Cursul de Schimb

xxxxxxxxxxxxxxxxxx

pentru

xxxxxxxxxx

CUPRINS

Pagina

xxxxxxxxxxxxx

xxxxxxxxxxx

INTRODUCERE

CURS DE SCHIMB – ANALIZA CONCEPTUALĂ

Cursul de schimb este prețul unei monede străine, măsurată în unități sau subunitati ale monedei naționale. Cursul de schimb reflectă costul unei valute raportata la alta, divizată in rata de vanzare si rata de cumparare.

Din punctul de vedere bancar, rata de vânzare reeprezinta prețul comisioanelor bancare pentru a vinde o valută străină, în timp ce rata de cumpărare reflectă prețul pe care banca este de acord să-l plătească pentru valută străină care ii este oferita.

În conformitate cu definițiile prezentate mai sus putem considera că rata de schimb este una dintre cele mai importante variabile ale macroeconomiei, mai ales în domeniul comerțului internațional. Cand se doreste comercializarea de active de la o țară la alta, aproape invariabil trebuie să se schimbe valoarea unității de cont a activelor – moneda națională pentru valută străină.

În acest scop, pentru a stabili prețul unei valute în rapot cu altă valuă este necesar a se fixa:

cursul de schimb al unei monede;

numărul de unități monetare ale unei țări necesare pentru cumpararea unei unitati monetare a unei alte țări,

Piața valutară

Piața valutară, sau Piața ForEx este o piață globală, descentralizată pe care se tranzactionează valuta. Această piață include toate aspectele de cumpărare, vânzare și schimb de monede la prețul curent sau la un preț prestabilit. Având în vedere volum de active tranzactionat, Piata ForEx este cea mai mare piață din lume. Principalii actori ai acestei piețe sunt marile bănci internaționale. Piata ForEx nu stabilește valoarea relativă a diferitelor monede ci prețul, într-un anumit moment, al unei monede în raport cu altă monedă.

Piața valutară funcționează prin intermediul instituțiilor financiare și funcționează pe mai multe nivele.

În spatele băncilor stau numeroase firme financiare cunoscute sub numele de "dealeri", care sunt implicate în mod activ în tranzacționarea valutelor. In spatele celor mai mulți dealeri de schimb valutar se afla tot băncile, astfel încât această piață este uneori numita "piața interbancară". In afara de banci in spatele dealerilor exista companii de asigurări și sunt implicate și alte tipuri de firme financiare. Tranzacțiile între dealeri de schimb valutar pot fi foarte importante, implicand chiar sute de milioane de dolari. Din cauza problemei suveranității statelor, atunci când este vorba de două valute, Piata ForEx dispune de puține entitati de supraveghere care sa reglementeaze acțiunile sale.

Piața valutară sprijină comerțul și investițiile internaționale, permițând conversia monedelor. Aceasta, permite unei companii din Statele Unite să importe bunuri din state membre ale Uniunii Europene, în special membre a zonei euro, și să plătească în moneda euro, chiar dacă, fiind o firma din Statele Unite ale Americii veniturile sale sunt în dolari.

Piața valutară susține, de asemenea, speculațiile directe și evaluarea în raport cu valoarea monedelor, speculații pe baza ratei dobânzii diferențiale între două valute.

Într-o tranzacție tipică de schimb valutar, o parte achiziționează o anumită cantitate de monedă, platind o anumita cantitate din altă monedă.

Piața modernă de schimb valutar liberă a început să functioneze în anii 1970, după trei decenii de restricții guvernamentale privind tranzacțiile valutare atunci când țările trec treptat la cursurile de schimb variabil.

Dupa cel de al doilea război mondial, pentru tranzacțiile internaționale s-a utilizat sistemul de gestionare monetară stabilit prin Conventia Bretton Woods prin care au fost stabilite normele relații lor comerciale și financiare între state lumii având la bază etalonul aur.

Piața valutară este unică. Dintre factorii care îi conferă această caracteristică amintim:

Imensitate – este cea mai mare piață din lume prin care se tranzactionează cea mai mare cantitate de active;

Exindere – este dispersată pe tot globul;

Continuitate – tranzactiile încep duminica la ora 22:00 GMT (Sydney) și durează până la ora 22:00 GMT Vineri (New York), deci este deschisă 24 de ore pe zi, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică ;

Volatilitate – este afectată de un număr foarte marede factori;

Marje ale profitului sunt relativ scăzute în comparație cu alte piețe de venit fix;

Marjele de profit și pierdere se pot majora/diminua prin utilizeaza efectul de levier .

Este considerata piața cea mai apropiată de idealul concurenței perfecte, în pofida intervenției băncilor centrale.

În cele ce urmează sunt enumerați participanții la piața valutară și sunt prezentate cele mai importante roluri ale acestora:

Băncile Centrale:

reglementează piața monetară internă;

monitorizează și menține valoarea monedei naționale pe piețele valutare;

menține rezervele valutare;

controlează ratele dobânzii monedei naționale.

Băncile comerciale:

administrează portofoliul împrumuturilor în diverse valute;

furnizează cele mai bune servicii;

maximizează profiturile prin poziția pe care o dețin și din arbitraj valutar;

Societăți, Instituții, firme locale, etc.:

maximizează utilizarea în diverse valute a numerarului;

minimizează riscurile și costurile valutare;

Cel mai important jucător de pe Piața ForEx este Citibank, care și-a păstrat și în anul 2015 rolul de lider mondial al pieței valutare mărindu-și avansul față de rivalul istoric Deutsche Bank . Cele două mari rivale domină Piata ForEx atât ca numar de clienți cât și ca acoperire, împreună adunând o cota de piață de aproximativ 35% din totalul tranzacțiilor electronice realizate.

În tabelul de mai jos sunt nominalizați cei mai importanți jucători de pe Piata ForEx exitenți în anul 2015, poziția pe care au avut-o în anul 2014 precum și cota de piață pe care o deține în acest moment.

Tabel 2.1-1 Topul Bancilor din Piata Forex

Sursa: http://www.euromoney.com/Article/3455276/Euromoney-FX-survey-2015-results-revealed.html

Analizând informațiile din tabelul de mai sus se remercă că primele trei poziții sunt sunt deținute de catre Citibank, Deutsche Bank, Barclays care dețin împreuna un procent de 38,76% din piață.

În figura de mai jos este prezentată diagrama cotei de piață deținută în anul 2015de primii 15 jucatori de pe piață.

Figură 1 Diagrama cotei de piașă deținute de principalii jucărori pe piața FOREX – Anul 2015

Pe Piata ForEx se tranzacționează foarte multe perechi valutare, iar perechile de valute cele mai tranzacționate au primit următoarele denumiri:

euro/dolar american (EUR/USD) numită și "Euro";

lira sterlina/yen (GBP/JPY) numită și "Geppy";

lira sterlina/dolar american (GBP/USD) numită și "Cable";

dolar neozeeilandez/dolar american (NZD/USD) numită și "Kiwi";

dolar american/dolar canadian (USD/CAD) numită și "Loonie";

dolar american/yen (USD/JPY) numită și "Gopher";

dolar australian/dolar american (AUD/USD) numită și "Aussie".

Aspecte teoretice privind cursul valutar

Cursul de schimb reprezintă prețul unei monede străine, măsurată în unități sau subunități ale monedei naționale. Cursul de schimb reflectă costul unei valute raportată la alta.

Cursul de schimb constituie o variabilă economică foarte importantă, evoluția sa influențând: dezvoltarea economică prin modificarea nivelului prețurilor; volumul importului și exportului la nivel mondial, agenții economici și persoanele fizice.

Fiecare valută are un simbol standard, recunoscut international și stabilit prin standardele de conformitate ISO 4217. Simbolurile valutelor sunt alcătuite din trei litere, primele două reprezentand țara, iar cea de a treia numele valutei in limba engleza. De ex. moneda americană, se notează USD, unde US înseamnă United States, iar D insemna Dollar, denumirea în limba engleză a monedei. Există și o excepție Euro al carui simbol este EUR.

Câteva exemple: RON (Romania New Leu – leul nou) USD (United States Dollar – dolar american), JPY (Japan Yen – yen japonez), CHF (Confederation Helvetique Franc – franc elvețian) GBP (Great Britain Pound – lira sterlină) etc.

Modalitatea de exprimare a cursului valutar este: 4,4634 EUR/RON (sau 1EUR = 4,4634 RON) unde EURO reprezintă moneda de bază sau moneda cotată. Moneda de baza este de obicei valuta mai puternică, valoarea ei se poate exprima în mai mult de o unitate monetară a celeilalte valute, (engl. base currency). Leul este moneda cotantă (engl. variable currency).

Cotația valutară reprezintă prețul la care cumpăra sau vinde un intermediar moneda de bază. Marii jucatori din piata "oferă" cursurile, la vânzare cât și la cumpărare.

4,3940 EUR/RON reprezintă cursul la cumpărare (BID). Cursul la cumparare este privit prin prisma operatorilor pe piața valutară (care acționează în calitate de intermediari) și este cursul la care aceștia sunt dispuși să cumpere moneda cotată (EUR) contra monedei cotante (RON).

4,5390 EUR/RON reprezintă cursul la vânzare (ASK) și reprezintă cursul la care intermediarii de pe piața valutară vând moneda cotată (EUR) contra monedei cotante (RON).

Diferența între cursul de cumpărare și cel de vânzare se numeste marjă (spread) și reprezintă câștigul intermediarului – acesta cumpără moneda la un curs mai scăzut și o vinde la un curs superior. Modificarea minimă posibilă a cursului unei valute se numeste punct (point, pip). Întotdeauna, cursul BID practicat de intermediari este mai mic decât cursul ASK al acestuia. Pentru majoritatea valutelor un punct ( pip) reprezintă o miime. Exista și o excepție, yenul japonez al carui pip este o sutime.

unde semnificatiile termenilor din formule au fost prezentate mai sus.

Evoluția cursului de schimb este reflectată prin aprecierea sau deprecierea unei monede față de altă monedă cu care este comparată. Acest fenomen – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb flotante, este determinat de modificarea cursului de schimb ca urmare a confruntării continue a cererii și ofertei de valute de pe piață. În situația în care modificarea cursului de schimb are loc ca urmare a deciziei băncii centrale prin care aceasta modifică paritatea cursului de schimb, termenul utilizat este de valorizare sau devalorizare – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb fixe.

Unde S1 – reprezintă cursul valutar la momentul 1

S0 – reprezintă cursul valutar la momentul initial

La două momente diferite, într-o cotație valutară deprecierea unei monede implică aprecierea celeilalte monede, însă gradul de apreciere al uneia nu este egal cu gradul de depreciere al celeilalte.

În situația în care se dorește nu numai determinarea aprecierii/deprecierii unei monede față de o singură altă monedă, ci și interpretarea evoluției internaționale (de ansamblu) a cursului unei anumite monede față de un coș de valute, este necesar a se calcula un curs de schimb efectiv care ia în considerare cursurile bilaterale și ponderea pe care diferitele valute din coș o dețin în comerțul internațional al țării analizate.

Cursul de schimb efectiv al unei monedei (Moneda A) este o medie ponderată a cursurilor de schimb dintre această monedă și alte valute (B, C …). În mod normal, ponderile sunt proporționale cu ponderea valutelor B, C … în comerțul internațional al țării monedei A.

Clienții pieței valutare care adresează intermediarilor ordine de vânzare sau cumpărare, privesc cursul de schimb invers în comparație cu intermdiarii. Ceea ce pentru intermediar reprezintă curs la cumpărare, pentru client este curs la vânzare, iar cursul la vânzare al intermediarului este curs la cumpărare pentru client.

Piața valutară implică participarea următoarelor categorii de operatori:

market maker:sunt formatorii de piață care acționează în calitate de intermediari și afișează cotații pentru diferite valute;

market taker sunt clienții (persoane fizice și juridice) care efectuează tranzacții de vânzare/cumpărare de valute la cotațiile afișate.

Un intermediar poate acționa și ca market maker și ca market taker, dar la momente diferite, intermediarii nu pot acționa în acelaș timp și ca market maker și ca market taker.

Operațiunea stabilirii pe piața valutară a cursului unei monede în raport cu alta se numește cotare.

În practica internațională se întâlnesc următoarele modalități de cotare: cotarea directă , cotarea indirectă și cotatrea încrucișată.

Corarea directa (incertă)

Prin Cotare directă se determină numărul de unități de monedă națională ce revine la o unitate de monedă străină. Unitatea monetară străină rămâne constantă (1, 100, 1000), iar unitatea monetară națională variază.

Această cotație se exprimă prin raportul:

Acest mod de cotare este comun marii majorități al statelor lumii. Regulamentul valutar al României precizează faptul că moneda națională, leul, cotează direct față de toate celelalte valute.

În Romania, se practică metoda cotării directe, respectiv se stabilește câți lei fac 1, 100, 1000 de unități monetare străine.

1 EUR = X lei (1 EUR = 4,4634 lei)

100 JPY = Y lei

= Z lei

Cotarea indirectă (certă)

Prin cotarea indirectă se determină numărul de unități de monedă străină ce revine la o unitate de monedă naționala.

Această cotație se exprimă prin raportul:

Modalitate de cotarea indirectă a monedelor naționale este specifică piețelor valutare din Marea Britanie, țările Zonei Euro, Canada, Australia și Noua Zeelandă.

1 £ = X USD (1 GBP = 1,5771/98 USD)

1 £ = Y EUR

£ = Z TRY

Cotarea încrucișată (cross-rate):

Prin cotarea încrucișată intelegem exprimarea valorii a două monede care își exprimă inițial cursul printr-o a treia monedă comună, se pote determina cursul între ele renunțându-se la moneda comună.

Pentru a determina cursul prin cotarea încrucișată, se utilizează următoarele relații de calcul:

în cazul monedelor care cotează direct

în cazul monedelor care cotează indirect

În funcție de puterea de cumpărare, starea de convertibilitate a monedelor naționale și de reglementările existente pe fiecare piață, există urmatoarele tipuri de cursuri de schimb valutar:

Cursul oficial (central) este stabilit de autoritatea monetară fiind mai apropiat sau mai îndepărtat de raportul valoric real dintre monedele care se compară. Cursul oficial poate fi determinat de autoritatea monetară ca o medie ponderată a cursurilor de revenire pentru principalele grupe de bunuri și servicii ce fac obiectul schimburilor între țările ale căror monede se compară sau poate fi determinat ca un curs mediu interbancar calculat de banca centrală și utilizat în diverse operațiuni de decontare internă, la evaluări, raportări statistice.

Cursul de piață (curs economic) reflectă condițiile pieței fiind determinat ca punct de echilibru între cererea și oferta de valută de pe piață la un moment dat. Este un curs liber, variabil și care se poate modifica de mai multe ori pe parcursul unei zile în principiu fără nici o limită a variației de curs.

Cursul internațional se stabilește ca o medie a cursurilor practicate la un moment dat pe principalele piețe valutare având scop de informare și nu de utilizare efectivă.

Cursul “bursei negre” este stabilit în afara reglementărilor legale

CURSUL DE SCHIMB – EVOLUȚIA ȘI FACTORII DE INFLUENȚĂ

EVOLUȚIA CURSULUI VALUTAR

Sistemul Monetar International

Prima Conferință monetară internațională s-a desfășurat la Geneva în anul 1922. În cadrul conferinței a fost adoptat etalonul aur-devize (Gold Exchange Standard), etalon care a reprezintat soluția ieșirii din criza generată de desfășurarea primului război mondial care afectase sistemele monetare ale țărilor implicate în această conflagrație.

În anul 1944, la Bretton Woods, a avut loc conferința monetară și financiară a Natiunilor Unite unde s-a pus problema constituirii unui Sistem Monetar Internațional.

Principiile care au stat la baza funcționării Sistemului Monetar Internațional au fost:

asigurarea stabilității etalonului monetar;

asigurarea funcționarii unui regim valutar pe cursuri de schimb fixe;

statutul monedelor țărilor participantedin punct de vedere al convertibilitatii;

constituirea rezervelor monetare oficiale;

asigurarea echilibrului extern.

Realizarea acestor principii era supervizată de instituția care a fost special creată cu această ocazie – Fondul Monetar International (FMI). Fondul Monetar Internațional a luat naștere în urma Acordului de la Bretton Woods, mai precis la 29 decembrie 1945, când 29 de țări au ratificat statutul acestuia. FMI și-a început efectiv să funcționeze din 1 martie 1947.

La conferința de la Bretton Woods au participat reprezentanții guvernelor aliate câstigatoare al celui de al doilea război mondial. De asemena la conferință au fost prezenți unii dintre cei mai mari economiști ai timpulu: John Maynard Keynes ,reprezentant al Marii Britanii și Harry Dexter White reptrezentant al Statelor Unite ale Americii.

La acesată conferință s-au pus bazele a două organisme importante, Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (la această dată parte a Băncii Mondiale). Valoarea tuturor monedelor a fost exprimată în cantități fixe de aur. Valoarea dolarului american ($) a fost stabilită la cursul de 35$ pe uncia de aur („O unitate de măsurare a greutății egală cu a șaisprezecea parte dintr-un pound sau 16 dram sau 28,349 de grame”). Conferința de la Bretton Woods s-a încheiat cu acordul care a transformat dolarul american într-o monedă etalon la nivel internațional. Cursurile de schimb erau menținute într-un interval destul de îngust, în zona parității oficiale stabilite. În cadrul conferitei de la Bretton Woods, s-au stabilit cursuri fixe, cursuri care poteau fi ajustate, menținându-se relativ stabile aproximativ două decenii, atât în cadrul Comunitatii Economice Europene (ceea ce avea sa devina mai tarziu Uniunea Europeana), cât și la nivel mondial. În această perioadă cursul lira – dolar a fost fixat la 2,8 1£ = 2,80 $.

În anul 1976 în timpul Conferinței de la Kingston, Jamaica s-a renunțat la Sistemului monetar internațional creat la Bretton Woods. La Conferinta de la Kingston s-a stabilit:

modificarea oficială a statutului aurului;

legalizarea principiului schimburilor flotante, astfel încât:

statele membre ale FMI erau obligate să adopte politici macroeconomice care să conducă la asigurarea stabilității prețurilor;

referința la aur, în ceea ce privește paritatea monetară, era eliminată, aranjamentele monetare generale vizând fie atașarea de DST, fie de o altă monedă;

FMI era obligat să supravegheze politicile valutare ale țărilor membre;

se impuneau aranjamente de schimb valutar stabile, dar ajustabile;

marjele de fluctuație au fost stabilite la +/- 4,5%, acestea putând fi modificate în funcție de evoluțiile economice, dar mai ales de dezechilibrele fundamentale din domeniul plăților.

transformarea parțială a FMI în organism de asistență.

Datorită presiunilor internaționale la care a fost supus acest sistem atât de CEE cât și de Statele Unite ale Americii la începutul anilor 70 s-a trecut la sistemul de cursuri variabile. Cele noua state care formau in acel moment CEE (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Irlanda și Regatul Unit) au creat în anul 1979 Sistemul Monetar European (SME). Caracteristica principală a SME era mecanismul cursului de schimb (MCS), care a stabilit cursuri de schimb fixe, dar ajustabile, între monedele tărilor membre.

Începand cu 1 ianuarie 1999, prin fixarea definitivă a cursurilor de schimb a dus la introducerea monedei unice – EURO. In data de 1 ianuarie 2002 bancnotele și monedele euro au fost folosite pentru prima data în țările participante, iar incepând cu sfârșitul lunii februarie al aceluiaș an bancnotele și monedele naționale si-au pierdut dreptul de circulatie.

Factorii de influenșă a cursului de schimb

Evoluția cursului valutar este influența de o serie de factori care pot fi grupați în două categorii:

factori interni – economici, monetar-financiari, psihologici, politici și militari;

factori externi – cererea și oferta de valută.

Factorii interni de influență a cursului de schimb

În condițiile actuale volatilitatea ratei de este influențată de un numar important de factori. Orice modificare în contextul economico-politic intern sau internațional se reflectă prin modificări ale ratelor de schimb valutar.

1 Factorii economici

Factorii economici care pot influenșa cursul de schimb pot fi reprezentați de:

volumul și structura producției;

calitatea bunurilor și serviciilor produse în cadrul unei economii;

tehnologiile utilizate;

evoluția productivității muncii;

nivelul și dinamica prețurilor.

Orice factor economic influentează cursul valutar prin preț. Dacă indicele general al prețurilor și tarifelor scade, aceasta se transpune într-o creștere a puterii de cumpărare a monedei naționale. Acest lucru însemnă creșterea raportului de schimb al monedei naționale față de o altă monedă cu care se compară, respectiv o influență favorabilă asupra cursului de schimb.

În caz contrar, creșterea indicelui general al prețurilor și tarifelor va influența nefavorabil raportul de schimb, moneda națională pierzând din puterea de cumpărare în raport cu moneda comparata.

Nivelul prețurilor este corelat cu:

nivelul produsului intern brut, care generează oferta de bunuri și servicii într-o economie;

inflația.

Se consideră că dacă într-o economie ritmul anual de creștere a prețurilor este de 2-3%, urmarea fiind stimularea activității economice, ceea ce se va reflecta printr-o apreciere a monedei naționale in raport cu alte monede.

2 Factorii monetar-financiari

Factorii monetar-financiari care pot influența cursul de schimb valutar sunt reprezentați în principal de

nivelul ratei dobânzii;

nivelul creditelor;

masa monetară în circulație;

situația finanțelor publice;

situația balanței comerciale.

Factorii monetar – financiar enumerați mai sus trebuie analizați din două perspective:

ca rezultat direct al activității economico-financiare a țării respective;

ca posibilitate a băncii centrale să modifice nivelul ratei dobânzii și pe această bază masa monetară aflata în circulație cu efecte asupra modificării cursului de schimb al monedei naționale.

Majorarea ratei dobânzii de referință, de către banca centrală, determină creșterea ratei dobânzii la băncile comerciale și ca urmare scumpirea creditelor către populatie. Efectul va fi o scădere a cererii de credite ceia ce conduce la reducerea masei monetare aflată în circulație.

Într-o economie care funcționează normal, reducerea masei monetare în circulație, în condițiile menținerii constante a ofertei de bunuri și servicii, are ca efect scăderea prețurilor și implicit o creștere a puterii de cumpărare cu efecte favorabile asupra cursului de schimb al monedei naționale.

Pentru țările cu monedă convertibilă oficial, reducerea masei monetare pe piața internă se reflectă în reducerea ofertei de monedă națională pentru piața externă, iar dacă cererea externă pentru moneda respectivă este relativ constantă, urmarea este că acea monedă devine mai scumpă, având loc o creștere a cursului de schimb al monedei respective.

Factorii monetar – financiari au în vedere în principal situația bugetului de stat deoarece în cazul în care se înregistrează un deficit bugetar, banca centrală va încerca acoperirea acestuia prin emisiune monetară. Dacă această operațiune nu este însoțită și de creșterea corespunzătoare a ofertei de bunuri și servicii, urmarea va fi creșterea prețurilor cu efecte nefavorabile asupra cursului de schimb al monedei naționale.

În cazul existenței unei balanțe comerciale deficitare, autoritatea monetară va încerca procurarea resurselor necesare acoperirii decalajului dintre importuri și exporturi, urmarea fiind o creștere a cererii de valută în condițiile creșterii ofertei de monedă națională, ceea ce va determina scăderea cursului de schimb al monedei naționale.

3 Factorii psihologici

Factorii psihologici influențează direct cursul valutar pe piețele unde funcționează burse valutare și cursul de schimb se determină pe baza raportului cerere/ofertă. Simple informații sau păreri cu privire la evoluția cursului pe alte piețe sau evoluții ale prețurilor interne produc modificări imediate asupra cererii de valută influențând cursul de schimb al monedei naționale.

4 Factorii politici

Factorii politici vizează încrederea în conducerea țării, în capacitatea acesteia de a menține echilibrul economic, în stabilitatea politică concretizată în schimbări cat mai rare, la vârf. Toate aceste fenomene determină degradarea sau întărirea monedei naționale, cu efecte favorabile cât șinefavorabile asupra cursului valutar.

5 Factorii militari

Factorii militari au în vedere faptul că ori de câte ori într-o economie se produc fenomene de această natură (războaie, revoluții etc.) activitatea economică este îndreptată pentru satisfacerea nevoilor cu caracter militar și din acest motiv încrederea în capacitatea economiei naționale de a produce bunuri și servicii de larg consum care să acopere masa monetară scade, ceea ce influențează negativ cursul de schimb al monedei țării respective.

Factorii externi de influenșă a cursului de schimb

Evoluția unei anumite valute pe piața internațională va influența cursul valutar al monedei naționale. Prin intermediul cursului valutar se preiau la nivelul economii naționale influențele provenite din economiile din țările cu care se compară moneda țării respective.

Existența unor stări conflictuale într-o anumită zonă de interes poate determina întreruperea pentru o anumită perioadă a relațiilor comerciale dintre economia națională și economia din zona de conflict , ceea ce poate produce dezechilibre la nivelul balanței comerciale cu urmări asupra evoluției cursului de schimb.

Existența unui embargou într-o zonă învecinată are ca efect reorientarea activității economice internaționale, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru economia națională respectivă, decalaje între încasările și plățile derulate la nivel internațional și astfel creșterea/scăderea cursului de schimb al monedei naționale

PROGNOZA

Prognozarea este procesul de a face presupuneri despre evenimente ale caror rezultate nu au fost încă observate. e cele mai multe ori prognozarea implică estimarea unei variabile de interes la un anumit moment într-o etapă viitoare. Riscul și incertitudinea sunt centrale prognozarii (Wikipedia). Punând accent pe aspectul economic, prognozarea presupune utilizarea de date istorice pentru a determina directia evoluțiilor viitoare. Prognozarea este utilizată de companii pentru a determina gestionarea bugetelor pentru cicluri economice viitoare. Aceasta se bazează în general pe cererea de bunuri și servicii în raport cu costul producerii acestora. Investitorii utilizează prognozarea pentru a determina dacă factorii care afectează organizațiile , cum ar fi asteptările privind încasările, vor conduce la creșterea sau scăderea prețului unei actiuni (Investopedia).

„În sens econometric, prognoza reprezintă o anticipare cantitativa a unor evenimente sau conditii viitoare, pornind de la un set de informații disponibile”

Analiza econometrica a serilor de timp

Prognoza reprezintă o anticipare cantitativă a unor evenimente sau condiții viitoare, pornind de la un set de informații disponibile. În general, prognoza se realizează pe baza unui model. Ținând cont de complexitatea procesului de prognoză, construirea, rezolvarea și interpretarea rezultatelor unui model reprezintă doar o etapa în elabolarea studiilor prospective. Prognoza econometrucă se refera la seriile de timp

Seria de timp (cronologice reprezintă o formă de prezentare ordonată a datelor statistice în care se reflectă nivelul de manifestare a fenomenelor într-un anumit moment sau perioadă de timp. Seria cronologică reprezintă un șir de valori ale unui indicator economic sau de altă natură, observate în timp, oglindind procesul de schimbare și dezvoltare a unei colectivități statistice în perioade succesive de timp. Forma generală a unei serii cronologice se poate prezenta astfel:

1 2 3……….t……….T

Y1 Y2 Y 3…..Yt….. YT

unde: t = momentul sau intervalul de timp

yt = nivelul atins de indicator Y la momentul t.

Seriile de timp, în funcție de intervalul de timp,se împart în:

Serii de momente (serii de stoc, integrale), care caracterizează nivelul de dezvoltare a fenomenelor la anumite momente de timp. Caracteristica acestor serii este faptul că indicatorii prezentați nu pot fi însumați întrucât nivelul de la un moment dat cumulează nivelurile tuturor momentelor anterioare. Prin însumare, aceeași mărime ar fi luată în calcul.

Serii de intervale (diferențiale sau cumulative), care reflectă evoluția unui proces sau fenomen pe anumite perioade de timp. Nivelurile indicatorilor se pot evidenția pe ani, luni sau alte fracțiuni de timp. Caracteristica seriilor de intervale o reprezintă posibilitatea de însumare a mărimilor succesive ale indicatorilor. Această caracteristică are o deosebită importanță atât în formarea seriilor, în iterațiile de optimizare a mărimii intervalelor de grupare, cât și în analiza economică în vederea stabilirii rezultatelor pe intervale mari de timp. În literatura de specialitate aceste serii sunt numite de unii autori cumulative.

În funcție de proprietățile mulțimii de valori, seriile de timp se împart în:

Serii de timp exprimate sub forma mărimilor absolute;

Serii de timp definite printr-o succesiune de mărimi relative;

Serii de timp formate din mărimi medii.

Modelarea statistică a seriilor de timp are la bază ipoteze cu privire la evoluția seriilor de timp dintre care amintim:

mișcarea în timp a unui fenomen socio – economic este rezultatul acțiunii unui nunăr mare de factori a căror influența nu va provoca perturbații bruște și semnificative asupra legității de evoluție a fenomenului;

tendința fenomenului în timp nu poate fi cunoscută decât prin cercetarea trecutului și prezentului fenomenelor socio – economice, evoluția acestora fiind privită ca efect al unui sistem caracterizat printr-un ansamblu de relații care au o relativă stabilitate în timp. Descrierea statistică a seriilor de timp pornește de la analiza factorilor ce provoacă mișcarea acestora.

Evoluția unui fenomen este generată de acțiunea unor grupe de factori:

Factorii cu acțiune de lungă durată, factori esențiali, ce imprimă fenomenelor tendința de evoluție. Acțiunea factorilor cu acțiune de lungă durată este funcție de unitățile de timp pentru care a fost măsurat fenomenul analizat.

Factorii sezonieri care sunt factori cu acțiune pe perioade mai mici de un an, care determină abateri de la tendința fenomenului imprimată de factorii esențiali.

Factorii ciclici, cu acțiune pe perioade mai mari de un an, ce imprimă o evoluție oscilantă a fenomenului în cazul unor serii contruite pe perioade lungi de timp.

Factorii întâmplători a căror acțiune se compensează dacă datele înregistrate se referă la un număr mare de perioade de timp.

Așa cum s-a menționat mai sus, prognoza se realizează pe baza unui model. Pornind de la structura factorilor ce determină evoluția unui fenomen, descrierea statistică a seriilor de timp se poate realiza cu ajutorul următoarelor modele:

Modele aditive

Modelele aditive se utilizează în cazul în care seria prezintă oscilații de amplitudine constantă și regulată față de tendință.

yt = f(t) + s(t) + c(t) + u(t)

unde:

f(t) = componenta trend, efect al acțiunii factorilor esențiali;

s(t) = componenta sezonieră, efect al acțiunii factorilor sezonieri;

c(t) = componenta ciclică, generată de acțiunea factorilor ciclici;

u(t) = componenta reziduală, care exprimă influența factorilor întâmplători asupra evoluției fenomenului.

Modele multiplicative

yt = f(t) x s(t) x c(t) x u(t)

unde:

f(t) = componenta trend, efect al acțiunii factorilor esențiali;

s(t) = componenta sezonieră, efect al acțiunii factorilor sezonieri;

c(t) = componenta ciclică, generată de acțiunea factorilor ciclici;

u(t) = componenta reziduală, care exprimă influența factorilor întâmplători asupra evoluției fenomenului.

Modelul multiplicativ, se transformă într-un model aditiv dacă se logaritmează ecuația.

Componentele modelului aditiv se exprimă în aceeași unitate de măsură cu ale fenomenului respectiv, iar în cazul modelului multiplicativ, componentele se exprimă procentual față de funcția tendință f(t). Modele multiplicative se utilizează dacă oscilațiile fenomenului față de tendință se amplifică sau se diminuează odată cu creșterea numărului perioadelor de timp.

După natura fenomenului studiat, modelele de mai sus se pot clasifica astfel:

modele cu o singură componentă sau modele staționare:

yt = y + u(t)

modele cu două componente, trend și variabilă reziduală:

yt = f(t) + u(t)

modele cu trei componente: trend, sezonalitate și variabilă reziduală:

yt = f(t) + s(t) + u(t)

yt = f(t) x s(t) x u(t)

modelele cu patru componente:

yt = f(t) + s(t) + c(t) + u(t)

yt = f(t) x s(t) x c(t) x u(t)

Acest model necesită serii lungi de date, existând probleme deosebite privind comparabilitatea termenilor, din punct de vedere al metodologiei de calcul și unităților de evaluare ale fenomenelor el utilizându-se în cazuri speciale.

Metode de prognoză

Metoda previzională este un mod de cercetare și cunoastere a realității utilizată pentru a anticipa o dezvoltare viitoare pe baza unor criterii de relationare.

În activitatea previzională se folosesc tehnici cantitative cae sunt prezentate sub forma de funcții, relații de definiție, relații econometrice, trenduri, coeficienți de elasticitate, relații de echilibru, tehnici de estimare sau ajustare etc. Tehnicile cantitative utilizate sunt strâns legate de metodele de previziune, condiționând structuriele și modalitățile de aplicare ale acestora.

Ansamblul metodelor și tehnicilor folosite în scop previzional, integrate intr-o conceptie generala unitara, constitue metodologia previzională.

Pentru a satisface exigențele managementului metodologia previzională trebuie să satisfacă urmatoarele cerințe:

cunoașterea temeinică a realității;

folosirea unei game largi de metode;

folosirea în cat mai mare măsură a metodelor și tehnicilor economico-matmatice;

adaptarea continuă a metodologiei previzionale la cerințele managementului și mecanismului pieței;

abordarea cantitativă a proceselor economice trebuie imbinată cu abordarea calitativă

Printre metodele de prognoză a fenomenelor socio – economice, metoda extrapolării dezvoltată pe modelele econometrice de timp, ocupă un loc important datorită ușurinței calculelor și a prognozelor relativ exacte pe termen scurt și mediu.

În practică pentru realizarea prognozelor pe lângă metoda extrapolării se folosesc o multitudine de alte metode dintre care amintim următoarele.

Metoda extrapolării

Extrapolarea constă în special, în prelungirea în viitor a evoluției constatate în trecut.

În funcție de procedee de extrapolare utilizate se întâlnesc următoarele metode:

Extrapolarea pe baza seriilor cronologice

Această metodă consta in determinarea trendului (a liniei de evolutie) unui indicator pentru care se cunosc valorile sale intr-o perioada din trecut.

Extrapolarea pe bază seriilor cronologice este:

Extrapolare mecanica care se bazează exclusiv pe prelungirea tendinței;

Extrapolare euristică prin care se introduce și un factor (coeficient) de corelație a trendului, în funcție de modificarea previzibilș a desfășurării procesului economic sau de unele opțiuni ale factorilor de decizie, ceea ce poate conduce la intensificarea sau atenuarea evoluției precedente.

Extrapolarea pe baza seriilor de tip se poate realiza utilizând:

Sporului mediu anual

Extrapolare mecanică

yt = y0 ± ntΔt

Extrapolarea euristică

yt = y0 ± ntΔtk

în care:

yt = variabila extrapolată pentru orizontul t al previziunii.

y0 = valoaea variabilei în anul de baza.

nt = numarul de ani de după anul de baza și până la anul t al perioadei de previziune, inclusiv.

Δt = sporul mediu anul.

k = coeficientul de corectie, aflat in una din urmatoarele situatii:

k>1 (accentueaza tendinta)

k<1 (diminueaza tendinta)

Ritmul mediu anual

Extrapolare mecanică:

yt = y0 (1 + r)t

Extrapolarea euristică:

yt = y0 (1 + r)t k

unde:

yt = variabila extrapolata pentru orizontul t al previziunii

y0 = valoarea variabilei în anul de bază

k = coeficientul de corectie, aflat in una din urmatoarele situatii:

k>1 (accentueaza tendinta)

k<1 (diminueaza tendinta)

r = ritmul mediu anual

Extrapolare cu ajutorul funcțiilor de corelație

Prin această metodă o variabilă independentă (y) este proiectată în corelație cu evoluția uneia sau mai multor variabile independente.

Pentru extrapolarea cu ajutorul funcțiilor de corelație se utilizează:

Funcții de coralație de o singură variabilă de forma:

în care:

y = varianta rezultativa (dependenta)

x = variabila independenta

Dacă variabila independentă este timpul (t), funcția de corelație este o funcție de timp:

Exemplu:

în care a0 și a1 reprezintă parametrii funcției

Funcții de corelație de mai multe variabile

în care:

y = variabila dependentă

x1, x2, …, xn reprezintă variabile independente

Exemplu

a0, a1, …, an reprezintă parametrii funcției

Extrapolarea fenomenolgica

Prin această metodă se face analiza logică a experienței anterioare în scopul identificării sensului principal al evoluției viitoare. Se pot identifica "legi" de variație a procesului urmărit, care se reprezintă grafic utilizând metoda "norului de puncte". Pe aceasta bază se configurează curba tendinței dominante care trece prin mijlocul norului de puncte.

a) evolutie liniara b) evolutie exponentiala c) evolutie logaritmica

figura exemple privind configurarea curbei tendintei dominante

Extrapolarea prin cuba infasuratoare

Această metodă descrie dinamica rezultantei unor procese complexe fiecare formate din mai multe elemente care intervin succesiv în evoluția aceluiaș proces. Metoda constă în ajustarea prin înfasurare a unor curbe secvențiale.

Figura Reprezentarea grafica a extrapolarii prin curba infasuratoare

Metoda analizei și sintezei

Analiza constă în descompunerea unui fenomen sau proces în elementele sale componente, pentru studierea aprofundată a acestora. Analizare are o latură cantitativă, de reprezentare a dimensiunilor și structurilor, precum și de masurare, in masura posibilităților, a unor modificări de ordin calitativ, și o latură calitativă, cu rolul de a evidenția cerințele și manifestările concrete ale legităților dezvoltării.

Sinteza constă în recompunerea întregului din elemente analizate, obținându-se expresii cantitative agregate și contribuie la generalizarea aspectelor particulare a realități, în urma procesului de cunoaștere de la simplu la complex. Prin această metodă se elaborează solutii practice pentru viitor.

Metoda interpretării sistematice

Utilizarea interpretarii sistemice în activitatea previzionala vine din caracterul de sistem ale organismului care face obiectul previziunii, sistemul socio – economic, precum și din necesitatea reglării optime a acestuia. Metoda interpretării sistemice presupune urmatoarele etape:

stabilirea obiectivelor;

proiectarea indicatorilor de de performanță pentru starea dorita pe traiectoria dintre perioada de baza și orizontul previziunii;

stabilirea algoritmilor de determinare a strategiei convenabile;

introducerea în sistem a variabilelor de intrare și a parametrilor de decizie, precum și obținerea variabilelor de intrare și a parametrilor de decizie, precum și obținerea variabilelor de ieșire, cu luarea în considerare a fluxurilor intermediare;

optimizarea funcționării sistemului în varianta reformulată.

La utilizarea interpretării statistice este necesar a se ține cont de următoărele particularități ale sistemului macroeconomic:

sitemul macroeconomic este un sistem complex și are un caracter dinamic;

este un sistem cibernetic care functionează pe principiul conexiunii inverse, feed-back, și care implică existența unui mecanism de reglare;

sistemul macroeconomic are caracter deschis, este conectat cu diverse economii naționale precum și cu mediul natural;

sistemul macroeconomic conține mai multe tipuri de fluxuri interconectate: fluxuri de mijloace materiale și bănești, fluxuri de parametrii de comandă, fluxuri de informații conexe.

Metoda interpolării

Metoda interpolării, utilizată în activitatea, previzională constă în stabilirea mărimilor intermediare între două marimi date și anume între nivelul de bază și nivelul prestabilit pentru orizontul previziunii. Metoda interpolării are un caracter normativ.

Prognoza utilizând această metodă se poate realiza folosind două procedee:

Interpolarea cu ajutorul sportului mediu anul:

Unde termenii utilizați au următoarea semnificație:

Δy = sporulmediu anual

yT = variabila exogena (data), corespunzatoare anului final, T, al perioadei de previziune

y0 = marimea variabilei la nivelul anului de bază

yt = marimea variabilei rezultative (interpolate) pentru un an t al perioadei de previziune

0≤t≤T

n(0→T) = numarul de ani de după anul de baza la orizontul previziunii,inclusiv

n(0→t) = numarul de ani de dupa anul de baza pana la anul t, inclusiv

Interpolarea cu ajutorul ritmului mediu anul

Unde termenii utilizați au următoarea semnificație:

yT = variabila exogena (data), corespunzătoare anului final, T, al perioadei de previziune

y0 = marimea variabilei la nivelul anului de bază

r = ritmul mediului anual

x = ordinul radicalului, echivalent cu numarul de ani între 0 si T

Metoda evenimentelor precursoare

Această metodă, mai este cunoscută și sub numele de metoda tendinței conducătoare. Metoda reflectă legăturile dintre două sau mai multe direcții de evoluție în scopul identificării, în final, a tendinței dominante privind evoluția viitoare. Dacă se pornește de la premisa că legăturile anterioare, precursoare, vor avea, prin analogie, aceeași evoluțe și în viitor se poate estima dinamica unor indicatori economici în corelație cu dinamica prevazută a altor indicatori, cum ar fi: corelatia consumului de combustibil cu cresterea numarului de automobile.

Metoda normării

Metoda normării constă în proiectarea unor parametri de comandă, normative, cu ajutorul cărora se urmărește:

minimizarea consumurilor de resurse: resurse umane, resurse materiale, resurse financiare;

maximizarea rezultatelor economice: productie, profit;

încadrarea condițiilor de muncă în normele impuse prin actele normative în vigoare: temperatură, luminozitate, zgomote;

respectarea valorilor impuse prin legislația de mediu în vigoare: pentru poluarea factorilor de mediu (aer apă nivel de zgomot), de contaminare a solului și subsolului ( a apei subterane).

Activitatea de normare implică:

utilizarea de mijloace de măsurare corespunzătoare: instrumente și specializare;

existența unor metode de calcul riguriase;

aplicarea de măsuri tehnico-organizatorice și socio-economice care să conducă la realizarea normelor și normativelor, precum și la revizuire și îmbunătățirea lor periodică.

Metoda sondajelor previzionale

Metoda sondajelor previzionale implică consultarea colectivităților cu ajutorul unor eșantioane de persoane reprezentative pentru fenomenul urmărit. Consultarea grupurilor de persoane se realizeaza de către persoane specializate utilizând, de cele mai multe ori chestionare.

Sondajelor previzionale pot furniza informații semnificative privind:

preferințele populației pentru anumite bunuri și servicii;

informații demografice: natalitatea, mortalitatea, spor natural, etc;

atitudinea față de unele măsuri cu caracter socio-economic.

Pentru ca rezultatele sondajelor se aibă o utilizare previzionala este necesar ca aceste să îndepliniească următoarelor condiții:

întrebările să facă referire la fenomene a căror durată de viață să atingă orizontul previziunii, sau chiar să-l depăseașească;

structura eșantionului ales să fie reprezentativă pentru structura de perspectivă a populației: pe vârste, sexe, venituri, mediu de viață (urban, rural), nivel de educație, zone geografice.

Metoda aproximațiilor succesive

Această metodă constă în deterimnarea din aproape în aproape a valorilor necunoscute, pornindu-se de la valori stabilite într-o primă aproximație și corectându-se apoi treptat aceste valori până când se ajunge la soluția convenabilă, care nu mai poate fi prefectibila. Metoda aproximațiilor succesive este apreciată când variabilele obținute și introduse în ecuațiile corespunzatoare asigură verificarea acestor ecuații sau relevă abateri neglijabile de maxim 3%.

Metoda se bazează pe continua ameliorare a primei soluții în cadrul unui dialog permanent între factorii implicați în elaborarea și transpunerea în prectică a previziunii.

Metoda arborlui de pretinență

Metoda constă în realizarea unei rețele arborescente de elemente ce condiționează înfaptuirea unui obiectiv prestabilit, ierarhizate sub forma unui grafic.

Principalele elemente ce trebuiesc ordonate într-o structură arborescentă sunt:

Obiectivul principal urmarit (O)

Caile de urmat (Ci)

Mijloacele ce trebuie folosite (Mij)

Tutror subdiviziunilor care derivă din obiectivul principal li se acordă coeficienții de importanta, pe fiecare treapta suma lor fiind egala cu 1.

În final se acordă note de pertinență, calculate ca un produs între coeficientul de importanță al căii de urmat și coeficientul de importanță al mijlocului ce trebuie utilizat. Notele de pertinență evidențiază ponderea cu care contribuie diversele mijloace antrenate în realizarea scopului urmărit. În funcție de greutatea specifica a acestor note de pertinență se stabilește ordinea de prioritate în repartizarea resurselor și eforturilor.

Termenii utilizați au următoarele semnificații:

q1 – coeficientul de importanta a caii Ci

kij – coeficientul de importanta al mijlocului Mij

pij – nota de pertinenta corespunzatoare

Metoda scenariilor

Metoda scenariilor constă în construirea unor structuri și evoluții viitoare prin reprezentarea succesiunii probabile a evenimentelor, avansând treptat, din prezent spre viitor. Secvențele logice de evenimente în devenire, sunt concepute sub forma de variante posibile.

Metoda scenariilor trebuie să ofere soluții pentru două categorii de probleme:

Care sunt căile de urmat pentru a ajunge la o anumită situație?

Metoda prin care poate fi inlesnită sau frânată tendința de evoluție?

Prin metoda scenariileor, se construiește un model probabilistic de evoluție a afacerii, plecând de la tendințele identificate la momentul prezent în interior, ca și de la investigarea influențelor mediului extern. Scenariul poate fi optimist (se conferă pondere mai mare factorilor și resurselor interne), neutru (se conferă pondere egală), sau pesimist (se conferă pondere mai mare factorilor externiși se consideră că evoluția viitoare a organizației este una negativă). Scenariul pesimist este mai puțin recomandat, deoarece constituie o bază „negativă” pentru adoptarea deciziilor. Pașii de urmat pentru realizare un scenariu sunt următori:

se identifică „dorințe” care se leagă de afacere în viitor;

se definesc variabilele interne;

se definesc variabilele externe;

se formulează căi și metode prin care se pot atinge scopurile pe termen scurt, mediu sau lung;

se elaborează modelul propriu-zis de evoluție în timp;

se redactează scenariul după tipul și perioada de timp aleasă.

Elaborarea și scrierea unui scenariu reprezintă un exercițiu de imaginație care poate să pară pierdere de timp la prima vedere, dar este foarte util pentru bunul mers al afacerii. Metoda compratiilor internationale.

Metoda comprațiilor internaționale

Flolosirea comparațiilor internaționale ca metodă de previziune constă în:

alegerea unui fenomen sau proces ce a avut loc în trecut într-o alta țară și a carei evoluție anterioara se consideră a fi probabilă în viitor în țară care face obiectul previziunii;

stabilirea prognozelor, programelor și planurilor elaborate în alte țări în domenii care interesează propia evoluție și descifrarea tendinței cu gradul cel mai înalt de probabilitate pentru țara care face obiectul previziunii.

Pentru că rezultatele să fie plauzibile,este necesar să se acorde atenție alegerii zonei de referință, astfel încât să existe conditii comparabile cu cele din tara care face obiectul previziunii. Totodată, soluția adoptată nu reprezintă doar rezultatul acestei analogii ci se intemeiază pe elemente normative, corespunzatoare realităților din țara pentru care se elaborează previziunea.

Metoda modelarii economico-matematice

Metoda modelării economico-matematice reprezintă o metodă de cercetare și cunoaștere a realității prin cuantificarea fenomenelor și proceselor analizate, în scopul fundamentării deciziilor. Modelul economico-matematic constitue un sistem artifical, care se bazeazî pe analiza cantitativă, cu ajutorul căruia se studiază sitemul real și comportamentul acestuia, pe care îl reprezintă prin analogie.

Orice model economico-matematic trebuie:

să corespundă mecanismului de funcționare a procesului sau fenomenului economic pe care il reprezintă;

să fie în conformitate cu legile economice șă țină seama de legăturile dintre diferitele activități care definesc evoluția indicatorilor economici și caracterizează nivelul cantitativ și calitativ al acestora;

să utilizeze corect informațiile disponibile;

să dea posibilitatea elaborării unor algoritmi de rezolvare și utilizării de mijloace de prelucrare automată a datelor;

În activitatea previzională se folosesc diferite tipuri de modele economico-matematice, care pot fi clasificate după mai multe criterii astfel:

după tehnica de elaborare:

modele de tipul funcțiilor de producție;

modele de optimizare;

modele de simulare;

modele interramuri (input-output);

după gradul de agregare:

agregate, cu un număr redus de variabile, reprezentând forma concentrată a unui sistem economic;

dezagregate, în care domeniile analizate sunt structurate pe componente;

după facorul timp:

modele statice, folosite pentru reprezentarea unor procese sau fenomene economice la un momenta dat;

modele dinamice, care evidențiază evoluția în timp a fenomenelor și proceslor economice analizate.

În ceia ce urmează sunt prezentate cele mai imoprtante modele economico – matematice clasificate în funcție de tehnica de elaborare.

funcțiile de producție

Funcția de producție reprezintă corelatia multiplă dintre rezultatul activității economice (PIB, produsul global, etc.) și factorii de producție (capital fix, forța de muncă, etc.). Factorii de producție sunt variabile independente.

Cea mai cunoscută și cea mai des utilizată funcție de productie este funcția Cobb-Douglas, în 2 variante

Funcția de producție fără progres tehnic

Funcția de producție cu progres tehnic

Semnificația termenilorutilizați în cele două funcții este următoarea:

Y – producția, rezultatul activității

A – factorul de proporționalitate

K – capitalul fix

L -forța de munca

e – baza logaritmilor naturali (2,718…)

t – factorul timp

α – coeficient de elasticitate a producției în raport cu capitalul fix (K),

β – coeficient de elasticitate a producției în raport cu forța de muncă (L)

γ – coeficientul progresului tehnic

Între cei doi coeficienți de elasticitate a producției există următoarea relație:

Daca suma celor doi coeficienți de elasticitate este egală cu 1, α+β=1, funcția este omogenă, iar dacă suma celor doi coeficinți este diferită de 1 α+β≠1 funcția este neomogenă, fiind posibile situațiile:

α+β<1 – în avest caz producția se realizează in condiile descresterii randamentului factorilor;

α+β>1 – în acest caz creșterea producție este superioară creșterii factorilor, ceea ce indică un randament crescând al acestora.

În altă ordine de idei raportul dintre coeficienții de elasticitate α și β indică urmatoarele situații posibile ale dezvoltării economice:

raportul delor doi coeficienți este supraunitar α/β>1 – activitatea economică se bazează pe folosirea unei tehnologii care necesită un volum mare de muncă;

rapotul dintre cei doi coeficienți este subunitar α/β<1 – activitatea economică se bazează pe o tehnologie ce presupune utilizarea unui volum mare de mijloace fixe.

Funcțiile de producție ofera posibilitatea conceperii unor strategii de combinare a celor doi factori de producție în diverse variante, astfel incât să se obțina acelaș rezultat, Y.

În figura de mai sus este reprezentarea grafică a substituției factorilor la o producție prevazută – Y=izocuanta producției și este constantă.

Utilizând funcțiile Y K și L și ținând contde coeficieții de elasticitate se poate calcula coeficientul de substituire a factorilor – s:

Utilizând formula de mai sus se poate calcula cu cât trebuie să crească volumul unuia dintre factorii la scaderea cu 1% a celuilalt, astfel incât producția stabilă să rămână neschimbată.

Analizând informațiile prezentate mai sus putem calcula coeficientul de substituire a factorilo S și cu următoarea formulă:

În concluzie funcțiile de producție previzionale se folosesc pentru:

calcularea rezultatului activității ,Y, care poate fi obținută la orizontul previziunii pe baza factorilor de producție disponibili în condițiile de elsticitate admise;

determinarea ritmul de creștere a factorilor necesari pentru obținerea valorii producției realizate Y prevăzută;

proiectarea unei combinări raționale a factorilor;

determinarea eficiență diferențial a factorilor de producție;

anlizarea relației dintre productivitatea muncii, înzestrarea muncii cu capital fix și eficiența utilizării capitalului fix/

Modelele de simulare

Modelul previzitional de simulare se bazează pe valorificarea unor variabile exogene (de intrare) și pe proiectarea unor parametrii opționali, în diferite variante, precum a unor factori aleatori (pentru lucrări previzionale în conditii de risc și incertitudine), iar din combinarea acestori parametrii rezultă o serie de ecuații în lanț, din care se obțin variabile endogene (de ieșire), ce devin elemente de calcul ale unor noi ecuații.

Modelele de optimizare

Un model de optimizare este o constructie matematica operand cu un sistem de variabile supuse unor restrictii, pentru care se urmareste obtinearea celei mai bune solutii, privite prin prisma funtiei de optimizare (de maximizare sau minimizare a valorii unui indicator).

În aceasta categorie de modele se înscriu problemele de programare matematica (liniara sau neliniara), apeland la algoritmul Simplex sau la alte tehnici de calcul sau de reprezentare grafică.

Modelele interramuri

Modelele interramuri se bazează pe analiza intrarilor și a ieșirilor (input – output), fiind cunoscute și sub denumirea de balanță legăturilor dintre ramuri sau tabelul intrări – ieșiri. Modelele interramuri poat avea caracter statistic sau previzional și pot fi elaborate în expresie valorică sau fizică, fie ca modele statistice, fie ca modele dinamice.

În tabelul cu intrări-ieșiri se disting două categorii de fluxuri:

intrarile (inputurile) într-o anumită ramură sau subramură, reprezentand consumuri de resurse;

iesirile (outputurile) din fiecare ramură sau subramură, finalizate în producția rezultată și repartizată în funcție de destinații.

Utilizând aceste două categorii de fluxuri se realizează cuantificarea realțiilor dintre resurse și utilizarea lor, echilibrul de ansamblu din economie.

De cele mai multe ori se utilizează modele statice în expresia valorica, atât cu caracter statistic cât și previzional.

Schema unui tabel cu intrări și ieșiri este prezentată în figura de mai jos.

Figura x – Tabel intrari-iesiri (modelul valoric static previzional)

Tabelul intrări-ieșiri este compus din patru cardane:

Cardanul I – se prezintă sub forma unei matrici pătratice ce reflecată, pe lini, producția intermediară (PI), supusă prelucrării ulterioare (materii prime, materiale, energie, etc.), iar pe coloane consumul intermediar (CI). Elementul generic al acestei matrici este„ x”, ce reprezimtă producția intermediară a ramurii „i” destinată consumului intermediar în ramura „j”.

Cadranul II cuprinde utilizarile finale (UF). Pentru calculu utilizări finale se utilizează:

consumul final al menajelor – CM;

consumul final al administrație – CA;

formarea bruta de capital fix – FBCF;

variația stocurilor și rezervelor – ΔSR;

exportul – EXP.

Dacă în loc de exportul total se ia în calcul doar exportul net (adica soldul balantei comerciale) SBC=EXP-IMP produsul final Y se obtine utilizând formula.

Daca se face suma pe linii (pe ramuri) între elemetele cadranelor I si II se obtine:

totalul utilizatorilor pe ramuri și pe economie:

totalul produsului global, pe ramuri și pe economie:

Cadranul III contine valoarea adaugata bruta VAB.

Elementele componente ale vlorii adăugată brută sunt:

fondul de salarii – FS;

impozitele și taxele – IT;

amortizarea – AM;

excedentul net – EN.

Dacă se face produsul global al ramurilor (Xj) (suma pe coloane intre elementele cadranelor I si III) si al economiei naționale (X) se obțin ecuațiile:

Daca la produsul global se adaugă importul se obține totalul resurselor:

Cadranul IV se folosește numai experimental, în lucrările de cercetare stiințifică, pentru relevarea procesului de redistribuire din economia naționala.

Relația de echilibru fundamentală a modelului este:

Modelul matematic pe care este construit tabelul intrări-ieșiri se compune dintr-un sistem de ecuații de balanță.

Pe linii, prin însumarea elementelor cadranelor I și III, rezultă ecuațiile de balanța ale structurii valorice a producției:

Pe ansamblu, trebuie respectată condiția:

În cele ce urmează, pentru ca modelul sa devină operational, trebuie definită matricea A, adica matricea tehnologica (matricea coeficientilor tehnici ai cheltuielilor materiale directe).

în care relația de mai jos arata cat trebuie sa produca ramura "i" pentru a se realiza o producție de o unitate în ramura "j".

Rezultă xij=aij x Xj

Coeficienții aij se determină pe baze statistice, fiind considerați constanți și se actualizează periodic în funcție de modificările tehnologice previzibile.

În studiile previzionale modelul input-output se utilizează în momentlee următoare:

În fazele preliminare ale acestor studii, când se stabilește un anumit produs final, Y, agreat și se urmărește determinarea produsului global, X, ce trebuie realizat pentru obținerea acestui produs final.

Se porneste dela sistemul:

X1=a11X1+a12X2+…+a1nXn+Y1

:

:

:

Xn=an1X1+an2X2+…+annXn+Yn

Matricial sistemul se scrie astfel:

X=AX+Y unde rezultanta este X-AX=Y⇒(E-A)X=Y⇒X=(E-A)-1Y

Matricea (E-A)-1 reprezintă matricea coeficienților cheltuielilor materiale totale (directe și indirecte).

În faza finală a studiilor previzionale, cand se cunoaște producția totala (X) ce poate fi realizată și se urmărește să se determine care este produsul final (Y) posibil de atins.

Se porneste de la ecuația:

X=AX+Y⇒Y=(E-A)X

Modelul dinamic previzional în expresie banească pornește tot de la relația:

Xt=AXt+Yt,

Yt se descompune în Yt=It+Zt

It – nvențiile pentru producție

Zt – produsul final net

Se consideră un factor de întârziere (lag) de un an, reprezentând durata de transformare a unui volum de investiții în capital fix, pentru a se realiza un anumit spor de producție. Se definește matricea investițiilor interramuri.

Iij – investiția ce trebuie să se efectueze în ramura producătoare "i" pentru a se obține sporul de producție previzionat ΔXj, în ramura consumatoare "j" și matricea coeficienților specifici.

Rezultă:

Iij=bij x ΔXt sau matricial It=Bt*ΔXt

Dacă în relația inițială se inlociuesc termenii se obține ecusția:

Metode intuitive

Acest tip de metode constau în consultarea unor grupuri de experți în scopul rezolvării unor probleme pentru care nu există metode standardizate corespunzator. Fintre metodele intuitive amintim:

Metoda Brainstorming

Metoda Brainstorming ("asaltul ideilor") este o metodă a discuțiilor în grup care consta în organizarea unor reuniuni de experți din domenii diferite care concura la rezolvarea unei probleme cu caracter interdisciplinar.

Activitatea este organizată de beneficiar, care poate lucra cu întregul colectiv sau pe grupe de lucru și în final cu ajutorul colectiv.

Pentru ca metoda să dea rezultatele așteptate, trebuie să fie respectate următoarele condiții:

organizatorul dezbaterii trebuie sa aibe un orizont larg, pentru a incuraja dezbaterea libera a problemelor;

discuția trebuie să se focalizeze pe o problemă bine definită pentru a nu se declanșa dezbateri colaterale nedorite;

organizatorul trebuie să ia în considerare toate ideile exprimate, chiar daca initial i se par inaplicabile;

ideile formulate vor fi folosite de organizator care trebuie să încurajeze combinarea și asocierea prin consens a ideilor formulate, obținându-se un fllux continuu de opinii până la adoptarea soluției.

Aceasta metodă are și câteva limitele din care aminti:

Oricat de libere ar fi discutiile, exista pericolul ca unii experti sa fie influentati de colegii lor cu personalitate mai puternica

In unele cazuri poate conduce la solutii insuficient fundamentate

Metoda Delphi (anchetelor iterative)

Metoda se bazează pe reflectarile anumitor experti (5'15 persoane), selectati cu deosebita atentie și care sunt supuși unui program de interogare individuală prin intermediul chestionarelor. Desfășurarea activității grupului nu presupune prezența fizică a participanților și presupune parcurgerileurmătoareloretape:

Pregătirea studiului, care presupune:

Stabilirea problemei care face obiectul studiului previzional.

Elaborarea unui chestionar și a instrucțiunilor de completare a lui, pe baza căruia se va realiza consultarea experților.

Constituirea grupului de experti, potrivit cu specificul problemei.

Informarea expertilor asupra obiectului si modului de desfasurare a activitatii.

Consultarea expertilor, cu urmatoarele etape:

Transmiterea chestionarelor către experți, carora li se solicită raspunsuri pe baza principiului intrebării închise (la fiecare întrebare sunt atașate toate răspunsurile posibile, fiecare expert urmând să facă o opțiune).

Colectarea chestionarelor care se grupează în funcție de răspunsuri stabilirea valoarii mediane. Aceste răspunsuri sunt împarțite fie decile (a zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată), fie în cvartile, iar extremitățile fiind eliminate.

Informarea, de către organizator, a experților asupra rezultatelor obținute și le transmite și un chestionar-interviu prin care li se cere să motiveze cauzele care le determina optiunea.

Colectearea chestionarelor care se grupează în funcție de răspunsuri stabilirea valoarii mediane. Aceste răspunsuri sunt împărțite fie decile, fie în cvartile, iar extremitățile sunt eliminate. Aceste operații se pot repeta până când soluția nu mai este perfectibilă.

Valorificarea rezultatelor.

Organizatorul interpretează rezultatele obținute și uneori – singur sau în colaborare cu un specialist propiu poate aduce unele corecții soluției obținute, daca el a avut interes să nu divulge unele aspecte, considerate secrete.

Această metodă poate fi utilizată pentru următoarele categorii de probleme:

Anticiparea unor evenimente tehnico-stiințifice, solicitându-se să se estimeze anul cand aceste evenimente se vor produce, intervalul de ani sau numarul de ani necesari.

Stabilirea anului când poate deveni operațională o soluție tehnologică cunoscută, dar care la momentul întocmirii este inoperantă fie datorită costurilor prea ridicate, fie datorită unor efecte secundare nocive.

Metoda balantelor previzionale

Corespunzator categoriilor de echilibre si proportii ce caracterizeaza dezvoltarea economico-social, in activitatea precizionala se folosesc:

Balante materiale

Balante valorice

Balantele fortei de munca

Balantele materiale sunt instrumente metodologice cu ajutorul carora se proiecteaza echilibrele dintre necesitatile si resursele disponibile de materii prime, materiale, energie si produse finite de importanta strategica, precum si structurarea optima a atragerii si folosirii acestora in perioada de previziune.

Schema generala a unei balante materiale:

Balantele materiale previzinale trec printr-un proces complex de elaborare si echilibrare, astfel incat in final resursele sa acopere integral necesitatile, in conditii de eficienta ridicata.

Balantele valorice reflecta venituri si cheltuieli, respectiv incasari si plati, ca expresii ale reultatelor productiei sociale prin intermediul diferitelor fonduri banesti. Asadar, balantele valorice reflecta relatii privin echilibru financiar, monetar si valutar.

Principalele balante valorice sunt:

Bugetul de stat

Balanta comercial (balanta comertului exterior)

Balanta de plati externe

Balanta fortei de munca exprima raporturile cantitative ce se creeaza pe piata fortei de munca si in procesul de folosire a acesteia pe ramuri si domenii de activitate, pe mediul urban si cel rural, precum si pe sexe.

In esenta cuprind:

Resurse totale

Populatia ocupata (din care: salariati)

Rezervele de munca (populatie casnica potential activa, elevi si studenti in varsta de munca, apti de a lucra, militari in termen, someri)

Rata somajului.

Balantele fortei de munca se intocmesc atat ca balante totalizatoare (pe intreaga tara) cat si ca balantele cu caracter partial (pe judete sau alteunitati teritoriale).

Studiu de caz – PROGNOZA CURSULUI DE SCHIMB VALUTAR

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE