Curs Id Microeconomie (1) [614374]

0 Conf. univ. dr. Burghelea Cristina
MICROECONOMIE
– suport de curs pentru I.D. –
București, 2018

1
Cuprins

Cuprins …………………………………………… …………………………………………… …….. 1
Introducere …………………………………………… …………………………………………… … 3
Scopul și obiectivele disciplinei …………………………………………… …………………… 3
Cerin țe preliminare …………………………………………… ………………………………….. 3
Con ținutul materialului de studiu …………………………………………… …………………. 4
Recomand ări de studiu …………………………………………… ………………………………. 5
Recomand ări privind evaluarea …………………………………………… …………………… 7
Test de evaluare ini țial ă…………………………………………… …………………………….. 8

Unitatea de studiu 1.Comportamentul și teoria consumatorului ………………… 9
1.1.Introducere …………………………………………… ………………………………. 9
1.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… ……….. 9
1.3.Delimit ări privind apari ția și analiza nevoilor de consum …………………. 10
1.3.1. Scopul teoriei consumatorului ………….. …………………………………………… ……..15
1.3.2. Motivele consumului …………………… …………………………………………… ……….. 15
1.3.3.Cererea de consum ……………………… …………………………………………… …………. 17
1.4.Factorii determinan ți ai comportamentului consumatorului ………….. …. 19
1.5.Dezbatere privind tipologia comportamentului co nsumatorului ………… 21
1.6.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………… 24
1.7.Test de autoevaluare …………………………………………… ………………….. 25
1.8.Concluzii …………………………………………… ………………………………… 25

Unitatea de studiu 2.Comportamentul și teoria produc ătorului ………………….. 26
2.1.Introducere …………………………………………… ………………………………. 26
2.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… ……….. 26
2.3.Identificarea și analiza factorilor de produc ție ……………………………….. 27
2.3.1.Factorii de produc ție …………………………………………… ………………………….. 27
2.3.2.Analiza costurilor factorilor de produc ție …………………………………………… .. 28
2.4.Clasificarea costurilor ………………….. …………………………………………… …. 33
2.4.1.Evolu ția costurilor de produc ție ………………………………………… …………………… 37
2.4.2.Prezentarea func țiilor de cost ………………………………. ………………………………… 38
2.5.Expunerea comportamentului întreprinz ătorului și modalit ăți de reducere a
costurilor …………………………………. …………………………………………… …………………….. 41
2.6.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………… 48
2.7.Test de autoevaluare …………………………………………… ………………….. 48
2.8.Concluzii …………………………………………… ………………………………… 48

Unitatea de studiu 3.Mecanismul existent între cere re și ofert ă…………. 50
3.1.Introducere …………………………………………… ………………………………. 50
3.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… ……….. 50
3.3.Definirea cererii …………………………………………… ………………………… 51
3.3.1.Prezentarea factorilor de influen ță ai cererii ………………………………… ………… . 55
3.3.2.Prezentarea și interpretarea elasticit ății cererii în func ție de pre ț ……. ………… 57
3.4.Expunerea reperelor economice ale ofertei ….. …………………………………. 61
3.5.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………… 66
3.6.Test de autoevaluare …………………………………………… ………………….. 66
3.7.Concluzii …………………………………………… ………………………………… 67

Glosar de specialitate …………………………………………… …………………… 68
Lucr ări de verificare …………………………………………… …………………….. 70

2
Indica ții și r ăspunsuri la sarcinile de înv ățare ………………………………….. 71
Bibliografie …………………………………………… ……………………………….. 72

3
Introducere

Scopul și obiectivele disciplinei

Materialul de studiu intitulat „Microeconomie” este destinat studen ților Facult ății de Știin țe
Economice și a fost elaborat în conformitate cu programa anali tic ă a disciplinei, adaptat ă formei de
înv ăță mânt la distan ță . În acela și timp lucrarea poate fi util ă și studen ților de la cursurile cu
frecven ță , precum și celor de la alte specializ ări la care, în planul de înv ăță mânt, sunt incluse
discipline derivate, din domenii înrudite.

Scopul acestui material de studiu const ă în dezvoltarea unui suport informa țional care s ă
constituie o baz ă teoretic ă solid ă, pe care studen ții s ă o poat ă utiliza în cadrul activit ăților asistate
ale disciplinei „Microeconomie” și care s ă le ofere o viziune de ansamblu asupra principiilor și
elementelor de baz ă cu care opereaz ă microeconomia, precum și a conect ării acestora cu realitatea
concret ă.

Obiectivul central al disciplinei este reprezentat de însu șirea conceptelor de baz ă cu care
opereaz ă microeconomia, a metodelor și procedeelor care se utilizeaz ă în analiza microeconomic ă
dar și a cererii, ofertei și a echilibrului pie ței, a concuren ței economice și a pie ței muncii privit ă din
perspectiv ă salarial ă. De asemenea, însu șirea de cuno știn țe și formarea de deprinderi pentru
studen ți, care s ă le permit ă realizarea analizei microeconomice în contextul un ei crize economice.
Formarea deprinderilor necesare utiliz ării conceptelor economice cu care opereaz ă microeconomia
dar și în țelegerea dinamicii societ ății cunoa șterii. Dup ă studierea materialului „ Microeconomie ”,
studen ții vor fi capabili:

Să defineasc ă și s ă enumere obiectivele, func țiile și rolul microeconomiei;
S ă identifice și să argumenteze problematica microeconomic ă existent ă în cadrul
întreprinderilor;
S ă aplice la modul generalizat tehnicile și instrumentele de cercetare pentru determinarea
analizei microeconomice în contextul unei crize eco nomice;
S ă fac ă o analiz ă critic ă a aspectelor legate de importan ța utiliz ării conceptelor economice;
S ă analizeze mi șcările posibile în func ționalitatea pie țelor și identificarea microeconomic ă a
problemelor globale.

4
Cerin țe preliminare

În parcurgerea acestui material de studiu vor fi de mare ajutor cuno știn țele dobândite în
cadrul disciplinei Economie și Economie aplicat ă pe care le-ați studiat în anii terminali liceali.

De asemenea, problematica abordat ă în cadrul acestei discipline face referire la aspe ctele
esen țiale legate de importan ța mecanismului prin care este organizat ă utilizarea resurselor de munc ă,
pământ și capital în vederea satisfacerii nevoilor umane. D e asemenea, importan ța nivelului de
structurare a activit ăților economice constând în procesele, faptele, acte le și comportamentele
participan ților individuali la fluxurile economice (societ ăți comerciale, nefinanciare, b ănci și institu ții
financiare, administra ții, menaje etc.).
Men ționez existen ța, în cadrul materialului de studiu, a testului de evaluare ini țial ă cu
precizarea c ă acesta urmeaz ă a fi completat la prima întâlnire fa ță în fa ță între profesor și studen ți.
Rolul acestei evalu ări ini țiale este de a cunoa ște nivelul de cuno știn țe în domeniu a studen ților, în
vederea unei bune desf ăș ur ări a activit ății la disciplina „Microeconomie”, rezultatul testul ui fiind
utilizat exclusiv pentru introducerea dup ă caz a unor no țiuni suplimentare, furnizarea de resurse de
studiu suplimentare, adaptarea con ținuturilor teoretice și aplicative dezb ătute în cadrul activit ăților
tutoriale/aplicative etc.

5

Con ținutul materialului de studiu

Materialul este structurat în trei unit ăți de studiu. În prima unitate sunt abordate no țiuni
generale privind originea și analiza nevoilor de consum, aspecte legate de cer erea de consum, dar și
expunerea factorilor determinan ți ai comportamentului consumatorilor. În încheierea primei unit ăți
de înv ățare este prezentat ă o dezbatere privind tipologia comportamentului con sumatorului.
Cea de-a doua unitate este destinat ă analizei comportamentului produc ătorului care cuprinde
aspecte legate de analiza costurilor factorilor de produc ție, tipologia și evolu ția costurilor de
produc ție, dar și func țiile de cost și nu în ultimul rând comportamentul întreprinz ătorului și reducerea
costului.
Ultima unitate de studiu este rezervat ă problematici mecanismului existent între cerere și ofert ă.
Astfel sunt prezentate aspectele legate de definire a cererii, prezentarea factorilor de influen ță ai
cererii, prezentarea și interpretarea elasticit ății cererii în func ție de pre ț, dar și expunerea reperelor
economice ale ofertei.

Recomand ări de studiu

Modul în care este organizat acest material didacti c, prin prezentarea subiectelor teoretice,
conceptuale și aplicative, practice tratate, reclam ă parcurgerea resursei de înv ăță mânt în ordinea în
care este subdivizat con ținutul, fiecare unitate de studiu, precum și tem ă aplicativ ă în parte fiind
construite pe baza celor prezentate anterior și cu referire la acestea. Ca atare, trecerea la uni tatea de
studiu, inclusiv tem ă aplicativ ă nou/nou ă implic ă lecturarea, în țelegerea și asimilarea celor
precedente, dar și exersarea în construirea abilit ăților. Totodat ă este necesar ca toate exerci țiile și
lucr ările practice s ă fie rezolvate și efectuate complet și corect, pentru a confirma cunoa șterea
no țiunilor prezentate și formarea deprinderilor de operare cu elementele s pecifice contabilit ății de
gestiune.
Însu șirea cuno știn țelor și formarea deprinderilor și abilit ăților solicit ă acordarea sistematic ă a
unui timp pentru înv ățare, în func ție de capacitatea de concentrare în studiu individu al a fiec ărui
student. Recomand ările cer ca aten ția continu ă a studen ților s ă nu fie mobilizat ă mai mult de dou ă-
trei ore. Pentru ob ținerea rezultatelor în înv ățare, exprimate în forma competen țelor cognitive, tehnice
sau profesionale și afectiv-valorice, men ționate în fi șa disciplinei la sec țiunea obiective, propunem cel
pu țin trei ore de studiu individual pe s ăpt ămân ă pentru aceast ă disciplin ă, divizate în dou ă-trei
ședin țe, cu p ăstrarea aceluia și ritm și în sesiunea de examene.
Formatul grafic al modului de redare a informa țiilor în cuprinsul unit ăților de studiu și temelor
aplicative, este unul care a rezervat un spa țiu liber în marginea din stânga a paginii, cu titlu l de
manșet ă, destinat consemn ării de c ătre studen ți de idei, explica ții sau alte informa ții suplimentare
care s ă îi ajute în în țelegerea și acumularea de cuno știn țe sau în formarea de abilit ăți și deprinderi cu
privire la contabilitatea de gestiune.
Materialul de studiu con ține inserate o serie de pictograme, "semnalizarea" prin intermediul
acestor indicatori textuali urm ărind s ă ajute pe cursan ți s ă î și g ăseasca drumul în jurul textului
parcurs. Aceste „indicatoare” trebuie s ă fie u șor de asociat cu tipul de activitate recomandat și au
urm ătoarele semnifica ții:

Simbol Descriere

Obiective

Teme de reflec ție

6

Fi șier audio

Bibliografie

Test de evaluare

Glosar

Rezumat

De re ținut

De notat

Răspuns gre șit
Răspuns corect

Prezentare curs

Exerci ții

Cuvânt cheie

Studiu individual

Timp de lucru

Recomand ăm cursan ților rezolvarea cu consecven ță a sarcinilor de înv ățare, imediat dup ă ce
au parcurs con ținutul tematic corespunz ător. Acest lucru îi va ajuta s ă-și consolideze mai u șor
materia parcurs ă și s ă se preg ăteasc ă pentru a r ăspunde la testul de autoevaluare, la lucr ările de
verificare notate de tutore și la evaluarea final ă.
În situa ția în care exist ă neclarit ăți la rezolvarea unor sarcini de înv ățare, indic ăm studen ților
folosirea sugestiilor de rezolvare a acestora aflat e într-o sec țiune special ă, la sfâr șitul materialului de
studiu. R ăspunsurile și comentariile la întreb ările din testele de autoevaluare se reg ăsesc la sfâr șitul
materialului de studiu sau în alte materiale de stu diu indicate (culegeri de probleme, aplica ții etc.)
Recomand ăm cursantului reluarea studiului, în cazul în care a dat r ăspunsuri incorecte la întreb ările
din testele de autoevaluare.

7
Recomand ări privind evaluarea

Pe parcursul acestui material ve ți reg ăsi cu regularitate (centralizate la finalul fiec ărei unit ăți
de studiu) teste de autocontrol , utile pentru autoevaluarea dumneavoastr ă pe parcursul semestrului,
constând în întreb ări și teme aplicative, sub forma exerci țiilor, lucr ărilor practice și a studiilor de caz

de rezolvat, necesare pentru verificarea modului de asimilare a cuno știn țelor și formarea abilit ăților
și deprinderilor practice, a rezultatelor înv ăță rii ob ținute.

Pe tot parcursul suportului de curs a fost realizat ă o testare formativ ă, care s ă evalueze
progresul înregistrat de student, s ă ofere îndrumare corectiv ă, s ă determine necesitatea acord ării
unor îndrum ări adi ționale, s ă asigure reconcentrarea studentului asupra rezultat elor dorite de
programul de instruire. R ăspunsurile la testele de evaluare din prezentul mat erial vor fi prezentate
cadrului didactic în ziua examenului și reprezint ă 50% din nota final ă.

La finalul procesului de instruire are loc o evaluare sumativ ă, ce cuprinde testarea calitativ ă și
cantitativ ă a înv ăță rii de c ătre student a problematicii cursului, în cadrul exa menului. Aceast ă
evaluare contribuie la luarea de decizii privind co ntinuarea la un nivel avansat a procesului de

înv ățare și instruire, remedierea cuno știn țelor insuficient sau gre șit acumulate și în țelese de student,
preg ătirea studentului pentru transferarea unor cuno știn țe asimilate în cadrul unei alte situa ții de
instruire.

8
Test de evaluare ini țial ă

1. Cum a ți defini conceptul economie ? (1 punct)

Răspuns:
…….

2. Ce în țelege ți prin cerere? Dar prin ofert ă? (2 puncte)

Răspuns:
…….

3. Cum a ți defini consumatorul? Dar produc ătorul? (2 puncte)

Răspuns:
…….

4. Preciza ți care sunt factorii de produc ție pe care îi cunoa ște ți. (1punct)

Răspuns:
…….

5. Clasifica ți costurile. (1 punct)

Răspuns:
…….

6. Exemplifica ți modalit ățile de reducere a costurilor. (1 punct)

Răspuns:
…….

7. Enumera ți 3 factori de influen ță ai cererii. (1 punct)

Răspuns:
…….

Timp de rezolvare: 60 minute.

9

Unitatea de studiu 1. Comportamentul și teoria consumatorului

Cuprins
1.1.Introducere …………………………………………… ………………………………. 9
1.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… ……….. 9
1.3.Delimit ări privind apari ția și analiza nevoilor de consum …………………. 10
1.3.1. Scopul teoriei consumatorului ………….. …………………………………………… ……..15
1.3.2. Motivele consumului …………………… …………………………………………… ……….. 15
1.3.3.Cererea de consum ……………………… …………………………………………… …………. 17
1.4.Factorii determinan ți ai comportamentului consumatorului ………….. …. 19
1.5.Dezbatere privind tipologia comportamentului co nsumatorului ………… 21
1.6.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………… 24
1.7.Test de autoevaluare …………………………………………… ………………….. 25
1.8.Concluzii …………………………………………… ………………………………… 25

1.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui mater ial de studiu, intitulat
„Comportamentul și teoria consumatorului”, discut ă despre apari ția și
analiza nevoilor de consum, scopul teoriei consumatorului, motivele și
cererea de consum, factorii determinan ți ai comportamentului
consumatorului, precum și dezbaterea privind tipologia comportamentului
consumatorului.

Cuno știn țe preliminare
Pentru în țelegerea și delimitarea clar ă a comportamentului și teoriei
consumatorului, precum și pentru factorii determinan ți și tipologia
comportamentului consumatorului sunt necesare cuno știn țele dobândite în
cadrul disciplinelor Economie și Economie aplicat ă.

