Dansul, Ca Mijloc de Dezvoltare a Echilibrului la Copiii Intre 8 12 Ani

I. INTRODUCERE 3

1.1. Importanța teoretică și practică a temei 3

1.2. Motivele alegerii temei 3

1.3. Scopul și obiectivele lucrări 4

1.4. Metodologia utilizată 5

II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ 6

2.1. Dansul 6

2.2.1. Definiție și Beneficii 6

2.1.2. Activitate extrașcolară 7

2.1.3. Relația dintre copil si dans 8

2.1.4. Încălzirea înainte de dans 8

2.2. Echilibrul 11

2.2.1. Definiție 11

2.2.2. Caracteristici 15

2.2.3. Clasificarea exercițiilor de echilibru 16

III. MATERIALE ȘI METODE 22

3.1. Loturi 22

3.2. Metode de evaluare 24

3.3. Programul de exerciții 26

3.3.1. Ora de dans 27

3.3.2. Obiectivele programului: 28

3.3.3. Exerciții specifice programului 28

3.4. Materiale utilizate 38

IV. REZULTATE 40

V. CONCLUZII 41

Rezumat în limba engleză 42

Bibliografie 43

Anexe 42

I. Introducere

1.1. Importanța teoretică și practică a temei

Dansul reprezintă un sport și un mod de activitatea foarte important în dezvoltarea copilului. Necesită concentrare, ceea ce e foarte greu la un copil de 8 – 12 ani.

Dansul stă la bază echilibrului, un bun echilibrul ajută la corectitudinea mișcărilor, postura corectă a corpului în timpul dansului și stabilitate.

Programul folosit de către examinator necesită o mare pregătire în dans și în mișcări, cunoașterea exercițiilor de echilibru, totodată și notiuni anatomice ale omului.

1.2. Motivele alegerii temei

Eu sunt coregraf și dansator de 3 ani la un centru de dans din Cluj-Napoca, numit Transilvania Dance Centre. Dansul însemna mișcare, iar kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare. Practicând în ambele domenii, m-am gândit să profit de acest lucru și să caut un titlu protrivit lucrării mele de licență.

La centrul nostru de dans vin mulți copii, adolescenți, tineri și chiar părinți, dornici și încântați de acest sport, dar totodată și curioși. Mă bucur să văd părinți aducându-și copiii la dans și învățându-i de mici cu beneficiile sportului și a unui stil de viață sănătos, plin de mișcare.

Socializând cu diverși părinți, au rămas impresionați de facultatea și specializarea la care sunt înscris, bucurându-se să audă că deși facultatea este o etapă importantă în viață noastră, am continuat și cu dansul, un hobby, o pasiune care nu se lasă niciodată.

Observând la cursurile de dans, copii care se simt incomodați de executarea unor mișcări și de imposibilitatea menținerii echilibrului în timpul dansului, m-am gândit că cel mai bun mod de a-i ajuta este aceala de a lucra mai intensiv cu unii dintre ei, cu un program bine stabilit. Așa că, am făcut o scurtă selecție, unde am ales 10 copii cu probleme mari în menținerea echilibrului, copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.

M-am oprit asupra acestei teme întruct doresc sa-mi îmbunătățesc cunoștințele atât teoretice dar mai ales practice in ceea ce privește eficiența tratamentului prin kinetoterapie și rolul acesteia la îmbunătățirea calității vieții copiilor cu probleme în menținerea echilibrului.

1.3. Scopul și obiectivele lucrări

Scopul acestei lucări este sa demonstreze dacă programul de exerciții stabilit ajută la îmbunătățirea calității vieții, a copiilor cu probleme de echilibru.

Exercițiile urmăresc dezvoltarea și păstrarea echilibrului, prin recuperarea mai deplină a capacitătii funcționale a copilului. Tocmai de aceea ea nu trebuie privită ca o variantă optională, ci ca o necesitate având în vedere că orice afecțiune netratată sau nerecuperată la timp se poate agrava.

Programul complex de recuperare a echilibrului, se compune din diverse subprograme de antrenare a diverselor componente somatosenzitivosenzoriale care asigură echilibrul postural.

Obiectivele generale ale lucrării

Obiectivele generale ale acestei lucrări sunt urmatoarele:

1. Eaborarea unui cadru teoretic legat de următoarele aspecte:

– conștientizarea importanței sportului și activităților zilnice;

– cunoaștearea dansului;

– imporntanța și beneficiile sportului;

– influența dansului asupra stării de sănătate;

– imporntanța echilibrului;

– dezvoltarea și menținerea echilibrului;

– impicarea părintilor mai intensă în dezvoltarea copilului;

– evitarea accidentărilor;

– integrarea în societate și socializare;

– ocuparea timpului liber.

2. Elaborarea unui program de exerciții fizice cu elemenete din dans și exerciții fizice specifice pentru dezvoltarea echilibrului, stabilirea unui regim de exerciții eficient.

3. Aplicarea programului de exerciții fizice elaborat.

4. Verificarea eficienței programul de exerciții fizice aplicat.

1.4. Metodologia utilizată

– metoda studiului bibliografic – a fost folosită pentru a crea posibilitatea documentării în ceea ce privește întreagă problematică a lucrării, informații necesare realizării studiului;

– metoda observației – această metodă constă în urmărirea sistematică a anumitor factori în condiții obiective de desfășurare a cercetării;

– organizarea selecției – s-au utilizat teste și conversații cu copiii;

– metoda experimentului;

– metoda evaluării și testării echilibrului;

– întocmirea și aplicarea planului de tratament, a programului de exerciții;

– metoda grafică și metoda analizei sintetice (evaluarea nivelului funcțional) – aceastムmetodă a fost folosită pentru a se putea face o comparație cat mai sugestivă intre rezultatele inițiale și cele finale, dacă există o evoluție și o îmbunătățire folosind programul stabilit;

– stabilirea concluziilor.

II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Dansul

2.2.1. Definiție și Beneficii

„Dansul este un ansamblu organizat de mișcări ritmice ale corpului, mișcări conduse de sunetul instrumental sau vocal și animat de un ritm interior.” (Frenț D., 2003, pag.7)

Dansul este unul dintre cele mai vechi forme ale artei. El este o mișcare ritmică a tuturor părților corpului, ce poate exprima emoții, poate spune o poveste sau poate crea o atmosferă specifică, executată in ritmul unei melodii, de diferite tipuri.

Dansul este o formă de activitate fizică și, ca orice alt tip de mișcare, are o mulțime de beneficii atât pentru fetițe, cât și pentru băieței.

În timpul dansului se formează și se stimulează funcții importante implicate în dezvoltarea fizică a copilului, cum ar fi

– echilibrul;

– coordonarea;

– forța;

– flexibilitatea.

