C.Z.U: 342.72/.73 (478) (043.3) PAVLENCU MARIANA PROTEC ȚIA JURIDICĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII: CAZUL REPUBLICII MOLDOVA… [603251]

1
ACADEMIA DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI
INSTITUTUL DE CERCETĂRI JURIDICE ȘI POLITICE

Cu titlu de manuscris
C.Z.U: 342.72/.73 (478) (043.3)

PAVLENCU MARIANA

PROTEC ȚIA JURIDICĂ A PERSOANELOR CU
DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII:
CAZUL REPUBLICII MOLDOVA

SPECIALITATEA : 552.01. – DREPT PUBLIC (CONSTITUȚIONAL)

Teză de doctor în drept

Conducător științific CÂRNA Ț Teodor
doctor habilitat în drept ,
profesor univ ersitar

Autor

CHIȘINĂU, 2016

2

© Pavlencu Marian a, 2016

3
CUPRINS
ADNOTARE (în română, rusă și engleză )……. ………………….. ……………………….. …………..5
LISTA ABREVIERILOR ……………………………………………………………….. ………….8
INTRODUCERE …………… ……………………………………………………………. ……………9

1. ANALIZA SITUA ȚIEI ÎN DOMENIUL P ROTEC ȚIEI JURIDICE A PERSOANELOR
CU DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII CU IDENTIFICAREA
PROBLEMELOR DE CERCETARE ……………………………………………… …………………………. ..18
1.1. Abordarea teoretico -științifică a s ubiectului protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării în lucrările cercetătorilor contemporani…………………………………. ………..18
1.2. Determinarea și analiza cadrului normativ interna țional și național de protec ție juridică a
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ………………………………. …….. …….. ………………30
1.3. Problema de cercetare, obiectivele și direc țiile de solu ționare ………………………………47
1.4. Concluzii la c apitolul 1……………………… ……… ………………………. …………………… …..50

2. REPERE CONCEPTUALE PRIVIND PROTEC ȚIA JURIDICĂ A PERSOANELOR
CU DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ………………………… …………………………52
2.1. Raționamente asupra conceptului de dizabilitate versus persoane cu nevoi specifice ………..52
2.2. Esen ța conceptului de discriminare versus discriminarea pe criteriu de dizabilitate ………….65
2.3.Garantarea unor drepturi fundamentale a le persoanelor cu dizabilită ți – condi ție
indispensab ilă a constitu ționalismului contemporan .……………… ……………………….. ……….. ……70
2.3.1. Accesul persoanelor cu dizabilită ți la bunuri și servicii publice……………. …………..71
2.3.2. Accesul persoanelor cu dizabilită ți la educa ție și învă țămînt…………….. ……………..79
2.3.3. Accesul persoanelor cu dizabilită ți la muncă………………………………………. ………….81
2.4. Concluzii la c apitolul 2… ……………………………………………………………. ………..83

3. SISTEMUL IN TER NAȚIONAL ȘI EUROPEAN DE SUPRAVEGHERE ȘI
PROTEC ȚIE A DREPTURILOR ȘI LIBERTĂ ȚILOR PERSOANELOR CU
DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII ……… …………………….. …………………. ……… 86
3.1. Rolul organelor și institu țiilor specializate al e ONU în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării .……………………… ……………….. …….. …..88
3.2. Rolul mecanismelor interna ționale conven ționale în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ………………………………………….. ……………101
3.3. Mecanisme europene de protec ție a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării ………………….. …………. …………….. ………………………….. …………………….. .109
3.4. Concluzii la c apitolul 3…………………………………………..………………… ………..119

4
4. MECANISME NA ȚIONALE DE SUPRAVEGHERE ȘI PROTEC ȚIE A
DREPTURILOR ȘI LIBERTĂ ȚILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂ ȚI
ÎMPOTRIVA DI SCRIMINĂRII ……………………………………………………………………………. ……122
4.1. Rolul institu țiilor extrajudiciare în protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării ……………………………………. ……………………………………………………………………… …..122
4.2. Competen ța institu țiilor judiciare și de jurisdic ție constitu țională în protec ția persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării ………………………………………. ………… …………. ……..130
4.3. Institu ții specializate în protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ……….134
4.4. Concluzii la c apitolul 4 .. …………………………………………….. ………………………….. ..144
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMAN DĂRI ……………………………. ……. …………148
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………… ,,……………………… …………… ….155
ANEXE ……………………………………………………………….. .…………….. …………. .193
Anexa 1. Numărul estimat al persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova, 2010 –
2014 ………………… ………………………………………………………………………….193
Anexa 2. Distribu ția persoanelor cu dizabilitate primară după maladii și mediu de reședință în
anul 2014 …………… …………………………………………………………………………..193
Anexa 3. Rata dizabilității totale pe sexe, persoane la 10 mii locuitori, 2010 -2014 …… ….…194
Anexa 4. Structura dizabilității primare după grade și forme de boal ă în anul 2014 …… ……194
Anexa 5. Evoluția numărului de beneficiari pe unele tipuri de servicii sociale specia lizate,
2013 -2014 ………….. ……………………………………………………………………… ….194
Anexa 6. Criteriile de discriminare identificate prin deciziile Consiliului ………. ………………….195
Anexa 7. Răspunsul Comisiei drepturilor omului și rela ții interetnice a Parlamentului RM ….196
Anexa 8. Răspunsul Ministerul ui Justiției al Republicii Moldova………… …………… …………. ….197
Anexa 9. Răspunsul Ministerul ui Muncii, Protec ției Sociale și Familiei al Republicii
Moldova……………………………………… ……………………………………………………………………………… 198
Anexa 10. Certificat al Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM………. …………………………200
Anexa 11. Recomandarea Asocia ției ,,Motiva ție” din Mol dova…………. …………………………….201
DECLARA ȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII …………… .……………… …….202
CURRICUMUL VITAE ……………………………………………………………… …………203

5
ADNOTARE
Pavlencu Mariana, ,,Pr otecția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării: cazul Republicii Moldova ”. Teză de doctor în drept, specialitatea 552.01 –
drept public ( constitu țional ). Chișinău, 2016
Structura tezei. Lucrarea este structurată în i ntroducere, 4 capitole urmate de concluzii
generale și r ecomandăr i, bibliografie din 406 izvoare și adno tări în limbile română, rusă și
engleză , 11 anexe, 147 pagini text de bază. Rezultatele obținute sînt publicate în 8 lucrări
științifice.
Cuvinte -cheie : Dizabilitate, persoană cu dizabilită ți, persoan e cu necesită ți specific e,
discriminarea pe criteriu de dizabilitate, drepturile și libertă țile persoanelor cu dizabilită ți,
instrumente și mecanisme de protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți.
Domeniul de stud iu. Prezenta lucrare ține de domeniul dreptului publi c (constitu țional) .
Scopul și obiectivele lucrării . Scopul cercetării îl constituie identificarea, sistematizarea
și analiza celor mai importante instrumente , mecanisme interna ționale, europene și naționale de
protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării în vederea asigurării
integrării eficiente a acestei categorii în societate .
Noutatea și originalitatea științifică este determinată de faptul că este de remarcat că
deși există un număr semnificativ de cercetări și publicații l a tema non -discriminării la general,
tematica cu privire la protecția persoanelor cu dizabilități împotriva discriminării, cu regret, nu a
fost supusă pînă la etapa actuală unor investigații științifice multidimensionale de amploare. Prin
urmare, insuficie nța unor lucrări de specialitate în domeniu, precum și nivelul de investigare,
determină originalitate acestui studiu, care vine să elimine aspectul lacunar în domeniul cercetat.
Problema științifică soluționată constă în elaborarea recomandărilor pentru m odificarea
actelor normative din Republica Moldova, care au menirea de a asigura protecția juridică
eficientă a persoanelor cu dizabilități împotriva discriminării, fapt care va contribui nemijlocit la
ajustarea cadrului normativ național la cel internațio nal și va fi posibil determinarea metodelor
de asigurare și promovare a drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități și de combatere a
faptelor de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
Semnificația teoretică a lucrării rezidă în determinarea și definirea conceptelor de
,,dizabilitate ”, ,,persoană cu dizabilită ți”, ,,discriminare pe criteriu de dizabilitate ” în contextul
transformărilor cadrului normativ interna țional și național și, nu în ultimul rînd, sistematizarea și
analiza celor mai impo rtnate instrumente și mecanisme de protec ție și promovare a drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și de combatere a discriminării.
Valoarea aplicativă a lucrării este condi ționată de valoarea ei științifică, practică,
legislativă, didacti că și poate determina apari ța de noi studii privind protec ția drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți. Rezultatele prezentei cercetării pot constitui un suport
teoretic important în predarea unor disciplin i precum ,,Drepturile omului ”, ,,Drept
constitu țional ”, ,,Asisten ță socială ” etc. Însă cel mai important lucru îl prezintă, considerăm noi,
faptul că recomandările formulate în prezenta lucrare pot fi luate în considera ție la modificarea
cadrului normativ existent sau la elaborarea noilor a cte normative în contextul racordării
legisla ției na ționale la standardele interna ționale în vigoare.
Implementarea rezultatelor științifice. Rezultatele studiului au fost refle ctate în articole
științifice, dezbătute cu succes în cadrul conferințelor știi nțifice na ționale și interna ționale , fiind
folosite cu succes și la predarea cursu lui ,,Protec ția juridică a drepturilor omului ” din cadrul
Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM .

6
АННОТАЦИЯ
Павленку Мариана, «Юридическая защита лиц с ограниченными возмож ностями
против дискриминации: случай Республики Молдова». Диссертация на соискание
степени кандидата юридических наук, специальность 552.01 – Публичное право
(конституционное ). Кишинев, 2016
Структура диссертации . Работа состоит из введения, 4 глав, за кото рыми следуют
общие выводы и рекомендации, библиографический список из 406 источников и аннотации на
румынском, русском и английском языке , 11 приложений, 14 7 страниц основного текста.
Полученные результаты опубликованы в 8 научных работах.
Ключевые слова: Инвалидность, лицо с ограниченными возможностями, лица с
особыми потребностями, дискриминация по признаку инвалидности, права и свободы лиц с
ограниченными возможностями, инструменты и механизмы правовой защиты лиц с
ограниченными возможностями.
Область научного исследования . Настоящая работа относится к области публичного
права (конституционного) .
Цель и задачи работы. Цель исследования заключается в выявлении,
организовывать и анализировать самые важные инструменты, механизмы международной,
европейской и национальной правовой защиты инвалидов от дискриминации в целях
обеспечения эффективной интеграции этой группы в обществе.
Научная новизна и оригинальность определено, что следует отметить, что, хотя
существует значительное количество исследований и публи каций по теме
недискриминации в целом, тем, касающихся защиты инвалидов от дискриминации, к
сожалению, не в зависимости от текущей стадии расследования научно -многомерная
шкала.Таким образом, выход из строя литературы в области и исследование определяет
оригинальность данного исследования, которое приходит, чтобы удалить лакунарный
появление в области исследований.
Решенная научная задача oна состоит в разработке рекомендаций по внесению
поправок в законодательные акты Республики Молдова, которые предназнач ены для
обеспечения эффективной правовой защиты инвалидов от дискриминации, которая будет
непосредственно способствовать корректировке национальной нормативно -правовой базы
на международном можно будет определить методы страхования и поощрение прав и
свобо д лиц с ограниченными возможностями здоровья и борьбы с актами дискриминации
по признаку инвалидности.
Теоретическое значение работы состоит в выявлении и определении понятий
«инвалидность», «лица с ограниченными возможностями», «дискриминация по признаку
инвалидности» в контексте изменений международных и национальных нормативных рамок
и, не в последнюю очередь, в систематизации и анализе самых важных инструментов и
механизмов защиты и продвижения прав и свобод лиц с ограниченными возможностями и
борьбы с дискриминацией.
Прикладное значение работы обусловлено ее научным, практическим,
законодательным, дидактическим значением и может обусловить появление новых
исследований, связанных с защитой прав и свобод лиц с ограниченными возможностями.
Результаты данно го исследования могут явиться важной теоретической базой в преподавании
некоторых дисциплин, как например, «Права человека», «Конституционное право»,
«Социальная помощь» и пр. Однако, по нашему мнению, самым важным является то, что
рекомендации, сформулиро ванные в настоящей работе, могут быть приняты во внимание при
внесении изменений в существующие нормативные рамки или при разработке новых
нормативных актов в контексте приведения национального законодательства в соответствие с
действующими международными стандартами.
Внедрение научных результатов. Результаты исследования нашли отражение в
научных статьях, успешно представленных в рамках национальных и международных
научных конференций, а также успешно использова лись в преподавании курса «Правовая
защита пр ав человека» в Академии им. Штефана чел Маре при МВД РМ.

7
ANNOTATION

Mariana Pavlencu, Legal Protection of Persons with Disabilities against
Discrimination: Case of the Republic of Moldova. PhD Thesis in Law, specialty 552.01 –
Public law (c onstitutional ). Chișinău, 2016

Thesis structure. The work consists of an introduction, 4 chapters followed , general
conclusions and recommendations, a bibliography of 406 sources and annotations in r omanian,
russian and english, 11 annexes, 147 pages of basic text. The obtained results have been
published in eight scientific works.

Key words: Disability, person with disabilities, persons with special needs, discrimination
on the grounds of disability, rights and freedoms of persons with disabilities, instruments and
mechanisms of legal protection of persons with disabilities.

Field of study. This work refers to the field of public law (constitutional) .

The aim and objectives of work. The purpose of research is to identify, organize and
analyze the most important tools, mechanisms of international, European and national legal
protection for disabled people against discrimination in order to ensure effective integration of
this group in society.

The scientific novelty and originality it is determined that it is noteworth y that although
there are a significant number of research and publications on the topic of non -discrimination in
general, topics relating to the protection of persons with disabilities against discrimination,
unfortunately, was not subject to the current stage of investigation scientific multidimensional
scale. Therefore, failure of the literature in the field and the investigation determines originality
of this study, which comes to remove lacunar appearance in the field of research.

The solved scientifi c problem it is to develop recommendations for amendments to
legislative acts of the Republic of Moldova, which are designed to ensure effective legal
protection of persons with disabilities against discrimination, which will contribute directly to
the adj ustment of the national regulatory framework at international will be possible to determine
methods of insurance and promoting the rights and freedoms of persons with disabilities and
combat acts of discrimination on grounds of disability.

Theoretical val ue consists in determination and definition of such concepts as
,,disability ”, ,,person with disabilities ”, ,,discrimination on the grounds of disability ” in the
context of transformations of the international and national regulatory framework and
systemat ization and analysis of the most important instruments and mechanisms of protection
and promotion of rights and freedoms of persons with disabilities and discrimination prevention.

The applied value of work is conditioned by its scientific, practical, leg islative, didactic
value and may determine the conduct of new studies concerning the protection of rights and
freedoms of persons with disabilities. The results of this research may constitute an important
theoretical support in teaching some courses such as ,,Human Rights ”, ,,Constitutional Law ”,
,,Social Assistance ” etc. However, the most important in our opinion is that the recommendations
formulated in this work can be taken into consideration when amending the existing regulatory
framework or when elab orating new regulations in the context of alignment of national
legislation with the effective international standards.

Implementation of scientific results . The study results have been reflected in scientific
articles successfully presented at national a nd international scientific conferences and
successfully used for teaching cours: ,,Legal Protection of Human Rights ” at the Ștefan cel Mare
Academy under the Ministry of Interior Affairs of the Republic of Moldova.

8
LISTA ABREVIERILOR
ANOFM – Agenția Na țională pentru Ocuparea Forței de Muncă
art. – articol
alin. – aliniat
C RM – Constitu ția Republicii Moldova
CP – Codul p enal al RM
CPP – Codul de procedură penală al RM
CPC – Codul de procedură civilă al RM
CM al RM – Codul m uncii al Republicii Moldova
CDPD – Conven ția privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți
CEaDO – Conven ția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului
CNDDCM – Consiliul Național pentru Determinarea Diza bilității și Capacității de Muncă
CPPEDAE – Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ți
CREPOR – Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare
CpDOM – Centru l pentru drepturile omului din Mo ldova
CEJ – Curtea Europeană de Justi ție
CIJ – Curtea Interna țională de Justi ție
c. – contra
DUDO – Declara ția Universală a Drepturilor Omului
HG – Hotărîre de Guvern
lit. – literă
MMPSF al RM – Ministerul Muncii, Protec ției Sociale și Familiei al Republicii Moldova
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
mun. – municipiu
ONU – Organiza ția Na țiunilor Unite
OMS – Organiza ția Mondială a Sănătă ții
OIM – Organiza ția Interna țională a Muncii
par. – paragraf
p. – pagină
pct. – punct
Prof . – Profesor
RM – Republica Moldova
sect. – sector
ș.a. – și altele
UE – Uniunea Europeană

9
INTRODUCERE
Actualitatea și importan ța problemei abordate. Abordarea prezentului subiect a fost
condi ționat ă de importan ța cres cîndă a drepturilor și libertă ților fundamentale în edificare a
regimurilor constitu ționale autentice și de necesitatea garantării acestor drepturi tuturor
persoanelor fără nici o deosebire. Asigurarea drepturilor și libertă ților fundamentale persoanelor
cu dizabilită ți rămîne o problemă extrem de stringentă atît pentru comunitatea interna țională cît
și pentru R epublica Moldova.
Pe baza estimărilor populației din 2010 – 6.9 miliarde, din care 5,04 miliarde de 15 ani și
peste și 1,86 miliarde sub 15 ani –și cu estimările referitoare la prevalența dizabilității din 2004
(Sondajul Sănătății Globale și studiul Povara Globală a Bolii) s -a constatat că existau în jur de
785 (15.6%) pînă la 975 (19,4%) de milioane de persoane de 15 ani și peste care trăiau cu
dizabili tăți. Dintre aceștia, aproximativ 110 (2,2%) pînă la 190 (3,8%) de milioane se confruntau
cu dificultăți grave de funcționare. Dacă se includ și copiii, s -a estimat că peste un miliard de
oameni (sau aproximativ 15% din populația lumii) trăiesc cu dizabili tăți. [239, p. 30]. La nivel
european persoanele cu dizabilită ți sînt în număr de circa 80 milioane sau și mai mult de 15% din
întreaga populație. Unul din patru europeni are un membru de familie cu dizabilitate [395].
Dizabilitatea este o provocare tot ma i mare și pentru Republica Moldova, din cauza
procesul ui de îmbătrînire a populației, a riscului de accidente, precum și a numărului în creștere
al cazurilor de afecțiuni cronice (diabet, boli cardiovasculare, tumori ș.a.). Numărul estimat al
persoanelor c u dizabilități în Republica Moldova este de 184,8 mii persoane, inclusiv 13,4 mii
copii cu vîrsta de 0 -17 ani. În ultimii 5 ani numărul acestora a crescut cu 2,7% în general, iar în
cazul copiilor a scăzut cu 11,3%. Persoanele cu dizabilități reprezintă 5, 2% din populația totală a
țării, iar copiii cu dizabilități constituie aproape 2% din numărul total al copiilor din Republica
Moldova. În medie , la 10 mii de locuitori revin 520 persoane cu dizabilități și 193 copii cu
dizabilități revin la 10 mii copii cu vîrsta de 0 -17 ani. Aproape fiecare a șaptea persoană cu
dizabilitate se încadrează în categoria celor cu dizabilitate severă [13].
În pofida schimbărilor pozitive la nivel interna țional privind consacrarea și promovarea
drepturilor persoanelor cu dizabil ități, schimbări care s -au reflectat pozitiv și la nivel na țional,
persoanele cu dizabilită ți cons tituie o minoritate și continuă să se confrunte cu atitudini negative
și cu probleme de adaptare, care nu le permit să participe de pe poziții de egalitate la viața
socială. Iar în procesul realizării drepturilor fundamentale se confruntă cu încălcări ale acestora
[306, p. 3] care se manifestă în diverse forme de discriminare. Conform unui studiu realizat de
Asocia ția ,,Motiva ție” în 2014 [85, p. 9] încălcarea demnității și atitudinea discriminatorie este
una din problemele de bază cu care se confruntă persoanele cu dizabilități , iar potrivit rapor tului
de activitate pentru anul 2014 al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și

10
asigurarea egal ității [48, p. 3], persoanele cu dizabilită ți se află pe locul trei în ierarhia celor mai
discriminate criterii. Conform unui alt studiu [90, p. 8] realizat în 2014 de către Consiliu l pentru
prevenirea și eliminarea discriminării în parteneriat cu Institut ul de Politici Publice din Chi șinău,
Consiliul Na țional pentru Combaterea Discriminării din România și Institutul pentru Politici
Publice din Bucure ști, pe un e șantion de 1070 de persoane cu vîrsta cuprinsă între 18 și 65 ani, la
întrebarea ,,dacă există d iscriminare în RM ?’’ – 82,8% din re sponden ți au răspuns afirmativ. Iar
în ce prive ște întinderea fenomenului discriminării p ersoanelor cu dizabilită ți, aces tea su nt cel
mai frecvent discriminate la angajarea în cîmpul munci (63%), la locul de muncă (51%), în
institu țiile de educa ție (31%), în rela ții cu autorită țile (30%), în via ța politică (22%) și cel mai
puțin în familie (19%) [217, p. 18].
Avînd în vedere circumstan țele expuse mai sus , dar și necesitatea de a răspunde pozitiv la
schimbările operate pe p lan interna țional în materie de protec ție a drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți, mai cu seamă prin adoptarea în 2006 a Conven ției privind drepturile
persoanelor cu dizabilită ți, considerăm că investigarea subiectului pr otecției juridice a
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării capătă o importan ță deosebită, pe care o vom
dezvolta în cadrul acestei lucrări.
Scopul și obiectivele tezei . Scopul cercetării îl constituie analiza celor mai importante
instrumente și mecanisme inter naționale, europene și naționale de combatere eficient ă a
fenomenului discriminării pe criteriu de dizabilitate, oricare ar fi forma de manifestare, pentru a
asigura nu doar respectarea drepturilor și libertățil or persoanelor cu dizabilități pentru a asigu ra
integrarea eficientă acestora în societate.
Realizarea sc opului propus este posibil ă doar prin îndep linirea următoarelor obiective:
 analiza evolu ției condi ției persoane lor cu dizabilită ți în contextu l edificării cadrului
normativ de protec ție a drepturi lor și libertă ților fundamentale;
 analiza etapelor de formare și încărcătura conceptuală a no țiunilor de dizabilitate ,
persoană cu dizabilită ți;
 elucidarea conceptului de discriminare pe criteriu de dizabilitate , din punct ul de vedere
al formelor de mani festare, întinderii fenomenului, condi țiilor și cauzelor care îl generează;
 dezvăluirea con ținutului categoriei drepturi ale persoanelor cu dizabilită ți în raport cu
categoria drepturile și libertă țile fundamentale ale omului ;
 identificarea, sistematizarea și analiza celor mai importante instrumente interna ționale,
europene și naționale de garantare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și de combatere a
fenomenului discriminării pe acest criteriu;
 elucidarea și explicarea procedurilor de sesizare și anga jarea protec ției mecanismelor
interna ționale și naționale în cazurile de discriminare a persoanelor cu dizabilită ți ținînd cont de

11
nivelul de ac țiune, specificul interven ției și protec ția acordată de aceste mecanisme persoanelor
cu dizabilită ți, mai cu sea mă în cazul concuren ței de procedur i;
 formularea recomandărilor științifice pentru îmbunătățirea legislației na ționale și a
practicii judiciare pe segmentul problematicii investigate.
La finalul cercetării, raportat e la obiectivele propuse , au fost obținut e următoarele rezultate:
 s-au identificat, sistematizat și analizat etapele de fundamentare și încărcătura
conceptuală a no țiunilor de dizabilitate , persoană cu dizabilită ți în contextul evolu ției drepturilor
și libertă ților fundamentale ale omului;
 s-a analizat și s-a elucidat conceptul discriminare prin prisma criteriului dizabilită ții din
punct ul de vedere a l formelor de manifestare, întinderii fenomenului și condi țiilor și cauzelor
care î l generează;
 s-a reflectat specificul garantării și asigurării cel or mai importante drepturi și libertă ți
fundamentale pentru persoanele cu dizabilită ți, specificul acomodării acestor drepturi la
deficien țele pe care le implică dizabilitatea de care suferă persoana în fiecare caz concret;
 au fost identificate, sistematiz ate și analiza te cele mai importante instrumente
interna ționale, europene și naționale de protec ție și promovare a persoanelor cu dizabilită ți prin
prisma rolului, competen ței, nivelului garan ției acordate la protec ția drepturilor și libertă ților
persoanel or cu dizabilită ți împotriva discriminării, precum și modul în care poate fi angajat
nivelul de protec ție oferit de acestea mai ales în caz de concuren ță a două sau mai multe
instrumente sau mecansime na ționale sau interna ționale ;
 s-au formulat recomandări de ra ționalizare atît a cadrului normativ existen t cît și a
practicii judiciare în lupta cu fenomenul discriminării pe criteriu de dizabilitate, recomandări
care vor permite oferirea unui grad de protec ție juridică superior persoanelor cu dizabilită ți și
eliminarea eficientă a discrimină rii pe criteriu de dizabilitate.
Noutatea științifică a rezultatelor ob ținute este determinată de faptul că este de
remarcat că deși există un număr semnificativ de cercetări și publicații la tema non -discriminării
la gener al, tematica cu privire la protecția persoanelor cu dizabilități împotriva discriminării, cu
regret, nu a fost supusă pînă la etapa actuală unor investigații științifice multidimensionale de
amploare. Prin urmare, insuficiența unor lucrări de specialitate în domeniu, precum și nivelul de
investigare, determină oportunitatea acestui studiu, care vine să elimine aspectul lacunar în
domeniul cercetat.
Prezenta lucrare oferă o analiză de ansamblu a celor mai importante instrumente și
mecanisme de protec ție a dr epturilor persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării, dar mai
important este faptul că poate servi drept suport practic persoanelor cu dizabilită ți în lupta cu
tratamentele discriminatorii la care sunt supuse cu regularitate.

12
Cercetarea problemei științifice ne -a permis să formulăm următoarele elemente de
noutate:
 redefinirea conceptelor de dizabilitate , persoane cu dizabilită ți, în spiritul modelului
social de abordare a acest or categorii pornind de la în țelesurile termenului de dizabilitate
formulate în Clasificatorul Interna țional al Func ționării, Dizabilită ții și Sănătă ții, dar mai ales
de la cele formulat e în Conven ța privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți;
 formularea în țelegerii exacte și întinderea conceptului discriminare pe cri teriu de
dizabilitate cu elucidarea formelor de manifestare și specificul acestora în cazul persoanelor cu
dizabilită ți;
 argumentarea necesită ții asigurării drepturilor și libertă ților fundamentale universale
persoanelor cu dizabilită ți în acelea și condi ții cu a celorlal ți membri ai comunită ți civile și
necesitatea de a elimina conceptul de ,, drepturi ale persoanelor cu dizabilită ți” atît din doctrina
juridică și cadru l normativ, cît și din discursurile sus ținătorilor acestei categorii ca fiind
discrimina toriu;
 reflectarea lacunelor admise atît la abordarea doctrinară a acestui subiect , cît și la nivel
normativ cu scopul de a oferi o viziune unică asupra domeniului de cercetare dar și de
raționalizare a legisla ției în vigoare;
 identificarea și analiza principalelor tendin țe și direc ții de dez voltare a domeniului
cercetat atît la nivel interna țional , cît și la nivel na țional cu anticiparea schimbărilor ce vor fi
operate și politicilor necesare de promovat.
Problema științifică soluționată constă în elabo rarea recomandărilor pentru modificarea
actelor normative din Republica Moldova, care au menirea de a asigura protecția juridică
eficientă a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării , fapt care va contribui nemijlocit la
ajustarea cadrului normat iv național la cel internațional și va fi posibil determinarea metodelor
de asigurare și promovare a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și de combatere a
faptelor de discriminare pe criteriu de dizabilitate.
Importanța teoretică și val oarea aplicativă a lucrării se explică prin descrierea,
analiza și sintetizarea materialului doctrinar, normativ și instituțional privind discrim inarea pe
criteriu de dizabilit ate și a mijloacelor de luptă cu acest fenomen; elucidarea conceptuală a
noțiunilor de dizabilitate, persoană cu dizabilită ți, discriminare pe crit eriu de dizabilitate,
drepturi ale persoanelor cu dizabilită ți; sistematizarea și analiza instrumentelor și mecanismelor
de prevenire, constatare și eliminare a formelor de discriminare a p ersoanelor cu dizabilită ți
indiferent de nivelul de ac țiune; elucidarea cauzelor și condi țiilor care generează fenomenul
discriminări i pe criteriu de dizabilitate și propunerea de strategii de depă șire a situa ției create.

13
Valoarea aplicativă a lucrării cuprinde următoarele aspecte:
În plan doctrinar -teoretic – ca suport teoretic pentru o abordare științifică ulterioară mai
aprofundată a problemei investigate.
În plan normativ -legislativ – cu siguranță că recomandările formulate în prezenta lucrare
își vor găsi consacrare la nivel legislativ prin adoptare de acte normative sau prin operarea de
modificări și completări ale normelor existente așa cum acestea sînt sugerate nu doar de noi prin
analiza amplă efectuată, dar mai cu seamă sînt condiționate de necesi tatea de a răspunde pozitiv
acelor inițiative internaționale fără respectarea cărora nu este posibil parcursul democratic al
RM.
Sub aspect practic – după cum s -a menționat mai sus , această lucrare a fost concepută
chiar de la început ca un material cu pos ibilitate de exploatare în practică adresat persoanelor cu
dizabilități și celor care sunt preocupați de soarta ultimilor , pentru a le asigura un grad sporit de
protecție împotriva faptelor de discriminare și a le asigura o integrare eficientă în societate .
Elaborările, realizările, concluziile și studiile realizate în cadrul prezentei lucrări sunt
orientate spre a crea un mediu benefic pentru incluziunea totală a persoanelor cu dizabilități, dar
și pentru a combate cu succes formele de discriminare pe crit eriu de dizabilitate indiferent de
persoana sau de nivelul de la care emană.
În plan juridico -didactic – considerăm că prezenta lucrare constituie o contribuție
esențială la completarea literaturii de specialitate, fiind în același timp și o sursă de refer ință
pentru teoreticieni, practicieni , speciali ști atît din domeniul dreptului, sociologie , cît și din alte
domeni i adiacente. Totdată , prezenta cercetare poate servi ca suport metodic în elaborarea altor
lucrări din același domeniu sau din domenii tangent e.
Aprobarea rezultatelor. Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei ,,Științe poli țienești și
socio -umane” a Academiei ,, Ștefan cel M are” a Ministerului Afacerilor Interne al RM , discutată
în cadrul catedrei la data de 26 noiembrie 2015 . Rezultatele cercet ării au fost examinate și
aprobate la 10 martie 2016 în cadrul seminarul ui științific de p rofil din cadrul Institutului de
Cercetări Juridice și Politice al A cademiei de Științe a Moldovei.
Cele mai importante concepte ale preze ntului studiu au fost expuse în 8 articole publicate
în reviste științifice na ționale și de peste hotare (cu un volum de 5,05 c.a.) , inclusiv în
prezentările la conferințele științifico -practice internaționale, în special: Conferința științifică
internațională ,, Interacțiunea dreptul ui intern cu dreptul internațional: provocări și soluții ” care
a avut loc la Chișinău 14.11.2014 (cu articolul ,, Descrierea procedurii de contestare a faptelor
de discriminare a persoanelor cu dizabilită ți la CEDO ”); Conferința națională cu participare
internațională Devianță și criminalitate. Evoluție, Tendințe și Perspective desfa șurată la Bacău

14
din România 19-20.11.2015 (cu articolul ,, Rolul poli ției în protejarea drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți”).
Sumarul compartimentelor tezei . Teza de doctor e ste structurată în funcție de problema
științifică investigată, de scopul și obiectivele de cercetare prestabilite , fiind alcătuită din
adnotare în trei limbi, lista abrevierilor, introducere, 4 capitole, concluzii generale și
recomandări, bibliografie din 406 titluri , 11 anexe, 147 pagini text de bază, declarație privind
asumarea răspunderii și curriculum vitae.
Capitolul 1 „Analiza situa ției în domeniul protec ției juridice a persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării cu identificarea problemelor de cercetare ” oferă o reflec ție
a condi ției persoanelor cu dizabilită ți în evolu ție prin prisma edificării cadrului normativ de
protec ție a acestei categorii împotriva discriminării dar și a celor mai importante cercetăr i
științifice pe acest subiect.
În cadrul acestui capitol s -a oferit analiza celor mai importante studii din domeniu cu
privire la subiectul de cercetare , stabilindu -se caracterul deficitar al abordărilor existente.
Autorul consideră că această situa ție se datorează caracterului interdiscipl inar al tematicii
abordate , dar și naturii pu țin atractive a temei de cercetare.
Acest capitol con ține și o analiză de detaliu a celor mai importante instrumente
interna ționale, europene și naționale care consacră și garantează drepturile persoa nelor cu
dizabilită ți, asigură egalitatea și combaterea discriminării pe criteriu de dizabilitate , stabilindu -se
că în mare parte la nivel interna țional procesul de edificare a cadrului normativ de protec ție
juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discrimină rii s-a definitivat mai cu seamă odată cu
adoptarea și intrarea în vigoare a Conven ției privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți în
2006 , urmînd ca toate aceste realizări progresive să fie transpuse la nivel na țional prin operarea
de modificări a le normelor deja existente sau prin adoptarea de norme no i conforme celor
interna ționale și ale mecanismelor adecvate de realizare a acestora.
Capitolul 2 „Repere conceptuale privind protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării ” debutează prin explicarea conceptelor de discriminare, dizabilitate și
discriminarea pe criteriu de dizabilitate, stabilindu -se că din punct de vedere conceptual
discriminarea persoanelor cu dizabilită ți reprezintă orice tratament nefavorabil care are ca moti v
dizabilitatea de care suferă persoana și ca scop sau consecin ță prejudicierea în drepturi și libertă ți
a acesteia. În abordarea conceptului de dizabilitate a m pus accentul pe aspectele negative ale
interacțiunii dintre individ (care are o problemă de săn ătate) și factorii contextuali în care se
regăsește (factorii de mediu și cei personali) . Pe parcursul acestui capitol s -a stabilit prin metoda
analizei logice că pentru încadrarea unei persoane la acest criteriu nu are importan ță dacă
prezen ța dizabilită ți a fost certificată oficial de autoritatea competentă (Consiliul național pentru

15
determinarea dizabilității și capacității de muncă ), aprecierea faptului discriminării pe criteriu
de dizabilitate se va face în fiecare caz concret de autorită țile abilitate să investigheze astfel de
abateri. Totu și nu orice problemă de sănătate devine în mod automat și o dizabilitate, așa cum
starea de sănătate reprezintă expresia integrită ții anatomice, psihice și func ționale , tot astfel
dizabilitatea reprezintă expresia in terac țiunii acesteia cu factori contextuali.
În a doua parte a acestui capitol se face analiza drepturilor persoanelor cu dizabilități
stabilindu -se că acestea beneficiază de acelea și drepturi și libertă ți ca și restul persoanelor doar
cu condi ția adaptăr ii lor la necesită țile specifice condi ționate de dizabi litatea de care suferă . Prin
urmare , este gre șit și discriminatoriu de a considera că persoanelor cu dizabilită ți le corespund
alte drepturi și libertă ți fundamentale diferite de cele proprii tuturor m embrilor familiei umane.
Drepturile și libertă țile prevăzute în textele instrumentelor de specialitate pentru această
categorie nu sunt decît ni ște formule care fac posibil ca persoanele cu dizabilită ți să poată
beneficia de drepturile și libertă țile funda mentale ale omului în acelea și condi ții ca oricare altă
persoană.
Acest capitol se încheie cu analiza succintă a celor mai importante metode de prevenire,
constatare și eliminare a formelor de discriminare a persoanelor cu dizabilită ți în funcție de
subiec tul de la care emană stabilindu -se că aceste metode coexistă generîndu -se reciproc.
Capitolul 3 intitulat „Sistemul interna țional și european de supraveghere și protec ție a
drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ” și oferă o
abordare de ansamblu a celor mai importante instrumente și mecanisme cu atribu ții în domeniul
protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării atît la nivel interna țional ,
cît și la nivel e uropean, stabilindu -se că la aces t nivel drepturile și libertă țile persoanelor cu
dizabilită ți sunt protejate prin două categorii de norme: de normele cuprinse în instrumentele
universale de protec ție a drepturilor și libertă ților fundamentale ( Declara ția Universală a
Drepturilor Omului; Pactul interna țional cu privire la drepturile economic e sociale și culturale;
Pactul interna țional cu privire la drepturile civile și politice ; CEaDO etc.) și de norme speciale
din a doua categorie fac parte normele speciale de protec ție a drepturilor pers oanelor cu
dizabilită ți, cuprinse atît în instrumente universale cît , și în instrumente de specialitate
(Declara ția privind drepturile persoanelor cu retard mintal (1971), Declara ția drepturilor
persoanelor cu handicap (1975), Declaratia privind drepturile persoanelor cu defici ențe de auz
și de vedere (1979), Programul Mondial de Ac țiune privind Persoanele cu Handicap (1982),
Regulile standard privind egalizarea de șanse pentru persoanele cu handicap (1993) și
Conven ția privind drepturile persoanelor cu diz abilită ți din 2006 .).
Transpunerea în via ță a prevederilor instrumentelor internaționale ce consacră și
promovează drepturile și libertă țile persoanelor cu dizabilită ți și combat discriminarea la acest

16
nivel se asigură de un sistem de mecanisme proprii cr eate de care includ: organele ONU (
Adunarea Generală, Consiliu l de Securitate, Consiliu l Economic și Social, Consiliu l de Tutelă,
Curtea Interna țională de Justi ție și Secretariatul); institu ții specializate (Organiza ția
Interna țională a Muncii, Organiza ția Interna țională pentru Educa ție, Știință și Cultură,
Organiza ția Mondială a Sănătă ții); Mecanisme create în baza instrumentelor interna ționale
(Comitetul împotriva torturii, Comitetul cu privire la eliminarea discriminării fa ță de femei,
Comitetul dreptur ilor omului, Comitetul drepturilor economice, sociale și culturale, Comitetul
pentru eliminarea discriminărilor rasiale și cel mai important , Comitetul pentru drepturile
persoanelor cu dizabilită ți).
La nivel european , protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților persoanel or cu
dizabilită ți în mare parte este asigurată prin presta ția a două organisme: Uniunea Europeană și
Consiliul Europei , atît prin intermediul mecanismelor proprii , cît și prin mecanismele create de
instrumentele de protec ție și gar antare a drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului sau
destinate protec ției și promovării persoanelor cu dizabilită ți.
Capitolul 4 intitulat „Mecanisme na ționale de supraveghere și protec ție a drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ” și oferă o abordare de detaliu a
mecanismel or naționale cu atrib ții în domeniu l protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți pe
care pentru o mai bună în țelegere le -am sistematizat în: mecanisme extrajudiciare, mecanisme
judiciare și de jurisdic ție constitu țională, mecanisme specializate.
În opinia noastră , din prima categorie fac parte Parlamentul RM, organele puterii publice
centrale și locale, Poli ția și Procuratura; din cea de a doua categorie fac parte instan țele de
judecată de toate nivelele și Curtea Constitu țională; din cea de a treia categorie fac parte
institu ția Avocatului Poporului (Ombudsmanul) și Consiliului pentru prevenirea și eliminarea
discriminării și asigurarea egalită ții.
Aportul institu țiilor extrajudici are la protec ția juridică a drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării se exprimă prin adoptarea și modificarea cadrului normativ
pentru a -l ajusta la tendin țele interna ționale, elaborarea și promovarea politicilor la nivel na țional
și, bineîn țeles, prin crearea de condi ții și asigurarea aplicării prevederilor normative în vigoare.
Instituțiile judiciare și de juris dicție constitu țională asigură protec ția juridică a
persoanelor cu dizabilită ți prin examinarea și adoptarea de solu ții leg ale în cauzele atribuite lor
conform principiului competen ței.
Chiar dacă , conform art. 54 al Legii RM privind incluziunea social ă a persoanelor cu
dizabilită ți, Consiliul național pentru drepturile persoanelor cu dizabilități este principala
autoritate re sponsabilă de monitorizarea implementării și promovării politicii naționale privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități la nivel na țional , avînd în vedere faptul că pentru

17
moment această autoritate este nefunc țională , atribuțiile acestei auto rități a fost preluat , în mare
parte, de trei autorită ți distincte : Avocatul Poporului (Ombudsmanul) , Consiliului pentru
prevenirea și eliminarea discri minării și asigurarea egalită ții și ONG -urile specializate în
protec ția și promovarea persoanelor cu diz abilită ți.
Aportul Avocatului Poporului (Ombudsmanul) și Consiliului pentru prevenirea și
eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții în acest domeniu este substan țial, deoarece, pe
lîngă faptul că de țin competen țe de a examina sesizări pe cazuri de discriminare a persoanelor cu
dizabilită ți, dispun de o serie de atribu ții de promovare a drepturilor și intereselor persoanelor cu
dizabilită ți în rîndul societă ții civile.
În ce prive ște rolul ONG -urilor de specialitate în acest domeniu de activitate , considerăm
că acesta ar fi posibil de sporit prin cre area unui cadru normativ unificat care să ofere condi ții
privelegiate acestui subiect.
Finalul acestei cercetări con ține un compartiment consistent în care sunt reflectate
concluziile generale și recomandă rile de ra ționalizare a legisla ției în vigoare și de îmbunătă țire a
condi ției persoanelor cu dizabilită ți.

18
1. ANALIZA SITUA ȚIEI ÎN DOMENIUL PROTEC ȚIEI JURIDICE A PERSOANELOR
CU DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII CU IDENTIFICAREA
PROBLEMELOR DE CERCETARE

1.1. Abordarea teoretico -științifică a subiectului protec ției juridice a persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării în lucrăr ile cercetătorilor contemporani

Cel care investighează dreptul trebuie să accepte mai întîi pluralismul punctelor de
vedere , varietatea și relativitatea lor, dar și tendin ța acestora de a releva esen ța dreptului, fondul
peren al acestuia , întruchipat în fis ionomii specifice marcate de o serie de factori obiectivi și
subiectivi ca: timpul istoric, filozofia epocii, diversele școli și curente juridice și – nu în ultimul
rînd – personalitatea autorului [76, p. 107].
Pornind de la acest punct de vedere , este cît se poate de evident că formularea unei pozi ții
obiective pe margin ea subiectului de cercetare este posibilă doar în condi țiile unei ample și
profunde sistematizări și cercetări a tuturor opiniilor doctrinare și a punctelor de vedere existente
atît în doctrina autohtonă , cît și în cea străină.
Analizînd toate realizările teoretice și practice din Republica Moldova , dar și din
străinătate , am constatat că subiectul p rotec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării nu a constituit obiectul unor cercetări ample și complexe din partea cercetărorilor
din domeniu. Considerăm că lipsa unei abordări complexe ar e la origine două cauze: prima
prive ște caracterul pu țin atractiv al tematicilor ce abordează condi ția persoanelor cu dizabilită ți,
cea de a două ca uză are în vedere caracterul interdisciplinar al subiectului de cercetare, care
implică aspecte din domeniul dreptului constitu țional, dreptului omului, dreptului muncii și
protec ției sociale, asisten ței sociale , dreptului interna țional public etc.
Astfel , aspecte cu privre la conceptul de drepturi și libertă țile fundamentale ale omului,
apari ția și evolu ția ace stora, cadrul normativ interna țional și regional de consacrare se regăsesc
în majoritatea manualelor de dreptu l omului , drept constitu țional, drept interna țional public și
privat, fiind amplu tratat e atît de autorii autohtoni , cît și de cei din străinătate : Gh. Costachi, T.
Cârna ț, V. Mazur, M. Corj, U. Chetru ș, N. Ciobanu, V. Gribincea, A. Arseni, I. Creangă
(Republica Moldova). A. Năstase, I. Clo șca, I. Suceavă, C. Jofa, V. Duculescu, I. Vântu, Gh.
Belciu, I. Deleanu I., Muraru (România). Е. Лукашова, Н. Хаманева, Д.А. Саблин, Н.
Бондаръ, Г. Р. Колоколов, А. Азаров , Л.Н. Шестаков, С. И. Ивентъв (Rusia) etc., însă acestea ,
cu regret, nu viz ează persoanele cu dizabilită ți, iar abordările oferite se referă doar tangen țial la
subiectul de c ercetare.
Acee ași situație am constatat -o și în cadrul cercetării fondului tezelor de doctor și tezelor
de doctor habilitat. Unii cercetători , precum L. Ciubuc , s-au axat pe elucidarea aspectelor privind

19
drepturile omului și mecanismele de protec ție a drepturilor omului, men ționînd că numai cu
eforturi conjugate pe plan interna țional și național a le tuturor actorilor sociali vom ajunge la
nivelul înalt de respectare, asigurare și apărare a drepturilor și libertă ților omului, care ar
corespunde actelor și standardelor interna ționale ce consfin țesc Drepturile și Libertă țile
Fundamentale ale Omului – valoare general umană supremă [45, p.128] . Alți cercetători au
preferat abordarea separată a unor mecanisme de protec ție a drepturilor omului , astfel , V.
Zaporojan a dedicat teza de do ctor mecanismului Cur ții constitu ționale, indicînd că jurisdic ția
acesteia este primordială și eficientă în protec ția drepturilor omului [261, p. 95], iar L.
Mărg ineanu a cercetat rolul pe care î l are administra ția publică în protec ția copiilor afla ți în
dificultate, concluzionînd că activitatea de ocrotire a copiilor afla ți în dificultate de către ale șii
locali este departe de a fi satisfăcătoare [186, p. 149]. Alți autori , din contra , au preferat
abordarea doar a unor aspecte înguste ale drepturilor omulu i [77].
Totu și în ultima perioadă de timp din ce în ce mai mul ți cercetători par să fie preocupa ți
de abordarea unor aspecte privind asigurarea egalită ții în drepturi și combaterea discriminării.
Astfel, î n 2010 N. Popescu și-a apărat teza de doctor în dre pt cu titlul ,, Non-
discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalită ții’’ [218]. Prezenta
lucrare reprezintă o abordare a principiului egalită ții în toate ipostazele de manifestare prin
prisma prevederi lor normelor interna ționale coro borate cu cele d in Republica Moldova și
România .
Autorul consideră că egalitatea se compune din tratament egal și din cel la tratament ca
un egal. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribu ția egală a unor oportunită ți sau resurse
ori poveri. Al doi lea este dreptul la tratament ca un egal, care este dreptul nu de a beneficia de
aceea și distribu ție a unor poveri sau beneficii, ci de a fi tratat cu acela și respect și grijă ca oricine
altcineva [218, p. 26]. Totu și autorul nu și-a formulat o pozi ție fer mă cu privire la esen ța
principiului non -discriminării, într -o primă instan ță indicînd că principiul non -discriminări i este
sinonom cu principiul egalită ții. Prin asigurarea principiului egalită ții se prezumă asigurarea
principiului non -discriminării. Ca u lterior să adere la opinia profesorului E. Aramă și să indice că
principiul non -discriminării se deduce din principiul egalită ții care este mai larg după sfera de
aplicare [218, p. 52].
În mod categoric , nu suntem de acord cu această opinie și, după cum vo m demonstra pe
parcursul prezentei lucrări , aceste două principii coexistă, se generează reciproc , dar sunt
distincte ca con ținut. Dacă principiul egalită ți are o componentă pasivă care implică garantarea
egalită ții obiective dintre indivizi în toate sfere le vie ții sociale , atunci principiul non –
discriminări i implică o componentă activă care prive ște obligativitatea statului de a întreprinde
acțiuni concrete de asigurare a acestei egalită ți.

20
În ce prive ște combaterea discrimininării și asigurarea egalită ții în drepturi a persoanelor
cu dizabilită ți autorul a oferit prea pu țină aten ție acestui subiect, operînd cu terme nul
discriminatoriu de ,,handicap ”, cu toate acestea , ne declarăm solidari cu ultimul cu privire la
faptul că problema handicapului nu este doa r una de natură medicală sau psihologică, fiind tot
mai necesar ca și alte discipline să abordeze această problematică din cauza complexită ții ei și
consecin țelor/implica țiilor în social [218, p. 98].
Totu și considerăm că la nivelul RM, cel mai mare aport în domeniul de cercetare l -a avut
profesorul T. Cârna ț care a realizat o serie de studii dedicate drepturilor omului, principiului
egalită ții și celui al non -discriminării, precum și mecanismelor de combatere a discriminării și
asigurare a egalită ții. Prin tre cele mai importante realizări ale lui T. Cârna ț consi derăm
publicarea în 2006, în co autorat cu M. Cârna ț, a lucrării ,, Protec ția juridică a drepturilor
omului ” [32] care prezintă analiza conceptului de drepturi ale omului, a cadrului normativ
interna țional și național în domeniu precum și a mecanismelor de protec ție a acestor drepturi. Un
an mai tîrziu grupul de autori T. Cârna ț, A. Azarov, K. Hufner, V. Mo șneaga, Gh. Rusnac, V.
Saca au publicat monografia ,, Drepturile omului mecanisme de protec ție (int ernaționale și din
Republica Moldova)” [11], în care sî nt abordate toate mecanismele interna ționale, comunitare și
naționale cu atribu ții în domeniul protec ției drepturilor omului.
În 2008 autorul T. Cârna ț publică monografia ,, Non-discriminarea în condi țiile
constitu ționalismului contemporan din Republica Moldova ” [33] care în premieră pentru RM
conține abordarea deplină a conceptului de discriminare , ilustrîndu -i toate formele de
manifestare prin prisma criteriilor protejate expres stabilite prin actele normative interna ționale și
naționale. Autorul nu doar că oferă o abordare conceptuală , prezintă o serie de solu ții eficiente de
luptă cu acest flagel la toate nivelele de ac țiune. Toate aceste realizări au stat la baza elaborării
tezei de doctor habilitat în 2009 cu subiectul de cercetare ,, Teoria și practica eliminării formelor
de discriminare în condi țiile constitu ționalismului contemporan din Republica Moldova’ ’[34].
Autorul consideră discriminarea orice tratament diferit și inegal, care se realizează p rin
distinc ție, excludere, restric ție și preferin ță, pe bază de sex, rasă, na ționalitate, origine etnică,
cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educa ție, limbă, opinii, apartenen ță politică, starea
sănătă ții, vîrstă, orientare sexuală, stare civ ilă, stare materială, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale, care are ca scop sau
rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a protec ției lor, violarea principiului egalită ții,
non-discriminării și a demnită ții umane [34, p. 34].
În opinia cercetătorului , principiul non -discriminării și principiul egalită ții se aplică
pentru asigurarea exercitării tuturor drepturilor omului, motiv pentru care apreciem ini țiativa de a

21
completa prevederi le legii fundamentale cu un principiu nou – ,,principiul non -discriminării ”
[34, p. 55].
Pentru asigurarea egalită ții în drepturi a persoanelor cu dizabilită ți și eliminarea fo rmelor
de discriminare pe acest criteriu autorul consideră că statul trebuie să elaboreze politici și
strategii în vederea promovării, con știentizării și respectării drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți, excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. Aceste politici și strategii
trebuie să fie îndreptate spre dezinstitu ționalizarea persoanelor cu dizabilită ți mintale. La fel, este
necesar crearea de centre juridice și de avoca ți, în cadrul cărora persoanele cu dizabilită ți să
poată beneficia de asisten ță juridică gratuită [34, p. 105-106].
De remarcat că inova țiile pe care le -a propus cercetătorul T. Cârna ț la data respectivă
depă șeau în mare parte realit ățile existente și doar ulterior legiuitorul a intervenit la nivel
național cu modificările de rigoare dispunînd adoptarea la 25.05.2012 a Legii RM nr.121.
În anul 2014 cu spr ijinul UE și al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Gh.
Zugravu publică ,, Manualul anti -discriminare, pentr u judecător” [262]. Lucrare a este destinată
preponderent viitorilor judecători dar și judecătorilor în func ție și are scopul de a le asig ura
acestora un grad suficient de cunoa ștere a reglementărilor interna ționale și naționale în domeniul
asigurării egalită ții și combaterii discriminării . Acest studiu este unul dintre pu ținele care
abordează fenomenul discriminării prin prisma schimbărilor care s -au produs în ultima perioadă
de timp la nivel na țional.
Aderăm la opinia autorului care consideră că remedierea ca zurilor de discriminare
urmăre ște două scopuri distincte: primul prive ște acordarea de compensa ții persoanei sau
grupului de persoane care au fost prejudiciate , iar al doilea implică împedicarea comiterii de
fapte discriminatorii pe viitor de către persoanele vinovate a altor fapte de discriminare
(descurajarea specifică ) sau comiterii de fapte de discriminare din partea altor persoane
(discriminarea generală ) [262, p. 105].
Tot în anul 2014 A. Arseni și C. Olteanu publică lucrarea ,, Egalitatea și universalitatea
drepturilor fundamentale ale omului – principii edificatoare ale statului de drept și
democratic’ ’, dedicată conceptului drept urilor omului și mecanismelor na ționale și europene de
protec ție a drepturilor și libertă ților fundamentale . Autorii co nsideră d reptu rile fundamentale ale
omului drepturi naturale , cu care individul este înzestrat de la na ștere, iar statului, ca produs al
contractului social, îi revine obliga ția de a le nominaliza și de a le proteja constitu țional [2, p.
28].
Autorii identifică ca principale mecanisme de protec ție a drepturilor și liber tăților
fundamentale ale omului: Parlamentul, Guvernul, Sistemul instan țelor judecătore ști, Curtea
Constitu țională , Ombudsmanul, s ocietatea civilă [2, p. 57].

22
Cu toate că lucrările sus indicate oferă o amplă abordare a conceptului de egalitate, non –
discriminare, discriminare, mecanisme de protec ție, totu și acestea au stăruit prea pu țin asupra
aspectelor legate de discriminare pe criteriu de dizabilitate și mai cu seamă de combatere a
fenomen ului respectiv în raport cu această categorie de persoane.
Abordări ale conceptului de dizabilitate și de persoană cu dizabilită ți se regăs esc în
studiile din domeniul asisten ței sociale și protec ției sociale.
Grupul de cercetători M. Bulgaru, N. Sali, N. Gribincea, V. Pistriciuc, J. Costache, M.
Dilion, S. Milicenco, V. Pri țcan, S. Rîjcov, D. Sîmboteanu -Popescu, L. Palihovici, N. Can țer, L.
Ciobanu, A. Tarasov și N. Be șliu, în lucrarea Asisten ța socială (în contextul transformărilor din
Republica Moldova) , defi nesc dizabilitatea ca afecțiune de sănătate de lungă durată apărută în
urma disfunc țiilor și a pierderii integrită ții cor porale, precu m și în urma influ enței fact orilor
nocivi de mediu, reducerii activită ții și posibilită ților participării la via ța socială.
Autorii abordează dizablitatea sub trei aspecte: medical (deficien ță, deficit,
defectuozitate, infirmitate, invaliditate, perturbare ); funcțional (o pierdere, o diminuare a
posibilită ților fizice, mintale, senzoriale ); social (inadaptarea, maginalizarea, inegalitate a,
segregare a, excludere a) [20, p. 407].
Cercetătorii autohtoni Aurelia Racu, Doru Vlad Popovici, Virginia Cre țu, Sergiu R acu,
Cătălin Bucinschi au dezvoltat această idee, considerînd dizabilitatea (handicapul) un continum
dintre: a) problema unei persoane care are o anumită deficien ță; b) dezavantajele create de
mediu; c) politicile sociale, institu țiile și serviciile menite să reducă aceste dezavantaje [223, p.
40].
N. Romanda ș, L. Proca și I. Odinokaia Negură ( în manualul Dreptul protec ției social e)
[242] consideră că este posibil de a în țelege no țiunea de dizabilitate doar după elucidarea
înțelesului de vitalitate pe care o descrie ca pe o îmbinare a func țiilor fizice, psihice și sociale.
Reieșind din această defini ție, autorii cataloghează dizabilitatea drept reducere a vitalită ții ca
urmare a bolii, traumelor ce duc la dezadaptarea socială, exprimată prin reducerea sau pi erderea
posibilită ților de instruire, comunicare, deplasare, orientare, autocontrol al comportamentului,
autoservire și pierderea capacită ții de muncă [242, p. 137].
Totu și există autori autohtoni preocupa ți și de problema respectării drepturilor și
libert ăților persoanelor cu dizabilită ți. Este cazul cercetătorilor Racu S., Grigoriu A., Savciuc A.,
Haraz A., Racu A., Rusu S., care au consacrat lucrarea cu titlu l Drepturile omului și problema
dizabilită ților [227] problemelor specifice persoanelor cu dizabi lități, drepturilor și libertă ților
acestora și sistemului instrumentelor de protec ție.
Ne declarăm solidari cu autorii care consider ă că schimbarea atitudinii fa ță de persoanele
cu dizabilită ți trebuie să înceapă prin recunoa șterea necondi ționată a dreptu rilor umane de care

23
beneficiază ele la fel ca orice altă persoană. De și pare un lucru general acceptat, totu și, din cauza
neînțelege rii, a reminisc ențelor intoleran ței și a mentalită ții învechite , drepturile umane fire ști
mai sunt refuzate sau trunchiate î n cazul persoanelor cu dizabilită ți [227, p. 47].
Prosperitatea fundamentală, rela țiile interumane armonioase, implicarea în activită ți
sociale – toate acestea pot fi realizate doar dacă întreaga societate face pa și concre ți în
întîmpinarea celor cu nevoi speciale, recunoscîndu -le dreptul la participare egală. Nu există
persoane care nu ar merita să se bucure din plin de beneficiile acestui drept. Însă el poate fi
exercitat doar în condi țiile integrării sociale a persoanelor cu nevoi speciale. Este vorba de spre
un proces reciproc – nu numai persoana în cauză urmează a fi educată în vederea integrării, ci și
societatea trebuie pregătită pentru a face fa ță acestei provocări [227, p. 48].
Aceia și idee, doar că raportată la condi ția copiilor cu dizabilită ți, se regăse ște în manualul
autorilor C. Ciugureanu -Mihailu ță și N. Osmochescu, Protec ția interna țională a drepturilor
copilului [43], care întreg capitolul 5 aspectelor legate de drepturile și libertă țile copiilor cu
dizabilită ți, menționînd că abordarea acesto ra urmează să se facă conform direc țiilor principale
formulate în cadrul instrumentelor interna ționale , adică: prevenirea apari ției deficien ței,
reabilitarea persoanelor cu dizabilită ți și egalizarea de șanse [43, p. 221].
La nivel na țional , multe din stud iile subiectului de cercetare au fost realizate de către sau
cu implica rea activă a organiza țiilor non -guvernamentale de protec ție a persoanelor cu
dizabilită ți, ceea ce ne oferă imaginea tristă a unei societă ți care nici nu cunoa ște dar nici nu
dorește să contribuie la ameliorarea condi ției precare a acestei categorii de persoane.
Sub egida Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” , L.
Gavrili ță, T. Cernomori ț, A. Chisari au publicat în „Monitorul social ” nr.16 [91] un studiu
privind incluziunea persoanelor cu dizabilită ți.
Autorii consideră că există o legătură directă dintre asigurarea accesului persoanelor cu
dizabilită ți la muncă și respectarea drepturilor economice, sociale, culturale, civile, pentru
această categorie. De a ceea insistă pe faptul că incluziunea pe pia ța muncii a persoanelor cu
dizabilită ți este unul din factorii ce pot contribui la depă șirea excluziunii sociale , indicînd că cei
mai mulți dintre angajatori au frica și/sau stereotipurile că persoanele cu dizabi lități nu au
pregătirea/specializarea necesară și nu sunt apte de muncă [91, p. 31].
Tot cu suportul organiza țiilor non -guvernamentale de profil au fost realizate diferite
studii și în domeniul educa ției și învă țămîntului pentru asigurarea incluziunii soc iale a
persoanelor cu dizabilită ți la toate nivelele , începînd cu nivelul ,,0” [258] și pînă la studii
superioare sau profesionale , insistîndu -se pe modelul de educ ție incluzivă [23] prin elaborarea
unor curriculum flexibil pentru copiii cu necesități spec iale în conformitate cu standardele
europene, programe individuale de instruire flexibile și alcătuite în baza abilităților individuale

24
ale fiecărui copil, av înd ca scop pe termen lung pregătirea copiilor pentru incluziunea lor în
societate, angajarea în c împul muncii sau pentru c ontinuarea studiilor în învățămî ntul secundar
profesional sau cel de cultură generală [1].
În vederea asigurării impl ementării prevederilor CDPD, la nivel na țional, cu suportul
comunită ții interna ționale, de către Keystone human se rvices international Moldova association,
A. Astrahan a elaborat Ghidul pentru administra ția publică locală privind aplicarea Conven ției
ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți, adresat func ționarilor publici din cadrul
organelor administra ției publice locale, ca suport care să asigure transpunerea l a nivel local a
prevederilor CDPD [3].
Ghidul este alcătuit din două capitole, î n primul capitol sî nt analizate contextul istoric al
elaborării CDPD, noua paradigmă a dizabilită ții și cadrul legal pen tru implementarea Conven ției
în Republica Moldova. Capitolul doi include analiza detaliată a structurii și con ținutului
Conven ției și explica ția modalită ții de implementare de către administra ția publică locală a
articolelor care definesc prevederile trans versale (care asigură realizarea tuturor drepturilor) și a
articolelor cu prevederi specifice [3, p. 72].
Spre deosebire de realită țile autohtone, mediul academic din străinătate a manifestat mai
mult interes fa ță de subiectul de cercetare, consacrîndu -i mai multe studii.
Un interes deosebit îl prezintă și articolul cercetătorului rus М.Л. Ларицкая, publicat în
Вестник Томского государственного университета, Права лиц огрaниченными
возможностя ми и механизмы их защиты на междуно родном, е вропейском и российск ом
уровнях [275], în care se men ționează că persoanele cu dizabilită ți reprezintă cea mai mare
minoritate din lume care în fiecare zi se confruntă cu diverse forme de discriminare. Autoarea
punctează aplicarea ineficientă a prevederilor CDPD la nivelul Fed erației Ruse , menționînd că
statele mai degrabă folosesc prevederile prezentei conven ții pentru a -și crea propriul cadru
normativ. Cu toate acestea , normele rămîn nefunc ționale și autoarea consideră că aici este de
vină mentalitatea specifică fostelor stat e din lagărul socialist. Pentru redresarea situa ției М.Л.
Ларицкая propune să fie preluată ex perien ța țărilor din Europa de V est unde , accentul se pune
pe reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilită ți, accesibilitatea la mediul ambiant , ceea
ce face din aces tea subie cți independen ți și îi ajută să se integreze în societate, fapt ce se
răsfrînge pozitiv asupra nivelulu i de via ță al acestei categorii și duce la diminuarea cheltueli lor
de asisten ță și protec ție socială [275].
Necesitatea transpunerii practicilor pozitive proprii democra țiilor occidentale este
susținută și de О.П. Пономарёва în articolul Правовая основа положения л юдей с
ограниченными возможност ями в Германии [300]. Autoarea nu oferă doar o analiză de
detaliu a apari ției și evolu ției c onceptului de persoană cu dizabilită ți în Germania , ci și

25
examinează cele mai progresiste reglementări ale aspectului, punînd accentul pe practici le
pozitive existente.
Prezentul articol este unul cu adevărat relevant , deoarece prezintă experien ța pozitivă în
domeniul protec ției și promovării persoanelor cu dizabilită ți, a unuia dintre cel e mai democrate
și mai progresist e state din Europa, Germania , pe care autoarea îl consideră un exemplu pozitiv
nu doar pentru statele Uniunii Europene , ci și pentru restu l statelor lumii [300, p. 114].
Д.И. Гарафова în articolul său Права лиц c огра ниченными возможностя ми (обзор
практики Европейского Союза), arată că, în pofida realizărilor raportate în anul 2014 în țările
Comunită ții Europene, problema discriminării perso anelor cu dizabilită ți rămîne la fel de
stringentă , identificînd trei domenii de discriminare: accesibilitatea, angajarea în cîmpul munci și
asisten ța socială [265].
În 2011 și-a apărat teza de doctor T. Лыхина cu denumirea ,, Права инвалидов,
проблемы межд ународно -прaвового регулирования и международные обезательства
Российской Федерации ”, în care abordează evolu ția conceptului de dizabilitate din perspectiva
reglementărilor interna ționale , precum și a mecanismelor de impl ementare a obliga țiunilor
interna ționale în domeniul drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți.
Analizînd prevederile normative , autorul subliniază următorul fapt: cadrul normativ
interna țional de protec ție a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți a evoluat de la
simplele declara ții politice de recunoa ștere și respectare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți
pînă la adoptarea unui instrument universal și obligatori u de protec ție a drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți cum este CDPD, care i nstituie o nouă concep ție de abordare a
dizabilită ții conform căreia persoana cu dizabilită ți este tratată prin prisma respectării demnită ții
și din perspectiva unei integrări depline în toate sfer ele vie ții [279, p. 168].
Suntem de acord cu autorul care consideră că garantarea respectării drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți se realizează la trei nivel e de ac țiune: la nivel național prin
monitorizarea și între ținerea statisticii privind respectarea drepturilor și libertă ților persoanelor
cu dizabilită ți, la nivel european prin aportul CEaDO și la nivel interna țional prin aportul
Comitetului ONU de protec ție a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți [279, p. 170-
171].
În anul 2014 și-a apărat teza de doctor cu titlul ,, Прав овое регулирование труда и
социального обеспечения инвалидов в Российской Федерации ” unul dintre cei mai activi
cercetători ai domeniului Р. Жаворонков .
Autorul insistă asupra necesită ții unei abordări unice a conceptului de dizabilit ate oferind
exemplul SUA, care promovează un model mixt de percep ție: medical (în legea americană
privind dizabilitatea ) și economic ( legea asigurărilor sociale ) [269, p. 495].

