D4562554622d4722c66cfa727c7fe318 [629049]
COJOCARU ADIN-MARIAN
COJOCARU MARILENA
VOLEI
Curs în tehnologie IFR
© Editura Funda ției România de Mâine , 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscut ă de Ministerul Educa ției, Cercet ării, Tineretului
și Sportului prin Consiliul Na țional al Cercet ării Științifice
din Învățământul Superior (COD 171)
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
Volei / Curs în tehnologie IFR/autori: Cojocaru Adin-Marian, Cojocaru Marilena – Bucure ști,
Editura Funda ției România de Mâine , 2012
ISBN 978-973-163-892-8
Reproducerea integral ă sau fragmentar ă, prin orice form ă
și prin orice mijloace tehnice,
este strict interzis ă și se pedepse ște conform legii.
Răspunderea pentru con ținutul și originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCA ȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
COJOCARU ADIN-MARIAN
COJOCARU MARILENA
VOLEI
– Curs în tehnologie IFR –
Realizatori curs în tehnologie IFR
Conf univ. dr. Adin-Marian COJOCARU
Lector univ.dr. Ma rilena COJOCARU
EDITURA FUNDA ȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE
București, 2012
5
CUPRINS
INTRODUCERE ……………………………………………………………………………. 7
Unitatea de înv ățare 1
SCURT ISTORIC
1.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… ……… 9
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………….…. 9
1.3. Con ținutul unit ății de învățare…………………………………………………………………………..…. 10
1.3.1 Apari ția și dezvoltarea jocu lui de vo lei……………………………………………….….. 10
1.3.2. Caracteristicile jo cului de volei…………………………………………………………..…. 18
1.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e………………………………………………………………. 20
Unitatea de înv ățare 2
NOȚIUNI DE BAZ Ă ALE REGULAMENTULUI
2.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… …….…. 24
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………………….…. 25
2.3. Conținutul unit ății de învățare………………………………………………………………………………… 26
2.3.1. Suprafa ța de joc…………………………………………………………………………………………. 26
2.3.2. Liniile terenul ui…………………………………………………………………………………….….. 27
2.3.3. Zone…………………………………………………………………………………………………….… .. 28
2.3.4. Fileul și accesoriile sale………………………………………………………………………….…. 29
2.3.5. Mingea………………………………………………………………………………………………..….. 31
2.3.6. Echipa ………………………………………………………………………………………………….… . 32
2.3.7. Echipamentul…………………………………………………………………………………. ……….… 33
2.3.8. Forma ția de joc…………………………………………………………………………………………. 35
2.3.9. Pozi țiile în teren………………………………………………………………………………………… 36
2.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e…………………………………………………………………. 37
Unitatea de înv ățare 3
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI
3.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… ……….… 42
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare……………………………………………………….… 43
3.3. Conținutul unit ății de învățare……………………………………………………………………………….… 43
3.3.1. Defini ție…………………………………………………………………………………………………….… 43
3.3.2. Generalit ăți………………………………………………………………………………………………….. 44
3.3.3. Sistema tizare………………………………………………………………………………………………. . 45
3.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e……………………………………………………………….… 49
6Unitatea de înv ățare 4
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL
4.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… ……….… 53
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare……………………………………………………….… 53
4.3. Conținutul unit ății de învățare…………………………………………………………………………………. 54
4.3.1. Serviciul de jos din fa ță…………………………………………………………………………….…… 54
4.3.2. Serviciul de sus……………………………………………………………………………………………. 57
4.3.3. Serviciul de sus din s ăritură………………………………………………………………………….… 59
4.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e…………………………………………………………………. 61
Unitatea de înv ățare 5
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – RIDICAREA
5.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… …….…… 64
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………………………. 64
5.3. Conținutul unit ății de învățare…………………………………………………………………………….…… 65
5.3.1. Ridicarea spre înai nte de pe sol………………………………………………………………………. 65
5.3.2. Ridicarea spre îna poi de pe sol ………………………………………………………………………. 67
5.3.3. Ridicarea din s ăritură…………………………………………………………………………………….. 69
5.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e………………………………………………………………..… 71
Unitatea de înv ățare 6
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN ATAC – LOVITURA DE ATAC
6.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… ……….… 74
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare…………………………………………………………. 75
6.3. Conținutul unit ății de învățare……………………………………………………………………………….… 75
6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept sau pe direc ția ela nului………………………………..….. 76
6.3.2. Lovitura de atac pe alte direc ții…………………………………………………………………..….. 80
6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performan țe…………………………………………………… 81
6.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e………………………………………………………………… 83
Unitatea de înv ățare 7
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN AP ĂRARE
7.1. Introducere………………………………………………………………………………………………… …….…… 88
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare………………………………………………………… 88
7.3. Conținutul unit ății de învățare…………………………………………………………………………..……. 89
7.3.1. Preluarea di n serviciu…………………………………………………………………………………… 89
7.3.2. Preluarea din atac………………………………………………………………………………….……… 92
7.3.3. Blocajul…………………………………………………………………………………………….. ….……. 94
7.3.4. Plonjonul…………………………………………………………………………………………… ..……… 98
7.4. Îndrumar pentru veri ficare/autove rificar e…………………………………………………………..……. 104
Răspunsuri la testele de evaluare/autoevaluare ……………………………………………………….….. 107
7
INTRODUCERE
În evoluția sa, jocul de volei a înregistrat preocup ări constante și majore de sporire a
randamentului juc ătorilor, atât prin îmbog ățirea conținutului de ac țiuni din bagajul tehnico-
tactic, cât și prin eficientizarea execu ției procedeelor, apelându-se la toate oportunit ățile și
cuceririle științelor conexe: biomecanic ă, fizică, geometrie, informatic ă. În acest context,
cursul încearc ă să realizeze îmbun ătățirea arsenalului de informa ții și tehnici didactice, din
care să poată selecta pe acelea care ofer ă cele mai sigure șanse de realizare a obiectivelor, în
condițiile concrete în care î și desfășoară activitatea.
În învățământul superior de Educa ție Fizică și Sport, voleiul este o disciplin ă
fundamental ă cuprinsă în planul de înv ățământ, cu un rol deosebit în însu șirea cuno ștințelor
practice de specialitate.
Obiectivele cursului
Cursul de Volei 1
dorește să completeze cuno ștințele viitorului profesor cu un set de
noțiuni teoretice, care s ă fie transformate în abilit ăți practice. Asimilarea no țiunilor practice
de bază și metodologice, de ap licare a elementelor și procedeelor tehnice de c ătre studen ți are
o importan ță deosebită, având în vedere c ă voleiul este o disciplin ă de bază în școală, cu o
activitate practic ă a elevilor și, de asemenea, este una dintre probele olimpice
Pentru studen ți, valorificarea cuno ștințelor de specialitate se concretizeaz ă prin
formarea profilului de executant și demonstrant la disciplina volei, dar și de a preg ăti viitori
elevi în practicarea și înțelegerea acestei discipline.
Inițierea/fixarea deprinderilor specifice jocului de volei (ac țiunile de baz ă) și însușirea
tacticii de joc specifice modelului I de joc (al încep ătorului) reprezint ă primii pa și în inițierea
studentului în jocul de volei.
Competen țe conferite
Cursul dezvolt ă următoarele aptitudini, competen țe:
1. Calitatea de a preg ăti echipe reprezentative la nivelul școlii, în competi țiile școlare.
2. Capacitatea de a preg ăti elevi la nivelul ciclului primar și gimnazial.
Resurse și mijloace de lucru
Cursul dispune de un manual scris, pentru studiul individual al studen ților, precum și
de material publicat pe Internet sub form ă de sinteze, teste de autoevaluare, necesare întregirii
cunoștințelor practice și teoretice în domeniul studiat. În timpul convoc ărilor, în prezentarea
cursului sunt folosite echipamente audiovizuale, metode interactive și participative de
antrenare a studen ților pentru conceptualizarea și vizualizarea practic ă a noțiunilor predate.
8Structura cursului
Cursul este compus din 7 unit ăți de învățare:
Unitatea de înv ățare 1. Scurt istoric (2 ore)
Unitatea de înv ățare 2. Noțiuni de baz ă ale regulamentului jocului de volei (2 ore)
Unitatea de înv ățare 3. Tehnica jocului de volei (2 ore)
Unitatea de înv ățare 4. Tehnica jocului de volei în atac – serviciul (2 ore)
Unitatea de înv ățare 5. Tehnica jocului de volei în atac – ridicarea (2 ore)
Unitatea de înv ățare 6. Tehnica jocului de volei în atac – lovitura de atac (2 ore)
Unitatea de înv ățare 7. Tehnica jocului de volei în ap ărare (2 ore)
Teme de control (TC)
1. Studiu asupra înv ățării voleiului sub forma de joc, la încep ători.
2. Contribu ții la dezvoltarea jocului de volei în zonele rurale.
3. Optimizarea dezvolt ării calităților motrice la copiii care practic ă jocul de volei la
gimnaziu.
4. Locul voleiului în aria curricular ă.
Bibliografie obligatorie
• Cojocaru A., Ioni ță M., – Volei – caiet de lucr ări pracrice, Editura Funda ției România
de Mâine , București, 2005.
• Cojocaru, A., Cojocaru, M., Volei – teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști, 2009.
• Drăgan A., – Volei – no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine , București,
2000.
• Mureșan A., Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2008.
Metoda de evaluare
Examenul final const ă în examinarea. Nota final ă se stabile ște ținându-se cont și de
activitatea și evaluările pe parcurs ale stude ntului, conform cu preciz ările din Programa
analitică și din Calendarul Disciplinei.
9
Unitatea de înv ățare 1
SCURT ISTORIC
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
1.3. Con ținutul unit ății de învățare
1.3.1. Apari ția și dezvoltarea jocului de volei
1.3.2. Caracteristicile jocului de volei
1.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
1.1. Introducere
Putem nota origini ale voleiului înc ă în secolul XVI,
când în Anglia se practica un joc ce implica voleibalarea unui
„balon”, probabil o b ășică de piele, contactul realizându-se cu
brațul protejat de o br ățară de lemn.
O notiță din 1625 men ționează un joc Windblowne
Balones , în care balonul era lovit „dintr-o parte în alta, „uneori
cu mâna, uneori cu piciorul” ( Oxford English Dictionary ).
Același tip de balon era folosit pentru „foot-ball” în
teren deschis.
Lăsând aceste surse nesigure și, după părerea noastr ă,
puțin forțate, speciali știi domenliului recunosc c ă voleiul face
parte dintre sportur ile inventate la sfâr șitul secolului XIX,
alături de baschet și de prima versiune a fotbalului american
1.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare
> cunoașterea modului apari ția jocului de volei;
> cunoașterea răspândirii jocului de volei;
> cunoașterea palmaresului interna țional al voleiului
românesc;
> cunoașterea caracteristicilor jocului de volei.
10Competen țele unității de învățare:
– studen ții se vor familiariza cu o terminologie specific ă
activității de predare;
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor
specifice voleiului;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în fa ța elevilor;
– deprinderea cu o prof esie de top sau executiv ă ce
presupune un ansamblu de te hnici, de priceperi, abilit ăți și un
sistem de rela ții intra și interorganiza țional;
– conștientizarea studentului în ce prive ște faptul c ă se
pregătește pentru o prof esie, o meserie;
– dezvoltarea unor abilita ți de a conduce oameni, a
gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educa ției fizice și sportului;
– arta de a te descurca înt r-un context nou, dat de baza
materială a scolii, care difer ă de la una la alta;
– dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare, conducere,
planificare, control și evaluare;
– dezvoltarea unor abilit ăți de adaptare a activit ății în
funcție de nevoile și dorințele elevilor.
Timpul alocat unit ății: 2 ore
1.3. Conținutul unit ății de învățare
1.3.1. Apariția și dezvoltarea jocului de volei
William G. Morgan (1870-1942), tân ăr instructor
(25 de ani) pentru educa ție fizică la
Colegiul de Administrarea Afacerilor
(Bussiness Administration) din Holyoke, Massachusetts, SUA a decis – în anul 1895 – să găsească o modalitate de exerci țiu fizic
prin care studen ții săi să facă un oarecare
efort dar f ără a transpira (!).
Tânărul Morgan și-a terminat
studiile la Springfield College de la YMCA (Young Men’s Christian Association –
11Asociația Tinerilor Cre știni), unde l-a în tâlnit pe James
Naismith, care în 1891 inventas e jocul de baschet. Dup ă
absolvire, Morgan și-a petrecut primul an la YMCA Auburn
(Maine), iar apoi în timpul ve rii din 1895 s-a mutat la YMCA
Holyoke (Massachusetts), unde a devenit Director de Educa ție
Fizică.
Venirea sa ca director a fost primit ă cu entuziasm și
clasele sale au crescut ca num ăr, dar și-a dat seama c ă avea
nevoie să creeze un anumit num ăr de jocuri recreative, pentru a
avea un program variat. Baschetul care începuse s ă se dezvolte
se pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar s ă realizeze o
alternativ ă mai puțin violent ă pentru membrii care nu mai erau
foarte tineri și ceruseră acest lucru.
La acea dat ă, Morgan nu cuno ștea un joc similar cu
voleiul, din care s ă se inspire. Descriind primele sale
experimente el spunea: „În căutarea unui joc adecvat, m-am
orientat la început spre tenis, dar pentru acesta era nevoie de
rachete, mingii, fileu și alte echipamente, a șa că a fost
eliminat, dar ideea fileului mi s-a p ărut una bun ă”.
A început prin a amesteca elemente din baschet,
baseball, tenis și handbal (versiunea american ă ce implic ă
lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a ap ărut din
dorința domnului Morgan de a cr ea un joc nou pentru clasele
sale de viitori oame ni de afaceri prea pu țin doritori de
practicare a unui sport care s ă implice contact fizic. Noul joc ce
se dorea o activitate recrea țională ușoară a fost denumit
mintonette , cuvânt inexistent în dic ționare, de și are o rezonan ță
franceză.
Morgan a împrumutat fileul de la tenis și l-a ridicat la
înălțimea de 6 picioare și 6 inchi (1,98 cm, peste în ălțimea unui
bărbat de statur ă medie), pe un teren de badminton. Folosind
inițial o minge de tenis lovit ă cu palma apoi camera unei vechi
mingi de baschet, jocul se desf ășura prin venirea la rând a
jucătorilor – ca la baseball. Scopul jocului era ca mingea s ă
atingă podeaua echipei adverse și evitarea ca adversarul s ă
reușească același lucru. Nu exista limite în ceea ce prive ște
numărul de juc ători și a atingerilor mingii.
După exemplul baseball-ului Morgan hot ărăște ca
meciul să dureze 9 „innings” (veniri la rând pentru punerea
mingii în joc prin serviciu – 2 succesive pentru fiecare juc ător),
echipa putând avea între 2 și 25 de juc ători. Câștigătorii erau
cei care acumulau mai multe puncte dup ă cele 9… s ă le zicem
rotații – deși termenul va desemna mult mai târziu ceea ce
înțelegem noi ast ăzi prin folosirea lui. Exista și dribling,
precursorul ridic ării, prin care un juc ător putea s ă se deplaseze
prin teren pân ă în apropierea fileului, p ăstrând mingea în aer
prin loviri succesive.
Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul
Springfield a remarcat c ă jucătorii păreau să voleibaleze min gea
12de o parte și de cealalt ă a fileului și a propus schimbarea
numelui în volley-ball, de la o posibil ă descrierea a scopului
jocului „ to volley the ball back and forth over the net” .
Halstead a motivat propunerea și prin faptul c ă în lumea
sportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea pu țin atenția.
Astfel, pe 7 iulie 1896 se joac ă primul meci de volley-ball, pe
terenul colegiului Springfiel d, între echipa pompierilor ora șului
și cea a func ționarilor prim ăriei și în fața a 29 de directori
pentru educa ție fizică din diferite p ărți ale SUA . În acela și an,
la comanda lui Morgan, firma A.G. Spalding & Brothers produce prima minge special ă pentru noul joc. Ca o remarc ă
privind intui ția inventatorului, d imensiunile, greutatea și
materialul din care era fabricat ă această primă minge difer ă
foarte puțin de cele contemporane.
În anul 1900, W. E. Day modific ă pentru prima dat ă
regulile de desf ășurare a jocului, care sunt acceptate și publicate
de Young Man Christian Associ ation (YMCA): fileul a fost
înălțat la 7 picioare și 6 inci (2,28) iar meciul era câ știgat de
echipa care aduna prima 21 de puncte – un set. În acela și an
Canada este prima țara străină care adopt ă voleiul.
În mod ironic, în primele dou ă decade ale secolului XX,
voleiul câ știgă foarte mult teren mai ales în afara SUA, gra ție
activităților promovate de misiunile organiza țiilor YMCA și
prin intermediului personalului cantonat în diferite baze
militare.
În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofi țer al armatei
americane, Augusto York, ia parte la cea de-a doua interven ție
militară a SUA în insulele Caraibe, iar doi ani mai târziu, în
1908 un absolvent al colegiului Springfield, Hyozo Omori demonstreaz ă noul joc pe terenul YMCA din Tokyo.
În 1911 voleiul ajunge oficial în China, mul țumită lui
Max Exner și J. Howard Crokner și în Filipine unde a fost
importat de Elwood Brown, di rector al YMCA Manila.
Anul 1912
poate fi desemnat anul primei com petiții
13internaționale: jocurile Estului Îndep ărtat (actualele Jocuri
Panasiatice) care s-au desf ășurat la Manila, unde echipele
(Chian, Japonia și Filipine) erau formate din 16 juc ători. De
fapt în Filipine a înflorit cu adev ărat noul joc: pân ă în 1914
existau 5000 de terenuri dedicate în cur țile institu țiilor de
învățământ și pe spațiile pentru petrecerea timpului liber.
Popularitatea noului joc poate fi dedus ă din faptul c ă în
anul 1914 George Fisher, secret ar al oficiului pentru r ăzboi al
YMCA (YMCA War Office) include volleyball-ul în programele recrea ționale și educaționale ale for țelor armate
americane. Din acela și an dateaz ă prima men ționare a unui joc
desfășurat pe plaj ă, meciul demonstrativ desf ășurat în Uruguay.
Din anul 1915 num ărul jucătorilor din teren devine
variabil, între 2 și 6 pentru fiecare echip ă. S-a intodus timpul de
joc și se decide echipa care a pierdut în primul meci s ă aibă
dreptul de a servi prima în meciul urm ător.
Voleiul ajunge în Europa pe plajele Normandy și
Britanny odat ă cu solda ții americani participan ți la primul
război mondial. Popularitatea lui cre ște rapid, în special în țările
estice unde climatul rece f ă
cea sporturile de întrecere foarte
atractive pentru ambele sexe. În Africa jocul ajunge tot în timpul primului r ăzboi mondial, prima țară care-l îmbr ățișează
fiind Egiptul.
Aproximativ în aceea și perioadă ia naștere voleiul pe
plaja (beach volleyball) la Outrigger Canoe Club în Hawai: George David Centre plaseaz ă un fileul pe plaja Waikiki și
astfel se disput ă primul meci.
Gentilețea noului joc dispare în anul 1916 când în
Filipine apare un stil ofensiv de pasare a mingi pe o traiectorie înaltă pentru a fi trimis ă către terenul advers de c ătre un alt
jucător: ridicarea și lovitura de atac. În Statele Unite ale
Americii, Asocia ția Națională a Colegiilor Sportive (NCAA –
National Colle
giate Athletic Associa tion) decide introducerea
14voleiului în programele universitar sportive.
Anul 1917 este un an de cuceriri pentru tân ărul joc:
Italia (jucat pentru prima oar ă la baza american ă aeriană Porto
Corsini – pe locul unde ast ăzi se află palatul sporturilor din
Ravenna), India și Rusia (în ora șele de pe Volga, Gorky,
Kazan, Khabarovsk și chiar Vladivostok). Un an mai târziu
numărul de juc ători în teren este fixat la 6 pentru fiecare echip ă
și în Japonia se desf ășoară primul campionat al liceelor.
