Date referitoare la viata si activitatea lui Anton Pann [609403]

Date referitoare la viata si activitatea lui Anton Pann

Pr.prep. Codre Bogdan

Una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii
muzicale romane ști din prima jumatate a secolului al XIX-lea a
fost și rămâne, fără îndoială , Anton Pann, în cel pe care marele
nostru Eminescu l-a numit „finul Pepelei cel iste ț ca un proverb”
(Epigonii 1870). Activitatea și creația lui au fost mult
diversificate oscilând între muzic ă și literatur ă, dar așa cum
însuși mărturisea „de cele mai multe ori balan ța înclina spre arta
sunetelor … c ă eu altele n-am înv ățat, decât din mica mea
copilă rie mi-am b ătut capul ca s ă ajung des ăvârșit în meșteșugul
musicei biserice ști, în care am și izbutit. Dup ă ce am înv ățat
canoanele și ortografia acestui me șteșug, n-am z ăbovit a români
și a lucra pe note c ărțile cele mai trebuincioase”. Aceast ă
mărturisire îl define ște pe Anton Pann ca muzician în primul
rând, înțelegând prin aceasta compozitor, profesor de muzic ă
bisericească , cântăreț de strană, folclorist, t ălmăcitor de muzic ă
etc., apoi ca literat respectiv scriitor, poet, dar și ca editor și
tipograf al propriilor sale lucr ări1 așa cum vom vedea din cele ce
urmează.
Anton Pann s-a n ăscut în satul Sliveni din sudul Dun ării
(Bulgaria) dup ă toate probabilit ățile prin anii 1796-1798.2 Tatăl
său, Pantoleon sau Pandele Petrovea nu, era valah de origine, iar
mama, Tomaida, grecoaic ă. Rămânând orfan de tată , mama s-a
ocupat de educa ția lui dându-l s ă înveț e carte pe lâng ă dascălul
bisericii din sat. Dar n-au stat prea mult pe acolo, c ăci din cauza
persecută rii creștinilor de c ătre turci și a declan șării războiului

1 Titus Moisescu, Muzica bizantin ă în Evul mediu românesc, Editura
Academiei Române, Bucure ști 1995, p.68
2 Diac. Prof. Gh. Moisescu, o sut ă de ani de la moartea lui Anton Pann 1854-
1954
1

ruso-turc din 1806, Tomaida s-a refugiat cu cei trei b ăieți ai săi
la Chișinău. Aici micul Anton , cu iste țimea și puținele sale
cunoș tințe muzicale, a reu șit să se încadreze printre sopranii
corului Catedralei de aici, dup ă cum însu și va mărturisi mai
târziu men ționând anul 1810. Ceilal ți doi frați au murit în timpul
asediului Br ăilei, din care cauz ă Anton se refugiază cu mama sa
definitiv la Bucure ști unde, în 1812 este angajat paraclisier la
biserica „Olari” și apoi cânt ăreț II la biserica „Sfin ți” de pe calea
Moșilor. Aici va aprofunda studiul muzicii biserice ști cu
Dionisie Fotino și la școala lui Petru Efesiul.
În anul 1820 se c ăsătorește cu Zamfira Agurezan cu care va avea
un fiu, pe nume Lază r care a ajuns preot la biserica ’’Sf.
Visarion” din Bucuresti.
Un an mai târziu în 1821, revolu ția lui Tudor Vladimirescu îl
determină, ca pe mul ți alții printre care și Macarie Ieromonahul,
să se refugieze peste mun ți, în Brașov. Aici va petrece pu țin
timp, în care va activa ca protopsalt la biserica Sfântul Nicolae
din Ș chei.3
Trebuie men ționat aici faptul c ă înainte de acest episod
în care a luat contact cu ora șul de la poalele Tâmpei, Anton
Pann a petrecut un timp la Chi șinău unde, ’’va admira bisericile
ce străjuiesc cu clopotniț e aurite, și înăuntru cărora se aud
cântări mărețe. Coruri pe mai multe voci și preoți înveșmântați
în odă jdii fastuoase, intoneaz ă axioane și irmoase, tropare ș i
condace care nu se puteau auzi intr-o mic ă biserică de sat.” 4
Aici „pentru a câ știga existen ța sa ș i a neconsolatei sale mame,
intră în corul bisericii catedrale, unde prin frumoasa sa voce și
cunostințele sale muzicale, atr ăgea admira ția credincio șilor.” 5

3 Diac. Dr. Nicu Moldoveanu, Muzică bisericeasc ă la români în sec. al XIX-
lea, partea I, în rev. ’’Glasul Bisericii’’, nr.11-12 din 1982, p.893
4Constantin Mateescu, Drumurile lui Anton Pann, Editura Sport –Turism,
Bucuresti, 1981, p. 20
5Nifon Ploie șteanu, Carte de muzic ă bisericeasc ă, Bucure ști 1902, p. 61
2

Într-o însemnare pe o fil ă a liturghierului s ău, mai pu țin pagina
53, tipărit în 1847, se specific ă : ”Doamne miluie ște, cântat în
ruseș te de mine, Anton Pann, aflându-m ă între sopranii armoniei
eclesiastice, la anul 1810.”6
În anii 1826 – 1827 îl g ăsim la Râmnicu Vâlcea ca
profesor de muzică la Școala Episcopiei, unde a avut elev pe
Nifon, viitorul mitropolit al Țării Române ști, și la mănătirea
„Dintr-un lemn”.De aici împreun ă cu soția a doua, „sora Anica”
nepoata stareț ei Platonida, ia din nou drumul Bra șovului în
1828. În acela și an se întoarce la Bucure ști și urmează cursurile
colegiului Sf. Sava. Acum era și psalt la biserica Olteni și
profesor de muzică la școlile naționale din Bucure ști. În 1837 se
desparte de Anica cu care avusese un b ăiat, Gheorghi ță, și o fata,
Tinca, iar în anul 1840 se rec ăsătoreste a treia oar ă.
In 1842 in urma unei jalbe pe care o adreseaz ă la 26
iunie Mitropolitului Neofit, este numit de acesta profesor la
Seminarul Sf. Mitropolii (Seminarul Central) din Bucuresti, unde va func ționa pân ă la 2 noiembrie 1854, când îș i dă
obștescul sfârș it, ră pus de o r ăceală combinată cu tifos
exantematic, contractate la Râur eni (Râmnicu Vâlcea), unde se
dusese tot pentru r ăspândirea tip ăriturilor sale. A fost
înmormantat la biserica Lucaci, unde mai târziu Asocia ția
Generală a cântă reților din România, sub pre ședenția lui Ioan –
Popescu Pas ărea, i-a ridicat un monument.
7
Dac ă până aici am punctat câteva momente mai
importane ale biografiei sale, în cele ce urmeaz ă vom încerca s ă
reliefăm și bogata sa activitate cultural ă, în special cea muzical ă,
legată mai ales de „românirea cânt ăreților biericesti„ la care
alături de Macarie Ieromonahul, ș i-a adus o contribu ție esențială.
Între anii 1829 – 1840 Pann compune și tipărește mai
multe bro șuri și cărți laice precum : Versuri muzice ști (1830),

6 Constantin Mateescu op. it, p. 20
7 Diac. Dr. Nicu Moldoveanu , art. cit. pp. 893 – 894
3

Poiezii deosebite sau Cântece de lume (1831), Îndreptarul
bețivilor (1832), Christomatia sau Școala moralului (1834), cinci
tomuri din Erotocrit (1837), Calendar pe anul 1838, Calendar pe
1839, Povestire arabic ă (1839), Fabule și Istorioare (1839 si
1841).
În anul 1841, cu mari greut ăți și cu înțelegerea
Mitropolitului Neofit al Ungrovlahie i, Anton Pann scoate de sub
tipar Noul Doxastar cara a ștepta de ani de zile.8 Prefăcut în
românește după metodul vechi al Serd arului Dionisie Fotino și
dat la lumin ă pe acest metod nou, Tomul I, Bucure ști, 1841,
cuprinde 322 de pagini și în prefața lui, Pann d ă câteva indica ții
foarte pre țioase de prozodie și interpretare a cânt ărilor bisrice ști.
Acesta cuprinde stihirile și slavele s ărbătorilor împ ărătești și ale
sfinților de peste tot anul. Tomurile II și III le va tip ări la
București în 1853 și cuprind cântă rile Triodului cu 127 de pagini
și ale Penticostarului cu 71 de pa gini. Tomul I este singurul care
n-a fost tip ărit în tipografia sa, pe car e o va inaugura în 1843 cu
o a doua carte de muzic ă bisericească (teoretic ă)9. Trebuie
menționat aici faptul c ă tipărirea acestui Nou Doxastar l-a
epuizat finanaciar într-o a șa măsură încât, dup ă cum însu și
mărturisea, nu-i mai ajungeau banii „nici pentru pâinea cea de
toate zilele”10
În 1843, aș a cum am ar ătat puțin mai sus, Anton Pann
reușește cu mari eforturi s ă-și încropeasc ă o mică tipografie în
una din chiliile bisericii (Oltului). Înfiin țarea și înzestrarea ei s-a
făcut „cu mari iconomii și cu ajutorul multor preacuvio și
arhimandriț i, igumeni și stareți ai osebitelor mân ăstiri”.11

8 Arhim. Grigoria B ăbuș, Despre activitatea muzical ă a lui Anton Pann, în
rev. „Biserica Ortodox ă Română”,
nr. 3-4 /1986, p.110
9 Diac. Dr. Nicu Moldov eanu, art. cit. p.894
10 Arhim. Grigorie B ăbuș, art. cit, p. 112
11 Ibidem
4

Aici va tip ări el în 1845 cea mai însemnat ă lucrare a sa, o
lucrare ce s-a bucurat de cea mai mare aten ție și popularitate
între toate lucr ările teoretico-muzicale române ști din secolul al
XIX-lea. Este vorba de Bazul teoretic și practic al muzicii
bisericești sau Gramatica melodic ă și reprezint ă un adev ărat
tratat de teorie a muzicii biserice ști, de meodic ă a predării
muzicii în școli și de compozi ție bisericeasc ă stând la temelia
celorlalte lucr ări teoretice care i-au urmat.12 Lucrarea cuprinde
276 de pagini și este mai extins ă și mai explicită decât
Teoreticonul lui Macarie.
În 1846 apar la Bucure ști alte lucr ări: Irmologhiu sau
Catavasier cuprinzând 216 pa gini, Epitaful sau slujba
înmormânt ării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
(Prohodul), un Kalofonicon și un Heruvico-Chinonicar, acesta
din urmă împărțit în trei tomuri. Tomul I cuprinde 166 de pagini,
iar tomurile II și III apar un an mai tâ rziu în 1847. Întreaga
lucrare cuprinde trei rânduri de heruvice, chinonice duminicale
și săptămânale plus 22 de axioane. Tot în acest an 1847 mai
apar: Prescurtare din Bazul muzicii biserice ști și din
Anastasimatar, Rânduiala Sfintei și dumnezeie știi liturghii cu un
cuprins de 92 de pagini Și Păresimier care cuprinde cele mai de
trebuință cântări ale Postului Mare, mai precis: r ăspunsuri la
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la Liturghia Darurilor mai înainte sfin țite, Ceasurile, pavecerni ța, Canonul Mare, Acatistul,
Deniile din S ăptămâna Patimilor, toate într-un num ăr de 89 de
pagini.
13
Din nefericire, în ziua de Pa ști a acestui an 1847, mai
precis pe data de 23 martie, un incendiu devastator izbucnit în
capitală îi mistuie ș i casa unde era tipografia de la care n-a mai
putut să salveze decât teascurile. Anton Pann îns ă nu se
dezarmeaz ă, ci cu răbdare și speranță își înjghebeaz ă o nouă

12 Titus Moisescu, op. cit. p.69
13 Diac.Dr. Nicu Moldoveanu, art. cit., p. 894-895
5

tipografie în casele cump ărate pe numele so ției sale, Ecaterina,
în strada Taurului, nr. 12, dar din cauza revolu ției de la 1848 î și
va începe activitatea …. Abia peste doi ani. Astfel o nou ă serie
de că rți de muzic ă vor vedea lumina tiparului, mai ales c ă după
anul 1851 Anton Pann, ne mai fiind profesor la Seminar avea
timp mai mult s ă se ocupe de tip ăriturile sale. În paralel cu
activitatea de dasc ăl și tipograf, el a activat și ca psalt la Curtea
Veche. În 1848 îl întâlnim ca prim cânt ăreț la Biserica
„Kerțulescu” din Bucureș ti, unde avea ș i un cor de tineri, pl ătiți
cu 20 de lei pe lun ă. După aceasta cânt ă un an și jumătate la
Biserica „Lucaci”, dar f ără plată după cum reiese dintr-un act de
donație pentru acest loca ș de cult, mai precis aceast ă donație
constă în două rânduri de c ărți de muzic ă bisericească .14
Tot în 1848 îl întâlnim pe Pann printre revolu ționarii
pașoptiști din Craiova și Râmnicu Vâlcea. Acum apare la
București un „Privigher” ce cuprinde cânt ări la Vecernia cu
priveghere de la s ărbătorile împ ărătești și sfinții mari.
În anul urm ător 1849, fiind deosebit de bolnav și
gândidu-se c ă poate i s-a apropiat și lui obștescul sfâr șit, își scrie
în versuri propria via ță, pe planul so ției sale Ecaterina. În 1852
tipărește la Bucure ști Antologia muzico-eclesiastic ă, iar în
următorul an 1853, tot la Bucure ști apar „Antifoane ce se cântă
la Utreniile serii, dimine ții și ale Sfintei Liturghii.
În 1854 iese de sub tipar „N oul Anastasimatar”, tradus și
compus dup ă sistema cea veche a Serdarului Dionisie Fotino și
tot în acest an apare și lucrarea „La Sfânta Liturghie a Marelui
Vasilie și la Sfânta Liturgie a lui Ioan Gur ă de Aur”.15
La 20 august 1854 îș i scrie al doilea testament, în care
cere să fie îngropat nu la Viforâta, ci la Rozioara, un schit de
maici din mun ții Prahovei. Dorin ța aceasta din urm ă ia ră mas
însă neândeplinit ă întrucât, dup ă cum am ară tat la începutul

14 Arhim. Grigorie B ăbuș, art. cit., p. 112-113
15 Diac. Dr. Nicu Moldoveanu, art. cit., p. 895
6

acestui articol s-a stins din via ță toamna, (2 noiembrie 1854) și
condițiile de transport erau dintre cele mai grele. Astfel, a șa cum
am văzut a rămas să-și doarmă somnul de veci în curtea Bisericii
„Lucaci”.
Pre țuit și apreciat în via ță, neuitat nici dup ă moartea sa,
Anton Pann tr ăiește în amintirea urma șilor atât prin voiciunea
lăsată în proverbele și scrierile sale „ De prin lume adunate și
iarăș i la lume date”, cât și prin tot ce a izbutit s ă realizeze pe
tărâmul muzicii biserice ști, pentru care din fraged ă copilărie a
muncit cu râvn ă și cu dragoste, cântând, scriind, t ălmăcind și
tipărind. Via ța sa a fost o d ăruire totală pe altarul muzicii
bisericești. Înzestrat de Dumnezeu cu alese însu șiri muzicale,
Anton Pann a dep ășit cadrul epocii în care a tră it prin spiritul
său progresist. Pentru aceasta sunt semnificative cuvintele lui de
mulțumire din Herovico-Chinonicarul tip ărit în 1846-1847 și
adresate p ărintelui Veniamin de la m ănăstirea Bistri ța și din care
reiese preocuparea sa de c ăpetenie: r ăspândirea c ărților de
muzică psaltică și tălmăcirea lor în limba na țională . Iată ce
spune aici: „A ți împlinit o lips ă ce era neap ărată trebuință într-o
eparhie în care toate științele au luat înainte și numai aceasta
(psaltica româneasc ă) rămăsese înapoiată , din pricina lipsei de
cărți în limba naț ională ”.16
Opera lui Anton Pann de folclorist și tipăritor ră mâne în
umbră pe lâng ă cea de „traducă tor” în limba na țională a
cântăreților biserice ști din limba greac ă. Cu toate acestea, dac ă
opera sa muzical ă implicată psaltichiei române ști n-a fost
întotdeauna privit ă cu indiferen ță, a fost în schimb întâmpinat ă
cu răceală și de cele mai multe ori cu un dezinteres total, chiar
din partea cânt ăreților de la stran ă. Cunoaștem multe aspecte din
prefeț ele tipăriturilor psaltice ale lui Anton Pann, în care el
foloseș te toate mijloacele posibile, chiar și ironia și satira, pentru
a stârni interesul fa ță de muzic ă. Făcând o cercetare mai

16 Arhim. Grigorie Bobu ș, art. cit., p. 113
7

amănunțită a lucrărilor sale psaltice, ne d ăm seama c ă în ele
trăiește duhul unui mare și desăvârșit muzician. Astfel prima sa
parte de cânt ări tipărită este intitulat ă „Versuri musice ști, versuri
care se cântă la Nașterea Domnului cu indica ția glasului
respectiv”. Precuvântarea ce înso țește această carte tip ărită la
București în anul 1830 exprim ă ceea ce l-a determinat pe autor
să tipă rească aceste versuri: „Pe aceste întra-acest chip eu
văzându-le m-am îndemnat și pe cât am putut culegându-le, le-
am îndreptat. Și ca să nu rămână puțina mea osteneal ă în deș ert,
le-am dat în tipar împreun ă cu glasurile lor, alc ătuindu-le pe
meșteșugul musichiei, ală turând versuri politice ști.”17
Ac țiunea de „românire” a cânt ărilor biserice ști
întreprinse de Anton Pann se deosebe ște cumva de cea a lui
Macarie, în sensul c ă cel dintâi nu a c ăutat să fie prea fidel
melodiilor grece ști originale, poate și pentru faptul c ă nu era
monah, ci laic și încă din aceia care, dup ă cum îl surprinde
f o a r t e b i n e O . L . C o s m a d e s f ășurând activitatea sa „pe
tărâmurile cele mai contradictorii : dasc ăl și psalt, ocupându-se
de smeritele cânturi biserice ști și cântă reți de „inim ă albastră”
18, care „împreună cu fiii boierilor p ătrunș i de săgețile lui
Cupidon, zice Mihail Poslu șnicu, culegea sau improviza
inspirații poetice, versuri de dragoste, care aveau s ă fie
mijloacele de convingere ale dulcineelor lui Costache Caragea,
Bărcănescu, etc. ap ărute în pervazul ferestrei în miez de noapte
și-n scânteierea lin ă a razelor de lun ă, furșate în umbr ă de nuc,
prezent cu firea sa glumea ță și iradiantă la cele mai g ălăgioase
petreceri în mahalalele capitalei”.19
Anton Pann a știut să îmbine fericit cultura oriental ă cu
care era familiarizat din copil ărie cu tendin țele înnoitoare venite
din Apus. Prin urmare el era cântă reț de biseric ă și rapsod

17 Ibidem, p. 114
18 O.L. Cosma, Hronicul muzicii române ști. Vol. II, Bucure ști 1974, p.390
19 Mihail Gr. Poslu șnicu, Istoria musicei la români, Bucure ști 1928, p.45
8

popular, dar și poet de versuri religioase și politice, creator de
literatură bisericească și populară. Melodiile sale biserice ști sunt
adesea scurtate c ăci acolo unde nu este mulț umit de originalul
grecesc al lui Dionisie Fotino care tr ăia tot aici în Țara
Româneasc ă, compune el însu și faceri personale. Având
totodată un simț estetic dezvoltat, el se preocup ă permanent de
prozodie și de adaptarea liniei melodice la ideea textului
românesc. Astfel în prefaț a Noului Doxastar, tip ărit în 1841 la
București (tomul I), el spune „A cest Doxastar este de neapă rată
trebuință ca să se predea școlarilor îndat ă după Anastasimatar”.
Întrânsul iubitorul de muzic ă întâmpin ă tot felul de tesuri (teze
sau teme) precum de umilin ță, de rugă ciune, de plângere, de
întristare, de bucurie și altele… Va ș ti cum să păzească tonul…
va vedea ce fel se gl ăsuiește (sic) zicerile cere ști și cele ce cer
suire , cum și zicerile p ământești și câte cer josire ș i, cu un
cuvânt va dobândi ideea ca s ă știe rosti cu bun ă întocmire și
zicerea cea mai m ăruntă în fiecare 8 glasuri…Asculta ți cu
băgare de seam ă toate lucr ările ca să le deprinde ți și cu ifosul
lor, adică liniștit, cucernic, mângâios și dulce, u șor suind ș i ușor
pogorând, neab ătându-vă în niscai adaosuri schimonosite, care
sunt urâte lui Dumnezeu și oamenilor. Sârgui ți-vă din toate mai
mult ca s ă învățați buna purtare a glasului, c ăci nu e înv ățat cel
ce știe numai s ă cânte ș i are glas lă udat, ci acela ce ș tie a-și purta
glasul ca un instrumentar (instrumentist) iscusit și meșteșugit la
degete”20
În altă parte tot el spune, cu priv ire la potrivirea liniei melodice
că „și alții mulți s-au încercat la tâlm ăcirea cânt ării biserice ști,
dar n-au f ăcut decât au ridicat silabele zicerilor str ăine și-n locul
lor au așezat silabele zicerilor române ști” Se prea poate ca
aceasta să fie o aluzie la Macarie Ieromonahul sau mai degrab ă
la cei vechi fiindc ă în „Bazul teoretic și practic al muzicii
bisericești” tipărit la 1845, Anton Pann îl laud ă pe Macarie în

20 Ibidem, p.39
9

felul acesta: „pentru c ă după mutarea din via ța aceasta a
Părintelui Macarie, nu s-au orânduit nici un tâlm ăcitor de
cântări, nici s-au ar ătat vreunul ce s ă ceară a se îns ărcina cu
această slujbă, ce rari oameni o pot înde plini”. Prin aceasta el
recunoaște meritul cel mare al lui Macarie de a fi potrivit cum
nu se putea mai bine textul ro mânesc la melodiile grece ști. Fraza
lui Anton Pann este corect ă, cu ambitus mai larg, prozodic ă și
peste toate acestea mai mult influen țată de folclor.21
„Bazul teoretic și practic al muzicii biserice ști” este
cursul pe care Anton Pann l-a predat elevilor s ăi di Seminarul
Sfintei Mitropolii și pe care l-a tip ărit în Tipografia sa de muzic ă
bisericească din Bucure ști, în 1845. El realizeaz ă această lucrare
în calitate de fiu credincios și iubit al Sfintei Biserici Ortodoxe.
Din prefa ța ei se poate distinge personalitatea psihologic ă a
autorului care- și dezvăluie aici crezul și concepția sa despre
muzica psaltic ă, dorurile și îndemnurile c ălduroase ale sale
pentru pop ășirea muzicii str ăbune. Prefa ța acestei lucr ări
marcheaz ă totodată trecerea de la „metodul cel vechi” al muzicii
psaltice, la „sistema cea nou ă”, pe care el o popularizeaz ă în
Principate. Ea este în acela și timp chiar un fel de m ărturisire de
credință pentru me șteșugul să u muzical. F ără a părăsi linia
tradiț iei ortodoxe, el este preocupat totu și de o anumită
perfecț iune nu numai a tehnicii muzicale adoptate în textul
românesc al imnurilor cât și a modului de tă lmăcire.
Anton Pann însu și recunoaște faptul că a fost o perioad ă în care
era adeptul „metodului celui vechi” în calitate de colaborator al
lui Macarie, îns ă pe cât era pe atunci de entuziasmat pentru ceea
ce lucra, pe atât este acum de îndârjit s ă muncească la
perfecț ionarea noilor metode. El are în vedere procesul evolutiv
al muzicii biserice ști atunci când zice: „atunci metodul muzicii
noi abia se ară tase la lumin ă și regula t ălmăcirii nu ne era
cunoscută; acum aceast ă sistemă este cu mult mai înaintat ă.”

21 Diac. Dr. Nicu Moldoveanu, art. cit, p. 896-897
10

Pentru a-și motiva tot acest efort de înnoire a muzicii biserice ști,
Pann aduce un exemplu ales cu grij ă, al Bisericii R ăsăritene,
care prin dac ălii ei mai de seam ă și-a îmbun ătățit tot mai mult
meșteșugul muzical și formele gramaticale. Faptul c ă românii
rămăseseră în urmă față de aceste progrese ale Ortodoxiei,
constituie pentru Anton Pann nu doar o mustrare ci și un
îndemn. De aceea el caută să reliefeze importan ța și necesitatea
acestei cărți care este alc ătuită potrivit vremurilor noi și este
dedicată Seminariilor teologice pentru studiu. Autorul r ăspunde
tot în prefa ță și eventualelor împotriviri ale unora pe motivul c ă
preoților nu le este necesar ă atâta psaltichie, cu frumoase dovezi,
arătând rolul preotului nu doar ca slujitor al Altarului ci și ca
dască l și cântă reț stăpân pe cele ce se cânt ă la strană. De aceea el
pune aici un accent deosebit pe gr amatica limbii, de care atârn ă,
spune el „gl ăsuirea propozi țiilor cu p ăzirea tonurilor ultime,
penultime și antipenultime”.
În încheierea acestei prefe țe el anun ță cuprinsul general
al lucrării, mai precis regulile gramaticale ce trebuie s ă stea la
baza muzicii psaltice. Totodat ă făcând o introducere în materi
muzicii, arat ă că aceasta este de origine divin ă și este înnăscută
în firea omului. Cu alte cuvint e, orice om este în felul s ău un
muzicant. Muzica este, dup ă Anton Pann, o „plânso-cuvântare
prin care omul îș i exprimă toată patima sufletului și a trupului.
Primul om, Adam, probabil a fost și primul care, în durerea
păcatului s ău și mustrarea pentru acesta, a sim țit nevoia
întrebuințării acestei plânso- cuvânt ări. De atunci ea încadreaz ă
viața omului de la na ștere până la moarte, atât la triste țe cât și la
bucurie, fie în societate fie în pustie.”22
Biserica Ortodox ă a adoptat înc ă de la începutul ei
muzica vocal ă și a dezvoltat-o, ținând seama tocmai de acest
aspect, că ea își are rădăcinile în sufletul omului ș i de aceea și
are asupra lui un efect deosebit . Vechii muzicieni, mai corect

22 Arhim. Grigorie B ărbuș, art. cit. p. 115
11

spus aici, psal ții din vechime, încarc ă modurile primare de
scriere muzical ă cu o mul țime de semne noi, încât a șa cum
spune Pann: „nu-i ajunge omului toat ă viața ca să învețe cu
desăvârșire meșteșugul muzicii”.23 De aceea psal ții vremurilor
mai noi au l ăsat la o parte acest balast, aceast ă încărcătură
greoaie și inutilă, revenind la vechiul mod de scriere muzical ă
pe care-l folose ște și Pann. El culege ideile tuturor psal ților
„desăvârșiți” și prin confruntare scoate reguli complete dup ă
afirmaț ia sa, de cântare și ortografie muzical ă, p e c a r e l e d ă
tuturor spre înv ățare, pentru „folosul omului” ca nu numai cele
„politicești”, cum spunea, s ă înflorim ci și în cele biserice ști să
progresă m, ca să ne putem l ăuda întru toate.
O alt ă Prefață, cea a Catavasierului sau Irmologhiului din
1846 este important ă prin sfaturile pe care Anton Pann le dă
cântăreților „cum trebuie s ă păstreze măsura în cântare și cum
un „music” trebuie s ă cunoască și teorie și practică, primind
Catavasierul care s-a întocmit în române ște „cu destule ame țeli
și pierdere de odihn ă și de somn, din îngrijirea Mitropolitului
Neofit. În toate prefe țele edițiilor ulterioare ale tip ăriturilor sale
psaltice, Anton Pann completeaz ă cu îndemnuri noi vechile
sfaturi și totodată mulțumește celor care l-au sprijinit la tip ărirea
și răspândirea lor. În aces t sens este concludent ă o altă Prefață a
Privigheriului tip ărit la 1848, intitulat ș i „Cântări la vecernia cu
priveghere de la s ărbătorile împ ărătești și la sfinți mari”. În
aceasta el oglinde ște personalitatea marelui mitropolit Neofit al
Ungrovlahiei care a sprijinit foarte mult cultura româneasc ă.
Este interesant faptul c ă în Liturghierul s ău din 1847
întâlnim câteva compozi ții biserice ști ale elevilor s ăi interni de
la Seminarul Sfintei Mitropolii, pe care Anton Pann îi
încurajeaz ă în felul acesta. Un lucru deosebit de frumos, având
în vedere c ă este vorba de cântă ri simple, la ectenii cum ar fi
„Doamne miluie ște” simplu sau întreit, precum și răspunsuri

23 Ibidem
12

mari pe diferite glasuri. Acestea erau încerc ări ale elevilor s ăi:
Dimitrie Protopoescu, Iancu Ni culescu, Nicolae Andronescu,
Mantu Ionescu și Alecu Mircea. Tot aici la paginile 77-78 g ăsim
„Domne miluie ște” recitativ, armonizat în câteva variante de
însuși Anton Pann, cu nota ție psaltic ă, pentru cor mixt (o
înlănțuire de acorduri pe treptele principale).24
În privin ța catavasiilor, Anton Pann adopt ă forma
„symtomon” adică cea scurt ă, în timp ce Macarie adoptase
forma „argon” adic ă cea lung ă, pe larg, forme pe care le g ăsim
împreună la Petru Lampadarie. Ast ăzi se cântă la noi, cu mici
modifică ri, cele tip ărite de Anton Pann. Ca tavasiile Floriilor nu
le-a păstrat nici unul nici altul în forma lui Filotei adic ă „pre
glasul rumânesc”, doar Dimitrie Suceveanu le va reda mai apoi
cu foarte mici modifică ri.25
Tot de la Anton Pann se p ăstrează și astă zi în cadrul
cultului Bisericii noastre urm ătoarele melodii tradi ționale de la
Sfânta Liturghie: Antifoanele pe glasul V, R ăspunsurile Mari pe
glasul V, Tat ăl nostru și Crezul tot pe glasul V ș i multe altele.
Adesea prefe țele lucrărilor sale despre care am amintit
ceva mai sus erau prev ăzute cu versuri satirice și chiar poezii
întregi devenind astfel extrem de interesante și savuroase. Iat ă
câteva dintre aceste versuri ce apar în prefa ța primului volum al
Heruvico-Chinonicarului s ău din anul 1847:
„Cânt ă măi frate române pre graiul și limba ta
Ș i lasă cele streine ei de a și le cânta
C â n t ă să-nțelegi și însuți și câți la tine ascult,
C i n s t e ște ca fieș care, limba și neamu-ț i mai
mult.”26
Iat ă că, deși iubea cel mai mult muzica, în special muzica
de tradiție bizantin ă, muzica psaltic ă, practicându-o cu mare

24 Diac.Dr. Nicu Moldoveanu, art. cit., p. 895
25 Ibidem
26 Titus Moisescu. Op. cit., p. 69
13

pasiune, Anton Pann a știut să se apropie și de literatur ă, în
special de fabule, poezie, istorioare și cântece de lume. Din
acestea a reu șit să facă adevărate bijuterii de art ă și să le
exploateze în interesul sus ținerii materiale a tipografiei sale de
muzică bisericească . De aceea pentru noi el ră mâne un mare
traducător și creator de muzic ă, un mare teoretician, dar și
practician al muzicii psaltice, fiind participant direct la f ăurirea
culturii muzicale na ționale. Adesea se spune că de la Macarie a
rămas valabil pân ă azi Anastasimatarul, iar de la Anton Pann,
Catavasierul.27
Trebuie amintit aici și faptul c ă din crea ția muzicală
psaltică a lui Anton Pann, în Transilvania, R ăspunsurile mari pe
glasul V s-au impus atât de puternic încât Dimitrie Cun țanu
notează aproape identic aceste cânt ări. Compuse într-un stil
doinit, în ambian ța melancolic ă a tonalit ății minore, specific ă
glasului V, aceste R ăspunsuri se pot auzi și azi în majoritatea
bisericilor parohiale di n Transilvania. În cântă rile „Mila
păcii…”, „Cu vrednicie…” și „Sfânt…”, D. Cun țanu folose ște
tactul „pe larg”, eliminând notele acute și unde a considerat de
cuviință a simplificat modula ția. Mai mult ca sigur c ă le-a notat
așa cum se cântau în Biseric ă de că tre credincio șii transilv ăneni.
De asemenea n-ar fi exclus ca D. Cun țanu să fi cercetat pe viu
operele lui Anton Pann, dup ă cum credem c ă s-a întâmplat și cu
irmoasele lui Macarie Ieromonahul.28
În paralel cu muzica psaltic ă, Anton Pann s-a ocupat și
de muzica liniar ă sau european ă. Astfel, la sfârș itul cărții
„Culegere de povestiri și anecdote” din anul 1854, întâlnim aria
I „În zadar apune, în zadar r ăsare…” scrisă pe note liniare, iar la
sfârșit înștiințarea următoare: „Acest tipar pe note europene se

