Dare DE Mita
CUPRINS
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE CORUPȚIE
1. CORUPȚIA FENOMEN – SOCIAL…………………………..pag.4-7
ISTORICUL CORUPȚIEI IN DREPTUL
PENAL ROMÂN…………………………………… pag.7-11
CAPITOLUL 2. DARE DE MITĂ
1. INFRACȚIUNEA DE DARE DE MITĂ……………………..pag.12-16
2. ANALIZA INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ…………..pag.17
3 CONSIDERAȚII GENERALE…………………………………. pag.17-21
3.1. OBIECTUL INFRACȚIUNII……………………….pag.21
3.1.1. Obiectul juridic special………………………pag.21
3.1.2. Obiectul material……………………………..pag.21
3.2. SUBIECȚII INFRACȚIUNII……………………….pag.21
3.2.1 Subiectul activ………………………………..pag.21-30
3.2.2 Subiectul pasiv………………………………..pag.30-32
4. SITUAȚIA PREMISĂ…………………………………………. pag. 32
5. CONȚINUTUL CONSTITUTIV………………………………. pag. 33
5.1. LATURA OBIECTIVĂ……………………….. pag. 33
5.1.1 Elementul material………………………….. .pag. 33-42
5.1.2 Urmarea imediată…………………………….. pag.42
5.1.3 Legătura de cauzalitate……………………… . pag.42
5.2. LATURA SUBIECTIVĂ………………………… pag.42-46
6. FORME.REGIM SANCȚIONATOR………… ………………. pag. 47-52
CAPITOLUL 3. STUDIUL DE CAZ AL INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ……………………………………………………….. pag.53-77
CONCLUZII………………………………………………………………………….. pag. 78-80
ANEXE……………………………………………………………………………………..pag. 81-86
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….. pag. 87-91
=== dare de mita ===
CUPRINS
CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE CORUPȚIE
1. CORUPȚIA FENOMEN – SOCIAL…………………………..pag.4-7
ISTORICUL CORUPȚIEI IN DREPTUL
PENAL ROMÂN…………………………………… pag.7-11
CAPITOLUL 2. DARE DE MITĂ
1. INFRACȚIUNEA DE DARE DE MITĂ……………………..pag.12-16
2. ANALIZA INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ…………..pag.17
3 CONSIDERAȚII GENERALE…………………………………. pag.17-21
3.1. OBIECTUL INFRACȚIUNII……………………….pag.21
3.1.1. Obiectul juridic special………………………pag.21
3.1.2. Obiectul material……………………………..pag.21
3.2. SUBIECȚII INFRACȚIUNII……………………….pag.21
3.2.1 Subiectul activ………………………………..pag.21-30
3.2.2 Subiectul pasiv………………………………..pag.30-32
4. SITUAȚIA PREMISĂ…………………………………………. pag. 32
5. CONȚINUTUL CONSTITUTIV………………………………. pag. 33
5.1. LATURA OBIECTIVĂ……………………….. pag. 33
5.1.1 Elementul material………………………….. .pag. 33-42
5.1.2 Urmarea imediată…………………………….. pag.42
5.1.3 Legătura de cauzalitate……………………… . pag.42
5.2. LATURA SUBIECTIVĂ………………………… pag.42-46
6. FORME.REGIM SANCȚIONATOR………… ………………. pag. 47-52
CAPITOLUL 3. STUDIUL DE CAZ AL INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ……………………………………………………….. pag.53-77
CONCLUZII………………………………………………………………………….. pag. 78-80
ANEXE……………………………………………………………………………………..pag. 81-86
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….. pag. 87-91
CAPITOLUL 1
CONCEPTUL DE CORUPȚIE
1. Corupția fenomen social
Corupția este un produs al interacțiunii omului cu mediul său social. Corupția este în esență un fenomen-social și juridic, este modul particular în care se manifestă determinismul în societate, modul de raportare a omului la realitate dar și măsura în care aceasta înțelege coordonatele conviețuirii sociale, în care nevoia de corectitudine, cinste, onestitate este esențială și măsura în care își dirijează acțiunile raportate la aceasta. Omul nu este o ființă abstractă, este un membru al unei societăți concret, modelate de ea după chipul și asemănarea ei. Omul nu-și poate alege necondiționat cadrul existenței, pentru că îl moștenește de la înaintași, se înscrie în el și îl transformă treptat prin propria sa activitate, o dată cu propria sa dezvoltare. Societatea este cadrul general al existenței și al acțiunii omului, este totdeauna o societate concretă, rezultat al dezvoltării istorice îndelungate, având o anumită structură economică și politică, are anumite sisteme de norme și valori, anumite raporturi între indivizi, între aceștia și colectivitate. Nici o societate, indiferent de stadiul de dezvoltare economico – socială, de forma de organizare statală și de guvernământ, nu a fost și nu este ocolită de corupție, de efectele deosebite de grave ale acesteia.
Dat fiind că istoria omenirii înmagazionează trecutul și este martoră, că orice încercare de atribuire a corupției sau dimensiunilor acesteia exclusiv unei anumite societăți este contrară realității, respectiv nici societatea românească, trecută și actuală, nu a fost din păcate și nu este ocolită de prezența și efectele deosebit de primejdioase ale corupției.
Pericolul deosebit pe care îl prezintă pentru societatea civilizată, corupția, amploarea pe care aceasta a luat-o pe întreg glob și internaționalizarea acesteia au determinat în afara celei la nivel statal și-o reacție conjugată a comunității internaționale.
Comunitatea internațională sesizând pericolul grav reprezentat de corupție atât pentru fiecare stat component cât și pentru ansamblul ei, recrudescență și manifestările din ce în ce mai frecvente de internaționalizarea a ei, reacționează corespunzător, prin mijloacele și căile de care dispune.
Amintim doar unele dintre ultimele și cele mai semnificative manifestări și atitudini ale comunității internaționale, cu privire la corupție: Conferința Națiunilor Unite care a avut loc la Haga în decembrie 1989; Congresul al VIII-lea al Națiunilor Unite cu privire la prevenirea crimei și tratarea infractorilor, ținută în Cuba în august – septembrie 1990, care a adoptat o Revoluție specială cu privire la ,,Corupția la nivel de guverne"; Conferințe internaționale împotriva corupției organizate la interval de doi ani( Washington 1983; New York 1985; Hong Kong 1987; Sidney 1989, Amstardam 1992 și Caucum-Mexic 1994); Seminarul internațional ținut la Budapesta în februarie 1994; Conferința interdisciplinară Friburg – Elveția intre 3-5 februarie 1994 și cea de-a 19-a Conferință a miniștrilor europeni ai Justiției ce a avut loc în Malta între 14-15 iunie 1994, referitor la ,,Aspectele administrative, civile și penale; precum și rolul puterii judecătorești în lupta contra corupției".
Conjugarea acțiunilor și măsurilor Naționale și internaționale împotriva corupției este dovada indiscutabilă a pericolului pe care acest flagel îl reprezintă pentru societățile naționale și comunitatea internațională a faptului că lupta pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea ei este o necesitate de prim ordin, în afara de orice discuție.
În formele sale dintre cele mai grave, atunci când se manifestă, special, în structurile autorităților statului; (administrația centrala și locală); a puterii (politice) sau sfera economicului, „corupția”, reprezentând utilizarea abuzivă a acestora pentru obținerea de foloase necuvenite, poate duce nu numai la discreditarea, compromiterea ci chiar disoluția lor.
Corupția poate îmbrăca diverse forme:
1. Corupția politică – se manifestă îndeosebi sub forma presiunii și chiar a șantajului exercitat asupra funcționarilor publici pentru a-i determina să adopte anumite decizii ilegale sau în limita legii (care încalcă normele morale). Ea poate viza obținerea unor avantaje materiale sau de altă natură.
Corupția politică este cea care creează condițiile pentru acele fenomene pe care le numim criminalitate economică sau crimă organizată – ce semnifică „activitățile infracționale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, în scopul obținerii unor importante venituri ilicite.”
Acțiunile ilicite se săvârșesc, mai ales în forme interrelaționale, mai mult sau mai puțin complicate, care ilustrează termenul de „organizare a crimei” și termenul de „criminalitate a gulerelor albe”, deoarece după cum susținea criminologul american Edwin Sutherland, „în general profesia, funcția, creează contextul, prilejul și uneori chiar motivarea săvârșirii delictelor, transpunerea în practică a faptelor ilicite realizându-se direct sau indirect în cadrul unui ansamblu relațional. Poziția socială a persoanei, precum și angrenajul socio-economico-politic din care face parte împiedică înfăptuirea justiției penale.”
În țara noastră problema vizează coruptibilitatea unor politicieni izolați sau a unor înalți funcționari ai executivului. De regulă, un politician se găsește înconjurat de un număr mare de coruptori, deoarece aceștia doresc să-și asigure prin corupție o sursă cât mai bogată de câștiguri.
2. Corupția administrativă – cea mai răspândită, de la fapta funcționarului public care pretinde o recompensă pentru întocmirea unui act la care este obligat prin funcția pe care o deține, până la deturnarea, din interes personal, a averii publice, săvârșite de persoane aflate în poziții-cheie ale administrației de stat.
În principiu, funcționarii publici săvârșesc fapte de eludare a dispozițiilor regulamentare de anunțare a licitațiilor publice, favorizarea anumitor întreprinderi sau firme la repartizarea contractelor (uneori cu un procent din beneficiul acestora drept mită) falsificarea documentelor pentru licitații, repartizarea nelegală de spații sau locuințe, intervenții pe lângă alți funcționari publici pentru a trece cu vederea încălcarea legii etc.
3. Corupția economică – cuprinde un spectru foarte larg, de la „spălarea banilor” care desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obținuți din afaceri ilicite, utilizând în acest scop: circuite financiare interne și internaționale complicate; la evaziunea financiară; bancruta frauduloasă; traficul de licențe; neplata taxelor vamale și a impozitelor; falsificarea cecurilor și eliberarea de cecuri fără acoperire; practicarea de adaosuri comerciale mai mari, specula și activități economice și comerciale repartizarea pieselor de schimb și alte asemenea tranzacții care nu se fac decât subterane constând în concurență neloială; contrabandă de mărfuri. Agresionarea masivă și fără scrupule realizată prin furturi, gestiune frauduloasă, delapidări și alte forme de „vandalism economic” practicate de infractori prin utilizarea de metode abile este însoțită în majoritatea cazurilor de acte de corupție.
Astfel, în ramurile productive ale economiei, corupția a cuprins întregul proces de privatizare, cu predilecție transferurile ilegale de patrimoniu, prin subevaluare, din societățile comerciale de stat și regiile autonome către întreprinzători particulari; condiționarea livrării de mărfuri, acceptarea unor produse de proastă calitate, în schimbul unor avantaje materiale ce constau în sume de bani, bunuri sau cote-părți din afacerile derulate.
2. Istoricul corupției în dreptul penal român
Prin corupție, în sens larg, se înțelege o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie, substantivul corupție derivând din latinescul coruptio,-onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate. Astfel, fără a risca prea mult și fără a ne îndepărta de tema prezentului studiu, putem face constatarea că din chiar filiația lexicală a termenului corupție reiese că aspectele de devianță socială specifice corupției nu sunt un produs al timpurilor noastre.
În fine, pentru a muta centrul de greutate al demersurilor noastre de la percepția asupra fenomenului corupției la instrumentele destinate combaterii acestuia, ne vom concentra atenția, în cele ce urmează, asupra unora dintre actele normative adoptate în materie la nivel internațional și la reflectarea acestora în planul legislației românești anticorupție.
Astfel, menționăm că o contribuție importantă în planul definirii noțiunii de corupție, a formelor și periculozității acesteia, precum și a altor aspecte ce aparțin fenomenului în discuție, s-a conturat cu prilejul ultimelor întruniri internaționale: Conferința Națiunilor Unite din decembrie 1989 (Haga); Congresul al VIII-lea al Organizației Națiunilor Unite din august 1990 (Cuba) care a adoptat o Rezoluție specială referitoare la corupția la nivel de guverne; cele șase conferințe internaționale (JACC), organizate o dată la doi ani (Washington – 1983, New York – 1985, Hong-Kong – 1987, Sidney – 1989, Amsterdam – 1992 și Mexic – 1994); seminarul internațional cu privire la corupția care există pe piețele de tranziție, de la Budapesta din ianuarie 1994 și Conferința interdisciplinară desfășurată la Friburg (Elveția) la 3-5 februarie 1994, Conferința miniștrilor de justiție ai statelor europene din 14-15 iunie 1994, desfășurată la Malta, cu genericul Aspecte administrative, civile și penale, precum și rolul puterii judecătorești în lupta contra corupției.
În egală măsură, dorim să facem trimitere la un demers normativ al Consiliului Europei ce nu a rămas neutru sub aspectul consecințelor în legislația penală românească și care a instituit un cadru general menit a descuraja fenomenul infracțional al corupției la nivelul statelor-membre ale Consiliul Europei. În acest sens, înțelegem să amintim Convenția penală din 27 ianuarie 1999 privind corupția, adoptată la nivelul Consiliului Europei de către statele-membre ale acestuia. În accepțiunea Convenției penale din 27 ianuarie 1999 privind corupția, aceasta constituie o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și a drepturilor omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății.
Astfel, situând ca punct de reper Convenția penală privind corupția și sesizând pericolul social extrem al corupției, ce punea în discuție însăși existența și consolidarea democratică a societății, în legislația penală română, ulterioară Convenției, a fost adoptată o sumă de acte normative ce și-au propus atât armonizarea legislației românești în materia combaterii corupției cu cea existentă la nivel european și comunitar, cât și eficientizarea demersurilor și instrumentelor de combatere a corupției. Așa fiind, amintim: Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare; O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 39/2003 pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediu de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru că în legislația românească, până la promulgarea acestor legi, nu au existat – de lege lata – dispoziții normative care să incrimineze o infracțiune de corupție, reamintim că pentru prima dată și în mod indirect, conceptul penal de corupție a fost introdus prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, la vremea respectivă sfera de incidență a acestei legi speciale vizând strict infracțiunile de luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență. Reamintim că formularea uzitată în titlul legii, respectiv « unele infracțiuni de corupție », a făcut cu putință, în epocă, susținerea potrivit căreia legiuitorul nu ar fi intenționat să incrimineze exclusiv și limitativ cele patru infracțiuni, și că, în consecință, în afara acestora deja menționate, ar mai exista și alte infracțiuni. Unul dintre argumentele ce au stat la baza tezei extrapolării conceptului de corupție, instituit prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, a fost formulat tocmai în consecința redactării echivoce a titlului acestei norme penale speciale în discuție.
Astfel, în esență, a fost exprimată opinia că, în măsura în care infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 254 – 257 C. pen., pentru care s-a statuat procedura urgentă de urmărire și judecare, au fost considerate ca fiind « unele » de corupție, pe cale de consecință reiese că în această categorie sunt cuprise și alte infracțiuni ce nu au făcut obiectul de reglementare al prevederilor Legii nr. 83/1992. Prin urmare, în aplicarea tezei extrapolării conceptului de corupție instituit prin Legea nr. 83/1992, s-a afirmat că legislația română în materie de corupție include în sfera incriminării acesteia toate acele infracțiuni prevăzute în Codul penal sau în legi speciale, și care se săvârșesc în scopul obținerii unui avantaj material.
Ca atare, în consecința anterior amintitei teze a extrapolării, s-a considerat ca pertinentă includerea unor infracțiuni precum: trădarea (art. 155 C. pen.), trădarea prin transmiterea de secrete (art. 157 C. pen.), spionajul (art. 159 C. pen.), subminarea economiei naționale (art. 165 C. pen.), furtul (art. 208 – 209 C. pen.), tâlhăria (art. 211 C. pen.), abuzul de încredere (art. 213 C. pen.), înșelăciunea (art. 215 C. pen.), delapidarea (art. 215 indice 1 C. pen.), uzurparea de calități oficiale (art. 240C. pen.) etc. Este de observat, așadar, că extrapolarea astfel înțeleasă a conceptului penal de corupție, împinsă dincolo de limitele cele mai largi ale acesteia, ca și consecințele care derivă din săvârșirea infracțiunilor care o definesc, au determinat și au justificat intervenția legiuitorului român în materie.
Acesta este contextul care a făcut posibilă apariția Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, atât în considerarea efortului legiuitorului român de armonizare a legislației penale românești în materia corupției cu legislația europeană în materie, cât și în stoparea prin intervenție legislativă a eventualelor abuzuri făcute posibile de lacunele de reglementare existente în domeniu.
Nu în ultimul rând, facem observația că începând cu data de 1 septembrie 2008, potrivit Ordonanței de urgență nr. 50/2006, ar urma să intre în vigoare Noul Cod Penal. Or, Noul Cod penal, în capitolul Crime și delicte de corupție, grupează sub unul și același titlu (Titlul VI. Crime și delicte contra intereselor publice) atât infracțiuni ce aparțin conceptului penal de infracțiuni de corupție, afirmat de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență), cât și incriminări ale unor forme de manifestare infracțională necuprinse de actuala normă penală, spre exemplu remunerația injustă, cuprinsă însă în art. 240 de fostul Cod penal, anterior celui în vigoare astăzi.
C A P I T O L U L 2.
DARE DE MITĂ
1 Infracțiunea de dare de mită (art. 255 C. pen. )
1. Conținutul juridic
Potrivit alin. 1, infracțiunea constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C.p.
Astfel din conținutul acestei norme penale reiese că darea de mită constă în promisiunea ,oferirea sau darea ,unui funcționar public sau unui funcționar ,de bani sau alte foloase care nu i se cuvin ,direct sau indirect, în scopul de a în deplini, a nu îndeplini ,ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
2. Condiții preexistente
Obiectul juridic constă în relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu săvârșirea unor fapte de corupere asupra funcționarilor. Darea de mită este o infracțiune în legătură cu serviciul și are caracter autonom, existând și fără o luare de mită, atunci când funcționarul respinge oferta care i se face.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bunei desfășurare este incompatibilă cu săvârșirea actelor de corupere asupra funcționarilor public sau funcționarilor.
Obiectul material. Infracțiunea este lipsită, de regulă, de un obiect material. Totuși, dacă acțiunea făptuitorului 13 se referă la un anumit bun, infracțiunea are și un astfel de obiect, constând în acel bun.
Subiect activ poate fi orice persoană.
Participația penală este posibilă atât în forma coautoratului, cât și în forma instigării sau a complicității.
Subiectul pasiv : autoritatea publică, instituția publică, instituțiile sau alte persoane juridice de drept public sau privat din al căror personal face parte funcționarul public sau funcționarul căreia i se dă mită.
3. Conținutul constitutiv
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realizat prin săvârșirea uneia dintre următoarele trei acțiuni alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcționar.
Promisiunea se referă la avantajul pe care îl va avea funcționarul dacă va acționa în sensul dorit de către mituitor. În această modalitate, fapta constituie infracțiune chiar dacă funcționarul nu acceptă promisiunea făcută.
Oferirea presupune prezentarea folosului pe care funcționarul urmează să-1 primească. Și în această modalitate, fapta constituie infracțiune chiar dacă funcționarul nu acceptă oferta făcută.
Darea de bani sau alte foloase presupune actul corelativ al primirii.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase se realizează în modurile și scopurile arătate în art .254 C.p., adică pentru ca funcționarul să îndeplinească, să nu îndeplinească, ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri
Fapta trebuie să fie anterioară, concomitentă sau imediat după îndeplinirea, neîndeplinirea etc. actului avut în vedere de mituitor, în caz contrar, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită. Dacă există însă oferta de mituire, nu are relevanță că banii sau foloasele au fost date ulterior, după îndeplinirea actului.
În toate cazurile, este necesar ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire etc. mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau foloasele să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu și să nu fie renumerată .
Acțiunea constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase poate fi săvârșită direct sau indirect. În primul caz, acțiunea este săvârșită chiar de către mituitor, iar în al doilea caz, prin intermediul unei alte persoane. Deși persoana interpusă înfăptuiește prin activitatea sa chiar acțiunea incriminată, totuși această persoană răspunde în calitate de complice la infracțiunea de dare de mită, deoarece, dacă potrivit legii, autorul poate săvârși fapta și în mod direct, intermediarul 14, care acționează în numele său și cu intenția de a-l ajuta, nu poate avea decât calitatea de complice.
Infracțiunea există chiar dacă ulterior promisiunea sau oferta făcută nu este urmată de executare.
Urmarea imediată constă într-o știrbire adusă prestigiului de care se bucură funcționarul public.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe, între activitatea infracțională și urmarea imediată.
Latura subiectivă presupune vinovăția făptuitorului sub forma intenției directe. Mituitorul acționează cu un scop special, și anume, îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia săvârșește actul de corupere, ori efectuarea unui act contrar respectivelor îndatoriri. Fapta constituie infracțiunea de dare de mită chiar dacă scopul nu este realizat.
4. Forme. Sancțiuni
Tentativa infracțiunii nu se pedepsește.
Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se promite, se oferă ori se dă funcționarului banii sau foloasele, în scopul și în condițiile arătate în art. 254 C.p., moment în care se produce și urmarea periculoasă a faptei.
Sancțiunea constă în închisoare de la 6 luni la 5 ani ; agravantă potrivit art.7 , alin 2, din Legea 78/2000 maximul pedepsei prevăzute de art. 255 C.p. se majorează cu 2 ani; o altă agravantă prevăzuta de art. 8 indice 2 din Legea 78/2000 se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 7 ani.15
5. Confiscarea specială
Potrivit alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Confiscarea are loc în temeiul art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C.p., și nu în temeiul art. 118 lit. b) C.p„ deoarece dispozițiile art. 255 alin. 4 raportat la art. 255 C.p. au un caracter special, derogatoriu, iar aplicarea lor este obligatorie. Confiscarea specială are loc, potrivit prevederilor alin. 4, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare .
6. Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei prevăzut de art. 255 C. pen.
Potrivit alin. 2, din art. 255 C. pen. fapta prevăzută nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Legiuitorul a consacrat o cauză specială de înlăturare a caracterul penal al faptei, care se întemeiază pe lipsa de vinovăție a făptuitorului. Dispozițiile art. 255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile în situația în care inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului, chiar dacă ulterior, funcționarul care a primit mita a stăruit pe lângă cel dintâi, să-i aducă bunurile oferite". Nu există, de asemenea, constrângere și dispozițiile art. 255 alin. 2 C.p. nu sunt aplicabile dacă mita a fost dată din dorința mituitorului de a fi încadrat în muncă cu prioritate.
7. Cauza specială de nepedepsire
Potrivit alin. 3, art. 255 C. pen. , mituitorul nu se pedepsește dacă denunță la o autoritate fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Cauza specială de nepedepsire este aplicabilă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele trei condiții:
a) – Mituitorul trebuie să denunțe fapta. Fapta se consideră denunțată, de exemplu, și în cazul în care mituitorul, fiind urmărit pentru o altă infracțiune, face o declarație prin care aduce la cunoștință organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum și fapta funcționarului care a primit mita. Nu constituie însă o denunțare, în sensul dispozițiilor art. 255 alin. 3 C.p., recunoașterea făcută de făptuitor în fața organului de urmărire penală care a constatat săvârșirea infracțiunii.
b) – Denunțarea trebuie făcută unei autorități. În lipsa unei precizări a legii, denunțarea poate fi făcută și unei autorități necompetente a efectua urmărirea penală în această materie16. Desigur, într-un asemenea caz, autoritatea care a primit denunțul va sesiza de îndată organul de urmărire competent.
c) – Denunțarea trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat. În literatura de specialitate s-a arătat că dispozițiile art. 255 alin. 3 C.p. au menirea de a prevenii săvârșirea infracțiunii de luare de mită prin crearea pentru cel care ar fi ispitit să ia mită a temerii că va fi denunțat. De asemenea, s-a arătat că pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracțiunii deoarece, dacă ar fi și el pedepsit, nu ar îndrăzni niciodată să se plângă împotriva funcționarului incorect, funcționar care, în felul acesta, s-ar vedea la adăpost de răspundere penală pentru fapta săvârșită. Nesancționarea mituitorului care denunță fapta nu se justifică în măsura în care se justifică nesancționarea făptuitorului care denunță fapta în cazul altor infracțiuni (complot, nedenunțarea unor infracțiuni, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni). în acest sens, a fost exprimată opinia potrivit căreia denunțarea faptei de către mituitor ar trebui să constituie nu o cauză de nepedepsire, ci numai o cauză de reducere a pedepsei.
8. Restituirea bunurilor
Potrivit prevederilor alin. 5, banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 și 3 .
2 Analiza infracțiunii de dare de mită
2. 1 Considerente generale
1. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea 17 în: mituirea activă(darea de mita) și mituirea pasivă (luarea de mită). Aceste denumiri, raportate la dispozițiile legii noastre penale, ni se par necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificația reală a fiecărei fapte 18; în sensul articolului 254 C. pen.19, corupția zisă pasivă nu este doar ,, Fapta funcționatului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcției sale, fie pentru a se abține de la el”20, atâta vreme cât, în una din modalitățile sale, inițiativa aparține acestuia, iar nu mituitorului.
2. În ce privește incriminarea mituirii, în dreptul penal există doua sisteme21:
a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii. R. Vouin – adept al acestui sistem, neîmpărtășit însă de Codul penal francez – scrie că infracțiunile de corupție activă și pasivă sunt atât strâns legate încât ar părea normal să se incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancționată cu titlul de complicitate;22
b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – care cuprinde atât darea de mită , cât și luarea de mită, ca infracțiuni de sine-stătătoare, distincte.
Observăm insă că, independent de modul în care sunt incriminate, în esența lor, darea și luarea de mită sunt doua laturi ale unei fapte complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptarea – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul și cel mituit. De aceea unii autori au văzut în darea și luarea de mită o infracțiune bilaterală – ca o formă a pluralități naturale de infracțiuni – ,,în care faptul ilicit se naște dintr-un raport bilateral, intervenit între subiecții activi”23, dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-ă, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc, încât , desfășurarea, faptei prin natura sa, este un subiect activ plural, activitatea fiecăruia, cooperând constituie o infracțiune aparte (individuală).
În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuși datorită împrejuririlor în care a fost săvârșită ori absența evenimentului subiectiv, una dintre cele 2 fapte – darea și luarea de mită – nu constituie infracțiune, această împrejurare nu împiedică sancționarea celeilalte.
3. Darea de mită reprezintă un real și grav pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna funcționare a autorităților, instituțiilor de stat, a instituțiilor ori serviciilor publice, sau a altor unități, a corectitudinii funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prin aceasta, pentru existența și echilibrul societății democratice organizate, a ordinii de drept.
Impunând și cerând funcționarilor și altor salariați corectitudine, probitate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecția cuvenită și necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși 24 .
În concepția și reglementarea legii penale române, darea de mită care este în esență in act de determinare a funcționarului la luarea de mită, și care, în condițiile și limitele legii poate constitui o participare la săvârșirea acesteia sub forma instigării, constituie o infracțiune distinctă.
Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârșește în modalitatea primirii de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a nerespingerii acesteia, inițiativa corupției aparține mituitorului, a celui care dă sau oferă mită.
Adeseori inițiativa actului de corupție este a celui care vrea să obțină serviciile favorabile ale funcționarului, a celui care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi și prevăzut și-n reglementările legale.
Darea de mită definită ca fiind promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile și scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. darea de mită constituie o infracțiune în legătură cu serviciu.
Între infracțiunile de luare de mită și luare de mită, există o legătura de necontestat care a determinat susținerea că acestea sunt corelative.
Corelația este legătura reciprocă între doua sau mai multe lucruri sau o relație în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt.
În această concepție, corelativitatea celor două infracțiuni se manifestă în principal, în planul laturii obiective, întrucât acțiunilor de ,,oferire" și ,,de dare" de bani sau alte foloase care definesc din punct de vedere al elementului material darea de mită, le corespunde la luarea de mită acțiunea de ,,primire", iar acțiunii de ,,promitere" de la prima infracțiune îi corespund ,,acceptarea" sau ,,respingerea" în cazul celei de a doua. Și în planul laturii subiective cele doua infracțiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment ce mituitorul urmărește să-l determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în legătura cu îndatorările sale de serviciu , iar acesta devine astfel, dependent de corupător.
Aceasta este înțelesul, sensul pe care noțiunea de corelație îl are și în dreptul penal .
Sunt și păreri diferite, care susțin că legăturile strânse care există indiscutabil între infracțiunile de luare și dare de mită nu sunt însă de natură să determine un raport de corelație între ele, din moment ce, în unele din modalitățile de săvârșire a elementului material al laturi obiective, una poate exista fără cealaltă. Astfel în oricare dintre modalitățile normative de săvârșire a elementului material al laturii obiective – promisiunea, oferirea sau darea de mită sau alte foloase – infracțiunile de dare de mită poate fi săvârșită fără existența celei de luare de mită, legea necerând ca funcționarul să le primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. Și infracțiunea de luare de mită – în modalitatea de săvârșire a elementului material al laturi obiective prin acțiunea de pretindere – are o existență independentă de atitudini, conduita celei căruia i se adresează , cererea de a da bani sau alte foloase- infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită fără existența celei de luare de mită, legea necerând ca funcțiunarul să le primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor. Și infracțiunea de luare de mită – în modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective prin acțiunea de pretindere – are o existență independentă de atitudinea, conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase și deci, implicit de dare de mită. Or, corelativitatea celor doua infracțiuni nu poate fi concepută și acceptată parțial numai în anumite modalități normative sau faptice de săvârșire a elementului material al laturi obiective.
Inițiativa de corupere aparține de regula mituitorului care promite, oferă sau dă banii sau alte foloase, dar și funcționarului poate pretinde astfel încât este discutabilă catalogarea generală, că luarea de mită reprezintă corupția pasivă iar a celei de dare de mită, corupția activă 26, astfel reeșind că infracțiunea de dare de mită este mai grav decât luarea de mită.
Legea penală română nu a împărtășit această opinie și considerând că infracțiunea de dare de mită este mai puțin gravă decât aceea de luare de mită și a stabilit un regim sancționator diferențiat, mai blând pentru prima.
Obiectivul infracțiunii
Incriminarea distinctă a dării de mită este menită, să descurajeze ce cei care încearcă să-și promoveze interesele prin coruperea funcționarilor contribuind la reducerea corupției.
2.2.1 .Obiectul juridic special
Îl constituie acele relațiile sociale necesare bunei desfășurări și funcționării a organelor, organismelor statului, instituțiilor publice sau alte unități, o comportarea corectă a funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, împotriva faptelor de corupere a acestora.
2.2..2 Obiectul material
Ca și în cazul infracțiunii de luare de mită darea de mită este lipsită de obiect material.
Banii sau alte foloase promise, oferite sau date de către mituitor funcționarului sunt mijloace prin care se săvârșește infracțiunea de dare de mită și nu obiectul material al acesteia.
2.3. Subiecții infracțiunii
2.3.1. Subiectul activ
Întrucât, în reglementarea legii penale române, luarea și darea de mită sunt infracțiuni distincte, mituitorul subiect activ are întotdeauna calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită și nu de instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită și poate fi săvârșită de către o persoană sau de către mai multe persoane în participație ocazională (coautorat, instigare sau complicitate ), direct sau indirect, cu condiția să aibă capacitatea de a răspunde penal.
În practica judiciară s-a reținut că prin decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Departamentul Național Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 1627/2004 a Tribunalului București și deciziei nr. 246/2005 a Curții de Apel București și a dispus ca inculpații 27 P.D., V.V. și V.D. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare (în regim de detenție ) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 255 alin(1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. S-a reținut că inculpații au oferit unui procuror militar suma de 100.000 de euro, pentru a-l determina să nu verifice toate legăturile comerciale ale S.C. ,, Tracorom ”S.R.L. cu diverși agenți economici implicați în tranzacții cu produse petroliere, pentru a tergiversa verificările efectuate și a dispune o soluție favorabilă acestora.
În conformitate cu prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. , raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., infracțiunea de dare de mită la fel ca și aceea de luare de mită, poate fi săvârșită ,,direct sau indirect".
Prevăzând , prin derogare de la dispozițiile art. 24 C. pen. , că acțiunea care definește elementul material al laturi obiective a infracțiunii de dare de mită – promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – poate fi săvârșită atât direct, nemijlocit cât și indirect, mijlocit, mediat prin intermediul unei (unor) persoane interpuse, legea penala a asimilat aceste doua modalități normative, alternative, stabilind astfel pentru fiecare dintre acestea, calitatea de autor al infracțiunii.
Deci are calitatea de autor al infracțiunii de dare de mită, atât acela care promite, oferă sau dă „direct” funcționarului bani sau alte foloase cât și acela care realizează aceasta „indirect”, prin intermediul unei (unor) persoane interpuse.
Calitate de autor – al infracțiunii de luare de mită sau a celei de dare de mită – exclude posibilitatea de a fi considerat participant, instigator sau complice la cealaltă infracțiune 28.
Există și puncte de vedere opuse, dat fiind, stabilirea poziției, situației juridice și calității persoanei care a intermediat darea de mită.
Unii considerat și susținut că intermediarul (instigatorul, complicele), persoană interpusă – care promite, oferă sau dă banii ori alte foloase funcționarului – este coautor al infracțiunii de dare de mită, alături de cel care săvârșește această prin mijlocirea sa. Din moment ce a promis, oferit sau dat bani sau alte foloase, chiar dacă a acționat în numele altei persoane, intermediarul dintre acestea și funcționar, are calitatea de autor, el săvârșind nemijlocit acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită. 29
Alții au considerat dimpotrivă că participantul, în situația dată, are calitatea de complice la infracțiunea de dare de mită.30 Deși prin acțiunea sa intermediarul săvârșește nemijlocit elementul material al laturi obiective a infracțiunii de dare de mită – promisiunea, oferirea sau darea banilor ori a altor foloase – prin voința expresivă a legii concretizată prin prevederea ,,direct sau indirect" derogatorie de la reglementarea generală, ea este caracterizată ca un act de complicitate (intermediarul îl ajută pe acesta sa săvârșească infracțiunea de dare de mită promițând, oferind sau dând bani ori alte bunuri în numele și pentru mituitor el acționând în calitate de complice).
De reținut este faptul că infracțiunea de darea de mită, indirectă prin intermediar, constituie infracțiune numai dacă promiterea, oferirea sau darea banilor or a altor foloase au ajuns la cunoștința funcționarului a cărui mituire se încearcă. Dacă ele s-au opri la intermediar nu există infracțiune de darea de mită, și pe cale de consecință acțiunea acestuia nu poate constitui un act de complicitate la aceasta. Speță : P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de furt, merge la acesta și îi spune că îi este prieten de familie cu procurorul care îl cercetează și că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe care P.M. o i-a și o cheltuiește în interes personal (P.M nu îl cunoștea pe procuror), nu-și duce la îndeplinire promisiunea.
Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este refuzat.
P.M a comis infracțiunile de:
Trafic de influență prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen. , constând în aceea că a pretins și primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaște pe procurorul care a efectuat cercetarea și că, prin influență pe care o are asupra acestuia că a pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său.
Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracțiunea anterior săvârșită.
Prezintă indiscutabil interes atât teoretic cât și practic, determinarea încadrării juridice a faptei intermediarului de a ajuta pe mituitor să dea mită, iar pe funcționarul corupt să ia mită – complicitatea la ambele infracțiuni sau numai la una dintre acestea, ocazionând formularea unor opțiuni doctrinare și soluții jurisprudențiale diferite.
În doctrina juridică, situația juridică a intermediarului la infracțiunilor de luare și dare de mită a conturat opinia conform căreia activitatea acesteia constituie participație penală ocazițională sub forma complicității numai la una dintre cele doua infracțiuni.
Infracțiunile de darea și luarea de mită au fost considerate ca fiind două infracțiuni conjugate, bilaterale, disociate în care deși – activitatea intermediarului – prin natura acestora și forța lucrurilor – creează înlesnire, ajutare la săvârșirea amândurora, constituie o complicitate unică, adiacentă numai uneia dintre ele.
Codul penal a disociat – incriminându-le distinct – cele doua infracțiuni conjugate, bilaterale (in parte), care determină o pluralitate naturală de infractori, nu poate și nu trebuie să influențeze structura raportului juridic infracțional și complicitatea unică ce ar fi caracterizat cooperarea intermediarului la acțiunile conjugate, în cazul în care acestea ar fi fost incriminate împreună constituind o singură infracțiune. Complicitatea rămâne tot unică și în cazul în care cele două acțiuni conjugate au fost disociate și incrimitate separat.
Dacă nu s-ar accepta această soluție și întrucât cel care da ajutor mituitorului întotdeauna și indirect îl ajută și pe mituit și invers, ar însemna că în toate cazurile, participantul secundar să i se rețină complicitatea atât la dare cât și la luare de mită și să i se aplice două pedepse, în timp ce autorii acestor ar fi trași la răspundere pentru o singură infracțiune, ceea ce ar fi un act de inechitate și inconsecvență.
La susținerea acestui punct de vedere, s-a argumentat că prin natura lucrurilor cel care da mită prin însuși acest fapt, înlesnește luarea de mită, iar cel care ia mită înlesnește darea acesteia, fără ca aceștia să devină și participanți sub forma complicității la infracțiunea săvârșită de către celălalt. Participarea acestora la săvârșirea comisă de celălalt a infracțiunii corelative (legătura reciprocă) se absoarbe în infracțiunea comisă de către fiecare dintre ei în calitate de autor. Și dacă , raportul de corelație dintre cele două infracțiuni, face ca acest ajutor, implicit, sa nu poată fi caracterizat, definit și ca o complicitate, aceasta soluție se impune nu numai pentru autorii acestora ci și pentru toți ceilalți participanți la săvârșirea lor, ale căror acțiuni conjugate reprezintă o singură infracțiune cu o singură încadrare juridică.
Susținătorii acestei teorii, au considerat că dacă elementele obiective invocate nu sunt suficient de concludente apelând la elementul subiectiv, afirmându-se că soluția este data de voința intermediarului de a ajuta pe unul sau pe celalalt dintre autorii celor doua infracțiuni corelative, dacă intermediarul a urmărit sau ajutat pe autorii ambelor infracțiuni se va reține complicitatea la infracțiunea sancționată cu pedeapsa cea mai mare, iar dacă acesta a acționat cu intenție – directă sau indirectă – și el va răspunde pentru complicitate la infracțiunea la care a participat cu intenție directă.31
Acest puntul de vedere înfățișat a pornit de la considerarea luării și dării de mită ca fiind infrațiuni corelative, bilaterale și conjugate, aprecieri pe care s-a întemeiat esențial argumentarea acestuia.
De regulă, infracțiunile pot fi săvârșite de către o singura persoană, ele fiind considerate unilaterale, singulare, dar există însă și infracțiuni a căror săvârșire nu este posibilă decât cu participarea a doua sau mia multe persoane, situație în care avem o pluralitate naturală de subiecți activi, cooperarea acestora fiind impusă nu de voința lor ci de însăși natura infracțiunii. Pluralitatea de subiecți activi este indispensabilă pentru existența infracțiunii, este una necesară, determinând existența unor infracțiuni denumite, după caz, colective sau bilaterale.32 Din practica judiciară 33 prin sentința penală nr. 107/2003 a Tribunalului București , definitivă prin decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, au fost condamnați inculpații V.C, V.G și V.M. la pedepse de 3 ani închisoare, 4 închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare, cu suspendarea executării acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită. În ziua de 27 februarie 2004 , cu prilejul efectuării cercetărilor într-o cauză penală, având ca obiect consumul și traficul de droguri, inculpatul V. C. a promis iar, ulterior, concubina sa, V.M. și fratele său, V.G, au oferit procurorului și polițiștilor suma de 5.000 $ și cantitatea de aproximativ 400-500 grame bijuterii de aur, pentru că inculpatul V. C. să nu fie arestat.
Infracțiunile colective la înglobează și pe cele bilaterale. Infracțiunile bilaterale prevăzute de legea penală presupun necesarmente unitatea de faptă și cooperarea la săvârșirea acesteia în calitate de autori a două persoane, deci o pluralitate de subiecți activi nemijlociți.
Fără îndoială că in cazul infracțiunilor bilaterale, ajutorul dat pentru săvârșirea infracțiunii constituie o complicitate unică și nu doua complicități distincte cu privire la ambii subiecți activi (autor) .Indiferent dacă participantul, complice, a înțeles că ajute pe unul sau pe amândoi autorii infracțiunii bilaterale, activitatea să se înscrie în unitatea infracțiunii săvârșite, constituind o complicitate unică.
Soluția vine de la reglementarea legii penale unde participația penala se referă la fapte nu la făptuitori 34 astfel încât dacă infrațiunea bilaterală este unică, atunci și ajutorul dat autorilor acesteia este indiscutabil o complicitate unică.
În aceste condiții extinderea acestei soluții și la infracțiunile de luare de mită și darea de mită, așa-zisele infracțiuni bilaterale disociate – incriminate separate – cu argumentarea că dacă legea a procedat astfel cu două acțiuni conjugate, care prezintă o pluralitate naturala de infractori, nu poate și nu trebuie să influețeze structura reala a raportului juridic infracțional. Complicitatea unică ce ar caracteriza cooperarea la acțiunile conjugate, în cazul în care ele au fost incriminate împreuna, constituind o singură infracțiune, rămâne tot unică și atunci când ele au fost disociate și incriminate distinct așa că nu ni se pare convingătoare și justificată.
În primul rând pentru că nu credeam că se poate vorbi în condițiile reglementărilor legii penale – despre infracțiuni bilaterale disociate – descompuse.
Din moment ce legea penală disociază incriminând separate fapte care anterior constituiau infracțiuni bilaterale nu se mai poate vorbi despre existența acestora. Prin disocierea și incriminarea distinctă a acestor fapte, legea a pus capăt existenței infracțiunii bilaterale care încetează de a mai fi din moment ce nu mai este prezentă una dintre condițiile esențiale pentru aceasta, anume faptă prevăzută de legea penală. Punând capăt infracțiunii bilaterale pe care o dezmembrează creând în locul acesteia alte distincte, disocierea nu poate fi folosită logic, ca modalitate de existență a ei.
Aceasta este sensul susținerilor profesorului Vintilă Dongoroz când afirmă că: ,,În infracțiunile bilaterale, spre deosebire de restul infracțiunilor colective, activitatea firească din cele două părți poate fi incriminată separat , de aceea, în foarte multe legiuiri întâlnim unele infracțiuni bilaterale prevăzute în forma descompusă a două infracțiuni individuale (exemplu: darea și luarea de mită care sunt incriminarea , în foarte multe coduri , separate)"35.
Dat fiind faptul că legea penală română – art. 254-255 C. pen. – a incriminat indiscutabil, distinct, luarea și darea de mită și după știința noastră nimeni nu a constata încă faptul că există doua infracțiuni distincte, una de luare si cealaltă de dare de mită, cea ce este de natură să împiedice catalogarea lor ca infracțiuni bilaterale și să pună în serioasă dificultate susținerea că, din acest considerent, ajutorul dat la săvârșirea amândurora, constituie o coplicitate unică.
Infracțiunile de luare și dare de mită ca nu pot fi considerate nici conjugate în înțelesul și cu semnificația ce s-a încercat a se da acestei aprecieri.
Avem o accepțiunea generală a termenului conjugat în sens figurativ – și aceasta ne interesează și nu cel gramatic – înseamnă (a se uni), îmbinarea (a se încrucișa), împletirea a ceva, în absența unei alte definiri dată lui de legea penală, atunci ea se impune și în cercetarea și rezolvarea raportului dintre infracțiunile de luare și dare de mită.
Și dacă a se conjuga înseamnă a se împreuna, a se uni, a se lega strâns pentru a forma un tot și daca legea penală a inriminat luarea și darea de mită , atunci credem că ele nu pot fi definite ca fiind doua infracțiuni conjugate cu semnificația ce s-a dat acestei categorii 36.
În cadrul infracțiunilor de luare și dare de mită, faptele care caracterizează și definesc elementul material al laturii obiective al uneia, constituie implicit , prin natura lor un ajutor, o înlesnire pentru săvârșirea celeilalte, fără ca autorii lor să devină și participanți, complici la aceasta. Luarea și darea de mită sunt infracțiuni distincte incriminate separat, de sine stătătoare , care în reglementarea legii penale române .
Prin voința și prevederea expresivă a legi, luare și darea de mită sunt incriminate separat constituind infracțiuni distincte constituie și întregesc conceptul, noțiunea penală de corupție, care fiecare absoarbe în conținutul ei prin forța lucrurilor, actele de participare la săvârșirea celeilalte fără a fi însă prin aceasta, conjugate.
O asemenea reglementare legată nu există însă și în cazul participației ocazionale sub forma instigări sau complicității, astfel încât extinderea raționamentului analogic nu ni se pare justificată .
Nici elementul subiectiv la care s-a recurs – sesizându-se șubrezenia argumentelor desprinse din latura obiectivă – nu consolidează și nu face mai puțin vulnerabilă soluția la care s-a ajuns.
Soluția complicității unice la infracțiunea cea mai gravă, propusă în ipoteza în care participantul a urmărit să de-a ajutor autorilor ambelor infracțiuni – luarea și darea de mită – a fost considerată justificată, întrucât ea este principal aplicabilă și admisă în toate cazurile de unitate infracțională în care se contopesc activități distincte ce ar putea primi sancțiuni distincte, cum este cazul infracțiunii continuate în care unele fapte săvârșite constituie infracțiunea tip, iar altele forme calificate ale acesteia.37
S-a trecut mult prea ușor peste faptul că, pe de o parte, soluția propusă este principal aplicabilă numai în cazurile de unitate infracțională iar pe de altă parte, luare și darea de mită constituie două infracțiuni distincte.
Luăm ca ipoteza că participantul a urmărit să dea ajutor numai autorului uneia dintre cele doua infracțiuni (intenție directă), dar și-a dat seama și a acceptat ca prin fapta sa să ajute și pe autorul celeilalte infracțiuni (intenție indirectă), acționând din acest punct de vedere cu o poziție subiectivă distinctă, complicitatea unică a fost reținută pentru activitatea săvârșită cu intenție directă. Înlăturarea inechității care s-ar crea participantului, care ar urma sa fie pedepsit pentru complicitate, atât la luarea cât si la darea de mită, în timp ce autorii acestora, numai pentru una dintre ele ar fii inechitabil, justificând soluția propusă.38
Dacă legea a înțeles să facă din luare și dare de mită două infracțiuni distincte fiecare dintre ele reprezintă o unitate infracțională distinctă de care sunt legate actele de participație ocazițională ale fiecăreia.
Intermediarul prin acte de participație înlesnește sau ajută la săvârșirea atât a unei cât și a celeilalte infracțiuni și dacă acționând și-a dat seama de acest rezultat pe care l-a urmărit s-au la acceptat, el săvârșește două dificultăți diferite, la două infracțiuni – luarea și darea de mită – care fiind realizate prin aceeași faptă se află în concurs formal (ideal).
Este riscul răspunderii penale la care și l-a asumat participantul din momentul în care, cu intenție – directă sau indirectă – acționând a ajutat, înlesnit săvârșirea atât a infracțiuni de luare de mită cât și darea de mită 39.
În caz contrar s-ar nesocoti realitatea faptică și anume că, prin acțiunea sa, complicele a înlesnit, ajutat și participant la săvârșirea ambelor infracțiuni, cât și prevederile legii.
Aplicarea legii nu poate fi obstaculată, înlăturată pentru o presupusă și după părerea noastră inexistentă inechitate, la care ar fi supus în raport cu autorii , complicele, la săvârșirea infracțiunilor de luare și dare de mită, fără riscul inadmisibil de a adăuga la lege și de a subordona supremația acesteia, oportunității.
Actuala Legea penală, activă, trebuie respectată chiar dacă este / sau nu dreaptă și echitabilă. Dacă ea devine nedreaptă ori neechitabilă trebuie abrogată sau modificată, în niciun caz ignorată, nesocotită .
Se regăsește in aceleași coordonate și în calitatea de instigator care, prin acțiuni distincte, cu intenție, determină atât pe funcționar cât și pe mituitor să săvârșească infracțiunile de luare și respectiv dare de mită.
Este greu de de argumentat și susținut, că într-o asemenea ipoteză ne-am afla în prezența unei instigări unice .
În cazul în care, instigatorul l-a determinat pe autor să săvârșească infracțiunea prin intermediul său, executând apoi acte de ajutare, de înlesnire, el va răspunde penal, numai pentru instigare, formă principală de participație, care absoarbe complicitatea .
Dacă instigatorul a realizat asemenea activități cu privire la luarea și darea de mită, el va răspunde pentru instigare la ambele infracțiuni.
2.3.2 . Subiectul pasiv
Potrivit art. 255 C. pen., raportat la art. 254 C. pen., astfel cum au modificate prin prevederile art. 8 din Legea nr. 78/2000 , subiect pasiv principal al infracțiunii îl reprezintă autoritatea, organul, instituția de stat, unitatea, persoana juridică, societatea comercială, compania și societatea națională, regia autonomă, orice agent economic în al cărui serviciu este și acționează funcționarul a cărui corupere se încearcă sau se realizează.
Infracțiunea poate avea și un subiect pasiv secundar constituit de funcționarul sau funcționarul publica cărui corupere s-a încercat fără a se reuși însă.
Potrivit art.147 din Codul penal, prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent, cu orice titlu, indiferent cum a fost investit, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele care se referă art.145 C. pen., respectiv în cadrul unei autorități publice, instituție sau alte persoane de interes public.
În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) Din Legea nr. 78/2000, fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute în alin. (1) – care potrivit legii au atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor – sau față de un funcționar cu atribuții de control se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărui maxim se majorează cu 2 ani.
Subiectul pasiv secundar în această modalitate agravată a infracțiunii de dare de mită, este constituit de către un funcționar care are atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, ori de control.
Întrebuițarea în redactarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 – a unor termeni și formulări diferite ,,față de una dintre persoanele prevăzute în alin. (1)" și ,, sau față de un funcționar cu atribuții de control", a fost determinată exclusiv de dorința legiuitorului de a evita unele repetări supărătoare, fără a produce vreo modificare în ceea ce privește subiectul pasiv secundar al infracțiunii care trebuie să aibă calitatea de funcționar, căruia îi revin anumite competențe. Aceasta rezultă neîndoios din redactarea prevederilor art. 255 C. pen., care în această privință nu a suferit modificări prin prevederile art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit prevederilor art. 81 din Legea nr. 78/2000 introdus prin art. 1 Pt. 6 Cartea II Titlul I din Legea nr. 161/2003 – dispozițiile art . 255 C. pen., se aplică și:
a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori acelor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România are parte;
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organismelor internaționale la care România este parte;
c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul Comunității Europene;
d) persoanelor care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestora;
e) funcționarilor unui stat străin;
f) funcționarilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.
Așadar, pentru considerente deja expuse în cadrul infracțiunii de luare de mită pot fi un subiect pasiv principal al dării de mită și organizațiile publice internaționale la care România este parte sau un stat străin, iar secundar funcționarii ori salariații acestora.
2.4 . Situația premisă
În structura juridică a infracțiunilor de dare de mită, în conformitate cu prevederile art. 255 C. pen., astfel cum au fost modificate prin art. 8 din Legea nr. 78/2000, situația premisă constă în preexistența unui serviciu funcționând ca o autoritate, instituție sau organe de stat, societate comercială, companie ori societate națională, regie autonomă precum și orice alt agent economic, persoană juridică și care are competența de a efectua acte de natura celor care prilejuiesc săvârșirea ei.
Structurile, instituțiile, serviciile, autoritățile organizațiilor publice internaționale la care România este parte sau ale unui stat străin constituie în conformitate cu prevederile art. 81 din Legea nr. 78/2000 situația premisă a infracțiunii de dare de mită.
În cadrul serviciului a cărui existență constituie situația premisă necesară existenței infracțiunii își desfășoară activitatea funcționarul care constituie subiectul pasiv secundar al acesteia. Situația premisă se răsfrânge asupra subiectului pasiv secundar, conferindu-i anumite competențe, îndatoriri de serviciu de care este strâns legat existența infracțiunii.
Conținutul constitutiv
2.5.1 Latura obiectivă
2.5.1.1 Elementul material
A. Noțiune
Constă într-o acțiune de corupere prin promisiunea oferirea sau darea de bani ori alte foloase a funcționarului care poate fi realizată în modurile și scopurile prevăzute în art. 255 C. pen. , infracțiunea de dare de mită fiind esențialmente și exclusiv comisivă.
Promisiunea constă în făgăduiala pe care făptuitorul o face funcționarului cu privire la banii pe care-i va primi sau folosul pe care-l va obține în viitor – într-un termen determinat sau nedeterminat – dacă va acționa în scopurile prevăzute de art. 255 C. pen.40
Prin ,,promisiunea” se înțelege obligația 41 pe care o persoană și-o ia față de un funcționar public sau funcționar de a-i remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase dacă va acționa sau nu va acționa în sensul dorit de acea persoană. Speță comentată: D.H. se prezintă la paznicul unui depozit al unei firme și îi cere să-l lase să sustragă unele bunuri, promițându-i în schimb suma de 50 de Ron. Paznicul este de acord și se înțeleg ca sustragerea să aibă loc a doua zi, în jurul orelor 2300. În noaptea următoare D.H. vine cu un camion, paznicul îi deschide poarta depozitului , intră în depozit și de aici D.H. încarcă mai multe bunuri in camion. În tot timpul încărcări bunurilor paznicul a stat în aproprierea asigurând paza operațiuni. La plecarea din depozit cu bunurile sustrase D.H. îi dă paznicului suma de 50 de Ron promisă.( paznicul avea avizul poliției pentru desfășurarea activități de pază).
Paznicul a săvârșit următoarele infracțiuni:
Luarea de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C. pen., comisă încă din momentul în care a acceptat promisiunea sumei de bani care nu i se cuvenea pentru a nu-și îndeplini îndatorirea de paza a bunurilor din depozit, el având calitatea de funcționar conform art. 147 alin 2 C. pen., respectiv fiind o persoană care exercita o însărcinarea retribuită (de pază) în serviciu persoanei juridice (firmei) la care era angajat.
Complicitate la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la 208 alin. 1, art. 209 lit. a și g C. pen., pentru că a ajutat (asigurându-i paza) pe D.H., timp ce aceasta sustrăgea bunurile, iar sustragerea se săvârșea în timpul nopții.
D.H. a săvârșit următoarele infracțiuni:
Darea de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., comisă în momentul care a promis paznicul suma de bani pentru ca aceasta să nu-și îndeplinească corect atribuțiile de paza a bunurilor pe care le dorea să le sustragă;
Furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 lit. a și g C. pen., constând în sustragerea acelor bunuri pe timpul nopții și fiind ajutat în această acțiune de către paznic prin asigurarea pazei, pentru a nu fi descoperit în activitatea infracțională pe care o săvârșea.
Acțiunea poate fii făcută verbal sau scris, poate fi expresă sau implicită, aluzivă și fiind un act unilateral al mituitorului este independentă de atitudinea funcționarului de a accepta sau nu.42
Acțiune de corupere prin promisiune a unui, funcționar, trebuie să ajungă la cunoștința acestuia, fără a se cere însă ca cel căruia îi este adresată să înțeleagă pe deplin despre ce este vorba. Altfel vinovăția acelui care promite să fie înlăturată pentru că funcționarul este ,,greu de cap" și nu pricepe ce i se oferă și cere, ori ,,nu-și crede urechilor" promisiunea (existența infracțiunii) făcută este dependentă de înțelegerea și receptivitatea funcționarului.
În această modalitate, existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii, nu impune ca promisiunea să se refere la sume de bani sau alte foloase precis determinate cantitativ sau calitativ. Dar ea trebuie să fie serioasă, să nu fie vagă sau imposibil de realizat.
Acțiunea de corupere prin oferirea, constă în acțiunea mituitorului de a propune funcționarului să-i dea bani ori alte foloase, însoțită de prezentarea acestor sau de punerea lor la dispoziția acestuia dacă va acționa în scopurile prevăzute, a doua modalitatea de săvârșire a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mită.
La fel ca și la promisiune, oferta trebuie să fie precisă, înțeleasă, realistă și să ajungă la cunoștința funcționarului indiferent de modurile în care este realizată. Prin „oferire” se înțelege a prezenta, a arăta, a etala ori a înfățișa bani sau alte foloase funcționarului pe care acesta urmează să le primească pentru îndeplinirea ,neîndeplinirea actului ce intră în atribuțiunile sale de serviciu. Oferta trebuie să fie precisă, să se concretizeze într-o acțiunea efectivă, reală să pornească din inițiativa mituitorului.
Față de prima modalitate are un aspect în plus constând în faptul că, ea poate fi precedată de promisiune însă într-un asemenea caz infracțiunea se consumă în momentul formulării acesteia.
Ca și în aceea a promisiunii, pentru existența elementului material al laturi obiective a infracțiunii în această modalitate, nu este necesar ca oferta mituitorului să fie acceptată de către funcționar. Refuzul funcționarului de a accepta oferta este lipsit de relevanță pentru existența infracțiunii de dare de mită, neconstituind o componență a acesteia.
De regulă oferta pornește din inițiativa mituitorului, este voluntară și spontană, modalitate normativă a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de dare de mit nu este condiționată de faptul că inițiativa să aparținut mituitorului, sau ca acesta să fi fost spontană, să fi fost voluntară, legea nu impune în mod special acestea.
Legea prevede că, dacă mituitorul a oferit funcționarului bani sau alte foloase în situațiile prevăzute de art . 255 alin. (2) sau art. 46 C. pen., fapta sa nu va constitui infracțiunea de dare de mită, dar aceasta este o condiție specială impusă numai acestei modalități de realizare a elementului material al laturii obiective.
Oferta presupune prezentarea, arătarea banilor sau a altor foloase pe care funcționarul urmează să le primească în schimbul serviciilor sale și acesta o deosebește esențial de promisiune, care este și rămâne o simplă făgăduială făcută în acest sens, promisiunea fiind absorbită de aceasta43, cele două activități suprapunându-se, fiind simultane.
În art. 254 C. pen. au fost prevăzute distinct, ca modalități de săvârșire a elementului material al laturii obiective, acceptarea sau nerespingerea numai a promisiunii de bani sau alte foloase, nu și a ofertei. Deoarece acceptând sau nerespingând oferta de bani sau alte foloase, funcționarul a acceptat / respins implicit promisiunea lor, conținute în însăși oferta făcută, astfel încât el a săvârșit infracțiunea de mită.
Pentru existența infracțiunii de dare de mită nu are relevanță dacă funcționarul a acceptat sau respins oferta făcută, legea incriminând încercarea de corupere, de mituire ‚în acest mod a acestuia.
Acceptarea ofertei nu înseamnă, așa cum s-a susținut, și primirea de către funcționar a banilor sau altor foloase aceasta din urmă putând fi realizată sau nu, fără a mai influența existența infracțiunilor de dare de mită. Speță: B.G. promite executorului judecătoresc o sumă de 500 de Ron pentru a-i executa urgent sentința judecătorească (definitivă și executorie) de evacuare a unei persoane dintr-un imobil. Executorul este deacord , însă nu vrea să primească banii decât după executare.
B.G. a săvârșit infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C. pen., prin oferirea de bani executorului judecătoresc în scopul că acesta să îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (executarea mai urgentă a sentinței).
Executorul judecătoresc a săvârșit infracțiunile de:
Luare de mită prevăzută de art. 254 alin 1 C. pen., prin acceptarea promisiuni de bani pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Această infracțiune s-a consumat încă din momentul acceptări inițiale promisiune, nefiind relevant că bani s-au predat efectiv doar după executarea evacuării. Nu s-a săvârșit infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., chiar dacă bani s-au primit după îndeplinirea actului, tocmai pentru argumentul mai sus arătat – existența unei acceptări anterioare a sumei promise sustragerea ori distrugerea de înscrisul prevăzute de art. 242 alin. 1 și 3 C. pen., prin acțiunea executorului de distrugere a dosarului de executare civilă executorul fiind un funcționar public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
A treia modalitate de corupere a mituitorului este ,,darea”, însemnând acțiunea de predare efectivă, înmânarea, punerea la dispoziția funcționarului a banilor sau altor foloase necuvenite, care le înglobează pe celelalte modalității.
Prin ,,darea” de bani sau alte foloase se înțelege, acțiunea mituitorului de a înmâna, a preda celui mituit aceste valori: ea implică în mod necesar acțiunea corelativă acelui mituit de a le primi. Este indiferent dacă bani sau folosul au fost dați din proprie inițiativă sau cedând solicitărilor funcționarului. Pentru existența infracțiuni este suficientă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau altor foloase, fără a fi necesară și îndeplinirea actului pentru care s-a dat mita. Este nerelevantă împrejurarea că mituirea nu a reușit, adică nu l-a determinat pe funcționar să ia mită, întrucât infracțiunea se consumă odată cu predarea, înmânarea avantajului material.44
Realizate direct sau indirect a promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – modalități alternative de săvârșire a elementului material al laturi obiective a infracțiunii – pot fi, prin intermediar.
Acceptarea sau nu, de către funcționar a promisiunii, primirea banilor sau a altor foloase prin intermediar este lipsită de relevanță în ceea ce privește existența infracțiunii de dare de mită, respectând condițiile să fie reală și să ajungă. Speță:
P.M. află că un cunoscut al său este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de furt, merge la acesta și îi spune că îi este prieten de familie cu procurorul care îl cercetează și că în schimbul unei sume de 1000 de Ron îi v-a rezolva cu procurorul să nu fie trimis în judecată. Cunoscutul îi remite suma pe care P.M. o i-a și o cheltuiește în interes personal (P.M nu îl cunoștea pe procuror), nu-și duce la îndeplinire promisiunea.
Fiind sesizată fapta sa, în timpul cercetărilor oferă unui alt procuror care îl ancheta jumătate din această sumă pentru a nu fi trimis în judecată, însă este refuzat.
P.M a comis infracțiunile de:
Trafic de influență prevăzută de art. 257 alin 1 C. pen., constând în aceea că a pretins și primit suma de 1000 de Ron afirmând că-l cunoaște pe procurorul care a efectuat cercetarea și că, prin influență pe care o are asupra acestuia că a pretins prieten de familie, va rezolva netrimiterea în judecată a cunoscutului său.
Dare de mită prevăzută art. 255 alin 1 C. pen., prin aceea că a oferit bani procurorului pentru că aceasta să nu-l trimită în judecată pentru infracțiunea anterior săvârșită.
Este de asemenea fără relevantă, din punctul de vedere al existenței infracțiunii de dare de mită, conduita funcționarului ulterioară formulării promisiunii ofertei sau a dării, banilor ori a altor foloase.
B. Condiții (cerințe) esențiale
Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de dare de mită , este necesară îndeplinirea următoarele condiții ( cerințe ) cumulative :
Promisiunea , oferirea sau darea – acțiuni care definesc elementul material al laturii obiective – trebuie să se refere la banii sau alte foloase . Legea penală nu încriminează demersurile , rugămințile , insistențele sau recomandările chiar dacă ele ar avea ca țintă determinarea funcționarului să facă , să nu facă , ori să întârzie efectuarea unui act la care este ținut potrivit îndatoririlor sale de serviciu , sau să facă un act contrar acestor îndatoriri , din slăbiciune.
Banii sau foloase promise , oferire sau date trebuie să fie necuvenite , să nu fie datorate potrivit legii. Să constituie plata sau răsplata necuvenită a funcționarului pentru serviciile cerute sau prestate de către acesta în cadrul și virtutea îndatoririlor sale45 să nu aibă caracter de retribuție
Banii sau alte foloase necuvenite, sunt necuvenite, atunci când nu sunt datorate în mod legal, fie când sunt peste acesta.
Primirea , oferirea sau darea banilor sau a altor foloase trebuie să fie realizate anterior îndeplinirii , înaintea expirării termenului pentru îndeplinirea actului avut în vedere de către mituitor și precum care acesta a acționat , ori cel mai târziu în timpul executării acestuia. Nerespingerea, acceptarea, primirea sau pretinderea de către funcționar a banilor sau altor foloase ce nu i se cuvin, să fie săvârșite „în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri
Actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, mituitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, trebuie să fie unul privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, poate fi licit sau ilicit în cazul infracținea de dare de mită atunci când banii sau alte foloase au fost promise, oferite sau date în scopul de a determina pe funcționar să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intra în atribuțiile de serviciu ale funcționarului ori sa facă un act contrar potrivnic acestor îndatorări. Or, actul contrar îndatoririlor de serviciu ale funcționarului este unul ilicit.
În practica judiciară au fost considerate infracțiuni de dare de mită, săvârșite în legătură cu acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale celui mituit: fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani unor organe de urmărire penală – care aveau latitudinea de a o lăsa în stare de libertate ori de a o trimite în judecată în stare de arest – pentru a nu o aresta; fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui organ de cercetare penală în scopul de a nu-i dresa acte privitoare la săvârșirea unei infracțiuni; fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani unui organ de cercetare penală care, deși nu are atribuția de a rezolva cauza , ar putea, totuși , să refacă cercetarea, prin denaturarea actelor de urmărire în așa fel încât, în cele din urmă s-ar putea ajunge la soluționarea cauzei de către procuror în sensul dorit de mituitor; fapta unui inculpat de a fi dat unui tehnician o sumă de bani pentru ca acesta să-i faciliteze recepționarea unei cantități de miere falsificată, fapta unei persoane cercetată pentru o sustragere din avutul obștesc, de a da o sumă de bani unui lucrător de miliție, spre a-l determina să nu înainteze dosarul organului de procuratură, chiar dacă în cele din urmă sustragerea imputată mituitorului nu a fost considerată infracțiunea de furt, ci o abatere, în sensul art. 11 din legea nr. 59/1968. Tot astfel a fost calificată de dare de mită, comisă în legătură cu un act contrar îndatoririlor de serviciu ale celui mituit, fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unei funcționare pentru a o determina să-i dea doua foi de hârtie albă cu sigiliul instituției, sigiliu care se afla în mod permanent la seful biroului; fapta unei persoane care aflând că un prieten al său, față de care se efectuau cercetări penale, a fost reținut și condus la sediul poliției de un ofițer de poliție, a oferit acestuia – fiind însă refuzat – un inel de aur pentru a-l pune în libertate de prietenul său , chiar dacă ordonanța de reținere a fost emisă de un alt ofițer de poliție, care a și continuat urmărirea penală. De asemenea s-a considerat că fapta unor gestionari de a împărți cu revizorul contabil plusurile, constatate în gestiunea lor, pe care acesta, în baza unei înțelegeri prealabile, omisese să le înregistreze, constituie, pe lângă infracțiunea de delapidare și infracțiunea de dare de mită. Evident , nu va exista darea de mită atunci când funcționarul căruia i s-au promis, oferit sau dat foloasele nu are competența de a efectua actul în vederea căruia particularul a comis fapta de mai sus. În acest sens, s-a decis că nu constituie infracțiune de dare de mită fapta unei persoane de a oferi o sumă de bani secretarului tehnic al unei comisii pentru soluții favorabile, întrucât secretarul tehnic al acestei comisii nu face parte din compunerea comisiei.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase necuvenite trebuie să fie , între altele serioasă. Această cerința, indiscutabil justificată trebuie sa aibă un fundament credibil, promisiunii, oferirii, dării banilor sau altor foloase sunt serioase numai atunci când au aptitudinea, capacitatea de a corupe și-un raportat cererea și ofertă.
Nu v-a exista infracțiunea de dare de mită atunci când , funcționarul căruia i s-au promis , oferit sau dat banii ori alte foloase, nu are în competență, în cadrul îndatorărilor sale de serviciu, efectuarea actului în vederea căruia s-a dat mită, funcționarul intră sub aspectele infracțiunii de trafic de influența.
Fără îndoială legea nu cere existența unei anumite proporții , unei anumite echivalențe între sumele de bani sau alte foloase pe de o parte și serviciile, actul funcționarului, pe de altă parte, dar impune neîndoios ca acestea să aibă aptitudinea de a corupe , să fie serioase.
Promisiunea, oferirea sau darea unor sume de bani or a altor foloase necuvenite, derizorii, nesemnificative, fără importanță – cum ar fi oferirea unor țigări, a unui pachet de țigări, a unui pahar de băutură, un bilet de spectacol de cinema ș.a. – nu sunt serioase, (de-a corupe) nu pot determina existența infracțiunii de dare de mită.
Stabilirea, determinarea, seriozității de a mitui a acțiunii mituitorului, constituie dreptul și obligația, deloc lesnicioasă judecătorului sau a procurorului, în faza de urmărirea a procesului penal, ele nefiind evident lăsate la aprecierea funcționarului ale cărui servicii se dorea a fii cumpărate.
În asemenea situații, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive – latura obiectivă – a infracțiuni de dare de mită, astfel încât soluțiile de urmărire- netrimiterea în judecată sau de achitare au ca temei juridic prevederile art. 10 lit.
a) C. proc. pen.(faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii) și nu cele ale art. 10 lit. b1) C. proc. pen. (fapta nu prezintă gardul de pericol social al unei infracțiuni) la care s-a oprit practica judiciară.
5.1.2. Urmarea imediată
Constă în starea de pericol normala pentru desfășurare a activității autorităților, instituțiilor publice, organelor de stat , serviciilor publice, instituție sau altei persoane juridice de interes public, creată prin săvârșirea elementului material (mituitorul promite, oferă sau dă funcționarului banii sau alte foloase în schimbul serviciilor acestuia , a acțiuni prestate de el necondiționat de faptul dacă aceasta s-a realizat sau nu) .
Evident, între fapta săvârșită și rezultat trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că tocmai activitatea de promitere, oferire sau dare de mită a creat starea de pericol pentru activitatea organizațiilor de stat sau publice. Dacă o asemenea stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea este urmarea altor cauze (incompetența , superficialitatea funcționarului), atunci nu se mai poate vorbi de un raport de cauzalitate specific infracțiunii pe care o analizăm, ci eventual , de un raport de cauzalitate specific altor fapte penale ( de pildă neglijență în serviciu).
5.1.3 Legătura de cauzalitate
Pentru a atrage incidența infracțiunii de dare de mită este necesar să existe o legătură de cauzalitate între activitatea infracțională și urmarea imediată, în sensul în care prin comisiunea subiectului activ să se fii creat o stare de pericol pentru activitatea autorităților publice ,instituțiilor publice sau a altor persoane juridice.
5.2. Latura subiectivă
Între latura subiectivă și latura obiectivă a infracțiunii – nu numai la darea de mită, ci și la orice infracțiune – trebuie să existe o deplină concordanță; cu alte cuvinte fapta în materialitatea ei trebuie să reprezinte toate trăsăturile infracțiunii și totodată făptuitorul să-și dea seama că săvârșește infracțiunea respectivă. Altfel ne aflăm fie în fața unei erori de fapt asupra unei împrejurări esențiale pentru existența infracțiunii, fie în fața unei infracțiuni putative – situații ce exclud caracterul penal al faptei .
Atât eroarea de fapt asupra existenței unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei când și fapta purtativă se caracterizează printr-o neconcordanță între latura subiectivă și cea obiectivă. La eroarea de fapt, subiectiv, făptuitorul este convins că nu săvârșește o faptă ilicită, în timp ce obiectiv, fapta comisă de el întrunește trăsăturile constitutive al unei infracțiuni. În cazul faptei purtate, dimpotrivă, subiectiv, făptuitorul este convins că săvârșește o infracțiune , în timp ce obiectiv, fapta comisă de el este licită. O infracțiune este de neconceput fără coexistența ambelor laturi, fapta săvârșită nu are caracter penal.
În practica judiciară s-a pus problema dacă există darea de mită atunci când făptuitorul are o reprezentare greșită cu privire la natura – licită sau ilicită – a actului solicitat funcționarului , în schimbul foloaselor date , oferite ori promise. Iată speța: N.D., certându-se cu concubina sa a părăsit locuința comună, otrăvind, totodată, cei doi purcei pe care îl adusese în gospodărie, spre a nu rămâne concubinei. Cercetat pentru această faptă, N.D. a dat organului de poliție 100 de lei spre a clasa lucrările. Organul de poliție a clasat cauza, deoarece purceii aparțineau făptuitorului; N.D. a fost trimis însă în judecată pentru dare de mită și condamnat la pedeapsa închisori.
Hotărârea de condamnare este greșită: în speță nu există nici o eroare de fapt de natură să înlăture caracterul penal al faptei, nici – așa cum s-ar mai putea susține – o faptă putativă.
Este evident că în cazul în care eroarea poartă – ca în speță – asupra caracterului, licit sau ilicit, al actului de serviciu cerut funcționarului mituit, nu ne aflăm în nici una din situațiile de mai sus. Obiectiv, fapta săvârșită prezintă toate trăsăturile dării de mită; inculpatul a dat o sumă de bani unui funcționar, pentru ca aceasta să efectueze un act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Subiectiv, comițând această faptă, el a avut conștiința săvârșirii unei infracțiuni de dare de mită. Este adevărat că inculpatul a crezut că actul în vederea căruia a dat banii este ilicit, deși în realitate era licit, dar această împrejurare este nerelevantă, deoarece, potrivit legii constituie darea de mită și darea unor foloase pentru a obține îndeplinirea unui act legal46.
Sub aspect subiectiv infracțiunea, dedare de mită, ca și aceea de luare de mită, se săvârșește numai cu intenție directă, calificată de scop, așa cum acesta este prevăzut de art. 254 C. pen.
Mituitorul trebuie să acționeze cu conștiință, în scopul de a determina funcționarul ca datorită banilor sau altor foloase necuvenite, promise, oferite sau date, să facă, să nu facă sau să întârzie efectuarea unui act care intră în atribuțiile sale de serviciu, ori să facă un act contrar acestor îndatoriri .
În practica judiciară, în lipsa unor date și elemente de amănunt, absolut necesare, apare o controversă cu privire la următorul aspect: ,, oferta făcută în stare de beție totală și în împrejurări care nu dovedesc că este un act deliberat, nu este de natură a conduce la existența laturii subiective a infracțiuni dare de mită”47 . Pentru că, în primul rând, din datele oferite nu rezultă dacă starea de beție totală a fost datorată unor împrejurări independente de voința mituitorului, în raport de care ar fi fost incidente în legătură cu prevederile art. 49 alin.(1) C. pen.( nu constituie infracțiune fapta prevăzută, de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completă produsă de alcool sau de alte substanțe.) , care ar fi justificat soluția, dar dacă a fost voluntară, intră în incidentele prevederii art. 49 alin.(2) (starea de beție voluntară completă produsă de alcool sau alte substanțe nu înlătură caracterul penal), ea poate constituii o circumstanță agravantă ori atenuantă, după caz a răspunderi penale.
La fel ca la toate infracțiunile și la darea de mită, voința pe care o presupune în mod necesar latura subiectivă, impune ca acțiunile care definesc elementul material să fie săvârșite de către o persoana, care are capacitatea de a voi, libertatea de a acționa și poate răspunde penal.
Se știe că o infracțiune să existe trebuie să întrunească anumite principii, pe acest considerent s-a pus problema, că nu există infracțiunea de dare de mită ca urmare a lipsei vinovăției, în situația in care funcționarul a provocat pe mituitor.
Din practica judiciară mai veche fiind soluționată – în mod necorespunzător . Un inculpat, R.M. a fost trimis în judecată pentru o infracțiune de înșelăciune și pentru faptul că a oferit șefului de post suma de 3000 lei, ca mită, spre a-l determina să distrugă acte încheiate. Judecătorul a dat ordonanță de neurmărire pentru infracțiunea de înșelăciune, din lipsă de probe și ordonanță de urmărire pentru dare de mită. În fața instanței jandarmul a declarat că a provocat darea de mită, trimițând vorbă lui R.M. că va distruge actele dacă îi va da 3000 lei. Tribunalul l-a condamnat pe inculpat pentru dare de mită, dar prin decizia Curții de Apel din Cluj 48, aceasta a fost achitată, pe motive că mituirea este rezultatul înscenării funcționarului, manoperă care înlătură caracterul infracțional al faptei.
Soluția contestată astăzi, în doctrina juridică susținându-se că; mituitorului nu justifică reținerea ,,provocării” chiar dacă darea de mită nu a fost spontana și inițiativa nu a aparținut mituitorului, deoarece în felul acesta și funcționarul ar putea invoca n-a cerut mită pentru a beneficia de ea, ci pentru a verifica comportarea mituitorului, astfel intrându-se intr-un cerc vicios. Codul penal bulgar reglementează expres, în art.307,și problema “ provocării”. În acest text se prevede că acela care în mod deliberat creează o atmosferă provocatoare pentru darea de mită, se pedepsește cu privațiunea de libertate până la 1 an sau cu muncă corecțională; cel ”provocat” este apărat de pedeapsă.
Există și alte argumente care sprijină, credem, punctul de vedere doctrinar.
Din punctul de vedere al laturii subiective, este o cauza care exclude existența infracțiunii, caracterul penal al promisiunii, oferiri sau darii de bani sau alte foloase, nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către de către funcționarul care ia mită. Astfel spus, infracțiunea de dare de mită există , numai dacă această condiție negativă este realizată, adică mituitorului să nu fi fost constrâns în vreun fel de către funcționar să promită, ofere sau să dea bani ori alte foloase în împrejurările și scopurile prevăzute de art. 254 C. pen.
Aceasta cauză de excludere a existenței infracțiunii de dare de mită se întemeiază pe lipsa de vinovăție a mituitorului care acționează constrâns de către cel care ia mita. Ea se adaugă la cauza generală art.46. C pen.– constrângerea fizică și constrângerea morală – care înlătură caracterul penal al faptei, deosebindu-se de aceasta prin faptul că nu este condiționată de cerințele impuse acesteia: imposibilitatea de a rezista constrângeri fizice sau caracterul grav al râului cu care se amenință și care nu poate fi înlăturat altfel, legiuitorul a considerat că voința acestuia nu a fost liberă și a prevăzut că fapta nu constituie infracțiunea de dare de mită.
Provocările la care poate fi supus mituitorul de către funcționar, nu sunt acte de constrângere, așa încât ele nu anihilează libertatea de voință a mituitorului chiar daca acesta, dând mită, acționează pentru a găsi o ieșire dintre o situație neconvenabilă.
În aceste condiții având libertatea de voință, mituitorul provocat – și nu constrâns – să dea mită, acționează cu vinovăție, fapta lui constituie infracțiune.
Funcționarul poate realiza constrângerea fie direct, fie indirect, mijlocit, prin intermediar, fie poate folosi în acest scop orice alt mijloc, împrejurări, situații, evenimente care pot avea caracter constrângător.
Dacă mituitorul a fost constrâns 49 de o altă persoana de cât cel care a luat mită, pentru a fi înlăturat caracterul penal al faptei – să nu constituie infracțiune, constrângerea trebuie să răspundă cerințelor stabilite prin prevederile art. 46.ali 1 sau 2, C. pen.,( Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista50. De asemenea ,nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia care nu poate fi înlăturat în alt mod.51 ).
6. Forme . Modalități . Regim sancționator
1. Formule infracțiunii
1. Actele preparatorii. Din examinarea, în esența lor, a celor trei acțiuni ce realizează elementul material al infracțiunii de dare de mită, se poate constata că una dintre acestea – promisiunea de bani ori alte foloase – autonom ca infracțiune consumată.
2. Tentativa . Codul nostru penal nu sancționează tentativa la infracțiunea de dare de mită; această împrejurare nu înseamnă însă nici că darea de mită n-ar fi susceptibilă de un început de executare nici că actele de executare n-ar prezenta gradul de pericol social necesar pentru ca răspunderea penală să intervină.
În realitatea, una dintre cele trei acțiuni incriminate ca darea de mită – oferirea de bani ori alte foloase – reprezintă, în esența sa, tocmai începutul de executare a acțiunii de dare, deci o tentativă de mită; ea a fost însă incriminată autonom, ca infracțiunea de sine-stătătoare și astfel n-a mai fost nevoie să se înscrie în cod o dispoziție care să prevadă sancționarea tentativei.
3. Infracțiunea consumată. În legătură cu consumarea infracțiunii de dare de mită, în literatura juridică s-au purtat discuții asemănătoare celor referitoare la consumarea luării de mită; potrivit uneia dintre opiniile exprimate, darea de mită se consumă în momentul când s-a realizat convenția ilicită dintre mituit și mituitor, în timp ce potrivit alteia, momentul consumativ al dării de mită coincide cu realizarea oricăreia dintre cele trei acțiuni ce, potrivit art. 255 alin.2 C.pen., realizează alternativ elementul material al infracțiunii.
Pentru motivele arătate când s-a examinat luarea de mită52 teza convenției ilicite nu are suport în prevederile legale – atâta vreme cât, în cazul dării de mită, este posibil ca promisiunea sau oferta de mită să nu fie primită ori pretinderii de mită, în cazul luării de mită să nu i se dea curs – astfel că momentul consumării infracțiunii de dare de mită nu poate fi identificat cu cel al încheierii pretinsei convenții.
Potrivit sistemul Codului nostru penal, consumarea infracțiunii de dare de mită are loc instantaneu, în momentul săvârșirii oricărei dintre acțiunile tipice – de dare, oferire sau promisiune – incriminate prin art. 255 C. pen. Tocmai de aceea nu este relevantă juridic nici existența sau inexistența unei convenții ilicite între mituitor și mituit, nici împrejurarea că inițiativa a aparținut unuia sau celuilalt, nici acceptarea sau neacceptarea ofertei ori promisiunii, nici îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcționar a actului de serviciu ce i s-a cerut.
Darea de mită, elementul material, se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254 C. pen., încriminate însă autonom ca infracțiune consumată.
Astfel, infracțiunea de dare de mită fiind considerată ca fiind o infracțiune cu consumare anticipată ce nu poate subzista în forma imperfectă a tentativei, nu sunt încriminate nici actele de pregătire și nici tentativa.
Darea de mită poate îmbrăca și forma infracțiunii continuate, atunci când făptuitorul săvârșește acte repetate în baza aceleiași hotărâri, situație în care ea se epuizează în momentul încetării ultimului act de executare.
Pe lângă modalitatea tip prevăzută de art . 255 alin.(1) C. pen., prin dispozițiile art. 7 alin.(2) din Legea nr. 78/2000 a fost incriminată și modalitatea agravată a infracțiunii de dare de mită. Astfel, în raport de calitatea specială a subiectului pasiv secundar, în conformitate cu prevederi legale, fapta de dare de mită săvârșită față de unele dintre persoanele prevăzute în art . 7 alin.(1) din Legea nr 78/2000 – care potrivit legii au atribuții de constatare sau sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire ori judecare a infracțiunilor – sau față de un funcționar cu atribuții de control, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art . 255 alin. (1) C. pen. , al cărui maxim se majorează cu 2 ani.
În concepția și reglementarea prevederilor legale a fost incriminată insă și o a doua modalitate agravată a infracțiuni de dare de mită .Potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 78/2000, dacă infracțiunea de dare de mită este săvârșită în interesul unei organizații sau grupări criminale, ori a unuia dintre membri acesteia sau pentru a influența negocierile tranzacțiilor comerciale, internaționale, ori schimburile sau investițiile naționale, maximul pedepsei prevăzut de art. 255 alin. (1) C. pen. se majorează cu 5 ani.
Este instituită astfel o noua modalitate normativă a infracțiuni de dare de mită, în situația în care aceasta este săvârșită în cazurile, împrejurările speciale și limitative prevăzute, din dispozițiile art. 9 din Legea nr. 78/2000, din natura și specificul infracțiunii de dare de mită, rezultă că subiectul pasiv secundar al acestei modalități agravate, nu poate fi decât un funcționar ( sau alt salariat ) care are atribuțiile de serviciu și însărcinări competente de a examina și rezolva orice problemă în legătură cu existența și activitatea unei organizații, asociații sau grupări criminale, ori al unuia dintre membri acesteia, sau cu privire la negocierile tranzacțiilor comerciale internaționale ori schimburile sau investițiile internaționale, de unde reiese că art. 9 din Legea nr. 78/2000 definește tot latura obiectiva a acestuia.
Societate civilă, Codul penal are ca prioritar combaterea, descoperirea și sancționarea corupției majore, reprezentate indiscutabil de luare de mită, legiuitorul a reglementat, prin vederile art. 255 alin.(3) C. pen. un caz special de impunitate, prevăzând că mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorități fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. Pentru a determina existența cauzei de, impunitate din formularea legii rezultă că, trebuie să existe un autodenunț care se referă la fapta proprie a mituitorului, să privească fapta de dare de mită, să fie făcut autorității mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. Ca urmare nu beneficiază de cauza de impunitate mituitorul care denunță săvârșirea dării de mită de către o altă persoană fără să se refere la participarea sa la aceasta. 53
Denunțul poate fi făcut în orice formă – scris sau oral – și prin orice mijloace de comunicare, acesta să fie formulat mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, în alt mod, pentru acea infracțiune, altfel după sesizarea organelor de urmărire penală nu determină existența cauzei de nepedepsire54 pentru că el nu răspunde scopului urmărit de legiuitorului, prin reglementarea acestuia.
Recunoașterea faptei de către mituitorul surprins în momentul dării de mită, nu constituie un denunț în sensul prevederilor art . 255 alin. (3) C. pen. și nu determină existența cauzei de nepedepsire. Soluția s-a impus de justețe atâta timp cât, pe de o parte, recunoașterea nu constituie un denunț, iar pe de altă parte organul de urmărire penală fusese sesizat în mod în legătură cu săvârșirea infracțiunii.
Existența cauzei de nepedepsire închisă în dispozițiile art. 255 alin. (3) C. pen., în favoarea mituitorului care s-a autodenunțat, este condiționată de momentul sesizării organului de urmărire penală ,art 201 C. pro. pen.(urmărirea penală este efectuată de procuror și de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, respectiv organe de cercetare specială).
Organele de constatare prevăzute de art. 214 sau art. 215 C. proc. pen., (organe ele inspecției de stat; organe de control; ofițeri, subofițeri ai jandarmeriei aflați în misiune) nu sunt organe de urmărire penală sau judiciare, așa încât sesizarea lor pe altă cale decât autodenunțul mituitorului nu poate înlătura beneficiul cauzei de impunitate prevăzută de art . 255 alin (3) C. pen. ele .
Legea – art. 255 alin. (3) C. pen. – impune ca denunțul să fie făcut oricărei autorități, chiar dacă nu este competență să efectueze cercetarea și nu numai organului de urmărire penală, prima având obligația de a-l sesiza pe procuror.
Prin acordarea acestei impunități a intenționat să înlesnească descoperirea și tragerea la răspundere penală a celor vinovați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, de combatere și în acest mod, a corupției manifestate sub forma cea mai gravă a acestuia, luarea de mită. Pe de altă parte ea, a fost reglementată și în scopul prevenirii săvârșirii luării de mită prin insuflarea în mintea funcționarului a sentimentului că va fi denunțat și abținerea, datorită temerii, de la săvârșirea infracțiunii.
Pedeapsa principală pentru modalitatea tip a infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Pentru modalitatea agravată prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr . 78/2000, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani , iar pentru modalitatea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 78/2000 , cu referire la prevederile art. 255 alin.(1) C. pen. – închisoarea de la 6 luni la 10 ani.
Potrivit prevederilor art. 255 alin. (4) C. pen banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dării de mită se confiscă iar dacă nu se găsesc, condamnatul (mituitorul) este obligat la plata echivalentului lor în bani chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Legea a prevăzut confiscarea banilor , valorilor sau a oricăror altor bunuri, chiar dacă oferta nu a fost acceptată de către funcționar , asimilând-o din acest punct de vedere, cu modalitatea dării efective a acestora. Această asimilare s-a limitat însă numai la modalitatea săvârșirii elementului material al laturi obiective, prin acțiunea de oferire și nu poate fi extinsă și cu privire la aceea a promisiuni. Ea nu poate fi extinsă cu privire la bani, valorile sau bunurile promise care au o existență ipotetică, necontrolată, afirmată numai.
Potrivit prevederilor art. 255 alin. (5) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul dări de mită, nu sunt supuse măsuri de siguranță a confiscări speciale ci se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în art. 255 alin. (2) și (3), atunci când, fie aceasta a fost constrânsa prin orice mijloace de către cel care a luat mită, fie a denunțat autorității fapta, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceea infracțiune.
Legea urmărește să stimuleze pe mituitor, să denunțe, punându-se la adăpost de răspunderea penală, atât cu privire la pedeapsă cât și la confiscarea valorilor care au făcut obiectul dări de mită. Este prețul cu care legea, autoritățile, cumpără colaborarea mituitorului pentru demascarea luări de mită săvârșită de funcționarul corupt, obiectiv considerat mai important decât cel al confiscări banilor, valorilor sau altor bunuri care au făcut obiectul dări de mită.
În interpretarea și aplicarea acestor prevederi legale, în practica judiciară, sa decis că ele nu se aplică dacă, anterior denunțul, mituitorul a obținut avantaje de pe urma dării de mită .
Se pune întrebarea – cu privire la infracțiunea de dare de mită – dacă măsura de siguranță a confiscări speciale supusă prevederile art. 255 alin. (4) și (5) C. pen. ,existența cauzei de nepedepsire art.255 alin. (3) C. pen. autodenunțul, cu aceste aspecte este eficientă în combaterea infracțiuni de luare de mită ,a corupției mici și mari.
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ AL INFRACȚIUNII DE DARE DE MITĂ
1. Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul penal, legiuitorul penal incriminează ca fiind infracțiunea de Dare de mită săvârșirea următoarelor fapte:
“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 si 3.”
2. Obiective ale studiului de caz:
A. Relevarea în speța prezentată a corelației existente între infracțiunile de dare de mită și luare de mită.
B. Relevarea în speța prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art. 255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei.
C. Caracterul de infracțiune de corupție al infracțiunii de dare de mită.
D. Analiza unor date statistice privind infracțiunile de corupție în perioada 1990-2007.
3. Prezentarea Sentinței Penale nr. 77 din 21 decembrie 2005 a Tribunalului Covasna: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna cu nr.335/P/2003, din data de 7 februarie 2005, a fost pusă în mișcare acțiune a penală și a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N. K., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev.de art.254, alin. C. pen., cu aplicarea art.41, alin.2 și art.42 C. pen.in.
S-a reținut, în esență, prin rechizitoriu faptul că în perioada ianuarie 2002 – octombrie 2005, inculpatul N.K., în calitate de șef compartiment, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la un număr de 16 conducători auto din cadrul SC.”S. T.” SA Tg.Secuiesc diferite sume de bani în valută, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de a diminua decontările de carburanți sub valoarea de 35 litri de motorină la 100 km, primind în perioada mențienată, în total, suma de 2.605 EURO.
În ședința publică din data de 6 aprilie 2005, instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de către inculpat din infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) și art. 42 C. pen., în infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art.254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5, alin. (1) și art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin. (2) și a art. 42 C. pen.in.
Văzând prevederile art.5, alin. (1) și art.6 din Legea nr.78/2000, potrivit cărora, în înțelesul acestei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute de art.254-257 din Codul penal și acestea se pedepsesc potrivit acelor texte de lege, instanța a constatat că, încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul N.K. trebuie făcută și cu raportare la aceste prevederi legale.
Așa fiind, în baza art.334 C. proc. penală, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de către inculpat din infracțiunea prevăzută de art.254, alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. penal și art. 42 C. penal în infracțiunea prevăzută de art. 254, alin. (1) C. pen., raportat la art.5, alin. (1) și art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. (1) și a art. 42 C. penal (16 acte materiale).
Inculpatul N.K. a fost angajat al S.C.”A.”SA Tg.Secuiesc de la data de 15.08.1994, ca inginer mecanic autovehicule rutiere și de la data de 01.04.1995 a ocupat funcția de inginer șef, iar de la data de 1.10.1999 și până la data de 7.05.2003, când i s-a desfăcut contractul de muncă în conformitate cu prevederile art.55, lit.b din Codul muncii, în cadrul S.C. “S. T.” S.A. Tg.Secuiesc, a ocupat funcția de inginer compartiment transporturi, avându-i în subordine pe conducătorii auto ai societății.
Conform fișei postului, printre atribuțiile de serviciu pe care inculpatul N.K. le avea, era și aceea de a se ocupa decontarea curselor efectuate de conducătorii auto, astfel după preluarea deconturilor trebuia să verifice dacă aceștia au respectat itinerariul, dacă cheltuielile sunt justificate, să nu permită și să nu dea mai departe spre decontare cheltuieli nejustificate. Totodată răspundea pentru decontarea consumului de combustibil și avea obligația de a îndeplini în termen și în bune condițiuni sarcinile de serviciu ce-i reveneau, potrivit fișei postului, precum și orice alte sarcini date de conducere, răspunzând material, disciplinar, penal sau contravențional, după caz, pentru prejudiciile cauzate din neglijență sau abateri comise, în conformitate cu legile în vigoare.
De la înființarea acestei noi societăți, conducerea a preluat consumul mediu stabilit de 35 litri motorină la 100 km/autocamion, decontul combustibilului făcându-se la acest consum.
La nivelul anului 2002, parcul auto al S.C. “S. T.” S.A. număra 17 autovehicole, marca VOLVO FH-12-420 și MAN 19403, cu care efectuau, în medie, câte 2 curse internaționale pe lună, pe diverse itinerarii în Europa.
La sfârșitul anului 2001, începutul anului 2002, directorul societății, martorul S. D., care la rândul său verifica deconturile, observând că există diferențe de consum de combustibil la același tip de camion și pe aceeași trasee, i-a propus inculpatului să facă testări pentru fiecare tip de autocamion, în vederea stabilirii consumului real de combustibil, propunere reiterată și ulterior, însă acest lucru nu s-a realizat, inculpatul invocând lipsa timpului, chiar condiționând rezolvarea problemei de majorarea salariului.
Lucrurile au mers normal în societate până aproximativ la mijlocul anului 2002, când în urma unor verificări personale, efectuate de inculpat, pe linia executării atribuțiilor de serviciu, acesta a constatat că autocamioanele din dotarea societății au un consum real de cca.30 litri motorină la 100 km., deci sub nivelul stabilit de 35 litri/100 km.
Stând de vorbă cu conducătorii auto, martori în cauză, și aducându-le la cunoștință cele constatate, la protestele acestora, fără a încunoștiința conducerea societății, în scopul de a nu le diminua deconturile de motorină la consumul mediu de 35 litri /100 km., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a pretins și primit, retroactiv, începând cu luna ianuarie 2002 și până spre sfârșitul anului 2002, cca. 9 luni, de la conducătorii auto care efectuau curse internaționale, sume de bani în valută cuprinse între 5-70 Euro, pentru fiecare cursă, astfel că, în perioada menționată a primit suma totală de 2.605 Euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Despre fapta inculpatului a fost informat directorul societății, printr-o scrisoare anonimă, apoi prin declarațiile date, conducătorii auto au reclamat deasemenea conducerii fapta inculpatului, iar în cadrul unor cercetări administrative efectuate de conducerea societății, fapta inculpatului s-a dovedit ca adevărată, inculpatul recunoscând fapta comisă. Mai mult, directorul societății efectuând verificări, prin însoțirea în cursă a șoferilor, a constatat că, într-adevăr, consumurile de carburanți erau mai mici decât se stabilise inițial și cât se deconta la societate, aspecte rezultate și din expertiza tehnică efectuată în cursul urmăririi penale.
După descoperirea faptei de către conducerea SC.”S. T.” S.A., inculpatul a predat societății suma totală de 2605 Euro, primită cu titlu de mită, fiind consemată prin chitanța nr.3874150/12.12.2002, apoi depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna.
Urmare celor de mai sus, la data de 9.04.2003, au fost sesizate și organele de poliție, de către o persoană, care din motive personale nu a dorit să-și decline identitatea și în consecință s-a demarat ancheta.
Inculpatul prezent în instanță a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, în modalitatea descrisă mai sus, însă a precizat că, sumele primite de la conducătorii auto le primea cu titlu de atenție și că el niciodată nu le-a solicitat acestora vre-o sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că, propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare cursă externă, cu scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de directorul societății, a venit de la conducătorii auto, propunere cu care inițial nu a fost de acord, însă, după două telefoane de amenințare primite la adresa sa și a familiei, a acceptat și a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani.
Apărarea inculpatului va fi înlăturată, fiind combătută de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor M. A., B. M., N.B., K. D., V.A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. și M. G., din care rezultă că, inculpatul a pretins și a primit banii, între 5 și 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, având chiar o evidență pentru fiecare conducător auto, atrăgându-le atenția acestora asupra sumelor datorate.
În ședința publică din data de 18 decembrie 2005, când au avut loc dezbaterile în fond a cauzei, inculpatul prin apărătorul ales, a solicitat reîncadrarea juridică a faptei în sensul omiterii aplicării art.5 și 6 din Legea nr.78/2000, dar și schimbarea încadrării juridice a faptei din luare de mită în cea de primirea de foloase necuvenite, prev.de art. 256, alin.1 C. pen. și în final arătând că, încadrarea juridică cea mai apropiată a faptei ar fi cea prev. de art.246 C. pen., având în vedere că, fapta a fost comisă în cadrul societății, care nu a fost prejudiciată cu nimic, efectele negative producându-se efectiv în patrimoniul persoanelor care au dat bani, respectiv conducătorii auto.
Văzând prev. art. 5, alin. 1 și art.6 din Legea nr.78/2000, instanța apreciază că încadrarea juridică a faptei, astfel cum s-a dispus în ședința publică din 6 aprilie 2005, în sensul aplicării și a acestor teste de lege, este cea corectă și în consecință nu va da curs solicitării inculpatului.
Cât privește solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei în prevederile art.256 alin.1 C. pen., instanța constată că este netemeinică și nelegală, având în vedere că, acest text legal sancționează fapta funcționamlui public, prev.de art.147 alin. 1 și 2 C. pen., de a primi direct sau indirect, de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, deci să nu fi existat o înțelegere prealabilă, ori în speță, chiar inculpatul în faza de urmărire penală a arătat și martorii au declarat că, referitor la sumele în Euro primite de inculpat a existat o înțelegere anterioară, respectiv inculpatul a pretins apoi a primit banii cu care și conducătorii auto au fost de acord, constrânși fiind de împrejurări.
Mai mult, chiar dacă am accepta. varianta susținută de inculpat în sensul că el nu a pretins banii pe care i-a primit, însă văzând că avea cunoștință anterior de promisiunile conducătorilor auto pe care le-a acceptat și nu le-a respins. și în final a primit banii, tot nu poate fi vorba de fapta prev.de art.256 C. pen., ci de luare de mită, prev.de art.254, alin.1 C. pen., a cărei latură obiectivă sub aspectul elementului material s-a realizat atât prin acțiunile de primire de bani și acceptare a promisiunilor unor astfel de foloase, cât și printr-o inacțiune, respectiv de a nu respinge promisiunile de bani, în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, și anume, de a diminua cota de combustibil stabilit la cea reală, deși i s-a cerut acest lucru de către conducerea societății și cunoștea că, consumul real de combustibil era inferioară de cota medie de 35 litri/100 km. folosit la deconturi.
Față de starea de fapt reținută, fapta inculpatului nu poate fi calificată juridic nici în prevederile art.246 C. pen., având în vedere că, chiar dacă fapta sa, de a nu îndeplini un act cu știința, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, ar constitui o infracțiune de abuz în serviciu, în cauză, nu poate fi reținută ca o faptă distinctă, fiind o faptă subsidiară, ce intră în conținutul infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254, alin. 1 C. pen., respectiv scopul pentru care se realizează elementul material al acesteia.
În consecință, în drept, fapta inculpatului N.K., care în perioada iunie-octombrie 2002, retroactiv și pentru perioada ianuarie-iunie 2002, în calitate de șef compartiment transporturi și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins și primit de la conducătorii auto din cadrul S.C.”S.T.”S.A. Tg.Secuiesc în total 2.605 Euro, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv de a diminua decontările de carburanți sub valoarea de 35 litri /100 km., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prev.de art.254 C. pen., rap.la art.5, alin.1 și art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin. 2 și art.42 C. pen. (16 acte materiale).
Pentru fapta sa inculpatul va răspunde penal, iar la dozarea și individualizarea pedepsei, potrivit art.72 C. pen., instanța va avea în vedere atât limitele legale a pedepsei prevăzută de lege și pericolul social ridicat al faptei săvârșite, care rezultă din încălcarea acelor relații sociale care ocrotesc încrederea și prestigiul întregului personal al oricărei instituții sau persoană juridică de drept public, ori privat, cât și scopul pedepsei, prev. de art. 52 C. penal, precum și persoana inculpatului, care este infractor primar și a avut o atitudine sinceră în cauză, recunoscând și regretând fapta comisă.
Văzând atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, comportarea sinceră a acestuia, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cea a judecății, precum și conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, instanța va reține aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante, în sensul art.74 C.penae, făcând aplicabile și a prev.art.76, lit.c C. pen.in.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază ca fiind necesară condamnarea inculpatului N.K. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64, alin. 1 , lit.a,b și c C. pen., pentru săvârșirea in fracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev.de art.254, alin.1 C.pen., rap.la art.5, alin.1 și 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, art.42 C. pen. și art.74,76 lit.c C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, în baza art.334 C.proc.pen., din art.254, alin. 1 C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2, 42 C. pen.in.
Văzând limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită de inculpatul N.K. și persoana acestuia, care nu are antecedente penale, este căsătorit și are un copil în întreținere, fiind încadrat în funcția de director executiv la S.C.”R. R.” SRL București și a avut un comportament ireproșabil după comiterea faptei, punând imediat la dispoziția societății suma de bani primită cu titlu de mită, instanța apreciază că, pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fară executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni, sens în care, în baza art.86/1 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și în baza art.86/2 C. pen., va stabili pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani .
Pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună măsurilor de supraveghere prev.de art.86/3 C. pen., potrivit dispozitivului prezentei hotărâri și în baza art.359 C.proC. pen.ă, instanța va atrage atenția acestuia asupra prev.art.86/4 C. pen.in.
În baza art.118, lit.d C. pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. și art.19 din Legea nr.78/2000, instanța va dispune confiscarea sumei de 2.605 Euro, pretinsă și primită de inculpat cu titlu de mită, sumă depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna.
Cu privire la latura civilă a cauzei instanța constată că, potrivit adresei nr.1336 din 1.09.2005, S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc, prin directorul general S. D., a solicitat restituirea către această societate a sumei de 2605 Euro, predate de inculpat și preluate de organele de cercetare penală, arătând că suma respectivă este aferentă desfășurării activității comerciale a societății și în consecință îi revine.
Văzând că, din probele dosarului, respectiv din declarațiile martorilor-conducători auto, rezultă că, sumele pretinse și primite de inculpat proveneau din patrimoniile proprii ale acestor martori, ca persoane fizice și că, nu s-a putut stabili un prejudiciu în paguba societății, astfel cum declară chiar directorul societății, urmează ca instanța să respingă pretențiile civile formulate de S.C.”S. T.” S.A. Tg.Secuiesc, ca nejustificate.
În baza art.191 C.proc. pen., instanța va obliga pe inculpat să plătească statului 350 lei RON cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive în numele legii Tribunalul a hotărăt ca, în baza art.254, alin.l C.pen., rap.la art.5 alin.l și 6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin.2, art.42 C.pen. și art.74, 76 lit.c C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din art.254, alin.l C.pen., cu aplicarea art.41, alin.2 și art.42 C. pen., condamnă pe inculpatul N.K., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1, lit. a, b și c C.pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art.86/1 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate și în baza art.86/2 C.pen. stabilește pentru inculpat termen de încercare de 5 (cinci) ani.
În baza art.86/3 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :
-să se prezinte la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Covasna și să se supună măsurilor stabilite de acesta;
-să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
Atrage atenția inculpatului asupra prev.art.86/4 C.pen.
În baza art.118, lit.d C.pen., rap.la art.254, alin.3 C.pen. și art.19 din Legea nr.78/2000, dispune confiscarea sumei de 2605 Euro, pretinsă și primită cu titlu de mită, depusă la camera de corpuri delicte a I.P.J. Covasna.
Respinge pretențiile civile formulate de S.C. “S.T.” S.A Tg.Secuiesc.
Obligă pe inculpat să plătească statului 350 lei RON cheltuieli judiciare.
4. Dezvoltarea obiectivelor stabilite pentru prezentul studiu de caz.
A. Relevarea în speța prezentată a corelației existente între infracțiunile de dare de mită și luare de mită.
a). Discuții privind corelația existentă între infracțiunile de dare de mită și luare de mită în cauză. În speța ce face obiectul prezentului studiu de caz este de observat faptul remiterii unor sume de bani numitului N.K., de către numiții M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. și M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la decontul de combustibil, urmată de primirea respectivelor sume de către numitului N.K .
Astfel, elementul material specific dării de mită, constând în remiterea unor sume de bani de către numiții M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. și M.G. inculpatului N.K., săvârșit în contextul existenței unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei acestora în consecința de atragerii incidenței dispozițiilor alin. (2) al art. 255 C. pen. – (ce face obiectul dezvoltării în următorul subpunct al prezentului studiu de caz) – , este urmat de elementul material caracteristic infracțiunii de luare de mită săvârșită de către numitul N.K.
Prin urmare, deși rolul instanței se relevă ca fiind hotărâtor în soluționarea pricinii deduse judecății instanței penale, obiectivul cercetării acesteia fiind focalizat pe existența caracterului penal al faptei inculpatului (respectiv pe amorsarea sau nu a dispozițiilor cauzei speciale de înlăturare a caracterului penal al faptei conținute de art. 46 alin. 2 C. pen.), în măsura în care elementul material specific dării de mită și, respectiv luării de mită coexistă, apreciem că cele două infracțiuni sunt corelative, ca laturi ale uneia și aceleiași fapte complexe ce presupune concursul necesar atât al mituitorului sau, precum în speța în discuție, al mituitorilor, cât și al celui mituit.
b). Repere teoretice. În general, lucrările clasice de drept penal clasifică mituirea55 în: mituire activă (darea de mita) și mituire pasivă (luarea de mită). Aceste denumiri, raportate la dispozițiile legii noastre penale, le apreciem ca fiind necorespunzătoare, întrucât ele nu relevă semnificația reală a fiecărei fapte 56; în sensul articolului 254 C. pen.57, corupția numită pasivă nu este doar ,,Fapta funcționarului care se lasă cumpărat fie pentru a îndeplini un act al funcției sale, fie pentru a se abține de la el”58 (subl. ns.), atâta vreme cât , în una dintre modalitățile sale, inițiativa aparține acestuia, iar nu mituitorului.
În ce privește incriminarea mituirii, arătăm că în dreptul penal există două sisteme 59:
a) sistemul incriminării unilaterale, care prevede numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii. R. Vouin – adept al acestui sistem, neîmpărtășit însă de Codul penal francez – scrie că infracțiunile de corupție activă și pasivă sunt atât de strâns legate încât ar parea normal să se incrimineze una dintre ele, iar cealaltă să fie sancționată cu titlul de complicitate;60
b) sistemul incriminării bilaterale – adoptat de Codul nostru penal – și care cuprinde atât darea de mită, cât și luarea de mită, ca infracțiuni de sine-stătătoare, distincte. Observăm însă că, independent de modul în care sunt incriminate, în esența lor, darea și luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe, care – exceptând cazul în care pretinderea mitei nu este urmată de acceptare – presupune concursul necesar a două persoane, mituitorul și cel mituit. De aceea uni autori au văzut în darea și luarea de mită o infracțiune bilaterală – ca o formă a pluralități naturale de infracțiuni – ,,în care faptul ilicit se naște dintr-un raport bilateral, intervenit între subiecții activi”, dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-o, incriminând separat cele două acte care o alcătuiesc. Prin urmare, s-a reținut că desfășurarea faptei, prin natura sa, este savârșită de către un subiect activ plural pe care-l și presupune, activitatea fiecărui subiect în cauză constituind o infracțiune aparte (individuală).
În legătură cu cele de mai sus, este de subliniat că dacă totuși datorită împrejuririlor în care a fost săvârșită ori în absența evenimentului subiectiv, una dintre cele două fapte – darea sau, după caz luarea de mită – nu constituie infracțiune, această împrejurare nu împiedică sancționarea celeilalte.
Darea de mită reprezintă un real și grav pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna funcționare a autorităților, a instituțiilor de stat, a instituțiilor ori serviciilor publice sau a altor unități, a corectitudinii funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prin aceasta, un pericol pentru existența și echilibrul societății democratice organizate, a ordinii de drept.
Impunând și cerând funcționarilor și altor salariați corectitudine, probitate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu, prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecția cuvenită și necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși. 61
În concepția și reglementarea legii penale române, darea de mită care este în esență un act de determinare a funcționarului la luarea de mită, și care, în condițiile și limitele legii poate constitui o participare la săvârșirea acesteia sub forma instigării, constituie o infracțiune distinctă.
Astfel, în cazul în care luarea de mită se săvârșește în modalitatea primirii de bani sau alte foloase, a acceptării promisiunii unor astfel de foloase sau a nerespingerii acesteia, inițiativa corupției aparține mituitorului, prin urmare celui care dă sau oferă mită. Adeseori inițiativa actului de corupție este a celui care vrea să obțină serviciile favorabile ale funcționarului, a celui care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, în schimbul acestora, fapt regăsit în realitate de zi cu zi și prevăzut și în reglementările legale.
Darea de mită fiind definită ca reprezentând promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile și scopurile prevăzute în art. 255 C. pen.,se poate conchide că aceasta, așa cum arată și titlul Capitolului 1 al Titlului VI din Codul penal, constituie o infracțiune în legătură cu serviciul.
Între infracțiunile de dare de mită și luare de mită, există o legătură de necontestat care a determinat susținerea că acestea sunt corelative.
Astfel, corelația reprezintă legătura reciprocă între două sau mai multe lucruri sau o relație în care unul dintre acestea nu poate exista fără celălalt.
În această concepție, corelativitatea celor două infracțiuni se manifestă în principal în planul laturii obiective, întrucât acțiunilor de “oferire” și “de dare” de bani sau alte foloase, care definesc din punct de vedere al elementului material darea de mită, le corespunde în cazul infracțiunii correlative de luare de mită acțiunea de ,,primire”, iar acțiunii de ,,promitere” de la prima infracțiune îi corespund ,,acceptarea” sau ,,respingerea” în cazul celei de a doua. Și în planul laturii subiective cele două infracțiuni sunt, în raport de corelativitate, din moment ce mituitorul urmărește să îl determine pe cel mituit să aibă o anume conduită în legătura cu îndatoririle sale de serviciu, iar acesta devine astfel, dependent de corupător.
Aceasta este înțelesul sau sensul pe care noțiunea de corelație îl asumă și în dreptul penalin.
Referitor la problematica ce vizează corelativitatea celor două infracțiuni în literature juridică au fost exprimate și opinii contrare celor afirmate anterior, și care, în esență, susțin că legăturile strânse care există indiscutabil între infracțiunile de luare și dare de mită nu sunt însă de natură să determine un raport de corelație între ele, din moment ce, în unele dintre modalitațile de săvârșire a elementului material al laturii obiective, una poate exista fără cealaltă. Astfel, în oricare dintre modalitățile normative de săvârșire ale elementului material al laturii obiective – promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase – infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită fără existența celei de luare de mită, legea neimpunând ca funcționarul să primească ori să accepte sau să nu respingă promisiunea lor.
De asemenea, înscriindu-se pe aceeași linie de argumentare, s-a considerat că dacă infracțiunea de luare de mită – în modalitatea de săvârșire a elementului material al laturii obiective pe care o presupune acțiunea de pretindere – are o existență independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase -, și infracțiunea de dare de mită poate fi săvârșită fără existența celei de luare de mită, legea necondiționând existența infracțiunii în discuție de faptul că funcționarul primește ori acceptă sau nu respinge promisiunea banilor sau a altor foloase.
În mod similar, infracțiunea de luare de mită – în modalitate de săvârșire a elementului material al laturii obiective pe care o presupune acțiunea de pretindere – are o existență independentă de atitudinea sau conduita celui căruia i se adresează cererea de a da bani sau alte foloase și deci, de existența infracțiunii de dare de mită.
Or, pe cale de consecință, adepții tezei inexistenței unui raport de corelativitate între cele două infracțiuni, au apreciat că, referitor la problematica corelativității celor două infracțiuni, aceasta nu va putea fi concepută și acceptată numai parțial, respective numai în anumite modalități normative sau faptice de săvârșire a elementului material al laturi obiective.
Inițiativa de corupere aparține de regula mituitorului care promite, oferă sau dă banii sau alte foloase, dar și funcționarului le pretinde, astfel încât s-a considerat că este discutabilă catalogarea cu caracter generic că luarea de mită reprezintă corupția pasivă iar a celei de dare de mită, corupția activă, astfel reieșind că infracțiunea de dare de mită este mai gravă decât luarea de mită.63
Este de observat faptul că legea penală română nu a împărtășit această opinie și considerând că infracțiunea de dare de mită este mai puțin gravă decât aceea de luare de mită și a stabilit un regim sancționator diferențiat, mai blând pentru prima.
B. Relevarea în speța prezentată a cauzei prevăzute de alin. (2) al art. 255 C. pen. care înlătură caracterul penal al faptei.
Potrivit art. 255 alin. 2 C. pen., promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcționar sau altui salariat “nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită”.
Textul sus-mentionat prevede o cauză specială de excludere a caracterului penal al faptei, care se adaugă cauzelor generale de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzute în art. 44-51 C. pen., printre care, în art. 46 C. pen. figurează și constrângerea morală.
În speța ce face obiectul prezentului studiu de caz este de observat faptul că inculpatul prezent în instanță a precizat că, sumele primite de la conducătorii auto le primea cu titlu de atenție și că el niciodată nu le-a solicitat acestora vreo sumă de bani. Mai mult în faza de urmărire penală inculpatul a arătat că, propunerea privind plata unor sume de bani pentru fiecare cursă externă, cu scopul de a nu reduce cota de combustibil, lucru solicitat de directorul societății, a venit de la conducătorii auto, propunere cu care inițial nu a fost de acord, însă, după două telefoane de amenințare primite la adresa sa și a familiei, a acceptat și a primit, fără să pretindă, aceste sume de bani.
Având în vedere faptul remiterii unor sume de bani inculpatului de către numiții M.A., B.M., N.B., K.D., V.A., D.L., L.G., S.G., H.S., D.I., J.Z., K.B., B.A., M.A., K.A. și M.G. în scopul de a nu fi redusă cota medie folosită la decontul de combustibil, rolul instanței se relevă ca fiind hotărâtor în soluționarea pricinii deduse judecății instanței penale, obiectivul cercetării fiind focalizat pe existența caracterului penal atât al faptei susnumiților (de a da inculpatului respectivele sume în Euro), cât și al faptei inculpatului.
Astfel, pentru început, în atenția instanței penale s-a aflat decelarea existenței unei constrângeri morale exercitate de către susnumiții în raport cu inculpatul, caz în care caracterul penal al faptei ar fi fost înlăturat în consecința atragerii incidenței dispozițiilor art. 46 alin. (2) C. pen. Or, apărarea inculpatului a fost înlăturată, fiind combătută prin probele administrate în cauză, respectiv prin declarațiile martorilor M. A., B. M., N. B., K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. și M. G., din care rezultă că inculpatul a pretins și a primit banii, între 5 și 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, având chiar o evidență pentru fiecare conducător auto și atrăgându-le atenția acestora asupra sumelor datorate.
Prin urmare, instanța stabilind că în cauză nu a existat o constrângere morală, în înțelesul și în accepțiunea art. 46 alin. (2) C. pen., exercitată de către susnumiții în raport cu inculpatul, ipoteză în care caracterul penal al faptei ar fi fost înlăturat, a constatat în dispozitivul sentinței penale în discuție vinovăția acestuia.
Pe de altă parte, având în vedere că fapta susnumiților M. A., B. M., N. B., K. D., V. A., D. L., L. G., S. G., H. S., D. I., J. Z., K. B., B. A., M. A., K. A. și M. G. de a oferi inculpatului între 5 și 20 Euro pe cursă, cu scopul de a nu reduce cota medie folosită la decontul de combustibil, nu are caracter penal, în cauză fiind incidente dispozițiile normative ale art. 255 alin. 2 C. pen., dorim să detaliem, raportându-ne la speța ce face obiectul prezentului studiu de caz, cauza ce înlătură caracterul penal al faptei prevăzută în alin. (2) al art. 255 C. pen. ce incriminează infracțiunea de dare de mită.
Astfel, este de observat că atât în cazul prevăzut de art. 255 alin. 2 C. pen., cât și în cel prevăzut de art. 46 C. pen., fapta săvârșită nu are caracter penal, deoarece, “punând persoana constrânsă în imposibilitatea de a-și determina și dirija în mod liber voința” constrângerea “exclude implicit existenta vinovăției”. Însă, dacă este așa, în literatura juridică s-a pus întrebarea de ce a fost necesar să se prevadă această cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei și nu au fost socotite suficiente dispozitiile art. 46 C. pen., referitoare la constrângerea morală, precum și în ce măsură se deosebesc una de cealaltă.
Într-o opinie, s-a susținut că, pentru aplicarea art. 255 alin. 2 C. pen., “se cere ca mita să fi fost dată în urma unei constrângeri morale – în sensul art. 46 alin. 2 C. pen. -, adică exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturată în alt mod”.
Într-o altă opinie, s-a arătat că între constrângerea prevăzută în art. 255 alin. 2 C. pen. și cea prevăzută în art. 46 C. pen. “deosebirea constă în aceea că pentru existența celei dîntâi nu se cer condițiile necesare celei de-a doua (pericol grav și imposibilitate de a fi înlăturată în alt mod)”.
Împărtășim acest ultim punct de vedere, care, deși corect în esență, este totuși susceptibil de unele precizări.
Conform art.46 C. pen., constrângerea morală – cauză generală de înlăturare a caracterului penal al faptei – se realizează “prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu poate fi înlăturat în alt mod”; potrivit art.255 alin. 2 C. pen., constrângerea, cauză specială de înlăturare a caracterului penal al dării de mită, – se poate realiza “prin orice mijloace”, deci nu numai prin amenințare cu un asemenea pericol.
Primul element de deosebire dintre cele două modalități ale constrângerii îl constituie, așadar, mijloacele de înfăptuire a acesteia: în cazul prevăzut de art.46 C. pen. numai amenințarea cu un pericol grav; în cazul prevăzut de art.255 alin. 2 C. pen. orice mijloc – inclusiv amenințarea de natură a crea în psihicul celui constrâns o presiune irezistibilă determinată de un puternic sentiment de teamă.
Cel de-al doilea element de deosebire îl constituie valoarea periclitată prin acțiunea făptuitorului: în cazul constrângerii din art. 46 C. pen. numai o valoare legată de persoana omului (viața, sănătatea, integritatea corporală, libertatea etc.); în cazul constrângerii din art.255 alin. 2 C. pen. și orice altă valoare, de interes deosebit pentru cel constrâns, inclusiv valorile de ordin patrimonialin.
În fine, față de dispozițiile art. 255 alin. 2 C. pen., precum și ale altor texte (de exemplu, art.194, 197, 318 C. pen.) care, folosind, de asemenea, noțiunea de constrângere, nu se referă la inevitabilitatea pericolului, se poate considera că, spre deosebire de constrângerea morală prevăzută în art. 46 C. pen., în care celui constrâns nu-i rămâne nici o posibilitate de opțiune, pericolul de care este amenințat neputând fi înlăturat decât prin săvârșirea infracțiunii la care este silit, în celelalte cazuri, între care și cel din art. 255 C. pen., cel constrâns ar avea, în principiu, o posibilitate de opțiune, însă temerea cate îi este insuflată, starea de alarmare în care se găsește, îl determină să opteze pentru alternativa de a ceda în fața constrângerii. Dacă legiuitorul a introdus o asemenea dispozitie în cuprinsul Codului penal este tocmai pentru că, în viața de toate zilele, se pot ivi cazuri în care alegerea altei căi decât cea de a ceda în fața constrângerii – inclusiv posibilitatea de a denunța – ar putea să apară celui constrâns cu mult mai puțin sigură și, uneori, chiar mai primejdioasă decât satisfacerea celui care a exercitat constrângerea.
Dar, indiferent de aceste deosebiri, orice constrângere, atât cea prevăăzută în partea generală a codului, cât și cea specifică dării de mită, se caracterizează prin provocarea unui sentiment de teamă, legat de iminenta suportare a unui prejudiciu și, din această cauză, generator, la rândul său, a unei presiuni psihice de natură să înlăture posibilitatea liberei determinări și dirijări a voinței.
Acțiunea de constrângere – s-a arătat în literatura noastră juridică, în legătură cu elementul material al infracțiunii de șantaj, dar afirmația este în egală măsură valabilă și în ceea ce privește sensul prevederilor art.255 alin. 2 C. pen. – trebuie să fie “de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, încât să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de infractor.”
Dacă, în cazul dării de mită, constrângerea nu s-ar concretiza într-o asemenea presiune psihică, provocată de teama de a suferi în mod iminent un grav prejudiciu, nu s-ar mai putea vorbi de constrângere ci, eventual, de o simplă pretindere de mită, în sensul art. 254 alin. (1) C. pen.
În raport cu cele arătate mai sus, instanțele judecătorești au, desigur, obligația ca, ori de câte ori stabilesc existența constrângerii, să constate mijlocul folosit de făptuitor pentru a constrânge, primejdia reală sau aparentă la care a fost supus cel constrâns și starea de temere, de alarmare, de natură a justifica atitudunea sa de a fi cedat în fața constrângerii.
Dispozițiile art. 255 alin. (2) – a decis Tribunalul Suprem – nu sunt aplicabile în situația în care inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului, chiar dacă, ulterior, funcționarul care a primit mita a stăruit pe lângă cel dintâi să-i aducă bunurile oferite. Această interpretare este logică, pentru că art. 255 alin. (2) are în vedere cazul când mita a fost cerută de funcționar și mituitorul a fost nevoit să o dea, fiind constrâns; dacă inițiativa dării de mită a aparținut mituitorului, înseamnă că înfracțiunea de dare de mită s-a consumat din acel moment, adică anterior stăruinței depuse de funcționarul mituit pentru remiterea bunurilor promise.
Din punct de vedere procesual, în cazul în care mituitorul a acționat fiind constrâns, se va pronunța scoaterea acestuia de sub urmărire în faza urmăririi penale, conform art. 10 alin. 1 lit. e și art. 11 pct. 1 lit.b C. pr. pen. și achitarea sa în faza judecății, în baza art. 10 alin. l.lit. e și art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen.
C. Caracterul de infracțiune de corupție al infracțiunii de dare de mită.
Prin corupție, în sens larg, se înțelege o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie, substantivul corupție derivând din latinescul coruptio,-onis ce semnifică o stare de depravare, de desfrâu, de venalitate.
În literatura de specialitate a fost exprimată opinia că o primă realizare notabilă a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție constă în definirea, fie ea și indirectă, a conceptului penal de infracțiuni de corupție, punându-se astfel capăt, din perspectiva legii penale, tendințelor de extrapolare ce au animat polemica epocii.
Referindu-ne la lege în forma ei nemodificată, este de observat că, potrivit formulării inițiale ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, în funcție de calitatea persoanelor care săvârșesc sau față de care se săvarșesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea se comit.
Astfel, fapt considerat fără precedent în legislația penală românească, conceptul penal de infracțiuni de corupție a fost restrâns la patru infracțiuni prin prevederile Legii nr. 78/2000, demersul înscriindu-se în concepția reducționistă, situată la antipodul tezei extrapolării. Așadar, așa cum reiese din dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracțiuni de corupție următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.), darea de mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) și traficul de influență (art. 257 C. pen.).
Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări și completări până la data de 1 aprilie 2007 prin Ordonanța nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin Ordonanța de urgență nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, prin Ordonanța de urgență nr. 124/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, prin Ordonanța de urgență nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și parchetelor și pentru prorogarea unor termene și prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, prin modificarea formulării inițiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, operată prin dispozițiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului penal de infracțiuni de corupție și infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 6 indice 1 (cumpărarea de influență) și art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, și la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr. 78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal (luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență).
Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează granițele conceptului penal de infracțiuni de corupție, restrângându-l la cele patru infracțiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate infracțiunea de cumpărare de influență (prevăzută și pedepsită de art. 6 indice 1), precum și promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internaționale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obținerii unui folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale (art. 8 indice 2), în consecința modificărilor aduse art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003.
D. Analiza unor date statistice privind infracțiunile de corupție în perioada 1990-2007.
Studiul este conceput astfel încât să cuprindă pe de o parte, informații referitoare la tendințele evoluției infracțiunilor de corupție în perioada 1990-2004, iar pe de altă parte informații rezultate din analiza sentințelor judecătorești definitive date în cazul dosarelor privind infracțiunile de corupție instrumentate în 2003.
Analiza datelor statistice obținute de la instituțiile abilitate cu instrumentarea și sancționarea faptelor de corupție produse în perioada 1990-2004 ne oferă informații privind activitatea acestor instituții în condițiile în care au avut loc modificări ale legislației referitoare la actele de corupție, reorganizarea instituțiilor respective sau înființarea unor instituții noi specializate în instrumentarea dosarelor de corupție. De aceea, analiza datelor statistice referitoare la actele de corupție necesită luarea în considerare a principalelor evenimente care s-au produs în perioada analizată și care, credem, au avut o influență asupra evoluției numărului de infracțiuni de corupție descoperite și, mai ales, sancționate. Astfel, dacă într-o primă etapă, situată între 1990-1993, aceste instituții s-au implicat, într-o mică măsură, în combaterea actelor de corupție, după această perioadă se poate remarca o intensificare a acțiunilor instituțiilor abilitate în instrumentarea cauzelor de corupție, îndeosebi după ce aceste instituții au trecut printr-o perioadă de reorganizare (este, de exemplu, cazul poliției a cărei activitate a fost organizată conform prevederilor din Legea nr. 26 din 12 mai 1994). De asemenea, după această perioadă, s-au intensificat eforturile legiuitorului de a îmbunătăți cadrul legislativ, lărgindu-se sfera faptelor de corupție prin incriminarea și sancționarea unor noi fapte de corupție în urma adoptării Legii 78/2000 și a Legii 161/2003. În anul 2002, s-a înființat Parchetul Național Anticorupție, instituție care a trecut și ea într-o perioadă scurtă de activitate printr-o serie de schimbări impuse de specificul acțiunilor în care specialiștii săi au fost implicați. Eforturile guvernelor României îndreptate spre îndeplinirea condițiilor necesare integrării României în Uniunea Europeană s-au concretizat, pe de altă parte, și în adoptarea unor Strategii Naționale Anticorupție, care au încercat să conjuge eforturile tuturor instituțiilor implicate în activitatea de prevenire și control al faptelor de corupție. Pentru a ilustra evoluția infracțiunilor de corupție în perioada 1990-2004, am utilizat datele furnizate de trei instituții implicate în activități de cercetare, urmărire penală și sancționare a faptelor de corupție, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției. Astfel, dacă statisticile Inspectoratului General al Poliției Române ne oferă informații privind numărul persoanelor cercetate pentru săvârșirea unor fapte de corupție, cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prezintă situația cauzelor soluționate și a inculpaților trimiși în judecată, în timp ce datele Ministerului Justiției oferă o imagine sugestivă despre persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție.
Analiza sub aspect criminologic a sentințelor definitive date în cazul faptelor de corupție din anul 2003 a avut ca obiective:
a) Măsurarea dimensiunilor corupției legale pe anul 2003;
b) Alcătuirea unui profil social al corupătorului;
c) Stabilirea unor modalități de prevenire și control a fenomenului corupției.
Sistemul judiciar, în ansamblul său, cheltuiește resurse importante pentru a afla ce fel de tranzacții (economice, comerciale sau financiare) au avut loc în realitate și dacă ele au fost sau nu corupte. Problema principală în legătură cu sentințele judecătorești ca sursă de informații, o reprezintă faptul că numărul acestora este foarte mic, comparativ cu numărul real al faptelor de corupție, așa încât ele nu reflectă nici frecvența fenomenului și nici sectoarele cele mai vulnerabile la corupție.
Analiza criminologică s-a dorit una exhaustivă, intenția fiind să se studieze toate sentințele judecătorești rămase definitive pentru infracțiuni de corupție. Datorită faptului că nu toate instanțele de judecată din teritoriu au răspuns apelului colectivului nostru de cercetare, aceasta a inclus doar pe o parte a sentințelor judecătorești rămase definitive pentru infracțiuni de corupție. Prin urmare, au fost incluse în analiza noastră 103 sentințe judecătorești definitive pentru infracțiuni de corupție în care au fost condamnați definitiv 147 de inculpați. Ca instrument principal de cercetare a fost utilizată fișa criminologică,care a cuprins un număr de patru dimensiuni: infracțiunea, autorul infracțiunii, domeniile vizate prin infracțiune, cu alte cuvinte domeniile vulnerabile la corupție, judecarea cauzei și pedeapsa aplicată de instanță. Fiecare dimensiune a fost operaționalizată, ajungându-se la mai mulți indicatori. Astfel, dimensiunea infracțiune, cuprinde date referitoare la distribuția pe județe a inculpaților condamnați pentru fapte de corupție, distribuția infracțiunilor de corupție în funcție de categoriile stabilite de normativul penal, mediul în care s-a săvârșit infracțiunea, concursul de infracțiuni, modul de operare, circumstanțele în care s-a săvârșit infracțiunea și cuantumul sumelor de bani oferite sau primite de inculpați. A doua dimensiune, care privește autorul infracțiunii, a fost evaluată prin următorii indicatori, care vizează în principal profilul social al condamnatului: vârsta, sexul, antecedentele penale, nivelul de instruire, starea civilă. Domeniile vulnerabile la corupție constituie a treia dimensiune, acoperind ariile principale în care au avut loc cele mai frecvente fapte de corupție. A patra dimensiune cuprinde indicatori precum: durata urmăririi penale, durata judecării procesului în fond, durata desfășurării procesului, de la sesizarea instanței de fond până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Codul Penal și de legile speciale, contopirea pedepsei și suspendarea executării pedepsei.
Analiza statistică a datelor referitoare la infracțiunile de corupție în perioada 1990-2004 pune în evidență existența a două subperioade caracterizate de tendințe contrastante.
Această situație este valabilă atât pentru datele statistice privind infracțiunile cercetate, cât și pentru datele privind persoanele condamnate pentru infracțiuni de corupție. Referitor la evoluția numărului infracțiunilor de corupție cercetate de poliție remarcăm prezența a două tendințe: prima crescătoare, specifică perioadei 1991-1997 (+30%), iar a doua descrescătoare, în perioada 1999- 2004 (-10%). Dinamica persoanelor cercetate de poliție (datele au fost disponibile doar pentru perioada 1996-2003) este caracterizată de o evoluție oscilantă, perioadele de creștere a numărului de persoane cercetate alternând cu cele de descreștere a aceleași categorii de persoane.
Analiza datelor statistice privind evoluția numărului cauzelor soluționate de către Parchet pune în evidență o tendință de creștere în intervalul 1991-1997, descreștere în intervalul 1998-2002 și creștere din 2003. În ceea ce privește distribuția inculpaților pentru infracțiuni de corupție în funcție de o serie de indicatori socio-demografici, statisticile Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție evidențiază faptul că, în acest tip de infracțiuni se implică, îndeosebi, bărbații, în special cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 21-54 de ani. De asemenea, cei mai mulți inculpați provin din mediul urban și nu au antecedente penale. Persoanele cu un nivel de instrucție scăzut și mediu sunt anchetate pentru dare de mită și trafic de influență, iar cele cu studii superioare pentru celelalte categorii de infracțiuni de corupție.
În perioada supusă analizei noastre, în ceea ce privește numărul persoanelor condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție, se impune să apelăm, iarăși, la segmentarea analizei în cele două subperioade utilizate și în cazul datelor privind infracțiunile cercetate.
Analiza modificărilor procentuale ale numărului de persoane condamnate definitiv pentru infracțiuni de corupție relevă o tendință de creștere a numărului acestora pentru intervalul 1991-1997 de +28,7% și de scădere pentru anii 1998-2003 de -6,7%.
Analiza sentințelor judecătorești rămase definitive în anul 2003 relevă faptul că, din totalul de 207 infracțiuni săvârșite de cei 147 de inculpați, cele mai multe infracțiuni pentru care s-au dispus pedepse privative de libertate (52%) sunt cele de trafic de influență (art. 257 C.P.), urmate de acelea de luare de mită (25%), dare de mită (20%), cele mai puține fiind cele de primire de foloase necuvenite (1%). Comparativ cu perioada 1998-2002 se constată o creștere a ponderii condamnaților definitiv pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 C.P.
În peste jumătate din cazuri (55%), sumele implicate s-au situat între 150-200 Euro. Referitor la sumele de peste 500 Euro s-a constatat că în jumătate din cazuri au fost pronunțate sentințe privative de libertate cu suspendarea condiționată a executării. Analiza datelor privind persoanele condamnate evidențiază faptul că toți inculpații cu studii superioare au fost condamnați pentru infracțiuni de luare de mită.
Remarcăm o creștere semnificativă a numărului persoanelor condamnate din rândul funcționarilor cu atribuții de control, comparativ cu anii precedenți. Aceștia reprezintă, în 2003, o treime din cazurile analizate în prezentul studiu. Rezultatele înregistrate în studiul de față justifică o analiză aprofundată a tuturor cauzelor de corupție de la implementarea măsurilor de politică penală începute cu adoptarea Legii 78/2000 și completată cu alte măsuri atât în plan legislativ, cât și administrativ.
CONCLUZII
Societatea românească trece printr-o perioadă de consolidare a democrației, punând la bază o nouă structură de creare a economiei de piață, de reglementări legislative (mutații, modificări) și odată cu procesul de integrare a României în structurile europene, implementarea conceptului juridic penal al corupției, în legislația română este mai mult decât obligatorie.
Prin urmare, dreptul este o necesitate produsul firesc al vieții sociale. Evoluția omenirii se bazează pe conservarea realizărilor și pe dezvoltarea permanentă a progresului în toate sferele vieții sociale. De aceea, prezentul este legat de trecut prin continuitate și cuprinde, totodată, elementele de dezvoltare și progres care se vor dezvolta în viitor. Așadar, prezentul trecutul care naște viitorul. Dreptul fiecărei națiuni evoluează și se schimbă, în raport cu schimbările care au loc în societate, reglementând raporturile sociale. Dreptul este un produs social, firesc și necesar conștiinței naționale, el formându-se ca și limba necontenit. Este o constatare pe care și evoluția incriminării faptelor de corupție o confirmă.
Legiuitorul român, face primul pas notabil prin Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție constă în definirea, fie ea și indirectă, a conceptului penal de infracțiuni de corupție, punându-se astfel capăt, din perspectiva legii penale, tendințelor de extrapolare ce au animat polemica epocii. Referindu-ne la lege în forma ei nemodificatăașa cum reiese din dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 161/2003, sunt considerate de către legiuitor ca fiind infracțiuni de corupție următoarele norme de incriminare: luarea de mită (art. 254 C. pen.), darea de mită (art. 255 C. pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) și traficul de influență (art. 257 C. pen.).
Legii nr. 78/2000 i-au fost aduse modificări și completări până la data de 1 aprilie 2007 prin Ordonanța nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin Ordonanța de urgență nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin Legea nr. 521/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, prin Ordonanța de urgență nr. 124/2005 privind modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, prin Ordonanța de urgență nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și parchetelor și pentru prorogarea unor termene și prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) si c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, prin modificarea formulării inițiale a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, operată prin dispozițiile Legii nr. 161/2003, sunt incluse conceptului penal de infracțiuni de corupție și infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 6 indice 1 (cumpărarea de influență) și art. 8 indice 2 ale Legii nr. 78/2000, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art. 254-257 din Codul penal, și la art. 6^1 si 8^2 din Legea nr. 78/2000, alături de cele incriminate de art. 254-257 din Codul penal (luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență
Prin urmare, prin prevederi legale lipsite de echivoc, legiuitorul fixează granițele conceptului penal de infracțiuni de corupție, restrângându-l la cele patru infracțiuni anterior arătate, acestui concept penal fiindu-i mai apoi adăugate infracțiunea de cumpărare de influență (prevăzută și pedepsită de art. 6 indice 1), precum și promisiunea, oferirea sau darea, direct ori indirect, de bani sau alte foloase unui funcționar al unui stat străin ori al unei organizații publice internaționale, pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, în scopul obținerii unui folos necuvenit în cadrul operațiunilor economice internaționale (art. 8 indice 2), în consecința modificărilor aduse art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003. Așadar, prin limitarea adusă sferei de accepțiune a acestui concept penal la infracțiunile mai sus menționate, legiuitorul penal vine să distingă într-o polemică extinsă mult peste granițele ei firești.
Așa fiind, facem mențiunea faptului că, răspunzând necesității sociale de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție, Legea nr. 78/2000 conține dispoziții referitoare la trei categorii de infracțiuni: de corupție (în secțiunea a 2-a), asimilate infracțiunilor de corupție(în secțiunea a 3-a) și în legătură directă cu infracțiunile de corupție (în secțiunea a 4-a).
Textul normei penale de incriminare: potrivit art. 255 din Codul penal, legiuitorul penal incriminează ca fiind infracțiunea de Dare de mită săvârșirea următoarelor fapte:
“Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Fapta prevazută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.
Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 si 3.”
Darea de mită reprezintă un real și grav pericol pentru relațiile sociale referitoare la buna funcționare a autorităților, a instituțiilor de stat, a instituțiilor ori serviciilor publice sau a altor unități, a corectitudinii funcționarilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prin aceasta, un pericol pentru existența și echilibrul societății democratice organizate, a ordinii de drept.
Impunând și cerând funcționarilor și altor salariați corectitudine, probitate în îndeplinirea obligațiilor de serviciu. Prin incriminarea dării de mită, legea penală le asigură acestora protecția cuvenită și necesară împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuși.
ANEXA 1.
TABEL
CU PERSOANE ÎNCARCERATE LA DATA DE 01.01.2006 AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA
ANEXA 2.
TABEL
CU PERSOANELE ÎNCARCERATE LA DATA DE 01.01.2007 AFLATE ÎN PENITENCIARUL CODLEA
ANEXA 3
BIBLIOGRAFIE
TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:
ANTONIU, George, VASILIU, Theodor, DANEȘ, Ștefan, DĂRÂNGĂ, Gheorghe, LUCINESCU, Dumitru, PAPADOPOL, Vasile, PAVEL, Doru, POPESCU, Dumitru, RĂMUREANU, Virgil, Codul penal comentat și adnotat.Vol.I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1972.
BOROI, Alexandru, Drept penal și drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licență., Editura C.H.Beck, București, 2006.
BOROI, Alexandru, Drept penal. Partea specială. Editura C.H. Beck, București, 2005.
BOROI, Alexandru, NISTOREANU, Gheorghe, Drept penal. Partea specială., Editura All Beck, București, 2005.
CHIOREANU, Aurora; MÂCIU, Mircea; NICOLESCU, Nicolae; RĂDULESCU, Gheorghe; ȘUTEU, Valeriu, Mic dicționar enciclopedic., Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.
DIACONESCU, Horia, Drept penal. Partea specială., Editura All Beck, București, 2005.
DIACONESCU, Horia, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea., Editura All Beck, București, 2004
DOBRINOIU, Vasile, Corupția în dreptul penal român., Editura Atlas Lex, București, 1995.
DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif, BULAI, Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, ROȘCA, Victor, Explicații teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. III, Editura Academiei R.S.R., București, 1971.
DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, OANCEA, Ion, FODOR, Iosif, ILIESCU, Nicoleta, BULAI, Constantin, STĂNOIU, Rodica, ROȘCA, Victor, Explicații teoretice ale Codului penal român, partea specială., vol. IV, Editura Academiei R.S.R., București, 1972.
DONGOROZ, Vintilă, KAHANE, Sigfried, ANTONIU, George, BULAI, Constantin, ILIESCU, Nicoleta, STĂNOIU, Rodica, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Partea generală., vol. I, Editura Academiei R.S.R., București, 1975.
NISTOREANU, Gheorghe, DOBRINOIU, Vasile, BOROI, Alexandru, PASCU, Ilie, MOLNAR, Ioan și LAZĂR, Valerică, Drept penal. Partea specială., Editura Continent XXI, București, 1996.
RĂDESCU, Dumitru, Dicționar de drept privat., Editura MONDAN ’94, București, 1997.
BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislației române cu legislația comunitară în materie de corupție, în Dreptul, nr. 4/2003, pp. 117-118.
Convenția penală privind corupția a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 și a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
DONGOROZ, Vintilă: Drept penal, reeditarea ediției din 1939 de Asociația română de științe penale, București, 2000, p. 167-257; 382-383.
PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978.
.
PAVEL, D.: Probleme ale practicii penale, Nota II, în ,,Revista Româna de Drept” nr. 4/1978
LAMBERT, L : Traite de droit penal special, Paris, 1968 a citată., decizie din 11 iunie 1956,a C. cas. Fr, p. 971
DOBRINOIU, Vintilă: Corupția în Dreptul Penal Român, Ed. Atlas Lex., București, 1995, p. 94.
MAZINI, V.: Trattato de dirito penale Italiano (Tratat de drept penal italian), vol. V, Torino, 1935
GARCON, E.: Code penal annote ( Codul penal adnotat), nr. 12, Paris ,1901-1906, p. 438
DIACONESCU, Horia: Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legatură cu acestea, Ed. All Beck, București, vol. 3 2004.a citat dec. Nr. 1224/1955, în C.D. 1955 a Trib. Suprem, col. pen. p. 82
Ambele hotărâri au fost publicate în ,,Pandectele române”, III,1931, p. 93 și 96
STUDII, ARTICOLE:
BOROI, Alexandru; NEAGU, Norel, Armonizarea legislației române cu legislația comunitară în materie de corupție., în Dreptul, nr. 4/2003.
DOBRINOIU, Vasile, Unele aspecte ale infracțiunii de luare de mită, infracțiune continuată., în Revista româna de drept, nr. 12/1981.
VEDINAȘ, Virginia, Considerații referitoare la raportul dintre Statutul funcționarilor publici și statutele speciale aplicabile unor categorii de funcționari publici., în Dreptul, nr.4/2007.
Confiscare specială. Dare de mită. Sume de bani oferite uneia dintre persoanele prevăzute în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000., în Dreptul, nr. 12/2006.
LEGISLAȚIE:
Codul Penal din 21 iunie 1968, republicat, publicat în M. Of. al Rom., P. I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 78 din 8 mai 2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 575 din 29 iunie 2004.
Legea nr. 373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
Legea nr. 83 din 21 iulie 1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 173 din 21 iulie 1992
Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003.
Convenția penală privind corupția a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 și a fost ratificată prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002, publicată în M. Of. al României, P.I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002
Ordonanța de urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție, cu modificările și completările ulterioare, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 244 din 11 aprilie 2002.
Ordonanța de urgență nr. 50 din 28 iunie 2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și parchetelor și pentru prorogarea unor termene, publicată în M. Of. al Rom., P. I, nr. 566 din 30 iunie 2006.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 , publicată www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3.
Decizia nr. 1078 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, publicată, www.pna.ro/anexa_bilant.jsp?id=3&nrcrt=3
Trib. Suprem, s. pen. nr. 1362/1970 , în R.R.D. nr. 4/1971, p. 138; Trib. Jud. Constanța, dec. Pen. nr. 1362/1984, în R.R.D. nr. 8/1985, p. 71.
Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 26/1975 (nepublicată), apud V. Dobrinoiu, Corupția în dreptul penal român, p. 232.
Trib. Supr., S. pen., Dec. nr. 2878/1972, în C. D. p. 358. În sens contrar, A. Grigorovici, Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul., Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 118.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dare DE Mita (ID: 126105)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.