Curtea de justiție a Uniunii Europene . Instanță de judecată supranațională Absol vent Ștefana Arsenescu Profesor coordonator Conf. univ. dr. Daiana… [629475]

Universitatea ”Lucian Blaga„ Sibiu
Facultatea de Drept

LUCRARE DE LICENȚĂ
Curtea de justiție a Uniunii Europene . Instanță
de judecată supranațională

Absol vent
Ștefana Arsenescu
Profesor coordonator
Conf. univ. dr. Daiana Maura Vesmaș

Sibiu, 2017

1
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 4
I. NOȚIUNI GENERALE ………………………….. ………………………….. ……………………. 5
1.Instituția Curții de Justiție a Uniunii Europene ………………………….. ………………. 5
2. Repere istorice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..10
2.1 Originile Curții de Justiție ………………………….. ………………………….. ……….. 11
2.2 Crearea Tribunalului de Primă Instanță ………………………….. ………………….. 12
2.3 Tribunalul Funcției Publice. Cea de -a treia jurisdicție a Curții ………………. 14
3.Principiile fundamentale de funcționare ale Curții ………………………….. ………… 15
II. ORGANIZAREA CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE …………… 17
1.Compunerea Curții ………………………….. ………………………….. ……………………….. 17
1.1Judecătorii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..18
1.2Președintele Cu rții ………………………….. ………………………….. …………………… 21
1.3Avocații generali ………………………….. ………………………….. ……………………… 23
1.4Grefierul -șef ………………………….. ………………………….. ………………………….. ..25
2.Competența org anelor jurisdicționale unionale ………………………….. …………….. 26
2.1Competența Curții de Justiție ………………………….. ………………………….. …….26
2.2Competența Tribunalului ………………………….. ………………………….. ………….. 31
2.3Com petența Tribunalului Funcției Publice ………………………….. ………………. 32
2.4Conflictele de competență ………………………….. ………………………….. ………… 33
III. DREPTUL PROCESUAL UNIONAL ………………………….. ………………………… 36
1.Introducerea acțiunii și procedura scrisă ………………………….. ……………………… 37
2. Procedura orală ………………………….. ………………………….. ………………………….. .41

2
3.Principalele acțiuini exercitate în fața Curții ………………………….. ………………… 44
IV. HOTĂRÂRILE CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE ……………. 47
1. Deliberarea și pronunțarea ………………………….. ………………………….. ……………. 47
2.Conținutul și elaborarea hotărârilor ………………………….. ………………………….. …48
3.Hotărârile provizorii ………………………….. ………………………….. …………………….. 49
4.Căi alternative de tranșare a litigiilor ………………………….. ………………………….. .52
5.Executarea hotărârilor ………………………….. ………………………….. …………………… 54
6.Cheltu ielile de judecată ………………………….. ………………………….. …………………. 57
V.CĂILE DE ATAC ………………………….. ………………………….. ………………………….. 58
1.Recursul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 59
2.Căile extraordinare de atac ………………………….. ………………………….. ……………. 62
3.Reexaminarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …..62
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 63
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……65

3
ABREVIERI
1. alin. – alineat;
2. art. – articol;
3. C. proc. – Codul de procedură;
4. BCE – Banca Centrală Europeană
5. CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ;
6. CEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului ;
7. CEE – Comunitatea Econimică Europeană ;
8. CEEA – Comunitatea Europeană a Energiei Atomice ;
9. CIJ – Curtea Internațioană de Justișie ;
10. CJCE – Curtea de Justiție a Comunităților Europene ;
11. CJUE – Curtea de Jus tiție a Uniunii Europene ;
12. JOUE – Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
13. ONU – Organizația Națiunilor Unite;
14. TCEE – Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene;
15. TFP – Tribunalul Funcției Publice;
16. TFUE – Tratatul privind funcționarea Uniunii Europe ne
17. UE – Uniunea Europeană;

4
INTRODUCERE
„Salut în dumneavoastră nu numai
Curtea Comunității Europene a Corbunelui și a Oțelului,
dar și perspectiva unei Curți Supreme Federale Europene .„
Jean Monet – extras din discursul rostit cu ocazia inaugurării Curții
Luxemburg, 10 decembrie 1952
Lucrarea de față își propune să prezinte instituția Curții de Justiție a Uniunii
Europene , ca o instanță de judecată supranațională, născută din dorința și
necesitatea reformării și asigurării aplicării dreptului uniona l într -o manieră unitară
și cu respectarea, atât a tratatelor , cât și a drepturilor cetățenilor Uniunii Europene.
Studierea aprofundată a acestei teme prezintă o importantă deosebită pentru
întețegerea sistemului jurisdicțional al Uniunii Europene, a leg ăturilor dreptului
unional cu dreptul intern, precum și a asemămărilor și deosebirilor dintre Curte,
privită ca o instanță internațională, și organele jurisdicționale naționale.
Capitolul I va trata aspecte generale cu privire la această instituție , origi nile
sale abordate într -o ordine conologică, precum și principiile fundamentale pe care
se bazează activitatea Curții.
În cuprinsul celui de -al II-lea capitol, vom analiza modul de compunere al
acesteia, prin prisma „agenților” care activează în cadrul ei , precum și
competențele ce revin fiecărui organ jurisdicțional al Curții.
Capitolul al III -lea va prezenta justiția unională, dezoltând aspecte cu privire
la desfășurarea procedurii în fața Curții, a etapelor acesteia, precum și o scurtă
prezentare a pri ncipalelor acțiuni exercitate în fața Curții.
Capitolele IV și V vor elabora asupra noțiunilor hotărârilor judecătorești
adoptate de către Curte, precum și asupra căilor de atac ce pot fi exercitate
împotriva lor, în cazul acestora din urmă, se contureaz ă diferențele majore între
căile de atac întâlnite în dreptul intern și cele din dreptul unional.

5
I. NOȚIUNI GENERALE
1.Instituția Curții de Justiție a Uniunii Europene
Curtea de Justiție a Uniunii Europeane, prescurtată în continuare CJUE este
o instituție unională comună a Uniunii Europene și EURATOM, care are ca
atribuție principală asigurarea respectării dreptului unional în aplicarea și
interpretarea actelor normative unionale.1
Pentru a putea înțelege în totalitate această definiție e ste sunt necesare
următoarele clarificări:
Uniuniea Europeana, prescurtată în continuare UE, poate fi definită ca o
uniune economică și politică, dezvoltată pe teritoriul Europei, având în
componența sa 28 de state membre.
Sintagma ”instituție unională „ este folosită cu scopul de a desemna o
instituție publica, parte a UE, având atribuții doar în domneniile asociate acesteia.
Din cadrul instu tuțiilor UE enumerăm: Parlamentul European, Consiliul Eu ropean,
Banca Centrala Europeană și multe altele.
EURATOM est e o organizație internațională, înființată în anul 1957, cu
scopul de a crea o piață specializată în Europa pentru dezvoltarea și distribuirea de
energie nucleară statelor memebre alea acesteia, precum și de a vinde surplusul
celorlalte state din afara UE. Aceasta se distinge, din punct de vedere legal de UE,
însă reține aceleași state memebre și este guvernată de către instituțiile UE.
Conform art. 1 al Statutului Curții de Justiție a UE, Curtea se constituie și își
exercită funcțiile în conformitate cu d ispozițiile tratatelor, ale Tratatului de
instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA) și ale statutului.2

1 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p . 236
2 G. Fabian, Drept procesual al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2014, p. 34

6
În cadrul CJUE activează două instanțe , și anume Curtea de Justiție și
Tribunalul (Tribunalul de Primă Instanță conform terminologiei vechi) , iar, până în
anul 2016, a cuprins și Tribunalul Funcției Publice.
Curtea se ocupă cu cererile de hotărâre preliminară adresate de instanțele
naționa le și de anumite acțiuni în anulare și recur suri, iar Tribunalul se pronunță
asupra acțiunilor în anulare introduse de persoanele fizice, întreprinderi și, în
anumite cazuri, de guvernele UE. În practică, această instanță se ocupă în principal
cu legislația privind concurența, ajutorul de stat, come rțul, agricultura și mărcile
comerciale.3
Tribunalul Funcției Publice , în prezent desființat, era considerată a treia
instanță din cadrul CJUE, iar acesta avea misiunea de a soluționa litigiile dintre UE
și agenții săi .
CJUE ocupă o poziție importantă în cadrul instituțiilor unionale, acest lucru
aflându -se în strânsă legătură cu însăși ideea care a stat la baza constituirii UE, și
anume aceea a unei comunități a dreptului. Astfel, UE exercită, prin de organele
unionale, o funcție legislativă și asigură în același timp executarea și aplicarea
actelor sale, competența și obligația de a executa și aplica aceste acte revenind și în
sarcina organelor abiltate ale statelor memebre. Mai mult, CJUE apare în calitate
de organ jurisdicțional unional , având scopul de a asigur a o interpretare unitară a
dreptului unional pe întreg teritoriul UE.
În ceea ce privește natura juridică a CJUE , aceasta trebuie analizată luând
în considerare natura juridică deosebit de complexă a UE. Fiind una dintre
instituțiile UE, CJUE reprezintă puterea judecătorească în cadrul unui sistem căruia
nu îi corespunde în totalitate ideea separației puterilor în stat .

3 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutio ns-bodies/court -justice_ro vizitat la data
17.04.2017

7
Astfel,Consiliul UE și Comisia au atât funcții legislative, cât și executive, iar
Parlamentul European nu poate fi pus pe ace lași plan cu un parlament național,
având atât atribuții legislative, cât și de natură consultativă.4 În acest sens, s -a
recunoscut necesitatea înzestrării CJUE cu o putere jurisdicțională veritabilă, cu
scopul de a nu înzestra Parlamentul cu o competență legislativă deplină, însă, acest
lucru a atras după sine diminuarea competențelor de control ale acestuia față de
executiv. Astfel, CJUE i -a fost atribuit un rol important în asigurarea echilibrului
instituțional și a relațiior dintre UE și statele membre.
Deorece CJUE are ca justițiabili state, aceasta reține natura juridică a unui
organ jurisdicțional internațional, mai mult, deoarece hotărârile sale nu pot fi
atacate prin căi ordinare de atac, aceasta reține și natura unei instanțe supreme în
accepțiunea dreptului național.
CJUE îi este atribuit un caracter deosebit de important, și anume acela de
instituție supranațională . Deoarece activează în cadrul unei construcții
economice, juridice și politice supranaționale, și anume UE, aceasta a preluat la
rândul său, ca și celălalte instituții unionale, acest caracter izvorât din faptul că
deține anumite prerogative care în mod normal revin numai organelor judecătorești
statale. Supranaționalitatea, în raport cu dreptul internațional public, se distinge în
mod pozitiv, însemnând totalitatea împuternicirilor, drepturilor, competențelor care
țin de suveranitate transferate de la state în favoarea Uniunii, iar în raport cu statele
membre, se diferențiază din punct de vedere negativ, însemnând totalitatea acelor
competențe care nu au fost încă transferate Uniunii.5
CJUE are, de asemenea, și un caracter ” sui generis ” deoarece combină
caracterele mai multor tipuri de organe jurisdicționale interne și intenaționale.

4 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p . 237
5 Ibidem p. 239

8
Datorită competențelor cu care este înzestrată, CJUE întrunește
caracteristicile mai multor tipuri de instanțe judecătorești6. Aceasta poate fi numită
instanță internațională în sens clasic dacă sunt luate spre considerare numai
acțiunile înaintate de către Comisia Europeană sai de către unul sau mai multor
state membre împotriva unui alt stat membru, de asemenea, aceasta apare în
ipostaza unei curți constituționale în cazul în care aceasta este sesizată printr -o
acțiune privind interpretarea unor norme juridice sau a valabilității acestora.
CJUE poate avea forma unei instanțe de contencios administrativ dacă este
vorba despre acțiuni îndreptate împotriva organelor unionale, de asemenea aceasta
preia forma unei instante de muncă în cazul litigiilor izvorâte din raporturile
juridice de muncă dacă acțiunea este inițiată de către funcționarii unionali, sau
aceasta poate ave forma unei instanțe civile dacă se solicită despăgubiri pentru
pagubele cauzate de către funcționarii unionali în lipsa unor obligații contractuale.
CJUE mai poate adopta forma unei instanțe d e recurs sau a unei instanțe
supreme,aceasta calitate nu se regăsește și în cazul altor instanțe internaționale, de
cele mai multe ori acestea fiind concepute cu un singur grad de jurisdicție, aceasta
este o caracteristica importantă a CJUE deoarece o deli mitează de alte instituții
asemănătoare, întărind ideea necesității și utilității acesteia.
Deși CJUE prezintă o multitudine de caracteristici care o aseamănă cu alte
instanțe sau instituții, atât naționale, cât și internționale, există o serie de
caracte ristici speciale și semnificative ale acesteia, dintre care amintim
următoarele:
 aceasta supraveghează atât legislativul, cât și executivul unional ;

6A se vedea N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii E uropene, ed. Saigo, 2015, p. 104

9
 poate soluționa litigii existente între organele UE, între organe și statele
membre, între statele membre, cele existente atât între statele membre și
persoanele fizice sau juridice, cât ș i cele existente între persoane;
 deciziile CJUE sunt definitive și au forță executorie pe teritoriul UE ;
 competența CJUE este obligatorie, părțile neavând posibilitatea de a refuza
jurisdicția Curții, de la această regulă există exce pții prevăzute în mod
limitativ;
 aceasta intervine, în unele situații, în procedura de ratificare a tratatelor de
drept internațional public încheiate în UE ;
 dispune, în general de o competență exc lusivă ;
 CJUE judecă în primă și ultimă instanță, dar, în același timp, este și instanță
de recurs, de cale de atac .7
Pe plan intern, în cadrul CJUE, limba folosită este cea franceză, datorită
faptului că majoritatea populației statelor fondatoare ale Comu nității Europene
vorbea, la momentul respectiv, limba franceză, însa, în prezent, tendința este aceea
de a folosi predominant limba engleză pentru a facilita accesul mai multor
persoane la procedurile Curții.
În cazul procedurii desfășurate în fața Curții , limba folosită este una dintre
limbile oficiale ale UE, importanță deosebită având atât limba folosită în statul din
care provine persoana care a formulat cererea de chemare în judecata, cât și limba
folosită în statul din care povine pârâtul, astfel asi gurându -se posibilitatea de a
participa la proces în limba maternă atât reclamatului cât și pârâtului. În cazul în
care este necesar, intervențiile parților, precum și toate documentele care fac parte
din dosar, pot fi traduse de către interpreți.