Resurse necesare și recomand ări de studiu
Pentru studiul individual al unit ății de studiu curente, recomand ăm
apelarea la: resurse bibliografice obligatorii, res urse materiale (instrumente
specifice, PC, software etc.), pachete audio-video etc.

Durata medie de parcurgere a unit ății de studiu este
de 2 ore.

1.2 Obiectivele unit ății de studiu:  Identificarea nevoilor de consum;
 Prezentarea succint ă a apari ției și analizei nevoilor de consum;
 Definirea cererii de consum;
 Identificarea factorilor determinan ți ai comportamentului consumatorilor;
 Analiza nevoia de consum și comportamentele indivizilor în vederea
achizi țion ării anumitor bunuri și servicii;
 Prezentarea tipologiei consumatorului.

10

1.3. Delimit ări privind apari ția și analiza nevoilor de
consum

Conform Dic ționarului de Economie, Microeconomia este definit ă ca
(1) parte, nivel de structurare a activit ăților economice constând din
procesele, faptele, actele și comportamentele participan ților individuali la
fluxurile economice (societ ăți comerciale, nefinanciare, b ănci și institu ții
financiare, administra ții, menaje etc.). Microeconomia nu se limiteaz ă îns ă la
comportamentele individuale separate, ci se refer ă și la interac țiunile între
participan ții la activit ățile economice în termeni de echilibru par țial sau de
echilibru general. (2) Component ă a știin ței economice care studiaz ă
pro¬cesele, faptele, actele și comportamentele individuale ale agen ților
economici, privitoare la modul cum se iau deciziile individuale într-o
economie la nivelul menajului, al firmei, sau al un ei industrii. Ea se bazeaz ă
pe micro-analiz ă, iar deciziile sunt individuale; pia ța, oferta, cererea, pre țul
constituie preocup ări ale microeconomiei, iar comportamentul omului iz olat –
consumator individual sau produc ător individual – este privilegiat.
Microeconomia nu studiaz ă doar comportamentul produc ătorilor și al
consumatorilor, ci, pe baza acestora, explic ă și func ționarea general ă a
sistemului economic în ansamblul s ău. Deci, microeconomia se ocup ă și de
probleme de dimensiuni la fel de mari ca cele cu ca re se ocup ă
macroeconomia. Ceea ce o diferen țiaz ă const ă în tipul de abordare și nu în
tipul de scar ă abordat ă. Spre deosebire de macroeconomie, microeconomia
arat ă cum func ționeaz ă fiecare pia ță , cum aleg produc ătorii și consumatorii și
cu ce consecin țe. Aceasta se face prin analiza modului în care se formeaz ă
pre țurile și cum se determin ă cantit ățile care vor fi vândute sau cump ărate.
Pentru a simplifica, microeconomia începe cu studiu l pie ței cu concuren ță
perfect ă, ca stare teoretic ă ce exist ă numai atunci când pro¬duc ătorul sau
consumatorul individual nu poate influen ța pre țul. Aceasta conduce la
negarea oric ărei interven ții a statului sau la reducerea acestuia la calitate a de
supraveghetor îns ărcinat s ă men țin ă concuren ța dintre produc ători. Analiza
microeconomic ă s-a dezvoltat odat ă cu marginalismul și cu teoria neoclasic ă.
Microeconomia este o component ă a știin ței economice, în timp și-a
dovedit importan ța sa practic ă remarcabil ă. Concretizarea reu șitei tranzi ției la
economia de pia ță și reducerea costurilor sociale au ca element fundam ental
microeconomia. Tot mai mult se vorbe ște ast ăzi, despre pie țe, concuren ță ,
costuri, cerere și ofert ă. Mai anevoios se demonstreaz ă perceperea
mecanismului prin care toate aceste concepte sunt c orelate și determin ă
evenimente microeconomice și macroeconomice.
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Comportament al
consumatorului, este definit ă ca totalitate a ac țiunilor tipice ale
consumatorilor care vizeaz ă maximizarea satisfacerii utilit ății.
Comportamentul consumatorului este influen țat de preferin țele
consumatorului, de intensitatea acestora, de nivelu l pre țurilor, de m ărimea
venitului disponibil etc. Deciziile de consum apar țin indivizilor sau unor
grupuri. Decizia de grup are în vedere maximizarea func ției bun ăst ării
sociale, cu o important ă subfunc ție obiectiv care vizeaz ă maximizarea, pe cât
posibil, a satisfac ției fiec ărui individ component al familiei de referin ță .
Economi știi consider ă c ă fiecare consumator caut ă s ă ob țin ă satisfac ție
maxim ă, bun ăstare sau utilitate. Consumatorii î și pun problema modului în
care trebuie s ă ac ționeze pentru a- și maximiza satisfacerea nevoilor cu resurse
limitate de care dispune. Func ția obiectiv a oric ărui consumator ra țional o
reprezint ă maximizarea satisfacerii nevoilor prin consumul de bunuri și
servicii.

11
Consumatorul este agentul economic responsabil de a ctul de consum al
bunurilor sau serviciilor dispunând de un anumit ve nit și cunoscând pre țurile
unitare ale bunurilor. El poate fi înf ățișat de un individ, un grup de persoane,
o gospod ărie sau o institu ție.
În ceea ce prive ște cazul României, înainte de revolu ția de la 1989,
economia era considerat ă închis ă, ea fiind sub domina ție comunist ă. Tr ăsătura
specific ă era domina ția propriet ății socialiste, de stat și cooperatiste,
monopolul acesteia, prezent în toate ramurile na ționale, a influen țat întregul
sistem economic românesc. Pia ța era privit ă ca un element lini știt al
sistemului economic, func ția ei rezumându-se în mare parte la desf ăș urarea
actelor de vânzare-cump ărare, legate de aprovizionarea întreprinderilor și de
trecere în consumul popula ției a bunurilor economice. Centrul, statul, era cel
ce dirija totul, pre țul, salariile, dobânda, creditele, taxele, impozite le prin
planul na țional unic, acesta nereu șind s ă reflecte raportul real dintre cerere și
ofert ă pe pia ța intern ă, dar nici condi țiile de pe pia ța interna țional ă.
Concuren ța nu mai era cea care regla pia ța, fapt pentru care eficien ța și
rentabilitatea activit ății agen ților economici nu reprezentau realit ățile interne
și interna ționale.
Rela țiile economice externe se desf ăș urau tot conform planului na țional
unic, iar ac țiunea agen ților economici referitor la acest domeniu era supus ă
conducerii centralizate a economiei na ționale.
Echilibrul balan ței comerciale era atins prin cre șterea silit ă a
exporturilor și o reducere exigent ă a importurilor, ceea ce a dus la urm ări
nefavorabile asupra satisfacerii cererilor de pe pi a ța intern ă și dezvolt ării
economiei pe termen lung. Astfel, pentru a acoperi datoria extern ă s-a optat
pentru exportarea major ă a produselor alimentare, cu pre țul înfomet ării
popula ției, prin minimizarea volumului acestora pe pia ța intern ă.
Revolu ția din 1989, c ăderea „zgomotoas ă” a comunismului a atras
aten ția celorlalte ță ri, conduc ători din diferite state ca SUA, URSS, Ungaria,
Fran ța, Spania, Japonia, Germania, China începând s ă transmit ă mesaje de
sprijin. Acest sprijin moral a fost înso țit și de unul material, beneficiind din
diferite p ărți ale lumii de mari cantit ăți de alimente, medicamente,
îmbr ăcăminte.
Revolu ția român ă din 1989 a ajuns un subiect central și în presa
interna țional ă care a dedicat edi ții întregi acestui eveniment. Acesta a fost un
prim pas de creare a contextului interna țional.
Dep ăș irea regimului comunist și cre șterea interdependen țelor dintre
economii a îndreptat România spre o economie deschi s ă.
Procesul de dezvoltare economic ă a României s-a accentuat datorit ă
folosirii eficiente a factorilor de produc ție și gradului de competitivitate
interna țional ă. Aceast ă dezvoltare se poate observa din nivelul de trai al
popula ției și reglarea indicatorilor macroeconomici. Dup ă c ăderea regimului
comunist, România a cunoscut o perioad ă de aproximativ 10 ani de
instabilitate și declin economic, din cauza unei administr ări neadecvate și
lipsei unor reale reforme structurale.
Din anul 2000, economia României a devenit o econom ie relativ
stabil ă, cunoscând o cre ștere sesizabil ă, sprijinit ă și de reducerea șomajului și
a infla ției. Pân ă în 1989, România era membr ă a B ăncii Mondiale, a Fondului
Monetar Interna țional și a Organiza ției Mondiale a Comer țului, devenind în
2004 membra NATO și în 2007 membr ă a Uniunii Europene. Aceste
apartenen țe a dus la o cre ștere a rela țiilor ță rii cu exteriorul trecând de la pie țe
interne la pie țe interna ționale, unde competitivitatea este mult mai mare. D ac ă
o anumit ă întreprindere de ținea monopol pe pia ța intern ă a României, pe pia ța
interna țional ă aceasta se confrunt ă cu diferi ți adversari care s ă îi pun ă în
pericol activitatea.

12
Dup ă experien ța comunist ă, România, în vederea ader ării, a avut o cale
lung ă pentru a atinge acquis-ul comunitar, ceea ce a îns emnat o trecere la o
economie de pia ță func țional ă, structur ă juridic ă, administrativ ă, institu țional ă
bazat ă pe o democra ție pluralist ă, legisla ție comunitar ă, concuren țial ă.
Ca membr ă a Uniunii Europene, România va beneficia de o cre ștere a
produc ției interne și o cre ștere economic ă, ce urmeaz ă s ă fie resim țit ă pe
parcursul a câ țiva ani. În ceea ce prive ște întreprinderile, cele mai poluante și
mari consumatoare de energie î și vor scurta evolu ția, la fel și cele care nu pot
face fa ță concuren ței venite din partea ță rilor Uniunii Europene. Integrarea
presupune o amplificare a competitivit ății și a eficien ței, ceea ce atrage o
închegare a pie ței, investi ții majore în produsele interne. Existen ța pie ței
unice are și va avea efecte benefice atât sporirea competitivi t ății firmelor
europene, cât și crearea de noi locuri de munc ă și suplimentarea fondurilor
colectate de guvernele statelor membre.
O condi ție a ader ării a fost ca România s ă pun ă accent pe
implementarea prevederilor legale și „pr ăbu șirii” monopolurilor de stat.
Astfel, o alt ă consecin ță a integr ării este restructurarea, privatizarea
întreprinderilor cu caracter de monopol natural. M ăsuri de privatizare au fost
adoptate și înc ă sunt în curs de implementare în numeroase sectoare
reglementate, cum sunt telecomunica țiile, serviciile po ștale, serviciile locale,
energia electric ă și termic ă, transportul pe cale ferat ă. Printre pu ținele
monopoluri care mai supravie țuiesc pe pia ța României sunt CFR
Infrastructur ă și Metrorex S.A.
Prin procesul de privatizare are loc doar desfacere a monopolului
statului asupra propriet ății. Monopolul produc ătorului se men ține mai departe,
în condi țiile propriet ății private. Eliminarea monopolului presupune și alte
demersuri în afar ă de privatizare, cum ar fi crearea sau reprofilarea unor
unit ăți industriale pentru realizarea unor produse simila re sau substituibile,
adoptarea unei politici antimonopoliste prin import ul de produse similare
celor fabricate de monopolul intern, elaborarea uno r acte normative
antimonopoliste și de protejare a activit ății concuren țiale.
În scopul stop ării conflictelor de competen țe în domeniul concuren ței, a
fost înfiin țat Consiliul Concuren ței ce a avut un mare rol în eliminarea
practicilor anticoncuren țiale.
Un alt aspect al apartenen ței Uniunii Europene este libera circula ție a
persoanelor, a m ărfurilor, eliminarea barierelor de frontier ă. Aceasta a
provocat pe pia ța for ței de munc ă o migra ție a românilor c ătre diferite ță ri,
ceea ce include și o cre ștere a angajatorilor români ce ocupa pozi ții înalte în
companii multina ționale. Eliminarea barierelor a dus la promovarea
schimburilor interna ționale, atragerea de capital str ăin pentru introducerea
tehnologiilor noi și la o cre ștere a exporturilor și o cre ștere masiv ă a
importurilor. Aceasta înseamn ă c ă România este mai mult o pia ță de
desfacere decât un produc ător de bunuri și servicii, ceea ce duce la o majorare
a deficitului comercial.
Aderarea la Uniunea European ă include și adoptarea monedei euro care
este prev ăzut ă pentru România pentru anul 2015. Adoptarea monedei euro are
în vedere și îndeplinirea celor 5 condi ții referitoare la stabilitatea infla ției,
ratei dobânzii, cursului de schimb, deficitului bug etar și datoriei publice. În
momentul de fa ța România îndepline ște doar condi ția datoriei publice.
Adoptarea monedei euro ar face ca importatorii și exportatorii români
să fie primii beneficiari, deoarece se elimin ă riscul valutar și astfel va cre ște
nivelul și viteza tranzac țiilor, ceea ce ar înt ări economia na țional ă. Efectele
negative ale prelu ării monedei euro ar fi cre șterea pre țurilor din lipsa de
familiaritate a popula ției cu noile pre țuri exprimate în euro, pierderea
posibilit ății de alegere a ratei infla ției și pierderea cursului de schimb, ca

13
instrument de reglare a balan ței de pl ăți externe, renun țarea la politica
monetar ă (ce vizeaz ă cursul de schimb și dobânzile) care a salvat de multe ori
economia României.
Conceptul de nevoie este un termen destul de ambigu u, c ăruia nu i se
poate atribui o defini ție clar ă. Motivul este acela c ă nevoile umane sunt
nelimitate și într-o continu ă dezvoltare. Sfera nevoilor este vast ă și diferit ă,
aceasta înglobând necesit ăți financiare, necesit ăți materiale și necesit ăți
spirituale. Ultimele dou ă trebuin țe desemneaz ă categoria nevoilor de consum.
1
Conform lui McKillip, nevoile pot fi rezumate la do u ă dimensiuni:
a) Instrumentalitate – nevoia semnific ă o necesitate, cu ajutorul c ăreia
individul poate duce la bun sfâr șit obiectivul s ău impus. Acest tip de nevoie
doar sugereaz ă ac țiunea, nu o și motiveaz ă.
b) Îngrijorare moral ă – acest tip de nevoie determina ac țiunea.
Factori de clasificare a nevoilor :
a) În func ție de cerin țe și preferin țe
În momentul în care un individ decide s ă î și consume resursele pentru a
cump ăra un anumit bun, sau pentru a- și îndeplini dorin ța, nu implic ă și faptul
că acel lucru este indispensabil pentru acesta.
b) În func ție de nevoile exprimate și nevoile reale.
Consumatorii î și exprim ă nevoia de bunuri din perspectiva lor, sub forma
unor bunuri pe care vor s ă le achizi ționeze, și nu sub forma serviciilor
furnizate de aceste bunuri.
c) În func ție de nevoile percepute.
Consumatorii î și exprima nevoia de consum în baza propriilor perce p ții. De
multe ori exist ă discrepan țe între percep ția clientului și cea a furnizorului, în
ceea ce prive ște no țiunea de produs, ceea ce poate duce uneori la neîn țelegeri
între cele dou ă p ărți.
d) În func ție de nevoile culturale
Pe lâng ă nevoile consumatorilor de produse și servicii, aria necesit ăților
cuprinde de asemenea și respectul de sine, respectul fa ță de alte persoane,
continuarea tradi țiilor. Toate acestea poart ă numele de nevoi culturale.
Cultura, ofer ă societ ății stabilitate, referindu-ne la un sistem de legi,
obiceiuri, tabuuri, ritualuri. Acest substrat este g ăsit de indivizi, ca având o
valoare deosebit ă.
e) În func ție de modul de întrebuin țare.
Consumatorii pot folosi anumite produse și bunuri, în alt mod decât cel
inten ționat de furnizor. În acest caz apare problema cali t ății. În momentul
producerii unui anumit bun, calitatea este ajustat ă în func ție de întrebuin țarea
corect ă a acestuia. Aceast ă calitate î și pierde din valoare dac ă, produsul, este
folosit într-un mod incorect. Pentru ca produc ătorul s ă realizeze un bun care
să corespund ă, din punct de vedere calitativ, și nevoilor reale are utilizatorului
final (folosirea incorect ă), atunci, costul producerii acestuia ar fi mult pr ea
mare. O solu ție în acest caz ar fi evitarea întrebuin ță rilor gre șite a produsului,
prin descrierea cât mai explicit ă a modului real de utilizare.
Tipuri de nevoi:
a) Nevoi normative – acele nevoi raportate la p ărerile anumitor speciali ști cu
privire la dorin țele indivizilor.
Exemplu: În România, un grup de exper ți au stabilit pragul valoric al s ărăciei,
la un consum alimentar de 2505 calorii pe zi. Toate persoanele care consum ă

