Datoria Publica Externa

LUCRARE DE LICENȚĂ

Datoria Publică Externă

Cuprins

Introducere

Capitolul I Generalități – Datoria publică externă

I.1 Concepte teoretice privind Datoria Publică

I.1.2Datoria publiă externă

I.1.3 Datoria publică externă și datoria externă

Capitolul II Datoria publică externă în țările postcomuniste

II.1 Datoria publică externă a României, membră a fostului bloc comunist

II.2 Consecințele datoriei publice externe în Romania

Capitolul III Studiu de caz

III.1 Metodologie

III.2Analiza empirica

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Una dintre cele mai mari probleme globale din ultimele decenii cu care se confruntă orice economie o reprezintă creșterea datoriei publice externe. Aceasta afectează toate statele, atât pe cele dezvoltate, dar mai ales pe cele în curs de dezvoltare.

Datoriile publice externe creează foarte multe probleme economiei modiale, în unele situații problema aceasta devenind dramatică, datorită acumulării unei datorii pe care statul nu o poate suporta, ajungând la crize reale ale datoriilor publice externe.

Marea majoritate a statelor în curs de dezvoltare își sacrifică creșterea economică, esențială în situația lor, precum și creșterea nivelului de trai al cetățenilor pentru a își onora obligațiile de plată, precum dobânzile și comisioanele aferente acestor împrumuturi contractate, astfel devine și mai dificil pentru țările postcomuniste, care încă se confruntă cu transformări masive în cadrul sistemelor politice și economice, să înregistreze tendințe ascendente de creștere economică și să reducă sărăcia deja existentă din aceste țări.

Împrumuturile externe nu sunt făcute pentru a pune tările, care se confruntă cu probleme economice serioase, într-o situație și mai dificilă, ci permit economiilor să se dezvolte prin investiții, să consume mai mult decât le permite capacitatea internă, deoarece formarea de capital poate să fie finanțată atât prin resurse interne, cât și prin resurse atrase de la creditorii externi.

Țările care apelează la împrumuturi externe pot înregistra creșteri rapide ale economiei, dacă știu cum să gestioneze eficient și prudent resursele atrase din străinătate, deoarece împrumuturile externe pot fi folosite pentru finanțarea investițiilor, precum și pentru mobilizarea resurselor pe care le are statul respectiv.

Problemele cu care se confruntă statele care încep să intre într-o criză a datoriilor se datorează faptului că resursele atrase sunt utilizate pentru finanțarea unor investiții neproductive, astfel împrumuturile externe încep să pună presiune pe balanța de plăți a acestor state.

Am ales această temă datorită actualității acestor probleme grave cu care se confruntă marea majoritate a statelor, acestea fiind inconștiente de riscurile pe care și le asumă prin gestionarea defectuoasă a resurselor atrase prin mijloace externe.

O strategie de gestionare a datoriei bine structurată poate ajuta țările să reducă costurile de împrumut și riscurile financiare asociate și poate ajuta la dezvoltarea piețelor lor interne.

Lucrarea pe care o prezentăm are un caracter introductiv în analiza relației dintre creșterea economică, datoria publică externă și rata inflației. În cele ce urmează am încercat să ne orientăm asupra analizei economiei țărilor membre ale fostului bloc comunist, atât din Uniunea Europeană, cât și din afara granițelor acesteia pornind de la anumite studii empirice asupra realizate.

Lucrarea prezentată mai jos are un caracter introductiv în analiza datoriei publice externe, aceasta este structurată pe două părți principale: stadiul actual al cunoașterii și rezultatul cercetării. În cadrul primei părți sunt prezentate aspecte teoretice, cu caracter introductiv despre datoria publică și datoria publică externă (primele două capitole). În cea de-a doua parte a lucrării observăm cum este influențată datoria publică externă de creșterea economică și de rata inflației (capitolul trei).

În primul capitol, Generalități – Datoria Publică Externă, sunt explicate noțiunile de datorie publică, datorie publică internă și datorie publică externă și sunt evidențiate diferențele între datoria publică externă și datoria externă. Aici am prezentat cadrul de reglementare internatională, prin Tratatul de la Maastrcht, cu privire la nivelul datoriei și al deficitului.

În capitolul doi, Datoria publică externă în țările postcomuniste, am analizat evoluția datoriei publice externe din țările postcomuniste și am arătat că majoritatea problemelor acestora se datorează mentalității autorităților publice, care rămân înțepenite în ideile colectiviste, dar și datorită faptului că acestea sunt încă într-un proces lent de transformare, atât din punct de vedere economic și politic, cât și din punct de vedere social.

Tot în acest capitol am făcut două comparații: prima fiind între statele postcomuniste și statele PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia și Spania), arătând că primele pot ajunge în situația celor din urmă cu ușurință, iar cea de-a doua între țările postcomuniste și cele dezvoltate, pe baza datoriei publice externe pe cap de locuitor din 2013.

În particular, am luat cazul României și am analizat trendul datoriei publice externe, precum și structura acesteia, dar și acordurile făcute de acestea cu diferite instituții international.

În capitolul trei am analizat cum influențează rata inflației și creșterea economică datoria publică externă, pornind de la niște studii făcute de Reinhart și Rogoff, în anul 2010, precum și de Alice Y.Ouyang și Ramkishen S.Rajan.

Pentru studiul făcut în capitolul trei am lucrat cu date preluate din baza de date a Uniunii Europene și din baza de date a Băncii Mondiale. Am încercat să evidențiem cum influențeză creșterea economică și rata inflației evoluția datoriei publice externe în cele 10 țări postcomuniste, membre ale Uniunii Europene (Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, România, Slovenia și Ungaria), în intervalul de timp cuprins între 2002-2013.

Capitolul I Generalități – Datoria Publică Externă

I.1 Concepte teoretice privind datoria publică

Deseori, veniturile publice obținute din taxe, impozite, contribuții și veniturile publice nefiscale nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile publice, astfel autoritățile publice se adresează persoanelor juridice și persoanelor fizice pentru a le pune la dispoziție mijloace bănești pentru a acoperi deficitul dintre cheltuielile și veniturile publice.

Astfel, atunci când veniturile publice nu acoperă cheltuielile publice se apelează la împrumuturi, realizându-se datoria publică sau creditul public.

Cu alte cuvinte , datoria publică reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ-teritoriale și de alte entități publice, de la persoane fizice sau juridice pe piața internă și în străinătate și rămase de rambursat la un moment dat.

O altă definiție a datoriei publice pe care o regăsim în literatura de specialitate este: ,,datoria publică reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, sau de autoritățile publice locale de la diverși creditori, persoane fizice sau persoane juridice rezidente sau nerezidente în România.”

James Steuart afirmă în lucrarea sa, “Public Debt”, că datoriile publice joacă un rol constructiv în economie, ele nefiind o povară pe care societatea trebuie să o suporte, ci fiind foarte avantajoase și servind la creșterea productivității.

Creșterea datoriei publice a devenit o problemă serioasă, atât pentru țările în curs de dezvoltare, cât și pentru țările dezvoltate. Aceasta a crescut considerabil în ultimele decenii fiind însoțită de creșteri ale cheltuielilor guvernamentale.

Uniunea Europeană a încercat să prevină creșterea datoriei publice în țările membre prin Tratatul de la Maastricht, semnat de către Consiliul European pe 7 februarie 1992. Acesta obligă statele membre ale Uniunii Europene la respectarea disciplinei bugetare în privința a doua criterii: primul se referă la capacitatea netă de finanțare a sectorului administrației publice și a subsectoarelor acesteia, ce nu trebuie sa fie mai mult de 3% din PIB, iar cel de-al doilea se referă la gradul de îndatorare publică, ce nu poate să depășească limita de 60% din PIB. Gradul datoriei publice reprezintă stocul datoriei totale brute consolidate a administrației publice exprimate în valoare nominală.

Jessie Burkhead, observând productivitatea nesemnificativă a cheltuielilor publice, afirmă în lucrarea sa, “The Balanced Budget”, că o creștere a costului real al cheltuielilor guvernamentale este un sacrificiu ce trebuie făcut pentru formarea capitalului privat.

Fondul Monetar Internațional împarte datoria unei țări în datorie publică externă și datorie publică internă, ca urmare a rezidenței creditorului, iar cele două se calculează și se gestionează separat, astfel putem distinge datoria în moneda țării debitoare și în valuta deținută de nerezidenți.

Datoria publică internă este partea din datoria publică totală, care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută, în conformitate cu prevederile prezentei legi sau cu prevederile altor legi speciale, inclusiv sumele utilizate temporar din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru finanțarea temporară a deficitelor bugetare.

Datoria publică externă este și ea o parte integrată a datoriei publice totale și reprezintă creditele externe contractate și angajate de către stat, în nume propriu, sau de către autoritățile administrației publice locale, precum și împrumuturi externe contractate și angajate de către alte persoane autonome, având garanția statului.

Datoria publică externă este una dintre formele exportului de capital, făcând parte pentru multe țări, din resursele exogene ale dezvoltării, fiind un fenomen pozitiv atunci când sunt achitate anuitățile la timp, însă, în caz contrar, se poate dovedi a fi și un fenomen negativ, atunci când debitorul nu mai este capabil să își îndeplinească obligațiile față de creditor.

Datoria publică externă se compune din datoria publică pe termen lung, datoria publică pe termen scurt, precum și din creditele contractate de la FMI.

Grafic I.1.1 Componența datoriei publice externe

Sursă: Iulian Văcărel, “Finanțe Publice”, Ediția a VI-a, pag.502

I.1.2 Datoria publică externă

În ultimii 20-30 de ani, foarte multe țări s-au confruntat cu problema datoriilor externe, dar mai ales țările în curs de dezvoltare, iar cauzele sunt diferite. Multe țări nu au știut cum să utilizeze eficient fondurile, iar altele au adoptat politici greșite de gestionare a datorie publice externe, ajungând să acumuleze o sumă prea mare pentru capacitatea țării de a o rambursa.

Datoria publică externă se datorează și unei neconcordanțe între nevoile financiare ale statului, reprezentate de cheltuielile publice și sursele de finanțare ale acestor nevoi (veniturile publice). Această neconcordanță rezultă din cererea prea mare de resurse financiare publice, spre deosebire de fondurile ce se pot constitui la nivelul statului, astfel rezultând deficitul bugetar.

Datoria publică internă și cea externă diferă în funcție de gradul de dezvoltare economică al statelor. În țările dezvoltate, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este mai mică decât ponderea datoriei publice interne, iar în țările în curs de dezvoltare, ponderea datoriei externe este mai mare decât cea a datoriei publice interne în totalul datoriei publice.

Gradul de exigibilitate al datoriei publice se exprimă cu ajutorul datoriei flotante și al datoriei consolidate.

Datoria flotantă reprezintă datorină și cea externă diferă în funcție de gradul de dezvoltare economică al statelor. În țările dezvoltate, ponderea datoriei publice externe în totalul datoriei publice este mai mică decât ponderea datoriei publice interne, iar în țările în curs de dezvoltare, ponderea datoriei externe este mai mare decât cea a datoriei publice interne în totalul datoriei publice.

Gradul de exigibilitate al datoriei publice se exprimă cu ajutorul datoriei flotante și al datoriei consolidate.

Datoria flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt, cuprinzând toate împrumuturile contractate pe o perioadă de până la un an, pentru a acoperi toate golurile de casă necesare, pentru a acoperi insuficiența veniturilor publice în raport cu cheltuielile publice.

Datoria publică consolidată cuprinde creditele contractate pe perioade medii și mari, de peste un an, precum și prelungirea împrumuturilor pe termen scurt, în credite pe termen mediu și lung.

Este important de știut diferența dintre datoria publică flotantă și datoria publică consolidate, pentru a aprecia efortul financiar pe care un stat este nevoit să îl facă pentru rambursarea datoriei, dar și pentru plata dobânzilor aferente creditului public. Așadar, cu cât ponderea datoriei publice flotante este mai mare, cu atât nevoia de finanțare este mai mare.

Structura datoriei publice variază de la o țară la alta, de la o perioadă la alta, datorită condițiilor economico-financiare în care se formează, astfel, țările în care rata inflației este mai mare sunt nevoite să apeleze la credite pe termen scurt și mediu, deoarece deținătorii de capitaluri bănești disponibile nu sunt interesați și nu găsesc atractive împrumuturile pe termen lung pentru țările în care procesele inflaționiste sunt ample și de lungă durată.

Ansel M. Sharp, în “A General Theory of Public Debt”, încearcă să arate că implicațiile politice, precum și concluziile și raționamentul teoriei datoriei publice sunt nesănătoase în toate aspectele esențiale. Acesta este de părere că povara reală de finanțare a datoriei publice va fi moștenită de generațiile viitoare, că analogia dintre datoria publică și datoria privată nu este falsă, precum susțin alți economiști și că datoria publică externă și datoria publică internă sunt, în esență, la fel. Acesta se bazează pe argumente precum: exploatarea deplină a resurselor, datorii create pentru scopul de a finanța proiecte de investiții publice, rate ale dobânzii și prețuri neafectate de împrumuturile guvernamentale și de cheltuielile publice; fonduri transferate la guvern, în sens contrar, fiind folosite pentru a finanța formarea de capital privat.

Acesta argumetează că dacă se presupune, fie situația economică clasică a ocupării depline a locurilor de muncă, fie situația economică keynesiană a șomajului, costul finanțării datoriei va deveni o povară pentru generațiile urmatoare, contrar a tot ceea ce se afirmă în cele mai multe teorii contemporane ale datoriei.

Semnificația analizei lui James M. Buchanan stă în cadrul general, care prevede analiza datoriei publice. Un cadru care se debarasează de doctrina costurilor și o înlocuiește cu doctrina costurilor de oportunitate. Un cadru care observă alternativele relevante ale creditorilor privați, precum și efectele impozitelor, datoriilor și a finanțării monedei. Un cadru care face deosebire între efectele asigurării fondurilor și efectele cheltuirii acestora și, care ia în considerare efectul combinat al operațiunilor de finanțare – cheltuire. Un cadru care asigură baza unei decizii politice mai bune.

James M. Buchanan, la fel ca și Ansel M. Sharp, susține că, ,,în cele mai esențiale aspecte”, nu există diferențe între datoria publică și cea privată. Angajarea datoriei publice duce, în viitor, la o creanță asupra venitului real al contribuabilului – debitor, la fel ca și datoria privată, care duce, în viitor, la o creanță asupra veniturilor debitorului privat. În cazul în care nu există o reducere netă a veniturilor reale, angajarea oricărei datorii depinde de productivitatea cheltuielilor publice și a celor private, însă autorul este de părere că între datoria publică și cea privată există și diferențe importante: deservirea datoriei publice se poate face cu mai multă siguranță și cu mult mai multă ușurință, decât deservirea datoriei private.

În “Public Principles of Public Debt”, James M. Buchanan răspunde la o întrebare foarte importantă: ,,Când ar trebui guvernul să se împrumute?”. Acesta este de părere că povara datoriei publice ar trebui să fie suportată atunci când guvernul își dorește să reducă cheltuielile private ( în cazul în care fondurile împrumutate nu sunt cheltuieli), sau atunci când se dovedește avantajos să plătească cheltuielile guvernamentale, pe o perioadă de timp. Aceste împrumuturi contractate de guvern pot fi folosite, fie ca un dispozitiv anti-inflaționist, fie ca o repartizare a costurilor unui proiect public.

În lucrarea “Institutional Arrangements for Public Debt Management”, Elizabeth Currie, Jean-Jacques Dethier si Eriko Togo analizează măsurile intituționale de gestionare a datoriei publice prin revizuirea experiențelor țărilor membre din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În această lucrare, autorii discută despre problemele principale care decurg din autoritatea dată Ministerului de Finanțe asupra administrării datoriei publice. Astfel, autorii găsesc patru aspect de o importanță vitală: acordarea de prioritate a obiectivelor strategice cu privire la datoria publică, consolidarea capacității instituționale cu privire la managementul portofoliului financiar și la aspectele politicii publice de gestionare a datoriei publice, modernizarea gestionării datoriei publice și crearea de mecanisme care să asigure delegarea de succes și de responsabilitate cu privire la datoria publică a Ministerului de Finanțe și a Parlamentului.

Ugo Panizza, în lucrarea sa, “Domestic and external public debt in developing countries”, este de părere că țările în curs de dezvoltare s-au concetrat asupra datoriei externe în mod tradițional, însă în ultimii ani, mai multe țări în curs de dezvoltare au adoptat politici agresive, care vizează retragerea datoriei publice externe și o înlocuiește cu datorii emise pe piața internă. Lucrarea sa dezvăluie definiții alternative ale datoriei externe și interne și introduce un nou set de date referitoare la acestea. Ugo Panizza utilizează acest set de date pentru a descrie tendințele recente ale țărilor în curs de dezvoltare cu privire la datoria publică, identifică și motivele acestor noi tendințe și subliniază faptul că există probleme conceptuale, dar și practice în ceea ce le privește. Astfel, în lucrarea “Domestic and external public debt in developing countries”, Panizza discută despre un posibil compromis între împrumuturile interne și cele externe, arătând că deși împrumuturile interne joacă un rol pozitiv în reducerea riscurilor de finanțare, împrumuturile externe mulțumesc factorii de decizie politică.

O altă lucrare semnificativă, “ The Debt Burden and Debt Maturity” arată că există puține legături între nivelul datoriei și maturitatea acesteia, însă la un nivel foarte ridicat al datoriei publice există o puternică legătură între acestea două. Alessandro Missale și Oliver Jean Blanchard arată că teoria mișcărilor comune ale datoriei publice și maturității acesteia se bazează pe ideea că, la niveluri ridicate ale datoriei, guvernul ar putea avea nevoie să reducă scadența datoriei, cu cât este mai mare valoarea acesteia, în scopul de a menține credibilitatea poziției de anti-inflație.

Toate țările își doresc o creștere economică cât mai durabilă, deoarece aceasta conduce la creșterea nivelului de trai, la creșterea venitului pe cap de locuitor, dar și la dezvoltarea economiilor naționale, ducând în cele din urmă la un progres economic.

Țările în curs de dezvoltare își pot clădi o bază solidă, apelând doar la finanțări externe ce generează datoria publică externă. Astfel, creditul, baza dezvoltării economiilor capitaliste, este foarte răspândit la nivel macroeconomic, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în țările dezvoltate, deoarece apelarea la aceste credite interne, dar mai ales externe, oferă țărilor posibilitatea de a cheltui în prezent și de a plăti într-o perioadă următoare, atunci când creditul alocat începe să aducă profit în urma investirii acestuia.

I.1.3 Datoria publică externă și datoria externă

Așa cum am arătat mai sus, datoria publică externă este una dintre formele exportului de capital, făcând parte pentru multe țări, din resursele exogene ale dezvoltării, fiind un fenomen pozitiv atunci când sunt achitate anuitățile la timp, însă, în caz contrar, se poate dovedi a fi și un fenomen negativ, atunci când debitorul nu mai este capabil să își îndeplinească obligațiile față de creditor.

Datoria externă se distinge de datoria publică externă, prin faptul că are o acoperire mai largă decât cea din urmă. Datoria externă cuprinde, pe lângă datoria publică externă directă și garantată, și datoria negarantată public, fiind reprezentată de datoria privată sau comercială. Astfel, datoria externă, conform Băncii Mondiale, cuprinde ,,sumele datorate unor creditori publici și privați, în valută, bunuri sau servicii, cu o perioadă de rambursare mai mare de un an și sumele datorate de persoanele private, dar garantate de o autoritate publică”. Datoria externă cuprinde datoria publică, ce reprezintă obligațiile externe contractate direct de debitorii publici, datoria cu garanție publică, fiind datoria garantată de un organism public și datoria negarantată, datoria privată, contractată de debitorii privați și negarantată de organismele publice.

Datoria externă reprezintă o metodă de completare a resurselor provenite din creditul intern, ajutând la creșterea nivelului de trai. Împrumuturile externe mai sunt folosite și pentru finanțarea balanței de plăți externe, astfel, asigurând creșterea economică a țării în condițiile în care resursele sunt utilizate eficient.

James Steuart, în lucrarea sa, “Public Debt”, preferă termenul de ,,credit”, mai degrabă decât cel de ,,datorie publică”, și este de părere că există doar două diferențe importante între creditul public și cel privat. Prima se referă la faptul că datoria privată este contractată de o persoană ce își asumă datoria, fiind el însuși responsabil de rambursarea creditului, iar la creditul public, cei care il contractează, o fac în numele statului, nefiind responsabili pentru rambursarea creditului, iar cea de-a doua diferență se referă la efectele creditului asupra veniturilor debitorului.

Datoria publică externă apare datorită condițiilor economice din țările contractante. Aceasta predomină în țările în curs de dezvoltare, deoarece țările dezvoltate preferă creditele interne, dat faptul că acestea dispun de o piață internă largă a capitalului de împrumut. Țările în curs de dezvoltare au nevoie de investiții majore, iar administrațiile publice au resurse limitate și cheltuielile curente depășesc veniturile încasate, astfel că, deoarece economiile populației și cele ale agenților economici interni nu sunt suficiente pentru a susține investițiile majore, țările în curs de dezvoltare apelează la credite externe.

Chiar dacă țările emergente sunt nevoite să împrumute capital de pe piața externă, datorită insuficienței de fonduri de pe piața internă, uneori acestea preferă împrumuturile de pe piața externă, datorită dobânzilor mai scăzute comparativ cu cele de pe piețele interne.

Soldul balanței de plăți arată dacă o țară este nevoită să apeleze la credite externe, astfel dacă aceasta are un sold negativ, înseamnă că țara respectivă produce mai puțin decât consumă și investește, iar finanțarea acestora din urmă se va face prin credite externe.

În lucrarea “External debt and growth”, Catherine Pattillo, Poirson și Luca Ricci arată că nivelurile rezonabile ale datoriei publice externe, ce ajută la finanțarea investițiilor productive, pot spori creșterea economică, însă când nivelul de îndatorare depășește un anumit nivel, aceasta poate reduce creșterea economică. Lucrarea lor estimează două puncte critice: atunci când datoriile suplimentare încetinesc creșterea economică și atunci când aceastea o influențează în mod negativ.

O altă lucrare, “External Debt, Public Investment and Growth in Low-Income Countries”, analizează canalele prin care datoria publică externă afectează creșterea economică în țările cu venituri mici. Rezultatele lui Benedict J. Clements, Rina Bhattacharya și ale lui Toan Quoc Nguyen, sugerează că reducerea substanțială a stocului datoriei publice externe prognozate pentru țările puternic îndatorate, ar putea afecta în mod direct creșterea venitului pe cap de locuitor, cu aproximativ un punct procentual pe an. Aceștia arată că reducerile serviciului datoriei externe ar putea oferi un impuls indirect creșterii economice, prin efectele lor asupra investițiilor publice.

Paul R. Krugman, în lucrarea sa, “ Financing vs Forgiving a Debt Overhang”, a analizat compromisurile comerciale cu care se confruntă creditorii unei țări a cărei datorie publică externă este foarte mare. Autorul arată cele două opțiuni pe care le au creditorii în această situație: fie aleg să finanțeze țara, ceea ce poate duce la o pierdere așteptată în speranța că țara respectivă își va putea onora obligațiile de plată, fie pot ,,ierta” țările respective , reducând nivelul datoriei externe la unul pe care țara îl poate rambursa. Lucrarea lui Krugman arată că un compromis, atât prin finanțare, cât și prin ,,iertare”, se poate face doar dacă situația țării este condiționată de stări ale naturii pe care acesta nu le poate afecta, cum ar fi prețurile la petrol sau ratele dobânzilor mondiale.

Pentru aflarea datoriei publice externe se calculează o serie de indicatori, dintre care cel mai important indicator de analiză al acesteia este reprezentat de serviciul datoriei publice externe. Acesta cuprinde cheltuielile privind rambursarea ratelor de capital, scadente în fiecare an, cheltuielile cu dobânzile plătite anual în contul datoriei externe, comisioane, dar și alte costuri specifice datoriei publice externe. Alți indicatori ai datoriei publice externe sunt: ponderea datoriei publice externe în produsul intern brut, ponderea datoriei publice externe în exporturile de bunuri și de servicii, precum și raportul datoriei publice externe în totalul chetuielilor publice, etc…

Capitolul II – Datoria publică externă în țările postcomuniste

Tranziția țărilor postcomuniste spre democrație este una foarte dificilă și foarte lentă, deoarece, în prezent, domină mentalitatea moștenită încă din perioada comunistă, având rădăcini foarte adânci. Această tranziție foarte lentă este și rezultatul necreeri unui proces al postcomunismului, iar autoritățile rămân receptive tot la ideile de colectivism, de paternism și de egalitate.

Guvernanții, deși încearcă să treacă la o coloratură liberală, rămân înțepeniți în ideile colectiviste. Aceștia încetinesc dezvoltarea economică, deoarece promovează o politică de dirijare centralizată a economiei, unde statul are un rol dominant. Deși adoptarea unei democrații liberale nu asigură prosperitatea, aceasta pune individul în centru, având un rol dominant în societate, deoarece individul stimulează progresul, atât economic, cât și social al statului respectiv.

O mare parte din economiști susțin că pe fondul unei instabilități economice continue globale și a problemelor cu datoriile din Zona Euro, semnificația datoriei publice externe a țărilor postcomuniste este de la sine înțeleasă. Aceștia sunt de părere că această criză a datoriilor va fi un ultim preț pentru a reforma greșelile și că poate avea serioase implicații politico-economice, prin afectarea sau chiar inversarea procesului de transformare postcomunistă. Tot ei sunt de părere că un ultim preț pentru a reforma greșelile, care pot avea serioase implicații

politico-economice, prin afectarea sau chiar inversarea procesului de transformare postcomunistă îl reprezintă criza datoriilor.

Judit Kiss, în lucrarea sa, “Debt Management in Eastern Europe”, vorbește despre viitorul economiilor din Europa de Est și de șansele acestora de finanțare a tranziției la o economie de piață, la restaurarea politică, dar și la o stabilitate economică. Autoarea articolului susține că această tranziție depinde de modul în care țările din estul Europei își gestionează datoria publică externă și că o politică de succes de gestionare a datoriei publice externe rezolvă nu doar problema îndatorării, dar poate duce și la implementarea unei strategii de dezvoltare economică, rezultând eliminarea crizei datoriilor.

Cu aceste tranziții se confruntă toate țările postcomuniste, nu doar cele din Europa de Est, astfel că, oricare țară care a avut tangențe cu sistemul comunist își are stabilite ca priorități transformarea economiei într-o economie de piață, stabilizarea situației economice, si nu în ultimul rând, stabilizarea situației politice (Tabel nr. II.1).

În lucrarea “External debt of post-communist countries”, Viachaslau Yarashevich răspunde la întrebarea: ,,De ce este atât de importantă datoria publică externă a țărilor postcomuniste și care ar putea fi implicația sa politico-economică?“.

După prăbușirea blocului comunist, țările postcomuniste s-au axat pe probleme mult mai importante, din punctul lor de vedere, decât datoria externă, cum ar fi stabilizarea economică, liberalizare, privatizare, iar începutul anilor 2000 a fost marcat de ,,boom-ul”

consumului, pe fondul creșterii economice puternice și bruște. Astfel, țările postcomuniste nu au putut observa criza datoriilor în curs de desfășurare și inevitabil acestea ar putea ajunge să fie supuse unui test similar cu cel PIIGS( Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia, Spania).

Acronimul PIIGS unește țările mai sus menționate pe baza unei instabilități economice ce a devenit o problemă evidentă din 2009. Acestea și-au câștigat popularitatea datorită problemelor serioase pe care le aveau în vederea datoriilor suverane. Problema acestui tip de datorie îl reprezintă riscul de incapacitate de plată, fiind o investiție mai riscantă, atunci când țara care contractează împrumutul are o economie slab dezvoltată.

De altfel, și în țările postcomuniste sunt subliniate vulnerabilitățile sistemelor financiare, unul dintre cazuri fiind cel al Ungariei, datoria sa fiind retrogradată în 2012 de Agenția de Rating Fitch la statutul de “junk”. Lituania și Letonia sunt alte cazuri, fiind declarate falimente bancare la sfârșitul anului 2011, cauzate de retragerea banilor investitorilor străini.

Este destul de evident că o posibilă criză a datoriilor nu afectează doar economia în sine, ci și procesul de democratizare inițiat în țările postcomuniste. Țări precum Grecia și Italia au fost obligate să accepte guverne tehnocrate pentru a își rezolva problema datoriilor.

Notabil este că țările postcomuniste au acumulat datorie publică externă în mai puțin de 10 ani de prosperitate economică, înainte de începerea crizei economice din 2008. Înainte de 2004, totalul datoriei publice externe a țărilor fostului bloc comunist era relativ mică și i-a luat aproape un deceniu să se dubleze (în 1993 datoria publică externă nu depășea 250 de miliarde de dolari, iar în 2003 aceasta a devenit de aproximativ 600 de miliarde de dolari). La doar trei ani

după aceea, datoria publică externă s-a dublat din nou ajungând la un trilion de dolari, înainte de începerea crizei economice din 2008.

Țările postcomuniste, țări în curs de dezvolatare, au avut cea mai activă și dinamică acumulare de datorie, față de țările dezvoltate. Astfel, în 1990 datoria totală externă a țărilor postcomuniste a reprezentat doar o zecime din totalul datoriilor externe ale țărilor dezvoltate, ajungând în 2009 la aproape jumătate din totalul acesteia.

De apreciat este faptul că țările postcomuniste, membre ale Uniunii Europene, au o datorie externă pe cap de locuitor mai mare decât celelalte țări postcomuniste. Printre cele 10 ,,campioane” la datoria publică externă pe cap de locuitor se numără țările postcomuniste membre ale Uniunii Europene, precum Slovenia, Ungaria, Estonia, Letonia, Croația și Polonia, iar cele mai mici datorii publice externe pe cap de locuitor au fost înregistrate în Turkmenistan, Kosovo, Uzbekistan sau Azerbaijan. România s-a aflat la mijlocul clasamentului, înregistrând o valoare a datoriei publice externe de 6,046 USD/cap de locuitor (Grafic II.1).

Tabel II.1 – Acoperirea datoriei publice externe în funcție de țară

Sursă: Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare; Banca Mondială

Viteza acumulării datoriei publice externe pe cap de locuitor în țările postcomuniste a fost impresionantă, ajungând să se mărească de aproximativ 22 de ori din 1989 până în prezent, însă, de 10 ori mai mică decât datoria externă pe cap de locuitor a țărilor dezvoltate și de 7 ori mai mică decât a țărilor în curs de dezvoltare (Grafic II.2).

De reținut este faptul că, deși datoria publică externă a țărilor postcomuniste este foarte mare, aceasta este relativ mică în comparație cu datoria publică externă a țărilor dezvoltate, însă, oricine poate spune că această comparație între țările postcomuniste și cele dezvoltate nu poate fi justificată, deoarece țări precum Luxemburg, mici ca suprafață, dar dezvoltate, au poziții înalte ale datoriei publice externe pe cap de locuitor, datorită piețelor financiare foarte atractive, care au atras investitori din toată lumea.

O altă problemă care gravează în jurul țărilor postcomuniste, este limita dintre stat și sectorul privat ce se estompează frecvent. Astfel, apare probabilitatea ca datoria privată să devină publică în procesul de transformare economică. Prin urmare, atunci când se analizează problema datoriei publice externe, în țările postcomuniste, aceasta se justifică în mod rezonabil.

Există un conflict tot mai mare între obiectivul de deservire a datoriei publice externe, menținerea solvabilității și sarcinile macroeconomice de transformare, de stabilizare și de recuperare.

Judit Kiss, în lucrarea sa, “ Debt Management in Eastern Europe” , este de parere că pentru a depăși acest conflict, ar trebui abordată o nouă strategie, astfel țările debitoare ar putea încerca să ajungă la un acord cu principalele instituții guvernamentale creditoare pentru a le refinanța datoria publică externă, permițând debitorilor să creeze un fond de modernizare și de dezvoltare economică. Judit Kiss consideră că acest fond ar putea servi ca o garanție a solvabilității pentru principalii creditori. Această metodă contribuie la soluționarea unei potențiale crize a datoriilor prin găsirea unor surse suplimentare de finanțare.

În țările în curs de dezvoltare, problemele datoriilor publice externe au fost rezolvate prin restructurare. În acest proces au fost implicate întârzieri sau chiar anularea dobânzilor aferente datoriilor externe, însă niciodată anularea datoriilor externe, astfel că țările postcomuniste nu ar trebui să se bazeze pe un tratament mai bun din partea creditorilor săi.

Țările dezvoltate au creat un institut cadru care să se ocupe cu datoriile externe ale țărilor în curs de dezvoltare și ale celor postcomuniste. Acest institut cadru este format din Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială, dar și din două cluburi: Clubul din Paris și Clubul din Londra.

Grafic II.1 – Datoria externă pe cap de locuitor

Prelucrare proprie, sursa http://mecometer.com, anul de referință 2013, moneda USD, accesat în 14.05.2014;

Grafic II.2 – Datoria externă pe cap de locuitor a țărilor dezvoltate

Prelucrare proprie, sursa http://mecometer.com, anul de referință 2013, moneda USD, accesat în 14.05.2014;

În atenția Clubului de la Paris, înființat în 1956, au ajuns și câteva dintre țările postcomuniste, acestea experimentând tratamentul Clubului, fie prin termeni “Clasici”, fie prin termeni “Houston”, fie prin termeni “Naples”. Termenii “Houston” au fost aplicați doar la 3 țări postcomuniste, toate din fosta Uniune Sovietică ( Kazahstan, Georgie și Moldova). În ultimele două decenii, termenii “clasici” de tratare au fost aplicați în 10 țări postcomuniste cu mai multe ocazii în unele cazuri: în Polonia (1990), Bulgaria ( 1991, 1992, 1994), Albania ( 1993, 2000), Croația (1995), Macedonia (1995), Serbia (1988), Slovenia (1988), Ucraina (2001), dar și în România (1982,1983). În Albania, în 1993 a fost aplicat și termenul “Naples”. Unele țari postcomuniste au avut parte de negocieri intense cu Clubul de la Paris în perioada de după căderea blocului comunist. De exemplu, Polonia a fost pentru prima dată convocată în 1981, iar ultimul tratament a fost unul ad-hoc în 1991. În comparație cu alte țări în curs de dezvoltare, țările postcomuniste s-au descurcat mult mai bine, având mai puține negocieri cu Clubul de la Paris, însa acest lucru poate să se fi întamplat și datorită expunerii întarziate a țărilor postcomuniste pe piețele financiare globale.

Guvernul România, în 1981, pentru a nu ajunge într-o situație asemănătoare cu cea a altor țări, și-a rugat principalii creditori să amâne plățile scadente ale împrumuturilor externe contractate de România, intervenind astfel reprezentanții Fondului Monetar Internațional.

În 1982, negociatorii Clubului de la Paris au acceptat să amâne cu trei ani achitarea unei mari părți din ratele scadente, neplătite de România în 1981 și 1982, însă în 1983, Guvernul de la București au purtat noi discuții cu reprezentanții ,,Clubului” pentru a mondifica eșalonarea ratelor, România trecând la restituirea accelerate și integral a datoriei sale publice externe.

Clubul de la Londra a fost un alt pilon informal pentru rezolvarea problemelor legate de datoriile publice externe, fiind alcătuit din cateva sute de bănci comerciale ce negociau pretențiile lor împotriva debitorilor.

Un singur lucru este cert, odată ce orice țară este pusă în situația unei datorii publice externe dificil de rambursat, aceasta se va descurca singură împotriva multor creditori foarte bine organizați, coordonați printr-o rețea de instituțiiatât formale, cât și informale ca Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Clubul de la Paris sau Clubul de la Londra. În ceea ce privește țările debitoare, nu există o instituție similară care să îi reprezinte interesele și să coordoneze înțelegerile țărilor îndatorate cu creditorii lor.

II.1 Datoria publică externă a României, membră a fostului bloc comunist

Deciziile cu privire la datoria publică externă ar trebui să exprime o politică coerentă a datoriilor din România, bazată pe o viziune strategică, care să reflecte condițiile și nevoile pentru dezvoltarea tuturor părților interesate.

Luptând cu îndatorarea nu este o noutate pentru România. Aceasta s-a luptat pentru prima dată cu ,,șocul datoriei publice externe” în 1980, când autoritățile publice au abordat o nouă politică, aceea de a rambursa în mod forțat datoriile publice externe. Astfel, la începutul anului 1990, România nu înregistra datorii, dispunând de rezerve valutare. Poziția de după revoluție a României nu a fost exploatată așa cum s-ar fi dorit de guvernele din acea vreme.

Așa cum observă și Florin Oprea, Irina Bilan și Ovidiu Stoica în lucrarea “Public debt in Romania over the past two decades: did we have a coherent debt policy?”, preocupările practice ale autorităților publice cu privire la datoria publică externă sunt o prioritate doar în momentul în care România traversează o perioadă mai dificilă, însă în timpuri de prosperitate economică, când există posibilitatea pentru analiză și consolidare a pozițiilor fiscale,

asigurându-se recesiuni viitoare mai line, preocupările practice s-au redus, dacă nu au devenit absente.

România a experimentat o perioadă lungă de tranziție, de aproximativ 14 ani. Lacunele și blocajele atât economice, cât și sociale au fost fenomene naturale în această lungă perioadă dificilă, pe care România a traversat-o. Pe fondul unui program economic și social complex de reforme, condus de tranziția economiei de piață, precum și de ajustările pentru integrarea României în Uniunea Europeană, aceaste reforme au cerut o bază solidă din punct de vedere financiar.

Datorită efectelor crizei economice, balanța generală s-a deteriorat în mod considerabil, rezultând reluarea trendului datoriei publice în sus, astfel datoria publică externă crescând de la

27,7% din PIB în 2008, la 40,3% din PIB în 2012, ulterior scăzând și ajungând la 34,6% din PIB în 2013 (Grafic II.1.1).

Grafic II.1.1 – Datoria publică externă a României, ca procent din PIB

Prelucrare proprie, pe baza datelor de pe epp.eurostat.ec.europa.eu, 27.05.2014

Din 1990 în 2004, se poate explica dinamica datoriei publice externe cu ajutorul factorilor cu privire la nevoia de reformă, restructurare, dar și la infrastructură. Toate țările membre ale fostului blocului comunist, ce se aflau într-o perioadă de tranziție au înregistrat deficite guvernamentale mari și creșteri ale datoriei publice externe, iar în România creșterea deficitului în fiecare an a dus la întârzierea procesului de tranziție în care aceasta se afla (Grafic II.1.2).

Odată cu apariția crizei economice la nivel global, datoria externă a Românie a reluat un trend ascendent, aceste noi împrumuturi generând instabilitate pe piețele financiare internaționale.

Analizând structura datoriei publice externe a României, pe termen mediu și lung, observăm o creștere a acesteia în perioada analizată.

Împrumuturile contractate de autoritățitle publice de la băncile private au un trend crescător până în anul 2008, fiind de circa 64% din totalul datoriei contractate, iar dupa anul 2008 acestea au înregistrat un trend descrescător, în schimb, datoria contractată pe baze multianuale au înregistrat un trend descrescător până în anul 2008, reprezentând 23% din datoria publică totală, crescând după acest an.

În 2009, pe fondul reducerii veniturilor bugetare și creșterii excesive a cheltuielilor publice, România a semnat un acord pe doi ani cu Fondul Monetar Internațional pentru un pachet de finanțare externă în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro, din care aproximativ 13 miliarde de euro de la FMI, 5 miliarde de la Consiliul European, 1 miliard de la Banca Mondială și 1 miliard de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Acest acord s-a dovedit a fi mult mai rezonabil pe fondul crizei economice, datorită costurilor mult mai mici și a maturității mai mari, astfel acest acord, prin termenii săi, a fost una dintre primele decizii coerente ale autorităților publice din România, datorită faptului că maturitatea datoriilor a fost corelată cu posibilitatea rambursării acesteia.

Grafic II.1.2 – Deficitul guvernamental în România și în Ungaria

Prelucrare proprie, pe baza datelor de pe epp.eurostat.ec.europa.eu, 27.05.2014;

II.2 Consecințele datoriei publice externe a României

Aceste consecințe se reflectă asupra tuturor locuitorilor din România. Datoria publică externă pe termen mediu și lung a ajuns, la începutul anului 2014, la 75 308,0 milioane euro, iar datoria publică externă pe termen scurt a înregistrat o valoare de 17 930,0 în aceeași perioadă (Tabel II.2.1).

Economiștii sunt de părere că deficitul contului curent a crescut și datorită faptului că se produce pentru creșterea consumului și mai puțin pentru impulsionarea investițiilor.

O consecință indirectă a datoriei externe o reprezintă pierderea suveranității statului, datorită faptului că cei mai mulți dintre creditori își îndreaptă atenția către statele cele mai îndatorate, astfel țările creditoare deținând controlul țărilor debitoare. Mulți economiști afirmă că anularea sau sistarea datoriilor publice externe reprezintă mai multe consturi pentru țările debitoare, decât continuarea cu datoriile existente.

Consecința lipsei viziunii strategice asupra surselor de împrumut, luate prin decizii ad-hoc, a fost structura foarte riscantă a datoriei publice, datorită faptului că resursele externe au

fost dominate de valute, iar portofoliul datoriei publice a fost expus la riscul deprecierii monedei. Balanța de plăți a fost împovărată cu noi cheltuieli privind rambursarea împrumuturilor externe, precum și cu dobânzi și comisioane aferente acestora, contribuind la creșterea deficitului extern.

Tabel II.2.1 – Structura datoriei externe a României

Sursa: bnr.ro, accesat în 29.05.2014;

Capitolul III – Studiu de caz

III.1 Metodologie

În această parte a lucrării vom încerca să prezentăm sursele de informare și modalitatea de prelucrare a datelor. Pentru realizarea analizei econometrice am utilizat urmatorii indicatori: creșterea economică, rata inflației și datoria publică externă, măsurate ca procent din produsul intern brut. În acest scop, am luat în considerare, pe lânga Romania, alte 9 țări în curs de dezvoltare, membre ale fostului bloc comunist, care fac parte din Uniunea Europeană.

În continuare vom studia corelația dintre datoria publică externă, creșterea economică și rata inflației, încercând să aflăm în ce măsură ultimele două variabile influențează datoria publică externă.

Economiștii au început să se ocupe tot mai mult de corelațiile existente între datoria publică externă și creșterea economică, deoarece în fazele incipiente ale dezvoltării, pentru accelerarea procesului de creștere economică, este nevoie de un flux mai mare de capital străin.

Relația dintre datoria publică externă și creșterea economică este foarte complexă, fiind diferită în funcție de nivelul de dezvoltare al țărilor. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, relația este negativă, un nivel scăzut al datoriei externe este asociat cu o rată de creștere economică ridicată.

Relația dintre datoria publică externă, creșterea economică și rata inflației a mai fost analizată de Hamid Davoodi, Heng-Fu Zou, în studiul “Fiscal Decentralization and Economic Growth: A Cross-Country Study”. Aceștia au folosit un set de date panel de 46 de țări în perioada 1970-1989 pentru a investiga relația dintre datoria publică externă și creșterea economică. Ei au găsit o relație negativă între aceste doua variabile în țările în curs de dezvoltare, dar nici una în țările dezvoltate.

Această relație a mai fost subiectul principal al unei cercetari ample realizate de Reinhart și Rogoff(2010). Cei doi au analizat indicatorii menționați mai sus și relația dintre aceștia, pe un interval de aproape 200 de ani și 44 de țări. Rezultatele lor au fost publicate în lucrarea “ Growth in Time of Debt” si vizau următoarele aspecte: în primul rând relația dintre datoria externă publică și creșterea reală a PIB-ului este slabă pentru raportul datorie externă/PIB mai mic de 90%. Pe pragul de 90%, rata medie de creștere scadea cu 1 procent, iar creșterea medie scădea considerabil. Pragul pentru datoria publică este similar în economiile dezvoltate și în cele în curs de dezvolatare. În al doilea rând, piețele în curs de dezvoltare se confruntă cu praguri mai mici pentru datoria externă(publică și privată), care este de obicei într-o monedă străină. Când datoria externă ajunge la 60% din PIB, creșterea anuală scade cu aproximativ 2 procente; pentru niveluri mai ridicate, ratele de creștere sunt tăiate la jumătate.

În mod similar, Afonso și Jalles(2013) au arătat că în țările din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu datoria publică (DP/PIB < 30%), ratele medii de creștere economică în perioada 1970-2008 sunt similare cu cele ale țărilor cu datorie publică ridicată (DP/PIB > 90%).

Alice Y.Ouyang și Ramkishen S.Rajan au analizat relația dintre datoria publică externă și creșterea economică. Aceștia afirmă că în timp ce datoria externă depășește un anumit prag, ea este asociată negativ cu creșterea economică. Autorii au stabilit dacă punctele critice variază în funcție de caracteristicile țărilor.

Alice Y. Ouyang și Ramiskishen S.Rajan, în lucrarea “What determines external debt tipping points”, au testat diverse ipoteze, inclusiv gradul de flexibilitate a cursului de schimb, mărimea exploatărilor rezervelor valutare, precum și istoria crizelor finaciare.

În modelele neoclasice de creștere economică, creșterea economică a unei țări pe cap de locuitor tinde să fie invers proporțională cu nivelul inițial al venitului pe cap de locuitor. Această ipoteză de convergență a lui Robert J. Barro, din articolul “Economic Growth in a Cross Section of Countries”, pare a fi în contradicție cu evidențele strânse în jurul țărilor, care indică faptul că ratele de creștere economică pe cap de locuitor, în aproximativ 100 de țări, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt necorelate cu nivelul initial al PIB-ului pe cap de locuitor.

Cu toate acestea, putem constata că țările cu un PIB mai mic tind să crească mai repede.

Tot Robert J. Barro indică faptul că consumul guvernamental este invers proportional cu creșterea economică, deoarece investițiile publice nu au o legătură coerentă cu creșterea economică. Ratele medii de creștere sunt legate, în schimb, pozitiv de stabilitatea economică.

Pentru acest studiu am lucrat cu date preluate din baza de date a Uniunii Europene și din baza de date a Băncii Mondiale. Am încercat să evidențiem cum influențeaă creșterea economică și rata inflației evoluția datoriei publice externe în cele 10 țări (Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, România, Slovenia și Ungaria), în intervalul de timp cuprins între 2002-2013, date introduse anual. În urma colectării datelor, am obținut un panel cu 114 observații. Calculele au fost realizate cu ajutorul programului Eviews 7 și Microsoft Office Excel. Primul program este un software pentru statistică, pentru sistemul de operare Microsoft Windows, folosit special pentru analiza econometrică.

În continuare, pentru estimarea funcției, am analizat comportamentul seriilor de date utilizate. În tabelul de mai jos, am prezentat raportul statistic de bază al variabilelor analizate în studiul nostru.

Creșterea economică este un proces complex care poate fi definit, prin efectele sale, ca un proces de creștere a rezultatelor activităților din economia națională per total și pe locuitor. Se știe că rezultatele activității pot fi exprimate prin indicatorii corespunzători agregatelor macroeconomice și astfel, creșterea economică poate fi apreciată prin dinamica produsului

național sau a venitului național per total sau pe locuitor.

Creșterea economică reprezintă o sporire a volumului de bunuri și de servicii de la un an la altul.

Din punctul de vedere al lui François Perroux, creșterea economică reprezintă sporirea dimensiunilor economice naționale exprimată în totalul bunurilor și serviciilor obținute în decursul unei perioade, economistul francez fiind de părere că doar sporul constituit pe termen lung constituie creșterea economică, sporul pe termen scurt constituind exapansiunea.

În figura nr. III.1.1 putem observa evoluția creșterii economice în perioada 2002-2013, pentru cele 10 țări analizate. Toate țările supuse analizei prezintă fluctuații semnificative, înregistrând o scădere semnificativă în anul 2009, când doar Polonia a avut o creștere economică de 1,6%, celelalte state înregistrând o valoare negativă a acestui indicator, precum Estonia de

-14,1%, Letonia de -17,7%, Slovenia de -7,9% sau Ungaria de -6,8%. Croația a avut un trend ascendent în ceea ce privește creșterea economică până în 2007, odată cu îapariția crezei economice, având doar valori negative, ajungând în 2013 la -0,9%, față de -2,2% în 2012.

În cazul României, valoarea maximă a fost de 8,5% în 2004. Creșterea economică a României din anul 2013 este cea mai mare din ultimii 5 ani, aceasta înregistrând o regresie puternică în 2009de -6,6%, fiind si cea mai mica valoare a creșterii economice, aceasta revenindu-și treptat, România înregistrând în trimestrul trei din 2013 cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, urmată de Letonia, Ungaria și Polonia.

Bulgaria, la fel ca și în cazul României, în 2009 a înregistrat cea mai mica creștere economică de -5,5%, iar în 2013 a crescut cu 0,3% față de anul 2012.

Se observă o tendință de creștere a valorii acestei variabile în ultimii ani, mai puțin în cazul Poloniei, care în anii 2012 și 2013 a înregistrat valori mai mici decât în anii precedenți.

Figura nr.III.1.1Evoluția creșterii economice

Sursa: realizat de autor

Inflația poate fi definită sub mai multe forme, de obicei reprezentând scăderea puterii de cumparare a unei unități monetare. Rata inflației se exprimă de obicei sub forma de procent și determină evoluția inflației dintr-o anumită perioada de timp. Rata inflației se afișează în termini anuali: rata medie a inflației și rata inflației pe durata a 12 luni. 
Rata inflației se calculează sub forma raportului dintre indicele mediu al prețurilor

dintr-un an și cel al anului precedent din care se scade 100. Rata inflației la sfârșitul anului reprezintă creșterea prețurilor de consum în luna decembrie a anului curent față de aceeași lună a anului precedent.

În figura nr. III.1.2 putem observa evoluția ratei inflației între anii 2002-2013. Toate țările supuse analizei prezintă un trend oscilant al ratei inflației, înregistrând în anul 2008 un maxim al acestei variabile. Rata inflației maximă este înregistrată de Letonia, în valoare de 15,3%, urmată de Lituania cu 11,1% și de Estonia cu 10,6%, acestea trei înregistrând cele mai mari valori ale inflației in 2008, România înregistrând în același an o inflație de 7,9%, însă valoarea maxima atinsă a ratei inflației în România a fost de 22,5% în 2002, ajungând în 2013 la 3,2%. În prezent, România înregistrează cea mai mică valoare a inflației din istoria sa.

Polonia prezintă o rată a inflației de 0,8% în 2013, scăzând față de anul 2012 cu 2,5%

Figura nr.III.1.2 Evoluția ratei inflației

Sursa:realizat de autor

Datoria externă compară datoria publică totală și cea privată totală datorată de nerezidenți, de plătit în valută, bunuri sau servicii. Aceste date sunt calculate pe baza cursului de schimb.

Datoria publică externă în sine, reprezintă, inițial, un efect al unui alt fenomen economic internațional, de mare amploare – creditarea internațională.

Investitorii care investesc în străinătate trebuie să ia în considerare sustenabilitatea datoriei unui guvern străin. Așa-numita ,,datorie sustenabilă" reprezintă valoarea datoriei care încă permite unei țari debitoare să își îndeplinească pe deplin obligațiile sale privind serviciu datoriei curente și viitoare, fără a fi nevoie să recurgă la reducerea datoriilor sau la restructurare.

O referință aplicată, în general, pentru un nivel acceptabil al datoriei externe este că valoarea netă actuală a datoriei publice externe ar trebui să fie mai mică de 150% din exporturile sale sau 250% din veniturile sale.

Crizele recente ale datoriilor din Europa – mai ales în țările cu datorii publice externe foarte mari, cum ar fi Ungaria, Polonia si Lituania – afectează Zona Euro și piețele bursiere internaționale. Este incredibil de dificil, iar unii spun imposibil, pentru o țară de a experimenta o creștere economică pe termen lung, creșterea activității de afaceri sau a investițiilor străine fără niveluri sustenabile ale datoriei externe.

În figura nr. III.1.3 este reprezentată evoluția datoriei publice externe în perioada

2002-2013 pentru cele 10 țări luate în considerare la studiu. Țara cu evoluția cea mai dinamică este Croația, care se remarcă printr-o creștere ascendentă a datoriei publice externe, în perioada 2007-2013, ajungând de la 37,1% la 60, 2%, depășind prevederile Tratatului de le Maastricht.

România a înregistrat, în anul 2012, o valoare a datoriei publice externe de 40,3% din PIB, însă aceasta a scăzut în 2013 la 34,3%.

Ungaria ocupă una dintre pozițiile fruntașe în ceea ce privește datoria publică externă, ajungând la 46% în 2013, înregistrând cea mai mai mare valoare de 63,4% în 2009, fiind urmată de Letonia cu 58,7% în același an.

Figura nr. III.1.3 Evoluția datoriei publice externe

Sursa: realizat de autor

III.2 Analiza empirică

Aria de studiu a econometriei este realitatea economică privită ca un ansamblu de relații și intercondiționări. Econometria studiază legăturile dintre fenomenele economice, dintre diferitele componente ale economiei în ansamblul său.

Scopul principal al econometriei este identificarea, estimarea și testarea modelelor prin care se surprind relațiile dintre fenomenele economice reale.
Metodele de prelucrare a datelor urmăresc îndeosebi măsurarea, cuantificarea unor relații dintre procesele economice, având în vedere mai ales relațiile de tip cauză-efect.
În continuare vom prezenta analiza de regresie multiplă pe baza datelor panel, folosind pachetul software E-views 7. Utilizarea datelor panel au în vedere atât dimensiunea transversală a datelor, cât și dimensiunea temporală, este mai complexă decât utilizarea seriillor de date simple transversale și mai potrivită pentru asemenea modele.

Înainte de a realiza metoda celor mai mici pătrate, am testat staționaritatea seriilor cu ajutorul unor teste. În urma testării staționarității, toate seriile s-au dovedit a fi staționare.

Conform testului Levin, Lin& Chu, toate seriile sunt staționare, deoarece probabilitatea asociată este mai mică de 5%.

Figura nr III.2.1 Testarea staționarității creșterii economice

Sursa: realizat de autor

Figura nr. III.2.2 Testarea staționarității datoriei externe

Sursa: realizat de autor

Figura nr. III.2.3 Testarea staționarității ratei inflației

Sursa: realizat de autor

Pentru a vedea cum influențează indicatorii analizați mai sus evoluția datoriei publice externe, dar și pentru a determina intensitatea efectelor modificării acestor indicatori asupra datoriei externe, am efectuat un test prin metoda Least Squares, ale cărui rezultate se regăsesc în figura nr. III.2.4.

Figura nr. III.2.4 Metoda Least Squares

Sursa: realizat de autor

Modelul are următoarea formă:

DAT_EXT= 30,97248-1,489903*CE+0,376423*R_INF

În urma analizei rezultatelor obținute putem trage următoarele concluzii: variabila creștere economică are o legătura indirecta cu variabila datoria publică externe, deoarece coeficientul obținut este unul negativ (- 1,489903), iar variabila rata inflației are o legătură directă, coeficientul acesteia fiind unul pozitiv (0,376423).

Astfel, în cazul în care indicatorul creștere economică va crește cu o unitate, datoria publică externă va scădea cu 1, 489903 unități, iar în cazul în care rata inflației înregistrează o creștere cu o unitate, aceasta va duce la cresterea datoriei publice externe cu 0,376423 unități.

Influența indicatorilor asupra datoriei publice externe este evidențiată de probabilitatea variabilelor, o probabilitate cât mai apropiată de 0, indicând o semnificație ridicată a parametrului, în caz contrar, parametru respectiv este nesemnificativ.

În cazul modelului analizat, ambii parametrii sunt semnificativi, având probabilități mai mici decât pragul ales de 5% ( 0%, respectiv 4,56%).

Indicatorul R-squared, care arată cât la sută din variația totală a variabilei dependente este dată de variabilele independente, are în cazul nostru valoarea de 0,6652 , ce indică o validitate a modelului, mai precis variația datoriei publice externe este explicată într-o proportie de 66,52% de celelalte variabile.

Probabilitatea F-statistic are o valoare de 0%, fiind mai mică decât pragul de 5%, ceea ce înseamnă ca ipoteza nula este respinsă, prin urmare putem trage concluzia că atât rezultatele, cât și modelul sunt valide.

Valoarea lui Durbin-Watson, aferentă modelului nostru, este de 1,80, care este mai mare decat valorile d₁=1,65 și d₂=1,73, rezultând că în model nu există o corelație liniară.

Mai departe vom prezenta distribuția rezidurilor.

Figura nr. III.2.5…Distributia rezidurilor

Sursa: realizat de autor

În această distribuție se observă că valoarea coeficientului de asimetrie este mai mică decât 0 (Skewness= -0, 345589), iar coeficientul de boltire are o valoare mai mică decât 3 (Kurtosis=2,658009), ceea ce înseamnă că este o distribuție platikurtotică.

Probabilitatea aferentă testului Jarque-Bera este de 24,35%, mai mare decât pragul de semnificație de 5%, ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza nulă conform căreia seria este normal distribuită.ltipla pejre vom prezenta analiza de regresie mj perioada 2002-2013 pentru cele n economic international, de mare amploare – cr

Concluzii

Majoritatea țărilor se confruntă cu datorii publice externe, însă considerăm că este important de știut că problema reală pe care o au țările, în ceea ce privește datoria publică externă, se referă la mărimea datoriei externe și la modul în care autoritățile publice reușesc să se descurce să o gestioneze, și nu faptul că există. Astfel, fiecare țară trebuie să își stabilească nivelul maxim de îndatorare, pe care aceasta poate să îl suporte, împrumuturile contractate trebuind să fie în concordanță cu nevoile reale ale economiei respective, precum și în strânsă legătură cu strategia de dezvoltare promovată de fiecare țară în parte. Cu cât datoria publică externă are o valoare mai mare, cu atât ea generează costuri mai mari prin dobânzi și comisioane aferente.

Nu putem ignora problemele financiare dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, gândindu-ne la implicațiile politico-economice ale datoriei publice externe în țările postcomuniste. Aceste probleme au produs ,, un mecanism al datoriilor”, ce permite instituțiilor finaciare internaționale, precum și altor instituții sau state, să preia controlul economiilor în curs de dezvoltare, astfel acest ,,mecanism al datoriilor” reprezintă ,,o nouă formă de colonizare”, reglementată de implementările politicienilor de ajustare structurală și adesea rezultă din înțelegeri tacite între clasele ce conduc țările postcomuniste în curs de dezvoltare și creditori.

În ciuda înclinărilor lor aparente și a măsurilor de politizare, aceste ,,argumente ale mecanismului datoriilor” au logică, deoarece prin mijloace de constrângere financiară, creditorii globali mult mai competitivi și mai bine organizați, vor prelua inevitabil controlul țărilor care îl pierd, eșuând în a utiliza eficient resursele împrumutate de la creditorii externi, fiind doar o problemă de timp până ce își vor pierde controlul financiar, poate și politic, dacă nu vor conștientiza mai repede problemele actuale și destul de masive cu care se confruntă.

Țările dezvoltate, situate în partea de Vest a Uniunii Europene, au început să respingă ideea de a mai ajuta țările în curs de dezvoltare din Europa, cu precădere țările postcomuniste. Într-adevăr, această repulsie este motivată de asistența financiară oferită Greciei. Dacă istoria

s-ar repeat, vom asista la situația în care, creșterea ratelor de dobândă ale datoriilor publice externe vor coincide cu căderea substanțială a prețurilor materiilor prime.

În acest sens, multe țări postcomuniste, în particular Rusia, se pot afla în aceeași ,,capcană a datoriilor publice” ca multe alte țări în curs de dezvoltare, dar cu mult mai multe riscuri politico-economice date de atâtea incertitudini în ceea ce privește numeroasele transformări prin care trec țările postcomuniste.

În lipsa unor eforturi susținute de consolidarea fiscală, precum și de reformele structurale în țările postcomuniste, se vor înregistra creșteri foarte mari ale dobânzilor aferente datoriei publice externe.

Odată cu creșterea chetuielilor publice, crește și datoria publică, ceea ce ar fi o piedică în procesul de redresare economică pe termen lung, dar și pentru echilibrarea creșterii economice.

Implicațiile politico-economice ale datoriei publice externe din țările fostului bloc comunist pot afecta masiv dezvoltarea acestora în viitor.

În momentul actual , chiar și unele țări dezvoltate se confruntă cu datorii externe masive, în acest caz, țările postcomuniste, care încă se luptă pentru a echilibra sistemele politice și pe cele economice, nu vor avea nici cea mai mică șansă în fața unei ,,crize a datoriilor”. Cu alte cuvine, o ,,criză a datoriilor” în țările postcomuniste poate duce la inversarea reformelor de după căderea sistemului comunist.

În ceea ce privește România, totalul datoriei publice externe a ajuns în anul 2013 la circa 34% din PIB, scăzând față de anul 2012, când valoarea acesteia depășea 40% din PIB.

Principala problemă cu care se confruntă România este creșterea deficitului extern, însă autoritățile publice încearcă să depășească povara dată de deficitul extern, precum și de îndatorarea excesivă prin acorduri cu Banca Mondială și cu Fondul Monetar Internațional, prin care se stabilește raportul între efortul intern și finanțarea externă, precum și prin reorientarea strategică a economiei românești. Aceste acorduri oferă României posibilitatea de a își recâștiga credibilitatea în fața creditorilor globali, și nu numai, dar îi și asigură accesul la piața privată de capital.

Martin Ehl afirmă că după 1989, țările postcomuniste au trebuit să se reinventeze, iar fiecare a facut acest lucru în felul ei și cum a știut mai bine, unele cu mai mult succes, altele cu mai puțin. Acesta este de parere că nu trebuie ridicate în slăvi țările care nu au fost înghețate de regimurile comuniste și care au avut șansa de a se dezvolta încă din acea perioadă, deoarece sunt lucruri care au funcționat și încă funcționează în țările postcomuniste și au avut mare succes.

Bibliografie

Akamatsu Kaname – A Historical Pattern of Economic Growth in Developing Countries

Barro J.Robert – Economic Growth in a Cross Section of Countries

Barry C., Tomitova L, Herman B. – Dealing Fairly with Developing Debt

Barry C., Tomitova L. – Fairness in Sovereign Debt, Ethics and International Affairs

Bilasiak J. – Substance and process in the development of party systems in East Central Europe

Blanchard O., Dornbusch R., Krugman P., Layard R., Summers L. – Reform in Eastern Europe

Buchanan James M – Public Principles of Public Debt

Burkhead, Jessie – “The balanced Budget” în Readings in Fiscal Policy

Chamon M., Borensztein Eduardo – Sovereign debt structure for crisis prevention

Clements J. Benedict, Bhattacharza Rina, Nguyen Toan Quoc – External Debt, Public Investment and Growth in Low-Income Countries

Currie Elizabeth, Dethier Jean-Jaques, Togo Eriko – Institutional Arrangements for Public Debt Management

Davoodi Hamid, Zou Heng-Fu – Fiscal Decentralization and Economic Growth: A Cross-Country Study

Ehl Martin – Cotidianul Hospodárske Noviny

Filipescu Nicolae – Confruntări ideologice în democrațiile postcomuniste

Friedman Milton – Inflation and Unemployment

G. C. da Costa – External Debt of Developing Countries

Grzymala-Buse A., Luong PJ. – Reconceptualizing the state: lessons from post-communism

Henderson A. – The international Monetary Fund and the dilemma of adjustment in Eastern Europe: Lessons from the 1980s ans prospects for the 1990s;

Herman B., Ocapo J., Spiegel S. – Overcoming Developing Countrz Debt Crisis

Hutcheson D., Korosteleva E. – The Quality of Democracy in Post-Communist Europe

Iacob A. I., Tănăsoiu O. – Modele econometrice

International Monetary Fund – External and Foreign Debt in Central and Easterm European Countries

Isărescu C. Mugur – Reflecții economice, Contribuții la Teoria Macrostabilizării

Kenneth M. – Sovereign Bond Restructuring: Collective Action Clauses and

Kiss Judit – Debt Management in Eastern Europe

Kolb W. Robert – Sovereign Debt From Safetz to Default

Kraay A., Nehru Vikram – When is External Debt Sustainable?

Krugman R. Paul – Financing vs Forgiving a Debt Overhang

Laubach Thomas, Mishkin S. Frederic – Inflation Targeting: Lessons from the International Experience

Legea nr. 313 din 28 iunie 2004 Datorie publică, Articolul 2, Definiții

Menbere Workie Tiruneh – An Empirical investigation into the Determinants of External Indebtedness

Missale Alessandro, Blanchard Jean Olivier – The Debt Burden and Debt Maturity

monitorizarea datoriei publice locale)”, 2008

Moșteanu Tatiana – Finanțe publice, ediția III, 2008

Official Crisis Intervention

Oprea Florin, Bilan Irina, Stoica Ovidiu – Public debt in Romania over the past two decades:did we have a coherent debt policy?

Opriș Petre – jurnalul.ro

Ouyang Y. Alice, Rajan S. Ramiskishen – What determines external debt tipping points

Panizza Ugo – Domestic and external public debt in developing countries

Pattillo Catherine, Ricci Luca – External Debt and Growth

Pecican E. – Econometrie…pentru economiști. Econometrie.Teorie și aplicații

RAPORT DE MONITORIZARE privind implementarea politicii publice „Managementul datoriei publice (Administrarea datoriei publice guvernamentale, precum și autorizarea și

Reinhart C., Rogoff K. – Growth in Time of Debt

Sachs, Jeffrey; Larrain, Felipe – Macroeconomics in the Global Economy, Harvester Wheatsheaf

Safia, S. – Does External Debt Affect Economic Growth: Evidence from Developing Countries

Sharp M. Ansel – A General Theory of Public Debt

Steuart James – Public Debt

Tyson L. – The debt crisis and adjustment responses in Eastern Europe: a comparative perspective

Universitatea din California în Elsevier LTD, – External debt of post-communist countries

Văcărel Iulian, – Finanțe publice, Datoria publică externă, ediția VI

Vătuiu Virgil, Popeangă Vasile – Studiu privind gestionarea datoriei publice interne și externe a României în contextul integrării în Uniunea Europeană

Zloch-Christy I. – Debt Problems of Eastern Europe

Zloch-Christy I. – East-West financial relations: current problems and future prospects

Site-uri:

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, http://www.ebrd.com

Banca Mondială, http://www.worldbank.org

Banca Națională a României, http://www.bnr.ro

Baza de date a Uniunii Europe, http://europa.eu

epp.eurostat.ec.europa.eu

http://mecometer.com

http://www.clubdeparis.org

http://www.indexmundi.com

http://www.business24.ro/

www.zf.ro

www.financiarul.ro

Ministerul Finanțelor Publice, http://www.mfinante.ro

PIIGS.net

www.reuters.com

Anexe

Tabel nr. 1 Evoluția datoriei externe în 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.2 Datoria externă în anul 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.3 Deficitul Guvernamental în anul 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.4 Evoluția stocului datoriei externe a României

Sursa: www.worldbank.org, Banca Mondială

Tabel nr.5 Variabilele modelului econometric în Bulgaria

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.6 Variabilele modelului econometric în Croația

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.7 Variabilele modelului econometric în Estonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.8 Variabilele modelului econometric în Letonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.9 Variabilele modelului econometric în Lituania

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.5 Variabilele modelului econometric în Cehia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.10 Variabilele modelului econometric în România

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.11 Variabilele modelului econometric în Polonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.12 Variabilele modelului econometric în Slovenia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.13 Variabilele modelului econometric în Ungaria

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.e

Grafic nr.1 Stocul Datoriei Externe a României

Prelucrat de autor, pe baza datelor de pe epp.eurostat.ec.europa.eu;

Grafic nr. 2 Structura datoriei de stat externe pe creditori

Bibliografie

Akamatsu Kaname – A Historical Pattern of Economic Growth in Developing Countries

Barro J.Robert – Economic Growth in a Cross Section of Countries

Barry C., Tomitova L, Herman B. – Dealing Fairly with Developing Debt

Barry C., Tomitova L. – Fairness in Sovereign Debt, Ethics and International Affairs

Bilasiak J. – Substance and process in the development of party systems in East Central Europe

Blanchard O., Dornbusch R., Krugman P., Layard R., Summers L. – Reform in Eastern Europe

Buchanan James M – Public Principles of Public Debt

Burkhead, Jessie – “The balanced Budget” în Readings in Fiscal Policy

Chamon M., Borensztein Eduardo – Sovereign debt structure for crisis prevention

Clements J. Benedict, Bhattacharza Rina, Nguyen Toan Quoc – External Debt, Public Investment and Growth in Low-Income Countries

Currie Elizabeth, Dethier Jean-Jaques, Togo Eriko – Institutional Arrangements for Public Debt Management

Davoodi Hamid, Zou Heng-Fu – Fiscal Decentralization and Economic Growth: A Cross-Country Study

Ehl Martin – Cotidianul Hospodárske Noviny

Filipescu Nicolae – Confruntări ideologice în democrațiile postcomuniste

Friedman Milton – Inflation and Unemployment

G. C. da Costa – External Debt of Developing Countries

Grzymala-Buse A., Luong PJ. – Reconceptualizing the state: lessons from post-communism

Henderson A. – The international Monetary Fund and the dilemma of adjustment in Eastern Europe: Lessons from the 1980s ans prospects for the 1990s;

Herman B., Ocapo J., Spiegel S. – Overcoming Developing Countrz Debt Crisis

Hutcheson D., Korosteleva E. – The Quality of Democracy in Post-Communist Europe

Iacob A. I., Tănăsoiu O. – Modele econometrice

International Monetary Fund – External and Foreign Debt in Central and Easterm European Countries

Isărescu C. Mugur – Reflecții economice, Contribuții la Teoria Macrostabilizării

Kenneth M. – Sovereign Bond Restructuring: Collective Action Clauses and

Kiss Judit – Debt Management in Eastern Europe

Kolb W. Robert – Sovereign Debt From Safetz to Default

Kraay A., Nehru Vikram – When is External Debt Sustainable?

Krugman R. Paul – Financing vs Forgiving a Debt Overhang

Laubach Thomas, Mishkin S. Frederic – Inflation Targeting: Lessons from the International Experience

Legea nr. 313 din 28 iunie 2004 Datorie publică, Articolul 2, Definiții

Menbere Workie Tiruneh – An Empirical investigation into the Determinants of External Indebtedness

Missale Alessandro, Blanchard Jean Olivier – The Debt Burden and Debt Maturity

monitorizarea datoriei publice locale)”, 2008

Moșteanu Tatiana – Finanțe publice, ediția III, 2008

Official Crisis Intervention

Oprea Florin, Bilan Irina, Stoica Ovidiu – Public debt in Romania over the past two decades:did we have a coherent debt policy?

Opriș Petre – jurnalul.ro

Ouyang Y. Alice, Rajan S. Ramiskishen – What determines external debt tipping points

Panizza Ugo – Domestic and external public debt in developing countries

Pattillo Catherine, Ricci Luca – External Debt and Growth

Pecican E. – Econometrie…pentru economiști. Econometrie.Teorie și aplicații

RAPORT DE MONITORIZARE privind implementarea politicii publice „Managementul datoriei publice (Administrarea datoriei publice guvernamentale, precum și autorizarea și

Reinhart C., Rogoff K. – Growth in Time of Debt

Sachs, Jeffrey; Larrain, Felipe – Macroeconomics in the Global Economy, Harvester Wheatsheaf

Safia, S. – Does External Debt Affect Economic Growth: Evidence from Developing Countries

Sharp M. Ansel – A General Theory of Public Debt

Steuart James – Public Debt

Tyson L. – The debt crisis and adjustment responses in Eastern Europe: a comparative perspective

Universitatea din California în Elsevier LTD, – External debt of post-communist countries

Văcărel Iulian, – Finanțe publice, Datoria publică externă, ediția VI

Vătuiu Virgil, Popeangă Vasile – Studiu privind gestionarea datoriei publice interne și externe a României în contextul integrării în Uniunea Europeană

Zloch-Christy I. – Debt Problems of Eastern Europe

Zloch-Christy I. – East-West financial relations: current problems and future prospects

Site-uri:

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, http://www.ebrd.com

Banca Mondială, http://www.worldbank.org

Banca Națională a României, http://www.bnr.ro

Baza de date a Uniunii Europe, http://europa.eu

epp.eurostat.ec.europa.eu

http://mecometer.com

http://www.clubdeparis.org

http://www.indexmundi.com

http://www.business24.ro/

www.zf.ro

www.financiarul.ro

Ministerul Finanțelor Publice, http://www.mfinante.ro

PIIGS.net

www.reuters.com

Anexe

Tabel nr. 1 Evoluția datoriei externe în 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.2 Datoria externă în anul 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.3 Deficitul Guvernamental în anul 2013

Sursa: mecometer.com

Tabel nr.4 Evoluția stocului datoriei externe a României

Sursa: www.worldbank.org, Banca Mondială

Tabel nr.5 Variabilele modelului econometric în Bulgaria

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.6 Variabilele modelului econometric în Croația

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.7 Variabilele modelului econometric în Estonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.8 Variabilele modelului econometric în Letonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.9 Variabilele modelului econometric în Lituania

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.5 Variabilele modelului econometric în Cehia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.10 Variabilele modelului econometric în România

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.11 Variabilele modelului econometric în Polonia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.12 Variabilele modelului econometric în Slovenia

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.eu

Tabel nr.13 Variabilele modelului econometric în Ungaria

Sursa: epp.eurostat.ec.europa.e

Grafic nr.1 Stocul Datoriei Externe a României

Prelucrat de autor, pe baza datelor de pe epp.eurostat.ec.europa.eu;

Grafic nr. 2 Structura datoriei de stat externe pe creditori