Datorită contextului internațional actual și din nevoia formulării unui cadru normativ pentru [627065]

1

Introducere

Datorită contextului internațional actual și din nevoia formulării unui cadru normativ pentru
a reglementa relațiile dintre state, mi -am propus ca în actuala lucrare să analizez izvoarele normelor
ce reglementează aceste relații interstatale (internaționale) cât ș i importanța și necesitatea creă rii unui
cadru juridic clar și stabil, dar în același timp flexibil, cu scopul de a facilita dezvoltarea și evoluția
raporturilor internaționale.
Necesitatea creă rii acestui cadru legal este într -o strânsă legătură cu dezvoltarea progresivă a
Dreptului Internațional Public, relațiile internaționale fiind într -o continuă schimbare, într -o continuă
dezvoltare. De aici , reținem importanța normelor de Drept Internațional Pub lic, a sursei acestora și a
interdependenței față de cadrul juridic în care acestea sunt structurate pentru a facilita ordinea juridică
internațională și cooperarea între state .
Încă din A ntichitate, oamenii au fost nevoiți să creeze reguli între ei și între societățile în care
trăiau , pentru a menține pacea și ordinea publică, pentru a putea conviețui fără a se crea haos și pentru
a-și facilita relațiile economice. În acest sens , putem exemplifi ca statele din China Antică ce „au
încheiat între ele un tratat referitor la renunțarea la război și rezolvarea diferendelor dintre ele cu
ajutorul unui arbitru ”1 (o situație asemănătoare cu cea contemporană), iar din Egiptul Antic, putem
aminti de „Tratatul Sublim” , un tratat de alianță între regii Ramses al -II-lea și Hattusil al -III-lea,
acesta fiind considerat cel mai vechi tratat internațional , fiind încheiat în anul 1296 î.Hr.
În prezent, putem afirma că „ suntem martorii unei noi etape în evoluția mondială,
caracterizată de sfârșitul Războiului Rece și de dispariția confruntării ideologice Est -Vest.”2.
Având în vedere această ultimă afirmație, ne putem întoarce în timp, să amintim de Primul și de Al
Doilea Război Mondial, conflagrații care au schimbat mentalitatea mondială. Atrocitățile petrecute
în acea p erioadă, au condus la perfecționarea și la nevoia de stabilitate a normei juridice de Drept
Internațional Public și în final, după cum menționam mai devreme, la unificarea ideologiei
internaționale între Est și Vest.
În anul 2001, mai precis în dimineața zilei de 11 septembrie 2001, primul an al noului secol
și al noului mileniu, omenirea avea să se confrunte cu o nouă realitate macabră : flagelul terorismului
internațional. Atacul terorist din acea zi fatidică asupra World Trade Center și al Pentagonului , nu
a însemnat doar o lovitură în inima celui mai puternic stat din lu me în acea perioadă, ci a dat naștere

1 Maftei Jana , „Drept Internațional Public ”, Curs, Bucure ști, Editura Pro Universitaria, 2010
2 Aurescu Bogdan, Jura Cristian, Năstase Adrian , „Drept Internațional Public -Sinteze pentru examen ”, Ediția a -II-a,
Editura All Beck, București, 2000, p .3

2
unei noi forme de confruntare, diferită de tot ceea ce ne imaginam și defineam ca fiind „ conflict
clasic ”, o confruntare cu un inamic nevăzut, cu atacuri surpriză îndeosebi asupra civililor, gen erate
în inima orașelor supra populate pentru a maximiza numărul victimelor și pentru a institui starea de
teroare.
Din toate elementele prezentate, putem concluziona că atât studiul sursei normelor de Drept
Internațional Public (izvoarelor), cât și structurarea și compactarea acesto ra într -un cadru juridic
stabil, sunt esențiale în menținerea ordinii juridice internaționale .