7 Ibidem p. 242

10
În ceea ce privește acțiunile directe, limba utilizată în cererea introductivă (care
poate fi una dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene) va fi în principiu
limba de procedură a cauzei, adică limba în care aceasta se va desfășura. În
recursuri, limb a de procedură este cea a hotărârii sau a ordonanței Tribunalului
care face obiectul recursului.8
Întrucât fiecare stat membru are propria limbă și un sistem juridic specific,
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este o instituție multilingvă. Regimul său
lingvistic nu are echivalent în nicio altă instanță din lume, deoarece fiecare dintre
limbile oficiale ale Uniunii poate fi limbă de procedură. Astfel, Curtea are obligația
să respecte un multilingvism integral ca urmare a necesității de a comunica cu
părțile în limba procesului și de a asigura difuzarea jurisprudenței sale în toate
statele membre.9
2. Repere istorice
UE a fost și va fi mereu o formă de organizare complexă, iar dreptul unional
reprezintă o ramură a dreptului aparte, deși are ca și izvoare principale tratatele
încheiate între statele membre și actele comunitare emise de catre instituțiile UE,
acesta reține o parte din caracteristicile dreptului național al statelor fondatoare.
Istoria dreptului unional a fost marcată de diferite modificări de-a lungul timpului,
modificări care s -au simțit și în constituirea și evoluția instituțiilor sale.
În timp ce alte organe unionale, precum Parlamentul, Consiliul sau Comisia,
s-au conf runtat cu o istorie „ zbuciumat ă”, fiind marcate de nenumărate schimbă ri
în ceea ce privește relațiile cu celălalte organe, modalitatea de alegere a membrilor
sau împărțirea competențelor, CJUE a rămas pe o poziție stabilă și nu a suferit un
număr mare de schimbări spectaculoase, reținând un element de continuitate. Cu
toate acestea, s -a confruntat cu o serie de modificări de -a lungul istoriei sale,

8 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/#procedures vizitat la data 12.06.2017
9 https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_6999/ro/ vizitat la data 12.06.2017

11
acestea producându -se din nevoia de a îmbunătăți atât forma, cât și funcționarea
instituției.
2.1 Originile Curții de Justiție
Istoria CJUE începe odată cu înființarea CECO. Curtea de Jutiție a Uniunii
Montane era formată din 7 judecători, iar ședința de deschidere a Curții a avut loc
în data de 10 decembrie 1952 la Luxembourg, sub președinția lui Massimo
Pilotti.10
Odată cu înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțe lului (CECO)
prin Tratatul de la Paris (18 aprilie 1951), s -a decis crearea unui organism
jusdicțional menit să asigure respectarea dreptului comunitar, aplicarea sa
uniformă de către toate statele membre, precum și rezolvarea problemelor generate
de punea rea acestuia în aplicare.
Ca o principală atribuție a Curții se remarcă exercitarea controlului legalității
deciziilor luate de către Înalta Autoritate și de către guvernele statelor memebre, în
baza plângerilor sau sesizărilor depuse de către reprezentan ții acestor guverne sau
de către reprezentanții întreprinderilor din domeniul producției oțelului și
cărbunelui.
După elaborarea propriului regulament de procedură și numirea grefierului,
Curtea a pronunțat primele sale horărâri la 21 decembrie 1954, respe ctiv în cauzele
Franța împotriva Înaltei Autorități și Italia împotriva Înaltei Autorități. Datorită
creșterii numărului de competențe ale CECO, Curtea de Justiție a trebuit să
evolueze pentru a se putea adapta noilor cerințe și situații juridice.
În urma intrării în vigoare, la 1 ianuarie 1958, a Tratelor de la Roma de
instruire a Comunității Economice Europene (CEE) și a Comunității Europene a
Energiei Atomice (CEEA), în urma creșterii numărului de structuri de integrare

10 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p . 232

12
europeană de la 1 la 3, a fost cr eată o nouă instanță jurisdicțională, denumită
Curtea de Justiție a Comunităților Europene , prescurtată în continuare CJCE, o
curte comună a celor 3 comunități. Astfel s -a decis înlocuirea Curții CECO cu
CJCE.
CJCE a început să funcționeze la data de 7 oc tombie 1958, fiind formată din
7 judecători, dintre care unul desemnat de Consilii, iar ceilalți 6 de givernele
stetelor membre, alături de 2 avocați generali.
Aderarea noilor state la Comunitățile Europene a atras după sine modificări
în ceea ce privește numărul judecătorilor și avocaților generali, dorința generală
fiind aceea de a asigura câte un judecător din partea fiecărui stat membru și
menținerea unui număr impar de judecători. Numărul judecătorilor a fost modificat
de la 7 la 9, iar cel al avocați lor generali de la 2 la 4 în urma aderarii Angliei,
Danemarcei și Irlandei la Comunitățile Europene, în timp producându -se mai multe
modificări odată cu aderarea mai multor state.Aderarea Portugaliei și Spaniei a
adus din nou modificări acestor numere, maj orându -se numărul judecătorilor la 13
și cel al avocaților generali la 6.
Datorită progresului Comunităților Europene și a numărului mare de aderări
succesive, s -a remarcat necesitatea de a reduce ”aglomerarea” de activități la
nivelul CJCE, astfel remrcâ ndu-se nevoia de a instaura un al doilea grad de
jurisdicție.
2.2 Crearea Tribunalului de Primă Instanță
Modificând Tratatele de la Paris și Roma, Actul Unic European, intrat în
vigoare la 1 iulie 1987, autoriza CJCE să solicite Consiliului crearea unei j urisdicții
de primă instanță. Astefel, la 24 octombrie 1988, Consiliul a hotărât înființarea
unei Curți Europene de Justiție de Primă Instanță cu sediul la Luxemburg, având
competențe în domeniul concurenței, litigiilor privind acordarea unor despăguiri și

13
în domeniul dreptului muncii în privința funcționarilor comunitari. În continuare,
s-a folosit terminologia franceză în denumirea acestei instituții și anume aceea de
”Tribunal de Primă Instanță” , astfel, acesta și -a început activitatea la 30
octombrie 19 89, însă, în primii ani, activitatea acestuia nu a adus decongestionarea
dorită la nivelul Curții. În anul 1993, printr -o nouă hotărâre a Consiliului, s -a decis
trimiterea tuturor acțiunilor directe introduse de persoane fizice sau juridice
private, excepț ie făcând cele introduse pe baza dreptului antidumping.
Odată cu instaurarea Tribunalului de Primă Instanță și cu începerea propriu –
zisă a activității acestuia, s -a realizat completarea cadrului jurisdicțional comunitar,
CJCE fiind compusă din două jurisd icții independente, și anume: Curtea de Justiție
și Tribunalul de Primă Instanță.
În anul 1999, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, s -au
produs o serie de modificări semnificative în ceea ce privește competențele CJCE.
Astfel, Curte a a devenit competentă să decidă asupra validității și interpretării
deciziilor -cadru, asupra deciziilor Consiliului, asupra dispozițiilor privitoare la
cooperarea judiciară și polițienească în materie penală, precum și asupra măsurilor
de aplicare a acest ora. CJCE nu era, însă, competentă să verifice sau să controleze
operațiunile conduse de către organele polițienești ale statelor membre însărcinate
cu aplicarea legii, însă, aceasta este competentă să controleze legalitatea deciziilor
în cazul în care un stat membru sau Comisia înaintează o plângere întemeiată pe
lipsa de competență, pe încălcarea unui tratat sau a oricărei norme de drept sau pe
abuzul de drept.
În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, la 1 februarie 2003,
Tribunalul de Primă Instanță a fost plasat pe o poziție de egalitate cu Curtea,
ambele asigurând, prin competențele ce le revin, respectarea dreptului în
interpretarea și aplicarea Tatatului de instituire a Comunității Economice Europene
(TCEE). De asemenea, se prevedea posib ilitatea înfiintării unor Camere de

14
judecată, cu scopul de a facilita decongestionarea activității Curții și Tribunalului,
acestea fiind subodonate celui din urmă. În acest sens, Tribunalul urma să devină o
instanță de cale de atac, având prerovativa de a judeca recursurile împotriva
hotărârilor adoptate de Camerele de judecată. În urma tuturor modificărilor
produse, sistemul jurisdicțional comunitar a fost modificat, acesta urmând a -și
exercita activitatea nu numai la nivelul unui singur organ, ci al mai m ultora, astfel
începând să se desprindă de forma clasică a organizațiilor internaționale.
2.3 Tribunalul Funcției Publice. Cea de -a treia jurisdicție a Curții
Necesitatea reducerii volumului de muncă al Tribunalului de Primă Instanță
a condus la crearea unei jurisdicții specializate în domeniul litigiilor privind
funcțiile publice europene, astfel a fost alăturat acestuia Tribunalul Funcției
Publice al Uniunii E uropene . Astfel, la 2 noiembrie 2004, s -a decis instutuirea
noului Tribunal cu misiunea de a soluționa litigiile dintre UE și agenții săi, anterior
instituirii, această misiune era realizată de către Tribunalul Uniunii Europene.
În anul 2015, în urma creș terii activității și a duratei excesive de soluționare
a cauzelor în fața Tribunalului UE, s -a decis majorarea numărului judecătorilor
acestuia la 56 și integrarea competențelor Tribunalului Funcției Publice alături de
cele ale Tribunalului UE.
Tribunalul Funcției Publice a fost desființat oficial la 1 septembrie 2016.
Deși acesta a activat pe o perioadă scurtă de timp în comparație cu alte instituții
unionale, Tribunalul a constituit o necesitate la momentul înființării lui și o treaptă
în lungul proces d e evoluție a CJUE, din acest motiv, studiul acestuia constituie o
importantă modalitate de întelegere a sistemului jurisdicțional unional și un punct
de plecare pentru viitoarea evoluție a dreptului comunitar.
Tribunalul Funcției Publice era compus din 7 judecători numiți de către
Consiliu pe o dirată de 6 ani. În procesul de numire al judecătorilor, s -a urmărit

15
asigurarea unei componențe echilibrate a Tribunalului Funcției Publice pe criteriul
geografic și al unei reprezentări cât mai extinse posibil a si stemelor juridice
naționale. Președintele Tribunalului Funcției Publice era ales de către judecători
din rândul lor, pentru un mandat de 3 ani care putea fi reînnoit. Tribunalul Funcției
Publice judeca în camere compuse din trei judecători sau în plen, atu nci când
dificultatea sau importanța problemelor de drept ridicate justifica această măsură.
Judecătorii numeau un grefier pentru un mandat de șase ani.11
Tribunalul avea competența de a judeca în primă instanță litigiile din
domeniul funcțiior publice eur opene, aceste litigii nu priveau numai problemele
referitoare la remunerație, desfășurarea muncii, recrutare sau măsuri disciplinare, ci
și problemele legate de regimul securității sociale, precum situațiile create de
boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă și multe altele. De asemenea, acesta
avea competența de a soluționa litigiile privind categoriile speciale de personal,
precum personalul din cadrul Europol, al Băncii Centrale Europene, al Oficiului
Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectua lă (EUIPO) și a Serviciului
European de Acțiune Externă.
Deciziile Tribunaluilui puteau fi atacate prin recurs, în termen de 2 luni, în
fața Tribunalului UE, iar, în condiții excepționale, deciziile pronunțate de către
Tribunal puteau face obiectul unei r eexaminări în fața Curții de Justiție. Pe durata
existenței sale, Tribunalul Funcției publice a avut un număr total de 14 judecători
proveniți din 14 state membre diferite, pronunțând în total 1549 de hotărâri.
3.Principiile fundamentale de funcționare ale Curții
Curtea de Justiție a Uniunii Europene se ghidează pe o serie de principii
fundamentale și metode de bază în adoptarea hotărârilor sale, acestea reprezentând
o garanție a corectitudinii și eficacității procesului judecății.

11 http://curia.europa.eu/jcms/jcms/T5_5230 /ro/ vizitat la data 12.06.2017

16
Primul principiu este acela al atribuirii sau împuternicirii speciale
limitate , potrivit căruia aplicarea și asigurarea respectării dreptului unional cad în
sarcina instanțelor naționale, în timp ce Curții de Justiție a Uniunii Europene îi
revin numai competențele individual determinate și atribuite în mod expres de
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Prin acest principiu se realizează
separarea prerogativelor Curții de cele ale instanțelor naționale, stabilindu -se
caracterul special al acesteia.
Conform principiului interpretării unitare și autonome a dreptului
unional în toate statele memebre , acesta trebuie interpretat în toate statele
memebre ale UE în același mod, conferind termenilor juridici un sens aparte,
specific, diferit de sensul pe care aceștia i -ar putea avea în dreptul național.
Această interpretare caract eristică are scopul de a forma o nouă ordine juridică,
originală, care poate fi întâlnită numai în domeniul vizat.
Un al treilea principiu este acela al efectului util , denumit și principiul
aplicării dreptului unional cu cea mai mare eficacitate, porivit căruia, pentru a se
obține eficiența actelor normative unionale este necesară aplicarea mai multor
practici, inclusiv cea ” in dubio pro Uniune ”, deoarece majoritatea actelor nu sunt
elaborate de juriști, ci de econimiști, politicieni sau alte persoane.
Respectarea principiului dezvoltării dinamice a dreptului unional
presupune adaptarea dreptului unional la diferitele modificări ale dreptului primar.
Aceste modificări aduse de Actul Unic European, de Tratatul de la Maastricht sau
de Tratatul de la Amsterda m asigură continuitatea aplicării uniforme și corecte a
dreptului UE în toate statele membre și în desfășurarea procedurii în fața CJUE.
Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul
originar se aplică cu respectare principiului ” implied powers ”, puterea unională
provenind nu numai din tratatele de înființare, ci și din actele normative ale
instituțiilor UE create ulterior acestora. Acest principiu contribuie la realizarea unei

17
dezvoltări atât a dreptului unional, cât și a modului d e funcționare și dezvoltare a
instituțiilor UE, realizând o colaborare între normele trecute și cele prezente, și nu
o simplă înlocuire a celor vechi cu cele noi.
Conform principiului dreptului comparat , respectarea principiilor de drept
fundamentale speci fice statelor memebre și sistemelor de drept europene este
necesară pentru a putea fi identificate principiile fundamentale de drept specifice,
dar si pentru a putea prevedea posibilele efecte si probleme ale executării unor
hotărâri.
Toate aceste principi i contribuie la funcționarea CJUE și reprezintă baza
funcționării și evoluției continue a acestei instituții unice și deosebite, plasată într –
un sistem de drept diferit de cele ale altor statelor, dar care realizează, în drept, o
colaborare unitară spre re zolvarea unor situații juridice deosebite de cele cu care s –
ar putea confrunta o instanță națională. Respectarea acestor principii garantează
integritatea și corectitudinea specifică dreptului unional, aplicat uniform tututor
statelor.
II. ORGANIZAREA CUR ȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE
1.Compunerea Curții
CJUE este compusă din judecători, avocați generali și un grefier, acesta din
urmă fiind asistat de 2 adjuncți. Modul de desemnare și statutul acestora este
asemănător cu cel al alegerii Comisarilor, motivul constă în necesitatea asigurării
independenței CJUE față de organele politice și față de unele interese particulare
sau de grup. Asigurarea independenței Curții prezintă o importanță deosebită
pentru asigurarea bunei desfășurări a activității sale, într-un mod legal și corect din
punct de vedere moral.

