Daunatorii Culturii DE Rapita

=== l ===

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………3

CAPITOLUL I Condițiile climatice ale [NUME_REDACTAT] ……………..5

I.1 Clima. Aprecieri generale ………………………………………………………5

I.2 Temperatura aerului ………………………………………………………………6

I.3 Umezeala aerului ………………………………………………………………….9

I.4 Nebulozitatea atmosferică …………………………………………………….10

I.5 Durata de strălucire a soarelui ………………………………………………11

I.6 Precipitațiile atmosferice ……………………………………………………..12

I.7 Regimul eolian ……………………………………………………………………15

CAPITOLUL II Stadiul actual al cercetărilor în domeniu ……………….18

CAPITOLUL III Entomofauna și combaterea dăunătorilor culturii de rapiță …………………………………………………………………………………….22

III.1 Entomofauna ……………………………………………………………………22

III.2 Estimarea daunelor și pagubelor …………………………………………32

III.2.1 Estimarea daunelor ……………………………………………….32

III.2.2 Estimarea pagubelor ……………………………………………..33

III.3 Combaterea dăunătorilor culturii de rapiță ………………………….34

III.3.1 Combaterea integrată a dăunătorilor ………………………..34

III.3.2 Combaterea chimică a dăunătorilor …………………………37

CAPITOLUL IV Rezultate obținute ……………………………………………….38

CONCLUZII …………………………………………………………………………………..42

Bibliografie ……………………………………………………………………………………..47

INTRODUCERE

Rapița este o veche cultură, fiind cultivată în țările mediteraneene cu 4000 de ani în urmă. Țările de origine sunt considerate Olanda și Anglia, de unde s-a răspândit în toate țările Europei.

Uleiul obținut din semințele de rapiță este un foarte bun ulei alimentar, dar în ultimul timp a devenit importantă folosirea acestuia ca materie primă utilizată la obținerea biocombustibililor.

Considerată până nu demult de către fermieri ca o ,,buruiană cultivată’’, aceștia erau obișnuiți cu producții ce se situau la nivelul a 1000 – 1 500 kg/ha. În noul context economic european și în condițiile creșterii fulminante a prețului petrolului, rapița este considerată una dintre cele mai importante surse de energie alternative.

Consecința este aceea că se pune problema extinderii suprafețelor cultivate, dar în același timp și realizarea unor niveluri de producție cât mai apropiate de potențialul biologic al soiurilor cultivate.

Cu un preț al petrolului oscilând amplu sub presiunea deciziilor politice și a conflictelor din zonele cu mari zăcăminte, piața de biocombustibil crește vertiginos și reprezintă o încercare, până acum reușită, de a oferi posibile soluții pentru un consum energetic mondial în continuă creștere.

În prezent, motoarele diesel de la tractoare, automobile sau generatoare pot funcționa folosind uleiul de calitate ridicată extras din rapiță, uneori suportând doar mici modificări.

Rapița a devenit o cultură de mare interes, datorită unor avantaje pe care le conferă:

piață sigură de desfacere a produselor;

materie primă excelentă pentru producerea de biodiesel ca urmare a conținutului de oxigen de 11% în uleiul de rapiță. este puțin pretențioasă față de condițiile pedoclimatice;

foarte bună premergătoare pentru cereale, ca urmare a sistemului radicular pivotant care ameliorează structura solului și favorizează înrădăcinarea acestora;

valorifică bine îngrășămintele administrate;

permite mecanizarea completă, acest fapt constituind un mare avantaj în condițiile lipsei forței de muncă;

pentru condițiile de climă secetoasă ce caracterizează zon aolteniei în ultimii ani, valorifică foarte bine precipitațiile căzute în sezonul rece;

uleiul de rapiță are un conținut ridicat în acizi polinesaturați, valoroși pentru sănătate

este o bună plantă meliferă timpurie, asigurând aproximativ 50 kg/ha miere.

Lucrarea este structurată pe 4 capitole.

Primul capitol prezintă condițiile climatice ale [NUME_REDACTAT], zonă favorabilă cultivării rapiței, unde am studiat o suprafață de 50 ha.

Capitolul al doilea se referă la stadiul actual al cercetărilor în domeniul cultivării rapiței având în vedere faptul că acestă cultură a luat o amploare deosebită în ultimii ani, datorită avantajelor pe care le prezintă.

În al treilea capitol este tratată entomofauna specifică rapiței, și sunt prezentate metodele de combatere a dăunătorilor.

Rezultatele privind observațiile din suprafața analizată sunt cuprinse în capitolul al patrulea.

CAPITOLUL I

CONDIȚIILE CLIMATICE ALE CAMPIEI BOIANULUI

I.1 APRECIERI GENERALE

Clima reprezintã una dintre cele mai dinamice componente ale mediului înconjurãtor. Prin componentele sale ea influențeazã, direct sau indirect, procesele și fenomenele hidrologice, capacitatea de eroziune și transport a apelor, contribuind astfel la modelarea continuã a reliefului.

În același timp, clima își pune amprenta și asupra particularitãților vegetației și solurilor, aducându-și o contribuție importantă la individualizarea peisajelor geografice. Nu trebuie omis, de asemenea, rolul deosebit pe care clima îl deține în existența și activitatea umanã.

[NUME_REDACTAT] se încadrează într-un climat temperat continental, specific zonei sudice a țării, în care este situată. Acesta este caracterizat prin valori ridicate ale bilanțului radiatsa-l vada sau ce

iv și caloric, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantitãți relativ reduse de precipitații, cu ploi torențiale în anotimpul de varã și perioade de secetă în tot timpul anului etc.

Prin poziția sa în partea centrală a [NUME_REDACTAT], regiunea se gãsește la interferența maselor de aer uscat continental, dinspre est și nord – est, cu cele de origine tropicalã dinspre sud și sud – vest (de asemenea continentalizate prin trecerea peste Balcani și [NUME_REDACTAT]) și cu masele de aer oceanic care, în deplasarea lor spre est, ajung deasupra teritoriului bazinului încã suficient de umede.

Caracterizarea climatică s-a făcut pe baza datelor privind principalele elemente înregistrate în perioada 1999 – 2008 la stația meteorologică Slatina.

I.2 TEMPERATURA AERULUI

Temperatura aerului este influențată de potențialul caloric ridicat și de distribuția lui în timpul anului.

Temperatura medie anuală și lunară

Din analiza datelor obținute la stația meteorologică Slatina, rezultă că temperatura medie anuală (1999 – 2008) are valoarea de 11,65°C (tabelul nr.1).

Față de aceste valori, care dau o imagine cu totul generală asupra potențialului termic, apar variații la nivelul valorilor medii anuale, anii cei mai călduroși fiind, în această zonă, 2000 (12,4°C), 2004 și 1936 (12,2°C), iar cei mai reci, 1942 (9,0°C) și 1980 (9,9°C). (tabelul nr.1)

Temperaturile medii lunare au un mers ascendent începând cu luna ianuarie (luna cea mai rece) până în luna iulie (luna cea mai caldă), după care descresc (Fig. 1).

Temperatura medie multianuală a lunii ianuarie, la Slatina, este de -3,7°C, dar s-au înregistrat și luni de iarnă foarte reci în care temperatura medie a coborât până la -12,1°C, în anul 1942 sau de -6,2°C în anul 1980.

Temperatura medie multianuală a lunii iulie este de 24,04°C, dar s-au înregistrat și luni de vară foarte călduroase când temperatura medie a depășit 25°C, principala cauză fiind fenomenul de încălzire globală ce se manifestă tot mai pregnant.

Amplitudinea termică medie anuală (27,74°C), în perioada 1999 – 2008, este printre cele mai ridicate din țară, indicând o mare influență a maselor continental excesive, din estul Europei, asupra teritoriului analizat.