27 Ibidem
28 Pr.Conf.Dr. Vasile Stanciu, Protopsal ți români posthrisantici și contribu ția
lor la men ținerea melosului psaltic în Transivania, în rev. „Credin ța
Ortodoxă”, nr. 3-4/1998, Alba Iulia, p. 37
14

află în tipografia subscrisului, și-l recomandeaz ă către cei ce vor
avea cânturi de tip ărit, atât vocale cât și instrumentale, A.
Pann”29. Faptul că era deprins cu muzica liniar ă, ne-o dovedesc
și unii termeni pe care-i folose ște în muzica psaltic ă. Astfel în
multe din paginile Anastasimatarului întâlnim termeni muzicali
ca: allegro, andante, allegretto, etc.
Din toate cele expuse pân ă aici, concluzion ăm cu
satisfacție că cea mai mare dorin ță a lui Anton Pann a fost aceea
de a împ ărtăși la toată suflarea româneasc ă frumoasele opere
psaltice biserice ști. Grija de a îndrepta gre șelile traducerilor din
greceș te, de a modela cuvâ ntul potrivit intona ției, de a da
silabelor cât mai mult ă expresivitate muzical ă și de a îndrepta
gramatica româneasc ă pe făgașul adevărat al limbii, dovedesc o
dragoste pentru frumos ș i o simțire naț ională rar întâlnite mai
ales astăzi. Alături de Macarie Ierom onahul, Anton Pann a fost
cu adevărat omul unui început de veac nou în muzica noastr ă
psaltică . El n-a lăsat sub nici o form ă să se piardă comoara plin ă
de farmec și de bogăț ie a psaltichiei. A muncit o via ță întreagă
să adune cânt ările vestiților dascăli, le-a tălmăcit și le-a potrivit
cu iscusin ță pentru graiul nostru „pe ifosul vechi na țional”30
Cu toate c ă avea o concep ție estetică limpede, legând
strâns linia melodic ă de conținutul textului, totu și acest lucru l-a
determinat uneori s ă construiască melodii cu ambitus prea mare,
cu salturi prea mari, mai ales la cânt ările papadice ca și la o serie
din cele stihirarice. De aceea nu s-au putut impune, cu toate c ă el
a eliminat din construc ția melodic ă „figurile externe”, adic ă
maniera ornamental ă și modula țiile tipic orientale care
pătrunseseră și în cântarea bisericeasc ă datorită acelor „cântece
exterioare” ( ασματα έξωτερίκα ) de origine greco-turco-perso-

29 Arhim.Grigorie B ăbuș, art.cit. p.116
30 Diac. Conf. Dr. Nicu Mol doveanu, art. cit. p. 897
15

arabă, atât de îndr ăgite în a doua jum ătate a secolului al XVIII-
lea și la începutul celui urm ător.31
În concluzie, modest și întreprinz ător, isteț și inovator,
îmbinând talentul muzical cu cel de poet, Anton Pann a reu șit să
lase posterit ății o zestre inestimabil ă prin el tr ăiește și azi. Prin
munca sa neobosit ă a impus definitiv cântarea bisericeasc ă în
limba român ă prin num ărul mare de publica ții în acest domeniu,
care cuprinde toat ă gama de cântă ri necesare cultului ortodox; a
realizat o prozodie de toat ă lauda, cu mici exager ări poate, și a
trasat linia de dezvoltare ulterioar ă a muzicii psaltice române ști.
Așa încât, prin tot ce a f ăcut, Anton Pann r ămâne figura cea mai
proeminent ă a culturii psaltice române ști din secolul al XIX-
lea.32

31 Gheor ghe Ciobanu, Anton Pann și „românirea” cânt ărilor biserice ști, în
volumul „Studii de etnomuzicologie și bizantinologie”, Bucure ști, 1974,
p.322
32 Idem, Muzica bisericeasc ă la români, pp.339-340

16

Regarding to Anton Pann`s life and musical activity

Pr.prep. Codre Bogdan

Anton Pann, was born probably in 1796, in Sliven
village, the Southern part of the Danube river (Bulgary).
Because of his activity and multifarious creation, vassilate between music and li terature „Pepelea`s godson, who
is clever like a saiyng” , as he will be called by the great
Romanian poet Eminescu , in his poem Epigonii (1870) , Anton
Pann will become one of the greatest personality of national culture, especially of Church`s musical culture , from the first
half of XIX-th century.
His most important Church`s musical works, through them, with the apport of Macarie Jeromonachul also, Dimitrie
Suceveanu and others , he brought his contribution to the
„românire” process of Church`s songs , are: The New Doxastar
(1841), The theoretical and practical Baz of Church`s musical or
melodious Grammar (1845)- his most important work ,
Catavisien (1846), The Epitaf or the funeral of our Lord Iesus Christ , A Kalofonicon , A Heruvico-Chinonicar (1846-1847), A
Păresimier, A Privigher (1848) , The Antology eclesiastical-
musical (1852) , Antifoane wich are singing now , in the evening
and morning ectenii and also in the Holly service of Lithurghy ,
The New Anastasimatar (1854). Most of his works were printed in his own printing house wich was opened in 1845 .
He passed out in 2 November 1854 , and he left to his
succesors, an incomparable and incontestable literary production, in literature and poem field , but, especially in
Romanian psalm musical history .
17