Curs Studenti Mci 2020 (1) [626035]

Universitatea Stefan cel Mare Suceava
Facultatea de Inginerie mecanica, mecatronica si management

METODOLOGIA CERCETARII SI INVENTICA
Note de curs

Bibliografie
1. Belous, V., Creația tehnică în construcția de mașini, Inventica, Editura Junimea,
Iași, 1986, p. 298.
Birsan, M., METODOLOGIA CERCETARII. Note de curs.
http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Metodologia_cercetarii.pdf
2.Bobancu, Ș., Creativitate și Inventică, Universitatea Transilvania din Brașov, Site
Internet: http://www.unitbv.ro/ , Ediția 2005 … Ediția 2015.
3.Crum L.W. – Ingineria valorii, Ed. Tehnică, București, 1976.
4.Carcea, M., s.a., ENVIRONMENTAL SCIENCES: A PSYCHOLOGICAL-
BEHAVIORAL MODEL FOR RESEARCHERS, Environmental Engineering and
Management Journal, October 2010, Vol.9, No. 10, 1443-1449 .
file:///C:/Users/ASUS/Downloads/Elemente%20de%20proprietate%20intelectuala%2
0(1).pdf
5.Dulgheru, V. Dulgheru, L.Cantemir, M.Carcea, Creativitate tehnică
Ghid practic Universitatea Tehnică A Moldovei, U.T.M . 2005
6.Ionescu, C., Metodologia cercetarii stiintifice in management note de curs program,
1 Universitatea Spiru Haret – FSE , 2017
7.Popa, L., Popa, Metodologia cercetarii științifice și managementul si managementul
proiectului de cercetare.
http://sorana.academicdirect.ro/pages/doc/Doc2012/_materiale/MCS_Curs.pdf
8. Savescu, D., Radu, M., Budala, A., Elemente fundamentale de proprietate
Intelectuală, Ghid practic, Ed. Lux Libris, Brasov, 2011.
https://www.upt.ro/img/files/inov-
transteh/Elemente_fundamentale_de_Proprietate_Intelectuala-1.pdf
9.*Environmental Engineering and Management Journal, October 2010, Vol.9, No.
10, 1443-1449 , http://omicron.ch.tuiasi.ro/EEMJ/

/

CERCETAREA. SCURT ISTORIC. DEFINITII DE BAZA
1.1.Experimentul și rolul experimentului
Știința, așa cum o cunoaștem astăzi, datează de la introducerea metodei experimentale
(perioada renașterii). Primele experimente se efectuau în scopul satisfacerii unor curiozități ,
fără o logică pregătitoare.
În timp, odată cu acumulările cunoștințelor teoretice datorate progresului în domeniul
științelor exacte, cât și a datelor reieșite din desfășurarea unor experimente empirice (tehnică
militară, mașini energetice, alchimie, astrologie, siderurgie etc), experimentele au căpătat un
caracter complex , ele desfășurându-se în scopul verificării unor ipoteze , în condiții
cunoscute. Se poate considera că din această perioadă începe să se conturizeze tendința de
specializare a două categorii de “pasionati” in domeniul cercetarii, ” teoreticieni ” si
“experimentatori ”, ale căror rezultate erau complementare.
Această tendință se păstrează și astăzi, teoreticienii intuiesc desfasurarea unui
fenomen sau evidentiază rolul lui într-un anumit domeniu, experimentatorul caută să
materializeze cele anticipate, rezultatele sale putând confirma sau infirma cele anticipate.
Indiferent de domeniu, experimentul va rămâne întotdeauna instanța supremă care
va decide soarta teoriei
Potrivit sociologului american Earl Robert Babbie,
"Cercetarea este o anchetă sistematică pentru a descrie, explica, prezice și controla
fenomenul observat .
Cercetarea implică metode inductive și deductive. "
Metodă inductiva / Metodă de cercetare care își organizează raționamentele pornind de la
particular Ia general, de la cauză la efect.
Raționamentul deductiv este o operație a gândirii ordonate prin care se obține
o judecată nouă numită concluzie din două judecăți anterioare (prima fiind premisa).

Cercetarea

Conform definiției dată în dicționarul enciclopedic cercetarea este un proces activ și
sistematic pentru a descoperi, interpreta sau revizui fapte, evenimente, comportamente sau
teorii, sau să facă aplicațiile practice cu ajutorul unor astfel de fapte, legi sau teorii.

Manualul Frascati, ediția 2002 :
Cercetarea și dezvoltarea (C-D) experimentală înglobează lucrările de creație făcute în
mod sistematic în vederea îmbogățirii ansamblului de cunoștințe, inclusiv cunoașterea omului,
a culturii și a societății, precum și utilizarea acestor cunoștințe pentru noi aplicații.
Nota: iunie 1963, Organizația de Cooperare și de Dezvoltare Economică a organizat o reuniune a unor experți
naționali din domeniul statisticii cercetării-dezvoltării (C-D) în localitatea Francati, Italia.

Cercetarea, sub forma unor observații, reflecții speculative, explorări asupra lumii
înconjurătoare, exista din antichitate.
Perioada marcata de cei 1400 de ani înainte de Hristos (Î.H.) a fost o perioadă bogată
din punct de vedere științific. În acest timp, omenirea a dezvoltat abilități intensive in
știința construcției navale și a început să exploreze zone maritime dincolo de Marea
Mediterană. Au crescut in mod semnificativ cunoștințele despre corpul uman si bolile care îl
afectează, au fost create noi instrumente de măsurare și au fost dezvoltate științe ca
matematica si astronomia. A fost, de asemenea, perioada care a dat naștere unor mari
cărturari, cum ar fi Democrit, Hipocrate, Aristotel , Pitagora, Arhimede….

Hipocrat din kos (n. cca. 460 î.Hr. d. cca. 370 î.Hr.

Democritos (în. n. 460 î.e.n., Grecia – d. anii 360 î.e.n., Grecia )

Arhimede c. 287 î.Hr. Siracuza, Sicilia
212 î.Hr.
Descoperirile lui Arhimede
Arhimede Evrika! Evrika!

Cateva repere in istorie
≈1400 BC: Un ceas complicat de măsurare a debitului de apă, depus în mormântul lui Amenophis III
≈750 BC: În India, oamenii de știință dau o valoare aproximativă pentru π (π =3.125).
≈260 BC: Arhimede descoperă teorema fundamentală care dă greutatea unui corp scufundat într-un lichid, ceea
ce numim astăzi Legea lui Arhimede.
≈220 BC: Apollonios postulează că planetele se învârt în jurul Soarelui și Soarele se învârte în jurul
Pământului.

Evolutia descoperirilor in perioada antichitatii

Roger Bacon, statuia ridicată în fața Universității din Oxford
https://ro.wikipedia.org/wiki/Roger_Bacon

Evul mediu. Până în sec al XVI –lea tentative explorări izolate demersuri științifice sau
pseudo științifice oameni /savanți pasionați de cunoaștere scoli, mănăstiri medievale, familii
bogate care susțin cercetarea individuala fondarea primelor universități
Preocuparea pentru măsurători, așa cum sunt privite azi, adică în sens modern, a apărut
în secolul al XIII-lea, odată cu activitatea științifică a călugărului franciscan Roger Bacon
(1212-1292), apreciat ca fiind promotorul metodelor experimentale care implică matematica
și se bazează pe experiențe: „doar experiența poate să ne facă să vedem legea geometrică
îmbrăcată în fenomenele…” .

Guillaume d’Occam (1270-1347), un alt călugăr franciscan, englez,
pune bazele „empirismului” ca metodă de cercetare fondată exclusiv pe
experiență, afirmând că „informațiile noastre asupra lumii provin din
experiență”.

Cele mai vechi Universități din Europa

Universitatea din Bologna Anul inaugurării: 1088

Universitatea Oxford Anul inaugurării: 1096-1167

Universitatea din Salamanca Anul inaugurării: 1134

Universitatea din Paris Anul inaugurării: 1160-1250

Modelul Heliocentric
Încă din antichitate au început sa apară concepții heliocentrice (cuvântul Helios, de
origine greaca, înseamnă Soare). Care afirmau că Pământul împreuna cu celelalte planete se
învârtesc în jurul Soarelui.

Nicolas Copernic (1437 – 1543) a demonstrat că Pământul si celelalte planete ale
sistemului solar se rotesc in jurul Soarelui.
In secolul al XVII-lea, activitatea lui Kepler, Galileo și Newton avea
să clădească pe baza universului heliocentric al lui Copernic și avea să
producă revoluția ce a dus la spulberarea completă a ideilor lui Aristotel.
Faptul că Soarele nu este centrul universului, ci una din
nenumăratele stele , a fost susținută puternic de Giordano Bruno (1548 – 17
februarie 1600) ; Soarele este o stea ca toate celelalte, si ca in jurul multor asemenea stele se
rotesc planete asemănătoare Pământului.
Leonardo Da Vinci, cel mai mare geniu al Renașterii. Poate cel mai faimos savant al epocii
renascentiste, da Vinci a fost unul dintre cei mai mari savanți din istorie, un adevărat om de
geniu: a fost pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, cartograf,
botanist și scriitor.

– Costumul de scafandru
– Cavalerul robotizat al lui da Vinci a fost primul robot umanoid,
– Parașuta

Colegiul regal, din timpul lui FRANCISC I, la Paris printre primele instituții
organizate care își propune să încurajeze cercetarea, artele liberale
Francis Bacon (n. 1561 – d. 1626, Londra) a fost un filosof, om de știință, jurist, orator, autor
englez. A trăit la curtea engleză în timpul domniei lui Elisabeta I a Angliei , el va promova
ideea că știința poate și trebuie sa se organizeze instituțional în vederea cunoașterii și
stăpânirii naturii și dezvoltării națiunilor. El afirma ca progresul științei este de interes
economic și politic.

Era Academiilor . In timpul sec. al XVII -lea al XVIII – lea se dezvolta Academiile, care
sunt veritabile instituții de cercetare integrata, susținute de stat. Ele încurajează inițiativele în
cercetare, contribuie la progresul științei.
Colbert prezinta regelui Ludovic al XIV lea membrii Academiei regale a științelor, 1667 .
https://fr.wikipedia.org/wiki/Acad%C3%A9mie_des_sciences_(France)

În 1628, renumitul matematician francez René
Descartes propune cunoscutele „Reguli” pentru direcția
cunoașterii. Se sugerează clar că pentru a obține o
informație de calitate trebuie organizate experiențele
sau încercările necesare pentru a culege datele.
În 1637, în ale sale „Discursurile Metodei”, Descartes introduce „metodologia”:
„- Nu accept niciodată un lucru ca fiind adevărat decât atunci când reiese evident că este așa.
– Împart fiecare problemă pe care o voi examina pe porțiuni, în atâtea cât este posibil și cât se
impune pentru a le rezolva cât mai bine.
– Dirijez gândurile mele într-o ordine, începând cu lucrurile cele mai simple și cele mai ușor
de cunoscut, pentru a înainta puțin câte puțin spre cunoștințele cele mai complexe” .
Acest cartezianism exagerat a introdus dogma, încă tenace la cercetători, metodei
experimentale prin studiul „unui singur factor separat”, ceea ce nu mai corespunde metodelor
moderne de cercetare
“Toute la méthode consiste dans l’ordre
et la disposition des choses dans lesquelles il
faut tourner le regard de l’esprit, pour
découvrir quelque vérité”
(Règle V)

Profesionalizarea cercetării
SEC XIX -lea apar primii cercetători în asociații, instituții
Secolul al XIX-lea a fost o perioadă a inovației și a descoperirilor, cu rezultate
notabile în matematică, fizică, chimie, biologie, electricitateși metalurgie, ce au constituit
baza evoluției tehnologice din secolul XX.
De asemenea, a început Revoluția Tehnologică Avansul în medicină, mai buna
înțelegere a anatomiei umane, dar și a bolilor
Alfred Nobel, unul din marii inovatori ai secolului al XIX-lea

Etapa moderna a cercetării științifice
Al 2 lea Război mondial declanșează conceptul de cercetare științifică integrată în structuri de
cercetare aflate în susținerea dezvoltării economice și apărării statelor moderne.

De ce sa facem cercetare?
Cercetarea se desfășoară cu scopul de a înțelege:
Ce anume doresc organizațiile sau întreprinderile să afle?
Care sunt procesele care trebuie urmate pentru a urmări ideea?
Care sunt argumentele care trebuie construite în jurul unui concept?
Care sunt dovezile care vor fi necesare ca oamenii să creadă în idee sau
concept?
REVOLUTIA
DIN SEC XXI

O înțelegere mai bună a fenomenelor / ex. mecanismelor de boala confirma adevărul
științific și corectează informațiile îmbunătățește educația, permite formarea unui sistem de
gândire și acțiune
Obținem granturi !!!
Cariera și recunoaștere academica
Aplicarea principiilor MCS in practica inginereasca curenta asigura performanta ingineriei
Deși UE/ONU si statele sale membre sunt conștiente de importanța cercetării, aceasta
nu a fost o prioritate in multe tari in curs de dezvoltare lipsa metodologiei de cercetare absenta
cercetătorilor calificați sistemul de management si coordonare a cercetării (inginerești,
medicale etc) fie: nu a fost creat nu funcționează adecvat.

Procesul de cercetare este fundamental pentru luarea unor decizii eficiente și în
cunoștința de cauza este parte integranta din eforturile țărilor de a ameliora starea de
economica, de sănătate, culturala a populației a creste eficienta sistemelor economice, mai
ales in condiții de transformări economice si de piața, demografice si culturale, transformări
care afectează profund sistemele tradiționale de producție….
Institutii in Romania responsabile cu managementul cercetarii in Romania

Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică

Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior

Unitatea Executiva pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării,
Dezvoltării si Inovării -UEFISCDI

DEFINITII
Cercetarea științifică este o descoperire a cunoștințelor prin căutare sau investigație sau prin
experimente având drept scop descoperirea si interpretarea de cunoștințe noi
Metoda științifică este un grup de tehnici si proceduri sistematice aplicate in cursul
desfășurării investigației sau experimentului si orientate către obținerea de noi cunoștințe

Exista o diferență semnificativa între activitățile de cercetare desfășurate in diverse
sectoare disciplinare: cercetarea in filosofie este diferita de cea in biologie moleculara si sau
de cea din mecanica sau din arheologie.
1.Cercetarea: – Empirica
– Teoretica
2.Cercetarea: – Fundamentala
-Aplicata

Cercetarea-dezvoltarea cuprinde în același timp C-D formală a unităților de C-D și C-D
informală sau ocazională a altor unități.
Termenul cercetare-dezvoltare (C-D) acoperă trei activități:
 cercetarea fundamentală
 cercetarea aplicativă
 dezvoltarea experimentală
Cercetarea empirica Cercetarea bazata pe experiment sau observație.
Acest tip de cercetare are ca ținta testare unei ipoteze.
Empiric: date culese prin experiențe cotidiene, observație sau experiență științifică.

Empiric (in cercetare) se refera la folosirea ipotezele de lucru care pot fi testate
Prin experiment sau observație.

Echipament de măsurare cu traductoare de deplasare

Influența deplasării poansonului asupra revenirii elastice

Obiective ale cercetării empirice: culegerea de date în situațiile reale
– a învăța din experiența altora prin experiment propriu
– identificarea, explorarea, confirmarea si promovarea conceptelor teoretice.
Cercetările experimentale urmăresc, pe de o parte, verificarea adevărului ipotezelor și
teoriilor care au stat la baza studiilor referitoare la procesele cercetate.
Pe de altă parte, cercetările experimentale permit investigarea unor fenomene pentru
care nu se pot obține rezultate cu aplicabilitate practică pe cale teoretică, datorită
complexității acestora și necunoașterii în suficientă măsură a unor legi care determină evoluția
fenomenului cercetat.
De aceea cuantificarea cercetării empirice se obține prin trei procedee:
 măsurarea variabilelor
 estimarea parametrilor populației (parametri ai distribuției probabilității care surprind
variabilitatea observațiilor in populație) testarea statistica a ipotezelor, sau estimarea gradului
in care "șansa" singura poate fi responsabilă de variația dintre rezultate sau grupurile de
fenomene (piese, mașini,….) aflate sub observatei.

Cercetările experimentale urmăresc, pe de o parte, verificarea adevărului ipotezelor și
teoriilor care au stat la baza studiilor referitoare la procesele cercetate.
Pe de altă parte, cercetările experimentale permit investigarea unor fenomene pentru
care nu se pot obține rezultate cu aplicabilitate practică pe cale teoretică, datorită
complexității acestora și necunoașterii în suficientă măsură a unor legi care determină evoluția
fenomenului cercetat.
Datorită complexității sistemului tehnologic și proceselor care au loc în acest sistem,
cercetarea experimentală constituie, pentru moment, singura cale care permite obținerea unor
rezultate satisfăcătoare necesare utilizării și perfecționării continue a tehnologiilor și
echipamentelor tehnologice.

Cercetarea fundamentală

Cercetarea fundamentală (denumită de unii oameni de știință și cercetare de bază)
constă in lucrări experimentale și teoretice realizate în principal în vederea dobândirii de noi
cunoștințe asupra bazelor fenomenelor și faptelor observabile fără a prevedea o aplicație sau o
utilizare specială.
– cercetarea fundamentala – de obicei este considerata o căutare a cunoștințelor fără definirea
unei utilități clare sau a unui scop specific
– cercetarea aplicată este orientata spre o anumita problema și este direcționată către
rezolvarea unei probleme existente
Cercetarea fundamentală analizează proprietăți, structuri și relații pe baza cărora se
formulează și se pun la încercare ipoteze, teorii sau legi.
Rezultatele cercetării fundamentale nu sunt, în general, negociate și se comunică în
mod obișnuit prin intermediul sesiunilor științifice, în publicații, reviste științifice sau sunt
schimbate direct între organisme sau persoane interesate. În unele circumstanțe, difuzarea
rezultatelor cercetării fundamentale poate să fie restrânsă, din rațiuni de securitate.

