CUVÂNT ÎNAINTE … . . … .. … … .. … . … 9 [602597]

CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE … „„„„.„„„ .„„„ …… „„„„.„„.„ …. „ … „.„„„„.„„„„ … „„.„ …….. 9
CAPITOLUL I
CONSIDERA TU GENERALE PRIVIND MEDIEREA ÎN MATERIE
PENALĂ „.„ … : … „ … „ ….. „„ … „„ … „„ .. „.„.„„„.„.„ .. „„„„.„ … „ .. „.„.„.„ … „„.„ .. „ …. 11
1. Scurte considerații privind apariția medierii ca mijloc alternativ de
soluționare a conflictelor …………………… „ …… ……………….. ……….. ………….. …… 11
1.1. Justiția restaurativă …………… „ ………..•………………….. ……………. ……….. „ 12
1.1.1. Conceptul de justiție restaurativă …………………………………………….. 12
1.1.2. Trăsăturile justiției restaurative …………………………… ………… …. …. … 14
1. 1 .3. Principiile justiției restaurative ………….. …….. ………………… „„ ……… 15
1.2. Medierea penală în alte sisteme de drept ………………. ……………………….. 15
1.3. Medierea penală în sistemul de drept românesc …….. ……………………….. 19
2. Modalități de mediere …………………………………………… ….. …. ……. …………….. 21
2.1. Medierea extrajudiciară ………. …………….. „ •..•.•.•……..•…..•…•…•…•………• 21
2.2. Medierea judiciară ………. …………………. „ ……………………….. ………………. 23
3. Reglementarea medierii în materie penală …………….. ………. ……… …………….. 23
3 .1. Reglementări interne ………………….. ……………………………………………….. 24
3 .2. Reglementări internaționale …………………………. …………. …. ……………….. 26
4. Statutul mediatorilor ………………. …………………………… ……………………………. 30
CAPITOLUL II
MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ. ELEMENTE
INTROD UCTIVE „ … „„.„„ .. „.„„.„.„ .. „ … „ .. „ … „ ….. „ ….. „„„„ ……. „.„ …. „„„ … „„32
I. Noțiunea de mediere ………………… …… …. …………………. …………………………… 32
2. Obiectul medierii penale ……………. ………………………………………………………. 33
3. Caracteristicile medierii …………………………. „ ..•……..•.•….•• •..•..•••• •…•..•………. 36
4. Utilitatea procedurii de mediere ……………………. „ ……………….. „ ……. …………. 38
5. Avantajele medierii … „ ……………………. …………… ………….. ……………… …. ……. 42
CAPITOLUL III
CATEGORII DE INFRACȚIUNI LA CARE SE POT APLICA
DISPOZIȚIILE PRIVIND MEDIEREA„.„„ .. „ … „.„„ .. „„.„.„.„„ ……. „.„.„„.„. 44
l. Medierea in cauzele penale care privesc infracțiunile de lovire sau alte
violențe -art. 180 C.p„ de vătămare corporală- art. 184 C.p. și
amenințarea- art. 193 c. p ……………….. ……………………………………………………. 46
5

l. l. Lovirea sau alte violențe și vătămarea corporală „ .. „„ .. „.„ .. „„ ………….. .46
1.2. Vătămarea corporală din culpă „„„„.„„„„.„„„ … „„„„„„„„„„„„„„„„.„. 54
1.3. Amenințarea „„ … „„ .. „ … „„„„.„.„„„„„„„„ …… „„.„„ … „„ …… „ ….. „.„ .. „ .. 59
2. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile de violare de
domiciliu -art. 192 alin. (1) C.p., violarea secretului corespondenței -art.
195 C.p. și divulgarea secretului profesional -art. 196 C.p„„„„.„„„„„„„„„„„ 61
2.1. Violarea de domiciliu .. „„ ……. „ ….. „ ……… „„„„ .. „ …. „„ ….. „.„„ .. „.„ …….. 61
2.2. Violarea secretului corespondenței „„„„„„.„„.„„„„„.„„„„.„„.„„„„.„„. 64
2.3. Divulgarea secretului profesional „„„„„.„„„.„„„„„„„„.„.„.„„.„„„„„„. 66
3. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile de viol în formă
simplă -art. 197 alin. (1) C.p. și seducția -art. 199 C.p. „.„„„„.„„„„„„„.„.„„ 68
3.1. Violul „.„„ .. „ ….. „.„ .. „.„ ….. „„„ … „„ ….. „.„„ …. „ …. „ ….. „„ .. „ .. „ …. „„ ….. „68
3.2. Seducția .. „„„ …… „„ ….. „„ ….. „„ … „„.„ ….. „„ …. „ …. „„„.„„ .. „ .. „ …. „„„.„„ 73
4. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile: pedepsirea unor
furturi la plângerea prealabilă -art. 21 O C.p., abuzul de încredere -art.
213 C.p., gestiunea frauduloasă -art. 2 I 4 C.p. și distrugerea în formă
simplă -art. 217 alin. (1) C.p. „„„„.„„„„„.„„.„„.„„„.„„„„„„„„„„„„.„.„.„„„„ 75
4. I. Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă „.„„.„„„„.„„„„„„„.„.„. 75
4.2. Abuzul de încredere „„„„.„„„„.„„„„„„„„.„.„„„.„„.„„„„.„„„ „„„„.„„„82
4.3. Gestiunea frauduloasă .. „„ …… „„ … „ ………. „„„„„.„.„„„.„„„ … „„ … „„„.„86
4.4. Distrugerea în formă simplă„„„„„„„„„„.„„.„„„„„„„„„„„.„„„„„„„„„. 89
5. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor -art. 246 C.p., abuzul în serviciu„.„.„. 92
5. I. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor „„„.„„„„„„„„.„„„.„. 92
5 .2. Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi „„.„:.„„„„„„„„„.„„„„ 95
5.3. Purtarea abuzivă„.„„ … „„ .. „ … „ … „„ ……. „ ……. „ … „ ….. „ …. „ … „ …. „„„ … „ 96
6. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile de abandon de
familie -art. 305 C.p. și nerespectarea măsurilor privind încredințarea
minorilor -art. 307 C.p. „.„.„„„„„„„„„„.„„„„„.„„„„„„„„„„„.„„„„„.„„„„.„. 97
6.1. Abandonul de familie„„„„.„„„„„„„.„„.„„„„„„„„„„„.„„„.„„„.„„„„.„. 97
6.2. Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului „„„„„.„„„„. 100
7. Medierea în cauzele penale care privesc infracțiunile de tulburare de
posesie -art. 220 C.p. și tulburarea folosinței locuinței -art. 320 C.p. „„.„„„102
7.1. Tulburarea de posesie „.„„.„„.„„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„„.„„„„„„.„„.102
7 .2. Tulburarea folosinței locuinței „„„„„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„. 105
CAPITOLUL IV
MEDIEREA PENALĂ ÎN FUNCȚIE DE FAZELE PROCESUALE ……… 108
6 1. Medierea în faza urmăririi penale „„„.„„„„„„„„„„„„.„„„„„„.„„„„„„„„„. 108
1.1. Considerații generale „„ „ „.„„.„„ „„ „ „„.„.„. „.„. „„„ .„„„ „„ „„„„„ „ „ „„ 108
1.1.1. Plângerea penală prealabilă„.„„„„.„„.„„„.„.„.„„„.„„„„„„ … „„.„. I 08

1.1.2. Titularii plângerii penale prealabile „„„„ „„„„„„„„„„ „„ „ „„„ .„„„ 11 O
1.2. Medierea înainte de începerea urmăririi penale.„.„.„„.„„.„„„.„.„„ .. „.111
1.3. Medierea după începerea urmăririi penale„.„ .„„„„„„.„„„„„„„.„„ .. „„.115
2. Medierea după sesizarea instanței de judecată„„„„„„„ „„„„„„„„„„„„„„„. 116
2 .1. Medierea în primă instanță„ „„„. „„ „„. „. „„„ „ „.„ .„ „„„ .„„ „.„ .„„„„„ .„. 116
2.2. Medierea în căile de atac„„„„„ .. „„.„„„.„.„„„.„„„„„.„„„„„„.„„„„„.„ 117
CAPITOLUL V
DECLANȘAREA PROCEDURII DE MEDIERE .„ ….. „ …….. „„ …. „.„ …… „ … 121
1. Alegerea mediatorului„ „.„ …. „ ……. „.„„.„ … „„.„ .. „„„„.„ .. „„„ …. „ .. „ .. „.„„„121
2. Semnarea contractului de mediere „„ „„ „„. „.„„ .„ „„ „ „„„„ „ .„„ „.„ „ .„ „ .„„ „ 125
3. Efectele contractului de mediere.„.„.„„„„„„„.„„„„„„„„ .. „.„„.„„„„„.„„„.128
4. Participanții la procedura medierii „ .. „„„„„„.„.„„„.„.„„.„„.„„ …. „„„ …. „„. 129
4.1. Părțile. Alți participanți„ .„„ …….. „ … „„„.„„„„„„ … „.-.„„ …. „„ … „ … „„ .. „ 129
4.2. Reprezentarea părților în procedura medierii „.„„„„.„„„„„„„.„„„„„„ 132
4.3. Rolul apărătorului în procedura medierii. Garanții specifice„.„„„„„.„133
5. Procedura propriu- zisa a medierii penale . „.„ „ .„„ „ .„„ „ „ …. „ .. „ „ .„„. „„„ „ „ 136
5 .1. Principii și reguli generale „„„„„„.„„„„„„„.„„„„„ „„„.„.„„„„„„„.„.„136
5.2. Modalități reparative …. „„ ……. „.„„ … „.„ .. „„„.„.„ .. „„.„ ……. „.„ .. „„„.„.139
5 .2. I . Reparația morală „ „. „ „ „ „ „ „. „ „ .. „ „ „ „ „ „ „ „. „. „. „ „. „ „ „ „ „. „. „ „ „. „. 140
5.2.2. Repararea prejudiciului în natură„„„„.„„„„„„„„„„„„„„„ .. „.„„.„14 1
5.2.3. Repararea prejudiciului prin echivalen t..„„„.„.„„„„.„„„„„„„„„„142
CAPITOLUL VI
MODALITATI DE FINALIZARE A PROCESULUI DE MEDIERE
PENALĂ ………………………………………… „ …. „.„ … „ ……. „„ … „„„„ …. „„ .. „ … „„.„.147
1. Acordul de mediere .„ … „ … „„ .„.„. „ „ „.„ „„ „.„ „„ .. „ „ „ „. „ „ .. „. „ .. „ „ „ …. „ „ .. „ 14 7
2. Efectele acordului de mediere„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„149
3. Eșuarea medierii … „ „ .„ .. „„ ….. „„. „ …. „ … „ … „. „ „. „ .. „. „ „ … „„. „„ …. „ … „ … „„ 150
4. Procesul-verbal de mediere„ „„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„„ .. „„„„„ .. „ I 51
CONCLUZII ……………. „ …………….. „„.„„ … „„ … „„ …. „ ………… „.„ ….. „ ………… „155
SCENARII (ROL-PLAY) „ ….. „ .. „ …… „.„ ….. „ … „ ………. „ ……………….• „.„ …….. 161
Anexa nr. 1-LEGEA nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator ………………………………………….. „ ……………. 183
Anexa nr. 2 -RECOMANDAREA NR. (99) 19 a Comitetului
Miniștrilor către statele membre privind medierea în materie penală .. „„„.209
7

Anexa nr. 3 -GHID pentru o mai bună implementare a recomandării
cu privire la medierea în materie penală ………………………………………………… 216
Anexa nr. 4 -DECIZIA -CADRU A CONSILIULUI EUROPEI din 15
martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale
(2001/220/JAI) ………………………………………………………………………………………. 228
8

