Cursul Valutar pe Piata Valutara Romaneasca
CURSUL VALUTAR: ISTORIC ȘI EVOLUȚII PE PIAȚA VALUTARĂ ROMÂNEASCĂ
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 Cursul valutar
1.1 Definirea noțiunii de curs valutar
1.2 Clasificarea cursurilor valutare
CAPITOLUL 2 Reglementarea pieței valutare in România
2.1 Tipologia cursului valutar în România
2.2 Reglementări privind funcționarea pieței valutare în România
CAPITOLUL 3 Analiza evoluției pieței valutare românești în perioda 1990 – 2010
3.1 Liberalizarea pieței valutare românești și cotația monedei naționale în raport cu dolarul american
3.2 Relaxarea reglementărilor valutare și evoluția cursului de schimb după 2004
3.3 Evoluții recente ale cursului monedei naționale pe piața valutară
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
România a aderat la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană, dar și după această etapă procesul de convergență nominală și reală către zona euro va trebui să continue, poate chiar mai accelerat decât până acum. Obiectivul României este de a intra în Mecanismul Ratelor de Schimb și a adopta ulterior euro. Pentru a-și realiză acest obiectiv, rata inflației va trebui să scadă considerabil în anii următori.
Astfel, politicii monetare a BNR îi revine un rol esențial în procesul de convergență nominală, dar și în procesul de convergență reală, așa cum reiese din literatura de specialitate asigurarea și menținerea unei stabilități a prețurilor stimulând creșterea economică. Din această perspectivă, lucrarea de față își propune analiza politicii monetare a BNR, a evoluției acesteia și mai ales provocările cărora va trebui să facă față în viitor din perspectiva integrării europene.
În primul capitol al lucrării am definit principalii termeni care alcătuiesc cursul de schimb și am făcut o clasificare a cursurilor valutare.
În cadrul capitolului al doilea al lucrării am analizat evoluția reglementărilor legislative a pieței valutare din România.
În capitolul al treilea al lucrării am analizat evoluțiile monedei naționale (leu), în raport cu Dolarul American (USD) și cu moneda unică Europeana ( EURO) în condițiile și politica urmată de statul român în acest domeniu, de după 1989 până în prezent.
CAPITOLUL 1 Cursul valutar
1.1 Definirea noțiunii de curs valutar
Prin curs valutar sau curs de schimb se înțelege „prețul” unei unități monetare naționale sau internaționale exprimat într-o altă monedă cu care se compară valoric, respectiv prețul la care o monedă națională poate fi schimbată cu o altă monedă națională ori internațională. Mecanismul de stabilire a cursurilor de schimb a evoluat în timp.
Evoluția cursului de schimb reflectă poziția economiei naționale în economia mondială și competitivitatea economiei naționale. În relațiile economice internaționale, este foarte importantă cunoașterea valorii unității monetare a unui stat față de cea a unui alt stat. Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piață, se numește curs valutar sau curs de schimb. Altfel spus, cursul de schimb reprezintă expresia raportului valoric dintre două monede.
Paritatea monetară este raportul valoric dintre două monede, mai exact dintre valorile paritare ale acestor monede. Paritatea se definește în mai multe feluri:
În cazul în care valorile paritare sunt exprimate în aur, paritatea respectivă se numește paritate aur, sau paritate metalică (ex. moneda țării A este definită printr-un gram de aur fin, iar moneda țării B printr-o cantitate de 0,5 grame aur fin, paritatea aur-echivalenta metalică – este de 1A = 2B). În cazul exprimării parității într-o valută, atunci va fi o paritate valutară (1 USD = 2,7953 RON).
Când paritatea se stabilește prin intermediul DST avem o paritate DST.
Când valoarea paritara a unei monede crește, că urmare a deciziei autorității monetare naționale, atunci crește paritatea monetară a monedei respective față de alte monede, situație care se numește revalorizare.
Nu trebuie confundată noțiunea de curs valutar cu aceea de paritate, care se exprimă prin același raport. Diferența este aceea că paritatea este o noțiune abstractă, teoretică și nu corespunde întotdeauna cu aceea de curs valutar, care rezultă pe piață în urma unei conjuncturi economice, politice, etc.
1.2 Clasificarea cursurilor valutare
Cursurile valutare se pot clasifica în funcție de mai multe criterii. Astfel, după modul de formare, există cursul valutar oficial, stabilit de autoritatea monetară din țara respectivă, în mod unilateral, și cursul valutar de piață. Acest ultim tip se stabilește pe piața valutară liber, în funcție de cererea și oferta de valută, prin activitatea desfășurată de bănci.
Se pot întâlni de asemenea, cursul bursier, stabilit la bursa valutară în funcție de cererea și oferta de valute, cursul valutar tolerat sau negru ce se stabilește la bursă neagră și apare ca practică față de valutele care nu formează obiectul cotării la bursă sau bănci.
În funcție de obiectivele politicii valutare, autoritatea monetară poate stabilii cursuri unice (acesta apare când autoritatea monetară stabilește un singur curs pentru fiecare monedă străină, indiferent de tipul de operațiune la care este folosit) sau cursuri multiple (în această situație autoritatea din altă țara stabilește simultan mai multe cursuri pentru aceeași monedă străină, în funcție de diferitele categorii de operațiuni la care sunt utilizate).
Băncile utilizează în activitatea lor următoarele tipuri de cursuri :
Cursul la vedere (spot) este cursul zilei, utilizat de bănci în derularea operațiunilor spot (la vedere), cu decontarea acestor operațiuni în termen de 48 de ore de la data tranzacției.
Curs la termen (forward) este cursul utilizat pentru derularea operațiunilor de vânzare cumpărare valută la termen, adică cu decontarea acestora într-un termen mai mare de 48 de ore.
Cursul T.T (Telegrafic Transfer) este cursul utilizat în tehnica viramentului bancar.
Cursul valutar este variabil datorită factorilor economici, politici, monetari, sociali, etc. care influențează puterea de cumpărare în țările care intră în comparație.
În vederea asigurării unui curs optim al valutelor, statul poate intervenii pe piețele valutare prin cumpărarea sau vinderea de către Banca Centrală a unor valute având ca scop ridicarea sau scăderea cursurilor acestor valute în raport cu moneda națională, prin influențarea cererii și a ofertei.
Statul intervine indirect, folosind taxa scontului. Astfel, dacă intenționează să majoreze oferta de valută poate face presiuni asupra cursului crescând taxa scontului, ceea ce determină creșterea nivelului general al dobânzilor de pe piața respectivă, atrăgând astfel capitaluri străine. Acest proces se poate aplica și invers prin scăderea taxei scontului și deci reducerea nivelului general al dobânzilor.
Devalorizarea reprezintă micșorarea oficială a valorii unei monede. Aceasta are drept consecința micșorarea puterii de cumpărare a monedei și modificarea raportului de preschimbare față de alte monede. Despre devalorizare se poate vorbi numai însă în cazul țărilor a căror monedă se stabilește printr-o relație fixă de valută, coș valutar, DST, Euro. În cazul țărilor a căror monedă nu este legată pe baza unui aranjament valutar printr-o relație fixă de un anumit element, valoarea ei formându-se pe piață, nu se mai vorbește de devalorizare, ci de depreciere.
Deprecierea valutară reprezintă fenomenul prin care o monedă, pe un interval dat, își diminuează puterea de cumpărare în raport cu alte monezi.
Ca ordin de mărime, paritatea este sinonimă cursului oficial al valutelor (cursul stabilit de autoritatea monetară), dar în timp ce paritatea este o noțiune abstractă, cursul oficial este o noțiune utilizată tot mai rar în operațiuni și tranzacții. În condițiile de fixitate a cursurilor de schimb, valorile paritate prezentau însemnătate deoarece cursurile de schimb de pe piață nu se abăteau de la paritate ori se abăteau doar în marjă de +/- 1 %.
Importantă cunoașterii și raportării la paritate a scăzut considerabil în condițiile de flotare a cursurilor de schimb promovată de majoritatea țărilor cu valute convertibile.
În condițiile existenței cursurilor de schimb flotante, noțiunile de revalorizare/devalorizare sunt înlocuite cu noțiunile de apreciere / depreciere valutară.
Într-o accepțiune generală, prin depreciere se înțelege orice scădere a cursului de schimb al unei monede pe piețele valutare.
Luarea măsurii de depreciere este determinată de apariția deficitelor balanțelor de plăti, precum și de creșterea prețurilor interne peste nivelul celor externe sau de nivelul scăzut al dobânzilor interne.
Prin măsura deprecierii unei monede se urmărește restabilirea puterii de cumpărare a acesteia pe piața valutară prin creșterea exportului ca urmare a diminuării prețurilor interne comparativ cu prețurile externe pentru aceeași marfă, deci prin depreciere se ieftinesc mărfurile interne pe piața mondială și se scumpesc concomitent mărfurile importate, efect reflectat în modificarea cursurilor valutare ale celorlalte valute față de moneda depreciată, echivalând cu o pierdere de venituri (pentru obținerea aceleiași sume în valută străină se va exporta un volum fizic mai mare de mărfuri).
Efectele sunt: sporirea contribuției exportului la echilibrarea balanței de plăti, agravarea procesului inflaționist intern și reducerea nivelului de trăi.
Aprecierea unei monede, măsură cu frecvență mult diminuată față de depreciere, reprezintă operațiunea de creștere a valorii monedei naționale față de celelalte monede.
Cauza aprecierii monedei rezidă în persistență excedentelor balanțelor de plăti. Consecința acestei măsuri este micșorarea (ieftinirea) pe piață națională a prețurilor mărfurilor străine importate și scumpirea concomitentă a mărfurilor interne pentru export.
Deci, efectele aprecierii sunt inverse deprecierii însemnând în fapt stimularea importurilor și descurajarea exporturilor, ducând la diminuarea excedentelor plăților pentru operațiunile curente.
În conformitate cu prevederile Statutului FMI, supravegherea formării și mișcării cursurilor de schimb, precum și monedele de referință ori etalonul față de care statele își raportează monedele naționale (stabilesc cursul de referință) cad în continuare în sarcina FMI.
În relațiile de comerț exterior, devalorizarea și deprecierea favorizează exportul și acționează ca o frână pentru import.
Revalorizarea reprezintă majorarea oficială, prin lege, a valorii unei monede și are drept consecință directă creșterea puterii de cumpărare a monedei revalorizate și modificarea raportului de preschimbare față de alte valute. Ca și devalorizarea, revalorizarea este tot mai rar utilizată.
Reaprecierea valutară reprezintă fenomenul prin care o monedă, pe un interval de timp dat, își mărește puterea de cumpărare.
CAPITOLUL 2 Reglementarea pieței valutare in România
2.1 Tipologia cursului valutar în România
În general, regimul valutar poate fi definit că un ansamblu de principii, reguli și norme de procedura instituite de un stat cu privire la plățile în valută aferente operațiunilor de comerț exterior și operațiunilor necomerciale, cursul de schimb al monedei naționale, rezerva valutară a statului circuitului aurului și al metalelor prețioase. Regimul valutar reprezintă o formă de concretizare a politicii valutar – financiare a statului respectiv.
Prin politică valutară se înțelege totalitatea mijloacelor, tehnicilor și procedeelor utilizate de către autoritățile monetare ale unui stat, prin care se acționează asupra circuitelor monetare pe plan național și în relațiile cu alte țări, în scopul influențării gradului de stabilitate al monedei naționale în raport cu diversele valute, precum și în scopul menținerii echilibrului dinamic al balanței de plăti.
Ca parte integrată a politicii economice, politica monetară externă a unei țări se află într-o strânsă interdependență cu politica monetară internă și cu celelalte componente ale politicii economice cum ar fi politica comercială, politica fiscală, politica prețurilor. Obiectivele politicii valutare ale țărilor dezvoltate diferă de obiectivele politicii valutare a țărilor în curs de dezvoltare (cum este și cazul României), diferențiere generată de poziția monetara a țărilor dezvoltate, de distribuirea asimetrica a lichidității internaționale, de insuficienta dezvoltare a sistemului bancar, etc.
Corelat cu politica monetară internă, politică monetară externă în țările cu monedă convertibila urmărește să influențeze conjunctură valutară în care evoluează moneda națională în vederea menținerii stabilității și puterii de cumpărare a acesteia. Prin politica valutară se urmărește modificarea situației balanței de plăti în sensul relaxării constrângerilor externe.
2.2 Reglementări privind funcționarea pieței valutare în România
În România până la sfârșitul anului 1989, politica valutară s-a înfăptuit în condițiile monopolului valutar, formă prin care se manifestă conducerea nemijlocită și unitară a întregii activități valutare de către stat.
Pe plan intern, monopolul valutar presupunea dreptul exclusiv al Băncii Naționale a R.S.R și al Băncii Române de Comerț Exterior de a deține și efectua cumpărături și vânzări de mijloace de plată străine, precum și de a efectua decontările cu străinătatea. Potrivit monopolului valutar, valutele altor state nu aveau putere circulatorie pe teritoriul României, așa după cum era interzisă scoaterea din țara sau remiterea în străinătate a monedei noastre naționale – leul.
Înfăptuirea monopolului valutar era într-o strânsă interdependență cu monopolul de stat asupra comerțului exterior.
Deși în țara noastră nu a existat o lege elaborată expres in domeniul valutar – financiar, există însă o legislație în domeniul comerțului exterior al operațiunilor valutar – financiare cu străinătatea care reglementa relațiile în acest domeniu ale persoanelor fizice și juridice române, atât pe plan intern, cât și în raporturile cu partenerii externi.
În țara noastră, până în mai 1991, politica valutară a fost exercitată de Ministerul finanțelor în colaborare cu Banca Națională a României și cu Banca Romană de Comerț Exterior.
Ministerul Finanțelor era autoritatea cu competenta valutară, care exercită coordonarea și controlul întregii activități valutare. Bancă Națională a României, în calitate de bancă centrală, avea următoarele atribuțiuni, potrivit statutului sau:
Păstrarea și administrarea rezervei de stat;
Organizarea schimbului valutar;
Stabilirea și publicarea cursului valutelor străine în lei;
Exercitarea controlului operațiilor valutare;
Participarea la elaborarea balanței de plăti externe și urmărirea realizării acesteia;
Banca Romană de Comerț Exterior, în calitate de bancă comercială specializată în relațiile de plăti cu străinătatea, avea următoarele atribuții principale:
Efectua toate operațiunile de plăti și încasări bancare în valută și în lei privind activitatea de comerț exterior, cooperare, etc.;
Păstra și administră disponibilitățile în valută, păstra mijloacele financiare ale întreprinderilor de comerț exterior și efectua plăti și încasări în contul acestora;
Acorda credite în valută întreprinderilor de comerț exterior;
Păstra evidența centralizată a creditelor bancare externe;
Era autorizata să contracteze credite externe pentru deservirea relațiilor economice;
Acorda credite în lei, pe termen scurt, pentru activitatea de comerț exterior, precum și pentru necesitățile curente ale întreprinderilor de comerț exterior;
Efectua în exclusivitate transferurile valutare în străinătate privind toate operațiunile comerciale și necomerciale;
Participa împreună cu alte organe bancare, financiare, la elaborarea și execuția balanței de plăti externe;
Putea să deschidă conturi în valută pe numele persoanelor fizice și juridice române;
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în acest domeniu, Banca Romană de Comerț Exterior dispunea de fonduri proprii.
La începutul anului 1990, România nu înregistra datorii externe și dispunea de rezerve valutare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Poziția financiară externă favorabilă era susținută exclusiv prin pârghii administrative: consumul și producția erau strict controlate, exportul și importul erau dirijate centralizat, iar cursul valutar nu avea un rol practic în echilibrarea balanței de plăti.
Abandonarea mecanismelor administrative de reglare a comerțului exterior a condus, încă din anul 1990, la deteriorarea balanței de plăti și la consumarea rezervelor valutare. Cauzele acestei evoluții au fost :
Dezechilibrele structurale generate de modelul bazat pe conducerea centralizată a economiei;
Reorientarea fundamentală a economiei românești, respectiv trecerea de la modelul conducerii centralizate la reglarea prin mecanismele pieței;
Șocurile economice cauzate de o conjunctură internațională deosebit de nefavorabilă: prăbușirea comerțului exterior cu țările membre CAER; influența războiului din Golf și a crizei iugoslave etc.
Prima reglementare valutară care a fost emisă după anul 1989 a fost Legea nr. 15 din august 1990. Prin această lege, a fost stabilit dreptul regiilor autonome și al societăților comerciale cu capital de stat de a efectua direct operațiuni de comerț exterior și de a dispune de o parte din veniturile nete în valută (inițial, 30 la sută, iar de la 1 februarie 1991, 50 la sută). Această prevedere legală a constituit premisă pentru o politică de cursuri duale.
Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1991, Banca Națională a României, în colaborare cu Guvernul, a trecut la organizarea și deschiderea, în februarie 1991, a pieței valutare interbancare, unde s-a tranzacționat parte de 50 la sută rămasă la dispoziția exporturilor.
La București, piața valutară interbancară funcționează în zilele lucrătoare ale săptămânii, de luni până vineri inclusiv. Cursul leului se stabilea zilnic în raport cu dolarul. Banca Națională a României dădea publicității rezultatul ședinței de fixing la care participau băncile comerciale.
Prin deschiderea pieței valutare interbancare, s-a creat astfel regimul valutar bazat pe două cursuri ale monedei naționale, prin care o parte a tranzacțiilor externe se deconta la cursul oficial, iar cealaltă parte la cursul stabilit pe piață.
La data de 13 mai 1991, în baza prevederilor Legii nr. 34 privind Statutul sau, Banca Națională a emis regulamentul privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată străine. Hotărârea Guvernului nr 352/13 mai 1991 privind aplicarea regimului devizelor în România a confirmat Regulamentul Băncii Națională a României și noul regim valutar.
În luna noiembrie 1991, cursul interbancar a fost unificat cu cel oficial, noul curs unic fiind stabilit la 180 lei/dolar. A fost introdus un nou regim valutar, prin care toate încasările din exporturi ale agenților economici erau automat decontate în lei la cursul unic.
Un alt regim valutar a fost creat în România prin apariția Regulamentului privind efectuarea operațiunilor valutare nr. V/3616, emis de Banca Națională a României la data de 4 mai 1992. Prin adoptarea acestui regim valutar, Banca Centrală a urmărit respectarea dreptului rezidenților de a păstra integral încasările valutare și de a utiliza fără restricții, pentru operațiuni de cont curent, dreptul persoanelor fizice de a cumpăra valută de la casele de schimb valutar, în limita unui plafon de 500 de dolari anual. Adoptarea acestui regim valutar a urmărit recâștigarea încrederii agenților economici, precum și menținerea integrală a încasărilor din exporturi, în conturile deschise la bănci din România.
Regimul valutar creat prin adoptarea unui nou Regulament nr. 7 V/10813/1994 privind efectuarea operațiunilor valutare, regulament modificat ulterior, în concordanță cu prevederile articolului VIII din Statutul Fondului Monetar Internațional, prin Regulamentul nr. 3/1997 privind efectuarea operațiunilor valutare din 30 decembrie 1997 cu aplicabilitate din 1998. Apariția acestor regulamente a creat premisele implementării convertibilității depline de cont a monedei naționale prin liberalizarea accesului populației la achiziționarea valutei.
Prin modificarea Regulamentului Valutar din 1997, s-a reușit introducerea ca text de lege a unui nou Regulament Valutar numărul 4 din 1 aprilie 2005 privind regimul; valutar și normele aferente acestuia. Prin adoptarea lui, România a acceptat notificarea din 25 martie 1998 a obligațiilor stipulate din statutul FMI care prevedeau că autoritățile să elimine restricțiile privind operațiunile de cont curent și neintroducerea altora în viitor, crearea condițiilor cât mai favorabile relansării reformei economice și politica valutară să nu sufere modificări semnificative. Astfel persoanele rezidente și nerezidente pot deține și utiliza orice active financiare exprimate în valută și în monedă națională, pot deschide și menține conturi în valută și monedă națională, operațiunile de vânzare cât și de cumpărare de valută se pot efectua numai prin intermediarii pieței valutare, iar cumpărarea și vânzarea de valută de către persoanele fizice rezidențe prin casele de schimb valutar și instituțiile de credit este nelimitată.
Începând cu data de 1 septembrie 2006 toate operațiunile valutare de capital au fost liberalizate iar din aceste operațiuni din care rezultă obligațiuni externe cu termene mai mari de 1 an, altele decât cele de natură datoriei externe, se înregistrează la Bancă Națională a României.
După abandonarea, în anul 1989, a regimului comunist, România a trecut la înfăptuirea reformei. În plan economic, a fost aleasă o strategie de reforma graduală, subordonată obiectivelor stabilității politice a țării. Reforma economică a inclus și reforma sistemului bancar românesc. Sistemul bancar a fost liberalizat la începutul anului 1990, iar la sfârșitul anului a fost creat sistemul bancar pe două nivele: pe de o parte Bancă Națională a României, că bancă centrală a statului și de cealaltă parte băncile comerciale, organizate în societăți pe acțiuni.
Reforma în politică valutară a debutat în luna mai 1991, când Bancă Națională a României și-a asumat, în baza legii privind statutul său, conducerea regimului valutar și a politicii cursului de schimb.
În anul 1997 s-a caracterizat prin liberalizarea completă a cursului de schimb și a pieței valutare, lucru care a condus la creșterea credibilității politicii valutare a băncii centrale. La sfârșitul anului 1997 au apărut presiuni pe piața valutară, presiuni datorate anunțării introducerii noului Regulament Valutar, care urma să liberalizeze accesul populației la achiziționarea valutei; excesul de lichiditate de pe piață monetară a dat posibilitatea băncilor comerciale să achiziționeze valută în cantități mari și să reducă anticipațiile nefavorabile în privința evoluției cursului de schimb; reducerea puternică că raței dobânzii în economie, lucru care nu a încurajat refacerea pe deplin a încrederii în monedă națională.
Cel mai important eveniment în planul politicii valutare a României în anul 1998 a fost notificarea oficială către Fondul Monetar Internațional, la data de 25 martie, a acceptării de către România a obligațiilor prevăzute de art. VIII, al. 2 – 4, din Statutul Fondului.
Un nou pas importantă făcut de către conducerea BNR pentru a moderniza și a actualiza reglementările cu privire la valute și implicit pe cursul valutar, a fost aprobarea și punerea în aplicare a Regulamentului valutar din anul 2004.
Acesta prevede următoarele:
Prezentul prezentului regulament, termenii și expresiile utilizate au următoarele semnificații: Operațiuni valutare – încasările regulament stabilește regimul efectuării operațiunilor valutare și principiile de desfășurare a operațiunilor pe piață valutară.
În sensul, plățile, compensările, transferurile, creditările, precum și orice tranzacții exprimate în valute și care se pot efectuă prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau prin orice alte modalități de plată practicate de instituțiile de credit în funcție de natură operațiunii respective.
Operațiunile valutare pot fi:
operațiuni valutare între rezidenți și nerezidenți:
operațiuni valutare curente;
operațiuni valutare de capital;
operațiuni valutare intre rezidenți.