Cercetarea aplicativă

Cercetarea aplicativă, are obiectiv practic, se concentrează pe analizarea și rezolvarea
problemelor din viața reală. Acest tip de cercetare se referă la studiul care ajută la rezolvarea
problemelor practice prin utilizarea metodelor științifice.
Rezultatele unei cercetări aplicate conduc, în primul rând la un produs unic sau un
număr limitat de produse, de operații, metode sau sisteme.

Acest tip de cercetare permite transpunerea în formă operațională a ideilor.
Cunoștințele sau informațiile rezultate din cercetarea aplicată sunt adesea brevetate, dar pot,
în același timp, să fie considerate secrete.
Cercetarea aplicată este deci întreprinsă fie pentru a determina utilizările posibile ale
rezultatelor cercetărilor fundamentale, fie pentru stabilirea metodelor sau mijloacelor noi,
permițând atingerea obiectivelor determinate.
Exemple:
Găsirea unui nou medicament pentru o boală,
Dezvoltarea autovehiculelor electrice
Motorul M88-2 a fost proiectat si produs de firma Snecma (Safran Group) pentru avionul de
lupta Rafale, produs de Dassault Aviation în Franța

http://www.zacharz.com/lebourget/Rafale/

Dezvoltarea experimentală

Dezvoltarea experimentală constă în lucrări sistematice bazate pe cunoștințe existente
obținute prin cercetare și/sau experiență practică, cu scopul de a lansa fabricarea de noi
materiale, produse sau dispozitive, de a stabili noi procedee, sisteme și servicii sau de a le
ameliora considerabil pe cele deja existente.

Cercetări asupra riscului chimic in timpul utilizării lichidelor de răcire-ungere la așchiere –
INRS
http://www.inrs.fr/media.html?refINRS=R%20451

Activitățile de dezvoltare

Activitățile de dezvoltare (uneori confundate cu cercetarea tehnologica), care consta in
aplicarea cunoștințelor pentru fabricarea de noi materiale, produse, dispozitive, mașini
Laborator de cercetare orientata (spre un anume domeniu, produs, tehnologie, beneficiar)
ARMINE- Franța

Produsele cercetării științifice

Cercetarea științifică are ca scop evident producerea de cunoștințe științifice.
Dar aceste cunoștințe ar putea avea diferite forme: publicații, rapoarte brevete de
invenție, comunicări orale etc. Si, mai mult, aceste cunoștințe pot fi incorporate în mașini noi,
în dispozitive si instrumente noi.
Când este activitate de CD și când activitate de rutină?
Prelucrarea unor piese in procesul de fabricație, chiar piese aflate pentru prima data în
prelucrare, nu constituie activitate de CD.
Prelucrarea unor piese cu scopul de a urmări comportarea sculei în contact cu un
material nou, procesul de așchiere sub un nou lichid de răcire-ungere…poate constitui
activitate de CD.
Dar este important de avut in vedere mai multe criterii:
Scopul activității, locația, personalul implicat, fondurile…

Cercetarea Fundamentala si Aplicata

Exista o controversa continua cu privire la beneficiul relativ si contribuția către
societate a celor doua tipuri de cercetare
Unii consideră că știința, care depinde în mare parte de sprijinul societății, trebuie sa
se orienteze direct spre soluționarea unor probleme relevante ale omului, în timp ce…
Alții pretind că investigația științifică este cea mai productiva atunci când se
efectuează liber, fără nici o constrângere, iar cele mai mari progrese ale științei au rezultat din
cercetarea pură.
Relații între cercetarea științifică fundamentală și aplicativă.
file:///C:/Users/ASUS/Downloads/unele-probleme-ale-cercetarii-stiintifice-aplicative-in-romania%20(1).pdf

Demarcația dintre cercetare-dezvoltare și activitățile industriale

Demarcarea dintre cercetare-dezvoltare de alte activități industriale este supusă și ea
unor criterii după care se exclud din C-D acele activități care, deși fac parte din procesul de
inovare, nu fac apel la C-D.
Aceste situații sunt ilustrate de activități de tipul: depunerea de brevete, concesiunea
de licențe, studii de piață, pregătirea lansării în fabricație.
Baza practică de determinare a liniei de demarcație a fost stabilită de Fundația
Națională pentru Știință (N.S.F.) din S.U.A. care a introdus următoarea regulă: “
Dacă obiectivul principal al lucrărilor este de a aduce noi îmbunătățiri tehnice
produsului sau procedeului, lucrările se încadrează în definiția C-D. Dacă, din contră,
produsul, procedeul sau abordarea sunt în mare parte “fixate” și obiectivul principal este de a

găsi soluții, de a stabili planuri de pre producție sau de a se asigura că sistemul de producție
sau control funcționează bine nu este vorba de C-D”.
Cercetările în domeniul tehnologiei construcției de mașini vizează, în principal,
fenomenele care se produc în sistemul tehnologic al mașinilor-unelte de prelucrări prin
așchiere, de deformări plastice, de prelucrări electrochimice etc., precum și aspectele legate de
integrarea acestuia în sistemele de producție ale întreprinderilor.
Astfel, în sistemul tehnologic al mașinii-unelte la prelucrarea prin așchiere se fac
cercetări asupra elementelor care îl compun (mașina-unealtă, sculă, dispozitivele de prindere a
piesei și respectiv a sculei, piesa de prelucrat) și asupra interdependențelor acestora. De
asemenea, o pondere importantă o au cercetările legate de procesul de așchiere, urmărindu-se
stabilirea regimurilor de așchiere, a forțelor de așchiere, prelucrabilitatea materialelor etc..
Datorită complexități sistemului tehnologic și proceselor care au loc în acest sistem,
cercetarea experimentală constituie, pentru moment, singura cale care permite obținerea unor
rezultate satisfăcătoare necesare utilizării și perfecționării continue a tehnologiilor și
echipamentelor tehnologice.

C Fc – coeficient numeric specific forței de așchiere Fc
ap ⋅ f = h⋅b = A, secțiunea așchiei
kz reprezintă un coeficient generalizat de corecție care ține seama de condițiile concrete de
așchiere și are expresia:

Influenta vitezei asupra forței FZ

Crearea/validarea și valorificarea rezultatelor științifice

http://akademos.asm.md/files/Tipuri%20de%20rezultate%20stiintifice%20ale%20proiectelor%20de%20cercetare.pdf
Caracterul ciclic al cercetarii

2. METODOLOGIA CERCETARII

Conceptul de metodologie , desemnează un sistem de principii și norme de
organizare a cercetării , riguros stabilite prin intermediul cărora sunt elaborate metode,
procedee și tehnici de cercetare .
Ca disciplină de studiu, metodologia este studiul sistematic și coerent al principiilor
care guvernează investigația și cercetarea , într-un anumit domeniu.

2. 1. Ce studiazǎ metodologia cercetǎrii?
• cum trebuie sa se faca cercetarea stiintifica, cum se procedeaza,
• pasii de urmat, pentru a raspunde la intrebarile pe care le ridica tema, a atinge obiectivele
cercetarii si a realiza scopurile acesteia.
• care sunt sursele
Altfel spus, metodologia se refera la strategia de cercetare, la felul in care se dobandeste
cunoasterea. Metodologia se refera la ansamblul de tehnici si metode prin care teoria existenta
este verificata, pentru a dobandi o mai buna cunoastere a acesteia (continutului conceptelor,
relatiilor), a utilitatii acesteia (verificarea aplicabilitatii) , a dezvoltarii (noi intelesuri, noi
utilitati, directii de adancire).
Activitatea de cercetare presupune parcurgerea unor etape, care se refera la urmatoarele
aspecte mari:
A. Alegerea temei de cercetare (care va fi tema lucrarii)
B. Derularea cercetarii
C. Redactarea lucrarii pe baza rezultatelor cercetarii (articol, referat, raport, lucrare de
licenta, dizertatie de master, teza de doctorat
A. Alegerea temei de cercetare.

2.2.. Criterii in alegerea domeniului si a temei
Daca domeniul intereseaza cercetatorul
Daca o anumita tema, in cadrul domeniului, prezintă interes pentru cercetator
Competenta cercetatorului in acel domeniu/tema
Daca tema este cercetabila/viabila: poate avea solutii, daca exista resurse de timp (amploarea
temei), personal de cercetare (ex. documentarist, statistician, laborant) si bani
Noutatea/originalitatea: daca a mai fost cercetata si care este stadiul, respectiv care sunt
rezultatele, la ce constatari s-a ajuns.
Nu numai noutatea trebuie avuta in vedere, ci si Importanta si utilitatea temei (poate fi ceva
nou, dar neimportant sau/si inutil), relevanta acesteia ( este nerelevanta, deoarece nu are
utilitate teoretica sau aplicabilitate practica sau este minora in privinta importantei)
Tema se stabileste fie pornind de la rezultate ale cercetarilor/ publicatii, fie pe baza observarii
realitatii cu privire la probleme de solutionat, fie si intuitiv, pe baza cunostintelor anterioare
și, în cel mai bun caz, pe baza mai multor ‘surse’ sau a tuturor acestor surse.
A se evita:
 teme mult batatorite ( overdone), unde nu se poate aduce nimic nou (a reinventa roata
sau apa calda)
 teme foarte controversate, care pot conduce la abordari riscante si cu riscul
neacceptarii rezultatelor
 formularea foarte vaga si larga a temei (totul), dar si una prea ingusta (nimic): o parte
mai mică
 (tema) din una mai mare (domeniul); pornind de la ceva mai larg, intins, sa fie posibila
 restrangerea cercetarii la o tema fezabila, care sa permita o adancire si o anumita
contributie originala.

Deci, se pune problema dimensiunii temei.
Dimensiunea temei :
De la interes pentru domeniu (ex. Superfinisarea inelelor de rulmenti, Tehnologii de
asamblare a caroseriilor, Controlul calitatii strunjirii), la o tema larga (ex. Robotizarea
productiei), o tema care este dezbatuta, cercetata extins: Observarea unui fapt, a unei situatii,
care necesita investigatii specifice (ex. Sudarea otelului inoxidabil).
De la o tema larga, la o ingustare treptata, pana la o tema ingusta/limitata ca
dimensiune, care va deveni tema cercetarii noastre ex. Impactul robotizarii asamblarii cutiei
de viteza asupra productivitatii)
Important: – care este istoricul temei si care au fost intrebarile la care s-a cautat raspuns in
legatura cu tema respectiva.
Daca tema este fezabila: se verifica daca exista deja date disponibile sau datele trebuie
culese (sunt resurse: timp suficient si bani?), daca datele sunt accesibile sau au un caracter
confidential.
Daca accesul la date este conditionat de acordul unor persoane, organizatii, firme; de
verificat daca acest acord poate fi obtinut: cum, in ce conditii
Daca exista o metodologie deja elaborata si testata pentru cercetarea temei: cum se
prezinta metodologia, in ce consta aceasta, ce date presupune respectiva metodologie, exista
acele date, unde, cum pot fi accesate, daca nu exista, cum pot fi create-obtinute care sunt
dificultatile pe care le presupune.
Daca metodele folosite, in general (ex. anumite experimente, anumite tipuri de
chestionare, anumite instrumente statistice de prelucrare a datelor, sunt potrivite si acestei
teme sau este nevoie de a gasi metode noi; de a elabora programe noi. Important pentru a
alege metoda (calitativa, cantitativa mixta de cercetare ) si pentru a evalua fezabilitatea temei.
Este indicat sa se faca un tablou al problemelor cercetate cu privire la tema, in care sa
se noteze opinii asupra celor citite (idei importante pot sa se iveasca prin lectura celor deja
cercetate si publicate) verificarea tuturor acestor aspecte trebuie sa se faca cat mai curand, la
inceputul cercetarii, prin elaborarea unui studiu preliminar (first draft),
Nota: Cu cat se incepe mai devreme cu identificarea corecta a temei cu atat se va evita
panicarea ulterioara si eliminarea riscului unui esec.

2.3.. Surse si modalitati de alegere a temei de cercetare
Lectura in domeniul respectiv (carti, articole in reviste de profil, referinte etc.)
Consultare ex. profesorul din domeniul respectiv, colegii, cercetatori
Activitate proprie intr-un anumit domeniu-important si din perspectiva utilitatii
Recapitulare: Pasi pentru a formula problema de cercetat
Se incepe ‘cu abordarea mai larga, a domeniului, pentru a intelege conceptele cu care
opereaza
Ce se urmareste?A cunoaște stadiul la care s-a ajuns in cercetarea temei respective. Pentru
aceasta, este necesar sǎ se parcurgǎ literatura și sǎ se afle:
• Care sunt cele mai relevante lucrari in domeniu/autorii de referinta
• Care sunt conceptele cheie ale temei si principalele perspective asupra temei in cercetarile
anterioare
• Care sunt intrebarile la care s-a cautat raspuns
• Care sunt principalele concluzii ale cercetarilor anterioare
• Care sunt chestiunile in dezbatere in legatura cu aceasta tema, care sunt marile diferente de
opinii si unde cercetarea trebuie continuata

2.4. De ce este necesara Literature review/overview?
Descrierea și analiza literaturii domeniului ( literature review/overview ) este un capitol
distinct in lucrare, reprezintând o sinteza și o privire critică asupra cercetărilor din domeniul

temei, sau poate să fie inclusă secvențial, cu aspecte specifice, la începutul unor capitole. Nu
există o schemă rigidă iar modul și locul în economia lucrării în care se face descrierea
literaturii depinde de domeniu și de specificul temei.
În toate cazurile, descrierea și analiza literaturii ajută la:
 buna cunoastere a domeniului (expertiza), cunoasterea: conceptelor cu care se
opereaza in cadrul temei, teoriilor, problemelor cercetate, metodelor utilizate, surselor
datelor, dificultatilor, rezultatelor si constatarilor
 a afla care este stadiul actual al cunoasterii in domeniu, contextul in care va fi
dezvoltata aceasta cercetare, si pentru a fundamenta cercetarea proprie a temei
(fezabilitatea temei);
 a intelege cum se leaga ideile in literatura, ale tale cu cele din literatura; se pornește de
la ceea ce există (care a fost examinat critic, dar obiectiv, făcând comparații,
formulând constatări și remarci ) pentru a dezvolta cunoșterea
 pentru dezvoltarea capacitatii de a citi in mod critic literatura, pentru a formula clar
punctele
 de vedere existente, autorii acestora, eventual formuland noi interpretari
 permite formularea unor criterii de evaluare si argumentare a propriei cercetari (daca
prin cercetare a fost confirmata sau infirmata opinia altora, daca a fost completata
cunoasterea cu noi intelesuri, daca din punct de vedere metodologic exista anumite
chestiuni discutabile in cercetarile anterioare; daca actuala cercetare reprezinta un plus
adus cunoasterii;
 a dobandi cunostinte despre modul in care se elaboreaza o lucrare la nivel master sau
doctoral-dovada a capacitatii de intelegere a cerintelor academice

Cum se face sinteza?
Sursele de documentare-actualitatea acestora
Actualitatea surselor depinde de: domeniu/temă (în științele exacte, cele care fac cercetări
fundamentale sau / și experimentale, și mai ales în domeniile ‘de vârf « actual înseamnă
întradevăr descoperiri anunțate, comunicate, publicate, de “ultimă oră’ (apar în abstracturi), în
timp ce în domeniile socio-umane se recurge mai degrabă la a urmări istoricul opiniilor,
metodelor, a dezbaterilor etc.;
Tipul sursei : noutățile nu apar, în cărți (ceea ce apare în cărți, este deja clasic), ci în articole,
studii, comunicări la conferințe; începand cu cele mai noi publicații și mergând îndǎrǎt, pentru
a urmǎri evoluția problemei)
Fișarea literaturii : o parte foarte importanta a activitătii de cercetarea și elaborare de lucrări.
Folosirea PC ușurează foarte mult fișarea literaturii, prin deschiderea următoarelor tipuri de
fișiere:
A. Fișier bibliografic/de referințe , care se deschide/se întocmește din primul moment, de la
prima lectura. Se vor nota, conform normelor academice privind lista de referințe (vezi,
norme bibliografice), toate datele cu privire la lucrarea studiată (autorul, anul, titlul, editura
etc.) în ordine
alfabetică. A nu se omite acest fișier, fiindcă nu numai că este necesar pentru întocmirea și
verificarea listei finale de referințe, dar evită pierderea datelor/informațiilor cu privire la unele
surse.
B. Fișier tematic : se deschid atâtea fișiere câte concepte, opinii, idei, termeni cheie etc. există
în lucrările studiate; se comenteaza, se compara, se evalueaza, se exprima, argumentat, un
punct de vedere. Se noteaza exact datele lucrării
ex. FDI si transferul tehnologic; FDI –creare/distrugere de locuri de munca; FDI-factori de
atractivitate
C..Fișier de citate (opțional); citatele, care se referă la subtemele din fisierele tematice, pot fi
puse în respectivele fișiere
Se stabileste modul de evaluare a literaturii: cronologic sau tematic.

NU aranjand, făcând rezumate- articol dupa articol, autor dupa autor etc.-, de multe ori, luând
la întamplare, ci fie în ordinea apariției și dezvoltării lucrǎrilor respective, cronologic , în
special când este vorba de anumite curente, școli etc., fie legând principalele concepte/idei
prin lucrǎrile în care acestea au apărut, adică tematic. Același concept/idee-se arata cum
apare/ se reflecta in lucrǎrile diferiților autori: sunt aceleași abordări sau acestea diferă de la
un autor la altul; se poate constata o evoluție, în timp, deci combinând abordarea tematică
și cronologică .
Ce anume lipsește la toți autorii sau numai la unii dintre aceștia (support pentru
eventuale dezvoltări), care poate fi o nouă abordare sau o nouă perspectiva de cercetat.
Literature review poate urmări, distinct, pe lângă tema cu problemele ei, metodele la
care s-a apelat în legătură cu diverse aspecte ale temei.
Important:
a) aranjarea literaturii în jurul conceptelor, a ideilor, nu a persoanei autorilor, care este în
subsidiar.
Deci, nu simple rezumate…
b) a arăta legătura cu propria cercetare; deci, literature review nu este un scop ‘în sine’,
ceva rupt de context
Recomandabil sa se inceapa cu articole care se refera chiar la literature overview, care fac
referire la ceea ce exista in literatura temei (usureazǎ mult prelucrarea literaturii), apoi la
lucrarile de baza (carti de referinta), articole, prezentari la conferinte, pentru a se familiariza
cu problematica domeniului, a vedea evolutia ideilor, a face comparatii. Un tablou sinoptic al
acestor concepte, opinii, surse, comentarii proprii etc. faciliteaza procesul de review al
literaturii.

3. DERULAREA CERCETǍRII

Presupune efectuarea unor pași, parcurgerea anumitor etape, intr-o succesiune logica,
prin care sa se ajunga la atingerea obiectivului/elor și la realizarea scopului
cercetarii/proiectului.

3.1.Formularea problemei de cercetat
De la tema ingusta, la intrebari actuale in legatura cu tema respectiva. Intrebarile sunt
importante pentru a evita adunarea de date la intamplare, fara a sti daca sunt datele de care
este nevoie si daca sunt suficiente
Ce vrem sa cercetam: problema pe care o ridica tema. Formularea unei probleme: ce
anume vreau sa cercetez in cadrul respectivei teme. presupune o foarte buna documentare
anterioara, cunostinte anterioare, pentru a nu propune fie o problema demult solutionata, fie
una imposibil de solutionat in conditiile actuale, ci una observata atat de catre alti cercetatori
(vezi, importanta cunoasterii cercetarilor anterioare, studiul literaturii), cat si de catre noi.
Pornim de la o observatie a realitatii ex. ca unele firme straine au angajat forta de munca,
altele au redus din numarul angajatilor; Am aflat din literatură că acest aspect a fost constatat
și în alte țări, că ocuparea forței de muncă în economie a urmat o curba în formă de U, că ISD
au avut un anumit impact în funcție de mai mulți factori, printre care evoluția reformei
economice (privatizare, legislația în domeniul mediului de afaceri, cadrul legislativ privind
ISD etc.)
Ce dorim sa aflam? Vrem sa aflam care a fost impactul net al ISD asupra ocupării
forței de muncă în economia României sau intr-un anumit sector/ramura/regiune și cum se
poate mari impactul pozitiv ?
Obiectivul general al cercetarii: ce anume ne propunem sa realizam ;
Sa cunoasteam marimea impactului net al ISD in economie, in sectorul sau in regiunea
respectiva

Obiective specifice/parțiale/secvențiale:
Situatia evoluției ocupǎrii în economie, in sectorul respectiv, in regiunea respectiva; care sunt
explicatiile/cauzele
Situatia ISD sub variate aspecte: marimea, structura pe ramuri/regiuni/, tipuri de ISD,
dimensiunea si evolutia ocuparii; care este contributia ISD la aceasta modificare (au creat sau
au distrus locuri de munca): cum se prezinta ISD in acel sector: cum au evoluat, care sunt
tipurile de ISD, cum s-au raportat la forta de munca: dpdv cantitativ, calitativ etc.
Nota: este o greseala a trece la adunare de date, direct de la tema, fiindca nu vom sti
niciodata ce fel de date ne trebuie, in ce scop, cand sa ne oprim, unde cautam acele date;
Important: intrebarile ne vor ingusta nevoia de date la aceea ce este necesar pentru a
pune si raspunde la intrebari.
De ce vrem sa aflam ? Scopul: orice politica macroeconomica sau de dezvoltare
regionala include si obiectivul ocuparii fortei de munca ; metoda pentru crearea de locuri de
munca depinde de filosofia economica. Atragerea de ISD poate fi o modalitate de creare de
locuri de munca.

3.2. Ipoteze
O ipoteza este un enunt cu privire la o relatieprobabila de cauzalitate, care poate și
urmează a fi verificată empiric. Formularea ipotezei se bazează pe cunoștințe anterioare sau
anumite fapte observate, o reflectare a legaturilor probabile dintre fenomenele observate. F.
Important: acestea urmeaza a se verifica intr-un anumit mod.
Propunerea unei ipoteze: afirmatie/presupunerea cercetatorului cu privire la anumite
legaturi dintre fenomene, supozitie, bazata pe cunostinte, pe cercetari anterioare, pe rezultate
comunicate/publicate cu privire la acele legaturi, sau ); legatura are caracter probabilistic,
supozitie despre tipul relatiei care exista, care este variabila independenta si care cea
dependenta; drumul care trebuie sa duca la formularea teoriei, care sa explice acel fenomen si,
eventual, sa permita gasirea modalitatilor de solutionare. Porneste de la fapte, fenomene
observabile, exprima concepte specifice domeniului, sunt verificabile (cu unele exceptii, in
care se procedeaza la simulari)
Sursa ipotezelor –variate:
 cunostintele teoretice, din care sunt deduse ipoteze
 cunostinte practice intr-un anumit domeniu, experienta proprie
Caracteristici ale ipotezelor:ceea ce se afirma despre respectiva legatura exista/poate exista in
realitate, are sens, este clar exprimat, este plauzibila, are o anumita marime/grad de intensitate
/o anumita forma; poate fi testata/verificata
–testarea se face prin intermediul testarii asa-numitei ipoteze nule (sau ipoteza statistica;
aceasta se refera la marimea pragului/a probabilitatii care ne arata daca exista o eroare de
esantionare peste acel prag. Daca ipoteza nula este respinsa, ipoteza opusa celei
nule/alternative se accepta ca poate fi verificata, adica nu va fi viciata de erori de esantionare).
Important: esantionare corecta, sub aspectul marimii esantionului (legatura marimea
esantionului-procentul de eroare?; tipul de esantionare) a distributiei normale a parametrilor,
Ipotezele pot avea grade diferite de generalizare/abstractizare, unele fiind echivalente teoriei
abstracte, dedusa logic, doar cu ajutorul rationamentului, fiind sau nu posibila
verificarea/testarea; altele sunt ipoteze propice unei cercetari empirice, direct verificabile
Stiinta moderna cere ca ipoteza sa se verifice empiric, prin experiment (stiintele
naturii), prin raportare la realitate (modele care apoi sunt testate cu ajutorul datelor culese sau
deja existente, deci prin observatie); Cercetare empirica-rationament inductiv aposterioric.
Atentie la formulari de tipul: este teorie, nu are legatura cu realitatea. Este atat de
abstracta, incat fie nu se verifica, deocamdata, fie este o verificare/confirmare limitata, in
anumite conditii, verificari ulterioare infirmand sau completand valabilitatea.

3.3. Culegere de date-metode
Date inseamna: numere, trăsături/caracteristici, forme, grafice care reprezinta anumite
atribute calitative (culoarea…) sau cantitative (ex. debitul, intensitatea, inaltimea, greutatea
etc.) cu privire la o variabila sau set de variabil. Datele trebuie observate si inregistrate sau
culese, masurate. Devin informatii, adica dobandesc o anumita semnificatie si, prin
prelucrare, analize etc. devin cunostinte despre ceva.

Metode de culegere
Datele se culeg din sursele potrivite domeniului și cu metodele adecvate acelui domeniu;
 inregistrare
 observare
 experiment
 simulare
 chestionare orala a unor subiecti
 chestionare in scris a unor subiecti
 panel
 Studii de caz
 Metoda Delphi: consultarea specialistilor pentru o previziune privind evolutia in viitor
a unui fenomen

3.4. Analiza și interpretarea rezultatelor-raportare la ipoteze
Datele prelucrate prin variate metode cantitative/statistice sau pur calitative trebuie analizate,
adica se merge dincolo de tabele, grafice, scheme etc. , pentru a gasi semnificatia acelor
rezultate ale prelucrarilor. Atentie: nu se emit idei, aprecieri care se ‘ilustreaza’ apoi prin date,
ci datele se prelucreaza, se analizeaza si se formuleaza constatari, interpretari. Dificultatea de
a stabili cauze; utilitate redusa, in raport cu amploarea datelor si prelucrarilor: preferabil sa fie
abordate teme mai limitate, pentru a merge cu analiza in profunzime si a realiza interpretǎri
corecte.
Rezultatele prelucrărilor și analizelor înseamna și verificarea ipotezelor; interpretarea,
generalizarea , raportarea la obiectivele stabilite
NOTA: Nu există metodă superioară alteia, bună sau rea, ci doar folosită corect sau incorect
(manipularea datelor, a informațiilor), potrivită sau nepotrivită domeniului, intențiilor
cercetării, supozițiilor/ ipotezelor de verificat, întrebărilor la care se caută raspuns (metoda
decurge din întrebările la care se caută răspuns)
Cercetarea este un proces complex , care presupune rigurozitate, coerență, pentru a face
trecerea de la ceva imprecis, de la o tatonare, la o tema/problema si apoi la parcurgerea pasilor
necesari pentru verificarea ipotezelor, atingerea obiectivelor, formularea unor rezultate
raportate la ipoteze.

4. LUCRAREA – REZULTAT AL CERCETARII

In continuarea prelucrarilor statistice sau calitative a datelor/informatiilor, urmeaza redactarea
unei lucrari, care poate fi: – Raport de cercetare, articol, lucrare de diploma: licenta, master,
doctorat.
4.1. Disertația de master : format si continut
Părțile lucrării:
A. Partea
1. Pagina de titlu (conform ghidului facultății/universității):
Instituția, titlul (lucrării trebuie să sugereze conținutul) autorul. Lucrare de dizertație (exista si
varianta di zertatie),
Îndrumătorul lucrării

2. Pagina de Rezumat (Abstract): într-un singur paragraf de cca 150-200, se pot cere in unele
institutii si 500 de cuvinte, scris la un rand, se face o prezentare a lucrării:
 ce trateaza/subiectul lucrarii; problema pe care a cercetat-o;
 metodologia folosita, echipamentele folosite in experiment, masurari, inregistrari
 rezultate obtinute,
 principalele concluzii.
Important: formularile trebuie să permită înțelegerea conținutului lucrării, deci să fie un
rezumat informativ, nu de insirare a titlurilor capitolelor. Nu se fac nici trimiteri la lucrări sau
la autori.
Imediat dupa rezumat, se mentionează câteva (4-5) cuvinte cheie (keywords ).
3.Cuprins
4. Lista tabelelor, Figurilor,graficelor, ilustratiilor
5. Teza
6. Referințe bibliografice
7. Anexe
B.Corpul lucrării
Cap.1. Introducere
Nu este o parte de ‘generalitati’, în care nu se spune nimic despre cercetare si lucrare.
Prezinta sintetic ( literature overview) situatia cercetarilor din acel domeniu, motiveaza
alegerea temei, intrebarile la care isi propune sa raspunda Scopul si obiectivele, ipotezele,
metodologia folosita; anunta structura lucrarii. Pentru a elabora o introducere corectă, lucrarea
trebuie să fie finalizată sau autorul să cunoască foarte bine toate cele menționate, din
elaborarea părților lucrării.
Este o analiza temeinica a temei, nu o ingramadire de fraze, manipulare a unor date,
informatii, unele luate din surse discutabile sau neindicate corect, intr-o succesiune logica.
Este, deci, un elaborat intelectual, care are o logica, o argumentare, o succesiune de idei si o
structura care sa arate cum s-a ajuns la partea finala, la concluzii.
Tema se subdivide in parti/subteme/capitole
Cap.2: Cadrul teoretic , conceptual al temei. Acesta include si ceea ce se numeste
literature review , din care se desprinde, urmand o anumita logica/succesiune, care sunt
chestiunile cercetate in legatura cu tema lucrarii, lucrările de referință în domeniul temei, care
sunt principalele rezultate la care s-a ajuns, care sunt limitele cercetarilor/unde sunt parti
neacoperite, care pot eventual justifica cercetarea si lucrarea. Prezinta scopul si obiectivele
lucrarii, , ipotezele de la care a pornit in cercetare.
Doua erori se intalnesc in acest capitol:
– se prezinte o poveste generala , fara nimic riguros sau,
– se prezinte consideratii teoretice foarte sofisticate dar care nu vor avea legatura cu
ceea ce urmeaza.
Intre aceste doua, trebuie gasit un echilibru
Capitolul 3 : Metode aplicate in cercetarea temei
Se descriu și se analizează metodele folosite în alte cercetări/lucrări. Scoate în evidență
importanța acestor metode, dar și limitele; In funcție de specificul temei, autorul alege metoda
cea mai potrivita (cantitativa, calitativa, mixta); Se motiveaza alegerea metodei/metodelor și,
dacă este cazul, originalitatea metodei pe care o propune.
Cap. 4. Analiza datelor și interpretarea/discutarea rezultatelor
Analiza continutului: descrierea sistematica si obiectiva a datelor rezultate din cercetare (prin
interviuri, chestionare, experiment, etc.), aranjarea acestora apeland la diferite criterii,
categorisire, a se examina legaturi de tip cauza-efect, sensul legaturii si marimea acesteia etc.
Teoretizarea pe baza rezultatelor prelucrarilor . Atentie: generalizari cu precautie; depinde
mult de amploarea și profunzimea cercetării, de relevanța acesteia pentru domeniul de care
aparține.
5. Concluzii; remarci finale, recomandări

Se refera la cele rezultate din cercetare, se raporteaza la obiectivele lucrarii, la verificarea
ipotezelor;
Formuleaza contributiile personale, teoretice si practice, in functie de tema,
Face pe baza acestora, propuneri de utilizari practice ale rezultatelor, pentru masuri (daca este
cazul),
Reitereaza directiile de continuarea a cercetarii in domeniu
Ce nu trebuie sa apara in concluzii:
 repetari aidoma ale unor idei din lucrare
 trimiteri bibliografice
 noi date, deja analizate sau neanalizate
6. Lista de referințe
In lucrare se reda exact sursa ideilor (sub formă de citat sau de comentariu, rezumare,
parafrazare, indiferent daca au aparut intr-o lucrare publicată sau doar au fost prezentate la o
manifestare științifică, sau comunicate printr-o modalitate media; datelor, figurilor, fiind
proprietatea intelectuala a autorilor.
Modul de trimitere la sursa, în text, respectiv de întocmire a listei de referințe
formează obiectul unor ghiduri, care formulează norme de citare/folosire a referintelor, la o
anumită standardizare.
Recomandăm citarea APA (American Psychological Association)
7. Anexe
De obicei, la anexe sunt trecute tabele cu date de prelucrat sau prelucrate, dar care
ocupă un spațiu mare și nu sunt obligatorii în textul lucrării (unde se face doar trimite la
anexa respectiva), chestionare, scheme, unele grafice, desene complementare etc.
Consultati ! Pe adresa urmatoare se gaseseste un ghid pentru modul de redactare a lucrarii de
dusertatie, specific facultatii.
http://www.fim.usv.ro/www/pagini/doc_studenti/Ghid%20Disertatie%202019.pdf

4.2. Cerințe privind redactarea lucrarii
Textul să fie redactat în conformitate cu normele stilului academice. Asemenea norme
au fost‘rafinate’ în timp și azi formează conținutul unor adevărate manuale (ex/ Handbook
from Writers’ of Research Papers, care a fost inițiat încă din 1883)
Stilul academic înseamnă :
• Exprimare corecta din punct de vedere gramatical, cu formulări atente, impersonale (opinia
noastra este…), limbaj clar, evitand jargonul sau expresiile ‘de strada’. Frazele sa nu fie foarte
lungi (mai ales cand lucrarea se scrie intr-o limba străină, existând riscul unor greșeli de
exprimare, de topică, ceea ce poate face textul neclar. De asemenea, trebuie să se evite
repetițiile de fraze și de idei precum și informațiile nerelevante.
• Scriere ortografic corecta (greșelile de ortografie fac o impresie foarte proastă și inspiră,
din start, neîncredere față de nivelul de educație al cercetătorului ; este necesar a avea mereu
la îndemână dicționare); folosirea diacriticelor ; atentie la semnele de punctuatie
• Indicarea clara, corecta, conform regulilor, a tuturor surselor folosite in lucrare, pastrarea
aceleasi modalitati de citare pe tot parcursul lucrarii; A se verifica: dacă toate trimiterile din
lucrare se află și în lista finala de referinte; respectiv tot ceea ce apare în lista bibliografică, se
găsește și în referințele din lucrare.
Final:
• lucrarea, parți din lucrare, să fie prezentate la seminarii, workshopuri, conferințe, publicate
sub forma de working papers, articole în reviste de profil
• calitatea lucrării sporește sau se reduce și prin modul de prezentare a lucrării (Power Point:
un număr limitat de slide-uri cu idei clare, convingătoare, care rezumă conținutul.