Temperatura medie a aerului oscilează și în funcție de anotimp. Iarna temperatura medie este de -3.7°C, primăvara de 11,83°C, iar vara de 23,01°C. Anotimpul de toamnă se caracterizează prin valori termice de 11,85°C.

Tabelul nr.1 TEMPERATURA AERULUI (°C). [NUME_REDACTAT] (1999 – 2008)

Fig. 1. Variația temperaturii medii lunare (t°C). [NUME_REDACTAT] (1999-2008)

Temperaturile maxime și minime absolute reflectă caracterul continental accentuat al climei și se datorează fazelor de încălzire și răcirii excepționale, rezultate ale invaziei aerului tropical și arctic.

Cea mai mare valoare s-a înregistrat în afara perioadei de observație (42,9°C, la 5 iulie 1916), iar în perioada de observație, maxima absolută a fost de 42,3°C, la 5 iulie 2000.

Temperaturile minime absolute coboară frecvent sub -20°C. Minima absolută înregistrată la Slatina a fost de -34,8°C, între zilele de 24-25 ianuarie 1942, iar în timpul perioadei de observație a fost de -21,8°C la 21 decembrie 2002.

Amplitudinile de peste 60°C (chiar 77,7°C) între aceste valori extreme, exprimă clar caracterul continental al regimului climatic.

Temperaturile ridicate ale aerului se evidențiază și prin numărul mare de zile tropicale (în care temperatura maximă este de peste 30°C) și al numărului zilelor de vară (t.max ≥ 25°C). Astfel, numărul de zile tropicale în cursul unui an este de 56, iar al zilelor de vară de 120, valorile cele mai ridicate din întreaga țară.

În privința numărului de zile cu îngheț (t.max ≤0°C) și al celor de iarnă (t.min ≤0°C) zona [NUME_REDACTAT] nu se situează pe primele locuri din țară, totalul de 104 zile marchează tranziția dintre partea estică a [NUME_REDACTAT], cu climat mai excesiv sub acest aspect, și cea vestică, cu ierni mai blânde.

Intervalul în care se produce înghețul fiind cuprins, în medie, între 23 octombrie (când apare primul îngheț) și 3-6 aprilie (ultimul îngheț). Au fost și ani când primul îngheț a fost semnalat în luna septembrie (29.09.1977), iar ultimul îngheț a fost semnalat în luna mai (10 mai 1987).

I.3 UMEZEALA AERULUI

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă este influențată atât de particularitățile fizice ale maselor de aer, în mișcare, cât și de caracteristicile locale ale suprafeței active. Bazinele hidrografice și pădurile constituie surse permanente de evaporație și evapotranspirație, fapt ce crește gradul de umezeală al aerului.

Întrucât în zona [NUME_REDACTAT] lipsesc marile întinderi de apã și suprafețele de pădure, așa se explicã prezența unei umiditãți reduse a aerului ce caracterizeazã aceastã zonã.

În perioad 1999-2008 media anualã a umezelii relative a aerului a fost de 78,2% .

În ceea ce privește valorile medii lunare pentru stația Slatina, din fig.2 reiese cã cea mai mare valoare a umezelii relative s-a înregistrat în luna decembrie, fiind de 90,6%.

Tot valori mari s-au înregistrat și în lunile ianuarie (88,5%), februarie (83,9%) și noiembrie (86,2%). Cea mai micã valoare se înregistreazã în lunile august (64,4%), iulie (66,4%) și septembrie (66,4%).

Se observã din grafic cã din luna ianuarie valoarea umezelii relative scade pânã în luna august dupã care începe sã creascã pânã în decembrie.

Fig. 2. VARIAȚIA UMEZELII RELATIVE A AERULUI.

[NUME_REDACTAT] (1999-2008)

I.4 NEBULOZITATEA ATMOSFERICĂ

Nebulozitatea este direct dependentă de particularitățile circulației generale a atmosferei, ca și de cele ale suprafeței active (îndeosebi relieful), influențând la rândul ei regimul tuturor elementelor climatice.

În perimetrul analizat, unde convecția termică este mai intensă, producerea norilor cumuliformi în orele de amiază, îndeosebi în perioada caldă a anului, determină valori mai ridicate ale nebulozității (5,0 – 5,5 zecimi).

Sub influența diferitelor sisteme barice care traversează sau staționează deasupra României, nebulozitatea înregistrează în cursul anului un maxim și un minim. Astfel, maximul de nebulozitate se produce în luna decembrie (7,5 – 8,5 zecimi), ca urmare a intensificării activității ciclonice deasupra [NUME_REDACTAT], cu influență și asupra acestei zone, ca și datorită inversiunilor de temperatură specifice semestrului rece al anului.

Minimul de nebulozitate se produce în intervalul august – septembrie (3,0 – 3,4 zecimi). Numărul mediu anual al zilelor cu cer senin este de 60 – 80 zile, iar numărul mediu anual al zilelor cu cer acoperit este sub 100 zile. (Fig. nr. 3)

Fig. 3. VARIAȚIA NEBULOZITĂȚII MEDII. [NUME_REDACTAT] (2000-2008)

I.5 DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI

În strânsă legătură cu regimul și distribuția nebulozității este și durata de strălucire a Soarelui. Aceasta atinge valori de 2357,7 ore pe an la Slatina (1999 – 2008), ceea ce conferă zonei un potențial de energie solară ridicat.

Comparativ cu perioada 1948 – 1955 (2198,2 ore) se constată o creștere a duratei de strălucire a Soarelui cu 159,5 ore, rezultând astfel accentuarea fenomenului de încălzire climatică, reducerea cantității de precipitații și creșterea frecvenței și intensității fenomenului de secetă.

Cele mai ridicate valori medii lunare s-au înregistrat în lunile iulie (327.3 ore) și august (309.8 ore), în timp ce valorile cele mai scăzute au fost înregistrate în lunile ianuarie (92.4 ore) și decembrie (73.7 ore).

Pentru perioada analizată durata anuală de strălucire a Soarelui a avut valorile cele mai mari în anul 2000 (2526.7 ore), un an caracterizat de secetă. (Fig. nr. 4)

Fig. 4. DURATA DE STRĂLUCIRE A SOARELUI (ore și zecimi).

[NUME_REDACTAT] (1999-2008)

I.6 PRECIPITAȚIILE ATMOSFERICE

Reprezintă cele mai importante elemente climatice, deoarece evoluția lor influențează circulația locală și generală a apei în natură, ca și creșterea vegetației și acumularea rezervelor de apă în stratele acvifere.

Precipitațiile medii multianuale la stația meteorologică Slatina în perioada 1999-2008 au valoarea de 549 mm / an.

Față de media multianuală se pot înregistra variații ale cantității de precipitații de la un an la altul. În anii secetoși, valoarea ei poate scădea sub 300 mm /an. Astfel, în anul 2000 s-a înregistrat o valoare pluviometrică de 290,8 mm / an. Valori scăzute s-au înregistrat și în anul 1945 (263,8 mm / an). (Fig. nr. 5)

Spre deosebire de anii secetoși s-au înregistrat în unii ani valori de aproape două ori media multianuală. Așa s-au înregistrat în anii 1906 (843,5 mm), 2005 (1061,1 mm).

Fig.5. PRECIPITAȚIILE MEDII ANUALE (mm/an).

[NUME_REDACTAT] (1999-2008)

DISTRIBUȚIA LUNARĂ ȘI ANOTIMPUALĂ

Cantitățile medii lunare prezintă valori diferite de la o lună la alta în funcție de circulația generală a atmosferei și de interacțiunea acesteia cu condițiile fizico-geografice locale.

