D 2 Drept Fiscal Zdanovschi Alice [616527]
lect.univ.dr.
ALICE CRISTINA MARIA ZDANOVSCHI
DREPT FISCAL
Curs pentru IDD/IFR
Specializarea DREPT
București
2017
CUPRINS
INTRODUCERE
Unitatea de învățare 1
Dreptul fiscal – noțiuni introductive
1.1. Introd ucere
1.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
1.3. Conținutul unității de învățare
1.3.1. Definiția dreptului fiscal
1.3.2. Principiile și izvoarele dreptului fiscal
1.3.2.1. Principiile dreptului fiscal
1.3.2.2. Izvoarele dreptului f iscal
1.3.3. Raporturile juridice fiscale
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învățare 2
Fiscalitatea și politica fiscală
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
2.3. Conținutul unității de învățare
2.3.1. Fi scalitatea
2.3.1.1. Noțiunea fiscalității
2.3.1.2. Nivelul și structura fiscalității
2.3.1.3. Efectele fiscalității
2.3.1.3.1. Frauda și evaziunea fiscalǎ
2.3.1.3.2. Riscul de inflație prin fiscalitate
2.3.1.3.3. Deteriorarea competitivitǎții internațion ale
2.3.1.3.4. Riscurile de diminuare ale eforturilor productive
2.3.2. Politica fiscală
2.3.2.1. Noțiunea politicii fiscale
2.3.2.2. Scopurile politicii fiscale și interdependența cu alte politici
2.3.2.3. Principiile politicii fiscale
2.3.2.3.1. Principi ul impunerii echitabile
2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare
2.3.2.3.3. Principiul politicii economice
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învățare 3
Noțiunea de impozit și taxă bugetară. Elementele definitorii ale veniturilor public e
3.1. Introducere
3.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
3.3. Conținutul unității de învățare
3.3.1. Noțiunea de impozit și taxă bugetară
3.3.1.1. Noțiunea de impozit
3.3.1.1.1. Definiție
3.3.1.1.2. Particularități
3.3.1.1.3. Clasificare
3.3.1.1.4. Principii
3.3.1.2. Noțiunea de taxă bugetară
3.3.1.2.1. Definiție
3.3.1.2.2. Trăsături
3.3.1.2.3. Principii
3.3.1.3. Contribuțiile și taxele parafiscale
3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice
3.4. Îndrumător pentru autoverifica re
Unitatea de învățare 4
Obligația fiscală și titlul de creanță fiscală
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
4.3. Conținutul unității de învățare
4.3.1. Obligația fiscală
4.3.1.1. Noțiunea de obligație fiscală
4.3.1.2. Particularitățile obligației fiscale
4.3.2. Titlul de creanță fiscală – individualizarea obligației fiscale
4.3.2.1. Noțiunea titlului de creanță fiscală
4.3.2.2. Particularitățile titlului de creanță fiscală
4.3.2.3. Clasificarea titlurilor de creanță fi scală
4.3.3. Modificarea obligației fiscale
4.3.3.1. Regula
4.3.3.2. Excepția
4.3.4. Exigibilitatea obligației fiscale
4.3.5. Dobânzile, penalitățile de întârziere și majorările de întârziere – răspunderea patrimonială
4.4. Îndrumător pentru autoverific are
Unitatea de învățare 5
Stingerea obligației fiscale
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
5.3. Conținutul unității de învățare
5.3.1. Stingerea obligației fiscale prin plată
5.3.1.1. Noțiune
5.3.1.2. Executarea oblig ației fiscale prin plată directă
5.3.1.3. Plata prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile
5.3.1.4. Plata prin reținere la sursă
5.3.2. Stingerea obligației fiscale prin prescrispție
5.3.3. Stingerea obligației fiscale prin anulare
5.3.4. Stin gerea obligației fiscale prin scădere
5.3.5. Stingerea obligației fiscale prin compensare
5.3.6. Stingerea obligației fiscale prin executare silită
5.3.6.1. Definiția executării silite
5.3.6.2. Condițiile declanșării executării silite
5.3.6. 3. Subiectel e executării silite
5.3.6. 3.1. Executorul fiscal
5.3.6. 3.2. Competența organelor de executare
5.3.6. 3.3. Debitorul – contribuabil
5.3.6. 4. Obiectul executării silite
5.3.6.4.1. Veniturile contribuabilului
5.3.6.4.2. Bunurile contribuabilului
5.3.6.4. 3. Măsurile asigurătorii
5.3.6.5. Declanșarea procedurii de executare silită. Somația
5.3.6.6. Suspendarea, întreruperea, încetarea executării silite
5.3.6.7. Cheltuielile de judecată
5.3.6.8. Contestația la executare
5.3.6.9. Modalitățile de executare sili tă
5.3.6.9.1 . Poprirea
5.3.6.9.2 . Executarea silită mobiliară
5.3.6.9.3. Executarea silită imobiliară
5.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învățare 6
Principalele impozite și taxe în România
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și compe tențele unității de învățare
6.3. Conținutul unității de învățare
6.3.1. Principalele impozite datorate bugetului de stat
6.3.1.1. Impozitul pe profit
6.3.1.1.1. Definiție – denumirea venitului fiscal
6.3.1.1.2. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.1.3. Materia impozabilă
6.3.1.1.4. Cota de impozitare
6.3.1.1.5. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale
6.3.1.2. Impozitul pe venit
6.3.1.2.1. Definiție
6.3.1.2.2. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.2.3. Materia impozabilă
6.3.1.2.4. Cota de impozitare
6.3.1.2.5. Stabilirea și plata impozitului pe venit
6.3.1.2.6. Veniturile din salarii. Veniturile din pensii
6.3.1.3. Taxa pe valoarea adăugată
6.3.1.3.1. Noțiuni generale. Definiție
6.3.1.3.2. Operațiunile impozabile – obiectul sau materia impo zabilă
6.3.1.3.3. Persoanele impozabile – plătitorul și debitorul (suportatorul) impunerii
6.3.1.3.4. Cota de impozitare
6.3.1.3.5. Stabilirea și plata
6.3.1.4. Accizele
6.3.1.4.1. Noțiuni generale. Definiție
6.3.1.4.2. Operațiunile impozabile – obiectul sau materia impozabilă
6.3.1.4.3. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.4.4. Cota de impozitare
6.3.1.4.5. Stabilirea și plata
6.3.1.5. Taxele vamale
6.3.1.5.1. Aspecte generale
6.3.1.5.2. Definiție
6.3.1.5.3. Cota de impozitare
6.3.1. 5. 4. Stabilirea ș i plata
6.3.2. Principalele impozitele și taxele datorate bugetelor locale
6.3.2.1. Impozitul pe clădiri
6.3.2.2. Impozitul pe teren
6.3.2.3. Taxa asupra mijloacelor de transport
6.3.2.4. Impozitul pe spectacole
6.3.2.5. Taxa hotelieră
6.3.2.6. Taxa pe ntru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor
6.3.2.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
6.3.2.8. Taxe speciale
6.3.2.9. Alte taxe locale
6.4. Îndrumător pentru autoverificare
Unitatea de învățare 7
Inspecția f iscală și evaziunea fiscală
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
7.3. Conținutul unității de învățare
7.3.1. Inspecția fiscală
7.3.2. Cazierul fiscal
7.3.3. Evaziunea fiscală
7.4. Îndrumător pentru autoverificare
INTROD UCERE
Disciplina Drept fiscal este înscrisă în planul de învățământ în cadrul disciplinelor cu
caracter teoretico -aplicativ ca urmare a faptului că este una dintre cele mai importante ramuri de
drept din sistemul juridic a l unei formațiuni statale, exis tând de milenii și ținând de dreptul
recunoscut statului de a institui taxe și impozite prin care constitu ie fonduri comune pentru întreaga
societate, astfel, cetățenii au obligația să contribuie, pr in impozite și prin taxe, la ch eltuielile publice,
așadar impozitele și taxele țin de realitatea cotidiană a fiecărui individ, iar consecințele reglementării
și aplicării lor interesează întreaga societate.
Având în vedere importanța acestui domeniu, atât pentru stat, cât și pentru societate, dar mai
ales pen tru contribuabil – de regulă, majoritatea dintre noi, cunoștințe le pe care le aduce această
disciplină sunt absolut necesare pentru formarea juriștilor, avocaților, judecătorilor, notarilor
publici, consilierilor, etc., dar mai ales pentru formarea unei ed ucații fiscale a fiecărui membru al
societății .
Obiectivele cursului
Cursul își propune să prezinte studenților o serie de aspecte teoretice și practice privind
activitatea statului de a institui și reglementa taxe și impozite pornind de la bazele con ceptuale cu
care operează această activitate. Astfel, studenți își vor însușii cunoștințele de bază privind
fiscalitatea, politica fiscală, obligația fiscală, sistemul impozitelor și taxelor din România,
fenomenul de evaziune fiscală, precum și conceptele referitoare la armonizarea fiscală europeană.
Parcurgând această disciplină studenții își vor putea însuși modul în care statul își pune în
aplicare dreptul de a institui taxe și impozite și vor putea concluziona dacă sistemul fiscal actual
este sau nu creația unui bun decident în materie fiscală, dacă respectă sau nu regulile fiscalității și
principiile pol iticii fiscale, mai ales a unui politici e chitabile și eficiente.
Competențe conferite
După parcurgerea acestui curs, studentul va dobândi următo arele competen țe generale și
specifice :
1. Cunoaștere și înțelegere (cunoașterea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice
disciplinei)
obiectului de activitate al Dreptului fiscal ;
utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul fiscal;
conceptul de politică fiscală în general, și implicațiile unei politici fiscale eficiente în
special;
definirea / nominalizarea de concepte ce apar în activitatea fiscală a statului ;
acumularea unor cunoștințe necesare fiecărui membru al societății.
2. Explicare și interpretare (explicarea și interpretarea unor idei, proiecte, procese, precum
și a conținuturilor teoretice și practice ale disciplinei)
realizarea de conexiuni între elementele fiscalității și principiile politicii fiscale ;
argumentarea unor en unțuri în fața autorităților fiscale, partenerilor de afaceri, celorlalți
membrii ai societății ;
capacitatea de instituire și reglementare a unui sistem fiscal ;
capactitatea de interpretare a unei sarcini fiscale .
3. Instrumental -aplicative (proiectarea, c onducerea și evaluarea activităților practice
specifice; utilizarea unor metode, tehnici și instrumente de investigare și de aplicare)
relaționări între între diferitele tipuri de sarcini fiscale ;
descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene ce apar pe parcursul activității de
instituire și reglementare a taxelor și impozitelor ;
capacitatea de a transpune în practică cunoștiințele dobândite în cadrul cursului;
abilități de cercetare, creativitate în domeniul fiscal ;
capacitatea de a interpretași soluț iona spețe în domeniu;
capacitatea de identificare atât a obligațiilor contribuabilului, cât și a drepturilor sal e;
4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive și responsabile față de domeniul științific
/ cultivarea unui mediu științific centr at pe valori și relații democratice / promovarea unui sistem
de valori culturale, morale și civice / valorificarea optimă și creativă a propriului potențial în
activitățile științifice / implicarea în dezvoltarea instituțională și în promovarea inovațiilor
științifice / angajarea în relații de parteneriat cu alte persoane / instituții cu responsabilități
similare / participarea la propria dezvoltare profesională )
reacția pozitivă la sugestii, cerințe, sarcini didactice, satisfacția de a răspunde la
întrebă rile privind îndeplinirea sarcinilor fiscale ;
implicarea în activități științifice în legătură cu disciplina Drept fiscal ;
acceptarea unei valori atribuite unui obiect, fenomen, comportament, etc. conform
legislației în vigoare;
abilitatea de a colabora cu specialiștii din alte domenii.
Resurse și mijloace de lucru
Cursul dispune de manual scris, supus studiului individual al studenților, precum și de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicații, nec esare
întregirii cunoștințelor practice și teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în
prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio -vizuale, metode interactive și participative de
antrenare a studenților pentru conceptualizarea și viz ualizarea practică a noțiunilor predate.
Structura cursului
Cursul este compus din 7 unități de învățare:
Unitatea de învățare 1. Dreptul fiscal – noțiuni introductive (3 ore)
Unitatea de învățare 2. Fiscalitatea și politica fiscală (2 ore)
Unitate a de învățare 3. Noțiunea de impozit și taxă bugetară. Elementele
definitorii ale veniturilor publice (2 ore)
Unitatea de învățare 4. Obligația fiscală și titlul de creanță fiscală (3 ore)
Unitatea de învățare 5. Stingerea obligației fiscale (7 ore)
Unitatea de învățare 6. Principalele impozite și taxe în România (9 ore)
Unitatea de învățare 7. Inspecția fiscală și evaziunea fiscală (2 ore)
Teme de control (TC)
Desfășurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei și acestea vor
avea următoarele subiecte :
1. Analizați , la alegere, un impozit direct, un impozit indirect sau o taxă bugetară după elementele
definitorii ale veniturilor publice (2 ore).
2. Comentați caracterul de drept public a dreptului fiscal și implicațiile acestuia în domeniu .
3. Comentați relația dintre fiscalitate și politică fiscală (2 ore).
Bibliografie obligatorie:
1. Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Universitaria, București 2013;
2. Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, B ucurești 201 6;
3. Codul fiscal al României ;
4. Codul de procedură fiscală al României ;
5. Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
6. Ordonața Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;
7. Constituția României ;
8. Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;
9. Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei
92/12/CEE;
10. Regulamentul ( UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii ;
11. Legea nr. 170/2016 privind impozitu l specific unor activități;
12. Tratatul privind Uniunea Europeană;
13. Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
14. Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii economice și
monetare;
15. www. eur -lex.europa.eu;
16. Dan Drosu Șaguna, D an Șova , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 1.
Metoda de evaluare:
Examenul final se susține sub formă scrisă , pe bază de subiecte sinteză prin extra gerea lor,
ținându -se cont de participarea la activitățile tutoriale și rezultatul la temele de cont rol ale
studentului.
Unitatea de învățare 1
Dreptul fiscal – noțiuni introductive
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
1.3. Conținutul unității de învățare
1.3.1. Definiția dreptului fiscal
1.3.2. Principiile și izv oarele dreptului fiscal
1.3.2.1. Principiile dreptului fiscal
1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal
1.3.3. Raporturile juridice fiscale
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Constituția României statuează „ cetățenii au obliga ția să contribuie, pr in
impozite și prin taxe, la ch eltuielile publice ”, astfel, taxele și impozitele țin de
realitatea cotidiană, iar importanța și procesul constiuirii unor fonduri comune
afectează întreaga societate. Astfel, apar acte normative care duc la apariția unei
ramuri de drept, în acest caz Dreptul fiscal, și c a orice ramură de drept principala
regulă, principalul principiu este cel al legalității, altfel spus în această materie –
„nullum impositum sine lege” , în consecință vom începe acest manu al prin a
prezenta ne familiariza cu domeniul dreptului fiscal .
1.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– familiarizarea cu domeniul dreptului fiscal ;
– definirea conceptului de drept fiscal ;
– identificarea drepturilor și obligațiilor părților într -un raport juridic fiscal ;
– definirea noțiunilor de administrare a impozitelor și taxelor și a raportului
juridic fiscal;
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească concepte și termeni p recum dreptul
fiscal, subiectul impunerii, obiectul impunerii, teritoriul fiscal,
contribuabilul, plătitorul obligației fiscale, creanța fiscală, raportul
juridic fiscal, administrarea impozitelor și taxelor , domiciliul fiscal,
rezidența fiscală ;
– studenții vor putea să diferen țieze noțiunea de contribuabil de cea de
plătitor al obligației fiscale în accepțiunea legii fiscale;
– studenții vor putea să identifice drepturile și obligațiile părților într -un
raport juridic fiscal;
– studenți i vor putea să identifice principiile dreptului fiscal;
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Dreptul fiscal – noțiuni introductive , timpul
alocat este de 3 ore.
1.3. Conținutul unității de învățare
1.3.1. Definiția dreptului fiscal
Dreptul fiscal , ca ramură a dreptului public , reglementează raporturile
juridice care apar în procesul colectării impozitelor și taxelor de la persoanele
fizice sau persoanele juridice care obțin venituri sau dețin bunuri impozabile
ori taxabile stabilite prin lege pe teritoriul fiscal al statului .
este o ramură a dreptului public , având implicații importante, totuși
există și un aspect privat al acestei ramuri de drept public.
Administrarea impozitelor și taxelor este o noțiune le gală folosită de
codul de procedură fiscală, a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea,
dar și înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecția fiscală și contenciosul
fiscal .
Din punct de vedere juridic, prin teritoriul fiscal al unui Stat înțelegem atât
spațiul geografic alcătuit din sol, subsol, ape și din coloana aeriană aflată deasupra solului
și apelor , asupra căruia un stat își exercită suveranitatea sa exclusivă și deplină, cât și teritoriul
ocupat de către reprezentanțele dip lomatice ale statului respective, precum și aeronavele,
navele sub pavilion românesc .
1.3.2. Principiile și izvoarele dreptului fiscal
1.3.2.1 Principiile dreptului fiscal
Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal în art. 3 , acestea
sunt:
Neutralitatea măsurilor fiscale ;
Certitudinea impunerii ;
Justețea impunerii sau e chitatea fiscală ;
Eficiența impunerii ;
Predictibilitatea impunerii .
Acestea reprezintă principii de bază ale fiscalității unei economii
libere .
Acestor principii legale l i se adaug ă un principiu formulat de doctrină ,
care are în vedere contribuția fiecăruia la sistemul fiscal proporțional cu
capacitatea să contributivă. Aceasta înseamnă consacrarea ideii de egalitate
prin impunere , preferabilă principiului egalității în fa ța impunerii . (DD
Șaguna, D Șova, 2011)
1.3.2.2. Izvoarele dreptului fiscal
Izvoarele pot fi împărțite în două categorii, astfel, (1) izvoare comune
tuturor ramurilor de drept și (2) izvoare specifice dreptului fiscal.
În acest domeniu ne oprim la următoa rele izvoare:
1. Constituția României ;
2. Codul Fiscal (Legea 227/2015);
3. Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015);
4. Reglementările secundare , respectiv Normele, Instrucțiunile și
Regulamentele de aplicare ale legislației fiscale , adoptate prin Ho tărâre de
Guvern , prin Ordin al Ministrului finanțelor Publice ori prin Ordin al
președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală ;
5. Deciziile Comisiei fiscale centrale constituite la nivelul
Ministerului Finanțelor Publice, a cărei rațiune de fun cționare este interpretarea
unitară a reglementărilor fiscale sunt obligatorii doar pentru organele fiscale, modul de
interpretare a legii fiscale cuprinse într -o Decizie a Comisiei putând fi infirmat pe cale
judiciară prin hotărâre judecătorească .
6. Drep tul Uniunii Europene , ca și ansamblul actelor normative care
reglementează raporturile juridice care apar în procesul integrării europene. Din
cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele normative care
reglementează raporturile juridice ce produc efecte asupra sistemului fiscal
național .
Spre exemplu, Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul
comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările și completările ulterioare,
există regim comun și în materia accizelor, și desigur există o uniune vamală la
nivelul UE.
1.3.3. Raporturile juridice fiscale
Raporturile juridice fiscale sunt reglementate în temeiul normelor
juridice refe ritoare la colectarea veniturilor fiscale ale statului .
Raporturile juridice fiscale sunt formate din relații de impunere care
apar iau naștere în procesul repartizării unei părți din venitul național și în
redistribuirea unor venituri ale persoanei fizice și ale persoanei juridice , în
scopul constituirii fondurilor bănești ale bugetului de stat .
Raporturile juridice fiscale sunt de două categorii:
r.j. fiscale materiale (de drept material) și
r.j. fiscale procesuale (de drept procedural fiscal) .
Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt
subiectele, conținutul și obiectul.
A. Subiectele raportului juridic fiscal sunt:
1) STATUL , ca și purtător al autorității de stat, prin organele fiscale
învestite cu atribuții specifice realizării veniturilor fiscale.
La nivel central , statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor
Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și unitățile sale
teritoriale.
La nivel local , unitățile administrativ -teritoriale sunt reprezentate în
r.j. fiscale de autoritățile administrației publice locale, precum și de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de
către autoritățile respective.
ANAF , unitățile sale teritoriale, precum și com partimentele de
specialitate ale autorităților administrației publice locale reprezintă organele
(autoritățile) fiscale ale statul ui.
2) CONTRIBUABILUL, orice persoană fizică ori persoană juridică
sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe,
contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.
Contribuabil este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau
deține un bun impozabil/ taxabil pe teritoriul fiscal al României .
În relațiile cu organul fiscal contribuabilul poate avea un raport juridic
direct , sau poate fi reprezentat printr -un împuternicit , convenționa l sau
legal .
Subiectele raportului de drept material fiscal sunt, pe de o parte,
creditorul fiscal și, pe de altă parte, debitorul fiscal .
Astfel, î n raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele
titulare ale unor drepturi de creanță fi scală prevăzute de legea fiscală , iar
debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată
a acestor drepturi .
În anumite situații, generate de structura r.j. de drept material fiscal,
obligația de plată a unui impozit stabi lit de lege în sarcina unui contribuabil nu
revine nici contribuabilului și nici reprezentantului său legal ori convențional,
curatorului ori succesorului în drepturi, ci plătitorului.
Plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, în num ele
debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti,
după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului
general consolidat , angajatorul în cazul unui raport juridic de muncă este
plătitor al obl igațiilor fiscale constând în impozit pe salarii și contribuții sociale
în numele și pe seama angajatului.
Totodată, în ceea ce privește subiectele raportului juridic fiscal trebuie
prezentați și definiți anumiți termeni: domiciliul fiscal, sediu permanent , rezidența
fiscală .
B. Conținutul raporturilor juridice fiscale îl constituie drepturile și
obligațiile subiectelor participante.
1) Drepturile subiectelor reprezintă creanțe fiscale , drepturi
patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Creanțele fiscale sunt de două feluri: creanțe fiscale principale și creanțe
fiscale accesorii .
Astfel, creanțele fiscale pot fi:
– dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor
sume care constituie venituri ale bu getului general consolidat, dreptul la
rambursarea TVA , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a
altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite de
legiuitor creanțe fiscale principale ;
– dreptul la perc eperea dobânzilor și penalităților de întârziere, în
condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii .
Dreptul de creanța fiscală și obligația fiscală corelativă apar în
momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le
generează .
Creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silita,
scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege.
2) Obligațiile subiectelor reprezintă obligații fiscale.
Obligațiile fiscale sunt de două feluri: obligații fiscale principale și
obligații fiscale accesorii .
Spre exemplu:
– obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după
caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general
consolidat;
– obligația de a plăti dobânzi și pen alități de întârziere, aferente
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general
consolidat, denumite obligații de plată accesorii;
– obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele
contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se
realizează prin stopaj la sursă;
Obligațiile fiscale accesorii reprezintă dobânzile, penalitățile de
întârziere sau majorări de întârziere.
Corespunzător rolului și funcțiilor veni turilor fiscale, cele mai importante
drepturi revin statului, respectiv de a institui venituri fiscale și de a impune
persoanelor fizice și juridice obligația de a plăti veniturile fiscale individualizate
în sarcina fiecăruia.
N.B. Dreptul de a institui venituri fiscale și de a impune obligația
plăților se exercită de către stat prin organele competente și se
caracterizează prin:
– adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit
fiscal în parte;
– individualizarea obligației fiscale a persoanelor fizice sau juri dice
plătitoare, precum și determinarea veniturilor fiscale pentru care au obligația
de plată;
– încasarea și urmărirea încasării veniturilor fiscale datorate;
– controlul modului în care plătitorii veniturilor fiscale își îndeplinesc
obligațiile ce le revin.
Contribuabilii au, în principal, obligația de a plăti veniturile fiscale în
cuantumul și la termenele legale prevă zute – condiție sine qua non pentru
constituirea fondurilor generale de dezvoltare social -economică a societății.
Dar, au și dreptul de a pretinde stabilirea impunerii și modalității de
plată în conformitate cu dispozițiile actelor normative care reglementează
fiecare venit fiscal, de a beneficia de înlesnirile legale (scutiri, reduceri,
amânări, eșalonări de plată etc), precum și de a conte sta actele cu caracter
individual ale organelor de control fiscal pe care le consideră neconforme cu
legea.
C. Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea și prelevarea la
bugetul general consolidat a obligație fiscale (taxe, impozite și alte cont ribuții
datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă obiectul principal al r.j.
fiscale.
Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal îl constituie chiar
sumele de bani ce reprezintă impozite, taxe și alte venituri.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 1
Dreptul fiscal reglementează raporturile juridice care apar în procesul colectării impozitelor și taxelor de la persoanele
fizice sau persoanele juridice care obțin venituri sau de țin bunuri impozabile ori taxabile stabilite prin lege pe teritoriul
fiscal al statului .
Dreptul fiscal este o ramură a dreptului public .
Administrarea impozitelor și taxelor este o noțiune legală folosită de codul de procedură fiscală, a cărei arie de aco perire
cuprinde nu numai colectarea, dar și înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecția fiscală și contenciosul fiscal.
Principiile dreptului fiscal sunt: neutralitatea impunerii , certitudinea impunerii , echitatea fiscală la nivelul
persoanel or fizice , eficiența impunerii , egalitate prin impunere
Izvoarele dreptului fiscal: Constituția României , Codul Fiscal , Codul de procedură fiscală , Reglementările
secundare , Deciziile Comisiei fiscale centrale , Dreptul Uniunii Europene .
Raporturile jur idice fiscale sunt formate din relații de impunere care apar iau naștere în procesul repartizării
unei părți din venitul național și în redistribuirea unor venituri ale persoanei fizice și ale persoanei juridice, în scopul
constituirii fondurilor bănești a le bugetului de stat .
Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt subiectele, conținutul și obiectul.
A. Subiectele raportului juridic fiscal sunt:
1. Statul , ca și purtător al autorității de stat, prin organele fiscale învestite cu atri buții specifice realizării
veniturilor fiscale , în acest domeniu statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de
Administrare Fiscală (ANAF) și unitățile sale teritoriale .
Astfel, ANAF , unitățile sale teritoriale, precum și com partimentele de specialitate ale autorităților administrației
publice locale reprezintă organele (autoritățile) fiscale ale statului.
2. Contribuabilul este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau deține un bun impozabil/
taxab il pe teritoriul fiscal al României.
Plătitorul obligației fiscale – Plătitorul nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor care
are obligația reținerii și vărsării impozitului datorat de contribuabil în cazul impozitelor a căror realizare se face prin
reținere la sursă și virarea în conturile trezoreriei statului
B. Conținutul raporturilor juridice fiscale îl constituie drepturile și obligațiile subiectelor participante.
Drepturile subiectelor reprezintă creanțe fiscale , drept uri patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile
de drept material fiscal. Creanțele fiscale sunt de două feluri: creanțe fiscale principale și creanțe fiscale accesorii.
Obligațiile subiectelor reprezintă obligații fiscale . Obligațiile fis cale sunt de două feluri: obligații fiscale
principale și obligații fiscale accesorii. Obligațiile fiscale accesorii reprezintă dobânzile, penalitățile de întârziere sau
majorări de întârziere.
C. Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea și prelevarea la bugetul general consolidat a obligație
fiscale (taxe, impozite și alte contribuții datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă obiectul principal al r.j.
fiscale.
Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal îl constituie chi ar sumele de bani ce reprezintă impozite, taxe
și alte venituri.
Concepte și termeni de reținut
drept fiscal ;
teritoriul fiscal ;
administrarea impozitelor și taxelor ;
raportul juridic fiscal; contribuabilul ;
plătitorul obligației fiscale ;
creanța fisca lă.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce ramură de drept este dreptul fiscal și ce implicații are acest aspect?
2. Comentați principiile dreptului fiscal.
3. Cine are calitatea de contribuabil?
4. Care sunt drepturile și obligațiile părților într -un raport de drept fiscal ?
5. Comentați principiul nullum impositum sine lege .
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Administrarea impozitelor și taxelor este o noțiune legală folosită de codul de procedură fiscală, a cărei arie de
acoperire cuprinde:
a) doar înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecția fiscală și contenciosul fiscal ;
b) atât colectarea impozitelor, cât și inspecția fiscală;
c) nu numai colectarea, dar și înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, inspecția fiscală și c ontenciosul fiscal ;
d) colectarea, înregistrarea fiscală, declararea impozitelor, dar nu inspecția fiscală și contenciosul fiscal.
2. Sunt principii ale dreptului fiscal stabilite de Codul fiscal următoarele:
a) individualizarea impunerii ;
b) echitatea fi scală la nivelul persoanelor fizice ;
c) egalitate prin impunere ;
d) certitudinea impunerii .
3. Cine este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a
reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, c ontribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general
consolidat, această persoană nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor?
a) debitorul obligației fiscale;
b) creditorul obligației fiscale;
c) plătitor al obligației fis cale;
d) contribuabilul .
4. Dreptul de a institui venituri fiscale și de a impune obligația plăților se exercită de către stat prin organele
competente și se caracterizează prin:
a) adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit fiscal î n parte;
b) neindividualizarea obligației fiscale a persoanelor fizice sau juridice plătitoare, nedeterminarea veniturilor
fiscale pentru care au obligația de plată;
c) încasarea și urmărirea încasării veniturilor fiscale datorate doar prin stopaj la sursă ;
d) controlul modului în care plătitorii veniturilor fiscale își îndeplinesc obligațiile ce le revin.
5. Dobânzile, penalitățile de întârziere sau majorări de întârziere reprezintă:
a) obligații fiscale principale, respectiv, creanțe fiscale principale;
b) administrarea impozitelor și taxelor ;
c) obligații fiscale accesorii, respectiv, creanțe fiscale accesorii;
d) încălcarea principiilor de drept fiscal.
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Uni versitaria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu, Drept fiscal , Editura CH Beck, București 2016;
Codul fiscal al României;
Codul de procedură fiscală al României;
Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
Ordonața Guvernul ui nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;
Constituția României;
Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;
Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE;
Regulamentul (UE) nr . 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii;
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii economice și monetare;
www. eur -lex.europa.eu ;
Dan Drosu Șaguna, Dan Șova, Drept fiscal , Editura CH Beck, București 2011 .
Unitatea de învățare 2
Fiscalitatea și politica fiscală
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
2.3. Conținutul unității de învățare
2.3.1. Fi scalitatea
2.3.1.1. Noțiunea fiscalității
2.3.1.2. Nivelul și structura fiscalității
2.3.1.3. Efectele fiscalității
2.3.2. Politica fiscală
2.3.2.1. Noțiunea politicii fiscale
2.3.2.2. Scopurile politicii fiscale și interdependența cu alte politici
2.3.2 .3. Principiile politicii fiscale
2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile
2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare
2.3.2.3.3. Principiul politicii economice
2.4. Îndrumător pentru autoverificare
2.1. Introducere
“Veniturile statului sunt o por țiune pe care fiecare cetățean o dă din
avutul său pentru a avea siguranța celeilalte porțiuni sau pentru a se folosi de ea
în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să țină
seama și de nevoile statului și de nevoile cetățe nilor ”. (Montesquieu, “Despre
spiritul legilor”, 1748)
„ … un pǎstor bun tunde oile, nu le jupoaie”. (Împǎratul Tiberius)
2.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– cunoa șterea implicațiilor politicii fiscale;
– cunoașterea relației dintre fiscalitate și politică fiscală ;
– definirea conceptelor de fiscalitate și politică fiscală ;
– cunoa șterea efectelor fiscalității;
– cunoașterea principiilor politicii fiscale.
Competențele unității de învățare :
– studenț ii vor putea să definească termeni precum nivelul fiscalit ății,
structura fiscalității, pârghie fiscală, egalitatea prin impozit, egalitatea în
fața impozitului, abstinența fiscală , egalitatea orizontală, egalitatea
verticală, impunerea în cote fixe, impun erea în cote procentuale ;
– studenții vor putea să diferen țieze egalitatea în fața impunerii de
egalitatea prin impunere;
– studenții vor putea să descrie implicațiile politicii fiscale;
– studenții vor putea să identifice instrumentele politicii fiscale.
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Fiscalitatea și politica fiscală , timpul alocat este
de 2 ore.
2.3. Conținutul unității de învățare
2.3.1. Fiscalitatea
2.3.1.1. Noțiunea fiscalității
Într-un sens restrâns, fiscalitate a este formată din totalitatea taxelor și a
impozitelor reglementate prin acte normative .
Într-un sens larg, fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere a
impozitelor, taxelor și contribuțiilor de către autoritățile publice în scopul
realizării funcțiil or social -economice ale statului.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face
aplicarea politicii fiscale .
Astfel, fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin
excelențǎ juridic, care se constituie din totalitatea impozitelor și taxelor
prevǎzute în legislația fiscalǎ și are la bazǎ -un ansamblu de mǎsuri și acțiuni,
întreprinse de stat printr -o politicǎ fiscalǎ adecvatǎ .
Termemul de „fiscalitate” își are originea etimologicǎ în limba latinǎ .
Astfel, „rǎdǎcina” ace stui termen pare a fi cuvântul latin „ fiscus ”.
2.3.1.2. Nivelul și structura fiscalității
Nivelul fiscalității îl reprezintă mărimea (cotele) taxelor și
impozitelor .
Structura fiscalității este reprezentată de diversitatea impozitelor și a
taxelor prin interme diul cărora statul colectează veniturile fiscale .
N.B. Nivelul și structura fiscalității reprezintă pârghiile fiscale prin care
statul are posibilitatea să realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor
bugetare, dar în acela și timp să a cționeze politic asupra unor categorii sociale
deoarece fiscalitatea poate fi privitǎ ca fiind un instrument eficient în serviciul
unei politici care se traduce print -o anumitǎ viziune asupra vieții în comun,
organizatǎ de cǎtre componente ale puterii spec ializate în gestionarea
serviciilor publice pentru a cǎror bunǎ funcționare este necesarǎ colectarea
unor resurse financiare destinate a acoperi cheltuielile generale ale societǎții .
Astfel, fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia s e face
aplicarea politicii fiscale. ( Minea, 2010 )
2.3.1.3. Efectele fiscalității
În momentul luǎrii unei decizii politice de înǎsprire a fiscalitǎții trebuie
comensurate cu obiectivitate efectele pe termen scurt, mediu și lung fǎțǎ de
obiectivul propus – maximizarea resurselor financiare publice –, deoarece o
creștere necontrolatǎ a fiscalitǎții decurajeazǎ formarea de economii și realizarea
de investiții, îngusteazǎ bazele de impunere și anuleazǎ eventualele efecte
benefice privind nivelul veniturilor b ugetare aduse de creșterea ratei de
impunere. Iar, o ratǎ a fiscalitǎții reduse conduce la o modificare (în sens pozitiv)
a înclinației spre consum și spre investiții (D. Pǎtroi, op. cit., p. 84, N.R.
Moșteanu, op. cit. , p. 81).
Printre efectele fiscalităț ii, îndeosebi cele negative, enumerăm:
frauda și evaziunea fiscalǎ;
riscul de inflație prin fiscalitate;
deteriorarea competivitǎții internaționale;
riscurile de diminuare ale eforturilor productive .
Totuși, în literatura de specialitate, se constatǎ cǎ creșterea presiunii
fiscale poate deveni prin efectele sale un factor ridicat de risc la adresa securitǎții
naționale prin dezechilibre micro și macroeconomice, precum și instabilitatea
socialǎ pe care o genereazǎ; sau cǎ poate îmbrǎca formele unei rezi stențe politice
la prelevǎrile obligatorii, care se manifestǎ îndeosebi prin revendicǎri categoriale
în favoarea micșorǎrii anumitor impozite sau contribuții sociale, ca și prin luarea
de poziție și votarea. ( P. Brezeanu, op. cit. , ed. 2, p. 134; D.A.P. F lorescu, P.
Coman, G. Bǎlașa, op. cit. , p. 80).
Interesant este conceptul de „ abstinență fiscală ”, care se folosește când
se face referire la efectul privind r iscurile de diminuare ale eforturilor
productive . Astfel, p otrivit literaturii de specialitate, s e considerǎ cǎ în aceastǎ
privințǎ se remarcǎ economiștii liberali care insistǎ asupra efectelor descurajante
pe care le provoacǎ nivelurile ridicate ale prelevǎrilor obligatorii asupra muncii,
economiilor și investițiilor, precum și asupra spiritului de î ntreprindere (P.
Brezeanu, op. cit. , ed. 2, pp. 133 -134).
În acest context pentru a exprima rezistența la impozit se utilizeazǎ
termenul de abstinențǎ fiscalǎ care constǎ în evitarea îndeplinirii anumitor
operațiuni în scopul de a scǎpa de impozitele la ca re ele dau naștere. Abstinența
fiscalǎ poate sǎ se concretizeze în scǎderea activitǎții economice dacǎ ea reduce
în mod pronunțat incitarea la muncǎ, la economisire și la investire.
Astfel, reiese cǎ este vorba de o rezistențǎ pasivǎ prin care o
persoan ǎ activǎ cautǎ se limiteze sau sǎ reducǎ activitatea sa salarizatǎ, în scopul
ca venitul sǎu sǎ nu atingǎ un anumit nivel, pentru a nu fi atins de o tranșǎ cu o
ratǎ ridicatǎ a impozitului sau un consumator nu cumpǎrǎ produse care conțin în
preț o valoare a impozitului ridicatǎ.
2.3.2. Politica fiscală
2.3.2.1. Noțiunea politicii fiscale
Politica fiscală reprezintă un asamblu de instrumente de intervenție a
statului, generate de procese specific financiar -fisca le și este alcătuită din
princip ii pe care le promovează statul și care în esență au ca scop realizarea
veniturilor publice (banului public) și protecția, încurajarea sau
descurajarea anumitor activități .
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face
aplicarea p oliticii fiscale . Astfel, în concret instrumentele de realizare a politicii
fiscale sunt impozitele, directe și indirecte, și taxele bugetare.
2.3.2.2. Scopurile politicii fiscale și interdependența cu alte politici
Politica fiscală poate urmări atingere a unor scopuri diferite, fie de natură
pur fiscală, fie de natură publică, militară, socială, etc. (D.D. Șaguna, D. Șova,
2011, pp.15 -16)
Ea reprezintă o parte integrantă a acțiunilor economice generale întreprinse
de stat.
Între politica economică și cea fiscală s -au creat puternice interdependențe,
politica fiscală implicându -se în rezolvarea cerințelor economiei prin acțiunea de
intervenție a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale în procesele economice.
Politica fiscală se interferează puternic și cu politicile sectoriale
(industrie, comerț, agricultură etc), cu politicile financiar -monetare, sociale
precum și cu strategiile legislativ -instituționale.
Legătura politicii fiscale cu cea socială decurge din faptul că unele obiective
sociale se aduc l a îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerări,
reduceri de impozite și taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabilă.
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi
abordată decât în strânsă legătură cu politica alocativă (politica fiscală stricto
sensu).
La rândul său, politica fiscală trebuie să fie corelată cu politica monetară și
celelalte componente ale politicii economice și sociale, precum și cu cele de
protecție a mediului, de apărare națională etc.
2.3.2.3. Principiile politicii fiscale
Una dintre preocupările economiștilor în materie de impozite a fost
aceea de a delimita și a defini cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un
sistem fiscal pentru a fi considerat rațional. Asemenea princ ipii au în vedere
dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor, precum și obiectivele social –
economice pe care le urmărește politica fiscală. (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p.
20).
Printre principiile politicii fiscale , enumerăm:
Principiul impunerii ec hitabile
Principiul politicii financiare
Principiul politicii economice
2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile
În funcție de gradul de cuprindere a subiectelor și a materiei impozabile,
impu nerea poate fi calificată ca fiind generală (atunci când se intinde asupra
tuturor claselor și păturilor sociale în ce privește veniturile ori averea acestora)
sau parțială (când unele clase sau pături sociale beneficiază de anumite facilități
fiscale: scutiri sau reduceri de impozite).
Vorbind despre principiul im punerii echitabile, care trebuie avut în
vedere la repartizarea sarcinilor fiscale între membrii societății, este necesar să se
facă distincție între egalitatea în fața impozitului și egalitatea prin impozit .
Egalitatea în fața impozitului – impunerea treb uie să se facă în același
mod pentru toate PF și PJ, indiferent de locul unde domiciliază sau își au sediul,
să nu existe, deci, deosebire de tratament fiscal de la o zonă la alta a țării . În
consecință, egalitatea în fața impozitului presupune neutralitat ea impozitului .
Egalitatea prin impozit – presupune diferențierea sarcinilor fiscale de la
o persoană la alta în raport de o serie de factori economico -sociali , printre care:
mărimea absolută a materiei impozabile, situația personală a subiectului
impozabi l ș.a.m.d.
Această egalitate presupune un tratament fiscal diferit al celor avuți față
de cei mai puțin avuți, al celibatarilor față de cei căsătoriți și cu copii ș.a.m.d.
N.B. Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă
principiului egalității în fața impunerii .
În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere și
anume: în cote fixe și în cote procentuale (proporționale, progresive și regresive).
Impunerea în cote fixe – este un impozit fix și neutru .
Impu nerea în cote procedurale – fiecare contribuabil participă la
acoperirea cheltuielilor publice proporțional cu venitul sau averea sa.
Impunerea progresivă – caracterizată prin faptul că rata impozitului se
mărește odată cu sporirea venitului (averii), ceea ce duce la creșterea mai rapidă
a impozitului decât a valorii materiei impozabile.
Impunerea regresivă – este rezultatul metodelor de evaluare a veniturilor
diferitelor clase sociale, practicate în scopul avantajării și impulsionării celor care
realizea ză venituri mari.
2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare
Atunci când introduce un nou impozit, statul urmărește ca acesta să
aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și să fie elastic .
Pentru ca un impozit să fie considerat ca având randament f iscal ridicat,
este necesar cu acesta să fie universal (să fie plătit de către toate persoanele care
realizează veni turi din aceeași sursă sau care posedă același gen de avere și să
cuprindă întreaga materie impozabilă, să nu fie susceptibil de evaziuni o ri fraude
fiscale și să nu reclame cheltuieli mari de percepere).
Un impozit este stabil atunci când nu este influențat de oscilațiile
provocate de conjuncturile socio -economice.
Impozitul este elastic atunci când este capabil să se adapteze nevoilor
fiscale, adică să fie la „dispoziția" bugetului: să fie majorat când cheltuielile
fiscale cresc și să fie micșorat atunci când cheltuielile fiscale se reduc.
2.3.2.3.3. Principiul politicii economice
Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procura re a veniturilor
fiscale, ci și pentru a influența dezvoltarea sau restrângerea unor ramuri
economice, pentru a stimula sporirea producției sau consumul unui anumit
produs.
2.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unități i de învățare 2
Fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin excelențǎ juridic, care se constituie din totalitatea
impozitelor și taxelor prevǎzute în legislația fiscalǎ și are la bazǎ -un ansamblu de mǎsuri și acțiuni, întreprinse de stat
printr-o politicǎ fiscalǎ adecvatǎ.
Într-un sens restrâns, fiscalitatea este formată din t otalitatea taxelor și a impozitelor reglementate prin acte
normative.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul cǎruia se face aplicarea politicii fisca le.
Nivelul fiscalității îl reprezintă mărimea (cotele) taxelor și impozitelor.
Structura fiscalității este reprezentată de diversitatea impozitelor și a taxelor prin interme diul cărora statul
colectează veniturile fiscale .
Nivelul și structura fiscalităț ii reprezintă pârghiile fiscale prin care statul are posibilitatea să realizeze veniturile
necesare constituirii fondurilor bugetare, dar în acela și timp să acționeze politic asupra unor categorii sociale.
Printre efectele fiscalității , îndeosebi cele nega tive, enumerăm:
frauda și evaziunea fiscalǎ;
riscul de inflație prin fiscalitate;
deteriorarea competivitǎții internaționale;
riscurile de diminuare ale eforturilor productive.
Politica fiscală a statului reprezintă un asamblu de instrumente de inter venție a statului, generate de procese
specific financiar -fiscale și este alcătuită din principii pe care le promovează statul și care în esență au ca scop
realizarea veniturilor publice (banului public) și protecția, încurajarea sau descurajarea anumitor activități .
Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură publică,
militară, socială, etc.
Politica fiscală se interferează puternic și cu politicile sectoriale (industrie, comerț, agricultură etc) , cu politicile
financiar -monetare, sociale precum și cu strategiile legislativ -instituționale.
Printre principiile politicii fiscale , enumerăm:
Principiul impunerii echitabile
Principiul politicii financiare
Principiul politicii economice
1. Principiul im punerii echitabile
În funcție de gradul de cuprindere a subiectelor și a materiei impozabile, impu nerea poate fi calificată ca fiind
generală sau parțială.
Se facă distincție între egalitatea în fața impozitului și egalitatea prin impozit .
Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalității în fața impunerii.
În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere și anume: în cote fixe și în cote procentuale
(proporționale, progresive și regresive).
2. Principiul politicii financiare
Atunci când introduce un nou impozit, statul urmărește ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil
și să fie elastic .
3. Principiul politicii economice
Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de pro curare a veniturilor fiscale, ci și pentru a influența
dezvoltarea sau restrângerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea producției sau consumul unui anumit
produs.
Concepte și termeni de reținut
fiscalitatea ;
politica fiscală ;
nivelul fis calității ;
structura fiscalității ;
abstinența fiscal ă; egalitatea prin impozit ;
egalitatea în fața impozitului ;
impunerea în cote fixe;
impunerea în cote procentuale .
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Definiți conceptul de fiscalitatea și conceptul de politică fiscală ?
2. Comentați relația dintre fiscalitate și politica fiscală.
3. Principiul economic al politicii fiscale – exemple concrete prevǎzute în legislația actuală.
4. Comentați motto -ul, „Veniturile statului sunt o porțiune pe car e fiecare cetățean o dă din avutul
său pentru a avea siguranța celeilalte porțiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili
aceste venituri în chip potrivit, trebuie să țină seama și de nevoile statului și de nevoile cetățenilor ”,
(Mon tesquieu, “Despre spiritul legilor”, 1748).
5. Comentați motto -ul, „… un pǎstor bun tunde oile, nu le jupoaie ”, (Împǎratul Tiberius) .
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Fenomenul complex pluridisciplinar, prin excelențǎ juridic, care s e constituie din totalitatea impozitelor și
taxelor prevǎzute în legislația fiscalǎ și are la bazǎ un ansamblu de mǎsuri și acțiuni, întreprinse de stat
printr -o politicǎ fiscalǎ reprezintă:
a) egalitatea prin impunere ;
b) politica fiscală ;
c) egalitatea orizonta lă;
d) fiscalitatea .
2. Un asamblu de instrumente de intervenție a statului, generate de procese specific financiar -fiscale, care au
ca scop atât realizarea veniturilor publice, cât și protejarea, încurajarea sau descurajarea anumitor activități
reprezintă:
a) abstinența fiscală;
b) politica fiscală;
c) egalitatea orizontală;
d) fiscalitatea.
3. Nu este efect al fiscalității:
a) riscurile de diminuare ale eforturilor productive ;
b) egalitatea prin impunere;
c) frauda și evaziunea fiscalǎ ;
d) deteriorarea competitivitǎț ii internaționale .
4. Scopul politicii fiscale trebuie să fie:
a) doar de natură pur fiscală ;
b) doar de natură socială ;
c) doar de realizare a veniturilor publice;
d) atât de realizare a veniturilor publice, cât și de protejare, încurajare sau descurajare a anumit or
activități.
5. Nu este principiu al politicii fiscale:
a) impuner ea echitabil ă;
b) politic a financiar ă;
c) abstinența fiscală;
d) politic a economic ă.
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Universita ria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 6;
Codul fiscal al României;
Codul de procedură fiscală al României;
Constituția României;
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii economice și monetare ;
www. eur -lex.europa.eu.
Unitatea de învățare 3
Noțiunea de impozit și taxă bugetară. Elementele definitorii ale
veniturilor publice
3.1. Introd ucere
3.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
3.3. Conținutul unității de învățare
3.3.1. Noțiunea de impozit și taxă bugetară
3.3.1.1. Noțiunea de impozit
3.3.1.1.1. Definiție
3.3.1.1.2. Particularități
3.3.1.1.3. Clasificare
3.3.1 .2. Noțiunea de taxă bugetară
3.3.1.2.1. Definiție
3.3.1.2.2. Trăsături
3.3.1.2.3. Principii
3.3.1.3. Contribuțiile și taxele parafiscale
3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice
3.4. Îndrumător pentru autoverificare
3.1. Introducere
“Avem impozite pe fiecare articol care ne intră în gură, ne acoperă spatele
sau pe care punem picioarele; impozite pe ce e plăcut să vezi, pe ce e plăcut să
auzi, pe ce e plăcut să simți, să respire sau să guști; impozite pe căldură, pe
locomoțiune, im pozite pe tot ce e terestru sau subteran, pe tot ce e produs în țară
și tot ce ne vine din străinătate; impozite pe materii prime și pe orice valoare
nouă creează omul; impozite pe sosurile care ne stârnesc pofta de mâncare și pe
doctoriile care ne dau săn ătate; pe hermina care îmbodobește roba magistratului
și pe funia care spânzură criminalul; pe cuiele sicriului și pe panglicile miresei.
În pat sau la masă, când te scoli sau când te culci, trebuie să plătești. Tânărul
imberb conduce un cal taxat, cu un h an taxat, pe un drum taxat! Iar englezul
muribund își toarnă doctoria pentru care a achitat un impozit de 7% într -o
lingură pentru care a plătit cu același titlu 15% și zace pe un cearșaf de indiană
în prețul căruia este încorporată o taxă de 22%, ca să mo ară în brațele unui
farmacist care a plătit 100 de lire licență, pentru a avea dreptul să -l omoare.”
(Sydney Smith, Edinburg Review , 1820)
3.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– cunoa șterea naturii ju ridice a sarcinilor fiscale utilizate de politica fiscală ;
– definirea termenilor de obiect impozabil, materie impozabilă, asietă,
înlesniri fiscale ;
– cunoa șterea elementelor definitorii ale veniturilor publice;
– definirea conceptului de impozit și de taxă bug etară.
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească termeni precum impozit, taxă bugetară,
obiectul impozabil, materia impozabilă, taxă parafiscală, contribuție,
perceperea venitului fiscal, asieta, înlesnirile;
– studenții vor pu tea să diferențieze natura juridică a celor mai importante
sarcini fiscale, impozitul și taxa bugetară;
– studenții vor putea să descrie particularită țile impozitului și taxei
bugetare;
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Noțiunea de impozit și taxă bugetară.
Elementele definitorii ale veniturilor publice , timpul alocat este de 2 ore.
3.3. Conținutul unității de învățare
3.3.1. Noțiunea de impozit și taxă bugetară
3.3.1.1. Noțiunea de impozit
3.3.1.1.1. Definiție
Impo zitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie, cu titlul
nerambursabil, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina
contribuabilului asupra veniturilor realizate și a bunurilor deținute fără o
contraprestație directă .
3.3.1.1.2. Particulari tăți
Din definiție reies următoarele particularități:
Impozitul este o contribuție bănească ;
Impozitul este o contribuție obligatorie ;
Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil ;
Impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale , nullum
impositu m sine lege ;
Impozitele sunt datorate de către PF și PJ, în sensul că reprezintă o
modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale
societății ;
Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile
deținute ;
În literatu ra de specialitate, se mai reține în plus încă o trăsătură a
impozitului, și anume că este o prelevare fără o contraprestație sau fără vreun
echivalent .
Într-o altă opinie, se arată:
Trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea , potrivit căreia
sumele concen trate de stat pe calea impozitelor de la PF și PJ se reîntorc sub
forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei care au contribuit
la formarea fondu rilor generale ale societății .
Statul , în schimbul impozitelor încasat e, se obligă și trebuie să creeze și să
asigure un cadru general favorabil desfășurării activităților economice, sociale
și politice în socie tate.
N.B. Atfel spus impozitele nu implică o contraprestație directă dar
trebuie și implică o contrapresta ție indirectă .
3.3.1.1.3. Clasificare
Impozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, totuși, o deosebită
importanță teoretică și practică reprezintă clasificarea acestora în: directe și
indirecte.
Impozitele directe vizează existența venitului sa u averii . Spre exemplu,
impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe teren, etc.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct și nominativ asupra
contribuabililor, ci se așază asupra vânzării bunurilor sau prestării unor servicii.
Astfel, impozitel e indirecte vizează utilitatea acestora . Spre exemplu, taxa pe
valoarea adăugată, accizele, etc.
3.3.1.2. Noțiunea de taxă bugetară
3.3.1.2.1. Definiție
Taxa bugetară reprezintă plata unor servicii publice realizate de
instituțiile specializate ale statu lui în favoarea persoanelor fizice/ juridice la
cererea acestora .
3.3.1.2.2. Trăsături
Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr -o serie de
trăsături specifice, și anume:
Reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efec tuate de
organe sau instituții care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează servicii și rezolvă alte interese legitime ale PF sau PJ.
Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită
efectuarea unei activități din p artea unui organ sau a unei instituții de stat.
Taxele reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare
serviciilor soli citate de diferite persoane, pe când impozitele se întrebuințează
la acoperirea cheltuielilor generale ale societății;
Taxele reprezintă plăți făcute de PF sau PJ pentru servicii sau lucrări
efectuate în mod direct și imediat acestora de către organe sau instituții de stat
specializate , implică o contraprestație directă .
3.3.1.2.3. Principii
În stabilirea și aplicarea ta xelor se au în vedere unele principii, și
anume:
– unicitatea taxării , în sensul că pentru unul și același serviciu prestat unei
persoane, aceasta nu datorează taxa decât o singură dată.
– răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată revine
funcționar ului sau per soanei încadrate de la instituția sau organul de stat
respectiv, și nu debitorului;
– nulitatea actelor nelegal taxate ;
– taxele sunt anticipative , în sensul că ele se datorează și se achită în
momentul solici tării serviciilor sau lucrărilor ce u rmează a fi efectuate de
organele sau instituțiile de stat.
3.3.1.3. Contribuțiile și taxele parafiscale
Trebuie făcută distincția dintre impozite și taxe, care sunt principalele
instrumente de acumulare a veniturilor necesare întregii societăți, și alte sarcini
fiscale, precum contribuțiile și taxele parafiscale.
1. Contribuțiile
Prin intermediul acestor contribuții sunt stabilite forme de participare
parțială a PF sau PJ la acoperirea unor cheltuieli efectuate de către stat, în
finanțarea unor acțiuni sau obiective de care beneficiază aceste categorii de PF
sau PJ. D.p.d.v. al reglementării legale interne – contribuțiile reprezintă sume
datorate fondurilor speciale extrabugetare .
2. Taxele parafiscale
Sunt taxe speciale instituite, de regulă, de către c olectivitățile locale, în
situația organizării unor servicii speciale la nivel local. Caracteristica de bază
este aceea că debitorii acestor taxe sunt exclusiv persoanele care beneficiază de
serviciile respective. Taxele parafiscale reprezintă una din exce pțiile de la
principiul neafectării veniturilor bugetare – destinația acestora fiind exclusiv
finanțarea serviciilor pentru a căror înființare sau funcționare au fost instituite.
3.3.2. Elementele definitorii ale veniturilor publice
Veniturile publice s e caracterizează prin anumite trăsături individuale
care trebuie să se găsească în mod clar și precis în norma juridică fără de care
veniturile nu s -ar putea determina, urmări și realiza.
Elementele definitorii și comune ale veniturilor publice sunt
următo arele:
1. denumirea venitului fiscal;
2. debitorul sau subiectul impunerii;
3. obiectul sau materia impozabilă;
4. unitatea de evaluare;
5. unitatea de impunere;
6. asieta sau modul de așezare a venitului;
7. perceperea (încasarea) venitului fiscal;
8. termenele de plată;
9. înlesni rile, drepturile și obligațiile debitorilor;
10. răspunderea debitorilor;
11. calificarea venitului fiscal.
Spre exemplu, obiectul sau materia impozabilă este reprezentată de
veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile . Sau asieta , care reprezintă
modali tatea de așezare a obiectului sau mărfii fiscale, identificarea subiectului
și a materiei impozabile, evaluarea acesteia și stabilirea cuantumului de plată .
3.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 3
Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod unilateral de
către stat în sarcina contribuabilului asupra veniturilor realizate și a bunurilor deținute fără o contraprestație directă.
Particularități :
contribuție bănească;
contribuție obligatorie;
prelevări cu titlu nerambursabil;
datorate conform dispozițiilor legale;
modalitate de participare a acestora la constituirea fondurilor generale ale societății;
pentru veniturile realizate și bunurile deținute ;
implică o contraprestație indirectă.
Impozitele pot fi clasificate după mai multe criterii, totuși, o deosebită importanță teoretică și practică reprezintă
clasificarea acestora în: directe și indirecte.
Taxa bugetară reprezintă plata unor servicii publi ce realizate de instituțiile specializate ale statului în favoarea
persoanelor fizice/ juridice la cererea acestora.
Taxele (de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare, etc.) reprezintă, alături de
impozite, cea de a doua categorie principală de veni turi la bugetul de stat.
Taxele sunt reglementate ca obligații fiscale datorate de PF sau PJ reprezentând plata neechivalentă a unor servicii,
după principiul recompensei speciale .
Taxele se caracterizează printr -o serie de trăsături specifice:
plată neechivalentă;
subiectul plătitor este precis determinat din momentul când solicită efectuarea unei serviciu public;
contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor soli citate ;
implică o contraprestație dire ctă.
Trebuie făcută distincția dintre impozite și taxe, care sunt principalele instrumente de acumulare a veniturilor
necesare întregii societăți, și alte sarcini fiscale, precum contribuțiile și taxele parafiscale .
Elementele definitorii și comune ale ve niturilor publice sunt următoarele:
denumirea venitului fiscal;
debitorul sau subiectul impunerii;
obiectul sau materia impozabilă;
unitatea de evaluare;
unitatea de impunere;
asieta sau modul de așezare a venitului; perceperea (încasarea) venitului fisca l;
termenele de plată;
înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor;
răspunderea debitorilor;
calificarea venitului fiscal.
Concepte și termeni de reținut
impozit ;
taxă bugetară ;
obiectul impozabil ;
materia impozabilă ;
taxe parafiscale ; contribu ții;
perceperea venitului fiscal ;
asieta ;
înlesnirile .
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Ce reprezintă impozitul și ce implicații are?
2. Definiți taxa bugetară și p rezenta ți trăsăturile taxei bugetare.
3. Care sunt diferen țele dintre impozit și taxa bugetară ?
4. Ce sunt contribuțiile și taxele parafiscale ?
5. Comentați trăsătura impozitului potrivit căreia se consideră că acesta este o prelevare fără o
contraprestație sau fără vreun echivalent .
Teste de evaluare/autoev aluare
1. Contribuția bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina
contribuabilului asupra veniturilor realizate și a bunurilor deținute fără o contraprestație directă reprezintă:
a) taxa bugetară ;
b) taxa parafiscală;
c) contribuția;
d) impozitul.
2. Plata unor servicii publice realizate de instituțiile specializate ale statului în favoarea persoanelor fizice/
juridice la cererea acestora reprezintă:
a) taxa bugetară;
b) taxa parafiscală;
c) contribuția;
d) impozitul.
3. Suma încasat ă de diferite între prinderi sau instituții publice sau private de la persoane fizice sau persoane
juridice, pentru avan taje reale sau potențiale de care acestea beneficiază și care este datorat ă fondurilor
speciale extrabugetare reprezintă :
a) taxa bugetară;
b) taxa parafiscală;
c) contribuția;
d) impozitul.
4. Una din excepțiile de la principiul neafectării veniturilor bugetare care este instituită de către
colectivitățile locale, în situația organi zării unor servicii speciale la nivel local reprezintă :
a) taxa bugetară;
b) taxa parafiscală;
c) contribuția;
d) impozitul.
5. Care dintre următoarele trăsături nu reprezintă element definitoriu ale veni turilor publice :
a) debitorul sau subiectul impunerii;
b) obiectul sau materia impozabilă;
c) este o plată anticipativă;
d) calificarea venitului fiscal.
Bibliografie obligatorie
Dan Drosu Șaguna, D . Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 6
Codul fiscal al României
Codul d e procedură fiscală al României
Unitatea de învățare 4
Obligația fiscală și titlul de creanță fiscală
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
4.3. Conținutul unității de învățare
4.3.1. Obligația fiscală
4.3.1.1. Noțiunea de obligație fiscală
4.3.1.2. Particularitățile obligației fiscale
4.3.2. Titlul de creanță fiscală – individualizarea obligației fiscale
4.3.2.1. Noțiunea titlului de creanță fiscală
4.3.2.2. Particularitățile titlului de creanță fiscală
4.3.2.3. Clasif icarea titlurilor de creanță fiscală
4.3.3. Modificarea obligației fiscale
4.3.3.1. Regula
4.3.3.2. Excepția
4.3.4. Exigibilitatea obligației fiscale
4.3.5. Dobânzile, penalitățile de întârziere și majorările de întârziere – răspunderea patrimonială
4.4. Îndrumător pentru autoverificare
4.1. Introducere
Conținutul unui raport juridic este constiuit din drepturile și obligațiile
subiectelor participante, în materie fiscală vorbim despre creanțe fiscale și
obligații fiscale . Totuși, având în vedere importanța constiuirii unor fonduri
comune (banul public) necesare întregii societăți, într -un raport juridic fiscal
punem accentul asupra obligațiiilor fiscale care sunt stabilite în sarcina
contribuabililor (obligația fiscală a contribuabilului) și asupr a creanțelor fiscale
care aparțin statului, prin structurile sale reprezentative în domeniu. Astfel,
prezenta unitate de invățare prezintă obligația fiscală în accepțiunea dreptului
fiscal, mai concret a unui raport juridic fiscal, oprindu -se asupra
partic ularităților obligației fiscale și a individualizării sale prin titlul de creanță
fiscală.
4.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– definirea conceptelor de obligație fiscală și titlul de creanță fis cală;
– cunoa șterea premiselor care dau naștere obligației fiscale ;
– cunoașterea particularităților privind individualizarea obligației fiscale
prin titlul de creanță fiscală;
– cunoașterea particularităților obligației fiscale și a titlului de creanță
fiscală ;
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească concepte și termeni precum obligația
fiscală, titlul de creanță fiscală, obligații fiscale principale, obligații
fiscale accesorii, titluri de creanță fiscală explicite și implicite,
înlesnirile la plată (facilitățile fiscale), scutiri, reduceri, amânări,
eșalonări, dobânzi – în accepțiunea dreptului fiscal, penalități de
întârziere, majorări de întârziere ;
– studenții vor putea să identifice efectele particularită ților titlului de
creanță fiscală;
– studenții vor putea să identifice răspunderea patrimonială specifică
dreptului fiscal.
– studenții vor putea să identifice situațiile de acordare a facilităților
fiscale;
– studenții vor putea să identifice situațiile de modificarea obligației
fiscale ;
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Obligația fiscală și titlul de creanță fiscală , timpul
alocat este de 3 ore.
4.3. Conținutul unității de învățare
4.3.1. Obligația fiscală
4.3.1.1. Noțiunea de obligaț ie fiscală
Obligația fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina
persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili și constă în plata unei
anumite sume de bani , la termenul stabilit , în contul bugetului de stat .
Legiuitorul prin Codul de procedură fiscală exemplifică obligațiile fiscale .
Premisele care dau naștere obligației fiscale sunt:
1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;
2. deținerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil.
Obligații le fiscale se clasific ă în (1) principale și (2) accesorii.
4.3.1.2. Particularitățile obligației fiscale
Particularitățile obligației fiscale privesc în special izvorul acestei obligații,
beneficiarul , obiectul , forma sa, precum și condițiile de stabilire, modifi care și
stingere.
1. Izvorul obligației fiscale va fi întotdeauna legea sau actul
normativ cu valoare de lege care instituie și reglementează un venit al bugetului
de stat (impozit sau taxă), potrivit Constituției României.
2. Beneficiara obligației fisc ale este întreaga societate , deși
calitatea de creditor o are statul .
N.B. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligații este
realizarea veniturilor bugetului de stat, deci a fondului general de
dezvoltare a societății , aceasta având , în final, calitatea de beneficiară a
sumelor ce fac obiectul obligației fiscale.
3. Obiectul obligației fiscal e constă într -o sumă de bani , aceasta
fiind, în prezent, unica formă în care statele moderne percep veniturile datorate
bugetului de stat.
4. Forma obligației fiscale obligația fiscală este constatată în formă
scrisă , prin titlul de creanță fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui
contribuabil în raport de veniturile obținute sau de bunurile deținute.
5. Condițiile de stabilire și executare a obligației fiscale sunt
reglementate în mod diferit pentru fiecare categorie de venituri fiscale ,
datorită particularităților prezentate de aceste venituri.
6. Modificarea obligației fiscale este determinată de cauzele
prevăzute de lege .
7. Stingerea obligației fiscale se realizează prin modalități comune
și altor obligații juridice ( plata, executarea silită sau prescripția ), fiind
reglementate însă și o serie de modalități specifice (compensarea, scăderea sau
anularea obligației fiscale ).
4.3.2. Titlul de creanță fiscală – individualizarea obligației fiscale
4.3.2.1. Noțiunea titlului de creanță fiscală
N.B. Constatarea calității de contribuabil a unei persoane și stabilirea
elementelor ce caracterizează obligația fiscală ce îi rev ine, în special a
cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de stat, precum și a
eventualelor înlesniri legale de care beneficiază, are loc prin întocmirea de
către organele fiscale abilitate a titlului de creanță fiscală.
Titlul de creanță fiscal ă este modalitatea de individualizare a obligației
fiscale dintr -o obligație cu vocație generală instituită prin lege într -o obligație
particulară.
N.B. Titlu l de creanță fiscală reprezintă actul juridic unilateral care
constată și individualizează obligația fiscală generală instituită de lege
stabilind întinderea obligației ce revine contribuabilului, precum și
condițiile și termenele în care se va face executarea obligației
individualizate .
Prin art. 110 alin.3 legiuitorul exemplifică categorii d e titluri de creanță
fiscală.
N.B. Depășirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru
individualizarea obligației fiscale va da contribuabilului dreptul de a
contesta titlul de creanță fiscală astfel emis (art. 2 68 si urm Cpf).
Codul de procedură fiscală definește actul administrativ fiscal ca fiind
actul emis de organul fiscal competent în exercitarea atribuțiilor de administrare
a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații
individuale și în s copul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este
adresat (art. 1 pct. 1 Cpf).
N.B. La baza emiterii titlului de creanță de către organele financiare se
află, pentru anumite categorii de venituri fiscale, declarația de impunere
sau ta xare pe care contri buabilul are obligația legală de a o prezenta
acestor organe din momentul în care reali zează un venit impozabil sau
deține un bun impozabil sau taxabil.
Contri buabilul are obligația de a comunica organelor fiscale
competente orice mod ificare a datelor declarate anterior . Nerespectarea
acestei obligații atrage răspunderea contraven țională a contribuabilului .
4.3.2.2. Particularitățile titlului de creanță fiscală
1. Titlul de creanță fiscală este un act juridic declarativ de drepturi
și obligații
Titlul de creanță nu este constitutiv de drepturi, întrucât obligația de
plată nu se naște în temeiul titlului de creanță, ci în temeiul legii , titlul de creanță
fiscală având doar caracterul unui act constatator al obligației fiscale legal e.
2. Titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși
Această particularitate își are rațiunea în necesitatea realizării
veniturilor bugetului general consolidat la termenele și în cuantumul prevăzut
de lege . Având în vedere destinația taxelor și im pozitelor și faptul că
beneficiară a acestor sume este întreaga societate, fiind vorba prin urmare
despre un interes public, legiuitorul prin dispozițiile art.141 Cpf a recunoscut
caracterul executoriu de drept al creanței fiscale .
Atunci când constată ne plata la termenele legale a sumelor
reprezentând impozite și taxe, organele fiscale au dreptul și obligația să
procedeze la încasarea acestora pe calea executării silite , potrivit procedurii
instituite prin Cpf, astfel, p rocedura executării silite urmează a fi declanșată din
oficiu de către organele fiscale competente, nefiind necesară intervenția unor
alte organe ale statului care să autorizeze executarea silită
3. Titlul de creanță fiscală este întocmit în formă scrisă
Această trăsătură este consacrată de leguitor în dispozițiile art. 46 CPF.
N.B. Forma scrisă a titlului de creanță fiscală este o condiție
procedurală impusă de legiuitor subiectelor de drept cărora le este
încredințată calcularea sumelor datorate bugetului de stat .
4.3.2.3. Clasific area titlurilor de creanță fiscală
Titlurile de creanță fiscală sunt reprezentate de actele de impunere
întocmite în formă scrisă de organele fiscale , diferite în funcție de categoria de
impozite sau taxe pe care o constată.
Titlurile de creanță fiscală sunt clasificate în:
1. titluri de creanță fiscală explicite
Titlurile de creanță fiscală explicite sunt întocmite exclusiv în
scopul de a constata și individualiza o obligație fiscală.
Exemple de titluri de creanță fiscală explicite:
a) Procesul -verbal d e impunere;
b) Declarația de impunere ;
c) Documentul de evidență întocmit de contribuabil ;
d) Declarația vamală .
2. titluri de creanță fiscală implicite
Titlurile de creanță fiscală implicite sunt acte juridice întocmite
într-un alt scop și cu altă de stinație însă, datorită necesității de a facilita
încasarea veniturilor bugetare, sunt în același timp, și tiluri de creanță
fiscală.
Au în același timp și natura juridică a unui titlu de creanță fiscală urmă –
toarele înscrisuri , spre exemplu :
a) Documente le (statele) de plată a salariilor și a altor drepturi salariate
impo zabile ;
b) Documentul care constată plata dividendelor și reținerea impozitului pe
dividende;
c) Actul constatator întocmit de organul de control financiar.
procesul -verbal de control – în cazul controalelor inopinate sau
raport de inspecție fiscală – în cazul controalelor de fond asupra
contabilității (efectuate de către Direcțiile Generale de Finanțe Publice Județene
ori de către Direcția Generală Mari C ontribuabili)
4.3.3. Modificarea obligației fiscale
4.3.3.1. Regula
După individualizarea obligației bugetare în sarcina unui subiect
plătitor prin titlul de creanță, această obligație trebuie îndeplinită în limitele
stabilite prin actul de individualizare și la termenele prev ăzute de lege.
Ca și regulă , obligația fiscală nu se modifică odată stabilită.
N.B. Modificarea obligației fiscale stabilită inițial este expres și limitativ
prevăzută de lege , fiind reglementete patru situații ( excepții ) care pot
intervenii numai până în momentul stingerii obligației (scadență) . În
asemenea situații, titlul de creanță fiscală va fi modificat, obligația astfel
constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său
conținut.
4.3.3.2. Excepția
Modificarea obligației fis cale intervine în una din următoarele situații
(excepții ):
1. modificarea elementelor în raport cu care s -a făcut individualizarea sa;
2. modificarea situației juridice a subiectului plătitor;
3. acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;
4. modificarea actelor normati ve prin care se instituie și reglementează
venituri ale bugetului de stat.
1. Modificarea elementelor în raport cu care s -a făcut individualizarea
obligației fiscale
Până în momentul în care creanța fiscală devine exigibilă este posibilă
apariția unor mod ificări în ceea ce privește premisele în raport cu care a avut
loc individualizarea obligației fiscale în sarcina unui subiect plătito r, obiectul
impozabil – bunurile și materia impozabilă – veniturile .
Modificarea elementelor în raport cu care a fost dete rminată obligația
fiscală mai poate interveni și:
(a) în urma admiterii contestațiilor formulate de contribuabili împotriva
actelor de stabilire a obligațiilor fiscale – sau
(b) în urma controlului exercitat de organele financiare competente .
2. Modificarea sit uației juridice a contribuabilului
Cazurile în care modificarea situației juridice a contribuabilului atrage
schimbarea elementelor avute în vedere la determinarea obligației fiscale ,
ducând astfel la modi ficarea acesteia, fac obiectul reglementărilor ref eritoare la
fiecare categorie de venituri bugetare în parte .
Spre exemplu, în situația lichidării/dizolvării unui contribuabil ,
pentru determinarea profitului impozabil se ia în calcul și profitul rezultat din
lichidarea patrimoniului acestuia.
3. Modif icarea obligației fiscale prin acordarea înlesnirilor legale
Acest caz de modificare a obligației fiscale intervine în situațiile în care,
ulterior individualizării obligației în sarcina unui contribuabil , acesta solicită
și obține acordarea de înlesniri p revăzute de lege – amânări, eșalonări,
reduceri, scutiri .
În măsura stabilirii acestor înlesniri, obligația fiscală inițială va fi
modificată fie în privința termenelor la care va fi scadența , fie în privința
cuantumului sumei ce face obiec tul obligației .
Înlesnirile legale acordate de organele financiare ale statului, denumite
și facilități fiscale , sunt reglementate de C odul de procedură fiscală prin
dispozitiile art 184 si urm .
4. Modificarea actelor normative prin care se instituie și reglementează
veniturile publice
Actele normative în materie fiscală sunt întotdeauna de imediată
aplicare , ele modificând obligațiile fiscale născute înainte de intrarea lor în
vigoare dar încă neajunse la scadență.
Actele normative fiscale nu modifică însă titlurile de creanță fiscale și
nici titlurile executorii emise înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări
fiscale.
4.3.4. Exigibilitatea obligației fiscale
N.B. Obligația fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la
o anumită dată, stabil ită prin acte normative ce reglementează sarcina
fiscală . Astfel, creanțele fiscale și respective obligațiile fiscale sunt scadente
la termenele prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul fiscal.
În situația în care termenul de plată a obligației fiscale se sfârșește într -o
zi nelucrătoare, plata se consideră făcută în termen, dacă este efectuată în ziua
lucrătoare imediat următoare.
4.3.5. Dobânzile, penalitățile de întârziere și majorările de
întârziere – răspunderea patrimonială
N.B. Neînd eplinirea de către contribuabil a obligațiilor sale fiscale, la
momentul la care acestea au devenit exigibile, atrage obligarea sa la plata
dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere
prevăzute de lege denumite și accesorii a sume lor principale, ca formă de
răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.
4.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 4
Obligația fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina pers oanelor fizice sau juridice denumite
contribuabili și constă în plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat.
Premisele care dau naștere obligației fiscale sunt:
1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ imp ozabil;
2. deținerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil.
Clasificare: (1) obligații fiscale principale , (2) obligații fiscale accesorii .
Particularitățile obligației fiscale privesc în special izvorul acestei obligații, beneficiarul , obiectul , forma sa,
precum și condițiile de stabilire, modifi care și stingere .
Constatarea calității de contribuabil a unei persoane și stabilirea elementelor ce caracterizează obligația fiscală ce
îi revine, în special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti buge tului de stat, precum și a eventualelor înlesniri legale de
care beneficiază, are loc prin întocmirea de către organele fiscale abilitate a titlului de creanță fiscală.
Titlu l de creanță fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată și individu alizează obligația fiscală
generală instituită de lege stabilind întinderea obligației ce revine contribuabilului, precum și condițiile și termenele în
care se va face executarea obligației individualizate.
Depășirea de către organele fiscale a cadrului st abilit de lege pentru individualizarea obligației fiscale va da
contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanță fiscală astfel emis .
La baza emiterii titlului de creanță de către organele financiare se află, pentru anumite categorii de venituri
fiscale, declarația de impunere sau taxare pe care contri buabilul are obligația legală de a o prezenta acestor organe din
momentul în care reali zează un venit impozabil sau deține un bun impozabil sau taxabil.
Contri buabilul are obligația de a comunica or ganelor fiscale competente orice modificare a datelor declarate
anterior. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea contraven țională a contribuabilului .
Particularitățile titlului de creanță fiscală :
Titlul de creanță fiscală este un act juridic declarativ de drepturi și obligații;
Titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși;
Titlul de creanță fiscală este întocmit în formă scrisă
Titlurile de creanță fiscală sunt clasificate în:
1. titluri de creanță fiscală explicite ;
2. titluri de creanță fiscală implicite .
Modificarea obligației fiscale
Ca și regulă , obligația fiscală nu se modifică odată stabilită.
Modificarea obligației fiscale stabilită inițial este expres și limitativ prevăzută de lege, fiind reglementete patru
situații (exc epții) care pot intervenii numai până în momentul stingerii obligației (scadență) . În asemenea situații, titlul
de creanță fiscală va fi modificat, obligația astfel constatată urmând a fi adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său
conținut.
Excepții :
modificarea elementelor în raport cu care s -a făcut individualizarea sa;
modificarea situației juridice a subiectului plătitor;
acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;
modificarea actelor normative prin care se instituie și reglementează venituri ale bu getului de stat.
Obligația fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită prin acte normative
ce reglementează sarcina fiscală . Astfel, creanțele fiscale și respective obligațiile fiscale sunt scadente la termenele
prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul fiscal.
Neîndeplinirea de către contribuabil a obligațiilor sale fiscale, la momentul la care acestea au devenit exigibile,
atrage obligarea sa la plata dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorări lor de întârziere prevăzute de lege
denumite și accesorii a sumelor principale, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal.
Concepte și termeni de reținut
obligația fiscală ;
titlul de creanță fiscală ;
obligații fiscale principale ;
obligații fiscale accesorii ;
titluri de creanță fiscală explicite ;
titluri de creanță fiscală implicite ; modificarea obligației fiscale ;
înlesniri la plată (facilități fiscale) ;
răspundere patrimonială ;
dobânzi ;
penalitate de întârziere;
majorări de întâr ziere.
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Definiți obligația fiscală.
2. Definiți tilul de creanță fiscală.
3. De ce titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși?
4. Obligația fiscală se modifică?
5. Ce reprezintă răspunderea patr imonială în dreptul fiscal?
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Care sunt premisele care dau naștere obligației fiscale :
a) realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;
b) individualizarea obligația fiscală print -un titlul d e creanță fiscală constitutiv de drepturi ;
c) deținerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil ;
d) deținerea unui bun considerat de lege netaxabil .
2. Plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de stat, stabilită un ilateral de
către stat în sarcina persoanelor fizice sau juridice denumite contribuabili reprezintă:
a) titlul de creanță fiscală ;
b) obligația fiscală ;
c) creanța fiscală ;
d) facilitate fiscală .
3. Actul juridic unilateral care constată și individualizea ză obligația fiscală generală instituită de lege
stabilind întinderea obligației ce revine contribuabilului, precum și condițiile și termenele în care se va face
executarea obligației individualizate reprezintă :
a) titlul de creanță civilă ;
b) creanța fisc ală;
c) înlesnirea la plată;
d) titlul de creanță fiscală
4. Printre excepțiile privind modificarea obligației fiscale nu se regăsește:
a) modificarea elementelor în raport cu care s -a făcut individualizarea sa ;
b) acordarea înlesnirilor prevăzute de l ege;
c) calcularea a ccesoriilor aferente obligațiilor principale;
d) modificarea situației juridice a subiectului plătitor .
5. Forme ale răspunderii patrimoniale în dreptul fiscal sunt:
a) majorările de întârziere ;
b) eșalonările ;
c) penalitățile de întâ rziere ;
d) amânările .
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Universitaria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 6;
Codul fiscal al României ;
Codul de procedură fiscală al României;
Constituția României.
Unitatea de învățare 5
Stingerea obligației fiscale
5.1. Introducere
5.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
5.3. Conținutul unității de învățare
5.3.1. Stingerea obliga ției fiscale prin plată
5.3.1.1. Noțiune
5.3.1.2. Executarea obligației fiscale prin plată directă
5.3.1.3. Plata prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile
5.3.1.4. Plata prin reținere la sursă
5.3.2. Stingerea obligației fiscale prin prescris pție
5.3.3. Stingerea obligației fiscale prin anulare
5.3.4. Stingerea obligației fiscale prin scădere
5.3.5. Stingerea obligației fiscale prin compensare
5.3.6. Stingerea obligației fiscale prin executare silită
5.3.6.1. Definiția executării silite
5.3.6.2. Condițiile declanșării executării silite
5.3.6. 3. Subiectele executării silite
5.3.6. 3.1. Executorul fiscal
5.3.6. 3.2. Competența organelor de executare
5.3.6. 3.3. Debitorul – contribuabil
5.3.6. 4. Obiectul executării silite
5.3.6.4.1. Venituril e contribuabilului
5.3.6.4.2. Bunurile contribuabilului
5.3.6.4. 3. Măsurile asigurătorii
5.3.6.5. Declanșarea procedurii de executare silită. Somația
5.3.6.6. Suspendarea, întreruperea, încetarea executării silite
5.3.6.7. Cheltuielile de judecată
5.3.6.8. Contestația la executare
5.3.6.9. Modalitățile de executare silită
5.3.6.9.1 . Poprirea
5.3.6.9.2 . Executarea silită mobiliară
5.3.6.9.3. Executarea silită imobiliară
5.4. Îndrumător pentru autoverificare
5.1. Introducere
Orice obligație fiscală od ată născută urmează a fi stinsă neputând exista
sinedie (fără termen). Cel mai adesea obligațiile fiscale individualizate prin
titlul de creanță în sarcina contribuabililor se pot stinge prin plată (făcută de
bunăvoie). Există însă numeroase alte situații în care obligația fiscală se stinge
pe alte căi decât plata, precum, anulare, scădere, compensare, prescripție,
executare silită.
5.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– cunoașterea modalităților de st ingere a obligației fiscale ;
– definirea termenilor de anulare, compensare, scădere în accepțiunea
dreptului fiscal ;
– cunoașterea caracteristicilor modalităților de stingere a obligației fiscale ;
– definirea conceptului de executare silită în accepțiunea dreptu lui fiscal ;
– cunoașterea principiilor executării silite fiscale .
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească concepte și termeni precum reținerea/
stopaj la sursă , compensarea, scăderea, anularea, prescripția, executarea
silită f iscală, starea de insolvabilitate, indisponibilizarea bunurilor, titlu
executoriu, timbre fiscale mobile, dreptul de restituire, somație ;
– studenții vor putea să diferen țieze modalităților de stingere a obligației
fiscale;
– studenții vor putea să descrie part icularitățile și caracteristicile
efectelor juridice a modalităților de stingere a obligației fiscale;
– studenții vor putea să identifice bunurile și veniturile urmăribile supuse
executării silite ;
– studenții vor cunoa ște principiilor executării silite fisc ale;
– studenții vor cunoaște modalitățile de valorificare a bunurilor supuse
valorificării.
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Stingerea obligației fiscale , timpul alocat
este de 7 ore.
1.3. Conținutul unității de învăț are
N. B. Orice obligație fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând
exista sinedie (fără termen). Cel mai adesea obligațiile fiscale
individualizate prin titlul de creanță în sarcina contribuabililor se pot stinge
prin plată (făcută de bunăvoie ). Există însă numeroase alte situații în care
obligația fiscală se stinge pe alte căi decât plata, precum, anulare, scădere,
compensare, prescripție, executare silită.
5.3.1. Stingerea obligației fiscale prin plată
5.3.1.1. Noțiune
Stingerea obligație i prin plată este modalitatea prin care, de regulă, are
loc stingerea obligația fiscală , contribuabilii executându -și de bunăvoie
obligația stabilită unilateral de către stat.
Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza prin una din
următo arele modalități :
1. prin plată directă;
2. prin reținere la sursă;
3. prin aplicare și anulare de timbre fiscale mobile.
N.B. Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe
fiecare impozit, taxă, contribuție sau alte venituri b ugetare, inclusiv
obligații accesorii de orice fel .
În situația în care contribuabilul nu -și execută obligațiile fiscale , la plata
acestora vor fi obligați , în condițiile legii, moștenitorii care au acceptat
succesiunea debitorului decedat; cel care preia , în tot sau în parte, drepturile și
obligațiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării
judiciare; persoana căreia i s -a stabilit răspunderea în caz de faliment;
persoana care își asumă obligația de plată a debitorului , printr -un angajament
de plată sau alt act încheiat în formă autentică etc.
Totodată, dacă este necesar, pentru creanțele fiscale, autoritatea fiscală
competentă, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din
documentele de plată întocmite de acesta și va considera valabilă plata de la
momentul efectuării acesteia, în suma și din contul debitorului înscrise în
documentul de plată, cu condiția debitării contului acestuia și a creditării unui
cont bugetar.
5.3.1.2. Executarea obligației fiscale prin plată directă
Executarea obligației fiscale prin plată directă poate avea loc:
a) prin decontare bancară;
b) în numerar;
c) prin mandat poștal sau
d) prin anulare de timbre fiscale mobile.
a) Plata prin decontare bancară presupune intervenția unei unități bancare
– un terț față de raportul juridic fiscal existent între contribuabil și stat – la
care contribuabilul are deschis un cont.
Ordinul dat băncii se constată prin dispoziția de plată trebuie să
rezulte natura venitului și destinația sa (bugetul lo cal sau central).
b) Plata în numerar presupune achitarea sumelor datorate de către
subiectul plătitor prin prezentarea acestuia sau a reprezentantului său la
organele fisacale competente .
Ca regulă , se efectuează la unitățile trezoreriei statului .
Ca excepție, se efectuează la unitățile CEC, unitățile poștale sau
administrațiile financiare.
c) Plata prin mandat poștal , în această situație mandatul poștal va fi adresat
unității la care își are conturile organul financiar la care suma este
înregistrat ă pentru executare .
5.3.1.3. Plata prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile
Se face în momentul întocmirii actului pentru care se datorează taxa de
timbru.
Prin anulare timbrul fiscal și/sau judiciar mobil își pierde valoarea și
nu mai po ate fi utilizat și de aceea nu mai este posibilă restituirea în caz de
greșită aplicare .
Această modalitate este des utilizată pentru plata unor servicii publice .
5.3.1.4. Plata prin reținere la sursă
N.B. Executarea obligației fiscale prin reți nere la sursă se realizează prin
calcularea, reținerea și vărsarea veniturilor bugetare de către o altă
persoană decât contribuabilul , denumită și plătitor a obligației fiscală ,
care nu este debitor a acestei obligații fiscale , debitor fiind contribuabilul .
Între această persoană și contribuabil există un raport juridic în
cadrul căruia prima persoană (fizică/ juridică) are obligația de a plăti
contribuabilului o sumă de bani . Sumă care va reprezenta pentru contribuabil
un venit impozabil .
Este reglem entată în legislația noastră în domeniul impozitelor pe salarii,
a impozitului asupra veniturilor realizate în România de nerezidenți, a
impozitelor pe dobânzi, etc.
Reținerea și nevărsarea acestor sume atrag răspunderea juridică a
plătitorului , astfel , potrivit Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea
evaziunii fiscale, constituie infracțiune reținerea și nevărsarea cu intenție, în
cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau
contribuții cu reținere la sursă , și se pedepsește cu închisoarea sau amenda.
5.3.2. Stingerea obligației fiscale prin prescrispție
N.B. Dreptul statului de a executa silit titlul de creanță fiscală având ca
obiect patrimonial sumele datorate bugetului de stat se stinge prin
prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege .
Termenul general de prescripție în privința creanțelor fiscale
provenind din impozite, taxe și accesoriile aferente, precum și din amenzi
contravenționale , este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anul ui următor
celui în care a luat naștere dreptul respectiv (215 Cpf.).
Împlinirea termenului de prescripție produce următoarele efecte
juridice:
1. stinge dreptul creditorului (statul , prin instituțiile reprezentative) de a
obține executarea silită ;
2. stinge obligația debitorului (contribuabilul ) de a se supune executării
silite, dă naștere dreptului de a se opune executării ;
3. stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în plus
la bugetul de stat (– efect specific mater iei fiscale), fiind aplicabilă regula
stabilită în dreptul civil conform căreia, după împlinirea termenului de
prescripție, obligația fiscală se transformă în obligație naturală .
Și în materie fiscală termenul de prescripție se poate întrerupe sau
suspenda .
5.3.3. Stingerea obligației fiscale prin anulare
Stingerea obligației fiscale prin anulare se realizează prin acte ale
organelor (autorităților) financiare competente .
Actele care declară anularea unei obligații fiscale pot avea fie aplicabilitate
generală (amnistia fiscală) , fie ele vor avea în vedere situația unui anumit
contribuabil , anularea obligațiilor fiscale individuale. .
5.3.4. Stingerea obligației fiscale prin scădere
N.B. Această modalitate de stingere a obligației fiscale intervine în
urmăroarele situații în care contribuabilul :
1) persoană fizică – (a) a decedat fără să lase avere; (b) este
insolvabil; (c) a dispărut ;
2) persoană juridică – (a) a fost supus procedurii de reorganizare și
faliment care a fost închisă; (b) dacă debitorul își încetează existența în alt
mod și rămân neachitate obligațiile bugetare
Operațiunea de scădere, al cărei izvor este art. 265 Cpf, se desfășoară în
două e tape:
1) scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidența curentă și
2) trecerea lor într -o evidență separată până la împlinirea termenului de
prescripție .
Spre exemplu, în ceea ce privește starea de insolvabilitate, Dacă până la
împlinirea terme nului de prescripție insolvabilitatea debitorului persistă, se
procedează la scăderea definitivă a respectivei creanțe .
Desigur în cazul decesului – debitorul a decedat fără a lăsa avere
creanța împotriva sa se va da la scădere -, nu mai este necesară tr ecerea într -o
evidență separat
Totodată, organele financiare au obligația de a urmări situația
debitorului până la împlinirea termenului de prescripție și de a relua cel
puțin odată pe an investigațiile pentru a se constata dacă există venituri sau
bunuri sesizabile , sau dacă debitorul a reapărut , aceste acte nu vor avea ca
efect întreruperea prescripției.
5.3.5. Stingerea obligației fiscale prin compensare
N.B. Această modalitate de stingere a obligației fiscale intervine în situația în
care un contri buabil a plătit bugetului de stat o sumă nedatorată sau a
plătit mai mult decât datora .
Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte obligații fiscale ale
contribuabilului, restante sau viitoare .
Sediul materiei este art.16 7 Cpf.
Dreptul de a ce re compensarea sau restituirea privind obligațiile
fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor
celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. Dreptul
contribuabilului de a solicita compensarea sau restituirea ia naștere în
momentul în care a făcut o plată nedatorată către bugetul de stat .
Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor .
În principiu, la cerere , restituirea intervine numai în situația în
care compensarea nu este posibilă, întrucât contribuabilul nu are nici un
fel de datorie fiscală față de bugetul general consolidat. Sediul materiei este
art. 1 68 Cpf.
Pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la
dobândă din ziua următoare expirării termenului de 60 de zile de la
comunicarea deciziei de impunere. Acordarea majorărilor de întârziere se face
numai la cererea contribuabilului (DD Șaguna, D Șova, 2011, p. 64).
5.3.6. Stingerea obligației fiscale prin executare silită
5.3.6.1. Definiția executării s ilite
N.B. Executarea silitǎ a creanței fiscale reprezintǎ modalitatea excepționalǎ
de stingere a obligației fiscale .
În situația în care contribuabilii nu și -au executat obligațiile fiscale la data
la care acestea au devenit exigibile, ia naștere la a ceastă dată dreptul statului
de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale .
Datorită caracterului executoriu al titlului de creanță fiscală, procedura de
executare silită desfășurată de organele financiare nu este precedată de o altă
procedură cu caracter judiciar .
Sediul materiei este Codul de procedură fiscală, art. 220-262. Prevederile
Codul de procedură fiscală se completează cu cele ale Codul de procedură
civilă , în măsura în care acesta nu dispune altfel.
Modificările Codului de procedură fiscală reglementează distinct cazurile
speciale de executare silită, art. 220
5.3.6.2. Condițiile declanșării executării silite
N.B. Pentru a se trece la executarea silită a creanței fiscale, este necesar să fie
întrunite cumulativ trei condiții :
1) să existe titlul de creanță fiscală devenit titlu executoriu ;
2) creanța fiscală să fie exigibilă ;
3) dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris .
1) Să existe ttilul de creanță fiscală devenit titlu executoriu
Condiția existenței titl ului executoriu este pre văzută expres în art. 226 alin.1
Cpf, potrivit căruia executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai
în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit Codul de procedură fiscală de
către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul
fiscal debitorul, sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu .
În titlul executoriu emis de organul de executare se înscriu toate creanțele
fiscale neachitate la scadență , reprezentând imp ozite, taxe, contribuții și alte
venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente
acestora , stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța este scadentă
prin expirarea termenului d e plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent
ori în alt mod prevăzut de lege.
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și
să se arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executarii (art.229
Cpf).
2) Creanța fiscală să fie exigibilă
Creanța exigibilă reprezintă creanța a cărei scadență fiind îndeplinită
permite creditorului de a cere executarea sa de îndată , la nevoie chiar pe calea
urmăririi silite.
3) Dreptul statului de a începe executarea sili tă să nu se fi prescris
Împlinirea termenului de prescriptie stabilit de actele normative în materie
fiscală dă dreptul contribuabilului de a se opune executării silite declanșate
împotriva sa .
5.3.6. 3. Subiectele executării silite
N.B. Executarea si lită a obligației fiscale se desfășoară cu participarea
subiectelor raportului juridic fiscal: creditorul (statul, prin organele
fiscale ) și debitorul (contribuabilul ), la care se adaugă instanța
judecătorească .
Organele fiscale de executare ale statului sunt prevăzute de art. 220 și 223
Cpf:
a) – Agenția Națională de Administrare Fiscală ;
– organele de specialitate ale Direcțiilor generale ale finanțelor publice
și controlului financiar de stat județene și a municipiului București;
– unitățile su bordonate acestora;
– organele administrației publice locale pentru creanțele bugetelor
locale.
b) Executarea silită se face de organul de executare competent prin
intermediul executorilor fiscali – ce sunt considerați a îndeplini o funcție ce
implică exercițiul autorității de stat.
5.3.6. 3.1. Executorul fiscal
Executarea silită nu se poate aduce la îndeplinire decât cu concursul
organului de executare. Acesta este o autoritate învestită de stat cu puterea de a
impune debitorului urmărit sau unor terț e persoane, care dețin bunurile
acestuia, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu
(E.Oprina, 2007, p. 50).
În materia executării silite din domeniul fiscal vom întâlni executorul
fiscal , care funcționează și își desfășoară activit atea în temeiul unui act
normativ special, Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală,
republicată.
N.B. Potrivit art. 220 din acest act normativ, organele fiscale care
administrează creanțe fiscale sunt abilitate să aducă la îndeplinire
măsu rile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită. Iar
persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să aducă la
îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de
executare silită sunt denumite executori fiscali , care înd eplinesc o
funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe timpul exercitării
atribuțiilor ce le revin .
Executorii fiscali sunt persoane angajate în cadrul organului de executare
silită , din cadrul structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor
asigurătorii și efectuarea procedurii de executare silită în cazurile speciale ,
precum și în cadrul Direcției executări silite cazuri speciale , desemnate de
conducătorul acestora să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să
efectueze procedu ra de executare silită .
N.B. Executorul fiscal este împuternicit în fața debitorului sau a terților prin
legitimația de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activității.
Totuși, legitimația de lucru va fi valabilă numai însoțită de del egația semnată
de către organul de executare silită .
Art. 223 Cpf reglementează cadrul juridic al exercit ării atribuțiilor
executorilor fiscali .
5.3.6. 3.2. Competența organelor de executare
Organul financiar, competent în privința executării creanței fi scale, are
aceeași competență și în privința creanțelor născute în legătură cu aceasta
(cheltuieli de executare, cheltuieli de judecată, majorări de întârziere, etc.).
Competența teritorială revine organelor financiare în a căror rază
teritorială se găsesc bunurile supuse urmăririi , întreaga procedură de executare
silită fiind coordonată de organul în raza căruia își are sediul sau domiciliul
debitorul sau unde este luat în evidență fiscală.
5.3.6. 3.3. Debitorul – contribuabil
Contribuabil este orice p ersoană fizică/juridică care realizează un venit
sau deține un bun impozabil/ taxabil pe teritoriul fiscal al României
5.3.6. 4. Obiectul executării silite
Executarea silită a obligațiilor fiscale se desfășoară asupra elementelor
active ale patrimoniului debitorului, respectiv veniturile bănești și
bunurile sale , numai în limita valorii necesare stingerii creanței fiscale , cu
excepția anumitor categorii de venituri și a anumitor bunuri ce nu pot fi supuse
executării silite. A se vedea art. 236, art.238, art.242, art. 245 și art. 246 Cpf.
5.3.6.4.1. Veniturile contribuabilului
Potrivit art. 236 C.proc.fisc., sunt supuse executării silite orice sume
urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută,
titluri de valoare sau alte bun uri mobile necorporale , deținute și/sau datorate,
cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor
datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
În linii mari, ca și excepții , nu pot fi urmărit e pentru realizarea
creanțelor fiscale ale statului categorii le de venituri cu caracter social .
5.3.6 .4.2. Bunurile contribuabilului
În ceea ce îl privește pe debitorul persoană fizică, art. 238 Cpf
reglementează categorii le de bunuri care nu pot fi urmări te silit pentru
realizarea creanțelor silite ale statului, fiind necesare vieții și muncii debitorului
și a familiei sale .
Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării
activității de comerț nu sunt exceptate de la executarea silită.
5.3.6.4. 3. Măsurile asigurătorii
Potrivit art. 213 alin.1 și alin.2 Cpf, măsurile asiguratorii se dispun și se
duc la îndeplinire, prin procedura administrativă , de organele fiscale
competente. Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii și
sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a
debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca
acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul ,
periclitând sau îngreunând în m od considerabil colectarea creanței fiscale.
Astfel, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al
debitorului poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora,
indiferent de locul în care se găsesc bunuri le.
5.3.6. 5. Declanșarea procedurii de executare silită. Somația
Premergător declanșării executării silite, organul fiscal va transmite
contribuabilului înștiințarea de plată prin care i se comunică suma datorată .
Iar, dacă în termen de 15 zile de la com unicarea acesteia debitorul nu a
executat de bunăvoie obligația fiscală, organul de executare va declanșa
executarea silită .
N.B. În condițiile art. 230 alin.1 C.proc.fisc. executarea silită începe prin
comunicarea somației , unde i se notifică debitorului că are obligația să
efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada
stingerii obligației fiscale, în caz contrar aplicându -se modalitățile de
executare silită prevăzute de lege. Somația este însoțită de un exemplar
al titlului exe cutoriu .
Somația cuprinde , pe lângă elementele prevăzute la art.4 6 alin.2,
următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe
executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma
prevăzută în titlul executoriu, prec um și indicarea consecințelor nerespectării
acesteia (Art.230 alin.2 Cpf) .
Dovada comunicării somației se înscrie în evidențele organului de
executare și va fi păstrată în dosarul de executare.
5.3.6. 6. Suspendarea, întreruperea, încetarea executării silite
Potrivit art. 234, executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate
înceta în cazurile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
5.3.6. 7. Cheltuielile de judecată
Potrivit art. 256 alin.1 Cpf, cheltuielile ocazionate cu efectuarea
procedur ii de executare silită sunt în sarcina debitorului .
5.3.6. 8. Contestația la executare
Potrivit art. 260 alin.1 și alin.3 Cpf, persoanele interesate pot face
contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea
prevederilor codului de către organele de executare, în cazul în care aceste
organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, precum
și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea , în
cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau
de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă
procedură prevăzută de lege. Iar, în condițiile alin.4 art. 260, contestația se
introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă î n procedura
de urgență (A se vedea art. 260, art. 261, art. 262 C.proc.fisc. care
reglementează contestația la executarea silită ).
Termenul în care poate fi făcută contestația la executare este de
15 zile , un termen procedural imperativ, nerespectarea sa atră gând
sancțiunea decăderii .
În cazul admiterii contestației actele de executare nelegale vor fi
desființate , urmând a fi refăcute, sau executarea va înceta cu privire la un
anumit bun . Prin hotărârea de admitere a contestației de instanța va dispune,
dacă e ste cazul, să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din
valorificarea bunurilor.
Respingerea contestației are ca efect continuarea de către organul
financiar competent a procedurii de executare, sau reluarea acesteia în cazul în
care instan ța a decis suspendarea executării.
5.3.6. 9. Modalitățile de executare silită
Modalitățile de executare silită a creanțelor fiscale ale statului
reglementate prin Codul de procedură fiscală sunt următoarele:
a)executarea silită prin poprire , art.236 și art .237 Cpf;
b) executarea silită a bunurilor mobile urmăribile art.238, art.2 39 și art. 240
Cpf;
c)executarea silită a bunurilor imobile urmăribile art.242, art.243 și art. 244 Cpf.
N.B. În condițiile alin. 5 art.227 Cpf în cadrul procedurii de executare
silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitățile de executare
silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
5.3.6.9.1 . Poprirea
1. Definiție
Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul
urmărește sumele pe care o terț ă persoană le datorează debitorului
urmărit .
Ea constă în indisponi bilizarea în mâinile terțului debitor al
contribuabilului urmărit și în obligarea acestuia de a plăti direct
creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său ( debitorul
urmărit ).
Poprirea presupune de regulă trei subiecte :
– creditorul popritor (cel care solicită înființarea popririi);
– debitorul poprit (cel care este obligat față de creditorul popritor);
– terțul poprit (care este debitorul contribuabilului).
Esența popririi este exi stența a trei raporturi juridice .
2. Obiectul popririi
Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile
reprezentând venituri și disponi bilități bănești în lei și în valută , titluri de
valoare sau alte bunuri mobile necorporale , deținut e și/sau datorate cu orice
titlu debitorului de către terțe persoane sau pe care acestea le vor datora
debitorului și/sau le vor deține terții în viitor în temeiul unor r.j. existente.
3. Etapele popririi
Procedura executării silite prin poprire presupu ne următoarele etape :
1) Înființarea popririi , care este decisă de organul financiar urmăritor , după
expirarea termenului la care obligația fiscală trebuia executată și se
realizează prin comunicarea către terțul poprit a unei adrese împreună
cu o copie c ertificată a titlului executoriu ;
Debitorul va fi înștiințat despre înființarea popririi . Iar poprirea nu este
supusă validări.
N.B. Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie , devine
executorie prin comu nicarea copiei certificate de pe ti tlul executoriu,
făcută terțului poprit, și înștiințarea despre aceasta a debitorului.
2) Terțul poprit are obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea
înființării popririi să înștiințeze organul financiar de executare dacă
datorează sau nu vreo sum ă de bani debitorului ;
3) După înființarea popririi terțul poprit este obligat să facă de îndată
reținerile prevăzute de lege și să vireze sumele reținute în contul
indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre
existența altor credit ori.
5.3.6.9.2 . Executarea silită mobiliară
1. Definiție
Urmărirea bunurilor mobile ale debitorului reprezintă o modalitate de
executare silită indirectă a creanței fiscale .
Bunurile mobile ale debitorului sunt valorificate prin vânzarea la
licitație sau prin alte modalități , suma de bani astfel obținută fiind
destinată a acoperi obligația de plată ce revine contribuabilului urmărit .
2. Obiectul executării silite mobiliare
Vor fi supuse acestei modalități de executare bunurile mobile urmăribile
ale contribuabilului. Astfel, din economia textelor legale, art. 227 alin. 2 Cpf,
rezultă următoarele bunuri mobile urmăribile ale contribuabilului :
a) bunurile mobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie
principala sursă de venit;
b) bunur i care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității
care constituie principala sursă de venit;
c) bunurile mobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza de
împrumut, de închiriere, de leasing și altele;
d) ansamblu de bu nuri mobile, în condițiile prevederilor art. 246;
e) mașini -unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile ce
servesc activității care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
N.B. Bunurile mobile ale debitorului persoa nă fizică necesare desfășurării
activității de comerț nu sunt exceptate de la executarea silită.
3. Etapele executării silite mobiliare
Procedura executării silite mobiliare cuprinde următoarele etape :
1) Comunicarea somației de plată ;
2) Identificarea b unurilor mobile urmăribile ;
3) Indisponibilizarea bunurilor mobile urmăribile prin aplicarea
sechestrului asupra bunurilor mobile urmăribile identificate ;
N.B. Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s -ar
putea acoperi decât chel tuielile executării silite.
4) Evaluarea bunurilor mobile urmăribile ;
5) Valorificarea bunurilor mobile sechestrate se face pe calea vânzării prin
licitație publică sau prin alte modalități ce permit realizarea sumelor
necesare acoperirii creanței fiscale.
Totuși, în situația în care bunurile mobile ale debitorului au fost
valorificate se va trece la următoarele etape ale procedurii de executare silită
mobiliară.
6) Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii
de executare silită m obiliară – cheltuielile de executare .
7) Recuperarea creanței fiscale. Sumele obținute vor fi vărsate la bugetul de
stat până la concurența valorii debitului pentru care s-a pornit executarea
silită.
8) Eliberarea sumelor rămase .
5.3.6.9.3. Executarea silită imobiliară
1. Definiție
Urmărirea bunurilor imobile ale debitorului reprezintă o modalitate de
executare silită indirectă a creanței fiscale , presupunând valorificarea
bunurilor urmărite silit.
Astfel, bunurile imobile ale debitorului sunt valorif icate prin vânzarea la
licitație sau prin alte modalități , suma de bani astfel obținută fiind
destinată a acoperi obligația de plată ce revine contribuabilului urmărit.
2. Obiectul executării silite imobiliare
Vor fi supuse acestei modalități de executar e bunurile imobile urmăribile
proprietate ale debitorului.
Astfel, din economia textelor Codului de procedură fiscală, art. 2 27 alin.
2 C.proc.fisc., rezultă următoarele bunuri imobile urmăribile ale
contribuabilului :
a) bunurile imobile care nu sunt dir ect folosite în activitatea ce constituie
principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea
activității care constituie principala sursă de venit;
c) bunurile imobile ce se află temporar în deținerea altor persoa ne în baza
de împrumut, de închiriere, de leasing și altele;
d) ansamblu de bunuri imobile, în condițiile prevederilor art. 246;
e) bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de
venit;
f) produse finite.
N.B. Bunurile imobile ale debitorului persoană fizică necesare desfășurării
activității de comerț nu sunt exceptate de la executarea silită.