„Dansul este o manifestare specific umană, cea mai veche dintre arte și care satisface o trebuință naturală. Theodule Ribot, psiholog francez (1839-1916), numește dansul „arta primordială.” ” (Frenț D., 2003, pag.7)

Beneficii ale dansului în dezvoltarea copilului:

– ajută la concentrare – copiii au probleme cu concentrarea, iar dansurile, prin antrenamente și repetiții îi ajută să asculte de instrucțiunile oferite și să realizeze mișcările pe rând și cu răbdare, îmbunătățindu-și concentrarea.

– relaxare și distracție – are rolul de a scădea nivelul de anxietate al copiilor, pentru că dansul este până la urmă și un mod de descărcare psihologică și de comunicare a trăirilor, prin limbaj nonverabal.

– îmbunătățește memoria – dansul în grupuri organizate prespune o rutină, pași de dans prestabiliți și multe alte reguli care pun la lucru memoria copilului. Cei mici trebuie să rețină un ansamblu de mișcări în realizarea unui dans, iar prin repetiții continue, memoria le este stimulată.

– stimulează slăbirea – reprezintă una dintre cele mai distractive moduri de a face mișcare. În timpul dansului, abia dacă sesizăm efortul pe care corpul îl depune pentru a efectua mișcările specifice, astfel că eliminarea surplusului de kilograme se face intr-un mod foarte plăcut. Practic orice tip de dans ajută la procesul de slăbire, căci cuprinde mișcări ce pune în acțiune mai multe grupe de mușchi simultan. De aceea, cei care iubesc să danseze și chiar pun in practică această pasiune sunt intotdeauna mai supli;

– combaterea depresie – dansul este, de asemenea, un mijloc de relaxare și terapie psihologică deoarece in timp ce dansăm stresul organismului se consumă, iar mușchii se relaxează. Există chiar tehnici de meditație prin dans, pentru că specialiștii au observat că mișcarea pe ritm de muzică echilibrează psihicul și elimină tensiunile emoționale acumulate. Dansul aduce astfel voie bună și combate cu succes tulburările psihice ca depresia sau anxietatea;

– protejează inima – dansul este un bun protector cardiovascular, atât prin efectele mișcării asupra vaselor și inimii, cât și prin eliminarea tensiunilor psihice care ne pot afecta. În timpul dansului bătăile inimii cresc ușor, circulația se intensifică, crește oxigenarea organismului și tonusul cardiovascular devine mai bun.

Spre deosebire de alte sporturi de performanță, dansul nu duce în timp la modificări patologice ale vaselor și/sau ale inimii, de exemplu hipertrofia musculaturii inimii – una din cele mai frecvente probleme pe care le ridică sportul de performanță, inclusiv fotbalul.

„Caracterista generală a dansului modern este aceea că mișcarea pornește din bazin și se transmite membrelor inferioare care efectuează o serie de plieri, răsuciri, bătăi în podea cu toată talpa sau numai cu pingeaua, aruncări ale unui picior întins sau îndoit, cu vârful ridicat, talpa fiind la 90 de grade față de gambă.” (Frenț D., 2003, pag.89)

2.1.2. Activitate extrașcolară

Înscrierea copilului la o clasă de dans înseamnă din start integrarea lui într-o mică comunitate. Copilul poate lega prietenii și învață cum să socializeze în grupuri. Interacțiunile cu ceilalți copii sunt esențiale în dezvoltarea socială a copilului.

Mulți părinți refuză să-și ducă copilul să practice un sport, fie de performanță, fie ca activitate extrașcolară, ori din lipsa banilor, ori se gândesc că alte activități ar distrage atenția copilului de la programul școlar. Copilul are nevoie de mișcare, de activitate zilnică constantă pentru dezvoltare întregului corp, atât fizic cât și psihic.

Fie că o fac în oglindă sau în fața televizorului, copiilor le place să danseze. Acest lucru ar trebui să-i bucure pe părinți și să-i determine să-i înscrie pe cei mici la cursuri de dans. Prin dans, barierele culturale și etnice se pot depăși, oameni din diverse colțuri ale lumii putând să comunice prin intermediul mișcărilor.

2.1.3. Relația dintre copil si dans

Uitându-ne în jurul nostru mai atent, relaxați și plini de pozitivism, se poate observa cum și natura dansează. Vedem frunzele copacilor valsând, vedem florile legănându-se pe tulpină lor, vedem valurile mării și oceanelor executând salturi. Acesta este dansul naturii, dansul trupurilor noastre, care înseamnă mișcare și mișcarea înseamnă energie și energia însemna viață.

Dansul are un impact pozitiv din punct de vedere emoțional asupra copiilor. Ei învață să facă față expunerii publice și interacțiunilor sociale și cu fiecare reușită sau progres își consolidează încrederea în sine. Învață să se adapteze în grupuri, sentimentul de apartenență la grup și să respecte regulile lui. Învață să asculte, să își ajute echipă la nevoie, să îi încurajeze, precum și spiritul de competiție.

Pentru copii, dansul ajută in procesele de creștere a oaselor și a mușchilor, previne afecțiunile coloanei vertebrale, precum scolioza sau cifoza și de asemenea ajută la o creștere și dezvoltare armonioasă.

2.1.4. Încălzirea înainte de dans

„Exercițiile folosite în complexul de încălzire trebuie să fie simple ca structură și accesibile întregului colectiv, cu localizări precise, realizând o prelucrare analitică a întregului apărat locomotor. În număr de 6 până la 10, aceste exerciții se vor efectua în ordine: cap, brațe-trunchi, picioare, abdomen-spate, și se vor termina cu sărituri, urmate de exerciții de respirație. În acest fel, vom angrena treptat în efort 1-2 segmente, începând cu grupele musculare mici, spre cele mari.” (Luca A., 1998, p.251)

Indiferent de natura sportului practicat, un minim de încălzire înainte de începerea activității este obligatorie. Dacă nu te încălzești, există riscul de complicații și accidentări.

„Durata unui complex de încălzire este de aproximativ 10-12 minute, adică 20 sau 23 % din durata lecției și se utiliează cca. două luni.” ( Luca A., 1998, p.252) (Fig. 1)

Fig.1 – Încălzirea

Există doua tipuri de încălzire:

– generală;

– locală.

Recomandat este să începi cu o încălzire generală a întregului corp, apoi să continui cu o încălzire locală. Încălzirea face parte din antrenament, este considerată o parte foarte importantă în antrenament, chiar dacă sunt destul de multe persoane care sar peste încălzire..

