Datoria Publica a Romaniei In Contextul de Tara Membra a Uniunii Europene
Datoria publică a României în contextul de țară membră a Uniunii Europene
CUPRINS
1. Introducere
2. Datoria Publică
2.1. CONCEPT ȘI NOȚIUNI GENERALE
2.2. STRUCTURA DATORIEI PUBLICE
2.2.2. DATORIE PUBLICĂ GUVERNAMENTALĂ
2.2.3. DATORIE PUBLICĂ LOCALĂ
2.2.4. DATORIE PUBLICĂ INTERNĂ
2.2.5. DATORIA PUBLICĂ EXTERNĂ
3. Pactul de Stabilitate și Creștere
3.1. ASPECTE GENERALE
3.2. STRUCTURA PACTULUI DE STABILITATE ȘI CREȘTERE
3.2.1. Componenta Corectivă
3.2.2. Componenta Preventivă
3.3. MODIFICĂRILE PACTULUI DE STABILITATE ȘI CREȘTERE
3.3.1. Six-Pack
3.3.2. Two-Pack
3.3.3. Tratatul Fiscal
4. Strategii Europene
4.1. STRATEGIA LISABONA 2000
4.2. STRATEGIA EUROPA 2020
5. Datoria publică la nivelul Uniunii Europene
5.1. Metodologia cercetării
5.2. INDICATORI AI DATORIEI PUBLICE: COMPARAȚIE INTERNȚIONALĂ
5.2.1. Indicatori de Nivel
5.2.2. Indicatori de Structura
5.2.3. Indicatori de Dinamică
6. Concluzii
7. Bibliografie
8. Anexe
Introducere
Conceptul de datorie presupune un împrumut fie acesta la nivelul unei persoane, unui grup de persoane sau la nivel de stat. În cazul cel din urmă denumirea acestei noțiuni este de datorie publică. Printre avantajele datoriei publice se numără acoperirea deficitelor, consolidarea patrimoniului național, ș.a. De asemenea, există anumite dezavantaje precum cheltuielile de rambursare, reducerea capitalului circulant, ș.a. Așadar cu toate că împrumutul la nivel de stat prezintă și dezavantaje, necesitatea acestuia în anumite cazuri este inevitabilă.
Tematica prezintă o importanță deosebită, datorită faptului că se resimte la nivel macroeconomic prin statul țării, microeconomic la nivelul întreprinderilor, dar și la nivelul fiecărui individ prin nivelul de trai. Datoria publică a avut în ultimii ani o dinamică ascendentă, din cauza actualei crize economico-financiare.
Lucrarea de față analizează datoria publică a României în contextul de țară membră a Uniunii Europene, urmărind modificările și consecințele acesteia. Evoluția deficitului bugetar și a datoriei publice trebuia controlată prin reglementările elaborate de organele de conducere ale Uniunii Europene în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere, însă din cauza crizei economico-financiare rezultatele nu au fost cele așteptate. În paralel, Uniunea Europeană urmărea o strategie cu diferite scopuri economice, care a eșuat din cauza contextului economic și a fost înlocuită cu o variantă îmbunătățită.
În acest sens primul capitol prezintă conceptul și noțiuni generale ale datoriei publice. De asemenea, în cadrul acestui capitol este prezentată structura și componentele datoriei publice conform legislației Romîniei.
Al doilea capitol conține informații legate de conținutul, structura și modificările aduse Pactului de Stabilitate și Creștere. Următorul capitol constă în strategiile urmărite la nivelul Uniunii Europene. Capitolul se împarte în două subcapitole, Strategia Lisabona 2000 și Strategia Europa 2020. Ultimul an urmărit în cadrul prime strategii este2010, însă rezultatele nefiind conform așteptărilor, în locul acesteia a fost implementată Strategia Europa 2020, ce urmărește evoluția economică a statelor membre în perioada 2010-2020.
Ultimul capitol prezintă o analiză a indicatorilor datoriei publice la nivelul Uniunii Europene pe o perioadă de zece ani. În cadrul analizei s-au urmărit indicatori de nivel, de structură și de dinamică a nouă țări între anii 2002-2012.
Scopul cercetării constă în abordarea comparativă a datoriei publice și indicatorilor acesteia, pentru a analiza situația economică a României și a altor state membre ale Uniunii Europene. Astfel se poate observa statutul economic al țărilor membre, ținând cont de reglementările impuse privind datoria publică, în contextul crizei economico-financiare și măsurile luate în privința progresului economic.
Datoria Publică
Concept și noțiuni generale
În cadrul unei economii de piață, nivelul cheltuielilor unui stat poate depăși nivelul veniturilor acestuia. În astfel de situații, autoritățile publice sunt nevoite să apeleze la diferite entități care beneficiaza de un surplus financiar temporar dispensabil. Acest excedent contractat sub formă de împrumut poate fi folosit pentru acoperirea necesităților statului privind diferența dintre cheltuielile și veniturile bugetare.
În acest context putem vorbi despre datoria publică ca fiind „totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, ce provin din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către Guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor și de către autoritățile administrației publice locale”. Așadar, datoria publică are rolul de a reduce rezultatul diferenței dintre cheltuielile și veniturile bugetare.
În cazul în care s-au creat necesități de trezorerie sau necesități de echilibru bugetar, organele fiscale recurg la măsuri de îndatorare. Trezoreria finanțelor publice sau direcția generală a mișcării fondurilor sunt instituțiile care se ocupă cu observarea și anticiparea lipsei lichidităților. În primul rând se apelează la disponibilitățile blocate pentru astfel de situații și alți posibili împrumutători. În cazul în care această soluție nu este suficientă se solicită intervenția băncii centrale. Cazurile extreme sunt reprezentate de imposibilitatea băncii centrale de a aloca un avans instituției publice în cauză, în contul veniturilor bugetare viitoare. Dacă veniturile fiscale și nefiscale nu acoperă cheltuielile se va recurge la împrumuturi pe piața externă.
Contractarea obligaților de natura datoriei publice se face de către Guvern, dar numai prin intermediul Ministerului Economiei și Finanțelor. Resursele dobândite prin astfel de contracte pot avea ca destinații acoperirea deficitului bugetar, finațarea deficitului bugetului de stat sau cel al asigurărilor sociale din exercițiul curent anului contractării sau a deficitului asigurărilor sociale din anii precendeți. Refinanțarea sau rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale sunt, de asemenea, considerate posibile destinații ale sumelor de bani de natura datoriei publice. Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să asigure un anumit sold în contul curent general al Trezoreriei Statului. Nivelul corespunzător al acestui sold a fost stabilit de aceași instituție, iar sumele de bani contractate pot asigura menținerea acestuia. Ministerul Economiei și Finanțelor contractează împrumuturi guvernamentale cu scopul finanțării unor proiecte prioritare economiei românești.
Rambursarea împrumuturilor de pe piața externa are drept surse de plată „disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului, finanțările nerambursabile angajate in numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale, cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanțări rambursabile cu garanția statului, alte surse, in condițiile legii.” Aceasta reprezintă o tehnică de stingere a datoriei publice. Rambursarea, refinanțarea, incapacitatea de plată, deprecierea monetară și repudierea compun tehnicile de stingere a datoriei publice. Raportul dintre datoria publică și produsul intern brut poartă denumirea de grad de îndatorare și reprezintă indicatorul prin care se stabilește dacă produsul intern brut poate să susțină rambursarea datoriei publice și ce procent din acesta se poate aloca pentru restituire. Această restituire se poate realiza numai după ce au fost efectuate cheltuielile indispensabile ale unui stat. Se poate observa valoarea informativă a indicatorului, întrucât nu se poate aloca întregul produs intern brut realizat într-un an, amortizării datoriei publice.
Structura datoriei publice
În urma contractării unui împrumut, statul se îndatorează la împrumutător, fie acesta persoană fizică sau juridică. În funcție de beneficiarul împrumutului, datoria publică se compune din datorie publică guvernamentală și datorie publică locală.
Totodata gradul de exigibilitate a datoriei publice este reprezentat în ambele componente ale datoriei publice prin datoria publică flotantă și datoria publică consolidată. Datoria publică flotantă este acea datorie constituită pe termen scurt cu scopul de a acoperi lipsa de lichiditate. Datoriile pe termen lung sunt reunite sub denumirea de datorie publică consolidată.
Ansamblul datoriei publice a unei țări este format din totalitatea împrumuturilor, indiferent dacă acestea sunt pe plan intern sau pe plan extern. Datorită acestui fapt, structura actuală a datoriei publice se constituie din două componente, datoria publica guvernamentală și datoria publică locală. Această structură a fost aprobată conform ordonanței de urgență privind datoria publică OUG 64/2007, publicată în Monitorul Oficial Nr. 439/28.VI.2007. Structura datoriei publice a fost modificată în anul în care a început actuala criză economico-financiară.
Înaintea acestei modificări datoria publică se compunea din datorie publică guvernamentală externă și datorie publică guvernamentală internă. Necesitatea modificării structurii provine din faptul că ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2007 implementează “abordarea separată a procesului de administrare a datoriei publice guvernamentale, activitate care revine în exclusivitate Ministerului Finanțelor Publice, față de procesul de administrare a datoriei publice locale, realizat de autoritățile administrației publice locale;”.
2.2.2. Datorie Publică Guvernamentală
Datoria publică guvernamentală reprezinta „totalitatea obligațiilor financiare ale unui stat, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele României, pe piețele financiare.” Instituția încredințată cu administrarea datoriei publice guvernamentale este Ministerul Economiei și al Finanțelor. Acesta poate decide in privința finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțarea și rambursarea anticipate a datoriei publice guvernamentale, menținerea unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului și finanțarea pe bază de lege a unor strategii prioritare pentru economia statului. Scopul administrării datoriei publice guvernamentale este „asigurarea necesităților de finanțare guvernamentală în condițiile minimizării costurilor pe termen lung și limitării riscurilor implicate.”Instrumentele datoriei publice guvernamentale, în baza cărora se pot stabili contracte privind obligații de natura datoriei publice, sunt titluri de stat emise pe piața internă sau externă, împrumuturi de stat de la diferite instituții de credit, împrumuturi de stat de la guverne sau agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale și garanții de stat.
Acoperirea riscurilor financiare, ce provin din garanțiile unui stat, este bazată pe creearea unui fond de risc sub denumirea de Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală. Sursele acestui fond se compun din „sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutați / garantați de stat; sumele încasate de la subîmprumutați / garantați de stat reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat plătite de Ministerul Finanțelor Publice, în numele garantatului sau subîmprumutatului; dobânzile la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;”.