CUVÂNT ÎNAINTE
Medierea în materie penală reprezintă un domeniu relativ nou în
sistemul de drept românesc, aceasta suscitând un oarecare interes mult mai
târziu decât în alte state europene. Nu același lucru se poate afirma despre
această modalitate alternativă de soluționare a litigiilor în Statele Unite ale
Americii, unde medierea și-a dovedit eficiența și, alături de alte metode de
soluționare alternativă a conflictelor (arbitraj, conciliere, negociere),
beneficiază de o amplă promovare mediatică și susținere din partea
organelor judiciare, dar și din partea instituțiilor administrative.
Sistemul legislativ român, urmând direcțiile de principiu stabilite la
nivelul Uniunii Europene, a adoptat norme legislative ce consacră
posibilitatea și condițiile soluționării proceselor civile, comerciale și o
categorie restrânsă a proceselor penale, prin mediere.
Într-un sens larg, medierea este un mijloc alternativ de soluționare a
conflictelor, instituția fiind concepută ca o procedură flexibilă, accesibilă și
din punct de vedere pecuniar, aptă să ofere părților posibilitatea de a-și
soluționa conflictele fără a apela la organele judiciare, evitând neajunsurile
de ordin probatoriu, formalismul și consumul psihic și de timp specifice
procedurii judiciare.
Utilitatea medierii a fost observată prin contrast cu deficiențele
sistemului judiciar. Procesul judiciar califică părțile în proces ca fiind
adversari, ceea ce creează o barieră psihologică vizibilă între părțile din
conflict. Prin pronunțarea unei decizii, doar una dintre părți are câștig de
cauză, diferendul dintre acestea adâncindu-se. Instanța va acorda o
compensație uneia dintre părți, dar de cele mai multe ori interesele și
nevoile efective ale părților sunt ignorate. Acest mod de tranșare a
conflictului este, pe termen lung, dăunător relațiilor dintre părți, decizia
organului judiciar fiind una absolută, și din punct de vedere psihologic
creează frustrări uneia dintre părți și deteriorează relațiile dintre
participanții la conflict într-o manieră iremediabilă.
Medierea, în opinia noastră, are un țel mai profund -acela de a vindeca
runtura emoțională dintre părți, ea având un succes deplin atunci când
9

acordul dintre părți rezolvă nevoile lor emoționale. Acest efect garantează
stabilitatea acordului dintre părți.
Un avantaj de necontest at al medierii este confidențialitatea
procedurii, principiu care garantează că nimic nu va fi spus sau folosit în
afara camerei unde medierea are loc, ceea ce face ca medierea să fie
deosebit de atractivă în special pentru anumiți subiecți, întrucât permite
părților să păstreze confidențialitatea asupra unor informații ce privesc viața
lor personală sau bunurile acestora.
În cadrul medierii, soluția efectivă este stabilită exclusiv în funcție de
dorințele, nevoile și interesele părților, fără incidența constrângătoare a
normelor de procedură. Părțile au posibilitatea de a alege acea soluție care
le satisface interesele, ceea ce conferă medierii un caracter mult mai practic
în restabilirea situației dintre părți.
Prezenta carte, printre primele în domeniu apărute în România, prezintă
un scurt istoric al medierii penale ca mijloc alternativ de soluționare a
conflictelor, principiile justiției restaurative, caracteristicile, utilitatea și
avantajele medierii, categoriile de infracțiuni la care se pot aplica
dispozițiile privind medierea, procedura medierii penale înainte și după
începerea procesului penal și modalitățile de finalizare a acestei proceduri.
, . Lucrarea se adresează, în egală măsură, specialiștilor în domeniu,
teoreticienilor și practicienilor, studenților-masteranzi, precum și altor
categorii de persoane care doresc să cunoască această formă de mediere.
10 Autorii
București, 2011

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MEDIEREA
ÎN MATERIE PENALĂ
1. SCURTE CONSIDERAȚII PRIVIND APARIȚIA MEDIERII
CA MIJLOC ALTERNATIV DE SOLUȚIO NARE A
CONFLICTELOR
Medierea își are sorgintea în sistemul de drept american, unde este
cunoscută de aproximativ un secol.
O formă incipientă a medierii este semnalată în anul 1838 în Statele
Unite ale Americii 1 cu ocazia unei greve de amploare, când� la inițiativa
președintelui Martin van Buren2 are loc prima mediere facilitată de Guvern.
În acest spirit, medierea a fost utilizată ca modalitate amiabilă de
soluționare a conflictelor, mai întâi în cazul conflictelor de muncă. În anul
1918 este înființat Serviciul American de Conciliere, în cadrul
Departamentului Muncii, după care, în anul 1926 se înființează Consiliul
Național de Mediere, iar în anul 1947 -Serviciul Federal de Mediere și
Conciliere.
Această istorie a creat o veritabilă cultură a medierii în cadrul
sistemului juridic american, iar succesul acestui sistem a determinat
implementarea unor forme similare de soluționare a conflictelor în
majoritatea sistemelor de drept ale statelor modeme.
În materia dreptului penal, medierea face parte din conceptul mai larg
al justiției restaurative3.
1 http://mediatoriasi.eu/index/medierea in lume
2 Martin van Buren a fost cel de-al VIII-le� președinte al Statelor Unite ale Americii
(1837-1841).
3 Restorativ ejustice (engl.).
11

1.1. JUSTIȚIA RESTA URAT/VĂ
1.1.1. Conceptul de justiție restaurativă
Justiția restaurativă este răspunsul societății ci ile m si ternul
punitiv al justiției penale, iar scopul principal al acestui non o :ept este
restaurarea victimei -participant secundar și deseori ignorat m procesul
penal -în drepturile sale. În lumina acestei noi tendințe, scopul principal al
procesului penal nu este pedepsirea infractorului, ci repararea prejudiciului
cauzat victimei. Subsecvent, se dorește și se urmărește încurajarea
infractorului în a-și asuma răspunderea, în a-și recunoaște vinovăția,
precum și determinarea acestuia să participe activ la repararea pagubei
cauzate. Scopul final al acestui proces este redarea infractorului comunității,
societății și, pe cale de consecință, reducerea recidivei.
Justiția restaurativă are ca scop balansarea preocupărilor victimei și a
celor ale comunității cu nevoia infractorului de a se reintegra în societate 1•
Justiția restaurativă urmărește să asiste victima în procesul de recuperare și
să dea posibilitatea tuturor părților direct afectate de procedura judiciară să
participe efectiv și fructuos la desfășurarea acesteia.
Procesul restaurativ reprezintă orice proces în care victima, infractorul
și alte persoane sau membri ai societății, afectați de o infracțiune, participă
împreună în scopul rezolvării problemelor cauzate de infracțiune, de multe
ori cu ajutorul unui terț imparțial. Această procedură poate include
medierea victimă-infractor, conferințele, cercurile, asistența victimelor,
asistența foștilor condamnați, repararea prejudiciului, serviciul în folosul
comunității.
Medierea între victimă și infractor este cea mai utilizată modalitate de
soluționare a conflictelor în sistemele de drept europene. În cadrul acestui
proces, un terț independent și calificat ajută părțile să discute cu privire la
împrejurările comiterii faptei și efectele produse și să ajungă la un acord în
cadrul căruia vor conveni asupra modalității de reparare a prejudiciului
cauzat victimei. Medierea poate fi directă (caz în care toate părțile
implicate sunt prezente) sau indirectă (situație ce presupune că terțul
1 United Nations Economic and Social Council (2002). Basic Principle.s on the use
of Restorative Justice Programmes in Criminal Matters.
12

mediator va discuta separat cu fiecare parte și va transmite intențiile și
cerințele părților, ajutându-le să stabilească un acord). În această procedură,
accentul este pus prioritar pe interesele materiale ale părților și mai puțin pe
latura afectivă, emoțională, ce presupune descoperirea cauzelor conflictului
și înțelegerea reciprocă a nevoilor și doleanțelor fiecăreia dintre părți.
Metoda (sau modelul) conferinței presupune un grup mai larg de
persoane implicate în procesul restaurativ, persoane afectate atât direct cât
și indirect de fapta comisă -victima și făptuitorul, membrii familiilor
acestora, alte persoane apropiate, reprezentanți ai organelor judiciare sau
alte autorități, lucrători sociali, reprezentanți ai unor organizații non­
guvernamentale, profesori și alți reprezentanți ai comunității afectate. Rolul
discuțiilor este descoperirea cauzelor, efectelor și răspunderii faptei,
stabilirea de comun acord a modalității efective de reparare a prejudiciului
cauzat și prevenirea unei posibile recidive. Persoana independentă ce
mediază un astfel de tip de întâlnire este denumită „facilitator". Spre
deosebire de mediere, conferința are ca scop principal discutarea
împrejurărilor premergătoare conflictului și pune un accent mai pronunțat
pe factorul emoțional.
Modelul „ cercului" reflectă cel mai bine principiile democratice și
presupune că în cadrul discuțiilor este prezent un număr mult mai
semnificativ al membrilor comunității afectate de fapta ilicită. Victima,
infractorul, persoanele ce îi susțin, membrii comunității și reprezentanții
organelor judiciare penale se întrunesc în același cerc și stabilesc împreună
cui aparține responsabilitatea, identifică urmările negative ale faptei și
convin asupra unei modalități de reparare, precum și asupra unor metode de
a preîntâmpina o repetare a situației conflictuale1.
Munca în folosul comunității, programele de suport ale victimelor,
consiliile comunitare sunt forme secundare de concretizare ale procesului
restaurativ și pun mai puțin accent pe comunicarea directă dintre victimă și
infractor.
Rezultatul procesului restaurativ se poate concretiza în acordul părților,
ce la rândul său poate consta în repararea prejudiciului, efectuarea unor
servicii în folosul victimei sau al comunității, orice alte programe sau
1 European best practices of restorative justice in the criminal procedure,
Conference publication, 2010, European Crime Prevention Network.
13

angajamente destinate să asigure acoperirea prejudiciului cauzat victimei și
comunității și reintegrarea în societate a victimei și a infractorului.
1.1.2. Trăsăturile justiției restaurative
În concepția Națiunilor Unite, justiția restaurati ă se caracterizează prin
următoarele trăsături:
+ este un răspuns flexibil la împrejurările concrete în care a fost comisă
infracțiunea, la circumstanțele personale ale infractorului și victimei,
permițând ca fiecare caz în parte să fie apreciat individual;
+ este o reacție la infracțiune ce respectă demnitatea și egalitatea
fiecăreia dintre persoanele implicate, favorizează înțelegerea și promovează
armonia socială „vindecând" atât victima, cât și infractorul și comunitatea;
+ reprezintă în multe cazuri o alternativă viabilă la sistemul formal și la
sancțiunile justiției penale;
+ reprezintă o modalitate de abordare ce poate fi folosită în conjuncție
cu procesul penal și cu sancțiunile penale tradiționale;
+ constituie o modalitate de abordare care include atât soluționarea
problemelor cât și scoaterea în evidență a cauzelor conflictului;
+este o modalitate de abordare ce încurajează infractorul să înțeleagă în
mod real cauzele și efectele comportamentului său și să își asume
responsabilitatea într-o modalitate eficientă;
+ reprezintă o abordare flexibilă și variabilă ce poate fi adaptată în
funcție de consecințe, tradiția juridică, principii și filozofia juridică a
diferitelor sisteme de drept naționale;
+ constituie o abordare ce este pretabilă soluționării multor tipuri de
infracțiuni, incluzând o serie de infracțiuni de gravitate sporită;
+ constituie o modalitate adecvată de a răspunde la infracțiunile comise
de minori, în acest caz scopul procesului restaurativ fiind acela de a-i învăța
pe infractorii minori noi valori și abilități;
• constituie un răspuns ce recunoaște rolul comunității ca un prim
mediu de prevenire și reacție la infracțiune și comportamentul antisocial în
general.
14

1.1.3. Principiile justiției restaurative
În această concepție programele de mediere au la bază următoarele
prmc1p11:
• reacția socială în cazul unei infracțiuni trebuie să aibă ca scop
principal repararea pe cât posibil a prejudiciului, a răului suferit de victimă;
• infractorii trebuie determinați să înțeleagă că acest comportament
ilicit este inacceptabil și are consecințe concrete atât pentru victimă cât și
pentru comunitate;
• infractorii pot și trebuie să accepte răspunderea acțiunilor lor;
• victimele trebuie să aibă ocazia de a-și exprima nevoile și de a
participa în mod efectiv la stabilirea celei mai adecvate modalități în care
infractorul va repara prejudiciul suferit;
• comunitatea are obligația de a participa la acest proces reparator.
Pentru realizarea unui astfel de tip de proces restaurativ trebuie
îndeplinite patru condiții, și anume:
a) o victimă identificată;
b) dorința neconstrânsă a victimei de a participa la acest conflict;
c) un infractor ce acceptă responsabilitatea pentru comportamentul său
ilicit;
d) participarea voluntară a infractorului la acest proces cu scop
restaurativ.
Medierea în materie penală astfel cum este reglementată în stadiul
actual al legislației naționale române adoptă numai una dintre formele de
aplicare ale conceptului de justiție restaurativă: medierea între victimă și
infractor, care sub aspect procesual penal se poate concretiza în cauză de
înlăturare a responsabilității penale.
1.2. MEDIEREA PENALĂ ÎN ALTE SISTEME DE DREPT
Procesul medierii a fost implementat în Europa de aproximativ 20 de
ani și spre deosebire de modelul american, unde medierea are caracter
obligatoriu, modelul european are în principal un caracter facultativ. Inițial,
în Anglia s-a încercat impunerea medierii ca formă obligatorie de
soluționare a conflictelor, însă, fără succes. Cu toate acestea, Anglia este
15

unul dintre statele în care părțile apelează cel mai frecvent la mediere,
apreciindu-se că este un mijloc mai eficient și cu evidente avantaje față de
procedura judiciară.
De asemenea, și la nivelul Uniunii Europene s-au făcut eforturi pentru
implementarea acestui sistem în țările membre, fiind adoptate în acest sens
o serie de reglementări în materie.
Prin Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 15 martie 2001
privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale 1 s-a stabilit în
sarcina statelor membre ale Uniunii Europene să promoveze medierea în
cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră adecvate pentru
acest tip de măsură, fiecare stat membru urmând să se asigure că orice
acord intervenit între victimă și autorul infracțiunii va fi luat în considerare
în cursul medierii în cauzele penale.
Efortul țărilor europene de a adopta reglementări în domeniul medierii
este semnificativ, astfel: Albania din anul 2003, Austria din 2003, Bulgaria
din 2004, Croația din 2003, Macedonia din 2006, Serbia din 2005, Ungaria
din 2002, Moldova din anul 2008 ș.a.m.d.
Modalitatea de reglementare legală a medierii în materie penală, în
Albania, este similară opticii îmbrățișate de legiuitorul român. Medierea
este posibilă numai în cazul unui număr limitat de infracțiuni, pentru care
antrenarea răspunderii penale este condiționată de plângerea persoanei
vătămate: infracțiuni de lovire, vătămări cauzate din culpă, pătrunderea rară
drept în domiciliu, insulta etc. Instanța de judecată poate invita ambele părți
să recurgă la mediere iar în situația în care victima și inculpatul sunt de
acord să recurgă la procedura medierii, instanța dispune suspendarea
procesului penal. Medierea poate avea loc în orice fază a procesului penal
și, similar sistemului adoptat de legiuitorul român, înlătură răspunderea
penală.
În Danemarca, procesul de mediere este încredințat unui comitet de
mediere organizat la nivelul fiecărei circumscripții teritoriale de către
comisarul-șef al poliției. Comitetul de mediere oferă victimei și
infractorului posibilitatea de a se întâlni în prezența unui mediator neutru.
Medierea are un caracter voluntar și este condiționată de poziția
infractorului de recunoaștere a vinovăției. Procedura medierii nu are efect
1 A se vedea anexa nr.4 la prezenta carte.
16

asupra posibilității organelor judiciare de a aplica o pedeapsă sau alte
măsuri represive, dar este luată în considerare la individualizarea sancțiunii.
În ceea ce privește Ungaria, medierea este posibilă, spre exemplu, în
cazul unor infracțiuni îndreptate împotriva persoanei sau împotriva
proprietății, pedepsite cu închisoare de cel mult 5 ani 1. Recunoașterea
vinovăției este o condiție prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea
medierii. Sunt excluse din procesul medierii infracțiunile ce au avut ca
rezultat moartea persoanei, comise de multirecidiviști, sau infracțiuni
relaționate cu un grup de criminalitate organizată. Medierea este voluntară,
iar procesul poate fi suspendat la cererea părților care au agreat un contract
de mediere pentru cel mult 6 luni, atât în faza de urmărire penală, cât și în
cea a judecății.
Dacă medierea este finalizată printr-lin acord al părților, modul în care
infractorul își îndeplinește obligațiile este urmărit și face obiectul unui
raport, ce este înaintat instanței de judecată sau procurorului, iar în cazul în
care obligațiile sunt îndeplinite procesul penal este finalizat, în principiu,
fără aplicarea unei pedepse2.
În Germania medierea este posibilă, în principiu, în cazul infracțiunilor
săvârșite de minori și al infracțiunilor de importanță redusă comise de
adulți, în cazul cărora este posibilă aplicarea unei pedepse de cel mult 1 an
închisoare. Finalizarea cu succes a procedurii de mediere conduce la
abandonarea acuzațiilor. Conform Codului de procedură penală, procurorul
și instanța de judecată au obligația de a încerca soluționarea procesului prin
mediere și de a susține demersurile părților în acest sens, având posibilitatea
de a înainta cazul unui centru sau oficiu de mediere3.
În Spania, medierea (mai exact, procesul restaurativ, ce nu se
concretizează în mod obligatoriu în încetarea procesului penal, însă poate
avea efecte asupra modalității de executare a pedepsei sau asupra
posibilității liberării condiționate în faza de executare) este posibilă în
principiu în cazul tuturor tipurilor de infracțiuni, cu excepția infracțiunilor
1 Legea CXXII din 18 decembrie 2006.
2 E. Hatvani, Victim-ojfender Mediation in Hungary, International institute for
restorative practices, www.irp.org.
3 T. Trenczek, Victim-ojfender-mediation (in Germany)- ADR under the Shadow of
the Criminal Law?, www.resto rativejustice.org/articles.
17

excluse în mod expres de lege -spre exemplu, infracțiunile referitoare la
violența domestică 1.
Spre deosebire de alte țări europene, unde medierea este reglementată
sumar în legislație și pusă în practică în special în baza unor programe
sociale speciale, Austria dispune de o bază legislativă deosebit de
consistentă în ceea ce privește medierea. Dispoziții exprese referitoare la
medierea în materie penală se regăsesc în Codul penal și de procedură
penală austriac, la care se adaugă acte normative speciale dedicate
victimelor infracțiunilor și infracționalității juvenile.
Și în această țară medierea victimă -infractor joacă un rol esențial în
procesul restaurativ, această cale de soluționare alternativă a conflictelor
fiind privită ca o modalitate adecvată de r�parație primară, restituire sau
compensare, chiar și într-o manieră simbolică, a vătămării cauzate.
Cauzele sunt trimise spre mediere de către procuror sau de către
instanță, un proces de mediere încheiat cu succes conducând la abandonarea
procedurilor penale. Procentul de succes al activităților de mediere în
Austria este apreciat mai mult decât încurajator, în prezent aproximativ
85% din infracțiunile comise de minori și 70% din infracțiunile comise de
adulți fiind soluționate prin mediere2.
În Polonia, medierea ca modalitate alternativă de soluționare a
conflictelor în materie penală a fost introdusă la nivel legislativ începând cu
anul 1997. Conceptul de justiție restaurativă a fost din acest moment
integrat progresiv în sistemul judiciar penal polonez.
În cazul infracțiunilor ce presupun condiționarea procesului penal de
existența unei plângeri a victimei („acuzare privată"), stabilirea unui acord
între părți ca rezultat al procesului . de mediere, în orice fază a procesului,
are ca efect încetarea procesului penal.
În cazul infracțiunilor pentru care acuzațiile sunt formulate din oficiu,
realizarea unei reconcilieri între victimă și infractor poate constitui temei
legal pentru suspendarea condiționată a procedurilor penale. Acest efect
este limitat la infracțiunile pentru care pedeapsa stabilită de lege nu
1 Final report from the lnternational Conference on Restorative Justice and Victim­
offender Mediation Oct. 04.201 O, www.restorativejustice.org.
2 European best practices of restorative justice in the criminal procedure,
Conference publication, 201 O, European Crime Prevention Network, p. 114.
18

depășește 3 ani închisoare. Cu toate acestea, suspendarea condiționată a
procedurilor poate fi dispusă și în situația infracțiunilor pentru care este
prevăzută o pedeapsă de cel mult 5 ani închisoare, dacă s-a realizat o
reconciliere a victimei cu infractorul, cel din urmă a reparat prejudiciul sau
cele două părți au convenit asupra unei modalități de reparare.
În Franța, medierea în materie penală are caracter obligatoriu și nu este
confidențială, această modalitate de reglementare atrăgând critici din partea
practicienilor1. Medierea victimă-infractor are ca bază legală norme
adoptate în 1992, majoritatea mediatorilor provenind din rândurile
magistraților și ale organelor de poliție, după pensionare. Refuzul medierii
din partea făptuitorului face ca acesta să devină subiect al procesului penal,
ceea ce face ca medierea să aibă caracter oarecum constrângător.
În Elveția, medierea este posibilă exclusiv în privința infractorilor
minori2, medierea în cazul infracțiunilor comise de majori fiind abrogată
din Codul de procedură penală elvețian din anul 2007. Deși medierea în
cazul majorilor poate avea loc însă numai pe o bază privată, la sugestia
procurorului, eliminarea reglementării din Codul de procedură penală este
criticată, considerându-se că prin abrogarea reglementării ca instituție de
drept procesual penal, medierea își pierde legitimitatea legală. În cazul
minorilor, ajungerea la un acord între victimă și făptuitor atrage clasarea
procesului penal.
1.3. MEDIEREA PENALĂ ÎN SISTEMUL DE DREPT ROMÂNESC
În sistemul de drept românesc, medierea în materie penală a suscitat un
oarecare interes mult mai târziu decât în statele europene. De abia în anul
2006 prin Legea nr. 192/16.05.2006 privind medierea și organizarea
profesiei de mediator3 au fost consacrate câteva articole cu privire la
1 B. Brenneur, Relația dintre mediere și instanțe. Experiența franceză, Medierea în
Uniunea Europeană. Stadiu și perspective. G.E.M.M.E., Editura Universitară, București,
2011, p. 83.
2 I. Bieri, Medierea și concilierea sau soluționarea prealabilă și extrajudiciară a
litigiilor în dreptul elvețian, Medierea în Uniunea Europeană. Stadiu și perspective.
G.E.M.M.E., Editura Universitară, București, 2011, p.17 .
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. A
fost modificată și completată prin Legea nr. 370/2009 pentru modificarea și completarea
Legii nr. 192/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 3
19

medierea în cauzele penale, legiuitorul român reglementând această
modalitate alternativă de soluționare a conflictelor numai pentru acele
infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii penale prealabile
sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
În lumina prevederilor europene, în anul 2004, Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost modificată și
completată prin Legea nr. 255/20041• Astfel, la art. 3 alin. (1) din lege s-a
adăugat, printre altele, o nouă literă -lit. f) -prin care se atribuie avocatului
și activități de mediere, indiferent de natura conflictului.
Spre deosebire de modelul american, în sistemul de drept românesc, în
materie penală, și nu numai, medierea are un caracter facultativ.
În prezent, dat fiind interesul tot mai crescut în promovarea unui
asemenea mijloc alternativ de soluționare a conflictelor și față de rezultatele
pozitive înregistrate în această materie de alte state cu tradiții mai vechi, se
impune crearea unui cadru juridic care să faciliteze accesul cetățenilor la
justiție, inclusiv prin medierea extrajudiciară.
Totodată, prin noul Cod de procedură penală2, pentru a răspunde
cerințelor funcționării unei justiții modeme, dar și pentru a transpune în
legislația națională reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene, au
fost introduse mai multe dispoziții care fac trimitere la mediere. Astfel, s-a
instituit posibilitatea încheierii unui acord de mediere și a fost consacrat
dreptul persoanei vătămate sau a inculpatului de a apela la un mediator, în
anumite cazuri prevăzute de lege, dar și posibilitatea valorificării unor
pretenții prin mediere.
De asemenea, până la intrarea în vigoare a codului menționat, Codului
de procedură penală actual i-au fost aduse modificări și completări3 cu
privire la acordul de mediere care poate fi încheiat în condițiile legii în
decembrie 2009, O.G. nr. 13/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative
în domeniul justiției în vederea transpunerii Directivei 20061123/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței
interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 februarie 201 O.
1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004.
2 Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010.
3 Prin Legea nr. 202/201 O privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării
proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie
2010.
20

cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților
înlătură răspunderea penală ori cu privire la pretențiile civile, în cursul
procesului penal.
2. MODALIT ĂȚI DE MEDIERE
Deși nu folosește o terminologie expresă, prin reglementarea
posibilității recurgerii la mediere atât înaintea cât și după declanșarea unui
proces, primul alineat al art. 2 din Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind
medierea și organizarea profesiei de mediator clasifică procedura medierii
în mediere judiciară și mediere extrajudiciară, clasificare ce este cel puțin la
acest moment agreată de majoritatea lucrărilor de specialitate.
Această distincție este valabilă și în cazul medierii în materie penală.
Delimitarea dintre cele două modalități ale medierii penale, se arată în
literatura de specialitate1, este necesară deoarece compararea medierii cu
justiția, în materie penală, implică medierea penală judiciară, ca unică
formă specială de mediere, corespunzând specificității contenciosului penal,
permițând astfel determinarea măsurii în care acest mod de rezolvare a
litigiului penal se articulează cu procedurile jurisdicțio nale. În acest context,
precizează același autor, medierea penală judiciară apare ca un mod
procesual de reglementare a litigiului penal, printre și alături de alte căi
procedurale, care permit ca un conflict angajat pe calea unui contencios
judiciar (pe calea acțiunii penale și a acțiunii civile în procesul penal) să fie
orientat spre un tratament consensual, sub egida unui judecător, pentru a
căuta o soluție negociată a procesului, acceptabilă și acceptată, susceptibilă
de a fi convenită de judecător.
2.1. MEDIEREA EXTRAJUD ICIARĂ
Medierea extrajudiciară, numită și extraprocesuală, are loc înainte ca
partea vătămată să formuleze plângere prealabilă. Per a contraria, medierea
judiciară ar avea loc după formularea acestei plângeri. Însă, procesul penal
(etapa judiciară așadar) nu începe în momentul formulării plângerii penale,
între acest moment și cel al debutului procesului penal prin începerea
1 Gh. Mateuț, Medierea penală, Revista Dreptul nr. 7/2007, p.150.
21

urmăririi penale având loc faza cercetării prealabile, în care aspectele
sesizate de persoana vătămată sunt verificate, moti pentru care sintagma
mediere judiciară este ușor inexactă.
În acord cu alți autori1 apreciem că termenii mediere procesuală și
extraprocesuală ar fi mai potriviți.
Medierea extrajudiciară are loc la inițiativa uneia sau a ambelor părți.
Legiuitorul nu se preocupă decât de rezultatul medierii extrajudiciare –
în cazul în care procedura medierii se finalizea ză prin împăcarea părților,
persoana vătămată nu mai poate sesiza pent ru aceeași faptă organul de
urmărire penală sau instanța de judecată.
Trebuie să remarcăm „acuratețea" termenilor folosiți de legiuitor
(apreciem însă bunele intenț ii). Împăcarea nu poate avea loc decât după
formularea unei plângeri prealabile, situație în care nu ne regăsim în
medierea extrajudiciară, motiv pentru care termenii de „acord' sau
„înțelegere" ar fi fost mai potriviți. În ce privește ipoteza sesizării instanței de
judecată prin plângere prealabilă, această ultimă teză a fost abrogată prin
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură
penală, precum și pentru modificarea altor legi2. Deși Legea nr. 192/2006
privind medierea și organizarea profesiei de mediator a fost modifica tă în
două rânduri, nu a existat o propunere legislativă pentru a pune în acord
această prevedere cu noua formă a Codului de procedură penală.
Finalizarea cu succes a procedurii de mediere acționează ca o cauză de
împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Dacă medierea nu este finalizată prin acord, persoana vătămată poate
formula plângere prealabilă. O prevedere utilă este conținută de art. 69 alin.
(2) din lege, care consacră singurul caz de suspendare a termenului de
introducere a plângerii prealabile. Dacă părțile recurg la mediere în cursul
termenului de introducere a plângerii prealabile de 2 luni, acest termen se
suspendă pe durata procedurii, iar după încheierea acesteia își reia cursul
considerându-se și durata scursă anterior medierii. Perioada suspendării va
fi cuprinsă așadar între data semnării contractului de mediere și data
încheierii procesului-verbal de încheiere a medierii.
1 F.G. Păncescu, Legea medierii. Comentarii și explicații, ediția a II a, Editura C.H.
Beck, București, 2008, p. 213.
2 Publicată în Monitoml Oficial al României, Pattea I, m. 677 din 7 august 2006.
22

2.2. MEDIEREA JUDICIARĂ
Medierea judiciară are loc după sesizarea organelor de cercetare penală cu
plângere prealabilă. În acest caz părțile pot recurge la mediere fie la solicitarea
lor, fie la recomandarea instanțe� sau a organului de urmărire penală.
Consecința în cazul medierii judiciare este suspendarea urmăririi penale sau
a judecății (în cazul în care părțile au apelat la mediere după începerea urmăririi
penale), măsură luată în baza contractului de mediere prezentat de părți.
Suspendarea durează până la închiderea procedurii de mediere, în
oricare dintre modurile prevăzute de lege, dar nu mai mult de 3 luni de la
data semnării contractului de mediere.
Procesul penal se reia din oficiµ imediat după primirea procesului­
verbal prin care se constată că părțile nu s-au împăcat sau, dacă acesta nu se
comunică, la expirarea termenului prevăzut de 3 luni.
3. REGLE MENTAREA MEDIERII ÎN MATER IE PENAL Ă
Prin adoptarea unor acte normative care reglementează instituția medierii
și prin asigurare a unui cadru adecvat de desf'așurare și promovare a medierii se
realizează nu numai o gestionar e mai bună a actului de justiție, dar se poate
simplifica sau chiar elimina procedura judiciară în cazul unor conflicte.
Interesul general este ca medierea ca mijloc alternativ de soluționa re a
conflictelor să fie utilizată cât mai des cu succes în materie penală pentru că
în esență aceasta apare ca o alternativă la urmărirea penală și la faza
judecății, ceea ce este de preferat unui proces de lungă durată care parcurge
obligatoriu etapele menționate.
Medierea instituită în domeniul penal este, pe de o parte, o tehnică de
rezolvare a conflictului care intervine de o manieră constructivă, atât pentru
autorul unei infracțiuni, cât și pentru victimă, iar pe de altă parte, ea relevă
o nouă manieră de a gândi justiția penală, care, din ce în ce mai mult, este
pradă dificultăților de eficacitate și de gestiune a masei de contencios pe
care este chemată s-o tranșeze1.
Medierea, ca mijloc alternativ de soluționare a conflictelor, a constituit
o preocupare constantă la nivelul multor state europene și nu numai,
1 Gh. Mateuț, op. cit., p. 152.
23

preocupare care s-a concretizat prin adoptarea unor acte normative atât la
nivel internațional, cât și pe plan național.
Totodată, statele au realizat armonizarea legislației interne cu
reglementările internaționale în materie, ceea ce a determinat o cooperare în
domeniul penal și civil în vederea creării unui cadru juridic adecvat pentru a
asigura o mai bună funcționa re a justiției și accesul neîngrădit și mai ușor al
cetățenilor la justiție.
3.1. REGLEM ENTĂRI INTERNE
Medierea în materie penală își are sediul în dispozițiile art. 1 și ale art.
2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de
mediator, cu modificările și completările ulterioare, care definesc noțiunea
de mediere în concepția legiuitorului român și tipurile de mediere (judiciară
și extrajudiciară), în dispozițiile cuprinse în capitolul V intitulat „Procedura
de mediere" (art. 43-60) și în dispozițiile cuprinse în secțiunea a II-a
intitulată „Dispoziții speciale privind medierea în cauze penale" din
capitolul VI (art. 67-70).
Fiind o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale
amiabilă, atât victima cât și infractorul nu pot fi constrânși să recurgă la
mediere, legea precizând în art. 6 că organele judiciare și arbitrale, precum
și alte autorități cu atribuții jurisdicționale vor informa părțile asupra
posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii și le pot îndruma să
recurgă la aceasta pentru soluționarea conflictelor dintre ele.
Alte reglementări importante privind instituția medierii în materie
penală au fost introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri
pentru accelerarea soluționării prdceselor1. În acest sens, Codul de
procedură penală2 a fost modificat și completat astfel:
a) la art. 10 alin. (1), care se referă la situațiile în care acțiunea penală
nu poate fi pusă în mișcare sau dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi
exercitată, în cazul prevăzut la lit. h) modificarea a vizat situația încheierii
1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie
2010.
2 Codul de procedură penală a fost republicat în Monitornl Oficial al României,
Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, fiind modifica t și completat ulterior.
24

unui acord de mediere în condițiile legii în cazul infracțiunilor pentru care
retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală;
b) art. 161 intitulat „Tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor
civile", articol nou introdus 1, stabilește în alin. ( 1) că ,,În cursul procesului
penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă și partea
responsa bilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere,
potrivit legii".
De asemenea, în noul Cod de procedură penală2 sunt cuprinse o serie
de dispoziții care se referă la mediere după cum urmează:
a) acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau dacă a fost pusă în
mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă,
în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea
penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în
condițiile legii – art. 16 alin. ( 1) lit. g);
b) în cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul,
partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacție sau
un acord de mediere, potrivit legii-art. 23 alin. (1);
c) în cadrul procesului penal, persoana vătămată are dreptul de a apela
la un mediator, în cazurile permise de lege -art. 81 alin. ( 1) lit. i) și art. 111
alin. (2) lit. b);
d) același drept este prevăzut și pentru inculpat -art. 82 alin. lit. g);
e) în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale,
inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii
vinovăției de către inculpat – art. 478 alin. (1).
1 Textul integral al articolului este:
(1) În cursul procesului penal' cu privire la pretenț iile civile, inculpatul, partea civilă
și partea responsa bilă civilmente pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit
legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau
în parte, pretențiile părții civile.
(3) In cazul recunoașterii pretenți ilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura
recunoașteri i. Cu privire la pretenți ile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe.
2 Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, m. 486 din 15 iulie 2010, și va intra în vigoare,
conform art. 603, la data care va fi stabilită prin legea de punere în aplicare a acestuia.
Proiectul acestei legi va fi supus de către Guvern spre aprobare Parlamentului în termen
de 12 luni de la data publică rii prezentu lui cod în Monitorul Oficial al României, Partea I.
25

Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi realizat, în opinia noastră,
și prin utilizarea insțituție i medierii;
f) în cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1 ), redate mai
sus la lit. b ), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a
vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere -art. 483 alin. (3 );
g) în cazul în care între părți s-a încheiat o tranzacție sau un acord de
mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța ia act de aceasta prin sentință.
Dispoziții cu privire la mediere, adoptate și intrate în vigoare anterior
adoptării legii medierii, sunt cuprinse și în Legea nr. 5111995 pentru
organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republica tă 1, în care la art. 3
alin. (1) lit. f) se stabilește că avocatul desfășoa ră, printre altele, și activități
de mediere. Atât legea medierii cât și Codul de procedură penală, precum și
reglementările civile sau comercial e, prevăd acordarea de asistență juridică
care este realizată de avocat. În materie penală, avocatul ales sau desemnat
din oficiu este obligat să asigure asistență juridică părților sau subiecților
procesuali principali -art. 88 alin. (3) C. p. p.
3. 2. REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE
În materia medierii penale, la nivel internațional au fost adoptate o serie
de acte normative precum:
-Recomandarea nr. R (99) 19 privind medierea în materie penală2,
adoptată de Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei la 15
septembrie 1999. Scopul recomandării este accentuarea participării efective
a victimei și a infractorului la proce�urile penale, recunoașterea interesului
legitim al victimelor de a-și exprima poziția în ceea ce privește consecințele
infracțiunii și de a comunica cu infractorul. Un al doilea scop al procesului
penal este, în sensul recomandării, încurajarea infractorului să își asume
sentimentul răspunderii, dându-i, astfel, ocazia și posibilitatea să se
reintegreze și să se reabiliteze.
Potrivit definiției date de Recomandare, medierea în materie penală
este un proces prin care victimei și irifractorului li se dă posibilitatea, în
1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011.
2 Standarde ale Consiliului Europei pentru Justițe Chișinău, 2010, p: 373,
Www.csm.md/files/Informa tii/Standarde_Justitie.pdf.
26

cazul în care consimt liber, să participe activ la rezolvarea problemelor
apărute în urma infracțiunii cu ajutorul unei terțe părți imparțiale
(mediatorul).
-Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene din 15 martie 2001
privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale (200 l/220/JAI) 1.
Potrivit acestei decizii, statele membre trebuie să își aproprie actele cu
putere de lege și normele administrative, în măsura necesară realizării
obiectivului de a oferi un înalt grad de protecție victimelor infracțiunilor.
Este necesar ca statele membre să adopte acele măsuri necesare și suficiente
care să asigure luarea în considerare a nevoilor victimelor, asigurându-se în
special respectarea demnității victimelor, dreptul acestora de a informa și de
a fi informate, de a înțelege și de a fi înțelese, de a fi protejate în diversele
etape ale procedurii și de a beneficia de luarea în considerare a
dezavanta jului de a locui într-un stat membru diferit de cel în care a fost
săvârșită infracțiune a.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. e) din decizie, medierea în
cauzele penale însea mnă căutarea, înaintea sau în cursul procedurii penale,
a unei soluții negociate între victimă și autorul infracțiun ii, cu medierea
unei persoane competente.
Fiecare stat membru, se arată în decizie, va încerca să promoveze
medierea în cauzele penale pentru infracțiunile pe care le consideră
adecvate pentru acest tip de măsură și se va asigura că este luat în
considerare orice acord care a intervenit între victimă și autorul infracțiunii,
în cursul medierii în cauzele penale.
-Avizul (Opinia) nr. 6 (2004) cu privire la judecarea echitabilă și
într-un termen rezonabil și rolul judecătorilor în procese având în vedere
mijloacele alternative de soluționare a disputelor2, emis(ă) de Consiliul
Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), organism consultativ pe
lângă Consiliul Europei.
1 http://eur-lex.europa.eu.
2 Standarde ale Consiliului Europei pentru Justiție, Chișinău, 2010, p. 211,
www.csm.md/files/Informatii/S tandarde_J ustitie.pdf.
27

Potrivit acestui document, este considerată necesară promovarea
mijloacelor alterna tive de soluționare a conflictelor și informarea opiniei
publice asupra existenței, modalității de funcționa re și costurilor aferente.
Se subliniază că în materie penală, medierea victimă -infractor nu va
avea ca finalitate o degrevare a instanțelor de judecată, astfel încât se
impune promovarea conceptului mai larg de justiție restaurativă, văzut ca
un ansamblu mai larg de proceduri ce permit redirecționarea de la procesul
penal obișnuit înainte de a începe, după ce a început ca parte a procesului
până la darea sentinței sau chiar în timpul executării pedepsei 1.
Justiția restaurativă, se arată în același document, reprezintă o
oportunitate pentru victime, făptuitori și uneori pentru reprezentanți ai
comunită ții, de a comunica, fie direct sau indirect, dacă este necesar prin
intermediul unui interme diar, referitor la o infracțiune (de obicei o
infracțiune minoră privind proprietatea sau infracțiuni înfăptuite de către
făptuitori minori) și la mod ul în care se pot acorda despăgubiri pentru
prejudiciul cauzat. Aceasta poate conduce la acordarea de despăgubiri de
către făptuitor, victimei, dacă aceasta dorește, sau comunității largi, de
exemplu prin repararea proprietății, curățenia sediilor etc.
Reintegrarea făptuitorilor în comunitatea pe care au prejudiciat-o,
inclusiv prin intermediul despăgubirilor pentru unele dintre prejudiciile
cauzate de către aceștia, și implica rea comunității în procesul de creare a
unor soluții pentru infracțiuni în acest domeniu reprezintă în mare măsură
esența justiției restaurative (pct. 147 din Opinie).
-Ghidul pentru o mai bună implementare a Recomandării cu privire la
medierea în materie penală, adoptat de Comisia Europeană pentru Eficiența
Justiției la 7 decembrie 2007.
Scopul ghidului este de a facilita aplicarea efectivă a instrumente lor și
reglementărilor Consiliului Europei cu privire la modurile alternative de
soluționa re a litigiilor, documentul referindu- se la medierea în materie
penală.
În măsura în care proced urile justiției reparatorii, se arată în ghid, pot
servi drept mod alternativ al justiției convenționale și drept instrument de
1 C. Ignat, Z. Șuștac, C. Dănileț, Ghid de mediere, Editura Universitară, București,
2009, p. 122.
28

gestionare a conflictelor, cât și de capacitatea lor de a repara prejudiciul și a
reduce riscul repetării infracțiunilor, au fost elaborate un set de îndrumări
pentru a ajuta statele membre în aplicarea Recoma ndării cu privire la
medierea în materie penală.
Astfel, se recomandă, de exemplu, promovarea și organizarea unor
sisteme eficace de mediere într-un spațiu geografic cât mai vast posibil, în
toate stadiile procedurii penale, inclusiv etapa de executare a sancțiunilor;
judecătorii, procurorii și alte autorități judicia re penale trebuie să fie
capabili de a fumiza informații, de a organiza sesiuni de informare cu
privire la mediere și, dacă este necesar, să invite victimele și/sau
delincvenții să utilizeze medierea și!sau să trimită cauza la mediere;
codurile de conduită a avocaților ar trebui să includă o
obligație/recomandare pentru aceștia de a lua măsuri în vederea fumizării
unor informații pertinente și de a propune părților, dacă aceasta este
adecvat, să recurgă la medierea victimă-delin cvent cât și de a pleda pentru
trimiterea la mediere a cauzei de către autoritățile competente .
De asemenea, o priorita te o reprezintă calitatea medierii, asigurarea
confidențialității medierii prin fumizarea de garanții juridice de către statele
membre, fumizarea de programe de formare corespu nzătoare pentru
mediatori, asigurarea unor măsuri de protecție a minorilor în timpul
participării lor la procesul de mediere, precum și a unor garanții proced urale
corespunzătoare .
De asemenea, se recoma ndă ca statele membre, organizațiile
nonguvernamentale și alte părți implicate în mediere să ia măsuri
corespu nzătoare pentru sensibili zarea opiniei publice cu privire la
avantajele medierii și, în același timp, statele membre, universitățile sau alte
instituții să susțină și să promoveze cercetarea științifică în domeniul
medierii și justiției reparat orii. Totodată, medierea și alte forme de justiție
reparatorie să fie incluse în programele educaționale naționa le.
-Rezoluția 2002112 a Organizaț iei Națiunilor Unite privind Principiile
fundamentale privind utilizarea program elor restaurative în materie
penală.
Rezoluția are ca scop instituirea unor principii ale justiției restaurative
în materie penală și cuprinde : definirea unor termeni precum program de
29

justiție restaurativă, proces restaurativ ori rezultat restaurativ; principiile
care stau la baza programelor restaurative cum ar fi accesul la consiliere
juridică, la informare, precum și la libertatea de exprim are . a
consimțământului de către părțile implicate, în sensul că dore sc să participe
la un asemenea program .
În sensul rezoluției, prin „program de justiție restaurativă" se înțelege
orice program care foloseș te procese restaurative în vederea obținerii
rezultate lor restaurative.
Procesul restaurativ reprezintă un proces în care victima și infractoru l,
iar când este cazul, alte persoane afectate de infracțiune, participă împreună
la rezolvarea problemelor rezultate în urma săvârșirii infracțiunii, ajutate de
un terț independ ent, mediatorul.
Prin „rezultat restaurativ" înțelegem acordul la care au ajuns părțile în
urma procesului restaurat iv. Acordul poate consta în repararea
prejudiciului, efectuarea unor servicii în folosul comunității sau orice alte
angajamente care să asigure acoperirea prejudiciului cauzat victimei sau
comunității și reintegrarea în societate a victimei și a infractoru lui.
În rezoluție se mai recoma ndă statelor să întreprindă toate demersurile
necesare în vederea implementării programelor de justiție restaurativă,
îmbună tățirea celor existente și includerea lor în justiția penală.
4. STATUTUL MEDIATORILOR
Medierea este o profesie liberală, organizată și desfășurată în condițiile
Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator și
conform hotărârilor Consiliului de mediere ', și reprezintă o activitate de
interes public.
Pot fi mediatori numai persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute
de art. 7 din lege și sunt autorizate de către Consiliul de mediere. Mediatorii
1 Consiliul de mediere este un organism autonom cu personalit ate juridică, de interes
public, format din reprezentanți ai mediatorilor -9 membri -, având ca scop organizarea
și controlul profesiei de mediator. Atribuțiile sale, conform art. 20 din lege, se referă, în
principal, la promovarea activității de mediere, elaborarea standardelor de fmmare în
domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaționale în materie, avizarea
programelor de fonnare profesională a mediatorilor și supravegherea respectării
standardelor de formare în domeniul medierii etc.
30

autorizați sunt înscriși în Tabloul mediatorilor întocmit de Consiliul de
mediere, anual, și este publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Mediatorii se pot organiza în asociații profesionale locale și naționale
având drept scop reprezentarea intereselor profesionale și protejarea
statutul ui și pot adera la asociații profesionale internați onale. Nu există o
Asociație profesională unică a mediatorilor.
Exercita rea profesiei de mediator, potrivit legii, este compatibilă cu
orice altă activitate sau profesie, cu excepția incompatibilităților precizate
prin legi speciale.
Caracteristicile și rolul mediatorul ui sunt:
-este accepta t și ales de ambele părți, existând acordul comun al
părților asupra persoanei mediatorului;
-este neutru, imparțial, nu poate stab ili adevărul în cauză, nu poa te lua
decizii obligatorii pentru părți, nu dă sfaturi sau consiliere juridică acestora;
-este obligat să păstreze confidențialitatea datelor de care ia cunoștință
în procesul de mediere și a negocierilor dintre părți;
-pregătește părțile pentru procesul de mediere și îl;
-ajută părțile să comunice în mod eficient, să își găsească propriile
soluții și să ajungă la un acord pentru rezolvarea disputei. .
Mediatorul are obligația să-și îmbună tățească per manent cunoștințele
teoretice și tehnice de mediere, urmând în acest scop cursuri de formare
continuă, în condițiile stabilite de Consiliul de mediere (art. 34 din lege).
31

CAPITOLUL II
MEDIER EA ÎN MATERIE PENALĂ.
ELEMENTE INTRODUCTIVE
1. NOȚIUNEA DE MEDIERE
Definiția medierii este dată de articolul 1 al Legii nr. 192/2006 privind
medierea și organizarea profesiei de mediator, potrivit căruia medierea
reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu
ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții
de neutralitate, imparția litate, confidențialitate și având liberul
consimțământ al părților.
Medierea se bazează pe încrederea pe care o acordă mediatorului , ca
persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru
soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabi le,
eficiente și durabile.
În literatura de specialitate se arată că „medierea este un mod de
soluționare a conflictelor, prin care persoana aleasă de protagoniști le
propune acestora un proiect de soluție. În consecin ță, medierea este mai
mult un mijloc de comunicare, bazat pe schimburi și luarea în seamă a
altuia, într-un dialog realizat pentru a ajunge, în legătură cu instituțiile
existente, la o soluție găsită de părți și estimată ca satisfăcătoare pentru
ambele, și aceasta în prezența unui terț" 1.
În același timp, trebuie subliniat că medierea reprezintă un mijloc prin
care se asigură repararea prejudiciului produs victimei și comunității,
precum și reintegrarea în societate a victimei și infractorulu i.
1 A se vedea P. Schultz, La mediation penale et la reparation pour mineurs,
L 'organisation de la justice en France, Joumees de formation des agents locaux de
mediation sociale, cit. de L. Hincker, La mediation penale: pour quoi faire?, Cu/ture et
societes, Cahiers du Cemric nr. 11/1998, p.24, citat de Gh. Mateuț, op. cit., p.149.
32

2. OBIECTUL MEDIERII PENALE
Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de
mediator stabilește în capitolul VI, secțiunea a 2-a intitulată „Dispoziții
speciale privind medierea în cauzele penale" obiectul medierii penale.
Potrivit alin. (1) al art. 67 din lege, dispozițiile din prezenta lege se
aplică în mod corespunzător și în cauzele penale care privesc infracțiuni
pentru care potrivit legii, retragerea plângerii penale prealabile sau
împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Așadar, în cazul medierii penale obiectul este restrâns la acele
infracțiuni pentru care răspunderea penală este înlăturată în cazul retragerii
plângerii prealabile sau împăcării părților.
Sfera acestor infracțiuni coincide principial cu cea pentru care punerea
în mișcare a acțiunii penale este condiționată de formularea unei plângeri
penale prealabile.
Intră în sfera infracțiunilor pentru care medierea penală este posibilă:
-lovirea sau alte violențe (art. 180 C. p.), pentru care împăcarea părților
înlătură răspunderea penală și în cazurile în care acțiunea penală a fost pusă
în mișcare din oficiu (în cazul părților vătămate minore);
-vătămarea corporală (art. 181 C. p.), pentru care împăcarea părților
înlătură răspunderea penală și în cazurile în care acțiunea penală a fost pusă
în mișcare din oficiu (în cazul părților vătămate minore);
-vătămarea corporală din culpă [art. 184 alin. (1) și 4 C. p.];
-violarea de domiciliu în forma simplă [art. 192 alin. (1) C. p.];
-amenințarea (art. 193 C. p.);
-violarea secretului corespondenței (art. 195 C. p.);
-divulgarea secretului profesiona l (art. 196 C. p.);
-violul în formă simplă [art. 197 alin. (1) C. p.];
-seducția (art. 199 C. p.), pentru care numai împăcarea poate înlătura
răspunderea penală;
-pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă (art. 210 C. p.);
– abuzul de încredere (art. 213 C. p.);
-gestiunea frauduloasă (art. 214 C. p.);
-distrugerea în formă simplă [art. 217 alin. ( 1) C. p.];
33

-tulburarea de posesie (art. 220 C. p.), pentru care doar împăcarea
poate înlătura răspunderea penală;
-abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. p.);
-abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. p.);
-purtarea abuzivă (art. 250 C. p.);
-abandonul de familie (art. 305 C. p.);
-nerespect area măsurilor privind încredințarea minorului (art. 307
C. p.);
-tulburarea folosinței locuinței (art. 320 C. p.).
Menționăm exemplifica tiv și alte infracțiuni reglementate în legi
speciale pentru care răspunderea penală este înlăturată în cazul împăcării
părților:
-infracțiunile prevăzute de art. 37 din Legea nr. 5111995 privind
organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată 1;
-infracțiunile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 11/19912 privind
combaterea concurenței neloiale, publicată în Monitorul Oficial al
1 Alt. 3 7 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat,
republica tă, prevede că:
(1) În exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea, fi asimilați
funcționarului public sau altui salariat.
(2) Insulta, calomnia ori amenințarea săvârșite împotriva avocatului în timpul
exercitării profesiei și în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă.
(3) Lovirea sau alte acte de violență săvârșite împotriva avocatului în condițiile alin.
(2) se pedepsesc cu închisoare de •a 6 luni la 3 ani.
( 4) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar
pentru faptele prevăzute la alin. (3), și din oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau
împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
2 Art. 5 din Legea nr. 1111991 privind combaterea concurenței neloiale are următorul
conținut:
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu
amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei:
a) folosirea unei firme, invenții, mărci, indicații geografice, unui desen sau model
industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de
natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) punerea în circulație de mărfuri contrafăcute și/sau pirat, a căror comercializa re
aduce atingere titularului mărcii și induce în eroare consumatorul asupra calității
produsului/serviciului;
c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obținere a
necesitat un efort considerabil sau a altor informații secrete in legătură cu acestea,
34

României, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, cu modificările ș1
completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 279 alin. (1) Cod pr. pen„ punerea în mișcare a
acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
pentru infracțiun ile pe care legea le prevede în acest sens.
Plângerea prealabilă ca mod de sesizare special este actul procesual
prin care persoana vătămată printr-o infracțiune își manifestă voința de a fi
tras la răspundere penală făptuitorul, act fără de care nu poate interveni
aplicarea legii penale și, ca urmare, nu poate începe și nici continua
urmărirea penală.
Plângerea prealabilă are o natură juridică mixtă, întrucât constituie o
instituție, atât a dreptului penal, cât și a dreptului procesua l penal.
Din punctul de vedere al legii penale, plângerea prea labilă apare ca o
condiție de pedepsibil itate, de punitate, în timp ce din punctul de vedere al
dreptului procesual penal este o condiție de pro cedibilitate 1.
Motivul pentru care legiuitorul a optat pentru limitarea procedurii
medierii la aceste infracțiuni este, credem, faptul că și în lipsa unui proces
transmise autorităților competente în scopul obținerii autorizați ilor de comercializare a
produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agricultu rii, care conțin
compuși chimici noi;
d) divulgarea unor informații prevăzute la lit c), cu excepția situațiilor în care
dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului sau cu excepția
cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra
exploatării neloiale în comerț, dacă ace ste informații provin de la autorități le competente;
e) divulgarea, achiziționarea sau utilizarea secretului comercial de către terți, fără
consimțământul deținătorului său legitim, ca rezultat al unei acțiuni de spionaj comercial
sau industrial;
f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând
autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai
acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice;
g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare
sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând mențiuni false privind brevetele de invenții,
mărcile, indicațiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografii de circuite
integrate, alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei,
designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare și altele
asemenea, originea și caracte1isticile mărfurilor, precum și cu privire la numele
producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți
comercianți și pe beneficiari.
1 G. Teodoro, Tratat de drept procesual penal, ediția a II-a, Editura Hamangiu,
București, 2008, p. 153.
35

de mediere în aceste cazuri părțile pot ajunge la un acord cu privire la
infracțiunea săvârșită și la consecințele acesteia, voința părților fiind un
element esențial atât în pornirea procesului penal, cât și în finalizarea sa,
principiul oficialității procesului penal fiind în mod evident limitat de
voința părților.
3. CARACTER ISTICILE MEDIERII
Pornind de la definiția dată de legiuitor, concluzio năm-că medierea
prezintă următoarele caracteristici:
1. Este o procedură facultativă.
Caracterul facultativ este o trăsătură a modelului european, prin care
acesta se distinge de cel american, unde medierea anterioară procesului este
o procedură obligatorie.
Tentativele de impunere a caracterului obligatoriu al medierii au
reprezentat un eșec, exemplul Angliei fiind grăitor. În Polonia există de
asemenea posibilitatea ca judecătorul să trimită cauza la mediere rară
acceptul părților, însă părțile pot refuza medierea și în acest caz.
Este cert însă că, față de stadiul actual al educați ei civice a populației
României, caracterul obligatoriu al medierii ar fi reprezentat cu siguranță un
eșec. O dovadă în acest sens este și experiența instanțelor comerciale,
practica judiciară relevând că în această particulară materie, concilierea
obligatorie în cazul societăților comerciale reprezintă doar o condiție
absolut formală Cie admisibilitate, rară a avea utilitate practică. Este drept,
procedura obligatorie a concilierii nu implică și prezența unui mediator, de
aici superiorita tea reglementării medierii conform Legii nr. 192/2006.
Potrivit art. 67 alin. (2), nici persoana vătămată și nici făptuitoru/ nu
pot fi constrânși să accepte procedura medierii. Această prevedere vine să
reafirme caracterul voluntar al medierii consacrat de.art. 2 alin. (1) din lege,
subliniind specificul și importanța acestei trăsături în medierea penală.
Soluția pent ru care a optat legiuitorul este logică dat fiind specificul
acestei materii -infracțiunea a avut un impact semnifica tiv asupra victimei
(aspect cu atât mai evident în cazul infracțiunilor de violență săvârșite între
membrii familiei), situație în care victima este într-o situație de sensibilitate
exacerbată, în care poate fi ușor influențată, constrânsă de către făptuitor în
36

a accepta o înțelegere convenabilă acestuia. Dintr-un alt punct de vedere,
obligarea făptuitorului, învinuitului sau inculpatului în a accepta procedura
medierii poate fi considerată o încălcare a prezumției de nevinovăție, prin
obligarea sa la asumarea răspunderii penale.
Medierea poate avea loc între două sau mai multe părți [art. 5 alin. ( 1) ],
aceasta chiar dacă soluția poate consta în retragerea unilaterală a plângerii
prealabile.
În opinia unor autori 1, modalitatea în care este reglementată medierea
în materie penală în cadrul Legii nr. 192/2006 privind medierea și
organizarea profesiei de mediator, prin referirea la partea vătămată și
făptuitor, ar conduce la concluzia că medierea este posibilă doar în cazul
persoanelor fizice, deși Codul de procedură penală reglementează și
răspunderea penală a persoanei juridice și există posibilitatea ca și persoana
juridică să fie subiect activ sau pasiv al infracțiuni lor pedepsite la plângerea
prealabilă.
Nu suntem de acord cu această opinie, întrucât apreciem că în actuala
reglemen tare persoana juridică poate avea atât calitatea de persoană
vătămată, cât și de făptuitor.
Dacă vătămarea fizică nu poate fi provocată decât unei persoane fizice,
este incontestabil că vătămarea morală și cea materială pot fi cauzate și unei
persoane juridice. În ceea ce privește termenul de făptuitor, acesta nu are o
reglemen tare explicită în Codul de procedură penală, motiv pentru care nu
vedem de ce înțelesul său ar trebui limitat la persoana fizică.
De altfel, un mic exercițiu de imaginație ne poate contura lesne ipoteza
în care o persoană juridică este fie subiect activ, fie pasiv al infracțiunii de
abuz de încredere, caz în care o procedură de mediere încheiată cu succes ar
fi soluția dezirabilă, recomandată, pentru reglemen tarea situației
conflictuale.
2. Medierea este o modalitate alternat ivă de soluționare a conflictelor.
Acest caracter decurge în mod necesar din primul, toate conflictele
posibil a fi soluționa te prin mediere fiind de natură juridică și putând
implica alternativ și un proces, penal, civil sau de altă natură.
1 F. G. Păncescu, op. cit„ p. 215.
37

3. Medierea presu pune o procedur ă informală.
Prin Legea nr. 192/2006 a fost instituit doar un set esențial de norme și
principii ce guvernează această instituție, conturând astfel un cadru flexibil
pentru soluționa rea cu succes a conflictelor în această modalitate amiabilă.
Caracterul flexibil al procedurii este fără îndoială un avantaj și dă
posibilitate mediatorului de a se adapta la nevoile și psihologia părților
aflate în conflict, putând crea o atmosferă propice bunei comunicări între
acestea.
Doar un număr redus de norme au caracter imperativ, și acestea se
referă în principiu la condițiile cerute pentru calitatea de mediator, regulile
esențiale de desfășurare a profesiei, condițiile de formă ale finalizării unei
proceduri de mediere încheiate cu succes.
Negocierile purtate în cursul procedurii de mediere au ca scop
asigurarea unei soluționă ri de tipul câștig-câștig a conflictului. Scopul
mediatorului este de a transforma părțile din dușmani, adversari, în
colaboratori, în vederea obținerii unei soluții mulțumitoare pentru ambele
părți, evitând astfel tracasarea, costurile și tensiunea unui proces judiciar.
4. Medierea presupune prezența unui terț.
Această din urmă condiție rezultă în mod necesar din însăși definiția
sintagmei de mediere. Cuvântul provine din latinescul mediare și înseamnă
mijlocire sau intermediere.
Condiția esențială a succesului acestei proceduri depinde de intervenția
unui terț. Această condiție distinge medierea de alte forme similare de
soluționare extrajudiciară a conflictelor, precum negocierea sau concilierea,
ce presupun prezența doar a părților interesate.
Mediatorul nu se aseamănă cu un judecător sau arbitru, întrucât nu
poate lua măsuri obligatorii pentru părțile în conflict, nu poate tranșa
disputa și în general nu poate lua decizii obligatorii pentru părți.
4. UTILITATEA PROCEDURII DE MEDIER E
Medierea ar reprezenta, teoretic, o evoluție majoră în procedura penală.
Prin intermediul acestei instituții, victima are un rol sporit în desfășurarea
procedurilor și își găsește mai repede satisfacția prin rapiditatea derulării
acestora și repararea pre judiciului, iar făptuitorul poate realiza răul produs
38

și poate accepta repararea acestuia, societatea permițând reintegrarea sa prin
alte căi decât izolarea într-un loc de detenție.
Concepția legiuitorului cu privire la medierea în materie penală nu a
fost ocolită de critici; astfel, s-a apreciat că, în măsura în care medierea
finalizată prin împăcarea părților poate avea loc numai pentru infracțiunile
pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților stinge procesul
penal, ar însemna că, practic, are loc o tranzacție a acțiunii penale între
titularul plângerii prealabile și făptuitor, astfel că medierea penală nu este
de fapt o alternativă la soluționarea clasică a litigiului penal, ci doar o nouă
modalitate a împăcării părților prin intermediul unui mediator.
O altă critică a medierii penale în reglementarea Legii nr. 192/2006
susține că sensul medierii din reglementarea românească se îndepărtează de
la înțelesul și scopul medierii clasice, care pune accentul pe reparația
efectivă a prejudiciilor morale și materiale aduse victimei.
În statele avansate europene accentul se pune pe reparația adusă
victimei, care poate fi materială (restituirea bunurilor și a valorilor
dobândite ilicit de delincvent, plata unei indemniza ții) sau morală
(recunoa șterea faptei, regretarea ei și prezentarea de scuze victimei,
prestarea unor munci în folosul ei). Acest mod de restaurare se obține
frecvent prin mediere, care presupune cel mai adesea contactul „față în
față" între victimă și delincvent. Există și sisteme în care medierea poate fi
și indirectă, situație în care mediatorul discută separat cu victima și cu
delincventul în vederea semnării unui acord reparativ (Belgia și Austria)
sau în care discuțiile se pot purta prin scrisori (Danemarca) ori prin sistem
video (Olanda)1.
Pornind de la această analiză comparativă a procedurii medierii, astfel
cum este prevăzută în sistemele de drept la care face referire, ale căror
prevederi regleme ntează expres modalitățile de reparare a prejudiciului prin
mediere, susținătorii acestei critici2 ajung la concluzia că legislația română
păstrează în continuare elementele unei justiții represive, care pune accentul
pe sancționarea/nesancționarea făptuitorului, nicidecum pe interesele
victimei.
1 C. Ignat, Z. Șuștac, C. Dănileț, op. cit., p. 170.
2 Idem, p. 170.
39

Se arată în această opinie că în dreptul nostru, deși este regleme ntată
instituția medierii penale, nu se face niciun fel de mențiune despre repararea
pagubei produse prin comiterea infracțiunii.
Apreciem că această critică este nejustifica tă, iar reglementarea actuală
este suficient de completă și precisă pentru a permite concluzia că medierea
în materie penală este aptă a garanta repararea prejudiciilor aduse
persoanelor vătămate într-un mod eficient.
În mod cert, părțile implicate în procedura medierii vor avea în vedere
și pretențiile materiale ale victimei -morale, materiale, recuperarea
eventual elor cheltuieli de spitalizare etc. Este o concluzie firească ce
decurge din natura infracțiunilor -de rezultat – ce intră în categoria pentru
care legea permite medierea -și un aspect familiar practicienilor în materie
penală. Așadar, existența unor reglementări exprese cu privire la
modalitățile de reparare a prejudiciilor în cazul medierii în materie penală ar
fi fost, mai mult sau mai puțin, superfluă, inutilă.
Problema ridicată se reduce de fapt la valoarea juridică a contractului
de mediere .
Potrivit dispozițiilor art. 58 din lege, înțelegerea la care părțile au ajuns
în cadrul medierii formează conținutul unui acord scris, ce va cuprinde toate
clauzele agreate de părți, și care are valoarea unui înscris sub semnătură
privată.
Chiar dacă în materie penală acordul părților nu poate fi prezentat
instanței de judecată pentru încuviințare, valoarea de înscris sub semnătură
privată este suficientă, apreciem, în cazul în care repararea prejudiciului se
va face prin echivalent (situațiile cele mai des întâlnite de altfel) este
suficientă pentru a da forță juridică acordului de mediere. Autentificarea
acordului, atunci când acesta constată o creanță certă și lichidă, are putere
de titlu executoriu la data exigibilității acesteia, potrivit art. 66 din Legea nr.
36/1995 a notarilor publici și a activității notariale 1, cu modificările și
completările ulterioare.
Evident, în situația în care drepturile translatate prin aco.rdul de mediere
implică condiții de validitate speciale, cum ar fi transferul dreptului de
proprietate asupra unui imobil, contractul de mediere va îmbrăca formă
autentică.
1 Publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995.
40

Ar fi fost însă util, considerăm, ca legiuitorul să fi optat pentru o
sancțiune cu implicații penale în cazul nerespectării obligațiilor asumate
prin contractul de mediere (cum .ar fi fost, spre exemplu, posibilitatea părții
de a introduce o nouă plângere penală pentru aceleași fapte în cazul în care
inculpatul nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate prin acordul de mediere
într-un anumit termen).
În principiu totuși, reglemen tarea medierii în materie penală astfel cum
este în vigoare la momentul actual este aptă a asigura și repararea
prejudiciului cauzat victimei.
Nimic nu împiedică părțile să agreeze modalități diverse de reparare a
prejudiciului, ce ar putea include, dincolo de repararea prejudiciului prin
echivalent, și alte modalități de reparare, atât concrete (spre exemplu,
anularea unui act, ce poate avea loc mutuus dissensus ), cât și nemateriale –
precum scuze publice, participarea la anumite acțiuni organizate în
comunitate etc. Însă, bineînțeles, aceste ultime modalități de reparare a
prejudiciului nu pot face obiectul unei executări silite.
Una dintre problemele ridicate în stadiul elaborării legii a fost aceea
dacă ar putea avea loc și o tranzacție între titularul acțiunii penale publice,
Minister ul Public, și făptuitor, mai ales că art. 63 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată 1, prevede ca atribuție a
procurorului participarea, potrivit legii, la soluționarea conflictelor prin
mijloace alternative.
Unul dintre proiectele de Cod de procedură penală făcute publice (luna
aprilie 2008) conținea și prevederi referitoare la renunțarea la urmărirea
penală (un ipotetic articol 330), semn că redactorii legislației penale nu au
exclus ideea unei tranzacții și între Ministerul Public și inculpat2.
1 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.
2 Textul art. 330 din proiectul Codului de procedură penală la care facem referire
avea urm,ătorul conținut:
(1) In cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii până la 3 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală a inculpatului când,
în raport de persoana și conduita inculpatului, de conținutul faptei, de modul și mijloacele
de săvârșire, de scopul urmărit și de împrejurările concrete de săvârșire, stabilește că nu
există un interes public în urmărirea acestuia.
(2) Renunțarea la urmărirea penală poate avea loc numai după punerea în mișcare a
acțiunii penale și dacă procurorul a constatat că probațiunea administrată în cauză
41

5. AVANTAJ ELE MEDIERII
Medierea prezintă certe avantaje pentru părțile implicate, și anume:
..,. decizia aparține părților. Părțile implicate sunt singurele cărora le
revin atât responsabil itatea, cât și autoritate a de a ajunge la un acord. Părțile
au dreptul să facă propriile lor alegeri, în loc să dea această putere de
decizie unui terț. Scopul medierii este de a se ajunge la o soluție de tipul
câștig-câștig, mulțumitoare pentru ambele părți. Medierea permite găsirea
unor remedii creative, inovative, adaptate la nevoile și resursele părților
implicate .
..,. medierea are un efect benefic asupra relațiilor dintre părți. Inițierea
unui proces penal are în toate cazurile, fără excepție, un efect distructiv
asupra relațiilor dintre persoanele care se aflau în relații chiar relativ
apropiate, precum vecini, soți sau foști soți, colegi, angajator și angajat etc.
Medierea privește însă în viitor și ajută nu numai la rezolvarea problemelor,
ci și la păstrarea relațiilor .
..,. medierea este informală și presupune confidențialitate . Departe de
cadrul solemn al ședinței de judecată și de regulile rigide de procedură,
cadrul informal specific medierii este de natură a crea condiții propice
pentru o comunica re efectivă, reală, între părți. Acestea se simt în largul lor,
neconstrânse de reguli de procedură sau de prezența intimidantă a organelor
judiciare, și pot comunica mai ușor, mai sincer. Medierea nu se desfășoară
în cadru public, spre deosebire de ședința de judecată unde sinceritatea și
flexibilitatea părților sunt restrâns și datorită reținerii naturale, firești, față
de faptul că probleme personale vor fi expuse și altor persoane. Dimpotrivă,
dovedește în mod suficient că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa. Ea
se poate dispune până înainte de sesizarea camerei preliminare.
(3) Procurorul poate dispune ca inculpatul să îndeplinească una sau mai multe dintre
următoarele obligații:
a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină
cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate ;
c) să plătească o anumită sumă către un centru pentJ.u protecția drepturilor victimelor
infracțiunilor;
d) să-și îndeplinească obligațiile de întreținere scadente;
e) să execute un anumit serviciu umanitar sau în folosul comunități i.
42

la mediere iau parte numai părțile, mediatorul și persoane acceptate de către
părți. Mediatorul este obligat a păstra confidențialitatea .
…,. medierea este mai rapidă și implică considerabil mai puține costuri
decât un proces. Un proces de judecată se poate finaliza și în decursul a
câtorva ani, în timp ce procesul de mediere poate dura în medie cel mult
câteva luni. Costurile unui proces judiciar sunt destul de ridicate, în plus
intervenind și alte inconveniente, relative la obligația părților de a se
prezenta la date fixate anume de instanța de judecată, de multe ori zilele de
înrațișare însemnând și lipsa de la serviciu pentru o întreagă zi sau
imposibil itatea de a-și desrașura activitatea producătoare de venituri pe
parcursul întregii zile -în ambele cazuri inconvenientele constând în
pierderea de bani și timp, la care se adaugă tracasare nervoasă, tensiune
psihică ce decurge din înfruntarea în ședință de judecată publică.
De multe ori, costurile expertizelor dispuse în procese penale reprezintă
sarcini deosebit de oneroase pentru părți. În schimb, în cazul medierii,
părțile convin de comun acord asupra datelor ședințelor de mediere. De
asemenea, părțile pot conveni de comun acord asupra evaluării unui bun sau
pot conveni asupra unui expert cu costuri în mod evident mai mici. Mai
mult, pentru încurajarea justițiabililor să se îndrepte spre acest mod de
soluționare a conflictelor, prin lege s-a prevăzut că în anumite cazuri
onorariile mediatorului sunt restituite din bugetul stat ului.
43

CAPITOLUL III
CATEGOR II DE INFRACT IUNI LA CARE SE POT
'
APLICA DISPOZ IȚIILE PRIVIND MEDIEREA
Medierea în cazul infracțiunilor pentru care, potrivit legii, retragerea
plângerii penale prealabile sau împăcarea părților înlătură răspundere a
penală, prezintă, spre deosebire de alte forme ale medierii, anumite
particularități.
În ceea ce privește infracțiunea, conform art. 17 C. p., aceasta este fapta
care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea
penală, infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii penale. Prin urmare,
pentru a fi în prezența unei infracțiuni sunt necesare îndeplinirea cumulativă
a celor trei condiții.
Potrivit legii penale, faptă care prezintă pericol social este orice acțiune
sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile enumerate în
art. 1 C. p.1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei
pedepse.
Gradul de pericol social, po trivit art. 181 C. p., este stabilit în concret
ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul
urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă
sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita
făptuitorului, dacă este cunoscut.
Vinovăția, cea de-a doua trăsătură esențială a infracțiunii, este
atitudine a psihică a făptuitorului față de fapta săvârșită și de urmările
acesteia și este rezultatul interacțiunii a doi factori: conștiința și voința.
Vinovăția presupune o atitudine conștientă, în sensul că făptuitorul își dă
seama, are reprezentarea acțiunilor sau inacțiunil or sale, a rezultatului
1 Art. 1 C. p. are mmătorul cuprins:
,J.,egea penală apără, împotriva infracțiunilor, România, suveranita tea,
independența, unitatea și indivizibil itatea statului, persoana, drepturile și libertățile
acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept".
44

acestora, care este periculos, și săvârșește cu voință aceste acțiuni sau
inacțiuni antrenând energia sa fizică spre realizarea rezultatelor urmărite 1.
Vinovăția prezintă două forme: intenția și culpa.
Intenția, la rândul său, potrivit legii penale, prezintă două mo dalități:
directă, atunci când infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, și indirectă, atunci când acesta
prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea
producerii lui.
Culpa -ca formă a vinovăției -există atunci când făptuitorul, săvârșind
o faptă prevăzută de legea penală, prevede rezultatul periculos al faptei sale,
dar nu urmărește și nu acceptă eventualitatea producerii lui, însă acționează
socotind rară temei că acest rezultat nu se va produce (culpa cu prevedere)
sau nu prevede rezultatul deși trebuia și putea să îl prevadă (culpă simplă
sau greșeală).
Potrivit art. 19 C. p„ fapta constând într-o acțiune săvârșită din culpă
constituie infracțiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres
aceasta, iar fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune fie că este
săvârșită cu intenție, fie din culpă, afară de cazul când legea sancționează
numai săvârșirea ei cu intenție.
Cea de-a treia trăsătură esențială a infracțiunii este aceea că fapta
trebuie să fie prevăzută de legea penală.
Obiectul juridic al infracțiunii constă în grupul relațiilor sociale
vătămate prin săvârșirea faptei penale, în timp ce obiectul material constă în
chiar obiectul material sau corpul persoanei asupra cărora s-a exercitat
acțiunea materială.
Subiecții infracțiunii sunt în mod tradițional clasificați ca: subiect activ
al infracțiunii – autorul faptei penale, și subiect pasiv -persoana vătămată
în mod direct prin infracțiune. În plus, în cazul oricărei fapte prevăzute de
legea penală, alături de persoana vătămată vom regăsi statul, ca subiect
pasiv general al infracțiunii, întrucât este entitate întotdeauna vătămată prin
săvârșirea unei fapte contrare ordinii sociale.
1 C. Mitrache, Drept penal roman, Partea generală, ediția a III-a revăzută și
adăugită, Casa de Editură și Presă "Șansa" SRL, București, 1997, p.77.
45

1. MEDIEREA ÎN CAUZELE PENALE CARE PRIVESC
INFRACȚI UNILE; LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE -ART.
180 C. P., VĂTĂMAREA CORPORAL Ă -ART. 184 C. P. ȘI
AMENI NȚAREA -ART.193 C. P.
Lovirea sau alte violențe (art. 180 C. p.) și vătămarea corporală (art.
181 C. p.), împreună cu vătămarea corporală din culpă (art. 184 C. p.) sunt
cele mai ușoare dintre infracțiunile de lovire și vătămare a integrității
corporale sau a sănătății, reglementate de Codul penal în secțiunea a 3-a din
capitolul III intitulat „Infr acțiuni contra persoanei".
Datorită gravității lor reduse, apreciată prin prisma urmărilor, în cazul
acestor trei infracțiuni legiuitorul a optat pentru limitarea principiului
oficialității în favoarea voinței persoanei vătămate , care poate alege, chiar și
în situația în care procesul penal pornește din oficiu (în situațiile în care
persoanele vătămate sunt membri ai familiei sau minori) să se împace cu
făptuitorul, stingând procesul penal.
I.I. LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚE ȘI VĂTĂMAREA CORPORALA-
Infracțiunea de lovire sau alte violențe este prevăzută de art. 180 C. p.
și constă potrivit alin. ( 1) al acestuia în „lovirea sau orice acte de violență
cauzatoare de suferințe fizice"1. Infracțiunea de vătămarea corporală este
prevăzută de art. 181 C. p. și conform textului acestuia constă în „fapta prin
1 Textul integral al art. 180 are următorul cuprins:
(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(11) Faptele prevăzute la alin. (1) săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc
cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
(2) Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru
vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(22) Faptele prevăzute la alin. (2) săvârșite asupra membrilor familiei se pedepsesc
cu închisoare de Ia unu Ia 2 ani sau cu amendă.
• (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate .
In cazul faptelor prevăzute la alin. (1)1 și (2)1 acțiunea penală se pune în mișcare și din
oficiu.
(4) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul
în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
46

care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită
pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile"1.
Obiectul juridic al acestor infracțiuni constă în relațiile sociale
referitoare la dreptul fiecărei persoane la integritate corporală și sănătate.
Obiectul material constă în corpul unei persoane (în viață), persoană
împotriva căreia s-a săvârșit infracțiunea.
Atât subiectul activ cât și cel pasiv poate fi orice persoană (subiect
necalifica t).
În ceea ce privește latura obiectivă, aceste infracțiuni se săvârșesc prin
acțiune -lovire cu un corp, înjunghiere etc. -sau posibil și prin inacțiune,
cum ar fi de exemplu neluarea unor măsuri pentru prevenirea lovirii sau
vătămării unei persoane.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracțiunile prevăzute de
art. 180 și 181 C. p. se săvârșesc cu intenție, directă sau indirectă,
presupunând că autorul a prevăzut și a urmărit sau cel puțin a acceptat
rezultatul produs.
Urmarea imediată constă în suferințele fizice produse persoanei.
În funcție de urmările produse este stabilită încadrarea juridică a faptei.
În cazul infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) și alin. (1)1
C. p., suferințele fizice produse victimei (suferințe fizice ce se prezumă că
însoțesc ca urmare a unui act violent) nu se concretize ază în zile de îngrijiri
medicale.
În cazul în care fapta a produs vătămări ce au necesitat pentru îngrijire
un număr de cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale, fapta se poate încadra
1 Textul integral al art. 181 C. p. are următorul cuprins:
(1) Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care
necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(11) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârșită asupra membrilor familiei se pedepsește cu
închisoare de la unu la 5 ani.
A (2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
In cazul faptelor prevăzute la alin. (1)1 acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
(3) Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul
în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
(5) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) și (3), acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate . Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
47

în dispozițiile art. 180 alin. (2) sau alin. (2)1, în funcție de relațiile dintre
victimă și făptuitor.
Dacă fapta a produs vătămări ce au necesitat cel puțin 21 de zile de
îngrijiri medicale, dar cel mult 60, fapta este sancționată de dispozițiile art.
181 alin, (1) sau alin. (1)1 C. p.
Câteva precizări terminologice sunt necesare.
Pentru stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale este necesară o
constatare medico-legală. Numărul de zile de îngrijiri medicale reprezintă,
în . sens medico-legal, vindecarea tulburărilor produse în funcționarea
organismului victimei, tulburări cauzate de faptă. Numărul de îngrijiri
medicale nu este astfel reprezentat de numărul de zile necesar pentru
dispariția în întregime a urmărilor faptei, cu perioada de incapaci tate de
muncă sau cu durata concediului medical. Spre exemplu, faptul că victima a
avut nevoie de tratament local sub forma unor comprese la un deget timp de
3 zile nu înseamnă îngrijiri medi cale în sensul art. 180 alin. (2) C. p.
Similar, nici împrejurarea că pentru înlăturarea semnelor exterioa re vizibile
ale faptei au fost necesare 3-5 zile de îngrijiri medicale nu atrage forma
calificată a infracțiunii 1.
Echimozele (vânătaia) reprezintă o pată de culoare roșu-albăstrui datorată
unor rupturi de vase capilare la nivelul dermei, cu inflația sanguină a țesutului
din jur. În principiu, acest tip de vătămări nu necesită zile de îngrijiri medicale,
cu excepția situației în care suntem în prezența unor echimoze multiple,
prezente pe suprafețe mari ale corpului sau situate la nivelul capului, caz în
care pot necesita într<? 2 si 10 zile de îngrijiri medicale2.
Un alt tip de vătămare este cunoscut în termino logia medico-lega lă sub
denumirea de excoriație, în limbaj comun zgârietură, ce constituie o leziune
cutanată a straturilor superioare ale epidermei. Aceste leziuni pot fi
superficiale, caz în care nu necesită pentru vindecare zile de îngrijiri
medicale, sau profunde, ce necesită în mod similar între 2 si 10 zile de
îngrijiri medicale, în funcție de zona producerii și gravitafe.
Hematomul reprezintă o colecție de sânge într-un organ sau într-un
țesut, apărută ca urmare a unei hemorag ii, care, frecvent are drept cauză un
1 V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Editura
Universul Juridic, București, 2007, p. 104.
2 Ibidem.
48

traumat ism. Este cunoscut sub denum irea de cheag de sânge în limbajul
comun. În genere, producerea unor astfel de leziuni necesită între 2 și 1 O
zile de îngrijiri medicale, în cazul în care nu este grav. În cazul în care
hematomul se produce la nivelul unor zone mai sensibile sau are o întindere
mai mare, pot fi necesar e și 20 de zile de îngrijiri medica le.
O leziune mai gravă este plaga, ce reprezintă o leziune de profunzime,
o ruptură a țesuturi lor. În funcție de modul de producere sau de agentul
vulnerant pot fi tăiate, înțepate, înțepător-tăia te, mușcate, împușcate,
termice sau chimice. Plăgile nepenet rante care afectează o zonă redusă nu
necesită în genere mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, în timp ce
plăgile tăiate profunde, despicate, înțepător-tăia te, necesită peste 10 zile de
îngrijiri medicale, în princ ipiu până la 20 de zile de îngrijiri.
Precizăm de la început că existența sau inexistența infracțiu nilor,
întrunirea sau lipsa elementelor constitu tive, aprecierea laturii subiective nu
cad în competența mediatoru lui. Însă, în situațiile când, spre exemplu, părțile
apelează la medierea extrajudiciară, mai exact înainte de a se formula o
plângere penală, iar din situația de fapt prezentată reiese clar că fapta nu se
încadrează în vreuna dintre aceste trei infracțiuni (în cazul infracțiu nii de
vătămare corporală gravă atunci când îngrijirile medicale necesare depășesc 60
de zile), iar medierea nu poate acționa ca și cauză de încetare a procesului
penal, mediatorul este îndreptățit să refuze demararea procedurii de mediere și
să îndrume părțile în fața organelor de urmărire penală.
Modalitățile de comitere a acestor infracțiuni sunt cele mai diverse.
Dacă ne raportăm la elemen tul mat erial, în cazul infracțiu nilor de lovire
și alte violențe și vătămare corporală (art. 180 și 181 ), modalitățile de
comitere pot fi din cele mai variate: prin energia proprie a făptuitorului, caz
în care suntem în prezența unei acțiuni -lovire cu pumnul, cu palma, cu
picioarele, cu un corp conton dent, de un corp contondent sau de un plan dur
(când victima este împinsă spre un obiect dur sau corp plan cu intenția de a
o lovi de acestea ), tragere de păr, îmbrân cire, punerea unei piedici unei
persoane, punerea unui obstacol în calea .victimei pentru ca aceasta să se
lovească, chiar și sperierea victimei, producerea unui șoc psihic, cu scopul
ca aceasta să cadă sau să se lovească; prin folosirea altei forțe pe care
făptuitorul o pune în acțiune -spre exemplu, asmuțirea unui câine, sau prin
49

îndrumarea unei turme de animale să treacă peste victimă 1; printr-o
inacțiune -atunci când fapta este urmarea neîndeplinirii unei obligații, spre
exemplu făptuitorul nu avertizează victima să nu intre într-un anumit loc
unde ar putea fi supusă unei loviri, neacoperirea unei gropi, a unui șanț,
neașezarea unor semne de avertizare, neîngrădirea unui loc periculos.
Trebuie precizat că în cazul inacțiunilor în cadrul procesului penal este
necesar să se demonstreze că făptuitorul a urmărit producerea rezultatu lui
vătămător întrucât, în caz contrar, suntem în prezența unei vătămări
corporale din culpă.
Dacă ne raportăm la calitatea persoanelor vătămate și a făptuitorului,
precum și la posibilul context al faptei (și aceste elemen te vor interesa în
mod direct procesul de mediere), va trebui să avem în vedere că o mare
parte a acestui tip de infracțiuni (poate covârșitoare) privește relații dintre
vecini sau persoane apropia te, ce se cunosc. Nu includem aici cazurile de
violență domestică, ce constituie o categorie aparte.
Ca tipologie situațională specifică acestei categorii de infracțiuni,
putem să menționăm mai multe exemple.
Conflictel e intre vecini, în multe cazuri generate de neînțelegeri cu
privire la folosirea spațiilor comune (curte comună, dependințe comune
etc.), la plata cheltui elilor legate de întreținerea imobilului comun, sau de
întrebuin țarea locurilor de parcare etc.
În general, astfel de conflicte au o durată apreciabilă în timp, relațiile
sociale caracterizându-se printr-o stare de tensiune ce se acutize ază în timp,
degenerâ nd în relații de dușmăn ie. Conflictele fizice sunt precedate de
numeroase incidente verbale, jigniri, insulte etc„ tensiunea acumulată
explodând la un moment dat într-o altercație fizică.
Este inutil să precizăm că în astfel de situații succesul procesului de
mediere va depinde într-o manieră covârșitoare de tactul, înțelegerea,
abilitatea mediatorului de a comunica cu părțile implicate în conflict și de a
le facilita o punte de legătură, manifestându-se în același timp echidist ant și
imparțial.
Un al doilea tip de infracțiuni de violență este constituit de conflictele
fizice survenite în traficul rutier. Este o categorie de fapte pe care dorim să
o menționăm întrucât câștigă din ce în ce mai mult teren în practica
1 Idem, p. 102.
50

judiciară a organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată. Acest
tip de conflict presupune că părțile implica te nu se cunosc, iar fapta a fost
determinată de tensiunile create de incidentele din trafic, pe fondul
preexistent al caracterului mai violent, mai agresiv, al făptuitorului.
O a treia categorie importantă o constituie faptele de violență
domestică, pe care legiuitorul a ales să le pedepsească mai sever ca urmare
a gravității lor, caracter ce decurge din calitatea părților și posibilele urmări
asupra părții vătămate, eventual și asupra altor membri ai familiei.
Violența domestică se manifestă în cele mai multe dintre cazuri ca un
adevărat tipar -nu este un fenomen izolat, ci o serie îndelunga tă de acte
extrem de variate, ce au același scop: intimidarea partenerului de viață,
înfrângerea voinței acestuia. În majoritatea covârșito are a cazurilor, acest
tip de comportament ab�jv aparține bărbaților, obișnuiți să dețină
controlul, în special în interiorul căminul ui, familiei, pe care o privesc ca un
univers privat. Nu sunt excluse însă nici comportamentele abuzive
aparținând persoanelor de sex feminin.
Acest fenomen include violență fizică dar și, în mod egal, abuz emoțional,
constrângere economică, izolare, abuz sexual, amenințări și intimidări,
folosirea copiilor împotriva partenerulu i, abuz verbal, deteriorare a sau
distrugere a proprietății, uciderea sau chinuirea animalelor de companie.
În cazul acestui tip de infracțiuni o particul aritate aparte este dată de
sensibil itatea poziției victimei – în marea majorita te a cazurilor soția sau
copiii -generată de starea de inferioritate fizică și starea psihică deteriorată
(reamintim, violența în familie nu se manifestă sub forma unul caz izolat, ci
sub cea a unei stări constante de tensiune și agresiuni repetate). Acest aspect
va constitui un real obstacol în procesul de mediere, existând pericolul ca
victima să fie, direct sau indirect, constrânsă în a accepta încheierea unui
acord formal de mediere, bineînțeles dacă aceste presiuni nu au avut deja ca
rezultat împăcarea părților sau retragerea plângeri i.
Apare evident că victima abuzului în familie trăiește într-o stare
permanentă de frică. Deseori, nu este necesar decât cel mai mic gest din
partea autorului violenței pentru a obține ceea ce își dorește – în concret,
acordul victimei la orice idee sau dorință a agresorului. O simplă privire sau
un simplu gest, de obicei imperceptibile pentru alții, sunt de regulă
suficiente pentru a alerta victima cu privire la dorința sau nevoia agresorului
51

și la necesitatea de a se comporta conform acesteia. În numeroase situații
vom constata că, în relațiile victimă -agresor, viol ența nici nu a fost
exercitată efectiv. Unii dintre abuzatori nu folosesc violența directă sau
exercită o agresiune fizică o singură dată, pentru ca ulterior să se folosească
de acest eveniment pentru a-și teroriza victima. Folosirea constantă a
amenințărilor servește ca mijloc pentru exercitarea unui permanent control
asupra victimei. În acest scop sunt folosite acțiuni relativ minore ca, spre
exemplu, lovirea unui zid, sau amenințare a unui copil sau a unei rude,
distrugerea unui obiect ce aparține victimei, o discuție despre sinucidere,
toate aceste incidente reprezentând tot atâtea modalități subtile de
intimidare a victimei. Compor tamentul unui abuzator este, contrar unei
opinii comune dar eronate , foarte controlat și calculat, determinat în
obținerea unor rezultate precise. De asemenea, compor tamentul exterior
este complet diferit de cel manife stat în cadrul familiei. De aceea, este
esențial de știut că un astfel de personaj va minți, nega, minimaliza și
ascunde compor tamentul lui abuziv într-o manieră foarte inventivă.
În același timp, victimele abuzurilor pot apărea pentru ceilalți ca fiind
prea împăciuitoa re, manif estând teamă față de potențiala reacție a
persoanelor străine ce vor lua cunoștință de situația sa, manifestând aparent
lipsă de respect de sine, o personalitate dificilă sau chiar probleme psihice.
Astfel de manifestări sunt consecințele frrești ale presiunilor la care sunt
supuse și ale faptului că victimele abuzurilor domestice fac, de regulă, ceea
ce este necesar pentru a se proteja pe ele însele sau pe copii, aceasta
însemnând și suportarea constrâ ngerilor sau a amenin țărilor ori chiar
eforturi de a reînnoi afecțiunea abuzatorul ui.
Utilitatea medierii în cazul violenței domestice este o chestiune
controvers ată în sistemele de drept cu tradiție în domeniul justiției
restaurative .
Mai multe împrejurări sunt considerate dezavant aje majore ale unei
eventuale proceduri de mediere în cazul faptelor de violență domestică:
victima va fi nevoită să se afle în aceeași cameră cu fostul partener, lară a
avea altă protecție în afara mediatorului, care este obligat să rămână neutru,
partenerul sau fostul partener va folosi, foarte probabil, diverse tactici de
intimidare, astfel de tactici, unele suficient de subtile, pot să nu fie
recunos cute ca atare de mediator, care să le considere astfel cereri normale;
52

în multe situații, femeile sunt considerate în mod nejustificat ca
nerezona bile dacă refuză termenii medierii. Factorul-cheie rămâne însă
sentimentul de frică manifest at de victimă față de abuzatorul său.
Cu toate acestea, există argumente puternice pentru a considera că
medierea poate fi un răspuns adecvat în cazul acestui gen de infracțiuni.
Din perspectiva victimei, procesul penal prezintă o serie de dezavanta je ce
nu pot fi negate: în fața instanței de judecată, agresorul nu trebuie să exploreze
sau să explice comportamentul său violent; el va încerca să nege acuzațiile și
să își demonstreze nevinovăți a, sau cel puțin va încerca să co.nvingă instanța de
judecată că este o persoană cât se poate de liniștită și de inofensivă. Reacția
firească a agresorului în cadrul procesului penal este de a-și mobiliza toate
forțele în direcția infirmării acuzelor ce i se aduc. Întrucât procesul demarat de
victima sa constituie o cauză de „neplăceri", agresorul își va accentua acțiunea
represivă asupra soției sale. Actele viitoare de violență vor avea loc în secret,
iar sentimentul de vinovăție ce este specific victimelor în astfel de cazuri se va
accentua. În plus, costurile procesului se reflectă în bugetul familiei, iar soția
agresată va fi ținută responsabilă pentru aceste cheltuieli suplimentare . Nu mai
puțin, vocea victimei nu se poate face auzită în cadrul procesului penal. Este
extrem de probabil ca soția agresată, înspăimântată și sub presiunea soțului
agresor și a întregii familii (ea fiind responsabilă pentru demararea procesului
penal ce a cauzat profunde nemulțumiri tuturor membrilor familiei), să nu mai
producă în fața instanței de judecată dovezi împotriva soțului său, sau chiar va
renunța la acuzații. Inculpatul va fi achitat și violența va continua, iar victima
va învăța că orice strigăt pentru ajutor nu face decât să îi înrăutățească situația.
Victima nu este decât un element al probatori ului în acuzare, o piesă ce ajută la
clarificare a situației de fapt. Deși nevoile sale sunt cu totul altele, aceste nevoi
nu prezintă interes pentru instanța de judecată. Dimpotrivă, va putea fi hărțuită
de către avocatul inculpatului în cursul audierii 1.
Medierea în cazurile de violență domestică prezintă trăsături cu totul
aparte față de alte tipuri de mediere. De aceea, este necesar ca mediatorul să
observe în astfel de cazuri o serie de „reguli" specifice: victima (soția
agresată) trebuie să fie de acord în mod explicit cu medierea, și să i se
1 C. Pelikan, Applying Rf in cases of domestic and sexual violence, Workshop 17,
European forum for victim – offender mediation and restorative justice, p. I
www.euforumr j.org
53