N.B. În condițiile art. 242 alin.3 Cpf, în cazul debitorului persoană fizică , nu
poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia
sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
3. Etapele executării silite mobiliare
Procedura executării silite imobiliare presupune următoarele etape :
1) Somația de plată ;
2) Identificarea bunurilor imobile supuse ur măririi ;
3) Indisponibilizarea bunurilor imobile urmăribile ;
4) Evaluarea bunurilor imobile supuse urmăririi ;
5) Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi ;
Totuși, în situația în care bunurile imobile ale debitorului au fost
valorificate se va trece la următoarele etape ale procedurii de executare silită
imobiliară
6) Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii
de executare silită imobiliară – cheltuielile de executare ;
7) Recuperarea creanței fiscale ;
8) Eli berarea sumelo r rămase.
5.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 5
Orice obligație fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând exista sinedie (fără termen). Cel mai adesea
obligațiile fiscale individualiza te prin titlul de creanță în sarcina contribuabililor se pot stinge prin plată (făcută de
bunăvoie). Există însă numeroase alte situații în care obligația fiscală se stinge pe alte căi decât plata, precum, anulare,
scădere, compensare, prescripție, executa re silită.
Stingerea obligației prin plată este modalitatea prin care, de regulă, are loc stingerea obligația fiscală,
contribuabilii executându -și de bunăvoie obligația stabilită unilateral de către stat.
Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poa te realiza prin una din următoarele modalități:
1. prin plată directă;
2. prin reținere la sursă;
3. prin aplicare și anulare de timbre fiscale mobile.
Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribu ție sau alte
venituri bugetare, inclusiv obligații accesorii de orice fel. Iar, a rt.165 Cpf stabilește o anumită ordine de stingere a
datoriilor.
Executarea obligației fiscale prin plată directă poate avea loc:
a) prin decontare bancară;
b) în numerar;
c) prin mandat poștal sau
d) prin anulare de timbre fiscale mobile.
Plata prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile se face în momentul întocmirii actului pentru care se
datorează taxa de timbru. Iar Prin anulare timbrul fiscal și/sau judiciar m obil își pierde valoarea și nu mai poate fi
utilizat și de aceea nu mai este posibilă restituirea în caz de greșită aplicare. Această modalitate este des utilizată pentru
plata unor servicii publice.
Executarea obligației fiscale prin reținere la sursă se realizează prin calcularea, reținerea și vărsarea veniturilor
bugetare de către o altă persoană decât contribuabilul, denumită și plătitor a obligației fiscală, care nu este debitor a
acestei obligații fiscale, debitor fiind contribuabilul.
Dreptul statul ui de a executa silit titlul de creanță fiscală având ca obiect patrimonial sumele datorate bugetului
de stat se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege .
Termenul general de prescripție în privința creanțelor fiscale provenind din impozite, taxe și accesoriile aferente,
precum și din amenzi contravenționale, este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere
dreptul respectiv
Stingerea obligației fiscale prin anulare se realizează pri n acte ale organelor (autorităților) financiare competente.
Actele care declară anularea unei obligații fiscale pot avea fie aplicabilitate generală (amnistia fiscală), fie ele vor avea
în vedere situația unui anumit contribuabil.
Stingerea obligației fisc ale prin scădere intervine în urmăroarele situații în care contribuabilul:
1) persoană fizică – (a) a decedat fără să lase avere; (b) este insolvabil; (c) a dispărut;
2) persoană juridică – (a) a fost supus procedurii de reorganizare și faliment care a fos t închisă; (b) dacă debitorul își
încetează existența în alt mod și rămân neachitate obligațiile bugetare
Operațiunea de scădere, al cărei izvor este art. 265 Cpf, se desfășoară în două etape :
1) scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidența cur entă și
2) trecerea lor într -o evidență separată până la împlinirea termenului de prescripție.
Stingerea obligației fiscale prin compensare intervine în situația în care un contribuabil a plătit bugetului de stat o
sumă nedatorată sau a plătit mai mult de cât datora . Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte obligații fiscale ale
contribuabilului, restante sau viitoare. Sediul materiei este art. 167 Cpf.
Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor .
În principiu, restituirea intervine numai în situația în care compensarea nu este posibilă, întrucât contribuabilul
nu are nici un fel de datorie fiscală față de bugetul general consolidat.
Executarea silitǎ a creanței fiscale reprezintǎ modalitatea excepționalǎ de stingere a obligației fiscale .
În situația în care contribuabilii nu și -au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, ia
naștere la această dată dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale.
Datorită caracterului executoriu al titlul ui de creanță fiscală, procedura de executare silită desfășurată de organele
financiare nu este precedată de o altă procedură cu caracter judiciar.
Sediul materiei este Codul de procedură fiscală, art. 220 si urm . Prevederile Codul de procedură fiscală se
completează cu cele ale Codul de procedură civilă, în măsura în care acesta nu dispune altfel.
Pentru a se trece la executarea silită a creanței fiscale, este necesar să fie întrunite cumulativ trei condiții :
1) să existe titlul de creanță fiscală devenit titlu executoriu ;
2) creanța fiscală să fie exigibilă ;
3) dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris .
Executarea silită a obligației fiscale se desfășoară cu participarea subiectelor raportului juridic fiscal: creditorul
(statul, prin organ ele fiscale) și debitorul (contribuabilul), la care se adaugă instanța judecătorească .
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali – ce sunt
considerați a îndeplini o funcție ce implică exercițiul autor ității de stat.
Executarea silită a obligațiilor fiscale se desfășoară asupra elementelor active ale patrimoniului debitorului,
respectiv veniturile bănești și bunurile sale , numai în limita valorii necesare stingerii creanței fiscale, cu excepția
anumitor categorii de venituri și a anumitor bunuri ce nu pot fi supuse executării silite.
Sunt supuse executării silite orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în
valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorpor ale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către
terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Sunt
exceptate veniturile cu caracter social.
Există excepții atat la nivelul veniturilor, cat și a bunurilor mobile și imobile.
În cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus executării silite spațiul minim locuit de debitor și familia
sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
Înaintea valorificăr ii bunurile vor fi evaluate .
În condițiile art. 220 alin.2 coroborat cu art. 220 alin.4 Cpf organele de executare silită sunt abilitate să ducă la
îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.
Executarea silită începe prin comunicarea somației , unde i se notifică debitorului că are obligația să efectueze
plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligației fiscale, în caz contrar aplicându -se
modalitățile de executare silită prevăzute de lege. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu .
Valorificarea bunurilor sechestrate se face pe calea vânzării prin licitație publică sau prin alte modalități ce permit
realizarea sumelor necesare acoperirii creanței fiscale.
Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de Codul de procedură
fiscală.
Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului .
După acoperirea creanței fiscale diferența rămasă va fi restituită debitorului, la cererea sa, sau se va proceda la
compensarea sa cu alte obligații fiscale ale debitorului. Despre sumele de restituit debitorul va fi înștiințat de îndată.
Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de exec utare efectuat cu încălcarea prevederilor
codului de către organele de executare , în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în
condițiile legii, precum și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită execu tarea, în cazul în care acest
titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu
există o altă procedură prevăzută de lege. Contestația se introduce la instanța judecătorească compet entă și se judecă în
procedura de urgență. Termenul în care poate fi făcută contestația la executare este de 15 zile , un termen procedural
imperativ, nerespectarea sa atrăgând sancțiunea decăderii .
Modalitățile de executare silită a creanțelor fiscale ale statului reglementate prin Codul de procedură fiscală sunt
următoarele:
d) executarea silită prin poprire ,
e) executarea silită a bunurilor mobile urmăribile ;
f) executarea silită a bunurilor imobile urmăribile .
Poprirea reprezintă acea formă de executare silită p rin care creditorul urmărește sumele pe care o terță persoană
(numit terț poprit) le datorează debitorului urmărit. Ea constă în indisponibilizarea în mâinile terțului debitor al
contribuabilului urmărit și obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorul său
(debitorul urmărit).
Executarea sililă mobiliară și executarea silită imobiliară reprezintă modalități de executare silită indirectă a
creanței fiscale, presupunând valorificarea bunurile urmărite silit. Valorifi carea se poate face prin vânzarea la licitație
sau prin alte modalități, suma de bani astfel obținută fiind destinată a acoperi obligația de plată ce revine
contribuabilului urmărit.
În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau conc omitent modalitățile de executare silită
prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Concepte și termeni de reținut
plata în accepțiunea dreptului fiscal ;
anularea ;
compensarea ;
scăderea ;
prescripția ;
executarea silită fiscală ; reținerea/ stopajul la sur să;
starea de insolvabilitate;
dreptul de restituire;
timbre fiscale mobile;
somație .
Întrebări de control și teme de dezbatere
1. Care sunt modalitățile de stingere a obligației fiscale ?
2. Prezenta ți particularități ale modalității excepționale de st ingere a obligației fiscale.
3. Care sunt diferen țele dintre compensare și anulare?
4. Ce este somația ?
5. Comentați cuvântul „urmăribile” în sintagmele „venituri urmăribile” și „bunuri urmăribile”.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Car e dintre următoarele bunuri sunt excepate de la procedura de executare silită:
a) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă,
de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele ;
b) bunurile debitorului persoană fizică necesare desfășurării activității de comerț ;
c) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor și la formarea profesională, precum și
cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare
desfășurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrășămintele, furajele și animalele de
producție și de lucru ;
d) spațiul minim locuit de debitor și familia sa .
2. Împlinirea termenului de p rescripție produce următoarele efecte juridice:
a) constată starea de insolvabilitate;
b) stinge obligația debitorului de a se supune executării silite;
c) stinge dreptul contribuabilului la restituire în urma aplicării și anulării timbrelor fiscale și/sau judiciare
mobile;
d) stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat.
3. Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina :
a) plătitorului ;
b) creditorului;
c) debitoru lui;
d) organului de executare silită .
4. Printre condițiile cumulative pentru începere executării silite nu se regăsește:
a) exigibilitatea creanței fiscale ;
b) dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris ;
c) existe nța proces ului-verbal ;
d) să exis tența titlul ui executoriu ;
5. Constatarea stării de insolvabilitate implică stingerea obligației fiscale prin :
a) prescripție;
b) compensare;
c) scădere;
d) amnistie fiscală .
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zda novschi, Drept fiscal, Editura Pro Universitaria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 6;
Codul fiscal al României;
Codul de procedură fiscală al României;
Constituția României .
Unitatea de învățare 6
Principalele impozite și taxe în România
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
6.3. Conținutul unității de învățare
6.3.1. Principalele impozite datorate bugetului de stat
6.3.1.1. Impozitul pe profit
6.3.1.1.1. Definiție – denumirea venitului fiscal
6.3.1.1.2. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.1.3. Materia impozabilă
6.3.1.1.4. Cota de impozitare
6.3.1.1.5. Plata impozitului și depunerea declarațiilor fiscale
6.3.1.2. Impozitul pe venit
6.3.1.2.1. Definiție
6.3.1.2.2. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.2.3. Materia impozabilă
6.3.1.2.4. Cota de impozitare
6.3.1.2.5. Stabilirea și plata impozitului pe venit
6.3.1.2.6. Veniturile din salarii. Veniturile din pensii
6.3.1. 3. Taxa pe valoarea adăugată
6.3.1.3.1. Noțiuni generale. Definiție
6.3.1.3.2. Operațiunile impozabile – obiectul sau materia impozabilă
6.3.1.3.3. Persoanele impozabile – plătitorul și debitorul (suportatorul) impunerii
6.3.1.3.4. Cota de impozitare
6.3.1.3.5. Stabilirea și plata
6.3.1. 4. Accizele
6.3.1.4.1. Noțiuni generale. Definiție
6.3.1.4.2. Operațiunile impozabile – obiectul sau materia impozabilă
6.3.1.4.3. Subiectul (debitorul) impunerii
6.3.1.4.4. Cota de impozitare
6.3.1.4.5. Stabilirea și plata
6.3.1.5. Taxele vamale
6.3.1.5.1. Aspecte gen erale
6.3.1.5.2. Definiție
6.3.1.5.3. Cota de impozitare
6.3.1. 5. 4. Stabilirea și plata
6.3.2. Principalele impozitele și taxele datorate bugetelor locale
6.3.2.1. Impozitul pe clădiri
6.3.2.2. Impozitul pe teren
6.3.2.3. Taxa asupra mijloacelor de trans port
6.3.2.4. Impozitul pe spectacole
6.3.2.5. Taxa hotelieră
6.3.2.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor
6.3.2.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate
6.3.2.8. Taxe speciale
6.3.2.9. Alte tax e locale
6.4. Îndrumător pentru autoverificare
6.1. Introducere
Orice contribuabil trebuie să fie informat și trebuie să -și cunoască atât
obligațiile fiscale cât și drepturile corelative acestor obligații. Astfel, vom
prezenta principalele impozite și taxe corespunzătoare sistemului fiscal din
România în corelație cu actul normativ care actualmente le reglementează și le
stabilește natura juridică – Codul fiscal . Această prezentare are două mari
subteme, sarcinile fiscale datorate bugetului de stat ș i cele datorate bugetelor
locale.
6.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– cunoașterea principalele impozite și taxe reglementate în sistemului
fiscal al României ;
– cunoașterea caracteristicilor sarcinile fiscale datorate bugetului de stat și
cele datorate bugetelor locale ;
– definitivarea diferențierii dintre impozite și taxe bugetare ;
– definirea conceptului de cheltuieli deductibile și a celui de deducere
personală;
– cunoașterea diferențelor dintre impoz ite.
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească concepte și termeni precum impozit,
taxă bugetară, profit impozabil, venit impozabil, taxa pe valoarea
adăugată, accizele, accizele armonizate, taxele vamale, uniune
vamală, impoz itele și taxele locale, obiectul/materia/operațiunile
impozabile, cheltuieli deductibile, cheltuieli nedeductibile, deducere
personal, faptul generator și exigibilitatea taxei, achiziții
intracomunitare ;
– studenții vor putea să diferen țieze caracteristicilo r sarcinile fiscale
datorate bugetului de stat și cele datorate bugetelor locale;
– studenții vor putea să descrie particularită țile și caracteristicile
sistemului fiscal românesc ;
– studenții vor putea să identifice obiectul impozabil, materia impozabilă
sau operațiunile impozabile ale diferitelor impozite datorate fie bugetul
de stat, fie bugetelor locale ;
– studenții vor putea să identifice subiectele impunerii, făcând și
diferențiere între plătitorul și debitorul impunerii, ale diferitelor
impozite datorate fie bugetul de stat, fie bugetelor locale.
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Principalele impozite și taxe în România ,
timpul alocat este d e 9 ore.
6.3. Conținutul unității de învățare
6.3.1. Principalele impozite d atorate bugetului de stat
6.3.1.1. Impozitul pe profit
6.3.1.1.1. Definiție – denumirea venitului fiscal
Denumirea acestui venit public este impozitul pe profit , care este un
impozit direct anual , a cărui plată se face trimestrial anticipat , aplicat
asup ra beneficiului obținut dintr -o activitate economică cu scop lucrativ –
“profitul” .
6.3.1.1.2. Subiectul (debitorul) impunerii
Art.13 din Codul fiscal stabilește , în principal, categorii le de
contribuabili cărora li se aplică impozitul pe profit, fiind de regulă persoanele
juridice .
N.B. Art. 1 3 alin. 2 Cf prevede contribuabilii scuti ți de la plata impozitului pe
profi t, spre exemplu:
a) Trezoreria statului ;
b) Banca Națională a României ;
c) instituți a public ă, înființată potrivit legii, cu excepția activitățilo r
economice desfășurate de aceasta;
d) fundațiile române constituite ca urmare a unor legat ;
e) cultele religioase , în condițiile prevăzute de lege ;
f) entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică;
g) instituțiile de învățământ particular acreditate , precu m și cele
autorizate , pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori ;
h) Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile
patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din
activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000
euro, într -un an fiscal , dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de
la plata impozitului pe profit ;
i) PJ române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor ,
în conformitat e cu prevederile cuprinse în codul fiscal la titlul III privind impozitul pe
veniturile microîntreprinderilor.
6.3.1.1. 3. Materia impozabilă
Materia impozabilă a impozitului pe profit este profitul impozabil .
Potrivit art.19 Cf, profitul impozabil se calc ulează ca diferență între
veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării
de venituri, dintr -un an fiscal , din care se scad veniturile neimpozabile și la
care se adaugă cheltuielile nedeductibile . La stabilirea profitulu i impozabil se
iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit
normelor de aplicare.
1. Determinarea profitului impozabil
Profitul impozabil se calculează pe baza unei operațiuni matematice
care poate fi ilus trată (Șaguna și Șova, 2011, p.109) astfel:
PPrrooffiitt iimmppoozzaabbiill = venituri impozabile – cheltuieli deductibile –
venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Venituri impozabile = orice venituri obținute din orice sursă în cadrul
unei acti vități economice legale de sfășurată în conformitate cu obiectul de
activitate al societății comerciale (SC) plătitoare;
Cheltuieli deductibile = cheltuielile necesare realizării Ve niturilor în
limitele admise la scădere de către legiuitor.
Venituri neimpozabile = veniturile care, d eși realizate de către SC în
cadrul activității sale economice, datorită interesului public sau utilității
publice a activității producătoare de venit sunt declarate de legiuitor ca
neimpozabile.
Cheltuieli nedeductibile = cheltuielile efectuate în scopul realizării
Veniturilor care depășesc limita legală admisă la scădere (această limită se
calculează procentual) ori cheltuieli ale societății comerciale care, deși
efectuate în cadrul desfășurării activității economice, nu sunt aferente realizării
venitului .
Pentru determinarea profitului impozabil, contribuabilii sunt obligați să
întocmească și să înregistreze un registru de evidență fiscală .
2. Obligații de înregistrare
SC au obligația de a înregistra în contabilitatea proprie toate Veniturile
obținute ș i Cheltuielile. efectuate, indiferent că acestea sunt venituri
impozabile sau neimpozabile, cheltuieli deductibile sau nedeductibile.
SC au obligația de a înregistra în contabilitatea proprie toate crean țele și
datoriile, indiferent de plata sau neplata a cestora.
SC au obligația de a înregistra toate operațiunile de încasări în
documentele fiscale stabilite de lege și de a solicita docu mentele fiscale
corespunzătoare pentru toate operațiunile de cheltuieli efectuate în cadrul
desfășurării activității econ omice.
6.3.1.1. 4. Cota de impozitare
Regula Cota de impozit pe profit este de 16% care se aplică asupra
profitului impozabil , potrivit art.17 Cf. Această cota unică de impozitare
aplicându -se începând cu anul fiscal 2005 .
Excepția În lumina dispozițiil or art.18 Cf există următoarea excepție:
„Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte,
cluburilor de noapte, discotecilor sau cazinourilor , inclusiv persoanele
juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de as ociere , și
în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute
în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt
obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate ”.
6.3.1.1.5. Plata impozi tului și depunerea declarațiilor fiscale
Declararea
S.C. au obligația de a depune, trimestrial, până cel mai târziu la data de 25 a
lunii următoare trimestrului, declarația de impunere aferentă impozitului pe
profit pentru trimestrul anterior .
Până cel mai târziu la data de 25 martie , contribuabilul va depune
declarația anuală de impunere , întocmită pe baza datelor din bilanțul contabil
și a regularizării efectuate cu luarea în considerare a datelor financiare aferente
trimestrului IV al anului fiscal.
Cont ribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și
pentru depu nerea în termen a declarației de impunere.
Plata
Profitul și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază
trimestrial, cumulat de la începutul anului .
Plata impozitu lui pe profit se efectuează trimestrial , pentru profitul
impozabil aferent trimestrului anterior datei efectuării plății.
Plata impozitului pe profit se efectuează în conformitate cu datele
financiare din declarațiile trimestriale de impozit pe profit, până la data de 25 .
6.3.1.2. Impozitul pe venit
6.3.1.2.1. Definiție
Impozitul pe venit privește impozitarea persoanelor fizice .
Astfel, l a titlul 4 Codul fiscal reglementează impozitele aplicabile
persoanelor fizice prin identificarea tuturor categoriilor de venituri obținute
pe teritoriul României de persoanele fizice rezidente sau nerezidente ,
stabilește cotele de impozit și modul de așezare a masei impozabile.
6.3.1.2.2. Subiectul (debitorul) impunerii
Potrivit art. 58 Cf, contribuabilii persoană fizic ă debitori ai impozitului pe
venit sunt:
PF rezidente;
PF nerezidente care desfășoară o activitate independentă prin
interme diul unui sediu permanent în România;
PF nerezidente care desfășoară activități dependente în România ;
PF nerezidente care obțin ve nituri prevăzute la art. 129 Cf.
6.3.1.2.3. Materia impozabilă
Potrivit art. 61 Cf, i mpozitul pe venit, se aplică următoarelor categorii de
venituri :
venituri din activități independente , art.67;
venituri din salarii și asimilate salariilor , art.76;
venituri din cedarea folosinței bunurilor , art.83;
venituri din investiții , art.91;
venituri din pensii , art.99;
venituri din activități agricole , silvicultură și piscicultură , art.103;
venituri din premii și din jocuri de noroc , art.108;
venituri din transferu l proprietăților imobiliare , art.111;
venituri din alte surse , art.114 și art. 117, cum ar fi:
prime de asigurări suportate de o PF independentă sau de orice altă
entitate, în cadrul unei activități pentru o PF în legătură cu care
suportătorul nu are o re lație generatoare de venituri din salarii;
venituri primite de PF reprezentând onorarii din activitatea de
arbitraj comercial.
Potrivit art. 62 Cf, e xistă o largă categorie de venituri considerate
neimpozabile de către legiui torul fiscal, în cazul PF ,care pot fi clasificate
astfel:
venituri având caracter de ajutor ;
venituri reprezentând despăgubiri ;
venituri ale sportivilor -premiile obținute în competițiile internaționale
oficiale ale loturilor reprezentative ale României ;
veniturile unor persoane nere zidente – membrii misiunilor diplomatice
și ai posturilor consulare pentru activitățile desfășurate în România în calitatea
lor oficială .
Definirea veniturilor din activități independente (art.67):
Veniturile din activități independente cuprind veniturile din activități de
producție, comerț, prestări de servicii, veniturile din profesii liber ale și
veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual
și/sau într -o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente (alin.1) .
Definirea veniturilor din investiții (art.65):
a) dividende ;
b) venituri din dobânzi ;
c) câștiguri din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu
instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate
titlurile de valoare – orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiții sau alt
instrument financiar, calificat astfel de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente
financiare derivate, precum și părțile sociale;
d) câștiguri d in transferul aurului financiar ;
e) venituri din lichidarea unei persoane juridice .
6.3.1.2.4. Cota de impozitare
Regula
Cota standard de impozitare este de 16% și se aplică veniturilor din:
a) activități independente; b) salarii și asimilate salariil or; c) cedarea
folosinței bunurilor; d) investiții; e) pensii; f) activități agricole , silvicultură și
piscicultură ; g) premii; h) alte surse, în afara excepțiilor.
Fac excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru următoar ele categorii
de venitu ri din:
jocurile de noroc – cota este diferențiată pe tranșe de venit brut (art.110
alin.2 Cf)
1% – până la 66.750 lei, inclusiv;
667,5 + 16% pentru ceea ce depășește suma de 66.750 –
peste 66.75 0 – 445.000 lei, inclusiv;
61.187,5 + 25% pentru ceea ce depășește suma de
445.000 .
Venitul net este diferența dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc
și suma reprezentând venit neimpozabil .
Venit neimpozabil premii – 600 lei , inclusiv, pentru fiecare premiu .
Venit neimpozabil jocuri de noroc –
veniturile obținute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de
poker, slot -machine și lozuri sub valoarea sumei neimpozabile de 66 .750 lei, inclusiv, realizate de
contribuabil pentru fiecare venit brut primit.
Verificarea încadrării în plafonul neimpozabil se efectuează la fiecare plată, indiferent de tipul de joc
din care a fost obținut venitul respectiv.
În cazul în care venitul br ut primit la fiecare plată depășește plafonul neimpozabil de 66.750 lei,
inclusiv, impozitarea se efectuează distinct față de veniturile obținute din participarea la alte tipuri de jocuri
de noroc.
transferul proprietăților imobiliare și dezmembrămintel or acestuia din
patrimoniul personal, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice
fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel
fără construcții – cota de 3% asupra venitului impozabil.
Venitul impoza bil se stabilește prin deducerea din valoarea tranzacției a
sumei neimpozabile de 450.000 lei.
Impozitul prevăzut la alin.1 art.111 nu se datorează în următoarele
cazuri:
a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor
de or ice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor
speciale;
b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude și
afini până la gradul al III -lea inclusiv, precum și între soți .
c) în cazul actelor de desființa re cu efect retroactiv pentru actele de transfer
al dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare;
d) constatarea în condițiile art. 13 din Legea cadastrului și a publicității
imobiliare nr. 7/1996, republicată;
e) în cazul transferului dreptu lui de proprietate imobiliară din patrimoniul
personal, în condițiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri
imobiliare în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, pentru o singură
operațiune de dare în plată.
6.3.1.2.5. Stabi lirea și plata impozitului pe venit
Perioada impozabil ă este anul fiscal care corespunde anului
calendaristic.
Termenele de plată variază în funcție de sarcina fiscală individualizată.
De regulă regăsim, în cazul veniturilor prin reținere la sursă, data de 25 inclusiv
a lunii următoare celei în care impozitul a fost reținut .
Stabilirea și plata impozitului pe venit anual impozabil :
Impozitul pe venitul anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal
competent, pe baza declarației de venit , prin a plicarea cotei de 16% asupra
venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv , sau a cotei excepție
corespunzătoare .
Declarația de venit se depune de către contribuabilii care realizează
venituri din activități independente, cedarea folosinței bunur ilor, din activități
agricole , din transferul titlurilor de valoare si din operatiuni de vanyare –
cumparare de valuta la termen.
Nu sunt obligați să depună declarații pe venit contribuabilii care
realizează doar venituri sub formă de salarii, investiții, pe nsii, activități
agricole, premii și jocuri de noroc ori alte venituri a căror impunere este
finală .
Stabilirea plăților anticipate de impozit (art. 121)
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente, din
cedarea folosinței bunurilor , activități agricole impuse în sistem real, din
silvicultură și piscicultură, cu excepția veniturilor din arendare, sunt obligați
să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit ,
exceptându -se cazul veniturilor pentru care plățile antic ipate se stabilesc prin
reținere la sursă .
Plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25
inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru , iar plata impozitului anual se
efectuează potrivit deciziei de impunere .
6.3.1.2.6. Veniturile din salarii și asimilate salariilor . Veniturile din pensii
1) Veniturile din salarii și asimilate salariilor
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în
natură obținute de o PF rezidenta ori nerezidentă ce desfășoară o
activitat e în baza unui contract individual de muncă , a unui raport de
serviciu, act de detașare sau a unui statut special prevăzut de lege,
indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de
forma sub care se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate
temporară de muncă acordate persoanelor care obțin venituri din salarii
și asimilate salariilor .
Art.76 alin.2 prevede și tipurile de venituri asimilate salariilor .
Art.76 alin.4, prevede și categoriile de venituri neimpozabile .
Benef iciarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final,
care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri și de a -l vira
la Bugetului de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru
care se plătesc acest e venituri.
În această materie e xistă și conceptul de deducere personală până la
plafonul de 3000 lei (art.77) – dreptul la deducerea din venitul net lunar din
salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare
lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se
află funcția de bază .
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar
brut de până la 1. 500 lei inclusiv , astfel:
– pentru contribuabilii care nu au persoane în î ntreținere – 300 lei;
– pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere – 400 lei;
– pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere – 500 lei;
– pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere – 600 lei;
– pentru contribuabil ii care au patru sau mai multe persoane în întreținere – 800 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii
cuprinse între 1.501 și 3.000 lei , inclusiv, deducerile personale sunt degresive
față de cele de mai sus și se s tabilesc prin OMFP.
2) Veniturile din pensii (art. 99)
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la
fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un
sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și
cele finanțate de la bugetul de stat , diferențe de venituri din pensii, precum
și sume reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație .
Reținere la sursă, luna r, cota de impunere este de 16%, Venitul
impozabil lunar din pensii s e stabilește prin deducerea din venitul din pensie a
unei sume neimpozabile lunare de 2.000 lei și a contribuțiilor obligatorii
calculate, reținute și suportate de persoana fizică .
Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar
impo zitul aferent acestui venit, de a -l reține și de a -l vira la bugetul de stat,
potrivit legii.
6.3.1.3. Taxa pe valoarea adăugată
6.3.1.3.1. Noțiuni generale. Definiție
Există un regim comun la nivelul UE în ceea ce privește TVA – Directiva
2006/112/CE .
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect – nu este stabilit pe
averea, posesiunile sau venitul unui contribuabil, ci asupra vânzării (livrării)
bunurilor sau prestării serviciilor , precum și a importului – asupra circulației
bunurilor și servici ilor.
TVA poate fi definită ca fiind un impozit indirect, unic dar cu plată
fracționată, având o cotă fixă, stabilit asupra valorii adăugate în fiecare
stadiu al circuitului economic .
Definiția legală (art.265 Cf) – taxa pe valoarea adăugată este un
impoz it indirect datorat la bugetul statului și care este colectat conform
prevederilor titlului V II Cod fiscal .
6.3.1.3.2. Operațiunile impozabile – obiectul sau materia
impozabilă
În sfera de aplicare a TVA se cuprind :
1. Operațiunile efectuate în România , care îndeplinesc cumulativ
următoarele condiții (denumite operațiuni impozabile ):
constituie sau sunt asimilate o livrare de bunuri sau o prestare de servicii ,
în sfera taxei, efectuate cu plată;
locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor e ste considerat a
fi în România;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană
impozabilă;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre
activitățile economice prevăzute de Codul fiscal – art. 269 alin. 2 –
activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau
prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile
profesiilor liberale sau asimilate acestora. De asemenea constituie activitate
economic ă exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de
venituri cu caracter de continuitate
Astfel, operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei
sunt:
Livrarea de bunuri (art.270 Cf) – transferul dreptului de a dispu ne
de bunuri ca și un proprietar , precum și alte operațiuni asimilate livrării de
bunuri în condițiile art. 270.
Prestarea de servicii (art.271 Cf) – orice operațiune care nu
constituie livrare de bunuri , așa cum este definită la art. 270.
Schimbul de bu nuri sau servicii (art.272 Cf) – în cazul unei
operațiuni care implică o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii în
schimbul unei livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, fiecare persoană
impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bun uri și/sau o prestare de
servicii cu plată .
Achizițiile intracomunitare de bunuri (art.273 Cf).
Importul de bunuri (art.274 Cf).
2. Importul de bunuri efectuat în România de orice persoană , dacă
locul importului este în România
3. Achizițiile intracom unitare de bunuri, mijloace de transport noi și
produse accizabile , efectuate în condițiile art. 268 alin.3 Cf.
Operațiuni scutite de taxă (art. 292 -296 Cf)
Scutiri pentru operațiuni din interiorul țării
Scutiri pentru importuri de bunuri și pentru achiz iții intracomunitare
Scutiri pentru exporturi sau alte operațiuni similare, pentru livrări
intracomunitare și pentru transportul internațional și intracomunitar
Scutiri speciale legate de traficul internațional de bunuri
Scutiri pentru intermediari
6.3.1.3.3. Persoanele impozabile – plătitorul și debitorul
(suportatorul) impunerii
Orice persoană care desfășoară, într -o manieră independentă și
indiferent de loc, activități economice de natura celor definite de lege ,
oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități (art. 269 alin.1).
Orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de
mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice
astfel de livrare (art. 269 alin.8- excepție de la alin.1).
Instituțiile publice – nu sunt persoane impozabile pentru activitățile
care sunt desfășurate în calitate de autorități publice .
Potrivit alin. 7 art.269, instituțiile publice și organismele internaționale
de drept public sunt persoane impozabile pentru următoarele activități :
a) telecomunicații;
b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific
și altele de aceeași natură;
c) transport de bunuri și de persoane;
d) servicii prestate în porturi și aeroporturi;
e) livrarea de bunuri noi, prod use pentru vânzare;
f) activitatea târgurilor și expozițiilor comerciale;
g) depozitarea;
h) activitățile organismelor de publicitate comercială;
i) activitățile agențiilor de călătorie;
j) activitățile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante și alte localuri
asemănătoare;
k) operațiunile posturilor publice de radio și televiziune ,
l) operațiunile agențiilor agricole de intervenție efectuate asupra produselor
agricole și în temeiul regulamentelor privind organizarea comună a pieței
respectivelor p roduse .
6.3.1.3.4. Cota de impozitare
Cota standard este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru
orice operațiune impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu este
supusă cotei reduse a TVA (art.291 alin.1).
Există două cote reduse de TVA în România:
1) Cota redusă de 9% pentru
livrarea de proteze și accesorii ale acestora,
livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
livrarea de produse ortopedice , cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor
cu funcție similară, incl usiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping,
livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor
alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii
domestice, semințe, plante și ingredie nte utilizate în prepararea alimentelor, produse
utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele,
serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât
berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10,
livrarea apei potabile și a apei pentru irigații în agricultură,
livrarea de îngrășăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse
agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și prestările de servicii de tipul
celor specifice utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al ministrului
finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. (art.291 alin.2).
2) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru
următoarele livrări de bunuri și prest ări de servicii –
– livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate
exclusiv sau în principal publicității ;
– serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale,
monumente istorice, expoziții, eveni mente culturale, evenimente sportive,
etc.;
– livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale , inclusiv a terenului pe care
sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la
sol a locuinței (art.291 alin.3).
N.B. Cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine
faptul generator al TVA , cu excepția operațiunilor expres stabilite de lege
pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei . (art. 280 alin. 4)
6.3.1.3.5. Stabilirea și plata
1. Mecanismul TVA
TVA este un impozit care se calculează pe bază lunară, ca
diferență între TVA aferentă operațiunilor impozabile și TVA aferentă
achiziției de bunuri și servicii de către plătitorul de TVA.
Perioada fiscală este luna calendaristică .
Excepție, în cond. Art. 322 alin.2 CF, trimestrul calendaristic .
Documentul în baza căruia se calculează TVA de plată este decontul de
TVA
Faptul generator și exigibilitatea TVA (art.280)
Faptul generator și exigibilitatea TVA – principiul legal este că faptul
generator și exigibilitatea intervin la data livrării de bunuri sau la data prestării
de servicii.
De la această regulă există excepții (art. 282 alin. 2-3), spre exemplu :
exigibilitatea anticipată a faptului generator;
exigibilitatea determinată de alte elemente decât faptul generator
(exibilitate anterioară sau ulterioară acestuia).
Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale
necesare pentru exigibilitatea taxei.
Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autorita tea fiscală devine
îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la
plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată .
Dreptul de deducere (art. 297 -307 Cf)
Dreptul de deducere – au dreptul la deducere a TVA numai persoanele
impozabile înregistrate la organele fiscale plătitoare de TVA
Dreptul de deducere se exercită lunar , pentru ansamblul operațiunilor
realizate în cursul unei luni , prin scăderea taxei deductibile din suma
reprezentând TVA facturată (TVA colectat ă) pentru bunurile livrate și/sau
serviciile prestate.
2. Termenul de plată a TVA – TVA se datorează odată cu depunerea
decontului lunar (până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru
care s -a calculat TVA de plată ). Ca excepție, în cazul imp orturilor de bunuri,
TVA se plătește la organul vamal, odată cu plata drepturilor de import.
3. Obligațiile subiectelor impozabile ( plătitorilor de TVA ):
1) Înregistrarea la organele fiscale ;.
2) Evidența operațiunilor impozabile și depunerea decontului ;
3) Calc ulul și plata TVA – orice persoană obligată la plata TVA poartă
răspunderea pentru calcularea corectă și plata la termenul legal a TVA către
bugetul de stat și pentru depunerea la T legal a deconturilor de TVA la organul
fiscal competent (plata – la trezo reria în raza căreia își are sediul sau domiciliul
fiscal).
6.3.1.4. Accizele
6.3.1.4.1. Noțiuni generale. Definiție
Accizele reprezintă taxe speciale de consumație ce se instituie doar
asupra anumitor bunuri și servicii (de aici și denumirea de taxe spe ciale),
constituindu -se într -o categorie de impozite indirecte deosebit de importantă.
Astfel, sunt taxe speciale de consum care se datorează pentru producția,
importul sau desfacerea anumitor categorii de produse .
În Uniunea Europeană se practică accizele armonizate . Cadrul juridic
utilizat este reprezentat de Directiva CE nr. 2008/118/EC , care de la data de 1
aprilie 2010 se aplică pe întreg spațiul Uniunii Europene. Legislația europeană
fixează o serie de repere obligatorii precum: sfera produselor acciz abile și
modul de calcul al accizelor pe fiecare produs, cotele minime de accize
aplicabile, precum și prevederi speciale pentru producția, depozitarea și
circulația produselor, în diverse țări sau regiuni ale UE. Odată respectate aceste
prevederi obligato rii, statele membre pot să dispună într -o manieră
autonomă de stabilirea efectivă a nivelului accizelor pe fiecare grupă de
produse.
Există 2 categorii de accize, armonizate și nearmonizate.
Regimul accizelor nearmonizate aplicabil – art. 439 – 448 CF.
6.3.1.4.2. Obiectul sau materia impozabilă
Potrivit art. 335 Cf, accizele armonizate , denumite în continuare accize ,
sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului
următoarelor produse :
a) alcool și băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat ;
c) produse energetice și electricitate.
6.3.1.4.3. Subiectul (debitorul) impunerii
Subiectul accizelor este reprezentat de persoana care prin lege este
obligată la plata către buget .
6.3.1.4.4. Cota de impozitare
Cotele utilizate în dimensionarea acc izelor sunt exprimate fie ca
procente (ad valorem ) din baza impozabilă , fie ca sume fixe pe anumite
cantități din produsele accizabile .
6.3.1.4.5. Stabilirea și plata
1. Baza de calcul
Baza de calcul este diferențiată în raport cu cotele de impozitare .
2. Faptul generator și exigibilitatea accizelor
Faptul generator este reprezentat de momentul producerii bunurilor
sau extracției acestora sau de momentul importului pe teritoriul UE . Iar,
exigibilitatea intervine în momentul eliberării pentru consum .
3. Dreptul de deducere
Dreptul de deducere apare și în cazul accizelor, dar este mult mai restrâns
decât în situația taxei pe valoarea adăugată (S. Lazăr, op.cit. , p. 133).
4. Termenul de plată (art.345 CF)
Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care accizele devin exigibile , cu excepția cazurilor pt care
se prevede în mod expres un alt termen de plată.
Art.395 și urm. reglementează scutiri la plata accizelor.
6.3.1.5. Taxele vamale
6.3.1. 5.1. Aspe cte generale
Sistemul vamal reprezinta structura complexa care cuprinde parghiile
utilizate de stat pentru influentarea activitatii vamale.
Teritoriul vamal este teritoriul in interiorul caruia este in vigoare un
anumit regim vamal, o anumita legislatie v amala . De regula, teritoriul vamal
coincide cu teritoriul national al statului . În timp, statele au convenit
instituirea unor regimuri teritoriale vamale, speciale, prin extinderea sau
restrangerea teritoriilor vamale.
Extinderea teritoriului vamal poate f i infaptuita (1) fie prin uniune vamala ,
(2) fie prin zonele de liber schimb .
La nivelul Uniunii Europene, intre statele membre, avem de -a face cu o
uniune vamala. Incepand cu 1 ianuarie 2007, Romania se afla la granita
externa a Uniunii Europene .
Avand statutul de tara situata la granita externa a Uniunii Europene,
Romania va fi parte activa a politicii de cooperare teritoriala europeana la
granitele externe ale Uniunii Europene, cooperare care are doua componente
majore, in primul rand, politica de coezi une, si, in al doilea rand, politica
europeana de vecinatate. Taxele vamale reprezintă resurse proprii ale bugetului
UE.
Restrangerea teritoriului vamal se realizeaza prin exceptarea de la
regimul vamal in vigoare a unei portiuni dintr -un stat, in acest ca z, granitele
vamale nu mai corespund cu cele ale statului .Aceste zone poarta denumirea de
zone libere .
Regulamentul (UE) nr. 952/2013 de stabilire a Codului Vamal al
Uniunii
Legea nr. 86/2006 privind codul vamal al României
6.3.1. 5.2. Definiție
Taxele vam ale sunt acele prelevari banesti percepute de catre stat in
momentul in care lucrurile trec granitele tarii, respectiv in vederea
importului, exportului sau al tranzitului .
Taxele vamale sunt impozite indirecte , platitorul impozitului este
importatorul, d ar cel care va suporta acest impozit este consumatorul final,
deoarece valoarea taxelor vamale se vor regasi in pret.
Functiile indeplinite de taxele vamale sunt acelea de instrument fiscal (in
primul rand), instrument de politica comerciala (in al doilea rand).
6.3.1.5.3. Cota de impozitare
Totalitatea taxelor vamale intr -un stat sunt cuprinse in tariful vamal .
6.3.1. 5. 4. Stabilirea și plata
In ceea ce priveste determinarea sumei de plata , taxele vamale se aplica
la valoarea in vama declarata pentru fiecare fel de marfa .
6.3.2. Principalele impozitele și
taxele datorate bugetelor locale
Potrivit art. 454 Cf, impozitele și taxele locale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri ;
b) impozitul pe teren și taxa pe teren ;
c) impo zitul pe mijloacel e de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxe speciale;
h) alte taxe locale.
Reprezintă integral venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor,
orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București sau județelor, după
caz.
6.3.2.1. Impozitul pe clădiri
Subiectele impunerii :
Debitor al impozitului pe clădiri este orice PF sau PJ care are în
proprietate o clădire situată în România (impozitul se datorează anual ).
Obiectul impunerii – îl constituie valoarea clădirilor.
Codul fiscal prevede o serie de scutiri de la plata impozitului pe
clădiri .
Stabilirea și perceperea impozitului pe clădiri – se realizează în mod
concret în raport de mai multe criterii și de mai mulți factori , iar în funcție de
situație cota de impozitare este fie de 0,08% – 0,2% la valoarea impozabilă a
clădiriii, fie între 0,2% – 1,3% inclusiv.
Impozitul pe clădiri se plăteș te anual, în două rate egale, până la
datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata anticipativă integral a impozitului, pînă la data de 31 martie,
se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin HCL
6.3.2.2. Impozitul pe teren
Subie ctele impunerii :
Orice PF sau PJ care are în proprietate un teren situat în România
datorează pentru acesta un impozit anual.
Obiectul impunerii – îl reprezintă valoarea terenului deținut în
proprietate.
Codul fiscal prevede în materia impozitului pe teren o serie de scutiri .