„Streching-ul, o metodă destul de simplă, dar eficientă, este folosită din ce în ce mai mult, datorită avatajelor pe care le prezintă (în special reducerea accidentelor). Exercițiile folosite sunt simple ca structură, pot fi executate în tot timpul anului, atât cu școlarii de toate vârstele, cât și cu sportivii de performanță sau cu adulții în sportul de masă.” (Luca A., 1998, p. 105)

Stretching-ul este de două feluri :

– dinamic;

– static.

Streching-ul dinaminc – presupune cele mai naturale mișcări ale corpului uman , orice mișcare pe care o facem înseamnă solicitarea unor grupe de mușchi. Pentru că anumite mișcări le facem zilnic nu mai percepem ca pe un efort aceste tipuri de mișcări. (Fig.2)

Fig.2 – Streching dinamic

(http://graphics8.nytimes.com/images/2008/10/27/sports/playmagazine/02physed2_500.jpg)

Mișcările ce implică stretching-ul dinamic sunt :

– rotații ale articulațiilor;

– exerciții de mobilitate ale gâtului;

– rotiri ale umerilor;

– aplecări laterale;

– rotiri ale bazinului;

– semi-genoflexiuni;

– exerciții de balansare a brațelor și a picioarelor.

După logica propriului organism concluzia este că stretching-ul dinamic pregătește corpul pentru efort și este bine să-l includem în faza de încălzire . Stretching-ul dinamic îmbunătățește postura corpului, elimină stresul, ajută la relaxarea mentală, creșterea balansului și a coordonării mișcărilor.

Streching-ul static – presupune alungirea unui mușchi sau a unei grupe de mușchi și menținerea respectivei poziții pentru un anumit interval de timp. Fiecare exercițiu de stretching static presupune menținerea poziției timp de 15-30 sec., urmează cam 20 sec. relaxare după care contracția mușchilor într-o poziție de stretching static poate fi reluată. (Fig.3)

Fig.3 – Streching static

(https://rideons.files.wordpress.com/2012/10/webquads_hip-flexors.jpg)

După terminarea încălizirii și a stretching-ului, se trece la ușoare mișcări de dans, mișcări de bază, pentru a pregăti copilul la întreg cursul de dans. Cursul trebuie să se desfășoare armonios, plin de energie și veselie, plăcere și distracție. Instructorul trebuie sa fie dedicat 100% în ceea ce face și să aibă un comportament adecvat si impunător față de copii.

2.2. Echilibrul

2.2.1. Definiție

Echilibrul reprezintă capacitatea de a menține o poziție stabilă a corpului.

Fie că utilizezi simțul echilibrului pentru a face sporturi precum patinaj sau snowboarding, fie pentru activități obișnuite precum dansul sau doar vrei să fii activ și independent, acesta se dezvoltă în mod deosebit în timpul copilăriei și al adolescenței, de la 3 la 19 ani, dar capacitatea de echilibrare progresează mai accentuat intre 9 – 12 ani. Se acordă o importantă deosebită educării și dezvoltării simțului echilibrului datorită rolului important pe care îl are acesta în mișcarea omului .

Echilibrul corpului în poziție verticală este un echilibru stabil, iar verticala CG trece prin interiorul unui poligon convex de sprijin care în condițiile pierderii echilibrului își mărește suprafața prin îndepărtarea picioarelor. Condițiile de echilibru al întregului corp cuprind și echilibrul capului, trunchiului și membrelor inferioare.

Echilibrul capului este asigurat de mușchii cefei, care produc un moment de rotație, având rolul de a anula efectul greutății capului. Pentru regiunea cervicală și dorsală, intervin mușchii spatelui, în timp ce în regiunea lombară unde verticală CG trece prin spatele vertebrelor, momentul compensator pentru menținerea echilibrului este format de mușchii abdomenului. Verticala CG trece cu puțin anterior de articulația occipito-atlantoidă, adică în fața liniei transversale care unește cei doi condili.

Trunchiul stă în echilibru pe picioare, rezemat pe capetele celor două femururi. Verticala CG trece prin spatele axei imaginare orizontale care unește articulațiile coxofemurale, momentul compensator fiind realizat de ligamentul lui Bertin, mușchiul psoasiliac și tensorul fasciei late, care, sprijinindu-se pe coapsă, trag bazinul înainte.

Echilibrul membrelor superioare constă în echilibrul coapselor pe tibie, unde verticala CG trece la nivelul genunchiului prin fața axei transversale articulare, genunchii sunt menținuți în extensie prin acțiunea gravitației, iar gemenii și ligamentele genunchiului asigură echilibrul și echilibrul gambei pe picior, verticala CG al întregului corp trece prin fața articulației tibio-tarsiene. Acesta este menținut de tricepsul sural, care în ortostatism se află în stare de contracție permanentă. Pentru menținerea echilibrului corpului în poziție verticală, intervin mai activ mușchii gambei.

Pozițiile anormale ale corpului uman reprezintă poziții vicioase datorate modificărilor scheletului, care rezistă foarte bine la un efort de scurtă durată, dar nu și la cele îndelungate și se deformează sub influența contracțiilor musculare anormale de lungă durată. La copiii cu probleme deficitare sau deformări ale coloane vertebrale, menținerea echilibrului este mai complicată și necesită un antrenament mult mai special decât la un copil fără probleme.

Aceste probleme deficitare sau deformări ale coloane vertebrale pot fi:

„Picior plat sau platfusul – este cea mai frecventă deficiență a membrelor inferioare reprezentată de o turtire sau aplatizare a bolții plantare de origine congenitală, rahitică, traumatică sau la adulți, din motive de suprasolicitare.” (Câmpeanu M., 2011, p.150) (Fig.4)

Fig. 4 – Picior plat sau platfusul

(http://tikki.ro/blog/wp-content/uploads/2013/11/arcada.jpg)

“Scolioza – sunt deviații ale coloanei vertebrale în sens frotal care constau dintr- o simplă incurbare laterală parțială sau totală. Ele sunt frecvent: dorsal dreapta, lombar stânga și total dorso-lombare. Denumirea scoliozei în ce privește direcția (dreapta sau stânga) este dată de sensul deviației coloanei vertebrale față de axul vertical al corpului sau este data de sensul convexității curburii. Mișcare indicată APLECAREA ÎN SENSUL CONVEXITĂȚII CURBURII, mișcare contraindicată APLECARE ÎN SENSUL CONCAVITATII CURBURII și FLEXIA.’’ (Câmpeanu M., 2011, p.88) (Fig.5)

Fig. 5 – Scolioza

(http://www.sfatulmedicului.ro/images/File/articole/scolioza.gif)

“Cifoza – se caracterizează printr-o incurbare rotunjită (scurtă) sau alungită (lungă) a coloanei sau spatelui în regiunea dorsală sau respectiv dorso-lombară. Ele sunt frecvent asociate cu deviații ale centurii scapulare (umeri căzuți și aduși, omoplați desprinși), cu torace înfundat și capul și gâtul înclinat înainte.” (Campeanu M., 2011, p.67) (Fig.6)

Fig. 6 – Cifoza

(http://www.scrigroup.com/files/medicina/1256_poze/image006.jpg)

Echilibrul trunchiului în ședere se referă numai la trunchi și nu la întregul corp. În această poziție trunchiul este în echilibru stabil, contracția musculară este minimă, iar efortul depus pentru menținerea stabilității corpului este foarte mic. O ședere incorectă poate duce la apariția scoliozei.

