Curtea Constitutionala Garantul Suprematiei Constitutiei Romaniei
TEMA:
,,CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – GARANTUL SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI”
PARTEA I – CONSTITUȚIA ÎN SISTEMUL JURIDIC NORMATIV
TITLUL I – DESPRE ROLUL CONSTITUȚIEI ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL DIN ROMÂNIA
Capitolul 1.Constituție, constituționalitate și constituționalism
sect.1. Noțiunea de Constituție. Conținutul normativ al Constituției
sect. 2. Despre constituționalitate și constituționalism
Capitolul 2.Fundamentarea supremației Constituției
sect. 1. Supremația Constituției
1.1. Conceptul de supremație a Constituției
1.2. Fundamentarea științifică a supremației Constituției
sect. 2. Consecințe juridice ale supremației Constituției
2.1. Consecințe juridice privind adoptarea Constituției
2.2. Consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea Constituției
2.3. Deosebirea dintre Constituție și legi, consecințe ale supremației Constituției
2.4. Conformitatea întregului drept cu Constituția, consecință a supremației Constituției
sect. 3.Garanții juridice ale supremației Constituției
3.1. Controlul general al aplicării Constituției
3.2. Controlul constituționalității legilor
TITLUL II – ROLUL JUSTIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN ASIGURAREA SUPREMAȚIEI CONSTITUȚIEI
Capitolul 1. Modele ale controlului de constituționalitate în lume
sect.1. Modelul american de justiție constituțională
sect.2. Modelul european de justiție constituțională
Capitolul 2. Controlul constituționalității în România
sect. 1. Despre necesitatea și formele controlului de constituționalitate
sect. 2. Rolul Curții Constituționale Române
sect. 3. Modalitatea de desemnare a judecătorilor
sect. 4. Competența Curții Constituționale din România conform Constituției revizuite în 2003a. Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare
b. Controlul constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției
c. Controlul constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale
d. Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului
e. Soluționarea excepției de neconstituționalitate
f. Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
g. Controlul asupra alegerilor prezidențiale
h. Constatarea existenței împrejurărilor care justificî interimatul în exercitarea funcției de președinte al României
i. Avizul dat de Curtea Constituțională pentru propunerea de suspendare a Președintelui României
j. Controlul asupra procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmarea rezulatelor acestuia
k. Controlul asupra condițiilor pntru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni
l. Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
sect. 5. Raporturile justiției constituționale cu celelalte puteri
PARTEA a II-a – UTILIZAREA METODELOR COMPLEMENTARE DE EVALUARE ÎN DETERMINAREA PERFORMANȚELOR ȘCOLARE
TITLUL I – EVALUAREA PEDAGOGICĂ
Capitolul 1. Organizarea și realizarea activităților de instruire și educare
sect.1. Implicații psihopedagogice în optimizarea activităților didactice prin intermediul predării – învățării
sect.2. Tradițional și modern în activitatea didactică
sect.3. Caracteristici ale procesului de predare-învățare-evaluare în didactica tradițională și modernă
3.1. Metode, tehnici și procedee de eficientizare a învățării
3.2. Mijloace didactice folosite în predarea lecțiilor
Capitolul 2. Forme de evaluare utilizate la predarea lecțiilor
sect.1. Metode clasice, tradiționale
sect.2. Metode complementare
2.1. Referatul
2.2. Eseul
2.3. Portofoliul
2.4. Observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor
2.5. Autoevaluarea
2.6. Evaluarea asistată de calculator
TITLUL II – SUGESTII METODOLOGICE PRIVIND PROCESUL DE PREDARE – ÎNVĂȚARE – EVALUARE
Capitolul 1. Materiale de referință
Sect.1. Planul anual al disciplinei
Sect.2. Planul calendaristic al unității de învățare pe semestrul I
Capitolul 2. Tehnologia didactică utilizată în proiectarea, desfășurarea și interpretarea cercetării
Anexe
Bibliografie
IMPORTANȚA ȘI ACTUALITATEA TEMEI
Immanuel Kant spunea că: ,,Omul nu poate deveni om decât prin educație. El nu e nimic decât ce face educația din el.” Prin urmare, omul nu se naște om: ,,tot ceea ce constituie umanitate: limbajul și gândirea, sentimentele, arta, morala – scria O.Reboul – nimic nu trece în organismul noului născut” fără educație (La philosophie de l’education). Problema educației tinde să devină o problemă prioritară, ca un proces orientat spre împlinirea spirituală a ființei, a comunității, propune o desfășurare concretă, presupune participare, trăire, comunicare între indivizi, precum și o cunoaștere profundă a evoluțiilor ce au loc în ultima perioadă. O educație de calitate este axată pe adaptarea la imperativele actuale, ea trebuie să fie orientată spre viitor avînd un caracter anticipativ.
Educația ca teorie și practică nu poate rămâne în limitele realității imediate, ale prezentului condiționat de diferitele imperative sau conjuncturi. În prezent, conținutul învățământului tradițional se află în imposibilitatea de a acoperi problematica cu care se confruntă lumea contemporană și cu acele aspecte cu care se va confrunta în viitor. Astfel, devine evident faptul că sistemul educațional trebuie conceput în așa fel încât să faciliteze introducerea în conținuturile diferitelor discipline studiate a ,,noilor conținuturi” deoarece sunt elaborate în conformitate cu direcțiile de evoluție ale socialului, politicului, economicului, facilitînd manifestarea ,,noilor educații.” Importanța abordării acestei teme este relevată nu numai de caracterul de noutate absolută a noțiunilor ce ar putea fi introduse la clasele de gimnaziu, dar și de importanța și complexitatea problematicii ,,noilor educații” în ansamblul procesului de formare a noului cetățean. Iată de ce am ales această temă, respectiv, ,,Curtea Constituțională – garantul supremației Constituției României.” Consider că ar trebui cunoscute și știute de către elevii de gimnaziu, clasa a VII-a în special, a informațiilor în ceea ce privește locul și rolul exercitat de Curtea Constituțională Română în sistemul organelor statului, a structurii Curții, a atribuțiilor și competențelor acesteia, precum și a procedurii jurisdicționale. La aceste noi informații adăugăm și pe acelea referitoare la conceptul de ,,supremația Constituției.” Trebuie amintit faptul că manualul de Cultură civică al clasei a VII-a acordă un spațiu de doar două rânduri în cadrul lecției ,,Structura Constituției”, structură prezentată pe titluri cu adnotările necesare fiecărui titlu în parte. În ceea ce privește Curtea Constituțională este amintită doar principala atribuție a Curții, de a verifica și a se pronunța asupra constituționalității legilor. Mai mult titlurile Constituției sunt studiate pe parcursul claselor a VII-a și a VIII-a, însă despre Curtea Constituțională nu găsim informații de predare, învățare, evaluare. Consider că aceste informații trebuie știute atât de elevi, cât și de toți cetățenii, informații ce ar putea fi cuprinse în noile manuale de specialitate aferente claselor a VII-a și a VIII-a. Din punctul meu de vedere, consider acest lucru ca fiind o atenționare în ceea ce privește completarea viitoarelor manuale cu informații despre rolul, atribuțiile, competența și practica jurisdicțională a Curții Constituționale Române. Cu siguranță, aceste informații sunt asimilate cu ușurință de către elevi, datorită vârstei, dar și a condițiilor sociale, politice existente în societatea democratică actuală.
Prin activitățile sale instructiv-educative școala pregătește viitorul cetățean, care va îndeplini roluri multiple. În exercitarea rolurilor ca și în activitățile sale sociale, cetățeanul este pus în situația de a-și regla activitățile în raport cu mai multe concepte și idei cu rol de repere comportamentale: modul cum înțelege drepturile și îndatoririle sale în stat, sensul acordat legității, comprehensiunea autorității, a democrației și a activității politice, valoarea acordată relațiilor interindividuale, afirmarea adevărului în dialog cu altul și integrarea în procesul de extindere și reașezare pe noi principii a relațiilor internaționale ale țării noastre. Cultura civică se referă la activitatea de formare a omului ca cetățean, ca susținător activ al ordinii de drept. Înseamnă practic formarea conștiinței și a comportamentului de membru al comunității. De altfel, unul din principiile generale înscrise în Legea fundamentală este acela ca cetățenii să cunoască și să respecte Constituția și legile țării, articolul 1, aliniatul 5. Pentru educația civică a elevilor, profesorul dispune de altfel de trei modalități de acțiune: lecția teoretică, în care se explică noțiunile fundamentale, acțiunile practice din viața școlară și activitatea practică din domeniul social, politic, economic, cultural, local, național și internațional. Această educație civică se realizează în relație cu educația morală și cea juridică.
Societate democratică creată după 1989, și statul de drept au nevoie de legi noi, pe măsură. În aceste condiții noi, educația juridică este o necesitate. Educația juridică este o necesitate pentru a putea gândi și acționa în spiritul Constituției și a legilor țării. De altfel, societatea democratică și statul de drept nu pot exista și progresa în timp real în afara legilor. Într-o societate deschisă, democratică este nevoie de un om activ, dispus în orice moment să se implice în organizare, conducere și chiar validarea responsabilă a propriilor acte, dar și ale altora. Experiența anilor trecuți a arătat faptul că inactivismul social, necunoașterea și nerespectarea legilor țării pot genera formule totalitare de organizare a societății. Anarhia și nerespectarea legilor nu sunt compatibile cu statul de drept, cu democrația. De aceea, pentru o bună funcționare a statului de drept este nevoie de o bună participare și implicare a cetățenilor în viața socială, politică, economică a societății. Cetățenii trebuie formați pentru a-și putea exprima propria opinie, pentru implicarea în luarea deciziilor și pentru a fi permanent activi din punct de vedere civic și juridic.
Lucrarea este structurată în două părți, una teoretică, de specialitate și una de teorie și metodologie a instruirii și evaluării, după cum urmează: partea I – Constituția în sistemul juridic normativ și partea a II-a – Utilizarea metodelor complementare de evaluare în determinarea performanțelor școlare. Prima parte cuprinde două titluri: titlul I – Despre rolul Constituției în sistemul constituțional din România, titlul II – Rolul justiției constituționale în asigurarea supremației Constituției, iar cea de-a doua parte, următoarele titluri: titlul I – Evaluarea pedagogică și titlul II – Sugestii metodologice privind procesul de predare-învățare-evaluare.
În prima parte a lucrării pe parcursul celor două titluri este prezentată noțiunea de constituție, ca lege fundamentală a oricărui stat, este detaliată noțiunea de constituționalitate ca fiind conformitatea legilor cu constituția, dar și cea de constituționalism, adică modul de guvernare a unui stat pe baza unei constituții.
Se continuă cu prezentarea teoriilor care fundamentează supremația Constituției, dar și a efectelor juridice generate de această supremație în ceea ce privește adoptarea, modificarea și abrogarea constituției. Prin supremația Constituției trebuie să înțelegem mai întâi că aceasta este o calitate a constituției de a fi situată în vîrful instituțiilor politico-juridice dintr-un stat făcând din aceasta legea fundamentală, sursa reglementărilor din toate domeniile economice, politice, sociale și juridice. Cu alte cuvinte, este cheia tuturor legilor! Capitolul I al titlului II aduce în discuție tipurile de modele al controlului de tivitățile în raport cu mai multe concepte și idei cu rol de repere comportamentale: modul cum înțelege drepturile și îndatoririle sale în stat, sensul acordat legității, comprehensiunea autorității, a democrației și a activității politice, valoarea acordată relațiilor interindividuale, afirmarea adevărului în dialog cu altul și integrarea în procesul de extindere și reașezare pe noi principii a relațiilor internaționale ale țării noastre. Cultura civică se referă la activitatea de formare a omului ca cetățean, ca susținător activ al ordinii de drept. Înseamnă practic formarea conștiinței și a comportamentului de membru al comunității. De altfel, unul din principiile generale înscrise în Legea fundamentală este acela ca cetățenii să cunoască și să respecte Constituția și legile țării, articolul 1, aliniatul 5. Pentru educația civică a elevilor, profesorul dispune de altfel de trei modalități de acțiune: lecția teoretică, în care se explică noțiunile fundamentale, acțiunile practice din viața școlară și activitatea practică din domeniul social, politic, economic, cultural, local, național și internațional. Această educație civică se realizează în relație cu educația morală și cea juridică.
Societate democratică creată după 1989, și statul de drept au nevoie de legi noi, pe măsură. În aceste condiții noi, educația juridică este o necesitate. Educația juridică este o necesitate pentru a putea gândi și acționa în spiritul Constituției și a legilor țării. De altfel, societatea democratică și statul de drept nu pot exista și progresa în timp real în afara legilor. Într-o societate deschisă, democratică este nevoie de un om activ, dispus în orice moment să se implice în organizare, conducere și chiar validarea responsabilă a propriilor acte, dar și ale altora. Experiența anilor trecuți a arătat faptul că inactivismul social, necunoașterea și nerespectarea legilor țării pot genera formule totalitare de organizare a societății. Anarhia și nerespectarea legilor nu sunt compatibile cu statul de drept, cu democrația. De aceea, pentru o bună funcționare a statului de drept este nevoie de o bună participare și implicare a cetățenilor în viața socială, politică, economică a societății. Cetățenii trebuie formați pentru a-și putea exprima propria opinie, pentru implicarea în luarea deciziilor și pentru a fi permanent activi din punct de vedere civic și juridic.
Lucrarea este structurată în două părți, una teoretică, de specialitate și una de teorie și metodologie a instruirii și evaluării, după cum urmează: partea I – Constituția în sistemul juridic normativ și partea a II-a – Utilizarea metodelor complementare de evaluare în determinarea performanțelor școlare. Prima parte cuprinde două titluri: titlul I – Despre rolul Constituției în sistemul constituțional din România, titlul II – Rolul justiției constituționale în asigurarea supremației Constituției, iar cea de-a doua parte, următoarele titluri: titlul I – Evaluarea pedagogică și titlul II – Sugestii metodologice privind procesul de predare-învățare-evaluare.
În prima parte a lucrării pe parcursul celor două titluri este prezentată noțiunea de constituție, ca lege fundamentală a oricărui stat, este detaliată noțiunea de constituționalitate ca fiind conformitatea legilor cu constituția, dar și cea de constituționalism, adică modul de guvernare a unui stat pe baza unei constituții.
Se continuă cu prezentarea teoriilor care fundamentează supremația Constituției, dar și a efectelor juridice generate de această supremație în ceea ce privește adoptarea, modificarea și abrogarea constituției. Prin supremația Constituției trebuie să înțelegem mai întâi că aceasta este o calitate a constituției de a fi situată în vîrful instituțiilor politico-juridice dintr-un stat făcând din aceasta legea fundamentală, sursa reglementărilor din toate domeniile economice, politice, sociale și juridice. Cu alte cuvinte, este cheia tuturor legilor! Capitolul I al titlului II aduce în discuție tipurile de modele al controlului de constituționalitate în lume. Sunt descrise caracteristicile modelului american și cel european de justiție constituțională. Modelul european de justiție constituțională este cel adoptat de statul român, și anume acela de a avea o autoritate separată în ceea ce privește controlul constituționalității legilor. Pe parcursul titlului II este prezentată necesitatea și formele controlului de constituționalitate, control atribuit de Constituția României unei autorități publice denumită Curtea Constituțională Română. Această autoritate desfășoară activitate separată de cele trei puteri clasice: legislativă, executivă, judecătorească, neputând fi încadrată in niciuna dintre acestea.
În orice stat de drept, controlul constituționalității legilor reprezintă o garanție necesară a traducerii în viață a principiilor și normelor constituționale, a aplicării lor practice, a realizării neabătute a drepturilor și libertăților cetățenești. Acest control urmărește garantarea înfăptuirii separației/echilibrului puterilor în stat, respectarea competențelor ce sunt conferite diferitelor organe ale statului.
În cea de-a doua parte sunt prezentate modalitățile de instruire și evaluare a activităților didactice realizate avînd ca temă principală activitatea, rolul, atribuțiile și competența Curții Constituționale Române. În titlul I al părții sunt strucurate și realizate activitățile de instruire și educare, precum și formele de evaluare utilizate în activitatea didactică. Sunt prezentate și dezbătute metodele didactice de predare-învățare, și anume conversația euristică, conversația, învățarea prin descoperire, metoda știu/vreau să știu/ învăț, metoda Starburst (explozia stelară), jocul, cubul etc. Constituind o etapă obligatorie în activitatea de învățare, evaluarea face parte integrantă din orice didactică. Ea trebuie gândită și aplicată în cadrul acesteia, astfel încât să se pună în valoare interesul pentru verificarea și aprecierea (măsurarea) cât mai obiectivă a cunoștințelor, aptitudinilor, performanțelor.
Evaluarea este componenta esențială a instruirii, consecutivă actului de dirijare a învățării. Din perspectivă modernă, cele două axe fundamentale ale procesului instructiv – educativ sunt interrelaționate, se împletesc într-un demers în spirală și interdependența lor permite o reglare continuă, o ameliorare permanentă a procesului. Metodele și instrumentele utilizate în evaluarea performanțelor școlare pot fi tradiționale și complementare sau alternative. Metodele complementare sunt adiacente celor tradiționale și completează tabloul evaluării cu noi modalități. Ca modalități de evaluare amintim testele cu utilizarea itemilor obiectivi, semiobiectivi și subiectivi, referatul, eseul, eseul de cinci minute, portofoliul, observarea sistematică a activității și a comportamentului elevilor, autoevaluarea, evaluarea asistată de calculator. Metodele complementare de evaluare sunt mai suple și permit profesorului să structureze puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, utilizînd instrumente ce se adecvează mai mult la specificul situațiilor instructiv-educative.
În cadrul titlului II din cea de-a doua parte găsim materialele de referință necesare lucrului la clasă atât profesorului cât și elevilor: planul anual și cel calendaristic al disciplinei pe semestrul I, dar și modul de împărțire a temei pe lecții la care se adaugă. Cum este și firesc partea finală a lucrării cuprinde anexele și bibliografia utilizată în întocmirea lucrării de față.
PARTEA I – CONSTITUȚIA ÎN SISTEMUL JURIDIC NORMATIV
OBIECTIVELE SPECIFICE PĂRȚII :
înțelegerea noțiunii de constituție;
înțelegerea principiului supremației Constituției și consecințele acestuia;
înțelegerea importanței și rolului controlului de constituționalitate într-un stat de drept;
înțelegerea diferitelor forme și modalități prin care se poate realiza controlul de constituționalitate;
înțelegerea particularităților modelului american de control al constituționalității legilor;
înțelegerea particularităților modelului european de control al constituționalității legilor;
înțelegerea evoluției istorice a controlului de constituționalitate în România și a rolului Curții Constituționale a României;
cunoașterea structurii Curții Constituționale a României și a statutului judecătorilor;
cunoașterea și înțelegerea atribuțiilor Curții Constituționale a României;
înțelegerea procedurii jurisdicționale;
prezentarea unor decizii aparținând Curții Constituționale, familiarizarea cu jurisprudența acestei instanțe;
cunoașterea și analizarea textului Constituției României, precum și capacitatea de a realiza abordări comparative cu alte sisteme;
formarea unui vocabular specific disciplinelor juridice.
TERMENI CHEIE: Constituție, supremația Constituției, garanțiile juridice ale supremației Constituției, controlul de constituționalitate, curte constituțională, control a priori, control a posteriori, justiție constituțională.
PARTEA I – CONSTITUȚIA ÎN SISTEMUL JURIDIC NORMATIV
TITLUL I – DESPRE ROLUL CONSTITUȚIEI ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL DIN ROMÂNIA
Capitolul 1. Constituție, constituționalitate și constituționalism
sect.1. Noțiunea de Constituție. Conținutul normativ al Constituției
George Burdeau afirma că ,,orice stat are necesarmente o constituție”. După cum se știe, apariția constituției a fost un proces de lungă durată. Într-adevăr, tradiția istorică demonstrează că în fiecare stat, încă de la originile sale, au existat reguli fundamentale de organizare și exercitare a puterii, cu alte cuvinte un ansamblu de cutume constituționale. Însă, necesitatea afirmării și protejării printr-un ansamblu de norme cu putere juridică, adoptate după o procedură anume, impune apariția constituției.
Termenul de ,,constituție” este vechi, fiind folosit cu înțelesul de lege. Începând cu epoca modernă, mai exact în secolul al XVIII-lea, constituția dobândește sensul de lege fundamentală. Prefacerile care se produc la începutul epocii moderne în viața economică (dezvoltarea agriculturii, a industriei și comerțului) și socială (afirmarea burgheziei interesate în obținerea dreptului de a se manifesta liber în activitatea economic) impun reorganizarea pe plan politic a statelor, înlocuirea organizării feudale cu o altă formă de organizare statală. Revoluțiile burgheze desfășurate în epoca modernă s-au finalizat, de regulă, prin adoptarea unei noi constituții. Constituția reprezintă practic legea fundamentală a unui stat care stabilește modul de organizare și funcționare a puterilor în stat, raportul dintre puterile statului, drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenilor. Constituția:
este sursa tuturor reglementărilor economice, sociale, politice, cultural, educaționale
este expresia voinței guvernanților, care realizează voința poporului ale cărui interese le reprezintă, în cadrul statului democratic
marchează apariția statului de drept, stat în care nimeni nu este mai presus de lege și în care sunt realizate drepturile și libertățile cetățenilor.
Începând din epoca modernă, toate statele, indiferent de forma de guvernământ, își organizează activitatea pe baza unei constituții. Prezența constituției nu generează automat caracterul democratic al statului. Chiar și statele nedemocratice au constituții, de exemplu Constituția României din 1965 stabilea drepturile și libertățile cetățenilor, dar o bună parte a acestor drepturi nu au fost respectate, ba chiar încălcate. Constituțiile sunt elaborate de puterea constituantă, care poate fi Parlamentul sau o adunare constituantă în acest sens: Congres, Convenție, Adunare Constituantă. După modul lor de redactare, constituțiile pot fi scrise și nescrise(cutumiare). Constituțiile scrise se impun în secolul al XVIII-lea: Franța, România, Statele Unite ale Americii. Cele nescrise mai poartă denumirea și de constituții cutumiare ce sunt alcătuite dintr-o parte scrisă și una nescrisă. Constituțiile cutumiare au la bază tradiții, obiceiuri, practice politice îndelungate din acea țară: Anglia, Noua Zeelandă, Israel.
Fiind considerată o lege, constituția se deosebește de aceasta prin normele juridice ce trebuie să le conțină. Conținutul normativ al constituției prezintă interes pentru elaborarea proiectelor de constituții și de legi. Conținutul normativ al constituției este un conținut complex subordonându-se conceptului de constituție. Conținutul normativ trebuie să exprime în concret ceea ce este constituția, un act politic și juridic, și trenbuie să exprime poziția constituției în sistemul normativ. Pentru a determina conținutul normativ al Constituției pornim de la criteriile utilizate în definirea legii fundamentale, respectiv constituția în sens material și în sens formal. În sens material, prin constituție înțelegem dispozițiile cu caracter constituțional, indifferent de actul normative în care sunt cuprinse, iar în sens formal Constituția desemnează dispozițiile cuprinse în corpul constituției indiferent dacă ele reglementează relațiile sociale fundamentale sau de o importanță mai mică. Într-o altă opinie, în caracterul normativ al constituției trebuie cuprinse trei elemente de conținut: reguli privitoare la tehnica guvernamentală(cui aparține puterea și cum se desemnează guvernanții), reguli străine organizării puterii(reguli privitoare la statutul persoanei, al bunurilor acesteia, dispoziții economice și sociale) și declarațiile de drepturi.
În literatura juridică s-a reușit stabilirea conținutului normativ al constituției. Dintre toate reglementările de bază, cele sociale ocupă un loc aparte și mai ales acelea privitoare la asigurarea, menținerea și consolidarea puterii, la activitatea cetățenilor și a altor organisme, la activitatea organelor statului. Este privită în această latură socială toată activitatea desfășurată de societate în conformitate cu normele ce reglementează relațiile fundamentale între cetățeni. Trebuie precizat faptul că, în stabilirea conținutului normativ al constituției se va ține cont de conținutul și valoarea relațiilor sociale reglementate. Relațiile sociale sunt esențiale pentru insaturarea, menținerea și exercitarea puterii. În stabilirea conținutului normativ al constituției se va ține cont de practica și tradițiile statelor în acest domeniu, dar și de elementele inovatoare ce pot apărea. Astăzi, constituțiile nu cuprind numai reglementări privitoare la sistemul organelor statului sau la drepturile și libertățile cetățenești, ci și reglementări referitoare la ideologia societății, la rolul și locul partidelor politice existente în stat. O bună parte din constituțiile actuale au în cuprinsul lor reglementări în ceea ce privește locul și rolul familiei în societate, rolul și tipurile de proprietate, regulile de desfășurare a vieții economice în stat.
Din prezentarea realizată anterior reiese faptul că în stabilirea conținutului normativ al constituției trebuie să se țină cont de cerințele politice, economice, sociale, statale, juridice ale fiecărui stat, atât în prezent cât și în viitor. Astfel, în conținutul constituției trebuie să fie cuprinse obligatoriu normele în ceea ce privește organizarea și funcționarea statului, la modalitatea de obținere și exercitare a puterii guvernamentale. Adăugăm aici și normele referitoare la locul și rolul partidelor politice, a normelor referitoare la statutul juridic al persoanei, a fundamentelor religioase. Conținutul normativ al constituției este exprimat în structura tehnico-juridică a acesteia, articolul. Numărul articolelor constituției diferă de la stat la stat. Spre exemplu, Constituția Statelor Unite ale Americii are în conținutul ei 7 articole și 26 de amendamente(fiecare articol are un conținut bogat, putând forma mai multe articole), Constituția României, revizuită în 2003, are în cuprinsul ei 156 de articole.
sect. 2. Despre constituționalitate și constituționalism
Dicționarul Explicativ al Limbii române aduce următoarele înțelesuri cuvântului ,,constituționalitate”: ,,conformitate a unei legi sau a unui act juridic cu Constituția” și ,,însușire a unei legi, a unei acțiuni, a unui act, a unei politici de a fi în conformitate cu Constituția ori cu principiile generale ale acesteia.” Într-adevăr, cuvântul constituționalitate face referire la conformitatea legilor cu Constituția. Prin acest termen, de fapt, se recunoaște superioritatea Constituției față de toate reglementările economice, sociale, politice, juridice, culturale, educaționale din stat. La baza constituționalității stau principiul legalității și principiul constituționalității. Principiul legalității poate fi exprimat prin două cerințe: obligația de a respecta normele de drept, legile, și ordonarea acestor norme de drept implicând conformitatea celor inferioare față de cele superioare. În conformitate cu prevederile Constituției, articolul 16 aliniatul 2, ,,Nimeni nu este mai presus de lege” și toate persoanele trebuie să respecte Constituția, supremația acesteia, precum și legile țării, articolul 1, aliniatul 5. Principiul constituționalității asigură conformitatea normelor de drept cu Constituția și este unul din principiile constituționale ce reprezintă fundamentul celorlalte norme juridice ce reglementează diferitele aspecte ale vieții sociale.
Apărut în ,,Secolul Luminilor” (al XVIII-lea) , termenul de ,,constituționalism” face referire la modul de guvernare a statului pe baza unei Constituții. Noțiunea de constituție își are originea în doctrinele contractului social. Istoricește, constituționalismul reprezintă ofensiva având ca scop instaurarea separației puterilor, a funcțiilor fundamentale ale statului, potrivit cu cele consemnate în ,,contractul social”, pentru ocrotirea libertății individului. Forma de guvernământ reprezintă unul din principalele elemente de diferențiere a statelor care face referire la modul în care se constituie, se organizează și funcționează instituțiile puterii în stat.
Capitolul 2.Fundamentarea supremației Constituției
sect. 1. Supremația Constituției
Fundamentarea ideii de supremație a Constituției prezintă importanță deosebită teoretică și practică pentru determinarea întregii organizări politico-sociale a statului. În literatura juridică au fost emise puncte de vedere diverse în ceea ce privește supremația Constituției. A fost corelată astfel ideea de supremație a Constituției cu principiul legalității și cu relația dintre drept și politică, prin prisma rolului supremației în înfăptuirea democrației și a modelării instituțiilor statului.
Conceptul de supremația Constituției
În zilele noastre vorbim de conceptul de supremație a Constituției ca de ceva firesc, uzual. Marcel Prelot și George Burdeau au găsit și alte expresii ale acestui concept. Astfel, au folosit exprimări ca ,,valoare juridică supremă” sau ,,super legalitate” (M. Prelot) și ,,legea supremă” (G. Burdeau). Nu este greșită niciuna din aceste exprimări, ba, mai mult, aduc la cunoștință faptul de a considera și respecta Constituția ca pe o lege superioară tuturor reglementărilor sociale, economice, politice, juridice, educaționale din stat. Fiind lege fundamentală, Constituția ocupă un loc principal în organizarea statală, în formarea bazei legislative a statului. Datorită supremației Constituției s-a stability o anumită ierarhie a actelor normative, în fruntea acestora aflându-se Constituția urmată de legile constituționale, organice, ordinare, ordonanțele și hotărârile Guvernului. Supremația Constituției se exprimă față de legile ordinare adoptate de Parlament în ceea ce privește forma, conținutul și puterea juridică a acestora. Mai putem aprecia faptul că prin supremația Constituției se legitimează puterea convertind voințele individuale sau colective în voințe de stat, se conferă autoritate guvernanților prin îndreptățirea deciziilor și garantarea aplicării lor. Tot cu ajutorul acestui concept se consacră drepturile și îndatoririle cetățenilor, raporturile dintre cetățeni, precum și a raporturilor dintre cetățeni și autoritățile publice. Prin supremația Constituției se asigură și se garantează ordinea de drept în stat.
În opinia lui Ioan Muraru prin supremația Constituției ar trebui să înțelegem:
o calitate a Constituției ce o situează în vârful tuturor instituțiilor politico-juridice dintr-o societate organizată în stat care o face sursa tuturor reglementărilor economice, politice, sociale, juridice
o categorie politico-juridică, marchează o etapă din viața unei țări
o noțiune complex determinată de faptul că are o poziție supraordonată a Constituției nu numai în sistemul de drept, ci și în celelalte domenii.
Supremația Constituției este un principiu ce are la bază un mecanism de funcționare care să îi dea consistență, să o apere.
Fundamentarea științifică a supremației Constituției
Fundamentarea științifică a supremației Constituției trebuie căutată în totalitatea factorilor economici, sociali, politici și juridici ce se află în strânsă interdependență unii cu alții. În ceea ce privește această fundamantare pot fi constatate mai multe motivări:
fundamentarea pe Constituție în privința conținutului, a formei și a forței juridice a normelor conținute;
fundamentarea în privința principiilor de organizare și funcționare a aparatului de stat;
fundamentarea în privința trăsăturilor autorității statale.
