Curs Introductiv de Hirudo Terapie

=== ccceb5cc0da865d2da167001becb914197f7409b_72518_1 ===

CURS INTRODUCTIV DE HIRUDO TERAPIE

CUPRINS

Capitolul 1. Istoricul hirudo-terapiei

Capitolul 2. Hirudo-terapia – Impactul acesteia asupra organismului uman

2.1 Lipitorile – delimitări conceptuale

2.2. Acțiunea hirudo-terapiei la nivelul organismului

2.2.1. Substanțele conținute în secreția glandei salivare a lipitorii

2.2.2. Efectele și acțiunile determinate de substanțele conținute în secreția glandei salivare a lipitorii

2.2.3. Impactul substanțelor conținute în secreția glandei salivare a lipitorii asupra afecțiunilor diverse ale organismului

Capitolul 3. Tehnica aplicării lipitorilor

3.1 Indicațiile hirudo-terapiei

3.2 Contraindicații ale hirudo-terapiei

Capitolul 4. Zonele de aplicare a lipitorilor

4.1 Hirudo-terapia și zona tălpii

4.2 Hirudo-terapia și afecțiunile varicoase

4.2.1 Drenarea căilor biliare

4.3 Hirudo-terapia și zona hepatică

4.4. Incidența hirudo-terapiei asupra fibromului uterin

4.5. Hirudo-terapia și articulațiile

4.6 Hirudo-terapia și afecțiunile oculare

4.7 Hirudo-terapia și afecțiunile O.R.L.

4.8 Hirudo-terapia și afecțiunile stomatologice

4.9 Hirudo-terapia și glanda tiroidă

4.10 Hirudo-terapia și afecțiunile cardio-vasculare

4.10.1 Hipertensiunea arterială

4.10.2. Boala ischemică a cordului

4.11. Hirudo-terapia și afecțiunile pulmonare

4.12 Hirudo-terapia și afecțiunile organelor genitale

4.13 Hirudo-terapia și afecțiunile dermatologice

Anexe

CAPITOLUL 1. ISTORICUL HIRUDO-TERAPIEI

Istoria hirudo-terapiei, respectiv istoria tratamentului cu lipitori, își are originile încă din antichitate, literatura de specialitate consemnând numeroase dovezi în acest sens. Astfel, la o analiză atentă a mormintelor marilor faraoni din Egipt, s-a reușit identificarea unor numeroase imagini ce includeau lipitori (multe dintre acestea fiind percepute în primă fază drept niște cobre), acestora adăugându-li-se descrierile amănunțite (în cadrul unor texte datate din perioada Greciei Antice, respectiv Romei Antice) ale unor tratamente medicale ce includeau utilizarea lipitorilor.

Hirudo-terapia este practicată încă din perioada faraonilor egipteni, în unele din templele acestora păstrându-se pe pereți imagini ale lipitorilor utilizate în diversele tratamente, incluzând chiar și trepanații ale creierului, ce erau realizate încă din acea perioadă, în ciuda faptului că nici la această oră nu sunt cunoscute procedurile efective utilizate. De altfel, în Egipt, se foloseau nu doar lipitorile, ci și veninul de șarpe, respectiv de albine, rezultatele obținute fiind spectaculoase, conform înscrisurilor consemnate în papirusurile ce au supraviețuit până în zilele noastre.

Se impune a se menționa prezența lipitorilor și în simbolul medicinei ayurvedice, una dintre cele patru mâini ale celebrei Dhanvantari, ființa divină, având încorporată o lipitoare.

Terapia cu lipitori apare de asemenea menționată la mesopotamieni, la azteci, la maiași, ca și la greci, unde aceasta a devenit practică standardizată în perioada celebrilor medici Herophilos și Hipocrate. Ambii medici au folosit terapia lipitorilor pentru a echilibra organismele pacienților, acestora adăugându-li-se și medicul roman Aelius Galenus, care considera că echilibrarea sangvină are o importanță primordială în inflențarea stării de sănătate a unei persoane. De altfel, romanii au fost și cei care pentru prima oară au asociat tratamentul cu lipitori termenului hirudo-terapie.

Terapia cu lipitori s-a păstrat de-a lungul secolelor, prin intermediul acesteia reușindu-se tratatarea numeroaselor afecțiuni. Iar Benjamin Rush considera că apariția oricărei afecțiuni este direct influențată de starea arterelor organismului, fiind celebră declarația sa pe când activa ca și lector în cadrul Colegiului Regal al Medicilor: „blood-letting is a remedy which, when judiciously employed, is hardly possible to estimate too highly”.

În ceea ce privește istoricul dezvoltării hirudo-terapiei în Europa, acesta prezintă mai multe etape de dezvoltare, caracterizate de perioade în care lipitorile erau utilizate cu precădere, ca și intervale de timp în care acestea erau poziționate la coada clasamentului tratamentelor preferate de medicii vremii.

Cea mai mare curbă ascendentă în domeniul hirudo-terapiei a fost înregistrată în perioada secolelor 17-19, în secolul XX sesizându-se o scădere a interesului pentru lipitori, ca urmare a descoperirii grupelor de sânge, a antibioticelor, urmate de dezvoltarea deosebită a industriei farmaco-terapeutice. Cu toate acestea, cercetările în domeniu au continuat, un pas important fiind realizat în momentul identificării substanței auto-coagulante, hirudina.

Ulterior, terapia cu lipitori a devenit frecventă și pe continentul european (existând chiar situații în care state importante precum Franța sau Marea Britanie au importat milioane de lipitori pentru tratamentul diverselor afecțiuni) ca și în Orientul Mijlociu și pe continentul asiatic.

Apariția diverselor antibiotice a atras după sine și o reducere considerabilă a aplicării terapiei cu lipitori, aceasta continuând însă să fie utilizată nu doar în tratarea diverselor afecțiuni, ci și în reconstrucția chirurgicală.

Cu toate acestea, în lipsa unor evaluări științifice dedicate hirudo-terapiei, ca și a existenței unor indicații/contraindicații precise, căreia i se adăuga inexistența unor norme sanitare dedicate procedurii de aplicarea lipitorilor, hiduro-terapia se dovește a fi un proces destul de dificil de implementat la nivel larg, aceasta fiind chiar interzisă la un moment dat de către fostul colos U.R.S.S.

La începutul acestui secol se constată însă o creștere deosebită a interesului acordat hirudo-terapiei, mai ales în contextul în care la finele lunii iunie a anului 2004, celebra F.D.A. (Food and Drug Administration) a stabilit prin lege că lipitorile reprezintă dispozitive medicale, iar state precum Germania ori Federația Rusă au început să acorde o atenție deosebită cercetării în domeniul hiduro-terapiei.

Tot mai numeroasele cercetări științifice, care au fost realizate în ultimii ani în acest domeniu, au reușit să evidențieze și efectul determinat de extractul anti-coagulant specific lipitorilor, ce include nu doar hirudina, ci și numeroase alte substanțe de tip proteic, ce exercită rolul fermenților și care au asupra organismului acțiuni multiple.

S-a reușit de asemenea sublinierea acțiunii benefice pe care o are asupra organismului uman hirudo-terapia, aceasta fiind în principal generată de substanțele biologice active pe care lipitorile medicinale au capacitatea de a le produce și de a le injecta ulterior la nivelul sângelului și nu așa cum eronat s-a considerat o lungă perioadă de timp, respectiv că principalul efect terapeutic se datorează extragerii/acumulării sângelui „rău” de către lipitori.

Hirudo-terapia este remarcată în mai multe state europene, ca și în S.U.A., care utilizează constant extractul din saliva lipitorii, celebra hirudină. În cursul anului 1984 s-a reușit înființarea unei societăți de hirudo-terapie în Marea Britanie, șase ani mai târziu fiind înființată Societatea Internațională a hirudologilor, ce ulterior a organizat și primul congres internațional în domeniu.

În cursul anului 2012 a fost înființată I.C.H.P. (The International Cooperation of Hirudopractitioners), ca urmare a inițiativei lui Kamenev, care a realizat o poziționare a hirudo-terapiei în cadrul medicinei modern, subliniind impactul pe care l-a avut în dezvoltarea acestui domeniu contribuțiile specialiștilor din diverse state ale globului.

I.C.H.P. își are sediul central la Londra, funcționează pe bază de voluntariat, principalul scop urmărit constând în dezvoltarea hiduro-terapiei și elaborarea unor standarde unificate în domeniul:

Formării, ca și a certificării specialiștilor în domeniul hirudo-terapiei

Reglementării legislative a hirudo-terapiei

Aplicării corecte a lipitorilor medicale

Evaluării calității lipitorilor medicale utilizate în hirudo-terapiei

Siguranței aferente lipitorilor utilizate în hirudo-terapiei

I.C.H.P. are în vedere, de asemenea, studierea diverselor practici existente în state ale Uniunii Europene, în Rusia ori Israel în domeniul hirudo-terapiei, cu realizarea unor schimburi de experiență periodice între practicieni, în vederea unei dezvoltări unificate a hirudo-terapiei avându-se la bază numeroasele descoperiri științifice în domeniu.

Un interes crescut pentru hirudo-terapie s-a remarcat începând cu anii 90, când cercetările în domeniu au început să se axeze și asupra substanțelor conținute de lipitori, fiind făcute demersuri importante în extragerea acestora și inclusiv utilizarea lor în cadrul industriei cosmeticii.

Așa se face faptul că în societatea modernă, orice companie farmaceutică de renume are incluse în componența unor creme cosmetice substanțe extrase din lipitori. Aceste substanțe sunt menționate fie sub forma „extras de lipitori”, fie sub forma „factorul H 1, factorul H 5” (respectiv forme ale hirudinei), chinezii fiind cei care în perioada anilor 2000 au precizat că au capacitatea de a sintetiza hirudina, în condițiile în care aceasta are un lanț de 72 de amino-acizi și prezintă aproximativ un număr de 20 de izoforme.

Din acest considerent specialiștii apreciază că s-a reușit sintetizarea unei fracții din hirudină, hirudina artificială fiind destul de dificil de realizat, motiv pentru care accentul continuă să se poziționeze pe creșterea lipitorilor.

În ultimii ani s-a remarcat o creștere deosebită a interesului pentru fermele de lipitori, acestea fiind înființate în mai toate statele lumii, inclusiv în țara noastră. Și chiar dacă detaliile de organizare/creștere a lipitorilor sunt destul de reduse (datorită concurenței acerbe în domeniu), specialiștii apreciază că importante sunt nu micile „secrete” ale producătorilor, ci un număr cât mai mare al acestora, ceea ce determină în timp o diminuare a prețului lipitorilor și implicit creșterea numărului persoanelor ce vor avea posibilitatea să se beneficieze de multiplele facilități induse de hirudo-terapie.

Cea mai mare fermă dedicată creșterii lipitorilor se află pe teritoriul Federației Ruse (aceasta împlinind în 2017 80 de ani de existență), unde se produc anual peste 5 milioane de lipitori.

CAPITOLUL 2. HIRUDOTERAPIA – IMPACTUL ACESTEIA ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Hirudo-terapia (tratamentul cu lipitori, așa cum mai este denumită) este o metodă complexă de aplicare în diverse puncte de pe corpul uman a lipitorilor, demers ce poate determina numeroase efecte complexe asupra organismului, cu implicații în diverse afecțiuni, singura condiție impusă fiind aplicarea corectă, de către persoane specializate, special instruite ân acest sens.

Hirudo-terapia este practicată în toate statele lumii, fiind recunoscute proprietățile curative deosebite ale lipitorilor.

Trebuie precizat faptul că, comparativ cu diverse alte metode de tratament, hirudo-terapia este considerată a se poziționa în topul celor mai eficiente, aspect certificat nu doar de folosirea acesteia în toate colțurile lumii, ci mai ales de interesul în continuă creștere pe care îl manifestă oamenii de știință contemporani asupra influenței pe care hirudo-terapia îl are la nivelul micro-circulației.

