Datoria Publica Guvernamentala
CUPRINS
INTRODUCERE
Luând în vedere resursele necesare în procesul evoluție umane, nevoia de a avea un standard minim de viață, de a ieși din sărăcie și importanța înființării de locuri de muncă, infrastructură și locuințe, guvernele pot, de multe ori să realizeze cheltuieli care le depășesc veniturile. În aceste cazuri, resursele de care au nevoie guvernele sunt procurate pe piețele financiare. Acesta este momentul când se creează datoria publică.
Datoria publică este cel mai adesea descrisă, analizată, propusă, criticată, din perspectiva cifrelor. Realitatea ei pleacă de la cifrele care o descriu și nu poate fi ignorată. Juristul are însă alte instrumente de organizare a informațiilor și de analiză a lor. Această lucrare de licență are un set de instrumente juridice pentru înțelegerea datoriei publice, organizând principii, reguli și proceduri într-un mod în care să deschidă discuțiilor și analizei juriștilor un domeniu cere în general de științele economice și de cele politice.
Lucrarea analizează din perspectivă juridică aspectele generale ale datoriei publice, și elemtele specifice datoriei publice guvernamentale.
Lucrarea de licență realizată se intitulează Datoria Publică este un subiect este discutat în zilele noastre, nu reprezintă un fenomen de dată recuperată. În decursul istoriei, etapele de evoluție a datoriei s-au dovedit adevărate catastrofe pentru țările debitoare, cauzate nu numai de gestionarea deficitară cât și de condițiile impuse de entitățile care acordau aceste împrumuturi.
Datorită numeroaselor schimbări de natură politică, economică, și socială la nivelul unei țări, creșterea nevoilor de resurse umane, mai ales a celor financiare, s-a dovedit a fi imperios necesară pentru dezvoltarea principalelor sectoare de activitate.
De astfel, problemele de gestionarea datoriei publice au dovedit o prioritate atât pentru țările dezvoltate cât și pentru cele în curs de dezvoltare.
Lucrarea de licență este structurată pe trei capitole, care la rândul lor cuprind mai multe subcapitole și sub-subcapitole.
Capitolul 1 analizat este intitulat Datoria Publică – Concept și Caracterizare, în acest capitol am abordat subcapitolele Reglementarea datoriei publice în dreptul român urmează aceeași structură duală ca în cazul reglementării finanțelor publice, respectiv consacrarea unor reguli generale aplicabile fondurilor statului constituite și administrate la nivel central și a unor norme relativ similare, deși pe alocuri derogatorii, în ceea ce privește fondurile unităților administrativ- teritoriale, administrate prin bugete locale. Reglementarea de bază o constituie O.U.G. nr. 64/2007 cu privire la datoria publică. În acest capitol mai sunt analizate Formele datoriei publice, Elementele caracteristice ale obligațiilor de natura datoriei publice, scopul asumării datoriei publice, Părțile raporturilor juridice ce iau naștere în cadrul contractării datoriei publice sunt împărțite în trei sub – subcapitole primul fiind Debitorii obligațiilor de natura datoriei publice, cel de al doilea Creditorii obligațiilor de natura datoriei publice, și cel de al treilea sub-subcapitol Debitori garantați ( în beneficiul cărora sunt emise garanțiile publice ), și în ultimul subcapitol Limitările aplicabile asumării obligațiilor de natura datoriei publice asumarea de către stat și unitățile administrativ – teritoriale a obligațiilor de natura datoriei publice este supusă unor limitări atât la nivel național, stabilite prin lege, cât și la nivelul Uniunii Europene, stabilite prin Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și reglementările emise în aplicarea sa. În ceea ce privește limitările stabilite la nivel național, acestea sunt diferite în funcție de nivelul central sau local la care sunt asuma obligațiile de natura datoriei publice.
Capitolul 2 analizat este intitulat Datoria Publică Guvernamentală, în acest capitol am abordat subcapitolele Asumarea și administrarea datoriei publice guvernamentală. Atribuții prin administrarea datoriei publice înțelegem ansamblul operațiunilor generate de datoria publică privind dimensionarea, structurarea, contractarea, derularea potrivit caracteristicilor stabilite, refinanțarea/rambursarea, înregistrarea și raportarea acesteia, acest subcapitol are și un sub-subcapitol Operațiuni de administrare a datoriei publice guvernamentale, Scopul asumării datoriei publice guvernamentale, Contractarea datoriei publice guvernamentale datoria publică guvernamentală, indiferent de actul juridic prin care este contractată, este asumată de către Ministerul Finanțelor Publice, care va fi parte la actul juridic respectiv, în calitate de debitor, cu excepția contractelor de leasing ce pot fi încheiate și de instituțiile publice centrale autonome Limitele asumării datoriei publice guvernamentale, Instrumentele datoriei publice guvernamentale un titlu sau instrument al datoriei publice reprezintă actul juridic prin care iau naștere obligațiile de natura datoriei publice asumate de stat sau de unitățile administrativ – teritoriale, acest capitol cuprinde patru sub – subcapitole primul Garanții și subîmprumuturi guvernamentale, al doilea Rambursarea împrumuturilor publice guvernamentale, al treilea Resurse Financiare, și al patrulea Tehnici de asigurare a rambursării datoriei publice indirecte, și în ultimul subcapitol am abordat Gestionarea datoriei publice guvernamentale în România.
Capitolul 3 Studiu de caz Evoluția și structura datoriei publice în România în perioada 2006 – 2013, Datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile administrației publice locale de la diverși creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.
LISTĂ DE ABREVIERI
alin. – alineat ;
art. – articol;
dec. – decembrie ;
ed. – Editura.
F.M.I. – Fondul Monetar Internațional;
H.G. – Hotărârea Guvernului;
lit. – litera ;
M.Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I.
nr. – număr;
O.M.F.P. – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice.
O.U.G. – Ordonanța de Urgență a Guvernului ;
op.cit. – operă citată ;
p. – pagina ;
P.I.B – Produsul Intern Brut;
pp. – paginile ;
DATORIA PUBLICĂ – CONCEPT ȘI CARACTERIZARE
I. 1. Reglementarea datoriei publice
În principiu, veniturile ordinare ale statului ar trebui să acopere integral necesarul de cheltuieli publice. În realitate însă, veniturile ordinare nu acoperă integral necesarul de cheltuieli al sistemului bugetar, motiv pentru care se apelează la veniturile extraordinare. Veniturile extraordinare pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice, bugetele locale.
Veniturile extraordinare pot fi contractate de către autoritățile administrației publice locale pentru bugetele locale și de către Ministerul Finanțelor publice pentru bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau contractate de stat prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele României, de pe piețele financiare, formează datoria publică.
Datoria publică poate fi datorie publică guvernamentală și datorie publică locală.
Împrumutul public este strâns legat de componenta bugetară a finanțelor publice, cunoaște reglementări recente, în cadrul cărora prevalează normele cu caracter tehnic, asigurând aplicarea lor unitară.
Reglementarea datoriei publice în dreptul român urmează aceeași structură duală ca în cazul reglementării finanțelor publice, respectiv consacrarea unor reguli generale aplicabile fondurilor statului constituite și administrate la nivel central și a unor norme relativ similare, deși pe alocuri derogatorii, în ceea ce privește fondurile unităților administrativ- teritoriale, administrate prin bugete locale.
Normele cu aplicabilitate generală referitoare la datoria publică, inclusiv la garanțiile publice constituite în cadrul acesteia, sunt consacrate în O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și legislația secundară emisă în aplicarea acesteia, în timp ce regulile speciale aplicabile datoriei publice locale și garanțiilor publice constituite de autoritățile publice locale sunt cuprinse în Legea finanțelor publice locale. Divizarea reglementării nu este însă una totală,
Legea datoriei publice guvernamentală cât și datoriei publice locale. Se pot distinge astfel următoarele categorii de norme juridice aplicabile datoriei publice :
normele generale, consacrate de Legea datoriei publice precum și în legislația secundară emisă în aplicarea acesteia;
normele speciale, care la rândul lor pot fi norme speciale aplicabile datorie publice guvernamentale, cuprinse în Legea datoriei publice și în legislația secundară emisă în aplicarea acesteia și respectiv normele speciale aplicabile datoriei publice locale.
Reglementarea diferită a datoriei asumate e stat și a celei asumate de unitățile administrativ-teritoriale derivă din specificitatea administrării finanțelor publice la nivel local ca urmare directă a autonomiei locale.
I. 2. Datoria Publică. Noțiune – Tipologie
Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ-teritoriale și de alte entități publice, de la persoane fizice sau juridice pe piața internă și în străinătate și rămase de rambursat la un moment dat. Gradul de îndatorare a țării la moment dat se determină prin raportarea soldului datoriei publice la produsul intern brut, indicatorul astfel stabilit arată în ce măsură valoarea adăugată într-un an este grevată de datoria publică.
Tipologia duală a datoriei publice, ce reunește datoria publică guvernamentală și datoria publică locală, este generată de distincția netă dintre celor două categorii de debitori ai datoriei publice – statul și unitatea administrativ – teritorială.
Termenul de datorie publică desemnează, potrivit legii, totalitatea obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale și locale.
Datoria publică guvernamentală cuprinde totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Finanțelor iar datoria publică locală se constituie din totalitatea obligațiilor unităților administrativ – teritoriale, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale.
Totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente datoriei publice provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor, ori de către unitățile administrativ teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, pentru o perioadă determinată, constituie serviciul datoriei publice aferent perioadei respective.
În principiu, veniturile ordinare ale statului ar trebui să acopere integral necesarul de cheltuieli publice. În realitate însă, veniturile ordinare nu acoperă integral necesarul de cheltuieli al sistemului bugetar, motiv pentru care se apelează la veniturile extraordinare.
Veniturile extraordinare pot fi atrase de bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice, bugetele locale.
Totalitatea veniturilor extraordinare atrase de către autoritățile administrației publice centrale sau locale, ori de către instituțiile publice, adică totalul veniturilor extraordinare ale sistemului bugetar, formează plafonul de îndatorare publică a României, care este votat anual prin lege. Plafonul de îndatorare publică are două componente: maximul legal al datoriei publice interne și maximul legal al datoriei publice externe.
Veniturile extraordinare pot fi contactate de către autoritățile administrației publice locale pentru bugetele locale și de către Ministerul Finanțelor Publice pentru bugetul de stat.
Ansamblul veniturilor extraordinare, adică totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de stat prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele României, de pe piețele financiare, formează datoria publică.
Legea datoriei publice definește datoria publică în art.2. lit. C, arătând că aceasta reprezintă ,,totalitatea obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale și locale”.
În mod cert, definiția legală ratează precizarea elementelor definitorii ale datoriei publice, concentrându-se pe stabilirea tipologiei acestei noțiuni, prin precizarea faptului că datoria publică poate fi asumată fie:
la nivel guvernamental, de către stat (datoria publică guvernamentală);
la nivel local,de către unitățile administrativ teritoriale (datoria publică locală).
Pe lângă această tipologie duală, definiția legală consacră și sintagma ,,obligații de natura datoriei publice”, utilizată de toate actele normative ce fac referire la includerea anumitor obligații ale statului în categoria datoriei publice. Această referire generală la o categorie de obligații ale statului, respectiv ale unităților administrativ-teritoriale, având aceeași natură juridică, face necesară precizarea acestei naturi juridice comune a tuturor obligațiilor ce compun datoria publică, atât guvernamentală cât și locală.
Datoria publică guvernamentală este definită în art. 2 lit. D din Legea datoriei publice ca fiind: ,,totalitatea obligațiilor statului la un moment dat provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice.”
Datoria guvernamentală va include astfel:
obligațiile statului de a rambursa împrumuturile pe care le-a angajat în orice formă;
obligațiile statului de a plăti sumele datorate în temeiul garanțiilor pe care le-a emis.
Datoria publică locală este definită în același mod în art. 2 lit. E din Legea datoriei publice ca fiind „totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale.”
Conținutul datoriei publice locale va fi astfel identic cu cel al datoriei publice guvernamentale, diferența unică și criteriul acestei tipologii fiind dat de persoana debitorului acestor obligații ce compun datoria publică – statul în cazul datoriei publice guvernamentale și unitatea administrativ – teritorială în cazul datoriei publice locale.
Pornind de la aceste definiții legale similare, se pot reține următoarele caracteristici principale ale datoriei, atât guvernamentale cât și locale:
reprezintă obligații de plată născute din contracte ca urmare a primirii unei finanțări de către persoana pentru care garantează;
obligațiile de plată pot fi asumate în calitate de debitor principal sau în calitate de garant pentru obligațiile altor persoane, în cazurile prevăzute de lege.
Prin întrunirea acestor două trăsături, obligațiile de plată asumate de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale au aceeași măsură juridică, al cărei element principal, definitoriu este dat de existența finanțării care a determinat obligația de rambursare sau obligația născută din garanția acordată pentru o astfel de finanțare.
Obținerea finanțării fie de către stat sau de către o unitate administrativ-teritorială, fie de către persoana pentru care garantează statul sau o unitate administrativ-teritorială este elementul comun ce justifică includerea în categoria „datoriei publice” a obligațiilor de rambursare sau de plată astfel născute în sarcina statului sau a unei unități administrativ – teritoriale.
Obținerea finanțării nu presupune însă în toate cazurile încasarea de către stat sau de către o unitate administrativ-teritorială a unor sume de bani, deci realizarea unor venituri bugetare, ci este posibilă și prin alte mecanisme contractuale ce întrunesc două condiții care determină asimilarea lor contractelor de împrumut, cel puțin sub aspectul efectelor economice:
amânare scadenței obligației de plată născute în sarcina statului sau a unei unități administrativ – teritoriale dintr-un contract de vânzare – cumpărare, de antrepriză sau de prestări servicii;
plata unei compensații pentru amânarea scadenței, similară dobânzii.
Obligațiile de natura datoriei publice ale statului sau ale unităților administrativ – teritoriale iau naștere numai prin contractele prin care este obținută finanțarea sau prin contractele de garanție.
Aceste obligații vor avea regim juridic stabilit prin legile speciale ce guvernează datoria publică la care se vor adăuga însă și regulile generale aplicabile obligațiilor de plată .
I. 3. Formele datoriei publice
Datoria publică este de două feluri:
datorie publică internă;
datorie publică externă.
Datoria publică internă, este reprezentată de împrumuturile pe care statul le contractează, de la agenții economici rezidenți, respectiv: firme non-financiare, instituții financiare, populație, în limitele aprobate de Parlament, pentru următoarele nevoi:
acoperirea deficitului bugetar;
cheltuieli publice de interes național;
refinanțarea datoriei publice interne;
susținerea balanței de plăți;
finanțarea internă și externă a proiectelor de investiții;
finanțarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii;
alte necesități.
Datoria publică externă, se referă la împrumuturi contractate din străinătate, în următoarele scopuri principale:
realizarea programelor de dezvoltare și restructurare economică;
realizarea altor obiective sau activități de interes public;
crearea și menținerea rezervei valutare a statului;
asigurarea resurselor necesare înlăturării efectelor determinate de calamități naturale sau în alte cazuri de forță majoră.
Datoria publică externă include:
împrumuturi publice;
împrumuturi garantate de stat;
împrumuturi private negarantate,
credite de la F.M.I;
datorii pe termen scurt.
În plan practic, datoria publică externă este una din problemele globale grave, cu care se confruntă lumea contemporană. Caracterul global al acestei probleme, rezultă din următoarele argumente:
nivelul foarte ridicat al sumelor împrumutate și sporirea lor continuă și rapidă;
diversitatea factorilor afectați de creșterea datoriei externe, interesați în găsirea unor soluții acceptabile;
interdependențele care iau naștere între problema datoriei și alte probleme globale ;
consecințele imprevizibile și repercusiunile la scară globală, ale nerezolvării acestei probleme.
Datoria publică externă este de două feluri:
datorie publică externă, contractată direct de către stat;
datorie publică externă, contractată de către societăți comerciale, regii autonome și autorități publice locale, dar garantate de stat;
Împrumuturile contractate de stat și de autoritățile administrației publice locale în nume și în cont propriu sau de alte persoane juridice cu garanția acestora, pot fi:
împrumuturi interne contractate de stat;
împrumuturi externe contractate de stat;
împrumuturi garantate de stat-interne/externe;
împrumuturi interne contractate de autoritățile administrației publice locale;
împrumuturi externe contractate de autorităților publice locale;
împrumuturi garantate de autoritățile administrației publice locale interne/externe .
Sintetizând, avem:
în raport cu împrumutatul:
împrumuturi guvernamentale;
împrumuturi locale – ale unităților administrativ – teritoriale;
în raport cu împrumutătorul:
interne – capital autohton;
externe – capital extern.
în raport cu obligațiile pe care le nasc:
directe
indirecte
Împrumuturile publice și mai exact împrumuturile de stat constituie instrumente ale datoriei publice.
Datoria publică cuprinde totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ – teritoriale și de alte entități publice, de la persoane fizice sau juridice , pe piața internă și în străinătate și rămase de rambursat la un moment dat.
Într-o altă formulare, datoria publică a mai fost definită ca fiind totalitatea împrumuturilor publice contractate sau garantate de stat, de la persoanele fizice sau juridice române sau străine.
Formele pe care le poate îmbrăca datoria publică sunt reținute în sistematic în următoarea clasificare:
După criteriul amplasării creditorului în raport cu debitorul:
Datorie publică internă (când creditorul se află în interiorul granițelor naționale ale debitorului) ;
Datoria publică externă (când creditorul se afla în afara granițelor naționale ale debitorului) .
După criteriul termenului după care se contractează:
Datorie publică flotantă ( pe termen scurt) ;
Datoria publică flotantă este o datorie pe termen scurt, rezultantă împrumuturilor publice contractate sau emise, în genere, cu termenul de rambursare în același an sau exercițiu bugetar ori, cel mai târziu, de la un exercițiu bugetar la altul.
Datoria publică consolidată este rezultanta împrumuturilor de stat contractate pe termene mai mari, pentru trebuințe bănești sau cheltuieli publice ce se mențin mai mulți ani ori chiar cu perspectivă nelimitată în timp și, în funcție de aceasta, datoria publică consolidată poate fi rambursabilă sau perpetuă.
Datorie publică consolidată (pe termen mediu și lung).
După criteriul calității creditorilor:
Datorie publică brută (cuprinde valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea) ;
Datorie publică netă (nu cuprinde valoarea împrumuturilor plasate la instituțiile statului).
După criteriul autorității publice chemate să o administreze:
Datorie publică guvernamentală (administrată și înregistrată de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice) ;
Datoria publică locală (administrată și evidențiată de către autoritățile administrației publice locale).
Atât datoria publică guvernamentală, cât și datoria publică locală sunt clasificate de regulă prin raportarea la trei criterii principale:
Natura obligației asumate de debitor;
Rezidența creditorului;
Termenul de rambursare.
Astfel în funcție de natura obligației asumate, prevederile art. 2 lit. D și E din H.G. nr. 1470/2007 adică :
Datorie publică guvernamentală — totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență;
Datorie publică locală — totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență șiale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
Prevederile art. 2 lit. D și E din H.G. nr. 1470/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice la Legea datoriei publice disting atât în cazul datoriei publice guvernamentale, cât și în cel al datoriei publice locale între datoria directă și datoria garantată .
Datoria publică guvernamentală directă reprezintă totalitatea obligațiilor statului de rambursare a unor finanțări contractate direct de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice. În cazul acestor obligații, statul are calitatea de debitor principal.
Datoria publică guvernamentală garantată reprezintă totalitatea obligațiilor asumate de stat în calitate de garant pentru obligațiile de rambursare a unor finanțări contractate
de alte persoane. În acest caz, obligația statului va fi în principiu subsidiară obligației de rambursare ce revine debitorului principal, statul urmând să aibă obligația de a plăti numai în situația în care debitorul principal nu își îndeplinește obligațiile de plată.
La fel, în cazul datoriei publice locale directe va fi vorba despre obligațiile de rambursare asumate de o unitate administrativ – teritorială ca urmare a contractării de către autoritățile administrației publice locale a unei finanțări, unitatea administrativ-teritorială ce a beneficiat de respectiva finanțare având calitatea de debitor principal al obligației de rambursare.
Datoria publică locală garantată va reprezenta totalitatea obligațiilor asumate de o unitate administrativ-teritorială în calitate de garant.
Potrivit celui de-al doilea criteriu de clasificare a datoriei publice, cel al rezistenței creditorului, atât datoria publică guvernamentală, cât și cea locală vor avea o componentă internă (datoria publică guvernamentală sau locală internă) în situația finanțărilor acordate de persoane rezidente în România si după caz o componentă externă (datoria publică guvernamentală sau locală externă) în situația finanțărilor acordate de persoane nerezidente în România.
În funcție de termenul de rambursare convenit la momentul contractării, datoria publică, atât guvernamentală, cât și locală, poate fi asumată pe termen scurt, de până la 1 an,pe termen mediu, între 1 și 5 ani și, respectiv, pe termen lung, de peste 5 ani.
I. 4. Elementele caracteristice ale obligațiilor de natura datoriei publice
Din faptul că obligațiile de natura datoriei publice presupun implicarea fondurilor publice în executarea lor rezultă o serie de consecințe de ordin juridic.
În primul rând, asumarea acestor obligații în considerarea fondurilor publice ca sursă de plată va determina limitarea prin prevederi exprese ale legii a categoriilor de persoane ce pot dobândi astfel de obligații.
Acestea vor fi, în principiu, persoane juridice de drept public abilitate prin lege care vor avea dreptul de a încheia contracte de finanțare rambursabilă și/sau dreptul de a emite garanții în numele statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, asumând prin aceste contracte obligații de natura datoriei publice guvernamentale sau locale, directe sau garantate.
Motivul este reprezentat de faptul că persoanele de drept public sunt cele care au, de regulă, atribuții legate de administrarea fondurilor publice.
Cu toate acestea, prin lege specială se poate încredința și persoanelor de drept privat administrarea de fonduri publice afectate unor destinații speciale.
În al doilea rând, exigențele impuse de lege în legătură cu folosirea fondurilor publice vor determina un scop specific al asumării acestor obligații, suplimentar celor reglementate expres de lege, reprezentant de interesul public.
În acest sens, fondurile obținute prin împrumuturi vor putea fi utilizate exclusiv pentru un interes public iar emiterea garanțiilor publice se va putea face numai în vederea realizării unui interes public.
În al treilea rând, implicarea fondurilor publice și subsumarea obligațiilor de natura datoriei publice imperativului interesului public determină consacrarea prin lege a categoriilor de beneficiari ai sub-împrumuturilor realizate din sumele împrumutate și de beneficiari ai garanțiilor publice, respectiv atât a debitorilor cât și a creditorilor.
I. 5. Scopul asumării datoriei publice
Un criteriu decisiv atât pentru fundamentarea deciziei autorităților publice competente de a asuma obligații de natura datoriei publice cât și pentru structurarea și dimensionarea obligațiilor astfel asumate îl reprezintă scopul în care sunt asumate astfel de obligații.
Acest scop trebuie să fie întotdeauna subsumat realizării și protejării interesului public și va fi dat de scopul în care a fost angajată finanțarea ce a dat naștere obligațiilor incluse în datoria publică.
Întrucât sumele obținute din astfel de finanțări acordate statului sau unităților administrativ – teritoriale devin fonduri publice odată intrate în patrimoniul debitorului, utilizarea lor va trebui să fie destinată unui scop ce servește interesul public.
În cazul garanțiilor publice, finanțarea pentru a cărei rambursare garantează statul sau o unitate administrativă poate intra în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat și poate fi utilizată fie într-un scop privat, fie într-un scop subsumat interesului public.
În prima ipoteză, emiterea de garanții publice este posibilă numai în măsura în care este identificat și descris un scop ce servește unui interes public pentru o astfel de operațiune de garantare din fonduri publice.
Scopul asumării garanției publice trebuie să fie întotdeauna unul ce servește interesul public, chiar în condițiile unei utilizări în scopuri private a fondurilor garantate public.
De exemplu, prin programul „Prima Casă”, legiuitorul a stabilit un mecanism legal ce permite acordarea de garanții de stat persoanelor fizice ce contractează un credit bancar pentru achiziționarea unei locuințe.
Deci scopul utilizării fondurilor este unul privat, acordarea garanțiilor publice a fost apreciată ca fiind o măsură de sprijinire atât a activității de creditare într-o perioadă de criză financiară cât și de impulsionare a sectorului construcțiilor.
Astfel perceput din perspectiva raportului său necesar cu interesul public, scopul reprezintă un element important al regimului juridic al datoriei publice, o serie de reguli aferente acestuia urmărind asigurarea caracterului conform cu interesul public al acestui scop.
Scopul asumării de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale a obligațiilor de natura datoriei publice este mult mai evident în cazul împrumuturilor decât în cel al garanțiilor publice. Astfel,în cazul împrumuturilor, scopul este dat de destinația pentru care vor fi folosite fondurile împrumutate.
În cazul garanțiilor publice, scopul emiterii lor va fi dat de sprijinirea unui anumit proiect sau sector de activitate, iar o astfel de decizie de a le acorda sprijin prin angajarea fondurilor publice trebuie să fie justificată de utilitatea sau relevanța proiectului respectiv sau a activităților din sectorul respectiv pentru interesul general.
I. 6. Părțile raporturilor juridice ce iau naștere în cadrul contractării datoriei publice
I. 6. 1. Debitorii obligațiilor de natura datoriei publice
Sintetizând reglementările diverse incidente în materia obligațiilor de natura datoriei publice, debitorii acestor obligații, identificați în mod expres de aceste reglementări, aparțin fie nivelului central, fie celui local, întrucât aceste obligații pot fi asumate numai de stat sau de o unitate administrativ – teritorială.
La nivel central, pot asuma obligații de natura datoriei publice trei categorii de debitori, acționând în numele și pe seama statului:
Ministerul Finanțelor Publice, pentru orice obligații de natura datoriei publice guvernamentale, atât directe și garantate;
autoritățile publice și instituțiile publice conduse de ordonatori principali de credite, dar numai în ceea ce privește obligații născute din contracte de leasing;
persoanele juridice cărora li s-a încredințat emiterea de garanții de stat în cadrul sistemelor de garanții.
În afara acestor categorii de persoane de drept public nominalizate prin Legea datoriei publice sau prin legi speciale nici o altă autoritate sau instituție publică nu poate asuma obligații de natura datoriei publice în numele și pe seama statului.
La nivel local, poate avea calitatea de debitor al obligațiilor de natura datoriei publice numai unitatea administrativ-teritorială, atât pentru obligațiile ce compun datoria directă cât și pentru cele aferente datoriei garantate.
I. 6. 2. Creditorii obligațiilor de natura datoriei publice
Diferențele dintre datoria publică guvernamentală și datoria publică locală vor subzista și în ceea ce privește persoanele care pot avea calitate de creditori ai obligațiilor de natura datoriei publice asumate de stat sau de unitățile admistrativ-teritoriale. Această diferență este relevantă în special în ceea ce privește obligațiile născute din contracte de împrumut.
Garanțiile publice, atât la nivel guvernamental cât și la nivel local,sunt emise de regulă pentru a garanta credite acordate d instituții de credit sau de instituții financiare internaționale.
Statul se poate împrumuta de la :
Instituții de credit;
Persoane fizice, persoane juridice, entități fără personalitate juridică ce pot deține titluri de stat dobândite pe piața secundară;
Instituții financiare internaționale, corespunzător obiectului de activitate al acestora;
Uniunea Europeană, în cadrul mecanismului de echilibrare a balanței de plăți reglementat de Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 de stabilire a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre .
O unitate administrativ – teritorială se poate împrumuta de la :
Instituții de credit;
Persoane fizice, persoane juridice, entități fără personalitate juridică ce pot dobândi obligațiuni emise de unitatea administrativ-teritorială respectivă;
Instituții financiare internaționale, corespunzător obiectului de activitate al acestora.
În principiu, instituțiile financiare internaționale care acordă finanțări unităților administrativ-teritoriale sunt mai puține decât cele care creditează statele;
Stat, ca sub-împrumut pentru proiecte aprobate prin lege sau ca beneficiar al unui împrumut temporar pentru acoperirea necesarului de fonduri.
I. 6. 3. Debitori garantați ( în beneficiul cărora sunt emise garanțiile publice )
Garanțiile aferente datoriei publice guvernamentale pot fi emise numai în beneficiul:
Persoanelor juridice;
Unităților administrativ-teritoriale.
Care participă la realizarea programelor, proiectelor sau a altor necesități prioritare pentru economia românească, normalizate ca atare prin legea de aprobare a finanțării programului sau proiectului respectiv prin angajarea de obligații de natura datoriei publice.
În cazul garanțiilor emise în numele și pe seama statului, deci din fonduri publice, de alte persoane juridice decât autoritățile publice, nu există o astfel de prevedere de principiu care să limiteze beneficiarii garanțiilor numai la persoane juridice. Fiecare reglementare aplicabilă unui sistem de garanții precizează categoriile de beneficiari, care pot fi și persoane fizice.
Garanțiile publice locale pot fi emise pentru:
Împrumuturile destinate finanțării investițiilor publice de interes local ale operatorilor economici sau serviciilor publice aflate în subordinea autorităților publice locale;
Împrumuturile proprii, contractate în vederea realizării de investiții publice sau a refinanțării datoriei publice locale.
Au calitatea de beneficiar al garanțiilor publice atât debitorii garantați arătați mai sus cât și creditorii ce au acordat acestor debitori garantați finanțările rambursabile din care s-au născut obligațiile de plată astfel garantate de stat sau de o unitate administrativ – teritorială.
DATORIA PUBLICĂ GUVERNAMENTALĂ
II. 1. Asumarea și administrarea datoriei publice guvernamentală. Atribuții
Prin administrarea datoriei publice înțelegem ansamblul operațiunilor generate de datoria publică privind dimensionarea, structurarea, contractarea, derularea potrivit caracteristicilor stabilite, refinanțarea/rambursarea, înregistrarea și raportarea acesteia.
Administrarea datoriei publice înseamnă însă și activitatea de evaluare a riscurilor la care este expus statul în calitatea sa de garant al împrumuturilor contractate de autorități ale administrației publice centrale sau de către agenți economici, minimizarea și eliminarea, pe cât posibil, a acestor riscuri.
În procesul contractării și administrării datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice urmărește, ținând cont de condițiile de piață, următoarele obiective, fără a se limita la acestea:
Optimizarea lichidităților pentru efectuarea cheltuielilor bugetare;
Limitarea riscului de refinanțare;
Optimizarea ponderii în portofoliul a titlurilor de stat negociabile;
Administrarea riscului de curs valutar și a riscului de dobândă;
Constituirea dobânzilor la titlurile de stat în dobânzi de referință pentru activitatea de intermediere financiară din România;
Diversificarea bazei de creditori;
Optimizarea cheltuielilor bugetare cu datorie publică în funcție de celelalte obiective.
Ministerul Finanțelor Publice este singurul administrator al datoriei publice guvernamentale, directă și garantată, în lei și în valută, și are, pentru îndeplinirea acestui scop, autoritatea de a întreprinde următoarele:
estimează și asigură necesarul de lichiditate și disponibilități bănești pentru realizarea la timp și în condiții de siguranță a cheltuielilor bugetare;
administrează datoria publică guvernamentală, inclusiv costurile și riscurile asociate, ținând cont de evoluția piețelor financiare interne și externe, astfel încât, pe termen lung, să se minimizeze costurile aferente, prin acceptarea unor riscuri limitate;
stabilește, ținând cont de contextul și de perspectivele macroeconomice, precum și de condițiile și perspectivele piețelor financiare, strategia, instrumentele și caracteristicile datorie publice guvernamentale;
în procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, menține în permanență relații cu instituțiile financiare interne și externe, cu mediile investiționale și cu agențiile internaționale de rating și monitorizeză factorii care pot influența condițiile derulării eficiente și în siguranță a operațiunilor specifice.
elaborează anual Contul general al datoriei publice, ca anexă la Contul general anual de execuție a bugetului de stat.
II. 1. 1. Operațiuni de administrare a datoriei publice guvernamentale
Riscurile asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale sunt:
riscul de piață – se referă la riscurile asupra costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale determinate de modificarea prețurilor de piață;
riscul de refinanțare – se referă la riscul de a nu putea refinanța datoria la scadențe sau ca refinanțarea să se facă la costuri deosebit de ridicate;
riscul de lichiditate – se referă la situația în care volumul activelor lichide din piață se diminuează rapid în condițiile unor obligații de plată neanticipate din contul trezoreriei statului și/sau se întâmpină dificultăți în atragerea într-o perioadă scurtă de timp de numerar prin împrumuturi;
riscul de credit – riscul nerespectării de către partener/emitent a obligațiilor de plată asumate prin contract, în sumele și la termenele stabilite;
riscul de decontare – se referă la pierderile potențiale pe care le poate suferi guvernul ca rezultat al omisiunii partenerului de a- și achita datoriile.
riscul operațional – include diferite tipuri de risc ca, de exemplu, erori în diferite etape ale efectuării și înregistrării tranzacțiilor, inadvertențe sau omisiuni în controlul intern sau ale sistemelor informatice sau serviciilor.
Pe baza analizelor efectuate de direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice, urmare a evoluțiilor de pe piețele de capital și perspectivelor estimate de experții instituțiilor financiare internaționale, pot fi indentificate diferite riscuri la care portofoliile de împrumuturi guvernamentale sunt vexpuse pe anumite perioade de timp.
După indentificarea riscurilor la care sunt expuse anumite împrumuturi sau grupuri de împrumuturi se pot elabora note de oportunitate a administrării și asigurării riscurilor.
Ministerul Finanțelor Publice poate intra în operațiuni de administrare a riscurilor asociate unui împrumut/portofoliu de împărumuturi cu instituții financiare interne sau internaționale, prin încheierea de contracte standardizate sau acorduri specifice cu acestea.
Decizia Ministerului Finanțelor Publice privind inițirea unei/unor operațiuni pentru asigurarea riscurilor la care un împrumut sau portofoliu de împrumuturi este ori sunt expuse se va lua pe baza unei documentații care va cuprinde, după caz, cel puțin:
identificarea împrumutului/portofoliului omogen de împrumuturi de acoperit și a instrumentului/portofoliului omogen de instrumente utilizate în scopul asigurării riscurilor;
cerințele de indentificare vor avea în vedere cel puțin natura, valoarea, maturitatea și valuta împrumutului/portofoliului omogen de împrumuturi de acoperit și, respectiv, a instrumentului/portofoliului omogen de instrumente;
natura riscului care se urmărește să fie acoperit.
Cheltuielile aferente efectuării operațiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale în scopul asigurării riscurilor asociate acesteia vor fi prevăzute în bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice poate, odată cu elaborarea programului de emisiune al titlurilor de stat pe piața internă și externă sau corelat cu modificarea acestuia, să anunțe și un program indicativ de răscumpărăturide titluri de stat în scopul minimizării costurilor de finanțare a deficitului bugetar sau al refinanțării datoriei publice.
Veniturile obținute ca urmare a unor evoluții favorabile ale ratei dobânzii, cursului valutar sau a altui element care s-a avut în vedere în momentul efectuării uneia dintre operațiuni reprezintă venituri ale bugetului de stat.
În scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finațelor Publice este autorizat să facă următoarele operațiuni, fără a se limita la acestea:
swap valutar și alte operațiuni specifice de administrare a riscului valutar;
swap pe rata dobânzii și alte operațiuni specifice de administrare a riscului de dobândă;
operațiuni de administrare a serviciului datoriei publice guvernamentale prin refinanțarea datoriei scadente și/sau rambursarea anticipată a unei datorii existente nescadente, incluzând modificarea condițiilor aferente datoriei existente prin operațiuni de răscumpărare anticipată a titlurilor de stat, de preschimbare a acestora cu titluri de stat noi, de preschimbarea unor instrumente cu alte instrumente de natura datoriei publice guvernamentale, precum și alte operațiuni;
operațiuni de administrare a riscului de credit aferent portofoliului de datorie guvernamentală prin acordarea/perceperea de garanții/colaterale celorlalte părți cu care încheie contracte/acorduri în procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale.
Veniturile, respectiv cheltuielile rezultate în urma efectuării operațiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale reprezintă venituri, respectiv cheltuieli ale bugetului de stat
II. 2. Scopul asumării datoriei publice guvernamentale
Toate obligațiile de natura datoriei publice guvernamentale, atât cele care aparțin datoriei directe cât și cele ce constau în garanții de stat, pot fi asumate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice numai pentru unul dintre scopurile enumerate cu caracter limitativ de art.4 alin. (1) din Legea datoriei publice:
finanțarea deficitului bugetului de stat, finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație, finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat din exercițiul curent;
refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale;
menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Economiei și Finanțelor, în conformitate cu criteriile prevăzute în normele logice elaborate;
finanțarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească;
susținerea balanței de plăți în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 de stabilire a unui mecanism de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre.
Se poate observa că aceste scopuri permise pentru asumarea datoriei publice guvernamentale sunt foarte cuprinzătoare, mai ales în ceea ce privește scopul legat de finanțarea deficitelor bugetelor publice, astfel încât practic orice destinație pe care Guvernul ar intenționa să o dea fondurilor provenite din împrumuturi ar putea fi încadrată în unuldin aceste scopuri.
Refinanțarea datoriei publice presupune contractarea unor noi finanțări în scopul stingerii obligațiilor de natura datoriei publice, prin folosirea finanțării astfel obținute pentru rambursarea obligațiilor existente.
Este evident că noua finanțare astfel obținută va da naștere tot unor obligații de rambursare de natura datoriei publice .De regulă, motivul principal pentru care se recurge la o astfel de refinanțare îl constituie obținerea de condiții mai bune pentru noua finanțare.
Rambursarea anticipată a datoriei publice presupune plata parțială sau integrală înainte de termenul de rambursare a sumelor datorate. O astfel de rambursare anticipată presupune de regulă anumite costuri suplimentare care derivă din inserarea în contractele de finanțare a unor clauze penale pentru astfel de situații.
Justificarea acestora este dată de faptul că în cazul contractelor de creditare termenul de rambursare este considerat a fi stabilit atât în favoarea debitorului, cât și în favoarea creditorului, prin urmare plata înainte de termen este în măsură a – l priva pe creditor cel puțin de dobânda pe perioada rămasă până la scadența finală convenită inițial.
Fondurile obținute din împrumuturile contractate de stat în vederea finanțării pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească pot fi subîmprumutate beneficiarilor nominalizați prin legea de aprobare a programului/proiectului și a finanțării sale prin împrumuturi de stat sau garanții de stat.
Pot fi beneficiari ai subîmprumuturilor în acest caz și unitățile administrativ-teritoriale.
Pentru derularea unui astfel de împrumut, Ministerul Finațelor Publice va încheia în numele statului un contract cu beneficiarul, pe care Legea datoriei publice îl numește acord de împrumut subsidiar.
De asemenea, garanțiile de stat pot fi emise de Ministerul Finanțelor Publice tot în legătură cu astfel de programe/proiecte sau necesități prioritare pentru economie în favoarea unor beneficiari, inclusiv unități administrativ-teritoriale, desemnați prin legea specială de aprobare a programului/proiectului/necesității prioritare, care va aproba și emiterea garanției de stat respective.
Legea datoriei publice instituie în art. 4 alin. 3 o interdicție pentru autoritățile administrației publice centrale de a fi beneficiari ai garanțiilor de stat sau ai subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Finanțelor Publice.
II. 3. Contractarea datoriei publice guvernamentale
Datoria publică guvernamentală, indiferent de actul juridic prin care este contractată, este asumată de către Ministerul Finanțelor Publice, care va fi parte la actul juridic respectiv, în calitate de debitor, cu excepția contractelor de leasing ce pot fi încheiate și de instituțiile publice centrale autonome.
În cazul în care destinația sumelor astfel contractate o constituie finanțarea unor programe, proiecte sau necesități ale economiei naționale, indiferent dacă aceste sume sunt utilizate integral de stat sau sunt subîmprumutate unor unități administrativ- teritoriale sau unor persoane juridice, contractarea datoriei publice se aprobă prin lege în ceea ce privește coordonatele sale principale.
Finanțările contractate de la organismele financiare internaționale destinate acoperirii deficitului bugetului de stat se aprobă prin lege, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea datoriei publice.
Pentru toate tipurile de instrumente ale datoriei publice guvernamentale art. 3.2.5 din Normele Metodologice la Legea datoriei publice prevede obligația utilizării de către Ministrul Finanțelor Publice a unor proceduri competitive și transparente de selectare a creditelor, cu respectarea prevederilor din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
De asemenea, Normele metodologice la Legea datoriei publice prevăd în art. 3.2.5. că în funcție de tipul instrumentului ales și de complexitatea procedurii de selecție, Ministerul Finațelor Publice poate emite norme privind procedura de selecție a instituției finanțatoare, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, astfel încât transparența, durata și siguranța procesului de contractare a finanțării rambursabile să fie adecvate caracteristicilor specifice ale piețelor financiare pe care vor fi plasate titluri și să conducă la executarea eficientă a operațiunilor respective.
În funcție de locul sau sediul creditorului, împrumutul public poate fi intern sau extern.
Împrumutul guvernamental intern este contractat de la capitaliștii și de la cetățenii autohtoni ori de la alți deținători interni de disponibilități bănești.
Împrumuturile guvernamentale interne generează datoria flotantă a împrumutului, sunt frecvent folosite, de cele mai multe ori, pentru acoperirea unor deficite bugetare și pentru acoperirea unor cheltuieli publice neprevăzute sau extraordinare.
Datoria publică internă este partea din datoria publică, care reprezintă totalitatea obligațiilor statului provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de aceasta de pe piața internă, inclusiv sumele primite temporar din disponibilitățile bănești ale trezoreriei statului.
Datoria publică internă reprezintă o obligație necondiționată și irevocabilă a statului de rambursare a împrumuturilor contractate în lei, de plată a dobânzilor și a altor costuri aferente.
Datoria publică externă reprezintă totalitatea obligațiilor provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat de pe piața externă.
Guvernul este autorizat să angajeze în numele și contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în următoarele scopuri:
finanțarea deficitului bugetului de stat, finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație, finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat din exercițiul curent;
refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale;
menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Economiei și Finanțelor în conformitate cu criteriile prevăzute în Normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrației.
finanțarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare pentru economia românească-aici, beneficiarii garanțiilor de stat, precum și subîmprumutații se stabilesc, pentru fiecare caz în parte, prin lege, după obținerea avizului din partea Comitetului Interministerial de Finațări, Garanții și Asigurări.
susținerea balanței de plăți în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 322/2002 de stabilire a unui mecanism de asistență financiară pe termen, mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre.
Contractarea de împrumuturi pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice se va face pe baza unor proceduri specifice, în funcție de tipul instrumentului ales, prevăzute în normele de aplicare a O.U.G. nr. 64/2007.
Pe parcursul unui an Ministerul Economiei și Finanțelor contractează împrumuturi guvernamentale, pentru scopurile precizate mai sus, independent de evoluția disponibilităților existente în contul curent general al Trezoreriei Statului și de evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat în decursul acelui an.
Finanțările rambursabile contractate de la organismele financiare internaționale destinate finanțării deficitului bugetului de stat se aprobă prin lege.
Autoritățile administrației publice centrale nu pot fi beneficiari ai garanțiilor de stat sau ai subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
II. 4. Limitele asumării datoriei publice guvernamentale
Până la adoptarea actualei reglementări a datoriei publice a statului, posibilitatea autorităților publice centrale de a recurge la finațarea din împrumuturi și de a asuma obligații de natura datoriei publice era limitată de art. 19 lit. d) din Legea nr. 313/2004 privind datoria publică prin instituirea unui plafon anual de îndatorare publică. Votat de Parlament odată cu legea bugetară anuală, acest plafon de îndatorare limita exercitarea de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, dar și de către alte autorități și instituții publice centrale a dreptului de a se împrumuta și de a emite garanții publice. Orice situație neprevăzută care impunea, în mod excepțional, recurgerea la aceste surse de finanțare presupunea parcurgerea procedurii de rectificare de către Parlament a plafonului de îndatorare anuală.
Odată cu concentrarea la nivelul Guvernului a atribuției de a decide cu privire la asumarea obligațiilor de natura datoriei publice în numele și pe seama statului (atribuție exercitată prin Ministerul Finanțelor Publice), O.U.G. nr. 64/2007 care a intrat în vigoare la data de 28 iunie 2007, a desființat și plafonul de îndatorare anuală, lăsând astfel posibilitatea nelimitată a Guvernului de a decide în această privință în funcție de circumstanțele și necesitățile administrării bugetelor publice centrale, cu excepția a celor situații în care aprobarea împrumuturilor și/sau a garanțiilor publice se face prin lege (cele aferente derulării unor proiecte și cele încheiate cu instituții financiare internaționale pentru finanțarea deficitului public).
Acest tip de limitare (plafon) a fost reintrodus însă în cursul anului 2010 cu privire la emiterea de garanții de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Legea nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare, care stabilește printre obiectivele politicii fiscal-bugetare pe care Guvernul este obligat să le îndeplinească (art.5) două astfel de obiective legate de datoria publică:
menținerea datoriei publice la un nivel sustenabil pe termen mediu și lung [art.5 alin. (2) lit. A )], ceea ce presupune un efort permanent de ajustare a datoriei publice la nivelul la care sumele necesare rambursărilor (serviciului datoriei publice) pot fi asigurate din veniturile ordinare;
menținerea unui nivel adecvat al resurselor bugetare pentru plata serviciului datoriei publice [art.5 alin.(2) lit. d)], care impune identificarea și obținerea veniturilor necesare plății la scadențe a obligațiilor de natura datoriei publice, indiferent dacă este vorba de venituri ordinare sau de venituri provenite tot din finanțări rambursabile (împrumuturi contractate în acest scop).
Cele două obiective trebuie să fie corelate, astfel încât asigurarea sumelor necesare plății la scadență a obligațiilor să nu conducă la majorarea datoriei publice.
În vederea îndeplinirii acestei obligații legale de a respecta obiectivele de politică fiscal-bugetară, Legea responsabilității fiscal – bugetare instituie în art. 18 obligația Guvernului de a aproba anual, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, până la data de 30 mai, strategia fiscal – bugetară pentru următorii 3 ani.
Pe lângă prezentarea cadrului macro – economic ce circumscrie elaborarea și derularea politicilor publice și cadrul de cheltuieli pe termen mediu, strategia fiscal – bugetară trebuie să includă și cadrul fiscal – bugetar, care, potrivit art. 20, cuprinde o serie de plafoane.
Printre acestea, lit. D ale alin. 1 al art. 20, enumeră și plafonul pentru emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Plafonul astfel propus de Ministerul Finațelor Publice și aprobat de Guvern va fi supus spre aprobare, prin lege, Parlamentului.
Proiectul acestei legi va fi pregătit de Guvern și va fi dispus odată cu strategia fiscal-bugetară. Potrivit art. 22 din Legea responsabilității fiscal – bugetare, legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat trebuie să fie armonizate cu strategia fiscal – bugetară aprobată de Parlament.
Asumarea de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligațiilor de natura datoriei publice guvernamentale prin emiterea de garanții de stat va putea avea loc numai în limita plafoanelor anuale stabilite prin legea de aprobare a plafoanelor indicatorilor stabiliți prin cadrul fiscal – bugetar.
Asumarea de obligații de natura datoriei publice directe nu va fi supusă unui plafon de îndatorare stabilit anual.
În cazul sistemelor de garanții, entitățile autorizate sa le administreze vor primi fonduri din bugetul de stat în limita plafonului de garantare stabilit pentru fiecare sistem de garanții în parte prin actul normativ ce îl reglementează.
Administratorii sistemelor de garanții vor emite garanții conform procedurilor aplicabile în limita plafonului anual aprobat pentru sistemul de garanții respectiv.
II. 5. Instrumentele datoriei publice guvernamentale
Reglementările aplicabile datoriei publice utilizeză noțiunile generalede ,,titluri” sau ,,instrumente” ale datoriei publice, fără însă a le defini în sensul lor general. Cele două noțiuni sunt sinonime. Un titlu sau instrument al datoriei publice reprezintă actul juridic prin care iau naștere obligațiile de natura datoriei publice asumate de stat sau de unitățile administrativ – teritoriale.
Legea datoriei publice prevede cu titlu general în art. 3 alin. (2) că instrumentele datoriei publice guvernamentale, utilizate de Ministerul Finanțelor Publice în scopul atingerii obiectivelor privind administrarea datoriei publice guvernamentale, se stabilesc prin norme emise în aplicarea legii (norme secundare). De asemenea, textul legal stabilește și un criteriu general de conturare a acestor instrumente prin raportare la categoriile de titluri utilizate pe piețele financiaredin care statul va obține finanțările necesare, precizând că laa definirea instrumentelor de datorie se vor avea în vedere reglementările în materie ale instituțiilor europene abilitate.
Conform prevederilor art. 3.2.1 din Normele metodologice la Legea datoriei publice, titlurile sau instrumentele datoriei publice guvernamentale pot lua mai multe forme, enumerarea legală nefiind însă una limitativă, ci una cu titlu exemplificativ.
Prin urmare, obligațiile de natura datoriei publice pot fi asumate de stat și prin alte tipuri de instrumente, desigur cu respectarea principiilor consacrate în prevederile legale aplicabile.
Titlurile sau instrumentele specifice datoriei publice guvernamentale directe și, respectiv, cele prin care este contractată datoria publică guvernamentală garantată, având în vedere natura diferită a obligațiilor ce rezultă pentru stat din fiecare din cele două tipuri de datorie publică.
În funcție de specialitatea contractului încheiat pentru obținerea de către stat a finanțărilor, acestea pot fi grupate în mai multe categorii fiecare presupunând subcategorii distincte:
Titluri de stat;
Contracte de împrumut;
Contracte asimilate contractelor de împrumut, în condițiile permise de lege.
Criteriul unei astfel de grupări este unul general, care are în vedere specialitatea fiecăreia dintre aceste categorii în ceea ce privește modalitatea de obținere a finanțării rambursabile. Obligațiile de rambursare și de plată născute în sarcina statului din fiecare instrument de datorie publică sunt similare, dar procedurile de obținere a finanțărilor sunt diferite, fie prin modalitatea de constatare a creaței (structura actului juridic), atât de deosebită în cazul titlurilor de stat față de cel al contractelor de împrumut, fie prin modalitatea de punere a sumei finanțării la dispoziția statului, care în cazul contractelor asimilate (din punct de vedre economic) contractelor de împrumut nu presupune transferul de fonduri de la creditor la debitor (statul) ci doar amânarea scadenței plăților datorate de debitor cu plata unei compennsații către creditor. Aceste contracte încheiate în numele și pe seama statului de către instituții publice care au atribuții specificce în acest sens pot avea obiective diverse, respectiv ndobândirea de bunuri, lucrări, servicii.
II. 5. 1. Titlurile de stat
Titlurile de stat reprezintă acte juridice ce constată obligațiile asumate de stat de plată a sumelor înscrise în cuprinsul lor.
Executarea de către debitor – emitentul titlurilor de stat – a acestor obligații de plată se face în condițiile și la scadența sau scadențele menționate într-un prospect de emisiune.
Emisiunea de titluri de stat negociabile reprezintă principala modalitate prin care statul se împrumută, în detrimentul contractelor de împrumut încheiate cu unul sau mai mulți creditori specializați, de regulă instituții de credit sau instituții financiare internaționale.
Titlurile de stat prezintă avantajul flexibilității în ceea ce privește emiterea și administrarea lor, iar pentru titutlar (beneficiarul care dobândește aceste titluri de împrumutând astfel statul emitent în condițiile stipulate prin prospectul de emisiune) avantajele ce derivă din caracterul lor negociabil (transmisibilitatea lor înainte de scadență). Deținătorul le poate înstrăina înainte de scadență, obținând astfel cea mai mare parte din creanța încorporată în titlu.
În funcție de modul de structurare a obligațiilor statului pe care le constată, în special în funcție de scadența creanței încorporate în titlu, titlurile pot fi:
Obligațiuni (emise de regulă pe termen mediu sau lung);
Bonuri de tezaur (emise de regulă pe termen scurt);
Certificate de trezorerie (emise de regulă pe termen scurt);
Certificate de depozit.
Toate tipurile de titluri de stat au în comun câteva elemente.
În primul rând, mecanismul și data nașterii obligațiilor de natura datoriei publice. În toate situațiile, titlul este dobândit în schimbul plății unei sume, la data dobândirii titlului luând naștere obligația statuluide a rambursa la scadență sumele menționate în prospectul de emisiune ce detaliază condițiile în care sunt emise titlurile de stat și deci asumate obligațiile de natura datoriei publice ce decurg din ele.
În al doilea rând, în funcție de modul de organizare a raportului dintre valoarea de dobândire (înstrăinare) și valoarea de răscumpărare (plată la scadență), titlurile de stat pot fi emise ca titluri de stat cu dobândă sau ca titluri de stat cu discount.
Titlurile de stat cu dobândă sunt cele plasate (vândute de emitent) la valoarea nominală și pentru care statul ( ca emitent) plătește cu dobândă la scadențele menționate în prospectul de emisiune. Valoarea nominală a titlului și dobânda, precum și orice alte elemente ce caracterizează titlul vor fi descrise în detaliu în prospectul de emisiune.
Titlurile de stat cu discount sunt cele plasate la o valoare mai mică decât valoarea nominală și răscumpărate la scadență la valoarea nominală.
În al treilea rând, titlurile de stat pot fi emise fie în formă materială (pe suport de hârtie), formă ce nu mai este aproape deloc utilizată, fie în formă dematerializată.
Evidența titlurilor emise în formă dematerializată, inclusiv în ceea ce privește transferul drepturilor de proprietate asupra acestora, se păstrează prin înscriere în conturile administrate de depozitarul autorizat desemnat de Ministerul Finanțelor Publice. Fiecare emisiune de titluri tranzacționate pe piețele financiare este indentificată printr-un număr unic – cod ISIN (International Securities Indentification Number).
De asemenea, titlurile de stat odată emise pot fi puse în circulație fie pe piața internă, fie pe piața externă.
Titlurile de stat sunt emise pe baza unui program de emisiune care privește atât piața internă, cât și emisiunile pe piața externă, program elaborat anual de Ministerul Finanțelor Publice și făcut public în luna decembrie pentru anul următor. În funcție de evoluția piețelor financiare pe care se vor emite titlurile de program, precum și de modificările survenite în necesitățile de finanțare care corespund scopurilor în care statul poate contracta obligații de natura datoriei publice, programul de emisiune poate fi modificat în cursul anului.
Emisiunile de titluri de stat sunt aprobate prin ordin al ministerului finanțelor publice, iar emisiunile pe piețele externe necesită și informarea Guvernului înainte de emiterea ordinului ministerului.
În cazul în care emisiunea de titluri este forma luată de finanțarea unui proiect sau program, detaliile acestei emisiuni vor fi stabilite prin legea specială ce aprobă o astfel de finanțare. Întrucât în acest caz finanțarea este de regula una pe termen mediul sau lung, titlurile de stat vor lua forma obligațiunilor de stat dedicate, acest din urmă termen desemnând afectarea lor pentru o destinație foarte precisă, respectiv finanțarea programului sau proiectului economic aprobate prin legea respectivă.
II. 5. 2. Contractele de împrumut
Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate încheia următoarele tipuri de contracte de împrumut:
cu bănci române sau străine;
cu guverne sau agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale, organizații internaționale;
împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Este de observat că în situația prezentată la pct. a) statul se poate împrumuta de la instituții de credit autorizate, persoane de drept privat, române sau străine, iar în cazul de la pct. b) de la persoane de drept public.
Termenul de ,,împrumut guvernamental” este folosit și, în acelați timp, definit de Normele metodologice la Legea datoriei publice ca fiind obligația generată de un contract prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de împrumutat, obține fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare rezidentă ori nerezidentă și se angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda și cu alte costuri aferente, într-o perioadă specificată.
Este de observat că în situația prezentată la pct. c) a treia situație, deși enumerată printre instrumentele datoriei publice guvernamentale, este una specială, deosebită de primele două, deoarece în acest caz statul nu se împrumută de la un terț, ci utilizează ca ,,împrumut” temporar disponibilitățile existente în contul curent general al Trezoreriei Statului.
În cazul împrumuturilor de la bănci, ca instituții financiare de drept privat, Ministerul Finanțelor Publice va selecta instituția sau, după caz, instituțiile finanțatoare cu aplicarea procedurilor competitive de selecție reglementate în legislația specifică privind achizițiile publice. Statul se poate împrumuta de la o singură bancă sau de la mai multe bănci.
În virtutea abilitării exprese a Guvernului prin art. 3 alin. (2) din Legea datoriei publicede a stabili prin norme metodologice instrumentele juridice prin care sunt asumate obligații de natura datoriei publice guvernamentale, a fost introdusă în cursul anului 2009 posibilitatea contractării de către stat de împrumuturi prin plasament privat.
Plasamentul privat reprezintă în esență o procedură prin care se încheie fie un contract de împrumut fie se realizează o vânzare (pe piața primară) de titluri de stat de către emitent (Ministerul Finanțelor Publice).
Ceea ce o diferențiază în fiecare caz ca o procedură specială de contractare a datoriei publice este încheierea contractului cu un număr determinant de investitori capabili să evalueze și să administreze riscurile, a căror înființare și funcționare sunt supuse reglementării autorităților de supraveghere a piețelor financiare (investitori sofisticați). Creditorul va fi unul cu caracteristici speciale reprezentate pe de o parte de obiectul său specific de activitate, iar pe de altă parte de faptul că activitatea lor este supusă supravegherii unor autorități de reglementare.
Un alt element – de asemenea de ordin procedural – ce caracterizează acest tip de instrument de datorie publică în comparație cu celelalte instrumente, cum ar fi contractul de împrumut sau titlurile de stat, este reprezentat de absența procedurii competitive de selecție a creditorilor, procedură ce permite selectarea condițiilor celor mai avantajoase de dobândă pe care creditorii interesați le pot oferi, prin acțiunea regulilor pieței libere. Dacă pentru încheierea contractelor de împrumut sunt organizate astfel de proceduri de selecție cu aplicarea procedurilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii iar titlurile de stat sunt emise pe piețe organizate interne sau internaționale, în cazul plasamentului privat inițiativa acordării împrumutului aparține creditorilor, iar procedura selecției pe baze competitive a acestora este înlocuită de compararea ofertei formulate de creditori cu condițiile oferite de piață, urmată de negocierea acestei oferte.
II. 5. 3. Contractele asimilate împrumuturilor
Formele unor astfel de instrumente ale datoriei publice guvernamentale directe menționate expres în Normele metodologice ale datoriei publicesunt:
creditul furnizor;
leasingul financiar.
Creditul furnizor ca formă de creditare (împrumut) presupune dobândirea de către stat a unor bunuri, lucrări, servicii în condițiile în care plata prețului acestora este ulterioară livrării, respectiv obligația de plată este afectată de un termen suspensiv iar debitorul va plăti la aceste scadențe, pe lângă prețul bunurilor, lucrărilor sau serviciilor și o compensație pentru această amânare, similară dobânzii. Această amânare a plății prin stabilirea unuia sau mai multor scadențe ulterioare, ca avantaj acordat statului ca dobânditor al bunurilor, lucrărilor sau serviciilor, însoțită de plata unor sume suplimentare prețului, este privită ca o formă de creditare deoarece din punct de vedere economic efectele sunt similare.
Vor intra în această categorie de instrumente ale datoriei publice contractele care stabilesc un termen de plată mai mare decât cel uzual pentru tipul respectiv de contract sau plata în rate determinate pe o perioadă mai lungă de timp. În ambele cazuri, convenirea unuia sau mai multor termene de plată în beneficiul autorității publice ulterioare executării integrale de către co-contractant a obligațiilor care îi revin, va fi o modalitate de asumare a unei obligații de natura datoriei publice.
Leasingul financiar este definit în art. 7 alin. (1) pct. 7 C.fisc. (Legea nr. 571/2003, cu modificările ulterioare) ca fiind orice contract de leasing care îndeplinește cel puțin una din următoarele condiții:
riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoare reziduală ce va fi plătită la transferul proprietății, exprimată în procente, este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente;
perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul leasingului;
valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de înregistrare în contabilitate a bunului.
Printr-un contract de leasing persoana juridică de drept public va dobândi:
dreptul de a folosi un bun în condițiile specificate în contract pentru un termen determinat, iar la expirarea acestui termen va avea;
dreptul de a cumpăra bunul cu plata unui preț:
Caracterul de datorie publică se va aplica atât obligațiilor de plată periodice pe durata utilizării bunului cât și obligației de plată a valorii reziduale și este detrminat de existența dobânzii aplicate de finanțatorul acestui tip de dobândire și care se adaugă prețului bunului.
Datorită faptului că generează obligații ce vor fi incluse în datoria publică, vor putea încheia astfel de contracte la nivel central Ministerul Finanțelor Publice dar și persoanele juridice de drept public conduse de ordonatori principali, conform dispozițiilor exprese ale Legii finanțelor publice.
II. 5. 4. Garanții și subîmprumuturi guvernamentale
Din datoria publică fac parte și garanțiile emise de stat pentru garantarea împrumuturilor interne și externe, contractate de operatorii economici sau de unitățile administrativ – teritoriale de la o instituție creditoare, denumite în Normele Metodologice și ,,scrisori de garanție de stat”.Acestea sunt incluse în aria instrumentelor de datorie, însă le analizez separat întrucât mecanismul de emitere și efectele acestora sunt diferite în raport cu acestea.
Garanția guvernamentală se caracterizează, în esență prin:
este un contract unilateral, o scrisoare de garanție, un act juridic încheiat între garant și finanțator, pe baza contractului de împrumut dintre finanțator și împrumutat și a convenției dintre Ministerul Economiei și Finanțelor și persoana juridică împrumutată, în care sunt stabilite condițiile asumării garanției; garanția asumată naște o obligație în sarcina statului român, o obligație ,,indirectă” sau datorie guvernamentală garantată, executabilă în situția în care garantatul nu – și respectă total sau parțial obligațiile garantate asumate prin actul de împrumut.
poate fi emisă numai cu încadrarea în plafonul de îndatorare, cu respectarea destinației și a condițiilor prevăzute în actul juridic de împrumut și în legea aplicabilă;
emiterea garanției este supusă avizării Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și asigurări și Comisie de autorizare a Împrumuturilor Locale, după analiza sa de către o unitate specializată – Banca de Export – Import a României (Eximbank).
Unitățile administrativ – teritoriale pot fi benficiare ale garanțiilor de stat sau subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Economiei și Finanțelor numai pe baza unei legi speciale, după obținerea în prealabil a autorizării de contractare din partea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale și a Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, în această ordine.
În cazul celorlalți benficiari ai garanțiilor de stat sau subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Economiei și Finanțelor sunt obligatorii aprobarea prin lege a garanției de stat/subîmprumutului, precum și avizul prealabil al Comitetului Interministerial al Finanțări, Garanții și Asigurări;
este un act juridic căruia i se atașează obligația garantului de a constitui un fond de risc, executabil prioritar, pentru acoperirea de către stat a riscurilor financiare care rezultă din emiterea acestui act și având regimul juridic prevăzut de lege;
valabilitatea garanției încetează atunci când: obligațiile aferente finanțării rambursabile garantate de stat sunt achitate în totalitate de către beneficiarul acestuia sau de un terț; Ministerul Economiei și Finanțelor efectuează plata sau plățile, până la stingerea, creditorului,în numele beneficiarului de garanție de stat; termenul de valabilitate stipulat în scrisoarea de garanție a expirat;stingerea obligațiilor se decurg din contractul de împrumut; alte condiții prevăzute expres în scrisoarea de garanție.
În caz de stingere, scrisoarea de garanție se va restitui emitentului – Ministerului Economiei și Finanțelor – , în termen de 10 zile de la îndeplinirea uneia dintre condițiile sus – menționate.
Subîmprumutarea finanțărilor guvernamentale. Subîmprumutarea finanțărilor contractate de Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în numele statului, beneficiarilor acestora se face pe baza unor acorduri de împrumut subsidiar încheiate între Ministerul Economiei și Finanțelor și aceștia sau, după caz, în baza unor acorduri de împrumut subsidiar și garanție, încheiate între Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de o parte, și beneficiarii finali ai împrumutului, pe de altă parte.
Ca și în cazul garanțiilor guvernamentale primii obligați la restituirea sumelor împrumutate sunt subîmprumutații – operatorii economici și unitățile administrativ – teritoriale – , contractul dând naștere unei obligații ,, indirecte” sau subsidiare în sarcina statului. Subîmprumutații au obligația constituirii resurselor necesare pentru plata serviciului datoriei publice, prin asigurarea în bugetele proprii sau în bugetele locale, după caz, a necesarului în lei pentru plata integrală a datoriei publice; de asemenea, au obligația constituirii fondului de risc, executabil în situația în care nu dispun de resursele financiare suficiente pentru achitarea serviciului datoriei publice.
Obligația de plată către creditori a serviciului aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvern revine Ministerul Economiei și Finanțelor.Prin acordul de împrumut și/sau acordul de împrumut subsidiar Ministerul Economiei și Finanțelor poate delega această atribuție, după caz, beneficiarilor finali.
Subîmprumutul necesită și acordul instituției finanțatoare.
II. 5. 5. Rambursarea împrumuturilor publice guvernamentale
Datoria publică guvernamentală reprezintă o obligație a statului, necondiționată și irevocabilă, de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate.
II. 5. 5. 1. Resurse Financiare
Cheltuielile privind serviciile prestate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară, comisioanele, dobânzile, valoarea discountului și alte cheltuieli legate de angajarea finanțărilor rambursabile în numele și în contul statului vor fi plătite din bugetul de stat și/sau bugetul Trezoreriei Statului, după caz.
În vederea plății serviciului datoriei publice guvernamentale, se acordă autorizarea bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli.
Rambursarea la scadență a ratelor de capital aferente datoriei publice guvernamentale se efectuează, după caz:
prin plata efectivă a sumelor datorate la scadență, ceea ce conduce la diminuarea soldului împrumutului;
prin refinanțarea datoriei publice guvernamentale conform prevederilor legale în vigoare.
Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:
disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;
finanțările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;
cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat;
bugetul Trezoreriei Statului și, în completare, bugetul de stat în cazul plății dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark;
sumele încasate de Ministerul Economiei și Finanțelor de la subîmprumutați, în baza acordurilor încheiate cu aceștia, cu respectarea condițiilor acordurilor prin care au fost angajate finanțările rambursabile;
sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanțări rambursabile cu garanția statului;
fondul de risc constituit la Ministerul Economiei și Finanțelor pentru situațiile în care garanții/subîmprumutații nu își onorează obligațiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Economiei și Finanțelor;
sumele intrate în Trezoreria Statului în contul împrumuturilor contractate de ordonatorii de credite cu garanția statului sau contractate de Ministerul Economiei și Finanțelor și subîmprumutate acestora și preluate spre administrare de Ministerul Economiei și Finanțelor;
alte surse, în condițiile legii.
II. 5. 5. 2. Tehnici de asigurare a rambursării datoriei publice indirecte
Pentru datoria publică guvernamentală directă, rambursarea se va asigura din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau din garanțiile care însoțesc aceste împrumuturi.
Pentru subîmprumutri, cât și pentru garanțiile emise de stat, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile sus – menționate, se constituie Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală, rambursarea fiind facilitată prin aplicabilitatea dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală. Acest fond trebuie constituit obligatoriu, având regimul prevăzut de lege.
Sursele fondului de risc pentru datoria publică guvernamentală sunt:
sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutați/garantați de stat,stabilite în raport cu gradul de risc al solicitantului, determinat de Eximbank sau alt agent desemnat la solicitarea acestuia;
sumele încasate de subîmprumutați/garanți de stat, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane, și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat, plătite de Ministerul Economiei și Finanțelor în numele garantului ori al subîmprumutatului;
dobânzi la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;
majorări de întârziere, la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen de către subîmprumutați sau garanți de stat a comisioanelor la fondul de risc și respectiv, a ratelor scadente, a dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente finanțării rambursabile;
sume recuperate conform legii;
fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop;
Sumele aflate în fondul de risc sunt destinate achitării obligațiilor aferente garanțiilor de stat și subîmprumuturilor, în cazul în care subîmprumutații sau garanții de stat nu dispun la scadență de resurse financiare proprii pentru achitarea obligațiilor de plată.
Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în condițiile legii, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranța, lichidarea și rentabilitatea fondurilor.
Disponibilitățile aflate în fondul de risc la sfârșitul anului se regularizează cu bugetul de stat în limita sumelor alocate din acest buget. Disponibilitățile rămase în fondul de risc la sfârșitul anului după regularizarea cu bugetul de stat se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
Nivelul comisionului la fondul de risc datorat de unitățile administrativ – teritoriale se stabilește la un nivel inferior celui calculat în conformitate cu procedurile prevăzute în normele metodologice, prin ordin comun al ministrului economiei și finanțelor și al ministrului internelor și reformei administrative, după consultarea prealabilă a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor locale, înființat în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Calitatea de titlu executoriu a înscrisurilor întocmite de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care se individualizează sumele plătite în contul subîmprumutaților sau garanților de stat.
Sumele plătite la scadență de Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de împrumutat sau garant, în contul subîmprumutaților sau garanților ca urmare a lipsei disponibilităților financiare ale acestora, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, comisioanele datorate și neachitate la fondul de risc de către aceștia, precum și majorările de întârziere aferente acestor categorii de debite se recuperează conform legislației în vigoare privind colectarea creanțelor fiscale de către organele fiscale în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal subîmprumutații sau garanții de stat. Recuperarea se face pe baza înscrisurilor întocmite de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care se individualizează, la data scadenței, sumele de recuperat și care constituie, în momentul emiterii, titluri de creanță, urmând să devină potrivit legii titluri executorii.
În cazul în care instanțele judecătorești s- au pronunțat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Cu sumele recuperate în condițiile prezentului articol se întregește disponibilul fondului de risc pentru datoria publică guvernamentală.
II. 6. Gestionarea datoriei publice guvernamentale în România
Gestionarea datoriei publice a României (guvernamentală) se exercită de către Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice.
Precizez că, acesta este singurul contractant și administrator al datoriei publice guvernamentale directe și garantate, iar în realizarea acestei atribuții este autorizat de lege să întreprindă următoarele operațiuni:
estimează necesarul de lichidități pentru realizarea cheltuielilor sectorului bugetar;
contractează direct, în numele statului, administrează și rambursează împrumuturile de stat și costurile aferente acestora;
emite scrisori de garanție pentru împrumuturi;
elaborează proiectul legii anuale privind plafonul de îndatorare publică;
stabilește, în condițiile pieței, termenii pentru finanțarea și refinanțarea datoriei publice și se asigură că noile împrumuturi se încadrează în plafonul anual de îndatorare publică;
efectuează operațiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale;
coordonează relațiile cu agențiile internaționale de rating în scopul evaluării riscului de țară;
prezintă semestrial Guvernului și Parlamentului situația împrumuturilor contractate direct de stat, precum și a celor garantate direct de acesta;
elaborează anual contractul general al datoriei publice care este o anexă la contul general anual de execuție a bugetului de stat.
Ministerul Finațelor Publice este, în același timp, autoritatea administrației publice centrale autorizată să acorde garanții în numele și în contul statului pentru credite bancare interne pe termen scurt, mediu și lung precum și pentru împrumuturile externe contractate de agenții economici în vederea realizării unor obiective considerate de Guvern ca fiind de interes național.
Garanția de stat, reprezintă o obligație a statului Român care se execută în situația când beneficiarul împrumutului nu are capacitatea să achite împrumutul propriu- zis, dobânda, comisioanele și alte costuri ce decurg din contractarea împrumutului.
Garantarea, de către stat, a împrumuturilor publice poate atrage în sarcina acesteia o serie de riscuri financiare. În scopul acoperirii acestor riscuri s-a constituit Fondul de Risc pentru Garanții Interne alimentat din comisioane, dobânzi, penalizări ori alte sume alocate de la bugetul de stat cu această destinație.
În cazul în care garanția devine exigibilă, Ministerul Finanțelor Publice este obligat să efectueze plata datorată de debitorul garantat, din Fondul de risc, în conformitate cu prevederile scrisorilor de garanție emise.
Dacă, însă, garanția de stat este emisă în baza unei legi speciale, iar ea devine exigibilă, Ministerul Finanțelor Publice este obligat să efectueze plata datorată, din surse bugetare, în conformitate cu prevederile scrisorii de garanție emise.
Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Finațelor Publice prin contul curent general al Trezoreriei Statului, asigurându-se prin această gestionare siguranța, lichiditatea și rentabilitatea fondurilor, în această ordine și prioritate.
Orice persoană juridică solicitantă a unei garanții de stat sau a unui subîmprumut este obligată să verse la Fondul de risc un comision de risc exprimat în procente la suma garantată ori subîmprumutată.
Plata comisionului de risc se face în cuantumul și la termenele stipulate în convenția de garantare, acordul de subîmprumut sau în acordul de subîmprumut și de garanție încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice.
Stabilirea gradului de risc al solicitantului și implicit a procentului ce reprezintă comisionul de risc devine în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care poate să desemneze, în acest sens, un agent al său pentru a efectua această determinare.
În scopul de a beneficia de executarea garanțiilor de stat din Fondul de risc, beneficiarul acesteia trebuie să informeze Ministerul Finațelor Publice cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data scadenței, asupra lipsei disponibilităților bănești necesare achitării sumelor scadente.
În acest sens, beneficiarul garanției va trebui să prezinte Ministerului Finanțelor Publice o cerere de plată dar și documentele justificative și alte probe scrise care să dovedească lipsa disponibilităților bănești ale beneficiarului garantiei de stat.
Cererea de plată va include, obligatoriu, următoarele precizări:
ratele de credit datorate;
întinderea dobânzilor și a altor costuri;
data la care va trebui efectuată plata;
datele de identificare ale instituției creditoare.
Cursul valutar avut în vedere va fi cel de la data efectuării plății în lei de către Ministerul Finațelor.
Garanțiile de stat își încetează valabilitatea în următoarele împrejurări:
când obligațiile aferente împrumutului garantat de stat sunt achitate în totalitate de către beneficiarul acestuia sau de un terț;
când Ministerul Finanțelor Publice efectuează plata în numele beneficiarului garanției de stat, până la stingerea integrală creației;
când termenul de valabilitate stipulat în scrisoarea de garanție a expirat;
în alte condiții prevăzute expres în scrisoarea de garanție.
În termen de 10 zile de la împlinirea uneia dintre condiții de mai sus, beneficiarul garanției de stat va restitui scrisoarea de garanție emitentului acesteia, respectiv Ministerului Finanțelor Publice.
Convenția de garantare, acordul de împrumut subsidiar sau acordul de împrumut subsidiar și garanție încheiate între Ministerul Finațelor Publice în calitate de garant sau subîmprumutător și beneficiarul împrumutului, constituie titlu executoriu ce va fi transmis Agenției Naționale de Administrare Fiscală ce are competența în colectarea creanțelor fiscale. Urmărirea actului executoriu va genera reîntregirea Fondului de risc.
Ministerul Finanțelor Publice este însărcinat, prin lege, și cu înregistrarea permanentă a datoriei publice, în care sens va organiza evidența contabilă specială și permanentă a datoriei publice a României.
EVOLUȚIA ȘI STRUCTURA DATORIEI PUBLICE ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2006-2013
Datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile administrației publice locale de la diverși creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.
Toate responsabilitățile pe care le are țara noastră față de Comisia Europeană au fost instituite într-un tratat încheiat între Ministerul Finanțelor Publice, Institutul Național de Statistică, Banca Națională a României și Comisia Națională de Prognoză.
Deși în anul 2006-2007 prognoza datoriei publice pentru următorii ani părea a fi una stabilă, realitatea a fost alta. Datorită efectelor crizei internaționale, economia din România a fost afectată, acest lucru observându-se chiar din a doua parte a anului 2008.
În următorul tabel nr. 3.1 este reprezentată datoria publică totală, cât și cea guvernamentală și locală din România în perioada 2006-2013.
Tabel nr. 3.1 Datoria publică a României în perioada 2006-2013
Sursa: Ministerul Finantelor Publice – Rapoarte și date statistice privind datoria publică
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.1. Datoria publică a României în perioada 2006-2013
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.2 Evoluția datoriei publice din România în perioada 2006-2013
În perioada analizată, se constată că România are un grad de îndatorare ridicat, mai ales în perioada 2009-2010 când criza economică s-a simțit în mod deosebit. În anul 2006 datoria totală a României era de 63,3408 mil. lei din care cea guvernamentală de 59,8685 mil. lei iar restul de 3,4723 era reprezentată de datoria locală.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.3 Evoluția datoriei publice din România în perioada 2006-2007
În anul 2007, România înregistra o datorie totală de 82,3243 mil. lei, aceasta crescând față de anul 2006 cu 18,9835 mil. lei. Cea guvernamentală din 2007 a crescut față de cea din 2006 cu 16,2811 mil. lei iar cea locală cu 2,7024 mil. lei.
Datoria publică guvernamentală calculată conform metodologiei Uniunii Europene în 2007 a reprezentat 18,3% din PIB față de 2006 observându-se o creștere de 0,9% din PIB.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Graficul nr. 3.4 Evoluția datoriei publice din România în perioada 2007-2008
Anul 2008 aduce cu sine o creștere a datoriei publice, ea fiind de 109,7951 mil. lei mai mare cu 27,4708 mil. lei față de 2007. Datoria publică guvernamentală după tipul de creditori bilaterali a scăzut în anul 2008 cu 611 mil. lei față de anul 2007 când era 3740 mil. lei.
Pentru ca situația economică și financiară să nu se agraveze, în anul 2009, România a acceptat un pachet financiar pentru doi ani cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (parte a Grupului Băncii Mondiale), Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Această opțiunr a fost una benefică pentru România deoarece aceste instituții financiare internaționale asigură procedeele indispensabile pentru diminuarea consecințelor crizei economice.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.5 Evoluția datoriei publice din România din anul 2008 față de anul 2009
La sfârșitul anului 2009 s-a înregistrat o datorie publică totală în valoare de 147,3290 mil. lei mai mare cu 37,5339 mil. lei față de anul 2008. Analizând datoria guvernamentală din PIB în anul 2009 a reprezentat 27,2% cu 7,7% mai mult decât în 2008.
Totuși statisticile arată că dintre statele membre ale Uniunii Europene, România în anul 2009, era clasată ca fiind una dintre țările cu cel mai redus grad de îndatorare.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.6 Evoluția datoriei publice din România 2009-2010 (%PIB)
Regresul economic din anul 2009 se resimte și în anul 2010, însă în acest an apar și unele evoluții mai favorabile cu privire la comerțul românesc extern. În anul 2010 datoria publică totală a fost în valoare de 194,4592 mil. lei, în comparație cu anul 2009 mărindu-se cu 47,1302 mil. lei.
Studiind graficul nr. 3.6. în care avem datele cu privire la datoria publică guvernamentală din PIB putem observa că în anul 2010 a fost de 34,9% iar în anul 2009 a fost de 27,2%, evoluția fiind de 7,7%.
La fel ca și în anul precedent, România se află printre țările cu cel mai redus grad de îndatorare din Uniunea Europeană, înanintea ei fiind situate Estonia, Bulgaria și Luxemburg.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.7. Datoria publică guvernamentală a României din anul 2010 structurată pe tipuri de instrumente.
Din prima parte a lucrării și anume partea teoretică, am aflat că datoria publică guvernamentală poate fi structurată și pe tipuri de instrumente. În graficul de mai sus este reprezentată structura datoriei publice guvernamentale pe tipuri de instrumente în anul 2010 și mai exact ce procent din totalul datoriei îl reprezintă fiecare dintre ele.
Observăm că cea mai mare pondere o ocupă împrumuturile de stat (35,2%), urmată de ponderea obligațiunilor de stat (20,3%), emisiunea de certificate de trezorerie (19,50%) și împrumuturile din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului. Ponderea cea mai scăzută este ocupată de euroobligațiuni (6,3%) și leasing financiar (0,04%).
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Graficul nr. 3.8. Evoluția datoriei publice din România în perioada 2010-2011
În anul 2011, România înregistra o datorie publică totală în valoare de 223,2680 mil. lei ceea ce reprezintă o creștere de 28,8088 mil. lei față de anul anterior. În graficul nr. 3.8 observăm evoluția datoriei publice guvernamentale și locale în perioada 2010-2011, evoluția fiind una crescătoare în ambele cazuri.
Datoria publică guvernamentală în anul 2011 a crescut față de cea din 2010 cu 27,8783 mil. lei, iar datoria publică locală a crescut cu 0,9305 mil. lei. Se observă că în același an datoria publică guvernamentală garantată a scăzut față de cea din 2010 cu 3,7738 mil. lei.
În anul 2012, România s-a dezvoltat pe plan economic și a fost regăsită ca fiind printre puținele state cu acest progres, chiar dacă acesta nu a fost unul de o mare amploare.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.9. Evoluția datoriei publice din România în perioada 2011-2012
La sfârșitul anului 2012, datoria publică guvernamentală era de 226,8419 mil. lei, cu 16,4533 mil. lei mai mare față de anul precedent când țara noastră înregistra o datorie publică guvernamentală în valoare de 210,3886 mil. lei.
În anul 2012 se oservă o scădere a valorii certificatelor de trezorerie cu 6,4812 mil. lei față de anul 2011 când acestea erau 33,7438 mil. lei. O diminuare a valorilor se remarcă și în cazul împrumuturilor din disponibilitățile curente generale ale trezoreriei statului cu 15,6795 mil. lei față de anul 2011 când valorea acestora era de 31,8451 mil. lei.
Structura datoriei publice guvernamentale după durata împrumuturilor pe termen scurt se micșorează în 2012 cu 24,3606 mil. lei comparativ cu anul 2011 când acestea erau 67,7889 mil. lei.
Tabel nr. 3.2 Datoria publică a României la 31 decembrie 2012 și 31 decembrie 2013
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
România înregistrează în 2013 o datorie publică totală de 266,9528 mil. lei din care 252,1475 mil. lei datorie guvernamentală și 14,8053 mil. lei datorie locală. Calculată conform metodologiei Uniunii Europene, datoria publică guvernamentală în 2013 a reprezentat 40,1% din PIB cu 1,4% mai mult decât în anul 2012.
Sursa: Ministerul Finanțelor Publice
Grafic nr. 3.10. Evoluția datoriei publice din România în perioada 2012-2013
Diminuarea valorilor după structura datoriei publice guvernamentale privind durata împrumuturilor pe termen scurt înregistrată în 2012 continuă și în anul 2013 cand valoarea ajunge la 29,4539 mil. lei.Tot în acest an putem observa și o moderare a valorii datoriei publice locale garantate, aceasta fiind de 5301 mil. lei cu 1678 mil. lei mai puțin față de anul 2012.
La finele anului 2013, țara noastră se afla printre statele din Uniunea Europeană cu cea mai redusă datorie publică ca procent din PIB (38,5%).
CONCLUZII
În urma celor analizate în această lucrare, datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile administrației publice locale de la diverși creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România.
În studiu de caz analizat, se constată că România are un grad de îndatorare ridicat, mai ales în perioada 2009-2010 când criza economică s-a simțit în mod deosebit. În anul 2006 datoria totală a României era de 63,3408 mil. lei din care cea guvernamentală de 59,8685 mil. lei iar restul de 3,4723 era reprezentată de datoria locală. În anul 2007 datoria totală a României era de 82,3243 mil. lei, aceasta crescând față de anul 2006 cu 18,9835 mil. lei. Cea guvernamentală din 2007 a crescut față de cea din 2006 cu 16,2811 mil. lei iar cea locală cu 2,7024 mil. lei.
În anul 2008 datoria totală a României era de 109,7951 mil. lei mai mare cu 27,4708 mil. lei față de 2007. Datoria publică guvernamentală după tipul de creditori bilaterali a scăzut în anul 2008 cu 611 mil. lei față de anul 2007 când era 3740 mil. lei. În anul 2009 datoria publică totală a României era de 147,3290 mil. lei mai mare cu 37,5339 mil. lei față de anul 2008. În anul 2010 datoria totală a României era de 194,4592 mil. lei, în comparație cu anul 2009 mărindu-se cu 47,1302 mil. lei.
În anul 2011 datoria totală a României era de 223,2680 mil. lei ceea ce reprezintă o creștere de 28,8088 mil. lei față de anul anterior. La sfârșitul anului 2012, datoria publică guvernamentală era de 226,8419 mil. lei, cu 16,4533 mil. lei mai mare față de anul precedent când țara noastră înregistra o datorie publică guvernamentală în valoare de 210,3886 mil. lei. Iar în anul 2013 datoria totală a României era de 266,9528 mil. lei din care 252,1475 mil. lei datorie guvernamentală și 14,8053 mil. lei datorie locală.
BIBLIOGRAFIE
Tratate, cursuri, monografii
Aurel Neagu, Drept Financiar public, Editura Universul Juridic, București, 2009.
Bostan, A. Morariu, I.Costea, Drept financiar public, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 2006.
Constantin D. Popa, Adrian Fanu – Moca, Dreptul finanțelor publice, Editura Lumina Lex, București, 2008.
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar public, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2009.
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar public, Ediția 4, Editura C.H.Beck, București, 2009.
Dan Drosu Șaguna, Drept financiar public, Ediția 5, Editura C.H.Beck, București, 2012.
Dr.Cristina Oneț, Dreptul finanțelor publice – Parte generală, Editura Lumina Lex, București, 2005.
Niță Nelu, Drept financiar și fiscal, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010.
Rada Postolache, Drept Financiar, Editura C.H.Beck, București, 2009.
Simona Gherghina, Drept financiar public. Datoria publică, Editura C.H.Beck, București, 2014.
Simona Gherghina, M.A.Rațiu, Drept financiar public, Caiet de seminar, Editura C.H.Beck, București, 2008.
Sterian Dumitrescu – ,,Economia Mondială”, Editura Microinformatica, Cluj – Napoca, 1992.
Reviste de specialitate
Revista de drept bancar și financiar nr. 2/2012, Editura Hamangiu.
Revista Tribuna Economică nr. 23/2014, Controlul Impozitării, Editura Tribuna Economică.
Ichim Cristinel, ”Dezvoltarea socio – culturală regiunii nord – est, în contextul procesului bugetar local,” Revista Statistică, Editura Economică, 2008.
Duduială Popescu, Lorena,”Criza financiară internațională și extinderea acesteia în România,, Revista Finanțe Publice și contabilitate, Ministerul Finanțelor Publice nr.3/2013.
Legislație
Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, publicată în M. Of. nr. 618/18 iulie 2006 cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 313/2004 datoriei publice, publicată în M. Of nr.577/29 iunie 2004 cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal, publicată în M. Of. nr. 927/23 decembrie 2003 cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 69/2010 responsabilității fiscal – bugetare, publicată în M. Of nr. 252/20 aprilie 2010 cu modificările și completările ulterioare.
O.M.F.P. nr. 2509/2008 publicată în M. Of nr. 626/28 august 2008 cu modificările și completările ulterioare.
O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în M. Of. nr. 418/15 mai 2006 cu modificările și completările ulterioare.
O.U.G. nr. 64/2007, publicată în M. Of nr. 439/29 iunie 2007 cu modificările și completările ulterioare.
Resurse web
***www.anaf.ro
***www.codfiscal.ro
***www.juris.ro
***www.mfinanțe.ro
***www.tribunaeconomică.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Datoria Publica Guvernamentala (ID: 138830)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.