Echilibrul corpului în poziție culcată are echilibrul cel mai stabil. Centrul de greutate are poziția cea mai joasă, iar poligonul convex de sprijin are aria cea mai mare. În această poziție toți mușchii sunt relaxați. În cazul în care copilul este culcat pe o parte, corpul se află în echilibru instabil.

Echilibrul conditionează din punct de vedere fiziologic și mecanic realizarea și menținerea pozițiilor stabile, pregătește corpul pentru mișcare și urmărește desfășurarea mișcării.

2.2.2. Caracteristici

„Încă din antichitate, exerictiile fizice au ocupat un rol important în viața popoarelor, contribuind la menținerea stării de sănătate și tinzând la echilibrul perfect al tuturor funcțiilor organismului uman.” (Grosu E.F., 1999, p.3)

– viața este bazată pe mișcare, iar mișcarea este o „razvratire” împotriva gravitației, deci viața însăși este o luptă împotrivă gravitației;

– „orice activitate fizică, fie ea statică sau dinamică, se realizează în sfera de atracție a forței gravitaționale, din acest motiv trebuie păstrat în permanență echilibrul corporal”; (Pașcan I.,2006, p.117)

– „simțul echilibrului este dat de un ansamblu de impresii și senzații furnizate de analizatorii vestibulari, optici și motor”; (Pașcan I.,2006, p.117)

– „condiția necesară menținerii echilibrului este ca C.G.G. să fie deasupra (sau aproape deasupra) suprafeței de sprijin (baza de sustinere)”; (Pașcan I, 2006, p.117)

– „dacă luăm în considerare poziția C.G.G. fată de suprafața de sprijin putem avea trei situații și anume: echilibrul stabil, instabil și indiferent.” (Pașcan I., 2006, p.117)

„Gradul de stabilitate este determinat de următorii factori:

– mărimea poligonului de susținere;

– poziția centrului de greutate față de baza de susținere;

– distanța dintre centrul de greutate al corpului și suprafața de sprijin;

– timpul menținerii poziției.” (Pașcan I., 2006, p.117)

Menținerea poziției verticale a corpului nu vine de la sine. Echilibrul este asigurat prin modificări ale tonusului muscular, ce determină strarea proiecției centrului de greutate al corpului în interiorul „poligonului de sprijin”.

Principala cauză a deficitului de echilibru provine din discrepanțele ce apar, la nivelul sistemului nervos central, între datele primite de la organul de bază responsabil de echilibru, adică aparatul vestibular, și informațiile primite de la ochi sau de la alți receptori.

Simtul echilibrului este un sistem complex, iar pentru a sta drept, implică:

– mușchii;

– urechea internă;

– vederea;

– creierul.

Mușchii – dansul implică o serie de mișcări care pun în acțiune majoritatea grupelor musculare. Mușchii au un rol în mișcare, dau formă corpului, dau stabilitate articulațiilor, produc căldură, mențin poziția corpului printr-o permanentă stare de contracție usoară numită tonus muscular.

Urechea internă (analizatorul auditiv) – are un rol foarte important în ceea ce privește comunicarea și socializarea cu alte persoane, totodată având și funcția de echilibru și direcționarea spațială.

„Vederea – ochiul este alcătuit din globul ocular și structuri anexe, cu rol în mișcare și de protecție.” (Pelmuș- Giersch S., 2008, p.70)

Creierul – este format din trunchi cerebral, cerebel, diencefal și emisferele cerebrale. „Cerebelul asigură menținerea echilibrului, pe baza informațiilor primite de la urechea internă; controlează poziția corpului, primind informații de la receptorii din mușchi și articulații(proprioreceptori); asigură precizia mișcărilor comandate de emisferele cerebrale.” (Pelmuș-Giersch S., 2008, p.76)

Refacerea echilibrului corpului și mișcărilor rămâne un obiectiv necesar în tratamentul prin kinetoterapie. Kinetoterapia este recunoscută prin tipologia exercițiilor de refacere a echilibrului.

Tulburările de echilibru influențează negativ calitatea vieții. Pentru a combate acest lucru, un program complex de recuperare a echilibrului este absolut necesar. Instituirea precoce a unor tratamente prin mișcare, fizioterapie, pot îmbunătăți echilibrul.

2.2.3. Clasificarea exercițiilor de echilibru

Educarea capacității de menținere a echilibrului se realizează folosind exerciții de echilibru, adică mișcări și poziții în condiții care îngreuiază menținerea echilibrului. Scopul acestor exerciții nu este acela de a adopta permanent o poziție cât mai mobilă. Adeseori sunt mai utile pierderile premeditate ale echilibrului cu restabilirea ulterioară a poziției stabile. Are un echilibru bun cel care știe să îl restabilească repede.

Perfecționarea selectivă a analizatorilor care asigură menținerea echilibrului:

– vestibular;

– motric.

Echilibrul se împarte în:

Echilibrul static – se realizează prin acțiunea antigravitațională unor grupe musculare ale trunchiului, în raport cu poziția capului în spațiu. Acesta rezultă dintr-o activitate coordonată a sistemului nervos central dintre diferite sisteme și aparate: sistemul vestibular, sensibilitatea profundă conștientă și inconștientă, sistemul extrapiramidal, analizatorul vizual.

Exercitii specifice echilibrului static:

– stând pe un picior pe sol, iar cu celălalt în diferite poziții;

– cumpăna pe un picior pe sol cu ducerea brațelor lateral;

– stand in ortostatism cu un picior in prelungirea celuilalt 20 de secunde;

– stând pe sol ridicare pe vârfuri și menținere 10-15 secunde;

– stând pe omoplați cu brațele întinse oblic pe sol, ridicarea picioarelor la verticală și menținere 15 secunde.

Efecte pozitive ale exercițiilor statice:

– nu necesită aparatură de specialitatea sau instalații specifice;

– necesită un timp scurt de efectuare a exercițiilor;

– creșterea mai rapidă a forței musculare;

– creșterea stabilității;

– nu solicită articulațiile.

Efecte negative ale exercițiilor dinamice:

– scăderea elasticității musculare;

– limitarea funcțiie de coordonare și precizie;

– reducerea mobilității articulare;

– creșterea presiunii intra-craniene;

– scăderea întoarcerii sângelui la inimă.