2.1 Lipitorile – delimitări conceptuale

În acest moment, la nivel global, sunt cunoscute peste 400 de tipuri de lipitori, cărora li se adaugă alte peste 1500 de subtipuri, din totalul acestora fiind utilizate pentru tratarea diferitelor afecțiuni doar trei mari subtipuri, respectiv:

Subtipul Hirudo medicinalis – este subtipul cel mai des utilizat

Subtipul Hirudo orientalis

Subtipul Hirudo oficinalis

Lipitoarea (a se vedea ANEXA 2) este un ectoparazit ce trăiește liber în mijlocul naturii, preferând lacurile nu foarte adânci, iazurile, râurile ușor curgătoare, ca și mlaștinile. Chiar dacă se hrănește cu sângele viețuitoarelor de care se prind (broaște, pești, melci, păsări ce înoată, etc), lipitoarea preferă sângele cald al mamiferelor mari.

Anotimpul de înmulțire al lipitorii, un hermafrodit, este vara, aceasta depunând pe uscat un număr de patru-cinci coconi, fiecare dintre acestea incluzând până la 30 de ouă. Embrionii lipitorii se dezvoltă pe perioada a treizeci de zile, timp în care aceștia reușesc să se hrănească din masa proteică existentă în cocon.

Cea mai frecvent folosită lipitoare, hirudo medicinalis (respectiv lipitoarea medicinală), este un vierme de tip inelar, ce poate fi regăsit nu doar în apele nesărate din zona centrală și sudică a Europei, ci și în zona Asiei Mici.

Lipitoarea este considerată a fi unicul „medicament viu”, existând mai multe paradoxuri, respectiv:

Aceasta a fost înregistrată în S.U.A. ca și dispozitiv medical, avându-se în vedere că aceasta reușește să incizeze organismul, fiind considerată bisturiu

În Germania lipitoarea este considerată a fi un auto-coagulant, ea fiind inclusă în categoria claselor autocoagulante

Lipitorile sunt de dimensiuni variabile, respectiv:

Lipitori de dimensiuni mici – au greutatea sub 1 gram

Lipitori de dimensiuni medii – greutatea acestora variază în intervalul 1 – 1,5/2 grame

Lipitori de dimensiuni mari – dimensiunea acestora este mai mare de 1.5/2 grame

Demn de menționat este faptul că, dacă în medicină sunt utilizate toate tipurile de lipitori anterior menționate, în cosmetică sunt preferate lipitorile de dimensiuni mici, știut fiind faptul că acestea nu lasă urme vizibile ulterior aplicării.

În cazul lipitorilor destinate industriei cosmetice, se remarcă faptul că achiziționarea lipitorilor se realizează la kg, avându-se în vedere concentrația substanței active anti-coagulante, dintr-un kg de lipitori vii reușindu-se extragerea unui număr de 80.000 de unități substanță anti-coagulantă.

În ceea ce privesc caracteristicile hirudo medicinalis (a se vedea Anexa 1), se remarcă faptul că lungimea corpului acestuia poate atinge dimensiuni maxime de 12 cm, spatele lipitorii fiind de culoare verzuie, presărat cu puncte negre și dungi de culoare portocalie.

Lipitoarea este prevăzută cu cinci perechi de ochi, respirația realizându-se prin intermediul corpului, în absența plămânilor.

La nivelul faringelui, lipitoarea prezintă un număr de trei maxilare, prevăzute cu dinți, la marginea acestora poziționându-se calea înspre glandele salivare, atât de importante în cadrul hirudo-terapiei.

În cadrul cavității bucale se remarcă existența mandibulelor ce sunt prevăzute cu trei rânduri de dinți din chinină, dinți prin intermediul cărora lipitoarea reușește să străpungă pielea unui organism la o adâncime de 1,5 mm și prin care extrage o cantitate variabilă de sânge (între 5 ml și 15 ml).

Această extracție poate să dureze câteva zeci de minute, la finalul cărora lipitoarea se va desprinde de piele și va pleca în căutarea unui loc unde să poată digera sângele înghițit. Cum în saliva lipitorii se găsește hirudina, o substanță care ămpiedică procesul de coagulare al sângelului, ulterior desprinderii lipitorii, din plaga generată de înțepătură se va elimina în următoarele ore o cantitate comparabilă cu cea care a fost extrasă de lipitoare, sângerarea fiind ușor suportată de către organism și nepericuloasă.

Lipitoarea este prevăzută la ambele sale capete cu o ventuză, prin intermediul acestora reușind nu doar să se deplaseze pe suprafețe, ci și să se fixeze în locul de unde va începe să extragă sânge.

O importanță deosebită în cazul lipitorii medicinale este deținută de către aparatul gastrointestinal, acesta permițându-i acumularea unei cantități uriașe de sânge, pe care ulterior o digeră foarte lent, pe parcursul mai multor luni.

În urma numeroaselor cercetări ce au fost realizate în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că în tubul digestiv al lipitorii sunt menținute o anumită perioadă diverse afecțiuni constatate în organismele cu care aceasta a venit în contact, bacilul tuberculozei fiind regăsit după o perioadă de 28 de zile, în vreme ce tifosul se menține în intestinul lipitorii timp de 30 de zile.

Din acest considerent, avându-se în vedere și profilaxia unor afecțiuni, începând cu anul 2001 Ministerul Sănătății a impus unica folosire a unei lipitori, în acest fel evitându-se transmiterea bolilor de la un organism la altul.

Lipitoarea prezintă un sistem vascular de tip închis, iar pe ambele sale părți sale laterale câte o inimă, acestea contractându-se în mod consecutiv. În ceea ce privește sistemul vizual, acesta este prevăzut cu câte cinci perechi de ochi, aceștia fiind poziționați împrejurul capului lipitorii. Iar sistemul nervos al lipitorii se remarcă prin caracteristică neuronală, ca și prin prezența sinapselor electrice, ca și a sinapselor chimice.

În afara subtipului Hirudo medicinalis, utilizată cu precădere în tratamentul diverselor afecțiuni, subtipurile Hirudo oficinalis și Hirudo orientalis fiind utilizate în domeniul farmaceutic, respectiv în scop curativ. Fiind omologate ca și medicamente și utilizate frecvent, toate aceste subtipuri de lipitori sunt cultivate în cadrul biofabricilor specializate, în condiții artificiale, sub un control atent al specialiștilor în medicină, acvacultură, biologice, ca și medicină veterinară.

Toate lipitorile sunt păstrate în recipiente din sticlă, ce pot fi umplute ½ cu apă, într-un volum de trei litri putându-se depozita pe termen lung un număr maxim de 50 de lipitori, numărul acestora putându-se tripla în cazul termenelor scurte.

Se recomandă utilizarea vaselor de sticlă și nu a celor de plastic, avându-se în vedere faptul că periodic se impune eliminarea mucozităților ce se depun pe pereții acestora, îndepărtarea acestora fiind cu mult mai facilă în cazul sticlei.

În cazul în care se constată mortalitate în interiorul unui vas, se impune eliminarea lipitorilor moarte, curațarea corectă a vasului, în paralel cu sterilizarea lipitorilor viabile, prin intermediul diverselor substanțe specifice. Se recomandă folosirea cu precădere a KMnO4, restul substanțelor putând fi dăunătoare lipitorilor.

De asemenea, o influență deosebită o pot avea și detergenții ce sunt folosiți pentru curățarea vaselor în care sunt ținute lipitorile, recomadându-se clătirea temeinică a acestora, ulterior curățării.

Se impune ca toate recipientele să fie prevăzute cu capace din plastic ce prezintă orificii, apa din interiorul acestora schimbându-se în funcție de necesitate, ocazie cu care se recomandă înlăturarea lipitorilor cu probleme ori a celor ce au murit.

Recipientele ce conțin lipitori sunt păstrate în zone semi-întunecoase, la tempraturi variabile (incluse în intervalul +10-+20 grade Celsius).

Calitatea apei este predominantă în cazul creșterii lipitorilor, acesta fiind și principalul factor al îmbolnăvirii. O lipitoare sănătoasă se remarcă prin activitatea deosebită, în momentul atingerii acesteia mușchii contractându-se automat și destul de puternic. În cazul unei lipitori bolnave, se sesizează faptul că aceasta nu reușește să facă „priză” cu dermul, ea nu se lipește de corp.

Cel mai adesea, lipitorile sunt afectate de așa numita „boală ruginoasă”, ce determină apariția pe laterala corpului lipitorii a unei crestături vizibile cu ochiul liber. În această situație se recomandă izolarea în regim de urgență a lipitorii infestate și eventuala tratare a acesteia cu KMnO4.

În ceea ce privește prețul lipitorilor, în țara noastră acesta se poziționează în jurul valorii de un euro, în vreme ce în statele europene prețul variază între 5-7 euro. Prețul crește semnificativ în S.U.A., unde lipitorile se vând la prețul de 12 euro/bucată, cererea fiind una deosebit de mare și în aceste condiții. Și asta datorită faptului că peste Ocean domeniul hirudo-terapiei este destul de scump, canadienii percepând între 25-30 de dolari canadieni pentru aplicarea unei lipitori.

Pentru a se reuși utilizarea lipitorilor în hirudo-terapie se impune urmarea unor anumite etape, ce includ obținerea unor certificate de calitate și de siguranță, astfel hirudoterapia poziționându-se în centrul atenției medicinei alternative.

2.2. Acțiunea hirudo-terapiei la nivelul organismului

Ca urmare a numeroaselor substanțe biologice active, ce sunt secretate de către glandele salivare ale lipitorilor, acestea reușesc să blocheze sistemul hemostazic al donatorului, ulterior procesului extragerii active a sângelui. În acest mod hirudo-terapia reușește să inducă la nivelul organismului numeroase efecte benefice, datorate în principal includerii în organism a diverșilor fermenți.

În ceea ce privesc substanțele ce se regăsesc în componența unei lipitori, se impune a se menționa faptul că încă din cursul anului 1948 au fost identificate primele substanțe componente ale salivei lipitorii, ca urmare a cercetărilor realizate în laboratoarele din Germania, Marea Britanie, Franța și Austria. În acest moment sunt cunoscute între 93-110 substanțe activ-biologic aflate în componența lipitorii, dintre care un interes deosebit este reprezentat de 9-12 componente, intens studiate.

Ca urmare a descoperirii în anul 2001 a efectului ultrasunetului indus de lipitoare, s-a reușit explicarea impactului mult mai mare pe care îl are aplicarea lipitorii, în raport cu raport cu utilizarea altor auto-coagulante (incluzând chiar și heparina). Iar în ultima vreme s-a reușit demonstrarea legăturii existente între homeopatie și hirudo-terapie.