18
Judecătorii Curții și Avocații generali sunt stabiliți, ca număr de către tratate. Acest
număr poate fi mărit de către Consiliu printr -o decizie luată cu unanimitate de
voturi, la solicitarea Curții .12
1.1Judecătorii
CJUE este compusă din 28 de judecători din statele memebre ale UE, acest
număr poate fi mărit, la cerera Curții, de către Consiliu, prin vot unanim. Numărul
acestora trebuie să fie întotdeauna impar, acest lucru este necesar pentru a se evita
situația voturilor egale pro și contra unei soluții , în situația în care prin absența
unui judecător s -ar ajunge la un număr par de voturi, judecătorul cu cea mai mică
vechime nu va lua parte la deliberare, astfel revenindu -se la stadiul inițial cu un
număr impar de judecători.
Judecătorii CJUE sunt numiți pe baza acordului reciproc al statelor membre
pe o perioadă de 6 ani, iar din 3 în 3 între 13 și 14 dintre aceștia sunt inlocuiți,
astfel se reîmprospătează corpul de judecată. Înlocuirea judecătorilor aduce o
schimbare în activitatea Curții, iar cei răma și asigură continuitatea și echilibrul în
procesul jurisdicțional.
Alegerea judecătorilor cade în sarcina fiecărui stat membru, nefiind stabilită o
procedură internă de alegere. Judecătorii sunt aleși din rândul persoanelor care
oferă o anumită garanție a independenței și obiectivității în luarea deciziilor, de
asemenea aceste persoane trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare pentru
a ocupa cea mai înaltă funcție de judecător sau aceea de jurist cu o capacitate
excepțională în statul respectiv. În România, rolul de selecție a acestora a revenit
Consiliului Superior al Magistraturii.
În principiu, nu este relevant ca persoana propusă să fi fost judecător în țara de
proveniență, teroretic pot fi numite chiar și persoane care nu au efectuat studii

12 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 100

19
juridice, cu condiția ca acestea să poată ocupa funcția de judecător la o instantă
supremă în țara respectivă. Un exemplu al acestei situații este acela al judecătorilor
italieni și spanioli proveniți din rândul profesorilor universitari, cei francezi sunt d e
obicei foști judecători naționali, iar printre judecătorii germani se numără profesori
universitari, funcționari superiori și politicieni. De asemenea, nu prezintă
importanță naționalitatea sau cetățenia judecătorului propus, teoretic, acesta putând
proveni din alt stat membru sau chiar dintr -un stat terț, însă, această situație nu a
fost întâlnită în practică, existând păreri comform cărora judecătorii propuși trebuie
neapărat să provină din fiecare stat membru pentru a se asigura reprezentarea
fiecaruia dintre statele memebre. Această părere poate avea atât efecte pozitive,
dacă luăm în considerare numai procedura acțiunilor unionale în cadrul cărora se
realizează ”întâlnirea” dintre dreptul național și cel unional , cât și negative, dacă
luăm în conside rare faptul ca activitatea CJUE trebuie să asigure formarea,
conservarea și dezvoltarea unei ordini juridice unionale care nu trebuie să se
confunde cu cea națională.
În anul 1995 au fost desemnați primii judecători de sex feminin în cadrul CJUE,
propuner ile venind din partea Finlandei și Suediei.
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, funcționează un comitet
de avizare cu privire la adecvarea candidaților propuși spre a fi judecători sau
avocați generali în cadrul instanțelor unionale, îna inte de luarea deciziei de numire
de către guvernele statelor membre. Accest comitet este format din 7 persoane
alese fie dintre foștii membri ai Curții sau Tribunalului, fie dintre membrii
intanțelor naționale supreme sau juriști reputați, dintre aceștia unul este ales de
către Parlamentul European.
Fiecare judecător alege, în mod liber, 3 colaboratori personali sau referenți ,
aceștia sunt angajați pe o perioadă de 6 ani,corespunzând cu durata mandatului

20
judecătorului. Judecătorii, împreună cu Referenții ș i secretarii formează o entitare
numită cabinet .
Judecătorii CJUE beneficiază de imunitate față de toate jurisdicțiile naționale
și de inamovibilitate pe durata mandatului. Imunitatea poate fi ridicată pentru
motive întemeiate, iar în cazul inamovibilități i, aceștia nu pot fi deliberați din
funcție sau decăzuți din dreptul de pensie decât cu acordul unanim al Plenului
CJUE. Aceștia au același rang cu cel al comisarilor europeni și au dreptul, din
oficiu, la un autoturism cu șofer, de asemenea,judecătorii su nt scutiți de plata
impozitelor naționale, dar sunt obligați să plătească impozitul unional pe venit.
Din rândul obligațiilor ce revin judecătorilor CJUE pe durata mandatului
amintim: rezidența obligatorie la Luxembourg, depunerea jurământului în fața
Plenului și obligația de a nu ocupa, pe timpul mandatului, funcții politice sau alte
activități profesionale, asumată prin declarație scrisă.
Judecătorii care au participat anterior la soluționarea unei cauze în calitate de
agenți, consilieri sau avocați ai un ei părți ori care au fost chemați să se pronunțe ca
membri ai unui tribunal, ai unei comisii de anchetă sau în orice calitate într -o cauză
sunt incompatibili în judecarea aceleiași cauze .13 De asemenea, dacă un judecător
consideră că nu poate lua parte la j udecarea unei cauze, din motive întemeiate,
acesta poate informa președintele. Dacă președintele consideră că un anumit
judecător nu poate lua parte, din motive justificate, la judecarea unei cauze, acesta
îl poate avertiza pe cel în cauză. În situația apa riției unor divergențe cu privire la
incompatibilitatea unui judecător, asupra acestora va decide Curtea.
Odată cu adoptarea, în anul 2007, a Codului de conduită , au fost instituite noi
obligații și reguli privitoare la comportamentul judecătorilor, spre e xemplu aceștia
trebuie să se abțină de la orice comentarii care ar putea dăuna imaginii instituției pe
care o reprezintă sau care ar putea pune sub semnul întrebării imparțialitatea

13 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 248

21
acestora în judecarea unei cauze, de asemenea aceștia nu pot accepta cadou ri care
ar putea pune sub semnul întrebării independența lor, este necesar ca asteștia să
evite de asemenea orice situație care ar putea genera un conflict de interese,
precum și multe altele.
1.2Președintele Curții
Președintele CJUE este ales din rândul judecătorilor, de către aceștia, pe o
perioadă de 3 ani , existând posibilitatea realegerii. Astfel, din 3 în 3 ani are lor
o înlocuire atât a judecătorilor, cât și a președintelui.
Președintele conduce activitatea jurisdicțională și administrativă a CJUE,
mai exact, acesta conduce procedura orală și deliberările plenului . De
asemenea, acesta numește un judecător raportor pentru fiecare cauză în parte,
dar nu poare ocupa el însuși ace asta funcție și decide singur asupra solicitarilor
de eliberare a ordonanțelor președințiale, iar sarcina de a fixa termenele de
judecată îi revine tot acestuia.
În cazul în care este necesar, președintele poate fi suplinit de către unul
dintre președinții de complet cu cel mai înalt rang, acesta calculându -se în
funcție de vechime, iar, în cazul în care 2 sau mai mulți judecători au aceeași
vechime, în funcție de vârstă. Rangul dobândit odata cu ocuparea anterioară a
unei funcții de judecător sau avocat ge neral se păstrează și după eliberarea din
funcția respectivă.
În trecut, regula de bază era, în ceea ce privește completele de judecată,
aceea conform căreia instanța judecă în plen. Exista și o excepție de la aceasta
regulă, conform căreia puteau fi forma te Camere cu 3, 5 sau 7 judecători pentru
a efectua activitați premergătoare procesului sau pentru a judeca anumite cauze
speciale. Anterior ratificării Tratatului de la Nisa (2003), în plen se reuneau toți
judecătorii CJUE, iar cvorumul necesar pentru ado ptarea unei sentințe era de 7

22
judecători. Această prevedere a contribuit la simplificarea procesului decizional
al CJUE, astfel în cazul unor cauze mai simple, dar care intrau în competența
penului, plenul era format din numărul minim necesar de judecători pentru
întrunirea cvorumului, această practică a primit numele de ”plen mic„, format
de obicei din 7 sau 9 judecători, în funcție de dificultatea cauzei.
Tratatul de la Nisa a adus o serie de modificări procesului decizional al
CJUE, în urma ratificării a cestuia, Curtea judecă în camere, sau complete și în
Marea Cameră, aceasta di n urmă având în componența sa 15 judecători,
cvorumul necesar fiind de 11. Completele de judecată sunt formate din câte 3
sau 5 judecători. În competența Marii Camere intră cauze le în care sunt
implicate state membre sau organe ale UE, la cererea acestora, iar plenului îi
revin competențe limitate în judecarea cauzelor, respectiv cele enumerate în
Statutul Curții14 și situația în care judecătorii însărcinați cu s oluționarea unei
cauze consideră că aceasta are o importanță deosebită.
Președintele Curții nu face parte din niciun complet, în schimb prezidează
procedura orală sau dezbaterile, respectiv deliberările plenului .15 Ceilalți
judecători pot fi membri, în același timp, atât în plen cât și în complete de 3 sau
5 judecători, însă, deoarece este imposibil ca un judecător să fie prezent în
același timp atât în ședințele plenului cât și în cele ale completului, dacă se
desfășoară simultan, se practică organizarea unei săptămâni de p len și a uneia
de complete, alternativ.
La data de 6 octombrie a fiecărui an, CJUE decide asupra competențelor ce
îi revin și alege președinții de complete de judecată. De cele mai multe ori, 2
dintre președinții completelor de 3 judecători având cea mai m are vechime în
funcție sunt aleși ca și președinți ai completelor de 5 judecători pe o perioadă de

14 Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene reprezintă alcătuirea de norme
care guvernează instituția Curții de Justiție a Uniunii Europene, acesta se anexează la tratatele UE.
15V. Ciocan, E. Nuna, Instituții europene. Noțiuni de drept comunitar, ed. GrafNet, 2004, p. 73

23
3 ani. Noua componență a completelor de publică în Jurnalul Oficial al UE ,
prescurtat în continuare JOUE .
O altă schimbare importantă adusă prin Tratatul de la Nisa este formarea
unui complet special de 5 judecători, în alcătuirea căruia intră președintele
CJUE alături de 4 dintre președinții completelor de 5 judecători, însărcinat cu
judecarea reexaminărilor introduse de prim avocatul general împotriva
hotărâ rilor adoptate de Tribunalul de Primă Instanță în temeiul art. 256 alin. (3)
al Tratatului privind funcționarea UE16 și art. 62 din Statutul CJUE17.
1.3Avocații generali
În componența CJUE intră 11 avocați generali , 5 dintre aceștia sunt numiți
de către statele membre mai mari, anume Germania, Franța, Anglia, Spania și
Italia, iar restul de către celălalte state membre mai mici, prin rotație. Tratatul
CECO nu prevedea instituția avocatului general, dar în 1957 francezii, luând în
considerare și obiecțiile altor state membre față de imposibilitatea judecătorilor
de a maifesta opinii separate , au propus înființarea instituției avocatului general
pe modelul consacrat în Franța .18
Avocații generali sunt numiți în aceleași condiții și prin aceleași modalități
ca și judecătorii CJUE, aceștia au un mandat de 6 ani , iar din 3 în 3 ani,
jumătate dintre aceștia sunt înlocuiți, realizându -se astfel o reîmprospătare a

16 Tribunalu l are competența să judece trimiteri în domenii specifice stabilite de statut. De asemenea, dacă
consideră că o cauză necesită o decizi e de principiu cae ar putea aduce atingere unității sau coerenței
dreptului unional , Tribunalul poate trimite cauza spre s oluționare Curții de Justiție.
Deciziile pronunțate de Tribunal în trimiteri preliminare pot face obiectul unei reexaminări de către
Curtea de Justiție în cazul în care există un risc serios pentru unitate a sau coerența dreptului unional .
17 În primele 2 ca zuri prevăzute la art. 253 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, primul
avocat general poate propune CJUE , în situația în care consideră că există un risc grav pentru unitate a sau
coerența dreptului unional, reexa minarea deciziei Tribunalulu i. Această propunere trebuie făcută în
termen de o 1 lună de la pronunțarea deciziei Tribunalului. În t ermen de 1 lună de la prezentarea
propunerii de către primul avocat general, CJUE decide în final dacă va reexamina sau nu decizia.
18 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 253

24
acestora. Ca și în cazul judecătorilor, avocații generali dispun de un cabinet
format din 3 colaborato ri personali și un secretariat.
Avocatul general are competență de a asista la audiențe și de a punea
întrebări agenților, consilierilor sau avocaților părților, în aceleași condiții ca și
președintele sau judecătorii.19 Concluziile formulate de către acesta trebuie
motivate și redactate într -un mod imparțial și independent, acestea sunt
prezentate public și publicate în culegerea de jurisprudență a CJUE. Avocatul
general formulează singur aceste concluzii, spre deosebire de judecători, aceștia
desfășurându -și activitatea în colectiv.
Deși nu participă la deliberări și nu semnează hotărârea , avocatului
general i se aplică toate incompatibilitățile care pot apărea în cazul
judecătorilor. Acesta participă la o serie de proce duri fără a fi sesizat de public,
acest lucru se întâmplă în cazurile în care procedura cere, anterior adoptării unei
soluții, ascultarea avocatului general, spre exemplu alegerea unei limbi ca limbă
procedurală, disjungerea sau conexarea unor cauze, readm inistrarea unei probe,
trimiterea cauzei spre judecare în plen și multe altele.
Primul avocat general ,ales la începutul anului jurisdicțional comunitar, este
cel care desemnează avocatul general pentru fiecare cauză în parte, odată cu
desemnarea completul ui de către președintele Curții.20 În baza Tratatului de la
Nisa, acesta are prerogativa de a declara recurs în interesul legii impotriva
tututor hotărârilor definitive, în termen de 30 de zile de la pronunțarea acestora,
cu scopul de a asigura unitatea si coerența justiției unionale.
Dacă vrem să comparăm avocatul general cu instituții asemănătoare din
dreptul nostru intern, trebuie să constatăm că acesta are atribuții asemănătoare
cu atribuțiile generale ale unui procuror, cum ar fi asigurarea legalității,