Stabilirea și perceperea impozitului – se stabilește în funcție de anumite
criterii:
nr.de metri pătrați de teren;
rangul localității în care este amplasat terenul;
zona și/sau categoria de folosință a terenului , conform încadrării făc ute
de consiliul local.
Impozitul pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele
de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata anticipativă integral a impozitului, pînă la data de 31 martie,
se acordă o bonificație de până la 10%, st abilită prin HCL
6.3.2.3. Impozitul pe mijloacel e de transport
Subiectele impunerii :
Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care
trebuie înmatriculat /inregistrat în România datorează un impozit anual
pentru mijlocul de transport , cu excepția cazurilor în care în condițiile legii
se prevede altfel.
Obiectul impozabil – îl reprezintă valoarea mijlocului de transport
stabilită conform legii valoarea se stabilește în funcție de capacitatea
cilindrică și o cifră variabilă care se actua lizează în fiecare an prin H.G.
Codul fiscal prevede o serie de scutiri .
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate
egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata anticipativă integral a impozitului, pîn ă la data de 31 martie,
se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin HCL
6.3.2.4. Impozitul pe spectacole
Reguli generale (art.480)
Orice persoană care organizează o manifestare artistică, o competiție
sportivă sau altă activitate distractivă în România are obligația de a plăti
impozitul pe spectacole.
Calculul impozitului (art. 481 )
Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la
suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor .
Cota de impozit este după caz fie 2%, fie 5%.
Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata
impozitului.
Plata impozitului (art.483)
Impozitul pe spectacole se plătește lunar până la data de 10, inclusiv, a
lunii următoare celei în care a avut loc spec tacolul .
6.3.2. 5. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și a autorizațiilor
Reguli generale (art. 266)
Orice persoană care trebuie să obțină un certificat, aviz sau altă
autorizație prevăzută în condițiile legii trebuie să plătească taxa menț ionată
de lege la art. 473-476 Cf la compartimentul de specialitate al autorității
administrației publice locale înainte de a i se elibera certificatul, avizul sau
autorizația necesară .
Enumerăm:
– Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a auto rizațiilor de
construire și a altor avize și autorizații (art.474)
– Taxa pentru eliberarea autorizațiilor pentru desfăș urarea unor activit ăți
(art. 475)
Codul fiscal prevede o serie de scutiri.
6.3.2.6 . Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și pu blicitate
Reținem:
– Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate (art. 477)
– Taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate (art. 478)
Codul fiscal prevede o serie de scutiri.
6.3.2. 7. Taxe speciale
Potrivit art. 484 Cf, pentru funcționar ea unor servicii publice locale
create în interesul persoanelor fizice și juridice , precum și pt promovarea
turistică a localității, consiliile locale, județene și Consiliul General al
Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale .
6.3.2. 8. Alte taxe locale
Potrivit art. 486 Cf, Consiliile locale, Consiliul General al
Municipiului București sau consiliile județene , după caz, pot institui , spre
exemplu :
taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru
vizitarea muzeelor, cas elor memoriale, monumentelor istorice de
arhitectură și arheologice și altele asemenea .
taxe pentru deținerea sau utilizarea echipamentelor și utilajelor
destinate obținerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală , pe
raza localității und e acestea sunt utilizate, precum și taxe pentru activitățile
cu impact asupra mediului înconjurător .
6.3.3. Impozitul specific unor activități
Incepând cu 1 ian 2017 a intrat în vigoare Legea nr. 170/2016 privind
impozitul specific unor activități.
6.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 6
Principalele impozite datorate bugetului de stat
Impozitul pe profit este un impozit direct anual, a cărui plată se face trimestrial anticipat, aplicat asupra
beneficiului obținut dintr -o activitate economică – „profitul” de către persoanele juridice sau de către o asocieri fără
personalitate juridică.
Sunt scutite de la plata acestui impozit anumite instituții publice și cele cu scop educativ.
Cota de impozit pe profit este de 16% care se aplică asupra profitului impozabil,
Profitul și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul anului, plata se
face trimestrial pentru profitul impozabil aferent trimestrului anterior da tei efectuării plății, până la data de 25 inclusiv a
primei luni din trimestrul următor.
Impozitul pe venit
Codul fiscal reglementează impozitele aplicabile persoanelor fizice prin identificarea tuturor categoriilor de
venituri obținute pe teritoriul Român iei de persoanele fizice rezidente sau nerezidente, stabilește cotele de impozit și
modul de așezare a masei impozabile
Impozitul pe venit, se aplică următoarelor categorii de venituri:
venituri din activități independente, art.67;
venituri din salarii și asimilate salariilor, art.76;
venituri din cedarea folosinței bunurilor, art.83;
venituri din investiții, art.91;
venituri din pensii, art.99;
venituri din activități agricole, silvicultură și
piscicultură, art.103; venituri din premii și din jocuri de no roc,
art.108;
venituri din transferul proprietăților imobiliare,
art.111;
venituri din alte surse, art.114 și art.117,
Cota standard de impozitare este de 16% și se aplică veniturilor din:
a) activități independente; b) salarii; c) cedarea folosinței bu nurilor; d) investiții; e) pensii; f) activități
agricole; g) premii; h) alte surse, în afara excepțiilor.
Fac excepție cotele de impozit prevăzute expres pentru următoarele categorii de venituri din:
jocurile de noroc – cote diferențiate (1%, 16%, 25%) și sume fixe
transferul proprietăților imobiliare – cota de 3%, dar și sume fixe (exist ă diferite criterii)
Taxa pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect – nu este stabilit pe averea, posesiunile sau venitul unui
contribuabil, ci asupra vânzării (livrării) bunurilor sau prestării serviciilor, precum și a importului – asupra circulației
bunurilor și serviciilor.
Cota standard este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabilă care n u este
scutită de TVA sau care nu este supusă cotei reduse a TVA , există 2 cote reduse 9% și 5% .
Accizele reprezintă taxe speciale de consumație ce se instituie doar asupra anumitor bunuri și servicii (de aici și
denumirea de taxe speciale), constituindu -se într -o categorie de impozite indirecte deosebit de importantă. Astfel, sunt
taxe speciale de consum care se datorează pentru producția, importul sau desfacerea anumitor categorii de produse.
Cotele utilizate în dimensionarea accizelor sunt exprimate fie ca procente (ad valorem) din baza impozabilă, fie
ca sume fixe pe anumite cantități din produsele accizabile.
Taxele vamale sunt definite ca fiind acele prelevari banesti percepute de catre stat in momentul in care lucrurile
trec granitele tarii, respecti v in vederea importului, exportului sau al tranzitului.
Taxele vamale sunt impozite indirecte, platitorul impozitului este importatorul, dar cel care va suporta acest
impozit este consumatorul final, deoarece valoarea taxelor vamale se vor regasi in pret.
La nivelul Uniunii Europene, intre statele membre, avem de -a face cu o uniune vamala. Incepand cu 1 ianuarie
2007, Romania se afla la granita externa a Uniunii Europene. Totalitatea taxelor vamale intr -un stat sunt cuprinse in
tariful vamal. Tariful vamal este un catalog care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxa
vamala perceputa asupra fiecarui produs sau grupe de produse.
Principalele impozitele și taxele datorate bugetelor locale
Potrivit art.454 Cf, impozitele și taxele loc ale sunt după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri;
b) impozitul pe teren și taxa pe teren;
c) impozitul pe mijloacele de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacel or de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxe speciale;
h) alte taxe locale.
Concepte și termeni de reținut
impozit ;
taxă bugetară ;
profit impozabil ;
venit impozabil ;
taxa pe valoarea adăugată ;
accizele ;
accizele armonizate ;
taxele vamale ; uniune vamală;
impozitele și taxele locale ;
obiectul/materia/operațiunile impozabile;
cheltuieli deductibile ;
cheltuieli nedeductibile ;
deducere personală;
faptul generator și exigibilitatea taxei ;
achiziții intracomunitare .
Întrebări de contro l și teme de dezbatere
1. Cum sunt impozitate persoanele fizice?
2. Prezentați faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată .
3.Care sunt diferen țele dintre sarcinile fiscale datorate bugetului de stat și cele datorate bugetelor locale ?
4. Ce reprezintă taxa bugetară și ce taxe bugetare reglementează Codul fiscal?
5. Comentați implicațiile aderării Româ niei la UE sub aspectul taxelor vamale.
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Impozitul direct anual, a cărui plată se face trimes trial anticipat, aplicat asupra beneficiului obținut dintr -o
activitate economică desfășurată cu scop lucrativ reprezintă:
a) impozitul pe venit;
b)impozitul pe clădiri;
c) taxa pe valoarea adăugată;
d) impozitul pe profit.
2. Cota de 19% se aplică:
a) taxei pe valoarea adăugată ;
b) impozitul pe clădiri;
c) asupra veniturilor din jocuri de noroc;
d) accizele
3. Taxa pe valoare a adăugată este:
a) o taxă bugetară ;
b) o taxa specială ;
c) un impozit direct ;
d) un impozit indirect .
4. Cheltuielile necesare realizării veniturilor în limitele admise la scădere de către legiuitor reprezintă :
a) pierderile fiscale;
b) cheltuielile deductibile
c) cheltuieli de personal ;
d) cheltuielile nedeductibile
5. Care dintre următoarele operațiuni nu este cuprinsă în sfe ra de aplicare a taxei pe valoarea adăugată:
a) meditațiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului școlar, preuniversitar și
universitar ;
b) obținerea dreptului de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate
la destinația indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în
contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau
de expedi ere a bunurilor ;
c) operațiuni care implică o livrare de bunuri și/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri
și/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri și/sau o
prestare de s ervicii cu plată ;
d) Importul de bunuri .
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Universitaria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 201 6;
Codul fiscal al României;
Codul de procedură fiscală al României;
Constituția României;
Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată;
Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE;
Regulam entul ( UE) nr. 952/2013 de instituire a Codului Vamal al Uniunii ;
Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea ș i guvernanța în cadrul Uniunii economice și monetare ;
www. eur -lex.europa.eu.
Unitatea de învățare 7
Inspecția fiscală și evaziunea fiscală
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
7.3. Conținutul unității de învățare
7.3.1 . Inspecția fiscală
7.3.2. Cazierul fiscal
7.3.3. Evaziunea fiscală
7.4. Îndrumător pentru autoverificare
7.1. Introducere
,,Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca
și, sau mai ales, povara acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile,
ingeniozitatea contribuabililor în a inventa procedee diverse de eludare a
obligațiilor fiscale. În această ordine de idei, evaziunea fiscală a fost
întotdeauna în special activă și ingenioasă pentru motivul că fiscu l lovind
indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc”
(Virgil Cordescu, „Evaziunea fiscală în România”, teză de doctorat în Științe
economice, 1936).
„Fiscalitatea este, deci, și o inoportunitate pentru orice contribuab il, oricât
spirit civic fiscal ar dovedi acesta. Totodatǎ, ea devine, în plus, o povarǎ și
cauzǎ de nemulțumiri publice când „întrece mǎsura” sau când gestionarea ei
este neconformǎ intenției declarate a puterilor publice și încuviințate prin vot de
cǎtre contribuabili ”, (C.I. Gliga, 2010) .
7.2. Obiectivele și competențele unității de învățare
Obiectivele unității de învățare :
– definirea termenilor inspecție fiscală și cazier fiscal ;
– cunoașterea caracteristicilor fenomenului de evaziune fiscală ;
– defin irea conceptului de evaziune fiscală;
– cunoașterea dimensiunii internaționale a fenomenului de evaziune fiscală.
Competențele unității de învățare :
– studenții vor putea să definească concepte și termeni precum inspecția
fiscală, cazierul fiscal, evaziun ea fiscală, frauda fiscală, evaziunea
tolerată, paradisurile fiscale, certificat de cazier fiscal, avizul de
inspecție fiscală, raportul privind rezultatul inspecției fiscale,
înregistrarea fiscală ;
– studenții vor putea să diferen țieze frauda fiscală de cea evaziunea
tolerată;
– studenții vor putea să descrie particularită țile și caracteristicile
controlului fiscal ;
– studenții vor putea să identifice formele și metodele evaziunii fiscale.
Timpul alocat unității de învă țare:
Pentru unitatea de învă țare Inspecția fiscală și evaziunea fiscală, timpul
alocat este de 2 ore.
7.3. Conținutul unității de învățare
7.3.1. Controlul fiscal
Noul cod de procedură fiscală reglementează mai multe forme de control
fiscal , în cadrul articolelor 113 -151 CPF, astfel:
1) inspecția fiscală;
2) controlul inopinat;
3) controlul antifraudă;
4) verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central;
5) verificarea documentară.
7.3.2 . Inspecția fiscală
Obiectul și funcțiile inspecției fiscale
Inspecția fisc ală are ca obiect verificarea legalității și conformității
declarațiilor fiscale , corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către
contribuabili , respectării prevederilor legislației fiscale și contabile , verificarea
sau stabilirea, după ca z, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor
obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora (art.113 Cf).
Formele de inspecție fiscală sunt:
a) inspecția fiscală generală
b) inspecția fiscală parțială
Inspecția fiscală se poate extinde asup ra tuturor raporturilor relevante
pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele metode
de control :
a) verificarea prin sondaj
b) verificarea exhausti vă
c) controlul electronic .
Inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor .
Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a
dreptului de a stabili obligații fiscale , făcându -se distincție între marii
contribuabili și celelal te categorii de contribuabili .
Organele de inspecție fiscală din aparatul central al ANAF au competență
în efectuarea inspecției fiscale pe întregul teritoriu al țării . Se exercită prin
inspectori fiscali.
Avizul de inspecție fiscală (art.1 22 Cf)
Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris ,
înainte de începerea inspecției fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili ;
b) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili .
Există cazuri când c omunicarea avizului de inspecție fisca lă nu este
necesară .
Codul de procedură fiscală prevede regulile potrivit cărora se desfășoară
inspecția fiscală . Spre exemplu, la începerea inspecției fiscale , inspectorul este
obligat să prezinte contribuabilului legitimația de inspecție și ordinul de
serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecției
fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control .
Raportul privind rezultatul inspecției fiscale (art.1 31 Cf)
Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într -un raport scris , în care
se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal .
Raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va
cuprinde și diferențe în plus sau în minus și se comunică în termen de 30 zile
lucrătoare de la da ta finalizării raportului de inspecție fiscală .
7.3.3. Cazierul fiscal
Cazierul fiscal a fost reglementat și organizat prin O.G.nr. 39/2015.
În scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, precum și în scopul
întăririi admi nistrării impozitelor și taxelor datorate BS a fost reglementată
organizarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca mijloc de evidență și
urmărire a disciplinei financiare .(art.1 O.G. nr. 39/2015 )
7.3.4. Evaziunea fiscală
Aspecte generale
Fenomenul de evaziune fiscală est e privit ca neîmplinirea voită de către
contribuabili a obliga țiilor fiscale legale . Astfel, evaziunea fiscală poate fi
definită ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte,
de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bu getului general
consolidat de către PF și PJ române sau străine .
(Formele evaziunii fiscale ) După modul în care se procedează în
activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferențierea între:
evaziunea fiscală legală;
evaziunea fiscală frau duloasă.
Evaziunea fiscală legală
Prin evaziune fiscală legală se înțelege acțiunea contribuabilului de a
ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută a acesteia și, deci,
„tolerată" .
Printre metodele folosite amintim:
scăderea din venitul impozabi l a cheltuielilor de protocol, reclamă sau
publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu;
interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale care prevăd importante
facilități (scutiri, reduceri) pentru contribuțiile la sprijinirea activităților sociale,
culturale, științi fice și sportive .
Evaziunea fiscală frauduloasă
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, care constă într -o menținere
prudentă a sustragerii în limitele legale, frauda fiscală se săvârșește prin
încălcarea flagrantă a legii, profitâ ndu-se de modul specific în care se face
impunerea .
Prin evaziunea fiscală ilicită se înțelege acțiunea contribuabilului ce
încalcă (violează) prescripția legală cu scopul de a se sustrage de la plata
impozitelor, taxelor și contribuțiilor cuvenite statulu i.
Printre metodele folosite amintim:
trecerea de cifre nereale în registrele contabile;
amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări;
compensațiuni de conturi .
În anul 2005 a fost adoptată noua reglementare în materia evaziunii fiscale,
respec tiv Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii
fiscale, care reprezintă regimul juridic actual , cu modificările și completările
ulterioare.
Dimensiunea internațională a evaziunii fiscale – evaziunea fiscală
internațională
Pe măsura adân cirii cooperării economice internaționale și a dezvoltării –
pe multiple planuri – a relațiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite și cu un
nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se mai manifestă doar ca un
fenomen intern național, ci a d evenit unul internațional . Fenomenul evazionist
are astfel și o dimensiune internațională putându -se vorbi despre evaziunea
fiscală internațională, iar cea mai cunoscută modalitate de săvârșire a acestei
fapte este utilizarea paradisurilor fiscale – țări u nde fiscalitatea este mai redusă
sau inexistentă – în care către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai
avantajos , totodată, sub acest aspect evaziunea fiscală internațională este o
formă a evaziunii fiscale legale , iar paradisul fiscal o soluți e de realizare la fel
de legală.
7.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unității de învățare 7
Printre m odific ările aduse codului de procedură fiscală se regăsesc și formele de control fiscal .
Inspecția fiscală . Inspe cția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale,
corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și
contabile, verificarea sau stabilirea , după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a
accesoriilor aferente acestora . Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare,
dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili; b) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.
Rezultatul inspecției fis cale va fi consemnat într -un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din
punct de vedere faptic și legal.
Cazierul fiscal . În scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, precum și în scopul întăririi admi nistrării
impozitelor și taxelor datorate BS a fost reglementată organizarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca mijloc de
evidență și urmărire a disciplinei financiare .(art.1 O.G. nr. 39/2015).
Evaziunea fiscală . Fenomenul de evaziune fiscală este privit ca neîmplinirea voită de către contribuabili a
obligațiilor fiscale legale. Astfel, evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime
sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului general consolid at de către PF și PJ române
sau străine .
După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferențierea între:
evaziunea fiscală legală;
evaziunea fiscală frauduloasă.
Evaziunea fiscală cunoaște și o d imensiune i nternațională , mai ales prin folosirea paradisurilor fiscale.
Concepte și termeni de reținut
controlul fiscal;
controlul antifraudă;
inspecția fiscală ;
cazierul fiscal ;
evaziunea fiscală ; frauda fiscală ;
paradisurile fiscale ;
certificat de cazier fis cal;
avizul de inspecție fiscală ;
raportul privind rezultatul inspecției fiscale .
Întrebări de control și teme de dezbatere
Ce reprezintă inspecția fiscală?
Prezentați caraceristicile cazierului fiscal .
Care sunt diferen țele dintre frauda fiscală și e vaziunea tolerată?
Când se comunică avizul de inspecție fiscală ?
Ce forme îmbracă evaziunea fiscală legală ?
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Neîmplinirea voită de către contribuabili a obliga țiilor fiscale legale, altfel spus sustragerea prin o rice mijloace, în
întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului general consolidat de către
persoane fizice și persoane juridice române sau străine reprezintă:
a) doar evaziunea fiscală tolerată;
b) înregistrarea fiscală;
c) evaziunea fiscală’
d) inspecția fiscală .
2. Verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de că tre
contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contab ile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de
impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora reprezintă:
a) înregistrarea fiscală;
b) inspecția fiscală;
c) cazierul fiscal;
d) administrarea taxelor și impozitelor;
3. Mijlocul de evidență și urmărire a disciplinei financiare reprezintă:
a) avizul de inspecție fiscală;
b) procesul -verbal;
c) raportul privind rezultatul inspecției fiscale;
d) cazierul fiscal.
4. Printre următoarele forme nu se încadrează la frauda fiscală:
a) constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă într -un cuantum mai mare decât cel ce se justifică din punct de
vedere economic, micșorând astfel venitul impozabil;
b) diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifr ei de afaceri prin înregis trarea în cheltuielile unității a unor
cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în realitate;
c) amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări;
d) compensațiuni de contur i.
5. Avizul de inspecție fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției fiscale:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 30 de zile pentru ceilalți contribuabili;
c) cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili;
d) cu 15 zile pentru marii contribuabili.
Bibliografie obligatorie
Alice Cristina Maria Zdanovschi, Drept fiscal, Editura Pro Universitaria, București 2013;
Dan Drosu Șaguna, D Radu , Drept fiscal , Editura CH Beck, București 2016 ;
Codul fiscal al R omâniei;
Codul de procedură fiscală al României;
Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
Ordonața Guvernului nr. 39/2015 privind cazierului fiscal;
Constituția României;
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind fu ncționarea Uniunii Europene;
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii economice și monetare;
www. eur -lex.europa.eu.
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învățare 1: 1) c; 2) b ,d; 3) c; 4) a,d; 5) c.
Unitatea de învățare 2: 1) d; 2) b; 3) b; 4) d; 5) c.
Unitatea de învățare 3: 1) d; 2) a; 3) c; 4) b; 5) c.
Unitatea de învățare 4: 1) a,c; 2) b; 3) a; 4) c; 5) a,c.
Unitatea de învățare 5: 1) b,d; 2) b ,d; 3) c; 4) c; 5) c.
Unitatea de învățare 6: 1) d; 2) a; 3) d; 4) b; 5) a.
Unitatea de învățare 7: 1) c; 2) b; 3) d; 4) a; 5) a,b.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: D 2 Drept Fiscal Zdanovschi Alice [616527] (ID: 616527)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.