În timpul unui an, cantitățile cele mai mari de precipitații cad în lunile mai, iunie, iulie, iar cele mai mici în lunile ianuarie, februarie, martie.

Pentru perioada analizată (1999-2008), din fig.6, se constată că cea mai ploioasă lună a fost luna iulie (79,3 mm).

Precipitații bogate s-au mai înregistrat și în lunile mai (63,1 mm) și septembrie (78,0 mm). Aceste valori au fost influențate de precipitațiile din anul 2005, un an extrem de ploios (1061,1 mm). Valorile cele mai scăzute s-au înregistrat în lunile ianuarie (38,4 mm), februarie (22,4 mm), și decembrie (27,7 mm).

Fig.6 PRECIPITAȚIILE MEDII LUNARE MULTIANUALE (l/m2).

[NUME_REDACTAT] (1999-2008)

În ceea ce privește distribuția precipitațiilor pe anotimpuri se constată că cele mai mari cantități de precipitații cad vara (184,9 mm) și primăvara (141,2 mm).

Pentru perioada analizată se constată valori de peste 140 mm și în anotimpul de toamnă (146,1mm), dar acestea au fost ridicate din cauza precipitațiilor bogate căzute în luna septembrie a anilor 1999 (127,6mm) și 2005 (199,9mm). Iarna cade cea mai redusă cantitate de precipitații (88,5mm).

Cantitățile maxime de precipitații în 24 h pot depăși uneori cantitatea medie lunară multianuală sau chiar cantitatea anuală. Acestea au drept cauză fie convecția locală puternică, fie trecerea unui front atmosferic rece etc. Cantitatea maximă de precipitații căzute în 24 h a fost înregistrată la 16.07.1906 (144,2 l/m2).

Ninsoarea și stratul de zăpadă

Numărul mediu de zile cu ninsoare variază între 23 și 26 zile. În medie, prima ninsoare cade la 10 decembrie, iar ultima la 10 martie.

Stratul de zăpadă este discontinuu, atât în timp, cât și în teritoriu, iar durata lui este de circa 40 zile. Grosimea stratului de zăpadă variază între 5 și 8 cm, dar uneori poate depăși 100 cm, însă destul de rar.

Pe la începutul primăverii (martie), stratul de zăpadă se topește (menținându-se numai în crovuri, care rămân ca niște pete albe, unde zăpada se topește mai târziu), chiar dacă se mai pot produce ninsori și în luna aprilie.

I.7 REGIMUL EOLIAN

Regimul vântului este determinat atât de particularitățile circulației generale a atmosferei, cât și de particularitățile suprafeței active.

Se constată, astfel, că în [NUME_REDACTAT] frecvența cea mai mare o au vânturile din est (25,05%), urmate de vânturile din vest (19,4%) și cele din NE (9,06%). Celelalte vânturi care bat din alte direcții au frecvențe cuprinse între 2,08% (N) și 9,06% (NE). (Fig. nr. 7)

Vânturile din direcțiile dominante au și vitezele cele mai mari, valorile medii ale vitezei acestor vânturi fiind de 5,2 m/s pentru vânturile de est și de 4,0 m/s pentru vânturile de vest, și valori între 2,1 m/s și 3,8 m/s pentru celelalte vânturi.

Vânturile din sectorul estic sunt cunoscute sub denumirea de crivăț, bat în timpul iernii viscolind zăpada și blocând căile de comunicație.

Fig.7 FRECVENȚA ȘI VITEZA VÂNTULUI.

[NUME_REDACTAT] (1999-2008)

Din partea de sud și sud-vest se simte influența austrului, deși cu o frecvență și intensitate reduse (2,7% – 3,2% și, respectiv, 2,1 m/s – 2,6 m/s), caracteristic în special primăvara, afectează mult culturile agricole, fiind foarte uscat și fierbinte.

Dinspre lunca Dunării se simte influența unui vânt cald și umed denumit băltărețul.

Evaporația potențială

Din analiza datelor și în condițiile climatice generale în care se încadrează [NUME_REDACTAT], evaporația potențială este de 710 mm.

Cantitatea totală de apă căzută din precipitații nu acoperă valorile ridicate ale evapotranspirației din lunile de vară și, ca urmare, în aceste luni se înregistrează și cele mai mari valori ale deficitului de apă cu efecte majore asupra resurselor de apă de suprafață și freatice.

Fenomenul de secetă și uscăciune

Seceta reprezintă fenomenul cel mai frecvent al perioadei de vară, datorită precipitațiilor foarte scăzute (sub 300 și chiar 280 mm). Acestea apar foarte rar în perioada de iarnă, cum au fost iernile dintre anii 1974-1975 sau 2006-2007 și 2008-2009, lipsite în totalitate de zăpadă.

Cea mai secetoasă perioadă s-a înregistrat între anii 1945-1950, în care cantitatea de precipitații a fost cuprinsă între 250-450 mm. Seceta cea mai puternică a fost în 1946, datorită absenței prelungite a precipitațiilor din anul precedent.

Pentru perioada 1999-2008 anul cel mai secetos a fost 2000, când valoarea precipitațiilor anuale a fost de 290,8 mm, însă se prognozează o perioadă extrem de secetoasă începând cu anul 2006.

Se constată din fig. nr.8 că pentru perioada 1997 -2006 fenomenul de secetă nu s-a înregistrat, el fiind la limită în luna august.

În ceea ce privește fenomenul de uscăciune, acesta este prezent, dar cu o durată variabilă. El se manifestă în sezonul cald (iunie – august) și este redus ca durată și intensitate în luna octombrie (max. 5 zile).

Cea mai mare durată se înregistrează în luna august (toată luna), urmată de luna iunie (circa 27 zile).

Fig. 8 FENOMENELE DE USCĂCIUNE ȘI SECETĂ.

[NUME_REDACTAT] (1999- – 2008)

CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR ÎN DOMENIU

Amploarea culturii rapiței în ultimii ani este tot mai evidentă, ocupând astăzi mai mult de 25 milioane hectare la nivel global, suprafață ce o depășește pe cea a culturii florii soarelui. Rapița își regăsește astăzi locul în multe dintre industrii, pe o arie largă de mediu și piață.

Strategia UE privind înlocuirea în procent de 5,75% a combustibilului clasic cu biocombustibil a încurajat creșterea suprefetelor cultivate cu plante oleaginoase, în special cu rapiță, o plantă folosită ca sursă principală în obținerea biodieselului.

În UE, 80% din biodieselul produs este obținut din uleiul de rapiță.

[NUME_REDACTAT], suprafețele cultivate au crescut de asemenea an de an spectaculos, încurajate fiind de prețul de vânzare al producției, promptitudinea în plată, dar și datorită unei bune poziții în asolament pentru că, tehnologic vorbind rapița este o foarte bună premergătoare pentru grâu.

Tabelul nr.2

Dinamica suprafeței de cultură și a producției de rapiță în perioada 2000-2007 în [NUME_REDACTAT] generație de hibrizi oferă soluții pentru o diversitate de situații, ca: schimbările climatice, emisiile de dioxid de carbon sau de siguranță alimentară.

Gama largă de hibrizi vine în întâmpinarea cultivatorilor, asigurând o combinație genetică ideală pentru obținerea unor producții mari, cu un conținut de ulei ridicat, cu o foarte bună toleranță la secetă, îngheț și boli.

Hibrizii și soiurile noi de rapiță ocupă un loc tot mai important datorită adaptabilității sporite la factorii de stres, cât și vigorii superioare, comparabil cu vechile soiuri.