1 Hatos, A., Zamfir, C., Stanescu, S., Analiza nevoilor , în Enciclopedia dezvolt ării
sociale , Editura Polirom, Ia și, 2007, pp. 44-52

14
mai pu țin de aceast ă valoare, sunt considerate s ărace.
b) Nevoi resim țite – acele nevoi raportate la preferin țele indivizilor .
Exemplu : În urma unui studiu cu privire la metodele contr aceptive, realizat în
rândul femeilor, s-a stabilit c ă acestea prefer ă ca medicii ginecologi s ă le
trateze cu mai mult ă grij ă și empatie.
c) Nevoi exprimate – acele nevoi identificate în baza r ăspunsurilor, anumitor
indivizi, la diferite probleme.
Exemplu: Aglomera țiile de la sistemul de serviciu social al unei prim arii care
ofer ă tichete de transport gratuite pentru pensionari, a rat ă c ă acest tip de
serviciu acoper ă o nevoie real ă.
d) Nevoi comparative – acele nevoi care sunt recunoscute prin comparare a
utiliz ării anumitor servicii, de c ătre grupuri asem ănătoare
Exemplu: În dou ă comune mari din jude țul Bihor în care exist ă
popula ții rrome aflate în condi ții de s ărăcie similare, ratele ajutorului social
sunt foarte diferite. Într-o comun ă, 700 de familii primesc ajutor social, pe
când în cealalt ă comun ă doar 5. Aceste înregistr ări eviden țiaz ă faptul c ă
institu țiile r ăspunz ătoare nu î și îndeplinesc îndatoririle. Solu ția în acest caz
este o informare cât mai precis ă și corespunz ătoare a locuitorilor, cu privire la
drepturile și condi țiile de acordare a ajutoarelor pentru venitul minim
garantat.
e) Indicatori de risc – reprezint ă caracteristicile care prezic problemele ce pot
ap ărea pe viitor.
f) Nevoi de între ținere – nevoi identificate cu ajutorul serviciilor sociale.
Solu țiile arat ă ce trebuie f ăcut pentru a g ăsi o rezolvare a problemelor.
Acestea pot fi descrise pe trei dimensiuni:
a) eficacitate – să existe dovezi c ă solu ția rezolv ă problema.
b) fezabilitate – infrastructura, costurile și resursele umane implicate de
implementarea solu ției propuse.
c) gradul de utilizare – dovezi c ă membrii grupului țint ă folosesc sau adopt ă
solu ția.
Etapele analizei nevoilor
1. Identificarea utilizatorilor și a utilit ății
Utilizatorii analizei sunt cei care au drept de de cizie și membrii publicului
care pot fi afecta ți de acestea. Cunoa șterea modului în care rezultatele analizei
vor fi folosite îl va ajuta pe cercet ător s ă se axeze pe rezolvarea problemelor
fiec ăruia.
2. Descrierea popula ției țint ă și a mediului de servicii
Caracteristicile importante ale target-ului sunt r eprezentate de aspecte
precum: dispersia geografic ă, mijloacele de transport disponibile, c ăile de
acces etc.
3. Identificarea nevoilor
În aceast ă etap ă se urm ăre ște descoperirea problemelor grupului țint ă și
căutarea solu țiilor pentru rezolvarea acesteia.
4. Evaluarea nevoilor
În momentul în care problemele și solu țiile au fost identificate, este
necesar ca informa țiile s ă fie integrate pentru a produce recomand ări pentru
ac țiune.
5. Comunicarea
Aceast ă etap ă joac ă un rol foarte important în analiza nevoilor. O sim pl ă
eroare în transmiterea rezultatelor, și toate constat ările pot fi puse în pericol.
Principiile analizei nevoilor
1. Rezultatele trebuie s ă fie de încredere.

15
2. Procesul de evaluare trebuie s ă fie cât mai explicit și transparent.
3. Evaluarea nevoilor trebuie s ă fie participativ ă și inclusiv ă.
Evaluarea trebuie s ă fie eficient ă în termeni de cost și timp.

1.3.1. Scopul teoriei consumatorului
Scopul teoriei consumatorului este reprezentat de:
• op țiunile de consum alese de consumator;
• de predic țiile cu privire la modific ările asupra alegerii optimale induse de
schimbarea setului admisibil de consum.
Teoria consumatorului analizeaz ă comportamentul consumatorului ca
reac ție la schimbarea unor variabile economice cum ar fi : pre țul bunului,
venitul consumatorului sau pre țul celorlalte bunuri. 2

1.3.2. Motivele consumului
Care este natura motivelor, scopurilor și dorin țelor care
determin ă comportamentul consumatorului? De ce indivizii ale g s ă
cumpere și s ă consume diverse produse, brand-uri și servicii din
multitudinea de alternative care sunt oferite de pi a ță ? Ce p ărere au și
cum î și duc ace știa la bun sfâr șit nevoile de consum? Ce drum urmeaz ă
deciziile acestora și care sunt factorii definitorii? În acest capitol am
încercat s ă r ăspund la aceste întreb ări, pentru a putea ajunge într-un
final la o concluzie în ceea ce prive ște comportamentul indivizilor când
vine vorba de achizi ționarea anumitor bunuri sau servicii.
Motivele consumului pot fi reprezentate foarte u șor printr-o
schema eviden țiat ă de S. Rarneshwar, David Glen Mick și Cynthia
Huffman, în lucrarea „ The Why of Consumption ”: 3

2 Stancu, S., Microeconomie. Comportamentul agenților economici. Teorie și aplicații ,
Editura Economică, București, 2006 , p.43
3 Ratneshwar, S., Mick, D., G., Huffman, C., The Why of Consumption , Editura
Routledge, 2000, p.3

16

Consumul joac ă un rol foarte important și definitoriu în
economie, iar cunoa șterea acestuia ar putea ajuta la echilibrarea
situa ției economice. Îns ă, este foarte greu de determinat exact motivele
care îi induc consumatorului ideea de achizi ție și mai mult decât atât,
factorii decizionali spre alegerea unui anumit bran d. Fiecare
consumator fiind diferit de restul, a șa sunt și motivele acestuia. Astfel,
deciziile sunt atât de diversificate și diferite pe cât sunt și indivizii între
ei.

17

1.3.3.Cererea de consum

Cererea reprezint ă cantitatea dintr-un anumit bun sau serviciu, pe ca re
consumatorul este dispus s ă o cumpere, cunoscând pre țul acestuia. Având în vedere
leg ătura dintre produc ție și consum, cercetarea joac ă un rol important în studiile de
marketing.
Indicatorii care ac ționeaz ă asupra consumului :
– Veniturile popula ției;
– Salariul mediu;
– Cheltuielile de consum;
– Num ărul de salaria ți;
– Șomajul;
– Pre țurile alimentelor în România și pe pie țele interna ționale;
– Accesul la creditul de consum și datoriile popula ției la b ănci;
– Schimbarea obiceiurilor de consum.

Evolu ția pre țurilor

În anii 2007-2008 s-au înregistrat pre țuri constante și moderate, îns ă începând
cu anul 2008 acest lucru a început s ă se schimbe. Astfel, pre țurile au fost majorate,
serviciile destinate popula ției având o cre ștere foarte rapid ă a tarifelor.
În anul 2009 s-a înregistrat o sc ădere a ritmului de cre ștere a pre țurilor de
consum, îns ă, datorit ă crizei economice ap ărute în acel an, pre țurile serviciilor
continuau s ă creasc ă.4
În anul 2009, odat ă cu apari ția crizei economice, situa ția se shimb ă din nou,
aparent în bine, deoarece se înregistra o sc ădere a ritmului de cre ștere a pre țurilor de
consum, chiar și cu aproape 2%.
Tabelul nr. 1.1.
Evolu ția pre țurilor
2008 inclusiv: 2009 inclusiv
2007
total 2008
total I
trim II
trim III
trim IV
trim I
trim II
trim III
trim
Indicii pre țurilor
de consum – total 112,3 112,7 114,7 116,2 111,9 108,5 103,2 99,1 98,3
inclusiv:
produse
alimentare 111 115,6 119,6 123,1 112,4 108,1 99,3 91,7 92,1
produse
nealimentare 113,1 108,3 110,5 110,3 108,5 104,2 100,5 98,8 98,8
servicii 114,3 116,5 115,2 117,3 117,1 116,5 114,1 110,7 105,9
Sursa: www.insse.ro și calculele autorilor

4 Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influen ța pre țurilor asupra bun ăst ării populatiei prin prisma
indicatorilor statistici , Editura Moldova CISR, 2010, p. 6

18
Evolu ția veniturilor și cheltuielilor de consum
Așa cum am prezentat și mai sus, unul dintre cei mai importan ți indicatori de
influen țare a consumului îl reprezint ă nivelul pre țurilor . Dar, totodat ă acestea
influen țeaz ă indirect și volumul de consum. În momentul în care puterea de cump ărare
a banului scade, atunci și consumul va fi pe m ăsur ă. A șadar, un alt indicator important
definitoriu în consum, este reprezentat de venit . În momentul în care ritmul de cre ștere
al pre țurilor este peste cel al veniturilor, atunci, volum ul de consum se va diminua
considerabil. 5
Pân ă la instalarea crizei, consumul a avut un ritm de c re ștere considerabil,
întrucât nivelul veniturilor cre ștea mai rapid decât cel al pre țurilor astfel:
Tabelul nr. 1.2.
Evolu ția veniturilor și cheltuielilor de consum
2008 inclusiv 2009 inclusiv
2007
total 2008
total I
trim II
trim III
trim IV
trim I
trim II
trim
Pre țurile serviciilor și
bunurilor de consum +12,3 +12,7 +14,7 +16,2 +11,9 +8,5 +3,2 -0,9
Venituri disponibile
nominale +21,3 +16,7 +23,7 +20,9 +14,4 +9,8 +2,9 -2,9
Venituri disponibile
reale +8,0 +3,5 +7,9 +4,0 +2,6 +1,2 -0,3 -2,0
Cheltuieli de consum
nominale +17,4 +9,7 +19,0 +11,0 +6,5 +4,8 -2,5 -0,4
Cheltuieli de consum
reale +4,5 -2,7 +3,8 -4,5 -4,8 -3,4 -5,5 +0,5
Sursa: www.insse.ro și calculele autorilor

Conform datelor de mai sus, se poate observa c ă anul 2008 a fost un an în care
atât pre țurile, cât și veniturile au avut un ritm mai sc ăzut de cre ștere fa ță de anul
precedent, iar începând cu anul 2009, s-a putut obs erva o sc ădere atât a veniturilor cât
și a consumului popula ției, acest lucru datorându-se crizei economice ce s -a instalat în
România.

Clasificarea consumului
a) Consum productiv – influen țat de mai mul ți factori:
– modul de organizare al produc ției;
– normele de consum specifice,
– tehnologiile de fabrica ție.

5 Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influența prețurilor asupra bunăstării popu latiei prin prisma
indicatorilor statistici , Editura Moldova CISR, 2010, pp. 7-8

19
Fiecare firm ă î și stabile ște anumite obiective în cercetarea consumului. Aces tea
sunt reprezentate prin stabilirea propor țiilor în care nevoile de consum duc la o
valorificare eficient ă a resurselor interne ale companiei
b) Consumul neproductiv
Consumatorul însu și este un individ complex și divers, particularit ăți care se
atribuie și cercet ării consumului.
Factorii explicativi ai comportamentului consumato rului cuprinde:
– factori individuali;
– factori sociali;
factori culturali.

1.4. Factorii determinan ți ai comportamentului consumatorului
Comportamentul consumatorului este unul foarte comp lex și diferit de la individ
la individ. Știind acest lucru, este clar c ă acesta nu poate avea o defini ție general ă.
Singurul mod prin care comportamentul consumatorulu i poate fi studiat, este analizând
factorii determinan ți ai acestuia.
Factorii determinan ți ai consumului în viziunea lui R. Boier 6:
1. Factori individuali – incluzând nevoile și motiva țiile, stilul de via ță , preferin țele;
2. Factori sociali – reprezenta ți de familie, statut social etc.;
3. Factori culturali.
Factori determinan ți ai consumului în viziunea lui I. C ătoiu 7.
Spre deosebire de Rodica Boier, Iacob C ătoiu sus ține mai mul ți factori care pot
determina comportamentul unui consumator, și introduce și separarea acestora, pe
tipuri de variabile: directe sau deduse.
1. Variabile directe
a) Factori demo-economici;
b) Factori specifici mixului de marketing;
c) Factori situa ționali (timpul, important ă și ocazia cump ărăturilor).
2. Variabile deduse:
a) Factori psihologici (percep ție, motiva ție, înv ățare, personalitate, atitudine);
b) Factori sociologici (familie, clasa social ă, subcultur ă, anturaj).

