Da Galben Lazar Ref 2 19 Iulie [612793]
NESECRET
NESECRET
1 din 158 MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE NESECRET
Universitatea Națională de Apărare „Carol I” Exemplar nr._
Facultatea de Comandă și Stat Major
Catedra Securitate și Apărare Națională
REFERAT DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ NR. 2
TEMA:
INSTRUMENTE JURIDICE PENTRU COMBATEREA
ȘI REPRIMAREA CRIMEI ORGANIZATE
TRANSFRONTALIERE
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
Col. Prof. Univ. Dr. Constantin IORDACHE
DOCTORAND: [anonimizat], 2010
NESECRET
NESECRET
2 din 158
TEMA TEZEI DE DOCTORA T
CADRUL JURIDIC DE COMBATERE ȘI REPRIMARE A CRIMEI
ORGANIZATE TRANSFRONTALIERE
Referatul nr. 1
CONSIDERAȚII ASUPRA EFECTELOR CRIMEI ORGANIZATE
TRANSFRONTALIERE ASUPRA SECURITĂȚII
INTERNAȚIONALE ȘI NAȚIONALE
Referatul nr. 3
TENDINȚE ÎN DOMENIU L POLITICILOR ȘI STRATEGIILOR
ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE DE SECURITATE ȘI
APĂRARE
NESECRET
NESECRET
3 din 158 CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
CAPITOLUL 1 . INFRACȚIUNILE GRAVE CU CARACTER
TRANSFRONTALIER ÎN CONTEXTUL SECURITĂȚII EUROATLANTICE …………………… 9
1.1. Unele considerații privind conc eptul de criminalitate organizată …………………………. 9
1.2. Traficul ilicit de droguri – una din principalele forme de manifestare
a acestui flagel al zilelor noastre ………………………….. ………………………….. …………… 13
1.3. Migrația ilegală – o nouă formă de manifestare a crimei organizate ……………………. 18
1.4. Traficul de persoane – un nou gen de sclavie al secolului XXI
creat de crima organizată ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
1.5. Pericolul traficului cu materiale strategice ………………………….. ………………………….. 35
1.6. Criminalitatea cibernetică – factor de risc actual și viitor ………………………….. ……… 39
CAPITOLUL 2 . SECURITATEA FRONTIEREI DE STAT – CONDIȚIE
DE CONTRACARARE A CRIMEI ORGANIZATE TRANSFRONTALIERE …………………… 44
2.1. Riscuri și amenințări ale crimei organizate transfrontaliere
pentru securitatea națională ………………………….. ………………………….. ………………….. 45
2.2. Riscuri și amenințări pe frontiera de est a UE ………………………….. ……………………… 50
2.3. Cauzele care determină apariția și proli ferarea traficului
de ființe umane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 55
2.4. Forme ale cooperării internaționale în combaterea traficului
de ființe umane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 63
2.5. Instituții, mecanisme și instrumente juridice de combatere a traficului
de droguri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 75
CAPITOLUL 3 . INSTITUȚII ȘI INSTRUM ENTE JURIDICE
PENTRU COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE ………………………….. ………………………….. 88
3.1. Riscurile și amenințările la adresa securității naționale generate
de crima organizată transfrontalieră ………………………….. ………………………….. …….. 88
3.2. Implementarea acquis -ului comunitar în România, în domeniul justiției
și afaceri interne, pentru combaterea crimei organizate transfrotnaliere ……………. 90
3.2.1. Evoluții istorice în domeniul Justiției și Afaceri Interne (JAI) ………………… 90
3.2.2. Implementarea acquis -ului comunitar în România pentru controlul
persoanelor la frontiere ………………………….. ………………………….. ……………… 92
3.2.3. Implem entarea acquis -ul comunitar în domeniul migrației …………………….. 93
3.3. Cooperarea judiciară pentru combaterea criminalității organizate ……………………. 96
3.4. Instrumente juridice comunitare pentru garantarea respectarii
drepturilor omului în operatiile decombatere a criminalități i
organizate transfrontaliere ………………………….. ………………………….. ………………… 101
3.5. Instituțiile U.E. implicate în combaterea criminalității organizate
transfrontaliere ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 102
3.6. Instituții naționale cu responsabilități în combaterea crimei organizate …………… 106
3.7. Efectele corupției asupra securității naționale ………………………….. …………………. 107
3.8. Amplificarea amenințărilor crimei organizate transfrontaliere
la adresa securității naționale după integrarea României
în spațiul euroatlantic ………………………….. ………………………….. ………………………. 109
3.9. Reglementări ale Tratatului de la Lisabona în domeniul libertății,
securității și justiției în spațiul administrativ al UE ………………………….. ……………. 116
3.9.1. Tratatul de la Lisabona și noul sistem instituțional
al Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ……………. 116
3.9.2. Drepturile omului ………………………….. ………………………….. ………………. 124
NESECRET
NESECRET
4 din 158 3.9.3. Personalitatea juridică a Uniunii Europene ………………………….. ………… 125
3.9.4. Politica Externă și de Securi tate Comună ………………………….. ………….. 126
3.9.5. Spațiul de libertate, securitate și justiție ………………………….. …………….. 128
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 131
LISTA ABREVIERILOR ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 137
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 139
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 145
NESECRET
NESECRET
5 din 158
INTRODUCERE
Evoluția societăților contemporane evidențiază faptul că deși s -au intensificat măsurile și
intervențiile instituțiilor specializate de control social împotriva faptelor de criminalitate
organizată, în multe țări se constată o recrudescență și o multiplicare a acestora, reprezentând o
problemă socială a cărei modalitate d e manifestare și soluționare interesează atât factorii de
control în domeniu, precum poliția, justiția și administrația, cât și opinia publică.
Deși cauzele recrudescenței crimei organizate sunt dificil de identificat și explicat
datorită existenței unor d iferențe sensibile în ceea ce privește amploarea și intensitatea lor de la o
țară la alta, majoritatea specialiștilor și cercetătorilor consideră că sursele acestui fenomen rezidă
în perpetuarea unor structuri politice, economice și normative deficitare, î n menținerea și
accentuarea discrepanțelor sociale și economice dintre indivizi, grupuri și comunități și
intensificarea conflictelor și tensiunilor sociale și etnice. Proliferarea „violenței raționale”,
specifică crimei organizate și organizațiilor crimin ale profesioniste, este amplificată în prezent
de acte de terorism, comise cu scopul de a inspira frică, spaimă și groază în rândul opiniei
publice, dar și o serie de delicte și crime, ce violează drepturile și libertățile individului (omoruri,
asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice).
În contextul marilor schimbări politice și sociale contemporane, al dezechilibrelor
internaționale și al proceselor tensionate determinate de acestea, noile forme de criminalitate au
luat amploare mai ales în țările slab dezvoltate sau în cele aflate în tranziție la economia de piață.
O grupare criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea și deosebita capacitate de
infiltrare în zonele vitale ale politicului și economicului, prin întinderea sa mondială rapidă, prin
recursul necondiționat la violență, corupție și șantaj, reprezintă un pericol direct și de mare
actualitate, o sfidare la adresa societății mondiale.
În varianta clasică a unei organizații criminale pot fi o serie de trăsături specifice precum:
struc tura, ermetism și conspirativitate, flexibilitate, rapiditate și capacitate de infiltrare,
caracterul transnațional al organizaților criminale, orientarea spre profit și utilizarea forței.
Astfel, organizațiile criminale au ajuns să coordoneze cea mai mare parte a traficului mondial cu
stupefiante, arme, muniții, materiale strategice, traficul de persoane și cu autoturisme de lux
furate, să fie proprietare ale unor bănci și societăți de holding, să dețină hoteluri, cazinouri și
terenuri petrolifere, să se i mplice în metode moderne ale crimei, cum ar fi spălarea banilor și
criminalitatea informatică.
Deschiderea largă a frontierelor, elaborarea unei legislații extrem de permisive factorului
extern, slaba dezvoltare economică, instabilitatea politică și corupț ia din țările sărace au creat
oportunități și breșe excepționale pentru expansiunea și mondializarea organizațiilor criminale.
În prezent criminalitatea transnațională este un fenomen complex de o gravitate extremă, atât
prin valoarea materială a prejudici ilor pe care le cauzează societății în ansamblul său, cât și prin
forța cu care este capabilă să penetreze și să altereze climatul economic, social și chiar politic,
poate afecta nu numai ordinea de drept, ci in extremis , chiar siguranța națională.
Totodat ă, globalizarea infracțională evidențiază tendința de diversificare și extindere a
activităților ilegale, deplasarea nestingherită a persoanelor, bunurilor și informațiilor, procesul
liberalizării rapide a piețelor financiare, eliminarea barierelor comerci ale. Toate acestea,
coroborate cu globalizarea piețelor valutare, exodul masiv de imigranți și acutizarea tendinței de
obținere imediată a prosperității, au reprezentat oportunități pe care criminalitatea le -a exploatat
rapid. Astfel, comunitatea internați onală a fost pusă în fața unei economii ”subterane” de mare
anvergură, de natură să descurajeze orice încercare de control statal și creează condițiile propice
de marcare a banilor proveniți din afaceri ilicite precum traficul de droguri, arme, carne vie,
autoturisme de lux furate etc .
NESECRET
NESECRET
6 din 158 Cea mai importantă provocare a ultimilor ani este reprezentată de terorismul internațional
și de formele de criminalitate ce derivă de aici. Terorismul nu este, într -adevăr, un fenomen de
dată recentă. Ca o problemă deosebită se prefigurează în viitor relațiile terorismului internațional
cu criminalitatea organizată. Nu s -a putut constata până în momentul de față o simbioză la nivel
național. Dar în unele țări există raporturi structurale între terorism și crima organizată. As tfel, în
Afganistan luptători talibani se finanțează prin traficul cu droguri, asemănător ca FARC în
Columbia. De aceea se impune o atenție sporită în aceste domenii în care se combină așa -zise
structuri „Warlord” cu criminalitatea organizată. Amândouă împ art interesul pentru structuri de
drept democratice slab dezvoltate și posibilități de combatere limitate ale autorităților de
urmărire penală. Terorismul dar și afacerile ilegale cu oameni și arme găsesc în aceste regiuni un
teren ideal cu logistică și su port financiar avantajoase. Cercetarea fenomenului arată că trebuie
inițiată combaterea terorismului și în țările străine. Țelul suprem trebuie să reprezinte evitarea
atentatelor. În acest context autoritățile statale din întreaga lume caută în permanență soluții
pentru a putea cunoaște fenomenele, dar și pentru a identifica cele mai eficiente strategii și
instrumente de luptă la nivel național, regional și internațional, într -un singur scop: asigurarea
securității.
Securitatea se bazează atât pe stabilita tea politică, dar și pe cea militară, acestea fiind
condiționări complementare. Un sistem mobil și eficient de securitate internațională, și implicit
europeană, va putea fi edificat numai dacă vor fi consolidate cele două componente. Politica de
securitate bazată pe cooperare are drept scop prevenirea conflictelor, reducerea pericolului
confruntării armate, punând un accent deosebit pe promovarea deschiderii și a transparenței.
Astfel, obiectivele urmărite de mine în cadrul acestei lucrări s -au concentrat pe o analiza
stadiului actual al mediului de securitate internațional, european, regional și național și influența
criminalității organizate transfrontaliere asupra acestuia, diseminarea mijloacelor și metodelor de
cooperare pentru reducerea riscurilor, p recum și identificarea de soluții pentru adaptarea
instrumentelor naționale de cooperare la noile provocări ale fen omenului criminal transnațional
.Securitatea frontierelor naționale a constituit, dintotdeauna, o preocupare majoră a statelor lumi i.
Actuale le caracteristici ale mediului de securitate internațional determină, în mod
necesar, cerința de a răspunde unitar și eficient amenințărilor globale generate de terorismul
internațional și crima organizată transfrontalieră, sub toate formele ei de manifest are.
Globalizarea a determinat ca statele să resimtă, în esență, aceleași nevoi de securitate la frontieră.
Din acest punct de vedere, dinamica extinderii Uniunii, prin aderarea altor state,
constituie noi provocări în ceea ce privește asigurarea securităț ii globale a spațiului comun de
libertate. Securitatea fiecărui stat membru este condiționată de stabilitatea globală .
Diversitatea și specificul național în abordarea conceptelor de securitate sunt reunite, în
cadrul Uniunii Europene, de crezul și țelul comun al statelor membre, exprimate în stabilirea
obiectivului fundamental de a asigura un spațiu de largă afirmare, a libertății, justiției și
securității.
Managementul integrat al frontierei, concept introdus relativ recent în abordarea
securității front ierelor Uniunii Europene, pare să ofere soluția cea mai convenabilă pentru
asigurarea securității globale și, implicit, a fiecărei națiuni în parte, cu respectarea libertăților
fundamentale ale cetățenilor, inclusiv libera circulație în spațiul comunitar, precum și cu
asigurarea unei fluențe adecvate a schimburilor economice dintre state.
România a aderat la valorile și principiile Uniunii. Opțiunea sa fermă, acțiunile prezente
și viitoare pentru atingerea unui grad de siguranță garantat al propriilor front iere reprezintă, în
acest sens, una din condițiile care oferă cetățenilor români accesul deplin în spați ul european de
libertate .
România, prin poziția ei geopolitică și geostrategică, resimte la frontierele sale presiuni
ale criminalității or ganizate transfrontaliere: migrația (în cele două forme de manifestare
imigrația și emigrația), traficul de droguri, traficul de carne vie, traficul de armament, muniții,
materiale explozive, traficul cu autoturisme de lux furate. Contrabanda de bunuri și produse
(bunuri din patrimoniul național cultural, bunuri contrafăcute, droguri, produse cu regim special,
NESECRET
NESECRET
7 din 158 țigări, băuturi alcoolice, produse petroliere și derivate, material lemnos, alimente și produse de
larg consum, medicamente etc.), operațiunile ilega le cu produse interzise de introducere în țară
sau de tranzit (deșeuri și reziduuri radioactive, toxice, specii protejate de floră, faună, vestigii
arheologice și istorice, roci rare, vânat și pescuit ilegal etc.) sunt numai câteva din formele de
manifesta re a criminalității transfrontaliere organizate.
Riscurile transfrontaliere caracteristice vizează: extinderea ariei de atragere a
infractorilor, a tentativelor cu privire la fraudele de toate tipurile, contrabandă și trafic ilicit;
constituirea și acțiuni le organizate ale rețelelor internaționale criminale care practică o gamă
largă și diversificată de fapte ilicite și întrebuințează mijloace tehnice și tehnologice dintre cele
mai performante; existența pe teritoriul național a unor grupări constituite din cetățenii străini
care se implică în traficul ilicit și contrabanda cu mărfuri și produse; amplificarea traficului
ilegal și dezvoltarea pieței interne de droguri, precursori și materiale interzise; schimbarea unor
direcții și porți de penetrare a droguri lor și altor produse dinspre vest spre est; tranzitarea
teritoriului, prin contrabandă sau trafic ilicit a unor produse, mărfuri și mijloace pentru piața
neagră din unele state europene și din afara acestui spațiu; operațiunile vamale cu mărfuri care
încal că legislația cu privire la protecția consumatorilor și a mediului, protecția drepturilor de
proprietate intelectuală; fraudele vamale comerciale; spălarea banilor și valuta falsă; specularea
unor prevederi legale cu privire la permisivitatea înființării s ocietăților comerciale cu obiect de
activitate comerțul exterior ; acțiunile de incitare la extremism, intoleranță, separatism sau
xenofobie, generatoare de migrație spre România și din România spre țările occidentale;
proliferarea și dezvoltarea rețelelor terorismului internațional.
NESECRET
NESECRET
8 din 158
Pagină albă
NESECRET
NESECRET
9 din 158
CAPITOLUL 1
INFRACȚIUNILE GRAVE CU CARACTER TRANSFRONTALIER
ÎN CONTEXTUL SECURITĂȚII EUROATLANTICE
Crima organizată reprezintă, în momentul de față, un pericol deosebit pentru toate statele.
În cazul în care instituțiile abilitate nu vor reacționa prompt, atât prin demersuri legale,
cât și prim măsuri operaționale extrem de energice, așezămintele lumești, indiferent unde și cum
sunt ele constituite – pe principii etnice, culturale, de teritoriu ori de altă natură – vor plăti, firesc,
profitorilor, propria lor indolență, neputință ori lașitate.
În acest sens, trebuie să recunoaștem că acest flagel contemporan, cu implicații profunde
în toată lumea, necesită un antidot pe măsură pe care avem obligația să -l descoperim și să -l
folosim atât în combatere, cât și în profilaxie.
Mutațiile survenite în domeniul activității infracționale, de la nivel național la cel
transnațional, au fost fav orizate de o serie de factori, cum sunt: evoluția conceptului de „spațiu
european comun”, cu facilitățile ce le incumbă, care a deschis ferestre nesperate crimei
organizate prin universalitatea rețelelor comunitare; sfârșitul războiului rece, triumful
democrației în fostele țări socialiste și mecanismele rudimentare care le reglementează
activitatea economică; creșterea valului migraționist către țările dezvoltate și constituirea de
rețele pe criterii etnice, care reprezintă adevărate enclave ale crimi nalității, greu de penetrat
datorită barierelor lingvistice, culturale și mecanismelor care le guvernează activitatea; revoluția
din domeniul comunicațiilor care a condus la creșterea gradului de flexibilitate și mobilitate a
rețelelor infracționale tran snaționale; liberalizarea deplasării persoanelor ca urmare a acordurilor
și înțelegerilor bi – și multilaterale dintre state etc.
Nu există un model unic la organizațiile criminale, acestea variind ca formă, norme de
conduită, experiență, specializare în ac tivitatea infracțională, arie de operare, tactici și
mecanisme de apărare, drept pentru care și lupta de prevenire și combatere a acestora presupune
un grad sporit de complexitate, care reclamă în mod necesar și o cooperare interstatală.
1.1. Unele considerați i privind conceptul de criminalitate organizată
Crima organizată poate fi percepută ca un produs social „pătruns în viața noastră socială
și politică”, ce izvorăște din tendința diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de
mobilitate social ă1 și chiar de acaparare a puterii2.
Această teorie dezvoltată de A.J.Ianni și Daniel Bell3, afirmă că la baza crimei organizate
se află un proces social. De exemplu în America, explică D.Bell, crima organizată este modul în
care grupurile de emigranți săr ăcite se ridică deasupra condiției de ghetou și acționează pentru
evitarea opresiunii și a discriminărilor. Este una din explicațiile ce sunt date existenței Mafiei
italiene sau altor grupări de crimă organizată cum sunt: organizațiile tong, triadele, yaku za,
grupările columbiene, rusești etc4. Într -o teorie similară, denumită teoria transmisiunii culturale,
Edwin Sutherland5 argumentează comportamentul criminal ca fiind deprins, învățat, iar acest
fapt implică ceva mai mult decât simpla imitare. Cei ce dev in criminali cunosc o asemenea
1 Robert J.Kely – Natura crimei organizate și operați unile ei specifice, SUA, 1987, pag.5.
2 Gh.Nistoreanu, C. Păun – Criminologie, Editura Europa Nova, București, 1996, pag. 211.
3 Dorean Marguerite Koening – Confruntarea dintre sistemul justiției penale și crima organizată în Statele Unite.
Raport la Coloc viul preparator al Asociației Internaționale de Drept Penal, Egipt, 1977, în Revista Internațională
de Drept Penal, vol.69, pag. 306.
4 Damian Miclea – Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2002, pag.12 -13.
5 E.Sutherland – White coil ar crime, Editura Dryden Press New York, 1949, pag.53.
NESECRET
NESECRET
10 din 158 evoluție atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea cât și datorită relativei
lor izolări de cei care respectă legea.
Sociologii au arătat că anumite zone, medii, „hrănesc” (încurajează) delincvența
devenind terenuri propice pentru bande și structuri ale crimei organizate. Acolo unde nu există
alternativă, succesul și bunăstarea traficanților de droguri și a altor infractori implicați în
activități criminale, constituiau modele demne de urmat pentru tine ri6. Sursa crimei organizate își
găsește astfel locul în destrămarea și proasta funcționare a sistemului (înțelegând sistemul în
ansamblul său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state totalitare, crima
organizată să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând structurile de drept, spulberând
circuitele bancare, acaparând clasa politică, reușind să intimideze ori să copleșească sistemul
represiv7.
În opinia majorității cercetărilor, crima organizată, ca fenomen, este o creație a ulti melor
secole și a apărut în diverse puncte de pe glob (S.U.A., China, Japonia, Italia) în condiții anumite
și având cauze specifice de ordin istoric și social, sub diverse denumiri: mafia, yakuza, triade etc.
Aceste organizații criminale au abordat crimina litatea ca modalitate de obținere a unor profituri
ridicate prin săvârșirea unor infracțiuni specifice cum sunt: prostituția, jocurile de noroc, traficul
de stupefiante, de persoane, de arme, contrabanda, spălarea banilor etc.
Potrivit opiniei formulate de F.Alder8, crima organizată s -a manifestat totuși cu mult
înaintea acestei perioade, chiar dacă nu s -au folosit denumiri specifice. În acest sens sunt
exemplificate existența traficului ilegal cu sclavi sau a uneia din cele mai vechi infracțiuni ce a
dăinu it de la începuturile navigației și până astăzi, și anume pirateria. De asemenea, se poate
aprecia că o serie de fapte și grupări specifice crimei organizate au fost nu numai tolerate de state
ce au obținut profituri uriașe în decursul timpului, dar struct urile sociale s -au și implicat în
comiterea și organizarea lor, fiind ulterior scăpate de sub control. Spre exemplu, politica
economică desfășurată timp de peste trei secole de Compania engleză a Indiilor occidentale a
făcut din China o adevărată națiune d e opiomani și a dus la declanșarea celor două războaie ale
opiului9.
Astfel, la sfârșitul secolului XVIII -lea, o treime din populația masculină a Chinei era
consumatoare de opiu. Pentru a stopa consumul opiului autoritățile chineze au somat pe toți
negusto rii străini să -și aducă stocurile de opiu pentru a fi distruse, englezii protestând atunci când
cele 1400 tone de opiu ce le aparțineau au fost aruncate la Canton în apele fluviului. Ca urmare,
la 4 aprilie 1840 regina Victoria a Angliei a declarat război împăratului Chinei, război pierdut de
China, iar prin pacea de la Nankin în 1842, englezii obțineau insula Hong Kong, precum și
stimularea comerțului cu opiu. A urmat al doilea război al opiului (1856 -1858) câștigat de
francezi și englezi, iar prin pacea d e la Tianjin, China a fost obligată să legalizeze comerțul cu
opiu contra unei taxe vamale, ceea ce a dus la creșterea importului, dar și la cultivarea macului
China devenind primul producător de opiu din lume, cu 100.000 de tone între 1905 -1908.10
Acest lu cru a făcut ca opiul să se răspândească nu numai în regiune, ci și în statele occidentale
prin marele număr de imigranți chinezi, indieni, filipinezi. Această perioadă a făcut să se
perfecționeze și să se extindă organizațiilor criminale denumite triadele chinezești. În fața acestei
situații, Occidentul a interzis comerțul ilicit cu droguri prin Convenția de la Shanghai din 1909,
la care au participat S.U.A., Germania, Franța, Marea Britanie, Iran, Portugalia, Rusia și
Cambodgia, ceea ce a constituit un înc eput în lupta împotriva crimei organizate.
Ultimul deceniu al secolului al XX -lea s -a caracterizat printr -o veritabilă schimbare în
toate domeniile vieții economico -sociale și politice, a gândirii și a modului de viață. O doctrină
retrogradă de înăbușire a drepturilor și libertăților cetățenești s -a prăbușit și alta, opusă, își face
6 F.Alder și alții – Criminologia, Ediția a II -a, Editura MacGrew N.J.All., SUA, 1995, pag. 304.
7 Damian Miclea – Cunoașterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001, pag.13.
8 F.Alder și alții – Criminologia, Ediția a II -a, Editura MacGrew N.J.All., SUA, 1995, pag. 305.
9 Richard Bell – Interzicerea stupefiantelor în Revista Interpol nr. 432/oct. 1991, în același sens V.Bercheșan și
C.Pletea – Drogurile și traficanții de droguri, Editura Paralela 45, București, 1998, pag. 103.
10 Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București,
2004, pag.11.
NESECRET
NESECRET
11 din 158 loc pe spații geografice îndeosebi în Europa de Est dar și în Asia, Africa și America Latină.
Această schimbare s -a repercutat și asupra criminalității, având în vedere că aceas ta constituie
suma unui ansamblu de factori favorizatori.11
Dezvoltarea mijloacelor de transport și a căilor de comunicație, a schimburilor
comerciale și a turismului la scară mondială, creșterea vitezei acestor mijloace de transport, a
permis deplasarea to t mai rapidă a infractorilor în diferite țări pentru săvârșirea de fapte penale,
pentru a scăpa de răspunderea juridică, ori pentru a ascunde sau valorifica produsul
infracțiunilor. Asistăm, astfel, la un fenomen de globalizare al comerțului, al piețelor f inanciare,
al protecției drepturilor omului etc12. Această tendință a dus în primul rând la dispariția limitelor
dintre național, regional și internațional și la întrepătrunderea problemelor politice, economice și
sociale. În cadrul acestei tendințe globali zarea s -a extins și în sfera criminalității.
Deschiderea granițelor a însemnat nu doar creșterea cooperării economice, culturale și
politice dintre state ci, coroborate cu instabilitatea economică și slăbirea controlului la frontieră,
a dus și la creșterea criminalității. A apărut astfel criminalitatea organizată la nivel transnațional
și transcontinental. Această tipologie a infracționalității și -a îndreptat atenția spre anumite
domenii, favorizate de climatul globalizării cum ar fi: traficul de stupefiant e, traficul ilicit de
arme, de materiale nucleare, terorismul, traficul de persoane, prostituția, pedofilia, spălarea
banilor, furtul și contrabanda de mașini scumpe, furtul și contrabanda cu obiecte din patrimoniul
național, răpirea oamenilor de afaceri ș i vedetelor în scopul răscumpărării, corupția din
companiile multinaționale, pirateria maritimă și aeriană etc. Crima organizată a îmbrăcat un
aspect mondializat aducând atingere siguranței publice și siguranței naționale, tulburând buna
desfășurare a acti vității organismelor economice, politice și sociale.
De la o zi la alta formele de manifestare a criminalității organizate s -au diversificat,
acestea trecând de la domenii tradiționale, cum sunt jocurile de noroc, camăta și prostituția, la
traficul interna țional de autoturisme furate, traficul cu opere de artă și obiecte arheologice furate,
frauda cu cărți de credit, comerțul cu animale și păsări rare etc., ajungându -se la organizarea
activității infracționale după modelul companiilor legale (sectoare de pr eluare, producție,
transport, valorificare, protecție).13
Organizațiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping și
înregistrarea unor pierderi fictive, operațiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcționari
corupți. O si tuație de noutate, exploatată de crima organizată, o constituie scăderea ofertei
mondiale de organe umane pentru transplant. Fața nevăzută a profiturilor ilicite, realizate prin
spălarea banilor cunoaște mijloace din ce în ce mai sofisticate, iar sumele ur iașe obținute sunt
valorificate de cartelurile criminale pentru a ține sub control importante instituții financiar –
bancare, sau instituții economico -sociale, creându -se de multe ori adevărate monopoluri prin
înlăturarea concurenței. Prin corupție, arma cea mai uzitată, crima organizată urcă spre vârfurile
societății, cuprinzând instituții vitale ale statului, punând în pericol siguranța națională.
Elemente definitorii ale criminalității organizate care o situează în rândul infracțiunilor
internaționale
În ceea ce privește conceptul de criminalitate internațională, acesta include în conținutul
său două aspecte: criminalitatea, având în vedere totalitatea infracțiunilor comise pe teritoriul
statelor într -o anumită perioadă de timp (statistică greu de realizat ) și criminalitate internațională,
care se referă la numărul infracțiunilor comise într -o anumită perioadă de timp, prin care au fost
încălcate obligatoriu, legislațiile a cel puțin două state14. Sintetizând toate aceste elemente,
considerăm că noțiunea de criminalitate internațională cuprinde totalitatea faptelor infracționale
săvârșite într -o perioadă de timp, bine determinată pe teritoriul statelor din comunitatea
11 Damian Miclea, supra cit., pag. 12.
12 Ion Chipăilă și colectiv – Globalizarea traficului de copii, Editura Sitech, Craiova, 2006, pag.16
13 Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București,
2004, pag.12.
14 Ion Suceavă și colaboratorii – Omul și drepturile sale, Editura Ministerului de i nterne, București, 1991, pag. 240.
NESECRET
NESECRET
12 din 158 internațională sau pe teritoriul statelor dintr -o anumită zonă geografică, de către persoane fizice
și juridice.
Având în vedere faptul că infracțiunile au căpătat deja un caracter internațional, organele
legislative ale statelor au fost obligate să specifice faptul că infracțiunea cu caracter transnațional
este considerată orice faptă care, după caz: este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara
acestuia; este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea și controlul
său, are loc, în totalitate sau în parte, pe teritoriul altui stat; este săvârșită pe teritoriul unui stat de
un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state;
este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.
Raportat la aceste patru crit erii de referință, criminalitatea reprezintă acel segment
infracțional care integrează activități ilegale, comise de persoane în mod individual sau care se
asociază în mod întâmplător, folosind diverse metode și mijloace și urmărind scopuri variate.
Noțiun ea de criminalitate comportă mai multe categorii15 în funcție de diferitele elemente
de referință cu care se operează: în funcție de spațiul de referință există o criminalitate națională;
referindu -ne la perioada de timp putem vorbi de criminalitate anuală, semestrială, lunară; dacă
faptele sunt raportate la diferite categorii de persoane există criminalitatea adultă, juvenilă,
masculină, feminină, criminalitatea „gulerelor albe” (persoane ce ocupă poziții importante în
sfera relațiilor de afaceri etc.); dup ă gradul de cunoaștere a faptelor penale de către organele de
justiție criminalitatea poate fi reală (fapte comise efective), aparentă și legală (sau judecată).
Conceptul de infracțiune internațională este de dată relativ recentă, deși unele legislații
naționale conțin mai demult prevederi juridice referitoare la reprimarea faptelor de acest gen.
Astfel, Constituția S.U.A. din 1787 și cea a Confederației Helvetice cuprind dispoziții în temeiul
cărora organele interne sunt competente să reprime infracțiunile internaționale.16
. Pentru a se aprecia dacă un fapt are sau nu caracterul unei infracțiuni internaționale de ordin
penal trebuie avut în vedere dreptul internațional, în ansamblul său, și nu numai dreptul
convențional. Este deci incontestabil că, în mome ntul comiterii lor aceste fapte erau ilegale și
sancționate nu numai de dreptul internațional, dar și de dreptul comun al statelor17, care
conștiente de pericolul acestor infracțiuni au încheiat o serie de convenții ce prevăd
reprimarea lor.18
Amploar ea pe care o cunoaște criminalitatea internațională și faptul că aceasta afectează
toate statele lumii constituie un flagel care se manifestă în forme variate: de la terorism, trafic de
droguri, trafic de ființe umane, crimă organizată, spălarea banilor, t raficul cu armament și
explozivi, și până la reglări de conturi între structurile criminale, sau execuții de tip mafiot,
creează o psihoză generală de insecuritate civică și de teroare.19
Potrivit doctrinei dreptului internațional penal au existat multiple încercări de definire a
infracțiunii internaționale, încercări care au avut drept scop conturarea cât mai precisă a
elementelor constitutive ale acesteia, în vederea delimitării ei de infracțiunea cu caracter
național. Una din aceste definiții aparține jur istului român Vespasian Pella, care consideră
infracțiunea internațională „o acțiune sau inacțiune sancționată de o pedeapsă pronunțată și
executată în numele comunității statelor”.20 Un alt jurist Ștefan Glaser consideră infracțiunea
internațională ca fiin d „un fapt contrar dreptului internațional și atât de vătămător pentru
interesele apărate de acest drept, încât statele de comun acord îi atribuie un caracter criminal,
cerând totodată și reprimarea penală”.21
Cea mai completă definiție dată acestor infracț iuni aparține profesorului Grigore
Geamănu care afirma că „infracțiunea internațională este un act constând dintr -o acțiune sau
15 Valerian Cioclei – Manual de criminologie, Editura All Beck, București, 1998, pag. 14 -16.
16 Grigore Geamănu – Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale, Editura Academiei Române,
București, 1977, pag. 127.
17 Grigore Geamănu, op.supra.cit., pag. 128.
18 Convenția din 1904 privind traficul cu ființe umane și Convenția din 1961 privind traficul de stupefiante.
19 Stancu Șerb, C -tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat – Drept polițienesc, Editura Tritonic, București, 2003, pag. 192.
20 V.V.Pella – La criminalite collective des etats, București, 1927, pag. 175.
21 St.Glaser – Droit international penal conventional, Paris, 1929, pag. 145 -148.
NESECRET
NESECRET
13 din 158 omisiune, contrară dreptului internațional, iar elementul esențial al infracțiunii internaționale este
periculozitatea manifesta tă pentru pacea și securitatea internațională ceea ce atrage în mod
obligatoriu sancțiunea penală”.22
Pe de altă parte, sunt unele infracțiuni care prezintă un grad de periculozitate deosebit, și
chiar dacă ele se comit pe teritoriul statului al cărui cetăț ean este autorul interesează și celelalte
state în vederea cooperării ținând seama de o posibilă „expansiune internațională”. Astfel de
situații sunt determinate de infracțiuni cum sunt: terorismul, traficul de droguri, traficul de
persoane, falsul și traf icul cu monedă falsă, traficul cu mașini furate, cu armament etc.,
infracțiuni care sunt incriminate în legislațiile tuturor țărilor și care necesită prevenire și
combaterea lor, concentrarea eforturilor mai multor țări dintr -o anumită regiune geografică, sau
din zone diferite determinate conjunctural.23
Clasificarea infracțiunilor internaționale se poate face după mai multe criterii: după
subiectul infracțiunii distingem infracțiuni al căror subiect nu poate fi decât statul, adică
infracțiunile comise de or ganele statului în numele și pe seama statului și infracțiunile al căror
subiect este individul ca persoană particulară (traficul de droguri, terorismul, pirateria, traficul de
persoane etc.); după scopul urmărit de autor, infracțiunile internaționale pot avea un scop politic
ori ideologic, în care sunt încadrate crimele contra umanității, inclusiv genocidul, crimele de
război și terorismul internațional; un alt criteriu, ar fi timpul în care se comit asemenea fapte (în
timp de pace sau în timp de război).24
Profesorul Grigore Geamănu clasifică infracțiunile după gravitatea lor astfel: crime
internaționale; infracțiuni comise de persoane particulare (traficul de droguri, prostituția și
proxenetismul, traficul cu ființe umane, falsul și traficul de monedă etc. ).25 Astfel de fapte sunt
calificate infracțiuni internaționale prin acorduri, tratate sau convenții internaționale încheiate
între statele semnatare prin care acestea se obligă să le incrimineze în legislația lor penală internă
și să le sancționeze ca atar e.
1.2. Traficul ilicit de droguri – una din principalele forme de manifestare a acestui
flagel al zilelor noastre
La nivel planetar, între activitățile omului, producerea și comercializarea drogurilor
ocupă, conform statisticilor ONU, locul al doilea cu o ci fră anuală de afaceri de peste 500
miliarde de dolari, din care pentru traficanți rezultă un profit net de circa 50 miliarde dolari26. Cu
implicații dramatice asupra existenței a sute de milioane de oameni, drogul, "moartea albă", a
devenit în ultimele dece nii principala formă de "exprimare" a crimei organizate și în consecință,
inamicul numărul l al statelor.
Pentru a oferi o dimensiune a fenomenului27 este suficient să arătăm că un gram de
cocaină are un preț de vânzare de 400 de ori mai mare decât cel de p roducție, iar unul de heroină
chiar de 2000 de ori. Nu întâmplător, în anul 1989 când la Paris reprezentanții celor 7 țări cele
mai industrializate au desenat, probabil, contururile lumii pentru acest mileniu, ei au decis la
insistența americanilor, înscri erea luptei împotriva drogurilor ca prioritate strategică a viitorului.
Trebuie să ne reamintim că, în timp, România a fost de multe ori ultimul meterez al
civilizației europene în calea puhoaielor barbare. Cum istoria se repetă, un rol asemănător se pare
că i-a fost rezervat și astăzi, când situația sa geografică o plasează într -un punct cheie pe traseul
22 Grigore Geamănu – Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale”, Editura Academiei Române,
București, 1977, pag. 131.
23 Ion Suceavă, Florian Coman – Criminalitatea și organizațiile internaționale, Editura Romcartexim, București,
1997, pag.13.
24 Ștefan Glaser – Droit international penal convențional, pag. 51.
25 Grigore Geamănu – Dreptul internațional penal și infracțiunile internaționale, Editura Academiei Române,
București, 1977, pag.133.
26 Ibidem.
27 Albu Petru, Crimă organizată în perioada de tranziție – o amenințare la adresa securității internaționale, Editura
MIRA, București, 2007, pag. 194 și urm.
NESECRET
NESECRET
14 din 158 flagelului pustiitor de conștiințe al drogurilor. Din estul asiatic, Africa și America Latină al
producătorilor de moarte albă, spre vestul societății de consum – inclusiv de iluzii – filierele
traficului – aerian, terestru sau naval – sunt obligate să -și caute un drum de trecere peste sau prin
România.
Mai grav este faptul că în ultimii ani, în pofida faptului că, generic vorbind românul nu
este atras de n arcotice, iar disponibilitățile financiare la cea mai mare parte a populației sunt
modeste, a apărut tendința alarmantă a formării unei "piețe de consum", despre care susținem că
există în acest moment, chiar dacă nu în proporția și întinderea caracteristi că țărilor la care am
făcut referire anterior. Iată de ce lupta împotriva drogurilor a devenit, fără ca nimeni să fi dorit -o,
o problemă de maximă importanță și pentru România, ea fiind indiscutabil o problemă a statului,
a forțelor specializate, dar nu nu mai a lor.
De-a lungul timpului, în mod excepțional începând cu anii '90, datorită poziției sale
geografice și a conflictelor militare din fosta Iugoslavie, țara noastră a devenit un segment
important al „Rutei Balcanice” de traficare a drogurilor, îndeose bi pe varianta nordică, respectiv
Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania și Olanda. România
reprezintă principalul tronson al celei de -a doua „Rute Balcanice” de transport al drogurilor către
Europa Occidentală.
„Ruta a doua Ba lcanică” de transport al drogurilor pornește din Turcia, traversează
Bulgaria, intră în România pe la vama Ruse -Giurgiu, trece prin București, după care continuă
prin zona subcarpatică spre vest, iar prin Arad intră în Ungaria. În continuare trece prin
Budapesta, intră în Slovacia prin Rajka, iar după traversarea teritoriului slovac, prin zona sud –
vestică, ajunge în Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctele de frontieră dintre cele
două țări.
O altă variantă a celei de -a doua „Rute Balcanice”, care include și un tronson maritim,
este: Istanbul – Constanța (pe Marea Neagră) – București, după care intră pe traseul descris mai
sus. Din cea de -a doua „Rută Balcanică” se desprinde o altă variantă care pleacă din București,
traversează zona estică a Români ei, după care intră în Ucraina unde se bifurcă, un traseu
continuând prin Polonia către Germania, iar celălalt spre aceeași destinație, dar prin Slovacia și
Cehia.
Prima "Rută Balcanică" care ocolește România, dar care poate oricând să includă și
variante care să vizeze țara noastră, are următorul traseu: Turcia -Bulgaria -Serbia -Ungaria, iar la
Budapesta intră pe "Ruta a doua Balcanică". Merită de reținut și ruta: Turcia -Albania -Serbia, iar
din Belgrad continuarea pe "Ruta a doua Balcanică". Prezentarea rute lor de transport al
drogurilor28, menționate mai sus, nu exclude și alte variante care să vizeze România, depistarea
acestora depinzând în mare măsură de abilitatea organelor de poliție române și, mai ales, de
modul în care se cooperează cu polițiile țărilo r din zonă pe această problematică.
Pentru a aprecia corect poziția României în jocul criminal al rețelelor de narcotrafic, este
de reținut faptul că 80% din opiaceele care aprovizionează piața europeană circulă pe Ruta
Balcanică. Dintr -o fostă țară de tra nzit, România a devenit în prezent și teritoriu de depozitare, în
care drogurile introduse în special prin frontiera de sud, sunt stocate pentru diferite perioade de
timp, iar în final redistribuite spre țările cu consum ridicat.
Drogurile pătrund în Român ia prin punctele vamale Giurgiu, Vama Veche, portul
Constanța sau alte porturi de pe Dunăre, fiind transportate fie prin Bulgaria, fie pe Marea
Neagră. Mijloacele de transport sau locurile de disimulare folosite sunt de obicei containerele,
TIR-urile, baga jele de mână, pe corp sau autoturismele personale. Acest sistem este practicat și
în redistribuirea drogurilor din România spre vestul Europei, acțiunile de pregătire și ascundere
făcându -se prin diverse firme ce desfășoară în mod ilegal activități comerci ale.
Conducătorii rețelelor de traficanți de droguri, atât cei care dispun livrarea mărfii cât și
cei care sunt adevărații destinatari ai acesteia, se află în afara teritoriului României, în țara
noastră fiind depistați (arestați) curierii și însoțitorii m ărfii, fapt pentru care nu s -a reușit
confiscarea sumelor rezultate din vânzări. Pentru drogurile scumpe, rețelele de traficanți
28 Albu Petru – op.cit. pag. 196 și urm.
NESECRET
NESECRET
15 din 158 apelează, aproape întotdeauna la cărăuși individuali, „catâri”, cum li se spune în domeniul pieței.
Socoteala este simplă: dacă din o sută de cărăuși, fiecare încărcat cu un kilogram de cocaină sau
heroină, unul singur reușește să fie neprins, afacerea tot aduce profit substanțial. Realitatea este
că în cel mai fericit caz pe piața ilicită a drogurilor se confiscă în jur de o trei me din cele traficate
la nivel planetar.
În ordinea participării la comiterea infracțiunilor la regimul drogurilor, după cetățenii
români urmează cetățenii turci și arabi. O categorie aparte o reprezintă cetățenii de origine
română care au părăsit țara în timpul regimului totalitar și, din motive diverse, au căzut în plasa
rețelelor de traficanți de droguri, în prezent, aceștia revin în România fie pentru a crea baze de
sprijin pentru rețelele de traficanți, sens în care recrutează persoane pretabile la ast fel de
activități, fie pentru „spălarea banilor” rezultați din traficul de droguri, pozând în oameni de
afaceri cu o situație financiară deosebită29.
Cu privire la traficul de droguri, ne -am obișnuit a afirma că țara noastră este unul din
segmentele trafic ului internațional, însemnând tranzitul și eventual depozitarea temporară, în
scopul distribuirii drogurilor pe piața occidentală. Este adevărat că în primii ani ai perioadei de
tranziție, când România era considerată, atât pe plan intern cât și extern, ca o țară eminamente de
tranzitare a drogurilor dinspre țările producătoare spre cele de consum, nu se putea vorbi de un
narcotrafic real. Treptat, țara noastră a ajuns în postura de depozitară a unor importante cantități
de canabis, opiacee și cocaină, creâ ndu-se în paralel și o piață de desfacere a drogurilor, iar dacă
tendința de dezvoltare și extensie în plan teritorial nu va fi contracarată în timp util, vom intra cu
siguranță în peisajul țărilor cu tradiție în domeniu (Olanda, Germania, Spania, Italia, Franța,
Anglia etc.).
În realitate, traficul de droguri a cunoscut o creștere semnificativă. În perioada 1970 -1989
au fost descoperite 187 cazuri – majoritatea reprezentând deținere ilicită de droguri în scop de
consum propriu -, confiscându -se 457 kg de d roguri. În perioada 1990 -2003 au fost identificate
7.350 cazuri și au fost ridicate în vederea confiscării 90.496,768 kg de diferite droguri. Numai în
cursul anului 2001 captura de droguri a depășit cu 114,5 % cantitatea totală de stupefiante
confiscată în cei 10 ani anteriori, cantitate care aproape s -a dublat în anul 2002 fața de anul
anterior, respectiv de la 25.219,84 kg la 43.673,52 kg droguri.
Constant și nu pe un teren viran, ci ca o consecință a dezvoltării rapide a narcotraficului
internațional, și a unei cereri crescânde de stupefiante și pe piața internă, traficul intern cu
droguri și în special cel stradal s -a intensificat, atingând în prezent cote alarmante, atât pe raza
Capitalei, cât și în alte centre urbane din țară, materializate prin sporir ea numărului de vânzători
stradali și din locuințe, amplificarea cererii de droguri în instituțiile de învățământ, discoteci,
locuri și medii infracționale.
În București, de exemplu, există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează,
aproape ostentat iv, „moartea albă”, în aceste activități, organizate pe scheletul unor veritabile
rețele de comercianți, sunt implicați atât în calitate de dealeri cât și de consumatori, grupuri de
români, preponderent din etnia romă. Este o situație surprinzătoare, la ca re nu ne -am fi gândit cu
ceva timp în urmă – că asemenea indivizi vor renunța la clasica bișniță cu produse
agroalimentare, flori, țigări, cu aur și valută și se vor lansa în afaceri cu stupefiante30.
Sunt relevante în legătură cu aspectele prezentate mai s us, următoarele date statistice,
circumscrise comparativ la nivelul anilor 2000 și 2007. Astfel, în anul 2001, formațiunile
antidrog au constatat un număr de 670 infracțiuni privind traficul ilegal de droguri, fiind
cercetate 723 persoane, față de anul pre cedent (2000) înregistrându -se o creștere semnificativă
atât a persoanelor cercetate (+ 204), cât și a infracțiunilor reținute în sarcina acestora (+211).
Pentru întregirea tabloului și fundamentarea concluziei de mai sus, subliniez că din
totalul persoane lor cercetate, 531 au fost consumatori, 57 minori, iar 182 erau deja cunoscute cu
antecedente penale. De asemenea, 56 persoane erau organizatori sau finanțatori ai unor rețele de
traficanți (49 din țară și 7 din străinătate), 539 distribuitori sau intermed iari, 656 fără ocupație,
29 Albu Petru -op.cit. pag. 198 și urm.
30 Albu Petru -op.cit. pag. 200 și urm.
NESECRET
NESECRET
16 din 158 118 elevi și studenți, 32 transportatori, 28 depozitari ori tăinuitori, 55 cultivatori și preparatori,
iar 201 erau supuși curei de dezintoxicare sau supravegherii medicale.
Această tendință de creștere s -a manifestat și în cursul anului 2002 când au fost
descoperite 1.291 infracțiuni în care au fost implicate 1.428 persoane (140 străini, 77 minori, 793
tineri, 250 elevi sau studenți, 332 toxicomani, 63 transportatori, 52 depozitari/tăinuitori, 157
organizatori/finanțatori, 545 dist ribuitori).
Pentru clarificarea imaginii asupra dimensiunii actuale a fenomenului, trebuie să mai fac
apel și la statistica confiscărilor, aceasta reprezentând un instrument obiectiv de evaluare. Astfel,
anul 2002 a însemnat un an record în materie, fiind confiscate 43.673,52 kg droguri (14.943,29
kg hașiș și cannabis), 202, 18 kg heroină, 3 kg cocaină, 0,79 kg opiu, 28.613,22 kg capsule mac,
133.517 comprimate amfetamina (Ecstasy), 2.069 kg precursori, 28 culturi ilegale descoperite și
3 laboratoare clande stine.
În anul 2003 au fost constatate 1.462 infracțiuni, fiind confiscate 408,36 kg droguri
(320,70 kg heroină,70,04 kg cannabis, 2,06 kg hașiș,12,68 kg cocaină, 0,58 kg opium, 0,4 kg
cofeină, 1,90 kg derivați amfetamina și 0,005 kg metadonă) 1.937 kg pre cursori și 4.134 litri
precursori, folosiți la fabricarea ilegală a drogurilor, precum și 81.939 comprimate droguri.
Anul 2003 este marcat de o scădere majoră a cantităților de droguri confiscate, ca urmare
a semnalului de alarmă tras de către Agenția Nați onală Antidrog în Raportul de Evaluare pe anul
2003 din care rezultă modul defectuos de consemnare în evidența statistică de către Direcția
Generală de Combatere a Criminalității Organizate a indicatorului cannabis. În concret, în anii
2001 -2002 culturile de cânepă descoperite ca nefiind autorizate au fost recoltate sub
supravegherea serviciilor antidrog iar cantitățile de cânepă (masă verde) au fost cântărite integral
și înregistrate ca fiind drog, respectiv cannabis. Și în anul 2003 au fost monitorizate 2 9 culturi de
cânepă până la maturizarea și recoltarea lor fiind introduse în circuitul economic legal,
realizându -se astfel latura preventivă de împiedecare a deturnării și folosirii inflorescenței și
frunzelor ce conțin substanță activă la producerea de h așiș, ulei și rezină de cannbis.
În anul 2004, Agenția Națională Antidrog, a desfășurat primul studiu național, privind
cunoștințele, atitudinile și practicile legate de consumul de droguri în populația generală
(persoane în vârstă de 15 -64 ani).Ca atare, prevalența consumului de droguri ilegale de -a lungul
vieții, în funcție de tipul de drog este de : 1,7% pentru canabis, 0,4% pentru cocaină, 0,3% pentru
ecstasy și 0,2% pentru heroină31.
Formațiunile antidrog, au constatat, în anul 2005, 1,495 de infracțiun i, iar cantitatea de
heroină confiscată a fost de 285,07 kg, iar cea de cocaină a fost de 109,71 kg.
Fenomenul de trafic și consum ilicit de droguri a impus declanșarea unui Program
național de prevenire a traficului și consumului de droguri, legiferat și susținut financiar printr -o
ordonanță de guvern, cu implicarea tuturor instituțiilor abilitate, dar și în plan internațional prin
Programul Phare -"Lupta împotriva drogurilor", care vizează adoptarea unei Strategii Naționale a
Drogurilor, dezvoltarea unui Plan de acțiune și cooperare interministerială la nivel național și
european în domeniu, fiind deja acreditat la București un consilier din Spania, care desfășoară
activități în acest program. "Fișa PHARE 2000 ".
Una dintre metodele cele mai eficiente și m ai des uzitate de către formațiunile
specializate ale poliției a fost concretizată prin desfășurarea a numeroase acțiuni de prindere în
flagrant, cu ieșiri în teren și folosirea unor investigatori acoperiți sau colaboratori ai acestora, în
baza unei activi tăți informativ -operative complexe și susținute.
Tot în plan intern, pentru îndeplinirea în condiții optime a atribuțiilor conferite,
D.G.C.C.O. a cooperat și cooperează cu celelalte structuri ale Poliției Române, cu unitățile de
specialitate din Ministeru l Internelor și Reformei Administrative (D.G.I.P.I., Punctul național
Focal SECI, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția de Pașapoarte, Direcția
pentru Străini și Probleme de Migrări), executându -se, de asemenea, acțiuni în comun sau
schimburi de date cu Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul
31 Agenția Națională Antidrog – Raport de evaluare 2006 privind Planul de Acțiune în vederea implementării
Strategiei Naționale Antidrog în perioada 2005 -2008.
NESECRET
NESECRET
17 din 158 de Protecție și Pază și Autoritatea Națională a Vămilor.
În plan extern s -a cooperat și se cooperează prin schimb de informații cu servicii similare
din alte state, transmiterea și primirea de mesaje operative, desfășurarea unor comisii rogatorii,
precum și printr -o foarte bună colaborare cu ofițerii de legătură.
Concluzionând, putem susține că mobilitatea infractorilor din acest segment criminogen,
cazuistica din ult ima vreme, datele statistice, ne îndreptățesc să afirmăm că în România
problematica drogurilor sub toate aspectele ei, a depășit stadiul incipient al tendințelor.
Factorii interni socio -economici și criminologici propice, precum și parteneriatul stabilit
între exponenții autohtoni și organizațiile de narcotrafic cu care se confruntă statele lumii sunt o
realitate pe care nu avem cum să nu o acceptăm.
Studiile privind traficul internațional de droguri și concluziile desprinse din cazuistica
soluționată de Po liția Română, pe acest segment de activitate infracțională, reliefează o serie de
factori care au determinat intrarea țării noastre în sfera de interese a organizațiilor criminale din
exterior, astfel32: poziția geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie
luată în calcul de către rețelele de traficanți de droguri ca un important "cap de pod" ce face
legătura dintre Orient și Occident; situația conflictuală dintre statele ex -iugoslave a făcut ca
pentru o perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel de -al
doilea segment al "rutei balcanice" care include și România; deschiderea granițelor României a
condus la o creștere enormă a numărului de mijloace de transport și mărfuri; sumele tentante
oferi te de traficanți pentru facilitarea traficului de droguri, le -au permis să atragă în aceste
activități și cetățeni români, în special din rândul celor cu antecedente penale sau dornici de
înavuțire rapidă, care servesc, de regulă, drept curieri, ghizi și, mai nou, ca distribuitori; lipsa, în
primii ani, a unui aparat polițienesc specializat în combaterea acestei activități, dotarea tehnică
necorespunzătoare, la care s -a adăugat o legislație insuficient de conturată și prea "îngăduitoare"
în ceea ce privește sancționarea faptelor de acest gen; reacția palidă și întârziată a instituțiilor
specializate ale statului în analiza fenomenologică a problematicii drogurilor, care a condus doar
la măsuri de conjunctură, fracționate și de moment; lipsa de hotărâre polit ică și fermitate pentru
elaborarea și transpunerea în practică a unor strategii și programe reale de reducere a cererii și
ofertei de droguri.
Din analiza situației operative și a cazuisticii înregistrate rezultă următoarele tendințe mai
importante ale fen omenului drogurilor în România33: țara noastră va intra tot mai mult în vizorul
rețelelor de traficanți, chiar dacă s -au reluat vechile variante ale Rutei Balcanice care traversează
fosta Iugoslavie. România va constitui și în viitor o țară importantă de tr anzitare și de depozitare
a drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria,
Slovacia, Cehia, Germania și Olanda; în acest context, va trebui să se acorde o atenție deosebită
și altor porți de intrare a droguri lor, respectiv dinspre fosta Iugoslavie, Republica Moldova și
Ucraina, pentru drogurile clasice; în România vor pătrunde tot mai mult drogurile sintetice, în
special prin porțile din vestul țării; având în vedere capacitatea industriei chimice românești, s e
va încerca producerea de droguri sintetice, inclusiv exportul de substanțe chimice esențiale ori
precursori, pentru a fi folosite în fabricarea ilicită a drogurilor în alte state; vor fi amenajate
laboratoare clandestine de producere a drogurilor; va lua amploare utilizarea cânepii industriale,
îndeosebi a inflorescenței acesteia, în consumul ilicit, în lipsa unor măsuri corespunzătoare atât
pe plan legislativ, cât și pe plan administrativ; dacă în prezent doar între 10 și 20% din drogurile
intrate rămân în România, în viitor acest procent va crește. Pentru a se dezvolta această
piață, traficanții vor practica prețuri încurajatoare; se va naște o structură autohtonă
puternică, organizată după modelul cartelurilor, având în vedere câștigu rile deosebite ce pot fi
obținute; veniturile mari îi vor stimula pe organizatori și pe dealerii importanți să se implice în
activități de spălare a banilor, racolând în acest scop specialiști din domeniul economico –
financiar, sporind, totodată, și actele de corupere a funcționarilor publici; va crește, în mod
continuu și rapid, numărul consumatorilor, în special al tinerilor și minorilor. Acest lucru va fi
32 Albu Petru – op.cit. pag.211.
33 Albu Petru – op.cit. pag.212 și urm.
NESECRET
NESECRET
18 din 158 mai relevant atunci când consumatorii ocazionali vor deveni dependenți; va crește numărul
narcomanilo r care, pentru a -și procura resursele necesare cumpărării drogurilor, se vor implica
activ în traficul de stradă, ca dealeri sau vor comite alte infracțiuni; va crește forma de consum
prin injectare, îndeosebi în rândul consumatorilor de heroină, extinzând u-se și răspândirea unor
boli grave, precum SIDA34.
1.3. Migrația ilegală – o nouă formă de manifestare a crimei organizate
Migrarea a fost dintotdeauna o trăsătură importantă a schimbărilor sociale, economice și
culturale iar țările europene joacă de mai mul t timp un rol important în mișcările de migrație atât
ca țări producătoare, cât și ca țări de destinație. Ultimul deceniu al secolului XX s -a caracterizat
printr -o creștere fără precedent a migrărilor forțate și voluntare pe întreg mapamondul, migrări
ce au avut un efect major și asupra continentului nostru35. Aceasta explică și faptul că după
intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam la Reuniunea de la Tampere, din luna octombrie
1999, Consiliul Europei a căzut de acord asupra necesității elaborării unei strategii comune de
azil și emigrare, de importanță crucială pentru Europa.
Este recunoscut faptul că imigranții, în țările europene, au avut, în mod tradițional, o
influență pozitivă asupra dezvoltării economice și au contribuit în mod semnificativ l a reînnoirea
și revitalizarea societăților în care s -au integrat. Acest fenomen este specific, cu preponderență,
în perioada de după cele două războaie mondiale care au devastat Europa în secolul trecut. În
anii '50 și '60, imigranții din sudul Europei, în special din Italia, dar și din alte părți, au jucat un
rol important în reconstrucția Europei și în expansiunea economică ce a urmat.
Ca urmare a recesiunii declanșate de crizele de petrol din anii '70, imigrația forței de
muncă a încetinit progresiv, înc epând cu anii '80 numărul solicitanților de azil a început să
crească atingându -se nivelul record la începutul anilor '90, în urma destrămării URSS și a fostei
Iugoslavii, precum și a instabilității politice din diverse zone ale lumii.
În prezent, fluxuril e de emigranți se compun dintr -un amestec de oameni refugiați
solicitanți de azil, persoane strămutate și cei ce solicită protecție temporară, rude care se alătură
imigranților stabiliți în UE și, recent un număr crescând de oameni de afaceri și specialișt i
emigranți care își părăsesc patria datorita globalizării economiei, sărăciei, lipsei locurilor de
muncă. etc. Pentru prima oară în istoria sa, imigrația internațională afectează toate statele
membre ale UE, transformându -le în țări de imigrare, de exempl u Italia, după ce anterior
fuseseră țări producătoare de emigranți sau transformându -le în țări de tranzit.
Națiunile Unite au estimat că, în anul 2002, în jur de 130 milioane de oameni (2,2% din
totalul populației de peste 6 miliarde) trăiau în afara țăr ilor lor de origine. În zilele noastre, 40%
din numărul de migrări au loc în Asia, iar din numărul total al migrațiilor 20% se află
în SUA și 19% în Europa36.
Pe acest fond, Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în mai 1999, ac ordă
Comunității Europene prerogative substanțiale cu privire la imigrare și marchează un pas
important către elaborarea noului obiectiv stabilit pentru Uniunea Europeană, respectiv crearea
unei zone a libertății, securității și justiției. Așa se face că R euniunea de la Tampere a Consiliului
European a fost dedicată problemelor de justiție și afaceri interne, elaborându -se un program
precis și ambițios, pe o durată de 5 ani, ce conține prevederi importante referitoare la strategia de
imigrare. Astfel, piatr a de temelie a strategiei UE va rămâne dreptul cetățenilor țărilor terțe de a
solicita azil și garantarea acestui drept. Țările europene se mândresc cu o tradiție îndelungată în
asigurarea de refugiu pentru cei ce fug de persecuție, război și conflict, iar UE sprijină aceste
tradiții și oferă protecție reală tuturor celor care au nevoie de aceasta în mod autentic.
34 Albu Petru –op.cit., pag. 213.
35 Antonio Vitorino, Comisar european pentru justiție și afaceri interne, Discurs în cadrul Conferin ței pentru o
strategie comună de emigrare a U.E., Roma 12 iulie 2000, Buletin de Informare și Documentare nr. 4/2000, Ed.
M.I., pag.101.
36 Buletin de Informare și Documentare al Ministerului Administrației și Internelor nr. 4/2003, pag. 101.
NESECRET
NESECRET
19 din 158 Un aspect major constă în parteneriatul cu țările de origine, sens în care funcționează un
grup de lucru pentru azil și migrare, responsabil cu i mplementarea planurilor de acțiune pentru
șase țări din care provine un număr mare de imigranți (Maroc, Albania și regiunea
înconjurătoare, Afganistan și regiunea învecinată, Sri Lanka, Somalia și Irak). Un accent
deosebit ce ține de eforturile convenite î n Tampere, se pune pe gestionarea mai eficientă a
fluxurilor de migranți prin controale mai eficace la frontiere, combaterea migrației ilegale, în
special a traficului cu ființe umane și a exploatării economice a imigranților, îndeosebi a
femeilor.
Am trec ut succint în revistă problematica migrației în plan european pentru a reuși să
scoatem mai ușor în evidență specificul acestei problematici pe teritoriul țării noastre și
implicațiile ce decurg din aceasta. Este îndeobște cunoscut faptul că fenomenul migr ației la
frontierele românești s -a manifestat în forme specifice încă din antichitate și evul mediu, țara
noastră reprezentând, încă din acele vremuri, o zonă de tranzit pentru marile fluxuri migratoare
care s -au dezvoltat, cu rare excepții, pe axa est -vest.
Specialiștii români consideră că migrația reprezintă deplasarea unor grupuri mari de
persoane dinspre țările de origine către alte state și se realizează, fie individual sau în grupuri
mici. fie în grupuri masive de persoane. Raportat la țara noastră fe nomenul migrației îmbracă
următoarele două forme: emigrarea, care reprezintă situația persoanelor care părăsesc statele
furnizoare sau exportatoare de emigranți și imigrarea, care reprezintă situația persoanelor care au
părăsit statele de origine și se sta bilesc sau tranzitează teritoriul nostru național.
În ansamblul fenomenului migraționist, migrația ilegală sau clandestină este definită de
folosirea unei varietăți de mijloace ilicite de către grupurile de migranți atât pentru a părăsi țările
de origine, cât și de a tranzita alte state sau pentru a pătrunde și a se stabili în cele de destinație.
Deoarece termenul de migrare este prea general și poate conduce la concluzii eronate,
fenomenul migrației din estul Europei – zonă în care este inclusă și România – este reprezentat
din trei tipuri principale, punct de vedere împărtășit și de Organizația Internațională pentru
Migrări, astfel: migrația tradițională, considerată modelul normal pentru țările Europei Centrale
și de Est din secolul XX, manifestată la înc eput de secol prin plecarea multor persoane în "lumea
Nouă", iar la sfârșit de secol prin părăsirea statelor comuniste; migrația în scop de muncă
temporară, care a apărut după anul 1989, în această situație aflându -se persoanele care au fost
recrutate cu c ontracte speciale, dar cărora nu li s -a acordat cetățenia țărilor primitoare; migrația
în scop de muncă pe termen scurt, care include cetățenii țărilor producătoare de migranți care vin
în Europa de Vest pentru activități sezoniere sau care se deplasează c a turiști, după care rămân să
presteze muncă „la negru”; de asemenea, se recunoaște și existența migrației din motive politice,
care însă ascunde, de cele mai multe ori, cauze economico -sociale reale.
Terminologia problematicii migraționiste include și for mele: țară de origine, țară de
tranzit și țară țintă, termeni care definesc traiectoria și etapele fluxului migrator, finalizat de
regulă, în țările dezvoltate din vestul Europei și pe continentul nord -american. Cât privește
consecințele imigrării la front iera României este relevant de semnalat faptul că fenomenul
migrației în țara noastră a cunoscut o evoluție specială după anul 1989, fiind direct influențat de
transformările fundamentale de ordin politic, de deschiderea țării spre economia de piață, de
punere în valoare a drepturilor omului, precum și de trăsăturile caracteristice ale românilor,
adaptabilitate, umanism, toleranță etc.
Fenomenul migrației fie ea legală sau ilegală, este orientat pe două axe principale: est –
vest și sud -nord. Prin poziția sa geografică și geostrategică, România se află la intersecția acestor
axe, situație ce o definește și ca țară de tranzit. Consecințele migrației, în general și a celei
ilegale în special, la frontiera României au determinat transformarea țării noastre în pla că
turnantă a rețelelor clandestine de trafic de persoane, în țară de "așteptare" și "tranzit", pentru
atingerea scopului final: ajungerea migranților în "țara țintă".
Creșterea masivă a volumului de trafic de persoane și mijloace de transport la frontiera de
stat a favorizat migrația clandestină. Pentru pătrunderea pe teritoriul României, migrații afro –
asiatici se folosesc de serviciile contra cost ale rețelelor specializate de traficanți de persoane,
NESECRET
NESECRET
20 din 158 riguros organizate, și care, pentru ajungerea la fronti era noastră națională, utilizează, în principal,
următoarele rute: Moscova -Kiev -Chișinău; Odesa -Ismail; Edirne -Varna -Ruse; Edirne -Varna –
Tulbuhin. Traversarea frontierei naționale de către grupurile de migranți se realizează atât pe căi
legale, prin punctel e de control al trecerii frontierei (P.C.T.F.) cât și prin utilizarea documentelor
false de călătorie și identitate ori trecerea ilegală a frontierei cu sprijinul călăuzelor de pe
teritoriul statului vecin sau cel național, care de altfel sunt parte compon entă a rețelelor
internaționale de trafic cu persoane37. Ascunderea imigranților clandestini în podurile vagoanelor
de cale ferată, în containere pentru marfă sau pe nave sunt alte procedee utilizate de aceștia
pentru pătrunderea ilegală pe teritoriul țării .
Rețelele de traficanți descoperite s -au ocupat cu trecerea ilegală prin România a unor
imigranți, de regulă din Sri Lanka, Pakistan, Iran și Bangladesh, racolați din țările de origine, iar
apoi transportați pe ruta Singapore -Moscova -Kiev -Chișinău -România .
Amplificarea fără precedent a fenomenului este o consecință directă a unor probleme
majore de ordin social, material și politic existente la nivelul a o scrie de state afro -asiatice, cele
mai acute fiind creșterea demografică, instabilitatea economică, s ituația incertă din punct de
vedere politic, dar mai ales conflictele armate interne sau internaționale, care au ca efect imediat
apariția crizelor umanitare și a afluxurilor masive de persoane ce necesită protecție
internațională.
O particularitate a migr ației ilegale o constituie marile fluxuri migratoare care acționează
de la est la vest și de la sud spre nord -vestul Europei, cu ramificații care, în mod cert, tranzitează
și România. Un element caracteristic, întâlnit în majoritatea cazurilor, este acela că, solicitanții
de azil, proveniți din India, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Somalia și chiar Turcia, sosesc în
România în grupuri mari (10 -20 persoane) și trec granița de est, sau mai recent și cele de sud și
nord, în mod ilegal, după care, solicită recuno așterea statutului de refugiat cu scopul de a -și
reglementa temporar șederea în țara noastră, până la identificarea unui mod de a -și continua
călătoria către țările din vestul Europei.
Din analiza cazurilor instrumentate reiese faptul că teritoriul Românie i este tranzitat de
către migranți pe șase rute, în fiecare dintre acestea constatându -se, pe lângă principiile general
valabile de desfășurare a acestor activități și caracteristici particulare, determinate de specificul
fiecărei zone parcurse, mijloacele și metodele folosite, destinația și scopul urmărit.
În funcție de țara sursă, zona de tranzit și statul țintă au fost identificate următoarele rute:
India -Gruzia -Tadjikistan -Uzbekistan – Georgia – Ucraina – România – Ungaria – Slovacia – Cehia
-Germania – Olanda; Bangladesh -Rusia -Ucraina -Moldova -România -Iugoslavia -Italia; Siria –
Moldova -România -Ungaria -Austria -Germania; Irak – Turcia – Ucraina – România – Ungaria –
Austria; Turcia -Gruzia -Ucraina -Moldova -România -Ungaria -Iugoslavia -Italia; Irak -Turcia –
Bulgaria -România -Ungaria -Austria -Germania -Olanda38.
Fiecare dintre aceste rute sunt definite prin particularități specifice, determinate în
principal de traseele parcurse, modurile de operare folosite, destinația și motivația imigranților.
Trăsătura comună a acestor rute constă în faptul că imigranții provi n atât din India și țările
limitrofe (Irak, Iran, Afganistan și Pakistan), cât și din Orientul Mijlociu, aceleași fluxuri
migratorii preluând și migranți de origine africană, destinația lor fiind cvasicomună, și vizând cu
precădere spațiul Uniunii Europene .
O altă formă de materializare a crimei organizate de sorginte rusă, cu ample tendințe de
amplificare, derivă din vulnerabilitățile de permeabilitate a frontierei de stat, în special Lunca
Prutului care, prin relieful său, oferă condiții favorabile trafic ului de persoane. Astfel, teritoriul
Republicii Moldova a devenit principalul punct al axei Asia de Sud -Est – Federația Rusă –
Chișinău, rută pe unde sosesc numeroase grupuri de cetățeni străini din spațiul Asiatic. Din
capitala Republicii Moldova, străini i sunt preluați de membrii diferitelor rețele și introduși ilegal
în România pentru tranzit spre Occident, sau pentru a solicita azil ori permise de ședere
37 Albu Petru –op.cit. pag. 235 și urm.
38 Cristian Florin Popescu – Lumea în mișcare -aspecte juridice și manageriale privind migrația, Ed. Pro
Universitaria 2006,pag. 212.
NESECRET
NESECRET
21 din 158 autorităților de la București.
Totodată, sunt de menționat pătrunderile frauduloase prin sudul țării ale unor cetățeni
bulgari și sârbi în spațiul național sau în apele teritoriale românești în scop de braconaj și
activități de contrabandă, precum și încercările sistematice ale unor cetățeni turci de etnie kurdă
de a intra fraudulos în România, prezentân d documente de identitate bulgărești false. Cu toate
acestea, reține atenția faptul că în contextul măsurilor luate la frontiera de stat a României și a
implicării mai hotărâte a organismelor naționale cu atribuții la frontieră, ieșirile frauduloase a
migr anților prin frontiera de vest a României au scăzut simțitor în ultima perioadă de timp.
Aceasta este rațiunea pentru care autoritățile române au fost și sunt interesate să identifice
și să pună în aplicare cele mai bune modalități de a stopa fenomenele mi gratorii ilegale, precum
și pentru a facilita întoarcerea în țările de origine a emigranților care nu îndeplinesc condițiile
acordării statutului de refugiat sau de a rămâne pe teritoriul României. Accesul României la
democrație, prin edificarea statului d e drept și a economiei de piață, a diminuat numărul
cetățenilor români care au solicitat stabilirea în alte țări. În schimb, au apărut semnele unei
situații inverse, în sensul că, puțin câte puțin, România se va transforma dintr -o țară de emigrație
într-o țară de imigrație.
Participanții la filierele de trafic a cetățenilor străini pe relația Est -Vest, încasează sume
de bani care, nu în puține cazuri, sunt spălate prin intermediul unor firme și agenții particulare
din țara noastră. Aceștia sunt preocupați în a se organiza în mod clandestin și cât mai riguros
posibil, stabilind puncte de sprijin solide în țările aflate pe traseul de tranziție care să le asigure
cât mai multă siguranță în activitatea lor ilicită.
Pentru a preîntâmpina scoaterea din țară de că tre autoritățile române a imigranților intrați
ilegal în România, aceștia sunt sfătuiți de șefii de rețele și călăuze să -și distrugă documentele de
identitate, precum și celelalte acte doveditoare (invitații, vize, borderouri de schimb valutar și
plata uno r servicii etc.) eliberate în statele tranzitate.Autoritățile române au luat o scrie de măsuri
de ordin legislativ, administrativ și organizatoric care să determine scăderea numărului de
persoane care trec ilegal frontiera, în conformitate cu recomandările și angajamentele semnate la
cea de -a 5-a Conferință a membrilor europeni însărcinați cu probleme de migrări (Atena, 1993).
În acest sens, au fost incriminate ca delicte penale activitățile de ghidare, incitare sau
complicitate la trecerea ilegală a fronti erei și cele de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Pentru țările cunoscute cu tendințe de emigrare au fost suspendate temporar acordurile de
desființare a vizelor și fixate condiții restrictive pentru obținerea vizei de intrare a resortisanților
proveniți din 37 de state cunoscute cu astfel de tendințe, în același timp, au fost încheiate 24
acorduri de readmisie și protocoale de aplicare a acestora cu state europene și unul din Asia
(India) și se află în diferite stadii de negociere alte șapte asemen ea documente. În contextul
activităților specifice, s -a acționat pentru identificarea și supravegherea călăuzelor, a persoanelor
ce falsifică ori procură documente de călătorii fictive și a firmelor cu profil de activitate turistică.
După aderarea României la Convenția privind statutul refugiaților (Geneva, 1951) și la
Protocolul adițional (New York, 1967) a fost luată ca măsură imediată înființarea printr -o
hotărâre de guvern a Comitetului Român pentru Problemele Migrării. Activitatea acestui organ
guvern amental, însărcinat cu coordonarea îndeplinirii tuturor activităților pe plan intern și a celor
ce rezultă din raporturile cu alte state în legătură cu migrările de persoane în și din România, este
coordonată din anul 1995, de către Ministerul Internelor ș i Reformei Administrative. În acest
mod, a fost posibilă demarcația clară între peroanele care îndeplinesc condițiile pentru a primi
statului de refugiat ori care au nevoie de ajutor umanitar, de cele care folosesc cererile de azil
doar ca mijloc de ședere legală în România.
Din cele prezentate mai sus, considerăm că s -au desprins unele concluzii semnificative
care merită a fi precizate în cele ce urmează. Sub aspectul imigrării, datorită ofertei economice
modeste pe care o are, România rămâne deocamdată un teritoriu de tranzit sau de așteptare,
ultimul aspect având implicații în planul fenomenului infracțional autohton.
Trecerea frauduloasă a frontierei naționale, atât la intrare cât și la ieșire se realizează cu
sprijinul rețelelor de trafic cu ființe uman e, cu ramificații atât în țările de origine, cât și în Rusia,
NESECRET
NESECRET
22 din 158 Ucraina, Republica Moldova, inclusiv România.
Tendințele fenomenului migrației sunt, neîndoielnic, evolutive atâta timp cât nu vor fi
înlăturate cauzele care îl determină. Din acest considerent major rezultă necesitatea susținerii
financiare a României de către Comunitatea Europeană, pentru realizarea programului propriu de
securizare a frontierei naționale și de combaterea eficientă a infracționalității transfrontaliere,
care capătă conotații no i, odată cu desființarea vizelor de circulație a cetățenilor români în spațiul
Schengen. Atâta timp cât nu vor fi înlăturate cauzele care determină migrația ca fenomen,
aceasta își va păstra tendințele ascendente și va fi din ce în ce mai greu de controlat .
Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate, prin Serviciul pentru
combaterea traficului cu migranți, este structura specializată în analizarea factorilor criminogeni
cauzali, monitorizarea evoluției unor forme specifice de infracționalita te transfrontalieră și
elaborarea unor diagnoze și prognoze, care, ulterior, fundamentează strategiile specifice de
contracarare39.
Abordarea problematicii fluxurilor migraționiste în general și a migrației ilegale în
special, ca fenomen ce cunoaște o ampli ficare fără precedent în plan internațional, necesită, în
primul rând, o evaluare realistă și conjugată, din partea tuturor statelor, fie ele, țări de origine, de
tranzit sau de destinație, controlul eficient și de durată asupra acestuia putând fi realiza t numai
printr -o cooperare concretă și fermă, atât sub aspect instituțional cât și operațional.
Combaterea migrației ilegale implică o evaluare pertinentă, complexă și integrată a
tuturor componentelor care structurează fenomenul, ea trebuind a fi direcțio nată atât spre
depistarea cauzelor fluxurilor migratorii, cât și spre folosirea conjugată a tuturor mijloacelor
disponibile pentru reducerea și stoparea acestora. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană,
România, din țară sursă și de tranzit, a devenit o ța ră țintă, urmând a fi supusă unei presiuni mult
mai accentuate decât cea cu care s -a confruntat în trecut.
În vederea creșterii eficienței și extinderii măsurilor de combatere a fenomenului
migraționist ilegal, în colaborare cu Poliția Britanică, Direcția Generală derulează Programul
REFLEX (anexa nr.5) care încearcă să monitorizeze și să stopeze migrația la granițele României.
Ofițerii care alcătuiesc acest grup de lucru beneficiază atât de o dotare în tehnică de
calcul și software corespunzătoare cât și de pregătire în culegerea și analiza informațiilor pe
problema traficului ilegal de persoane, însă cel mai important, fiind “tutoring -ul” (consultanța)
acordat, chiar în cadrul acestuia, de experții britanici. Structura astfel constituită, a demarat o
acțiune de mare amploare, la nivel național, de verificare a tuturor cetățenilor români returnați
din Marea Britanie în perioada 2001 -2002, aflată în derulare, pentru identificarea tuturor
aspectelor legate de migrația ilegală a acestora, a rețelelor de trafic și a conducătorilor lor,
precum și a rutelor folosite. Activitatea desfășurată în cadrul Programului REFLEX s -a bucurat
de o largă apreciere în plan internațional acest lucru fiind remarcat chiar de ministrul britanic de
externe Sir Jack Straw cu ocazia s ummit -ului NATO de la Praga.
Importanța deosebită acordată migrației în etapa actuală a dezvoltării societății omenești
rezultă și din faptul că, pentru prima dată, o constituție – cea a Uniunii Europene – face referire
expresă la această problemă, trasând totodată direcțiile generale cu privire la gestionarea viitoare
a fenomenului în cadrul unui „spațiu de libertate, securitate și justiție”40. Totodată, acest aspect
reliefează îngrijorarea față de manifestarea necontrolată a fenomenului și, în subsidiar, d e
riscurile pe care aceasta le implică. România, având la bază dezideratul integrării în Uniunea
Europeană respectiv în spațiul Schengen -, a acordat importanța cuvenită migrației și a adoptat o
serie de măsuri printre care se numără și cele referitoare la securizarea frontierelor, măsuri cu
impact direct și imediat asupra controlului fluxurilor migratorii în țara noastră.
Extinderea preocupărilor în domeniu s -a materializat și în plan legislativ prin adoptarea
unui set de reglementări în domeniu (cea mai importantă fiind Strategia națională privind
migrația). Cu toate acestea, considerăm că evoluția evenimentelor privind integrarea va conduce
39 Banca de Date a D.G.C.C.O. -2007.
40 Proiect de Tratat de instituire a unei Constituții pentru Eu ropa, Convenția Europeană – Bruxelles, 18.07 2003
(Partea a III, Titlul III, Cap. IV).
NESECRET
NESECRET
23 din 158 inevitabil la o serie de modificări interne importante, modificări care vor viza atât planul
legislativ, cât și ce l acțional. În acest sens putem exemplifica efectele imediate ce se vor produce
odată cu ratificarea Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa sau a altui tratat al
Uniunii Europene.
1.4. Traficul de persoane – un nou gen de sclavie al secolulu i XXI creat de crima
organizată
Traficul de persoane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă
națională și internațională41. Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de
persoane, cunoscând profunde conotații de o rdin social și economic, demonstrând încălcarea
profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează
constant42.
În acest context, se impune formularea unor politici coerențe pentru prevenirea și
combaterea traficului de fii nțe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate,
în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte
mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doil ea rând, din
obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități
aparent legale43.
În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea
fenomenului, România fiind citată ca țară de or igine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de
femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu
destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia
sau s tatele din Europa Occidentală44.
Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu
precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient
între instituțiile guvernamentale ș i societatea civilă. De aceea, un prim aspect care privește
traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i -au determinat apariția.
Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte
state, datate la sfârșitul s ecolului al XIX -lea, care indicau răpiri și vinderi de copii și fete din
satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte țări ale Europei Centrale și de Est în
bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. în America Latină și în Caraibe , în
particular Argentina și Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii
186045.
Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiași,
însă datorită tendințelor de industrializare, internațio nalizare și globalizare au apărut și cauze noi.
O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului
de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.
Astfel, efectele tranziției din țăr ile din sud -estul Europei au avut drept rezultat schimbări
politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei
șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. în ultimii ani,
această tranziție a creat situații de criză, răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei și
a migrației pe piața muncii. Discriminarea pe piața muncii relevată prin ratele ridicate ale
șomajului (pe piața muncii femeile sunt ultimele angajat e și primele concediate, în acest mod
fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale economiei, trebuind să
muncească „la negru” pentru a -și câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe
41 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane.Infractor. Victimă. Infracțiune.Ed. Alternative
Sociale, Iași 2005, pag.11.
42 Ibidem.
43 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane.Infractor. Victimă.Infracțiune.Ed. Alternative
Sociale, Iași 2005, pag.11.
44 www.sens.org.ro
45 www.iatp.md.
NESECRET
NESECRET
24 din 158 piața muncii la negru fiind ind ustria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea
proastă a muncii și cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în țările mai
dezvoltate, ca unică soluție.
Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvolt area fenomenului
traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează
multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor
de subminare a întregului efort depus d e alți factori pentru combaterea acestui fenomen46.
Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care emigrează, în țara de
origine, lipsa cadrului legislativ sau existenta unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor
la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie,
de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de dest inație, precum și
reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse de țările cu o economie mai
dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migrație
legală, situație care favorizează traficul . Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari
obținute în urma traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai
rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o
cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari47.
Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările
de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii
la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul. Potrivit
unui studiu comandat de O.I.M.48 în România, s -au identificat o serie de factori care determină
vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și
preced apariția traficului de ființe umane, astfel:
a) amplasarea geografică „avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și de
destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunc i
când ne referim la localizarea geografică într -o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului
provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într -o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele
care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile fată de tra fic, în comparație cu cele care
locuiesc în comunități mici, rurale);
b) grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într -un mediu instituționalizat sunt
semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
c) abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea
socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într -o instituție, crește substanțial
vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor genera tor de migrație și
trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându -le pe tinere să -și
caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere
generează sentimentul de nonapartenență la fa milie și mărește vulnerabilitatea față de trafic;
lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de
familie și de comunitate;
d) achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independ ență
financiară se află într -un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea
succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariția traficului);
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistență:
traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a traficului,
46 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane.Infractor, Victimă.Infracțiune.Ed. Alte rnative
Sociale, Iași 2005, pag.12.
47 www.migratie.md.
48 Organizația Internațională pentru Migrație, Biroul din București, Vulnerabilitatea tinerelor din România fată de
traficul de flinte umane, cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană și R egională (CURS), Institutul de
Cercetare a Calității Vieții (ICCV) și Mercury Research and Marketing Consultants, 2001.
NESECRET
NESECRET
25 din 158 din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru
traficanți.
În concluzie, se poate spune că sărăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violenta
domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de
„evadare către o lume ma i bună,” astfel încât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate
cu ușurință49.
Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie
aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și
internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a
traficanților și de protecție a victimelor.
Din definiția traficului de persoane cuprinsă în „Protocolul privind prevenirea, reprimarea
și pede psirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția
Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate”, rezultă și formele în care se
concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile p ersoanelor traficate și traficante,
de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile
sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului)50, respectiv: privit din
punctul de vedere al dr epturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată,
violenta, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei; sub aspect economic,
traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internațion ale,
circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează
activitatea de traficare); din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și
susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victim elor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în
sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde
piața prostituției este mai tentantă; din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate
sunt red use la condiția de “marfă”, sunt dezumanizate treptat; din perspectiva implicațiilor
sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen
național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizări i și de utilizarea
tehnologiilor moderne; prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru
societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în
continuare a activităților ilicite.
Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de
traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se
bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste
granițe51. În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare,
contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale
statelor implicate), dar și persoane juridice (c ompanii hoteliere, de spectacol, agenții de turism,
societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex -shop -uri,
companii care oferă spectacole de strip -tease etc).
Din perspectiva organizării traficanților, traficul îm bracă următoarele forme: traficul
ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/ internațională a victimelor; traficul în
bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea
cetățenilor în afara granițe lor, folosind aceleași rute; traficul internațional, cel mai laborios
organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut.
Din perspectiva victimelor – copii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de natura
abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează: aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac
sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor),
lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a co nsuma alcool și
droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să -și recruteze la rândul ei rudele sau
49 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op. cit. pag.13. și urm.
50 Ibidem.
51 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – Traficul de ființe umane.In fractor. Victimă.Infracțiune.Ed. Alternative
Sociale, Iași 2005, pag.14.
NESECRET
NESECRET
26 din 158 prietenii); aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false,
amenințările cu predarea la poliție); aspectu l economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea
unor plăți nejustificate)52.
În ultimul deceniu, traficul de persoane a devenit o problemă majoră, atât la nivel
național cât și internațional, fenomenul, deloc episodic, implicând un număr mare de pers oane,
are profunde implicații de ordin social și economic, afectează numeroase persoane și țări.
După 1990, într -o perioadă relativ scurtă, țările din regiunea centrală și nord -est
europeană au devenit atât ca sursă cât și tranzit, o zonă ce „rivalizează” cu regiunile tradiționale
din America Latină, Asia de Sud Est sau Africa, constituind una din cele mai importanțe surse de
femei și copii traficați pentru exploatare sexuală sau muncă forțată în Europa Occidentală.
Fenomenul nu este cunoscut la adevărata l ui dimensiune, mobilitatea populatei, simplificarea
procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor activități aparent legale și obscuritatea
acestui tip de activități, face ca datele statistice să nu fie exacte.
O.N.U. estimează că profiturile obținute de traficanți se situează între primele trei surse
de venituri din crima organizată, alături de traficul de droguri, cu care uneori traficul de persoane
se interferează și traficul de arme.Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor și a
factorilor favorizanți traficului de persoane, va face ca una din cele mai grave forme de
restrângere a libertății umane să existe, numărul de victime sa crească de la an la an53.
Noua dimensiune a Europei, accentuată de dispariția frontierelor interne, scoate în
evidență pericolul fenomenului de criminalitate organizată și dificultățile întâmpinate de
specialiști pentru combatere acestuia. Criminalitatea organizată constituie o amenințare majoră și
în creștere, iar ca și fenomen s -a dezvoltat la nivel in ternațional cu o viteză alarmantă.
În fața dificultăților întâmpinate, din care organizațiile criminale încearcă să obțină
foloase, statele trebuie să pună la punct strategii adaptate și rapide, ca reacție eficientă împotriva
fenomenului. Se impune astfel armonizarea legislațiilor penale ale statelor Uniunii Europene
pentru a se ajunge la definiții uniforme ale infracțiunilor grave cu caracter internațional, pentru a
evita dezvoltarea unor sanctuare în anumite domenii, ca traficarea de persoane și spălarea banilor
murdari.
În mod tradițional, cooperarea judiciară este definită ca un ajutor dat de autoritatea
judiciară a unui stat autorității judiciare a altui stat pentru realizarea de investigații precum:
audieri de persoane, interceptări telefonice sau reți neri de bunuri. Unul dintre organismele care
încearcă să prevină traficul de ființe umane la nivel mondial este Organizația Internațională
pentru Migrație (OIM). În România, OIM desfășoară începând cu anul 2000 diferite programe de
asistență pentru victime le traficului, prin repatrierea și reintegrarea acestora în familiile de bază.
Prin ratificarea instrumentelor internaționale în materie: prin Legea nr. 470/2001 a fost
ratificat Protocolul Facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referi tor la vânzarea
de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000;
prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, Protocolul privind p revenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de
persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalității transnaționale, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe calea
terestră, a aerului și pe mare, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, România și -a
manifestat opțiunea privind implicarea activă în lupta împotriva acestui fenomen.
Luând în considerare numărul în creștere al copiilor și adolescenților traficați UNICEF s –
a im plicat în susținerea unor măsuri speciale dedicate acestora. Prin UNICEF Guidelines for
Protection ofthe Rights of Child Victims of Trafficking se are în vedere demersurile ce trebuiesc
îndeplinite de toate țările pentru asistarea copiilor victime. UNICEF România contribuit la
realizarea noului pachet legislativ pentru respectarea și promovarea drepturilor copiilor intrat în
vigoare din 2004, în care există măsuri legislative specifice traficului și exploatării copilului și a
avut o contribuție majoră în re alizarea Planului național pentru Combaterea și Prevenirea
52 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 14.
53 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit.pag. 14 -15.
NESECRET
NESECRET
27 din 158 Traficului de Copiii și Asistarea Victimelor Copii.
Pe plan intern, prin adoptarea Strategiei Naționale de Prevenire și Combatere a Traficului
de Ființe Umane, au fost stabilite instituțiile cu atr ibuții în domeniu și reguli de colaborare
interinstituționare. Astfel, pentru investigarea cauzelor cu trafic de persoane, organele de
urmărire penală efectuează schimburi de informații și culeg date relevante pentru anchetă de la
diverse instituții cum ar fi: operatorii de telefonie în rețea GSM sau prin satelit, serviciile de
evidentă informatizată a persoanelor și serviciile de pașapoarte, politia de frontieră, serviciile de
transferuri de bani prin mijloace electronice tip Western Union, Oficiul Naționa l pentru
Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Campaniile de informare și prevenire asupra pericolelor generate de acest fenomen,
desfășurate de organizațiile neguvernamentale, care implică în lupta împotriva traficului și
societatea civilă și -au dove dit în timp utilitatea. O cercetare realizată de Centrul pentru
Sociologie Urbană și regională (CURS) privind Instituțiile care ar trebui să se implice în
prevenirea traficului, plasează poliția și școala pe primele două locuri, după care urmează în
ordine descrescătoare: administrația locală, biserica, familia, agențiile de muncă, mass -media și
alte instituții54.
Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violență, abuzuri de autoritate
sau la amenințări ce au stat la baza procesului ce a d us la exploatarea lor sexuală, sau persoanele
care au fost înșelate de traficanți și au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără legătură
cu comerțul sexual, sau persoanele care sunt conștiente de adevăratele intenții ale traficanților și
care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației lor vulnerabile (psihică,
socială, economică, familială, afectivă).
Traficul de persoane are consecințe deosebit de grave (materiale și morale) pentru
victime, consecințe de care nu se țin e cont în cursul anchetelor și al urmăririi penale împotriva
traficanților. Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informații, ca martori, trebuie
ajutate, încurajate și asistate permanent55.
Copiii – victime ale traficului de persoane
Anual , mii de copii (băieți, fețe) sunt traficați pentru a fi exploatați în scopuri comerciale,
fiind recrutați – fie prin înșelăciune, constrângere sau forță, fie sunt transportați în țară sau peste
granițele naționale și vânduți în repetate rânduri. Ei devin victime ale acestui fenomen larg
răspândit, România se transformă, tot mai mult în țară de origine și de tranzit a traficului de
persoane.
Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea, protecția și recuperarea copiilor traficați
sau care riscă să fie tr aficați este Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului
(1989), în art. 355 se stipulează „drepturile copilului de a fi protejat împotriva traficului”. Un alt
instrument legislativ care completează Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Crimei
Organizate Transfrontaliere (UN Convention against Transnațional Organisational Crime)
devenit și Protocolul de la Palermo, definește copilul – orice persoană cu vârstă mai mică de 18
ani.
Legislația română în vigoare garantează protecția și asistență minorilor -victime ale
traficului de persoane – prin Legea nr. 678/200156, art. 26 alin. (4).
Traficul de copii se realizează în mai multe etape: traficul sau separarea copilului de/din
comunitatea sa; prezumția de corecție, fraudă, înșelăciun e sau abuz de putere din partea
54 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 16 -17.
55 Ibidem, p. 76.
56 Lege a nr. 678 din 21 noiembrie 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 783 din 11 decembrie
2001 și a fost modificată prin: O.U.G. nr. 143 din 24 octombrie 2002 pentru modificarea și completarea unor
dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale (M. Of.
nr. 804 din 5 noiembrie 2002); Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea și combaterea criminalității
organizate (publicata în M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003); O. U.G. nr. 79 din 14 iulie 2005 (M. Of. nr. 629 din 19
iulie 2005).
NESECRET
NESECRET
28 din 158 traficantului; intenția de a exploata etc57.
Mijloacele de traficare a acestei categorii umane – reduse astfel la condiția de marfă – sunt
multiple: recrutare, transport, transfer, adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la
muncă forțată (agricolă, casnică), la cerșit, furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat
ilegal spre adopție, pentru transfer de organe. După recrutare și intrarea în țara de destinație,
victimele -copii devin captivi total: nu a u acte de identitate, nu au dreptul la liberă circulație sau
comunicare, sunt continuu amenințați. Cei care preiau copiii le oferă hrană, haine, adăpost,
droguri — în perioada exploatării lor, îi obligă să reîntoarcă, prin muncă, valoarea acestora.
Copiii nu primesc bani pentru activitățile lor, sunt abuzați fizic, hrăniți prost și supuși
perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6 -10 clienți/zi).
Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbați sau femei, cunoștințe,
vecini, părin ți, iubiți. Unele fete care au fost traficate devin la rândul lor traficanți, se întorc în
locațiile de unde au plecat și recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte
mici) membrii familiei (mame, unchi, frați). Aceștia însă, nu r ecunosc acest fapt, ci văd o sursă
de protejare a copilului, de supraviețuire a familiei).
După recrutare, copiii pot fi traficați de -a lungul granițelor naționale sau internaționale.
De exemplu, în Europa de sud -est, principalele țări de origine sunt Alba nia, Bulgaria, România și
Moldova (copiii fiind traficați spre alte țări), țări de destinație (unde sunt primiți copiii) sunt
Kosovo, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, iar principalele țări de tranzit (care servesc ca punct
de intrare în altă țară) sunt Se rbia, Muntenegru și Croația58.
Copiii pot deveni victime prin intervenția unor factori de risc (de vulnerabilitate):59
respingerea sau opoziția normelor sociale și morale de contact ale mediului lor social, anumite
istorii din viața lor, factori de stress (a buz sexual, tortură, maltratare). Împotriva fenomenului de
a deveni victime și pentru protecția copilului trebuie maximalizată intervenția factorilor
protectivi. Majoritatea copiilor traficați suferă prin separarea de comunitatea unde au trăit, prin
condiț iile vitrege de viață și muncă, prin amenințările proxeneților, ale traficanților, prin
neîncrederea în autorități, lipsa unui statut legal și astfel dezvoltă relații de dependență
emoțională cu traficanții lor (iubindu -i și urându -i în același timp).
Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în țara unde este exploatat. Chiar
dacă reușesc să „evadeze” din lumea traficului și se întorc acasă, impactul social devine mai
puternic: familia îl poate respinge, nu mai are aceleași abilități sociale , educative cu ale celorlalți
copii, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de rușine și vinovăție
conduc la lipsa încrederii, conduc la gânduri și tentative de sinucidere, la toate acestea
adăugându -se și impactul fizic ale traf icului suferit: violența fizică din partea traficanților,
clienților, proxeneților, contactarea de boli cu transmitere sexuală.
Toate eforturile anti trafic -copii se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la
viață, la dezvoltare, la protecți e, dreptul la participare, dreptul la informație (al copiilor -victime
ale traficului, copiilor vulnerabili de a fi exploatați). Asistența și protecția copilului – victimă a
traficului de ființe umane trebuie să fie cu totul specială, distinctă de a adulțil or din toate
punctele de vedere: lege, politică, programe, acțiuni adoptate de instituții publice, private,
tribunale60.
Printre măsurile speciale de protejare și ajutorare a copiilor – victime ale traficului sunt
incluse unele proceduri, astfel încât: să n u fie implicați penal, nu trebuie sancționați ca urmare a
situației lor de ființe traficate; să se realizeze o reunire a copiilor traficați cu familiile lor (după o
analiză de risc și consultarea copilului dacă este în interesul copilului); li se vor oferi , pe timpul
procesului penal, programe de asistență fizică, psihică, medicală, juridică, educativă; să fie
protejați împotriva traficanților (și în timpul procedurilor de obținere a compensațiilor); să le fie
57 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., p. 77.
58 Salvați Copiii, Răspuns la problema traficului de copii.
59 I.C. Ichim, Minorul – în reglementările europene. Editura Timpul, Iași, 2003, p. 14.
60 Raport al înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către Consiliul Economic și Social, Principii
recomandate și linii directoare cu privire la drepturile omului și traficului cu ființe umane.
NESECRET
NESECRET
29 din 158 protejate intimitatea și identitatea, prin iniț ierea de programe adecvate, de către persoanele ce
lucrează cu copiii -victime.
Statisticile privind numărul copiilor traficați sunt greu de obținut, fiind îngreunate de
natura clandestină a mijloacelor de traficare și dificultăților legale de identificare a acestor
categorii de victime. Națiunile Unite au oferit unele statistici estimative61, indicându -se la nivel
mondial aproximativ 1,2 milioane de copii traficați în scopul exploatării prin muncă; rapoartele
ONG -urilor62 estimează că mii de băieți și fete ma i mici de 13 ani sunt traficați din și în
interiorul Europei de est pentru muncă forțată, cerșit, furt, iar Banca Mondială indică faptul că
peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani și nu au acces la apă potabilă63.
Femeile – victime ale trafi cului de persoane
Rețelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanții acționând
transfrontalier: de exemplu, fete (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud64.
Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri comerciale urm ează aceleași căi cu cele ale
traficului drogurilor, armelor – generând profituri uriașe. Traumele acestor victime -femei,
traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, își au originea într -un abuz mintal și fizic din istoria
lor de viață. De aceea, proces ul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele
angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul personal al
fiecărei femei traficate.
Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile su nt generate de habitatul
fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și morale. De exemplu, o
adolescentă traficată argumenta motivația pentru care a plecat din România: „Când m -am hotărât
să părăsesc România, nu exista nici o șansă p entru mine aici. Aveam un copil de crescut, părinții
mei îmi tot cereau bani, tatăl copilului plecase în Italia și nu se mai întorsese. Am încercat de
multe ori să -mi găsesc de lucru, dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu și cu un copil
care mă a ștepta acasă? Așa că am crezut că asta era ultima mea șansă. Am plecat în Serbia cu
ajutorul unui bărbat și, în final, m -am trezit în Sarajevo.”
Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată,
factori ce include med ii de familie abuzive, sprijin limitat, sărăcie, precum și visul oricărei femei
de a avea un viitor mai bun. Această problemă o putem exemplifica prin situația a două tinere
surori, abuzate sexual de tatăl lor și care au fugit de acasă și au fost abordate de un „lider” al
străzii, care a vrut să le ducă în Serbia, însă au fost salvate pentru moment prin Centrul de
Consiliere al Organizației Salvați Copiii – România. Deși se află în siguranță, își continuă școala,
există momente în care își doresc „să -și înc erce norocul” peste hotare. Femeile sunt ademenite
prin promisiuni de câștiguri importante, încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare,
animatoare, prostituate, ori nu se specifică acest lucru). Din raportul unor victime -femei, s -a
evidențiat faptul că au fost transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și țări,
au fost examinate medical și nu au știut unde se află. Ele erau obligate să se prostitueze în țările
de tranzit65.
O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei ( făcându -le vulnerabile) este
influenta mijloacelor mass -media, a tehnologiilor informaționale noi – imagini înșelătoare,
degradante ale femeii (de exemplu, banalizarea, vânzarea propriului trup, ce implică pierderea
respectului de sine și a demnității)66. Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de
locuri de muncă sau sub acoperirea agențiilor matrimoniale prin poștă electronică. Femeile sunt
recrutate prin anunțuri publicitare care le „promit” o carieră de dansatoare, lucrător hotelier,
chelneriț e, baby sitter; însă ajunse în țara de destinație, sunt deposedate de pașapoarte și silite să
61 Surse, Europol 2003, USDOS 2003, ILO -IPEC, 2004 .
62 R.C.P. 2003 (Regional Clearing Point on Counter Trafficking).
63 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit.2005, p. 78.
64 Gheorghiță Mateuț și colaboratorii – op. cit. pag.78.
65 Recomandarea nr. R(2000)11, Consiliul Europei.
66 Anexă la Recomandarea Consili ului Europei, Paragraful 8.
NESECRET
NESECRET
30 din 158 devină sclave ale traficanților.
Înainte de transportul în țara de destinație, victima este staționată într -o locație stabilită
de recrutor, până la crearea unui grup și perfectarea actelor de deplasare, fiind sub o strictă
supraveghere; apoi sunt predate unor călăuze pentru a trece „în siguranță” frontiera67.
Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza și prin consimțământul
acestora, femeil e părăsind țara cu viză turistică; apoi se exercită violențele, iar femeile sunt
vândute altui proprietar, li se rupe contractul de transport, li se iau pașapoartele și, în final, ele
sunt forțate să se prostitueze.
Alte categorii de persoane – victime al e traficului de persoane
Un caz particular îl constituie bărbații care pot deveni victime ale traficului. Clienții
comerțului sexual determină traficul de persoane, traficanții străduindu -se să răspundă „cererii”
acestora.
Unele statistici din Suedia și No rvegia identifică motivele pentru care bărbații cumpără
servicii sexuale, anume: curiozitatea, variația sexuală și comoditatea, probleme de singurătate,
probleme în viața de cuplu sau pentru o confirmare a dominării masculine. Homosexualitatea și
pedofilia sunt recunoscute ca nevătămătoare și atunci legile civile, normele sociale, instanțele de
judecată au început să rescrie legile, aceasta datorită unor tendințe psihologice. Bărbații
homosexuali au o probabilitate mai mare să angajeze relații sexuale cu mi nori.
În studiile asupra problemei pedofiliei ale dr. Joseph Nicolosi – director executiv al
NARTH – se relatează că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienților săi, au avut loc
cu o persoană matură, care era de încredere, iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca
iubire. În general, băieții predispuși la homosexualitate încep prin a fi singuri, înstrăinați de tată
și resimt frustrare și o relație deficitară cu rudele de același sex. Când un băiat va primi atenție de
la o persoană (bă rbat) mai în vârstă, se va realiza o legătură între iubire și sexul homoerotic,
băiatul formându -și astfel tiparul său sexual.
Bărbații cad victime ale traficului în scop de executare de munci forțate în industrie
(construcții, alimentație, hotelieră), în scop de cerșetorie și transplantare de organe, dar și prin
utilizarea lor în scopuri criminale, contrabandă, ori sunt recrutați (în special băieții) pentru
operațiuni paramilitare. Subliniem faptul că statisticile oficiale concrete sunt limitate, deși
cercetările și analizele evoluției acestui fenomen sunt permanente, remarcându -se cazuri, însă
secvențiale. Conform statisticilor Organizației Internaționale pentru Migrație, Biroul București,
vizând anul 2004, s -a înregistrat un număr de trei victime bărbați, repatriați (doi minori și un
major de 44 ani), ce au fost traficați în scop de exploatare sexuală, cerșetorie și furt68.
Prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană69
Traficul de organe, țesuturi și celule de origine umană, formă a traficulu i de persoane,
constituie o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului, în mod special a demnității
umane, integrității fizice și psihice. Această formă de trafic este câmpul de acțiune al rețelelor de
crimă organizată care adesea recurg la practi ci inadmisibile, precum exploatarea persoanelor
vulnerabile, prin folosirea de amenințări și violențe70.
În ciuda atenției acordate în ultimul timp de către guvernele și organizațiile
nonguvernamentale ale statelor lumii traficului de organe, țesuturi și celule de origine umană, nu
există informații detaliate legate de prelevarea de organe și nici programe de combatere a
traficului de organe71. Există foarte puține probe ale traficului de organe și țesuturi umane,
sursele oficiale fiind aproape inexistente.
67 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit. pag. 79.
68 Gheorghiță Mateuț și colectiv – op.cit., pag. 81.
69 Ibidem, pag.178.
70 Raportul Parlamentului European asupra inițiativei Greciei privind adoptarea unei decizii cadru pentru
prevenirea traficului de organe și țesuturi umane și lupta contra acestui fenomen, 3 octombrie 2003
71 Cristian Eduard Ștefan – Traficul de organe și țesuturi umane. Formă de manifestare a criminalității organizate,
Revista „Poliția Capitalei” nr. 303/2006
NESECRET
NESECRET
31 din 158 Problematica traficului de organe se raportează cel mai adesea la demersurile voluntare
ale persoanelor sărace care doresc să obțină un avantaj economic prin operația de transplant.
În 1991 Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie și -a expr imat
preocuparea asupra “informațiilor privitoare la copii, ca fiind victime ale traficului de organe, în
scopul realizării de transplanturi ilegale”72. Grupul de Lucru a observat ulterior că probe evidente
ale incidenței implicării și ale extinderii acestu i fenomen sunt dificil de obținut și a cerut
Secretariatului General să invite agențiile Națiunilor Unite și pe alții să -și continue investigațiile
pentru a strânge probe cu privire la traficul de organe umane73.
În 1996, Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General să
examineze, în cooperare cu agențiile Națiunilor Unite de profil (în special Organizația Mondială
a Sănătății și Interpolul) reconsiderarea acuzațiilor privitoare la prelevarea de organe și țesuturi
de la copii și adulț i în scopuri comerciale74. Comisia a solicitat statelor membre să întărească
legislația existentă sau să adopte legi noi, care să -i pedepsească aspru pe cei care în mod
conștient participă la traficul de organe, în mod special organe aparținând copiilor75.
Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Biomedicinii (1997) stipulează76 că
nu trebuie obținute câștiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a țesuturilor și
organelor sale. Convenția menționează în continuare că prelevarea de organe ș i țesuturi umane
poate avea loc cu o informare corespunzătoare și cu consimțământul donatorului. Convenția a
fost semnată de 31 de state membre ale Consiliului Europei, ratificată de 16 dintre acestea și a
intrat în vigoare la 01.12.1999. România a ratific at Convenția prin Legea nr. 17 din 22.02.2001.
De peste 40 de ani, transplantul de organe s -a transformat dintr -o procedură
experimentală practicată în centre de medicină avansată, într -o intervenție terapeutică practicată
în spitale și clinici din întreag a lume. Transplantul de organe solide, cum ar fi rinichii, ficatul,
inima sau plămânii a devenit treptat o componentă obișnuită a sistemului de sănătate din mai
multe țări ale lumii.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproape 50.000 din cele 70. 000 organe
solide transplantate anual sunt înlocuiri de rinichi și mai mult de o treime din ultimele
transplanturi au loc din țări slab sau mediu dezvoltate77. Mai mult, numărul de transplanturi de
țesuturi umane este de asemenea în creștere, atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de
dezvoltare, dar datele referitoare la acest tip de transplant sunt mai puțin cuprinzătoare. Oricum,
dezvoltarea rapidă a tehnologiei în acest domeniu ridică probleme de ordin legal, etic și medical,
având în vedere că baza de organe nu se ridică la nivelul cererii din partea persoanelor.
Numai în Europa s -a estimat că aproximativ 120.000 pacienți fac dializă și în jur de
40.000 persoane așteaptă un rinichi. Lista de așteptare pentru un transplant în prezent este de
aproximativ 3 ani, dar se preconizează ca perioada de așteptare să crească la 10 ani până în anul
2010. Problema principală în prelevarea de organe este asigurarea compatibilității grupei de
sânge și țesutului dintre donator și primitor.
Unii experți estime ază vânzarea ilegală de organe pentru cel puțin câteva mii de
transplanturi pe an. Nu este însă stabilit după aceste estimări câți dintre acești vânzători de
organe au fost traficați și câți au făcut o tranzacție ilegală de vânzare a propriilor organe în m od
voluntar.
Traficul internațional de organe umane este în creștere, fiind alimentat atât de cererea
72 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 16 -a sesiune, Documente ale
Națiunilor Unite, 1991
73 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 19 -a sesiune, Documente ale
Națiunilor Unite
74 Rezoluția Co misiei pentru Drepturile Omului nr. 6/ 1996; Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor
Contemporane de Sclavie la a 21 -a sesiune, Documente ale Națiunilor Unite
75 Rezoluția Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 61/ 1996; Program de acțiune asupra traficul ui de persoane și
exploatării prin prostituție și altele, Documente ale Națiunilor Unite
76 Art. 21 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Biomedicinii (1997)
77 Congresul al 11 -lea al Națiunilor Unite asupra prevenirii criminalității 2005 – Măsuri efective de combatere a
crimei organizate transnaționale
NESECRET
NESECRET
32 din 158 sporită de organe, cât și de lipsa de scrupule a traficanților. Recrudescența fenomenului a
determinat o reconsiderare serioasă a legislației în vigoare, în timp ce Organizația Mondială a
Sănătății a cerut mai multă protecție pentru persoanele cele mai vulnerabile, care ar putea să
vândă un rinichi pentru o sumă de 1.000 dolari americani. Organizația Mondială a Sănătății a
elaborat în 1991 un set de „Princi pii de Bază ale Transplantului de Organe Umane”, care
stipulează că vânzarea de organe și țesuturi umane constituie o violare a drepturilor omului și a
demnității umane.
Principiile relevante, statuate de Organizația Mondială a Sănătății în cazul
transpla nturilor de organe sunt următoarele: consimțământul în cunoștință de cauză și informat al
donatorului în cazul transplantului voluntar de organe; transplanturile pot avea loc între persoane
înrudite, cu o relație genetică dovedită și când între donator și primitor există compatibilitate (de
țesut și sânge); organele și țesuturile umane să fie obținute mai degrabă de la cadavre, decât de la
donatori vii; necomercializarea transplanturilor, neacceptarea vânzării de organe în nici un fel de
circumstanțe.
Cere rea în continuă creștere de organe umane, traficarea necontrolată și provocările unui
transplant între specii înrudite au impus o serioasă reevaluare a obiectivelor internaționale și au
dat un nou impuls rolului Organizației Mondiale a Sănătății în strânge rea informațiilor
epidemiologice și în stabilirea unor standarde cu norme de bază. Nu există date sigure asupra
traficului de organe sau asupra activității de transplant în general, din cauza naturii ilegale a
fenomenului, dar este unanim apreciat că se af lă în creștere.
Biroul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății a adoptat o Recomandare78 prin care
ia act de necesitatea acordării unei atenții deosebite riscurilor traficului de organe și solicită, de
asemenea, guvernelor statelor membre să ia măsuri de protecție a segmentelor de populație cele
mai sărace și vulnerabile la „turismul pentru transplant” și la vânzarea de țesuturi și organe
umane.
Declarația Autorității Medicale Mondiale (A.M.M.) asupra donării și transplantului de
organe și țesuturi uma ne din octombrie 200079 stipulează că stimulentele financiare oferite
pentru transplantul de organe pot fi considerate o măsură de constrângere și în orice caz ar trebui
interzise. Ar trebui făcute eforturi speciale pentru asigurarea unui consimțământ liber și în
cunoștință de cauză a donatorilor. Declarația face un apel către toate țările să desfășoare activități
pentru prevenirea traficului de organe și țesuturi umane.
În China, condamnaților executați le sunt în mod curent prelevate organele, imediat dup ă
execuție80. China a stabilit reguli privind utilizarea corpurilor și organelor condamnaților
executați încă din 1984. Aceste reguli arată că organele pot fi recoltate dacă nimeni nu pretinde
corpul și condamnații executați au acceptat în mod voluntar să l e fie prelevate organele în acest
fel sau dacă familiile au consimțit acest lucru81.
Acest tip de prelevare de organe, cu consimțământul incert al victimelor nu reprezintă
trafic de organe, atâta timp cât de această problemă se ocupă statul și deci nu este considerată
infracțiune. Există însă rapoarte asupra unor cazuri când astfel de organe sau țesuturi prelevate
au fost vândute peste hotare, pentru profitul intermediarilor ilegali. Organele recoltate în China
sunt utilizate de către primitori bogați din Ho ng Kong, Coreea, Japonia, Malayezia, Singapore
sau Taiwan.
În anul 2006, poliția a distrus o rețea internațională care intermedia transplanturi ilegale
de rinichi donate de brazilieni săraci unor cetățeni israelieni la o clinică din Durban, Africa
de Sud82.
Țări precum Brazilia, India și Moldova, binecunoscute surse de donatori, au incriminat
78 Recomandare asupra Transplantului de Organe Umane și Țesuturi , Organizația Mondială a Sănătății, a 113 -a
Sesiune, ianuarie 2004
79 Declarația asupra donării și transplantului de organe și țesut uri umane, A 52 -a Reuniune Generală a Autorității
Medicale Mondiale, Octombrie 2000
80 Raportul Amnesty International – “Executați conform legii?“, Pedeapsa cu moartea în China, martie 2004
81 www. icrc. org
82 www. who. int
NESECRET
NESECRET
33 din 158 vânzarea și cumpărarea de organe umane. În spatele creșterii traficului de organe stă cererea
crescută pentru transplanturi de organe. Filipine, ca și I ranul reprezintă una din puținele țări din
lume care are un sistem deschis al vânzării și cumpărării de organe umane. Primitorii vin din țări
precum Japonia și Marea Britanie, așa cum a arătat profesorul Nadey Hakim în studiul „Un
rinichi costă 100.000 dol ari, iar donatorul primește 2.000 dolari”, publicat în 2003.
Traficul de organe umane, în special traficul de rinichi s -a dezvoltat în Irak83, ca o
consecință dezastruoasă a războiului din acea zonă. Mulți irakieni aflați în șomaj și care trăiesc
în mizerie fac pasul și intră în acest cerc vicios reprezentat de comerțul cu organe umane.
Principalii beneficiari, în afara traficanților, sunt irakienii suficient de bogați să cumpere un
rinichi, dar și turiștii străini atrași de prețul relativ redus al organelor (2.000 -3.000 dolari pentru
un rinichi). Donatorii provin într -un procent de 90% din cartierele sărace ale Bagdadului, în
special din cartierul Sadr, unul din cele mai sărace cartiere ale Bagdadului. Medicii, care în
general nu sunt de acord cu această for mă de trafic, nu pun însă întrebări atunci când un donator
se prezintă la spital însoțit de beneficiarul transplantului.
În ciuda unei tradiții puternice că țesuturile și organele umane ar trebui oferite în dar, unii
membri ai comunităților care se ocupă d e transplanturi și autoritățile din diferite țări și -au
exprimat interesul în acordarea de bonificații pentru furnizarea de părți ale corpului omenesc,
sperând astfel să sporească accesul la un transplant. În acest context, deși plata este ilegală în
aproa pe toate țările, s -au raportat numeroase cazuri de donatori vii remunerați în mod direct sau
indirect pentru transplant de rinichi.
Există, de asemenea, o evidentă dezvoltare rapidă a „turismului pentru transplant”, în
care diferite persoane călătoresc de seori împreună cu chirurgii lor în vederea achiziționării de
organe, în timp ce „donatorii” plătiți aparțin segmentelor sociale mai vulnerabile. Turismul
medical pentru transplant nu este o problemă recentă, încă de la începutul anilor ’80 asiaticii se
deplasau în India și în Asia de Sud -Est pentru a primi organe de la donatorii săraci. Complicații
apar în situațiile în care țesuturile sau organele umane donate fără compensații financiare sunt
ulterior vândute de către traficanții de organe pentru obținerea de câștiguri materiale.
Acești factori conduc la o creștere a traficului de organe și țesuturi umane în ultima
perioadă de timp. Traficul de organe umane oferă teren de lucru pentru grupările de crimă
organizată. Grupările criminale implicate în traficul de organe adeseori au în componență
membri ai lumii medicale și sunt adesea cunoscuți ca “răpitori ai propriilor victime”, care în
anumite cazuri sunt copii.
Pentru acest motiv și pentru multe altele Organizația Mondială a Drepturilor Omului și
Organizația Mondială a Sănătății și -au exprimat în repetate rânduri dezaprobarea față de
vânzarea corpului uman și a părților sale, în special procurarea de organe și țesuturi de la
persoane în viață sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor decedaț i.
În Asia, America de Sud și Africa, există o respingere unanimă, din motive culturale și
personale, precum și datorită costurilor mari, față de utilizarea organelor cadaverice sau a celor
provenite de la persoane moarte. Majoritatea organelor transplanta te provin de la donatori vii, de
cele mai multe ori neînrudiți. Chiar și în Statele Unite, numărul de transplanturi de rinichi de la
donatori vii îl depășește pe cel al transplanturilor de la donatori decedați.
Potrivit Consiliului Europei, legea penală ar trebui modificată astfel încât intermediarii și
personalul medical implicat în procedurile de transplanturi ilegale să răspundă penal, în timp ce
vânzătorii „donatori” să fie exonerați de răspunderea penală, cu condiția să nu fie în mod direct
implicați î n activități ilicite de trafic de organe84.Consiliul Europei notează că anumite țări
precum Germania și Elveția se îndreaptă către legi mai puțin restrictive, care să permită un
transplant de organe facil între persoanele înrudite85.
83 Cristian Eduard Ștefan – Traficul de organe și țesuturi umane. Formă de manifestare a criminalității organizate,
Revista „Poliția Capitalei” nr. 304/2006
84 Recomandarea Consiliului Europei 1611 ( 2003) – Traficul de organe în Europa
85 Vermot – Mangold, G., Traficul de organe în Europa, Reu niunea Parlamentară a Consiliului Europei, Documentul
9822, iunie 2003
NESECRET
NESECRET
34 din 158 Traficul de organe poate îmbrăca forme dintre cele mai grave. Copiii, câteodată chiar
nou-născuții sunt vânduți în acest scop. Poliția italiană a arestat patru ucrainieni învinuiți că
făceau parte dintr -o rețea internațională de trafic de organe provenite de la nou -născuți. Un
bărbat și trei femei au fost arestați, una dintre femei dând naștere cu câteva zile mai devreme
unui copil destinat vânzării ilegale. Traficanții au fost reținuți în momentul în care se pregăteau
să vândă copiii polițiștilor sub acoperire infiltrați pentru s uma de 50.000 dolari.
În mai 2004, un raport transmis de Ambasada Greciei la Tirana poliției din Salonic a
dezvăluit existența unui trafic de organe de la copii din Albania, cu destinația Grecia și Italia.
Potrivit raportului, copiii din Tirana au fost asa sinați și organele lor au fost transportate în Italia
și Grecia de către funcționari albanezi, prin valizele diplomatice, pentru a se evita controlul la
frontieră. Acest comerț a debutat la începutul anilor 1994.
Fenomenul traficului de organe, țesuturi și celule de origine umană nu atinge doar țările
în curs de dezvoltare, dar și țările industrializate. În Irlanda, 32 spitale publice și private au fost
închise pentru desfășurarea unor activități ilicite de trafic de organe de la copiii internați în acele
clinici. Aceste spitale au recunoscut că au prelevat organele de la copiii decedați, pentru a fi
vândute laboratoarelor farmaceutice.
Protocolul Națiunilor Unite asupra traficului de persoane definește traficul de organe ca
fiind „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, utilizând
amenințări sau constrângeri sau profitând de o poziție de vulnerabilitate, în scopul prelevării de
organe de la aceasta”86. Statele care ratifică Protocolul au obligația de a incrimina în legile
penale infracțiunile privind traficul de organe și trebuie să ia în considerare luarea de măsuri
pentru recuperarea fizică, psihologică și socială a victimelor, incluzând, în cooperare cu
organizațiile nonguvernamentale consilierea și informarea victimelor, asistența psihologică,
medicală și materială87. Protocolul opțional asupra vânzării de copii, prostituției și pornografiei
infantile din 200088 specifică că vânzarea de copii în scopul transferării organelor lor pentru
obținerea de profit ar trebui consider at act criminal.
Un raport al Consiliului Europei89 consideră că „traficul de organe în Ucraina, Rusia,
Bulgaria, România și Georgia este foarte mobil și bine organizat de rețele de intermediari, de
medici calificați și asistenți medicali specializați”. D in analiza fenomenului traficului cu țesuturi
și organe umane se desprinde concluzia tendinței deplasării infracțiunilor din sfera crimei
organizate în sfera criminalității transfrontaliere. Astfel, spațiul de acțiune s -a modificat, în multe
cazuri România fiind doar locul de unde sunt recrutate persoanele predispuse a -și vinde un țesut
sau organ care, prin intermediul rețelelor internaționale de traficanți compuse atât din cetățeni
români, cât și din cetățeni străini, ajung în alte țări, unde are loc, de f apt vânzarea organului
uman, deseori sub acoperirea unui transplant legal.
În România, activitatea de transplant de organe, țesuturi și celule umane este organizată și
controlată de către Ministerul Sănătății, prin Agenția Națională de Transplant90. La niv elul
acesteia există o statistică oficială a tuturor recoltărilor și transplanturilor de țesuturi și organe
umane efectuate în unitățile Ministerul Sănătății, incluzând datele de identificare exactă, atât a
persoanelor de la care s -au prelevat organe și țe suturi, cât și a celor care au beneficiat de
transplant.
Chirurgii din țara noastră apreciază drept imposibilă existența rețelelor de trafic de
organe în România, având în vedere numărul redus al donatorilor și condițiile necesare realizării
unor astfel d e intervenții. Numărul persoanelor care au nevoie de transplant pentru a supraviețui
este extrem de mare, comparativ cu cel al donatorilor și cu posibilitățile chirurgilor de a efectua
aceste intervenții. Criza de donatori este o problemă cu care medicii d in domeniul transplantului
86 Art. 3 din Protocolul Națiunilor Unite asupra traficului de persoane
87 Art. 6 din Protocolul Națiunilor Unite asupra traficului de persoane
88 Art. 3 din Protocolul opțional asupra vân zării de copii, prostituției și pornografiei infantile din 2000
89 Vermot – Mangold, G. – Traficul de organe în Europa, Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei,
Documentul 9822, iunie 2003
90 Art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 79/19.08.2004 privind înfii nțarea Agenției Naționale de Transplant
publicată în M.O. nr. 791/27.08.2004
NESECRET
NESECRET
35 din 158 se confruntă de la începutul activității. La nivel național, în anul 2004 au existat doar nouă
donatori, iar în 2005 zece donatori. România se confruntă cu o lipsă acută de donatori cadavru de
organe, ceea ce conduce la prelevare a și transplantul de organe de la donatori în viață.
Sesizări privind vânzarea de organe de către cetățeni români au existat și există și în
prezent. De exemplu, în 2004, un cetățean român a fost arestat de organele judiciare pentru
săvârșirea infracțiunii de furt, iar în urma investigațiilor medicale care i s -au efectuat în
penitenciar s -a constatat că îi lipsește un rinichi. În urma declanșării unei anchete s -a stabilit că
acesta își vânduse rinichiul unui cetățean sârb contra sumei de 30.000 mărci german e, operația
de transplant având loc într -o clinică din Austria. Vânzătorii de organe suferă o mulțime de
stigmatizări din partea comunității și familiei. Acest aspect este similar stigmatizării femeilor
traficate în scopul prostituției. De fapt sunt multe aspecte similare privind reintegrarea și lipsa
suportului familiei și comunității pentru ambele tipuri de supraviețuitori ai traficului.
1.5. Pericolul traficului cu materiale strategice
Considerații asupra implicațiilor ce rezidă din tendințele organizațiilo r teroriste de a
obține precursori pentru arme de distrugere în masă
Materialele strategice, în accepțiune generală, reprezintă cumulativ sau separat după caz:
• Produse și tehnologii cu dublă utilizare – articole, software, tehnologii și servicii din
domeniul industrial, care au dublă utilizare (civilă și militară), precum și articole, tehnologii și
servicii, inclusiv cele purtătoare de tehnologii informatice și de comunicații, referitoare la
dispozitive nucleare explozive, arme nucleare, chimice, biolo gice și la rachete purtătoare de
asemenea arme;
• Produse militare – armamente, muniții, rachete, bombe, torpile, mine, vehicule
terestre, aeriene și maritime și alte produse, echipamente și sisteme proiectate și realizate pentru
scopuri militare, compo nente, părți și accesorii ale acestora, precum software și tehnologia
aferentă pentru realizarea acestora.
Perioada ulterioară marilor atentate teroriste (11 Septembrie 2001 -SUA, 11 Martie 2004 –
Spania, 7 Iulie 2005 -Anglia) este marcată și de o importantă reacție, din partea tuturor statelor,
materializată prin: inițiative legislative interne și internaționale, acțiuni comune de mare
amploare (ex. Coaliția împotriva terorismului), exerciții multinaționale, redimensionarea
sistemelor de securitate și a forțel or de reacție contrateroristă, activități de sprijin, mediere la
nivel înalt a conflictelor, sancțiuni economice, acorduri de cooperare în domeniul schimburilor
de informații, a sistemelor de urmărire, intensificarea eforturilor de interzicere a proliferăr ii
Armelor de Distrugere în Masă91.
În conformitate cu analiza evenimentelor majore care au marcat evoluția recentă a vieții
sociale, economice, politice și religioase, la nivel global, se poate observa cu ușurință că
proliferarea produselor și tehnologiilo r destinate obținerii Armelor de Distrugere în Masă, în
special a agenților NBC, reprezintă unul dintre fenomenele negative, aflate în atenția tuturor
instituțiilor de aplicare a legii, la nivel global.
Această concluzie survine descoperirii unui număr din ce în ce mai crescut de cazuri în
care celule teroriste, aparținând unor grupări cu vaste resurse financiare și umane, au obținut și
au încercat să utilizeze precursori pentru Arme de Distrugere în Masă. (ex. Sarin în Japonia,
Ricin descoperit în Anglia, substanțe chimice în Italia, materiale nucleare în SUA).
Pe cale de consecință se poate aprecia că există 4 mari segmente în ceea ce privește
traficul cu materiale strategice: importuri/exporturi neautorizate ale unor operatori licențiați –
consecințe mino re; încercările unor grupuri infracționale organizate de a trafica precursori pentru
ADM, în scopul obținerii unor beneficii financiare – consecințe medii; tendința unor state de a
acumula potențial pentru obținerea de ADM -consecințe majore; interesul grupărilor teroriste de
a obține și utiliza pentru realizarea atentatelor agenți NBC sau precursori pentru ADM –
consecințe majore.
91 Acțiunea Comună 2007/468/PESC a Consiliului Europei
NESECRET
NESECRET
36 din 158 Ultimele două segmente pot avea forme de manifestare care se întrepătrund la un moment
dat, având în vedere faptul că, recent, rutele de trafic și mijloacele grupurilor infracționale
organizate sunt folosite de organizațiile teroriste pentru realizarea scopurilor proprii. Astfel, cel
mai mare pericol, în ceea ce privește traficul cu materiale strategice, ar putea fi reprezentat d e
orientarea grupărilor teroriste către mijloace deosebit de puternice pentru realizarea atentatelor.
Această orientare reprezintă rezultatul unui proces de rafinare a metodelor și mijloacelor folosite
de organizațiile teroriste în contextul evoluției stru cturării organizaționale a acestora92.
De-a lungul istoriei, terorismul a fost utilizat cu diferite grade de succes; a fost
instrumentul anarhiștilor de la începutul Secolului XX, precum și scânteia care a declanșat
Primul Război Mondial. Terorismul a câști gat mai mult teren și ca o consecință a Războiului
Rece, a destrămării imperiilor coloniale, precum și în urma răspândii mijloacelor de comunicare
în masă. Extinderea activităților teroriste, așa cum le cunoaștem noi azi, a început în 1972, odată
cu atenta tul împotriva sportivilor care reprezentau Israelul la Jocurile Olimpice de la Munchen.
A. Substanțele chimice
Substanțele chimice realizate pentru folosirea în domeniul militar sunt, de regulă, greu de
obținut întrucât urmează un regim deosebit de strict în privința normelor de securitate și pază,
impuse de către statele care le dețin93. Totuși,unele dintre acestea pot fi realizate în laborator cu
sprijinul unor specialiști și a unor instrumente și materii prime costisitoare. Realizarea
substanțelor respec tive este apanajul unor organizații teroriste care dispun de fonduri financiare
mari și care iau măsuri draconice de conspirare a unor astfel de preocupări. Pe lista substanțelor
toxice de luptă care ar putea fi sintetizate în laborator se găsesc: gazul VX , SABINUL,
SOMANUL, JPERITA, CS și o serie de substanțe pe bază de clor.
O altă cale de obținere a substanțelor chimice letale este prin sintetizarea din produși
industriali. Există o serie de produse care pot fi achiziționate ușor de pe piața comercială:
insecticide, pesticide, compuși chimici industriali. Din sinteza și distilarea amestecului anumitor
substanțe chimice industriale se pot obține otrăvuri foarte puternice. Toxinele astfel obținute pot
fi transportate și folosite în scopul contaminării apei, aerului sau alimentelor din zona țintă. In
general substanțele chimice nu au fost folosite în trecut ca mijloc frecvent pentru realizarea de
atentate teroriste. Cazurile cunoscute se limitează în general la amenințări și tentative: extremiști
de stânga au amenințat că vor folosi substanțe chimice împotriva unor obiective militare sau
civile (Europa); extremiști de dreapta au plănuit otrăvirea rezervelor de apă a unor orașe
(America de Nord); unele state care sponsorizează terorismul au sintetizat diverse s ubstanțe
toxice de luptă (VX în Irak); în anumite localități au fost otrăvite produse alimentare cauzând
pierderi umane și economice (1984 – secta Rajneesh în Oregon); anumite substanțe au fost
folosite împotriva forțelor guvernamentale de către grupuri de insurgenți (în diverse părți ale
lumii).
Pericolul actual îl constituie interesul organizațiilor teroriste în obținerea substanțelor
toxice, având în vedere că scopul ultim urmărit este masacrul în masă a unor populații civile
alese aleator. În ultimii an i s-au înmulțit capturile de substanțe toxice. De obicei acestea au fost
găsite asupra unor persoane cunoscute sau suspecte că fac parte din organizații teroriste sau
grupări teroriste.
B. Compuși biologici și bacteriologici
Compușii bacteriologici sunt u șor de produs și sunt foarte ieftini în raport cu alte tipuri de
arme existente în arsenalul tehnologiei moderne. De exemplu, costul muniției folosite de armata
S.U.A. în operațiunea “Furtună în deșert” se ridică la zeci de milioane $, costul unei rachete cu
focos nuclear de putere mică este de aproximativ câteva milioane $, în timp ce costul producerii
unei lovituri militare folosind armele biologice se ridică la câteva zeci de mii de dolari.
92 Gl.de brig.(r) Gheorghe Văduva, Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securității și apărării
naționale, în con dițiile statutului României de membru NATO, Ed. Universității Naționale de Apărare, 2005, pg.11 –
12
93 www.ancesiac.ro
NESECRET
NESECRET
37 din 158 Cheltuielile pentru producerea unor arme bacteriologice este în continuă scădere datorită
progreselor înregistrate în microbiologie și biotehnologie. Acest lucru a atras atenția anumitor
state care nu au acces la ultimele cuceriri ale tehnologiei militare convenționale. În 1998,
William Cohen, secretarul de stat al apă rării S.U.A., a afirmat că pe “lista neagră” a deținătorilor
de arme biologice se află 25 de state. Printre aceste state se află și unele cunoscute ca sponsori și
susținători ai organizațiilor teroriste: Iran, Irak, Siria, Cuba, Libia, Coreea de Nord.
Avân d în vedere deosebita lor eficacitate și costurile ieftine de producție, compușii
biologici și bacteriologici se află pe lista mijloacelor alese de organizațiile teroriste și extremiste
pentru realizarea atentatelor. Există semnale care arată preocuparea u nor organizații extremiste
pentru obținerea unor astfel de arme. Anterior atacului cu gaz SARIN, șeful sectei AUM, Shoko
Asahara, împreună cu 40 de discipoli, a vizitat Zairul cu scopul de a izola rădăcini virale obținute
de la bolnavii de Ebola. Rădăcinil e virale recoltate trebuiau să stea la baza unor viitoare atacuri
cu arme biologice. Membrii ai unei organizații fasciste din America au încercat în Mai 1995
obținerea unui set de bacterii care stau la originea ciumei.
Anumiți agenți patogeni pot fi obținu ți prin cerere, de la institute de cercetări
microbiologice; de asemenea, se pot realiza culturi de viruși sau bacterii cu ajutorul unor
echipamente de laborator relativ simple și ușor de întreținut: virusul “MARBURG”, varianta U
sub formă de pudră micros copică (câteva particule pot ucide instantaneu o ființă umană);
“WEEPOX” – virus realizat prin încrucișarea virusului variolei cu cel al encefalitei venezuelene;
“EBOLAPOX” – combinație între virusul Ebola și cel al variolei. Având în vedere faptul ca
durata de viață și acțiune (în unele cazuri și în anumite condiții climaterice) a acestor compuși
biologici și bacteriologici depășește durata medie de viață a ciclului de reproducție uman sau
animal, consecințele unui atentat ar putea fi insurmontabile. Scena riile elaborate pe calculator
arată că, în condiții climatice și meteorologice normale, acțiunea unui agent biologic (fără
mutații) poate face sute de mii chiar milioane de victime într -un teritoriu țintă cu o suprafață de
aproximativ 100 km.2 (ex.100 kg. de TATAIA pulverizate liniar deasupra Washingtonului ar
produce între 1 și 3 milioane de morți).
C. Dispozitive explozive radiologice improvizate
Dispozitivul exploziv radiologie improvizat sau „bomba murdară”94 consta într -o
încărcătură explozivă de mare putere care este înconjurată de un înveliș realizat din material
radioactiv, de asemenea manieră încât explozia să împrăștie substanța radioactivă pe o suprafață
cât mai mare, producând contaminarea unui spațiu și a persoanelor prezente. În accepțiunea cel or
expuse anterior un astfel de dispozitiv poate fi considerat o bombă strategică efectele acestuia
fiind devastatoare.
Proliferarea armamentului de distrugere în masă și disponibilitatea pregătirii individuale
în construcția și artizanarea acestuia reprez intă o nouă amenințare promovată de către fenomenul
terorist.
Lipsa unui control strict asupra tehnologiei nucleare, chimice și biologice, la nivelul
anumitor state, are drept rezultat apariția unui mare număr de organizații extremiste dispuse să
achizițio neze substanțe letale de pe piața neagră sau prin intermediul unor funcționari de stat
corupți. Este de notorietate faptul că pe acest canal și prin intermediul grupurilor criminale
organizate au fost vândute cantități impresionante de armament clasic de i nfanterie. Astfel, este
ușor de presupus că există un transfer ilicit de tehnologie, necesară realizării unor dispozitive
radioiogice improvizate, singurele diferențe manifestându -se la nivelul conspirării acestor
acțiuni, precum și a sumelor mari de bani implicate.
În plus, oamenii de știință și cercetătorii, abandonați de stat, sunt dispuși să se pună în
slujba organizațiilor teroriste, care -i recrutează, sub acoperirea unor fundații și organizații
medicale sau caritabile. Astfel apare o iminentă amenința re din direcția folosirii de mijloace
radioiogice improvizate prin exploatarea parțială a unor tehnologii consacrate, dar care nu au
asigurate mijloacele de securitate autorizate. Un potențial atentat, pe acest segment, poate cauza
94 www.mediauno.ro/articol.php?id_articol=7577
NESECRET
NESECRET
38 din 158 contaminarea unor centre populate în câteva ore.
Interesul unor organizații teroriste în achiziționarea de materiale radioactive a crescut în
ultimii ani. Îngrijorător este faptul că organizațiile respective (culte religioase cu viziuni
apocaliptice, extremiști de stânga sau drea pta, facțiuni islamice fundamentaliste) nu urmăresc
atragerea opiniei publice de partea ideologiei promovate de ei sau negocierea unor cerințe cu
statele țintă. Aceste grupări extremiste urmăresc provocarea unui număr cât mai mare de victime
umane sau dist rugeri împotriva unui stat sau sistem pe care ei îl consideră inamic.
Riscul expunerii populației civile la astfel de atentate a crescut, întrucât grupările teroriste
sus-menționate sunt foarte greu de penetrat de către serviciile de informații. Astfel se reduc
șansele prevenirii unor astfel de atacuri. Experții în domeniu consideră că un grup mic de
tehnicieni racolați de organizațiile teroriste nu ar putea depăși dificultățile tehnice și să creeze o
bombă atomică artizanală, dar posibilitatea teoretică ex istă.
Dintre materialele radioactive, folosite în domeniul medical și cel al industriei strategice,
exista o serie care se pretează la a fi transportate și folosite în scopul unui atac terorist. De
asemenea, multe dintre ele pot fi utilizate în aceeași măs ură ca și combustibil nuclear, dar și sub
formă de material fisionabil pentru construirea unei bombe atomice sau drept componentă a unui
dispozitiv exploziv radiologie improvizat.
Astfel de substanțe pot fi obținute din: institute de cercetare, depozite pe ntru combustibili
nucleari, laboratoare de cercetare ale universităților, uzine nucleare, unități militare strategice,
centre de depozitare a deșeurilor radioactive, spitale specializate etc. (Cobalt 60,
Cesiu 137, Americiu 241 , Uraniu 235).
Mijloacele prezentate sunt doar o parte din totalitatea celor folosite de grupările teroriste
pentru atingerea scopurilor lor. De regulă, fiecare grupare teroristă manifestă o anumită
predilecție spre diverse tipuri de arme. Perfecționarea o rganizatorică și tehnică, achiziționarea de
tehnologii moderne fac din organizațiile teroriste o cauză majoră a instabilității și insecurității
mondiale, pentru deceniile ce urmează. În cadrul preocupărilor globale au fost elaborate de către
O.N.U. protoco ale și convenții, pentru combaterea actelor teroriste, ulterior acestea fiind
ratificate la nivel internațional. De asemenea, deciziile și recomandările U.E. prezintă necesitatea
elaborării și implementării unor măsuri certe de combatere a terorismului, pr ecum și
îmbunătățirea actualelor programe de cooperare95.
Semnificative în acest sens sunt decizia Consiliului U.E. 2005/671/JHA -impune
crearea/desemnarea unei structuri specializate, în investigarea și cercetarea infracțiunilor de
terorism, în cadrul forț elor naționale de aplicare a legii, din Statele Membre, obligativitatea
structurii specializate de a executa schimburi de informații cu Europol și constituirea de echipe
mixte de investigații. În acest context, a fost redimensionat Grupul de Lucru al Poliț iei pentru
Terorism I Conferința de la Haga, ce cuprinde 27 de țări membre.
Urmare atacurilor teroriste din Statele Unite și Spania, Statele Membre au reiterat
necesitatea întăririi cooperării între organizațiile responsabile pentru combaterea terorismului ,
cum ar fi EUROPOL, EUROJUST și polițiile naționale. Poziția Comună a Consiliului
2001/931/CFSP prevedea ca Statele Membre să adopte măsuri specifice, utilizând instrumentele
cooperării polițienești și judiciare în probleme penale, pentru combaterea efect ivă a actelor
teroriste.
Conform deciziilor UE se cere fiecărui Stat Membru ca departamentul specializat să aibă
acces la informații referitoare la investigații judiciare efectuate de autoritățile de aplicare a legii,
care implică oricare dintre persoanele , grupurile sau entitățile listate în Poziția Comună
2001/931/CFSP (suspecte de terorism).
Statele Membre UE și -au redimensionat sistemele antiteroriste concomitent cu noile
reglementări ale Consiliului UE. Au fost completate atribuțiile polițiilor naționale, cele ale
Europol, și s -au luat măsuri de eficientizare a sistemelor de cooperare: în domeniul Justiție și
Afaceri Interne (mandatul de arestare european, recunoașterea mutuală a ordinelor judiciare de
înghețare și confiscare a bunurilor, def iniția comună a infracțiunilor de terorism și stabilirea
95 www.infoe uropa.ro
NESECRET
NESECRET
39 din 158 pedepselor minime, înființarea Eurojust pentru coordonarea eforturilor judecătorilor și
procurorilor statelor membre, dezvoltarea Europol ca centru de colectare și analiză a
informațiilor pe linie de terorism); în domeniul Transporturi și Securitatea Frontierelor
(perfecționarea mijloacelor și metodelor de supraveghere ale tranzitului persoanelor); în
domeniul Finanțării Terorismului (stabilirea listei organizațiilor teroriste, noi reglementări
pentru combaterea spălării de bani, stabilirea unor noi baze de date); în domeniul Securității
Sănătății și Protecției Civile (dezvoltarea unui program îmbunătățit de reacție în cazul unui atac
cu agenți nucleari, radiologiei, chimici sau biologici, înființare a unui Comitet pentru Securitatea
Sănătății).
Măsurile internaționale și inițiativele regionale, dezvoltate în vederea neproliferării
precursorilor pentru Arme de Distrugere în Masă, atestă caracterul de fenomen al activităților
ilicite în domeniu și ridică spectrul amenințărilor NBC sfera problemelor de securitate critice.
Analizele efectuate de către organismele și organizațiile internaționale (Agenț ia
Internațională pentru Energie Atomică, O.N.U., țările – Proliferation Security Inițiative etc.)
constată o creștere a cazurilor de trafic ilicit cu materiale radioactive în zona ce cuprinde
teritoriul Rusiei, Ucrainei, R. Moldova și Belarus96. De a semenea, există aprecieri care atestă
intenția anumitor organizații criminale și grupări extremist -teroriste de a intra în posesia unor
astfel de materiale, precum și a altor substanțe necesare fabricării unor arme de distrugere în
masă. Având în vedere po ziția geografică a țării noastre trebuie considerată posibilitatea ca astfel
de intenții să se materializeze prin încercări de tranzit sau desfășurarea unor tranzacții, pe
teritoriul României.
Principala activitate în zona combaterii traficului cu material elor strategice și N.B.C.
trebuie să o reprezinte prevenirea evenimentelor negative, mai ales în domeniul N.B.C, avându –
se în vedere importanța, specificul și sensibilitatea problemelor abordate, și, mai ales, potențialul
pericol pentru viața și sănătatea cetățenilor, pentru mediu și pentru interesul economiei naționale.
Organele de poliție și organizațiile de aplicare a legii din toată lumea se confruntă cu
provocări continue, aflate într -o permanentă schimbare, legate de eforturile de combatere a
terorism ului. Drept rezultat, aceste organe și organizații au fost obligate să redirecționeze
puținele resurse avute la dispoziție și să caute informații referitoare la activitățile teroriste
utilizând diferite metode care provin din surse foarte variate.
Adesea, multe strategii utilizate pentru combaterea proliferării ADM sunt foarte bine
cunoscute majorității organelor de poliție și altor organe de aplicare a legii. Acestea includ și
eforturi, cum ar fi formarea unor grupuri speciale comune, consolidarea centrelo r regionale de
strângere a informațiilor speciale și furnizarea unor volume costisitoare de securitate
suplimentară pentru infrastructurile critice și pentru potențialele „ținte ușoare”.
Aceste aspecte ridică un număr de întrebări fundamentale pentru angaj ații cu funcții
executive din cadrul organelor de poliție și altor organe de aplicare a legii, precum: în ceea ce
privește infrastructurile noastre vitale și cetățenii noștri, de unde știm când s -a făcut destul? Când
vor lovi din nou teroriștii? Cum vor lo vi și unde? Aceste întrebări sunt în mod clar predictibile,
ca natură. Se poate face referire la acestea ca măsuri proactive, ceea ce ne aduce în fața uneia
dintre provocările cele mai frustrante și mai des luate în considerație cu care se confruntă în ziu a
de astăzi organele de poliție și celelalte organe de aplicare a legii — încercarea de a prevedea
următoarea mișcare a grupurilor infracționale sau teroriste.
1.6. Criminalitatea cibernetică – factor de risc actual și viitor
A. Accesul neautorizat în sisteme le informatice (activități de hacking)
În prezent, rețelele de comunicații electronice și sistemele informatice sunt o parte
esențială din viața de zi cu zi a oamenilor, tinzând din ce în ce mai mult să ocupe un rol
important și în viața economică a unei s ocietăți97. Pe lângă numeroasele beneficii aduse de
96 www.iaea.org
97 www.wall -street.ro/articol/IT -CI-Tehnologie/…/IBM -Atacurile cibernetice
NESECRET
NESECRET
40 din 158 dezvoltarea acestor rețele, acestea au adus și noi amenințări și atacuri îndreptate împotriva
sistemelor informatice interconectate.
Analizele statistice din acest domeniu au pus în evidență o multitudine de forme de
realizare a acestor atacuri, precum și faptul că de oriunde din lume se poate iniția, oricând,
împotriva oricărui sistem – public/privat/guvernamental, precum și posibilitatea ca în orice
moment să apară și să se dezvolte o nouă formă de atac, pentru care încă nu există un remediu.
Când se vorbește de infracțiuni informatice, noțiunea de sistem informatic trebuie folosită
în sensul cel mai larg posibil, pentru a se recunoaște convergența, din ce în ce mai evidentă
dintre rețelele electronice și multitudinea de sisteme pe care acestea le conectează.
Astfel, în noțiunea de sistem informatic sunt incluse computerele personale
(neconectate), agendele electronice digitale, telefoanele mobile – generația a IlI -a, rețelele de tip
intranet, extranet și d esigur rețelele și serverele sau alte componente ale infrastructurii
Internetului
Se consideră că nu există o definiție unanim acceptată cu privire la ceea ce se înțelege
prin infracțiuni informatice -cybercrime.
Cu toate acestea, după scopul sau rolul pe c are îl poate juca un sistem informatic în raport
de săvârșirea unei fapte penale, se pot identifica cel puțin trei criterii, care ar putea identifica o
infracțiune informatică: computerul ca țintă (victimă) a unei fapte penale (ex. accesarea
neautorizată a unui computer); computerul ca mijloc de realizare a unei fapte penale (ex.
folosirea computerului pentru realizarea și prelucrarea unor imagini folosite la contrafacerea
unor bancnote); computerul ca mijloc de stocare a unor eventuale probe (ex. stocarea unor liste
de persoane, ținerea unor evidențe contabile duble).
B. Securitatea
Ne-ar plăcea să credem că propriul calculator este ferit de pericole, atât din afara cât și
din interiorul organizației. În realitate însă, există o serie de factori care pot pe riclita computerul
nostru, ducând la pierderea sau furtul datelor și, în unele cazuri, chiar la distrugerea
calculatorului. Astfel, anumite persoane ar putea să spargă securitatea sistemului pentru a obține
informații sau a trimite viruși, iar diversele pr ograme „spion” (a se vedea mai jos) se instalează
în sistem căutând date despre utilizator.
Având în vedere specificul activității fiecărei instituții, de cele mai multe ori datele
stocate în calculator au o valoare mult mai mare decât echipamentele ca ata re și de aceea
securitatea și integritatea acestora reprezintă o prioritate. Totodată, infectarea unui calculator
conectat în rețea reprezintă un pericol și pentru celelalte calculatoare și deci pentru întreaga
organizație.
C. Punctele vulnerabile exploata te
Vulnerabilitățile pot fi împărțite în șapte categorii principale: Furtul de parole – metode de
a obține parolele altor utilizatori; Inginerie socială – convingerea persoanelor să divulge
informații confidențiale; Greșeli de programare și portițe lăsate s pecial în programe -obținerea de
avantaje de la sistemele care nu respectă specificațiile sau înlocuire de software cu versiuni
compromise; Defecte ale autentificării – înfrângerea mecanismelor utilizate pentru autentificare;
Defecte ale protocoalelor – protocoalele sunt impropriu proiectate sau implementate; Scurgere de
informații – utilizarea de sisteme ca DNS pentru a obține informații care sunt necesare
administratorilor și bunei funcționări a rețelei, dar care pot fi folosite și de atacatori; Refuzul
serviciului – încercarea de a opri utilizatorii de a utiliza sistemele lor98.
D. Principalele categorii de unelte folosite sunt următoarele:
Atac fizic (physical attack) – o modalitate de a sustrage sau distruge un calculator, o rețea,
componentele acestora sau sistemele de susținere (ex: electricitate). Virușii sunt mici fragmente
de programe de calculator care se auto -replică sau inserează copii ale codului propriu în alte
programe, atunci când este rulată o aplicație infectată. Un tip diferit de virus este „viermele “
(worm) care nu infectează fișierele de pe disc, ci se răspândește cu ajutorul rețelei.
Datorită inteconectivității și caracterului său de rețea globală, Internetul a oferit mediul
98 www.coe.ro – Consiliul Europei, Biroul de informare București
NESECRET
NESECRET
41 din 158 cel mai propice pentru răspândirea virușilor informatici. Troien ii sunt tot fragmente de programe
însă nu au capacitatea de autoreplicare, fiind inserați în programe normale. Atunci când
utilizatorul execută aceste programe, execută neintenționat și fragmentul de cod de tip „cal
troian”, aproape întotdeauna efectele fi ind negative.
Script sau program (script or program) – exploatare a vulnerabilităților prin execuția unui
fișier de comenzi (script) sau a unui program. Programe spion – sunt programe despre care
utilizatorul nu are cunoștință, care se instalează odată cu alte soft -uri și care rulează în paralel cu
celelalte programe, culegând date despre utilizator.
Aceste unelte și modul cum ne putem proteja de ele vor fi descrise în cele ce urmează:
E. Atacuri ale “hacker” -ilor
Termenul de “hacker” se referă la persoanel e care sunt acuzate de criminalitate
informatică (cyber -crime). Aceste persoane folosesc diverse tehnici și programe pentru a găsi
breșele de securitate din calculatorul nostru fără cunoștința utilizatorului.
Acest lucru se întâmplă cel mai adesea folosind un alt calculator din rețea și folosind una
din următoarele metode: troieni, viruși, viermi, scanarea vulnerabilităților computerelor din rețea
(în special cele în comunicarea cu alte computere), captarea parolelor (cu ajutorul unor programe
numite “sniff er”), obținerea directă a parolei cuiva (în cadrul unei conversații sau, pur și simplu,
prin urmărirea utilizatorului atunci când introduce parola respectivă).
F. Pierderea și furtul datelor
Întrucât informațiile existente pe un calculator sunt adesea deos ebit de valoroase (în
special datele secrete, confidențiale), apare, la fel ca și în cazul altor bunuri de valoare, riscul
furtului acestor informații. Furtul se poate face prin accesarea fizică a calculatorului nostru, prin
conectarea la bazele de date de pe serverul instituției, sau prin interceptarea unor convorbiri sau
transmisii de date (deosebit de vulnerabile în acest sens fiind conexiunile prin unde radio –
„wireless”). Un alt risc semnificativ constă în pierderea acestor informații de pe calculator .
Aceasta se poate întâmpla ca urmare a unei ștergeri accidentale (sau rău intenționate) ori în urma
unor defecțiuni (în special ale sistemelor de stocare). Cea mai bună metodă de a pune datele
importante la adăpost este crearea de copii de siguranță, ceea ce permite recuperarea integrală a
datelor, chiar și în situația în care o parte dintre ele au fost șterse sau modificate de acțiunea unui
virus informatic.99
Copiii, victime ale pornografiei online
Aici, pericolele care sunt ușor de identificat și care p rivesc în principal educația tinerilor,
constau în: imaginile pornografice care sunt prezente pe Internet și la care poate avea acces
oricine; imaginile pornografice cu minori.
Specialiștii avertizează asupra înmulțirii cazurilor de copii abuzați sexual, r acolați prin
intermediul Internetului. Și în România, utilizarea Internetului pentru comiterea unor astfel de
infracțiuni tinde să ia amploare. Dacă adulții au mai mult discernământ și se pot proteja, copiii
cad frecvent victime ale criminalității și ale p ornografiei online.
Site-urile deocheate sunt accesibile oricui și, printr -un singur click, copiii pot intra în
contact cu diverse persoane străine care le propun întâlniri. Părinții sunt singurii care își pot
proteja odraslele de astfel de pericole, print r-o supraveghere atentă.100
Pornografia infantilă
Calculatorul, deși util în foarte multe situații, a devenit unul dintre principalele
instrumente de creare, răspândire și vizualizare a materialelor cu caracter pornografic infantil,
acces neautorizat în sis teme, înșelătorii prin intermediul unor false licitații crearea unor site -uri
false, folosirea de programe informatice și dispozitive pentru inscripționarea benzii magnetice a
cardurilor etc. O simplă căutare făcută cu ajutorul unui program de tip ODC ori DC++ poate
99 Conferință transmisă pe web organizată sub egida Consiliului Europei, 01.04.2008, la adresa
http://www.coe.int/cybercrime
100 http://www.enisa.europa.eu
NESECRET
NESECRET
42 din 158 revela peste 300 de filmări cu caracter pornografic infantil și un număr mult prea mare de
fotografii de același fel.
Ca principale moduri de operare întâlnite în România menționăm: p ostarea de materiale
pornografice cu minori pe site -uri sau di stribuirea prin intermediul acestora; transmiterea de
materiale pornografice cu minori prin poșta electronică sau alte modalități de comunicare
disponibile prin Internet; punerea la dispoziție sau distribuirea de materiale pornografice cu
minori prin siste mul file sharing; folosirea tehnologiei peer -to-peer pentru schimbul de materiale
pornografice cu minori și folosirea unor programe speciale.
Conform statisticilor Microsoft, 70% dintre părinții care au copii cu vârsta cuprinsă între
10 și 12 ani sunt extr em de îngrijorați de conversațiile acestora cu străinii pe Internet. Și asta pe
bună dreptate, cunoscut fiind faptul că, în urma acestor discuții, partenerii de chat -room pot să
profite de inocența copiilor și să îi determine să se întâlnească față în față . Rezultatul este, de
cele mai multe ori, un abuz sexual. Numai un caz din zece de molestare sexuală este raportat
autorităților. Statisticile Microsoft arată că 61% dintre victimele unui viol sunt fete sub 18 ani,
iar 29% sunt sub 11 ani. “Unul din cinci adolescenți care utilizează regulat Internetul spune ca a
primit propuneri nedorite de natura sexuală, prin intermediul acestui mijloc de comunicare”, a
declarat Pam Portin, director Children's Safety Online în cadrul Microsoft Corporation.
Conform unei st atistici a Comisiei Europene, 44% dintre copiii care utilizează Internetul
intră pe site -uri pornografice sau cu materiale la care accesul le este interzis. Aproximativ 40%
dintre ei sunt abordați de străini care le cer o întâlnire, iar 14% dintre ei chiar merg la astfel de
întâlniri. Toate eforturile pe care trebuie să le facă societatea românească trebuie să urmărească
în principal evitarea următoarelor pericole: România să nu devină o sursă pentru recrutarea
minorilor în vederea producerii de pornografie infantilă și educația minorilor cu privire la
folosirea Internetului.101
La fel cum părinții verifică temele de la școală pe care le au copiii, prietenii pe care și -i
fac sau programele de televizor la care se uită, tot astfel trebuie să fie atenți și la si te-urile de
Internet pe care le frecventează. Internetul este o sursa de informații utilă, numai că unele dintre
aceste informații pot fi nocive pentru copii. Interzicerea accesului la Internet nu este o soluție.
Părinții, în primul rând, trebuie sa fie in formați despre riscuri, pentru ca apoi să -și educe
copiii, comunicarea cu ei și încrederea pe care le -o acordă fiind extrem de importante. În același
timp, părintele poate verifica pe calculatorul copilului site -urile pe care a intrat acesta – fiecare
site lasă în memoria browser -ului în care se accesează Internetul un fișier text care conține o
urmă de identificare pentru site -ul utilizat. Browser -ul ține minte, o perioadă de timp, site -urile
care au fost accesate de pe respectivul calculator. De asemenea, exista instrumente software de
filtrare a conținutului dăunător. În statele occidentale, au apărut în ultimii ani ratinguri ale
conținutului site -urilor. Conform acestor ratinguri, părinții pot seta browser -ul folosit de copii să
permită accesul doar în s ite-uri cu un anumit rating. Ideea este că, în România, copiii știu să
utilizeze calculatorul mai bine decât părinții lor, singura soluție rămânând educarea și
comunicarea.
Terorismul prin Internet
Aspectele prezentate mai sus privitor la: accesarea neato rizată de servere, comerțul
electronic, transmiterea de viruși și programe de tip spion, sunt unelte ce pot fi folosite de către
organizațiile teroriste, în atingerea scopurilor acestora. Principalele pericole pe care le vedem în
prezent: racolarea de cătr e grupările teroriste de tineri cu cunoștințe informatice pentru a putea
desfășura activități de hacking în vederea obținerii de date importante ale unor posibile ținte;
desfășurarea de activități de comerț electronic mascat, prin care se pot finanța acțiu ni teroriste;
transmiterea de viruși sau programe de tip spion pentru distrugerea sau împiedicarea funcționării
sistemelor informatice ale unor instituții sau companii strategice pentru diverse țări sau
economii.
101 http://www.enisa.europa.eu
NESECRET
NESECRET
43 din 158 Un alt beneficiu oferit de către Internet e ste cel al posibilității de comunicare rapidă,
respectiv mesajele de poștă electronică sau site -urile pot fi folosite la comunicarea între membrii
grupărilor teroriste. Avantajele pentru aceste grupări în folosirea în comunicare a sistemelor
oferite de Int ernet sunt date de următoarele caracteristici ale Internetului: rapiditatea în
transmitere; posibilitatea de accesare de oriunde; diferite legislații în diferite țări cu privire la
Internet; natura virtuală a unei informații care este cu greu atribuită une i legislații naționale;
faptul că informațiile și logurile sunt ținute pentru o perioadă scurtă de timp; costurile reduse în
utilizare; activitățile de interceptare a unor sisteme informatice sunt mult mai complexe și greu
de realizat.
Pentru a concluziona , Internetul pentru mișcările teroriste reprezintă o sursă importantă
de comunicare securizată și de obținere și transmiterea a fondurilor. De asemenea, sistemele
informatice ale unor instituții strategice sau companii importante pentru economia unui stat sunt
posibile ținte ale unor mișcări teroriste. La noi nu sunt semnale privind astfel de situații, însă
România, prin tinerii pregătiți în domeniul calculatoarelor și Intemetului, poate reprezenta o
atracție pentru mișcările teroriste, în sensul recrutării acestora și folosirii în activități teroriste.
În concluzie, criminalitatea informatică este un fenomen care nu vizează doar sistemele
informatice sau folosirea acestora în comiterea unor activități ilicite, ci și obținerea unor sume
considerabile. Intern etul prin natura sa este pentru cei care comit activități ilicite: sursă de
comunicare sigură și rapidă; mijloc de recrutare a unor complici sau victime; mijloc de instruire
și informare despre modalități de comitere a unor infracțiuni; mijloc de transfer a sumelor de
bani, prin sisteme de plată electronice; loc de stocare a datelor despre activități infracționale, în
mod criptat și fără a fi supuse unor legislații naționale.
Pericole ce trebuie evitate: tinerii cu cunoștințe avansate de programare și Inter net să nu
fie racolați de organizațiile criminale și teroriste; România să nu devină o sursă pentru
pornografie infantilă on -line (datorită copiilor străzi care pot fi racolați și folosiți la producerea
acestor imagini); activitățile infracționale din sfer a comerțului electronic să nu fie coordonate de
grupările criminale organizate, lucru pe care deja îl vedem la activitățile de fraudare a
mijloacelor de plată electronică și la comerțul prin Internet la care sunt victime companii și
cetățeni ai altor state .102
Ultimul aspect referitor la comerțul electronic poate afecta atât modul de dezvoltare al
pieței românești în domeniu, dar și imaginea țării noastre (este cunoscut faptul că din România
nu se pot achiziționa produse cu cărți de credit la marile companii din străinătate).
102 http://www.enisa.europa.eu
NESECRET
NESECRET
44 din 158
CAPITOLUL 2
SECURITATEA FRONTIEREI DE STAT – CONDIȚIE
DE CONTRACARARE A CRIMEI ORGANIZ ATE TRANSFRONTALIERE
Sistemul integrat pentru securitatea frontierei este un sistem deschis. El este, la rândul lui,
integrat și interfațabil cu alte sisteme naționale (sistemul de apărare și securitate națională,
sistemul informatic național, sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, sistemul
de transporturi, turism etc.), dar și cu sisteme similare din alte state, cu care România are
încheiate acorduri în acest sens. Frontiera română prezintă o mare diversitate, conferită de
varietatea formelor de relief – de la munți și podișuri împădurite până la zone de dea l și câmpie,
litoral și deltă.
Următoarele elemente obiective, care țin de natura reliefului, de topografie, de condițiile
climatice și hidrografice, pot influența uneori decisiv modul de îndeplinire a misiunilor de
securitate a frontierei naționale :
– diver sitatea formelor de relief, cu flora specifică în care se întrepătrund elemente
particulare atât vegetației din lunci cât și zonei de pădure, face ca prin acoperirile naturale
existente activitatea de cercetare a terenului să fie mult îngreunată cu ajutoru l mijloacelor
obișnuite aflate în dotare;
– rețeaua hidrografică și sistemul de desecări și irigații cu canale paralele și
perpendiculare pe frontieră stânjenesc acțiunile de intervenție pe jos sau cu mijloace rutiere, prin
existența unor puncte obligatorii de trecere;
– drumurile comunale, cele mai răspândite în zona de frontieră, devin impracticabile pe
timp de iarnă sau de ploaie;
– inexistența în unele zone din apropierea frontierei a rețelei de drumuri, care face
imposibilă intervenția rapidă în cazuri urgen te.
Dacă adăugăm la toate acestea poziția geopolitică și geostrategică a României, în
contextul mondial și european actual, marcat de importante transformări socio -economice și
politice, coroborat cu tot mai evidenta tendință de globalizare, rezultă o evol uție tot mai
dinamică a criminalității, îndeosebi a crimei organizate transfrontaliere, care afectează de o
manieră din ce în ce mai categorică zone strategice ale economiilor naționale și mondiale,
teritorii din ce în ce mai vaste, ierarhii din domeniile deciziilor.
Sintetizând, globalizarea piețelor, valurile masive de migranți, tendința de obținere a
prosperității peste noapte, în contextul unei legislații insuficient articulate și pe alocuri lacunară,
tranziția anevoioasă spre economia de piață, împreun ă cu diferitele disfuncționalități din sistemul
social au fost și sunt tot atâția factori favorizanți pentru menținerea și răspândirea fenomenului
infracțional transfrontalier, care se manifestă sub cele mai variate forme: migrația ilegală și
traficul de c arne vie, traficul de droguri și precursori, traficul cu autoturisme de lux furate,
contrabanda cu produse periculoase, cu armament și muniții, braconajul piscicol la specii
protejate prin convenții internaționale la care România este parte și, nu în ultim ul rând,
amenințările teroriste.
Mai adăugăm că este foarte probabil ca amploarea pe care o va lua turismul și comerțul
pe apă să creeze alte forme de manifestare a infracționalității transfrontaliere, în condițiile în care
sistemul de navigație între Mare a Neagră și Marea Nordului se face prin intermediul Dunării și
sistemului de canale traversând teritoriul european.
Mediul de securitate din partea de sud -est a Uniunii Europene, riscurile, amenințările și
vulnerabilitățile existente, ne conduc la concluzi a că zona de frontieră a României se va menține
foarte activă, iar amenințările se manifestă, sub forme diferite, deopotrivă pe toate porțiunile de
frontieră – de nord, de est, de sud, de sud -vest și de vest.
NESECRET
NESECRET
45 din 158 2.1. Riscuri și amenințări ale crimei organiza te transfrontaliere pentru
securitatea națională
Frontiera de sud este caracterizată de numărul mare de migranți proveniți în principal din
țări asiatice și africane, care încearcă prin orice mijloace să intre în România unde în marea lor
majoritate își " legalizează" prezența prin solicitarea statutului de refugiat, în paralel, contactează
rețele internaționale de trafic de persoane care să îi călăuzească (contra unor sume de bani de
multe ori importante) spre țări din vestul continentului. De asemenea, pr in frontiera de sud se
încearcă introducerea de stupefiante, metale prețioase și alte valori, de regulă, ascunse în
mijloacele de transport marfă. Acestea sunt destinate atât pieței interne cât mai ales
consumatorilor din țările dezvoltate din vestul Europ ei.
Frontiera de sud -vest este caracterizată de numeroase tentative de ieșire frauduloasă din
țară, atât prin ascunderea în mijloace de transport sau prin traversarea Dunării cu ambarcațiuni
aparținând rețelelor organizate de călăuze. Acest trafic de pers oane este "completat" în multe
cazuri de contrabanda cu produse, și în special cafea, țigări etc. Există indicii că se introduc și
armament și muniții destinate unor scopuri criminale, sau se scot cele care au servit acestor
scopuri. Unele evenimente petre cute în ultimii ani, precum reglări de conturi sau asasinate la
comandă, în care s -a folosit armament ce nu a mai fost găsit de organele de cercetare, întăresc
această prezumție. Frontiera de sud -vest este, totodată, și una din principalele porți de
introd ucere a autoturismelor furate din străinătate, care, în principal, sunt destinate piețelor din
Republica Moldova sau Ucraina, dar o parte sunt distribuite și în România.
Frontiera de vest este cea care, conform statisticilor103, se confruntă cel mai mult cu
fenomenul migraționist, având ca subiecți: transfugii nedepistați la intrarea în țară pe la
frontierele de est sau de sud, precum și cei care se află în procedura de acordare a statutului de
refugiat în România; cetățeni români care au primit interdicție d e a călători în Spațiul Schengen
și li s -a suspendat temporar dreptul de a deține pașaport; alți cetățeni români care atrași de
mirajul occidentului caută pe căi ilegale, diferite tertipuri și legende să înșele vigilența polițiștilor
de frontieră și a vame șilor asupra adevăratului scop al deplasărilor spre vest; infractori care
încearcă să se sustragă urmăririi penale, ca o consecință a comiterii unor fapte de natură penală;
încercările de introducere în țară a autoturismelor furate din străinătate. Numeroș i cetățeni străini
au fost depistați având asupra lor cantități de arme și muniție pentru vânătoare ascunse și
nedeclarate organelor de frontieră.
Frontiera de nord se caracterizează prin încercarea de intrare ilegală a numeroși cetățeni
ai statelor ex -sovietice, ca urmare a puternicelor convulsii sociale și politice care s -au petrecut în
acest spațiu. Retragerea trupelor rusești și desființarea unităților și a depozitelor militare de pe
teritoriile fostelor republici sovietice au constituit surse de aprovi zionare a pieței negre a
traficanților de armament, fiind comercializate ilegal o multitudine de tipuri de armament și
muniții, inclusiv strategice.
Frontiera de est este caracterizată prin încercări de introducere în țară de armament și
muniții provenite din fostele teritorii sovietice. Problema principală o constituie grupurile de
migranți afro -asiatici, care, profitând de starea de destabilizare generală și de neputința
autorităților de a instaura ordinea, de sărăcia și corupția prezente în Republica Mol dova sau
Ucraina, se grupează și așteaptă să fie preluați de rețele internaționale de trafic de persoane în
vederea ajungerii în vestul continentului. Aceste rețele au ajuns să se constituie într -o adevărată
industrie care desfășoară tot felul de activităț i conexe infracționalității transfrontaliere. Ele
dispun de o logistică superioară organelor de ordine, care sunt deseori depășite din acest punct de
vedere.
Pentru a putea face față acestor provocări de care sunt răspunzătoare atât România cât și
Uniunea Europeană în ansamblul său, suntem îndreptățiți să căutăm cele mai adecvate soluții de
reacție pentru a preveni și combate în mod corespunzător orice forme de încălcare a legilor ce
guvernează regimul frontierei. Este știut faptul că elementele infractoar e își schimbă în mod
103 Fond de docu mentare, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
NESECRET
NESECRET
46 din 158 frecvent și neașteptat modul de operare.
Una dintre soluțiile care răspunde cel mai bine acestui deziderat o constituie
supravegherea și controlul frontierei din aer, prin utilizarea suportului asigurat de o structură de
aviație.
Din punctul nostru de vedere, apreciem că Poliția de Frontieră ar trebui să dispună de
propriul serviciu de suport aerian, însă România în momentul de față nu -si poate permite
existența în paralel a două structuri asemănătoare în cadrul aceluiași minister, fapt pentru care
considerăm că, pentru obținerea unei funcționări flexibile și economice a aparatelor de zbor, în
principal, dotările de la sol ar trebui integrate în subunitățile teritoriale ale Unității Speciale de
Aviație a Ministerului Administrației și I nternelor.
Punctele de sprijin dispuse în teritoriu sunt necesare pentru a asigura durata scurtă de
intervenție la frontieră și în zona de frontieră, iar actuala structură a Poliției de Frontieră
(direcțiile teritoriale ale PFR) este adecvată pentru a inte gra tactic elicopterele și a le coordona și
gestiona intervenția la fața locului.
Aceste puncte de sprijin ar trebui constituite cu precădere acolo unde există locuri deja
amenajate pentru zbor, pentru a putea folosi infrastructura (platformă de decolare/a terizare
semnalizate și autorizate, piste de zbor, hangare etc.) și restul dotărilor logistice de la sol
(cisterne pentru aprovizionarea cu carburanți, locuri de cazare pentru echipaje, săli de pregătire
specifică, încăperi pentru comunicații, ateliere pen tru reparații curente, puncte de stingere a
incendiilor). Nu comentăm avantajele operative pentru că sunt certe. Interesantă ar fi compararea
costurilor. Dar acest subiect nu ne -am propus să -1 tratăm aici și nici n -ar fi potrivit scopurilor
urmărite de luc rarea de față. în acest mod, aparatele de zbor din dotarea noului serviciu de
mobilitate aviatic vor putea fi utilizate și în alte misiuni specifice de cooperare de către celelalte
structuri din componența MIRA – poliția națională, jandarmeria, pompierii, protecția civilă – cât
și în acțiuni complementare securizării frontierei – supravegherea și prevenirea incendiilor în
zona de frontieră, operațiuni de urmărire, căutare și salvare, operații de asistență la Marea Neagră
(explicate anterior) și în munți, ur gențe de combatere a terorismului, urgențe medicale etc.
În dimensionarea flotilei aeriene ar trebui să se țină cont de factorul mediu de
disponibilitate al acesteia, care este în jur de 75%. Din trei elicoptere, unul s -ar afla permanent în
operațiuni tehn ice de întrețineri/reparații, iar specificul activității polițienești de frontieră duce la
scăderea acestui factor în timp, diminuându -se raportul dintre orele efective de zbor și orele de
întreținere/reparații.
Aeronavele destinate misiunilor de supravegh ere a frontierei vor putea fi personalizate:
vor purta însemnele Poliției de Frontieră, vor dispune de aparatura și tehnica necesară – atât
echipamentul de bază, adică sisteme de vizualizare pe timp de noapte, echipamente de
supraveghere video, echipamente de comunicație radio, proiectoare, aparatură de termoviziune,
precum și echipamente specializate în funcție de condițiile de climă, relief și natura misiunilor –
flotoare, cabluri, truse de acordare a primului ajutor unor eventuale nave avariate și person alului
acestora, dispozitive de recoltare de probe în cazul prezenței de pete de petrol pe mare etc.
Așadar, considerăm oportun ca Poliția de Frontieră să dispună de o structură de aviație cu
o logistică unitară la sol și cu substructuri teritoriale descen tralizate dispuse într -un număr de 6 –
8 locuri, pentru a se putea interveni operativ în orice loc, în timp și spațiu.
Subsistemul de control al trecerii frontierei de stat.
Punctele de trecere a frontierei – rutiere, feroviare, aeroportuare și portuare – reprezintă
adevărate porți ale României spre lume, prin intermediul cărora se desfășoară schimburile
economice ale țării noastre cu celelalte țări, dar și libera circulație a persoanelor, atât cetățeni
români, cât și străini. Potrivit legislației în vigoa re, trecerea frontierei de stat a României de către
persoane, mijloace de transport, mărfuri și alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei
de stat deschise traficului internațional, precum și prin alte locuri, în condițiile stabilite de comu n
acord prin documente bilaterale încheiate de România cu statele vecine. Trecerea se face cu
respectarea prevederilor legilor ce reglementează regimul juridic al frontierei de stat și regimul
NESECRET
NESECRET
47 din 158 vamal. Dispozitivele operative din punctele de trecere a fronti erei reprezintă, în momentul de
față, cu siguranță, o avangardă acțională a Poliției de Frontieră, aici fiind desfășurate misiuni de
amploare de către o seamă de structuri (Poliția de Frontieră Română, Autoritatea Națională a
Vămilor, Agenția Națională a D rumurilor, Agenția Națională Sanitar -Veterinară, Ministerul
Sănătății, Inspectorate de Carantină Fitosanitară Vamală etc.) după o metodologie bine definită și
aplicată.
În acest context, Poliția de Frontieră – instituția prim -responsabilă a statului român în
ceea ce privește asigurarea respectării legii la frontieră, are o serie de sarcini non -transferabile,
reunite sub conceptul de "supraveghere și control al trecerii frontierei", cărora li se adaugă
acțiunile de cooperare internă și internațională, impuse de necesitatea îndeplinirii misiunilor
stabilite de lege, precum și pentru integrarea în Uniunea Europeană, vizând: coordonarea
permanentă a activităților instituțiilor publice și private care -și desfășoară activitatea în zona de
frontieră; cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții la frontieră, pentru menținerea unei stări de
normalitate a activităților desfășurate în zona de competență; organizarea și realizarea unei
cooperări permanente cu instituțiile similare din țările vecine și cele ale Uniuni i Europene, pe
baza documentelor bi/multilaterale de cooperare și a convențiilor de înfrățire instituțională;
adaptarea continuă a metodelor și procedeelor de îndeplinire a misiunilor și atribuțiilor de
serviciu, la standardele Uniunii Europene.
Specificul punctelor de trecere a frontierei determină abordarea demersurilor de asigurare
a eficacității acțiunilor (misiunilor) de către structurile respective sub două aspecte, în primul
rând, să asigure o reală protecție a cetățenilor români și a teritoriului na țional împotriva
amenințărilor externe, în special a terorismului internațional, dar și a pătrunderii drogurilor,
bolilor străine și oricăror altor produse periculoase, în al doilea rând, să se realizeze o eficiență
înaltă a activității, astfel încât contr olul să constituie un obstacol minor sau să nu constituie nici
măcar un obstacol pentru comerțul și călătoriile legale.
Practic, având în vedere că principalele responsabilități privind efectuarea controlului la
trecerea frontierei revin Poliției de Fronti eră și Autorității Naționale a Vămilor, au fost efectuate
demersuri vizând, într -o primă etapă, armonizarea și sincronizarea acțională a celor două
instituții, materializate în aplicarea prevederilor Memorandumului privind "Realizarea
controlului la trecer ea frontierei de către Poliția de Frontieră și Vamă la un singur filtru de
control"104'.
Memorandumul vizează fluidizarea controlului trecerii de frontieră, întărirea comunicării
și a schimbului de informații și creșterea eficienței controalelor în combatere a fenomenului
infracțional, constituind, totodată, o etapă premergătoare în perspectiva efectuării controlului în
comun cu autoritățile similare ale statelor vecine.
Opinăm că, asigurarea condițiilor care să conducă la creșterea gradului de securizare și l a
o fluență corespunzătoare a traficului în punctele de trecere a frontierei, reprezintă un țel ce poate
fi atins numai prin acțiuni conjugate și perseverente, integrate, coordonate și desfășurate unitar,
de structurile specializate ale Poliției de Frontie ră, în cooperare cu structuri similare ale celorlalte
instituții cu atribuții în domeniu, bazate pe studii aprofundate și amănunțite referitoare la
echipamentele, resursele și infrastructura existente, cu particularizare la condițiile și dinamica
situației operative de la nivelul fiecărui punct de trecere a frontierei.
Subsistemul de control al documentelor de identitate (persoane și autovehicule) care
tranzitează frontiera are un rol determinant în descoperirea falsurilor în documente, a documentelor
falsificate și întreruperea călătoriei celor care încalcă legea cu privire la deplasările în/din străinătate.
Subsistemul funcționează în punctele de trecere a frontierei fiind echipat, de regulă, cu mijloace
adecvate fixe, dar și mobile pentru situațiile de co ntrolul documentelor în trenuri, nave de călători și
alte situații impuse de natura misiunilor (cum este cazul punctelor mobile de control pe comunicațiile
rutiere din interiorul țării). Acest subsistem, ca de altfel toate celelalte, se sprijină pe sistemu l de
comunicații și este interfațat în cadrul subsistemului informatic cu celelalte subsisteme, incluzând
104 Documentul nr. 41.577/09.10.2001, Arhiva operativă a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră
NESECRET
NESECRET
48 din 158 cele mai mici ramificații, așa cum menționam și mai sus.
Subsistemul de control al documentelor de însoțire a încărcăturilor transportate și a
naturii acestor încărcături (mărfuri generale, produse diferite, materii prime, echipamente de
toate genurile etc.) este un alt subsistem interconectat la sistemul integrat. El oferă date asupra
materialelor transportate care sunt supuse regulilor comerțului inte rnațional și regimului vamal.
Este foarte important în combaterea fraudelor vamale, traficului cu materiale interzise,
contrabandei etc. și contribuie la derularea civilizată și corectă a schimburilor comerciale și de
valori și la prevenirea răspândirii bo lilor nespecifice, implicit, la dezvoltarea economică și
socială a țării.
Citirea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor (utilizând tehnologia senzorilor
inteligenți):
– Cititoare automate pentru numerele de înmatriculare ale autovehiculelor: citito are fixe;
cititoare realocabile; cititoare mobile instalate pe autovehiculele e control ale Poliției de
Frontieră;
– Comunicațiile radio cu baza centrală, poziționarea suspecților identificați și/sau lista
neagră a vehiculelor;
– Identificarea și verificarea î n timp real a listei negre a numerelor de înmatriculare cu
generarea on -line de mesaje de alertă
– Suportul de investigații;
– Analize comportamentale pentru persoane /vehicule suspecte
– Controlul traficului (urgențe și decongestionarea traficului).
Identificar ea automată a amprentelor AFIS (incluzând baza de date cu amprentele
persoanelor urmărite și subsistemul de identificare în timp real de către Poliția de Frontieră).
Proiectarea și implementarea unui AFIS, pentru a adăuga la bazele de date milioane de
ampr ente ale persoanelor urmărite (din țară și din străinătate – pentru a îndeplini standardele
N.A.T.O. și U.E. și pentru cooperarea cu SECI). Aplicațiile de management al informațiilor
trebuie să fie adăugate pentru a permite căutarea inteligentă (aproximări diferite, pentru diverse
infracțiuni: migrație ilegală, terorism, contrabandă, hoție etc.).
AFIS implică un sistem de comunicații solid, fără fir, pentru a permite accesul și
facilitățile de căutare în timp real pentru autoritățile legal abilitate, în sco pul folosirii oportune a
bazei de date.
Perifericele, subsisteme inteligente mobile pentru înregistrarea amprentelor, permit
identificarea rapidă și neechivocă a unei persoane prin compararea amprentelor acesteia cu baza
de date. Perifericele permit: o sca nare biometrică pentru colectarea amprentelor, obținerea unei
fotografii folosind o cameră video, înregistrarea datelor personale, conectarea la sediul
central AFIS.
Cu AFIS, procedurile de identificare sunt rapide și simple: colectarea amprentelor nu
necesită cerneluri (tușuri, tonner etc.), timpul pentru colectarea și procesarea operațiilor nu
depășește 30 de secunde, iar identificarea unei persoane se realizează în 4-5 minute. Cu folosirea
aceluiași personal, AFIS permite îndeplinirea unui număr de verificări de 10 ori mai mare
decât prin procedurile clasice.
Se pot include și alte periferice, cum ar fi dispozitive specializate în colectarea tuturor datelor
morfologice și biometrice necesare emiterii unui document de identificare (câr duri de identitate
electronice inteligente). Aceste dispozitive integrează toate funcțiile necesare pentru a capta o
fotografie, o semnătură și amprente ale persoanei căreia i se solicită documentele de identitate și sunt
prevăzute cu un cititor de cârd in teligent pentru a identifica operatorul și pentru a scrie datele pe chip -ul
cardului emis. Este ușor de instalat și este conectabil la orice PC. Sistemul simplifică extrem de mult
operațiile lucrătorilor de frontieră de a colecta datele. Operatorul poate a fișa imaginea feței
solicitantului, pe monitorul PC -ului și poate ajusta parametrii de rezoluție ai camerei de luat vederi.
În întregime și în parte, Sistemul de Management Integrat al Frontierei de Stat se
confruntă cu cerințele legate de soluțiile de se curitate IT – privind atât persoanele legale
implicate în Intranet -ul sistemului cât și ceilalți posibili utilizatori ocazionali (parteneri, clienți
NESECRET
NESECRET
49 din 158 etc.) din orice secțiune a sistemului.
Identificarea facială. Conștientizarea publică în creștere a securit ății națiunilor a dus la
dezvoltarea unui mare număr de metode biografice și biometrice, care pot fi folosite pentru a
identifica persoanele, automat. Metodele care folosesc imagini video ale feței au fost acceptate la
nivel extins, deoarece nu presupun co ntactul fizic, funcționează rapid și eficient. Cercetătorii în
domeniu au dezvoltat un sistem care, în fracțiuni de secundă, creează o imagine tridimensională
a întregii fețe și apoi folosește această mască electronică a feței pentru a identifica persoana.
Această metodă va spori considerabil securitatea și încrederea în metodele de identificare a feței,
întrucât calitatea informației furnizată de imaginile tridimensionale este mult superioară datelor
de distribuție a luminozității imaginilor bidimensionale .
Folosirea unei astfel de metode de stabilire automată a identității persoanei, prin mijloace
biometrice dar fără abordarea nemijlocită a acesteia este, neîndoielnic, una din marile provocări
ale tuturor polițiilor de frontieră ale țărilor lumii. Pe de o parte, trebuie să se asigure, prin
fiabilitatea sistemelor, un nivel al performanței vecin cu certitudinea, fără posibilitatea ca
aparatura folosită să poată fi înșelată prin nici un fel de trucuri, pe de altă parte ea trebuie să fie
suficient de rapidă î n formularea răspunsului pentru a nu dăuna fluenței traficului și a nu crea
stări de tensiune și stres asupra publicului. Și aceasta într -un moment în care, pe fondul
globalizării amenințărilor teroriste, libertatea de circulație a persoanelor, garantată p rin legile
internaționale, nu exclude ci, dimpotrivă, impune funcționarea unei plase de protecție care să nu
o facă să se transforme într -o libertate de circulație transfrontalieră a terorismului și criminalității
organizate.
Pe deasupra, se așteaptă ca să aibă și cel mai mic cost posibil și să execute operații în
timp foarte scurt, fără contact fizic. Multe din aceste cereri se regăsesc în metodele de
identificare a persoanei folosind imagini video ale feței. Ca regulă, metodele folosite în prezent
implică analiza trăsăturilor geometrice caracteristice ale feței analizate. Unul din dezavantajele
acestor metode, totuși, se află între multitudinea de factori ce influențează calitatea imaginii
video și certitudinea identificării, cum sunt lumina sau poziția fe ței. Aceste efecte secundare
contează mult mai puțin când identificarea este bazată pe o imagine tridimensională a feței, decât
în cazul uneia bidimensionale. Pentru aplicațiile practice, este important ca o identificare
tridimensională să funcționeze la o viteză de lucru comparabilă și la un cost adițional rezonabil.
Testele realizate au arătat că noua metodă reduce considerabil ratele erorii sistemelor de
recunoaștere, în comparație cu metodele bazate pe imagini bidimensionale, în plus, metodele de
recuno aștere care analizează structurile tridimensional au un grad de consistență ridicat
(probabilitatea de eroare scade). Ar fi, spre exemplu, imposibil să se creeze un sistem prin simpla
încadrare a fotografiei în fața camerei, în locul unei fețe reale, încep ând cu anul 2001, în
aeroportul Schipol din Olanda (punct internațional de trecere a frontierei), s -a introdus sistemul
de identificare prin recunoașterea irisului. Se apreciază că recunoașterea irisului este una din
formele biometrice cele mai fiabile, în trucât irisul este absolut individual, nu se aseamănă de la o
persoană la alta. Metoda de identificare nu este condiționată de portul ochelarilor sau
a lentilelor de contact.
După fotografiere, imaginile celor două irisuri sunt sto cate pe un SMARTCARD (cartelă
magnetică – cârd inteligent) personal. La trecerea frontierei, pasagerul introduce SMARTCARD –
ul său în cititorul de cartele, concomitent cu îndreptarea privirii către un obiectiv, moment în care
se face, instantaneu, comparare a irisurilor înregistrate în cartelă cu cele înregistrate de obiectiv,
întreaga procedură durează câteva secunde, în acest fel, se apreciază că nu se pot falsifica
documentele de călătorie și, în plus, se fluidizează trecerea peste frontieră, în deplină si guranță.
Protecția datelor prin Card inteligent. Pentru a răspunde cerinței de protecție a datelor și
informațiilor stocate/vehiculate în sistem există soluții integrate și extensibile de securitate, cum ar fi
cea bazată pe un software și o tehnologie hard ware de ultimă generație, incluzând atât tehnologiile deja
clasice, cât și cele mai recente dezvoltări legate de semnăturile digitale și tranzacțiile electronice.
Cârdul inteligent PKI, de pildă, este capabil de a securiza accesul deschis, dar și sigur, la resursele
Sistemului de Management Integrat al Frontierei de Stat cum ar fi: rețelele de computere și alte resurse,
NESECRET
NESECRET
50 din 158 e-mailul, internetul, cât și accesul la aplicațiile critice de apărare a țării, care sunt rulate de diferitele
părți ale sistemului.
Subsis temul informațional cuprinde procesele de culegere, ierarhizare, prelucrare, stocare
și transmitere a informațiilor. Pentru ca acest proces complex să se desfășoare în bune condiții
sunt necesare mijloace și metode modeme, dar și personal cu pregătire adec vată, astfel încât să se
scurteze timpul de transmitere și implicit cel de reacție rapidă al celor chemați să întreprindă
măsuri pentru punerea în aplicare a mesajului vehiculat. Tehnologia informației de ultimă oră
contribuie esențial la economisirea timp ului.
Elementul principal al sistemului informațional îl reprezintă informația din domeniul de
referință.
Informațiile reprezintă comunicările, datele și elementele de noutate, care au calitatea de
a oferi un aport sau un spor de cunoștințe de către factor ii de conducere spre cei de execuție și,
invers, cu privire la un fenomen, proces, eveniment care are legătură cu domeniul transfrontalier
ori complementar acestuia.
Din acest punct de vedere informațiile din domeniul transfrontalier se prezintă ca un
supo rt esențial al managementului integrat al frontierei, ele fiind necesare atât pentru
fundamentarea și formularea deciziilor, cât și pentru verificarea oportună a transpunerii lor în
activitatea practică, în acest fel, în viziunea noastră, informația poate fi apreciată ca parte
componentă a unei relații formată din trei elemente de bază: informația, decizia și acțiunea.
Suportul indispensabil al subsistemului informațional îl constituie subsistemul de
comunicații și informatică, care se detașează ca importan ță datorită funcțiilor specifice pe care le
îndeplinește și pentru că se constituie într -un veritabil liant, o punte de legătură ce asigură
coeziunea tuturor celorlalte subsisteme, prin interfațările (interconexiunile) ce le realizează.
Acesta este destina t, totodată, asigurării suportului subsistemului informațional în cadrul
structurilor proprii, instituțiilor cu atribuții la frontieră și, respectiv al celor cu care colaborează,
precum și introducerii, prelucrării, stocării și transmisiei datelor specific e.
2.2. Riscuri și amenințări pe frontiera de est a UE
După expansiunea sa decisivă spre est, UE va fi, fără îndoială, preocupată de absorția
noilor săi membrii și negocierea cu candidați care vor să i se alăture. În ianuarie 2007, România
și Bulgaria a u intrat în Uniunea Europeană, demarând procesul propriu -zis al integrării lor. In
acest context, frontiera de est a Romaniei devine granița răsăriteană a Uniunii Europene. Aceasta
constituie o provocare însemnată pentru UE, care are acum ca vecini fostele națiuni ale blocului
sovietic (Serbia, Belarus, Ucraina și Rusia)105. Aceasta sfidare avea mai puțina importanță când
respectivele națiuni erau separate prin state -tampon.
Marile provocări reprezentate acum de noii vecini ai UE le vor împinge pe primul loc al
programului de politică externc al Uniunii. Această manieră de răspuns are o motivație puternică.
În primul rând, aceasta se explică prin mărimea lor. Doar Rusia și Ucraina au, la un loc,
populația, ca număr, triplă față de noile state ale UE. În al doi lea rând, aceste state posedă resurse
naturale indispensabile. Federația Rusă reprezintă cel mai important furnizor de energie al
Uniunii lărgite și joacă un rol de contragreutate față de Orientul Mijlociu versatil. În al treilea
rând, două probleme fundam entale nu respectă frontierele statale actuale. Inundațiile
cvasiperpetue ale râului Tisa în Ungaria, ce nu pot fi controlate decât dacă Ucraina și România
vor interveni practic pentru amenajarea adecvată a acestui râu. De asemenea, UE nu poate
diminua emi siile de carbon pe aceste teritorii daca nu cooperează cu Ucraina și cu Rusia unde
emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor rivalizeaza cu cele ale numeroaselor state din
Europa occidentala, chiar dacă venitul lor pe locuitor este de 15 -30 de ori ma i puțin ridicat. În al
patrulea rând, UE ar trebui sa elaboreze politici de acțiune pentru a gestiona corespunzător
mișcarea de biunuri și indivizi pe noile frontiere. Poroase înainte de expansiunea UE, aceste
105 MIZSEI, KALMAN, La prochaine fronticre de 1'UE , http://www.project -syndicate.org /commentaiy/ mizsei2/
English
NESECRET
NESECRET
51 din 158 frontiere trebuie, de acum înainte, să restrân gă migrația ilegală și să respingă activitatea
criminală. Există deja o primă masură – viza – ce se cere acum tuturor celor care tranzitează
spațiul UE.
De asemenea, noua frontieră a UE va trebui să facă față unui flux fenomenal de mană de
lucru ilicita și de alte forme de trafic uman. O parte crescândă a imigratiei ilegale în Uniune
provine din aceasta regiune. Aceste mișcări migratorii ar putea contribui efectiv la creșterea ratei
infectarii cu HIV/SIDA în sânul Uniunii Europene datorită nivelului sau rid icat din Europa de
Est și îndeosebi din Rusia și Ucraina.
Totodată, un pericol real este reprezentat de migrația ilegală. Pâna la intrarea in UE,
Romănia a fost doar o țară de trecere a imigrantilor clandestini spre statele europene membre ale
Uniunii, dar dupa ianuarie 2007, ea a devenit ,,tinta” unei parți din acești imigranți clandestini,
cât și « poarta » de acces a lor în Uniune. Organizația Internțională pentru Migrație (OIM)
estimează că, dintr -un total de 130 de milioane de imigranți pe an, între 20 și 40 de milioane se
deplasează clandestin, adică în orice clipă, 4 milioane de indivizi au statutul de imigranți. Cinci
sute de mii de persoane ar intra in fiecare an in SUA și alte 500 de mii in Europa. Acest trafic ar
genera un profit de ordinul a 3 la 10 miliarde de dolari.
Un alt risc de semnalat îl constituie rețelele de criminalitate organizată, care există în
țările est -europene sau în imediata lor vecinătate și care operează pe teritoriul UE. Astfel, în
Uniunea Europeană, pe lângă grupurile de cri mă organizată aparținând țărilor membre,
acționează grupuri de criminalitate organizată din afară. Printre acestea din urma, menționate de
sursa citată, se numără: grupuri de albanezi (trafic de droguri, imigrație ilegală, trafic de ființe
umane); grupuri de chinezi (contrabandă cu produse chimice necesare fabricării drogurilor
sintetice, producerea de droguri sintetice, imigrație ilegală, fraude pe carți de credit); grupuri de
ruși, constituite din etnici aparținand fostelor state sovietice (toate tipurile de crimă organizată);
grupuri de români (furturi de bunuri, prostituție, falsificări de carduri bancare); grupuri de
bulgari (prostituție, contrafaceri de euro, fraude cu carți de credit); grupuri de turci și kurzi
(comerț cu heroină, în principal); grupu ri de nigerieni, de marocani (trafic de droguri, în
principal). De remarcat este buna organizare a acestor grupări, a anume specializare pe anumite
infracțiuni și lupta pentru acapararea și controlul ,,pietei”.
Activitatea grupurilor de crimă organizată cu noaște o evoluție constantă, iar efectele
generate sunt devastatoare. În acest context, nu este surprinzator că străzile orașelor sunt
transformate, prin prostituție și violența legată de droguri, furtul autovehiculelor face să crească
primele de asigurare și proliferarea mărfurilor de contrabandă privează guvernele de importante
venituri la bugetul de stat, razboiul bandelor face victime inocente, emigranți ilegali traversează
frontierele și sunt exploatați. Acest gen de comportament, fără milă și distruct iv, este motivat
prin atracția caștigului rapid. În același timp, crima organizată profită de globalizare și de
cvasidispaiția obstacolelor politice și financiare. Diminuarea sau chiar dispariția frontierelor
interne în cadrul UE, sistemul de organizare a societății, fondat pe valorile democrației, ale
libertătii omului, facilitează activitatea grupurilor de crimă organizată. Acestea, totodata, posedă
resurse considerabile pe care ajung să le introducă în structura socială și economică De fapt, o
mare parte din banii proveniți din activitățile ilicite, după ,spălare”, sunt investiți în activități
licite, cu sprijinul unor grupuri de interese din domeniul bancar și nu numai. La fel, ele folosesc
cu succes, în activitatea lor, cuceririle tehnologiei de vârf și drepturile oferite de un regim
democratic. De aici, necesitatea organizării adecvate a activității instituțiilor abilitate să lupte
împotriva crimei organizate.
Un alt risc deosebit de important pentru UE îl constituie conflictele înghețate din spațiul
ex-sovietic. Printre acestea, cel mai apropiat și, posibil, cu efectele cele mai negative, este
conflictul transnistrean, din Republica Moldova, stat vecin cu România și, din 2007, cu Uniunea
Europeană. Practic, pe teritoriul Republicii Moldova există și fun cționează o entitate
administrativ -teritorială ce are toate prerogativele specifice unui stat – monedă, armată, instituții.
Este drept, această autoproclamată republică nu este recunoscută de comunitatea internațională,
dar această situație nu o împiedică să desfășoare o intensă activitate economică și nu numai.
NESECRET
NESECRET
52 din 158 Practic, societați economice de pe teritoriul său dezvoltă legături comerciale cu multe state
europene și din alte regiuni ale lumii. Existența sa constituie temeiul conflictului înghețat din
imedia ta vecinătate a frontierei UE. Acest conflict este periculos, atât prin prezența sa, cât și prin
activitățile ilicite pe care diverse grupuri umane (politice, sociale, ale crimei organizate) din acest
teritoriu le desfășoara (spălare de bani, trafic de arm ament, de droguri, de ființe umane) și care se
extind în spațiul Uniunii Europene.
Țintele principale ale criminalității organizate
Dacă globalizarea a adus puține forme noi de criminalitate, ea favorizează dezvoltarea
tehnologiilor eventual utile în acti vitățile criminale tradiționale. Aceasta evolutie contribuie la
dezvoltarea unor reprezentări asupra crimei transnaționale organizate.
De fapt, grupurile criminale acționează la toate nivelurile (statal, regional și planetar) și
în toate domeniile de acti vitate umană. Astfel, la nivel politic, grupurile criminale operează în
toate democrațiile, fie că este vorba de mari puteri democratice, fie de democrații în devenire.
Diferența constă în intensitatea, amploarea și natura activităților întreprinse de cătr e grupurile
criminale, precum și în capacitatea instituțiilor statului de a ține fenomenul sub control.
Grupurile criminale se infiltrează în guverne, iși asumă responsabilități statale, constituind astfel
o amenințare pentru democratie, afectand societate a civilă, drepturile omului, libertatea de
informare, creând un climat de intimidare.
La nivel economic, crima organizată are tendințe monopoliste: cumpărarea unor întregi
sectoare -cheie ale economiilor naționale, exploatarea privatizării, alianțe între gr upurile
criminale. Prin urmare, mafia acționează împotriva statului, a guvernelor legitime.
Criminalitatea organizată are o serie de ,,tinte” pe care le urmarește, atât la nivel national,
cât și regional și global. Printre aceste ținte se află: a) stupefia ntele. După experți, traficul de
droguri reprezintă 50% din activitatea criminală organizată, cu o cifră de afaceri estimată de
ONU la 400 de miliarde de dolari (echivalentul produsului intern brut spaniol), adică 8% din
comerțul mondial106; b) traficul de a rme. Potrivit ONU, doar 3% (adică 18 milioane) din 550
milioane de arme ușoare în circulație în lume sunt utilizate de forțele guvernamentale, militare
sau de poliție. Aproape 20% din comerțul cu aceste arme ar fi in mâinile rețelelor (vezi mafia
rusă, în special), un trafic care ar genera mai mult de un miliard de dolari pe an107; c) traficul de
ființe umane. Acesta înglobează două piețe: imigrația ilegală, pe de o parte, care sugerează un
consințământ din partea imigrantului, violarea legislației unui stat și o sosire la destinație;
traficul sau tratamentul persoanelor, pe de altă parte, nu acoperă : confiscarea de pașapoarte,
presiunile fizice sau morale, exploatarea victimei și absența destinației fixe. Potrivit EUROPOL,
principalele țări furnizoare de fii nțe umane ar fi, astazi, Moldova, Bulgaria, Romania și Ucraina.
Retelele folosesc diferite itinerare, printre care ruta ce trace prin Romania, Serbia, Bosnia –
Hertegovina, Croatia, Austria și de acolo spre R. Ceha, Polonia, Scandinavia sau spre Germania,
Franta și Regatul Unit al Marii Britanii ; d) materia proprietății intelectuale. Aceasta costă mult
economia statelor. Treizeci la suta din soft -urile din Germania și Marea Britanie sunt produse în
mod ilicit, 40% în Franța și Japonia, 160% in Grecia §i Coree a de Sud și doar 8% dintre ele și
3% din jocurile video in Rusia sunt autentice108; e) spălarea de bani. Se cuvine menționat faptul
că rețelele crimei organizate au devenit stăpâne pe arta spălării banilor. FMI evalua cifra de
afaccri anuală a organizațiilor criminale la aproape 1500 de miliarde de dolari, luând în
considerare atât volumul caștigurilor anuale datorate traficului de diverse naturi cât și veniturilor
de patrimoniu, adesea integrate în economia legală, între 600 și 1000 de miliarde de dolari sun t
spălate în fiecare an (adica 2 -3% din produsul mondial brut), din care cea mai mare parte din
profituri este generată de vânzarea de stupefiante109. Reciclarea urmărește să transforme banii
lichizi în fonduri respectabile. Cel mai adesea, procedeul constă în obtinerea de chitanțe fictive,
106 BOUTINE, CHRISTINE, Criminalite organisee , http://www.fts -online. org/article.php3?id”article=32
107 Ibidem, p.8
108 Ibidem, p.11
109 Ibidem, p.12
NESECRET
NESECRET
53 din 158 prin intermediul unor intermediari ,,înțelegători” (agenți de schimb, întreprinderi familiale).
Cazinourile și, mai larg, industria jocurilor de noroc servesc frecvent drept loc al acestor
operațiuni. Capitalul este apoi i ntrodus într -o bancă ,,care nu pune prea multe întrebări”, în care
acești bani devin bani electronici prin intermediul unui calculator. Această operațiune se face cel
mai adesea într -un stabiliment bancar offshore, care servește drept suport logistic al sp ălării
banilor. Banii astfel ,spălați” pot intra într -o banca onorabilă și apoi vor fi investiți în bunuri de
trezorerie sau de plasament financiar – ceea ce este aparent apreciat de țările îndatorate.
Unele măsuri de limitare a efectelor riscurilor și am enințărilor de securitate la frontiera
de est a UE
Desigur, Uniunea Eutopeană este interesată să elimine sau, cel puțin să limiteze efectele
riscurilor și amenințărilor din zona frontierelor sale, în acest context, granița sa răsăriteană, nu
poate face exc epție. De aceea, ea va adopta un ansamblu coerent de măsuri administrative,
juridice, militare. Diplomatice, politice etc., prin care să -și atingă scopurile propuse în ceea ce
privește securitatea și apărarea frontierelor sale de efectele riscurilor și ame nințărilor externe.
Printre aceste măsuri se numără:
a) Controlul frontierelor exterioare ale Uniunii. Problema controlului frontierelor
exterioare ale Uniunii este una majoră, dată fiind poziția geografică a viitoarelor state membre,
într-adevar, adeziune a acestor state se va traduce prin deplasarea frontierelor Uniunii spre est și
spre sud, și aceste granite vor fi direct în contact cu țări ale Comunității Statelor Independente,
din Balcani sau cu spațiul mediteranean (pentru Cipru și Malta). Or, aceste s pații sunt o sursă
importantă a imigrării ilegale sau de zone de tranzit. De aici, necesitatea ca statele a căror
frontiera se confundă cu cea a Uniunii Europene, cum este cazul României, să adopte măsuri
concrete, eficiente și semnificative de securizare a granițelor lor. Este vorba atât de
infrastructură, cât și de formarea și motivarea personalului cu competențe în asigurarea
securității frontierelor. Încă din perioada de preaderare, Uniunea Europeana a sprijinit financiar
și nu numai, statele candidate să-și rezolve adecvat problemele privind securizarea
frontierelor lor.
b) Creșterea fiabilității sistemelor judiciare din țările membre, în sistemul de drept pe
care îl reprezintă Uniunea Europeană, rolul judecătorilor este fundamental. O r, în unele țări
candidate a trebuit să se plece de la zero, pentru a se construi un sistem jurisdicțional
independent și protector al libertăților publice, în acest domeniu, Consiliul Europei a jucat un
rol important, favorizând procesul armonizării leg islative între țările candidate și Uniunea
Europeana. Totodată, problema majoră rămâne emergența unei veritabile culturi judiciare, ce
rezultă mai puțin din textele legilor și mai mult din practică.
c) Lupta concertata împotriva criminalității organizate . Legatura între lărgirea UE și
creșterea criminalității organizate, în special rolul pretins de ,,mafia rusa” face de acum parte din
inconștientul nostru colectiv. Totuși, se cuvine remarcat că rețelele criminale din Est nu au
așteptat această etapă pentr u a se implanta în numeroase orașe ale Uniunii Europene și că
lărgirea va reprezenta un progres din punct de vedere al luptei împotriva criminalității, permițând
mai ales ratificarea convențiilor existente și o participare a țărilor candidate la Europol și
Eurojust.
Problema corupției. Este vorba de un subiect sensibil, care nu se pretează la cenaclurile
diplomatice pe care le constituie negocierile de aderare și care, din acest motiv, este rar evocată
public de diferiți responsabili.
Uniunea Europeană spr ijină, sub toate aspectele, statele candidate la aderare în lupta
împotriva corupției.
Întărirea cooperării internationale. Uniunea Europeană partitipă activ la crearea și
asigurarea funcționalității optime a unor instituții internaționale care sunt menite să limiteze, prin
activitatea lor, efectele riscurilor și amenințărilor ce vin din statele vecine ei.
Responsabilități ale României, pe frontiera de est, privind riscurile și amenințările de
securitate la adresa UE
NESECRET
NESECRET
54 din 158 Intrarea României, în ianuarie 2007 în r ândul statelor membre ale UE, printre alte urmări
imediate, are și faptul că frontiera sa de est a devenit granița răsăriteană a acestei organizații cu
caracteristici și competențe statale. Acest statut implică asumarea unor responsabilități în ceea ce
privește diminuarea și/sau eliminarea efectelor pe care le pot genera riscurile și amenințările din
spațiul aflat în vecinătatea frontierei sale estice.
O primă obligație constă în securizarea frontierei sale răsăritene, Aceasta atât sub
aspectul unei organiz ări institutionale adecvate scopului cât și al utilizării unei aparaturi moderne
de monitorizare și supraveghere a frontierei. În acest mod, se pot reduce sau elimina complet
migrația ilegală, contrabanda, traficul de ființe umane și unele activități ce ți n de crima
organizată transfrontalieră.
În al doilea rând, se impune formarea și motivarea personalului cu competențe privind
paza și apărarea frontierei, la nivelul exigențelor în domeniu în Uniunea Europeană. În acest
context, pe lângă calitatea persoane lor recrutate în vederea încadrării în structurile cu misiuni
specifice pe frontieră, se cere acordata o atenție sporită educației acestora în spiritul valorilor și
normelor proprii Uinunii Europene. Astfel, unele obiceiuri și mentalități moștenite din per ioada
anterioară se cer profund transformate, iar în cazul unora, chiar renunțat complet la ele.
În al treilea rând, este necesară implicarea activă a instituțiilor naționale competente în
cooperarea regională și internațională cu structuri similare angaja te în lupta împotriva crimei
organizate, terorismului, traficului de armament, de droguri și de ființe umane. În trecut,
organizațiile criminale erau amestecate în activități ilegale în stradă, cum ar fi traficul de
stupefiante, prostituția, jocurile de no roc ilicite, camatăria și extorcarea. Astazi, ele și -au extins
activitățile până la nivelul unor adevărate întreprinderi ce au ca obiect de activitate traficul de
arme, frauda în asigurări pe scară largă, crima contra mediului înconjurător, imigrația
cland estină, spălarea de bani, frauda bancară, frauda în plata taxelor pe carburant și corupția.
Acest tip de crime influențează sentimentele de securitate, de încredere, de ordine și prezintă o
amenințare pentru securitatea economică a României și, implicit, p entru cea a UE, afectând
functionarea normală, a economiei de piață.
În plus, grupurile criminale transnaționale au acces la enorme sume de bani care trebuie
spălate. Această activitate are incidență asupra operațiunilor instituțiilor financiare legitime, cu
consecințe pe termen lung ce pot merge dincolo de mediul de afaceri și genera efecte negative
asupra climatului de investiții, taxelor fiscale și încrederii consumatorilor. De altfel, organizațiile
criminale transnaționale, în afară de faptul că sunt di spuse să recurgă la violență pentru a -și
atinge scopurile, se servesc de bani pentru a corupe funcționari ai instituțiilor financiare și
guvernamentale sau pentru a le forța mâna.
În acest sens, se cuvine menționată necesitatea implicării active a structur ilor naționale cu
atribuții în domeniul combaterii criminalității organizate în activitatea organizațiilor Europol
și Eurojust.
În al patrulea rând, este vorba de intensificarea activității diplomatice, inclusiv a
diplomației militare, pen tru soluționarea, potrivit normelor internaționale, a conflictelor înghețate
din vecinătatea frontierei de est. Ne referim aici, înainte de toate, la conflictul transnistrean, care,
în sine, constituie o amenințare la frontiera de est a UE. Apoi, la faptul ca spațiul aflat sub
administrarea autoproclamatei republici nistrene este ocupat de grupuri ce desfășoară activități
din sfera criminalității organizate (trafic de armament, spălare de bani, trafic de ființe umane, de
droguri etc.).
În fine, avem în vede re armonizarea legislației romanești în materie cu cea existentă în
Uniunea Europeană. Aceasta implică alinierea prevederilor actelor normative privind activitățile
de pe frontieră, cât și a sistemului juridic din România, la cel din UE, sub toate aspectel e.
Managementul integrat al frontierei de est a Uniunii Europene
Obiectivul fundamental al managementului integrat al frontierei se materializeaza prin:
planificarea, organizarea, coordonarea unitara, conducerea si monitorizarea procedurilor si
actiunilor desfasurate de institutiile si organele Statului Român; perfectionarea cooperarii cu
institutii similare din tarile vecine si alte state privind regimul frontierei de stat; armonizarea
NESECRET
NESECRET
55 din 158 permanenta cu normele si practicile de supraveghere si control al front ierei de stat aplicate în
tarile UE.
Libera circulatie pe teritoriul Uniunii Europene comporta si problematica asigurarii
securitatii, o chestiune asumata in comun de toate statele membre. Cum nu toate statele membre
UE au frontiere externe, managementul f rontierelor este o activitate coordonata la nivel
comunitar pentru care se aplica principiul impartirii responsabilitatilor intre state.
La Varșovia funcționează din 2004 Agenția Europeană FRONTEX care coordonează
cooperarea între statele membre UE în domeniul cooperă rii la frontierele externe a le Uniunii.
FRONTEX intermediază legă turile dintre institu țiile naționale ale statelor membre și instituț iile
comunitare cu atributii in controlul si supravegherea frontierelor – EUROPOL, CEPOL, OLAF,
etc.
Odată cu dobândirea calității de membru cu drepturi depline la Uniunea Europeană, la 1
ianuarie 2007, România a intrat într -o nouă etapă, care pres upune pregătirea și adoptarea
măsurilor necesare eliminării controalelor la frontierele interne în vederea aderării ulterioare la
spațiul Schengen.
România s -a pregătit sistematic pentru aderarea la spațiul Schengen în paralel cu
derularea activităților ca re au vizat integrarea în Uniunea Europeană. Acțiunile în acest domeniu
au urmat cursul stabilit de Planul de Acțiune Schengen (PAS), document revizuit anual și
aprobat de Guvernul României.
Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, România aplică
prevederile acquisului Schengen din categoria I. Categoria a II -a a acquis -ului Schengen va fi
implementată din momentul eliminării controalelor la frontierele interne, pe baza unei decizii a
Consiliului Uniunii Europene.
2.3. Cauzele care determină apariția și proliferarea traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o
problemă națională și internațională.
Fenomenul nu este episodic, implicând un număr mare de persoane, cunosc ând
profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor
fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.
În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și
combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate,
în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte
mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din
obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități
aparent legale.
Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte
state, datate la sfârșitul secolului al XIX -lea, care indicau răpiri și vinderi de copii și fete din
satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte țări ale europei Centrale și de Est în
bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud.
O examinare atent ă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului
traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.
Astfel, efectele tranziției din țările din sud -estul Europei au avut drept rezultat schimbări
politi ce, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei
șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. În ultimii ani,
această tranziție a creat situații de criză, răspândirea traficu lui fiind efectul feminizării sărăciei și
migrației pe piața muncii. Discriminarea pe piața muncii relevă prin ratele ridicate ale șomajului
(pe piața muncii femeile sunt ultimele angajate și primele concediate, în acest mod fiind împinse
tot mai mult cătr e sectoarele neconvenționale ale economiei, trebuie să muncească „la negru”
pentru a -și câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii la negru
fiind industria sexului), combinată cu sărăcia motivată de remunerarea proastă a muncii și cu
NESECRET
NESECRET
56 din 158 ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în țările mai dezvoltate, ca unică
soluție.
Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului
traficului de persoane; traficul și corupția se compl etează reciproc, prin aceea că traficul creează
multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor
de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.
Controlul slab al gr anițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care emigrează,
în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui cadru legislativ neadecvat,
inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a
martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de
ființe umane.
Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și
reglementările foarte restrictive cu privire la migra ția legală impuse de țările cu o economie mai
dezvoltată, spre care tind victimele traficului, limitează cu severitate orice formă de migrație
legală, situație care favorizează traficul.
Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari obținute î n urma traficului de
femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar
O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de
dolari.110
Factorii internaționali scăz uți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările
de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare consecințele muncii
la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.
Potrivit unui studiu comandat de O.I.M.111 în România, s -au identificat o serie de factori
care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze
care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astf el:
– amplasarea geografică „Avantajoasă”; România fiind țară de origine, de tranzit și
de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci
când ne referim la localizarea geografică într -o regiune săracă (majorit atea victimelor traficului
provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într -o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele
care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparație cu cele care
locuiesc în comunități mici, rurale);
– grupu rile de apartenență; tinerele car locuiesc într -un mediu instituționalizat sunt
semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;
– abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și
dezintegrarea socială; astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într -o instituție, crește
substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de
migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându -le pe
tinere să -și caute libertatea în ală parte; pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și
tinere generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de
trafic; lipsa unui grup de prieteni accen tuează sentimentul dezintegrării și facilitează
desprinderea de familie și de comunitate;
– achizițiile și aspirațiile personale; dorința de realizare personală și independență
financiară se află într -un raport de directă proporționalitate cu riscul traficăr ii (proiectarea
succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariția traficului).
În altă ordine de idei, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistență:
traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării forței de muncă și donarea de organe.
Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și mai importantă formă a
traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit
110 www.migratie.md
111 Organizația Internaționa lă pentru Migrație, Biroul din București, Vulnerabilitatea tinerelor din România față de
traficul de ființe umane, cercetare realizată de centrul pentru Sociologie Urbană și regională (CURS), Institutul de
Cercetare a Calității Vieții (ICCV) și Mercury Res earch and Marketing Consultants, 2001.
NESECRET
NESECRET
57 din 158 pentru traficanți.
În concluzie, se poate spune că săr ăcia, șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența
domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, nașterea unei dorințe de
„evadare către o lume mai bună,” astfel întât ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate
cu ușurinț ă.
Forme ale traficului de ființe umane
Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie
aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și
internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a
traficanților și de protecție a victimelor.
Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femei lor și copiilor, adițional la
Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele
în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și
traficante, de scopul urmăr it și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de
implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).
– Privit din punctul de vedere al drepturilor omului traficul de persoane include
sclavia, munca fo rțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei,
fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început
de mileniu.
– Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare ( profituri uriașe),
rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din
trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).
– Din puntul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin
traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine,
eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experimente sexuale către est, unde piața
prostituției este mai tentată.
– Din perspectiva valori lor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la
condiția de „marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu -le lezate sentimentele cele mai profunde,
trauma suferită marcându -le întreaga evoluție viitoare.
– Din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani,
traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul
general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.
– Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scă zute pentru societate și
profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a
activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie
principalul scop al traficu lui și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea
traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele
traficului și prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).
Formele trafi cului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate tipul de
traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se
bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde pes te
granițe.
În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare,
contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale
statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hote liere, de spectacol, agenții de turism,
societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex -shop -uri,
companii care oferă spectacole de strip -tease etc.).
Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbracă următ oarele forme:
– traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/internațională a
victimelor;
NESECRET
NESECRET
58 din 158 – traficul în bande sau grupuri mici, când traficanții sunt bine organizați și
specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosin d aceleași rute;
– traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și
greu de combătut.
Din perspectiva victimelor – copii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de
natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:
– aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru
împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor), lipsa puterii de decizie, lipsa accesului
la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea
victimei să -și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);
– aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte
false, amenințările cu predarea la poliție),
– aspectul economic ( împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți
nejustificate).
Fenomenul nu este cunoscut la adevărata lui dimensiune, mobilitatea populației,
simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor activități aparent legale și
obscuritatea acestui tip de activități, face ca datele statistice să nu fie exacte.
Traficul de ființe umane a crescut în România, începând cu anul 1990, sub formele
clasice în mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostituție.
Dacă în anul 1996, c onform unor date ale Ministerului Administrației și Internelor, au
fost descoperite 26 rețele de traficanți, în anul 1997 au fost soluționate peste 49 de cazuri.
În primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane pentru
infracțiuni d e trafic și infracțiuni conexe.
În prima parte a anului 2003 poliția a identificat 658 de infracțiuni legate de traficul de
persoane, iar un număr 184 rețele de trafic au fost anihilate.
În perioada ianuarie 200 -decembrie 2004 numai O.I.M. București a acor dat asistență la
935 victime ale traficului de persoane.
Îngrijorător este faptul că între victimele traficului de persoane se regăsesc din ce în ce
mai mulți minori.
Numai în anul 2002 un număr de 59 minori repatriați au declarat că au fost victime ale
traficului de persoane. Dintre aceștia 22 au fost implicați în comiterea de furturi sub coordonarea
unor majori, 31 au fost constrânși să practice cerșetoria iar 6 fete minore au fost obligate să
practice prostituția.
Dintre minorii care au fost repatriați î n cursul anului 2003, audiați până în 2004, 93 au
declarat că au fost victime al traficului de ființe umane sub diferite forme.
Datele furnizate de diferitele instituții confirmă o creștere a fenomenului sub toate
formele, dar dimensiunea lui reală nu este cunoscută.
Dacă în anul 2003, în România au fost condamnate pentru trafic 49 de persoane, în anul
2004 au fost condamnate peste 103 persoane.
Conform unui Raport al Departamentului de Stat S.U.A., anual, aproximativ 800.000 de
persoane, bărbați, femei și copii sunt traficați peste frontierele țărilor de origine.
Dintre aceștia 80% sunt femei iar dintre acestea un procent de 70% sunt traficate în
scopul exploatării sexuale.
În afara traficului extern de persoane, anual milioane de victime sunt traficate în
interiorul frontierelor de stat.
Instituții implicate în lupta împotriva traficului de persoane
Noua dimensiune a Europei, accentuată de dispariția frontierelor interne, scoate în
evidență pericolul fenomenului de criminalitate organizată și dificultățile întâmpinate de
specialiști pentru combaterea acestuia.
Criminalitatea organizată constituie o amenințare majoră și în creștere, iar ca și fenomen
s-a dezvoltat la nivel internațional cu o viteză alarmantă.
NESECRET
NESECRET
59 din 158 În fața dificultăților întâmpinate, din care orga nizațiile criminale încearcă să obțină
foloase, statele trebuie să pună la punct strategii adaptate și rapide, ca reacție eficientă împotriva
fenomenului.
Se impune astfel armonizarea legislațiilor penale ale statelor Uniunii Europene pentru a
se ajunge la definiții uniforme ale infracțiunilor grave cu caracter internațional, pentru a evita
dezvoltarea unor sanctuare în anumite domenii, ca traficarea de persoane și spălarea banilor
murdari.
În mod tradițional, cooperarea judiciară este definită ca un ajutor dat de autoritatea
judiciară a unui stat autorității judiciare a altui stat pentru realizarea de investigații precum:
audieri de persoane, interceptări telefonice sau rețineri de bunuri.
Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul de ființe umane la nivel
mondial este Organizația Internațională pentru Migrație (OMI). În România, OMI desfășoară
începând cu anul 2000 diferite programe de asistență pentru victimele traficului, prin repatrierea
și reintegrarea acestora în familiile de bază.
Prin ratificarea instrumentelor internaționale în materie:
– prin Legea nr. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la convenția cu
privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia
infantilă, semnat la New York la 6 septembrie 2000;
– prin Legea nr. 565/2002 au fost ratificate Convenția Națiunilor Unite împotriva
criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale, precum și Protocolul împotriva traficului ilegal de
migrație pe calea terestră, a aerului și pe mare, adoptate la new york la 15 noiembrie 2000,
România și -a mani festat opțiunea privind implicarea activă în lupta împotriva acestui fenomen.
Luând în considerare numărul în creștere al copiilor și adolescenților traficanți UNICEF
s-a implicat în susținerea unor măsuri speciale dedicate acestora. Prin UNICEF Guidelines for
Protection of the Rights of Child Victims of Trafficking se are în vedere demersurile ce trebuiesc
îndeplinite de toate țările pentru asistarea copiilor victime.
UNICEF România contribuit la realizarea noului pachet legislativ pentru respectarea și
promovarea drepturilor copiilor intrat în vigoare din 2004, în care există măsuri legislative
specifice traficului și exploatării copilului și a avut o contribuție majoră în realizarea Planului
național pentru Combaterea și Prevenirea Traficului de Copii și Asistarea Victimelor copii.
Pe plan intern, prin adoptarea Strategiei Naționale de Prevenire și Combatere a
Traficului de Ființe Umane, au fost stabilite instituțiile cu atribuții în domeniu și reguli de
colaborare interinstituționare.
Astfel, pentru inves tigarea cauzelor cu trafic de persoane, organele de urmărire penală
efectuează schimburi de informații și culeg date relevante pentru anchetă de la diverse instituții
cum ar fi: operatorii de telefonie în rețea GSM sau prin satelit, serviciile de evidență
informatizată a persoanelor și serviciile de pașapoarte, poliția de frontieră, serviciile de
transferuri de bani prin mijloace electronice tip Western Union, Oficiul Național pentru
Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Campaniile de informare și prev enire asupra pericolelor generate de acest fenomen,
desfășurate de organizațiile neguvernamentale, care implică în lupta împotriva traficului și
societatea civilă și -au dovedit în timp utilitatea.
O cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană ș i regională (CURS) privind
Instituțiile care ar trebui să se implice în prevenirea traficului, plasează poliția și școala pe
primele două locuri, după care urmează în ordine descrescătoare: administrația locală, biserica,
familia, agențiile de muncă, mass -media și alte instituții.
NESECRET
NESECRET
60 din 158 COOPERAREA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI
DE FIINȚE UMANE
Traficul de ființe umane, una dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor
persoanelor, a demnității și integrității ace stora, se desfășoară de regulă într -un areal extins ca
teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele
nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale,
stabil irea identității și circulației persoanelor.
Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și
combaterea acestui fenomen în continua creștere între instituții și autorități, între acestea și
organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii
oricărei forme de sclavie.
Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de persoane intervin și „elemente”
de extraneitate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este nec esară și o cooperare
internațională între organismele cu atribuții în prevenirea și combaterea acestor forme de
exploatare umană.
Forme ale cooperării interne
Atribuții în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, separat sau în
cooperare, au potrivit dispozițiilor din Legea nr. 678/2001, Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Justiției, Ministerul
Public, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopției, C onsiliile Județene,
Consiliile Locale și alte instituții.
În prevenirea și combaterea traficului de persoane, se pot implica potrivit dispozițiilor
din lege și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai societății civile care separat ori
prin coop erare cu organisme similare sau instituții ale statului, pot desfășura activități în acest
sens.
Numărul mare de instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane,
se explică prin amploarea și diversitatea fenomenului, atât la nivel n ațional cât și internațional.
Fiecărei instituții, prin lege, i -au fost atribuite sarcini în prevenirea și combaterea
traficului de persoane, sarcini care trebuie realizate separat sau prin cooperare între ele.
Între cele mai importante atribuții în domeni u i-au fost atribuite Ministerului Afacerilor
Externe, instituție a cărei activitate se răsfrânge atât în sfera cooperării interne cât și
internaționale.
Printre altele M.A.E. are obligația de a întocmi și transmite instituțiilor interesate o listă
cu stat ele cre prezintă potențial ridicat sub aspectul traficului de persoane.
Deși legea nu face distincții, apreciem că în sfera acestei atribuții trebuie cuprinse doar
acele state car asigură tranzitul și „consumul” traficului de persoane.
Potrivit notei întoc mită în anul 2004, printre țările cu potențial ridicat sub aspectul
„beneficiarilor” traficului de persoane, se numără țări precum Germania, Italia, Spania, Olanda,
Franța. Prezintă de asemeni potențial, tot sub acest aspect, țări precum Polonia, Turcia, J aponia,
Serbia și Muntenegru.
Sub aspectul tranzitului și stabilirii legăturilor dintre traficanți, prezintă potențial ridicat
țări precum Albania, Serbia, dar și celelalte state enumerate cu potențial ridicat sub aspectul
existenței beneficiarilor exploat ării persoanelor.
Instituțiile interesate în receptarea acestor informații oferite de M.A.E. ar trebuie să fie
cele care asigură verificarea documentelor de călătorie în exterior pentru potențialele victime.
O altă atribuție importantă a M.A.E. este acea l egată de posibilitatea identificări
cetățenilor străini asupra cărora există indicii că ar fi implicați în traficul de persoane, în vederea
luării de măsuri pentru a împiedica accesul lor pe teritoriul României.
Colaborarea trebuie realizată cu structurile specializate din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor.
Celelalte atribuții ale M.A.E. privesc acordarea de asistență victimelor cetățeni români
NESECRET
NESECRET
61 din 158 aflate pe teritoriul altor state, eliberarea de documente în vederea repatrierii, sens în care va
desemna un diplomat responsabil cu aplicarea metodologiei. Deasemeni, M.A.E., facilitează
cetățenilor străini, victime ale traficului, aflați pe teritoriul României, eliberare de pașapoarte sau
titluri de călătorie.
Alte atribuții ale M.A.E. privesc o activ itate de informare a victimelor despre drepturile
conferite de legislația română, de promovare a legislației române și a legislației altor state în
domeniul traficului de ființe umane.
Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Familiei, îi revine obl igația de a stabili
măsuri care să conducă la integrarea în piața munci a persoanelor care prezintă un risc ridicat de
a fi traficate, în special femeile din zonele defavorizate și persoanele marginalizate social.
În acest sens Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă trebuie să dezvolte
programe de informare privind piața munci, de formare profesională, de informare cu privire la
drepturile salariaților, de cooperare cu agenții economici pentru angajarea cu prioritate a
persoanelor cu risc de a fi tr aficate.
Pe linia protecției victimelor traficului M.M.S.S.F., prin Agențiile județene de ocupare a
forței de muncă trebuie, să elaboreze programe de inițiere și formare profesională a victimelor
care sunt cazate în centre de asistență, să le asigure servi cii de consiliere în vederea identificării
de locuri de muncă.
Deasemeni, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, M.M.S.S.F., are obligația de a
identifica posibilități de stimulare a agenților economici dispuși să angajeze persoane cu risc
ridicat de a fi traficate ori victime ale traficului de persoane, dacă acestea au absolvit cursurile de
formare profesională.
Ministerul Educației Cercetării și Tineretului are potrivit legii obligația ca împreună cu
celelalte ministere și cu organizațiile neguvername ntale să inițieze și să aplice programe
educative pentru părinți și copii, în mod deosebit pentru grupurile care prezintă potențial ridicat
de a fi victime, programe care să conștientizeze participanții asupra riscurilor ce le presupune o
acceptare conștie ntă a exploatării unei persoane prin muncă forțată, sclavie, aservire, prostituție,
pornografie, prelevare de organe ori ale asemenea încălcări ale drepturilor și libertăților omului.
Considerăm că aceleiași instituții îi revine obligația de a informa pări nții și copii cu
privire la drepturile pe care le au atunci când sunt victime ale traficului de persoane.
Ministerul Justiției și Ministerul Public, au obligația, de a efectua periodic studii cu
privire la cauzele care determină și condițiile care favorize ază traficul de persoane.
Consiliilor județene și Consiliilor locale le revin obligația, potrivit legii, de a sprijinii și
a finanța centrele de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane, de a asigura cu
prioritate victimelor locuințe soci ale.
Ministerul Administrației și Internelor, instituții cu atribuții importante în reprimarea
traficului de persoane, are potrivit legii și obligații care țin de prevenirea și protecția victimelor,
de evaluare statistică a fenomenului.
Pe liniile de preve nire M.A.I. are obligația de a realiza și difuza materiale documentare
prin care să fie cunoscute riscurile la care pot fi supuse potențialele victime ale traficului
de persoane.
Prin structurile specializate, în colaborare și cu alte m inistere, M.A.I. monitorizează și
evaluează periodic fenomenul, în baza de date luându -se în considerație traficanții, victimele și
persoanele juridice care s -au implicat în activitatea de trafic de persoane.
Baza de date se menține în actualitate iar rapo artele de evaluare și informațiile statistice
se publică semestrial cu avizul ministrului.
Deasemeni, M.A.I. are obligația de a asigura la cerere, pe teritoriul României protecția
fizică a victimelor traficului, prin Poliția de frontieră, identifică și pre ia victimele în vederea
îndrumărilor către centrele de asistență specializată, centre care funcționează în prezent în
județele Arad, Botoșani, Galați, Girugiu, Iași, Ilfov, Mehedinți, Satu Mare și Timiș.
M.A.I. stabilește transportatorii care au fost compl ici la o infracțiune de trafic de
persoane, perioada cât unitatea va asigura cazare și întreținere victimelor.
NESECRET
NESECRET
62 din 158 Atunci când victima este o persoană străină, M.A.I. împreună cu M.A.E. facilitează
eliberarea actelor de identitate când acesta au fost furate sa u distruse.
Pentru identificarea victimelor traficului de persoane M.A.I., prin lucrătorii operativi,
poate efectua, cu respectarea legii, controale în incinta sediului oricărei persoane juridice.
Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane
Prin H.G. nr. 1266/2001, Guvernul României, a impus, în baza unui plan național,
instituțiilor implicate în combaterea traficului de persoane, direcții de cooperare și acțiune care
să eficientizeze această activitate în conformitate cu dispoz ițiile din Legea nr. 678/2001.
Într-o listă anexă hotărârii sunt enumerate instituțiile cu atribuții în combaterea
traficului de ființe umane, principalele fiind: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul
Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Ministerul Muncii Solidarității Sociale
și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Culturii și Tineretului, Organizația
Internațională pentru Migrați, Organizația Oficiul Național pentru Refugiați, Agenția Națională
pentru Protecția Copilului și Adopții și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Teroristă.
Planul prevede și activitățile pe care trebuie să le întreprindă în cooperare instituțiile
mai sus menționate pe linia combaterii traficul ui de ființe umane, fiind axat pe acțiuni de
cercetare, prevenire, combatere, asistență și întărirea cadrului legal.
În principal, acțiunile pe care trebuie să le desfășoare instituțiile guvernamentale și
organizațiile non -guvernamentale se înscriu în urmă toarele direcții:
a) îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într –
un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului;
b) informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor
implicate de traficul de ființe umane;
c) elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea
traficului;
d) asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;
e) protecția victimelor traficului de ființe umane;
f) aplicarea și îmbunătățirea legisla ției în domeniu;
g) cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea traficului
de ființe umane;
h) identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabilirea măsurilor
de eliminare a cauzelor;
i) reducerea posibilităților de eludare a legii;
j) pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;
k) tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea traficului
de persoane;
l) securizarea controlului la trecerea frontierei de stat .
Obiectivele din plan sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile
și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru atingerea lor, sunt stabiliți
partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele de realizare și indicatorii de eficiență.
Apreciem că unele din obiectivele cuprinse în plan sunt realizabile și pot contribui la
prevenirea în bună măsură a traficului de ființe umane.
Unele obiective sunt de durată și implică pentru realizarea lor resurse materiale și
umane însemnate.
În același scop al combaterii traficului de ființe umane, dat fiind că printre victime se
regăsesc din ce în ce mai mulți minori, prin H.G. nr. 1927/2004, a fost aprobat Planul Național
de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, plan conform căruia autorității
Naționale pentru Protecția copilului și Adopții, dar și altor instituții ale statului, le revin
importante atribuții.
NESECRET
NESECRET
63 din 158 Tot în acest scop, al combaterii traficului de ființe umane, a fost creată o rețea națională
de judecători specializați în soluționarea unor astfel de cauze. Indiferent de formele de cooperare
existente sau care se vor mai înființa, combaterea traficului de ființe umane depinde de eficiența
cu care se aplică efectiv legea penală în cauzele descoperi te dar mai ales de existența unor
măsuri concrete de informatizare și conștientizare asupra riscului acestui fenomen, în special
pentru categoriile sociale vulnerabile, femei și copii.
Nu în ultimul rând pentru prevenirea acestui flagel, sunt necesare măsu ri de ordin
general, cum ar fi dezvoltarea economică, educația, eliminarea sărăciei, acordarea de șanse egale
pentru toate persoanele indiferent de categoria socială din care provin.
2.4. Forme ale cooperării internaționale în combaterea traficului de fi ințe umane
În general, cooperarea internațională în domeniul aplicării legii, este complexă și foarte
greoaie având în vedere sistemele judiciare diferite, legislația neuniformă, politicii penale și
sociale diferite ale statelor.
De cele mai multe ori, tr aficul de ființe umane se consumă prin participarea unor
persoane aflate sub jurisdicția unor state diferite.
Componentă a crimei organizate, traficul de ființe umane, poate fi prevenit și combătut
printr -o cooperare internațională efectivă între toate ins tituțiile cu atribuții de aplicare a legii,
prin organizațiile neguvernamentale, prina doptarea unor legislații interne și itnernaționale
corespunzătoare.
Prin Legea nr. 672/2001, așa cum a fost modificată, în art. 45 -47, s -a prevăzut o
cooperare internați onală în materia traficului de persoane doar informală.
Potrivit acestor dispoziții, Ministerul administrației și Internelor și Minsiterul Public, au
obligația de a desemna ofițeri și magistrați de la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, de
legătură cu ofițeri și magistrați din alte state cu scopul coordonării acțiunilor din cursul urmăririi
penale.
În acest sens s -au constituit puncte de contact în cadrul M.A.E. și Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și justiție cu instituții similare din alte state.
Potrivit acelorași dispoziții, societățile de transport internațional și personalul abilitat să
controleze documentele de călătorie, au obligația să verifice realitatea și legalitatea condițiilor de
tranzit sau de primire pentru persoanele car e călătoresc cu un astfel de mijloc de transport.
Cooperarea internațională în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nu se
limitează la acete dispoziții legale.
Convențiile internaționale în domeniu, la care România a devenit parte prin semna re sau
ratificare, constituie instrumente juridice care permit atât o cooperare informală cât și una
judiciară.
Dacă toate statele lumii ar adopta în legislația internă aceiași definire a traficului de
ființe umane (spre exemplu cea stabilită prin Convenți a de la Palermo -2000), dacă ar fi pedepsiți
și „beneficiarii” exploatatorii sexuale, lupta împotriva acestui flagel ar fi mul mai eficientă.
Nu ne propunem a trata în lucrarea de față forme ale cooperării internaționale de tip
informal în care accentul cad e mai mult în sarcina organizațiilor și instituțiile extrajudiciare ori a
organizațiilor neguvernamentale ci aspecte ale cooperării judiciare ca mijloc de combatere a
traficului de ființe umane.
Cu toate că organele judiciare au rol esențial în prevenirea traficului sub acest aspect,
considerăm, având în vedere factorii favorizați, că un rol determinant îl poate avea instituțiile și
organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, care au în obiectul lor de activitate apărarea
drepturilor și libertăților f undamentale ale omului.
Nu de legislație în domeniu ducem lipsă ci de mecanisme care să o facă aplicabilă și
eficientă. Traficul de ființe umane, ca formă a crimei organizate, implică în desfășurarea lui ca
infracțiunea, de cele mai mult ori persoane aflat e sub jurisdicția unor state diferite.
De aceea, pe linia combaterii acestui fenomen este necesară o cooperare judiciară
NESECRET
NESECRET
64 din 158 internațională între instituțiile cu atribuții în acest sens.
Ratificarea de către România a Convenției europene privind Extrădarea – Paris 1957 și
a celor două Protocoale adiționale a Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală
– Strasbourg 1959 și a Protocolului adițional, a Convenției privind valoarea internațională a
hotărârilor represive 1970, a Convenției Europene p rivind transferul persoanelor condamnate –
Strasbourg 1983 și a altor convenții de cooperare în materie penală, a creeat premisele adoptării
unei legislații interne care să corespundă aquis -ului comunitar în domeniu.
Intrarea în vigoar la Legii nr. 302/200 4, privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală, a abrogat legislația internă anterioară mai lacunară și neunitară, a armonizat
legislația internă cu procedurile mai simplificate stabilite de Convenția Uniunii Europene din 29
mai 2000 și a l doilea Protocol adițional a convenției a consiliului Europei din 8 noiembrie 2001,
ambele cu privire la asistență judiciară internațională în materie penală.
Devenită lege internă de bază în materia cooperării penale internaționale, Legea nr.
302/2004, e ste un instrument de bază pentru organele judiciare în combaterea traficului de ființe
umane componentă a criminalității orgnaizate transfrontaliere.
Toate formele de cooperare reglementate de Legea nr. 302/2004 sunt aplicabile în
materia combaterii trafic ului de ființe umane prin cooperare judiciară internațională.
Formele de cooperare internațională judiciară reglementate de Legea nr. 302/2004 sunt:
– extrădarea;
– transferul proceduri în materie penală;
– recunoașterea și executarea hotărârilor în materie pena lă;
– transferul persoanelor condamnate;
– comisiile rogatorii;
– înfățișarea martorilor, experților și a persoanelor urmărite;
– comunicarea actelor de procedură care se întocmesc sau se depun într -un proces
penal;
– cazierul judiciar;
– predarea în baza unui mandat european de arestare.
Cu excepția dispozițiilor care reglementează cooperarea în ceea ce privește mandatul
european de arestare, dispoziții care vor intra în vigoare după aderarea României la Uniunea
Europeană, toate celelalte forme ale cooperării judiciar e internaționale prevăzute de Legea nr.
302/2004, sunt aplicabile.
Considerăm că dat fiind posibilă participarea la realizarea laturii obiective a infracțiunii
de trafic de ființe umane a unor persoane aflate sub jurisdicții diferite, administrarea unor pr obe
în afara teritoriului României ori pe teritoriul României de către autorități judiciare, ar fi util de a
analiza acele forme de cooperare care pot fi des întâlnite în instrumentarea unor astfel de cauze.
Considerăm ca fiind deosebit de utilă în combate rea traficului de ființe umane acea
formă a cooperării judiciare internaționale care permite administrarea probelor, respectiv comisia
rogatorie internațională precum și celelalte forme de cooperare reglementate de Titlu VII din
legea nr. 302/2004, forme p e care le vom analiza în continuare.
POLITICA EUROPEANĂ PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA
TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Instrumente legislative și cadrul instituțional
la nivelul Uniunii Europene
Instrumentele legislative existente la nivelul UE sunt determ inate de cadrul instituțional
pentru acest domeniu și pun accent, în principal, pe cooperarea polițienească și cooperarea
judiciară în materie penală. Așa cum s -a arătat mai sus, dreptul penal este unul dintre domeniile
care a rămas tributar suveranității naționale, iar cooperarea dintre domeniile state la nivelul UE
este numai într -un stadiu incipient, prin comparație cu politicile comunitare. Cu toate acestea,
încercările statelor membre de a îmbunătăți cooperarea în materie penală a condus la adoptarea
NESECRET
NESECRET
65 din 158 mai multor norme, acorduri și tratate.
Cel mai important instrument legislativ pentru materia combaterii traficului de ființe
umane este reprezentat de articolul 29 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). crearea
unui spațiu de libertate, securitate ș i justiție, care va fi realizat prin combaterea criminalității, a
devenit principalul obiectiv al celui de -al treilea pilon. În termenii articolului 29, obiectivul
Uniunii este acela de a oferi cetățenilor un nivel ridicat de protecție într -un spațiu de li bertate,
securitate și justiție, prin elaborarea unei acțiuni comune a statelor membre în domeniul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală.
Tratatul menționează explicit că acest lucru se va realiza inclusiv prin prevenirea
traficului de fii nțe umane și prevede o mai strânsă cooperare polițienească și între autoritățile
judiciare. În același sens, este menționată explicit uniformizarea dispozițiilor de drept penal ale
statelor membre.
Menționarea traficului de ființe umane la articolul 29 al tratatului, ceea ce face ca toate
celelalte instrumente legislative adoptate să fie întemeiate pe acest articol din TUE.
În materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, cele mai importante etape
legislative sunt reprezentate de adoptarea De ciziei Cadru a Consiliului din 19 iulie privind
combaterea traficului de ființe umane112, de aproximare a legislațiilor penale ale statelor
membre, Directiva Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență temporar pentru
victimele traficului s au care au fost supuse unei acțiuni de facilitare a imigrației ilegale și care
cooperează cu autoritățile113 și Decizia Cadru a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind
combaterea exploatării sexuale a copiilor și pornografiei infantile114, legată numai în an umite
privințe de traficul de ființe umane. La nivel comunitar au fost adoptate și alte acte normative, de
importanță orizontală, relevante pentru materia traficului de ființe umane, în măsura în care fac
posibilă și facilitează punerea în aplicare a legis lației în această materie115.
Directiva 2004/81/CE Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență
eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficuluid e ființe umane sau care au
făcut obiectul unei acțiuni de facilitare a i migrației ilegale, care cooperează cu autoritățile116
constituie o măsură importantă în contextul acceptării unor măsuri speciale pentru persoanele
care sunt victime ale fenomenului. Directiva are drept obiect definirea condițiilor și termenii
eliberării unu i permis de rezidență temporară resortisanților țărilor terțe care cooperează în ce
privește victimele infracțiunilor legate de traficul de persoane în sens larg, directiva prevedea ca
măsura elibaerării unui permis de rezidență să se facă inclusiv pentru acele persoane care au
intrat clandestin pe teritoriul statelor membre (articolul 3 alineatul 1). Recunoaștera drepturilor
fundamentale prevăzute de Carta Europeană a drepturilor fundamentale, enunțată și în preambul,
se traduce și prin existența unei peri oade de reflecție care să permită victimelor să se refacă
oarecum după experiența traumatizată și să scape de sub influența traficanților (articolul 6),
precum și prin msăuri de asistență acordate victimelor înainte de eliberarea permisului de ședere,
cum ar fi accesul la îngrijiri medicale, asistență lingvistică și asistență juridică gratuită
(articolul 7.
Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea
traficului de ființe umane117 reprezintă cel mai importa nt instrument în această materie. Așa cum
s-a arătat, decizia cadru are caracter obligatoriu, deși este lipsită de efect direct, și poate constitui
un instrument eficient de combatere la nivel european al fenomenului. Actul este adoptat după ce
punerea în aplicare a acțiunii comune din 1997 a eșuat, principalul motiv fiind, potrivit Comisiei
absența unui denominant comun în privirea definițiilor și sancțiunilor la nivelul Uniunii118.
112 JO L 203 din 1 august 2002, p. 1.
113 JO L 261, 6 august 2004, p. 19.
114 JO L 13, 20 ianuarie 2003, p.1.
115 De exemplu, Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul de arestare european și
procedurile de transfer între statele membre, JO L 190, 18 iuli
116 JO L 261 din 6 august 2004, p. 19 -23.
117 JO l 203 din 1 august 2002, p. 1 -4.
118 Acțiunea Comună pentru eliminarea traficului de ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor, JO L 063 din 4
NESECRET
NESECRET
66 din 158 Textul decizie cadru se întemeiază în mare măsură pe Protocolul Convenției O NU, fără însă a
prelua complet abordarea din protocolul menționat în măsura în care nu prevede protecție și
asistență pentru victime.
În concluzie, se poate spune că textul deciziei cadru nu reușește să reglementeze în mod
echilibrat pe de o parte obligați ile privind protecția și asistența victimelor, în legătură cu care
decizia tace, și pe de altă parte imperativele răspunderii penale a infractorilor. Un posibil
argument ar fi acela că există una ct legislativ distinct, care reglementează statutul victimel or în
procedurile penale119, însă cadrul este unul mult prea general pentru nevoile și vulnerabilitățile
speciale ale victimelor traficului de ființe umane. În plus, decizia cadru nu se referă la cauzele
principal ale fenomenului de trafic de ființe umane, c um ar fi sărăcia, precaritatea socială și
marginalizarea, fără a căror considerare abordarea anti -trafic este numai una segmentară și lipsită
de caracter preventiv, după cum se referă la cooperarea cu țări terțe, de origine sau de tranzit.
În același conte xt, al combaterii tuturor formelor de trafic și de exploatare a persoanelor,
Decizia 200/375/JAI a Consiliului din 9 iunie 2000 pentru combaterea pornografiei infantile pe
internet120 reprezintă un instrument important pentru protecția drepturilor copilului.
Trebuie menționată, de asemenea, Decizia 2001/87/CE a Consiliului din 4 decembrie
2000 privind semnarea, în numele Comunității Europene a Convenției Organizației Națiunilor
Unite împotriva criminalității organizate transnaționale și a Protocolului privind combaterea
traficului de ființe umane, în special femei și copii, și traficul ilegal de imigranți pe cale terestră,
aeriană sau maritimă121
La nivel instituțional, prin acte ale Consiliului, au fost create structuri specializate de
cooperarea polițienească și de cooperare judiciară, cărora li s -au conferit competențe specifice și
în domeniul combaterii traficului de ființe umane, în vederea consolidării la nivelul UE a acestor
tipuri de cooperare în materie penală. Primele eforturi europene de instituționali zare a unei
cooperări la nivelul forțelor de poliție și de discutare, deși la un nivel incipient, de discutare în
comun a chestiunilor legate în principal de terorism, sunt concretizate în Grupul Trevi122, urmat
de crearea unei structuri operaționale Biroul anti-drog Europol în 1994. Prin Actul Consiliului
din iulie 1995 se adoptă Convenția de stabilire a Oficiului European de Poliție123 Europol,
modificată ultima dată prin Actul Consiliului din noiembrie 2003124, căruia i se extind
competențele materiale la alte tipuri de criminalitate decât traficul de droguri. Important este că
anexa Convenția Europol conține prima definiție traficului de ființe umane, ca formă de
criminalitate. Traficul de ființe umane este definit astfel :
… faptul de a supune o persoană put erii reale ilegale a altor persoane, prin folosirea
violenței ori a amenințărilor sau prin abuzul unui raport de autoritate sau prin manipulări, în
special în vederea exploatării prostituției altuia, a formelor de exploatare și de violențe sexuale
cu privi re la minori sau la comerțul legat de abandonul de copii. Aceste forme de exploatare
cuprind, în egală măsură, activități de producere, vânzare sau de distribuire a materialelor
pornografice cu minori.
Potrivit articolului 2 alineatul 1 și a anexei la Conv enția privind Europol, acesta are
drept obiectiv îmbunătățire, […]în cadrul cooperării polițienești dintre statele membre, eficiența
autorităților statelor membre și cooperarea dintre acestea în ceea ce privește prevenirea și lupta
împotriva formelor gra ve de criminalitate internațională, atunci când ș….ț două sau mai multe
state sunt afectate într -un astfel de mod încât ș….ț se impune o acțiune comună a statelor
membre..
martie 199 7, vezi infra secțiunea III, sub -secțiunea Consiliului Uniunii Europene.
119 Decizia Cadru a consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în procedurile penale, JO L 182 din 22
martie 2001, p. 1. În același sens, a se vedea și actul ulterior, D irectiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie
2004 privind compensațiile pentru victimele criminalității, JO L 261 din 6 august 2004, p. 15.
120 JO L 138 din 9 iunie 2000, p. 1 -4.
121 JO L 030 din 1 februarie 2001, p. 44.
122 Vezi supra, nota de subsol nr. 6.
123 JO C 316 din 27 noiembrie 1995, p. 1.
124 JO C 002 din 6 ianuarie 2004.
NESECRET
NESECRET
67 din 158 Printre infracțiunile enumerate explicit de articolul menționat, pentru care Eur opol este
competent în condițiile descrise mai sus, se numără traficul de ființe umane, inclusiv formele de
exploatare și agresiunea sexuală sau traficul de copii abandonați, atunci când infracțiunea este
transfrontalieră și, deci, sunt implicate două sau mai multe state membre.
Consiliul European de la Tampere125 recomandă instituirea unei structuri europene
pentru coordonarea cooperării judiciare în materia criminalității organizate. O Decizie a
Consiliului din iunie 2000 decide instituirea Eurojust, care e ste în final creat prin Decizia
Consiliului în februarie 2002126, după ce importanța acestuia este menționată în articolul 31 al
TUE modificat de Tratatul de la Nisa:
(1)Consiliul încurajează cooperarea prin intermediul Eurojust astfel:
(a) permite Eurojust să cont ribuie la o bună coordonare între autoritățile
naționale de urmărire penală din statele membre;
(b) încurajează participarea Eurojust la cercetările privind criminalitatea
transfrontalieră gravă, în special în caz de criminalitate organizată, ținând seama în s pecial de
analizele efectuate de Europol;
(c) facilitează o strânsă cooperare între Eurojust și Rețeaua judiciară
europeană în special pentru a facilita executarea comisiilor rogatorii și punerea în aplicare a
cererilor de extrădare.
Eurojust reunește câte un reprezentat al fiecărui stat membru care este judecător,
procuror sau ofițer de poliție sau care are o competență profesională echivalentă și, în
conformitate cu articolul 2 al Deciziei din 2002, are sarcina de a acorda sprijin în investigațiile
infracțiun ilor grave, în care este nevoie de asistență judiciară. Obiectivele Eurojust, definite la
articolul 3 al deciziei menționate, sunt stimularea și îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile
statele membre, competente urmărirea penală și sancționarea infrac țiunilor, precum și facilitarea
asistenței juridice internaționale reciproce și a soluționării cererilor de extrădare. În ce privește
competența materială, la articolul 4 al deciziei se menționează că Eurojust este competent, în
toate tipurile de criminali tate și de infracțiuni în care este competent Europol, deci inclusiv a
diverselor firme ale traficului de ființe umane. În ce privește competența Eurojust, mai trebui
precizat că, în conformitate cu articolul 3, aceasta este limitată de faptul că poate acț iona numai
la cererea unui stat membru și cu condiția ca potențiala infracțiune să mai implice, pe lângă statul
care face cererea, un alt stat membru.
Faptul că Eurojust și Europol nu au competența de a declanșa procedurile penale reduce
considerabil șanse le acestora de a fi eficiente în materii ca traficul de ființe umane, care este un
fenomen infracțional transfrontalier.
O trăsătură comună a celor două structuri de cooperare polițienească și judiciară est
aceea că depind de voința de cooperare a statelor membre și de disponibilitatea acestora de a le
transmite informațiile pe care le dețin. Acest lucru poate constitui o problemă pentru eficiența
funcțională celor două structuri.
Instrumente nelegislative. Documente de definire a unei politici europene în materia
combaterii traficului de ființe umane
În afara cadrului legislativ în sens formal, la nivelul UE au fost adoptate documente care
au completat inițiativele legislative și au indicat măsura voinței politice a statelor membre. Se
poate spune că instr umentele, mult mai numeroase, fără caracter legislativ elaborate la nivelul
UE, au pregătit terenul pentru adoptarea de către Consiliu a unui cadru legislativ minim în
materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane. Principala caracteristică a
instrumentelor nelegislative este că au caracter de declarație și de recomandare, sunt lipsite de
forță obligatorie și nu creează drepturi individuale. Fără îndoială, procesul elaborării acestor
instrumente la diverse nivele instituționale ale UE, urmează aceeași dinamică a agendei politice
125 Vezi infra secțiunea III, sub -secțiunea Consiliul European.
126 Decizia din 28 februarie 2002 a Consiliului de instituire a Eurojust în vederea consolidării luptei împotriva
crimei or ganizate, JO L 063 din 6 martie 2002, p. 1.
NESECRET
NESECRET
68 din 158 cu privire la traficul de ființe umane.
Parlamentul European
Începând cu 1986, Parlamentul a adoptat cu regularitate rezoluții privind situația
femeilor, în general, și a traficului de femei , în particular. Astfel, p rima rezoluție în materie,
Rezoluția privind violența împotriva femeilor, din 1986, face referire la îmbunătățirea formării și
pregătirii profesionale a polițiștilor care se ocupă de victimele infracțiunilor sexuale127. Acest
lucru pare să indice că, potrivi t extimărilor Parlamentului, modul în care ofițerii de poliție
răspundeau la problemele acestor victime nu puteau fi considerat unul optim. Prin această
rezoluție se recomandă instituirea de proceduri care să permită victimelor să raporteze traficul
autori tăților competente, fără a risca expulzarea de pe teritoriul statului în cauză. Alte motive
identificate de Parlament drept potențială cauză a numărului mic de plângeri către poliție de către
femeile traficate forțate să se prostitueze sunt dificultățile l egate de limbă, izolare, precum și
probleme psihologice generate de situația în sine și amenințări din partea celor care le
exploatează.
Rezoluția privind exploatarea prostituției și a traficului de ființe umane, din aprilie
1989128 face un pas important pri n identificarea și recunoașterea unui patern general al traficului
de ființe umane, dinspre țări de origine sau de tranzit sărace către țări de destinație bogate, ale
Europei occidentale. rezoluția recomandă îmbunătățirea accesului femeilor la un loc de mu ncă,
învățământ și reabilitare socială, fapt care ar reduce considerabil riscul ca acestea să lucreze ca
prostituate sau să fie exploatate în acest scop. Mai mult, se recomandă reglementarea și
legalizarea rezidenței în cazul în care repatrierea victimei c ătre țara de origine ori de proveniență
ar pune în pericol siguranța personală a acesteia sau ar face ca victimele să intre din nou în cercul
vicios al sistemului de exploatare prin prostituție.
În 1993, o nouă Rezoluție privind traficul de femei129 indică E uropol drept instituția
competentă în combaterea traficului de femei. Rezoluția introduce un anumit tip de protecție a
martorilor, prin recunoașterea dreptului legal al acestora, de rezidență și protecție atât pe durata
procedurilor legale, cât și ulterior .
Printr -o Rezoluție privind traficul de ființe umane, din 1996130, Parlamentul indică
traficul de femei drept activitate preponderentă în crima organizată. Prin această rezoluție se
admite că inexistența unei definiții clare a traficului de ființe umane con stituie o problemă și se
propune clarificarea acestei noțiuni, precum și necesitatea cooperării polițienești și judiciare la
nivelul statelor membre pentru o eficientă combatere a traficului. Rezoluția cerea statelor
membre să includă în legislațiile lor p enale sancțiuni explicite ale traficului de ființe umane,
precum și prevederi legate de prevenție în țările de origine și de destinație.
În fine, Raportul privind Comunicarea Comisiei către Consiliul și Parlamentul European
pentru intensificarea acțiunii î n lupta împotriva traficului de femei, redactat în 2000131, arată
pentru prima oară că dificultățile întâmpinate la nivelul politicilor europene în această materie
sunt generate de lipsa de sancționare la nivel penal în cazul unora dintre statele membre sau țări
candidate, uneori, chiar divergențele dintre sistemele de drept, precum și de lipsa de cooperare
dintre autoritățile competente ale țărilor de origine, tranzit și destinație, care permit traficanților
să acționeze fără riscul de a fi sancționați. Reco mandările acestui raport enunță liniile mari ale
unei politici eficiente de combatere a traficului de femei: o abordare multidisciplinară, prevederi
legale clare privind condițiile de imigrare, protecția martorilor, prevenire prin informarea statelor
de or igine, cooperare polițienească, judiciară și cooperarea cu asociațiile non guvernamentale,
precum și măsuri de confiscare a profitului traficanților de femei, profit care explică în mare
127 JO C 176 din 14 iulie 1986, p.73 -83, punctul 13.
128 JO C 120 din 16 mai 1989, p.352 -355.
129 JO C 268 din 4 octombrie 1993, p. 141 -142.
130 JO C 032 din 5 februarie 1996, p. 88 -93.
131 Raportul A5 -127/2000 din 2 mai 2 000 accesibil pe portalul UE la http:/europa.eu.int/eur -lex/lex/en/index.htm.
NESECRET
NESECRET
69 din 158 parte amploarea fenomenului.
Toate documentele menționate ale Parlame ntului, deși lipsite de efecte juridice,
identifică în natura economică precară factorul determinant al existenței traficului de ființe
umane în general, și a celui de femei și minori în particular. În plus, comun acestor documente
este că enunță necesitat ea de a sprijini autoritățile țărilor de origine în prevenirea traficului de
ființe umane, mai ales prin proiecte de informare, denunță lipsa unei definiții acceptate la nivel
european și recomandă ca statele membre să adopte legislația necesară, care să d efinească
elementele comune ale infracțiunii de trafic de femei și să prevadă sancțiuni. Documentele
recomandă, de asemenea, dreptul la asistență pentru victime, astfel încât repatrierea acestora să
nu genereze situații de marginalizare în țările lor de or igine, precum și dezvoltarea unor politici
echilibrate de angajare pe piața de muncă, de învățământ și de oportunități egale care să reducă
riscul traficului de persoane vulnerabile. În fine, toate aceste documente recunosc importanța
existenței unor polit ici de dezvoltare și de cooperare internațională și regională.
Comisie Europeană
Comisia europeană a elaborat două comunicări importante privind traficul de femei în
scopuri de exploatare sexuală, anume o Comunicare privind traficul de femei pentru exploa tare
sexuală132 și o Comunicare privind noi strategii de combatere a traficului de femei133.
Obiectivul Comunicării privind lupta împotriva traficului de femei în scopul exploatării
sexuale a fost acela de a genera o dezbatere publică cu privire la stimularea elaborării unei
politici europene complexe privind traficul de femei, prin elaborarea unor propuneri detaliate în
acest sens.
Principalele cauze ale traficului sunt identificate, ca și în cazul documentelor elaborate
de Parlament, în sărăcia și marginaliza rea femeilor în țările de origine. Cooperarea cu aceste țări
este esențială pentru o combatere eficientă a fenomenului, iar aceasta trebuie să acorde o
importanță specială consolidării poziției sociale a femeilor, în general, și reintegrării sociale a
victimelor repatriate pentru evitarea marginalizării, în cazul particular al femeilor traficate.
Comunicarea din 1996 accentuează necesitatea unei abordări internaționale
multidisciplinare, recomandă eliberarea permiselor de rezidență temporare pentru victimel e care
cooperează cu autoritățile, respinge măsura expulzării victimelor din cauza șederii ilegale ca
fiind contraproductivă pentru urmărirea penală și pentru posibila sancționare a traficanților.
aceasta denunță, mai degrabă abuziv, lipsa de compatibilita te dintre diferitele sisteme judiciare și
lipsa cooperării judiciare dintre statele membre, ca principale cauze ale sustragerii traficanților
de la urmărirea penală, precum și reticența autorităților de a considera femeile în cauză ca fiind
victimele trafi cului, deci victimele unei infracțiuni.
Recomandările privesc o formare profesională adecvată pentru autoritățile care au un
prim contact cu victimele, pentru o îmbunătățire a reacției personale și instituționale a acestora,
și identifică resursele bugetar e alocate de statele membre ca factor de evaluare a eficienței
combaterii traficului de femei.
Comunicarea privind noi măsuri de combatere a traficului de femei, din
1998134urmărește să mențină problema traficului de femei pe agenda politică prioritară a Uni unii
Europene, să consolideze cooperarea internațională și europeană, precum și să stimuleze o
abordare multidisciplinară. Important este faptul că această comunicare transmite un mesaj, mult
mai clar decât cel din 1996, către statele membre cărora li se c ere să adopte măsuri la nivel
național și să coopereze la nivel european. Prevenirea traficului în țările de origine și pregătirea
profesională adecvată a autorităților, relația dintre trafic și legislația privind imigrarea, precum și
132 COM (1996) 567 din 1 noiembrie 1996, accesibilă pe portalul UE la http://europa.eu.int/eur –
lex/lex/en/index.htm.
133 COM (1998) 726 din 12 decembrie 1998, accesibilă pe portalul UE la http://europa.eu.int/eur –
lex/lex/en/index.htm.
134 COM (1998) 0726 din 9 decembrie 1998 accesibilă pe portalul UE la http:/europa.eu.int/eur –
lex/lex/en/index.htm.
NESECRET
NESECRET
70 din 158 identificarea cauzelo r principale ale traficului în sărăcie și statut social marginal al femeilor sunt
teme preluate și de această comunicare. În plus, de această dată se elaborează mai mult
chestiunea protecției victimelor și necesitatea elaborării dispozițiilor legislative s peciale privind
rezidența temporară a victimelor care operează cu autoritățile.
În septembrie 2002, este organizată o conferință europeană privind prevenirea și
combaterea traficului de ființe umane – Provocare globală pentru secolul XXI, la inițiativa
Com isiei135. Concluziile acestei conferințe au fost cuprinse într -un document programatic,
cunoscut sub denumirea de Declarația de la Bruxelles, care vizează dezvoltarea cooperării
europene și internaționale, a măsurilor, standardelor, bunelor practici și mecan ismelor concrete
de prevenire și combatere a traficului.
Declarația conține măsuri de consolidare a eforturilor pentru punerea în aplicare a celor
mai bune practici identificate printr -o abordare europeană, completă și coordonată. Anexa acestei
declarații conține recomandări, standarde și bune practici, inclusiv îmbunătățirea contactelor
directe dintre autoritățile competente și structurile non -guvernamentale din diferite state membre,
îmbunătățirea cercetării și a formării profesionale, precum și o mai bun ă informare publică
despre fenomen în sine.
Declarația recomandă schimbul de informații și constituirea unei baze de date europene
ale persoanelor dispărute despre care se crede că ar fi victime ale traficului, precum și numirea
unor raporturi naționali ca re să coopereze prin mecanisme stabilite la nivel european, în
cooperare cu instituțiile europene, Europol și Eurojust. Se menționează, de asemenea, importanța
protecției și asistenței victimelor, care nu trebuie re -victimizate și cărora trebuie să li se
recunoască drepturile fundamentale. Declarația recomandă, în această privință stabilirea unei
rețele europene de asistență, acordarea imediată a asistenței, protecție adecvată în cazul în care
victima acceptă să fie martor, precum și elaborarea unor măsuri de reintegrare socială, inclusiv
prin cooperarea cu societatea civilă.
În ce privește cooperarea polițienească și cooperarea judiciară. Declarația de la
Bruxelles prevede că acestea trebuie facilitate prin adoptarea de dispoziții legislative, inclusiv a
unor sancțiuni adecvate, folosirea contactului direct, ratificarea și punerea în aplicare a
Convenției UE privind asistența juridică reciprocă și a Deciziei cadru privind combaterea
traficului de ființe umane, precum și a stabilirii de echipe de investigație comune. Declarația
recomandă, de asemenea, consolidarea rețelelor de ofițeri de poliție și a magistraților de legătură,
constituie prin Acțiuni Comune ale Consiliului136, precum și instituirea unui grup de experți
privind traficul de ființe umane. Prin urma re, putem spune că Declarația de la Bruxelles a stabilit
agenda pentru acțiuni viitoare împotriva traficului de ființe umane la nivelul UE.
La acest moment, declarația reprezintă principala bază a eforturilor Comisiei în materia
prevenirii și combaterii tr aficului. Consiliul UE a salutat abordarea generală din acest document
și a fost de acord să examineze propuneri adecvate în vederea punerii în aplicare a măsurilor
specifice prevăzute de declarație. Faptul că textul declarației a fost ulterior adoptat de Consiliul
Uniunii Europene137 reprezintă un indiciu al importanței pe care UE o atașează combaterii și
prevenirii traficului de ființe umane.
În 2003, Comisia elaborează o altă comunicare, către Parlament și Consiliu, în vederea
Consiliului European de la Sa lonic, și anume Comunicarea privind dezvoltarea unei politici
comune privind imigrația ilegală, traficul ilegal și traficul de ființe umane, frontierele externe și
returnarea rezidenților ilegali138. Abordarea traficului de ființe umane strategiile propuse d e
135 Conferința, inițiată de Comisie în cadrul programului comunitar STOP II, a fost orgnai zată de Organizația
Internațională pentru Migrație (OIM), în strânsă cooperare cu Parlamentul și Comisia, și sprijinită de un spectru
larg de părți interesate și de participanți. Pentru programele comunitare, vezi sub -secțiunea Alte măsuri la nivelul
UE.
136 Acțiunea Comună din 22 aprilie 1996 privind un cadru de schimb de magistrați de legătură pentru
îmbunătățirea cooperării judiciare dintre statele membre ale UE, JO L 105, 27 aprilie 1996. Acțiunea Comună din
29 iunie 1998 privind crearea unei rețele judic iare europene, JO L 1919, 7 iulie 1998.
137 Consiliul Uniunii Europene, Concluziile din 8 mai 2000, JO C 137 din 12 iunie 2003, p. 1.
138 COM (2003) 323 din 3 iunie 2003 accesibilă pe portalul UE la http://europa.eu.int/eur -lex/lex/en(index.htm.
NESECRET
NESECRET
71 din 158 această nouă comunicare sunt dintr -o perspectivă a imigrației ilegale, ceea ce nu diminuează
decât în parte impactul acestui document. Deși menționează Decizia Cadru 2002/629/JAI a
Consiliului privind combaterea traficului de ființe umane, comunicarea nu face nici o altă
referire sau recomandare cu privire la combaterea traficului. Trebuie menționat că, în același
an139, Comisia este reținută în criticarea statelor membre pentru lipsa de acțiune în conformitate
cu Convenția Europeană privind Drepturile Omul ui, deși menționează că drepturile garantate de
această convenție sunt interpretate diferit în diferite state membre, ceea ce poate conduce la
inegalități ale calității de suspect și poate genera riscul ca încadrarea reciprocă a statelor în
sistemele lor d e justiție să fie încălcată. Acest lucru poate avea consecințe grave privind
recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești, care este poate cel mai important principiu al
cooperării în materie penală dintre statele membre.
În martie 2003, Comisia a d ecis să instituie un grup de experți privind traficul de ființe
umane140, a căror principală sarcină a fost elaborarea unui raport, întemeiat pe Declarația de la
Bruxelles, care să sprijine Comisia pentru lansarea propunerilor viitoare în materia prevenirii și
combaterii traficului de ființe umane. Raportul întocmit de grupul de experți a fost transmis
oficial Comisiei în decembrie 2004, urmând ca în cursul anului 2005, în temeiul acestui raport și
a altor informații existente, inclusiv a evaluării legislație i relevante din statele membre Comisia
să emită o nouă Comunicare privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. Potrivit
declarațiilor oficiale ale comisiei, această comunicare va aborda problema dintr -o perspectivă a
drepturilor omului, a s ituației specifice a copiilor, a necesității unei abordări holiste și integrate,
inclusiv prin elaborarea unui plan cuprinzând cele mai bune practici, standarde și mecanisme de
prevenire și combatere a traficului de ființe umane. Procedând astfel, Comisia se conformează în
egală măsură concluziilor Consiliului european privind Programul de la Haga, din noiembrie
2004, de realizare a unui spațiu european de justiție, securitate și libertate141
Consiliul ( Consiliul Uniunii Europene )
La nivelul Consiliului Uni unii Europene, în afara instrumentelor legislative cu caracter
obligatoriu despre care s -a discutat în secțiunea precedentă, au fost adoptate mai multe
documente privind traficul de ființe umane, în temeiul articolului 31 (fost articol K3) al TUE,
cele mai semnificative fiind Acțiunea Comună pentru determinarea unui stimulent și al unui
program de schimb pentru persoanele responsabile de acțiuni împotriva traficului de ființe
umane și al exploatării sexuale a copiilor142 și Acțiunea comună pentru eliminarea t raficului de
ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor143. Ultimul document încearcă să alinieze
diferitele definiții ale traficului de femei, din legislațiile diferitelor state membre, prin enunțarea
unor caracteristici ale fenomenului, accentuarea importanței asistenței juridice reciproce și a
protecției martorilor, precum și a importanței angajamentului din partea statelor membre în
vederea schimbului de informații și a cooperării cu alte instituții competente. În plus, Acțiunea
comună din 1997 sta bilește măsurile care trebuie adoptate la nivel național, precum și formele de
cooperare dintre statele membre.
139 Cartea Verde a Comisiei privind măsurile de siguranță procedurale în procedurile penale pe întregul teritoriu al
UE, COM (2003) 75 din 19 februarie 2003 accesibilă pe portalul UE la http://europa.eu.int/eur –
lex/lex/en(index.htm.
140 Decizia Comisiei din 25 martie 2003 p rivind instituirea unui grup consultativ, cunoscut drept grupul de experți
privind traficul de ființe umane, JO L 079 din 26 martie 2003. Grupul cuprinde din 20 de experți independenți,
numiți de comisie, pe baza propunerilor statelor membre, a statelor în curs de aderare și a țărilor candidate,
precum și a organizațiilor active în domeniul combaterii traficului de ființe umane.
141 Vezi infra sub -secțiunea Consiliul european.
142 Acțiunea Comună pentru determinarea unui stimulent și al unui program de schimb p entru persoanele
responsabile de acțiuni împotriva traficului de ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor, JO L 322 din 12
decembrie 1996, p. 7. Programul, finanțat cu 6.5 MEUR pentru perioada 1996 -2000, a fost denumit STOP. Vezi și
infra sub -secțiunea Alte măsuri la nivelul UE.
143 Acțiunea comună pentru eliminarea traficului de ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor, JO L 063 din 4
martie 1997, p. 2 -6.
NESECRET
NESECRET
72 din 158 În 1997 este adoptată Declarația ministerială de la Haga privind orientările europene
pentru măsuri efective de prevenire și combatere a traficu lui de femei în scopul exploatării
sexuale144. Prin această declarație, statele membre admit că fenomenul, datorită specificității
sale, reclamă o abordare specială. Statele membre reafirmă, astfel, angajamentul de intensificare
a cooperării la nivel europea n în lupta împotriva traficului de ființe umane, inclusiv prin
îmbunătățirea schimbului de informații la nivelul poliției și implicarea cu rol central a Europol,
datorită specializării sale în combaterea traficului de ființe umane. Acceptând necesitatea un ei
abordări multidisciplinare și coordonate, la nivel european și internațional, care să implice toți
actorii, declarația enunță orientări generale privind cooperarea dintre statele membre, dintre
acestea și țările candidate cu țările de origine, cu sistem ul Organizației Națiunilor Unite și cu
Interpolul. Declarația enunță, de asemenea, orientări privind prevenția în țările de origine și în
cele de destinația, precum și instituirea unor raportori naționali la nivelul fiecărui stat membru.
Important este că declarația recomandă o schimbare de perspectivă privind cercetarea și
urmărirea penală a cazurilor de trafic, cu accent pe traficant și nu pe persoanele care sunt victime
ale acestui fenomen, acestea din urmă fiind încurajate prin măsuri speciale, cum ar f i acordarea
rezidenței temporare cel puțin pe durata procedurilor penale și includerea în programul de
protecție a martorilor, să denunțe traficul autorităților competente și să accepte să fie martori.
Alte măsuri prevăzute de Declarația de la Haga prevăd confiscarea produselor traficului de ființe
umane, că măsura cu caracter de descurajare, precum și acordarea de compensații pentru victime.
Fără a fi primul consiliu care să facă referire la existența și dimensiunea îngrijorătoare a
traficului de ființe um ane, Consiliul European întrunit la Tampere, în octombrie 1999, constituie
piatra unghiulară pentru definirea unei agende politice și de politici europene în vederea
realizării unui spațiu de libertate, securitate și justiție145.
Convocat după intrarea în vi goare a Tratatului de la Amsterdam, care a creat un
monument important pentru dinamizarea și comunizarea unei părți importante din domeniul JAI,
Consiliul European de la Tampere este primul consiliu dedicat exclusiv chestiunilor JAI și
reprezintă prima înc ercare de a realiza un spațiu de libertate, securitate și justiție. Ca parte a
competenței sale de a trasa marile orientări în politicile UE, Consiliul European convocat la
Tampere afirmă în concluziile sale, în materia traficului de ființe umane, necesita tea cooperării
cu țările de origine și de tranzit, precum și cu Europol, inclusiv prin constituirea de echipe
comune de investigație ale statelor membre, în care poate participa și Europol, pentru
dezmembrarea organizațiilor criminale implicate în acest t ip de trafic. Se atrage atenția și asupra
dezvoltării campaniilor de informare și a prevenirii tuturor formelor de trafic de ființe umane
(punctul 22).
Problema traficului de ființe umane este strâns legată de cea a imigrației și în acest sens,
Consiliul E uropean se decalară hotărât să combată formele de trafic și exploatarea economică a
imigranților și atrage atenția asupra necesității de a adopta instrumente legislative europene care
să sancționeze aceste infracțiuni grave și invită Consiliul Uniunii Euro pene să adopte legislație în
acest sens (punctul 23).
Relevantă este recunoașterea drepturilor victimelor traficului, în special femei și copii
(punctul 23), precum și cooperarea cu țările de origine și de tranzit (punctul 26). În fine,
Consiliul European de la Tampere importanța unor definiții, incriminări și sancțiuni comune în
ce privește traficul de ființe umane, în special exploatarea femeilor și exploatarea sexuală a
copiilor (punctul 48). În fine, concluziile de la Tampere atrag atenția că trebuie re alizate o mai
bună compatibilitate și o mai mare convergență a sistemelor de drept din statele membre pentru a
preveni folosirea lipsurilor acestor sisteme de către infractori, în vederea sustragerii de la
sancționare.
Punerea în aplicare a măsurilor adopt ate de Consiliul European întrunit la Tampere a
144 Declarația ministerială de la Haga privind orientările europene pentru msăuri efecti ve de prevenire și
combatere a traficuluid e femei în scopul exploatării sexuale, Conferința ministerială organizată de președinția UE,
Haga, 24 -26 aprilie 1997.
145 Consiliul European, Concluziile Președinției, Tampere/Finlanda, 15 -16 octombrie 1999.
NESECRET
NESECRET
73 din 158 fost monitorizată de către Comisie și s -a finalizat cu o Comunicare către Consiliu i Parlamentul
European, de evaluare a programului de la Tampere și a orientărilor viitoare146. În ceea ce
privește traficul de ființe umane, în special de femei și copii, comunicarea notează că acțiunea
trebuie să constituie într -o formă care să combine măsuri preventive și măsuri de combatere a
fenomenului. Într -un context subsidiar, referirea principală fiind la controlul migra ției, se afirmă
că o acțiune mai puternică împotriva traficului va fi facilitată de Tratatul privind o Constituție
pentru Europa. Ce impact are statutul incert al acestui tratat asupra materie care interesează aici,
vom analiza în secțiunea de concluzii.
Consiliul European de la Haga, din noiembrie 2004, analizează progresul în domeniul
JAI realizat printr -o politică definită de Consiliul de la Tampere și, constatând că deși nu toate
propune obiectivele au fost atinse, se poate orbi de un progres complex și coordonat, inclusiv în
domeniul cooperării polițienești și a celei judiciare, întemeiate pe recunoașterea reciprocă a
hotărârilor judecătorești. Consiliul European adoptă un program multi -anual, denumit Programul
de la Haga147. În ce privește traficul de fi ințe umane, se precizează că o abordare comună este
necesară atât în combaterea, cât și în prevenirea acestui fenomen.
Consiliul European invită statele membre să îmbunătățească analiza cu privire la
practicile și organizațiile criminale implicate în trafi cul de ființe umane, în strânsă cooperare cu
Europol și Eurojust. Mai mult, consiliul European invită Consiliul și Comisia să elaboreze în
2005 un plan privind dezvoltarea standardelor comune, a bunelor practici și ale mecanismelor de
prevenire și combater e a traficului de ființe umane.
În iunie 2005, Consiliul adoptă Planul de acțiune privind punerea în aplicare a
programului de la Haga148 prezentat de Comisie, care prevede o serie de măsuri specifice pentru
prevenirea și combaterea traficului de ființe uman e. Astfel, în 2005 măsurile privesc propunerea
de semnare a Convenției consiliului Europei cu privire la lupta împotriva traficului de ființe
umane, la negocierea căruia Comisia a participat în numele UE și prezentarea unei Comunicări
privind traficul de f iințe umane.
Pentru 2006, se are în vedere revizuirea și eventuala modificare a legislației în materie
de trafic de ființe umane, de exemplu prin facilitarea cooperării sectorului public cu cel privat și
o mai mare coordonare la nivelul UE și o mai mare im plicare a Europol, dar și revizuirea
legislației privind traficul de organe și țesuturi umane.
De asemenea, într -un plan orizontal, cu relevanță indirectă pentru materia traficului de
ființe umane , pot fi menționate alte măsuri care privesc adoptarea în 2 006 a unei decizii cadru
de către Consiliu privind participarea într -o organizație criminală, precum și revizuirea și
modificarea, în 2008, a legislației privind bunurile rezultate din infracțiuni.
Alte măsuri la nivelul UE
Programele financiare ale UE, g estionate de Comisie, reprezintă un instrument
important de dezvoltare, consolidare și evaluare a politicilor, practicilor și cooperării din UE, în
privința traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor. Aceste programe
comunitare oferă op ortunități financiare pentru inițiative care au drept scop încurajarea
cooperării și asocierii dintre instituții și organizații similare din diferite state membre și țări
candidate sau în curs de aderare. dintre acestea, trebuie menționate, cu precădere, p rogramul
AGIS pentru cooperarea în materie penală și îmbunătățirea sistemului de prevenție și de
combatere a crimei organizate în general, precum și programele SOP și DAPHNE concepute în
particular pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane în particular, precum și
combaterea diverselor tipuri de violență.
Finanțările în cadrul acestor programe includ cercetarea privind infracțiunile sexuale,
inclusiv prevenirea recidivei și evaluarea riscului de recidivă, dezvoltarea cooperării dintre
146 COM (2004) 4002 versiune finală, accesibilă la la
http://europa.eu.int/comm/justice_home/doc_centre/intro/docs/bilan_tampere_en.pdf.
147 Accesibil la http:/europa. .eu.int/comm/justice_home/doc_centr/doc/hague_programme_en.pdf.
148 Accesibil la http:/europa. .eu.i nt/comm/justice_home/doc_centr/doc/action_plan_jai_207_en.pdf.
NESECRET
NESECRET
74 din 158 actor ii implicați și crearea unor rețele profesionale care să faciliteze cooperarea, schimbul de
informații și transferul de know how și a celor mai bune practici existente la nivelul UE,
pregătire profesională, dezvoltarea unor baze de date pentru autoritățile competente cu privire la
pornografia infantilă, centralizarea și administrarea datelor privind traficul de ființe umane și
exploatarea sexuală a minorilor. Finanțarea unor astfel de inițiative contribuie, fără îndoială, la
dezvoltarea unei culturi comune de prevenire și combatere a traficului de ființe umane și
facilitează procesul de apropiere a legislațiilor penale ale diferitelor state membre.
Pentru țările recunoscute ca fiind țări de origine și de tranzit, cum sunt, de exemplu,
Belarus, Moldova, Rusia și Ucraina, sau țările din Balcani, s -au dezvoltat programe de asistență
financiară ale UE, cum sunt programele TACIS și programele CARDS.
Acțiuni ale UE în contexte internaționale extinse
Problema traficului de ființe umane prezintă interes la nivelul continentului european, în
contexte extracomunitare, dar și la nivel internațional. Prin Comisie, EU este activ implicată în
acțiuni lae ONU, OSCE, ale Pactului pentru Stabilitate în Europa de Sud -est sau Consiliului
europei.
Relevante pentru acest context sunt propunerile Comisiei către Consiliu și adoptarea de
către acesta din urmă a două decizii cu privire la Convenția Consiliului Europei privind lupta
împotriva traficului de ființe umane. În iunie 2004, Consiliul a adoptat Decizia care autorizează
Comis ia să negocieze în numele UE proiectul de convenție, pentru acele chestiuni care potrivit
dreptului comunitar sunt incluse în primul pilon.
Cu privire la cooperarea în materie penală, prevăzută de Titlul VI al TUE, care aparține
celui de -al treilea pilon, Consiliul a adoptat, în octombrie 2004 o Poziție Comună privind
negocierile referitoare la proiectul de convenție menționat.
În ce privește Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva crimei organizate
transnaționale și a Protocolului privind combate rea traficului de persoane, în special femei și
copii, și traficul ilegal de imigranți pe cale terestră, aeriană sau maritimă, importanța acesteia la
nivelul UE este recunoscută precum și faptul că instrumentele ONU constituie baza unei
cooperări consolida te globale, care este reflectată de relațiile UE cu țările terțe.
În cadrul unei agende transatlantice, UE a cooperat cu SUA în combaterea traficului de
femei, în special prin organizarea de campanii de informare, puse în aplicare de Organizația
Mondială p entru Migrație în țări de origine pentru traficul de femei cum sunt Bulgaria, Polonia ,
Ungaria și Ucraina. Scopul campaniilor de informare de acest tip este acela de a face cunoscute
riscurile traficului, metodele folosite de traficanți, precum și de a a sista potențialele victime și de
a sprijini autoritățile competente în eforturile de îmbunătățire a capacității instituționale pentru a
face acestui fenomen.
Toate aceste dezvoltări indică faptul că, la nivelul UE, traficul de ființe umane este un
subiect important nu numai în relațiile dintre statele membre, ci și îăn relațiile cu terții, tocmai
datorită caracterului global al traficului de ființe umane.
Traficul de ființe umane a devenit în timp, așa cum s -a arătat, o temă importantă pe
agenda politică a UE. În acest sens, se poate observa diversitatea instrumentelor legislative sau
nu, adoptate pentru a face posibile atât prevenirea, cât și combaterea și sancționarea traficului de
ființe umane.
În vreme ce majoritatea politicilor privesc prevenirea și co mbaterea traficului de ființe
umane, instrumentele legislative privesc mai degrabă cooperarea polițienească și judiciară, astfel
încât referirea la trafic ca atare este una indirectă. Se mai poate observa că, în general, politicile
se lovesc de dificultate a unei puneri în aplicare efective, deoarece multe dintre documente au o
valoare de recomandare, și nu una obligatorie.
La nivelul UE, prin urmare, necorelarea bunelor intenții ale statelor membre cu o
obligația legală de a acționa în sensul intențiilor ge nerează un dezechilibru la nivelul eficienței
NESECRET
NESECRET
75 din 158 instituțiilor și structurilor europene ca Europol și Eurojust.
O problemă recurentă în multe dintre instrumentele menționate privește dificultățile
existente la nivelul cooperării și coordonării dintre statele membre, pe de o parte, și cu țările terțe
care sunt surse ale traficului. Această problemă relevă din caracterul special al cooperării în
materie penală, o materie în care metoda comunitară nu este aplicabilă și în care statele membre
par să dorească o pre zentare a competențelor naționale.
Traficul de ființe umane este însă, tot mai mult, un fenomen care capătă un caracter
internațional, în măsura în care transcende frontierele naționale. Aceasta explică, în mare parte,
dificultățile pe care urmărirea penal ă a unor astfel de infracțiuni le întâmpină, dat fiind caracterul
eterogen al diverselor sisteme de drept penal, inclusiv al procedurilor, precum și o anumită
reticență a autorităților naționale față de autorități cu competențe similare din alte state.
Pe de altă parte, rezultatele mai degrabă modeste ale combaterii traficului de ființe
umane, care să genereze un efect de descurajare, se explică prin caracterul limitat al sistemelor
de drept naționale. Fiind un fenomen transnațional, soluțiile în privința c ombaterii trebuie să
transcendă, în egală măsură, frontierele. Diversele inițiative la nivelul UE, cum ar fi mandatul de
arestare european, Eurojust sau instituirea unui procuror european par să susțină o abordare
transnațională a combaterii traficului de ființe umane.
Dificultatea relevă însă din reticența statelor membre de a transmite informațiile pe care
le dețin la nivelul Europol și, după caz, a Eurojust, datorită caracterului sensibil al acestora și,
foarte probabil, a unei lipse de încredere că aces tea pot fi gestionate.
Prin urmare, diversitatea legislativă a statelor membre, precum și absența unor
denominanți comuni la nivelul definițiilor și ale sancționării infracțiunilor de trafic de ființe
umane, fragmentarea la nivelul statelor membre și, pe c ale de consecință și la nivelul UE, a
sistemului de măsuri de asistență și protecție a victimelor traficului sunt factorii care explică
stare de fapt la nivelul UE.
Comisia însăși acceptă că mai sunt necesare măsuri, inclusiv de natură preventivă, o
protec ție adecvată și asistență pentru victime, criminalizarea violenței sexuale în toate formele
acesteia, precum și măsuri de asigurare a aplicării legii și cooperării judiciare.
2.5. Instituții, mecanisme și instrumente juridice de combatere a traficului de
droguri
Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare, folosindu -se
zonele mai puțin frecventate și slab controlate. Obiectivul traficanților este acapararea marilor
piețe de consum, limitând la minim riscurile de confiscare a d rogurilor. Anumite zone de pe glob
constituie încă de demult locurile de tranzit al traficului de droguri. Este cazul vechii rute a
mătăsii și opiului, care constituia, încă din antichitate, o axă comercială esențială între Asia și
Occident. Încă din anii ’80, această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar) între podișul
Pamir și munții Tian Chaui, în vestul Chinei, a redevenit o rută a drogurilor, potrivit spuselor
președintelui Kîrghîzstan, Astor Akalo149.
Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda, Birmania și Laos,
cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”, a fost acaparată de traficanții de droguri.
Culturile mari au putut exista datorită zonei semisălbatice, a populației seminomade precum și
inaccesibilității zonei datorită ve getației sălbatice de junglă. Obiceiul locuitorilor acestei zone
este acela de a arde pădurile, iar terenurile rezultate să fie cultivate cu mac opiaceu. După
recoltare, terenul este părăsit, iar activitatea este reluată în altă zonă. Plantele sunt preluat e de
traficanți, care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor, produsele
obținute luând calea piețelor de desfacere. Toate eforturile autorităților de a împiedica culturile
de mac opiaceu au fost sortite eșecului. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populației care
supraviețuiește din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi, obținând venituri foarte
149 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
Organizația criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.59
NESECRET
NESECRET
76 din 158 mici, însă sigure în comparație cu sumele finale rezultate din traficul de droguri. Împiedicarea
cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenției în forță a
autorităților. Instabilitatea politică din zonă, controlul acesteia din punct de vedere militar de
către forțe care încurajează pe ascuns activitățile ilicite, precum și co rupția factorilor de
răspundere implicați în combaterea traficului din zonă care atinge cote alarmante, sunt alți
factori care nu permit eradicarea flagelului în acest colț de lume150.
Instabilitatea politică și militară, precum și sărăcia în care se află p opulația a permis
traficanților de droguri să stăpânească și zona cunoscută sub denumirea de „Semiluna de aur”, ce
cuprinde Afganistanul, Pakistanul și Iranul. Aici populația seminomadă, care se bucură de
obținerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri, cultivă pe suprafețe mari mac opiaceu
și cannabis, pe care traficanții le transformă în renumita „heroină persană”. Regiunea Matran din
Pakistan, regiune aridă și puțin frecventată, loc de contrabandă, servește ca punct de plecare a
exportării heroinei din „Semiluna de aur”.
În Penjab și în regiunea de nord -vest a Pakistanului se găsesc peste 800 de laboratoare
clandestine care produc o heroină de calitate superioară care alimentează piața națională și
internațională, exportând drogul către SU A, țările Europei și Orientul Mijlociu. Laboratoarele de
rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan și în centura tribală din
apropiere de Peshawar și Karachi. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea
politică a țării și de lipsa de reacție a autorităților151.
Pakistanul este considerat un narcostat, adică o țară în care statul sau un sector de
activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri, realizând profituri în urma
acestei activități152.
Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a producerii opiului,
cauzată de inexistența unei puteri centrale care să dețină controlul asupra teritoriilor.
În 2006, din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan, 53% a trecut prin
Iran, 33% prin Pakistan și 15% prin Asia Centrală (în principal, prin Tadjikistan). Ruta de trafic
din Afganistan continuă să traverseze Pakistanul, Iranul, Turcia și țările balcanice către centrele
de distribuție din Europa Occidentală.
Localizată în Afganistan și în toate cele cinci republici din Asia Centrală, mafia
drogurilor se identifică prin rețelele naționale și prin caracterul exclusiv familial sau etnic al
acestora. Rolul lor pe piața drogurilor constă în cumpărarea opiaceelor de l a fermieri și vânzarea
lor cumpărătorilor internaționali. Mafia drogurilor din regiune este formată din grupări originare
din Kazakhstan, Kîrghîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, dar aceste grupări nu sunt la fel de bine
implementate precum grupările afgane153.
A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia Centrală sunt
organizațiile criminale transnaționale. Aceste grupări sunt următoarele154:
rețelele de traficanți afgani, kîrghîzi și ruși care transportă încărcăturile de opiacee spre
Asia Centrală, Țările Baltice, Rusia și Uniunea Europeană;
rețelele de traficanți afgani, turkmeni și turci care fac trafic cu opiacee către Turcia,
traversând Turkmenistanul, Armenia sau Azerbaidjan;
rețelele de traficanți caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federația Rusă;
grupările afgano -iraniene și afgano -pakistaneze;
grupările independente din Tadjikistan și Uzbekistan, care realizează contactul cu
diaspora din Afganistan;
grupările de kîrghîzi și turkmeni, care încearcă să dezvolte legătu rile cu mafia afgană a
drogurilor;
150 Alexand ru Boroi, Norel Neagu, Valentin -Radu Sultănescu – op.cit., pag.13
151 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
op.cit., pag.60
152 http://www.dhdi.free.fr/recherches/etudesdiverses/memoires/saimastup.htm
153 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
op.cit., pag.61 -62
154 http://www.relations -internationales.net/dossierNo1.htm
NESECRET
NESECRET
77 din 158 în ultima perioadă de timp, încearcă să pătrundă în traficul regional de droguri grupările
chineze, coreene, latino -americane și nigeriene.
Operațiunile organizațiilor criminale transnaționale nu își au originile întotde auna în
Afganistan. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan, grupările transnaționale depozitează de
asemenea drogurile în centre regionale diferite, precum Osh, Shymkent și Samarkand, unde se
implementează din ce în ce mai multe laboratoare clandestine .
Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia Centrală sunt
grupările armate nestatale și grupările teroriste, precum talibanii, Al -Qaeda și Mișcarea islamică
din Uzbekistan. Grupările armate nestatale sunt comandate de „lorzi a i războiului”, persoane cu
experiență în derularea unor războaie civile. Ei domină comerțul cu droguri în două modalități:
prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanții care tranzitează teritoriul lor și
prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele clandestine.
Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanți: numeroase puncte de trecere permit
traversarea celor 2087 kilometri de frontieră dintre Afganistan și vecinii de nord, de -a lungul a
trei ma ri posturi de frontieră: Kuska (pe ruta Nerat din Achgabat pe unde traversează
Turkmenistan), Turmez (pe ruta Mazâr –e Charif spre Karshi și Boukhara, mai exact prin
Uzbekistan) și în final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kaboul –Dușanbe, capitala Tadjikistanului).
Mai mult, munții din nord -estul Afganistanului prezintă trecători dificile, dar foarte puțin
supravegheate. Traficanții descoperă astfel provincii tadjikistaneze care sunt autonome de
Dușanbe înainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazakhstan.
Din cauza f aptului că Iranul a adoptat o legislație severă în domeniul combaterii
traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitală în cazul deținerii
a cel puțin 5 kilograme de opiu brut sau 30 de grame de heroină), traficanții au înce put să caute
noi rute de transport la începutul anilor ’90, dar confiscările efectuate de agențiile de aplicare a
legii confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane.
Tadjikistanul reprezintă în acest moment, principal a cale de acces a opiaceelor ce provin
din zona „Semilunei de aur”. Traficul de droguri ce tranzitează Tadjikistan relevă în mod clar
importanța acestor teritorii aflate sub controlul Alianței de Nord, în special zonele din jurul
Jirgatalului și Garm din T adjikistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan
se ocupă de cultivarea opiului și între 10.000 și 40.000 de tadjikistanezi (0,4% din populația
totală) se ocupă cu comerțul de opiu, fiind folosiți de traficanți ca transportatori sau intermediari.
De altfel, nici o regiune a globului pământesc unde situația geografică și social -politică
au permis, nu a scăpat de prezența traficanților de droguri, care la prețuri mici reușesc cultivarea
și transformarea culturilor în droguri ilicite pe ntru consum, după care le comercializează la
prețuri exorbitante, profiturile fiind fabuloase.
Altă țară puternic afectată de invazia drogurilor și creșterea numărului de consumatori a
devenit India. Întinsa suprafață a teritoriului, lungimea frontierelor maritime și terestre nu au
permis autorităților să efectueze un control sever asupra circulației. Handicapul a fost imediat
speculat de traficanții de droguri care la început au folosit India ca țară de tranzit pentru
drogurile aduse din „Triunghiul de Au r”, după care s -au orientat către populație, numărul
consumatorilor crescând continuu.
În prezent există trei centre distincte de producție a opiaceelor care aprovizionează trei
piețe principale, și anume155:
Afganistanul care aprovizionează țările învecina te, Orientul Mijlociu, Africa și, în mod
deosebit, Europa;
Myanmar/Laos care furnizează opiacee țărilor învecinate (în special Chinei) și
continentului Oceania (în principal, Australiei);
America latină (Mexic, Columbia, Guatemala, Peru) care aprovizioneaz ă America de
Nord (în mod deosebit, SUA).
155 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităților prevăzute pentru semestrul I/2007 în
Planul de acțiune în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția
Națională Antidrog, București, 2007, pag.14
NESECRET
NESECRET
78 din 158 Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006, Directorul Executiv al
Biroului ONU privind Drogurile și Criminalitatea (UNODC), Antonio Maria Costa, preciza că
recolta de mac opiaceu obținută în anul 2 006 în Afganistan reprezintă aproape 92% din
producția la nivel mondial și depășește cererea globală cu 30%. „Opinia publică este din ce în ce
mai frustrată de faptul că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ținute sub control.
Investițiile poli tice, militare și economice făcute de țările coaliției nu au un impact vizibil asupra
acestor culturi. Prin urmare, opiul din Afganistan finanțează insurgenții, mafia internațională și
duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în fiecare an”, a mai adăugat domnul Costa156.
În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenția un articol dat publicității de BBC NEWS
prin care se aducea la cunoștință că generalul James Jones, Comandantul NATO, solicită țărilor
membre NATO să acorde întăriri pentru misiunea din sudul Afganistanului, recunoscând că
trupele aliate nu mai fac față violenței din regiune. La data de 12 septembrie 2006, Antonio
Maria Costa făcea următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel
la forțele NATO pentru distru gerea laboratoarelor de heroină, dezafectarea piețelor de opiu,
atacarea convoaielor de opiu și aducerea comercianților în fața justiției. Invit țările coaliției să
ofere NATO mandatul și resursele necesare”. În prezent, în Afganistan, numai în 6 din cele 34
de provincii nu se cultivă mac opiaceu. Aproximativ 12,6% din totalul populației este implicată
în cultivarea opiului.
În anul 2002, înalți funcționari din Kandahar și chiar ministrul de interne afgan au fost
acuzați că ar avea legături cu rețelele de trafic de droguri.
Concluzia la care au ajuns mai multe organisme internaționale însărcinate cu lupta
împotriva traficului de droguri este că în Africa, traficul de droguri constituie o problemă
majoră, reprezentând un obstacol suplimentar în calea dezvol tării continentului. În anul 2001, un
raport al Organului Internațional de Control al Stupefiantelor scotea la iveală faptul că „grație
experienței lor în domeniul traficului cu hașiș și heroină, cartelurile drogurilor din Africa
occidentală căutau noi con tacte în America Latină pentru a extinde traficul cu cocaină în întreaga
regiune a Africii subsahariene”157.
Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la nivel mondial,
care poziționează Africa ca o regiune „pivot” pe ntru distribuirea drogurilor în lumea întreagă. De
la începutul anilor ’90, Africa era situată pe rute de tranzit ale drogurilor. Turnura a avut loc în
anul 1993, când au fost confiscate în Nigeria 300 kilograme de heroină provenind din Thailanda.
Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroșilor mici
contrabandiști africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora, în
membri ai unor bande conduse de cetățeni africani, în măsură de a trata de la egal la egal cu
organizații similare din alte continente. Afirmarea mafiilor nigeriene derivă de asemenea din
apartenența Nigeriei la Commonwealth, care a permis legarea de relații strânse comerciale cu
subcontinentul indian, producător de opiu și heroi nă și cu lumea consumatoare anglo -saxonă.
La sfârșitul anilor ’80 se înregistrează o creștere importantă a rolului Nigeriei ca centru
strategic. În anul 1992, urmare a confiscărilor de cocaină din aeroportul Lagos, autoritățile
nigeriene au sus pendat zborurile directe către Rio de Janeiro. De atunci, traficanții nigerieni sunt
considerați ca principalii vectori ai drogului, o adevărată industrie a serviciului de comerț de
heroină și cocaină. Ei sunt prezenți în toate punctele cheie ale produceri i și traficului de droguri.
Grație compatrioților lor rezidenți în străinătate, ei au format clanuri criminale comparabile cu
cele columbiene, turce și chineze158.
Prezența acestor organizații criminale, urbanizarea puternică, distrugerea valorilor
tradițio nale africane, difuzarea unei culturi hedoniste sunt de asemenea factori care au creat
156 Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităților prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acțiune
în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția Națională Ant idrog,
București, 2007, pag.5
157 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
op.cit., pag.64
158 http://www.africamission -mafr.org/fides92.htm
NESECRET
NESECRET
79 din 158 premisele pentru un progres al traficului de droguri pe continentul african.
Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creștere în acești ultimi ani. Potrivit
statisticilor ONU, în anul 2004 s -a înregistrat o creștere a confiscării de heroină cu 60% în
comparație cu anul precedent. Cea mai mare parte a acestei creșteri este datorată confiscărilor
care au avut loc în Africa centrală și occidentală, care s-au dublat între 2003 și 2004. Heroina
care trece prin Africa este destinată în primul rând piețelor europene și în al doilea rând celor din
nordul Americii. Heroina provine din țările Asiei de Sud -Vest și de Sud -Est.
Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuși modestă (0,3% din totalul
confiscărilor la nivel mondial). Trebuie să ținem cont totuși că nu există statistici fiabile și că
nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al drogurilor c are tranzitează Africa din cauza
slăbiciunii forțelor de poliție locală care au dificultăți în interceptarea transporturilor ilicite.
În ceea ce privește utilizarea opiaceelor în Africa, potrivit statisticilor UNODC, se
remarcă o creștere a co nsumării lor pe continentul african, îndeosebi în Africa orientală, în
Africa sudică și în mai multe țări din Africa occidentală. După experții ONU, creșterea
consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt folosite ca locuri de tran zit
de către narcotraficanți, care nu se dedau totuși de la a -și crea o piață locală.
Raportul UNODC asupra traficului de stupefiante din anul 2007 remarcă faptul că „o
parte mică, dar în creștere din producția de opiacee afgane este trimisă în America se ptentrională
fie prin Africa orientală și Africa occidentală, fie prin Europa”.
În anul 2004, 50% din confiscările de cocaină de pe continentul African au fost
înregistrate în Africa occidentală și centrală. Zona de trecere cea mai utilizată de către traficanții
de cocaină este cea a Golfului de Guineea, de unde cocaina este transportată în Europa în
cantități mici de către „cărăuși”.
Traficanții de cocaină încearcă într -o măsură ascendentă să utilizeze ca rute ale
tranzitului Africa din două m otive. Primul provine din îmbunătățirea sistemelor de supraveghere
desfășurate de autoritățile locale și de autoritățile americane în regiunea Caraibe și America
centrală, ruta tradițională folosită de traficanți. În acești ultimi ani de exemplu, s -au ridi cat baze
de supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe. În plus autoritățile olandeze au
intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziționate în Insulele Curaqao și Saint Martin.
Al doilea factor este legat de diminuarea consumul ui de cocaină înregistrată în SUA,
față de o creștere a cererii în Europa. Africa este deci o rută comodă și sigură pentru a ajunge o
piață în creștere. Ca efect colateral, s -a creat, în plus, o piață africană care înregistrează în ultimii
ani creșteri îns emnate.
Pe când Africa nu este pentru moment decât un loc de tranzit și o piață reziduală pentru
droguri precum cocaina și heroina, principala producție locală de substanțe stupefiante este cea
de cannabis. Conform raportului UNODC pe anul 200 6, iarba de cannabis este cultivată,
adeseori în mod ilegal, în 176 de țări din lumea întreagă. Africa reprezintă 27% din producția
mondială și principalii producători sunt Marocul (3.700 de tone), Africa de Sud (2.200 de tone)
și Nigeria (2.000 de tone).
Producția de droguri sintetice este limitată în Africa, cu excepția Africii de Sud, unde
fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. Datele privind descoperirea de laboratoare
clandestine confirmă această tendință.
Columbi a este statul cu cea mai mare suprafață cultivată cu coca, în ciuda scăderii cu
9%, de la 86.000 de hectare la 78.000 de hectare a suprafeței de cultură. La nivel statal, 72% din
numărul global de capturi de cocaină se concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia, SUA,
Venezuela, Spania și Ecuador159.
Organizațiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizațiile
care operează pe teritoriul SUA, prezentând pericolul cel mai mare din punct de vedere
organizațional. Acestea reprezi ntă principalii transportatori de cocaină și distribuitorii de
159 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiu l realizării activităților prevăzute pentru semestrul I/2007 în
Planul de acțiune în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția
Națională Antidrog, București, 2007, pag.16
NESECRET
NESECRET
80 din 158 cantități mari în țară, de asemenea ele sunt implicate în producția, transportul și distribuția
heroinei, marijuanei și metamfetaminei disponibile pe piața de droguri din SUA. Sediul local al
DEA (Drug Enforcement Administration) din New York a constatat recent că grupările
infracționale mexicane se aprovizionează de la cartelurile columbiene, acestea fiind sursa
cantităților mari, la nivelul kilogramelor de cocaină existente în multe zone din o rașul New
York.
Producția și traficul ilicit de droguri sunt cele mai des întâlnite forme de infracționalitate
în rândul organizațiilor criminale care acționează în cadrul UE. Grupările de crimă organizată
din Albania predomină în Italia și Grecia, jamai canii joacă un rol important în Marea Britanie,
marocanii în Olanda, Belgia, Germania și Portugalia, iar grupurile de ruși, estonieni și lituanieni
controlează piața drogurilor din nordul Europei.
În Europa, heroina se găsește sub două forme de import: her oina brună obișnuită (forma
sa chimică de bază) și heroina albă (sub formă de sare) care este mai rar întâlnită și, de obicei,
mai scumpă, provenind de obicei din Asia de Sud -Est. Pe lângă heroina importată, unele droguri
pe bază de opiacee sunt produse în UE, dar fabricarea este în esență limitată la producerea pe
scară redusă a preparatelor „de casă” din mac opiaceu (de exemplu, tulpini de mac opiaceu,
concentrat de mac opiaceu obținut din tulpini sau capsule zdrobite de mac) într -o serie de state
din est ul UE, cum ar fi Lituania, unde piața de tulpini de mac opiaceu și concentrat de mac
opiaceu din tulpini pare să se fi stabilizat, precum și Polonia, unde se pare că producția de
„heroină poloneză” este în descreștere160.
Quasitotalitatea heroinei care se gă sește pe piața ilicită europeană provine din
Afganistan. În Europa, cererea ilicită de heroină, este, conform estimărilor, de ordinul a 170 de
tone, jumătate din această cantitate fiind consumată în Europa Occidentală și Centrală161.
Rutele balcanice reprezi ntă principalele trasee ale transporturilor de heroină dinspre
Turcia spre Europa Occidentală. Pe această rută se disting trei direcții principale:
Ruta nordică:
Turcia –Bulgaria –România –Ungaria –Slovacia –Republica Cehă –Germania –Țările de Jos.
Turcia –Români a, prin transbordare în Portul Constanța, mai departe pe cale rutieră spre
Ungaria –Slovacia –Republica Cehă –Germania –Țările de Jos.
Ruta centrală:
Turcia –Bulgaria –România –Ungaria –Austria –Germania –Țările de Jos.
Turcia –Bulgaria –Macedonia –Iugoslavia –Bosnia –Slovenia –Italia.
Ruta sudică: Turcia –Grecia, prin transbordare – Italia.
De la mijlocul anilor 1990, contrabanda cu heroină în Europa s -a realizat tot mai mult
(însă la un nivel mai redus decât pe rutele balcanice) pe „ruta mătăsii”, prin Asia Centrală (î n
special, Turkmenistan, Tadjikistan, Kîrgîzstan și Uzbekistan), Marea Caspică și Federația Rusă,
Belarus sau Ucraina, către Estonia, Letonia, unele țări nordice și Germania. Deși aceste rute sunt
cele mai importante, țări din Peninsula Arabă (Oman, Emirat ele Arabe Unite) au devenit locuri
de tranzit pentru heroina expediată din Asia de Sud și de Sud -Vest și destinată Europei. Pe lângă
acestea, heroină destinată Europei (și Americii de Nord) a fost capturată în anul 2004 în Africa
de Est și de Vest, în Cara ibe, precum și în America Centrală și de Sud162.
Traficul de heroină este dominat de grupările mafiote turcești, cu o sporire semnificativă
a implicării grupărilor albaneze de traficanți.
Principalele puncte de intrare ale cocainei în UE sunt Spania, Țările de Jos și
Portugalia163. Cantități mari de cocaină au fost confiscate în Spania și Portugalia în anul 2005,
captura cea mai semnificativă fiind efectuată în Spania (5,4 tone de cocaină), în cooperare cu
160 Raportul Anual 2008 Situația drogurilor î n Europa, Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie
(OEDT)
161 Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
162 http://ar2006.emcdda.europa.eu
163 Rapoartele naționale Reitox (Rețeaua europeană de informare privind drogurile și toxicomania), 2004; Comisia
pentru Stupefiante a ONU, 2005
NESECRET
NESECRET
81 din 158 autoritățile grecești.
Datorită intensificării măsuril or de reprimare a traficului de cocaină din Columbia,
traficanții au transferat progresiv fabricarea ilicită de cocaină către alte state, găsind itinerarii noi
și diversificate.
Există câteva tendințe noi ale traficului de cocaină în Europa: încărcăturile de cocaină
tranzitează tot mai des Africa de Sud și Africa de Vest, operațiunile fiind deseori organizate de
organizațiile criminale din aceste regiuni. Această situație are potențialul de a destabiliza și
submina eforturile de dezvoltare într -o regiune c are deja se confruntă cu numeroase provocări
sociale, de sănătate și politice.
Ruta specifică traficului cu cocaină ce vizează și teritoriul României se află pe tronsonul
Ecuador -Venezuela -Olanda -Germania -România, cocaina fiind de regulă disimulată în cole te
poștale sau transportată în sau pe corp de către cărăuși. Totodată, a fost observată tendința de a
trafica această substanță spre Româniavia Marea Neagră și spre Muntenegru via Marea
Adriatică164.
Conform datelor privind capturile, cocaina se situeză pe l ocul al treilea pe lista celor mai
traficate droguri din lume, după plantele de cannabis și rășina de cannabis. Cantitatea totală de
cocaină confiscată în Europa continuă să crească, ceea ce relevă faptul că, consumul de cocaină
este fără îndoială foarte r ăspândit. Cererea mare cu care se confruntă serviciile de tratament
pentru consumatorii dependenți de cocaină din Europa Occidentală este un alt element care
denotă consumul mare de cocaină.
Eforturile de contracarare a traficului de cocaină în Europa au f ost susținute prin
înființarea, la Lisabona, a Centrului maritim de operațiuni și analize -stupefiante (MAOC -N),
care joacă un rol important în coordonarea activităților de interzicere și în schimbul de informații
operative între statele membre participante165.
La nivel mondial, producția de amfetamină este concentrată în Europa Centrală și de
Vest, în special în Belgia, Țările de Jos și Polonia. În această subregiune, Estonia, Lituania și
Bulgaria joacă, de asemenea, un rol important în producerea ilegală de amfetamină și, într -o
măsură mai mică, Germania, Spania și Norvegia, după cum rezultă din numărul de laboratoare
de amfetamină dezafectate în 2004 în aceste țări ( 82). În afara Europei, amfetamina se produce
în principal în America de Nord și Oceania. În 2004, traficul de amfetamină a rămas în principal
unul intraregional. Cea mai mare cantitate de amfetamină descoperită pe piețele europene de
droguri ilegal e provine din Belgia, Țările de Jos și Polonia, precum și din Estonia și Lituania (în
țările nordice)166.
Producția globală anuală de amfetamine este estimată la aproximativ 520 de tone. În
ultimii cinci ani, țara în care s -au realizat cele mai mari capturi de amfetamine este Marea
Britanie.
Cannabisul este de departe substanța ilegală cea mai des folosită în Europa. În statele
membre ale UE, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția aproximativ 30
milioane de persoane au consumat cannabis în a nul 2005167. Răspândirea globală a producției de
cannabis și dificultățile de monitorizare a acesteia fac problematică estimarea cantității
produse168.
Producția de rășină de cannabis pe scară largă se concentrează în câteva țări, în special în
Maroc. Majorita tea rășinii de cannabis consumate în UE este originară din Maroc și intră în
Europa în special prin Peninsula Iberică, deși Țările de Jos constituie un important centru
secundar de distribuție pentru transporturi spre țările UE. Alte țările menționate în p rezent ca țări
164 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităților prevăzute pentru semestrul I/2007 în
Planul de acțiune în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția
Națională Antidrog, București, 2007, pag.15
165 Raportul Anual 2008 Situația drogurilor în Europa, OEDT
166 http://ar2006.emcdda.europa.eu
167 Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
168 Biroul ONU privi nd Drogurile și Criminalitatea (UNODC), 2003; Raportul anual 2007 Situația drogurilor în
Europa, OEDT
NESECRET
NESECRET
82 din 158 sursă pentru rășina de cannabis confiscată în UE sunt India și Moldova169.
Din dosarele instrumentate de agențiile de aplicare a legii, a rezultat că produșii din
cannabis sunt traficați pe ruta Afganistan –Pakistan –Azerbaidjan –Georgia –spațiul ex-sovietic –
Republica Moldova –România.
Hașișul sau cannabisul în cantități mari este disimulat în containere și transportat pe cale
maritimă sau rutieră.
Producția globală de plante de cannabis este în continuare răspândită în întreaga lume, iar
producția potențială a fost estimată la cel puțin 40.000 tone170.
În majoritatea statelor membre ale UE, cannabisul cultivat provine atât din structuri de
interior, unde este deseori cultivat intensiv, cât și din plantații de exterior. Dimensiunea
plantațiilor variaz ă mult, depinzând de motivația și resursele cultivatorilor, de la câteva plante de
uz personal la câteva mii, pe suprafețe întinse, în scopuri comerciale171.
La nivel global, Europa este principalul centru de producție de ecstasy, deși în ultimii ani
s-a extins și în alte părți ale lumii, în special în America de Nord și în Asia de est și sud -est
(China, Indonezia, Hong Kong)172. Deși Țările de Jos au rămas în 2004 principala sursă de
ecstasy pentru Europa și întreaga lume, s -au depistat laboratoare de ecstasy și în Belgia, Estonia,
Spania și Norvegia173.
Majoritatea transporturilor de ecstasy confiscate în anul 2005 de serviciile europene de
depistare și combatere a infracțiunilor în materie de droguri provin din Olanda174.
Până nu de mult, la noi în țară s -a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut
niciodată, drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către Occidentul decadent, această
idee fiind indusă de propaganda comunistă. Înainte de anul 1990, consumul ilicit de droguri în
Româniaconstituia un aspect cu caracter excepțional, în cele câteva cazuri înregistrate
consumatorii fiind cetățeni străini, în marea lor majoritate marinari175. De asemenea, în evidența
autorităților vremii se regăsea un număr mic de persoane, devenite dependente ca urmare a unor
tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conținut stupefiant176.
În perioada de tranziție parcursă de România după Revoluția din Decembrie 1989,
criminalitatea organizată națională și internațională și -a făcut apariția și s -a dezvolt at, grupurile
criminale acționând structurat în diverse domenii ale vieții sociale și economice. O parte a
cetățenilor români uzitând de dreptul la libera circulație au săvârșit fapte penale în afara
teritoriului național, pentru ca ulterior, în baza exper ienței acumulate, să inițieze pe teritoriul
României forme organizate de criminalitate, deja existente în alte zone geografice177.
Poziția geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie luată în
calcul de către rețelele de traficanți de droguri ca un important „cap de pod” ce face legătura
între Orient și Occident. Arealul favorabil al României, care include toată gama căilor de
transport, a permis rețelelor de traficanți să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea
teritoriului țării.
O serie de factori determinanți, precum factori de ordin social -politic -economic, cadrul
legislativ insuficient reglementat în materie antidrog și inexistența organelor judiciare
specializate în combaterea acestui gen de infracțiuni, care să aibă d otarea tehnică
corespunzătoare, au influențat în timp evoluția României în ceea ce privește traficul de droguri.
169 Raportul anual 2007 Situația drogurilor în Europa, OEDT
170 Raportul anual 2005 Situația drogurilor în Europa, OEDT
171 Raportul Anual 2008 Situația droguri lor în Europa, OEDT
172 Comisia pentru Stupefiante a ONU, 2006
173 Rapoartele naționale Reitox, 2005; UNODC, 2006
174 Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
175 Înainte de anul 1990, erau descoperite anual între 1 și 5 cazuri de d eținere ilegală de droguri, destinate în
special consumului personal al celor depistați și doar rareori tranzitării țării noastre și distribuirii lor pe piața
occidentală.
176 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenția Națională Antidro g, București, 2004
177 Informații cuprinse în Strategia națională de combatere a criminalității organizate în perioada 2004 -2007,
aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.2209/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1256 din 27 decembrie 2004
NESECRET
NESECRET
83 din 158 Situația conflictuală dintre statele ex -iugoslave a făcut ca pentru o perioadă de timp
centrul de greutate al traficului de droguri să se tran sfere pe cel de -al doilea segment al „rutei
balcanice” care include și România.
În dorința lor de expansiune, organizațiile criminale privesc România nu numai ca o țară
de tranzit, dar și ca o piață de desfacere și consum ilicit a drogurilor. Deschiderea granițelor
României, care a condus la o creștere enormă a numărului de mijloace de transport și mărfuri ce
intră și ies, în și din țară, conferă organizațiilor criminale posibilități largi de camuflare a
drogurilor și de tranzitare a teritoriului țării.
România reprezintă principalul tronson al celei de -a doua „rute balcanice” de transport al
drogurilor către Europa Occidentală. Ruta pornește din Turcia, traversează Bulgaria, intră în
Româniaprin punctele de frontieră sudice (Negru Vodă, Vama Veche, Bechet , Giurgiu), trece
prin București, după care continuă prin zona subcarpatică spre Vest, iar prin punctele de
frontieră Nădlac, Borș, Petea intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în
Slovacia prin Rajka, iar după traversarea teritoriului slovac, ajunge prin zona sud -vestică, în
Cehia, de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două țări178.
O altă variantă a celei de -a doua „rute balcanice”, care include și un tronson maritim, este
Istanbul -Constanța (pe Marea Neagr ă)-București, după care intră pe traseul mai sus descris.
Din cea de -a doua „rută balcanică” se desprinde o altă variantă care pleacă din București,
traversează zona estică a României, după care intră în Ucraina, unde se bifurcă, un traseu
continuând prin Polonia către Germania, iar celălalt spre aceeași destinație, dar prin Slovacia și
Cehia.
Prima „rută balcanică” ce ocolește România, dar care poate oricând să includă și variante
care să vizeze țara noastră, are următorul traseu: Turcia -Bulgaria -Serbia -Ungaria, iar la
Budapesta intră pe ruta a doua balcanică.
Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude și alte variante care să vizeze
România, depistarea acestora depinzând în mare măsură de abilitatea instituțiilor implicate în
combatere a traficului și consumului ilicit de droguri și, mai ales, de modul în care acestea
cooperează cu instituțiile similare ale altor state.
Transformarea Afganistanului în principal producător de heroină a format, în opinia
analiștilor internaționali, convin gerea că transporturile de heroină către Europa nu se vor mai
efectua prin România, în principal, ci prin ocolirea acesteia prin nord, urmând ruta
Turkmenistan/Iran, traversând Marea Caspică -Azerbaidjan -Georgia -traversând Marea Neagră –
Ucraina și de aici că tre vest (este puțin probabil ca transporturile de heroină din Afganistan să
traverseze Turcia, datorită conflictelor cu rețelele locale de traficanți de droguri)179.
Din cazuistica ultimilor ani, rezultă că pentru drogurile sintetice se prefigurează
dezvol tarea unor rute dinspre vest (Olanda, Belgia, Germania) spre est (România), dar și dinspre
nord (Țările Baltice, Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA,
LSD și altele), care ar urma să devină active pe teritoriul României.
Constant și nu pe un teren viran, ci ca o consecință a dezvoltării rapide a narcotraficului
internațional, și a unei cereri crescânde de stupefiante și pe piața internă, traficul intern cu
droguri și în special cel stradal s -a intensificat, atingând în prezen t cote alarmante, atât pe raza
Capitalei, cât și în alte centre urbane din țară, materializate prin sporirea numărului de vânzători
stradali și din locuințe, amplificarea cererii de droguri în instituțiile de învățământ, discoteci,
locuri și medii infracți onale.
Numai în București, de exemplu, există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează,
aproape ostentativ, „moartea albă”. În aceste activități, organizate pe scheletul unor veritabile
rețele de comercianți, sunt implicați atât în calitate de „de aleri”, cât și de consumatori, grupuri de
români, preponderent din etnia rromilor. Este o situație surprinzătoare, la care specialiștii nu s -au
178 Raport național privind situația drogurilor, Agenția Națională Antidrog – Observatorul Român de Droguri și
Toxicomanii, București, 2005
179 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
Organizația criminală a dr ogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008, pag.70
NESECRET
NESECRET
84 din 158 gândit cu ceva timp în urmă, în sensul că asemenea indivizi vor renunța la clasica bișniță cu
produse agroalimen tare, flori, țigări, cu aur și valută și se vor lansa în afaceri cu stupefiante.
Statisticile realizate au scos în evidență faptul că pe teritoriul României, drogurile pot fi
introduse de următoarele categorii de persoane:
cetățenii străini veniți în țară în scop turistic, artistic sau de afaceri, care aduc droguri atât
pentru consumul propriu, cât și în scop de comercializare.
Cetățenii de origine arabă, odată ajunși în România, și -au format adevărate paravane
legale pentru activitățile infracționale desf ășurate, prin înființarea sau asocierea la societăți
comerciale ce desfășoară în principal activități de import -export (piese auto, legume/fructe,
textile/confecții, electrocasnice, etc.). După crearea aparenței licite aceștia trec la faza a doua,
recrutar ea oamenilor care „să iasă în față” la efectuarea tranzacțiilor și transporturilor de droguri,
în așa fel încât ei să se poată rezuma la o coordonare „din umbră”, pentru a nu fi trași la
răspundere penală. Arabii (kurzi, iranieni) sunt organizatori ai tran sporturilor de heroină, opiu și
hașiș pe ruta balcanică, iar olandezii sunt organizatori ai transporturilor de comprimate ecstasy.
Cantitățile de heroină care ajung spre comercializare în țara noastră sau se află în tranzit
spre țările Europei de Vest, su nt transportate și traficate în special de cetățeni turci și iranieni. În
unele situații, heroina este preluată de pe teritoriul țării noastre, în camioane românești, sau din
alte țări fiind transportată spre Germania, Olanda, Marea Britanie180.
Dacă până în anul 1990, activitatea ilicită era controlată de cetățeni străini în procent de
până la 90% dintre persoanele învinuite, în următorul deceniu, ponderea acestora s -a redus la
valori cuprinse între 10 și 20%181. Astfel, în anii 1993 (19,9%) și 1996 (18,8%) s-au înregistrat
cele mai ridicate procente ale participanților din rândul cetățenilor străini, iar după anul 2000
criminalitatea în domeniul traficului ilicit de droguri devine dominată net de elementul autohton,
față de rata mai scăzută a implicării cetă țenilor străini (6,5% în 2001, 7,2% în 2002 și 6,8% în
2003).
În privința traficanților, se constată că a crescut numărul celor care sunt cetățeni români,
în special din etnia rromilor182, reducându -se corespunzător numărul străinilor care efectuau
operaț iuni directe de mic trafic. Aceștia din urmă preferă să lucreze cu o rețea stabilă, cărora le
furnizează cantități mai mici de droguri, inclusiv cele pentru consum propriu.
studenții străini care studiază în țara noastră;
marinarii străini, activitățile ac estora desfășurându -se îndeosebi în portul liber Sulina;
șoferii străini, aflați în tranzit pe teritoriul țării noastre;
cetățenii români care se deplasează frecvent în străinătate și au posibilitatea să procure
droguri.
O categorie aparte o reprezintă ce tățenii români care au plecat în străinătate în timpul
regimului totalitar și, pentru obținerea de câștiguri financiare rapide, au intrat în legătură cu
rețelele de traficanți de droguri din acele țări. În prezent, aceștia se întorc în țară, fie pentru a
crea baze de sprijin pentru rețelele de traficanți, sens în care recrutează persoane pretabile la
astfel de activități, fie pentru spălarea banilor rezultați din traficul de droguri, pozând în oameni
de afaceri cu o situație financiară deosebită.
Alte cat egorii de persoane care pot comite infracțiuni de trafic ilicit de droguri sunt
următoarele183:
persoanele care nu au loc de muncă stabil sau care nu realizează venituri, acestea fiind de
acord să facă trafic de droguri în schimbul unor sume de bani;
persoan ele care lucrează în fabricile de medicamente, laboratoare sau farmacii;
ospătarii, barmanii, ghizii, salariații cazinourilor;
180 Raport național privind situația drogurilor, Agenția Națională Antidrog – Observatorul Român de Droguri și
Toxicomanii, București, 2005
181 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenția Nați onală Antidrog, București, 2004
182 Implicarea etnicilor rromi în activități de trafic de droguri (de la procurare până la distribuția stradală) a
devenit un adevărat mod de viață pentru familii întregi din rândul acestei etnii.
183 Ioan Dascălu (coordonator), Ștefan Prună, Marin -Claudiu Țupulan, Cristian -Eduard Ștefan, Laurențiu Giurea –
op.cit., pag.228
NESECRET
NESECRET
85 din 158 elevii de liceu, studenții;
farmaciștii și personalul medical, prin prescrierea pe rețete a unui diagnostic fals prin
care pot fi eliberate produse sau substanțe stupefiante;
persoanele cu antecedente penale sau care sunt implicate în diferite activități ilicite (trafic
de persoane, trafic de arme, trafic cu alcool sau tutun).
Categoriile de persoane menționate care pot fi angrenat e în traficul de droguri pe
teritoriul național sunt exemplificative. Realitatea demonstrează că, în ultimul timp, la aceste
activități criminale participă și persoane provenite din diverse medii, cu o mare varietate de
profesii și nivel de pregătire.
Dinamica persoanelor învinuite pentru trafic de droguri184, analizată în funcție de vârsta
participanților, a reliefat o tendință constantă de reducere a vârstei acestora, astfel:
în intervalul 1989 -1999, persoanele cu vârste de peste 30 de ani reprezintă cate goria
activă a celor depistate și cercetate pentru operațiuni ilicite cu droguri și precursori;
începând cu anul 2000, persoanele învinuite cu vârsta între 21 și 30 de ani au devenit
categoria dominantă (40,8% în anul 2000, 49,1% în 2001, 43,9% în anul 20 02 și 47,9%
în anul 2004);
tendința de scădere a vârstei persoanelor implicate în infracționalitatea privind drogurile
este completată de creșterea ponderii tinerilor (18 -21 ani) implicați în comiterea unor
fapte penale de acest gen (16,7% în anul 2000, 20,7% în anul 2001, 31,2% în 2002 și
12,5% în primul semestru al anului 2003);
minorii care răspund penal, învinuiți în aceste cauze, se situează la un nivel relativ
constant în ultimii ani (4% în anul 2000, 6% în anul 2001, 6% în 2002 și 5% pentru anul
2004).
În perioada 1989 -2003, s -a constatat că infracțiunile din domeniul traficului ilicit de
droguri, după sex, au fost săvârșite cu predilecție de către bărbați (procentul acestora fiind de
circa 80 -90%), în timp ce implicarea femeilor s -a dovedit procen tual mai mare (de la 10% la
25%) numai în perioadele în care criminalitatea drogurilor s -a amplificat.
În anul 2004, în țara noastră, cinci minori cu vârste sub 14 ani au fost implicați în
activități ilicite de trafic cu droguri, ceea ce arată o scădere a vârstei minorilor implicați în
activități ilicite185.
În anul 2006, fenomenul criminalității privind traficul și consumul ilicit de droguri era
prezent în toate județele țării, numărul infracțiunilor constatate la Legea nr.143/2000 privind
prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, variind în raport de
modificările intervenite pe rutele de trafic și în cererea de droguri pe piața ilicită. Astfel,
municipiul București se afla pe primul loc cu un număr de 1.301 infracțiuni, urmat d e județele
Ilfov (130 infracțiuni), Iași (122 infracțiuni), Timiș (96 infracțiuni), Arad (64 infracțiuni), Alba
(63 infracțiuni), Prahova (62 infracțiuni), Constanța (59 infracțiuni). Factorii care influențează
numărul mare de infracțiuni comise în aceste județe rezidă din concentrația mare de tineri în
centrele universitare, situarea unora la frontiera națională, oportunitățile oferite traficanților de
porturi, zona litorală a Mării Negre ori cartierele marilor orașe cu risc infracțional ridicat186.
În decu rsul anului 2007, numărul total al infracțiunilor incriminate de Legea nr.143/2000
constatate de formațiunile specializate din cadrul IGPR și IGPF a fost de 2.749, fiind cercetate
2.413 persoane. Dintre persoanele cercetate, majoritatea au fost cetățeni ro mâni (96,59%), iar
restul de 3,41% (88 persoane) cetățeni străini187.
Faptele care au fost incriminate de Legea nr.143/2000 reprezintă, în procent de 57,99% ,
184 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România, Agenția Națională Antidrog, București, 2004
185 Raport național privind situația drogurilor, Agenția N ațională Antidrog – Observatorul Român de Droguri și
Toxicomanii, București, 2005
186 Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităților prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acțiune
în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția Națională Antidrog,
București, 2007, pag.28
187 Raport național privind situația drogurilor, Agenția Națională Antidrog – Observatorul Român de Droguri și
Toxicomanii, București, 2008, pag.82
NESECRET
NESECRET
86 din 158 încălcări ale dispozițiilor prevăzute la art.4, respectiv operațiunile de cumpărare și deținere de
droguri pentru consum propriu, restul de 42,01% , incluzând, în mare parte, activitățile ce privesc
cultivarea, producerea, vânzarea, distribuirea, cumpărarea și deținerea fără drept a drogurilor,
operațiuni menționate la art.2. În ceea ce privește distrib uția infracționalității în funcție de locul
săvârșirii faptei, se observă o menținere la „cote ridicate” în mediul urban , cu o pondere de
94,07% (2.586 infracțiuni), în mediul rural manifestându -se un procent de 5,85% (161
infracțiuni) din totalul de infra cțiuni înregistrat în cursul anului 2007188.
Din activitatea desfășurată de organele de poliție pe linia controlului pieței ilicite de
droguri s -au identificat următoarele zone, locuri, medii folosite de traficanții de droguri: zona
campusurilor universitar e, zona marilor complexe en -gros, baruri, discoteci, săli de jocuri
mecanice sau biliard, cartierele sau străzile locuite de rromi, hoteluri, locuințe închiriate de
cetățeni străini, în locurile de plasare sau găzduire a prostituatelor, în parcările autove hiculelor
străine, în locuințele consumatorilor sau distribuitorilor de droguri ori în imediata apropiere, în
parcuri și grădini publice, în cadrul grupărilor de infractori, în grupările de tineri, așa -zisele găști
de cartier, în cercurile artistice (actor i, muzicieni, plasticieni)189.
“Dealerii” de droguri și -au perfecționat metodele de vânzare, în sensul că folosesc diferiți
consumatori ca vânzători, iar în ultima perioadă sunt folosiți minorii pentru comerțul cu droguri
stradal, care în caz de depistare, nu răspund penal și nu cunosc detalii despre conducătorii
rețelelor190.
O altă metodă folosită este ascunderea dozelor de heroină în exteriorul imobilelor,
cumpărătorii fiind trimiși să le ridice direct din aceste locuri.
În prezent, țara noastră nu reprez intă o amenințare majoră din punct de vedere al
producției și distribuției de stupefiante, datorită consolidării legislației interne privind controlul
drogurilor și precursorilor cât și a structurilor administrative și de coordonare191.
Traficul și implicit consumul ilicit de droguri au fost, sunt și vor fi adev ărate pl ăgi umane
care afecteaz ă societatea și împotriva c ărora sunt chemate s ă lupte institu țiile statale specializate,
într-un „cor” interna țional, dar și fiecare individ în parte, în virtutea unei c onștiințe sănătoase.
Principalele tendințe privind evoluția influen ței ac țiunilor re țelelor interna ționale de trafic
de droguri asupra siguran ței nationale și regionale sunt următoarele:
amplificarea și diversificarea fenomenului infracțional transfrontali er, urm ând rutele de
traficare „clasice” ;
modificarea și creerea unor noi rute de traficare în func ție de dezvoltarea zonelor de
produc ție, dinamica pie ței de consum, vulnerabilitatea sistemelor de aplicare a legii etc .;
„reprofilarea” unor re țele intern aționale pe noi tipuri de droguri care sunt c ăutate pe
piețele de consum vizate ;
extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu în majoritatea statelor central și
est- europene, precum și în anumite zone nationale ;
amplificarea și diversificarea c riminalității asociate traficului și consumului ilicit de
droguri. La nivel macro, sumele mari de bani rezultate de pe urma producerii, precum și
traficului interna țional de droguri în cantit ăți mari, pot genera importante resurse pentru
grupările terorist e sau fundamentaliste, afect ând în mod consistent siguran ța regional ă.
La nivel micro, consumatorii, în nevoia de procurare a dozei zilnice, pot comite o gam ă
largă de infrac țiuni, de la cele grave p ână la mici furturi, cre ând astfel o stare de
nesiguran ță la nivel na țional, zonal ;
188 Raport de evaluare 2008 privind stad iul realizării activităților prevăzute pentru anul 2007 în Planul de acțiune
în vederea implementării Strategiei Naționale Antidrog, în perioada 2005 -2008, Agenția Națională Antidrog,
București, 2008, pag.41
189 Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetesc u Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan Eusebiu, Căpăstraru
Cristian – Elemente de toxicologia dogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice și juridice,
Editura Focus, București, 2006, pag.619
190 Țical George -Marius – De la plante la drog uri. Trecut și prezent, Editura Lucman, București, 2005, pag.160
191 Raportul Organului Internațional de Control al Stupefiantelor, ONU, 2005
NESECRET
NESECRET
87 din 158 diversificarea modalităților de spălare a banilor rezultați din operațiunile ilicite cu
droguri prin racolarea unor specialiști din domeniul financiar -bancar și coruperea unor
funcționari publici;
creșterea numărului de consumat ori de droguri și, în special în zonele unde acest
fenomen nu s -a dezvoltat și crearea unor noi pie țe de desfacere ;
creșterea indicilor de corup ție prin angrenarea unor factori de r ăspundere administrativi
dar și judiciari în sistemul traficului de droguri ;
creșterea consumului și implicit a produc ției de droguri sintetice ;
înfiin țarea unor laboratoare de producere a drogurilor în zona balcanic ă.
NESECRET
NESECRET
88 din 158
CAPITOLUL 3
INSTITU ȚII ȘI INSTRUMENTE JURIDICE PENTRU COMBATEREA
CRIMEI ORGANI ZATE
Principalii factori externi de risc la adresa securității naționale pot fi generați, în
principal, de posibilele evoluții negative în plan subregional în domeniul democratizării,
proliferării armelor de distrugere în masă, a armamentelor și mijloace lor letale neconvenționale,
dezvoltarea fenomenului terorist, a crimei organizate transfrontaliere, a traficului ilegal, migrației
clandestine și a unor fluxuri masive de refugiați, acțiuni de incitare la intoleranță, extremism și
separatism, limitarea acc esului statului român la unele resurse și oportunități regionale,
importante pentru realizarea intereselor naționale .
La adresa securității naționale pot exista amenințări, generate de terorism politic și
internațional sub toate formele sale (nuclear, chi mic, biologic și informatic), de acțiunile
imagologice destinate în mod premeditat afectării imaginii țării noastre în plan extern, precum și
de provocarea deliberată de acțiuni care pot genera catastrofe ecologice. Securitatea poate fi
afectată și de vuln erabilitățile interne care pot îmbrăca diferite forme. Principalele vulnerabilități
pot fi: insuficiența resurselor alocate instituțiilor de siguranță și apărare publică, adâncirea
inechităților sociale, proliferarea economiei subterane și accentuarea coru pției, criminalitatea
economică, perturbarea ordinii publice, posibilitatea producerii unor dezastre ecologice,
catastrofe naturale, menținerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaționale și emigrarea
specialiștilor din diferite domenii de vârf. To ate acestea au efecte asupra potențialului de
dezvoltare a societății românești
3.1. Riscurile și amenințările la adresa securității naționale generate de crima
organizată transfrontalieră
Disocierea netă dintre evoluțiile din mediu intern și internațio nal este tot mai greu de
făcut, în contextul acțiunii conjugate și întrepătrunderii unor procese care pot crea condiții
favorabile pentru apariția, previzibilă sau nu, a unor riscuri la adresa securității naționale. În
acest context, crimei organizate și t erorismul internațional, inclusiv sub formele sale biologice
sau informatice reprezintă o mare amenințare.
Strategia192 de Securitate Națională a României prezintă cu claritate principalii factori
de risc la adresa securității țării noastre, respectiv: posi bile evoluții negative în plan sub -regional
în domeniul democratizării, respectării drepturilor omului și dezvoltării economice care ar putea
genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsă; proliferarea armelor de distrugere
în masă, a teh nologiilor și materialelor nucleare, a armamentelor și mijloacelor letale
neconvenționale; proliferarea și dezvoltarea rețelelor teroriste, a crimei organizate transnaționale,
a traficului ilegal de persoane, droguri, armament și muniție, materiale radioac tive și strategice;
acțiunile de incitare la extremism, intoleranță, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul
român și promovarea valorilor democratice; decalaje între nivelurile de asigurare a securității și
gradul de stabilitate al statelor din p roximitatea României; limitarea accesului statului român la
unele resurse și oportunități regionale, importante pentru realizarea intereselor naționale.
În raport cu noile evoluții ale mediului de securitate, sunt evidențiate și cele mai actuale
provocări, subliniind că o nouă categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta
în acțiuni armate și non -armate deliberate, având ca obiectiv afectarea securității naționale, prin
provocarea de consecințe directe ori indirecte asupra vieții econo mico -sociale a țării. Între
192Vezi Srategia de Securitate Națională a României.
NESECRET
NESECRET
89 din 158 riscurile de acest tip se enumeră: terorismul politic transnațional si internațional, inclusiv sub
formele sale biologice și informatice; acțiuni ce pot atenta la siguranța sistemelor de transport,
intern și internațional; acțiu ni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor
informatice; acțiunile destinate, în mod premeditat, afectării – sub diferite forme și împrejurări a
imaginii României în plan internațional, cu efecte asupra credibilității și seriozității în
îndeplinirea angajamentelor asumate.
Pentru securitatea României și apărarea națională, se poate aprecia că, speculând cu
abilitate efectele șomajului, criminalității, violenței și toxicomaniei, care au proliferat foarte mult
în perioada post -decembristă, acțiunile organizațiilor teroriste și -au făcut simțită prezența în
ultimii ani, ce -i drept, la dimensiuni reduse. Așadar, după cum bine este precizat și în Strategia
de Securitate Națională , rezultă concluzia că țara noastră nu este invulnerabilă la astfel de
acțiuni. În acest sens, prezența în România a unor filiale sau nuclee ale multora dintre
organizațiile teroriste internaționale, reprezintă un serios semnal de alarmă, chiar dacă,
deocamdată, nu sunt elemente certe că ele ar avea intenții agresive.
Ca urmare, considerăm că nu este lipsit de interes să facem câteva referiri la acestea.
Așadar, membrii și simpatizanții PKK, care luptă pentru autodeterminarea populației kurde.
Manifestându -se prin forme din ce în ce mai violente, ei pot genera și pericole la siguranța
națională a României; membrii grupării Hezbollah, preocupați de activități comerciale pe baza
cărora reușesc să acumuleze fonduri din care o parte sunt folosite pentru finanțarea acestei
grupări, precum și pentru desfășurarea unor activități o rganizatorice în România; de peste 15 ani,
ființează în România structuri ale organizației Frații Musulmani, constituită din asociații cu
caracter profesional, care le facilitează conspirarea activităților subterane (Asociația de prietenie
româno -arabă din București, Asociația Semiluna.
În contextul în care constatăm o creștere a gradului de complexitate și imprevizibilitate
al terorismului internațional, va trebui ca măsurile interne de management al crizelor să fie mai
bine coordonate, sub cerința asigur ării operative și eficiente a participării țării noastre la
eforturile internaționale de combatere a acestei amenințări.
România își ia măsurile necesare și își reafirmă disponibilitatea de a participa, alături de
comunitatea internațională, la lupta împot riva terorismului internațional și va dispune, în
permanență, stabilirea instrumentelor și mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia.
România a ratificat Statutul Curții Penale Internaționale – Legea 211/2002 –, în vederea
cooperării internaționale p entru reprimarea crimelor împotriva umanității. Astfel, Strategia de
Securitate națională a României, documentul doctrinar fundamental în materie, fixează, de altfel,
ca una dintre principalele direcții de acțiune, consolidarea sistemului instituțional de realizare a
securității naționale, pentru a răspunde eficient, inclusiv prin participarea activă la acțiunile de
cooperare internațională, la întregul spectru de riscuri și amenințări, între care terorismul este
identificat ca pericol major la adresa Român iei și a stabilității mondiale.
Ceea ce interesele fundamentale ale României impun, însă, în acest moment, este
valorificarea unitară, solidară, a experienței dobândite, în vederea trecerii într -o etapă organizată
superioară: configurarea și operaționaliza rea unui mecanism inter -instituțional de prevenire și
combatere a terorismului într -o manieră care să răspundă provocărilor specifice actualului
context de securitate prin demersuri naționale și în cooperare internațională.
În sprijinul intereselor și obie ctivelor fundamentale ale statului român, s -a adoptat
Legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalității organizate (vezi anexa nr.1).
De un interes deosebit sunt obiectivele majore ale acțiunii naționale de prevenire și
combatere a crimei organizate:
a) identificarea, monitorizarea și evaluarea constantă a tuturor riscurilor și
amenințărilor, respectiv a vulnerabilităților la adresa securității naționale, angrenate de
preocupările, intențiile, acțiunile și inacțiunile, stările de fapt și fenomenele care s e constituie sau
se pot constitui în elemente ce concură la apariția, dezvoltarea și manifestarea specifică, în afara
și în interiorul frontierelor naționale, a terorismului, precum și la alimentarea ori favorizarea în
orice mod a acestuia;
NESECRET
NESECRET
90 din 158 b) protejarea t eritoriului național (respectiv a populației și obiectivelor autohtone, a
rezidenților și obiectivelor străine) de activitățile subsumate/asociate terorismului, prin toate
categoriile necesare de activități instituționalizate;
c) protejarea cetățenilor și obiectivelor românești din exterior de activități
subsumate/asociate terorismului, indiferent de sorgintea și formele de manifestare ale acestuia;
d) prevenirea implicări cetățenilor români și a rezidenților străini din România în
activități subsumate/asoc iate terorismului internațional, indiferent de aria de derulare, de
obiectivele ori de țintele acestora;
e) participarea la eforturile internaționale de prevenire și combatere a fenomenului
terorist pe diverse spații geografice, prin:
1. contribuții active la inițiativele bi și multilaterale destinate identificării si
operaționalizării celor mai eficiente acțiuni politico -diplomatice, reglementări și alte instrumente
normative, precum și mecanisme internaționale de cooperare inter -instituțională menite să
prevină apariția, dezvoltarea și manifestarea fenomenului terorist, precum și să combată
activitățile subsumate/asociate acestuia;
2. transpunerea în cadrul normativ național și în activitățile curente derulate de statul
român, pe plan intern și în relațiil e externe, a obligațiilor asumate sau care îi revin conform
înțelegerilor internaționale în astfel de probleme, la care țara noastră este parte;
3. schimburi de informații și cooperarea în planul aplicării legii cu privire la intenții,
preocupări și acți uni de natură sau cu posibilă finalitate teroristă ori care favorizează apariția,
dezvoltarea și manifestarea terorismului;
4. participarea cu forțe armate specializate la operațiunile militare multinaționale,
derulate în conformitate cu rezoluțiile ONU, d estinate materializării obiectivelor de asigurare a
securității și stabilității internaționale pe linia prevenirii și combaterii terorismului.
România va avea în două orientări majore care trebuie să constituie ghidul de conduită
în perioada care urmează: înfăptuirea unei politici externe capabilă să asigure creșterea rolului
României în cadrul sistemelor de cooperare regională și globală; înfăptuirea unei politici interne
de reformare a întregului sistem de securitate bazat pe abordarea integrară a unor p rocese și
instituții, cu logici de dezvoltare și sisteme de interacțiuni diferite dar a căror rezultantă să fie în
măsură să răspundă prompt gamei largi de riscuri și amenințări, indiferent de natura lor.
3.2. Implementarea acquis -ului comunitar în Români a, în domeniul justiției și
afaceri interne, pentru combaterea crimei organizate transfrotnaliere
3.2.1. Evoluții istorice în domeniul Justiției și Afaceri Interne (JAI)
Tratatul de la Maastricht (1993) cunoscut și ca Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), a instituționalizat cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne. Scopul
cooperării a fost realizarea liberei circulații a persoanelor în interiorul Uniunii, și de a dezvolta
cooperarea statelor membre în aceste domenii.
Cooperarea193 inclu de:
politica acordării de azil;
regulile aplicate în cazul traversării frontierelor externe ale statelor membre;
politica în domeniul migrației;
combaterea traficului de droguri;
combaterea fraudei internaționale;
cooperarea juridică în materie de drept ci vil și penal;
cooperarea vamală;
cooperarea polițienească.
În domeniul justiției și al afacerilor interne, scopul politicilor comunitare este păstrarea
și extinderea zonei de libertate, securitate și justiție reprezentată de Uniunea Europeană.
193 Oana Băluță, Cătălin Bălan, Justiție și Afaceri Interne, Editur a Tritohnic, București, 2007, p.9.
NESECRET
NESECRET
91 din 158 Politicile c omunitare care se aplică în domeniul justiției și al afacerilor interne cuprind aspecte
sensibile pentru opinia publică, de aceea negocierile acestui capitol vizează mai ales „găsirea de
modalități pentru creșterea încrederii statelor membre în capacitatea țărilor candidate de a pune
în practic acquis -ul relevant.
Tratatul de la Amsterdam aduce o serie de schimbări. Prin acesta s -a decis instituirea
unui spațiu de libertate, securitate și justiție în care libera circulație a persoanelor de pe teritoriul
Uniunii Europene să fie asigurată, precum și luarea unor măsuri în privința trecerii frontierelor
externe, azilului, migrației și prevenirii și combaterii crimei.
Consiliul European de la Viena din decembrie 1998 a aprobat Planul de Acțiune al
Consiliului și Comisiei de stabilire a unui spațiu al libertății, securității și justiției.
De asemenea, Consiliul a cerut să se acorde o atenție sporită creării unui Spațiu Juridic
European (S.J.E.), în conformitate cu tratatul de la Amsterdam, care să conțină instrumen tele
necesare pentru o cooperare juridică eficientă și dezvoltarea rolului Europol, ca instrument de
luptă împotriva crimei organizate. Planul de acțiune a fost detaliat și dezvoltat de Consiliul
European de la Tampere, din octombrie 1999. O serie de secto are au fost circumscrise cadrului
legislativ comunitar, în timp ce noi domenii și metode au luat naștere. La inițiativa unor state
membre, care au dorit să avanseze mai mult în ceea ce privește libera circulație a persoanelor a
fost creat „Spațiul Schengen ”, în afara cadrului juridic al Uniunii Europene și a fost ulterior
inclus în tratatele UE și CE. Funcționarea sa are ca rezultat eliminarea controalelor la frontierele
interne ale Uniunii (între statele membre). „Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere
crearea unei zone europene de libertate, securitate și justiție în care nu mai este nevoie de
controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de cetățenie”194. Totodată se are în vedere
și implementarea unor standarde comune în ceea ce prive ște controlul la frontierele externe ale
Uniunii și politicile de vize, azil și imigrație.
În Tratatul de la Nisa au fost revizuite unele prevederi care vizează cooperarea din
domeniul justiției și afacerilor interne (a fost abolit dreptul de veto al oric ărui membru, a fost
adoptată Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene etc.).
Spațiul Schengen s -a constituit în afara cadrului juridic al Uniunii Europene, ca urmare
a dorinței celor cinci state membre inițiatoare (Germania, Franța și țările Ben elux) de a avansa
mai mult în ceea ce privește libera circulație a persoanelor. Atingerea acestui obiectiv s -a dovedit
a nu fi lipsit de asperități. Au fost necesari cinci ani după semnarea Acordului Schengen pentru
negocierea Acordului de Implementare Sch engen (semnat în iunie 1990), ceea ce reprezintă un
exemplu al tensiunilor ce apar în acest domeniu între suveranitate și comunitarizare. Problemele
tehnice au provocat amânări în implementarea deplină a acordurilor semnate sau neîncrederea în
eficiența c ontroalelor din unele state. Îndoiala în privința eficienței controlului efectuat la
frontiera externă a întârziat, de exemplu, participarea deplină a Italiei la Spațiul Schengen până
în anul 1997 sau a Greciei până în anul 2000.
Această problemă a fost re zolvată printr -un sistem interguvernamental de control prin
intermediul căruia se verifica seriozitatea procedurilor de control la frontierele externe.
Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate și
justiție, în care nu va fi nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de
cetățenie. În același timp, se desfășoară un amplu proces de implementare a unor standarde
comune în ceea ce privește controlul la frontierele externe ale uniunii și politicile de vize, azil și
imigrație.
Aderarea noilor state membre ale UE la Spațiul Schengen se realizează în urma unei
decizii unanime a Consiliului și este rezultatul unui proces de evaluare a gradului de adecvare
legislativă și a nivelului capacității administ rative. Acest proces este unul în doi pași, aderarea la
UE nu implică și aderarea la Spațiul Scgengen. Prin urmare, aderarea la UE nu aduce imediat
eliminarea controalelor la granițele interne dintre statele vechi și cele noi. Procesul de
implementare a st andardelor comune în ceea ce privește controlul la frontierele eterne ale
Uniunii și nivelul de pregătire a noilor state, reprezintă un stadiu separat și face obiectul unei
194 Ibidem p.10
NESECRET
NESECRET
92 din 158 decizii distincte a Consiliului, la o anumită perioadă ulterioară aderării la UE.
Acquis -ul din domeniul Schengen cuprinde Acordul Schengen, Convenția de
Implementare Schengen decizii și regulamente prin care se reglementează eliminarea
controalelor la frontierele interne, concomitent cu întărirea controlului la frontierele externe,
înființarea Sisremului de Informații Schengen.
Vizând componenta trecerea frontierelor interne ale Uniunii Europene acquis -ul
relevant cuprinde următoarele acte normative:
¯ Articolul 2 din Convenția de Implementare a Acordului Schengen;
¯ SCH/Com -ex (94) 1 rev 2 – 26.04.04 – Adaptarea măsurilor de îndepărtare a
obstacolelor și restricțiilor la traficul prin punctele rutiere de trecere a frontierelor interne;
¯ SCH/Com -ex (95) 20 rev – 20.10.95 – Aprobarea Documentului SCG/I (95) 40 rev 6
privind procedura de aplicar e a Articolului 2(2) a Convenției de implementare a Acordului
Schengen.
3.2.2. Implementarea acquis -ului comunitar în România pentru controlul persoanelor
la frontiere
În privința controlului la frontiere, cele mai relevante acte normative adoptate, prin care
s-a realizat adaptarea legislației române la acquis sunt: Legea privind frontiera de stat a
României, Normele Metodologice de aplicare a Legii privind frontiera de stat a României, legea
privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Român e, Legea privind sancționarea
unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau persoane fără cetățenie
domiciliate în România, Legea privind îndeplinirea de către cetățenii români, la ieșirea din țară, a
condițiilor de intrare în sta tele membre ale Uniunii Europene și în alte state.
Documente importante pentru controlul la frontiere sunt reprezentate de Manualul
Național Schengen, Manualul Poliției de Frontieră și Metodologiile de combatere a
infracționalității pentru Poliția de Front ieră Română, realizate cu expertiză europeană.
Pe lângă transpunerea legislativă, cea de a doua componentă a adoptării acquis -ului
comunitar o reprezintă transpunerea în practică a angajamentelor din documentele de poziție. În
acest sens au fost concepute și sunt în curs de aplicare Strategia privind Managementul Integral
al Frontierei de Stat și Strategia de securizare a frontierei de stat a României în scopul
îndeplinirii, recomandărilor Uniunii Europene în privința securizării frontierelor. Totodată, pr in
hotărâre de guvern, a fost creat Grupul Interministerial pentru Managementul Integrat al
Frontierei de Stat.
Gradul de transpunere a acquis -ului comunitar din domeniul controlului frontierelor
externe prin care legislația românească se aliniază la cea a statelor membre UE a cunoscut
progrese semnificative. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2001 reglementează regimul
juridic al frontierei de stat a României și a preluat din acquis noțiunile de „frontieră internă” și
„frontieră externă”, „zbor inte rn”, „stat terț”, „străin semnalat ca inadmisibil”, „control la
frontieră”, „infracțiune de frontieră”, „trecere ilegală a frontierei de stat”, „criminalitatea
transfrontalieră”, „transportator”, „regimul de control al poliției de frontieră”.
Instituția de semnată să vegheze asupra aplicării la frontieră a măsurilor europene este
Poliția de Frontieră a cărei activitate este reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române. Acest act
normativ reglementează statutul de autoritate polițienească a acestei structuri și definește
conceptele: „zonă de competență”, „polițist de frontieră”. Prin actul normativ menționat este
reglementată activitatea de culegere, stocare, prelucrare, folo sire, precum și schimbul de
informații cu alte autorități de stat și cu instituții similare ale altor state.
Demilitarizarea Poliției de Frontieră a fost statuată concomitent cu demilitarizarea
celorlalte structuri de poliție române. Până la momentul aderă rii la Spațiul Schengen, România
are doar frontiere externe și aplică proceduri uniforme în privința controalelor realizate între
toate punctele de trecere a frontierei. În perioada cuprinsă între data aderării la UE și cea a
aderării la Spațiul Schengen, granița României cu Ungaria și Bulgaria nu va fi considerată
NESECRET
NESECRET
93 din 158 frontieră internă, așa cum este această definită prin Convenția Schengen, ci frontieră externă. În
schimb controlul frontierei va fi organizat în funcție de cetățenia persoanei care trece frontie ra.
„Până la momentul aderării la Schengen și după ridicarea controalelor la frontiera
internă, România va aplica în întregime măsurile prevăzute în SCH/Com -x (95) 20 rev 2 referitor
la procedura de aplicare a art. 2(2) din Convenția Schengen și în SCH/Com -ex (94) 1 rev 2 –
26.0494 – Măsuri care vizează eliminarea obstacolelor și restricțiilor cu privire la traficul derulat
prin punctele de trecere de la frontierele interne”.
Condițiile în care se realizează controalele la trecerea frontierelor României sun t
reglementate prin OUG nr. 105/2001 referitoare la frontiera de stat, aprobată prin Legea nr.
243/2002 cu modificări ulterioare, precum și prin HG nr. 445/2002 cu privire la aprobarea
normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 105/2001 și OUG nr. 194/200 2, republicată,
privind regimul străinilor în România modificată și completată de Legea nr. 482/2004. Aceste
acte normative transpun prevederile art. 3, 5, 6 ale Convenției de implementare a Acordului
Schengen.
Manualul Comun Schengen reglementează procedu ra de control la frontieră. Atât
curricula privind pregătirea inițială, cât și cea continuă a personalului Poliției de Frontieră au la
bază acest manual.
În aeroporturile internaționale din România, separarea fluxurilor de pasageri se
realizează deja în f uncție de cetățenie (UE/SEE și non -UE/SEE) înaintea birourilor de control ale
poliției de frontieră. În privința infrastructurii, toate aeroporturile internaționale sunt deja
adaptate și pot implementa separarea fluxurilor de pasageri intra/extra Schengen.
Îmbunătățirea separării fluxurilor de pasageri intra/extra Schengen în aeroporturi, a
făcut necesară stabilirea unor etape ce trebuie parcurse pentru modernizarea infrastructurii
conform standardelor Schengen, în cele 11 aeroporturi identificate de autori tățile române și
Uniunea Europeană. Aeroporturile au stabilit măsurile necesare în vederea adaptării
infrastructurii aeroportuare și au realizat estimări financiare (aproximativ 15,7 milioane EURO).
Controlul frontierelor la nivelul porturilor maritime și fluviale este reglementat în
special de pct. 3.4 și 3.5 din Manualul Comun privind controlul la frontiera externă.
În prezent, separarea fluxurilor de pasageri în funcție de cetățenie nu este încă posibilă,
dar este acordată prioritate verificării pasageri lor care sosesc din țările membre ale UE sau
Spațiul Schengen. România și -a asumat obligația dezvoltării infrastructurii portuare necesară
pentru acest tip de procedură, dar și de îndeplinire a condițiilor necesare prevăzute în acquis până
la data aderării .
Prevederile cu privire la controlul traficului maritim (punctul 3.4 din Manualul comun)
și la controalele asupra navelor de pescuit din apele teritoriale (punctul 3.5 din Manualul comun)
sunt incluse în Manualul Poliției de Frpntieră și sunt implementate
O atenție specială este acordarea la controlul trecerii frontierei de către minori,
indiferent dacă sunt însoțiți sau neînsoțiți. Articolul 18 din legea 272/2004 privind protecția și
promovarea drepturilor copilului condiționează trecerea frontierei de ex istența acordului și
înștiințării ambilor părinți și transpune acquis -ul comunitar în domeniu.
România va întări cooperarea în probleme de frontieră cu Bulgaria, Ungaria, dar și cu
celelalte state membre UE, pe baza Convenției de Implementare a Acordului S chengen.
Acordurile de cooperare internațională încheiate de România cu majoritatea statelor
membre UE/Schengen includ prevederi referitoare la schimbul de informații și experiență,
realizarea acțiunilor comune, trimiterea ofițerilor de legătură în diferit e domenii ale combaterii
criminalității, inclusiv cea transfrontalieră, încheierea unor protocoale tehnice de cooperare între
autoritățile competente în limitele jurisdicției naționale
3.2.3. Implementarea acquis -ul comunitar în domeniul migrației
Acquis -ul privind migrația include obligațiile în domeniile stipulate de convențiile
internaționale.
Cauzele care stau la baza migrației sunt diferite (pot fi, de pildă, de natură economică,
NESECRET
NESECRET
94 din 158 umanitară etc.), prin urmare Comisia Europeană a făcut o serie de recoma ndări generale, printre
care:
în fiecare stat membru trebuie să fie dezvoltată o strategie națională pentru controlul
migrației;
în statele din afara UE este nevoie să se promoveze servicii informaționale pentru a
se stimula cooperarea între serviciile con sulare și autoritățile locale;
trebuie să se acorde o atenție sporită controlului la graniță, iar în cazul migrației
ilegale, a transportului ilegal de migrați și a traficului de ființe umane trebuie formulate
sancțiuni;
este nevoie de elaborarea unor poli tici coerente și transparente de tragere a forței de
muncă;
recunoașterea nevoilor de înlocuire a forței de muncă în unele state europene trebuie
însoțită de proceduri simple și transparente de eliberare a permiselor de muncă, dar și de
combatere a muncii la negru și îmbunătățire a poziției femeilor migrante ș.a.m.d.
În cazul minorilor neînsoțiți, fiecare stat membru trebuie să acorde o atenție sporită
minorilor neînsoțiți din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene.
Traficul de ființe umane poate fi considerat o formă extremă a migrației ilegale și
reprezintă o formă de sclavi care este legată de alte segmente ale criminalității organizate
(traficul de droguri, traficul de armament, spălarea de bani ș.a.). Conform Raportului Comisiei
Europene, Rom ânia rămâne o țară de origine, tranzit și destinație pentru victimele traficului de
ființe umane. În ceea ce privește traficul de femei, Organizația Internațională pentru Migrațiune
arată că cele mai importante țări de origine pentru traficul de femei sunt Moldova, România,
Ucraina, Rusia și Bulgaria. Potrivit Raportului realizat de Grupul Interministerial de lucru pentru
combaterea activității de prevenire și combatere a traficului de persoane „traficul de ființe umane
nu se limitează numai la industria se xului. Copii sunt traficați pentru a munci forțat, iar adulții
pentru munca „3D” – (dirty, difficult and dangerous) murdară, dificilă și periculoasă.
O observație importantă vizează „dubla discriminare, sexism și rasism, cu care se
confruntă adesea femeile care migrează în particular pe piața forței de muncă”, precum și
îmbunătățirea furnizării datelor cu privire la migrațiune și integrare, însă segregate pe sexe”.
Lupta împotriva drogurilor este inclusă în Titlul VI din Tratatul asupra Uniunii
Europene.
În decembrie 2004, Consiliul Europei a aprobat Strategia europeană pe în domeniul
combaterii traficului de droguri (2005 -2012), (vezi anexa nr.2) care stabilește cadrul , obiectivele
și prioritățile pentru două planuri de acțiune pe patru ani, pe care le va prezenta Comisia,
„Această strategie face parte din programul multianual de la Haga ce consolidează libertatea,
siguranța și justiția în UE”.
În 2012, Comisia va efectua o evaluare finală a Strategiei și a Planului de Acțiune, ci
vor cuprinse, pe baza acti vității EMCDDA și Europol, o viziune generală a evoluției situației
drogurilor în Europa.
În ianuarie 1993, a fost înființat Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a
Dependenței de Droguri al cărui scop principal este combaterea traficului de dro guri și a
activităților de spălare a banilor asociate acestuia.
Ulterior, în responsabilitățile Centrului au fost incluse și măsuri de combatere a
traficului cu substanțe radioactive și nucleare, a rețelelor de imigrare clandestină, a traficului
ilegal cu autoturisme și a spălării banilor proveniți din astfel de delicte, precum și combaterea
traficului cu ființe umane.
Din octombrie 1998 și Oficiul European de Poliție (Europol) luptă împotriva drogurilor.
Legislația privind regimul străinilor în România a f ost aliniată la prevederile
comunitare, cadrul legal este reprezentat de OUG nr. 194/2002 cu privire la regimul străinilor în
România (intrată în vigoare la 26 ianuarie 2003, aprobată cu modificări și completări de Legea
nr. 357/2003 și republicată în 200 4).
NESECRET
NESECRET
95 din 158 Cadrul legislativ în vigoare reglementează o serie de domenii precum:
limitarea admisiei cetățenilor statelor terțe în scopul angajării și al desfășurării de
activități economice independente;
procedurile privind returnarea în țările de origine;
tranz itul aeroportuar;
protecția minorilor neînsoțiți;
responsabilitatea transportatorilor, ș.a.
Pentru cetățenii străini care aparțin statelor aflate pe lista țărilor cu un potențial migrator
ridicat, noile reglementări conțin proceduri speciale de obținere a vizelor de intrare: pe bază de
invitație și constituire de garanții bancare.
În ceea ce privește readmisia, România a încheiat acorduri de readmisie cu toate statele
membre (cu excepția Angliei și Portugaliei), precum și cu Elveția, India, Croația și Moldo va,
Macedonia, Turcia, Estonia, Lituania ș.a. A fost întocmit și un Acord cadru” privind readmisia
cetățenilor proprii și a străinilor aliniat la prevederile Convenției privind protecția drepturilor
omului și libertăților fundamentale, Convenția asupra sta tutului refugiaților și Protocolul privind
statutul refugiaților.
În materie de expulzare și returnare, în legislația română în domeniu se face diferența
dintre expulzare, dispusă de instanțele de judecată, ca urmare a comiterii unor fapte penale, pusă
în aplicare de către organele de poliție și returnare, care este o măsură administrativă dispusă de
Ministerul Administrației și Internelor pentru a combate migrația ilegală.
Documentul standard de călătorie eliberat străinilor returnați sau expulzați este
armonizat în totalitate cu cel utilizat de statele membre UE.
În noiembrie 2006 a fost aprobată Strategia Națională împotriva traaficului de persoane
(vezi anexe nr.3)
Cooperarea statelor este esențială pentru crearea unor frontiere sigure, precum și pentru
combaterea migrației ilegale în acest sector derulându -se două programe: Europol (vizează
cooperarea între administrațiile vamale ale statelor membre sau între serviciile de poliție) și
Grotius (cooperare în domeniul judiciar).
Legislația românească în vi goare este în cea mai mare parte în concordanță cu acquis -ul
comunitar, dar mai sunt necesare schimbări de natură instituțională și îmbunătățiri la
infrastructura în domeniu.
Prin aceste acte normative:
sunt reglementate infracțiunile care privesc traficul și consumul ilicit de droguri, care
sunt prevăzute ți în legislația comunitară;
sunt stabilite pedepse în conformitate cu gravitatea faptelor;
sunt reglementate măsurile care se adoptă față de acele persoane care intenționează
să introducă în țară medicam ente care conțin substanțe stupefiante sau substanțe psihotrope în
cantități mai mari decât cele necesare pentru tratamentul personal.
România a aderat prin Legea nr. 118/1992 la Convenția ONU din 1971, privind
substanțele psihotrope și la Convenția ONU di n 1988, privind combaterea traficului ilicit de
droguri. Prevederile acestor Convenții au fost incluse în legislația română ulterioară.
În domeniul cooperării internaționale, pe linia combaterii traficului și consumului ilicit
de droguri, România colaborea ză cu unități specializate din cadrul polițiilor altor state, atât în
baza unor înțelegeri bilaterale, cât și în cadrul Centrului Regional de Combatere a Criminalității
Transfrontaliere, realizează schimburi de informații utilizând ofițeri de legătură, pri mește suport
logistic și beneficiază de instruiri.
În decembrie 2004 a fost adoptată o nouă legislație, pentru alinierea la acquis -ul privind
controlul drogurilor sintetice. În februarie 2005 a fost adoptată o nouă Strategie Națională care a
fost urmată de un Plan de Acțiune în luna mai. Potrivit Raportului de monitorizare din 2005,
ambele documente sunt în concordanță cu Strategia Uniunii Europene privind drogurile
2005 -2012.
NESECRET
NESECRET
96 din 158 3.3. Cooperarea judiciară pentru combaterea criminalității organiz ate
Pentru asigurarea unui cadru normativ comun, prin care actele de terorism să fie similar
incriminate oriunde în interiorul Uniunii Europene, sistemele penale naționale trebuiau
armonizate atât în privința incriminării cât și în privința sancțiunii. De asemenea, se va urmării
sporirea eficienței măsurilor de combatere a terorismului prin profesionalizarea și întărirea
cooperării judiciare și polițienești în interiorul UE.
Acquis -ul comunitar, în ceea ce privește combaterea terorismului, prevede
obligati vitatea, pentru fiecare stat, de a -și delega autoritățile care să mențină o legătură
permanentă cu celelalte autorități similare din alte state pentru realizarea unei politici coerente de
luptă împotriva terorismului internațional. Metodologia de evaluare a sistemului juridic și
implementarea lui la nivel național, în domeniul luptei împotriva terorismului include: punctele
de evaluare, stabilirea experților evaluatori, echipa de evaluare, chestionarele aplicate, raportarea
evaluărilor. Este stipulată extin derea mandatului Europol la domeniul luptei contra formelor
grave de criminalitate internațională.
În vederea alinierii la normele UE, România s -a asociat la Planul de acțiune al Uniunii
Europene privind combaterea terorismului și a subscris la Declarația finală adoptată de
Conferința Europeană lărgită, organizată la Bruxelles la 20 octombrie 2001. „În aceste context,
România s -a angajat să adopte măsurile necesare privind transpunerea în practică a prevederilor
Rezoluției Consiliului de Securitate ONU nr 1 373/2001, precum și pentru ratificarea Convenției
Națiunilor Unite privind eliminarea surselor de finanțare a terorismului.
România a ratificat acordurile și convențiile internaționale ce vizează combaterea
terorismului, iar legislația românească este armo nizată acquis -ului comunitar în materie. Actul
normativ general este Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar – bancar în scopul
finanțării de acte de terorism, a fost adoptată O.U.G. 135/2005 privind modificarea Legii
656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor
măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism și ordinul nr. 52/2005 al
CNVM pentru apro barea Regulamentului nr.11/2005 privind prevenirea și combaterea spălării
banilor și a finanțării actelor de terorism prin intermediul pieței de capital.
Acquis -ul comunitar195 în domeniul cooperării polițienești și al combaterii criminalității
organizate es te reprezentat de norme privind:
lupta împotriva crimei organizate și protecția martorilor;
înființarea EUROPOL;
pedepsirea apartenenței la o organizație criminală;
Convenția OCDE privind combaterea corupției în tranzacțiile comerciale
internaționale și de Acțiunea Comună din 3 decembrie 1998 privind spălarea banilor
identificarea, urmărirea, blocarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și rezultatelor
infracțiunii;
Directiva Consiliului legată de prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul
spălării banilor ș.a.m.d.
Cu ocazia Consiliului European de la Luxemburg din 28 și 29 iunie 1991, a fost lansată
propunerea înființării unui Oficiu European de Poliție. Convenția prin care s -au pus bazele
Europolului a fost semnată, iar Oficiul European d e Poliție a devenit operațional de la 1 iulie
1999.
EUROPOL este un organism creat la nivelul statelor membre, are sediul la Haga,
Olanda și care are ca scop „eficientizarea autorităților competente din statele membre și întărirea
cooperării în următoarele domenii:
־ prevenirea și combaterea terorismului;
־ traficul ilegal de droguri;
195 Ibidem, p.46.
NESECRET
NESECRET
97 din 158 ־ traficul de ființe umane;
־ traficul clandestin de migrații;
־ traficul ilegal de materiale radioactive și substanțe nucleare;
־ traficul ilegal de vehicule;
־ combaterea falsificării eur o;
־ spălarea de bani asociată cu activități criminale internaționale.
EUROPOL are ca sarcini principale:
־ facilitarea schimbului de informații între statele membre;
־ informarea imediată a statelor membre despre conexiunile între diferite activități
criminale;
־ sprijinirea investigațiilor în statele membre;
־ menținerea unui sistem computerizat de informații.
Consiliul Uniunii Europene are un rol esențial în cadrul acestui domeniu, iar prevederile
din acquis -ul Schengen includ și cooperarea polițienească și juridi că.
Pentru combaterea traficului de ființe umane, a exploatării sexuale a femeilor, la nivelul
Uniunii Europene sunt avute în vedere acțiuni concertate, care să includă mai multe planuri.
Menționăm că traficul de ființe umane poate fi considerat și o formă extremă a migrației ilegale,
iar în acest domeniu dacă persoanele care sunt victime decid să depună mărturie, pot beneficia de
o formă de protecție în statul de destinație.
În materie de cooperare juridică, politicile vizează „introducerea unor penalități drastice
de aceeași mărime în toate statele membre și extinderea acestor penalități la state terțe”.
De asemenea, în ceea ce privește cooperarea în domeniul angajării și asistenței sociale,
se oferă „asistență pentru reintegrarea victimelor și supravegher ea strictă a condițiilor de muncă
pentru prevenirea exploatării de orice fel a migranților”. Sunt avute în vedere și programe
comune care să se adreseze acelor regiuni care sunt furnizoare de victime ale traficului.
Legislația românească a fost aliniată la standardele comunitare în privința:
־ spălării banilor;
־ a identificării, urmăririi, blocării, sechestrării și confiscării instrumentelor și
rezultatelor infracțiunilor;
־ răspunderii penale a persoanelor juridice pentru falsificarea de monede sau alte valor i;
־ protecției martorilor, prevenirii și combaterii crimei organizate;
־ criminalității informatice.
România este parte la toate instrumentele juridice internaționale de bază în materia
cooperării judiciare și este membru fondator la INTERPOL.
Poliția de Fron tieră conlucrează cu instituțiile cu atribuție de ordine publică și siguranță
națională interne și, pe baza convențiilor internaționale, cu instituțiile similare din statele vecine
și alte state împotriva organizațiilor criminale transfrontaliere (anexa nr . 4).
Uniunea Europeană s -a implicat activ în negocierile Națiunilor Unite pentru redactarea
Convenției împotriva Crimei Organizate Transnaționale care a fost semnată la Palermă, în
decembrie 2000. România a aderat în același an și a ratificat documentul p rin Legea 565/2002.
În legislația românească, cadrul cooperării judiciare se regăsește în cadrul Legii nr.
39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Legii nr. 682/2002 privind
protecția martorilor, H.G. nr. 760/2004 pentru aprobar ea Regulamentului de aplicare a Legii nr.
682/2002 privind protecția martorilor.
Consiliul Național de Prevenire a Criminalității a fost reorganizat prin H.G. nr.
1082/2004 pentru modificarea și completarea H.G. r. 763/2001 ca organism interinstituțional
fără personalitate juridică, sub autoritatea primului -ministru și coordonat de ministrul justiției.
Ca atribuții, Consiliul Național de Prevenire a Criminalității propune modificarea legislației și
adoptarea de noi acte normative, elaborează strategii, poli tici și programe naționale de prevenire
și control a criminalității, coordonează și evaluează punerea acestora în aplicare.
În temeiul Legii nr. 682/2002 înființarea Oficiului Național pentru Protecția Martorilor
NESECRET
NESECRET
98 din 158 (O.N.P.M.), aflat în subordinea Poliției Ro mâne, a însemnat un pas important în construcția
instituțională și eficacitatea acțiunilor îndreptate împotriva rețelelor de criminalitate.
Acquis -ul comunitar în privința combaterii spălării banilor este reprezentat în principal
de Directivele Consiliului nr. 91/308/CEE și 97/2001/CE, în care sunt incluse măsuri de
prevenire a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor. Prin intermediul acestor
Directive, UE pe de o parte a impus statelor membre obligația de a urmări acele tranzacții
financ iare ce presupun sume mai mari de 15.000 Euro, iar pe de altă parte a introdus reguli
stricte privind sumele din cazinouri, de la jocurile de noroc, etc. ce ar putea proveni din activități
ilicite. De asemenea, statele membre sunt obligate să coopereze și să adopte legislații specifice.
În privința spălării banilor, transpunerea legislației comunitare a debutat prin adoptarea
Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor prin care a fost înființat
Oficiul Național de Prevenire și Comb atere a Spălării Banilor. Ulterior, în 2002, această lege a
fost amendată prin Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și
pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism care
urmăr ea să dea un răspuns mai adecvat obiectivelor UE de cooperare strânsă între statele
membre.
Acquis -ul comunitar în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene
obligă statele membre să includă în legislațiile lor penale înfracțiunea de f raudă împotriva
intereselor financiare ale Comunității. Oficiul European Antofraudă )OLAF) este principala
instituție de investigație și combatere a acestui tip de infracțiune. Totodată asigură cooperarea,
asistența tehnică și logistică, precum și coordona rea autorităților similare de la nivel național.
Instituția echivalentă pentru România este Corpul de Control al Primului Ministru care are
printre atribuții coordonarea activităților vizând protecția intereselor financiare ale României
și UE.
Cadrul legislativ românesc privind protecția intereselor financiare ale Comunităților
Europene a fost aliniat standardelor. De asemenea, a fost adoptat și cadrul legal pentru
combaterea fraudei și falsificării mijloacelor de plată, protecția euro împo triva falsificării,
combaterea corupției.
Legislația română în vigoare, prin Codul penal și Legea 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sancționează atât faptele de corupție săvârșite
în sectorul public, cât și în se ctorul privat. Infracțiunile de corupție, respectiv luarea de mită,
darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență, sunt prevăzute în Codul
penal român art. 254 -257.
Legea nr. 78/2000 transpune în legislația internă dispoziții din C onvenția OCDE privind
combaterea corupției în tranzacțiile comerciale internaționale și din Convenția penală a banilor
provenind din fapte de corupție și a faptelor de corupție săvârșite în tranzacțiile internaționale în
condițiile criminalității organizat e.
Punctele vamale dintre statele membre ale UE își relaxează treptat atribuțiile în
controlul fluxurilor de mărfuri și de persoane între statele membre și, în același timp, sunt
însărcinate cu noi atribuții reunite sub titulatura de cooperare vamală care au rolul de a veghea
asupra respectării normelor de liberă circulație europeană și de a preveni și combate acțiunile
ilicite.
În materie de justiție și afaceri interne, acquis -ul comunitar prevede cooperarea vamală
în privința combaterii terorismului, traf icului transfrontalier de arme, produselor contrafăcute,
substanțelor nucleare și a drogurilor.
Principalul act normativ în materie este Codul Vamal adoptat prin Legea nr. 141/1997 și
regulamentul Vamal, prin H.G. nr. 1114/2001 care transpun în legislația românească schimbul de
informații necesar prevenirii și combaterii fraudei vamale.
Prin adoptarea Legii nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării
drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul procesului de vămuire, s -au armonizat normele
din domeniul mărfurilor contrafăcute și pirat. Asistența reciprocă și cooperarea cu administrațiile
vamale vecine din statele membre ale UE se desfășoară în cadrul Protocolului nr. 6 privind
NESECRET
NESECRET
99 din 158 asistența reciprocă în domeniul vamal, parte a Acordului European.
În privința armonizării legislației românești trebuie menționată și OUG nr. 86/2002
privind înființarea Ghișeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României și
modifică prin Legea nr. 408/2005. Administrația Vamală a semnat acor duri de asistență
reciprocă cu agențiile vamale din Bulgaria, Republica Federală a Iugoslaviei, Republica
Moldova și Ucraina. Pe plan inter, au fost semnate acorduri de cooperare cu Poliția de frontieră,
Poliția, Garda Financiară, Oficiul pentru Protecția Drepturilor de Autor.
Programului Național de prevenire a Corupției și a Planului Național de Acțiune împotriva
Corupției conțin părți speciale ce vizează activitatea vamală. Codul de Conduită și Disciplină pentru
Personalul Vamal au fost adoptate în anul 2002.
Cooperare juridică în materie penală și civilă pentru reprimarea infracțiunilor
Cooperarea juridică în materie penală are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului
la justiție pentru cetățenii statelor membre ale UE. Problema incriminării și san cționării
infracțiunilor a fost totodată privită ca apanaj al dreptului suveran al statelor, normele de drept
penal fiind o parte componentă a dreptului intern. Unele infracțiuni sunt în mod diferit definite și
sancționate de diverse sisteme de drept națio nale. Diferențe apar și în cazul procedurilor
judiciare. Or armonizarea lor, s -a dovedit a fi un proces destul de sinuos. De aceea, Titlul VI al
TUE – Justiție și Afaceri Interne – prevede acte specifice dreptului internațional, convențiile
internaționale constituind legislația cadru în majoritatea cazurilor.
România este deja parte la importante convenții europene care sunt incluse în acquis -ul
comunitar în materie de cooperare judiciară penală și dezvoltă raporturi de cooperare judiciară și
juridică în te meiul acestora.
Convenția Europeană privind asistența judiciară în materie penală și primul său Protocol
Adițional a fost ratificată de România prin legea nr. 236/1998. De asemenea, la data semnării, 8
noiembrie 2001, cel de al doilea Protocol Adițional al Convenției Europene privind asistența
judiciară în materie penală, semnat de România în 2001, a fost ratificat prin Legea nr. 368/2004
(Monitorul Oficial 913 din 7 octombrie 2004) și a intrat în vigoare în anul 2005. ratificarea celui
de al doilea Protoco l Adițional al Convenției europene privind asistența judiciară în materie
penală, a implicat modificarea prevederilor Codului de Procedură Penală prin Legea nr.
281/2003. A fost adoptată o nouă lege privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală (Legea nr. 302/2004), iar articolul 169 din această lege conține prevederi referitoare la
modalitățile de realizare a supravegherii și urmăririi transfrontaliere. De asemenea, proiectul
conține cele mai importante forme de asistență judiciară (extrăda re, transferul persoanelor
condamnate, comisii rogatorii internaționale).
Legea nr. 302/2004 referitoare la cooperarea judiciară internațională în materie penală a
fost adoptată în vederea reglementării procedurilor referitoare la extrădarea simplificată
aplicabile în relația României cu țări membre UE și cu alte state care, până la momentul aderării
României, nu sunt membri ai Uniunii Europene. Aceste proceduri transpun art. 59 -66 din
Convenția Schengen, Decizia Cadru nr. 584/2002 referitoare la mandatul e uropean de arest și
procedurile de predare între statele membre, precum și pentru reglementarea formelor de
cooperare oferite de Convenția europeană referitoare la asistența mutuală în materie penală între
statele membre.
Conform legii 302/2004, cererile d e asistență judiciară, cu excepția cazurilor de
extrădare sau de transfer a persoanelor condamnate, pot fi transmise direct autorităților judiciare
în chestiune, inclusiv prin mail, în cazul în care instrumentul judiciar internațional aplicabil în
relația dintre statul aplicant și statul solicitant oferă și această posibilitate. Prevederile referitoare
la mandatul european de arest vor fi aplicabile până la aderarea la UE. În acest sens, un proiect
de modificare și completare a Legii nr. 302/2004 privind co operarea judiciară internațională în
materie penală a fost aprobat de guvern în ianuarie 2006 și se află în procedură parlamentară.
Convenția Europeană privind extrădarea și cele două Protocoale Adiționale au fost
ratificate prin Legea nr. 80/1997, Legea n r. 302/2004 a modernizat și actualizat dispozițiile din
NESECRET
NESECRET
100 din 158 dreptul intern în această materie. Titlul II – privind extrădarea, este armonizat cu dispozițiile
Convenției privind procedurile simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii
Europene din 1995 și ale Convenției de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din
1996. Această lege cuprinde și reglementările cuprinse în alte importante documente
internaționale în materie de cooperare internațională penală, cum ar fi Statutul Curții P enale
Internaționale, Roma, 1998.
Legea 302/2004 privind cooperarea internațională în materie penală armonizează art. 66
al Convenției Schengen în legislația națională prin prevederile incluse referitoare la transferul
persoanelor condamnate. De asemenea, Protocolul adițional la Convenția pentru protejarea
persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal cu privire la
autoritățile de control și fluxul transfrontalier al datelor, din 2001, a fost ratificat prin Legea nr.
55/2005.
Convenția Europeană privind transferul persoanelor condamnate a fost transpusă în
legislația românească prin Legea nr. 76/1996, iar Protocoalele Adiționale prin OG nr. 77/1999
(MO nr. 420/31.08.1999), aprobate prin Legea nr. 34/2000 (MO nr. 158/17.04.2000) . Legea nr.
756/2001 privind transferul persoanelor condamnate transpune art. 67 -69 ale Convenției
Schengen.
După Tratatul de la Amsterdam (1997), Cooperarea judiciară în materie civilă se
regăsește în cadrul pilonului I, comunitar, iar măsurile ce trebuie luate pentru realizarea acestui
obiectiv se regăsesc în cadrul Art. 73:
a) să îmbunătățească și să simplifice:
sistemul de comunicare și notificare transfrontalieră a actelor judecătorești și fără
caracter judecătoresc;
cooperarea în materie de obținere a pr obelor;
recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, inclusiv a
hotărârilor fără caracter judecătoresc;
b) să favorizeze compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de
conflicte de legi și de competență;
c) să elimine obstacolele din calea bunei desfășurări a procedurilor civile, la nevoie prin
înlesnirea compatibilității normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.
Cadrul normativ comunitar reglementează concret o serie de proceduri uniforme la
nivelul statelor membre în ceea ce privește următoarele categorii de probleme judiciare în
materie civilă: recunoașterea reciprocă între statele membre a hotărârilor judecătorești și
extrajudecătorești în materie civilă și comercială și executarea lor; comunic area și notificarea
transfrontalieră a actelor judiciare și extrajudiciare; compatibilitatea regulilor aplicabile în statele
membre în materie de conflict de lege și de competență; cooperarea în materie de obținere de
probe, acces efectiv la justiție; elim inarea obstacolelor în calea bunei desfășurări a procedurilor
civile, la nevoie prin favorizarea compatibilității regulilor de procedură civilă aplicabile în statele
membre; dezvoltarea de metode alternative de soluționare a litigiilor; sprijinirea formări i
profesionale a magistraților și a personalului din justiție; măsurile referitoare la dreptul familiei
cu implicații transfrontaliere; reglementarea falimentului transfrontalier; recunoașterea reciprocă
a penalităților financiare fără nici o altă formalit ate.
Principalul act normativ românesc care reglementează recunoașterea și executarea
hotărârilor judecătorești conform acquis -ului comunitar, stipulate în dispozițiile Convențiilor de
la Bruxelles și Lugano, este Legea 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internațional privat. Prevederile acestei legi sunt modificate și completate prin Legea 187/2003
privind competența de jurisdicție, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie
civilă și comercială pronunțate în st atele membre ale Uniunii Europene care sunt, în mare
măsură, armonizate cu acquis -ul comunitar privind cooperarea judiciară în materie civilă.
Pe lângă acquis -ul comunitar, există reglementări prin numeroase convenții
multilaterale și bilaterale încheiate de România și ratificate prin legi interne. O scurtă trecere în
revistă a acestor convenții este prezentată în caseta de mai jos.
NESECRET
NESECRET
101 din 158 „În domeniul cooperării judiciare în materie civilă și penală, România a semnat un
acord de cooperare cu Eurojust în decembrie 2005. Un progres bun a fost înregistrat în ceea ce
privește reforma justiției, în special în ceea ce privește întărirea capacității administrative.
Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statului judecătorilor și procurorilor
(Republicare) și Legea nr. 3 04 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară (Republicare)
reprezintă principalele acte normative care reglementează domeniul.
Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
(Republicare) stabilește că judecătorii și p rocurorii sunt independenți și sunt numiți de către
Președintele României.
Legea nr. 303/2004 reglementează:
admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și
procurorilor;
statutul judecătorilor stagiari și al procurorilor sta giari;
procesul de numire a judecătorilor și a procurorilor;
procesul de promovare a judecătorilor și procurorilor, precum și numirea în funcțiile
de conducere;
suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror;
drepturile și îndatorir ile judecătorilor și procurorilor etc.
Potrivit Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară (Republicare), art.
1, puterea judecătorească este exercitată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de instanțele
judecătorești stabilite de l ege, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței
justiției, iar Ministerul Public „își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în
condițiile legii.
3.4. Instrum ente juridice comunitare pentru garantarea respectarii drepturilor
omului în operatiile de combatere a criminalității organizate transfrontaliere
Tratatul de la Amsterdam, articolul 6, se stipulează explicit că Uniunea Europeană are la
bază principiile libertății, democrației, drepturilor omului, drepturilor fundamentale și ale
domniei legii. Articolul 7 specifică mecanismele politice menite să evite încălcarea principiilor
menționate la art. 6, iar o dată cu Tratatul de la Nisa, aceste mecanisme sunt reîntărite, la fel și
rolul Parlamentului European.
Carta d repturilor fundamentale ale Uniunii Europene, proclamată în decembrie 2000 la
Nisa, reunește într -un singur document drepturile individuale, civile, politice, economice și
sociale. Carta include Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertățilo r
Fundamentale adoptată de guvernele membre ale Consiliului Europei în 1950, tradiției
constituționale naționale ș.a.m.d., dar include și elemente noi precum aspecte de bioetică și
protejarea datelor personale. Ea stabilește o listă de drepturi și libertă ți pe care statele sunt
obligate să le garanteze oricărei persoane din jurisdicția lor (de pildă, drepturi la viață, la
protecție împotriva torturii și a tratamentului inuman, la libertate și securitate, la o judecată
corectă, la respect pentru viață parti culară și de familie și pentru corespondentă, la libertatea de
exprimare etc.). Protocoalele au adăugat alte drepturi celor stabilite în Convenție, precum
abolirea pedepsei cu moartea. În prezent, Carta nu este parte a Tratatelor UE.
O categorie distinctă o constituie lupta împotriva oricăror forme de discriminare.
Tratatul de la Amsterdam a reîntărit prevederi deja existente cu privire la discriminări de natură
salarială, dar a reprezentat un pas deosebit de important prin stabilirea unui nou rol al UE în
privința promovării egalității de șanse între femei și bărbați (art. 2,3). Înaintea acestui Tratat,
egalitatea dintre sexe se referea doar la remunerație pe piața muncii, dar o dată cu articolul 3 se
precizează că trebuie eliminate inegalitățile și promova tă egalitatea de șanse dintre femei și
bărbați. Tratatul interzice orice forme de discriminare pe criteriul naționalității și capacitează UE
să acționeze pentru combaterea tuturor forme de discriminare (art. 13) pe criterii de sex, origine
etnică sau rasia lă, religie, dizabilități, vârstă și orientare sexuală. În baza acestui articol, UE a
NESECRET
NESECRET
102 din 158 adoptat un pachet de măsuri anti -discriminare care conține două directive și un program de
acțiune derulat în perioada 2001 -2006.
Directiva Consiliului 2000/43/EC din i unie 2000 destinată combaterii discriminării
bazată pe origine etnică sau rasială. Această directivă recunoaște că discriminarea pe criteriul
originii etnice afectează în mod diferit femeile și bărbații și trebuia implementată în legislațiile
naționale ale statelor membre până la data de 19 iulie 2003.
Directiva Consiliului 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000 care interzice discriminarea pe
criteriile incluse în art. 13, cu excepția celui de sex. Directiva trebuia să fie implementată în
legislația națională a statelor membre până la data de 2 decembrie 2003, dar unele state au cerut
o amânare pentru implementarea prevederilor care priveau vârsta și dizabilitățile.
Ambele instrumente definesc cele două concepte de discriminare directă și indirectă.
Programul de acțiune are trei mari obiective: să îmbunătățească înțelegerea discriminării
prin evaluarea eficienței politicilor anti -discriminare, a legilor și a practicilor să dezvolte
capacitatea actorilor cheie și să promoveze și să disemineze valorile și practicile care sprijină
lupta împotriva discriminării.
În anul 1996 a fost făcut primul pas important la nivelul Uniunii Europene în vederea
combaterii rasismului. Consiliul și reprezentanții statelor membre au adoptat o rezoluție și au
proclamat anul 1997 drept An ul European împotriva Rasismului. În 1997, Consiliul a adoptat o
rezoluție prin care se înființa la Viena un Centru European pentru monitorizarea Rasismului și a
Xenofobiei. În 2003 Consiliul European a decis ca acesta să devină o Agenție pentru Drepturile
Omului.
Legislația româneascăreglementează drepturile copilului, adopțiile (naționale și
internaționale), include măsuri speciale de protecție a copilului delincvent ș.a.m.d.).
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului este bazată pe
principiile Convenției de la Haga privind drepturile copilului. Legea nr. 271/2004 garantează
dreptul minorilor la educație, intimitate, educație, imagine publică, îngrijire medicală, libera
exprimare și opinie, protecție împotriva exploatării, l a asistență socială, vacanță și odihnă.
Alte două legi au un rol deosebit de important: Legea nr. 273/2004 privind regimul
juridic al adopției și Legea nr. 274/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea oficiului
Român pentru Adopții.
La 1 ianua rie 2005 au fost puse în aplicare prevederile noului pachet legislativ privind
protecția drepturilor copilului și a fost înființată Autoritatea Națională pentru Protecția
Drepturilor Copilului (ANPDC), instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii, S olidarității
Sociale și Familiei.
Legislația din România care protejează drepturile omului vizează: libertatea individuală
și dreptul la libera circulație a individului, egalitatea în drepturi și egalitatea șanselor, libertatea
conștiinței, libertatea info rmației etc. astfel:
3.5. Instituțiile U.E. implicate în combaterea criminalității organizate
transfrontalier e
Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne nu se implementează la fel ca
politicile comunitare, mecanismul decizional fiind diferit , după cum urmează. Comunitatea este
structurată, în funcție de domeniile de activitate și de competențe, în trei „piloni” sau domenii.
În domeniul justiției și afacerilor interne, Uniunea Europeană are și agenții
descentralizate, precum Centrul European d e Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de
Droguri/Rhe European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), Agenția
Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele Externe/European
Agency for the Management of Operati onal Cooperation at the External Borders (FRONTEX)
care funcționează în cadrul domeniului comunitar (primul pilon al Tratatului CE).
Pentru creșterea cooperării în domeniul justiției și afacerilor interne. Comisia Europeană
a aprobat o serie de grant -uri destinate organizațiilor neguvernamentale, actorilor naționali etc.
NESECRET
NESECRET
103 din 158 Există 6 astfel de programe, dintre care 5 (OISIN, STOP, Grotius -Criminal, Falcone și
Hippokrates) au furnizat într -unul singur AGIS.
Comisia a mai aprobat grant -uri pentru programe, precu m: Fondul European pentru
Refugiați (European Refugee Fund); Daphne II destinat combaterii violenței împotriva copiilor,
tinerilor și femeilor; RETURN – care a avut ca scop îmbunătățirea managementului reîntoarcerii
migraților ilegal prin susținerea și dez voltarea cooperării între statele membre, precum și
încurajarea cooperării cu țările de proveniență.
Chiar dacă prin Tratatul de la Amsterdam, rolul Parlamentului și al Curții de Justiție au
fost întărite, puterea lor de decizie este mai mică în acest dom eniu, în comparație cu politicile
comunitare.
În sectoarele din cel de al treilea pilon (cooperare polițienească și judiciară).
Parlamentul este consultat de Președinția Consiliului cu privire la deciziile luate în domeniul
JAI. Președinția Consiliului și Comisia informează Parlamentul despre activitățile întreprinse, iar
acesta discută anual progresele din domeniul justiției și afacerilor interne.
Parlamentul European are Comisii specifice cu atribuții în domeniul justiției și
afacerilor interne.
Comisia pentru probleme juridice a desfășurat activități care au vizat sectorul azil,
migrațiune, Schengen și este responsabilă cu interpretarea și aplicarea legilor europene;
înterpretarea și aplicarea legislației internaționale; organizarea și statutul Curții de Justiție etc.
Comisia pentru Libertăți Publice, Justiție și Afaceri Interne/Committee on Civil
Liberties, Justice and Home Affairs este responsabilă cu:
protejarea drepturilor cetățenilor, a drepturilor omului, a drepturilor fundamentale în
interiorul Un iunii, inclusiv cu protecția minorităților, potrivit prevederilor incluse în Tratate și în
Carta fundamentală a drepturilor omului a Uniunii Europene;
măsurile necesare în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare, cu excepția
celor datorate crit eriului de sex sau a celor care se întâmplă la locul de muncă sau pe piața
muncii;
stabilirea și dezvoltarea unei zone de libertate, securitate și justiție, respectiv cu:
măsurile care privesc intrarea și circulația persoanelor, a celor din domeniul azilu lui și al
migrației, precum și cooperarea juridică și administrativă în chestiuni civile; măsuri care privesc
cooperarea judiciară și polițienească în materie penală ș.a.;
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Fependenței de Droguri; Centrul
European de Monitorizare a Rasismului și a Xenofobiei; Europol, Eurojust, Cepol și alte agenții
din aceeași zonă etc.
În cadrul Consiliului European există Comisii care au un rol specific și care oferă
expertiză într -un anumit domeniu, cum este, de pildă ce l legat de Cooperare în domeniul justiției
și afacerilor interne.
„Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție este un obiectiv cheie al Tratatului
UE, prin urmare Consiliul reunește miniștrii de Justiție și de Interne o dată la fiecare două l uni
pentru a discuta dezvoltarea și implementarea cooperării și a politicilor comune. Majoritatea
deciziilor din acest domeniu sunt luate în unanimitate cu consultarea Parlamentului European,
dar în anumite chestiuni (politica de vize și cooperare judiciar ă în materie civilă) deciziile se iau
de majoritatea calificată, prin consultare sau codecizie cu Parlamentul.
O dată cu ratificarea Tratatului de la Amsterdam, regulile Schengen au fost incorporate
în cadrul instituțional a UE. Unul dintre obiectivele Tra tatului a fost „dezvoltarea unui spațiu de
libertate, securitate și justiție în care persoanele să poată circula liber avându -se în vedere
anumite măsuri privind controlul frontierelor, azil, migrațiune, prevenirea și combaterea crimei”
Curtea de Justiție a U.E. este instituția comunitară care „veghează asupra corectei
interpretări și aplicări ale dreptului comunitar”.
În cazul dreptului internațional, rolul Curții este de a observa că obligațiile care revin
statelor membre și instituțiilor comunitare din acordurile internaționale sunt respectate de
NESECRET
NESECRET
104 din 158 acestea. De asemenea; Curtea are rol „în garantarea compatibilității dintre normele comunitare și
eventualele convenții internaționale încheiate de un stat membru înainte de a adera la U.E.”.
Avocatul poporului /The European Ombudsman a fost înființat în 1992, prin Tratatul de
la Maastricht și investighează și sesizează acele cazuri de administrare proastă a activităților pe
care le desfășoară instituțiile sau organismele Comunității Europene. Activitățile juridi ce ale
Curții de Justiție și Tribunalului de primă Instanță nu intră în activitățile sale.
Organisme descentralizate ale Uniunii Europene
Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la Frontierele
Externe/European Agency for the Manageme nt of Operational Cooperation at the External
Borders (FRONTEX) are următoarele responsabilități:
– coordonează cooperarea operațională între statele membre în materie de management
al frontierelor externe;
– asistă statele membre în instruirea grănicerilor;
– asistă statele membre în instruirea grănicerilor;
– efectuează analize de risc;
– urmărește evoluția cercetărilor în domeniile de interes pentru controlul și
supravegherea frontierelor externe;
– acordă statelor membre asistență tehnică și operațională consolidat ă în domeniul
frontierelor externe.
FRONTEX colaborează cu alte instituții cu responsabilități la nivel European în
domeniul securității la frontierele externe (EUROPOL, CEPOL și OLAF), în domeniul
cooperării vamale etc.
Centrul European de Monitorizare a Drogurior și a Dependenței de Droguri/The
European Monitoring Centre for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri, cu sediul
la Lisabona, este una dintre agențiile descentralizate ale Uni unii Europene și o instituție de
referință în ceea ce privește furnizarea de informații referitoare la droguri. A fost deschisă în
1993 și reprezintă principala sursă de informații cu privire la droguri și dependența de droguri
din Europa.
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri analizează,
culege și diseminează informații cu privire la droguri și dependența de droguri. Informațiile se
adresează celor care lucrează în domeniu (cercetători, specialiști), reprezentanților mas s-media,
dar mai ales celor care elaborează politicile în domeniu în vederea stabilirii unor strategii
comunitare și naționale coerente. Deosebit de importantă este abordarea comparativă a
informațiilor la nivel European, precum și construirea unor metode și instrumente specifice, prin
urmare „țările pot vedea ce fel de loc ocupă la nivel European și pot să examineze problemele
comune și scopurile”.
Monitorizarea situației consumului de droguri este una dintre activitățile desfășurate de
agenție.
Principale le arii tematice sunt:
consumul de droguri la nivelul populației;
tendințe ale consumului de droguri în rândul tinerilor;
solicitare de tratament etc.
O altă activitate este monitorizarea și analiza reacțiilor în privința consumului de
droguri la nivel Eur opean. În ariile tematice acoperite se numără și:
prevenire;
tratament;
reintegrare socială;
reducerea ofertei de droguri etc.
În fiecare an, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de
NESECRET
NESECRET
105 din 158 Droguri redactează un raport anual cu privire la situația drogurilor în Europa.
Trebuie menționat că studiile și informațiile culese de instituție abordează problematică
și din perspectivă de gen, publicând pe 8 martie 2006 un raport cu privire la consumul de droguri
în rândul femeilor. Pentru a crește gradul de impact al politicilor, au fost abordate probleme
specifice, precum: dezvoltarea unor servicii care să vină în întâmpinarea nevoilor femeilor
consumatoare de droguri, barierei în accesul la tratament, viața sexuală și sarcina etc.
De asemenea, Cen trul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de
Droguri monitorizează strategiile și politicile naționale și comunitare, precum și impactul pe care
îl au acestea cu privire la situația drogurilor. Activitatea are trei obiective: monitorizare a și
descrierea politicilor, contribuția la analiza politicilor, precum și la evaluarea acestora.
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri a dezvoltat
parteneriate cu: Interpol, Europol, organizația Mondială a Sănătății etc . și colaborează cu alte
instituții ale Uniunii Europene.
De pildă, cu Comisia Europeană colaborează pentru a facilita schimburi de informații cu
privire la date despre droguri, a furniza informații referitoare la acțiunile desfășurate sau care
urmează să fie desfășurate de agenție ș.a.m.d. Pentru a facilita comunicarea, Comisia europeană
a stabilit un punct de lucru la Directoratul general pentru Justiție, Libertate și Securitate care
coordonează acțiunile Comisiei în vederea implementării planului europea n de combatere a
drogurilor.
Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și a Dependenței de Droguri
colaborează și cu Consiliul prin grupul Pompidou, dar și cu Parlamentul European, prin Comisia
de Libertăți Publice, Justiție și Afaceri Interne, Comisia de Mediu, Sănătate și Consumatori.
În decembrie 2004, Consiliul a aprobat Strategia Uniunii Europene referitoare la droguri
pentru perioada 2005 -2012 care stabilește cadrul, obiectivele și prioritățile pentru Planul de
acțiune al Strategiei Europene pe dr oguri care urmează să fie elaborat de Comisia Europeană.
În cadrul Consiliului European de la Luxemburg din 28 și 29 iunie 1991 a fost lansată
ideea înființării unui Oficiu European de Poliție. În iulie 1995 a fost semnată convenția care a
pus bazele EURO POL, iar la 1 octombrie a intrat în vigoare.
Oficiul European de Poliție are sediul la Haga, a devenit operațional de la 1 iulie 1999 și
a preluat activitățile pe care le desfășura Unitatea Droguri (înființată în ianuarie 1994).
EUROPOL acționează în comba terea traficului de droguri (și a activităților de spălare a
banilor asociate acestuia), a imigrare clandestină, a traficului ilegal cu autoturisme (și a spălării
banilor asociate acestuia), a combaterii traficului cu ființe umane.
De la 1 ianuarie 1999 ar e competențe și în combaterea terorismului și a
falsificării banilor.
Tratatul de la Amsterdam a conferit EUROPOL și sarcini precum: coordonarea și
implementarea investigațiilor întreprinse de autoritățile statelor membre, stabilirea de contacte cu
procurorii și anchetatorii specializați în combaterea crimei organizate.
Organismul European pentru îmbunătățirea cooperării judiciare/The European Union΄s
Judicial Cooperation Unit (Eurojust) a fost înființat prin decizia Consiliului din 28 februarie
2002, pentru a intensifica cooperarea și coordonarea judiciară între statele membre ale Uniunii
Europene „prin adoptarea de măsuri structurale la niveul Uniunii Europene pentru facilitarea
coordonării optimale a acțiunilor în investigarea și pune rea sub acuzare a suspecților pe teritoriile
Statelor membre, respectând pe deplin drepturile și libertățile fundamentale”.
Eurojust stimulează coordonarea între autoritățile competente ale statelor membre în
privința investigării și a punerii sub acuzare , sprijină autoritățile competente din statele membre
pentru a eficientiza investigațiile și punerea sub acuzare, etc.
Colegiul European de Poliție/European Police College (CEPOL) a fost înființat printr -o
decizie a Consiliului de Miniștri din 22 decembri e 2000 „pentru îmbunătățirea și consolidarea
cooperării între institutele și organizațiile naționale din domeniu”.
NESECRET
NESECRET
106 din 158 CEPOL ajută statele membre să dezvolte o abordare europeană integrată a problemelor
cu care se confruntă în domeniile: lupta împotriva crimin alității, prevenirea criminalității,
menținerea legii și ordinii publice și securitatea publică.
3.6. Instituții naționale cu responsabilități în combaterea crimei organizate
Pentru a facilita obținerea de informații, instituțiile din România responsabil e cu
implementarea politicilor din domeniul justiției și afacerilor interne au fost grupate pe sectoare:
azil, controlul frontierelor, politica în domeniul vizelor, migrațiune, etc.
Autoritatea centrală responsabilă cu implementarea politicilor în domeniul refugiaților,
a dispozițiilor noilor reglementări privind statutul și regimul refugiaților pe teritoriul României,
precum și cu regimul și integrarea în societate a persoanelor care solicită sau au obținut o formă
de protecție în România este Oficiul Nați onal pentru Refugiați.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea de Guvern
Nr. 150 din 3 februarie 2006, oficiul Național pentru Refugiați funcționează în subordinea
Ministerului Administrației și Internelor.
Oficiul Națion al pentru Refugiați se află în contact direct cu structurile Poliției de
Frontieră și ale Autorității pentru Străini, !în vederea unei soluționări judicioase a tuturor
cererilor de azil. În acest sens, O.N.R. asigură serviciu de permanență (24 ore din 24).
Conlucrarea cu aceste instituții se face printr -o serie de protocoale de cooperare care sunt
reînnoite periodic”.
Cererile de azil pot fi depuse la orice structură teritorială a M.A.I., în special la unitățile
teritoriale ale Direcției pentru Străini și P robleme de Migrări (D.S.P.M.) sau ale Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră (I.G.P.F.). Hotărârea Guvernului nr. 622/2001 prevede
instrucțiuni pentru transmiterea cererilor și a altor informații la Oficiul Național pentru Refugiați.
De asemenea, structurile teritoriale ale I.G.P.F.și ale D.S.P.M. desfășoară activități de
control și depistare a solicitanților statutului de refugiat care au părăsit localitatea de reședință
fără a anunța Oficiul Național pentru Refugiați sau care se găsesc, fără un motiv plauzibil în zona
de frontieră.
Oficiul Național pentru refugiați cooperează cu D.S.P.M. și I.G.P.F. în cazul
procedurilor la frontieră, în vederea repatrierii străinilor ale căror cereri de azil au fost respinse
definitiv și irevocabil, precum și pe ntru reglementarea situației solicitanților de azil respinși
definitiv și irevocabil, care din motive obiective nu pot fi repatriați.
Oficiul Național pentru Refugiați colaborează cu organizații neguvernamentale care
desfășoară activități în domeniul azilu lui: Consiliul Național Român pentru Refugiați – CNRR,
Forumul Român pentru Refugiați și Migranți – ARCA, Salvați Copiii, Serviciul Iezuiților pentru
Refugiați, organizația Femeilor Refugiate din România – OFRR și RYAUN ș.a. de asemenea,
Oficiul Național p entru Refugiați colaborează și cu UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor
Unite pentru Refugiați/United Nations High Commissioer for Refugees).
În domeniul supravegherii migrației instituțiile sunt: Ministerul Administrației și
Internelor; Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări și Direcția Pașapoarte, din cadrul
Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei; Inspectoratul general al Poliției de
Frontieră; Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Ministeru l
Educației, Tineretului și Cercetării; Ministerul Justiției.
În martie 2004 a fost înființată Autoritatea pentru Străini, ca structură autonomă care a
semnat un protocol de cooperare cu Direcția Generală Afaceri Consulare, fiind conectată la
Centrul Națio nal de Viză prin proiectul „visa -on-line”.
Pentru a gestiona șederea străinilor pe teritoriul României și a cetățenilor români, care
călătoresc în străinătate, structurile specializate din Ministerul Administrației și Internelor au, în
fiecare județ, struc turi l nivel central și teritorial. Acestea dispun de baze de date disponibile
pentru structurile din teritoriu, precum și pentru Poliția de Frontieră și Oficiul Național pentru
Refugiați.
NESECRET
NESECRET
107 din 158 Pentru reglementarea și fluidizarea procedurii de obținere a permis ului de muncă pentru
străini, între Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea pentru Străini și Ministerul
Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă a fost încheiat
Protocolul privind reglementarea situaț iei străinilor detașați.
Agenția Națională Antidrog a fost înființată în 2003 în cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, fiind autoritatea responsabilă cu coordonarea luptei împotriva
drogurilor.
Agenția Națională Antidrog are în structura sa org anizatorică: Conducerea Agenției,
Compartimentul Audit, Observatorul Român pentru Droguri și Toxicomanii, Direcția de
Evaluare -Coorodnare, Direcția de Relații Internaționale, Direcția pentru prevenirea Consumului
și Direcția Resurse Umane și Financiare.
Agenția Națională Antidrog are ca parteneri: Asociația „Mesagerii Sănătății”. Federația
Internațională a Comunităților Educative din România (FICE). Asociația Română Antidrog,
Organizația „Salvați Copiii, „Biroul de Studii și Cooperare Internațională Antidro g. Brigada
Internațională Antidrog, Confederația „Caritas România”, Fundația „Romanian Angel Appeal”,
Asociația de Îngrijiri Comunitare „Helios” Craiova, Fundația de Îngrijiri Comunitare, Fundația
România -Civică -Culturală -Umanitară a Mileniului III Florent ina, Asociația pentru Siguranță
Comunitară și Antidrog – România, Fundația „Podul Speranței”, Asociația „Totul pentru Viață”,
Asociația de Luptă Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor (ALIAT), Federația „Rețeaua
pentru prevenirea fumatului din România, Asociația de tineret „Escaton”, Asociația pentru
Sănătate, Educație și Familie, Forumul Antidrog (FORAD), Fundația „Bonus Pateur”, Asociația
Adolescentul, Teen Challenge Romania, Uniunea Teatrală din România (UNITER), Fundația
România Pro – Culture, Fundaț ia pentru Învățământ, Asociația Victimelor Accidentelor de
Circulație (AVAC), Asociația pentru Sănătate, Protecție Socială și Antidrog, Societatea pentru
Apărarea Drepturilor Omului din România (Brașov), Grupul de Acțiune Antidrog.
Ministerul Administrați ei și Internelor este autoritatea responsabilă de pregătirea și
implementarea politicii privind cooperarea polițienească și lupta împotriva crimei organizate. În
cadrul M.A.I. există și o serie de instituții cu atribuții în domeniul cooperării polițienești , precum:
Inspectoratul General al Poliției, Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog,
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția pentru Combaterea Infracționalității
Transfrontaliere ș.a.m.d.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează Secția
pentru combaterea corupției și a criminalității organizate, iar la nivelul parchetelor de pe lângă
curțile de apel și tribunale funcționează servicii, respectiv birouri de combatere a corupției și a
criminalității organizate.
3.7. Efectele corupției asupra securității naționale
Datorită mijloacelor moderne de comunicare și a unei mari deschideri a frontierelor în
Europa, manifestările crimei organizate au căpătat un caracter transnațional, des fășurându -se de
cele mai multe ori, pe fondul coruperii unor funcționari publici cu atribuții judiciare sau
financiare, ori a unor funcționari vamali sau care asigură paza frontierelor.
În țările europene, astfel de domenii în care activitățile infracționa le au loc pe fondul
unor acte de corupție sunt următoarele:
– Activitatea antreprizelor "întreprinderile ajung de multe ori să fie controlate de către
organizațiile criminale care le consideră indispensabile datorită obiectului lor de activitate,
poziționă rii geografice, piețelor de desfacere, etc; în acest proces, pe lângă acțiunile de
intimidare, mita este folosită pentru "cucerirea" întreprinderii, prin influențarea factorilor de
decizie iar, pe de altă parte, după dobândirea controlului întreprinderii r espective, profiturile
obținute sunt utilizate pentru comiterea unor noi acte de corupție.
– Contrabanda cu țigări fabricate în străinătate " efectuată prin sustragerea fizică de la
NESECRET
NESECRET
108 din 158 regimul de tranzit și prin întocmirea unor documentații false aferente imp orturilor de țigări
însoțite de coruperea unor funcționari vamali cu atribuții de inspecție;
– Evaziunea fiscală – prin utilizarea unor firme fantomă organizate pe mai multe paliere;
– Spălarea banilor "inclusiv prin repunerea în circulație, sub formă de m ită, a unor
fonduri dobândite ilicit sau prin reciclarea sau refolosirea de către funcționarii corupți a sumelor
de bani primite cu titlu de mită;
– Comercializarea ilegală a alcoolului;
– Falsificarea cărților de credit;
– Transferurile frauduloase de ban i prin mijloace electronice (inclusiv prin Internet);
– Traficul de arme, materiale nucleare, droguri sau ființe umane "reprezintă activități
criminale cu caracter transnațional care generează profituri mari și, în același timp, prezintă
riscuri mici pentr u infractorii implicați, datorită procentajul redus de identificare din partea
autorităților statului;
– Deturnarea și schimbarea destinațiilor subvențiilor, cu referire specială la finanțările
comunitare.
În cadrul programelor guvernamentale privind prev enirea și acțiunea împotriva
corupției, pornindu -se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupție și a factorilor de risc
specifici României au fost identificate următoarele forme de corupție:
– corupția administrativă "privește activitatea admin istrației publice locale și centrale,
autoritățile vamale, sănătatea și asistența socială, cultura și învățământul, instituțiile din
domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale – corupția în justiție" cu referire la
autoritățile judecătoreșt i "parchete și instanțe";
– corupția economică " în special în domeniul financiar -bancar, în agricultură,
silvicultură și în unele ramuri ale industriei: metalurgie -siderurgie, precum și în prelucrarea și
comercializarea petrolului.
– corupția politică " l egată în special de activitatea parlamentară și a partidelor politice:
efectele negative ale imunității parlamentare, influențarea inițiativelor legislative, finanțare
partidelor politice și a campaniilor electorale196.
Corupția reprezintă o problemă importa ntă a societății românești actuale, care afectează
cvasitotalitatea domeniilor sociale și în ultimă instanță îl afectează pe cetățean, de la ale cărui
drepturi și interese fundamentale pornește însuși conceptul de securitate națională.
Scopul securității n aționale este legitimat inclusiv prin promovarea și apărarea
intereselor fundamentale ale României, protejarea cetățenilor români, garantarea drepturilor
fundamentale și a libertăților individuale ale acestora. Atingerea acestui scop este serios
amenințată de intensificarea fenomenului corupției care periclitează îndeplinirea obiectivelor
naționale și afectează în special funcționarea sistemului politico -instituțional, eficiența și
continuitatea procesului de reformă economico -structurală, implementarea eco nomiei de piață,
extinderea și consolidarea relațiilor cu statele democratice occidentale și cu instituțiile
economico -financiare paneuropene și perfecționarea componentei militare a securității naționale.
Corupția reprezintă un factor de injustețe socială care întreține și amplifică sărăcia,
afectând, în ultimă instanță dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă și temeinică
sursă de securitate. Sumele de bani și foloasele care fac obiectul mitei sau altor infracțiuni de
corupție sunt scoase di n circuitul economic normal și capătă o destinație ocultă, reprezentând
venituri ilicite.
Toate aceste sume, care uneori ating valori considerabile, se adaugă sumelor folosite în
mod legal pentru atingerea scopului în care a fost dată mita, astfel încât co stul final al activității
respective este amplificat în mod nejustificat cu un procent considerabil.
196 Studii de Impact (PAIS II) – Studiul 12 „Evaluarea costurilor integrării României în UE”, Institutul European din
România, București 2007
NESECRET
NESECRET
109 din 158 Pe de altă parte, corupția reprezintă un factor de subminare a potențialului economic
național favorizând dezvoltarea economiei subterane, iar amplificarea și generalizarea acestui
fenomen constituie o cauză importantă a stării precare a componentelor economice ale securității
naționale.
Dintre domeniile cele mai afectate amintim domeniul financiar -bancar și procesul de
privatizare unde actele de corupție au alimentat activități infracționale complexe finalizate prin
falimentul unor bănci sau privatizarea frauduloasă a unor obiective economice importante.
3.8. Amplificarea amenințărilor crimei organizate transfrontaliere la adresa
securității naționale după integrarea României în spațiul euroatlantic
Riscurile, amenințările si vulnerabilitățile197 transfrontaliere pot genera situații grave
pentru securitatea națională: extinderea ariei de atragere a infractorilor; creșterea numărului
tentativelor cu privire la fraudele de contrabandă și trafic ilicit; constituirea grupărilor organizate
ale rețelelor internaționale criminale care comit fapte ilicite și întrebuințează mijloace și
tehnologie militară de fabricație recentă; amplificarea tranzitului ilegal și dezvol tarea pieței
interne de droguri, și materiale interzise; apariția unor noi direcții de comercializare a drogurilor
operațiunile vamale cu mărfuri care încalcă legislația cu privire la protecția consumatorilor și a
mediului, violarea drepturilor de propriet ate intelectuală; fraudele vamale comerciale; spălarea
banilor și traficul de valută falsă; respectarea unor prevederi legale cu privire la înființările
societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul exterior, coroborate cu lacunele ce
se manifestă în combaterea firmelor fantomă; acțiunile de incitare la extremism, intoleranță,
separatism sau xenofobie, care pot fi generatoare de migrație; proliferarea și dezvoltarea rețelelor
terorismului internațional.
Traficul și consumul de stupefiante și-au găsit un teren fertil în mediile infracționale
autohtone, numărul dependenților de droguri în rândul tineretului cunoscând o creștere
alarmantă. Se maifestă o amplificare a crimei organizate transfrontaliere, perfecționarea
metodelor și formelor de traficu și ilicit de contrabandă al produselor, materiale sau substanțe
care nu pot fi detectate cu aparatura clasică din dotare și câini special dresați. Noile tehnologii au
facilitat producerea drogurilor sintetice, explozivilor plastici și altor materia le periculoase
nedetectabile, precum și bunuri contrafăcute prin metode încă necunoscute.
Folosirea documentelor de identitate și de însoțire a transporturilor falsificate, traficul
ilegal de persoane, tentativele de corupție, șantaj și amenințări la adres a personalului care -și
desfășoară activitatea în punctele de trecere a frontierei, interceptarea transmisiilor de date
transfrontaliere cu caracter confidențial, traficul ilegal de țesuturi și organe umane, tentative de
contrabandă sub falsă acoperire, inc lusiv diplomatică, spălarea de bani și eludarea taxelor vamale
și impozitelor sau perceperea de returnări de TVA pentru mărfuri care în mod real nu au fost
trecute peste frontieră, coroborate cu insuficiența numerică a personalului de supraveghere și
contr ol a frontierei, nivelul scăzut de dotare și de pregătire teoretică, lipsa deprinderilor practice,
perspicacitatea scăzută a unor lucrători și multe altele generează tot atâtea riscuri la adresa
securității naționale.
Gama de manifestare a riscurilor trans frontaliere are tendința de extindere și
diversificare. Un rol important în acest demers o au analizele cu risc care trebuie situate pe
agenda de lucru a echipelor manageriale de la toate eșaloanele ierarhice ale instituțiilor cu
atribuții la frontieră.
Riscurile reprezintă o problemă deosebit de complexă întrucât influențează
rezultatele în activitatea operativă, logistică, de resurse (umane, informaționale, financiare
197 Riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge într -o primejdie, de a avea un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil.
Amenințarea este situația de a face rău cuiva ( pentru a -1 intimida sau pentru a obține ceva de la el); gesturi de amenințare, o
primejdie pentru cineva sau ceva. Vulnerabilitatea – cineva sau ceva care poate fi atacat ușor; care are părți slabe, defectuoase,
criticabile, DEX, Ediția a Il -a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.
NESECRET
NESECRET
110 din 158 etc.). Identificarea și evaluarea riscurilor sunt procese complexe care presupun
individ ualizarea fiecărui risc dintr -o situație globală. Identificarea și prevenirea riscurilor
implică măsuri concrete de monitorizare și reacție, adecvate prevenirii și înlăturării efectelor
acestora. Un rol important îl au analizele de risc sectoriale și anali zele integrate de risc.
Riscurile trebuie atent analizate și, în consecință, contracarate pentru a nu fi lăsate să se
transforme în amenințări potențiale. Amenințările, la rândul lor, dacă sunt ignorate, țintele asupra
cărora planează astfel de pericole d evin vulnerabile, fără apărare și fără protecția necesară.
Dacă extindem aria de manifestare a riscurilor în contextul actual, constatăm existența
unor tipuri noi de riscuri și amenințări ale crimei organizate transfrontaliere. Politizarea etnică și
religi oasă, îndemnul la naționalism, extremism și fundamentalism, la care se adaugă sărăcia sub
limita suportabilității reprezintă cauze ale fluxurilor migratoare. Din aceste motive considerăm
că statele, organismele internaționale și regionale au nevoie de noi politici și strategii pentru
contracarare fermă, adoptând, de la caz la caz, modalitățile de acțiune adecvate.198
Diversitatea formelor de manifestare a acestor fenomene impune, în opinia noastră,
regândirea modalităților de contracarare, printr -o previziona re multicriterială și, în consecință,
prevenirea producerii acestora, aplicarea măsurilor pentru diminuarea vulnerabilităților, mărind,
în același timp, capabilitatea de reacție promptă.
Se impune ca relațiile politice și diplomatice, să capete un rol esen țial în prevenirea
și combaterea oricăror forme de manifestare a acestor fenomene transfrontaliere. Stabilitatea,
securitatea și justiția sunt valențele lumii democratice care să garanteze drepturile
fundamentale ale cetățenilor .
Noua arhitectură a Uniunii Europene, aflată într -o evoluție ce pare a se situa în limitele
realului viabil, se confruntă cu destule probleme care nu și -au găsit o soluție unanim acceptată.
Dificultățile decurg din specificitatea națiunilor din acest spațiu, diversitatea tradițiilor , a
istoriilor lor, cât și din dificultățile întâmpinate în implementarea conceptelor comunitare nou
elaborate.
Opinăm că presiuneala frontierele României, va fi determinată de:
1. diversificarea și amplificarea fenomenului infracțional transfrontalier, ex tinderea ariei
de acțiune a grupurilor internaționale de criminalitate organizată, prin racolarea infractorilor și
din alte spații de pe mapamond;
2. extinderea ariei de infracțiuni în domeniul tehnologiei informației, prin accesarea
neautorizată a bazelor de date ale instituțiilor cu competențe în domeniul securității naționale, în
vederea exploatării informațiilor obținute prin fraude cibernetice;
3. apariția de noi rute de traficare a stupefiantelor, sintetice; de droguri;
4. transformarea treptată a Rom âniei într -o zonă atractivă pentru "consumarea" forței de
muncă provenită din imigranți originari, în principal, din Asia, Africa, producându -se mutații
privind sensul migrator;
5. amplificarea migrației ilegale, precum și a infracțiunilor conexe acesteia; 6. tentative
de corupție, prin atragerea de persoane cu funcții de decizie în structurile grupărilor criminale,
pentru favorizarea infracțiunilor, a fraudelor vamale și asigurarea protecției operațiunilor ilegal
derulate;
7. specularea abilă a legislației existente pentru comiterea infracțiunilor vamale,
combinată cu lipsa de operativitate a justiției în soluționarea cauzelor;
8. diversificarea formelor de valorificare a produselor, bunurilor și valorilor obținute
prin infracțiuni criminale organizate; asc underea surselor de venit ilicit și multiplicarea
veniturilor obținute prin jocuri de noroc, cu precădere în rețeaua cazinourilor, fraude informatice,
trafic ilicit cu obiecte de artă de valoare în scopul finanțării ori refinanțării acțiunilor terorismului
internațional;
9. extinderea activității infracționale asupra majorității sectoarelor de activitate și
creșterea, în acest fel, a economiei subterane, inclusiv prin organizarea, în România, a bazelor
logistice necesare operațiunilor de eludare;
198 POPESCU, DUMITRU, Op. cit ., p. 38
NESECRET
NESECRET
111 din 158 10. perfe cționarea tehnicilor și tehnologiilor de contrafacere a documentelor de
identitate și a celor de însoțire a mărfurilor.
Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit limita estică a acesteia, iar prin
amplificarea eforturilor, iar dacă va îndeplini , condițiile de accedere în spațiul Schengen, va
asigura frontiera externă a Uniunii pe o porțiune apreciabilă. Din această calitate, vor decurge o
serie de ajantaje dar și dezavantaje.
Între Uniunea Europeană și procesele interguvernamentale din zona poli ticii de securitate,
se manifestă o anumită tensiune generată în principal de provocările venite din partea statelor
membre, la adresa nivelului decizional al UE. O demonstrație a acestui fenomen o reprezintă
tratatul semnat de șapte state membre ale UE la data de 27 mai 2005, în orașul german Prüm.
Țările semnatare sunt Belgia, Germania, Spania, Franța, Luxemburg, Olanda și Austria.
Obiectivul tratatului este de a „dezvolta în continuare cooperarea europeană, de a juca un rol de
pionierat în stabilirea cel or mai înalte standarde de cooperare posibile prin intermediul
schimbului de informații, în special pentru combaterea terorismului, a criminalității
transfrontaliere și a migrației ilegale, lăsând, în același timp, tuturor celorlalte state membre ale
UE po sibilitatea să participe la această cooperare”.
Caracterul Tratatului de la Prüm este, fără îndoială, o inițiativă interguvernamentală,
principalul avantaj constituindu -l accelerarea schimbului de informații. Cu toate acestea, vom
încerca să argumentăm că Prüm nu este doar o tentativă tehnică de a spori viteza fluxului de
informații între țările semnatare, ci și acțiune politică semnificativă ce își propune să
contrabalanseze inițiativa UE de creare a unui spațiu al libertății, securității și justiției.
În primul rând, tratatul creează o ierarhie în interiorul UE. Cu alte cuvinte, dacă unele
state membre înființează o nouă structură cu reguli aplicabile tuturor, acest lucru rezultă în
apariția unui joc cu mai multe niveluri în interiorul UE, ceea ce îi va afecta credibilitatea.
În al doilea rând, prin concentrarea asupra schimbului de date, convenția creează o
potențială competiție cu principiul disponibilității promovat de Comisia Europeană și prevăzut în
Programul de la Haga, din octombrie 2005. În acea i nițiativă, comisia a propus substituirea
principiului conform căruia datele aparțin autorităților de stat (subiect al legii de protejare a
datelor personale) și pot fi transmise unui alt stat membru doar în condițiile stabilite de statul
deținător al infor mațiilor, în principiul disponibilității. Conform ultimului, autoritățile fiecărui
stat membru au același drept de acces la informațiile deținute de orice autoritate de pe teritoriul
uniunii, ca și autoritățile din statul deținător al datelor respective. A stfel, elementul de
reglementare națională a regimului culegerii, păstrării și manipulării datelor personale, înscris în
constituțiile naționale, este transformat într -un drept de utilizare a acestor date, extins la nivelul
întregii Uniuni Europene. Fronti erele naționale dispar din conținutul principiului strângerii,
păstrării și utilizării datelor. Prin contrast, Prüm creează o bază de date la care accesul este
restrâns la statele semnatare.
La baza Tratatului de la Prüm stă opoziția față de opinia, că ni velul european ar trebui să
prevaleze în dezbaterile legate de probleme de securitate. Convenția de la Prüm creează o falie
politică în construcția de către UE a unei zone a libertății, a securității și justiției. Într -adevăr,
fracturarea cadrului legal al obiectivelor UE și urmărirea atingerii lor prin acorduri care implică
doar un număr limitat de părți dăunează integrării europene.
Primul și cel mai paradoxal aspect al preambulului tratatului este modul de legătură la
Uniunea Europeană. În chiar primul paragraf al documentului care face referire la statele
participante se vorbește despre „înaltele părți contractante ale acestei convenții, în calitate de
state membre ale UE…”. Ca state membre ale UE, conform doctrinei tratatelor Comunității
Europene/Uni unii Europene, urmărirea obiectivelor tratatelor, inclusiv a celor foarte importante
în acest context, și anume realizarea deplină a pieței interne unice și a unei zone a libertății, a
securității și a justiției, trebuie să aibă loc în cadrul instituțional al acelor tratate. Art. 10 al
Tratatului Comunității Europene cere statelor membre să acționeze cu bună credință pentru
atingerea obiectivelor tratatului. Astfel, spațiul de manevră în ce privește încheierea de acorduri
între un mic grup de state membre s au cu state terțe este strict circumscris obligațiilor pe care
NESECRET
NESECRET
112 din 158 membrii UE le -au acceptat.
Cel de -al treilea preambul al tratatului întărește această impresie, afirmând „angajamentul
de a juca un rol de pionierat, în scopul dezvoltării în continuare a coope rării europene, fără a se
aduce, prin aceasta, prejudicii prevederilor tratatelor Comunității Europene și Uniunii
Europene…". Astfel, devine evident faptul că statele membre participante sunt pe deplin
conștiente că acțiunile întreprinse prin adoptarea T ratatului de la Prüm ar putea fi considerate de
unii ca fiind în discordanță cu obligațiile ce le revin, conform tratatelor.
Preambulul continuă să explice cititorului că tratatul intenționează să „joace un rol de
pionierat în stabilirea celor mai înalte s tandarde de cooperare posibile prin intermediul unui
schimb de informații îmbunătățit", în special în trei domenii, toate reglementate, de altfel, prin
prevederi ale Tratatului UE: combaterea terorismului, criminalitatea transfrontalieră și migrația
ilegal ă. Deoarece statele semnatare nu doresc ca acțiunile lor să fie anulate, preambulul oferă
asigurări că „participarea la o astfel de cooperare este deschisă pentru toate celelalte state
membre ale Uniunii Europene”.
În fapt, tratatul propune ca grupul de s tatelor semnatare să adopte reguli și practici pentru
cooperarea în cele trei domenii menționate, lăsând oricărui alt stat membru posibilitatea de a se
alătura și de a respecta reglementările stabilite de cei șapte, dacă dorește și acceptă acest lucru.
Convenția de la Prüm susține opinia conform căreia terorismul, criminalitatea
transfrontalieră și migrația ilegală sunt principalele amenințări la adresa statelor semnatare.
Riscurile la care sunt expuse țările membre sunt, astfel, asumate ca fiind obiective . Postularea
unor riscuri concrete și obiective constituie o „scurtătură politică” hazardată, care introduce o
simplificare periculoasă în complexitatea procesului de definire a amenințărilor. Cine decide, de
exemplu, că o problemă socială constituie un ac t terorist și ce tip de amenințări legitimează
anumite practici? În alți termeni, Prüm începe prin a constata existența unor amenințări la adresa
securității și caută să modeleze răspunsul țărilor semnatare în forma unor instrumente detaliate.
Securitatea optimă pare a depinde de nivelul și de intensitatea schimburilor de diferite informații
și date. Acest schimb creează însă necesitatea abordării problemei interoperabilității bazelor de
date și a protecției datelor.
Subiectivitatea inerentă conceptului de terorism a fost adesea pusă în discuție. Prevenirea
și combaterea actelor calificate drept infracțiuni de terorism sunt prezentate de convenție ca
justificare pentru adoptarea „celor mai înalte standarde de cooperare posibile prin intermediul
unui schimb î mbunătățit de informații".
Documentul stabilește pachetul de măsuri de securitate ca mijloc de prevenire a
infracțiunilor de terorism. Două măsuri ies în evidență: în primul rând, furnizarea de informații
în scopul prevenirii acțiunilor teroriste și, în al doilea rând, introducerea de „polițiști ai aerului"
(sky/air marshals).
În ce privește furnizarea de informații pentru prevenirea faptelor de terorism, convenția
prevede că, „pentru prevenirea infracțiunilor de terorism", părțile contractante au posibilit atea de
a oferi punctelor naționale de contact (PNC) ale celorlalte state părți date personale și alte
informații necesare, dacă „circumstanțele specifice dau motive să se creadă că titularul datelor
personale va comite fapte penale"199. Tratatul oferă state lor implicate posibilitatea de a efectua
această activitate chiar și fără să fie solicitate de celelalte părți contractante.
Logica culegerii de informații nu este nouă. În fapt, un sistem similar de schimb de
informații destinate combaterii terorismului a funcționat în contextul fostului „Grup TREVI".
Începând cu 1976, acest for interguvernamental a reușit să reunească miniștrii de interne și de
justiție pe durata rotativă a fiecărei președinții, pentru a dezbate problema terorismului.
Domeniile acoperite de diferitele grupuri de lucru s -au extins considerabil în anii '80, ajungând
să includă și crima organizată, drogurile și migrația ilegală.
Grupul TREVI a stat la baza creării actualei și complexei rețele de birouri de legătură
(Bureau de Liaison – BDL). Rețeaua BDL este, în prezent, sistemul oficial de comunicații al UE,
199 Art. 16, Tratatul privind aprofundarea cooperării transfron taliere, în special în vederea combaterii
terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, Pr üm, 27 mai 2005 (Tratatul de la Pr üm)
NESECRET
NESECRET
113 din 158 punând în legătură oficialii statelor membre prin intermediul Grupului de Lucru pentru Terorism.
A fost înființată în 1977 și, de la mijlocul anilor '90, a funcționat pe baza poștei elect ronice (e –
mail) criptate, folosită pentru transmiterea informațiilor până la categoria „clasificate”.
Natura și funcțiile rețelei BDL sunt diferite de sistemul introdus de Convenția de la Prüm.
Conform noului regim prevăzut de convenție, schimbul de date și informații se referă la suspecți
care ar putea comite infracțiuni200. Regimul rețelei BDL se referă, cel puțin la nivel oficial, la
schimbul de informații privind atacurile teroriste care s-au produs deja pe teritoriul unui stat
membru.
Tratatul Prüm mer ge mai departe. El rearticulează și promovează acest mecanism de
schimb de informații în domeniul securității, deja existent. De exemplu, prevederile art. 16 sale
nu clarifică în nici un fel modul în care o parte contractantă va genera informația potrivit căreia o
anumită persoană (un suspect) ar putea comite în viitor o infracțiune. În ciuda acestei neclarități,
tratatul conferă acestor noi autorități de securitate dreptul de a transfera date personale și alte
informații detaliate, în cazul în care ele vor decide, în mod unilateral, că „cineva poate deveni
terorist”.
Prevederile sale le extind în mod substanțial pe cele aflate în Acordul Schengen, care
stipulează: „fiecare parte contractantă poate, în conformitate cu legislația națională și fără a i se
fi cerut acest lucru, să trimită părții contractante interesate orice informație care poate fi de ajutor
la combaterea unor viitoare infracțiuni sau pentru prevenirea infracțiunilor sau amenințărilor la
adresa politicii publi ce și a securității naționale”.201 Tratatul de la Prüm adaugă referiri mai
concrete la schimbul de „date personale și alte informații”, în măsura în care acest lucru este
necesar, dacă circumstanțele specifice dau motive să se creadă că titularii datelor vor comite
infracțiunile prevăzute în Decizia -cadru a Consiliului UE privind combaterea terorismului.
Astfel, tratatul pune un accent mai mare pe „prevenire și pe aspectul anticipativ”, utilizate de
statele contractante în „combaterea terorismului”. El face referire la unul dintre instrumentel e
legale de bază ale cadrului instituțional european de luptă împotriva terorismului.202 Acesta cere
tuturor statelor membre să ia măsurile necesare la nivel național pentru a se asigura că actele
prevăzute în art. 1.1 al deciziei sunt incriminate ca infracț iuni de terorism.
Deși nu afirmă acest lucru în mod explicit, Convenția de la Prüm susține principiile
controversate cuprinse în rezoluția Consiliului European privind securitatea. Sunt discutate două
modalități în care părțile contractante pot preveni infracțiunile și menține ordinea și siguranța
publică în cazul manifestărilor internaționale: prin intermediul schimbului de dat e cu și fără
caracter personal.
Datele sunt furnizate, conform termenilor directivei, „dacă există motive întemeiate să se
cread ă că persoanele vizate intenționează să intre pe teritoriul statului membru în scopul
tulburării ordinii și siguranței publice”, sau, în termenii convenției, părțile contractante „își vor
furniza reciproc date cu caracter personal, dacă o sentință definiti vă de condamnare sau alte
circumstanțe dau motive să se creadă că titularul datelor… prezintă o amenințare la adresa ordinii
și siguranței publice”.
Astfel, punând accentul pe convingeri și intenții, convenția consideră suspiciunea ca fiind
un motiv înte meiat pentru transferul datelor cu și fără caracter personal între țările semnatare. Pe
scurt, nu se specifică ceea ce anume constituie o amenințare la adresa ordinii publice.
Acest aspect aduce în atenție implicațiile înființării punctelor naționale de co ntact (PNC) de către
părțile contractante. Introducerea la nivel european a acestei rețele pare să respecte solicitările
repetate făcute cu câteva ocazii de Consiliul European. Crearea ei a fost recomandată în Planul
de acțiune pentru combaterea criminalit ății organizate din 1997, în care se sublinia necesitatea
înființării de PNC -uri, în scopul îmbunătățirii cooperării transnaționale în domeniul securității. În
plus, Comisia Europeană a accentuat că „punctele naționale de contact ar trebui să reunească, de
preferință în cadrul unui singur birou, unitățile naționale ale Europol, birourile SIRENE,
200 Art. 16, Alin. 1, Tratatul de la Pr üm
201 Art. 46 Alin 1, Convenția de aplicare a Acordului Schengen
202 Decizia -cadru 2002/475 din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului
NESECRET
NESECRET
114 din 158 birourile vamale, birourile Interpol și reprezentanții autorităților judiciare”. Fără un control
adecvat, prin implementarea prevederilor actuale, fiecare stat par te va avea posibilitatea de a
înființa un „oracol” național, care se va ocupa cu „prezicerea” faptului dacă o persoană va deveni
terorist, transferând apoi celorlalte țări semnatare informațiile legate de acest „suspect”.
Convenția nu precizează dacă, în c onformitate cu principiul disponibilității, vor exista
PNC -uri tematice sau specializate (care să se ocupe de o singură categorie de probleme), sau un
singur PNC care să gestioneze toate categoriile de date strânse conform termenilor Acordului de
la Prüm. Nici natura acestor agenții nu este stabilită. Și, aici, tratatul se abate de la metodologia
stabilită de principiul disponibilității, care cere statelor membre să restrângă utilizarea
schimbului de date la sfera autorităților de aplicare a legii și la ofi țerii Europol, deci la forțele de
poliție și autoritățile vamale.
În convenție nu este specificată existența unor condiții, limitări sau cerințe pentru
includerea unei persoane (și a datelor sale personale, plus alte informații) în acest sistem
internațio nal de schimb de date. Singurele două cerințe pentru furnizarea informațiilor personale
sunt ca această operațiune să se facă în conformitate cu legislația națională, iar datele să fie
oferite doar în cazuri individuale. Se mai prevede că „autoritatea care furnizează datele poate, tot
pe baza legislației naționale, să impună restricții sau condiții de utilizare a unor astfel de date
autorității primitoare”.
Protecția datelor personale procesate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în
probleme pen ale a făcut obiectul unei propuneri a Comisiei Europene pentru o decizie -cadru,
propunere publicată în octombrie 2005. Această inițiativă admite lipsa unor mecanisme de
siguranță adecvate și a unor reparații legale eficiente pentru transferul datelor în ca drul celui de –
al Treilea Pilon al UE, precum și necesitatea asigurării respectării stricte a protecției datelor în
aceste domenii de cooperare. În cazul Tratatului de la Prüm, puterea conferită PNC -urilor ar
putea duce la situații în care imaginația, creat ivitatea și propria percepție a autorităților să fie
predominante, precum și la dispute privind drepturile omului.
Polițiștii aerului
Prin „polițiștii aerului”, Tratatul de la Prüm se referă la „polițiști sau alți oficiali cu o
pregătire adecvată, resp onsabili cu asigurarea securității la bordul aeronavelor”. Art. 17 conferă
statelor contractante dreptul de a decide trimiterea de „polițiști aerieni” sau de „escorte de
securitate” în aeronavele înregistrate pe teritoriul oricăreia dintre țările semnatare .
Singura condiție stabilită de convenție pentru detașarea polițiștilor aerului este
întocmirea unei notificări scrise privind trimiterea acestora cu cel puțin trei zile înaintea datei
zborului respectiv.
Excepția de la această normă este prevăzută în art. 17 unde se spune că, „în cazul unui
pericol iminent, notificarea trebuie făcută fără întârziere, de regulă înainte de aterizarea
aeronavei”. Dar sensul concret al pericolului iminent nu este explicat în convenție.
În final, documentul prevede înfiin țarea unui mecanism comun de asistență în domeniul
pregătirii, prin intermediul căruia părțile contractante își vor oferi ajutor reciproc pentru
pregătirea polițiștilor aerului. Statele vor coopera strâns și în problemele referitoare la
echipament. În acea stă privință, art. 18 stabilește condițiile de acordare a permisiunii polițiștilor
aerului de a purta arme, muniții și alte echipamente. Concret, se spune că „părțile contractante
vor acorda polițiștilor aerieni desfășurați de alte părți contractante, la c erere, permisiunea de a
purta arme, muniții și echipament în cursul zborurilor care au ca punct de plecare sau ca
destinație un aeroport de pe teritoriul oricărui stat semnatar”.
Migrația ilegală
Unul dintre domeniile cheie ale cooperării în cadrul Trata tului de la Prüm îl constituie
migrația ilegală. Capitolul 7 al acordului, intitulat „Măsuri de combatere a migrației ilegale”,
stabilește inițiativele concrete pe care tratatul intenționează să le adauge acquis -ului european
existent în acest domeniu.
NESECRET
NESECRET
115 din 158 Art. 20 Alin.1 stabilește că „pe baza evaluărilor comune și în conformitate cu prevederile
în domeniu203, părțile contractante vor conveni asupra acordării de asistență prin trimiterea de
experți în documente de călătorie în statele considerate a fi sursă a m igrației ilegale sau țări de
tranzit”.
Art. 20 Alin.3 prevede că în cadrul activității de asistență prin trimiterea de experți în
documente de călătorie, părțile pot încredința unora dintre aceștia sarcini specifice de
coordonare. Acest lucru este probl ematic atât din punct de vedere practic, cât și legal, în ce -i
privește pe ofițerii de legătură ai celor 27 de state membre UE și dreptul lor de acces la
informații conform reglementării UE, intrându -se în contradicție cu principiul exclusivității, aflat
la baza Tratatului de la Prüm, care rezervă informațiile suplimentare doar pentru țările
participante.
Asistența în cazul măsurilor de repatriere 204 prevăzută în cadrul Art. 23 al Tratatului de
la Prüm generează preocupări exprimate în legătură cu suprapun erea competențelor și
nerespectarea art. 10 al Tratatului Comunității Europene sunt valabile și în cazul acestui articol.
Prevederea cere părților Tratatului de la Prüm să -și ofere asistență în cazul măsurilor de
repatriere, inclusiv asistență în caz de tr anzit. Participanții se vor informa reciproc și în timp util
cu privire la măsurile de repatriere planificate și își vor oferi posibilitatea de participare.
Aranjamentele de escortă și securitate urmează a fi convenite separat. De asemenea, repatrierea
care are loc pe teritoriul unei alte părți urmează a fi rezolvată prin negocieri purtate cu
respectarea legislației naționale a statului pe al cărui teritoriu se efectuează această operațiune.
Un nou element care reiese din această secțiune capătă importanț ă – anume, trimiterea la
legislația națională a statului pe teritoriul căruia se desfășoară acțiunea de repatriere. Principiul
introdus aici este cel a păstrării suveranității statelor membre ale Acordului de la Prüm în
aspectele legate de acțiunile de rep atriere ce au loc pe teritoriul lor, intrând în contradicție cu
unele inițiative luate în considerare la nivelul decizional al UE, de a impune ca deciziile de
repatriere să aibă valabilitate pe întreg teritoriul comun.
Schimbul de date
Interesul Convenț iei de la Prüm pentru schimbul de date constituie un element important
al arhitecturii sale. Cu alte cuvinte, semnatarii săi împărtășesc opinia că schimbul de date va
aduce tuturor o securitate sporită. În practică, se urmărește facilitarea schimbului urmă toarelor
tipuri de informații:
profile ADN,
amprente digitale,
înmatricularea vehiculelor și
date cu și fără caracter personal.
Furnizarea acestora este executată de un punct național de contact, ale cărui atribuții sunt
guvernate de legea națională a părților contractante. Probabil cea mai controversată categorie din
cele enumerate mai sus rămâne cea a transferului profilelor ADN.
În mod evident, tratatul acordă o atenție specială rolului datelor de identificare biometrice
în cadrul schimbului gener al de informații. În rândul mijloacelor de identificare biometrice,
ADN -ul iese în evidență ca fiind cel mai eficient, dar și cel mai sensibil instrument al
investigațiilor penale. Acest fapt a dat credibilitate ideii că înființarea unor baze naționale de date
care să conțină profile ADN, căutarea automată și compararea profilelor ar contribui la întărirea
securității Europei. Totuși, conform principiului propus al „disponibilității”, convenția poate fi
considerată ca r estrictivă în scop și conținut.
De exe mplu, nu este inclusă posibilitatea de a se solicita numere de telefon și alte date
legate de comunicații sau probe balistice.
203 Reglementarea 377/2004 privind înființarea rețelei de ofițeri de legătură în domeniul imigrației
204 Acest domeniu este subiectul unei decizii a Consiliului European (2004/573) și al u nei directive (2003/110).
NESECRET
NESECRET
116 din 158 Tratatul de la Prüm introduce câteva măsuri de siguranță referitoare la transferul datelor
colectate:
„datele de referință vor include doar profilele ADN create din porțiuni ale ADN -ului
în care nu se regăsește cod genetic, precum și o referință. Aceasta din urmă nu trebuie să conțină
informații care să permită identificarea directă a titularului datelor”205
„titularul datelor va a vea dreptul de a obține corectarea informațiilor inexacte și
ștergerea datelor procesate în mod nelegal”.
„părțile contractante vor asigura, de asemenea, în cazul unei încălcări a drepturilor
legate de protecția datelor cu caracter personal, posibilitatea titularului acestora de a înainta o
plângere la o instanță judiciară independentă, în înțelesul Art. 6 alin.1 al Convenției Europene a
Drepturilor Omului, sau la o autoritate independentă de supervizare, în înțelesul art. 28 al
Directivei 95/46 a Consiliu lui European”.
Prüm amplifică expresia înțelepciunii convenționale din domeniul securității, care afirmă
că „mai mult înseamnă mai bine” și că o creștere a numărului bazelor de date se traduce printr -o
creștere a nivelului siguranței. Cu toate acestea, sen timentul de insecuritate nu este acut din
cauza faptului că instituțiile de aplicare a legii nu schimbă suficiente informații, ci mai degrabă
pentru că fac acest lucru într -un mod defectuos și în cadrul unei multitudini de foruri diferite.
Tratatul de la Prüm prin stabilirea unor măsuri exclusiviste și declanșatoare de competiții
interne care caută să rezolve amenințări ce afectează UE în ansamblu, estompează coerența
acțiunii blocului european în aceste domenii. În al doilea rând, prin elaborarea unor no i
mecanisme de securitate care funcționează deasupra sau dedesubtul nivelului instituțional al UE,
el subminează încrederea între statele -membre. În final, prin crearea unui cadru ale cărui reguli
nu sunt supuse controlului parlamentar, convenția are impac t asupra principiului european al
transparenței. Aceste trei principii – ale încrederii, coerenței și transparenței – sunt criteriile după
care ar trebui evaluat Tratatul de la Prüm. Prevederile tratatului, mai ales cele referitoare la
migrația ilegală, su nt incoerente. Privite din punctul de vedere al măsurilor care interzic
cetățenilor unor state terțe accesul pe teritoriul UE, ele angajează doar cincsprezece din cele 27
țări membre ale Acordului Schengen, pe al căror teritoriu există libera circulație a persoanelor;
astfel, cetățenii unor state terțe care intră în UE pe teritoriul unuia dintre cele doisprezece state
care nu fac parte din Tratatul de la Prüm evită supracontroalele prevăzute de acesta, având în
același timp dreptul de acces. Fiecare capitol al tratatului include inițiative foarte sensibile și
controversate, pentru care obținerea unui acord în interiorul Consiliului de Miniștri ar fi fost
deosebit de dificilă. Regula unanimității continuă să fie aplicabilă în interiorul consiliului, atunci
când sunt dezbătute măsuri din categoria celui de -al treilea pilon decizional. Pe scurt, prevederile
instituite de tratat au un efect negativ asupra instituțiilor democratice și judiciare ale UE, întrucât
le exclud de la crearea acquis -ului comunitar.
3.9. Reglementări ale Tratatului de la Lisabona în domeniul libertății, securității și
justiției în spațiul administrativ al UE
Uniunea Europeană a cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare fără precedent . Cea mai
elocvent ă în acest sens este succesiunea de tratate care au apărut cu o frecvență de aproximativ
cinci ani între ele: Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam,
Tratatul de la Nisa, proiectul de Tratat instituind o Constituție pentru Europa și Tratatul de la
Lisabona.
3.9.1. Tratatul de la Lisabona și noul sistem instituțional al Uniunii Europene
Consiliul European este format, conform reglementărilor Lisabona, din șefii de stat sau
de guvern ai statelor membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul
205 Art. 2.2, Tratatul de la Pr üm
NESECRET
NESECRET
117 din 158 Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate participă la lucrările
Consiliului European. Consiliului European se întrunește de două ori pe semestru la convocarea
președintelui său. Atunci când ordinea de zi o impune, f iecare membru al Consiliului European
poate decide să fie asistat de un ministru și, ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un
membru al Comisiei. Atunci când situația o impune, președintele convoacă o reuniune
extraordinară a Consiliului Europea n.
Un alt element important adus de noul Tratat este reglementarea modului în care
Consiliul European funcționează. Dat fiind faptul că, până la momentul Lisabona, Consiliul
European lipsea din enumerarea oficială făcută de Tratate cu privire la instituții , și regulile
privind funcționarea acestuia lipseau, anterior apelându -se mai ales la normele cutumiare ce au
apărut și s -au consolidat de -a lungul timpului.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, înaltul Reprezentant pentru Afaceri
Externe și Politica de Securitate va participa la Lucrările Consiliului European.
Consiliul European hotărăște cu majoritate simplă în chestiuni de procedură, precum și
pentru adoptarea regulamentului de procedură.
Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului
În lipsa unor dispoziții clare cu privire la natura juridică a Consiliului European, acesta
apărea ca fiind ceva asemănător unui comitet de direcție sau unui consiliu al directorilor:
dezbaterea problemelor principale și obiectivele UE, lăsând celorlalte instituții să rezolve
detaliile.206 Datorită Lisabonei s -au creionat mai exact atribuțiile Consiliului European. Astfel,
conform art.22 din TUE: „Consiliul European identifică interesele și obiectivele strategice ale
Uniunii.
Deciziile Consiliului European privind interesele și obiectivele strategice ale Uniunii
privesc politica externă și de securitate comună, precum și celelalte domenii ale acțiunii externe
a Uniunii. Deciziile pot să privească relațiile Uniunii cu o țară sau o regiune sau pot aborda o
anumită tematică. Acestea precizează durata lor și mijloacele care urmează a fi puse la dispoziție
de Uniune și statele membre.
Consiliul European hotărăște în unanimitate, la recomandarea Consiliului, adoptată de
acesta în conformitate c u normele prevăzute pentru fiecare domeniu în parte. Deciziile
Consiliului European sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate.
Deciziile cu privire la Politica Externă și de Securitate Comună se adoptă de către
Consiliul Eur opean și de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepția cazului în care TUE
dispune altfel.
Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European și Consiliului în orice
chestiune de interes general în domeniul de politică externă și de sec uritate în vederea definirii
unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acțiune pe scena internațională sau de a -și
asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare stat membru consultă
celelalte state în cadrul Consiliului E uropean sau al Consiliului. Statele membre asigură, prin
convergența acțiunilor lor, că Uniunea își poate promova interesele și valorile pe scena
internațională. Statele membre sunt solidare între ele.
În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a de finit o abordare comună a Uniunii,
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și miniștrii
afacerilor externe ai statelor membre își coordonează activitățile în cadrul Consiliului.
Misiunile diplomatice ale statelor me mbre și delegațiile Uniunii în țările terțe și în
cadrul organizațiilor internaționale cooperează între ele și contribuie la formularea și la punerea
în aplicare a abordării comune.
În ceea ce privește domeniul cooperării polițienești și juridice în materi e penală,
Conform art. 68 TFUE: „Consiliului European definește orientările strategice ale planificării
legislative și operaționale în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție”.
Tratatul de la Lisabona a adus o importantă modificare în cadrul funcționării Uniunii
206 John McCormick, Să înțelegem Uniunea Europeană. O introducere scrisă, Editura Codecs, București, 2006, p.
149
NESECRET
NESECRET
118 din 158 prin acordarea posibilității statelor membre de a se retrage din aceasta. Și în cadrul acestei noi
proceduri, Consiliul European are un rol de prin rang. Astfel, art. 50 TUE arată că: Orice stat
membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune.
Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În baza
orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care
stabilește con dițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea. Acest
acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consi liu, care hotărăște cu
majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European.
Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului
de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notific are, cu excepția cazului
în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să
proroge acest termen.
– Poate că cea mai importantă noutate adusă în domeniul Consiliului European este
aceea a renunțării la sistemul de pre ședinție rotativă în favoarea unui post de
Președinte al Consiliului European. Acesta este ales de Consiliul European pentru
un mandat de doi ani și jumătate și va avea rolul de a asigura pregătirea și
continuitatea lucrărilor Consiliului European și de a găsi soluții care să conducă la
obținerea consensului.
Președintele Consiliului European asigură reprezentarea externă a Uniunii în probleme
referitoare la politica externă și de securitate comună, fără a aduce atingere atribuțiilor Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Liderii celor 27 de state membre UE, reuniți pe 19 noiembrie 2009 într -un Summit
extraordinar la Bruxelles, au decis desemnarea premierului belgian Herman Van Rompuy în
noua funcție de președint e al Consiliului European.
Unul din primele aspecte care apar atunci când se analizează impactul Lisabonei asupra
acestei instituții este schimbarea numelui ei în „Consiliul”. De -a lungul timpului s -a utilizat:
„Consiliul Special al Miniștrilor” în cazul C .E.C.O.; „Consiliul Comunității Economice
Europene” și „Consiliul Comunității Europene a Energiei Atomice” în cazul celorlalte două
Comunități; apoi „Consiliul de Miniștri” până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht,
iar apoi „Consiliul Uniu nii Europene”.
Această instituție reprezintă în continuare guvernele statelor membre. Rolul său rămâne
în mare măsură neschimbat. Consiliul va continua să împartă prerogativele legislative și bugetare
cu Parlamentul și își va menține rolul central în mater ie de politică externă și de securitate
comună (PESC) și de coordonare a politicilor economice.
În cadrul reglementărilor privind Consiliul, Tratatul aduce o întărire a modului de
acțiune externă a Uniunii, prin reglementarea unui serviciu european de acți une externă ce va
acționa în sprijinul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe. Acest serviciu lucrează în colaborare cu
serviciile diplomatice ale statelor membre și est e format din funcționarii serviciilor competente
ale Secretariatului General al Consiliului și ale Comisiei, precum și din personalul detașat al
serviciilor diplomatice naționale.
Tratatul de la Lisabona prevede că executivul comunitar numit între data int rării lui în
vigoare și 31 octombrie 2014 este compus de câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv
președintele și Înaltul Înaltul reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună a
Uniunii
Conform, art. 18 din TUE, Consiliul Europe an, hotărând cu majoritate calificată, cu
acordul președintelui Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și
politica de securitate. Consiliul European poate pune capăt mandatului acestuia în conformitate
cu aceeași procedură .
Înaltul Reprezentant conduce politica externă și de securitate comună a Uniunii. Acesta
contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici și o aduce la îndeplinire în calitate de
NESECRET
NESECRET
119 din 158 împuternicit al Consiliului. Acesta acționează în mod similar și în ceea ce privește politica de
securitate și apărare comună.
Înaltul Reprezentant prezidează Consiliul Afaceri Externe.
Înaltul Reprezentant este unul dintre vicepreședinții Comisiei. Acesta asigură coerența
acțiunii externe a Uniunii. Acesta este însărcinat , în cadrul Comisiei, cu responsabilitățile care îi
revin acesteia din urmă în domeniul relațiilor externe și cu coordonarea celorlalte aspecte ale
acțiunii externe a Uniunii. În exercitarea acestor responsabilități în cadrul Comisiei, și numai cu
privire la aceste responsabilități, Înaltul Reprezentant se supune procedurilor care reglementează
funcționarea Comisiei.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care
prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin p ropunerile sale la elaborarea politicii
externe și de securitate comune și asigură punerea în aplicarea a deciziilor adoptate de Consiliul
European și Consiliu.
Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunii în chestiunile referitoare la politica externă și de
securitate comună. Acesta desfășoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terții și exprimă
poziția Uniunii în cadrul organizațiilor internaționale și al conferințelor internaționale.
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de s ecuritate consultă
periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale din
domeniul politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și apărare comune
și îl informează în privința evoluției acestora. Acesta se asigură că punctele de vedere ale
Parlamentului European să fie luate în considerare în mod corespunzător. Reprezentanții speciali
pot fi implicați în activitatea de informare a Parlamentului European.
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului și
Înaltului Reprezentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere privind
progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune, inclusiv
a politicii de securitate și apărare comune.
Deciziile referitoare la politica de securitate și apărare comună se adoptă de Consiliu,
care hotărăște în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate sau l a inițiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant poate
propune recurgerea la mijloace naționale, precum și la instrumente ale Uniunii, după caz,
împreună cu Comisia.
Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1) din TUE, în cadrul cărora Uniunea poa te
recurge la mijloace civile și militare, includ acțiunile comune în materie de dezarmare, misiunile
umanitare și de evacuare, misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare, misiunile
de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii, mis iunile forțelor de luptă pentru gestionarea
crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii și operațiile de stabilizare după încetarea
conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul
acordat țărilor terțe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora.
Consiliul adoptă decizii privind misiunile descrise mai sus, definind obiectivele și
întinderea acestora, precum și condițiile generale de punere în aplicare. Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, sub autoritatea Consiliului și în contact
strâns și permanent cu Comitetul Politic și de Securitate, supraveghează coordonarea aspectelor
civile și militare ale acestor misiuni.
Consiliul poate încredința punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre
care doresc să se angajeze în această misiune și care dispun de capacitățile necesare. Aceste state
membre, împreună cu Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, s e pun de acord cu privire la gestionarea misiunii.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene cuprinde, conform noului Tratat, Curtea de
Justiție, Tribunalul și tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea
și aplicarea tratate lor. Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție
jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii. Reglementările de
NESECRET
NESECRET
120 din 158 funcționare și organizare din prezent sunt menținute în majoritate neschimbare de nou l act
legislativ. Totuși, aplicarea Tratatului de la Lisabona va duce la instituirea unui comitet care va
emite un aviz cu privire la capacitatea candidaților de a exercita funcțiile de judecător și avocat
general în cadrul Curții de Justiție și al Tribun alului, înainte ca guvernele statelor membre să
facă nominalizările. Acest comitet este format din șapte personalități alese dintre foștii membri ai
Curții de Justiție și ai Tribunalului, dintre membrii instanțelor naționale supreme și din juriști
reputați , dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care
stabilește regulamentul de funcționare al acestui comitet, precum și o decizie prin care sunt
desemnați membrii comitetului. Comitetul hotărăște la inițiativa președint elui Curții de Justiție.
Tratatul de la Lisabona arată că această Curte de Justiție asigură respectarea dreptului în
interpretarea și aplicarea tratatelor. Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a
asigura o protecție jurisdicțională efectiv ă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
Conform Tratatului de la Lisabona, Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în
conformitate cu tratatele:
– cu privire la acțiunile introduse de un stat membru, de o instituție ori de
persoane fizice sa u juridice;
– cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la
interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;
– în celelalte cazuri prevăzute în tratate.
Important de subliniat este fapt ul că această instituție nu este competentă în ceea ce
privește dispozițiile privind politica externă și de securitate comună, nici în ceea ce privește
actele adoptate în temeiul acestora.
Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispozițiilor
articolului 25b din Tratatul privind Uniunea Europeană și să se pronunțe în ceea ce privește
acțiunile formulate în condițiile prevăzute la articolul 230 al patrulea paragraf din TFUE, privind
controlul legalității deciziilor care prevăd măsu ri restrictive împotriva persoanelor fizice sau
juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.
În exercitarea atribuțiilor sale privind dispozițiile părții a treia titlu IV capitolele 4 și 5,
referit oare la spațiul de libertate, securitate și justiție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu
este competentă să verifice legalitatea sau proporționalitatea operațiunilor efectuate de poliție sau
de alte servicii de aplicare a legii într -un stat membru ș i nici să hotărască cu privire la exercitarea
responsabilităților care le revin statelor membre în vederea menținerii ordinii publice și a apărării
securității interne.
Art. 258 TFUE arată că: „În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a
încălca t oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat
cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a -și prezenta
observațiile.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează a cestui aviz în termenul stabilit de
Comisie, Aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene”.
Tot în acest domeniu al competenței, important este și textul art. 259: „Oricare dintre
statele membre poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europ ene în cazul în care consideră că
un alt stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor.
Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acțiune
întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligațiilo r care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie
să sesizeze Comisia.
Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să își
prezinte în contradictoriu observațiile scrise și orale.
În cazul în care Comisia nu a emis av izul în termen de trei luni de la introducerea
cererii, absența avizului nu împiedică sesizarea Curții”.
În cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată că un stat membru a
încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratat elor, acest stat este obligat să ia
NESECRET
NESECRET
121 din 158 măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții.
În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le
impune executarea hotărârii Curții, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat st atului în cauză
posibilitatea de a -și prezenta observațiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al
penalității cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească și pe care îl
consideră adecvat situației.
În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa,
aceasta îi poate impune unei sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.
În cazul în care sesizează Curtea printr -o acțiune în temeiul articolului 258 TFUE,
considerând că statul respectiv nu și -a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere
a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în
cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalită ții cu titlu cominatoriu
care urmează a fi plătită de statul respectiv și pe care îl consideră adecvat situației.
În cazul în care constată neîndeplinirea obligației, Curtea poate impune statului membru
respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penali tăți cu titlu cominatoriu, în limita valorii
indicate de Comisie. Obligația de plată intră în vigoare la data stabilită de Curtea
prin Hotărârea sa.
Regulamentele adoptate de Consiliu și cele adoptate în comun de Parlamentul European
și de Consiliu în conformitate cu dispozițiile tratatelor pot să confere Curții de Justiție a Uniunii
Europene competența de fond în ceea ce privește sancțiunile prevăzute de aceste regulamente.
Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale tra tatelor, Consiliul, hotărând în
unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială și după consultarea
Parlamentului European, poate adopta dispoziții prin care atribuie Curții de Justiție a Uniunii
Europene, în măsura stabilită de Consiliu, competența de a judeca litigii legate de aplicarea
actelor adoptate în temeiul tratatelor care creează titluri comunitare de proprietate intelectuală.
respectivele dispoziții intră în vigoare după ce au fost aprobate de statele membre în
conformitate cu no rmele lor constituționale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a
actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și
avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte
juridice față de terți. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau
agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți.
În acest scop, Curtea are compe tența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate de
un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de
necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor
sau a oricărei norm e de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.
În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile
formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care
urmăresc salvgardar ea prerogativelor acestora.
orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al
doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și
individual, precum și împotriva acrelor normative care o privesc direct și care nu presupun
măsuri de executare.
Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții și
proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotri va actelor
acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.
Acțiunile la care s -a făcut referire trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de
la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclaman tului sau, în lipsă, de la data la care
reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.
În cazul în care acțiunea este întemeiată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene declară
actul contestat nul și neavenit.
Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul î n care consideră că este necesar, care sunt
NESECRET
NESECRET
122 din 158 efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabil.
În cazul în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul
European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Eu ropeană se abțin să hotărască, statele
membre și celelalte instituții ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru
a constata această încălcare. Aceste dispoziții se aplică, în aceleași condiții, organelor, oficiilor și
agențiilor Un iunii care se abțin să hotărască.
Această acțiune este admisibilă numai în cazul în care instituția, organul, oficiul sau
agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acționeze. În cazul în care, la expirarea unui
termen de două luni de la data ace stei solicitări, instituția, organul, oficiul sau agenția nu și -a
precizat poziția, acțiunea poate fi formulată într -un nou termen de două luni.
Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condițiile stabilite la
paragrafele precedente în leg ătură cu omisiunea unei instituții, organ, oficiu sau agenție a
Uniunii de a -i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu
preliminar, cu privire la:
– interpretarea tra tatelor;
– validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau
agențiile Uniunii.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr -un stat
membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este
necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această
chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într -o cauză pendinte în fața unei
instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această
instanță este obligată să sesizeze Curtea.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într -o cauză pendinte în fața unei
instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate,
Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.
Instituție, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat sau a cărei abținere a fost
declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea hot ărârii Curții de
Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca
obiect repararea prejudiciilor menționate la articolul 340 din TUE al doilea paragraf și al treilea
paragraf.
Curtea de Justi ție este competentă să se pronunțe în privința legalității unui act adoptat
de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea
Europeană numai la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatări a Cons iliului
European sau a Consiliului și numai în privința respectării dispozițiilor de procedură prevăzute
de respectivul articol.
Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei constatări.
Curtea hotărăște în termen de o lună d e la data cererii.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe asupra oricărui
litigiu dintre Uniune și agenții acesteia, în limitele și condițiile stabilite prin Statutul
funcționarilor Uniunii și regimul aplicabil celorlalți agen ți ai Uniunii.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă, în limitele prevăzute în
continuare, să judece litigiile privind:
– îndeplinirea obligațiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de
Investiții. Consiliul de admini strație al Băncii dispune în această privință de atribuțiile
recunoscute Comisiei prin articolul 258 TFUE;
– hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii Europene de Investiții. Fiecare stat
membru, Comisia și Consiliul de administrație al Băncii pot formu la o acțiune în această
materie, în condițiile prevăzute la articolul 263 TFUE;
NESECRET
NESECRET
123 din 158 – hotărârile Consiliului de administrație al Băncii Europene de Investiții. Acțiunile
împotriva acestor hotărâri pot fi formulate, în condițiile prevăzute la articolul 263, num ai de
către statele membre sau de către Comisie și numai pentru nerespectarea procedurilor prevăzute
la articolul 19 alineatele (2) și (5) -(7) din statutul Băncii;
– îndeplinirea de către băncile centrale naționale a obligațiilor care rezultă din tratate ș i
din Statutul SEBC și al BCE. În această privință, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale
Europene dispune, față de băncile centrale naționale, de competențele recunoscute Comisiei prin
articolul 258 TFUE în raport cu statele membre. În cazul în care Cu rtea constată că o bancă
centrală națională nu și -a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor,
această bancă este obligată să adopte măsurile impuse de executarea hotărârii Curții.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este comp etentă să se pronunțe în temeiul unei
clauze compromisorii cuprinsă într -un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de
uniune sau în numele acesteia.
Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe asuprea oricărui diferend dintre statele
membre în legătură cu obiectul tratatelor, în cazul în care este sesizată cu privire la acest diferend
în temeiul unui compromis.
Cantitatea de parte a Uniunii nu înlătura competența instanțelor naționale cu privire la
litigiile respective, cu excepția caz urilor în care prin tratate competența este atribuită Curții de
Justiție a Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce privește dispozițiile
privind politica externă și de securitate comună, nici în ceea ce priveșt e actele adoptate în
temeiul acestora.
Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispozițiilor
articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeană și să se pronunțe în ceea ce privește
acțiunile formulate în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf din TFUE, privind
controlul legalității deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau
juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.
În exercitarea atribuțiilor sale privind dispozițiile părții a treia titlul V capitolele 4 și 5
TFUE, referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene nu este competentă să verifice legalitatea sau proporț ionalitatea operațiunilor efectuate
de poliție sau de alte servicii de aplicare a legii într -un stat membru și nici să hotărască cu privire
la exercitarea responsabilităților care le revin statelor membre în vederea menținerii ordinii
publice și a apărării securității interne.
În cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituție, un organ,
un oficiu sau o agenție a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la
articolul 263 TFUE al doilea paragraf pentru a invoca în fața Curții de Justiție a Uniunii
Europene inaplicabilitatea acestui act.
Acțiunile cu care este sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu au efect
suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, Curt ea poate
ordona suspendarea executării actului atacat.
În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate dispune
măsurile provizorii necesare.
Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene au forță executorie în condițiile st abilite
la articolul 299 TFUE.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, pot înființa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competența de a
judeca în primă instanță anumite categorii de acțiuni în materii speciale. Parlamentul European și
Consiliul hotărăsc prin regulamente, fie la propunerea Comisiei și după consultarea Curții de
Justiție, fie la solicitarea Curții de Justiție și după consultarea Comisiei.
NESECRET
NESECRET
124 din 158 3.9.2. Drepturile omului
Tratatul de la Lisabona aduce două noutăți pentru domeniul drepturilor omului. Una se
referă la forța juridică a Cartei Drepturilor Fundamentale a U niunii Europene și cealaltă la
poziționare a Uniunii față de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În cadrul Consiliului European de la Köln s -a hotărât, la 3 și 4 iulie 1999, elaborarea
unei Carte Europene a Drepturilor Fundamentale207. După un proces destul de rapid de elaborare,
președinții Parlamentului european, Consiliului și Comisiei au semnat și recunoscut oficial Carta
în data de 7 decembrie 2000, în cadrul Conferinței Interguvernamentale (C.I.G.) de la Nisa.
Carta cuprinde, într -un text unic, pentru prima dată în istoria U.E., ansamblul drepturilor
civile, politice, economice și sociale ale cetățenilor eur openi, precum și ale tuturor persoanelor
care trăiesc pe teritoriul Uniunii.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are în conținutul său un preambul și
7 capitole.
Capitolul I – Demnitatea (art. 1 – Demnitatea umană, art. 2 – Dreptul la viață, art. 3 –
Dreptul la integritatea persoanei, art. 4 – Interzicerea torturii și a tratamentelor sau a pedepselor
inumane sau degradante, art. 5 – Interzicerea sclaviei și a muncii forțate);
Capitolul II – Libetăți (art. 6 – Dreptul la libertate și securitate , art.7 – respectul vieții
private și de familie, art. 8 – Protecția datelor personale, art. 9.
– Dreptul la căsătorie și dreptul de întemeiere a familiei, art. 10 – Libertatea gândirii,
conștiinței și religiei, art. 11 – Libertatea expresiei și informării , art. 12 – Libertatea de întrunire
și de asociere, art. 13 – Libertatea artelor și științelor, art. 14 – Dreptul la educație, art. 15 –
Libertatea alegerii ocupației și dreptul de angajare în muncă, art. 16 – Libertatea de a conduce
afaceri, art. 17 – Dreptul de proprietate, art. 18 – Dreptul de azil, art. 19 – protecția față de
eventualitatea strămutării, explulzării sau extrădării);
Capitolul III – Egalitatea (art. 20 – Egalitatea în fața legii, art. 21 – Nediscriminarea, art.
22 – Diversitatea culturală, religioasă și lingvistică, art. 23 – Egalitatea între bărbați și femei, art.
24 – Drepturile copilului, art. 25 – Drepturile persoanelor vârstnice, art. 26 – Integrarea
persoanelor cu handicap);
Capitolul IV – Solidaritatea (art. 27 – Dreptul lucrătorilor la informare și consultare în
cadrul întreprinderilor, art. 28 – Dreptul de negociere și acțiune colectivă, art. 29 – Dreptul de
acces la serviciile de plasament, art. 30 – protecția împotriva concedierii nejustificate, art. 31 –
Condiții de muncă egale ș i juste, art. 32 – Interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la
locul de muncă, art. 33 – Viața de familie și profesională, art. 34 – Accesul la serviciile de
interes economic general, art. 37 – protecția mediului, art. 38 – protecția consumatoru lui);
Capitolul V – Drepturile cetățenești (art. 39 – Dreptul de vot și de a candida la alegerile
pentru Parlamentul European, art. 40 – Dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale,
art. 41 – Dreptul la o bună administrare, art. 42 – Dreptul de acces la documente, art. 43 –
Avocatul poporului, art. 45 – Libertatea de circulație și de reședință, art. 46 – Protecția
diplomatică și consulară);
Capitolul VI – Justiția (art. 47 – Dreptul la căi de atac efective și la o judecată corectă,
art. 48 – prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, art. 49 – principiile legalității și
proporționalității faptelor penale și a sancțiunilor, art. 50 – Dreptul de a nu fi judecat și pedepsit
de două ori în procedurile penale pentru aceeași faptă);
Capitolul VI I – Dispoziții generale (art. 51 – Domeniul de aplicabilitate, art. 52 –
Domeniul de aplicabilitate a drepturilor garantate, art. 53 – Nivelul de protecție, art. 54 –
Interzicerea abuzului de drepturi).
Carta a fost inclusă și în cadrul proiectului de Cons tituție europeană, în cadrul unui
capitol separat, însă nici în acel loc și nici în formularea inițială de la Nisa nu se prevedea pentru
acest document o forță obligatorie de aplicare, ci se dorea ca el să fie mai mult un „ghid” cu
privire la drepturile fu ndamentale ale cetățenilor europeni.
Lisabona modifică în mod fundamental această concepție, arătând că Uniunea
207 Gilbert Gornig, Ioana Rusu, Dreptul Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 108.
NESECRET
NESECRET
125 din 158 recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cu m a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la
Strasbourg, aceasta urmând să aibă aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. Dispozițiile
cuprinse în cartă însă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în
tratate. În același tim p, Marea Britanie, Polonia și republica Cehă au obținut derogări de la
aplicarea acestui document.
În ceea ce privește a doua problematică adusă în discuție în cadrul acestei subsecțiuni,
trebuie spus că Lisabona prevede ca Uniunea să adere la Convenția eu ropeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite
în tratate, nu sunt modificate de această aderare.
TUE arată, după modificările aduse de noul Tratat, că drepturile fundamentale, astf el
cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre,
constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
3.9.3. Perso nalitatea juridică a Uniunii Europene
Uniunea, până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona nu dispunea de
personalitate juridică. După cum arăta doctrina de specialitate208 ea era mai degrabă un concept
politic decât unul juridic. Astfel, statele membre, care își puteau transfera competențele, la
aderare, doar unei persoane juridice aflate la un nivel superior, făceau acest lucru către
Comunitățile Europene sau unei instituții comunitare și nu Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona acordă Uniun ii personalitate juridică unică. Astfel, pentru prima
dată în istoria construcției comunitare, Uniunea Europeană va dobândi personalitate juridică.
Acest lucru este important mai ales în domeniul politicii externe a Uniunii. După cum subliniază
doctrina de specialitate209, personalitatea juridică, care îi conferă Uniunii și o existență juridică
alături de cea politică, este o premisă a creșterii rolului său pe plan internațional, inclusiv a
prezentării sale individuale în organizații și conferințe internațion ale.
La baza întregii construcții europene a stat voința de a lucra împreună, pa baza unor
interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obține rezultate
mult mai bune la nivel european decât la nivel național. Așa s -a ajuns la politicile comune tuturor
statelor membre, elaborate și adoptate de către instituțiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg
teritoriul Uniunii. De multe ori, politicile comune răspund și unui principiu fundamental al
construcției europene, acela al so lidarității și coeziunii. Existența politicilor comune conferă
unicitate Uniunii Europene pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părți a suveranității
statelor membre către instituțiile europene210.
Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabon a se introduc noi posibilități de acțiune
la nivelul Uniunii în domenii de interes pentru cetățeni, precum: energie, siguranța cetățeanului,
domeniul social, schimbările climatice, combaterea terorismului. S -a optat pentru soluția trecerii
către nivelul co munitar al acestor domenii deoarece importanța lor a demonstrat în ultimii ani că
nu pot fi rezolvate decât printr -o acțiune concentrată la nivel internațional, decât pe planul strict
intern național. Astfel, de exemplu, Tratatul de la Lisabona include pen tru prima dată o secțiune
specifică dedicată energiei, inaugurând astfel baza legală pentru acțiunea Uniunii în acest
domeniu.
Sectorul energiei, direct legat de nivelul de trai și dezvoltare al populației, apare ca un
pilon central în oricare dintre econo miile lumii, deci inclusiv cea comunitară. de aceea, în ciuda
pasului făcut în direcția trimiterii competențelor în acest domeniu spre nivelul comunitar, statelor
membre li s -a păstrat un cuvânt important de spus. Astfel, Tratatul de la Lisabona acordă Uni unii
Europene competențe partajate cu statele membre în privința asigurării funcționării eficiente a
pieței energiei, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu energie a statelor membre,
208 Dacian Cosmin Dragoș, Uniunea Europeană, Instituții, Mecanisme, Editura All Beck, București, 2005, p. 37.
209 Anamaria Groza, Uniunea Europeană. Drept instituțional, editura C.H. Beck, București, 2008, p. 63 -64.
210 Marius Profiroiu, irina Pope scu, Politici europene, Editura Economică, București, 2003.
NESECRET
NESECRET
126 din 158 asigurarea resurselor energetice și dezvoltarea de resurse ene rgetice regenerabile. Noile
competențe comunitare în acest domeniu nu afectează totuși dreptul statelor membre de a lua
măsurile necesare în vederea asigurării propriei aprovizionări cu energie.
O altă noutate adusă de Tratat în domeniul energiei este clau za de solidaritate în
domeniul energiei. Aceasta presupune ca, în cazul în care un stat membru se confruntă cu
dificultăți grave în aprovizionarea cu energie, Uniunea Europeană să poată adopta măsuri pentru
remedierea acestei situații.
În directă legătură cu domeniul energiei se află acela al mediului înconjurător. De aceea,
Tratatul de la Lisabona recunoaște combaterea schimbărilor climatice drept una dintre cele mai
importante provocări la nivel global și identifică măsuri prin care Uniunea să poată răspu nde
acestora. Noul Tratat al Uniunii confirmă obiectivele privind protecția mediului incluse în
Tratatul de la Nisa, care fac referire la asigurarea unei dezvoltări durabile a Europei și a unor
standarde înalte de protecție a mediului, precum și la promova rea dezvoltării durabile în
contextul activităților Uniunii în plan internațional. Ca o inovație, Tratatul de la Lisabona
include, de asemenea, obiectivul promovării în plan internațional a măsurilor privind combaterea
schimbărilor climatice211.
Tot în domen iul politicilor comune, în cel al uneia dintre cele mai importante, Politica
Agricolă Comună, apare o modificare deosebit de importantă prin creșterea rolului Parlamentului
European, ajungând ca acesta să se situeze pe același palier cu instituția Consiliu lui în ceea ce
privește adoptarea reglementărilor de bază.
3.9.4. Politica Externă și de Securitate Comună
Înainte de Maastricht, Comunitatea Europeană nu avea o politică externă oficială
propriu -zisă și, deși miniștrii de externe ai statelor membre se în tâlneau periodic, ei nu se
bucurau de nicio competență oficială supranațională. prin Tratatul de la Maastricht s -a creat al
doilea Pilon al Uniunii Europene sub forma Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC).
Tratatele următoare au dus la o creșter e a importanței acestui pilon în cadrul Uniunii,
Lisabona înscriindu -se și el pe același trend. Astfel, după intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, Titlul V din TUE are ca subiect Dispozițiile generale privind acțiunea externă a
Uniunii și dispoz ițiile speciale privind politica externă și de securitate comună. În cadrul acestora
se mențin noutățile introduse în materie de politică externă și de securitate comună prin Tratatul
Constituțional, precum și în cea de apărare, prin preluarea majorității prevederilor în aceste
domenii. În acest sens, este introdusă posibilitatea unei cooperări mai strânse între statele
membre interesate în domeniul de securitate și apărare.
În același timp, noul Tratat introduce o nouă dispoziție care permite Consiliului
European să decidă, prin vot în unanimitate, extinderea votului cu majoritate calificată în
domeniul PESC, pentru o dată ulterioară. deciziile cu implicații militare sau de apărare vor
necesita în continuare vot în unanimitate.
Un rol important în cadrul PE SC îl vor deține cele două noi apariții de rang înalt din
structura instituțională europeană, Președintele Consiliului European și Înaltul Reprezentant
pentru PESC. Cu privire la rolul lor s -a făcut vorbire însă deja în secțiunea dedicată schimbărilor
de natură instituțională.
În ceea ce privește Politica Europeană de Securitate Și Apărare Comună (PESA C),
Tratatul de la Lisabona înlocuiește condiționalul folosit de tratatele anterioare în privința apărării
comune, precizând că politica de securitate și de a părare va conduce la o apărare comună,
imediat ce Consiliul European decide astfel. Textul arată astfel că ne îndreptăm lent, dar
ineluctabil spre o apărare comună. Trecerea la acest stadiu ține de decizia Consiliului European,
adoptată cu unanimitate și s upusă ratificării statelor membre212.
Tratatul aduce și noi reglementări. Astfel, el extinde numărul misiunilor Uniunii în
domeniul apărării, de la cele din prezent – cum sunt cele de menținere a păcii și misiunile de
211 A se consulta site -ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe din România: www.mae.ro.
212 Anamaria Groza, op. cit., p. 72.
NESECRET
NESECRET
127 din 158 gestiune a crizelor – la unele precum a cțiunile comune de dezarmare, misiunile de consiliere și
asistență în domeniul militar, misiunile de prevenire a conflictelor și operațiunile de stabilizare la
sfârșitul conflictelor, precum și misiuni ce por contribui la lupta împotriva terorismului, incl usiv
prin sprijinul adus statelor terțe pentru combaterea terorismului pe propriul teritoriu.
Tratatul introduce, o clauză de apărare reciprocă conform căreia, în cazul în care un stat
membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celel alte state membre sunt
obligate să îi acorde ajutor și asistență prin toate mijloacele de care dispun213.
Tratatul de la Lisabona include, de asemenea, o metodă simplificată pentru întărirea
cooperării între statele membre în acest domeniu, anume cooperarea structurată permanentă.
Astfel, statele membre care au capabilități militare mai importante se pot angaja să ia parte la
misiunile cele mai exigente în domeniul apărării.
Nu trebuie încheiată prezentarea cu privire la schimbările aduse în acest domeniu, fă ră a
se arăta și prezența unor reglementări care cer crearea unei Agenții Europene de Apărare, plasată
sub autoritatea Consiliului, care va trebui să urmărească realizarea obiectivelor politicii de
securitate și de apărare comună, având un rol deosebit în ceea ce privește o politică europeană
autonomă în domeniul armamentului.
Au fost incluse în cadrul Tratatului așa -numite clauze de solidaritate între statele
membre, prin care se arată că Uniunea și statele sale membre acționează în comun, în spiritul
solidarității, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe
naturale sau provocate de om. În acest sens, Uniunea trebuie să mobilizeze toate instrumentele
de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoz iție de statele membre, pentru:
a) prevenirea amenințării teroriste pe teritoriul statelor membre;
– protejarea instituțiilor democratice și a populației civile de un eventual atac terorist;
– acordarea de asistență unui stat membru pe teritoriul acestuia, la sol icitarea
autorităților sale politice, în cazul unui atac terorist;
b) acordarea de asistență unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea
autorităților sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.
Tratatul prevede că în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau
este victima unei catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi vor oferi
asistență la solicitarea autorităților politice ale acestuia. în acest scop, statele membre tre buie să
se coordoneze în cadrul Consiliului.
Politica Europeană de Vecinătate (European Neighbourhood Policy – ENP) este un
instrument elaborat de UE, după extinderea din 2004214, pentru a realiza o zonă de securitate și
stabilitate în jurul granițelor Uniun ii. Liniile directoare ale acestei inițiative datează din 1995,
fiind cunoscute sub numele de „procesul de la Barcelona”, care își propunea să realizeze un
cadru general de relații sociale, politice și dezvoltare economică între statele membre ale Uniunii
Europene și partenerii din Mediterana sudică.
Cu privire la această politică de vecinătate, noul Tratat de la Lisabona introduce în
cadrul TUE art. 8 în care se arată că: „(I) Uniunea dezvoltă relații privilegiate cu țările
învecinate, în vederea stabiliri i unui spațiu de prosperitate și de bună vecinătate, întemeiat pe
valorile Uniunii și caracterizat prin relații strânse și pașnice, bazate pe cooperare.
213 A se consulta site -ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe d in România: www.mae.ro.
214 Necesitatea unei Politici Europene de Vecinătate (PEV) s -a făcut simțită încă din 2003, când a apărut problema
creării a noi bariere în Europa după extinderea Uniunii Europene. În martie 2003, Comisia Europeană în
„Comunicarea asu pra Europei Extinse” a trasat principiile politicii de vecinătate a UE și a pus accentul pe
importanța acordată de către Uniune, relațiilor cu vecinii săi. Conform acestei Comunicări, ajutorul financiar
furnizat statelor vecine, îndeosebi prin programele T ACIS (Programul TACIS al UE are ca scop susținerea
proceselor de tranziție la economia de piață și la o societate democratică) și MEDA (programul MEDA prevede
cooperare în domeniul social și promovarea turismului cultural, conservarea patrimoniului cultura l), va fi
suplimentat în viitor prin crearea unui nou instrument financiar, Instrumentul European pentru Vecinătate și
Colaborare care va susține implementarea politicii de vecinătate. în octombrie 2003, Consiliul European a susținut
inițiativa și a invita t Comisia și Consiliul de Miniștri să o continue. pe 12 mai 2004 Comisia Europeană prezenta
Comunicarea „Politica Europeană de Vecinătate. Strategia și Rapoartele pe Țară” care stabilește pașii concreți de
implementare a politicii de vecinătate și modul d e extindere a beneficiilor lărgirii UE asupra noilor săi vecini.
NESECRET
NESECRET
128 din 158 (2) În înțelesul alineatului (1), Uniunea poate încheia acorduri speciale cu țările în
cauză. Aceste ac orduri pot include drepturi și obligații reciproce, precum și posibilitatea de a
realiza acțiuni în comun. Punerea lor în aplicare face obiectul unei concertări periodice”.
Politica de Vecinătate trebuie să constituie cadrul general al Uniunii Europene pen tru
managementul relațiilor cu vecinii săi. O metodă de abordare unitară, aceeași pentru toate statele,
și-a demonstrat ineficiența, stabilirea unui cadru general nefiind, nici pe departe suficientă, din
cauza diversității țărilor vecine ale UE și a proble melor lor specifice, pornind de la țările fostei
Iugoslavii și terminând cu țările Africii de nord și Turcia. politica de Vecinătate dă naștere și
unui alt tip de relații între Uniunea Europeană și vecinii săi și în același timp, încurajează țările
ex-comu niste să continue reformele structurale și instituționale și procesul de democratizare,
devenind astfel un motor al aderării.
Tot politica de Vecinătate este cea care asigură cooperarea regională și promovarea
valorilor europene (democrație, prosperitate, stabilitate și securitate) în statele vecine ale
Uniunii.
Aceasta se bazează pe valori și interese comune, oferind vecinilor Uniunii Europene,
posibilitatea de a avea acces la o parte din piața unică, dând naștere unei integrări economice
progresive și int ensificării cooperării politice între UE și aceste state.
În plus, politica de vecinătate vizează și atenuarea unor conflicte ce ar putea apărea, ca
urmare a extinderii UE. Nu este vorba de conflicte armate, ci de conflicte de tipul „înăuntrul – în
afara U niunii Europene”.
3.9.5. Spațiul de libertate, securitate și justiție
Tratatul de la Maastrucht a așezat cooperarea neoficială din domeniul justiției și
afacerilor interne de până atunci pe o bază legală adecvată, chiar dacă una care evita instituțiile
Comunității Europene în favoarea unei abordări de la stat la stat cunoscută ca „Al Treilea Pilon
al Uniunii Europene”.
Cel de -al Treilea Pilon viza nouă domenii din ceea ce fusese definit ca „interes comun”.
Acestea erau: politica de azil, regulile care guve rnau intrarea și ieșirea fizică din Uniune,
imigrația, lupta împotriva dependenței de droguri, frauda la nivel internațional, cooperarea
judiciară în cauze civile și penale, cooperarea vamală și cooperarea polițienească în vederea
prevenirii terorismului, traficului de droguri și a altor forme grave de criminalitate internațională,
aceasta din urmă incluzând și organizarea unui sistem de schimb de informații în cadrul oficiului
European de Poliție cunoscut ca Europol. Existau aici multe elemente care puteau declanșa
semnale de alarmă privind libertățile civile, în special, deoarece Parlamentul European a fost
exclus din procedura de decizie215.
Următoarele texte de drept primar comunitar au încercat să răspundă la această critică
și, deși nu s -a debarasat de s tructura cu trei piloni, a plasat cea mai mare pondere a celui de -al
Treilea Pilon sub jurisdicția instituțiilor UE.
Tratatul de la Lisabona definește Uniunea drept un spațiu de libertate, securitate și
justiție, instituit în respectul drepturilor fundamen tale și a diferitelor sisteme și tradiții juridice
ale statelor membre. în acest sens, Uniunea dezvoltă politici comune în materie de azil, imigrație
și control al frontierelor exterioare, adoptă măsuri pentru prevenirea criminalității de mare
amploare și pentru coordonarea și cooperarea între autoritățile polițienești și judiciare
competente.
Uniunea Europeană – spațiu de justiție, presupune recunoașterea mutuală a deciziilor
jurisdicționale, apropierea legislațiilor și garantarea accesului la justiție. Co operarea
polițienească și judiciară în materie penală nu își mai păstrează specificitatea, întrucât de alătură
dispozițiilor privind vizele, azilul și imaginația, formând împreună unul din capitolele privind
politicile interne ale Uniunii, intitulat Spațiu de libertate, securitate și justiție. Cooperarea vamală
215 Steven P. McGiffen, Uniunea Europeană. Ghid critic, Regia Autonomă Monitorul oficial, București, 2007,
p. 61 -62.
NESECRET
NESECRET
129 din 158 este la rândul său înlocuită de dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor216.
Lisabona crește eficiența procesului decizional în acest domeniu, prin extinderea votului
cu majoritate calificat ă și transformarea acestei proceduri în modalitatea obișnuită de vot, cu un
număr limitat de excepții, în prezent, conform tratatelor europene în vigoare, majoritatea
deciziilor luate în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală sunt supuse
unanimității.
Noul Tratat aduce schimbări și în ceea ce privește Europol și Eurojust. Astfel, aceste
două organe comunitare, primul înființat pe baza Convenției Europol din 1995, iar al doilea creat
în 2002217, își văd întărit rolul în ceea ce priveșt e lupta împotriva unor fenomene de criminalitate
transfrontalieră precum criminalitatea organizată, rețelele de trafic de persoane sau infracțiunile
de spălare de bani. În acest sens, art. 85 din TFUE prevede că Eurojust are misiunea de a susține
și consol ida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire
penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state
membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operațiuni întrepr inse de
autoritățile statelor membre și de Europol și prin informații furnizate de acestea. În acest context,
Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, determină structura, funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile
Eurojust. Aceste atribuții pot include:
a)începerea de cercetări penale, precum și propunerea de începere a urmăririi penale
efectuate de autoritățile naționale competente, în special cele referitoare la infracțiuni care aduc
atingere intereselor financiare ale Uniunii;
b) coordonarea cercetărilor și a urmăririlor penale prevăzute la litera a);
c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluționarea conflictelor de
competență și prin strânsa cooperare cu Rețeaua Judiciară Europeană.
Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condițiile de implicare a Parlamentului
European și a parlamentelor naționale la evaluarea activităților Eurojust.
Art. 88 din TFUE arată la rândul său, că Europol are misiunea de a susține și consolida
acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum
și cooperarea acestora pentru prevenirea și combaterea criminalității grave care afectează două
sau mai multe state membre, a terorismului și a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui
interes comun care face obiectul unei politici a uniunii.
Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, stabilesc structura, funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile
Europol. Aceste atribuții pot include:
a) colectarea, stocarea, prelucrarea și analizarea informațiilor, precum și schimbul de
informații transmise în special de autoritățile statelor membre sau de țări ori autorități ter țe;
b) coordonarea, organizarea și realizarea de acțiuni de cercetare și operative, desfășurate
împreună cu autoritățile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de
cercetare și, după caz, în colaborare cu Eurojust.
Aceste reglementă ri stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităților Europol
de către Parlamentul European, la care parlamentele naționale sunt asociate.
Orice acțiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfășurate în cooperare cu
autoritățile statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat și cu acordul acestora.
Aplicarea măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităților naționale competente.
Tratatul de la Lisabona prevede și posibilitatea stabilirii progresive a unui siste m
integrat de gestiune a frontierelor externe ale Uniunii și consolidarea competențelor FRONTEX
– Agenția europeană pentru gestionarea cooperării operaționale la frontierele externe.
Un alt aspect de primă mărime de pe agenda reuniunilor instituțiilor euro pene din
ultimii ani – politica europeană în domeniul migrației, își găsește un loc în noul Tratat. Astfel,
acesta confirmă angajamentul UE pentru o politică comună în domeniul migrației. În acest sens,
216 Anamaria Groza, op. cit., p. 73.
217 Dacian Cosmin Dragoș , op. cit., p. 85.
NESECRET
NESECRET
130 din 158 Lisabona creează bazele unui sistem european comun în domeniul azilului, care ar putea
conduce, în timp, la instituirea unei politici comune a azilului la nivel european.
În ceea ce privește chestiunile penale, Tratatul va face posibilă adoptarea unor reguli
minime pentru definirea și condamnarea anumitor in fracțiuni transfrontaliere, precum terorismul,
traficul de arme și droguri, spălarea de bani, exploatarea sexuală a femeilor, criminalitatea
electorală etc.218.
Titlul XVII din TFUE, astfel cum este introdus el de Lisabona, se referă la așa -numita
„coeziune economică, socială și teritorială”. Interesant este că termenul de „coeziune teritorială”
apare în premieră în textul tratatului și, conform interpretării date de doctrină pentru acest lucru,
ar simboliza dorința creatorilor Tratatului de a sublinia partic ularitățile locale și regionale în
contextul politicii de coeziune.
În afara acestei noutăți și, de altfel, mult mai important, se aduc modificări în ceea ce
privește procesul de luare a deciziilor, permițându -se o mai mare implicare la acest nivel a
benef iciarilor acestei politici. În acest sens, crește rolul Parlamentului European, ca reprezentant
direct al cetățenilor statelor membre, el trecând dincolo de simpla aprobare sau respingere a
deciziilor, fiindu -i permisă depunerea de amendamente proprii. În același timp, importantă apare
și modificarea procedurii la nivelul Consiliului, nemaifiind nevoie de unanimitate, ci doar de
majoritate calificată.
Conform celor prevăzute în art. 174 TFUE, Uniunea urmărește, în special, reducerea
decalajelor dintre nivel urile de dezvoltare a diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor
defavorizate. Dintre regiunile avute în vedere, trebuie acordată o atenție deosebită zonelor rurale,
zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate de u n handicap natural și
demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a
populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase.
Tratatul de la Lisabona continuă tradiția celorlalte tratate modi ficatoare de până la el,
respectiv de a transpune în legislația primară principii deja formate și aplicabile la nivel
comunitar pe cale cutumiară sau jurisdicțională. Astfel, principiul supremației dreptului
comunitar, afirmat anterior doar prin intermediu l deciziilor Curții de Justiție a Comunităților
Europene, își găsește un loc în cadrul unei „Declarații” atașate la Tratat: „Conferința reamintește
că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, tratatele și
legisla ția adoptată de Uniune pe baza tratatelor au prioritate în raport cu dreptul statelor membre,
în condițiile prevăzute de jurisprudența menționată anterior.
În plus, Conferința a hotărât ca Avizul Serviciului juridic al Consiliului astfel cum
figurează în d ocumentul 11197/07(JUR 260), să fie anexat prezentului act final:
– Avizul Serviciului juridic al Consiliului din 22 iunie 2007.
Din jurisprudența Curții de Justiție reiese că supremația dreptului comunitar este un
principiu fundamental al dreptului comunita r. Conform Curții, acest principiu este inerent naturii
specifice a Comunității Europene. La data primei hotărâri din cadrul acestei jurisprudențe
consacrate (hotărârea din15 iulie 1964, în cauza 6/64, Costa/ENEL)219, supremația nu era
menționată în tratat. Situația nu s -a schimbat nici astăzi. faptul că principiul supremației nu va fi
inclus în viitorul tratat nu va schimba în nici un fel existența principiului și jurisprudența în
vigoare a Curții de Justiție”.
218 A se consulta site -ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe din România: www.mae.ro.
219 „Reiese (…) că, izvorând dintr -o sursă independentă, dreptului născut din tratat nu ar putea, dată fiind natura sa
specifică originală, să i se opună din punct de vedere juridic un text intern, indiferent de natura acestuia, fără a -și
pierde caracterul comunitar și fără a fi pus în discuție fundamentul juridic al Comunității înseși” – Hotărârea
C.J.C.E. din 15 iulie 1964, Cauza 6/64, Costa/ENEL .
NESECRET
NESECRET
131 din 158
CONCLUZII
Corupția generalizată, marea corupție aflate într -o evoluție ascendentă poate deveni
amenințare reală pentru securitatea națională a României dacă nu se iau măsuri energice de
contracarare.
La nivel mondial se conturează două forme principale, respectiv crima organizată și
corupția de stat și crima organizată și corupția privată. Referitor la crima organizată și corupția
private, acestea au luat o mare amploare și se manifestă în special prin trafic de droguri,
prostituție, pedofilie, spălarea banilor, trafic de persoane și organe, j ocuri de noroc, corupția,
evaziunea fiscală, activități ce aduc participanților la acest gen de acțiuni profituri imense și
permit dezvoltarea unor noi modalități de redistribuire a avuției naționale și mondiale, în afara
celor legale.
Crima organizată și corupția private au în toate statele lumii conexiuni în mass -media, sindicate,
administrație, armată, poliție, justiție și beneficiază de experți practic în toate domeniile, iar
structurile ce s -au conturat ( Mafia – italiană, americană, chineză, Carteluril e – sud americane,
americane, rusești, arabe etc., Yukuza – japoneză, având ramificații în S.U.A., Europa și Asia) au
ajuns să coopereze și să -și împartă zonele de influență.
România oferă un teren propice atât pentru implantarea unor elemente teroriste, c ât și
pentru crima organizată și corupție, ca elemente de suport ale acestora. Crima organizată și
corupția sunt adânc implantate în toate sferele vieții sociale. Elemente din întreaga lume, în
strânsă legătură cu cele autohtone, continuă să implanteze și să alimenteze corupția în România.
În România s -au derulat tranzacții suspecte specifice crimei organizate și corupției de
miliarde de euro. Infracțiunile cele mai răspândite țin de „spălarea banilor”, iar formele concrete
generatoare de bani murdari au f ost și continuă să fie corupția, rambursările ilegale de TVA,
evaziunea fiscală, bancruta frauduloasă, înșelăciunea, prostituția, traficul de persoane și
stupefiante. De asemenea, tot mai frecvente sunt afacerile ilicite cu produse petroliere, fier vechi,
comerțul cu legume și fructe, operațiuni de schimb valutar, achiziții imobiliare și mobiliare care
se finalizează cu export de valută.
Sigur că în orice stat, inclusiv România, prioritar în cadrul strategiei de combatere au stat
normele legale, ce au incri minat acțiunile de crimă organizată și corupție, urmate de o strânsă
cooperare și armonizare a legislației în domeniu. La acestea s -au adăugat și activități specifice
de:
– prevenire și combatere a economiei subterane, a unor practici anticoncurențiale;
– adoptare și promovare a unor idei/percepte care să conducă la atitudini civice care să
combată infracționalitatea și corupția;
– conservare a integrității piețelor financiare și a economiei de piață;
– blocare și confiscare a activelor/conturilor destinate criminalității organizate;
– raportare a tranzacțiilor suspecte ce au legătură cu crima organizată;
– primire/furnizare de asistență din partea organismelor specializate în combaterea
fenomenului;
– cunoaștere/control a acțiunilor, persoanelor și firmelor ce provin din “paradisuri fiscale”
Crima organizată și corupția nu pot fi abordate decât în conexiune cu terorismul
internațional, ele find suportul acestuia.
Trebuie reținut că majoritatea națiunilor lumii încearcă să combată terorismul
internațional p rin condamnarea lui ca fenomen, prin tratarea actelor de terorism ca acțiuni grave
îndreptate împotriva statului și națiunilor, prin condamnarea teroriștilor pe baza legilor în
vigoare, prin stabilirea unor norme internaționale ce definesc asemenea acte dr ept infracțiuni,
indiferent de locul unde sunt comise, prin cooperare, extrădare și alte mijloace.
Analiza acțiunilor teroriste întreprinse pe plan mondial în ultimii ani, ne permite să
relevăm următoarele aspecte:
NESECRET
NESECRET
132 din 158 – operațiunile teroriste vor produce cri ze majore la nivel mondial cu repercusiuni asupra
tuturor statelor în plan economico -financiar, politic, militar, moral și cultural;
– diversificarea tacticilor acționale, alegerea după criteriul priorității a țintelor, cu efecte
devastatoare ale mijloacel or folosite;
– proliferarea cantitativă și calitativă a actelor teroriste și creșterea densității incidentelor
de mare anvergură;
În contextul politic actual, în care terorismul a devenit unul din principalele pericole la
adresa securității internaționale, este greu de presupus că statele lumii își vor putea desfășura
activitățile viitoare în condiții de normalitate, aflându -se permanent sub amenințarea
organizațiilor teroriste, indiferent de sorgintea acestora. De aici apare necesitatea logică de
extindere a căutărilor de soluții, altele decât cele violente, prin cooperare internațională.
România dispune de o bază legislativă solidă și de organismele necesare în baza cărora se
implică tot mai mult.
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea crim inalității organizate oferă un
cadru foarte bun pentru lupta împotriva crimei organizate și a elementelor conexe acesteia.
Aplicarea unui cadru legislativ modern a impus reformarea instituțiilor cu atribuții în
domeniu, realizându -se astfel instrumentele necesare punerii în practică a unui management
eficient a fenomenului imigrației pe teritoriul României.
Implementarea in legislația națională, respectiv aplicarea prevederilor relevante din
acquis -ul comunitar a impus cu preponderență pregătirea personalu lui propriu, în vederea
aplicării consecvente a normelor legale privind activitatea curentă a Poliției de Frontieră.
Autoritățile, în acest context, caută permanent sa contracareze prin mijloace eficiente,
aceste tendințe de încălcare a legii. Astfel, cadr ul legal intern este unul flexibil, adaptat
permanent.
De asemenea, un alt aspect deosebit de important este, mai ales după intrarea României
în Uniunea Europeană, transpunerea în legislația internă a legislației relevante la nivelul Uniunii.
Acest fapt a duce anumite schimbări de abordare a situațiilor concrete, dar nu de esență, dat fiind
faptul ca România a început procesul de adaptarea a legislației la cea comunitară cu destul timp
înainte de aderare, inclusiv Constituția României fiind modificată în ac est scop.
Elaborarea unei „Strategiei Naționale privind migrația nu face altceva decât să trateze cu
și mai mare importanță fenomenul migraționist, un fenomen de strictă actualitate. În acest sens,
obiectivul principal al autorităților române pentru perioa da imediat următoare este de a limita
efectele negative ale imigrației pentru țara noastră și, implicit, pentru cetățenii români.
Analizele politice la nivel global relevă că, în lumea acestui început de secol și mileniu,
se desfășoară un proces de redefinire a raporturilor internaționale. Principalele rezultatele sunt
reducerea accentuată a probabilităților unei confruntări militare majore și dezvoltarea unui climat
de cooperare și parteneriat, având ca obiectiv modelarea unei noi arhitecturi de securitat e pentru
Europa secolului XXI, unită prin valorile democrației, libertății, drepturilor omului, statului de
drept și economiei de piață.
Noile relații ale vieții internaționale și interne rezultate din mutațiile structurale ale
mediului politic, militar, e conomic, cultural, social și ecologic, situațiile create în plan strategic
care au avut loc la nivel mondial, continental, regional și național solicită măsuri imediate de
cunoaștere a amenințărilor, tensiunilor și crizelor care pot afecta securitatea. Est e evidențiată
menținerea unor riscuri la adresa securității statelor, datorate unui complex de factori și în special
reactivării unor focare de conflicte, a unor factori de risc de tip neumilitor și neconvențional, dar
care au un potențial mare de pericol pentru securitatea locală, regională și globală.
Concluzia care se degajă arată că este nevoie să știm din timp despre po tenția le crize, să
avem profesioniști și forțe profesioniste în combaterea crizelor interne, cu scopul de a as igura
securitatea naționa lă, pentru realizarea intereselor fundamentale ale României, astfel: dezvoltarea
unei economii sociale de piață dinamice, viabile și complexe; dezvoltarea culturii și vieții
spirituale în concordanță cu dorințele și valorile tradiționale, asigurarea vigori i, sănătății fizice și
morale pentru toți cetățenii țării, protecția mediului înconjurător; afirmarea statului român ca
NESECRET
NESECRET
133 din 158 factor de stabilitate în plan regional.
Frontiera răsăriteană a Uniunii Europene va fi supusă unor riscuri și amenințări diverse,
ca nat ură și intensitate. Printre acestea se vor afla riscuri și amenințări de natură ecologică,
economică, socială și militară generate de starea politică existentă precum și de existența
conflictelor înghețate și a criminalității organizate din spațiul ex -sovietic.
Consecință a globalizării piețelor, criminalitatea depășește frontierele naționale. Datorită
rețelelor moderne ale sistemelor bancare, financiare, de telecomunicații și de transport care
acoperă planeta, criminalii dispun acum de instrumente necesare pentru a trece peste frontieră cu
bani și bunuri, mult mai ușor ca în trecut. De aceea, organizațiile criminale internaționale de
astăzi sunt suple, complexe, extrem de oportuniste și amestecate în toată gama de activități legale
și ilegale.
Cu toate că s unt implicate, la nivelul cel mai de jos, în traficul de stupefiante, prostituție,
împrumuturile cămătărești, jocurile ilegale și extorcare, organizațiile criminale și -au extins
activitățile, fiind pe punctul de a realiza adevarate întreprinderi. Aceste ac tivități iau diverse
forme: imigrație clandestină, fraude în plata taxelor pe carburant, epuizarea resurselor naturale,
crime ecologice, corupție și fraudă în asigurări la nivel mare. În plus, ele utilizează banii
proveniți din activități ilegale pentru a finanta activități legale, ceea ce le permite spălarea
banilor «murdari» și realizarea unui profit și mai mare. De asemenea, ele apilcă un mare număr
din tacticile lor criminale în activitățile legale, neezitând să recurgă la violență sau la moarte
pentru a fi în câștig. Organizațiile criminale transnaționale nu se tem să lucreze la nivel mondial,
atunci când, într -o țară sau alta, descoperă fisuri în sistemul juridic sau birocratic ce le permite să
profite de sistem, în același timp, aceste organizații sun t dispuse să colaboreze între ele, făcând
adesea schimburi de informații și oameni pentru avantajul reciproc sau să încheie înțelegeri pe
termen lung, în conformitate cu nevoile activității lor.
România, ca stat membru al Uniunii Europene, are multiple re sponsabilități și obligații ce
țin de asigurarea securității frontierei sale răsăritene. Studiul și documentarea pe parcursul
stadiului de doctorantură ne permite să avansăm și câteva propuneri în scopul eficientizării
managementului integrat al frontierei din perspectiva integrării României în structuri de
securitate colectivă.
1. Realizarea unei cât mai bune colaborări și conștientizări a rolului deținut în
implementarea unui Sistem Integrat al Managementului Frontierei de către toate structurile
minister iale implicate, prin intermediul Grupului Interministerial Român pentru Managementul
Integrat al Frontierei de Stat, în procesul menționat mai sus.
2. Îmbunătățirea și extinderea mediatizării acțiunilor și activităților efectuate de către
Poliția de Frontieră în vederea implementării unui Sistem Integrat de Management al Frontierei
de Stat care să genereze creșterea nivelului de securitate al frontierei externe a Uniunii Europene,
prin conștientizarea de către populația din zonele de frontieră a normelor și standardelor
europene aplicabile unei zone cu astfel de regim.
3. Asigurarea cadrului administrativ necesar exercitării dreptului la liberă circulație și
rezidență a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene.
4. Promovarea ad misiei cetățenilor terți în scop de angajare în muncă potrivit nevoilor
identificate pe piața autohtonă a forței de muncă potrivit nevoilor identificate pe piața autohtonă
a forței de muncă și a unui sistem eficient de selecție pentru admiterea pe teritori ul României în
scop de studiu.
5. Proiectarea, dezvoltarea și gestionarea unor sisteme informatice eficiente în
gestionarea imigrației pe teritoriul național.
6. Intensificarea cooperării între stat e pentru combaterea migrației ilegale și a muncii la
negru și informarea eficientă a potențialilor imigranți asupra modalităților legale de admisie și
măsurilor luate de statul român pentru combaterea imigrației ilegale.
7. Intensificarea măsurilor de îndepărtare a străinilor care au intrat ilegal pe teritoriul
României sau care au intrat legal dar ulterior șederea lor a devenit ilegală prin demararea
NESECRET
NESECRET
134 din 158 procesului de legiferare a acestui domeniu cu atribuții specifice pentru instituțiile implicate
(Poliția de Frontieră, Oficiul Român Imigrări – ORI).
În lumea de ast ăzi, mai mult ca oricând, a luat amploare fără precedent crima organizată
care, de multe ori, se întrepătrunde și cu terorismul și conține un nucleu dur, criminalitatea
economico -financiară, precum și corupția, fenomene ce tind să erodeze baza sistemului
economic și să afecteze instituțiile fundamentale ale statului de drept.
Tot mai mult, organizațiile criminale profită de contradicțiile generate de permisivitatea
sau chiar lipsa unor legi, de neaplicarea legilor existente, de aplicarea unor modele teoreti ce din
alte state care nu se integrează cu condițiile concrete ale statului ce le împrumută, de relațiile
neadecvate dintre sferele politice, economice și administrative, precum și de ineficiența ori slaba
colaborare dintre structurile interne sau internaț ionale abilitate în combaterea fenomenului
infracțional.
Organizațiile mafiote reușesc să se adapteze imediat pentru a scăpa de măsurile
întreprinse împotriva lor de către poliție și instituțiile justiției, ceea ce denotă faptul că există un
anumit „model” mafiot care cuprinde elemente de tactică, „căi și mijloace de acțiune”, foarte
sofisticate și periculoase.
Infiltrarea structurilor crimei organizate în cadrul sistemelor economice îngrădește
libertatea de acces la investiții, afectează forța de muncă, co nsumul, piețele de desfacere,
proprietatea, capitalul, activitatea productivă, ceea ce are consecințe negative asupra bunăstării
populației, dezvoltării economice și chiar, în unele situații, asupra stabilității anumitor regiuni.
Deși anumite societăți su nt mai vulnerabile decât altele și pot suferi mai mult de pe urma
efectelor devastatoare ale criminalității organizate, totuși nicio țară din lume nu este în prezent
imună la influența distructivă a acestui flagel.
Experiența a demonstrat că nu există o singură abordare în combaterea crimei organizate
care să fie cu adevărat eficientă, succesul putând fi asigurat de o gamă largă de strategii care
acționează în mod concertat.
Pe acest fond, strategiile de securitate trebuiesc regândite fundamental, luân d în calcul
includerea de noi vectori în ecuația de siguranță națională a fiecarui stat. În contextul în care
forurile continentale și mondiale își canalizează eforturile pe direcția identificării soluțiilor
adecvate pentru eradicarea fenomenului, România și-a amplificat eforturile de contracarare a
acestui flagel, atât în plan internațional cât și în plan intern. Aceste eforturi vizează alăturarea
României la coaliția internațională, prin punerea la dispoziție a întregului potențial național și
intensifica rea măsurilor de actualizare a cadrului legislativ și implementare a acquis – ului
comunitar.
La nivel internațional, organismele abilitate în domeniul securității vor trebui să pună
accent pe următoarele teme:
1. Cercetarea axată pe mijloacele faptei și consultanță; Potențialul riscurilor constă în
special în abuzul de materiale radioactive și bacteriologice, de aceea se impune o cercetare
intensivă în domenii precum detecția, supravegherea și potențialul riscurilor.
2. Cercetarea axată pe factorii imp licați și consultanță; Aici atenția trebuie îndreptată atât
spre partea făptuitorilor , cât și spre partea vătămată. Astfel se poate obține mai mult prin
cuplarea cunoștințelor din domeniul celor axate pe fapte cu cele din cercetarea
teorismului/extremismul ui în sensul profilului făptuitorilor, al fundalului psihologic etc.
3. Cercetarea axată pe evenimentul propriu -zis și consultanță; În prim plan se află analiza
evenimentelor concrete în ceea ce privește derularea, mijloacele faptei și părțile slabe din pu nct
de vedere tehnic/organizatoric. O componentă esențială în acest domeniu o reprezintă, de
asemenea, crearea scenariilor și analiza sistematică a atacurilor și dezastrelor, care se întâmplă la
nivel mondial.
Dacă vrem să dobândim cunoștințe cuprinzătoare cu privire la cauzele și manifestările
noilor fenomene ale criminalității, în special în străinătate, trebuie să -i acordăm o importanță mai
mare activității din domeniul intelligence. Și ea trebuie să aibă loc – pentru o mai mare putere de
NESECRET
NESECRET
135 din 158 expresie și raz ă de acțiune – în cooperare cu diferiți factori precum Poliția sau Armata. La nivel
european lipsește însă o comparație a planurilor situațiilor naționale în domeniul crimei
organizate. Astfel, la nivel european s -a pus în practică scopul formulat în „Prog ramul de la
Haga", respectiv schimbarea „Organized Crime Report" – OCR (Raportului privind Crima
Organizată) al Uniunii Europene cu „Organized Crime Threat Assessment" – OCTA (Evaluarea
Amenințărilor Crimei Organizate).
Numeroasele planuri de acțiune ale U niunii Europene (abordarea globală a migrării, plan
de acțiune împotriva terorismului, strategie europeană de securitate …) transpun complexitatea
acțiunilor combinate. Bugetele comunitare privilegiază dimensiunea preventivă a securității:
contribuția de zvoltării înlesnește stabilizarea fluxurilor migratorii și criminale; ajutorul integrării
contribuie la lupta împotriva radicalismului religios. Uniunea Europeană lucrează la
interschimbabilitatea detaliilor de imigrare, de poliție și de informații, de tra ducere tangibilă a
unui continuum securitar asupra acestor chestiuni. Actorii privați joacă un rol important:
operatorii bancari sau de telefonie, furnizorii de acces la Internet sunt parteneri necesari pentru a
putea depista fluxurile criminale și manevre le de destabilizare.
NESECRET
NESECRET
136 din 158
Pagină albă
NESECRET
NESECRET
137 din 158
LISTA ABREVIERILOR
U.E. Uniunea Europeană
N.A.T.O. Organizația Atlanticului de Nord
O.S.C.E. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
O.N.U. Orga nizația Națiunilor Unite
CSAT Consiliul Suprem de Apărare a Țării
P.E.S.A. Politica Europeană de Securitate și Apărare
PESC Politica Externă și de Securitate Comună
PESAC Politica Europeană de Securitate și Apărare Comună
E.U.L.E.X. Misiunea Uniuni i Europene de menținere a păcii în domeniul justiție –
poliție și vamă
C.E.A. Comunitatea Europeană de Apărare
C.E.C.O. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
U.E.O. Uniunea Europei Occidentale
C.E. Comunitățile Europene
T.U.E. Tratatul Uniun ii Europene
C.P.E. Cooperare Politică Europeană
E.U.R.O.C.O.R.P. Corpul European
E.U.R.O.F.O.R. Forța Europeană de Uscat
E.U.R.O.M.A.R.F.O.R. Forța Maritimă Europeană
W.E.A.G. Grupul Vest -European de Armamente
W.E.A.O. Organizația Vest -Europeană de Armamente
O.C.C.A.R. Organizația de Cooperare Comună în materie de armament
C.A.G.R.E. Consiliul Afaceri Europene și Relații Externe al UE
C.O.R.E.P.E.R. Comitetul Reprezentanților Permanenți
C.O.P.S. Comitetul Politic și de Securitate
E.U.M.C. Comite tul Militar al Uniunii Europene
E.U.M.S. Stafful Militar al Uniunii Europene
C.Mi Comitetul Militar interimar
ESDU Uniunea Europeană de Securitate și Apărare
SHAPE Sediul Central al Puterilor Aliate Europene
ADM Arme de distrugere în masă
MEPP Procesul de Pace din Orientul Mijlociu
JAI Justiție și Afaceri Interne
SLSJ Spațiu de libertate, securitate și justiție
TREVI Terorism, radicalism și violență internațională
SCIFA Comitetul strategic privind imigrația, frontierele și azilul
CEJ Curtea de Justiție Europeană
SIS Sistemul de Informații Schengen
VIS Sistemul de Informații privind Vizele
MPSEE Forța Multinațională de Pace din Sud Estul Europei
SHIRBRIG Brigada Multinațională cu Capacitate de Luptă Ridicată a Forțelor
ONU în așteptare
BLA CKSEAFOR Grupul de cooperare navală în Marea Neagră
EDA Agenția Europeană de Apărare
EARMCA Agenția Europeană privind Dezvoltarea Capacităților de Apărare,
Cercetare, Achiziții și Armamente
NESECRET
NESECRET
138 din 158 IGPR Inspectoratul General al Poliției Române
DGIPI Direcția G enerală de Informații și Protecție Internă
DGCCO Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate
OIM Organizația Internațională pentru Migrațiune
UNICEF Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite
NBC Arme nucleare, bacteriologice și chimice
ADM Arme de distrugere în masă
OECD Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
OIPC Organizația Internațională de Poliție Criminală
EUROPOL Oficiul European de Poliție
CEPOL Colegiul European de Poliție
IACP Asociația Internațională a Șefilor de Poliție
SECI Inițiativa de Cooperare Sud -Est Europeană
SIRENE Informații Suplimentare Necesare la Intrările Naționale
FRONTEX Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la
frontierele externe ale sta telor membre Schengen
CMO Centrul de Monitorizare Operativă
CO Centrul de Operațiuni
CS Centrul Situațional
GCS Grupul de Coordonare Strategică
GCT Grupul de Coordonare Tactică
UTAI Unități teritoriale de analiza informațiilor
CPAI Consiliul Profes ional al analiștilor de informații
MNIO Modelul Național de Informații Operative
DMAI Direcția Managementul și Analiza Informațiilor
OCTA Evaluarea Amenințărilor Crimei Organizate
NESECRET
NESECRET
139 din 158
BIBLIOGRAFIE
1.Legi și acte normative
1. Consti tuția României, Editura Mo nitorul Oficial, București, 2003
2. Hotărârea Guvernului României Nr. 196 din 17 martie 2005 privind Strategia Ministerului
Administrației și Internelor de realizare a ordinii și siguranței publice, pentru creșterea siguranței
cetățe anului și prevenirea criminalității stradale, Monitorul Oficial Nr. 243 din 23 martie 2005
3. Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului, Anexă la Hotărârea CSAT nr.
36 din 05.04.2002
4. Strategia națională pentru combaterea criminalității orga nizate nr. 2209/09.12.2004 și
Planul de acțiune pentru combaterea crimei organizate, Hotărârea de Guvern nr. 1171/21.09.2005
5. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, Monitorul
Oficial nr. 50/2003
6. Legea nr.123/2 aprilie 2001 privind regimul străinilor în România publicată în Monitorul
Oficial nr.168 din 3 aprilie 2001
7. Legea nr 357/2001 privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 201/2000, pentru crearea
cadrului instituțional în vederea funcționării centrului SECI pentru combaterea criminalității
transfrontaliere;
8. Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane, Monitorul Oficial Nr. 783 din 11.12.2001
9. Legea privind ratificarea statutului Curții penale internaționale, Monitoru l Oficial nr.
211/2002;
10. HCR, La Convention de Genève du 28 juillet 1951 relative au statut des réfugiés. Cinquante
ans après : bilan et perspectives, Bruylant, 2001.
11. H.G. nr. 1357 din 27.11.2002 pentru stabilirea autorităților publice responsabile de
controlul și supravegherea importului, exportului și tranzitului de deșeuri, Monitorul Oficial nr.
893/10.12.2002;
12. H.G. nr. 499 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României, Organizația
Internațională a Poliției Judiciare – Interpol și Centrul Regiona l SECI pentru combaterea
criminalității transfrontaliere, în Monitorul Oficial 354/2002;
13. Cartea Albă a Crimei Organizate și a Corupției, editată de Consiliul Suprem de Apărare al
Țării (C.S.A.Ț.), 1998
14. Convenția pentru prevenirea și reprimarea terorismulu i, Geneva 1937
15. Office on Drugs and Crime din Viena, ONU, Global Ilicit Drug Trends 2003, New York
NESECRET
NESECRET
140 din 158 2. Doctrine, regulamente, manuale, instrucțiuni, rapoarte
1. AJP-01(A), Allied Joint Doctrines, NATO HQ, Brussells, 2001.
2. AJP- 01(B), Allied Joint Doctrines, N ATO HQ, Brussells, 2002.
3. Joint Vision 2010, Department of Defense, Washington DC, 1996
4. Joint Vision 2020, Department of Defense, Washington DC, 2000
5. Agenția Națională Antidrog, Raport Informare 2008
6. Organul Internațional de Control al Stupefiantelor, Rapo rt pentru anul 2008
7. Raportul OIPC, Interpolul și criminalitatea internațională, Editura Ministerului de Interne,
București, 1983
3. Lucrări de autori
1. America Unbound : The Bush Revolution in Foreign Policy (Brookings Institution Press,
2004) d’Ivo H. Daal der et James M. Lindsay
2. Andreescu A.,D.Niță – Analiză psihologică, Editura Timpolis, Timișoara, 1999
3. „Anti – coruption in southeast Europe: first steps and policies”, Southeast european legal
development initiative, 2002
4. Arădăvoicei Gh., Naghi G., Niță D., Sfârșitul terorismului, Editura Antet, 2000
5. Arădăvoaice Gh., Iliescu D., Niță D., Terorism, antiterorism, contraterorism, Editura Antet,
1997
6. Association française po ur les Nations Unies , Bettati, M. , L'ONU et la drogue, Éditions A.
Pedone, Paris, 1995
7. Bădescu Ilie, Dungaciu Dan, Sociologia și geopolitica frontierei, Editura Floa rea Albastră,
București, 1995
8. Bernasconi, P. , Les cahiers de la sécurité intérieure, La criminalité transfrontière:
sophistications financières et faiblesses judiciai res, 1995
9. Bidu I. Crima organizată transfrontalieră – Amenințare la adresa securității internaționale,
Editura A.N.I., București, 2004
10. Bodunescu I., – Flagelul terorismului internațional, Editura Militară, București, 1989
11. Bondon Raymond – Tratat de sociologi e, Editura Humanitas, București 1991
12. Dr. Bondorici Diță, Criminalitatea bancară, Editura Lucman, București, 2005
13. Brezinski Z. – „Europa centrală și de est în ciclonul tranziției”, Editura Diogene, București,
2002
14. Brezinski Z. – „Marea tablă de șah”, Editu ra Univers Enciclopedic, București 2000
15. Brian Fremenatale, Crime and drugs, Paris 2007
16. Bruce Zagaris, The Underground economy, Some Criminal Justice and Legal Perspective,
The Fraser Institute Vancouver, british Columbia, Canada
NESECRET
NESECRET
141 din 158 17. Carp Gh. – Terorismul Inter național, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
București, 2005
18. Cucu Adrian , Economia Subterană, Editura BREN, București, 2003
19. Culda Lucian, Emergența și reproducerea națiunilor, Editura Licorna, 1996
20. Curtis F Jones – Terorismul: cauze și reme dii, Editura Focus Security, 2001
21. Davis E., Lynn, Globalization, Security Implications, Issue Paper, Rand Corporation, Santa –
Monica, California, USA
22. Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II -a, Univers enciclopedic, București, 1996
23. Dufour J. Lo uis, Crizele internaționale de la Beijing,la Kosovo, Editura Corint, București,
2002
24. Frunzeti T., Murețan M., Văduva Gh., Război și Haos, Editura CTEA, București, 2009
25. Francis Fukuyama, The end of history, The National Interest nr.16,1986
26. Fulga Gh. – „România și mediul regional de securitate” – în „Europische Sichorcheit” nr.
4/2005
27. Hedeșiu E. – „Contracararea crimei organizate transfrontaliere”, Editura Universității
Naționale de Apărare, București, 2003
28. Huntington P.S. – „Ciocnirea civilizațiilor și re facerea ordinii mondiale”, Editura Antet, 1998
29. Jean-Christophe, Les discontinuités spatiales, Economica, Géopoche, 1995
30. Jennifer L. Hesterman, Transnational Crime and The Criminal – Terrorist Nexus, Sznergis
and Corporate Trends, The Walker Papers, Maz 200 5,XIII
31. La coopération européenne pour la prévention et la lutte contre la criminalité organisée,
Centre Franco -Autrichien pour le Rapprochement Economique en Europe, 2001
32. Marin Niculae, Managementul proceselor de cooperare internațională pentru combaterea
criminalității organizate și a amenințărilor neconvenționale la adresa securității naționale care se
manifestă în zonele transfrontaliere, teză de doctorat, București, 2006, Biblioteca Universității
Naționale de Apărare
33. Mureșan Liviu, Strategia securității naționale și politica externă după 11septembrie2001,
comunicare științifică 2002
34. Neagoe S., Tender I., Văduva Gh., Istoria grănicerilor și a începutului poliției de frontieră,
Editura Scaiul, București, 2004
35. Neal A. Poland : Terorismul și crima organizat ă, implicații și convergență, Editura Univers
36. Paraniac I., Geantă I., Un atac terorist pentru viitorul Europei, Editura Centrului Tehnic
Editorial al Armatei, București, 2008
37. Parlamentul României, Direcția pentru Informare Parlamentară, Combaterea producer ii,
consumului și traficului de droguri în Uniunea Europeană, Noiembrie 2007
NESECRET
NESECRET
142 din 158 38. Poliția de frontieră română în secolul XXI” – lucrare colectivă, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, 2008
39. Pitulescu I., Al treilea război mondial – Crima organizat ă, Editura National,
București, 1996
40. Prelipceanu D. Toxicomaniile, Tratat de sanatate mintală , vol.1, Editura Enciclopedică,
București 2000
41. Promoting peace. Through Understanding, Centrul European de Studii pentru Securitate –
George C. Marshall
42. Sandu F ., Criminologie teoretică și aplicată, Editura, Universul Juridic, 2005
43. Serge Le Darem Philippe Rose, Cyber -Mafia, Editura Antet, 1998
44. Stoica Ghe. Cătuți C -tin Cristian – Cooperarea polițienească internațională în România,
Editura Paper Print Invest, Bucure ști, 2006
45. Tackrah John Ricard – Enciclopedia terorismului și violenței politice, Editura MAI 1999
46. Terorismul – dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului, Centrul de Studii Strategice, București, 2002
47. Serge Le Darem Philippe Rose -Cyber -Mafia, Editura Antet, 1999
48. Stăncilă L., Factori de risc la adresa securității Românie ,Editura Universității Naționale de
Apărare „Carol I”, București, 2007
49. Steven Sample, Drugs cartels, A Treat To National Security, Alabama, 1998
50. Strategia actualizata pentru reforma instituțională a Ministerului Administrației și Internelor în
perioada 2005 -2007, Ed. M.A.I. București', 2005
51. Suceavă I., Interpol la început de mileniu, Editura Meronia , București 2007
52. Țical George -Marius. Comba terea crimei organizate antidrog. Ed. MAI, 2003
53. Rollie Lai, Terroszists and organized crime join forces -International Herald Tribune
24.05.2005
54. United Nations, International Drug Control Programme , World Drug Report , Oxford
University Press, 1997
55. Văduva Gh., Nori pentru mileniul trei, eseu de geostrategie, Editura Național, 1998
56. Voicu C., Ionescu M., Terorismul aerian, Editura Preuniversitară, București, 2006
57. Zburătură V., Criminalitatea transfrontalieră ca sursă de insecuritate națională în condițiile
globalizării și integrării României în UE, Teză de doctorat 2007
58. Ziegler (Jean), Les nouveaux maîtres du monde, Seuil (Points, [Septembre 2002]
59. Zburătură V., Criminalitatea transfrontalieră ca sursă de insecuritate națională în condițiile
globalizării și integrării României în UE, Teză de doctorat 2007
60. Welingher Deglon, Comparison DSM and ICD110 , London 1997
NESECRET
NESECRET
143 din 158 4. Publicații periodice
1. Gândirea militară românească, 2006 – 2010
2. Buletinul științific al Universității Naționale de Apărare, 2006 -.2010
3. Buletinu l de Informare și Documentare al Ministerului Administrației și Internelor, numerele
din 2005 -2009
4. Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Informare – Documentare , Buletin de
informare și documentare Nr.2(61)2008
5. Impact Strategic, revistă a Cent rului de Studii Strategice de Apărare și Securitate, 2006 -2010
6. Revista de Știință Militară, revistă a Academiri Oamenilor de Știință din România, Secția de
Științe Militare2006 -2010
7. Revista Fundanției Colegiului Național de Apărare, 2006 -2010
8. Revista Teori smul azi, 2007 -2009
9. Colecția “ Statele lumii”, 2006 -2010, Editura Rompres
10. Globalizarea amenințărilor asimetrice necesită intensificarea cooperării în domeniul
„intelligence”, Revista „Imperii” nr. 4/2005
11. Amnesty International, Observation des audiences pub liques de la CRR, Compte -rendu et
recommandations, Oct. 2003
12. Dumitru Popescu – Criminalitatea transfrontalieră, Revista Criminalistica nr. 2/2004
13. International Journal of Comparative Criminology, The cost of globalized crime : new
levels of control, 2001
14. Gazette de la Gendarmerie royale du Canada, L'internationalisation du crime organisé.
Comment les grandes associations criminelles corrompent nos communautés. Dossier, 2004
15. Franccois Misser, “Drogurile – suprimarea flagelului de la rădăcina” Eurinfo, nr. 212 ,
februarie 1997
16. Preston A. The Methadone Briefing, Island Press, London 2006
17. Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Informare – Buletin de informare și
documentare Nr.3(56)2007
18. Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Informare – Documentare , Buletin de
informare și documentare Nr.2(55)2008
19. Ziarul Adevărul, 17.05.2004, Val Vâlcu, Democratizarea heroinei
20. Comisar șef. Nela Ștefănescu Istrte, Controlul crimei organizate și al corupției în sectorul
public, Raport ONU, Buletin de Informare Documentare 2/2007
21. Sinsp. Petrică Mihail Marcoci , Direcția Generală Informații și Protecție Internă ,
Considerații privind particularități ale fenomenului corupției în România, Buletin de Informare
Documentare 4/2005
NESECRET
NESECRET
144 din 158 22. Mr. Filip Nicolae Gherbea, Inspectora tul General al Jandarmeriei Române, Sisteme
moderne de investigare și probare a actelor de corupție în rândul cadrelor militare și a funcționarilor
publici cu statut special, Buletin de Informare Documentare 4/2007
23. SDinsp. Petrică Mihail Marcoci , , Consid erații privind particularități ale fenomenului
corupției în România, BID 4/2007
24. Best Practices in Combating Corruption, OSCE, Semnalări Biroul Informare Documentară
4/2007
25. Best Practices in Combating Corruption, OSCE, Semnalări Biroul Informare Documentar ă
4/2007
26. Rollie Lai – Terroszists and organized crime join forces -International Herald Tribune
24.05.2005
6. Internet
1. National Securitiy Council, International Crime Threat Assesment,
www.terrorism.co m/documents/2006
2. Prof. univ. dr. Dumitru Mazilu, Tratatul de la Lisabona – un pas important în procesul
construcției europene, în dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în revista „Univers
Strategic” nr. 1 din martie 2010, pp. 52 -65, http://iss.ucdc.ro , accesat la 17.10.2010
3. Stratégie européenne de sécurité, Bruxelles, 12.12 2003, p. 5 -6, www.iss -eu.org
4. Oportunites for Coordination Treatment of Drugs Alchool, www.treatment.org/Taps11/html
5. Principes of Drugs Addiction Treatment,
www.nida.gov./PODAT/PODAT/index/html
6. Oportunites for Coordination Trea tment of Drugs Alchool, html Principes of Drugs
Addiction Treatment, www.treatment.org/Taps11/html . 1 www.nida.gov./PODAT/PODAT/index/
7. www.etrane t.fr./boncmd_106237html
NESECRET
NESECRET
145 din 158 Anexa nr. 1
Legea nr. 565/ 2002
Lege nr. 565/ 2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea
trafic ului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor
Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva
traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adop tate la New York la 15
noiembrie 2000
Publicat în M. Of. nr. 813 din 8 noiembrie 2002
Lege pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale
organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea tr aficului de persoane,
în special al femeilor și copiilor, adițional
la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a
Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mar e,
adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate,
adoptate la New York la 15 noiembrie 2000
CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE
împotriva criminalității transnaționale organizate
Organizația Națiunilor Unite
Convenție a națiunilor unite
din 15 noiembrie 2000
împotriva criminalității transnaționale organizat
ARTICOLUL 1
Obiect
Obiectul prezentei convenții este promovarea cooperării în scopul prevenirii și combaterii
mai eficiente a criminalității transnați onale organizate.
ARTICOLUL 2
Terminologie
În sensul prezentei convenții:
a) expresia grup infracțional organizat desemnează un grup structurat alcătuit din trei sau
mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul
săvârșirii uneia ori mai multor infracțiuni grave sau infracțiuni prevăzute de prezenta
convenție, pentru a obține, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material;
b) expresia infracțiune gravă înseamnă un act care cons tituie o infracțiune pasibilă de o
pedeapsă privativă de libertate al cărei maximum nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o
pedeapsă mai grea;
c) expresia grup structurat desemnează un grup care nu s -a constituit la întâmplare pentru a
comite neapăr at o infracțiune și care nu deține neapărat un anumit rol de continuitate sau de
structură elaborată pentru membrii săi;
d) termenul bunuri înseamnă orice fel de bunuri, corporale sau incorporale, mobile ori
imobile, tangibile sau intangibile, precum și actele juridice ori documentele care atestă
proprietatea asupra acestor bunuri sau alte drepturi referitoare la ele;
e) expresia produs al crimei se referă la orice bun care provine direct sau indirect din
săvârșirea unei infracțiuni ori care este obți nut direct sau indirect prin săvârșirea ei;
f) termenii blocare sau sechestru se referă la interdicția temporară a transferului, conversiei,
NESECRET
NESECRET
146 din 158 dispoziției ori circulației de bunuri sau la faptul de a fi asumat temporar paza ori controlul de
bunuri pe baza deciziei unei instanțe sau a unei alte autorități competente;
g) termenul confiscare înseamnă deposedarea permanentă de bunuri, pe baza deciziei unei
instanțe sau a unei alte autorități competente;
h) expresia infracțiune principală înseamnă orice i nfracțiune în urma căreia rezultă un
produs susceptibil de a deveni obiectul unei infracțiuni prevăzute de art. 6 al prezentei
convenții;
i) expresia livrare supravegheată se referă la metoda care constă în permiterea trecerii pe
teritoriul unuia sau ma i multor state a unor expedieri ilicite ori suspecte de a fi ilicite, cu
știrea și sub controlul autorităților competente ale acestor state, în vederea anchetării unei
infracțiuni și identificării persoanelor implicate în săvârșirea ei;
j) expresia orga nizație regională de integrare economică se referă la orice organizație
constituită de state suverane dintr -o regiune dată, căreia statele membre i -au transferat
competențe în ceea ce privește problemele reglementate de prezenta convenție și care a fost
împuternicită în forma cuvenită, conform procedurilor sale interne, pentru a semna, ratifica,
accepta, aproba convenția menționată sau a adera la aceasta; referirile la statele părți din
prezenta convenție sunt aplicabile acestor organizații în limita compet enței lor.
ARTICOLUL 3
Sfera de aplicare
1. Prezenta convenție se aplică, în afară de o dispoziție contrară, anchetelor și urmăririlor
privind:
a) infracțiunile prevăzute la art. 5, 6, 8 și 23 din prezenta convenție; și
b) infracțiunile grave, c um sunt cele prevăzute la art. 2 din prezenta convenție, în cazul în
care aceste infracțiuni sunt de natură transnațională, implicând un grup infracțional organizat.
2. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol, o infracțiune este de natură
transnațională dacă:
a) este săvârșită în mai mult de un stat;
b) este săvârșită într -un stat, dar o parte substanțială a pregătirii, planificării, conducerii sale
sau a controlului său are loc într -un alt stat;
c) este săvârșită într -un stat, dar im plică un grup infracțional organizat care desfășoară
activități infracționale în mai mult de un stat; sau
d) este săvârșită într -un stat, dar are efecte substanțiale într -un alt stat.
ARTICOLUL 4
Protecția suveranității
1. Statele părți își execut ă obligațiile în baza prezentei convenții, într -un mod compatibil cu
principiile egalității suverane și al integrității teritoriale a statelor și cu cel al neintervenției în
afacerile interne ale altor state.
2. Nici o dispoziție a prezentei convenții n u abilitează un stat parte să exercite pe teritoriul
unui alt stat o competență și funcțiuni care sunt rezervate exclusiv autorităților acestui stat de
către dreptul său intern.
ARTICOLUL 5
Incriminarea participării la un grup infracțional organizat
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a atribui
caracterul de infracțiune, dacă a fost săvârșită cu intenție:
a) unuia sau altuia dintre actele următoare sau ambelor, ca infracțiuni distincte de cele care
impli că o tentativă de activitate infracțională ori consumarea acesteia:
(i) faptei de a se înțelege cu una sau mai multe persoane în vederea săvârșirii unei
infracțiuni grave cu un scop legat direct ori indirect de obținerea unui avantaj financiar sau a
altui avantaj material și, când dreptul intern o cere, implicând un act săvârșit de unul dintre
participanți în baza acestei înțelegeri ori implicând un grup infracțional organizat;
NESECRET
NESECRET
147 din 158 (ii) participării active a unei persoane care are cunoștință fie de scopul și de activitatea
infracțională generală a unui grup infracțional organizat, fie de intenția sa de a săvârși
infracțiunile în cauză:
– activităților infracționale ale grupului infracțional organizat;
– altor activități ale grupului infracțional orga nizat, când această persoană știe că
participarea sa va contribui la realizarea scopului infracțional sus -menționat;
b) faptei de a organiza, a conduce, a facilita, a încuraja sau a favoriza prin ajutor ori sfaturi
săvârșirea unei infracțiuni grave impl icând un grup infracțional organizat.
2. Cunoașterea, intenția, scopul, motivarea sau înțelegerea prevăzute la paragraful 1 al
prezentului articol pot fi deduse din circumstanțele de fapt obiective.
3. Statele părți al căror drept intern subordonează stabilirea infracțiunilor prevăzute la lit. a)
(i) a paragrafului 1 al prezentului articol implicării unui grup infracțional organizat veghează
ca dreptul lor intern să prevadă toate infracțiunile grave implicând grupuri infracționale
organizate. Aceste s tate părți, precum și statele părți al căror drept intern subordonează
stabilirea infracțiunilor prevăzute la lit. a) (i) a paragrafului 1 al prezentului articol săvârșirii
unui act în baza înțelegerii aduc această informație la cunoștința secretarului gen eral al
Organizației Națiunilor Unite în momentul în care ele semnează prezenta convenție sau depun
instrumentele lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
ARTICOLUL 6
Incriminarea spălării produsului infracțiunii
1. Fiecare stat pa rte adoptă, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern,
măsurile legislative și alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, când
actul a fost săvârșit cu intenție:
a) (i) schimbării sau transferului de bunuri despre care cel care le desfășoară știe că sunt
produsul infracțiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicită a bunurilor
respective sau de a ajuta orice persoană care este implicată în săvârșirea infracțiunii principale
să se sustragă consecinț elor juridice ale actelor sale;
(ii) disimulării sau deghizării naturii veritabile, a originii, a amplasării, a dispunerii, a
schimbării ori a proprietății de bunuri sau a altor drepturi referitoare la acestea al căror autor
știe că sunt produsul infrac țiunii;
b) și, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:
(i) achiziției, deținerii sau utilizării de bunuri despre care cel care le achiziționează, le deține
ori le utilizează știe, în momentul în care le primește, că sunt prod usul infracțiunii;
(ii) participării la una dintre infracțiunile prevăzute conform prezentului articol sau la orice
altă asociere, înțelegere, tentativă ori complicitate prin furnizarea de asistență, ajutor sau
sfaturi în vederea săvârșirii ei.
2. În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol:
a) fiecare stat parte se străduiește să aplice paragraful 1 al prezentului articol celei mai largi
sfere de infracțiuni principale;
b) fiecare stat parte include în infracțiunile principale toate infracțiunile grave, cum sunt
cele prevăzute la art. 2 al prezentei convenții și infracțiunile prevăzute la art. 5, 8 și 23. Fiind
vorba de statele părți a căror legislație conține o listă de infracțiuni principale specifice, ele
includ în această li stă minimum o categorie completă de infracțiuni legate de grupurile
infracționale organizate;
c) în scopurile lit. b), infracțiunile principale includ infracțiunile săvârșite în interiorul și în
exteriorul teritoriului ce ține de competența statului par te în cauză. Totuși, o infracțiune
săvârșită în exteriorul teritoriului ce ține de competența unui stat parte nu constituie o
infracțiune principală decât atunci când actul corespondent este o infracțiune în baza dreptului
intern al statului în care el a f ost săvârșit și ar constitui o infracțiune în baza dreptului intern al
statului parte care aplică prezentul articol, dacă el a fost săvârșit pe teritoriul său;
d) fiecare stat parte remite secretarului general al Organizației Națiunilor Unite o copie a
legilor sale care dau efect prezentului articol, precum și o copie a oricărei modificări
NESECRET
NESECRET
148 din 158 ulterioare aduse acestor legi sau o descriere a acestor legi și a modificărilor ulterioare;
e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unu i stat parte o cer, se
poate dispune ca infracțiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol să nu se aplice
persoanelor care au săvârșit infracțiunea principală;
f) cunoașterea, intenția sau motivarea, ca elemente constitutive ale unei infrac țiuni
prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol, pot fi deduse din circumstanțele de fapte
obiective.
ARTICOLUL 7
Măsuri de luptă împotriva spălării banilor
1. Fiecare stat parte:
a) instituie un regim intern complet de reglementare și de co ntrol al băncilor și instituțiilor
financiare nebancare, precum și, în caz de nevoie, al altor organisme supuse în mod deosebit
riscului spălării banilor, în limitele competenței sale, în scopul prevenirii și descoperirii
tuturor formelor de spălare a bani lor, regim care pune accentul pe exigențele în materie de
identificare a clienților, de înregistrare a operațiunilor și de declarare a operațiunilor suspecte;
b) se asigură, fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 18 și 27 ale prezentei convenții, c ă
autoritățile administrative, de reglementare, de descoperire și de reprimare și altele,
însărcinate cu lupta împotriva spălării banilor (inclusiv, când dreptul său intern prevede,
autoritățile judiciare), sunt în măsură să coopereze și să schimbe informa ții la nivel național și
internațional, în condițiile definite de dreptul său intern și, în acest scop, are în vedere crearea
unui serviciu de informație financiară care va îndeplini rolul de centru național de colectare,
analiză și difuzare a informațiilo r privind eventuale operațiuni de spălare a banilor.
2. Statele părți au în vedere înfăptuirea unor măsuri realizabile de descoperire și de
supraveghere a circulației transfrontaliere de numerar și de titluri negociabile
corespunzătoare, sub rezerva gar anțiilor permițând asigurarea unei folosiri corecte a
informațiilor și fără să se împiedice în nici un fel circulația capitalurilor licite. Se poate
îndeosebi institui obligația pentru particulari și întreprinderi de a semnala transferurile
transfrontalier e ale unor cantități importante de monedă și titluri negociabile corespunzătoare.
3. În cazul când se instituie un regim intern de reglementare și de control conform
prevederilor prezentului articol și fără a se aduce atingere oricărui alt articol al pr ezentei
convenții, statele părți sunt invitate să ia ca linii directoare inițiativele pertinente luate de
organizațiile regionale, interregionale și multilaterale pentru lupta împotriva spălării banilor.
4. Statele părți se străduiesc să dezvolte și să promoveze cooperarea mondială, regională,
subregională și bilaterală între autoritățile judiciare, serviciile de descoperire și de represiune
și autoritățile de reglementare financiară, în vederea luptei împotriva spălării banilor.
ARTICOLUL 8
Incriminar ea corupției
1. Fiecare stat parte adoptă măsuri legislative și alte măsuri necesare pentru a atribui
caracterul de infracțiune, în cazul când actele au fost săvârșite cu intenție:
a) faptei de a promite, a oferi sau a acorda unui agent public, direc t ori indirect, un avantaj
necuvenit, pentru el însuși sau pentru o altă persoană ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau
de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale oficiale;
b) faptei unui agent public de a solicita sau de a accepta, direct ori indirect, un avantaj
necuvenit, pentru el însuși sau pentru o altă persoană ori entitate, cu scopul de a îndeplini sau
de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale oficiale.
2. Fiecare stat parte ia în con siderare adoptarea de măsuri legislative și alte măsuri necesare
pentru a atribui caracterul de infracțiune faptei prevăzute la paragraful 1 al prezentului articol
care implică un agent public străin sau un funcționar internațional. De asemenea, fiecare st at
parte are în vedere să atribuie caracterul de infracțiune altor forme de corupție.
3. Fiecare stat parte adoptă, de asemenea, măsurile necesare pentru a atribui caracterul de
infracțiune faptei de a se face complice la o infracțiune prevăzută de prez entul articol.
4. În scopurile paragrafului 1 al prezentului articol și al art. 9, termenul agent public
NESECRET
NESECRET
149 din 158 înseamnă un agent public sau o persoană care asigură un serviciu public, așa cum acest
termen este definit în dreptul intern și aplicat în dreptul p enal al statului parte în care persoana
în cauză exercită această funcție.
ARTICOLUL 9
Măsuri împotriva corupției
1. În afara măsurilor menționate la art. 8 al prezentei convenții, fiecare stat parte, după cum
este necesar și în conformitate cu sistem ul său juridic, adoptă măsuri eficiente de ordin
legislativ, administrativ sau altele pentru a promova integritatea și a preveni, a descoperi și a
pedepsi corupția agenților publici.
2. Fiecare stat parte ia măsuri pentru a se asigura că autoritățile sa le acționează în mod
eficient în materie de prevenire, descoperire și reprimare a corupției agenților publici, inclusiv
acordându -le o independență suficientă pentru a împiedica orice influență nepotrivită asupra
acțiunilor lor.
ARTICOLUL 10
Responsabili tatea persoanelor juridice
1. Fiecare stat parte adoptă măsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru
stabilirea răspunderii persoanelor juridice care participă la infracțiuni grave implicând un
grup infracțional organizat și care săvârș esc infracțiunile prevăzute de art. 5, 6, 8 și 23 ale
prezentei convenții.
2. Sub rezerva principiilor juridice ale statului parte, răspunderea persoanelor juridice poate
fi penală, civilă sau administrativă.
3. Această responsabilitate nu exclude ră spunderea penală a persoanelor fizice care au
comis infracțiunile.
4. Fiecare stat parte veghează îndeosebi ca persoanele juridice care răspund conform
prezentului articol să facă obiectul unor sancțiuni eficace, proporționale și de descurajare de
natur ă penală sau nepenală, inclusiv sancțiuni bănești.
ARTICOLUL 11
Urmăriri judiciare, judecată și sancțiuni
1. Fiecare stat parte face ca săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la art. 5, 6, 8 și 23 ale
prezentei convenții să fie pasibilă de sancțiuni ca re țin seama de gravitatea acestei infracțiuni.
2. Fiecare stat parte se străduiește să facă în așa fel încât orice putere judiciară discreționară
conferită de dreptul său intern și aferentă urmăririlor judiciare pornite împotriva indivizilor
pentru inf racțiunile prevăzute de prezenta convenție să fie exercitată în scopul optimizării
eficacității măsurilor de descoperire și de reprimare a acestor infracțiuni, ținând seama în
modul cuvenit de necesitatea de a exercita un efect de descurajare în ceea ce pr ivește
săvârșirea lor.
3. Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 5, 6, 8 și 23 ale prezentei convenții, fiecare stat
parte ia măsurile corespunzătoare conform dreptului său intern și ținând seama în modul
cuvenit de dreptul la apărare, pentru a fa ce în așa fel încât condițiile cărora le sunt
subordonate deciziile de punere în libertate în așteptarea judecății sau a procedurii de apel să
țină seama de necesitatea de a se asigura prezența apărătorului în timpul procedurii penale
ulterioare.
4. Fiecare stat parte se asigură că instanțele judecătorești sau alte autorități competente țin
seama de gravitatea infracțiunilor prevăzute de prezenta convenție atunci când examinează
eventualitatea unei liberări anticipate sau condiționate de persoane recunos cute ca vinovate
pentru aceste infracțiuni.
5. Dacă este cazul, fiecare stat parte stabilește, în cadrul dreptului său intern, o perioadă de
prescripție prelungită în cursul căreia pot fi pornite urmăriri pentru una dintre infracțiunile
prevăzute de pre zenta convenție, această perioadă fiind mai lungă atunci când autorul
prezumat al infracțiunii s -a sustras justiției.
6. Nici o dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere principiului conform căruia
definirea infracțiunilor stabilite conform ace steia și a mijloacelor juridice de apărare
NESECRET
NESECRET
150 din 158 aplicabile, precum și alte principii juridice care guvernează legalitatea incriminărilor țin
exclusiv de dreptul intern al unui stat parte și potrivit căruia infracțiunile respective sunt
urmărite și pedepsite con form dreptului acestui stat parte.
ARTICOLUL 12
Confiscare și sechestru
1. Statele părți adoptă, în măsura posibilităților, în cadrul sistemelor lor juridice naționale,
măsurile necesare pentru a permite confiscarea:
a) produsului infracțiunii prov enit din infracțiunile prevăzute de prezenta convenție sau a
bunurilor a căror valoare corespunde celei a produsului;
b) bunurilor, materialelor și a altor instrumente folosite sau destinate să fie folosite pentru
infracțiunile prevăzute de prezenta con venție.
2. Statele părți adoptă măsurile necesare pentru a permite identificarea, localizarea, blocarea
sau sechestrarea a tot ce este menționat la paragraful 1 al prezentului articol, în scopul
eventualei confiscări.
3. Dacă produsul infracțiunii a fost transformat sau convertit, în parte sau în totalitate, în
alte bunuri, acestea din urmă pot face obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol în
locul și în schimbul acestui produs.
4. Dacă produsul infracțiunii a fost amestecat cu bunuri achi ziționate în mod legal, aceste
bunuri, fără prejudicierea competențelor de blocare sau de sechestrare, pot fi confiscate până
la concurența valorii estimate a produsului cu care a fost amestecat.
5. Veniturile sau alte avantaje obținute din produsul inf racțiunii, bunuri în care produsul a
fost transformat sau convertit ori bunuri cu care a fost amestecat pot, de asemenea, face
obiectul măsurilor prevăzute în prezentul articol, în același mod și în aceeași măsură ca
produsul infracțiunii.
6. În scopuri le prezentului articol și al art. 13, fiecare stat parte împuternicește instanțele
judecătorești sau alte autorități competente să ordone prezentarea ori sechestrarea de
documente bancare, financiare sau comerciale. Statele părți nu pot invoca secretul ban car
pentru a refuza să dea efect dispozițiilor prezentului paragraf.
7. Statele părți pot avea în vedere să ceară ca autorul unei infracțiuni să stabilească originea
licită a produsului prezumat al infracțiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei
confiscări, în măsura în care această exigență este conformă principiilor dreptului lor intern și
naturii procedurii judiciare și a altor proceduri.
8. Interpretarea dispozițiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz să aducă atingere
drepturilor terților de bună -credință.
9. Nici o dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere principiului conform căruia
măsurile care sunt prevăzute în acesta sunt definite și executate conform dreptului intern al
fiecărui stat parte și potrivit dis pozițiilor acestui drept.
ARTICOLUL 13
Cooperarea internațională în scopul confiscării
1. În măsura posibilităților, în cadrul sistemului său juridic național, un stat parte care a
primit de la un alt stat parte, având competența de a investiga o infr acțiune prevăzută de
prezenta convenție, o cerere de confiscare a produsului infracțiunii, bunurilor, materialelor
sau a altor instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenții, care sunt
situate pe teritoriul său:
a) transmite cer erea autorităților competente în vederea pronunțării unei decizii de
confiscare și, în cazul în care aceasta intervine, să fie executată; sau
b) transmite autorităților sale competente, cu scopul de a fi executată în limitele cererii,
decizia de confisc are dată de un tribunal situat pe teritoriul statului parte solicitant, conform
paragrafului 1 al art. 12 al prezentei convenții, în ceea ce privește produsul infracțiunii,
bunurile, materialele și alte instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12, sit uate pe
teritoriul statului parte solicitat.
2. În cazul când o cerere este făcută de un alt stat parte care are competență de a investiga o
NESECRET
NESECRET
151 din 158 infracțiune prevăzută de prezenta convenție, statul parte solicitat ia măsuri pentru a identifica,
a localiza și a bloca sau a sechestra produsul infracțiunii, bunurile, materialele sau alte
instrumente prevăzute la paragraful 1 al art. 12 al prezentei convenții, în vederea unei
eventuale confiscări, fie ordonată de statul parte solicitant, fie ca urmare a unei cere ri
formulate în baza paragrafului 1 al prezentului articol de către statul parte solicitat.
3. Dispozițiile art. 18 al prezentei convenții se aplică mutatis mutandis prezentului articol.
În afara informațiilor prevăzute la paragraful 15 al art. 18, cere rile făcute conform prezentului
articol conțin:
a) în cazul când cererea se referă la lit. a) a paragrafului 1 al prezentului articol, o descriere
a bunurilor care urmează să fie confiscate și o expunere a faptelor pe care se bazează statul
parte solici tant, care să îi permită statului parte solicitat să pronunțe o decizie de confiscare în
cadrul dreptului său intern;
b) în cazul când cererea se referă la lit. b) a paragrafului 1 al prezentului articol, o copie
certificată a deciziei de confiscare dat e de statul parte solicitant, pe care se bazează cererea, o
expunere a faptelor și informațiilor, indicând limitele în care se cere executarea deciziei;
c) în cazul când cererea se referă la paragraful 2 al prezentului articol, o expunere a faptelor
pe care se bazează statul parte solicitant și o descriere a măsurilor solicitate.
4. Deciziile sau măsurile prevăzute la paragrafele 1 și 2 ale prezentului articol sunt luate de
statul parte solicitat, conform dreptului său intern și conform dispozițiilor acestui drept și
potrivit regulilor sale de procedură sau ale oricărui tratat, acord sau aranjament bilateral sau
multilateral care îl leagă de statul parte solicitant.
5. Fiecare stat parte remite secretarului general al Organizației Națiunilor Unite o copie a
legilor și regulamentelor sale care dau efect prezentului articol, precum și o copie a oricărei
modificări ulterioare aduse acestor legi și regulamente sau o descriere a acestor legi,
regulamente și modificări ulterioare.
6. Dacă un stat parte decide să subordoneze adoptarea măsurilor prevăzute la paragrafele 1
și 2 ale prezentului articol existenței unui tratat în materie, el consideră prezenta convenție ca
bază convențională necesară și suficientă.
7. Un stat parte poate refuza să dea curs unei cereri de cooperare în baza prezentului articol
în situația în care infracțiunea la care se referă nu este o infracțiune prevăzută de prezenta
convenție.
8. Interpretarea dispozițiilor prezentului articol nu trebuie în nici un caz să aducă atingere
drepturilor terților de bună -credință.
9. Statele părți au în vedere să încheie tratate, acorduri sau aranjamente bilaterale sau
multilaterale cu scopul de a întări eficacitatea cooperării internaționale instaurate în scopurile
prezentului articol.
ARTICOLUL 14
Dispunerea de produsul infracțiunii sau de bunurile confiscate
1. Un stat parte care confiscă produsul infracțiunii sau bunuri în aplicarea art. 12 sau a
paragrafului 1 al art. 13 al prezentei convenții dispune de acestea conform dreptului s ău intern
și procedurilor sale administrative.
2. În cazul când statele părți acționează la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 13 al
prezentei convenții, ele trebuie, în măsura în care dreptul lor intern le permite și dacă li s -a
adresat o ce rere, să aibă în vedere cu titlu prioritar restituirea produsului infracțiunii sau a
bunurilor confiscate statului parte solicitant, cu scopul ca acesta din urmă să poată indemniza
victimile infracțiunii ori să restituie acest produs al infracțiunii sau ac este bunuri
proprietarilor lor legitimi.
3. În cazul când un stat parte acționează la cererea unui alt stat parte în aplicarea art. 12 și
13 ale prezentei convenții, el poate avea în vedere în mod special să încheie acorduri sau
aranjamente care să prev adă:
a) să depună valoarea acestui produs sau a acestor bunuri ori fondurile provenind din
vânzarea lor sau o parte a acestora în contul stabilit în aplicarea lit. c) a paragrafului 2 al art.
NESECRET
NESECRET
152 din 158 30 al prezentei convenții și la organisme interguvernamentale specializate în lupta împotriva
criminalității organizate;
b) să împartă cu alte state părți, sistematic ori de la caz la caz, acest produs sau aceste
bunuri ori fondurile provenind din vânzarea lor, conform dreptului său intern sau procedurilor
sale a dministrative.
ARTICOLUL 16
Extrădarea
1. Prezentul articol se aplică infracțiunilor prevăzute de prezenta convenție sau în cazurile
în care un grup infracțional organizat este implicat într -o infracțiune prevăzută la lit. a) sau b)
a paragrafului 1 al art. 3, iar persoana care face obiectul cererii de extrădare se află în statul
parte solicitat, cu condiția ca infracțiunea pentru care se solicită extrădarea să fie pedepsită de
dreptul intern al statului parte solicitant și al statului parte solicitat.
2. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracțiuni grave distincte, din care unele
nu sunt prevăzute de prezentul articol, statul parte solicitat poate aplica de asemenea acest
articol acestor ultime infracțiuni.
3. Fiecare dintre infrac țiunile cărora li se aplică prezentul articol este de plin drept inclusă în
orice tratat de extrădare în vigoare între statele părți ca infracțiune al cărei autor poate fi
extrădat. Statele părți se angajează să includă aceste infracțiuni ca infracțiuni al căror autor
poate fi extrădat conform oricărui tratat de extrădare pe care îl vor încheia între ele.
4. Dacă un stat parte care subordonează extrădarea existenței unui tratat primește o cerere
de extrădare de la un stat parte cu care el nu a încheiat u n astfel de tratat, el poate considera
prezenta convenție ca bază legală a extrădării pentru infracțiunile cărora li se aplică prezentul
articol.
5. Statele părți care subordonează extrădarea existenței unui tratat:
a) în momentul depunerii instrumen telor lor de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare
la prezenta convenție comunică secretarului general al Organizației Națiunilor Unite dacă ele
consideră prezenta convenție ca bază legală pentru a coopera în materie de extrădare cu alte
state păr ți; și
b) dacă ele nu consideră prezenta convenție ca bază legală pentru a coopera în materie de
extrădare, se obligă, dacă este cazul, să încheie tratate de extrădare cu alte state părți în scopul
aplicării prezentului articol.
6. Statele părți care nu subordonează extrădarea existenței unui tratat recunosc între ele
infracțiunilor cărora li se aplică prezentul articol caracterul de infracțiune al cărei autor poate
fi extrădat.
7. Extrădarea este subordonată condițiilor prevăzute de dreptul intern al statului parte
solicitat sau de tratatele de extrădare aplicabile, inclusiv, îndeosebi, condițiilor privind
pedeapsa minimă prevăzută pentru a extrăda și motivelor pentru care statul parte poate refuza
extrădarea.
8. Statele părți se străduiesc, sub rezerva dreptului lor intern, să accelereze procedurile de
extrădare și să simplifice exigențele în materie de probe în ceea ce privește infracțiunile
cărora li se aplică prezentul articol.
9. Sub rezerva dispozițiilor din dreptul său intern și a trata telor de extrădare pe care le -a
încheiat, statul parte solicitat poate, la cererea statului parte solicitant și dacă consideră că
există circumstanțe justificative și urgență, să pună în stare de deținere o persoană aflată pe
teritoriul său, a cărei extrăd are este cerută, sau să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a
asigura prezența sa cu ocazia procedurii de extrădare.
10. Un stat parte pe teritoriul căruia se află autorul prezumtiv al infracțiunii, dacă nu
extrădează această persoană pentru infrac țiunea căreia i se aplică prezentul articol pentru
singurul motiv că este unul dintre naționalii săi, este ținut, la cererea statului parte care
solicită extrădarea, de a supune cauza fără întârziere excesivă autorităților sale competente în
scopul urmărir ii. Autoritățile respective decid și conduc urmărirea în același mod ca și pentru
orice altă infracțiune gravă, în baza dreptului intern al acestui stat parte. Statele părți
NESECRET
NESECRET
153 din 158 interesate cooperează între ele, în special în materie de procedură și probe, cu s copul de a
asigura eficiența urmăririlor.
11. Când un stat parte, în baza dreptului său intern, nu este autorizat să extrădeze sau să
predea într -o altă formă pe unul dintre naționalii săi decât dacă este apoi trimis în acest stat
parte pentru a executa pedeapsa pronunțată la terminarea procesului sau a procedurii care se
află la originea cererii de extrădare sau de predare și când acest stat parte și statul parte
solicitant se înțeleg asupra acestei opțiuni și a altor condiții pe care le pot considera
corespunzătoare, această extrădare sau predare condiționată este suficientă în scopurile
executării obligației menționate la paragraful 10 al prezentului articol.
12. Dacă extrădarea, cerută în scopul executării unei pedepse, este refuzată deoarece
perso ana care face obiectul acestei cereri este un național al statului parte solicitat, acesta,
dacă dreptul său intern îi permite, în conformitate cu prevederile acestui drept și la cererea
statului parte solicitant, ia în considerare să dispună el însuși exe cutarea pedepsei care a fost
pronunțată conform dreptului intern al statului parte solicitant sau a restului care a rămas de
executat.
13. Oricărei persoane care face obiectul unei urmăriri pentru una dintre infracțiunile căreia i
se aplică prezentul ar ticol i se garantează un tratament echitabil în toate stadiile procedurii,
inclusiv folosirea tuturor drepturilor și a tuturor garanțiilor prevăzute de dreptul intern al
statului parte pe teritoriul căruia se află.
14. Nici o dispoziție a prezentei conv enții nu trebuie interpretată în sensul creării unei
obligații pentru statul parte solicitat de a extrăda dacă are motive serioase să considere că
cererea a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane din cauza sexului,
rasei, religiei , naționalității, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau că dând curs acestei
cereri s -ar cauza un prejudiciu acestei persoane pentru unul dintre aceste motive.
15. De asemenea, statele părți nu pot refuza o cerere de extrădare pentru singuru l motiv că
infracțiunea este considerată având legătură cu probleme fiscale.
16. Înainte de a refuza extrădarea, statul parte solicitat consultă, în caz de nevoie, statul
parte solicitant cu scopul de a -i oferi toate posibilitățile de a -și prezenta opin iile și de a da
informații în sprijinul afirmațiilor sale.
17. Statele părți se străduiesc să încheie acorduri sau aranjamente bilaterale și multilaterale
pentru a permite extrădarea sau pentru a -i crește eficacitatea.
ARTICOLUL 17
Transferul persoane lor condamnate
Statele părți pot lua în considerare încheierea de acorduri sau aranjamente bilaterale ori
multilaterale referitoare la transferul pe teritoriul lor de persoane condamnate la pedepse cu
închisoarea sau la alte pedepse privative de liberta te ca urmare a infracțiunilor prevăzute de
prezenta convenție, cu scopul ca acestea să își poată executa acolo restul pedepsei.
ARTICOLUL 18
Asistența judiciară
1. Statele părți își acordă reciproc cea mai largă asistență judiciară posibilă cu prileju l
anchetelor, urmăririlor și procedurilor judiciare privind infracțiunile prevăzute de prezenta
convenție, după cum se prevede la art. 3, și își acordă reciproc o asistență similară când statul
parte solicitant are motive rezonabile să presupună că infracț iunea prevăzută la lit. a) sau b) a
paragrafului 1 al art. 3 este de natură transnațională, inclusiv când victimele, martorii,
produsul, instrumentele sau elementele de probă ale acestor infracțiuni se află în statul parte
solicitat și când un grup infracț ional organizat este implicat în acestea.
NESECRET
NESECRET
154 din 158 Anexa nr. 2
Hartă întocmită de autor în urma consultării mai multor
lucrări de specialitate cuprinse în bibliografie.
VARIANTELE RUTELOR DE TRAFIC
NESECRET
NESECRET
155 din 158 Anexa nr. 3
Hartă întocmită de autor în urma consultării mai multor
lucrări de specialitate cuprinse în bibliografie.
NESECRET
NESECRET
156 din 158 Anexa nr. 4
Hartă întocmită de autor în urma consultării mai multor
lucrări de specialitate cuprinse în bibliografie.
NESECRET
NESECRET
157 din 158 Anexa nr. 5
ROMÂNIA RAPORTATĂ LA MIGRAȚIA ILEGALĂ
Hartă întocmită de autor în urma consultării mai multor
lucrări de specialitate cuprinse în bibl iografie.
NESECRET
NESECRET
158 din 158 Anexa nr. 6
RUTELE MIGRAȚIEI ILEGALE(CLANDESTINE)
Hartă întocmită de autor în urma consultării mai multor
lucrări de specialitate cuprinse în bibliografie.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Da Galben Lazar Ref 2 19 Iulie [612793] (ID: 612793)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.