LUCRAREA :
Pagina de titlu conform ghidului universitatii saunfacultatii
Cuprins
Titlul capitolului Pagina
Pagina de titlu i
Rezumat ii
Pagina de cuprins iii
Lista tabelelor iv
Lista figurilor/graficelor v
Lista ilustratiilor vi
1. Introducere 1
1.1. Explicații privind alegerea temei tezei
1.2. Problema pe care teza iși propune să o cerceteze
………….1.3. Obiectivele, scopul, ipotezele
………….1.4. Metode
………….1.5. Structura tezei
2. Cadrul teoretic;Descrierea literaturii/Literature review
…… 2.1.
………….2.2.
……….2.n.
3. Metode: culegerea și prelucrarea datelor. Descrierea standului, echipamentului si
experimentului.
………..3.1.
……….3.3.
4. Analiza datelor și interpretarea/discutarea rezultatelor
5. Concluzii; remarci finale, recomandări
Referinte
Anexe

4.3. Conditii ale unei bune lucrări
a. Cerințe privind conținutul
Să trateze o temă importantă și actuală
Să dovedească o bună cunoaștere a temei, a literaturii
Să rezulte clar că lucrarea este rezultatul unei cercetări și analize proprii; să nu facă doar o
compilație de idei sau bucăți de text din diverși autori (chiar dacă se indică sursa), ci să facă și
o analiză proprie
Metodologia utilizată să fie corectă
Să aibă o structură coerentă: părțile, capitolele lucrării să aibe legătură între ele și să se
succeadă in mod logic;
Conținutul fiecărei părți/capitol să corespundă titlului acelei părți/capitol, iar ansamblul
lucrării să răspundă titlului
Ideile să fie clare, să nu genereze confuzii, înțelegere și/sau interpretare greșită
Rezumatul ( abstracl) să fie întocmit cu mare atenție, pentru a permite persoanei care-l citește
să se edifice cu privire la ceea ce conține lucrare și să poată decide dacă lucrarea prezintă
interes pentru preocupările sale
Concluziile lucrării să fie clar formulate și să conțină rezultatele cercetării, evidențiind
contribuția proprie

5. DESPRE PROPRIETATEA INTELECTUALA
INVENTIA. INOVATIA

INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj.
Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect.
2. S. m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în
domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității.

Prin proprietate intelectuală se înțelege posesiunea drepturilor asupra creațiilor
umane în domeniile literar, artistic și științific etc.
Proprietatea intelectuală, spre deosebire de proprietatea în general, care este legată de
posesia bunurilor materiale, a fost consacrată ca o realitate obiectivă având în vedere
“bunurile spirituale”.
Proprietatea intelectuală cuprinde două categorii :
 proprietatea literară, artistică și științifică ;
 proprietatea industrială.

Proprietatea literara, artistică și științifică – se referă la categorii de creație
intelectuală a căror protecție se naște de la sine, din momentul realizării lor fără a fi nevoie de
o procedura de examinare și certificare. Ea este protejată prin drepturi de autor (DA) numai
dacă este originală.
Proprietatea industrială – se referă la categorii de creație intelectuală reproductibilă
industrial sub formă de produse , procedee sau metode. Ea este protejată la solicitare, prin
certificare, brevetare , în baza unei evaluări a unui organism oficial de specialitate.
Elementul comun al celor două domenii constă în faptul că se referă la obiecte ce
rezultă din activitatea intelectuală creatoare a omului în domeniul respectiv
Proprietatea intelectuală include drepturile privitoare la:
 operele literare, artistice și științifice,
 spectacole și expoziții ale artiștilor, fotografilor și televiziunilor,
 invenții în toate domeniile cercetărilor umane, descoperirile științifice,
 semnele industriale, mărcile înregistrate, cele de servici, numele comercial și emblemele,
protecția împotriva concurenței neloiale și toate drepturile rezultând dintr-o activitate intelectuală în
domeniile industrial, literar sau artistic.

Enumerarea obiectelor de proprietate intelectuală nu este limitativă, aceasta extinzându-
se la toate realizările rezultate din activitatea intelectuală în domeniile industrial, științific,
literar și artistic (opere/lucrări originale cu condiția să includă o muncă de creație
intelectuală.).
26 aprilie marchează Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale
zi dedicată aprecierii contribuției pe care inventatorii, artiștii și scriitorii o au la
dezvoltarea societăților la nivel mondial.
Proprietatea intelectuală cuprinde două categorii :
 proprietatea literară, artistică și științifică ;
 proprietatea industrială.
Principalele categorii care fac parte din proprietatea intelectuală, reglementate prin
Convențiile de la Paris si Berna.

Proprietatea literara, artistică și științifică
se referă la categorii de creație intelectuală a căror protecție se naște de la sine, din
momentul realizării lor fără a fi nevoie de o procedura de examinare și certificare.
Ea este protejată prin drepturi de autor (DA) numai dacă este originală .
Proprietatea industrială
se referă la categorii de creație intelectuală reproductibilă industrial sub formă de
produse, procedee sau metode.

Ea este protejată la solicitare , prin certificare, brevetare , în baza unei evaluări a
unui organism oficial de specialitate.
Elementul comun al celor două domenii constă în faptul că se referă la obiecte ce
rezultă din activitatea intelectuală creatoare a omului în domeniul respectiv
Proprietatea intelectuală include drepturile privitoare la:
• operele literare, artistice și științifice,
• spectacole și expoziții ale artiștilor, fotografilor și televiziunilor,
• invenții în toate domeniile cercetărilor umane, descoperirile științifice,
• semnele industriale, mărcile înregistrate, cele de servici, numele comercial și
emblemele, protecția împotriva concurenței neloiale și toate drepturile rezultând dintr-o
activitate intelectuală în domeniile industrial, literar sau artistic.
Se observa ca DPI includ drepturile de proprietate industrială, de exemplu brevetele,
mărcile înregistrate, desenele și indicațiile geografice, drepturile de autor și drepturile legate
de acestea.

Noțiunea de proprietate industrială trebuie înțeleasă în accepțiunea cea mai largă în
sensul că nu se limitează numai la sfera industriei (produse si tehnologii) ci și la alte
domenii economice și sociale (economice în general, comerț, știința, agricultură, sănătate,
mediu, cultură apărare).
Esența dreptului de proprietate industrială constă în prerogativele titularului unui titlu de
protecție acordat, pe un teritoriu și un timp limitat, de a realiza, produce și valorifica obiectul
de proprietate industrială precum și de a interzice terților reproducerea, fabricarea și
valorificarea neautorizată a obiectului respectiv.
Toate marile opere de natură tehnică, artistică, sau științifică sunt legate nemijlocit de
numele creatorilor lor.
Ca fenomen juridic, proprietatea intelectuală nu este nici ea nouă, primele reglementări
în domeniu fiind consemnate încă din secolul XV.

Protecția și apărarea acestor drepturi se face prin lege.
O condiție a fost întrunită în 1445 odată cu inventarea tiparului de către Johanes
Gutenberg fiind desemnata cauza exclusiva a nașterii dreptului de autor.
1450 Prima reglementare în domeniu adoptata de către senatul Republicii Veneția, actul
numit Parte Veneziana1; 10 ani protecție(instrumente, sticla, arhitectura case,)
1709 a fost adoptat statutul Reginei Ana care prevedea un termen de protecție a
dreptului de autor pe o perioada de 21 de ani care a fost prelungit ulterior la 24 ani

Johannes Gutenberg (n. 1398 – d. 3
ebruarie, 1468) metalurgist, bijutier și tipograf german
Biblia Gutenberg a fost prima carte tipărită din istoria
Europei, 1455

Pe plan internațional
1883- Convenția de la Paris privind protecția proprietății
industriale
1886 Convenția de la Berna privind constituirea Uniunii pentru Protecția Drepturilor
Autorilor asupra Operelor lor Literare și Artistice .
1893 BIRPI, Biroul International Reunit pentru protecție intelectuala care avea drept scop
administrarea Convenției de la Berna si celei de la Paris
1967 BIRPI este înlocuit de OMPI, care are drept scop declarat de a încuraja activitatea
creatoare si promova proprietatea intelectuala oriunde in l
ORGANIZAȚIA MONDIALĂ PENTRU PROTECȚIA PROPRIETĂȚII
INTELECTUALE
(O.M.P.I.; în engl.: World Intellectual Property Organization – W.I.P.O.), agenție specializată
guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1967 (își
începe activitatea în 1970), în scopul facilitării cooperării statelor pentru punerea în aplicare a
acordurilor internaționale în vigoare privind proprietatea intelectuală. Practic, reunește

Uniunea internațională pentru Protecția Proprietății Industriale (creată în 1883 prin Convenția
de la Paris) și Uniunea Internațională pentru Protecția Operelor Literare și Artistice (creată în
1886 prin Convenția de la Berna). O.M.P.I. are 177 țări membre (2002), printre care și
România .
În anul 1920, România devine membră a Convenției de la Paris pentru protecția
proprietății industriale și a Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internațională a
mărcilor.
În anul 1970, a devenit membră a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale
(WIPO) și a Tratatului de Cooperare în domeniul brevetelor (PCT) în anul 1979.

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ PENTRU PROTECȚIA PROPRIETĂȚII
INTELECTUALE
(O.M.P.I.; în engl.: World Intellectual Property Organization – W.I.P.O.),
Practic, reunește
Uniunea internațională pentru Protecția Proprietății Industriale (creată în 1883 prin
Convenția de la Paris) și
Uniunea Internațională pentru Protecția Operelor Literare și Artistice
(creată în 1886 prin Convenția de la Berna).
O.M.P.I. are 193 țări membre (2019), printre care și România (din 1970).

Pe plan național prima reglementare in domeniu a fost HG (cu privire la protecția
proprietății industriale in 1993).
-1862 Legea Presei cuprinzând prevederi referitoare la dreptul de autor;
-1923 Legea nr. 126 din 28 iunie 1923 asupra proprietății literare și artistice
-1927 România a aderat la Convenția de la Berna pentru protejarea operelor literare și
artistice;
-1942 Decret- Lege nr. 8/1942 privitor la perceperea dreptului de autor pentru executarea în
public a operelor muzicale;
-1951 Decretul nr. 19/1951 pentru dreptul de autor asupra operelor proprii a fi tipărite;

-1955 Decretul nr. 591/1955 pentru reglementarea contractelor privitoare la executarea
lucrărilor de arta plastica, precum și achiziționarea de lucrări de arta plastica si de obiecte de
muzeu;
-1956 Decretul 321 din 18/06/1956 privind dreptul de autor;
Pe plan national prima reglemntare in domeniu a fost HG ( cu privire la protectia
proprietatii industriale in 1993
– Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție (act 2014)
-1996 Legea nr 8 cu privire la drepturile de de autor si conexe (act 2018)
– Lege nr. 83 din 24 iunie 2014 privind invențiile de serviciu

În conformitate cu Convenția de la Paris (art. 2, par. 1) sunt recunoscute ca obiecte ale
proprietății industriale următoarel.
–A. Creațiile:
a. invenții – rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă
noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci;
b. modele de utilitate – ”invenții mici” care prezintă o activitate inventivă mai redusă;
c. desene și modele industriale – aspectul unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în
două, respectiv trei dimensiuni, rezultat din combinația celor mai importante caracteristici. Se
protejează în mod special liniile, contururile, culorile, forma, textura, materialele, ornamentele
etc.
– B. Semnele distinctive
Creațiile:
Invenția – soluție tehnică cu caracter de noutate absolută, aplica-bilă industrial, în
orice domeniu al vieții economice sau sociale.
Modelul de utilitate – o formă nouă dată unui produs cunoscut, prin care acesta
dobândește o calitate tehnică nouă.
Desenul și modelul industrial – o formă nouă dată unui produs industrial în scopul
unei individualizări estetice.
Semnele distinctive
Marca de fabrică, de comerț și de serviciu – semn distinctiv de individualizare a
produselor sau serviciilor unei întreprinderi de cele similare sau identice ale altora.
Numele comercial – nume sau denumire sub care o persoană își desfășoară activitatea
în scopul individualizării și diferențierii.

Indicația de proveniența – semn constând din denumirea unui loc geografic prin care
se disting produsele fabricate în acel loc de altele similare (de exemplu: salam de
Sibiu, Magiun de Topoloveni).
Denumirea de origine – semn distinctiv constând din denumirea unui loc
geografic prin care se disting produsele (în general naturale) provenind din acel loc,
garantându-le implicit anumite calități (de exemplu: Telemea de Ibanesti, Coniac care
presupune provenienta din zona Cognac, Franta).
Exemplu de produs care a obtinut DOP international.
DOP IN Franta
Coniacul este o băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea anumitor sorturi de vin și
păstrarea produsului respectiv în butoaie de stejar
Denumirea cognac o poartă numai produsul învechit obținut prin distilarea vinurilor
din regiunea viticolă cu același nume din Franța .
Distilatul învechit de vin este cunoscut în România sub numele de vinars.
Cognac este un oraș în sudul Franței sub-prefectură a departamentului Charente/. Orașul a dat
numele băuturii alcoolice coniac care, pentru a purta această denumire, trebuie produsă într-o
zonă din jurul orașului conform unor norme și reguli de producție.
Denumire de origine protejata (DOP) – poate fi numele unei regiuni, al unui loc
specific sau al unei tari utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar.
Produsul trebuie sa fie:
– originar din aceasta regiune, loc specific sau tara
– calitatea sau caracteristicile sunt datorate mediului geografic cu factorii sai naturali si
umani,
– materiile prime folosite trebuie sa provina numai din aria geografica definita
– producerea, procesarea si prepararea trebuie sa aiba loc numai in aria geografica definita
Indicatie geografica protejata (IGP) poate fi numele unei regiuni, unui loc specific
sau al unei tari, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar.
Produsul trebuie sa fie:
– originar din aceasta regiune, loc specific sau tara,
– sa posede o calitate specifica, reputatie sau alte caracteristici atribuite originii geografice
– materiile prime folosite pot sa provina si din afara ariei geografice definite;
– anumite operatii ale procesului de productie cum ar fi ambalarea, congelarea, depozitarea,
etc pot avea loc in afara ariei geografice definite;

In prezent, Romania are inregistrate ca Indicatie Geografica Protejata (IGP)
INTERNATIONAL patru produse alimentare : Magiunul de prune de Topoloveni; Salamul
de Sibiu; Novacul afumat din Tara Barsei; Telemea de Ibanesti. Alte trei produse se afla in
prezent in analiza la Bruxelles

În concordanță cu progresul tehnic este protejată astăzi și topografia circuitelor
integrate.
Sunt recunoscute ca obiecte ale proprietății industriale, fără însă a fi protejate prin legi
speciale, inovația și know-how-ul
Proprietatea intelectuală ca drept subiectiv reprezintă posibilitatea recunoscută de lege
titularului acestui drept, persoană fizică sau juridică, de a folosi în mod exclusiv o creație
intelectuală cu caracter artistic sau industrial, sau un semn distinctiv unei asemenea activități.
Dreptul de proprietate intelectuală, prin recunoașterea de către stat a exclusivității de
folosire, apare ca un drept absolut și opozabil oricui.
Singurul drept care este comun tuturor categoriilor de bunuri ale proprietății intelectuale
este dreptul de folosință exclusivă .
În țara noastră protecția creațiilor intelectuale se realizează prin două organe
guvernamentale de specialitate cu autoritate unică pe teritoriul României și anume:
– Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru creațiile cu caracter industrial.
– Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) pentru creațiile cu caracter artistic și
științific.

Directiile de lucru ale OSIM

CREAȚII INTELECTUALE INDUSTRIALE
Inovarea este un proces care poate să includă sau nu invenții și inovații și ea se poate
manifesta în plan tehnic, organizațional, managerial, financiar
Inovarea, invenția și inovația sunt categorii distincte.

Invenția este cea mai cunoscută și mai des întâlnită formă de creație intelectuală cu
caracter industrial. Astăzi ea este puternic concurată de know-how datorită marii valori
economice a acestuia.
Invenția este deosebit de importantă din punct de vedere social și economic,
reprezentând motorul progresului tehnic.
Ca urmare, ea a determinat și o deosebită atenție în plan juridic. Cele mai numeroase
reglementări naționale și internaționale circumscrise proprietății intelectuale se referă la
invenții.
Invenție: (*dex) Realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii, care prezintă
noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci.

Henri Coandă Inventatorul și realizatorul primului avion cu reacție din lume,

Inventia se poate referi la realizarea unui produs (dispozitiv, material, circuit,
instrument, substanță cu excepția celor care exista in natura) sau a unui procedeu în toate
domeniile tehnologice. Procedeul constă din activități tehnologice care conduc la:
-obținerea, fabricarea sau utilizarea unui produs;

-rezultate de natură calitativă ca: măsurare, analiză, reglare, control, curățare, uscare,
diagnosticare sau tratament medical și altele.
-se poate realiza în urma satisfacerii unei anumite necesitați umane, ca o împlinire a dorinței
unui inventator de a face ceva mai rapid sau mai eficient, ori chiar ca urmare a unei întimplări.
– O invenție poate fi rezultatul unui efort individual, dar și al unei munci în echipă.
Invențiile pot fi făcute simultan în diferite părți ale lumii.
O invenție nu este același lucru cu o descoperire , care înseamnă constatarea unei
realități încă necunoscute.
In general invenția este rezultatul cercetării aplicative sau de dezvoltare și mai rar al
celei fundamentale.

Ce condiții îndeplinește o invenție ?
Pentru ca o creație științifică să fie recunoscută drept invenție și brevetată, se cer
îndeplinite cumulativ următoarele cerințe:
– să fie rezultatul unei activități de creație științifică și tehnică ( activitate inventivă );
– să fie o noutate ;
– să aibă aplicabilitate industrială (aplicare industrială, repetabilitatea parametrilor,
utilitate)
– să constituie o soluție tehnică (produs, procedeu sau metodă)
– Obiect acceptat de lege .

Invenția este rezultatul unei activități inventive
In legislația țărilor anglo-saxone, ca și în legislația noastră, nu este brevetabilă invenția
care apare evidentă și nu comportă un pas inventiv (“inventive step”) în raport cu ceea ce este
cunoscut în stadiul tehnicii.
Condiția cerută de lege pentru ca o invenție să fie brevetabilă este existența unei “idei
inventive” sau “ aport creator” fără a se impune o măsură a acestuia. De aceea din punct de
vedere al brevetabilității nu există invenții “mici” sau invenții “mari”.
Invențiile doar arareori se fac pe neașteptate.
Invenția este o noutate
Elementul de noutate este esențial în caracterizarea unei invenții.
Noutatea invenției trebuie să aibă un caracter absolut și nu este limitată în timp și în spațiu.
Cercetarea noutății se face în raport cu materialele documentare cunoscute și făcute publice
(cărți , articole, standarde, brevete, etc) în toată lumea.

Materialele documentare opozabile unei propuneri de invenții se numesc
“anteriorități”,
Publicarea propriei soluții înainte de brevetare se numește “divulgare”.
În ceea ce privește caracterul noutății, acesta nu este numai abstract, el trebuie să aibă și
un aspect concret. În procesul comparativ deosebirea de alte soluții tehnice trebuie să fie de
ordin constructiv, funcțional sau de succesiune a fazelor unui proces și generatoare de efecte
tehnice noi. Aceste efecte tehnice pot să fie cunoscute, dar superioare, sau imprevizibile, toate
producătoare de efecte utile
Invenția este o soluție tehnica
Prin soluție tehnică înțelegem totalitatea informațiilor tehnice care permit rezolvarea
completă și efectivă a unei probleme tehnice de către un specialist din domeniu, utilizându-
se mijloacele tehnice curente.
În funcție de domeniu, natura acestor informații poate fi analitică și grafică sau numai
analitică, dar esențial este ca acestea să permită conturarea clară și precisă a soluției tehnice
pentru determinarea întinderii protecției solicitate.
De altfel soluțiile tehnice trebuie să fie rezultatul unui raționament tehnic sau al unei
operațiuni tehnice și nu pot fi considerate soluții tehnice acelea în care elementul de creație
este de ordin științific, economic, financiar, organizatoric, didactic sau artistic.
Invenția trebuie să aibă aplicabilitate industrială
Aplicabilitatea industrială este determinată și nu trebuie confundată cu aplicarea .
Acest element este în strânsă corelație cu condiția legată de exprimarea unei invenții
brevetabile ca soluție tehnică, ceea ce exclude posibilitatea brevetării ideilor, principiilor
teoretice sau descoperirilor științifice
Un brevet de invenție poate fi acordat pentru orice invenție având caracter tehnic și
având ca obiect un produs sau un procedeu , în toate domeniile tehnologice
Invenția brevetabilă trebuie să poată fi aplicabilă de un specialist în domeniu doar pe
baza descrierii invenției.
Inventiile brevetabile includ:
• procese
• masini (in sens extins)
• fabricate
• compusi ai materiei
• noi utilizari ale oricui de mai sus

Categorii de invenții

În funcție de tipul noutății invențiilor se pot distinge diferite categorii de invenții care
pot fi luate în considerare ca criterii utilizate la examinarea acestora:
٭invenții rezultate în urma asocierii a două sau mai multe soluții cunoscute;
٭invenții rezultate prin modificări dimensionale ale unui obiect cunoscut, care conduc la un
efect tehnic superior în comparație cu soluția existentă;
٭invenții rezultate în urma creării de noi funcțiuni ale unui obiect cunoscut;
٭invenții rezultate prin înlocuire de materiale folosite în alcătuirea unui produs cunoscut sau
folosite într-un procedeu de fabricație cunoscut;
٭invenții rezultate în urma înlocuirii unui element component dintr-o mașină sau instalație;
٭invenții rezultate în urma modificării compoziției chimice a unui produs sau a proporției de
combinare;
٭invenții rezultate în urma modificării ordinii operațiilor și fazelor în procese tehnologice;
٭invenții realizate prin modificarea schemei de principiu caracteristice (schema cinematică,
electronică, hidraulică, fluidică, de automatizare) a unui produs.
Obiect acceptat de lege
Nu sunt considerate invenții:
– descoperirile, teoriile științifice și metodele matematice;
– creațiile estetice (în muzică, arte plastice);
– planurile, principiile și metodele în exercitarea de activități mentale, în materie de jocuri
sau în domeniul activităților economice, precum și programele de calculator;
– metode de tratament si/sau diagnosticare aplicate pe oameni sau animale (dar nu produsele
medicale utilizate in cadrul acestor metode) •cele ce contravin bunelor moravuri, ordinii
publice, etc.
– prezentările de informații.
Protejarea acestor produse se face pe baza drepturilor de autor .
Definiția invenției brevetabile poate fi schematizată prin reprezentarea grafică din figura

\

Invenția ca rezultat al gândirii creatoare a inventatorului poate fi exploatată liber, dar în
majoritatea cazurilor datorită valențele tehnico-economice pe care le conferă este protejata
prin brevetare .
Invenția brevetată este obiectul de proprietate industrială
Inițiativa și dreptul de a-și proteja invenția prin brevetare aparține în totalitate inventatorului
sau angajatorului pentru invențiile de serviciu.
Din multiple motive aceștia au interesul asigurării protejării ei, iar societatea este dispusă
printr-o legislație adecvată să accepte acest demers.
Protejarea invențiilor

In principiu invenția brevetată reprezintă o convenție între inventator și societate prin
care inventatorul oferă (divulgă) societății rezultatul muncii sale creatoare, iar societatea se
angajează față de inventator să-i respecte drepturile ce ar decurge și anume dreptul de autor și
exclusivitatea de exploatare a avantajelor invenție

Protecția invențiilor se face prin Brevetul de invenție
Brevetul de invenție este un titlu (act juridic) care consfințește dreptul exclusiv al
titularului de a exploata invenția pe întreaga sa durată, pe teritoriul statului sau statelor pentru
care a fost acordat. – OSIM

Durata brevetului de invenție (in Romania) este de 20 de ani , cu începere de la data
de depozit, conform art.31 din Legea 64/1991, republicată. Dreptul exclusiv de exploatare
este un „drept negativ”, în sensul că interzice unor terți să fabrice, să utilizeze, să vândă sau să
importe produsul sau procedeul acoperit de brevet, fără consimțământul deținătorului de
brevet.
După expirarea perioadei de 20 de ani de valabilitate a brevetului, sau, la data încetării
protecției prin decăderea titularului din drepturile conferite de brevet prin neplata taxelor de
menținere in vigoare sau prin renunțarea titularului la drepturile decurgând din brevet, ori prin
anularea brevetului, invenția trece in domeniu public .
Funcția principală a brevetului de invenție este cea de asigurare a drepturilor exclusive
de exploatare (teritorial și în timp limitat) adică “dreptul de a interzice”

Etape in brevetare – demersurile de brevetare pot fi încadrate în două etape mari:
– proceduri premergătoare depunerii cererii de brevet de invenție (1-6 luni)
– proceduri ulterioare depunerii cererii de brevet de invenție (3-5 ani).

Pentru obținerea brevetului de invenție în România – se depune o cerere pentru
brevet de invenție la OSIM .
Cererea va conține pe lângă un formulat tipizat o documentație care descrie obiectul
solicitării. Documentația conține (cf. art.14 din Legea 64/1991):
 Datele de identificare ale solicitantului brevetului
 Descrierea invenției
 Una sau mai multe revendicări
 Desenele la care se face referire în descriere sau/și revendicări
 Rezumat
În plus solicitantul va trebui sa plătească câteva taxe pentru serviciile asigurate
de OSIM.

PROCEDURA DE BREVETARE A INVENTIILOR

Solicitantul procedurii de brevetare a invențiilor:
• Trimite o cerere spre OSIM/ frecvent este utilizata ca intermediar Agenția INVENTA, care
trebuie să includă numele și / sau denumirea societății, adresa exactă, numele inventatorilor, și
titlul invenției lui.
• Semnează procura de reprezentare a solicitantului în procedurile în față OSIM.
• Semnează contractul de servicii în cazul în care solicitantul este un cetățean român.
• Transmite la Agenția INVENTA descrierea invenției (din care sa rezulte unul sau mai multe
modele de realizare ale invenție, și, pe scurt, ceea ce se consideră a fi elemente inovatoare;
dacă cunoaște stadiul tehnicii, el va indica soluția cunoscută din bibliografia respectivă sau
numărul de brevet de invenție).
Aprox 2 ani de proceduri la OSIM ,

Facultativ (nu pentru examen-in albastru):
“Agenția Inventa:
• În urma cererii solicitantului, îi transmite contractul de consultanță.
• Elaborează descrierea invenției, revendicările și rezumatul.
• Elaborează cererea de brevet de invenție.
• Depune cererea de brevet de invenție la OSIM, împreună cu descrierea, revendicările și
rezumatul la OSIM, din care să rezulte data și numărul de înregistrare a acesteia.
• Plătește taxele oficiale de înregistrare a cererii și de publicare.
• Plătește taxa oficială pentru examinarea invenției (examinarea de fond).
• Elaborează, cu aprobarea solicitantului, răspunsul la notificările OSIM emise în urma
examinării de fond, susținând brevetabilitatea invenției.
• Reformulează descrierea invenției în funcție de toate observațiile și notificările OSIM,
făcând astfel posibilă ca această descriere să fie prezentată la OSIM Comisiei de examinare,
care ia decizia finală.
• Plătește taxa de eliberare a brevetului de invenție și taxele de menținere în vigoare, în cazul
în care Comisia de examinare decide să acorde brevetul de invenție.
• Primește brevetul de invenție de la OSIM și îl transmite titularului, în original. »

Moduri de a imprima brevete de inventie la
OSIM

OSIM nu certifica valoarea ci doar îndeplinirea unor condiții de brevetabilitate.

Cât costă brevetarea unei invenții?
Brevetarea invenției este un demers important care trebuie să se facă în perspectiva
valorificării invenției deoarece brevetarea poate antrena cheltuieli considerabile în special cu
taxele și consultanța de specialitate.
Onorariul Agenției INVENTA este cuprins în intervalul 1000-2000 de lei + TVA și
include întocmirea descrierii de invenție în conformitate cu reglementările legale, elaborarea
documentației și întocmirea formalităților necesare depunerii cererii de brevet de invenție la
OSIM, in funcție de timpul alocat redactării descrierii pe baza documentației furnizate de
către solicitant.

În final examinarea și acordarea brevetului de invenție este în sarcina autorităților
competente din fiecare țară.
Depunerea documentației PCT nu duce la acordarea unui brevet internațional deoarece
nu există un astfel de brevet .
Cheltuieli pentru brevetare -pe cale națională la OSIM cu cheltuieli ce pot fi
cuprinse intre 1000-3000 Euro OSIM prevede un nivel mediu de 1500 de euro – durata
procedurii este de 2 – 5 ani (există și procedură de urgență, cu taxe duble)
Taxe anuale de menținere în vigoare (din anul 3 pana in anul 20)
-pe cale europeană la EPO cu cheltuieli ce pot fi cuprinse intre 28 000 -35 000 Euro
-pe cale internațională PCT cu cheltuieli ce pot fi cuprinse intre 35 000-50 000 Euro
EPO (Oficiul European de Brevete) sau OEB
PCT Patent Cooperation Treaty/ Tratatul de Cooperare în domeniul brevetului de invenție ,
Costurile brevetării invențiilor, de peste 2 ori mai mari în România decât în Germania. Procedurile, de 2 ori mai
lungi decât în Coreea de Sud
Un brevet de invenție poate fi acordat pentru orice invenție având caracter tehnic și
având ca obiect un produs sau un procedeu.
OSIM nu certifica valoarea ci doar îndeplinirea unor condiții de brevetabilitate

Condiții de brevetabilitate
Un brevet de invenție poate fi acordat dacă sunt satisfăcute, în mod cumulativ, condițiile
de brevetabilitate:

 Noutatea invenției . Invenția nu trebuie să corespundă conținutului altui brevet, care a fost
depus însă nu a fost încă publicat.
 Condiția activității inventive.
 Aplicabilitatea industrială

Nebrevetabile
Nu pot fi brevetate ideile, descoperirile, soluțiile, metodele matematice, economice sau
organizatorice, regulile, sistemele urbanistice, fenomenele fizice, rețetele culinare și
programele de calculator în sine.
Un caz aparte îl reprezintă programele de calculator, care în principiu sunt protejate prin
drepturi de autor, dar ele pot fi protejate și prin brevetare atunci când asociate unui element
material determina efecte tehnice.
Exceptii ! Computer implemented invention” CII
Computer implemented invention” CII este definita a fi o inventie a carei
implementare implica utilizarea unui calculator, a unei retele de computere sau al altui
echipament programabil.
Pentru a fi brevetata, o astfel de inventie trebuie, de asemenea, sa prezinte caracteristici
care sa poata fi realizate, in totalitate sau in parte, prin intermediul unui program de
calculator.

Nu este suficient să ai un brevet, un titlul de proprietate, ci trebuie să obții ceva,
să îl valorifici – ori să pui în practică soluția respectivă, ori să faci bani cu ea vânzând-o

În prezent, Europa cu 7% din populația globală, asigură 20% din cercetare și
dezvoltarea globală și o treime din publicațiile științifice de înaltă calitate.
România este penultimul stat din UE la capitolul brevete de invenții, transfer
tehnologic sau alți indicatori privind competitivitatea, cercetarea și inovarea.
Statistic, situația arată tot mai rău – în 2014 au fost înregistrate 1.036 de cereri de
brevete, comparativ cu 1.418 în 2010 sau 1.463 în 2011.
Maximum 5% se și aplică, iar acestea sunt ale unor firme privat e”,
Numărul de brevete la 1 milion locuitori reflectă intensitatea activității de inovare,
activitate care s-a desfășurat cu rezultate remarcabile (în anul 2008) în țări precum Finlanda,
Suedia și Germania, în timp ce în țări ca Letonia, România și Slovacia s-au înregistrat cele
mai slabe scoruri. România este situată pe locul 27 în rândul țărilor UE și 57 la nivel mondial
cu un scor de 0,6.
Brevete la 1 milion de locuitori

Poziția țărilor UE 27 în funcție de numărul brevetelor la 1 mil. loc. în 2008
https://www.researchgate.net/figure/Pozitia-tarilor-UE-27-in-functie-de-numarul-brevetelor-la-1-mil-loc-in-2008-Sursa_fig9_324840550

https://www.researchgate.net/figure/Pozitia-tarilor-UE-27-in-functie-de-exporturile-high-tech-ca-din-total-exporturi-in_fig10_324840550
România figurează în cele mai recente statistici europene cu doar 8 patente de înaltă
tehnologie (high-tech) înregistrate la European Patent Office, adică 0,15% din numărul total
la nivelul statelor UE.

Mai mult de jumătate dintre patentele de înaltă tehnologie sunt înregistrate de Germania
(33,3%, adică exact o treime din total) și Franța (21,8%).

România, situată la un nivel de inovare de 1 la 200 în raport cu Germania sau de
1 la 150 în raport cu Franța
Câteva invenți ale romanilor
• Motorul cu reacție , inventat si construit pentru prima oara de către Henri Coandă
• Gerovital – Ana Aslan
• Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino
• Stiloul – Petrache Poenaru
• Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir
• Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

tara sau institutie (universitate).

INOVÁȚIE
Inovația este indisolubil legată de creativitate.
INOVÁȚIE, inovații, s. f. Noutate, schimbare, modificare. ♦ Rezolvare a unei
probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității)
muncii, perfecționării tehnice etc DEX
Inovarea este un proces (acțiunea de a inova), iar inovația este rezultatul unui proces de
inovare.
Inovația tehnica: "O inovație este implementarea unui produs nou sau îmbunătățit
semnificativ (un bun sau serviciu), sau a unui proces, a unei metode noi de marketing, sau a
unei metode de organizare noi în practica afacerilor, în organizarea locurilor de muncă sau în
relațiile externe".
Cerința minimă pentru o inovație este aceea că produsul, procesul, metoda de marketing sau
metoda de organizare trebuie să fie noi (sau semnificativ îmbunătățite) pentru firmă .”
Prin definiție, toate inovațiile trebuie să fie caracterizate de noutate, fie că sunt
tehnologice (de produs sau proces) sau non tehnologice (de marketing și organizaționale).
Noutatea bunurilor sau proceselor diferențiază inovația de non inovație.
Tipuri de inovații
Inovația nu se limitează la știință și tehnologie. In sens larg, inovația poate fi și socială
(în sisteme sociale), artistică, în domeniul administrativ, în afaceri, în îngrijirea medicală etc.
1) inovația de produs (noi produse);
2) inovația de proces ( noi metode de producție);
3) inovația de marketing găsirea si exploatarea de noi piețe de desfacere;
4) inovația organizațională noi moduri de organizare a afacerilor.
*Manualul OSLO și Schumpeter da urmatoarea clasificare
 Inovațiile radicale
 Inovațiile incrementale
 Eco inovația
Descrierea si caracteristicile.
1.O inovație de produs este "introducerea unui bun sau serviciu care sunt noi sau
îmbunătățite semnificativ în ceea ce privește caracteristicile lor sau utilizările intenționate".
Acestea includ îmbunătățiri semnificative ale specificațiilor tehnice, componentelor și
materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase față de utilizatori sau ale
altor caracteristici funcționale.
Inovațiile de produs pot utiliza noi cunoștințe sau tehnologii, sau se pot baza pe noi
utilizări sau combinații ale cunoștințelor și tehnologiilor existente.

Termenul produs se folosește pentru a acoperi atât bunuri cât și servicii.
2. Inovația de proces este implementarea unei metode noi sau îmbunătățite
semnificativ de producție (de exemplu noi procedee de fabricație sau fluxuri tehnologice) sau
unei metode noi de livrare. Aceasta include schimbări semnificative în tehnici, echipamente
tehnologice și/sau ale software-ului.
Rezultatul inovării de proces trebuie să fie semnificativ în ceea ce privește: nivelul
producției, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producție și distribuție.
3. Inovația organizațională este implementarea unei noi metode de organizare în
practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale
firmei. O astfel de inovație urmărește creșterea performanțelor firmei.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Inovație

Inovațiile radicale
Inovațiile radicale (de ruptură) produc soluții cu totul noi pentru sisteme, procese,
produse sau servicii, care se dezvoltă într-o nouă afacere, pot cauza schimbări majore într-o
întreagă ramură industrială sau pot pune bazele unei noi industrii, însoțită de crearea unor noi
piețe.
Inovațiile radicale asigură o valoare pentru clienți substanțial mai mare, aceasta din
urmă fiind o dimensiune a noutății.
Exemple de inovații radicale sunt: laserul, fibrele optice, industria computerelor, radarul
etc.
Inovațiile incrementale
Inovațiile incrementale implică "adaptarea, rafinarea, simplificarea și îmbunătățirea
produselor existente și/sau a sistemelor de producție și de distribuție existente.
Inovațiile incrementale sunt, de regulă, îmbunătățiri minore ale produselor și proceselor
existente.
Inovația incrementală a unui produs sau serviciu se referă la un produs/serviciu existent,
ale cărui performanțe au fost intensificate sau îmbunătățite în ciclul de viață, de la o versiune
la alta.
Inovațiile incrementale au caracter continuu (spre deosebire de cele radicale care sunt
discontinue) și o frecvență relativ mare, în vederea satisfacerii necesităților percepute pe piață,
însă asigură firmelor câștiguri mai mici în comparație cu inovațiile radicale.
Categoria inovațiilor incrementale include și inovații "imitate ", similare cu cele ale
concurenților, care sunt noi pentru firmă, însă nu sunt noi pentru piață.

Eco inovația
Comisia Europeană (proiectul MEI, 2005) include toate formele de inovație ce reduc impactul

asupra mediului și/sau optimizează consumul de resurse de-a lungul ciclului de viață a
activităților asociate.
Astfel, Eco inovația
(i) reduce riscurile de mediu, poluarea și consumul de resurse (inclusiv de energie) față de
alternativele relevante;
(ii) se referă la bunuri (produse sau servicii), procese de prelucrare sau modele de afacere;
(iii) include tehnologiile verzi,

Comparatie Invenția/Inovația
Invenție și inovație sunt concepte care nu trebuie confundate.
Invenția este definita ca fiind o nouă idee, un nou produs sau o noutate tehnologică (ce
nu a mai fost implementată și difuzată), în timp ce inovația vizează o aplicare
comercializabilă a unei invenții, ca urmare integrării acesteia în practica economico-socială.
Invenția este prima apariție a unei noi idei (concept) pentru un nou produs sau proces, în
timp ce inovația este prima comercializare a ideii noi.
Inovația este privită, astfel, ca rezultantă a unui proces ce debutează cu geneza unei idei
și continuă cu materializarea sa.
file:///D:/Documente/Cursuri%202012%20si%202017/MCI%20MASTER/655_ro.pdf
Nu întotdeauna este posibilă disocierea invenției de inovație, urmare a interrelației
proceselor aferente, mai ales în cazul inovării tehnologice.
Pot exista decalaje de timp semnificative între momentul generării unei invenții și cel al
obținerii de inovații, ce reflectă cerințe de revenire asupra unei idei în vederea integrării
acesteia în practică,
Implementarea practică a unei invenții poate necesita, la rândul său, invenții și inovații
suplimentare pentru succesul procesului inovațional.
O invenție nu devine o inovație până ce nu a fost procesată prin activități de producție și
marketing și a fost comercializată pe piață.
Se consideră că:
Inovația = Idee (invenție) + Comercializare/Aplicare/Exploatare
Inovația se caracterizează prin abilitatea de a captura valoare economică din invenție.
În timp ce invențiile pot rezulta din medii economico-sociale diferite, inovațiile sunt, cu
precădere, o rezultantă a activității întreprinderilor .
Pentru utilizarea unei invenții și transformarea acesteia în inovație este necesar ca, la
nivel de întreprindere, să se combine în mod eficient resurse informaționale, umane,
financiare și materiale, precum și existența unui sistem de difuzare funcțional. Din această

perspectivă, rolul inventatorului diferă de cel al inovatorului (persoana sau unitatea
organizațională ce combină factorii necesari inovării numită, în viziunea unor specialiști
„antreprenor”).
Cele mai importante inovații trec prin schimbări radicale de-a lungul ciclurilor de viață,
care adesea conduc la transformarea semnificației lor economice. Îmbunătățirile ulterioare
aduse unei invenții pot fi chiar mult mai importante, din punct de vedere economic, decât
disponibilitatea invenției în forma sa originală.
Așadar, inovația poate fi, adesea, rezultatul unui proces îndelungat, în care sunt
implicate multiple procese de inovare.

Surse de inovare

Există o serie de surse de inovare, interne și externe firmei.
Ca surse interne de inovare ale firmei sau industriei pot fi considerate:
Evenimentul neașteptat . Orice succes comercial neașteptat trebuie exploatat de firmă într-o
oportunitate de inovare, prin elaborarea unei noi variante de produs sau a unui nou produs
care va fi lansat ca viitoare generație.
Neconcordanțe între așteptări și rezultate sau între presupuneri și realități pot crea
oportunități pentru inovare.
Necesitățile proceselor : îmbunătățirile proceselor pot crea noi oportunități. De exemplu,
inventarea linotipului a permis să se tipărească mari cantități de ziare, cu eficiență ridicată în
mass media.
Schimbări în industrie și în piață : creșterea cererii pe piață sau creșterea industriei deschid
noi oportunități de lansare a unor procese de inovare. Dintre sursele externe ale firmei (în
mediul social și intelectual) fac parte:
Schimbările demografice în populație, de exemplu în distribuția pe grupe de vârstă, în
educație, în ocupații etc. sunt oportunități pentru preocupările inovative ale antreprenorilor.
Schimbări în percepție . Înțelegerea percepțiilor clienților asupra produselor firmelor
constituie cheia pentru exploatarea oportunităților.
Noi cunoștințe din categoriile invențiilor, brevetelor, know-how etc. vor aduce oportunități
de noi produse sau piețe. Managerii trebuie să analizeze toate aceste surse de noi oportunități.
Everett M. Rogers – 1962 a lansat faimoasa teorie a difuzării inovației (the theory of
diffusion of innovations ). – identifică etapele adoptării noilor tehnologii de către publicul larg
= orice inovație (sau o inovație reciclata, cum este adesea cazul in moda) va trece printr-un
proces de propagare in rândul populației, într-o anumită perioadă de timp.

Primii care vor adopta noutatea sau inovația sunt „inovatorii” (entuziaștii), adică vreo
2.5% din populație. O data ce „inovatorii” și-au însușit noutatea, consumatorii „adoptatori
timpurii” încep si ei sa o folosească.
În momentul în care acceptarea inovației atinge un nivel critic, de obicei intre 5 si
20%, produsul respectiv începe sa fie folosit de consumatorii din majoritatea timpurie și apoi
de către cei din majoritatea târzie . Ultimii care adopta inovația sunt retrograzii, scepticii (the
laggards), moment in care piața este saturata cu produse similare.

Sumele alocate pentru cercetare în diverse state (2013)

2015 Japonia 3,26 și Coreea de Sud trec de 4,22 % iar SUA 2,76 %, China 2%
Rusia 1,1% !!!, Romania 0,5 %
Performerele UE se numesc Finlanda și Suedia, care se apropie de pragul de 4%.

Topul Bloomberg 2015 Innovation Index clasifică țara noastră pe poziția 45, aceasta
situându-se cu mult în urma unor țări vecine cu populație mai mică.
În indexul inovației Bloomberg 2015, poziția ocupată de fiecare țară reflectă media
punctajului obținut la 6 categorii: investiții în cercetare dezvoltare, fabricație, hi-tech,
educație, personal implicat în cercetare, brevete.
2014 Pentru referință, ar fi utilă și prezentarea topului european în materie, dominat de
țările nordice, prin raportare la câteva țări din sudul continentului.

2014 România se poziționează pe ultimul loc între țările membre ale Uniunii Europene
din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare 0,38% din PIB potrivit datelor Eurostat

contrar tendințelor din țările din fostul bloc estic, cu care concurăm pentru atragerea
investițiilor străine/ Cehia a prins deja din urmă media UE

https://cursdeguvernare.ro/romania-singura-tara-ue-in-care-finantarea-cercetarii-scade-an-de-an-am-pierdut-legatura-chiar-si-cu-ultimii-din-
europa-doar-15-din-banii-alocati-pe-cercetare-vin-din-universitati.html

Performanța inovării în
România 2015
România, spune
Raportul UE, performanța
inovării calculată pentru 2015
era la un nivel situat
semnificativ mai jos decât cel
din 2008
Cercetarea din România
în cifrele Comisiei
Europene: (2013)
România are 3,8
cercetători la mia de persoane active, în timp ce media europeană este de 10,17 la mie.
Sistemul de Cercetare și Inovare românesc este unul bazat pe organizațiile publice, cu
doar 38,3% din cercetare realizată de sectorul de afaceri, comparativ cu media europeană de
61,5% din totalul cercetărilor.
e 10,17 la mie.
Problema economiei private: Nicio firmă românească în topul 1000 al cercetării-
inovării
România este pe ultimul loc în UE la ponderea resursei umane angajate în știință și
tehnologie,
Cercetători puțini, patente putine si fara aplicabilitate, un impact economic al inovării redus,
prea multe teze de doctorat cu subiecte teoretice și investiții mult prea mici in CD
15.000 de cercetători plecați.
România a pierdut circa 5 mii de cercetători în ultimii 11 ani, de la 22.958 in anul 2005, la
18.046 în anul 2016, conform ultimelor date oficiale ale Eurostat.

6. Metode și tehnici de creativitate și inovare
Unul din factorii care are o influență majoră asupra procesului inovării este omul.
Creativitatea este un atribut al omului, care trebuie să știe să se abată de la „căile
bătătorite”. Un individ creativ trebuie să fie capabil să identifice problemele ce așteaptă a fi
rezolvate, să vină cu idei care să ajute la rezolvarea lor și apoi să le rezolve efectiv.
Pentru a transforma oamenii obișnuiți în oameni inovatori s-au elaborat o serie de
tehnici și metode de stimulare a creativității , care favorizează generarea de idei noi sau care
ușurează găsirea celor mai bune soluții cu caracter de noutate.

În cadrul acestor metode se pot distinge următoarele grupe:
 metode intuitive;
 metode analitice;
 metode de lucru asociative;
 metode de lucru deductive;
 metode fundamentale de creație.

6. 1. Metode intuitive
1.1. Metoda Brainstorming (asaltul de idei)
Este metoda cea mai frecvent evocată, chiar dacă ea nu este încă atât de mult folosită
în țara noastră. A fost concepută de Alexander Osborne de la Universitatea Buffalo, la
începutul anilor ’50.

Principiile care stau la baza acesteia sunt:
 nu există restricții privind emiterea ideilor; orice idee este luată în evidență,
considerându-se că nu poate fi găsită calitatea, decât dacă se caută mai întâi cantitatea
de idei (principiu “cantitatea naște calitate”1);
 complementaritatea (de vârstă, specialiști, temperamente) conferă colectivului o
eficiență deosebită în elaborarea ideilor;
 grupul poate fi considerat ca un rezervor de idei; el acționează ca un stimulent pentru
fiecare dintre participanți. O idee, chiar deplasată, este reținută, fără a fi criticată,
întrucât ea poate sugera celorlalți membri ai grupului, idei valoroase. Critica ideilor
este cu desăvârșire interzisă;
 se poate obține un număr dublu de idei bune (în același interval de timp) dacă se
amână emiterea unei judecăți asupra unei probleme până după întocmirea unei liste
care include toate soluțiile posibile elaborate (principiul “amânarea judecății”).
Soluția finală poate fi rezultatul a trei modalități de obținere a ideilor și soluțiilor
intermediare:
– calea progresiv-liniară (din raționament în raționament o idee generează o alta);
– catalitică (prin analogie și opunerea permanentă a ideilor și analiza lor individuală,
fără evaluare, se acceptă toate ideile, chiar și cele neobișnuite, absurde);
– mixtă – este o combinație a căii progresiv-liniare cu cea catalitică.

Varianta simplificată cuprinde următoarele etape:
– pregătirea reuniunii;
– desfășurarea reuniunii;
– evaluarea ideilor.

1 Crum L.W. – Ingineria valorii, Ed. Tehnică, București, 1976, pag.88

a) Pregătirea reuniunii cuprinde activitățile de programare a acesteia, stabilirea și
organizarea corespunzătoare a locului de desfășurare, asigurarea materialului de înregistrare
exactă și completă a discuțiilor, selecția și constituirea grupului, prezentarea de către lider
(animator) a problemei de rezolvat (chiar cu câteva zile înainte de convocarea reuniunii,
pentru a oferi posibilitatea de reflectare asupra problemei supuse dezbaterii).

b) Desfășurarea reuniunii este etapa la care participă liderul, 1-2 secretari (care asigură
materialul de înregistrare sau notează și numerotează ideile), 5 membri cu o bogată
experiență în brainstorming și 4-5 invitați, specialiști în problema pusă în discuție. Este
indicat ca cei 6-13 membri ai grupului să fie așezați astfel încât să se vadă (la o masă rotundă
sau ovală). Toate ideile emise sunt notate sau înregistrate, fără nici un fel de reținere sau
cenzurare.
Această etapă poate dura, în funcție de complexitatea problemei, între 20 minute și 3 ore.

c) Evaluarea ideilor este etapa ce poate avea loc la 2-3 zile de la data desfășurării reuniunii.
Se recomandă ca la această etapă să participe un alt grup de experți, mai redus ca număr, cu o
gândire puternic convergentă, care vor selecționa și clasifica ideile pe categorii: idei
realizabile și cu aplicabilitate imediată, idei realizabile într-un timp mai îndelungat și idei
neaplicabile. Soluțiile astfel clasificate sunt apoi analizate și evaluate.

În aplicarea metodei brainstorming, pentru a rezolva probleme prin analiza valorii
trebuie asigurate o serie de condiții :
– grupul trebuie să aibă o structură eterogenă, compusă din specialiști (economiști,
ingineri, chimiști etc.);
– asigurarea unui climat creativ;
– reuniunea trebuie condusă de un lider dinamic și competent.

Metoda brainstorming este o metodă simplă și universal integrabilă în structura
celorlalte metode.
O variantă a brainstormingului o constituie “Tehnica carnetului colectiv” , care oferă
mai mult timp pentru documentare și reflecție asupra problemei în dezbatere. Fiecare membru
al grupului notează, pe un carnet, timp de o lună, ideile sale referitoare la rezolvarea unei
probleme, face un rezumat al ideilor principale și apoi predă carnetul conducătorului grupului
de creativitate. Acesta, la rândul lui, efectuează o sinteză a ideilor principale, pe care,

împreună cu carnetele participanților, le supune dezbaterii în grup. În urma discuțiilor se
prefigurează și se selectează cele mai bune idei privitoare la rezolvarea problemei.
1.2. Metoda Delphi
A fost pusă la punct în anii 1964-1965 de către O.Helmer și colaboratorii săi în cadrul
unui program de cercetare al trustului american Rand Corporation din Santa Monica, statul
California.
Principala caracteristică a acestei tehnici o constituie utilizarea feed-back-ului de
opinie.
Metoda necesită parcurgerea mai multor runde .
Într-o primă rundă , fiecărui membru al colectivului de specialiști (colectivul nu este
întrunit) i se înmânează spre completare câte un chestionar, ce cuprinde întrebări privitoare la
îmbunătățirea relației valoare de întrebuințare-cost pentru produsul supus analizei (în funcție
de caz – prestare serviciu, organizare, comerț, transport etc.). Intervalul de timp stabilit pentru
completare va fi în funcție de amploarea și complexitatea problemei. După primirea tuturor
răspunsurilor, acestea se prelucrează, stabilindu-se de către experți o valoare medie.
În următoarea rundă, a doua, valoarea medie este adusă la cunoștința specialiștilor.
Aceștia sunt rugați să facă o nouă estimare, pe marginea rezultatelor comunicate.
Specialiștii ale căror opinii din prima rundă s-au înscris în afara valorilor medii sunt
rugați să-și fundamenteze opinia exprimată.
Răspunsurile obținute în runda a doua sunt prelucrate în mod asemănător, până se
ajunge din nou, la o valoare medie.
Procedura se repetă și în următoarele runde, până ce se ajunge la un consens al
opiniilor. Se recomandă ca procedura să nu depășească patru runde.

Ceea ce este caracteristică acestei metode este reinformarea , care îndeamnă spre o
reflexie profundă pentru revizuirea punctului de vedere, producându-se așa numitul “efect
Coudouet”, ceea ce îi determină pe unii autori să considere această metodă ca o tehnică de
tratare a informației.
Spre deosebire de metoda brainstorming, care implică întâlnirea experților în cadrul
unei ședințe, în metoda Delphi are loc o comunicare mediată de grupul de conducere al
anchetei. Se asigură astfel anonimatul răspunsurilor individuale și se elimină, în acest mod,
consecințele pe care le-ar putea avea asupra opiniilor experților, prestigiul personal al unuia
dintre ei (legat de funcție, merite științifice, înzestrare oratorică etc.).

1.3. Sinectica – Metoda Gordon
Este numită astfel după cel care a promovat-o: cercetătorul William J. Gordon de la
Universitatea Harvard din SUA. Este o metodă care a fost experimentată cu succes timp de
15ani de firme americane cu renume: IBM, General Motors, General Electric, Gillet etc.
Grupul de sinectică este mai restrâns decât cel de brainstorming, fiind alcătuit din 5-7
membri, conduși de un lider experimentat. Uneori, rolul liderului poate fi îndeplinit prin
rotație de fiecare membru al grupului. El trebuie să fie un animator dinamic și mobilizator,
căutând să solicite la maximum, atât pe participanți, cât și pe expert. Expertul este o persoană
indispensabilă grupului, prin capacitățile sale, atât profesionale, cât și de selecție și orientare a
activității în cadrul grupului.
Participanții trebuie să fie selectați cu grijă, din rândul specialiștilor care au tangență cu
problema pusă în discuție.
Pe scurt, liderul servește interesele grupului, expertul este reprezentantul problemei,
iar grupul servește interesele problemei de rezolvat luând în considerare opiniile expertului.
Pierre Lebel distinge patru variante de sinectică:
a) analogia directă;
b) analogia personală;
c) analogia simbolică;
d) analogia magică.

a) Analogia directă – constă în aplicarea elementelor unei situații la o altă situație, care poate
fi distinctă de prima. Exemple:
– aplicarea în România a unor soluții adoptate în Franța;
– aplicarea asupra terenurilor sărace a metodelor de cultură aplicate în deșert;
– aplicarea în domeniul electrocasnic a rezultatelor obținute în astronautică.

b) Analogia personală – constă în a atribui unui produs supus proiectării sau reproiectării
elementele caracteristice aflate în viziunea satisfacerii majorității persoanelor. De aceea
această metodă oferă o varietate de rezultate între care este dificil de stabilit o coerență.

c) Analogia simbolică – caută să apropie unui produs sau unei caracteristici a acestuia, o
imagine simbolică. De exemplu, o fiabilitate bună a unui produs ar putea fi reprezentată
printr-o rocă de granit, printr-o piramidă din Egipt, printr-un ocean etc.

d) Analogia magică – pornește de la premisa faptului că problema (produsul, serviciul) este
deja reglată, ceea ce permite să iasă în evidență toate schimbările intervenite în raport cu
situația de plecare. Metoda solicită o experiență considerabilă, atât profesională, cât și
pedagogică.

Oricare ar fi varianta adoptată, sinectica se desfășoară după următoarele etape:
I. etapa de formulare și înțelegere a problemei ;
II. etapa detașării de problemă , în care se adoptă una din variantele de mai sus;
III. etapa de revenire la problemă și de evaluare a soluțiilor , ținându-se cont în acest sens,
nu numai de soluțiile economice, ci și de soluțiile sociale și ecologice.
1.4. Reuniunea Phillips 6/6
Poate fi considerată drept o variantă a brainstorming-ului, în care numărul
participanților este fixat la 6, iar durata discuțiilor este limitată la 6 minute.
Este o variantă propusă de J. Donald Phillips de la Universitatea din Michigan. Bineînțeles, că
cele două restricții au un aspect formal, în sensul că rezultatele sunt aceleași dacă reuniunea ar
dura mai puțin sau cu ceva mai mult (15-20 minute). Față de brainstorming această metodă
este mai intensivă, asaltul creierului fiind mai accentuat, datorită duratei foarte scurte a
discuțiilor.
De asemenea, problema poate fi rezolvată, nu numai cu 6 participanți, ci cu echipe
formate din 6 participanți (maxim 5 echipe a câte 6 participanți, deci, 30 de participanți).
Etapele metodei sunt:
– informarea asupra problemei;
– discutarea problemei în cadrul echipei;
– dezbaterea în plen;
– evaluarea generală a soluțiilor.

I – Liderul reuniunii informează echipele asupra problemei ce așteaptă soluții de rezolvare.

II – Discutarea problemei se face în cadrul fiecărei echipe, care se retrage și discută separat
timp de 6 minute (pentru problemele mai complexe durata se poate prelungi la mai mult). În
acest timp, fiecare participant emite idei, soluții care se rețin de către liderii reprezentanți ai
echipelor.

III – Dezbaterea în plen este etapa în cadrul căreia fiecare lider de echipă își prezintă opiniile,
soluțiile, punctele de vedere ale echipei respective. Pentru prezentarea și susținerea acestora în
plen se recomandă ca liderii grupurilor de discuție să folosească materiale ajutătoare: planșe
(cu grafice, tabele, calcule, scheme bloc, diagrame etc.) precum și cărți și reviste de
specialitate, pregătite de membrii grupului respectiv.
Soluțiile unei echipe ajung acum să se confrunte cu soluțiile celorlalte echipe, ceea ce permite
o analiză critică ce conduce la ierarhizarea soluțiilor.

IV – Evaluarea generală a soluțiilor permite reținerea acelora care vor fi supuse unei analize
de detaliu efectuată de un grup restrâns de experți în domeniu.
1.5. Discuția în Panel
Este o variantă a metodei Phillips ’66. În acest caz însă se formează doar două echipe ,
una numită panel sau juriu (formată din 5-7 experți, care propune soluții și le argumentează),
iar cealaltă numită auditoriu (este mai numeroasă și are sarcina de a cenzura și evalua ideile
prezentate de membrii juriului). Între cele două echipe se interpune animatorul . Spre
deosebire de Phillips 66, discuția în Panel elimină a doua etapă (de discuție pe echipe),
dezbaterea realizându-se prin dialog, argumentări și contraargumentări numai între cele două
echipe. În final, animatorul face o sinteză a ideilor emise, a soluțiilor propuse și supune
aprobării colective soluția aleasă.
1.6. Brainwriting sau 6.3.5.
Provine din simplificarea brainstorming-ului. Cele trei cifre semnifică faptul că inițial
metoda prevedea participarea a 6 persoane, care trebuiau să scrie câte 3 idei în câte 5 minute.

Metoda se desfășoară în șapte etape:
I – Liderul reuniunii informează echipa asupra problemei ce așteaptă soluția de rezolvare.

II – Celor 6 participanți li se distribuie câte o coală de hârtie, pe care este scris enunțul
problemei și se precizează circuitul precis al hârtiilor între ei.

III – Fiecare membru al echipei, în timp de 5 minute (pentru unele probleme se poate stabili
inițial o durată de timp mai mare, de 10-15 min.), va scrie 3 soluții considerate cele mai bune.

IV – Fiecare participant, după traseul convenit, va transmite hârtia vecinului său și va primi
totodată, și el la rândul lui, hârtia completată de celălalt vecin al său. Va analiza cele trei idei
primite și le va compara cu cele trei idei scrise de el pe hârtie pe care a transmis-o, alegând
cele mai bune trei soluții pe care le va înscrie pe hârtia primită, în timpul stabilit.

V – Se transferă hârtiile după același traseu, fiecare participant analizând cele 6 soluții
înscrise pe hârtia primită, la care se adaugă în minte cele 6 soluții de pe hârtia pe care a
transferat-o vecinului, precum și alte idei, din care va alege cele mai bune 3 soluții, pe care le
va înscrie în ordinea de valoare.

VI – Operațiunea se repetă până ce toate hârtiile au trecut pe la fiecare membru al echipei de
2-3 ori sau până când se observă că pe toate hârtiile ultimele 3 soluții sunt aproape aceleași,
moment în care operațiunea se oprește.
VII – Analizarea soluțiilor care se regăsesc pe cât mai multe hârtii și stabilirea soluției optime.

În aplicarea acestei metode emiterea de idei alternează cu critica lor , ceea ce
conferă un ritm mai dinamic de soluționare a problemelor.
În grupurile care aplică această metodă nu-și au locul, nici persoanele încăpățânate
(care nu acceptă ideile altora, chiar dacă sunt mai bune decât ale lor), nici persoanele
superficiale (care se plictisesc, care nu sunt interesate de rezolvarea problemei).
6. 2 Metode analitice
6.2.1. Metoda listelor de control
Constă din faptul că specialiștilor li se pune la dispoziție o listă de întrebări generale la
care trebuie sa răspundă. Întrebările vor aborda orientări de tipul:
 de utilizat pentru alte scopuri : se pot găsi noi utilizări pentru a-l folosi ca atare? sau
cu modificări?
 de adaptat : cu ce poate fi asemuit? ce alte idei sugerează? ce analogii ne oferă
trecutul? ce se poate copia?
 de modificat : să se modifice forma? să se modifice destinația, culoarea, cinetica etc.?
alte modificări?
 de mărit: ce i se poate adăuga? mai lung, mai gros, mai rezistent etc.? o valoare sau
funcție suplimentară?
 de micșorat : ce se poate diminua sau suprima? se poate mai compact , mai mic etc.?

 de înlocuit : cu ce alte materiale, procedee etc. poate fi înlocuit?
 de reclasat : se poate aranja într-o altă ordine? interschimbarea cauzei și efectului?
frecvența, viteza etc.?
 de inversat : se consideră opusul? se inversează rolurile? se transpune pozitivul cu
negativul?
 de combinat : se pot combina alte unități, alte ansambluri, alte idei, alte scopuri?
Un exemplu de listă, foarte cunoscută în cercurile de specialitate, este cea elaborată de
Alex Osborne și descrisă în lucrarea sa “Applied Imagination”. În esență, se prezintă un
procedeu simplu care constă din folosirea unor întrebări care și le-ar pune orice persoană cu o
curiozitate normală, în diverse situații: de ce? unde? când? cine? ce? cum? Osborne adaugă
însă, că rezolvarea în mod creativ a problemei implică o interogare mai largă și că imaginația
trebuie stimulată prin întrebări de tipul: “ dar dacă…? ”, “ce ar fi dacă…? ”, urmate întotdeauna
de “cu ce altceva…? ” (vezi tabelul )
Tabelul
Exemplu de listă de control
Nr.
Crt Întrebare Exemplu
1 Ce alte utilizări ar putea avea?
a. Utilizări diferite

b. Un nou mod de utilizare fără
modificări

c. O nouă utilizare cu
modificări
Materiale: nylonul a înlocuit iuta din frânghii, mătasea din
ciorapii de damă, corzile de catgut la rachetele de tenis;
Aparate: motorul ele ctric poate fi utilizat, sub o formă sau
alta, la toate activitățile gospodărești;
Telefonul – pentru a afla ora exactă, buletinul meteorologic,
informații sportive;
Elicopterul – poate fi folosit pentru patrularea coastei;
Motoare de turbopropulsor modificate corespunzător și
utilizate ca generatoare auxiliare la centralele electrice;
2 Adaptări
a. Cu ce se aseamănă?

b. Ce altă idee sugerează
aceasta?
c. Există vreun precedent?

d. Există ceva asemănător care
ar putea fi imitat?
e. De la cine aș putea învăța?
Studiul zborului păsărilor a fost folosit la începuturile
aviației (analogia cu fenomene din natură);
Rezistența nylonului la foc a dus la inventarea unei hârtii din
nylon rezistentă la foc;
Moda are o evoluție curioasă, inspirându- se permanent din
trecut;
Copierea naturii prin introducerea unei granule de nisip în
stridii pentru obținerea perlelor naturale;
Prin copierea procedeelor utilizate în întreprinderile

competitive;
3 Modificări
a. O nouă întorsătură?

b. O nouă semnificație?

c. O altă culoare?

d. Alternarea mișcării?
e. Schimbarea sunetului?
f. Schimbarea mirosului?
g. Schimbarea formei de
prezentare?
h. Schimbarea formei
obiectului?
Autorii de povestiri umoristice dau forme noi unor gaguri
vechi;
Semnificația unei propoziții poate fi s chimbată prin
modificarea punctuației, deci prin accentuarea unui anumit
element;
Vopsirea în diferite culori a aparatelor de menaj, a
automobilului;
Beculețele pentru pomul de iarnă care se aprind succesiv;
Sonerie sau claxon muzical;
Săruri de baie, parfumate;
Zahărul mai întâi granulat, apoi tos și mai târziu cubic;

Rulmentul cu role tradițional îmbunătățit, pentru anumite
utilizări, prin variația dimensiunii rolelor;
4 Mărire
a) Ce se poate adăuga?
 Timp
 Mărimea frecvenței?

 Mărimea rezistenței?
 Mărirea capacității?

 Valoare suplimentară?

 Alte componente?

 Dublare?
 Multiplicare?

 Exagerare?

b) Ce se poate elimina?
 Micșora?
 Miniaturiza?

Perioada de liniștire în timp a litigiilor de muncă;
Mese mai frugale, dar mai dese, pentru persoane care suferă
de ulcer;
Armarea betonului;

Transportul petrolului în tancuri petroliere de mare
capacitate generează un cost redus; la avio anele mari scade
costul pe unitatea de transport;
Orice reducere a prețurilor înseamnă valoare suplimentară
pentru cumpărători;
Adăugarea unor substanțe în benzină pentru a- i îmbunătăți
performanțele și pentru a reduce uzura motorului;

Două ștergătoare de parbriz la automobile;
Creșterea ritmului de producție prin prelucrarea simultană a
mai multor piese;
Creșterea producției peste limitele comenzilor pentru a
reduce costurile de fabricație și, deci, pentru atragerea altor
comenzi;

Anvelope fără cameră;
Automobile de mică capacitate, radiouri portabile, umbrele
pliante;
Sticle de băuturi alcoolice în miniatură;

 Coborî?
 Mai scurt?

 Mai ușor?

 Ce se poate omite?

 Firul apei?
 Despicarea?

 Minimalizare? Înălțimea mică a mașinilor moderne;
Lampă solară fabricată prin scurtarea lungimilor de undă și
prin utilizarea unei sticle speciale;
Utilizarea ma terialelor ușoare în industria aerodinamică a
condus la posibilități mai mari de transport a sarcinilor utile;
Mașinile moderne omit multe din locurile tradiționale de
lubrifiere;
Robinetele de apă interne moderne;
Puii despicați pe porțiuni, a pulpelor, p ieptului și aripilor
pentru a mări desfacerea;
Forma pretențiilor modeste din publicitate, de multe ori, are
drept rezultat o desfacere mărită;
5 Înlocuitor
a. Cine în loc de?
b. Ce altceva în loc de?
c. Alte adaosuri?
d. Alt material?

e. Alt proces?

f. O altă energie?

g. Alte locuri?

h. Un alt mod de abordare?

i. O altă viteză?
j. Un alt sunet?
Obținerea altor surse de aprovizionare;
Cutii de viteze automate în locul tipurilor acționate manual;
Aditivi în vopsele în vederea îndepărtării muștelor;
Rame din aluminiu pentru geamuri, înlocuind lemnul sau
oțelul;
Prelucrarea electrochimică a materialelor dure în locul
șlefuirii sau prelucrării prin așchiere;
Mașini de tăiat iarba acționate prin electricitate sau ardere
internă;
Fabricarea reperelor necesa re în noile fabrici, în zonele cu
un standard scăzut – la un cost mai mic;
Transportul aparatelor fragile peste ocean cu avionul în locul
vaporului, pentru a reduce avariile;
Viteze de așchiere mai mari la strungurile moderne;
Muzică de fond în magazine, restaurante;
6 Rearanjarea
a. Rearanjarea reperelor?
b. Un alt sistem?
c. O altă amplasare?
d. O altă succesiune?

e. Transpunerea cauzei și
efectului?
f. Schimbarea ritmului?

g. Schimbarea programului?
Minimașini cu motor în poziție transversală;
Străzi cu sens unic;
În magazine, pentru a atrage clienții, tipul auto-servire;
Modificarea succesiunii controlului pentru a micșora efectul
rebuturilor care apar în desfășurarea procesului de fabricație;
La fel ca intr-un diagnostic medical;

Mărirea ritmului p entru a realiza sarcinile la timp, în vederea
unui timp liber mai îndelungat;
Modificarea perioadelor de lucru pentru a permite o
destindere maximă de-a lungul unei zile;

7 Inversarea
a. Transpunerea pozitivului și
negativului?
b. Ce se poate spune despre
contrarii?
c. O mișcare de recul?
d. O mișcare inversă?

e. Inversarea rolurilor?
Utilizarea foliilor negative color;

Construirea mai rapidă a navelor realizată prin începerea
pupei, în primul rând;
Mașina Volkswagen cu motor în spate;
Blănarul care ata șează etichetele invers, în așa fel încât să
poată fi citită atunci când haina este așezată pe scaun;
Inversarea rolului conducătorilor, în așa fel încât, să poată fi
apreciate problemele fiecăruia dintre ei;
8 Combinarea
a. Un amestec?
b. Un aliaj?
c. Un sortiment?

d. Un ansamblu?
e. Combinarea unităților?
f. Combinarea scopurilor?
g. Combinarea funcțională?
h. Combinarea ideilor?
Fibre de sticlă armată;
Ulei și metal pentru fabricarea lagărelor cu ungere automată;
Gruparea pentru desfacerea unui număr de articole cu
circulație lentă;
Cravate și batiste asortate;
Perie pentru spălarea mașinilor cu furtun de apă interior;
Ochelari bifocali;
Desfacerea loțiunii de ras împreună cu spuma de ras;
Catapulta cu abur și puntea pe navele portavion

Întocmirea listelor de control reprezintă un mijloc de explorare a tuturor surselor de
idei referitoare la o problemă, devenind astfel un sprijin pentru gândirea creativă.
6. 3. Metode de lucru asociative
Prin faptul că in cadrul grupului constituit nu se admit critici, lăsând libertatea fiecărui
participant de a-și exprima părerile, aceste metode stimulează, în măsură apreciabilă,
creativitatea. Se disting două grupe de metode: metode de asociere forțată și metode de
asociere liberă.
6.3.1. Metode de asociere forțată a ideilor
Au fost promovate de Charles S. Whiting, care a definit aceste metode ca fiind “un
grup de tehnici pentru stimularea unor idei originale create pe baza unei relații impuse între
două sau mai multe obiecte sau idei, considerate în mod normal disparate, reprezentând
punctul de pornire al unui proces de creare a ideilor” .
Dintre variantele acestei metode se disting:
 listarea;
 catalogul;
 concentrarea pe obiect.

Listarea
Constă în stabilirea unei liste de obiecte sau idei referitoare la subiectul interesat. Apoi
fiecare element al listei se compară cu celelalte în grupe de 1-2-3, examinându-se astfel toate
combinațiile posibile, cu scopul de a fi creat un element nou. De exemplu, un producător de
articole de sport ar putea include în listă: minge de fotbal, minge de baschet, minge de criket,
baston de criket, crosă de golf, rachetă de tenis, paletă de ping-pong etc.
Catalogul
Metoda este numită astfel întrucât catalogul produselor unei firme sau expoziții
constituie “sursa de idei”. În acest sens, se aleg la întâmplare două sau mai multe obiecte între
care se poate stabili o relație, care apoi este folosită pentru proiectarea unui nou obiect.
Concentrarea pe obiect
Elementele acestei relații sunt alese în funcție de un scop bine definit, unul dintre ele
fiind fix. Atenția se concentrează asupra celuilalt element. Se obține o relație neașteptată,
uneori curioasă, care poate conduce la idei noi și originale. De exemplu: o crosă de golf –
elementul fix și un tub de iluminat. Prin suprapunerea celor două elemente se pot obține
soluții de tipul: crosă de sticlă, crosă goală în interior, crosă electrică, crosă luminoasă etc.
Metodele de asociere forțată sunt utilizate, în special, în reproiectarea produselor și în
conceperea spoturilor publicitare.
6.3.2. Metode de asociere liberă a ideilor
Și acestea iau, de asemenea, în considerare toate ideile, chiar și pe cele nerealizabile
de fapt, dar care pot sugera, la rândul lor, idei pentru problema pusă în analiză. În această
categorie se includ următoarele metode:
 matriceală;
 morfologică;
 matricea descoperirii.
Metoda matriceală
Constă în înscrierea într-o matrice a tuturor variantelor unui element al produsului în
corelare cu toate variantele unui alt element al aceluiași produs. În completarea unei astfel de
matrice pot interveni următoarele situații (după notațiile din fig. 2.3):
– soluții imposibile (-);
– soluție deja existentă și folosită de concurenților (0);
– soluții neserioase (x);

– soluții posibil de realizat (u, v, y, z).

Var. element

Var. element A B C D E
1
2
3
4
5 –
0
x
–
0 x
–
0
–
x 0
v
z
0
x y
u
0
–
– 0
–
w
–
x
Fig. 2.3 Matricea unor tipuri de rezultate

Soluțiile posibile pot fi puse apoi în conformitate cu variabilele altor elemente
implicate în rezolvarea problemei.
Metoda morfologică
Este recunoscută ca fiind o metodă ce garantează producerea unui număr mare de idei.
Ea a fost elaborată de Dr. Fritz Zwicky de la California Institute of Technology atunci când
și-a propus să stabilească sursele concrete de energie în construcția motoarelor pentru zboruri
cosmice.
Soluțiile reies cu claritate din înscrierea într-o diagramă tridimensională a variantelor
posibile pentru fiecare element caracteristic al produsului sau al problemei analizate.
De exemplu: crearea unui scaun funcțional pentru tratament stomatologic ar putea fi
analizată din punct de vedere al materialului, al principiului de acționare și al elementelor de
structură funcționale (fig. 2.4).
Specialiștii în domeniul creativității compară această diagramă tridimensională cu un
fișier cu sertare deschise în toate cele trei direcții. Conținutul fiecărui sertar se definește
printr-una din variantele celor trei elemente caracteristice ale produsului (de exemplu: sertarul
A corespunde unui scaun acționat pneumatic, cu extensie și din fibră de sticlă).
În exemplul prezentat, nr. total de variante care s-ar putea obține este 64 (4x4x4), iar
printr-o analiză mai aprofundată a fiecărui element acesta poate să crească. Unele variante pot
fi deja inventate și puse în aplicare, altele pot conduce la soluții total nepractice, iar altele la
soluții cu totul ieșite din comun, neimaginabile.

Fig. 2.4 Diagrama morfologică

Matricea descoperirii
Constă din înscrierea variabilelor ce urmează a fi confruntate într-un tabel, în care se
au în vedere două aspecte determinante pentru obținerea unui produs sau a unui serviciu:
tehnico-economic și organizatorico-economic.
Pentru obținerea matricei tehnico-economice se vor inventaria principalii factori
tehnici și toți factorii economici ai întreprinderii. La intersecția lor se vor afla produse
existente, dar vor exista și cazuri în care, la intersecția unor factori, nu există produse
corespondente, aici impunându-se necesitatea ca acestea să fie create.
În plus, această matrice oferă posibilitatea analizei în timp a problemei (fig. 2.5).

Fig. 2.5 Matricea tehnico-economică

Astfel:
– factorii economici (B) se referă la necesitățile și piețele actuale;
– factorii economici (B’) se referă la necesitățile și piețele nesatisfăcute; Cu spătar
drept
Metalic
Fibră sticlă
Plastic
Principiul de acționare Elementul de structură funcțională Material A Cu extensie
Fără extensie
Cu spătar
înclinat
Mecanic
Hidraulic
Pneumatic
Electric Carton presat

– factorii tehnici (A) se referă la tehnicile folosite în cadrul firmei;
– factorii tehnici (A’) se referă la tehnicile cunoscute și nefolosite, folosite în schimb de
alte firme;
– factorii tehnici (A’’) se referă la tehnicile aparținând viitorului apropiat.

Varianta rezultată din combinarea factorului A cu factorul B reprezintă situația actuală
a firmei, adică satisfacerea necesităților și piețelor actuale cu tehnica actuală existentă în
cadrul firmei. Variantele A’B și A”B ar putea determina satisfacerea necesităților actuale cu
costuri mai mici, folosind tehnici mai perfecționate. Varianta AB’ ar putea determina un
produs nou.
Matricea descoperirii investighează atât resursele tehnice cât și cele economice și de aceea
este considerată a fi un instrument foarte eficient din punct de vedere euristic.

6. 4 Metode fundamentale de concepție
Pierre Lebel distinge mai multe moduri de gândire ce pot stimula creativitatea:
– gândirea colaterală;
– Gestalt;
– notarea ideilor din timpul somnului;
– gândirea Zen și Satori.
6.4.1 Gândirea colaterală
Stimulează trecerea de la o idee la alta fără a căuta nici pertinența și nici logica.
Gândirea colaterală poate apare în special în metodele analogice în care se caută similitudini.
Ea poate fi reprezentată schematic astfel (fig. 2.6).

Fig. 2.6 Schema gândirii colaterale
6.4.2 Gestalt sau semantica generală
In 1910, psihologul german Max Wertheimer are o viziune observand o serie de lumini
intermitente la o intersectie de cai ferate, asemanandu-le cu luminile care inconjoara reclama unui
cinematograf. Obiectiv
Gândire colaterală

Pentru privitori pare ca o singura lumina se plimba de la bec la bec, cand in realitate nu este nimic
in miscare, sunt doar niste becuri care se sting si se aprind.
Aceasta observatie a condus la un set de principii despre perceptia vizuala, denumite Principii
Gestalt care au devenit punctul de plecare in design-ul grafic.
Atunci cand ochiul uman priveste un grup de obiecte, este perceputa intai forma intregului, inainte
de a fi perceputa forma fiecarui obiect in parte. Preferam intregul inaintea formelor din care e
compus si chiar si atunci cand componentele sunt entitati total diferite, cautam sa le grupam
cumva ca pe un intreg.
Face referire, de fapt, la două procese, unul ce ține de forme, iar celălalt de cuvinte,
gândirea fiind orientată spre ideile asociate acestora. Metoda poate fi utilizată în arhitectură
sau design (fig.).
Principiul Gestalt Forma/Fond se refera la relatia dintre elementele pozitive intr-un spatiu
negativ. Ideea este ca ochiul va separa forma intreaga de fundal, pentru a procesa imaginea. Este
unul din primele lucruri pe care il vom face atunci cand privim o compozitie.

Fig. Metoda Gestald/ PRINCIPIUL FORMA/FOND
PRINCIPIUL INCADRARII
“Mai multe elemente plasate intr-un cadru sunt percepute ca parte a unui grup.”
Un alt mod de a arata o legatura dintre elementele unui vizual este plasarea lor intr-un cadru.
Toate elementele din interiorul cadrului vor fi percepute ca un grup. Elementele din afara cadrului
vor fi considerate ca separate. Cercurile din imaginea de mai jos sunt toate la fel, dar vom vedea
doua grupuri distincte. două profiluri față în față
sau
un vas (la
mijloc

Fig, Metoda Gestald . PRINCIPIUL INCADRARII
Modul tipic de a crea un grup de elemente este de a desena o caseta in jurul lor, ca in imaginea de
mai sus. Plasarea elementelor intr-o zona cu o culoare diferita de cea a fundalului, va avea acelasi
efect.

6.4.3 Metoda notării ideilor din timpul somnului
Această metodă pornește de la ideea că, în timpul somnului subconștientul își
utilizează stocul de informații înregistrat în timpul zilei, stabilind combinații noi, care
generează idei noi. Condiția este ca imediat ce acestea apar, subiectul, la trezire, să aibe la
îndemână ustensilele necesare notării. Osborn aprecia această metodă și considera că ar putea
fi folosită în completarea ședințelor de brainstorming.
6.4.4 Gândirea Zen și Satori
Urmăresc înlocuirea gândirii logice prin gândirea colaterală. În acest sens gândirea, și
chiar personalitatea subiectului, este destructurată, fiind cazuri când, pentru a facilita o astfel
de stare, s-a recurs la alcool (este evocată în acest sens maxima: „In vino veritas”).

7. Despre Plagiat
Dezvoltarea internetului, miliardele de documente de pe World Wide Web, dar si modul in
care colectam informatiile navigand sau apeland la motoare de cautare, au schimbat modul de
realizare a unei lucrari, fie ea de cercetare, fie un simplu eseu.
In acest mod se permite includerea simpla a fragmentelor din alte texte, simplificand si
usurand plagiatul, dar ingreunand depistarea sa.
Cand sunt copiate texte dintr-o retea, vorbim despre plagiat online, sau plagiat cut (sau
copy) & paste.
Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau
textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-
le drept creație proprie.

„plagiatul reprezintă imitația frauduloasă a unei opere străine” sau „plagiatul reprezintă o
reproducere parțială, neautorizată a opere, o formă de contrafacere a operei originale”
– definiția legală a plagiatului conținută în Legea nr. 206/2004
Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“ , care se traduce prin „a vinde altora
sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“ .
Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere
semantic, sinonim cu furt.
– preluarea creației altcuiva fără specificarea corectă a sursei reprezintă plagiat.
– preluarea unui text fără citare ( autor, titlul operei, an apariție, editură, pagină ). Teza finală
„fără a face trimitere la sursele originale”
Desi plagiatul se refera la actiunea unei persoane de a prelua anumite lucrari, idei, creatii
cunoscute sau nu de ceilalti, oricum scrise de altcineva, cu scopul de a le prezenta ca si cum i-
ar apartine, acesta nu este clar delimitat.
Nu exista criterii stabilite dupa care oamenii sa se ghideze si astfel sa se diminueze aceasta
tendinta de a insusi ceva ce nu le apartine.
Plagiatul este o practica destul de raspandita.
Multi numesc plagiatul ca fiind o victima fara victima . Prima dintre ele ar fi adevaratul
autor, fiind-i furat prestigiul.
De cealalta parte se afla cel care plagiaza, intrucat multe articole, lucrari de licenta se
gasesc libere pe Internet, chiar si fara autor.

De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea drepturilor morale ale autorului sau de
încălcarea drepturilor de autor .
De exemplu, susținerea publică unei lucrări de diplomă cumpărate de la o firmă specializată în
redactarea lucrărilor de diplomă reprezintă plagiat – deși nu încalcă nici un fel de drept de
autor sau de proprietate intelectuală.
Atât lipsa citării cât și citarea eronată, de atribuire a unei opere altui autor, încalcă dreptul
moral al autorului
În zilele noastre, plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a prelua online lucrări de
doctorat, de cercetare, articole, idei, imagini. Plagiatul bazat pe texte din rețea este denumit în
prezent plagiat online .
Astazi, termenul de plagiat se refera numai la "rapirea" produsului intelectual al altei
persoane, insusirea bunurilor materiale purtand denumirea de piraterie.
Putem face distincția între plagiatul grosolan , o lucrare formată numai din preluări identice
din alte lucrări, situație în care discutăm despre o reproducere fără drept și plagiatul subtil ,
situație în care plagiatorul încearcă să-și ascundă textul preluat, împrumutat, prin intervenții
care în final să creeze imaginea unei lucrări originale

Practic lipsa unei citări instituie o prezumție de plagiat , chiar dacă lucrarea este de
excepție și cu elemente clare de originalitate.
Legea copyright-ului impiedica folosirea neautorizata (reproducerea, republicarea,
obtinerea de foloase materiale etc.) a materialelor ce se supun acestei legi. Proprietarul de drept
al materialului in cauza si numai acesta, poate autoriza reproducerea electronica sau sub orice
alta forma, multiplicarea si distribuirea acestuia.
Cand un anume autor incalca legea copyright-ului acesta comite o infractiune.

Forme frecvent intalnite ale plagiatului
1. Copierea directa din surse originale
Cel mai frecvent, aceasta forma a plagiatului implica copierea uneia sau mai multor fraze
cuvant cu cuvant din sursa originala (cu sau fara note de subsol).
Atunci cand se copiaza fraze/pasaje din textul original, este necesar ca acestea sa se inscrie
intre ghilimele.
Folosind citate, in special in cazul lucrarilor stiintifice, demonstreaza ca autorul nu aduce o
nota de originalitate in lucrarea sa.
2. Copierea directa din surse originale folosind note de subsol
Copierea frazelor sau pasajelor din diferite documente folosind note de subsol la sfarsitul
fiecarei propozitii reprezinta un alt mod de a plagia. Acest fapt este considerat plagiat deoarece
niciuna din frazele folosite nu reprezinta contributia proprie a autorului lucrarii.
3. Reformularea unei propozitii (parafrazarea)
Parafrazarea reprezinta utilizarea propriilor cuvinte pentru a reproduce un anumit text sau idee.
Exista situatii in care se pot utiliza in paranteze cuvintele preluate din textul studiat.
Parafrazarea nu este binevenita, dar in cazul in care se utilizeaza este obligatorie
mentionarea sursei.
Parafrazarea este una dintre cele mai frecvente greseli intalnite in randul
elevilor/studentilor, care, in incercarea de a elabora un eseu/referat pur si simplu reformuleaza
propozitii.
4. "Imprumutul" structurii altei lucrari
Aceasta forma de plagiat este, de asemenea, destul de des intalnita, intrucat multe dintre
introduceri, de exemplu, tind sa urmeze acelasi mod de prezentare a lucrarilor.
Pentru a evita capcana "imprumutarii" structurii si continutului altor lucrari, asigurati-va ca
ideile si conceptiile dvs. sunt prezentate intr-o maniera proprie, aducand acea nota de
originalitate, dovedind prin aceasta ca dvs. sunteti autorul lucrarii.
5. Transpunerea altor lucrari /Insusirea muncii altcuiva
Toate lucrarile stiintifice, lucrari de diploma, eseuri, referate, lucrari practice de laborator
trebuie sa fie produsul propriei dvs. cercetari, chiar si in cazurile lucrarilor practice unde se
efectueaza analize de laborator in parteneriat cu un coleg.
6. 6 Lipsa referintelor bibliografice / sursa notelor de subsol
Cateva exemple de elemente care trebuie sa fie mentionate ca note de subsol: – datele obtinute de
catre alti cercetatori, cum ar fi punctele de topire si fierbere ale apei;
– orice propozitie sau pasaj care sunt utilizate cuvant cu cuvant sau parafrazate ;

– concepte, idei sau concluzii care nu sunt intuitiv evidente si nu va sunt proprii;
– desene, diagrame, grafice, tabele, etc pe care le-ati copiat din alta parte;
– aproape orice altceva care nu reprezinta propria dvs. munca.