Un avantaj foarte important pe care îl prezintă hibrizii și noile soiuri este că, datorită ritmului rapid de creștere în primele faze de vegetație, momentul semănatului poate fi decalat cu câteva zile, oferind astfel posibilitatea fermierilor de a pregăti în cele mai bune condiții campania de semănat.

Cu toate că în condiții optime de cultură hibrizii nu se deosebesc semnificativ de noile soiuri, avantajele hibrizilor pot fi sintetizate în următoarele direcții:

comportarea mai bună în condiții de stres cauzat de:

momentul semănatului

condițiile de iernare

boli și dăunători

interacțiunea genotip-mediu semnificativ redusă, evidențiată prin adaptabilitatea mult mai bună a hibrizilor la condițiile diferite de mediu și de cultură.

Exemple de hibrizi de rapiță: Tristan, Tragan, Brutus, Ricco, Komando.

Exemple de soiuri noi de rapiță :Milena, Robust, Rodeo, Remy.

Calitatea seminței este la cele mai înalte standarde, bazată pe o condiționare și o selecționare atentă, tratamentul fiind asigurat cu un insecto-fungicid cu acțiune de contact, penetrantă și sistemică, o soluție completă creată pentru combaterea principalilor dăunători și a celor mai importante boli din toamnă la cultura rapiței, pentru o răsărire uniformă și rapidă, pentru plante viguroase la intrarea în iarnă.

Rezultatele de producție înregistrate în ultimii ani în condiții climatice dificile (temperaturi ridicate în ferestrele iernii, secetă sau din contră precipitații abundente) au demonstrat că există varietăți de rapiță larg adaptate pedoclimatic, capabile să asigure profit fermierului.

Pentru valorificarea cât mai completă a potențialului genetic al hibrizilor de rapiță trebuie respectate următoarele verigi tehnologice :

Planta premergătoare. Ca plante bune premergătoare se recomandă culturile de cereale, cartof timpuriu, culturi furajere etc. Sunt contraindicate culturile de floarea-soarelui, soia, fasole, tutun, alte crucifere.

Densitatea de semănat. Se recomandă 500000-600000 boabe/ha ceea ce reprezintă aproximativ 2,5 – 4,0 kg/ha, depinzând în mare măsură de greutatea MMB-ului.

Adâncimea de semănat. Se seamănă la maxim 2-3 cm, în sol bine pregătit, fără resturi vegetale și fără buruieni.

Distanța dintre rânduri. Semănatul se realizează în rânduri distanțate la 25 cm sau chiar la 37,5 cm. În cazul unor distanțe mai mari chiar si de 45 cm, productia este afectată din cauza riscului de îmburuienare a culturii

Perioada optimă de semănat. Pentru zonele din vestul și nordul țării se recomandă semănatul între 20 – 30 august, iar pentru zonele din sud și est 1 – 15 septembrie.

Asigurarea unei tăvălugiri ușoare ce se aplică după semănat pentru realizarea unui contact mai bun între sămânță și sol.

Utilizarea regulatorilor de creștere. Se recomandă utilizarea unui fungicid pe bază de tebuconazol care are și efect retardant.

Fertilizarea. Dozele medii de aplicare sunt în general de: 80 – 90 kg/ha N, 60 – 80 kg/ha P2O5, 40 – 50 kg/ha K2O, sulful 20 – 30 kg/ha.

Erbicidarea. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin folosirea unei game largi de erbicide

Combaterea bolilor și dăunătorilor. Se face prin tratamente preventive și curative, cu fungicide, respectiv insecticide.

Aplicarea adjuvanților. Se face cu scopul de a preîntâmpina spargerea silicvelor și scuturarea semințelor

Desicarea culturii. Pentru recoltarea directă din lan se recomandă defolierea culturii cu 5-7 zile înainte de recoltare.

Recoltarea. Combinele sunt prevăzute cu site speciale pentru semințe mici; recoltarea se face când umiditatea semintelor este sub 15%, dar nu mai mică de 9%.

Normele internaționale de comercialzare: umiditate – maximum 9%, impurități – maximum 2%, ulei – minimum 40%.

CAPITOLUL III

ENTOMOFAUNA ȘI COMBATEREA

DĂUNĂTORILOR CULTURII DE RAPIȚĂ

III.1 ENTOMOFAUNA

Gândacul lucios (Meligethes aeneus)

Fig. 9. Gândacul – adult Fig. 10. Gândacul lucios pe inflorescența de rapiță

[NUME_REDACTAT] are corpul oval, de 1,5-1,7 mm lungime, convex dorsal și plan ventral, de culoare arămie sau albăstruie, cu luciu metalic sau mat. Antenele sunt formate din 11 articole, măciucate, de culoare închisă.

Pronotul și elitrele au o punctuație fină și deasă. Picioarele anterioare sunt de culoare brun-roșcată, cele mijlocii și posterioare de culoare neagră. Marginea externă a tibiilor anterioare fin și regulat dințată (Fig. 9.).

Larva este oligopodă, la completa dezvoltare de 3,5 mm lungime. Corp de culoare albă, capul si picioarele de culoare brună.

[NUME_REDACTAT] o generație pe an. Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului ori în liziera pădurilor. În primăvară își fac apariția spre sfârșitul lunii aprilie, când înfloresc diferite specii de plante ierboase și lemnoase (salcia, prunul, păpădia etc.), hrănindu-se cu elementele florale ale acestora.

După copulație, în aprilie-mai, femelele depun ouăle în bobocii florali ai plantelor gazdă. Femelele perforează bobocii florali și depun 1-2 ouă lipite de antere. O femelă poate depune 300-400 ouă.

Incubația durează 4-14 zile. Larvele își fac apariția la deschiderea bobocilor florali și se hrănesc cu organele florale.

Stadiul larvar durează 3-4 săptămâni, după care larva coboară în sol la 2-4 cm adâncime și se transformă în pupă.

În cursul lunilor iunie-iulie apar adulții din noua generație, care după o perioadă de hrănire de câteva săptămâni se retrag pentru hibernare.

Plante atacate și mod de dăunare

Insectele adulte au un regim de hrană floral, întâlnindu-se pe inflorescențele diferitelor specii sălbatice și cultivate din familiile Cruciferae, Ranunculacaee, Leguminosae, Compositae, Rosacaee, Umbeliferae. Se hrănesc cu organele florale din bobocii încă nedesfăcuți.

Cele mai mari pagube cauzează culturilor de rapiță și muștar, precum și la culturile semincere de vărzoase.

Larvele se hrănesc cu organele florale ale plantelor numai din familia Cruciferae. La o infestare puternică într-un boboc floral se pot găsi 10-15 larve, cauzând pagube serioase acestora (fig.10.).

Dăunatorul produce mari pagube la culturile semincere de rapiță, dar și de varză, gulii, conopidă și plante medicinale.

Viespea rapiței (Athalia rosae)

[NUME_REDACTAT] are corpul de 6-8 mm lungime, capul este negru, toracele roșcat și abdomenul roșu-gălbui. Antenele sunt formate din 10 articole de culoare neagră (fig.11) Picioarele sunt roșcat-gălbui, iar tibiile și tarsele au câte un inel negru. Aripile sunt gălbui.

Lama fierăstrăului de la ovipozitor cu 12-14 dinți fini. Larva, respectiv omida falsă, la completa dezvoltare are corpul de 15-18 mm lungime, glabru, cenușiu pe partea dorsală și cenusiu-verzui pe laterale (fig. 12) .

Capul este mic, rotund și negru. Antenele sunt formate din 3 articole scurte. Picioarele toracice sunt formate din 5 articole de culoare neagră.

Fig. 11. [NUME_REDACTAT]. 12. [NUME_REDACTAT]
Are 2 generații pe an. Iernează ca larvă ajunsă la completa dezvoltare în sol, într-un cocon mătăsos. În primăvară, prin aprilie, larvele se împupează, iar în cursul lunii mai apar adulții din generația hibernantă.

După câteva zile de hrănire și maturație sexuală are loc copulația și ponta. Cu ajutorul ovipozitorului, femela desface cele două epiderme ale marginii frunzei și depune câte un ou în mici cavități.

Ouăle sunt vizibile, prin transparență, sub forma unor mici umflături. După 1-2 săptămâni apar larvele care, se hrănesc cu epiderma inferioară și parenchimul frunzei.

Funcție de condițiile climatice, dezvoltarea larvei durează 20-50 zile, apoi stadiul de pupă 15-20 zile, iar insectele adulte din prima generație apar la sfârșit de iulie, început de august.

Larvele din generația a II-a se dezvoltă în cursul lunilor august-septembrie. La începutul lunii octombrie, larvele migrează în sol pentru iernare.

Plante atacate și mod de dăunare

Specie oligofagă, care atacă diferite crucifere cultivate (rapița, muștar, varza, gulii, conopida) sau saăbatice (rapița sălbatică etc.).

Larvele abia eclozate minează frunzele; cele mai dezvoltate rod epiderma inferioară și mezofilul frunzelor. Frecvent larvele rod florile și fructele în formare.

Gărgărița semințelor (Ceutorhyncus assimilis)

[NUME_REDACTAT] are corpul de culoare neagră, acoperit cu perișori și solzi cenușii. Lungimea este de 2–2,8 mm (fig. 13).

Pronotul prezintă câte un tubercul evident, care se găsește într-o pozitie ușor transversală. Striurile elitrelor au câte un rând de solzi, iar interstriurile câte două rânduri de solzi.

Partea anterioară a elitrelor este fin granulată. Larva este de tip curculionid. Corpul este curbat, de 3-5 mm lungime, de culoare albă (fig. 14). Capsula cefalică este brună.

Biologie și ecologie

Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului. In primăvară părăsesc locul de hibernare și migrează pe cruciferele spontane și apoi pe culturile de crucifere. Maturitatea sexuală intervine după 40-70 zile de hrănire de la apariție, după care are loc copulația și apoi ponta.

Fig. 13 [NUME_REDACTAT]. 14 Daune la rapiță

Depunerea ouălor are loc în silicvele în formare. Femela roade un orificiu în peretele silicvei și în fiecare orificiu ros depune un ou. O femelă depune 35-50 ouă. Incubația durează 8-11 zile, iar evoluția larvară durează 20-35 zile.

La completa dezvoltare larvele rod orificii în peretele silicvei, părăsesc locurile de hrană, se retrag en sol și, în stratul superficial, se împupează. Stadiul pupal durează 10-15 zile.

Noii adulți se hrănesc pe seama plantelor crucifere spontane și cultivate, până în toamnă când se retrag pentru hibernare.

Plante atacate și mod de dăunare

Insecta atacă diferite crucifere spontane și cultivate. Adulții rod mici cavități în tulpini, pedunculi și butoni florali, iar larvele consumă semințele. In cursul dezvoltării sale o larvă  distruge 6-9 semințe.

Gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorhyncus napi)

[NUME_REDACTAT] are corpul de culoare neagră-plumburie și o lungime de 3,6-4,0 mm. Elitrele prezintă striuri longitudinale înguste, interstriurile având câte 3-4 rânduri de perișori scurți și fini (fig.15).

Larva, apodă și eucefală, la completa dezvoltare, are corpul de 3-4 mm lungime, capsula cefalică gălbuie-brună, iar corpul de culoare gălbuie și cu protuberanțe inserate cu perișori (fig.16).

Fig. 15 [NUME_REDACTAT]. 16 [NUME_REDACTAT] și ecologie

Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului de la baza plantelor. In primăvară, când temperatura depășește 9 grade C, după o perioadă de zbor, hrănire și copulație de 25-30 zile, femelele depun ouăle în maduva tulpinii plantelor gazdă.

O femelă depune 15-60 ouă. Incubația durează 6-20 zile, în funcție de mersul vremii. Primele larve apar în aprilie, iar dezvoltarea completă a acestora are loc în 30-40 zile, după care părăsesc tulpinile și migrează în sol la 4-6 cm adâncime.

In sol larvele se transformă în pupe și după aproximativ o lună în insecte adulte, dar rămân în diapauză până la sfârșitul toamnei când, părăsind coconii nimfali, urcă la suprafață, la baza plantelor și hibernează.

Plante atacate și mod de dăunare

Specie oligofagă, care preferă culturile de rapița, varza, conopida, la care produce pagube considerabile. Adulții hibernanți rod perforații marginale în limbul foliar și vârful tulpinilor. Larvele rod galerii descendente ori ascendente în măduva tulpinilor, determinând deformarea și răsucirea longitudinală a acestora. Plantele atacate ramifică bogat, stagnează în creștere și nu formează silicve sau acestea sunt seci și cu semințe de slabă calitate.

Gândacul roșu al rapiței (Entomoscelis adonidis)

[NUME_REDACTAT] are 7-11 mm lungime și corpul oval-globulos, cu antene moniliforme din 11 articole. Culoarea corpului este cafenie, antenele , partea ventrală și picioarele sunt negre, iar capul, pronotul și elitrele sunt roșii și cu trei dungi longitudinale negre (fig.17).

Larva are 11-13 mm lungime și corpul acoperit cu trei rânduri de tuberculi de fiecare segment (fig.18). Culoarea este dorsal brun-negricioasă, iar ventral galben-brun, cu capul negru.

Fig.17 Adult solitar pe flori Fig.18 Colonie de adulți

Biologie și ecologie

Specie monovoltină, insecta iernează în stadiul de ou depus în soluri ușoare la 2-8 cm adâncime, în grupe de 60-100 bucăți și chiar 200-225 ouă.

În primăvară, de timpuriu la 4-60C apar larvele neonate care atacă frunzele unor crucifere spontane.

Stadiul larvar durează 25-60 zile. Larvele mature intră în sol la 3-5 cm, unde se transformă în pupe, stadiu care durează 14-18 zile, și apoi apar gândacii. Ei atacă culturile timp de 20-30 zile, după care se retrag în sol.

Plante atacate și mod de dăunare

Insecta trăiește spontan pe Adonis vernalis, dar în general este un dăunător polifag, atacând în special cruciferele și compositele, ranunculaceele, sfecla etc.

Gândacii și larvele rod până la scheletare limbul frunzelor, în afară de nervurile groase ale plantelor tinere, atacul fiind în vetre.

Păduchele cenușiu al cruciferelor – afide (Brevicoryne brassicae)

[NUME_REDACTAT] dotat cu un aparat bucal adaptat pentru înțepat și supt. Formează colonii aglomerate pe meristeme, frunze, tulpini, inflorescențe, flori și silicve. Ca efect, frunzele se gofrează și plantele se opresc din creștere.

Când atacul survine imediat după plantare, varza și conopida nu mai formează căpățâna. În anii cu temperaturi și precipitații moderate, poate cauza pierderi de producție de 30–40%.

Dăunător cu mari posibilități de reproducere, prezintă în câmp 16–20 generații de adulti. Adult de 1,5–2,5 mm lungime, corp globulos, acoperit de o pulbere ceroasă, cenușie (fig.19).

Primele colonii apar primăvara, în cursul lunii aprilie. Vector de viroze.

Fig. 19. Păduchele cenușiu pe planta de rapiță

Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.)

[NUME_REDACTAT] are corpul lung de 1,8-2,5 mm, slab convex dorsal, de culoare neagră, cu un slab luciu albăstrui-verzui. Capul și pronotul prezintă o punctuație fină și deasă.

