pentru creșterea eficienței lor (2003, p.
27). Aceiași autori delimitează și ariile de investigație a le domeniului
nostru:

 procesul de instruire (metode, stiluri, tehnici manageriale);
 procesul de învățare (aplicarea principiilor psihologice la studiul
stilurilor de învățare);
 procese de dezvoltare (ce este comun și diferit la copiii aflați
într-o anumită etapă de dezvoltare);
 ambianța educațională (contextul social al clasei și ambianța de
acasă).
O enumerare a principalelor categorii conținute în obiectul de
studiu al Psihologiei educației este făcută de I. Drăgan și P. Petroman
(1998, pp. 21 -22):
 educatorul și educatul ca agenți ai procesului de învățământ, ai
vieții în ansamblu;
 relațiile lor de comunicare, intercomunicare, interacționare etc.;
 instrucția și educația , strategiile și tehnicile de învățare;
 inteligența , stimularea și cultivarea sa.
Intrând mai profund în particularitățile domeniului nostru, conturăm
în cele ce urmează câteva dintre direcțiile de acțiune ale Psihologiei
educației .
În primul rând, putem afirma că Psihologia educației studiază
particularitățile profesorului și ale elevu lui, ca principali actori ai
procesului educațional. Este lesne de descifrat faptul că în ultimele
decenii paradigma educațională s -a modificat, în sensul că nu mai este
valabil dictonul „magister dixit” (profesorul a spus), comunicarea
didactică schimbând u-și sensul și direcția, devenind una
multidirecțională. Profesorul nu mai este exponent de informație, iar
elevul un simplu receptor. Profesorul împreună cu elevii devin colegi de
învățare. El trebuie să fie deschis, apropiat elevului, un consilier al cla sei
de elevi. Elevul nu mai este tratat doar ca obiect al educației, devenind
subiect al propriei sale formări. Astfel, cu toate că el este cel care

urmează să fie educat, trebuie să se țină seama că este o individualitate
din punct de vedere psihic și soc ial, individualitate ce trebuie cunoscută
și respectată, chiar dacă trebuie uneori modificată ori transformată. În
calitate de subiect și obiect al educației, copilul nu trebuie doar cunoscut,
ci și înțeles. Pentru a -l înțelege trebuie să dialogăm, să comu nicăm cu el,
dându -i astfel posibilitatea să -și exprime opiniile, ideile și opțiunile. Ca
urmare a dialogului se pot găsi mai ușor mijloace și căi de modificare,
orientare sau de reorientare a copilului, nu numai prin acțiuni exterioare,
ci și prin acțiuni interioare. Adeseori, educatorul trebuie să fie receptiv la
observațiile și la reacțiile copilului, la ceea ce el transmite pe diferite căi.
Nefiind atent la ceea ce semnalează copilul, ar putea alege metode și căi
greșite în educarea lui; ar putea acțion a sub puterea unor impulsuri
agresive/negative mai puțin eficiente pentru subiect. Ascultându -l însă, îl
poate ajuta să se schimbe.
În al doilea rând, Psihologia educației elucidează bazele
psihologice ale activității instructiv -educative , ca activitate c ondusă
de dascăl, cu și în favoarea elevilor; studiază mecanismele învățării ca
activitate condusă și dirijată de către profesor în formarea și devenirea
personalității elevilor. Așadar, în educație trebuie să se țină seama de
legitățile învățării, profeso rul fiind atent la modul, stilul de învățare al
fiecărui elev, la diferite vârste ale acestuia, astfel încât să -și poată
adapta strategiile didactice la nevoile lui specifice. Jerome Bruner afirma
că instruirea reprezintă un efort de ajutor și de modelare a dezvoltării
copilului. Între profesor și elev trebuie să se realizeze un raport de
acțiune bidirecțională, adică atât din partea profesorului cât și din partea
elevului, interacțiune ce pornește de la cunoaștere, de la o cunoaștere
empirică, transformând u-se treptat în cunoaștere științifică . Trecerea de
la cunoașterea empirică la cea științifică se face în primul rând prin
formarea și dezvoltarea noțiunilor. Acest lucru se poate face prin

folosirea de material didactic corespunzător pentru relevarea fiec ărei
note specifice a conținutului noțiunii respective. De asemenea, în
aceleași situații în care se predau noțiuni noi, acestea trebuie să fie
noțiuni științifice, predate și formate ordonat și sistematic, astfel încât să
se asigure perceperea și înțelege rea întregului conținut. În cazurile în
care se predau noțiuni înrudite sau asemănătoare, este necesar să se
precizeze în fiecare caz relațiile dintre noțiunile respective, prin
specificarea genului proxim și a diferenței specifice. În acest fel, dascălul
se asigură că elevul nu va face confuzie între noțiunile respective și nici
nu le va înlocui în utilizarea lor. Asigurarea înțelegerii și însușirii corecte
a noțiunilor constituie o bază solidă pentru construirea cunoștințelor de
cultură generală, de speci alitate și, ulterior, pentru clădirea unui sistem
de cunoștințe.
În al treilea rând, Psihologia educației este preocupată de
surprinderea caracterului formativ al proceselor educative, de
procesele afective și cele comportamentale implicate în actul
didact ic. Cum putem transforma informarea în formare? Cum îi putem
motiva pe elevi pentru a se implica activ în propria lor devenire? Cum
putem să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copilului? Aprecierile și
laudele la adresa elevilor sunt de natură ca, pe d e-o parte, să -i
încurajeze și să -i susțină, iar pe de altă parte, să le ofere gratificații sau
prilej de trăire a unor sentimente de succes, de reușită. Astfel de
sentimente au un important rol de întărire și susținere motivațională. În
plan comportamental , deoarece una din principalele forme de învățare o
reprezintă învățarea după model, dacă profesorul e respectat, stimat și
îndrăgit, elevii tind să -și însușească și să imite comportamentul lui. Acest
lucru nu trebuie uitat de către dascăli, ei reprezentân d modele pozitive
pentru elevi, nu numai pe parcursul orelor sau activităților didactice, ci și
pe parcursul celor extrașcolare.

În fine, Psihologia educației studiază geneza, structura și
procesualitatea funcțiilor psihice umane în contextul specific al
activităților de instruire și educare , în scopul creșterii eficienței
acestora. Din acest punct de vedere, Psihologia educației acționează în
trei direcții: constructivă, corectivă și prospectivă.
a. Direcția constructivă vizează, cu precădere, latura exper imentală
a domeniului nostru, cu scopul de a verifica cele mai bune strategii de
învățare, de a descoperi metode noi legate de modul de organizare a
mediului învățării, de a optimiza rezultatele școlare, de a reduce efortul
din partea elevilor, respectându -se în același timp cerințele legilor
învățării. Direcția constructivă mai vizează și nivelul de pregătire și
formare a dascălului, înarmarea lui cu cunoștințe despre elev, despre
copil, înțelegerea și adaptarea muncii didactice la particularități de vârst ă
și individuale, cunoașterea principiilor și legităților învățării, pentru a -și
organiza activitățile la clasă și în afara ei, în raport cu cerințele acestora.
b. Direcția corectivă vizează elaborarea de măsuri, de propuneri și
sugestii, de modele de acți une pentru corectarea, fie a unor metode și
procedee folosite greșit, fie a unor atitudini care influențează în mod
negativ performanțele școlare ale elevilor.
c. Direcția prospectivă, potrivit căreia, pornindu -se de la educat, de
la studierea, cunoașterea, orientarea și reorientarea lui sistematică și
temeinică, se preconizează evoluțiile probabile ale capacităților sale
psihice.
Conchidem prin a considera că Psihologia educației studiază
modul în care oamenii învață în diferite medii educaționale , eficiența
intervențiilor educaționale , implicațiile psihologice ale actului instructiv –
educativ, aspecte ce țin de psihologia socială a școlilor ca și organizații .
Psihologia educației este preocupată, în același timp, de modul în care

catego rii speciale de elevi învață și se dezvoltă , cum ar fi cei supradotați
sau cei cu probleme specifice de învățare.

22.. SSAARRCCIINNIILLEE PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEII EEDDUUCCAAȚȚIIEEII ȘȘII
AALLEE SSEERRVVIICCIIUULLUUII PPSSIIHHOOLLOOGGIICC DDIINN ȘȘCCOOAALLĂĂ
După cum probabil deja ați realizat, domeniul nostru preocupă at ât
viitorii psihologi, dar mai ales viitoarele cadre didactice, profesorii în
general, fiind parte componentă a curriculum -ului privind formarea inițială
a personalului didactic. În ceea ce privește sarcinile Psihologiei
educaționale și ale serviciului psi hologic din școală , P. Golu și I.
Golu (2003, pp. 39 -40) realizează următoarea clasificare:
a. aprecierea stării procesului instructiv -educativ:
 aprecierea organizării procesului de însușire a cunoștințelor, în
concordanță cu teoriile contemporane ale învățării;
 stabilirea corespondenței dintre procesul instructiv -educativ,
legile învățării și legile devenirii personalității celui ce învață;
 aprecierea nivelului formării grupului educațional ca grup social;
b. sarcini diagnostic -corective:
 diagnosticare a copiilor care intră în ciclul școlar în ceea ce
privește gradul de pregătire pentru activitatea de învățare;
 controlul dezvoltării psihice în vederea prevenirii abaterilor de la
normal;
 diagnosticarea tulburărilor din sfera dezvoltării diferitelor laturi ale
personalității;
 diagnosticarea și cercetarea diferitelor aspecte ale activității de
cunoaștere implicate în studierea diferitelor obiecte de învățământ;
c. sarcini de orientare școlară și profesională:

 informare profesională;
 diagnosticarea prezențe i calităților cerute de diferitele activități;
 consiliere profesională;
d. oferte de consultații individuale (cu copiii, părinții și
educatorii) pe probleme privind posibilitățile, aspirațiile, aptitudinile și
comportamentele unor elevi de diferite vârste;
e. intervenții terapeutice și de optimizare a tuturor verigilor
comunicării educaționale:
 transmiterea și recepționarea informațiilor;
 elaborarea planului operărilor mentale;
 formarea structurilor operaționale speciale și complexe ale
inteligenței;
 formar ea capacității copiilor de a -și dirija spre scop conduita și
de a modifica relațiile interpersonale;
 găsirea căilor de formare la copil a capacităților de autodirijare ca
mijloc de actualizare a rezervelor psihice personale.

Domeniul Psihologiei educației ar trebui să intre în sfera de interes
nu doar a cadrelor didactice sau a psihologilor școlari, ci și a formatorilor
din sistemul de educație a adulților, deoarece educația, așa cum se știe,
este una continuă, făcându -și simțită prezența la orice vârstă. Psihologia
educației ar trebui să preocupe, în aceeași măsură și pe părinți,
deoarece i -ar ajuta deosebit de mult în înțelegerea și cunoașterea mai
profundă a propriilor lor copii, a modului în care ei învață, în înțelegerea
aspirațiilor lor educaționale, sociale și profesionale.

33.. IINNTTEERRDDIISSCCIIPPLLIINNAARRIITTAATTEEAA PPSSIIHHOOLLOOGGIIEEII
EEDDUUCCAAȚȚIIEEII
Psihologia educației poate fi înțeleasă în și prin relația ei cu alte
științe, nu doar cu Psihologia și Pedagogia, ci și cu discipline precum
Medicina sau Biologia. Ea preia date din aceste domenii, la rândul ei
informând o gamă largă de alte domenii în cadrul studiilor legate de
învățământ , inclusiv de design instrucțional , tehnologie educațională ,
dezvoltarea curriculum -ului, învățarea organizațională , educație spe cială
și managementul clasei . Psihologia educației derivă din științele
cognitive și educaționale, însă are și un aport la dezvoltarea acestora
(Day, Hanson, Maltby, Proctor și Wood, 2010).
Apoi, Psihologia educației își dezvoltă problematica apelând la o
serie de concepte, constatări, norme din psihologia copilului, psihologia
socială, ergonomie școlară, psihosomatică, psihologia clinică și
medicală, psihoterapie.
Ca disciplină psihologică este firesc să urmărească atingerea
unor scopuri și obiective provenind din natura sa.
Obiectul Psihologiei educației fiind legat de organizarea și
desfășurarea activităților școlare (instructiv -educative) este firesc să țină
seama, în primul rând, de cu noștințele și legitățile funcționării sistemului
și activității psihice ale copiilor la diferite grupe de vârste, de unde
legătura cu Psihologia vârstelor . Drept urmare, informațiile și
cunoștințele privind evoluția și dezvoltarea, precum și maturizarea
proceselor și a diferitelor funcții psihice ocupă un loc de bază sau un loc
central. Deoarece, fiecare copil e o ființă unică, cu o serie de
caracteristici proprii, e necesar ca dascălul sau psihologul să cunoască
într-o măsura cât mai mare trăsăturile și ca racteristicile respective pentru

a le respecta și a ține seama de ele în educarea și instruirea fiecărui
copil.
De asemenea, Psihologia educației se leagă și de
Psihodiagnostic , pentru evaluarea diferenței dintre copii, precum și
pentru a stabili dacă dif erențele respective se situează în limitele unor
valori normale sau anormale, respectiv dacă sunt sau nu patologice. În
situațiile în care diferențele identificate depășesc limitele valorilor
normale, acest lucru ne spune că elevul/copilul respectiv trebui e supus
unui tratament didactic special. Tratamentul, fie se realizează în școala
de masă prin intervenția suplimentară a unor profesori de specialitate,
numiți profesori de sprijin, care vor avea norma didactică în școala
respectivă, fie cu ajutorul așa n umitor profesori itineranți . Aceștia pot fi
profesori de diferite specialități cu o pregătire specială pentru a lucra cu
elevi având diferite probleme.
Există o strânsă legătură între Psihologia educației și
Psihopedagogia specială . Deseori, profesorul se întâlnește cu
fenomene de supradotare, de accelerare sau retardare a dezvoltării,
cauzate genetic sau datorate mediilor sociale diferențiate. Evident, nu
numai studiile care necesită remedieri sau profilaxii, ci mai ales
alternativele educaționale adecvate copiilor supradotați sunt abordate de
Psihologia educației , fapt ce constituie un argument pentru relația dintre
Psihologia educației și Psihopedagogia specială și diferențială .
Psihologia educației se preocupă și de problemele de ordin psihic
generate de mediul de apartenență al elevilor, de condițiile familiale, de
vecinătate, de ambianța culturală, fiind astfel în conexiune cu problemele
studiate de Psihologia socială și de Sociologie .
Ca disciplină pedagogică, Psihologia educației are foarte mari
tangențe cu toate subramurile Științelor educației . În educație,
operându -se cu diferite conținuturi educaționale, pentru ca fiecare dintre

acestea să fie ușor înțelese și asimilate, trebuie să se țină seama și de
legile, principiile și normele didactice speci fice fiecărei discipline în parte.
Psihologia educației nu poate fi ruptă de problemele propriu -zise ale
învățării școlare, ale asimilării cunoștințelor și formării operațiilor
mentale, de identificarea erorilor tipice întâlnite la elevi în cadrul
diferitelor obiecte de studiu, precum și de soluționarea diferi telor
dificultăți și erori; de probleme legate de evaluarea rezultatelor învățării,
de probleme legate de învățare eficientă, de identificare a unor tehnici și
procedee de acțiune practică.
Subiectul Psihologiei educației nu este numai elevul, ci subiec tul
uman care se află nu numai sub influența învățării școlare, a învățării în
general, cât mai ales sub influența orientărilor actuale și de perspectivă
ale educației permanente, de unde legătura dintre domeniul nostru de
studiu și Educația adulților.

CCAAIIEETT DDEE AAPPLLIICCAAȚȚIIII

CCAAPPIITTOOLLUULL II.. IINNTTRROODDUUCCEERREE ÎÎNN PPSSIIHHOOLLOOGGIIAA
EEDDUUCCAAȚȚIIEEII

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Având în vedere informațiile detaliate în acest capitol, de ce credeți că
Psihologia educației este o disciplină obligatorie de studiat de către
viitorii profesori?

2. Explicați următoarele citate ale lui Skinner:
a. „Știința de bază pentru educație este Psihologia”.
b. „Psihologia educației este ramură a psihologiei care se ocupă cu
predarea și învățarea”.

3. Explicați următoarele înțelesuri date Psihologiei educației :
a. „Psihologia educației descrie și explică experiențele individuale de
învățare de la naștere până la vârsta adultă” (Crow și Crow).
b. „Psihologia educației este studiul aspectelor psiho logice ale
situațiilor educaționale (Trow).

CCAAPPIITTOOLLUULL IIII..

PPRROOBBLLEEMMAATTIICCAA DDEEVVEENNIIRRIIII FFIIIINNȚȚEEII UUMMAANNEE

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Structura genetică a rămas constantă în ultimii 50.000 de ani. Cum se
poate explica atunci diferența între omul primitiv și c el modern?

2. Reflectați la următoarele întrebări și încercați să le descifrați
răspunsul:
 Ce este educația?
 Ce poate da ea omului?
 Ce este omul de la natură și ce poate deveni el prin educație?
 În ce forme se poate realiza educația?
 Ce dă și ce trebuie să dea societatea educației?
 Dar educația societății?

3. În opinia Dvs., care dintre cei trei factori (ereditatea, mediul și
educația) are rol determinant în devenirea ființei umane?

4. Enumerați trei argumente în favoarea educației.

5. Veniți cu trei argumente prin care să justificați limitele mediului social
în devenirea personalității.

6. Realizați o analiză critică a citatelor de mai jos:
„…Cred că pot spune că din zece oameni pe care îi cunoaștem, nouă
sunt ceea ce sunt, buni sau răi , folositori sau nu, datorită educației pe
care au primit -o. Ea este cea care determină deosebirile mari între
oameni” (J. Locke).

„Nu pot accepta ipoteza conform căreia copiii se nasc foarte asemănători
și că singurii factori care creează diferențele de la individ la individ sunt
exercițiul permanent și efortul moral. Obiectez împotriva supozițiilor care
susțin egalitatea naturală în modul cel mai puțin calificat” (F. Galton).

CCAAPPIITTOOLLUULL IIIIII..

RREEPPEERREE PPSSIIHHOOGGEENNEETTIICCEE AALLEE DDEEZZVVOOLLTTĂĂRRIIII

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Este adevărată afirmația: „Un copil este un adult în miniatură”?
Argumentați răspunsul.

2. Ce presupune noțiunea de stadialitate psihogenetică și ce înțelegeți
prin trecerea de la un stadiu la altul?

3. Descrieți și comparați gândirea concretă cu cea a bstractă pornind de
la explicațiile oferite de stadialitatea dezvoltării intelectuale a lui
Piaget.

4. Sunteți profesor la clasa a V -a. Exemplificați cum utilizați practic
informațiile asimilate din acest capitol privind stadiile dezvoltării
intelectuale.

5. Pentru fiecare nivel al dezvoltării morale, veniți cu exemple concrete.

6. De ce este important ca un profesor să cunoască aspecte ce țin de
stadialitatea psihogenetică? Argumentați, făcând referire la cele două
modele învățate.

CCAAPPIITTOOLLUULL IIVV..

EELLEEMMEENNTTEELLEE PPRROOCCEESSUUAALLEE AALLEE UUNNEEII
EEDDUUCCAAȚȚIIII DDEE CCAALLIITTAATTEE

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Care sunt fundamentele care stau la baza „transformării” unui copil
într-un elev de calitate?

2. Identificați anumite caracteristici ale unui mediu educațional care pot
„frâna” realizarea unei educații de calitate.

3. Realizați o analiză critică a conținuturilor educației prin prisma
necesităților cerute pe piața muncii.

4. Care considerați a fi trăsăturile unui profesor ideal?

5. Cum se reflectă, în opinia Dvs., rezultatele educației în actualul sistem
de învățământ din România?

CCAAPPIITTOOLLUULL VV..

ÎÎNNVVĂĂȚȚAARREEAA UUMMAANNĂĂ

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Analizați, comparați și evaluați principalele teorii ale învățării.

2. Extrageți din fiecare teorie a învățării contribuțiile acesteia la
dezvoltarea practicii educaționale cu elevii.

3. Explicați următoarele citate ale lui Bruner (1970):
 „Orice copil poate fi învățat orice, la orice vârstă, cu condiția să fie
alese mijloacele și metodele de educație corespunzătoare”.
 „A instrui pe cineva nu este o chestiune de înmagazinare de
rezultate (memorare de informații), ci presupune a -l învăța să
participe la procesul care face posibilă crearea de cunoștințe; nu
predăm o materie oarecare pentru a produce mici biblioteci vii în
acea materie, ci pentru a-l face pe elev să gândească el însuși
matematic, să privească fenomenele asemenea unui istoric, să ia
parte la procesul de creare a cunoștințelor. Cunoașterea este un
proces, nu un produs”.

4. Explicați următorul citat al lui Gagné: „Dezvoltarea umană apa re ca
efect, ca schimbare de lungă durată pe care subiectul o datorează
atât învățării, cât și creșterii”.

CCAAPPIITTOOLLUULL VVII..

CCOONNDDIIȚȚIIII IINNTTEERRNNEE ȘȘII DDEE PPEERRSSOONNAALLIITTAATTEE
AALLEE ÎÎNNVVĂĂȚȚĂĂRRIIII DDEE TTIIPP ȘȘCCOOLLAARR

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Sistematizați factorii interni care influențează (mijlocesc) învățarea
școlară.

2. Enumerați câteva strategii concrete de stimulare a gândirii
creatoare la elevi.

3. Comentați influența memorării mecanice, respectiv a celei logice,
asupra păstrării și actualizării conținuturilor educaționale.

4. Precizați câteva demersuri didactice prin care se pot optimiza
operațiile de stocare a informațiilor în procesul de învățare.

5. Comentați dependența calității stocării informațiilor de calitatea
recepționării.

6. Care sunt semnele certe ale unei învățări aut entice (valorizare
internă a informației)?

7. Întocmiți o listă cu recompensele utilizabile în practica educațională
cu elevii, potrivite pentru ciclul primar, gimnazial, liceal și universitar.

8. Comentați relația învățare – motivație.

9. Enumerați câteva strat egii de facilitare a învățării prin raportare la
fiecare tip temperamental.

10. Gândiți asupra unor strategii psihopedagogice prin intermediul
cărora să veniți în sprijinul învățării la elevi, raportându -vă la fiecare
stil de învățare analizat în acest capito l.

CCAAPPIITTOOLLUULL VVIIII..

CCOONNDDIIȚȚIIII EEXXTTEERRNNEE AALLEE ÎÎNNVVĂĂȚȚĂĂRRIIII
ȘȘCCOOLLAARREE

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Explicați de ce conținuturile educației pot facilita sau nu activitatea de
învățare a elevului?

2. Gândiți -vă și enumerați câteva modalități de adaptare a conținuturilor
educaționale la nevoile reale de învățare ale elevilor.

3. Analizați un orar școlar prin prisma cunoștințelor asimilate privind
elaborarea orarului școlar.

4. Analizați comparativ, pornind de la criteriile de elaborare a manualelor
școlare, un manual tradițional și unul alternativ pentru aceeași
disciplină.

5. Gândiți -vă și la alte modalități de aranjare a ambientului școlar care
pot facilita învățarea școlară, decât cele prezentate în acest capitol.

6. Priviți imaginile de mai jos și analizați -le prin prisma cunoștințelor
dobândite în acest capitol.

CCAAPPIITTOOLLUULL VVIIIIII..

CCOOMMPPEETTEENNȚȚEELLEE PPSSIIHHOOPPEEDDAAGGOOGGIICCEE AALLEE
PPRROOFFEESSOORRUULLUUII

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Eu cred că profesorul este……. Răspundeți la această provocare
folosind metafore, caricaturi, simboluri, grafice etc. care să ilustreze
punctul de vedere personal.

2. Iată mai jos o listă cu însușiri pe care le poate avea un profesor (Stan,
Andrei, 1997, p. 257):
 Identificarea nevoilor de instruire/educare a parteneril or relației
pedagogice
 Conducerea eficientă a procesului de învățământ
 A practica un ansamblu de strategii didactice în sprijinul realizării
aceluiași obiectiv
 Posibilitatea de a crea în școală (clasă) un mediu educogen propice
care să antreneze nivelul ma xim al potențialului elevilor
 A-i învăța pe cei educați metode de studiu individual
 Conceperea unui program de predare -învățare -evaluare adecvat
grupului de elevi cu care se lucrează
 Utilizarea unei serii de metode de evaluare în vederea obținerii unei
analize fidele și valide
 Discutarea cu fiecare elev a programului individual de studii
 Identificarea scopurilor generale și a obiectivelor operaționale ale
activității didactice
 Asigurarea obținerii de feed -back în activitatea didactică
 Identificarea celor educați după nume
 Antrenarea părinților în activități educative pentru copii
 Determinarea condițiilor pedagogice pentru ca elevii să lucreze
împreună în timpul orelor sau în afara lor
 Manifestarea încrederii în cel educat în mod necondiționat
 Antrenarea c opiilor cu dificultăți de învățare în programe speciale de
pregătire
 Inițierea de activități pentru elevi în afara clasei și a școlii.
Analizați această listă și indicați, succesiv, care sunt, în opinia dvs., cele
mai importante cinci calități pe care treb uie să le dovedească un

profesor, respectiv cinci calități care au o contribuție nesemnificativă în
practica educațională cu elevii. Argumentați alegerile făcute.

3. Priviți imaginea de mai jos în care sunt prezentate 4 modele privind
educația. Caracterizați fiecare model prin prisma avantajelor și a
dezavantajelor pe care le comportă.

4. Pe ce anume ar trebui să pună accent un profesor care predă materia
specialității dvs., pentru a realiza o predare eficientă?

5. Dacă ați fi profesor, ce stil de predare ați adopta? Argumentați -vă
răspunsul.

6. În urma mai multor acțiuni de cunoaștere a unui elev, elaborați și
completați o fișă psihopedagogică.

CCAAPPIITTOOLLUULL IIXX..

ÎÎNNVVĂĂȚȚAARREEAA LLAA VVÂÂRRSSTTAA AADDUULLTTĂĂ

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Un rol important în stimularea educației la vârsta adultă revine școlii.
Pornind de la acest considerent, cum credeți că ar trebui să
„procedeze” școala, astfel încât, elevii, viitori adulți, să fie deschiși
ideii de formare/educare pe tot parcursul vieții ?

2. În România s -a constatat că participarea adulților la programe de
formare continuă este foarte scăzută. Care credeți că sunt cauzele
acestei stări de fapt?

3. Realizați o comparație între învățarea la vârsta școlară mică și
învățarea la vârsta adultă.

4. Pornind de la condiționările învățării la vârsta adultă, identificați
câteva caracteristici ale modului de lucru specific formatorului pentru
adulți cu elevii săi.

5. Enumerați câteva obiective și direcții de acțiune ale educației adulților
pornind de la const atarea nevoilor de formare ale acestora.

CCAAPPIITTOOLLUULL XX..

CCRREEAATTIIVVIITTAATTEEAA ÎÎNN CCOONNTTEEXXTT EEDDUUCCAAȚȚIIOONNAALL

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Pornind de la analiza factorilor creativității, caracterizați o
personalitate creatoare.

2. Realizați o analiză critică a învățământului din România prin prisma
rolului pe care și -l asumă în dezvoltarea creativității la elevi.

3. Sugerați câteva strategii de dezvoltare a potențialului creativ la elevi și
studenți.

4. Descrieți pe scurt trăsăturile și comportamentul unui educator creator.

5. Sugerați cel puțin cinci activități extracurriculare care pot contribui la
dezvoltarea creativității la elevi.

6. Rezolvați diferite probleme prin punerea în practică a metodelor
studiate în acest capitol.

CCAAPPIITTOOLLUULL XXII..

EELLEEMMEENNTTEE DDEE PPSSIIHHOOPPEEDDAAGGOOGGIIAA EEXXCCEELLEENNȚȚEEII

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Pe baza definițiilor date excelenței, construiți propria voastră definiție.

2. Citiți Modelul succesului global al d -nei Carmen Crețu în
Psihopedagogia succesului (1997, p. 54), după care realizați o analiză
succintă a acestuia.

3. Prezentați câteva cazuri celebre ale unor personalități (genii) din
diverse domenii de activitate.

4. Identificați strategii psihopedagogice de cultivare și promovare a
excelenței.

CCAAPPIITTOOLLUULL XXIIII..

DDIIFFEERREENNȚȚĂĂ,, DDIIVVEERRSSIITTAATTEE ȘȘII
IINNTTEERRCCUULLTTUURRAALLIITTAATTEE ÎÎNN CCAADDRRUULL
GGRRUUPPUURRIILLOORR EEDDUUCCAAȚȚIIOONNAALLEE

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Care credeți că sunt efectele discriminării asupra imaginii de sine a
elevului?

2. Cu ce categorii operează de obicei profesorul referindu -se la elevi?

3. Ce etichete sunt mai frecvent aplicate elevilor? Dar profesorilor?

4. Cum pot fi reduse efectele negative ale etichetării?

5. Propuneți câteva activități concrete prin care se poate realiza educația
interculturală în școală.

6. Prezentați câteva strategii de creare a unui climat educațional
nediscriminatoriu în clasă, altele decât cele prezentate în acest
capitol.

CCAAPPIITTOOLLUULL XXIIIIII..

VVIIOOLLEENNȚȚAA ȘȘCCOOLLAARRĂĂ

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Pe baza unor studii, faceți o analiză comparativă a fenomenului de
violență școlară între România și alte țări europene.

2. Care sunt cele mai frecvente forme de violență școlară?

3. Care considerați că sunt cauzele violenței școlare?

4. Prezentați câteva strategii concrete, practice, de reducere a
fenomenului de violență școlară.

CCAAPPIITTOOLLUULL XXIIVV..

OORRIIEENNTTAARREEAA ȘȘCCOOLLAARRĂĂ ȘȘII PPRROOFFEESSIIOONNAALLĂĂ

EEXXEERRCCIIȚȚIIII DDEE GGÂÂNNDDIIRREE CCRRIITTIICCĂĂ

1. Pornind de la analiza factorilor O.S.P., prezentați rolul fiecăruia dintre
ei în alegerea școlii/profesiunii dvs.

2. Elaborați, proiectați și susțineți, în grupuri de câte patru studenți,
scenarii educa tive privind:
– Autocunoaștea și dezvoltarea personală;
– Comunicare și relaționare interpersonală;
– Managementul informațiilor și al învățării;
– Planificarea carierei;
– Educația antreprenorială;
– Stil de viață etc.

3. Descrieți cum ați proiecta și realiza o activitate extradidactică din sfera
O.S.P.

4. Sugerați și alte tipuri de activități de O.S.P. decât cele prezentate în
curs.

5. Exercițiu de imagerie mentală: redactați o lucrare, de maximum două
pagini, în care să răspundeți la următoarele două într ebări:
– Cum am fost eu acum cinci ani?
– Cum va arăta o zi din viața mea peste cinci ani?

CCEERRIINNȚȚEE PPRRIIVVIINNDD PPRREEGGĂĂTTIIRREEAA ȘȘII PPRREEZZEENNTTAARREEAA LLUUCCRRĂĂRRIIII LLAA
DDIISSCCIIPPLLIINNAA
PPSSIIHHOOLLOOGGIIAA EEDDUUCCAAȚȚIIEEII
SSTTRRUUCCTTUURRĂĂ OOBBLLIIGGAATTOORRIIEE::

1. Prima pagină trebuie să conțină următoarele:
Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Tîrgu -Mureș D.P.P.D.
Disciplina:Psihologia educației
Titlul lucrării………………….
Numele și prenumele studentului…………………………….
Nivelul I posuniversitar / Anul I

2. Conținutul lucrării:
– Introducere – 8-10 rânduri în care să descrieți tema abordată și motivația
alegerii temei
– În conținutul lucrării trebuie incluse obligatoriu comentarii/interpretări
personale referitoare la textele preluate din cărți/reviste/internet
– La sfârșitul referatului să existe ”Concluzii și recomandări” (acolo unde este
cazul)
– După concluzii și recomandări realizați un scurt rezumat cu ideile principale
tratate

3. Sursele bibliografice utilizate:
– utilizați cel puțin 5 surse bibliografice – cărți s au articole
– după fiecare secvență de text preluată dintr -o sursă bibliografică, obligatoriu
trebuie precizată sursa (autorul, anul lucrării și pagina)
– toate sursele bibliografice citate în text trebuie obligatoriu să se regăsească la
bibliografie. Nu vor f i inscluse alte surse la bibliografie decât cele citate în
conținutul lucrării.
MMOODDAALLIITTAATTEE DDEE PPRREEZZEENNTTAARREE AA LLUUCCRRĂĂRRIIII::
Lucrarea poate fi prezentată sub formă de PPT, pe suport de hârtie sau în format
POSTER
– în cazul prezentării PowerPoint – maxim 5 slide -uri/tema – fiecare slide maxim
4 idei (8 rânduri).
– în cazul prezentării cu suport de hârtie – aveți dreptul la 1 foaie A4 care va fi
distribuită tuturor colegilor
– poster – format A0
– SUSȚINEREA LUCRĂRII SĂ CONTINĂ MOMENTE DE
DEZBATERE/ÎNTREBĂRI ADRESATE COLEGI LOR

SUGESTII DE TEME

1. Învățarea prin cooperare
2. Strategii de stimulare a motivației pentru învățare
3. Condiții interne și externe ale învățării școlare
4. Stiluri de învățare
5. Dificultăți de învățare la elevi

6. Succesul și insuccesul școlar
7. Medode de stimulare a creativității în practica educațională cu elevii
8. Aspecte privind educația pentru excelență în sistemul de învățământ din România
9. Aspecte psihopedagogice ale învățării la vârsta adultă
10. Comunicarea educațională
11. Violența școlară
12. Delicvența juvenilă
13. Strategii de prevenire a abandonului școlar
14. Orientarea școlară și profesională
etc.

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

TOMULETIU ELENA -ADRIANA (2014). Psihologia educației – abordări teoretice și
aplicative. Cluj -Napoca: Editura Eikom

ALTE LUCRARI BIBLIOGRAFICE

1. Cocoradă, Elena (2010), Introducere în teoriile învățării , Iași: Editura Polirom
2. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord), (1998), Psihologie școlară , Iași: Editura Polirom
3. Hudițean Al., (2002), Introducere în Psihologia Educației , Sibiu: Ed. Alma Mater
4. Hudițean , Al., (2004), Devianța comportamentală la elevi , Sibiu: Ed. Universității Lucian
Blaga”
5. Negovan, Valeria (2007), Psihologia invatarii , Bucuresti: Editura Universitara
6. Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educației, editia a II -a revăzuta și adaugită,
București: Ed. Universitară
7. Radu, I. (2000), Strategii metagognitive în procesul învățării la elevi , în “ Studii de
didactică aplicată”, (coord. I. Radu, M.Iones cu, D. Salade) Cluj -Napoca: Ed. Presa
Universitară Clujeană.
8. Sălăvăstru Dorina, (2009), Psihologia învățării: teorii și aplicații educaționale , Iași,
Editura Polirom
9. Sălăvăstru Dorina (2004), Psihologia educației , Iași: Editura Polirom
10. Mitrofan, Iolanda (C oord.) (2003). Cursa cu obstacole a dezvoltării umane. Iași : Polirom.
11. JINGA. I., NEGREȚ, I., (1999), Învățarea eficientă, Aldin, București
12. Golu, P., Golu, Ioana ( 2002 ). Psihologie Educațională. Constanța : Ed. Ex Ponto.
13. Mincu, Cornel (2010). Consilie re vocațională, București: Editura Credis
14. Soitu, L. -Comunicare pedagogica
15. DIACONU , MihaelA, (2007), Educația și dezvoltarea copilului, ASE, București,