Cursivele de Circulaie din Curtile Interioare ale Imobilelor Clasate în Lista Monumntelor Istorice din Municipiul Sibiu

I.

1.Introducere.

Prezentul studiu are la bază o amplă documentare, atât în ansamblu cât și în detaliu privind arhitectura din Centrul Istoric al orașului Sibiu. Tema studiului o reprezintă cursivele (pasarelele) de circulație din curțile interioare, din zona protejată a Centrului Istoric din Sibiu, un subiect foarte puțin atins, sau studiat în detaliu în lucrările de specialitate de până în prezent.

Cursivele din curțile interioare reprezintă un element arhitectural esențial, atât funcțiunal cât și artistic, care întregește imaginea arhitecturală de ansamblu, dar care reprezintă și un detaliu specific arhitecturii din Sibiu.

Elementele de detaliu, decorațiile, vechimea, materialele de construcție, punctele de perspectivă oferite, funcționalitatea, toate acestea, contribuie la integrarea armonioasă a cursivelor în arhitectura locului. Diversitatea lor, starea de conservare, cât și interventiile de-a lungul timpului asupra acestora, duc la nevoia întocmirii unui studiu detaliat privind cursivele de circulație. Acest studiu oferă o gamă largă de informații, analize și fotografii reprezentative despre prezenta temă care ar putea ajuta în primul rând la informarea publicului, proprietarilor în special, care sunt implicați direct la intreținerea conservarea și restaurarea cursivelor, evitându-se, poate, pe viitor intervențiile nedorite, cât și tuturor celor interesați direct de acest subiect.

Lucrarea ne prezintă în introducere analiza evoluției orașului Sibiu din punct de vedere arhitectural și urbanistic, dar și factorii istorici, sociali și economici, care au contribuit la aceasta, pentru a întelege mai bine rolul și importanța prezentei teme. Ulterior ne sunt prezentate în detaliu cursivele de circulație, tipurile, starea lor, elementele de detaliu și finasaj, cât și căile de acces spre acestea. Deasemenea se va vorbi despre valoarea de vechime a acestora, starea lor actuală de conservare, despre intervențiile asupra lor odată cu trecerea timpului cat și despre interesul cursivelor pentru arhitectura de astăzi.

Studiul a fost realizat după o amănunțită cercetare la fața locului, cu mult material fotografic realizat personal, după discuții pe care le-am purtat cu proprietarii monumentelor istorice, care în multe cazuri mi-au oferit informații utile despre starea de conservare, degradare, a cursivelor, vechimea lor, etc. Au existat și cazuri în care proprietarii nu au fost așa „primitori”, cazuri în care nu mi-au permis accesul în curtea interioară a imobilelor, fapt care exprimă informarea superficială a acestora referitoare la statutul imobilelor în care locuiesc, imobile clasate ca monumente istorice, curtea interioară fiind considerată spațiu semi-public. Menționez că au fost și alte cazuri de inaccesibilitate în curțile interioare, din diverse motive, care probabil au impiedicat și dorința realizării unui studiu de detaliu cu acest subiect.

II.

2.1. Contextul istoric general. Sibiu.

Orașul Sibiu, cu o istorie de peste 800 de ani constituie un valoros patrimoniu cultural. In anul 2007 a primit titlul de capitală cultural – europeană, fiindu-i astfel recunoscută valoarea istorică, culturală și arhitecturală deosebită.

Fiind așezat la în depresiunea Cibinului, la nord de munții cu același nume, se pare că primii locuitori au evitat câmpia deschisă, asezându-se mai degrabă pe văi secundare, aflate dincolo de această depresiune. Cele mai vechi urme ale activității umane le găsim la Ocna Sibiului, în epoca paleoliticului mijlociu (100.000 î.e.n). Tot la Ocna Sibiului este atestată locuirea omenească și în perioada așa-zisului neolitic aceramic. Necesitățile hranei umane sunt legate de nevoia sării, așa se explică faptul că la Ocna Sibiului sunt documentate toate culturile arheologice și etapele istorice cunoscute de-a lungul mileniilor în sudul Transilvaniei.

Începuturile orașului datează de la mijlocul sec. al XII-lea, fiind atestat documentar pentru prima dată in anul 1191, când regele Ungariei, Bela al III-lea întemeiază prepozitura catolică de la Sibiu, ca organism ecleziastic cu rol conducător în ierarhia catolică din această parte a Transilvaniei. Primele pagini din cronicile orașului sunt legate de coloniștii sași, care au adus odată cu venirea lor noi standard de civilizație.

În anul 1485 Matei Corvin acordă Sibiului calitatea de “oraș liber regesc” și constituie Uniunea Săsească, o entitate politcă, aflată sub autoritatea Comitelui si a Judelui regal. Important de precizat este faptul ca intre anii 1692-1792 Sibiul va fi capitala Transilvaniei și sediul, atat al Guvernului, cat și al Generalului Comandant al Transilvaniei, ca Mare Principat al coroanei imperiale Habsburgice. A fost revendicat oficial capitala Transilvaniei între anii 1850-1867, dar și după ce Transilvania a fost încorporată Ungariei (1867-1918). Din anul 1918 și pană la sfarșitul anului 1919, Sibiul a fost din nou, oficial, capitala Ardealului, aici desfășurandu-și activitatea Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Orașul a devenit, încă din secolul XIX, principalul centru politic și cultural al romanilor din Transilvania. Aici a luat ființă primul partid politic al romanilor din Ardeal, au funcționat importante ziare și reviste și au fost constituite primele guverne romanești (1848-1849 și 1918-1919).

Astăzi, Sibiul atrage turiști din toate colțurile lumii, prin farmecul său medieval și prin activitățile culturale. Totodată, Sibiul reprezintă unul dintre cele mai importante orașe din România, și un important centru cultural, la nivel european și internațional.

Conservarea patrimoniului architectural, face din Sibiu un oraș prosper, o înfloritoare cetate a Transilvaniei și unul dintre cele mai populare orașe din Europa.

2.2 Evoluția urbanistică și arhitecturală a Sibiului.

În ceea ce privește evoluția urbanistică și arhitecturală a Sibiului, ne putem da seama după parcurgerea diverselor lucrări întocmite pe această temă, că a existat o dezvoltare urbanistică parțial diferită a orașului, luăndu-se în considerare că orașul s-a extins de-a lungul drumurilor de ieșire, respectiv a drumurilor comerciale, spre țintele cele mai importante din apropiere sau din departare.

Ceea ce oferă deosebit Sibiul, este un ansamblu citadin unitar, deși alcătuit din clădiri construite în stiluri variate, aparținand unor epoci diferite. Structura urbană și-a păstrat configurația medievală a rețelei stradale și a piețelor, a împartțirii Orașului de Sus și Orașului de Jos, și a celor patru centuri de apărare.

Nucleul asezării medievale timpurii, de la sfarsitul secolului al XII-lea, era constituit din biserica parohială (plasată pe locul actualei biserici parohiale evanghelice din Piața Huet) și fortificațiile rudimentare (probabil realizate din pămant și lemn) care o inconjurau. Forma acestei fortificații urmărea, cel mai probabil, forma pentagonală neregulată pe care, mai tarziu, o vor urma construcțiile care delimitează perimetrul pieței.

În prima jumătate a secolului al XIII-lea, observăm in reprezentările schematice ale planurilor orașului Sibiu,(fig 1), după Hermann Fabini, că incinta defensivă se extinde spre est, incluzănd și perimetrul actual al Pieței Mici. Având un contur neregulat, fortificația a fost prevăzută cu turnuri (Turnul Scării Aurarilor și Turnul sfatului).

Zona protejată de fortificații a Sibiului s-a extins, înglobând Orașul de Sus între anii 1357 și 1366 (fig. 2) reprezentări după Hermann Fabini. Concomitent au fost începute și lucrările de realizare a centurii care urma să protejeze Orașul de Jos, aceste construcții fiind ulterior supuse intervențiilor de modernizare.

În 1457 a fost finalizată centura de fortificații care apăra Orașul de Jos, fiecare dintre porțile de acces în cetate fiind repartizată unei bresle pentru întreținere și apărare.

Din prima jumătate a secolului al XVI-lea zidurile de apărare ale orașului au primit elemente adaptate artileriei: patru bastioane, cinci rondele și curtinele care dublau anumite tronsoane din zidurile existente (fig. 2).

Așadar, până la începutul secolului al XVII-lea, (fig. 2) conturul nucleului istoric al așezării fusese în întregime configurat, în secolulal XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea, eforturile administrației concentrându-se în principal asupra întreținerii fondului construit existent din interiorul sistemului de apărare. Singura prelungire a țesutului urban planificat în exteriorul zidurilor a fost cartierul Iosefin, care „s-a datorat unei intervenții dirijate dar strict utilitare și deci lipsită de intenții legate de compoziția urbană”.

Finalizarea fortificațiilor orașului în 1627 cu construirea bastionului Soldish a marcat finalizarea delimitării defensive a Sibiului. În 1702 au fost demarate lucrările care vizau extinderea cetății spre sud-vest (în spațiul actualei piețe a Unirii, înspre parcul “Sub Arini”) prin construirea unei citadele după sistemul perfecționat de inginerul militar francez Vauban (fig. 3).

În secolul al XIX-lea vechea cetate a Sibiului s-a deschis treptat spre zonele din împrejurime. Acest proces a fost susținut de numeroasele demolări ale construcțiilor cu caracter defensiv: în 1852 a fost desființat bastionul din fața Porții Turnului, Poarta Ocnei a fost demolată în anul 1857. La începutul celei de a doua jumătăți a secolului, în 1865, a urmat demolarea Porții Elisabeta și a bastionului din fața Porții Ocnei (fig. 3).

În anul 1885 municipalitatea încheia măsurarea limitelor orașului. Hotarul al Sibiului ajungea la o întindere de 7 mile care închideau o suprafață de 7.825 jugăre, din care doar 978 aparțineau orașului (cca. 562 ha.). În prima jumătate a secolului al XX-lea, după alipirea Transilvaniei la România Mare, în urma adoptării Reformei Agrare pentru Transilvania, în luna decembrie a anului 1921, limitele administrative ale municipiului Sibiu se extindeau în zona perimetrală cu 250 ha.. Sistematizarea acestei suprafețe care era de două ori și jumătate mai întinsă decât cea a nucleului istoric (100 ha.) a fost planificată în cadrul anteproiectului urbanistic finalizat și făcut public în anul 1928(fig. 3).

În intervalul de timp cuprins între 1936 și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul s-a extins puțin, incluzând în intravilan zone adiacente cartierelor de locuit (în special în partea de sud-vest, înspre pădurea Dumbrava). În perioada de după 1948 și până în 1989, Sibiul și-a extins limita administrativă considerabil, incluzând fostele sate Turnișor (spre vest) și Gușterița (spre nordest), precum și însemnate arii plasate înspre est spre Șelimbăr și sudvest spre Valea Aurie. Aceste zone incluse în oraș au fost ocupate de ansambluri de locuințe colective, scutind în cea mai mare parte demolarea construcțiilor rezidențiale din perimetrul sistematizat

în perioada interbelică. O ultimă etapă de extindere a limitelor orașului este cea postrevoluționară, când suprafața urbanizată va înregistra un salt rapid.

2.3.Trama stradală și parcelările. Trama stradală a Sibiului medieval a evoluat spontan în jurul nucleului central marcat inițial de biserică, cimitirul comunității și fortificațiile acestora. Intr-o primă etapă, zona ocupată de construcții s-a întins pe cornisa văii Cibinului, coborand inspre Orasul de Jos, ulterior, de-a lungul traseelor de circulație care legau Sibiul de asezările vecine, constituindu-se și trama Orasului de Sus. Tiparul medieval al compoziției organice, liber organizate, a tramei stradale din orasul fortificat s-a păstrat cu puține modificări pană în prezent. Centrul de greutate al orasului format din sistemul celor trei piețe (Piața Mare, Piața Huet și Piața Mică) va prelua rolul ordonator al tramei stradale din orasul de sus, generând și ierarhia în cadrul fondului construit din zona istorică (fig. 4).

La sfarsitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea vor fi realizate primele parcelări ale unor ample proprietăți. Primul proiect de acest gen datează din anul 1891, cand se va intreprinde parcelarea terenului Haller (167 de parcele a căror vanzare este incepută in anul 1893). Parcelările Hallerwiese (Zimmermann), Fonn și Binder au primit nume pentru străzi abia în primul deceniu al secolului al XX-lea (1908). Primul plan de parcelare al secolului al XX-lea datează din anul 1900 – respectiv „Pământul Olarilor” (Töpfererde), urmată 3 ani mai târziu de aprobarea municipalității pentru parcelarea terenului Fonn. Parcelarea Rosenfeld era inaugurată în anul 1913 când s-a început construirea primelor case (fig. 4).

Începând din anii `60 ai secolului al XX-lea, zonele nou incluse în oras au fost, în marea lor majoritate destinate construirii de locuințe colective. Plasarea acestor ansambluri în zonele mărginașe a ocolit o bună parte din fondul construit valoros din zona centrală dezvoltată puternic începand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea și pe parcursul secolului al XIX-lea, precum și cea sistematizată în perioada interbelică.

2.4.Fondul construit care evoluase pană în secolul al XVI-lea, acoperea în mare parte necesitățile funcționale ale orasului. Nucleu central era înconjurat de țesutul urban a cărui componentă construită beneficia de un număr însemnat de edificii ridicate din zidărie începand din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Cu toate acestea un număr mare de imobile era în continuare realizat din lemn, situație care a favorizat fără indoială numeroasele incendii care au afectat orasul.

Odată cu ridicarea treptată a noii pături sociale a patricienilor, începand cu secolul al XVI-lea cadrul construit va suferi modificări (în special cel destinat locuinței). Caracteristicile care au influențat conturarea unui anumit tip de construcție rezidențială urbană au fost loturile dezvoltate în adancime și front îngust spre stradă, precum și suprafața limitată a parcelelor cauzată de sistemul defensiv perimetral al orasului. Lipsa de spațiu intra muros va conduce în numeroase cazuri la divizarea loturilor existente. Locuințele secolului al XVI-lea au fost în marea lor majoritate adaptări ale unor construcții anterioare, rezultatul final reprezentând o sinteză de trăsături gotice și renascentiste.Extinderea orașului înspre sud-vest prin inaugurarea unor circulații carosabile, a fost dublată și de dezvoltarea fondului construit. Principalele utilizări ale construcțiilor care au fost plasate în această zonă a orașului s-au subordonat funcției militare. La începutul secolului al XX-lea, conform statisticilor citate de Emil Sigerus, în oraș (este vorba despre zona aflată în interiorul perimetrului fortificat) existau 1572 de case.

Problematica patrimoniului urbanistic și arhitectural din secolul al XIX-lea a fost pusă în discuție de arhitecți abia în 1979. Printre dezvoltarea mai multor orașe s-a numărat și dezvoltarea Sibiului între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea.

Evoluția urbanistiă și arhitecturală a Sibiului a dus la rezultatul unui oraș cu un bogat și divers fond arhitectural. Centrul Istoric al Sibiului a acumulat de-a lungul timpului o serie de valori culturale, istorice și arhitecturale.

Prezentul studiu se ocupă cu analiza cursivelor de circulație din centrul istoric al orașului Sibiu, cursive care constuie un important reper cultural, istoric și arhitecural în contextul in care se află.

III.

1.1. Cursivele de circulație din curțile interioare. Generalități.

Revenind la prezenta temă, după scurta prezentare istorică și a dezvoltării urbanistică și arhitecturală a orașului, realizată cu scopul de a integra și localiza cursivele în arhitectura și peisajul locului voi analiza în cele ce urmează acest subiect în detaliu.

Cursivele din curțile interioare reprezintă un element arhitectural esențial, atât funcțiunal cât și artistic, care întregește imaginea arhitecturală de ansamblu, dar care reprezintă și un detaliu important specific arhitecturii din Sibiu. Caracteristice pentru multe clădiri din zona protejată a Centrului Istoric, acestea se remarcă prin diversitatea lor, cromatica și elementele de detalii.

Cursivele de circulație reprezintă culoarul exterioar spre curtea interioară, în general în consolă, sprijinit pe grinzile din lemn ale planșeului dintre niveluri peste care sunt dispuse piese din lemn care asigură punctul de călcare, sau sprijinite și pe elemente metalice, din lemn, sau sprijinite chiar pe console din piatră (casa Haller, casa Alterbemberger –Primăria veche- din Sibiu).

Funcțional ele asigură circulația la nivelul/ nivelurile superioare, dar și accesul spre incăperile de la nivelul respectiv. Accesul către cursivele de circulație dintre niveluri se realizează printr-o scară, dispusă în cele mai multe cazuri în apropierea gangului clădirii. În majoritatea cazurilor cursivele se întind pe dimensiunea fațadei/ fațadelor din curtea interioară, fiind acoperite de consola șarpantei și acoperind nivelul parterului, protejând fațada imobilului, dar asigurând și un culoar acoperit, de circulație (fig. 6).

1.2. Clasificarea cursivelor. Clasificări din punct de vedere constructiv.

Diversitatea cursivelor, cât și complexitatea lor ne oferă o gamă largă de criterii de clasificare a acestora. Plecănd de la definiția acestora precizată anterior, funcțiunea și rolul lor, vorbim de două mari categorii în care încadrăm crusivele din punct de vedere constructiv și anume:

Cursive de circulație în consolă;

Cursive de circulație aflate deasupra nivelului parterului, fără a ieși în consolă.

Cursivele de circulție aflate deasupra nivelului parterului, fără a ieși în consolă. Am început cu analiza acestei categorii, fiind un caz destul de rar întalnit. Prin prisma funcțiunii nu poate fi contestată încadrarea acestur cazuri în categoria generală de cursive. Cel mai reprezentativ exemplu în acest caz îl întâlnim în Piața Mare, nr. 12 (fig. 7). Spectaculozitatea este oferită în acest caz de sirul de coloane dispuse simetric de-a lungul cursivei. Scara cu trepte din lemn ce face legătura cu cursiva este accesibilă din gangul de acces al imobilului, iar grilajele dintre coloane, sunt din elemente prefabricate metalice. Un alt exemplu îl întalnim pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, la nr. 16. Un exemplu care se depărteză usor de termenul popular de cursivă, dar se încadrează prin prisma funcțiunii în această categorie, oferind o perspectivă frumoasă prin coloanele și deschiderile în arc în mâner de coș, care formează la parter un portic (fig. 7).

Cursivele de circulație în consolă reprezintă nu numai cel mai raspândit caz de cursive, cât și o parte importantă din definiția termenului general de cursivă. Avem în acest caz mai multe categorii de cursive în consolă, clasificate în funcție de tipul de sprijin, cat și materialul din care este realizat acesta. Clasifcăm cursivele de circulație in consolă în :

1.Cursive de circulație în consolă, nesprijinite; (sprijinite doar pe grinzile din lemn ale planșeelor dintre niveluri);

2.Cursive de circulație în consolă sprijinite pe elemente verticale din lemn;

3.Cursive de criculație în consolă sprijinite pe elemente metalice ;

4. Cursive de criculație sprijinite pe console din piatră.

1.Cursive de circulație în consolă, nesprijinite; (sprijinite doar pe grinzile din lemn ale planșeelor dintre niveluri). Acest tip de pasarele este cel mai des întâlnit în Sibiu, dintre toate cele 4 categorii de mai sus. În lucrarea lui Fabini, Sibiu gotic, găsim date despre datarea primelor planșee din grinzi de lemn din Sibiu.

Exemplele de planșee din grinzi de lemn, descoperite la case de locuit din Sibiu, sunt în general din perioada goticului târziu. Se poate face această afirmație datorită faptului că astfel de planșee apar la construcții din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Grinzile din lemn ale planșeelor pe care se sprijină cursivele variază ca dimensiune (20-25 cm), și sunt amplasate la distanțe foarte mici 40-50 cm (spațiul dintre grinzi). Finisajul de la cota de călcare este realizat din scânduri din lemn dispuse perpendicular pe grinzile ieșite în consolă. Elementele de detaliu precum balustradă sau mâna curentă variază, întâlnind diferite rezolvări (grilaj metalic din elemente prefabricate, fontă, fier forjat, sau din lemn masiv ori lemn cu diferite forme sculptate). Detaliile autentice, cele mai vechi, sunt evident din fier lucrat manual la forjă (fierul forjat, dar și scăndurile din lemn dispuse vertical). Întâlnim foarte multe cazuri din această categorie de cursive cu acest tip autentic de balustradă din scânduri de lemn, culoarea evident predominantă fiind culoarea verde. Vorbind de acest tip de cursive trebuie precizat faptul că ele se clasează la randul lor în 2 categorii, în ceea ce privește finisajul de sub grinzi, și anume:

Cursive de circulație în consolă, nesprijinite (sprijinite doar pe grinzile din lemn ale planșeelor dintre niveluri), cu grinzile lăsate aparent (vizibile) – aceste cursive sunt considerate a fi cele mai timpurii, avănd în acest sens exemple de imobile cu astfel de cursive datând din secolele XV-XVI, și le găsim în număr destul de mic. (Piața Mică, nr. 22 (foto 1 fig.9, foto 1și 3 fig.10), Str. Gh. Lazar Nr. 4) (foto 2, fig.9).

Cursive de circulație în consolă, nesprijinite (sprijinite doar pe grinzile din lemn ale planșeelor dintre niveluri), cu finisaj din scănduri de lemn (finisajul este realizat din scânduri de lemn dispuse perpendicular pe grinzi) , sunt prezente în număr mult mai mare decăt precedentele. (fig. 9,10).

2.Cursive de circulație în consolă sprijinite pe elemente verticale din lemn. Și în aceast caz vorbim de 2 categorii din acest tip de cursive, rezultate din autenticitatea sau intervențiile asupra lor, și avem:

Cursive de circulație în consolă sprijinite pe elemente verticale din lemn autentice; avem în acest sens exemple foarte frumoase și de o valoare arhitecturală și estetică mare, exemple de cursive foarte vechi (Primăria Veche, actuala casa Altemberger, Str. Mitropoliei, nr. 18, Casa Albastră Piața Mare etc.). În toate aceste situații întâlnim o atentă importanță acordată elementelor din lemn care sprijină cursivele. Sunt redate forme diverse, sculpturi, figuri geometrice adăugate, elementele de sprijin din lemn devenind forte importante și spectaculoase în același timp.

Cursive de circulație în consolă sprijinite pe elemente verticale din lemn rezultate ale unor intervenții ulterioare cu rol de consolidare. Acest caz reprezintă de multe ori un rezultat greșit în urma intervențiilor de consolidare a cursivelor. Evident sunt și exemple pozitive care nu deranjează, in urma unor intervenții bine realizate și documentate. Nu poate fi discutabilă prezența acestei categorii de cursive în clasarea de mai sus, chiar daca la prima vedere ar putea fi trecute la intervenții ulterioare asupra cursivelor, ținănd cont de numărul mare de cursive din această categorie, asupra cărora s-a intervenit ulterior, dar și de exemplele bune în care s-a realizat acest lucru.

3.Cursive de criculație în consolă sprijinite pe elemente metalice

Acest tip de cursive este des întâlnit curțile interioare din Sibiu. Se diferențiază de celelalte cazuri prezentate anterior atât prin diversitatea elementelor metalice, cât mai ales prin forma constructivă a planșeului cursivei. Structura acestuia este realizată în general din trei grinzi dispuse invers decât în cazurile precedente, paralele cu fațada clădirii care sunt susținute de elementele metalice. Peste grinzile de lemn sunt așezate scanduri din lemn dispuse perpendicular pe acestea, constituindu-se cota de călcare a cursivei. În cazuri mai rare sunt asezate perpendicular pe cele 3 grinzi principale, deasupra elementelor melalice, grinzi din lemn, realizăndu-se o casetare a planșeului cursivei.

Elementele metalice sunt variate ca formă și sunt dispuse la intervale cuprinse între 1,5 până la 2,5 metri. Întălnim și un caz foarte rar, unicul din zona protejată a centrului istoric, în care elementele metalice sunt chiar șine de cale ferată care ies din planșeu și susțin cursiva. Unicitatea acestui caz, cât și tehnica de construcție în sine, face din acesta un element valoros din punct de vedere arhitectural. (fig. 13, foto 4).

4.Cursive de criculație sprijinite pe console din piatră.

Cursivele de circulație sprijinite pe console din piatră reprezintă un caz rar întâlnit în arhitectura din Sibiu. Caracteristice caselor cu un statut aparte, consolele din piatră sunt un element de o valoare arhitecturală semnificativă. Din punct de vedere constructiv, consolele din piatră susțin culoarul de circulație, iar punctul de calcare este realizat prin dispunerea elementelor din lemn peste acestea. Elementele de detaliu au rezolvări diverse. Balustrada, este realizată scânduri de lemn în care sunt sculptate diverse forme, fier forjat sau elemente prefabricate din metal. Acesul către pasarelă este realizat fie din curtea interioară, printr-o scară monumentală (Primăria Veche), fie printr-o scară aflată în imediata apropiere a gangului de acces (Casa Haller –golul de acces spre scară prezintă un ancadrament impresionant din piatră). Încărcate cu o mare valoare arhitecturală, prin măiestria realizării lor, prin prezența foarte rară a acestora și detaliile reprezentative consolele din piatră care susțin galeriile exterioare merită o atenție sporită, pe care o voi acorda în cele ce urmează vorbind particular pe fiecare caz în parte. (casa Haller- Piața Mare, Primăria Veche, actuala casa Altemberger),

Caracteristic pentru programul casei de patricieni din perioada gotică este un culoar exterior spre curtea interioară, realizat din console de piatră, peste care erau dispuse piese de lemn. La casa Haller (piața Republicii –actuala Piața Mare-, nr. 10) consolele din piatră erau realizate din două piese dreptunghiulare dispuse retras una față de cealaltă, având muchiile teșite. La Primăria veche –actuala casa Altemberger- consolele care susțin culoarul exterior au o profilatură mai bogată, fiecare din cele 11 piese fiind tratată individual. … Exemplul de la Primăria Veche denotă influența Renașterii.

Construcțiile Primăriei Vechi sunt dispuse pe patru laturi ale unei curți interioare și delimitează în partea de vest o mică grădină, care se închide între corpul de legătură, cel principal, turnul-locuință și vechiul zid de incintă.

Pe cele două fațade dispuse pe lungimea curții interioare se află cele 2 cursive, cea sprijinită pe console din piatră fiind dintr-o fază anterioară de construcție celei sprijinite pe stâlpi din lemn. Un foarte interesant aspect legat de elementele de dataliu ale cursive îl găsim în lucrarea lui Hermann Fabini. Este vorba de fleuronul montat pe partea superioară a balustradei de pe cursiva sprijinită pe console din piatră.

Element decorativ amplasat în vârful pinioanelor, deopotrivă la construcții religioase și civile, fleuronul a avut o mare răspândire în arhitectura gotică din secolul al XV-lea în Sibiu. … Un astfel de pinion, s-a menținut până dec curând pe pinionul corpului principal al Primăriei Vechi. La casa Hale, se mai pot vedea astăzi pinioanele turnului-locuință. Un alt exemplu s-a păstrat pe un pinion din corpul de sud al Primăriei vechi, pinion astăzi cuprins într-un zid al case vecine. Pe baza fleuronului amintit, s-a putut data acestă parte a ansamblului tot în perioada corpului Altemberger, adică în deceniul nouă al sec. al XV-lea. Fiind înzidit, baza acestui fleuron s-a păstrat intactă. Cu ocazia lucrărilor de restaurare de la Primăria Veche s-a folosit o fotografie(circa 1890) pe care se vede partea superioară a unui fleuron, montat pe balustrada culoarului din curte. Reducând această fotografie în proiecție rectangulară, a fost posibilă reconstrucția fleuronului. (fig. 17 –foto – Sibiul Gotic – Hermann Fabini).

5. Cursivele din beton armat.* Trebuie menționate ca o ultimă categorie de cursive în consolă, cursivle din beton armant. Prezente în număr destul de mic, in zona protejată a centrului istoric, le întâlnim la clădirile de sec. XX, in general din perioada interbelică. Cursivele din beton armat prezente la clădirile care datează inaintea acestor pedioade, sunt în general completări ulterioare, nocive, constituind și motivul pentru care nu au fost trecute în categoriile prezentate anterior în prezentul studiu. Astfel putem clasifica acest tip de cursive (în consolă din beton armat) în două categorii, după cum urmează:

Cursive din beton armat ale clădirilor de secol XX; Rezolvările cursivelor de circulație din beton armat caracteristice clădirilor datând din perioada interbelică, sau secolului al XX-lea, reprezintă un caz specific acestor perioade ele intregându-se plăcut. (fig. partea de sus)

Cursive din beton armat, rezultate ale unor completări (adăugări) ulterioare. De cele mai multe ori aceste completări reprezintă niste greșeli fundamentale și le considerăm elemente nocive. Sunt realizate recent, de neprofesioniști, raspunzând nevoilor de extindere a spațiului de circulție, sau chiar primind alte funcțiuni decât cele originale. (fig. partea de jos)

* Cursivele din beton armat nu au fost trecute în categoriile prezentate anterior, fiind prezentate separat.

IV.

1.Elementele de detaliu.

Elementele de detaliu redau cursivelor de circulție un caracter aparte, prin diversitatea, ritmul și materialele din care sunt realizate.

Balustrada și măna curentă. Balustradele sunt elementele care mărginesc cursivele de circulație. Le întâlnim sub diferite forme, acoperite în întregime cu elemente din lemn, simple sau cu diferite forme sculptate, închise cu grilaje metalice, fier forjat, fontă, sau elemente prefabricate din metal. Mâna curentă este realizată de obicei din același material din care sunt elementele de închidere a balustradei, dar sunt și cazuri în care materialele sunt folosite în combinație (grilaj din elemente metalice cu mâna curentă din lemn).

Grilajele metalice folosite la închiderea balustradei ne oferă o multitudine de forme și decorații. Începând de la grilaje din elemente metalice prefabricate, simple, cu forme geometrice, sau motive florale, până la grilaje din fontă și fier forjat, pe care le întalnim la construcțiile mai vechi, ele alcătuiesc o parte semnificativă din fațadale dinspre curtea interioară.

Elementele din lemn care închid balustrada cursivei sunt de foarte multe ori din scânduri simple dispuse vertical, sau din scânduri cu diferite forme sculptate dispuse vertical. În prezent cromatica lor difera de la un caz la altul, uneori fară să fie aleasă culoarea potrivită.

Elementele de detaliu de la partea superioară a cursivei. Au rol de susținere a balustradei, și în unele cazuri sprijină șarpanta ieșită în consolă sau acolo unde este cazul cursiva de deasupra (pentru clădirile cu mai mult de 2 niveluri). Gasim frecvent exemple în acest caz din stalpi din lemn care sprijină șarpanta și susțin în același timp și balustrada, și exemple mai puțin răspândite cu elemente din metal care susțin doar balustrada (exemplul cel mai concret în acest caz Piața Mică, nr. 22 – fier forjat, cu decorații florale, lalele,la partea superioară).

Consolele. Așa cum pricizam și anterior în clasificarea cursivelor, consolele de sprijn sunt de trei feluri: console din elemente din lemn –grinzile planseelor dintre niveluri, -sau elemente din lemn care funcționează separat de structura casei-console din elemente metalice și cosole din piatră.

Bibliografie:

Derer, Hanna, Sibiu: Arhitectura în epoca barocă, Bucuresti, ed. Universitară „Ion Mincu”, 2003;

Dr. Avram Alexandru și Crișan Vasile, ”Sibiu ghid cultural-turistic”, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Ed. FF Press București, 1998;

Emil Sigerus, ”Cronica orasului Sibiu 1100-1929  dedicată orașului meu natal" (Sibiu, 1930), republicată în "Convergențe transilvane";

Hermann Fabini, Sibiul gotic, Editura Tehinică, București, 1982;

Dr. Arh. Horia Moldovan, Studiu istoric Sibiu – Dezvoltarea urbană și arhitecturală în Transilvania și Țara Românească;

Ion Miclea, Thomas Nagler, Scurtă istorie a orașului Sibiu, Editura Dacia ;

Alexandru Avram, Sibiu. Istorie succintă, în Christoph Machat (ed.), Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu, Köln, 1999, p. 34;

Hermann Fabini, Portretul unui oraș din Transilvania, Editura Monumenta, Sibiu 2001;

Fotografii sursă proprie;

Fotografii sursă internet: www.sibiu.ro , www.razvanpop.ro, www.sibiu360.ro;

Fotografii din lucrările precizate și Buletinul Monumentelor Isotice – anul XLII-nr.1, 1973.

Cuprins