Rezidenți:
a) Persoanele fizice, cetățeni români, cetățeni străini și apatrizi, cu domiciliul în România, atestat cu documente de identitate emise conform legii;
b) Persoanele juridice și orice alte entități, cu sediul în România, precum persoanele fizice, cetățeni români, cetățeni străini și apatrizi, cu domiciliul/reședința în România, care sunt autorizate să desfășoare activități economice pe teritoriul României, în mod independent, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
c) Sucursalele, agențiile, reprezentanțele, birourile persoanelor juridice, precum și ale oricăror alte entități străine, înregistrate și/sau autorizate să funcționeze în România;
d) Sucursalele, agențiile, reprezentanțele, birourile persoanelor juridice, precum și ale oricăror alte entități române, înregistrate și/sau autorizate să funcționeze în străinătate;
e) Ambasadele, consulatele și alte reprezentante și misiuni permanente ale României în străinătate.
Nerezidenți:
a) Persoanele fizice, cetățeni români, străini și apatrizi, cu domiciliul în străinătate, atestat cu documente de identitate emise conform legii;
b) Persoanele juridice și orice alte entități, cu sediul în străinătate, precum și persoanele fizice, cetățeni români, cetățeni străini și apatrizi, cu domiciliul în străinătate, care sunt autorizate/înregistrate să desfășoare activități economice în străinătate, în mod independent, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare;
c) Ambasadele, consulatele și alte reprezentante și misiuni permanente ale altor state în România, precum și organizațiile internaționale sau reprezentanțele unor astfel de organizații care funcționează în România.
Valută – monedă națională a altui stat, monedă unei uniuni monetare a unor state, precum și monedele compuse cum ar fi drepturile speciale de tragere.
Valute convertibile – valutele menționate în lista cursurilor de schimb ale pieței valutare, comunicată de Bancă Națională a României.
Active financiare – următoarele categorii de active:
a) Numerar;
b) Un instrument sau un înscris care conferă dreptul contractual de a încasă
numerar sau de a primi alte instrumente financiare de la altă entitate;
c) Un instrument sau un înscris care conferă dreptul contractual de a schimbă instrumente financiare cu altă entitate, în condiții ce sunt potențial favorabile;
d) Un instrument de capital al unei alte entități;
Credite legate de comerțul internațional – credite acordate pe bază de contract în cadrul operațiunilor de comerț internațional cu bunuri și servicii, sub formă de avansuri, plăti în rațe pe faze intermediare de execuție sau la solicitarea furnizorului de mărfuri/servicii, plăti la un anumit termen de la livrarea mărfurilor/prestarea serviciilor, credit furnizor, indiferent dacă s-au emis sau nu efecte de comerț, rescadentarea unor astfel de plăti și finanțarea unor astfel de credite de către un terț; în această categorie se includ și operațiunile de factoring.
Credite și împrumuturi financiare – finanțări de orice natură acordate/primite pe baze contractuale, inclusiv finanțarea tranzacțiilor comerciale în care nu participă un rezident și orice modalitate prin care creditorul stinge sau preia o obligație a debitorului față de un terț; în această categorie se includ și împrumuturile ipotecare, creditele de consum, precum și operațiunile de leasing financiar.
Bursă – piață organizată pe care se tranzacționează instrumente financiare, oficial recunoscută în țara în care această funcționează; această categorie include și piață instrumentelor financiare necotate la bursă, denumită și piață over-the-counter.
Operațiuni cu instrumente financiare tranzacționate în mod curent pe piață de capital – operațiuni cu acțiuni sau alte titluri în natură participativa, cu obligațiuni, alte titluri de credit și instrumente financiare derivate, cu scadență inițială, de regulă, mai mare de un an.
Operațiuni cu instrumente financiare tranzacționate în mod curent pe piață monetară – operațiuni cu titluri de stat, certificate de depozit, instrumente financiare derivate, titluri de credit și alte asemenea instrumente specifice pieței monetare, cu scadență inițială, de regulă, mai mică de un an.
Operațiuni de schimb valutar – tranzacții constând în cumpărarea și vânzarea de valută contra monedei naționale sau contra altei valute.
Piață valutară – piață pe care se efectuează operațiuni de schimb valutar de către intermediarii pieței valutare.
Piață valutară interbancară – acel segment al pieței valutare în cadrul căruia operațiunile de schimb valutar se realizează exclusiv între instituțiile de credit că intermediari ai pieței valutare, atât în nume și cont propriu, cât și în nume propriu și în contul clienților, precum și între acestea și bancă centrală.
Aceste reglementări și regulamente valutare pe care Bancă Națională a României le-a pus în aplicare de-a lungul evoluției pieței valutare românesti, au dus spre o liberalizare a pieței și o dezvoltare fără precedent în România a pieței valutare și mai ales a dus la stabilirea parităților între monedele convertibile, în mod natural prin legea cererii și a ofertei de valută.
La 1 aprilie 2005 apare Regulamentul valutar numărul 4, regulament după care funcționează și astăzi piață valutară, bineînțeles cu ajutorul completărilor, modificărilor care au fost publicate ulterior.
Noutăți aduse de Regulamentul Valutar din 1 aprilie 2005:
– Noul Regulament permite accesul nerezidenților pe piață financiară românească ;
Stipulează clar că rezidenții și nerezidenții pot efectuă în mod liber și fără restricții operațiuni valutare curente și de capital (cu excepția celor care sunt supuse autorizării BNR) ;
Sunt supuse autorizării BNR operațiunile în conturi curente și de depozit deschise de rezidenți în străinătate ;
Practic, noul Regulament permite transferurile de capital ale românilor în străinătate, cu condiția că acestea să aibă caracter personal (cadouri sau donații) și să nu fie transferate în conturi deschise de rezidenți în străinătate ;
Firmele sau alte entități care au deschis un birou sau o reprezentantă în străinătate le pot transformă pe acestea în vehicule de încasări și plăti ;
CAPITOLUL 3 Analiza evoluției pieței valutare românești în perioada 1990 – 2010
3.1 Liberalizarea pieței valutare românești și cotația monedei naționale în raport cu dolarul american
După 1989 piața valutară românească a parcurs mai multe etape : de la o piață controlată la o piață liberă în care cursul de schimb al monedei naționale se formează liber în funcție de cerere și ofertă.
Prima etapă ianuarie – septembrie 1990 s-a caracterizat prin dolarizarea economiei naționale și dispariția restricțiilor cu privire la import, ceea ce a condus la o creștere abruptă a acesteia încă din primele luni ale anului 1990. Situația favorabilă a rezervelor valutare a condus la opțiunea de menținere a unui curs valutar fix și alocare administrativă a valutei, în condițiile abolirii măsurilor administrative de reglare a importurilor și exporturilor. S-a procedat, astfel, la devalorizarea monedei naționale, de la 16 lai/dolar la 21 lei/dolar, iar noul curs a fost menținut fix, că o pârghie pentru temperarea presiunilor inflaționiste.
Responsabilitățile cu privire la regimul valutar au fost difuzate la nivelul Guvernului între Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Finanțelor și Bancă Romană de Comerț Exterior.
Evoluțiile care au avut loc în economia națională după adoptarea acestor opțiuni de politică valutară au fost nefavorabile. Practic, datorită fixității cursului de schimb folosită pentru combaterea inflației, rezervă valutară oficială existența la sfârșitul anului 1989 a fost epuizată foarte rapid.
Consumarea integrală a rezervelor valutare a fost favorizată de cadrul economic rezultat menținerea cursului fix stabilit administrativ, la un nivel sensibil supraevaluat și alocarea central-guvernamentală a resurselor valutare. Singurul efect practic al acestei opțiuni de politică valutară a fost subvenționarea indirectă, pe seamă rezervei valutare, a unor importuri ieftine, amplificate de existența unui exces de masă monetară în circulație.
După epuizarea rezervelor valutare la sfârșitul anului 1990 și în absența finanțării externe, România a continuat să importe masiv, ceea ce a condus la menținerea unui curs de schimb puternic supraevaluat.
A două etapă, septembrie 1990 – noiembrie 1991, responsabilitățile privind gestionarea regimului și rezervelor valutare au fost împărțite între Guvern – prin Ministerul Resurselor și Industriei și Ministerul Finanțelor – și Bancă Romană de Comerț Exterior.
Bancă Națională a României a preluat efectiv de la Bancă Romană de Comerț Exterior administrarea rezervei valutare în luna noiembrie 1991.
Prin legea nr. 15/1990, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat au căpătat dreptul de a efectuă direct operațiuni de comerț exterior și de a dispune de o parte din veniturile nete în valută (inițial 30 la sută, urmând că de la data de 1 februarie 1991 să crească la 50 la sută).
În bază prevederilor Legii nr. 15/1990, în februarie 1991 a fost deschisă piață valutară interbancară și în felul acesta a fost creat regimul valutar bazat pe două cursuri ale monedei naționale.
Accesul legal al persoanelor fizice la piață valutară a fost permis începând cu luna iulie, data la care au fost deschise casele de schimb valutar.
În practică cursul valutar a rămas supraevaluat, ceea ce a menținut presiunea pentru creșterea în continuare a importurilor. Acest mecanism a stimulat importurile și a descurajat exporturile. În același timp, exportatorii au folosit diverse procedee pentru a nu repatria încasările valutare.
În aceste condiții și în absența unei strategii de stimulare a exporturilor, a crescut dependența echilibrării balanței de plăti curente de finanțarea externă.
Finanțarea externă s-a realizat într-un volum mai scăzut decât cel negociat și consemnat în acordul cu Fondul Monetar Internațional, ceea ce a condus la apariția unor tensiuni în asigurarea mijloacelor de plată străine pentru onoarea angajamentelor scadențe ale statului. Asemenea momente de tensiune s-au produs în luna martie, iunie și octombrie 1991, când lichiditatea în sistemul bancar al țării a scăzut la cote periculoase.
Presiunile pentru decontarea importurilor la cursul oficial mai avantajos au crescut, pe măsură ce decalajul între acestea și cursul pieței interbancare s-a amplificat. Ținerea sub control a prețurilor materiilor prime de bază s-a făcut pe seamă consumării unor resurse valutare însemnate, acumulate din împrumuturi externe.
În etapă a treia respectiv în luna noiembrie 1991, cursul interbancar, ajuns la 300 lei/dolar, a fost unificat cu cel oficial de 60 lei/dolar, noul curs unic fiind stabilit la 180 lei/dolar. La acest nivel au fost aliniate prețul materiilor prime și ale tuturor celorlalte importuri. Acest lucru a constituit un pas decisiv pe calea armonizării prețurilor interne cu cele internaționale.
În noiembrie 1991 a fost introdus un nou regim valutar, prin care toate încasările din exporturi ale agenților economici erau automat decontate în lei la cursul unic, iar importurile se realizau pe seamă cumpărărilor de devize de pe piață valutară. Prin noul regim valutar, s-a declarat opțiunea pentru flotarea controlată a cursului monedei naționale.
Noul regim valutar a funcționat bine numai în primele două luni de la instituire. Începând cu primele luni din anul 1992, regimul valutar a avut o evoluție nefavorabilă. Acest lucru s-a datorat, în principal, următoarelor cauze :
Pe plan intern, accentuarea presiunii inflaționiste prin impactul unificării cursurilor asupra prețurilor interne și prin excesul de lichiditate de pe piață monetară internă determinat de efectuarea compensării globale a arieratelor agenților economici;
Pe plan extern, întârzierea finanțării negociate cu instituțiile internaționale a scăzut capacitatea de plată și a pus în dificultate Bancă Națională în asigurarea și menținerea rezervelor valutare;
Condițiile interne și externe nefavorabile li s-a adăugat și decizia politică de blocare a cursului valutar în perioadă februarie – martie 1992. Pentru temperarea inflației interne a fost aleasă calea menținerii leului la un nivel fix, din ce în ce mai supraevaluat. Că urmare, s-au produs aceleași efecte, și anume, stimularea importurilor și penalizarea exporturilor, dezechilibrul valutar în creștere, acoperit prin majorarea datoriilor externe.
Mecanismul de cedare integrală a valutei, instituit în noiembrie 1991 și-a dovedit viabilitatea numai în primele două luni, când au fost respectate regulile pieței; ulterior, credibilitatea mecanismului a fost compromisă amplificând dezechilibrele existențe deja pe piață internă.
Luna mai 1992 a marcat începutul unei noi etape a regimului valutar din România prin adaptarea unui nou mecanism valutar. În această etapă, s-a permis agenților economici menținerea integrală a încasărilor din exporturi, în conturi deschise la bănci din România, iar cursul de schimb a fost lăsat, treptat, să își regăsească echilibrul la nivelul stabilit de piață. În același timp, au fost majorate rațele dobânzilor de la 50-80 la sută, în vederea reducerii inflației și stabilizării cursului prin mărirea atractivității activelor în lei.
După primele luni de aplicare a acestui tratament, s-au obținut rezultate favorabile, cum ar fii volumul mediu lunar al acestora a crescut că urmare a stimulării exporturilor și pentru prima data după anul 1989 timp de trei luni (iulie – septembrie 1992) balanța comercială a fost excedentara.
De-a lungul întregului an 1993, cursul leului stabilit la licitație a fost controlat de către bancă centrală pentru a nu creă șocuri excesive asupra prețurilor interne, dar nivelurile stabilite nu au permis echilibrarea cererii cu ofertă de valută.
Dezechilibrul cerere – ofertă la licitația interbancară, deci caracterul supraevaluat al cursului interbancar, în cursul anului 1993, a rezultat din menținerea dezechilibrului contului curent, decalajul permanent dintre cursul interbancar și cel determinat liber pe piață, evoluția prețurilor interne comparativ cu aceea a cursului valutar.
Supraevaluarea monedei naționale a însemnat, pe de o parte, dependența de finanțarea externă și limitarea exporturilor românești, iar pe de altă parte, ieftinirea importurilor și contractarea măsurilor de protejare a producției interne.
După epuizarea rezervelor valutare la sfârșitul anului 1990 și în absența finanțării externe, România a continuat să importe masiv, ceea ce a condus la menținerea unui curs de schimb puternic supraevaluat, așa cum reiese din figură.
Figura nr. 3.1.1 Evoluția leului în funcție de dolarul american in perioada 1991 – 1993
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
În următoarea etapă, trăsăturile de bază ale regimului valutar nu s-au modificat din mai 1992. Esențială a fost, în 1994, eliminarea controlului exercitat de Bancă Centrală în mecanismul formării cursului valutar. Începând cu luna aprilie 1994, licitația valutară desfășurată la Bancă Națională a României a fost liberalizată, iar începând cu data de 1 august s-a putut trece la o piață interbancară autentică și continuă.
Măsurile adoptate în domeniul politicii valutare au generat încrederea operatorilor pe piață, fapt care a stimulat puternic exporturile si stabilitatea cursului valutar.
Până la sfârșitul anului 1993, politică valutară a Băncii Naționale a României a fost afectată de încercările de a utiliza cursul de schimb că ancoră antiinflaționista, iar cursul interbancar a fost supraevaluat. Începând cu anul 1994, principiul de la care s-a pornit a fost acela că stabilizarea cursului monetar s-a realizat prin crearea condițiilor fundamentale în economie, nu prin intervenție administrativă.
Prin această abordare, cursul valutar a devenit, el însuși, un indicator de natură să semnalizeze evaluarea de către public a coerenței politicii economice de ansamblu a autorităților.
În anul 1995, Bancă Națională a României nu și-a mai propus să utilizeze cursul valutar că ancoră de autofinanțare, ci a încercat să realizeze o depreciere nominală în același ritm cu inflația. Acest obiectiv a fost în mare realizat în primele luni ale anului, însă cu prețul intervenției pe piață a Băncii Naționale.
Pe ansamblu anul 1995, deprecierea nominală a leului a fot de 44,2 la sută, în timp ce rată inflației a fost de 27, 8 la sută măsurată prin prețuri la consumator și de 32 la sută prin prețuri la producător în industrie.
Pentru anul 1996, obiectivele stabilite de autorități în planul politicii valutare, incluse și în acordul cu Fondul Monetar Internațional, au vizat realizarea unui curs de echilibru, stabilite pe piață și utilizarea acestei pârghii pentru îmbunătățirea șoldului contului curent al balanței de plăti, evitarea influențării puternice a nivelului cursului, obiective realizate parțial după cum reiese din figură .
Figura 3.1.2 Evoluția cursului monedei naționale față de dolarul american
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
În 1998, orientarea de ansamblu a politicii valutare nu a consemnat modificări în raport cu anul precedent, păstrând, în general, aceleași caracteristici:
Cursul de schimb a fost determinat pe piața valutara în mod liber, că efect direct al cererii și ofertei, Bancă Națională intervenind numai în scopul evitării fluctuațiilor prea ample ale cursului monedei naționale;
Controlul exercitat de Bancă Națională a României asupra influxurilor de capital pe termen scurt și achizițiilor de titluri de stat în lei de către nerezidenți;
Adoptarea obligațiilor prevăzute de art., VIII, al. 2 – 4 din Statutul Fondului Monetar Internațional a reprezentat nu numai o creștere a încrederii în politică valutară practicată de Bancă Națională a României, dar și hotărârea autorităților de a nu mai reveni la practicile administrative din trecut, promovând în viitor politici consecvențe și prudente.
Conducerea politicii valutare a avut în vedere armonizarea ei cu politică monetară. Astfel, se poate vorbi de două perioade distincte, și anume :
Până la mijlocul lunii august 1998, în scopul susținerii procesului dezinflaționist, Banca Națională a României a controlat procesul de depreciere a leului, păstrând o marjă de 1,5 – 2 la sută lunar, ceea ce a condus la aprecierea în termeni reali a monedei naționale (+ 13,8 procente, pe bază valorilor medii lunare). Această orientare a fost realizată prin intrările de capital străin;
După declanșarea crizei din Rusia, în a două parte a lunii august 1998, Bancă Națională a României nu a mai putut folosi aceeași manieră de conducere a politicii valutare, inversarea fluxurilor de capital generând o depreciere accentuată a monedei naționale. Pentru a evită degradarea încrederii în monedă națională și resuscitarea inflației, Bancă Națională a adoptat soluția apropierii treptate a cursului de schimb de nivelul sau de echilibru. Această alternativă a antrenat, în schimb, majorarea ratelor dobânzilor din economie și intensificarea intervențiilor Băncii Naționale pe pită valutară, ceea ce a condus la reducerea rezervelor.
În cursul anului 1999, politică monetară și valutară și-au păstrat caracteristicile, prevăzând în următoarele obiectivelor propuse, în special obiectivul dezinflației. Cursul de schimb a înregistrat o stabilitate relativa, lucru întreținut și de ameliorarea funcționării pieței valutare, a cărei ofertă s-a situat în mod constant în trimestrul doi la nivelul superioare cererii. Excesul de valută a permis revenirea băncii centrale în poziția de cumpărător net pe această piață, B.N.R reușind nu numai să acopere serviciul datoriei externe, dar să și sporească activele externe nete. În același timp, excesul de valută de pe piață interbancară, precum și valută deținută de populație au fost valorificate și de Ministerul Finanțelor, care a recurs la împrumuturi în valută.
La sfârșitul trimestrului doi 1999, atât piață valutară, cât și evoluția cursului de schimb au fost marcate de vârful de plată al datoriei externe scadențe în luna mai. Este de remarcat faptul că, Bancă Națională a reușit să achite complet datoria externă la scadență și să înceapă refacerea rezervei valutare.
În anul 1999, piață valutară și-a îmbunătățit performanțele oferind suportul necesar implementării programului economic prin diminuarea riscului de distorsionare a mecanismului de formare a cursului de schimb prin creșterea eficienței și transparenței operațiunilor valutare; creșterea însemnată a volumului tranzacțiilor pe piață valutară; creșterea gradului concurențial al tranzacțiilor pe piață valutară; utilizarea unor instrumente pentru reglarea și gestionarea eficientă a lichidității valutare .
Principalele caracteristici ale pieței valutare au fost:
Menținerea unui excedent valutar permanent începând cu luna aprilie 1999;
Diminuarea influenței clienților nebancari în operațiunile pieței valutare etc.;
Totodată, în cursul anului 1999, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a luat decizia liberalizării, în trei etape, a contului de capital al balanței de plăti. În prima etapă, au fost liberalizate creditele și împrumuturile financiare cu termen de rambursare mai mare de un an, precum și garanțiile, avalurile și facilitățile financiare auxiliare.
Deși a început sub auspicii nefavorabile, dat fiind realizările anului precedent, anul 1999 a fost considerat de autorități că an hotărâtor în procesul tranziției la economia de piață.
Anul 1999 a început cu modificări bruște ale condițiilor pieței, respectiv un ritm de depreciere al leului foarte alert care ar fi putut să atingă niveluri nesustenabile cu antrenarea unei inflații majore, ceea ce a făcut necesară intervenția băncii centrale în vederea calmării pieței. În anul 1999, piață valutară a funcționat în contextul unui mediu financiar extern nefavorabil că urmare a crizelor asiatice din toamnă anului 1997, a crizei din Rusia din vară anului 1998 și al crizei din Brazilia (1998) în condițiile unui mediu intern foarte dificil. Din cauza situației existențe în anul 1999, obiectivul băncii centrale era de susținere în continuare a deprecierii reale, creșterii competitivității externe și reducerii deficitului de cont curent, situație în care componența valutară a deținut rolul principal în cadrul politicii economice.
Operațiunile de pe piață valutară interbancară în prima parte a anului 1999 au fost sub semnul volatilității, fiind diferențe (spread-uri) nejustificat de mari între cursurile de vânzare și cele de cumpărare, între categoriile de operatori (între bănci, între bănci și clienți), ducând la segmentarea pieței, fiind afișate și efectuându-se tranzacții la cursuri de 20.000 lei/1 USD în 18 martie „joia neagra” față de 10.951 lei/1 USD la 31.12.1998.
Se impune precizarea că la astfel de cursuri „sălbatice” au fost efectuate câteva operațiuni pentru sume neglijabile. Și pe piață caselor de schimb au apărut astfel de manifestări, cu aceleași rezultate, cursurile de vânzare afișate fiind chiar mai mari, până la 25.000 lei/1 USD.
Care a fost cauza unei asemenea degringolade în piață valutară?
Intervenția pentru calmarea pieței valutare interbancare pentru zilele de 18 și 19 martie prin vânzarea de valută a costat Bancă Națională a României aproape 40 milioane dolari și nu numai atât, Bancă Națională a României trebuind să majoreze dobânzile la 300-400% pentru a atrage leii de pe piață, dobânzi ce au continuat să rămână la un nivel mult mai mare decât inflația, cu consecințe negative asupra finanțării deficitului bugetului.
Intervențiile băncii centrale în luna martie, în perioadă 18-31, au fost de peste 90 milioane dolari, intervenții necesare a calmă tensiunile existențe pe piață valutară și a atenua așteptările de depreciere rapidă a cursului de schimb. În trimestrul al doilea al anului 1999, piață valutară și cursul de schimb au fost sub semnul vârfului de plată al datoriei externe scadențe în luna mai și în conjunctură absenței împrumuturilor externe.
Începând cu luna aprilie, piață și-a reluat activitatea normală evidențiată de excedentul agenților economici ce poate fi coroborat cu reducerea semnificativă a deficitului comercial.
În aceste condiții, Bancă Națională a României a făcut cumpărări nete pentru sporirea rezervei valutare de peste 150 milioane USD; evoluția cursului de schimb a fost în acest trimestru relativ echilibrată, consemnându-se o depreciere nominală de 10,8%; deprecierea în termeni reali față de decembrie 1998 a leului a fost de 12,6%.
În continuare, în trimestrul trei și parțial în trimestrul IV până la 15 noiembrie 1999, deprecierea leului s-a menținut într-o rată relativ constantă. Banca Națională a României, având vedere obiectivul majorării rezervei valutare, a continuat cumpere valută, cumpărările de valută nete situându-se la peste 750 milioane USD până la sfârșitul anului.