Din 1918 voleiul devine pr ogram în tabe rele militare
ale mai multor țări și se editeaz ă primul manual (Athletic
Handbook) destinat responsabililor cu activit ățile sportive și
recreaționale ale armatelor terestre și ale marinei americane.
Generalul Pershing, responsabilul for țelor americane din
străinătate a hot ărât editarea, distribuirea manualului și
asigurarea materialelor. Mai mu lt de 16 000 de mingii de volei
sunt distribuite trupelor americane de peste hotare și se
estimează că în perioada 1918-1919 aproximativ 1 500 000 de
soldați au jucat volei.
Interesant este faptul c ă în 1919 regula privind num ărul
de jucători aflați simultan în teren la o echip ă este modificat ă
local, în China fiecare forma ție având 12 componen ți.
Din 1914, jocul de volei, p ătrunde și pe continentul european
astfel: 1914 – Anglia, 1917 – Fran ța, 1918 – Italia, 1919 –
Cehoslovacia, 1920 – URSS, Țările Baltice, Polonia și
România, 1924 – Spania și Yugoslavia etcZ
De-a lungul timpului, jocul a avut o evolu ție frumoas ă și
datorită preocup ărilor speciali știlor, care au dorit s ă se
stabileasc ă anumite reguli, care s ă-l dinamizeze. Unele dintre
reguli ar fi: apari ția schimb ării jucătorilor pentru a executa
serviciul (rota ție) în anul 1912, fixarea în ălțimii plasei (fileului)
la 2,43 m pentru b ărbați și terminarea setu lui la 15 puncte
(1917), alc ătuirea echipei din 6 juc ători (1918), introducerea
liniei de centru (1921), limitarea jocului în te renul propriu la 3
lovituri (1923).
Din anul 1920 jocul se desf ășoară pe un teren de 30×90
15feets (9x18m) și se permite lovirea mingii cu orice parte a
corpului de deasupra centurii. O inova ție majoră cu implica ții în
dezvoltarea jocului a fost limitarea la 3 a num ărului de lovituri
permise unei echipe.
Anul 1922 este anul apari ției primei federa ții naționale,
cea cehă, repede urmat ă de cea bulgar ă, iar în SUA se disput ă
primul Campionat Na țional YMCA– men ționându-se faptul c ă
au fost admise numai echipele complete. Anul urm ător pe 28
iulie se men ționează primul meci oficial în Rusia, la Moscova,
desfășurat între echipele masculine ale Înaltului colegiu de Art ă
și Teatru (Vhutemas) și Școala Tehnic ă Statală de Cinema
(GTK).
În 1929 are loc prima competi ție interna țională în
Europa (Anglia), competi ție la care particip ă Polonia, S.U.A. și
Franța.
În 1935 la JO de la Berlin se face urm ătorul pas
pentru înfiin țarea federa ției interna ționale de volei.
În anul 1942, moare William G. Morgan la vârsta de
68 de ani. Pe piatra sa de mormânt scrie simplu „Inventatorul voleiului”.
În anul 1947 sunt îndeplinite condi țiile politico-sociale
pentru crearea unei federa ții interna ționale din membrii
fondatori f ăcând parte și România, al ături de Fran ța,
Cehoslovacia, Polonia, Egipt, It alia, Olanda, Belg ia, Portugalia,
Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai și Iugoslavia. Principalele
îndatoriri ale noului for au fost standardizarea regulilor de joc și
organizarea competi țiilor interna ționale. Chiar un an mai târziu
regulile au fost rescrise pentru a ajuta interpretarea lor. Congresul a ales pre ședinte FIVB în persoana francezului Paul
Libaud și a unificat regulile de joc.Asupra unui paragraf s-au
purtat mai multe discu ții dar pân ă la urmă s-a ajuns la o
interpretare clar ă: fiecare juc ător trebuie s ă se afle în spa țiul său
de
joc înainte ca serviciul s ă fie executat de un jucător al
16echipei adverse. De asemenea, s-a eliminat posibilitatea ca o
echipă să puncteze pe servic iul adversarului și s-a stabilit c ă
mingea lovit ă simultan de doi juc ători să fie considerat ă o
singură lovitură pentru echipa lor.
1948 este anul în care are loc primul contact al FIVB
cu Comitetul Olimpic Interna țional pentru includerea jocului de
volei în programul olimpic. Abia în 1957, cu prilejul celei de-a
53-a sesiune a CIO, la turneul demonstrativ ce a avut loc la Sofia, jocul de volei a fost inclus în programul jocurilor olimpice din 1964 de la Tokio.
Congresul din 1953, organizat în România a adus
îmbunătățiri substan țiale regulilor și s-a dat mare avantaj
atacului, ceea ce a dus la cre șterea spectaculozit ății și fanteziei.
Acest lucru a dus la modific ări în timp a unor reguli care s ă
întărească apărarea, și anume: juc ătorul care efectueaz ă blocaj
și este atins de minge, poate in terveni din nou în cadrul celor
trei lovituri (1962), iar în 1964 s-a permis introducerea mâinilor
peste fileu la blocaj, tran sformând blocajul într-o ac țiune
ofensivă, agresivă. În 1974 s-a mai introdus înc ă o lovitur ă la
blocaj (4 lovituri) în cazul când mingea r ămâne în terenul
blocajului etc.
Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul p ătrunde
pe teritoriul române sc, introdus ce solda ții americani.
În 1921 se desf ășoară primul campionat
școlar cu
participarea echipelor liceel or Matei Basa rab, Dimitrie
Cantemir, Spiru Haret, Mi hai Viteazu, Gheorghe Laz ăr,
Gheorghe Șincai și Școlii Superioare de Comer ț.
Anul 1931 reprezint ă înființarea Federa ției Române de
Baschet și Volei. Acum are loc primul campionat cu echipe din
Muntenia, iar un an mai târziu are loc și un campionat feminin,
dar cu echipe tot dintr-o anumit ă zonă a țării.
În 1949 se desf ășoară primul Campionat na țional
masculin și la un an 1950 și unul feminin.
Primul Campionat na țional organizat sub form ă de
divizie are loc în 1954, iar în anul 1955 se înfiin țează
Campionatul na țional de juniori. Tot în acest an (1955),
România organizeaz ă pentru prima dat ă o competi ție
internațională (C.E.), unde România se claseaz ă pe locul 2 M și
4 F.
În 1958 se constituie ca organ juridic Federa ția
Română de Volei.
17
Palmares interna țional
Competiția Anul – Locul Loc ocupat
J.O. 1964 Tokio M – loc 4
1972 Munchen M – loc 5
1980 Moscova M – loc 3
C.M. 1949 Cehoslovacia M – loc 4
1952 URSS M – loc 4
1956 Fran ța M – 2
1960 Brazilia M – loc 3
1962 URSS M – loc 3
1966 Cehoslovacia M – loc 2
1970 Bulgaria M – loc 7
1974 Mexic M – 6
1978 Italia M – 13
1982 Ar gentina M – 13
1994 Brazilia F – 13-16
200 Germania F – 13-16
C.E. 1949 Cehoslovacia F – 4
1950 Bulgaria M – loc 5
1951 Fran ța M – loc 4
1955 România M – loc 2
1958 Cehoslovacia M – loc 2
1963 România M – loc 1
1971 Milano M – loc 3
1979 Fran ța M – loc 7
1981 Bulgaria M – loc 5
1983 R.D.German ă M – loc 8
1985 Olanda M – loc 8
1987 Bel gia M – loc 10
18 F – loc 8
1989 R.F.German ă F – loc 4
1991 Italia F – loc 6
1993 Cehia F – lo 12
1995 Grecia M – loc 12
1997 Olanda
1997 Cehia M – loc 11
F– loc 12
1999 Italia F – loc 6
2001 Bulgaria F – loc 7
2003 Turcia F – loc 8
2005 Croa ția F – loc 12
2011 – Serbia F – loc 13
În încheierea acestei incursiuni în istoria jocului de
volei, trebuie s ă remarc ăm popularitatea și evoluția
spectaculoas ă a acestuia: la olimpiada de la Sydney, în anul
2000, s-a clasat pe locul 5 în topul totalului orelor de difuzare
media, fiind dep ășit de baschet cu numai 3 ore.
1.3.2. Caracteristicile jocului de volei
Voleiul este un joc sportiv în care cele dou ă echipe au
posibilitatea de a ac ționa cu mâna liber ă asupra mingii, sub
formă de lovire sau respingere, f ără a fi împiedica ți de către
adversari în timpul desf ășurării fazei.
Voleiul este un joc sportiv practicat de mai mul ți sportivi
( în num ăr de 6), reuni ți într-o echip ă, ceea ce-i confer ă
caracterul de joc colectiv și care prin ac țiuni individuale și
colective urm ăresc câștigarea punctului și a serviciului sau
câștigarea punctului prin p ăstrarea serviciului.
Echipele sunt desp ărțite de fileu, iar în teren fiecare
jucător, după terminarea unei faze de joc, schimb ă zonele într-o
rotație specific ă (în sensul acelor de ceasornic) și strictă,
impusă prin regulament, ceea ce a dus la formarea unor juc ători
compleți și complec și, cu o preg ătire multilateral ă specifică
atacului și apărării.
19Plecând de la descrierea voleiul ui de la înce puturile sale
to volley the ball back and forth over the net, găsim o alt ă
caracteristic ă, respingerea mingii, neexistând momentul de
ținere a mingii. Deci în volei timpul de reac ție este scurt, la fel
momentul de gândire și de răspuns. Acest lucru duce la o
îndemânare deosebit ă, datorită faptului c ă jucătorii trebuie s ă
transmită mingea precis partenerului de joc. Toate acestea pe un
suport de deprinderi motrice de baz ă, manifestate într-o
combinație specific ă, datorate faptului c ă deplasările sunt
scurte, cu multe schimb ări de direc ție și efectuate într-un spa țiu
restrâns, f ără a reține mingea și transmițând-o prin respingere.
Manifestarea îndemân ării în cadrul mijloacelor tehnico-
tactice, trebuie s ă se facă cu o anumit ă viteză ce trebuie s ă aibă
la bază forță și rezistență.
O altă caracteristic ă a jocului de volei este faptul c ă în
organizarea jocului într-un teren nu sunt permise mai mult de
trei lovituri a mingii sau patru lovituri (când mingea atinge blocajul, juc ătorii echipei respective mai au dreptul la înc ă trei
lovituri), fa ță de alte jocuri unde trecerea din atac în ap ărare
este condi ționată de timp.
Voleiul se joac ă pe puncte și seturi, iar înving ătoarea
setului este aceea care a acumu lat prima 25 de puncte sau
diferență de 2 puncte ( 26-24 etc.) în primele IV seturi iar în
setul V, 15 puncte sau diferen ță de 2 puncte și apoi
câștigătoarea meciului este aceea care și-a trecut în cont trei
seturi câștigate.
Punctele se realizeaz ă în sistemul TIE-BREAK, fiecare
acțiune câștigată constituie un punct.
Astfel, durata unui joc variaz ă între 50 – 120 min.
Rezumând cele prezentate, principalele caracteristici
generale al jocului de volei ar fi:
1. Accesibilitatea este reprezentat ă prin num ăr redus de
reguli, de elemente și procedee tehnice, tactice; se
poate practica la orice vârst ă; cere un echipament
sumar și puțin costisitor; necesit ă instalații puține
(2 stâlpi, un fileu ); o minge.
2. Variabilitatea la efort – juc ătorii necesit ă o pregătire
multilateral ă datorită numărului mare s ărituri, prin
deplasări rapide și scurte, prin procedee acrobatice
efectuate pentru recuperarea mingilor în ap ărare.
3. Obligativitatea rota ției.
4. Mingea nu trebuie s ă cadă în terenul propriu și
trebuie trimis ă peste fileu prin maxim trei lovituri
sau patru în anumite condi ții prevăzute de
regulament.
201.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 1
Tânărul Morgan și-a terminat studiile la Springfi eld College de la YMCA (Young
Men’s Christian Association – Asocia ția Tinerilor Cre știni), unde l-a în tâlnit pe James
Naismith, care în 1891 invent ase jocul de baschet.
Venirea sa ca director a fost primit ă cu entuziasm și clasele sale au crescut ca num ăr,
dar și-a dat seama c ă avea nevoie s ă creeze un anumit num ăr de jocuri recreative, pentru a
avea un program variat. Baschetul care începuse s ă se dezvolte se pare c ă prinsese la cei
tineri, dar era necesar s ă realizeze o alternativ ă mai puțin violent ă pentru membrii care nu mai
erau foarte tineri și ceruseră acest lucru.
A început prin a amesteca elemente din baschet, baseball, tenis și handbal (versiunea
americană ce implic ă lovirea unei mingi mici cu palma). Aceasta decizie a ap ărut din dorin ța
domnului Morgan de a crea un jo c nou pentru clasele sale de viitori oameni de afaceri prea
puțin doritori de practicare a unui sport care s ă implice contact fizic. Noul joc ce se dorea o
activitate recrea țională ușoară a fost denumit mintonette , cuvânt inexistent în dic ționare, de și
are o rezonan ță franceză.
Mai târziu, profesorul Alfred T. Halstead de la Colegiul Springfield a remarcat c ă
jucătorii păreau să voleibaleze mingea de o parte și de cealalt ă a fileului și a propus
schimbarea numelui în volle y-ball, de la o posibil ă descrierea a scopului jocului „ to volley the
ball back and forth over the net” . Halstead a motivat propunerea și prin faptul c ă în lumea
sportului un nume ca mintonette (!) va atrage prea pu țin atenția.
În anul 1900, W. E. Day modific ă pentru prima dat ă regulile de desf ășurare a jocului.
În 1906 voleiul ajunge în Cuba când un ofi țer al armatei americane, Augusto York, ia
parte la cea de-a doua interven ție militară a SUA în insulele Caraibe.
Popularitatea noului joc poate fi dedus ă din faptul c ă în anul 1914 George Fisher,
secretar al oficiului pentru r ăzboi al YMCA (YMCA War Offi ce) include volleyball-ul în
programele recrea ționale și educaționale ale for țelor armate americane.
Anul 1922 este anul apari ției primei federa ții naționale, cea ceh ă, repede urmat ă de
cea bulgar ă, iar în SUA se disput ă primul Campionat Na țional YMCA– men ționându-se
faptul că au fost admise numai echipele comp lete. În 1929 are loc prima competi ție
internațională în Europa (Anglia), competi ție la care particip ă Polonia, S.U.A. și Franța.
În anul 1947 sunt îndeplinite condi țiile politico-sociale pentru crearea unei federa ții
internaționale din memb rii fondatori f ăcând parte și România, al ături de Fran ța, Cehoslovacia,
Polonia, Egipt, Italia, Olanda, Belgia, Portugalia, Turcia, Brazilia, SUA, Uruguai și
Iugoslavia.
Pe plan intern, 1920 este anul în care voleiul p ătrunde pe terito riul românesc,
introdus ce solda ții americani.
În 1921 se desf ășoară primul campionat școlar cu participarea echipelor liceelor
Matei Basarab, Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Mihai Viteazu, Gheorghe Laz ăr, Gheorghe
Șincai și Școlii Superioare de Comer ț.
21 Anul 1931 reprezint ă înființarea Federa ției Române de Baschet și Volei. Acum are
loc primul campionat cu echipe din Muntenia, iar un an mai târziu are loc și un campionat
feminin, dar cu echipe tot dintr-o anumit ă zonă a țării.
Rezumând principalele caracteristici generale al jocului de volei putem enumera:
1. Accesibilitatea este reprezentat ă prin num ăr redus de reguli, de elemente și
procedee tehnice, tactice; se poate practica la orice vârst ă; cere un echipament
sumar și puțin costisitor; necesit ă instalații puține ( 2 stâlpi, un fileu ); o minge.
2. Variabilitatea la efort – juc ătorii necesit ă o pregătire multilateral ă datorită
numărului mare s ărituri, prin deplas ări rapide și scurte, prin procedee acrobatice
efectuate pentru recuperarea mingilor în ap ărare.
3. Obligativitatea rota ției.
4. Mingea nu trebuie s ă cadă în terenul propriu și trebuie trimis ă peste fileu prin
maxim trei lovituri sa u patru în anumite condi ții prevăzute de regulament.
Concepte și termeni de re ținut
Joc; istoric; palmares.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Cine a inventat jocul de volei?
2. Care a fost scopul apari ției jocului de volei?
3. Când a ap ărut voleiul în țara noastr ă?
4. Care sunt caracteristic ile jocului de volei?
22
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Când a fost notificat ă apariția unui joc asem ănător voleiului?
a) 1895;
b) 1625; c) 1931.
2. Morgan a împrumutat fileul de la tenis și l-a ridicat la în ălțimea de:
a) 7 picioare și 6 inchi;
b) 6 picioare și 6 inchi;
c) 8 picioare și 8 inchi.
3. Cine a denumit prima data jocul volleyball?
a) W.E. Day;
b) W. Morgan;:
c) A. T. Halstead.
4. Când apare voleiul în România?
a) 1911;
b) 1920; c) 1931.
5. Care este caracteristica cea mai important ă a jocului de volei?
a) Rotația în teren;
b) Respiungerea mingii; c) Accesibilitatea.
6. Care sunt pricipalele caracteristici ale jocului de volei?
a) Acccesibilitatea, variabilitatea la efort, rota ția în teren, împiedicarea c ăderii migii
în terenul propriu;
b) Organizarea celor trei lovituri în teren, acccesibilitatea, vari abilitatea la efort,
rotația în teren;
c) Rotația în teren, respingerea mingii, accces ibilitatea, variabilitatea la efort.
23
Bibliografie obligatorie
1. Bâc, O., (1999) – Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005) – Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției România
de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Ioni ță, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie , Editura Funda ției
România de Mâine , București.
4. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
5. Drăgan, A.(2000) – Volei, no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
6. Mureșan, A (2008) – Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
7. www.fivb.org
24
Unitatea de înv ățare 2
NOȚIUNI DE BAZ Ă ALE REGULAMENTULUI
Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
2.3. Con ținutul unit ății de învățare
2.3.1. Suprafa ța de joc
2.3.2. Liniile terenului 2.3.3. Zone 2.3.4. Fileul și accesoriile sale
2.3.5. Mingea 2.3.6. Echipa 2.3.7. Echipamentul 2.3.8. Forma ția de joc
2.3.9. Pozi țiile în teren
2.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
2.1. Introducere
Voleiul este unul dintre cel e mai populare sporturi, atâ t
din punct de vedere competitiv cât și recreațional. Este rapid,
senzațional, cu ac țiuni explozive. Voleiul este alc ătuit din mai
multe elemente suprapuse, a c ăror complementaritate îl fac unic
printre celelalte sporturi:
Serviciul Pasare ( ridicare) Rota ția
Puterea săriturii Ac țiune exploziv ă
Atacul Jocul de echip ă Terenuri Ap ărare
desp ărțite
În ultimii ani FIVB (Federa ția Interna țională de Volei) a
făcut mari eforturi s ă adapteze jocul unui public modern. Textul
25acestor reguli a fost realizat pentru un public divers: juc ători,
antrenori, arbitri, observa tori sau comentatori pentru
următoarele motive:
¾ înțelegerea regulilor permite un joc mai bun, în
acest fel antrenorii putând crea tactici și structuri mai bune
ale echipei în ap ărare, permi țând jucătorilor să-si arate
adevărata valoare;
¾ înțelegerea rela țiilor dintre reguli permite oficialilo r
să ia decizii corecte.
2.2. Obiectivele și competen țele unității de
învățare
Obiectivele unit ății de învățare
> cunoașterea suprafe ței de joc;
> cunoașterea dimensiunilor zonelor;
> cunoașterea fileului și accesoriilor sale;
> cunoașterea pozi țiilor în teren.
Competen țele unității de învățare:
– studen ții se vor familiariza cu o terminologie specific ă
activității de predare;
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelo r
specifice voleiului;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confer e
calitatea de bun demonstrant în fa ța elevilor;
– deprinderea cu o profes ie de top sau executiv ă ce
presupune un ansamblu de te hnici, de priceperi, abilit ăți și un
sistem de rela ții intra și interorganiza țional;
– conștientizarea studentului în ce prive ște faptul c ă se
pregătește pentru o prof esie, o meserie;
– dezvoltarea unor abilita ți de a conduce oameni, a
gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a
obiectivelor generale ale educa ției fizice și sportului;
– arta de a te descurca în tr-un context nou, dat de baz a
materială a scolii, care difer ă de la una la alta;
– dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare, conducere,
planificare, control și evaluare;
– dezvoltarea unor abilit ăți de adaptare a activit ății în
funcție de nevoile și dorințele elevilor.
26
Timpul alocat unit ății: 2 ore
2.3. Conținutul unit ății de învățare
Reguli privind jocul de volei
Voleiul se desf ășoară pe baza unui regulament al jocului
aprobat de Federa ția Interna țională de Volei (FIVB), la care
aderă toate Federa țiile Naționale.
2.3.1 Suprafa ța de joc
Suprafața de joc include terenul de joc și zona liber ă. Ea
trebuie să fie dreptunghiulara și simetrică.
Suprafața de joc este volumul de deasupra suprafe ței de
joc, unde se realizeaz ă toate ac țiunile tehnico-tactice ale
jocului.
Dimensiuni Terenul de joc este un dreptunghi m ăsurând 18 x 9 m,
înconjurat de o zon ă liberă având o l ățime de minimum 3 m pe
toate laturile.
Spațiul de joc liber este spa țiul situat deasupra suprafe ței
de joc si trebuie s ă fie liber de orice obstacol. Spa țiul de joc
liber trebuie s ă aibă o înălțime de minimum 7 m de la suprafa ța
de joc.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, zon a
liberă trebuie s ă măsoare minimum 5 m de la liniile laterale și
minimum 8 m de la liniile de fund. Spa țiul de joc liber trebuie
să măsoare minimum 12 m de la suprafa ța de joc.
27
Suprafața de joc
Suprafața trebuie s ă fie plană, orizontal ă și uniform ă. Ea nu
trebuie să prezinte vreun pericol de r ănire pentru juc ători. Este
interzis să se joace pe suprafe țe cu asperit ăți sau alunecoase.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, se vo r
autoriza numai suprafe țele din lemn sau sintetice. Orice suprafa ță
trebuie să fie în prealabil omologat ă de FIVB.
În sală, suprafața terenului de joc trebuie s ă aibă o culoare
deschisă.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, liniile
trebuie să aibă culoarea alb ă. Terenul de joc și zona liber ă trebuie
să aibă obligatoriu alte culori, diferite între ele.
Pentru terenurile în aer liber este autorizat ă o pantă de
scurgere a apei de 5 mm pe metru. Liniile terenului constituite din
materiale solide sunt interzise.
În prezent voleiul se joac ă în exclusivitate în s ăli. Există
însă competiții, în care se poate juca pe nisip, volei pe nisip
(beach volleyball) sau pe iarb ă (park volleyball), dar acestea sunt
sporturi derivate voleiului.
A fost o perioad ă cuprinsă între anii 1950-1980, când s- a
dezvoltat voleiul în aer liber. Se desf ășurau competi ții la toate
nivelurile pe zgur ă.
2.3.2. Liniile terenului
Toate liniile au o l ățime de 5 cm. Liniile trebuie s ă aibă o
culoare deschis ă și diferită de culoarea solului și de a oric ăror alte
linii trasate.
Liniile de delimitare sunt liniile laterale și cele dou ă linii de
fund, care delimiteaz ă terenul de joc. Atât liniile laterale cât și
liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de joc.
Linia de centru este axa liniei de centru, care împarte
terenul de joc în dou ă terenuri egale m ăsurând 9 x 9 m fiecare.
Totusi întreaga l ățime a liniei de centru este considerat ă ca
aparținând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se
întinde pe sub fileu între liniile laterale.
Linia de atac – în fiecare teren exist ă o linie de atac, a c ărei
margine dinspre linia de fund este trasat ă la 3 m fa ță de axa liniei
de centru, marcând astfel zona de atac.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, linia de
atac este prelungit ă dincolo de liniile laterale cu cinci linii scurte
de 15 cm lungime și 5 cm lățime, trasate la 20 cm una fa ță de
cealaltă, pe o lungime total ă de 1,75
În sală, liniile terenului sunt marcate cu vopsea, iar pe
zgură sunt trasate cu var sau ipsos. Foarte important este faptul c ă
este interzis ă marcarea lor cu materiale solide (lemn, metal,
cărămidă etc), pentru a evita accident ările.
28
2.3.3. Zone
Zona de atac În fiecare teren, zona de atac este prima zon ă de lângă fileu,
delimitată de axa liniei de centru și de marginea dinspre linia de
fund a liniei de atac.
Zona de atac este considerat ă ca fiind prelungit ă dincolo de
liniile laterale pân ă la capătul zonei libere.
Zona de serviciu Zona de serviciu es te zona de 9 m l ățime situat ă în spatele
liniei de fund (linia de fund nu este inclus ă în zona de serviciu).
Zona este delimitat ă lateral prin dou ă linii scurte, fiecare
având 15 cm lungime, trasate la 20 cm în spatele liniei de fund și
în prelungirea liniilor laterale. Aceste dou ă linii scurte sunt
incluse în l ățimea zonei de serviciu.
În adâncime, zona de se rviciu se întinde pân ă la limit
a
zonei libere
Zona de înlocuiri
Zona de înlocuiri este delimitat ă de prelungirea ambelo
r
linii de atac pân ă la masa scorerului.
Zona de înc ălzire
Pentru competi țiile modiale și oficiale ale FIVB, zonele de
încălzire, măsurând aproximativ 3 x 3 m, sunt situate în ambele
colțuri ale suprafe ței de joc, lateral fa ță de băncile de rezerve, în
afara zonei libere.
Zona de pedeaps ă
O zonă de pedeaps ă, care măsoară aproximativ 1 x 1 și este
echipată cu două scaune, este localizat ă în aria de control (definit ă
în diagrame) dincolo de prelung irea liniei de fund. Ea poate fi
delimitată cu o linie ro șie de 5 cm l ățime. Fiecare teren are câte o
zonă de pedeaps ă.
29
2.3.4. Fileul și accesoriile sale
Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de
centru. Marginea sa superioar ă trebuie s ă fie plasat ă la înălțimea
de 2,43 m pentru b ărbați și 2,24 pentru femei.
Înălțimea fileului este m ăsurată la centrul terenului de joc.
Cele dou ă extremit ăți ale fileului (deasupra liniilor laterale)
trebuie să fie exact la aceea și înălțime și nu trebuie s ă depășească
cu mai mult de 2 cm în ălțimea oficial ă.
Fileul măsoară 1 m pe l ățime și 9,50 m pân ă la 10 m în
lungime (cu 25 pân ă la 50 cm pe fiecare parte lateral ă). El este
alcătuit din ochiuri p ătrate cu latura de 10 cm, confec ționate din
sfoară de culoare neagr ă.
La marginea superioar ă, o bandă din pânz ă albă, răsfrântă
pe fiecare parte a fileului pe o lățime de 7 cm, este cusut ă pe toată
30lungimea sa. Fiecare cap ăt al benzii are o gaur ă prin care trece o
sfoară pentru prinderea de stâlpi și menținerea înălțimii fileului
întins.
Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru
prinderea fileului de stâlpi și menținerea marginii sale superioare
întinsă.
La partea inferioar ă a fileului este o alta band ă orizontal ă,
de 5 cm la țime, similar ă cu banda superioar ă, prin care trece o
sfoară. Această sfoară croșetează de-a lungul ochiurilor pentru
prinderea de stâlpi și menținerea întins ă a părții inferioare a
fileului.
Benzi laterale
Două benzi albe sunt fixate vertical pe fileu deasupr a
fiecărei linii laterale.
Ele măsoară 5 cm pe l ățime și 1 m în lungime și sunt
considerate ca f ăcând parte din fileu.
Antene Antena este o tij ă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime
și 10 mm în diametru. Ea este confec ționată din fibră de sticlă sau
dintr-un alt material similar.
Câte o anten ă este prins ă la marginea exterioar ă a fiecărei
benzi laterale. Antenele sunt plasate in opozi ție de o parte si de
alta a fileului.
31Partea superioar ă a antenei dep ășește fileul cu 80 cm și este
marcată cu benzi de 10 cm, vopsite în culori contrastante, de
preferință alb și roșu.
Antenele sunt considerate ca f ăcând parte din fileu și
delimiteaz ă lateral spa țiul de trecere.
Stâlpii Stâlpii de sus ținere a fileului trebuie plasa ți la o distan ță de
0,50 m pân ă la cel mult 1,00 m de fiecare linie lateral ă. Ei au o
înălțime de 2,55 m și este de preferat s ă fie reglabili.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, stâlpii
trebuie plasa ți la 1 m dep ărtare de liniile laterale.
Stâlpii trebuie s ă fie rotunzi și netezi și să fie fixați la sol.
Fixarea stâlpilor cu ajutorul cablurilor este interzis ă. Toate
amenajările care prezint ă un pericol sau care incomodeaz ă trebuie
să fie eliminate.
Echipament complementar
Tot echipamentul complementar este impus prin
reglement ările emise de FIVB.
Acest echipament adi țional esta format din:
¾ băncile pentru echipe,
¾ masa scorerului,
¾ scaunul primului arbitru,
¾ instrumentul pentru m ăsurarea în ălțimii fileului,
¾ manometrul pentru verificarea presiunii mingilo
r
pentru meci,
¾ o pompă,
¾ un suport pentru 5 mingi de joc,
¾ tabela manual ă de scor,
¾ plăcuțe numerotate de la 1-18 pentru înlocuiri,
¾ 6 teuri pentru șters podeaua (de 1 m l ățime)
¾ 8 șervete pentru ștergători rapizi.
2.3.5. Mingea
Mingea trebuie s ă fie sferic ă, având o anvelop ă flexibilă de
piele sau piele sintetic ă prevăzută în interior cu o camer ă din
cauciuc sau alt material asem ănător.
Mingea poate avea o singur ă culoare deschis ă sau o
combinație de culori.
Materialul sintetic și combina ția de culori a mingilo r
folosite în competi țiile oficiale trebuie s ă fie conform
standardelor FIVB.
Circumferin ța sa trebuie s ă fie cuprins ă între 65 și 67 cm și
greutatea între 260 și 280 g.
32
Presiunea interioar ă trebuie să fie de la 0,300 pân ă la 0,325
kg/cm2 (4,26 pân ă la 4,61 psi), ( 294,3 pân ă la 318,82 mbar sau
hPa).
Toate mingile utilizate într-un meci trebuie s ă aibă aceleași
caracteristici de circumferin ță, greutate, presiune, model, culoare
etc.
În competi țiile oficiale ale FIVB – mondiale, europene, c a
și în competi țiile naționale trebuie s ă se joace cu mingi aprobate
de FIVB sau cu alte tipuri de mingi, dac ă există o înțelegere
prealabilă cu FIVB.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB trebuie s ă
fie utilizate trei mingi. În acest caz, șase culegători de mingi vor fi
plasați astfel: câte unul în dreptul fiec ărui colț al zonei libere și
câte unul în spatele fiec ărui arbitru.
Mingile de joc vor fi puse la dispozi ția arbitrilor de c ătre
organizatori. Al doilea ar bitru le va verifica, dup ă care împreun ă
cu primul arbitru valideaz ă trei mingi de joc și două de rezerv ă.
Dacă pe parcursul jocului, o minge devine necorespunz ătoare, al
doilea arbitru are obliga ția de a verifica și de a o elimina,
introducând în joc o minge de rezerv ă.
Există o excepție și anume, c ă în cazul s ălilor mai mici,
arbitul unu poate decide s ă se joace cu o singur ă minge și cu un a
de rezervă.
Mingile de joc se verific ă și se aleg de c ătre arbitri, înainte
de încălzirea oficial ă a echipelor, care este de 6-10 min la fileu
(despre înc ălzire voi reveni în capitolele urm ătoare), moment în
care mingile de joc alese nu mai pot fi folosite la înc ălzire.
2.3.6. Echipa
Componen ța echipelor
O echipă poate fi compus ă din maximum 12 juc ători, un
antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) și un
medic.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, medicul
trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB.
Unul dintre juc ători ( altul decat Libero-ul ) este căpitanul
echipei și el trebuie s ă fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj.
Numărul de 12 juc ători înscri și în foaia de arbitraj include
și jucătorul libero, iar acesta se înscrie și în rubrica special ă din
foaia de arbitra j, cu condi ția ca el s ă fie menționat ca atare în
33primul flutura ș prezentat de antrenor, arbitrului doi, înainte a
primului set.
Numai juc ătorii înregistra ți pe foaia de arbitraj pot s ă
pătrundă pe teren și să participe la meci. Dup ă ce căpitanul și
antrenorul au semnat fo aia de arbitraj, componen ța echipei nu mai
poate fi modificat ă.
În foaia de arbitraj se înscriu numai juc ătorii care au dreprt
de joc, adic ă cu legitima ții valabile și vizita medical ă făcută cu
cel puțin 6 luni înainte.
Locul participan ților
Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori s ă fie aseza ți pe
banca pentru rezerve a echipei lor ori s ă fie în zona lor de
încălzire. Antrenorul și ceilalți membri ai echipei trebuie s ă stea
pe bancă, dar pot s ă o părăsească pentru un timp.
Băncile pentru rezerve s unt situate de o parte și de alta a
mesei scorerului, în afara zonei libere.
Numai membrilor echipei le este permis s ă stea pe banc ă în
timpul meciului și să participe la înc ălzirea la fileu.
Jucătorii care nu sunt în joc se pot înc ălzi fără mingi astfel:
¾ în timpul jocului, în zona de înc ălzire;
¾ în cursul timpilor de odihn ă și a timpilor tehnici și în zon a
liberă situată în spatele propriului teren de joc;
¾ în timpul pauzei dintre seturi juc ătorii pot utiliza mingile
(dar nu cele de joc) pentru înc ălzire în zona lor liber ă.
2.3.7. Echipamentul
Echipamentul juc ătorului se compune dintr-un tricou, un
șort, șosete și pantofi de sport
Culoarea și designul tricourilor, șorturilor și șosetelo r
întregii echipe trebuie s ă fie uniforme ( cu excepția Libero-ului ).
Echipamentul trebuie s ă fie curat.
Pantofii trebuie s ă fie fără tocuri, ușori și flexibili, cu t ălpi
din cauciuc sau din piele.
Pentru competi țiile de seniori mondiale și oficiale ale
FIVB, este interzis ă utilizarea pantofilor de sport cu t ălpi care las ă
urme negre pe podea. Tricourile și șorturile vor fi conform
standardelor omol ogate ale FIVB.
Tricourile juc ătorilor trebuie s ă fie numerotate de la 1 pân ă
la 18.
Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului și al
spatelui. Culoarea și strălucirea numerelor trebuie s ă fie în
contrast net cu cele ale tricourilor .
Numerele trebuie s ă măsoare cel pu țin 15 cm în în ălțime pe
piept și 20 cm pe spate. L ățimea benzii care formeaz ă cifr a
trebuie să fie de cel pu țin 2 cm.
34
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB,
numerele juc ătorilor trebuie s ă fie înscrise și pe piciorul drept al
șortului. Numerele trebuie s ă aibă o înălțime cuprins ă între 4 și 6
cm iar l ățimea benzii care formeaz ă cifra trebuie s ă fie de
minimum 1 cm.
Căpitanul echipei este identificat gra ție unei barete de
8 x 2 cm, plasat ă pe tricou sub num ărul de pe piept.
Este interzis ă purtarea de echipament care nu are numere
regulamentare sau de culoare diferit ă de cea a altor juc ători, ( cu
excepția Libero-ului ).
35
Schimbări de echipament
Primul arbitru poate s ă autorizeze unul sau mai mul ți
jucători:
¾ să joace descul ț sau descul ți (la competi țiile mondiale și
oficiale ale FIVB este interzis ca sportivii s ă joace
desculți);
¾ să-și schimbe între seturi sau dup ă înlocuire tricourile
umezite sau deteriorate cu condi ția ca noile tricouri s ă aibă
aceleași culori, model și numere;
¾ să joace în treninguri pe timp rece, cu condi ția ca aceste a
să aibă aceeași culoare și același model pentru toat ă
echipa, ( cu excepția Libero-ului ) și să fie numerotate de l a
1-18.
Jucătorilor le este interzis s ă poate obiecte, care pot s ă
provoace accident ări sau să ofere un avantaj artificial juc ătorului.
De asemenea, juc ătorii pot s ă poarte ochelari sau lentile de
contact pe propria r ăspundere.
Arbitri au obliga ția de a cere juc ătorilor să scoată temporar,
pe perioada jocului, obiectel e interzise, care pot conduce l a
accidentări.
Ca exemplu, unui juc ător i se cere s ă dea jos de pe deget un
inel sau s ă-l bandajeze, iar alt exemplu ar fi un juc ător care poart ă
proteză. Dacă se consider ă că nu prezint ă nici un risc, el poate
juca. Dar acela și lucru nu se poate realiza în cazul unui juc ător
care poart ă un aparat gipsat.
2.3.8. Forma ția de joc
Trebuie s ă fie permanent șase jucători în joc pentru fiecare
echipă.
Formația de start a echipei indic ă ordinea la rota ție a
jucătorilo r pe teren. Aceast ă ordine trebuie men ținută pe toată
durata setului.
Înainte de începutul fiec ărui set, antrenorul trebuie s ă
prezinte forma ția de start a echipei sale pe o fi șă de poziție.
Această fișă, corect completat ă și semnată, este înmânat ă celui
de-al doilea arbitr u sau scorerului.
Jucătorii care nu fac parte din forma ția de start sunt juc ători
de rezervă în acel set ( cu excepția Libero-ului ).
După ce fișa de pozi ție a fost înmânat ă celui de-al doile a
arbitru sau scorerului, ni ci o modificare a forma ției nu mai poate
fi autorizat ă fără o înlocuire regulamentar ă.
36
2.3.9. Pozi țiile în teren
În momentul când mingea este lovit ă de jucătorul l a
serviciu, fiecare echip ă trebuie s ă fie plasat ă în interiorul
propriului s ău teren de joc (cu excep ția jucătorului la serviciu),
potrivit cu ordinea la rota ție.
În momentul când mingea este lovit ă de jucătorul l a
serviciu, fiecare echip ă trebuie s ă fie plasat ă în interiorul
propriului s ău teren de joc (cu excep ția jucătorului la serviciu),
potrivit cu ordinea la rota ție:
− cei trei juc ători plasa ți de-a lungul fileului sunt
jucătorii din linia întâi și ocupă pozițiile 4(în fa ță – stânga), 3(în
față – centru) și 2(în față – dreapta);
− ceilalți trei sunt juc ători din linia a doua și ocupă
pozițiile 5(în spate – stânga), 6(în spate – centru) și 1(în spate –
dreapta).
Fiecare juc ător din linia a doua trebuie s ă fie plasat mai
departe de fileu decât corespondentul s ău din linia întâi.
Pozițiile jucătorilor sunt determinate și controlate prin
pozițiile picioarelor lor în contact cu solul, dup ă cum urmeaz ă:
− fiecare juc ător din linia întâi trebuie s ă aibă cel puțin o
parte a piciorului mai aproape de linia de centru decât
picioarele juc ătorului din linia a doua corespondent;
− fiecare juc ător din partea dreapt ă (stângă) trebuie s ă
aibă cel puțin o parte a piciorului mai aproape de lini a
laterală din dreapta (stânga) decât picioarele
jucătorului din centrul liniei sale;
− după ce mingea a fost servit ă, jucătorii pot s ă se
deplaseze și să ocupe orice pozi ție în propriul lor teren
de joc și în zona liber ă;
37
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 2
Voleiul se desf ășoară pe baza unui regulament al jocului aprobat de Federa ția
Internațională de Volei (FIVB), la care ader ă toate Federa țiile Naționale.
Suprafața de joc include terenul de joc și zona liber ă. Ea trebuie s ă fie dreptunghiulara
și simetrică.
Suprafața de joc este volumul de deasupra suprafe ței de joc, unde se realizeaz ă toate
acțiunile tehnico-tactice ale jocului.
38Terenul de joc este un dreptunghi m ăsurând 18 x 9 m, înconjurat de o zon ă liberă având
o lățime de minimum 3 m pe toate laturile.
Suprafața trebuie s ă fie plană, orizontal ă și uniform ă. Ea nu trebuie s ă prezinte vreun
pericol de r ănire pentru juc ători. Este interzis s ă se joace pe suprafe țe cu asperit ăți sau
alunecoase.
Pentru competi țiile mondiale și oficiale ale FIVB, se vor autoriza numai suprafe țele din
lemn sau sintetice. Orice suprafa ță trebuie să fie în prealabil omologat ă de FIVB.
Toate liniile au o l ățime de 5 cm. Liniile trebuie s ă aibă o culoare deschis ă și diferită de
culoarea solului și de a oric ăror alte linii trasate.
Liniile de delimitare sunt liniile laterale și cele dou ă linii de fund, care delimiteaz ă
terenul de joc. Atât liniile laterale cât și liniile de fund sunt trasate în interiorul terenului de
joc.
Linia de centru este axa liniei de centru, care împarte terenul de joc în dou ă terenuri
egale măsurând 9 x 9 m fiecare. Totu și întreaga l ățime a liniei de centru este consideratî ca
aparținând, în mod egal, ambelor terenuri. Linia de centru se întinde pe sub fileu între liniile
laterale.
Linia de atac – în fiecare teren exist ă o linie de atac, a c ărei margine dinspre linia de
fund este trasat ă la 3 m fa ță de axa liniei de centru, mar când astfel zona de atac.
Zona de atac În fiecare teren, zona de atac este prima zon ă de lângă fileu, delimitat ă de axa liniei de
centru și de marginea dinspre linia de fund a liniei de atac.
Zona de serviciu Zona de serviciu es te zona de 9 m l ățime situat ă în spatele liniei de fund (linia de fund
nu este inclus ă în zona de serviciu).
Zona de înlocuiri
Zona de înlocuiri este delimitat ă de prelungirea ambelor linii de atac pân ă la masa
scorerului.
Zona de pedeaps ă
O zonă de pedeaps ă, care măsoară aproximativ 1 x 1 și este echipat ă cu două scaune.
Un fileu întins vertical este instalat deasupra liniei de centru. Marginea sa superioar ă
trebuie să fie plasat ă la înălțimea de 2,43 m pentru b ărbați și 2,24 pentru femei.
Două benzi albe sunt fixate ve rtical pe fileu deasupra fiec ărei linii laterale.
Antena este o tij ă flexibilă care măsoară 1,80 m în lungime și 10 mm în diametru. Ea
este confec ționată din fibră de sticlă sau dintr-un alt material similar.
Stâlpii de sus ț
inere a fileului trebuie plasa ți la o distan ță de 0,50 m pân ă la cel mult
1,00 m de fiecare linie lateral ă. Ei au o în ălțime de 2,55 m și este de preferat s ă fie reglabili.
Mingea trebuie s ă fie sferic ă, având o anvelop ă flexibilă de piele sau piele sintetic ă
prevăzută în interior cu o camer ă din cauciuc sau alt material asem ănător.
O echipă poate fi compus ă din maximum 12 juc ători, un antrenor, un antrenor secund,
un preparator fizic (maseur) și un medic.
Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori s ă fie așezați pe banca pentru rezerve a echipei
lor ori să fie în zona lor de înc ălzire. Antrenorul și ceilalți membri ai echipei trebuie s ă stea pe
bancă, dar pot s ă o părăsească pentru un timp.
Echipamentul juc ătorului se compune dintr-un tricou, un șort, șosete și pantofi de sport
Culoarea și designul tricourilor, șorturilor și șosetelor întregii echipe trebuie s ă fie
uniforme ( cu excepția Libero-ului ). Echipamentul trebuie s ă fie curat.
Formația de start a echipei indic ă ordinea la rota ție a jucătorilor pe teren. Aceast ă
ordine trebuie men ținută pe toată durata setului.
39În momentul când mingea este lovit ă de jucătorul la serviciu, fiecare echip ă trebuie s ă
fie plasat ă în interiorul propriului s ău teren de joc (cu excep ția jucătorului la serviciu),
potrivit cu ordinea la rota ție.
Concepte și termeni de re ținut
Regulament; joc: volei; spa țiul de joc
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Prezenta ți caracteristicile zonelor din terenul de volei?
2. Care sunt caracteristicile suprafe ței de joc?
3. Ce caracteristici trebuie s ă îndeplineasc ă mingea de joc?
4. Specifica ți cum se realizeaz ă rotația în teren?
5. Care sunt caracter isticile fileului?
6. Ce reprezint ă formația de joc?
7. Prezenta ți zonele specifice suprafe ței de joc?
8. Care este componen ța echipei ?
40Teste de evaluare/autoevaluare
1. Componentele suprafe ței de joc sunt:
a) Terenul de joc;
b) Terenul de joc și zona liber ă;
c) Spațiul de joc.
2. Liniile terenului au dimensiunea de:
a) 7 cm;
b) 10 cm; c) 5 cm.
3. Linia de atac este prelungit ă în lateral de:
a) 4 linii scurte;
b) 5 linii scurte; c) 3 linii scurte.
4. Fileul m ăsoară următoarele dimensiuni:
a) 1 m lățime și 9 m lungime;
b) 1 m lățime și 10 m lungime
c) 1m lățime și 9,50-10 m lungime.
5. Benzile fileului sunt:
a) Banda superioar ă și cea inferioar ă;
b) Banda lateral ă;
c) Banda superioar ă, banda inferioar ă și cele 2 benzi laterale.
6. Tricourile în jocul de volei sunt numerotate de la:
a) 1 la 18;
b) 1 la 22; c) 1 la 99.
7. Care sunt zonele specifice din interiorul terenului de joc ?
a) Zonele 2, 3, 4 situate lâng ă fileu, iar zonele 5, 6,1, în linia a II-a;
b) Zonele 1, 2, 3, a șezate la fileu, iar celelalte în linia a II-a;
41
Bibliografie obligatorie
1. Cojocaru, A., Ioni ță, M., Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie , Editura Funda ției România
de Mâine , București, 2006.
2. Drăgan, A., Volei, noțiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2000.
3. Drăgan, A., Cojocaru, A., Regulamentul jocului de volei cu comentarii , Editura Yes,
București, 2003.
4. Mureșan, A., Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București, 2008.
5. Federația Român ă de Volei (2005), Regulamentul oficial al jocului de volei .
42
Unitatea de înv ățare 3
TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI
Cuprins
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
3.3. Conținutul unit ății de învățare
3.3.1. Defini ție
3.3.2. Generalit ăți
3.3.3. Sistematizare
3.3. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
3.1. Introducere
Tehnica reprezint ă ansamblul de procedee specifice ca
formă și conținut folosite în scopul practic ării cu randament
maxim a unui joc sportiv, în concordan ță cu cerin țele de joc
competițional (Leon Teodorescu).
Am putea concluziona c ă tehnica jocului de volei
„reprezint ă totalitatea ac țiunilor motrice, aciclice, bazate pe
percepții spațio-temporale specifice acestui joc, însu șite corect
și rațional în vederea ob ținerii unor rezulta te cu eficien ță
maximă în competi ții”.
Tehnica voleiului este înt r-un proces permanent de
perfecționare și creativitate, ajungând ast ăzi la posibilitatea ca
mingea să fie trimis ă de către jucător acolo unde dore ște.
La evoluția tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare juc ător
sau antrenor, s ă rezolve mai eficient o situa ție de joc ap ărută,
datorită luptei permanente dintre atac și apărare, în ansamblu, și
în special dintre atacant și apărător. Toate acestea la putem
pune pe seama dorin ței individului de a se autodep ăși
Plecând de la succesiunea fazelor( structuri) de joc, deci
de la alternan ța structurilor jocului, putem vorbi de o
sistematizarea a elementelor și procedeelor tehnice.
Pentru că jocul se raporteaz ă la mereu la cele dou ă
compartimente ale jocului, și anume atacul și apărarea, vom
face o sistematizare a tehnicii jocului de volei în func ție de cele
două compartimente, care alterneaz ă mereu.
43
3.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare:
> cunoașterea tehnicii procedeelor tehnice din jocul de volei;
> cunoașterea sistematiz ării tehnicii;
Competen țele unității de învățare:
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor
de instruire ale tehnicii;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în fa ța elevilor;
– deprinderea cu o prof esie de top sau executiv ă ce
presupune un ansamblu de te hnici, de priceperi, abilit ăți și un
sistem de rela ții intra și interorganiza țional;
– dezvoltarea unor abilita ți de a conduce oameni, a
gestiona resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educa ției fizice și sportului;
– dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare, conducere,
planificare, control și evaluare;
Timpul alocat unit ății: 2 ore
3.3. Conținutul unit ății de învățare
3.3.1. Definiție
Tehnica sportiv ă reprezint ă un sistem special de mi șcări
care se execut ă simultan sau succesiv, dirijate în scopul
organizării raționale a modific ărilor de for țe interne și externe,
a. î. să permită atingerea performan țelor superioare. (Ditrich
Hare și colectivul).
Tehnica reprezint ă un sistem de structuri motrice
specifice fiec ărei ramuri de sport, efectuate ra țional și
economic, în vederea ob ținerii unui randament maxim în
competiții (Adrian Dragnea).
44Am putea concluziona c ă tehnica jocului de volei
„reprezint ă totalitatea ac țiunilor motrice, aciclice, bazate pe
percepții spațio-temporale specifice acestui joc, însu șite corect
și rațional în vederea ob ținerii unor rezulta te cu eficien ță
maximă în competi ții”.
3.3.2. Generalit ăți
Voleiul se desf ășoară în condi țiile existen ței a dou ă
echipe, prin efectuarea de ac țiuni motrice individuale și
colective, care prin alternan ța lor (acțiuni motrice individual și
colective) realizate de juc ători, constituie con ținutul voleiului.
Prin specificul s ău, jocul de volei nu permite prinderea
mingii ci numai respingerea sau lovirea ei. Ac țiunea asupra
mingii se face a șa cum spuneam, prin lovirea mingii cu o
traiectorie precis ă, la un punct fix, contactul fiind foarte scurt,
de ordinul frac țiunilor de secund ă.
Mingea, datorit ă regulamentului, nu poate fi jucat ă în
terenul propriu decât printr-o atingere succesiv ă de către
jucătorii unei echipe de maximum 3 sau 4 ori, ceea ce duce la o
însușire mai dificil ă a tehnicii.
În jocul de volei, tehnica este baza, fundamentul, f ără de
care nu putem realiza tactica.
Acțiunile motrice care trebuie însu șite sunt mai pu țin
naturale fa ță de alte jocuri sportive și ca atare se însu șesc mai
greu.
Tehnica voleiului este înt r-un proces permanent de
perfecționare și creativitate, ajungând ast ăzi la posibilitatea ca
mingea să fie trimis ă de către jucător acolo unde dore ște.
La evoluția tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare juc ător
sau antrenor, s ă rezolve mai eficient o situa ție de joc ap ărută,
datorită luptei permanente dintre atac și apărare, în ansamblu, și
în special dintre atacant și apărător. Toate acestea la putem
pune pe seama dorin ței individului de a se autodep ăși.
Creativitatea juc ătorului a dus la feluri diferite de a
finaliza o ac țiune de joc, ceea ce a m ărit numărul procedeelor
tehnice. Odat ă cu acest lucru au ap ărut stiluri , care reprezint ă
modul original al unui juc ător în a finaliza.
Cu cât tehnica a devenit mai bine st ăpânită de jucători,
cu atât posibilitatea abord ării acțiunilor tactice mai complexe și
eficiente, a crescut.
Faptul că jocul de volei se desf ășoară pe un teren redus
(81 m2 ), între dou ă echipe desp ărțite de un fileu și prin
regulament au anumite restric ții, duce la obligativitatea
jucătorului de a- și perfecționa continuu tehnica pân ă la
perfecționare, pentru a controla permanent mingea, în orice
situație, care are ca finalitate punctul, setul și jocul.
45
3.3.3. Sistematizare
În volei exist ă o serie de ac țiuni individuale și colective,
diferențiate între ele, fiecare realizându-se printr-un șir de
procedee tehnice, care de fapt reprezint ă moduri diferite de
lovire a mingii, în diverse faze( structuri) ale jocului.
Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizat ă pe
elemente specifice atacului și apărării, dar și pe elemente
comune sau mixte atacului și apărării. Elementele tehnice, arat ă
lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lor
sunt procedeele tehnice (s erviciul de jos din fa ță, de sus din fa ță
etc.).
Vom prezenta astfel elementele și procedeele tehnice
specifice atacului și apărării cât și cele mixte sau comune
atacului și apărării.
I. Elementele specifice atacului sau ac țiuni individuale
de atac , prin care se realizeaz ă transmiterea mingii peste fileu
astfel încât s ă nu-i permit ă adversarului s ă joace mingea, cu
scopul de a câ știga punctul. Acestea sunt:
– Serviciul; – Ridicarea mingii; – Lovitura de atac.
I. Serviciul
În funcție de contactul picioarelo r cu solul, putem vorbi
despre:
− serviciu de pe sol;
−
serviciu din s ăritură.
După locul unde este plasat punctul de lovire a mingii, în
comparație cu planul umerilor execu tantului, serviciul poate
fi:
− serviciu de jos;
− serviciu de sus
În funcție de plasarea liniei umerilor fa ță de minge și fileu
avem:
− serviciu din fa ță;
− serviciu din lateral.
În funcție de traiectoria mingii, avem:
− serviciu de sus planat (plutitor);
− serviciu în for ță.
În afara acestora mai exist ă și alte acțiuni de serviciu:
− serviciu prin rotarea bra țului.
46
II. Ridicarea mingii
Ridicarea înainte de pe sol, avem:
− lungă – cu traiectorie înalt ă și întinsă;
− scurtă – cu traiectorie înalt ă, întinsă și în urcare.
Ridicare peste cap de pe sol, avem:
− lungă, cu traiectorie înalt ă și întinsă;
− scurtă – cu traiectorie înalt ă, întinsă și în urcare.
Ridicare din s ăritură, avem:
− lungă, cu traiectorie înalt ă și întinsă (înainte și
peste cap);
− scurtă înainte și peste cap – cu traiectorie înalt ă,
întinsă și în urcare.
Ridicare lateral ă de pe sol, avem:
− lungă, cu traiectorie înalt ă și întinsă;
− scurtă – cu traiectorie înalt ă, întinsă și în urcare.
III. Lovitura de atac
Lovitura de atac pe direc ția elanului (procedeu drept).
Lovitura de atac pe alte direc ții:
− întors din articula ția umărului (peste um ăr);
− întors prin r ăsucirea trunchiului.
Lovitura de atac prin rotarea bra țului.
Elemente specifice ap ărării sau ac țiuni individuale și
colective de ap ărare, prin care se urm ărește, fie respingerea
mingii din atacul advers, fie salv area mingii prin preluare din
atac, preluare din serviciul a dvers sau blocaj (propriu sau
advers) , crearea condi țiilor optime de construc ție a unui atac a
echipei proprii. Acestea sunt:
− Preluarea;
47− Blocajul;
− Plonjonul;
− Autodublajul.
I. Preluarea
Preluarea din serviciu, avem:
− cu două mâini de sus;
− cu două mâini de jos.
Preluarea din lovitur ă de atac:
− cu două mâini de sus;
− cu două mâini de jos;
− cu o mână de jos
Preluare din plas ă
− cu două mâini de sus;
− cu două mâini de jos;
− cu o mână de jos.
II. Blocajul
individual;
în grup – de doi juc ători sau de trei juc ători.
48III. Plonjonul
Plonjonul lateral:
− cu rulare pe spate;
− cu rostogolire peste um ăr.
Plonjonul pe spate:
− cu rulare;
− cu rostogolire înapoi.
Plonjonul înainte.
IV. Autodublajul
cu lovire de sus cu dou ă mâini;
cu lovire de jos cu dou ă mâini;
cu lovire de jos cu o mân ă.
III. Elemente comune atacului și apărării sau ac țiuni fără
minge. Acestea sunt:
− poziții;
− deplasarea în teren.
3. Procedee comune atacului și apărării:
Poziții:
− poziția înaltă (serviciul de sus, blocaj etc);
− poziția medie (ridicarea, serviciul de jos etc);
− poziția joasă (preluarea din serviciu și atac).
Deplasări:
− mers;
− alergare;
− pas adăugat, încruci șat;
− fandare;
− săritură.
49
3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 3
Tehnica reprezint ă un sistem de structuri motrice specifice fiec ărei ramuri de sport,
efectuate ra țional și economic, în vederea ob ținerii unui randament maxim în competi ții
(Adrian Dragnea).
Am putea concluziona c ă tehnica jocului de volei „reprezint ă totalitatea ac țiunilor
motrice, aciclice, bazate pe percep ții spațio-temporale specifice acestui joc, însu șite corect și
rațional în vederea ob ținerii unor rezulta te cu eficien ță maximă în competi ții”.
Tehnica voleiului este într-un proces permanent de perfec ționare și creativitate,
ajungând ast ăzi la posibilitatea ca mingea s ă fie trimis ă de către jucător acolo unde dore ște.
La evoluția tehnicii a stat necesitatea, ca fiecare juc ător sau antrenor, s ă rezolve mai
eficient o situa ție de joc ap ărută, datorită luptei permanente dintre atac și apărare, în
ansamblu, și în special dintre atacant și apărător. Toate acestea la putem pune pe seama
dorinței individului de a se autodep ăși.
Putem spune tehnica jocului de volei este sistematizat ă pe elemente specifice atacului
și apărării, dar și pe elemente comune sau mixte atacului și apărării. Elementele tehnice, arat ă
lucrurile în general (serviciul, pasa, etc.), iar concretizarea lor sunt procedeele tehnice (serviciul de jos din fa ță, de sus din fa ță etc.).
Elementele specifice atacului sau ac țiuni individuale de atac , prin care se realizeaz ă
transmiterea mingii peste fileu astfel încât s ă nu-i permit ă adversarului s ă joace mingea, cu
scopul de a câ știga punctul. Acestea sunt
− serviciul;
− ridicarea mingii;
− lovitura de atac.
Elemente specifice ap ărării sau ac țiuni individuale și colective de ap ărare, prin care
se urmărește, fie respingerea mingii din atacul advers, fie salvarea mingii prin preluare din
atac, preluare din serviciu l advers sau blocaj (propr iu sau advers) , crearea condi țiilor optime
de construc ție a unui atac a echipei proprii. Acestea sunt:
− preluarea;
− blocajul;
− plonjonul;
− autodublajul.
50
Elemente comune atacului și apărării sau ac țiuni fără minge. Acestea sunt:
− poziții;
− deplasarea în teren
Concepte și termeni de re ținut
Tehnică; sistematizare.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce este tehnica de volei?
2. Ce se în țelege prin sistematizarea tehnicii?
3. Care sunt elementele și procedeele tehnice specifice atacului?
4. Care sunt elementele și procedeele tehnice specifice ap ărării?
5. Ce reprezint ă tehnica dup ă Leon Teodorescu?
6. Ce reprezint ă tehnica dup ă Adrian Dragnea?
7. Ce reprezint ă tehnica de volei?
8. Care este sistematizarea serviciului?
9. Care este sistematizarea prelu ării?
10. Care este sistematizarea plonjonului?
11. Care este sistema tizarea autodublajului?
51
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Elementele specifice atacului sunt:
a) Serviciul, preluarea din serviciu, ridicarea si atacul; b) Serviciul, ridicarea și lovitura de atac;
c) Atacul, blocajul si ap ărarea.
2. Elementele specifice ap ărării sunt:
a) Preluarea, blocajul , plonjonul, autodublajul;
b) Blocajul, preluarea, ridicarea, atacul; c) Serviciul, preluarea, ridicarea, atacul.
3. Pozițiile fundamentale în jocul de volei sunt:
a) Pozițiile înalte și joase;
b) Poziții doar joase;
c) Poziții înalte, medii și joase.
52
Bibliografia obligatorie
1. Bâc, O., (1999) – Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005) – Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției România
de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Ioni ță, M. (2006) – Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie , Editura Funda ției
România de Mâine , București.
4. Cojocaru, A., Ioni ță, M. (2008) – Volei aprofundare , Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
5. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009) – Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
6. Drăgan, A.(2000) – Volei, no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
7. Mureșan, A (2008) – Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
53
Unitatea de înv ățare 4
TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – SERVICIUL
Cuprins
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
4.3. Conținutul de înv ățare
4.3.1. Serviciul de jos din fa ță
4.3.2. Serviciul de sus 4.3.3. Serviciul de sus din s ăritură
4.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
4.1. Introducere
Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimis ă peste plas ă
(fileu), astfel încât s ă fie preluat ă greu de adversar, lucru care
presupune un serviciu precis plan at sau un serviciu în for ță.
Ultimul are avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea
un efect demoralizator pentru echipa advers ă și unul mobilizator
pentru cea care îl efectueaz ă.
4.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare:
> cunoașterea tehnicii procedeelor tehnice din jocului
de volei;
> cunoașterea mecanismului de baz ă al procedeelor
tehnice;
> cunoașterea aspectului dominant al fiec ărui procedeu
tehnic înv ățat.
54
Competen țele unității de învățare
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor de
instruire ale tehnicii specifice serviciului;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în fa ța elevilor;
– dezvoltarea unor abilita ți de a conduce oameni, a gestiona
resurse, având drept scop realizarea în comun a obiectivelor generale ale educa ției fizice și sportului;
– dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare, conducere,
planificare, control și evaluare;
Timpul alocat unit ății: 2 ore
4.3. Conținutul unit ății de învățare
Serviciul este un element tehnic, deosebit de important,
pentru că reprezint ă punerea mingii în joc de c ătre un juc ător, cu
scopul de a câ știga un punct sau de a pune în dificultate echipa
adversă, astfel încât s ă nu se poat ă organiza u șor în atac.
Din punct de vedere al re gulamentului de joc, serviciul
este actul lans ării mingii în joc de c ătre jucătorul din spate-
dreapta din pozi ția 1, plasat în zona de serviciu.
Cu ajutorul serviciului, mingea trebuie trimis ă peste plas ă
(fileu), astfel încât s ă fie preluat ă greu de adversar, lucru care
presupune un serviciu precis plan at sau un serviciu în for ță.
Ultimul are avantajul, din punct de vedere psihologic, de a crea
un efect demoralizator pentru echipa advers ă și unul mobilizator
pentru cea care îl efectueaz ă.
După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii
față de planul umerilor juc ătorului de la serviciu, serviciul poate
fi de jos și de sus; în func ție de planul liniei umerilor fa ță de
plasă, din față și din lateral; în func ție de contactul cu solul, de pe
sol și din săritură.
4.3.1. Serviciul de jos din fa ță
Se numește astfel pentru c ă mingea este lovit ă de jos și din
fața executantului, cu scopul de a o transmite peste plas ă (fileu),
în terenul advers.
55Este procedeul tehnic u șor de însu șit, care se folose ște la
începători și în special la fete. El este u șor atât ca execu ție cât și
ca preluare. Ca execu ție, pentru c ă la vârstele încep ătorilor (10 –
11 ani), ei nu au înc ă forța necesar ă executării a serviciului de
sus. Iar din punct de vedere al prelu ării este u șor pentru ca
mingea vine cu o traiectorie înalt ă, timp necesar ca juc ătorii să se
deplaseze la minge și să realizeze preluare fie cu dou ă mâini de
sus fie cu dou ă mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai multe în
joc
Fiecare procedeu tehnic are la baz ă un mecanism de baz ă,
ce conține mai multe componente: momentul ini țial sau pozi ția
inițială, execuția propriu-zis ă, poziție finală.
Poziția inițială
Jucătorul este orientat cu fa ța către terenul advers, cu
picioarele u șor depărtate cam la l ățimea umerilor și decalate,
piciorul opus cu care se love ște mingea
este mai în fa ță. Picioarele sunt
semiflexate la nivelul articula ției
genunchilor, greutatea repartizat ă pe
ambele picioare sau u șor pe piciorul din
față. Trunchiul u șor aplecat spre înainte,
linia umerilor paralel ă cu fileul. Mingea
este ținută în mâna opus ă brațului cu care
se lovește, îndoit ă din cot, la nivelul
șoldului de partea bra țului de lovire. Bra țul
de lovire atârn ă relaxat pe lâng ă șold.
Execuția propriu-zis ă
Mâna ce sus ține mingea, execut ă o ușoară lansare, aruncare
(10-20 cm) sau o retragere a acesteia de sub minge, odat ă cu
balansarea bra țului îndemânatec, de lovire spre înapoi și trecerea
greutății pe piciorul din spate. Urmeaz ă o pendulare dinspre
înapoi spre înainte, pe timpul coborârii mingii, iar piciorul din
spate, printr-o impulsie în sol, trece greutatea corpului în fa ță,
odată cu lovirea mingii. Mingea se love ște pe calota inferioar ă, cu
podul palmei, degete le fiind întinse și apropiate, bra țul fiind
blocat, încordat din articula ția pumnului și cotului, du pă care
56piciorul din spate realizeaz ă, dacă este cazul, o p ășire spre înainte.
Poziția finală
După execuție, jucătorul este în pozi ție înaltă, urmărește
traiectoria mingii, dup ă care se deplaseaz ă în teren pentru a
participa la ac țiunile de ap ărare.
Greșeli de execu ție
– picioarele sunt pe aceea și linie la pozi ția inițială, sau
piciorul din fa ță este de aceea și parte cu bra țul care va lovi
mingea;
– ținerea mingii prea aproape sau prea dep ărtat de corp;
– aruncarea mingii prea înalt, lateral sau înainte; – lovirea mingii din palm ă, fără aruncare, lansare sau cu
degetele, antebra țul;
– pendularea bra țului lovitor în plan lateral.
Serviciul de jos din lateral Aceasta este o variant ă serviciului de jos, în care execu ția
se face din lateral.
Poziția inițială
Jucătorul stă lateral fa ță de fileu, cu mâna care sus ține
mingea spre fileu. Picioarele sunt mai dep ărtate față de lățimea
umerilor și ușor flexate din articula ții, iar talpa piciorului dinspre
fileu mai avansat ă. Mingea este sus ținută la nivelul bazinului de
mâna neîndemânatec ă, îndoită din cot, iar mâna care va lovi
mingea sprijin ă lateral mingea.
Execuția propriu-zis ă
Se realizeaz ă a trecere a greut ății corpului pe piciorul din
spate odat ă cu retragerea mâinii lovitoare, în lateral și spre înapoi
întinsă din articula ția cotului. Mingea se arunc ă oblic spre fileu,
ceea ce coincide cu r ăsucirea trunchiului cu fa ța spre fileu și cu
acțiunea mâinii care love ște mingea dinapoi spre înainte și de jos
în sus, odat ă cu trecerea greut ății în față pe piciorul care a p ășit.
Mingea este lovit ă cu podul palmei, cu articula ția pumnului
încordată și articulația cotului în extensie.
57Poziția finală
După lovire, mâna urm ărește traiectoria mingiei, dup ă care
se deplaseaz ă în teren pentru a participa la ac țiunile de ap ărare
următoare.
Greșeli de execu ție
:
– picioarele sunt a șezate invers fa ță de fileu, cel din spate
este mai în fa ță;
– mingea se arunc ă prea jos, prea înapoi;
– nu se realizeaz ă răsucirea trunchiului;
– se lovește mingea cu antebra țul sau cu pumnul.
4.3.2. Serviciul de sus
Serviciul de sus din fa ță planat sau plutitor
Serviciul de sus din fa ță este foarte utilizat atât de juc ătorii
începători cât și de cei avansa ți. Accentul cade pe traiectoria care
se imprim ă mingii, și care trebuie s ă fie cât mai schimb ătoare și
să pună în dificultate pe cei care execut ă preluarea.
Poziția inițială
Executantul este orientat cu fa ța către
teren picioarele sunt u șor depărtate și decalate,
piciorul din fa ță este opusul mâinii cu care se va
lovi mingea, greutatea este repartizat ă in mod
egal pe ambele picioare. Trunchiul este drept cu
privirea orientat ă spre terenul advers.
Mingea este ținută în palma bra țului
neîndemânatec, îndoit de la nivelul articula ției
cotului, în fa ța executantului, la nivelul pieptului,
iar brațul lovitor poate fi întins pe lâng ă corp sau
poate sprijini mingea.
Execuția propriu-zis ă
Mingea se arunc ă în sus circa 1 metru, astfel, dac ă o lăsăm
să cadă pe lângă corp, să cadă în fața piciorului din spate. Bra țul
care susține și aruncă mingea se ridic ă oblic în sus spre înainte,
trunchiul intr ă într-o extensie, realizându-se și trecerea greutății
58pe piciorul din spate iar bra țul lovitor, îndoit din articula ția
cotului, se duce înapoia capului. Se realizeaz ă și o răsucire a
trunchiului de partea bra țului lovitor. Acesta revine din extensie
cu o mișcare dinapoi spre înainte sus și lovește mingea în punctul
cel mai înalt al fazei ascendente de zbor a mingii.
Mingea se love ște cu podul palmei, astfel articula ția
pumnului s ă fie blocat ă în extensie pe tot parcursul execu ției.
Printr-o lovire scurt ă într-un punct situat cât mai aproape de axul
median al mingii, se imprim ă un zbor planat cu o traiectorie
oscilantă, greu previzibil ă datorită faptului c ă în fața mingii exist ă
un strat de aer pe care aceasta îl ocole ște neregulat, în toate
direcțiile.
Poziția finală
După lovire, mâna urm ărește traiectoria mingiei, care
trebuie să se îndrepte spre terenul advers.
Greșeli de execu ție:
– poziție prea joas ă a brațului cu mingea;
– mingea este aruncat ă prea sus prea jos;
– în timpul lovirii mingii, articula ția pumnului relaxat ă;
– pendularea prin lateral a bra țului lovitor
– flexia articula ției pumnului dup ă lovire.
Serviciul de sus din fa ță în forță
Este denumit astfel pentru c ă mingea lovit ă din fața celui
care execut ă, de la o în ălțime care dep ășește nivelul capului și cu
o forță suficient de mare ca s ă pună în dificultate preluarea
adversarului.
Poziția inițială
Executantul este orientat cu fa ța către teren picioarele sunt
ușor depărtate și decalate, piciorul din fa ță este opusul mâinii cu
care se va lovi mingea, greutatea este repartizat ă in mod egal pe
ambele picioare. Trunchiul es te drept cu privirea orientat ă spre
terenul advers.
Mingea este ținută în palma bra țului neîndemânatec, îndoit
de la nivelul articula ției cotului, în fa ța executantului, la nivelul
pieptului, iar bra țul lovitor poate fi întins pe lâng ă corp sau poate
sprijini mingea.
Execuția propriu-zis ă
Execuția acestui procedeu este efectuat de pe loc sau cu o
ușoară pășire. Mingea este aruncat ă cu mâna neîndemânatec ă sau
cu ambele mâini deasupra capului și ușor în față, la o înălțime
mai mare pentru a permite extensia trunchiului, odat ă cu ducerea
brațului de lovire în sus și-n înapoi ceea ce duce și la trecerea
greutății pe piciorul din spate. Când mingea este aruncat ă la
înălțimea adecvat ă, brațul care a aruncat-o începe s ă coboare,
trunchiul revine din extensie prin acțiunea musculaturii
59abdominale greutatea trece pe piciorul din fa ță datorate flexiei
trunchiului, cu ridicarea centrul ui de greutate a corpului și
întinderea complet ă a brațului la nivelul capului.
Lovirea mingii se face cu pa lma, în punctul maxim, cu
brațul perfect întins la nivelul articula ției cotului. Mingea este
lovită cu toată palma dinapoi (printr-o flexie dorsal ă) spre înainte
(printr-o flexie palmar ă), ceea ce realizeaz ă o rotație a mingii spre
înainte. Viteza de execu ție imprim ă mingii for ță de lovire.
Poziția finală
După lovire, flexia continu ă datorate iner ției și este oprit ă
printr-o p ășire, mingea este privit ă cu până în terenul advers, dup ă
care executantul se deplaseaz ă în teren, pentru a intra în
dispozitivul de ap ărare.
Greșeli de execu ție:
– mingea este aruncat ă prea jos și nu se poate realiza extensia
necesară, care să de-a forță mingii;
– mingea este aruncat ă prea în fa ță sau prea în spate;
– palma nu acoper ă mingea în momentul lovirii.
4.3.3. Serviciul de sus din s ăritură
Este considerat cel mai modern procedeu tehnic, dar nu este
la îndemâna tuturor sportivilor. El este apanajul sportivilor de performan ță și mare performan ță.
El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distan ță.
Diferența constă în faptul ca nu exist ă minge ridicat ă ci o
autoaruncare.
Poziția inițială
Jucătorul este orientat spre file u, în spatele liniei de fund a
terenului la o distan ță de 2-3m, astfel încât b ătaia să se realizeze
în apropierea liniei de fund, iar lovitura s ă se realizeze deasupra
terenului de joc propriu.
Picioarele sunt u șor de părtate și decalate, piciorul din fa ță
60este cel opus bra țului care love ște. Piciorul avansat este în func ție
de numărul pașilor de elan (1 -2-3 pa și). Mingea este ținută în
mâna brațului lovitor, îndemânatec.
Execuția propriu-zis ă
Mingea este aruncat ă deasupra suprafe ței terenului, se
execută elanul de 2-3 pa și, bătaia pe ambele picioare, înapoia
liniei de fund, urmat ă de săritură spre minge. În timpul efectu ării
elanului și săriturii, executantul trebuie s ă urmărească o săritură
cât mai înalt ă și coordonarea acesteia cu traiectoria mingii din
aruncare. Elanul se execut ă din 2-3 pa și, penultimul fiind mai
lung și la care, talpa ia contact cu solul pe c ălcâi, celălalt picior
aducându-se lâng ă primul, concomitent cu elanul de bra țe dinspre
înapoi spre înainte sus. Membrele sunt flexate pe toat ă lungimea
elanului, iar dup ă bătaie are loc desprinderea de pe sol
concomitent cu ducerea bra țelor în sus. Trunchiul intr ă într-o
extensie, bra țul de lovire este ridicat și mai în spate, ceea ce d ă
corpului un aspect de arc întins, dup ă care urmeaz ă o flexie
energică printr-o contrac ție a musculaturii abdominale, toracelui
și mâinii. Mingea este lovit ă în punctul maxim al s ăriturii,
deasupra axului central al mingii, cu mân ă întinsă și palma în
flexie.
Poziția finală
Aterizarea se face elastic în interiorul terenului, dup ă care
executantul î și reia sarcinile de joc urm ătoare.
Greșeli de execu ție
– distanță prea mare fa ță de linia de fund;
– lipsa sincroniz ării între aruncarea mingii, s ăritură și lovitură;
– aruncarea mingii prea în interiorul terenului; – punct prea jos de lovire, ceea ce duce la o traiectorie joas ă a
mingii spre fileu; – aterizare dezechilibrat ă ce duce la accident ări.
61
4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 4
Serviciul este un element tehnic, deosebit de important, pentru c ă reprezint ă punerea
mingii în joc de c ătre un juc ător, cu scopul de a câ știga un punct sau de a pune în dificultate
echipa advers ă, astfel încât s ă nu se poat ă organiza u șor în atac.
După locul unde este plasat punctul de lovire al mingii fa ță de planul umerilor
jucătorului de la servici, serviciul poate fi de jos și de sus; în func ție de planul liniei umerilor
față de plasă, din față și din lateral; în func ție de contactul cu solul, de pe sol și din săritură.
Serviciul de jos din fa ță se numește astfel pentru c ă mingea este lovit ă de jos și din fața
executantului, cu scopul de a o transmite peste plas ă (fileu), în terenul advers.
Este procedeul tehnic u șor de însu șit, care se folose ște la încep ători și în special la fete.
El este ușor atât ca execu ție cât și ca preluare. Ca execu ție, pentru c ă la vârstele încep ătorilor
(10 –11 ani), ei nu au înc ă forța necesar ă executării a serviciului de sus. Iar din punct de
vedere al prelu ării este u șor pentru ca mingea vine cu o traiectorie înalt ă, timp necesar ca
jucătorii să se deplaseze la minge și să realizeze preluare fie cu dou ă mâini de sus fie cu dou ă
mâini de jos. Astfel mingea poate sta mai multe în joc.
Serviciul de jos din lateral este o variant ă serviciului de jos, în care execu ția se face din
lateral.
Serviciul de sus din fa ță este foarte utilizat atât de juc ătorii încep ători cât și de cei
avansați. Accentul cade pe traiectoria care se imprim ă mingii, și care trebuie s ă fie cât mai
schimbătoare și să pună în dificultate pe cei care execut ă preluarea.
Serviciul de sus din fa ță în forță, este denumit astfel pentru c ă mingea lovit ă din fața
celui care execut ă, de la o în ălțime care dep ășește nivelul capului și cu o for ță suficient de
mare ca s ă pună în dificultate prel uarea adversarului.
Serviciul de sus din s ăritură Este considerat cel mai m odern procedeu tehnic, dar nu
este la îndemâna tuturor sportivilor. El este apanajul sportivilor de performan ță și mare
performan ță. El poate fi denumit o lovitură de atac de la mare distan ță.
Concepte și termeni de re ținut
Tehnică; serviciu de jos din fa ță; serviciul de jos din lateral; serviciul de sus din fa ță;
serviciul de sus din s ăritură.
62
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce este serviciul?
2. Ce este serviciul de jos din fa ță?
3. Ce se în țelege prin mecanismul de baz ă?
4. Care sunt componentele mecanismului de baz ă ale serviciului din s ăritură?
5. Ce reprezint ă serviciul din punct de vedere al regulamentului de joc?
Teste de evaluare/autoevaluare
La poziția inițială a serviciului, a șezarea picioarelor este:
a) În față cu piciorul de aceea și parte a mâinii care va servi;
b) În față cu piciorul opus mâinii cu care se va servi;
c) Picioarele sunt pe aceea și linie.
1. Contactul cu mingea la serviciul de jos din fa ță se face cu:
a) Pumnul; b) Podul palmei; c) Cu antebra țul.
2. După realizarea serviciului, juc ătorul va trebui s ă facă:
a) Așteaptă să vadă ce se întâmpl ă în terenul advers;
b) Intră în teren și participă la următoarele ac țiuni de joc;
c) Se deplaseaz ă după minge.
63
3. Lansarea mingii la serviciul de sus din fa ță se realizeaz ă:
a) Ușor în spate;
b) Deasupra capului: c) În față.
4. Contactul cu mingea în calota superioar ă se face la:
a) Serviciul de sus din fa ță planat;
b) La serviciul de jos din fa ță;
c) La serviciul de sus din fa ță în forță.
Bibliografie obligatorie
1. Bâc, O., (1999), Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005), Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției România
de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
4. Drăgan, A.(2000), Volei, noțiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine , București.
5. Mureșan, A (2008), Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
64
Unitatea de înv ățare 5
TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – RIDICAREA
Cuprins
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
5.3. Conținutul unit ății de învățare
5.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol 5.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol 5.3.3. Ridicarea înainte din s ăritură
5.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
5.1. Introducere
Ridicarea reprezint ă acțiunea de joc prin care se urm ărește
transmiterea mingii, c ătre un atacant, cu scopul de a finaliza
combinațiile în atac ale echipei proprii.
Ridicarea mingii este de fapt a doua lovire a mingii în
cadrul organiz ării celor trei lovituri din cadrul echipei și este cea
mai important ă acțiune individual ă, pentru c ă de ea depinde
finalizarea unei ac țiuni de atac. Ea este procedeul cel mai frecvent
folosit în cadrul jocului.
5.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare:
Obiectivele unit ății de învățare
> cunoașterea tehnicii procedeelor te hnice din jocului de volei;
> cunoașterea mecanismului de baz ă al procedeelor tehnice;
> cunoașterea aspectului dominant al fiec ărui procedeu tehnic
învățat.
65
Competen țele unității de învățare:
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor de
instruire ale tehnicii specifice ridic ării;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în fa ța elevilor;
– dezvoltarea dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare,
conducere, planificare, control și evaluare.
Timpul alocat unit ății: 2 ore
5.3. Conținutul unit ății de învățare
5.3.1. Ridicarea spre înainte de pe sol
Ea este denumit ă astfel pentru c ă transmiterea mingii c ătre
un atacant, se realizeaz ă spre înainte, iar acesta în momentul
execuției se găsește cu picioarele pe sol.
Ridicarea mingii este de fapt a doua lovire a mingii în
cadrul organiz ării celor trei lovituri din cadrul echipei și este cea
mai important ă acțiune individual ă, pentru c ă de ea depinde
finalizarea unei ac țiuni de atac. Ea este procedeul cel mai frecvent
folosit în cadrul jocului.
Mecanismul de baz ă are acelea și componente, și anume:
poziția inițială, execuția propriu-zis ă și poziția finală. În cazul
acestui element tehnic, ridicarea, trebuie s ă ținem cont de faptul
că pentru realizarea lui avem nevoie de alte dou ă acțiuni
premergătoare, și anume pozi ția de așteptare și deplasarea.
Poziția de așteptare poate fi diferit ă, în funcție de acțiunea
premergătoare ridic ării (preluare din servici, din atac, blocaj,
dublarea atacului sau blocajului etc.), deci poate fi înalt ă, medie
sau joasă.
Deplasarea la minge poate fi impus ă de intrarea din linia
a II-a a ridic ătorului, sau de o preluare mai pu țin precisă a echipei
proprii. Deplasarea trebuie realizat ă printr-un start rapid, bazat ă
pe anticipa ție a traiectoriei mingii, urmat ă de o deplasare rapid ă la
minge astfel ca ridic ătorul să ajungă la locul întâlnirii, înaintea
mingii și într-o pozi ție stabilă.
66Poziția inițială
Executantul se g ăsește într-o pozi ție echilibrat ă, cu
picioarele dep ărtate la l ățimea umerilor și decalate, cu t ălpile
paralele orientate spre în fa ță, membrele inferioare într-o u șoară
flexie din toate trei articula țiile sale (tripla flexie), trunchiul drept
ușor aplecat spre înainte. Bra țele sunt îndoite din cot, dep ărtate de
trunchi și ridicate cu articula ția pumnului la nivelul frun ții.
Degetele ambelor mâini sunt desc hise, cu policele orientate spre
frunte, palmele sunt într-o flexie dorsal ă și formeaz ă astfel o cup ă
de mărimea unei mingi. Cupa este alc ătuită din degetele celor
două mâini, astfel: policele și degetele ar ătătoare formeaz ă un
triunghi de sus ținere și cu scopul ca mingea s ă nu scape în jos, iar
celelalte degete înf ășoară mingea de-o parte și de alta.
Execuția propriu-zis ă
Se realizeaz ă prin întinderea articula țiilor membrelor
inferioare, care se transmite ca o und ă brațelor prin extensia lor,
spre înainte sus, încheindu-se prin eliberarea mingii printr-o
flexie palmar ă din articula ția pumnului.
La contactul cu mingea, policele și degetele ar ătătoare
sprijină mingea, iar celelalte degete asigur ă traiectoria mingii.
Pentru realizarea unei execu ții fără rotația mingii în aer,
este necesar ă o bună coordonare nervoas ă, care să realizeze
lovirea simultan ă a mingii cu ambele mâini și uniform.
67
Poziția finală
După lovirea mingii, executantul are
trunchiul înclinat spre înainte și întins și
urmărește traiectoria mingii, dup ă care se
deplaseaz ă într-o pozi ție specific ă următoarei
acțiuni.
Greșeli de execu ție
– nu se anticipeaz ă traiectoriei mingii, care duce la o
deplasare lent ă la minge;
– lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigid ă a
mingii;
– punct de lovire a mingii sub nivelului frun ții;
– împingerea inegal ă asupra mingii;
– deplasarea corpului în direc ție opusă traiectoriei mingii.
5.3.2. Ridicarea spre înapoi de pe sol
Este denumit ă astfel pentru transmiterea mingii se
realizează la un juc ător spre înapoi, în spatele s ău, pe deasupra
capului, cu picioarele pe sol în momentul execu ției.
Se folose ște în special cu scop tactic, acela de a deruta
blocajul advers, ceea ce-i confer ă ridicătorului posibilitatea
folosirii lungimii fileului în atac.
Poziția inițială
Nu diferă față de procedeul anterior, ridicarea înainte numai
cu câteva excep ții: oprirea din deplasare se face mai mult sub
minge, într-o pozi ție mai joas ă, cupa se realizeaz ă puțin deasupra
frunții spre vertex (cre ștet), poziția trunchiului este vertical ă, cu
linia umerilor perpendicular ă pe traiectoria pas ării.
Execuția propriu-zis ă
Își menține caracteristicile de la
procedeul anterior, cu diferen ța că mișcarea
de extensie a tuturor articula țiilor se
menține, dar trunchiul realizeaz ă o extensie
accentuat ă împreună cu cea a capului, odat ă
cu lovirea mingii, prin împingerea bazinului spre în fa ță și prin extensia și retroduc ția
brațelor. Extensia articula ției pumnului
imprimă mingii o traiectorie cu direc ția spre
în sus la începutul mi șcării și spre înapoi
după aceea.
68Poziția finală
Brațele se vor extinde oblic sp re înapoi, capul mult în
extensie și urmărind mingea, realizând transmiterea mingii, dup ă
care are loc o întoarcere cu fa ța spre direc ția pasării și deplasarea
către dublarea atacantului.
Greșeli de execu ție
– nu se anticipeaz ă traiectoriei mingii, care duce la o
deplasare lent ă la minge;
– lipsa cupei elastice, ceea ce duce la o lovire rigid ă a
mingii;
– punct de lovire a mingii sub nivelului frun ții;
– nu re realizeaz ă extensia accentuat ă a trunchiului odat ă
cu împingerea bazinului în fa ță;
– capul nu este în extensie în timpul transmiterii mingii și
nu urmărește mingea;
– brațele însoțesc mingea cu o mi șcare de rota ție din
umeri, din fa ță spre înapoi.
Ridicarea lateral ă
Se realizeaz ă mai rar în timpul jocului și este denumit ă
astfel pentru c ă transmiterea mingii c ătre un atacant se realizeaz ă
în lateral, cu o parte a corpului c ătre acel atacant.
Această ridicare apare în momentul în care fie ridic ătorul nu
are a altă variantă de ridicare, fie preluarea a fost prea spre fileu,
chiar în fileu și pentru a evita atingerea acestuia printr-o
întoarcere, executantul este cu fa ța la fileu și pasează în lateral.
Lovirea mingii se face cu o parte a corpului mai aproape de
cel spre care se paseaz ă sau se ridic ă. Execuția se bazeaz ă pe
lovirea mingii prin înclinarea lateral ă a trunchiului, înso țită de
întinderea bra țelor lateral în sus, inegal, bra țul dinspre locul
pasării este mai pu țin întins, fa ță de celălalt care se întinde
complet.
69
5.3.3. Ridicarea înainte din s ăritură
Ridicarea înainte din s ăritură spre înainte
Este un procedeu specifi c sportivilor de performan ță. El se
realizează printr-o s ăritură urmată de transmiterea mingii spre
înainte printr-o ridicare.
Este un procedeu diferit pentru c ă picioarele trebuie s ă
realizeze o cât mai bun ă săritură, echilibrat ă, iar bra țele să
realizeze .pasarea, ridicarea.
Poziția inițială
Se realizeaz ă printr-o deplasare (elanul
poate fi deplasare), oprirea deplas ării și apoi
efectuarea s ăriturii pe vertical ă, dacă este
cazul are loc întoarcerea trunchiului spre direcția pasării, ridicarea bra țelor îndoite la
nivelul coatelor.
Execuția propriu-zis ă
Brațele execut ă o acțiune
energică de întindere a lor, la
contactul cu mingea, spre înainte sus. Contactul cu mingea este identic ca la ridicarea spre înainte de pe sol, dar punctul de lovire a mingii este mai înalt. Ridicarea se realizeaz ă în
momentul maxim al s ăriturii sau
70momentul maxim al s ăriturii sau în urcare.
Poziția finală
Urmărirea traiectoriei mingii, aterizarea echilibrat ă, printr-o
amortizare realizat ă de îndoirea genunchilor și intrarea într-o
nouă acțiune.
Greșeli de execu ție
– lovirea mingii în c ădere;
– săritură tardivă la minge;
– îndoirea insuficient ă a brațelor.
Ridicarea peste cap din s ăritură
Denumită astfel pentru c ă traiectoria mingii este spre
înapoia executantului, realizat ă printr-o s ăritură.
Poziția inițială
Idem cu cea anterioar ă
Execuția propriu-zis ă
Contactul se realizeaz ă în punctul maxim al s ăriturii, bra țele
se întind de la nivelu l coatelor pe o direc ție de în sus și înapoi,
trunchiul intr ă în extensie.
Poziția finală
Presupune o aterizarea echilibrat ă urmată de o întoarcere
spre direc ția pasării, pentru participarea la urm ătoarea acțiune ( de
dublare a atacului).
Greșeli de execu ție
– lovirea mingii în c ădere;
– săritură tardivă la minge;
– îndoirea insuficient ă a brațelor;
– linia umerilor nu este perpendicular ă pe direcția pasării.
71
5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 5
Ridicarea reprezint ă acțiunea de joc prin care se urm ărește transmiterea mingii, c ătre un
atacant, cu scopul de a finaliza combina țiile în atac ale echipei proprii.
Mecanismul de baz ă are acelea și componente, și anume: pozi ția inițială, execuția
propriu-zis ă și poziția finală. În cazul acestui element tehnic, ridicarea, trebuie s ă ținem cont
de faptul c ă pentru realizarea lui avem nevoie de alte dou ă acțiuni premerg ătoare, și anume
poziția de așteptare și deplasarea.
Ridicarea peste cap de pe sol este denumit ă astfel pentru transmiterea mingii se
realizează la un juc ător spre înapoi, în spatele s ău, pe deasupra capului, cu picioarele pe sol în
momentul execu ției.
Se folosește în special cu scop tactic, acela de a deruta blocajul advers, ceea ce-i confer ă
ridicătorului posibilitatea folosirii lungimii fileului în atac.
Ridicarea lateral ă se realizeaz ă mai rar în timpul jocului și este denumit ă astfel pentru c ă
transmiterea mingii c ătre un atacant se realizeaz ă în lateral, cu o parte a corpului c ătre acel
atacant.
Ridicarea din s ăritură este un procedeu specific sportivilor de performan ță. El se
realizează printr-o s ăritură urmată de transmiterea mingii spre înainte printr-o ridicare.
Este un procedeu diferit pentru c ă picioarele trebuie s ă realizeze o cât mai bun ă săritură,
echilibrat ă, iar brațele să realizeze pasarea, ridicarea.
Concepte și termeni de re ținut
Tehnică; ridicarea spre înainte de pe sol; ridicarea spre înapoi de pe sol; ridicarea
înainte din s ăritură.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce este ridicarea?
2. Ce este ridicarea spre înainte de pe sol? 3. Ce se în țelege prin ridicarea din s ăritură peste cap?
4. Ce se în țelege prin mecanismul de baz ă?
5. Care sunt componentele mecanismului de baz ă ale ridicării din lateral?
6. Care sunt elementele premerg ătoare ridic ării?
7. Descrie ți poziția inițială
a ridicării spre înainte!
8. Descrieți execuția propriu-zis ă a ridicării spre înainte!
9. Care sunt gre șelile de execu ție la ridicarea spre înainte?
72 10. Descrie ți poziția inițială a ridicării spre înapoi!
11. Descrie ți execuția propriu-zis ă a ridicării spre înapoi!
12. Care sunt gre șelile de execu ție ale ridic ării peste cap?
Teste de evaluare/autoevaluare 1. Ridicarea în cadrul celor trei lovituri reprezint ă:
a) Lovitura a treia;
b) Lovitura întâi; c) Lovitura a doua.
2. Mecanismul de baz ă al ridicării este format din:
a) Poziția inițială și execuția propriu-zis ă;
b) Poziția inițială, execuția propriu-zis ă și poziția finală;
c) Poziția fundamental ă, execuția propriu-zis ă și execuția finală.
3. Ridicare peste cap se folose ște pentru:
a) Pentru c ă așezarea în teren ne oblig ă să o folosim;
b) Un scop tactic; c) A avea mai multe op țiuni de atac.
73
Bibliografie obligatorie
1. Bâc, O., (1999), Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005), Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției
România de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
4. Drăgan, A.(2000), Volei, no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
5. Mureșan, A (2008), Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
74
Unitatea de înv ățare 6
TEHNICA ÎN JOCUL DE VOLEI ÎN ATAC – LOVITURA DE ATAC
Cuprins
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
6.3. Conținutul unit ății de învățare
6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept 6.3.2. Lovitura de atac pe alte direc ții
6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performan țe
6.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
6.1. Introducere
Lovitura de atac este o ac țiune ce concretizeaz ă efortul
întregii echipe în faza de construc ție a atacului, are în vedere
trimiterea mingii în terenul adversarului prin lovirea cu o mân ă,
executată în urma unei s ărituri, ce aduce tr ăgătorul la contactul cu
mingea, deasupra nivelului superior al plasei.
Prin lovitura de atac se încearc ă obținerea de c ătre o echip ă
a unui punct.
Ea constă în trimiterea mingiei în terenul advers prin lovirea
mingei cu o mân ă, peste plas ă, în terenul advers arului (efectuând
în prealabil o s ăritură), în așa fel încât acesta s ă nu o mai poat ă
prelua.
Ea este ac țiunea care în jocul competi țional eviden țiază
forța echipelor în finalizarea atacului. Execu ția loviturii de atac se
bazează pe pregătirea fizic ă, care pe fond de for ță-viteză, domină
execuția ei.
Urmărirea mingiei ridicate, a plasei, a blocajului și a
jucătorilor adver și, constituie tot atâtea repere pe care juc ătorul
aflat în atac trebuie s ă le vadă și să țină seama de ele, în execu ția
fiecărui atac în parte. Cuprinderea acestor repere pe baza c ărora
se execut ă lovitura de atac, nu este posibil ă fără o vedere
periferică și acuitate vizual ă, educate specific.
756.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
Obiectivele unit ății de învățare
> cunoașterea tehnicii procedeelor te hnice din jocului de volei.
> cunoașterea mecanismului de baz ă al loviturii de atac procedeu
drept.
> cunoașterea mecanismului de baz ă al loviturii de atac procedeu
întors.
> cunoașterea aspectului dominant al fiec ărui procedeu tehnic
învățat.
Competen țele unității de învățare:
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor de
instruire;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în execu ția loviturii de atac în fa ța
elevilor;
– dezvoltarea dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare,
conducere, planificare, control și evaluare;
Timpul alocat unit ății: 2 ore
6.3. Conținutul unit ății de învățare
Lovitura de atac
Lovitura de atac const ă în trimiterea mingii peste fileu din
săritură, în terenul advers, prin lovirea mingii cu o mân ă, astfel
încât contactul cu mingea s ă se realizeze deasupra nivelului
benzii superioare a fileului.
Ea reprezint ă concretizarea efortului întregii echipe în faza
de atac și are ca scop câ știgarea punctului pentru echipa proprie.
Lovitura de atac depinde de mai mul ți factori cum ar fi
ridicarea, dar nu procedeul în sine ci traiectoria imprimat ă mingii
de ridicător în cazul unor combina ții (înaltă, întinsă, scurtă, în
76urcare etc.), blocajul advers, scorul, distan ța fața de fileu etc. To ți
acești factori cer anumite calit ăți unui trăgător, cum ar fi: calit ăți
motrice deosebite ( vitez ă de reacție și de execu ție, forță – viteză,
îndemânare, coordonare), st ăpânirea tuturor procedeelor tehnice
de atac, vedere periferic ă, acuitate vizual ă, stăpânirea emo țiilor,
capacitate de analiz ă și decizie rapid ă.
Procedeele de lovire a mingii pot fi diferite, pe direc ția
elanului sau pe alte direc ții (cu răsucirea trunchiului dup ă săritură
sau din bra ț) și prin rotarea bra țului.
6.3.1. Lovitura de atac procedeu drept sau pe direc ția elanului
Se denume ște astfel pentru c ă direcția elanului de atac,
corespunde cu direc ția transmiterii mingii dup ă lovirea ei.
Mecanismul de baz ă are mai multe componente specifice
loviturii de atac și anume: elanul, b ătaia, săritura, lovirea mingii,
aterizarea ș
i intrarea într-o nou ă acțiune.
Elanul
Înainte de elan, juc ătorul trebuie s ă știe unde este mingea,
cum sunt a șezați adversarii în teren și să anticipeze mi șcările
ridicătorului.
Elanul este ac țiunea de acumulare a unei viteze de pe
orizontală și transformarea ei printr-o desprindere pe vertical ă.
Elanul se realizeaz ă prin efectuarea a 2-3 pa și, în funcție de
zona de unde se realizeaz ă lovitura de atac. Dac ă jucătorul
efectueaz ă lovitura de atac din zonele 2 sau 4, atunci elanul este
format din 2-3 pa și sau mai mul ți, în func ție de ac țiunea
premergătoare (preluare) atacului. Dac ă se efectueaz ă lovitura de
atac din zona central ă, Z3, elanul poate fi formai și din 1-2 pa și
sau 3.
Primul pas este mai mic, este un pas preg ătitor, efectuat de
piciorul opus bra țului lovitor, penultimul pas este mai lung,
îngenuncheat, târ șit, cu scopul de a frâna deplasarea pe orizontal ă,
iar cel de-al treilea pas se duce lâng ă penultimul, dep ășindu-l cu o
jumătate de talp ă.
Odată cu penultimul pas, se realizeaz ă și elanul de bra țe,
prin ducerea lor mult spre înapoi.
Elanul se face perpendicular pe fileu, pentru ca executantul
să poată beneficia de vederea periferic ă asupra întregului teren,
având și posibilitatea de a juca mingea cu orice mân ă.
77
Elanul are un ritm accelerat și un tempo al pa șilor, care duc
la realizarea unei s ărituri mai înalte.
Bătaia
Se face pe ambele picioare simultan sau succesiv și este
specifică jocului de volei Voleiul modern a adus și bătaia pe un
picior, dar se folose ște numai la sportivii de performan ță, și
numai dup ă însușirea desprinderii de pe dou ă picioare.
Contactul cu solul se face pe c ălcâi, pentru a transforma
viteza acumulat ă pe orizontal ă din pasul sau pa șii executa ți
anterior, într-una ascensional ă, pe vertical ă prin rularea t ălpii
piciorului.
Membrele inferioare sunt flexate din cele trei articula ții ale
sale. Laba piciorului îm preună cu gamba formeaz ă un un ghi de
7880o-82o, gamba cu coapsa formeaz ă un unghi de 100o-120o,
coapsa cu trunchiul 90o-92o. Brațele se găsesc înapoia trunchiului
întinse.
Săritura
Prin extinderea energic ă a musculaturii triplei extensii a
membrelor inferioare, împreun ă cu elanul energic al bra țelor, se
realizează o desprindere pe vertical ă, în apropierea mingii, în
punctul cel mai înalt al s ăriturii. Mingea trebuie s ă fie în fa ța
executantului și deasupra sa.
Desprinderea se face în func ție de traiectoria și de viteza de
deplasare a mingii. Imediat dup ă desprindere, bra țele continu ă
elanul spre înainte sus împreun ă cu trunchiul. Corpul
executantului este echilibrat în timpul s ăriturii, cu linia umerilor
paralelă cu direcția de transmitere a mingii. Trunchiul se afl ă în
extensie, bra țele se ridic ă până deasupra capului, de unde bra țul
lovitor își continu ă drumul spre înapoi a capului, flexat din
articulația cotului., cu palma orientat ă spre minge.
79Lovirea mingii
Se face în punctul cel mai înalt al s ăriturii, prin mi șcarea de
revenire din extensie a trunchiului, a bra țului lovitor, care se
întinde de la nivelul cotului și prin coborârea celuilalt bra ț.
Lovirea mingii se face cu toat ă palma, printr-o flexie palmar ă
energică, executat ă deasupra liniei mediane, pe calota superioar ă.
Această mișcare imprim ă mingii o traiectorie descendent ă
accentuat ă, datorită vitezei și forței de lovire a bra țului, de
deasupra planului fileului spre terenul advers.
Aterizarea
După lovire bra țul continu ă mișcarea de coborâre pe lâng ă
fileu, bra țul neîndemânatec îl precede, iar corpul completeaz ă
mișcarea printr-o flexie.
Aterizarea se face pe ambele picioare, elastic, datorit ă
amortizării realizat ă prin cedarea tuturor articula țiile membrelor
inferioare, iar privirea urm ărește mingea
80
Acțiunea de dup ă lovire
După aterizare, executantul se deplaseaz ă pentru a participa la
următoarea acțiune de joc.
Greșeli de execu ție
;
– nesincronizare între elan traiectoria mingii; – lipsa elanului de bra țe;
– brațul neîndemâna tec nu particip ă la elan, ceea ce duce la un
dezechilibru al trunchiului și coborârea punctului de lovire al
mingii; – nesincronizarea el anului de picioare;
– lipsa de coordonare între s ăritură și lovirea mingii;
– lovirea mingii cu alt ă parte a bra țului;
– nu există flexia palmar ă, care acoper ă mingea;
– aterizare dezechilibrat ă.
6.3.2. Lovitura de atac pe alte direc ții
Este denumit ă astfel pentru c ă direcția transmiterii mingii
este diferit ă de direcția elanului de atac.
El este folosit pentru evitar ea blocajului advers, care de
obicei este f ăcut pe direc ția elanului atacantului.
81Acest procedeu are dou ă variante și anume lovitura de
atac întors prin r ăsucirea trunchiului și lovitura de atac întors din
braț.
El se realizeaz ă din zonele 3 și 2 pentru dreptaci și din
zonele 3 și 4 pentru stângaci.
Lovitura de atac întors are acelea și componente ale
mecanismului de baz ă și succesiunea realiz ării la elan, b ătaie,
lovirea mingii. Locul de b ătaie, pentru acest procedeu, se va
depăși cu cca. 50 cm locul unde este ridicat ă mingea. Acest lucru
face ca în timpul s ăriturii, executantul s ă facă o întoarcere,
răsucire, de circa 90
o, în direc ția opusă efectuării elanului.
Întoarcerea se realizeaz ă în aer și face ca executantul s ă ajungă cu
linia umerilor paralel ă cu direc ția elanului și aproape
perpendicular ă față de minge.
Restul componentelor, lovirea min gii, aterizarea sunt la fel
ca la lovitura de atac pe direc ția elanului.
Lovitura de atac pe alte direc ții, din bra ț, este specific ă
jucătorilor avansa ți, și păstrează caracteristicile loviturii de atac
procedeu drept, excep ție face drumul bra țului la lovirea în punctul
maxim. Lovirea se face printr-o mi șcare de coborâre oblic ă spre
umărul opus. Mingea va avea imprimat ă o traiectorie în sensul
mișcării brațului, adică lateral, pe lâng ă trunchi și prin fața sa.
Forța de lovire în acest procedeu este mai sc ăzută, datorită
amplitudinii mai mici a mi șcării, dar eficien ța se păstrează
.
Greșeli de execu ție
– bătaia în dreptul mingii;
– întoarcerea efectuat ă simultan cu b ătaia;
– lipsa angren ării brațelor și trunchiului pentru întoarcere;
– întoarcere mai mare de 90o, ce duce la pierderea
controlului mingii;
– aterizarea cu spatele în plas ă.
6.3.3. Lovituri de atac specifice marii performan țe
Le-am denumit a șa pentru c ă disputa la fileu între atacant și
jucătorul de la blocaj are nevoie uneori de ac țiuni înșelătoare,
pentru ca atacantul s ă-și creeze un avantaj.
Lovitura de atac din ridicare scurt ă
, care este folosit ă așa
cum spuneam în jocul avansa ților și are în vedere surprinderea
blocajului, prin traiectoria ridic ării, rapiditatea elanului și implicit
a lovirii mingii. Ea este realizat ă de jucătorii de centru (Z3).
Modalitățile de realizare sunt identice ca la cele prezentate
anterior, îns ă necesită un grad de dificultate prin alegerea
momentului și lungimii elanului și coordonarea acestuia cu
ridicarea efectuat ă special pentru acesta. Elanul este scurt de 1-2
82pași, iar declan șarea lui se face când mingea a ajuns la ridic ător.
Desprinderea are loc dup ă realizarea ridic ării, iar punctul de
contact cu mingea este deasupra fileului, la o în ălțime de
aproximativ 1-1.5m.
Lovitura de atac din ridicare în urcare
, specific ă tot
jucătorului de centru de la fileu, ca un r ăspuns la ac țiunile
energiile ale blocajului advers. El se realizeaz ă cu mare vitez ă,
având ca scop surprinderea adversarului nepreg ătit, sau
dezorganizat.
Realizarea lui const ă într-o desprindere energic ă a
atacantului înainte ca mingea s ă fie în mâinile ridic ătorului.
Atacantul se afl ă în punctul maxim al s ăriturii, cu bra țul întins, iar
ridicătorul îi transmite mingea direct spre bra țul întins. Lovirea
mingii se realizeaz ă printr-o biciuire energica și rapidă, de
deasupra nivelului superior al fileului.
Lovitura de atac din ridicare întins ă
, respect ă
caracteristicile loviturii de atac în urcare, anume c ă atacantul
anticipeaz ă traiectoria prelu ării, după care execut ă un elan scurt
de 1-2 pa și, care se realizeaz ă în timpul zborului final al mingii
spre ridic ător. Desprinderea se realizeaz ă imediat dup ă ridicare în
cazul distan țelor de 2-3 m (pentru juc ătorii de centru) sau pu țin
după aceasta, în cazul distan țelor mai lungi (pentru juc ătorii
extremă).
Greșeli de execu ție:
– Lipsa de sincrinizare cu ac țiunile ridic ătorului;
– Întârzierea momentului începerii elanului; – Bătaia se efectueaz ă prea departe sau prea aproape de
locul ridic ării;
– Punct de lovire a mingii prea jos; – Blocare insuficient ă a elanului, ceea ce duce la o s ăritură
în lungime.
Lovitura de atac din linia a II-a
este o apari ție mai nou,
recentă în bagajul de ac țiuni ale juc ătorilor, ca o necesitate de a
echilibra sau dep ăși adversarul de la blocaj.
Mecanismul de baz ă este identic cu al oric ărei lovituri de
atac, singurul lucru care îl deosebe ște este locul de b ătaie, care
este în spatele liniei de atac, ceea ce reprezint ă că el este folosit
de jucătorii din linia a II-a.
El este o lovitur ă de atac, în care b ătaia, conform
regulamentului, se efectueaz ă în afara spa țiului de atac, iar lovirea
mingii în urma s ăriturii pe o traiectorie înalt ă și în lungime, se
face în spa țiul de atac.
Aterizarea echilibrat ă se face tot în zona de atac.
83
Greșeli de execu ție:
– Lipsa de comunicare cu ridic ătorul, care îl surprinde
nepregătit;
– Aprecierea incorect ă a locului b ătăii;
– Punct de lovire a mingii prea jos;
Lovitura de atac cu dubl ă bătaie în fața ridicătorului , care
se execut ă din ridicare cu traiectorie scurt ă. Atacantul efectueaz ă
elanul ca la lovitura de atac în urcare, dar se întârzie desprinderea, cu scopul declan șării acțiunii de blocaj a adversarului, urmat ă de
o flexie mai accentuat ă a picioarelor și o săritură în înălțime de pe
loc. Mingea este lovit ă pe direcția elanului, f ără a avea un blocaj
în față. Aterizarea se face echilibrat în condi ții ușoare.
Lovitura de atac cu dubl ă bătaie, în fa ța și la spatele
ridicătorului, care se deosebe ște de cea descris ă anterior, prin
faptul că prima b ătaie se realizeaz ă în fața ridicătorului, care
declanșează acțiunea blocajului advers, urmat ă de o săritură
laterală. Atacantul ajunge în spatele ridic ătorului, unde prime ște
mingea și cu ajutorul celei de-a doua b ătăi, face săritura și lovirea
mingii, urmat ă de aterizare.
Lovitura de atac cu b ătaie pe un picior
, apărută mai târziu,
ca și cea din linia a II-a, este utilizat ă în special în jocul feminin.
Este solu ția de finalizare a unei ridic ări, ce solicit ă
deplasarea pe o distan ță de 2-3m a atacantului și constă într-o
săritură efectuată cu bătaie pe un picior, continuat ă de lovirea
mingii într-o pozi ție dezechilibrat ă, urmată de o aterizare
echilibrat ă.
Ea este folosit ă când deplasarea juc ătorului este paralel ă
sau oblică față de plasă.
6.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare 6
Lovitura de atac const ă în trimiterea mingii peste fileu din s ăritură, în terenul advers,
prin lovirea mingii cu o mân ă, astfel încât contactul cu mingea s ă se realizeze deasupra
nivelului benzii supe rioare a fileului.
Ea reprezint ă concretizarea efortului întregii echipe în faza de atac și are ca scop
câștigarea punctului pentru echipa proprie.
84
Creșterea eficien ței atacului este determinat ă de înlăturarea adversarilor de la blocaj,
ceea ce presupune ca lovitura de atac s ă fie variat ă și mai ales executat ă în viteză, pentru a nu
permite adversarului s ărituri succesive la blocaj.
Unul dintre cele mai importante elemente mobile la volei este s ăritura, în unele cazuri
săritura cu elan. Juc ătorul de volei trebuie s ă ajungă cât mai sus cu una sau ambele mâini, ca
să poată lovi sau plasa mingea pe o anumit ă direcție. Cu aceasta îns ă, sarcina sa nu este
încheiată. Voleibalistul trebuie de îndat ă ce aterizeaz ă să fie capabil s ă reintre în joc.
La analiza s ăriturii, la volei, va fi necesar a se observa elanul, b ătaia, zborul, lovirea
mingii și aterizarea.
Încă înainte de a lua startul pentru elan, juc ătorul trebuie s ă știe unde este mingea, cum
sunt așezați adversarii în teren și la blocaj, anticiparea unei eventuale pase.
Elanul se face perpendicular pe fileu, juc ătorul având în acest caz o vedere periferic ă
foarte bun ă asupra întregului teren de joc și posibilitatea de a ataca sau plasa mingea în
terenul advers cu orice mân ă.
„Bătaia” la volei se execut ă cu unul sau ambele pi cioare. Depinde de calit ățile
individuale ale fiec ărui jucător de a se decide la una dintre ele. „B ătaia” se execut ă nu numai
cu acțiunea piciorului sa u picioarelor, ci și cu ajutorul bra țelor, care sunt aruncate în sus.
La urcare și în timpul plutiri, juc ătorul trebuie s ă aibă o poziție de echilibru a corpului,
care îi va u șura contactul cu mingea.
Ambele bra țe se ridic ă în sus sau cel pu țin brațul care va efectua lovitura, în timp ce
celălalt, îndoit mai mult sau mai pu țin, se ridic ă pentru a echilibra mi șcarea. În momentul
lovirii, bra țul trebuie s ă fie pe cât posibil încordat din cot, deoarece prin aceasta se asigur ă
ridicarea lui cât mai sus, iar contactul cu mingea se va face printr-o flexie brusc ă a corpului
înainte sau imediat cu „ explozia” bra țului.
Este bine ca juc ătorul să poată urmări cu privirea, în timpul urc ării, nu numai mingea, ci
să și reușească să vadă în același timp pozi ția jucătorilor în terenul adver și mai ales cum este
organizat blocajul.
Înălțimea săriturii depinde de calitatea anatomo-fiziologic ă a fibrei musculare și de
masa muscular ă. Dacă un jucător le are pe amândou ă, atunci el poate executa un num ăr mare
de sărituri.
Progresele realizate ast ăzi în jocul modern de volei, mai ales în ceea ce prive ște blocajul
cu 2 sau 3 juc ători, dubla ți de restul juc ătorilor, a creat pentru tr ăgător o problem ă dificilă.
După direcția zborului mingii se cunosc urm ătoarele feluri de atac: pe drept; pe
diagonală; întors; cu vârf de blocaj; între blocaj și plasă; din blocaj afar ă; plasat.
După locul unde se efectueaz ă atacul se remarc ă următoarele zone: din linia întâi ( din
zonele 2, 3, 4 și între zone ) și din linia a doua. Lovitura de atac trebuie s ă fie variat ă și
executată rapid, din pase rapide, în urcare și la întâlnire, executat ă pe toată lungimea fileului,
pe toate direc țiile și cu punct maxim în lovirea mingi ei pentru a deveni eficient ă. Trăgătorul
nu este un simplu executant mecanic al loviturii de atac, ci un juc ător care, pe lâng ă o
perfecționare a tuturor procedeelor de atac, trebuie s ă dovedeasc ă și o gândire tactic ă
deosebită. El este ultimul juc ător al unei echipe, care trimite mingea peste plas ă, și de modul
cum acționează el va depinde câ știgarea punctului pentru echipa sa, rolul execu ției loviturii de
atac căpătând o deosebit ă importan ță în procesul de preg ătire.
85
Concepte și termeni de re ținut
Săritura; elanul; „b ătaia”; moduri de atac; zone de atac.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce este lovitura de atac?
2. Ce este lovitura de atac pe direc ția elanului?
3. Ce se în țelege prin lovitura de atac procedeu întors?
4. Care sunt componentele mecanismului de baz ă al loviturii de atac?
5. În ce const ă lovitura de atac?
6. Descrie ți elanul loviturii de atac!
7. Descrie ți acțiunea de s ăritură și lovitura mingii!
8. Enumera ți greșelile de execu ție la lovitura de atac procedeu drept!
86
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Lovitura de atac în cadrul celor trei lovituri, reprezint ă:
a) Acțiunea final ă;
b) A treia lovitur ă;
c) Lovitura decisiv ă.
2. Ce caracteristic ă are lovitura de at ac procedeu drept?
a) Se execut ă drept nu lateral;
b) Se execut ă pe aceeași direcție cu cea a elanului;
c) Este ultima lovitur ă din teren.
3. Care sunt componentele mecanismului de baz ă a loviturii de atac?
a) Elan, b ătaie, săritură, lovitura de atac, aterizare;
b) Elanul, desprinderea, z borul, lovitura de atac;
c) Desprindere, s ăritură, lovitura de atac, aterizare.
4. Unde are loc contactul cu mingea?
a) În partea median ă a mingii;
b) În calota superioar ă a mingii;
c) În timpul s ăriturii maxime.
5. Care sunt diferen țele între lovitura de atac procedeu drept și cea procedeu
întors:
a) Nu exist ă nicio diferen ță;
b) Locul de b ătaie este în dreapta mingii, urmat ă de o întoarcere de 90
o a
trunchiului;
c) Traiectoria elanului este diferit, iar s ăritura este cu o întoarcere.
6. Lovitura de atac pe alte direc ții, din bra ț este specific ă:
a) Tuturor sportivilor;
b) Sportivilor avansa ți;
c) Sportivilor experimenta ți.
87
Bibliografia obligatorie
1. Bâc, O., (1999), Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005), Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției
România de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
4. Drăgan, A.(2000), Volei, no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
5. Mureșan, A (2008), Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
88
Unitatea de înv ățare 7
TEHNICA JOCULUI DE VOLEI ÎN AP ĂRARE
Cuprins
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare
7.3. Conținutul unit ății de învățare
7.3.1. Preluarea din serviciu 7.3.2. Preluarea din atac 7.3.3. Blocajul 7.3.4. Plonjonul
7.4. Îndrumar pentru ve rificare/aut overificare
7.1. Introducere
Preluarea este o ac țiune individual ă de apărare prin care un
jucător încearc ă să respingă mingea, trimis ă de adversar cu scopul
de a face punct, astfel încât s ă se realizeze construc ția atacului
propriu, iar finalizarea s ă fie punctul.
Această acțiune se realizeaz ă cu dificultate, datorit ă faptului
că ea depinde de ac țiunile premerg ătoare ale adversarului,
serviciul, lovitura de atac, blocajul, care urm ăresc punerea în
dificultate a ap ărării proprii.
7.2. Obiectivele și competen țele unității de învățare:
Obiectivele unit ății de învățare
> cunoașterea tehnicii procedeelor te hnice din jocului de volei.
> cunoașterea mecanismului de baz ă al preluării din serviciu.
> cunoașterea mecanismului de baz ă al preluării din atac.
> cunoașterea mecanismului de baz ă al blocajului individual;
> cunoașterea aspectului dominant al fiec ărui procedeu tehnic
învățat.
89Competen țele unității de învățare:
– asimilarea cuno ștințelor, pentru atingerea obiectivelor de
instruire;
– dezvoltarea unor abilit ăți practice, care s ă-i confere
calitatea de bun demonstrant în execu ția loviturii de atac în fa ța
elevilor;
– dezvoltarea dezvoltarea unor abilit ăți de comunicare,
conducere, planificare, control și evaluare;
Timpul alocat unit ății: 2 ore
7.3. Conținutul unit ății de învățare
7.3.1. Preluarea din serviciu
Preluarea din serviciu este o ac țiune individual ă, prin care
un jucător intră în contact cu mingea venit ă din serviciul
adversarului, printr-o l ovire de jos cu antebra țele, cu scopul de a o
transmite c ătre ridicătorul propriu.
Mecanismul de baz ă al prelu ării din serviciu are
următoarele componente: pozi ția inițială, execuția propriu-zis ă și
poziția finală.
Poziția inițială
Preluarea din serviciu se realizeaz ă după o deplasare,
precedată de o anticipare, urmat ă de oprire în pozi ția specific ă,
medie de obicei, iar dac ă serviciul are o for ță crescută, poziția
este joasă și cu fața către direcția de unde vine serviciul.
Picioarele sunt u șor depărtate și îndoite de la nivelul
genunchilor, greutatea egal repartizat ă pe ambele picioare,
piciorul din exterior este mai în fa ță. Brațele sunt dep ărtate,
trunchiul u șor înclinat în fa ță, pentru a se realiza o deplasare dac ă
este cazul.
90
Execuția propriu-zis ă
Începe prin apropierea bra țelor, urmat ă de întinderea
picioarelor, îndrepta rea trunchiului, bra țele întinse din coate, cu
mâinile împreunate mai sus de nivelul genunchilor.
Palmele sunt înl ănțuite – palm ă peste palm ă – cu
închiderea lor la nivelul degetelor mari. Palma care o înf ășoară pe
cealaltă trebuie să fie cea îndemânatec ă.
91
Contactul cu mingea se face la nivelul antebra țelor, în
treimea inferioar ă, deasupra articula ției pumnului. Lovirea mingii
nu este o lovire scurt ă, ci una de conducere a mingii pe direc ția de
transmitere, de c ătre brațe spre înainte sus, cu ducerea umerilor în
față, rotunjind spatele.
Poziția brațelor în momentul lovirii mingii trebuie s ă fie în
funcție de distan ța față de fileu. Dac ă jucătorul care execut ă
preluarea, se afl ă mai aproape de fileu, bra țele se țin paralele cu
solul și se execut ă preluarea numai din întinderea membrelor
inferioare, iar dac ă jucătorul de la preluare se afl ă mai departe de
fileu, se țin brațele oblic, iar preluarea se face prin întinderea
membrelor inferioare, ducerea bra țelor înainte sus.
În funcție de viteza și forța serviciului, preluarea se face
printr-o mi șcare de cedare, amortizare a contactului cu mingea,
urmată dacă este cazul de fandare urmat ă de rulare pe spate,
îngenunchere.
92
Poziția finală
După transmiterea, juc ătorul va urm ări traiectoria mingii și
va intra într-o nou ă acțiune.
Greșeli de execu ție
− plasament gre șit;
− aprecierea inexact ă a traiectoriei mingii;
− oprirea într-o pozi ție dezechilibrat ă;
− neîmpreunarea palmelor în momentul lovirii;
− îndoirea coatelor în momentul și în timpul lovirii;
− lovirea cu o mân ă;
− lipsa acțiunii picioarelor;
− balans prea mare al bra țelor în timpul lovirii;
− bazinul se retrage în timpul lovirii.
7.3.2. Preluarea din atac
Este o acțiune important ă prin care juc ătorul nu las ă mingea
să cadă în terenul propriu.
Preluarea din atac este o ac țiune individual ă, prin care un
jucător intră în contact cu mingea venit ă din atacul adversarului,
printr-o lovire de jos cu antebra țele, cu scopul de a o transmite
către ridicătorul propriu.
La preluarea din atac juc ătorul trebuie s ă posede capacitatea
de anticipare, reac ție la minge, pozi ție joasă specifică, deplasare
rapidă la minge.
Mecanismul de baz ă are acelea și componente ca la preluarea
din serviciu.
Poziția inițială
Este identic ă cu cea de la preluarea din serviciu, cu singura
diferență este că baza de sus ținere este mai mare, prin dep ărtarea
picioarelor mai mult deci centrul de greutate este mai aproape de sol.
93
Execuția propriu-zis ă
Este o ac țiune de recul, de amortizare a for ței cu care vine
mingea, de cedare din articula ții, prin plasarea antebra țelor sub
minge, fără lovirea acesteia.
Contactul se face la fel la nivelul antebra țelor deasupra
articulației pumnului. Nu exist ă momentul de conducere a mingii.
Poziția finală
Se urmărește traiectoria mingii respinse și intrarea într-o
noua fază a jocului.
94
7.3.3. Blocajul
Blocajul este ac țiunea de interceptare a mingii care vine
de la adversar, efectuat ă de jucătorii aflați aproape de fileu,
depășind marginea superioar ă a fileului.( Reg. FIVB)
Este o acțiune prin care un juc ător sau mai mul ți din linia I
ai echipei din ap ărare, încearc ă prin interpunerea palmelor peste
nivelul superior al fileului, între minge și terenul propriu, s ă
respingă mingea înapoi venit ă dintr-o lovitur ă de atac sau s ă o
rețină în terenul propriu.
După numărul jucătorilor care particip ă la blocaj, avem
blocaj individual sau în grup ( de 2 sau 3 juc ători), dup ă
traiectoria mingii transmise de adversar avem, blocaj la minge sau la zonă și după plasarea palmelor fa ță de planul vertical al fileului
avem, blocaj ofensiv și defensiv.
Mecanismul de baz ă al blocajului individual are
următoarele componente: pozi ția inițială, elanul, b ătaia,
desprinderea și acțiunea palmelor, aterizarea.
Poziția inițial
ă
Este o pozi ție înaltă, picioarele dep ărtate la l ățimea
umerilor, greutatea egal repartizat ă pe ambele picioare, genunchii
ușor flexați, trunchiul drept, bra țele îndoite din cot cu palmele la
nivelul umerilor și orientate spre fileu, iar privirea este spre
terenul advers.
Elanul
În funcție de traiectoria mingii imprimate de ridic ătorul
advers, juc ătorul de la blocaj se poate deplasa cu pas ad ăugat
lateral, încruci șat, oblic lateral, pe distan țe scurte, iar pentru cele
lungi, cu alergare paralel ă cu fileul sau combinat ă. Ultimul pas
este mai mare pentru a opr i viteza de deplasare.
95Pe toată durata elanului bra țele se țin îndoite din cot, cu
palmele orientate spre înainte cu degetele r ăsfirate.
Bătaia
Se execut ă pe ambele pici oare, primul se a șează piciorul din
exteriorul deplas ării, perpendicular pe fileu, pentru a bloca
deplasarea și apoi se a șează celălalt picior lâng ă el. Membrele
inferioare sunt îndoite de la nivelul genunchilor, bra țele îndoite
din cot cu palmele orientat e spre fileu, degetele r ăsfirate.
Desprinderea și acțiunea palmelor
Se realizeaz ă o flexie accentuat ă a membrelor inferioare,
după care se realizeaz ă o extensie energic ă a lor și a brațelor.
Brațele urcă pe lâng ă planul vertical al fileului cu plasarea
palmelor cu degetele, r ăsfirate, încordate, într-o flexie u șoară,
deasupra fileului, și pe direcția mingii. Proiec ția palmelor s ă cadă
în terenul advers.
Contactul cu mingea se face în terenul advers, cu ambele
palme, dar dup ă ce atacantul a lovit mingea.
96
Aterizarea
După blocare, bra țele se retrag, iar aterizare se face
echilibrat ă, pe ambele picioare, cu fa ța spre direc ția mingii,
pentru a-i permite participarea la urm ătoarele ac țiuni.
Blocajul colectiv (în doi sau trei juc ători)
Acoperă o suprafa ță mai mare în ap ărare și realizeaz ă o
superioritate numeric ă în fața atacantului și dacă este realizat
corect duce la anihilarea for ței atacului.
Modalitatea de execu ție și mecanismul de baz ă sunt la fel
cu cele de la blocajul individual, cu anumite ad ăugiri.
Foarte important ă este sincronizarea s ăriturii, a plas ării
palmelor pentru a fi eficient.
Sincronizarea se refer ă la alegerea corect ă de către cei doi
sau trei juc ători, a momentului s ăriturii, în func ție de momentul
săriturii atacantului. Deci b ătaia și desprinderea trebuie f ăcute în
același timp.
La blocajul în doi juc ători, sarcinile sunt împ ărțite astfel;
unul stabile ște locul de a șezare (
și de obicei, dac ă blocajul se
organizeaz ă în extreme, cel care stabile ște locul de a șezare este
extrema, care sare în dre ptul min gii) și celălalt li pește palmele
97sale de ale colegului. Fiecare juc ător de la blocaj, are în sarcin ă
corespondentul s ău din terenul advers.
Blocajul în trei juc ători se efectueaz ă când atacul este
realizat de un juc ător de valoare, dar numai dac ă ridicarea permite
deplasarea și gruparea blocajului. Se poate realiza din Z 3, la un
atac realizat din linia a II-a din Z 6, atunci când traiectoria ridic ării
este mai înalt ă sau din Z 2 și Z4.
Blocajul se poate executa atât la minge, cât și la zonă.
Blocajul la minge se execut ă când se realizeaz ă un atac în
apropierea fileului, iar la zon ă atunci când se realizeaz ă un atac
din linia a II-a.
Greșeli de execu ție
− aprecierea incorect ă a locului de unde se execut ă
lovitura de atac;
− aprecierea incorect ă a locului și distanței necesar a
fi parcurs ă pentru execu ție;
− distanță mare față de plasă, a corpului și brațelor;
− plasarea incorect ă a palmelor și degetelor;
− palmele sunt cu degetele închise nu r ăsfirate.
− aducerea bra țelor prin latera l sau de jos;
− nu se urm ărește intenția atacantului.
98
7.3.4. Plonjonul
Este o ac țiune de joc specific ă fazelor de ap ărare și are ca
scop men ținerea mingii în joc, fiind tot timpul premerg ătoare
acțiunilor de preluare din se rvici, din atac, din plas ă, din blocaj.
Plonjonul are o pozi ție specific ă de stare de dezechilibrare,
indiferent de forma de execu ție, cu dou ă mâini de sus sau de jos.
Din aceasta pozi ție se acționează la minge, printr-o c ădere pe
spate, lateral ă sau înainte.
Toate aceste ac țiuni, dacă sunt executate corect și eficient,
reduc timpul în care juc ătorul poate fi scos din joc. Pot fi
înlocuite acestea printr-o anticipare a direc ției mingii, urmat ă de o
deplasare rapid ă sau de o fandare.
Plonjonul pe spate
De regulă se utilizeaz ă la preluarea din servici sau din atac,
cu două mâini de jos sau sau de sus, dar putându-se interveni la
minge si cu o mân ă, însă poate fi folosit ă și la ridicarea mingii
pentru lovitur ă de atac.
Poziția inițială.
Este o pozi ție joasă, specific ă apărării, caracterizat ă de
plasarea centrului de greutate s ub nivelul genunchilor, picioarele
decalate și depărtate, trunchiul aplecat spre înainte, bra țele
înaintea trunchiului îndoite de la nivelul coatelor, capul drept cu
privirea urm ărind permanent mingea.
Execuția propriu-zis ă
Jucătorul se afl ă pe traiectoria mingii, urmeaz ă o
dezechilibrare spre înapoi, moment în care se ia contact cu mingea, fie cu dou ă mâini de sus sau de jos, având loc o
amortizare a for ței cu care vine mingea, dup ă care este transmis ă
unui coechipier, înainte ca juc ătorul să atingă solul.
Contactul cu solul se face
printr-o rulare pe spate (fi g 59),
99menținând pozi ția de flexie a trunchiului și a capului, iar unul
dintre picioare, în afara celui care are contact cu solul (de sprijin), realizează o avântare spre înainte prin intinderea sa, ceea ce va
duce la revenirea din ghemuit.
Poziția finală
După revenirea din ghemuit, juc ătorul va face deplas ări
specifice pentru adoptarea urm ătoarelor sarcini ale echipei.
Greșeli de execu ție:
– lipsa de anticipare a ac țiunilor atacantului advers;
– lipsa de anticipare a traiectoriei mingii venit ă de la adversar;
– adoptarea pozi ției înalte pentru a șteptarea mingii;
– poziție înaltă în care se ia contact cu mingea;
– extensia capului și a coloanei vertebrale în rulare;
– luarea contactului cu solul pr in punerea mâinilor înainte de
rulare.
Plonjonul lateral
Este o acțiune ce are ca scop preluarea unei mingi, care are
o traiectorie joas ă și se poate realiza prin dou ă moduri diferite și
anume prin rulare pe spate sau prin rostogolire peste um ăr.
Poziția inițială
este identic ă cu cea de la plonjonul pe spate.
Execuția propriu-zis ă
Este precedat ă de o deplasare sau de o fandare ampl ă
laterală, urmată de o pivotare pe pici orul pe care se fandeaz ă ceea
ce aduce juc ătorul pe direc ția mingii, moment în care se
realizează lovirea și transmiterea mingii, dup ă care se ia contact
cu solul printr-o rulare pe spate , ca și la plonjonul pe spate.
100
Pentru plonjonul lateral cu rostogolire peste um ăr, jucătorul
lovește mingea cu o mân ă, după care contactul cu solul se ia cu
coapsa piciorului fandat, apoi cu um ărul membrului superior cu
care s-a lovit mingea, urmând apoi o rostogolire pe acest um ăr.
Poziția finală
După realizarea plonjonului lateral, juc ătorul se ridic ă rapid
și participă la următoarele ac țiuni de joc.
Greșeli de execu ție:
− lipsa de anticipare a traiectoriei mingii venit ă de la
adversar;
− adoptarea pozi ției înalte pentru a șteptarea mingii;
− poziție înaltă în care se ia contact cu mingea;
− extensia capului și a coloanei vertebrale în rulare;
− luarea contactului cu solul prin punerea mâinilor
înainte de rulare.
Plonjonul înainte
Este o ac țiune specific ă jocului de ap ărare, ce are ca scop
menținerea mingii în joc în urma unor mingi rico șate din blocaj
sau plasate de c ătre adversar, unde punctul de c ădere a mingii este
la distanțe mai mari.
Se utilizeaz ă în special la echipele masculine, dar care au o
bună pregătire fizică si deprinderi el ementare de acrobatic ă.
Poziția inițială
Este aceea și ca la celelalte pro cedee specifice plonjonului,
tratate anterior. Juc ătorul trebuie s ă anticipeze mi șcările
atacantului advers, traiectoria și viteza mingii.
101
Execuția propriu-zis ă
Declanșarea acțiunii se face dintr-o pozi ție înclinat ă spre
sensul deplas ării către minge, printr-un impul s dat de piciorul de
bătaie, corpul fiind pr oiectat spre înainte ajungând într-o pozi ție
paralelă cu solul, în faz ă de zbor. Este momentul în care se
lovește mingea cu o mân ă, cu fața dorsală a palmei aflat ă într-o
ușoară extensie și încordat ă, atunci când corpul se afl ă într-o faz ă
de plutire.
102
Poziția finală
Într-un timp cât mai scurt are loc ridicarea și intrarea într-o
nouă acțiune pe care o impune jocul echipei.
Greșeli de execu ție
− aprecierea gre șită a traiectoriei mingii;
− folosirea acestui procedeu în situa ții ce nu-l
impun;
− amplitudinea prea m ărită a impulsului piciorului
de bătaie;
− lipsa extensiei la nivelul capului în rularea pe piept
− lipsa coordon ării impulsului cu momentul lovirii
mingii;
− lovirea mingii se face înainte de plecarea în
plonjon;
− lovirea mingii cu alte p ărți ale corpului decât
palma, neasigurând precizie.
7.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Sinteza unit ății de învățare
Această acțiune de joc constituie sarcina primar ă pentru câ știgarea punctului și a
serviciului, pe fondul c ăreia se vor desf ășura și acțiunile urm ătoare ale jocului.
103În privin ța preluării serviciului, modelul jocului competi țional ne arat ă că această
acțiune de joc trebuie preg ătită să facă fața serviciului advers, executat variat și dificil.
De aceea, odat ă învățată lovirea mingii cu ambele mâini de jos, cu „man șeta”, lovirea cu
„manșeta” trebuie exersat ă în continuare în condi ții variate ( în care mingea vine cu alt ă
traiectorie, cu alt ă viteză, cu alte unghiuri de c ădere).
Datorită implicațiilor prelu ării serviciului în eficien ța jocului ea trebuie considerat ă ca
acțiune prioritar ă tehnico-tactic ă a jucătorilor. Ca momente succesive de execu ție, preluarea
din serviciu cuprinde o structur ă formată din: deplasare, oprire în pozi ție medie, joas ă sau
fandat, urmat ă eventual de execu ția plonjonului, înso țită apoi de lovirea mingiei pe
„manșetă”.
Capacitatea vizual ă specifică a blocajului (acuitatea vizual ă și vedere periferic ă) este
hotărâtoare în eficien ța blocajului.
O caracteristic ă a blocajului, determinat ă de jocul actual, este faptul c ă, pentru a face
față atacului rapid și variat al adversarul ui, blocajul se execut ă în majoritatea situa țiilor de joc
la echipele de performan ță cu un singur juc ător: blocaj individual.
La un blocaj individual, tre buie analizat în prealabil juc ătorul care poate s ă atace pe
zona ta, din punctul de vedere al posibilit ăților proprii, apoi trebuie urm ărit ce face în atac cu
corpul și brațele.
Jucătorul de la blocaj va stabili direc ția de blocat, în func ție de posibilit ățile atacantului
și preferințele lui, iar executarea blocajului va acoperi „diagonala” sau „întorsul”.
Este o acțiune de joc specific ă fazelor de ap ărare și are ca scop men ținerea mingii în joc,
fiind tot timpul premerg ătoare acțiunilor de preluare din se rvici, din atac, din plas ă, din blocaj.
Plonjonul are o pozi ție specific ă de stare de dezechilibrare, indiferent de forma de
execuție, cu dou ă mâini de sus sau de jos. Din aceasta pozi ție se acționează la minge, printr-o
cădere pe spate, lateral ă sau înainte.
Toate aceste ac țiuni, dacă sunt executate corect și eficient, reduc tim pul în care juc ătorul
poate fi scos din joc. Pot fi înlocuite acestea printr-o anticipare a direc ției mingii, urmat ă de o
deplasare rapid ă sau de o fandare.
Concepte și termeni de re ținut
Preluare; preluarea de serv iciu; preluarea din atac; bl ocaj; blocajul individual
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce este preluarea în jocul de volei?
2. Care sunt diferen țele dintre preluarea din servici și cea din atac?
3. Ce se în țelege blocajul colectiv?
4. Care sunt componentele mecanismului de baz ă al blocajului?
104
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Preluarea face parte dintre ac țiunile specifice:
a) atacului;
b) apărării;
c) comune atacului și apărării.
2. Care este scopul prelu ării din servici?
a) de a o transmite c ătre ridicătorul propriu;
b) de a respinge mingea; c) de a o transmite peste fileu.
3. Prin ce ac țiune începe execu ția propriu-zis ă a preluării?
a) deplasarea c ătre minge;
b) apropierea bra țelor;
c) poziționarea în pozi ția fundamental ă.
4. Contactul cu mingea la preluare se face?
a) la nivelul degetelor;
b) la nivelul bra țelor;
c) la nivelul antebra țelor.
105
5. Poziția brațelor în momentul lovirii mingii trebuie s ă fie în func ție de …………
a) poziționarea trunchiului;
b) traiectoria mingii c) distan ța față de fileu.
6. La preluarea din atac juc ătorul trebuie s ă posede:
a) capacitatea de anticipare;
b) reacție la minge;
c) poziție joasă specifică;
d) deplasare rapid ă la minge;
e) toate.
7. Execu ția propriu-zis ă a preluării din atac const ă într-o:
a) acțiune de recul;
b) acțiune de recul, de amortizare a for ței cu care vine mingea, de cedare din articula ții;
c) de rulare spre înapoi.
8. Blocajul este o ac țiune realizat ă de:
a) toți jucătorii;
b) jucătorii din apropierea fileului;
c) jucătorii din linia I
9. Blocajul poate fi:
a) individual;
b) colectiv; c) din 2 sau 3 juc ători..
10. Deplasarea la blocaj poate fi realizat ă:
a) pas fandat;
b) pas sărit;
c) pas ad ăugat;
d) pas încruci șat;
11. În timpul b ătăii pentru elanul s ăriturii la blocaj:
a) se așează piciorul din exteriorul deplas ării;
b) se așează piciorul din interiorul deplas ării;
c) nu conteaz ă.
106
Bibliografie obligatorie
1. Bâc, O., (1999), Volleyball , Editura Universit ății din Oradea.
2. Cojocaru A, Ioni ță, M. (2005), Volei, caiet de lucr ări practice , Editura Funda ției
România de Mâine , București.
3. Cojocaru, A., Cojocaru, M.(2009), Volei teorie și practică, Editura Bren, Bucure ști.
4. Drăgan, A.(2000), Volei, no țiuni de baz ă, Editura Funda ției România de Mâine ,
București.
5. Mureșan, A (2008), Volei, Editura Funda ției România de Mâine , București.
107
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUT OEVALUARE
Unitatea de înv ățare 1: 1) a; 2) b; 3) c; 4) b; 5) b; 6) a.
Unitatea de înv ățare 2 : 1) b; 2) c; 3) b; 4) c; 5) c; 6) a; 7) a.
Unitatea de înv ățare 3 : 1) b; 2) a; 3) c.
Unitatea de înv ățare 4: 1) b; 2) b; 3) b; 4) b; 5 c.
Unitatea de înv ățare 5: 1) c; 2) b; 3) b.
Unitatea de înv ățare 6: 1) b; 2) b; 3) a; 4) b; 5) b; 6) b
Unitatea de înv ățare 7: 1) b; 2) a; 3) b; 4) c; 5) c; 6) e; 7) b; 8) b, c; 9) a, b; 10) c, d; 11) a.
108
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: D4562554622d4722c66cfa727c7fe318 [629049] (ID: 629049)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.