26
Autorul consideră munca principala cale de asigurare a incluziunii sociale pentru
persoanele cu di zabilită ți, deoarece contribuie la îmbunătă țirea stării materiale , iar pentru
redresarea situa ției existente propune adoptarea ,, Concep ției reabilit ării profesionale și asisten ței
la încadrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilit ăți’’ care trebuie să includă: scopul,
principiile și sarcinile, direc țiile de activitate și mec anismele de realizare a politici i de stat de
stimulare a angajării în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilită ți [269, p. 495].
Una dintre cele mai recente abordări la acest capi tol o reprezintă teza de doctor a
cercetătorului И. Ушаков care și-a susținut teza de doctor în 2015 cu tema ,,Конституционно –
правовые гарантии права на образование детей с ограниченными возможностями
здоровья и детей -инвалидов в условиях социального, прав ового государства ” care
reprezintă un studiu privind accesul la educa ție a copiilor cu dizabilită ți.
Și acest autor aderă la idee a conform căreia copii i cu dizabilită ți se bucură de acelea și
drepturi constitu ționale ca și restul copiilor și au acela și dre pt de a accede la procesul
educa țional , iar acest drept nu poate fi condi ționat de provenien ța socială sau de starea sănătă ții.
Totu și autorul recunoa ște că copii i cu dizabilită ți au anumite particularită ți de dezvoltare
condi ționate de starea de sănătate, care nu le permit, să-și realizeze în măsură deplină dreptul lor
subiectiv, de acee a necesită garan ții suplimentare sub formă de condi ții speciale de educa ție, pe
care o define ște ca o discriminare neconstitu țională în vederea depă șirii bariere lor existen te
pentru realizarea dreptului constitu țional la educa ție [304, p. 10].
Cercetătorul este adeptul instruirii copiilor cu dizabilită ți în sistemul general de
învățămînt, considerînd că realizarea acestuia este posibilă doar cu respectarea următoarelor
princ ipii: a) abordarea individuală a fiecărui copil; b) încurajarea activită ții individuale a
copiilor; c) implicarea activă în procesul de educare a tuturor subiec ților; c) caracterul varia tiv al
procesului educa țional; d) cooperarea între familii; e) dezvolt area dinamică a procesului de
învățămînt; j) necesitatea de a lua în considera ție necesită țile specifice și posibilită țile de a
participa la procesul educa țional a l copiilor cu dizabilită ți etc. [304, p. 20].
După cum se poate lesne de remarcat , mediul aca demic rus este unul dintre cele mai
preocupate de condi ția persoanelor cu dizabilită ți, fapt confirmat de multitudinea studiilor
existente și al căror număr spore ște în fiecare an.
Cea mai recentă și în opinia noastră mai releva ntă cercetare din punct ul de vedere al
subiectului abordat o constituie tez a de doctor a cercetătorului Е.H . Яковлева ,,Поощрение и
защита права инвалидов в международном праве ’’ [306].
Autoarea consideră că , de și în ultima perioadă de timp atitudinea comunită ții
interna ționale fa ță de persoanele cu dizabilită ți s-a schimbat , mai cu seamă odată cu adoptarea

27
CDPD și a Protocolului op țional, problema asigurării și garantării drepturilor fundamentale
acestei categorii nu și-a pierdut actualitatea [306, p. 4].
La nivel interna țional majo ritatea studiilor au fost elaborate, în mare parte, la ini țiativa și
cu sus ținerea organismelor interna ționale în scopul impl ementării eficiente a prevederilor CDPD.
Astfel , în ianuarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Agenția pentru
Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene au colaborat la elaborarea lucrării ,, Manual de drept
european privind nediscriminarea ”, destinat e speciali știlor în drept cum ar fi jude cători,
procurori, avoca ți ș.a. din statele me mbre ale Consiliului Europei și cele ale Uniunii Europene,
aflați în centrul activită ților pentru apărarea drepturilor omului, pentru a cunoa ște și a aplica în
practică în mod eficient principiul nedescriminării [181, p. 3].
Importan ța acestei lucrări constă în sistematizarea tuturor normelor an tidiscrimi nare din
instrumentele europene adoptate la nivelul celor două organiza ții: Uniunea Europeană și
Consiliul Europei, pe care le abordează în paralel.
Conform opiniei fomulate de unii autori , protecția împotriva discriminării la nivel
european se asigură atît de normele elaborate în cadrul Uniunii Europene , cît și de prevederile
CEaDO , aceste două sisteme fiind complementare , deoarece CEaDO protejează toate persoanele
aflate în jurisdicția celor 47 de state care sunt parte la Conven ție, iar directi vele UE privind
nediscriminarea oferă protecție numai cetățenilor din cele 27 de state membre. Pe de altă parte ,
art. 14 din CE aDO combate discriminarea doar în raport cu drepturile prevăzute de Conven ție,
iar normele antidiscriminare ale UE se limitează l a anumite domenii, cum ar fi domeniul muncii
[181, p. 19].
Autorii subliniază că de și nici CE aDO și nici directivele UE nu oferă o defini ție a
conceptului de dizabilitate, UE este parte a CDPD și, prin urmare , trebuie să folosească
abordarea oferită de ac est instrument. Totodată , se men ționează că deși dizabilitatea nu figurează
în mod expres în lista criteriilor protejate de CE aDO, a fost avută în vedere prin interpretarea
oferită de CEDO sintagmei ,, alte criterii ” și se va raporta la drepturile indicate în Conven ție
[181, p. 108-109].
În anul 2014 Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului a publicat Ghidul de aplicare a
CDPD, The Convention on the Rigts of Persons with Disabilities (Training guide), professional
trening series nr.19 [391].
După cum se poat e deduce din însă și denumire a, acesta reprezintă un îndrumar privind
interpretarea și aplicarea prevederilor CDPD, structurat în opt module dintre care șapte se referă
la CDPD , iar cel de al 8 -lea face referire la Protocolul adi țional la CDPD.
Acest îndrum ar a fost elaborat cu scopul de a populariza prevederile CDPD și a fost
adresat: reprezentan ților guvernelor desemna ți ca responsabili pentru implementarea prezentei

28
Conven ții; parlamentarilor; judecătorilor; institu țiilor ce reprezintă ONU; persoanelor cu
dizabilită ți și organiza țiilor care îi reprezintă; organiza țiilor societă ții civile; structurilor media;
structurilor din domeniu sănătă ții, educa ției și asisten ței sociale [391, p. 2].
Grupul de cercetători format din Janet E. Lord, Khatherine N. Guerns ey, Joelle M. Balfe,
Valerie L. Karr și Allison S. de Franco de la Universitatea din Minnesota în 2012 publică
monografia Human rights. Yes! (action an advocacy on the rights of persons whit disabilities)
[369], destinată persoanelor cu dizabilită ți, dar și persoanelor preocupate de condi ția acestei
categorii în vederea protejării și promovării drepturilor și libertă ților pentru a le asigura
integrarea social eficientă .
Astfel , autorii men ționează că , deși persoanele cu dizabilită ți dispun de acelea și drept uri
și obliga ții ca și oricare alt e persoan ele contin uă să se confrunte cu o serie de bariere în realizarea
acestor drepturi și libertă ți, această situa ție fiind condi ționată de : stereotipuri, percep ții gre șite,
atitudini negative fa ță de dizabilitate [369, partea I, p. 3].
Aderăm la opinia cercetătorilor care consideră că dizabilitatea nu poate servi ca motiv
pentru aplicarea unui tratament diferen țiat deoarece aceasta reprezintă doar o caracteristică
individuală a persoane i, cum ar fi culoarea pielii, sex ul, na ționalitate a și, prin urmare , această
caracteristică nu poate nici să diminuieze , nici să adauge drepturi persoanei [369, partea II, p.
13].
Abordarea complexă a cadrului normativ și institu țional intera țional privind accesul la
domeniul muncii al persoanelor cu dizabilită ți găsim în lucrarea cercetătorului Arthur O’Relly
intitulată The right to decent work of persons with disabilities [376].
Cercetătorul punctează faptul că persoanele cu dizabilită ți continuă să fie discriminate în
domeniul ocupării forței de muncă, revenindu -le, de regulă, activită ți pu țin plătite fără
posibilitatea de a cre ște profesional. Iar pentru redresarea situa ției propune: d e a racorda
prevederile interna ționale la con ținutul CDPD; de a obliga statele păr ți la CDPD să-și modi fice
cadrul normativ na țional, astfel încît să permită implementarea prevederilor CDPD;
intensificarea monitorizării aplicării CDPD d e către Comitetul special creat; p romovarea la
nivelul statelor contractante dar și al Comitetului privind aplicarea preve derilor CDPD a
persoanelor cu dizabilită ți, reprezentan ților acestora , organiza țiilor non -guvernamentale care îi
reprezintă etc. [376, p. 119-120]
Deoarece discriminare a are la origine o diferen ță de tratament aplicată persoanei,
eliminarea acestui fenome n poate fi realizată prin incluziunea socială totală a persoanelor cu
dizabilită ți. Anume aceasta este ide ea centrală a celei mai recente lucrări în domeniu elaborată de
profesorul Arie Rimmerman, Social inclusion of people with disabilities [379]. Lucrare a este
structurată în două păr ți: prima oferă o abordare detaliat ă a conceptului de dizabilitate atît din

29
perspectiva evolu ției sale istorice , cît și prin prisma normelor interna ționale din domeniu. Cea de
a doua parte oferă analiza strategiilor na ționale și interna ționale de incluziune socială a
persoanelor cu dizabilită ți.
Autorul atrage aten ția că în ultima perioadă de timp se dezvoltă și se promovează, în
societate, o cultură a dizabilită ții, iar eforturile persoanelor cu dizabilită ți de a -și consolida și
păstra identitatea de grup poate îngreuna integrarea acestora într -o societate non -dizabilitate
[379, p. 3].
Conform opiniei autorului , termenul ,,incluziune socială ” este adesea folosit de factorii
de decizie, politiceni, profesioni ști pentru a desemna coeziunea socială, integrarea socială și
participa ția socială sau pur și simplu ca opus a l termenului ,,excluziune socială ”, acest a din urmă
are în vedere o gamă largă de fenomene , procese legate de sărăcie, lipsuri, greută ți, dar este , de
asemenea , legat de unele categorii de persoane vulnerabile, marginalizate. Incluziunea socială , în
opinia autorului , implică șase situa ții distincte: a) recunoa șterea individului ca personalitate fără
a ține cont de dizabilitatea pe care o prezintă; b) rela ții personale cu familia, prietenii și
persoanele din anturajul său; c) implicarea în activită ți de recreare și de agrement sau alte
activită ți sociale; d) condi ții de trai adecvate; e) implicarea în domeniul muncii și f) suport
adecvat [379, p. 1].
Sub egida Consiliulu i Europei a fos t elaborată lucrarea i ntitulată Who gets to decide?
Right to legal capacity for persons with intellectual and psychosocial disabilities [317].
Această lucrare abordează chestiunile legate de capacitatea juridică a persoanelor cu
dizabilitate mintală sau ps ihosocială, men ționînd că acestea sînt egale în drepturi cu restul
persoanelor și că nu pot fi încarcerat e în mod for țat în insti tuții sanitare de profil, acestea avînd
posibilitatea să aleagă institu ția în care se vor trata. În lucrare se v orbește, de asemenea , despre
necesitatea elaborării cadrului legal na țional suficient asigurării aplicări i prevederilor CDPD.
Autorii accentuează necesitatea intensificării procesului de incluziune socială a acestei
categorii , dar și faptul că aceste perso ane dispun de capacitate juridică deplină în egală măsură
cu celelalte persoane [317, p. 7-9].
Pentru depă șirea situa ției autorii propun parcurgerea mai multor etape după cum
urmează: în primă fază necesită a fi eliminate mecanismele de limitare și îngrăd ire a capacită ții
juridice a persoanelor cu dizabilită ți intelectuale și psihologice. În al doilea rînd , autori i
consideră necesară reformarea legisla ției discriminatorii care permite îngrădirea în alte drepturi
și libertă ți fundamentale a persoanelor lips ite de capacitate juridică. În al treilea rînd , se propune
instituirea unor servicii mai accesibile persoanelor cu dizabilită ți intelectuale [317, p. 31-32],
insistîndu -se foarte mult asupra exemplului pozitiv al Suediei care a imple mentat suportul
Ombudsm anului pentru persoanele cu dizabilită ți intelectuale și psihosociale [317, p. 33].

30
Pe parcursul prezentului studi u vom reveni ori de cîte ori va fi necesar la aceste lucrări
pentru a face uz de ele î n procesul de cercetare propriu -zis.

1.2. Determinarea și analiza cadrului normativ interna țional și național de protec ție
juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării
Ansamblu l instrumentelor și normelor elaborate atît la nivel interna țional , cît și național
de protec ție, garantare și promov are a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, de asigurare a
egalită ții și de combatere a discriminării formează cadrul normativ propriu acestui domeniu.
Edificarea cadrului normativ de protec ție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți s-a
concretizat i nițial la nivel interna țional după care a migrat treptat spre mediile normative
naționale. Din acest considerent în cadrul abordării propuse vom respecta anume această
consecutivitate.
La nivel interna țional , cadrul normativ s -a concretizat după cel de Al Doilea Război
Mondial și este strîns legat de activitatea Organiza ției Na țiunilor Unite . Inițial, necesită țile
persoanelor cu dizabilită ți nu au primit consacrare directă în normele interna ționale,
considerîndu -se că acestora le este asigurat acela și nivel de protec ție garantat tuturor persoanelor
și doar ulterior s -a stabilit că predvederile generale nu sunt capabile să asigure un nivel eficient
de protec ție și sub presiunea comunită ții persoanelor cu dizabilită ți s-a purces la adoptarea de
norme speciale destinate protejării și promovării drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți.
În continuare vom supune analizei cele mai importante acte normative interna ționale de
protec ție, garantare a drepturilor, asigurare a egalită ții și combatere a fen omenului discriminării
în raport cu persoanele cu dizabilită ți.
Fără îndoială , cel mai important act normativ ce stă la baza întregului cadru normativ de
protec ție a drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului dar și ale persoanelor cu dizabilită ți
este Declara ția Universală a Drepturilor Omului (1948) [81].
La o simplă analiză a textului acestei declara ții, se poate stabili că art.1 consacră
principiul egalită ții, iar art.2 instituie prima garan ție de nedescriminare general valabilă care
ulterior a fost preluată și de prevederile celorlalte acte normative care au succedat -o, stabilind că
,,fiecare om se poate prevala de toate drepturile și libertă țile proclamate în prezenta declara ție
fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, reli gie, opinie politică sau orice altă
opinie na țională sau socială, avere, na ștere sau decurgînd din orice alte împrejurări ’’. În pofida
faptului că dizabilitate a nu a fost indicată expres în lista criteriilor protejate considerăm că
aceasta a fost tacit adm isă prin folosirea formulei ,,… orice alte împrejurări ”.

31
Unica prevedere care men ționează expres persoanele cu dizabilită ți este prezentată în art.
25 care stabile ște că ,, Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa -i asigure sănătatea și
bunăstarea lui și familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbracamintea, locuin ța, îngrijirea medicală,
precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală,
invaliditate, văduvie, batrîne țe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloace lor de sub –
exzisten ță, în urma unor împrejur ări independente de voin ța sa”. În pofida naturii progresive a
prezentului instrument, eficien ța sa a fost puternic diminuată de faptul că prevederile DUDO nu
au un caracter obligatoriu , iar aplicabilitatea acest ora rămîne la discre ția statelor semnatare.
Prevederile DUDO au fost preluate și dezvoltate ulterior în cadrul Pactelor interna ționale
din 1966. Dar nici cu adoptarea acestor acte persoanele cu dizabilită ți nu au primit un grad de
protec ție mai avansat de cît cel oferit de instrumentele anterioare.
Pactul interna țional cu privire la drepturile economice sociale și culturale [203] prin
prevederile art. 2 și Pactul interna țional cu privire la drepturile civile și politice [202] prin
prevederile art. 26 instituie acee ași garan ție de ne discriminare pe care o regăsim în art. 2 al
DUDO și în care persoanele cu dizabilită ți nu se regăsesc decît prin interpretarea formulei
,,…orice alte împrejurări ”. În aceste condi ții aspectul pozitiv este condi ționat de caracter ul
obligatoriu al prevederi lor acestor instrumente pentru s tatele păr ți.
Treptat , conștientizarea necesită ților specifice persoanelor cu dizabilită ți și faptul că
acestea nu pot beneficia de drepturile și libertă țile fundamentale ale omului în condi ții generale
cu restul persoanelor a impus comunitatea interna țională să adopte o serie de acte normative
speciale prin care să protejeze anume această categorie de persoane. Necesitatea unor astfel de
reglementări a fost subliniată și în Declarația progresului social și dezvoltării adoptată prin
rezoluția Adunării Gene rale O NU nr. 2542 din 11 decembrie 1969 [341], care la art. 11
stabile ște ca prioritate a Națiunilor Unite protecția drepturilor și bunăstarea unor categorii
vulnerabile de persoane printre care și persoanele cu dizabilită ți.
În 1971 Adunarea Generală a ONU adoptă Declara ția privind drepturile persoanelor cu
retard mintal [342], în prevederile căreia se insistă pe faptul că persoanele cu dizabilită ți
intelectuale se bucură de acelea și drepturi și lib ertăți ca orice persoană ( art.1 ) fiindu -le
consacrate totodată o serie de drepturi specifice acestei categorii. Ulterior acest nivel de protec ție
a fost extins asupra tutu ror persoanelor cu dizabilită ți prin adoptarea Declara ției drepturilor
persoanelor cu handicap (1975) [343], care garantează drepturile fundamentale pentru toate
persoanele cu dizabilită ți fără discriminare (art.2 ), stabilind că persoanele cu dizabilită ți au
acelea și drepturi fundamental e ca și compatrio ții lor de acee ași vîrstă (art.3 ).
În pofida caracterul ui progresist al acestor declara ții care au consacrat expres egalitatea în
drepturi a persoanelor cu dizabilită ți cu restul membrilor societă ții civile, au condamnat

32
discriminarea pe criteriu de dizabilitate, situa ția acestei categorii era departe de a se fi schimbat ,
dizabilitate a continuînd să fie tratată ca o problemă de ordin personal care împiedică individul să
participe la via ța socială , motiv pentru care comunitatea interna țională a continuat seria
schimbărilor și prin Rezolu ția ONU nr.37/52 din 1982 [406], a adoptat Programul Mondial de
Acțiune privind Persoanele cu Handicap .
Spre deosebire de reglementările precedente care doar garantau anumite drepturi și
libertă ți persoanelor cu dizabilită ți, Programul și-a propus realizarea a trei obiective distincte.
Primul obiectiv se referea la preven ția apari ției dizabilită ții; al doilea impunea necesitatea
înlăturării obstacolelor sociale ce fac imposibilă participarea persoanelor cu dizabilită ți la via ța
comunitară , iar cel de al treilea obiectiv impunea necesitatea asigurării egalită ții de participare
pentru această categorie. Dar ce este mai important , pentru prima oară acest instrument instituie
noțiunea de ,,bariere sociale ” în abordarea conceptului de ,,persoană cu dizabilită ți”.
Prevederile cuprinse în Programul mondial și-au găsit reflectare peste zece ani în Regulile
standard privind egalizarea de șanse pentru persoanele cu handicap [392], care și-au propus
ca scop asigurarea egalită ții în drepturi a persoanelor cu dizabilită ți în t oate domeniile vi eții
sociale. Regulile sî nt structurate în patru păr ți, prima dintre care este consacrat ă prevenirii
dizabilită ții și reabilitării persoanelor cu dizabilită ți. Al doilea compartiment atinge aspecte
privind asigurarea existen ței persoanelor cu dizabilită ți. Al treilea compartiment include o serie
de obliga ții formulate statelor păr ți în vederea transpunerii în via ță a recomandărilor cuprin se în
Regulile standard . Cel de -al patrulea compartiment este consacrat mecanismului de monitorizare
și control a l realizării prevederilor Regulilor standard .
Este important de remarcat că Regulile standard nu doar că condamnă discriminarea
persoanelor cu dizabilită ți, dar și formulează o serie de obliga ții pozitive pentru st atele semnatare
menite să prevină acest fenomen și să-l elimine. Pentru exe mplificare, statele semnatare sî nt
obligate să atragă organiza țiile persoanelor cu dizabilită ți în cadrul procesului legislativ în cazul
adoptării de acte normative care poat e influien ța sau afecta existen ța persoa nelor cu dizabilită ți.
Pe lîngă faptul că se impune neceitatea includerii drepturilor persoanelor cu dizabilită ți în cadrul
normativ general , Regulile obligă statele să adopt e norme speciale de protec ție a acestei
categorii.
Reglementările existe nte și exp erien ța pozitivă înregistrată la nivelul comunită ții
interna ționale a determinat Adunarea Generală a ONU să adopte prin Rezolu ția 61/106 din 13
decembrie 2006 Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități [313], care este cel
mai important instr ument de specialitate în domeniul protec ției și promovării drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți la nivel interna țional. Republica Moldova a ratificat acest
instrument prin Legea nr. 166 -XVIII din 09.07.2010 [136] .

33
CDPD [313] își propune ca scop de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și în
condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate
persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă (art.1). În
vederea realizării acestui obiectiv prin prevederile art. 4 se instituie o serie de obliga ții pentru
statele păr ți care vizează atît reformarea cadrului normativ discriminatoriu, adoptarea de norme
nediscriminatorii , cît și adoptarea de măsuri pozi tive în raport cu persoanele cu dizabilită ți pentru
a le permite acestora accesul deplin la mediul social.
Este important de men ționat că CDPD a reprezentat schimbarea oficială în abordarea
conceptului de p ersoană cu dizabilită ți pe care î l descrie ca incl uzînd acele persoane care au
deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune
cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în
condiții de egalitate cu ceilal ți.
Este de apreciat ini țiativa autorilor textului CDPD care nu au oferit o defini ție rigidă ,
preferînd o interpretare care să poată fi u șor racord ată la realită țile na ționale a le statelor păr ți,
insistînd doar pe cele trei aspecte pe care le implică conce ptul social de abordare a persoanelor
cu dizabilită ți: prezen ța deficien țelor care în intera țiune cu diverse bariere pot îngrădi
participarea persoanelor cu dizabilită ți la via ța socială.
Pentru a asigura un nivel de protec ție eficient persoanelor cu dizab ilități împotriva
discriminării, CDPD garatează persoanelor cu dizabilită ți o serie de 21 de drepturi , dintre care o
parte sunt drepturi fundamentale care se regăsesc și în textul altor documente interna ționale
proprii tutuor persoanelor fără deosebire , iar o parte sî nt drepturi specifice persoan elor cu
dizabilită ți, obligînd s tatele păr ți să adopte toate măsurile necesare imple mentării acestor
drepturi .
Norme le de protec ție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării se
regăsesc și într-o serie de acte normative interna ționale generale sau care se referă l a anumite
categorii de persoane, după cum urmează:
Conven ția international ă pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
(1965) [55] condamnă discriminarea pe criteriu d e rasă, culoare, ascendență, origine națională
sau etnică (art. 1). Importan ța acestui act pentru tematica abordată rezidă în faptul că oferă
caracteristica conceptului de discriminare.
Conven ția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor
(1979) [56] recunoa ște că în unele domenii de activi tate, femeile cu dizabilită ți sînt supuse unei
duble discriminări, de gen și pe t emei de dizabilitate și obligă s tatelele păr ți să promoveze o
politică aptă să elimine discriminarea față de feme i în toate domeniile vi eții sociale.

34
Conven ția împotriva torturii și altor pedepse și tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante (1984) [57] recunoa ște drepturi egale și inalienabile tuturor membrilor familiei
umane , condamnînd expres tortura și pedepse le cu cruzime, inumane și degradante. De protec ția
acestui act juridic se pot prevala inclusiv persoanele cu dizabilită ți intelectuale internate în
institu țiile de profil care de multe ori sî nt subiec ți ai tratamentelor cu cruzime, inumane și
degradante co mise asupra lor de reprezentan ții institu țiilor respective.
Conven ția cu privire la drepturile copilului (1989) [58] prin prevederile art.2 interzice
discriminarea copiilor inclusive pe criteriu de dizabilitate pe care o identifică prin folosirea
sintagmei ,,incapacitate fizică ’’. Totodată prevederile art. 23 obliga ția Stalele păr ți să asigure
copiilor cu diza bilită ți o via ță plină și decen ță care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze
autonomia și să le faciliteze participarea lor activă la via ța col ectivită ții.
Mai există două acte interna ționale de specialitate ce asigură protec ția drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți în două domenii vitale de activitate, muncă și educa ție.
Protec ția juridică a primului domeniu este asigurată de Conven ția privind discriminarea
în domeniul ocupării for ței de muncă și exercitării profesiei (1958) [59], care condamnă
discriminare a în domeniul muncii (art.1), fără însă a indica persoanele cu dizabilită ți în categoria
criteriilor portejate , iar prin prevederile art.5 s e oferă posibilitatea statelor de a institui măsuri
pozitive de protec ție la locul de muncă a persoanelor cu dizabil ități. Ulterior prin adoptarea
Conven ției 159 și Recomandarea privind reabilitarea voca țională și angajarea p ersoanelor
cu dizabilită ți (196 8) [364], s-a instituit obliga ția pentru s tatele păr ți de a angaja persoanele cu
dizabilită ți conform condi țiilor generale și doar ca excep ție admite a ngajarea acestora în institu ții
protejate, în cazurile în care nu poate fi realizat primul obiectiv.
În domeniul educa ției protec ția persoanelor cu dizabilită ți este asigurată de prevederile
Conven ției UNESCO împotriva discriminării în educa ție (1960) [60] care la fel prin
prevederile art.1 condamnă , de asemenea discriminare a în domeniul educa ției fără însă a indica
în lista criteriilor protejate și dizabilitatea , în pofida acestei circumstan țe, considerăm că protec ția
oferită de aceste norme se va extinde și asupra acestei categorii.
La nivel european cadrul normativ de protec ție și promovare a drepturilor pe rsoanelor cu
dizabilită ți este co nstituit din următoarele acte normative:
Conven ția Europeană pentru Apărarea D repturilo r Omului și a Libertă ților
Fundamentale (1950) [61] este una dintre primele și cele mai importante reglementări la acest
nivel care cons acră și garantează o serie de drepturi și libertă ți fundamentale promovate la nivel
interna țional , cum ar fi dreptul la via ță (art. 2); interzicerea torturii (art. 3); interzicerea sclaviei
și a muncii for țate ( art. 4); dreptul la libertate și la siguran ță (art. 5); dreptul la un proces
echitabil ( art. 6); dreptul la respectarea vie ții private și a familiei (art. 8) etc. Dar ce este poate

35
cel mai important acest instrument prin pre vederile art. 14 instituie cea mai eficientă garan ție
anti-discriminare a mom entului, garan ție de care se pot prevala și persoanele c u dizabilită ți chiar
dacă acestea nu sînt indicate în mod expres în lista criteriilor protejate.
Carta socială europeană (1961) [349] a fost unul dintre pu ținele acte normativ e europene
care a consacr at în prevederile sale persoanele cu dizabilită ți. Me nțiuni cu privire la această
categorie vom regăsi în dispozi țiile normelor de la art. 9, 10, 15 . Totu și acest act juridic a fost
elaborat avînd ca bază conceptul social de abordare a acestei categorii , deoarece reglemetează
doar aspecte ce țin de protec ția socială și asisten ța socială. Nivelul protec ției acordat prin acest
act a fost lărgit și completat prin adoptarea Cartei sociale europene revizuită (1996) [27] care a
instituit o obliga ție generală pent ru to ți subiec ții de drept public și privat indiferent de forma de
proprietate de a promova, respecta și garanta drepturile persoanelor cu dizabilită ți în
conformitate cu textul său.
Persoanele cu dizabilită ți intelectuale internate pentru tratament for țat beneficiază de
garan țiile Conven ției europeane pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (1987) [63] care de fapt instituie un mecanism de
protec ție împotriva torturii și altor tratamente inumane sau degradante în vederea asigurării
respectări prevederilor art. 3 din CEaDO .
Drepturile persoanelor cu dizabilită ți au primit consacrare și în actul fundamental al
Uniunii Europene, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000) [29] care pe
lîngă faptul că a reunit un spectru larg de drepturi sociale, culturale, civile și politice, prin
prevederile art. 21 le garantează fără discriminare și persoanelor cu dizabilită ți stabilind totodată
că ,,Uniunea recunoa ște și respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri
care să le asigure autonomia, integrarea socială și profesională, precum și participarea la via ța
comunită ții’’(art.26 ).
La nivelul Consiliului Europei au fost elaborate și adoptate mai multe acte și norme
speciale de protec ție și prom ovare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și de luptă cu
fenomenul discriminării, după cum urmează:
În vederea realizării aceluia și obiectiv Comitetul de Mini ștri al țărilor membre ale
Consiliului Europei a aprobat Recomandarea nr. R (92) referitoare la o politică coerentă
pentru persoanele handicapate [318], prin care se proclamă ideea readaptării persoanelor cu
dizabilită ți prin integrarea economică și socială a acestora. Mai mult ca atît propune ca această
responsabilitate să fie pusă în seama c olectivelor în care trăiesc și activează aceste persoane.
Chiar dacă documentul promovează activ idee a de autonomie a persoanelor cu dizabilit ăți
acest a recunoa ște presta țiile sociale ca mijloc ,,… de stimulare și facilitare a autonomiei …”.

36
Prin Rezolu ția nr. 2003/C175/01 [319], Consiliul Europei atrage aten ția asupra situa ției
precare a persoanelor cu dizabilită ți și la necesitatea statelor membre de a -și conjuga eforturile în
combaterea discriminării persoanelor cu dizabilită ți la încadrarea acestora în c împul munci.
În acee ași ordine de idei , la 05 mai 2003 Consiliu l Europei, adoptă Rezolu ția
nr.2003/C134/04 [320], prin care aten ționează asupra faptului că persoanele cu dizabilită ți sînt
discriminate în domeniul educa ției și accentuează necesitatea pregă tirii cadrelor specializate și
folosirea tehnologiilor de ultimă genera ție în instruirea acestei categorii de persoane , iar prin
rezolu ția Consiliului Europei nr.2003/C39/03 [321], se promovează ide ea de incluziune a
persoanelor cu dizabilită ți în via ța socială prin educa ție, instruire și cunoa ștere.
În acela și an Adunarea Generală a Parlamentului Consiliului Europei a intervenit cu
Recomandarea nr.1592 [382], prin care reaminte ște că 15% din popula ția Europei o constituie
invalizii cu diferite grade d e inv aliditate care sînt permanent supu și actelor de discriminare.
Adunarea Generală men ționează că recunoa șterea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți nu este
eficientă și necesită ca să fie elaborate strategii concrete de punere în aplicare a acestor dreptu ri.
Nici copii i cu dizabilită ți nu au fost ignora ți, astfel încît drepturile acestora au constituit
subiectul a două recomandări formulate de către Comitetul de Mini ștri, prima dintre care se
referă la dezinstitu ționalizarea și incluziunea în comunitate a copiilor cu dizabilită ți [383], iar cea
de a doua prive ște accesul la educa ție și incluziunea socială a copiilor și tinerilor cu autism
spectral distorsionat [384].
Prin Recomandarea nr. 8 [385], Comitetul de Mini ștri al Consiliului Europei a îndemnat
guve rnele să aplice strategia design -ului universal care presupune realizarea compozi ției diferitor
medii, produse, comunicare, tehnologie u șor de folosit pentru diverse păturii de persoane printre
care și persoanele cu dizabilită ți.
La acest nivel există mai multe reglementări în domeniul analizat pe care nu le vom
reflecta în acest capitol pentru a nu depă și limitele de abordare admise dar asupra unora vom
insista în continuare pe parcursul cercetării subiectului de cercetare.
Pentru a în șelege în ce măsură a cest domeniu este reglementat la nivel na țional, vom
supune analizei actele normative ce sînt în vigoare la această etapă și care, într -o măsură sau alta,
protejează persoanele cu dizabilită ți împotriva discriminării [205, p. 28].
Constitu ția RM [64] la art. 1 C RM stabile ște, ,,Republica Moldova este un stat de
drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a
personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sînt
garantate’’ , iar art. 16 al in. (2) al C RM consacră principiul egalită ți ,,Toți cetățenii Republicii
Moldova sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială’’ .

37
Faptul că dizabilitatea nu este expres indicat ă în lista criteriilor protejate , iar aceasta este
formulată de o manieră excaustivă fără posibilită ți de interpretare , nu înseamnă ca Legea
fundamentală nu garantează egalitatea și pentru această categorie de persoane.
Persoanele cu dizabilită ți au primit consacr are expresă printr -o singură prevedere din C
RM care la alin. (1) art. 51 C RM stabile ște că ,,Persoanele handicapate beneficiază de o
protecție specială din partea între gii societăți. Statul asigură pentru ele condiții normale de
tratament, de readaptare, de învățămînt, de ins truire și de integrare socială” .
Considerăm prevederile sus menționate ca fiind învechite și discriminatorii în raport cu
persoanele cu dizabilită ți atît prin utilizarea terminologiei neconforme , cît mai cu seamă prin
tratarea acestei categorii de persoane exclusiv ca subiec ți ai serviciilor de asisten ță și protec ție
socială.
Codul penalal RM [65] la art. 5 consacră egalitatea tuturor persoanelor în fața legii și
răspunderii penale, cu toate acestea , avînd în vedere starea de v ulnerabilitate a persoanelor cu
dizabiltă ți în fa ța fenomenului infrac țional , legiuitorul a în țeles să ofere un nivel de protec ție
suplimentar acestei categorii prin includerea dizabilită ții în lista circumstan țelor agrava nte
prevăzute la art. 77 din CP și în dispozi țiile mai multor componen țe de infrac țiuni ( art.45
alin.(2) lit.e); art.151 alin.(2) lit.b); art.152 alin.(2) lit.c/1); art.164 alin.(2) lit.c); art.166
alin.(2) lit. c); art.166/1 alin.(2) lit.a) și alin.(4) lit.a); art.217/6 alin.(2) lit.c) din CP ). În această
ultimă sit uație nu va fi nevoie de dublarea prevederilor acestor nor me cu prevederile art. 77 din
CP al RM.
Prin prevederile art. 176 din legea penală se instit uie cea mai înaltă garan ție de
nediscriminare condamnîndu -se orice deosebire, excludere, restricție sau preferință în drepturi și
în libertăți a le persoanei sau a le unui grup de persoane, orice susținere a comportamentului
discriminatoriu în sfera politică , economică, socială, culturală și în alte sfere ale vieții, bazată pe
criteriu de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă,
dizabilitate, opinie, apartenență politică sau pe orice alt criteriu.
Abordată prin prisma prevederilor art. 16 din CP, fapta prevăzută la art. 176 este o
infrac țiune u șoară, deoarece prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un
termen de pînă la 2 ani inclusiv, legiuitorul oferind și alternativa unor măsuri de pedeapsă
nepri vative de libertate sub formă de amendă de la 400 la 600 unități convenționale sau muncă
neremunerată în folosul comu nității de la 150 la 240 de ore cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcții sau de a exercita anumite activită ți pe un termen de la 2 la 5 ani în cazurile în
care persoana responsabilă a comis fapta de discriminare penală în legătură cu exercitarea unei
funcții sau prestarea unei activită ți. Totodată , avîndu -se în vedere rolul mijloacelor de informare
în masă la formare a opiniei publice , legiuitorul a stabilit ca agravantă la alin. (2) folosirea

38
acestora la prom ovarea faptelor discriminatorii , iar la alin. (3) condamnă fapta de discriminare
soldat ă cu de cesul sau suicidu l persoanei. Se are în vedere decesul care a survenit subit cauzat d e
repercursiunile morale pe care le -a avut fapta discriminatorie asupra victimei sau dacă aces tea au
determinat -o la suicid. În această situa ție făptuitorul ac ționează fa ță de consecin țele negative cu
impruden ță, în caz contrar ar comite o infrac țiune prev ăzută la art. 145 și respectiv 150 din CP
al RM .
Codul de procedură penală al RM [66] la art. 9 consacră principiul egalită ții sub
următoarele aspecte: egalitatea în fa ța legii; egalitatea în fa ța organelor de urmărire penală și
instan țelor de judecată.
Legea procesual -penală nu oferă garan ții suplimentare persoanelor cu dizabilită ți, acestea
urmînd să fie trata ți în cadrul procesului penal, în condi ții generale. Excep ție fac persoanele cu
dizabilită ți intelectuale, declarate iresponsabile, cărora CPP le as igură o serie de garan ții
procesuale, cum ar fi instituirea obligatorie a reprezentantului legal (art. 76; art.58 alin. (10);
art. 60 alin. (4)), care are atribu ții de a exercita drepturile procesuale ale participan ților la proces
declara ți iresponsabili c u excep ția drepturilor personale indisolubile (art. 78).
Conform prevederilor art. 77, reprezentanții legali ai participan ților iresponsabili pot fi
părinții, înfietorii, tutorii sau curatorii lor, cu condi ția ca interesel e acestora să nu contravină. În
cazul în care participantul la proces nu are un reprezentant legal organul de urmărire penală sau
instanța de judecată numește din oficiu ca reprezentant legal autoritatea tutelară.
Pentru a nu prejudicia în drepturi bănuitul, învinuitul , inculpatul declarat iresponsabil
legiuitorul prin prevederile art. 69 alin. (1) pct. 11 a instituit o garan ție care impune necesitatea
asisten ței obligatorii din partea unui apărător ales sau desemnat din oficiu.
Prezen ța stării de iresponsabilitate nu exclude procesul penal și urmărirea penală (art.489
alin.(1) ), dar serve ște ca temei de aplicare a măsurilor de constrî ngere cu caracter medical
cuprinse în art. 99 din CP al RM. La examinarea cauzelor penale privind aplicarea măsurileor
de constrîngere cu caracter medical, ins tanța de judecată are obliga ția să stabilească dacă
persoan a trimisă în instan ța de judecată a săvîrșit fapta prejudiciabilă în stare de iresponsabilitate
sau nu . Dacă consideră dovedit faptul că persoana în cauză a săvîrșit o faptă prejudiciabilă,
prevăzu tă de legea penală, în stare de iresponsabilitate sau că această persoană, după ce a săvîrșit
infracțiunea, s -a îmbolnăvit de o boală psihică cronică, care o face să nu -și dea seama de
acțiunile sale sau să nu le poată dirija, instanța de judecată adoptă, conform art. 23 din CP al
RM, fie o sentință de absolvire a acestei persoane de pedeapsă sau, după caz, de răspundere
penală, fie de liberare de pedeapsă și de aplicare față de ea a unor măsuri de constrîngere cu
caracter medical, indicînd care anume din e le trebuie aplicată, sau o sentință de încetare a
procesului și de neaplicare a unor astfel de măsuri în cazurile cînd, prin caracterul faptei săvîrșite

39
și starea sănătății sale, persoana nu prezintă pericol pentru societate și nu are nevoie de tratament
forțat. În cazul în care stabile ște că starea de iresponsabilitate a persoanei nu a fost dovedită sau
că boala persoanei care a săvîrșit infracțiunea nu împiedică pedepsirea ei, instanța, prin sentință,
clasează procedura privind aplicarea măsurilor de cons trîngere cu caracter medical, restituind
cauza procurorului pentru urmărirea penală în procedură general ă (art. 499).
De remarcat că în unel e situa ții garan țiile procesual -penale se pot răsfrînge și în afara
limitelor procesului penal. Astfel, art. 189 obligă organul de urmărire penală ca în cazul re ținerii
sau arestării unei persoane care are sub ocrotire o persoană iresponsabilă sau o persoană care, din
cauza vîrstei, bolii sau din alte cauze, are nevoie de ajutor să informeze autoritățile competente
pentru a lua față de aceste persoane măsuri de ocrotire , iar aceste dispozi ții sînt executorii pentru
autoritatea tutelară, precum și pentru conducătorii instituțiilor medicale sau sociale de stat.
Totu și CPP al RM conține și unele prevederi discriminatorii î n raport cu persoanele cu
dizabilită ți, stabilind la art. 90 alin. (3) că nu pot fi citați și ascultați ca martori persoanele care,
din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sînt în stare să înțeleagă just împrejurările care au
importanță pentru cauză și să facă referitor la ele declarații exacte și juste.
Codul civil al RM [67], de asemenea , conține unele prevederi contradictorii în raport cu
persoanele cu dizabilită ți intelectuale. Astfel, în pofida faptului că art. 23 recunoa ște capacitatea
civilă în măsură egală tuturor persoanelor fără discriminare, această prevedere este compromis ă
de art. 24 care permite ca persoanele care suferă de tulburări psihice ( boli mintale sau deficiențe
mintale ) să fie declarate incapabile în temeiu l unei hotărîri a instan ței de judecată.
Acee ași situa ție se regăse ște și în Codul de procedură civilă al RM [68], care de și prin
prevederile art. 5, art. 22 garantează tuturor persoanelor accesul la procesul civil de pe pozi ții de
egalitate și deci și persoanelor cu dizabilită ți, limitează persoanele cu dizabilită ți în dreptul de a
sesiza în mod autonom prin intermediul unei ac țiuni instan ța de drept comun (art. 170 alin . (1)
lit. c) și 267 alin . (1) lit. b) CPC și de art. 308 alin. 2 CPC ). Mai mult ca atît art. 133 (a) CPC
instituie o interdic ție discriminatorie similară celei consacrate de prevederile art. 90 alin. 3 (1)
CPP și art. 133 (a) CPC , privind audierea în calitate de martori a persoanelor cu dizabilită ți
fizice sau mentale. Analizînd con ținutul acestor prevederi , putem concluziona că imposibilitatea
audierii în calitate de martor a persoanei cu dizabilită ți va fi aprecieată în fiecare caz concret de
organul de urmărire penală sau , după caz , de instan ța de judecată în temeiul aprecierii subiective
dacă respectiva persoan ă din cauz a defectelor fizice sau psihice nu este în stare să înțeleagă just
împrejurările care au importanță pentru cauză și să facă referitor la ele declarații exacte și juste.
Unica garan ție reală oferită persoanelor cu dizabilită ți se regăse ște la pre vederile art. 219
din CPC al RM care reglementează procedura de audiere a persoanelor cu deficien țe de auz și
vorbire în instan ța de judecată prin intermediul interpretului .

40
Codul contraven țional al RM [69], pe lîngă faptul că extinde răspunderea
contraven țională asupra tuturor subiec ților de drept fără deosebire ( art. 6 ), oferă un spectru de
garan ții importante persoanelor cu dizabilită ți prin instituirea mai multor componen țe normative
de combatere a discriminării în diverse domenii de activitate.
Astfel , în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2), pedeapsa complementară privarea
de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dizabilități care folosește
vehiculul ca unic mijloc de deplasare, cu excepția cazurilor cînd l -a condus atribuindu -i cu bună
știință un număr de înmatriculare fals ori l -a condus în stare de ebrietate produsă de alcool sau de
alte substanțe, ori s -a eschivat de la examenul medical de constatare a acestei stări, ori a părăsit
locul accidentului rutier la care a fost participant.
Valoarea legii contraven ționale în lupta cu fenomenul discriminării pe criteriu de
dizabilitate a crescut odată cu modificările operate de Legea RM nr. 306 din 26.12.2012 [137]
care a introdus trei norme ce combat discriminarea în dom eniul educa ției, accesului la bunuri și
servicii și muncă ( art. 54/2; art. 65/1; art. 71/1) și două norme ce reglementează activitatea
Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității (art. 71/2;
art.423/5 ), ca organ de co nstatare pentru faptele mai sus indicate .
Astfel, l egea contraven țională garantează egalitatea în drepturi a persoanelor cu
dizabilită ți privind accesul la educa ție, bunuri și servicii publice și muncă prin instituirea
răspunderii contraven ționale pentru f apte de discriminare pe care legiuitorul le -a indicat expres
în partea descriptivă a normelor respective.
Conform art. 54/2, va constitui încălcarea egalită ții în domeniul muncii în raport cu o
persoană cu dizabili tăți orice deosebire, excludere, restricți e sau preferință, bazată pe criteriu de
dizabilitate, care are ca efect limitarea sau subminarea egalității de șanse sau de tratament la
angajare sau la concediere, în activitatea nemijlocită și în formarea profesională, săvîrșită prin: a)
plasarea de anun țuri de angajare cu indicarea condițiilor și criteriilor care exclud sau favorizează
anumite persoane; b) refuzul neîntemeiat de angajare a persoanei; c) refuzul neîntemeiat de
admitere a unor persoane la cursurile de calificare profesională; d) remunerare a diferențiată
pentru același tip și/sau volum de muncă; e) distribuirea diferențiată și neîntemeiată a sarcinilor
de lucru, fapt ce rezultă din acordarea unui statut mai puțin favorabil unor persoane .
Înțelegînd faptul că antreprenorii nu sunt dispu și să angajeze persoane cu dizabilită ți în
pofida obliga țiilor formulate prin prevederile Legii RM privind incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilități [138] și Codul Muncii [70] și vor încerca ca prin exercitarea de
presiuni asupra persoanei s -o determine să renun țe la servic iu, legiuitorul condamnă prin
prevederile alin. (2) al acel eiași norme hăr țuirea pe care o caracterizează ca orice ma nifestare,

41
comportam ent din partea angajatorului, bazat pe criteriu de dizabilitate, care duce la crearea unui
cadru in timidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator la locul de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 65/1, discriminarea persoanelor cu dizabilită ți în
domeniu l învățămîntului implică o rice deosebire, excludere, restricție sau preferință, bazată pe
criteriu de dizabilitate, opinie, apartenență politică sau pe orice alt criteriu, manifestată: a) la
oferirea accesului la instituțiile de învățămînt de orice tip și nivel; b) prin stabilirea de principii
de admitere la studii, bazate pe anumite restricții, cu încălcarea prevederilor legislației în
vigoare; c) în procesul educațional, inclusiv la evaluarea cunoștințelor acumulate; d) în
activitatea științifico -didactică.
Conform art. 71/1, discriminarea persoanelor cu dizabilită ți privind accesul la bunuri și
servicii publice presupune orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, bazată pe criteriu
de dizabilitate, manifestată în domeniul accesului persoanelor la serviciile oferite de autoritățile
publice, la cele de asistență medicală și la alte ser vicii de sănătate, la serviciile de protecție
socială, bancare și financiare, de transport, culturale și de agrement, de vînzare sau de închiriere
de bunuri mobile sau imobile, precum și la alte servicii și bunuri disponibile publicului, dacă
fapta nu cons tituie infracțiune.
Este de apreciat ini țiativa legiuitorului de a introduce acest nivel de protec ție împotriva
discriminării în cele mai importante domenii de activitate social ă și faptul că a prevăzut
răspunderea contraven țională pecuniară pentru comite rea faptelor de discriminare atît pentru
persoanele fizice , cît și pentru persoanele juridice dar mai ales pentru persoanele cu func ție de
răspundere. Cu toate aceste a, ne exprimăm gîndul critic fa ță de modul în care l egiutorul a în țeles
să expună aceste n orme prin indicarea situa țiilor pe care le consider ă discriminatorii. Ori
formularea unor liste excaustive întodeauna poate genera problem e de interpretare , mai cu seamă
în condi țiile în care o situa ție cotidiană poate să nu se regăsească în acea listă. Co nsiderăm că în
cazul dat o formulă generală care să facă trimitere la normele în vigoare era mult mai indicată.
Prin prevederile art. 423/5 , Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și
asigurarea egalității i-au fost atribuite competen țe de agent constatator în cazul componen țelor
contraven ționale sus-menționate (art. 54/2, 65/1 și 71/1 ), iar pentru a -i asigura eficien ța în
activitate prin prevederile art. 71/2 s-a instituit răspunderea contraven țională pentru
împiedicarea activită ții acest ui organ.
De remarcat că clauze de asigurare a egalită ții în drepturi a persoanelor cu dizabilită ți și
de combatere a discriminării inclusiv pe criteriu de dizabilitate se regăsesc în majoritatea actelor
normative ce acoper ă toate domeniile de activitate:
Legea RM privind organizarea judecătorească [139] la art. 8 consacră principiul
egalită ții în fa ța legii și a autorită ților judecătore ști.

42
Legea RM privind statutul ofi țerului de urmărire penală [140] la art.3 al in.(5),
consacră egalitatea în cadrul urmări rii penale.
Legea RM privind partidele politice [141] prin prevederile art. 3 introduce restric ții de
creare și func ționare a partidelor politice pe temeiuri discriminatorii.
Legea RM cu privire la asocia ții ob ștești [142] prevede că participarea persoanei la
activitatea asociației obștești nu poate servi drept temei pentru limitarea drepturilor acestuia
(art.3 pct.3 ).
Legea RM privind întrunirile [143] prin prevederile art. 4 garantează dreptul la
întrunire tuturor persoanelor fără deosebire.
Legea RM cu p rivire la func ția publică și statutul func ționarului public [144]
stabile ște că concursul pentru ocuparea funcției publice vacante sau temporar vacante are la bază
principiile competiției deschise, transparenței, competenței și meritelor profesionale, prec um și
principiul egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean (art. 29) .
Codul muncii al RM [70] prin prevederile art. 8, instituie o garan ție de nedescriminare a
persoanelor cu dizabilită ți. Acelea și garan ții se regăsesc și în prevede rile Legii RM privind
ocuparea forței de muncă și protecția social ă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă [145] , Legii salarizării [146] .
Codul familiei al RM [71] stabile ște egalitate a în drepturi a persoanelor căsătorite iar
Legea RM cu priv ire la egalitatea de șanse între femei și bărba ți [147] , condamnă
discriminare a pe criteriu de gen în toate domeniile vie ții sociale.
În ce prive ște instrumentele de specialitate de protec ție a persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării, consideră m că această categorie include două instrumente: Legea
privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți și Legea RM cu privire la
asigurarea egalită ții.
Legea RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți [138] a
reprezentat reac ția RM la toate acele instrumente interna ționale de protec ție a persoanelor cu
dizabilită ți în mod special la adoptarea CDPD.
Trebuie să recunoa ștem că esen ța acestui act normativ este revolu ționară prin faptul că
propune schimbarea de paradigmă în abordarea persoanelor cu dizabilită ți de la cea medicală la
cea socială dar și prin faptul că a renun țat la no țiuni discriminatorii folosite anterior ca
invaliditate , handicap etc.
Importan ța acestui act normativ este generată de scopul care a stat la originea elab orării și
anume acela de a oferi o reglementare deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți în vederea
incluziunii sociale a acestora, garantării posibilității participării lor la toate domeniile vieții fără

43
discriminare, la un nivel identic cu ceila lți membri ai societății, avînd ca bază respectarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (art.1 ).
Pentru a spori eficien ța și nu a oferi oportunită ți de interpretare contradictorie legiuitorul
a oferit o serie de defini ții la cele mai import ante no țiuni din domeniu: persoană cu dizabilități ;
dizabilitate ; incluziune socială ; adaptare rezonabilă ; standard adecvat de viață; accesibilitate
etc.
Persoana cu dizabilități este definită ca persoana cu deficiențe fizice, mintale,
intelectuale sau sen zoriale, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere/obstacole, pot
îngrădi participarea ei deplină și eficientă la viața societății în condiții de egalitate cu celelalte
persoane , iar dizabilitate a este definită ca afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de
participare, care denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă de
sănătate) și factorii contextuali în care se regăsește (factorii de mediu și cei personali).
Considerăm extrem de progresivă inițiativa autorilor care au indicat ca principiu
fundamental nu doar ,, egalitatea ”, ci și ,,nedescriminarea ” (art.8 ), fapt ce confirmă ipoteza
lansată de noi în prezenta lucrare, conform căreia principiul egalită ții și cel al nedescriminării
sunt două ent ități diferite ca încărcătură și sistem de protec ție.
Conform textului prezentei legi , combaterea discriminării pe criteriu de dizabilitate se
asigură prin realizarea următoarelor obiective: a) prevenirea apariției dizabilității; b) reabilitarea
persoanelo r cu dizabilități; c) participarea activă a persoanelor cu dizabilități la viața comunității;
d) creșterea gradului de ocupare a persoanelor cu dizabilități; e) creșterea calității vieții
persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora; f) stimularea participării pe piața muncii a
persoanelor cu dizabilități; g) dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor persoanelor cu
dizabilități; h) crearea și asigurarea condițiilor adecvate de educație, instruire și pregătire
profesională a persoanelor cu di zabilități; i) evitarea sau eliminarea oricăror forme de
discriminare a persoanelor cu dizabilități.
Reișind din logica prevederilor acestui act normativ , putem deduce că protec ția și
promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și combaterea eficientă a
formelor de discriminare pe acest criteriu pot fi realizat e doar în condi țiile incluziunii sociale pe
care o define ște drept un ansamblu de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile
protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sportului, ocrotirii sănătății,
informării și comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, precum și din alte domenii
destinate integrării persoanelor cu dizabilități în societate.
Realizarea obiectivelor de incluziu ne social ă a persoanelor cu dizabilită ți se pune în
seama a patru mecanisme: Consiliul național pentru drepturile persoanelor cu dizabilități;
Autoritățile administrației publice centrale; Autoritățile administrației publice locale; societatea

44
civilă, în trei domenii de activitate: accesibilitate; educarea, instruirea și pregătirea profesională;
integrarea în cîmpul muncii.
Capitolul trei este consacrat institu țiilor și procedurii de determinare a dizabilită ții
stabilindu -se că determinarea dizabilită ții se va face de către Consiliul național pentru
determinarea dizabilității și capacității de muncă și structurile sale teritoriale în cadrul unei
analize ample în care va fi apreciată nu doar capacitatea de muncă dar și capacitatea de a se
autoîngr iji, de comu nicare, intelectuală de a participa la via ța socială etc. În funcție de rezultat
persoana urmează să fie încadrată în unul din cele trei grade de dizabilitate: dizabilitate severă,
accentuat ă sau medie.
Următoarele trei capitol e reglementează aspecte privi nd accesul persoanelor cu
dizabilită ți la bunuri și servicii publice, educa ție, învă țămînt și respectiv muncă, stabilind o serie
de garan ții menite să asigure participarea în condi ții de egalitate a persoanelor cu dizabilită ți în
aceste domenii.
Pentru a asigura accesul în domeniul muncii, educa ției și învă țămîntului prezentul act
normativ impune obligativitatea reprezentan ților puterii publice care administrează aceste
domenii, dar și pentru restul subiec ților de drept de a asigura educa ția, învă țămîntul, instruirea,
angajarea în cîmpul muncii în condi ții generale și doar ca excep ție în institu ții specializate
(art.29, art.34).
În spiritul reglementărilor interna ționale , Legea incluziunii sociale consacră capitolul șase
aspectelor ce țin de sănătate, reabi litare medicală și socială.
Prin prevederile art. 41, 42 se instituie obliga ția activă pentru to ți subiec ții de drept
public și privat mai cu seamă cei care folosesc munca salariată de a lua măsuri adecvate privind
prevenirea îmbolnăvirii popula ției, asigu rarea dreptului la asisten ță medical ă de ce a mai înaltă
calitate. Se obligă autoritățile publice centrale și locale să organizeze și să contribuie la formarea
și dezvoltarea sistemului de reabilitare medicală și socială a persoanelor cu dizabilități pentru a
le ajuta să atingă și să mențină un nivel optim de activitate fizică, intelectuală, psihică și social ă.
Capitolul șapte reglementează aspecte privind protec ția socială și asisten ța socială a
persoanelor cu dizabilită ți, stabilind că persoanele cu dizab ilități beneficiază de presta ții de
asigurări sociale și asisten ță socială , de servicii sociale și de diverse înlesniri, compensa ții și
facilită ți prevăzute de legisla ția în vigoare.
Ultimul capitol este consacrat autorită ților de specialitate responsabil e de realizarea
scopului prezentului act normativ , acela de a asigura incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilită ți, și anume autorită ților publice centrale sub conducerea organului lor de specialitate
MMPSF, autorită ților publice locale și Consiliul ui național pentru drepturile persoanelor cu

45
dizabilități, care este principal a autoritate responsabilă dar care pentru moment nu este
funcțională.
Cel de al doilea act normativ de specialitate în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabili tăți este Legea RM cu privire la asigurarea egalită ții [148] , care î și
propune ca scop prevenirea și combaterea discriminării, precum și asigurarea egalității tuturor
persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv persoanelor cu dizabilită ți în toate
domeniile de activitate.
Legea RM nr.121 din 25.05.2012 prin prevederile art. 6 interzice expres discriminare a
pe care o define ște ca orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a
persoanei sau a unui grup de pe rsoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu
bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse chiar prin prevederi .
Legiuitorul nu doar că a definit discriminarea , dar și ia pus în eviden ță toate formele de
manifestare ( discriminarea directă, indirectă, prin asociere, hăr țuire, instigare la discriminare
etc.) și la fel ca Legea RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți o
interzice în cele trei domenii de bază: accesul la muncă; accesul la se rvicii și bunuri de utilitate
publică; accesul la educa ție, norme care au fost reproduse în mare parte în con ținutul legii
contraven ționale de art.54/2, art.65/1, art.71/1 .
Prin prevederile art.5 al prezentului act normativ se instituie următoarele modalit ăți de
combatere a discriminării: a) prevenirea oricăror fapte discriminatorii prin instituirea unor măsuri
speciale, inclusiv a unor măsuri pozitive de protecție a persoanelor aflate în condiții
dezavantajoase față de alte persoane. Măsurile pozitive se v or aplica pînă la instituirea egalității
și includerea socială a persoanelor sau grupurilor de persoane aflate într -o poziție dezavantajată
față de alte persoane; b) medierea prin soluționarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în
urma săvîrșirii fapt elor discriminatorii; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu; d)
repararea prejudiciului material și moral cauzat ca urmare a actului de discriminare. Realizarea
acestor măsuri este pusă în seama unui sistem de mecansisme format din: a) Consiliul pentru
prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității ; b) autoritățile publice ; c)
instanțele judecătorești .
Avînd în vedere importan ța răspunderii juridice ca formă extremă de combatere a
discriminării , prezentul act normativ rezervă un întreg capitol acestei chestiuni (capitolul IV ),
stabilind că ,, Faptele de discriminare sînt pasibile de răspundere disciplinară, civilă,
contravențională și penală” . Tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de comiterea
unei fapte discriminatori i urmează să se facă conform normelor juridice speciale c uprinse în
legea civilă, penală, contraven țională etc.

46
Valoarea și semnifica ția acestui act juridic au fost compromise în mare parte de caracterul
abstract și general al reglementărilor propuse , el conținînd mai degrabă prevederi de blanchetă a
căror aplicabilitate este asigurată de alte legi organice de specialitate care reglementează
domeniile respective de activitate. Prin urm are, ceea ce trebuia să reprezinte un act de
specialitate în lupta cu dis criminarea de fapt prezintă un conglomerat de norme generale a căror
aplicabilitate este puternic diminuată d e lipsa u nor mecanisme eficiente de imple mentare a
acestor norme.
Cea de a treia categorie de acte normative ce asigură protec ția juridică a persoa nelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării o constituie actele normative ce reglementează domeniul
protec ției sociale și asigurării sociale: Legea RM nr.156 din 14.10.1998 [150] și Legea RM
nr.499 din 14.07.1999 [151] stabilesc garan ții sociale lunare s ub forma pensiei de invaliditate și
aloca ției sociale persoanelo r cu dizabilită ți în vîrstă apte pentru muncă, pentru incapacitatea de a
munci și de a -și asigura un minim de existen ță; Legea RM nr.121 din 03.05.2001 [152] a
prevăzut aloca ții fixe pentru pe rsoanele cu dizabilită ți car e au participat la conflictul de
menținere a integrită ții RM, la înlăturarea consecin țelor avariei de la Cernobîl, precum și rudelor
inapte de muncă a le persoanelor respective; Legea RM nr.133 din 13.06.2008 [153] instituie
plăți de asigurare socială și de asigurare pentru perioada rece a an ului pentru familiile în care sî nt
persoane încadrate în grade de dizabilitate sau se educă copii cu anumite grade de dizabilitate.
Un pas calitativ în combaterea discriminării persoanelor cu dizabilită ți l-a constituit
adoptarea Legii RM a asisten ței sociale nr. 547 din 25.12.2003 [154]. Acest act legislativ a pus
temelia sistemului asisten ței sociale ca componentă a sistemului na țional de protec ție socială.
Norme ce vizează protec ția socială a persoanelor cu dizabilită ți se regăsesc și în alte
instrumente adoptate la nivel na țional cum ar fi Legea RM nr. 81 din 28.02.2003 [155] , prin
care au fost instituite cantinele sociale pentru persoanele vulnerabile inclusiv persoanelor cu
dizabilită ți; Hotărîrea Guvernului RM nr.711 din 09.08.2010 [98]; Hotărîrea Guvernului
RM nr. 936 din 08.10.2010 [99] au instituit pentru copi ii cu dizabilită ți mintale și adul ții care au
fost declara ții incapabili și au nevoie de asisten ță permanentă serviciu l ,,Locuin ță protejată” ;
prin Hotărîrea Guvernului RM nr.314 din 23.05.2014 [100] pentru persoanele adulte cu
dizabilită ți severe care necesită condi ții speciale de îngrijire și asisten ță calificată a fost introdus
serviciul ,, Asisten ță personală” ; prin Hotărîrea Gu vernului RM nr.722 din 22.09.2014 [101] a
fost introdus serviciu l social ,, Echipă mobilă ” care oferă suport la domiciliu persoanelor cu
dizabilită ți și familiilor acestora; prin Hotărîrea Guvernului RM nr.413 din 14.06.2012 [102]
s-a creat serviciu ,, Respi ro” ce oferă asistență socială, suport, îngrijire și supraveghere 24 de ore
persoanelor cu dizabilități severe, în cadrul unor centre specializate sau altor tipuri de servicii

47
sociale, pentru ca familiile, rudele sau alte persoane care le îngrijesc să poat ă beneficia de un
repaus.
Analiza instrumentelor și reglementărilor l a cele trei nivele de ac țiune interna țional ,
european și național ne permite să concluzionăm că, în mare parte, procesul de edificare a
cadrului normativ de protec ție juridică a persoanel or cu dizabilită ți împotriva discriminării s -a
concretizat mai ales odată cu adoptarea Conven ției privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți
(2006) . Urmînd ca toate aceste prevederi progresive să fie transpuse și la nivel na țional prin
adoptarea de nor me conforme și modificarea nomelor în vigoare pentru a coresp unde tendin țelor
înregistrate la nivel mondial.

1.3. Problema de cercetare, obiectivel e și direc țiile de solu ționare
Necesitatea de a răspunde schimbărilor ce au loc la nivel interna țional privi nd drepturile
și libertă țile fundamentale ale omului dar mai ales de a asigura persoanelor cu dizabilită ți accesul
la valorile democra ției contemporane în condi ții de egalitate a determinat scopul prezentei teze ,
în elucidarea căr eia s-a pornit de la obiec tivele fixate în ,, Strategia na țională de dezvoltare a
Republicii Moldova 2012 -2020 (Moldova 2020) ” [249], ,,Strategia cercetării -inovării pînă în
2020 ” [250] și l-a constituit analiza celor mai importante instrumente și mecanisme
internaționale, europene și naționale de combatere eficient ă a fenomenului discriminării pe
criteriu de dizabilitate, oricare ar fi forma de manifestare, pentru a asigura nu doar respectarea
drepturilor și libertăților persoanelor cu dizabilități pentru a asigura integrarea eficie ntă acestora
în societate. Îndeplinirea scopului respectiv va permite solu ționarea problemei științifice
importante , care constă în elaborarea recomandărilor pentru modificarea actelor normative din
Republica Moldova, care au menirea de a asigura protecția juridică eficientă a persoanelor cu
dizabilități împotriva discriminării . Solu ționarea problemei respective va permite determinarea
întinderii și încărcăturii conceptelor de dizabilitate , persoană cu dizabilită ți, discriminare ,
discriminare pe criteriu de dizabilitate , drepturile persoanelor cu dizabilită ți, cauzelor și
condi țiilor care conduc la discriminarea persoanei pe criter iu de dizabilitate, instrumentele ,
mecanismele și procedurile protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discrim inării . Originalitatea abordării rezidă în faptul că prin această cercetare se propune
doctrinei na ționale o viziune originală asupra condi ției persoanelor cu dizabilită ți. Se
promovează o schimbare de concept în abordarea acestei categorii în care accente le să fi
repozi ționate de pe dizabilitatea de care suferă persoana pe drepturile și libertă țile specifice
acestei categorii , iar pentru a refle cta această schimbare calitativă se propune înlocuirea
termenului persoană cu dizabilită ți cu persoană cu necesit ăți specifice .

48
Pentru solu ționarea obiectivă a problemei științifice ridicate prezenta lucrare a fost
structurată conform următoarelor direc ții de cercetare:
1) elucidarea conceptelor de bază ale prezentei lucrări: dizabilitate; persoană cu
dizabilită ți, discriminare; discriminare pe criteriu de dizabilitate; drepturile persoanelor cu
dizabilită ți; (capitolul 2);
2) sistematizarea și analiza celor mai importante mecanisme interna ționale și europene de
protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotr iva discriminării (c apitolul 3);
3) sistematizarea și analiza celor mai importante mecanisme na ționale de protec ție
juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării ( capitolul 4).
Pentru realizarea scopului propus au fost stabilite următoarel e obiective :
a) elucidarea conceptelor de dizabilitate, persoan ă cu dizabilită ți, discriminare,
discriminare pe criteriu de dizabilitate; dreptur ile persoanelor cu dizabilită ți:
 analiza evolu ției și fundamentării conceptului de dizabilitate și a celui de persoană cu
dizabilită ți;
 elucidarea încărcă turii de în țelesuri a conceptului de dizabilitate și a celui de persoană cu
dizabilită ți cu formularea propunerilor de ra ționalizare , inclusiv privind reformularea
conceptului;
 elucidarea conceptului de discrimina re și a celui de discriminare pe criteriu de
dizabilitate din pu nctul de vedere al con ținutului și al cauzelor și condi țiilor care le generează;
 elucidarea conceptului de drepturi ale persoanelor cu dizabilită ți ca parte a drepturilor și
libertă ților funda mentale ale omului și specificul realizări lor în domeni de activitate ca munca,
educa ția și acesul la bunuri și servicii publice;
 din punct ul de vedere a l formelor de manifestare, întinderii fenomenului și condi țiilor și
cauzelor care îl generează;
 dezvăl uirea con ținutului categoriei drepturi ale persoanelor cu dizabilită ți în raport cu
categoria drepturile și libertă țile fundamentale ale omului ;
 identificarea, sistematizarea și analiza celor mai importante instrumente interna ționale,
europene și naționale de garantare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și de combatere a
fenomenului discriminării pe acest criteriu.
b) sistematizarea și analiza celor mai importante mecanisme interna ționale și
europene de protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării:
 identificarea și sistematizarea pe categorii a celor mai importante mecanisme create sub
egida ONU cu atribu ții în domeniul protec ției și promovării persoanelor cu dizabilită ți;

49
 elucidarea specificului rolului pe care îl au mecan ismele conven ționale în protec ția
juridică a persoanelor cu dizabilită ți, în mod special Comitetul pentru drepturile persoanelor cu
dizabilită ți;
 elucidarea aspectelor privind competen țele mecanismelor interna ționale în domeniul
protec ției juridice a perso anelor cu dizabil ități, modul de angajare a juris dicției acestora în caz de
violare a drepturilor și libertă ților fundamentale a le persoanelor cu dizabilită ți dar și aspecte
privind cooperarea acestor mecanisme în realizarea obiectivelor pentru care au fos t create;
 idendificarea și analiza activită ții celor mai importante mecanisme europene de protec ție
juridică împotriva discriminării;
 elucidarea rolului pe care î l are CEDO în garantarea drepturilor și libertă ților consacrate
în textul CEaDO prin prisma pr evederilor art.14.
c) sistematizarea și analiza celor mai importante mecanisme na ționale de protec ție
juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării:
 identificarea, sistematizarea și analiza de detaliu a celor mai importante mecanisme
naționale cu atribu ții în domeniul protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării, în funcție de domeniul și nivelul la care ac ționiază, competen țele care le revin
conform legisla ției în vigoare și caracterul hotărîrilor adoptate;
 identificarea și reflecatarea rolului institu țiilor de specialitate din domeniu protec ției
juridice a persoanelor cu dizabilită ți, în special a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea
discriminării și asigurarea egalității și a Avocatului Poporului (Ombud smanul);
 formularea propunerilor de ra ționalizare a activită ții mecanismelor na ționale de protec ție
juridică a persoanelor cu dizab ilități împotriva discriminării.
La finalul cercetării, raportat la obiectivele propuse , au fost obținute următoarele rezulta te:
 s-au identificat, sistematizat și analizat etapele de fundamentare și încărcătura
conceptuală a no țiunilor de dizabilitate , persoană cu dizabilită ți în contextul evolu ției drepturilor
și libertă ților fundamentale ale omului;
 s-a analizat și s-a elucida t conceptul de discriminare prin prisma criteriului dizabilită ți
din punct ul de vedere a l formelor de manifestare, întinderii fenomenului și condi țiilor și cauzelor
care î l generează;
 s-a reflectat specificul garantării și asigurării celor mai importante d repturi și libertă ți
fundamentale pentru persoanele cu dizabilită ți, specificul acomodării acestor drepturi la
deficien țele pe care le implică dizabilitatea de care suferă persoana în fiecare caz concret;
 au fost identificate, sistematizate și analizate ce le mai importante instrumente
interna ționale, europene și naționale de protec ție și promovare a persoanelor cu dizabilită ți prin

50
prisma rolului, competen ței, nivelului garan ției acordate la protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării, precum și modul în care poate fi angajat
nivelul de protec ție oferit de acestea mai ales în caz de concuren ță a două sau mai multe
instrumente sau mecansime na ționale sau interna ționale;
 s-au formulate recomandări de ra ționalizare atît a cadrului normativ existen t, cît și a
practicii judiciare în lupta cu fenomenul discriminării pe criteriu de dizabilitate, recomandări
care vor permite oferirea unui grad de protec ție juridică superior persoanelor cu dizabilită ți și
eliminarea eficie ntă a discrimină rii pe criteriu de dizabilitate.

1.4. Concluzii la capitolul 1
1. Edificarea unui regim constitu țional modern, a unei democra ții autentice și în final a
unui stat de drept este posibilă doar în condi țiile asigurării drepturilor și libertă ților fundamentale
pentru to ți subiec ții de drept fără deosebire.
2. Din păcate persoanele cu dizabilită ți se pot prevala nu întot deauna de valorile
democratice mai cu seamă în limitele teritoriale ale RM . Anume din acest considerent abordarea
subiectului p rotec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării este actual ă și
deopotrivă importantă pentru teoria dreptului.
3. Cercetarea fondului doctrinar ne îndreptă țește a concluziona că la acea stă etapă de
dezvoltare în RM sî nt pu țini acei cercetători care și-au manifestat interesul pentru a reflecta
tematica protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării. Majoritatea
studiilor sî nt tangente subiectului de cercetare și tratează în mod special momente ce țin de
drepturile omului, egalitatea și non -discriminarea , instrumentele și mecanisme le de protec ție a
drepturilor omului și doar pu ține dintre acestea tratează aspect e cu privire la promovarea și
garantarea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, precum și cel al mecanismelor de protec ție a
drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți împotriva formelor de discriminare.
4. A ceastă situa ție este condi ționată atît de caracterul interdisc iplinar al tema ticei de
abordare , cît și de faptul că în contextul ac tual de dezvoltare subiectul persoanelor cu dizabilită ți
nu se regăse ște în lista priorită ților mediului academic, ori tratarea unei astfel de tematici
implică , pe lîngă o atitudine morală deosebită , și necesitatea de a promova în practică drepturile
și interesele acestei categorii, obiectiv greu de realizat în actualul context social -economic.
5. Din analiza carului normativ interna țional de protec ție juridică a persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării poate fi dedus modul în care a evoluat atit udinea fa ță de
această categorie . Dacă prevederile normative anterioare reglementau mai degrabă aspecte ce țin
de acordarea asisten ței medicale, asisten ței și protec ției sociale persoanelor cu dizabilită ți
abordînd dizabilitatea ca o problemă stric tă a ind ividului care trebuie să întreprindă eforturi

51
pentru a se adapta la condi țiile de mediu , atunci, odată cu adoptarea în 1982 a Programului
Mondial de Ac țiune privind Persoanele cu Handicap , situa ția s-a schimbat radical , deoarece
pentru prima dată la nivel normativ s -a promovat conceptul de barier ă socială punîndu -se pe
seama societă ții obliga ția pozitivă de a le înlătura di n calea persoanelor cu dizabilită ți. Acest
concep t a fost dezvoltat zece ani mai tîrziu în textul Regulilor standard privind egalizarea de
șanse pentru persoanele cu handicap (1993) care s -au edificat în jurul idei i ,,asigurării de
șanse egale pentru persoanele cu dizabilită ți” ca în final să se concretizeze în textul Conven ției
privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți (2006) și astf el să devină poziția unificată a
comunită ții interna ționale fa ță de această categorie socială.
6. La nivel interna țional există o multitudine de acte normative atît generale cît și speciale
cu diferită for ță juridică ce consacră și promovează drepturile și libertă țile persoanelor cu
dizabilită ți și le protejează împotriva discriminării, fapt ce denotă interesul comunită ții
interna ționale pentru problematica acestei categorii sociale.
7. Tendi țele înregistrate la nivel interna țional au fost treptat preluat e și au primit
consacrare și la nivelul legisla ției na ționale. Astfel, după ce RM a ratific at Conven ția ONU
privi nd drepturile persoanelor cu di zabilită ți, prin Legea nr.166 -XVIII din 09.07.2010, a purces
la adaptarea cadrului normativ na țional la noile ten dințe interna ționale un prim pas în această
privin ță l-a constituit elaborarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilită ți
(2010 -2013) adoptată de Parlament prin Legea nr. 169 – XVIII din 09.07. 2010. Strategia a
reformat politica statulu i în domeniul dizabilită ții, cuprinzînd liniile de activitate pentru fiecare
actor public sau privat, pe care ace șteia trebuie să le urmeze pentru a asigura incluziunea socială
a persoanelor cu dizabilită ți. Racordarea cadrului na țional la tendin țele inter naționale a fost
definitivat ă prin adoptarea Legii nr.60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilită ți, care propune o nouă accep țiune privind persoanele cu dizabilită ți și
incluziunea socială a acestei categorii . Prezenta lege a sigură egalitatea în drepturi a persoanelor
cu dizabilită ți în domenii ca: asisten ță și protec ție socială, asi stență medicală , reabilitare,
educa ție, muncă, via ță publică, mediul fizic, transport, tehnologii și sisteme informa ționale, de
comunicare și alte unită ți și servicii la care are acces publicul larg. Prin textul legii se cree ază un
cadru legal favorabil pentru dezvoltarea serviciilor sociale comunitare și orientarea sistemului de
portec ție socială a persoanelor cu dizabilită ți.
8. În scopul racordăr ii cadrului normativ na țional la dispozi țiile interna ționale de
protec ție a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării, în mod special la prevederile
CDPD se impune contin uarea procesului de reformare atît prin modificarea cadrului normativ
existe nt, cît și prin adoptarea de noi strategii .

52
2. REPERE CONCEPTUALE PRIVIND PROTEC ȚIA JURIDICĂ A
PERSOANELOR CU DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

2.1. Raționamente asu pra conceptului de dizabilitate versus persoane cu ne voi specifice

Persoanel e cu di zabilită ți au existat în totdeauna, indiferent de perioada istorică, culturală,
areal, iar atitudinea fa ță de ace astă categorie dezavantajată s -a schimbat de la marginalizare și
excludere socială pînă la acceptare și integrare comunitară [16, p. 16].
Pentru persoanele cu dizabilită ți există un trecut plin de ,,cicatrice’’. Ele s -au aflat mereu
între excludere totală, în anumite perioade chiar exterminare, și considerarea deficientului ca o
persoană plină de har divin, cu lungi perioade neutre în care nu au fost luate în considera ție decît
pentru opere de caritate [p. 17, p. 88].
Atitudinile extreme fa ță de persoanele cu dizabilită ți au ținut mai ales de reprezentările
care s -au vehiculat în respectiva perioadă istorică. Hamonet (2006) punctează în acest c ontext
doar cîteva dintre reprezentările care au dat mai ales comportamente de excludere și care au ca
punct comun discriminarea invariabilă care a înso țit permanent istoria persoanelor cu dizabilită ți:
,,cea de corp infirm (din latinescul infirmus , care a dat și infirmieră); cea de corp stigmatizat și
impur, impuritate care se transmitea și sufletului; cea de corp deformat și monstruos, obiect de
curiozitate și de teamă; cea de corp inutil, exclus socialmente, mort pentru societate; cea a
corpului sărac c are trebuie asistat de societate, fa ță de care ne manifestăm caritatea ” [17, p. 88].
Termenii folosi ți pentru a identifica persoanele cu dizabilită ți în mare parte corespundeau și
întrețineau aceste stereotipuri [273, p. 4].
Cercetările în domeniu l dizabi lității oferă ca element structural obligatoriu tulburările de
sănătate. Totu și la această etapă de dezvoltare a științei este cît se poate de evident că
dizabilitate a este un concept mult mai larg ca simpla îmbolnăvire sau diagnosticare cu probleme
de săn ătate, deoarece cuprinde nu doar chestiuni cu privire la tratament , ci și aspecte ce privesc
modul în care o persoană cu dizabilită ți interac ționează cu mediul ambiant cu diversele sale
institu ții și sisteme de institu ții [279, p. 18].
La origine , persoan ele cu dizabilită ți erau identificate cu termenul ,, handicap ” care î și are
originea în limba engleză, desemnînd ini țial un tip de joc de noroc, și doar mai tîrziu, în secolul
al XIX -lea, sfera no țiunii a fost lărgită, incluzînd orice tip de în cercare în ca re inegalită țile sî nt în
mod artificial nivelate, prin impunerea unui dezavantaj concuren ților superiori. Prin urmare, la
originea sa, no țiunea de ,, handicap ” a apar ținut limbajului comun, unde, desemnând eviden țele
cotidiene, avea un sens sufi cient de exa ct și doar în ultime le decenii (după anii’ 50) a pătruns în
terminologia legislativă și administrativă. Pînă atunci, termenul utilizat pe scară largă pentru
desemnarea unei persoane cu deficien ță era cel de ,, infirm ”, iar starea respectivă era considerată

53
,,infirmitate ”. Ulterior, s -au înregistrat numeroase demersuri de precizare a con ținutului și sferei
conceptului, însă, de și poate părea frapant, încă nu există o defini ție exactă, o accep țiune clară a
acestuia. De aici rezultă o serie de implica ții în ide ntificarea riguroasă a popula ției cu handicap
[182, p. 24-25].
În accep țiunea tradi țională, sfera no țiunii de ,, persoană handicapată ’’ era sinonimă celei
de ,,infirm ”, cuprizînd pe cei care, din cauza unor deficien țe senzoriale, motorii sau intelectuale,
dispuneau în mod permanent ori de durată de posibilită ți inferioare de a ac ționa, comparativ cu
cele ale popula ției numite ,, normale ”. Prin urmare , se opera cu conceptele de ,, normalitate ” și
,,diferen ță” [182, p. 25]. În spiritul acestei conceptualizări tradiționale, imaginea persoanelor
handicapate tinde a fi dominată de aspectele legate de neputin ță (absen ța puterii fizice, psihice,
economice, p rofesionale, rla ționale, civice etc.) și în această penumbră se produce o totalizare
care tinde să discredite ze, să prejudicieze orice individ cu o anumită deficien ță [182, p. 28-29].
Doar în secolul XX după cel de Al Doilea Război M ondial s -a început o nouă epocă în
dezvoltarea omenirii. Se instituie o nouă ordine de interac țiune î ntre individ și stat. Principi ul
respectării drepturilor și libertă ților fiecărei fiin țe omene ști, indiferent de faptul dacă acestea
prezintă unele caracteristici individuale , a fost proclamat ca principiu imperativ și ca obliga ție
principală a statului [306, p. 19].
Schimbarea atitud inii societă ții civile fa ță de persoanele cu dizabilită ți s-a reflectat
concomitent în schimbarea a cee a ce înseamnă ,, dizabilitate ” și ,,persoană cu dizabilită ți”. O
influ ență deosebită la formarea acestor în țelesuri au avut -o modelele (conceptele) dizab ilității,
care au primit consacrare într -o perioadă sau alta de dezvoltare a societă ții omene ști. Există o
multitudine de concepte care reflectă atitudinea s ocietă ții față de dizabilitate [303, p. 90]. Р.Н.
Жаворонков reune ște toate în țelesurile dizabilită ții în trei paradigme: personal -centristă ,
popular -centristă și mixtă [269, p. 21].
Paradigma personal -centristă reune ște modelele care abordează dizabilitatea ca pe un
neajuns al individului. Prin urmare, solu ționarea problemelor ce apar la individ în l egătură cu
dizabilitatea de care suferă se face prin eradicarea acesteia. În caz de imposibilitate de a înlătura
această deficien ță societatea fie o respinge sau î și asumă atribu ții de între ținere a acestuia fără a -i
recunoa ște egalitatea în drepturi. Auto rul atribuie acestei paradigme următoarele modele:
modelul arhaic ; modelul religios; modelul medical; modelul economic; m odelul limitărilor
funcționale [269, p. 21-23].
Paradigma popular -centristă . Această paradigmă include o serie de modele elaborate
mai cu seamă în SUA și Marea Britanie în a doua jumătate a secolului al XX-lea – modelul
marxist; modelul vie ții independente; modelul psiho -social; modelul social -politic; modelul
cultural; modelul varie tății omene ști; modelul tehnic [269, p. 23-24]. Comun p entru aceste

54
modele este faptul că ambele abordează dizabilitatea ca o consecin ță a interac țiunii persoanei
care prezintă o deficien ță cu mediul ambiant neadaptat la necesită țile acesteia.
Paradigma mixtă conține modele ce includ două viziuni conceptuale asupra dizabilită ții
caracteristice pentru cele două paradigme mai sus -numite : personal -centristă și popular -centristă
[269, p. 24].
La această etapă de dezvoltare, mai cu seamă prin aportul cercetătorilor occidentali [390],
se promovează ,, paradigma dep turilor persanelor cu dizabilită ții” care transferă accentele de pe
deficien țele de care suferă acestea pe necesitatea de a le asigura dezvoltarea poten țialului
personal în egală măsură cu a celorlalte persoane.
De-a lungul timpului, definirea handicapul ui sau a dizabilității a fost dificilă și a cunoscut
modificări importante. Termenul handicap , aplicabil realităților umane, a glisat de la sensul
medical, de limitare fizică a capacității oamenilor, la cel de dezavantaj social, rezultat al unor
deficiențe [95, p. 2]. Primul a apărut și s-a dezvoltat modelul medical de abordare a d izabilită ții
care stabile ște că problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități nu sî nt altceva decît
consecințele directe ale deficiențelor lor specifice [183, p. 42], ceea ce îl consacră ca un model
extrem de discrminatoriu , dar ce este mai important , persoanele cu dizabilită ți resping acest
model – ei spun că acesta a dus la scăderea respectului propriu, la nedezvoltarea abilită ților
vieții, educa ție slabă și un grad mare de neangajări. To ți recunosc că modelul medical duce la
ruperea legăturilor naturale cu familia, comunitatea și societatea în general [131, p. 4]. Apari ția
modelului medical de abordare a persoanelor cu dizabilită ți a fost condi ționată de faptu l apari ției
la sfîr șitul anilor ’ 70 ai secolului al XX-lea în SUA și Canada a mi șcărilor pentru drepturile
persoanelor cu dizabilită ți, bazate pe drepturile omului, autodetermiare și pozi ție echitabilă în
societate pentru această categorie [306, p. 21].
Modelul s ocial (individual) a dus la o schimbare de accente , concentrînd aten ția nu la
limitările fizice ale anumitor indivizi , ci la modul în care mediul fizic și societatea impune serii
de constrîngeri anumitor grupuri sau categorii de persoane. În consecin ță, ajustarea care
reprezintă obiectivul esen țial al modelului individual devine o problemă a societă ții: în ce măsură
aceasta este dispusă să -și ajusteze a șteptările și pattern -urile de comportament pentru a îndepărta
obstacolele cu care se confruntă persoanele cu deficien țe [182, p. 39 -40].
Stabilirea conceptului de abordare a dizabilită ții are o importan ță practică. Alegerea
modelului de abordare a dizabilită ți stabile ște nu doar direc ția politicii sociale a statului , ci și
atitudinea fa ță de această categorie . Predominarea unui sau altui model pe parcursul evolu ției
istorice s -a reflectat la nivelul normelor interna ționale de protec ție a drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți, inclusiv la stabilirea în țelesului no țiunii de ,, dizabilitate ” și celui de ,, perso ană cu
dizabiltă ți” în cadrul actelor interna ționale [306, p. 23].

55
Căutarea unei defin ții, care să fie în acela și timp riguroasă și non -stigmatizatoare a
constituit obiectul preocupărilor unui mare număr de cercetători [182, p. 29]. Astfel, în anul
1980, c ercetătorul P. Wood definea handicapul ca pierdere sau limitare a șanselor de a lua parte
la via ța comunită ții la un nivel egal cu al celorlal ți, ceea ce presupune identificarea dificultă ților
cu care persoana se confruntă, în condi ții specifice ale mediul ui fizic, social, cultural, familial
etc. No țiunea a fost astfel analizată sub trei aspecte:
Infirmitatea sau deficien ța („impairment ”) – opera țională la nivelul „organismului”,
desemnează orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei funcții anatomice,
fiziologice ori psihice;
Incapacitatea sau dizabilitatea („disability ”), ilustrează limitarea func țională sau
restric ția în activitate (de durată) cauzate de o deficien ță, desemnând orice reducere, lipsă ori
pierdere ( rezultî nd dintr -o deficien ță) a aptitudinii de a desfă șura o activitate în condi țiile
considerate normale pentru o fiin ță umană;
Handicapul („handicap ”), definit ca orice dezavantaj de care suferă o anumită persoană
ca urmare a unei deficien țe sau a unei dizabilită ți care o împiedică să satisfacă total ori par țial
sarcinile considerate normale pentru ea (în raport cu vârsta, genul și cu diferi ți factori sociali și
culturali). No țiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficien ță sau
dizabilitate, rol car e o plasează ca dezavantajată comparativ cu alte persoane. Dezavantajele apar
și se manifestă în cadrul interac țiunii persoanei cu mediul ei social și cultural specific [78, p. 8-
9]. Astfel , handicapul tinde să capete accep țiunea unei probleme sociale, acc ea a respingerii sau
excluderii persoanelor cu deficien țe [182, p. 31].
Aceste trei concepte distincte au stat la baza elaborării Clasificării Interna ționale a
Deficien țelor, Dizabilită ților și Handicapurilor , adoptată ca document de lucru de către
Organi zația Mondială a Sănătă ții în anul 1980, defini ție care ulterior a fost preluată și de
Programul mondial de ac țiune privind persoanele cu handicap (1980) și Regulile Standard
privind Egalizarea de Șanse pentru Persoanele cu Handicap [78, p.9] .
Pentru prima oară conceptul de dizabilitate a primit consacrare în Recomanda rea OIM
nr.99 privind adaptarea și readaptarea profesională a invalizilor(1955) [386], conform căreia
persoană cu dizabilită ți presupune orice persoană a le căre i aptitudi ni de a obține și a me nține un
loc de muncă adecvat au fost reduse sim țitor ca rezultat al deteriorării abilită ților sale fizice sau
mentale. Rei eșind din această defini ție, putem concluziona că dizabilitatea este tratată prin
prisma modelului medical de abordare , deoarece p lasează accentele pe deficien țele de ordin fizic
și psihic al e persoanei, care determină incapacitatea acesteia de a participa la procesul de muncă.
Ulterior încercările de a defini acest concept la nivel interna țional s -au regăsit într -o serie
de instrumente de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, după cum urmează:

56
Declarația ONU a drepturilor persoanelor cu handicap (1975) [343] definește persoana
cu dizabilită ții ca fiind ,, orice persoană care nu -și poate asigura integral sau în parte
necesi tățile unei vie ți personale și/sau sociale normale din cauza unei deficien țe, fie congenitale
sau dobîndite, a abilită ților sale fizice sau mentale ”. De fapt , se continu ă linia de abordare
medicală a acestei categorii , insistîndu -se atît pe deficien țele de ordin fizic sau mental , cît și pe
handicapul pe care î l implică acestea, adică imposibilitatea persoanei de a participa la via ța
socială. De altfel , acest concept de ab ordare se va regăsi cu precădere în textul tuturor
instrumentelor interna ționale de pro tecție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți adoptate în
perioada respectivă , inclusiv în cele mai progresiste Programul mondial de a cțiune privind
persoanele cu h andicap aprobat prin Rezoluția ONU nr.37/52 din 1982 [406] și Regulile
standard privind e galizarea de șanse pentru persoanele cu handicap [392].
Pentru exemplificare , Programul mondial de a cțiune privind persoanele cu h andicap
[406] definește dizabilitatea ca ,, orice restric ție sau lipsă (ca urmare a unei deficien țe) a
capacității de executa o activitate sau alta în a șa mod sau în a șa condiții care se consideră
normale pentru un om ”. Chiar dacă acest instrument reconfirmă modelul medical de abordare
axîndu -se pe aspecte legate de deficien ța de care suferă persoana , pentru prima oară se face
trimitere și la barierele sociale care împiedică participarea acestei categorii în via ța socială.
Acee ași situație se regăse ște și în cuprinsul Regulilor standard privind egalizarea de
șanse pentru persoanele cu handicap [392], care abordează dizabilitatea c a o limitare
funcțională ( art.17 ) și arată că terminologia utilizată pentru a desemna această categorie trebuie
să reiasă atît din necesită țile individului , cît și din existen ța barierelor sociale (art.19 ).
Conceptul de dizabilitate a primit consacrare și într-o serie de instrumente regionale.
Astfel, Conven ția inter -americană privind eliminarea tuturor formelor de discriminare a
persoanelor cu handicap (1999) [365] define ște dizabilitatea ca ,, orice deficien ță fizică,
intelectuală sau senzorială, permanen t, sau provizorie, care limitează capacitatea de a efectua
una sau mai multe dintre activită țile zilnice și care poate fi condi ționată sau înrăută țită de
mediul economic și social ’’.
Defin itivarea la nivel interna țional a conceptului de ,, dizabilitate ’’ și a celui de ,,persoane
cu dizabilită ți” a fost strîns legată de activitatea Organiza ției Mondiale a Sănătă ții (OMS) .
Totu și dacă la începutul anilor 1980 aceste defini ții func ționale acceptate de OMS păreau a
întruni consensul speciali știlor, ulterior s -a remarcat că problema nu este încă solu ționată, fapt
relevat de numeroasele critici aduse din diferite perspective [183, p. 42]. Principala critică
vizează faptul că defini țiile respective localizează cauzele incapacită ții, ale invalidită ții la nivelul
individului, fiind mult prea legate de clasificările med icale. Întrucît deficien ța este privită ca o

57
stare de anormalitate, se ajunge la o anumită reificare a ideii de normalitate, ignorîndu -se ceea ce
este aceasta de fapt. În plus, defini țiile respective par a nu asigura comparabilitatea în raport cu
marea relativitate situa țională și culturală. Datorită acestor critici, în anul 1997, la nivelul
Organiza ției Mondiale a Sănătă ții s-au declan șat dezbateri privind necesitatea revizuirii
Clasificatorului Interna țional a Deficien țelor, Incapacită ților și Handicapurilor [183, p. 42].
Astfel, în 1997 a fost adoptat Clasificatorul Interna țional a l Deficien țelor, Activită ților și
Participării , care a stabilit că invaliditatea se exprimă în două dimensiuni: a persoanei (prive ște
caracteristicile individuale ale fiecărei persoane în parte) și a mediului [366].
Căutarea unei defini ții unitare, riguroase, care să nu stigmatizeze, a constituit obiectul
preocupărilor ulterioare. În anul 2001, Organiza ția Mondială a Sănătă ții, revenind asupra
lucrării anterioare, a elaborat Clasificarea Interna țională a Func ționării, Dizabilită ții și
Sănătă ții (CIF), recunoscî nd că, în ciuda eforturilor depuse de toată lumea, chiar termenii
utiliza ți în noul document pot fi stigmatiza ți și să pu nă etichete. Ca reac ție la această problemă,
încă de la începutul procesului de revizuire s -a luat decizia de a se renun ța în totalitate la
termenul „ handicap ” și de a se utiliza termenul „ dizabilitate ” ca termen general, global, utilizat
pentru a desemna un fenomen multidimensional care rezultă din interac țiunea dintre oameni și
mediul lor fizic și social, dintre caracteristicile de sănătate și factorii contextuali. Din diverse
motive, atunci cînd se referă la persoane, unii preferă să utilizeze termenul „ persoană cu
dizabilită ți”, în timp ce al ții preferă „ persoane cu dizabilitate ”, dar categoriile CIF sunt
exprimate într -un mod neutru, care să evite utilizarea unor termeni depreciativi, stigmatizan ți sau
a unor conota ții nepotrivite [78, p. 10].
Adoptarea și intrarea în vigoare a Conven ției ONU privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilită ți marchează o schimbare profundă în abordările existente cu privire la dizabilitate [78,
p. 10]. Dacă conform instrumentelor adoptate anterior dizabilitatea se definea pr in prisma
particularită ților personale ale individului, iar persoa nele cu dizabilită ți erau tratate ca beneficiari
ai serviciilor de caritate, atunci CDPD a revizuit radical abordarea tradi țională a dizabilită ții. La
bază fiind pusă abordarea bazată pe dre pturile persoanei [306, p.28 ], care implică ,, promovarea,
protejarea și asigurarea exercită rii depline și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități și de a promova
respe ctul pentr u demnitatea lor intrinsecă ’’ (art.1) [313].
Cercetători consideră că CDPD nu oferă o în țelegere exactă a conceptului de persoane cu
dizabilită ți și admite faptul că statele pot lărgi categoria persoanelor protejate prin textul
Conven ției prin no rmele na ționale , inclusiv prin includerea în ea a dizabilită ții pe termen scurt
sau persoanelor care au s uferit de disfunc ții în trecut [306, p. 30]. În această ordine de idei , Р.Н.
Жаворонков consideră că orice defini ție oferită de le gisla ția na țională pe rsoanei cu dizabilită ți

58
va corespunde prevederilor CDPD, dacă unul din elementele acestui concept se va referi la
barierele sociale cu care se confruntă persoana cu probleme de sănătate. Totodată , autorul
consideră că această cerin ță poate fi suplinită cu cerin ța de interdic ție a discriminării și
promovarea egalită ții în drepturi [306, p. 30].
În pofida eforturilor comunită ții intern aționale de a explica conceptul de ,,dizabilitate ’’ și
pe cel de ,, persoană cu dizabilită ții” pentru moment con ținutul acestor a nu a fost elucidat pe
deplin și în opinia noastră aceasta se datorează atît varietă ții mari a deficien țelor care se atribuie
categoriei persoanelor cu dizabilită ți, dificultă ților cu care se confruntă acestea, cît și specificului
național a l fiecărui sta t concret. La această etapă de dezvoltare există un șir de model e pentru a
defini dizabilitatea [33, p. 125] de la cele mai simple la cele mai complexe.
În ultima perioadă de timp atît terminologia , cît și însu și conceptul de dizabilitate a u
suportat schi mbări radicale. Utilizat o perioadă îndelungată atît la nivel autohton, cît și
interna țional, termenul invalid , care este unul categoric și absolut, a fost substituit de termenul
persoană cu dizabilită ți, care redă caracterul par țial și relativ al stării a cesteia [224, p. 14-15].
Se pare că există cel pu țin 23 de specialită ți, de profesiuni diferite implicate în activită țile
cu persoanele cu dizabilită ți și, desigur, nu toate utilizează acelea și defini ții. Townsend
sugerează că aceste defini ții date de spec ialiști ar putea fi grupate în cinci mari categorii:
pierdere sau anormalitate ; condi ție clinică; limitare func țională ; devian ță; dezavantaj . Întrucît
au fost elaborate pentru scopuri specifice, nici una dintre defini ții nu poate fi considerată corectă
sau greșită [182, p. 17-21].
Conform dic ționarului de specialitate , dizabilitatea însumează un număr de limitări
funcționale ce pot fi întîlnite la orice popula ție. Dizabilitatea derivă dintr -o deficien ță, este
determinată, dar nu în mod obligatoriu și univoc , de o deficien ță. Dizabilită țile pot fi
determinate, cauzate de deficien țe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condi ții de sănătate
(boli psihice), dar depind și de mediu [225, p. 80].
A. Racu și A. Danii consideră că dizabilitatea de fapt certific ă un deficit de competen ță,
determinat de restrîngerea deprinderilor fizice și psihice [226, p. 8].
Alți autori , din contra , în locul no țiunii de persoană cu dizabilită ți preferă no țiunea de
persoană cu handicap , deoarece consideră că dizabilitatea se refe ră la o afec țiune fizică sau
organică ce determină o stare critică pe plan psihologic, iar handicapul , fără a exclude asemenea
destructurări , accentuează consecin țele, dif icultă țile de adaptare la mediu [256, p. 5],
reprezentînd nu numai o problemă individ uală [97, p. 447].
Legea nr. 60 din 30.03.2012 stabile ște că persoane cu dizabilită ți sunt considerate
persoanele cu deficien țe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficiențe care, în
interacțiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi partici parea ei deplină și eficientă la viața

59
societății în condiții de egalitate cu celelalte persoane , iar dizabilitatea este descrisă ca termen
generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, care denotă
aspectele negat ive ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) și factorii
contextuali în care se regăsește (factorii de me diu și cei personali) [138] .
Abordarea tradi țională a persoanelor cu dizabilită ți este tradusă pentru o perioadă lungă
de tim p printr -o percep ție a individului, rei șind din deficitul său, ca și cum ar fi șterse alte
aspecte care compun individualitatea și participă la construirea personalită ții subiec ților în cauză.
Cert este faptul că nu există o defini ție interna țională a diza bilită ții. Abordările sunt variabile de
la o țară la alta, precum și în interiorul lor [15, p. 25].
Categoriile ,,deficien ță’’, ,,incapacitate ” și ,,handicap ”, folosite pentru a individualiza
persoanele cu dizabilită ți, nu sunt imutabil e și absolute, ele a u fost și sînt definite într -o mare
varietate de moduri de -a lungul istoriei, în interiorul unor societă ți particulare și în anumite
contexte sociale date. Faptul că defini țiile dizabilită ții sînt mai degrabă relative decît absolute a
determinat ca unii so ciologi să ajungă la concluzia că aceasta ar putea fi corect în țeleasă numai
ca un ,, construct social ’’ [182, p. 36] la fel de mult înrădăcinat în factori de ordin cultural, social,
politic, legal și în cei de natură biologică [15, p. 25].
Adep ții conceptu lui dizabilită ții ca construct social descriu dizabilitatea și în spec ial pe
cea de intelect drept unul dintre stigmatele cele mai puternice existente. Odată etichetată cu
această sintagmă , persoana este înconjurată de tot felul de profe ții ce țin de autor ealizare, care
pun persoana într -o pozi ție de inferioritate. În acest caz, serviciile abilitate ar trebui să fie foarte
atente la efectele ulterioare, pentru că ele ar putea duce la distan țarea persoanelor cu dizabilită ți
de celelalte [15, p. 26].
Nici CDP D [313] nu oferă o în țelegere strictă a dizabilită ții, recunoscînd în pr eambulul
său că dizabilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea dintre
persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică pa rticiparea lor
deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți.
Deci conceptul de dizabilitate și cel de persoană cu dizabilită ți este o variabilă în
continuă schimbare, care implică în mod obligatoriu două dimensiuni. Prima are în ve dere
deficien țele fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de care suferă persoana. Cea de a doua
vizează imposibilitatea acesteia de a participa la via ța socială datorită acestor deficien țe
coroborate cu barierele sociale.
Totodată , după cum s -a demon strat la nivel interna țional dar și na țional pentru
individualizarea acestor concepte se folosesc sintagmele,, dizabilitate ” și ,,persoane cu
dizabilită ții’’ ca fiind cele mai relevante și obiective, fapt cu care nu sî ntem de acord.

60
În anii 1970 , în numeroa se universită ți americane, diverse grupuri minoritare, începînd de
la mi șcările feministe și terminînd cu cele homosexuale, au impus un fel de ,, curățare a
limbajului ”, astfel , un negru devine ,, o persoană de culoare ” sau un ,, afro-american ”, un indian
devine ,, un nativ american ”; unei femei de serviciu, ca să n -o jigne ști, trebuie să -i spui ,, agent de
întreținere a suprafe țelor”, un surd este un om avînd un ,, handicap auditiv ”. Pentru cuvîntul
avort, considerat prea brutal, este sugerată formula ,, întrerup ere voluntară de sarcină ”. În
aceea și logică, cuvîntul batrîn este înlocuit cu expresia ,, persoană de vîrsta a treia ”. Termenului
pușcărie i se preferă cel de penitenciar , iar gardianul devine ,, agent al sistemului cor ectional ”
[257]. În această ordine de ideii și în condi țiile în care se promovează percep ția persoanelor cu
dizabilită ți ca subiec ți de drepturi și libertă ți, considerăm folosirea sintagme i ,,persoane cu
dizabilită ții” ca fiind depă șită de realită țile timpului dar și discriminatorie și stigmat izatoare în
raport cu această categorie de subiec ți așa cum această sintagmă înglobează orice reducere, lipsă
ori pierdere (rezultînd dintr -o infirmitate sau deficien ță) a aptitudinii de a desfă șura o activitate
în condi ții considerate normale pentru o fii nță umană. Dizabilitatea ilustrează limitarea
funcțională sau restric ția în activitate (de durată), cauzate de o deficen ță [182, p. 30]. Drept
urmare , prin folosirea acestei sintagme continuă să se pună accentul pe problemele de sănătate
ale persoanei, pro bleme care o împiedică să participe pe pozi ție de egalitate la domeniile v ieții
sociale; ori această abordare contravine politicii promovate în acest domeniu , conform căreia
deficien ța de care suferă persoana cu dizabilită ți nu este decît o particularitate proprie acestei
persoane ca oricare altă particularitate (cum ar fi culoarea ochilor sau limba vorbită), care nu
creează impedimente , dar generează necesită ți specifice realizării drepturilor și libertă ților în
condi ții de egalitate pentru această categor ie de persoane.
În opinia noastră , sintagma ,, persoană cu nevoi specifice ’’reflectă mult mai obiectiv
esența acestui concept. Acest aspect poate fi dedus cu u șurință și din textele principalelor
instrumente în domeniu. Astfel , CDPD la art.4 stabile ște că ,,Statele Părți se angajează să
inițieze sau să promoveze cercetarea și dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor și
facilităților concepute pe baza Design -ului Universal, care ar presupune o adaptare minimă și
la cel mai scăzut cost, pentru a răsp unde nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități ,…’’.
Alin.(3) al art. 17 din Legea incluziunii social e a persoanelor cu dizabilită ți [138] stabile ște:
,,Proiectarea și dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor și utilităților se fac în b aza
designului universal, care presupune o adaptare minimă și la cel mai scăzut cost al acestora,
astfel încît ele să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilități ’’.
Formularea unei astfel de concluzii este condi ționată și de î ncărcătura sem antică a
termenului specific care, conform DEX -lui [84], arată caracter ul propriu, particular, special al
cuiva sau a ceva.

61
Reișind din constatările mai sus formulate , este cît se poate de evident că no țiunea de
,,persoane cu nevoi specifice ’’ este mai pu țin discriminatorie, traumatizantă și stigmatizatoare în
raport cu această categorie, în plus , această terminologie induce cumva și ideea de posibilitate de
interven ție externă de tip recu perator, care să faciliteze dobî ndirea autonomiei și inser ției,
integrării sociale a persoanelor în cauză [24]. Dar ce este mai important , noțiunea de ,,persoane
cu nevoi specifice ” este un termen generic care include pe lîngă persoanele cu dizabilită ți și alte
persoane care nu neapărat suferă de deficien țe dar care , în pofida unor anumite circumstan țe,
necesită suport în a beneficia de drepturile și libertă țile fundamentale al e omului. În categoria
persoanelor cu nevoi specifice putem include: persoanele cu dizabilită ți (deficien țe mintale ,
senzoriale – vizuala, auditive , fizice, comportamentale, de limbaj, polideficiente ); copiii
abandona ți, copiii stră zii; persoanele abuzate ( fizic, psihic, emo țional și sexual ), indiferent de
vîrstă și sex; femeile gravide și lăuzele; persoanele cu disfunc ții psihi ce; persoanele traumati zate
emoțional/psihic; dependen ții de diferite substan țe (alcoolicii, droga ții, fumătorii ); persoanele
eliberate din deten ție; bătrînii; copiii apar ținînd diferiti lor etnii ( romă de ex .); copiii „ genii ” etc.
[24].
Considerăm important de a promova această nouă accep țiune la toate nivelele de
dezoltare prin includere a ei în cadrul normativ și popularizarea în rîndul societă ții civile.
O altă problemă de solu ționat prive ște încărcătura conceptului de ,, dizabilitate ’’ și a celui
de ,,persoană cu dizabilită ți”, în mod special subiec ții care se pot prevala de protec ția acestui
criteriu și condi țiile în care intervine.
Pe parcursul prezentului studiu am stabilit că prevederile CDPD nu înseamnă o înțelegere
rigidă a conceptului de ,, persoană cu dizabilită ți”, oferi nd posibilitatea legiuitorilor na ționali de
a identifica această categorie conform propriilor norme interne.
Studiul legisla ției existente la ni velul cîtorva state ale Europei dezvăluie faptul că decizia
privind atribuirea calită ții de persoană cu dizabili tăți este luată în func ție de țară, de un medic sau
o comisie, definite prin lege. Totodată, se constată faptul că cel mai adesea deciziile sunt luate
prin evaluarea deficien ței raportată la baremuri vechi, rar reevaluate și astfel se eviden țiază
incapacit atea și nu atribu țiile [251].
Documente de invaliditate, cu caracter de pies e de identitate sunt emise în Germania,
Franța , Grecia. În Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia se eliberează certificate care atestă calitatea
de persoană cu handicap. Olanda , în schimb, eliberează un certificat de capacitate în diferite
domenii ale vie ții [251].
Așadar, există mai multe tipuri de abordare:
 capacitate de a -și cîștiga existen ța în: German ia, Austria, Lituania, Slovenia;
 invaliditate evaluat ă medical: Belgia, Fran ța, Luxemburg;

62
 limitare func țională (CIF) p entru: Italia, Polonia, Ungaria;
 capacitate socială pentru Spania;
 capacitate pentru ada ptarea la toate domeniile vie ții: Olanda [251].
Se pare că RM a aderat la modelul o landez de abordare a dizabilită ții, analizînd -o ca și
capacitate de a participa la toate domenii le vie ții sociale; această realitate poate fi u șor dedusă
din caracteristicile dizabilită ții, dar mai ales din con ținutul prevederilor art. 14 al Legii RM
privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabi lități [138] care stabile ște că drept criterii
de bază pentru determinarea dizabilită ții servesc: capacitatea de a studia și de a se instrui;
capacitatea intelectuală și comportamentul; capacitatea de autoservire și de autoîngrijire;
capacitatea de comunic are; capacitatea locomotorie și dexteritatea; capacitatea de muncă
păstrată și capacitatea vitală a organismului; capacitatea de participare la via ța social ă și
profesională – determinarea de deficien țe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale de lungă
durată .
Din punct ul de vedere a l reglementărilor na ționale , dizabilitatea implică următoarele
trăsături:
a) este o deficien ță de ordin fiz ic, mintal, intelectual sau senz orial;
b) deficien ță ce creează un dezavantaj în raport cu factori i contextuali ( factorii d e mediu și
cei personali );
c) dizabilitatea este o condi ție ce urmează a fi certificată în mod oficial de o autoritat e cu
atribu ții în acest domeniu.
Deficien țele de ordin fiz ic, mintal, intelectual sau senz orial pot fi cauzat e de: a) afec țiuni
generale – afecțiune, traumă, defect organic, care duce la limitarea de activitate și restric ții de
participare; b) afec țiuni congenitale sau din copilărie – afecțiune, traumă, defect organic, care a
avut loc pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani și care duce la limitare a de activitate și la restric ții de
participare; c) boală profesională – bală generată de influ ența sistematică a factorilor nocivi
caracteristici profesiei și de condi țiile de muncă caracteristice unor ramuri de produc ție, care
conduc la limitări de activ itate și restric ții de participare; d) accident de muncă – acțiunea
factorilor care au produs accidentul de muncă în timpul exercitării atribu țiilor de serviciu și care
conduc la limitarea de activitate și restric ții de participare; e) afec țiuni legate de participarea la
lichidarea avariei de la CAE Cernobî l sau la alte accidente atomice – cauzate de radierea cu
substan țe radioactive a persoanelor ce au participat la lich idarea avariei de la CAE Cernobî l și a
urmărilor ei; d) afec țiuni legate de serviciu l militar sau cel special – sunt afec țiuni cauzate
persoanelor încadrate în organele apărării na ționale, securită ții statului și de men ținere a ordini i
publice, ca urmare a rănirii, contuziei, schilodirii, sau afec țiuni contractate în timpul satisfacerii
serviciului militar sau special [103] .

63
Aprecierea calită ții de persoană cu dizabilită ți se face de către Consiliul Național pentru
Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă și structurile sale teritoriale, în temeiul
instruc țiunii privind modul de det erminare a dizabilită ții și capacită ții de muncă [103], după
aplicarea măsurilor de diagnosticare, tratament și reabilitare [196] cu încadrarea persoanei în
unul din cele trei grade de dizabilitate: severă, accentuată și medie.
Criteriile de apreciere și determinare a dizabilită ții la copii în vîrstă de pînă la 18 ani se
determină conform Ordinului comun al ministrului M uncii, Prot ecției Sociale și al Familiei,
ministrului Sănătă ții și ministrul Educa ției al RM nr. 13/71/41 din 28.01.2013 [197]. Astfel ,
dizabilitatea severă se acordă copiilor care au, în raport cu vîrsta, capacitatea de autoîngrijire
încă neformată sau pierdută, respectiv un grad ridicat de dependență fizică sau psihică.
Autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, de aceea necesită
îngrijire permanentă; dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a
desfășura activități potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vîrstei se datorează unor
limitări funcționale motorii, sen zoriale, neuropsihice sau metabolice importante, rezultate din
afecțiuni severe, în stadii înaintate, cu complicații ale unor organe și sisteme; dizabilitatea medie
se acordă copiilor care au capacitatea de prestație fizică (motorie, metabolică) sau intele ctuală
redusă, corespunzînd unei deficiențe funcționale scăzute, ceea ce conduce la limitări de
activitate , în raport cu așteptările corespunzătoare vî rstei [138] .
La persoanele adulte încadrarea în gradele de dizabilitate se face în funcție de nivelul
afectării capacită ții de muncă aceasta va fi apreciată procentual: dizabilitatea severă – se
caracterizează prin deficiențe funcționale severe provocate de afecțiuni, defecte, traume, care
conduc la limitări de activitate și restricții de participare, iar ca pacitatea de muncă este păstrată în
proporție de 0 -20%; dizabilitatea accentuată – se caracterizează prin deficiențe funcționale
accentuate provocate de afecțiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de activitate și
restricții de participare, iar cap acitatea de muncă e ste păstrată în proporție de 25 -40%;
dizabilitatea medie – se caracterizează prin deficiențe funcționale medii provocate de afecțiuni,
defecte, traume, care conduc la limitări de activitate și restricții de participare, iar capacitatea d e
muncă e ste păstrată în proporție de 45 -60%, și doar persoanele cu deficiențe funcțional e ușoare
care î și păstrează capacita tea de muncă în propor ție de 65 -100% nu sunt în cadrate în grad de
dizabilitate [138] .
Decizia finală privind gradul de dizabilitate și procentul păstrării capacită ții de muncă a
persoanei expertizate, precum și recomandările generale privind activită țile și serviciile de care
persoana cu dizabilită ți are nevoie în procesul incluziunii sociale se înscriu în Certificatul de
dizabilitate și capacitate de muncă și în Programul individual de r eabilitare și incluziune social ă
[198].

64
Reișind din analiza opiniilor existente și din prevederile legale , rezultă că la categoria
persoanelor cu dizabilită ți urmează a fi atribuite doar persoanele înc adrate oficial în cele trei
grade de dizabili tate: sever, accentuat sau medi u, altfel spus , persoana care a fost recunoscută ca
avînd o dizabilitate printr -un document oficial eliberat de o autoritate competentă. Fapt care a
fost re confirmat și de practica Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți,
Cauza Ms. S.C. c . Braziliei [322].
Nu sî ntem de -acord cu acest punct de vedere și considerăm că dizabilitatea urmează a fi
stabilită în orice caz , indiferent de faptul dacă aceasta este sau nu certificată în mod oficial de
către organele abilitate. Această convingere rezultă din esen ța principiului egalită ții și celui al
non-discriminării care proclamă egalitatea în drepturi a persoanelor indiferent de condi ția
acestora și, pe de altă parte , acest aspect nu este indicat expres în prevederile CDPD și nici în ale
Legii RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți.
Sîntem siguri că în orice societate există persoane cu dizabilită ți, care din anumite
considerente nu s -au adresat auto rităților competente pentru a le fi atribuit certificatul de
dizabilitate , aceasta nici decum nu înseamnă că persoana respectivă nu se poate prevala de
protec ția legisla ției în vigoare împotriva faptelor de discriminare pe criteriu de di zabilitate. În
opini a noastră sî nt protejate toate persoanele care prezi ntă o deficien ță de ordin fizic , senzorial
sau intelectual, indiferent de faptul dacă această circumstan ță a fost const atată printr -un înscris
oficial și care au fost tratate nefavorabil în raport cu alte persoane avînd ca temei dizabilitatea de
care suferă.
Conform datelor Raportului social pentru anul 2014 publicat de MMPSF al RM [228], în
anul 2014 în Republica Moldova numărul total al persoanelor cu dizabilități a constituit 183953
(dintre care copii – 13446).
Conform datelor Biroul ui Na țional de Statistică al RM [13], numărul estimat al
persoanelor cu dizabilită ți în Republica Moldova este de 184,4 mii de personae, inclusiv 13,4 mii
copii cu vîrsta de la 0 -17 ani. În ultimii 5 ani numărul acestora a cr escut în general cu 2,7%, iar
în cazul copiilor a scăzut cu 11,3%. Persoanele cu dizabilită ți reprezintă 5,2% din popula ția
totală a țării, iar copii i cu dizabilită ți constituie aproape 2% din numărul total al copiilor din
Republica Moldova. În medi e la 10 mii de locuitori revin 520 de personae cu dizabilită ți și 193
copii cu dizabilită ți revin la 10 mii copii cu vîrsta de 0 -17 ani (Anexa 1).
Persoanele cu dizabilită ți în proporție de 62 la sută sî nt din mediul rural, numărul lor fiind
în continuă creștere, iar comparativ cu anul 2010 s -a majorat cu 5,8 %. Astfel, rata dizabilității
pentru mediul rural constituie 553 persoane la 10 mii locuitori, comparativ cu 469 persoane cu
dizabilități la 10 mii locuitori din mediul urban (Anexa 2 ). În aspect de gen, pond erea bărbaților

65
în structura persoanelor cu dizabilități este mai mare și constituie 52,2%, iar la 10 mii bărbați
revin în medie 561 bărbați cu dizabilități comparativ cu 476 pentru femei (Anexa 3) [13].
Din numărul total al persoanelor cu dizabilități afl ate la evidența organelor asigurării
sociale de stat, 71 la sută au obținut dizabilitatea în urma unei boli obișnuite, 15 la sută sunt
persoanele cu dizabilitate din copilărie, iar 7 la su tă sînt copiii cu dizabilitate. Dacă ne referim la
cauza care a dete rminat stabilirea dizabilității, constatăm că în proporție de 96 la sută din cazuri,
dizabilitatea a survenit în urma unei boli obișnuite și aproape 2 la sută pe motiv de boală
profesională și accidente de muncă [13].
Conform datelor oferite de Biroul Na țional de Statistică [13], în anul 2014, printre
maladiile care au determinat gradul de dizabilitate severă în proporție de 43,2 la sută sî nt
tumo rile, 18,2 la sută din cazuri sî nt determinate de bolile aparatului circulator, după care
urmează bolile aparatu lui digestiv (Anexa 4 ). Dizabilitatea accentuată este acordată preponderent
persoanelor care suferă de boli ale aparatului circulator și tumori, care însă au o proporție mai
mică comparativ cu dizabilitatea severă. În cazul dizabilității medii în topul afe cțiunilor se
plasează bolile aparatului circulator, tumorile și bolile sistemului n ervos. În categoria alte boli
sînt incluse boli ca tuberculoza, bolile ochiului și anexelor, bolile aparatului respirator, care însă
ocupă o pondere mai mică în structura di zabilității.
Datele mai sus prezentate sunt date oficiale dar care nu reflectă nici pe departe numărul
real al concetă țenilor no ștri care în prezent suferă de o dizabilitate medie, accentuată sau severă.
Prin urmare , considerăm că este nefondat să se cons idere că aceste persoane nu pot apela la
protec ție în cazul în care au fost victime ale unei fapte de discriminare avînd ca motiv
dizabilitatea de care suferă.

2.2. Esen ța conceptului de discriminare versus discriminarea pe criteriu de dizabilitate

Discr iminarea a intrat în discursul societă ții civile și a puterii politice recent. Fostul regim
egalitar nu avea problema discriminării, to ți membrii comunită ții erau într -atît de egala ți, încît
diferen țele fuseseră aneantizate. Nu exista discriminare dar nici dreptul de a fi diferit. După
colapsul Uniunii Sovietice, cînd un șir de procese sociopolitice au demarat vertiginos,
discriminarea a apărut ca urmare a emergen ței unor inegalită ți din procesul de democratizare a
vieții sociale postcomuniste [18, p. 85].
Noțiunea de discriminare este direct conectată cu cea a toleran ței, egalită ții, libertă ții și
dreptă ții sociale. Este una dintre no țiunile regimului democratic, stipulată în majoritatea ac telor
interna ționale cu referire la drepturile și libertă țile indivi duale. Fiecare stat democratic aspiră la
respectarea egalită ții, orice cetă țean consideră că egalitatea este o condi ție a unei societă ți

66
prospere, de și fiecare acordă acestei valori semnifica ții oarecum diferite. De multe ori apare
retorica întrebare : ,,Egalitatea între cine anume? ” sau ,,Egalitate în ce anume? ” Și aceasta pe
bună dreptate, din moment ce ne ciocnim de inegalită ți, diferen țe/tratamente diferen țiate în
fiecare zi [18, p. 85].
Discriminarea ca manifestare se pare că este la fel de veche ca î nsăși omenirea și după
cum consideră majoritatea sociologilor [307, p. 210]; [377, p. 405]; [309, p. 187]; [372, p. 272];
[195, p. 145-147]; [380, p. 253]; [340, p. 278] își are originea în inegalitatea dintre oameni.
Însuși J.-J. Rousseau în renumita sa l ucrare Discurs asupra inegalită ții dintre oameni , stabilea
două forme de inegalitate: una pe care o numea naturală și privea deosebirea de vîrstă, sănătate,
putere fizică și calită ți ale spiritului sau sufletului; alta care poate fi numită inegalitate mora lă
sau politică , pentru că depinde de un fel de conven ție și este stabilită, sau cel pu țin autorizată
prin consim țămîntul oamenilor. Această inegalitate constă din diferite privilegii de care se
bucurau unii în dauna altora, ca, de pildă, acela de a fi mai boga ți, mai onora ți, mai puternici
decît al ții, sau chiar de a -i face să se supună [243, p. 75] ceea ce în opinia lui Frye, face ca unele
categorii de persoane să se afle în permanen ță sub ,, o presiune social ă reprezentat ă de ideologie,
politică, lege, st ereotipuri și cultură populară care se î mpletesc creînd cu șca în care sî nt
întemni țate anumite grupuri sociale ” [381, p. 98] și care -i stabile ște pozi ția în raport cu alte
grupuri de persoane [301, p. 223].
Conform dicționarului de sociologie Lar ousse discriminarea implică deosebirea făcută în
viața socială pe seama anumitor grupuri, considerate inacceptabile, de către majoritate, deoarece
încalcă normele sociale și principiul egalită ții în fa ța legii, chiar și cînd anumite grupuri ale
popula ției le justifi că. Faptul că discriminarea socială a putut fi definită ca mod de tratare inegală
a indivizilor egali arată în ce măsură este vorba de un concep t strîns legat de societatea modernă,
care situează egalitatea în centrul valorilor sale [19, p. 89]..
L. Vlăsce anu, consideră discriminarea ca pe un comportament deviant deci anormal
pentru că încalcă normele de comportare legală [260, p. 337].
Multe dintre normele existente: art. 2, art. 7 DUDO [81], art. 2, art. 26 din Pactul
interna țional cu privire la drepturil e civile și politice [202], alin.(2) art. 2 din Pactul
interna țional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale [203], art. 14 din
CEaDO [61] condamnă expres discriminarea fără însă a defini acest fenomen.
Totu și există instrumente interna ționale care oferă în țelesuri conceptului de discriminare
[206, p. 85]. Astfel , Conven ția interna țională privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială la art. 1 define ște discriminarea rasială care are în vedere orice
deosebire, excludere, restr icție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau
origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite

67
recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a
libertățilo r fundamentale în domeniile: politic, economic, social și cultural sau în oricare alt
domeniu al vieții publice [55].
Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei la art. 1
stabile ște că discriminare a față de femei vizeaza ori ce diferen țiere, excludere sau restric ție
bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori sa anihileze recunoa șterea,
beneficiul și exercitarea de către femei, indiferent de starea lor matrimonială, pe baza egalită ții
dintre bărbat și femeie , a drepturilor omului și libert ăților fundamentale, în domeniul politic,
economic, social, cultural și civil sau în orice alt domeniu [56].
Defini ții cu privire la discriminare vom găsi și în alte instrumente specializate ale
subdiviziunilor ONU pe domeni i distincte de activitate, după cum urmează:
Conven ția OIM nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării for ței de muncă
și exercitării profesiei , care la art.1 lit. a) descrie discriminare a ca orice diferențiere, excludere
sau preferință întemeiată p e rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendență,
națională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să știrbească egalitatea de
posibilități sau de tratament în materie de ocupare a forței de muncă și de exercitare a profesiei
[59].
Convenția UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul
învățămîntului la art. 1 stabile ște că discriminarea presupune orice distincție, excludere,
limitare sau preferință care, întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie polit ică sau
altă opinie, origine națională sau socială, situație economică sau naștere, are drept obiect sau
ca rezultat suprimarea sau alterarea egalității de tratament în ceea ce privește învățî mantul
[60].
Punctul de legătură dintre prevederile tuturor aces tor instrument îl reprezintă lipsa
dizabilită ții în lista criteriilor protejate.
În aceste condi ții, considerăm extrem de relevantă pentru tematica abordată defini ția
oferită de art. 2 al Conven ției cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilită ți, care
stabili ște că discriminarea pe criteriu de dizabilitate înseamnă orice diferențiere, excludere sau
restricție pe criterii de dizabilitate, care are ca scop sau efect diminuarea sau prejudicierea
recunoașterii, beneficiului sau exercitării în condiții de egalitate cu ceilalți a tuturor drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, social, cultural, civil sau
în orice alt domeniu [313].
La nivel national , Legea RM cu privire la asigurarea de șanse între femei și bărba ți
[147] define ște disc riminarea după criteriul de sex orice deosebire, excepție, limitare ori
preferință avînd drept scop ori în consecință limitarea sau intimidarea recunoașterii, exercitării

68
și implementării pe bază de egalitate între femei și bărbați a dr epturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
Conform art. 2 din Legea RM cu privire la asigurarea egalită ții [148] discriminarea
este orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a
unui grup de persoa ne, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe
criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse. Mai mult ca atît , sînt definite
toate formele de manifestare a discriminării pentru o mai bună în țelegere a fenomenul ui.
Generalizînd opiniile existente , propunem propria defini ție conform căreia discriminarea
persoanelor cu dizabilită ți reprezintă o faptă , adică o manifestare exterioară a comportamentului
unei persoane, grup de persoane, autorită ți publice, func ționari publici, institu ții, organiza ții
indiferent de tipul de proprietate exprimată sub formă de ac țiune sau inac țiune interzisă de lege
care implică un tratament inechitabil bazat p e o prejudecată pe criteriu de dizabilitate sau prin
asimilare cu criteri ul resp ectiv avînd ca scop sau ca consecin ță încălcarea egalită ții în drepturi
și libertă ți fundamentale.
Reieșind din prevederile Legii RM nr.121 cu privire la asigurarea egalită ții de șanse
[148] , discriminarea se poate manifesta prin următoarele forme: discrim inarea directă,
discriminare a indirectă, discriminare a prin asociere, segregarea rasială, hăr țuirea, instigarea
la discriminare, victimizarea . Discriminarea în raport cu persoanele cu dizabilită ți poate îmbrăca
oricare din formele mai sus indicate cu excep ția segregării rasiale . Pe parcurs vom aborda
fiecare formă de discriminare în parte [207, p. 34].
Discriminarea direct ă – reprezintă tratarea unei persoane în baza oricărui dintre criteriile
prohibitive în manieră mai puțin favorabilă decît tratarea altei persoane într -o situație
comparabilă [148] . Acela și înțeles îl vom regăsi și în dire ctivele Uniunii Europene: Directiva
2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliul ui din 5 iulie 2006 privind punerea în
aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei
în materie de încadrare în muncă și de muncă [344], Directiva 2004/113/CE a Consiliului
din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și
bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii [323], dar și în
jurispruden ța CE DO, cauza Burden c. Regatul Unit [393] în care Curtea a apreciat că, pentru
ca o situa ție să se încadreze la art. 14 , trebuie să existe o diferen ță de tratament a l persoanelor în
situa ții relevant similare, fără o justificare obiectivă și rezonabilă.
Discr iminarea indirectă – se realizează printr -o dispozi ție, un criteriu, o practică aparent
neutră care pune persoana într -o situ ație special dezavantajoa să în compara ție cu alte p ersoane
[86].

69
Discriminare a prin asociere – această formă chiar dacă nu afectea ză în mod direct
persoanele cu dizabilită ți, produce un tratament negativ fa ță de o persoană care are tangen țe cu
această categorie [148].
Hărțuirea – orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant,
ostil, degradant, umilitor sau ofensator, avînd drept scop sau efect lezarea demnității unei
persoane pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege [148] .
Instigare a la discriminare – reprezintă orice comportament prin care o persoană aplică
presiuni sau afișează o conduită intenționat ă în scopul discriminării unei terțe persoane pe baza
criteriilor stipulate de prezenta lege [148] . Acela și înțeles rezultă și din art. 7 al Directivei
Consiliului 43/2000/EC [86] care obligă statele semnatare să protejeze indivizii de la orice
formă de tr atament advers ca urmare a reclamării unei fapte de discriminare.
Victimizare a – presupune orice acțiune sau inacțiune soldată cu consecințe adverse ca
urmare a depunerii unei plîngeri sau înaintării unei acțiuni în instanța de judecată în scopul
asigurăr ii aplicării prevederilor prezentei legi sau în scopul furnizării unor informații, inclusiv a
unor mărturii, care se referă la plîngerea sau acțiunea înaintată de către o altă persoană [148].
Persoanele cu dizabilită ți sînt des victimizate atunci cînd rip ostează prin formularea de
denun țuri, plîngeri cu privire la si tuațiile nefavorabile în care sî nt implicate , iar aceste reac ții au
menirea de a -i determina să renun țe la ripostă și să se conformeze unor condi ții dezavantajoase și
ilegale.
Totu și atît în li teratura de specialitate , cît și legisla ția în vigoare se admit e aplicarea
tratamentului diferen țiat în raport cu persoanele cu dizabilită ți în două situa ții: prima prive ște
tratamentul diferen țiat care se întemeiază pe criterii rezonabile sau, altfel spus, obiective , cea de
a doua excep ție se referă la măsurile pozitive [33].
Directiva Consiliului Europei nr.78 stabile ște că dispozi țiile, criteriile și practicile
discriminatorii sî nt admise dacă s înt justificate obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de
realizare a acestui obiectiv sî nt corespunzătoare și necesare [325]. Legea 121 din 25.03.2012
face referitre la aceste excep ții, reflectîndu -le la încadrarea în cîmpul munci prin prevederile
art.7 , care stabile ște că ,,Orice deosebire, excludere, restri cție sau preferință în privința unui
anumit loc de muncă nu constituie discriminare în cazul în care, prin natura specifică a
activității în cauză sau a condițiilor în care această activitate este realizată, există anumite
cerințe profesionale esențiale și determinante, cu condiția ca scopul să fie leg itim și cerințele
proporționale ”, iar la art. 9 se prevăd restric țiile pr oprii domeniului învă țămîntului ,,Refuzul
instituției de învățămînt de a admite la studii o anumită persoană ale cărei calificări nu
corespund nivelului necesar pentru a fi admisă nu constituie o limi tare a dreptului la
învățămînt ” [34].

70
Considerăm că caracterul obiectiv și rațional al unui tratament rezultă din însă și natura
acestuia, scopurile pe care și le-a propus și modalitatea de rea lizare. Un exemplu de discriminare
obiectivă poate servi cazul de eliberare din serviciul în legătură cu stabilirea stări i de dizabilitate
a militarului [156] , sau a judecătorului [157] .
A doua excep ție de discriminare o reprezintă măsurile pozitive (afirmative ) care au fost
instituite ca o reac ție de răspuns la discriminarea indirectă avînd menirea de a anihila efectele
acesteia.
Consider că cel mai bine esen ța acestei măsuri a fost expusă în prevederile art. 5 din
cadrul Directivei Consiliului Europei nr .78 din 2000 care stabile ște că, ,,în scopul de a garanta
respectarea principiului egalită ții de tratament în ceea ce prive ște persoanele cu handicap, sunt
prevăzute amenajări rezonabile’’ [325].
Din punct ul de vedere al încărcăturii și întinderii concept ului de măsură pozitivă, acesta
poate implica cele mai diverse ac țiuni în raport cu persoanele cu dizabilită ți, cum ar fi:
asigurarea accesului la obective publice, amenajarea spa țiilor în care aceasta locuie ște conform
necesită ților sale personale etc., cauza Price c. Regatul Unit [337].

2.3. Garantarea unor drepturi fundamentale a le persoanelor cu dizabilită ți –
condi ție indispensabilă a constitu ționalismului contemporan

Generalizînd opiniile existent e în moment ul de fa ță în literatura de specialitatea cu privire
la constitu ționalism [405]; [79]; [191]; [34], concluzionăm că constitu ționalismul poate fi
considerat starea de fapt de natură juridico -politică, supremă în care poate exista o societate și
care implică consacrarea constitu țională a celorm mai rîvnite valori umane cu privire la statul de
drept, democra ție, separarea puterilor în stat, suprema ția legii și bine -înțeles protec ția drepturilor
și libertă ților omului.
Drepturile și libertă țile fundamentale ale omului s unt inima oricărui sistem consti tuțional
[264, p. 154] și reprezintă acele gar anții prin intermed iul cărora poate fi asigurată demnitatea
personală [33; p. 53] care de fapt și este prem isa acestor drepturi și libertă ți [11; p. 14], iar
nerespectarea demnită ții umane duce la lezarea drept urilor și libertă ților fundamentale și pe cale
de consecin ță la discriminarea persoanei.
Considerăm că edificarea constitu ționalismului în RM a început odată cu adoptarea
Declara ției cu privire la suveranitate [82], Declara ției cu privire la independen ță [83] și s-a
concretizat prin adoptarea Constitu ției RM la 29 iulie 1994.
Legea fundamentală a RM [64] prin prevederile art. 15 consacră : ,,Cetă țenii Republicii
Moldova beneficiază de drepturile și de libertă țile consecrate prin Constitu ție și prin alte leg i și

71
au obliga țiile prevăzute de acestea” , iar Legea privind incluziunea social ă a persoanelor cu
dizabilită ți dezvoltă această prevedere , stabilind la art. 8 [138] că ,,Persoanele cu dizabilități se
bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, ec onomice și culturale, precum și de
libertățile fundamentale consfințite prin Constituția Republicii Moldova, prin Convenția ONU
privind drepturile persoanelor cu dizabilități (ratificată prin Legea nr. 166 din 9 iulie 2010),
prin preze nta lege și alte acte normative”.
Reieșind din logica prevederilor mai sus indicate , rezultă că persoanele cu dizabilită ți
beneficiază de acelea și drepturi și libertă ți ca și restul membrilor societă ții civile, d oar că, în
anumi te condi ții în pofida deficien țelor de care aceștia suferă, nu pot face uz de aceste dreptu ri în
forma lor brută în care au fost consacrate, ele necesitînd ac țiuni de adaptare. Prin urmare ,
drepturile și libertă țile constitu ționale în interpretare a persoanelor cu dizabilită ți sînt grevate de
necesi tățile specific e condi ționate de dizabilitatea de care suferă respectiva persoană (necesită ți:
medicale; psihologice; nevoi socio economice; nevoi legate de respectarea drepturilor omului
[251]).
Pentru a reda imaginea reală a situa ției respectării drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți, în continuare vom elucida aceste circumstan țe cu referire la cele mai importante
domenii de activitate: accesul la servicii și bunuri publice; accesul la educa ție; accesul la
muncă .
2.3.1 . Accesul persoanelor cu d izabilită ți la bunuri și servicii publice

Art. 17 din Legea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilită ți [138] stabile ște că
,,În scopul asigurării unei vieți independente persoanelor cu dizabilități, autoritățile publice
centrale și locale, organiza țiile nonguvernamentale, agenții economici, indiferent de forma de
organizare juridică, în funcție de competențele lor funcționale, evaluează situația în domeniu și
întreprind măsuri concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități, în condiț ii de
egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, la informație și la mijloacele de comunicare,
inclusiv la tehnologia informației și la comunicațiile electronice, la alte utilități și servicii
deschise sau furnizate publicului, atît în localităț ile urbane, cît și în localitățile rurale, în
conformitate cu normativele în vigoare ”.
Nivelul realizării acestei prevederi îl vom aborda detaliat în continuare:
Accesul persoanelor cu dizabilită ți la servicii publice
Serviciu l public reprezintă o activita te de interes public, organizată și desfășurată de către
o autoritate publică [144] care are un impact social deosebit, asigurînd realizarea unei varietă ți
considerabile de cerin țe sociale ale popula ției [193, p. 3].

72
Principalele probleme cu care se confru ntă persoanele cu dizabilită ți privin d accesul la
servicii publice sî nt condi ționate de imposibilitatea acestora de a ajunge în fa ța autorită ților care
prestează aceste servicii din cauza: infrastructurii inadaptate, birocra ției, lipsei pregătirii speciale ,
lipsei personanlului califica t, dotării tehnice insuficiente etc.
În contextul descentralizării și modernizării administra ției publice în RM, subiectul
referitor la performan ța autorită ților în furnizarea serviciilor publice [41, p. 5], este unul extrem
de sensibil , fapt ce a obligat optimizarea acestui domeniu. Prin Hotărîrea Guvenului RM nr.
797 din 26.10.2012 [104] a fost aprobat Planul de reformare a serviciilor publice , care și-a
propus restructurarea administrației publice centrale în scopul creării unui cadru instituțional
eficient, funcțional și durabil, dedicat supremației legii și acordării unor servicii publice
calitative populației , iar prin Hotărîrea Guvernului RN nr.661 din 30.08.2013 [105] s-a dispus
aprobarea Regulamentului -cadru privind or ganizarea și func ționarea Biroului comun de
informa ții și servicii prin care s -au instituit la nivelul organelor administra ției publice locale de
gradul I și de gradul II birouri formate din prestatorii de servicii publice care au ca menire
informarea asup ra serviciilor oferite și prestarea propriu -zisă a acestor servicii către persoanele
interesate , în mare parte aici se au în vedere păturile vulerabile care din anumite considerente nu
pot beneficia în condi ții obi șnuite de aceste servicii . De remarcat că aceste birouri pot crea și
structuri mobile care se deplasează la persoanele care necesită asisten ță, cum ar fi și persoanele
cu dizabilită ți.
Ideea de accesibilitate a serviciilor publice a constituit subiectul central și al Hotărîrii
Guvernului RM nr.12 2 din 18.02.2014 [106] , prin care s -a dispus aprobarea unui alt Program
de reformare a serviciilor publice pentru anii 2014 -2016, care a plasat accentele pe necesitatea
digitizării serviciilor publice astfel încît acestea să poată fi ac ționate la distan ță fără a
interac ționa cu func ționarul public.
Accesul la informa ție a persoanelor cu dizabilită ți
Televiziunea rămîne una dintre cele mai importante surse de i nformare în masă . Codul
Audiovizulului al RM [72] prin prevederile art. 13 al.(4) stabil ește că accesul persoanelor cu
deficiențe de auz (surde) la emisiunile televizate de importanță majoră și de actualități este
garantat prin interpretarea, din contul radiodifuzorului, în limbajul mimico -gestual cel puțin 20
de minute din timpul zilnic de emis ii ale s erviciului de programe.
Acest deziderat este foarte dificil de realizat din cauza lipsei de echipament special și
faptul ui că radiodifuzorii trebuie să suporte singuri cheltuielile. Astfel că în cadrul monitorizării
piețe audiovizualului Consiliul de Coord onare a Audiovizualului a concluzionat că 11 dintre
difuzorii înre gistra ți pe teritoriul RM încal că periodic obliga ția de a difuza un buletin de știri prin
limbaj mimic al gesturilor [263].

73
Totodată , statul acordă gratuit asisten ță persoanelor cu deficienț e de auz (surzi, muți ori
surdomuți) care sînt la evidența direcțiilor, secțiilor asistență socială și pr otecție a familiei sau
Asociației Surzilor din Republica Moldova și necesită suportul interpretului la asigurarea
comunicării în relațiile cu diferite autorități, instituții, organizații în situațiile cînd au nevoie de
interpret pentru a -și exercita drepturile și obligațiile [107] .
Din cauza numărului redus de interpre ți ai limbaju lui mimico -gestual, pentru moment sînt
autoriza ți doar 9 interpre ți cărora le revin circa 5. 000 persoane cu dizabilită ți de auz. Acest fapt
limitează considerabil posibilitatea de acces la informa ție, participarea la via ța societă ții și alte
drepturi fundamentale ale persoanelor cu deficien țe de auz. Părin ții copiilo r cu dizabi lități
auditive nu sî nt informa ți despre import anța limbajului semnelor, ace știa evită instruirea copiilor
pentru comunicarea în limbajul mimico -gestual. Majoritatea profesorilor din școlile speciale
pentru copii cu surditate nu cunosc limbajul mimico -gestual. În Republica Moldova nu există
niciun centru educa țional care ar pregăti interpre ți de limbajul semnelor. Regulamentul cu privire
la paginile oficiale ale autorită ților administra ției publice în re țeaua internet, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului 188 din 03.04. 2012, prevede faptul ca paginile web oficiale să fie adaptate
pentru accesarea de pe echipamente mobile (telefon mobil smartphone), precum și accesarea de
către persoanele cu dizabilită ți prin asigurarea unui sistem de sonorizare a con ținutului
informa țional. Pentru a asigura posibilitatea accesului persoanelor cu dizabilită ți la paginile web
oficiale, trebuie aplicate standardele minime WAI (WebAccessibility Initiative). Totodată, alte
acte normative în domeniu, inclusiv Legea nr.467 – XV din 21 noiembrie 2003 cu privire la
informatizare și la resursele informaționale de stat, adoptată înainte de ratificarea CDPD, nu a
fost completată cu prevederi care ar asigura accesibilitatea informa țională pentru persoanele cu
dizabilită ți [230].
Accesul la se rvicii de sănătate
Sănătatea este un drept fundamental garantat [64]. Dreptul la asisten ța medicală calificat ă
pentru persoanele cu dizabilită ți este prevăzut și reglementat de majoritatea actelor normative din
domeniu: art.17 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411 din 28.03.1995 [158] , art.5 din Legea
privind sănătatea mentală nr. 1402 din 16.12.1997 [159] , art.5 din Legea cu privire la
drepturile și responsabilitățile pacientului nr. 263 din 27.10.2005 [160] , art.1 din Legea
privind supravegherea de stat a sănătății publice nr. 10 din 03.02.2009 [161] .
Situa ția precară din punct de vedere financiar a persoanelor cu dizabilită ți a determinat
statul să -și asume calitatea de asigurator în cazul acestora, fiindu -le garantată asisten ță medicală
gratuită [162] prin efectul legii [138] .
Conform legisla ției în vigoare , persoanele cu dizabilită ți, pe teritoriul RM, beneficiază
gratuit de următoarele tipuri de asisten ță medicală: a) urgentă prespitalicească; b) primară; c)

74
specializată de ambulator, inclusiv stomatolo gică; d) spitalicească; e) servicii medicale de înaltă
performanță; f) îngrijiri medicale la domiciliu, pentru o gamă largă de afec țiuni [108] . Serviciile
medicale, inclusiv spitalicești și de înaltă performanță, prestate de către instituțiile medico –
sanit are sî nt contractate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină în baza tarifelor
negociate cu acestea, fără a depăși tarifele aprobate de Guvern, și costurile cazurilor tratate,
aprobate de Ministerul Sănătății [109] . De asemenea prin Ordinul Mi nistrului Sănătă ții
nr.1239/253 din 10.12.2012 [199] au fost aprobate costurile pentru serviciile medicale de
îngrijire paliative și la domiciliu oferite ONG -urilor specializate.
Totu și serviciile medicale acordat e persoanelor cu dizabilită ți sînt pu țin accesibile din
cauza lipsei adaptării infrastructurii institu țiilor medicale, centrelor medicilor de familie, în
special, în mediul rural cor oborat cu lipsa de instruire a medicilor în domeniu l dizabilită ții.
Totodată , deși persoanele cu dizabilită ți sînt as igurate gratuit din cadrul sistemului asigurărilor
medicale, a cestea primesc par țial sau nu sî nt asigurate cu unele medicamente și paramedicale
necesare, întrucît nu sî nt acoperite de fondurile de stat de asigurări în medicină, de exemplu,
unele preparate anticonvulsive, scutece pentru îngrijiri la domiciliu și alte consumabile medicale
[230].
În pofida tuturor acestor reglementări progresiste, situa ția din domeniu este departe de a
se fi îmbunătă țit așa cum majoritatea persoanelor cu dizabilită ți au avut experiențe negative în
ceea ce privește accesul la serviciile de sănătate, abilitare și reabilitare, imposibilitatea de a se
bucura de cel mai înalt standard posibil de sănătate, persoana cu dizabilități simțindu -se
nerespectată și disprețuită. Persoanele care se confruntă cel mai des cu lezarea demnității atunci
cînd au nevoie de asistenț ă medicală și/sau reabilitare sî nt femeile tinere cu vîrste între 26 și 40
ani, cu dizabilități somatice, din zonele de nord și centru ale țării, cu precădere din mediul u rban.
În majoritatea cazurilor factorul uman este decisiv, atitudinea cadrelor medicale este cel mai
frecvent criticată [85].
Protec ția socială a persoanelor cu dizabilită ți
Persoanele cu dizabilită ți reprezintă o categorie vulnerabilă a popula ției marcată , de
regulă , de lipsuri și de incapacitatea de a -și asigura un venit stabil și suficient supravie țuirii în
condi țiile economiei de pia ță [208]. De acee a statul este nevoit să intervină prin diverse măsuri
de protec ție și asisten ță socială .
Protec ția social ă a persoanelor cu dizabilită ți se asigură prin două modalită ți distincte:
 plăți de la bugetul de stat;
 servicii sociale acordate.

75
Plățile de la bugetul de stat au în vedere diferite presta ții oneroase acordate de la bugetul
de stat persoanelor cu dizabili tăți sub formă de pensii, compensa ții, indemniza ții etc., pentru a
asigura acestei categorii un nivel minim de existen ță. Din categoria acestor plă ți fac parte:
Pensia de invaliditate pe care noi în continuare o vom numi pensie de dizabilitate sau de
incap acitate de muncă, se acordă de la bugentul asigurărilor de stat conform Legii nr.156 din
14.10.1998 [150] , persoanelor asigurate care și -au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă
din cauza: a) unei boli obi șnuite; b) unui accident de muncă; c) unei boli profesionale .
Pe lîngă faptul că termenul pensie de invaliditate folosit de prezenta lege este
discriminatoriu și necesită a fi modificat , plățile respective sî nt extrem de mici și insuficiente
pentru a asigura independen ța financiară a unei persoane cu dizabilită ți. Acesta este unul dintre
motivele pentru care la 1 aprilie a fiecărui an această presta ție ca și celelalte se indexează, avînd
o medie de 950 de lei lunar [36].
Persoanele cu dizabilită ți care nu îndeplinesc condi țiile legii sus menționate sînt protejate
prin acordarea unei aloca ții sociale [151]. La situa ția de la 01.10.2014 , de aloca ții sociale de stat
au beneficiat 47 362 de persoane cu dizabilită ți, mărimea medie a aloca ției constituind 149 lei și
43 bani, pentru persoanele cu dizabilit ăți din copilărie – 410 lei și 35 bani și pentru copi ii cu
dizabilită ți în vîrstă de pînă la 18 ani – 415 lei și 73 bani [128].
Persoanelor cu dizabilitate severă și accentuată, copii lor cu dizabilități, precum și
persoane lor care însoțesc o persoană cu di zabilitate severă sau un copil cu dizabilități li se acordă
compensații pentru călătorii în transportul public din contul bugetului de stat [138], [124] .
Totodată familiile defavorizate în cazul în ca re membrii adulți ai acesteia sî nt persoane încadrate
în diferite grade de dizabilitate, îngrijesc membri ai familiei încadrați în gradul I de invaliditate,
îngrijesc copii du dizabilită ți și care realizează un venit global mai mic ca venitul lunar minim
beneficiază de ajutor pentru perioada rece a anului [153].
Considerăm sistemul national de asigurări sociale discriminatoriu în raport cu persoanele
cu dizabilită ți prin instituirea unor pensii preferen țiale pentru unele categorii de persoane: fo ști
deputa ți, foști membri ai guvernului, procurori, colaboratori v amali, ale și locali, judecători, în
condi țiile în care toate plă țile sociale însumate pe care le prime ște o persoană cu dizabilită ți nu
sînt suficiente pentru a acoperi ne cesită țile minime de existen ță [230].
Serviciile sociale
Politica statului în domeniu l protec ției sociale a fost axată pe dezvoltarea serviciilor
sociale destinate persoanelor cu dizabilită ți cu scopul de a favoriza și accelera procesul de
incluziune a acestora în comunitate [231].
Legisla ția RM [163] stabile ște trei categorii de servicii sociale: servicii sociale primare ;
servicii sociale specializate și servicii sociale cu specializare înaltă [208].

76
a. Servicii primare – sînt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor
beneficiarilor și au drept scop prevenirea sau limitarea uno r situații de dificultate care pot cauza
marginalizarea sau excluziunea socială [163] .
Din categoria serviciilor primare fac parte:
Serviciul de îngrijire socială la domiciliu – reprezintă un serviciu public (creat în
subordinea structurii teritoriale de a sistență socială) sau privat (creat de către fundații, instituții
private fără scop lucrativ, înregistrate în conformitate cu legislația, avînd domeniul de activitate
în sfera socială) care implică o gamă de servicii acordate la domiciliu beneficiarilor pe ntru a
spori gradul de independență a acestora [110].
Cantinele de ajutor social – reprezintă un serviciu social primar cu statut de persoană
juridică creat de organele administra ției publice locale care oferă persoanelor vulnerabile
inclusiv persoanelor d u dizabilită ți, servicii sub formă de mese [155].
În RM func ționează 129 cantine de ajutor social, de serviciile cantinelor de ajutor social
beneficiază lunar 5901 persoane vîrstnice și cu dizabilități, famil ii cu copii în situații de risc
[232].
b. Servi cii sociale specializate – sînt serviciile care implică antrenarea specialiștilor și au
drept scop menținerea, reabilitarea și dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei
situații de dificultate în care se află beneficiarul sau familia aces tuia [163] .
Centrele specializate de zi – sunt servicii sociale specializate care includ asistență
medicală și psihologică acordate inclus iv persoanelor cu dizabilită ți. În moment ul de fa ță există
25 de centre de îngrijire de zi pentru adulți și persoane c u dizabilită ți, 25 de centre pentru familii
cu copii cu dizabilită ți și 30 de centre de zi pentru familii cu copii în situații de risc. Adesea
aceste centre combină îngrijirea specializată cu activități de îngrijire primară [111] .
Centrele de plasament tem porar – sînt create, de regulă, de societatea civilă și cu suportul
organizațiilor internaționale. Acestea numără 14 centre pentru adulți, inclusiv cu dizabilități, și
16 centre pentru copii cu dizabilită ți, precum și un adăpost pentru persoanele fără domi ciliu în
municipiul Chișinău [111] .
c. Servicii sociale cu specializare înaltă – sînt servicii dezvoltate pentru persoanele cu
dizabilități care implică o serie de presta ții într -o instituție rezidențială sau într -o instituție
specializată de plasament tem porar, care impun un șir de intervenții complexe ce pot include
orice combinație de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependență sporită și
care necesită supraveghere continuă (24/24 ore) [163] , și include:
Servicii de recuperare/re abilitare și tratament balneo -sanatorial [112] care se prestează
de subdiviziunile Ministerul ui Muncii, Protecției Sociale și Familiei prin intermediul a trei centre
de reabilitare în țară: Centrul republican de reabilitare a invalizilor, veteranilor munci i și

77
războiului din satul Cocieri, raionul Dubăsari [37]; Centrul pentru copii cu cerin țe educative
speciale „Speranța” din or așul Criuleni [38]; Centrul de reabilitare a invaliz ilor și pensionarilor
,,Victoria” al Republicii Moldova, or așul Sergheevka, Uc raina [39].
Servicii de ocrotire rezidențială pentru persoane în vîrstă și persoane cu dizabilități
[113]. Pentru moment există 9 instituții sociale destinate persoanelor cu dizabilități, inclusiv:
Internate psihoneurologice: din satul Brînzeni, raionul Ed ineț; satul Bădiceni, raionul Soroca;
satul Cocieri, r aionul Dubăsari și mun. Bălți; c ase-internat pentru copii cu deficiențe mintale:
(băieți) din or așul Orhei și (fete) din or așul Hîncești; 2 instituții sociale pentru persoane în etate
și cu dizabilități : Azilul republican pentru persoane în etate și cu dizabilități din mun. Chișinău
[233].
Servicii de reabilitare medicală – au menirea de a preveni și de a reduce nivelul
incapacității temporare și stabile de muncă, îmbunătățirea funcțiilor fiziologice și mentale a
persoanelor cu dizabilități, precum și sporirea capacității de participare activă a acestora în
cadrul societății, menținerea, maximal posibilă, a sănătății și calității vieții pacienților, prin
aplicarea coordonată și combinată a diverselor măsu ri în domeniul medical, clinic, funcțional,
psihologic, social și pedagogic [200].
Pentru a asigura dezinstitu ționalizarea persoanelor cu dizabilită ți și totodată un sistem de
protec ție eficientă pentru acele persoane care necesită asisten ță permanentă din partea
personalului calificat au fost instituite mai multe servicii de specializare înaltă: Locuin ță
protejată [98], [132]; Casă comunitară [99]; Serviciul asisten ță persona l [100], [133]; Servicul
,,Echipă mobilă ” [101], [134]; Serviciul Respiro [102] (Anexa 5 ).
Dezvoltarea serviciilor sociale și diversificarea acestora au generat noi riscuri dar și
provocări în vederea asigurării cu resurse adecvate pentru men ținerea serviciilor sociale de către
autorită țile administra ției publice locale. Observa țiile di n ultimii ani demonstrează că pentru
autorită țile administra ției publice locale este dificilă administrarea și men ținerea serviciilor
sociale create. Multe centre ce prestează servicii sociale î și limitează sau încetează activitatea ca
rezultat al unei adm inistrări ineficiente a resurselor. Respectiv, un nou imperativ îl constituie
consolidarea competen țelor autorită ților administra ției publice locale în administrarea și
gestionarea serviciilor sociale, lucru l cu societatea civilă pentru implicare și partic ipare,
reorientarea serviciilor sociale conform necesită ților identificate în comunitate și în special
pentru prestarea serviciilor orientate spre prevenirea problemelor și nu spre diminuarea acestora.
Un alt imperativ îl reprezintă implementarea mecanismu lui de procurare a serviciilor sociale și
susținerea dezvoltării competen țelor de dezvoltare a serviciilor sociale prin alocarea de resurse
per beneficiar conform necesită ților identificate. De asemenea, necesită dezvoltare evaluarea și
motivarea personalu lui angajat și formarea continuă a acestuia [228].

78
Accesul la infrastructura socială
Legislația na țională [138] conține obligativitatea generală a dresată autorităților publice de
a asigura accesibilitatea infrastructurii fizice pentru per soanele cu dizabil ități. Totu și pînă în
prezent majoritatea clădirilor și spa țiilor publice din ora șe și, mai ales , din localită țile rurale, nu
sînt accesibile acestora.
Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova a desfășurat un studiu, prin care a evaluat nivelul
de accesibilitate a clădirilor publice din municipiul Chișinău, stabilind că din totalul de 55 de
clădiri selectate spre evaluare (instituții publice, farmacii, teatre, bănci și blocuri de locuit), doar
două clădiri au fost recunoscute drept accesibile în totalitate, confo rm necesităților persoanelor
cu dizabilități locomotorii (rampe de acces, WC accesibil, uși și ascensoare largi, interior
spațios) [230].
Normativele na ționale în construc ții, aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale și
Construc țiilor, nu corespund sta ndardelor europene și interna ționale, în special în privin ța
persoa nelor cu deficien țe de vedere. În p lus, nu a fost adoptat un mecanism de sanc ționare a
celor care nu respectă cerin țele legate de accesibilitate. În practică, autorită țile responsabile:
Inspecția de Stat în Construc ții și Direc țiile de Urbanism și Arhitectură – nu supraveghează
respectarea acestor norme de accesibilitate. Majoritatea edificiilor publice noi, date în exploatare,
sînt inaccesibile sau par țial accesibile persoanelor cu dizabili tăți. Nu există un mecanism de
evaluare a condi țiilor de accesibilitate la clădirile construite în perioadele anterioare [230]. Prin
Hotărîrea Guvernului nr.599 din 13 august 2013 [114] a fost aprobat Planul de acțiuni
privind implementarea măsurilor de as igurare a accesibilității persoanelor cu dizabilități la
infrastructura social ă, acesta însă nu a dus la nici o schimbare semnificativă în privin ța
accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități. În prezent nu există un plan de ac țiuni pentru
renovarea (graduală) a clădirilor vechi (spa țiilor publice) în vederea asigurării accesibilită ții
pentru persoanele cu dizabilită ți [230].
Reglementările privind acesibilitatea la infrastructura socială nu lipsesc cu desăvîr șire,
dar sî nt sporadice și privesc aspect e ca accesul la institu țiile farmaceutice [115] , accesul la
secțiile de votare [73] sau amenajarea ascensoarelor privind transportarea persoanelor cu
dizabilită ți [116] .
Acee ași situa ție o regăsim și în domeniul ce prive ște accesul persoanelor cu dizabilit ăți la
drumurile publice și transportul public.
Accesul persoanelor cu dizabilită ți la infrastructura drumurilor este reglementat deficitar
prin prevederi generale a șa ca cele de la pct. 84 al Hotărîrii Guvernului RM nr.5 din 05.01.98
[117] care stabile ște că ,,Accesele pietonale trebuie să fie executate astfel încît să permită

79
circula ția persoanelor cu handicap locomotor și celor care se folosesc de mijloace speciale de
deplasare” .
În ce prive ște călătoria cu transportul public de pasageri a persoanelor cu dizabilită ți,
legisla ția în vigoare prevede necesitatea rezervării de locuri destinate acestei categorii de
persoane [118] . Această prevedere este completată de art. 20 al Legii incluziunii sociale a
persoanelor cu dizabilită ți care stabile ște că obligă a utorită țile publice dar și subiec ții de drept
privat, societatea civilă ,, de a adapta atît mijloacele de transport , cît și căile de acces,
infrastructura drumurilor necesită ților specific e acestei categorii de persoane [138] . Din păcate,
aceste norme sî nt nefunc ționale , deoarece Guvernul nu a intervenit cu reglementări privind
normativele de adaptare a mijloacelor de transport și a infrastructurii drumurilor.

2.3.2. Accesul persoanelor cu dizabil ități la educa ție și învă țămînt
Dreptul la educa ție și învă țămînt a l persoanelor cu dizabilită ți este garantat prin
prevederile art. 35 al Constituției Republicii Moldova [64], dar și prin prevederile art. 9 al.(1)
al noului Cod al educa ției [74] care la capitolul VI indică expres că, ,,învățămîntul pentru copiii
și elevii cu cerințe educaționale speciale este parte integrantă a sistemului de învățămînt și are
drept scop educarea, reabilitarea și/sau recuperarea și incluziunea educațională, socială și
profesională a persoanelor cu dificultăți de învățare, de comunica re și interacțiune, cu
deficiențe senzoriale și fizice, emoționale și comportamentale, sociale ”[74].
În vederea asigurării integrării copiilor cu dizabilită ți în sistemul general de învă țămînt s –
a adoptat Programul de dezvoltare a educației incluzive în R epublica Moldova pentru anii
2011 -2020 [119] , care și-a propus ca obiectiv schimbarea prin adaptarea continuă a sistemului
educațional pentru a răspunde diversității copiilor și nevoilor ce decurg din aceasta, pentru a
oferi educație de calitate tuturor în contexte integr ate și medii de învățare comună, i ndicî nd că
parte a acestui program sî nt absolut to ți copii i, inclusiv cei cu dizabilită ți.
Educa ția incluzivă presupune dezinstitu ționalizarea persoanelor cu dizabilită ți, care mai
nou este și unul dintre obiectivele Strategiei pentru protecția copilului pentru anii 2014 -2020
[120] care stabile ște că procesul de d ezinstitu ționalizare a persoanelor cu dizabilită ți reprezintă o
prioritate de stat și se va asigura prin redirec ționarea resurselor financiare și acordarea unui
minim de servicii sociale și servicii de educa ție incluzivă [121] .
Pentru integrarea eficientă a elevilor dezinstitu ționaliza ți în sistemul general de
învățămînt începînd cu 01.01.201 3 în toate unită țile teritorial -administrative au fost cre ate și
funcționează servicii de asistență psihopedagogică care au în componen ță personal specializat
(pedagog, psiholog, specialist terapii specifice etc.), care au ca scop suportul copiilor și tinerilor
dezinstituționalizați din institu ții specializate in clusiv tineri cu dizabilită ți și cu necesită ți

80
educa ționale speciale, aflați în situații de dificultate, cu risc de separare de familie și
instituționalizare [122] .
Conform legisla ției în vigoare [74], [138] , educa ția/învă țămînt ul și instruire a persoanelor
cu dizabilită ți se realizează în următoarele forme: instruirea în sistemul general de învă țămînt;
educa ția în institu ții specializate; educa ția la domiciliu.
Educa ția profesională a tinerilor cu dizabilități – se realizează în cadrul instituțiilor de
învăț ămînt secundar profesional și mediu de specialitate (colegii). Regulamentele de organizare
și desfășurare a admiterii în instituțiile de învățământ secundar profesional și mediu de
specialitate din RM, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației nr. 606 di n 30 iunie 2010 , cu
modificările ulterioare, prevăd anumite facilită ți pentru înscrierea tinerilor cu dizabilită ți (15%
din numărul total de locuri la fiecare meserie/specialitate, prevăzute în planul de înmatr iculare cu
finanțare bugetară). Actualmente în 66 de instituții de învățămî nt secundar profesional studiază
139 elevi cu dizabilități. În 22 de colegii, subor donate Ministerului Educației sî nt formați
profesional 176 de elevi cu dizabilități [234].
În ce prive ște învă țămîntul universitar , pentru momen t sunt înmatriculați doar 23 tineri cu
dizabilități locomotorii în 6 instituții de învățăm înt superior de stat. În vederea facilitării
accesului la studii universitare a l studen ților cu dizabilită ți de vedere, cu suportul Programul ui
Tempus, a fost creat p rimul Centru de suport „Fără b ariere”, în cadrul Universită ții de Stat din
Moldova. În cadrul centrului, studenții și elevii cu dizabilități de vedere beneficiază de servicii
de scanare la comandă a cărților, manualelor, sau a oricăror altor materiale, de convertirea
materialelor în diferite formate accesibile – audio etc., navigare nelimitată și gratuită pe internet,
imprimare în format braille, precum și în scris plat (obișnuit) [234].
O componentă importantă în asigurarea accesului persoanelor cu dizabi lități la educa ție o
constituie instruirea specialiștilor din sistemul educațional. Astfel , cursul ,,Educa ția incluzivă” a
devenit o componentă obligatorie în formarea inițială a cadrelor didactice la nivelurile
învățămîntului superior și mediu de sp eciali tate. Modulul ,,Educația i ncluzivă” este implementat
în colegii și universități, la specialitățile cu profil pedagogic, începînd cu 1 septembrie 2012 în
universități pentru ciclurile I și II și în colegiile pedagogice pentru anul IV. În perioada ianuarie –
august 2012 au fost consolidate capacitățile a cca 700 profesioniști și factori de decizie în
domeniul educației incluzive [234].
Chiar dacă în ultimii ani în sistemul de învățămînt din Republica Moldova s -au făcut mai
mulți pași în promovarea anumitor mode le de educație incluzivă, acest lucru s -a realizat
sporadic. Practicile de succes obținute în incluziune s -au datorat, în linii mari, susținerii din
partea societății civile și entuziasmului manifestat de unele cadre didactice, de voluntari și de
părinți [248].

81
2.3.3 . Accesul persoanelor cu dizabilită ți la muncă

Art. 43 al C RM garantează fiecărei persoane dreptul la muncă [64], această garan ție se
extinde și asupra persoanelor cu dizabilită ți [70].
Legea RM privind incluziunea socială a persoanelor cu diz abilități [138] nu doar că
garantează dreptul la muncă persoanelor cu dizabilită ți dar instituie și o serie de facilită ți
persoanelor cu dizabilită ți, mai cu seamă cel or cu dizabilită ți severe și accentuate, stabilindu -le
reducerea duratei de muncă de pînă la 30 de ore pe săptămînă, acordarea priv ilegiată a
concediilor anuale de odihnă pînă la 40 de zile calendaristice, pentru persoanele cu dizabilită ți
severe și concedii suplimentare de 60 zile calendaristice neremunerate.
Totodată , pentru a garanta accesu l efectiv al persoanelor cu dizabilită ți în domeniul
muncii legisla ția în vigoare stabile ște pentru angajatorii cu mai mult de 20 de subalterni obliga ția
de a oferi locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități în mărime de cel puțin 5% din numărul
total de salariați [138], iar pentru realizarea acestui deziderat CDPD [313] impune măsuri de
,,adaptare rezonabilă ” a locului de muncă , refuzul de a întreprinde astfel de măsuri fiind
catalogat ca formă de discriminare.
Adoptarea rezonabilă a locului de lucru impune un ansamblu întreg de ac țiuni de
proiectare , construc ție, modificare fizică astfel încît ca acesta să devină accesibil persoanelor cu
dizabilită ți. Adaptarea implică ac țiuni inclusive de achizi ționare de tehnologii, echipamente sau
instrumente cu ca racteristici ce corespund deficien ței pe care o pre zintă persoana cu dizabilită ți,
ar putea fi vorba și de alte ac țiuni care la prima vedere nu se cuprind în no țiunea de acomodare și
impun ac țiuni de asisten ță a persoane i cu dizabilită ți, de instruire spec ială, adaptarea programului
de muncă, a sarcinilor și organizării muncii. Adaptarea presupune și distribuția sarcinilor în mod
valorizant și stimulativ -compensator, pentru a stimula o dinamică motivațională pozitivă la locul
de muncă [91, p. 22].
O altă po sibilitate de realizare a dreptului la muncă a l persoanelor cu dizabilită ți este
încadrarea acestora în instit uții specializate create de înse și organiza țiile persoanelor cu
dizabilită ți (art. 36 al Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabi lități ) [138] .
Pentru a sus ține întreprinderile specializate ale persoanelor cu dizabilită ți statul intervine
în fiecare an , aprobînd din bugetul de stat mijloace financiare pentru: compensarea parțială a
contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligat orii care se plătesc de către organizațiile și
întreprinderile persoanelor cu dizabilită ți; conpensa ții la procurarea de utilaj și materie primă
[164] .

82
O altă categorie de facitită ți acordată întreprinderilor persoanelor cu dizabilită ți o
constituie scutir ile la plata TVA care prive ște importul materiei prime, precum și pentru
mărfurile și serviciile produse [75], [167] .
A treia formă de integrare în cîmpul munci pentru persoanele cu dizabilită ți se realizează
prin oferirea muncii la domiciliu. Codul muncii al RM prin prevederile art. 290 -292
reglementează des fășurarea lucrului la domiciliu, stabilind că salariați cu munca la domiciliu
sînt considerate persoanele care au încheiat un contract individual de muncă privind prestarea
muncii la domiciliu cu folosi rea materialelor, instrumentelor și mecanismelor puse la dispoziție
de angajator sau procurate din mijloace proprii [70]. Legea RM nr.60 din 30.03.2012 intervine
cu completări stabilind că ,, persoanele cu dizabilități angajate la domiciliu beneficiază din
partea angajatorului de transportul la și de la domiciliu, al materiilor prime și materialelor
necesare în activitate, al produselor finite, precum și de adaptare rezonabilă, după caz , iar
autoritățile administrației publice locale acordă facilități persoa nelor cu dizabilități în
practicarea muncii la domiciliu, precum și în deschiderea unor întreprinderi individuale ” [138] .
Responabili de asigurarea accesului persoanelor cu dizabilită ți la muncă este Ministerul
Muncii, Protecției Sociale și Familiei al Rep ublicii Moldova care ac ționează prin intermediu l
Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă . Agen ția are angaja ți specializa ți în
prestarea serviciilor de ocupare și protecție în caz de șomaj a l persoanelor cu dizabilități [91, p.
39].
Conform date lor sondajelor, 43% din numărul persoanelor cu dizabilită ți în vîrstă de 15
ani și peste sî nt ocupa ți în cîmpul muncii. Nivelul de ocupare al persoanelor cu dizabilități este
determinat de gradul de dizabilitate, astfel încît sî nt ocupate: 71,5% din număru l total al
persoanelor cu dizabilitate medie; 44,2% din numărul total al persoanelo r cu dizabilitate
accentuată; 11,9% din numărul total al persoanelor cu dizabilitate [14].
După statutul ocupațional: 68,9% din persoanele cu dizabilități lucrează pe cont p ropriu
în agricultură; 20,6% din persoanele cu dizabilități lucrează ca salaria ți în diferite domeni; 5,4%
din persoanele cu dizabili tăți ajută prin familie și nu sînt remunerate; 4,6% din persoanele cu
dizabilități lucrează pe cont propriu în act ivități neagricole (afaceri); 0,4% d in persoanele cu
dizabilități sî nt patroni a i diferitor genuri de afaceri [30], [14] .
În ciuda existen ței unui cadru normativ relativ bun cu privire la asigurarea în drepturi a
persoanelor cu dizabilită ți, aceste norme în realita te nu se respectă , ceea ce face ca persoanele cu
dizabilită ți să se afle și în continuare într -o situa ție extrem de dificilă , plasînd această categorie la
limita sărăciei , care prsupune nu doar lipsa de venituri , ci și excluderea socială [215, p. 80].

83
2.4. Concluzii la c apitolul 2
Analiza aspectelor evocate în acest capitol ne permite formularea următoarelor concluzii:
1. Reieșind din abordările doctrinare ale momentului dar și din con ținutul cadrului
normativ interna țional și național, putem afirma cu ce rtitudine că nu există un în țeles clar a l
conceptului de dizabilitate și al celui de persoană cu dizabilită ți, deoarece cei care au participat
la elaborarea textului Conven ției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți au propus o
defini ție rigidă , insistînd doar asupra a trei trăsături: prezen ța deficien țelor fizice, mentale,
intele ctuale sau senzoriale de durată care, în interacțiune cu diverse bariere , pot îngrădi
participarea în condiții de egalitate cu ceilalți în societate . Aceast tip de abor dare îl considerăm
obiectiv și correct, întrucît, pe de o parte , deplasează accentele de pe problema de sănătate a
persoanei pe existen ța barierelor sociale ce fac imposibilă participarea acesteia în condi ții de
egalitate la via ța socială, iar pe de altă p arte, a oferit posibilitatea unei abordări particulare
statelor parte la acest instrument, pornind de la specificul lor na țional.
2. În aceste condi ții doar un lucru este sigur , abordarea dizabilită ții, în toate cazurile, se
va face conform modelului socia l, adică va înceta să fie tratată ca o problemă exclusiv a
individului și va fi tratată ca o problem ă a întregii societă ți, ca un complex de condi ții generate
de acel mediu social. Reieșind anume din acest aspect , legiuitorul na țional define ște dizabilitat ea
– termen generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, care
denotă aspectele negative ale interacțiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) și
factorii contextuali în care se regăsește (fact orii de mediu și cei personali) , iar persoana cu
dizabilită ți ca fiind persoan a cu deficiențe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficiențe
care, în interacțiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină și eficientă la
viața so cietății în condiții de egalitate cu celelalte persoane.
3. În pofida faptului că legiuitorul a respectat toate ace le obiective formulate în textul
CDPD, ceea ce nemul țumește în continuare este că se continuă să se opereze cu expresii precum
problemă de să nătate , deficien țe, care și ele sî nt discriminatorii , deoarece folosirea acestor
expresii egalează persoanele cu dizabilită ți cu persoanele bolnave, ori multe din persoanele cu
dizabilită ți nu se consideră ca avînd probleme de săntătate.
În opinia noastră , deficien țele, oricare ar fi ele , intelectuale, somatice etc., nu sî nt decît
niște particularită ți specifice proprii unui subiect concret care nu fac decît să -l individualizeze în
raport cu ceilal ți membri ai comunită ții în care trăie ște. Rei eșind din log ica celor expuse mai sus ,
considerăm oportun de a defini dizabilitatea ca incapacitate a sau limitare a de participare la
viața socială în condi ții de egalitate a persoanei care prezintă particularită ți specifice sub forma
deficien țelor fizice, intelectuale, mintale, senzoriale sau somatice ca urmare a interac țiunii cu
factori contextuali în care se află . Propunem ca persoana cu dizabilită ți să fie definită ca

84
persoana care prezintă particularită ți specifice sub forma deficien țelor fizice, intelectuale,
minta le, senzoriale sau somatice , mintale, intelectuale sau senzoriale, deficiențe care impun
măsuri de adaptare rezonabilă a mediului ambiant pentru a face posibilă participarea ei/lor
deplină și eficientă la viața societății în condiții de egalitate cu celela lte persoane .
4. Totodată , considerăm ca fiind depă șită utilizarea sintagmei persoană cu dizabilită ți
pentru individuali zarea persoanelor din această categorie pe motiv că indică imperfec țiunea
acestor persoane și nu imperfec țiunea condi țiilor de mediu ce fac imposibilă participarea lor la
viața socială în condi ții de egalitate. În aceste condi ții, propunem înlocuirea sintagmei persoană
cu dizabilită ți cu persoană cu necesită ți specifice , așa cum cel din urmă termen indică mai cu
seamă asupra particularită țile individuale ale perso anei decît asupra imperfec țiunile sale și, ce
este mai important , atrage aten ția asupra necesită ți de a răspunde la aceste necesită ți prin măsuri
active și totodată este un termen mai puțin onfensator și stigmator.
5. Discriminarea implică orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și
libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului
discrimina toriu bazat pe criteriile reale sau presupuse.
Conform art. 2 al CDPD , discrimi narea pe criterii de dizabilitate înseamnă orice
diferențiere, excludere sau restricție pe criterii de dizabilitate, care are ca scop sau efect
diminuarea sau prejudicierea recunoașterii, beneficiului sau exercitării în condiții de egalitate
cu ceilalți a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniul politic,
economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu .
Discriminarea ca fenomen este unul extrem de complex și versatil și dacă se rei ese din
prevederile Legii RM nr.121 cu privire la asigurarea egalită ții de șanse , ea poate îmbrăca
următoarele forme: discriminarea directă, discriminare a indirectă, discriminare a prin asociere,
segregarea rasială, hăr țuirea, instigarea la discriminare, victimizarea . Raportat ă la persoanele
cu dizabilită ți, discriminarea poate îmbrăca oricare din formele sus-menționate cu excep ția
segregării rasiale .
6. Din analiza normelor în vigoare , putem conchide că discriminarea pe criteriu de
dizabilitate este o faptă (o conduită) a unei persoane care implică o deosebire, excludere,
restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, avînd ca
motiv dizabilitatea de care suferă respectiva persoana sau se presupune că suferă.
Totu și lipsa unei defini ții concrete a co nceptului de discriminare pe criteriu de dizabilitate
în legisla ția na țională racordată la particularită țile specifice RM face imposibilă perceperea reală
a acestui fenomen, de acea recomandăm completarea dispozi țiilor art.2 din Legea privind
incluziunea s ocial ă a persoanelor cu dizabilită ți cu defini ția conceptului de discriminare a pe
criteriu de dizabilitate cu următorul con ținut: ,,o faptă ilegală a unei persoane, grup de

85
persoane, autorită ți publice, func ționari publici, institu ții, organiza ții indifere nt de tipul de
proprietate și forma juridică de organizare, exprimată sub formă de ac țiune sau inac țiune
săvîr șită cu vinovă ție care implică orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în
drepturi și libertăți a unei persoane sau a unui grup de p ersoane, bazat ă pe o prejudecată fa ță
de particularită țile specifice pe care aceasta le are sau se presupune că le -ar avea sub forma
deficien țelor fizice , intelectuale, mintale, senzoriale sau somatice, avînd ca scop sau ca
consecin ță prejudicierea egalită ții în exercitarea drepturilor și liber tăților fundamentale ale
omului ”.
7. Edificarea unui regim constitu țional democrat este posibilă doar în condi țiile
recunoa șterii și garatării drepturilor și libertă ților fundamentale pentru to ți membrii societă ții
civile fără nici o deosebire.
8. Cu adoptarea instrumentelor interna ționale de specialitate în domeniul protec ției
juridice a persoanelor cu dizabilită ți și mai ales cu adoptarea în 2006 a textului Conven ției ONU
privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți s-a creat iluzia între ținută în abordările unor
doctrinari conform căreia persoanele cu dizabilită ți pe lîngă drepturile și libertă țile fundamentale
ale omului consacrate în instrumentele interna ționale de profil ar mai beneficia și de alte drepturi
și libertă ți specifice lor. În aceste condi ții, tot mai des se vorbe ște de drepturile persoanelor cu
dizabilită ți ca o categorie juridică distinctă fa ță de drepturile și libertă țile fundamentale ale
omului.
Promovarea unei astfel de idei este prematură și nefo ndată. Persoanele cu dizabilită ți se
bucură de acelea și drepturi și libertă ți ca și oricare alt membru al societă ții civile fără deosebire ,
doar că în anumite circumstan țe în virtutea deficien țelor fizice, psihice și intelectuale de care
suferă necesită mă suri specifice de acomodare care ar permite acestora să facă uz de aceste
drepturi în acelea și condi ții ca și ceilal ți membri ai societă ții civile fără discriminare.
Instituirea unui șir de drepturi specifice doar persoanelor cu dizabilită ți precum viață
independentă și integrare în comunitate ; mobilitatea personal ă; abilitare și reabilitare etc., nu
trebuie interpretată ca suplinirea liste de drepturi și libertă ți fundamentale p roprii persoanel or cu
dizabilită ți. În opinia noastră acestea nu sî nt decît ni ște modalită ți care asigură realizarea
drepturilor și libertă ților fundamentale de bază și nu le completează sau mai mult ca atît, nu le
substituie.

86
3. SISTEMUL IN TERNA ȚIONAL ȘI EUROPEAN DE SUPRAVEGHERE ȘI
PROTEC ȚIE A DREPTURILOR ȘI LIBERTĂ ȚILOR PERSOANE LOR CU
DIZABILITĂ ȚI ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

Cooperarea interna țională a statelor în domeniul protec ției și promovării drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți nu se limitează doar la semnarea de conven ții, adoptarea de rezolu ții și
alte acte interna ționale în care s înt consemnate garan ții juridice de protec ție a drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți. Principalul scop al unei astfel de colaborări rezidă în acordarea
suportului statelor pentru a -și îndeplini obliga țiile asumate, crearea condi țiilor de trans punere în
viață a acordurilor cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilită ți [306, p. 151]. În această
ordine de idei , ne declarăm solidari cu C.L. Popescu , care consideră că pozitivitatea drepturilor
omului în dreptul interna țional public este dată nu numai de consacrarea lor normativă, prin
diferite tipuri de surse pe care le -am prezentat anterior, ci și de garantarea lor juridică, prin
crearea de sisteme institu ționale și de proceduri de protec ție interna țională a drepturilor omului.
În ac est fel, drepturile omului nu sînt numai afirmate, dar sî nt și garantate, mai mult sau mai
puțin eficient, împotriva violărilor [219, p. 39].
Asigurarea respectării drepturilor omului a impus organizarea unor mecanisme capabile
să controleze realizarea efectivă, tr aducerea în fapt a textelor care le consacră, pe de o parte să le
promoveze, pe de altă parte , să le protejeze. Această idee aparea încă în Declara ția Drepturilor
Omului și Cetă țeanului din 1789 în care s -a înscris că ,, scopul oricărei asocia ții politice e ste
conservarea drepturilor naturale și imprescriptibile ale omului… ”. DUDO precizează că ,, este
esențial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept ” [194, p. 35], iar în 1975, prin
Actul final de la Helsinki, obliga ția respectării drept urilor și libertă ților omului a fost consacrată
ca principiu fundamental al dreptului interna țional public, deta șîndu-se în ansamblul normelor
dreptului interna țional ca normă de aplica ție universală, cu un nivel maxim de generalitate și un
caracter impera tiv, ce dă expresie și protejează o valoare fundamentală în raporturile dintre
subiec ții de drept interna țional [44, p. 222].
Consolidarea mecanismelor de protec ție a drepturilor omului este un fenomen posterior
celui de -Al Doilea Război M ondial [32, p. 264]. Încercările din anii 1920 făcute în cadrul
Societă ții Na țiunilor nu au putut duce la rezultate notabile. Au urmat apoi seriile de preocupări,
din ini țiative private, care au avut drept consecin ță crearea Organiza ției Na țiunilor Unite ca
succesor a l Societății Na țiunilor. Sub egida ONU au fost adoptate instrumente care au înscris
drepturile omului și libertă țile fundamentale și au pus la punct mecanismele necesare pentru
traducerea efectivă în via ță a acestora. Create pentru asigurarea promovării și prot ecției
drepturilor omului și libertă ților fundamentale, mecanismele sî nt formate din organe și institu ții

87
cu misiuni, func ții, domenii de ac țiune și tefnici diferite. Nici chiar natura lor juridică nu este
identică. Toate au, într -o măsură mai mare sau mai mică, preocupări privitoare la promovarea și
protec ția drepturilor omului și libertă ților fundamentale [194, p. 36].
În ce prive ște protec ția juridică interna țională a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, nu
există o unitate de opinii în acest domeniu . Astfel T. Лыхина consider ă că realizarea acestui
obiectiv este asigurată de presta ția unui sistem multidimensional de mecanisme care include atît
mecanisme de protec ție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, cît și mecanisme generale de
protec ție a d repturilor omului și activitatea acestora nu se rezumă doar la control , ci include și
alte forme de cooperare interna țională [279, p. 55].
Е.H. Яковлева consideră că realizarea eficientă a normelor interna ționale de protec ție a
drepturilor omului depinde d e cîțiva factori , în primul rînd, de calitatea însă și a normelor, în al
doilea rînd, de măsurile, întreprinse de stat și de organiza țiile interna ționale în vedere a realizării
acestora [306, p. 151].
Mecanismele interna ționale ce activează în scopul realiz ării prevederilor actelor
normative interna ționale privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți includ diverse proceduri:
controlul interna țional (verificarea corespunderii ac țiunilor statelor obliga țiilor asumate); oferirea
de consulta ții; acordarea de asisten ță statelor în vederea elaborării și adoptării cadrului normativ
corespunzător, schimbul de experien ță și informa ții, desfă șurarea investiga țiilor tematice și
adoptarea de recomandări și concluzii corespunzătoare [306, p. 152].
Autoarea consideră că cooperarea interna țională pe problema persoanelor cu dizabilită ți
se asigură în diverse forme și prin metode diferite și preferă să vorbească de ,, un sistem
interna țional de monitorizare și asigurare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți” pe care î l
descrie ca pe un proces de evaluare a pozi ției sociale a persoanelor cu dizabilită ți, identificarea
problemelor cu care se confruntă, efetuarea de studii și cercetări privind realizarea drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți etc. [306, p. 153].
C. Ciugurea nu-Mihailu ță vorbe ște de promovarea și de protec ția interna țională a
dreptuilor omului. Protec ția interna țonală a drepturilor omului se înfăptuie ște prin proceduri și
mecanisme interna ționale care au atribu ții de supraveghere, control sau chiar cu puteri
decizionale în aplicarea măsurilor sanc ționării fa ță de un stat care încalcă obliga țiile asumate
privitoare la drepturile omului. Promovarea drepturilor omului la nivel interna țional implică
activită ți circumscrise cooperării statelor și orientate spre real izarea de acorduri privind măsuri
noi, care ar trebui luate în domeniul drepturilor omului, adoptarea unor documente în legătură cu
dimensiunile noi ale unor drepturi sau chiar cu noi drepturi ale omului, spre exemplu , dreptul la
un mediu natural sănătos. În cadrul acestor activită ți se înscriu și analizele, studiile, seminarele,

88
activită țile consultative generale, ca și orice alte măsuri în domeniul educa ției referitoare la
drepturile omului ini țiate de organiza țiile interna ționale [44, p. 220].
Generalizî nd opiniile existente , considerăm că protec ția juridică interna țională a
persoanelor cu dizabilită ți împotriva formelor de discriminare este asigurată , pe de o parte , de
elaborarea și adoptarea instrumentelor de asigurare și promovare a drepturilor acestei categorii
de persoane , iar pe de altă parte , de crearea de mecanisme eficiente care să transpună în via ță
prevederile instrumentelor astfel elaborate.
Protec ția juridică interna țională a persoanlelor cu dizabilită ți împotriva discriminării se
realizează d e către mecanismele cu atribu ții în acest domeniu care ac ționează în temeiul și pentru
asigurarea obiectivelor fixate în instrumentele interna ționale din domeniul protec ției drepturilor
și libertă ților fundamentale ale omului și ale persoanelor cu dizabili tăți.
Prin instrumente se subîn țeleg diferite documente care con țin principii, norme (standarde)
privind drepturile omului, inclusiv prevenirea și combaterea dicriminării adoptate de
organiza țiile interna ționale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, conven ții,
recomandări, rezolu ții, legi [33, p. 182].
Mecanismele reprezintă anumite structuri organiza ționale ( judecătoriile interna ționale,
organiza țiile interna ționale, comitetele, comisiile, grupurile de lucru etc .) abilitate cu atribu ții de
control în domeniul drepturilor omului [33, p. 183].

3.1. Rolul organelor și institu țiilor specializate al e ONU în protec ția drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării
Protec ția interna țională a drepturilor persoanelor c u dizabilită ți este indisolubil legată de
activitatea ONU. Chiar dacă ini țial ONU s -a constituit ca o organiza ție cu voca ție universală,
scopul său principal fiind men ținerea păcii și securită ții interna ționale [35, p. 201], experien ța
din timpul celui de Al Doilea Război M ondial a demonstrat existen ța unei strînse legături dintre
pacea și securitatea interna țională, pe de o parte, și respectarea drepturilor și libertă ților
fundamentale ale omului, pe de altă parte [276, p. 464].
Încă din preambulul Cartei ONU , statele păr ți se declară hotărîte, între altele, să apere
genera țiile viitoare de flagelul războiului care, în timpul unei vie ți de om, a creat umanită ții
suferin țe de nesupus, să proclame din nou credin ța lor în drepturile fundamentale ale omului, în
demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărba ților și a femeilor, ca și a
națiunilor, mari și mici, să favorizeze progresul social și instaurarea unor condi ții mai bune de
viață într -o libertate mai mare și, în acest scop, să p ractice toleran ța, să î și asocieze eforturile
pentru a realiza în consecin ță aceste proiecte [219, p. 41]. Mai mult, art.1 al Cartei stabile ște
drept scop al organiza ției realizarea cooperării interna ționale ,,în promovarea și încurajarea

89
respectării drept urilor omului și libertă ților fundamentale pentru to ți, fără deosebire de rasă, sex,
limbă sau religie’’ , iar art.55 precizează că Na țiunile Unite vor favoriza respectul universal și
efectiv al drepturilor omului [12, p. 192].
Competen țele ONU în domeniul protec ției drepturilor persoanelor cu dizabil ități
împotriva discriminării sî nt extrem de diverse. Aceasta poate formula recomandări, adoptă
decizii, convoacă conferin țe interna ționale, pregăte ște proiecte de conven ții, organizează și
desfă șoară cercetări, acordă consulta ții și suport tehnic statelor. Într -o serie de situa ții realizează
funcții de control privind executarea obliga țiilor asumate de către State le Păr ți conform Cartei
ONU și conven țiilor interna ționale [277, p. 496].
Practic toate organele sal e principale și un număr important din organele auxiliare, într -o
măsură mai mare sau mai mică, se preocupă de chestiuni privind drepturile omului [277, p. 496].
Temei juridic pentru o astfel de activitate serve ște nu doar dispozi țiile acordurilor interna ționale
privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți, dar și normele documentelor de fondare, dar și
actele de drept intern ale ONU și ale organismelor sale specializate prin care se stabile ște ordinea
lor de func ționare [306, p. 154].
Adunarea Generală este cel mai reprezentativ organ al ONU [278, p. 31]. Acesta este
compus din to ți membrii ONU. Fiecare stat fiind în drept să delege la sesiunile acestui organ o
delega ție din maximum cinci reprezentan ți și cinci asisten ți care va dispune de un singur vot
[271, p. 345].
Adunarea Generală are competen ța de a examina orice chestiune în limita Statutului său
(art.10 ). Ea poate revizui principiile de cooperare interna țională în domeniul men ținerii păcii și
securită ții interna ționale, abordarea chestiunileor ce țin de cooperarea în domeniul politic,
economic, social, cultural, promovarea și realizarea drepturilor și libertă ților fundamentale ale
omului, poate formula recomandări membrilor ONU sau Consiliului de Securitate pe orice astfel
de întrebări sau cauze [272, p. 326].
Principala contribu ție a Adunării Generale în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminări i o constituie adoptarea instrumentelor
interna ționale de protec ție a drepturilor omului și libertă ților funda mentale dar și adoptarea
instrumentelor speciale de protec ție a persoanelor cu dizabilită ți. Pe parcursul activită ții sale ,
ONU a aoptat prin intermediul Adunării Generale peste 80 de declar ții, conven ții, pacte,
acorduri, care au contribuit la protec ția și promovarea drepturilor omului [270, p. 72] dar și a
persoanelor cu dizabilită ți. Această a ctivitate care a culminat cu adoptarea în 2006 a CDPD.
În mare parte competen țele Adunării Generale a ONU în domeniul protec ției juridice a
persoanelor cu dizabilit ăți împotriva discriminării sînt stabilite prin prevederile art.13 al Cartei
ONU [25], care stabile ște că în sprijinul înfăptuirii drepturilor omului și libertă ților fundamentale

90
pentru to ți, fără deosebire de rasă, sex, limb ă sau religie, Adunarea General ă va ini ția studii și va
face recomandări. Astfel, prin rezolu ția Adunării Generale 49/153 din 07 februarie 1995
[396], ea s-a adresat statelor membre de a întreprinde eforturi coordonate în vederea asigurării
realizării în practică a prevederilor Regulilo r standard privind egalizarea șanse lor pentru
persoanele cu handicap.
Adunarea Generală are , de asemenea , competen țe de a primi și examina rapoartele
celorlalte organe ale Na țiunilor Unite (art. 15 alin. (2) din Carta ONU ), care au competen țe în
domeniul protec ției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilită ți. Astfel, în cea de a 70 -a
sesiune a Adunării Generale a ONU, Secretarul General a prezentat în plenum raportul
Raportorului Special, Catalina Devandas -Aghilar, privind protec ția social ă a per soanelor cu
dizabilită ți în care s -a subliniat necesitatea asigurării unui minim de protec ție social ă pentru
această categorie de persoan e și s-a recomandat tuturor structurilor ONU de a continua eforturile
în acest domeniu și de a acorda suport informa țional și tehnic statelor păr ți pentru realizarea
acestui obiectiv [397].
Pe parcursul activită ții sale Adunarea Generală a intervenit de nenumărate ori în protec ția
drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți fie prin includerea acestora ca punct separat
al agendei sale de lucru [398], fie chiar prin crearea de organe speciale în vederea asigurării și
promovării drepturilor și libertă ților acestei categorii. Prin rezolu ția 32/133 din 16 decembrie
1977 [399], Adunarea Generală a ONU a decis institu irea unui c omitet consultativ, compus din
reprezentan ți ai cincisprezece state membre conform principiului reprezentării geografice și care
avea ca sarcină consultarea programului privind ,, Anul persoanelor cu dizabilită ți” cu statele
membre și organismele specializate.
Totu și este de remarcat că rei eșind din prevederile art.10 -14 al Cartei ONU hotărîrile
Adunării Generale în toate cazurile și în mod particular în cazul persoanelor cu dizabilită ți nu vor
avea for ță obligatorie. De și lipsite de valoare jurid ică, rezolu țiile Adunării Generale ONU se
impun statelor ca norme de comportamnet, în calitatea lor de membre ale organiza ției. Statele nu
pot încălca sau ignora cu u șurință rezolu țiile Adunării Generale, mai ales atunci cînd s -au
pronun țat în favoarea ace stora [189, p. 498].
În conformitate cu prevederile Cartei ONU, alături de Adunarea Generală,
responsabilitatea înd eplinirii func țiilor ONU în do meniul drepturilor omului revin și Consiliului
Economic și Social care activează sub conducerea Adunării [277, p. 182]. Consiliul are ca
obiectiv favorizarea respectării universal e și efective a drepturilor omului. Art.62 din Cartă
stipulează că el poate să facă sau să provoace studii și rapoarte, să facă recomandări asupra unor
problem e interna ționale din domeniul respectării efective a drepturilor omului și libertă ților

91
fundamentale pentru to ți oamenii. Consiliul Economic și Social are deci misiunea să traducă în
realitate principiile pe care Carta le înscrie în domeniul economic și social [194, p. 48].
Pentru a acționa efectiv în domeniul protec ției drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării, Consiliul Economic și Social a fost învestit de Cartă cu
următoarele atribu ții: ini țierea studiilor și rapoartelor privind problemele in terna ționale în
domeniul economic, social, cultural, al sănătă ții și în alte domenii conexe în temeiul cărora poate
să facă recomandări în privin ța acestora Adunării Generale, membrilor organiza ției și institu țiilor
specializate interesate; formularea de r ecomandări în vederea promovării respectării efective a
drepturilor omului și a libertă ților fundamentale; elaborarea proiectelor de conven ții în problem
ce țin de competen ța sa pe care le supune Adunării Generale; convocarea conferin țelor
interna țioale; c oordonarea activită ții institu țiilor specializate prin consultări cu ele și adresarea de
recomandrăi; poate, cu aprobarea Adunării Generale, să îndeplinească servicii pe care i le cer
membrii organiza ției sau institu țiile specializate [244, p. 40-41].
Apor tul Consiliului Economic și Social în protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor
cu dizabilită ți este strîns legat de activitatea organelor sale subsidiare – Comisia drepturilor
omului care prin rezolu ția Adunării Generale 60/251 din 15 martie 2006 [400] a fost înlocuită
cu Consiliul drepturilor omului.
Anume Comisia drepturilor omului a avut unul dintre cele mai relevante aporturi în
protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți. În primele decenii ale existen ței
sale, Comisia s -a concentrat , în principal, asupra activită ților pur promo ționale și asupra
pregătirii unor proiecte de instrumente interna ționale privind drepturile omului. În acea vreme,
Comisia nu era obligată să întreprindă ac țiuni privind situa ții specific sau acuza ții referitoare la
încălcări ale drepturilor omului de către un stat membru. Rolul său a început să se schimbe la
sfîrșitul anilor șaizeci, cînd problematica drepturilor omului și-a făcut loc din ce în ce mai mult
pe agenda politică ONU și a devenit par te integrantă a acesteia. Ultime le două decenii au
cunoscut o cre ștere extraordinară a numărului de problem e legate de dr epturile omului care au
fost supuse aten ției ONU și s-a înregistrat o dorin ță crescîndă a membrilor Organiza ției să le
abordeze [31, p. 266].
Încă în 1984 , cînd chestiunea dizabilită ții nu era tratată din perspectiva realizării
drepturilor omului, Comisia drepturilor omului a ridicat problema încălcării grave a drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți. La solicitarea Comisiei, Consiliul Econom ic și Social prin rezolu ția
1984/20 a desemnat un Raportor special pentru realizarea unui studiu privind interdependen ța
dintre drepturile omului și dizabilitatea [306, p. 160]. Ca urmare a acestei însărcinări Raportorul
special al Subcomisiei pentru preîn tîmpinarea discriminării și protec ția minorită ților,
Leandro Despouy, a pregătit un raport complex , indicînd la pct. 280 și 281 că pers oanele cu

92
dizabilită ți continuă să fie dezavantajate în compara ție cu alte grupuri minorit are, care se bucură
de protec ția mecanismelor conven ționale. Totodată , se punctează faptul că de și persoanele cu
dizabilită ți sînt protejate prin normele instrumentelor generale , ele nu dispun de un mecanism de
control interna țional care le -ar asigura protec ție specială și specifică. De aceea Despouy
recomandă tuturor organismelor ONU să realizeze monitorizarea respectări i drepturilor și
libertă ților fundamentale ale omului în raport cu persoanele cu dizabilită ți [358, p. 33-34].
Prin rezolu ția 1998/31 [359], Comisia drepturilor omului a reamintit că toate
persoanele cu dizabilită ți au dreptul la protec ție împotriva discriminării și dreptul de a beneficia
în egală măsură de drepturile și libertă țile fundamentale a șa cum acestea au fost consacrate în
instrumentele interna ționale și recoman dă tuturor organelor ONU , inclusiv raportorilor speciali
ca în activitatea lor să țină cont de aceste aspecte și să creeze op ortunită ți egale pentru persoanele
cu dizabilită ți. Mai mult ca atît , Comisia a propus organismelor de monitorizare a conven țiilor în
domeniul drepturilor omului să ia în considerare problemele cu care se confruntă persoanele cu
dizabilită ți și să formuleze observa ții concludente, să formuleze comentarii generale și
recomandări cu privire la exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele cu
dizabilită ți. Totodată , a îndemnat guvernele ca să refle cte pe deplin problemele cu care se
confruntă persoanele cu dizabilită ți în cadrul rapoartelor pe care le prezintă [374].
Totu și capacitatea Comisiei de a -și îndeplini sarcinile a fost din ce în ce mai mult
subminată de credibilitatea și profesionalismul său în scădere. În mod special, statele au căutat să
devină membre ale Comisiei nu pentru a întări drepturile omului, ci pentru a se proteja pe ele
însele de critici sau pentru a -i critica pe al ții. Ca rezultat, s -a dezvoltat un deficit de credibilitate,
care aruncă o umbră asupra sistemului Na țiunilor Unite ca întreg [194, p. 52].
În aceste condi ții, la 03 aprilie 2006 prin rezolu ția Adunării Generale a ONU 60/251
[400], Comisia drepturilor omului a fost substituită cu Consiliul drepturilor omului ca organ
responsabil pentru promovarea universală a respectului pentru protec ția tuturor drepturilor
omului și a libertă ților fundamentale pentru to ți, fără deosebire de orice fel și într -un mod corect
și egal.
Comitetul dispune de largi prero gative în domeniul drepturilor omului. El realizează
evaluarea periodică a nivelului respectării drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului
consemnate în instrumentele interna ționale în toate statele membre în temeiul rapoarte lor
periodice . Totodată , Comitetului i -a fost recunoscut dreptul de a primi și de a examina cereri
individuale privind încălcarea drepturilor și libertă ților fundamentale [302].
Prin rezolu ția 26/20 [360], Comitetul dreptu rilor omului a instituit o procedură
specială cu atribu ții în domeniul monitorizării și promovării drepturilor și libertă ților persoanelor
cu dizabilită ți, Raportorul special pe problemele persoanelor cu dizabilită ți. Conform rezolu ției

93
26/20 , Raportorul s pecial are competen țe de a organiza consulta ții cu statele părți, agen țiile
ONU, mecanisme regionale de monitorizare independente, organiza ții ale societă ții civile și ale
persoanelor cu dizabilită ți pe probleme legate de protec ția drepturilor persoanelor cu dizabilită ți.
Ca urmare a monitorizării efectuate , este în drept să formuleze recomandări privind o mai bună
protec ție a acestei categorii. De asemenea , poate oferi servicii de consultan ță și asisten ță tehnică,
contribui la creșterea gradului de con știentizare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, pentru a
combate stereotipurile, prejudecă țile și practicile dăunătoare care împiedică posibilitatea lor de a
participa la via ța socială în condi ții de egalitate cu ceilal ți. În vederea realizării acestor obiective
poate ini ția colaborări cu oricare altă procedură specială sau organism al ONU. Despre
rezultatele o bținute în acest domeniu Raportorul special informează periodic, Consiliul
drepturilor omului.
După adoptarea CDPD , Consiliul pentru drepturile om ului s -a implicat activ în
promovarea acestui instrument. Astfel, la 25.03.2014 Consiliul pentru drepturile omului a
intervenit pe lîngă Adunarea Generală a ONU , exprimîndu -și îngrijorarea cu privire la
implementarea ineficientă de către statele semnatare ale CDPD , îndemnând ca acestea să
respecte drepturile persoanelor cu dizabilită ți și să întreprindă măsuri eficiente pentru respectarea
și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți la nivel na țional [361].
Tot în vederea gara ntării și promovării d repturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți
Consiliul organizează discu ții interactive pe diverse aspect ce privesc persoanele cu dizabilită ți,
cum ar fi: accesul persoanelor cu dizabilită ți la via ța politică și publică, cooperarea
ineterna țională în vederea realizării prevederilor CDPD, mecaniamele na ționale de monitorizare
și imple mentare a prevederilor CDPD, accesul la munc ă a persoanelor cu dizabilită ți etc.[362]
În opinia noastră poten țialul Comitetului drepturilor omului nu este utilizat ef icient în
protec ția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, în mod special, în domeniul
soluționării plîngerilor particulare. Posibil că solu ționarea acestei probleme constă în propagarea
informa ției privind posibilitatea de a angaja procedu ra acestui mec anism în protec ția drepturilor
și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți [279, p. 85].
Consiliul Economic și Social are și alte organisme subsidiare angajate în protec ția și
promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și în acest contex t nu putem
neglija aportul Comisiei pentru dezvoltare social ă.
Astfel, avîndu -se în vedere că Programul Mondial de Ac țiune privind Persoanele cu
Handicap nu oferise rezultatul scontat, tinerii, adul ții și persoanele în etate ce sufereau de
dizabilită ți continuînd să întîmpine diferite bariere sociale, economice și culturale privind
accesul la via ță comunitară, la 24 mai 1990, Consiliul Economic și Social prin rezolu ția
1990/26 [305] a însărcinat Comisia pentru dezvoltare socială să cre eze un grup de exper ți

94
interguvernamentali de tip deschis care în colaborare cu organismele specializate, inclusiv
organiza țiile persoanelor cu dizabilită ți, urma să elaboreze reguli standard privind egalizarea de
șanse pentru copii i, tinerii și bătrînii cu d izabilită ți.
Avînd ca temei raportul prezentat de grupul de exper ți privind punerea în aplicare a
Programului mondial de ac țiune privind persoanele cu dizabilită ți, Consiliul Economic și
Social prin rezolu ția 1993/20 [348] a solicitat Secretarului General să elaboreze o strategie pe
termen lung ce ar permite punerea în aplicare a prevederilor Programului mondial de ac țiune
privind persoanele cu handicap , care să fie supus spre examinare Adunării Generale în cadrul
sesiunii sale a patruzeci și opta și pentru aprobare în cadrul sesiunii sale a patruzeci și noua . Prin
rezolu ția 2002/26 [387], Consiliul și-a reafirmat ata șamentul fa ță Regulile standard privind
egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap , constatînd rolul sporit al acestora în
promovarea dr epturilor omului pentru per soanele cu dizabilită ți și înde mnînd guvernele,
organiza țiile interguvernamentale și organiza țiile non -guvernamentale să ia măsuri concrete
pentru a asigura o mai bună aplicabilitate pentru Regulile standard, să propună măsuri pe ntru
promovarea în continuare și protec ția drepturilor omului pentru persoanele cu dizabilită ți prin
cooperarea în cadrul sistemului Organiza ției Na țiunilor Unite în domeniul dizabilită ții, dar și prin
găsirea de forme noi pentru monitorizarea viitoare a R egulilor Standard. În baza acestor rezolu ții
și avînd ca temei opiniile guvernelor con ținute în raportul Secretarului General , dar și
concluziilor din raportul Raportorului special al Comisiei dezvoltării sociale, Consiliul Economic
și Social a formulat pr opuneri de completare a Regulilor standar d pentru a le spori eficien ța
[388].
Nivelul protec ției asigurat de Adu nărea Generală și de Consiliul Economic și Social a l
ONU persoanelor cu dizabilită ți este strîns legat de activitatea Secretariatului ONU în fru nte cu
Secretarul General, ales de Adunarea Generală pentru o perioadă de cinci ani la recomandarea
Consiliului de Securitate. Acesta este asistat în probleme referitoare la drepturile omului de
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, care are rang d e Secretar General adjunct [194,
p. 59].
Dacă este să se reiasă din prevederile capitolului 15 al Cartei ONU [25], Secretariatul
ONU în prim -plan cu Secretarul General au un aport consistent în protec ția și promovarea
drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și în combatere a discriminării în raport cu această
categorie. Acesta poate efectua investiga ții în care să abordeze aspecte privind problemele cu
care se confruntă persoanele cu dizabilită ți, nivelul de asigurare și de respectare a drepturilor și
libert ăților acestei categorii de persoane, realizarea prevederilor interna ționale în domeniul
protec ției și promovării drepturilor și libertă ților p ersoanelor cu dizabilită ți etc. Astfel, de la data
apdoptării Programului Mondial de Ac țiune privind Persoanele c u Handicap și a Regulilor

95
standard privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap Secretarul General este
ținut să prezinte periodic rapoarte privind nivelul de respectare a celor două instrumente [268].
În raportul său din 25 iulie 2014 privind ,,Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale
Mileniului și alte obiective de dezvoltare convenite la nivel interna țional pentru persoanele cu
dizabilită ți: o agendă de dezvoltare -dizabilitate incluzivă în 2015 și în perioada următoare ”
Secretarul General a prezentat nivelul de realizare a solicitărilor formulate de Adunarea Generală
a ONU prin rezolu ția 67/140 din 20 decembrie 2012 privind ,, realizarea în perioada de pînă în
2015 și de mai departe a scopurilor și obiectivelor din Declara ția de Dezvoltare a Mileniului și
alte obiective de dezvoltare, convenite la nivel interna țional privind persoanele cu dizabilită ți”,
stabilindu -se că în pofida realizărilor pers oanele cu dizabilită ți continuiă să fie discriminate
[401]. Dar ce este cel mai important , în anum ite situa ții Secretarul General poate interveni pentru
a acorda asisten ță statelor în curs de dezvoltare și organiza țiilor acestora în domenii precum
prevenirea dizabilită ții, reabilitarea și gestionarea abilită ților persoanelor cu dizabilită ți [266].
Este de remarcat rolul din ce în ce mai activ al Secretarului General în monitorizarea și
promovarea CDPD. La 09 august 2012 în cadrul celei de a 67 -a sesiuni a Adunării Generale a
ONU, Secretarul General a prezentat un raport în conformitate cu rezolu ția Adun ării Generale
66/229 , în cadrul căruia a oferit o imagine de ansamblu a statutului Conven ției privind drepturile
persoanelor cu dizabilită ți și a Protocolului facultativ precum și a activită ții Comitetului ONU
privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți. Raportul prezintă, de asemenea, o trecere în revistă
a progreselor realizate de către entită țile sistemul ui Națiunilor Unite, în vederea punerii în
aplicare a Conven ției [402].
Adunarea Generală a ONU , recunoscînd faptul că ONU necesită să -și sporească e forturile
în vederea asigurării și promovării drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului prin
rezolu ția 48/141 [267], a instituit un nou mecanism de protec ție a drepturilor omului – Înaltul
Comisar ONU pentru Drepturile Omului, pe care l -a numit p rincipalul responsabil de protec ția și
promovarea drepturilor omului în cadrul ONU , stabilind că acesta în exerci țiul mandatului său:
garantează și asigură realizarea de către to ți oamenii a drepturilor lor culturale, sociale, politice și
economice; execut ă însărcinările parvenite de la organele ONU în domeniul drepturilor omului și
formulează recomandări în vederea garantării și promovării drepturilor fundamentale; acordă
asisten ță organelor sistemului ONU în domeniul garantării și promovării drepturilor și libertă ților
fundamentale ale omului; oferă consulta ții, asisten ță tehnică și financiară statelor, organiza țiilor
regionale de protec ție a drepturilor omului cu scopul de a sus ține realizarea măsurilor și
programelor în domeniul drepturilor omului; coord onează programele de instruire al e ONU în
domeniul drepturilor omului; joacă un rol acti v în vederea înlăturării bariere lor în calea realizării
totale a drepturilor omului și pentru neadmiterea încălcării drepturilor fundamentale; sus ține pe

96
parcursul real izării mandatului său dialogul cu guvernele tuturor statelor cu scopul asigurării
respectării drepturilor omului; coordonează activitatea în domeniul drepturilor omului în
sistemul ONU prin ra ționalizarea, adaptarea, fundamentarea, optimizarea mecanismelor ONU în
domeniul drepturilor omului cu scopul de a le spori eficien ța
Activitatea aceste i structuri se pare că s -a intensificat mai cu seamă după anul 2002.
Astfel , la 15 decembrie 2003 Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a prezentat în fa ța
Comis iei drepturilor omului un raport [280] în care se apreciază pozitiv faptul că statele în
rapoartele periodice au început să acorde aten ție persoanelor cu dizabilită ți și să coopereze din ce
în ce mai strîns cu organiza țiile acestora. Considerînd că este ne cesar ca statele să abordeze mult
mai sistemic problema persoanelor cu dizabilită ți la întocmirea rapoartelor sale periodice mai cu
seamă la întocmirea rapoartelor periodice în condi țiile Protocolului interna țional privind
drepturile civile și politice și Conven ției împotriva torturii. În raport se arată că este necesar de a
stimula implicarea organiza țiilor o bștești ca acestea să coopereze cu statele cu organele
conven ționale și cu alte organiza ții pentru ca persoanelor cu dizabilită ți să le fie acordată o
atenție sporită. Raportul se încheie cu concluzia că o nouă conven ție de protec ție a drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți ar reprezenta o garan ție suplimentară pentru această
categorie, Înaltul Comisar declarîndu -și solidaritatea fa ță de mecanismele implicate în elaborarea
acestui instrument.
În pofida faptului că după 2002 a sporit interesul privind drepturile persoanelor cu
dizabilită ți la nivel interna țional , fapt condi ționat de instituirea de către Adunarea Generală a
Comitetului sp ecial care a fost însărcinat cu elaborarea unei conven ții interna ționale privind
persoanele cu dizabilită ți, în raportul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului din 30
decembrie 2004 se arată că situa ția persoanelor cu dizabilită ți este abordată neuniform în cadrul
diverselor conven ții interna ționale privind drepturile omului , iar mecanismele conven ționale nu
acordă aten ție suficientă acestei categorii [281].
Prodigioasa activitate a Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în domeniul
protec ției și promovăr ii drepturilor persoanelor cu dizabilită ți a fost reflectată într -o serie de
rapoarte tematice privind: ridicarea gradului de cunoa ștere al CDPD [282]; rolul cooperării
interna ționale în sus ținerea eforturi lor naționale în vederea realizării drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți [283]; angajarea în cîmpul muncii a persoa nelor cu dizabilită ți [284] etc.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay, la 04 noiembrie 2011 ,
aflîndu -se într -o vizită în RM , a sesizat faptul aplicării in eficiente a prevederilor CDPD , indicînd
că persoanele cu dizabilită ți continuă să fie discriminate referindu -se în mod special la situa ția
persoanelor cu di zabilită ți mintale care continuă să fie încarcerate fără voia lor în institu ții
psihiatrice , fapt ce duce la încălcarea prevederilor art. 12 din CDPD [187].

97
ONU a creat o serie de institu ții specializate care , de asemenea , intervin în garantarea
drepturilor persoanelor cu dizabilită ți în domeniile proprii de activitate. Din numărul acestora
considerăm că cel mai mare aport în protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți
l-au avut: Organiza ția Interna țională a Muncii (OIM), Organiza ția Na țiunilor Unite pentru
Educa ție, Știință și Cultură (UNESCO), Organiza ția Mondială a Sănătă ții (OMS) [194, p. 69].
Organ izația Interna țională a Muncii – a fost înfiin țată în anul 1919 cu scopul conlucrării
între guverne, patronate și sindicate pentru dreptate socială și condi ții de trai mai bune în toată
lumea, avînd ca obiectiv îmbunătă țirea condi țiilor de muncă și de via ță, prin adoptarea și
promovarea de norme interna ționale și practici pozitive [201, p. 1-5].
Rolul OIM în protec ția drepturilor și libertă ților fundamentale în domeniul muncii s -a
concretizat în adoptarea unui număr de aproximativ 400 d e conven ții și recomandării care
acoperă o gamă largă de probleme sociale, incluzînd aspecte privind drepturile omului, salariul
minim, gestionarea for ței de muncă, condi ții de lucru, asigurări sociale, protec ția muncii și
sănătate [201, p. 1-5]. De remarc at că din numărul acestor instrumente o parte importantă se
referă și la persoanele cu dizabilită ți: Recomanda rea nr.99 privind adaptarea și readaptarea
profesională a invalizilor [386], Conven ția privind discriminarea în domeniul ocupării
forței de muncă și exercitării profesiei [221, p. 220], Conven ția OIM nr.159 privind
reabilitare a profesională și ocuparea for ței de muncă a persoanelor cu handicap completată
prin Recomandarea nr.168 [314].
Prin urmare , OIM asigură egalitatea în drepturi a persoanelor cu dizabilită ți în domeniul
muncii prin aplicarea normelor instrumentelor sus-menționate . În acest context , considerăm
extrem de revolu ționare prevederile art.19 pct.5 lit. (e) din Statutul OIM [315 ] care î i permite
să solicite de la statele păr ți informa ții privind circumstan țele care nu -i permit ratificarea acestor
instrumente, mai mult , OIM poat e interpela informa ții privind respectarea conven țiilor
neratificate.
Reieșind din prevederile S tatutului OIM , aceasta intervine în asigurarea și promovarea
dreptu rilor persoanelor cu dizabilită ți prin recep ționarea și examinarea rapoartelor periodice
prezentate de statele membre privind nivelul de imple mentare a conven țiilor la care sî nt parte
(art.22 ).
Conform art.23 , rapoartele respective trebuie să fie avizate și de organiza țiile muncitorilor
din statul respectiv care pot formula obiec ții și recomandări , fapt ce spore ște caracterul obiectiv
al informa ției incluse în raport și exclude necesitatea interven ției ulterioare din partea
muncitorilor.
Totodată , în confor mitate cu prevederile art.24 și 26, orice organiza ție a muncitorilor
poate formula în adresa B iroului Interna țional al Muncii o sesizare privind încălcarea normelor

98
din conven țiile pe care le -a ratificat. Consiliul administrativ poate transmite aceast ă ses izare
părții vizate , dîndu -le posibilitatea de a face declara ții pe marginea sesizării. În cazul în care un
astfel de răspuns nu a parvenit sau el este nesatisfăcător , Consiliul administrativ poate desemna o
comisie pentru a investiga sesizarea respectivă. În urma examinării multiaspectuale a sesizării
respective , comisia va întocmi un raport în care va indica cele constatate dar și va formula
recomandări de redres are a situa ției, raport pe care îl va transmite prin intermediul Directorului
General al Birou lui Interna țional al Muncii statelor vizate în litigiu. Acestea în trei luni de la
comunicare vor informa Directorul General dacă acceptă sau nu recomandările sau dacă vor
contesta hotărîrea comisiei la Curtea Interna țională de Justi ție a cărei hotărîre es te definitivă. În
caz contrar , Consiul Administrativ poate propune Conferin ței Interna ționale a OIM acele solu ții
pe care ea le consideră necesare pentru depă șirea situa ției [315].
Pe lîngă atribu țiile sus numite OIM poate realiza diverse studii privind as igurarea
drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți în domeniul muncii. Pentru exemplificare
poate servi îndrumarul ,,Managing Disability in the Workplace ” [373] destinat angajatorilor
pentru a asigura o integrare eficientă a persoanelor cu di zabilită ți în domeniul muncii sau studiul
cercetătorului A. O'Reilly ,, The right to decent work of persons with disabilities ” în care autorul
nu doar că oferă o analiză de detaliu a asigurării dreptului la muncă a persoanelor cu dizabilită ți
prin prisma in strumentelor interna ționale de protec ție a drepturilor și libertă ților fundamentale ,
dar oferă și solu ții care ar asigura integrarea de pe pozi ții de egalitate a persoanelor cu dizabilită ți
în cîmpul muncii [376].
Un alt mecanism specializat al ONU cu atri buții în domeniul protec ției și promovării
drepturilor persoanelor cu dizabilită ți este Organiza ția Na țiunilor Unite pentru Educa ție,
Știință și Cultură (UNESCO).
UNESCO – este o organiza ție specializată a ONU care a f ost creată imediat după cel de Al
Doilea R ăzboi M ondial în 1946 și care și-a propus ca scop să participe la men ținerea păcii pe
pămînt prin educa ție, știință și cultură, colaborarea dintre na țiuni pentru asigurarea universală a
drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului [46, p. 6-10].
UNESCO încurajează programele, practicile și politicile educa ționale incluzive pentru a
asigura persoanelor cu dizabilită ți șanse egale în educa ție, prin: promovarea practicilor eficiente
și schimbului de cuno ștințe prin diferite platforme; crearea de par teneriate institu ționale;
consolidarea capacită ții țărilor prin dezvoltarea unor orientări și instrumente pentru a ajuta la
construirea unui mediu de învă țare incluziv, precum și formarea profesorilor și cadrelor didactice
specializate în educa ția persoane le cu dizabilită ți [355].

99
Considerăm că cel mai important aport al UNESCO în protec ția drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți împotri va discriminării l -a reprezentat adoptarea Conven ției privind lupta
împotriva discriminării în domeniul învă țămîntului (19 60) [60].
La fel ca și OIM, UNESCO stabile ște prin prevederile Statutului [363] său oblig ația
pentru fiecare stat membru de a prezenta rapoarte în perioada și în forma în care au fost stabilite
de Conferin ța Generală, care să cuprindă analiza situa ției, a legisla ției și date statistice cu privire
la situa ția din domeniul educa ției, științei și culturii, dar și cu privire la executarea
recomandărilor și conven țiilor la care statul este parte.
Totodată , este de remarcat că Conven ția privind lupta împotriva di scriminării în
domeniul învă țămîntului (1960) [60] instituie o procedură de specialitate doar pentru acest
instrument , stabilind că statele participante la prezenta Convenție vor trebui să indice în
rapoartele periodice pe care le vor prezenta Conferinței Generale a Organizației Națiunilor Unite
pentru Educație, Știință și Cultură dispozițiile legislative și regulamentele, precum și alte măsuri
adoptate de ele pentru aplicarea prezentei Convenții, inclusiv cele luate în vederea formulării și
dezvoltării pol iticii naționale definite la art.4, precum și rezultatele obținute și obstacolele
întîlnite la punerea ei în aplicare (art.7 ). Iar art.8 stabile ște o procedură de examinare a litigiilor
apărute între păr ți privind aplicarea prevederilor acestei proceduri.
UNESCO desfă șoară o serie de ac țiuni pentru a face procesul de educa ție, învă țămînt și
instruire accesibil tuturor , inclusiv persoanelor cu dizabilită ți. În 2008 , sub egida UNESCO a fost
organizată conferin ța interna țională cu tematica ,, Educa ția incluzivă : calea spre viitor ” în cadrul
căreia s -a stabilit că educa ția incluzivă este una din modalită țile de luptă cu sărăcia și reprezintă
o concep ție în dezvoltare care poate fi utilă în formularea politicilor și strategiilor îndreptate spre
înlăturarea condi țiilor și consecin țelor discriminării [285].
În pofida efortului , la 03 decembrie 2012, Directorul General UNESCO, Irina Bocovoi, în
cadrul unei adresări remarca faptul că pers oanele cu dizabilită ți continuiă să fie o categorie
marginalizată în educa ție [299]. Acela și lucru a fost constatat și în cel mai recent raport elaborat
și publicat de UNESCO i ntitulat ,, Fixing the broken promise of education for all ” [356] în care
s-a stabilit că aproximativ 63 de milioane de tineri cu vîrsta de la 12 la 15 ani sî nt lipsiți de
posibilitatea reală de a accede la educa ție.
După cum am constatat , UNESCO manifestă un real interes pentru promovarea drepturilor
persoanelor cu d izabilită ți în domeniul pe care î l patronează iar activitatea acestui mecanism
presupune o varietat e mare de implica ții de la adoptarea de instrumente pînă la elaborarea de
studii și strategii . Totu și considerăm că presta ția acestui mecanism ar put ea fi sporită în condi țiile
reformulării prevederilor din statu tul UNESCO în maniera în care sî nt expuse în statutul OIM,

100
astfel încît aceasta să poată solicita statelor păr ți inclusiv informa ții cu privire la nerespectarea
prevederilor co nven țiilor la care acestea nu sî nt parte și condi țiile care o împ iedică să le ratifice.
O altă institu ție specializată cu at ribuții în domeniu de cercetare este Organiza ția
Mondială a Sănătă ții (OMS).
OMS – a fost creată la 7 aprilie 1948. Scopul principal al Organiza ției este de a ridica toat e
popoarele la nivelul de sănăt ate cel mai înalt posibil. În concep ția Organiza ției, s ănătatea este
,,starea completă de bunăstare fizică, mentală și socială și nu consistă numai în absen ța boli i
sau infirmită ții” [194, p. 74].
În domeniul normativ, OMS ac ționează ca institu ție autoare și coordonatoare care
elaborează acte normative și care coordonează aplicarea și realizarea lor. Distingem două aspecte
ale activită ții sale: pe de o parte , OMS propune conven ții și acorduri interna ționale ce urmează a
fi aplicate de state după ratificarea sau aprobarea lor; pe de altă parte, în probleme cu ca racter
tehnic Organiza ția elaborează reglementări, care intră în vigoare din momentul în care au fost
adoptate de Adunarea Mondială a Sănătă ții, iar statelor membre le -au fost notificate în mod
corespunzător. Statele membre pot accepta aceste reglementări, le pot respinge sau le pot accepta
cu anumite rezerve [31, p. 285].
În cadrul Raportului mondial asupra dizabilită ți din 2011 [378], OMS a formulat mai multe
recomandării de ameliorare a condi ției persoanelor cu dizabilită ți printre care: asigurarea
acces ului persoanelor cu dizabilită ți la bunuri și servicii publice; elaborarea programelor și
serviciilor de asisten ță a persoanelor cu dizabilită ți; adoptarea de strategii na ționale cu privire la
persoanele cu dizabilită ți; implicarea organiza țiilor persoanel or cu dizabilită ți în procesul de
adoptare a instrumentelor și a politicilor care îi privesc; asigurarea unei bune finan țări pentru
asigurarea acesibilită ții economice a persoanelor cu dizabilită ți; sensibilizarea opiniei publice;
eficientizarea sistemului de dona ții față de persoanele cu dizabilită ți.
Generalizînd informa ția expusă în acest compartiment , putem concluziona că ONU s -a
constituit la origini ca o organiza ție de protec ție și promovare a păcii și securită ții în lume , dar
avînd în vedere că asigu rarea păcii și securită ții implică în mod direct și garantarea drepturilor și
libertă ților fundamentale ale omului , în competen ța acestei organiza ții a fost inclus și acest
aspect, aspect care cu trecerea timpului a devenit primordial.
Considerăm că ini țial garantarea drepturilor și libertă ților fun damentale ale omului era
privită ca o consecin ță a asigurării păcii și securită ții în lume , iar pentru moment rolurile s -au
inversat , pacea și securitatea mondială devenind o reflec ție pozitivă a asigurării și promovării
drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului.
Toate organele principale, subsidiare dar și inst ituțiile specializate ale ONU sî nt implicate
și participă activ la protec ția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți, doar că în

101
măsură diferită și în domeniile lor de responsabilitate ca parte a politicii generale de protec ție și
promovare a drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului. Eficien ța contribu țiilor acestor
mecanisme este dictată nu de nivelul de protec ție oferit d e fiecare dintre ele , ci de contribu ția lor
sistemică la protec ția și promovarea depturilor și libertă ților fundamentale ale omului în general
și celor ale persoanelor cu dizabilită ți în mod special.
Totu și considerăm că poten țaialul acestor mecanisme în d omeniul protec ției drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți nu a fost pe deplin exploarat , urmînd ca pe viitor acestea să se implice
mult mai activ în acest domeniu de activitate, pentru că doar astfel se poate asigura egalitatea de
șanse pentru această cat egorie.
3.2. Rolul mecanismelor interna ționale conven ționale în protec ția drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării
În calitate de grupă independent ă de mecanisme interna ționale antrenate în protec țiea
drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți putem eviden ția așa-numitele mecanisme
,,conven ționale ” sau ,, contractuale ” (treaty bodies). Specificul acestor organe în raport cu alte
mecanisme universale de protec ție a drepturilor omului constă în acee a că ordin ea creării,
competen țele și func țiile lor sî nt stabilite prin tex tele acordurilor, pactelor sau conven țiilor
interna ționale privind drepturile omului și au atribu ții de control. Existen ța și func ționarea
acestor mecanisme depinde de disponibilitatea statel or păr ți ,,de a-și pune legisla ția na țională și
acțiunile sub control interna țional ” [279, p. 56].
Majoritatea conven țiilor interna ționale multilaterale cu caracter de universalitate stabilesc
propriile mecanisme de evaluare și monitorizare a gradului de r espectare a dispozi țiilor enun țate
din partea statelor contractante. Printre acestea se numără Comitetul pentru drepturile omului,
Comitetul pentru drepturile economice sociale și culturale, Comitetul pentru eliminarea
discriminării rasiale, Comitetul pent ru eliminarea discriminării fa ță de femei, Comitetul contra
tortu rii, Comitetul pentru drepturile copilului, Comitetul pentru drepturile persoanelor cu
dizabilită ți [21, p. 245]. În mare parte mecanismele conven ționale de p rotec ție a drepturilor
omului sî nt foarte asemănătoare din punct de vedere structural și al a ctivită ții pe care o
desfă șoară, fiind posibil de eviden țiat cîteva direc ții:
 evaluarea rapoartelor periodice prezent ate de statele păr ți la conve ția privind îndeplinirea
obliga țiilor conform aces tui instrument;
 examinarea sesizărilor privind încălcarea drepturilor omului;
 formularea observa țiilor cu caracter general în care este expusă opinia comitetului privind
îndeplinirea de către statele păr ți a obliga țiilor sale conform conven ției [306, p. 175].
Multe din mecanismele conven ționale de protec ție a drepturilor și libertă ților omului se
implică activ și în protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării.

102
Comitetul drepturilor economice, sociale și culturale instituit prin rezolu ția
Comitetului economic și social al ONU nr.1985/17 din 28 mai 1985 [357] este desemnat
responsabil de monitorizarea și aplicarea prevederilor Pactului interna țional privind
drepturile economice, sociale și culturale.
Comitetul este format dintr -un număr de 18 exper ți din rîndul statelor membre ale și pe un
termen de 4 ani din rîndul persoanelor de notorietate înaltă, care se întrunesc în două sesiuni de
lucru pe an, în cadrul cărora examinează chestiuni legate de aplicarea și respectarea prevederilo r
Pactului în temeiul rapoa rtelor pe care statele membre sî nt obligate să le prezinte periodic dar nu
mai rar de o dată la 5 ani. În funcție de situa ția raportată comitetul poate formula observa ții,
avize sau propuneri de solu ționare a chestiunilor invocat e. De asemenea , Comitetul poate
examina conflicte apărute între statele membre și inclusiv sesizările parvenite de la persoane
particulare privind încălcarea prevederilor Pactului [370].
În 1992 , Raportorul special Leandro Despouy, prezentînd raportul fina l referitor la
respectarea prevederilor Pactului interna țional privind drepturile economice, sociale și culturale,
a concluzionat că dizabilitatea este strîns legată de factori economici și sociali și că condi țiile de
viață în lume sî nt atît de disperate î ncît furnizarea hranei, apei potabile, asisten ței medicale,
adăpost ului trebuie să devină piatra unghiulară a programelor na ționale, iar Comitetul drepturilor
economice, sociale și culturale a fost numit responsabil de respectarea punctului 165 din
Program ul mondial de ac țiune privind persoanele cu handicap și a subliniat faptul că statele
părți acordă prea pu țină aten ție în rapoartele lor respectării drepturilor persoanelor cu dizabilită ți
[310].
În cadrul sesiunii din vara anului 2015 , Comitetul a apreci at progresele Irlandei în
respectarea drepturilor fundamentale prevăzute de Pact și a criticat aspru măsurile anticriză
adoptate de acest stat prin diminuarea cheltuielilor pentru serviciile de sprijin a le unor categorii
vulnerabile. Totodată , s-a punctat lipsa de progrese în ceea ce prive ște drepturile social –
economice a le persoanelor cu dizabilită ți [312].
În ce prive ște RM, la examinarea celui de al doilea raport special privind realizarea
prevederilor Pactului, Comitetul și-a declarat îngrijorarea că nu exista un sistem centralizat de
informa ție cu privire la numărul persoanelor cu dizabilită ți și s-a formulat recomandarea de a
introduce în legisla ție no țiunea de ,, adoptare rezonabilă’’ pentru persoanele cu dizabilită ți. De
asemenea , Comitetul a recomand at de a spori angajarea persoanelor cu dizabilită ți în cîmpul
muncii inclusiv prin cre șterea cotei obligatorii a persoanelor cu dizabilită ți din numărul total de
angaja ți și prin crearea de centre specializate de instruire și reabilitare profesională a per soanelor
cu dizabilită ți [274].

103
Comitetul drepturilor omului asigură monitorizarea și punerea în aplicare a prevederilor
Pactului interna țional privind drepturile civile și politice și ale Protocolul ui facultativ adoptat
de Adunarea Generală a ONU prin Rez oluția 2200 A(XXI) din 16 decembrie 1966 [202] prin
recep ționarea și examinarea rapoartelor periodice prezentate de s tatele păr ți. Și acest Comitet din
punct de vedere structural este compus din 18 membri desemna ți din rîndul delega ților statelor
părți pe un mandat de 4 ani.
În cadrul unui studiu realizat de Gerard Quin n, Theresia Degener, Anna Bruce ș.a.
privind utilizarea instumentelor interna ționale în protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor
cu dizabilită ți s-a stabilit că persoanele cu dizabil ități practic nu fac uz de protec ția mecanismului
instituit prin Pactul interna țional privind drepturile civile și politice , deoarece nu s-a înregistrat
nici o sesizare. Totodată , în pofida numărul ui mare de rapoarte cu privire la aplicarea
prevederilor Pa ctului, problema respectării drepturilor civile și politice în raport cu persoanele cu
dizabilită ți este tratată periferic , fiind abordate doar aspecte ce țin de protec ția socială a acestora,
de efectuare a unor plă ți, de asisten ță medicală etc. Totu și cerc etători i punctează importan ța
acestui mecanism în protec ția drepturilor civile și politice și afirmă speran ța că pe viitor
persoanele cu dizabilită ți vor recurge la protec ția sa [358].
La cea de a 114 -a întrunure a Comitetului în vara anului 2015, în cadru l sesiunii de la
Geneva, în care a fost audiate rapoartele prezentate de Canad a, Fran ța, Macedonia, Spania,
Regat ul Unit al Marei Britanii, Uzbek istan și Venezuela cu privire la respectarea și aplicarea
Pactului interna țional privind drepturile civile și politice, s-a punctat necesitatea întreprinderi i de
noi eforturi pentru imple mentarea și aplicarea eficientă a prevederilor Pactului, iar în cazul
Spaniei Comitetul a cerut informa ții privind practica de sterilizare a persoanelor cu dizabilită ți
[367].
În 2009 , în cadrul examinării celui de al doilea raport special prezentat de către RM,
Comitetul și-a declarat îngrijo rarea cu privire la faptul că multe din recomandările sale care au
însoțit primul raport și nu au fost transpuse în practică , mai cu seamă pe aspecte ce țin de:
eliminarea torturii și tratamentelor inumane, condi țiile de deten ție, discriminarea unor pături de
cetățeni precum romii, independen ța justi ției, neadoptarea cadrului normativ antidiscriminare,
încarc erarea și tratamentul for țat aplicat persoanelor care se eschivează de la tratamentul
obligatoriu [368].
De remarcat că Comitetul drepturilor omului are atribu ții de a examina și plîngeri
individuale. Astfel, în 2012 Comitetului s -a adresat o cetă țeancă a Noii Ze elande care a invocat
încălc area pct.4 art.9 din Pact privind neexaminarea în termen rezonabil a contesta ției sale
privind încarcerarea într -o institui ție psihiatrică. Comitetul a respins plîngerea respectivă ca
inadmisibilă [286].

104
Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de disc riminare fa ță de femei instituit
prin prevederile Conven ției asupra eliminării tuturor formelor de discriminare fa ță de
femei (1979 ) [56], pe lîngă faptul monitorizării respectării principiului egalită ții de gen și
eliminării discriminării fa ță de femei , monitorizează respectarea drepturilor și în raport cu
femeile cu dizabilită ți. În 2014 Comitetul a examinat plîngerea individuală a unei femei cu
deficien țe de auz din Filipine, căreia în cadrul unui proces nu i -a fost asigurat un interpret care să
cunoasc ă limbajul mimico -gestual. În acest caz , Comitetul a constatat încălcarea prevederilor
art.1 și art.2 pct.c , d, f din Conven ția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare
față de femei și Recomandarea nr.18 , indicînd că nu au fost înt reprinse măsur i eficiente de
adaptare rezonabilă a procesului la necesită țile specifice ale reclamantei, formulînd
recomandarea către autorită țile statale de a întreprinde măsuri adecvate , inclusiv legislative ,
pentru a asigura dreptul la interpret tuturor persoanelor [287].
Dacă este să rei eșim din principiile generale de formă și con ținut pe care trebuie să le
respecte statele la prezentarea rapoartelor periodice privind respectarea prevederilor conven țiilor
de protec ție a drepturilor omului, în principiu acestea trebu ie să con țină informa ții cu privire la
persoanele cu dizabilită ți cu referire la următoarele aspecte: existen ța programelor de ocupare;
protec ție socială și servicii sociale; măsuri întreprinse pentru asigurarea cu locuin țe a persoanelor
cu dizabilită ți; sănătate, abilitare și reabilitare; date statistice pri vind persoanele cu dizabilită ți
etc. [288].
În pofida acestui fapt , încercarea de a include problema drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți în sfera de activitate a mecanismelor conven ționale nu a prim it susținerea majorită ții
statelor.
În 2000 , ca urmare a însărcinării Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului , s-a
investigat activitatea a șase mecanisme conven ționale cu privire la monitorzarea drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți. Rezultatele acestui studiu au arătat că tematicii privind protec ția
juridică a persoanelor cu dizabilită ți nu i -a fost acordată suficientă aten ție atît din partea statelor ,
cît și din partea comitetelor, fap t care a servit ca temei de elaborare a CDPD și crearea în ca drul
ei a unui organism care să asigure monitorizarea interna țională a drepturilor acestei grupe
sociale. Tou și apari ția unui mecanism conven țional special nu exclude controlul din partea altor
mecanisme , dar cr eează perspectivele unui control ,, în mai mul te nivele ’’[279, p. 57].
Cu siguran ță, în contextul tematicii abordate o aten ție deosebită necesită a fi acordată
Comitetul ui pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți, deoarece este primul și cel mai
important mecanism conven țional de specialitate cre at pentru a asigura și a promova drepturile și
libertă țile persoanelor cu dizabilită ți la nivel interna țional prin monitorizarea și aplicarea
prevederilor CDPD.

105
Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți (în continuare Comitetul) – a
fost crea t prin prevederile CDPD și este compus din 12 exper ți independen ți care se întrunesc în
sesiuni ordinare de două ori pe an [311]. Conform prevederilor CDPD [313], membrii
Consiliului vor fi aleși de către statele participante din rîndul membrilor care se b ucură de o
reputa ție morală irepro șabiliă în acest domeniu, pentru un termen de 4 ani , avînd dreptul de a fi
realeși o singură dată și beneficiază de facilități le, privilegiile și imunitatea acordată exper ților
misiunii Națiunilor Unite, în conformitate cu prevederile Convenției cu privire la privi legiile și
imunitatea Națiunilor Unite [62].
Comitetul dispune de multe atribu ții în domeniu l protec ției juridice a persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării , dar cea mai importantă o considerăm recep ționarea și analiza
rapoartelor periodice a le statelor membre privind punerea în aplicare și progresele realizate în
respectarea prevederilor CDPD ( pct.1 art.35 ).
Rapoartele prezentate Comitetului pot fi de mai multe categorii:
Raportul statal – prezintă măs urile luate de statul raportor și de diferitele comunități și
regiuni proprii în vederea respectării obliga țiilor care decurg din Convenția ONU. Acest raport
constituie baza de evaluare. Deoarece este întocmit de înse și statele ce raportează, considerăm că
de multe ori el nu reflectă corect situa ția din domeniu.
Pînă la această etapă , RM a prezentat doar raportul ini țial privind aplicarea CDPD [234]
urmînd ca în anul 2016 să formuleze rapo rtul periodic.
Raportu l alternativ – este raportul prezentat de ONG -urile care reprezintă persoanele cu
dizabilitate care au posibilitatea să -și prezinte propriul punct de vedere în fa ța Comitetului.
Aceste rapoarte trebuie să reprezinte o reflec ție critică asupra raportului de stat [130].
Din păcate societatea civilă a a cționat destul de greu în această direc ție, astfel încît doar la
27 februarie 2015, Centrul de Asisten ță Juridică pentru Persoanele cu Dizabilită ți a organizat o
ședință de consultare a Raportului alternativ referitor la implementarea CDPD, care urma să fi e
depus la Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți pînă în luna iunie 2015
[130], cu toate acestea doar la 09 decembrie 2015 a fost lansat în cadrul unei conferin țe
interna ționale pentru consultări publice [222], în care s -a constatat c ă pers oanele cu dizabilită ți
continuă să fie o categorie marginalizată puternic discriminată din simplu l considerent că lipsesc
mecanisme reale de punere în aplicare a legisla ției existente în acest domeniu [230].
Raport ul paralel [338] – este o varietate de monitorizare a respectării CDPD care implică
fomularea și transmiterea către Comisie a unui raport paralel celui remis de autorită țile
guvernamentale și se formulează , de regulă , de autoritatea care asigură nemijlocit protec ția
acestei categorii de pers oane la nivel na țional. Deocamdată un astfel de raport la nivelul RM nu

106
există deoarece încă nu a fost creat și nu activează mecanismul na țional de monitorizare a
CDPD.
Recep ționarea și examinarea rapoartelor periodice se va face în conformitate cu
prevede rile art.36 din CDPD și care vor fi întocmite în conformitate cu condi țiile de formă și
conținut prevăzute de Principiile directoare privind documentul pe conven ția concretă, care
urmează să fie prezentat de statele păr ți conform art.35 din Conven ția privi nd drepturile
persoanelor cu dizabilită ți [289]. Această procedură a fost simplificată prin adoptarea de către
Adunarea Generală a ONU a rezolu ției nr.68/268 privind consolidarea și ridicarea eficien ței
sistemului mecanismelor conven ționale de protec ție a drepturilor omului [290] care permite
Comitetului să formulize o serie de întrebări adresate statului parte, răspunsul la care va constitui
raportul periodic.
Elaborarea și prezentarea rapoartelor periodice nu trebuie privit de statele membre doar
ca un mi jloc de îndeplinire a obliga țiilor sale interna ționale, dar și ca o posibilitate de a -și evalua
situa ția în domeniul protec ției drepturilor persoanelor în teritoriile aflate sub jurisdic ția lor pentru
a spori eficacitatea planificării politicilor și punere a în aplicare a Conven ției. Astfel, procesul de
raportare furnizează fiecărui stat posibilitatea:
a) să efectueze o analiză cuprinzătoare a măsurilor luate pentru a aduce legisla ția și
politicile sale în conformitate cu dispozi țiile relevante ale tratatel or interna ționale privind
drepturile omului la care este parte;
b) să monitorizeze progresele înregistrate în promovarea realizării drepturilor consacrate
în tratate, în contextul promovării drepturilor omului în general;
c) să identifice problemele și deficien țele în abordarea punerii în aplicare a acordurilor;
d) să planifice și să dezvolte strategii adecvate pentru atingerea acestor obiective [289].
Pentru a promova implementarea eficientă a CDPD și pentru a preîntîmpina dublarea
presta țiilor, Comitetul poate consulta diverse agenții specializa te și alte organisme competente
ale ONU pe întrebări ce țin de domeniul său de activitate (art.38 ). Această prevedere o
considerăm extrem de progresistă în condi țiile în care se asigură cooperarea eficientă a întreg
sistemului ONU în vederea atingerii scopului și obiectivelor CPDP. Totodată , o astfel de
cooperare permite formularea unei politici unice în domeniu și previne divergen ța în activitatea
diverselor mecanisme care abordează acest domeniu.
În urma examină rii raporturilor prezentate de s tatele păr ți, Comitetul este în drept să
formuleze observa ții finale prin care să recomande statului să înlăture încălcările admise la
întocmirea raportului periodic. Doar pe parcursul anului 2015 Comitetul a formulat 7 observa ții
finale adresate: Gabonului, Q atarului, Ucrainei, Keniei, Mauritiusului , Brazil iei și Republicii
Cehe [291]. Celui din urmă stat, Comitetul i-a recomandat, printre altele, să modifice în țelesul de

107
noțiunii de dizabilitate și de persoană cu dizabilită ți din legisla ția na țională , astfel încît să
introducă în cadrul acestor no țiuni în țelesul de bariere cu care se confruntă persoanele cu
dizabilită ți pentru a o face conformă prevederilor CDPD [292].
Pentru o mai bună în țelegere și aplicarea corectă a prevede rilor CDPD, Comitetul poate
formula ,, observa ții generale ” care implică ni ște recomandări de ordin general adresate statelor
părți privind interpretarea și aplicarea prevederilor CDPD. Pe parcursul activi tății sale Comitetul
a elaborat două astfel de o bservații generale : ,,Egalitatea în fa ța legii ” și ,,Accesibilitatea ” [403].
În cadrul primei observa ții, Comitetul a constatat că statele nu interpretează și nu aplică corect
prevederile art.12 , care implică necesitatea de a asigura fiecărei persoane capacita tea deplină de
a decide personal și recomandă statelor să exclude mecanismele de substituire a capacită ții de
exerci țiu și institui rea de mecanisme de suport deciz ional [293]. În cadrul celei de a doua
observa ții Comitetul se referă la în țelegerea deficita ră din partea statelor a prevederilor art.9 din
CDPD ,,accesibilitatea ”, menționîndu -se că această no țiune necesită să fie interpretată în
conformitate cu prevederile instrumentelor interna ționale [294].
Protocolul optional al CPDP instituie o procedură sp ecial ă de protec ție a drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți (art.1) prin oferirea posibilită ții victimelor faptelor de
discriminare pe criteriu de dizabilitate de a se adresa cu sesizări Comitetului. Acest mecanism
oferă posibilitatea per soanelor fizice – persoanelor cu dizabilită ți, membrilor familiilor acestora
dar și organiza țiilor, inclusiv organiza țiilor persoanelor cu dizabilită ți ca prin intermediul
Comitetului să ac ționeze asupra statului în caz de încălcare a drepturilor persoanel or cu
dizabilită ți [279, p. 62].
Pînă în prezent , Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți a examinat 8
astfel de sesizări [295], dintre care în cinci cazuri s -a stabilit violarea prevederilor CDPD, două
sesizări au fost respinse pe motiv d e inadmisibilitate , iar într -un caz nu s -a constatat încălcări ale
CDPD. Cele mai des violate norme au fost art.5 (egalitatea și nedescriminarea); art.9
(accesibilitatea) și art.12 (recunoa șterea egalită ții în fa ța legii) privite atît separat cît și în
combinație de două și mai multe articole din CDPD.
Pentru exemplificare în cauza X.M contra Elve ției [296] în care unei persoane cu
dizabilită ți ce suferea de sindromul Ehlers -Danlos care implică mobilitatea excesivă a
încheiturilor, fragilitatea oaselor, vas elor sanguine, distrofie musculară , fapt care o împedica să
ducă un mod de via ță normal și a imoblizat -o la pat i -a fost refuzată construc ția unei piscine
pentru hidroterapie pe un teren propritate privată care nu era destinat pentru construc ție,
Comitetul a apreciat că s -a admis încălcarea prevederilor art.5 pct.1 și 3; art.19 pct.b); art.25, 26
separat și împreună cu art.3 pct.b, d, e și art.4 pct.1d CDPD.

108
În temeiul investigării sesizărilor adresate Comitetul va emite o hotărîre prin care nu doar
că va c onstata încălcări ale prevederilor CDPD , dar poate formula observa ții și recomandări
privind depă șirea situa ției de conflict , inclusiv în ce prive ște adoptarea sau modificarea cadrului
normativ na țional. În termen de șase luni de la primirea constatărilor, comentariilor și
recomandărilor transmise de către Comitet, statul p arte în cauză va transmite Comitetului
observațiile sale. Comitetul poate invita statul p arte în cauză să includă în raportul său, în baza
articolului 35 din Convenție, detaliile oricăror măsuri luate ca răspuns la o investigație
desfășurată conform art. 6 din Protocolul Op țional al CDPD. După expirarea perioadei de șase
luni, Comitetul po ate invita statul p arte în cauză pentru a -l informa asupra măsurilor luate ca
răspuns la o asemenea in vestigație.
Astfel, î n cauza Silvia Niu șiti și alții contra Ungarie i, mai multe persoane cu deficien țe
grave de vedere au încheiat cu OTP Bank ZRT [297], contracte de cont curent în conformitate cu
care ei aveau dreptul să se folosească de cardurile banca re. Cu toate acestea , autorii sesizării nu
puteau face uz de cardurile respective fără ajutor din partea unor ter țe persoane , deoarece
terminalele bancare nu dispuneau de claviatură cu sistem B raille și nici nu aveau come nzi
sonore. În situa ția în care victimele achitau acelea și taxe bancare pentru deservirea contului
curent și serviciilor de card ace știa nu puteau dispune de acelea și drepturi în condi ții egale cu
celelalte persoane.
În acest caz Comitetul a constatat violarea pct.2 lit.b, art.9 din CDPD și a reco mandat
statelor păr ți să efectu eze măsuri de acomodare rezonabilă astfel încît să permită autorilor să
beneficieze de serviciile de card. Totodată , Comitetul a formulat recomandarea general ă pentru
statul reclamat să modifice cadrul normativ na țional astfel încît să facă accesibile serviciile
institu țiilor financiare pentru toate persoanele.
Totu și poziția Comitetului în ce prive ște nediscriminarea nu este neapărat una categorică.
În cauza Maria -Luisa Iunghelin contra Elve ției [298], reclamanta , o persoană care suferea de
deficien țe de vedere severe , s-a plîns pe faptul că Agen ția de asigurări sociale din
Försäkringskassan i -a refuzat angajarea la func ția de persoană care recep ționează și examinează
cererile de acordare a compensa țiilor pentru boală. În acest caz c omitetul a apreciat că hotărîrea
instan ței pentru litigii de muncă a fost una ra țională și obiectivă , stabilindu -se că măsurile de
adaptare a locului de muncă ce se impunea în această situa ție erau dispropor ționale și
împovărătoare pentru Age nția de asigurări sociale , iar reclamanta nu a prezentat nici un
argument că evaluarea petrecută ar fi fost neobiectivă.
La data de 24 mai 2016 Portocolul Op țional al CDPD a fost semnat de 92 state și ratificat
de 89 . Din păcate, RM nu figurează nici în li sta statelor semnatare , nici în ce a a statelor care au
ratificat respectivul document [404].

109
În final am dori să punctăm aportul mecanismelor conven ționale în protec ția persoanelor
cu dizabilită ți împotriva discriminării. Multitudinea mecanismelor nu trebu ie interpretată ca o
dublare a func ției de control sau și mai grav ca un nivel de protec ție superficial acordat
persoanelor cu dizabilită ți. Mai mult, instituirea unui mecanism specializat de protec ție și
promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți (Comitetul pentru drepturile persoanelor cu
dizabilită ți) nu reduce din aportul celorlalte mecanisme în protec ția și promovarea acestei
categorii de persoane. Prin urmare , Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți în
condi țiile subiectului a bordat, este cel mai important mecanism conven țional de protec ție a
drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și de combatere a discriminării pe acest criteriu , dar nu
unicul.
Totu și, în opinia noastră, Comitetul oferă persoanelor cu dizabilită ți un nivel d e protec ție
sporit în compara ție cu celelate mecanisme conven ționale de protec ție a drepturilor omului nu
doar prin simplu l fapt că este o structură specializată , dar mai ales din co nsiderentul că în
activitatea s a poate folosi informa ții veridice altele d ecît cele prezentate în rapoartele statale și
poate atrage în calitate de exper ți persoane cu dizabilită ți sau reprezentan ți ai acestora car e le
cunosc specificul problemelor cu care se confruntă.
În pofida caracteristicilor pozitive prezentate mai sus , considerăm că eficien ța acestui
mecanism ar putea fi sporită sim țitor prin acordarea , pe de o parte, de atribu ții juris dicționale în
domeniul său de activitate , iar pe de altă parte , prin lărgirea competen țelor, astfel încît acesta să
fie capabil să recep ționeze și să examineze inclusiv sesizările parvenite de la statele membre
privind nerespectarea prevederilor CDPD.
3.3. Mecanisme europene de protec ție a drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării
Protec ția juridică a per soanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării la acest nivel este
asigurată în principal de presta ția a două organisme: Uniunea Europeană și Consiliul Europei .
Activitatea acestora este strîns legată și se condi ționează reciproc , întrucît statele membre ale
Uniunii Europene fac parte și din Consiliului Europe i [32, p. 277].
Deoarece la 02.07.2014, RM a ratificat Acordul de asociere cu Uniunea Europeană [168] ,
considerăm oportun ca în continuare să ne referim la aportul ambelor organisme.
Uniunea European ă
La sîr șitul celui de Al II -lea Război M ondial , Europa era distrusă în urma teribilei
conflagra ții mondiale. În aceste condi ții, statele europene erau hotărîte să -și consolideze
economia zdruncinată, să -și redobîndească influen ța și, mai presus de toate, să se asigure că o
astfel de tragedie nu se va mai repeta vreodată [253, p. 28].

110
Uniunea Europeană de astăzi a evoluat din cele trei Comunită ți europene care au stat la
baza creării acestui mecanism complex , și anume: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului , Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Comunitatea Economică Europeană ,
care ini țial nu aveau ca obiectiv protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților fundamentale ,
ci o dezvoltare armonioasă a activită ților economice, o cre ștere dura bilă și echilibrată, o cre ștere
accelerată a nivelului de trai și rela ții strînse între statele care le reunesc [255, p. 32].
Absen ța unei legături organice dintre ac țiunea comunitară și cooperarea politică,
funcționarea nesatisfăcătoare a unor mecanisme i nstitu ționale au fost doar unele dintre cauzele
care au condi ționat necesitatea elaborării unui a ct unic [252, p. 23], care a permis încorporarea
drepturilor fundamentale ale persoanei în dreptul comunitar. Pentru prima dată într -un tratat
comunitar în pre ambulul acestuia s -a făcut referire la protec ția lor. Păr țile contractante s -au
declarat decise ,,să promoveze împreună democra ția, bazîndu -se pe drepturile fundamentale
recunoscute în constitu țiile și legile statelor membre, în Conven ția Europeană și în C arta
Socială Eur opeană” [194, p. 122].
În continuare progresul în materia unificării institu ționale a dus la adoptarea Tratatului
de la Maastricht , prin care a luat na ștere Uniunea Europeană de azi [254, p. 251]. În preamb ulul
acestui instrument se reafirm ă ata șamentul țărilor membre la principiul libertă ții, democra ției și
respectării drepturilor omului și libertă ților fundamentale, reiterînd unul dintre obiectivele
fundamentale al Comunită ții: protec ția drepturilor și intereselor cetă țenilor statelor memb re [194,
p. 125-126].
O nouă etapă -cheie a început în decembrie 2000 , cînd conducătorii Uniunii Europene,
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au proclamat Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și au semnat Trat atul de la Nice care prin
prevederile art. 7 instituie un mecanism preventiv în caz de risc clar de violare gravă și
persistentă de către un stat membru a drepturilor fundamentale , precum și un mecanism de
sancționare în cazul violării grave a acestora [194, p. 125-126].
Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000), de și nu se pretinde o
constitu ție europeană, poate servi totu și drept model de instrument interna țional modern în
domeniul drepturilor omului, inclusiv a le persoanelor cu dizabilit ăți. Sensul practic al
prevederilor Cartei rezidă în angajamentul institu țiilor europene, cum ar fi Comisia sau Înalta
Curte Europeană de Justi ție, de a considera dreptul la egalitate al tuturor persoanelor ca fiind
principiul de referin ță pentru toate ac țiunile, declara țiile politice, recomandările, directivele,
judecă țile etc . [227, p. 96-97]. În fiecare an Parlamentul European prezintă un raport cu privire la
respectarea acestor drepturi în cadrul Uniunii precum și un raport despre situa ția drepturilor

111
omului în țările ter țe. Totodată , Parlamentul European dezbate în fiecare sesiune cazurile de
încălcare a drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului [194, p. 126].
Inițial Carta avea doar un caracter declarativ , ceea ce înseamnă că nu era obligator ie din
punct de vedere legal, dar în momentul în care Tratatul de la Lisabona [92, p. 9] a intrat în
vigoare, în 2009, acesta a modificat statutul Cartei pentru a o transforma într -un document
obligatoriu din punct de vedere legal. Ca urmare, instituțiile UE au obligația de a o respecta.
Statele membre sî nt, de asemenea , obligate să respecte Carta, însă numai dacă aplică dreptul UE
[181, p. 16].
Tratatul de la Lisabona este constituit din două păr ți: Tratatul privind Uniunea
Europeană și Tratatul privind fu ncționarea Uniunii Europene . Art. 2 al Tratatului privind
Uniunea Europeană stabile ște că ,, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnită ții
umane, libertă ții, democra ției, egalită ții, statului de drept, precum și de respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor ce apar țin minorită ților”. Tratatul privind
func ționarea Uniunii Europene completează prevederile sus-menționate , indicînd că ,,în
definirea și punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor sale, Uniunea caută să comba tă orice
discriminare pe motiv de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap , vîrstă
sau orientare sexuală’’ iar alin.(1) art. 19 stabile ște că ,,… Consiliul, hotărînd în unanimitate, în
conformitate cu o procedură legislativă specială și cu aprobarea Parlamentului European,
poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau
origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap , vîrstă sau orientare sexuală’’ [259].
După cum s -a stabilit în cadrul cercetărilor de mai sus , persoanele cu dizabilită ți au
constituit subiect de protec ție a drepturilor și libertă ților în condi ții generale în cadrul UE și deși
acest ansamblu de legi a înregistrat o evoluție considerabilă, ajungând să reglementeze do menii
precum pensiile, graviditatea și regimurile juridice de securitate socială, pînă în 2000 legile
privind nediscriminarea în UE se aplicau numai în contextul ocupării forței de muncă și al
securității sociale și reglementau numai criter iul sex. Pe parc ursul anilor 1990 , intense activități
de lobby au fost desfășurate de unele grupuri pentru apărarea intereselor publice care militau
pentru extinderea interdicției privind discriminarea la nivelul dreptului UE pentru a reglementa și
alte aspecte, cum ar fi rasa sau originea etnică, orientarea sexuală, credința religioasă, vîrsta și
dizabilitatea. Teama față de reizbucnirea naționalismului extremist în rîndul anumitor state
membre a generat suficientă voință politică în rândul conducătorilor acestora pentru a conduce la
modificarea Tratatului de instituire a Comunității Europene, atribuind Comunității competența de
a legifera în aceste domenii [181, p. 14].
În opinia noastră , schimbarea calitativă a procesului s -a produs odată cu adoptarea
Directivei privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine

112
etnică [324] care a interzis discriminarea directă și indirectă pe criteriu de rasă sau origine,
stabilind că prevederile acestei directive urmează a fi aplicate tuturor persoanelor din sectorul
public și cel privat în ceea ce prive ște: accesul la muncă; protec ția socială, securitate a socială și
asisten ța medicală; educa ție; accesul la bunuri și servicii publice. Acest nivel de protec ție a fost
extins și asupra persoanelor cu dizabil ități doar în domeniul privind accesul la muncă prin
prevederile Directivei de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea
ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă [325]. În acela și context , în 2004 a
fost ado ptată Directiva de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și
bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii [375] care a
interzis discriminarea pe criteriu de gen în domeniul ac cesului la bunuri și servicii.
Aceste directive s înt obligatorii pentru statele vizate și domeniile la care se referă doar că
aceștia aleg singuri normele interne în care să le încorpo reze și mijloacele de realizare [241, p.
35].
Art.1 din Directiva 2000/78/CE [325] stabile ște ,,Prezenta directivă are ca obiectiv
stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenen ță religioasă
sau convingeri, dizabilitate, vî rstă sau orientare sexuală, în ceea ce prive ște încadrarea în
muncă și ocuparea for ței de mun că, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a
principiului egalită ții de tratament ”. În vederea realizării acestui scop directiva instituie o
interdic ție categorică a tuturo r formelor de discriminare ( art.2 ) și obliga ția pentru angajatori de a
lua măsuri adecvate pentru a elimina dezavantajele în raport cu persoanele cu dizabilită ți (art.5 ),
recomandînd totodată statelor membre să întreprindă ac țiuni pozitive și măsuri specifice ( art.7 )
pentru a le asigura accesul la acest domeniu. Totu și prevede rile Directivei 2000/78/CE nu oferă
un sistem de protec ție foarte vast , deoarece domeniul său de aplicare a fost limitat, pe de o parte ,
exclusiv de domeniului muncii cu toate derivatele ce decurg de aici: acces la muncă, formare
profesională, salarizare, protec ție socială etc., iar pe de altă par te este de aplicarea exclusivă a
cetățenilor statelor membre ale UE [345] și membrilor familiilor acestora [346].
Consiliul Europei
Importan ța acestei organiza ții în protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți și combaterea discriminării este enormă și o considerăm mult peste
cea a UE [210, p. 20].
Ca și în cazul Uniunii Europene, Consiliul Europei a fost fondat la finele celui de -Al
Doilea Război M ondial [254, p. 19], constituind o reuniune de state europene democrate cu
scopul de a asigura promovarea drepturilor și libertă ților fundamentale la nivel european și se
bazează pe faptul aderării statelor europene la valorile democratice [339, p. 65]. La 13 iulie 1995

113
Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline ale Consiliului Europei, prin semnarea
Statutului acestei organiza ții [213, p. 50].
Unul dintre obiectivele de bază ale Consiliului Europei este de a asigura promovarea
respectării și garantarea drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului la nivelul statelor
membre, prin: realizarea unor sisteme de control și de protec ție eficientă a drepturilor și
libertă ților fundamentale; identificarea noilor amenin țări la adresa drepturilor omului și a
demnită ții umane; sens ibilizarea publicului asupra importan ței drepturilor omului; promovarea
educa ției și a formării profesionale în materie de drepturi ale omului [47, p. 27].
Realizarea obiectivelor sus-menționate se asigură de un sistem de mecanisme și proceduri
pe care noi le-am grupat în două categorii distincte:
Mecanisme generale –includ în principal componentele structurale ale Consiliului
Europei ( Comitetul de Mini ștri, Adunarea Parlamentară, Secretarul General, Congresul
puterilor locale și regionale ). Aportul acestor mecanisme rezidă în realizarea rapoartelor
periodice privind situa ția persoanelor cu dizabilită ți, nivelul lor de integrare socială; organizarea
conferin țelor; efectuarea de investiga ții (în principal evaluarea eficien ței legisla ției
antidiscriminare, apr ecierea nivelul ui de acces la serviciile sociale etc.); desfă șurarea
campaniilor de informare în masă; instruirea speciali știlor și personalului, care munce ște cu
persoanele cu dizabilită ți; cooperarea dintre statele membre [306, p. 197].
Mecanisme conven ționale (speciale ) – create prin intermediul instrumentelor adoptate la
nivelul Consiliului Europei. Aceste mecanisme au misiunea de a asigura aplicarea și respectarea
instrumentului prin care a fost creat de către statele semnatare.
Contribu ția Consiliului Europei la protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți este una enormă, dar fără îndoială cele mai mari realizări le -au
constituit adoptarea și punerea în aplicare a Cartei S ociale Europene și a Conven ției Europene
a Drepturilor Omului.
Conven ția Europeană a Drepturilor Omului [61] nu a apărut dintr -un vid juridic ea
fiind precedată la nivel interna țional de Declara ția Universală a Drepturilor Omului și de
Declara ția Americană a Drepturilor și Îndatoririlor Omului . Decla rația Universală ocupă, de
fapt, un loc deosebit în Preambulul Conven ției Europene [93].
Cercetători i români Popescu A. și Jinga I. consideră că Conven ția reprezintă prima
încercare de succes care realizează protec ția unui număr de drepturi și libertă ți stabilite de
Declara ția Universală a Drepturilor Omului [220]. Drep turile stipulate de Conven ție sînt, de
obicei, a șa-numitele drepturi negative, de apărare, care în esen ță trebuie să protejeze cetă țeanul
de amestecul statului. Acesta nu trebui e să întreprin dă ac țiuni care pot să încalce drepturile
respective [11].

114
CEaDO [61] protejează drepturile și libertă țile fundamentale prin mijloace juridice la nivel
național și interna țional. Majoritatea statelor -părți au conferit Conven ției statutul de drept intern.
În aceste state, Conven ția poate fi invocată ca lege în fa ța instan țelor na ționale și creează drepturi
direct aplicabile persoanelor fizice. În statele în care Conven ția nu are statut de lege internă,
poate fi necesară adoptarea unei legisla ții care să asig ure punerea în aplicare a drepturilor
garantate [245].
Punerea în aplicare a prevederilor CE aDO este asigurată de propriul mecanism
reprezentat de Curtea Eur opeană a Drepturilor Omului (CE DO), care în calitate de unică și
permanentă autoritate a fost inst ituită prin Protocolul nr.11, intrat în vigoare la data de 1
noiembrie 1998 [240], care nu doar că a desfiin țat Comisi a și a anulat competen țele
jurisdicționale a le Comitetului Mini ștrilor al Consiliului Europei , ci a dat caracter de permanen ță
activită ții CEDO , atribuindu -i competen țe obligatorii [211, p. 315].
Curtea Europeană a Drepturilor Omului are două categorii de competen țe: solu ționarea
litigiilor și examinarea avizelor consultative. Competen ța ei acoperă toate problemele privind
interpretarea și aplicarea CE aDO și a Protocoalelor sale.
Competen ța de solu ționare a litigiilor se manifestă sub două aspecte: cauze interstatale și
cauze indi viduale. Cauzele interstatale sî nt acelea în care un stat -parte la CE aDO sesizează
Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a textului Conven ției de către alt stat parte ( art.33 ).
Cererile individuale provin de la orice persoană fizică, organiza ție nonguvernamentală sau grup
de particulari care se pretind victime a le vreunei încălcări a drepturilor sale recunoscute î n
CEaDO de către un stat parte ( art.34 ).
Avizele consultative sî nt date, la cererea Comitetului de Mini ștri, asupra problemelor
juridice privind interpretarea CE aDO, fără a se putea referi la probleme legate de con ținutul sau
întinderea drepturilor sau lib ertăților consacrate și nici la alte probleme de care Curtea sau
Comitetul de Mini ștri ar putea să ia cuno ștință ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut de
Conven ție (art.47 ) [245, p. 119].
Hotărîrile CE DO sînt obligatorii pentru statele părți, oblig ativita tea lor rezultă din art.46
par. 1 al CE aDO ,, Înaltele păr ți contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor
definitive ale Cur ții în litigiile în care s înt ele păr ți”, iar executarea acestora se pune în sarcina
statelor care sunt vizate. Dato rită caracterului lor declarativ, statul are libera alegere a
modalită ților juridice de punere în executare a acestora: măsuri administrative, reforme
legislative etc . [246, p. 67].
După cum am indicat în primul capitol al prezentei lucrări principala și cea mai
importantă garan ție de nedi scriminare a persoanelor cu dizabilită ți se regăse ște în prevederile
art.14 CEaDO și art.1 din Protocolul nr.12 al CEaDO .

115
Pentru a în țelege sistemul de protec ție oferit de art. 14 și Protocolul nr.12 al CEDO
persoanelor c u dizabilită ți, consider oportun solu ționarea următoarelor chestiuni: dacă garan țiile
oferite de art. 14 și respe ctiv Protocolul nr.12 al CEDO sî nt concurente și care este
consecutivitatea aplicării lor în cazurile de discriminare; dacă persoanele cu dizab ilități sînt
subiec ți ai protec ției oferite de prevederile art. 14 și ale Protocolului nr.12 CEaDO; natura
protec ției oferite și domeniile de interven ție.
Cu referire la primul aspect , trebuie menționat că interdependen ța art. 14 de drepturile
materiale pr evăzute de CEaDO și necesitatea consacrării acestuia ca drept separat, pentru a
putea acoperi un mai mare spectru de situa ții a dus la adoptarea Protocolului nr.12 care a fost
semnat la data de 4 noiembrie 2000 și a intrat în vigoare la 1 aprilie 2005. Pîn ă în prezent doar
27 state l -au ratificat, Republica Moldova l-a semnat în 2000, dar nu l -a ratificat [262, p. 24].
Contra prevederilor art. 14 din CEaDO care limitează lupta împotriva discriminării doar la
drepturile prevăzute de Conven ție, Protocolul nr. 12 stabile ște interdic ție generală de
discriminare.
La această etapă de dezvoltare foarte pu ține state au ratificat Protocolul nr. 12 , de acee a
prevederile acestuia se aplică în paralel cu prevederile art.14 din CEaDO . În perspectivă, în
condi țiile în car e acest Protocol va prinde teren, considerăm că este posibil ca art. 14 CEaDO să
cadă în desu etudine , deoarece nivelul de protec ție oferit de Protocolul nr.12 este mult mai larg
și deci mai atractiv. Cu toate acestea , pînă în prezent CEDO doar o singură da tă a făcut uz de
garan ția Protocolului nr.12 în cauza Sejdić și Finci c. Bosnia și Herz egovina [389] pe care le -a
aplicat concemitent cu prevederile art.14 CEaDO. Reieșind din această unică situa ție, putem
concluziona că aceste norme nu sî nt nici concurent e și nici nu se exclud reciproc, ele coexistă în
realizarea aceluia și scop.
Referitor la cel de al doilea aspect , este de men ționat că persoanele cu dizabilită ți se pot
prevala de protec ția oferită de prevederile art. 14 și a Protocolului nr.12 CEDO și, în pofida
faptul ui că dizabilitatea nu este prevăzută expres în rîndul criteriilor protejate, acesta este
acoperit de sintagma ,,orice altă situa ție’’, relevant ă în acest sens fiind cauza Glor c. Elve ției
[394].
În ce prive ște natura protec ției oferite, art. 14, spre deosebire de Protocolul nr.12
CEDO, nu are o existen ță juridică independentă și nu poate fi invocat decît cu titlu accesoriu și
în combina ție cu un alt articol [42, p. 468], sau cum s -a expus CE DO în cauza Van Raalte c .
Pays -Bas [329], ,,articolu l 14 din Conven ție completează celelalte prevederi de fond ale
Conven ției și ale protocoalelor. Ea nu are nici o existen ță independentă, decît doar pentru
exercitarea drepturilor și libertă ților garantate’’ , situa ție reafirmată și în cauza Rasmunssen c.
Danemarca [330].

116
Totu și în cauza lingvistică belgiană, CE DO a precizat că art. 14 poate fi invocat autonom
în toate situa țiile în care are o importan ță decisivă și independentă, dacă alte articole ale
Conven ției nu definesc cu precizie drepturile pe care le consacră, lăsînd la latitudinea păr ților
contractante libertatea de apreciere, de restrîngere sau de realizare a respectivelor drepturi. Se
mai cere pe lîng ă aceste condi ții cumulative ca aprecierea făcută de stat să fi fost discriminatorie
[190, p. 127].
Astfel, î n cauza Price c. Regatului Unit [337], în care reclamantul o persoană cu
dizabilită ți locomotorii care a fost arestat ă și deținută în condi ții neadaptate h andicapului de care
suferea, CE DO a apreciat că acesta a fost supus unui tratament discrimin atoriu prin prisma
prevederilor art. 3 și 14 CEDO .
Totu și am dori să atragem aten ția că nu în toate cazurile de încălcare a unui drept material
al unei persoane cu dizabilită ți va duce și la încăl carea coro borată a art.14 CEDO : cauza
Jasinskis v. Letonia [350]; cauza Centrulul i de Resurse Ju ridice în numele lui Valentin
Cîmpeanu c. României [184]; cauza H.L. v. Regatul Unit [331]; cauza D.D. v. Lituania [351].
Astfel , art.14 CE aDO are un rol accesoriu , deoarece este interdependent de încălcarea
unui drept m aterial , iar CEDO întodeauna va trebui inițial să verifice dacă este în situa ția unei
astfel de încălcări , după care va statua și asupra discriminării în sensul prevederilor art.14 .
Totu și art. 14 CEaDO, se va aplica doar dacă lezarea într -un drept recunos cut a dus la aplicarea
unui tratament discriminatoriu victimei, cauza Chassagnou și alții c. Fran ței [332].
În ordine de co nsecin ță în cazurile în care CEDO nu va stabili încălcarea unui drept
material protejat , indiferent că se va stabili o diferen ță de tratament , nu va putea fi considerat ca
fiind violate prevederile art.14 CE aDO exempl ificative în această privin ță sînt: cauza Farca ș c.
României [333]; cauza Gheorghina c. României [334].
Deci pentru ca o problemă invocată de o persoană cu dizabilită ți să fie discriminare în
sensul art.14 trebuie să existe o diferen ță de tratament a l persoanelor aflate în situa ții similare. O
astfel de diferen ță de trata ment este discriminatorie doar dacă nu are nici o justificare obiectivă și
rezonabilă, adică în cazul în care nu urmăre ște un scop legitim sau dacă nu există un raport
rezonabil de propor ționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat, cauza Burden c. Regatul
Unit [393].
De remarcat că prevederile art. 14 are în vedere nu doar discriminarea directă –
tratamentul diferen țiat al persoanelor aflate în condi ții similare , dar și discriminare indirectă –
tratamentul identic al persoanelor aflate în situa ții diferite. Chiar dacă aceasta nu a fost expres
reglementată , acest aspect rezultă din practica CEDO, relevant ă în această privin ță fiind cauza
Thlimmenos c. Greciei [352], în care Curtea a statuat că urmează a fi apreciată drept

117
discriminatorie și tratame ntul identic al persoanelor care se află în situa ții evident diferite fără a
exista un suport obiectiv și rațional.
În ce prive ște întinderea protec ției oferite de art.14 CEDO , acesta se referă doar la
drepturile materiale expres consacrate în Conven ție, care prin interpretarea CEDO a fost lărgită
simțitor incluzî nd și alte domenii conexe. Cel mai des interpretări i extensive sî nt supuse
prevederile art.3, 5 și art.8 CE aDO: cauza Ivinov ić c. Croa ției [353]; cauza Glass c. Regatul
Unit [335], cauza Las hin c. Rusiei [354], cauza Pretty c. Regatul Unit [336].
Deci , după cum se poate vedea , în ultima perioadă de timp a sporit numărul persoanelor cu
dizabilită ți care s -au adresat pentru a beneficia de protec ția prevederilor art. 14 CEaDO , fapt ce
denotă atît încre derea acestei categorii în mecanismul instituit prin prevederile CEaDO cît și
eficien ța în sine a normei respective. Totu și dezamăge ște faptul că Protocolul nr.12 rămîne încă
un sistem de protec ție pu țin exploatat în pofida poten țialului pe care î l implică și ne declarăm
speran ța că pe viitor acesta va primi aprobarea întregii comunită ți europene, iar persoanele cu
dizabilită ți vor putea face uz și de această prevedere în protec ția drepturilor și libertă ților
personale.
În conformitate cu prevederile art.46 din CEaDO [61], Înaltele Părți Contractante se
angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu rții în litigiile în care ele sî nt părți , iar
supravegherea respectării acestor hotărîri se asigură de către Comitetul de Miniștri care nu
dispune de at ribuții sau mecanisme de punere în aplicare a prevederilo r hotărîrilor care nu se
execută benevol de statele vizate în litigiu. Prin urmare aplicabilitatea hotărîrilor CEDO este
asigurată de înalta autoritate a mecanismulu i emitent. Totodată Secretarul General al Consiliului
Europei poate solicita de la orice Înaltă Parte Contractantă explicații asupra modului în care
dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispozițiilor CEaDO ( art.52 ).
Un alt mecanism important de protec ție a drepturilor pe rsoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării a fost instituit prin prevederile Cartei sociale europe ne [27], document elaborat de
Consiliul Europei, la Torino, la 18 octombrie 1961 și intrat în vigoare la 26 februarie 1965. Pînă
la adoptarea Cartei so ciale europene (revizuite), la Strasbourg, la 3 mai 1996, Carta din 1961 a
fost modificată și completată succesiv î n 1988, 1991 și 1995. Carta socială europeană nu este
numai o declara ție solemnă, abstractă, cu o voca ție pragmatică, ci reprezintă un ansamb lu de
drepturi fundamentale în domeniul muncii, angajării, rela țiilor sociale și securită ții sociale. În
esența sa, Carta socială europeană este un text mixt, întrucî t cuprinde o parte declarativă (de
principii), care afirmă obiectivele p oliticii sociale c e trebuie urmă rite de statele membre ale
Consiliului Europei și o parte juridică, prin care statul care o ratifică își asumă o serie de
obliga ții. Carta revizuit ă face parte din marile tratate ale Consiliului Europei în domeniul

118
drepturilor omului și const ituie instrumentul european de referin ță în mate rie de coeziune
socială. Nu întîmplă tor Carta revizuită a fost denu mită ,, Carta socială a secolului XXI ” [26].
Republica Mo ldova a ratificat par țial Carta la 28.09.2011 [169] și s-a angajat să respecte și
să promoveze prevederile acestui instrument la nivel na țional.
Monitorizarea respectării și imple mentării prevederilor Cartei Sociale Europene este
asigurată de: Comitetul de exper ți independen ți – apreci ază din punct de vedere juridic
conformitatea legisla ției, reglementărilor și practicii na ționale cu obliga țiile ce decurg din cartă;
Adunarea Parlamentară – organizează dezbateri periodice pe totalitatea problemelor sociale
prevăzute de Cartă; Comitetul Guvernamental – selectează , pe baza considerentelor de p olitică
socială și economică, situa ția care ar trebui să facă obiectul recomandăril or adresate statelor în
cauză; Comitetul de Mini ștri – Adresează recomandări statelor care nu se conformează în
totalitate Cartei [28, p. 61].
Protocolul adi țional din 1991 [328] a instituit sistemul de monitorizare prin rapoarte a
nivelului de impl ementare a prevederilor Cartei. Conform acestei proceduri , statele păr ți sînt
obligate periodic să prezinte Comitetului de Miniștri ( art.21 ) rapoarte cu privire la respectarea
prevederilor Cartei acceptate prin ratificare.
Art.23 instituie o garan ție foarte și foarte importantă , întrucît obligă păr țile contractante să
adreseze copii de pe rapoartele respective organiza țiilor na ționale afiliate la organizațiile
internaționale ale pa tronilor și lucrătorilor care vor putea formula observa ții pe margin ea
raportului prezentat de stat.
Rapo rtul împreună cu o bserva țiile va fi deferit unui c omitet de exper ți desemnat de
Comitetul de Mini ștri la care cu titlu consultativ va participa un repr ezentant al OIM iar
rezultatele cercetării vor fi transmise Subcomitetului Comitetului social guvernamental al
Consiliului Europei, care după ce va consulta observa țiile formulate de cel mult două organizații
internaționale ale patronilor și cel mult două organizații internaționale ale lucrătorilor va
prezenta Comitetului de Miniștri un raport conținînd concluziile sale, care în baza acestui rap ort
și avînd avizul consultativ al Adunării consultative va putea formula recomandări necesare
fiecărei părți cont ractante.
Examinînd rapoartele periodice , Comitetul de Mini ștri a constatat că unele s tate păr ți nu au
respectat dispozi țiile art.15 din Cartă – ,,dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la
integrare socială și la participare în viața comunității ” și la nivel national nu au fost
imple mentate reglementări ce combat discriminarea și asigură egalitatea pentru această categorie
de persoane [326, p. 118].
În 1995 printr -un alt Protocol adi țional [327] s-a introdus încă o procedură special ă de
monitorizare a respectării Cartei Sociale Europene – reclama țiile colective. Astfel, în cauza

119
Asocia ția de protec ție a tuturor copiilor (APPROACH) Ltd. c. Fran ței [326, p. 14] Comitetul ,
prin decizia din 2 septembrie 2014, a stabilit încălcarea de către Fran ța a normei de la art.17 din
Cartă din cauză că lipsea o interdic ție explicită și efectivă a tuturor pedepselor corporale a plicate
copiilor în familii, școli și alte situa ții și pentru că Fran ța nu a ac ționat cu diligen ță pentru a
elimina o astfel de pedeapsă în prac tică.
În final putem concluziona că la nivel european au fost instituite și func ționează o serie de
mecanisme de protec ție a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și de luptă cu
fenomenul discriminării, mecanisme care nu le substituie pe cele interna ționale , dar care le
fortifică aportul prin interven ții în domeniile lor specifice de activitate.
3.4. Concluzii la c apitolul 3
1. Protec ția juridică interna țională și europeană a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării se realizeaz ă prin sistemul de instrumente și mecanisme instituite la acest nivel.
2. Prin instrumente urmează să se în țeleagă diferite documente care con țin principii, norme
(standarde) privind drepturile omului, inclusiv prevenirea și combaterea dicriminării adoptat e de
organiza țiile interna ționale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, conven ții,
recomandări, rezolu ții.
Mecanismele de protec ție a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți reprezintă anumite
structuri organiza ționale (judecătoriile interna ționale, organiza țiile interna ționale, comitetele,
comisiile, grupurile de lucru etc.) abilitate cu atribu ții de control în domeniul drepturilor omului.
3. La nivel interna țional protec ția și promovarea persoanelor cu dizabilită ți se asigură prin
aportul mec anismelor create de Organiza ția Na țiunilor Unite care includ: organele statutare
ale ONU ; institu ții specializate (Organiza ția Interna țională a Muncii, Organiza ția
Interna țională pentru Educa ție, Știință și Cultură, Organiza ția Mondială a Sănătă ții);
mecan isme conven ționale (Comitetul împotriva torturii, Comitetul cu privire la eliminarea
discriminării fa ță de femei, Comitetul drepturilor omului, Comitetul drepturilor economice,
sociale și culturale, Comitetul pentru eliminarea discriminărilor rasiale și cel mai important
Comitetul pentru drepturile persoanelor cu dizabilită ți). Practic , toate organele statutare și
adiționale ale ONU participă la asigurarea și promovarea drepturilor și libertă ților fundamentale
ale omului și pe cale de consecin ță și a persoa nelor cu dizabilită ți. Această realitate rezultă nu
doar din prevederile conven țiilor interna ționale privind drepturile și libertă țile fundamentale ale
omului d ar este expres stabilită și în p revederile documentelor de fondare a mecanismelor
respective. Fi ecare organ, subdiviziune specia lizată, institu ție, organiza ție etc. din cadrul
sistemului ONU în limitele comp etenței atribuite acordă aten ție problemei respectării drepturilor
și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți, doar că activitatea acestora nu t rebuie privită în
particular , ci ca un sistem complex . Acest sistem nu este unul rigid și se află în continuă evolu ție

120
conform tendin țelor înregistrate la nivel interna țional, evolu ție care s -a soldat în final cu crearea
de mecanisme specializate cu atribu ții exclusive în domeniul protec ției și promovării drepturilor
și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți precum Consiliul privind drepturile persoanelor cu
dizabilită ți.
4. Analizînd activitatea mecanismelor cu atribu ții în domeniul protec ției persoanelo r cu
dizabilită ți împotriva discriminării dar și opiniile vehiculate în doctrină , am ajuns la concluzia că
rolul acestora este neuniform și ineficient și aceasta în mare parte se datorează faptului că acestea
nu dispun de suficiente atribu ții pentru a obli ga statele să respecte prevederile normelor
interna ționale privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți, astfel încît o mare parte din
recomandări le, obesrva țiile sau hotărîri le adoptate de mecanismele de protec ție a persoanelor cu
dizabilită ți rămîn făr ă aten ție din partea statelor vizate. Totodată numărul mare de mecanisme cu
atribu ții în domeniul protec ției persoanelor cu dizabilită ți de multe ori î și dublează activitatea,
deoarece sferele lor de activitate se intercalează .
5. Schimbările care au avut loc pe plan interna țional în ultima perioadă de timp impun
perfec ționarea mecanismelor create de ONU în domeniul protec ției persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării. Este necesar ca problema garantării drepturilor și libertă ților
fundamentale ale persoanelor cu dizabilită ți să devină un punct obligatiru în agenda oricărei
structuri din sistemul ONU, astfel ca acestea să fie obligate să promoveze în activitatea lor,
interesele acestei categorii, dar mai ales să țină cont de acestea la aplicarea pr evederilor
conven țiilor interna ționale privind drepturile omului.
Totodată , presta ția mecanismelor interna ționale de protec ție a persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării este prea generală , de ace ea considerăm oportun ca pe viitor acestea să
acorde o aten ție deosebită respectării drepturilor unor categorii de persoane cu dizabilită ți (femei,
copii, bătrîni, imigran ți, persoane d in țările în curs de dezvoltare etc.).
6. După cum s -a remarcat pe parcurul acestui capitol , eforturile mecanismelor
interna ționale în domeniul protec ției persoanelor cu dizabil ități împotriva discriminării sî nt
orientate mai cu seamă spre promovarea drepturilor și libertă ților acestei categorii de persoane,
schimbul de informa ții, elaborarea de politici interna ționale, mediatizarea informa ției cu privire
la persoanele cu dizabilită ți, fiind total neglijate aspecte precum cercetările și elaborările
științifice privind dizabilitate a, elaborarea mijloacelor tehnice de asist ență a persoanelor cu
dizabilită ți, cooperarea în dom eniul asisten ței u manitare, protec ția și asisten ța socială
interna țională pentru persoanele cu dizabilită ți. În aceste condi ții recomandăm mecanismelor
interna ționale să -și diversifice activitate a din contul domeniilor sus -numite .
7. Comitetul ONU privind dreptur ile persoanelor cu dizabilită ți rămîne cel mai im portant
mecanism interna țional care asigură protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva

121
discrimin ării prin monitorizarea și imple mentarea prevederilor CDPD . Instituirea acestui
Comite t a reprezentat un pas c alitativ în protec ția persoanelor cu dizabilită ți, deoarece a devenit
mecanismul ce ntral responsabil de asigurarea și promovarea drepturilor și libertă ților acestei
categorii. Aportul său calitativ este condi ționat de două aspecte: în primul rînd , acesta nu
depinde de informa ția prezentată în rapoartele periodice de statele parte la CDPD , el poate da
apreciere situa ției, formulîndu -și pozi ția rei eșind din sursel e proprii de informare; în al doilea
rînd, acesta coordonează activitatea c elorlalte mecanisme din domeniu , fapt ce duce la evitarea
dublării de roluri.
8. Comitetul asisgură protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți prin recep ționarea și examinarea rapoartel or periodice a statelor pă rți cu privire la
respectarea și imple mentarea prevederilor CDPD cu formularea de recomandări, aviz e sau
observa ții pentru optimizarea situa ției. Dar cea mai importantă atribu ție ține de faptul că
Comitetul poate examina sesizările individuale cu privire la încălc area drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți. Totu și trebuie remarcat că toate hotărîrile Comitetului nu au decît
caracter de recomandare , iar aplicabilitatea lor stă la latitudinea statelor parte , ori acest aspect nu
face decît să diminu eze din eficien ța activită ții sale. În vederea depă șirii acestei situa ții
considerăm oportun ca hotărîrile Comitetului să fie înzestrate cu for ță obligatorie , iar acestui
mecanism să -i fie atribuită abilitatea de a sanc ționa conduita neconformă a statelor pă rți sau
refuzul statelor de a se conforma recomandăril or și observa țiilor adresate.
Totodată , recomandăm intensificarea activită ții Comitetului privind drepturile persoanelor
cu dizabilită ți în promovarea ratificării și imple mentării Conven ției privind dre pturile
persoanelor cu dizabilită ți și a Protocolului op țional .
9. Protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării la nivel european este
asigurată în principal prin presta ția a două organisme: Uniunea Europeană și Consiliul Europei ,
care ac ționează atît prin intermediul organelor structurale , cît și prin crearea de mecanisme
conven ționale care asigură respectarea și imple mentarea prevederilor unor instrumente c oncrete
precum Conven ția Europeană a Drepturilor Omului sau Carta Socială (revizuit ă).
În pofida rolului activ al mecanismelor europene în promovarea drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți, considerăm că rolul acestora este diminuat de lipsa unui mecanism
specializat în acest domeniu care ar cordona activitatea celorla lte mecanisme în vederea
asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilită ți în rîndurile comunită ții europene.
Reieșind din acest aspect , considerăm că la nivelul Consiliului Europei se impune necesitatea
elaborării și adoptării unui instrument de specialitate privind drepturile și libertă țile persoanelor
cu dizabilită ți prin prevederile căruia să se instituie și un mecanism specializat de monitorizare și
promovare a acestei categorii de persoane.

122
4. MECANISME NA ȚIONALE DE SUPRAVEGHERE ȘI PROTEC ȚIE A
DREPTURILOR ȘI LIBERTĂ ȚILOR PERSOANELOR CU DIZABILITĂ ȚI
ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII
Aderînd la anumite instrumente internaționale ( Declarația Universală a Drepturilor
Omului, CEDO, Tratatele ONU ), Republica Moldova și -a asumat obligații de a respecta
demnit atea și drepturile omului pentru fiecare persoană ce se află sub jurisdicția sa [262, p. 38].
Nu este suficient de a interzice discriminarea, trebuie să se asigure un mecanism eficient d e
depunere a plîngerilor victime lor și să se stabilească sanc țiuni pen tru acte de discriminare. Luînd
în considera ție că în Republica Moldova nu există un organ unic și specializat în protec ția
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării , vom recurge la o analiză a institu țiilor care
direct sau indirect sî nt abilitat e fie cu atribu ția de prevenire, fie cu atribu ția de constatare și
combatere a discriminării [33, p. 238].
La această etapă de dezvoltare în RM există o serie de institu ții cu atribu ții în domeniul
de cercetare. Pentru o mai bună în țelegere a rolului și aportului acestor institu ții le -am
sistemat izat în trei categorii :
a) institu ții extrajudiciare – Parlamentul RM; organele administra ției publice
centrale; organele administra ției public e locale;
b) institut ții judiciare și de jurisdic ție constitu țională – intan țele de judecată de toate
nivelele și Curtea Cosntitu țională;
c) institu ții specializate – Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și
asigurarea egalității; Avocatul Poporului (Ombudsmanul) ; ONG -urile specializate.

4.1. Rolul institu țiilor ext rajudiciare în protec ția persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării
Unul dintre rolurile de bază în asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilită ți
revine Parlamentului RM și organelor sale de lucru reprezentate de comisiile perman ente [204],
în calitate de unică autoritate legislativă și organ reprezentativ suprem [247, p. 10].
Rolul Parlamentului RM în protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării se
realizează prin adoptarea de legi conforme în acest domeniu, întrucît Legea este act ul juridic prin
intermediul căru ia se desfă șoară toate activită țile în stat, sî nt realizate toate valorile sociale,
culturale, politice, economice, sî nt garantate și realizate drepturile și libertă țile cetă țenilor [192,
p. 153].

123
Rolul Pa rlamentului RM în protec ția persoanelor cu dizabilită ți se asigură atît prin
adoptarea de a cte normative, modificarea cadrului normativ existent , cît și prin promovarea
politicilor incluzive la nivel na țional, elaborarea de strategii pe termen scurt și med iu etc.
După cum am indicat în debutul acestui capitol , Parlamentul RM intervine în acest
domeniu de activitate prin intermeniul comisiilor sale specializate. Rolul acestor comisii nu s e
limitează însă numai la controlul parlamentar privind constatarea uno r violări ale drepturilor
omului, dar pot dezbate proiecte de legi sau propuneri legislative referitoare la exercitarea
drepturilor omului, contribuind astfel la perfec ționarea cadrului juridic de exercitare a drepturilor
cetățenești [32, p. 128]. Comisiil e permanente examinează proiecte de acte legislative și
propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete
parlamentare, dezbat și hotărăsc asupra altor probleme [170] . Principalele comisii parlamentare
cu atribu ții în domeniu l de cercetare sî nt: Comisia drepturilor omului și rela ții interetnice;
Comisia protec ție socială, sănătate și familie [204].
Prin adoptarea Hotărîrii Parlamentului Republicii Moldova nr.447 -XIIIdin 28
ianuarie 1998 , a fost aprobat Programul de aju stare a legisla ției Republicii Moldova la
prevederile CEDO și ale Cartei Sociale Europeane (revizuită) ; deși anevoios, Republica
Moldova s -a angajat și evoluează pe calea edificării unei societă ți democratice. În linii mar i,
Parlamentul RM urmăre ște acee ași cale pe care au parcurs -o deja democra țiile occidentale [32, p.
218-219].
Cele mai importante realizării ale p uterii legislative în domeniu a fost adoptarea unui set
de acte normative de protec ție și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilită ți și de
combatere a discriminării, printre care: Legea RM nr. 166 -XVIII din 09.07.2010; Legea RM nr.
169-XVIII din 09.07.2010; Legea RM nr. 821 -XII din 24.12.1991 privind protecția socială a
invalizilor ; Legea RM nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socia lă a persoa nelor cu
dizabilită ți; Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011 –2014
(HP nr. 90 din 12.05.2011); Legea R M cu privire la ajutorul social nr.133 -XVI din 13 iunie
2008; Legea RM nr. 121 din 25.05.201 2 privind asigu rarea egalității etc.
Puterea executivă – odată cu ratificarea CDPD, Republica Moldova și-a asumat
angajamentul de a respecta și pune în practică principiile documentului, asigurîndu -se că noile
proiecte de acte legislative și normative corespund prevederi lor Conven ției. În acela și timp,
ținînd cont de faptul că dizabilitatea este un subiect acoperit de numeroase prevederi legale în
diferite domenii, Guvernul întreprinde măsuri pentru revizuirea și ajustarea legisla ției în vigoare.
Aceste măsuri au drept sc op să elimine prevederile discriminatorii din cadrul legal existent și să
asigure promovarea, protejarea și asigurarea exercitării tuturor drepturilor și libertăților

124
fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități în baza principiului eg alității și
nediscriminării [234].
Realizarea acestor obiective se asigură prin îndeplinirea atribu țiilor ce revin Guvernului
RM, și anume: crearea de condiții pentru creșterea nivelului de trai, pentru satisfacerea
necesităților culturale și spiri tuale al e cetățenilor; promovarea politicii de stat în domeniul
ocrotirii sănătății populației; asigurarea legalită ții, ordinii publice, drepturilor și l ibertăților
cetățene ști; asigurarea respectării și ex ecutării legilor, hotărîrilor Parlamentului, decretelor
Președintelui Republicii Moldova, tratatelor internaționale la care RM este parte etc . [165].
În conformitate cu prevederile Legii RM nr.60 din 30.03.2012 [138], Guvernul RM era
obligat ca în termen de jumătate de an de la intrarea în vigoare a acestei legi să întreprindă
măsuri priv ind ajustarea cadrului normativ național. Proces care din păcate decurge foarte
anevoios. Totodată , Guvernul RM urma să elaboreze în colaborare cu administra ția public ă
locală un p lan de ac țiuni pe termen mediu privind înlăturarea graduală a barierelor și verificarea
riguroasă a noilor proiecte care urmau a fi date în exploatare, din perspectiva respectării
principiilor designului universal și accesibilită ții, plan care pînă în prezent nu a fost realizat.
Printre principalele reali zări ale Guvernului RM în domeniul protec ției persoanelor cu
dizabilită ți și combaterii discriminări i pe criteriu de dizabilitate sî nt:
Instituirea Inspecției Sociale ( Hotărîrea Guvernului RM nr. 802 din 28.10.2011 ), ca
autoritate în subordinea Ministerulu i Muncii, Protecției Sociale și Familiei cu atribu ții de
inspectare a activită ții autorităților publice centrale și locale, precum și a persoanelor fizice și
juridice cu atribuții și responsabilități în domeniul asistenței sociale, inclusiv a prestatorilor de
servicii sociale, publici și privați [234].
În ultimii ani Guvernul a întreprins măsuri considerabile în vederea reformării sistemului
reziden țial și promovării educa ției incluzive. A fost adoptată și implementată Strategia națională
privind reforma si stemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007 -2012 . În anul 2008,
cu suportul și asistența tehnică UNICEF a fost instituită Unitatea de implementare a Planului
național de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului . În 2010 în
cadrul Ministerului Educației, a fost creat Consiliul de coordonare a reformei sistemului
rezidențial de îngrijire a copilului și dezvoltării educației incluzive. Ca rezultat, în perioada de
implementare a Planului de ac țiuni, 11 institu ții reziden țiale au fost lichidate. Actualmente
Ministerul Educa ției împreună cu partenerii sociali definitivează Planul -cadru de transformare a
sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pentru perioada anilor 2012 -2015, care prevede
reorganizarea a 22 ins tituții de tip rezidențial [234].
Prin Hotărî rea Guvernului nr. 523 din 11.07.2011 [119] a fost aprobat Programul de
dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011 -2020 . Programul

125
plasează educația incluzivă la rangul priorităților educaționale și prevede asigurarea condițiilor
de incluziune a copiilor de zinstituționalizați din învățămî ntul rezidențial, precum și școlarizarea
și incluziunea copiilor cu cerințe educaționale spec iale în instituțiile de învățămî nt general.
Documentul st abilește cadrul conceptual al educației incluzive, bazîndu -se pe necesitatea de a
schimba și adapta continu u sistemul educațional național pentru a răspunde diversității copiilor și
nevoilor ce decurg din aceasta [234].
Pentru asigurarea accesului la educ ație a copiilor cu dizabilită ți, în anul 2010 Guvernul a
alocat 156,3 milioane MDL, iar pentru 2012 a planificat 162,4 milioane MDL. Odată cu intrarea
în vigoare a Legii nr.60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilități , Guvern ul urmează să identifice resurse suplimentare [234, p. 27].
Prin Hotărîrea Guvernului nr. 567 din 26.07.2011 [123] a fost aprobat Regulamentul
cu privire la modul de asigurare a unor categorii de cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice.
Asigurarea cu mijl oace ajutătoare tehnice se efectuează de către Întreprinderea de Stat „Centrul
Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare” în temeiul Nomenclatorului
mijloacelor ajutătoare tehnice.
Prin Hotărîrea Guvernului nr. 1268 din 21.11.2007 [124] „Cu privire la compensarea
cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor ” s-
a acordat dreptul la compensație anuală pentru deservire cu transport persoanelor cu dizabilități
ale aparatului locomotor [234, p. 34].
Prin Hotărârea Guvernului nr. 65 din 23.01.2013 [103], s-a creat o nouă autoritate
publică – Consiliul Național pentru Determinarea Dizabili tății și Capacității de Muncă.
Constatăm, cu regret, că prin această nouă structură nu s -au schimbat lucruril e în esență, întrucît
abordarea persoanelor cu dizabilitați în cadrul determinării dizabilității și capacității de muncă se
realizează, exclusiv, prin prisma modelului medical și nu social [230, p. 5].
Realizarea obiectivelor Guvernului RM în domeniul prot ecției drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți și de l uptă cu fenomenul discriminării se asi gură în mare parte prin intermediul
ministerelor, agen țiilor, institu țiilor și organiza țiilor subordonate, dintre care cel mai important
rol îi revine Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei , care și-a propus ca principale
obiective în planul de ac țiuni pentru anul 2015: ajustarea cadrului normativ na țional în domeniul
protec ției drepturilor persoanelor cu dizabilită ți la standartele interna ționale, precu m și
numeroase ini țiative de asigurare a persoanelor cu dizabilită ți cu servicii sociale de calitate
[214].
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei este promotorul politicii sociale de stat
în domeniul protecției sociale a populației, care are dr ept scop creșterea nivelului vieții
cetățenilor și asigurarea garanțiilor sociale de stat. În vederea realizării acestui deziderat,

126
Ministerul continuă mersul reformelor în domeniu, reforme ce sînt orientate spre asigurarea unei
protecții sociale eficiente , juste și incluzive. Implementarea politicii sociale în condițiile actuale
presupune aplicarea de noi mecanisme de protecție socială a categoriilor de populație cu venituri
mici, perfecționarea cadrului legislativ normativ, care va asigura accesul populaț iei la servicii de
asistență socială calitative, achitarea la timp și în cuantumuri majorate a plăților sociale [228].
Pornind de la obiectivul principal al protecției sociale privind diminuarea și chiar
înlăturarea consecințelor unor riscuri asupra nivel ului de trai al segmentelor de populație social
vulnerabile la fundamentarea și promovarea politicilor sale sociale , Ministerul Muncii, Protecției
Sociale și Familiei stăruie asupra creării unui sistem de protecție socială a populației echitabil,
social , eficient și stabil din punct de vedere financiar [228].
Conform raportului anual de activitate al MMPSF , pentru perioada anului 2014 [229]
acesta a realizat mai multe activită ți îndreptate spre asigurarea incluziunii sociale a persoanelor
cu dizabilită ți.
 a fost pregătit proiectul de Hotărîre de Guvern privind modificarea și completarea unor
acte legislative în vederea ajustării la prevederile Legii incluziunii sociale a persoanelor cu
dizabilită ți;
 a fost pregătit proiectul de lege privind modificarea Codul ui fiscal, în vederea scutirii de
taxe a persoanelor cu dizabilită ți locomotorii la importul de unită ți de transport, aprobat în prima
lectură;
 a fost elaborat și definitivat proiectul Hotărîrii de Guvern nr.333 din 14.05.2014 prin care
s-a aprobat Regulam entul privind prestarea serviciilor de comunicare prin utilizarea limbajului
mimico -gestual/limbajului semnelor cu ajutorul interpretului;
 a fost efectuată analiza privind realizarea pe parcursul anului 2013 a planului de ac țiuni
privind stabilirea și plat a compensa țiilor privind transportul urban, suburban, interurban;
 a fost elaborat proiectul de Ho tărîre de Guvern privind aproba rea Regulamentului de
organizare și func ționare a serviciului social ,,Reabilitare a profesională a persoanelor cu
dizabilită ți;
 au fost consultate 9 organiza ții neguvernamentale care prezintă interesele persoanelor cu
dizabilită ți;
 a fost organizată și omagiată Ziua interna țională a persoanelor cu dizabilită ți.
Acestei institu ții îi revine unul dintre cele mai active roluri în prot ecția și promovarea
persoanelor cu dizabilită ți la nivel na țional atît direct , cît și prin crearea de structuri subordonate
responsabile de domenii concrete de activitate.
Administra ția publică locală

127
Administra ția publică locală se constituie în limitele unită ților administrative teritoriale și
reflectă regimul politic, transpunînd pe plan local institu țiile statale [96, p. 190] și promovează
interesele generale ale locuitorilor unei unități administrativ -teritoriale [179].
În Republica Moldova, între adm inistra ția publică central ă și cea locală există corela ții
strînse, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sînt și delimitări datorate faptului
că la baza organizării și func ționării administra ției publice locale se află principiul consti tutional
al autonomiei locale (art.109 din C RM) [96, p. 191].
Organele administra ției publice locale joacă un rol important în protec ția drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți și combaterea discriminării pe criteiru de dizabilitate , deoarece, după
cum am arătat, sî nt responsabile de transpunerea la nivel local a politicii de stat. Dar ce este mai
important , acestea au competen țe proprii, am putea spune exclusive în domenii precum :
planificarea urbană; construcția și întreținerea drumurilor publice locale; transportul public local;
administrarea bunurilor din domeniile public și privat locale; construcția, gestionarea,
întreținerea și echiparea instituțiilor preșcolare și extrașcolare (creșe, grădinițe de copii, școli de
artă, de muzică); activități cultura le, sportive etc. [166], ceea c e-i permite asigurarea și
promovarea mult mai eficient a drepturilor și libertă ților acestei categorii pe plan local.
Conform Legii RM nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți
[138], organele administr ației publice locale au obliga ția ca, în colaborare cu reprezentanții
societății civile , să realizeze politica de asistență socială a persoanelor cu dizabilități și să asigure
aplicarea legislației la nivel teritorial. Asistența socială a pe rsoanelor cu di zabilități urmează să
fie asigurată de către autoritățile administrației publice locale prin intermediul structurilor sale și
de către alte organe ale statului. Totodată , autoritățile administrației publice locale au obliga ția
de a analiza și a evalua prob lemele sociale ale persoanelor cu dizabilități din teritoriu și, în baza
rezultatelor obținute, aprobă și dezvoltă programe locale de asistență socială pentru această
categorie de persoane și totodată exercită controlul asupra realizării acestora. Tot în c onformitate
cu prevederile aceleia și legi , administra ția publică locală poate înființa, independent sau în
parteneriat cu reprezentanții societății civile, servicii sociale primare și servicii sociale
specializate pentru persoanele cu dizabilități, asigurî nd resursele umane, materiale și financiare
necesare pentru buna lor funcționare. Pot interveni suplimentar pe lîngă prevederile generale și
să stabilească facilități suplimentare pentru persoanele cu dizabilități privind accesul la serviciile
medicale, so ciale, comerciale, de transport, de telecomunicații și la alte tipuri de servicii sociale.
Organele administra ției publice locale pot elabora și promova programe locale de incluziune
social ă a persoanelor cu diza bilită ți etc.
Protec ția persoanelor cu diza bilită ți împotriva formelor de discriminare, la nivelul
unită ților administrativ -teritoriale locale , se realizează prin: asigurarea respectării eficiente, în

128
limitele sale teritoriale, a drepturilor omului – sociale, economice, civile și politice – la acel ași
standard pentru toate persoanele, inclusiv pentru persoanele cu dizabilită ți; implementarea
măsurilor la nivel local pentru asigurarea acomodării rezonabile în toate domeniile (neacordarea
acomodării rezonabile se consideră discriminare); elaborarea p lanurilor locale de implementare a
CDPD; asigurarea aplicării în practică a prevederilor CDPD ca act juridic superior, conform
prevederilor Constitu ției RM, pentru neadmiterea sau interzicerea aplicării normelor legale
discriminatorii (de exemplu , acționar ea în judecată pentru lipsirea capacită ții de exerci țiu, ac țiuni
îndreptate spre institu ționalizare for țată sau tratament for țat, neadmiterea la vot etc.); revizuirea
și eliminarea prevederilor discriminatorii din diverse reglementări subordonate legii
(regulamente ale institu țiilor locale, instruc țiuni, ordine, decizii ale APL); crearea unor
mecanisme de reclama ții pentru examinarea plîngerilor privind actele de discriminare și luarea
unor măsuri în vederea pedepsirii persoanelor care comit acte discrimina torii; promovarea
principiilor nediscriminatorii în institu țiile comunitare, prin instruirea func ționarilor publici, a
directorilor de institu ții cu privire la principiile nediscriminării; implicarea societă ții civile în
luarea deciziilor și în procesul de protec ție contra discriminării persoanelor cu dizabilită ți [3, p.
24-26] etc.
Competen țele autorită ților administra ției publice locale sî nt completate de prevederile
art. 16 din Legea RM privind asigurarea egalită ții [148] , care stabile ște că autorită țile publice
în scopul prev enirii faptelor discriminatorii exercită următoarele atribuții: a) examinează
plîngerile persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării; b) coordonează
activitatea în domeniul combaterii discriminării a structurilor des centralizate și desconcentrate;
c) contribuie la educarea și sensibilizarea populației în vederea interzicerii discriminării în
domeniile de competență; d) exercită alte atribuții în conformitate cu legislația în domeniu .
Totu și considerăm că aportul relat iv scăzut a l organelor administra ției publice locale în
protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și combaterea discriminării pe
criteriu de dizabilitate este determinat , pe de o parte , de lipsa resurselor financiare suficiente care
să le asigure autonomia acestora și capacitatea de autogestiune , iar pe de altă parte de pregătirea
insuficientă a reprezentan ților organelor administra ției publice locale în domeniul drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți.
Poliția
Aportul poli ției la protecția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării este
condi ționat de rolul ei ca institu ție de men ținere a ordinei de drept [94, p. 65].
Conform Legii cu privire la activitatea Poli ției și statutul poli țistului [171] , poliția
este o instituție p ublică specializată a statului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care
are misiunea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei prin activități de

129
menținere, asigurare și restabilire a ordinii și securității publice, de pre venire, investigare și de
descoperire a infra cțiunilor, contravențiilor și își desfă șoară activitatea exclusiv în baza și pentru
executarea legii, în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, pentru
apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și demnității umane, prevăzute în Declarația
Universală a D repturilor Omului, în Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor O mului și
a Libertăților F undamentale, în conformitate cu principiile legalității, respectării drept urilor și
libertăților fundamentale ale omului [212, p. 254].
Reieșind din prevederile legale în vigoare , protec ția drepturilor și libertă ților persoanelor
cu dizabilită ți împotriva discriminării se asigură de poli ție prin:
 investigarea infracțiunilor și contravențiilor cu privire la faptele de di scriminare pe criteriu
de dizabilitate;
 menținerea, asigurarea și restabilirea ordinii și securității publice, protecția drepturilor și a
intereselor legitime ale persoanelor cu dizabilită ți;
 asigurarea înfăptuir ii justiției;
 asistența populației și a autoritățilo r administrației publice locale etc.
Reieșind din cele sus-menționate este cît se poate de evid ent că colaboratorii poli ției sî nt
obliga ți în activitatea lor să întreprindă măsuri active nu doar pentru a contracara faptele
prejudiciabile de discriminare pe criteriu de dizabilitate , dar și să acorde asisten ță membrilor
comunită ții, inclusiv persoanelor cu dizabilită ți în realizarea drepturilor și libertă ților
fundamentale.
Procuratura
Procuratura ca autorit ate are competen țe similar cu cele ale poli ției în domeniu l ce ține de
protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării .
Conform Legii RM cu privire la Procuratură [172], această institu ție este definită ca o
instituție autonomă în cadrul auto rității judecătorești, care, în limitele atribuțiilor și competenței,
apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor,
conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele de judecată, în condițiile
legii.
Procuratura Generală a RM prin intermediul subdiviziunilor sale are un rol important în
protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva formelor de discriminare. În primul rî nd,
Procuratura are imperioasa obliga ție de a respecta în act ivitatea sa drepturile și libertă țile
fundamentale și de a nu admite fapte de discriminare , inlusiv pe temei de dizabilitate. În cazurile
în care subdiviziunile Procuraturii Generale a RM au fost sesizate cu privire la comiterea de
fapte discriminatorii în raport cu persoanele cu dizabilită ți, în funcție de gravitatea faptei, aceasta
va reac ționa fie prin intentarea procesului penal sau prin intentarea unui proces contraven țional

130
sau, după caz , prin formularea unei sesizări adresată institu țiilor, persoanel or juridice, autorită țior
statale de orice nivel, privind înlăturarea cauzelor și condițiilor care le -au favorizat ( art. 18 al
Legii RM cu privire la Procuratură ).
În cazul discriminării persoanelor cu dizabilită ți, dacă fapta constituie o contraven ție,
subdiviziunile Procuraturii Generale vor expedia actul de sesizare cu materialele anexe
Consiliul ui pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității , deoarece
conform art. 423/5 din CC el este organul competent pentru a examina contra vențiile respective.
În cazul în care fapta de discriminare a persoanei cu dizabilită ți constituie o infrac țiune și
se încadrează în prevederile art.176 CP al RM [65], Procuratura va efectua toate ac țiunile de
urmărire penală ce nu suferă amînare și imedia t dar nu mai tîrziu de 3 zile va remite cauza penală
conform competen ței teritoriale organului de urmărire penală a MAI , iar procuratura de
circumscrip ție va asigura conducerea urmăririi penale și susținerea acuzării de stat pe c auza dată
[66].
În pofida a tribu țiilor largi în domeniul garantării drepturilor și libertă ților fundamentale ale
omului , atît Procuratura , cît și Poli ția se implică insuficient în protec ția și promovarea
persoanelor cu dizabilită ți ca o categorie social ă. Această situa ție este condi ționată atît de
specificul atribu țiilor acestor institu ții, cît și de pregătirea insuficientă a angaja ților în acest
domeniu.

4.2. Competen ța institu țiilor judiciare și de jurisdic ție constitu țională în protec ția
persoanelor cu dizabilită ți împotriva disc riminării
Instan țele de judecată
În orice societate, între indivizii care o alcătuiesc sau între ace știa și autorită țile publice se
pot ivi conflicte, în cadrul cărora o parte pretinde în contradictoriu cu alta că legea sau un drept
subiectiv al ei au fost încălcate și, ca urmare, cere restabilirea ordin iei juridice tulburate.
Soluționarea acestor conflicte formează obiectul jurisdic ției statale [87, p. 350], formată din
judecătorii [129, p. 340 ] , curțile de apel și Curtea Supremă de Justi ție [139].
Confor m prevederilor art.4 din Legea RM privind organizarea judecătorească [139],
,,Instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și
libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale asociațiilor acestora, ale întrepri nderilor,
instituțiilor și organizațiilor ’’, iar apărarea acestor drepturi și libertă ți se face prin examinarea
cauzelor civile, penale, contraven ționale și de contenciios administrativ.
Art. 20 din Legea fundamentală [64] stabile ște că ,,Orice persoană a re dreptul la
satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care
violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la

131
justiție’’ . Acestă prevedere a fost consfin țită și în art.6 al Legii RM privind organizarea
judecătorească [139], fiind dezvoltată prin con ținutul art.8 care consacră că ,, Toți cetățenii
Republicii Moldova sînt egali în fața legii și autorității judecătorești, fără deosebire de rasă,
naționalitate, orig ine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de
origine socială, precum și de alte împrejurări’’ , iar prin prevederile art.10 lit. c) din Legea RM
cu privire la asigurarea egalită ții [148] instan țele judecătore ști au fost incluse în mod oficial în
rîndul subiec ților cu atribu ții în domeniul prevenirii și combat erii discriminării și asigurării
egalită ții.
Deci orice persoană, inclusiv persoanele cu dizabilită ți, are dreptul la satisfacție efectivă
din partea instanțelor judecătore ști competente împotriva actelor care violează drepturile,
libertățile fundamentale. Aceste garan ții sînt expres instituite și prin prevederile art. 5 din CPC
[68] și art.19 din CPP [66] și implică atît accesul la infrastructura organelor ce înfăptuiesc
justiția, cît și accesul la însu și actul de justi ție.
În ce prive ște accesul persoanelor cu dizabilită ți la infrastructura instan țelor de judecată
este de men ționat că, în pofida faptul ui că în ultima perioadă de timp statul a ini țiat măsuri de
acomodare rez onabilă pentru a asigura participarea efectivă a persoanelor cu dizabilități în
procedurile judiciare [234], accesul la instan țele de judecată din RM continuă să fie îngrădit în
pentru această categorie de persoane din cauză că infrastructura acestora nu a fost acomodat în
conformitate cu normele na ționale și interna ționale. Conform datelor oferite de Consiliul pentru
prevenirea discriminării și asigurarea egalită ții [48], 60% din instan țele judecătore ști nu sînt
adaptate necesită ților persoanelor cu dizabi lități, de și cadrul normativ al Republicii Moldova
referitor la accesibilitatea clădirilor și construc țiilor este suficient de cuprinzător. Relevantă în
această privin ță este cauza S.V. vs. Judecătoria Centru și Curtea de Apel Chi șinău [80] în care
Consili ul pentru prevenirea discriminării și asigurarea egalită ții a constatat lipsa acomodărilor în
infrastructura imobilelor celor două institu ții, ceea ce face imposibil accesul persoanelor cu
dizabilită ți locomotorii la actul de justi ție.
În ce prive ște acces ul la actul de justi ție este de men ționat că în conformitate cu
prevederile art. 219 din CPC al RM [68] dacă cel ce urmează a fi audiat de instanță este mut sau
surd ori dacă, din alte motive, nu se poate exprima, întrebările și răspunsurile se fac în scri s și se
anexează la procesul -verbal, iar dacă nu poate citi și scrie, se folosește de un interpret.
Legea procesual -penală [66] define ște interpretul – persoană, invitată în procesul penal
de organele competente, care traduce oral dintr -o limbă în alta sau care traduce semnele celor
muți ori surzi, mijlocind astfel înțelegerea dintre două sau mai multe persoane . Acela și înțeles
rezultă și din prevederle art. 85 CPC al RM [68]. Pentru moment în RM activează 7 interpre ți

132
autoriza ți care au dreptul de a partic ipa în instan țele de judecată și de a traduce gesturile
persoanelor surde sau mute [89].
Totodată , conform prevederilor Legii nr. 60 din 30.03.2012 ,,persoanele cu dizabilități
se bucură de asistență juridică în toate domeniile vieții în condiții de egalit ate cu ceilalți
cetățeni” [138]. Din logica acestei prevederi , rezultă că asisten ța juridică este una facultativă și
nu obligatorie și se acordă în fiecare caz concret în condi ții generale , iar în cazurile în care
persoana cu dizabilită ți nu dispune de res urse necesare poate beneficia de asisten ță juridică
garantată de stat în condi țiile Legii cu privire la asisten ța juridică garantată de stat [173].
Cel mai limitate în posibi litatea de a accede la justitie sî nt persoanele cu dizabilită ți
mintale, deoarece nu pot depune, în mod autonom, o ac țiune în judecată, fiind limitate prin
prevederile art. 170 alin . (1) lit. c) și 267 alin . (1) lit. b) CPC al RM și de art. 308 alin. (2)
CPC al RM . Totodată art. 90 alin. (3) pct. 1 CPP și art. 133 lit. a) CPC prevăd impo sibilitatea
de audiere, în calitate de martori a persoanelor care din cauza handicapului lor fizic sau mental
nu sînt în stare să înțeleagă just faptele și să depună asupra lor mărturii veridice [230].
Cu toate că prin prevederile art. 12 din CDPD [22] persoanelor cu dizabilită ți le este
recunoscut expres dreptul la capacitate juridică, Comitetul ONU pentru protec ția persoanelor cu
dizabilită ți a constatat că statele membre nu au întreprins măsuri efective de adaptare a legila ției
în vigoare la prevederile art. 12 CDPD. Chiar și efortul Ungariei de a modifica C odul civil și de
a introduce pe lîngă tutelă și alte servicii de asisten ță a persoanelor cu dizabilită ți intelectuale nu
a fost salutat de Comitet [188, p.7] .
Ideea de capacitate juridică deplină este activ promovată și la nivel european , astfel încît,
la 23 februarie 1999 , Consiliul Europei a elaborat Recomandarea nr. 4(99) [316] care este
deseori invocată și în jurispruden ța CEDO și care propune statelor membre elaborarea de măsuri
alternative tutele i, cauza Shtukaturov v. Rusia [308] .
Pentru a asigura accesul efectiv al persoanelor cu dizabilită ți mintale la actul de justi ție,
sînt necesare modificări ale Codului civil prin abrogarea art. 24 (Declararea incapacității
persoanei fizice ) și art.25 (Limitarea persoanei fizice în capacitatea de exercițiu ) [216] ,
deoarece p ractica vicioasă instituită prin prevederile art.302 -308 din CPC a l RM [68] atrage , de
regulă , și încălcarea altor drepturi și libertă ți fundamentale. Persoana declarată incapabilă prin
hotărîrea instan ței de judecată pierde în mod automat și alte drepturi și libertă ți fundamentale:
dreptul la vot; dreptul de a alege și de a fi ales; dreptul de a se căsători etc. Conform datelor
Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei, în Repub lica Moldov a sînt circa 3.000 de
persoane declarate incapabile, dintre care doar pentru 65% a fost instituit un tutore, iar 18% sî nt
plasate în institu ții reziden țiale [230].

133
Deci instan țele de judecată , contrar rolului lor de institu ție de protec ție a dre pturilor și
libertă ților omului, de fapt participă la comiterea unor ilegalită ți prin examinarea și adoptarea
hotărîrilor de limitare în capacitatea juridică a persoanelor cu dizabilită ți. Considerăm că pînă la
operarea modificărilor corespunzătoare în leg ea procesual -civilă , instan țele de judecată trebuie să
se ab țină de a examina astfel de cazuri , deoarece încalcă prevederile art. 12 din CDPD.
Curtea Constitu țională
Curtea Constitu țională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica
Moldova, autonomă și independentă fa ță de puterile legislativă, executivă și judecătorească, este
consacrat ă de Constitu ție, care stabile ște, concomitent, principiile și principalele atribu ții
funcționale ale Cur ții. Statutul Cur ții Constitu ționale este det erminat de rolul său primordial de a
asigura respectarea valorilor statului de drept: garantarea supremației Constituției, asigurarea
realizării principiului separației puterilor în stat, asigurarea responsabilită ții statului față de
cetățean și a cetățean ului față de s tat. Aceste func ții majore sî nt realizate prin intermediul
instrumentelor garantate de Constitu ție. În cadrul bunei organizări a autorității statului, rolul
Curții Constituționale este ese nțial și definitoriu, reprezentî nd un adevărat pilon d e susținere a
statului și democrației, de garantare a egalității în fața legii, a drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului. Totodată, Curtea Constituțională contribuie la buna funcționare a
autorităților publice în cadrul raporturilor constituți onale de separație, echilibru, colaborare și
control reciproc ale puterilor statului [235, p.11 ].
Conform prevederilor art. 135 din Legea fundamental ă [64], Curtea Constitu țională
exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și hotărîrilor Parlamentului, a decretelor
Președintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor
internaționale la care Republica Moldova este parte. Prevederile acestei norme au fost dezvoltate
în cuprinsul art.4 din Legea R M cu privire la Curtea Constitu țională [174] și art.4 din Codul
jurizdic ției constitu ționale [175] care reglementează detaliat structura și procedura de lucru a
acestei institu ții.
În jurisdic ția sa anterioară , Curtea a stipulat că orice diferen țiere de tr atament nu implică
în mod automat încălcarea art. 16 din Constitu ție. Pentru a stabili încălcarea art. 16 din C RM,
trebuie să se constate faptul că persoanele aflate în situa ții similare sau comparabile beneficiază
de tratament preferential și că această distinc ție este discriminatorie [125] .
Curtea a apreciat că anume statul decide asupra tratamentului diferen țiat aplicat în situa ții
analogice sau similare. Prin urmare , Curtea Constitu țională va aprecia în final dacă au fost
respectate exigen țele cu privi re la prevederile legate de respectarea drepturilor omului
reglementate de legea fundamentală [125] .

134
Totodată , Curtea a stabilit că art.1 din Conven ția nr.111 a OIM privind discriminarea în
domeniul for ței de muncă și exercitării profesiei prevede că disti ncțiile, excluderile, sau
preferin țele, fundamentate pe calificările solicitate pent ru un anumit loc de muncă, nu sî nt
considerate discriminatorii [236] .
Cele mai relevante hotărîri ale Cur ții Constitu ționale privind protec ția drepturilor și
libertă ților p ersoanelor cu dizabil ități împotriva discriminării sî nt:
Hotărîrea Cur ții Constitu ționale nr.55 din 14 octombrie 1999 [126] , prin care au fost
interpretate prevederile art.4 din Constitu ția RM, stabilind că prevederile CEDO cu referire la
drepturile și libertățile fundamentale ale omului au prioritate fa ță de reglementările na ționale,
mai mult ca atît , au aplicabilitate direct, fiind somate instan țele na ționale să se călăuzească în
activitatea lor de jurispruden ța CEaDO, care este unica institu ție abilitată cu dreptul de a
interpreta prevederile CEDO și dreptul de a formula un recurs efectiv în fa ța instan țelor na ționale
în cazurile de pretinsă încălcare a drepturilor și libertă ților consemnate în CEDO.
Prin Hotărîrea Cur ții Constitu ționale nr.27 din 13.11.2 014 [127] s-a admis sesizarea
Avocatului Parlamentar și s-a declarat neconstitu țional art. 21 al in. (5) lit.e) din Legea nr. 52
din 03.04.2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) , considerînd că acesta
instituie o limitare în drepturile persoane lor declarate incapabile prin hotărâre judecătorească de
a se adresa institu ției ombudsmanului pentru apărarea drepturilor încălcate. Curtea a reiterat că,
potrivit art. 16 din Constitu ție, respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire
primord ială a statului, toți ce tățenii Republicii Moldova sî nt egali în fața legii și a autorităților
publice , iar conform prevederilor art.54 alin. (2) din Constitu ție, exercițiul drepturilor și
libertățilo r nu poate fi supus altor restrî ngeri decît celor prevăz ute de lege. Prin urmare chiar
dacă persoanele pot fi declarate incapabile printr -un act judecătoresc, acest fapt nu poate antrena
atingerea demnită ții persoanelor care constituie subiectul unei protec ții absolute. Curtea atrage
atenția că institu ția ombud smanului este o instituție cu caracteristici juridice particulare, singura
care supraveghează administra ția în rela ția sa cu cetă țeanul și, prin urmare , nu poate ac cepta
interven ția legiuitorului prin care s -a instituit excep ția neexaminării peti țiilor dep use de către
persoanele incapabile în adresa Avocatului Poporului, astfel acestea din urmă fiind lipsite de un
remediu efectiv privind protec ția drepturilor sale [235].

4.3. Institu ții specializate în protec ția persoanelor cu dizabilită ți împotriva discri minării
Avocatul Poporului (Ombudsmanul)
Pentru prima dată institu ția ombudsmanului a apărut în Suedia la 1809 , fiind constituit ă
ca un mecanism de supraveghere a administra ției publice, ulterior această institu ție a fost
preluată de către Danemarca (1953) [209, p. 52], după care au urmat și celelalte state ale

135
comunită ții interna ționale ca la 1971 Parlamentul European , în cadrul unei conferin țe ce a avut
loc la Viena sub genericul protec ției drepturilor omului, să recomande statelor participante
crearea un ei institu ții similare cu cea a ombudsmanului care să primească și să analizeze
reclama țiile individuale și să fie autorizată să aibă acces la documentele tuturor departamentelor
Guvernului [180, p. 40].
Instituția Avocatului Poporului din Republica Moldov a este o instituție similară
institutelor european și internațional ale ombudsmanilor, ea func ționează în baza Legii cu
privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanului) nr.52 din 03.04.2014 .
Anterior institu ția se numea Centrul pentru Drepturile Omului din Mo ldova (în
continuare CpDOM), care activa din 1998 în baza Legii cu privire la avocații parlamentari
nr.1349 -XIII din 17 octombrie 1997 în calitate de institu ție nejudiciar ă important ă de apărare a
drepturilor omului în Republica Moldova . CpDOM era format d in 4 avocați parlamentari, egali
în drepturi, unul dintre care era specializat în problemele de protecție a drepturilor copilului
(Avocat al copilului ), din funcționari, care asigurau avocaților parlamentari asistență
organizatorică, informațională, științ ifico-analitică, economico -financiară, p recum și patru
reprezentanțe amplasate în: Bălți, Cahul și Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă ,,Gagauz –
Yeri’’) și Varnița, activînd ca subdiviziuni teritoriale ale instituției [5].
La 20 martie 2008 prin modificăr ile operate la Legea cu privire la avocații parlamentari a
fost introdus mandatul Avocatului parlamentar pentru protecția drepturilor copilului. La 16 -18
noiembri e 2009, în Geneva Subcomitetul de acreditate al Comitetului Internațional de
Coordonare a Inst ituțiilor Naționale pentru Drepturile Omului a acreditat Centrul pentru
Drepturile Omului din Moldova cu statutul B , fapt ce denotă capacitatea i nstituției avocaților
parlamentari de a -și realiza sarcinile în domeniul protecției drepturilor omului, dînd do vadă de o
plusvaloare exprimată prin recunoașterea instituției pe plan internațional [5].
Oficiul Avocatului Poporului din R. Moldova este membru al organizațiilor internați onale
de profil și a fost creat ca o autoritate publică independentă, care să asigu re garantarea respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către autoritățile publice centrale și locale,
instituții, organizații și întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociațiile obștești și
persoanele cu funcții de r ăspundere de toate nivelurile . Oficiul Avocatului Poporului este
autoritatea care favorizează echilibrul între autoritățile publice și societate, contribuie la apărarea
drepturilor omului prin prevenirea încălcării acestora și repunerii în drepturi, la per fecționarea
legislației ce ține de domeniu și educarea juridică a populației, aplicînd procedeele prevăzute de
legislația în vigoare [5].

136
Reieșind din prevederile Legii RM nr. 52 din 03.04.2014 [176] , Avocatul Poporului
(Ombudsmanul) dispune de largi compe tențe în domeniul protec ției drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării.
Aceste competen țe se realizează prin:
Recepționarea și examinarea cererilor, sesizărilor cu privire la încălcarea drepturilor și
libertăților persoanelor cu dizab ilități.
Orice persoană cu dizabilită ți (sau oricare altă persoană în interesul persoanei cu
dizabilită ți) se poate adresa cu o cerere Avocatului Poporului dacă se consideră discriminată
printr -o decizie, ac țiune, inac țiune a unei autorități publice, perso ane cu func ții de răspundere,
organiza ții necomerciale, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare.
Sesizarea poate fi adresată în termen de un an de la data comiterii faptei de discriminare,
sau de la data la care persoana a aflat că a fost discriminată, prin orice mijloc d e comunicare
(fax, po ștă e-mail etc.) cu îndeplinirea unor condi ții de con ținut și formă obligatorii privind:
identitatea victimei, descrierea faptei și a circumstan țelor comiterii, prejudiciu suferit și
probator iu. Nerespectarea acestor condi ții atrage inadmisibilitatea actului de sesizare.
Totodată , Avocatul Poporului poate să se autosesizeze și să ac ționeze din oficiu cînd i -au
devenit cunoscute încălcări în masă a le drepturilor persoanelor cu dizabilită ți.
În cazul în care s -a stabilit faptul discriminării pe criteriu de dizabilitate, Avocatul
Poporului reac ționează prin formularea unui aviz adresat subiectului responsabil, care con ține
recomandarea de a înlătura încălcarea admisă , iar subiectul astfel sesizat este obligat să
reacționeze în termen de 30 de zile prin comunicarea informa ției cu privire la măsurile
întreprinse pentru a restabili în drepturi persoana cu dizabilită ți.
Relevant în această privin ță este cazul elevei cu dizabilită ți exmatriculat ă de adm inistra ția
Liceului profesional nr.1 din mun. Chi șinău, la 02 septembrie 2013.
Fiind sesizat Avocatul Poporului Tamara Plămădeală a formulat un aviz administra ției
institu ției de învă țămînt , stabilind încălcarea prevederilor Conven ției Organiza ției Na țiunilor
Unite privind protec ția drepturilor copilului ( art.19 ), Constitu ției Republicii Moldova ( art.35 ),
Legii cu privire la învățămînt nr. 547 -XIII din 2 1 iulie 1995 și atrăgînd aten ția asupra faptului că
dreptul la educa ție și învă țămînt este garantat tutur or, iar conform prevederilor art. 27 și art. 29
din Legea RM nr. 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți, cu victim a trebuia
să se lucreze în mod particular adaptat la necesită țile aceste ia. În vederea înlăturării abate rilor
admise Avo catul Poporului a solicitat reînmatricularea victimei, asisten ța acesteia, elaborarea
unui plan individualizat și oferirea suportului necesar pentru realizarea obiectivelor educa ționale
[40].

137
În cazul adresării unei personae cu dizabilită ți locomotorii de ținută în Penitenciarul de la
Cricova, Avocatu l Poporului Aurelia Girogiu a intervenit prin formularea unui aviz
administra ției penitenciarului prin care a recomandat adaptarea condi țiilor de deten ție la
necesită țile peti ționarului [6].
Totu și institu ția Av ocatului Poporului este un mecanism de conciliere , de acee a întreaga
sa activitate este îndreptată spre concilierea păr ților, care se poate produce la orice etapă de
examinare a cererii. Astfel, ca urmare a implicării oficiului Ombudsmanului s -a produs
concilierea dintre A.G. , o persoană cu dizabilită ți din r aionul Hînce ști și administra ția unui club
de noapte din ace eași localitate , care la 12 iulie 2014 l -a discriminat pe criteriu de dizabilitate
îngrădindu -i accesul în interiorul localului de agrement. A dministra ția clubului de noapte nu doar
că și-a cerut scuze de la victimă , dar s -a obligat ca pe viitor să întreprindă ac țiuni de adaptare la
necesită țile persoanelor cu dizabilită ți locomotorii a accesului în interiorul institu ției respective
[7].
Avocatu l Popor ului are și alte atribu ții care î i permit să intervină în protec ția drepturilor
și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți după cum urmează:
Sesizarea Cur ții Constitu ționale .
Avocatul Poporului este în drept să sesizeze Curtea Constituțională în ve derea controlului
constituționalității legilor și hotărîrilor Parlamentului, al decretelor Președintelui Republicii
Moldova, al hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului, precum și al tratatelor internaționale la care
Republica Moldova este parte privind resp ectarea drepturilor și libertă ților persoanei, inclusiv în
raport cu persoanele cu dizabilită ți [127] .
Perfecționarea legislației în domeniul drep turilor și libertăților omului.
În scopul perfecționării legislației în domeniul drepturilor și libertăților o mului și în
special a le persoanelor cu dizabilită ți, Avocatul Poporului: prezintă subiecților cu drept de
inițiativă legislativă propuneri și recomandări de perfecționare a legislației în vederea eliminării
cauzelor și condițiilor ce creează premise pentru încălcarea drepturilor și libertăților omului;
emite opinii asupra proiectelor de acte normative care vizează drepturile și libertățile omului;
emite opinii asupra compatibilității legislației naționale cu instrumentele juridice internaționale
în domeniul drepturilor și libertăților omului.
Astfel , la 06 mai 2015 de către oficiul Avocatului Poporului Mihail Cotorobai în
susținerea proie ctului de lege nr.36, aflat pe agenda Parlamentului RM, care sus ține necesitatea
operării de modificări și completări în 4 8 de legi, pentru a ajusta legislația în vigoare la
Convenția ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități și la Legea cu privire la
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60, a organizat Conferin ța „Susținerea

138
schimbărilor insti tuționale și respectarea drepturilor omului în instituțiile psiho -neurologice din
Republica Moldova ” [8] .
Promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți.
Avocatul Poporului desfășoară activități de promovare a drepturilor și libertățil or
persoanelor cu dizabilită ți prin: monitorizarea respectării drepturilor și libertă ților persoanelor cu
dizabilită ți și a nivelului discriminării în rîndurile acestei categorii; sensibilizarea societății în
vederea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilită ți; promovarea incluziunii sociale a
persoanelor cu dizabilită ți; elaborarea și promovarea programelor de educa ție incluzivă și a
programelor de instruire, prin colaborarea cu diveres e institu ții, organiza ții non -guvernamentale
și asocia ții ale p ersoanelor cu dizabilită ți.
Acțiunile de monitorizare a respectării drepturilor și libertă ților persoane lor cu dizabilită ți
se concretizează și sînt reflectate în cadrul rapoartelor periodice sau tematice:
În cadrul Raportului tematic ,,Monitorizarea respe ctării drepturilor per soanelor cu
dizabilită ți care sî nt de ținut în penitenciare ’’ s-au stabilit numeroase încălcării a drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți aflate în deten ție: infrastructură inadaptată; lipsa
personalului calificat de asisten ță; lipsa medicamentelor necesare etc [237] .
Raportul tematic ,,Monitorizarea familiilor unde sî nt persoane ce suferă de dizabilită ți
severe ce necesită îngrijirea unei ter țe personae ’’ prezintă situa ția dificilă în care se află
familiile în care se întreține o persoană cu dizabilită ți severe din cauza că plă țile de prote ție
social ă sînt foarte mici , iar serviciile de asisten ță social ă nefunc ționale. Pentru ameliorarea
situa ției, oficiul Avocatului Poporului recomandă aprobarea unui minim de existen ță pentru
persoanele cu dizabilită ți la nivel de țară, considerînd că pornindu -se de la acesta se va reu și
aprobarea unor cheltuieli de protec ție social echitabile [238] .
La 13 mai 2015 Serviciul programe instructive și rela ții cu publicul al oficiului
Avoc atului Poporului a organizat o activitate de propagare a drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți în Liceul ,,M. Sadoveanu” din raionul Ocni ța, în cadrul căruia sub formă de joc le -a
fost explicat elevilor din clasa a 7 -a necesită țile specifice ale persoane lor cu dizabilită ți și
necesitatea integrării acestora în comunită țile locale [9].
La 05.05.2015 , a fost organizată o masă rotundă în cadrul căreia a fost lansat un mesaj
comun în adresa Parlamentului RM, autorităților publice centrale cu atribuții în dome niu și celor
locale, prin care s -a cerut crearea condițiilor necesare pentru asigurarea exercitării fără nici un fel
de impedimente a dreptului la vot de către persoanele cu nevoi speciale [185].
Tot în vederea promovării drepturilor și libertă ților persoa nelor cu dizabilită ți oficiul
Avocatului Poporului editează și distribuie material e informative cu privire la această categorie,

139
sub forma bro șurilor în care sî nt consemnate drepturile și libertă țile persoanelor cu dizabilită ți și
cadrul normativ de protec ție a acestora [88].
Activitatea oficiului Avocatului Poporului în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți și lupta cu fenomenul discriminării pe criteriu de dizabilităte este una
extrem de vastă și relevantă [10]. Cu toate aceste a, considerăm că rolul său ar putea fi sporit prin
crearea unei unită ți cu atribu ții în domeniul protec ției drepturilor persoanelor cu dizabilită ți
,,Avocatul Poporului pentru persoanele cu dizabilită ți’’.
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discrimi nării și asigurarea egalită ții
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții a fost creat
în baza art. 10 al Legii nr. 121 din 25.05.12 cu privire la asigurarea egalității [148] și
activează în temeiul propriului regulame nt aprobat prin Legea nr. 298 din 21.12.2012 cu
privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea
egalității [149].
Consiliul este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public, instituit în
scopul asigurării protecției împotriva discriminării și al asigurării egalității tuturor persoanelor
care se consideră a fi victime ale discriminării , fiind constituit din 5 membri, care nu au
apartenență politică, sînt numiți de Parlament pe o perioadă de 5 ani, asista ți de un aparat
administrativ constituit din 20 de de persoane și activează în condiții de imparțialitate și
independență față de autoritățile publice [48].
Consiliul examinează toate plîngerile prin care se comunică despre un presupus act de
discriminare inclusiv pe criteriu de dizabilitate [49].
Reișind din prevederile Legii nr. 121 din 25.05.12 cu privire la asigurarea egalității
[148] și ale Regulamentului de activitate al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea
discriminării și asigu rarea egalității [149], CPPEDAE î n exercitarea atribuțiilor de prevenire și
eliminare a discriminării și de asigurare a egalității adoptă decizii, note de autosesizare, avize
consultative, acte de constatare, întocmește demersuri și sesizări, elaborează st udii și rapoarte,
prezintă informații și depune solicitări.
Totodată , Regulamentul de activitate al CPPEDAE [149] stabile ște cinci domenii de
interven ție a Consiliului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin lege: perfecționarea
legislației și schimbarea practici lor în domeniul discriminării; s porirea gradului de informare a
societății cu privire la fenomenul discriminării; cooperarea cu societatea civilă, cu alte instituții
naționale sau int ernaționale; c olaborarea cu autoritățile publice pentr u sancțion area faptelor
discriminatorii; xaminarea plîngerilor și a autosesizărilor.

140
Orice persoană discriminată pe criteriu de dizabilitate sau orice persoană care cunoa ște
despre o faptă de discriminare a unei persoane cu dizabilită ți poate sesiza Consil iul în
conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea cu privire la asigurarea egalității.
Actul de sesizare trebuie să îndeplinească condi ții de con ținut și formă similare celor
stabilite în Legea RM cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul ui) [50], [51].
Conform prevederilor Legii RM cu privire la asigurarea egalită ții [148], examinarea
sesizării cu privire la fa ptele de discriminare se efectu ază în temrn de 30 de zile cu posibilitatea
prelungirii termenului pînă la 90 de zile, conform regu lilor unui veritabil proces de judecată cu
participarea păr ților, examinarea mijloacelor de probă și care se finalizează cu adoptarea unei
decizii motivate, care este un act oficial, executoriu care poate fi contestat în ordine
contencioasă.
Dacă în 2013 a u fost înregistrate 41 de plîngeri, atunci în 2014 Consiliul a recep ționat
151. Pe parcursul activită ții sale, Consiliul a emis 138 de decizii, faptul discriminării fiind
constatat în 72 de decizii [52].
Analiza deciziilor emise de CPPEDAE denotă faptul că majoritatea plîngerilor parvenite
în perioada de referință vizează discriminarea în acces la bunuri și servicii disponibile publicului
(40%). Celelalte decizii constată discriminarea în cîmpul muncii, discriminarea în acces la
justiție, în învă țămînt și în realizarea drepturilor părinte ști. Criteriile de discriminare identificate
prin deciziile Consiliului includ: dizabilitate, limbă, sex, gen, opinie, orientare sexuală, vîrstă,
statut matrimonial, statut profesional, avere, apartenen ță etnică ș.a. [52] (Anexa 6 ).
Din totalul deciziilor pronun țate în 2014, 17 priveau cazurile de discriminare pe criteriu
de dizabilitate [48]. În anul 2015 această cifră a crescut fiind pronun țate 21 de decizii de
discriminare pe criteriu de dizabilitate în cele mai diverse do menii: protec ție social ă, învă țămînt,
educa ție, accesul la justi ție etc . [53].
De la înfiin țare și pînă în prezent , CPPEDAE a desfă șurat o activitate extrem de vastă în
ce prive ște garantarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și comba terea
discriminării pe criteriu de dizabilitate. O atenție deosebită a fost acordată instruirii
reprezentan ților autorităților publice, organelor de drept, sectorului privat și ai societății civile.
Atît membrii Consiliului, cît și func ționarii aparatului administrativ au fost implica ți în peste 70
de activități de acest gen. De asemenea, a fost desfă șurată campania de informare „ Împreună
împotriva discriminării ”, care constă din spoturi TV/Radio și Web bannere cu menirea de a
promova Consiliul ca mecanism național care oferă protec ție împotriva discriminării, precum și
Linia Verde a acestuia:0 -8003 -3388 [52].
În perioada de referință în parteneriat cu Oficiul Înaltului Comisar ONU p entru
Drepturile Omului (OHCHR), Institutul Na țional al Justi ției, Asociația pentru Politică Externă,

141
Asocia ția Promo -LEX, Equal Rights Trust, Programul Na țiunilor Unite pentru Dezvoltare
(PNUD) și alți actori au fost realizate 27 de activită ți de instruire organizate pentru judecători,
procurori, personalul din autorită țile publi ce locale, reprezentan ți ai societă ții civile și mass –
media din centrele raionale. Printre cele mai importante seminare de instruire privind subiectul
abordat au fost:
Sesiuni de informare/instruire ,, Abordarea aspectelor discriminării în sănătate și
comba terea acestora ” pentru organiza țiile societă ții civile.
Seminar ,, Educa ția incluzivă. Monitorizarea respectării dreptului la educa ție a tuturor
copiilor ” pentru organiza țiile societă ții civile preocupate de apărarea drept urilor copiilor cu
dizabilită ți etc. [48].
Conferin ța de presă ,, Situa ția persoanelor cu dizabilită ți în viziunea CPPEDAE ’’ – a fost
organizată cu scopul sensibilizării opiniei publice privind discriminarea persoanelor cu
dizabilită ți [54].
Totodată , CPPEDAE a desfă șurat o amplă campanie de modernizare a cadrului normativ
în vederea eliminării discriminării pe criteriu de dizabilitate. Astfel, î n perioada de timp de la
fondare pînă în prezent Consiliul a reu șit să examineze 23 de acte normative care con țineau
prevederi discriminatorii în dom eniul protec ției sociale, sănătă ții, educa ției, accesibilită ții
persoanelor cu dizabilită ți la bunuri și servicii, asi gurării dreptului la vot a persoanelor cu
dizabilită ți intelectuale, asigurarea libertă ții de con știință, de gîndire și de religie [52]; din
numărul acestora 10 propuneri se referea u la modernizarea actelor normative ce vizau persoanele
cu dizabilită ți, printre care: Legea RM privind sănătatea mentală nr. 1402 din 16.12.1997;
Ordinul Ministerului Sănătă ții nr. 647 din 21.09.2010 cu privire l a efectuarea întreruperii
voluntare a cursului sarcinii în condi ții de siguran ță; Hotărîrea Guvernului nr. 295 din
14.05.2012 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de aplicare a spitalizării
temporare coercitive în instituțiile medicale specia lizate antituberculoase a persoanelor bolnave
de tuberculoză în formă contagioasă, care refuză tratamentul; Metodologia de organizare și
desfă șurare a examenelor de bacalaureat, anul școlar 2013 -2014 nr. 285 din 28.02.2014,
adoptată prin Ordinul Ministerul ui Educa ției nr. 64 din 7 februarie 2014; Proiectul Codului
Urbanismului și Construc țiilor [48].
În 2015, Consiliul s -a implicat plenar în promovarea amendamentelor în vederea ajustării
legisla ției na ționale la prevederile Conven ției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți,
ratificarea Protocolului 12 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și a
amendamentelor în vederea asigurării egalită ții de gen în Republica Moldova [52].
ONG -urile specializate în protec ția drepturilor și libe rtăților persoanelor cu
dizabilită ți

142
În condi țiile economiei de paia ță, cînd profitul este vectorul ce determină s chimbarea,
autorită țile statale se pare că nu pot ține pasul ritmului impus, fiind din ce în ce mai pu țin
receptive și acordă mai pu țină aten ție unor domenii neprofitabile precum protec ția drepturilor și
libertă ților fundamentale ale omului și mai cu seamă domeniu lui ce ține de asigurarea drepturilor
și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți, astfel încît cetățenii ajung să se simtă izola ți, manipula ți
și din ce în ce mai pu ține persoane se implică în via ța comunită ții, nesim țindu-se responsabili de
evolu ția societă ții și nici preocupa ți de ea [347, p. 22-25]. Această situa ție a impus membrii
societă ții civile de a se organiza în structuri soci ale non -profit pentru a putea interveni în acele
domenii netentante pentru mediul de afaceri și pe care autorită țile statale din anumite
considerente nu reu șesc să le gestioneze eficient.
Organiza țiile non -guvenamentale a le persoanelor cu dizabilită ți nu s înt doar ni ște
organiza ții de caritate , ele îndeplinesc trei func ții, după cum urmează:
politică – pot face presiuni sau conlucra cu mediul politic pentru realizarea obiectivelor
propuse;
socială – care de fapt este cea mai exploatată calitate și presupun e interven ții la nivel
social pentru acordarea de ajutoare sub orice fo rmă persoanelor cu dizabilită ți;
economică – această func ție este strict legată de cea socială și presupune ob ținerea de
venituri care ulterior sî nt redestribuite la nivel social persoa nelor care au această necesitate
[371].
Cadrul normativ national cu privire la ONG -uri este reprezentat de Legea cu privire la
asocia țiile ob ștești [142] , Legea cu privire la funda ții [177] , Legea cu privire la filantropie și
sponsorizare [178] coroborate cu prevederile Codului civil al RM [67].
În ce prive ște rolul ONG -urilor în protec ția nemijlocită a drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți și eliminarea discriminăr ii pe acest criteriu este de men ționat că în
momentul de fa ță în RM activea ză aproximativ 20 de astfel de organiza ții printre care cele mai
active s înt: Asocia ția „MOTIVAȚIE” din Republica Moldova; Centrul de Asisten ță Juridică
pentru Persoane cu Dizabilită ți (CAJPD); Asocia ția pentru Reabilitare și Integrare Socială a
Copiilor c u Sindromul DOWN; Asocia ția de Sprijin a l Copiilor cu Handicap Fizic din Moldova;
Asocia ția de Sprijin a l Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina; Keystone Human Services
International Moldova Association; Centrul de interven ție precoce „Voinicel”; Asoci ația pentru
persoane cu dizabilită ți de intelect HUMANITAS din Moldova etc. [4].
Legea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilită ți [138] stabile ște că, în scopul
ocrotirii drepturilor și intereselor lor, în vederea acordării de sprijin reciproc și pr estării unor
servicii, persoanele cu dizabilități și persoanele care le reprezintă au dreptul de a crea asociații

143
obște ști și, de asemenea , pot adera la astfel de organiza ții interna ționale pentru a -și apăra
drepturile și libertă țile.
Pentru exemplificarea rolului ONG -urilor în protec ția drepturilor și libertă ților
persoanelor cu dizabilită ți împotriva formelor de discriminare oferim o succintă analiză a unuia
dintre subiec ții activi în domeniu: Keystone Human Services International Moldova
Association.
Keystone Human Services International Moldova Association a fost fondată în anul
2003 de către organiza ția Keystone Human Services International din SUA și are drept scop de a
contribui la incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, inclusiv a persoanelor c u dizabilită ți.
Această organiza ție are obiective precum : îmbunătă țirea cadrului legislativ de protec ție socială a
persoanelor c u dizabilită ți; promovarea, dezinstitu ționalizarea acestei categorii; incluziunea
socială a persoan elor cu dizabilită ți; promova rea culturii inluzive în societate [135] .
Rolul aces tei institu ții este enorm , deoarece acordă asisten ță atît organelor administra ției
publice cetrale , cît și celor locale în combaterea fenomenului discriminării persoanelor cu
dizabilită ți. Astfel , Keyston e Moldova acordă asisten ță Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și
Familiei în îmbunătă țirea cadrului normativ în domeniul protec ției sociale a persoanelor cu
dizabilită ți în vederea implementării cu succes a prevederilor Conven ției ONU privind drepturi le
persoanelor cu dizabilită ți și incluziunii sociale a acestora și totodată sus ține administra țiile
publice locale în implementarea programului de dezinstitu ționalizare a persoanelor cu dizabilită ți
intelectuale și de incluziun e a lor în comunitate prin i mple mentarea unor proiecte precum: case
comunitare, locuin țe protejate, plasament -familial specializat, asisten ță parentală p rofesion istă,
echipe m obile, servicii respiro etc. [135] .
Keystone Moldova promovează și susține incluziunea socială a persoanelor în dificultate,
inclusiv a celor cu dizabilită ți în serviciile sociale de bază din comunită ți, inclusiv în institu țiile
educa ționale. În acest scop, Keystone Moldova implementează metodologia educa ției incluzive
aprobată de către Ministerul Educa ției al R M în grădini țe de copii și școli, asigurînd suport
copiilor cu necesită ți educa ționale speciale în func ție de nevoile lor, sus ține dezvoltarea centrelor
de resurse pentru educa ția incluzivă și a centrelor comunitare pentru copiii în situa ție de risc.
Keyst one Moldova contribuie la combaterea discriminării persoanelor în dificultate, inclusiv a
celor cu dizabilită ți intelectuale prin capacitarea și implicarea nemijlocită a acestor persoane în
activită ți de advocacy la nivel local și central și prin diferite strategii eficiente de comunicare,
cum ar fi teatrul forum, filme autodocumentare, istorii narative etc . [135] .
O realizare importantă reprezintă Programul ,,Comunitate incluzivă -Moldova” (2008 –
2016) implementat de către Asocia ția ob ștească ,,Keystone Huma n Services International
Moldova Association” în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protec ției Sociale și Familiei .

144
Programul are drept scop de a contribui la reformarea sistemului de îngrijire și protecție socială a
persoanelor cu dizabilități în vederea i ncluziunii sociale a acestora. Pînă în prezent în cadrul
programului au beneficiat de asistență socială 1356 persoane, inclusiv 686 de copii și adulți cu
dizabilități și 670 de părinți ai acestora. În perioada 2009 -2012, peste 30% din copiii și tinerii
plasați în institu ția reziden țială ,, Casa internat pentru copii cu deficien țe mintale Orhei” au fost
dezinstitu ționaliza ți. Ace știa au fost reintegra ți în familia biologică cu servicii de suport
(asisten ță personală, consiliere psihologică, asisten ță medicală , cadru didactic de sprijin etc.) sau
în servicii comunitare de tip familial (asisten ță parentală profesionistă) sau de plasament (casă
comunitară, locuin ță protejată) [234] .
Consi derăm că rolul pozitiv pe care îl joacă ONG -urile în protec ția, promovarea
drepturilor persoanelor cu dizabilită ți în RM este diminuat de reglementările deficitare din
domeniu. De aceea este necesar să fie abrogate Legea nr.837 din 17.05.1996 cu privire la
asocia țiile ob ștești, Legea nr.581 din 30.07.1999 cu privire la funda ții și Legea nr.1420 din
31.10.2002 cu privire la filantropie și sponsorizare și să fie adoptată o lege unică cu privire la
organiza țiile non -guvernamentale în care să se reglementeze detaliat atît aspect ele ce țin de
fondarea și activitatea acestor entită ți, cît cele ce țin de domeniile în care sî nt încurajate să
intervină și modalită țile de colaborare cu autorită țile statale și cu alte organisme.
În Republica Moldova, pî nă în prezent, nu activează Consiliul național pentru drepturile
persoanelor cu dizabilităț i pe lî ngă Guvernul Republicii Moldova, deși această obligație a
statului este expres stabilită în art. 54 al Legii 60 privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilități . Prin urmare, în Republica Moldova lipsește o entitate națională care va fi
responsabilă de implementarea Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
De asemenea , nu a fost instituit Mecanismul independent de monitorizare privind drepturile
persoanelor cu dizabilități, o structură independentă abilitată prin lege, responsabilă de
monitorizarea implementării CDPD [230] .

4.4. Concluzii la c apitolul 4
1. Garantarea și promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți la nivel
național și combaterea discriminării pe criteriu de dizabilitate se asigură de un sistem complex de
mecanisme : mecanisme extrajudiciare (Parlamentul RM, organele puterii publice centrale și
locale, Poli ția și Procuratura ); mecanisme judiciare (instan țele de judeca tă de toate nivelele și
Curtea C onstitu țională ) și mecanisme specail izate (Avocatul Poporului și Consiliul pentru
prevenirea și eliminarea discrim inării și asigurarea egalită ții și ONG -urile specializate ).
2. Mecanismele extrajudicia re asigură protec ția juri dică a persoanelor cu dizabilită ți
împotriva discriminării , în spe cial, prin elaborarea, adoptarea și impl ementarea cadrului normativ

145
național conform dispozi țiilor interna ționale din dom eniul drepturilor și libertă ților fundamentale
ale omului; elaborarea și promovarea politicilor na ționale de sus ținere a persoanelor cu
dizabilită ți, dar mai ales prin asigurarea imple mentării acestor realizări la nivel central și local.
3. În pofida adoptării de către Parlamentul RM a unui set important de acte normative de
protec ție și promovare a drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți printre care cele mai
importante fiind Legea RM cu privire la asigurarea egalită ții și Legea RM privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți, constatăm cu regret că, după 8 ani de la
ratificarea CDPD, RM nu și-a racordat în în tregime cadrul normativ la cerin țele acest ui
instrument , multe din prevederile legisla ției în vigoare continu ă să fie discriminatorii în raport cu
persoanele cu dizabilită ți. În vederea depă șirii acestei situa ții recomandăm tuturor
mecanismelor extrajudici are să -și intensifice activitatea în acest domen iu în special prin
elaborarea proiectului de lege de modificare a legisla ției în vigoare pentru a o face conformă
prevederilor CDPD și pentru a înlocui terminologia discriminatorie de invalid , invaliditate ,
persoană cu handicap etc. cu sintagma ,,persoană cu necesită ți specifice ’’.
4. Mecanismele judiciare și de juris dicție constitu țională asigură protec ția persoanelor cu
dizabilită ți prin examinarea cauzelor atribuite în competen ța lor în temeiul legi i. Cu toate că
instan țele de judecată sî nt principalele mecanisme care asigură respectarea drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți prin efectul coer citiv al hotărîrilor adoptate , ele însele
multe ori sî nt responsabile de încălcarea acestor dreptur i atît prin neasigurarea accesului la actul
de justi ție, cît mai ales prin aplicarea unor prevederi vădit discriminatorii.
În vederea depă șirii acestei situa ții, propunem adaptarea infrastructurii instan țelor de
judecată necesită ților specifice persoanelor cu dizabilită ți (instalarea de ra mpe de acces,
imple mentarea mijloacelor tehnice de asisten ță a persoanelor cu diverse afec țiuni, acomodarea
rezonabilă a sălilor de judecată etc.); instruirea judecătorilor pentru a putea acomoda procesul
de judecată parti cularită ților specifice persoanelor cu dizabilită ți. Pentru a le fi asigurat un grad
suplimentar de protec ție a drepturilor și libertă ților păr ților la proces persoane cu dizabilită ți,
considerăm că este necesar ca acestea în fiecare caz să fie asistate de un apărător ales sau
asigurat din contul statului.
Prevederile art. 24 și 25 din CC al RM contravin prevederilor art.12 din CDPD, cu
toate acestea instan țele de judecată continuă practica vicioasă de aplicare a lor în practică.
Reieșind din esen ța prevede rilor alin.(2) art.4 din C RM, care stabile ște: ,,Dacă există
neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ”,
considerăm că pînă la operarea de modificări la articolele respective instan țele de judecată
trebuie să aplice prevederile art. 12 din CDPD.

146
5. Mecanismelor specializate le revine cel mai important și mai relevant rol în protec ția
juridică a persoanelor c u dizabilită ți întrucît au fost înzestrate prin puterea legii cu o serie de
atribu ții de protec ție și promovare a drepturilor acestei categorii de persoane la diferite nivele de
acțiune. Cu toate acestea , aportul lor în domeniul protec ției juridice a perso anelor cu dizab ilități
este puternic diminuat de domeniile largi de activitate (care includ și alte categorii de popula ție,
nu doar persoanele cu dizabilită ți), dar și de faptul că în majoritatea cazurilor nu dispun de
atribu ții de sanc ționare a comportame ntului discriminator , deciziile lor avînd de multe ori un
caracter de recomandare.
6. Avocatul Poporului (Ombudsmanul) este unul dintre mecanismele specializate ce
sigură respectarea drepturilor și libertăților omului de către autoritățile publice, organi zații și
întreprinderi, organizațiile necomerciale, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de
organizare, persoane cu funcții de răspundere de toate nivelurile, prin monitorizarea și raportarea
modului de respectare a drepturilor și libertăți lor fundamentale ale omului la nivel național, prin
perfecționarea legislației, colaborare internațională, promovarea drepturilor și libertăților omului
și a mecanismelor de apărare a acestora. În pofida aportului consistent al acestei institu ții în
protec ția și promovarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți, considerăm că rolul
său ar putea fi sporit prin crearea unei unită ți specializate în problemele persoanelor cu
dizabilită ți. Rei eșind din aceste circumstan țe recomandăm crearea unei unită ți separate c u
atribu ții exclusive în acest domeniu ,,Avocatul Poporului pentru persoanele cu dizabilită ți’’, care
să monitorizeze și să promoveze respectarea drepturilor și libertă ților persoanelor cu dizabilită ți
la nivel na țional .
7. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții
pentru moment este principalul mecanism de specialitate de asigurare a egalității și restabilire în
drepturi a tuturor persoanelor discriminate , inclusiv pe criteriu de dizabilitate. Conf orm
prevederilor art.423/5 din Codul c ontraven țional al RM, Consiliu l intervine ca agent de
constatare în cazul contraven țiilor prevăzute la art. 542, 65/1, 71/1 și 71/2 din Legea
contraven țională . Cu toate acestea , adoptarea deciziilor de sanc ționare este competen ța
instan țelor de judecată care de multe ori clasează procedurile contraven ționale intentate de
Consiliu fapt ce se reflect ă negativ asupra presta ției acestui mecanism. În condi țiile în care
Consiliul este unicul mecanism specializat de luptă cu f enomenul discriminării , dispunînd de
personal specializat în acest domeniu capabil să identifice o conduită ca fiind sau nu
discriminatorie , considerăm că este nefondat ca examinarea contraven țiilor prevăzute la art. 542,
65/1, 71/1 și 71/2 să fie atribuit ă în competen ța instan țelor de judecată și recomandăm operarea
de modificări în con ținutul normei de la art.423/5 din Codul contraven țional al RM prin
redactarea alin.(1) , care va avea următorul con ținut: ,, Contravențiile specificate la art. 54/2,

147
65/1, 71/1 și 71/2 se constată și se examinează în fond de către Consiliul pentru prevenirea și
eliminarea discriminării și asigurarea egalității ’, cu abrogarea alin.(3) al aceleia și norme.
8. ONG -urilor specializate în protec ția juridică a persoanelor cu dizabi lități le revine un
rol extrem de important în promovarea drepturilor și libertă ților acestei categorii de persoane
prin însu și faptul că sînt create fie direct de persoanele cu dizabilită ți, fie de persoane preocupate
de condi ția persoanelor cu dizabilită ți. Totu și eficien ța activită ții acestora este puternic diminuată
de imperfec țiunea legisla ției na ționale , deoarece deocamdată există trei instrumente legislative
distincte ce reglementează crearea și activitatea ONG -urilor Legea nr.837 din 17.05.1996 cu
privire la asocia țiile ob ștești, Legea nr.581 din 30.07.1999 cu privire la funda ții și Legea
nr.1420 din 31.10.2002 cu privire la filantropie și sponsorizare care cree ază ambiguită ți și lasă
loc de interpretări. Pentru a crea un cadru normativ unic și ca ur mare a spori aportul ONG -urilor
în domeniul prot ecției și promovării drepturilor și libertă ților fundamentale , recomandăm de a
abroga legile sus-menționate și de a adopta un act normativ unic care să reglementeze crearea și
activitatea acestor entită ți cu stabilirea unui statut special pent ru ONG -urile cu atribu ții de
protec ție și promovare a drepturi lor persoanelor cu dizabilită ți.
9. Consiliul național pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, conform art. 54 al
Legii RM privind incluziunea social ă a persoanelor cu dizabilită ți, este principala autoritate
responsabilă de monitorizarea implementării și promovării politicii naționale privind incluziunea
socială a persoanelor cu dizabilități, dar deocamdată este nefunc țional. În această ordine de idei ,
considerăm oportun ca Guvernul RM să adopte regulamentul de creare și func ționare a acest ei
institu ții, astfel încît Consiliul să devină principalul mecanism de specialitate din domeniu care
să monitorizeze și să coordoneze activitatea celorlalte mecansime naționale.
10. Potrivit prevederilor art.33 din CDPD ,,Statele Părți, în conformitate cu propriile
sisteme juridice și administrative, își vor menține, consolida, desemna sau stabili fiecare un
cadru care să includă unul sau mai multe mecanisme independent e, după cum este cazul, pentru
a promova, proteja și monitoriza implement area prezentei Convenții …’’ Cu regret l a această
etapă de dezvoltare un astfel de mecanism încă există. În veder ea realizării prevederilor art. 33
din CDPD , recomandăm aprobarea prin -o hotărîre de gu vern a regulamentului de creare și de
funcționare a Mecanismul Independent de Monitorizare asupra Convenției ONU privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități fie ca entitate separat ă sau prin acordarea acestor
atribu ții Consiliul ui naționa l pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.

148
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În debutul acestei lucrări ne -am propus obiectivul de a identifica, elucida și analiza
instrumentele, mecanismele de protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți împot riva
discriminării, fapt care ne -a permis formularea următoarelor concluzii :
1. Subiectul privind p rotec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării
a fost pu țin abordat atît de autori din țară, cît și de cei din străinătate. Acest a spect se datorează în
mare parte caracterului interdisciplinar al subiectului de cercetare , dar și faptului că tematica cu
privire la persoanele cu dizabilită ți este una pu țin atractivă pentru cercetătorii din domeniul
dreptului.
2. Evolu ția conceptului de persoană cu dizabilită ți și atitudinea fa ță de această categorie
este strîns legată de evolu ția conceptului de drepturi și libertă ți fundamentale ale omului fiind
puternic influ ențate de schimbările majore ce au av ut loc la acest nivel ca urmare a mi șcărilor de
autodeterminare a le persoanelor cu dizabilită ți și s-au concretizat în două modele de abordare a
acestei pături sociale: modelul medical și modelul social.
3. Rei eșind din reglementările interna ționale ale momentului , în mod special din
prevederile CDPD , dar și din politica purtată la acest nivel, un lucru e cert, în abordarea
persoanelor cu dizabilită ți accentele sau repozi ționat de pe deficien țele fizice, mintale,
intelectuale sau senzoriale de care suferă persoana pe barierele sociale car e împiedi că
participarea aceste ia în condi ții de egalitate la via ța social ă, dar aceasta nicidecum nu înseamnă
că decad e necesitatea asisten ței medicale sau a presta țiilor sociale destinate acestei categorie în
cazul în care sunt necesare.
4. Discriminarea persoane i pe criteriu de dizabilitate presupune o conduit ă ilegală a
oricărui subiect de drept indiferent de forma de organizare sau de tipul de proprietate care
implică orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a unei persoane
sau a unui grup de persoane, bazată pe o prejudecată fa ță de dizabilitatea de care suferă și care
are ca consecin ță prejudicierea egalită ți în drepturi.
Pentru a fi în condi țiile unei fapte de discriminare pe criteriu de dizabilitate este necesar
ca aceas tă manifestare de voin ță să întrumească cumulativ următoarele trăsături:
a) să ex iste o faptă ilegală de tratare diferen țiată a unei persoane sau a unui grup de
persoane – fapta poate îmbrăca orice formă de manifestare (ac țiune sau inac țiune) , iar atitudi nea
morală fa ță de aceasta se poate exprima atît prin vinovă ție directă cît și indirectă. Caracterul
ilegal al faptei trebuie să fie expres prevăzut de legisla ția în vigoare. Natura diferită a
tratamentu lui aplicat se va aprecia întot deauna în plan compara tiv cu altă persoană sau grup de
persoane care s -au aflat în condi ții similare.

149
b) tratamentul diferen țiat să aibă ca motiv o prejudecat ă față de deficien țele fizice,
mintale, intelectuale sau senzoriale de care suferă persoana sau se presupune că ar sufer i –
impulsul psiholog ic ce determină această conduită ilicită trebuie să fie determinat de o atitudine
negativă, preconcepută, gre șită fa ță de o persoană care prezintă anumite deficien țe și nu contează
natura acestor deficien țe (deficien țe intelectruale, mintale, anatomice, senzoriale etc.), gravitatea
lor (dacă persoana se încadrează în vreun grad de dizabilitate sau nu) și în genere nu contează
nici măcar faptul dacă respectiva persoană suferă de o astfel de deficien ță sau pur și simplu s -a
comis o eroare asupra persoanei sau persoana a fost tratată ca atare prin asociere cu o persoană
cu dizabilită ți. Cu titlu de excep ție se admite aplicarea tratamentului diferen țiat persoanelor cu
dizabilită ți în două situa ții: tratamentul diferen țiat pe criterii obiecti ve; discriminare a pozitivă.
c) consecin țele negative ale tratamentului diferen țiat trebuie să se manifeste sub
forma încălcării egalită ții în drepturi pentru această categorie de persoane – încălcarea
egalită ții în drepturi se poate exprima atît prin fapt ul că persoanei cu dizabilită ți nu i -au fost
respectate anumite drepturi și libertă ți fundamentale , cît și prin faptul că autorită țile responsabile
nu au în treprins măsuri de acomodare rezonabilă care ar fi permis acestora să facă uz de aceste
drepturi.
5. Este gre șit și discriminatoriu să se opereze cu categoria de drepturi și libertă ți ale
persoanelor cu dizabilită ți. Persoanele cu dizabilită ți dispun de acela și sistem de drepturi și
libertă ți fundamentale ca și restul membrilor societă ții civile , doar că în anumite situa ții, în
funcție de deficien țele pe care le prezintă persoana cu dizabilită ți, aceste drepturi și libertă ți pot
să necesite ac țiuni de adaptare pentru ca respectiva persoană să poat ă beneficia de aceste drepturi
și libertă ți în condi ții de egalit ate cu ceilal ți.
Indicarea în textul instrumentelor interna ționale și naționale a unor categorii de drepturi
specifice persoanelor cu dizabilită ți nu trebuie interpretat ă ca instituirea unei varietă ți distincte
sau de completare a listei drepturilor și libertă ților fundamentale ale omului. Aceste categorii de
drepturi trebuie privită ca o varietate ce face posibilă realizarea drepturilor și libertă ților
fundamentale ale omului în raport cu persoanele cu dizabilită ți ținînd cont de specificul lor.
6. Protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării la orice nivel
(interna țional, european, na țional) se asigură prin diverse instrumente ce con țin norme cu privire
la drepturile omului și libertă țile fundamentale, asigurarea egalit ății și combaterea discriminării,
precum și la drepturile și libertă țile persoanelor cu dizabilită ți a căror transpunere în practică se
asigură de un sistem de mecanisme (institu ții, comitete, comisii, instan țe etc.) care au ca misiune
de bază sau facultat ivă asigurarea respectării acestor prevederi.
7. Protec ția juridică interna țională a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării este
asigurată atît de normele cuprinse în instrumentele universale privind drepturile și libertă țile

150
fundamentale ale omului cît și de normele cuprinse în instrumentele de specialitate privind
drepturile persoanelor cu dizabilită ți.
La această etapă de dezvoltare există trei instumente interna ționale de specialitate de
protec ție a persoanelor cu dizabilită ți împotriva dis criminăr ii: Programul Mondial de Ac țiune
privind Persoanele cu Handicap, Regulile standard privind egalizarea de șanse pentru
persoanele cu handicap și CDPD , primele două au la bază modelul medical de abordare a
persoanelor cu dizabilită ți, iar cel din urm ă promovează modelul social. În pofida faptului că
aceste instrumente consacră a ccepțiuni diferite cu privire la persoanele cu dizabilită ți și nu este
reglementată întîietatea aplicări i lor, prioritate vor avea prevederile CDPD , iar celelalte
instrumente se vor aplica în măsura în care asigu ră realizarea CDPD și completează textul
acestui instrument cu privire la problemele ce nu au primit consacrare expresă în textul CDPD.
8. Transpunerea în practică a prevederilor instrumentelor sus-menționate se asigură de un
sistem de mecanisme care au fost create și activează la nivelul organelor ONU , a institu țiilor
specializate și a mecanisme lor conven ționale (comitetele create prin textul conven țiilor privind
drepturile și libertă țile omului) . Toate structurile, inst ituțiile, organiza țiile, procedurile speciale
create la acest nivel au atribu ții în domeniul protec ției drepturilor omului și deci și a drepturilor
persoanelor cu dizabiită ți, rolul c oordonator revenind Comitetului pentru drepturile persoanelor
cu dizabili tăți.
9. Protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării la nivel european
se asigură , în principal, prin presta ția a două organisme: Uniunea Europeană și Consiliul
Europei .
Prevederi le normative de protec ție a persoanelor cu dizab ilități împotriva discriminării
elaborate la nivelul U E se aplică conform principiului cetă țeniei , iar CE aDO oferă un sistem de
protec ție mai vast deoarece se aplică tuturor persoanelor ce se află sub jurisdic ția statelor
membre ale Consiliului Europei . Directivele adoptate la nivelul UE oferă protec ție împotriva
discriminării persoanelor cu dizabilită ți doar privind accesul la domeniul muncii și la domeniile
conexe, pe cînd CEaDO implică un nivel de protec ție mai extins conform listei drepturilor pe
care l e include, coroborat cu prevederile art. 14. Prin urmare , orice persoană cu dizabilită ți poate
angaja protec ția oferită de CE aDO în cazurile de discriminare pe criteriu de dizabilitate, dacă
încălcarea se încadrează în lista drepturilor protejate cooperat cu prevederile art. 14.
10. Cadrul normativ na țional de protec ție a persoanelor cu dizabilită ți împotriva
discriminării a cunoscut două etape de dezvoltare: pînă la și după adoptarea Legii RM cu
privire la asigurarea egalită ții și a Legii RM privind incluz iunea socială a persoanelor cu
dizabilită ți. Instrumentele din prima perioadă consacra și promova ,, modelul medical ’’ de
abordare a persoanelor cu dizabilită ți și reglementau în mod prioritar accesul la servicii de

151
asisten ță și protec ție socială acordată a cestei categorii. Cu adoptarea Legii RM cu privire la
asigurarea egalită ții și a Legii RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți
s-a produs schimbarea de paradigmă în abordarea acestei categorii, conceptul medical fiind
înlocuit cu cel s ocial, dizabilitatea începînd să fie tratată ca o problemă a întregii societă ți și ca o
chestiune de incluziune socială.
Cadrul normativ de protec ție juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării
este compus din normele ce asigură accesul la protec ția și asisten ța socială pentru persoanele cu
dizabilită ți (Legea RM nr.156 din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat; Legea
RM nr.156 din 14.10.1998 privind aloca țiile sociale de stat pentru unele categorii de cetă țeni;
Legea R M nr.547 din 25.12.2003 asisten ței sociale; Legea RM nr.121 din 03.05.2001 cu privire
la protec ția socială suplimentară a unor categorii de popula ție; Legea RM nr.133 din
13.06.2008 cu privire la ajutorul social; Legea RM nr. 81 din 28.02.2003 privind cant inele de
ajutor social; Hotărîrea Guvernului RM nr.936 din 08.10.2010; Hotărîrea Guvernului RM
nr.314 din 23.05.2014 ; Hotărîrea Guvernului RM nr.722 din 22.09.2014; Hotărîrea Guvernului
RM nr.413 din 14.06.2012 ); normele de asigurare a egalită ții și elimin area discriminării (toate
actele normative ce con țin prevederi antidiscriminare ); instrumente specializate de protec ție a
persoanelor cu dizab ilități împotriva discriminării ( Legea RM cu privire la asigurarea egalită ții
și Leg ea RM privind incluziunea soci ală a persoanelor cu dizabilită ți).
11. Imple mentarea instrumentelor na ționale de protec ție a drepturilor persoanelor cu
dizabilită ți împotriva discriminării se asigură de un sistem de mecanisme compus din institu ții
extrajudiciare , institu ții judiciare și de juris dicție și institu ții specializate
Din păcate la această etapă de dezvoltare încă nu activează Consiliul național pentru
drepturile persoanelor cu dizabilități și nici nu a fost creat Mecanismul Independent de
Monitorizare a CDPD , fapt care nu do ar că a diminuat din nivelul de protec ție oferit
persoanelor cu dizabilită ți, dar a impus necesitatea redistribuirii atribu țiilor acestor mecanisme
altor autorită ți, aglomerîndu -le domeniul de activitate.
Investigarea acestui subiect ne -a permis formularea următoarelor recomandări:
1. Este necesară operarea de modificări la nivelul art. 16 din C RM , urmînd ca principiul
prevăzut de această normă să fie redenumit ,, Egalitate și nondiscriminare ” cu modificarea
alin.(2) și introducerea alin.(3) cu următorul co nținut: ,,(2) Cetă țenii Republicii Moldova se
bucură în condi ții de egalitate, de toate drepturile civile, politice, sociale, economice și
culturale, precum și de libertățile fundamentale consfințite prin Constituția Republicii Moldova
și alte acte normati ve, Declarația U niversală a Drepturilor Omului și prin tratate la care
Republica Moldova este parte, sînt egali în fața legii și a autorităților publice, indiferent de

152
rasă, naționalitate, originea etnică, limbă, religie, sex, orientarea sexuală, opinie, a partenența
politică, avere, dizabilitate sau orice alt criteriu real sau presupus. ”
(3) Se interzice orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți
a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentul ui
discriminatoriu bazat pe criteriile stipulate la alin. (2) al prezentei legi care are ca scop sau
consecin ță diminu area sau prejudicierea exercitării în condiții de egalitate cu ceilalți a tuturor
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în orice domeniu de activitate ”.
2. Elaborarea și adoptarea unei legii organice de modificare și completare a actelor
normative în vigoare pentru înlocuirea expresi lor invalid , invaliditate , persoană invalidă ,
certificat de invaliditate , handicap etc. cu sinta gmele: dizabilitate, persoană cu dizabilită ți,
persoană cu necesită ți specifice, certificate de dizabilitate.
3. Modificarea titlului art. 176 din Codul penal al RM din ,,încălcarea egalită ții în
drepturi a persoanei’’ în ,,discriminarea persoanei’’ cu exp unerea normei într -o nouă redac ție
cu următorul con ținut: ,,Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință în drepturi și în
libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, orice susținere în orice fel a unui
comportament discriminatoriu în orice sferă a vie ții sociale, bazată pe criteriu de rasă,
naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate , opinie,
apartenență politică sau pe orice alt criteriu real prevăzut de legisla ția Republicii Moldova sau
de instr umentele interna ționale la care Republica Moldova este parte sau pe orice criteriu
presupus: a) săvîrșită de o persoană cu funcție de răspundere; b) săvîr șită de o autoritate
publică; c) prin folosirea mijloacelor de informare mass -media sau cu amplasarea de mesaje și
simboluri discriminatorii în locurile publice; d) săvîrșită prin orice formă de participa ție; e)
soldată cu cauzare de daune în propor ții considerabile drepturilor și libertă ților persoanei; f)
soldată cu alte urmări grave ”.
4. Abrogarea art. 23 și art. 24 din Codul civil al RM prin instituirea unui mecanism de
susținere a persoanelor cu dizabilită ți mintale sau intelectuale .
Operarea de modificări la art. 170 alin . (1) (c) și 267 alin . 1 (b), art. 308 alin. (2) din
Codul de p rocedur ă civilă al RM pentru a permite persoanelor cu dizabilită ți declarate
incapabile să se adreseze în mod autonom cu cereri în instan ța de judecată în vederea apărării
drepturilor și libertă ților personale.
5. Modificarea prevederilor art. 90 alin. (3) pct.(1) din Codul de procedură p enală al
RM și art. 133 (a) din Codul de Procedură Civilă al RM, pentru a admite audierea în calitate
de martori a persoanelor cu dizabilită ți mintale sau intelectuale declarate incapabile.

153
6. Modificarea art. 27 din Legea nr. 1402 din 16.12. 1997 privind sănătatea mintală în
sensul în care persoanelor cu deficien țe mintale să le fie recunoscut dreptul de a lua decizii
independente privind acordul sau dezacordul cu privire la internarea în institu ții psihiatrice.
7. Modific area art. 13 din Codu l electoral , pentru a recunoa ște persoanelor cu
dizabilită ți intelectuale dreptul la vot.
8. Completarea finalului alin.(1) art.54/2 și alin.(1) art. 65/1 din Codul c ontraven țional
al RM cu sintagma ,, sau orice altă situa ție”.
Totodată , art.54/2 din Codul contraven țional urmează să fie completat cu alin.(3) care
va avea următorul con ținut: ,,Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care nu
respect ă cerin țele prevederilor al in.(4) art.34 din Legea Republicii Moldova privind incluziunea
social ă a persoanelor cu dizabilită ți. Nr. 60 din 30.03.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 27.07.2012, nr.155 -159 se sancționează cu amendă de la 150 la 200 de unități
convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 300 la 500 de unități convenționale
aplicată pers oanei cu funcție de răspundere” .
9. Ratificarea Protocolu lui nr. 12 la Conven ția pentru Apărarea Drepturilor O mului și a
Libertă ților F undamentale .
10. Crearea Consiliului național pentru drepturile persoanelor cu dizabilități funcțional
și adoptarea regulamentului de funcționare a acestuia.
11. Constituirea Mecanismului Independent de Monitorizare asupra Convenției ONU
privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptarea legii privind aprobarea Regulamentului
de funcționar e a Mecanismului Independent de Monitorizare a Convenției ONU privind
Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Avantajele și valoarea elaborărilor propuse rezultă din necesitatea de a oferi un grad
de protec ție sporit persoanelor cu dizabilită ți împotriva f aptelor discriminatorii și în opinia
noastră se regăsesc în următoarele domenii:
În domeniul teoretic , lucrarea va reprezenta un bun îndrumar în vederea promovării
drepturilor și intereselor persoanelor cu dizabilită ți la toate nivelele. Pe de altă parte , această
lucrare are menirea de a sensibiliza societatea moldovenească vizavi de condi ția acestei categorii
de persoane și de a le asigura incluziunea socială.
În domeniul legislativ , avantajul constă în pe rfecționarea cadrului normativ privind
protec ția juridică a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării.
În domeniul politic , cercetarea efectuată va permite revizuirea politicilor la nivel de țară
și elaborarea politicilor noi incluzive în raport cu persoanele cu dizabilită ți.

154
În domeniul social -economic , impactul pozitiv constă în schimbarea de atitudini fa ță de
persoanele cu dizabil ități, acceptarea lor ca membri cu drepturi depline ai comunită ților în care
locuiesc.
Aportul autorului la ridicarea gradului de investigație a subiectului protec ției juridice a
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării constă în: studierea și sistematizarea opiniilor
doctrinare existente cu privire la acest aspect în țară și în străinătate; sistematizarea și analiza
cadrului normativ interna țional, european și național din domeniul protec ției drepturilor și
libertă ților persoanelor cu dizabilită ți și combaterea fenomenului discriminării; abordarea
conceptelor de discriminare și a celui de persoană cu dizabilită ți în coraport; abordarea de
principiu a drepturi lor și libertă ților specifice persoanelor cu dizabilită ți; reflectarea statistică a
dimensiunii fenomenului discriminării persoanelor cu dizabilită ți cu elucidarea cauzelor și
circumstan țelor care îl condi ționează; analiza mecanismelor interna ționale, euro pene și naționale
cu atribu ții în domeniul protec ției juridice a persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării,
cu elucidarea aspectelor ce privesc interac țiunea acestor mecanisme; formularea recomandărilor
și propunerilor de redresare a situa ției di n domeniu l de studiu .
Planul de cercetări de perspectivă include următoarele repere:
1) Comentarea oficială a prevederilor CDPD, a Legii privind incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilită ți și a Legii privind asigurarea egalită ții, pentru a asigura a plicarea
uniformă a prevederilor instrumentelor respective;
2) Elaborarea studiilor și cercetărilor privind nivelul de respectare și impl ementare a
prevederilor CDPD la nivel na țional;
3) Studierea eficien ței politicilor de incluziune socială a persoanelor cu dizabilită ți
desfă șurate la nivel na țional pentru identificarea solu țiilor de îmbunătă țire a situa ției;
4) Investigarea cauzelor și condi țiilor care duc la excluziunea socială a persoanelor cu
dizabilită ți și modalită ților de depă șire a situa ției.

155
BIBLIOGRAFIE
A. Referin țe bibliografice în limba română
1. Antonov V. ș.a. Oportunită ți egale, incluziune și protec ție social ă a persoanelor cu
dizabilită ți. În: Monitorul social, 2010, nr.4. 41 p.
2. Arseni A., Olteanu C. Egalitatea și universalitatea drepturilor f undamentale ale omului –
principii edificatoare ale statului de drept și democratic’’ (dedicată conceptului drepturilor
omului și mecanismelor na ționale și europene de protec ție a drepturilor și libertă ților
fundamentale) . Chi șinău: CEP USM, 2014. 232 p.
3. Astrahan A. Conven ția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți (Ghid pentru
administra ția publică locală ). Chi șinău: Reclama, 2013. 72 p.
4. Asocia ția ,,Alian ța Organiza ților pentru Persoane cu Dizabilită ți din Republica
Moldova’’ http://www.civic.md/ong/457 -alianta -organizatiilor -pentru -persoane -cu-dizabilitati –
din-republica -moldova.html?device=xhtml (vizitat la 01 .03.2015 ).
5. Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Scurt
istoric. http://www.ombudsman.md/ro/content/scurt -istoric (vizitat la 21.01.2016 ).
6. Avocatul Poporului (Ombud smanul). Avocatul Parlamentar Aur elia Grigoriu a înainat un
Aviz cu recomandări pentru apărarea drepturilor unui condamnat -persoană cu
dizabilități. http:/ /www.ombudsman.md/ro/content/avocatul -parlamentar -aurelia -grigoriu -inainat –
un-aviz-cu-recomandari -pentru -apararea (vizitat la 19.01.2016).
7. Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Cazul de la Hînce ști solu ționat de adjunctul
Avocatului Poporului Tudor Lazări pri n procedura de conciliere.
http://www.ombudsman.md/ro/content/cazul -de-la-hincesti -solutionat -de-adjunctul -avocat ului-
poporului -tudor -lazar -prin-procedura (vizitat la 19.01.2016 ).
8. Avocatul Poporului îndeamnă autoritățile să ia măsurile legislative și organizatorice
necesare pentru asigurarea implementării Convenției ONU cu privire la respectarea drepturilor
persoane lor cu dizabilități http://www.ombudsman.md/ro/content/avocatul -poporului -indeamna –
autoritatile -sa-ia-masurile -legislati ve-si-organizatorice (vizitat la 21.05.2015 ).
9. Avocatul Poporului (Ombud smanul). Activitate de propagare a drepturilor persoanelo r cu
dizabilită ți la Liceul ,,Mihail Sadoveanu’’ din Ocni ța.
http://www.ombudsman.md/ro/content/activitate -de-propagare -drepturilor -persoanelor -cu-
dizabilitati -la-liceul -msadoveanu -din (vizitat la 19.01.2016 ).
10. Avocatul Poporului (Ombudsmanul).
http://www.ombudsman.md/ro/search/node/dizabilit%C4%83%C8%9Bi (vizitat la 16.01.2016 ).
11. Azarov A. ș.a. Drepturile omului (mecanisme de protec ție interna ționale și din Republica
Moldova ). Chi șinău: Grafema Libris. 476 p.

156
12. Beșliu R.M. Protec ția interna țională a drepturilor omului (Note de curs. Edi ția a 5-a).
Bucure ști: Universul Juridic, 2010. 453. p.
13. Biroul Na țional de Statistică al Republicii Moldova. Situa ția persoanelor cu dizab ilități în
Republica Moldova, 30.11.2015 .
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=4976 (vizitat la 28.12.2015 ).
14. Biroul Na țional de Statistică al Republicii Moldova. Situația persoanelor cu dizabilită ți din
Republica Moldova în anul 2012 .
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id=4253&idc=168 (vizitat la 12.02.2016 ).
15. Blaga T. , Racu A. Handicap ul prin prisma constructivismului social . În: Revista facultă ții
de psihologie și pedagogie specială a Universită ții Pedagogice de Stat ,,Ion Creangă’’, 2010,
nr.4(21), p. 25-29.
16. Bostan T. ș.a. Integrarea socială a persoanelor cu deficien țe de auz . În: Did actica
Pro…Revistă de teorie și practică educa țională, Chi șinău, 2002, nr.1 (11), p. 16-18.
17. Boto șinean F. , Soponaru C. Persoanele cu nevoi speciale din România, auto și
heteropercep ție. În: Psihologia socială, Ia și, 2013, nr.31, p. 87-105.
18. Bordei T. Discriminarea o provocare pentru societatea civilă din Republica Moldova în
contextul integrării europene . În: Revista de filozofie, sociologie și științe politice, 2012,
nr.1(158), p. 85-97.
19. Boudon R. ș.a. Larousse. Dic ționar de sociologie . Traducere Țuțuianu M. Bucure ști:
Univers Eniciclopedic, 1996. 366 p.
20. Bulgaru M. ș.a. Asisten ța socială în contextul transformărilor din Republica Moldova .
Chișinău: ,,Cu drag” , 2008. 440 p.
21. Burian Al. ș.a. Drept interna țional public , edi ția a III -a (revăzută și adău gită). Chi șinău:
,,Elena – V.I.” , 2009. 650 p.
22. Capacitate a juridică a persoanelor cu dizabilită ți intelectuale și a persoanelor cu probleme de
sănătate mintală. FRA.European union agency for fundamental rights.
http://fra.europa.eu/sites/default/files/legal -capacity -intellectual -disabilities -mental -health –
problems -factsheet -ro_0.pdf (vizitat la 08.06.2015 ).
23. Cara A. Implement area educa ției incluzive în Republica Moldova (Studiu de politici
publice) . Chi șinău: Reclama, 2014. 86 p.
24. Caracterizarea general ă a persoanelor cu nevoi special e. http:/ /www.asociatia –
as.ro/images/stories/materiale/nevoi -speciale.pdf (vizitat la 18.04.2016 ).
25. Carta Na țiunilor Unite și Statutul Cur ții Interna ționale de Justi ție, semnate la San Francisco,
26 iunie 1945 și Declara ția asupra principiilor dreptului interna țional privind rela țiile prietene ști
și cooperarea dintre state, conform Cartei Na țiunilor Unite din 24 octombrie 1970. Rezolu ția

157
Adunării Gen erale a ONU, nr.2625(XXV). În: T ratate interna ționale la care Republica Moldova
este parte (1990 -1998). Volumul 26. – Chișinău, 1998, p. 5-54.
26. Carta Socială Europea nă
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/50/Carta_Sociala_Europeana (vizitat la 12.05.2016 ).
27. Cartă socială europeană (revizuită). În: Tratate interna ționale, 2006, volumul 38, p. 175.
28. Carta Socială Europeană r evizuită -în aplicare. Biroul de Informare al Consiliului Europei în
Moldova. Chi șinău: Tipografia Centrală, 2001.129 p.
29. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
http://anp.gov.ro/documents/10180/1863054/LexUriServ.pdf/3925bd4c -b834 -4719 -801c –
0789b45dc392 (vizita la 12.05.2015 ).
30. Cașu V. Incluziunea în cîmpul mun cii a persoanelor cu dizabilită ți.
http://www.motivatie.md/media/images/Conferinta_Nationala2014/4.Incluziunea_in_ cimpul_mu
ncii_a_persoanelor_cu_dizabilitati.pdf (vizitat la 07.06.2015 ).
31. Cârna ț T. Protec ția juridică a drepturilor omului . Chi șinău: Reclama, 2003. 380 p.
32. Cârna ț T. Cârna ț M. Protec ția juridică a drepturilor omului . Chi șinău: Reclama, 2006. 380
p.
33. Cârna ț T. Non-Discriminarea în condi țiile constitu ționalismului contemporan din Republica
Moldova . Chi șinău: Pontos, 2008. 388 p.
34. Cârna ț T. Teoria și practica eliminării formelor de discriminare în condi țiile
constitu ționalismului contemporan din Republica Moldo va. Teză de dr. hab. în drept. Chi șinău,
2009. 235 p.
35. Ceban C. Dreptul organiza țiilor interna ționale. Chi șinău: Vizual desing, 2012. 305 p.
36. Ce pensii vor fi în Moldova la 1 aprilie ? http://alfanews.md/ro/societate -md/item/5162 -ce-
pensii -vor-fi-in-moldova -din-1-aprilie/5162 -ce-pensii -vor-fi-in-moldova -din-1-aprilie (vizitat la
23.05.2015).
37. Centrul republican d e reabilitare a invalizilor, veteranilor muncii și războiului din satul
Cocieri, raionul Dubăsari http://www.mmpsf.gov.md/md/centrulcocieri/ (vizitat la 21.05.2015).
38. Centrul pentru copii cu cerin țe educative speciale „Speranța” din or așul Criuleni.
http://www.mmpsf.gov.md/md/centrusperanta/ (vizitat la 23.05.2015).
39. Centrul de reabilitare a invalizilor și pensionarilor ,, Victoria” al Republic ii Moldova, or așul
Sergheevka, Ucraina http://www.mmpsf.gov.md/md/centruvictoria/ (vizitat la 23.05.2015).
40. Centrul pentru drepturile omului. Aviz în temeiul art. 27 alin.(1) al Legii cu privire la
avoca ții parlamentari nr. 1349 -XIII din 17 octombrie 1997.
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/document/aviz24.pdf (vizitat la 18.01.2016).

158
41. Chivriga V., Panaite P. Serviciile publice de gospodărire comunală în municipii și centre
raionale (Raport de performan ță). Chi șinău: ARC, 2013. 88 p.
42. Charrier J -L., Chiriac A. Codul Conven ției Europene a Drepturilor Omului . Chi șinău:
Tipografia ,, Balacron’’ SRL, 2008. 724 p.
43. Ciug ureanu -Mihailu ță C., Osmochescu N. Protec ția interna țională a drepturilor copilului .
Chișinău: ASEM, 2009. 398 p.
44. Ciugureanu -Mihailu ță C. Drept interna țional public (curs universitar ). Chi șinău: PapaPrint,
2013, 336 p.
45. Ciubuc L. Drepturile Omului . Teză de dr. în drept. Chi șinău, 2006.138 p.
46. Condurachi F. Ce este UNESCO . Bucure ști: Editura Didactică și Pedagogică, 1966.105 p.
47. Consiliul Europei. 800 milioane de europeni . Chi șinău: Tipografia Centrală, 2002, 116 p.
48. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea dis criminării. Raport privind activitatea realizată
în 2014 . Chi șinău, 2015
.http://www.parlament.md/LinkClick.aspx?fileticket=zCNieNSuRoQ%3D&tabid=202&la nguag
e=ro-RO (vizita la 19.06.2015 ).
49. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții. Ce fel de
plîngerii pot fi adresate Consiliului? http://egalitate.md/i ndex.php?pag=page&id=844&l=ro
(vizitat la 19.01.2016 ).
50. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții. Decizia de
inadmisibilitate din 14 ianuarie 2016 în cauza nr.346/15 privind pretinsa discriminare .
http://egalitate.md/media/files/files/decizie_346_15_inadmisibilitate_9191429.pdf (vizitat la
19.01.2016 ).
51. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții. Decizia de
inadmisibilitate din 29 decembrie 2015 în cauza nr.338/15 privind pretinsa discriminare în
accesul la servicii medicale .
http://egalit ate.md/media/files/files/decizie_338_15_inadmisibilitate_2546305.pdf (vizitat la
19.01.2016 ).
52. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții. CPPEDAE
sărbătore ște 2 ani de activitate în domeniul prevenirii și combaterii d iscriminării .
http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=832&rid=784&l=ro (vizitat la 19.01.2016 ).
53. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții. Decizii .
http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=836&l=ro (vizitat la 19.01.2016 ).
54. Consiliul pentru prevenirea și eliminare a discriminării și asigurarea egalită ții. Situa ția
persoanelor cu dizabilită ți în viziunea CPPEDAE .
http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=832&rid=564&l=ro (vizitat la 19.01.2016 ).

159
55. Conven ția interna țională pentru eliminarea tuturor formelor d e discriminare rasială.
Adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Na țiunilor Unite prin Rezolu ția
2106(XX) din 21 decembrie 1965. Intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969, conform dispozi țiilor
art.19 Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea P arlame ntului nr.707 -XII din 10.09.91(în
vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993). În: Tratate interna ționale la care
Republica Moldova este parte (1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 77.
56. Conven ția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare fa ță de femei, adoptată la 18
decembrie 1979 la New York; adoptată și deschisă spre semnare de Adunarea Generală a
Națiunilor Unite prin Rezolu ția 34/180 din 18 decembrie 1979. A intrat în vigoare la 3
septembrie 1981, conform dispozi țiilor ar t.27(1). Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.87/XIII din 28.04.1994. În: Tratate interna ționale la care Republica Moldova
este parte (1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 114.
57. Conven ția împotriva torturii și altor pedepse ori tr atamente cu cruzime, inumane sau
degradante, adoptată la 10 decembrie 1948 la New York, în vigoare din 26 iunie 1987. Republica
Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.473 -XIII din 31.05.1995
(în vigoare pentru Republica Moldova din 28 decembrie 1995). În: Tratate interna ționale la care
Republica Moldova este parte (1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 129-145.
58. Conven ția interna țională cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 la
New York, în vigoare din 20 septembrie 1990. Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea
Parlamentului Republicii Moldova nr.408 -XII din 12.12.90 (în vigoare pentru Republica
Moldova din 25 februarie 1993). În: Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte
(1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 51-73.
59. Conven ția privind discriminarea în domeniul ocupării for ței de muncă și exercitării profesiei
nr.111 din 25.06.58, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.593 -XIII din
26.09.1995. În: Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte (1990 -1998).
Volumul I. Chi șinău, 1999, p. 53.
60. Conven ția UNESCO împotriva Discriminării în Educa ție din 14 decembrie 1960, în vigoare
din 22 mai 1962, conform dispozi țiilor art.14. Republica Moldova a ade rat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.707 -XII din 10.09.91 (în vigoare pentru Republica Moldova din 17 iunie 1993).
În: Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte (1990 -1998). Volumul I.
Chișinău, 1998, p. 105.
61. Conven ția Europeană pentru Apă rarea Drepturilor Omului și a Libertă ților Fundamentale,
adoptată la Roma la 04 noiembrie 1950, în vigoare din 3 septembrie 1953 (ratificată de
Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298 -XIII din 24.01.1997), în vigoare

160
pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997. Tratatele interna ționale la care Republica
Moldova este parte (1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 341-359.
62. Conven ția cu privire la privi re la privilegiile și imunită țile Organiza ției Na țiunilor Unite. Nr.
1946 din 13.12.1946 . În: Tratatele Interna ționale nr.8 din 01.01.1999.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=356486 (vizitat la
16.05.2015 ).
63. Conven ția europeană p entru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane
sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987, ratificată prin Horărîrea
Parlamentului Republicii Moldova nr.1238 -XIII din 09.07.97 (în vigoare pentru Republica
Moldova din 1 februarie 1998). În: Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte
(1990 -1998), Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 331.
64. Constitu ția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, a intrat în vigoare la 27 august
1994. În: Monitorul Oficial al Rep ublicii Moldova, 1994, nr.1.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731 (vizitat la 12.03.2015 ).
65. Codul penal al Republicii Moldova. Nr.985 din 18.04.2002. În: Moni torul Oficial al
Republicii Moldova. 14.04.2009, nr.72 -74. http://lex.justice.md/md/331268/ (vizitat la
14.04.2015 ).
66. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Nr.122 din 14.03.2003. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 07.06.2003, nr.104 -110. http://lex.justice.md/md/326970/ (vizita t
la 14.04.2015 ).
67. Codul civil al Republicii Moldova. Nr.1107 din 06.06.2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Mol dova, 22.06.2002, nr.82 -86. http://lex.justice.md/md/325085/ (vizita t la
14.04.2015 ).
68. Codul de procedură civilă al Republicii Moldova. Nr.225 din 30.05.2003. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 12.0 6.2003, nr.111 -115.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=331818&lang=1 (vizita la 16.04.2015 ).
69. Codul c ontraven țional al Republicii Moldova. Nr.218 din 24.10.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 16.01.2009, nr.3 -6. http://lex.justice.md/md/330333/ (vizita t la
19.04.2015 ).
70. Codul muncii al Republicii Moldova. Nr.154 din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 20.07 .2003, nr.159 -162. http://lex.justice.md/md/326757/ (vizita t la
19.07.2015 ).
71. Codul familiei al Republicii Moldova. Nr.1316 din 26.10.200. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 26.04.2001, nr.47 -48. http://lex.justice.md/md/286119/ (vizitat la
13.01.2016 ).

161
72. Codul audiovizualului Republicii Moldova. Nr. 260 din 27.07.2006. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 18.08.2006, nr. 131-132.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=041D82D8:3A07C731 (vizitat la13.01.2016 ).
73. Codul electoral al Republicii Moldova. Nr.1381 din 21.11.1997 În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 08.1 2.1997, nr.81. http://lex.justice.md/md/312765/ (vizita la 12.11.2015 ).
74. Codul educa ției al Republicii Moldova. Nr.152 din 17.07.2014. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 24.10.2014, nr.319 -324. http://lex.justice.md/md/355156/ (vizitat la
21.08.2015 ).
75. Codul fiscal al Republicii Moldova. Nr. 1163 -XIII din 24.04.1997. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 18.09.1997 nr.62/522. http://lex.justice.md/md/326971/ (vizitat la
12.12.2015 ).
76. Craiovan I. Metodologie juridică . Bucure ști: Universul juridic, 2005. 256 p.
77. Crasnobaev A. Protec ția dreptului fundamental al omului la un mediu înconjurător sănătos .
Teză de dr. în drept. Chi șinău, 2015. 185 p.
78. Cun Neagoe A. M. Dizabilitatea, o problemă de drepturile omului . În: Drepturile omului,
2014, nr.1, p. 7 -19.
79. Deleanu I. Drept constitu țional și institu ții politice . Bucure ști: Lumina Lex, 1991. 447 p.
80. Decizia Cons iliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalită ții din
30.12.2014 în cauza 176/14 ( V.S. v. Judecătoria Centru și Curtea de Apel Chi șinău) privind
discriminare a pe criteriu de dizabilitate în acces la justi ție și lipsa acomodării rezonabile.
http://egalitate.md/media/files/files/decizie__176_14_2356598.pdf (vizitat la 18.01.2016 ).
81. Declara ția Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 , Rezo luția Adunării
Generale a ONU, nr.217 A(III). Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte
(1990 -1998). Volumul I. Chi șinău, 1998, p. 11-18.
82. Declara ția cu privire la suvernaitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldovene ști,
Hotărîrea Parl amentului Republicii Moldova nr.148 -XII din 23 iunie 1990, Ve știle Sovietului
Suprem, 1990, nr. 8.
83. Declara ția de independen ță a Republicii Moldova , Legea Republicii Moldova nr.691 -XII
din 27 august 1991, În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1991, n r.11-12, art.103, 118.
84. Dexonline. https://dexonline.ro/definitie/specific (vizitat la 12.02.2016 ).
85. Dilion M. Raport Holistic: Monitorizarea drepturilor persoanelor cu dizabilită ți în
Republica Moldova . Chișinău: Asocia ța ,,Motiva ție’’ din Moldova, 2014. 38 p.
86. Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalită ții de
tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică. http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/RO/TXT/?uri=CELEX:32000L0043 (vizitat la 30.05.2015 ).

162
87. Drăganu T. Dreptul constitutional și institu ții politice (tratament elementar) . Vol.II.
Bucure ști: Lumina Lex,1998. 361p.
88. Drepturile persoanelor cu dizabilită ți. Oficiul avocatului Poporului Chi șinău, 2015.
http://www.ombudsman.md/sites/defau lt/files/document/attachments/952_brosura –
pliant_pers_cu_dizabilitati_tipar.pdf (vizitat la 19.01.2016 ).
89. Extras din registrul de stat al interpre ților și traducatorilor autoriza ți actualizat la 07.04.2015
http://justice.gov.md/public/files/file/persoane_autorizate/traducatori/extras_din_registrul_de_sta
t_al_interpretilor_si_traducatorilor_actualizat_07.04.15.pdf (vizitat la 08.06.2015).
90. Fenomenul discriminării î n Republica Moldova: Percep ția cetă țeanului. Sondaj sociologic.
CBS -AXA Chi șinău, 2014. 76 p.
http://egalitate.md/media/files/files/sondaj_sociologic____fenomenul_discrimin__rii_ain_republ
ica_moldova -_percep_aia_cet___aeanului____3832326.pdf (vizitat la 29.12.2015).
91. Gavrili ță L. ș.a. Incluziunea persoanelor cu dizabilită ți în cîmpul muncii – realități și
perspective . În: Monitorul Social, 2012, nr.16, p. 7-52.
92. Gâlcea I. Tratatele Uniunii Europene (comentarii și explica ții). Bucure ști: Editura
C.H.Beck, 2012. 549 p.
93. Gomien D. Ghid al Conven ției Europene pentru Drepturile Omului . Chi șinău: Tipograf ia
Centrală, 2003. 162 p.
94. Guceac I. Statul și poli ția. Chi șinău: Cartier,1997, 109 p.
95. Guttman F. Dizabilitatea ca o condi ție determinantă a sărăciei . În: Revista Română de
Sociologie, Bucure ști, 2011, nr.3 -4, p. 249 -256.
96. Guțuleac V. Drept a dministrativ . Chișinău: Tipografia Centrală, 2013 . 600 p .
97. Ghimp A. ș.a. Dreptul securită ții sociale. Bucure ști: All Beck, 1998 . 487 p.
98. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului -tip privind
organizarea și func ționarea Serviciul ui social ,,Locu ință protejată” și a standardelor minime de
calitate. Nr. 711 din 09.08.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 17.08.2010, nr.
148-149. http://lex.justice.md/i ndex.php?action=view&view=doc&lang=1&id=335694 (vizitat la
28.12.2014 ).
99. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului – tip privind
organizarea și func ționarea Servic iului social ,,Casă comunitară” . Nr. 936 din 08.10.2010. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15.10.2010, nr. 202 -205.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336340 (vizitat la
28.12.2014 ).
100. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pe ntru aprobarea Regulamentului -cadru privind
organizarea și func ționarea Serviciulu i social ,,Asisten ță personală” și a standardelor minime de

163
calitate. Nr. 314 din 23.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 01. 06.2012, nr.
104-108 (în vigoare din 01.01.2013).
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=343395 (vizitat la
28.12.2014 ).
101. Hotărîrea Guvernului Rep ublicii Moldova pe ntru aprobarea Regulamentului -cadru privind
organizarea și func ționarea Serv iciului social ,,Echipă Mobilă” și a standardelor minime de
calitate. Nr. 722 din 22.09.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.2011, nr.
160-163. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=340345 (vizitat la
28.12.2014 ).
102. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pe ntru aprobarea Regulamentului -cadru privind
organizarea și func ționarea Serviciului social ,,Resp iro”. Nr. 413 din 14.06.2012. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2012, nr. 126 -129.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=343701 (vizitat la
28.12.2014 ).
103. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la determinarea dizabilită ții și a
capacită ții de muncă. Nr. 65 din 23.01.2013. În: Monitorul Oficial al Repub licii Moldova,
25.01.2013, nr.18 -21. http://lex.justice.md/md/346508/ (vizitat la 19.01.2015 ).
104. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Programului de reformare
a serviciilor publice pentru anii 2012 -2015. Nr. 797 din 26.10.2012. În: Monitorul Oficial al
Republicii Mo ldova, 02.11.2012, nr.229 -233.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&la ng=1&id=345215 (vizitat la
25.05.2015 ).
105. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului -cadru
privind organizarea și func ționarea Biroului comun de informa ții și servicii. Nr. 661 din
30.08.2013. În: Monitorul Oficial al Re publicii M oldova, 06.09.2013, nr.191 -197
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=349471 (vizitat
25.05.2015 ).
106. Hotărîrea Guvernului Republicii Mol dova cu privire la aprobarea Programului de reformare
a serviciilor publice pentru anii 2014 -2016. Nr. 122 din 18.02.2014. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 21.02.2014, nr.43 -46. http://lex.justice .md/md/351705/ (vizitat la
25.05.2015 )
107. Hotărîrea Guvenului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului privind
prestarea serviciilor de comunicare prin utilizarea limbajului mimico -gestual/limbajul semnelor
cu ajutorul interpretului. Nr.333 din 14 .05.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
23.05.2014, nr. 120 -126.

164
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=353016&lang=1 (vizitat la
25.05.2015 ).
108. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Programului unic al
asigurării obligatorii de asisten ță medical ă. Nr.1387 din 10.12.2007. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 21.12.2007, nr.198 -202/1443.
http://cnam.md/editorDir/file/Hotariri/hg_1387_din_10_12_2007_program_unic.pdf (vizitat la
26.05.2015 ).
109. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea modificărilor și completărilor
ce se operează în Programul unic al asigurării obligatorii de asisten ță medical ă. Nr.184 din
29.03.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.04.2012, nr.64.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=326302&lang=1 (vizitat la
26.05.2015 ).
110. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului -cadru al
Serviciului de îngri jire socială la domiciliu și a s tandardelor minime de calitate. Nr.1034 din
31.12.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 16.01.2015, nr.1 -10.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc &lang=1&id=356264 (vizitat la
29.05.2015) .
111. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Programului na țional privind
crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008 -2012. Nr.1523 din 31.12.2008. În:
Monitorul Oficial al Republici i Moldova, 20.01.2009, nr.7 -9.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=333822&lang=1 (vizitat la
29.05.2015).
112. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
modul de evidență și distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate persoanelor în
vîrstă și celor cu disabilități. Nr. 372 din 06.05.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 14.05.2010, nr.72 -74.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=334576 (vizitat la
29.05.2015).
113. Hotărîrea Guvernului nr. 691 din 17.11.2009 pentru aprobarea Re gulamentului privind
organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, structurii și
efectivului -limită ale aparatului central al acestuia. Nr. 691 din 17.11.2009. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova nr.166 -168 din 20 .11.2009. http://lex.justice.md/md/332740/ (vizitat la
13.03.2015 ).
114. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului de ac țiuni
privind implementarea măsurilor de asigurare a acesibi lității persoanelor cu dizabilită ți la

165
infrastructura socială. Nr. 599 din 13.08.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
23.08.2013, nr.182 -185.
http://lex.jus tice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=349254 (vizitat la
18.01.2016 ).
115. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind
dotarea și exploatarea farmaciilor și depozitelor farmaceutice. Nr. 504 din 12.07.201 2. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 20.07.2012, nr.149 -154.
http://lex.justice.md/md/344104/ (vizitat la 19.07.2015 ).
116. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Reglementări i tehnice
,,Stabilirea condi țiilor de plasare pe pia ță a ascensoarelor. Nr.1252 din 10.11.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 21.11.2008, nr.208 -209. http://lex.justice.md/md/362849/ (vizitat
la 19.07.2015 ).
117. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului general
de urbanism. Nr.5 din 05.01.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.02.1998,
nr.14. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=302550&lang=1 (vizitat la
12.03.2015 ).
118. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului
transportului auto de călători și bagaje. Nr. 854 din 28.07.2006. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 08.08.2006, nr.910. http://lex.justice.md/md/316972/ (vizitat la
12.03.2015 ).
119. Hotărîrea Guvernului Rpublicii Moldova privind aprobarea cu pri vire la aprobarea
Programului de dezvoltare a educa ției inclusive în Republica Moldova pentru anii 2011 -2020.
Nr.523 din 11.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 15.07.2011, nr.114 -116.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=339343&lang=1 (vizitat la
07.02.2015 ).
120. Hotărîrea Guvernului R epublicii Moldova privind aprobarea Strategiei pentru protecția
copilului pe anii 2014 -2020. Nr.434 di n 10.06.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 20.06.2014, nr.160 -166. http://lex.justice.md/md/353459/ (vizitat la 06.02.2015 ).
121. Hotărî rea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea Regulame ntului privind
redirecționarea resurselor financiare în cadrul reformării instituțiilor rezidențiale. Nr. 351 din
29.05.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.06.2012, nr.113 -118.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=343471&lang=1 (vizitat la
19.07.2015 ).
122. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Centrul Republican de Asistență
Psihopedagogică și Serviciul raional/municipa le asistență psihopedagogică. Nr.732 din

166
16.09.2013.În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 20.09.2013, nr.206 -211.
http://lex.justice.md/md/349661/ (vizitat la 19.07.2015 ).
123. Hotărîrea Guvernului Republ icii Moldova pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
modul de asigurare a unor categorii de cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice. Nr.567 din
26.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 05.08.2011, nr. 642.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=339650&lang=1 (vizitat la
09.06.2015 ).
124. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la compensarea cheltuielilor de
deservire cu tr ansport a persoanelor cu dizabilită ți ale aparatului locomotor. Nr.1268 din
21.11.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.11.2007, nr. 184 -187.
http://lex.justice.md/md/326061/ (vizitat la 09 .06.2015 ).
125. Hotărîrea Cur ții Constitu ționale a Republicii Moldova pentru controlul constitu ționalită ții al
unor prevederi ale articolului 32 alin.(4) lit.j) din Legea nr.162 -XVI din 22 iulie 2005 cu privire
la statutul militarilor http://lex.justice.md/md/345394/ (vizitat la 01.05.2015 ).
126. Hotărîrea Cur ții Constitu ționale privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constitu ția
Republicii Moldova. Nr.55 din 14 octombrie 1999. În: Monitorul Oficial al Re publicii Moldova,
28.10.1999, nr.118 -119/64.
127. Hotărîrea Cur ții Constitu ționale a Republicii Moldova pentru controlul constituționalității
articolului 21 alin. (5) lit.e) din Legea nr. 52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului
(Ombudsmanul ) (ne examinarea cererilor depuse de către persoanele incapabile) (Sesizarea nr.
42a/2014). Nr. 27 din 13.11.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,13.11.2014,
nr.352 -357.
128. Informa ții privind beneficiarii de pensii, aloca ții sociale de stat și indemni zații adresate
familiilor cu copii, afla ți la eviden ța Casei Na ționale de Asigurări Sociale la situa ția de la
01.10.2014 http://www.cnas.md/libview.php?l=ro&idc=244&id=2828 (vizitat la 31. 05.2014 ).
129. Ionescu C. Dreptul constitu țional și institu ții politice (Vol. II ). Bucure ști: Lumina Lex,1997.
399 p.
130. Iucal C. Consultare a raportului alternativ la imple mentarea Conven ției ONU privind
drepturile persoanele cu dizabilită ți, 02 martie 2015 http://www.civic.md/stiri -ong/27489 -prima –
intilnire -de-consultare -a-raportului -alternativ -privind -implimentarea -conventiei -onu-privind –
drepturile -persoanele -cu-dizabilitati.html (vizitat la 17.06.2015 ).
131. Înțelegerea dizabilită ții – ghid de bune practici. ETTAD – 134653 -UK-GRUNDTVIG –
GMP. http://ro.ettad.eu/Intelegerea%20dizabilitatii.pdf (vizitat la 20.01.2015 ).

167
132. Keystone Human Services International Moldova Association. Servicii sociale de locuin țe
protejate . http://www.keystonemoldova.md/ro/what -we-do/supported -living.php (vizitat la
07.06.2015 ).
133. Keystone Human Services International Moldova Association. Servicii de Asisten ță
Personală . http://www.keystonemoldova.md/ro/what -we-do/personal -assistance.php (vizitat la
07.06.2015 ).
134. Keystone Human Services International Moldova Association. Servicii sociale de e chipă
Mobilă . http://www.keystonemoldova.md/ro/what -we-do/mobile -teams.php (vizitat la
07.06.2015 ).
135. Keystone Human Services International Moldova Association
http://keystonemoldova.md/ro/who -we-are/ (vizitat la 12.05.2015 ).
136. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenției Organizației Națiunilor Unite
privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți. Nr. 166 din 09.07.2010. În: Monitorul Oficial al
Republi cii Moldova, 23.07.2010 ,nr. 126 -128.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=335376 (vizitat la
12.03.2015 ).
137. Legea Republicii Moldova pentru modi ficarea și completarea unor acte legislative. Nr. 306
din 26.12.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.02.2013, nr.27 -30.
http://lex.justice.md/md/346652/ (vizitat la 21.03.2015 ).
138. Legea Repub licii Moldova privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilită ți. Nr. 60
din 30.03.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 27.07.2012, nr.155 -159.
http://lex.justice.md/md/344149/ (vizitat 30.12.2014 ).
139. Legea Republicii Moldova privind organizarea judecătorească. Nr.514 din 06.07.1995. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 19.10.1995, nr.58.
http://lex.just ice.md/index.php?action=view&view=doc&id=312839 (vizitat 11.11.2015 ).
140. Legea Republicii Moldova privind statutul ofi țerului de urmărire penală. Nr.333 din
10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.12.2006, nr.195 -198.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077 (vizitat
08.09.2015).
141. Legea Republicii Moldova privind partidele politice. Nr.294 din 21.12.2007. În: Monitorul
Oficia l al Republicii Moldova, 29.02.2008, nr.42 -44. http://lex.justice.md/md/327053%2520/
(vizitat 16.07.2015).
142. Legea Republicii Moldova cu privire la asocia țiile ob ștești. Nr.837 din 17.05.1996. În:
Monito rul Oficial al Republicii Moldova, 02.10.2007, nr.153 -156.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=325424 (vizitat 12.01.2016 ).

168
143. Legea Republicii Moldova privind întrunirile. Nr.26 din 22.02.2008. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 22.04.2008, nr.80. http://lex.justice.md/md/327693/ (vizitat 13.01.2016 ).
144. Legea Republicii Moldova cu privire la func ția publ ică și statutul func ționarului public.
Nr.158 din 04.07.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.12.2008, nr.230 -232.
http://lex.justice.md/md/330050/ (vizitat la 12.01.2016 ).
145. Legea Republicii Moldova privind ocuparea for ței de muncă și protec ția socială a
persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Nr. 102 din 13.03.2003. În: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 15.04.2003, nr.70 -72.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=2EBC3ACD:03933854 (vizitat la 13.01.2016 ).
146. Legea Republicii Moldova salarizării. Nr. 847 din 14.02.2002. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 11.04.2002, nr.50 -52.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=7E593B1D:B617DDCA (vizitat 13.01.2016 ).
147. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalită ții de șanse între femei și bărba ți.
Nr. 5 din 09.02.200 6. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 24.03.2006, nr.47 -50.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=315674&lang=1 (vizitat la
13.01.2016 ).
148. Legea Republici i Moldova cu privire la asigurarea egalită ții, nr. 121 din 25.05.2012: În
Monitorul Oficial al Republici Moldova, 29.05.2012, nr.103. http://lex.justice.md/md/343361/
(vizitat la 13.01.2016 ).
149. Legea Republici Moldova nr. 298 din 21.12.2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru
prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Nr.298 din 21.12.2012. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 05.03.2015, nr.48. http://lex.justice.md/md/346943/
(vizitat la 13.01.2016 ).
150. Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat. Nr. 156 din
14.10.1998. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 17.12.1998, nr.111 -113.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=859FE1B9:69EC6998 (vizitat 28.12.2014).
151. Legea Republicii Moldova privind aloca țiile sociale de stat pentru unele categorii de
cetățeni. Nr. 499 din 14.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.09.1999,
nr.106 -108. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311676
(vizitat 28.12.2014).
152. Legea Republicii Moldova cu privire la protec ția socială suplimentară a unor categorii de
popula ție. Nr. 121 din 03.05.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.05.2001,
nr.51. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312744 (vizitat
28.12.2014).

169
153. Legea Republicii Moldova cu privire la ajutorul social. Nr. 133 din 13.06.2008. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova , 30.09.2008, nr.625.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=329197&lang=1 (vizitat
28.12.2014).
154. Legea asisten ței sociale. Nr. 547 din 25.12.2003. Î n: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 12.03.2004, nr.42 -44.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=312847&lang=1 (vizitat
28.12.2014) .
155. Legea R epublicii Moldova privind cantinele de ajutor social. Nr. 81 din 28.02.2003. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 11.04.2003, nr.67 -69.
http://lex.justice.md/index .php?action=view&view=doc&lang=1&id=312879 (vizitat
28.12.2014).
156. Legea Republicii Moldova privind pregătirea cetă țenilor pentru apărarea Patriei. Nr.1254
din 18.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 10.10.2002, nr. 137 -138.
http://lex.justice.md/md/312749/ (vizitat la 28.12.2014).
157. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul judecătorului. Nr.544 din 20.07.1995 În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova,15.08.2002, nr.117 -119.
http://lex.justice.md/md/312845/ (vizitat la 29.12.2014).
158. Legea Republicii Moldova ocrotirii sănătății. Nr. 411 din 28.03.1995. În: Monitorul Ofical
al Republicii Moldova, 22.06.1995, nr.34.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=312823&lang=1 (vizitat
14.12.2014).
159. Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală. Nr. 1402 din 16.12.1997. În:
Monitorul Ofical al Republicii Moldova, 21.05.1998, nr.44 -46.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=312970&lang=1 (vizitat
14.12.2014).
160. Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului. Nr. 263
din 27.10.2005. În: Monitorul Ofical al Republicii Moldova, 30.12.2005, nr.176 -181.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?id=313060 (vizitat 14.12.2014).
161. Legea Republicii Moldova privind supravegherea de stat a sănătății publice. Nr. 10 din
03.02.2009. În: Monitorul Ofical al Republicii Moldova, 03.04.2009, nr.67.
http://lex.justice.md/md /331169/ (vizitat 13.09.2014).
162. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medical. Nr.
1585 din 27.02.199818. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.04.1998, nr. 38 -39.
http://lex.justice.md/md/311622/ (vizitat 13.09.2014).

170
163. Legea Republicii Moldova cu privire la serviciile sociale. Nr.123 din 18.06.2010. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.09.2010, nr. 155 -158.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=335808&lang=1 (vizitat
13.08.2014).
164. Legea Republicii Moldova bugetului de stat pentru anul 2015. Nr.72 din 12.04.2015 În:
Monitorul Oficial al Republici i Moldova, 28.04.2015 nr.102 -104.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=358190 (vizitat 13.02.2016).
165. Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern. Nr.64 din 31.05.1990. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 26.09.2002, nr. 131 -133. http://lex.justice.md/md/312895/
(vizitat 13.02.2016) .
166. Legea Republicii Moldova privind descentralizarea administrativă. Nr . 435 din 28.12.2006.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, din 02.03.2007, nr. 29 -31.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=321387&lang=1 (vizitat la
13.02.2016).
167. Legea Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Titlului I II al Codului fiscal. Nr.
1417 din 17.12.1997. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 25.03.2005, nr.000.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=313290 (vizitat la 12.04.2016).
168. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica
Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și
statele membre ale acestora, pe de altă parte. Nr.112 din 02.07.2014. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 18.07.2014, nr.185 -199. http://lex.justice.md/md/353829/ (vizitat la
03.09.2015 ).
169. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea parțială a Cartei socia le europene re vizuite.
Nr.484 din 28.09.2001. În: Monitorul Oficial, 26.10.2001, nr.130.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312836 (vizitat la
12.03.2015 ).
170. Legea Republicii Moldova pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului. Nr.797 -XIII
din 02.04.1996 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 19.12.1996,nr.81 -82/765.
http://lex.justice.md/md /322831/ (vizitat la 19.09.2015) .
171. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea Poli ției și statutul poli țistului. Nr.320 din
27.12.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 01.03.2013 nr.42 -47.
http://lex.justice.md/md/346886/ (vizitat la 23.09.2015 ).
172. Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură . Nr. 294 din 25.12.2008. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 25.12.2008 nr.294. http://lex.justice.md/md/331011/ (vizitat la
12.01.2016 ).

171
173. Legea Republicii Moldova cu privire la asisten ța juridică garantată de stat. Nr.198 din
26.07.2007. În: Monitorul Oficial, 05.10.2007, nr.157 -160.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=325350&lang=1 (vizitat la
11.07.2016 ).
174. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constitu țională. Nr. 317 din 13.12.1994. În:
Monitorul Oficial al Republ icii M oldova, 07.02.1995, nr.8.
http://lex.justice.md/md/311650/ (vizita la 18.03.2016 ).
175. Legea Republ icii Moldova privind codul juris dicției constitu ționale. Nr. 502 din
16.06.1995. În: Monitorul Oficial al Repub licii Moldova, 28.09.1995, nr.53 -54.
http://lex.justice.md/md/311677/ (vizitat la 18.01.2016 ).
176. Legea Republici Moldova cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanului). Nr.52 din
03.04.2014. În: Monitorul O ficial al Republicii Moldova, 09.05.2014 nr. 110 -114.
http://lex.justice.md/md/352794/ (vizita la 01.03.2016 ).
177. Legea Republicii Moldova cu privire la funda ții. Nr.581 din 30.07.1999. În: Monitorul
Oficial a l Republicii Moldova, din 28.10.1999, nr. 118 -156.
http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=311692&lang=1 (vizitat la
12.03.2016) .
178. Legea Republicii Mo ldova cu privire la filantropie și sponsorizare. Nr.1420 din 31.10.2002.
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 31.12.2002, nr. 185.
http://lex.justice.md/viewdoc. php?action=view&view=doc&id=312770&lang=1 (vizitat la
12.03.2016).
179. Legea Republicii Moldova privind administra ția publică locală. Nr.436 din 28.12.2006. În:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 09.03.2007,nr.32 -35.
http://lex.justice.md/document_rom.php?id=C8E304A4:037190E8 (vizitat la 12.03.2016 )
180. Manda C. ș.a. Ombudsmanul (institu ție fundamentală a statului de drept) Bucure ști:
Lumina Lex, 1997. 248 p.
181. Manual de drept europ ean privind nediscriminarea . Agen ția pentru Drepturi Fundamentale
a Uniunii Europene, Consiliul Europei, Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, 2011. 162 p.
182. Manea L. Protec ția socială a persoanelor cu handicap . Bucure ști: Șansa, 2000. 3 51 p.
183. Manea L. Dizabilitatea ca factor de risc privind accesul la serviciile de educa ție. În:
Calitatea vie ții, 2006, nr.1 -2, p. 41-50.
184. Marea Cameră. Cauza Centrului de Resurse Juridice în numele lui Valentin Cîmpeanu c.
României ( Cererea nr. 47848/08 ),Strasbourg 17 iulie 2014. https://fiatiustitia.upm.ro/wp –
content/uploads/20 14/08/Desc%C4%83rca%C8%9Bi -Cauza -Valentin -C%C3%A2mpeanu -c.-

172
Rom%C3%A2niei -Traducere -%C3%AEn -limba -rom%C3%A2n%C4%83.pdf (vizitat la
21.06.2015 ).
185. Masă rotundă pe tema respectării dreptului la vot a persoanelor cu nevoi speciale în
organizarea Oficiului Avoc atului Poporului http://www.ombudsman.md/ro/content/masa –
rotunda -la-tema -respectarii -dreptului -la-vot-persoanelor -cu-nevoi -speciale -organizarea (vizitat la
21.05.2015 ).
186. Mărgineanu L. Rolul și statutul juridic al autorită ților administra ției publice locale în
soluționarea problemelor copiilor afla ți în dificultate . Teză de doctor în drept. Chi șinău, 2007.
186 p.
187. Media Statement. Misiunea Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay,
în Republica Moldova. 04 noiembrie 2011.
http://www.ohchr.org/Documents/Press/PRVi sitMoldovaHC_4Nov2011_romanian.pdf (vizitat
11.06.2015 ).
188. Meșter V. Dreptul la capacitate juridică al persoanelor cu diza bilită ți. Studiu comparativ
al legisla ției Republicii Moldova și standardelor interna ționale în domeniu . Chi șinău: CAJPD,
2013. 59 p.
189. Miga -Beștelegiu R. Organiza ții interna ționale interguvernamentale . Bucure ști: All Beck,
2000. 304 p.
190. Micu D. Garantarea drepturilor omului . Bucure ști: All Beck, 1998. 285 p.
191. Muraru I. Constantinescu M. Studii constitu ționale . Bucure ști, 1995. 288 p.
192. Muraru I., Constantinescu M. Curtea Constitu țională a României . Bucure ști: Editura
Albatros, 1997. 191 p.
193. Mocanu V. Servicii publice locale: problematici, recomandări . Chi șinău: Editura TISH,
2003. 24 p.
194. Moroianu Zlătescu I. Drepturile omului – un sistem î n evolu ție. Bucure ști: Editura I.R.D.O.,
2008. 256 p.
195. Nedelcu E. Sociologie, concepte, teorii fundamentate . Edi ția a II -a (revizuită și adăugită).
Bucure ști: Editura Universitară, 2009, 198 p.
196. Ordinul Ministrului Sănătă ții Republicii Moldova cu privire la organizarea trimiterii la
expertizare pentru determinarea dizabilită ții și capacită ții de muncă. Nr.165 din 21.02.2013
http://old.ms.md/_files/13845 -165.pdf (vizitat la 19.01.2015 ).
197. Ordinul comun al ministrului Muncii, Protec ției Sociale și Fam iliei al Republicii Moldova
și ministrului Sănă tății al Republicii Moldova și ministrul ui Educa ției al Republicii Moldova cu
privire la aprobarea criteriilor de determinare a dizabilită ții la copii în vîrstă de pînă la 18 ani. Nr.
13/71/41 din 28.01.2013.

173
http://www.ms.gov.md/sites/default/files/legislatie/ordinul_nr._13_71_41_din_28.01.2013.pdf
(vizitat l a 20.01.2015 ).
198. Ordinul comun al m inistrului Muncii, Protec ției Sociale și Fam iliei al Republicii Moldova
și ministrului Sănătă ții al Republicii Moldova cu privire la aprobarea criteriilor de determinare a
dizabilită ții și capacită ții de muncă la persoanel e adulte. Nr.12/70 din 28.01.2013.
http://www.ms.gov.md/sites/default/files/legislatie/fdd.pdf (vizitat la 20.01.2015 ).
199. Ordinul m inistrului Sănătă ții privind aprobarea Normelor me todologice de aplicare în anul
2013 a Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medical ă. Nr.1239/253 din
10.12.2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 28.12.2012, nr. 273 -279.
200. Ordinul m inistrului Sănătă ții al Republicii Moldova nr.432 din 25.05.2011 cu privire la
organizarea și func ționarea Serviciului reabilitare medicală și medicină fizică din Republica
Moldova.
http://www.ms.g ov.md/sites/default/files/legislatie/ordinul_nr._432_din_25.05.2011.pdf (vizitat
la 12.06.2015) .
201. Organiza ția Interna țională a Muncii. Telene ști: 1991. 12 p.
202. Pactul Interna țional cu privire la drepturile civile și politice , adoptat la 16 decembrie 1966
la New York. Tratate interna ționale la care Republica Moldova este parte (1990 -1998). Volumul
I. Chi șinău, 1998. p. 30-51.
203. Pactul Interna țional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale , adoptat la 16
decembrie 1966 la New York, a intrat în vigoare la 03 ianuarie 1967. Republica Moldova a
aderat la acesta prin Hotărîrea Parlamentului nr.217 -XII din 28.07.90 (în vigoare pentru
Republica Moldova din 26 aprilie 1993). Tratate interna ționale la care Republica Moldova este
parte (1990 -1998). Volum ul I. Chi șinău, 1998. p.18.
204. Parlamentul Republicii Moldova
http://www.parlament.md/StructuraParlamentului/Comisiipermanente/tabid/84/lang uage/ro –
RO/Default.aspx (vizitat la 11.05.2015 ).
205. Pavlencu M. Cadrul normativ na țional în domeniul prevenirii, constatării și eliminării
formelor de discriminare a persoanelor cu dizabilită ți. În Revista științifico -practică Legea și
viața, septembrie, 20 15, p. 28-34.
206. Pavlencu M. Discriminarea și egalitatea din perspectiva persoanelor cu dizabilități . În:
Revista națională de d rept, nr.10, 2015, p. 83 -87.
207. Pavlencu M. Formele de discriminare a persoanelor cu dizabilități . În: Revista științifico –
practică Legea și v iața, noiembrie, 2015, p. 34-37.
208. Pavlencu M. Protec ția socială a persoanelor cu dizabilită ți. În: Международный научно –
практический правов ой журнал Закон и ж изнь, decembrie, 2015, p. 41-47

174
209. Pavlencu M. Rolul Avocatului Poporului (Ombudsmanul) î n protec ția drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării . În: Международный научно -практи ческий
правовой журнал Закон и ж изнь, noiembrie, 2015, p. 52 -54.
210. Pavlencu M. Protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european . În: Revista
națională de d rept, nr.9, 2015, p.18 -23.
211. Pavlencu M . Descrierea procedurii de contestare a faptelor de discriminare a persoanelor
cu dizabilități la CEDO . În: Volumul II din Culegerea comunicărilor participanților la Conferința
științifică inte rnațională ,, Interacțiunea dreptului intern cu dreptul internațional: provocări și
soluții ”, desfășurată la 14 noiembrie 2014, manifestare dedicată celei de -a 70-a aniversare a dlui
profesor universitar Nicolae Osmochescu. Chi șinău, 2015, p. 314-322.
212. Pavlencu M. Rolul poliției în protejarea drep turilor persoanelor cu dizabilită ți. În
materialele Conferinței naționale cu participare internațională Devianță și criminalitate. Evoluție,
Tendințe și Perspective – DECRET , Edi ția I, desfășurată în cadrul Universi tății George Bacovia
din Bacău, România, la data de 19 -20 noiembrie 2015. Bucure ști: Universul Juridic, 2016, p.
251-256
213. Pântea V. Dreptul organiza țiilor interna ționale (curs universitar) . Chi șinău: USM, 2001. 95
p.
214. Planul an ual de ac țiuni al Ministerului Muncii Protec ției Sociale și Familiei pentru anul
2015, aprobat prin hotărîrea Consil iului Colegial al Ministerului Muncii Protec ției Sociale și
Familiei din 26.03.2015 http://mps fc.gov.md/file/2015/Planul_Anual_al_MMPSF_2015.pdf
(vizitat la 18.05.2015 ).
215. Plămădeală M. Dizabilitatea ca o condi ție determinantă a sărăciei . Conferin ța științifică cu
participare interna țională 13 -14 februarie 2013 (Rela ția sărăcie -persoane în dificult ate: aspecte
psiho -sociale ). Chi șinău: UPS ,,I. Creangă’’,2013. 179 p.
216. Persoanele cu dizabilită ți intelectuale: Recunoa șterea egală în fa ța legii. Ziarul de Gardă
http://www.zdg.md/editia -print/social/persoanele -cu-dizabilitati -intelectuale -recunoasterea –
egala -in-fata-legii (vizitat la 10.06.2015 ).
217. Percep țiile popula ției din Republica Moldova privind fenomenul discriminării (stu diu
sociologic). Funda ția Soros -Moldova. Chi șinău: Cartier, 2011. 96 p.
218. Popescu N. Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalită ții.
Teză de dr. în drept. Chi șinău, 2010.108 p.
219. Popescu C.L. Protec ția interna țională a drepturi lor omului – surse, institu ții, proceduri .
Bucure ști. All Beck, 2000, 352 p.
220. Popescu A. , Jinga I. Organiza ții europene și euroatlantice . Bucure ști: Lumina Lex, 2001.
195 p.

175
221. Potînga A., Costachi Gh. Asigurarea drepturilor omului în lume . Chi șinău: Epigraf , 2003.
608 p .
222. Primul Raport de alternativă asupra Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilități. http://www.civic.md/evenimente/30664 -primul -raport -de-alternativa -asupra –
conventiei -onu-privind -drepturile -persoanelor -cu-dizabilitati.html (vizitat la 09.01.2016 ).
223. Racu A. ș.a. Asisten ța Socială a persoanelor cu dizabilită ți. Chi șinău: Pon tos, 2007. 300 p.
(pag.40).
224. Racu A. ș.a. Pedagogie specială . Chi șinău: Tipografia Centrală, 2012. 316 p.
225. Racu A., Racu S. Dicționar enciclopedic de psihopedagogie specială . Chi șinău: Tipografia
Centrală, 2013. 312 p.
226. Racu A., Danii A. Psihopedagogie spe cială (sinteze) . Chi șinău: Tipografia Centrală, 2007.
128 p.
227. Racu S. ș. a. Drepturile omului și problema dizabilită ților (Reglementări interna ționale și
naționale privind drepturile omului, destinate persoanelor cu dizabilită ți și familiilor acestora) .
Chișinău: Serbia, 2011. 280 p.
228. Raportul social anual 2014. Ministerul Muncii, Protec ției Sociale și Familiei al Republicii
Moldova. Chi șinău, 2015.
http://mmpsf.gov. md/sites/default/files/document/attachments/rsa2014ro.pdf (vizitat la
28.12.2015).
229. Raportul anual de activitate al Ministerului Muncii, Protec ției Sociale și Familiei pentru
anul 2014. Chi șinău, 2015. 177 p.
http://www.mmpsf.gov.md/sites/default/files/document/attachments/raport -mmpsf -2014.pdf
(vizitat la14.01.2016 ).
230. Raport de alternativă pentru Comitetul ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilit ăți.
Republica Moldova, 2015. 36 p.
http://www.advocacy.md/sites/newadvocacy/files/Proiect_Raport_alternativa_CDPD _consultari
_publice%20%281%29.pdf%20%20%202.pdf (vizitat la 18.01.2016).
231. Raport tematic: Evaluarea impactului serviciilor sociale asupra integrării în comunitate a
persoanelor cu dizabilită ți. Chi șinău: Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Ofici ul
Avocatului Poporului, 2014. 24 p.
232. Raport privind protecția socială a persoanelor cu dizabilități și implementarea pe parcursul
anului 2011 a Planului de acțiuni al Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități
(2010 -2013). http://www.mmpsf.gov.md/file/rapoarte/raport_dizabilitati.pdf (vizitat 17.03.2015).
233. Raport privind activitatea institu țiilor reziden țiale pentru persoanele cu dizabilită ți mintale
din Repub lica Moldova.

176
http://www.somato.md/index2.php?option=com_docman&task=doc_view&gid=53&Itemid=48
(vizitat la 05.06.2015 ).
234. Raportul ini țial de stat al Republicii Moldova ( prezentat conform art. 35 al Conven ției).
Ministerul Muncii, Protec țieii Sociale și Familiei al Republicii Moldova privind implementarea
Conven ției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilită ți.
http://particip.gov.md/public/documente/139/ro_539_Raport -initial -privind -implementarea –
Conventiei -ONU -privind -drepturile -persoanelor -cu-dizabilitati.pdf (vizitat la 23.04.2016 ).
235. Raport privind exercitarea juris dicției constitu ționale în anul 2014. Curtea Constitu țională a
Republicii Moldova. Chi șinău: Arc, 2015. 160 p.
236. Raport privind executarea juris dicției constitu ționale în anul 2 012. Chi șinău: Tipografia
,,Europress’’, 2012. 112 p.
237. Raport tematic: Monitorizarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilită ți care sunt
deținute în penitenciare. Oficiul Avocatului Poporului. Chi șinău, 2015.
http://www.ombudsman.md/sites/default/files/document/attachments/diz_pen1.pdf (vizitat la
18.01.2016 ).
238. Raport tematic: Monitorizarea nivelului de trai a l familiilor în care există persoane cu
dizab ilități severe, ce necesită îngrijiri din partea unei ter țe persoane. Centrul pentru Drepturile
Omului din Moldova Chi șinău, 2013.
http://www.ombudsman.md/site s/default/files/document/attachments/raport_temat.pdf (vizitat la
19.01.2016 ).
239. Raport Mondial privind Dizabilitatea. Organiza ția Mondială a Sănătă ții. Bucure ști: Vizual
Promotion SRL, 2012 327 p.
http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/44575/20/9789730135978_rum.pdf (vizitat la
17.05.2015).
240. Reid K. Ghidul specialistului în Conven ția Europeană a Drepturilor Omului . Chi șinău:
Cartier, 2012. 672 p.
241. Revenco B. ș.a. Drep tul Uniunii Europene . Seria ghiduri (Cartea II). Chi șinău: ,, Nova –
Imprim’’SRL, 2010. 390 p.
242. Romanda ș N. ș.a. Dreptul protec ției sociale . Chi șinău: Foxtrot, 2011. 384 p.
243. Rousseau J. -J. Discursul asupra inegalită ții sociale dintre oameni . Bucure ști: Editur a
Științifică, 1958. 200 p.
244. Scăuna ș S. Dreptul international al drepturilor omului . Bucure ști: All Beck, 2003. 232 p.
245. Selejan -Guțan B., Crăciunean L .-M. Drept Interna țional public . Bucure ști: Editura
Hamangiu, 2008. 284 p.

177
246. Selejan -Guțan B. Protec ția eur opeană a drepturilor omului . Edi ția a 3 -a. Bucure ști: Editura
C.H.Beck, 2007. 301 p.
247. Secrieru S . Parlamentul Republicii Moldova :organul reprezentativ al poporului și unica
autoritate legislativă (monografie). Chi șinău: Colegiul de Poli ție ,,D imitrie Cantem ir’’, 2001.100
p.
248. Solovei R. Educa ție incluzivă. Ghid metodologic pentru institu țiile de învă țămînt primar și
secundar general . Chi șinău, 2013. 172 p.
249. Strategia na țională de dezvoltare a Republicii Moldova 2012 -2020 (Moldova 2020).
http://particip.gov.md/public/files/strategia/Moldova_2020_proiect.pdf (vizitat la 18.04.2015 ).
250. Strategia de dezvoltare a cercetării -inovării pînă în 2020.
http://asm.md/galerie/StrategieCI_13112012_final -1.pdf (vizitat la 18.04.2015 ).
251. Studiu cu privire la nevoile persoanelor cu dizabilită ți și resursele disponibile la nivelul
celor două comunită ți. Baia Mare. http://www.assoc.ro/wp -content/uploads/2015 /10/POSDRU –
54702 -Studiu -cu-privire -la-nevoile -persoanelor -cu-dizabilit%C4%83%C5%A3i -%C8%99i –
resursele -disponibile -la-nivelul -celor -dou%C4%83 -comunit%C4%83%C8%9Bi.pdf (vizitat la
28.12.2015 ).
252. Suceveanu N., Buiuc S., Dreptul institu țional al Uniunii E urope ne (suport de curs) .
Chișinău: CEP USM, 2012. 182 p.
253. Vătăman D. Organiza ții europene și euroatlantice . Bucure ști: Lumina Lex, 2008. 527 p.
254. Vătăman D. Organiza ții europene și euroatlantice . Bucure ști: Editura C.H.Beck, 2009. 678
p.
255. Vătăman D. Drept inst ituțional al Uniunii Europene (curs universitar ). Bucure ști:
Universul Juridic, 2011, 297 p.
256. Verza E. Psihopedagogie specială. Bucure ști: Bacovia, 1994. 129 p.
257. Visniec Matei. O nouă dictatur ă – gîndirea politică corectă
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/o -noua -dictatura –gandirea -politica -corecta –
84632 (vizitat la 22.04.2016 ).
258. Vrânceanu M., Pelivan V. Incluziunea socio -educa țională a copiilor cu dizabilită ți în
grădini țele de copii (Ghid) . Criuleni: Asociația Obștească ,, Femeia și Copilul – Protecție și
Sprijin”, 2011. 308 p.
259. Versiune consolidată a Tratatului privind Func ționarea Uniunii Europene.
http://www.apubb.ro/wp -content/uploads/2011/02/Tratat_functionare_UE_consolidat.pdf (vizitat
la 17.06.2015 ).
260. Vlăsceanu L. Sociologie . Iași: Polirom, 2011. 931 p.

178
261. Zaporojan V. Protec ția dreptu rilor fundamentale în justi ția constitu țională a Republicii
Moldova . Teză de dr. în drept. Chi șinău, 2007. 165 p. 95.
262. Zugravu Gh. Manual anti -discriminare pentru jude cători. Chi șinău: Oficiul coordo natorului
rezident ONU, 2014. 122 p.
263. Zaharia L. Ma joritatea posturilor de televiziune discriminează persoanele cu deficiențe de
auz. http://www.api.md/news/view/ro -majoritate a-posturilor -de-televiziune -discrimineaz –
persoanele -cu-deficiene -de-auz-597 (vizitat la 07.06.2015).

B. Referin țe bibliografice în limba rusă

264. Баглай М.В. Конституционное право Российской Федерации . Москва, 1999. 776 с.
265. Гарафова Д.И. Права лиц ограниченны ми возможностями (обзор практики
Европейского Союза) . В: Научно -практический журнал «Политика, государство и право»
2014. № 4. http://politika.snauka.ru/2014/04/1608 ( vizitat la 13.11.2014 ).
266. Генераль ная Ассамблея Организации Объединенных Наций. Резолюция
A/RES/37/53 Осуществление Всемирной программы действий в отношении инвалидов .
https://documents -dds-
ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/430/39/IMG/NR043039.pdf?OpenElement (vizitat la
12.03.2016 ).
267. Генеральная Ассамблея Организации Объединенных Наций. Резолюция № 48/141,
Верховный К омиссар ООН по Поощрению и защите всех прав человека , 20 декабря 1993 г.
https://www1.umn.edu/humanrts/russian/Rresunhchr1993.html (vizita la 12.03.2016 ).
268. Доклады Генерального секре таря ООН Генеральной Ассамблее ООН (по сессиям).
http://www.un.org/ru/sg/reports.shtml#ga (vizitat la 16.05.2016) .
269. Жаворонков Р.H. Правовое регулирование труда и социального обеспечения
инвалид ов в Российской Федерации . Дисс. канд. юрид. наук. Мoсква, 2014. 495 c.
270. Иванов Г. И. Права человека . Москва: Издательство деловой учебной литературы,
2004. 352 c.
271. Игнатенко Г.В. и др. Международное право (3-еизд). Москва: Норма, 2005. 624 с.
272. Игнатенко Г .В. и др. Международное право. 2 -еизд. Москва: Норма, 2002. 592 c.
273. Инвалидность. От социальной изоляции – к равенству: осуществление прав
инвалидов: руководство для парламентариев: Международная конвенция о правах
инвалидов и Факультативный протокол к ней . Женева: ООН, 2007. 156 c .
274. Комитет по экономическим, социальными культурным правам. Рассмотрение
докладов, представленных государствами -участниками в соответствии со статьями 16 и 17

179
Пакта. Заключительные замечания Комитета по экономическим, социальным и
культурным правам. Республика Молдова.
http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=E/C.12/MDA/
CO/2&L ang=En (vizitat la 10.01.2016 ).
275. Ларицкая М.Л. Права лиц огрaниченными возможностями и механизмы их защиты
на междунородном, европейском и российском уровнях . В: Вестник Томского
государственного университета, 2013, № 373, с. 104 -107.
276. Лукашева Е.А. и. др . Права человека . Москва: Норма, 2000. 573 c.
277. Лукашева Е.А. и. др. Права человека . Москва: Норма, 2004. 576c.
278. Лукaшук И.И. Международное право . Особенная часть. Изд. 2 -а. Москва: БЕК, 2000,
456 с.
279. Лыхина T. Права инвалидов: проблемы международно -прaвово го регулирования и
международные обезательства Российской Федерации . Дисс. канд. юрид. наук. Санкт –
Петербург, 2011. 173 c.
280. Организация Объединенных Наций, Экономический и Социальный Совет, Комиссия
по Правам Человека. Доклад Управления Верховного комиссар а по правам человека
E/CN.4/2004/74 15 December 2003 . Ход осуществления рекомендаций, содержащихся в
исследовании по правам человека инвалидов.
http://www2.ohchr.org/english/issues/disability/docs/E.CN.4.2004.74_ru.doc (vizitat la
12.03.2016) .
281. Организация Объединенных Наций, Экономический и Социальный Совет, Комис сия
по Правам Человека. Шестьдесят первая сессия Пункт 14 d) предварительной повестки
дня. Доклад Верховного комиссара Организации Объединенных Наций по правам
человека о ходе осуществления рекомендаций, содержащихся в исследовании по правам
человека инвал идов.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Hlf6yUHdfOYJ:www2.ohchr.org /englis
h/issues/disability/docs/E.CN.4.2005.82_ru.doc+&cd=2&hl=en&ct=clnk (vizitat la 12.03.2016 ).
282. Организация Объединенных Наций, Генеральная Ассамблеяа A/HRC/7/61 16 January
2008 , Комиссия по Правам Человека. Седьмая сессия пункт 2 предварительной повестки
дня. Тематическое исследование Управления Верховного комиссара по правам человека
Организации Объединенных Наций в целях повышения уровня информи рованности о
Конвенции о правах инвалидов.
http://www2.ohchr.org/english/bodies/hrcouncil/docs/10session/A.HRC.10.48_ru.pdf (vizitat la
12.03.2016 ).

180
283. Организа ция Объединенных Наций, Генеральная Ассамблея, Комиссия по Правам
Человека, пункты 2 и 3 повестки дня. Ежегодный доклад Организации Объединенных
Наций Верховного комиссара по правам человека и доклады Управления Верховного
комиссара и Генерального секретар я. Тематическое исследование Управления Верховного
комиссара Организации Объединенных Наций по правам человека по вопросу о роли
международного сотрудничества в поддержке национальных усилий по реализации прав
инвалидов. http://www2.ohchr.org/SPdocs/Issues/Disability/A.HRC.16.38_ru.doc (vizitat la
12.03.2016 ).
284. Организация Объединенных Наций, Генеральная Ассамблея, Комиссия по Правам
Человека, двадцать вторая сессия, пункты 2 и 3 повестки дня. Ежегодный доклад
Верховного комиссара Организации Объединенных Наций по правам человека и доклады
Управления Верховного комиссара и Генерального секретаря поощрение и защита всех
прав человека, гражданских, политических, экономических, со циальных и культурных
прав, включая право на развитие.
http://www.refworld.org.ru/publisher,UNHRC,,,511cce522,0.html (vizitat la 12.03.2016).
285. Организация Объединенных Наций по в опросам Образования, Науки и Культуры.
Международная конференция по образованию, cорок восьмая сессия.Женева 25 -28 ноября
2008. « ИНКЛЮЗИВНОЕ ОБРАЗОВАНИЕ: ПУТЬ В БУДУЩЕЕ ».
http://www.narfu.ru/upload/iblock/d62/mezhdunarodnaya -konferentsiya -po-obrazovaniyu.pdf
(vizitat la 12.03.2016 ).
286. Организация Объединенных Наций. Комитет по правам человека. Сообщение №
1752/2008. Решение, принятое Комитетом на своей ст о четвертой сессии, 12−30 марта
2012 год. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G12/432/73/PDF/G1243273.pdf?OpenElement . (vizitat la
12.05.2016).
287. Организация Объединенных Наций. Комитет по ликвидации дискриминации в
отношении женщин Пятьдесят седьмая сессия 10 –28 февраля 2014 года.Сообщение №
34/2011 Мнения, принятые Комитетом на его пятьдесят седьмой сессии 10 –28 февраля
2014 года.Р.П.Б. против Фи липпин. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N14/006/75/PDF/N1400675.pdf?OpenElement (vizitat la
24.05.2016).
288. Организация Объединенных Наций. Ко мпиляция руководящих принципов в
отношении формы и содержания докладов, приставляемых государствами – участниками
международных договоров по правам человека HRI/GEN/2/Rev.6 31 June 2009.
https://documents -dds-

181
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G09/428/31/PDF/G0942831.pdf?OpenElement (vizitat la
24.05.2016).
289. Организация Объединенных Наций. Комитет по правам инвалидов, вторая сессия
Женева, 19−23 октября 2009. Руководя щие принципы относительно документа по
конкретному договору, который должен представляться государствами -участниками
согласно статье 35, пункт 1, Конвенции о правах инвалидов. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G09/463/83/PDF/G0946383.pdf?OpenElement (vizitat la
23.05 .2016).
290. Организация Объединенных Наций. Генеральная Ассамблея. Резолюция, принятая
Генеральной Ассамблеей 9 апреля 2014 года, A/RES /68/268. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N13/455/55/PDF/N1345555.pdf?OpenElement (vizitat la
23.05.2016).
291. Организация Объединенных Нации. Пр ава человека. Управление Bерховного
Kомисара.
http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/TBSearch.aspx?Lang=ru&TreatyID=4&
DocTy peID=5 (vizitat la 23.05.2016) .
292. Организация Объединенных Наций, Комитет по правам инвалидов. Заключительные
замечания по первоначальному докладу Чешской Республики CRPD/С/CZE/CO/1.
https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G15/098/70/PDF/G1509870.pdf?OpenElement (vizitat la
23.05.2016).
293. Организация Объединенных Наций, Комитет по правам инвалидов. Замечание
общего порядка № 1 (2014),CRPD/C/GC/1. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G14/031/22/PDF/G1403122.pdf?OpenElement (vizitat la
23.05.2016).
294. Организация Объединенных Наций, Комитет по права м инвалидов. Замечание
общего порядка № 2 (2014), CRPD/C/GC/2. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G14/033/15/PDF/G1403315.pdf?OpenElement (vizitat la
23.05.2016).
295. Организация Объединенных Наций , Права человека, Управление верховного
комиссара, Комитет по правам инвалидов. Практика рассмотрения индивидуальных дел.
http://www.ohchr.org/RU/HRBodies/CRPD/Pages/Jurisprudence.aspx (vizitat la 23.03.2015).
296. Организация Объединенных Наций. Комитет по правам инвалидов. Сообщение №
3/2011, CRPD/C/7/D/3/2011.

182
https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/G12/428/51/PDF/G1242851.pdf?OpenElement (vizitat la
23.04.2016).
297. Организация Объединенных Наций , Права человека, Управление верховного
комиссара, Комитет по правам инвалидов. Пр актика рассмотрения индивидуальных дел.
Сильвия Ниушти, Петер Такач и Тамаш Фазекаш против Венгрии CRPD/C/9/D/1/2010.
http://www.ohchr.org/RU/HRBodies/CRPD/Pages/Jurisprudence.as px (vizitat la 12.03.2016).
298. Организация Объединенных Наций, Комитет по правам инвалидов cобщение №
5/2011.Соображения, принятые Комитетом на его двенадцатой сессии (15 сентября − 3
октября 2014 года)CRPD/C/12/D/5/2011. file:///C:/Users/Vitalie/Downloads/G1421694.pdf
(vizitat la 23.05.2016) .
299. Послание Генерального директора ЮНЕСКО г -жи Ирины Боковой по случаю
Международного дня инвалидов 3 декабря 2012 г.
http://www.unesco.org/new/fileadmin/MULTIMEDIA/HQ/CI/CI/pdf/message_dg_pwd_day_ru.
pdf (vizitat la 12.03.2016).
300. Пономарёва О.П. Правовая основа положения лидей с огрониченными
возможностями в Германии . В: Ученые записки Таврического национального
университета им. В. И. Вернадского, серия «Юридические науки» Том. 27 (66), 2014, № 2,
с. 114 -122.
301. Радаев В.В. Экономическая социология . Kурс лекций. Москва: Аспект прес., 2000, 368
c.
302. Совет по Права м Человека. Институциональное строительство Совета по правам
человека Организации Объединенных Наций.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:NiIUDuw6Iq0J:ap.ohchr.org/documents
/R/HRC/resolutions/A_HRC_RES_5_1.doc+&cd=1&hl=en&ct=clnk (vizitat 12.03.2016).
303. Ткаченко В. С. Общество и проблемы инвалидности : моногр. Ставрополь:
Сервисшкола, 2006. 296 с.
304. Ушаков И.B. Конституционно -правовые гарантии права на образование детей с
ограниченными возможностями здоровья и детей -инвалидов в условиях социального,
правового государства . Автореф. дисс. канд. юрид. наук. Мoсква, 2015, 27 p.
305. Экономически й и Социальный Совет, резолюция 1990/26 Создание равных
возможностей для инвалидов. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/RESOLUTION/GEN/NR0/692/58/IMG/ NR069258.pdf?OpenElement (vizitat la
16.05.2016).

183
306. Яковлева Е.Р. Поощрение права инвалидов в международном праве . Дисс. канд.
юрид. наук. Мoсква, 2015. 269 c.
C. Referin țe bibliografice în limba engleză și franceză

307. Calhoun C. ș.a. Sociology. United States of America : MC Graw/Hill, Inc. 1994. 651 p.
308. Case of Shtukaturov v. Russia (Application no. 44009/05 ). Judgement Strasbourg 27 march
2008. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -85611#{"itemid":["001 –
85611"]} (vizitat la 10.06.2015 ).
309. Coser L. ș.a. Introduction to Sociology . Second edition. United States of America, Florida,
orlando: HBJ, 1987. 662 p.
310. Committee on Economic, Social and Cultural Rights, General Comment No. 5, Persons
with disabilities (Eleventh session, 1994), U.N. Doc E/1995/22 at 19 (1995), rep rinted in
Compilation of General Comments and General Recommendations Adopted by Human Rights
Treaty Bodies, U.N. Doc. HRI/GEN/1/Rev.6 at 24 (2003).
https://www1.umn.edu/humanrts/gencomm/epc omm5e.htm (vizitat la 05.01.2016 ).
311. Comité des droits des personnes handicapées. http://www.humanrights.ch/fr/droits –
humains -internationaux/onu -organes/crpd/ (vizitat la 16.06.2015 ).
312. Comisiun na hEireann um Chearta an Duine agus Comhionannas. Irish human rights and
equality commission. Economic social and cultural rights.
http://www.ihrec.ie/internationa l/icescr.html (vizitat la 05.01.2016).
313. Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Conven ția privind drepturile
persoanelor cu dizabilită ți, adoptată la 13 decembrie 2006 de Adunarea Generală a Organiza ției
Națiunilor Unite, a fost deschisă pe ntru semnare la 30 martie 2007 și semnată de Republica
Moldova la 30 martie 2007, ratificată prin Legea nr. 166 din 09.07.2010.
http://www.un.org/disabilities/convention /conventionfull.shtml#top (vizitat la 16.05.2015).
314. Convention nr. 159 du BIT sur la réadaptation professionnelle et l'emploi des personnes
handicapées et la Recommandation nr. 168. http://www.ilo.org/wcmsp5/groups/public/ –
ed_emp/ –ifp_skills/documents/publication/wcms_106327.pdf (vizitat 16.05.2015 ).
315. Constitution of the International Labour Organisation and selected tex ts.
http://www.ilo.org/public/english/bureau/leg/download/constitution.pdf (vizitat la 11.05.2015).
316. Conseil de L'Europe. Comité des Minister es. Recommandation N° R (99) 4 du Comité des
Ministres du Conseil de l'Europe sur les principes concernant la protection juridique des majeurs
incapables(adoptée par le Comité des Ministres le 23 février 1999, lors de la 660 e réunion des
Délégués des Ministres). https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=407189&Site=CM (vizitat la
09.06.2015).

184
317. Council of Europe Commissioner for Human Rights and Anna Nilsson, ,, Who Gets to
Decide? Right to Legal Capacity for Persons with Inte llectua l and Psychosocial Disabilities”
(2012) (Issue Paper, 20 February 2012); Mental Disability Advocacy Centre, Out of Sight:
Human Rights in Psychiatric Hospitals and Social Care Institutions in Croatia (Report, October
2011) 14. 36 p.
318. Council of Euro pe. Committee of Ministers. Recommendation № (92) 6 of the committee
of ministers to member states on a coherent policy for people with disabilities (adopted by the
Committee of ministers on 09.04.1992 at the 474 thmeeting of the Ministers Depuites).
https://wcd.coe.int/com.instranet.InstraServlet?command=com.instranet.CmdBlobGet&Instranet
Image=2398057&SecMode =1&DocId=602414&Usage=2 . (vizitat la 28.12.2014).
319. Council resolution on promoting the employment and social integration of people with
disabilities. 2003, nr.C175/01. http://www.impreuna.info/wp -content/uploads/2013/02/14 –
2003employmentsocialintegration.pdf (vizitat la 28.12.2014).
320. Council resolution on equal opportunities for pupils and students with disabilities in
education and training. 2003, nr .C134/04. http://www.impreuna.info/wp –
content/uploads/2013/02/15 -Council -Resolution -C134 -04-2003.pdf (vizitat la 28.12.2014).
321. Council resolution on ,,eAccessibility” – improving the acces of people with disabilities to
the knowledge based society. 2003, nr.C39/03. http://www.impreuna.info/wp –
content/uploads/20 13/02/16 -2003eaccessibility.pdf (vizitat la 28.12.2014 ).
322. CRPD/C/12/D/10/2013. Ms. S.C. vs . Brazil.
https://www.google.com/?gws_rd=ssl#q=CRPD%2FC%2F 12%2FD%2F10%2F2013+Ms.+S.C.
+vs.+Brazil + (vizitat la 08.01.2016 ).
323. Council directive 2004/113/EC of 13 december 2004, implementing the principle of equal
treatment between men and women in the access to and supply of goods and services. http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/en/TXT/?uri=CELEX:32004L0113 (vizitat la 27.05.2015).
324. Council Directive 2000/43/EC of 29 June 2000 implementing the principle of equal
treatment betwe en persons irrespective of racial or ethnic origin. http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/en/TXT/?uri=CELEX%3A32000L0043 (vizitat la 12.04.2015).
325. Council Directive 2000 /78/EC of 27 November 2000 establishing a general framework for
equal treatment in employment and occupation. http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ .do?uri=OJ:L:2000:303:0016:0022:en:PDF (vizitat la
12.02.2015).
326. Council of Europe, European Committee of Social Rights. Activity Report 2015. 150 p.
https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?documentId=0
9000016805ab9c7 (vizitat la 25.05.2016).

185
327. Council of Europe. Additional protocol to the European Social Charter providinc for a
system of collective complaints. Stra sbourg, 9.XI.1995
http://www.refworld.org/docid/3ae6b37e0.html (vizitat la 23.05.2016).
328. Council of Europe. Protocol amending the European Social Charter Turin,
21.X.1991. https://rm.coe.int/CoERMPublicCommonSearchServices/DisplayDCTMContent?doc
umentId=090000168007bd24 (vizitat la 23.05.2016 ).
329. Cour européenne des droits de l'homme (Cha mber) affaire Van Raalte c. Pays -Bas (Requête
no 20060/92)ARRÊT STRASBOURG 21 février 1997 En l’affaire Van Raalte c. Pays -Bas.
http://www.juric af.org/arret/CONSEILDELEUROPE –
COUREUROPEENNEDESDROITSDELHOMME -19970221 -2006092 (vizitat la 11.01.2016.)
330. Cour européenne des droits de l'homme (Chambre) affaire Rasmussen c. Danemark
(Requête no 8777/79) ARRÊT STRASBOURG 28 novembre 1984.
http://www.rtdh.eu/pdf/19841128_rasmussen_c_danemark.pdf (vizitat la 11.01.2016) .
331. Cour Européenne des Droits de l'Homme. Affaire H.L. c. ROYAUME -UNI (Requête
no 45508/99 ), arrêt Strasbourg 05 octobre 2004.
http://hudoc.echr .coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001 -66759#{"itemid":["001 -66759"]}
(vizitat la 21.06.2015) .
332. Cour Européenne des Droits de l'Homme . ARRÊT DANS L'AFFAIRE CHASSAGNOU
ET AUTRES c. FRANCE . http://www.senat.fr/europe/chassagnoucompress.html (vizitat la
11.01.2016) .
333. Cour Européenne des Droits de l'Homme. Affaire Farca ș c. Roumanie (Requête no
32596/04 ), arrêt Strasbourg 14 septembre 2010.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra/pages/search.aspx?i=001 -100880#{"itemid ":["001 -100880"]}
(vizitat la 17.06.2015).
334. Cour Européenne des Droits de l'Homme. Affaire Răzvan Mihai Gheorghina contre la
Roumanie (Requête no 42219/07 ), arrêt Strasbourg 6 mars 2012.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -109832#{"itemid":["001 -109832"]}
(vizitat la 26.06.2015).
335. Cour Européenne des Droits de l'Homme. Affaire Glass c. Royaume -Uni (requête
no 61827/00 ), arrêt Strasbourg 09.03 .2004. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng –
press/pages/search.aspx?i=003 -954004 -983152#{"itemid":["003 -954004 -983152"]} (vizitat la
22.06.2015) .
336. Case of Pretty v. The United Kingdom [European Court of Human Rights], Application no.
2346/02, Strasbourg, April 29, 2002. http://www.nightingalealliance.org/ pdf/pretty_v_uk.pdf
(vizitat la 11.01.2016) .

186
337. Case of Price v. The United Kingdom. Application no. 33394/96 . Jugement Strasbourg 10
July 2001 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -59565#{"itemid":["001 –
59565"]} (vizitat la 30.05.2015) .
338. Centre Interfédéral po ur l'égalité des chances. L'évaluation par le Comité des droits des
personnes handicapées de l'ONU : chronologie http://www.diversite.b e/levaluation -par-le-comite –
des-droits -des-personnes -handicapees -de-lonu-chronologie (vizitat la 17.06.2015).
339. Charpetier J. Institutions Internationales , 12-e édition. Paris: éditions Dalloz. 125 p .
340. David M. Sociology , Exploring the Architecture of Ever yday Life (fourth edition). London:
Pine Forge Pres, 2002. 537 p.
341. Declaration on Social Progress and Development Proclaimed by General Assembly
resolution 2542 (XXIV) of 11 December 1969.
http://www.ohchr.org/Documents/ProfessionalInterest/progress.pdf (vizita t la 06.01.2015).
342. Declaration on the Rights of Mentally Retarded Persons. Proclaimed by General Assembly
resolution 2856 (XXVI) of 20 December 1971.
http://www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank/declaration%20of%20rights%20on%20mental
%20retarded.pdf (vizitat la 06.01.2015).
343. Declaration on the Rights o f Disabled Persons. Proclaimed by General Assembly resolution
3447 (XXX) of 09 December 1975.
http://www.ohchr.org/EN/ProfessionalInterest/Pages/RightsOfDisable dPersons.aspx (vizitat la
07.01.2015) .
344. Directive 2006/54/CE du Parlement du Parlement Européen et du conseil du 5 juillet 2006
relative à la mise en œuvre du principe de l'égalité des chances et de l'égalité de traitement entre
hommes et femmes en matièr e d'emploi et de travail (refonte). http://eur -lex.europa.eu/legal –
content/FR/TXT/?uri=CELEX:32006L0054 (vizitat la 27.05.2015) .
345. Directive 2003/109/CE du Conseil du 25 novembre 2003, relative au statut des
ressortissants de pays tiers résidents de longue durée
.http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_a
sylum_immigration/l23034_fr.htm (vizitat la 20.06.2015) .
346. Directive 2003/86/CE du Conseil du 22 septembre 2003 relative au droit au regroupement
familial. http://eur –
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32003L0086:fr:HTML (vizitat la
20.06.2014).
347. Dirk Jarré M. Conseil internat ional de l’Action sociale . În: Séminaire ,,Le rôle de de ONG
dans la transition vers une société démocr atique. Cons eil de l’Europe. Bucarest, 23 -25 juin 1994,
p. 22-25.

187
348. Economic and Social Council resolution 1993/20.
http://www.radioradicale.it/exagora/resolution -1993 -20 (vizitat la 12.03.2016 ).
349. European social charter. Turin, 18.X.1961.
http:// www.equalrightstrust.org/ertdocumentbank//CoE -ITA-RPT-2667 -EN-
European%20Social%20Charter.pdf (vizitat la 12.05.2015).
350. European Court of Human Rights. Case of Jasinskis v. Latvia (Application no. 45744/08 ),
judgement Strasbourg 21 december 2010.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/e ng/pages/search.aspx?i=001 -102393#{"itemid":["001 -102393"]}
(vizitat la 21.06.2015).
351. European Court of Human Rights. Case of D.D. v. Lithuania (Application no. 13469/06 ),
judgement Strasbourg 14 february 2012.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -109091#{ "itemid":["001 -109091"]} .
(vizitat la 26.06.2015) .
352. European Court of Humans Rights. Case of Thlimmenos v. Greece (Application no.
34369/97. JUDGMENT Strasbourg 6 April 2000.
http://hudoc.echr.coe.int/eng#{"appno":["34369/97"],"itemid":["001 -58561"]} (vizitat la
11.01.2016).
353. European Court of Human Rights. Case of Ivinović c. Croatie (Application no. 13006/13 ),
judgement Strasbourg 18 September 2014.
http://hudoc.echr.coe.in t/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -146393#{"itemid":["001 -146393"]} .
(vizitat la 19.06.2015).
354. European Court of Human Rights. Case of Lashin v. Russi a (Application no. 33117/02 ),
judgement Strasbourg 22 january 2013.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -116020#{"itemid":["001 -116020"]}
(vizitat la 22.06.2015).
355. Education Personnes handicapées.
http://www.unesco.org/ new/fr/education/themes/strengthening -education -systems/inclusive –
education/people -with-disabilities/ (vizitat la 16.06.2015).
356. Fixing the broken promise of education for all. Findings from the Global Initiative on Out –
of-School Children. UNESCO -UIS 2015.
http://www.uis.unesco.org/Education/Documents/oosci -global -report -en.pdf (vizitat la
12.06.2016).
357. Fiche d'information n° 16 (Rev.1) – Le Comité des droits économiqu es, sociaux et culturels.
http://www.ohchr.org/Documents/Publications/FactSheet16Rev.1fr.pdf (vizitat la 11.06.2015 ).

188
358. Gerard Quinn and Theresia Degener. Human Rights and Di sability. The current use and
future potential of United Nations human rights instruments in the context of disability . United
Nations: New York and Geneva, 2002. 297 p.
http://w ww.ohchr.org/Documents/Publications/HRDisabilityen.pdf (vizitat la 12.03.2016).
359. Human rights of persons with disabilities. C.H.R. res. 1998/31, ESCOR Supp. (No. 3) at
117, U.N. Doc. E/CN.4/1998/31 (1998). https://www1.umn.edu/humanrts/UN/1998/Res031.html
(vizitat la 12.03.2016).
360. Human Rights Council. Resolution adopted by the Human Rights Council 26/20 Special
Rapporteur on the rights of persons with disabilities.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:Fch9Y0sq1qUJ:www.ohchr.org/Docum
ents/HRBodies/S P/CallApplications/HRC27/A.HRC.RES.26.20.doc+&cd=1&hl=en&ct=clnk
(vizitat la 12.03.2016) .
361. Human Rights Council wenty -eighth session. Agenda item 3Promotion and protection of all
human rights, civil, political, economic, social and cultural rights, includ ing the right to
development, 25 march 2015. http://ap.ohchr.org/documents/dpage_f.aspx?s=95 (vizitat la
10.06.2015 ).
362. United Nations/Human Rights/Office of the Hight Commissioner. Human Right s Council.
http://www.ohchr.org/EN/Issues/Disability/Pages/HRC.aspx (vizitat la 12.03.2016).
363. UNESCO Constitution.
http://portal.unesco.org/en/ev.php –
URL_ID=15244&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html (vizitat la 12.03.2016).
364. ILO Vocational Rehabilitation and Employment (Disabled Persons) Convention (No. 159)
and Recommendation (No. 16 8)/ United Nations Convention on the Rights of Persons with
Disabilities. International Labour Organization 2008. http://www.ilo.org/wcmsp5 /groups/public/ –
–ed_emp/ –ifp_skills/documents/publication/wcms_103529.pdf (vizitat la 16.04.2015) .
365. Inter-American Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination aga inst
Persons with Disabilities . http://www.oas.org/en/iachr/mandate/Basics/disability.asp (vizitat la
25.04.2016 ).
366. International Classification of Impairments, Disabilities and Han dicaps (ICIDH).
http://www.aihw.gov.au/WorkArea/DownloadAsset.aspx?id=6442455478 (vizitat la
19.01.2015).
367. International Justice Resource Center. Human rights committee review s 7 states ’ records
on civil and political rights. June 29, 2015. http://www.ijrcenter.org/2015/06/29/human -rights –
committee -reviews -7-states -records -on-civil-and-political -rights/ (vizitat la 05.01.2016).

189
368. International covenant on civil and political rights. CONSIDERATION OF REPORTS
SUBMITTED BY STATES PARTIES UNDER ARTICLE 40 OF THE COVENANT.
Concluding observations of the Human Rights Committee REPUBLIC OF Moldova, 12 -30
october 2009.
http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Download.aspx?symb olno=CCPR/C/MD
A/CO/2&Lang=En (vizitat la 10.01.2016).
369. Janet E. ș.a. Human Rights. Yes! (Action and Advocacy on the Rights of Persons with
Disabilities) , second edition. Minnesota, 2012. 487 p.
370. Les Pactes internationaux de 1966. Le Comité des droits écon omiques, sociaux et culturels.
http://www.humanium.org/fr/normes/pactes -internationaux -1966/ (vizitat la 11.06.2015).
371. Lés E. Les ONG et la société civile . În: Conférence ,,ONG et société civile – Le rôle de
orgasnisations non gouvernem entales dans la promotion de la cohésion sociale et dans le
renforcement de l a société civile en Europe. Cons eil de l’Europe. Vilnius, 23 -24 novembre 1995,
p. 32-35.
372. Macionis J., Sociology . Tenth e dition, New Jersey, Upper Saddler River, 2005. 701 p.
373. Managing disability in the workplace. International Labour Office Geneva,
2002. http://www.businessanddisability.org/imag es/pdf/code_practice.pdf (vizitat la 20.03.2016).
374. Office of the high commissioner for human rights. Human rights of persons with
disabilities. Commission on Human Rights resolution 2003/49.
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:FmwovCCupGMJ:ap.ohchr.org/docume
nts/E/CHR/resolutions/E -CN_4 -RES-2003 -49.doc+&cd=2&hl=en&ct=clnk (vizitat la
12.03.2016) .
375. Official Journal of the European Union L 373/37, 21.12.2004. http://eur –
lex.europa.eu/legal -content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A32004L0113 (vizitat la 12.04 .2015).
376. O’Relly A. The right to decent work of persons with disabilities . Geneva: ILO Publications,
2007. 151 p.
http://www.ilo.org /wcmsp5/groups/public/ –dgreports/ –dcomm/ –
publ/documents/publication/wcms_091349.pdf (vizitat la 12.03.2016 ).
377. Peter M. Blau. Inequality and Heterogeneity a primitive theory of social structure . New
York: THE FREE PRESS, 1977. 307 p.
378. Rapport mondial sur le handicap. Organisation mondiale de la santé.
http://www.who.int/disabilities/world_report/2011/summary_fr.pdf (vizitat 16.06.2015 ).
379. Rimmerman A. Social inclusion of p eople with disabilities (national and international
perspectives) . Cambridge Law and Policy Series, 2014. 212 p.
380. Robertson I. Sociology (thierd edition). New Your: Worth Publishers Inc, 1987. 713 p.

190
381. Rosenblum K.E., Travis T. M. The meaning of difference, american constructions of race,
sex and gender, social clas, sexual orientation, and disability (sixth edition). New York: The
McGraw -Hill Companies, 2012. 408 p.
382. Recommendation towards full social inclusion of people with disabilities. 2003, nr.1592.
http://www.impreuna.info/legislatie/documente -internationale/ (vizitat la 28.12.2014 ).
383. Recommendation of the Committee of Ministers to member states on the
deinstitutionalization a nd community living of children with disabilities. 2010, nr.2.
https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1580285 (vizitat la 28.12.2014 ).
384. Recommendation of the Committee of Ministers to member states on the education and
social inclusion of children and young people whit autism spectrum disorders. 2009, nr.9.
https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1526657 (vizitat la 28.12.2014 ).
385. Recommendation of th e Committee of Ministers to member states on achieving full
participation throungh Universal Desing. 2009, nr.8
https ://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=1526681&Site=CM&BackColorInternet=C3C3C3&BackCo
lorIntranet=EDB021&BackColorLogged=F5D383 (vizitat la 28.12.2014 ).
386. Recommandation (no 99) sur l'adaptation et la réadaptation professionnelles des invalides,
1955. http://www.ilo.org/dyn/normlex/fr/f?p=NORMLEXPUB:12100:0::NO::P12100_ILO_CO
DE:R099 (vizitat la 16.06.2015 ).
387. Resolution 2002/26 ECOSOC. Further promotion of equalization o f opportunities by, for
and with persons with disabilities and protection of their human rights.
http://www.un.org/en/ecosoc/docs/2002/resolution%202002 -26.pdf (vizitat la 12.03 .2016).
388. Resolution 2004/15 ECOSOC. Further promotion of equalization of opportunities by, for
and with persons with disabilities, and protection of the human rights of persons with disabilities.
https://www.un.org/ecosoc/sites/www.un.org.ecosoc/files/documents/2004/resolution -2004 –
15.pdf (vizitat la 12.03.2016) .
389. Sejdic and Finci v. Bosnia and Herzegovina.
https://www.opensocietyfoundations.org/litigation/sejdic -and-finci-v-bosnia -and-herzegovina
(vizitat la 11.01.2016).
390. Stein M. A. Disability human rights . http://www.hpod.org/pdf/disability -hr-stein.pdf (vizitat
la 20.05.2016 ).
391. The Convention of the Rights of Persons with Disabilities. Training guid. Profissional
trening series No. 19. United Nations Human Rights office of the H ight Commissioner. New
York and Geneva, 2014. 154 p.
392. The Standard Rules on the Equalization of Opportunities for Persons with Disabilities.
http://www.un.org/esa/socdev/enable/dissre00.htm (vizitat la 14.01.2015 ).

191
393. The European Court of Human Rights. Case of Burden v. The United Kingdom, application
no.13378/05. Judgement Strasbourg 29 aprile 2008.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -86146#{"itemid":["001 -86146"]}
(vizitat la 29.05.2015 ).
394. The European Court of Human Rights. Case of Glor v. Switzerland. Judgement. Stasbourg
30.04.2009. http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001 -92525#{"itemid":["001 –
92525"]} (vizitat la 28.05.2015 ).
395. The representative organisation o f persons with disabilities in Europe. Facts and figures
about disability http://www.edf -feph.org/Page_Generale.asp?DocID=12534&id=1&langue=EN
(vizitat la 17.05.2015 ).
396. United Nations, General Assembly. A/RES/49/153, 94th plenary meeting 23 December
1994. http://www.un.org/documents/ga/res/49/a49r153.htm (vizitat la 12.03.2016 ).
397. United Nations, General Assem bly. Seventieth session Item 73 (b) of the provisional
agenda. Promotion and protection of human rights: human rights questions, including alternative
approaches for improving the effective enjoyment of human rights and fundamental freedoms.
Rights of pers ons with disabilities.
http://www.un.org/en/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/70/297&referer=http://www.ohchr.o rg
/EN/newyork/Pages/GA70thSession.aspx&Lang=E (vizitat la 12.02.2016).
398. United Nations. Resolution adopted by the General Assembly31/123. International Year of
Disabled Persons. http://www.un -document s.net/a31r123.htm (vizitat la 12.03.2016) .
399. United Nations, General Assembly. Thirty -second session. Agenda item 82. Resolution
adopted by the General Assembly 32/133. International Year of Disabled Persons.
http://www.un -documents.net/a32r133.htm (vizitat la 12.03.2016) .
400. United Nations/ General Assembly. A/RES/60/251 Human Rights
Council. http://www2.ohchr.org/engl ish/bodies/hrcouncil/docs/A.RES.60.251_En.pdf (vizitat la
21.02.2016) .
401. United Nations/ General Assembly/Report of the Secretary -General. Realization of the
Millennium Development Goals and other internationally agreed development goals for persons
with d isabilities: a disability -inclusive development agenda towards 2015 and beyond.
https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N14/483/61/PDF/N1448361.pdf?O penElement (vizitat la
12.03.2016).
402. United Nations /General Assembly, sixty -seventh session Item 70 (a) of the provisional
agenda. Promotion and protection of human rights: implementation of human rights instruments.
Report of the Secretary -General. Stat us of the Convention on the Rights of Persons with

192
Disabilities and the Optional Protocol thereto. https://documents -dds-
ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N12/458/47 /PDF/N1245847.pdf?OpenElement (vizitat la
12.03.2016).
403. United Nations Human Rights, office of the High Commissioner. Committee on the rights
of persons with disabilities. General Comments.
http://www.ohchr.org/EN/HRBodies/CRPD/Pages/GC.aspx (vizitat la 23.05.2016).
404. United Nation. Treaty collection. Optional Protocol to the Convention on the Rights of
Persons with Disabilities New York, 13 December 2006, Status AS AT : 24 -05-2016 05:04:48
EDT. https://treaties.un.org/Pages/ViewDetails.aspx?src=TREATY&mtdsg_no=IV -15-
a&chapter=4&lang=en (vizitat la 24.05.2016) .
405. Vrabie G. Le constitut ionnalisme européen – phénomène complexe intégrateur . În:
Buletinul științific nr.17, Universitatea ,,Mihail Kogălniceanu’’ Ia și: Cugetarea, 2008, p. 5-21.
406. World Programme of Action concerning Disabled Persons the General Assembly.
A/Res/37/52, 3 december 1982. http://www.un.org/documents/ga/res/37/a37r052.htm (vizitat la
12.01.2015).

193
ANEXE
Anexa nr. 1
Numărul estimat al persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova, 2010 -2014

Din t otal persoane cu dizabilități, 183,9 mii persoane sunt la evidența organelor asigurării sociale
de stat, iar circa 0,9 mii persoane sunt persoane cu dizabilități aflate în evidența organelor de forță.

Anexa nr. 2
Distribu ția persoanelor cu dizabilitate pr imară după maladii și mediu de reședință în anul 2014

În anul 2014, constatăm că printre maladiile care determină gradul de dizabilitate severă în proporție de
43,2 la sută sunt tumorile, 18,2 la sută din cazuri sunt determinate de bolile aparatului circ ulator, după care urmează
bolile aparatului digestiv. Dizabilitatea accentuată este acordată preponderent persoanelor care suferă de boli ale
aparatului circulator și tumori, care însă au o proporție mai mică comparativ cu dizabilitatea severă. În cazul
dizabilității medii în topul afecțiunilor se plasează bolile aparatului circulator, tumorile și bolile sistemului
nervos . În categoria alte boli sunt incluse boli ca tuberculoza, bolile ochiului și anexelor, bolile aparatului respirator,
care însă ocupă o po ndere mai mică în structura dizabilității.

194
Anexa nr. 3
Rata dizabilității totale pe sexe, persoane la 10 mii locuitori, 2010 -2014

Anexa nr. 4
Structura dizabilității primare după grade și forme de boal ă în anul 2014

Anexa nr. 5
Evoluția numărului de beneficiari pe unele tipuri de servicii
sociale specializate, 2013 -2014
2013 2014
Total
servicii
dezvoltate Numărul
de
beneficiari Total
servicii
dezvoltate Numărul
de
beneficiari
Echipe
mobile 16 481 18 396
Locuință
protejată 3 10 9 34
Casa
comunitară 6 32 11 72
Respiro 5 102 5 177
În anul 2014, au beneficiat de serviciile centrelor de zi pentru copii cu dizabilități 1071 copii, 91
copii au beneficiat de serviciile centrelor de plasament pentru copii în situații de risc și 96 copii de cele
ale centrelor mixte.

195

Anexa nr. 6
Criteriile de discriminare identificate prin deciziile Consiliului

1 1 1 1 1 2 2 2 3 3 3 5 5 5 13 14
Stare civilăNaționalitate Statut militarMaternitateApartenența etnică AvereLoc de traiApartenența politică Statut matrimonialOpinieStatut profesionalLimbaReligie, convingeriOrientare sexualaSex, genDizabilitate
0 2 4 6 8 10 12 14 16

196
Anexa nr. 7

197
Anexa nr.8

198
Anexa nr.9

199

200
Anexa nr.10

201
Anexa nr.11

202

DECLARA ȚIA PRIVIN D ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de doctorat
sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice.
Conștientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitat e cu
legislația în vigoare.

data

PAVLENCU Mariana
Semnătura

203
CURRICULUM VITAE
Date personale
Nume : Pavlencu
Prenume : Mariana

Data și locul nașterii: R.Moldova, Cimi șlia, 26 octombrie 1981
Naționalitatea : Republica Moldo va
Starea civilă: căsătorită, doi copii

Studii:
2008 -2015 – doctorat, Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM
2004 -2005 – magistru în drept, Academia ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM
1999 -2004 – licențiat în drept, Academia de Drept din Moldova

Experien ța de muncă :
2008 – prezent – lector universitar al Catedrei Drept public și securitatea frontierei
a Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM
2007 – 2008 – lector metodist la Catedra Științe socio -umane a Academiei
,,Ștefan cel Mare” a MAI al RM.
2006 -2007 – inspector în Serviciul personal al Academiei ,,Ștefan cel Mare” a
MAI al RM,
2005 -2006 – laborant superior al Serviciului Rela ții interuniversitare și
cooperare interna țională din cadrul Academiei ,,Ștefan cel Mare” a
MAI al RM

Merite:
Premii, menți uni, multumiri.
11.12.2015 – menționat ă cu Insigna ,,Pentru serviciul impecabil”
12.08.2016 – menționată cu Insigna ,,Colaborator eminent”
Participari la conferințe, seminare, mese rotunde :
1. Participarea la seminarul internațional de instruire „Managementu l crizelor și al
intervențiilor ”, desfășurat în cadrul proiectului austriac „ Cooperarea Polițiilor în comunitatea

204
traficului de ființe umane, a traficului de migranți și migrației ilegale ”, organizat de Procuratura
Generală al R.M., desfășurat în perioada 09-11 octombrie 2007.
2. Participarea la conferința „ Poliția și drepturile omului ”, din 10 decembrie 2007.
3. Participarea la conferința ști ințifico -practică cu genericul ,, 60 de ani de la adoptarea
Declarației Universale privind drepturile omului ”. – 10.12.2008 .
4. Participare a la Masa rotundă cu genericul ,, Realizări și perspective în cooperarea
poliției cu societatea civilă ”. – 10.12.2009.
5. Participarea la conferința ,,Realizări și perspective în procesul de protecție a
drepturilor omului în R.M” din 10 decembrie 2009, cu raportul ,,Protecția drepturilor
fundamentale ale persoanelor cu handicap și asigurarea acestora din partea statului ”.
6. Pavlencu M. ,, Probleme ale migrației în perioada recesiunii economice ”. În :
Materialele conferinței științifico -practice intern aționale „Probleme de prevenire și combatere a
criminalității de către Organele Afacerilor Interne în perioada recesiunii economice”, 15
octombrie 2009, p.175 -180
7. Pavlencu M.„ Criminalitatea internațională și organele abilitate în contracararea
acesteia ”. În: materialele conferinței științifice „Cooperarea internațională a organelor de
drept în prevenirea și combaterea criminalității transnaționale ” din 05 – 06 noiembrie 2009,
p.266 -271
8. Pavlencu M. „ Dreptul de autor ca mijloc de protecție a valorilor cultura le. În:
Materialele conferinței științifico -practice internaționale „Protecția juridică a valorilor culturale
în RM ”, din 21 -22 septembrie 2007, p.282 -285

Articole în reviste științifice:
1. Pavlencu M. ,,Ordinea de drept – condiție prioritară pentru institu irea statului de
drept” . În: Analele Științifice ale Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI, Ediția X, Chișinău 2010,
p.185 -189
2. Pavlencu M. ,,Relațiile dintre societatea civilă și instituțiile de stat ”. În : Analele
Științifice ale Academiei ,,Ștefan cel M are” a MAI, Ediția IX, Chișinău 2009, p.50 -52
3. Pavlencu M. ,, Izvoarele dreptului la etapa contemporană în Republica Moldova ”. În:
Analele Științifice ale Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI, Ediția VII, Chișinău 2007, p.116 –
120
4. Pavlencu M. , ,Noțiunea și clasifica rea izvoarelor de drept ”. În: Analele Științifice ale
Academiei ,,Ștefan cel M are” a MAI, Ediția VI, Chișinău 2006, p.180 -185

205
5. Pavlencu M. Protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități la nivel european .
Publicat în co-autorat cu dr.hab., prof.univ. Teo dor Cârnaț. În: Revista Națională de Drept, nr.9,
2015, p.18 -23, 1,0 c.a.
6. Pavlencu M. Discriminarea și egalitatea din perspectiva persoanelor cu dizabilități .
În: Revista Națională de Drept, nr.10, 2015, p. 83 -87, 0,63 c.a.
7. Pavlencu M. Cadrul normativ na țional în domeniul prevenirii, constatării și eliminării
formelor de discriminare a persoanelor cu dizabilită ți. În: Revista științifico -practică Legea și
Viața, septembrie, 2015, p.28 -34, 0,83, c.a.
8. Pavlencu M. Formele de discriminare a persoanelor cu dizab ilități . În: Revista
științifico -practică Legea și Viața, noiembrie, 2015, p.43 -47, 0,44, c.a.
9. Pavlencu M. Rolulu Avocatului Poporului (Ombudsmanul) în protec ția drepturilor
persoanelor cu dizabilită ți împotriva discriminării . În: Международный научно -прак тический
правовой журнал Закон и Жизнь, noiembrie, 2015, p. 52 -54, 0,39, c.a.
10. Pavlencu M . Protec ția socială a persoanelor cu dizabilită ți. În: Международный
научно -практический правовой журнал Закон и Жизнь, decembrie, 2015, p.41 -47, 0,77, c.a.
11. Pavlencu M. Descrierea procedurii de contestare a faptelor de discriminare a
persoanelor cu dizabilități la CEDO . În: Volumul II din Culegerea comunicărilor participanților
la Conferința științifică internațională ,, Interacțiunea dreptului intern cu dreptul internați onal:
provocări și soluții” , desfășurată la 14 noiembrie 2014, manifestare dedicată celei de -a 70-a
aniversare a dlui profesor universitar Nicolae Osmochescu, Chișinău, 2015, p.314 -322, 0,64, c.a.
12. Pavlencu M. Rolul poliției în protejarea drepurilor persoan elor cu dizabilitati . În:
materialele Conferinței naționale cu participare internațională : Devianță și criminalitate.
Evoluție, Tendințe și Perspective – DECRET , desfășurată în cadrul Universității George Bacovia
din Bacău, România, la data de 19 -20 noiemb rie 2015, Universu l Juridic Bucure ști, 2016, p. 251-
256, 0,35 c.a.
13. Pavlencu M. Dizabilitate versus persoane cu nevoi speciale . Publicat în co-autorat cu
dr.hab., prof.univ. Teodor Cârnaț. În: Revista Națională de Drept, nr.6, 2016, p.10 -15, 0,77 c.a.
Cunoa șterea limbilor :
limba de stat : moldovenească – excelent
limbi străine: rusă – foarte bine
engleza – bine
franceza – bine
Date de contact:
e-mail: catedra@mail.ru
tel: 067366683