Începând cu 15 noiembrie, deprecierea leului a fost destul de abruptă, în săptămâna 15-20 noiembrie deprecierea fiind de 2,3%, iar de la începutul anului deprecierea nominală a fost de peste 60% până la 21 noiembrie 1999.
Bancă Națională a României a apreciat că acest nivel s-a datorat speculațiilor agresive ale băncilor și că, în fond, leul era încă aproape de valoarea de echilibru.
Astfel cotațiile medii ale dolarului american în raport cu leul, le putem urmări în figură.
Figura 3.1.3 evoluția cursului monedei naționale in raport cu dolarul american
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
Anul 2000 a însemnat cea mai consistentă depreciere în termeni reali față de monedă americană (10,5%), în timp ce față de euro s-a schimbat trendul anului anterior, rezultând o depreciere în termeni reali de 3%.
Față de această situație, Bancă Națională a României a trebuit să intervină pe piață valutară interbancară pentru a domoli ritmul de depreciere foarte alert care ar fi dus monedă națională mult sub nivelul de echilibru și ar fi favorizat creșterea în ritm alert a inflației. Cauza tendinței de depreciere a constituit-o diminuarea volumului operațiunilor de pe piață valutară, dar și așteptările legate de evoluția cursului de schimb în condițiile obligațiilor de plată la extern extrem de mari – 1540 milioane USD – și în condițiile în care în prima parte a anului 1999 România nu a avut acces la nici o finanțare externă; în acest an, Fondul Monetar Internațional a aplicat o politică specială față de România condiționând finanțarea acesteia numai după ce în prealabil se contractau credite de pe piață externă de capital; pe acest fond, cele mai multe agenții de rating au depunctat România, situație în care a fost imposibilă contractarea unei finanțări externe la costuri rezonabile. În contextul creat, Bancă Națională a României a reușit să atragă de la o serie de bănci străine având sucursale sau filiale în România sumă de 172 milioane USD în echivalent.
Cursul leului a atins în luna aprilie nivelul maxim de depreciere în termeni reali, aproape 16%, sub nivelul lunii decembrie 1998, că începând cu luna mai, acesta să urmeze o tendința de apreciere în ritm lent.
Această schimbare de traiectorie a cursului de schimb s-a datorat schimbării condițiilor în piață valutară, în care începea să apăra valută în exces în al doilea semestru că urmare a ajustării puternice a contului curent, activele externe nete ale Băncii Naționale a României crescând cu 930 milioane USD în condițiile în care s-au plătit peste 1,5 miliarde USD în contul datoriei externe. Regimul cursului de schimb a continuat să fie flotarea controlată (administrată) care, urmare intervențiilor băncii centrale pe piață valutară, a reușit să limiteze reaprecierea puternică a monedei naționale astfel încât deprecierea în termeni reali a leului în anul 1999 a fost de 9,4% (decembrie/decembrie), depreciere care a constituit suportul îmbunătățirii poziției externe a economiei românești.
Anul 2000 este primul an în care se schimbă trendul negativ din cei trei ani anteriori prin reluarea creșterii economice cu 1,6% față de anul anterior.
Reluarea creșterii economice pe baze sănătoase s-a datorat exporturilor – motorul creșterii economice – în condițiile în care și economia mondială a cunoscut o evoluție deosebit de dinamică cu accelerarea creșterii, scăderea șomajului, deblocarea comerțului internațional în contextul adâncirii globalizării.
S-a înregistrat o îmbunătățire si a celorlalți indicatori: rata inflației a scăzut la 40,7% (ținta de 27% nefiind atinsa), scădere obținuta în condițiile unor șocuri interne si externe nefavorabile, rezerva internaționala a tarii a crescut, șomajul a evoluat pozitiv.
Din punct de vedere al sistemului bancar, Bancă Națională a României a luat măsuri pentru însănătoșirea mediului bancar prin scoaterea din sistem a băncilor cu probleme prin privatizarea Băncii Agricole și prin atenuarea riscului reprezentat de cooperativele de credit.
Se impunea continuarea privatizării și restructurării care însă au obținut rezultate modeste. Câteva acțiuni importante pe plan extern au constituit un impuls în menținerea tendințelor pozitive, și anume :
Extinderea aranjamentului stand-by, prelungirea tragerilor din programele PSAL I și ASAL cu Bancă Mondială;
Invitarea României în decembrie 1999 la deschiderea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană;
Prezentarea Comisiei Europene a strategiei naționale de dezvoltare economică a României pe termen mediu, document ce stabilea direcțiile principale de dezvoltare până în anul 2004;
Deficitul contului curent al balanței de plăti a înregistrat îmbunătățiri față de anul anterior pe fondul creșterii deosebite a productivității muncii, a investițiilor străine directe nete, care au însumat 1,036 miliarde USD.
Ratele reale ale dobânzilor au înregistrat de regulă valori pozitive însă la niveluri mult reduse față de anii anteriori.
Piața valutară în anul 2000 a avut o evoluție lină caracterizată prin supraoferta de valută, provenind în special de la exportatori, dar și de la transferurile curente, situație în care s-au întețit intervențiile BNR pe piață valutară, eliminarea excedentului valutar urmărind evitarea aprecierii în termeni reali a leului, precum și consolidarea rezervei valutare.
Pe fondul unei supraoferte de valută și că efect al măsurilor de politică monetară și valutară, leul s-a depreciat în termeni reali față de anul anterior, cu 1,1% față de USD, însă cu 11,3% față de euro, deși acesta a înregistrat în anul 2000 o depreciere semnificativă față de USD.
Figura nr. 3.1.5
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
Cursul leului pe piață caselor de schimb private a înregistrat aceeași traiectorie, doar în ultimele zile ale anului înregistrându-se anumite tensiuni.
Piață valutară a continuat să fie și în anul 2001 cel mai activ segment al pieței financiare.
Caracteristicile principale ale pieței valutare au fost:
Creșterea dinamismului pe segmentul interbancar, fiind mai vizibilă în a două parți a anului când vânzările de devize au fost mai mari cu 31,5%, iar cumpărările cu 31%. Înviorarea pieței a fost determinată de intensificarea schimburilor economice cu străinătatea (evidențiată prin creșterea ponderii operațiunilor clienților) și, în anumite perioade, de operațiunile speculative ale operatorilor;
Scăderea excedentului valutar al pieței valutare interbancare, că urmare a creșterii cererii de valută a clienților;
Piață valutară a caselor de schimb a cunoscut o dinamică ascendentă, superioară pieței valutare interbancare, excedentul de valută – localizat în special la nivelul caselor valutare aparținând băncilor – a atins o valoare record (655 milioane USD). Cauza acestei situații o constituie în principal transferurile și veniturile rezidenților din străinătate;
Scăderea ușoară a gradului de concentrare a pieței valutare interbancare – ponderea celor mai active cinci bănci situându-se la circa 50%, scădere care s-a datorat consolidării poziției băncilor cu capital străin care au deținut peste 70% din operațiunile pieței valutare interbancare;
Tendința de apreciere a leului s-a menținut și în anul 2001, pe fondul îmbunătățirii sensibile a indicatorilor macroeconomici pe parcursul acestui an, rezultatele obținute, în condițiile unui mediu economic internațional relativ favorabil mai ales în prima jumătate a anului, fiind încurajatoare:
– Creșterea produsului intern brut cu 5,3%, printre cele mai înalte ritmuri de creștere;
– Reducerea inflației la 30,3% (în condițiile depășirii țintei propuse) care confirmă consolidarea procesului dezinflaționist;
– Deficitul bugetului general consolidat de 3,3%;
– Deficitul contului curent de 5,8% din PIB;
– Creșterea, peste țintă, a rezervelor internaționale la aproape 14,9 miliarde USD;
– Reducerea raței șomajului de la 10,5% la 8,6%;
– Înregistrarea unei ușoare creșteri a pieței de capital și a pieței asigurărilor.
Politică valutară a băncii centrale a fost centrată pe temperarea ritmului de depreciere a leului, mai ales în a două parte a anului, sens în care se observă modificarea politicii de intervenție prin reducerea frecvenței și creșterea volumului intervențiilor în scopul atenuării predictibilității sensului și amplitudinilor zilnice ale evoluției cursului leului față de dolar. Din cauza intervențiilor mai rare ale BNR, pe piață valutară s-au amplificat fluctuațiile zilnice ale acestuia, dar și producerea unor inversări frecvențe ale sensului de evoluție.
În anul 2001, leul a înregistrat o apreciere în termeni reali de 5,7% față de USD, apreciere apropiată de cea realizată și față de euro (6,2%). Dacă ne raportăm la coșul de valute (40% USD și 60% euro), aprecierea leului în termeni reali a fost de 6%.
Tendința de creștere a pieței valutare s-a menținut și în anul 2002, pe fondul consolidării creșterii economice și macrostabilizării obținându-se cele mai bune rezultate macroeconomice în condițiile unui mediu internațional în continuare descurajant, zonă euro înregistrând o dinamică moderată.
România a atins câteva recorduri la cei mai importanți indicatori macroeconomici, respectiv reducerea cu 12,5% față de anul anterior a inflației situându-se la 17,8% (obiectiv 22%) pentru prima oară în perioadă de tranziție fiind depășit obiectivul, scăderea puternică a deficitului contului curent, înregistrarea unui nivel record al rezervei oficiale de 7,3 miliarde USD (creștere 2,4 miliarde USD) atingând pentru prima oară optimul în privință acoperirii în luni de importuri de bunuri și servicii (4,2 luni), înregistrarea unui nivel al exporturilor de aproape 14 miliarde USD, cel mai ridicat nivel istoric (că de altfel și la importuri) de până atunci, creștere realizată pe bază câștigurilor de productivitate și a deprecierii reale a leului în raport cu euro. Creditul neguvernamental total a înregistrat o creștere semnificativă mărind gradul de intermediere financiară la 11,9%.
Piața valutară a înregistrat, de asemenea, recordul în anul 2002, continuând să fie cel mai activ segment al pieței financiare, acumulând o creștere substanțială de volum, rulajul sau în PIB fiind mai mare că în anul precedent , reprezentând 75,8%.
În cadrul pieței valutare, dinamica cea mai ridicată a fost înregistrată la nivelul operațiunilor derulate de bănci, cu o creștere de circa 60% față de anul anterior, vârfurile volumelor de valută tranzacționate fiind atinse în lunile aprilie, iulie, august și octombrie că urmare a evoluției ratelor rezervelor minime obligatorii, evoluției imprevizibile a cursului de schimb euro – dolar, diminuării randamentelor depozitelor interbancare și ale titlurilor de stat.
Și în anul 2002 s-a menținut ridicat gradul de concentrare a pieței valutare interbancare (cinci bănci au deținut peste 50% din rulajul acestui segment). Tranzacțiile clienților băncilor pe piață valutară internă au înregistrat, pentru prima oară în perioadă 1998-2002, un deficit, însă de dimensiuni reduse, deficitul fiind datorat persoanelor juridice deoarece ritmul de creștere a cererii lor de valută a fost mai mare decât ofertă de valută, situație favorizată și de creșterea importurilor și diminuarea investițiilor străine, precum și de scăderea dobânzilor la lei și evoluția raportului euro/dolar.
Din punct de vedere al complexității operațiunilor în valută nu s-au înregistrat progrese, predominând contractele spot cu peste 90% din volumul tranzacționat, scadențele la contractele forward fiind de regulă cele la trei luni, iar swap-urile și operațiunile cu instrumente derivate fiind neglijate. Valori record ale tranzacțiilor au fost înregistrate și de casele de schimb, acestea făcând cumpărări de valută de la persoanele fizice de aproape 1,5 miliarde USD.
BNR a intervenit puternic pe piață valutară înregistrând un record la capitolul cumpărări (aproape 1,8 miliarde USD) prin intervenții punctuale și de amploare. Țintele intervenției băncii centrale pe piață valutară internă au fost eliminarea dezechilibrelor sporadice și conjuncturale dintre cerere și ofertă și în special diminuarea tendinței de apreciere excesiva și nesustenabila a leului față de dolar. Intervențiile băncii centrale au mai urmărit creșterea flexibilității și impredictibilității cursului nominal de schimb al leului pentru descurajarea intrărilor de capital pe termen scurt, în lunile ianuarie și noiembrie această efectuând vânzări de valută pentru mărirea ofertei pe piață.
Figura nr. 3.1.6 Evoluția leului în raport cu euro și dolarul american
Sursă: Prelucrare date BNR
Politică de curs al leului a trebuit să țină cont de următoarele fenomene: evoluția cursului de schimb euro-dolar în condițiile aprecierii puternice a euro față de dolar și continuarea pe parcursul întregului an a deprecierii leului în termeni nominali față de monedă americana, cu diminuare de ritm în a două parte a anului pe fondul creșterii cotației dolar-euro și a parametrilor macroeconomici interni.
Obiectivul de curs al băncii centrale pentru anul 2002 a fost o ușoară apreciere față de cursul format din 60% euro și 40% USD, drept pentru care a permis o apreciere nominală a leului față de dolar pentru a compensa deprecierea nominală față de euro.
Evoluția cursului de schimb în anul 2003 a avut loc în condițiile continuării tendințelor favorabile din anii anteriori în privință creșterii economice, dezinflației, controlului deficitului bugetar și reducerii șomajului, schimbării „motorului” creșterii economice, exportul fiind înlocuit de cererea internă favorizată de creșterea rapidă a creditului, de majorarea salariilor nete, de reducerea șomajului și de creșterea arieratelor. Expansiunea creșterii interne a determinat creșterea deficitului contului curent al balanței de plăti la 5,7% din PIB.
Indicatorii macroeconomici obținuți în anul 2003 au fost bifați la capitolul realizări față de programul economic propus: 4,9 %, creșterea PIB care plasează România pe locul al treilea între cele 12 țări candidate la integrarea europeana, deficitul bugetar de 2,3% din PIB, majorarea rezervelor oficiale (reprezentând echivalentul a 4,1 luni de importuri de bunuri și servicii), 7,2% rată șomajului, în scădere, și 14,1% rată inflației (decembrie/decembrie), față de 14% țintă de inflație pentru 2003.
Rata inflației și tendința de scădere fac că anul 2003 să fie al patrulea an consecutiv de dezinflație că urmare a reducerii deprecierii nominale a leului față de coșul implicit euro-dolar, reducerii nivelului corecțiilor aplicate prețurilor administrate, stabilității cadrului fiscal și evoluției favorabile a prețurilor de import, presiunile inflaționiste venind dinspre creșterea cererii de consum, a salariului mediu brut și arieratelor în economie.
În anul 2003, piață valutară interbancară înregistrează un record, de data această negativ, prin încetarea procesului manifestat în cei șase ani anteriori de adâncire a pieței valutare interbancare, care în acest an își diminuează ponderea rulajului în PIB față de anul anterior.
Declinul pieței valutare interbancare se datorează, în principal, continuării stabilizării dobânzilor pe piață monetară, dimensiunii reduse a influxurilor de capital străin, creșterii volatilității și impredictibilității raportului euro-dolar, care a înregistrat modificări frecvențe și de amploare (1,0642 în ianuarie și 1,2291 în decembrie) și restrângerii volumului intervențiilor BNR pe piață valutară interbancară.
Din partea clienților băncilor s-au conturat însă tendințe opuse, ponderea tranzacțiilor acestora în rulajul pieței majorându-se semnificativ, crescând puternic (cu 25,4%) cererea de valută, ceea ce a dus la menținerea aproape permanență a unui deficit valutar, cu consecințe negative asupra șoldului balanței comerciale.
Modificările manifestate nu au afectat bună funcționare a pieței valutare interbancare, fără tensiuni, la această contribuind casele de schimb prin cumpărări de valută la un nivel de aproape 1,7 miliarde de euro și prin intervențiile băncii centrale de suplimentare a ofertei. Se impune a fi consemnat că la nivelul anului 2003, dinamică cea mai înaltă în tranzacțiile din piață valutară au realizat-o casele de schimb, valoarea acestora ajungând la un nivel record (cumpărări de peste 6 miliarde euro și vânzări de peste 4,3 miliarde de euro).
Nivelul record al tranzacțiilor caselor de schimb exprimă trendul transferurilor curente private (aproape în întregime ale rezidenților) și volatilitatea ridicată a raportului euro/dolar.
Mobilitatea relativ ridicată din piață valutară interbancară a făcut necesară intervenția băncii centrale, astfel că această a intervenit, în funcție de situația concretă, atât că vânzător de valută, cât și în calitate de cumpărător, șoldul intervențiilor înregistrând cumpărări nete de valută de circa 525 milioane euro, de trei ori mai mic decât cel din anul anterior.
Politica cursului de schimb în anul 2003 a fost astfel dusă încât să răspundă obiectivului decelerării inflației. Implementarea politicii cursului de schimb de către bancă centrală a continuat pe linia acordării importanței deciziilor pieței în stabilirea traiectoriei cursului de schimb, a flexibilității pieței, frecvenței intervențiilor BNR mult redusă axându-se pe evitarea unor fluctuații excesive ale cursului leului, atenuării tendințelor de apreciere a leului pe fondul influxurilor de valută tot mai mari. În condițiile volatilității mărite a cursului euro-dolar și reducerii volumului intervențiilor BNR, volatilitatea cursului leu-euro a scăzut simțitor că urmare a adoptării euro că monedă de referință la începutul anului și creșterii precauției băncilor în formarea citațiilor, spread-ul dintre cotațiile minime bid și maxime ask ale cursului de schimb diminuându-se față de anul precedent.
De asemenea, cursurile practicate de casele de schimb private nu au înregistrat fluctuații semnificative față de cursul de schimb mediu comunicat de BNR. Monedă națională, pe fondul evoluțiilor menționate s-a apreciat în termeni reali cu 3,3% față de coșul valutar implicit euro-dolar înregistrând totuși o evoluție divergența față de cele două valute astfel: leul a acumulat o depreciere în termeni reali față de euro (decembrie /decembrie) de 3,7%, mai mare că cea din anul anterior, și o apreciere în termeni reali față de dolar (că urmare a deprecierii puternice a acestuia pe piețe internaționale) cu 16,3%, mult mai mare decât cea din anul precedent.
3.2 Relaxarea reglementărilor valutare și evoluția cursului de schimb după 2004
Anul 2004 a marcat introducerea unui nou regulament valutar în vederea liberalizării de pline a contului de capital pentru care România a stabilit un program strict. Acest fapt și îmbunătățirea condițiilor macroeconomice au influențat evoluțiile de pe piața valutară.
Se impune a se sublinia că este primul an din perioadă de tranziție care înregistrează o rată a inflației exprimată printr-o singură cifră, situație de natură a conferi credibilitate obiectivului României de realizare a convergenței nominale progresive față de țările UE în vederea integrării europene.
Procesul dezinflaționist a fost favorizat, în principal de aprecierea puternică a monedei naționale cu 5,8% în termeni reali față de coșul implicit euro/dolari; Anul 2004 a fost al cincilea an consecutiv de scădere a inflației, care s-a situat în apropierea obiectivului de inflație (target inflation) de 9%, dar într-un interval de variație compatibil cu cerințele.
În anul 2004 s-au înregistrat, de asemenea, rezultate de natură a încuraja pătrunderea mai accentuată a investițiilor străine, respectiv România a dobândit statutul de membru al NATO și statutul de economie de piață funcțională, acordat de Comisia Europeana, iar în luna decembrie s-a consemnat un moment de referință în procesul de integrare europeana, respectiv finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, care a culminat cu semnarea, în 25 aprilie 2005 a Tratatului de aderare.
S-a încheiat un aranjament stand-by de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 de luni, pentru sumă de 250 milioane DST, după ce în anul anterior s-a finalizat pentru prima data singurul aranjament stand-by dintre cele șase derulate începând cu anul 1991.
Principalii indicatori macroeconomici au înregistrat evoluții pozitive că o expresie a consolidării progreselor obținute începând cu anul 2000 pe linia stabilizării macroeconomice.
Evoluțiile favorabile ale anului 2004 au fost susținute și de îmbunătățirea mediului economic extern, economia mondială crescând puternic cu un ritm de 5,1%, în principal datorită evoluțiilor economiilor SUA (4,4%), Chinei (9,5%) și UE (2%) care în a două parte a anului, că de altfel și restul economiei mondiale, și-a încetinit evoluția sub impactul advers al creșterii prețului petrolului. Față de evoluția favorabilă a economiei și recunoașterile internaționale, agențiile de rating au continuat să îmbunătățească și în anul 2004 ratingurile, cu impact pozitiv asupra creșterii credibilității cu privire la România.
Piața valutară, în anul 2004, înregistrează o etapă calitativ superioară în funcționarea ei că urmare a îmbunătățirii puternice atât a mediului economic intern cât și internațional. Piață valutară interbancară își reia foarte riguros în anul 2004 procesul de adâncire, înregistrând noi recorduri. Rulajul pieței valutare interbancare a devansat pentru prima oară valoarea produsului intern brut ( 108,9% față de 71,1% în anul anterior) că urmare a creșterii spectaculoase a lichidității acesteia pe fondul majorării schimburilor comerciale cu străinătatea, creșterii influxurilor de capital, investițiilor directe și fondurilor europene, sporirii substanțiale a transferurilor rezidenților care lucrează în afară țării, creșterea celorlalte finanțări externe, inclusiv a fluxurilor de capital speculative.
În cadrul pieței valutare interbancare, segmentul interbancar a înregistrat nivelurile cele mai mari, ponderea tranzacțiilor în rulajul pieței valutare majorându-se la 64%, determinată de creșterea pasivelor externe, ale operațiunilor de arbitrare a randamentelor înalte din piață monetară, incertitudinile privind evoluția raportului euro/dolar și amplificarea intervențiilor băncii centrale, situație care a dus la o ușoară diminuare a concentrării pieței valutare interbancare.
Piața valutară interbancară a înregistrat excedente lunare la valută, maximul istoric fiind înregistrat în luna iulie (291 miliarde euro), situație care se inversează în ultimele două luni (reducerea intrărilor de capital și deteriorarea contului curent) atingându-se deficite valutare de valori ridicate.
Ținând cont de evoluțiile din piață, băncile s-au întors spre derularea de operațiuni la termen (forward). Casele de schimb au avut o dinamică accelerată, operațiunile acestora atingând dimensiuni record (cumpărările de valută s-au situat peste 7,8 miliarde euro, iar vânzările la aproape 4,7 miliarde euro), realizându-se un maxim valoric istoric al sumelor nete achiziționate.
Factorii care au determinat creșterea cumpărărilor de valută au fost randamentele mari la instrumentele de economisire în lei (populația întorcându-se la leu) și creșterea transferurilor curente private în valută, în principal de la rezidenții care lucrează în străinătate.
Pe fondul constrângerilor legate de continuarea liberalizării contului de capital (liberalizarea accesului nerezidenților la constituirea depozitelor în lei), care presupune o flexibilitate sporită a politicii cursului de schimb, acesta a devenit principală pârghie antiinflaționista deoarece cursul de schimb își transmite mai rapid efectele sale și are o vizibilitate mai mare, cu repercusiuni asupra diminuării anticipațiilor inflaționiste.
Pe fondul scăderii raței dobânzii de politică monetară de la 21,25% la 17%, cursul de schimb a fost lăsat să se aprecieze în termeni nominali, în condițiile unei supraoferte de valută și a unor intervenții pe piață valutară tot mai rare. Astfel, cursul de schimb a ajuns în decembrie 2004 la 39.663 lei/euro, scăzând sub pragul psihologic de 40.000, leul apreciindu-se cu 3% față de euro. Datorită transmiterii imediate a efectului, rată inflației a scăzut la 9,3% (decembrie/decembrie).
Obiectivele politicii de curs ale băncii centrale pe parcursul anului au fost diferite, până în luna octombrie, bancă centrală urmărind cu precădere să mențină în limite normale aprecierea în termeni reali a leului, după care, pentru descurajarea intrărilor de capital speculativ și susținerea fenomenului dezinflaționist, a dat un caracter impredictibil cursului. Deoarece în piață valutară se mențineau tendințe de apreciere a monedei naționale, BNR a efectuat intervenții de mare amploare, rămânând în poziția de cumpărător net de valută (aproape 3,2 miliarde euro), cu precizarea că aceste intervenții au fost practic eliminate în ultimele două luni pentru a da posibilitatea flexibilizării și mai mult a cursului de schimb și creșterii impredictibilității acestuia pentru descurajarea speculațiilor valutare.
Ca urmare a unei asemenea politici, volatilitatea cursului de schimb a cunoscut în ultimele două luni ale anului 2004 o accentuare fără precedent (anterior lui noiembrie, volatilitatea leu/euro s-a menținut la valori normale).
Evoluții similare în ultimele două luni a avut și spread-ul dintre cotațiile bid și ask ale băncilor și cursurile de schimb practicate de casele de schimb valutar private care au înregistrat intensificarea fluctuaților față de cursul de schimb comunicat de BNR, crescând în același timp și marjă dintre cursurile de cumpărare și vânzare.
În concluzie, evoluția cursului de schimb în anul 2004 a fost diferită față de anul anterior. Cu excepția lunilor ianuarie și aprilie, leul s-a apreciat în termeni reali față de euro pe tot parcursul anului, iar întărirea puternică din lunile noiembrie și decembrie (5,9%) a dus la cea mai puternică apreciere în termeni reali față de euro, respectiv de 14,4%, în timp ce aprecierea față de dolar (că urmare a deprecierii puternice pe piețele internaționale) a fost de 24,8% .
Prin urmare, față de coșul valutar implicit format din 75% euro și 25% dolari, aprecierea în termeni reali a leului a fost de 16,5% ( față de 3,3% în anul 2003).
Aprecierea în termeni reali a leului față de coșul valutar implicit, calculată că valoare medie a anului, a fost mult mai redusă, respectiv de 5,8% (2,9% anul precedent).
Continuarea și în anul 2005 a evoluției de apreciere a leului este confirmată de „Raportul asupra inflației, din august 2005 al Băncii Naționale a României. În pofida așteptărilor inițiale, liberalizarea începând cu 11 aprilie 2005 a operațiunii de capital, respectiv constituirea la instituții de credit cu sediul în România de depozite în lei de către nerezidenți, în perioadă ulterioară acestei date nu au fost semnalate efecte sub aspectul unor modificări importante ale cursului de schimb ori ai altor parametri ai pieței valutare interbancare.
Absența investitorilor speculativi se poate explică prin diminuarea diferențialului de dobândă dintre România și țările UE, în principal, că urmare a reducerilor succesive ale raței dobânzii operate de BNR. Leul și-a continuat aprecierea față de euro, ritmul acestei aprecieri fiind lent, în luna iunie scăderea față de luna martie fiind de 0,5% în termeni nominali și de 2,9% în termeni reali.
Față de dolarul american evoluția leului a fost inversă, leul depreciindu-se atât nominal (7,3%) cât și în termeni reali (5,3%) că efect al puternicei reveniri a dolarului pe piață internațională. La nivelul trimestrului al doilea al anului 2005, leul s-a apreciat, că variație anuală medie, cu 12,3% față de euro și 17,5% față de dolar.
Din punct de vedere al volatilității cursului, această s-a redus treptat atingând în iunie minimul sau istoric. La volatilitatea redusă a contribuit creșterea importanței relative a așteptărilor operatorilor cât și manieră de intervenție a BNR pe piață valutară caracterizată prin restrângerea frecvenței și volumului.
Stabilitatea relativa a cursului de schimb al leului s-a realizat deoarece au existat atât factori cu acțiune adversă: înrăutățirea deficitului de cont curent, efectuarea de plăti externe, un volum important reprezentând serviciul datoriei private externe, creșterea plasamentelor rezidenților în străinătate cât și factori de sprijin: creșterea transferurilor curente private spre România, majorarea volumului atât al investițiilor străine directe, cât și al împrumuturilor și creditelor, diminuarea ieșirilor de devize aferente investițiilor de portofoliu ale rezidenților. Evoluția cursului de schimb al leului cât și efectele acestuia trebuie văzute în viitor din perspectivă schimbării regimului monetar prin trecerea la regimul monetar de țintire directă a inflației, regim lansat de BNR în cursul lunii august 2005.
Prima perioadă a anului 2005 înregistrează o întrerupere temporară a procesului de dezinflație că urmare a majorărilor prețurilor administrate, accizelor și prețului internațional al petrolului.
Evaluarea presiunilor inflaționiste (excesul de cerere din economie) și a gradului în care rațele dobânzilor și nivelul cursului de schimb al leului influențează activitatea economică reprezintă un element esențial în proiecția inflației. Evaluarea se bazează pe estimări ale unor variabile care nu pot fi observate direct, această fiind o prima sursă de incertitudine. A două sursă importantă de incertitudine a proiecției sunt evenimentele viitoare posibile dar neincluse în proiecție, iar a treia incertitudine provine din prognozele sau scenariile incluse în proiecție cu privire la variabilele exogene (cum ar fi o creștere substanțială a petrolului în perioadă de referință).
În figura de mai jos sunt prezentate evoluțiile de apreciere a monedei naționale (leu) în raport cu principală valută de referință la vremea aceea și anume dolarul american, dar leul obținea și o apreciere consistență în raport cu monedă unică europeana.
Figura nr. 3.2.1
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
Oricum ar fi, în scenariul proiecției asupra monedei naționale vor acționă factori în sensul aprecierii (factori de natură fundamentală și conjuncturală), cât si factori de influența în sensul deprecierii din cauza cererii de valută de deficitul de cont curent.
Deficitul de cont curent al României a ajuns, în primele noua luni ale anului 2005, la 6,6 miliarde de euro, în creștere cu 46,6%, față de perioadă similară a anului anterior, din cauza accentuării dezechilibrului balanței comerciale, arată statisticile băncii centrale. Deficitul de cont curent al țării exprimă diferență negativă între intrările de bani din exporturi de mărfuri și servicii, transferuri ale „stranierilor, investiții de portofoliu sau directe și ieșirile de valută prin importuri sau alte transferuri.
3.3 Evoluții recente ale cursului monedei naționale pe piața valutară
În 2007, cursul leului s-a remarcat printr-o volatilitate ridicată
Aprecierea leului a continuat aproape neîntrerupt până la jumătatea lui 2007 și a fost urmată de o depreciere mai amplă în cealaltă parte a anului, pentru că în decembrie cursul să oscileze nehotărât, fără o tendința clară de evoluție pentru începutul lui 2008.
2007 a fost, însă, un an marcat de o volatilitate mai mare a cursului, între un minim de 3,1112 lei/euro, la cursul BNR din în 2 iulie, și un maxim de 3,6221 lei/euro în 23 noiembrie, ceea ce reprezintă o variație de 16,4%. Cotațiile din piață au variat chiar mai mult, cu circa 19%, între un minim anual de 3,10 lei/euro și un maxim de 3,69 lei/euro.
Cursul mediu de schimb din 2007, de 3,3373 lei/euro, arată o apreciere clară a monedei naționale față de cea europeana față de nivelul mediu de 3,5245 lei/euro atins cu un an în urmă, respectiv cu aproape 19 bani (5,3%), potrivit datelor băncii centrale.
Cât privește cursul de sfârșit de an, se observă că monedă națională a pierdut teren pe 28 decembrie 2007 până la 3,6102 lei/euro, cu aproape 23 bani (6,75%) mai mult decât pe 29 decembrie 2006, când BNR a afișat un curs de referință de 3,3817 lei/euro.
Figura 3.3.1
Sursa : Prelucrare date furnizate de BNR
Cauzele deprecierii puternice a dolarului sunt considerate de analiști a fi următoarele: situația foarte bună a economiei Europene, joi și vineri fiind publicați indicatori din această zonă, a căror nivel a depășit așteptările; intenția exprimată de vice-guvernatorul Chinei privind intenția Băncii Centrale de a diversifica rezervă valutară a acestui stat (în prezent, rezervele valutare ale Chinei sunt de 1 trilion de dolari); perspectivele diminuării dobânzii de referință în SUA, la începutul lui 2007, și declarațiile oficialilor Băncii Centrale Europene ce au sugerat intenția acesteia de creștere a dobânzii de referință la următorul consiliu de politică monetară.
În primele luni ale anului 2008 prognozele cu privire la cursul leului pentru primul semestru al acestui an anunțau un leu slab în primul trimestru dar cu perspective de apreciere în perioada următoare.
„ Leul s-ar putea deprecia în primul trimestru până la 3,70 lei/euro, după care, odată cu stabilizarea economiei și îmbunătățirea indicatorilor macro e posibil să asistăm la o stagnare și apoi la o revenire a monedei naționale spre 3,20 lei/euro spre final de an, considerau unii analiști.
Dealerul Băncii Comerciale Române (BCR) Narcis Noaghea a precizat că se așteaptă la o evoluție a cursului de schimb de la 3,70 lei/euro în prima parte a lui 2008 spre 3,28 lei/euro spre finalul anului, cu probabilitatea că la sfârșitul lunii decembrie să asistăm la un curs de 3,30 lei/euro.
Analistul Credit Europe Bank, Georgiană Constatinescu, anticipa o evoluție a cursului valutar până la 3,70 lei/euro în prima parte a acestui an, "iar dacă se va stabiliza climatul economic și nu vom vedea expansiuni inflaționiste din cauza anului electoral, am putea avea un curs de schimb de 3,20-3,30 lei/euro la sfârșitul lui 2008".
Dealerulul șef al Emporiki Bank România, Liviu Arnautu, conta pe deprecierea leului în prima parte a anului cu până la 8-10% față de un nivel de circa 3,50 lei/euro, astfel încât în iunie să asistăm la un nivel de maximă depreciere a monedei naționale, urmată de o evoluție constanta a leului și ulterior de o apreciere în ultimele două-trei luni ale anului.
"Cursul ar putea oscila chiar și între 4,00 lei/euro și 3,20 lei/euro, dar nu cred că volatilitatea va fi la fel de mare precum cea înregistrată în 2007, când leul și-a revenit de la 3,70 la 3,40 lei/euro în mai puțin de o luna și jumătate", a spus dealerul șef al Băncii Transilvania, Ioan Birle, pentru NewsIn. Evoluția leului va depinde, însă, de intervențiile Băncii Naționale a României (BNR) pe piață interbancară, de instabilitatea politică a unui an electoral, de creșterea prețurilor la imobiliare și de criză creditelor ipotecare cu grad mare de risc de pe piață internațională care se răsfrânge și asupra economiei .
Evenimentele de pe piețele internaționale dar și factori interni făceau ca în 2007 specialiștii să previzioneze pentru 2008 o depreciere a leului, însă nivelul previzionat a fost mult depășit în al doilea semestru al anului 2008 când criza financiară internațională.
Datele economice negative ar putea deprecia leul în prima parte a anului 2008 – părerea specialiștilor la nivelul anului 2007
Previziuni eronate: Moneda națională și-ar putea reveni până la finalul lui 2008, odată cu stabilizarea situației macroeconomice
La începutul anului 2008 foarte puțini specialiști aveau așteptări pesimiste cu privire la evoluția cursului valutar:
”Spre jumătatea anului, cred că vom asistă la reluarea tendinței de apreciere a monedei naționale pe fondul îmbunătățirii tendinței macro și a faptului că ar trebui să înceapă să se vadă efectele măsurilor luate de bancă centrală", a precizat Noaghea. El a mai spus că BNR va avea un rol important în încercarea de a menține inflația în limitele propuse, de 2,8-4,8% la finalul anului.
"În a două partea a lui 2008, dacă nu e secetă, mă aștept că bancă centrală să reducă dobândă de politică monetară până la 7,5% pe an", a completat Constantinescu.
Birle consideră că "dacă or să apăra alte turbulențe pe piață internațională, vom fi printre primii afectați", dar efectele vor depinde de politică fiscală și de mișcările economice pe care le vor duce autoritățile române în 2008.
"Ca tendință generală, mă aștept ca leul să se întărească în luna septembrie. Totuși, având în vedere că este o lună în care cursul valutar stă în mod tradițional sub semnul volatilității, cred că vom asista la fluctuații semnificative ale cursului de schimb", era de părere dealerul MKB Romexterra.
Așa cum am arătat previziunile specialiștilor pentru anul 2008 erau optimiste și prevedeau un leu destul de puternic care să își mențină cursul de schimb la o medie 3,6-3,7 lei pentru un euro.
Așa cum se observă în figura de mai jos însă, începând cu luna septembrie leul a intrat, în ciuda tuturor previziunilor optimiste, într-un proces accelerat de depreciere.
Începând cu luna octombrie 2008 prăbușirea cursului leului în raport cu cele două monede tranzacționate în principal pe piața românească – euro și dolarul american – nu a mai putut fi oprită.
După ce de-a lungul lunii octombrie și noiembrie 2008 moneda națională s-a depreciat semnificativ și a suferit mai multe atacuri speculative, luna decembrie reprezintă momentul depășirii pragului de 4 lei pentru un euro și de 3 lei pentru dolarul american.
Figura nr. 3.3.2
Sursa: www.bnr.ro
Așa cum arată cele două figura de mai jos de la începutul anului 2008 și până în luna mai 2009 moneda națională s-a depreciat în raport cu euro și cu dolarul american, în termeni procentuali deprecierea față de moneda americană fiind mai accentuată decât față de euro : în timp ce față de moneda euro leul s-a depreciat cu 20% în ultimul an, față de dolarul american deprecierea a fost de aproximativ 30%.
Contextul economic și financiar din economia românească din perioada ianuarie 2008 – decembrie 2009 nu a sprijinit moneda națională. Singurele măsuri care au făcut ca deprecierea monedei naționale să stagneze în a doua jumătate a anului 2009 au fost intervențiile Băncii Naționale și infuzia de lichiditate reprezentată de acordarea împrumutului de la Fondul Monetar Internațional.
Figura nr. 3.3.3
Sursă: www.bnr.ro
În primăvara anului 2009 analiștii previzionau o depreciere puternică a leului ”Cursul de schimb valutar va urca in următoarele 6 luni pana la 4,65 lei/euro, după o scurta perioada de apreciere a leului in martie, moneda naționala urmând însă sa se întărească spre finalul anului”, susțineau analiștii ING Bank.
Pe parcursul anului 2009 Banca Națională a intervenit în mod repetat pentru susținerea monedei naționale astfel încât ieșirile masive de valută determinate de retragerea investitorilor străini de pe piața de capital din România nu s-au făcut simțite în măsura previzionată de specialiști.
Un al doilea maxim istoric este atins de cursul valutar al monedei naționale în raport cu euro în toamna anului 2009, în luna noiembrie când cursul mediu a atins cel mai înalt nivel de 4,2881 RON/euro. Moneda națională s-a depreciat puternic și față de dolarul american care a depășit pragul de 3,2RON/USD pentru cursul mediu in februarie 2009.
Analizând părerile specialiștilor și situația macroeconomică a României putem aprecia că unul din motivele pentru care aceste previziuni nu s-au adeverit nu a fost faptul că aceștia au apreciat greșit evoluția monedei naționale ci faptul că nu au luat în considerare ca fiind un an electoral evoluțiile pieței valutare au fost influențate într-o anumită măsură de interese politice în direcții populiste.
În primele luni ale anului 2010 leul a intrat intr-o relativă stabilizare ne mai depășind pragurile istorice atinse pe parcursul anului 2009 însă înrăutățirea condițiilor economice ca urmare a nenumăratelor măsuri mai mult sau mai puțin ”anticriză” va produce o depreciere a acestuia atât față de euro cât și față de dolar care a atins în luna mai 2010 un nou maxim istoric așa cum arată și figura de mai jos.
Figura nr. 3.3.4
Sursa: prelucrare date BNR
Întreaga analiză realizată asupra evoluției monedei naționale față de cele mai importante valute convertibile – euro și dolarul american – dovedește că leul este încă o monedă slabă fără o susținere economică puternică, departe de a-și stabiliza evoluția în raport cu aceste valute
CONCLUZII
În perspectivă integrării în Uniunea Europeana, România s-a angajat să liberalizeze fluxurile de capital în concordanță cu articolul 56 din Tratatul privind înființarea Comunității Europene, articol care interzice orice restricție privind mișcările de capital între Statele Membre. Liberalizarea circulă iei capitalurilor în Uniunea Europeana a fost realizată, în principal, că urmare a aplicării Tratatului de la Maastricht (1992) care stipulează completă liberalizare a mișcărilor de capitaluri că o precondiție pentru introducerea monedei unice.
Deși procesul de liberalizare a fluxurilor de capital în România a început în 1991 odată cu adoptarea Legii investițiilor străine (nr. 35/1991) prin care se permiteau investițiile străine în România, asigurându-se garanții și facilități pentru investitorii străini. Etapizarea liberalizării fluxurilor de capital s-a realizat în anul 2001 în contextul pregătirii aderării la Uniunea Europeana.
Un progres important în domeniul liberalizării a fost realizat în martie 1998, odată cu asumarea de către România a obligațiilor prevăzute în Articolul VIII din Statutul Fondului Monetar Internațional, privind convertibilitatea operațiunilor de cont curent. Conform practicilor internaționale și luând în considerare situația concretă a României, abordarea liberalizării mișcărilor de capital supuse în prezent autorizării este una graduală.
Astfel anul 1991 punctul cheie în evoluția cursului valutar de după Revoluție, observăm că Raportul Băncii Naționale a României menționa că: „Obiectivul declarat al Băncii Naționale a României, în domeniul valutar, pentru anul 1991, a fost realizarea convertibilității interne, limitate la operațiunile de cont curent, a monedei naționale”. Raportul subliniază, de asemenea, că decizia de instaurare a convertibilității interne, limitate la operațiunile de cont curent, a avut în vedere argumentele în favoarea acesteia (utilizarea mecanismelor de echilibrare macro și microeconomica ale pieței, cu efecte pozitive asupra restructurării, creșterii credibilității externe a reformei și deschiderii spre exterior a economiei), cât și condițiile existențe adverse unei astfel de măsuri (disproporții între prețurile interne și externe, deficitul mare al balanței comerciale, absența rezervelor valutare).
Considerând că argumentele pro prevalau asupra celor contra, Bancă Națională a României, împreună cu Guvernul României, au hotărât trecerea la ultima etapă, respectiv unificarea la 11 noiembrie 1991 a cursului oficial de 60 lei/ 1 USD cu cel al pieței interbancare de circa 300 lei/1 USD, noul curs unic fiind de 180 lei/1 USD.
Obiectivul principal urmărit pe termen lung de autoritatea pieței era încheierea procesului de liberalizare până la data aderării la Uniunea Europeana, cu excepția perioadei de tranziție solicitate. România a acceptat integral acquis-ul comunitar privind capitolul 4 – Liberă circulație a capitalurilor, în vigoare la data de 31 decembrie 2001 și s-a angajat față de Uniunea Europeana că până la data aderării (programată a avea loc la 1 ianuarie 2007) să elimine toate restricțiile asupra fluxurilor de capital. Ulterior, a fost agreat acquis-ul comunitar în vigoare la data de 30 iunie 2002. În negocierile de aderare referitoare la capitolul 4 – Liberă circulație a capitalurilor din acquis-ul comunitar, România a solicitat o perioadă de tranziție de 7 ani de la data aderării sale la Uniunea Europeana (UE) pentru achiziționarea către cetățenii UE și SEE (Spațiul Economic European) de teren agricol, păduri și teren forestier și a altor terenuri aflate în extravilan și o perioadă de tranziție de 5 ani pentru aplicarea dreptului de achiziție a terenurilor destinate reședinței secundare.
Deplina convertibilitate a leului, marcată la 1 septembrie 2006, a încurajat tranzacțiile pe leu, dar nu și schimbul valutar sau plățile în lei în străinătate.
În condițiile în care băncile și casele de schimb valutar din străinătate nu au motive să se grăbească să afișeze cotații pentru monedă românească, leul deplin convertibil nu aduce semnificații practice deosebite pentru publicul larg.
De altfel, în zone din Europa cu mulți români, cum este chiar Viena, de exemplu, puteau fi găsite și înainte de 1 septembrie case de schimb care să accepte lei românești. Însă ce-i drept la un curs descurajant, de circa 5,1 lei pentru un euro, respectiv cu peste 45% mai mare decât cotațiile de la București.
Posibilitățile de a cumpără euro cu lei sunt încă și mai mari la Budapesta, data fiind apropierea geografică. Nu în ultimul rând, carduri emise în lei, dar cu utilizare internațională sunt incluse de mai multă vreme în portofoliile băncilor locale.
Adevărul este că nici zlotul polonez, devenit deplin convertibil încă din 1995, și nici forintul maghiar, total convertibil din 2001, nu sunt acceptate pentru schimb la ghișeu de orice bancă, nici măcar în toate țările membre ale Uniunii Europene. Cu excepția rublei rusești, care ar fi deplin convertibilă din 2007, și arhrivniei ucrainene, monedele celorlalte țări din regiune au de mai mulți ani statutul de convertibilitate totală.
În ceea ce-i privește pe investitorii străini, ziua de 14 septembrie 2006 a fost prima în care au putut plasa direct bani în instrumente monetare românești pe termen scurt, după liberalizarea completă a pieței, odată cu emisiunea de certificate de depozit pe trei luni, programată de BNR pentru luna septembrie.
Paradoxal, piață este complet deschisă, însă lipsesc instrumentele care să atragă banii străinilor. Aceștia pot face plasamente în obligațiuni de stat românești încă din martie 2006, însă Finanțele nu au emis nici măcar una, în contextul incapacității instituționale de cheltuire a banilor disponibili, deși necesarul de investiții este uriaș.
Sintetizând evoluția monedei naționale față de cele două valute liber convertibile – euro și dolarul american, putem spune că deși în ultimul an și jumătate leul s-a depreciat cu câteva zeci de procente așa cum arată și graficul, această perioadă nu a depășit deprecierile spectaculoase din perioada 2003 -2004 când instabilitatea macroeconomică și inflația ridicată punea presiune mai mare pe cursul de schimb.
Leul s-a depreciat puternic în ultimele două luni ale anului 2008 și în primele luni din 2009, iar referința BNR a atins un maxim al anului pe 22 ianuarie, când cursul a urcat la 4,3127 lei/euro. Ulterior, moneda națională a fluctuat în apropiere de acest nivel până în luna martie, când a intrat pe un trend ascendent în urma acordului de finanțare externă de 20 miliarde euro încheiat de România cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD și alte instituții internaționale.
Anul 2009 și prima parte a anului 2010 a adus o depreciere de peste 20% a monedei naționale față de euro și chiar mai mare față de dolarul american spulberând imaginea de monedă relativ stabil și chiar ușor apreciată în raport cu pricipalele valute convertibile pe care leul o avea la sfârșitul anului 2007.
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cursul Valutar pe Piata Valutara Romaneasca (ID: 138795)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.