Echilibrul dinamic – se realizează prin contracții voluntare repetate cu deplasarea segmentelor articulare. Realizarea unei mișcări cu deplasarea în spațiu și participarea simultană a grupelor musculare.

Exerciții specifice echilibrului dinamic:

– mers pe o linie dreaptă și zig-zag trasată pe sol;

– mers pe vârfurile picioarelor;

– mers pe călcâie;

– sărituri stânga-drepta cu deplasare înainte pe o distanță de 20 de metri;

– mers pe o burdura înaltă.

Efecte asupra elemetelor pasive (articulații, tendoanele, ligamentele) și elemetelor active (mușchii) ale mișcării:

– creșterea forței musculare;

– creșterea rezistenței musculare;

– prevenirea distrofiei musculare;

– creșterea elasticității musculare;

– refacerea suprafețelor articulare alunecoase.

Tabelul 1 – Clasificarea exercițiilor de echilibru

(Pașcan I., 2006, p.117)

Cele mai importante exerciții de echilibru se execută din poziția stând și din mers pe o bârnă.

Exemple de exerciții:

– mers pe varfuri, pe o linie trasată pe sol în zig-zag;

– cumpăna alternativ pe un picior și pe celălalt: se folosește o bordură ușor înaltă;

– parcurgerea unei distanțe mai mari pe o bordură înaltă;

– stând într-un picior, celălalt întins inainte, mișcări circulare;

– din ghemuit, ridicare bruscă în cumpănă și menținere 15 secunde;

– sărituri pe loc cu deplasarea picioarelor concomitent cu lovirea palmelor inainte și la spate;

– sărituri la coardă cu deplasare înainte, înapoi, lateral pe o distanță de 20 metri;

– sărituri la coardă cu menținerea picioarelor încrucișate;

– sărituri pe verticală, cu extensia amplă a corpului;

– sărituri pe ambele picioare stânga-dreapta.

Exerciții de echilibru din poziția stând:

a) Exerciții de echilibru cu reducerea suprafeței de sprijin:

– stând cu picioarele apropiate;

– stând cu un picior înainte, în prelungirea celuilalt;

– stând pe vârful unui singur picior;

– mers ascendent, descendent, trecând peste mici obstacole;

b) Exerciții de echilibru cu depărtarea centrului de greutate al corpului sau al segmentelor sale de baza de susținere:

– stând pe vârfuri, cu brațele întinse în sus;

– mers pe o bancă îngustă sau pe o bârnă;

– mers pe vârfuri cu brațele în diferite poziții.

c) Exerciții de echilibru cu dispunerea centrului de greutate al corpului sau al

segmentelor sale în afară suprafeței de sprijin:

– stând pe vârfuri pe o bârnă: ducerea unui braț în sus și a celuilalt lateral. Mână dusă

lateral poate susține un obiect (greutate, măciucă, baston).

d) Exerciții de echilibru cu poziții neobișnuite ale corpului:

– mers pe bârnă cu capul mult înclinat înainte, cu capul pe spate sau înclinat lateral;

– mers cu trunchiul îndoit înainte sau răsucit.

e) Exerciții de echilibru prin schimbarea procedeului obișnuit de deplasare:

– mers lateral și/sau mers inapoi;

– mers ghemuit;

– mers pe patru labe.

f) Exerciții de echilibru cu modificarea vitezei și ritmului:

– mers lent;

– mers cu schimbarea pașilor (mersul repede este favorabil menținerii echilibrului).

g) Mers în echilibru cu trecerea peste obstacole sau cu transport de greutăți:

– mers cu trecerea peste obstacole diverse;

– mers cu o greutate pe cap, pe spate sau în brațe.

h) Exerciții de echilibru cu scăderea controlului fiziologic:

– menținerea echilibrului în stând (pe sol, la înălțime) cu ochii închiși;

– mersul la înălțime cu distragerea atenției.

Instabilitatea aparatului de sprijin scade siguranța în exercițiile de echilibru, iar schimbarea condițiilor de lucra le îngreuiază. Exercițiile de echilibru se sistematizează după pozițiile de bază și după tehnică folosită.

Se pot executa:

– mișcări individuale și mișcări în doi, trei sau mai mulți parteneri.

Exercițiile pot fi executate:

– pe sol sau pe aparate.

Constă din exerciții:

– simple (ca mersul);

– complexe (ca mersul cu diverse mișcări de brațe, de cap și trunchi).

Există o serie de exerciții speciale de echilibru care se încadrează în gimnastică artistică, sportivă sau acrobatică. Pozițiile și mișcările de echilibru constituie o metodă de gimnastică folosită pentru dezvoltarea acestei funcții, necesară la toate vârstele, dar mai ales la copiii mici și persoanele în vârstă înaintată.

Aceste exerciții sunt încadrate în gimnastică de corectare a deficiențelor fizice, cu scopul de a menține atitudinea corectă a corpului și de a îndreptă deviațiile capului și gâtului, ale coloanei vertebrale și ale membrelor.

Exercițiile de echilibru au devenit mijloace specifice de reeducare funcțională în asimetriile funcționale prin inegalitatea membrelor inferioare, prin paralizii flasce sau spastice, prin mișcări necoordonate și prin alte tulburări funcționale, ortopedice și neurologice.

Bolnavii cu tulburări ale aparatului vestibular, ale cerebelului sau ale altor centri medulari și cerebrali execută cu mare dificultate chiar și cele mai ușoare probe de echilibru. Reeducarea lor trebuie să se facă metodic, să se înceapă cu multă prudență, folosind sprijinul mecanic și diverși stimulenți psihici pentru a îndepărta teama și nesiguranța, supraincordarea și oboseala.

III. MATERIALE ȘI METODE

Studiul a fost efectuat la centrul de dans, numit „Transilvania Dance Centre” din Cluj Napoca in perioada aprilie-mai 2015. În studiu au fost incluși 10 copii, cu vârste cuprinse între 8-12 ani cu probleme de echilibru, care au urmat un program de dezvoltare și recuperare pe durata a 6 săptămâni. În cadrul programului au fost utilizate teste și exerciții specifice.

Diagnosticul s-a pus în urma analizelor vizule, utilizând diferite teste de echilibru. Copiii au efectuat un tratament recuperator complex timp de 6 săptămâni. Programul de dezvoltare a fost de 2 ședințe pe săptămâna cu un interval 30-40 de minute pe zi, după terminarea orelor de dans.

Rezultatele din prima zi au fost comparate cu cele din ultima zi, pentru a remarca evoluția echilibrului și eficiența programului impus.

Obiectivele urmărite sunt ca în cele 6 săptămâni acest program să aibă ca scop dezvoltare și reeducarea echilibrului, creșterea calitătii vieții și alte beneficii necesare vârstei.

3.1. Loturi

Pentru programul de exerciții am selectat 10 copii în urma efectuării unor teste de echilibru, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, 4 fete și 6 băieți, dintre care 2 copii supraponderali.

Acești 10 copii i-am împărțit în două loturi egale:

Lotul 1 – format din 5 copii, 2 băieți și 3 fete cu probleme de echilibrul; (Tabel 2)

Lotul 2 – format din 5 copii cu probleme de echilibru. (Tabel 3)

Tabel 2 – Lot 1

Tabel 3 – Lot 2

3.2. Metode de evaluare

Pentru depistarea copiilor cu probleme de echilibru am utilizat mai multe teste, precum și observarea mai atentă și amănunțită la cursurile de dans.

Anamneza a fost făcută după terminarea testelor, pentru a afla date subiective (simptome) despre boala sau bolile de care suferă sau a suferit, date despre fondul său biologic, situația socială și profesională, starea sa psihică și emoțională,culegerea primelor informații în legătură cu starea de sănătate și a obiceiurilor, dar și antecetente în familie.

Copii sunt în număr de 10, cu vârste cuprinse între 8-12 ani, 8 fete, respectiv 2 băieți, dintre care un băiat și o fată supraponderali. Nu au făcut nici un sport în trecut, iar de dans s-au apucat cu puțin timp înainte de începerea programul de dezvoltare a echilibrului. Le-am notat greutatea și înălțimea la început pentru a vedea dacă programul de exerciții ce îl voi folosi schimbă sau nu indicele de masă corporală.

Testele utilizate au fost bine alese și stabilite, acestea sunt:

Testul Romberg – copilul este rugat să stea drept cu mainile de-a lungul corpului și cu varfurile și călcâiele lipite.

În continuare testul are două etape:

– stă în poziția drept cu ochii deschiși. Dacă echilibrul este menținut în această poziție se trece la a două etapă;

– este rugat să inchida ochii, astfel incat menținerea de mai departe a ortostatiunii va necesita integritatea atât a sensibilității superficiale cat și a celei profunde. Dacă după închiderea ochilor pacientul deviază de la poziția ortostatică proba Romberg se consideră a fi pozitivă, ceea ce denotă o afectare a căilor sensibilității profunde.

Pe parcursul testului, examinatorul va sta în fața copilului cu brațele intinse, de fiecare parte a corpului, pentru a se asigură de o eventuală dezechilbrare sau cădere a acestuia.

„Testul Flamingo – echilibru pe o bârnă de 50 cm lungime și 30 cm lățime, stând pe un picior (la alegere, stâng sau drept), desculț, pe axa longitudinală a bârnei, piciorul liber îndoit și prins de laba piciorului cu mâna de aceeași parte, brațul liber ridicat cu mâna flexata din articulația pumnului a poziția flamengo roșu. Menținerea poziție de echilibru timp de un minut. Pentru fiecare greșeală se oprește cronomentrul, pornindu-se după restabilirea echilibrului până la epuizarea timpului.

Greșeli admise: pierderea echilibrului, mâna se lasă să scape piciorul, orice atingere a solului.

Evaluare: rezultatul reprezintă numărul de incercarcari necesare subiectului pentru a-și păstra echilibrul timp de un minut.” (Câmpeanu M., 2011, p.23) (Tabel 4)

Tabel 4 – Evaluarea echilibrului general (Câmpeanu M., 2011, p.24)

Testul brânciului se execută în două moduri:

– din ortostatism ca la Romberg, aplicăm scurte împingeri neanunțate pacientului la nivelul sternului, în spate, pe bazin, din lateral și apreciem stabilitatea;

– la fel, dar cerem pacientului să se opună, să nu se lase împins.

Testul de echilibru T – prin această probă se măsoară capacitatea de menținere a echilibrului pe un dispozitiv în formă de „T” care este așezat invers. Acest dispozitiv are placa verticală cu înălțimea de 4 cm., lățimea de 2 cm. și lungimea de 61 cm., placa orizontală cu lungimea de 61 cm. și lățimea de 35 de cm.. Subiectul se urcă pe un picior pe dispozitiv (având mâinile pe șolduri) și caută să se mențină cât mai mult timp posibil în echilibru pe dispozitiv. Este cronometrat timpul până când subiectul atinge solul cu piciorul liber, ridică mâinile de pe șolduri sau cade de pe dispozitiv. Este exprimat în secunde și se realizează atât pentru piciorul stâng cât și pentru cel drept.

Testul variat unipodal – acest test reprezintă cel mai important test al programului, deoarece datorită lui am stabilit rezultatele, comparând cele inițiale cu cele finale. Pentru început am stabil piciorul dominant al copilului. Din ortostatism, apoi după auzirea semnalului, aceștia s-au lăsat în față, iar primul picior pe care se sprijină reprezintă piciorul dominant.

Testul s-a realizat într-un picior, pe piciorul dominant, cu brațele încrucișate la piept cu palmele pe umeri, iar celălalt picior flexat și sprijinit pe cel dominant, ochii deschiși, spatele drept. (Fig.7)

Fig.7 – Testul variat unipodal

Axul corpului este fixat pe linia mijlocie a schiței, iar capul încadrându-se între 10 grade stânga și dreapta. Cronometrul este pornit imediat ce copilul își stabilește poziția. Se acordă două încercări și se notează timpul cel mai bun. Cronomentrul se oprește atunci când capul copilul depășește 10 grade sau acesta pune piciorul jos.

Acest test este făcut înainte de începerea programului de exercitii și după finalizarea lui, comparându-se rezultatele și stabilind evoluția copilului.

3.3. Programul de exerciții

Programul a durat 6 săptămâni, 2 ședințe pe săptămâna, durata unei ședințe de tratament, fiind de 90 de minute, dintre care:

– 60 de minute reprezentând cursul de dans;

– 30 de minute programul de echilibru.

Cu lotul 1 am lucrat 90 de minute, 60 de minute ora de dans, iar 30 de minute programul de echilibru, pentru a vedea dacă dansul împreună cu programul utilizat ajută la îmbunătătirea și dezvoltarea echilibrului copilului, iar cu lotul 2 am făcut doar cursul de dans.

3.3.1 Ora de dans

Primul pas reprezintă prezența la ora de dans, împărțită astfel (fig.8):

Fig. 8 – Ora de dans

– 10 minute încălzirea întregului corp, începând din partea superioare, apoi continuându-se și în partea inferioare, urmată apoi de exerciții de stretching. Exercițiile de încălzire erau bine stabilite, astfel încât la fiecare curs de dans programul să fie același.

Cap: rotiri, îndoiri, flexii, extensii, răsuciri;

Umeri: ridicări-coborâri, circumducții înainte-înapoi simultane și alternative;

Trunchi: răsuciri de bazin, îndoiri stânga-dreapta, aplecări înainte-înapoi;

Membre superioare: circumductii înainte-înapoi alternative și simultane, extensii, rotiri din cot;

Membre inferioare: sărituri față-spate și înainte-înapoi, săriuri cu genunchii la peipt, balansarea piciorului față-spate, fandări față-spate și laterale, etc.

– 45 de minute: dans, mișcări, coregrafie, care erau schimbate de la un curs la altul, pentru ca acesta să învețe cât mai mult și să se dezvolte mult mai repede și mai armonios. Mișcările de dans erau cu totul altele față de cele pe care le foloseam în programul de dezvoltare a echilibrului.

– 5 minute : exerciții de relaxare, inspirație-expirație, hidratare.

După finalizarea orei de dans, lotul 1 continuă cu cele 30 de minute de exerciții strict pentru echilibru, în timp ce lotul 2 își continuă ora de dans.

3.3.2 Obiectivele programului:

– dezvoltarea echilibrului;

– realizarea unui bun echilibru static și dinamic;

– menținerea amplitudinii de mișcare în limitele normale;

– îmbunătățirea tonusului muscular;

– creșterea forței și a rezistenței musculare;

– prevenirea și combaterea căderilor;

– recăpătarea încrederii în forțele proprii;

– redobândirea independenței funcționale;

– recăpătarea forței;

– socializare;

– integrare în sociatate, în grupuri;

– controlul mult mai stabil al corpului;

– normalizarea flexibilității;

– normalizarea mobilității articulare.

3.3.3 Exerciții specifice programului

Pe parcurul acestor 6 săptămâni, însemnând 12 întâlniri,de 2 ori pe săptămâna, copiii au avut un program de exerciții grupat pe săptămâni. Se recomanda o îmbrăcăminte lejera și încălțăminte de sport curată, care nu este purtată și afară.

Săptămâna 1 – 2

1. Stând în ortostatism, picioarele lipite, brațele încrucișate la piept, cu ochii deschiși, se menține această poziție timp de 15 secunde, apoi se închid ochii tot pentru 15 secunde. (Fig.9 )

Fig. 9 – Exercițiul 1

2. Stând în ortostatism, într-un picior, celălalt întins ianinte-sus, îndoit din genunchi, brațele încrucișate la piept, ochii deschiși, apoi ochii închiși. Se menține această poziție timp de 20 de secunde, după care se schimbă piciorul. (Fig.10)

Fig.10 – Exercițiul 2

3. Stând în ortostatism, brațele întinse lateral, piciorul drept întins lateral. Se menține această poziție timp de 20 de secunde, apoi se schimbă piciorul, ochii sunt deschiși. (Fig.11)

Fig. 11 – Exercițiul 3

4. Stând într-un picior, încearcă să se lege la șireturile de la piciorul ridicat, apoi schimbă piciorul. (Fig.12)

Fig.12 – Exercițiul 4

5. Stând în ortostatism, balansare picior față-spate cu 20 de repetări, apoi schimbă piciorul. (Fig.13)

Fig.13 – Exercițiul 5

6. Stând în ortostatism, brațele pe umeri, cu un picior înainte în prelungirea celuilalt. Se menține această poziție 20 de secunde, apoi se inversează picioarele. (Fig.14)

Fig.14 – Exercițiul 6

Săptămâna 3 – 4

1. Stând intr-un picior, celălat intins inainte, invârtind un cerc și menținere 15 secunde, apoi se schimbă piciorul. (Fig.15)

Fig.15 – Exercițiul 7

2. Stând într-un picior, celălalt întins înainte, brațele întinse lateral. Se execută îndoirea genunchiului concomintent cu aducerea mâinilor pe umeri. Se repetă această mișcare de 20 de ori, apoi se schimbă piciorul. (Fig.16)

Fig.16 – Exercițiul 8

3. Stând în ortostatism, ridicări pe vârfuri și coborâri, cu menținerea mâinilor sus, 15 repetari. (Fig.17)

Fig. 17 – Exercițiul 9

4. Sărituri pe ambele picioare stânga-dreapta pe o distanță de 20 de metri. (Fig. 18)

Fig.18 – Exercițiul 10

5. Mers pe călcâie, cu brațele la spate, privirea înainte, pe o distanță de 20 de metri. (Fig.19)

Fig. 19 – Exercițiul 11

6. Mers pe vârfuri pe o linie trasată pe sol lungă de 20 m, cu brațele ridicate sus. (Fig.20)

Fig.20 – Exercițiul 12

Săptămâna 5 – 6

1. Cumpăna alternativ pe un picior și pe celălalt si mentinere 30 de secunde. (Fig.21)

Fig. 21 – Exercițiul 13

2. Cumpăna cu o mână întinsă lateral, iar celalta întinsă înainte cu o carte. Se menține 20 de secunde, apoi se schimbă piciorul și mână. (Fig.22)

Fig.22 – Exercițiul 14

3. Sărituri la coardă cu deplasare înainte, înapoi, lateral pe o distanta de 20m. (Fig. 23)

Fig.23 – Exercițiul 15

4. Mers pe vârfuri pe o linie trasă pe sol lungă de 20 de metri, cu ochii închiși. (Fig.24)

Fig.24 – Exercițiul 16

5. Din ghemuit, ridicare în cumpănă, concomitent cu lovirea palmelor înainte și la spate, cu schimarea picioarelor la fiecare ridicare. (Fig.25)

Fig.25 – Exercițiul 17

3.4. Materiale utilizate

Materialele necesare programului nu au fost o problemă, ele fiind ușor de confecționat și de găsit. De aceste materiale poate beneficea oricine dorește să înceapă acest program.

Am încercat să folosesc materiale care să nu rănesc copilul și să fie ușor de utilizat.

Acestea sunt:

– coardă elastică;

– bancă de gimnastică asezată orizontal sau oblic, cu partea lateral sau îngustă ;

– bârnă joasă;

– frânghie sau sârmă întinsă orizontal ;

– cercuri din plastic sau hârtie;

– diferite obiecte naturale, improvizate sau confecționate.

IV. Rezultate

Beneficiile maxime ale programului se vor observa după terminarea acestuia. Progresele vor fi însă vizibile pe tot parcursul recuperării. Este nevoie de concetrare și răbdare.

În prima zi, înainte de începerea programului s-a efectuat „testul variat unipodal” copiilor pentru a pune în valoare diferenț de secunde. Astfel diferența fiind satisfăcătoare în rândul copiilor.

În urmă programului de tratament s-au remarcat îmbunătățiri considerabile. Menținerea echilibrului a crescut satisfăcător. După finalizarea programului s-a refăcut „testul variat unipodal”, programul de exerciții având un real succes. Rezultatele finale fiind mult mai bune decât cele inițiale.

Analiza lotului 1

Prin analiză datelor obținute în urma testarilor inițiale și finale, aplicate celor 5 copii s-a urmărit gradul de eficiență a programului de exerciții in vederea îmbunătățirii echilibrului. Rezultatele finale s-au situat printr-o diferență de 10-12 secunde față de cele inițiale.

În tabelul de mai jos veți observa evoluția copilul datorită dansului și programului folosit. (Tabel 5)

Tabel 5 – Lot 1 Inițial – Final

În acest tabel se observă evoluția copiilor. Având în vedere că s-a plecat de la un indice ce înregistra între 3 și 9 secunde, acesta s-a ajuns la o valoare cuprinsă între 15-20 de secunde.

Analiza lotului 2

În tabelul 6 am urmărit evoluția lotului 2 de copii în urma cursurilor de dans, fără participarea la programul de exerciții pentru dezvoltarea echilibrului. Rezultatele lor finale au fost diferite față de cele inițiale, doar cu o diferență de aproxivativ 5 secunde la fiecare copil, mult mai puțin în comparație cu lotul 1, care au luat parte si la programul de echilibru. (Tabel 6)

Tabel 6 – Lot 2 Inițial – Final

V. Concluzii

Am ajuns la concluzia că dansul urmat de un program bine stabilit de exerciții pentru dezvoltarea echilibrului are mari efecte pozitive asupra dezvoltării copilului.

Este foarte important stilul de viață și activitățile zilnice ale oricărui om, indiferent de vârstă. Activitatea, sportul este unul dintre cele mai importante necesități ale unui stil de viață sănătos. Problemele dezechilibrului sunt foarte des întâlnite la copii. Ei abia învață să-și mențină echilibrul pe bicicletă, role, patine, etc, dar utilizând aceste exercii, i-ar putea scăpa de riscul accidentărilor.

Media de vârstă a copiilor fost între 8 și 12 ani, fete și băieți. În proporție mai mare, copii sunt proveniți din mediul rural și doar câțiva din mediul urban. Evoluția echilibrului este influențată de utilizarea programului de dezvoltare. Problemele au fost ameliorate mult sub influența tratamentului de recuperare, iar echilibrul a fost îmbunătățit în urmă utilizării exercițiilor

Utilizând testele de echilibru am depistat copii cu probleme, iar testul variat unipodal ne-a ajutat să obținem rezultatele cele mai imporntante în efectuarea programului, rezultatele inițiale comparându-se cu cele finale.

Programul de tratament se dovedește a fi important în dezvoltarea echilibrului la copii între 8-12 ani, permițându-i copilului efectuarea activităților zilnice fără dificultăți și evitarea accidentărilor.

Prin această lucrare se dorește sublinierea importanței profesionalismului cadrului care conduce activitatea de recuperare, particularitățile de concepere, organizare și susținere a ședinței de kinetoterapie

Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o crestere a echilibrului, la toți copii, în toate momentele de evaluare.Prin rezultatele obținute am reușit să subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea și recuperarea funcțională a copiilor.

În urma evaluărilor inițiale și finale s-au constatat îmbunătățiri considerabile și satisfăcătoare a echilibrului. Programul durând 6 săptămâni a câte 2 ședințe pe săptămână.

REZUMAT ÎN LIMBA ENGLEZĂ

General objectives about the study:

1. Developing a theoretical linked framework

2. Developing an phyisical exercise program with dance elements and exercise specific for developing balance ,establishing and effective exercise regime

3. Practice the program

4. Checking the efficiency of the program

The research took place in the „Transilvania Dance Centre” from Cluj Napoca between April and May of 2015.The research included 10 children, aged 8-12 years with balance problems which followed a recovery and development program for 6 weeks.They were divided in two groups,group 1 and group 2.

I used next methods:

– Specific tests to identify children with balance problems;

– exercise program.

The program included dance exercises for both groups and specific exercises for developing balance used for group 1.

Following the program the children were considerable improved.Maintaining the balance was highly increased.After completing the program,the unipodal varied test was restored and the program was a real suces.The final result being much better than the original.

I concluded that dance followed by a well-established program of exercises to develop balance has large positive effects on child development. sport is one of the most important needs of a healthy lifestyle. Imbalance is verry common at children. They just learning to maintain balance on the bike, roller skates, etc., but using these exercises, might escape the risk of injury.

BIBLIOGRAFIE

Băiașu, Gh.N. (1984). Gimnastică. București:Sport-Turism

Câmpeanu, M. (2011). Kinetoterapia deficiențelor fizice. Cluj-Napoca:Napoca Star, p. 67-80-150

Fekete, J. (1996). Gimnastica de bază, acrobatică și sărituri. Oradea: Librăriile Crican

Frenț, D. (2003). Istoria dansului. Tg.-Mureș:Universității de artă teatrală, p.7-89

Grosu, E.F. (1999). Complexe de exerciții pentru influnetarea selectivă a aparatului locomotor. Cluj-Napoca:G.M.I, p.3-4

Luca. A. (1998). Gimnastica în școală. Iași:Universității „Al. I. Cuza”, p.105-251-252

Pașcan, I. (2006). Gimnastica în școală. Cluj-Napoca:Napoca Star,p.117

Pelmus-Giersch, S. (2008). Biologie-Sinteză pentru bacalaureat. București:Didactică Publishing house, p.76-70

Zamora, E. Crăciun, D.D. (2006). Anatomia omului – aparatul locomotor. Artrologie și biomecanică. Cluj-Napoca: Risoprint

http://graphics8.nytimes.com/images/2008/10/27/sports/playmagazine/02physed2_500.jpg

https://rideons.files.wordpress.com/2012/10/webquads_hip-flexors.jpg

http://tikki.ro/blog/wp-content/uploads/2013/11/arcada.jpg

http://www.copilul.ro

http://www.sfatulmedicului.ro/images/File/articole/scolioza.gif

http://www.scrigroup.com/files/medicina/1256_poze/image006.jpg

Timpul.md – Unicul Cotidian Național. E timpul să știi

AnexE

Subsemnatul/Subsemnata, ………………………………………………. părinte al copilului ………………………………, declar că am fost informat/ă despre folosirea pozelor cu fiul meu/fica mea în lucrarea de licență intitulată ”Dansul, ca mijloc de dezvoltare a echilibrului la copiii între 8-12 ani”, a studentului Apetroae Gabriel, student la Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea Kinetoterapie.

Îmi asum conștient și de bună voie acordul pentru folosirea pozelor în scopul finalizării lucrării de licență.

Data,

Semnătură