Curs Nuvela 2017 10 31 12 54 44 564 1 [618374]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,
ȘTIINȚE SOCIALE ȘI PSIHOLOGIE

LITERATURĂ ROMÂNĂ
ANUL I, SEMESTRUL I
– cursuri –

Titular curs: Lect. univ. dr. Sorin MAZILESCU
An universitar 2017 -2018 , Câmpulung -Muscel

Literatură r omână , curs 1
Anul I, PIIP (2017 -2018 ), Câmpulung -Muscel
Titular curs: Lect. univ. dr. Sorin MAZILESCU

Nuvela. Concepte operaționale

Nuvela este opera epică scrisă în proză de dimensiuni medii, cu un fir
narativ central, care are o construcție riguroasă a subiectului, cu un conflict
concentrat care implică un număr relativ redus de personaje.

Particularități

 Acțiunea operei are un singur fir narativ care este structurat pe o
succesiune de episoade.
 Naratorul intervine relativ uțin în operă prin consi derații personale,
neimplicându -se în acțiune.
 Timpul și spațiul acțiunii sunt clar delimitate; durata acțiunii este mai
extinsă iar spațiul este mai vast.
 Acțiunea operei este organizată pe momentele sub.
 În operă există un conflict principal care generea ză alte conflicte
secundare.
 Accentul nu cade pe acțiune, ci asupra trăirilor și evoluției
personajelor.
 Personajele sunt mai complexe.
 Modul principal de expunere este narațiunea (prin care se exprimă
întâmplările în ordine cronologică) care se îmbină cu descrierea
(utilizată în crearea spațiului temporal al acțiunii) și dialogul (care
dinamizează acțiunea creând impresia de autenticitate).

Mihail Sadoveanu

Viața și activitatea literară. S -a născut la Pașcani la 5 noiembrie 1880
ca fiu al avocat ului Alexandru Sadoveanu și al Profirei Ursachi. Face
gimnaziul la Fălticeni, apoi Liceul Național din Iași. Din 1904 pleacă la
București, colaborează la Sămănătorul. Se retrage apoi la Fălticeni și după
apariția revistei „Viața românească” în 1906 la Iași vine al Iași, unde va
realiza partea cea mai importantă a creației sale. A fost director al Teatrului
Național din Iași. În 1921 devine membru al Academiei Române. A primit
distincții numeroase ca doctor honoris causa al Universității din Iași și
Premiul de stat. Moare în 1961.
Activitatea literară va fi foarte bogată, fiind alcătuită din romane:
Șoimii (1904), Neamul Șoimăreștilor (1915), Nunta domniței Ruxanda
(1932), Zodia Cancerului (1929), Baltagul (1930), Frații Jderi (1935 -42),
Creanga de aur (1933) , Nicoară Potcoavă (1952), din povestiri: Dureri
înăbușite (1904), Crâșma lui moș Precu (1904) La noi în Viișoara (1907),
Bordeienii (1912), Hanu Ancuței (1928), Dumbrava minunată (1922), Țara
de dincolo de negură (1926), Împărăția apelor (1928), Măria sa Puiul Pădurii
(1931), Nopțile de Sânziene (1934), Valea Frumoasei (1938), Ochi de urs
(1938), Ostrovul lupilor (1941), Nada Florilor (1951), Floare ofilită (1905),
Însemnările lui Nicolae Manea (1907), Apa morților (1911), Locul unde nu
s-a întâmplat nimic (1933), Cânele (1904), Balta liniștită (1908), Haia Sanis
(1908).

Hanu Ancuței

a) Hanu Ancuței este o sinteză a universului sadovenian, fiindcă aici
găsim toate temele și motivele, programul său estetic, conceptele și modelele
narative, prototipurile um ane, simbolurile și timbrul sadovenian. Hanul este
un nucleu, un model de viață românească, are „ziduri înalte ca de cetate“ ,
sugerând cetatea ideală a lui Platon în variantă moldavă, „porțile îi stau
deschise ca la domnie și chiar Vodă Mihalache Sturza vi ne să vadă ochii
Ancuței. C -așa-i datina“ . Aici, din vremurile de demult, se păstrează
obiceiul de a întemeia sfaturi, un fel de divan popular, sugerând Divanul sau
gâlceava înțeleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir, dar și Banchetul lui
Platon, într -o va riantă rustică. Eroii vin să -și depună comoara lor de
înțelepciune aici, la Hanul Ancuței.
Ancuța ascultă și reține toate povestirile, știe tot ce se petrece în țara
Moldovei, este o carte vie. Scriitorul insistă asupra ochilor ei spre a sugera

rolul de si mbol al conștiinței naționale și sociale, pe care -l are eroina.
Ancuța este viața într -o continuă trecere, este frumoasă și „clipește domol ca
o mâță dezmierdată“ , când o apucă de mână căpitanul Nicolae Isac. Hanul
este o insulă a unui Eden pierdut în negu ra timpului, „în neagra fântână a
trecutului“ . Este universul național, dar și o imagine a unui univers, creat de
Mihail Sadoveanu. De aceea găsim în el firele narative, motivele și temele,
care vor fi dezvoltate în romanele lui Sadoveanu.
Firul satul și țăranul, pe care -l găsim în povestirea comisului Ioniță
de la Drăgănești și în Județ al sărmanilor, va fi dezvoltat în Nicoară
Potcoavă, Bordeienii, Neamul Șoimăreștilor, Zodia Cancerului. El își are
originea în politica înțeleaptă a lui Ștefan cel Mare și Sfânt de a construi
puternice așezări răzeșești la hotarele Moldovei, spre a o apăra. De aceea
glorioasa sa domnie, sintetizată în Frații Jderi, se găsește în centrul
universului sadovenian, topind într -un tot firele narative, ca și în Hanu
Ancuței. Asemen i Împăratului Alb, Ștefan cel Mare și Sfânt, călare pe albul
armăsar Catalan, are un destin de învingător. Eroii tind să devină arhetipuri,
având trăsăturile sugerate de cartea de zodii, pe care o poartă la șold moș
Leonte Zodierul. Realitatea se împleteșt e cu legenda, iar mitul cu simbolul.
Toate firele narative ale universului sadovenian își au punctul de început în
Hanu Ancuței și se încheie în Frații Jderi.
b) Structura narativă este o continuă reluare a motivelor și temelor
universului sadovenian: iubi rea și natura, divanul și judecata, istoria și
războiul, destinul și adevărul, negoțul și călătoria, satul și biserica, viața și
moartea.
Ele își găsesc exprimarea printr -un erou -simbol, așa cum cântecul își
ia ființa printr -un glas sau instrument, așa cum cântecele bătrânești și doinele
s-au ridicat din inimile lor „ca flori pe morminte“ . Mihail Sadoveanu
mărturisea, în discursul său de recepție la Academia Română, că:
„panteonul meu literar, simplu și rustic, fără podoabe ca natura, însă măreț
ca și dânsa “ este alcătuit din „păstorul necărturar“ , din „Ion Neculce, din
Ion Creangă, și din marii săi înaintași“ , care exprimă „sufletul cel veșnic al
neamului “. Acest „suflet al neamului“ este motivația și scopul scrisului
pentru Mihail Sadoveanu. Din el se gene rează universul sadovenian, este
„cântecul amintirii“ care transformă viața și moartea într -un motiv
esențializat.
Eroii săi simbolici sunt surprinși într -un moment din Marea Trecere
spre împlinirea destinului lor. Numărul zece sugerează perfecțiunea, punc tul
pe i, trecerea spre o altă lume, momentul unic al mărturisirii, ca în estetica
expresionistă. țipătul lui Munch devine divan moldav. Restructurarea este
procedeul specific sadovenian, prin care o snoavă devine povestirea

comisului Ioniță din Iapa lui V odă, un element de mit popular devine
povestirea lui Moș Leonte Zodierul din Balaurul. Călugărul Gherman, de la
Durău, transformă o legendă într -o povestire, Haralambie. În același mod o
baladă, Miorița, devine nucleul povestirii Orb sărac. Ea este „o băta ie de
inimă a oamenilor, care au fost și nu mai sunt pe acest pământ“ . Cântecul
este „o amintire esențializată” , de aceea și căpitanul Nicolae Isac îngână
Cântecul cucului, o meditație pe tema fortuna labilis în manieră populară,
iar Constantin Moțoc își î ncepe povestirea, cântând o doină de haiducie.
Specificul național caracterizează textul sadovenian, dându -i o aură emanată
de această conștiință națională, sintetizată în cântec.
c) Motivele și temele sadoveniene sunt centre, linii din care emană și
în ca re se concentrează toate povestirile și romanele lui Mihail Sadoveanu.
Motivul negoțul și călătoria se întrupează prin jupân Damian Cristișor, care
realizează un roman de călătorie, concentrat într -o povestire despre nemți,
despre o altă lume cu trenuri, o rașe, care au case cu etaj, ceasuri, alte
obiceiuri, alt mod de viață. Constantin Moțoc și Vasile cel Mare pornesc în
călătorie ca „doi negustori de treabă“ , căpitanul Neculai Isac „trece cu
cărăușii și cu antalele“ , ca să ducă „vinuri la ținutul Sucevei“. În povestirea
Haralambie, meșterul Ianache Coropcarul, adică negustor ambulant, își va
asuma rolul de povestitor în Cealaltă Ancuță. Comisul Ioniță de la
Drăgănești povestește, în Iapa lui Vodă, „călătoria sa la târgul Ieșului“.
Cucoana Irinuța, din Balau rul, călătorește mereu la târgul Romanului. Chiar
Constandin, din povestirea Orb sărac, vine „de la târgul cel mare al
Chiului“ și este dus „de baba Salomeia la cetatea Domniei“, ca „să se
roage la Sfânta Cuvioasa Paraschiva“.
Motivul satul și biserica este întrupat prin călugărul Gherman de la
Durău, care se duce la Iași, ca să se închine la biserica Sfântul Haralambie,
ridicată pentru pomenirea tatălui său, haiducul Haralambie, ucis de fratele
acestuia Gheorghe Leondari. În Județ al sărmanilor, motivul ar e rolul de a
defini momentul județului la „Sfânta sărbătoare a Înălțării“, când „ieșea
norodul de la leturghie“. Motivul este prezent în aproape toate povestirile.
Căpitanul Nicolae Isac ascultă „clopotele de la Tupilați“ , Năstase Balomir
s-a cununat chiar la Sfânta Mitropolie, comisul Ioniță trage la han lângă
biserica lui Lozonski, Toderiță Catană este închis în turn la Golia, jupân
Damian are „un dar pentru Sfânta noastră maică Paraschiva“ , Ienachi
Coropcarul vorbește despre „un schit pe un colț de stânc ă, pe care l -a văzut
la Sfântul Munte“.
Cel mai amplu tratat este motivul dragostea și natura, întrupat de
Toderiță Catană, care, în povestirea Cealaltă Ancuță, o fură pe duduca
Varvara. În Istorisirea Zahariei Fântânarul, duduca Aglăița și Ilieș Ursachi

izbutesc să -și împlinească iubirea datorită unui concurs de împrejurări și să
fie căsătoriți de Vodă Calimach, cu toată opoziția boierului Dimachi Mârza.
Idila dintre căpitanul Nicolae Isac și Marga se termină tragic cu moartea
eroinei și rănirea căpitanulu i. Tragică este și relația dintre mama părintelui
Gherman și haiducul Haralambie, ca și căsnicia distrusă dintre Constantin
Moțoc și Ilinca. Chiar jupân Damian o sărută pe Ancuța, după ce -i dă
mărgele și -i admiră frumusețea. Natura dă cadrul unic al întâmp lării. Idila
dintre Marga și căpitanul Isac se petrece la fântâna dintre plopi. În
Istorisirea Zahariei Fântânarul, este poiana lui Vlădica Sas, în Cealaltă
Ancuță, la podul umblător de la Tupilați, în Județ al sărmanilor Constantin
Moțoc se retrage în mun te, „sub cetină“. Cadrul unic este o coordonată a
stilului sadovenian.
Divanul și judecata se definesc ca fiind tema celei de a zecea
povestiri, care le încorporează pe celelalte nouă, adică evenimentele de la
hanul Ancuței. Este un model de viață gentilic ă, păstrat din vremurile de
demult, este sfatul bătrânilor și rămâne ca o componentă a datinii, a tradiției.
Motivul este prezent în Județ al sărmanilor, unde judecata în fața
obștei este un străvechi obicei. În povestirea Haralambie, avem divanul
domnesc în care se hotărăște pedepsirea haiducului Haralambie. În Negustor
lipscan, cei prezenți află, de la jupân Damian, că, în Lipska, un morar a
câștigat procesul său împotriva împăratului.
Motivul istoria și războiul devine, în povestirea Haralambie, lupta
dintre haiducii conduși de Haralambie și soldații conduși de Gheorghe
Leondari. În povestirea Cealaltă Ancuță avem lupta dintre Toderiță Catană
și arnăuții căpitanului Coste, în Orb sărac se vorbește despre războiul dintre
Duca Vodă și popor, în Județ al săr manilor este uciderea boierului
Răducanu Chioru.
Motivul vânătoarea și pescuitul este prezent în viața de la hanul
Ancuței, unde „oameni încercați și meșteri frigeau hartane de berbeci și de
viței ori pârpâleau clean și mreană din Moldova“. În povestirea Istorisirea
Zahariei Fântânarul, boierul Dimachi Mârza organizează o vânătoare în
cinstea domnului Calimach.
Adevărul este esența destinului uman, trăit de eroii sadovenieni, de
aceea motivul adevărul și destinul îl găsim întrupat parcă prin Moș Leonte
Zodi erul, care spune destinul fiecăruia din cartea ce -o poartă la șold.
Adevărul pentru Platon este un principiu, pentru moș Leonte este zodia,
pentru comisul Ioniță este „tot veninul cât l -am adunat în inima mea și cât l
am moștenit de la morții mei“, pentru părintele Gherman de la Durău este
„inima mea râvnea către oameni“, pentru Constantin Moțoc este setea de
răzbunare, pentru orbul Constandin este sfânta maică Paraschiva.

d) Eroii sadovenieni formează serii ale unor prototipuri și se
diferențiază prin nuan țe și conexiuni. Este o artă subtilă și rafinată de
generalizare clasicistă, spre a -i proiecta în condiția de arhetip. Prototipul
voievodul îl găsim în primele rânduri, proiectat arhetipal sub forma
Împăratul Alb. El este continuat de Mihalache Sturza, car e respectă datina și
vine să vadă ochii Ancuței. Vodă Calimach devine naș pentru jupânița
Aglaia și Ilieș. Scriitorul se pregătește, prin aceste variante, să construiască
imaginea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, actant al conștiinței naționale, în
romanul Frații Jderi.
Prototipul boierul, conturat prin Dimachi Mârza, credincios al lui
Vodă Calimach, va deveni, în Frații Jderi, comisul Manole Păr Negru, care
cu fiii îl însoțește pe domnul Ștefan la vânătoarea de la Izvorul Alb. Figura
lui Alexăndrel Vuza, boie rnașul care umblă după duduca Irinuța a boierului
Bolomir, va fi reluată prin imaginea lui Niculăeș Albu, care o fură pe
jupânița Marușca. Tot astfel se poate face o analogie între boierul Răducanu
Chioru și Stroie Orheianu, din Neamul Șoimăreștilor, sau c u Năstase
Bolomir, având semnele zodiei Scorpionului.
Prototipul negustorul pare a fi întrupat prin jupân Damian Cristișor,
care va deveni poate Damian fiul, negustor în Polonia, al lui Manole Păr
Negru din Frații Jderi. Seria este continuată de Ienachi Co ropcarul,
măruntul negustor, care a fost la Ierusalim și la Sfântul Munte. Căpitanul
Neculai Isac reprezintă seria voinicul, dar aduce antale de vin din Țara de
Jos. Ei sunt cei care realizează motivul negoțul și călătoria. Jupânițele
sadoveniene sunt deli cate ca duduca Varvara din Cealaltă Ancuță, cucoana
Irinuța din Balaurul, duduca Aglaița din Istorisirea Zahariei Fântânarul.
Ele își pun în primejdie viața pentru dragostea lor ca Marga din
Fântâna dintre plopi. În Hanu Ancuței, prototipul haiducul -voinic ul este
reprezentat printr -o serie de eroi: Haralambie, Gheorghe Leondari, Toderiță
Catană, Vasile cel Mare. În universul sadovenian seria va fi continuată de:
Cozma Răcoare, Tudor Șoimaru, Nicoară Potcoavă, Ionuț și Simion Jder,
din Frații Jderi. Comisul Ioniță de la Drăgănești reprezintă seria răzeșul, pe
care se înscriu Constantin Moțoc, Zaharia Fântânarul și va fi amplificată prin
Nichifor Lipan și Vitoria Lipan din Baltagul, prin Tudor Șoimaru din
Neamul Șoimăreștilor.
e) Programul estetic sadovenian e ste bine conturat în Hanu Ancuței
și deplin exprimat în Frații Jderi. El este o sinteză de realism și romantism,
cu elemente de clasicism, simbolism și expresionism. Realismul este o
structură fundamentală a universului sadovenian prin faptul că temele,
subiectele, conflictele, eroii sunt luați din realitatea socialistorică.

Atitudinea critică a autorului este prezentă în Județ al sărmanilor, în
Iapa lui Vodă, în Cealaltă Ancuță, în Balaurul. Ea va fi amplificată în
Nicoară Potcoavă, în Neamul Șoimăreștilor, în Zodia Cancerului. Recrearea
devine, în cazul lui Sadoveanu, o metodă de investigare a trecutului istoric,
un mod particular al scientismului ca trăsătură a realismului. Eroii sunt, în
creația lui Mihail Sadoveanu, mai mult decât tipuri umane reprezentative
pentru spațiul carpato -dunărean; ei sunt ridicați la nivel de prototipuri și
chiar de arhetipuri. Astfel, comisul Ioniță ca prototip este răzeșul, ca tip
uman este țăranul perseverent, ca arhetip este structurat pe principiul
Adev ărul. Moș Leonte Zodierul este țăranul sfătos, ca prototip este cititorul
de zodii, ca arhetip reprezintă Armonia. Toderiță Catană este tipul oșteanului
viteaz, ca prototip — voinicul, ca arhetip este structurat pe principiul
Frumosul. Ancuța este tipul ha ngiței inteligente, ca prototip este negustorul,
ca arhetip reprezintă datina, fiindcă aceasta este principiul autohton al Legii.
Zaharia Fântânarul este tipul țăranului cuminte, ca prototip este fântânarul,
ca arhetip sugerează principiul armonia (și echilibrul), fiindcă poartă
cumpăna. Această proiecție spre generalizare a eroilor arată interferența
realismului cu clasicismul, când e vorba de prototipuri, și cu expresionismul,
când e vorba de arhetipuri.
Romantismul este o dimensiune a programului estetic al lui Mihail
Sadoveanu și derivă din faptul că eroii, temele, subiectele, conflictele
povestirilor au o structură afectivă: Toderiță Cătană, duduca Varvara,
duduca Aglăiță, Marga, căpitanul Neculai Isac trăiesc întâmplări de
dragoste. Unii eroi sunt exce pționali ca haiducii Haralambie și Vasile cel
Mare. Întâmplările au un caracter excepțional ca în Fântâna dintre plopi,
Negustor lipscan, Balaurul, Orb sărac. Avem și elemente de fantastic ca în
Balaurul și în Orb sărac (minunea Sfintei Paraschiva).
Elemen tele simboliste sunt prezente prin mulțimea simbolurilor, care
sugerează: fântâna, luna, cumpăna, sabia (Haralambie), calul (Iapa lui
Vodă). Avem o profundă conexiune între om și univers, ca o prezență a
motivului comuniunii dintre om și natură, dar și a c onceptului de
corespondență. Eroii au nuanțe simbolice, precum sunt întâmplările pe care
le trăiesc. Când au nuanțe de arhetipuri, ei arată influența esteticii
expresioniste. Esențializarea, sinteza, cosmicizarea, mitizarea, spectacolul de
întuneric și lum ină sunt prezente în text. Astfel, când în povestirea Negustor
lipscan, Ancuța cu „fânarul cel mare“ iese să -și întâmpine oaspetele,
„lumina îi lumina obrazul“, „lunecând pe trupu -i de umbră“. Se sugerează,
ca în simbolism, că eroina este o imagine a conșt iinței naționale, dar, în
același timp, că ea este construită pe conceptul expresionist de cunoaștere,

de aceea ea știe tot ce se petrece în Țara Moldovei și de aceea este o
proiecție în lumină.
Mitizarea este folosită încă din primele rânduri, pentru a si tua planul
narativ între realitate și poveste. Avem imaginea lui Alb Împărat, dar și a
balaurului, fiindcă „atuncea a fost la Hanu Ancuței vremea petrecerilor și a
poveștilor“. Mitizarea o avem și în final, când prin han își face prezența
duhul necurat. Ea devine mai subtilă prin numele eroilor. Astfel, comisul
Ioniță este mereu gata de drum (Ioan înseamnă, în textul Evangheliei,
înainte -mergătorul sau cel ce merge), de aceea cu el încep poveștile. Isac
este un nume biblic și amintește de un Eden, fie el și moldav, iar Zaharia,
care înseamnă sfârșitul, încheie seria povestirilor cu Istorisirea Zahariei
Fântânarul, sugerând sintagma „de la Cain la Zaharia“. Simbolizarea este
un mod de a nuanța eroii și întâmplările. Astfel, simbolul fântâna devine
„neagra fân tână a trecutului“ , locul denumit „Fântâna dintre plopi“ sau
fântâna din poiana lui Vlădica Sas. Se stabilește, astfel, o corelație subtilă a
drumului prin fântâna conștiinței de sine a eroilor sadovenieni de la Neculai
Isac sau Cozma Răcoare la Zaharia Fântânarul și Kesarion Breb din Creanga
de aur. Fiecărui erou îi este alăturat un simbol ca în literatura encomiastică:
Moș Leonte Zod ierul – cartea, Ancuța – ochii dar ș i felinarul, călugărul
Gherman – biserica, Constandin – cimpoiul, comisul I oniță – calul , Năstase
Bolomir – balaurul, mătușa Salomea – mărgăritarul, Zaharia Fântânarul –
cumpăna, căpitanul Neculai Isac – fântâna.
Nuanțarea, expresivizarea se realizează prin cultivarea termenilor rari
și dialectali: „oploși“, „ogrinji“, „ocină“, „osândă“, „botf ori“, „seleaful“,
„hamgerul“, „șleah“, „tufecci -bașa“, „neferii“, „nagaică“, „sorcovăț“,
„suvac“, „coropcă“, „șaică“, „testemel“ , care caracterizează o situație, un
erou. Astfel, cuvântul „testemel“, în Județ al sărmanilor, devine o dovadă a
vinovăției Ili ncăi, cuvântul „baider“ înseamnă prevederea lui jupân Damian.
Expresivizarea se realizează prin folosirea unor construcții ca: „a
prins a râde“, „ochii subțiați a zâmbet“, „să -și facă o samă“ , „la 15 a lunii
lui august s -a rânduit divan“ și vădesc influenț a textelor vechi. Sadoveanu
știe să creeze expresii poetice: „am lăsat -o arzând în lacrimi“, „lunecând pe
trupu -i de umbră“, folosind chiar aliterații: „s-a învălit întru întristarea sa“,
„cununia cu cucoana“, „lumina lumii“, „goneau gomănind“ .

Ioan S lavici

Născut la 18 ianuarie 1848 la Șiria -Arad ca fiu al unui cojocar, Sava
Slavici, și al Elenei Borlea, fiica preotului din Măderat. Face liceul la Arad,
Timișoara, apoi începe să studieze dreptul la Pesta, apoi la Viena unde
îlcunoaște pe Eminescu, ca re era și el student. Eminescu îl pune în legătură
cu Junimea. Dă examen și devine ofițer. Își va câștiga existența la Viena
dând meditații. Se întoarce la Arad unde va fi funcționar la un advocat, apoi
arhivar la Consistoriul din Oradea.
Obține o bursă d e la Junimea pentru continuarea studiilor. În 1874
vine la Iași, apoi pleacă la București ca secretar al comisiei documentale și
profesor. Se însoară cu o unguroaică Catinca Szöke. Este apoi redactor la
Timpul. Va călători în Italia. Va fi profesor la Azil ul Elena Doamna, la
Școala normală și la Institutul Manliu. Din 1884 pleacă la Sibiu și
organizează ziarul Tribuna. Va fi închis de mai multe ori la Vatz și va scrie
„Închisorile mele”. Divorțat se recăsătorește cu o profesoară, Eleonora
Tănăsescu. În 1894 este director la Institutul Ioan Oteteleșeanu din
Măgurele.
A fost întemnițat pentru vederile sale antiunioniste exprimate în
ziarele ce apar în București, în timpul ocupației germane din perioada
primului război mondial, precum Gazeta Bucureștilor.
Moar e la 17 august 1925 la Panciu.
Activitatea literară cuprinde nuvele, romane, piese de teatru, basme.
– nuvele: „Popa Tanda“, „Pădureanca“, „Moara cu noroc“, „Gura
satului“, „Budulea taichii“, „Comoara“, „Scormon“, „La crucea din sat“, „O
viață pierdută“, „ Crucile roșii“
– romane: „Mara“ și „Cel din urmă armaș“
– piese: „Fata de birău”, „Gaspar Grațiani”, „Toane sau vorbe de
clacă”
– povestiri: „Din bătrâni”, „Mama”
– povești: „Zâna zorilor“, „Ileana cea șireată“, „Florița din codru“,
„Doi feți cu stea în fr unte“, „Stan Bolovan“, „Ioanea Mamei“, „Băiet sărac“,
„Păcală în satul lui“, „Petrea Prostul“, „Limir Împărat“, „Spaima zmeilor“,
„Rodul tainic“, „Negru împărat“, „Doi frați buni“, „Băiat sărac și horopsit“,
„Împăratul șerpilor“
– amintiri: „Lumea prin car e am trecut”, „Închisorile mele”,
„Amintiri”
– studii și articole: „Literatura poporană”, „Estetica”, „Tribuna și
tribuniștii”, „Românii din Ardeal”, „Institutul Ion Oteteleșeanu”, „Fapta
omenească – scrisori adresate unui om tânăr”.

Moara cu noroc

a) Nuvela Moara cu noroc este realistă, fiindcă tema o formează
penetrarea relațiilor de producție capitaliste, în viața satelor și orașelor din
Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XIX -lea.
Ideea este că banii, adică patima avariției, este rădăcina răului în
lume, deci o idee realistă într -o perspectivă clasicistă moralizatoare.
Subiectul este urmărirea procesului de acumulare primitivă a
capitalului prin comerț. Eroul principal, Ghiță, este cizmar într -un sat
ardelean și visează să aibă un atelier cu zece -douăsprezece calfe, adică un
viitor nucleu de întreprindere capitalistă. De aceea el ia în arendă hanul de la
Moara cu noroc, ca să -și adune banii, cu care să deschidă atelierul de
cizmărie. Ghiță este un arivist rural, care vrea să parvină în rând urile
burgheziei. El începe să strângă capitalul, dar procesul este stingherit de Lică
Sămădăul, conducătorul porcarilor din zonă, personaj primejdios, careși
întinde influența asupra pădurilor de lângă Ineu, unde pasc turmele de porci.
Lică îl silește pe Ghiță să colaboreze cu el, fiindcă altfel îl pradă sau îl
omoară, așa cum a și încercat să facă într -o duminică, când nu era lume la
han. Ghiță îi va da informații despre mișcarea turmelor de porci, îi va
schimba banii furați, îi dă martorii care să -l acop ere în fața justiției.
Conflictul dintre Ghiță și Lică Sămădăul are ca punct de geneză banii,
dar și pe Ana, soția lui Ghiță. Când Lică vine la han cu un chimir plin de
bani furați, deci cu dovada care să -l ducă la ștreang, Ghiță pleacă să -l aducă
pe janda rmul Pintea. Lică va profita de situație și o va seduce pe Ana. Întors,
Ghiță o ucide pe Ana, iar Lică Sămădăul și oamenii lui îl vor ucide pe Ghiță,
apoi vor da foc hanului. Pintea va încerca să -l aresteze pe Lică, care va
prefera să se sinucidă, decât să fie dat pe mâna justiției. Moartea eroilor și
incendierea hanului coincide cu o furtună, ceea ce sugerează concordanța
dintre viața oamenilor și a naturii. Momentul e în noaptea de Paști, de aceea
soacra lui Ghiță cu copiii este plecată la Înviere și, cân d se întoarce, crede că
hanul a fost incendiat de un trăsnet. În mod semnificativ, eroii sunt parcă
judecați și condamnați la momentul Învierii, când cei buni sunt în biserică,
iar cei răi fac cele rele, ca să se osândească. Finalul este moralizator, deci
clasicist.

b) Ghiță reprezintă procesul de distrugere a sufletului prin patima
avariției, care îl transformă treptat dintr -un om cinstit într -un ucigaș. Rolul
modelării malefice îi revine lui Lică Sămădăul, de aceea Ghiță îi spune: „Tu

nu ești om, Lică, c i diavol!“ , iar Lică recunoaște: „Tu ești om cinstit,
Ghiță,și am făcut din tine om vinovat“ . Este, de fapt, drama lui Faust, eroul
lui Goethe, care este ispitit de Mefistofel spre a -și însuși conceptul de
„carpe diem“ — trăiește clipa — sau „clipă, stai, ești atât de frumoasă“ .
Înseamnă biruința duhului lumesc asupra Duhului Sfânt din sufletul omului.
În esență, refuzul Demiurgului de a -i da lui Hyperion posibilitatea să trăiască
pe conceptul de „carpe diem“ , adică „o oră de iubire“ , are și acest aspect.
Sfatul soacrei lui Ghiță este moralizator și are valoare religioasă.
Valoarea moralizatoare este conținută în îndemnul de a nu cădea în patima
avariției: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face f ericit“ . Dacă Ghiță ar fi trăit viața lui
săracă de om cinstit, ar fi avut parte de liniștea sufletului, care știe că se
mântuiește.
Valoarea religioasă o găsim în cuvintele, pe care bătrâna nu
întâmplător le repetă: „Gând bun să ne dea Dumnezeu!“ , fiindcă gândul cel
bun vine de la înger, iar ispita gândului rău de la demon și are la început
forma sugerată a dictonului timpul este bani : „Atunci să nu mai pierdem
vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândașul“.
La început Ghiță face această opțiune din dragos te pentru familie:
„Din dragoste pentru dânsa și pentru copii venise la Moara cu noroc“ . El
constată că pe măsură ce averea sa crește, se înstrăinează de Ana și ar vrea
să retrăiască bucuria pe care o simțea odinioară, când „privea la dânsa“ ,
fiindcă acum „inima îi era plină de amărăciune“ . Treptat, această iubire,
care-i lumina sufletul, este înlocuită de o ură împotriva dușmanului său Lică,
care se amestecă cu obrăznicie în viața lui. Această ură îi întunecă mintea,
mai ales, după ce este dus și anchetat de comisar, fiindcă a fost prădat
arendașul. De aceea când este arestat el, se gândește să se răzbune: „Te crezi
tu mai rău decât mine!? Să vedem! Te duc la spânzurătoare, chiar dac-ar
trebui să merg și eu de hăț cu tine“ .
Destinul lui Ghiță este tragic. E l va plăti scump neascultarea
cuvintelor soacrei, dar mai ales că trăiește fără Dumnezeu. Duminica, el și
Ana stau la han, în timp ce soacra pleacă la biserică. Pedeapsa vine în mod
semnificativ de Paști. Lică profanează o biserică, introducând calul, ca s ă-l
apere de furtună. El va fi pedepsit cu moartea în păcate, cu iadul. Pintea
împinge cadavrul lui Lică, care s -a sinucis în apă. Osânda și -a dat -o singur.
Sinucigașii, hulitorii, tâlharii, ateii se duc în fundul iadului, în Gheena, de
aceea nu au parte d e sfârșit creștinesc al vieții.
Consecințele vieții fără Dumnezeu sunt dezastruoase. Ghiță și Ana vor

muri, hanul va fi incendiat, Lică și ai lui vor fi pedepsiți, copiii vor rămâne
orfani, ca o împlinire a unui verset din Psaltire: „și urma lui de pe pămâ nt o
va șterge“ .

c) Moara cu noroc reflectă sinteza estetică, realizată de Ioan Slavici.
Eroii sunt tipici, adică realiști, fiindcă reprezintă categorii sociale, dar au și o
dimensiune general -umană. Avariția dezlocuiește, treptat, în sufletul lui
Ghiță, paternitatea, iubirea familiei, cinstea, curățenia, adică virtuțile morale.
Tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viață socială a
Transilvaniei, de la sfârșitul sec. al XIX -lea, dar nuvela începe cu o morală
și se încheie cu o morală. În mod su btil, se sugerează două grupuri
socioumane. Unul, polarizat pe valorile morale, ca soacra lui Ghiță, copiii,
Pintea, comisarul și un grup, polarizat în jurul lui Lică, la care aderă Ghiță și
Ana.
Dimensiunea romantică constă în iubirea lui Ghiță față de A na și
copii, în confruntarea dintre bine și rău, izolarea și confruntarea cu bandiții
lui Lică, întâmplările nocturne de la han, contrastul, ura, patimile care -i
dezechilibrează pe eroi. Chiar furtuna, care însoțește evenimentele tragice de
la han, sugerea ză parcă mânia lui Dumnezeu, participarea naturii la destinul
oamenilor sau motivul comuniunii dintre om și natură. Blasfemia și
profanarea, făcute de Lică, care -și introduce calul în biserică, sunt tot
romantice. Lică n -are nimic sfânt, este omul sataniza t. Pedeapsa vine la
momentul arhetipal, la locul arhetipal, sugerat de cele cinci cruci, care vor
deveni cei cinci morți: Ghiță, Ana, Lică, doamna cu copilul. Finalul
sugerează justiția divină.
Linia realismului de factură clasicistă, pe care o reprezintă în literatură
Ioan Slavici, este bine conturată, ca și linia realismului poporal, pe care a
susținut -o la Tribuna din Sibiu.