Cu alte cuvinte, fundamentarea științifică trebuie căutată în complexitatea și logica fenomenelor politice, juridice, economice, sociale și a relațiilor dintre ele. Fundamentarea științifică a constituției presupune depistarea cauzelor care determină forma, conținutul și poziția superioară a acesteia din cadrul societății. În altă ordine de idei se va identifica lanțul de cauze și efecte dintre drept și putere, dintre drept și economic, dintre stat și economic și dintre aceste categorii și politică.
Forma și conținutul Constituției este dată de expresia voinței guvernanților, care realizează voința poporului ale cărui interese le reprezintă în statul democratic, dar și de cauzele economice, sociale, politice, culturale, educaționale ale statului respectiv în momentul edictării. În consecință, atunci cînd vorbim de prevederile unei constituții în sistemul juridico-statal, trebuie să avem în vedere starea material a societății, relațiile politice, sociale alături de religie și ideologia socială.
sect. 2. Consecințe juridice ale supremației Constituției
Având o poziție privilegiată în sistemul de drept, constituția implică o multitudine de consecințe juridice, unele care privesc chiar constituția, altele care privesc restul dreptului. Analiza noastră se va limita doar la acelea care evidențiază că supremația constituției este o realitate juridică și nu o simplă teorie, că ea este realizată printr-un sistem de reguli și practici vizibile.
2.1. Consecințe juridice privind adoptarea Constituției
Față de conținutul și scopurile constituției, dintotdeauna s-a pus problema unor forme speciale de adoptare, care să pună în valoare supremația acesteia și deosebirile față de restul dreptuluzi, dar mai ales față de legile ordinare. Adoptarea constituției trebuie văzută ca un proces complex, cu profunde semnificații politico-juridice, proces în care se detasează clar, ața cum de altfel, am explicat, cel puțin trei elemente și anume: inițiativa adoptării constituției, organul competent (constituantul sau puterea constituantă), modurile de adoptare.
2.2. Consecințe juridice privind modificarea, suspendarea și abrogarea Constituției
Constituția, ca lege fundamentală aunui stat, nu poate rămâne însă neschimbată. Ea suferă ăn mod firesc unele modificări ca urmare a corelației ce există și trebuie să existe între drept și dinamica economică și socială. Așa cum am văzut anterior, modificarea constituției treebuie să se realizeze prin proceduri și forme care să pună în valoare locul constituției în sistemul de drept. În legătură cu modificarea constituției considerăm că prevedrile constituționale trebuie să se caracterizeze printr-o stabilitate sporită, dar această stabilitate trebuie să fie în primul rând rodul realismului constituției și nu al unor proceduri de modificare exagerate. Nu se poate pierde din vedere că viața economică și socială, căreia prevederile consituționale i se adresează, cunoaște o permanentă evoluție. În mod firesc și constituția trebuie să țină pasul cu dinamica socială și economică. Altfel, prevederile constituționale pot deveni o frână în dezvoltarea societății al cărei progres trebuie să concure. În strânsă legătură cu adoptarea și modificarea constituției se află și suspendarea precum și abrogarea constituției, care, de asemenea, trebuie să pună în valoare supremația constituției.
2.3. Deosebirea dintre Constituție și legi, consecințe ale supremației Constituției
Desigur, într-o viziune foarte largă, și constituția este considerată a fi o lege. Cu toate acestea poziția supraordonată a constituției se manifestă și în raport cu legea, față de care se fac trei mari deosebiri: de conținut, de formă și de parte juridică.
2.4. Conformitatea întregului drept cu Constituția, consecință a supremației Constituției
Constituția, ca izvor al dreptului, este deci parte integrantă a acestuia. Prin conținutul și poziția sa în sistemul de drept, constituția comandă însă întregul drept. Reglementând relatiile sociale care sunt esențiale pentru popor,relații din toate domeniile vieții economice, politice, sociale și culturale, constituția stabilește principiile fundamentale pentru întregul drept. Toate celelalte ramuri de drept își găsesc punctul de plecare, la nivelul celor mai înalte principii, în și numai în prevederile constituției. Ramurile dreptului dezvoltă aceste dispoziții de principiu, dar normele lor trebuie să fie în perfectă concordanță cu litera și spiritul constituției. Orice abatere de la această concordanță este considerată o încățlcare a constituției și a supremației sale, ducând la nulitatea dispozițiilor legate de cauză. Una din modalitățile prin care se poate constata eventuala abatere a normelor legale de la prevederile constituționale este controlul de constituționalitate. Această consecință a supremației constituției se va observa lesne atunci când vor fi analizate condițiile de fond și de formă ale vcalabilității actelor organelor statului.
Din această regulă a conformității rezultă și o a doua consecință. Astfel, în cazul în care o dispoziție constituțională este modificată, în mod obligatoriu trebuie să se modifice și normele din ramurile de drept corespondente. Această modificare se impune pentru că în permanență trebuie respectată concordanța întregului drept cu constituția. Dacă modificările sunt obligatorii, ele nu se realizează însă automat, de îndată, ci aceasta depinde de faptul dacă norma constituțională nouă este aplicație mijlocită sau nemijlocită, problemă de mare interes practic.
sect. 3. Garanții juridice ale supremației Constituției
Supremația Constituției este o realitate incontestabilă și nu o simplă afirmație. Menționată la nivel general al legii noastre fundamentale în chiar primul său articol, ea reprezintă o obligație opozabilă în egală măsură atât autorităților statului cât și tuturor celorlalte subiecte de drept. Ea implică o serie de consecințe juridice, dar se bucură în același timp și de garanții. Desigur, garanțiile supremației Constituției pot fi formulate în diferite feluri. Vom reține însă cea mai importantă constatare ce se poate face, anume că supremația Constituției beneficiază de garanții la nivelul întregului sistem de drept ( care fac ca sistemul normativ să fie aplicat și respectat) și de garanții juridice specifice legii fundamentale.
3.1. Controlul general al aplicării Constituției
Situat la nivelul ansamblului sistemului normaltiv, controlul general al aplicării constituției este rezultatul faptului că întreaga activitate statală este determinată și organizată prin constituție. Constituția statornicește formele fundamentale de realizare a puterii de stat, categoriile de organe ale statului, precum și competența acestora. Acest lucru se face având în vedere că puterea poporului nu exclude, ci dimpotrivă implică, presupune o diviziune a competențelor și o autonomie a organelor statului. Însă toate autotitățile statale trebuie să îșî desfășoare activitatea în conformitate cu legea fundamentală și în limitele stabilite prin constituție. Pentru ca acest lucru să nu rămână doar la nivel teoretic, orice constituție organizează și un sistem complex și eficient de control al aplicării sale. El reprezintă prima garanție juridică a supremației constituției și se manifestă la nivelul tuturor actelor juridice dintr-un sistem de drept, în primul rând prin modalitățile de verificare a condițiilor statului. Acest control este general, în sensul că el cuprinde toate formele activității statale și este efectiv, adică se concretizează prin toate formele și căile de control statornice în stat.
3.2. Controlul constituționalității legilor
Ca instituție a dreptului constituțional, controlul constituționalității legilor reprezintă activitatea de verificare a conformității legilor cu legea fundamentală a statului, respectiv constituția, fiind și o garanție juridică a supremației constituției. Controlul constituționalității legilor cuprinde și regulile privitoare la organele competente a face această verificare, procedura de urmat precum și măsurile ce pot fi luat după realizarea acestei proceduri. Fiind o garanție a supremației constituției, controlul constituționalității legilor are și accepțiuni diferite precum sancțiunea supremației (Georges Burdeau), garanția caracterului de supremație a constituției (Andre Huriou), sancțiunea violărilor regulilor constituționale ( Marcel Prelor) etc. În ce îl privește pe Tudor Drăganu, el scrie că ,,în scopul de a consolida supremația constituției s-a încercat apoi să se găsească un mijloc pentru a se asigura respectarea ei, nu numai de administrație și de justiție, dar și de puterea legiuitoare. Acest mijloc a fost instituirea unui organ căruia i s-a recunoscut competența de a face impecabile legi contrare unui principiu constituțional.”
Una din problemele cele mai importante, cu profunde implicații teoretice și practice, referitoare la supremația constituției este controlul constituționalității legilor. Asigurarea supremației constituției nu poate și nu trebuie să rămână un simplu deziderat exprimat sub forma unui principiu al ordinii constituționale, ci este necesară existența unui sistem de garanții, în măsură să permită ca într-adevăr constituția să se manifeste ca actul normativ cu o forță juridică supremă. În acest sistem de garanții trebuie să existe și un sistem de sancțiuni aplicabile în cazul în care constituția este încălcată. Existența sancțiunilor pentru încălcările constituției este de majoră importanță, căci acestea, alături de alte elemente, bineînțeles, dau dispozițiilor constituțonale caracterul de norme juridice. Fără a relua întreaga problematică a sancțiunilor în dreptul constituțional trebuie să observăm că unii juriști au negat caracterul normativ al dreptului constituțional pe considerentul că acesta nu ar conține sancțiuni care să dea eficiență normalor sale, argumentându-se prin exemple din practica unor state unde, deși șefi de state au încălcat dispoziții constituționale, ei nu au fost sancționați. Ori, controlul constituționalității legilor este tocmai un argument împotriva unei asemenea susțineri, căci el este un exemplu grăitor de existența evidentă a sancțiunilor în dreptul constituțional.
Prima chestiune care trebuie să rețină atenția celui care cercetează instituția controlului constituționalității legii este noțiunea de control al constituționalității legilor. În această ordine de idei trebuie să observăm că doctrina juridică este, în principiu, de acord cu includerea principiului constituționalității legilor în principiul legalității, ca parte componentă a acestuia din urmă. Fără a intra în analiza conținutului legalității ca principiu fundamental de organizare și funcționare a sistemului organizării politice, trebuie să arătăm că acesta presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de organele competente, după procedura prestabilităm cu respectarea dispozițiilor din actele normative emise de organele statului care, indiferent de categoria din care fac parte, ocupă o poziție superioară celor emitente în sistemul statului respectiv. Este în mare măsură admis că principiul legalității, ca principiu fundamental de organizare și funcționare a sistemelor organului statului, implică respectarea tuturor actelor normative. Față de această constituție li legea ordinară trebuie să fie conformă constituției, pentru a îndeplini condiția de legalitate. Constituționalitatea legii nu înseamnă în fond cu altceva decât cerința de legalitate a legii, în sensul că legea să se adopte cu respectarea normelor constituționale, atât in spiritul cât și în litera lor.
Controlul constituționalității legilor este activitatea organizată de verificare a conformităților legii cu Constituția, iar ca instituție a dreptului constituțional cuprinde regulile privitoare la autoritățile competente a face această verificare, procedura de urmat și măsurile ce pot fi luare după realizarea acestei proceduri.
Am văzut că instituția constituționalității legilor se fundamentează pe principiul legalității, fiind o adevărată cerință de ,,legalitate a legii”, în sensul că legea trebuie să respecte normele constituționale, atât în spiritul cât și în litera lor. În doctrină s-a pus insă întrebarea de a ști dacă poate constitui obiect al controlului de constituționalitate, sau și alte acte normative (inclusiv cele provenind de la autorități administrative) ar putea fi supuse acestei forme de control.
De principiu, controlul constituționalității legilor privește numai legea ca act juridic al parlamentului sa u actelor normative cu forță juridică egală cu a legii. Sunt acte normative cu forță juridică egală cu a legii acele acte juridice care, deși sunt emise de alte autorități decât parlamentul, intervin și reglementeazăă relații sociale de domeniul legii și pot modifica, suspenda sau abroga o lege. Asemenea acte sunt rezultatul fenomenului de delegare legislativă, se regăsesc în mai toate sistemele constituționale, cel mai adesea sub denumirea de decrete-legi, decrete cu putere de lege sau ordonanțe. Celelalte acte normative, provenind de la autoritățile executive, sunt emise în executarea legilor și nu pot fi supuse aceluiași regim juridic ca și legile.
3.3. Îndatorirea fundamentală de a respecta Constituția
Îndatoririle fundamentale sunt corelate drepturilor și libertăților fundamentale. Orice drept naște corelativ o îndatorire! Îndatoririle sunt fundamentale pentru stat, așa cum drepturile sunt fundamentale pentru cetățeni. Legiuitorul Constituant a instituit și această îndatorire de a cunoaște și respecta Constituția și legile țării. Este o îndatorire elementară ce revine tuturor persoanelor domiciliate sau rezidente în România, indiferent dacă sunt cetățeni români, străini sau apatrizi. Respectarea Constituției de către toți membrii societății permite afirmarea libertății.
TITLUL II – CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Capitolul 1. Controlul constituționalității în România
sect. 1. Despre necesitatea și formele controlului de constituționalitate
Prin schimbările pe care le-a impus pe plan politic, înlăturarea puterii de stat comuniste, și în toate domeniile societății, revoluția din decembrie 1989 a creat premisele elaborării unei noi constituții, care să pună bazele ordinii democratice a statului de drept. Noua Constituția din 1991 a fost elaborată de către o putere constituantă alcătuită democratic, prin alegeri generale, vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Totodată a fost supusă referendumului național, considerat a fi mijlocul cel mai democratic de adoptare a unei constituții de la acea vreme cât și în prezent. Odată cu redactarea primelor constituții scrise a apărut și controlul constituționalității legilor devenind ulterior instituție juridică a dreptului constituțional. Instituția controlului de constituționalitate reprezintă practic o garanție a statului de drept, menținând în același timp puterile statului în echilibru, ducând la respectarea principiilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Controlul constituționalității legilor a fost introdus pentru prima dată pe cale jurisdicțională în Statele Unite ale Americii prin celebra decizie Marbury versus Madison la începutul secolului al XIX-lea. În practica statelor europene acest control a fost asimilat mai greu. La baza acestei asimilări au stat următoarele teorii. Era posibil ca în activitatea Parlamentului să intervină puterea judecătorească? Și dacă, răspunsul era afirmativ, putea oare un judecător să invalideze o lege aprobată de Parlament în temeiul neconstituționalității ei? Ca un răspuns posibil la prima întrebare trebuie să amintim faptul că discutăm despre două puteri ale unui stat democratic.
Pe de o parte, este vorba de Parlament ce reprezintă puterea legislativă în stat, a cărui principală sarcină este aceea de elabora, modifica sau abroga legile. Legile pe care Parlamentul le adoptă sunt ordinare, organice și constituționale. Legile organice aduc modificări în structura și organizarea statului, pe când cele constituționale privesc modificarea constituției și sunt considerate a fi superioare celor ordinare și organice. De cealaltă parte, vorbim de puterea judecătorească a cărei principală atribuție este aceea de a veghea la respectarea legilor. În acest caz se punea problema unui amestec între puterile statului. De altfel, prin constituție este specificat faptul că statul democratic, de drept, funcționează pe baza principiului separației puterilor în stat. Tocmai acest principiu era încălcat în această situație. Separația puterilor nu înseamnă izolarea celor care adoptă legile, de cei care le aplică și de cei care pedepsesc încălcarea lor, ci conlucrarea, asistența și controlul reciproc. Principiul separației puterilor în stat, formulat de Montesquieu în 1748 în lucrarea ,,Despre spiritul legilor”, este principalul obstacol pe care Constituția îl poate așeza în calea celor care ar dori concentrarea puterii în mâinile unui singur om sau a unui grup restrâns și, pe această cale, instaurarea unor regimuri totalitare. La cea de-a doua întrebare răspund retoric. Legea odată trecută de Parlament se presupune că a fost adoptată conformă cu constituția. În baza cărei împuterniciri legale, dată de ce autoritate, judecătorul putea decide de unul singur asupra neconstituționalității legilor? Constituția are valoare juridică superioară celorlate norme de drept. Cu alte cuvinte toate normele elaborate de Parlament, Guvern și alte autorități publice trebuie să se conformeze cu normele și principiile constituționale.
Printr-un organ special și specializat numit Curtea Constituțională, Constituția României a instituit controlul constituționalității legilor, al inițiativelor de revizuire a constituției, a tratatelor sau acordurilor internaționale, al regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.
În momentul de față întâlnim control de constituționalitate în toate statele democratice. Acest control este absolut necesar să fie prezent în toate constituțiile statelor, dîndu-i-se astfel putere juridică. Reprezintă practic o garanție a respectării principiilor fundamentale ale statelor și ale drepturilor omului. În România controlul de constituționalitate s-a manifestat pentru prima dată în anul 1912 odată cu așa-zisa ,,Afacere a tramvaielor”, decizie formulată de Tribunalul București.
Pentru verificarea conformității unei legi cu dispozițiile constituționale au fost introduse două sisteme:
controlul exercitat de un organ politic și
controlul exercitat printr-un organ jurisdicțional.
Aceste sisteme mai sunt cunoscute și sub denumirea de control preventiv, respectiv control posterior. Modalitățile politice sau juridice prin care se asigură conformitatea actelor normative cu dispozițiile constituționale diferă de la un stat la altul. Negreșit, această concordanță a dispozițiilor constituționale cu modificările politice și juridice trebuie asigurate pentru menținerea cadrului juridic național.
Controlul exercitat de un organ politic este un control controversat, deoarece organismul investit cu prerogative de control al constituționalității legilor votate de Parlament apare ca o autoritate ce ar exercita a patra putere în stat, autoritate ce ar putea infirma voința parlamentarilor, ei fiind exponenți voinței suverane a poprului. Caracterul politic al controlului rezultă din conținutul politic al Constituției. Mai bine spus, acest control politic are ca scop păstrarea structurilor și a mecanismelor de exercitare a puterii politice. Caracterul politic mai este dat și de organismul care exercită controlul. Acest organism, prin reprezentare, trebuie să exprime voința politică a poporului. Deci, această autoritate exprimă voința politică a parlamentarilor, dar și a guvernului care a inițiat legea.
Împotriva controlului politic se aduc următoarele argumente:
conform principiul separației puterilor în stat, respectiv articolul 1 aliniatul 4 din Legea fundamentală, nu este permisă crearea unei a patra puteri în stat aflată deasupra autorității legislative, executive și judecătorești;
organismul politic creat ar putea exercita un control discreționar, putînd astfel să infirme voința suverană a reprezentanților poporului;
acest control al constituționalității legilor este privit ca fiind unul de specialitate situândul deasupra oricăror argumente politice.
În ultima perioadă de timp doctrina justițională a optat pentru crearea unui organism special care să întrunească atât un caracter politic cât și unul jurisdicțional. In această situație caracterul politic este dat de modul de numire al membrilor respectivului organism, iar cel jurisdicțional de procedura folosită în ceea ce privește verificarea constituționalității legilor. În doctrina juridică este acceptată ideea de a verifica constituționalitatea actelor normative un organ specializat cu o jurisdicție unică eficientă. Avantajele unui astfel de control constau în faptul că se asigură un control specializat și omogen din punct de vedere al soluțiilor date și faptul că deciziile date privind constituționalitatea sau neconstituționlitatea actelor normative au efecte erga omnes. În plus, acest organism investit cu jurisdicție constituțională poate fi folosit și la verificarea constituționalității partidelor politice, la controlul asupra legalității unor operațiuni electorale, la avizele privind anumite probleme de interes major, precum și la găsirea unor soluții în cazul conflictelor dintre legislativ și executiv sau a încălcării drepturilor cetățenești.
Spre exemplu, în Franța, acest organism specializat poartă denumirea de Consiliul Constituțional ce este compus din nouă membri cu un mandat de nouă ani ce nu poate fi reînnoit. Trei sunt numiți de Președintele Republicii, trei de Președintele Adunării naționale și alți trei de Președintele Senatului. Acest consiliu se reînnoiește, o treime, din trei în trei ani. Președintele consiliului este numit de Președintele Republicii. Consiliul Constituțional astfel conceput verifică constituționalitatea legilor organice, înainte să fie promulgate și a regulamentelor adunărilor parlamentare, înaintea aplicării lor. Este obligatorie verificarea acestor acte. și legile ordinare pot fi trimise Consiliului Constituțional tot înainte de promulgare, ca și cele organice.
Dacă o dispoziție este declarată neconstituțională de Consiliul Constituțional nu va fi promulgată sau pusă în aplicare. Împotriva deciziilor aparținînd Consiliului Constituțional nu se poate face recurs. Deciziile se impun tuturor autorităților publice, administrative și jurisdicționale. Noua Constituție a României, revizuită în 2003, a preluat din practica constituțională modernă sistemul controlului politico-jurisdicțional al conformității legilor cu Legea fundamentală.
sect.2. Sediul materiei
Ca unică autoritate de justiție constituțională și autoritate independentă în România, Curtea Constituțională își găsește reglementarea în Constituție în cadrul articolelor 142, 143, 144, 145, 146 și 147, precum și în Legea de organizare și funcționare a acesteia nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare determinate de Legea nr.177/28.09.2010 și de Ordonanța de urgență nr. 38/04.07.2012. La aceste reglementări se adaugă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale. Articolele din Constituția României fac parte integrantă din titlul V al acesteia denumit Curtea Constituțională. Sunt înserate pe parcursul acestor articole structura Curții, condițiile de numire în funcția de judecător al Curții Constituționale, incompatibilitățile judecătorilor, precum și independența și inamovibilitatea acestora. În cuprinsul articolului 146 sunt arătate atribuțiile Curții Constituționale urmând ca în ultimul articol al acestui titlu, respectiv 147, să fie dezbătute deciziile Curții.
Capitolul 2. Modele ale controlului de constituționalitate în lume
Instituția controlului de constituționalitate a legilor a apărut ca o modalitate de sancționare a neconformității legilor cu Constituția. Acest control derivă din calitatea ce o are Constituția de lege fundamentală, dându-i-se forța juridică supremă tuturor celorlalte legi. În funcție de modelul justiției constituționale utilizate de state, avem un control exercitat pe model american și unul exercitat pe model european. În cele ce urmează voi prezenta pe scurt modalitatea de control exercitată de fiecare dintre aceste două modele și mă voi axa în principal pe modelul adoptat de țara noastră, modelul european sau kelsian, după cum mai este denumit.
sect.1. Modelul american de justiție constituțională
Modelul american de justiție constituțională presupune:
realizarea controlului de către o instanță judiciară ordinară aflată sub autoritatea Curții Supreme de Justiție,
un control realizat ulterior aplicării legii și cu privire la un caz aflat deja pe rolul unei instanțe,
un control realizat a posteriori pe cale de excepție și
a unui control ce duce la o decizie care se bucură de autoritatea relativă a lucrului judecat.
Modelul american se bazează pe controlul judecătoresc al constituționalității legilor, realizat de către un judecător ordinar indiferent de poziția ocupată de acesta în ierarhia judiciară. Prin modelul american se dispune dreptul judecătorilor de a verifica conformitatea legii cu Constituția. Conformitatea legii cu Constituția este motivată și de principiul separației puterilor în stat, principiu ce implică colaborarea puterilor. Astfel, puterii judecătorești americane îi revine sarcina de a urmări și regla buna funcționare a acestui principiu. Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii și-a arogat dreptul de a decide asupra constituționalității legilor prin celebra decizie Marbory vesus Madison în 1803. Decizia reprezintă o emblemă a Statelor Unite ale Americii prin care Curtea Supremă și-a stabilit autoritatea în ceea ce privește revizuirea și nevalidarea acțiunilor Guvernului care intrau în conflict cu Constituția.
Ideile enunțate de Curtea Supremă la acea vreme în privința motivării deciziei au fost:
competența și limitele puterii legislative stabilite clar printr-o constituție scrisă
relația Constituție cu actele normative, fără nicio cale de mijloc, a impus două aprecieri: Constituția să fie recunoscută ca lege supremă, superioară, care să nu sufere transformări de la o lege ordinară și posibilitatea Constituției de a fi la același nivel cu legea ordinară, dând posibilitatea puterii legislative de a o putea modifica întocmai ca orice lege ordinară.
în elaborarea oricărei Constituții se pleacă de la premisa că reprezintă legea fundamentală, supremă a acelui stat, fiind astfel, superioară oricărui act normativ. O lege contrară Constituției provenid de la puterea legislativă se consideră a fi nulă.
judecătorul are dreptul, dar și obligația, în același timp de a spune ce este legea. În situația conflictului dintre două legi, judecătorul este cel care decide ce lege să aplice, chiar și atunci când una din legi este Constituția. Dacă judecătorul aplica legea ordinară, legea fundamentală în stat își pierdea supremația în stat, subminând astfel, scopul principal al elaborării constituțiilor scrise.
conformitatea legilor cu Constituția
în cazul conflictului, legea fundamentală va avea întotdeauna prioritate
ca un principiu fundamental respectat de modelul american este acela că o lege contrară cu Constituția este nulă, instanțele și organele statului fiind obligate să-l respecte.
De la acel moment justiția americană a controlat în permanență conformitatea actelor legislative cu legea fundamentală a statului și a recunoscut supremația acesteia. Și ca o concluzie, trebuie menționat faptul că cea mai bună soluție în ceea ce privește controlul constituționalității legilor o reprezintă încredințarea acestui control unei instanțe independente, specializate, cu atribuții clare, așa cum este Curtea Constituțională pentru România.
sect.2. Modelul european de justiție constituțională
Modelul european de justiție constituțională a mai fost denumit și modelul kelsian, după numele celui care l-a descoperit și formulat, Hans Kelsen. Modelul american a luat naștere din necesități practice. Cel european este rodul muncii teoretice a juristului Hans Kelsen. În viziunea lui Kelsen, ordinea juridică este văzută ca un edificiu cu mai multe etaje, în vârful acestuia situându-se Constituția. Modelul european vizează crearea unui organ unic, independent de puterile statului, special, bine specializat, cu atribuții clare în ceea ce privește controlul constituționalității legilor, denumit Curte sau Tribunal Constituțional.
Iată și trăsăturile acestui model:
controlul de constituționalitate este exercitat de către o jurisdicție constituțională specializată,
exercitarea unui control abstract de constituționalitate
autoritățile publice au posibilitatea de a sesiza jurisdicția constituțională
deciziile Curții Constituționale au autoritate absolută de lucru bine judecat și au efect obligatoriu erga omnes (valabil pentru toți), nu inter partes ca în modelul american.
Doctrina din România a considerat ca fiind primele legi fundamentale ale Statului român, Regulamentele Organice – cel din Muntenia 1831 și cel din Moldova 1832. În cuprinsul lor, Regulamentele, aveau și reguli cu privire la organizarea puterilor în stat. Mai târziu a fost instituit un control de constituționalitate. Odată cu încheierea la Paris la 30 martie 1856 a Tratatului de Pace, puterile garante ale vremii au elaborat un act fundamental pentru țările române sub denumirea de Convențiunea pentru reorganizarea definitivă a Principatelor Dunărene Moldova și Vlahia în care erau reglementate organizarea puterilor în stat, precum și asigurarea drepturilor cetățenilor. Prin această Convenție se înființa Comisia Centrală ce avea ca principală sarcină respectarea dispozițiilor noii organizații a principatelor și care avea semnificația unui organ de control preventiv al constituționalității legilor. Prin urmare, Comisia Centrală nou înființată este primul organ jurisdicțional constituțional din România ce avea menirea de a exercita controlul asupra constituționalității legilor.
În 1864, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul ales al Moldovei și Munteniei, adoptă Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris ca un act adițional al Convenției din 30 martie 1856, fiind considerat ca prima constituție adoptată de către o autoritate națională. Statutul lui Cuza consacra independența legislativă a țării și cuprindea principii ale organizării puterilor în stat. Puterea în stat era dată de Domn și de Reprezentanța Națională. Tot Cuza a introdus și sistemul bicameral. În acest sens, Reprezentanța Națională era formată din Adunarea Ponderatoare (Senatul) și a Adunarea Electivă (Camera Deputaților). În această perioadă de funcționare a Adunării Ponderatoare până în 1866, nu au fost înregistrate probleme de neconstituționalitate a legii.
Constituția de la 1866 a fost considerată ca fiind una dintre cele mai moderne constituții ale vremii. Este un moment important în evoluția constituțională din România. Se păstrează principiul separării puterilor în stat: puterea legislativă fiind reprezentată de Domn și Reprezentanța Națională formată din Adunarea Ponderatoare și Adunarea Electivă, puterea executivă reprezentată de Domn și puterea judecătorească reprezentată de instanțele judecătorești. Controlul de constituționalitate nu a fost reglementat în cuprinsul acestei Constituții apărând pe cale jurisprudențială susținut de doctrină. Deși se menținea principiul separării puterilor în stat, Domnul făcea parte atât din puterea legiutoare, cât și din cea executivă. Sarcina controlului de constituționalitate revenea instanțelor judecătorești, implicit judecătorilor.
Controlul constituționalității legilor a apărut în România în 1912, odată cu pronunțarea primei hotărâri judecătorești ce a consacrat controlul instanțelor judecătorești. Este vorba de celebra afacere a Tramvaielor. În 1908, Guvernul a adoptat o lege specială care permitea Societății de Tramvaie din București să efectueze lucrări de infrastructură. Odată schimbată puterea politică la nivel municipal și guvernamental, în 1912, i s-a solicitat Guvernului să abroge legea prin care a autorizat înființarea Societății Tramvaielor. Cu această ocazie au fost anulate actele de înființare ale societății și au fost oprite lucrările aflate în desfășurare. Societatea Tramvaielor a introdus acțiune la Tribunalul Ilfov împotiva măsurilor luate de Guvern, intervenind cu o lege pretins interpretativă care schimba evident statutele societății. Legislativul a intervenit substituindu-se judecătorului. În acest context societatea a intervenit în fața Tribunalului Ilfov spunând că legea interpretațivă era contrară Constituției, încălcând astfel principiul separației puterilor în stat. Fapt adevărat, deoarece adoptarea unei legi intră în atribuțiile legislativului și nu a executivului. Tribunalul Ilfov a admis cererea de neconstituționalitate, Curtea de Casație a menținut această decizie stabilind că puterea judecătorească are în competența sa aplicarea tuturor categoriilor de legi ordinare, constituționale. În luarea acestei decizii au fost utilizate următoarele argumente:
conform principiului separației în stat, puterile se controlează și se cenzurează reciproc
din punct de vedere al ierarhiei actelor normative în stat este statuat faptul că nu există nici măcar un text care să oprească judecătorii să controleze constituționalitatea legilor. Au chiar posibiltatea alegerii legii constituționale dacă cea ordinară o contrazice. Apreciem că s-a luat în calcul supremația legii constituționale față de cea ordinară.
puterea judecătorească este consfințită prin lege. Judecătorul rostește jurământul de respectare a Constituției și legilor țării, prin urmare se recunoaște acestora competența de a aplica Constituția.
O incursiune în istoria constituționalismului în România ne arată faptul că în perioada 1912-1938, controlul constituționalității legilor a fost exercitat de către judecătorii instanțelor judecătorești. Atât Constituția din 1923 cât și cea din 1938 au atribuit controlul constituționalității legilor Curții de Casație și Justiție. Conform articolului 103 din Constituția anului 1923 : ,,Numai Curtea de Casație în secțiuni unite are dreptul de a judeca constituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrarii Constituției. Judecarea asupra constituționalității se mărginește numai la cazul judecat.” Constituția din 1938 păstrează acest articol.
După cel de-al doilea război mondial România nu a mai avut un control de constituționalitate al legilor. Constituția din 1948 nu are în conținutul ei nicio prevedere care să arate existența controlului, iar cea din 1952 consacră respectarea legilor și a Constituției, însă nu instituie nicio formă de control. Constituția din 1965 a prevăzut exercitarea controlului de constituționalitate ca aparținând puterii legiuitoare, Marea Adunare Națională. ,,Marea Adunare Națională exercită controlul general ala aplicării Constituției și numai ea hotărățte asupra constituționalității legilor” , era prevăzut în cadrul articolului 43, punctul 15.
Revoluția din decembrie 1989 a marcat trecerea de la un regim politic totalitar la unul democratic caracterizat prin guvernarea poporului, separarea puterilor în stat, pluralism politic, realizarea imparțială a justiției, în numele legii, garantarea prin Constituție a drepturilor și libertăților cetățenilor, supunerea guvernanților față de legi și limitarea acestora în acțiunile lor de către lege. Articolul 152 al Constituției din 1991 a României prevedea că la șase luni de la intrarea în vigoare a Constituției, se înființează Curtea Constituțională, instituție specială și specializată, independentă față de oricare instituție a statului a cărei atribuție principală este controlul constituționalității legilor.
Controlul de constituționalitate are implicații juridice și politice determinate de raporturile justiției cu Parlamentul. Acest control vizează în principal activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate legiuitoare a țării. Este controlată activitatea Parlamentului din perspectiva aplicării prevederilor constituționale sau de subordonare a acestora. Vorbim, în fapt, despre o aplicare a principiului legalității după care funcționează orice stat, conform căruia nimeni nu este mai presus de lege.
Astăzi, modelul european de justiție constituțională este utilizat în majoritatea statelor având în vedere că autoritatea ce exercită acest control este în afara puterilor clasice ale statului. Curțile Constituționale și Tribunalele Constituționale au un rol de echilibru între puterile statului. Astfel, puterile cooperează și au un control reciproc. Atât Curțile, cât și Tribunalele, în afara atribuțiilor de control al constituționalității legilor, reprezintă garantul supremației Constituției într-un stat și au rolul de a verifica constituționalitatea unor fapte juridice, nu numai a actelor juridice. Totodată, soluționează și conflictele juridice de natură constituțională ce pot apărea între autoritățile publice. În altă ordine de idei, gama de atribuții a Curților și Tribunalelor Constituționale în materie constituțională, este mai largă decât cea a instanțelor judecătorești. Instanțele sunt chemate să se pronunțe doar în privința constituționalității unei legi. Exercitarea controlului de constituționalitate de către un organism special, specializat, independent reprezintă o garanție a existenței separației puterilor în stat și o garanție a legalității statului de drept, asigurându-se supremația Constituției.
2.1. Rolul Curții Constituționale Române
În mai 1990, Adunarea Constituantă de la acea vreme a trebuit să aleagă între un control politic și unul jurisdicțional al constituționalității legilor, având fiecare dintre aceste controale avantajele și dezavantajele sale. Adunarea Constituantă a ales un control al constituționalității legilor exercitat de o autoritate publică politico-jurisdicțională, instituită special pentru acest scop. Autoritatea instituită în țara noastră a fost Curtea Constituțională, o inovație a Constituției din 1991, având principiile de organizare clar stabilite prin Constituție. Adunarea Constituantă a apreciat necesitatea existenței unei asemenea instituții în statul nostru, argumentând, în același timp, existența acesteia și în alte țări democratice precum Franța, Italia, Spania, Germania, Belgia, Portugalia etc. Potrivit legii sale de organizare Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională existentă în România. Este o autoritate independentă, nefăcând parte din puterile statului ce sprijină buna funcționare a puterilor în stat asigurînd raporturile dintre ele pe baza principiului separației puterilor și care este garantul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. De altfel, rolul Curții Constituțonale a României este detaliat în articolul 142, aliniatul 1 din Constituție, și anume: ,,Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.” Cu alte cuvinte, rolul Curții Constituționale este acela de a recunoaște Constituția ca fiind legea supremă, superioară, tuturor categoriilor de legi emanate de statul democratic, fie de natură socială, economică, politică sau culturală. Superioritatea Constituției subordonează și autoritățile publice, făcând posibilă realizarea eficientă a normativelor statului de drept, în special în ceea ce privește drepturilor și libertățile cetățenilor. Tudor Drăganu afirma faptul că ,,pentru a fi în prezența unui stat de drept, este necesar să existe un sistem legislativ, călăuzit de preocuparea constantă de a ocroti personalitatea umană în integralitatea ei.”
2.2. Modalitatea de desemnare a judecătorilor
După cum este înscrisă în Constituție, structura Curții Constituționale, se compune din nouă judecători, numiți pe un mandat de nouă ani, mandat ce nu poate fi prelungit sau înnoit, conform articolului 142, aliniatul 2. În aliniatul 3 al aceluiași articol este arătat numericul și autoritatea ce face numirea celor nouă judecători. Trei dintre judecătorii Curții sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Camera Senatului și alti trei judecători de către Președintele României. Se asigură astfel un echilibru între autoritățile care procedează la numirea judecătorilor Curții Constituționale. Pentru a se asigura continuitatea și a se evita înnoirea totală, componența Curții se înnoiește cu o treime din judecători din trei în trei ani, fiecare dintre autorități desemnând câte un judecător.
Pentru îndeplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiții, articolul 143 din Constituție:
să aibă pregătire juridică superioară;
să aibă înaltă competență profesională;
să aibă vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.
Legea nr.47/1992 arată procedura numirii în funcție a judecătorilor Curții Constituționale de către cele două Camere ale Parlamentului, Camera deputaților și Senat:
depunerea la Comisiile juridice a candidaturilor de către grupurile parlamentare, deputați și senatori;
audierea candidaților de Comisiile juridice în vederea întocmirii unui raport;
depunerea de către candidați a unui Curriculum vitae, cu dovezile atașate pentru îndeplinirea condițiilor impuse de Constituție, condiții prezentate anterior;
prezentarea candidaturilor în Camere, la propunerea birourilor permanente și pe baza recomandărilor Comisiilor juridice;
audierea în plenul Camerelor a candidaților;
numirea judecătorilor Curții Constituționale de fiecare Cameră în parte cu votul majorității absolute a membrilor;
depunerea jurământului în fața Președintelui României și a președinților celor două Camere: ,,Jur să respect și să apăr Constituția, îndeplinindu-mi cu bună credință și fără părtinire obligațiile de judecător al Curții Constituționale. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Odată depus jurământul, se va putea trece la exercitarea propriu-zisă a mandatului de judecător al Curții Constituționale. Nedepunerea jurământului împiedică exercitarea funcției de judecător al Curții Constituționale. Judecătorii Curții Constituționale este aleg președintele prin vot secret pentru o perioadă de trei ani, articolul 144 din Constituție. Judecătorii Curții nu pot face parte din partide politice, sunt obligați să îndeplinească funcția cu imparțialitate, respectînd Constituția și să se abțină de la orice manifestare contrară independenței și demnității funcției lor. Pe perioada exercitării mandatului, judecătorii, nu pot fi trași la răspundere juridică pentru opiniile și voturile adoptate. Se respectă astfel principiul constituțional al independenței judecătorilor. Articolul 145 din Constituție statuează faptul că ,,Judecătorii Curții sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe durata acestuia.” Independența judecătorilor reprezintă o condiție de realizare a scopului fundamental al Curții Constituționale, acela de a garanta supremația Constituției.
O garanție a independenței judecătorilor este și incompatibilitatea acestora cu orice funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățămîntul juridic superior. Personal, consider că incompatibilitățile, independența și inamovibilitatea judecătorilor trebuie menținute și înscrise în Constituție asigurându-se astfel netulburată activitatea lor, precum și luarea deciziilor, fără a fi influențați, în conformitate cu prevederile legale.
Pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor, judecătorii Curții Constituționale pot fi trași la răspundere disciplinară și chiar penală. Răspunderea disciplinară îmbracă următoarele forme de sancțiuni, adoptate în plenul Curții cu votul majorității judecătorilor: mustrare, avertisment sever, încetarea mandatului de judecător. Bucurându-se de imunitate, judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală decât cu aprobarea biroului permanent al camerei care i-a numit sau a Președintelui României, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În această situație competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casție și Justiție. Pe durata trimiterii în judecată, activitatea judecătorului Curții Constituționale este suspendată de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În situația achitării judecătorul își va relua funcția.
2.3. Competența Curții Constituționale din România conform Constituției revizuite în 2003
Conform Constituției revizuite din 2003 competența Curții Constituționale este configurată de articolul 146, ale cărei prevederi sunt dezvoltate de Legea nr. 47/1992. Din lectura textelor articolului 146 reiese faptul că pe lângă controlul propriu-zis al unor acte ale Parlamentului, Guvernului, ori a unor inițiative legislative exercitate de cetățeni Curtea se ocupă și de verificarea constituționalității unor proceduri care nu au legătură cu procesul legislativ.
Analizate textele constituționale duc la concluzia că această autoritate publică jurisdicțională desfășoară un control de legalitate și nu unul de oportunitate. Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept potrivit articolului 146 din Legea fundamentală.
În ce privește actele supuse controlului enunțăm:
legile adoptate de Parlament, atît înainte de promulgare, cât și cele intrate în vigoare,
regulamentele celor două Camere legislative,
ordonanțele Guvernului,
inițiativele de revizuire a Constituției, indiferent de inițiator și
inițiativele legislative prezentate de cetățeni.
Conform acestui articol, 146, Curtea Constituțională exercită următoarele atribuții:
Controlul constituționalității legilor înainte de promulgare
De regulă, Curtea Constituțională exercită un control de constituționalitate al legilor, dar și al actelor cu valoare de lege. În mod expres, ea se pronunță asupra constituționalității altor acte juridice. Astfel, enumerăm două căi de exercitare a acestui control, și anume:
un control a priori asupra unei legi exercitat înainte de a fi promulgată și de a intra în vigoare, și
un control a posteriori asupra unei legi aflate deja în vigoare.
Controlul a priori este controlul exercitat prealabil, anterior intrării în vigoare a legii și este un control abstracto numit și sesizare de neconstituționalitate sau obiecție de neconstituționalitate.
Controlul a posteriori se exercită pentru o lege deja intrată în vigoare, pusă în aplicare și este considerat un control concret denumit și excepție de neconstituționalitate.
Controlul constituționalității legilor este un control de prevenție și la sesizare. Este un control preventiv deoarece Curtea constituțională este chemată să se pronunțe asupra conformității legii adoptate de Parlament, conformă cu Constituția, înainte ca ea să intre în vigoare și să producă efecte juridice.
Este un control la sesizare deoarece în conformitate cu articolul 146, litera a) din Constituția României, Curtea Constituțională are ca atribuție pronunțarea asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora la sesizarea:
Președintelui României;
unuia dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului;
a Guvernului;
a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
a Avocatului Poporului;
a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori, precum și
din oficiu.
În cadrul subiectelor ce pot sesiza Curtea Constituțională observăm că este inclusă și instituția Avocatului Poporului, instituție ce are ca scop apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, ale subiectelor de drept de altfel. Altfel spus Curtea Constituțională poate fi sesizată și de cetățeni, ca subiecte de drept, cu privire la încălcarea principiilor și dispozițiilor constituționale referitoare la drepturi și libertăți fundamentale garantate prin Constituție.
Controlul efectuat pe cale de exceptie de neconstituționalitate are un caracter concret, acesta rezultând din contenciosul constituțional ivit în procesul de aplicare a legii. Excepția de neconstituționalitate reprezintă o garanție constituțională adrepturilor și libertăților cetățenilor pentru apărarea lor împotriva eventualelor erori ale legiuitorului datorate instituirii unor reguli neconstituționale. Sesizarea Curții Constituționale poate fi făcută de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o motivare scrisă ce va cuprinde opiniile părților și a instanței asupra excepției. Nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate, conform legii, prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită la controlul a priori, precum și cele constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară Curții.
În cadrul celor 23 de ani de existență a Curții Constituționale din România a reieșit faptul că sunt necesare ambele tipuri de controale, controale ce trebuie păstrate și aplicate și în practica jurisdicțională contemporană.
Controlul constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției
Acest control al constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției este un control a priori și din oficiu cuprins în cadrul articolului 146, litera a din Legea fundamentală.
Este un control a priori deoarece înainte de a sesiza Parlamentul, cel ca a inițiat legea sau revizuirea trebuie să depună proiectul de lege sa propunerea legislativă de revizuire a Constituției la Curtea Constituțională. Controlul constituționalității inițiativelor de revizuire a Constituției are strânsă legătură cu prevederile constituționale ale articolelor 150 și 152 din Legea fundamentală referitoare la inițiativa și limtele revizuirii.
Potrivit articolului 150 revizuirea poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de un sfert din numărul deputaților și senatorilor precum și de un număr de 500.000 de cetățeni cu drept de vot, care să provină din jumătate din numărul județelor țării, iar în fiecare județ sau în municiupiul București să fie strânse cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.
Conform dispozițiilor articolului 152 din Constituția României nu pot face obiectul revizuirii caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul politic și limba oficială. La aceste limite ale revizuirii Constituției se adaugă și acelea referitoare la faptul că nicio revizuire nu poate suprima drepturile ți libertățile fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora. Totodată, revizuirea Constituției nu se poate face pe durata stării de asediu, a stării de război sau a celei de urgență.
Curtea Constituțională va verifica constituționalitatea extrinsecă și cea intrinsecă a acestei inițiative de revizuire a Constituției. Extrinsec, Curtea va verifica dacă provine de la subiectele expres prevăzute prin Constituție. Dacă există o inițiativă populară, adică a cetățenilor cu drept de vot, Curtea va verifica dacă provine de la numărul minim prevăzut în Constituție și dacă s-a asigurat reprezentativitatea prin numărul de semnături, dar și a numărului județelor din care provin aceștia. Ca o completare la controlul extrinsec efectuat de Curte se va verifica, în cazul inițiativelor populare, dacă sunt respectate prevederile suplimentare ale Legii nr. 189/1999, republicată în Monitorul Oficial nr. 516 din 8 iunie 2004, în temeiul Legii nr. 76/2004. Verificarea extrinsecă a Curții Constituționale va avea în vedere respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și verificarea conform articolului 63, aliniatul 4 din Constituție. Acest articol prevede faptul că nu poate fi revizuită Constituția și nici adoptate, modificate sau abrogate legile pe durata prelungirii mandatelor Camerelor până la întrunirea legală a noului Parlament.
În ceea ce privește verificarea constituționalității intrinseci a revizuirii Constituției, Curtea se va pronunța asupra limitelor materiale prevăzute de articolul 152, aliniatul 1, limite prevăzute ca principii generale ale statului român. Inițiativa de revizuire a Constituției trebuie să respecte forma cerută de proiectele de legi conform articolului 74, aliniatul 4 din Constituție.
Asupra constituționalității inițiativei de revizuire, Curtea se va pronunța în 10 zile, excepție făcând inițiativa populară unde pronunțarea asupra constituționalității va fi pronunțată în termen de 30 zile. Deciziile se pronunță în plen, cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curții după care se va publica în Monitorul Oficial.
Legea nr. 47/1992 prin prevederile articolului 23 instituie o formă de control din oficiu asupra legii de revizuire a Constituției, după adoptarea ei de Parlament. Se prevede astfel, că în cinci zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituției, curtea să se pronunțe din oficiu asupra constituționalității acesteia. În cazul în care Curtea constată că nu au fost îndeplinite dispozițiile referitoare la revizuirea Constituției se trimite Camerei Deputaților și senatului în vederea reexaminării. Legea se consideră adoptată de Parlament după încheierea procedurii de reexaminare și apoi va fi supusă procedurii referendumului .
Controlul constituționalității tratatelor sau altor acorduri internaționale
Reforma constituțională din 2003 a întărit rolul Curții constituționale ca apărătoare a statului de drept și a conturat tot mai mult poziția acesteia în sistemul organelor statului. Asfel, ca o consecință a acestei revizuiri au fost atribuite Curții Constituționale în plus, alte două competențe vizând pronunțarea asupra constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale ce urmează a fi ratificate de statul român, precum și soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autorități.
Controlul constituționlității tratatelor sau acordurilor internaționale este tot o formă de control a priori exercitată de Curtea Constituțională înainte de a fi ratificate de Parlament. Este un control efectuat la sesizare, conform dispozițiilor articolului 146, litera b din Constituție. Astfel, acest control poate fi efectuat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Conform acestor dispoziții persoanele ce pot sesiza Curtea Constituțională provin toate din autoritatea legislativă, concluzia fiind aceea că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie tratatele și acordurile internaționale negociate de Guvern și semnate de Președintele României sau negociate de experți și semnate de miniștri ce urmează a fi supuse ratificării Parlamentului.
Această formă de control a conformității acordurilor și tratatelor cu Constituția se desfășoară înaintea ratificării acestora de către Parlament, deoarece, conform articolului 11, aliniatul 3 din Constituție se prevede că ,,În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.” Articolul enunțat din Constituție ar impune o verificare din oficiu a Curții Constituționale în ceea ce privește conformitatea acordurilor sau a tratatelor cu Constituția. Totuși, această competență a Curții Constituționale va putea fi exercitată numai la sesizarea autorității competente. Așadar, rămâne la aprecierea președinților celor două Camere sau a deputaților și senatorilor, în număr de 50, respectiv 25, dacă vor sesiza Curtea Constituțională cu o astfel de obiecție de neconstituționalitate. În lipsa unei astfel de sesizări Parlamentul poate proceda la ratificarea unui tratat care să conțină dispoziții contrare Constituției. Dezbaterea obiecției de neconstituționalitate se face în plenul Curții urmând ca decizia pronunțată cu votul majorității judecătorilor să fie comunicată Președintelui României, președinților celor două Camere și Guvernului.
Acordul sau tratatul declarat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat. Atunci când tratatul a fost încheiat fără sesizarea Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității, s-ar putea ridica o excepție de neconstituționalitate asupra conținutului acestuia în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori.
Controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului
Înscris în cadrul articolului 146 litera c din Constituția României, controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului se poate face la sesizarea:
unuia dintre președinții celor două Camere;
unui grup parlamentar sau
a unui grup de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori.
Observăm și în acest caz, că se păstrează subiectele ce pot face sesizarea neconstituționalității regulamentelor Parlamentului, subiecte ce fac parte tot din autoritatea legislativă, mai bine spus din interiorul Parlamentului. Se pune în valoare astfel, principiul autonomiei regulamentare.
Dacă sesizarea provine de la parlamentari, Curtea Constituțională o comunică în termen de 24 de ore de la înregistare președinților celor două Camere, precizându-se totodată și data la care va avea loc dezbaterea. Până la data dezbaterii se pot trimite Curții punctele de vedere ale birourilor permanente. După cum se știe, dezbaterea are loc în plenul Curții Constituționale pe baza sesizării și a punctelor de vedere primite, urmând ca decizia să fie luată cu votul majorității judecătorilor și a se aduce la cunoștința Camerei.
În situația constatării neconstituționalității unor prevederi ale regulamentului, aceste dispoziții își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest timp Parlamentul nu pune prevederile neconstituționale în conformitate cu Constituția. Vorbim în această situație de prevederile constituționale aferente articolului 147, aliniatul 1 din Constituția României.
Soluționarea excepției de neconstituționalitate
Curtea Constituțională se pronunță și asupra excepțiilor de neconstituționalitate în ceea ce privește legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și de Avocatul Poporului, conform articolului 146, litera d). Este un control efectuat pe calea excepției de neconstituționalitate, un control a posteriori, după ce legile au intrat în vigoare, dar și un control efectuat la sesizare.
Obiectul controlului, așa cum reiese și din dispozițiile articolului, îl reprezintă egișe și ordonanțele sau o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei. Excepțiile de neconstituționalitate, după cum prevede articolul, pot fi ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial. Excepția poate fi ridicată la sesizarea uneia din părți, de instanță sau din oficiu. Excepțiile pot fi ridicate și de Avocatul Poporului bazându-se pe practica acestuia de soluționare a plângerilor persoanelor fizice în ceea ce privește încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora.
Nu fac obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate anterior printr-o decizie de neconstituționalitate, precum și tratatul sau acordul internațional a cărui constituționalitate a fost deja constatată. Curtea Constituțională va fi sesizată de instanța de judecată sau de arbitraj comercial în fața căreia a fost ridicată excepția printr-o încheiere. Sesizarea instanțelor vizează numai dispozițiile care au legătură cu soluționarea cauzei. În caz contrar, excepția este inadmisibilă urmând ca instanța să o respingă printr-o încheiere fără a mai sesiza Curea Constituțională. Se poate ataca încheierea cu recurs la instanța imediat superioară în interiorul termenului de 48 de ore de la pronunțare. Recursul declarat se va judeca în trei zile.
Încheierea prin care este sesizată Curtea Constituțională va cuprinde punctele de vedere ale poărților, opinia instanței la care se adaugă dovezile depuse de către părți. În cazul în care excepția este ridicată de instanță, din oficiu, încheierea se va motiva și cu susținerile părților și dovezilor necesare. Odată primită încheierea instanței, președintele Curții Constitușionale va trebui să desemneze unul dintre judecători ca raportor. Această încheiere este transmisă președintelui Curții Constituționale, președintelui celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Avocatului Poporului, arătându-le și data până la care pot să își trimită punctul lor de vedere asupra încheierii. În baza actelor anexate la dosar, a înștiințării părților și a Ministerului Public se va începe judecata în fața Curții Constituționale. Conform Legii nr.47/1992 judecata se începe și cu participarea, obligatorie, a unui procuror. Părțile vor fi reprezentate de avocați cu drept de pledare în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia adoptată de Curtea Constituțională se ia cu votul majorității judecătorilor, urmând să fie comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Avocatului Poporului, instanței care a inițiat această excepție.
Conform articolului 147, aliniatul 1 din Constituție dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
Revizuirea Constituției din 2003 a întărit rolul Curții constituționale ca apărătoare a statului de drept și a conturat tot mai mult poziția acesteia în sistemul organelor statului. Asfel, ca o consecință a acestei revizuiri au fost atribuite Curții Constituționale în plus, alte două competențe vizând soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autorități și pronunțarea asupra constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale ce urmează a fi ratificate de statul român. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională soluționează și conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice conform dispozițiilor articolului 146, litera e) din Legea fundamentală. Este o nouă atribuție deferită curții constituționale fiind, în același timp, și utilă, dar și delicată. Astfel de prerogative pot fi întâlnite și în practica constituțională a altor state. Conflictele pot fi soluționate la cererea:
Președintelui României;
a unuia dintre președinții celor două Camere;
a prim-ministrului sau
a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Fiind garantul supremației Constituției României, Curtea Constituțională, este autoritatea unică, independentă, de justiție constituțională chemată să vegheze la respectarea prevederilor constituționale când sunt puse în aplicare mijloacele de acțiune și control reciproc între autoritățile statului privind garantarea și respectarea principiului separației puterilor în stat. Spre exemplu, dacă Președintele României ar dori să dizolve Parlamentul, fără a respecta prevederile Constituției, singura autoritate care ar avea competența aprecierii constituționlității procedurii inițiate de președinte este Curtea Constituțională. O altă exemplificare: dacă Parlamentul ar adopta o moțiune de cenzură cu altă majoritate decît cea absolută prevăzută în Constituție pentru demiterea Guvernului, Președintele nu ar putea sancționa Parlamentul cu dizolvarea. Va putea dizolva Parlamentul, conform prevederilor constituționale, doar dacă nu ar reuși formarea unui nou Guvern, după două încercări succesive și după cel puțin 60 de zile de la prima încercare.
Controlul exercitat de Curtea Constituțională este un control de legalitate și unul de conformitate cu prevederile Constituției. Odată primită cererea de soluționare , președintele o va comunica părților aflate în conflict, solicitându-le să-ți exprime punctul de vedere, în scris și în termenul stabilit, asupra conținutului, dar și a posibilelor căi de soluționare. Va fi desemnat, totodată și un judecător raportor. Odată cu primirea ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 zile de la primirea cererii, se va stabili și termenul ședinței de judecată de către președintele Curții și vor fi citate părțile aflate în conflict. În baza raportului prezentat, a cererii de sesizare, apunctelor de vedere primite, dar și a probelor susținute și administrate de părți va avea loc dezbaterea. Decizia luată de Curtea Constituțională în aceste cazuri este definitivă și se va comunica inițiatorului acțiunii, precum și părților aflate în conflict, urmând ca apoi, această de cizie să fie publicată în Monitorul Oficial.
Controlul asupra alegerilor prezidențiale
În conformitate cu articolul 146, litera f), Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii procedurii pentru alegerea Președinteleui României și confirmă rezultatele alegerilor. Legea nr. 47/1992 republicată, în articolul 37 prevede că rezultatul alegerilor în funcția de Președinte al României trebuie validat de Curtea Constituțională. Aceiași lege prevede faptul că se pot soluționa contestațiile privitoare la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României, dar și a celor de împiedicare a unui partid sau vreunei formațiuni politice politice sau candidat de a desfășura campanie electorală în condițiile legii, tot de către Curtea Constituțională. Curtea soluționează contestațiile cu votul majorității judecătorilor respectînd termenele prevăzute de lege pentru alegerea președintelui.
Propunerile candidaților se depun în patru exemplare, unul original, restul de trei în copii. Originalul și o copie se depun la Biroul Electoral Central, o copie la Curtea Constituțională, iar alta se restituie candidatului. După înregistrarea candidaturii se verifică dacă au fost îndeplinite prevedrile constituționale, precum și cele prevăzute în Legea nr 370/2004, republicată, articolele 3 și 28. Contestațiile privitoare la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii pot fi făcute de candidat, de partide, de formațiunile politice sau cetățeni cu drept de vot. Obiectul contestației îl reprezintă înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii, urmând ca rezolvarea acestora să fie exercitată de Curtea Constituțională. În 48 de ore de la sesizare Curea Constituțională soluționează contestația, soluția fiind definitivă și publicată în Monitorul Oficial. Biroul Electoral Central comunică birourile elctorale de circumscripție înregistrarea candidaturilor definitive în ordinea depunerii lor pentru a fi înscrise pe buletinele de vot.
Este posibilă apariția unor incidente de constituționalitate legate de alegerea Președintelui României. Astfel, un candidat, un partid sau o formațiune politică poate depune contestație privind împiedicarea acestora la desfășurarea campaniei electorale. Asemenea incidente vor fi soluționate de Curtea Constituțională în termen de trei zile de la data depunerii sesizării lor. Când exercitarea acțiunii de vot și cea de stabilire a rezultatelor alegerilor au avut loc prin fraudă, conform articolului 52 din Legea nr 370/2004, Curtea Constituțională este singura autoritate competentă să anuleze alegerile. Cererea de anulare a alegerilor poate fi formulată de candidați, de partidele politice, de grupurile aparținând minorităților naționale, de coalițiile politice care au participat la alegeri în cel mult trei zile de la încheierea acțiunii de votare. Cererea va fi motivată și va avea atașate dovezile pe care se sprijină întocmirea acesteia. Cererea va fi soluționată până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința opiniei publice a rezultatelor alegerilor.
Tot Curtea Constituțională va publica în presă și în Monitorul Oficial rezultatul alegerilor și îl va valida. Actul de validare a alegerii Președintelui României se întocmește în trei exemplare, unul pentru Parlament pentru depunerea jurământului, unul Curții Constituționale și al treilea candidatului ales. După validarea alegerilor candidatul ales va depune jurământul de credință în fața Camerelor reunite ale Parlamentului într-o atmosferă solemnă.
Constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de președinte al României
În cazul în care funcția de Președinte al României devine vacantă, ori dacă acesta este suspendat din funcție sau se află în imposibitate temporală de exercitare a funcției interimatul este asigurat în ordine de Președintele Senatului sau Președintele Camerei Deputaților conform dispozițiilor constituționale ale articolului 98 din Legea fundamentală. Constatarea împrejurărilor care justifică interimatul funcției Președintelui României sunt cuprinse în cadrul articolului 146, litera g) din Constituție, consatatare efectuată de Curtea Constituțională. Atribuția consacrată la articolul 146, litera g) se realizează la sesizarea:
unuia dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului sau
de președintele interimar ce exercită această funcție pe perioada cât acesta este suspendat.
Cererea trebuie însoțită de dovezile necesare ce justifică interimatul funcției. Constatarea împrejurărilor se face cu votul majorității judecătorilor, Curtea Constituțională pronunțându-se printr-o hotărâre.
Avizul dat de Curtea Constituțională pentru propunerea de suspendare a Președintelui României
Constituția României prevede că Președintele nu răspunde politic în fața Parlamentului, însă poate fi demis prin referendum de corpul electoral. Răspunderea politică a președintelui se face în doua etape: prima etapă privește suspendarea din funcție a acestuia și cea de-a doua privește organizarea referendumului național în vederea demiterii sale de corpul electoral. Suspendarea din funcție a președintelui se face în urma săvârșirii de către acesta a unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituției, propunere ce trebuie inițiată de o treime din numărul deputaților și senatorilor, aducându-i-se neîntârziat la cunoștință acest fapt.
Cu această ocazie Curtea Constituțională este sesizată în vederea emiterii unui aviz consultativ asupra propunerii de suspendare din funcție. Primind cererea președintele Curții Constituționale va desemna un judecător raportor ce va face investigațiile necesare. În urma dezbaterii propunerii de suspendare și a dovezilor prezentate Curtea Constituțională va emite avizul consultativ cu privire la suspendarea din funcție a președintelui României. Avizul Curții este comunicat și președinților celor două Camere ale Parlamentului, este un aviz consultativ, suspendarea funcției rămânând la aprecierea celor două Camere. În situația îndeplinirii majorității absolute a membrilor Parlamentului, președintele este suspebdat din funcție și se instituie interimatul funcției. Se comunică hotărârea de suspendare din funcție Curții Constituționale, care va constata existența împrejurărilor ce au dus la suspendare, ulterior cele constatate vor fi comunicate și Parlamentului, și Guvernului.
Controlul asupra procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmarea rezutatelor acestuia
Articolul 146, litera i) din Constituție are în cuprinsul lui controlul asupra procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmarea acestuia. În ceea ce privește tipurile de referendum existente în România vorbim despre referendumul constituțional, de cel referitor la demiterea președintelui și de referendumul organizat de Președintele României în vederea consultării poporului în privința unor interese de ordin național. Rezultatele referendumului sunt centralizate la nivel național de Biroul Electoral Central și cuprind numericul de voturi valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot, precum și numericul buletinelor de vot anulate. Rezultatele se înaintează sub pază militară în termen de 24 de ore de la finalizarea centralizării. Bineînțeles, tot Curtea Constituțională este cea care va exercita un control asupra organizării și desfășurării referendumului emițând în acest sens hotărâri în plenul Curții cu votul a două treimi din numărul judecătorilor. Hotărârea emisă de Curte va stabili dacă au fost respectate procedurile constituționale în ceea ce privește organizarea și desfășurarea referendumului. Hotărârea emisă se prezintă camerelor întrunite ale Parlamentului în ședință comună, ulterior fiind publicată în Monitorul Oficial al României și în presă.
În ceea ce privește legea de revizuire a Constituției sau măsura demiterii Președintelui României vor intra în vigoare după publicarea acestora în Monitorul Oficial, ca o confirmare a hotărârii adoptate de Curtea Constituțională.
Controlul asupra condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni
Articolul 74 din Constituție și Legea nr. 189/1999, republicată cuprind dispoziții referitoare la condițiile de exercitare a inițiativei legislative de către cetățeni. Din dispozițiile articolului 74 din Constituția României a reieșit faptul că cetățenii pot avea această inițiativă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: să fie în număr de 100.000, să aibă drept de vot, să provină din cel puțin un sfert din numărul județelor țării, iar în fiecare din aceste județe și în municipiul București să fie strânse cel puțin 5000 de semnături. Inițiativa cetățenilor poartă denumirea de propunere legislativă. Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea, articolul74 aliniatul 2 din Constituție. Curtea Constituțională se sesizează din oficiu sau pe baza sesizării Președintelui Camerei ce a înregistrat cererea va verifica caracterul constituțional al propunerii legislative.
Odată primită sesizarea de către președintele Curții Constituționale, va desemna un judecător raportor și va stabili termenul pentru întrunirea judecătorilor pentru verificarea inițiativei. Pronunțarea Curții se va face în termen de 30 de zile, se va publica hotărârea luată în Monitorul Oficial și va fi înștiințat președintele Camerei care a sesizat Curtea cu privire la această inițiativă cetățenească.
Judecarea contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic
Tot Curtea Constituțională se pronunță asupra contestațiilor ce au ca obiect constituționalitatea unui partid politic. Controlul realizat în acest sens de Curtea Constituțională este un control realizat la sesizare. Această sesizare poate fi făcută, conform Legii nr. 47/1992, de:
președintele uneia dintre Camerele Parlamentului, în numele Camerei, și pe baza unei hotărâri luate de Cameră, sau
Guvernul.
Contestația privind constituționalitatea unui partid politic trebuie motivată și însoțită de dovezi. Din momentul primirii contestației, președintele Curții Constituționale va stabili un judecător raportor. Judecătorul va comunica la rândul său contestația partidului politic însoțită fiind de actele doveditoare și îi va preciza data până la care poate să depună memoriu în apărare alături de dovezile aferente. Curtea va judeca contestația cu citarea contestatorului, a Ministerului Public și a partidului politic a cărui constituționalitate este contestată. Camera Parlamentului va fi reprezentată de o persoană desemnată de aceasta, partidul politic printr-un avocat ce poate pleda în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Guvernul de Ministerul Justiției.
Judecarea se va face în plenul Curții în baza raportului și a dovezilor găsite de judecătorul raportor. Curtea va lua decizia cu votul majorității judecătorilor nefiind supusă niciunei forme de căi de atac. Decizia va fi publicată în Monitorul Oficial. În situația în care partidul a fost declarat neconstituțional, decizia se comunică Tribunalului București pentru a fi radiat partidul politic din Registrul partidelor politice.
2.4. Raporturile justiției constituționale cu celelalte puteri
De la bun început trebuie lămurită expresia de justiție constituțională. Justiția constituțională este ea însăși o ,,putere” distinctă de celelalte puteri ale statului democratic.
Nu se integrează in sistemul niciuneia dintre puterile legislativă, executivă sau judecătorească. Tocmai, de aceea ca varietate a justiției nu realizează aplicarea legii, deci nu face parte din puterea executivă. Justiția constituțională nu face parte nici din puterea judecătorească având atribuții clare, deosebite de aceasta în acest sens. Prin mijloace specifice, justiția constituțională participă la actul legislativ, activitatea ei neputând fi asimilată activității legislative a Parlamentului. Este unanim acceptată ideea că, întrucât Curtea Constituțională asigură respectarea dispozițiilor constituționale de către fiecare dintre cele trei puteri, ea are o poziție de superioritate față de acestea și una de arbitru.
Iată funcțiile îndeplinite de justiția constituțională:
aduce liniștea vieții politice prin separarea în termeni juridici a conflictelor de ordin politic;
autentifică și reglează schimbările politice și alternanțele la putere;
întărește legăturile societății politice;
normativizează constituția și imprimă noi interpretări și concepții în toate ramurile de drept;
asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau grupurilor minoritare;
adaptează constituția și stimulează evoluția ei în conformitate cu schimbările produse în sistemul social-politic din stat.
Deci, expresia de justiție constituțională are un sens propriu, distinctiv. Ea desemnează ansamblul instituțiilor și tehnicilor prin mijlocirea cărora este asigurată supremația Constituției. Astfel, justiția constituțională se realizează printr-un organ specializat, denumit Curtea Constituțională, prin anumite forme sau mijloace având ca scop asigurarea supremației Constituției.
sect.3. Conflicte juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
Coordonate normative
Coordonatele normative ce reglementează conflictele juridice de natură constituțională sunt prevăzute în articolul 146, litera e) din Constituția României, precum și prin raportarea la jurisprudența instanței constituționale române. În cele ce urmează voi dezbate coordonatele normative. Astfel, într-o primă coordonată, sub aspect procedural Curtea nu se poate autosesiza, cererile în privința constatării și soluționării conflictelor juridice de natură constituțională putând fi introduse de Președintele României, de unul dintre cei doi președinți ai Camerelor Parlamentului, de primul-ministru sau de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Cea de-a doua coordonată vizează subiectele de drept ce se pot afla în conflict juridic de natură constituțională, respectiv, autoritățile publice. Conform Deciziei nr 53 din 28 ianuarie 2005, au fost statutate prin Constituție, expres prevăzute la Titlul III aceste autorități ca fiind: Parlamentul, Președintele, Guvernul, Administrația Publică și Autoritatea judecătorească. Cea de-a treia coordonată reieșită din jurisprudența Curții privește situația de fapt obiectivă declanșatoare a conflictului prin existența unor acțiuni sau fapte concrete care provin de la unul din subiectele posibile de conflict, sau o autoritate publică. În acest sens, exprimarea unor opinii sau declarații politice privind regimul unei autorități publice, nu pot fi constituite premise pentru declanșarea unui conflict de natură constituțională, decât în cazul atașării unor dovezi sau exercitarea unor acțiuni prin care se concretizează. Acest lucru este prevăzut în cadrul aceleiași decizii, respectiv, Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005.
Cea de-a patra coordonată normativă vizează conținutul unui conflict juridic de natură constituțională prin intermediul actelor sau acțiunilor concrete declanșatoare ale conflictului trebuind ca anumite autorități publice, fie să își aroge puteri, atribuții prin actul fundamental, fie declinarea competenței sau refuzarea îndeplinirii unor acte obligatorii pentru acestea.conflictul juridic de natură constituțională este conturat prin intermediul unor conflicte pozitive sau negative de competență între autorități. Natura acestor conflicte este una juridic constituțională ce vizează competențele atribuite autorităților prin Legea fundamentală. În conținutul unui astfel de conflict apar și situații juridice de natură conflictuală izvorâte direct din Legea fundamentală. Amintim în acest sens Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009.
A cincea coordonată normativă a conflictelor are în vedere efectul pe care îl produce un conflict de competență, faptul arogării de către o autoritate prin actele sau acțiunile sale a competențe de care nu aparțin, fapte de narură a produce un blocaj instituțional între autorități. În acest sens, Curtea constituțională poate interveni a posteriori (în momentul producerii blocajului) pentru remedierea blocajului, dar și a priori (înainte ca blocajul să se producă), intervenție preventivă pentru împiedicarea acestui blocaj. Facem aici referire la decizia nr. 901 din 17 iunie 2009.
A șasea coordonată normativă face referire la faptul că în materia conflictelor juridice de natură constituțională este prevăzută și posibilitatea ca efectele juridice produse să poată fi remediate doar prin pronunțarea Curții Constituționale a unei soluții susceptibile de executare. Dăm spre exemplificare Decizia nr. 435 din 26 mai 2006. În acest sens, instanța constituțională își subliniază jurisdicționalitatea creând posibilitatea raportării la dreptul comun din materia punerii în executare a soluțiilor deja pronunțate.
Penultima coordonată normativă, a șaptea, se referă la conflictele juridice de natură constituțională ce sub aspect procedural fac referire la obligativitatea soluționării acestora de către Curtea Constituțională și a pronunțării unei decizii indiferent că acest conflict a încetat înainte de judecarea cauzei. Se pronunță asupra deciziei, chiar dacă a încetat conflictul înainte, deoarece dispozițiile articolului 146, litera e) și ale articolului 1, aliniatul 5 din Constituție sunt imperative. Normele imperative nu îngăduie Curții să se sustragă de la soluționarea conflictului pentru care a fost sesizată, este specificat și în Decizia nr.98 din 7 februarie 2008.
Ultima coordonată normativă, cea de-a opta, vine de fapt în completarea celei de a șaptea sub raport procedural și se referă la obligativitatea soluționării de competență de către Curte. Se arată conduita în raport cu prevederile constituționale de care autoritățile publice trebuie să se conformeze. Amintim aici Decizia nr.838 din 27 mai 2009.
sect.4. Jurisprudența Curții Constituționale cu privire la conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice
În cadrul acestei secțiuni voi aduce în discuție Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010 și Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea Constituțională Română în timp scurt una față de cealaltă. Aceste decizii sunt complementare datorită problemelor juridice ridicate, în ceea ce privește procedura constituțională a asumării răspunderii Guvernului , dar și a subiectelor de drept aflate în opoziție în cadrul conflictelor juridice constatate.
Prin decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010 se relevă o situație conflictuală sesizată de Parlamentul României, formulată de Președintele Camerei Senatului, a cărei situație declanșatoare provine de la Guvernul României. Conflictul juridic de natură constituțională a fost declanșat de Guvern prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii educației naționale și angajarea răspunderii Guvernului asupra acestui proiect. Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010 prezintă situația în sens invers, adică, se constată un conflict de juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Parlamentul României alcătuit din Camera Deputaților și Senat, pe de altă parte, conflict declanșat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului. Prin refuzul Parlamentului s-a declanșat un blocaj instituțional cu privire la moțiunea de cenzură. În Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010, Curtea Constituțională determină subiectele de drept aflate în conflict juridic de natură constituțională, abia la sfârșitul argumentației, puțin înainte de pronunțarea soluției. După cum precizează Curtea, subeictele de drept sunt Parlamentul și nu Senatul, ca și componentă legislativă. Etapele în parcurgerea procesului legislativ implică ambele Camere și nu a uneia singure. Conflictul prinde contur în momentul în care hotărîrea adoptată de Guvern este transmisă Parlamentului. S-a constatat că prin angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educației naționale, moment în care proiectul de lege era în curs de legiferare la Senat, Guvernul și-a asumat o competență încălcînd astfel competența Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și a declanșat un conflict pozitiv de competență. În ceea ce privește legiferarea, conform principiului separației puterilor în stat, se impune prioritatea și superioritatea Parlamentului față de Guvern. În cazul angajării răspunderii, Guvernul a încălcat acest principiu transformându-se în autoritate publică legiuitoare. Referitor la arogarea competenței de către Guvern de autoritate legiuitoare, Curtea constată a posteriori, posibilitatea ca în viitor să se producă un blocaj instituțional determinat în situația de față de imposibilitatea Parlamentului de a-și exercita atribuțiile de autoritate legiuitoare, deci de a legifera. În privința posibilității ca efectele juridice produse să poată fi remediate prin pronunțarea curții a unei soluții susceptibile de executare, se remarcă atitudinea de detașare și delimitare a Curții: ,, Cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul ca instanța de contencios constituțional să oblige Guvernul să renunțe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenței sale, soluția aparținând în exclusivitate autorităților publice aflate în conflict.” Cu alte cuvinte, Curtea evită rezolvarea problemei, rămânând neclară și nesusceptibilă de executare.
În Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010 se solicită Curții Constituționale să constate blocajul instituțional în ceea ce privește prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură, putând fi înlăturat prin continuarea procedurii parlamentare de asumare a răspunderii Guvernului. În această decizie subiectele de drept sunt Guvernul și Parlamentul, precizate de altfel de Curtea Constituțională la începutul argumentației sale. În analiza conflictului Curtea face referire la situația obiectivă declanșatoare de conflict.
Situația obiectivă declanșatoare a conflictului era un act juridic al Parlamentului, scrisoarea Președintelui Senatului comunicată prim-ministrului în data de 12 noiembrie 2010. Cu privire la această scrisoare Curtea Constituțională reține două aspecte:
natura juridică
semnificația juridică.
În ceea ce privește natura juridică, actul juridic provenea de la o autoritate publică și reprezenta o manifestare a vointă a Parlamentului. Semnificația juridică era dată de retragerea din procesul legislativ a proiectului Legii educației naționale în privința căruia Guvernul deja își asumase răspunderea. În ceea ce privește scrisoarea, Curtea interpretează sensul juridic al ei ca fiind o manifestare de voință expresă a Senatului în sensul obligării Guvernului de a retrage proiectul de lege în cauză. Solicitarea Parlamentului prin intermediul Președintelui Senatului viza un mod de ,,a face” din partea Guvernului, de a renunța la asumarea răspunderii. Proiectul respectiv de lege, a educației naționale, a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului conform articolului 114 din Constituție (,,Guvernul își poate asuma răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau aunui proiect de lege.”). Procedura constituțională prevazută la articolul 114 din Constituție nu poate fi retrasă de subiectul care a inițiat-o fiind un act de voință ce angajează Guvernul irevocabil. Curtea Constituțională atribuia actului juridic o bivalență, fie Guvernul va renunța la asumarea răspunderii, constituțional nefiind posibil, fie Parlamentul să nu continue procedura deja începută avînd consecință neadoptarea legii în cauză. Cum Guvernul nu poate renunța la asumarea răspunderii, Parlamentul, motivat de pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr 1431 din 3 noiembrie 2010, ignoră decizia Guvernului.
În aceste condiții, în cauza de față, Curtea constată că există în mod evident un conflict juridic între Guvern și Parlament și că izvorul acestui conflict rezultă din prevederile Constituției, respectiv art.114 coroborate cu 113 din Constituție și cele ale art.146, litera e) coroborate cu 147, aliniatul 4 din Constituție. Evidența conflictului trebuie rezultată dintr-o argumentație solidă și nu dintr-o simplă declarație cu substrat juridic. Curtea comite o eroare gravă în acest sens afirmând că izvorul acestui conflict rezultă din prevederile Constituției. De fapt, izvorul declanșator al acestui conflict îl constituie scrisoarea Președintelui Senatului adresată Prim-ministrului României. Curtea ar fi trebuit să verifice dacă prin scrisoare Parlamentul și-ar fi arogat puteri, atribuții sau competențe delegate Guvernului de Constituție, dacă și-ar fi declinat competența prin omisiune, dacă ar fi refuzat îndeplinirea anumitor acte obligatorii pentru acestea. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit constatată existența unui conflict pozitiv sau negativ de competență între cele două autorități publice implicate în acest conflict juridic constituțional.
Indirect, Curtea determină conținutul conflictului juridic de natură constituțională, fără constatarea și precizarea expresă a existenței unui conflict negativ de competențe declanșat de Parlament prin refuzul acestuia de a continua procedura constituțională inițiată anterior, ce trebuia desfășurată în anumite termene(procedura moțiunii de cenzură depusă cu ocazia asumării răspunderii Guvernului). În asemenea situații, potrivit art. 78 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului se prezintă moțiunea de cenzură în cinci zile de la data depunerii. În conformitate cu această dispoziție regulamentară se instituie obligativitatea Parlamentului de a institui un calendar de prezentare a moțiunii în cinci zile de la data depunerii ei. Curtea constată că Parlamentul prin președintele Senatului refuză dezbaterea în ședință comună a moțiunii de cenzură inițiată de opoziția parlamentară asupra Legii educației naționale. În situația de față un blocaj instituțional între autoritățile publice nu ar fi posibil deoarece opoziția parlamentară nu este autoritate publică. Decizia pronunțată de Curte are caracter ex nunc, adică: ,, nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau oprațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională”. În această situație, Curtea Constituțională constată că există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moțiunea de cenzură depusă de opoziția parlamentară, dezbatere care odată declanșată nu va putea fi oprită, după cum prevede Constituția. Curtea avea pe lângă obligativitatea soluționării și competența de a indica o conduită în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. Potrivit competențelor, Curtea Constituțională nu poate obliga o anumită autoritate să își exercite competențele delegate constituțional. În situația prezentată, Curtea induce o conduită Parlamentului în vederea depășirii blocajului instituțional creat făcând afirmația că dezbaterea moțiunii de cenzură declanșată, nu poate fi oprită, conform Constituției.
PARTEA a II –a UTILIZAREA METODELOR COMPLEMENTARE DE EVALUARE ÎN DETERMINAREA PERFORMANȚELOR ȘCOLARE
OBIECTIVELE SPECIFICE PĂRȚII :
înțelegerea conceptelor centrale și a metodelor de investigație specifice disciplinei de predare – Cultura civică;
capacitatea profesorului de a crea experiențe de învățare semnificative pentru elev;
înțelegerea faptului că elevii sunt diferiți din punct de vedere al învățării și adaptării lor la procesul instructiv-educativ;
înțelegerea proceselor de integrare curriculară și folosirea variatelor strategii de învățare care să încurajeze dezvoltarea gândirii critice a elevului, capacitatea de rezolvare a problemelor și performanțele lui în utilizarea noilor tehnologii;
capacitatea profesorului de a alege și a utiliza cele mai bune metode ce vizează motivația și comportamentul pentru crearea unui mediu educațional adecvat;
dezvoltarea cunoașterii și utilizării variatelor strategii de comunicare eficiente în sprijinul curiozității, colaborării și interacțiunii elevilor în activitatea de învățare;
planificarea activității de predare-învățare-evaluare pe baza competențelor curriculare, a cunoașterii proceselor predării-învățării-evaluării, a conținutului disciplinei, a abilităților elevilor și a diferențelor dintre elevi;
înțelegerea și folosirea diferitelor strategii de evaluare pentru apreciera și modificarea activităților didactice, asigurând dezvoltarea continuă, intelectuală și socială a elevilor;
evaluarea efectelor opțiunilor și acțiunilor sale asupra elevilor, modificarea acestor acțiuni la nevoie;
înțelegerea criteriilor de evaluare a activităților sale, capacitatea de a le integra în conceperea și realizarea activității didactice;
TERMENI CHEIE: învățare, învățarea prin descoperire, metode tradiționale, metode de dată mai recentă, metode de ultimă generație, itemi obiectivi, itemi semiobiectivi, itemi subiectivi, referat, eseu, portofoliu, autoevaluare, tabel sintetic, diagramă, poligon de frecvență.
PARTEA a II-a – UTILIZAREA METODELOR COMPLEMENTARE DE EVALUARE ÎN DETERMINAREA PERFORMANȚELOR ȘCOLARE
TITLUL I – EVALUAREA PEDAGOGICĂ
Capitolul 1. Organizarea și realizarea activităților de instruire și educare
sect.1. Implicații psihopedagogice în optimizarea activităților didactice prin intermediul predării – învățării
Vom analiza în continuare impactul psihologiei școlare în activitatea de predare, plecând de la premisa că această activitate este o componentă fundamentală a procesului de învățământ și implicit a didacticii, alături, desigur, de celălalt pol al axei didacticii, care este învățarea. Așa cum vom deduce, între predarea, ca activitate didactică, și suportul psihologic implicat se instituie permanente raporturi de intercondiționare, predarea având finalități în actul învățării și asimilării cunoștințelor, atât în plan teoretic – congnitiv, cât și în plan psiho-comportamental. Așa cum este cunoscut, didactica studiază procesul de învățământ prin prisma relației dintre predare și învățare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului acțiunii predării și modalitățile de răspuns ale obiectului – elevii/studenții în vederea asigurării unei armonii între ele. Predarea se definește astfel în relație cu învățarea, între ele instituindu-se raporturi de intercondiționare și interdependență funcțională. Noile reconsiderări teoretico – metodologice și praxiologice ale învățământului implică și forme de ordin metodic în planul predării, această activitate fiind strict legată de învățare și chiar de evaluare. Sensul de simplă transmitere ori comunicare de cunoștințe, priceperi și deprinderi nu mai corespunde actualelor cerințe ale învățământului modern, predarea fiind tot mai strâns legată de învățare, ele practic fiind indestructibil unite în procesul comun și unitar de învățământ.
Sintagma conform căreia prin predare se realizează doar un transfer informațional este completată și chiar substituită cu dimensiunea formativă, aspectul instructiv cu cel educativ. Totuși predarea devine un atribut prioritar al cadrelor didactice și se definește ca a fi acțiunea cadrului didactic de transmitere a cunoștințelor la nivelul de comunicare unidirecțional, dar aflat în concordanță cu anumite cerințe special. Este deci latura procesului de învățământ intenționată, programată, organizată și conștientă de comunicare de către profesor a cunoștințelor teoretice și practice care stau la baza învățării, implicând, desigur, cunoștințe și deprinderi psihopedagogice. În primul rănd, presupune elaborarea de către profesor a unei strategii didactice în cadrul căreia se urmăresc mai multe obiective:
clarificarea scopului acțiunii instructiv-educative, fixarea obiectivelor didactice și operaționale;
stimularea interesului și a motivației de învățare;
gradarea ascendentă a sarcinilor cu care se confundă și angajarea eficientă a elevilor/studenților în procesul de învățare;
evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficienței infuenței exercitate.
Ca orice activitate umană, predarea este condusă de scopuri obiective urmărind finalități determinate. Ele rezidă în schimbarea ameliorativă a cunoștiinței și a conduitei individului uman în formare – maturizare sau în progres continuu având în acest sens, pe langă anumite obiective, și anumite conținuturi. În ultimă instanță predarea implică producerea unor rezultate în conduita elevilor cu resorturi în plan psihologic și comportamental.
Predarea este o activitate cu dublă funcționalitate: de transmitere (comunicarea unor cunoștințe, priceperi, abilități, deprinderi, modele comportamentale) și de învățare a altora. Înseamnă instruire și, totodată, înseamnă educație. În scoală, predarea devine principala activitate de care depinde întregul proces de învățământ. Deși specifică activității profesorului, predarea poate antrena și elevul și studentul în desfășurarea ei. După unii autori (I. Neacșu) ea înseamnă o activitate comună a profesorului și elevilor/studenților și nu o activitate independentă. Același autor dezvăluie mai multe sensuri ale predării: predarea în care cel care învață este obiectul direct al acțiunii și predrea în care obiectul direct al acțiunii îl constituie elementele de conținut(învățătorul, profesorul cere elevilor să reconstruiască problema pe baza datelor cunoscute). Predarea implică și alte atribuții și roluri de natură didactică:
prin intermediul predării se planifică și proiectează producerea schimbărilor dorite;
se precizează natura schimbărilor (prin intermediul obiectivelor de urmărit);
determină conținutul acestor schimbări;
organizează și dirijează producerea schimbărilor;
organizează condițiile care favorizează apariția schimbărilor;
controlează și apreciază nivelul la care se realizează schimbările așteptate, concretizate în rezultatele învățării.
Se desprinde ideea că predarea are un impact direct în plan psihologic implicând în mod legic și logic schimbarea în comportament, gândire, atitudine, motivație etc. Este cu mult mai mult decat un simplu transfer informațional și are, în primul rând, o incidență formativ-educativă. În același timp, este, așa cum am arătat, un ansamblu de acțiuni și operații sistematice întreprinse de profesor în vederea organizării și desfășurării optime a învățării. Implică în acest sens organizarea, conducerea, planificarea, orientarea, comunicarea, stimularea și evaluarea celor predate. Pe lângă acțiunea de comunicare și funcțiile prezentate, predarea vizează și alte funcții:
stabilește direcțiile învățării – obiectivele învățării;
pune elevii/studenții în raport cu materialul de învățat;
organizează activitatea de învățare și condițiile care facilitează învățarea;
impune succesiunea fazelor și evenimentelor de învățare – dozează eforturile de învățare și gradează sarcinile de învățat;
dirijează experiențele sau operațiile de învățare;
stimulează interesul și încurajează efortul de învățare și participare;
asigură reținerea și transferul cunoștințelor;
apreciază rezultatele și evaluează progresele, coretează greșelile de învățare, ameliorează și reglează mersul învățării – progresul acestei activități, dinamica întregului proces de învățământ.
Toate acestea implică elemente de ordin psihologic: operații de ordin psihologic: operații ale gândirii, memoriei, elemente de ordin motivațional – volitiv și afectiv (conativ), precum și alte particularități de ordin psihopedagogic. Predarea depinde de mai mulți factori:
de ceea ce declanșează și menține învățarea, adică de conținutul sau materia de studiat – ce se învață (vizează dimensiune curriculară);
de ceea ce dă sens invățământului – obiectivele urmărite – de ce învață (vizează dmensiunea teologică și motivațională);
de posibilitățile metodelor și mijloacelor utilizate – prin ce metode și mijloace se învață (vizează dimensiunea metodică și logistică);
de influențele posibile ce vin din mediul înconjurător – la ce influențe ne putem aștepta (surprinde natura și nivelul expectanțelor);
de modul cum realizăm procesul de instruire – educare – cum vom face (vizează tehnologia didactică)
de obiectul acțiunii educaționale – cui se face predarea – cui predăm (structura psihică a elevului/studentului);
de subiectul acțiunii – cine predă (vizează structura psihologică a cadrelor didactice).
Aceste variabile pot fi prezentate schematic ca a fi variabile ale unui numit ,,spațiu de instruire” ce implică psihostructura claselor de elevi/studenți, dupa configurația de mai jos :
Eficiența predării este condiționată de mai mulți factori, printre care au un rol deosebite revine stilului de predarea al profesorului, stil care se eveluează ca a fi o constantă a personalității profesorului și care reflectă concepția și competențele pedagogice ale acestuia. Așa cum am mai menționat, predarea este strict legată de învățare, fiindu-i necesară acesteia întrucât multe din obiectivele educaționale nu pot fi atinse în afara acestei relații. Predarea constă, în primul rând, în prezentarea sistematică într-un proces continuu a conținutului, explicarea problemelor, a noțiunilor etc., iar învățarea constă în conștientizarea, prelucrarea și memorizarea celor predate în scopul anumitor schimbări produse în plan psiho-comportamental, a dezvoltării și consolidării unor procese și însușiri pihice. În principal, aceste schimbări depinde de producerea de către predare în planul învățării, dar și de formarea de către predarea a unor atitudini pozitive față de învățare. Predarea introduce copilul și tânărul în învățare, dar le oferă și modelul personalității care învăță ori trebuie să învețe. Pe de altă parte, evoluția învățării are valoarea unui criteriu de corectură și ameliorare a predării, binecunoscut fiind în acest sens principiul conexiunii inverse pe baza căruia se realizează activitatea didactică. Progresele și regresele la una sau alta din laturile activității didactice are consecințe asupra celeilalte, rolul conducător revenind desigur predării și celui care realizează această activitate. Predarea se confirmă dacă induce învățarea și dacă determină integrarea elevilor/studenților cu actele de învățare. Necesară învățării, predarea trebuie să fie și utilă acesteia, adică să fie elaborată pedagogic, să fie concepută și organizată după nevoile și posibilitățile învățării. Nu este suficient ca predarea să aibă intenția și menirea ei învățarea și ea să constituie o structură funcțională, care să realizeze o dată cu introducerea elevului/studentului în cultura disciplinei, convertirea conținutului învățăturii, a metodelor și tehnicilor de lucru în elemente însușite ori posibile de însușit individual de către elevi. Prin efectele ei pozitive, predarea suplinește provizoriu numai sursele cunoașterii directe la care va apela, tot mai mult, subiectul autoinstruirii ulterioare – prin intermediul educației permanente, la care predarea sete înlocuită de învățare.
Predarea condiționează învățarea în timpul și spațiul școlar, constituindu-se secvențial și reversibil în funcție de:
nivelurile evoluției școlare a elevilor/studenților;
reglările corective și ameliorative indicate de feedback;
actualizarea didactică (procesuală) a obiectivelor operaționale subordonate acestora și a conținutului;
particularizarea ori individualizarea normalor ori a regulilor predării în situațiile concrete ale învățării;
adecvarea predării la nevoile formării prin învățare a personalității;
faptul că predarea solicită proiectarea obiectivelor, programarea conținuturilor, a metodelor și formelor învățării în funcție de situațiile episodice ale învățării.
Relația predare – învățare și, implicit, evaluare, se prezintă ca elemente operaționale ale procesului de învățămțânt și ca vectori principali ai activității didactice, acționând în mod interependent asupra unor procese psihice și trăsături de personalitate, care la rândul lor devin necesare în activitatea didactică, în mod deosebit și în predare. Așa cum arăta I. Neacșu, această relație este interdependență și se află într-o didactică naturală și necesară. În acest sens, autorul citat evidențiază argumentele ce susțin asemenea afirmație:
predarea implică producerea unor rezultate în conduita elevilor, profesorul încercând să stabilească un acord îmtre schema învățării și cea a predării (inclusiv prin crearea de noi scheme);
rezultatele așteptate sunt determinate atât de forța de inducere a învățării cât și de producerea efectivă a învățării;
predarea implică invățare pentru că profesorul intenționează să obțină un rezultat cu valoare de succes;
învățarea este logic implicată în predare pentru că aceasta are intenția de a conduce spre învățare prin explicare, cercetare, descoperire, căutare, deci utilizează forme ale învățării;
predarea și învățarea se manifestă ca procese coevalutive în sensul interacțiunii lor ca sisteme (evoluțiile la nivelul uneia au consecințe în evoluția celeilalte); balanța complementarității lor evoluează de la evoluție dirijată (preșcolar) la evoluție personală (student, adult);
predarea dobândește funcționalitate și eficiență numai dacă generează un proces real de învățare, motivează implicarea elevilor;
predarea implică o structură mentală și interacțională, ordonată și bazată pe relații intrasistemice (subiecții implicați) și extrasistemice (dimensiuni spațio-temporale, psihosocialul și axiologicul);
predarea este un proces secvențial și reversibil, prescriptiv și normativ (contextul concret particularizează principiile și regulile pedagogice);
predarea este un proces care facilitează dezvoltarea și structurarea progresivă a personalității (evoluția elevilor este semnificativ influențată de activitatea indusă de predare, adică de învățare);
ca activitate complexă, predarea include atât comportamente deschise observabile și măsurabile, cât și comportamente închise, interiorizatem dar nu mai puțin importante ;
predarea se referă alături de comunicarea pedagogică, la programarea didactică, tehnologia elaborării lecției, elaborarea auxiliarelor, evaluarea rezultatelor.
Raportul predare-învățare presupune optimizarea acestor activități, optimizare care, în ultimă instanță, trebuie să afecteze eficiența învățământului, aceasta problematică ținând mai degrabă de managementul educațional. Vom evidenția sensurile optimizării învățământului și rolul diferitelor forme de organizare și desfășurare a predării- învățării. Optimizarea poate cunoaște mai multe sensuri; acela de rezolvare a problemelor organizării științifice a activității instructiv- educative cu efecte favorabile optimizării. După unii autori, optimizarea este o specia a organizării științifice a procesului pedagogic de învățământ, alții apreciind-o ca organizare științifică a activității instructiv-educative, reprezentând numai o componentă de bază a optimizării. Unii limitează optimizarea doar la nivelul unei componente, alții desigur o extind asupra ambelor componente ; I.R Babanski susține că optimizarea trebuie să cuprindă și predarea și învățarea, deci întreaga activitate didactică. Același pedagog disting între optimizarea științifică a activității didactice și cea a învățării, reducând condiționarea lor.
Totuși, optimizarea științifică a activității profesorilor și a elevilor/studenților permite să se stabilească anumite principii ale optimizării, unul dintre ele specificând că organizarea științifică a învățării trebuie să se repercuteze nu numai asupra sporirii eficienței procesului instructiv-educativ, ci și asupra ameliorării rezultatelor școlare. De unde rezultă că, în fond, optimizarea procesului de învățământ aparține unei activități specializate, și anume a managementului școlar și educațional implicând, deci, și activitatea de conducere.
Același autor avea sa definească în acest sens optimizarea procesului de învățământ ca a fi o activitate de conducere ce se organizează pe baza luării multilaterale în considerare a legităților și a principiilor de învățământ, a condițiilor sale interne și externe cu scopul asigurării celei mai eficiente funcționări a procesului de învățământ prin prisma criteriilor stabilite.
În ordinea determinată, criteriile optimizării se traduc în termeni de eficiență a procesului de învățământ pe linia rezultatelor cu obținute de elevi/studenți, de calitatea confirmată, de concordanța rezultatelor cu obiectivele proiectate, de consumul optim al timpului și al eforturilor cadrelor didactice , precum și cel al elevilor/studenților. Optimizarea se confirmă prin alegerea și urmarea resurselor învățării ce favorizeză rezultatelor maxime, a celor mai bune acte pedagogice, a unor variante de combinare a factorilor ce stimulează învățarea cu efecte superioare. Reformele preconizate în domeniul învățământului, atât în plan curricular, strategic și logistic vin în sprijinul optimizării activității didactice- a predării și a învățării.
Optimizarea activității didactice implică anumite mutații de ordin organizațional sub raportul formelor de organizare și desfășurare a predării – învățării. Pentru diversificarea acestor forme se recurge la tot mai multe metode didactice prin care se realizează activitatea de predare care are, desigur, un impact benefic în planul învățării. În aceste sens, următoarele forme de organizare a activităților didactice ca a fi mai reprezentative:
lecția (permanentă sau facultativă);
meditațiile sau consultațiile;
activitățile de laborator sau atelier;
cercurile pe materii;
observația în natură
activitățile independente în școală și în afara școlii
temele pentru acasă;
activitățile permanente organizate sub formă de cursuri pe diferite teme;
excursii și vizite;
activitățile permanente organizare sub formă de cursuri pe diferite teme;
excursii și vizite;
activități în cercuri tehnice, științifice;
vizionări de spectacole;
turism, drumeții etc.
Ca formă fundamentală a procesului instructiv-educativ, lecția dispune de posibilități nelimitate de optimizare a predării-învățării. Ele privesc organizările procesului de învățământ prin folosirea diverselor tipuri de lecții și metode de predare. Totodată, prin lecție, elevii sunt conduși cu pași siguri de profesori pentru randament școlar cert. Lecția realizează instructiv un conținut elaborat pedagogic și științific modern în corespondență directă cu obiectivele didactice formulate și conținuturile predate. Prin lecție, profesorul actualizează practic numeroasele posibilități de antrenare participativă a elevilor la învățătură, valorificând personalitatea creatoare atât a educatorului cât și a educatului, stimulând progresele intelectuale, morale și practice ale acestora. Lecția împlinește și trebuie să implinească obiectivul educațional general căre se răsfrânge în mod direct asupra dezvoltării și consolidării personalității elevilor/studenților prin mutațiile petrecute în plan psihic și comportamental, și, mai ales, prin antrenarea unor procese și particularități de personlitate ale agenților implicați în această activitate. În lecție, prioritatea trebuie acordată beneficiarului predării – elevilor/studenților – adică învățării și nu în mod prioritar cantității, volumul informațional predat.
Optimizarea procesului de învățământ se concentrează asupra valorificării mereu superioare a resurselor tuturor componentelor implicate în procesul de învățământ. Lecția precum și celelate forme de activitate se recomandă în perspectiva optimizării acestui proces prin rezultatele și finalitășile acestuia. În concluzie, optimizarea activității didactice (a învățării în corelare cu predarea) vizează:
trezirea interesului, sensibilizarea pentru activitățile didactice;
comunicarea obiectivelor urmărite;
reactualizarea elementelor învățate anterior;
prezentarea materialului faptic;
generalizarea (formarea) noțiunilor, operașiunilor, adică obținerea performanțelor anticipate în obiective;
fixarea și stabilizarea în practică a celor învățate;
asigurarea conexiunilor inverse între predare și învățare.
Putem conchide că optimizarea este posibilă atunci când predarea, învățarea și evaluarea se condiționează reciproc și când aceste activităși produc mutații semnificative în structura personalității agenților educaționali, în general, a elevilor/stdenților în special.
sect.2. Tradițional și modern în activitatea didactică
Schimbările actuale de politică educațională au impus o altă perspectivă actului predării-învățării-evaluării. Frecvent se face distincția între metodele tradiționale(centrate pe profesori și pe predare, dominant verbaliste, receptive și pasive pentru elevi, solicitând memoria și reproducerea, întreținătoare a unor relații rigide profesor-elev) și metode moderne (axate pe activitatea elevilor pe învățare, pe experiența dobândită prin explorare, cercetare, acțiune, cooperare, între elevi și a unor relații democratice între elevi și profesori). Pentru a avea succes în instruirea elevilor trebuie de la bun început prestabilit un traseu procedural bine contextualizat și realizat de profesor. Și pentru a vedea mai bine schimbările aduse de modernismul învățământului, voi prezenta în antiteză caracteristicile procesului de predare-învățare-evaluare din didactica tradițională și didactica actual, modernă.
Nu trebuie uitat nici manualul în acest demers exemplificând, tot în antiteză, necesitatea manualelor alternative și a stimulării inițiativei și creativității la nivelul practicii școlare. Să vedem care sunt diferențele dintre manualul unic, tradițional și manualul alternativ, modern:
Din cele prezentate mai sus, rezultă, că noul model de învățare este mai activ și presupune o implicare directă a elevului în procesul de învățare, în asimilarea cunoștințelor și în dobândirea gândirii critice. Noul model impune un nou tip de ralționare la clasă realizat pe mai multe direcții: profesor-elev, elev-elev, elev-profesor, profesor-elev-elev-profesor, aflat în opoziție totală cu modelul clasic, tradițional, un model unidirecțional de forma profesor-elev. Modelul face apel la experiența proprie a elevului, stimulează munca în grup, amplifică încrederea în forțele proprii, intensifică atitudinea pozitivă față de școală, crește stima de sine.
sect.3. Caracteristici ale procesului de predare-învățare-evaluare în didactica tradițională și modernă
3.1. Metode, tehnici și procedee de eficientizare a învățării
În ultimii ani noile programe și noile manuale cer o altă abordare a învățării, accentul mutându-se de pe conținuturi pe competențe, de pe simpla reproducere de cunoștințe, pe operarea cu acestea. S-a modificat abordarea evaluării în sensul unei deplasări de la evaluarea produsului înspre evaluarea procesului. Astfel pe lângă evaluarea tradițională profesorul trebuie să știe să aplice și mijloace alternative, pornind de la întrebările esențiale care stau la baza teoriei praxeologice, căci ,,orice lucru bine făcut” este ,,rezultatul unui lucru bine gândit”.
Ce voi face?
Cu ce voi face?
Cum voi face?
Cum voi ști dacă ceea ce trebuie realizat s-a realizat?
În mod firesc, profesorul trebuie să se adapteze rapid la schimbările intervenite, în multe cazuri fiind constrâns să-și schimbe radical nu numai viziunea asupra propriei profesii și a canoanelor lecției clasice, dar să și demonstreze capacitatea îmbinării vechiului cu noul, a tradiționalului cu modernul. Punctând accentual, care trebuie să cadă pe funcția formativă a orelor de Cultură civică, vom încerca să evidențiem gama variată de lecții a acestei discipline. În opinia lui C.Cucoș principalele tipuri de lecție întâlnite sunt:
lecția mixtă
lecția de comunicare/însușire de noi cunoștințe
lecția de formare de priceperi și deprinderi
lecția de fixare și sistematizare
lecția de verificare și apreciere a rezultatelor școlare.
În funcție de variabila predominantă în lecție se determină și tipul lecției. Această variabilă a dus și la subdivizarea tipurilor de lecție, după cum urmează:
lecția mixtă – are o formă clasică, ce nu suportă subdivizare
lecția de comunicare/însușire de noi cunoștințe
lecția introductivă – oferă o imagine de ansamblu asupra disciplinei, a unui capitol din ea și îi sensibilizează pe elevi receptând cu ușurință noile conținuturi
lecția prelegere – necesită un conținut mai vast de predare, utilizată pentru clasele mai mari, a VII-a și a VIII-a, puterea de receptare este mare
lecția seminar – la fel, utilizată pentru clasele mai mari, necesită o muncă în plus a a elevilor în vederea obținerii materialului de prezentare, arată și stimulează interesul elevilor pentru învățare
lecția programată – necesită lucrul cu calculatorul, cunoașterea și utilizarea unui anumit soft specific disciplinei, materialul este în conformitate cu manualul școlar, lecțiile AeL.
lecția de formare de priceperi și deprinderi
lecția de formare de deprinderi și priceperi de activitate intelectuală – utilizată în analiza unui text legislative, a Constituției, în analiza unui text istoric, în rezolvarea unor exerciții, în realizarea unui eseu despre activitatea Curții Constituționale Române
lecția-excursie – vizitarea unor instituții politice din România
lecția de fixare și sistematizare
lecția de repetare curentă – utilizată în cadrul fiecărei orei de Cultură civică în vederea înțelegerii și aplicării teoriei în exerciții, probleme, studii de caz
lecția de recapitulare pe baza unui plan dat – planul este alcătuit și dat de profesor împreună cu elevii, se realizează la sfârșitul unității de învățare
lecția de sinteză – realizată la sfârșitul unor unități de învățare mari, la sfârșitul semestrului, anului
lecția de verificare și apreciere a rezultatelor școlare
lecția de evaluare orală
lecția de evaluare prin lucrări scrise
lecția de evaluare cu ajutorul programelor computerizate.
Desigur listele pot continua, însă am făcut referire doar la variantele lecțiilor ce pot fi utilizate în predarea acestei discipline. Se poate însă observa cu ușurință că desfășurarea acestor tipuri de lecție depinde de doi factori esențiali :
creativitatea profesorului, clădită pe o temeinica pregătire metodico-științifică și psihopedagogică
creativitatea elevilor, puși față în față cu noul.
În încercarea de a fixa elementele care facilitează dezvoltarea creativității, Constantin Cucoș consideră că înlăturarea conformismului, respingerea rigidității algoritmilor și depășirea obstacolelor emotive ar constitui soluția optimă. Astfel brainstormingul și sinectica sunt metodele fundamentale pentru stimularea creativității, după cum cultivarea acesteia se realizează prin :
stimularea creativității ca obiectiv educațional
promovarea culturii generale
profesorul în relații prietenoase cu elevii
mijloace specifice: compuneri, argumentări + multe întrebări
mijloace specifice: găsirea și soluționarea problemelor, metodele active (observații independente).
Se poate afirma că lecția de Cultură civică, prin lectură, prin diverse tipuri de exerciții, eseuri etc. stimulează indirect dimensiunile actului creator pe trei nivele interrelaționate :
fluiditatea : dată de posibilitatea intuirii de idei numeroase, imagini oferite de lectură sau simpla consultate a variantelor surse de document
plasticitatea : cladită pe ușurința de a găsi (noi) sensuri optime sau complementare, de a schimba puncte de vedere
originalitatea : prin capacitatea de a găsi pentru sarcini didactice date noi și noi soluții.
Se consideră că dovada creativității și priceperii sale este dată tocmai de găsirea strategiilor didactice optime pentru un proces instructiv educativ modern. În procesul optimizării activității instructiv – educative, un accent deosebit se pune pe îmbinarea metodelor didactice tradiționale cu cele moderne. Astfel, prin folosirea unor metode de tip: conversația, problematizarea, copacul ideilor, metoda ciorchinelui, învățarea prin descoperire, metoda știu/vreau să știu/ învăț, metoda Starburst (explozia stelară), jocul, cubul, etc. se urmăresc:
implicarea activă a elevilor în activitățile de învățare
însușirea strategiilor învățării
înlăturarea rutinei la lecția de Cultură civică
libertatea de exprimare a propriilor opinii
posibilitatea de a stabili conexiuni inter și transdisciplinare
dezvoltarea capacității critice, a spiritului de evaluare și autoevaluare
Trebuie făcută însă și precizarea conform căreia aprecierile și constatările privind aplicabilitatea acestor strategii pornește și de la experiența didactică, în urma aplicării unor metode interactive la diferite clase, pe parcursul mai multor ani. În ultimii ani a crescut, fără precedent, interesul pentru clasificarea metodelor, atât în literatura de specialitate românească, cât și în cea străină. Crescând gradul de diversificare a metodelor, devine indispensabilă ordonarea și clasificarea lor în sisteme / ansambluri unitare, realizate după diferite criterii. Clasificarea metodelor are o mare utilitate practică, influențând selectarea și folosirea lor potrivit situațiilor date. Fiecare clasificare după un anumit criteriu științific implică un anumit punct de vedere, exprimă o anumită adeziune la o concepție pedagogică. În cele ce urmează, vom aduce în prim plan una dintre clasificările mai reprezentative și mai ales des utilizate în practica pedagogică actuală.
Orientându-ne spre clasificările făcute de Ioan Cerghit, observăm că un prim criteriu de clasificare este cel istoric. Acesta raportează metodele la cerințele de ieri și de azi ale învățământului, departajându-le în două mari categorii:
metode vechi numite și tradiționale – care fac apel la comunicarea directă
metode noi sau moderne – care sunt cele mai recente inovații pedagogice și care pun accent pe dezvoltarea personalității elevului
Constantin Moise propune o sinteză a metodelor de învățământ. El împarte metodele de predare – asimilare în trei categorii:
metode tradiționale: expunerea didactică, conversația didactică, demonstrația, observarea, lucrul cu manualul, exercițiul;
metode de dată mai recentă: algoritmizarea, problematizarea, studiul de caz, jocurile, învățarea prin descoperire; ele reprezintă un prim aspect al modernizării;
metode de ultimă generație – care formează o listă foarte mare și sunt interactive, de cooperare, etc.; ele au un nume individualizante: brainstorming, mozaicul, metoda cubului, jocurile de sparghere a gheții, metoda pălăriilor gânditoare, metoda ciorchinului, etc.
Metodele tradiționale au căpătat această denumire, deoarece vechimea aplicării lor este considerabilă, astfel încât au intrat în tradiție.
Metodele de dată mai recentă și de ultimă generație sunt utilizate de mai puțină vreme, fapt care i-a determinat pe unii autori să le denumească moderne.
Metode tradiționale
Conversația
Conversația este metoda tradițională care constă în valorificarea didactică a întrebărilor și răspunsurilor; ea se mai numește și ,,metoda interogativă” sau ,,erotematică” (termen provenit din limba greacă, erotema =,,întrebare”) și are, firesc, un loc și un rol preponderent în practică didactică a studierii literaturii române. Cea mai utilizată dintre toate metodele didactice, în orice secvență de lecție, în orice tip de oră, indiferent de clasă și de filiera educațională, conversația are un rol preponderent și la Cultura civică. Ea nu poate lipsi din nici o lecție la această disciplină, care vizează, mai mult decât multe altele, comunicarea autentică, reală dintre profesor și elevi, creativitatea acestora din urmă și, în fine, conștientizarea actului receptării prin dialog. La acestea adăugăm dezvoltarea sensibilității și a gândirii critice a elevilor, în paralel cu formarea vocabularului specific Culturii civice.
Folosirea metodei conversației la ora de Cultură civică nu trebuie să însemne însă, în niciun caz, reproducerea mecanică a unor date, fapte, informații. Din păcate, mulți profesori de Cultură civică se axează încă pe această capacitate de memorare aridă a elevilor. Există și în acest moment la ora de Cultură civică, fragmente de dialog asemenea celui de mai jos :
Ce ați avut de învățat pe azi ?
Ce este Constituția ?
Cine o ,,scrie”?
Cunoașteți câteva drepturi ale cetățenilor?
Utilizarea frecventă a unor asemenea fragmente de pseudodialog are un pretext invocat la fel de des: vârstă elevilor, incapacitatea înțelegerii adecvate și a interpretării textelor legislative. Opinia trebuie amendată, elevii trebuie obișnuiți cu întrebările problematizante, care să le cultive de pe acum abilitățile de analiză și spiritul critic. De aceea, profesorii de Cultură civică nu trebuie să ocolească întrebări de tipul celor de mai jos sau măcar să le îmbine cu întrebările reproductive :
De ce credeți că este necesară adoptarea unei Constituții?
Care sunt atributele esențiale ale statului român?
Cum este structurată Constituția României?
Mai există astăzi state în care principiul separației puterilor să nu fie respectat? Dacă da, care sunt acestea?
În scopul modernizării discuției este necesară o deplasare a accentului, pus pe intervenția elevilor, dar și pe natura întrebărilor. Dintr-un monopol al profesorului, discuția trebuie convertită într-un mijloc de valorizare a opiniilor elevilor; prin urmare, este necesar ca profesorul să devină un mediator, un facilitator al discuțiilor dintre elevi, care să intervină doar la nevoie, pentru a le ghida interesul și atenția spre anumite aspecte sau pentru a-și forma o opinie foarte clară în privința evaluării.
Într-o schemă sintetizatoare, împrumutată după J.F. Almasi, în A New View of Discussion, s-ar putea reprezenta distincția dintre dialogul tradițional și cel actual purtat între profesor și elev:
Expunerea
Expunerea – reprezintă metoda complexă de comunicare sistematică și continuă a cunoștiințelor prin intermediul limbajului oral, îmbinat, după caz și posibilități, cu alte limbaje (audiovizuale, de pildă). Expunerea poate folosi forme variate de realizare, precum povestirea, explicația și prelegerea.
Explicația este o formă de expunere care constă în dezvăluirea, lămurirea, clasificarea înțelegerii semnificațiilor conceptelor studiate. Ea contribuie la antrenarea spiritului de observație, a memoriei și a gândirii logice. Pentru a asigura o explicație eficientă, este necesar să se evite exagerările privind detaliile și argumentările nesemnificative, deoarece acestea pot diminua posibilitatea evidențierii esențialului și ca atare, pot duce la scăderea nivelului cunoașterii, al pregătirii temeinice.
Explicația se referă la dezvăluirea, pe baza unei argumentații deductive, a unor noțiuni noi. În acest sens, profesorul enunță mai întâi cu claritate o definiție, o regulă etc. sau prezintă o situație și numai după aceea analizează și exemplele. Deși explicația este o cale ușoară, rapidă și eficientă, totuși, nu se poate face abuz de ea. Prezentă din clasele primare, explicația, devine predominantă în clasele gimnaziale, continuând în clasele liceale.
După C. Moise explicația are și ea la bază anumite rațiuni:
elevul a acumulat o experiență faptică suficientă, simțind nevoia să-i fie lămurită în amănunt;
mecanismele gândirii logice sunt destul de dezvoltate, permițând recepționarea discursului științific propriu-zis;
la această vârstă apare tendința de cunoaștere a tabloului cazual, dinamic al lumii.
Se poate practica explicația la clasa a VII-a în procesul de înțelegere a locului și rolului pe care îl ocupă Constituția și Curtea Constituțională Română, a atribuțiilor, în parte, a acesteia. Fără a explica și prezenta istoricul constituționalismului în România, elevul nu va înțelege conceptul de lege fundamentală și supremația Constituției.
Explicația este utilizată într-o lecție de comunicare și însușire a cunoștințelor, dar și într-o lecție recapitulare și de sistematizare. Se utilizează această metodă chiar și în momentul captării atenției: se explică elevilor importanța elaborării și adoptării Constituției într-un stat democratic. Această explicație poate fi motivată cu ajutorul unor slide-uri Power Point în care să fie înscrise valorile și principiile consecrate de Constituție.
Lucrul cu manualul
Lucrul cu manualul este o metodă de comunicare scrisă, o metodă complexă pentru că selectează, combină și dozează diferite alte metode (conversația, analiza, învățarea prin descoperire, problematizarea) în funcție de temele tratate și de obiectivele instructiv-educative. Metoda studiului cu manualul este o metodă care pune în prim plan munca independentă, studiul individual.
Manualul trebuie privit ca una dintre multiplele resurse care stau la dispoziția profesorului și a elevului. El poate oferi modalități variate de abordare a noțiunilor, fiind un posibil substitut al profesorului în explicarea sau prezentarea unor situații date. Profesorului nu-i revine decât sarcina de a antrena elevii în efectuarea operațiunilor cognitive și comportamentale în ordinea stabilită de manual și de a-l iniția pe elev în utilizarea manualului, în valorificarea resurselor variate ale acestuia; manualul poate oferi profesorului și elevului, deopotrivă, multiple perspective de înțelegere a noțiunilor civice și juridice, în același timp.
Utilizând manualul, elevul învață să-și facă notițe, conspecte, să extragă esențialul, să deosebească informațiile de bază de cele de detaliu, să rezolve exerciții, să construiască, la rândul său, variate exerciții și probleme.
Lucrul cu manualul înlocuiește momentele de expunere ale profesorului, acestuia revenindu-i sarcina de a interveni cu explicații succinte doar în momentele dificile și de a-i ajuta în mod diferențiat pe cei ce întâmpină unele dificultăți.
Abordarea metodei impune necesitatea ca elevii să fie dirijați să-și însușească practicarea unor tehnici civice, dar și de lectură.
Într-o lecție de consolidare a noțiunilor despre Constituția României am utilizat această metodă, elevii fiind îndrumați spre lecturarea noțiunilor în ceea ce privește Etapele elaborării Constituției României, din manualul de Cultură civică, autori Elena Nedelcu și Ecaterina Morar, Editura ALL. După lectura comentată a acestui text, elevii au fost orientați spre identificarea și interpretarea caracterului democratic al elaborării Constituției României.
Metode de dată mai recentă
Învățarea prin descoperire
Numită de Freinet ,,metoda experienței de încercare”, învățarea prin descoperire este o metodă de aflare a adevărului prin antrenarea elevilor în raționamente inductive sau deductive.
Este înrudită cu problematizarea, ambele metode constituind două momente ale aceluiași demers euristic. Dacă, în cazul problematizării, accentul se pune pe declanșarea și crearea de situații de învățare și cunoaștere, în cazul descoperirii accentul cade pe căutarea și găsirea de soluții.
Deosebirea dintre ele stă și la baza definirii învățării prin descoperire : ,,Metoda descoperirii constă în reactualizarea experienței și a capacităților individuale în vederea aplicării asupra unor situații-problemă, prin explorarea diverselor alternative și găsirea soluțiilor”.
Condiția necesară, dar nu și suficientă, este așadar existența unei situații-problemă, ce împinge elevul să desfășoare o intensă activitate independentă de observare, de prelucrare prin încercări și erori până ajunge la niște achiziții trainice, cu un nivel de operaționalitate mai ridicat. Condiția indispensabilă pentru menținerea acestei atitudini active din partea elevilor este, din punctul de vedere al lui J.S. Bruner, un ,,nivel optim de incertitudine”. Dacă sarcina este prea plicticoasă, ea nu invita la explorare, iar dacă e prea dificilă, dacă ea conține multe necunoscute, poate provoca elevului neliniște, frustrare, chiar tentativa de a renunța la ea.
Această metodă a fost aplicată la clasa a VII-a, în cadrul unei lecții de formare de deprinderi și priceperi în cadrul unor exerciții urmărindu-se gândirea critică a elevilor prin rezolvarea următoarelor cerințe:
1.Mai există astăzi state în care principiul separației puterilor să nu fie respectat? Dacă da, care sunt acestea?
2.Alcătuiți o compunere în care să argumentați pe larg necesitatea separației puterilor în stat.
Problematizarea
Problematizarea – este tot o metodă euristică, de dată mai recentă, mai complexă decât metodă învățării prin descoperire, fiind numită și predarea prin rezolvare de probleme.
Problematizarea se bazează pe crearea unor situații-problemă în cadrul procesului de predare-învățare, a căror rezolvare solicită, din partea elevului, un efort autentic de căutare și de găsire a adevărurilor, de gândire investigatoare. Constantin Moise propune următoarea definiție a problematizării: ,,o metodă didactică ce constă în punerea în fața elevului a unor dificultăți create în mod deliberat, din depășirea cărora prin efort propriu elevul învață ceva nou.“ Situația – problemă se produce în urma conflictului intelectual iscat între ceea ce știe și ceea ce nu știe elevul, între ceea ce îi este cunoscut și ceea ce nu îi este cunoscut. De aici rezultă și faptul că este necesară depășirea acestei stări conflictuale prin efort propriu, de către elev. În urma acestei depășiri, elevul își însușește o regulă de ordin superior.
Pentru ca elevii să reușească să rezolve situațiile-problemă e nevoie ca acestea să apară clar evidențiate, să fie rezolvabile la nivelul de cunoștiințe ale elevilor, la nivelul experienței lor de viață; elevii să posede variantele de rezolvare (raționamente inductive, deductive, analogice), să aibă curajul de a exprima ceea ce gândesc, de a propune soluții, de a-și organiza argumentele pentru a susține rezultatul final. Acesta este obținut atunci când elevul a realizat descoperirea, când, după ce a înlăturat, rând pe rând, soluțiile inadecvate, a ajuns să o formuleze pe cea adevărată.
O activitate didactică bazată pe problematizare sporește eficiența învățării. Participarea activă la soluționarea problemelor pune la încercare gândirea elevilor, stimulează spiritul de observație, reflecția adâncă și îndeamnă la originalitate în găsirea răspunsurilor.
Etapele problematizării sunt: definirea punctului de plecare și a scopului urmărit, reorganizarea fondului aperceptiv, dobândirea de noi date (informații) și restructurarea datelor vechi cu cele noi, stabilirea variantelor informative de rezolvare și alegerea soluției optime. Rolul profesorului este de a prezenta situația-problemă, de a le orienta gândirea, eliminând pistele false, confirmând pașii făcuți până la un moment dat.
De exemplu, prin folosirea acestei metode am putut aborda, într-o lecție mixtă, la noțiunile despre Constituția din 1965 și Constituția din 1991.
Jocul
Este o acțiune specifică încărcată de sensuri și tensiuni, desfășurate după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțite de simțăminte de înălțare și de încordare, de voioșie și de destindere. Dintre variantele jocului am ales jocul de rol în consolidarea cunștințelor despre Constituția României din 1991. Jocul de rol presupune punerea în scenă a unei situații de comunicare specificate de profesor: monolog, dialog, interviu etc. pe o anumită temă. Este activitatea cea mai potrivită pentru exersarea capacităților de comunicare orală (de receptare și de reproducere a mesajelor). Este recomandabil ca profesorul să aleagă teme incitante pentru elevi, care să fie specifice experienței lor de viață. În acest fel, dincolo de faptul că elevii înțeleg rolul unor strategii de comunicare, ei sunt motivați pentru a comunica în mod substanțial, a-și exprima opiniile despre lucruri care interesează. În acest sens, pentru consolidarea cunoștințelor am utilizat următoarea situație:
Închipuiți-vă că naufragiați, împreună cu alți oameni, pe o insulă pustie. Formați grupe de câte patru-șase elevi și discutați ce fel de autorități publice ați propune și de ce, astfel încât să fie respectate următoarele condiții:
a.întreaga populație să dispună de cele necesare supraviețuirii
b.să fie instaurată o ordine democratică pe insulă
c.să fie respectată natura
d. să se respecte dreptul la viață, libertate, egalitate și demnitate pentru toți locuitorii.
Construiți împreună o Constituție. Credeți că ar fi posibil în realitate să se producă un asemenea caz? Argumentați-vă punctul de vedere.
Metode de ultimă generație
Copacul ideilor
Metodă alternativă, de ultimă generație, copacul ideilor constă într-o organizare grafică a noțiunilor în care cuvântul cheie este înscris într-un dreptunghi aflat la baza foii, așezat în centru. Spre partea superioară, de la acest dreptunghi, întocmai ca ramurile unui copac, pleacă ramnificațiile simbolizând cunoștințele predate. Tehnica este avantajoasă deoarece copacul poate fi completat atât individual, cât și în grup. Dacă este completat în grup se poate citi ceea ce alți elevi au completat adăugându-se în acest fel noi informații. Copacul ideilor poate fi utilizat cu succes în predarea lecțiilor, lecții ce pot avea subiecte diferite. Iată un exemplu în acest sens, utilizat cu elevii în ceea ce privește noțiunile de Constituție și constituționalism:
Pentru a afla ce este constituția și constituționalismul se va împărți clasa în două grupe și fiecare elev va primi câte o fișă, copacul ideilor, ce are la bază înscrise cuvintele constituție și constituționalism. Elevii sunt rugați să scrie pe ramuri tot ce știu despre aceste cuvinte. Bineînțeles, că pot fi adăugate și ramuri suplimentare, în măsura în care ar fi necesar.
Se observă alternanța culorilor, nuanța verde închis aparține Constituției, iar verdele deschis, constituționalismului.
Diagrama Venn
Metoda diagramelor Venn este o metodă grafică ce poate fi utilizată în activitățile de învățare și consolidare a cunoștințelor. Această metodă poate fi utilizată cu success chiar și la evaluare. Este eficientă, elevii având posibilitatea comparării a două sau trei evenimente, procese, acțiuni, scopul acestor diagrame fiind evidențierea asemănărilor, a deosebirilor. Metoda permite ca în cadrul mai multor tipuri de lecție, în orice etapă a lecției să fie utilizată. Diagrama este format din două sau trei cercuri care se suprapun parțial. Profesorul va cere elevilor să realizeze asemănările, deosebirile, dar și elementele comune ieșite din unirea cercurilor. S-a utilizat această metodă cu success în cadrul lecției Constituțiile epocii moderne, în ceea ce privește apariția primelor constituții scrise din lume și din Europa, dar și a vechimii Constituției engleze 1215, Magna Charta Libertatum.
Fiecărui cerc îi corespunde o Constituție. Găsiți asemănările și deosebirile între cele trei Constituții din lume prin prisma intersectării lor:
Asemănări: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Deosebiri: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Metoda știu/vreau să știu/ am învățat
Propusă de Donna Ogle în 1986, metoda a devenit pentru unii autori model fundamental de structurare a lecției, proiectată pe fazele evocare/realizarea sensului/reflecție, întrucât secvențele ei constitutive se regăsesc în aceste etape. Concret, ea are la bază realizarea de către elevi a unei reprezentări grafice în forma unui tabel cu trei coloane, ce va fi completată în cele trei faze ale lecției :
Etapele propriu-zise ale acestei metode :
În faza de evocare, elevii trebuie să noteze în rubrica ,,Știu” răspunsul la întrebarea ,,Ce știu despre subiectul propus?”, iar la cea de-a doua rubrica, ,,Vreau să știu”, neclaritățile, interogațiile referitoare la acesta (eventual cu ajutorul său la sugestia cadrului didactic).
În faza de realizare a sensului, urmează lucrul efectiv pentru clarificarea subiectului propus spre rezolvare în ora respectivă: lectura unui text referitor la problematică avută în vedere, prelegerea profesorului axată pe aceasta, cercetarea unor surse bibliografice etc. După acest moment, elevii notează în cea de-a treia rubrică, Învăț, cele mai semnificative informații pe care le-au aflat în legătură cu subiectul propus, astfel realizându-și și feedbackul așteptat (în etapa de reflecție proiectată ca model de desfășurare a lecției).
Aplicabilitatea metodei la ora de Cultură civică :
având avantaje legate, în primul rând, de facilitatea capacității de învățare, de responsabilizarea elevilor în privința demersului didactic (în special de rezultatele așteptate ale învățării), metoda știu/vreau să știu/ învăț poate fi utilizată cu succes la ora de Cultură civică, atât în paralel cu lectura unor texte informative, juridice (pentru a ghida interesul elevilor în legătură cu anumite aspecte urmărite de profesor, făcându-i să conștientizeze ceea ce știu și mai ales ceea ce trebuie să știe/să învețe în legătură cu subiectul), cât și cu o prelegere ținută de cadrul didactic.
Metoda Starburst (explozia stelară)
Provenit din limba engleză (star = ,,stea”, iar burst = ,,a exploda”), termenul desemnează o metodă similară brainstormingului, cu care totuși nu se confundă, deși presupune organizarea clasei de elevi într-un grup și stimulează crearea de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de idei pe idei. Are aceleași avantaje ca și brainstormingul: stimulează atât creativitatea individuală, cât și cea de grup, spiritul de cooperare și cel de competiție etc.
Practic, se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie de hârtie, apoi se înșiră, în jurul conceptului respectiv, cât mai multe întrebări care au legătură cu el. Se recomandă, pentru început, întrebări uzuale, de tipul : Cine?, Ce?, Unde?, Când?, Din ce cauză?, care pot da naștere, ulterior, altor întrebări, unele chiar surprinzătoare :
organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o foaie de hârtie ;
elaborarea în fiecare grup a unei liste cu întrebări diverse care au legătură cu problema de discutat ;
comunicarea rezultatelor muncii de grup ;
evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
Pentru aplicarea acestei metode m-am folosit de cunoștințele în ceea ce privește Legea fundamentală în statul român. În scopul cunoașterii noțiunilor referitoare la modalitatea de adoptare, ce autoritate are atribuții în acest sens, a tipurilor de Constituții și importanței acesteia am împărțit clasa în cinci grupe, trasând fiecărei grupe sarcini precise prin întrebările înscrise în fiecare din colțurile stelei:
Sarcini de lucru trasate fiecărei grupe:
Cine elaborează și adoptă Constituția în țara noastră?
Ce tipuri de Constituții cunoașteți? Exemplificați.
Unde se adoptă de regulă Constituția?
Când se adoptă o Constituție nouă?
De ce Constituția este considerată un document important?
Cubul
Metoda cubului presupune analiza unui concept, a unei noțiuni sau a unei teme prin proiectarea ei pe cele șase fațete ale unui cub, fiecare dintre ele presupunând o abordare distinctă a subiectului respectiv. Intenția este de a evidenția, prin aceste șase fațete ale cubului, cât mai multe tipuri de operații mentale, corespunzătoare următoarelor categorii de cunoștințe implicate în demersul de învățare.
Concret, în cele șase fațete ale cubului elevii trebuie să răspundă la următoarele instrucțiuni: :
descrie – cum arată?
compară – cu ce seamănă și prin ce se diferențiază?
asociază – la ce te face să te gândești?
analizează – din ce e făcut ?
aplică – cum poate fi folosit
argumentează pro sau contra – e bun sau rău ? de ce ?
Metoda poate fi utilizată atunci când se urmărește să se afle cât mai multe informații despre o temă sau un subiect, din mai multe perspective. Profesorul care își proiectează lecția pe baza acestei tehnici poate utiliza această metodă fie frontal (prezintă o față a cubului, citește sarcina și dezbate cu întreaga clasă), fie individual (întoarce o față a cubului și le propune elevilor sarcina ca o activitate independentă) sau poate grupa elevii în perechi sau echipe, fiecare primind spre rezolvare una dintre cele șase sarcini.
În încheierea acestui demers, se poate aplica o probă cu șase itemi prin intermediul căruia să se testeze gradul de înțelegere și de însușire a problemei puse în discuție. Ordinea fețelor cubului nu este una fixă. Același conținut poate fi abordat și în ordinea în care fețele cubului apar, după ce acesta a fost rostogolit.
Pentru aplicarea acestei metode se propune:
1.descrie – modalitatea de adoptare a Constituției din 1991
2.compară – Constituția din 1965 cu cea din 1991, în privința organizării statului și a principiului de separare a puterilor în stat
3.asociază – Putem vorbi de o ierarhie între cele trei puteri de stat?
4.analizează – activitatea Curții Constituționale prin prisma atribuțiilor trasate de articolul 146 din Constituția României.
5.aplică – Ce ți-ai dori să cuprindă Constituția României?
6.argumentează – Care este punctul tău de vedere în privința activitîții Curții Constituționale actuale?
Mijloace didactice folosite în predarea lecțiilor
Mijloacele didactice sau resursele materiale după cum mai sunt denumite în practica pedagogică reprezintă instrumentele, materialele sau complexele instrumentale care au rolul de a facilita transmiterea cunoștințelor, formarea deprinderilor, evaluarea achizițiilor, valorizarea aplicațiilor practice în cadrul procesului didactic. În cadrul lecțiilor de Cultură civică materialele utilizate cel mai frecvent, dată fiind natura disciplinei, sunt:
manualul sau cartea școlară
caietele pentru luarea notițelor în clasă
caietele de muncă independentă
fișele de muncă independentă
fișele de evaluare
chestionarele
portofoliile cuprinzând referate, eseuri, imagini, decupaje din ziare, reviste
albumele didactice
planșele
flip-chart-ul
mijloacele audio-vizuale
computerul și retroproiectorul
laboratorul AeL
culegeri de texte juridice și legi specifice
Constituția
Declarația Universală a Drepturilor Omului
programele școlare
metodicile
ghidurile didactice etc.
În scrierile de mai sus am trecut doar o parte a materialelor de care elevii și profesorii se folosesc în cadrul orelor de Cultura civică. Dată fiind creativitatea și imaginația fiecăruia se pot utilize și chiar confecționa materiale didactice atât de elevi, cât și de profesori în funcție de noțiunile predate. Cele scrise sunt cu titlu orientativ. Trebuie să precizăm faptul că vorbim de o disciplină cuprinsă în Planul cadru de învățământ doar o oră pe săptămână. Societatea românească, din punctul meu de vedere, resimte absența acestei discipline. În raport cu maniera în care sunt integrate în activitatea didactică, mijloacele de învățământ pot îndeplini simultan mai multe funcții pedagogice (Ionescu,M., 2002):
funcția de comunicare (de transmitere de informații) este specifică acestor mijloace tehnice pentru că ele însele reprezintă instrumente de comunicare care facilitează receptarea.
funcția stimulativă – de dezvoltare a motivației elevilor pentru studiu, de stimulare a curiozității și interesului pentru cunoaștere;
funcția ilustrativ-demonstrativă (de formare la elevi a reprezentărilor, de însușire de noi cunoștințe, de fixare și sistematizare, etc.): se recurge la substituirea unor obiecte și fenomene reale cu altele mai accesibile și se face apel la imagistică(foto, planșe, tablouri, grafice etc.);
funcția de evaluare (de diagnoză și apreciere a progreselor elevilor) a randamentului elevilor prin utilizarea dispozitivelor electrice, electronice, mecanice care înlătură factorii perturbatori din notare.
funcția formativă și estetică – exersarea și dezvoltarea operațiilor gândirii, formarea deprinderilor intelectuale și practice, cultivarea capacității de receptare și apreciere a frumosului.
fimcția de școlarizare substitutivă de realizare a învățământului deschis cu ajutorul televiziunii, rețelei computerizate naționale și internaționale.
funcția ergonomică – de raționalizare a eforturilor profesorilor și elevilor în activitatea de predare-învățare.
Capitolul 2. Forme de evaluare utilizate la predarea lecțiilor
sect.1. Metode clasice, tradiționale
Dintre metodele tradiționale cunoscute amintim:
probele orale
probele scrise
probele practice.
Probele orale constau, în principal, în realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității și calității instrucției. Se utilizează, de regulă, în clasa de elevi, în timpul ascultării curente, dar și în cadrul etapei de realizare a feed-back-ului noțiunilor noi predate. Conversația poate fi frontală, individuală sau combinată. Metoda favorizează dezvoltarea capacităților de exprimare ale elevilor.
Probele scrise constau în lucrări de control, teze. În absența profesorului, elevii au șansa de a demonstra achizițiile din acel moment. Cu ajutorul acestor probe se economisește timp și se acoperă un volum mai mare de cunoștințe verificate. I se dă posibilitatea evaluatorului de a emite judecăți obiective întemeiate pe existența unor criterii de evaluare clar specificate și prestabilite. Totodată, elevii au șansa de a-și elabora propriul răspuns în unitatea de timp precizată de profesor, de a-și diminua stările tensionale determinate de stres. Nota se poate revizui, dacă elevul va demonstra că știe.
Probele practice aplicabile acestei discipline vizează, în principal, activitatea de formare de deprinderi și priceperi concretizate în anumite suporturi obiectuale sau activități materiale. Este necesar să se cunoască tematica lucrărilor practice, modul în care vor fi evaluate – baremul, dar și condițiile oferite în realizarea activității.
sect.2. Metode complementare
Constituind o etapă obligatorie în activitatea de învățare, evaluarea face parte integrantă din orice didactică. Ea trebuie gândită și aplicată în cadrul acesteia, astfel încât să se pună în valoare interesul pentru verificarea și aprecierea (măsurarea) cât mai obiectivă a cunoștințelor, aptitudinilor, performanțelor.
Evaluarea este componenta esențială a instruirii, consecutivă actului de dirijare a învățării. Din perspectivă modernă, cele două axe fundamentale ale procesului instructic – educativ sunt interrelaționate, se împletesc într-un demers în spirală și interdependența lor permite o reglare continuă, o ameliorare permanentă a procesului.
Trebuie subliniat faptul că evaluarea presupune nu numai măsurare (cuantificare) și apreciere, ci și analiză. Numai astfel sistemul se reglează, în așa fel încât componentele: învățare (schimbare intervenită) și evaluare (performanță măsurată și apreciată) „păstrează unitatea – după cum apreciază Ion T. Radu – și permit perfectibilitatea actului didactic.” Teoreticianul propune sub forma unei scheme sugestive soluția reglării sistemului prin evaluare.
Procesul instructiv – educativ – evaluativ modifică astfel statutul elevului. El nu mai este un simplu obiect al predării, ci însuși obiectul acestui sistem care se definește prin trei coordonate:
flexibilitate
inovare
anticipare
Evaluarea – măsurare și apreciere corectă – reprezintă ținta oricărui profesor. Cum bine se știe, cerința obligatorie a unei evaluări – fie normativă sau sumativă, constă în a preciza normele reușitei. În cazul în care acest lucru nu se realizează, aprecierea va fi falsă, profesorul dimensionându-și cerințele după performanța convenabilă a clasei.
Întrebarea „Ce evaluăm?” apare astfel deplin justificată.
Preocuparea pentru redimensionarea sistemului de evaluare trebuie nu numai să identifice ci să și numească un comportament sau o competență de demonstrat. Mai mult, evaluatorii trebuie să definească condițiile în care acesta este măsurabil, astfel încât „să precizeze un nivel al performanței acceptabile prin enunțarea unui criteriu de reușită direct măsurabil”.
În aceeași ordine de idei Constantin Parfene subliniază faptul că procesul evaluării impune respectarea imperioasă a patru cerințe:
realizarea evaluării în conformitate cu cerințele documentelor curriculare
urmărira gândirii (i.e.capacităților de a asocia, compara, generaliza și sintetiza), a spiritului de observație, a capacităților creative – prin forme diverse de evaluare
notarea / cuantificarea obiectivă, pusă într-o anumită perspectivă (de dezvoltare) și interpretare – și nu văzută drept operație măruntă de contabilitate
impunerea unei evaluări continue, obiective și nu în „campanii”
În aceiași ordine de idei, Georgeta Corniță consideră drept condiții ale reușitei activității evaluative următoarele:
evaluarea să facă parte din procesul de formare și să devină un instrument al procesului respectiv, un mijloc de determinare a ceea ce a fost învățat și cum a fost învățat
profesorii și elevii să învețe să se cunoască și să dobândească mai multă încredere unii în alții
evaluarea să se organizeze periodic, respectând o anumită ritmicitate
să se stabilească criterii și itemi cu grad de generalitate și accesibilitate medie
să se atribuie evaluării valoare de predicție (formativă), nu o valoare pronostică definitivă.
Subscriind în mare măsură acestor obiective educaționale, Vistian Goia consideră în studiul său că reușita procesului de evaluare presupune ca pentru fiecare examinator să aibă limpezi obiectivele de evaluare, a căror formulare va ușura alegerea cwelei mai potrivite forma de examinare. Aceste obiective sunt corect formulate dacă indică:
comportamentul pe care elevii trebuie să-l demonstreze = Ce?
în ce condiții se produce acest comportament = Cum?
nivelul de performanță = Cât?
De asemenea, autorul vede în evaluare o relație de feed-back, prin care profesorul trebuie să descifreze, când este cazul, readaptarea activității de predare. La disciplina Cultură civică evaluarea rezultatelor și a produselor actuvității școlare îmbracă forme variate, complemantare, clasificate după următoarele criterii:
după cantitatea de informații și experiențe transmise elevilor: evaluare parțială și evaluare globală. Evaluarea parțială se realizează prin examinări periodice, orale sau scrise(fișe de lucru, fișe de evaluare), iar ce globală prin examene, concursuri, olimpiade.
după momentul integrării ei în cadrul procesului instructiv-educativ: evaluare inițială(predictivă), continuă(formativă) și finală(sumativă).
Din însăși denumirea lor ne dăm seama de momentele în care aceste evaluări pot fi aplicate. Evaluarea inițială intervine la începutul activității didactice și determină gradul de pregătire al elevilor la începutul unui an școlar sau ciclu de învățământ, la începutul unei secvențe de instruire (testul predictiv inițiat la începutul anului școlar ca noutate de disciplină pentru clasa a VII-a și o evaluare a cunoștințelor asimilate în anul anterior de elevii clasei a VIII-a). Evaluarea continuă se realizează pe tot parcursul defășurării activităților școlare și constă în verificarea permanentă a cunoștințelor elevilor pe segmente mici de conținut (fișe, referate, eseuri, exerciții, problematizări, jocul de rol, experiența proprie a elevului activată de viața cotidiană etc.). Evaluarea finală are loc la sfârșitul învățării, după parcurgerea unei unități mai mari de timp, prin verificări globale și estimări de bilanț asupra rezultatelor școlar (fișe de evaluare, teste, prezentarea portofoliilor, a unui studiu de caz efectuat pe o temă dată în grup, prezentări power-point, etc).
după metodele utilizate:
evaluare orală
evaluare scrisă
evaluare practică
evaluare combinată.
Scopul evaluării nu este de a parveni la anumite date, ci de a perfecționa procesul educativ. Se stabilesc astfel acțiuni precise de adaptare permanentă a strategiilor didactice. În practica pedagogică, se utilizează o clasificare simplă a metodelor de evaluare și anume, în metode tradiționale sau clasice și metode complementare sau alternative. În cele ce urmează voi descrie câteva din aceste metode, menționând faptul că aceste metode sunt într-o continuă resemnificare și extensie. În orice moment și în orice situație pot apărea metode și instrumente noi de evaluare a rezultatelor procesului instructiv-educativ.
Specifice între metodele și procedeele de evaluare sunt în cazul disciplinei testele de evaluare, considerate cele mai valide modalități de verificare și evaluare a pregătirii teoretico – aplicative. Considerate „probe obiective” testele se notează de către orice corector (sau cel puțin așa ar trebui), căci răspunsurile se regăsesc într-un alt „model de corectare”, ce cuprinde itemi – probe simple sau dezvoltate. Încă din momentul constituirii la începutul secolului al XX-lea ca știință a examinării și notării, docimologia a relevat variabilitatea și imprecizia evaluării.
Autorii celor mai cunoscute studii de docimologie: Henri Pieron, Gilbert de Landsheere sau James M.Thyne au demonstrat că dincolo de subiectivismul actului apreciativ nu trebuie ignorate nici diversele criterii de judecată care pot genera: efectul hallo, efectul oedipian, efectul de contrast, eroarea logică ori efectul de ordine. Toate acestea pot fi evitate numai dacă se impune valorizarea obiectivă, în locul ecuațiilor personale ale examinatorului. Acest lucru se impune măcar la nivelul examenelor naționale, unde se cere un sistem de evaluare bazat pe descriptori de performanță.
Cercetarea docimologică – având, se pare, permanent în vedere întrebările propuse de către Genévieve Meyer drept titlu/corolar al unui studiu pertinent. . De ce și cum evaluăm? – manifestă preocupări permanente în direcția găsirii unor strategii de evaluare care să reducă variațiile răspunsurilor. Astfel, prin testele docimologice evaluarea standardizată propune cea mai facilă metodă de evaluare pentru profesor în general, pentru cel de literatură în special. Supunându-se unor rigori de elaborare și aplicare, testele presupun respectarea unor etape:
delimitarea problemei- precizarea obiectului de predare și a clasei ce urmează să susțină testul
stabilirea scopului testului- pentru sondarea nivelului clasei, pentru notare, pentru orientarea proiectării didactice
elaborarea propriu-zisă- stabilirea formei testului, a itemilor și amodului în care elevii vor concepe răspunsurile, așa- numita „atomizare a sarcinilor”. În funcție de itemi – elementele componente ale testului, care îmbracă forma întrebărilor sau a enunțurilor- se pot identifica variate tipuri de teste.
Considerăm această metodă, drept prioritară, dacă nu indispensabilă în evaluarea cunoștințelor legate de apariția și evoluția Constituției și a constituționalismului în România. Mai mult decât atât, subliniem faptul că în evaluarea acestui compartiment al practicii constituționale se pot utiliza variate tipuri de teste/ itemi:
ITEMI OBIECTIVI- testează un număr mare de elemente de conținut într-un interval de timp relativ scurt, asigurând un grad de obiectivitate ridicat în măsurarea rezultatelor școlare. În categoria itemilor obiectivi sunt incluși următorii itemi:
Itemi cu alegere duală- oferă posibilitatea alegerii răspunsului corect din alternative de tipul: (1) adevărat-fals; (2) da-nu; (3) corect-incorect; (4)acord-dezacord etc. Pot fi utilizați pentru măsurarea rezultatelor învășării, pentru cunoașterea unor definiții, proprietăți sau principii, pentru diferențierea enunțurilor factuale de enunțurile de opinie sau pentru identificarea relațiilor de tip cauză-efect.
Exemplu: Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Alege varianta corectă pentru fiecare dintre următoarele propoziții. Dacă afirmația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă tu crezi că este falsă, încercuiește litera F.
//A-F// Constituția este legea fundamentală în stat.
//A-F// Parlamentul României este compus dintr-o singură cameră.
//A-F// Nimeni nu poate fi în același timp și deputat și senator.
//A-F// Curtea Constituțională a României reprezintă a patra putere în stat.
//A-F// Principala atribuție a Curții Constituționale este de a verifica și a se pronunța asupra constituționalității legilor.
Itemi de tip pereche- probează capacitatea de recunoaștere a unei relații, solicită elevilor stabilirea unor corespondențe între informații distribuite pe două coloane. Informațiile din prima coloană se numesc premise, iar cele din a doua coloană reprezintă răspunsurile.
Exemplu: Asociați cuvintelor din coloana A, definițiile corespunzătoare din coloana B:
3. Itemi cu alegere multiplă- reprezintă cel mai utilizat tip, atât în cadrul probelor de evaluare la clasă, cât și în testele standardizate, unde dețin uneori exclusivitatea. Elevul trebuie să aleagă răspunsul corect dintr-o listă de variante propuse, acordarea punctajului făcându-se cu obiectivitate. Răspunsul corect este unul singur.
Exemplu: Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect:
Supremația Constituției este garantată de:
Parlament;
Curtea Constituțională;
Instanțele judecătorești;
Avocatul Poporului.
Revizuirea Constituției este aprobată de:
Parlament
popor
Președintele României
Curtea Constituțională.
Itemi de ordonare- se prezintă sub forma unor elemente înșiruite aleatoriu pe care elevul trebuie să le ordoneze logic.
Exemplu: Ordonează cronologic ideile principale:
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă.
ITEMI SEMIOBIECTIVI- testează o gamă mai largă de activități intelectuale, elevul fiind pus în situația de a construi răspunsul și nu de a-l alege dintr-o listă de opțiuni date. Pot fi folosiți la orice disciplină și pentru toate etapele de evaluare: inițială(predictivă)S, continuă(formativă), sumativă(finală).
1. Itemi cu răspuns scurt/ de completare- presupun formularea unui răspuns (scurt) în totalitatea lui sau o parte componentă a unei afirmații, astfel încât acesta să capete sens și valoare de adevăr.
Exemplu: Completează spațiile punctate cu informațiile corecte.
Separația puterilor în stat este principalul obstacol pe care Constituția ………………………………………………………………………………………………………………… .
………………………………………… este garantul supremației Constituției în România .
Curtea Constituțională se compune din ……. judecători, numiți pentru un ……………………………… de 9 ani, care …………………………. fi …………………… sau prelungit.
Trei judecători …………………………………….de Camera Deputaților, ………….. de …………………………… și ………….. de ………………………………………………. României.
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă………………………………….juridică, superioară, ……………………………..competență profesională și o vechime de …………….. ani.
Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru …………………………………………. de suspendare din funcție a ………………………………………………………. României .
2. Întrebări structurate – sunt sarcini formate din mai multe subîntrebări, de tip obiectiv sau semiobiectiv, legate între ele printr-un element comun .
În elaborarea întrebărilor structurate se pornește de la un material-stimul în cazul specialității noastre cel mai adesea un text – urmat de un set de subîntrebări; acestea pot fi continuate cu alte date suplimentare și un alt semn de întrebări/ sarcini.
Exemplu: Citește cu atenție textul de mai jos:
,,Controlul constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale este tot o formă de control a priori exercitată de Curtea Constituțională înainte de a fi ratificate de Parlament. Este un control efectuat la sesizare, conform dispozițiilor articolului 146, litera b din Constituție. Astfel, acest control poate fi efectuat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Conform acestor dispoziții persoanele ce pot sesiza Curtea Constituțională provin toate din autoritatea legislativă, concluzia fiind aceea că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie tratatele și acordurile internaționale negociate de Guvern și semnate de Președintele României sau negociate de experți și semnate de miniștri ce urmează a fi supuse ratificării Parlamentului.”
Pornind de la acest text, răspunde la următoarele cerințe:
Arată ce instituție exercită în România controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Găsiți în text subiectele de drept ce pot sesiza controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Din ce autoritate provin aceste subiecte?
Elaborați un eseu în care să exemplificați de ce Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
ITEMI SUBIECTIVI ( CU RĂSPUNS DESCHIS ) – testează obiective ce vizează originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsurilor.
Eseul cu răspuns restrâns – conține cerințe prin care se evaluează mai ales abilități, deprinderi, elemente de competență etc., vizând capacități de receptare a mesajului scris prevăzute de programa de studiu.
Exemplu: Se oferă următoarea secvență:
,,Ca unică autoritate de justiție constituțională și autoritate independentă în România, Curtea Constituțională își găsește reglementarea în Constituție în cadrul articolelor 142, 143, 144, 145, 146 și 147, precum și în Legea de organizare și funcționare a acesteia nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare determinate de Legea nr.177/28.09.2010 și de Ordonanța de urgență nr. 38/04.07.2012. La aceste reglementări se adaugă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale.”
Cerință: Explică în cinci rânduri care este relația dintre Constituție, Legea nr.47/1992 și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, așa cum reiese din textul citat.
Notă:
Se urmărește realizarea abilității de precizare a legăturii dintre Constituție și legislația cu privire la Curtea Constituțională, de recunoaștere și coroborare a articolelor.
Se recomandă evaluarea acelor răspunsuri care vizează numai caracteristicile rezultate din textul dat.
2. Eseul structurat- implică tot evaluarea capacității de exprimare scrisă, dar cu un grad ridicat de relevanță. Cerința de bază constă în redactarea unei compoziții cu cerințe prestabilite (specifice fiecărui tip de subiect) și un reper general vizând respectarea normelor de ortografie și de punctuație.
Exemplu: Scrie un eseu de 25-30 de rânduri, în care să evidențiezi trăsăturile și activitatea Curții Constituționale.
În redactarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
necesitatea înființării Curții Constituționale;
ilustrarea trăsăturilor Curții, din perspectiva statlui român;
evidențierea activității Curții făcând referire la pronunțarea asupra constituționalității legilor înainte de promulgare;
respectarea normelor de exprimare corectă, de ortografie și de punctuație.
Notă ! Ordinea integrării cerințelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Se observă astfel că testul docimologic asigură o obiectivitate sporită în aprecierea și notarea rezultatelor școlare. Aceste virtuți nu trebuie totuși absolutizate.
Adoptând această nouă metodă se poate observa că evaluarea nu mai presupune doar clasarea elevului într-o anume ordine, prin compararea rezultatelor sale cu ale celorlalți,ci, actul evaluării devine unul de cert parteneriat între profesor și elev.
Referatul
Ca instrument de evaluare, referatul, permite o apreciere nuanțată a învățării și identificarea unor elemente de performanță individuală elevului. Poate fi utilizat în demersul didactic atât în evaluarea continuă, cât și în cea sumativă, încadrat în portofoliu sau de sine stătător. Cu ajutorul lui se pot realiza conexiuni cu alte discipline, se pot aborda noi domenii de explorare, angrenează cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse ale elevilor. Referatul relevă o motivație pentru învățarea intrinsecă angrenând capacitățile de analiză, sinteză, comparație.
Exemplu: Alcătuiți un referat având următorul titlu ,,Separarea puterilor”, în care să exemplificați premisele ce au stat la baza elaborării acestui principiu de către Montesquieu in 1748.
Eseul
Eseul de cinci minute este o metodă evaluativă utilizată în faza de reflecție, prin care elevii sunt solicitați să noteze într-un minieseu un lucru ( un concept) aflat în acea secvență, respectiv o nedumerire sau o întrebare legată de acest concept. Câteva dintre exemplele ce ar putea face obiectul acestei metode sunt:
Ce înțelegeți prin controlul constituțiomalității legilor?
Ce reprezintă expresia ,,supremația Constituției?”
Ce s-ar întâmpla dacă legile nu ar fi controlate de Curtea Constituțională?
2.3. Portofoliul
Ca metodă alternativă de evaluare, portofoliul, pare să câștige din ce în ce mai mult teren, astfel, el, include experiența și rezultatele relevante obișnuite prin celelalte forme de evaluare. Metoda permite urmărirea progresului global înregistrat de elev, nu doar cu privire la cunoștințele acumulate pe o unitate mare de timp (semestru, an școlar, ciclu de învățământ), ci și abilitățile de redactare.
Metodă complexă de evaluare, văzută de cele mai multe ori ca sumă a mai multor rezultate relevante, obținute prin varii forme de evaluare, portofoliul este definit de specialiști ca o adevărată „colecție de lucrări ale elevilor constituită cu scopul de a indica eforturile, progresele și rezultatele acestora la una sau mai multe discipline”.
Punând accent pe învățarea individuală pe termen lung, acesta devine o adevărată breșă către mintea elevilor. Propunând acuratețe, atenție în selectarea materialelor și a judecăților de valoare, portofoliul îmbină cunoașterea cu sistematizarea, componenta curicculară cu cea creativ- artistică.
Se poate remarca faptul că această metodă de evaluare însumează achiziții din planul cognitiv, al priceperilor și deprinderilor- adesea cumul de teste de evaluare sumativă, proiect, probe scrise vizând capacitatea de înțelegere și aplicare a cunoștințelor dobândite într-un capitol.
În principiu portofoliul se poate realiza sub forma unui dosar sau a unei mape care cuprinde:
scopul, intențiile, motivele realizării
materialele propriu- zise, sistematizate în funcție de obiectivele precizate
judecățile de valoare despre conținut, formulate prin precizarea standardelor avute în vedere
concluzii personale despre subiect și conținut
În vederea evaluării eficiente a abilității de a întocmi un portofoliu este necesar să li se precizeze elevilor:
tema impusă sau libertatea de a alege subiectul
modalitatea de prezentare: mapă, dosar
mărimea portofoliului dacă este impusă
structura cerută: cuprins, obiective, motivația întocmirii, tipuri de documente, referate, eseuri, concluzii personale, bibliografie etc.
necesitatea sistematizării materialelor, evidențierea titlurilor și subtitlurilor, realizarea legendelor pentru tabele, scheme, hărți
indicarea provenienței documentelor, imaginilor
suportul pe care să se prezinte: hârtie, casetă audio/ video, CD etc.
Avantajele acestui tip de evaluare constau în primul rând în eliminarea stresului obișnuit, regăsit în formele de evaluare tradițională, dar și în dezvoltarea capacității elevului de autoevaluare, precum și încurajarea creativității acestuia și implicarea în evaluarea sa.
Observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor
Este o metodă complexă ce se bazează pe următoarele instrumente de evaluare:
fișa de evaluare
scara de clasificare
lista de control/verificare.
Prin observație se urmăresc comportamente, atitudini, idei, refritoare la gradul de cunoaștere și de înțelegere de către copii a regulilor de conviețuire socială, ca școlari și ca membri ai familiei și societății în ansamblu, concretizat în fapte de viață, răspunsuri la cerințele sociale și școlare, acțiuni. Înregistrarea datelor se face concomitent cu desfășurarea acțiunilor, pe baza grilei de observație, corelându-le permanent cu cele anterioare. Observația este spontană, dar și științifică sistematică.
Așa arată un model de fișă de evaluare:
a.Date generale despre elev: nume, prenume, vârsta, climatul educativ din familie
b.Particularități ale proceselor intelectuale: gândire, limbaj, imaginație, memorie, atenție etc
c. Aptitudini și interese
d.Trăsături de afectivitate
e.Trăsături de temperament
f.Aptitudini față de muncă
g.Evoluția interesului, atitudinilor pentru muncă
Scara de clasificare indică prezența profesorului, frecvența de apariție a unui comportament. Scările pot fi numerice, grafice, descriptive. În alcătuirea lor se va putea răspunde la întrebări de tipul:
1.În ce măsură elevul participă la discuții?
□ rar □ niciodată □ frecvent □ocazional □ întotdeauna
2.În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate?
□ rar □ niciodată □ frecvent □ocazional □ întotdeauna
Lista de control indică profesorului faptul că un anumit comportament este prezent sau absent. Ar putea fi urmat următorul tabel:
Se va completa cu X în dreptul executării sau neexecutării instrucțiunii. Se va utiliza doar pentru copiii cu dificultăți de învățare!
2.5. Autoevaluarea
După cum menționam anterior, este extrem de important ca elevul să fie implicat în evaluarea cunoștințelor sale, deoarece în acest fel el va conștientiza mai rapid lacunele ce îl despart de performanța școlară. Autoevaluarea este modalitatea prin care elevul își dezvoltă capacitățile evaluative, comparând nivelul la care a ajuns cu obiectivele și cu standardele educaționale, impunându-și un program propriu de învățare. Iată și câteva căi de realizare:
autocorectarea sau corectarea reciprocă, utilizată în momentul unei sarcini de învățare
autonotarea controlată, elevul este cel ce își va nota lucrarea, notare negociată apoi cu profesorul sau colegii. Se cere maximă obiectivitate atât din partea profesorului cât și din partea elevului.
notarea reciprocă, presupune acordarea notelor de elevi, colegului de bancă sau de clasă în urma ascultării sau realizării unui proiect, studiu de caz.
2.6. Evaluarea asistată de calculator
Evaluarea asistată de calculator reprezintă un domeniu relativ nou al educației și nu încă fundamentat. Noile directive trasate de Ministerul Educației includ în acest sens atât instruirea cât și evaluarea realizată cu ajutorul calculatorului. Mai mult, se începe un proiect nou, îndrăzneț, de a utila școlile cu manuale digitale începând cu clasele mai mici. În acest moment majoritatea școlilor dispun de o bază logistică conectată la internet. Din experiența mea profesională pot spune faptul că se simte lipsa unei proiectări didactice și a profesorilor în acest segment. Este nevoie de cadre noi, care să stăpânească bine ,,informația” și care să alcătuiască materiale de predare și evaluare specifice disciplinei. Evaluarea cu ajutorul calculatorului presupune implementarea și cunoașterea unui soft educațional specific disciplinei Cultură civică. Cu toate acestea, evaluarea cu ajutorul calculatorului este considerată ca fiind un instrument de vârf, util, rapid și eficient de verificare permanentă a rezultatelor elevilor.
Și ca o concluzie, în ceea ce privește activitatea de evaluare, folosirea pe scară din ce în ce mai largă a mijloacelor de învățământ, mai ales a celor tehnice, vizează creșterea performanței școlare din punct de vedere calitativ.
Puși să aleagă între clasic și modern în ceea ce privește mijloacele de învățământ, cadrele didactice trebuie să pornească de la cunoașterea particularității elevilor, a conținuturilor de transmis, a dotării școlii și a tehnicilor de utilizare a aparatelor pe care trebuie să le combine cu creativitate, măsură și simț estetic, pentru a obține un mod optim de abordare/realizare a procesului de învățământ.
TITLUL II – SUGESTII METODOLOGICE PRIVIND PROCESUL DE PREDARE – ÎNVĂȚARE – EVALUARE
Capitolul 1. Materiale de referință
Pe parcursul anului școlar 2013 – 2014, am desfășurat un experiment didactic care a avut drept scop reliefarea implementării unor noi noțiuni aferente disciplinei de predare, Cultura civică, respectiv a importanței Curții Constituționale Române, ca garant al supremației Constituției, precum și utilizarea metodelor complementare de evaluare în determinarea performanțelor școlare. Mi-am propus ca prin experimentul realizat să dovedesc că prin parcurgerea noilor informații privitoare la structura, condițiile de numire a judecătorilor de la Curtea Constituțională, locul, rolul, atribuțiile și procedura jurisdicțională a Curții faptul că elevii asimilează cu ușurință noile conținuturi, că ar putea fi cuprinse în noile manuale alternative de Cultură civică în format fizic, dar și electronic. Fiind obișnuiți cu activitatea mea la clasă, elevii și-au însușit rapid cunoștințele, testele aplicate elevilor fiind rezolvate de majoritatea clasei. Nu departe de aceste constatări stau mărturie activitățile realizate cu elevii clasei a VII-a de la Liceul Tehnologic Onesti. Forma principală de desfășurare a experimentului a fost cea naturală, în cadrul clasei de elevi. Fiind un experiment nou, venind în completarea programei de studiu, am urmărit prin desfășurarea lui receptarea, întelegerea și utilizarea limbajului juridic, a limbajului civic verbal și scriptic. Nu de puține ori, în desfășurarea lecțiilor elevii au întânit expresii aparținând limbajului juridic: Curte Constituțională, constituționalitatea legilor, Consiliul Superior al Magistraturii etc. De asemenea, am urmărit cunoașterea valorilor democratice de către elevi, a practicilor democratice, a respectării drepturilor într-un stat de drept. Pe baza noțiunilor însușite am încercat să dezvolt elevilor capacitatea de a dialoga și coopera în condițiile acceptării diversității opiniilor. În cadrul metodelor de evaluare aplicate am încercat să dezvolt atitudini pozitive față de sine și de ceilalți și să stimulez interesul elevilor pentru participarea la viața socială, politică și pentru exercitarea calității de viitor cetățean.
La clasa aleasă ca experimentală am folosit în orele de predare-învățare metode clasice, de dată recentă și metode de ultimă generație, cum ar fi conversația, lucrul cu manualul, problematizarea, jocul, învățarea prin descoperire, copacul ideilor, explozia stelară, diagrama Venn etc, iar la evaluare am utilizat cu precădere metode complementare în determinarea performanțelor școlare ca testul docimologic bazat pe diferiți itemi, portofoliu, referatul, eseul, autoevaluarea etc.
Progresul a fost evident la clasă, care a beneficiat de noile metode de activizare ale învățământului modern atât în procesul instruirii cât și în cel al evaluării.
Testul, ca metodă de cercetare, a reușit să reliefeze diferențele individuale dintre subiecți, să ofere informații cu privire la evoluțiile înregistrate asupra claselor de elevi. Am socotit că testele ar trebui să fie variate, dar în același timp să țintească către același scop final precizat mai sus și anume însușirea noțiunilor noi prin activizarea metodelor complementare de evaluare. Totuși, respectând principiile unei evaluări corecte, testele au presupus două operații prealabile: standardizarea – precizarea unor reguli, cerințe privitoare la administrarea testului, stabilirea modalităților de răspuns și a modului cum se face evaluarea – și etalonarea, mai precis elaborarea unor scări de valori – etalon la care vor fi raportate rezultatele obținute individual, măsurarea și evaluarea acestora.
Pentru a avea o valoare satisfăcătoare, sub aspectul fidelității, validității și sensibilității, am conceput probe de investigare inițială, continuă și finală, care, prin conținut și mod de aplicare, să vizeze o gamă largă de cerințe în special de tip creator care să demonstreze cunoștințe din partea elevilor bine sedimentate.
Un alt palier important al experimentului l-a presupus utilizarea unor fișe în care au fost trecute datele statistice, unde pentru prezentarea lor am utilizat tabelele sintetice și diagramele, poligoanele de frecvență, care au adus un plus de claritate asupra fenomenului în evoluția pe care a presupus-o.
Tratarea universală a elevilor (am plecat de la premisa că fiecare elev este un cetățean cu drepturi depline ce trăiește într-un stat de drept), munca independentă cu caracter de investigare, descoperire, crearea unor situații problematice au constituit câteva puncte de reper în desfășurarea instruirii la clasa experimentală.
Sect.1 . Planul anual al disciplinei
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
LICEUL TEHNOLOGIC ONEȘTI AVIZ DIRECTOR,
ARIA CURRICULARĂ : OM ȘI SOCIETATE
DISCIPLINA : CULTURĂ CIVICĂ
PROFESOR : NIȚU R. CARMEN (căs. Popescu)
CLASA : a VII-a
AN ȘCOLAR : 2013 – 2014
CURRICULUM APROBAT PRIN OMECI nr. 5097/01.09.2009 AVIZ ȘEF CATEDRĂ,
PLANIFICARE ANUALĂ
o oră pe săptămână
Profesor: NIȚU R. CARMEN (căs. Popescu) PLANUL CALENDARISTIC AL UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE DISCIPLINA: CULTURĂ CIVICĂ
LICEUL TEHNOLOGIC ONEȘTI
Anul școlar: 2013-2014
Disciplina: CULTURĂ CIVICĂ
Profesor: NIȚU R. CARMEN (căs. Popescu)
PLANUL UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE – CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI
DISCIPLINA CULTURĂ CIVICĂ
Capitolul 2. Tehnologia didactică utilizată în proiectarea, desfășurarea și interpretarea cercetării
TEST INIȚIAL
1. Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Alege varianta corectă pentru fiecare dintre următoarele propoziții. Dacă afirmația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă tu crezi că este falsă, încercuiește litera F. _________________________ (30 p)
a. //A – F// Constituția este legea fundamentală în stat.
b .//A – F// Parlamentul României este compus dintr-o singură cameră.
c.//A – F// Nimeni nu poate fi în același timp și deputat și senator.
d. //A – F// Curtea Constituțională a României reprezintă a patra putere în stat.
e. //A – F// Principala atribuție a Curții Constituționale este de a verifica și a se pronunța asupra constituționalității legilor.
2. Asociați cuvintelor din coloana A, definițiile corespunzătoare din coloana B:_(15 p)
3. Supremația Constituției este garantată de: _________________________________(10 p)
Parlament;
Curtea Constituțională;
Instanțele judecătorești;
Avocatul Poporului.
4.Pe baza cunoștințelor studiate pînă acum elaborați un eseu de o pagină în alcătuirea cărui să răspundeți la următoarele întrebări: ________________________________(35 p)
Ce înțelegeți prin controlul constituționalității legilor?
Ce reprezintă expresia ,,supremația Constituției?”
Ce s-ar întâmpla dacă legile nu ar fi controlate de Curtea Constituțională?
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. Timp de lucru: 20 minute
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST INIȚIAL
1._______________________________________________________________(30 puncte)
-se acordă câte 6 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată 5x6p =30 p
2._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare definiție corectă găsită coloanei A 3x5p =15 p
3._______________________________________________________________(10 puncte)
-se acordă 10 puncte pentru aflarea răspunsului corect 1x10p =10 p
4._______________________________________________________________(35 puncte)
-se acordă 25 puncte pentru elaborarea eseului respectând cerințele
-se acordă 5 puncte pentru respectarea limitei de spațiu
-se acordă 5 puncte pentru scrierea corectă respectând ortografia și punctuația
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii.
TOTAL – 100 puncte
Evaluarea inițială a constat în aplicarea unui test de cunoștințe inițiale. Scopul a fost acela de a stabili punctul de plecare în desfășurarea demersului experimental.
Având un caracter constatativ, testul de evaluare inițială reflectă volumul
și calitatea cunoștințelor elevilor, constituind un punct de pornire în demersul
formativ. În elaborarea testului am ținut cont de conținuturile predate până în acel moment. Pentru implementarea noilor cunoștințe referitoare la Curtea Constituțională punctul de legătură l-a constituit unitatea de învățare Constituția României – 1991, din manualul de Cultură civică de clasa a VII-a, autori Elena Nedelcu și Ecaterina Morar, Editura All, București. Informațiile prezentate în această unitate fac referire în principal la apariția și evoluția Constituției din 1991, prima Constituție democratică adoptată după revoluția din decembrie 1989. De ce punct de legătură? Simplu, Curtea Constituțională, după cum am afirmat pe parcursul lucrării, este instituția care garantează supremația Constituție, o recunoaște ca lege fundamentală ce reglementează toate domeniile societății românești. În urma testului au rezultat următoarele:
TABEL ANALITIC CU REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE INIȚIALĂ
Tabel nr.1
Mai sintetizat tabelul de mai sus poate fi reprezentat și în modalitatea următoare: Tabel nr. 2
În ceea ce privește procentajele obținute am realizat următoarea diagramă :
Diagrama nr.1
Analizând datele analitice ale tabelelor, se poate afirma că:
datele pe orizontală prezintă informații cu privire la bagajul de cunoștințe pe care îl posedă elevul respectiv, cât și lacunele pe care le are acesta;
datele pe verticală prezintă informații referitoare la situația generală a clasei experimentale pentru fiecare item din test:
la itemul I.1 s-au realizat la clasa experimentală – 354 puncte din totalul de 540 de puncte (65.5%)
la itemul I.2 s-au realizat 210 puncte din totalul de 270 puncte (77.7%);
la itemul I.3 s-au realizat 180 de puncte din totalul de 180 de puncte (100%) ;
la itemul I.4 s-au realizat la clasa experimentală 396 de puncte (62.8%) din totalul 630 puncte;
totalul punctelor pentru fiecare elev s-a calculat din suma punctelor obținute la fiecare item plus cele din oficiu;
totalul punctelor la nivelul clasei experimentale s-a obținut prin adunarea punctelor realizate de fiecare elev.
În urma înregistrării acestor rezultate, se pot trage concluzii cu privire la nivelul inițial de dezvoltare al elevilor și de cunoștințele posedate în legătură cu noțiunea de Constituție și Curtea Constituțională. Se observă că la itemul 3, procentajul este de 100%, asta înseamnă că toți elevii recunosc instituția care garantează supremația Constituției în țara noastră. Prin realizarea testului am urmărit realizarea următoarelor obiective:
înțelegerea noțiunii de constituție;
înțelegerea principiului supremației Constituției și consecințele acestuia;
înțelegerea importanței și rolului controlului de constituționalitate într-un stat de drept;
înțelegerea diferitelor forme și modalități prin care se poate realiza controlul de constituționalitate;
formarea unui vocabular specific disciplinelor juridice.
Pentru a observa modificările produse prin introducerea factorului de progres, am administrat un test de evaluare formativă. În această perioadă, s-a înregistrat o evoluție constantă a nivelului intelectual al elevilor, ceea ce presupune că folosirea corelată a metodelor tradiționale cu cele moderne de evaluare a avut un impact pozitiv asupra elevilor, rezultatele obținute la testele de evaluare formativă demostrând acest lucru. Iată și testul de evaluare formativă aplicat:
TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ
1. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte:
Separația puterilor în stat este principalul obstacol pe care Constituția ………………………………………………………………………………………………………………… .
………………………………………… este garantul supremației Constituției în România .
Curtea Constituțională se compune din ……. judecători, numiți pentru un ……………………………… de 9 ani, care …………………………. fi …………………… sau prelungit.
Trei judecători …………………………………….de Camera Deputaților, ………….. de …………………………… și ………….. de ………………………………………………. României.
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă………………………………….juridică, superioară, ……………………………..competență profesională și o vechime de …………….. ani.
Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru …………………………………………. de suspendare din funcție a ………………………………………………………. României .
2.Revizuirea Constituției este aprobată de:
a. Parlament
b. popor
c. Președintele României
d. Curtea Constituțională.
3. Ordonează cronologic ideile principale:
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă.
4. Citește cu atenție textul de mai jos:
,,Controlul constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale este tot o formă de control a priori exercitată de Curtea Constituțională înainte de a fi ratificate de Parlament. Este un control efectuat la sesizare, conform dispozițiilor articolului 146, litera b din Constituție. Astfel, acest control poate fi efectuat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Conform acestor dispoziții persoanele ce pot sesiza Curtea Constituțională provin toate din autoritatea legislativă, concluzia fiind aceea că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie tratatele și acordurile internaționale negociate de Guvern și semnate de Președintele României sau negociate de experți și semnate de miniștri ce urmează a fi supuse ratificării Parlamentului.”
Pornind de la acest text, răspunde la următoarele cerințe:
Arată ce instituție exercită în România controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Găsiți în text subiectele de drept ce pot sesiza controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Din ce autoritate provin aceste subiecte?
Elaborați un eseu în care să exemplificați de ce Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Toate subiectele sunt obligatorii.
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FORMATIV
1._______________________________________________________________(12 puncte)
-se acordă câte 2 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată…..2x6p =12 p
2._______________________________________________________________(10 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect…………………………..2x5p =10 p
3._______________________________________________________________(14 puncte)
-se acordă câte două puncte pentru odonarea corectă a evenimentelor……..7x2p =14 p
4._______________________________________________________________(54 puncte)
-se acordă 4 puncte pentru arătarea instituției………………………………1x 4p = 4 p
-se acordă 5 puncte pentru găsirea subiectelor de drept ce pot face sesizarea.2x5p = 10 p
-se acordă 10 puncte indicarea corectă a autorității…………………………1x10p = 10 p
-se acordă 30 puncte pentru elaborarea eseului………………………………………30 p
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
Prin realizarea testului am urmărit realizarea următoarelor obiective:
înțelegerea evoluției istorice a controlului de constituționalitate în România și a rolului Curții Constituționale a României;
cunoașterea structurii Curții Constituționale a României și a statutului judecătorilor;
cunoașterea și înțelegerea atribuțiilor Curții Constituționale a României;
formarea unui vocabular specific disciplinelor juridice.
TABEL ANALITIC CU REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE FORMATIVĂ
Tabel nr.3
Mai sintetizat tabelul de mai sus poate fi reprezentat și în modalitatea următoare: Tabel nr.4
Diagrama nr. 2
Analizând datele analitice ale tabelelor, se poate afirma că:
datele pe orizontală prezintă informații cu privire la bagajul de cunoștințe pe care îl posedă elevul respectiv, cât și lacunele pe care le are acesta;
datele pe verticală prezintă informații referitoare la situația generală a clasei experimentale pentru fiecare item din test:
la itemul I.1 s-au realizat la clasa experimentală – 184 puncte din totalul de 216 de puncte (85.1%)
la itemul I.2 s-au realizat 180 puncte din totalul de 180 puncte (100%);
la itemul I.3 s-au realizat 224 de puncte din totalul de 252 de puncte (88.8%) ;
la itemul I.4 s-au realizat la clasa experimentală 702 de puncte din totalul 972 puncte (72.2%) ;
totalul punctelor pentru fiecare elev s-a calculat din suma punctelor obținute la fiecare item plus cele din oficiu;
totalul punctelor la nivelul clasei experimentale s-a obținut prin adunarea punctelor realizate de fiecare elev.
În urma înregistrării acestor rezultate, se pot trage concluzii cu privire la nivelul inițial de dezvoltare al elevilor și de cunoștințele posedate în legătură cu noțiunea de Constituție și Curtea Constituțională. Se observă că la itemul 2, procentajul este de 100%, lucru ce semnifică faptul că toți elevii recunosc instituția care se ocupă de revizuire Constituției în țara noastră. Mai mult, se observă o preocupare a elevilor în achiziționarea noilor conținuturi, în recunoașterea structurii Curții Constituționale și a statului judecătorilor, în înțelegerea atribuțiilor aferente Curții. În același, timp se observă interesul elevilor pentru achiziționarea limbajului juridic și interpretarea lui.
Făcând o comparație între evaluare inițială și cea formativă, putem observa cu ușurință media clasei experimentale realizată în cadrul celor două tipuri de evaluare Astfel, media clasei obținută la evaluarea inițială a fost de 73,3%, iar cea obținută la evaluarea formativă (continuă) a fost de 81,6%. Se observă o ușoară creștere de 8,3% . Creșterea se reflectă în notele mai mari obținute de elevi în cadrul evaluării formative.
În acest moment tabelul sintetic comparativ al evaluării inițiale și formative se prezintă sub următoarea formă:
TABEL ANALITIC CU REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE INIȚIALĂ ȘI FORMATIVĂ
Tabel nr.5
Mai sintetizat, în privința numericului notelor comparația evaluării inițiale cu cea formativă (continuă) se prezintă în modalitatea următoare:
Tabel nr.6
Tabelul comparativ în ceea ce privește notele obținute de elevi în cadrul celor două evaluări poate fi transpus grafic sub următoartea formă:
Diagrama nr. 3
În etapa finală a experimentului s-a aplicat următorul test de evaluare sumativă, am înregistrat și prelucrat rezultatele obținute în vederea constatării progresului prin raportarea la testul inițial și la obiectivele stabilite în desfășurarea cercetării într-o primă fază, și apoi prin raportarea la toate cele trei etape ale cercetării: evaluare inițială, evaluare formativă(detaliată ca fiind evaluarea continuă pentru a nu se face confuzia cu cea finală), evaluare finală.
TEST EVALUARE FINALĂ
I. A. Identificați și încercuiți varianta corectă a caracterizării Curții Constituționale nominalizată în titlul V din Constituție: __________________________________________________________________________(5 puncte)
a. 1. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 2. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 3. atribuțiile Curții Constituționale 4. deciziile Curții Constituționale
b. 1. structura Curții Constituționale 2. atribuțiile Curții Constituționale 3. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 4. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale
c. 1. structura Curții Constituționale 2. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 3. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 4. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 5. atribuțiile Curții Constituționale 6. deciziile Curții Constituționale.
B. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte: ____________________(10 puncte)
,,Funcția de ……………………… al ……………………………………………………………………….este …………………………………………………..cu orice altă funcție publică sau …………………………., cu excepția funcțiilor ddactice din învățământul juridic superior.” (art. 144, Constituția României)
II. Descrie în ce constă atribuția de la articolul 146, litera i : ____________(20 puncte)
,,Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.”
III.Analizați structura Curții Constituționale a României și modul de desemnare a membrilor acesteia.Comparați aceste date cu cele similare din alte state europene: ___________________________________________________________________ (40 puncte)
IV. Se oferă următoarea secvență:__________________________________(15 puncte)
,,Ca unică autoritate de justiție constituțională și autoritate independentă în România, Curtea Constituțională își găsește reglementarea în Constituție în cadrul articolelor 142, 143, 144, 145, 146 și 147, precum și în Legea de organizare și funcționare a acesteia nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare determinate de Legea nr.177/28.09.2010 și de Ordonanța de urgență nr. 38/04.07.2012. La aceste reglementări se adaugă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale.”
Cerință: Explică în cinci rânduri care este relația dintre Constituție, Legea nr.47/1992 și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, așa cum reiese din textul citat.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FINAL
1._______________________________________________________________(15 puncte)
-se acordă 5 puncte pentru găsirea variantei corecte de răspuns ……………..1x5p =5 p
-se acordă câte 2.5 puncte pentru completarea corectă a spațiilor ………..2.5x4p = 10p
2._______________________________________________________________(20 puncte)
– se acordă 20 puncte pentru descrierea atribuției………………………………….2x5p =10 p
3._______________________________________________________________(40 puncte)
-se acordă 30 puncte pentru analiza comparativă
-se acordă 10 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
4._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă 10 puncte pentru analiza relației Curtea ConstituționalăConstituțielege
-se acordă 5 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
Prin realizarea testului am urmărit următoarele obiective:
cunoașterea structurii Curții Constituționale a României și a statutului judecătorilor;
cunoașterea și înțelegerea atribuțiilor Curții Constituționale a României;
înțelegerea procedurii jurisdicționale;
familiarizarea cu jurisprudența acestei instanțe;
cunoașterea și analizarea textului Constituției României, precum și capacitatea de a realiza abordări comparative cu alte sisteme;
formarea unui vocabular specific disciplinelor juridice.
În urma aplicării testului de evaluare finală am înregistrat următoarele rezultate concretizate mai întâi sub forma acestui tabelul sintetic:
TABEL ANALITIC CU REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE FINALĂ
Tabel nr.7
Mai sintetizat tabelul de mai sus poate fi reprezentat și în modalitatea următoare: Tabel nr.8
Se observă o creștere semnificativă rezultatelor elevilor, atât în privința notelor cât și a raportului procentual. Reprezentat raportul procentual sub forma diagramei acesta arată în felul următor:
Diagrama nr. 4
Analizând datele analitice ale tabelelor, se poate afirma că:
datele pe orizontală prezintă informații cu privire la bagajul de cunoștințe pe care îl posedă elevul respectiv, cât și lacunele pe care le are acesta;
datele pe verticală prezintă informații referitoare la situația generală a clasei experimentale pentru fiecare item din test:
la itemul I.1 s-au realizat la clasa experimentală – 235 puncte din totalul de 270 de puncte (87%)
la itemul I.2 s-au realizat 320 puncte din totalul de 360 puncte (88.8%);
la itemul I.3 s-au realizat 600 de puncte din totalul de 720 de puncte (83.3%) ;
la itemul I.4 s-au realizat la clasa experimentală 235 de puncte din totalul 270 puncte (87%) ;
totalul punctelor pentru fiecare elev s-a calculat din suma punctelor obținute la fiecare item plus cele din oficiu;
totalul punctelor la nivelul clasei experimentale s-a obținut prin adunarea punctelor realizate de fiecare elev.
În urma înregistrării acestor rezultate, se pot trage concluzii cu privire la nivelul inițial de dezvoltare al elevilor și de cunoștințele posedate în legătură cu noțiunea de Constituție și Curtea Constituțională. Mai mult, se observă o preocupare a elevilor în achiziționarea noilor conținuturi, în recunoașterea structurii Curții Constituționale și a statului judecătorilor, în înțelegerea atribuțiilor aferente Curții. În același, timp se observă interesul elevilor pentru achiziționarea limbajului juridic și interpretarea lui.
Făcând o comparație între evaluare inițială și cea finală, putem observa cu ușurință media clasei experimentale realizată în cadrul celor două tipuri de evaluare. Astfel, media clasei obținută la evaluarea formativă a fost de 81.6%, iar cea obținută la evaluarea finală a fost de 87.2%. Se observă o ușoară creștere de 5.6% . Creșterea se reflectă în notele mai mari obținute de elevi în cadrul evaluării finale.
În acest moment tabelul sintetic comparativ al evaluării inițiale, formative și finale se prezintă sub următoarea formă:
TABEL ANALITIC CU REZULTATELE PROBEI DE EVALUARE INIȚIALĂ, FORMATIVĂ ȘI FINALĂ
Tabel nr.9
Mai sintetizat, în privința numericului notelor comparația evaluării inițiale cu cea formativă (continuă) și finală se prezintă în modalitatea următoare:
Tabel nr.10
Tabelul comparativ în ceea ce privește notele obținute de elevi în cadrul celor trei evaluări poate fi transpus grafic sub forma următoarei diagrame:
Diagrama nr. 5
Pentru a fi mai vizibilă această creștere am întocmit pe baza notelor luate de elevi în cadrul celor trei tipuri de evaluări și un poligon de frecvență :
Poligon frecvență rezultate finale nr. 1
Cu siguranță, interesantă și spectaculoasă este și evoluția elevilor raportată la evaluarea inițială și cea finală:
Tabel nr.11
Poligonul de frecvență va arăta în această modalitate:
Poligon frecvență rezultate inițiale și finale nr. 2
În procesul de învățământ evaluarea oferă posibilitatea de a urmări progresul sau regresul elevilor și de a corecta eventualele lipsuri pe care aceștia le posedă. Probele de evaluare pe care le-am aplicat în cele trei etape ale cercetării experimentale au avut un rol important în formularea unor judecăți obiective asupra performanței școlare, în luarea de decizii ameliorative cu privire la calitatea actului didactic, la depistarea punctelor slabe sau forte ale procesului didactic și la reglarea acestuia. Pe parcursul cercetării am urmărit să ridic nivelul de pregătire intelectuală al elevilor la standarde noi de performanță școlară, prin desfășurarea unor lecții cât mai variate și atractive și prin folosirea metodelor didactice moderne corelate cu cele tradiționale, astfel încât elevii să fie atrași de obiectul Cultură civică, să participe, cu plăcere, activ și eficient la diversele activități propuse.
Prin analiza tabelelor și graficelor este prezentată evoluția concretă a nivelului de pregătire școlară a elevilor. Comparând rezultatele atât longitudinal, cât și transversal, cu ajutorul tabelelor, se pot obține informații despre valoarea mediilor fiecărei probe de evaluare (inițială, formativă și finală), despre evoluția în timp a mediilor și, totodată, despre frecvența notelor obținute la fiecare probă de evaluare și între probe. Comparând rezultatele obținute la probele de evaluare inițială, formativă și finală, se poate constata că elevii din clasa experimentală, au avut un progres în funcție de nivelul individual.
Progresul înregistrat de elevii clasei se datorează amplificării și intensificării activităților de învățare pe parcursul asimilării materiei adecvată anului de studiu încheiat. Progresul înregistrat de clasa experimentală demonstrează eficacitatea, valabilitatea și utilitatea factorului de progres cu care s-a intervenit pe parcursul derulării cercetării, acesta având un rol formativ (educativ) și funcțional, ceea ce denotă faptul că ipoteza avansată este confirmată.
ANEXE
Anexa nr.1
TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC
Pentru a vedea mai bine schimbările aduse de modernismul învățământului, voi prezenta în antiteză caracteristicile procesului de predare-învățare-evaluare din didactica tradițională și didactica actual, modernă.
Nu trebuie uitat nici manualul în acest demers exemplificând, tot în antiteză, necesitatea manualelor alternative și a stimulării inițiativei și creativității la nivelul practicii școlare. Să vedem care sunt diferențele dintre manualul unic, tradițional și manualul alternativ, modern:
Dialogul (conversația) în contextual actual
Într-o schemă sintetizatoare, împrumutată după J.F. Almasi, în A New View of Discussion, s-ar putea reprezenta distincția dintre dialogul tradițional și cel actual purtat între profesor și elev.
Anexa nr. 2
METODE DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Copacul ideilor
Metodă alternativă, de ultimă generație, copacul ideilor constă într-o organizare grafică a noțiunilor în care cuvântul cheie este înscris într-un dreptunghi aflat la baza foii, așezat în centru. Spre partea superioară, de la acest dreptunghi, întocmai ca ramurile unui copac, pleacă ramnificațiile simbolizând cunoștințele predate. Tehnica este avantajoasă deoarece copacul poate fi completat atât individual, cât și în grup. Dacă este completat în grup se poate citi ceea ce alți elevi au completat adăugându-se în acest fel noi informații. Copacul ideilor poate fi utilizat cu succes în predarea lecțiilor, lecții ce pot avea subiecte diferite. Iată un exemplu în acest sens, utilizat cu elevii în ceea ce privește noțiunile de Constituție și constituționalism:
Pentru a afla ce este constituția și constituționalismul se va împărți clasa în două grupe și fiecare elev va primi câte o fișă, copacul ideilor, ce are la bază înscrise cuvintele constituție și constituționalism. Elevii sunt rugați să scrie pe ramuri tot ce știu despre aceste cuvinte. Bineînțeles, că pot fi adăugate și ramuri suplimentare, în măsura în care ar fi necesar.
Se observă alternanța culorilor, nuanța verde închis aparține Constituției, iar verdele deschis, constituționalismului.
Anexa nr. 3
Diagrama Venn
Metoda diagramelor Venn este o metodă grafică ce poate fi utilizată în activitățile de învățare și consolidare a cunoștințelor. Această metodă poate fi utilizată cu success chiar și la evaluare. Este eficientă, elevii având posibilitatea comparării a două sau trei evenimente, procese, acțiuni, scopul acestor diagrame fiind evidențierea asemănărilor, a deosebirilor. Metoda permite ca în cadrul mai multor tipuri de lecție, în orice etapă a lecției să fie utilizată. Diagrama este format din două sau trei cercuri care se suprapun parțial. Profesorul va cere elevilor să realizeze asemănările, deosebirile, dar și elementele comune ieșite din unirea cercurilor. S-a utilizat această metodă cu success în cadrul lecției Constituțiile epocii moderne, în ceea ce privește apariția primelor constituții scrise din lume și din Europa, dar și a vechimii Constituției engleze 1215, Magna Charta Libertatum.
Fiecărui cerc îi corespunde o Constituție. Găsiți asemănările și deosebirile între cele trei Constituții din lume prin prisma intersectării lor:
Asemănări: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Deosebiri: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Anexa nr. 4
Metoda Starburst (explozia stelară)
Pentru aplicarea acestei metode m-am folosit de cunoștințele în ceea ce privește Legea fundamentală în statul român. În scopul cunoașterii noțiunilor referitoare la modalitatea de adoptare, ce autoritate are atribuții în acest sens, a tipurilor de Constituții și importanței acesteia am împărțit clasa în cinci grupe, trasând fiecărei grupe sarcini precise prin întrebările înscrise în fiecare din colțurile stelei:
Sarcini de lucru trasate fiecărei grupe:
Cine elaborează și adoptă Constituția în țara noastră?
Ce tipuri de Constituții cunoașteți? Exemplificați.
Unde se adoptă de regulă Constituția?
Când se adoptă o Constituție nouă?
De ce Constituția este considerată un document important?
Și o scurtă prezentare Power-point realizată pe marginea acestei metode:
Anexa nr. 5
Metoda cubului
Pentru aplicarea acestei metode se propune:
1.descrie – modalitatea de adoptare a Constituției din 1991
2.compară – Constituția din 1965 cu cea din 1991, în privința organizării statului și a principiului de separare a puterilor în stat
3.asociază – Putem vorbi de o ierarhie între cele trei puteri de stat?
4.analizează – activitatea Curții Constituționale prin prisma atribuțiilor trasate de articolul 146 din Constituția României.
5.aplică – Ce ți-ai dori să cuprindă Constituția României?
6.argumentează – Care este punctul tău de vedere în privința activității Curții Constituționale actuale?
Anexa nr. 6
TEST INIȚIAL
1. Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Alege varianta corectă pentru fiecare dintre următoarele propoziții. Dacă afirmația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă tu crezi că este falsă, încercuiește litera F. _________________________ (30 p)
a. //A – F// Constituția este legea fundamentală în stat.
b .//A – F// Parlamentul României este compus dintr-o singură cameră.
c.//A – F// Nimeni nu poate fi în același timp și deputat și senator.
d. //A – F// Curtea Constituțională a României reprezintă a patra putere în stat.
e. //A – F// Principala atribuție a Curții Constituționale este de a verifica și a se pronunța asupra constituționalității legilor.
2. Asociați cuvintelor din coloana A, definițiile corespunzătoare din coloana B:_(15 p)
3. Supremația Constituției este garantată de: _________________________________(10 p)
a.Parlament;
b.Curtea Constituțională;
c.Instanțele judecătorești;
d. Avocatul Poporului.
4.Pe baza cunoștințelor studiate pînă acum elaborați un eseu de o pagină în alcătuirea cărui să răspundeți la următoarele întrebări: ________________________________(35 p)
Ce înțelegeți prin controlul constituționalității legilor?
Ce reprezintă expresia ,,supremația Constituției?”
Ce s-ar întâmpla dacă legile nu ar fi controlate de Curtea Constituțională?
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. Timp de lucru: 20 minute
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST INIȚIAL
1._______________________________________________________________(30 puncte)
-se acordă câte 6 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată 5x6p =30 p
a. A b. F c. A d. F e. A
2._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare definiție corectă găsită coloanei A 3x5p =15 p
1 c 2a 3b
3._______________________________________________________________(10 puncte)
-se acordă 10 puncte pentru aflarea răspunsului corect 1x10p =10 p
răspuns corect: b.
4._______________________________________________________________(35 puncte)
-se acordă 25 puncte pentru elaborarea eseului respectând cerințele
-se acordă 5 puncte pentru respectarea limitei de spațiu
-se acordă 5 puncte pentru scrierea corectă respectând ortografia și punctuația
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii.
TOTAL – 100 puncte
Anexa nr. 7
TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ
1. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte:
Separația puterilor în stat este principalul obstacol pe care Constituția ………………………………………………………………………………………………………………… .
………………………………………… este garantul supremației Constituției în România .
Curtea Constituțională se compune din ……. judecători, numiți pentru un ……………………………… de 9 ani, care …………………………. fi …………………… sau prelungit.
Trei judecători …………………………………….de Camera Deputaților, ………….. de …………………………… și ………….. de ………………………………………………. României.
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă………………………………….juridică, superioară, ……………………………..competență profesională și o vechime de …………….. ani.
Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru …………………………………………. de suspendare din funcție a ………………………………………………………. României .
2.Revizuirea Constituției este aprobată de:
a. Parlament
b. popor
c. Președintele României
d. Curtea Constituțională.
3. Ordonează cronologic ideile principale:
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă.
4. Citește cu atenție textul de mai jos:
,,Controlul constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale este tot o formă de control a priori exercitată de Curtea Constituțională înainte de a fi ratificate de Parlament. Este un control efectuat la sesizare, conform dispozițiilor articolului 146, litera b din Constituție. Astfel, acest control poate fi efectuat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Conform acestor dispoziții persoanele ce pot sesiza Curtea Constituțională provin toate din autoritatea legislativă, concluzia fiind aceea că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie tratatele și acordurile internaționale negociate de Guvern și semnate de Președintele României sau negociate de experți și semnate de miniștri ce urmează a fi supuse ratificării Parlamentului.”
Pornind de la acest text, răspunde la următoarele cerințe:
Arată ce instituție exercită în România controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Găsiți în text subiectele de drept ce pot sesiza controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Din ce autoritate provin aceste subiecte?
Elaborați un eseu în care să exemplificați de ce Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Toate subiectele sunt obligatorii.
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FORMATIV
1._______________________________________________________________(12 puncte)
-se acordă câte 2 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată…..2x6p =12 p
,,îl poate așeza în calea celor care ar dori puterea.”
Curtea Constituțională
nouămandatnu poateînnoit
sunt numițitreiSenattreiPreședintele
pregătireînaltă18 ani
propunereaPreședintelui.
2._______________________________________________________________(10 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect…………………………..2x5p =10 p
răspuns corect: d
3._______________________________________________________________(14 puncte)
-se acordă câte două puncte pentru odonarea corectă a evenimentelor……..7x2p =14 p
Prezentate mai pe larg, aceste etape s-au concretizat în :
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
4._______________________________________________________________(54 puncte)
-se acordă 4 puncte pentru arătarea instituției………………………………1x 4p = 4 p
răspuns: Curtea Constituțională
răspuns: sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori
răspuns: autoritatea legislativă
-se acordă 5 puncte pentru găsirea subiectelor de drept ce pot face sesizarea.2x5p = 10 p
-se acordă 10 puncte indicarea corectă a autorității…………………………1x10p = 10 p
-se acordă 30 puncte pentru elaborarea eseului………………………………………30 p
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
Anexa nr.8
TEST EVALUARE FINALĂ
I. A. Identificați și încercuiți varianta corectă a caracterizării Curții Constituționale nominalizată în titlul V din Constituție: __________________________________________________________________________(15 puncte)
a. 1. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 2. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 3. atribuțiile Curții Constituționale 4. deciziile Curții Constituționale
b. 1. structura Curții Constituționale 2. atribuțiile Curții Constituționale 3. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 4. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale
c. 1. structura Curții Constituționale 2. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 3. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 4. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 5. atribuțiile Curții Constituționale 6. deciziile Curții Constituționale.
B. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte: ____________________(20 puncte)
,,Funcția de ……………………… al ……………………………………………………………………….este …………………………………………………..cu orice altă funcție publică sau …………………………., cu excepția funcțiilor ddactice din învățământul juridic superior.” (art. 144, Constituția României)
II. Descrie în ce constă atribuția de la articolul 146, litera i : ____________(40 puncte)
,,Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.”
III.Analizați structura Curții Constituționale a României și modul de desemnare a membrilor acesteia.Comparați aceste date cu cele similare din alte state europene: ___________________________________________________________________ (15 puncte)
IV. Se oferă următoarea secvență:
,,Ca unică autoritate de justiție constituțională și autoritate independentă în România, Curtea Constituțională își găsește reglementarea în Constituție în cadrul articolelor 142, 143, 144, 145, 146 și 147, precum și în Legea de organizare și funcționare a acesteia nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare determinate de Legea nr.177/28.09.2010 și de Ordonanța de urgență nr. 38/04.07.2012. La aceste reglementări se adaugă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale.”
Cerință: Explică în cinci rânduri care este relația dintre Constituție, Legea nr.47/1992 și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, așa cum reiese din textul citat.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FINAL
1._______________________________________________________________(15 puncte)
răspuns corect : c
judecătorCurtea Constituționalăincompatibilăprivată
2._______________________________________________________________(20 puncte)
– se acordă 20 puncte pentru descrierea atribuției………………………………….2x5p =10 p
3._______________________________________________________________(40 puncte)
-se acordă 30 puncte pentru analiza comparativă
-se acordă 10 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
4._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă 10 puncte pentru analiza relației Curtea ConstituționalăConstituțielege
-se acordă 5 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
BIBLIOGRAFIE:
I.Tratate, cursuri, monografii
Bontaș, Ioan, Tratat de pedagogie, Editurile All, București, 2001
Călinoiu Constanța, Duculescu Victor, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a IV-a, Editura Lumina Lex, București, 2010
Cosmovici Andrei, Iacob Luminița, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2005
Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2006
Cucoș Constantin, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2005
Dakmara Georgescu ; Ștefănescu Doina Olga, Cultura civică, manual clasa a VII-a, Editura Humanitas Educațional, București, 2004
Dascălu Radu ; Voinescu Vasile, Didactica specialității Educația și Cultura civică, Editura Arves, Craiova, 2006
Deleanu Ioan, Drept constituțional și instituții politice, volulmul II, Editura fundației ,,Chemarea” , Iași, 1992
Deleanu Ion , Instituții și practici constituționale, vol. I, Editura servo-Sat, Arad, 1998
Deleanu Ion , Instituții și practici constituționale, vol. II, Editura servo-Sat, Arad, 1998
Ioan Muraru, Tănăsescu Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, Ediția a XIV-a, editura CH.Beck, București, 2011
Ioan Muraru, Tănăsescu Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, Ediția a XIV-a, Editura CH.Beck, București, 2011
Ionescu Cristian, Instituții politice și drept constituțional, Editura Juridică, București, 2006
Jinga Ioan, Istrate Elena, Manual de pedagogie, Editura All, București, 2006
Jude Ioan, Psihologie școlară și optim educațional, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2002
Lăcătuș Maria Liana, Cultură civică, manual clasa a VII-a, Editura Univers, București, 1999
Nedelcu Elena ; Morar Ecaterina, Cultura civică, manual clasa a VII-a, Editurile All, București, 2005
Selejan Guțan Bianca, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, manual pentru uzul studenților, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2012
Tănăsescu Elena Simina, Deaconu Ștefan, Drepturi constituționale și instituții politice, Caiet de seminarii, Ediția a II-a, Editura All Beck, București, 2002
II.Articole din reviste
Deaconu Ștefan, Necesitatea reformării Curții constituționale a României prin revizuirea Constituției-o viziune izvorâtă din practica Curții Constituționale în cei 20 de ani de existență-Revista de Drept Public, 2013, nr. 1
Gîrleșteanu George Liviu, Conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2012, nr.1
Popescu Ramona Delia , Rolul Curții Constituționale în asigurarea bunei guvernanțe prin prisma jurisprudenței sale în materie electorală, Analele UAIC, Tomul LIX, Științe juridice, 2013, nr. 1
Valea Daniela , Premisele controlului constituționalității legilor – SUA, Revista Curentul Juridic,
III.Legislație și prudență
Constituția României din 1991
Constituția României revizuită în 2003
Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010
Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010
Legea 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale
Legea 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale
BIBLIOGRAFIE:
I.Tratate, cursuri, monografii
Bontaș, Ioan, Tratat de pedagogie, Editurile All, București, 2001
Călinoiu Constanța, Duculescu Victor, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a IV-a, Editura Lumina Lex, București, 2010
Cosmovici Andrei, Iacob Luminița, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 2005
Cucoș Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2006
Cucoș Constantin, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2005
Dakmara Georgescu ; Ștefănescu Doina Olga, Cultura civică, manual clasa a VII-a, Editura Humanitas Educațional, București, 2004
Dascălu Radu ; Voinescu Vasile, Didactica specialității Educația și Cultura civică, Editura Arves, Craiova, 2006
Deleanu Ioan, Drept constituțional și instituții politice, volulmul II, Editura fundației ,,Chemarea” , Iași, 1992
Deleanu Ion , Instituții și practici constituționale, vol. I, Editura servo-Sat, Arad, 1998
Deleanu Ion , Instituții și practici constituționale, vol. II, Editura servo-Sat, Arad, 1998
Ioan Muraru, Tănăsescu Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, Ediția a XIV-a, editura CH.Beck, București, 2011
Ioan Muraru, Tănăsescu Elena Simina, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, Ediția a XIV-a, Editura CH.Beck, București, 2011
Ionescu Cristian, Instituții politice și drept constituțional, Editura Juridică, București, 2006
Jinga Ioan, Istrate Elena, Manual de pedagogie, Editura All, București, 2006
Jude Ioan, Psihologie școlară și optim educațional, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2002
Lăcătuș Maria Liana, Cultură civică, manual clasa a VII-a, Editura Univers, București, 1999
Nedelcu Elena ; Morar Ecaterina, Cultura civică, manual clasa a VII-a, Editurile All, București, 2005
Selejan Guțan Bianca, Drept constituțional și instituții politice, vol.I, manual pentru uzul studenților, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2012
Tănăsescu Elena Simina, Deaconu Ștefan, Drepturi constituționale și instituții politice, Caiet de seminarii, Ediția a II-a, Editura All Beck, București, 2002
II.Articole din reviste
Deaconu Ștefan, Necesitatea reformării Curții constituționale a României prin revizuirea Constituției-o viziune izvorâtă din practica Curții Constituționale în cei 20 de ani de existență-Revista de Drept Public, 2013, nr. 1
Gîrleșteanu George Liviu, Conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2012, nr.1
Popescu Ramona Delia , Rolul Curții Constituționale în asigurarea bunei guvernanțe prin prisma jurisprudenței sale în materie electorală, Analele UAIC, Tomul LIX, Științe juridice, 2013, nr. 1
Valea Daniela , Premisele controlului constituționalității legilor – SUA, Revista Curentul Juridic,
III.Legislație și prudență
Constituția României din 1991
Constituția României revizuită în 2003
Decizia nr. 1431 din 3 noiembrie 2010
Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010
Legea 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale
Legea 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale
ANEXE
Anexa nr.1
TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMÂNESC
Pentru a vedea mai bine schimbările aduse de modernismul învățământului, voi prezenta în antiteză caracteristicile procesului de predare-învățare-evaluare din didactica tradițională și didactica actual, modernă.
Nu trebuie uitat nici manualul în acest demers exemplificând, tot în antiteză, necesitatea manualelor alternative și a stimulării inițiativei și creativității la nivelul practicii școlare. Să vedem care sunt diferențele dintre manualul unic, tradițional și manualul alternativ, modern:
Dialogul (conversația) în contextual actual
Într-o schemă sintetizatoare, împrumutată după J.F. Almasi, în A New View of Discussion, s-ar putea reprezenta distincția dintre dialogul tradițional și cel actual purtat între profesor și elev.
Anexa nr. 2
METODE DE ULTIMĂ GENERAȚIE
Copacul ideilor
Metodă alternativă, de ultimă generație, copacul ideilor constă într-o organizare grafică a noțiunilor în care cuvântul cheie este înscris într-un dreptunghi aflat la baza foii, așezat în centru. Spre partea superioară, de la acest dreptunghi, întocmai ca ramurile unui copac, pleacă ramnificațiile simbolizând cunoștințele predate. Tehnica este avantajoasă deoarece copacul poate fi completat atât individual, cât și în grup. Dacă este completat în grup se poate citi ceea ce alți elevi au completat adăugându-se în acest fel noi informații. Copacul ideilor poate fi utilizat cu succes în predarea lecțiilor, lecții ce pot avea subiecte diferite. Iată un exemplu în acest sens, utilizat cu elevii în ceea ce privește noțiunile de Constituție și constituționalism:
Pentru a afla ce este constituția și constituționalismul se va împărți clasa în două grupe și fiecare elev va primi câte o fișă, copacul ideilor, ce are la bază înscrise cuvintele constituție și constituționalism. Elevii sunt rugați să scrie pe ramuri tot ce știu despre aceste cuvinte. Bineînțeles, că pot fi adăugate și ramuri suplimentare, în măsura în care ar fi necesar.
Se observă alternanța culorilor, nuanța verde închis aparține Constituției, iar verdele deschis, constituționalismului.
Anexa nr. 3
Diagrama Venn
Metoda diagramelor Venn este o metodă grafică ce poate fi utilizată în activitățile de învățare și consolidare a cunoștințelor. Această metodă poate fi utilizată cu success chiar și la evaluare. Este eficientă, elevii având posibilitatea comparării a două sau trei evenimente, procese, acțiuni, scopul acestor diagrame fiind evidențierea asemănărilor, a deosebirilor. Metoda permite ca în cadrul mai multor tipuri de lecție, în orice etapă a lecției să fie utilizată. Diagrama este format din două sau trei cercuri care se suprapun parțial. Profesorul va cere elevilor să realizeze asemănările, deosebirile, dar și elementele comune ieșite din unirea cercurilor. S-a utilizat această metodă cu success în cadrul lecției Constituțiile epocii moderne, în ceea ce privește apariția primelor constituții scrise din lume și din Europa, dar și a vechimii Constituției engleze 1215, Magna Charta Libertatum.
Fiecărui cerc îi corespunde o Constituție. Găsiți asemănările și deosebirile între cele trei Constituții din lume prin prisma intersectării lor:
Asemănări: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Deosebiri: ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Anexa nr. 4
Metoda Starburst (explozia stelară)
Pentru aplicarea acestei metode m-am folosit de cunoștințele în ceea ce privește Legea fundamentală în statul român. În scopul cunoașterii noțiunilor referitoare la modalitatea de adoptare, ce autoritate are atribuții în acest sens, a tipurilor de Constituții și importanței acesteia am împărțit clasa în cinci grupe, trasând fiecărei grupe sarcini precise prin întrebările înscrise în fiecare din colțurile stelei:
Sarcini de lucru trasate fiecărei grupe:
Cine elaborează și adoptă Constituția în țara noastră?
Ce tipuri de Constituții cunoașteți? Exemplificați.
Unde se adoptă de regulă Constituția?
Când se adoptă o Constituție nouă?
De ce Constituția este considerată un document important?
Și o scurtă prezentare Power-point realizată pe marginea acestei metode:
Anexa nr. 5
Metoda cubului
Pentru aplicarea acestei metode se propune:
1.descrie – modalitatea de adoptare a Constituției din 1991
2.compară – Constituția din 1965 cu cea din 1991, în privința organizării statului și a principiului de separare a puterilor în stat
3.asociază – Putem vorbi de o ierarhie între cele trei puteri de stat?
4.analizează – activitatea Curții Constituționale prin prisma atribuțiilor trasate de articolul 146 din Constituția României.
5.aplică – Ce ți-ai dori să cuprindă Constituția României?
6.argumentează – Care este punctul tău de vedere în privința activității Curții Constituționale actuale?
Anexa nr. 6
TEST INIȚIAL
1. Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Alege varianta corectă pentru fiecare dintre următoarele propoziții. Dacă afirmația este adevărată, încercuiește litera A. Dacă tu crezi că este falsă, încercuiește litera F. _________________________ (30 p)
a. //A – F// Constituția este legea fundamentală în stat.
b .//A – F// Parlamentul României este compus dintr-o singură cameră.
c.//A – F// Nimeni nu poate fi în același timp și deputat și senator.
d. //A – F// Curtea Constituțională a României reprezintă a patra putere în stat.
e. //A – F// Principala atribuție a Curții Constituționale este de a verifica și a se pronunța asupra constituționalității legilor.
2. Asociați cuvintelor din coloana A, definițiile corespunzătoare din coloana B:_(15 p)
3. Supremația Constituției este garantată de: _________________________________(10 p)
a.Parlament;
b.Curtea Constituțională;
c.Instanțele judecătorești;
d. Avocatul Poporului.
4.Pe baza cunoștințelor studiate pînă acum elaborați un eseu de o pagină în alcătuirea cărui să răspundeți la următoarele întrebări: ________________________________(35 p)
Ce înțelegeți prin controlul constituționalității legilor?
Ce reprezintă expresia ,,supremația Constituției?”
Ce s-ar întâmpla dacă legile nu ar fi controlate de Curtea Constituțională?
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. Timp de lucru: 20 minute
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST INIȚIAL
1._______________________________________________________________(30 puncte)
-se acordă câte 6 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată 5x6p =30 p
a. A b. F c. A d. F e. A
2._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare definiție corectă găsită coloanei A 3x5p =15 p
1 c 2a 3b
3._______________________________________________________________(10 puncte)
-se acordă 10 puncte pentru aflarea răspunsului corect 1x10p =10 p
răspuns corect: b.
4._______________________________________________________________(35 puncte)
-se acordă 25 puncte pentru elaborarea eseului respectând cerințele
-se acordă 5 puncte pentru respectarea limitei de spațiu
-se acordă 5 puncte pentru scrierea corectă respectând ortografia și punctuația
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii.
TOTAL – 100 puncte
Anexa nr. 7
TEST DE EVALUARE FORMATIVĂ
1. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte:
Separația puterilor în stat este principalul obstacol pe care Constituția ………………………………………………………………………………………………………………… .
………………………………………… este garantul supremației Constituției în România .
Curtea Constituțională se compune din ……. judecători, numiți pentru un ……………………………… de 9 ani, care …………………………. fi …………………… sau prelungit.
Trei judecători …………………………………….de Camera Deputaților, ………….. de …………………………… și ………….. de ………………………………………………. României.
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă………………………………….juridică, superioară, ……………………………..competență profesională și o vechime de …………….. ani.
Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru …………………………………………. de suspendare din funcție a ………………………………………………………. României .
2.Revizuirea Constituției este aprobată de:
a. Parlament
b. popor
c. Președintele României
d. Curtea Constituțională.
3. Ordonează cronologic ideile principale:
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă.
4. Citește cu atenție textul de mai jos:
,,Controlul constituționalității tratatelor sau acordurilor internaționale este tot o formă de control a priori exercitată de Curtea Constituțională înainte de a fi ratificate de Parlament. Este un control efectuat la sesizare, conform dispozițiilor articolului 146, litera b din Constituție. Astfel, acest control poate fi efectuat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori. Conform acestor dispoziții persoanele ce pot sesiza Curtea Constituțională provin toate din autoritatea legislativă, concluzia fiind aceea că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie tratatele și acordurile internaționale negociate de Guvern și semnate de Președintele României sau negociate de experți și semnate de miniștri ce urmează a fi supuse ratificării Parlamentului.”
Pornind de la acest text, răspunde la următoarele cerințe:
Arată ce instituție exercită în România controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Găsiți în text subiectele de drept ce pot sesiza controlul constituționalității tratatelor și acordurilor internaționale.
Din ce autoritate provin aceste subiecte?
Elaborați un eseu în care să exemplificați de ce Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Toate subiectele sunt obligatorii.
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FORMATIV
1._______________________________________________________________(12 puncte)
-se acordă câte 2 puncte pentru fiecare variantă corectă de răspuns dată…..2x6p =12 p
,,îl poate așeza în calea celor care ar dori puterea.”
Curtea Constituțională
nouămandatnu poateînnoit
sunt numițitreiSenattreiPreședintele
pregătireînaltă18 ani
propunereaPreședintelui.
2._______________________________________________________________(10 puncte)
– se acordă câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect…………………………..2x5p =10 p
răspuns corect: d
3._______________________________________________________________(14 puncte)
-se acordă câte două puncte pentru odonarea corectă a evenimentelor……..7x2p =14 p
Prezentate mai pe larg, aceste etape s-au concretizat în :
adoptarea unor acte legislative în perioada decembrie 1989 – mai 1990 care conțin principia ale organizării statului de drept ce vor fi preluate în viitoarea Constituție
Parlamentul ales la 20 mai 1990 se transformă în Adunare Constituantă ce are la dispoziție 18 luni pentru adoptarea Constituției
redactarea proiectului Constituției de către o Comisie parlamentară subordonată Adunării Constituante
dezbaterea proiectului în Adunarea Constituantă
21 noiembrie 1991 – votarea în întregime a textului Constituției de către Adunarea Constituantă
8 decembrie 1991 – Constituția este supusă referendumului național
13 decembrie 1991 – Constituția intră în vigoare, în același timp fiind abrogată Constituția din 1965.
4._______________________________________________________________(54 puncte)
-se acordă 4 puncte pentru arătarea instituției………………………………1x 4p = 4 p
răspuns: Curtea Constituțională
răspuns: sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori
răspuns: autoritatea legislativă
-se acordă 5 puncte pentru găsirea subiectelor de drept ce pot face sesizarea.2x5p = 10 p
-se acordă 10 puncte indicarea corectă a autorității…………………………1x10p = 10 p
-se acordă 30 puncte pentru elaborarea eseului………………………………………30 p
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
Anexa nr.8
TEST EVALUARE FINALĂ
I. A. Identificați și încercuiți varianta corectă a caracterizării Curții Constituționale nominalizată în titlul V din Constituție: __________________________________________________________________________(15 puncte)
a. 1. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 2. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 3. atribuțiile Curții Constituționale 4. deciziile Curții Constituționale
b. 1. structura Curții Constituționale 2. atribuțiile Curții Constituționale 3. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 4. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale
c. 1. structura Curții Constituționale 2. condiții de numire a judecătorilor Curții Constituționale 3. incompatibilități privind funcția de judecător al Curții Constituționale 4. independența și inamovibilitatea judecătorilor Curții Constituționale 5. atribuțiile Curții Constituționale 6. deciziile Curții Constituționale.
B. Completează spațiile punctate cu informațiile corecte: ____________________(20 puncte)
,,Funcția de ……………………… al ……………………………………………………………………….este …………………………………………………..cu orice altă funcție publică sau …………………………., cu excepția funcțiilor ddactice din învățământul juridic superior.” (art. 144, Constituția României)
II. Descrie în ce constă atribuția de la articolul 146, litera i : ____________(40 puncte)
,,Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.”
III.Analizați structura Curții Constituționale a României și modul de desemnare a membrilor acesteia.Comparați aceste date cu cele similare din alte state europene: ___________________________________________________________________ (15 puncte)
IV. Se oferă următoarea secvență:
,,Ca unică autoritate de justiție constituțională și autoritate independentă în România, Curtea Constituțională își găsește reglementarea în Constituție în cadrul articolelor 142, 143, 144, 145, 146 și 147, precum și în Legea de organizare și funcționare a acesteia nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare determinate de Legea nr.177/28.09.2010 și de Ordonanța de urgență nr. 38/04.07.2012. La aceste reglementări se adaugă Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale și Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale.”
Cerință: Explică în cinci rânduri care este relația dintre Constituție, Legea nr.47/1992 și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, așa cum reiese din textul citat.
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
BAREM DE CORECTARE ȘI NOTARE
TEST FINAL
1._______________________________________________________________(15 puncte)
răspuns corect : c
judecătorCurtea Constituționalăincompatibilăprivată
2._______________________________________________________________(20 puncte)
– se acordă 20 puncte pentru descrierea atribuției………………………………….2x5p =10 p
3._______________________________________________________________(40 puncte)
-se acordă 30 puncte pentru analiza comparativă
-se acordă 10 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
4._______________________________________________________________(15 puncte)
– se acordă 10 puncte pentru analiza relației Curtea ConstituționalăConstituțielege
-se acordă 5 puncte pentru utilizarea limbajului juridic
Se acordă 10 puncte din oficiu. Toate subiectele sunt obligatorii. TOTAL – 100 puncte
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Curtea Constitutionala Garantul Suprematiei Constitutiei Romaniei (ID: 127249)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.