2.2.1. Substanțele conținute în secreția glandei salivare a lipitorii

Complexul fermenților ce ajung la nivelul organismului prin intermediul acțiunii lipitorilor și care reușesc să dezvolte acțiunea directă în raport cu numeroșii microbi patogeni existenți poate fi delimitat astfel:

Fermenți ce acționează la nivelul pereților vaselor sanguine – au la nivelul organismului o acțiune de tip anti-inflamator, anti-bacterian, ca și imuno-stimulatoare

Fermenți ce acționează la nivelul sistemului limfatic, ca și la nivelul circulației sangvine – impun o acțiunede tip anti-aterosclerotică, reușind să elimine ischemia

Fermenți ce au capacitatea de a activa în mod deosebit circulația limfatică, în paralel cu normalizarea tensiunii arteriale și cu drenarea și implicit eliminarea auto-toxinelor

Rezultatele numeroaselor cercetări, ce au fost realizate în domeniu în ultimii ani, s-a reușit identificarea în componența secreției glandelor unei lipitori a zeci de substanțe active, dintre care merită a fi amintite:

Substanțele histaminice – ce au capacitatea de a produce o dilatare la nivelul vaselor de sânge

Hialuronidaza – ferment ce are capacitatea de a cataliza reacția descompunerii hidrolitice, ca și depolimerizarea acidului hialuronic

Destabilasa – manifestă o acțiune de tip trombolitic

Hirudina – inhibitorul fermentului trombină

Protombinaza – are o acțiune de tip anti-trombiotic

Bdeline – induce un efect de tip anti-inflamator, în paralel remarcându-se drept inhibitorul tripsinei, al acrosinei, ca și al plasminei

Holisterinesteraza – se remarcă prin acțiunea antisclerotică

Colagenoza – are capacitatea de a descompune atât țesuturile cicatriciale, cât și țesuturile aderențiale

Egline – manifestă un pronunțat efect anti-inflamator, fiind în același timp și un inhibitor al proteaselor neutrale de la nivelul granulocitelor, al catepsinei G, al subtilizinei, al elastazei, ca și inhibitorul alfa-himotripsinei

Saratin – are capacitatea de a inhiba agregarea la nivelul trombocitelor

Substanțe endorfin-similare

Apiraza – inhibitorul agregației trombocitelor

Orgelaza – determină diminuarea edemelor, generarea unor noi capilare, deschiderea capilarelor suplimentare, ca și o creștere a permeabilității la nivelul capilarelor

Decorzin – reușește inhibarea agregației trombocitelor

Diverse substanțe biologice din categoria prostaglandinelor

Calin – inhibitorul factorului Willebrand, ca și al agregației la nivelul trombocitelor

Chininaza – induce efectul analgezic, descompune bradikinina, fiind hidrolază

Hagheman – inhibitorul factorului XII – are o acțiune de tip anti-trombotic

Inhibitorul triptazei

Hirustazin – are un efect de tip anti-inflamator, inhibitorul tripsinei, calicreinei, al hipotripsinei, ca și inhibitor al catepsinei G

O atenție deosebită este acordată proteinelor funcționale, dintre cele anterior menționate remarcându-se:

Hirudina – privită prin prisma biochimică drept inhibitorul trombinei, această substanță are un rol primordial în cadrul procesului dedicat coagulării sangvine. Ca urmare a blocării factorilor V, VII și XIII, hirudina are capacitatea de a împiedica coagularea la nivelul proteinei fibrinogenului, ca și agregarea trombocitelor din fluxul sangvin. Semnalată ca și componentă a secreției glandei salivare specifice lipitorii medicinale, substanța este descrisă încă de la finele secolului al XIX-lea, în cadrul industriei farmaceutice fiind fabricată hirudina recombinată, utilizată în tratamentul unor afecțiuni sangvine. Definită ca substanță de tip proteic, hirudina include un lanț de aminoacizi, dintre care amintim glutamina, lezina, cistina, asparagina, serina, ca și glicina. Împreună cu alte substanțe ce intră în componența secreției glandei salivare a lipitorii, hirudina are capacitatea de a împiedica formarea hibrinei, în paralel cu stoparea formării trombelor. Numeroaselor experimente realizate în domeniu au reușit să evidențieze faptul că această substanță reprezintă un anti-coagulant deosebit de puternic, ce are o acțiune o acțiune aproape instantanee, datorată lipsei metabolismului, în absența căreia hirudina nu se transformă ea fiind eliminată în aceeași formă de la nivelul organismului. Studiile au demonstrat și faptul că hirudina este cu mult mai activă în raport cu alte anticoagulante, chiar dacă uneori aceasta determină o anumită sângerare. În ceea ce privește sângerarea, aceasta este direct influențată și de modul de alimentare al pacientului supus hirudo-terapiei, știut fiind faptul că în cazul veganilor sângele este mai fluid și deci și sângerarea mai abundentă. De asemenea, alți fatori determinanți ai sângerării sunt reprezentați de pH, ca și de locul aplicării lipitorii, existând porțiuni de dern ce au grosimea de doar 1 mm (cum ar fi zona inghinală, proximitatea carotidei, etc), în condițiile în care lipitoarea acționează la o adâncime de 1.5 mm (sângerarea va fi cu mult mai mare, raportată la aplicarea lipitorii într-o regiune în care dermul atinge grosimea de 4 mm).

Destabilaza – este, de asemenea, un ferment desoebit de important ce intră în componența secreției glandei salivare a lipitorii, ea având capacitatea de a acționa asupra unui tromb deja format, căruia îi împiedică stabilizarea.

Cercetările au reușit să evidențieze faptul că lipitoarea deține mai multe tipuri de glande salivare, prin intermediul cărora se reușește generarea la nivelul organismului pe care este aplicată mai multe substanțe. În cadrul procesului de aplicare a lipitorii se remarcă prezența a trei etape, incluzând:

Prima etapă – lipitoarea face incizia

Etapa a doua – lipitoarea introduce în organism substanțele active

Etapa a treia – lipitoarea își extrage hrana

În primele două etape, lipitoarea generează constant, prin intermediul glandelor salivare, diverși fermenți/substanțe active la nivelul organismului, în cea de-a treia fază realizându-se în principal extragerea hranei. La ora actuală specialiștii consideră că acești fermenți sunt introduși cu mult mai rapid și mai eficient la nivelul țesuturilor prin intermediul ultrasunetelor, cercetările nefiind încă finalizate în domeniu.

În ceea ce privește componența salivei lipitorii, se remarcă faptul că peste 80% din aceasta este reprezentată de apă, restul incluzând mai multegrupe de substanțe, respectiv, proteine și peptide, lipide și polizaharide, cu mențiunea că aproximativ 8 % din totalul substanței solide aflate în componența salivei lipitorii nu a fost încă identificată.

În domeniul dedicat grupei substanțelor critice, așa-numitele hemostatice, se remarcă peptidaza, acea substanță de tip activ-agresiv care are capacitatea de a descompune inclusiv trombii. În ciuda existenței unui număr semnificativ de substanțe anti-coagulante, nu se reușește lezarea trombo. În prezența lipitorii, se remarcă o lezare în amănunt a trombului, fără riscurile sesizate în prezența altor substanțe.

Se mai remarcă de asemenea prezența hialuronidazei, un acid care este frecvent utilizat în tratarea herniilor de disc, în trecut folosindu-se substanța activă din papaya pentru a se încerca lezarea corpului pulpos aferent discului.

Nu în ultimul rând trebuie menționată prezența hirudinei, care are capacitatea de a acționa simultan la nivelul a trei factori, căreia i se adaugă marja crescută ca substanțele sangvine să părăsească capilarele, în acest fel evitându-se riscul apariției hemoragiei.

2.2.2. Efectele și acțiunile determinate de substanțele conținute în secreția glandei salivare a lipitorii

Prin intermediul tuturor substanțelor ce intră în componența secreției glandei salivare a lipitorii, se reușește nu doar o dezinfectare a săngelului și a salivei respectivului organism, ci și îmbunătățirea diverselor proprietăți sangvine, cu efecte ce se resimt la nivelul pereților vaselor, ca și a fluxului sangvin.

Totalitatea substanțelor active ce au fost identificate în compoziția secreției glandelor lipitorilor are capacitatea de a induce la nivelul organismului multiple efecte terapeutice, dintre care se remarcă:

Efectul anti-coagulant

Acțiunea anti-ischemică

Efectul analgezic

Decongestionarea organelor interne

Acțiunea diuretică

Efectul sedativ

Acțiunea regenerantă

Efectul de drenare

Acțiunea anestezică

Recoltarea sângelui închegat din zona microcirculatorie

Acțiunea reflexogenă

Efectul anti-inflamator

Acțiune hipotensivă și anti-hipoxidică

Descompunerea electorlitică la nivelul grăsimilor din organism

Acțiunea imuno-stimulantă

Efectul trombolitic și spasmolitic

Acțiunea bactericidă, etc

Restabilirea perfuzării la nivelul pereților vaselor sangvine

Efectul anti-bacterial

Acțiunea anti-edem

2.2.3. Impactul substanțelor conținute în secreția glandei salivare a lipitorii asupra afecțiunilor diverse ale organismului

Cercetările din ultimii ani au reușit să confirme și numeroase alte efecte pe care hirudo-terapia le are la nivelul organismului, prin intermediul acesteia reușindu-se influențarea pozitivă a numeroaselor afecțiuni ale :

Sistemului cardio-vascular – incluzând cardiopatia ischemică, lifostaza, ateroscleroza, hipertensiunea arterială, dilatarea varicoasă semnalată la nivelul membrelor inferioare, cardioscleroza, distonia neuro-vegetativă, etc

Sistemului neurologic – migrenele, hipertensiunea intracraniană, insomniile, sindromul asteno-vegetativ, maladia Parkinson, encefalipoatiile toxice, amețelile, insuficiența vertebro-bazilară, neuralgiile, etc

Sistemului respirator – cum ar fi bronșita cronică

Sistemului digestiv – incluzând pancreatita, hepatica cronică, etc

Articulațiilor – respectiv artrozele, herniile de disc, osteopatiile, sacroiliitele, etc

Sistemului endocrin

Sistemului uro-genital – incluzând sterilitatea feminină, prostatita, miomul uterin, hemoroizii, ca și adenomul de postată

Sistemului hepato-biliar

CAPITOLUL 3. TEHNICA APLICĂRII LIPITORILOR

Chiar dacă tehnica de aplicare a lipitorilor în cadrul hirudo-terapiei este relativ ușoară, se impune a se menționa faptul că aceasta trebuie realizată numai de către persoane special instruite în acest scop.

În cazul hirudo-terapiei, lipitorile trebuie să fie aplicate numai pe suprafețele cutanete curate și care în prealabil nu au fost curățate/prelucrate cu diverse soluții de dezinfectare ori cu parfumuri, știut fiind faptul că lipitorile nu agrează nici un fel de miros sintetic.

În unele situații, când pielea pacientului este proaspăt spălată, se remarcă faptul că lipitoarea nu vrea să se fixeze, să muște, caz în care regiunea de aplicare a acesteia poate fi străpunsă ușor cu un ac steril, până la apariția unei picături de sânge. Ulterior, aplicarea efectivă a lipitorilor se realizează prin intermediul unui dispozitiv din sticlă ori din plastic.

În ceea ce privește punctele, respectiv regiunile în care se aplică lipitorile (cu mențiunea că acest aspect va fi tratat separat, în cadrul unui amplu capitol al prezemtei lucrări) acestea sunt alese de către specialistul hirudoterapeut în funcție de scopul ce este urmărit, avându-se în vedere specificul patologiei, modul de localizare al acesteia la nivelul organismului, nivelul manifestării, gradul evoluției, ca și eventualele complicații sesizate, prognosticate.

În cazul patologiilor cronice, seria completă de hirudo-terapie include realizarea unui număr de 10-14 ședințe, între acestea integrându-se zile de pauză ce pot să varieze de la o zi și până la 20 de zile (media recomandată este de 3-5 zile). Această serie poate fi repetată după realizarea unei pauze de 90-100 de zile, perioadă în care substnațele active continuă să își mențină concentrația la nivelul fluxului sangvin.

În cazul patologiilor acute, se recomandă realizarea ședințelor de hirudo-terapie zilnic, până în momentul în care se constată o ameliorare de tip semnificativ, ulterior urmându-se practica anterior menționată în cazul patologiilor cronice.

Un rol important în cadrul hirudo-terapiei este deținut de procesul de dozare, acesta fiind direct influențat de efectul curativ urmărit. Dozarea ședinței de hirudo-terapie poate fi realizată prin :

Numărul de lipitori aplicate

Durata de expunere a lipitorilor

Durata hemoragiei ulterior desprinderii lipitorilor

O atenție deosebită se impune a se acorda corelării numărului de lipitori ce sunt aplicate în cadrul ședinței de hirudo-terapie cu vârsta pacientului, cu nivelul procesului patologic, ca și cu masa corporală.

Cercetările ce au fost realizate de-a lungul anilor în domeniu au reușit să evidențieze faptul că în primele 15 minute din momentul fixării lipitorii de derm, aceasta reușește să elimine în organismul pacientului între 3 ml – 5 ml de secreție a glandelor salivare, volumul ulterior al acesteia fiind ulterior destul de redus, prin intermediul său reușindu-se o menținere a circulației sangvine.

În cadrul unei ședinte de hirudo-terapie, o singură lipitoare are capacitatea de a extrage din organismul pe dermul căreia este aplicată până la șase ml de sânge, ulterior procedurii prin plaga rezultată fiind eliminați alți maxim 10 ml de sânge.

Ulterior fixării lipitorii, aceasta începe să extragă sânge din organism o perioadă variabilă (ce poate dura de la 30 de minute și până la trei ore). În situații speciale (respectiv la persoanele în vârstă, în cazul unor hipotonii, a unor astenii ori anemii, etc) se recomandă desprinderea forțată a lipitorilor în maxim 20 de minute de la fixarea acestora la nivelul dermei.

După desprinderea lipitorilor, în locul de acțiune al acestora se va constata apariția unei hemoragii ce poate continua pînă la șapte ore, procesul de sângerare putând ajunge însă și la 30 de ore. Nu este cazul unei îngrijorări, știut fiind faptul că astfel de hemoragii nu reprezintă un pericol real pentru pacient, prin respectivele plăgi elimininându-se limfă în amestec cu o cantitate neînsemnată de sânge.

Demn de menționat este faptul că, de cele mai multe ori, hemoragiile rezultate în urma aplicării lipitorilor sunt de tip venos, acestea putând fi oprite prin intermediul tamponării, nerecomandându-se aplicarea unui garou ori suturarea locului de sângerare. În condiții speciale, respectiva plagă poate fi prelucrată prin aplicarea unui ser fiziologic ori a unui burete hemostatic.

Se impune a se preciza și faptul că această hemoragie poate fi stopată instantaneu în situația în care deasupra plăgii se va aplica o ventuză. Nu se recomandă aplicarea pe suprafața plăgilor aplicarea unor soluții dezinfectante. Și asta deoarece lipitoarea reușește să dezinfecteze foarte bine locul pe care îl mușcă.

Ulterior desprinderii lipitorilor de la nivelul dermului, se recomandă acoperirea plăgilor rezultate cu tampoane ori pansamente ce se vor fixa de piele cu leocoplast, iar în cazul în care acestea se vor îmbiba cu limfă amestecată cu sânge, acestea vor fi înlocuite.

Se impune acordarea unei atenții deosebite zonei din jurul plăgilor, evitându-se zgârierea acestora ori dezinfectarea, în acest fel evitându-se formarea unei cicatrici.

Este important de precizat faptul că ulterior ședinței de hirudo-terapie se pot remarca mai multe reacții la nivelul organismului, respectiv:

Inflamarea zonei de acțiunea lipitorii

Reacția de înroșirea dermului

Diverse mâncărimi în zona aplicării lipitorilor

Creșterea temperaturii corpului

În situația în care creșterea temperaturii, ca și înroșirea tegumentului în jurul punctului de fixare a lipitorii se remarcă în primele 24 de ore din momentul realizării ședinței de hirudo-terapie, nu există motive de îngrijorare.

Toate eventualele neplăceri sesizate reprezintă doar reacții ale organismului la multiplele substanțe active pe care lipitoarea le induce în timpul acțiunii sale, acestea dispărând treptat, fără a-i induce neplăceri pacientului.

Motive de alarmare există în momentul în care aceste reacții, anterior menționate, se sesizează după 72 de ore de la finalul ședinței de hirudo-terapie. În aceste caz există:

Pericolul producerii unei infecții la nivelul organismului

Un nivel al imunității scăzut

Reacții provocate de ulterioara scărpinare în zona aplicării

În foarte rare cazuri, aceste reacții sesizate după intervalul a 72 de ore de la ședința de hirudo-terapie se pot datora unor reacții întârziate ale organismului, situație în care, de asemenea, nu există motive de îngrijorare. Cu toate acestea, în astfel de situații, se recomandă consultatea de urgență a unui medic specialist.

3.1 Indicațiile hirudo-terapiei

Studiile numeroase ce au fost realizate în domeniu au reușit să sublinieze faptul că hirudo-terapia poate induce multiple efecte benefice la nivelul organismelor în care se remarcă:

Afectarea sistemului cardiovascular – incluzând aici afecțiuni precum cardialgiile, stenocardiile, hipertensiunea arterială, etc

Afectarea sistemului respirator – în afecțiuni precum astmul bronșic ori bronșita

Afectarea sistemului digestiv – incluzând afecțiuni precum gastritele, pancreatitele cronice, ulcerele duodenale, ulcerele gastrice, constipațiile, etc

Afectarea sistemului hepato-biliar – incluzând cirozele, hepatitele cronice, ca și colecistitele

Unele patologii de tip chirurgical – hemoroizii, fisurile anale, maladia varicoasă semnalată la nivelul membrelor inferioare, etc

Probleme de tip osteo-articular – incluzând nu doar complicațiile post-traumatice, ci și osteomielitele cronice, ca și osteohondrozele

Probleme neurologice – radiculitele

Diverse deficiențe constatate la nivelul aparatului uro-genital – incluzând hemoragiile uterine, procesele aderențiale, maladii inflamatorii sesizate la nivelul uterului ori a anexelor, procesele inflamatorii sesizate la nivelul prostatei, etc

3.2 Contraindicații ale hirudo-terapiei

În cadrul hirudo-terapiei se recunosc :

Contraindicații absolute – în categoria cărora sunt incluse:

Hemofiliile

Coagulopatiile

Trombocitopeniile

Diatezele hemoragice

Contraindicații relative – ce includ:

Anemiile severe – în cazul anemiilor mai puțin severe, se folosește hirudo-terapia, cu mențiunea că se acordă o atenție deosebită dozării, în paralel cu evitarea realizării unei extracții masive de sânge (lipitorile sunt ținute la nivelul dermului o perioadă limitată, ele realizând doar introducerea substanțelor active, nu și extragerea sângelului de la nivelul organismului)

Neoplasmele

Hipotoniile urmate de piederea cunoștinței

Insuficiențele cardiovasculare cronice de gradul al III-lea sau insuficiențele cardiovasculare acute

Infarctul miocardic de tip extins

Perioada de sarcină – se remarcă faptul că aplicarea lipitorilor în zona uterului ori a punctelor active ale acestuia poate determina fie o întrerupere a sarcinii, fie o naștere prematură

Ictusul cerebral hemoragic

Unele dereglări de natură psihică – de-a lungul timpului s-a remarcat faptul că unele probleme psihice au fost tratate prin intermediul lipitorilor. În cazul schizofreniei însă, hirudo-terapia îi poate accentua starea pacientului, prin spaima indusă de însăși procedura utilizată.

Febrele cu etiologia rămasă neidentificată

Unele stări alergice – în practică se cunoaște existența unui procent de 0.3% din totalul populației ce poate avea diverse reacții în prezența hirudinei (așa numita hirudinoză). Reacții adverse pot fi sesizate de asemenea în cazul unei imunizări mai slabe ori dimpotrivă mai puternice, situații în care pot fi aplicate diverse tehnici (cum ar fi drenarea căilor biliare ori înfometarea) astfel încăt aceste reacții dispar după 3-4 ședințe de hirudo-terapie.

Demn de menționat este faptul că hirudo-terapia poate fi aplicată cu succes în cadrul mai multor patologii, și dacă în cazul contraindicațiilor acesteia se remarcă cele standard, respectiv contraindicațiile parțiale (anterior menționate), în cazul indicațiilor paleta acestora este una deosebit de largă, terapia fiind utilizată în acest moment în toate domeniile aferente medicinei, incluzând și domeniul medicinei veterinare.

În ultima perioadă hirudo-terapia a fost utilizată cu succes și în domeniul dedicat diverselor patologii canceroase, cancerul poziționându-se, din păcate, pe locul al doilea în topul principalelor cauze de deces, la nivel mondial. Și asta, în ciuda faptului că în ultimii ani au fost alocate sume uriașe în cercetare, în încercarea identificării unor soluții viabile, dedicate eradicării acestei maladii.

De altfel, în opinia mai multor specialiști, se consideră că posibilitatea identificării unor remedii eficiente împotriva cancerului este practic nulă, aspect datorat, prin prisma teoriei homeopatiei, stadiilor aferente oricărei patologii, respectiv:

Stadiul de inflamație

Stadiul de degenerare

Stadiul de tumorizare

Se poate considera, pe bună dreptate, că acesta reprezintă un proces fiziologic, principala preocupare în domeniu constând în identificarea unor factori care să determine o încetinire a acestor stadii, anterior menționate, ca și pentru a se reuși identificarea condițiilor în care nu se mai produce declanșarea ultimului stadiu, respectiv a stadiului de tumorizare.

Și asta deoarece se cunoaște faptul că stadiul de tumorizare reprezintă ultima încercare a organismului afectat de a încerca să remedieze deficiențele constatate.

În acest context s-a constatat faptul că hirudo-terapia are capacitatea, în anumite condiții, de a întrerupe acest stadiu de tumorizare, de a remedia stadiul de degenerare, patologia putând fi adusă chiar în primul stadiu, respectiv stadiul de inflamație.

Indiferent de patologie, dacă se utilizează hirudo-terapia în primele trei faze ale tumorii, pot fi obținute rezultate deosebite, prin intermediul lipitorilor aplicate organismul fiind „ajutat” să facă față mult mai bine provocărilor cu care acesta se confruntă, ca umrare a afecțiunii semnalate.

Demn de semnalat este faptul că, prin intermediul hirudo-terapiei, nu se acționează în mod direct asupra celulei, nu se distruge celula, aspect deosebit de important mai ales prin prisma fenomenului de mitoză, problematic de la o anumită vârstă.

3.3 Posibile complicații sesizate în hirudo-terapie

Cu ocazia cercetărilor ce au fost realizate s-a sesizat faptul că după două-patru ședințe de hirudo-terapie se constată o reacție la nivelul ganglionilor limfatici regionali, reacții ce sunt percepute ca și răspunsuri ale sistemului imun la multiplele efecte ce pot fi induse la nivelul organismului de către numeroasele substanțe ce sunt conținute în soluția glandelor salivare ale lipitorii.

Inflamarea acestor ganglioni limfatici regionali este considerată ca fiind o complicație a hirudo-terapiei, în acest caz indicându-se consultarea unui medic și eventuala recomandare a unor antibiotice.

Pe lângă aceasta, se poate sesiza apariția alergoizilor (în 1-% dintre cazuri), ce se manifestă prin hiperemie sau prurit, ca și apariția edemului Quincke, rare fiind cazurile ân care se impune recomandarea anti-histaminicelor.

În extrem de puține situații (respectiv în maxim 0.2% din totalul cazurilor) pot fi sesizate reacții alergice de tip generalizat, acestea fiind determinate în general de unele patologii grave sesizate la nivelul organismului.

Se impune a se menționa faptul că nu se consideră a fi complicații toate reacțiile ce se remarcă la nivelul cutanat, cu excepția cazurilor focarelor patologice ce persită, situație în care în interiorul acestora se pot acumula diverse toxine. Toxine care, în raport cu fermenții generați de glandele salivare ale lipitorilor, pot genera o deblocare a citostructurilor, caz în care se va produce o pătrundere a acestor toxine la nivelul sângelui periferic, cu diversele manifestări cutanate ce se pot remarca ulterior.

De asemenea, au fost remarcate în cadrul hirudo-terapiei și numeroase reacții adverse, ca și o anumită infectare la nivel local, aceasta datorându-se în principal iritării produse ca urmare mușcăturii lipitorii. În situația pacienților ce prezintă stări avansate ale imunodeficienței s-a sesizat apariția pioderniei.

În plus, se poate remarca și o anumită accentuare a anemiilor, respectiv a hipotoniilor, în unele cazuri sesizându-se apariția în zona scrotului a unor hematoane, ca și sângereri ulterioare procedurii ce pot să depăseașcă intervalul a 48 de ore.

De asemenea, se pot sesiza apariția edemului, a hiperemiei locale, apariția pruritului, unele mialgii, instalarea unei hipertemii generalizate, ca și o stare de disconfort total, ce se poate remarca după realizarea a trei-cinci ședințe de hirudo-terapie. Cu toate acestea, cea mai serioasă complicație în cazul hiduro-terapiei constâ în apariția șocului anafilactic.

În marea majoritate a cazurilor s-a stabilit însă că toate aceste complicații au survenit ca urmare a nerespectării regulilor dedicate aplicării corecte a lipitorilor.

În situația unei imumități scăzute a organismului supus hirudo-terapiei, în cadrul literaturii de specialitate se consemnează și posibilitatea producerii unei infectări în condițiile în care bacteria hidrofilia reușește să ajungă la nivelul inciziei generate de lipitoare. Există astfel posibilitatea ca unele reacții sesizate la pacienți, reacții ce se manifestă pe parcursul a trei-patru zile, să fie determinate de această bacterie, în ciuda faptului că rezultatele unor cercetări în domeniu exclud această ipoteză.

Aceste probleme însă pot să reprezinte și o reacție individuală la procesul hirudo-terapeutic, ce presupune incizarea dermului de către lipitoare, cu introducerea în organism a unui complex de substanței active. În aceste condiții organismul poate reacționa, el percepând hirudo-terapia drept un act agresiv la adresa sa.

Este cunoscut faptul că orice lipitoare, în momentul aplicării la nivelul dermului, are obiceiul de a-și „căuta” cel mai bun loc pentru incizare, acesta fiind de regulă o zonă cu o grosime a pielii mai redusă și o pulsație sangvină mare, în acest fel reușindu-se hrănirea mult mai rapidă.

Specialiștii recomandă ca aplicarea lipitorii pe corpul pacientului să se realizeze prin intermediul unei ventuze, aplicarea fiind nu doar cu mult mai practică, ci și mult mai eficientă.

În practică, s-a dovedit faptul că unei lipitori sănătoase îi este necesar un anumit interval orar (între cinci și zece minute) pentru a se decide asupra locului inciziei, incizia fiind influențată de mai mulți factori, dintre care enumerăm:

Temperatura zonei de aplicare – în cazul în care aceasta este mai scăzută, se remarcă faptul că lipitoarea se va lipi cu mult mai greu

Consumul de medicamente – în situația în care pacientul urmează un tratament în care uzează de anumite subtanțe, există posibilitatea ca mirosul pe care îl resimt lipitorile la nivelul dermului să determine o fixare cu mult mai dificilă. Nu de puține ori, lipitoarea se fixează de derm, realizează incizia, furnizează în organism substanțele active, extrage sângele din organismul pacientului, iar după numai zece minute de la desprindere se constată decesul acesteia.

În aceste situații decesul lipitorii se datorează concetrației deosebite de substanțe nocive existente în sângele pacientului, cele mai periculoase fiind substanțele conținute în unele medicamente folosite în tratamentul alternativ al pacientului.

Anumite substanțe aflate în componența gelurilor de duș, a săpunurilor ori a șampoanelor pe care pacientul le utilizează – există situații în care lipitorile refuză să adere la suprafața dermului, în ciuda eforturilor specialiștilor în hirudo-terapie

Absența unei pieli excesiv de curate – se remarcă deseori că lipitorile aderă cu mult mai multă ușurință la derm în situația în care pacientul nu și-a spălat pielea de curând

Trebuie menționat și faptul că unele lipitori se pot lipi mai greu de dermul pacientului ca urmare a timpului de înfometare inadecvat la care aceasta a fost supusă de către producător, respectiv vânzător.

De asemenea, urmare a unor studii realizate în domeniu de către specialiști s-a reușit stabilirea faptului că uneori, înaintea unei ploi, există lipitori care nu vor să mănânce, fixarea acestora la nivelul corpului pacientului dovedindu-se a fi un demers destul de dificil.

CAPITOLUL 4. ZONELE DE APLICARE A LIPITORILOR

Numeroasele cercetări ce au fost realizate de-a lungul timpului în domeniu au reușit evidențierea acțiunii complexe pe care hirudo-terapia o induce la nivelul organismului uman, aceasta realizându-se prin intermediul fermenților, ai energiei, dar și ai factorilor bacteriologici, ce reușesc să pătrundă în corp nu doar prin sistemul sangvin și cel limfatic, ci și prin punctele considerate a fi activ-biologice.

Se cunoaște faptul că, în cazul hirudo-terapiei, cele mai bune efecte sunt obținute în situația în care procesul de aplicare al lipitorilor la nivelul suprafeței corpului se realizează conform unor scheme prestabilite, cunoscându-se existența:

Regiunilor standard de aplicarea lipitorilor – sunt accesate în cazul dependenței patologice

Punctele biologice active – sunt corespondente acupunctelor din medicina tradițională chineză

Centrilor energetici Ayurveda

Regiunile standard, poziționate în proximitatea organelor interne ori în zone ușor îndepărtate acestora, sunt direct conectate la acestea prin intermediul anastamozelor vasculare, motiv pentru care se constată inducerea efectului tratamentului cu lipitori ca urmare a pătrunderii în stratul subcutanat a numeroaselor substanțe ce sunt conținute în glandele salivare ale acestora, substanțe ce sunt transportate ulterior la nivelul straturilor profunde prin intermediul vaselor superficiale.

În ceea ce privesc punctele active, acestea se poziționează atât la nivelul pielii, cât și la nivelul stratului cutanat. În cadrul numeroaselor studii ce au fost realizate s-a constatat faptul că în cazul unui punct al tegumentului, ce corespunde unui organ afectat, se remarcă existența unei rezistențe electrice cu mult mai redusă, comparativ cu cea sesizată la nivelul zonelor din proximitate, în paralel sesizându-se un potențial electric cu mult mai mare.

Demn de menționat este faptul că lipitorile pot fi aplicate pe orice regiune a corpului, exceptându-se zona timpanului și a ochilor. De asemenea, lipitorile pot fi aplicate și în zona genitală a pacientului, existând specialiști care le aplică și în zona colului uterin.

Se recomandă ca primele ședințe de hirudo-terapie să fie realizare la nivelul trunchiului pacientului, unde reacțiile sunt mult mai mici în comparație cu reacțiile ce pot fi generate de aplicarea lipitorilor la nivelul membrelor, inferioare și superioare.

Astfel, în cazul existenței bolii varicoase, reacțiile organismului la hirudo-terapie sunt diverse, implicând:

Apariția compresiei

Sângerări mai abundente

Circulație deficitară

Un număr al toxinelor mai ridicat

În situația în care se constată existența la nivelul organismului a unei zone mai deficitar irigată, se recomandă evitarea acestora în cadrul primelor ședinte de hirudo-terapie, fiind preferate zonele în care țesuturile sunt sănătoase, știut fiind faptul că incizarea produsă se aplicarea lipitorilor poate agrava zona care deja prezintă anumite probleme.

De altfel, în aceste zone se va remarca și o anumită dificultate în oprirea ulterioară a sângerării, cauzată tocmai de faptul că aceste zone se pot comporta ca niște răni deschise, supuse unui nou traumatism. În aceste condiții se poate sesiza faptul că vindecarea locului supus incizării lipitorilor se va realiza într-un interval mult mai mare de timp (ce poate ajunge și până la patru-cinci săptămâni), perioadă în care pacientul poate intra în panică, cu toate potențialele consecințe nedorite ce vor decurge din aceasta.

Trebuie menționat și faptul că aceste reacții se pot acutiza pe fondul utilizării de către pacient a consumului de alte diverse substanțe (în principal urmarea unor tratamente clasice).

Din acest considerent se recomandă aplicarea tratamentului cu lipitori în zonele caracterizate de țesuturi sănătoase, viabile, efectele hirudo-terapiei reflectându-se inclusiv la nivelul țesuturilor bolnave, cu probleme.

Cercetările în domeniu au evidențiat faptul că în 1:20 cazuri se remarcă anumite reacții ale organismului la primele ședințe de hirudo-terapie, toate acestea fiind reversibile și dispărând după trei-patru aplicări ale tratamentului cu lipitori.

În prima fază a hirudo-terapiei se recomandă aplicarea lipitorilor pe organele „cheie” ale corpului, respectiv:

Ficat

Intestin gros, intestin subțire

Zona ombilicală – aplicarea lipitorilor în această zonă induce o multitudine de efecte pozitive la nivelul întregului organism

Inimă

Pancreas

Splină

În situația în care hirudo-terapia se declanșează pe cele trei puncte anterioare (respectiv ficat, ombilic, inimă), ca și pe cele trei puncte posterioare (zona cervicală, zona toracală, zona lombară) reacțiile sesizate la pacienți vor fi cu mult mai reduse, spre deosebire de situațiile în care tratamentul cu lipitori este demarat de la extremitățile corpului pacientului.

Abordarea extremităților se recomandă după ședința a patra-cincea de hirudo-terapie, iar în situația în care pe corpul pacientului se remarcă apariția unor anumite semne este recomandabilă:

O drenare corectă a căilor biliare

O limitare a regimului alimentar

Consumul exclusiv al sucurilor naturale, pe perioada a cinci-șase zile

Realizarea clismelor

Se cunoaște faptul că orice lipitoare, odată aplicată pe o anumită zonă, are capacitatea de a acționa in intervalul unui cerc de 10 mm, specialiștii recomandând în cadrul hirudo-terapiei aplicarea lipitorilor la 5-10 mm distanță unele de altele.

În interiorul intestinului oricărei lipitori se găsește o anumită cantitate de lichid ce conține numeroase substanțe activ-biologice. Pe perioada hirudo-terapiei, lipitoarea „transpiră”, respectiv începe să elimine această cantitate de lichid pe zona aplicată, locul acesteia fiind luat de sângele extras din organismul pacientului.

Substanța eliminată din intestinul lipitorii este deosebit de benefică (conținutul su fiind bogat în enzime și anti-coagulante), deseori aceasta fiind colectată de către specialiști în vederea utilizării:

Tratamentului cearcănelor

La diversele tratamente olfactive

De-a lungul timpului, această substanță s-a aflat în centrul atenției multor specialiști, mulți fiind cei care au recomandat inclusiv consumul acesteia în stare pură, respectiv în momentul eliminării acesteia în cadrul procesului de „transpirație”.

4.1 Hirudo-terapia și zona tălpii

În ciuda faptului că hirudo-terapia poate induce o multiplicare a efectelor benefice sesizate la nivelul întregului organism, în situația aplicării lipitorilor în zona tălpii (zonă caracterizată de un număr considerabil al punctelor activ-biologice, ce au corespondență mai multor organe), unde acțiunea este una deosebit de puternică, de multe ori în practică acest aspect este destul de dificil de realizat, considerentele fiind diverse, respectiv:

Pansamentul aplicat ulterior desprinderii lipitorii poate fi perturbat de simpla activitate de mers, ca și de folosirea încălțămintei

Potențiala prezență în zona tălpii a unor ciuperci/bacterii, ce pot interacționa cu zona incizată de lipitoare

Imposibilitatea asigurării condițiile maxime de igienă în zona incizată

În ciuda faptului că marea majoritate a pacienților nu preferă hirudo-terapia aplicată în zona tălpii, aceasta este aplicată deseori de către specialiști, mai ales în situațiile în care se remarcă patologii deosebite, caracterizate de o întârziere a răspunsurilor aferente tratamentelor aplicate.

În aceste situații, pe lângă adoptarea unei perechi de încălțăminte adecvată (mai largă și mai comodă), se impune o pregătire specială a pacientului (prin prisma psihologică), rezultatele obținute fiind unele deosebite.

La această oră sunt cunoscute mai multe cabinete în cadrul cărora se practică hirudo-terapia realizată exclusiv în zona tălpii pacienților, practicienii obișnuind să realizeze aplicarea tratamentului cu lipitori și în alte zone ale corpului, având în vedere starea de disconfort ce poate fi generată uneori pacientului de aplicarea lipitorilor exclusiv în zona tălpilor.

4.2 Hirudo-terapia și afecțiunile varicoase

Un loc important în cadrul hirudo-terapiei este deținut de tratamentul varicelor, știut fiind faptul că la nivelul populației un procent important suferă de această afecțiune, fie genetic, fie ulterior dobândităca urmare a activităților cotidiene derulate, cărora li se adaugă și sedentarismul.

Patologia este destul de numeroasă, cea mai mare parte a persoanelor cunoscând implicațiile pe care le are hirudo-terapia asupra varicelor, la polul opus poziționându-se cunoștințele populației în raport cu impactul pe care terapia cu lipitori îl are asupra unor afecțiuni precum:

Herniile de disc

Probleme ale ficatului

Cele incluse în sfera O.R.L.

Cele din sfera oftalmologică, etc

Din păcate, în acest moment, nu există în sistemul de sănătate metode cu adevărat eficiente în tratarea afecțiunilor varicoase, motiv pentru care hirudo-terapia rămâne unica variantă viabilă de tratament la îndemâna pacienților.

Iar în ultima vreme se constată o creștere deosebită a numărului persoanelor care reclamă frecvent apariția presiunii la nivelul sistemului venos, printre cauzele principale remarcându-se:

Modul de alimentație

Starea de sănătate a ficatului

Modul de viață

Natura activităților cotidiene derulate, etc

În aceste condiții se remarcă dilatarea la nivelul venelor periferice, ulterior sesizându-se apariția așa-numitei boli varicoase, ce poate determina diverse probleme pacienților, cu implicații uneori nebănuite.

Se cunoaște faptul că boala varicoasă are mai multe forme de manifestare, în faza inițială (respectiv gradul I) semnele afecțiunii fiind rareori vizibile. Ulterior, pe măsură ce afecțiunea se accentuează (gradul al II-lea) se remarcă și simptomatologia, respectiv:

Senzația picioarelor grele

Inflamarea picioarelor

Vizibilitatea venoasă

Apariția durerilor

În momentul în care vena începe să se dilate, se remarcă și apariția durerii, ulterior dilatării acesteia durerea dispărând (gradul al IV-lea), stadiul afecțiunii incluzând și o stază mare, cu un disconfort variabil, manifestat la nivelul picioarelor. În combinație cu circulația arterială, se mai pot semnala și apariția durerilor musculare.

În ceea ce privesc efectele induse de hirudo-terapie în afecțiunea varicoasă, se impune a se menționa faptul că rezultate deosebite pot fi obținute în situația în care vena este în curs de dilatare, și nu dilatată. Dacă însă pacientul se prezintă ulterior dilatării venei, se constată uzarea valvelor ce sunt responsabile cu pulsațiile la nivelul venei, eficacitatea terapiei fiind aproape nulă.

Se cunoaște faptul că în acest moment boala varicoasă este inclusă în cadrul protocolului chirurgical. Și asta ca urmare a modificărilor majore survenite în ultimii ani. Respectiv, în urmă cu 130 ani s-a luat decizia eliminării venelor dilatate (prin smulgere), remarcându-se că acestea generau un risc mai mare de apariție a trombozei, ce ulterior putea determina apariția infarctului pulmonar (respectiv trombolia arterei pulmonare).

În cursul anului 2010, un studiu al cercetătorilor din Marea Britanie, a reușit să evidențieze faptul că pacienții care au eliminat venele dilatate sunt mult mai predispuși la trombolia arterei pulmonare, în comparație cu cei care nu au intervenit asupra acestora.

Este cunoscut faptul că boala varicoasă prezintă patru stadii de evoluție, respectiv:

Stadiul I al evoluției bolii varicoase – afecțiunea este asimptomatică

Stadiul II al evoluției bolii varicoase – se resimt primele simptomatologii, remarcându-se și prezența primelor deteriorări la nivelul venei

Stadiul III al evoluției bolii varicoase – simptomatologia devine tot mai evidentă, deteriorarea venei putând fi remarcată și cu ochiul liber

Stadiul IV al evoluției bolii varicoase – pacientul resimte dureri puternice, aspectul venelor dilatate fiind unul deosebit

Încercându-se o delimitare a tratamentului afecțiunilor varicoase, se poate remarca :

Metoda chirurgicală – implicând în principal extragerea (totală ori parțială) a venei afectate

Metoda conservatoare – ce implică în principal administrarea diverselor anti-coagulante existente pe piață în acest moment, respectiv:

Geluri & creme

Ciorapii elastici

Metoda transplantului de venă – aplicabilă în unele state dezvoltate ale Uniunii Europene, abordată la un procent destul de restrâns de pacienți, care în prealabil au fost supuși metodelor anterior menționate

În acest moment, hirudo-terapia este încadrată în categoria anti-coagulantelor, în ciuda faptului că procesul dedicat aplicării lipitorilor pe organismul pacienților ce suferă de afecțiuni ale venelor îmbină metoda conservatoare cu metoda chirurgicală.

Prin intermediul hirudo-terapiei se încearcă repararea zonei afectate, după ce, în prealabil, prin metoda chirurgicală, se realizează eliminarea țesutului afectat, distrugerea și implicit uscarea/înfundarea venei respective. Astfel, prin intermediul hirudo-terapiei se încearcă o revascularizarea a zonei afectate, vena dilatată sau în curs de dilatare putând fi salvată, mai ales prin prisma structurii sale.

Prin aplicarea lipitorilor, venele aflate în curs de dilatare își revin treptat, fapt datorat în principal micșorării presiunii sangvine la nivelul acestora, ca și fluidizării active, hirudina fiind cu mult mai eficientă în comparație cu anti-coagulantele obișnuite.

În cazul afecțiunilor varicoase, respectiv a trombozei, se recomandă ca înaintea demarării hirudo-terapiei, pacientul să realizeze o radiografie, în vederea identificării cu precizie a zonei în care se poziționează un potențial tromb, aplicarea lipitorilor realizându-se cu precădere la nivelul aceastei zone. În acest fel, ca urmare a efectului de ultrasunet generat de lipitoare, se crește considerabil eficiența metodei, cu precizarea că efectul ultrasunetelor se manifestă în interiorul unui cerc cu raza de 10 cm.

Se impune a se menționa faptul că, prin intermediul lipitorilor, se obține și o creștere a numărului de celule stem din zona afectată, aspect ce va duce la o creștere a rezistenței pereților din zona venelor dilatate.

În practică, mai există unele păreri conform cărora s-ar realiza și o revascularizare a zonei, sesizându-se apariția unor micro-vase care au capacitatea de a prelua funcțiile circuitului afectat, micro-vase a căror masă poate crește considerabil în urma aplicării tratamentului cu lipitori.

Demn de menționat este faptul că în cazul afecțiunii varicoase, hirudo-terapia poate fi aplicată în toate cele patru faze de evoluție ale bolii (anterior menționate), inclusiv în faza asimptomatică, unde se remarcă o ușoare modificare de tip estetic la nivelul venei. Chiar dacă, în aceasta fază, medicii recomandă uscarea cu laser a acestor mici vene, hirudo-terapia induce cele mai bune rezultate, eficiența acesteia fiind dovedită în 100% dintre cazuri.

În cazul afecțiunilor varicoase, se impune în mod obligatoriu:

Aplicarea lipitorilor în zona ficatului (știut fiind faptul că în acest organ se produc toate filtrările de la nivelul organismului)

Drenarea căilor biliare

De asemenea, în prima fază se mai recomandă aplicarea lipitorilor pe zona extremităților (până în zona genunchilor), ca și pe zona situată sub genunchi (a se vedea Anexa 3).

În cadrul unei alte ședinte de hirudo-terapie se recomandă aplicarea lipitorilor în zona dorsală, respectiv în regiunea lombară, ca și zona genunchilor, avându-se în vedere fluxul sangvin specific.

În decursul altor ședințe dedicate tratării afecțiunilor varicoase, se recomandă aplicarea lipitorilor în zona ombilicală, în zona inimii, în zona cervicală, toracală, ca și sacrală știut fiind faptul că în cadrul oricărei patologii se impune susținerea/ajutarea organelor „cheie” ale organismului. Se impune a se menționa faptul că urmarea a cercetărilor realizate în domeniu s-a reusșit evidențierea faptului că eficacitatea hirudo-terapiei crește considerabil în situația în care, în cadrul procesului de aplicarea lipitorilor, se au în vedere și aceste „puncte” dedicate „organelor cheie” ale organismului.

Se recomandă evitarea aplicării lipitorilor în zona tibiei, și asta datorită faptului că în momentul aplicării pansamentului (ulterior hirudo-terapiei) există riscul crescut al realizării compresiei țesuturilor, ceea ce poate duce nu doar la necrozarea acestora, ci și la inflamare, cu creșterea timpului dedicat vindecării locului aplicării lipitorilor.

În acest sens, se recomandă aplicarea pe locul mușcăturii lipitorii a unui pansament steril, peste care se poate adăuga un strat de hărtie (acesta are rolul de a prelua sângele, in cazul unei sângerări mai abundente), fixarea realizându-se prin intermediul unei folii strech (a se vedea ANEXA 4).

Demn de menționat este faptul că, în situația utilizării hirudo-terapiei în bolile varicoase, se recomandă utilizarea unor lipitori de dimensiuni mari, cu captarea unei cantități cât mai mare de sânge din zona afectată (extragere de tip activ).

Aplicarea lipitorilor pe vena dilatată se recomandă în situația existenței unui tromb și în condițiile realizării acestei aplicări într-un cabinet medical, medicul din cadrul acestuia având posibilitatea de a opri o potențială sângerare masivă în orice moment.

În situația în care hirudo-terapia este aplicată de către persoane ce nu au studii medicale, se recomandă ca aplicarea lipitorilor, în cazul bolii varicoase, să se realizeze în părțile laterale ale venei dilatate, la o distanță minimă de 1 mm.

Se recomandă ca ședințele de hirudo-terapie, în cazul afecțiunii varicoase, să se deruleze de două ori în decursul unei săptămâni, ulterior primelor 2-3 ședințe urmărindu-se cu atenție reacțiile pacientului, respectiv:

Nivelul sângerării

Durata de închidere a inciziei

Durata de sângerare ulterioară ședinței de hirudo-terapie

Se impune a se menționa faptul că în perioada anotimpului călduros, ca urmare a dilatării mai mari a venelor, și sângerarea semnalată în cadrul ședințelor de hirudo-terapie va fi mai crescută, fapt ce nu trebuie să îi inducă în panică pe pacienți.

Profilactic, pacienților care suferă de afecțiuni varicoase, li se recomandă realizarea unei ședințe de hirudo-terapie lunar, în acest fel reușindu-se o îmbunătățire considerabilă a calității vieții, ca și organelor interne, respectiv a sistemul venos.

Alături de afecțiunile varicoase, în categoria protocolului chirugical, se mai remarcă și numeroase alte afecțiuni în cazul cărora hirudo-terapia și-a dovedit eficiența, dintre care amintim:

Furunculi – în cadrul ședințelor de hirudo-terapie lipitorile se aplică direct pe aceștia, lipitorile acționând asemeni unui bisturiu

Chisturi sebacee

Homoroizi – în cazul acestei afecțiuni, lipitorile se aplică direct pe hemoizi, indiferent că se remarcă faza cronică sau faza acută, astfel reușindu-se o decompresie foarte activă

Nu se recomandă aplicare unui număr mai mare de 3-6 lipitori pe pacient, în cadrul unei ședințe de hirudo-terapie, chiar dacă, uneori, pacienții solicită mărirea numărului de lipitori. Și asta doarece se are în vedere atât posibilele reacții ale organismului, cât și evitarea unei supra-stimulări a acestuia.

În ultima vreme s-a remarcat utilizarea hirudo-terapiei și în cadrul chirurgiei estetice (în special în cabinetele din București și Timișoara), lipitorile având capacitatea de a realiza o revascularizare în cazul unui transplant, ca și de a restabili micro-circulația la nivelul zonei supuse unui traumatism.

Se impune a se aminti în cadrul acestui subcapitol și faptul că hirudo-terapia este recomandată și în perioada pre-intervenție chirurgicală, în acest fel reacțiile post-operatorii fiind cu mult diminuate, iar vindecarea pacientului mult mai rapidă și facilă.

De asemenea, hirudo-terapia este recomandată și post-operatoriu, lipitorile fiind aplicate atât în zona organelor „cheie” (anterior menționate) cât și pe zona intervenției chirurgicale, în acest fel reușindu-se:

Închiderea mai rapidă a zonei de incizie

Diminuarea cicatricei aferente inciziei chirurgicale

Stimularea imunității organismului, etc

4.2.1 Drenarea căilor biliare

Așa cum deja s-a menționat, o importanță deosebită în cazul hirudo-terapiei, respectiv a eficienței acesteia, o reprezintă drenarea căilor biliare, principalul scop urmărit fiind eliminarea cât mai multor dopuri de bilirudină existente la nivelul căilor biliare.

În practică fiind cunoscute numeroase metode, dintre care cele mai des utilizate fiind:

Metoda I – o perioadă de zece zile, în jurul orelor 22.00, pacientul trebuie să își administreze o lingură de suc de lămâie și o lingură de ulei de masline, ambele având capacitatea de stimula formarea fierei. Astfel se crează o presiune din interior, formându-se fierea. La nivel exterior, se recomandă aplicarea pe regiunea ficatului a unui pansament cald, în acest fel realizându-se dilatarea căilor biliare, astfel reușindu-se cu mult mai multă ușurință împingerea eventualelor dopuri de bilirudină. Pentru stimularea acestor dopuri prin căile biliare se recomandă și aplicare unor vibrații ușoare în zona ficatului

Metoda II – pe perioada a patru-cinci zile, pacientului i se recomandă să consume numai suc de mere (între un litru-doi litri, putându-se combina cu apă), fiind strict interzis orice alt fel de aliment. Acidul conținut în acest suc de mere are capacitatea de a leza ușor marginile dopurilor de bilirudină poziționate pe căile biliare. Pe lângă aceasta, zilnic, o dată sau de două ori, se recomandă realizarea unie clisme, în vederea curățării tubului digestiv.

Ulterior acestor zile (în funcție de metoda aleasă) se recomandă administrarea unui amestec din suc de lămâie și ulei de măsline (cantitate variabilă, în funcție de greutatea pacientului, între 50 grame – 300 grame). Această soluție se amestecă bine, se încălzește la o temperatură de 37 grade Celsius, după care se administrează pacientului la fiecare 15 minute între 2-4 linguri din acest amestec.

Nu se recomandă administrarea unei doze mari, caz în care se poate crea riscul apariției vomei!

În paralel cu administrarea unor fracțiuni din amestecul încălzit la 37 de grade, pe zona ficatului se aplică o pernă încălzită, în paralel cu realizarea uno vibrații, în acest fel reușindus-se eliminarea unui număr mai mare de dopuri de bilirudină.

Procedura drenării căilor biliare se recomandă a se realiza în primul an trimestrial, iar ulterior anual, în scop profilactic. Demn de menționat este faptul că drenarea căilor biliare anterior demarării proceselor aferente hirudo-terapiei atrage după sine îmbunătățirea considerabilă a rezultatelor obținute, în paralel cu ameliorarea stării generale de sănătate a pacientului.

Demn de menționat este faptul că, urmare a procedeului dedicat stimulării contracției fierii, în cazul existenței unei pietre biliare cu dimensiunea mai mare de 2 cm se poate remarca blocarea acesteia, caz în care se recomandă consultarea în regim de urgență a unui medic specialist, deseori impunându-se realizarea unei intervenții chirurgicale pentru eliminarea acesteia.

4.3 Hirudo-terapia și zona hepatică

O influență deosebită asupra organismului o are și starea de sănătate a ficatului, știut fiind faptul că întreg volumul de sânge ajunge la acest organ prin intermediul venei porte, unde se filtrează și de unde ulterior reintră în circuitul sangvin. Există situații în care această filtrare a fluxului sangvin la nivelul ficatului este una deficitară, ea datorându-se în principal:

Conglomeratelor de bilirubină

Diverselor procese inflamatorii de tip viral – ciroze, scleroze hepatice, etc

Unor intoxicații

Ca urmare a acestor disfuncționalități, se remarcă o filtrare defectuasă la nivelul fluxului sangvin, ce se reflectă în mod direct asupra presiunii manifestate la nivelul venei porte, cu efecte directe manifestate la nivelul venelor periferice, respectiv a extremităților.

În această situație se recomandă:

Drenarea căilor biliare, astfel reușindu-se o filtrare mult mai facilă fluxului sangvin

Tratarea organului cu probleme, în speță a ficatului

Stimularea organului afectat, ficatul

Se impune a se menționa faptul că, spre deosebire de perioada anilor 2000, când se considera că ficatul nu are capacitatea de a se regenera, în societatea modernă sunt celebre transplanturile de ficat în urma cărora organul afectat s-a regenerat complet, pacientul reușind să-și continue existența în mod obișnuit.

Și dacă în cursul anului 2001 ideea regenerării/vindecării ficatului prin intermediul hirudo-terapiei părea o ipoteză greu acceptabilă în lumea specialiștilor în domeniu, după numai câțiva ani s-a concluzionat că ficatul are capacitatea de a se regenera în condiții deosebite, cu vindecarea diverselor afecțiuni specifice, în anumite condiți impuse, respectiv între 12-14 luni de acțiune hirudo-terapeutică, pe parcursul cărora trebuiau să se realizeze între 70-100 ședințe, cu o frecvență inițială de două ședințe/săptămână, ulterior numărul acestora reducându-se la jumătate.

4.4. Incidența hirudo-terapiei asupra fibromului uterin

În urma numeroaselor cercetări ce au fost realizate de-a lungul vremii în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că cele mai bune rezultate, prin intermediul hirudo-terapiei, pot fi obținute în situația în care dimensiunea fibromului uterin se poziționează sub valoarea de 5 cm.

Pentru valori ale fibromului uterin ce depășesc acest prag, rezultate obținute ca umare a hirudo-terapiei sun cu mult mai reduse, recomandându-se realizarea unui număr de zece ședințe, la finalul cărora se impune un nou consult medical al pacientei.

În cazul fibromului uterin, respectiv a aplicării hirudo-terapiei, se impune acordarea unei atenții speciale în situația sesizării apariției unei hemoragii asociate afecțiunii ginecologice, cazurile fiind însă destul de izolate, ca urmare a diminuării presiunii sângelui prin aplicarea lipitorilor.

În plus, se cunoaște faptul că, prin prisma medicală, organele genitale se dezvoltă prin intermediul aceleiași plăci embrionare ca și țesutul/pielea. Din acest considerent, în momentul aplicării lipitorii la nivelul pielii, prin intermediul efectului reflexogen, cea mai mare eficiență se sesizează la nivelul organelor genitale.

Acesta este, de altfel, și principalul motiv pentru care tot mai mulți specialiști din întreaga lume s-au concentrat în ultima vreme pe rezolvarea diverselor afecțiuni ale organelor genitale (fie acestea feminine ori masculine) prin intermediul hirudo-terapiei.

În cazul fibromului uterin lipitorile se aplică pe zona lombară, ca și pe zona organelor considerate „cheie”, respectiv:

Zona ficatului

Zona sternului, zona inimii

Zona ombilicală

Zona uterină

4.5. Hirudo-terapia și articulațiile

În cazul diverselor afecțiuni ale articulațiilor, hirudo-terapia se adresează exact zonelor aferente acestora, cea mai mare atenție fiind acordată genunchiului, lipitorile aplicându-se atât pe zona din fața acestuia, cât și în spatele genunchiului.

Nu de puține ori, în cazul problemelor constatate în zona genunchilor, se recomandă ca hirudo-terapia să vizeze, pe lângă fața laterală și dorsală a acestuia, și zona lombară, cunoscut fiind faptul că deseori în această situație se sesizează și un blocaj al rinichilor.

Ca urmare a blocării rinichilor se constată deseori o înrăutățire a filtrării renale, fapt ce duce la creșterea concentrației acidului uric, fapt resimțit în mod direct la nivelul articulațiilor, genunchiul fiind primul traumatizat. În acest caz se pot sesiza fie apariția unor sechele, fie o denaturare a cartilajului din zona articulației genunchiului (deseori se remarcă și micșorarea grosimii acestui cartilaj).

Prin intermediul hirudo-terapiei se realizează o restabilire a micro-circulației din zona genunchiului afectat, în fazele incipiente ale afecțiunilor gennchiului rezultatele fiind unele spectaculoase. Nu același lucru se poate realiza și în fazele mai avansate, șitut fiind faptul că orice cartilaj are o capacitate mult mai redusă de regenerare.

Cea mai mare problemă se remarcă în cazul necrozei septice a capului femural, patologia fiind cel mai frecvent remarcată în cazul intervențiilor chirurgicale. În acest caz, respectiv ulterior intervenției chirurgicale prin care s-a realizat o protezare, este recomandată hirudo-terapia în primele șase luni de la realizarea rezolvării capului femural, în acest fel reușindu-se restabilirea micro-circulației din zona traumatizată, cu efecte vizibile și în recuperarea pacientului, care va fi cu mult mai redusă.

În cazul necrozei septice a capului femural, se constată, din păcate, un interes mai diminuat al hirudo-terapiei, în ciuda faptului că această necroză septică se poate datora tocmai influenței unui tromb, ce produce o anumită disfuncționalitate la nivelul circulației pacientului.

În absența micro-circulației sau în cazul unei micro-circulații deficitare, se constată necrozarea capului femural, motiv pentru care prin intermediul aplicării lipitorilor în cadrul ședințelor de hirudo-terapie s-a reușit restabilirea micro-circulației, respectiva articulație recăpătându-și funcționabilitatea.

În cazul necrozei septice a capului femural aplicarea lipitorilor se realizează:

La nivel inghinal

În zona lombară

În zona dorsală, implicând și partea laterală a articulației, ca și zona fesieră

Demn de precizat este faptul că în situația pacienților ce reclamă necrozarea septică a capului femural sunte necesare între 10-25 de ședințe de hirudo-terapie. În acest caz, știută fiind influența, datorată razei de acțiune a unei lipitori, se va remarca și o îmbunătățire și la nivelul discurilor vertebrale, atât cele afectate deja, cât și a celor aflate în curs de afectare.

4.6 Hirudo-terapia și afecțiunile oculare

Se cunoaște faptul că în societatea contemporană ochii sunt unele dintre cele mai solicitate organe, tensiunea intra-oculară mare presând asupra nervului aferent, fapt ce în timp va duce la o atrofiere. Din acest considerent, hirudo-terapia are drept principal scop echilibrarea tensiunii intra-oculare, în paralel cu îmbunătățirea micro-circulației la nivel ocular.

În cadrul ședințelor de hirudo-terapie se recomandă aplicarea unor lipitori de dimenniuni mici și medii, zonele de aplicare fiind poziționate în jurul ochilor (pe urmele imaginare ale unor ochelari de soare de dimensiuni mari), ca și în regiunea zonei cervicale.

Aceasta este cea mai eficientă metodă în cazul glaucomului, ca și în cazul prevenției cataractei incipiente, a miopiei, hipermetropiei, chiar și a strabismului, cu toate, în acest ultim caz, rezultatele sunt mai puțin vizibile.

Hirudo-terapia este recomandă și în cazul diverselor infecții sesizate la nivelul zonei oculare, recomandându-se două ședințe săptămânal, în cadrul cărora se pot aplica câte patru lipitori în zona ochilor și o lipitoare în zona cervicală.

4.7 Hirudo-terapia și afecțiunile O.R.L.

Practica a dovedit rezultatele spectaculoase ale hirudo-terapiei în cazul otitelor acute, în cadrul ședințelor urmărindu-se în mod obligatoriu deblocarea zonei cervicale, în paralel cu zona din proximitatea urechii cu probleme.

Demn de semnalat este faptul că în absența deblocării zonei cervicale, tratamentul urechii prin aplicarea de lipitori își dovedește cu destul de multă greutate eficiența.

Hirudo-terapia și-a dovedit eficiența și în afecțiuni precum rinite, sinuzite, lipitorile fiind aplicate în special pe zona sinusurilor.

4.8 Hirudo-terapia și afecțiunile stomatologice

Ca și în restul afecțiunilor anterior menționate, și în cazul diverselor afecțuni stomatologice, hirudo-terapia și-a dovedit de-a lungul timpului eficiența, principalul său obiectiv fiind îmbunătățirea micro-circulației, fapt ce se reflectă în mod deosebit asupra pacienților ce suferă de paradontoză (a se vedea ANEXA 5).

Pentru o aplicare cât mai facilă a lipitorii se recomandă utilizarea seringii, după momentul fixării lipitorii de gingia pacientului acesta putând să-și mențină cavitatea bucală în poziția semi-închisă.

Demn de semnalat este faptul că lipitorile pot fi aplicate nu numai la nivelul gingiei, ci și la nivelul cutaneului, efectul fiind în acest caz unul mai redus. Efecte deosebite pot fi sesizate la aplicarea directă a lipitorii pe gingie, mai ales în cazul gingiilor inflamate, ca și a diverselor infecții ce se semnalează în cavitatea bucală.

De asemenea, se impune a se preciza și faptul că prin intermediul hirudo-terapiei se pot salva rădăcinile infectate ale dinților, în acest fel evitându-se extracții,e cu toate neplăcerile ulterioare ce decurg din acestea pentru respectivul pacient.

În cazul afecțiunilor stomatologice, se recomandaă realizarea a una-două ședințe de hirudo-terapie/săptămână.

4.9 Hirudo-terapia și glanda tiroidă

În cazul diverselor afecțiuni tiroidiene, aplicarea lipitorilor se impune a se realiza atât pe regiunea tiroidei, cât și în zona cervicală, cunoscut fiind faptul că în cele mai multe dintre cazuri afectarea glandei tiroidei se datprează unor blocaje sesizate la nivelul vertebrelor C4, respectiv C5.

Acesta este principalul motiv pentru care hirudo-terapia în cazul afecțiunilor tiroidiene implică în mod obligatoriu deblocarea zonei cervicale, cu aplicarea lipitorilor în această regiune, conform mențiunilor anterioare.

În cazul ședințelor de hirudo-terapie se va avea în vedere faptul că raza de acțiune a unei lipitori poate atinge și 10 cm, în faza inițială a terapiei recomandându-se a se aplica o singură lipitoare în zona tirodiei, cu urmărirea atentă a reacțiilor organismului pacientului, ca și reacțiile pacientului. Avându-se în vedere forma, respectiv distribuția galndei tiroide, se recomandă aplicarea lipitorii atât pe zona centrală a acesteia, cât și pe părțile laterale.

Din păcate, în ciuda rezultatelor deosebite ce pot fi obținute prin intermediul hirudo-terapiei, puțini sunt pacienții ce suferă de diverse afecțiuni ale glandei tiroide și care apelează la aceasta, marea majoritate preferând intervenția chirurgicală sau tratamentul prescris de specialistul endocrinolog.

4.10 Hirudo-terapia și afecțiunile cardio-vasculare

În practică, sunt dese cazurile pacienților ce nu reușesc să realizeze o echilibrare a colesterolului, nici măcar aplelând la medicația consacrată în aceste situații. Prin intermediul hirudo-terapiei s-a remarcat că toți pacienții reușesc să își echilibreze colesterolul și inclusiv metabolismul general.

4.10.1 Hipertensiunea arterială

Este deja binecunoscut faptul că în societatea contemporană una dintre cele mai mari probleme ale omului modern o reprezintă hiper-tensiunea arterială, aceasta sesizându-se după o anumită vârstă la marea majoritate a populației.

Înaintarea în vârstă atrage după sine declanșarea procesului aterogen, ca și procesul degenerării graduale a organelor, în paralel remarcându-se că filtrarea sângelui începe să se realizeze cu dificultate (mai ales la nivelul rinichilor), condiții în care organismul va reacționa și va arunca în fluxul sangvin diverse substanțe, ceea ce va determina o creștere a presiunii sângelui.

Se produce o spasmare a arterelor, consecințele fiind resimțite și de muchiul inimii, care va începe să pompeze mai lent sângele, în timp producându-se uzarea acestuia. În aceste condiții pacientului i se va prescrie medicație anti-hipertensivă, care va duce la relaxarea mușchilor arteriale, ca și la simularea inimii în procesul de pomparea fluxului sangvin, cu precizarea că la nivelul țesutului se constată o limitare a acestui flux sangvin.

Medicația anti-hipertensivă este administrată în vederea prevenirii deteriorării masive a unui vas de sânge, caz în care există riscul major al producerii unui accident hemoragic, cu efecte catastrofale pentru pacient.

La nivel general, marea majoritate a specialiștilor preferă să le prescrie pacienților, ce sunt predispuși la o tensiune arterială mare, administrarea medicației anti-hipertensive, fără a lua în calcul posibilitatea rducerii treptate a acestei tensiuni și limitarea medicației ce uneori, la nivelul unor anumite organisme, poate avea și efecte adverse.

Prin intermediul hirudo-terapiei se reușește stimularea întregului sistem cardio-vascular, prin fluidizarea fluxului sangvin, în acest fel reducându-se și tensiunea arterială, știut fiind faptul că sângele fluid poate fi pompat în organism cu mult mai multă ușurință.

În paralel se realizează:

Lichidarea unor potențiali trombi

Modificarea structurii sangvine

Oxigenarea țesuturilor

În cadrul ședințelor e hirudo-terapie, aplicarea lipitorilor se realizează:

În zona cervicală – mai aproape de trunchiul rahidian

Pe regiunea rinichilor

În zona ficatului

În zona inimii

Demn de menționat este faptul că pe durata realizării hirudo-terapiei, pacientul nu trebuie să întrerupă medicația anti-hipertensivă, o eventuală mișcorare a acesteia realizându=se numai după consultarea medicului specialist cardiolog!

4.10.2. Boala ischemică a cordului

În actuala societate, se remarcă predilecția deosebită pentru aplicarea de stenturi, acestea contribuind esențial la diminuarea considerabilă a cazurilor de infarct miocardic. Nu de puține ori se remarcă faptul că aceste stenturi se pot înfunda, pacienților fiindu-le recomandată o medicație permanentă în vederea evitării apariției acestui inconvenient major.

În acest caz se remarcă eficiența deosebită a hirudo-terapiei, prin intermediul lipitorilor aplicate reușindu-se chiar desfundarea acestor stenturi. În plus, tratamentul cu lipitori are capacitatea de a compensa simptomul dureros resimțit de pacient, ca și efortul depus de potențiala arteră coronariană înfundată.

Hirudo-terapia are efecte benefice și în cazul diverselor insuficiențe de valvă, stenoze de valvă, aplicare lipitorilor pe zona inimii sprijinind activitatea valvelor, cu fluidizarea fluxului sangvin și normalizarea corzilor de inter-legătură dintre acestea.

De asemenea, această terapie își dovedește eficiența și în procesele de inflamare cu stafilococul auriu, ce deteriorează progresiv valvele inimii. Demn de semnalat este faptul că tratamentul cu lipitori are efecte deosebite și în cazul arteropatiilor.

4.11. Hirudo-terapia și afecțiunile pulmonare

În cazul oricărei patologii pulmonare, hirudo-terapia și-a dovedit în timp eficacitatea, lipitorile aplicându-se cu precădere:

În zona inimii

În zona sternului

Pe regiunea ficatului

În zona dorsală

Se cunoaște faptul că lipitorile au capacitatea de a acționa prin zona capilară, în acest fel realizându-se o legătură directă cu diversele organe asupra cărora se intenționează a se acționa.

În cazul plămânilor, punctele vasculare se regăsesc la nivelul spațiului intercostal III dreapta, poziționat între scapulă și coloana vertebrală.

4.12 Hirudo-terapia și afecțiunile organelor genitale

Tratamentul cu lipitori d-a dovedit a fi desoebit de util atât pacienților diagnosticați cu diverse prostatite, adenoame de prostată, cât și celor care au dezvoltat cancere, în cadrul ședințelor de hirudo-terapie avându-se în vedere aplicarea lipitorilor:

Pe regiunea pubisului

Pe zona delimitată de rect și testicole

În zona lombară

Pe lângă diminuarea considerabilă a durerilor și ulterioara eliminare a acestora, hirudo-terapia induce numeroase efecte benefice, primele rezultate fiind remarcate după numai câteva ședințe de tratament.

În cazul afecțiunilor genitale feminine (cum ar fi anexite, infecții, chisturi ovariene, afecțiuni ale colului uterin, infertilitate, procesele post-inflamatorii, cu sclerozarea trompelor, reglarea ciclului periodic, etc), lipitorile se aplică :

În zona pubiană

În zona lombară

Pe organele „cheie”, deja menționate în conținutul prezentei lucrări

4.13 Hirudo-terapia și afecțiunile dermatologice

Psoriazisul, o afecțiune des întălnită în societatea actuală, ce poate fi declanșată de factori de stres, dar și de o potențială funcționare deficitară a ficatului, poate fi cu succes tratată prin intermediul hirudo-terapiei, în cadrul ședințelor de tratament fiind aplicate:

Pe zona ficatului

Pe regiunea coloanei vertebrale

In regiunea organelor „cheie”

De asemenea, rezultate eficiente se mai obțin în cazul :

Dermatitelor – prin imunizarea organismului, determinată de aplicarea lipitorilor

Tratamentelor cosmetice – prin acțiunea deosebită a hirudinei – lipitorile trebuie să fie de dimensiuni mici, ele putând fi aplicate în orice punct al feței

Diverselor afecțiuni sesizate la nivelul scalpului

Echilibrării greutății corporale și a masei lipide – prin reglarea metabolismului general

Alte acțiuni ale hirudo-terapiei

Ședințele de hirudo-terapie sunt benefice și:

În afecțiuni diabetice, cu precizarea că în situația pacienilor insulino-dependenți se impune o micșorare a dozei de insulină

În cazul diverselor alergii, prin intermediul tratamentului cu lipitori organismul uman având posibilitatea de a se auto-regla, într-o perioadă relativ redusă

În cazul incontinențelor urinare, dacă acestea se datoreaz impuslsurilor nervoase afectate din zona lombară, pacientului i se pot realiza un număr de 10-12 ședințe de hirudo-terapie, în cadrul cărora lipitoriloe se vor aplica cu precădere pe zona lombară, ca și pe zona vezici urinare

În lumbago – faza acută

ANEXA 1 – HIRUDO MEDICINALIS – SECȚIUNE

Sursa capturii – http://keywordsuggest.org/gallery/78868.html

ANEXA 2 TIPURI DE LIPITORI UTILIZATE ÎN MEDICINĂ

Sursa capturii – https://en.wikipedia.org/wiki/Hirudo_medicinalis#/media/File:Sv%C3%B8mmende_blodigle.JPG

Sursa capturii- https://en.wikipedia.org

ANEXA 3

Evidențierea locului de aplicarea lipitorilor, pe extremitățile inferioare, în cazul afecțiunilor varicoase

Sursă captură – www.lipitori.ro

ANEXA 4

Modalitatea aplicării pansamentului, în vederea evitării apariției unei potențiele compresii

Faza I – aplicarea pansamentului steril deasupra zonei de fixare a lipitorii:

Faza II-a – aplicarea peste pansamentul steril a unui strat de hârtie, în vederea captării sângelui:

Faza III-a – Fixarea pansamentului steril și a hărtiei protectoare prin intermedul foliei de plastic:

ANEXA 5

Aplicarea lipitorii în cazul afecțiunilor stomatologice

Exemplificarea modului de aplicarea lipitorii în cavitatea bucală prin intermediul unei seringi: