Dansul In Evul Mediu Si Raportarea Sa la Divinitate

=== 572ebdbd9b5a5eb883ec92d2ea853d942be9dbc3_84822_1 ===

DANSUL ÎN EVUL MEDIU ȘI RAPORTAREA SA

LA DIVINITATE

Dansul pe lângă rolul relaxant pe care-l conferă are și o misiune de a îndemna pe participanți să respecte anumite reguli și principii. Dansul a apărut din cele mai vechi timpuri, la început erau simple ritualuri tribale, iar în prezent, dansul are o conotație cu totul specială. Din perioada apariției dansului sub diferitele ei forme, aceasta avea o strânsă legătură cu Divinitatea, indiferent că făcea referire la un anumit Zeu sau la alte divinități.

Arta antică grecească a influențat canoanele specifice artei care s-au regăsit în cultura Evului Mediu, aceasta păstrând multe dintre conceptele și ideile helenistice. Aceste canoane ale artei au avut o acceptare tacidă și durabilă în decursul vremurilor fiind considerate adevărate postulate estetice, ca forme elevate ale antichității.

În perioada medievală, muzica și dansul erau la rang de artă.

Ponderea științei muzicii medievale, conform studiilor efectuate de mai mulți teoreticieni, este considerată ca fiind o proprietate universală iar teoria muzicală este văzuta prin prisma filozofiei. Teoreticienii Augustin și Boethius, au realizat în acest sens un tratat în care au prelucrat elementele muzicale și au folosit aceste idei pentru a întări conceptul legat de teoria elină.

Expresiile mișcarii desemnează dansul, ca un o îmbinare a procedeelor componistice ale formelor melodice, a muzicii. Conceptul coregrafic este realizat din combinația dintre muzică și mișcările aferente dansului.

La început au fost cântecele asociate dansului, așa numitele „conzone abollo”. Din multitudinea de cântece, care au circulat în spațiul medieval, cu precădere, s-au desprins formele ce aparțin baladelor, care au numite și „gesta”.

Baladele aferente Evului Mediu au fost atestate cu acest termen, pentru prima oară în anul 1260, prin Adam de la Halle, cu specificația și indicația unui anumit tip de cântec asemănător cu dansului popular, care însă era interpretat doar de trubaduri.

Acestă formă melodică s-a răspândit împreună cu dansurile specifice, printre care se afla și boticelianul numit „danse en ronde” de-a lungul întregii Europe, în special în zona apuseană, din secolul al XI – lea. În același timp, s-a transmis și termenul atât de uzual, de „baladă”. Aceste melodii și dansuri se refereau la anumite ritualuri religioase și obiceiuri tradiționale.

Colindele și cântecele vechi românești, asemănătoare baladei strofice, ele sunt cântate și dansate (sau jucate conform obiciurilor tradiționale) de soliști, dansatori, cântăreți, iar refrenul este susținut de un grup, în timpul dansului. Din secolul al XIV-lea, acest gen de cântat, și-a prefigurat profilul specific și a devenit o piesă vocală ce avea un caracter epic. Genul cântecelor erau împregnate de dorința de libertate care predomina în legătura dintre realitatea istorică și unele momente fictive ale legendelor, și temele subiectelor dramatice și eroice. Acel stil se regăsea și în baladele naționale românești, numite și “cântece bătrânești”.

În Anglia, acets gen a pătruns odată cu “cântecele eroice” , aparținînd unor forme mai vechi, care se cântau în timpul dansului. În anul 1416, Dominico de Piaceza, scria tratatul De la arte di ballare a danzare, unde au fost expuse regulile de construcție ale baladei “cântate și dansate”, numită și „frottola”.

Genul liric laic cântat de trubarduri care tindea către aspirația pentru frumos, a contribuit la noi căutări creatoare independente de alte forme muzicale existente. Această emancipare legată de principiilor și conceptele muzicale a fost un adevărat îmbold la rândul ei pentru autonomia coregrafică și morfologia specifică, de tip nou.

În timpul Evului Mediu, muzica devine un domeniu vast și extins, care are semnificații simbolice specifice fiecărui domeniu. Dintre acestea, se desprind cu precădere trei mari secțiuni de muzică precum cea:

legată de univers – numită și musica mundana;

care ține de om – denumită și ca musica humana;

din operele omului.

Muzica omului este muzica produsă de om cu ajutorul propriilor instrumente care au fost inventate de el însuși. Acest tip de muzică este considerată materială, iar proporțiile specifice armoniei trupului și a sufletului uman, sunt exprimată prin dansul căruia se dedică forțelor spirituale, numită “spiritualis”.

Dansul a pătruns în incinta bisericii, fiind prezent în serviciul religios, având un accentuat caracter de tip vizual helenistic cu măști și pantomime, ceea ce conducea spre drama liturgică, “ars anticua”, interpretându-se astfel citatele biblice și evangelice, într-o formă laică de mimare spectaculară.

Perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVI-lea este specific unui dans ciudat, bizar, un dans al morții cunoscut sub denumirea de dans macabru (figura 1) în care se figura moartea, printr-o horă. Această horă avea tipologii diferite, conform claselor sociale existente, începând cu clasa superioară, împărații și ajungând până la nivelul oamenilor de rând. Pe fresca unei biserici din țara noastră, aflată la Valea Popii în orașul Muscel, scena “dansului morții”, se mai vede schițată și astăzi. Acel dans macabro a fost influențat de epidemia de ciumă care s-a abătut asupra Europei în fatidicul an 1348.

Figura 1 – Dans macabro

Aceste pantomime liturgice au fost aduse în piețele din fața catedralelor, în care s-au întrodus interludii laice cu motive populare cântate și dansate, numite chansons a danser, specifice francezilor.

În Italia, în cadrul unor spectacole extrem de fastuoase și specifice genului misterios și medieval, au apărut sacre rapprezentazione (figura 2), unde cortegii alegorice ofereau spectacole muzicale și dansante. Aceste reprezentanții, vor decădea în timp, ajungând “mascarade” cu dansuri, jonglerii și trubaduri, până la scenete cu acțiuni mimate.

Figura 2 – Sacre rapprezentazione

În Spania apare moresca,care are două versiuni ambele având coregrafia legată de lupte regizate. Ideea acestui dans a fost adus din Germania, iar una dintre variantele acestui dans Buffons, este identică cu Cășușarii dar în realitate nu există o legătură strînsă, demonstrată de cercetători până acum. De la acest dans s-a ajuns la momeries, unde un grup de momoni cântă, dansează, mimează pe acorduri instrumentale. Acest dans își are originea în moresca spaniolă.

În perioada specifică Evului mediu, omul a fost intersat mai mult de muzica universului, de filozofia vieții, de contemplarea abstractă a unor legi obiective. Muzica familiară omului medieval a fost de inspirație a creativității și a armoniei sensibile, ca mod de artă umană, iar dansul a fost influențat și antrenat spre efectele și sentimentele trezite la impulsul muzicii, astfel că s-a evidențiat atât din exprimarea mișcărilor specifice artelor plastice, cât și prin propriile mijloace noi.

Împreună cu conceptul de estetică a proporțiilor plastice, își făcuseră loc tot mai mult ideile despre dans, iar mișcarea “motrus” sau nemișcarea “quies”, au determinat frumusețea imaginilor vizuale.

Două categorii de dansuri: cele din mediul popular și cele aferente societății nobiliare, prin diviziunea coregrafică, formează unele repertorii ce sunt aparte dar de cele mai multe ori, se împrumută reciproc.

Au apărut dansuri a căror origine se trage din substratul popular, ca “gagliorda”, adică dans vechi italian și “coorrante”, dansul francez. Ambele dansuri, sunt „jocuri” în doi, unde ritmul este săltăreț. Bătaia care se face pe un picior, numită și “pavana” , este specifică dansului vechi spaniol cu cadență elegantă. Acest dans maiestuos, formează o întreaga suită și are ca finalizare vivacea, adică “farandole” (figura 3) , dans din regiunea Provence. Acest ultim dans este cel în care participanții se țin de mâini în lanț, deplasându-se șerpuitor, ca o serpentină.

Acest model de dans a fost preluat apoi în ca mod de distracție atât în piețe și taverne citadine cât și la diverse festivități nobiliare, beneficiind totodată de o rapidă răspândire europeană.

Figura 3 – Farandole

Fiecare dans din perioada Evului Mediu a fost specific anumitor perioade istorice, fiind influențată de politică, religie și de cultura cu care s-a intrat în contact. La început au fost dansurile sacre, de tip liturgic, după care s-a ajuns la stilul de dans profan. Dansurile macabre au apărut ca urmare a implicării culturii și muzicii în viața soacială a oamenilor. Dansurile de la curte au fost apogeul genului muzical care perpetua stilul cu noblețea, arta cu puterea, dinamica cu visarea, iubirea cu fastul și societatea.

Fiecare națiune are propriul stil și model de cultură iar dansurile și muzica se pliază în acest mod pentru a fi în concordanță cu ele. Acestea sunt în concordanță cu convingerile religioase ale popoarelor.

Divinitatea a influențat ritmurile muzicale, rima, dansul din cele mai vechi timpuri, chiar până în prezent. Invocarea ploilor, a iubirii, a sănătății sunt doar câteva exemple de cereri liturghice care au devenit cântece și sunt dansate pe anumite ritmuri specifice, influențate de tradiții și obiceiuri.

Fără dans, viața oamenilor ar fi fost mai săracă și nu se găseau metodele prin care omul să-și exprime sentimentele. Dansul a făcut parte în existența omului din cele mai vechi timpuri și va dăinui veșnic, apărând în mod normal, noi stiluri de dans și derivații muzicale. Muzica și dansul se completează reciproc, în mod perfect și armonios.

Dansul și muzica fac parte integrantă din viața noastră. Nu există evenimente importante în viața noastră, în ciclurile și etapele evoluției noastre umane, fără ca muzica și dansul să ne însoțească. Orice eveniment creștinesc, botez, cununie, înmormântare, are în cadrul ceremoniei momente ce țin de muzică, ritm, chiar dacă dansul nu este prezent în mod pregnant.

Bibliografie:

Bucșan A., Specificul dansului popular românesc, București, Ed. Didactică, 1971

Negry G., Memoria dansului, București, Ed. Didactică, 1986

Petrescu I., Istoria culturii, București, Ed. Didactică, 1973

Vulcănescu R., Istoria și arta, București, Ed. Dacia, 1984

https://sites.google.com/a/corsairs.carmelhs.org/nice-france/geography/la-musique-la-danse

http://www.danse-macabre.net/

http://www.vellaneta.com/dintorni_citt224_darte_e_manifestazioni_culturali.htm