Datorie Publică Locală
„Datoria publică locală reprezintă o obligație generală care trebuie rambursată, conform acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale împrumutate, precum si din veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de autoritățile administrației publice locale dupa caz.”. Instrumentele datoriei publice locale se compun din credite furnizor, titluri de valoare, împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituții de credit, leasing financiar si garanție locală.ți / garantați de stat; sumele încasate de la subîmprumutați / garantați de stat reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente finanțărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat plătite de Ministerul Finanțelor Publice, în numele garantatului sau subîmprumutatului; dobânzile la disponibilitățile aflate în contul fondului de risc;”.
Datorie Publică Locală
„Datoria publică locală reprezintă o obligație generală care trebuie rambursată, conform acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unității administrativ-teritoriale împrumutate, precum si din veniturile beneficiarilor de împrumuturi garantate de autoritățile administrației publice locale dupa caz.”. Instrumentele datoriei publice locale se compun din credite furnizor, titluri de valoare, împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituții de credit, leasing financiar si garanție locală.
Împrumuturile contractate de unitățile administrativ teritoriale alcătuiesc serviciul datoriei publice locale, iar acesta „nu reprezintă obligații sau răspunderi ale Guvernului și va fi plătit din bugetele locale și din bugetele beneficiarilor de împrumuturi garantate de autoritățile administrației publice locale, precum si din sumele obținute din contractarea de împrumuturi pentru refinanțarea datoriei publice locale.” Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale acordă avizul în baza căruia se contractează finanțările sau refinațările datoriei publice locale. Instrumentele datoriei publice se compun din titluri de valoare și împrumuturi de la societățile comerciale bancare sau de la alte instituții de credit. Asemănător datoriei publice guvernamentale se creează un fond de risc pentru datoria publică locală, având ca scop acoperirea riscurilor ce provin din garanțiile și împrumuturile unităților administrativ-teritoriale și dacă este cazul subîmprumutate beneficiarilor finali.
Datorie Publică Internă
Datoria publică guvernamentală internă este definită ca fiind „ partea din datoria publică guvernamentală care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente în România, în lei sau în valută, în conformitate cu prevederile prezentei legi sau ale altor legi speciale, inclusiv sumele utilizate temporar din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru finanțarea temporară a deficitelor bugetare;”.
Datoria publică locală internă este acea parte „parte din datoria publică locală care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale autorităților administrației.”. Pentru acordarea unui astfel de împrumut care ar putea determina o datorie publică internă, se efectuează o analiză economico-financiară. Această analiză are rolul de a determina gradul de risc care se acceptă în cazul în care nu depășește 10% din valoarea împrumutului. Comisionul de risc se calculează în baza gradului de risc acceptat prin aplicarea unei cote procentuale, urmând a fi virat la termenele menționate, în contractul încheiat cu Ministerul Finanțelor.
Datoria publică externă
Asemănător datoriei publice interne, cea externă este, de asemenea, compusă din datorie publică guvernamentală externă și datorie publică locală externă. Datoria publică guvernamentală externă se compune din „ totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, prin intermediul Ministerului de Economie și al Finanțelor, de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România”. Ministerul Finanțelor Publice este instituția care înregistrează, monitorizează și administrează datoria publică externă. Datele statistice privind datoria publică externă sunt colectate conform metodologiei Fondului Monetar Internațional și a Uniunii Europene.
Criteriile după care se grupează împrumuturile externe sunt alcătuite în funcție de destinație, de durata pentru care se acordă, de modalitatea de rambursare, de garanția solicitată, precum și din punctul de vedere al creditorului și al împrumutatului. Cele mai frecvente împrumuturi acordate în funcție de destinație sunt creditele pe mărfuri de la creditor sau din țara, cărora li se alătură împrumuturile financiare acordate de organisme financiare internaționale în valută, cu scop productiv, pentru dezvoltarea infrastructurii.
I. Văcărel și coautorii susțin că din punctul de vedere al duratei „creditele externe pot fi: pe termene scurte (1-2 ani), mijlocii (3-5 ani) sau lungi (peste 5 ani). Beneficiarul creditului este interesat ca termenul de rambursare să fie suficient de îndepărtat pentru a-și putea procura resursele necesare restituirii acestuia și achitării dobânzilor și a altor cheltuieli aferente.” Având ca perspectivă termenul final de rambursare, se disting trei perioade: perioada de utilizare a creditului, perioada de grație a creditului și perioada de rambursare propriu-zisă.
Modalitățile de înapoiere a împrumuturilor externe sunt stabilite în funcție de cotele procentuale de rambursare. Aceste cote pot fi egale, inegale sau creditul poate fi rambursat într-o singură tranșă. Spre deosebire de cotele egale, cotele procentuale inegale pot crește într-un mod progresiv. În cazul în care, creditul se rambursează într-o singură tranșă, acesta se achită la scadență.
Împrumutătorul are dreptul de a solicita o garanție, ce poate fi de natură materială sau morală, pentru un împrumut. Garanția materială în baza căreia sunt acordate creditele externe poate consta în mărfuri, acțiuni și obligațiuni, rezerve de aur și devize ale statului, etc. În timp ce, garanția morală este reprezentată de experți trimiși „în țara debitoare, pentru a verifica oportunitatea creditelor solicitate, capacitatea de rambursare a sumelor împrumutate, modul de folosire a sumelor acordate, ș.a.”.Posibilele instituții creditoare pot fi întreprinderi furnizoare, bănci și alte instituții financiare, guverne, organisme financiare internaționale, rentieri și alte persoane fizice. Diferențele dintre instituțiile creditoare sunt reprezentate de faptul că „întreprinderile furnizoare, bănci și alte instituții financiare acordă credite pe baze bilaterale; guvernele acordă asistență publică bilaterală, iar organismele financiare internaționale acordă asistență publică pe baze multilaterale”.
Printre instituțiile care pot beneficia de un astfel de împrumut extern se regăsesc băncile, întreprinderile private și publice, guverne, alte unități administrativ-teritoriale sau alte instituții de drept public. Periodic guvernului îi sunt raportate analize privind balanța de plăți externe, soluții pentru acoperirea deficitului și propuneri de utilizare a excedentului. În România, rolul de a raporta aceste analize îl dețin atât Ministerul Finanțelor cât și Banca Națională. În contextul datoriei publice se poate vorbi de gestiunea acesteia, concept ce presupune menținerea datoriei publice la un nivel sustenabil, determinat prin relația dintre nevoie netă de finanțare și capacitatea de generare de surplusuri, și elaborarea de strategii de reducere și administrarea acesteia.
Pactul de Stabilitate și Creștere
Aspecte Generale
Pactul de Stabilitate și Creștere a fost propus de către Theo Waigel, ministrul de finanțe al Germaniei, în 1995. Acesta susținea faptul că pentru a implementa o moneda comună, țările membre ale Uniunii Europene trebuie sa depună mai multe eforturi, privind disciplina bugetară. Avantajele unei monede stabile și unificate sunt reducerea costului tranzacțiilor, siguranța piețelelor financiare prin minimizarea riscului, facilitatea unei integrări avantajoase..
Actul constă în reguli prin care se urmărește și se controleaza disciplina bugetară, dar importanța previziunii acestora este deasemenea esențială. Analiza previziunilor se concentrează pe ajustarea deficiențelor, completarea lacunelor și evitarea posibilelor dificultăți. “Pentru a adera la UE, statele membre trebuie să îndeplinească criteriile de convergență de la Maastricht. Pactul de Stabilitate și Creștere a fost adoptat pentru a se asigura că aceste țări respectă criteriile de stabilitate și după aderarea la Uniunea Economică Monetară”.
Existența reglementărilor prin care să se asigure o bună coordonare a politicilor bugetare în cadrul Uniunii Europene era necesară tuturor statelor membre, această necesitate fiind înțeleasă de țările în cauză. Astfel a luat naștere Pactul de Stabilitate și Creștere, care în prima lui formă impunea niște reguli foarte stricte, care au fost criticate ulterior. Rigiditatea și modul aleator în care au fost stabilite criteriile, ce urmareau disciplina bugetară, au fost principalul motiv de controversă.
Pragurile, pe care statele membre nu aveau voie să le depășească, constau într-un deficit bugetar mai mare de 3% din produsul intern brut sau o datorie publică mai mare de 60%. În cazul în care una din țările respective depășeau aceste praguri, Comisia Europeană putea propune Consiliului European întocmirea unei analize economice a țării, în urma căreia se puteau lua măsuri împotriva statului în cauză. Luând în considerare toate aceste aspecte, de când a fost implementat Pactul de Stabilitate și Creștere, diferite țări au încălcat condițiile pactului, iar în cazul statelor Franța și Germania, Consiliul European s-a aflat în incapacitate de a acționa.
Structura Pactului de Stabilitate și Creștere
Structura Pactului de Stabilitate și Creștere se compune din doua categorii: componenta corectivă și componenta preventivă. Componenta corectivă analizează și urmărește corectarea deficiențelor bugetare și fiscale deja existente. Tot aceasta componentă impune și criterile disciplinei bugetare în care statele membre ale Uniunii Europene trebuie să se încadreze.
Componenta Corectivă
Componenta corectivă susține procedura în caz de deficit excesiv. Procedura se aplică în cazul în care deficitul bugetar al unei țări depășește pragul de 3% sau datoria publică depășește 60% din produsul intern brut. Prin aplicarea acestei proceduri, Consiliul European poate să ofere statului aflat în impas sugestii, privind redresarea situației. Nerespectarea reglementărilor și a sugestilor duce la sancționarea statelor din Uniunea Europeană.
Interacționarea între deficit și datorie este urmărită prin componenta corectivă. Relația dintre deficit și datorie este puternică, în special la țările cu o datorie publică de peste 60%. Deficitul bugetar reprezintă o variabilă a fluxurilor, în timp ce datoria publică reprezintă o variabilă a stocurilor. Astfel la sfârșitul unui an, dacă un stat se confruntă cu deficit bugetar, acesta necesită fonduri pentru finanțare, afectând astfel nivelul datoriei publice.
Componenta Preventivă
Componenta preventivă, după cum spune și numele, este menită să asigure o bună funcționare a sistemului fiscal și de a evita posibile consecințe negative asupra Uniunii Europene Monetare. Prin această componentă, țările membre ale zonei Uniunii Europene își asumă obligația de a transmite anual documente și statistici prin care se analizează stabilitatea țării. Alături de aceste statistici se trimite și programul național de reformă. Pe baza actelor trimise, Comisia Europeană poate oferi sugestii sau recomandări. „ Acest program prezintă modul în care statul membru intenționează să asigure și să mențină viabilitatea finațelor publice pe termen mediu.”.