19 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 102
20 V. Ciocan, E. Nuna, Instituții europene. Noțiuni de drept comunitar, ed. GrafNet, 2004, p.74

25
protejarea interesului public, strângerea de probe a tât în favoarea, cât și în
defavoarea părților, bineînțeles cu păstrarea proporțiilor și făcând abstracție de
faptul că procurorul național aproape în întreaga sa activitate se ocupă de litigii
de natură penală.21 Deși cele două instituții seamănă, acestea nu sunt identice,
procurorul acționând în interesul public al statului, iar avocatul general în
interesul dreptului unional, nu în cel al UE.
1.4Grefierul -șef
Grefierul -șef este ales de către judecătorii și avocații generali ai CJUE pe o
perioadă de 6 ani , cu posibilitatea de realegere , acesta este asistat de unul sau
mai mulți grefieri -asistenți . Candidații trebuie să aibă studii juridice superioare
și cunoștințe extinse în materia d reptului unional, de aseme nea aceștia trebuie
să depună cu 2 săptămâni înainte un curriculum vitae din care să rezulte vârsta,
cetățenia, studiile academice, enumerarea limbilor străine cunoscute, vechimea
în domeniul justiției, precum și date cu privire l a experiențele sale
internaționale. Desemnarea acestuia are loc prin vot secret, fiind necesară
majoritatea absolută a voturilor, în caz de vot repetat este suficienta majoritatea,
iar în cazul în ca re voturile sunt egale este ale s candidatul cu vârsta cea mai
înaintată.
Acesta exercită două funcții de natură diferită, prima fiind funcția
jurisdicțională sau de ajutor în înfăptuirea actului jurisdicțional , asemănătoare
cu cea a grefierilor -șefi de la instanțele naționale, singura deosebire fiind aceea
că el participă la ședințele de judecată , iar a doua este funcția, în sens restrâns,
de șef al administrației. Cu toate acestea, grefierul -șef este exclus de la
participarea la ședințele secrete care au ca obiect incompetența profesională a

21 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 253

26
unui judecător sau a vocat general , de asemenea acesta poatefi exclus de la
participarea la anumite ședințe adiministrative.
Grefierului -șef îi revine sarcina realizării, îndeplinirii procedurii din punct
de vedere tehnic, inclusiv în ceea ce privește adoptarea încheierilor, sentințelor
și deciziilor. El înregistrează actele procedurale și ține evidența actualizată în
Registrul CJUE în care sunt trecute toate actele care intră ca părți ale unui
dosar, respectiv toate comunicările care ies de la CJUE.22 În acest sens, acesta
verifică din punct de vedere formal actul de sesizare și ia măsuri în cazul
nerespectării condițiilor cerute. De asemenea, în baza împuternicirii
președintelui, acesta se ocupă de comunicarea tuturor actelor
părților,participaților și instituțiilor în cursul procedurii scrise.
Grefierul -șef este șeful administrației, așa cum am precizat mai sus, în sens
restâns, deoarece conducerea administrației face parte din competența
președintelui CJUE. Astfel, grefierul -șef își ecercită funcția de șef al
administraței nu mai pe baza împuternicirii primite de la președintele CJUE și
răspunde în fața acestuia pentru activitatea tuturor serviciilor administrației. În
virtutea acestei funcții, este obligat să pregătească ordinea de zi a tuturor
ședințelor administrative, să se ocupe de decurgerea acestora și să pună în
executare deciziile .23
2.Competența organelor jurisdicționale unionale
2.1Competența Curții de Justiție
Termenul de ”competență„ desemnează aptitudinea recunoscută de lege unei
instanțe judecătorești de a judeca o anumită pricină, respectiv de a soluționa un
anumit litigiu. Normele de competență se împart, în funcție de sfera de

22 Ibidem p. 255
23 Ibidem p. 256

27
activitate a organului de jur isdicție, în reguli de competență generală și reguli de
competență jurisdicțională.
Competența generală presupune delimitarea sferei de activitate a categoriei
de organe în care se integrează organul respectiv de jurisdicție față de sfera de
activitate a c elorlalte organe. Competență jurisdicțională presupune delimitarea
între organelor de jurisdicție aparținând aceluiași sistem.
În funcție de caracterul imperativ sau dispozitiv al normelor de
reglementare, distingem între competența absolută și cea relativă.
După soluționarea competenței generale, se pune problema distingerii între
competența materială și cea teritorială, prin alegerea între instanțe de grad
diferit pe linie ver ticală și între instanțe de același grad pe linie orizontală.
În ceea ce privește competența materială , distingem între competența
materială funcțională, stabilită după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin
fiecărei instanțe, și competența materială procesuală, care se stabilește în
funcție de obiectul, natura sau valoarea litigiului.
Competența teritorială poate fi de drept comun, după cum cererea se
introduce la instanța de drept comun din punc de vedere teritorial, alternativă,
dacă reclamantul poa te alege între două sau mai multe instanțe competente,
aceasta mai poate fi exclusivă, dacă cererea trebuie introdusă la o anumită
instanță.
În ceea ce privește caracterul, competența generală, cea materială și cea
teritorială exclusivă au caracter absolut , iar competența teritorială de drept
comun și cea alternativă au caracter relativ.
CJUE este investită cu o competență generală de a asigura respectarea
dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor UE.
Trebuie remarcat de la început faptul că potriv it prevederilor tratatelor
comunitare, competența Curții este o competență de atribuire și nu o

28
competență de drept comun, ceea ce înseamnă că litigiile dintre comunități și
state sau persoane fizice și juridice nu sunt în mod automat date în competența
Curții, neexcluzându -se deci competența instanțelor naționale.24
În exercitarea atribuților sale, CJUE acționează în mai multe ipostaze, aceea
de instanță constituțională, de supraveghere, administrativă, civilă, de arbitaj și
de recurs.
Atunci cănd îmbracă f orma unei curți constituționale, acesta are competența
de a clarifica probleme în materia drepturilor și obligațiilor instituțiilor
comunitare în raporturile reciproce ale acestora, precum și de a soluționa
raporturile care se stabilesc între UE și statele membre.
Aceasta poate avea forma unei curți de supraveghere și de verificare a
compatibilității dreptului derivat cu tratatele și principiile generale ale dreptului
unional, și aceea a unei curți administrative când examinează acțiunile introduse
de perso ane fizice sau juridic în scopul garantării drepturilor acestora în ceea ce
privește măsurile dispuse de instituțiile comunitare, sau acțiunile privind
plângerile privitoare la angajare introduse de către funcționarii comunitari.
CJUE îmbracă forma unei in stanțe civile atunci când examinează și
stabilește întinderea răspunderii extracontractuale și a plângerilor pentru daune,
aceasta poate avea forma unei instanțe de arbitraj în cazurile în care părțile nu
au ajuns la un acord privind soluționarea unei cauz e de către aceasta, de
asemenea, CJUE este instanță de recurs atunci când acționează ca instanță de
gradul al doilea împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunalul de Primă
Instanță.
Curtea are, de asemenea, competența de a da avize la solicitarea Consiliului,
Comisiei sau a statelor membre privind compatibilitatea cu tratatele comunitare

24 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 103

29
a oricărui acord care urmează sa fie încheiat de către UE cu statele terțe, sau cu
organizațiile internaționale.25
CJUE și Tribunalul de Primă Insta nță sunt singurele organe jurisdicționale
unionale, există însă și alte organe înzestrate cu atribuții jurisdicționale restânse
și cu o importanță redusă.
În sistemul jurisdicțional unional, nu se poate pune problema competenței
teritoriale, respectiv a de limitării în spațiu a competenței între instanțe de
același grad, deoarece există numai două instanțe de grad diferit. Dreptul
unional, fiind un o formă de drept internațional, se aplică în toate statele
membre ale UE, acest spațiu modidifându -se odată cu aderarea sau retragerea
membrilor UE.
Dreptul Uniunii se aplică în spațiul aerian, în apele maritime interioare, în
marea teritorială, platoul continental și zonele de pescuit ale statelor membre.26
Competența CJUE și Tribunalului este o competență absolută , normele
prin care aceasta este instituită fiind obligatorii atât pentru părți, cât și pentru
instanță.
CJUE prezintă o competență personală , determinată de faptul că poate fi
sesizată numai de către anumite subiecte, și anume de către statele membre ale
UE, organele unionale și de către persoanele care își au sediul în spațiul
unional.
În ceea ce privește competența materială , Curții îi sunt atribuite: acțiunea
preliminară, acțiunea în contestarea neîndeplinirii obligațiilor, acțiunea în
anulare, acțiunea în constatarea abținerii nejustificate de a acționa și acțiunea de
arbitraj. De asemenea, aceasta are competențe de control în procedura de
sancționare a statelor care încalcă valorile fundamentale ale UE, aceasta are

25 Ibidem p. 104
26 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 259

30
competența de a ivesti cu titlu execu toriu hotărârile judecătorești prin care se
pot urmări bunuri ale UE, și nu în ultimul rând, CJUE are anumite competențe
jurisdicționale de natura dreptului internațional public în domeniul spațiului
Economic European (SEE)27.
CJUE are competența funcțională de a soluționa recursul, reexaminarea,
căile extraordinare de atac, respectiv contestația terților și revizuirea, de
asemenea aceasta are competența de a soluționa căile de atac alternative,
precum plângerea și opoziția.
În fața CJUE se poate distinge între patru tipuri de proceduri , și anume:
procedura simplificată, cea accelerată, procedura preliminară de urgență și
procedura măsurilor provizorii sau a ordonanței președințiale.
În cazul procedurii simplificate, atunci când o întreba re preliminară este
identică cu o întrebare asupra căreia CJUE a avut deja ocazia să se pronunțe,
aceasta poate, în cuprinsul unei ordonanțe motivate, să facă trimiterea spre
hotărârea anterioară sau spre jurisărudența pertinentă.
Procedura accelerată per mite Curții să se pronunțe cu rapiditate asupra
cauzelor extrem de urgente, reducând termenele la maximum și acordând
acestor cauze o prioritate absolută.28
Procedura preliminară de urgență permite CJUE să soluționeze, într -un
termen redus în mod considerab il întrebările considerate ”sensibile„ referitoare
la spațiul de libertate, securitate și justiție.
Procedura măsurilor provizorii sau a ordonanței președințiale urmărește
obținerea suspendării executării unui act al unei instituții, care face,
concomitent , obiectul unei acțiuni, ori orice altă masură provizorie necesară

27 SEE este un acord semnat la 2 mai 1999, cu scopul de a pune bazele unei piețe unice care să permită
libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor în cadrul său, într -un mediu deschis și
competitiv .
28 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 262

31
pentru prevenirea producerii unui prejudiciu grav și care nu poate fi reparat,
între cele două părți.
2.2Competența Tribunalului
Competențele Tribunalului, respectiv categoriile de acțiuni în primă instanță,
sunt stabilite de către Consiliu cu unanimitate de voturi, la cererea CJUE și
după consultarea Parlamentului european și a CJUE.29
Deși funcționează pe lângă CJUE, Tribunalul se bucură de o relativă
independență față de aceasta, acest fap t se datorează existenței unei grefe
distincte, condusă de un grefier. Deoarece face parte din CJUE, președintele
Tribunalului, împreuna cu președintele CJUE, stabilesc modalitățile în care
funcționarii și agenții detașați ai Curții își îndeplinesc atribuțiile pentru
Tribunal, pentru a asigura buna fun cționare a acestuia.
Deciziile pronunțate de Tribunal pot face obiectul unui recurs la CJUE,
limitat la chestiuni de drept, în condițiile și limitele prevăzute de statut.30
Tribunalul judecă în camere compuse din cinci sau din trei jujdecători ori, în
anum ite situații, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate judeca o
cauză în Marea Cameră sau în ședință plenară, atunci când dificultatea
problemelor de drept sau importanța cauzei justifică această măsură.31
În ceea ce privește competența materială a Tribunalului, se remarcă faptul
că acesta are competența de a soluționa următoarele acțiuni: acțtiunile în
anulare introduse de persoane fizice sau juridice, acțiunile în despăgubire
introduse pe persoane pentru repararea daunelor în raspunderea
extraco ntractuală, acțiunile introduse de persoane fizice sau juridice pe baza
unor clauze compromisorii inserate într -un contract de drept public sau de drept

29 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 109
30 A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene ediția a V -a, Edit. Universul Juridic, București, 2011, p. 128
31 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 264

32
privat încheiat de UE sau în numele UE, acțiunile în domeniul mărcilor și
standardelor comunitare, acți unile introduse de statele membre împotriva
Comisiei sau Consiliului, acțiunile preliminare în anumite materii determinate
de statut, și, în trecut, recursurile formulate împotriva deciziilor Tribunalului
Funcției Publice.
2.3Competența Tribunalului Funcți ei Publice
Deși Tribunalul Funcției Publice , prescurtat în continuare TFP, a fost
desființat oficial în anul 2016 , studierea acestei instanțe, în special a
competențelor sale, este importantă deoarece facilitează întelegerea modului de
funcționare a instituției Curții. Anterior desființării sale, acesta a reprezentat al
treilea grad de jurisdicție a CJUE, fiind specializat în soluționarea disputelor
dintre UE și agenții săi , competență exercitată anterior de CJUE și ulterior,
după înființarea sa în an ul 1989, de Tribunal.
Așadar, competența generală a TFP rezidă în materia conten ciosului
funcției publice al UE, acesta soluționează litigiile dintre UE și agenții săi,
reprezentând aproximativ 150 de cauze pe an32, precum și litigiile dintre
organele, ofi ciisau agenții și personalul lor. Din prima categorie de litigii
amintim următoarele: litigiile avănd ca obiect relațiile de muncă, precum
remunerația, desfășurarea carierei sau recrutarea, iar din a doua categorie fac
parte, spre exemplu, litigiile între Europol. Oficiul pentru Armonizare în cadrul
Pieței Interne sau Banca Europeană de Investiții și agenții acestora.
Din punct de vedere organizatoric și insituțional, TFP face partedin CJUE,
membrii săi având statut juridic identic cu cel al judecătorilor T ribunalului.
Deciziile adoptate de TFP pot fi atacate cu recurs în fața Tribunalului în termen

32 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 115

33
de 2 luni de la comunicare, în mod asemănător ca și deciziile Tribunalului în
fața Curții.33
În ceea ce privește componența acestuia, TFP este format din 7 judecă tori
aleși pe o perioadă de 6 ani, aceștia alegând un președinte din rândul lor cu un
mandat de 3 ani, în ambele cazuri exista posibilitatea realegerii, asemănător
situației judecătorilor Curții. Singura distincție este faptul că judecătorii TFP
trebuie să îndeplinească doar condițiile pentru a putea ocupa funcția de
judecător la Tribunal. Datorită numărului redus al acestora, sunt aleși în așa fel
încât sa se realizeze o reprezentare a cât mai multor sisteme de drept din
Europa. Grefierul TFP este numit de către judecători pe o perioadă de 6 ani,
acesta conduce grefa proprie a TFP, însă recurge la seriviciile CJUE pentru alte
necesități de ordin administrativ și lingvistic.
Procedura în fața TFP este în mare parte identică cu pro cedura celorlalte
instanțe unionale. O specificitate a acestei proceduri este că instanța verifică în
orice fază procesuală posibilitățile încheierii unei tranzacții între părți și
înlesnește adoptarea unei astfel de soluții între cei aflați înlitigiu.34
2.4Conflictele de competență
Deși repartizare competențelor fiecărei instanțe este reglementată foarte
strict, aceasta poate, totuși, da naștere unor conflicte de competență35 fie între
instanțele unionale, între acestea și cele naționale, ori între instanțel e unionale și
cele internaționale.
Există conflict de competență între instanța națională și cea unională în
situația în care cea dintâi este competentă să judece o anumită cauză, din

33 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 267
34 Ibidem
35 Există conflict de competență în situația în care două sau mai multe instanțe se declară competente să
judece aceeași pricina și atunci când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri definitive, se declară
necompetente să judece aceeași pricină.

34
punctul de vedere al CJUE, dar își neagă propria competență, indicând Curtea
ca fiind instanța competentă. În această situație, instanța națională trebuie să
sesizeze Curtea printr -o acțiunea preliminară , aceasta din urmă trebuind să
decidă dacă este sau nu competentă în cauză.
Conflictele de competență între instanțele unio nale se pot naște în urma
sesizării în mod greșit a uneia dintre acestea, instanța respectivă nefiind
competentă să judece cauza. Astfel, dacă o plângere sau un alt document de
procedură adresat Curții este depus la grefierul Tribunalului, din eroare, aces ta
este transmis imediat grefierului Curții și viceversa. În situația în care acțiunea a
ajuns deja în fața unui complet al Tribunalului, acesta, constatând că nu este
competent să judece cauza, o va transmite imediat Curții. Declinarea
competenței poate f i făcută numai din oficiu, prin încheiere neatacabilă cu
recurs, părțile neputând solicita declinarea.
În situația cererilor având ca obiect anularea aceluiași act, Tribunalul se
poate desesiza, declinând competența în favoarea Curții.
Conflictele de compe tență între instanțele unionale și cele internaționale
se nasc de cele mai multe ori între CJUE și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului , prescurtată încontinuare CEDO, sau între cea dintâi și Curtea
Internațională de Justiție , prescurtată încontinuare CIJ .
Deoarece CIJ este organul judiciar principal al Organizației Națiunilor
Unite, prescurtată în continuare ONU, ea este deschisă tuturor statelor membre
ale acesteia din urmă. Este de precizat că to ate statele membre aleONU sunt
părți la Statutul CJUE, iar statele membre ale UE sunt, de asemenea, membre
ONU.36 Astfel, se poate considera că aceste state membre pot sesiza ambele
instanțe, cu mențiunea că acestea nu se pot judeca cu UE în fața CIJ, astfel de
cauze fiind strict de competența CJUE. Tratatul privi nd funcționarea UE

36 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 271

35
prevede că nicio cauză avănd ca obiect interpretarea sau aplicarea acestuia nu
poate fi supus une alte instanțe decât CJUE, o asemenea acțiune putând fi
văzută drept o încălcare a dreptului unional, iar Carta ONU nu îi împiedică pe
membr ii săi să apeleze la alte instanțe pentru rezolvarea diferendelor având ca
obiect prevederile unor acorduri în vigoare sau viitoare. Astfel, conflictul de
competență dintre aceste instanțe se rezolvă prin prevederile celor doua acte,
competența revenint Cu rții în materia litigiilor descrise mai sus.
Conflictele de competență între instanțele unionale și CEDO se nasc, în
principiu, datorită faptului că statele membre ale EURATOM și UE sunt, fără
excepție, membre în Consiliul Europei, acesta din urmă, adoptând Convenția
drepturilor omului și libertăților fundamentale, a instituit un organ de control
privind respectarea și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului, anume CEDO. În fapt, conflictul de competență se naște în momentul
în care, în cadrul unei cauze, fiind sesizată, una dintre aceste instanțe încalcă
competența celeilalte, spre exemplu în situația în care CJUE se consideră
competentă să judece în materia încălcării drepturilor omului, sau când CEDO
se consideră competentă s ă judece în materia dreptului comun.
Astfel, CJUE spune că aplică prevederile Convenției europene a drepturilot
omului, arătând că acestea au valoarea unor principii generale de drept comune
tuturor statelor membre, iar CEDO își permite să ”controleze„ ac tele normative
unionale, spunând că orice încălcare a drepturilor fundamentale care ar izvorâ
în acestea este de fapt imputabilă statului membru al cărui cetățean este
victima.37
În practică, cetățenii unionali c are se consideră vătămați de organele UE, nu
ar apela la ajutorul CEDO, hotărârile CJUE putând fi executate mai ușor pe
plan național, de asemenea, este eliminată necesitatea parcurgerii tuturor

37 Ibidem p. 274

36
gradelor de jurisdicție și a tuturor căilor de atac pentru a putea ajunge în fața
CJUE.
III. DREPTUL PROCE SUAL UNIONAL
Procedura în fața CJUE este în mare parte inspirată din procedura
administrativă franceză și, mai ales, din cea specifică Consiliului de Stat.38
Există variații ale procedurii în funcție de natura acțiunilor sau a litigiilor
supuse judecății, s e remarcă astfel, procedura obișnuită, specifică acțiunilor
directe, procedura acțiunilor preliminare, procedurile speciale și procedura
căilor de atac.
Aceasta se desfășoară , în principal , în două faze , și anume faza scrisă și cea
orală.
În cadrul procedurii scrise se realizează comunicarea către părțile litigiului
și către instituțiile unionale ale căror decizii sunt în discuție a cererilor de
chemare în judecată, a memoriilor, apărărilor, explicațiilor și replicilor , precum
și a probelor sau, în c azul anumitor acte, a copiilor acestora, aduse la dosar.
În urma îndeplinirii tuturor măsurilor necesare, în situația în care Curtea nu
acordă părților un termen pentru prezentare observațiilor scrise, președintele
stabilește data dechiderii procedurii ora le.
A treia fază a procesului unional ar putea fi cea în care are lor deliberarea și
adoptarea hotărârii , iar a patra fază este faza executării deciziei adoptate.39 În
situația în care procesul a început în fața Tribunalului si, în trecut, în fața TFP,
faza căii de atac ar putea fi considerată a cincea fază a procesului uni onal.

38 Daiana Maura Vesmaș, Drept instituțional comun itar european, Edit. Burg , 2003 , p. 240
39 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 201 2, p. 275

37
Înțelegerea desfășurării tuturor acestor faze este prezintă o importanță
deosebită în studiul instituției Curții, procesul unional având caracteristici
proprii și distincte de ale ce lui desfășurat la nivel național, de asemenea,
deoarece CJUE are caracterul unei instanțe supranaționale, procedura
desfășurată în cadrul acesteia poate stabili precedente importante pentru
dezvoltarea , în viitor , nu doar a dreptului unional, ci și, într -o măsură mai
restrânsă, a dreptului național.
Curtea și Tribunalul și -au stabilit fiecare regulamantul de procedură al cărui
conținut, aprobat de Consiliu, respectă în totalitate direcțiile fixate în tratate și
statute.40
1.Introducerea acțiunii și procedura scrisă
Procedura scrisă începe odată cu cererea adresată grefei Curții, aceasta
trebuie să cuprindă numele părților, obiectul litigiului, expunerea pe scurt a
mijloacelor invocate și concluziile reclamantului.
Sunt părți în procesul unional, în primul rân d, statele membre ale UE, pe
lângă acestea, mai pot apărea ca și părți alte subiecte de drept internațional
public, spre exemplu statele părți ale Acordului asupra Spațiului Economic
European altele decât cele membre ale UE, ori statele terțe.
Mai pot apăr ea ca și părți în procesul unional instituțiile unionale, spre
deosebire de statele membre, care au capacitate procesuală ele însele, acestea
sunt descrise în doctrină prin sintagma ”celălalte părți„, de asemenea, și alte
organe unionale pot fi părți în pr ocesul unional . Această sintgmă desemnează
toate persoanele fizice și juridice de dpre public sau de drept privat, înclusiv
statele terțe.

40 V. Ciocan, E. Nuna, Instituții europene. Noțiuni de drept comunitar, ed. GrafNet, 2004, p. 76

38
Problema împărțirii părților în părți nominalizate și ”celălalte părți„ are o
importanță deosebită în dreptul unional , deoarece în prima categorie intră
părțile privilegiate, care nu trebuie de regulă să dovedească un interes procesual
subiectiv, în timp ce părțile din cea de -a doua categorie trebui să dovedească
faptul că interesele lor concrete sunt afectate.41
Reprezen tarea părților este obligatorie în fața instanțelor unionale,
persoanele fizice si juridice trebuind să fie reprezentate de un avocat , care
trebuie să facă parte dintr -un barou al unui stat membru. Statele și instituțiile
unionale sunt reprezentate de agenții pe care acestea i -au desemnat.
Este necesar ca părțile să își aleagă un domiciliu de corespondență la
Luxembourg, de regulă, pentru state acesta este stabilit la sediun misiunii
diplomatice al acesteia, iar pentru persoanele fizice și juridice, cor espondența se
realizează fie la sediu unui avocat din zona, fie cel al unei persoane de
încredere.42
Nu este necesar ca avocații să beneficieze de o acreditare specială din parte
CJUE, este suficient ca aceștia să demonstreze apartenența în cadrul unui baro u
al unui stat membru al UE.
Reprezentanții părților beneficiază de o serie de imunități precum faptul că
aceștia nu pot fi umrăriți penal pentru declarațiile scrise sau orale din timpul
procesului, de asemenea aceștia beneficiază de imunitate împotriva c onfiscării
sau percheziției documentelor relevante procesului, însă, pentru a putea
beneficia de aceasta din urmă, aceștia trebuie să dețină o legitimație specială,
eliberată de grefierul -șef al CJUE. De asemenea, aceștia se bucură de toate
drepturile și g aranțiile necesare exercitării independente a funcțiilor lor.

41 Ibidem p. 278
42 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 106

39
În cazul în care statele membre ale UE sunt implicate într -un proces unional,
reprezentanții, împuterniciții lor sunt desmnați, de regulă, de către ministerele
afacerilor externe , cu unele exce pții, spre exemplu cazul Germaniei, unde
această atribuție cade în atribuțiile Ministerului Economic. În Spania și
Portugalia, reprezentanții sunt desemnați de către secretariatele de stat pentru
relațiile cu UE.43
În ceea ce privește intervenienții , în cadrul acțiunilor directe, statele
membre și instituțiile UE pot interveni în litigiile aduse în fața CJUE fără să fie
nevoite să dovedească îndeplinirea anumitor condiții, astfel, acestea devin
intervenienți privilegiați, iar în acțiunile preliminare , interenția este posibilă
deoarece acestea au caracter necontencios. Cererile de inte rvenție se introduc
la cel mult 6 săptămâni de la comunicarea cererii de chemare în judecată în
Jurnalul Oficial al UE.
Cererea de chemare în judecată este actul de inves tire al instanței,
procedura scrisă demarează odată cu introducerea cererii la instanță.
Aceasta trebuie să conțină următoarele date: numele și domiciliul
reclamantului, indicarea pârâtului, obiectul litigiului, o expunere scurtă a
motivelor introducerii c ererii, cererile reclamantului, arătarea mijloacelor de
probă, în caz că acestea există și arătare mijloacelor de apărare.
De asemenea, aceasta trebuie să fie însoțită , în funcție de natura acțiunii , de
anumite anexe obligatorii cum ar fi copii după statut ul persoanelor juridice de
drept privat, ori, după caz, un extras recent sau orice altă adeverință din care să
reiasă personalitatea juridică a acestora, precum și multe altele.
Cererea de chemare în judecată se depune în original și în copie, în minim 6
exemplare autentificate, respectiv 5 pentru CJUE și câte unul pentru fiecare
pârât, alături de celălalte documente necesare anexate.

43 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 280

40
Elementele principale ale cererii sunt: cererile, obiectul litigiului și motivele
acțiunii.
Cererile sau concluziile reclama ntului limitează pretențiile reclamantului
și puterea judecătorilor, care de regulă nu se pot întinde peste limitele fixate de
cerere și ei nu au voie să se pronunțe ultra petita.44
Obiectul cererii reprezintă scop ul sau țelul acțiunii introduse, acesta tr ebuie
sa fie precis.
Motivele acțiunii reprezintă totalitatea afirmațiilor de fspt și a punctelor de
vedere prezentate de reclamant în sprijinul cererii sale, respectiv argumentele de
fapt și de drept.
Depunerea cererii conduce la litispendență, aceasta du rează până la
finalizarea procedurii, în timpul litispedenței este inadmisibilă derularea unui
aceluiași proces, având aceleași părți și având același conținut. Reclamantul
poate, în orice moment al procesului, să își retragă cererea de chemare în
judecată , acest fapt izvorând din principiul disponibilității, conform căruia,
părțile sunt stăpânii litigiului.
Cererea de chemare în judecată se comunică pârâtului, iar la cel mult 30 de
zile de la acest moment, acesta trebuie să depună o întâmpinare , aceasta
trebuie să cuprindă date privitoare la numele și domiciliul pârâtului,
argumentele de fapt și de drept invocate, concluziile acestuia și probele
propuse.
Cererea de chemare în judecată poate fi completată print -o replică a
pârâtului, iar întâmpinarea print r-o contrareplică a reclamantului, prin acestea se
pot administra probe noi.
După înregistrarea cererii, Președintele CJUE desemnează, pentru fiecare
cauză, un judecător raportor , odată cu alegerea acestuia are loc și desemnarea

44 Ibidem p. 287

41
completului de judecată căr uia îi este repartizată cauza, deoarece judecătorul
raportor face întotdeauna parte din completul responsabil cu judecata cauzei.
Acesta elaborează, la început, un raport preliminar care va fi prezentat în
ședința generală, ulterior, acesta elaborează, în situația în care nu se utilizează
procedura orală, un raport al judecătorului raportor, iar în cazul în care se
utilizează procedura orală, un raport de ședință.
În același timp, prim -avocatul general desemnează și avocatul general
pentru cauza respectivă .
Procesele unionale se pot desfășura în una din următoarele limbi oficiale :
daneza, germana,engleza, franceza, greaca, irlandeza, italiana, olandeza,
portugheza, spaniola, finlandeza, suedeza, maghiara, letona, estona, lituaniana,
ceha, slovena, slovaca, poloneza, malteza, româna și bulgara, teoretic, toate
limbile oficiale ale UE pot servi ca limbi procesuale.
Pentru fiecare cauză există o singură limbă oficială.Astfel, toate actele de
procedură, inclusiv ordonanțele și hotărârile CJUE sau memoriile și pl edoariile
părților se susțin și redactează în această limbă.45
2. Procedura orală
Pentru dezbateri sau procedura orală, judecătorul raportor consemnează
într-un raport de ședință starea de fapt și cererile, respectiv pretențiile părților ce
s-au cristalizat în unrma procedurii scriptice.46 Acest raport se comunică părților
cu aproximativ 3 săptămâni îna inte de începerea dezbaterilor.
Procedura orală cuprinde lecturarea raportului prezentat de judecătorul
raportor, audierea de către Curte a agenților, consilierilor și avocaților,
concluziile avocatului general precum și audierea martorilor și experților, după
caz.

45 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, ed. Saigo, 2015, p. 107
46 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 295

42
În general, aceasta este publică , fiind accesibilă tuturor persoanelor
interesate, în limita locurilor disponibile în sală, însă, Curtea poate declara o
ședință secretă ori poate judeca în camera de consiliu litigiile legate de
exercitarea abuziv ă de către statele membre a anumitor prevederi ale Tratatului
privind funcționarea UE.
Procedura orală presupune două faze, și anume confruntarea propriu -zisă
dintre părți șiprezentarea concluziilor finale de către avocatul general.
În cazul acțiunilor dir ecte, părțile și reprezentanții sau avocații lor se
confruntă într -o procedură contradictorie , dar, în situația în care Curtea nu
decide altfel, prezența părților nu este obligatorie, fiind suficientă reprezentarea
acestora conform procedurii.
Președintel e și completul vor încerca să conducă, respectiv să dirijeze
dezbaterile în așa fel încât, prin întrebările puse, părțile să se concentreze asupra
unor puncte litigioase a căror clarificare este hotărâtoare pentru soluționarea
cauzei.47 Astfel, se urmărește evitarea simplei repetări în mod oral a pretențiilor
formulate în cursul procedurii scrise, acestea fiind deja cunoscute membrilor
completului după studierea dosarului cauzei.
Curtea solicită părților să ca pledoariile acestora să fie scurte, concrete,
pertinente , să ia în considerare faptul că traducerea acestora se efectuează în
timp real, de asemenea, aceștia sunt intsturiți să își limiteze pledoariile la
maxim 30 de minute în fața completelor mari și 15 minute în fața celor mici. În
virtutea dretului la replică , după pledoarie este permisă adresarea de întrebări
reciproce. Toate acestea sunt consemnate, la fel ca și toată derularea procesului,
într-un proces -verbal de către grefierul -șef sau un reprezentant al acestuia.
În ceea ce privește probele , conform art. 24 al Statutului Curții, aceasta
poate cere părților prezentarea tututor documentelor și furnizarea tuturor

47 Ibidem p. 296

43
informațiilor relevante pe care le consideră necesare, de asemenea, aceasta
poate cere statelor membre sau organizați ilor acestora care nu sunt părți în
proces, toate informațiile pe care le consideră necesare pentru soluționarea
cauzei.48
Mijloacele de probă admise în fața Curții sunt limitate la audierea părților,
depunerea de înscrisuri, audierea martorilor, apelarea l a serviciile experților și
cercetarea la fața locului.
Audierea martorilor și experților este reglementată de art. 25 -30, precum și
art. 32 ale Statutului. Aceștia pot fi chemați în proces fie din oficiu, fie la
cererea părților. Invitarea se dispune prin încheiere, în cuprinsul acesteia se vor
regăsi indicații cu privire la împrejurările care urmează a fi clarificate, la modul
de suportare a cheltuielilor și a sancțiunilor pentru neprezentare.
La audierea martorilor și experților participă și părțile, aces tea putând,
împreună cu președintele, judecătorii si avocatul general, să adreseze întrebări
suplimentare persoanelor audiate.
Avocaul general elaborează și prezintă concluziile finale în fața Curții, în
limba sa maternă, acestea fiind traduse in timp real în imba procedurală și în
limba franceză. Varianta tipărită a acestora este publică la cateva zile după
prozentarea ei orală. Acestea a u natura unor aprobări juridice, iar la final, conțin
o propunere de soluție . Instituția avocatului general este total independentă,
acesta este supus numai legii și dreptății și nu reprezintă nicio parte a
procesului.
În urma prezentării concluziilor finale, procedura orală este declarată închisă
de către președintele completului de judecată. În cadrul deliberărilor
judec ătorilor, aceștia analizează prima dată concluziile avocatului general și

48 A se vedea G. Fabian, Drept procesual al Uniunii Eu ropene, ed. Hamangiu 2014, p. 41

44
decid dacă vor adopta o soluție conformă cu acestea, iar, conform statisticii49, în
aproximativ 80% din cazuri instanța a hotărât în acord cu concluziile avocatului
general.
Procedura orală poate fi redeschisă, oricând, după ascultarea avocatului
general, acest lucru este dispus de către Curte, prin încheiere, în special atunci
când consideră că este necesară lămurirea ori atunci când o parte invocă, după
închiderea fazei orale, un fal pt nou e natură să aibă o influență asupra deciziei
Curții sau atunci când cauze trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a
fost pus în discuție anterior.50
3.Principalele acțiuini exercitate în fața Curții
Acțiunile unionale reprezintă mijloacele prin care subiectele dreptului
unional pot solicita concursul organelor jurisdicționale ale UE în vederea
apărării drepturilor și prerogativelor lor, în vederea respectării acestora de către
instituțiile UE.
CJUE și Tribunalul, în trecut și TFP, pot fi ses izate cu o serie de acțiuni
clasificate în funcție de anumite criterii.
În funcție de caracterul contencios sau necontencios acestea pot fi clasificate
în: acțiuni directe (acțiunile în constatarea încălcării tratatelor UE de către
statele membre, acțiunile în anulare, acțiunea în constatarea abținerii nejustificte
sau recursuș în carență, acțiunea în despăgubire și acțiunile introduse de
funcționarii unionali în legătură c u serciviul acestora) și acțiuni indirecte
(acțiunile preliminare și acțiunile de solicitare a unor avize sau aprobări).
În funcție de necesitatea parcurgerii procedurii prealabile, se disting: acțiuni
care nu necesită parcurgerea acestei etape (acțiunea î n anulare și acțiunea în

49 A se vedea J -L. Sauron, Curs de instituții europene, edit. Polirom 2010, p.288
50 Art. 83 C. proc. CJUE – https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2012 -10/rp_ro.pdf
vizitat la data 12.06.2017

45
despăgubire) și acțiuni care necesită parcurgerea acestei etape (acțiunile în
constatarea încățcării tratatelor UE de cptre statele membre, acțiunea în
constatarea abținerii nejustificate și acțiunile introduse de funcționarii unio nali
în legătură cu serivciul).
După calitatea părților angrenate în proces se disting acțiuni de drept
constituțional și acțiuni de drept administrativ, iar în funcție de calitatea
reclamantului se disting acțiunile introduse de reclamanți privilegiați ș i cele
introduse de reclamanți neprivilegiați.
După criteriul prerogativelor jurisdicționale recunoscute instanței, acțiunile
se clasifică în acțiuni de procedură normală, respectiv acțiuni în anulare, în
constatarea omisiunii nejustificate, și acțiuni de plină jurisdicție, respectiv
acțiunile în despăgubire extracontractuală, acțiunile contra sancțiunilor
pecuniare și acțiunile introduse de funcționarii unionali.
Este importantă oferirea unor clarificări asupra acțiunilor exercitate în fața
CJUE, acestea p utând oferi clarificări atât cu privire la competențele CJUE, cât
și a unor aspecte ale procedurii acesteia.
Acțiunea în constatarea încălcării tratatelor UE de către statele membre
reprezintă expresia dualismului existent între statele membre și organele
unionale, pe de -o parte, statele au calitatea unor ”ctitori„ ai tratatelor sau ai
dreptului unional, iar reprezentanții lor compun organele, pe de altă parte,
statele sunt ținute să respecte obligațiile lor asumate, în caz contrar, organele
unionale dispu nând de pârgiile necesare obligării statelor la îndeplinirea acestor
obligații.51
Pe calea acțiunii în anulare pot fi atacate toate actele producătoare de
efecte juridice obligatorii și care, printr -o încălcare a poziției juridice a
reclamantului afectează interesele acestuia.

51 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 251

46
Întroducerea acțiunii contra sancțiunilor pecuniare conferă CJUE
prerogativa de a verifica măsurile sancționatoare din punc de vedere al echității
și oportunității, prin această acțiune se poate obține anularea deciziei atacate sau
micșorarea sau majorarea sancțiunilor stabilite, în practică, CJUE nu a deci
niciodată majorarea sancțiunilor.
Obiectul acțiunii în constatarea abținerii nejustificate are ca și obiect
constatarea omisiunii nelegale de a acționa. Omisiunea trebuie să se refere la o
acțiune concretă, a cărei executare este pretinsă de la organul unional în cauză
și care are obligația legală de a executa acțiunea.52
Acțiunea în despăgubire extracontractuală face parte din sistemul
protecției drepturilor individuale la nivelul UE, aceasta are aplicabilitate în
situațiile în care, prin simpla schimbare, soluționare, îndreptare a unor situații
juridice sau anularea unor acte administrative sau normative , nu s -au remediat
toate consecințele, fiind necesară și recuperarea prejudiciului suferit.
Acțiunea preliminară reprezintă acțiunea de drept unional prin care o
instanță națională din unul dintre statele membre UE, aflată în cursul judecării
unei cauze, poate, sau uneori este obligată, să solicite CJUE sprijin prin luarea
unei decizii privind interpretarea unui tratat, valabilitatea și interpretarea unor
acte normative adoptate de insituțiile sau organele UE și EURATOM, dacă
acestea au relevanță in cauza respect ivă sau soluționarea acesteia depinde de
ele.
Acțiunile introduse de funcționarii unionali în legătură cu serviciul erau,
în trecut atribuite TFP însă, după desființarea acestuia în 2016, acestea revin în
competența Tribunalului.

52 Ibidem p. 388

47
IV. HOTĂRÂRILE CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE
Hotărârea judecătorească reprezintă actul final de dispoziție, fiind și cel
mai important, prin care instanța pune capăt litigiului dintre părți, oferind o
soluție, de asemenea, aceasta reprezintă , într -un sens, scopul desfășurării
procesului.
1. Deliberarea și pronunțarea
În ur ma dezbaterilor orale judecătorii completului însărcinat cu soluționarea
cauzei se întrunesc în vederea deliberării . Durata și modul de desfășurare a
deliberărilor variază în funcție de fiecare litigiu.
Deliberările CJUE au loc în camera de consiliu, în pr ezența judecătorilor
care au luat parte la faza procedurii orale, avocatul general și grefierul nefiind
prezenți. Acestea sunt secrete , iar deciziile Curții sunt colective și o angajează
în ansamblul ei.53
Procedura deliberărilor se desfășoară în limba ofi cială de lucru a CJUE,
respectiv limba franceză, făcându -se excepție de la acestă regulă în situația în
care judecătorii din complet aleg folosirea unei alte limbi comune acestora,
existența acestei excepții se datorează faptului că, deoarece trebuie păstr at
secretul deliberărilor, judecătorii nu beneficiază de serviciile translatorilor sau
referenților, uneori fiind necesară alegerea unei alte limbi de procedură.
Hotărârile se adoptă cu majoritate de voturi , încercându -se evitarea pe cât
posibil a majorității strânse, iar în situația în care, din diverse motive, completul
rămâne cu un număr par de judecători, cel cu cea mai mică vechime sau funcție
se va abține de la vot.
În urma deliberărilor, , judecătorul raportor formulează proiectul de
hotărâre finală , iar, după ce acesta a fost consultat de către toți judecătorii

53 A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene ediția a V -a, Edit. Universul Juridic, București, 2011, p.126

48
completului, va primi acordul acestora prin vot, în caz contrar, se va relua
procedura deliberărilor.54
Hotărârea finală se redactează în limba procedurală , dacă aceasta este alta
decât cea franceză hotărârea se va traduce și în această limbă.
Aceasta se pronunță în ședință publică, originalul hotărârii, semnat de către
președinte, de către toți judecătorii completului și de către grefier se estesigilat
și depus la grefă, iar o copie ce rtificată a acestuia se norifică fiecărei părți.55
Dispozitivul hotărârii se publică în partea C a JOUE.
2.Conținutul și elaborarea hotărârilor
C. proc. CJUE reglementează conținutul hotărârilor, iar modul de elaborare
al acestora este lăsat la latitudine a Curții.56
Astfel, hotărârea este compusă din 3 părți , respectiv antet, motivare și
dispozitiv.
Antetul va cuprinde mențiunea că hotărârea este date de Curte sau de un
anumit complet al acestea, data pronunțării, numele președintelui și membrilor
completului, al avocatului general, al grefierului -șef, împreună cu numele dau
denumirile părților și ale avocaț ilor sau reprezentanților acestora.
În cuprinsul motivării se regăsește prezentarea pe scurt a stării de fapt,
precum și temeiurile de drept ale hotărârii, iar amănuntele și contribuția părților
se regăsesc în raportul de ședință anexat hotărârii.
La final ul hotărârii se regăsește dispozitivul , acesta va conține soluția dată,
cuantumul cheltuielilor de judecată și instrucțiunile privitoare la executarea
hotărârii.

54 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 307
55 A se vedea G. Fabian, Drept procesual al U niunii Eur opene, ed. Hamangiu 2014, p. 92
56 Ibidem

49
Tehnica elaborării sau tehnica motivării hotărârii a fost preluată din
dreptul francez și are la bază ideea unei motivări cât mai scurte.
Se urmărește elaborarea conținutului motivării în așa fel încât aceasta să se
limiteze numai la atât cât să fie posibilă înțelegerea rezultatului activității
proceuale în acel caz specific. Totodată, în motivarea hotărârilor din cauze care
reprezintă surse jurisprudențiale importante în materia dreptului unional, CJUE
a elaborat motivări și teoretizări mai extinse, aceste tehnici de elaborare
aplicându -se în cazurile în care Curtea a remediat anumite probleme de d rept
prin principii sau norme noi sau prin dezvoltarea celor existente, astfel, aceasta
a depășit simpla activitate de aplicare a unor norme, contribuind la dezvoltarea
dreptului unional.
În motivarea hotărârilor nu au loc confruntarea și criticarea unor c urente
teoretice în literatura juridică unională și nu se fac referiri la hotărârile
instanțelor naționale.57 Sunt folosite însă, pe lângă normele dreptului unional,
hotărârile anterioare ale Curții, respectiv jurisprudența acesteia.
Apelarea frecventă la jurisprudența CJUE în motivarea hotărârilor sale este o
necesitate, dreptul unional dezvoltându -se prin practică judiciară. Astfel, fiecare
decizie adoptată pavează într -un sens drumul pentru o serie de cauze viitoare,
dreptul unional ”crescând„ practic în urma fiecărei cauze și adaptându -se
nevoilor curente. Procesul decizional în UE se dezvoltă continuu, iar activitatea
CJUE, de la înființarea sa și până în ziua de astăzi, reflectă acest lucru.
3.Hotărârile provizorii
Introducerea unei acțiuni nu efect suspensiv, reclamantul trebuin să se
conformeze actelor normative sau juridice atacate. Astfel, în cazul în care acesta
se află în situația în care nu mai poate aștepta adoptarea hotărârii și are nevoie

57 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 309

50
de un ajutor ugent și eficient, poate solicita, până la darea hotărârii finale, o
protecție juridică provizorie .58
Procedura obținerii unei astfel de protecții nu este foarte des întâlnită, în fața
CJUE cerându -se foarte rar suspendarea executării silite sau emiterea unor
ordonanțe președințiale , acest lucru se datorează faptului că acțiunile
exercitate în fața Curții nu au efect suspensiv, conform art. 278 TFUE.
Protecția juridică provizorie se poate acorda în patru cazuri stabilite de
TFUE, respectiv pentru suspendarea exec utării actului contesta prin acțiunea
introdusă, pentru dispunerea unor măsuri provizorii, pentru suspendarea
executării silite a hotărârilor Curții și pentru suspendarea executării silite a
deciziilor Consiliului sau Comisiei ori ale BCE, care impun o sar cină pecuniară
și care constituie titluri executorii.
Măsurile provizorii pot fi cerute numai în cadrul acțiunilor directe, fiind
inadmisibile în cadrul celor preliminare, conform art. 279 TFUE59 ”în cauzele
cu care este sesizată, CJUE poate dispune măsurile provizorii necesare„.
Ordonanța președințială poate fi cerută numai în cadrul unei cauze care se
află deja în fața CJUE, cererea care nu are legătură cu o astfel de acțiune fiind
inadmisibilă, de asemenea aceasta nu poate depăși limitele pretențiilor
formulate în cererea principală.
Această cerere trebuie să fie deparată de cererea principală, aceea de
chemare în judecată, dar poate fi introdusă, în teorie, din momentul depunerii
acesteia din u rmă și până la momentul adoptării hotărârii care va soluționa
cauza.
Condițiile necesare pentru admisibilitatea cererii sunt: urgența, necesitatea
și justificare.

58 Ibidem p. 310
59 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=celex%3A12012E%2FTXT viziat la data
12.06.2017

51
Așadar, emiterea unei ordonanțe președințiale este urgentă atunci când prin
aceasta se urmăre ște evitarea sau împiedicarea producerii unei pagube grave și
ireparabile în dauna celui care introduce cererea de emitere. Pericolul producerii
acestor pagube se apreciază întotdeauna de către CJUE.
Dreptul unional consideră că există necesitatea emiterii unei ordonanțe
președințiale dacă din examinarea sumară a acțiunii principale rezultă șansa de
izbândă pentru aceasta.
A treia și ultima condiție necesară pentru emiterea unei ordonanțe
președințiale este justificarea , astfel, probarea celor susținute cad e în sarcina
celui care introduce cererea, acesta trebuind să aducă d ovezi pentru susținerea
acesteia .
Din punct de vedere procedural, Președintele CJUE este cel competent să
judece cererea de măsuri provizorii, însă, în anumite cazuri, acesta poate cere
Plenului să se pronunțe în privința cererii , acest lucru se întâmplă în cazul unor
cereri în legătură cu litigii de o importanță mai ridicată, iar în cazul celor mai
puțin importante, acesta poate delega aceste cereri președinților de camere. În
situația în care acesta se află în imposibilitatea de a acționa, competența sa va fi
preluată de către președintele de cameră cu cel mai înalt rang.
Datorită caracterului urgent al procedurii, cererea se comunică de îndată
parții adverse și se stabilește termenul în care aceasta va putea răspunde
acesteia. În urma audierii părților în prezența președintelui completului, a
judecătoului raportor și a avocatului general, Președintele CJ UE va emite
încheierea prin care soluționează cererea de acordare a măsurilot provizorii,
aceasta rămâne valabilă până la soluționarea cererii principale și nu este supusă
căilor de atac ordinare, putând fi însă ”atacată„ prin depunerea unei noi cereri.
Este de precizat că, în situția în care o încheirea este emisă fără ascultarea
părților, aceasta va dispune continuarea procesului judecății cererii privind

52
măsurile provizorii, efectele acesteia vor fi limitate în timp, iar în cuprinsul el se
va stabili da ta la care va fi posibilă ascultarea părților și ulterior soluționarea
cererii.
Autoritatea de lucru judecat a ordonanței președințiale prezintă o
importantă particularitate, aceasta nu are putere de lucru judecat în ceea ce
privește hotărârea pe fond , de asemenea, aceasta poate fi revocată sau
schimbată printr -o altă ordonanță, dacă împrejurările care au determinat
pronunțarea primei ordonanțe s -au schimbat. Dacă situația de fapt a rămas
neschimbată, se poate vorbi despre autoritate de lucru judecat față d e noua
cerere de ordonanță prin care se solicită luarea aceleiași măsuri sau închetarea
ori modificare ei.60
Efectele ordonanței președințiale rămân valabile numai până la
pronunțarea hotărârii definitive în cadrul cererii principale, acest lucru se
întâmpl ă datorită faptului ca aceasta a fost solicitată și probată cu scopul de a
obține luarea animitor măsuri în cadrul litigiului existent, iar, odată cu stingerea
acestuia, măsurile provizorii nu mai sunt necesare.
4.Căi alternative de tranșare a litigiilor
În mod obișnuit, procedura în fața CJUE se încheie prin adoptarea unei
hotărâri judecătorești, însă, în mod excepțional, unele litigii, în special în cazul
acțiunilor directe, se pot încheia înainte de acest moment , prin acte de
dispoziție ale părților .

Principiul disponibilității părților cuprinde în conținutul său și posibilitatea
părților de a efectua acte procesuale de dispoziție.61

60 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 315
61 G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil ediția a 2 -a, ed. Hamangiu 2015, p. 534

53
Dintre aceste acte de dispoziție prin care se realizeză soluționarea
extrajudiciară a litigiului se remarcă, în dreptul un ional, retragerea acțiunii sau
retragerea cererii de chemare în judecată și tranzacția.
Reclamatul poate tranșa în mod unilateral litigiul atunci când, până la
momentul pronunțării hotărârii, acesta își retrage cererea de chemare în
judecată. Acesta înaint ează instanței o declarație scrisă în acest sens, nefiind
necesar ca acesta să motiveze decizia, acesta își păstrează dreptul ca, în
termenul de prescripție, să introducă o nouă cerere de chemare în judecată.
CJUE acordă, după primirea declarației reclaman tului, posibilitatea pârâtului
pentru a cere, în concluziile sale, condamnarea reclamantului la plata
cheltuielilor judiciare. În situația în care există neînțelegeri privitoare la
suportarea acestor cheltuieli, Curtea poate mențion a aceste lucruri în înch eierea
de radiere.
Retragerea acțiunii sau a cererii de chemare în judecată nu afectează fondul
cauzei , ci doar pune capăt procedurii de judeată, fiind posibilă reintroducerea
cererii în interiorul termenului de prescripție.
În cazul tranzacției , părțile aflate, respectiv reclamantul și pârâtul, se înțeleg
cu privire la litigiul ivit între aceștia și declară, în fața CJUE, că renunță la
pretențiile lor. Tranzacția are astfel valoarea unei hotărîri judecătorești , punând
capăt coflictului dintre părți.
În urma tranzacției, se stinge posibilitatea reintroducerii unei noi acțiuni
având același obiect.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în momentul în care părțile se
înțeleg cu privire la tranșarea litigiului, aceștia stabilesc și modul de

54
reglementare a acestora, în caz contrar, dacă părțile nu se înțeleg, va decide
Curtea .62
Această cale de tranșare a litigiului nu poate fi aplicată în domeniul acținilor
în anulare sau a acțiunilor în constatarea abținerii nejustificate a unui organ
uniona l.
Spre deosebire de retragerea acțiunii, tranzacția stinge posibilitatea
introducerii unei noi cereri de chemare în judecată având același obiect, după
cum am arătat mai sus, înțelegerea părților, având puterea unei hotărâri,
stabilește o oarecare ”autori tate de lucru judecat„ în cauză.
O altă modalitate alternativă de tranșare a litigiului este declararea fondului
ca rezolvat de către CJUE , acest lucru se realizează din oficiu.
Astfel, nu doar părțile pot dispune încheierea procesului, ci și Curtea, aces t
lucru fiind întâlnit atunci când CJUE pronunță încetarea procesului pe motiv că
acesta a rămas fără obiect. Astfel, CJUE procedează în acest fel atunci când
constată că nu mai există necesitatea decizională sau nu mai există nicio cerere
de adoptare a un ei decizii dar părțile nu procedează nici la retragerea acțiunii și
nici la procedura tranzacției.
Odată cu declarerea fondului ca rezolvat, asemămător situației tranzacției, se
stinge posibilitatea introducerii unei noi cereri, obiectul în cauză fiind acu m
inexistent.
5.Executarea hotărârilor
Obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile nu înseamnă în totdeauna
atingerea scopului urmărit, deoarece partea adversă care a căzut în pretenții
poate să persiste în comportamentul său și poate refuza respectar ea acesteia.63

62 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 317
63 Ibidem p. 321

55
În dreptul național, în această situație, se apelează la procedura executării
silite.
Executarea silită este procedura prin intermediul căreia titularul unui drept,
recunoscut printr -o hotărâre judecătorească sau prin alt titlu executoriu,
constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care
nu își execută de bună voie obligația corelativă, de a o aduce la îndeplinire în
mod silit.64
Punerea în executare a hotărârilor instanțelor internaționale este dificilă
deoar ece acestea nu au posibilitate de a se implica în mod direct în acest proces,
de cele mai multe ori datorită faptului că se ”lovesc„ de suveranitatea statelor,
de asemenea, cel mai adesea, aceste state sau organele acestora nu sunt în
măsură sa efectueze a ceastă executare.
În calitate de instanță supranațională , CJUE beneficiază de o procedură
execuțională extinsă și eficientă, așadar, coform art. 280 TFUE65 hotărârile
Curții sunt executorii.
Cu toate acestea, art. 299 TFUE precizează că aceste hotărâri sunt executate
conform procedurii civile în vigoare în statul pe teritoriul căruia urmează să
se efectueze executarea.
Executarea hotărârilor străine este reglementată, în România, de art. 1103 –
1110 C. proc. civ.
Deși CJUE este o instanță supranațională, în ca zul executării silite, putem
susține că ne aflăm în prezența unei prorogări de competență în favoarea
instanțelor naționale.

64 G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil ediția a 2-a, ed. Hamangiu 2015, p. 903
65 http://eur -lex.europa.eu/legal -content/RO/TXT/?uri=celex%3A12012E%2FTXT vizitat la data
12.06.2017

56
Decizia CJUE este învestită cu formulă executorie de autoritatea națională
desemnată în acest scop de guvernul fiecărui stat membru și adusă la cunoștința
Comisiei și Curții.66
Suspendarea executării silite poate fi dispusă numai de către CJUE, însă,
controlul legațității măsurilor de executare revine instanțelor naționale.
Executarea silită în dreptul unional prezintă și anumite limite stabilite în
funcție de natura litigiului, de obligațiile stabilite prin hotărâre și, mai ales, în
funcție de persoana celui împotriva căreia se realizează executarea.
În principiu, statele nu pot fi supuse executării silite datorită faptului că
executarea ar intra în contradicție cu suveranitatea acestora, orice măsura care
nu își găsește motivarea în dreptul unional poate fi văzută drept o încălcare a
suveranității statului împotriva căruia se efectuează. De la aceste reguli există
,însă, excepții precum punerea în executare a ordonanței Curții în domeniul
recuperării cheltuielilor judiciare și executarea hotărârilor care soluționează
litigiile privind diferendele dintre statele membre privind obiectul TFUE.
În situația în care organele unionale re fuză să se conformeze unor hotărâri
prin care sunt obligate la plata unor despăgubiri, a unor cheltuieli judiciare sau
în urma unor acțiuni introduse de funcționarii UE, aceste hotărâri pot fi
executate în mod silit, până în prezent, organele unionale s -au conformat
întotdeauna hotărârilor CJUE.
În ceea ce privește contestați a la executare , deși controlul legalității
executării revine în competența jurisdicțiilor naionale, suspendarea, încetarea
sau modificarea executării poate avea loc numai în baza unei d ecizii a Curții.
Astfel, datorită faptului că titlul executoriu este emis de CJUE, orice contestație
formulată împotriva acestuia trebuie rezolvată tot de către aceasta.

66 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 321

57
6.Cheltuielile de judecată
Cheltuielile de judecată reprezintă totalitatea sumelor de bani ocazionate de
desfășurarea, în bune condiții, procedurii judecătorești. Ca și în dreptul intern,
introducerea unei acțiuni în fața CJUE presupune suportarea unor cheltuieli de
transport, de angajare a unui apărător și de administrarea probelor.
Confor m art. 38 al Statutului Curții, CJUE decide cu privire la cheltuielile de
judecată .67
În general, Curtea stabilește cheltuielile de judecată în două moduri, fie prin
împărțirea costurilor între părți prin intermediul dispozitivului hotărârii, fie
pronunțăo încheiere distinctă prin care stabilește felul și proporția cheltuielilor.
În situația în care părțile s -au înțeles cu privire la suportarea cheltuielilor,
Curtea nu intervine, înțelegerea acestora fiind respectată chiar dacă aceste
costuri ar trebui supor tate în alte proporții.
Sunt cheltuieli judiciare propriu -zise cheltuielile necesare derulării
normale a procesului precum costurile ocazionate de martori și experți, cele
provocate de asigurarea securității executării hotărârilor, pentru copiile și
extrasele după registre, copiilor proceselor -verbale de consemnare a
declarațiilor martorilor și multe altele.
Cheltuielile extrajudiciare sunt cele suportate de părți și participanți în
cazul acțiunilor preliminare și cele suportate de intervenienți, aces tea din urmă
sunt decontabile pentru instanță.
De regulă , procedura în fața Curții este gratuit ă68, cheltuielile de
organizare a acestuia fiind suportate de către bugetul UE, însă, de la această
regulă există o serie de excepții .

67 A se vedea G. Fabian, Drept procesual al Uniunii Eu ropene, ed. Hamangiu 2014, p. 42
68 N. Gh. Șuteu, Dreptul instituțional al Uniunii E uropene, ed. Saigo, 2015, p. 107

58
În cazul cheltuielilor ocazionate după ascultarea avocatului general pot
cădea în sarcina părții care le -a cauzat, iar cele provocate prin depășirea
volumului obișnuit al muncii de dactilografiere și traducere revin părții care le -a
cauzat. Tot cu titlu d e excepție, pot cădea în sarcina părților cheltuielile cauzate
de cererile în probațiune și cele extrajudiciare ale părților și intervenienților, de
asemenea, contribuțiile bănești suportate de Curte în cadrul dreptului săracilor
pot fi recuperate de la pă rți.
Cheltuielile judiciare se stabilesc în momentul închiderii procedurii în
cadrul dispozitivului hotărârii de soluționare a litigiului, deoarece din acest
punct nu se mai pot ocaziona alte cheltuieli.
Acestea sunt suportate de partea care a căzut în pre tenții, asemănător
dreptului intern. Există o excepție de la această practică, respectiv, în cazurile în
care sunt implicați funcționari unionali, cunt aceste cheltuieli sunt suportate de
către instituția din care provin.69
Cheltuielile de judecată se stabi lesc în euro, iar perceprea de dobânzi este
interzisă.
V.CĂILE DE ATAC
În dreptul național civil, căile de atac reprezintă o formă concretă de
manifestare a acțiunii civile, iar în momentul în care partea interesată apelează la
o anumită cale de atac, aceasta devine o componentă a dreptului la acțiune pus în
mișcare.70
Deși există o serie de deosebiri fundamentale între cele două forme ale căilor
de atac, putem observa, însă, și o serie de asemămări între procedura căilor de
atac în dreptul unuinional și cea a dreptului intern.

69 Ibidem p. 108
70 A se vedea G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil ediția a 2-a, ed. Hamangiu 2015, p. 590

59
1.Recursul
CJUE a dobândit calitatea de instanță de recurs după înființarea
Tribunalului, în anul 1989, de asemenea, după înființarea TFP și până la
desființarea oficială a acestuia, atacarea hotărârilor acestora a fost atribuită t ot
Curții. În acest sens, Tribunalul joacă rolul primei instanțe, iar Curtea reprezintă
instanța ierarhic superioară.
Asfel, potrivit art. 56 alin. (1) din Statutul CJUE71, Curtea judecă recursurile
împotriva unor hotărâri definitive ale Tribunalului, atfel de hotărâri sunt
sentințele date în cadrul procedurii obișnuite și cele adoptate în cadrul
procedurii speciale.
În cazul hotărârilor adoptate în lipsa pârâtului, recursul poate fi declarat
numai împotriva celei de -a doua hotărâri care se adoptă în urma ex ercitării
opoziției de către pârât.72
Încheierile prin care președintele sau un complet al Tribunalului respinge
cererile intervenienților sau cererile de ordonanță președințială pot fi atacate cu
recurs, acesta fiind soluționat de către Președintele Curții . Deasemenea, pot fi
atacate și sentințele interlocutorii prin care se tranșează un incident de
procedură privind o excepție de inadmisibilitate sau necompetență.
Orice parte care a căzut total sau parțial în pretenții poate formula recurs
împotriva hotărârii adoptate în cauza la care a participat, intervenienții alții
decât statele membre sau instituțiile UE pot formula recurs numai dacă sunt
vizați în mod dorect de decizia a tacată.
Termenul de recurs este de 2 luni de la comunicarea hotărârii, pentru
intervenienții a căror cerere a fost respinsă de Tribunal, acesta este de 2

71 G. Fabian, Drept procesual al Uniunii Eu ropene, ed. Hamangiu 2014, p. 47
72 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 334

60
săptămâni de la comunicarea respingerii, niciunul dintre aceste termene nu
poate fi prelungit.
Statutu l CJUE reglementează și limitează motivele pentru care poate fi
exercitat recursul, astfel, acesta este admisibil numai în cazul lipsei de
competență a Tribunalului în cauză, în cazul nerespectării procedurii în fața
Tribunalului cănd se aduce atingere int ereselor reclamantului și în cazul
încășcării dreptului unional de către Tribunal.
Cererea de recurs se redactează în limba procedurală folosită în hotărârea
atacată, aceasta poate fi introdusă fie la Curte, fie Tribunal și trebuie să
cuprindă numele și do miciliul părții care formulează recursul, indicarea părților
adverse din cauza inițială, motivele și argumentele pe care se întemeiază
cererea și concluziile recurentului. Deși C. proc. CJUE nu oferă precizări în
măsură, se consideră că cererea trebuie să cuprindă numărul dosarului cauzei și
numărul hotărârii atacate. Prin cerere nu se pot introduce concluzii noi, iar
reursul în sine nu poate modifica obiectul litigiului dedus Tribunalului.
Recursul se comunică tuturor părților parte la judecarea ințială a cauzei, iar
acestea pot depune, în termen de 2 luni de la comunicare, un memoriu de
răspuns . Acesta va cuprinde numele și domiciuliul părții care îl formulează,
data comunicării recursului, motivele și argumentele de drept și concluziile.
Acestea din urmă vor avea ca obiect fie respingerea, totală sau parțială, a
recursului sau anularea totală sau parțială a hotărârii, fie admiterea totală sau
parțială a concluziilor prezentate în fața Tribunalului.
În ceea ce privește finalitatea recursului, aceasta poate fi realizată în mai
multe moduri. Astfel, recurentul poate retrage recursul, Curtea poate respinge
recursul printr -o încheiere pe motiv de inadmisibilitate clară sau netemeinicie
vădită, aceasta poate respinge recursul prin decizie, sau Curtea poate desfii nța
sentința Tribunalului și, ulterior, să o retrimită acestuia spre rejudecare.

61
În situația în care recurenul retrage recursul, iar termenul de recurs s -a
epuizat, hotărârea Tribunalului devine irevocabilă și dobândește autoritate de
lucru judecat.
Atunci cănd Curtea anulează o hotărârea sau o încheiere dată în primă
instanță și decide trimiterea cauze spre rejudecare, adoptă o hotărâre de
retrimitere prin care se realizează investirea Tribunalului.
În situația în care, în momentul pronunțării horărârii de retrimitere,
procedura scrisă nu a fost încheiată în fața Tribunalului, aceasta va fi reluată din
stadiul în care se află, iar dacă, la momentul pronunțării acesteia, procedura
scrisă a fost încheiată, procedura se desfășoară conform regulilor stabilite d e C.
proc. Trib. Astfel, reclamantul poate depune un memoriu în termen de 2 luni de
la data la care i s -a comunicat decizia Curții, iar în termen de 1 lună de la
comunicarea acestuia, părătul poate, la rândul său sa depună un memoriu –
răspuns, de asemenea, intervenientul are aceleași prerogative în termen de 1
lună de la dat la care i s -au comunicat observațiile simultane ale reclamantului
și pârâtului.
Putem afirma că recursul este o cale de atac ordinară, deoarece poate fi
exercitat de oricare dintre părțile din proces, pentru simplul fapt că partea
respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată, însă, recusrul unional nu
are caracterele apelului din dreptul național, ci pe ale recursului, putând fi
exercitat numai pentru motive de drept.73
Dintre caracterele recursului unional se remarcă fapul că acesta nu este
suspensiv de executare, dar s uspendarea poate fi dispusă de i nstanță, de

73 Ibidem p. 342

62
asemenea acesta este o cale de atac de reformare74 și o cale de atac cu efect
devolutiv parțial75.
2.Căile extraordinare de atac
În dreptul unional, căile extraordinare de atac sunt căi de retractare76, care
asigură părțior și persoanelor interesate posibilitatea de a solicita instanței care a
pronunțat cererea să o desființeze și să procedeze la rejudecarea ace steia.
Cele două căi de atac extraordinare recunoscute în dreptul unional sunt terța
opoziție și revizuirea.
Terța opoziție presupune posibilitatea atacării hotărârilor Curții sau
Tribunalului de către statele memebre, instituțiile unionale și persoanele f izice
sau juridice, în cazul în care, deși nu au luat parte la procesul respctiv, hotărârea
le afectează drepturile.77 Nu se bucură de acest drept persoanele private care,
deși aveau posibilitatea de a interveni în proces la momentul desfășurării
acestuia, din culpa lor, au lăsat ca acesta să se desfășăare fără participarea lor.
În cadrul revizuirii , are loc reluarea procedurii contencioase în situația în
care devine cunoscută o noua împrejurare având o impotanță deosebită,care,
înainte de pronunțarea hotărâ rii, nu a fost cunoscută nici petentului, nici Curții.
Aceasta trebuie să fie o împrejurare de fapt și trebuie să fie în măsură să
influențeze conținituș hotărârii
3.Reexaminarea
Conform art. 156 TFUE, reexaminarea își găsește aplicabilitatea în 2 cazuri .
Astfel, Tribunalul are competența să judece acțiunile formulate împotriva
deciziilor tribunalelor specializate, iar acestea pot face obiectul unei

74 Acest lucru este datorat faptului că recursul este judecat de către o instanță ierarhi c superioară.
75 Deoarece antrenează casarea și rejudecarea cauzei numai sub aspectul problemelor de drept.
76 Deoarece acestea nu trimit cauza în fața unei instanțe ierarhic superioare.
77 G. Fabian , D rept instituțional al Uniunii Europene, ed. Hamangiu 2012, p. 343

63
reexaminări de către CJUE în situația în care există un ric serios pentru unitatea
sau coerența dreptului u nional, de asemenea, pentru aceleași motive, deciziile
pronunțate de Tribunal în trimiteri preliminare pot face, în mod excepțional,
obiectul unei reexaminări de către CJUE.
CONCLUZII
În urma tuturor celor elaborate anterior, având o mai bună înțelegere a
tuturor aspectelor legate de instituția Curții de Justiție a Uniunii Europene,
putem elabora o serie de concluzii referitoare la această temă.
Concluzionăm, în primul rând, faptul că, în rândul tututor instituțiilor
Uniunii Europene, Curtea de Justiție ocu pă un rol deosebit de important, privită
prin prisma dreptului unional, acesta fiind principala modalitate de aplicare a
acestuia.
Istoria sa bogată, împreună cu multiplele reforme, aduse fie de ratificarea
noilor tratate, fie de modificările numărului sta telor membre ale Uniunii
Europene, la care a fost supusă au perfecționat modalitatea de numire a
judecătorilor și avocaților generali care activeaz ă în cadrul său, precum și
competențele acesteia.
Mai mult, aceasta a adus numeroase schimbări în sistemul ju risdicțional
unional, în special prin jurisprudență, îmbogățind însăși dreptul unional și
prodecura de judecată practicată în virtutea acestuia.
Deși, privită prin prisma hotărârilor adoptate și a modalităților de atacare a
acestora, Curte de Justiție a Un iunii Europene este, în același timp, atât
asemănată cât și diferită de instanțele naționale, nu putem ignora legătura
strânsă dintre acestea, cea dintâi reprezentând atât un model pentru cea din
urmă, cât și o entitate superioară, a cărei îndrumare trebui e acceptată și
respectată.

64
Concluzionăm astfel, din cele dezvoltate pe parcursul acestei lucrări, faptul
că instituția Curții este una dintre cele mai importante instanțe internaționale și
instituții ale Uniunii Europene , legând dreptul unional de cel nați onal, aceasta
creează o importantă cale spre dezoltarea dreptului intern într -o așa manieră
încât, pe viitor, acesta să reprezinte o asemănare cât mai fidelă a unui sistem de
drept unificat la nivelul Uniunii Europene.

65
BIBLIOGRAFIE
 Boroi Gabriel, Stancu Mirela, Drept procesual civil ediția a 2 -a, Edit.
Hamangiu, București 2015
 Deleanu Sergiu, Gyla Fabian, Costaș Cosmin Flavius, Ioniță Bogdan,
Curtea de Justiție Europeană – Hotărâri comentate, Edit. Wolters
Kluwers România, București, 2007
 Fuerea Augustin , Manualul Uniunii Europene ediția a V -a, Edit.
Universul Juridic, București, 2011
 Gyula Fabian, Curtea de Justiție Europeană, Instanță de Judecată
Supranațională, Edit. Rosetti, București, 2002
 Gyula Fabian, Drept insituțional al Uniunii Europene, Edit. H amangiu
București, 2012
 Gyula Fabian, Drept procesual al Uniunii Europene, ed. Hamangiu
București, 2014
 Manolache Octavian, Justiția comunitară, Edit. All Beck, București, 1999
 Popa Cristian, Justiția Europeană – Dimensiuni, repere, perspective, Edit.
Concordia, Arad, 2007
 Vătăman Dan, Drept intituțional al Uniunii Europene, Edit. Universul
Juridic, București, 2010
 Vesmaș Daiana Maura, Drept instituțional comunitar european, Edit.
Burg, Sibiu, 2003
 Tratatul privind funcționare Uniunii Europene
 Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene
 Regulamentul de procedură al Curții de Justiție
 Codul de procedură civilă

66
Surse internet
 https://europa.eu
 http://curia.europa.eu/
 http://www.europarl.europa.eu/
 http://www.eurojust.europa.eu/
 http://eur -lex.europa.eu/