Izvoarele Dreptului Internațional Public
Noțiunea de „izvor de Drept Internațional Public” o putem analiza din două perspective și
anume : o perspectivă materială reprezentând condițiile sociale , elementele extrajudiciare ce conduc
la apariția unei norme de drept și o perspectivă formală ce reprezintă forma de exprimare a normelor
juridice .
În doctrina de specialitate, putem observa două orientări3 :
◙ POZITIVIST Ă (Anzilotti ș.a.) – singura sursă a Dreptului Internațional Public o
reprezintă acordul de voință ce se exprimă sub forma tratatului sau a cutumei (formă tacită).
◙ OBIECTIVISTĂ (Scelle, Bourquin ș.a.) – diferențiază sursele creatoare de sursele
formale (nu creează dreptul ci doar constată sau formulează normele) .
Unul dintre cei mai cu noscuți teoreticieni ai dreptului, François Geny , subliniază faptul că
înțelegerea și explicarea izvoarelor (surselor) de Drept Internațional Public se bazează pe raportul
dintre relația socială și cadrul juridic. Mai explicit, pentru crearea unei norme se va pleca de la relația
socială exi stentă și pe baza acesteia se va construi cadrul juridic, adică realitatea internațională
supusă reglementării .

ș Izvoarele Dreptului Internațional Public în sens material
Realitatea socială internațională , care stă la baza construcției cadrului juridic , constituie
sensul material al izvoarelor de Drept Internațional Public.

3 Maftei Jana , „Drept Internațional Public ”, Curs, Bucure ști, Editura Pro Universitaria, 2010

3
Construcția cadrului juridic , care să reglementeze raporturile juridice din cadrul acestei
realități sociale , trebuie să urmeze un anumit plan4 pentru a avea eficiență spori tă :
→ realul – situația de fapt din momentul convenirii normelor de drept internațional ;
→ posibilul – ceea ce ar putea fi în funcție de mijloacele economice și financiare de care
dispune comunitatea internațională ;
→ probabilul – eventuala evoluție a relațiilor internaționale regleme ntate ;
→ dezirabilul – efectele dorite a se produce prin normele si principiile adoptate .
Acest plan de construire a n ormelor juridice internaționale asigură evitarea unor reglementări
întâmplătoare și haotice și deasemnea, previne abuzurile sau actele de putere impuse de statele
puternic dezvoltate asupra celor slab dezvoltate. Aceste norme se constituie printr -o activitate bine
pusă la punct, implicând negociatori competenți și respons abili. Aceste norme, fiind create prin
acordul de voință al statelor implicate (subiectele raportului juridic de Drept Internațional Public) , nu
ar trebui sa permită unuia sau altuia d intre acestea să devină „ atât de puternic încât să fie în măsură
să acționeze coercitiv asupra celorlalți membri ”5, cum susținea cunoscutul jurnalist politic
Friederich von Gentz .

ș Izvoarele Dreptului Internațional Public în sens formal
Sensul formal al izvorului de Drept Internațional are în vedere atât forma pe care o va lua
norma juridică nou creată, cât și modalitățile prin care aceasta es te adoptată și construită de către
negociatorii internaționali desemnați de către state, pentru a putea reglementa eficient realitatea
socială care a dus la necesitatea creării acelei norme.
În opoziție cu izvoarele interne ale dreptului (forma acestora e ste hotărâtă de organele abilitate
ale statului – lege, decret, hotarâre, ordonanță ), forma de exprimare a norme lor de Drept Internațional
Public este decisă prin acordul de voință al statelor purtătoare de suveranitate, îmbrăcând forma
tratatelor, convențiilor etc.
Acordul de voință al statelor în crearea unei norme este determinat de interesul național al
fiecărui stat, de raporturile de putere dintre statele care negociază, de tradițiile acestora, de
personalitățile politice și foarte important, de abilita tea negociatorilor.

4 Mazilu Dumitru – „Dreptul Internațional Public ”, Volumul I, Ediția a -II-a, București, Editura Lumina Lex, 2005,
pg.102, pct. 1.3
5 Gulick V. Edward – „Europe’s Classical Balance of Power ”, Ithaca, Cornell University Press, 1955, pg.34

4
Izvoarele principale și izvoarele subsidiare ale Dreptului Internațional
Public
Izvoarele Dreptului Internațional Public, pot fi analizate și enumerate prin prisma articolului
38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție6, care prezintă aceste izvoare ca fiind : convenți ile
internaționale (generale sau speciale reglementând expres reguli recunoscute de statele aflate în
litigiu), cutuma internațională (o dovadă a unei practici generale acceptate ca normă), principiile
generale de drept recunoscute de statele civilizate , hotărârile judecătorești (acestea au forță juridică
obligatorie doar pentru părțile aflate în litigiu) și doctrina (mijloc auxiliar de creare a normelor).
Având în vedere articolul 38 din Statutul Curții Internaționale de Justiție, observăm fap tul că
enumerarea izvoarelor se face în ordinea importanței lor, iar textul acestui articol nu limitează aceste
izvoare, ci lasă loc pentru completarea acestora, având în vedere dezvol tarea continuă a organizațiilor
internaționale. De asemenea, acest articol „ nu reglementează izvoarele de drept internațional, ci
stabilește mijloacele juridice pe care Curtea le are î n vedere în stabilirea drepturilor și obligațiilor
părților într -o cauză dedusă spre soluționare ”7.

◙ Izvoarele Principale ale Dreptului Internațional Public
În Dreptul Internațional Public, ca și în celelalte ramuri de drept, se face distincția între izvorul
formal și izvorul material așa cum am prezentat anterior.
Tratatul reprezintă un acord scris între state, între state și organizații internaționale sau doar
între organizațiile internațio nale (subiectele de Drept Internațional), acord care este consemnat în acte
unice (indiferent de denumirea acestora), este încheiat cu scopul de a produce efecte juridice, fiind
guvernat de Dreptul Internațional. Acesta reprezintă cadrul juridic al relațiilor internaționale, este
principala modalitate de creare a normelor de Drept Internațional, iar în cadrul acestuia se stabilesc
drepturile și obligațiile ce revin fiecărei din părți.

6 Artico lul 38 – 1.Curtea, a carei misiune este de a solutiona conform dreptului international diferendele care îi sunt
supuse, va aplica: a)conventiile internationale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli recunoscute în mod
expres de statele în litigiu; b)cutuma internationala, ca dovada a unei practici generale, acceptata ca drept;
c)principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate; d)sub rezerva dispozitiilor Articolului 59, hotarârile
judecatoresti si doctrina celor mai calilf icati specialisti în drept public al diferitelor natiuni, ca mijloace auxiliare de
determinare a regulilor de drept.
2.Prezenta dispozitie nu aduce atingere dreptului Curtii de a solutiona o cauza ex aequo et bono , daca partile sunt de
acord cu aceasta .
7 Mazilu Dumitru – „Dreptul Internațional Public ”, Volumul I, Ediția a -II-a, București, Editura Lumina Lex, 2005, pg.
105

5
În cadrul tratatelor, va trebui să facem distincție între tratatul -lege (are caracter multilateral
și conturează norme ce reglementează raporturi generale) și tratatul -contract (reglementează
raporturile juridice individuale). Acestea din urmă se prezintă doar aparent s ub forma unui tratat,
întrucât conținutul lor este acela al unui contract civil, administrativ sau chiar comercial (acorduri de
împrumut, tranzacții de terenuri pen tru ambasade ).
Cutuma reprezint ă „practica generală, relativ îndelungată și repetată a statelor, considerată
de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu forță juridică obligatorie (o normă de drept) ”8.
Din această definiție, putem extrage cele două elemente esențiale ale cutumei : elementul material
și elementul subiectiv .
Elementul material al cutumei internaționale constă î n practica generală și uniformă, comună
unui număr mare de state, în acte repetate, pe o perioadă relativ îndelungată. De la aceste caractere
putem evidenția si excepții : practicile locale (care au loc doar între două state) și timpul considerat a
fi îndelungat , deoarece societatea contemporană evoluează acum mult mai rapid.
Elementul subiectiv al cutumei internaționale, constă în caracterul obligatoriu al acesteia care
se manifestă prin anumite acte, încheiate având convingerea părților ca acestea vor produce efecte
juridice. A ceste acte (provenite de la autoritățile ce au atribuții în domeniul politicii externe)
constituie dovada cutumei (practica diplomatică, tratatele multilaterale, tratatele multilaterale cu
norme noi, tratate repetate cu un conținut asemănător, rezoluții ale organizațiilor internaționale e tc.).
Identifi carea acestui element subiectiv se face prin interpretarea actelor ce constituie elementul
material, creând astfel o strânsă legătura într e acestea.
Din analiza cutumei și a tratatului, observăm faptul că acesta din urmă oferă anumite avantaje
: exprimare directă și explicită, rapidă și eficientă, forma scrisă, solemnitatea și asigurarea stabilității
relațiilor internaționale.

◙ Izvoarele Subsidiare ale Dreptului Internațional Public
Învederând faptul că tratatul și cutuma reprezintă izvoarele principale ale Dreptului
Internațional Public, toate celelalte izvoare sunt izvoare subsidiare ale acestei ramuri de drept :
● Hotărârile instanțelor internaționale judecătorești și arbitrale reprezintă mijloace
auxiliare de construire a normelor de drept internațional. Nu sunt considerate precedente, deoarece

8 Aurescu Bogdan, Jura Cristian, Năstase Adrian – „Drept Internațional Public -Sinteze pentru examen ”, Ediția a -II-
a, București, Editura All Beck, 2000, pg.31

6
acestea au obligativitate doar între părțile aflate în litigiu și sunt mijloa ce de constatare a unor norme
juridice deja existente. Datorită acestui caracter de mijloc de constatare, hotărârile pot avea rol de
element material al cutumei.
● Doctrina este opera critică în care se sintet izează și se analizează normele de Drept
Internațional Public și nicidecum nu se elaborează acestea. Aceste lucrări sunt elaborate de specialiști
recunoscuți ai Dreptului sau de organismele institutelor abilitate (Institutul de Drept Internațional,
Comisia de Drept Internațional ș.a.).
● Actele unilaterale ale statelor (subiectelor de Drept Internațional Public) reprezintă actele
juridic e emis e de un singur subiect de drept (stat) , care pot produce efecte în raporturile internaționale,
adică pot angaja o bligații privind subiectul emitent sau care pot crea drepturi și obligații pentru alte
subiecte de drept internațional.
Caracteristicile acestor acte unilaterale provin din : manifestarea de voință a unui singur stat
sau organism internațional, independența față de alte manifestări de voință și producerea de efecte
juridice.
Categoriile de acte unilaterale ale statelor :
ș notificarea – un stat aduce la cunoștința altuia sau a mai multor state un fapt bine
determinat care produce efecte juridice (exemplu : declarația de război sau de neutralitate) ;
ș recunoașterea – mani festarea de voință a unui stat prin care recunoaște o stare de
fapt, emite o pretenție, constată o situație nou creată sau exprimă opozabilitatea față de alte acte
juridice ale altui stat ;
ș protestul – este actul con trar recunoașterii, în care un stat nu recunoaște ca legitimă
o pretenție a altui stat, o anumită conduită sau o situație dată ;
ș renunțarea – abandonarea de bună voie a unui drept ;
ș promisiunea – se nasc noi drepturi pentru profitul unor terți .
Actele unilaterale al e organizațiilor internaționale au doar caracter de recomandare și nu
impun obligații statelor.
● Legislația internă și hotărârile judecătorești interne exprimă voința unui singur stat și pot
constitui elemente constructive ale cutumei în condițiile în care mai multe state em it reglementări
asemănătoare.

7
● Echitatea nu este un izvor propriu -zis de Drept Internațional Public. A ceasta are un rol de
completare și adaptare a normei juridice la anumite situații individuale. Este un mijloc procedural ce
înlesnește aplicarea unui ansamblu de principii și idei care să facă diferența între just și injust în
ordinea juridică internațională.
Identific ăm ca și funcții ale echității : funcția moderatoare (adaptează norma la elementele
particulare ale unei spețe), funcția supletivă (completează une le lipsuri ale dreptului) și funcția
politică (refuzul aplicării unei legi considerate nedrepte).
Riscurile aplicării echității constau în stabilirea excepțiilor de la normele de Drept
Internațional, în subiectivism (cel ce aplica echitatea – Curtea Interna țională de Justiție – poate fi
acuzat de imparțialitate sau partinire) și în scăderea numărului de cauze aduse î n fața Curților de
Justiție pentru a le clarifica.

Normele „ius cogens ”
Acest tip de norme își găsesc definirea în articolul 53 al Convenției de la Viena9 din anul
1969 , ca fiind o normă imperativă a dreptului internațional general, acceptată și recunoscută de
comunitatea internațională a statelor.
Caracterul general al acestei norme constă în valoarea sa universală (un tratat bilateral nu
poate fi ius cogens ).
Criteriile propuse de doctrinari pentru recunoașterea normelor ius cogens sunt : importanța
valorilor prote jate, esențialitatea acestei norme pentru ansamblul statelor, relația acestei norme cu
obiectivele fundamentale ale Dreptului Internațional, criterii tehnice și invocarea posibilității ca un
organ judiciar să stabilească dacă o normă este sau nu imperativ ă.
Stabilirea acestor norme imperative nu a fost posibilă, deoarece Comisia de Drept
Internațional nu a ajuns la un consens asupra acestora și a decis că eficiența maximă se va obține prin
examinarea fiecărui caz în parte. Însă, doctrina a propus ca și norme cu un caracter imperativ
principiile cartei ONU, drepturile la viață și demnitate umană și normele care fac referire la drepturile
recunoscute în general tuturor membrilor comunită ții internaționale.

9 Articolul 53 , Tratate în conflict cu o normă imperativă a dreptului internațional general (jus cogens) . Este nul
orice tratat care, în momentul încheierii sale, este în conflict cu o normă imperativă a dreptului internațional g eneral.
În sensul prezentei Convenții, o normă a dreptului internațional general este o normă acceptată și recunoscută de
comunitatea internațională a statelor în ansamblul ei, drept normă de la care nu este permisă nici o derogare și care
nu poate fi modi ficată decît printr -o nouă normă a dreptului internațional general avînd același caracter.

8
„Existența ius cogens sugerează ideea unei ordini publice a comunității internaționale ”10.

Codificarea Dreptului Internațional Public
Codificarea Dreptului Internațional Public constă în ordonarea, unificar ea și sistematizarea
unor reguli cutumiare prin intermediul tratatelor.
Codificarea poate fi oficială (atunci când este realizată de către state ) sau neoficială (atunci
când este creată de către instituțiile științifice internaționale sau de doctrinari ).
În prezent, codificare este realizată sub îndrumarea ONU, care încurajează și supraveghează
dezvoltarea progresivă a Dreptului Internațional și codificarea acestuia. În acest sens, au fost create
Comisia de Drept Internațional în anul 1947 (34 de specialiști) și Comisia Națiunilor Unite pentru
Dreptul Comerțului Internațional în anul 1966 (36 de membri, reprezentanți ai statelor parte ONU).
Rezultatele acestor codificări ale Dre ptului Internațional Public au fost pe de o parte
neconvenționale, constând în instituirea unor reguli în materie arbitrală, iar pe de altă parte
convenționale, acestea producând efecte pentru toate statele membre ONU (cele patru convenții ale
dreptului mă rii de la Geneva 1958, Convenția privind reducerea cazurilor de ap atridie de la New York
1968 ).
Activitatea organizată a ONU în acest proces de codificare, prin Comisia de Drept
Internațional, a condus la elaborarea unor proiecte marcante pentru Dreptul Internațional Public :
„recuno așterea statelor și guvernelor ; succesiunea statelor și guvernelor ; imunitățile jurisdicționale
ale statelor și bunurilor lor ; jurisdicția în materie de infracțiuni comise în afara teritoriului național
; regimul mării libere ; regimul apelor teritoriale ; naționalitatea, inclusiv apatridia ; tratamentul
străinilor ; dreptul de azil ; dreptul tratatelor ; relațiile și imunitățile diplomatice ; r elațiile și
imunitățile consulare ; procedura arbitrală ; succesiunea statelor în materia tratatelor ”11.

10 Aurescu Bogdan, Jura Cristian, Năstase Adrian – „Drept Internațional Public -Sinteze pentru examen ”, Ediția a -II-
a, București, Editura All Beck, 2000, pg.45 – pct. 6.2.4.

11 Mazilu Dumitru – „Dreptul Internațional Public ”, Volumul I, Ediția a -II-a, București, Editura Lumina Lex, 2005,
pg.118, pct. 3.4. 1 -14

9

Concluzii personale
În conținut ul acestei lucrări, mi -am îndreptat atenția asupra izvoarelor de Drept Internațional
Public deoarece am considerat că acestea joacă un rol esențial , nu numai în relațiile internaț ionale ci
și în relațiile interumane. Norma de Drept Internațional Public, reglementează relații le intersta tale,
dar, a nalizând mai adânc, putem contura faptul că aceasta reglementează de fapt relațiile între
cetățenii statelor, între persoane, care reprezintă în fond statele, acestea din urmă fiind doa r niște
entități abstracte.
Concluzionând, necesitatea construcției normei de Drept In ternațional Public , constă în
relațiile între oameni, conviețuirea pașnică a acestora, libertatea de circulație, de exprimare, facilitarea
relațiilo r economice, în principiu, ordinea mondială (internațională). Relațiile sociale menționate mai
devreme sunt într -o continuă schi mbare și dezvoltare , forțând in acest mod și sursele normei de Drept
Internațional Public să se dezvolte odată cu acestea.
Nuanțând importanța izvoarelor de Drept Internațional Public , se observă strânsa legătură cu
necesitatea codificării acestora, adică etapizarea și struc turarea normelor într -un sistem echi librat și
stabil pentru a putea fi puse eficient în aplicare și pentru a încerca menține rea funcționării motorului
internațional la parametri optimi.

10

Bibliografie

◙ Aurescu Bogdan, Jura Cristian, Năstase Adrian , „Drept Internațional Public –
Sinteze pentru examen ”, Ediția a -II-a, București, Editura All Beck,2000
◙ Convenția de la Viena 1969 , www.monitorul juridic.ro/act/conventie -din-23-mai-
1969 -cu-privire -la-dreptul -tratatelor -emitent -organizatia -natiunilor -unite-publicat -n-
brosura -36591
◙ Gulick V. Edward , „Europe’s Classical Balance of Power ”, Ithaca, Corne ll
University Press, 1955
◙ Maftei Jana , „Drept Internațional Public ”, Curs, Bucure ști, Editura Pro
Universitaria, 2010
◙ Mazilu Dumitru , „Dreptul Internațional Public ”, Volumul I, Ediția a -II-a,
București, Editura Lumina Lex,2005
◙ Mazilu Dumitru , „Dreptul Internațional Public ”, Volumul II, Ediția a -II-a,
București, Editura Lumina Lex,2005