Prevenirea apariției unui deficit excesiv se bazeaza pe două instrumente politice ale componentei preventive. Primul instrument este inițiat de către Comisia Europeana și pus in aplicare de către Consiliul European. Acest instrument constă în declanșarea unei proceduri de avertizare preventivă, prin care se anticipează un deficit excesiv.
Implementarea mecanismului de avertizare preventivă conduce la cel de-al doilea instrument, ce constă în recomandarea Comisiei Europene a unor sugestii, privind respectarea obligaților din Pactul de Stabilitate și Creștere. “Consiliul acționează în acest mod în cazul în care constată o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM) sau de la strategia de ajustare pentru realizarea OTM, pentru a preveni apariția unui deficit excesiv. Prin recomandarea de avertizare timpurie se solicită statului membru în cauză să ia măsurile de ajustare necesare, pentru a preveni o astfel de situație.”
Modificările Pactului de Stabilitate și Creștere
În urma încălărilor repetate a unor țări, puternice din punct de vedere economic, a criteriilor menționate în Pactul de Stabilitate și Creștere, s-au adăugat noi reforme la redactarea inițiala a documentului.
Prima reformă a fost adoptată în 2005 și urmărea reducerea stricteții condițiilor inițiale. Cele două praguri ale deficitelor, de 3% a deficitului bugetar respectiv 60% a datoriei publice, au fost păstrate și în această nouă reformă.
Cea de a doua reformă a fost implementată în 2011 sub numele de “Six-Pack”, deoarece reunește șase reglementări ce au încercat să ajusteze decalajele identificate în timpul recentei crize economico-financiare. În continuarea acesteia s-a aprobat în 2013, o reforma numită “Two-Pack”, prin care se dorea un sistem de guvernare bugetară mai stabil, cu un mecanism de supraveghere și monitorizare eficient.
Six-Pack
Acest set de reglementări formeaza un program de stabilitate pentru țările membre ale Uniunii Europene și un program de convergență pentru statele ce doresc să adere la UE. Reglementările au ca scop formarea unei politici fiscale prin care pragurile deficitelor să nu fie depășite, iar în cazul în care datoria publică depășește 60% din produsul intern brut, aceasta trebuie să aibă un trend descrescător în fiecare an ce urmează.
Sub numele de “Six-Pack” sunt încadrate cinci reglementări și o directivă, care pe lângă monitorizarea fiscală urmărește și o monitorizare macroeconomică în conformitate cu noua procedură de dezechilibru macroeconomic. Aceasta reformă întărește ambele componente ale Pactului de Stabilitate și Creștere, atât cea corectivă cât și cea preventivă. Exemplul potrivit ce dovedește această îmbunătățire este procedura deficitului excesiv, asupra căreia s-au făcut modificări pentru a accelera procedura.
Criteriul datoriei este, de asemenea, ajustat prin pachetul de șase propuneri, astfel încât procedura deficitului excesiv poate fi lansată și pe baza unui raport al datoriei de peste 60% din produsul intern brut și nu numai pe pe baza unui deficit de peste 3% din produsul intern brut, care a fost cazul până în prezent.
De asemenea, interpretarea statistică a datelor, precum și un nou set de sancțiuni fac parte din modificările aduse de aceasta reformă a Pactului de Stabilitate și Creștere. S-a dorit promovarea unor sancțiuni automate, una dintre acestea fiind legată de incapacitatea unui stat de a aplica recomandările Consiliului European. În acest caz se creează un depozit la care statul respectiv plătește dobândă de 0.2% din produsul intern brut până reușește o redresare economică, atât fiscală cât și bugetară.
Two-Pack
Având ca punct de plecare pachetul de reglementări “Six-Pack”, s-au aprobat în 2013 două reglementări ce constau în “proceduri suplimentare de supraveghere și de monitorizare pentru statele membre din zona euro.” Pachetul de reforme dorește instituirea nu numai a unui cadru de supraveghere bugetară, dar și de supraveghere a stabilității financiare a statelor membre ale Uniunii Europene.
Lipsa stabilității financiare a unei țări îi permite Comisiei Europene să recomande Consiliului European să ceară statului în cauză măsuri de corectare. “Prin urmare, prezentul regulament completează componenta preventivă a Pactului de Stabilitate și Creștere, în special, prin asigurarea integrării corespunzătoare a recomandărilor politice ale Uniunii Europene în pregătirile bugetare naționale și creșterea presiunii în cadrul Eurogrupului.”
Legislația Two-Pack a fost aplicată după ce statele membre și Comisia Europeana au concluzionat asupra convenților și proiectelor, privind așteptările bugetare și raportările bilanțiere a datoriilor. Aceste prevederi sunt incluse într-un cod în care sunt prevăzute toate mențiunile și clauzele stabilite de comun acord.
Tratatul Fiscal
Pactul fiscal reprezintă o modificare ulterioară adusă Pactului de Stabilitate și Creștere care în unele aspecte completează pactul, iar în altele îmbunătățește criterii deja existente. Acest act a intrat în vigoare din 2013, ca o completare ultimei reforme “Two-Pack”. Tratatul fiscal este inclus în Tratatul de Stabilitate, Coordonare și Guvernanță (TSCG). “ Pactul fiscal impune statelor membre să consacre în legislația națională o regulă a bugetului echilibrat, prin introducerea unei limite inferioare de deficit structural de 0,5 % din produsul intern brut , centrat pe termen mediu așa cum este definit în Pactul de Stabilitate și Creștere .”
Strategii Europene
Strategia Lisabona 2000
Conform analizei Comisiei Europene, Europa se confruntă cu probleme majore precum globalizarea, schimbarea climatului și îmbătrânirea populației. Strategia Lisabona 2000-2010 a luat naștere ca o măsură de combatere a acestora. Astfel, acest proiect urmărește dezvoltarea coordonării țărilor europene în domeniul economic, al pieței muncii și al politicilor sociale. Strategia urmărește un set de obiective și măsuri axate pe “orientarea politicilor europene de creștere economică și ocupare a forței de muncă, urmărind realizarea obiectivului strategic al Uniunii Europene, de a deveni cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere”.
Rezultatele urmărite pot fi încadrate în 4 etape, fiecare cu un scop specific.
Prima etapă constă în sincronizarea cu reformele implementate înaintea anului 2000. Aceste reforme se referă la procesul Luxemburg ce avea ca scop dezvoltarea strategiei legate de piața muncii la nivelul Europei. O altă reformă este procesul Cardiff, ce a pornit în 1998, urmărind implementarea problemelor de mediu în politicile Uniunii Europene. Ultimul proces din prima etapa a Strategiei Lisabona se numește procesul Cologne și urmărește uniformizarea politicilor sociale macro-economice la nivelul Uniunii Europene.
Cea de a doua etapă, numită și Lisabona I, se axa pe implementarea strategiei în primii ani de funcționare, 2000-2004. În cadrul acestei etape s-a stabilit scopul principal al strategiei, de a deveni cea mai dinamică și competitivă economie bazată pe cunoaștere, capabilă de a susține creșterea economică, cu mai multe oportunități de angajare și un grad mai mare al coeziunii sociale, toate aceste aspecte fiind urmărite alături de grija pentru mediul înconjurător. Domeniile principale urmărite fiind provocările tehnologice, stiința economică, competivitatea, politicile financiare și macro-economice, precum și modelul social european.
Provocările tehnologice presupun investirea în economia digitală, cu ajutorul tehnologiei de comunicare informațională. Al doilea domeniu urmărește majorarea numărului absolvenților de facultate,precum și acordarea unei atenții sporite în cadrul coordonării în domeniul cercetării. Competitivitatea se remarcă prin faptul că piețele interne ar trebui să beneficieze de liberalizarea industriilor, astfel fiind stimulat antreprenoriatul. Politicile financiare urmăresc integrarea în continuare a piețelor de capital, iar din punctul de vedere al politicilor macro-economice, Pactul de Stabilitate și Creștere ar trebui corelat cu creșterea economică și ocuparea forței de muncă. Modelul social european presupune stabilitate socială garantată, prin pensii sustenabile și stimularea forței de muncă.
Comisia a stabilit aceste domenii, ca fiind domeniile a căror modificări se datorează Strategiei Lisabona. Numărul acestora fiind mare, Comisia Europeană a stabilit zece priorități sub forma unei reforme structurale:
Promovarea măsurilor active persoanelor inactive și prevenirea șomajului;
Stimularea creării de noi locuri de muncă și promovarea antreprenoriatului;
Promovarea adaptabilității, atât a angajaților cât și a angajatorilor;
Promovarea îmbătrânirii active;
Promovarea egalității între femei și bărbați;
Promovarea investițiilor în capital uman și a strategiilor de învățare pe tot parcursul vieții ;
Sprijinirea și integrarea persoanelor dezavantajate, precum și combaterea discriminării pe piața forței de muncă;
Promovarea stimulentelor fiscale și financiare pentru a rentabiliza munca;
Îndemnarea muncii legale, în detrimentul celei nedeclarate;
Reducerea diferențelor regionale privind ocuparea forței de muncă;
Lisabona II, cea de a treia etapă, reprezintă o fază de evaluare și o nouă perioadă, având drept origine Strategia 2005-2008. Noua strategie a apărut ca urmare a evaluării Strategiei Lisabona, la jumătatea perioadei. În anul 2004, aproape jumătate de deceniu a trecut de când strategia a fost implementată, dar din punct de vedere economic situația se deteriorase față de anul 2000. Astfel s-a concluzionat relansarea strategiei cu o concetrare mai mare și mai urgentă pentru a putea readuce obiectivele 2010, într-un plan realist.
Astfel strategia relansat[ a fost orientată în trei mari domenii: creșterea economică, piața muncii și coordonarea guvernării. Stimularea inovației prin investiții în tehnologie, alături de stabilirea parteneriatelor între statele membre, contribuind la gradul de atracție al investitorilor în Uniunea Europeană, constituie primul domeniul și anume cel al creșterii economice.
Cel de-al doilea obiectiv este legat de piața muncii. Aceasta ar trebui să evolueze, stimulând forța de muncă prin flexicuritate. Flexicuritatea este un concept ce identifică o cale de mijloc între nevoile angajatorilor și nevoile angajaților, între flexibilitate și securitate, urmărind adaptarea lucrătorilor la piața muncii, în condițiile creșterii competitivității, respectând modelul social european. În acest context în baza datelor Eurostat am analizat graficul din figura 1, ce reprezintă rata ocupării forței de muncă pe perioada 2002 – 2012. După cum se poate observa, între anii 2004 și prima jumătate a anului 2008 evoluția ratei menționate a avut o pantă crescătoare.
Figura 1. Rata ocupării forței de muncă
Coordonarea guvernării, este cel de-al treilea scop al strategiei 2005-2008, și se referă la monitorizarea prin rapoarte anuale evaluate de către Parlamentul European, introducerea de noi direcții în privința politicilor macro- și microeconomice.
Ultima etapă presupune cea de a doua evaluare și actuala criză economico-financiară. Propuneri pentru cea de a doua perioadă a Strategiei Lisabona s-au discutat la sfârșitul anului 2007. La acel moment semnalele crizei erau prezente, dar într-o proporție mai mare în Statele Unite ale Americii. Impactul major asupra Europei a fost în a doua jumătate a anului 2008, cu repercursiuni asupra piețelor financiare și a economiei reale. În această privință s-au implementat zece acțiuni de revenire în patru domenii principale. Uniunea Europeană a sprijinit inițiativa creării locurilor de muncă, crescând astfel cererea de muncă, fiind ajutați oamenii. Astfel erau ajutați oamenii. Întreprinderile au fost încurajate prin reducerea taxelor administrative și promovarea antreprenoriatului. Infrastructura și domeniul energiei urmăreau eficiența energiei, adoptând energiile regenerabile și investind în infrastructura Europei. A fost susținută cercetarea și inovarea, pentru a putea atinge obiectivele menționate prin tehnologii noi.
M. C. Marinaș susține că “din punct de vedere al structurii, Strategia Lisabona nu a fost greșită, deoarece cuprinde mecanismul ce permite transformarea structurală și modernizarea economiei europene”, dar cu toate acestea se remarcă printr-o “slabă implementare la nivel național și rezultate mult sub așteptările inițiale”. Din neajunsurile la care se referă autorul, un aspect important este faptul că în stabilirea obiectivelor Strategiei Lisabona s-au avut în vedere ritmuri de creștere medii și faze de expansiune economică, dar a fost neglijată durata ciclurilor de afaceri. De asemenea aria domenilor a fost prea largă, nepermițând prioritizarea obiectivelor. Strategia Lisabona a fost inițiată pentru a reduce decalajele dintre SUA și Europa, iar principalele obiective au fost inspirate de modelul american, excluzând ritmurile de creștere preponderent mari din cazul economiilor, Chinei sau Indiei.
Strategia Europa 2020
„Criza a anulat ani de progrese economice și sociale și a pus în evidență deficiențele structurale ale economiei Europei.”. Din această cauză a fost adoptată Strategia Europa 2020, în primăvara anului 2010, înlocuind Agenda Lisabona 2000, deoarece a existat un eșec în transformarea Uniunii Europene în “cea mai dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume până în anul 2010”. Începând cu anul 2012, 25 de state din Uniunea Europeană au aderat la pactul fiscal “Stabilitate și guvernanță fiscală”, care prevedea deficitul bugetar structural să fie maxim 0,5% din produsul intern brut și reiterează că deficitul bugetar să nu depășească 3% din produsul intern brut, nivel stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Pentru a evita eșecul strategiei anterioare, indicatorii celei actuale vor fi monitorizați în permanență. Asemănător Strategiei Lisabona, Strategia Europa 2020 urmărește trei priorități.
Creșterea economică inteligentă prin dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere și inovare este una din prioritățile strategiei actuale.
O altă prioritate este creșterea economică durabilă, prin promovarea unei economii eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive.
Cea de a treia prioritate este creșterea economică favorabilă incluziunii, prin promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, care să asigure coeziunea socială și teritorială.
Alături de aceste priorități, pentru a stabili rezultatul așteptat în 2012, s-au propus diferite obiective printre care și faptul că 75% din populația cu vârsta între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă. Un alt obiectiv urmărește domeniul cercetării-dezvoltării și presupune alocarea a 3% din produsul intern burt al Uniunii Europene pentru domeniul în cauză. Rata abandonului școlar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% și cel puțin 40% din generația tânără ar trebui să aibă studii superioare. Obiectivele “20/20/20” în materie de climă și energie ar trebui îndeplinite, iar numărul persoanelor amenințate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.. Cele cinci obiective implementate pentru a atinge prioritățile menționate mai sus sunt interconectate, adică îndeplinirea unui obiectiv influențează îndeplinirea altui obiectiv.
În funcție de gradul de îndeplinire, Comisia Europeană apreciază că există trei scenarii posibile pentru Europa anului 2020. Redresarea durabilă presupune o revenire completă a economiei europene, consolidând potențialul pentru a obține rezultate mai bune. Redresarea lentă reprezintă scenariul ce admite că economia europeană va suferi o pierdere permanentă de bunăstare și va relua creșterea de la acest nivel inferior, fără ca panta să scadă.
Ultimul scenariu posibil se numește Deceniu Pierdut. Acest scenariu susține că Europa va suferi o pierdere permanentă de bunăstare și de potențial de creștere. Aceste scenarii sunt publicate în cadrul strategiei și se pot observa și în figura 2.
Figura 2. Scenariile Strategiei Europa 2020
O altă cauză a eșecului Strategiei Lisabona 2000, ce urmează a fi rectificată în cadrul Strategiei Europa 2020 este reponsabilitatea redusă a statelor Uniunii Europene. Această responsabilitate se dorește împuternicită cu ajutorul combinației dintre prioritățile și obiectivele stabilite anterior, iar concomitent întocmirea unor rapoarte de țară, care să permită astfel fiecărui stat să-și creeze propria strategie de redresare economică și sustenabilitatea finanțelor publice. Din partea Comisiei Europene se vor transmite recomandări, privind deciziile luate în plan economic, astfel încât în cazul unui răspuns necorespunzător din partea țării respective, se pot emite sancțiuni și avertismente. “Prezentarea de rapoarte privind îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020 și evaluarea Pactului de stabilitate și creștere se vor efectua simultan, făcându-se însă în continuare distincția între aceste instrumente și menținând integritatea Pactului.“.
Scopul strategiei este eficientizarea sistemului de prestații sociale și eliminarea problemelor indentificate. Una din aceste probleme, interesant de analizat, este cea conform căreia există cheltuieli care s-au dublat, fără ca nivelul de trai să crească semnificativ.
Datoria publică la nivelul Uniunii Europene
Metodologia cercetării
În studiul de caz ce urmează am analizat o serie de indicatori de apreciere. Indicatorii de apreciere ai datoriei publice au fost implementați pentru a putea analiza economia unui stat din perspectiva datoriei și a gradului de îndatorare. Acești indicatori se împart în indicatori de nivel, de structură, de dinamică, iar cei analizați sunt prezentați după cum urmează:
Indicatorii menționați anterior au fost calculați cu ajutorul unor baze de date. Tabelele au fost prelucrate în programul Microsoft Excel 2010, iar datele provin din secțiunea de statistici a Comisie Europene. Excepțiile constau în faptul că datele legate de serviciul datoriei publice au fost extrase din rapoartele Ministerului de Finanțe Publice a României și drept urmare acest indicator alături de raportul dintre serviciul datoriei publice și numărul de locuitori au fost calculați doar pentru România.
Perioada analizată începe cu anul 2002 și se încheie cu anul 2012. Statisticile au fost extrase pe baza acestor zece ani, cu mențiunea că serviciul datoriei publice a fost analizat pe perioada 2005-2012.
Indicatori ai datoriei publice: comparație internțională
Indicatori de Nivel
Prin analiza volumului datoriei publice se pot observa modificările suferite într-un interval de timp. Acest indicator reprezintă suma obligațiilor nerambursate ale statului, iar modificările acestuia pot explica fluctuațiile diferitelor perioade economice. Conform datelor Eurostat, România a avut un nivel aproximativ constant de la începutul perioadei analizate până anul 2007, acesta situându-se în jurul valorii de 10.000 milioane Euro. După anul respectiv valorile volumului datoriei publice au avut o creștere exponențială. De menționat este faptul că nivelul datoriei în 2012 a fost de aproximativ 50.000 milioane Euro.
În comparație cu România, Slovenia a avut un nivel mai mic al datoriei publice, acesta situându-se în 2002 la aproximativ 6700 milioane Euro, iar în 2012 la aproximativ 19.000 milioane Euro. Analizând volumul datoriei publice cu ajutorul graficului din figura 1, construit în baza datelor anexei 1, se pot observa diferențele datoriei publice dintre cele două țări.
Figura 1. Nivelul datoriei publice – România, Slovenia
Într-un palier superior României, referitor la valorile volumui datoriei publice, pot fi clasificate în ordine crescătoare următoarele țări: Portugalia, Polonia, Austria, Spania, Franța, Germania, Italia. După cum se poate observa și în anexa 1, această ordine se păstrează pe parcursul perioadei analizate, inclusiv în ultimul an, 2012, unde valorile sunt semnificativ ridicate. Valori apropiate se pot observa pentru țări precum Austria, Polonia și Portugalia, iar nivelul acestora este exemplificat în figura 2, de asemenea, construită cu ajutorul anexei 1.
Figura 2. Nivelul datoriei publice – Austria, Polonia, Portugalia
Nivelul datoriei publice ce variază pentru anul 2002 în jurul valorii de 1.000.000 milioane Euro sunt prezente în cazul țărilor următoare: Franța, Germania, Italia. Valoarea aceasta este dublată în anul 2012. În comparație cu aceste țări, Spania a avut în perioada analizată un nivel al acestui indicator mai mic, dar mai mult decât dublul datoriei publice a Austriei. În figura 3, se pot vizualiza grafic aceste diferențe – grafic care a utilizat date din cadrul anexei 1.
Figura 3. Nivelul datoriei publice – Germania, Franța, Italia, Spania
Raportul dintre datoria publică și produsul intern brut reprezintă un indicator al îndatorării. Acest indicator este unul orientativ, deoarece nu se poate aloca întregul produs intern brut pentru a acoperi datoria publică. Nivelul gradului de îndatorare se situează peste nivelul de 60%, impus prin Tratatul de la Maastricht, în cazurile Germaniei, Italiei și Austriei. Valoarea cea mai mare a gradului de îndatorare este pentru Italia, urmată de Austria și Germania. În 2003 nivelul de 60% este depășit de Franța, iar în 2004 de către Portugalia. Nivelul gradului de îndatorare al Spaniei depășește 60% în anul 2010. La sfârșitul perioadei analizate, grad de îndatorare variază după cum se poate observa și în anexa 1, fiind ridicat astfel: Italia – 127%, Portugalia – 124%, Franța – 90%, Spania – 86%, Germania – 81% și Austria – 74%. Pe baza anexei menționate a fost construită figura 4, pentru a se analiza grafic aceste diferențe.
Figura 4. Nivelul gradului de îndatorare
Serviciul datoriei publice este un alt indicator de nivel, ce reprezintă totalitatea costurilor aferente datoriei publice. După cum este prezentată în lege, acesta se definiește ca fiind „totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente datoriei publice provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ori de către unitățile administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, pentru o perioadă determinată”.
Indicatorul a fost introdus în legea datoriei publice publicată în anul 2004, care a intrat în vigoare în anul 2005. Astfel datele publicate încep din 2005. În acest an nivelul serviciului datoriei publice a fost de 18163 milioane Euro. După cum se poate observa și în anexa 2, în anul 2007 nivelul serviciului datoriei publice a fost de 46.072 milioane Euro, acesta fiind anul în care a început criza. În ultimul an al perioadei analizate valoarea indicatorului a fost de 282.634 milioane Euro.
Următorul indicator analizat este datoria per capita. Acest indicator arată datoria aferentă fiecărui locuitor al țării analizate, dar în același timp și nivelul bunăstării locuitorilor. Indicatorul este unul orientativ, datoria neputând fi împărțită în mod egal fiecărui locuitor. Analiza acestui indicator se poate observa în anexa 3. Se remarcă valorile mari ale acestui indicator în cazul Italiei în anul 2002, situându-se în jurul valorii de 20.000 Euro, asemănător cu cazul Austriei, urmate de situața Germaniei și Franței cu valori de aproximativ 15.000 Euro.
Cea mai mică valoare a indicatorului analizat în anul 2002 este atribuită României cu 500 Euro pe cap de locuitor. În 2010, an în care majoritatea țărilor analizate aveau un nivel ridicat al indicatorului față de primii ani ai perioadei analizate, Franța și Austria aveau un nivel foarte apropiat al indicatorului de aproximativ 24.500 Euro. Nivelul datoriei publice per capita al Franței începe cu anul 2011 să depășească nivelul Austriei. Asemănător cu începutul perioadei analizate, valoarea indicatorului este în cazul Italiei cea mai mare, ajungând în 2012 la 32.700 Euro per locuitor.
Serviciul datoriei publice per capita este analizat în anexa 2. Se pot remarca valorile semnificativ mai reduse decât cele ale raportului dintre volumul datoriei publice și numărul de locuitori. Cea mai mare valoare fiind atinsă în anul 2009 de 1.17%, reprezentând procentul din serviciul datoriei publice care ar putea fi atribuit fiecărui locuitor al României.
Indicatori de Structura
Indicatorii de structură includ structura datoriei publice după scadență și structura acesteia ținând cont de instrumente.
Structura datoriei publice după scadență se împarte în datorie cu maturitate pe termen scurt, mediu și lung. Se pot stabili următoarele criterii pentru analiza structurii datoriei publice după maturitate: maturitate până într-un an, mai mare de un an, între un an și cinci ani, între cinci și șapte ani, între șapte și zece ani, între zece și cincisprezece ani, între cincisprezece și treizeci de ani și mai mare de treizeci de ani.
Figura 7. Structura datoriei după scadențe – Spania 2002, 2007
În anul 2002 structura datoriei după scadență cuprindea toate maturitățile în cazul Spaniei. După cum se poate observa și din figura 7, construită pe baza anexei 4, datoria cu maturitatea de peste un an avea ponderea semnificativ mai mare decât cea mai mică de un an. Volumul datoriei cu scadența între șapte și zece ani are ponderea cea mai mare din totalul datoriei, cu valoarea de 122 257.6 milioane Euro, urmat de cel cu scadență între un an și cinci ani. Partea de datorie cu maturitatea până într-un an, însumează aproximativ 5% din total.
Spre deosebire de anul 2002, în 2007 ponderea cea mai mare este ocupată de maturitățile între zece și cincisprezece ani și un an și cinci ani; ponderea datoriei cu scadență mai mică de un an reducându-se la 2%. Acest aspect se poate remarca, de asemenea, în figura 7.
Din același punct de vedere în 2012 ponderile cele mai mari erau cele cu scadență între un an și cinci ani și zece și cincisprezece ani, iar ponderea datoriei cu scadență până într-un an a crescut și a atins aproximativ nivelul de 8%, caz exemplificat în anexa 9.
Germania a avut o pondere mult mai mică a datoriei publice cu maturitatea de până într-un an decât cea de peste un an. Volumul datoriei cu maturitatea mai mică de un an se situa în 2002 la aproximativ 35.000 milioane Euro.
În comparație cu acesta volumul datoriei cu maturitate pe termen mediu și lung era în jurul valorii de 750.000 milioane Euro, aproape dublu față de valorea Spaniei. În anul 2007 ponderea volumului datoriei cu maturitate pe termen scurt a fost de 5%, cea mai mare parte din volum fiind pe termen mediu și lung.
În figura 8, prezentă și în anexa 10, sunt analizate structurile datorie publice în funcție de maturități pentru Germania în anii 2002 și 2007, cea din 2012 fiind expusă în cadrul anexei 9.
Figura 8. Structura datoriei după scadențe – Germania 2002, 2007
Volumul datoriei cu scadență mai mică de un an în cazul Franței era semnificativ mai mic decât cel cu maturitate pe termen mediu și lung. Structura datoriei publice după maturitate pentru Franța este prezentată sub forma unui grafic în anexa 10 pentru anii 2012 și 2007 și în anexa 11 pentru anul 2002.
Valorile sunt asemănătoare și cazul Poloniei cu mențiunea că ponderea datoriei cu scadență mai mică de un an a fost în anul 2002 de 13% din totalul datoriei publice, iar în anul 2012 doar de 2%, după cum se poate vedea și în graficele prezentate în figura 9. Graficul aferent anului 2007 este exemplificat cu ajutorul datelor din anexa 7 în anexa 14.
Figura 9. Structura datoriei publice după scadență – Polonia 2002 și 2012
România avea niveluri asemănătoare ale volumelor datoriei cu scadență mai mică de un an și scadență între cincisprezece și treizeci de ani, cea cu maturitatea mai mică de un an fiind de aproximativ un sfert din totalul structurii. Chiar dacă pe perioada analizată, valorile datoriei cu maturitățile menționate au crescut, ponderile lor, în total, au scăzut. În 2012, cea mai mare pondere era ocupată de datoria cu scadență între un an și cincisprezece ani. Aceste mențiuni se pot observa în graficele structurii după scadențe pentru cazul României din anexa 12, grafice concepute în baza datelor din anexa 6.
Chiar dacă a avut un grad de îndatorare de peste 100% pe toată perioada analizată, Italia a avut numai datorii cu scadență mai mică de un an, valoarea ei crescând cu aproape 100 000 de milioane Euro. Structura datoriei Italiei este concepută cu ajutorul datelor din tabelul aferent anexei 6, iar graficele ce exemplifică aceste date se află în cadrul anexelor 12 și 13.
În cazul Austriei, datoria pe termen scurt și foarte scurt ocupă ponderea la începutul perioadei analizate, aproximativ 10%, iar cea mai mare pondere fiind ocupată de cea pe termen lung. După cum se poate remarca și în anexele 13 și 14, în anul 2007 și 2012 datoria pe termen foarte scurt avea ponderea cea mai mică, aceasta fiind de 7% respectiv 2%.
Asemănător cu ponderile Austriei sunt cele ale Portugaliei, aceasta având în 2002, o pondere de 41% din totalul datoriei pe termen mediu, iar cea pe termen scurt de doar 9%. În 2007 ponderea datoriei pe termen foarte scurt era de 24%, iar în 2012 ponderea a fost 12% din totalul datoriei publice. Aceste aspecte sunt prezentate sub forma unor grafice în cadrul anexei 15.
După cum se poate observa și în figura 10, Slovenia avea în anul 2002 o pondere mică a datoriei cu maturitate pe termen lung, fiind de 17%, cea mai mare pondere având datoria cu maturitate pe termen mediu de 56%. În 2007 ponderile maturităților pe termen mediu și pe termen scurt au fost apropiate, în jur de 25% din totalul datoriei, iar în 2012 cea mai mare pondere era ocupată de datoria pe termen lung cu un procent de aproape 60%.
Figura 10. Structura datoriei publice după scadență – Slovenia 2002 și 2012
Structura datoriei publice se împarte în funcție de tipurile de instrumente în împrumuturi de stat, titluri de stat, valute, depozite transferabile și alte depozite. Valutele în care poate fi exprimată datoria publică externă sunt RON, EURO, USD și altele.
Ponderea cea mai mare din datoria Germaniei este formată din titlurile de stat și împrumuturile de stat, valuta având valoarea cea mai mică. În anul 2002 valoarea împrumuturilor de stat a fost de 430.000 milioane Euro, aproximativ jumătate din valoarea titlurilor de stat.
Valoarea împrumuturilor este asemănătoare și în anul 2007, dar reprezintă o treime din valoare titlurilor de stat, urmând ca în 2012 ponderile din 2002 să fie reluate. Datele menționate sunt prezentate în anexa 16 și exemplificate cu ajutorul graficelor în figura 11 și în anexa 20.
Figura 11. Structura datoriei publice după instrumente – Germania 2002 și 2007
Similar cu Germania, țări ca Spania, Italia și Austria au o pondere mare a titlurilor de stat urmate de împrumuturile de stat în totalul datoriei, valorile acestora prezentând o diferență de până la zece ori mai mică în cazul Italiei. Acestă observație se aplică în special Spaniei, care prezintă o diferență semnificativă între cele două instrumente – una din componente fiind de șase ori mai mică decât cealaltă. Situația se poate vizualiza în figura 12. Restul țărilor menționate sunt exemplificate prin grafice în anexele 21 și 22.
Figura 12. Structura datoriei publice după instrumente – Spania 2002 și 2012
Spre deosebire de țările menționate, Franța și Portugalia au optat pentru o gama mai largă a componentelor datoriei. Acestea cuprind toate tipurile de instrumente: titluri de stat cu ponderea cea mai mare, împrumuturi de stat, depozite transferabile, valută și alte depozite. Anul 2012 este ilustrat în graficele din figura 13, iar restul în anexele 21 și 23. Chiar dacă structura datoriei celor două țări este asemănătoare, trebuie menționat faptul că în volumul datoriei există diferențe semnificative.
Figura 13. Structura datoriei publice după instrumente – Franța, Portugalia
Polonia, Slovenia și România prezintă o particularitate interesantă, ce constă în ponderea valutei. În țările menționate, valuta nu este o componentă a datoriei publice. Această observație se poate confirma analizând tabelele anexelor 18, 19 și 20. Valuta devine parte a structurii datoriei, doar în cazul României începând cu anul 2005. România are cele mai mici diferențe între valoarea titlurilor de stat și valoarea împrumuturilor de stat. Aspectele menționate sunt exemplificate în figura 14.
Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, susține că o “ concentrarea mare a deținerilor de datorie publică și o structură pe maturități nu foarte avantajoasă sunt și rezultatul unei reforme întârziate a sistemului de pensii (spre deosebire de alte țări din regiunea Europei Centrale și de Est, care au deja fonduri de pensii private dezvoltate)”.
Aceasta se datorează faptului că fondurile de pensii nu dispun de o parte semnificativă de contribuitori care “să poată cumpăra sume foarte mari de titluri de stat și să lărgească astfel baza de investitori în instrumentele de datorie publică”. Autorul menționează, de asemenea, faptul că piețele pentru titluri de stat sunt caracteristici standard pentru țări precum Germania, Austria, Italia sau Polonia.
Figura 14. Structura datoriei publice după instrumente – Polonia, Slovenia, România
Tabelele cuprinse între anexele 16 și 20 conțin structuriile țărilor analizate, Germania, Spania, Franța, Italia, Austria, Polonia, Portugalia, România și Slovenia, după tipurile de instrumente, valută, depozite transferabile, titluri de stat, împrumuturi de stat și alte depozite, analiza fiind efectuată pe o perioada de zece ani, începând cu anul 2002. Graficele cuprinse între anexele 20 și 24 au fost construite pe baza tabelelor menționate anterior, analizând pentru fiecare țară anii 2002, 2007 și 2012.
Indicatori de Dinamică
Indicatorii de dinamică ai datoriei publice se calculează ca fiind modificările absolute sau relative, atât a indicatorilor de nivel cât și a celor de structură, prezentați anterior. Conform datelor Eurostat, România a avut o evoluție ascendentă a datoriei publice cu o pantă crescatoare începând din anul 2007.
După cum se poate vedea în figura 15., valorile datoriei publice între anii 2002 și 2012 nu au avut o evoluție omogenă. Creșterea bruscă a volumului datoriei este una dintre urmările crizei economice și financiare mondiale. “În 2007, la începutul actualei crize, deși economia românească cunoscuse în anii precedenți o creștere economică anuală mai mare de 4-5%, sistemul înregistra o majorare a datoriei externe pe termen scurt.”.
Cu valori apropiate se află Slovenia, de asemenea, analizată în figura 15. Panta evoluției nu este la fel de abrută ca în cazul României, volumul datoriei publice crescând pe parcursul perioadei analizate doar de trei ori în comporație cu cel al României, care a crescut de cinci ori.
Figura 15. Evoluția volumui total al datoriei publice – România, Slovenia
De asemenea, am analizat evoluția volumului datoriei publice pentru țările Germania, Spania, Franța și Italia, întrucât aceste țări au avut un nivel relativ apropiat al datoriei, fapt ce a permis analiza acestora în paralel. Figura 16 prezintă modificarea datoriei publice pentru țările menționate. Pantele modificărilor nu sunt foarte abrupte, dar se remarcă evoluția în cazul Germaniei între anii 2007 și 2010. Diferența cea mai mare între valoarea datoriei din 2012 și cea din 2002 se poate observa grafic, în cazul Franței, datoria pornind de la mai puțin de 1.000.000 milioane Euro și dublându-și valoarea.
Figura 16. Evoluția volumui total al datoriei publice – Germania, Spania, Franța, Italia
Anexa 35 conține evoluția volumul datoriei publice atât pentru țările analizate anterior cât și pentru Polonia, Portugalia și Austria. După cum se poate observa din graficul anexat, pantele acestor țări sunt ascendente, cu mențiunea că Austria are cea mai mică modificare între anii 2002 și 2012. Se remarcă tentativele Poloniei de rederesare în anii 2007 și 2010. Graficele menționate sunt construite cu ajutorul bazei de date din anexa 1.
Figura 17 conține modificările absolute ale volumului datoriei publice. Dintre tările analizate, cazul Franței iese în evidență având modificări graduale, pe toată perioada analizată. Franța este urmată de Germania, care se remarcă prin faptul că în anul 2011, aceasta încearcă să își mențină nivelul datoriei din anul 2010, reușind să asigure o modificare mică a acesteia.
Figura 17. Modificările absolute ale volumului datoriei publice
Modificările în cazul Spaniei devin semnificative din anul 2007, distingându-se prin faptul că în acest an îsi reduce volumul datoriei publice cu 8.000 milioane Euro, după cum se poate remarca și din anexa 25. Anexa menționată conține un tabel cu modificările absolute ale volumului datoriei publice a tuturor țărilor analizate pe cei zece ani. Pe baza acestui tabel a fost conceput graficul din figura 17. Italia are, asemănător Spaniei, un trend crescător cu două excepții anul 2007 și 2011, ani în care cu toate că modificările sunt pozitive, acestea sunt mai mici decât în ceilalți ani.
Evoluția modificărilor absolute, în cazul Austriei este în sens ascendentă, pe parcursul a primilor patru ani din perioada analizată, urmată de o diferență mare creată din cauza crizei în anul 2007, an în care diferența volumului datoriei publice față de anul anterior este de 15.000 milioane Euro.
Totuși Autstria reușește spre sfârșitul perioadei analizate să îsi reducă valoarea modificărilor. Portugalia și Polonia au un trend asemănător, cea din urmă recunoscând în anul 2011 o reducere a volumului datoriei prin valoarea negativă a modificării absolute din anul 2011 față de anul 2010.
România și Slovenia au valorile cele mai mici ale modificărilor volumului datoriei publice, ambele țări recunoscând o diferență mare între valoarea din 2006 și cea din 2007, cea din 2007 fiind considerabil mai mare.
Modificările absolute ale gradului de îndatorare sunt calculate în tabelul ilustrat în anexa 25. Tabelul menționat reprezintă originea figurii 18, prezentând un grafic în care aceste modificări se pot observa cu lejeritate. Din analizele făcute pe plan internațional s-a remarcat faptul că țările cu un grad mare al dezvoltării au fost mai afectate decât cele cu un grad mai mic.
“Efectele crizei asupra Europei sunt cu atât mai mari cu cât ritmul de creștere economică înregistrat în fiecare din cei trei ani precedenți crizei se situa la un nivel superior celui american.” Astfel se explică diferențele evoluțiilor gradului de îndatorare între țări, precum Germania, Spania, Franța, Italia, Austria, Polonia, România și Slovenia.
Gradul de îndatorare al României a crescut în perioada 2008-2012, dar fluctuațile nu au fost foarte mari. Valorile acestui raport variază între 12.4% și 37.9%, valori înregistrate în 2006 respectiv 2012. Modificări mici putem remarca și în cazul Sloveniei, care a reușit să mențina gradul de îndatorare sub nivelul de 30% până în 2008, iar din 2009 evoluția ascendentă a acestui grad a avut o pantă crescătoare, ajungând în 2012 la 54.4%.
Două extreme ies în evidență prin valori peste 100%. Una dintre aceste extreme este gradul de îndatorare al Italiei, care nu s-a modificat cu mai mult de 22 puncte procentuale.Acesta a înregistrat pe toată perioada analizată valori peste 100%., cea mai mică valoare fiind de 103.3% în 2007, iar cea mai mare de 127% în 2012. Chiar dacă Italia a avut valori mari ale gradului de îndatorare, faptul că modificările au fost mici determină ca această țară să nu iasă în evidență în graficul din figura 18.
Figura 18. Modificările absolute ale gradului de îndatorare
Portugalia este țara cu cele mai mari modificări dintre țările analizate. Gradul de îndatorare al Portugaliei înregistra în 2002 valoare de 56.8%, iar în 2012 o valoare de peste 124%. Cauza acestei modificări majore este, de asemenea, criza financiară, care a contribuit la o reducere a produsului intern brut în 2009 cu 2,7%.
Recesiunea din Portugalia a fost cauzată de scăderea cererii externe și interne, alături de o rata crescătoare, dar din ce în ce mai mică a creditelor. “Deși în 2010, creșterea economică în Portugalia a progresat cu 1,4% datorită revenirii exporturilor, în a doua parte a anului problematica datoriei suverane și-a pus accentul asupra economiei portugheze.”
Valorile ce relevă modificările absolute ale serviciului datoriei publice se regăsesc în anexa 26. Se pot observa variațiile acestui indicator în anii 2009 și 2010, creștere semnificativă în 2009 respectiv scădere semnificativă în 2010.
În aceeași anexă se regăsesc date privind modificările indicatorului calculat, ca raport între serviciul datoriei publice și numărul de locuitori. După cum se constată din anexă, modificările au loc în același sens și în aceeași ani.
Evoluția modificărilor absolute ale raportului între datoria publică și numărul de locuitori a avut un trend asemănător pentru toate țările analizate. Pe parcursul acestui trend a avut loc o scădere și o creștere semnificativă. Scăderea s-a petrecut între anii 2006 și 2008, fiecare țară având cate un punct culminant.
În Franța această scădere a avut loc înainte de anul 2006, dar valoarea a rămas pozitivă, însemnând că raportul între volumul datoriei publice și numărul de locuitori a avut o desfășurare crescătoare pe perioada analizată.
Spania a avut modificări negative până în anul 2007, semnificând reduceri ale valorii raportului, urmate de o creștere rapidă cauzată de actuala criză economico-financiară. România se remarcă ca țara cu evoluția modificărilor absolute ale raportului menționat aproape constantă.
Italia, Germania și Polonia se evidențiază printr-o scădere între anii 2011 și 2010, în timp ce în cazul Sloveniei reducerea apare mai devreme cu un an, iar în anii menționați se observă o creștere a modificării. Austria înregistrează schimbări bruște în comparație cu Portugalia, după cum se observă și în figura anexei 37. Figura menționată a fost construită pe baza datelor calculate în tabelul aferent anexei 31.
Figura 19. Modificările absolute ale datoriei cu maturitate mai mică de un an
Anexa 38 conține grafice cu modificările absolute ale structurii datoriei publice după maturitate. Primul grafic,prezent și în figura 19, conține modificările absolute ale datoriei cu maturitatea mai mică de un an. Se disting cazul Franței care a avut reduceri semnificative ale datoriei pe termen scurt în anul 2003 și 2006, cazul Germaniei cu o creștere în 2010 și o reducere expresivă în 2012 si cazul Italiei care fluctuează aproape în fiecare an pe toată perioada analizată.
Cel de-al doilea grafic, prezentat și în figura 20, conține modificările absolute ale datoriei cu maturitatea pe termen mediu, lung și foarte lung. În acest grafic ies în evidență cazul Franței cu modificări semnificative pe toată perioada analizată, menționând excepția din anul 2009, cazul Spaniei care începe să aibă modificări mari începând cu anul 2009 și cazul Poloniei care a avut o valoare a modificării mare în anul 2007 urmată de o reducere considerabilă în 2008.
Graficele din baza anexei menționate au fost întocmite pe baza tabelelor ce conțin valorile modificărilor absolute ale structurii datoriei publice aferente anexelor 27 și 28.
Figura 20. Modificările absolute ale datoriei cu maturitate mai mare de un an
Variații semnificative ale împrumuturilor de stat se pot observa în cazul Germaniei, având o reducere de 23 miliarde Euro în 2007 față de 2006 și o creștere de aproape 200.000 milioane Euro în anul 2010, urmată de o reducere mai mare decât cea menționată.
Spania se distinge printr-o evoluție ascendentă a modificărilor absolute ale împrumuturilor de stat începând din anul 2009. Italia și Austria înregistrează în anul 2008 reduceri ale acestui tip de instrument, acesta fiind anul în care actuala criză economico-financiară s-a resimțit profund în spațiul european.
Franța se evidențiază printr-o reducere în anul 2011 urmată de o creștere mai mare decât dublul valorii reducerii în anul următor. De remarcat este cazul României care înregistrează o reducere în ultimul an al perioadei analizate, după cum se poate vedea și în anexa 29. Modificările analizate au fost reprezentate cu ajutorul datelor din anexa menționată în graficul anexei 39.
Alături de graficul menționat, în aceeași anexa se regăsește un alt grafic realizat pe baza celui de-al doilea tabel din anexa 29, prezentând modificările absolute ale titlurilor de stat. Comparativ cu modificările împrumuturilor de stat se pot observa predominanța schimbărilor pozitive mari, cele negative reducându-și ponderea semnficativ.
Modificările cele mai mari au fost ale Germaniei și Franței, iar începând din 2009 aceastea au fost urmate de Spania. Italia a avut o pantă pozitivă a evoluției modificărilor absolute ale titlurilor de stat până în anul 2009, când înregistrează o pantă negativă până la sfârșitul perioadei analizate. Polonia și Portugalia au înregistrat scăderi semnificative în anul 2011, iar Slovenia și România sunt țările cu modificările cele mai mici, dar având evoluție ascendentă a acestora.
Modificările relative, numite și modificările procentuale, raportează modificările absolute la valoarea acestora din anului inițial, pentru a putea analiza schimbările indicatorilor în procente. În cadrul anexei 30 se află un tabel cu variațiile relative ale volumului datoriei publice, iar în anexa 40 un grafic ce reflectă aceste variații. După cum se poate vedea și din graficul anexat, modificări procentuale mari sunt în cazul României, Sloveniei, urmate de Spania în anul 2009.
Polonia a avut o scădere procentuală de 0.5% în 2003 față de 2004 urmată de o creștere de 22%, de asemenea scăderi procentuale au mai avut loc în 2008 și 2011, observabil în figura 21. Germania și restul țărilor au avut un trend aproximativ constant al modificărilor relative ale volumului datoriei publice fără să se distingă prin valori semnificative ale acestuia.
Figura 21. Modificările relative ale volumului datoriei publice
Modificările procentuale ale serviciul datoriei publice are fluctuați mari pe toată perioada analizată, ajungând în anul 2009 la peste 300%,iar în anul următor -18%. Indicatorul calculat ca raport între serviciul datoriei publice și numărul de locuitori a variat similar cu indicatorul analizat anterior. Modificările procentuale variază de la 0,22%, înregistrate între anii 2003 și 2002 la peste 150% între 2004 și 2003.
Modificările relative ale gradului de îndatorare sunt prezente în figura 22. Această figură a fost întocmită folosind datele din anexa 30. România iese în evidență și în acest caz prin valoare de 76%, urmată de Slovenia cu valoarea de 60%, ambele valori fiind înregistrate în anul 2009. România se remarcă și prin faptul că a înregistrat valoarea cea mai mică a variației procentuale.
În anul 2006 România își reducea gradul de îndatorare cu peste 20%. Spania, Italia, Austria, România și Slovenia au avut până în anul 2007 modificări procentuale negative, însemnând o reducere a gradului de îndatorare. Germania și Polonia sunt singurele țări care în a doua jumătate a perioadei analizate reușesc să înregistreaze valori negative, Germania în 2011 respectiv Polonia în 2012.
Figura 22. Modificările relative ale gradului de îndatorare
Din modificările relative ale raportului între datoria publică și numărul de locuitori ies în evidență valorile României și Sloveniei din anul 2009, de 63% respectiv 52%. La începutul perioadei analizate se remarcă Polonia, prin valori mai mari decât restul țărilor analizate, și Spania, având cele mai mici valori până în anul 2007. Datele analizate sunt centralizate în tabelul aferent anexei 31 și se pot vizualiza prin intermediul graficului anexei 41.
Anexa 42 conține grafice construite cu ajutorul datelor din anexele 32 și 33 și reprezintă modificările procentuale ale structurii datoriei publice după scadență. În primul grafic sunt prezentate variațiile datoriei cu scadența până într-un an. Valori ridicate pot fi observate pe toată perioada analizată, cea mai mare fiind înregistrată de Portugalia, între anii 2004 și 2003, aproximativ 420%, urmată de Slovenia în anul 2012 cu aproximativ 360%.
Germania se remarcă prin valoarea de aproape 100% în anul 2010. Spania înregistrează o reducere a datoriei cu maturitate mai mică de un an în anul 2007 de 35%, urmată de o creștere de 766%. România se distinge printr-o reducere a aceluiași tip de datorie în anul 2005 de 100%. Austria înregistrează cea mai mare valoare a modificării procentuale în 2008 de 360%.
Cel de-al doilea grafic prezintă modificările relative ale datoriei cu maturitate mai mare de un an. Dintre aceste modificări se evidențiază Spania cu o reducere procentuală în 2004 de aproximativ 100%, urmată de o creștere procentuală semnificativă.
Spania are modificări semnificative începând cu anul 2009. Portugalia, Slovenia și România prezintă în anul 2009 o creștere procentuală, iar în anii următori încercări de a diminua această creștere. După cum se poate observa și în anexa 42, datorită faptului că Italia nu are datorii pe termen lung modificările sunt nule. Germania, Austria și Polonia nu au creșteri semnificative, cea mai mare fiind de 25% în cazul Poloniei.
Anexa 34 conține date privind modificările relative ale împrumuturilor de stat și titlurilor de stat. Pe baza acestor date s-au construit graficele aferente anexelor 43 și 44, ce ilustrează aceste modificări. La începutul perioadei se remarcă Italia, având cea mai mare valoare a modificărilor relative ale împrumuturilor de stat, și Polonia, având valoarea ce mai mică.
Pe parcusul perioadei analizate se remarcă Spania, cu o micșorare sugestivă în anul 2007 și o creștere bruscă în 2010. Portugalia se distinge prin valori mari în 2009 și 2011 și scăderi în 2010 și 2012, cea din urmă situându-se la a doua cea mai mare valoare dintre toate țările analizate. România are o evoluție fluctuantă a acestor modficări, cea mai mică valoare fiind de aproximativ-3% în 2007, iar cea mai mare 42% în 2009.
Figura 23 conține evoluția modificărilor relative ale titlurilor de stat. Dintre evoluțiile țărilor analizate, cea care iese în evidență este cea a României, înregistrând valorile cele mai mici ale acestor modificări în 2003, 2005 și 2006. Pe parcursul perioadei analizate, România prezintă modificări semnificative comparativ cu restul țărilor analizate, marcând perioada 2007-2012, cu cele mai mari valori.
La începutul perioadei se remarcă Polonia cu modificări procentuale de până la 42% ale titlurilor de stat. Slovenia înregistrează o variație procentuală ridicată de aproximativ 50%, restul țărilor neavând modificări procentuale semnificative ale titlurilor de stat pe toată perioada analizată.
Figura 23. Modificările relative ale titlurilor de stat
Concluzii
Criza economico-financiară a avut repercursiuni semnificative în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Din această cauză Strategia Lisabona 2000 a eșuat, prezența crizei fiind una neașteptată. Progresele economice până în acel moment au fost aproape anulate, iar ca măsură pentru menținerea stabilității economice și financiare majoritatea țărilor au contractat împrumuturi de mare valoare, aspect observat și pe baza analizei indicatorilor de nivel.
Majoritatea țărilor îndatorate au preferat împrumuturi pe termene cât mai lungi, din cauza imprevizibilității crizei și incertitudinii revenirii economice. De asemenea, statele membre au optat pentru o dispersie a instrumentelor datoriei publice, remarcând valoarea mare a împrumuturilor de stat și titlurilor de stat, în comparație cu valuta sau depozitele.
Consecințele a fost prezente și la nivelul Pactului de Stabilitate și Creștere, datoria publică neputând fi controlată prin reglementările impuse. Mai multe țări din Uniunea Europeană au încălcat criterile pactului, iar acesta a fost modificat în repetate rânduri. La sfârșitul anului 2011 Pactul de Stabilitate și Creștere a fost consolidat, remarcându-se printr-o supraveghere mai riguroasă. Alături de această consolidare au fost introduse și noi mecanisme de supraveghere precum Procedura privind dezechilibrele macroeconomice, Pactul euro plus și Tratatul pentru stabilitatea, coordonarea și guvernanța Uniunii Europene.
Măsurile luate de Uniunea Europeană se regăsesc și în diferite mecanisme de stabilizare financiară. Mecanismul european de stabilizare financiară impune un plafon al nivelul de împrumut contractat de Comisia Europeană. Fondul european de stabilitate financiară reprezintă un fond de urgență, beneficiind de o capacitate de creditare de 440 de miliarde de euro. În același context a fost implementat și mecanismul european de stabilitate, ce include contribuțiile Fondului Monetar Internațional.
Așadar supravegherea financiară va fi mai riguroasă, încercându-se o revenire economică. Strategia Europa 2020 a fost implementată având în vedere aspectele ce au condus la eșuarea strategiei anterioare. Nivelul datoriei va fi permanent monitorizat, inclusiv prin platforma online a Comisei Europene. În ceea ce privește structura datoriei publice, aceasta a fost modificată în România prin Ordonanța de urgență privind datoria publică din anul 2007, iar modificările aferente sunt deja prezente în cadrul supravegherii Comisiei Europene, componentele anterioare ale datoriei publice fiind excluse din indicatorii monitorizați.
Lucrarea de față a demonstrat faptul că evoluțiile indicatorilor datoriei publice în cazul României au păstrat ritmul mediu al statelor membre ale Uniunii Europene. Prin analiza comparativă a indicatorilor de nivel, de structură și de dinamică ai datoriei publice s-a constat statutul economic al României și al țărilor membre și măsurile luate în privința progresului economic.
Bibliografie
Albu L. L. – Institute for Economic Forecasting, Bucharest, 2008, „A simulation model of public debt sustainability”, Munich Personal RePEc Archive
Jandik T., Makhika A. K., 2004, „Debt, debt structure and corporate performance after unsuccessful takeovers: evidence from targets that remain independent”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Man M., Macris M., (Rakos) Boca S. I., 2012, “Dynamics of public debt service in the context of Romania’s curre3nt financial crisis”. Procedia –Social and Behavioral Sciences
Marinaș M. C., Analiza creșterii economice din UE în contextul implementării Strategiei. Lisabona, articol publicat în Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII (2010)
Missale A. – University of Milan, 2012, „Sovereign debt management and fiscal vulnerabilities”, Social Science Research Network
Moldovan A. B. ;Pavel A. ; Hogye M. ; (2010) Deficite bugetare și datoria publică. Revista Transilvană de Științe Administrative;
Moraru L. C., Tănase I., „Criza: o revenire la raționalitate”, Economie teoretică și aplicată, Volumul XIX, No. 2
Moșteanu T., Vuță M., György A., Cataramă D., Câmpeanu E., Gestiunea Datoriei publice, Editura Universitară, București 2008
Oprea F., Bilan I., Stoica O., 2012, „Public Debt in Romania over the past two decades: did we have a coherent debt policy?”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Rodriguez R., Warmerdam J., Triomphe C. E.,Gacs J., Kwiatiewics A., Erhel C., Eckhard V., Eckhard H., Calvo J., Pond R., Strategia Lisabona 2000-2010 Analiza și Evaluarea metodelor folosite și rezultatelor obținute, Departamentul de politici economice și stiințifice, publicat de Parlamentul European, 2010
Socol A. G., Sustenabilitatea datoriei publice (2013), Economie teoretică și aplicată, Volumul XX, No. 3
Șopandă G. C. (doctorand), Isărescu M. C. (coordonator științific), 2011, „Crize financiare:cauze, consecințe și răspunsuri ale politiciilor monetare”
Teică R. A., 2012, “Analysis of the publice debt sustainability in the Economic and Monetary Union”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Văcărel, I. ; Bistriceanu, G.D.; Bercea, F.; Anghelache, G. ; Moșteanu, T.; Bodnar, M. & Georgescu, F. (2007). Finanțe Publice. Ediția a VI-a. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Zaman G., Georgescu G., 2011, „Sovereign risk and debt sustainability: Warning levels for Romania”, Munich Personal RePEc Archive
Lucrare elaborată in cadrul unui proiect („Formare inițială în afaceri europene pentru funcționarii din administrația publică centrală, Seria Micromonografii – Politici Europene”), Institul European din România , 2005, Ed. Masterprint
Intosai Professional Standards Comitee – Austrian Court of Audit, 2010, „Indicateurs de la Dette”, publicat pe pagina online: http://www.intosai.org
OUG 64/2007 privind datoria publică, publicată în M. Of. Nr. 439/28.VI.2007, cu modificările și completările ulterioare, capitol I, art. 2.
LEGE Nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 12 octombrie 2009
LEGE Nr. 313 din 28 iunie 2004 privind datoria publică, publicată in Monitorul Oficial al României, nr. 577/29 iunie 2004
Raport de evaluare al politicii publice “Managementul datoriei publice (Administrarea datoriei publice guvernamentale, precum și autorizarea și monitorizarea datoriei publice locale)”, întocmit conform structurii prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificările și completările ulterioare.
Strategia de Administrare a Datoriei Publice Guvernamentale, 2012-2014 publicate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala de Trezorerie și Datorie Publică
Normele Metodologice privind Organizarea și Conducerea Contabilității Instituțiilor Publice, Planul de Conturi pentru Instituții Publice și Instrucțiunile de Aplicare a Acestuia, 2005, publicate de Ministerul Finanțelor Publice
Îndrumar de afaceri al Portugaliei, publicat de Ambasada României în Portugalia, prin Biroul de Promovare Comercial Economicaă Lisabona, 2013
Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, publicată de Comisia Europeană, Bruxelles, 2010
URL: http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/priorities/economic-governance/index_ro.htm [11.12.2013]
URL: http://ec.europa.eu/economy_finance/economic_governance/sgp/index_en.htm [11.12.2013]
URL: http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/governance/2012-03-14_six_pack_en.htm [13.12.2013]
URL: http://www.mfinante.ro/rapoarteMFP.html [23.10.2013]
URL: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/RAPANUAL_ privindDPG31dec2012.pdf [16.11.2013]
URL: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/data/ main_tables [25.04.2014]
URL: http://www.worldbank.org [25.04.2014]
Anexe
Anexa 1
Gradul de îndatorare
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Anexa 10
Anexa 11
Anexa 12
Anexa 13
Anexa 14
Anexa 15
Anexa 16
Anexa 17
Anexa 18
Anexa 19
Anexa 20
Anexa 21
Anexa 22
Anexa 23
Anexa 24
Anexa 25
Modificări absolute
Anexa 26
Anexa 27
Anexa 29
Anexa 30
Modificări relative
Anexa 31
Anexa 32
Anexa 34
Anexa 35
Anexa 36
Anexa 37
Anexa 38
Anexa 39
Anexa 40
Anexa 41
Anexa 42
Anexa 43
Anexa 44
Bibliografie
Albu L. L. – Institute for Economic Forecasting, Bucharest, 2008, „A simulation model of public debt sustainability”, Munich Personal RePEc Archive
Jandik T., Makhika A. K., 2004, „Debt, debt structure and corporate performance after unsuccessful takeovers: evidence from targets that remain independent”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Man M., Macris M., (Rakos) Boca S. I., 2012, “Dynamics of public debt service in the context of Romania’s curre3nt financial crisis”. Procedia –Social and Behavioral Sciences
Marinaș M. C., Analiza creșterii economice din UE în contextul implementării Strategiei. Lisabona, articol publicat în Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII (2010)
Missale A. – University of Milan, 2012, „Sovereign debt management and fiscal vulnerabilities”, Social Science Research Network
Moldovan A. B. ;Pavel A. ; Hogye M. ; (2010) Deficite bugetare și datoria publică. Revista Transilvană de Științe Administrative;
Moraru L. C., Tănase I., „Criza: o revenire la raționalitate”, Economie teoretică și aplicată, Volumul XIX, No. 2
Moșteanu T., Vuță M., György A., Cataramă D., Câmpeanu E., Gestiunea Datoriei publice, Editura Universitară, București 2008
Oprea F., Bilan I., Stoica O., 2012, „Public Debt in Romania over the past two decades: did we have a coherent debt policy?”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Rodriguez R., Warmerdam J., Triomphe C. E.,Gacs J., Kwiatiewics A., Erhel C., Eckhard V., Eckhard H., Calvo J., Pond R., Strategia Lisabona 2000-2010 Analiza și Evaluarea metodelor folosite și rezultatelor obținute, Departamentul de politici economice și stiințifice, publicat de Parlamentul European, 2010
Socol A. G., Sustenabilitatea datoriei publice (2013), Economie teoretică și aplicată, Volumul XX, No. 3
Șopandă G. C. (doctorand), Isărescu M. C. (coordonator științific), 2011, „Crize financiare:cauze, consecințe și răspunsuri ale politiciilor monetare”
Teică R. A., 2012, “Analysis of the publice debt sustainability in the Economic and Monetary Union”, Procedia –Social and Behavioral Sciences
Văcărel, I. ; Bistriceanu, G.D.; Bercea, F.; Anghelache, G. ; Moșteanu, T.; Bodnar, M. & Georgescu, F. (2007). Finanțe Publice. Ediția a VI-a. București: Editura Didactică și Pedagogică;
Zaman G., Georgescu G., 2011, „Sovereign risk and debt sustainability: Warning levels for Romania”, Munich Personal RePEc Archive
Lucrare elaborată in cadrul unui proiect („Formare inițială în afaceri europene pentru funcționarii din administrația publică centrală, Seria Micromonografii – Politici Europene”), Institul European din România , 2005, Ed. Masterprint
Intosai Professional Standards Comitee – Austrian Court of Audit, 2010, „Indicateurs de la Dette”, publicat pe pagina online: http://www.intosai.org
OUG 64/2007 privind datoria publică, publicată în M. Of. Nr. 439/28.VI.2007, cu modificările și completările ulterioare, capitol I, art. 2.
LEGE Nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 12 octombrie 2009
LEGE Nr. 313 din 28 iunie 2004 privind datoria publică, publicată in Monitorul Oficial al României, nr. 577/29 iunie 2004
Raport de evaluare al politicii publice “Managementul datoriei publice (Administrarea datoriei publice guvernamentale, precum și autorizarea și monitorizarea datoriei publice locale)”, întocmit conform structurii prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 775/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice la nivel central, cu modificările și completările ulterioare.
Strategia de Administrare a Datoriei Publice Guvernamentale, 2012-2014 publicate de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala de Trezorerie și Datorie Publică
Normele Metodologice privind Organizarea și Conducerea Contabilității Instituțiilor Publice, Planul de Conturi pentru Instituții Publice și Instrucțiunile de Aplicare a Acestuia, 2005, publicate de Ministerul Finanțelor Publice
Îndrumar de afaceri al Portugaliei, publicat de Ambasada României în Portugalia, prin Biroul de Promovare Comercial Economicaă Lisabona, 2013
Europa 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, publicată de Comisia Europeană, Bruxelles, 2010
URL: http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/priorities/economic-governance/index_ro.htm [11.12.2013]
URL: http://ec.europa.eu/economy_finance/economic_governance/sgp/index_en.htm [11.12.2013]
URL: http://ec.europa.eu/economy_finance/articles/governance/2012-03-14_six_pack_en.htm [13.12.2013]
URL: http://www.mfinante.ro/rapoarteMFP.html [23.10.2013]
URL: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/RAPANUAL_ privindDPG31dec2012.pdf [16.11.2013]
URL: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/data/ main_tables [25.04.2014]
URL: http://www.worldbank.org [25.04.2014]
Anexe
Anexa 1
Gradul de îndatorare
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
Anexa 5
Anexa 6
Anexa 7
Anexa 8
Anexa 9
Anexa 10
Anexa 11
Anexa 12
Anexa 13
Anexa 14
Anexa 15
Anexa 16
Anexa 17
Anexa 18
Anexa 19
Anexa 20
Anexa 21
Anexa 22
Anexa 23
Anexa 24
Anexa 25
Modificări absolute
Anexa 26
Anexa 27
Anexa 29
Anexa 30
Modificări relative
Anexa 31
Anexa 32
Anexa 34
Anexa 35
Anexa 36
Anexa 37
Anexa 38
Anexa 39
Anexa 40
Anexa 41
Anexa 42
Anexa 43
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Datoria Publica a Romaniei In Contextul de Tara Membra a Uniunii Europene (ID: 138825)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.