Antenele filiforme, formate din 11 articole, sunt de culoare neagră, cu excepția articolelor 2 și 3 care sunt roșcate (fig.20).

Elitrele sunt unicolore, cu punctuația dispusă uniform. Picioarele posterioare sunt conformate pentru sărit, tibiile și tarsele, de culoare neagră, prezintă o punctuație fină și deasă.

Larva oligopodă, de 2-2,3 mm lungime, are culoarea alb-murdar.

Fig.20 [NUME_REDACTAT]
Are o generație pe an. Iernează ca insecte adulte sub resturile de plante rămase după recoltare, sub frunzarul din păduri și livezi, sub bulgării de pământ, în crăpăturile și stratul superficial al solului.

Adulții hibernanți apar în luna aprilie, mai întâi pe cruciferele spontane și apoi pe plantele de cultură, unde se hrănesc 2-4 săptămâni pentru maturarea organelor sexuale.

Insectele sunt mai active în orele însorite ale zilei. Femela depune ouăle în stratul superficial al solului, în apropierea plantelor, iar larvele se hrănesc cu rădăcinile acestora.

Dezvoltarea larvelor are loc în 20-30 zile, după care se transformă în pupe, în locurile unde s-au hrănit; după alte 10-15 zile apar adulții din noua generație.

Plante atacate și mod de dăunare

Pagube mari sunt produse culturilor de rapiță în anii cu primăveri secetoase. Adulții rod frunzele plantelor tinere, dându-le aspect ciuruit, care la atac puternic se usucă.

Atacul la plantele în curs de răsărire și la plăntuțele abia răsărite, poate duce la compromiterea culturii. Primăvara atacă și răsadurile unor legume din familia crucifere.

Alți dăunători întâlniți la cultura de rapiță: fluturele alb al verzei (Pieris brassicae), ploșnițele cruciferelor (Euryderma ornata, Euryderma oleracea), musca verzei (Delia brassicae), puricii de pământ (Psylloides spp.).

III.2 ESTIMAREA DAUNELOR ȘI PAGUBELOR

III.2.1 ESTIMAREA DAUNELOR

Dauna se exprimă prin grad de dăunare (G.d.%).

Gradul de dăunare al unei culture se stabilește în cursul perioadei de vegetație și se calculează procentual, fiin produsul dintre frecvență (F%) și intensitate (I%) raportat la 100, după formula:

G.d. = sau G.d. =

Frecvența atacului (F%) reprezintă raportul dintre numărul de plante sau de organe ale plantei atacate (n) și numărul total de plante sau de organe analizate (N), exprimat procentual, după formula:

F% = . 100

Intensitatea atacului (I%) reprezintă procentul în care este atacată o plantă sau un organ al plantei sau pierderea de recoltă înregistrată de o plantă sau de o cultură la unitatea de suprafață, și se calculează după formulele:

– expresia calitativă, I% = , în care:

i – % în care plantele sau organele sunt atacate

f – numărul plantelor sau organelor atacate

n – numărul total de plante sau organe atacate

– sumă.

expresia cantitativă, I% = . 100 = (1- ) . 100, în care:

a – producția plantei sau culturii neatacate

b – producția plantei sau culturii atacate, la hectar.

III.2.2 ESTIMAREA PAGUBELOR

Paguba (P%) reprezintă produsul dintre frecvența plantelor atacate (F%) și intensitatea atacului (I%) în expresie cantitativă:

P% = F . (1 – ) . 100

a – producția plantei sau culturii neatacate

b – producția plantei sau culturii atacate, la hectar.

La evaluarea pagubelor pot fi întâlnite diferite situații:

când recolta este numai parțial distrusă și evaluarea se face după greutatea recoltei;

când recolta este numai parțial și evaluarea se face după procentul de flori atacate;

când în urma atacului întreaga plantă este distrusă;

când în urma atacului numai o parte din boabe sunt atacate.

Când cultura este atacată de mai mulți dăunători, paguba finală este rezultanta însumării tuturor pagubelor produse de diferiți dăunători în timpul perioadei de vegetație, calculându-se după formula:

Pi = P1 + P2 + P3 + … + Pn.

Pi – pagubele produse de dăunători

P1- pagubele produse de dăunătorul 1

P2 – pagubele produse de dăunătorul 2

P3 – pagubele produse de dăunătorul 3

Pn – pagubele produse de dăunătorul n

III.3 COMBATEREA DĂUNĂTORILOR

CULTURII DE RAPIȚĂ

III.3.1 COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR

Combaterea integrată a apărut ca o reacție la folosirea excesivă a pesticidelor organo-sintetice și, mai ales, a celor cloroderivate a caror utilizare pe scară largă a produs numeroase efecte secundare negative, ca: poluarea mediului ambient, apariția de forme rezistente, înmulțirea în masă a unor dăunători cunoscuți altădat ca inofensivi, perturbarea echilibrului ecologic etc. De aceea s-a reconsiderat întregul system de combatere prin înlocuirea sau reducerea combaterii chimice cu cea integrată.

Conform F.A.O. combaterea integrată este definită ca ,,un sistem de reglare a populațiilor de dăunători care, ținând seama de mediul specific și de dinamica speciilor luate în considerare, folosește toate tehnicile și metodele corespunzătoare într-un mod cât se poate de compatibil pentru a menține dăunătorii la un nivel la care să nu producă daune economice”.

Principiile combaterii integrate. Se consideră că metoda integrată nu trebuie să se bazeze pe organisme izolate dintr-un ecositem ci pe toate organismele vegetale și animale care populează agrobiocenoza respectivă, cu toate legaturile reciproce existente între ele. Numai în acest fel se pot dirija interrelațiile existente în defavoarea organismelor dăunătoare și în favoarea celor utile.

Cunoscându-se în detaliu legăturile reciproce dintre organismele unei agrobiocenoze se urmărește reducerea populației dăunătorului astfel încât aceasta să nu justifice efectuarea unor cheltuiale cu aplicarea tratamentelor.

La baza acestei concepții stă principiul prin care nu se urmărește eradicarea totală a dăunătorului în urma aplicării diferitelor mijloace de combatere ci menținerea lui sub pragul de dăunare economică, evitându-se astfel cheltuieli inutile și asigurându-se supraviețuirea dușmanilor naturali.

Elementele necesare pentru aplicarea combaterii integrate sunt:

– evidența speciilor de animale dăunătoare pe zone (alcătuirea hărților de răspândire a dăunătorilor);

– dinamica speciilor dăunătoare împreună cu cea a speciilor antagoniste (paraziți și prădători); raportul numeric optim în favoarea dușmanilor naturali exclude folosirea tratamentelor chimice;

– ciclul biologic al speciilor dăunătoare dintr-o anumită zonă, în strânsă corelație cu factorii ecologici, abiotici și biotici;

– densitatea numerică la speciile principale, respectiv specii de importanță economică majoră;

– pragul economic de densitate a populațiilor (PEDP), care să justifice aplicarea tratamentelor chimice.

Aplicarea combaterii integrate. Aplicarea combaterii integrate se face numai după stabilirea elementelor strict indispensabile dintr-o agrobiocenoză, urmărindu-se prin metode nepoluante reglarea raportului între organismele dăunătoare și cele folositoare în favoarea organismelor utile. Aceasta se poate realiza prin mai multe mijloace:

– Metode agroculturale. Prin acestea se urmărește modificarea practicilor agricole existente în funcție de factorul fitosanitar, acestea constând în: alegerea terenului și aplicarea lucrărilor de întreținere în funcție de dinamica complexului de dăunători și dușmani naturali; folosirea de sămânță sănătoasă într-un agrofond bine fertilizat; respectarea anumitor epoci de însămânțare pentru a se evita pagubele produse de dăunători; folosirea unui asolament rațional; recoltarea la timp și în bune condiții; folosirea de soiuri și hibrizi rezistenți sau toleranți la atacul dăunătorilor etc.

– Metode fizico-mecanice. Acestea constau în utilizarea mijloacelor termice, a câmpurilor electrostatice de înaltă frecvență, a ultrasunetelor, a surselor luminoase, alimentare, sexuale și a diferitelor dispozitive de captat insecte: brâie capcană, inele cleioase, gropi capcană etc.

– Metode biologice. Folosirea microorganismelor utile sub formă de biopreparate, precum și a paraziților și prădătorilor, utilizarea metodei autocide, folosirea endohormonilor și exohormonilor, recurgerea la metoda genetică, fiziologică etc.

– Metode chimice. Se vor aplica numai atunci când este nevoie și este rentabilă, după următoarele criterii: efectuarea unui număr redus de tratamente în epocile optime; folosirea de preparate lipsite de toxicitate sau cu toxicitate foarte redusă; utilizarea de produse necumulative, cu persistență mică; alternarea teratamentelo pentru evitarea apariției de rase rezistente de dăunători.

III.3.2 COMBATEREA CHIMICĂ A DĂUNĂTORILOR RAPIȚEI

Gândacul lucios al rapiței. Tratamente în vegetație, la avertizare, cu Calypso 480 SC sau Proteus OD 110

Viespea rapiței. Tratamentul seminței cu Chinook 200 FS.
Tratamente în vegetație la avertizare (toamna sau primăvara) cu Proteus OD 110 sau Calypso 480 SC.

Gărgărița semințelor de rapiță. Intrucât în perioada depunerii pontei o parte din ramificațiile plantei sunt înflorite și sunt vizitate de polenizatori se recomandă combaterea cu insecticide care protejează polenizatorii și anume: Biscaya 240 OD – 0,25 l/ha sau Calypso 480 SC – 0,1 l/ha.

– Gărgărița tulpinilor de rapiță. Deoarece atacul apare timpuriu în primavară, se recomandă tratamente la avertizare, preventiv, cu unul din produsele : [NUME_REDACTAT] 50 EW – 0,15 l/ha sau Proteus OD 110 – 0,45 l/ha.

– Gândacul roșu al rapiței. Asolamentul și rotația culturilor cu porumb, arderea și apoi executarea arăturii adânci de vară pentru a se scoate gândacii din sol la suprafață, distrugerea cruciferelor spontane.

Izolarea vetrelor atacate cu șanțuri care se prăfuiesc cu produse cloroderivate, iar la infestări puternice prăfuiri cu PEB 5 + Lindan 3PP sau Lindatox 3 PP, în doză de 25-35 kg/ha

– Păduchele cenușiu al cruciferelor-afide. Adulții și larvele formează colonii pe frunze, tulpini, inflorescențe și silicve, din care extrag seva. În urma atacului, frunzele sunt îndoite pe margini, răsucite și pătate. Frunzele se usucă, florile avortează, iar semințele șistăvesc.

Atacul se manifestă, mai ales, în vetre și pe marginea lanului. Tratamentele se aplică primăvara, când este depășit pragul de dăunare de două colonii/m2, în momentul în care s-au format primele silicve

Puricii cruciferelor. Pentru limitarea populațiilor, se recomandă tratamentul cu [NUME_REDACTAT] la concentrația de administrare foliară de 0,06%.

Pragul economic de dăunare (numărul de indivizi începând de la care este necesară aplicarea tratamentului) este de 5–6 afide pe frunză. Tratamentul semințelor cu Chinook 200 FS.

Tratamente în vegetație, la avertizare, cu Calypso 480 SC sau Proteus OD 110.

CAPITOLUL IV

REZULTATE OBȚINUTE

Suprafața analizată este repartizată în 4 sole, situate în [NUME_REDACTAT].

Tehnologia culturii a fost aplicată astfel:

Rotația. Ca plantă premergătoare a fost grâul deoarece eliberează terenul timpuriu dând posibilitatea executării lucrărilor de înființare a culturii la timp.

Fertilizarea. Rapița este o mare consumatoare de elemente nutritive. În acest scop, s-au aplicat următoarele cantități de îngrășăminte:

– Ingrășăminte complexe, aplicate toamna (N:P:K) 12:52:0 –

150 Kg/ha

– Primăvara – uree 150 kg/ha

Lucrările solului. Realizarea unei culturi reușite de rapiță de toamnă este condiționată de executarea unor lucrări ale solului de bună calitate. Terenul trebuie să fie afânat, suficient de așezat, permeabil pentru apă și aer. Arătura de vară s-a executat la 25 cm.

Pregătirea patului germinativ s-a realizat prin două treceri cu GD 3,2 și combinatorul și a fost de bună calitate.

Sămânța și semănatul. Sămânța a provenit din recolta anului însămânțarii din lot semincer certificat, categoria biologică bază (hibridul Elite extratimpuriu; hibridul Elvis și Triangle – timpurii;)

Semănatul – 7-10 septembrie cu SUP 29 cm.

Lucrări de îngrijire

Tăvălugitul concomitent cu semănatul pentru a pune semințele în contact cu solul

Combaterea buruienilor – Erbicidare cu Galera 0,3 l/ha, postemergent

Combaterea bolilor – Nu s-au înregistrat boli la cultura rapiței

Combaterea dăunătorilor –Tratamentul I cu Nurelle 0,4 l/ha, la înălțimea plantelor de 20 cm, preventiv împotriva dăunătorilor, în special a gărgăriței tulpinilor; Tratamentul II cu Nurelle la începutul înfloritului (aproximativ 10-15% flori deschise).

Irigarea – nu s-a efectuat deoarece nu există sistem de irigații

Recoltarea. S-a realizat la o umiditatea a semințelor de 10,5%, iar producția obținută a fost de 2000 – 2250 kg/ha.

Încă o dată anul acesta s-a demonstrat că rapița de toamnă a trecut de la o cultură pe care fermierii o făceau numai pentru completarea solelor la o cultură intensivă la care trebuie aplicată o tehnologie corespunzătoare și completă. Condițiile de climă și dăunătorii au dus la diminuarea producției.

Temperaturile scăzute din primăvară. Temperaturile de 1- 30C din perioada 20 – 24 aprilie 2009, au afectat destul de puternic culturile de rapiță.

O parte din varietățile cultivate au fost surprinse de acest ger la începutul emiterii inflorescențelor, ceea ce a dus la reducerea numărului de flori/plantă; alte varietăți au fost afectate în timpul înfloritului, ceea ce a determinat afectarea florilor și lipsa polenizării acestora.

Ca efecte directe cauzate de aceste temperaturi scăzute sunt:

– reducerea numărului de silicve pe plantă;

– reducerea numărului de lăstari fertili;

– apariția de malformații la nivelul plantelor (mai multe silicve cu un singur peduncul, o silicvă cu două codițe, doi sau mai mulți lăstari lipiți, mai mulți frați nefertili);

– uscarea unor frunze din treimea superioară a plantei;

– reducerea numărului de boabe în silicvă.

Toate aceste efecte duc în final la reducerea producției de sămânță la hectar.

Hibrizii extratimpurii și timpurii au fost mai puțin afectați de aceste condiții meteo dificile. Acești hibrizi aflați la începutul perioadei de înflorire au avut afectate în mod direct un număr de 3 până la 7 flori/plantă.

În schimb la hibrizii tardivi, aflați la începutul lansării inflorescențelor, numărul florilor afectate a fost mult mai mare. Au existat cazuri când a fost afectată toată inflorescența sau o mare parte a cesteia.

Singura măsură de contracarare a efectelor cauzate de gerurile târzii din primăvară poate fi dată de cultivarea în aceeași fermă a două sau mai multe varietăți.

Diferența mare de temperatură pe parcursul unei zile (24 h)

Un alt factor limitativ al producției de rapiță din anul 2009, a fost reprezentat de diferența foarte mare de temperatură dintre temperaturile înregistrate în timpul zilei (diurne) și cele înregistrate în timpul nopții (nocturne). Amplitudinea acestor temperaturi a ajuns la 250C.

Ca efect direct al acestor temperaturi s-a constatat că plantele și-au redus înălțimea tulpinilor (talia), distanța dintre ramificații și numărul de ramificații.

Pe total, planta a acumulat suma de temperaturi utilă, dar în defavoarea creșterii internodiilor. Acest fenomen s-a văzut foarte bine chiar și în inflorescență.

În zilele cu diferențe mari de temperatură se observă în inflorescențe că distanța dintre pedunculi a două flori este mult mai mică decât în mod normal.

Atacul dăunătorilor

În acest an, comparativ cu anul 2008, atacul dăunătorilor și în special al gărgăriței tulpinilor de rapiță (Ceuthorrhynchus spp.) a fost mul mai puternic și cu aproximativ 10-15 zile mai devreme decât în 2008. Acest aspect a determinat următoarele cauze:

– iarna blândă din anul 2008-2009 a determinat pe de o parte supraviețuirea unui număr mult mai mare de dăunători și în special de indivizi adulți de Ceuthorrhynchus spp, iar pe de altă parte a determinat trecerea peste iarnă a unor suprafețe mult mai mari de rapiță – unele intrate în iarnă chiar în faza de 4 – 5 frunze.

Prezența unui număr mare de adulți a determinat creșterea în intensitate a acestei specii.

– pe de altă parte, temperaturile mari din martie 2009 au declanșat atacul de Ceuthorrhynchus spp mai devreme. În acest caz o parte din cultivatori nu au reușit să facă tratamentul în timp util așa că o mare parte din plante au fost afectate de acest dăunător.

Atacul direct al adulților nu determină pagube însemnate culturilor de rapiță, în schimb larvele acestora sunt foarte agresive, fiind situate în interiorul tulpinilor în care sapă galerii și sunt foarte greu de combătut. Larvele de Ceuthorrhynchus spp determină pagube însemnate.

În condițiile unui atac masiv, productia poate fi redusă cu peste 50% și, în unele cazuri, se poate ajunge și la peste 80% pierderi de recoltă.

CONCLUZII

Cultura rapiței a revenit în actualitate datorită multiplelor avantaje pe care le oferă atât cultivatorului cât și consumatorului de produse rezultate din procesarea sa.

Uleiul obținut din semintele de rapiță este un foarte bun ulei alimentar și printre cele mai valoroase materii prime utilizate la obținerea biocombustibililor (biodiesel). La ora actuală cererea este mai mare decât oferta de aceea întreaga recoltă poate fi valorificată la prețuri satisfăcătoare.

Rapița ocupă un loc important în grupul select și exclusivist al culturilor energetice, calitățile deosebite ale uleiului obținut, fac ca aceasta să fie principala sursa pentru fabricarea biodieselului. Acum 15 ani s-a realizat esterificarea uleiului de rapiță cu metanol, esterul astfel obținut putând fi folosit pentru funcționarea motoarelor diesel.

Într-o primă fază, cantitățile de rapiță în piață vor fi din ce în ce mai mari, din păcate însă fără o bază solidă, reală, asa cum ar trebui, adică pe seama creșterii producțiilor pe ha, ci doar pe baza creșterii suprafețelor.

Pe măsură ce suprafețele care se vor cultiva cu rapiță se vor extinde, va crește și frecvența și intensitatea bolilor și dăunătorilor specifici culturii, cu grijile aferente din punct de vedere tehnic și cu efortul financiar din punct de vedere economic pe măsură.

Protecția culturilor de rapiță împotriva bolilor și dăunătorilor este posibilă numai aplicând o strategie adecvată, care presupune cunoașterea particularităților de manifestare și de evoluție a agenților de dăunare specifici.

BIBLIOGRAFIE

– Baicu T., Săvulescu A. – Sisteme de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor pe culturi, [NUME_REDACTAT], București, 1986.

– [NUME_REDACTAT]., [NUME_REDACTAT]., Vasilică C., Bîrnaure V., Borcea I., – Fitotehnie, [NUME_REDACTAT] și Pedagogică, București, 1991

– Ghizdavu I., Pasol P., Palagesiu I., Bobârnac B., Filipescu C., Matei I., Georgescu T., Baicu T., [NUME_REDACTAT]. – Entomologie agricolă, Editura didactică și pedagogică, București, 1997

– Ghizdavu I., Tomescu N., Opreanu I., – Feromonii insectelor- ,,pesticide" din a III-a generație, [NUME_REDACTAT], Cluj-Napoca, 1983

– Mitrea I., – Entomologie agricolă, [NUME_REDACTAT], Craiova, 2002

– Mitrea I., Stan C., Țucă O., – Entomologie vol 1, [NUME_REDACTAT], Craiova, 2009

– Perju T., Lăcătușu M., Pisica C., Andriescu I., [NUME_REDACTAT]., – Entomofagii și utilizarea lor în protecția integrată a ecosistemelor agricole, [NUME_REDACTAT], București, 1988.

– Roșca I., – Entomologie agricolă generală, Universitatea de Științe agronomice și medicină veterinară, Bucuresti, 1998.

Surse web

http://www.bayercropscience.ro/daunatori.php?action=categorie&cat=1

http://articole.cartiagricole.ro/articol/Cultivarea-RAPITEI.html

http://www.gazetadeagricultura.info/index.php?option=com_content&view=article&id=1432:Protectia%20culturii%20de%20rapita&catid=60:Plante%20tehnice&Itemid=112

http://www.agroazi.ro/politici_agricole/Tehnologii-produse- noi/0_10/1/204- BIOLOGIA+DAUNATORILOR+CULTURILOR+DE+CEREALE+SI+RAPITA+-+trecerea+peste+iarna.html

http://www.obiectivbr.ro/economic/25893-atentie-la-gargarita-tulpinilor-de-rapita.html

http://www.lumeasatului.ro/cod-rosu-in-lanurile-de-rapita_226.html

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………3

CAPITOLUL I Condițiile climatice ale [NUME_REDACTAT] ……………..5

I.1 Clima. Aprecieri generale ………………………………………………………5

I.2 Temperatura aerului ………………………………………………………………6

I.3 Umezeala aerului ………………………………………………………………….9

I.4 Nebulozitatea atmosferică …………………………………………………….10

I.5 Durata de strălucire a soarelui ………………………………………………11

I.6 Precipitațiile atmosferice ……………………………………………………..12

I.7 Regimul eolian ……………………………………………………………………15

CAPITOLUL II Stadiul actual al cercetărilor în domeniu ……………….18

CAPITOLUL III Entomofauna și combaterea dăunătorilor culturii de rapiță …………………………………………………………………………………….22

III.1 Entomofauna ……………………………………………………………………22

III.2 Estimarea daunelor și pagubelor …………………………………………32

III.2.1 Estimarea daunelor ……………………………………………….32

III.2.2 Estimarea pagubelor ……………………………………………..33

III.3 Combaterea dăunătorilor culturii de rapiță ………………………….34

III.3.1 Combaterea integrată a dăunătorilor ………………………..34

III.3.2 Combaterea chimică a dăunătorilor …………………………37

CAPITOLUL IV Rezultate obținute ……………………………………………….38

CONCLUZII …………………………………………………………………………………..42

Bibliografie ……………………………………………………………………………………..47