6 Boier, R., Comportamentul consumatorului , Editura Graphix, Ia și, 1994, pp. 30-51
7Cătoiu, I., Teodorescu, N., Comportamentul Consumatorului, Teorie și practic ă, Editura Economic ă,
Bucure ști, 1997, pp. 25-45

20

Fig. nr. 1.2. Factorii care influen țeaz ă comportamentul consumatorului 8

Totu și, factorii care au cea mai mare influen ță asupra comportamentului
consumatorului sunt:
1. Factorii economici – joac ă un rol esen țial în studierea comportamentului
consumatorului, deoarece, la nivel macroeconomic, a ce știa caracterizeaz ă capacitatea
de cump ărare a societ ății. Ei afecteaz ă direct evolu ția consumului.
La nivel macroeconomic, se manifest ă prin dinamica și nivelul indicatorilor
sintetici macroeconomici, transporturile, comer țul etc.
La nivel microeconomic, venitul consumatorului este esen țial. Acesta reprezint ă
principala restric ție al acestuia în achizi ționarea diverselor bunuri.
2. Factori demografici – reprezenta ți de structura popula ției.
La nivel macroeconomic, principalele variabile se r efer ă la num ărul popula ției,
distribu ția geografic ă a acesteia, sporul natural etc.
La nivelul consumatorului, principalele variabile sunt: vârsta, sexul, starea
civil ă, caracteristicile fizice etc.
3. Factori psihologici – reprezint ă factorii care î și pun amprenta pe deciziile
indivizilor, influen țând astfel comportamentul acestora în vederea achiz i țion ării unui
bun sau serviciu. Printre ace știa enumer ăm:
a) Percep ția – reprezint ă un proces psihic prin care individul în cauz ă,
recep ționeaz ă informa țiile primite, organizându-le astfel încât s ă î și poat ă crea o opinie
despre bunul sau serviciul respectiv. Ac țiune care îl va ajuta în luarea deciziei corecte.
Fiecare consumator recep ționeaz ă senza țiile care îl înconjoar ă, și anume v ăz, auz,
miros etc. În situa ția în care acestea se afl ă la limitele pragului: absolut (nivel minim ce
permite detectarea și senzitivitatea) 9 și diferen țial (diferen ța minim ă care se poate
detecta, de la un anumit nivel în sus). În func ție de informa țiile, pe care acesta le-a
receptat, individul î și poate crea o opinie privitoare la decizia de achi zi ționare, sau nu,
a respectivului bun sau serviciu
Activitatea perceptiv ă are câteva caracteristici, prezentate de P.L. Dubo is: 10

8 Kotler, P., Principals of Marketing , Editura Prentice Hall Inc., 1999, p. 336
9 Moore, T., E., Sublimal Advertising, What You See is What You Get , Journal of Marketing ,1982, pp. 38-47
10 Dubois, P., L., Jolibert, A., Muhlbacher, H., Marketing management: a value creation process ,
Editura Houndmills, Basingstoke, Hampshire, Palgra ve Macmillan, New York, 2007, pp. 59-60

21
– percep ție selectiv ă;
– percep ție distorsionat ă;
– percep ție subiectiv ă.
b) Motiva ția – la baza fiec ărei decizii pe care un individ o ia, stau ni ște motiva ții,
care îl îndeamn ă pe acesta s ă aleag ă, sau s ă se îndrepte spre un anumit produs.
– Motiv de direc ționare;
– Motiv de energizare.
Tipologia motivelor în viziunea lui M. Golu și A. Dinu 11 :
a) În func ție de origine: primare (înn ăscute) și secundare (dobândite);
b) În func ție de organizare: neintegrate și integrate;
c) În func ție de valoare: pozitive (cu valoare adaptiv ă) și negative (cu efecte
dezadaptive);
d) În func ție de importan ță : inferioare (cu valoare sc ăzut ă și trec ătoare) și
superioare( cu valoare major ă);
e) În func ție de consolidare: vitale (provoac ă dezechilibre grave) și modulare
(interese, aspira ții);
f) În func ție de surs ă: ra ționale (dominante) și emoționale (legate de satisfacerea
anumitor nevoi psihologice ale individului);
c) Înv ățarea – experien ța acumulat ă de un individ care îl poate ajuta în luarea
unei decizii. Printre tehnicile de înv ățare, putem enumera:
– tehnica înv ăță rii prin condi ționarea clasic ă de tip pavlovian;
– tehnica înv ăță rii instrumentale;
– tehnica înv ăță rii cognitive.
d) Atitudinea – modul unui individ de a reac ționa fa ță de un anumit obiect, într-un
mod pozitiv sau negativ.
Elementele atitudinii:
– Elementul cognitiv – reflect ă ansamblul credin țelor unui individ asupra unui
anumit bun sau serviciu;
– Elementul afectiv – reflect ă reac ția afectiv ă a unui individ fa ță de un bun sau
serviciu;
– Elementul comportamental – reflect ă înclina ția spre a ac ționa în vederea
achizi ționării, sau nu, a unui produs sau serviciu.
Cele trei componente ale atitudinii se afl ă într-o strâns ă leg ătur ă, eviden țiat ă de
modelul Lavidge și Steiner: 12
Notorietate → În țelegere → Atitudine →Preferin ța → Convingere → Cump ărare

1.5. Dezbatere privind tipologia comportamentului c onsumatorului
Exist ă cinci tipuri de consumator:
a) Ini țiator – primul individ care induce ideea de cump ărare;
b) Influen țator – individul care influen țeaz ă puterea de decizie;
c) Decident – individul care ia decizia final ă de achizi ționare sau nu;
d) Cump ărător – individul care efectueaz ă tranzac ția de cump ărare;
e) Utilizator – individul care utilizeaz ă bunul cump ărat.

11 Golu, M., Dicu, A., Introducerea în psihologie , Editura Știintifică, București, 1972, p. 196
12 Lavidge, R., Steiner, G., A model for Productive Measurement of Advertising E ffectiveness Journal of
Marketing, 1961, pp. 4, 25, 59-62

22
Fiecare dintre aceste tipologii ale consumatorului, pot fi reg ăsite atât la un singur
individ, cât și la mai mul ți. În func ție de gradul de implicare al acestuia, putem
clasifica comportamentele astfel:
a) Consumatorul complex
Individul are la cuno știn ță toate m ărcile care produc bunul dorit, și este con știent de
diferen țele dintre acestea.
b) Consumatorul care tinde s ă reduc ă diferen țele între produse
Consumatorul are în vedere toate m ărcile existente care produc respectivul bun, îns ă
alege doar câteva pe care le analizeaz ă în vederea deciziei corecte de achizi ționare.
c) Consumatorul obi șnuit
Consumatorul știe deja ce vrea s ă cumpere. Acesta cunoa ște deja ce marc ă de produs
i-a adus cele mai mari satisfac ție, apelând astfel la fidelitate și iner ție.
d) Consumatorul orientat spre diversificare
Consumatorul are la dispozi ție o gam ă variat ă de m ărci. De și a folosit deja
câteva dintre ele, care i-au adus satisfac ții, acesta prefer ă s ă aleag ă o marc ă nou ă
pentru a testa pia ța și a diversifica alegerile.
Deci, pentru a putea crea un traseu și a în țelege deciziile pe care un consumator
le ia în vederea achizi țion ării unui bun, speciali știi trebuie s ă cunoasc ă mai întâi
consumatorul, și felul lui de a lua aceste decizii. Astfel, în fun c ție de acestea,
marketerii î și pot da seama de factorii care influen țeaz ă consumul.
O alt ă clasificare a consumatorului este f ăcut ă de Gabriel și Lang în lucrarea
ap ărut ă în anul 1995 și identific ă alte 9 tipologii comportamentale, și anume: 13
a) consumatorul ca aleg ător – În aceast ă postur ă, consumatorul trebuie s ă fac ă o
alegere echilibrat ă, care s ă îi permit ă acestuia o satisfacere a nevoilor cât mai
complet ă. În acest caz, acesta face apel la ra țiune și pune în balan ța atât calit ățile cât și
defectele fiec ărui produs/serviciu în parte, pentru ca la final s ă îl aleag ă pe cel mai
optim.
b) consumatorul ca și comunicator – În postura de comunicator, consumatorul
achizi ționeaz ă bunuri sau servicii, prin intermediul c ărora s ă se fac ă remarcat sau s ă
transmit ă diverse mesaje. Acest lucru, datorit ă rolului societ ății în via ța fiec ărui individ
în parte, unde to ți încearc ă s ă ias ă în fa ță cu ajutorul diverselor metode.
c) consumatorul ca cercet ător – Aceast ă tipologie nu are ca scop o satisfacere a
nevoilor imediat ă, ci mai degrab ă o satisfacere pe termen lung. Astfel, consumatorul
reu șește s ă consume produse din cele mai diversificate, pentru a putea ajunge într-un
anumit punct în care alegerea f ăcut ă s ă aib ă ca baz ă un studiu al pie ței.
d) consumatorul în c ăutarea identit ății – Identitatea se dobânde ște de-a lungul
vie ții. Astfel, în viziunea celor doi, Gabriel și Lang, consumatorul mai poate fi
perceput ca fiind o persoan ă singuratic ă și nelini știt ă, aflându-se în c ăutarea propriei
personalit ăți.
e) consumatorul ca hedonist/în c ăutarea pl ăcerii – Consumatorul este într-o
căutare perpetu ă a pl ăcerilor vie ții și a lucrurilor care îl fac fericit.
f) consumatorul ca victim ă – indivizii pot foarte u șor s ă devin ă ni ște victime ale
societ ății. Pie țele de desfacere pot fi uneori în șel ătoare, jucându-se cu mintea
consumatorului. Astfel, cei mai vulnerabili sunt co pii, b ătrânii sau persoanele bolnave.
g) consumatorul ca rebel – În dorin ța de afirmare și de ie șire în eviden ță , unii
consumatori tineri pot recurge la metode de rebeliu ne pentru a ie și în fa ță . Acest lucru

13 Aldrige, A., Consumption , Editura Polity Press, Cambridge, 2003, pp. 10-14

23
se poate observa în comportamentul persoanelor, car e se r ăsfrânge și asupra ac țiunilor
acestora – tinerii care î și rup blugii în semn de nonconformism.
h) consumatorul ca activist – Activismul în cadrul consumatorului poate fi
privit ca o mi șcare social ă. Gabriel și Lang disting patru faze ale activismului
consumatorului: mi șcarea cooperativ ă (implicând principiile mutualit ății, investind
drepturile membrilor, și nu ac ționarilor), mi șcări politice (mi șcarea ini țiat ă de Ralph
Nader, care promova ideea consumatorului ca cet ățean și critica corpora țiile mari
pentru politicile lor anti-consum).
i) consumatorul ca cet ățean – Afirma ția conform c ăreia cet ățenii au fost redu și
la simpli consumatori, implic ă o pierdere a unor promisiuni politice. Cet ățenia
înseamn ă egalitate, pe când consumul înseamn ă o inegalitate.
Consumul de bunuri și servicii este structurat pe un model complex de
cunoa ștere. Aici, foarte important este consumatorul și capacitatea lui de a lua cele mai
bune decizii, care, într-un final s ă îi aduc ă maximum de satisfac ții.
Un model de consum reflect ă deciziile consumatorului în vederea cump ărării
unui anumit bun sau serviciu. În func ție de deciziile și alegerile consumatorului se pot
defini diferite modele de consum, care ajut ă speciali știi în clasarea comportamentului
consumatorilor.
Dou ă modele de consum pot avea zone asem ănătoare, sau coinciden țe. Acestea
apar în cazul în care anumite premise obiective ale comportamentului consumatorului
au la dispozi ție foarte pu ține op țiuni. 14
Cultura este un factor important în luarea deciziil or. Aceasta reprezint ă credin țe,
tradi ții, art ă, tot ce presupune crearea unui traseu al continuit ății. Identitatea cultural ă
creeaz ă clasele sociale, respectiv diverse modele de consu m. Cultura este defini ția
societ ății, și anume, comportamentul indivizilor fundamentat și acceptat de societatea
din care acesta face parte. 15
Îns ă, în orice comunitate, exist ă diferen țe culturale, care se reduc la tensiuni
sociale. Comunicarea interpersonal ă devine dificil ă, având repercusiuni asupra
studiului comportamentului consumatorului. Pentru a putea reduce aceast ă tensiune, și
a crea un mediu propice studierii corecte a consumu lui, trebuie introduse anumite
valori comune. În general, fiecare genera ție schimb ă modelele de consum, în
concordan ță cu experien țele și culturile lor, pe care le transmit mai departe, d in
genera ție în genera ție. Astfel, se creeaz ă un ciclu al modelelor de consum care sunt
într-o continu ă schimbare și modernizare, ar ătându-le astfel dinamismul.
Fiecare model de consum are în componen ța sa diferite module, care la rândul
lor sunt alc ătuite din trebuin țe de consum esen țiale, 16 printre care men țion ăm:
a) Trebuin țe de ad ăpostire;
b) Trebuin țe de nutri ție;
c) Trebuin țe de educa ție;
d) Trebuin țe de integrare social cultural ă;
e) Trebuin țe de între ținere a locuin ței;
f) Trebuin țe de înzestrare a locuin ței;
g) Trebuin țe de men ținere a s ănătății.

14 Stanciu, M., Modele de consum ale populației României în Calitat ea vieții în România , Editura Expert,
București, 2008, p, 152
15 Gherasim, A., Studiul pie ței , Editura Economic ă, Bucure ști, 2006, pp. 45-46
16 Stanciu, M., Studii și Cercet ări Economice , vol.42, Academia Român ă, INCE, CIDE, Bucure ști, 2006,
p.3

24

Propriet ățile motiva ției:
– Este compus ă din energie și direc ție;
– Pot fi vizibile și ascunse;
– Pot fi generate de factori interni sau externi;
– Pot avea valen țe pozitive sau negative;
– Pot fi generate de dorin ța de a reduce o anumit ă tensiune;
– Consumatorii sunt motiva ți în vederea atingerii unor scopuri;
– Consumatorii încearc ă s ă men țin ă un echilibru între dorin țele de stabilitate și cele de
varietate;
– Motiva ția reflect ă diferen țele individuale.
O foarte mare eficien ță în manipularea deciziilor consumatorilor, o are
publicitatea sugestiv ă, care are rolul de a sugera indivizilor motive put ernice în
favoarea alegerii produsului sau serviciului respec tiv. Spre deosebire de publicitatea
informativ ă, cea sugestiv ă este mult mai abuziv ă și nu are simplul rol de a informa, ci
și cel de a influen ța consumatorul.
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Echilibrul consumatorului,
este definit ă ca nivelul maxim al utilit ății totale de care beneficiaz ă un consumator din
bunurile cump ărate cu un anumit buget (venit). În condi țiile constrângerii bugetare,
consumatorul trebuie s ă aleag ă o variant ă de combinare a diferitelor cantit ăți din
bunurile disponibile care poate fi achizi ționat ă și, totodat ă, s ă corespund ă preferin țelor
sale. Utilitatea total ă rezultat ă din aceste bunuri este maxim ă atunci când utilit ățile
marginale sunt propor ționale cu pre țurile lor. De exemplu, în cazul a dou ă bunuri x și
y: dac ă Um x și Um y, P x și P y reprezint ă utilit ățile marginale și, respectiv, pre țurile
bunurilor, atunci utilitatea total ă este maxim ă când: Um x / P x = Um y / P y.
Generalizând, rezult ă c ă echilibrul consumatorului este atins atunci când r aporturile
dintre utilit ățile marginale și pre țurile tuturor bunurilor sunt egale. 17
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Comportament ira țional al
consumatorului, este definit ă ca ipotez ă avansat ă de Garry Becker prin care
demonstreaz ă c ă ipoteza comportamentului ra țional (de maximizare a utilit ății
(satisfac ției) nu este o condi ție necesar ă pentru deducerea unei curbe a cererii cu pant ă
negativ ă.18

Sarcin ă de înv ățare
1.1. Defini ți în manier ă proprie microeconomia.
1.2. Dezvolta ți factorii care influen țeaz ă comportamentul consumatorului.
1.3. Realiza ți o dezbatere pe tema tipologiei consumatorulu i de bunuri și servicii de
larg consum.

1.6. Rezumatul unit ății de studiu
Aceast ă unitate de studiu urm ăre ște s ă ini țieze studen ții cu terminologia specific ă
microeconomiei; s ă favorizeze formarea unei imagini relevante asupra problematicii
comportamentului consumatorului; s ă delimiteze obiectivele cererii de consum; s ă
întemeieze cu argumente percep ția tipologiei factorilor determinan ți ai
comportamentului consumatorilor .

Cuvintele cheie: microeconomie, tipologie, nevoi, comportament, cons umator.

17 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrot ă, N., Gavril ă, I., Ghi ță , P., T., Gogonea ță , C., Popescu,
C., Suciu, C., M., Dic ționar de Economie , Edi ția a doua, Editura Economic ă, Bucure ști, 2001, p. 180
18 Idem, p.114

25

1.7. Test de autoevaluare
1.1.Care crede ți c ă sunt motivele pentru care microeconomia este consi derat ă a fi
ramur ă a economiei?
1.2.Clarifica ți conceptele de nevoie, consum, comportament și consumator.
1.3.Identifica ți interac țiunea celor cinci tipuri de comportamente ale consu matorului.

1.8. Concluzii
Microeconomia reprezint ă componenta știin ței economice care studiaz ă procesele,
faptele, actele și comportamentele individuale ale agen ților economici, privitoare la modul
cum se iau deciziile individuale într-o economie la nivelul menajului, al firmei, sau al unei
industrii. Ea se bazeaz ă pe micro-analiz ă, iar deciziile sunt individuale; pia ța, oferta, cererea,
pre țul constituie preocup ări ale microeconomiei, iar comportamentul omului iz olat –
consumator individual sau produc ător individual – este privilegiat.
Microeconomia se ocup ă și de probleme de dimensiuni la fel de mari ca cele cu
care se ocup ă macroeconomia. Ceea ce o diferen țiaz ă const ă în tipul de abordare și nu
în tipul de scar ă abordat ă.
Arat ă cum func ționeaz ă fiecare pia ță , cum aleg produc ătorii și consumatorii și cu
ce consecin țe.
Conceptul de comportament al consumatorului, este d efinit ca totalitate a
ac țiunilor tipice ale consumatorilor care vizeaz ă maximizarea satisfacerii utilit ății.
Acesta este influen țat de preferin țele consumatorului, de intensitatea acestora, de
nivelul pre țurilor, de m ărimea venitului disponibil etc. .

26

Unitatea de studiu 2. Comportamentul și teoria produc ătorului

Cuprins
2.1.Introducere …………………………………………… ………………………………… 26
2.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… …………. 26
2.3.Identificarea și analiza factorilor de produc ție …………………………………. 27
2.3.1.Factorii de produc ție …………………………………………… ………………………….. 27
2.3.2.Analiza costurilor factorilor de produc ție …………………………………………… .. 28
2.4.Clasificarea costurilor ………………….. …………………………………………… …… 33
2.4.1.Evolu ția costurilor de produc ție ………………………………………… …………………… 37
2.4.2.Prezentarea func țiilor de cost ………………………………. ………………………………… 38
2.5.Expunerea comportamentului întreprinz ătorului și modalit ăți de reducere a costurilor
…………………………………………… …………………………………………… ………………………… 41
2.6.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………….. 48
2.7.Test de autoevaluare …………………………………………… ……………………. 48 2.8.Concluzii………………………………………………………………….48

2.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui mater ial de studiu, intitulat
„Comportamentul și teoria produc ătorului”, discut ă despre identificarea și
analiza costurilor factorilor de produc ție, clasificarea și evolu ția costurilor de
produc ție, prezentarea func țiilor de cost, precum și expunerea
comportamentului întreprinz ătorului și a modalit ăților de reducere a
costurilor.

Cuno știn țe preliminare
Pentru în țelegerea și delimitarea clar ă a comportamentului și teoriei
produc ătorului, precum și pentru factorii determinan ți și tipologia
comportamentului produc ătorului sunt necesare cuno știn țele dobândite în
cadrul disciplinelor Economie și Economie aplicat ă.

Resurse necesare și recomand ări de studiu
Pentru studiul individual al unit ății de studiu curente, recomand ăm
apelarea la: resurse bibliografice obligatorii, res urse materiale (instrumente
specifice, PC, software etc.), pachete audio-video etc.

Durata medie de parcurgere a unit ății de studiu este
de 2 ore.

2.2. Obiectivele unit ății de studiu:  Identificarea factorilor de produc ție;
 Prezentarea succint ă a analizei costurilor factorilor de produc ție;
 Clasificarea costurilor;
 Expunerea evolu ției costurilor de produc ție;
 Prezentarea func țiilor de cost;
 Expunerea comportamentului întreprinz ătorului și a modalit ăților de
reducere a costurilor.

27

2.3. Identificarea și analiza factorilor de produc ție
2.3.1. Factorii de produc ție

Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Comportament al
produc ătorului, este definit ca totalitatea ac țiunilor tipice ale agen ților economici
întreprinz ători care vizeaz ă atingerea scopului lor în condi ții de concuren ță .
Comportamentul produc ătorului const ă în motiva ția deciziilor acestuia cu privire la
minimizarea costurilor pentru un nivel dat al produ c ției sau cu privire la nivelul
produc ției care va maximiza profitul. Comportamentul produc ătorului se manifest ă pe
termen scurt și pe termen lung când se disting trei tipuri de str ategii: stabilirea
volumului, m ărimea profitului pentru un volum dat al produc ției, în condi țiile
minimiz ării costului de produc ție; schimbarea de scar ă (de dimensiune) a produc ției
prin varia ții ale factorilor de produc ție utiliza ți men ținând aceea și propor ție; schimbare
de scar ă a produc ției cu substituiri de factori, modificând raportul dintre ace știa. 19
Teoria comportamentului produc ătorului , o modalitate de studiere a unui
proces logic de decizie care-l determin ă pe agentul economic produc ător s ă caute
maximum de avantaje pornind de la resursele de care dispune. Pentru început, teoria
comportamentului produc ătorului ca de altfel în general, teoria comportamen tului
firmei, a fost dezvoltat ă de R. Cyert, J.G.March și H.A.Simon. Principiile
fundamentale ale teoriei comportamentului produc ătorului sunt:
a) produc ătorii încearc ă s ă satisfac ă mai degrab ă decât s ă foloseasc ă
comportamentul maximizator;
b) produc ătorii ac ționeaz ă individual sau ca sociogrupuri, fiecare cu aspira ții
proprii ceea ce conduce la urm ărirea unor scopuri multiple, adesea contradictorii.
Factorii de produc ție sunt reprezenta ți de munc ă, natur ă și capital.
O contribu ție important ă a acestei teorii este aceea c ă, pe baza studiilor efectuate,
a informa țiilor oferite, permite produc ătorilor evitarea solu țiilor costisitoare și luarea
celor mai avantajoase decizii economice în vederea atingerii scopului de maximizare a
profitului. Teoria comportamentului produc ătorului presupune: a). utilizarea unor
instrumente de analiz ă, și anume func ția de produc ție, Q = f(x,y); b). curbele de
izoprodus descresc ătoare, convexe și nesecante, productivitatea marginal ă pozitiv ă și
descresc ătoare; c). obiectivul sau func ția scop-maximizarea nivelului produc ției care
asigur ă maximizarea profitului sub constrângere de resurse (bugetare); d). construc ția
func ției ofertei. Se presupune un agent economic întrepr inz ător ra țional care ac ționeaz ă
în conformitate cu principiul de comportament econo mic al economicit ății, al eficien ței
economice. Teoria comportamentului produc ătorului pe termen scurt are în vedere
echilibrul produc ătorului, respectiv luarea acelei decizii economice care permite
stabilirea volumului produc ției care, în condi țiile date, maximizeaz ă profitul, respectiv
diferen ța dintre încas ările totale și costurile totale este maxim ă. Profitul este maxim
atunci când costul marginal este egal cu încasarea marginal ă. Teoria comportamentului
produc ătorului pe termen lung presupune luarea în consider are a dou ă probleme:
combinarea optimal ă a factorilor de produc ție care asigur ă maximizarea profitului și
mărimea optimal ă a firmei care s ă permit ă ob ținerea unei produc ții maxime la un nivel
dat al costului total sau ob ținerea volumului dat al produc ției, cu un cost de produc ție
total minim. 20

19 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrot ă, N., Gavril ă, I., Ghi ță , P., T., Gogonea ță , C., Popescu,
C., Suciu, C., M., Dic ționar de Economie , Edi ția a doua, Editura Economic ă, Bucure ști, 2001, p. 114
20 Idem. pp. 466-467

28

2.3.2. Analiza costurilor factorilor de produc ție

Conform DEX costul este definit ca fiind: „totalita tea cheltuielilor, exprimate în
bani, efectuate pentru producerea unui bun, executa rea unei lucr ări, prestarea unui
serviciu etc.” 21
Dic ționarul economic define ște costul de produc ție: „cheltuielile directe și
indirecte de produc ție repartizate ra țional asupra produselor fabricate, lucr ărilor
executate și serviciilor prestate.” 22
Costul de produc ție, apreciat ca unul dintre cei mai sintetici indic atori ai
activit ății economice, ocup ă un rol foarte important în sistemul categorial al economiei
politice datorit ă aspectelor complexe și variate pe care le reflect ă. Acest indicator
reflect ă prin structura, m ărimea și evolu ția sa gradul de eficien ță al activit ății unei
firme, întrucât el reprezint ă expresia b ăneasc ă a factorilor de produc ție consuma ți
pentru producerea și desfacerea unor bunuri materiale și servicii. Din acest punct de
vedere, costul de produc ție este una din formele de manifestare a eficien ței economice
care este legat ă strâns de mi șcarea valorii și pre țurilor.
Principalii factori de produc ție sunt: mijloacele de munc ă, obiectele muncii și
munca omului. Ei particip ă în mod diferit la realizarea valorii noului produs . Astfel,
noului produs i se transfer ă în totalitate într-un singur ciclu de produc ție, valoarea
obiectelor muncii sub ac țiunea mijloacelor de munc ă, utilizate de for ța de munc ă.
Măsurarea și cunoa șterea riguroas ă a tuturor cheltuielilor efectuate cu producerea
și desfacerea m ărfurilor, este necesar ă pentru func ționarea în condi ții de eficien ță a
unit ății economice astfel încât, recuperarea lor s ă permit ă reluarea procesului de
produc ție. Din aceast ă cauz ă, în ansamblul veniturilor ob ținute de o firm ă ca urmare a
vânz ării produselor sale, aceast ă parte de valoare care reflect ă consumul unor factori
de produc ție, manifest ă tendin ța de autonomizare sub forma costului. J.B. Say este
economistul care apreciaz ă și recunoa ște importan ța costului de produc ție pentru
stabilirea valorii m ărfurilor. 23 În lucrarea sa Traite d’economie politique el afirm ă c ă
reducerea valorii produselor se afla sub impactul c oncuren ței dintre produc ători. 24
Trebuie remarcat îns ă, c ă valoarea minim ă unde pre țul poate coborî este dat ă de costul
de produc ție.
J. M. Keynes, face distinc ție în lucrarea sa între costul factorial și costul de
întrebuin țare. Costul factorial reprezint ă sumele pe care le vars ă factorilor de
produc ție, f ără cele destinate altor întreprinz ători, pentru serviciile lor curente. Costul
de întrebuin țare reprezint ă sumele pe care le vars ă altor întreprinz ători pentru ceea ce
trebuie s ă cumpere de la ei, împreun ă cu sacrificiul pe care îl face folosind
echipamentul de produc ție în loc s ă-l lase inactiv. 25
Costul de produc ție este definit în literatura de specialitate ca fi ind expresia
băneasc ă a cheltuielilor pe care firmele produc ătoare le efectueaz ă, prin alocarea și

21 http://dexonline.ro/
22 http://www.dictionar-economic.ro
23 Popescu, D., Istoria gândirii economice din antichitate pânâ la sfârșitul secolului al XX-lea , Editura
Continent, Sibiu, 1999
24 Say, J., B., Triaté d’économie politique , 3e éd., Paris, 1827
25 Keynes, J., M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobâ nzii și a banilor , Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1970

29
consumarea de factori de produc ție, pentru produc ția și desfacerea m ărfurilor și
serviciilor lor.
De asemenea se face distinc ție între costul contabil și costul economic. Costul
contabil reprezint ă ansamblul cheltuielilor m ăsurabile în bani pe care agentul economic
le suport ă în mod efectiv pentru plata materiilor prime, comb ustibilului, achizi ționarea
și apoi amortizarea capitalului fix, plata obliga țiilor fiscale etc. A șadar costul contabil
include cheltuielile explicite pe care firma le fac e pentru achizi ționarea de la al ți agen ți
economici a factorilor de produc ție necesari.
Costul economic are o accep țiune mai larg ă, incluzând în costurile unei firme și
sumele pe care aceasta le-ar fi pl ătit pentru achizi ționarea unor factori pe care aceasta îi
de ține în proprietate. Acest tip de cost ar trebui lua t în considerare atunci când se
vorbe ște de rentabilitatea unui agent economic. 26
Trebuie men ționat faptul c ă, no țiunea de cost de produc ție nu se identific ă în
toate cazurile cu no țiunea de cheltuial ă. Cheltuiala este generat ă de regul ă, de o plat ă,
cu alte cuvinte, de utilizarea disponibilit ăților b ăne ști, fie pentru constituirea stocurilor
de valori materiale, fie pentru onorarea obliga țiilor de orice fel. Cheltuielile se cuprind
integral în costul de produc ție numai atunci când valorile materiale achizi ționate se
consum ă productiv în acela și moment. În practica economic ă se folose ște totu și
no țiunea de cheltuieli de produc ție cu sensul de cost de produc ție.
Având în vedere cele prezentate putem concluziona c ă ne afl ăm în fa ța unei
categorii valorice care execut ă un circuit propriu și îndepline ște anumite func ții
economice. Compensarea valoric ă a resurselor necesare reproducerii condi țiilor
materiale și personale ale produc ției, este considerat ă cea mai important ă dintre
acestea. Îns ă recuperarea numai a costului în urma vânz ării m ărfii, asigur ă condi țiile
relu ării doar pe scar ă simpl ă a procesului de produc ție. K. Marx sublinia faptul c ă
exist ă o limit ă în ceea ce prive ște nivelul inferior pân ă la care se poate reduce pre țul de
vânzare al m ărfurilor. Costul este condi ția sine qua non a reproduc ției simple, întrucât
dac ă pre țul la care se vinde marfa se situeaz ă sub nivelul costului, el nu va oferi nici
posibilitatea reproduc ției simple. De aceea prin raportarea diferitelor re zultate la
costuri, firma poate cunoa ște eficien ța folosirii fiec ărei unit ăți monetare cheltuite,
având posibilitatea descoperirii rezervelor de care dispune, și sporirea pe aceast ă cale a
capacit ății ei de concuren ță .27

Analiza profitului pe termen scurt utilizând valori le marginale

Determinarea nivelului produc ției care reu șește maximizarea profitului pe termen
scurt poate fi realizat ă și prin intermediul analizei valorilor marginale. Vm g, respectiv
Cmg, conduc la luarea unei decizii eficiente în cee a ce prive ște nivelul optim al
produc ției care este susceptibil de a maximiza profitul fi rmei. Dac ă prin decizia de a
produce o unitate suplimentar ă apare un cost adi țional (C mg ) care este mai mic decât
venitul suplimentar ob ținut (V mg ), atunci profitul va cre ște (sau apare o reduce a
pierderilor). În caz contrar, în mod evident, firma nu va decide s ă realizeze o produc ție
suplimentar ă. În momentul în care V mg = C mg, atunci profitul este maximum. 28

Procesul de determinarea a nivelului optim de produ c ție care s ă conduc ă la o
maximizare a profitului este prezentat în fig. nr. 2.1. Firma va produce unit ăți din

26 Popescu, D., Economie politic ă, Editura Economic ă, Bucure ști, 2000
27 Popescu, G., Evolu ția gândirii economice, edi ția a II-a, Editura George Bari țiu, Cluj –Napoca, 2002
28 Ibidem , p.7

30
respectivul bun cât timp Pre țul (P=V mg, atunci când cererea este perfect elastic ă) este
mai mare decat C mg . Dac ă C mg este mai mare decât pre țul (sau V mg ) atunci firma va
renun ța în a mai produce respectivul bun. Toate posibilit ățile de profit sunt
conditionate de egalitatea dintre venitul marginal și costul marginal (V mg = C mg ). 29
În figur ă se poate observa c ă nivelul produc ției care maximizeaz ă profitul este
reprezentat de Q H (Vmg=Cmg). Venitul total (VT) este reprezentat de suprafa ța
0Q HHp fiind rezultatul produsului dintre pre ț și cantitate produs ă (VT=P*Q H). Costul
total (CT) este reprezentat de zona 0Q HMC M (Produsul dintre costul total mediu și
cantitate: C M*Q H). Profitul este reprezentat de suprafa ța delimitat ă de punctele C MMH

Pe termen scurt, firma î și poate permite s ă piard ă echivalentul costurilor fixe.
Dac ă firma este capabil ă s ă î și recupereze costurile variabile, aceasta poate s ă-și
continue activitate și s ă încerce ca pe viitor s ă-și m ăreasc ă eficien ța pentru a ob ține
profit. Firma î și poate continua activitate pân ă la punctul, care în aceast ă figur ă este
reprezentat cu litera „C”, punctul care desemneaz ă c ă o firm ă ajuns ă într-o astfel de
situa ție este obligat ă s ă-și încheie activitatea (shutdown point). Acest punct se afl ă la
intersec ția dintre costul marginal și costul variabil mediu (minimul CVM).
Pe termen scurt, echilibrul se realizeaz ă la produc ția de echilibru pe termen scurt
pentru care este satisfacut ă condi ția: P = C mg . 30

Fig. nr. 2.1. Echilibrul firmei pe termen lung
Perspectiva profitului pe termen scurt poate atra ge noi produc ători pe pia ță .
Astfel, oferta pie ței va cre ște, iar echilibrul pie ței se va modifica în a șa fel încât pre țul
va sc ădea pâna va fi egal cu costul mediu de produc ție. În acest moment, profitul va
deveni nul și nici un produc ător nu va mai încerca s ă intre pe aceast ă pia ță .31
Cre șterea num ărului de firme existente pe pia ță va conduce la o cre ștere a ofertei
și la o sc ădere a pre țului pe pia ță . Aceasta sc ădere a pre țului modific ă echilibrul la
nivel de firm ă, aceasta fiind obligat ă s ă practice pre țul stabilit la nivelul pie ței.
Sc ăderea pre țului va fi un fenomen care se va produce pân ă la momentul în care acesta

29 Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics , Editura Oxford University Press, USA, 2011, pp.14 1-143
30 Angelescu, C., Dinu, M., Gavrilă, I., Popescu, C., Socol, C., Economie , Editura Economică, ediția a opta,
București, 2009, p.115
31 Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Economics , Editura Oxford University Press, USA, 2011, p.146

31
egaleaz ă costul total mediu (CTM). Echilibrul se va realiza la nivelul punctului de
minim al CTM astfel condi ția de echilibru pe termen lung va fi:
P = V mg = C mg = CTM 32
Un alt aspect esen țial în ceea ce prive ște analiza pe termen lung a concuren ței
perfecte este acela c ă cererea este perfect elastic ă în raport cu pre țul pie ței. Func ția
venitului mediu și cea a venitului marginal coincid cu func ția cererii firmei. Pentru c ă
func ția cererii este perfect elastic ă,firma nu poate cre ște pre țul peste cel al pie ței. Dac ă
vor decide s ă adopte aceast ă strategie, vânzarile vor sc ădea drastic c ătre zero. Firmele
nu au nici un motiv s ă mic șoreze pre țul sub cel al pie ței deoarece pot vinde la pre țul
deja existent pe pia ță .
Firmele aflate în concuren ță perfect ă nu au nici un fel de putere de pia ță (market
power). Astfel ei nu pot avea nici o influen ță asupra pre țului de pia ță , firmele fiind
primitoare de pre ț pe aceast ă pia ță . Acestea nu au nici un stimulent s ă-ți fac ă
publicitate deoarece chiar și cel mai puternic produc ător de pe o astfel de pia ță ,
indiferent dac ă vinde tot ce produce sau nu vinde absolut nimic, pre țul de pe pia ță va
rămâne neschimbat. 33
Echilibrul pe termen lung în competi ția perfect ă prezint ă un model de alocare
eficient ă a resurselor. Pre țul reflect ă beneficiile marginale ale consumatorului, cât și
costul marginal al produc ătorului. Consumatorul final stabile ște o valoare a bunului
(pre țul pe care sunt dispu și și pot s ă-l pl ăteasc ă) egal ă cu costul de produc ție al
respectivului bun.
Concuren ța perfect ă reprezint ă un model teoretic sau un criteriu prin care se
evalueaz ă performan țele unei pie țe, elemente care se bazeaz ă pe aceasta egalitate:
Bmg =P = C mg 34
Beneficiul marginal (B mg ) al consumatorului este reflectat de pre țul pe care poate
și este dispus s ă-l pl ăteasc ă. Costul marginal reflect ă costul de oportunitate pentru
societate.

Analiza echilibrului produc ătorului în cazul concurentei monopolistice
Pe o astfel de pia ță , orice firm ă se aseam ănă într-o anumit ă m ăsur ă cu un
monopol. Datorit ă faptului c ă produsele sunt diferen țiate de cele ale altor produc ători,
curba cererii are panta negativ ă (spre deosebire de concuren ța perfect ă unde panta este
orizontal ă, fiind perfect elastic ă), având un anumit control, destul de limitat, asup ra
pre țului bunului produs. Cererea este mai elastic ă decât în cazul monopolului, datorit ă
substitu ției puternice a produsului firmei în cauz ă cu alte produse similare de pe pia ță .
1) Maximizarea profitului pe termen scurt
Pe termen scurt, o firm ă aflat ă pe o pia ță cu o concuren ță monopolistic ă î și alege
cantitatea produs ă și pre țul, exact în acela și mod ca o firm ă care de ține monopolul pe o
pia ță . Pentru maximizarea profitului, produc ția corespunz ătoare se ob ține analog
cazului monopolului, fiind determinate de intersec ția dintre costul marginal (C mg ) și
Venitul marginal (V mg ). 35

32 Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication , 5th edition, South Western, SUA,
2008, pp.227-234.
33 Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics , Editura Oxford University Press, USA, 2011, pp.15 3-
156
34 Reynolds, L., Alternative Microeconomics , Boise State University, SUA, 2005, pp.8-9
35 Mankiw, G., Priciples of Microeconomics , 6 th edition, South-Western Cengage Learning, SUA, 2008 ,
pp.331-333

32

Fig. nr. 2.2. Cre șterea profitului pe termen scurt
În aceast ă figur ă sunt prezentate 2 cazuri:
În cazul (a) firma realizeaz ă profit deoarece pre țul dep ăș ește costul total mediu
(P>CTM). Aceste profituri pe termen scurt vor deter mina intrarea altor firme pe pia ță .
Acest lucru va conduce la o mic șorare a cererii pentru firmele care sunt deja pe pi a ță
(curba cererii se mut ă mai la stânga). Aceasta mic șorare a cererii va conduce în mod
firesc la o sc ădere a profiturilor pentru firmele deja existente p e pia ță .
În cazul (b), pre țul este mai mic decât costul total mediu, astfel, p e termen scurt,
firma nu realizeaz ă profit, rezult ă c ă cea mai bun ă decizie pe care o poate lua
respectiva firm ă este minimizarea pierderilor. În acest caz, firmel e încep s ă ias ă de pe
pia ță , astfel consumatorii având o gam ă mai redus ă de produse asem ănătoare pe care
le pot alege.
Aceast ă sc ădere a num ărului de firme va produce o cre ștere a cererii pentru
firmele care au r ămas pe pia ță . În alt ă ordine de idei, pierderile determin ă și
încurajeaz ă p ărăsirea pie ței de c ătre unele firme, acest fenomen având ca rezultat
deplasarea curbei cererii c ătre dreapta.

2) Maximizarea profitului pe termen lung
Acest proces de intrare și de ie șire al firmelor de pe pia ță va continua pân ă când
profitul economic al firmelor de pe pia ță va ajunge la o valoare nul ă. În momentul în
care pia ța atinge un echilibru, firmele nou-intrate nu vor m ai avea nici un stimulent
pentru a intra pe pia ță , iar firmele care deja exist ă pe respectiva pia ță nu vor avea nici
un motiv s ă o p ărăseasc ă.36
Condi ția de maximizare a profitului pe termen lung r ămâne neschimbat ă:
egalitatea dintre costul marginal și venitul marginal. În plus, pe termen lung, pre țul este
egal cu costul total mediu (curba costului mediu es te tangent ă la curba cererii). La
acest nivel al pre țului, nu va mai exista nici un stimulent de intrare sau de ie șire de pe
pia ță .

36 Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication , 5th edition, South Western, SUA,
2008, pp.277-281

33

Fig. nr. 2.3. Maximizarea profitului pe termen lung
Pentru a conchide cu privire la echibrul pe termen lung, pe o pia ță cu o
concuren ță monopolistic ă, trebuie remarcate dou ă aspecte importante care reliefeaz ă
asem ănarea acestei pie țe atât cu monopolul, respectiv cu concuren ța perfect ă.37
Primul element, care evoc ă asem ănarea cu monopolul, este faptul c ă pre țul pe
aceast ă pia ță este mai mare decat costul marginal. Acest lucru r eiese din condi ția de
maximizare a profitului care cere ca venitul margi nal s ă fie egal cu costul marginal, iar
panta negativ ă a cererii face ca încasarea marginal ă s ă fie mai mic ă decât pre țul. Al
doilea aspect al concuren ței monopolistice reflect ă o tras ătur ă comun ă cu concuren ța
perfect ă: pre țul este egal cu costul total mediu. Aceast ă concluzie reiese din faptul c ă
libera intrare și ie șire de pe pia ță creeaz ă situa ția în care profitul economic va ajunge la
o valoare nul ă.

2.4. Clasificarea costurilor
Pentru a utiliza corect costul de produc ție în conducerea efectiv ă a firmelor
produc ătoare, trebuie cunoscut ă structura cheltuielilor care intr ă în componen ța lor.
Structura costului de produc ție reflect ă elementele componente ale acestuia în m ărime
absolută, precum și ponderea fiec ăruia în totalul cheltuielilor. Astfel, produc ătorul nu
este interesat s ă cunoasc ă numai costul global, ci și modul cum fiecare element al
costului oscileaz ă în func ție de cantitatea total ă produs ă. Cheltuielile efectuate de o
firm ă pentru achizi ționarea factorilor de produc ție necesari realiz ării unei cantit ăți de
marf ă, pot fi împ ărțite în dou ă mari categorii și anume: costuri fixe și costuri variabile.
Costurile fixe sunt acele costuri care, de regul ă, nu î și modific ă nivelul o dat ă cu
modificarea produc ției. În aceast ă categorie se includ: amortiz ările, cu condi ția s ă se
practice sistemul amortiz ării liniare și nu progresive sau accelerate, salariile anumitor
lucr ători, asigur ările, cheltuielile legate de înc ălzirea, aerisirea și iluminarea halelor de
produc ție etc.
Costurile variabile sunt acele costuri care la un n ivel dat al productivit ății, se
modific ă propor țional cu volumul produc ției. În aceast ă categorie se includ:
cheltuielile referitoare la materii prime, energie, ap ă industrial ă, salarii directe cuvenite
muncitorilor, alte consumuri intermediare.
În analiza urm ătoare consider ăm c ă atât costurile fixe, cât și cele variabile se
comport ă normal, adic ă, primele, r ămân pe termen scurt constante, indiferent de

37 Krugman, P., Wells, R., Economics ,2 nd edition, Worth Publishers, USA, 2009, p.422

34
modific ările intervenite în volumul produc ției, iar celelalte se afl ă într-o dependen ță
strict ă de aceasta.
Astfel:
CV = f(Q)

De exemplu, într-o întreprindere înregistr ăm urm ătoarea situa ție:
Tabelul nr.2.1.

Datele de mai sus ar putea fi reprezentate astfel:

Fig. nr. 2.4. Costurile produc ției
În urma analizei tabelului nr.2.1 și a figurii nr. 2.4. putem concluziona:
1. Datorit ă constan ței lor în raport cu produc ția, costurile fixe se prezint ă din
punct de vedere grafic ca o dreapt ă continu ă paralel ă cu axa abscisei.
2. Chiar atunci când volumul produc ției este egal cu 0, costurile fixe nu pot fi
nule. Ele vor înregistra cel pu țin cota de amortizare a capitalului fix în stare de
nefunc ționare, dar supus procesului de uzur ă fizic ă și moral ă.
3. Spre deosebire de costurile fixe, costurile variabi le sunt nule la un volum de
produc ție egal cu zero.
4. Apare conceptul de costuri totale (CT) egal cu suma celor dou ă categorii de
costuri puse în eviden ță mai înainte.
Prin urmare:
CT = CF + CV = CF + f(Q)

35
Din rela ția de mai sus rezult ă faptul c ă, evolu ția costurilor totale se g ăse ște
întotdeauna într-o rela ție direct cu cre șterea produc ției. Ele pot cre ște în ritmuri egale,
mai mici sau mai mari decât volumul produc ției. În exemplul de mai sus se observ ă c ă
totalul costurilor nu cre ște în rate egale. Pe produc ător nu-l cost ă prea mult trecerea de
la fabricarea unui produs la dou ă produse sau chiar trei. Dar, atunci când firma
dep ăș ește limita a patru produse, atât costurile variabile , cât și cele totale încep s ă
creasc ă vertiginos.
Acest lucru se explic ă prin faptul c ă firma are o capacitate de produc ție suficient ă
pentru producerea a patru, maxim cinci produse pe s ăpt ămân ă. Dep ăș irea acestui
volum de produc ție implic ă modific ări costisitoare de utilaje, m ărirea num ărului de
angaja ți, sau rezolvarea altor probleme speciale, ceea ce conduce la cre șterea mult mai
rapid ă a cheltuielilor decât a produc ției. Progresivitatea costului total este dependent ă
și de ac țiunea legii productivit ății marginale a factorilor de produc ție. Aceasta este
definit ă în economia politic ă sub forma unui raport dintre cre șterea produc ției ob ținute
și creșterea factorului de produc ție, în condi țiile în care volumul tuturor celorlal ți
factori r ămâne constant.
Așadar, productivitatea marginal ă a unui factor „X” va fi egala cu: =
Prin urmare, indiferent de sectorul de activitate, productivitatea marginal ă a unui
factor va începe s ă scad ă de la un anumit punct, dac ă to ți ceilal ți factori de produc ție
rămân constan ți.
Pornind de la acest principiu se v-a utiliza acel f actor care, ținându-se cont de
pre țul s ău pe pia ță , va oferi cea mai mare productivitate.
În aprecierea corect ă a acestei situa ții este de un mare folos no țiunea de cost
marginal (CM). Costul marginal are în literatura de specialitate dou ă semnifica ții:
1. Desemneaz ă nivelul cel mai ridicat al cheltuielilor efectuate de unele unit ăți
din industria extractiv ă sau din agricultur ă care î și desf ăș oar ă activitatea în condi țiile
de produc ție mai pu țin favorabile datorit ă mediului natural, dar ale c ăror produse sunt
absolut necesare pe pia ță .
2. Potrivit celei de-a doua semnifica ții care, de altfel, ne intereseaz ă în cazul de
fa ță , costul marginal reprezint ă cheltuielile suplimentare necesare sporirii produc ției cu
o unitate. Deci : CM = , unde, pentru Q = 1; CM = CT.
Folosindu-ne de datele care eviden țiau costurile totale, rezult ă c ă vom înregistra
urm ătoarea evolu ție a costurilor marginale:

36
Tabelul nr.2.2.
Evolu ția costurilor marginale

În urma analizei tabelului nr. 2.2 se constat ă c ă trecerea de la fabricarea unui
produs la dou ă produse a necesitat un efort sub forma costului ma rginal de 25 lei (110-
85), iar de la dou ă produse la trei produse 20 lei (130-110). Costul m arginal al ultimei
cantit ăți de marf ă produs ă se determin ă din diferen ța dintre costul total a „n” unit ăți și
„n-1” unit ăți.
Pentru a defini costul marginal presupunem c ă putem descompune cantitatea
produs ă în p ărți suficient de mici. Costul unei asemenea p ărți fa ță de costul celei
precedente este tocmai costul diferen țial sau marginal. Din punct de vedere matematic,
ritmul de cre ștere sau descre ștere a costului marginal, este pus în eviden ță de derivatele
func ției care exprim ă costurile totale.
Dac ă:
CT = CF + CV = CF + f(Q)

și, CM =
iar , ∆Q→ 0
atunci, C M’ =

Cum costurile fixe sunt independente de volumul pro duc ției, ac ționând ca o
constant ă, rezult ă c ă și costurile marginale sunt independente de costuril e fixe,
depinzând numai de componenta variabil ă a costurilor totale.
CM’ =
Trasarea grafic ă a curbei costului marginal ne arat ă c ă ea atinge un punct minim
în cazul unei produc ții cuprins ă între 3 și 4 produse pe s ăpt ămân ă (a se vedea figura nr.
2.5). Aceasta înseamn ă c ă faza de minim o înregistr ăm atunci când:

37

Fig. nr. 2.5. Graficul curbei costului marginal

2.4.1. Evolu ția costurilor de produc ție

În economie, timpul este considerat ca una din vari abilele extrem de importante.
De aceea, în abordarea problemelor economice, este absolut necesar s ă fie clarificat ă
semnifica ția ce i se atribuie perioadei de timp în fiecare ca z în parte.
Atunci când discut ăm de costurile de produc ție, prin „termen scurt” se
desemnează perioada de timp de-a lungul c ăreia unele cheltuieli r ămân fixe,
independent de felul în care evolueaz ă cantitatea de bunuri produse.
În mod analog, prin „termen lung” se are în vedere perioada de timp, suficient de
mare, în care toate costurile variaz ă odat ă cu schimbarea volumului produc ției. Fire ște,
dac ă analiz ăm aceast ă situa ție în termeni calendaristici, o perioad ă scurt ă de timp
pentru o anumit ă firm ă s-ar putea dovedi a fi mult mai lung ă pentru o alt ă
întreprindere.
De regul ă, se observ ă în practica economic ă, faptul c ă, întreprinderile cu un
volum mare al produc ției au, în principiu, posibilitatea s ă ob țin ă și cele mai mici
costuri unitare. Acest lucru se întâlne ște în special la acele firme care au ca specific
produc ția pe scar ă mare de exemplu: produc ția de automobile, unele rafin ării, o țel ării
etc. De asemenea sunt anumite întreprinderi mici sa u medii care reu șesc s ă concureze
cu succes din punct de vedere al costurilor cu într eprinderile mari.
Să admitem c ă o întreprindere poate s ă aleag ă între trei instala ții de m ărimi
diferite: mic ă, medie și mare. Potrivit figurii nr. 2.6, instala ția de capacitate mic ă
implic ă un cost mediu pe unitate de produs CM1, cea medie CM2, iar cea mare
dimensiuni CM3. Dac ă întreprinderea î și programeaz ă un nivel al produc ției care s ă nu
dep ăș easc ă y 1 ea va alege în mod cert instala ția de mic ă dimensiune. Dac ă, în schimb,
își propune s ă produc ă și s ă vând ă un nivel de output cuprins între y 1 si y 2 ea va opta
cu siguran ță pentru instala ția de dimensiuni medii. În fine, pentru o produc ție
superioar ă lui y 2 ea se va decide s ă adopte o capacitate de mari dimensiuni. Dat ă fiind
evolu ția costurilor medii pe unitatea de produs, pentru î ntreprindere este rentabil s ă
adopte o capacitate de dimensiuni medii, deoarece, în acest caz, se înregistreaz ă un
cost inferior celorlalte doua situa ții. Întrucât este vorba doar de trei variante de
capacit ăți de produc ție care se pot derula și adopta pe intervale scurt de timp, costurile

38
medii pe unitatea de produs CM1, CM2, CM3 ne apar î n calitatea de costuri pe termen
scurt.

Figura nr.2.6. Programarea nivelurilor de produc ție

Dac ă privim din perspectiva timpului, când oper ăm cu n variante, atunci curba
costurilor medii pe unitatea de produs pe termen lu ng (CML) va uni toate punctele de
minim ale tuturor curbelor pe termen scurt, având f orma unui U alungit.

Fig. nr. 2.7. Curba costurilor medii pe unitatea de produs pe termen lung

Pân ă la un anumit nivel al produc ției egal cu „y n” costurile unitare pe termen
lung scad pe m ăsura ce cresc dimensiunile întreprinderii. Dincolo de acest punct,
costul unitar începe s ă creasc ă odat ă cu m ărirea dimensiunilor întreprinderii. Înseamn ă
că, de la acest punct, anumi ți factori influen țeaz ă în mod negativ utilizarea capitalului
(a factorilor de produc ție, nepermi țând reducerea costurilor pe unitatea de produs).

2.4.2. Prezentarea func țiilor de cost

A. Func țiile de cost pe termen scurt
Costurile sunt clasificate cel mai adesea în:
• Costuri fixe
• Costuri variabile

39
Costurile fixe sunt acele costuri care sunt indepen dente de produc ție, în vreme
ce cele variabile se modific ă dac ă produc ția se modific ă.
Exemplu :
Costuri fixe: chiria, dobânda, iluminatul și înc ălzirea etc.
Costuri variabile: cheltuielile cu materii prime, m ateriale, salariile directe,
energia etc.
Costul total este suma costurilor fixe și a celor variabile, fluctua țiile acestuia
reproducând, deci, varia țiile costului variabil. Prin urmare, formula costul ui total va fi
urm ătoarea:
CT = CF + CV,
unde: CT reprezint ă costul total, CF costul fix, CV costul variabil.
De și costul total ofer ă informa ții privitoare la cheltuielile globale ale firmei, e l nu
este suficient pentru a putea aprecia eficien ța firmei. Eficien ța se poate calcula numai
comparând cheltuielile cu rezultatele ob ținute. 38
De aceea un indicator foarte important pentru firme este costul mediu. Costul
mediu exprim ă costul pe unitate de produs și este redat prin: CTM = CT/Q unde, CTM
reprezint ă costul mediu, iar Q produc ția. În acela și mod se poate calcula și costul
variabil mediu și costul fix mediu: CVM = CV/Q; CFM = CF/Q.
Costul marginal reprezint ă o alt ă categorie important ă de costuri. El este definit
ca fiind ,,diferen ța dintre ansamblul cheltuielilor de fabrica ție necesare unei produc ții
date și suma cheltuielilor necesare aceluia și volum al produc ției, plus sau minus o
unitate.” 39 Prin urmare atunci când volumul produc ției cre ște ne situ ăm în cazul unui
cost marginal de dezvoltare, iar când produc ția este în descre ștere – un cost marginal
de regresie.
Costul marginal poate fi costul suplimentar generat de o cantitate suplimentar ă.
Astfel se poate discuta de dou ă categorii de costuri marginale:
1. Costul marginal pe termen scurt, care presupune c ă volumul suplimentar este
efectuat f ără extinderea capacit ăților, cele libere existente permi țând cre șterea
produc ției cu mijloace constante.
2. Costul marginal pe termen lung, care ține seama de costurile suplimentare
generate de extensia viitoare a instala țiilor considerat ă progresiv necesar ă pentru
acumularea de produc ții suplimentare.
Rela ția dintre costurile medii și costurile marginale:

38 Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., T ănase, I., Marina ș, M., Cr ăciun, L., Economie, Editura All Beck,
Bucure ști, 2005
39 Idem

40

Fig. nr. 2.8. Interferen țe dintre costurile medii și cele marginale

Din figura nr. 2.8 rezult ă:
1. Când costul marginal este mai mic decât costul medi u, costul total mediu
scade pentru orice cre ștere a produc ției; aceast ă zon ă corespunde celor ale
randamentelor factoriale cresc ătoare.
2. Când costul marginal este egal cu costul mediu, cos tul total mediu este
minim, iar productivitatea medie este maxim ă.
3. Când costul marginal este mai mare decât costul med iu, costul total mediu
cre ște pentru orice cre ștere a produc ției.
În figura nr. 8, randamentele factoriale sunt descr esc ătoare. 40

B. Func țiile de cost pe termen lung
Spre deosebire de perioada scurt ă de timp, pe termen lung, în vederea sporirii
volumului de produc ție, o firm ă î și modific ă toate elementele componente ale costului
total (C T), atât costul fix (C F), cât și costul variabil (C V).
Astfel, ea achizi ționeaz ă utilaje noi, cl ădiri și alte echipamente; de asemenea
încearc ă s ă-și stabileasc ă dimensiunea optim ă a capacit ăților de produc ție și s ă-și
măreasc ă profitul.
Atingerea acestei dimensiuni optime se face în mai multe etape și în fiecare
dintre ele, pe m ăsur ă ce cresc costurile fixe trebuie s ă creasc ă și nivelul produc ției,
astfel încât profitul s ă fie maxim. Prin urmare aceste cre șteri cantitative de factori
trebuiesc înso țite de sporirea randamentului factorilor de produc ție. „Legea
randamentelor de scar ă”, sau „legea veniturilor de cre ștere” este efectul modific ării
tuturor factorilor de produc ție asupra volumului produc ției, generând un tip de leg ătur ă
între cre șterea volumului produc ției și CTM.
În cadrul rela ției dintre randament și costul mediu se pot observa urm ătoarele
situa ții (randamentul îl consider ăm rezultatul ob ținut pe unitate de cheltuial ă):
 randamentului crescând într-un ritm mai mare decât sporirea costului total îi
corespund costuri medii descresc ătoare;
 randamentului descrescând îi corespund costuri medi i cresc ătoare;
 randamentului constant îi corespunde un cost mediu constant.
Totodat ă men țion ăm c ă m ărimea costului mediu este diferit ă:

40 Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., T ănase, I., Marina ș, M., Cr ăciun, L., Economie, Editura All Beck,
Bucure ști, 2005

41
 de la un produs la altul în func ție de consumul factorilor de produc ție;
 de la un produc ător la altul în cazul aceluia și produs, ca urmare a înzestr ării
diferite cu factori de produc ție;
 de la o perioad ă la alta în cazul aceluia și produc ător ca urmare a modific ărilor
în dotarea tehnic ă.
Curba costului total pe termen lung se formeaz ă unind punctele de minim ale
curbelor costului total pe termen scurt. Observ ăm c ă la cre șterea continu ă a volumului
produc ției, costul total mediu scade pân ă la un punct de minim, dup ă care începe s ă
creasc ă.
Întrucât, de la un nivel al produc ției CTM începe s ă creasc ă, e necesar ca decizia
de a m ări produc ția s ă nu aib ă caracter permanent, în cadrul unui orizont lung de timp.
Rezult ă c ă fiecare firm ă trebuie s ă-și dimensioneze optim activitatea, stabilind
produc ția ce se poate ob ține cu cel mai mic CTM. A șadar, pe termen lung se constat ă
existen ța unui punct de optim, de eficien ță maxim ă.
C(ost)
0 Q Q1 Q5CMT1
CMT3CMT4CML
CMT2
Q2 Q3 Q4
Figura nr. 2.9. Costul produc ției pe termen lung

În concluzie:
• Pe termen lung, odat ă cu cre șterea produc ției, ca urmare a sc ăderii CTM,
venitul care excede costul de produc ție spore ște. Acest tip de venit care excede costul
de produc ție se nume ște „venit de cre ștere”, deoarece este ob ținut prin sporirea
produc ției pe seama cre șterii capacit ății de produc ție.
• În consecin ță , pe termen lung, spre deosebire de perioada scurt ă, costul
marginal nu mai este afectat de legea productivit ății (randamentelor) marginale
descresc ătoare, ci de legea randamentelor de scar ă, sau legea veniturilor de cre ștere.
Veniturile de cre ștere sunt de fapt economii rezultate din ob ținerea produc ției mai mari
cu costuri mai mici, rezultând sporirea eficien ței economice.

2.5. Expunerea comportamentului întreprinz ătorului și modalit ăți de
reducere a costurilor
Reducerea costului de produc ție implic ă ra ționalitatea în orientarea și
mobilizarea eforturilor. O component ă esen țial ă a calcului economic o reprezint ă
optimul produc ătorului. Aceasta înseamn ă c ă produc ătorul urm ăre ște ca la un cost de
produc ție total dat s ă maximizeze produc ția ob ținut ă, adic ă s ă produc ă cât mai mult

42
posibil. Se are în vedere c ă resursele alocate s ă fie de a șa natur ă gestionate, încât
maximizarea produc ției s ă aib ă loc prin m ărirea randamentului, nu apelându-se la
suplimentarea consumului de factori. De asemenea, e ste vorba de optim sau gestiune
optimal ă, atunci când se urm ăre ște ca un volum de produc ție dat s ă se realizeze cu
costuri minime.
Realizarea optimului produc ătorului presupune existen ța unor alegeri posibile,
întru-un anumit cadru de mi șcare. Optimul produc ătorului este considerat, totodat ă,
stare de echilibru, deoarece, în acest caz, produc ătorul nu mai este nevoit s ă caute alt ă
solu ție.

Echilibrul produc ătorului
În ceea ce prive ște volumul produc ției, din multitudinea variantelor posibile,
întreprinderea trebuie s ă aleag ă acel volum al produc ției care, în condi țiile date,
maximizeaz ă profitul. Este vorba de acea variant ă de cantitate de produc ție care
asigur ă o diferen ță maximă între încas ările ob ținute și costurile de produc ție, deci un
profit maxim.
Încas ările pot fi, și ele, totale, medii și marginale.
Încasarea total ă (It) reprezint ă suma total ă ob ținut ă în urma desfacerii
produc ției respective; ea se determin ă ca produs între cantit ățile totale vândute și pre țul
de vânzare unitar:
It=PQ
Încasarea medie (Im) înseamn ă încasarea pe unitatea de bun vândut; ea nu este
altceva decât pre țul unitar
Im=It/Q=PQ/Q
Încasarea marginal ă (Img) reprezint ă varia ția încas ării totale, antrenat ă de c ătre
o varia ție infinit de mic ă a cantit ății vândute; ea se poate exprima ca spor de încasare
pe unitatea suplimentar ă de volum-desfacere:
Img= ∆It / ∆M
Între încasarea medie și încasarea marginal ă exist ă aceea și rela ție general ă ca
între variabilele medii și cele marginale: sporirea încas ării medii decurge din cre șterea
încas ării marginale; când încasarea medie se mic șoreaz ă, aceasta înseamn ă c ă
încasarea marginal ă este în sc ădere; când încasarea medie este constant ă, ea reflect ă
men ținerea la acela și nivel a încas ării marginale.

Rela ția cost de produc ție mediu-randament
Pe termen lung, la un nivel dat al pre țurilor factorilor, rela ția cost-randament se
prezint ă astfel:
– randamentului cresc ător îi corespunde un cost mediu descresc ător ;
– randamentului constant îi corespunde un cost medi u constant;
– randamentului descresc ător îi corespunde un cost mediu cresc ător.
Curba de cost mediu pe termen lung (CMTL), denumit ă și „curba
înf ăș ur ătoare”, este tangent ă la fiecare curb ă de cost pe perioada scurt ă, ca în figura
nr.2.10. Curba înf ăș ur ătoare arat ă diferitele evolu ții ale costului mediu, când
întreprinderea alege, de fiecare dat ă, scara de produc ție cea mai eficace.

43

Fig. nr.2.10. Curba înf ăș ur ătoare
Pornind de la figura nr. 2.10, se pot desprinde mai multe concluzii:
a) În faza randamentelor cresc ătoare, costul mediu descre ște pe termen lung,
ceea ce înseamn ă c ă productivitatea medie a crescut și, deci, cantitatea produs ă
spore ște mai repede decât cantitatea factorilor utiliza ți; întreprinderea realizeaz ă
economii de scar ă.
b) În faza randamentelor constante, costul mediu este constant pe termen lung,
ceea ce înseamn ă c ă productivitatea medie este constant ă, și, deci, cantitatea produs ă
spore ște în acela și ritm cu cantitatea de factori utiliza ți; întreprinderea nu realizeaz ă
nicio economie de scar ă; punctul SME corespunde sc ării minim eficace. Scara minim
eficace reprezint ă acea dimensiune de produc ție, începând de la care întreprinderea
atinge costul mediu minim pe termen lung.
c) În faza randamentelor descresc ătoare, costul mediu cre ște pe termen lung,
ceea ce înseamn ă c ă productivitatea medie se mic șoreaz ă și, deci, cantitatea produs ă se
măre ște mai pu țin repede decât cantitatea de factori utiliza ți; în acest caz,
întreprinderea înregistreaz ă dezeconomii de scar ă. Dezeconomii de scar ă se explic ă
prin aceea c ă, la un moment dat, factorii de economii de scar ă se epuizeaz ă, având loc,
în schimb, cre șteri ale costurilor fixe de gestiune.

Rela ția dintre cost și productivitate

La un pre ț dat al factorilor de produc ție, costul mediu (CM) și costul marginal
(Cmg) se afl ă în raport invers propor țional fa ță de productivitate. Astfel, costul de
produc ție mediu se mic șoreaz ă atunci când productivitatea medie (PM) cre ște, și
invers.
Costul marginal se reduce când productivitatea marg inal ă (Pmg) cre ște și, invers,
se m ăre ște când productivitatea marginal ă scade.
Dac ă se presupune ca factor variabil doar munca, atunci costul marginal este
sporul de cost al muncii asociat la o varia ție marginal ă a produc ției, iar productivitatea
marginal ă este produc ția suplimentar ă asociat ă la o unitate suplimentar ă de munc ă.
Drept urmare, la un salariu dat, costul mediu al mu ncii se afl ă în raport invers
propor țional fa ță de productivitatea medie a muncii, iar costul marg inal se afl ă în
raport invers fa ță de productivitatea marginal ă a muncii.

44

Curbele productivit ății și curbele costului mediu și costului marginal

În figura nr. 2.11 se reflect ă dependen ța evolu ției costurilor mediu și marginal de
evolu ția productivit ății medii și marginale.

Fig. nr. 2.11. Dependen ța evolu ției costurilor
Concluzii
a) cre șterii productivit ății marginale îi corespunde sc ăderea costului marginal, iar
sc ăderii productivit ății marginale îi corespunde cre șterea costului marginal; cre șterii
productivit ății medii îi corespunde sc ăderea costului mediu, iar sc ăderii productivit ății
medii îi corespunde cre șterea costului mediu;
b) curbele de cost marginal și de cost mediu se intersecteaz ă în punctul în care
costul mediu are nivelul cel mai sc ăzut, dup ă cum curbele productivit ății marginale și
productivit ății medii se intersecteaz ă în punctul în care productivitatea medie are
nivelul cel mai ridicat;
c) nivelului minim al costului mediu îi corespunde nivelul maxim al
productivit ății medii, iar nivelului minim al costului marginal îi corespunde nivelul
maxim al productivit ății marginale.

Rela ția dintre costul de produc ție și randament

În economie, economia de scar ă este un termen ce descrie ceea ce se întâmpl ă
atunci când cantit ățile de factori utiliza ți în produc ție cresc. Mai concret, o
întreprindere î și reduce costurile unitare producând mai multe bunu ri sau servicii și, pe
măsur ă ce cre ște produc ția, costurile medii scad prin repartizarea costuril or fixe asupra
unei produc ții mai mari.
Pe termen lung, întreprinderea poate s ă amelioreze randamentele, dezvoltând
capacit ățile sale de produc ție.
Conceptul randament de scar ă exprim ă modul în care evolueaz ă produc ția pe
termen lung atunci când se m ăre ște cantitatea de factori de produc ție folosi ți. Se disting
urm ătoarele situa ții:

45
a). randamentele de scar ă sunt cresc ătoare când volumul produc ției se m ăre ște
într-o propor ție superioar ă celei în care cresc cantit ățile de factori consuma ți; în acest
caz, se ob țin și a șa-numitele economii de scar ă;
b). randamentele de scar ă sunt constante când unei m ăriri a cantit ăților de factori
de produc ție îi corespunde o cre ștere în aceea și propor ție a volumului produc ției;
c). randamentele de scar ă sunt descresc ătoare când volumul produc ției se m ăre ște
într-o propor ție mai mic ă decât cea în care cre ște volumul factorilor utiliza ți.

Tipuri de comportament al produc ătorului

Asigurarea optimului produc ătorului necesit ă ca îns ăș i rela ția dintre
productivitate și costuri s ă fie abordat ă pe termen lung, în cadrul c ăruia to ți factorii de
produc ție sunt variabili. De mare însemn ătate, în acest sens, este rezolvarea
urm ătoarelor dou ă probleme:
a) combinarea optimal ă a factorilor de produc ție care asigur ă maximizarea
profitului;
b) mărimea optimal ă a întreprinderii, adic ă acea dimensionare, în condi țiile de
produc ție date, care s ă permit ă ob ținerea unei produc ții maxime al unui nivel dat al
costului total, sau realizarea volumului de produc ție dat, cu un consum de produc ție
total minim.
Pe termen lung, se disting trei tipuri de comportam ent al produc ătorului:
a) alegerea optimal ă pentru un volum de produc ție dat, acesta urmând s ă se
ob țin ă cu minimum de cheltuieli totale de produc ție;
b) schimbarea de scar ă (dimensiune) a produc ției f ără s ă se recurg ă la substituire
de factori; produc ătorul poate modifica scara produc ției prin varia ții ale factorilor de
produc ție-munc ă și capitalul – în aceea și propor ție;
c) schimbarea de scar ă a produc ției cu substituire de factori, modificând raportul
capital/munc ă.
Constrângerea bugetar ă genereaz ă un anumit tip de comportament. Dup ă cum s-
a ar ătat mai înainte, comportamentul produc ătorului implic ă luarea în considerare a
limitelor resurselor economice de care el dispune, la un moment dat.
Dreapta de buget sau dreapta de isocost indic ă limita resurselor disponibile,
care pot fi folosite. Odat ă ce a fost determinat ă cantitatea de produc ție care
maximizeaz ă profitul, întreprinderea alege, din cost minim. Op timul este atins în
punctul tangent dintre linia de buget sau dreapta d e isocost și isocuant ă, a șa cum
rezult ă din figura nr. 2.12.
În acest punct, rata marginal ă de substitu ție este egal ă cu raportul dintre
productivitatea marginal ă a factorului substituit și productivitatea marginal ă a
factorului care se substituie (care înlocuie ște).

46

Fig. nr.2.12. Bugetul
Din figura nr.2.12 rezult ă c ă produc ția optimal ă este Q2, ce corespunde
combin ării optime a factorilor de produc ție munc ă și capital.
Varianta de produc ție Q1 poate fi ob ținut ă cu un buget mai mic, iar Q3 este o
variant ă de produc ție inaccesibil ă, dep ăș ind linia de buget.
Analiza costurilor reprezint ă un domeniu important în func ționarea eficient ă a
întreprinderii în condi țiile limit ării resurselor, sarcina acesteia constând în furniz area
informa țiilor necesare managerilor în vederea elabor ării deciziilor strategice.
În acest context, putem spune c ă se pot desprinde urm ătoarele idei:
• existen ța cheltuielilor în circuitul economic este inevitab il ă și indispensabil ă,
așadar bunurile produse de c ătre o firm ă nu se pot ob ține f ără cheltuieli, iar costul
reprezint ă expresia tuturor acestor consumuri de resurse (che ltuieli) ocazionate de
realizarea unui bun sau a unui serviciu. Costul de produc ție este considerat un indicator
calitativ economic a c ărui pozi ție central ă în cadrul sistemului de indicatori ai firmei
nu poate fi contestat ă. De asemenea, costul de produc ție este integrat în sistemul
indicatorilor economici de m ăsurare și apreciere a eficien ței economice;
• no țiunea de cost care cuprinde evaluarea eforturilor i mplicate de un act
economic, determinat mai ales de activitatea de pro duc ție a cunoscut pe parcursul
dezvolt ării gândirii economice mai multe interpret ări și clasific ări;
• costul reprezint ă un element special în construirea și aplicarea deciziilor la
orice nivel, motiv pentru care trebuie s ă se cunoasc ă am ănun țit cheltuielile care îl
compun. Cheltuielile de produc ție le putem defini ca fiind expresia b ăneasc ă a oric ărui
consum de munc ă vie și materializat ă din cadrul unui anumit proces economic,
productiv sau comercial ocazionat de îndeplinirea u nor sarcini sau a unor obiective
tehnice, economice, sociale etc. și care are ca rezultat ob ținerea de bunuri, servicii și
alte prest ări cu alte destina ții. Cheltuielile care formeaz ă costul unui produs, serviciu
sau lucrare sunt în leg ătur ă direct ă cu modul de desf ăș urare și con ținutul procesului de
produc ție și care, la rândul s ău, este inseparabil de factorii de produc ție: munc ă, natur ă
și capital. Folosirea factorilor de produc ție în procesul productiv duce la consumarea
acestora și, implicit, la contribu ția lor diferit ă la formarea cheltuielilor care însumate
constituie costul;
• modul de determinare și de analiz ă a costului este influen țat de particularit ățile
de organizare a produc ției. Produc ția, în dubla ei ipostaz ă de proces economic ce se
desf ăș oar ă într-un anumit cadru organizatoric și de rezultat al procesului de munc ă,

47
genereaz ă pe de o parte cheltuieli de organizare, conducere și control al procesului de
munc ă și, pe de alt ă parte, cheltuieli aferente produselor ob ținute, lucr ărilor executate
și serviciilor prestate;
• contribu ția costurilor în fundamentarea deciziilor este de n econtestat și se reflect ă în:
 alegerea variantei optime de produc ție;
 determinarea volumului de activitate;
 compararea costului produsului propriu cu cel al pr oduselor similare fabricate
de concuren ță pentru determinarea diferen țelor ce rezult ă din modul de organizare a
activit ății, de gradul de înzestrare tehnic ă, de modul de organizare a muncii și de
calificare a acesteia, de modul de utilizare a fond ului de timp;
 crearea posibilit ății exercit ării tuturor func țiilor activit ății de conducere;
 crearea unui instrument prin utilizarea antecalcula ției pentru planificarea
financiar ă intern ă, putându-se realiza anumite programe privind evolu ția unor
indicatori ai firmei;
 orientarea poten țialilor investitori asupra eficien ței economice a unor noi
activit ăți sau asupra înfiin ță rii de noi firme;
 sprijinirea deciden ților în alegerea solu țiilor ce permit identificarea unor c ăi
care s ă pun ă rapid în eviden ță anomaliile care apar.
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Elasticitatea produc ției, este
definit ă ca sensibilitatea, reac ția produc ției la modificarea resursei variabile, în
condi țiile în care celelalte resurse (factori de produc ție) r ămân constante. 41
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Factori de produc ție , este
definit ă ca element de intrare în procesul de produc ție, în activit ățile economice în
general, reprezentând condi țiile necesare și suficiente pentru desf ăș urarea acestui
proces din care rezult ă bunuri economice. Factorii de produc ție se concretizeaz ă în
resurse și disponibilit ăți aduse în stare activ ă prin atragerea lor în circuitul economic,
alocarea și consumarea lor, corespunz ător unor destina ții prestabilite de c ătre agen ții
economici produc ători. Tipologia factorilor de produc ție include atât factori
tradi ționali, respectiv munca, natura și capitalul, cât și neofactori, cum sunt: abilitatea
întreprinz ătorului, tehnologia, informa ția, managementul. 42
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Echilibrul produc ătorului,
este definit ă ca realizarea, pe termen lung, a unei combin ări optimale între factorii de
produc ție, care asigur ă maximizarea produc ției la un cost de produc ție total dat sau
ob ținerea unui volum de produc ție dat cu costuri cât mai mici. Echilibrul
produc ătorului are loc atunci când se realizeaz ă egalitatea între productivit ățile
marginale ale factorilor utiliza ți raportate la pre țurile acestora sau când raportul dintre
productivit ățile marginale ale factorilor care se combin ă este egal cu raportul dintre
pre țul de procurare a acestora De exemplu, dac ă avem în vedere factorii capital – k și
munc ă L, este necesar ă respectarea egalit ății.

41 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă, I., Ghiță, P., T., Gogoneață, C., Popescu, C.,
Suciu, C., M., Dicționar de Economie , Ediția a doua, Editura Economică, București, 2001 , p. 200

48

Figura nr. 2.13. Echilibrul produc ătorului
Egalitatea acestor rapoarte este marcat ă grafic (fig.nr.2.13) în punctul în care
dreapta bugetului este tangent ă la isocuant ă sau la curba de isoproduc ție. Produc ția
corespunz ătoare acestui punct (E) reprezint ă nivelul produc ției la care se va fixa și
op țiunea sa. Respectarea condi țiilor de ordin tehnic și economic asigur ă pozi ția de
echilibru a firmei pe termen lung și capacitatea concuren țial ă a acesteia. 43

Sarcin ă de înv ățare
1.1. Defini ți în manier ă proprie factorii de produc ție.
1.2. Dezvolta ți factorii care influen țeaz ă comportamentul produc ătorului.
1.3. Realiza ți o dezbatere pe tema bugetului.

2.6. Rezumatul unit ății de studiu
Aceast ă unitate de studiu urm ăre ște s ă ini țieze studen ții cu terminologia specific ă
produc ătorului; s ă favorizeze formarea unei imagini relevante asupra factorilor de
produc ție, dar și asupra bugetului; s ă întemeieze cu argumente percep ția tipologiei
comportamentului produc ătorilor , dar și a echilibrului produc ătorului;
în țelegerea conceptului de elasticitate a produc ției.

Cuvintele cheie: produc ător, buget, elasticitate, factori de produc ție,
comportament, costuri.

2.7. Test de autoevaluare
1.1.Care crede ți c ă sunt motivele pentru care este necesar a avea un b uget bine stabilit?
1.2.Clarifica ți conceptele de factor de produc ție, buget, comportament și produc ător.
1.3.Identifica ți interac țiunea tipurilor de comportament ale produc ătorului.

2.8. Concluzii
Noțiunea de Comportament al produc ătorului, este definit ca totalitatea
ac țiunilor tipice ale agen ților economici întreprinz ători care vizeaz ă atingerea scopului
lor în condi ții de concuren ță . Comportamentul produc ătorului const ă în motiva ția

42 Idem, p. 209
43 Colectiv de coordonare: Angelescu, Coralia; Ciucur , Dumitru; Dinu, Marin; Dobrotă, Niță; Gavrilă, Ili e;
Ghiță, Paul, Tănase; Gogoneață, Constantin; Popescu , Constantin; Suciu, Christina, Marta, Dicționar de
Economie , Ediția a doua, Editura Economică, București, 2001 , p. 181

49
deciziilor acestuia cu privire la minimizarea costu rilor pentru un nivel dat al produc ției
sau cu privire la nivelul produc ției care va maximiza profitul. Comportamentul
produc ătorului se manifest ă pe termen scurt și pe termen lung când se disting trei tipuri
de strategii: stabilirea volumului, m ărimea profitului pentru un volum dat al produc ției,
în condi țiile minimiz ării costului de produc ție; schimbarea de scar ă (de dimensiune) a
produc ției prin varia ții ale factorilor de produc ție utiliza ți men ținând aceea și propor ție;
schimbare de scar ă a produc ției cu substituiri de factori, modificând raportul dintre
ace știa.
Teoria comportamentului produc ătorului reprezint ă o modalitate de studiere a unui
proces logic de decizie care-l determin ă pe agentul economic produc ător s ă caute maximum de
avantaje pornind de la resursele de care dispune.
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Elasticitatea produc ției, este definit ă
ca sensibilitatea, reac ția produc ției la modificarea resursei variabile, în condi țiile în care
celelalte resurse (factori de produc ție) r ămân constante.
Noțiunea de Factori de produc ție , este definit ă ca element de intrare în procesul de
produc ție, în activit ățile economice în general, reprezentând condi țiile necesare și suficiente
pentru desf ăș urarea acestui proces din care rezult ă bunuri economice. Factorii de produc ție se
concretizeaz ă în resurse și disponibilit ăți aduse în stare activ ă prin atragerea lor în circuitul
economic, alocarea și consumarea lor, corespunz ător unor destina ții prestabilite de c ătre agen ții
economici produc ători. Tipologia factorilor de produc ție include atât factori tradi ționali,
respectiv munca, natura și capitalul, cât și neofactori, cum sunt: abilitatea întreprinz ătorului,
tehnologia, informa ția, managementul.
Noțiunea de Echilibrul produc ătorului, este definit ă ca realizarea, pe termen lung, a
unei combin ări optimale între factorii de produc ție, care asigur ă maximizarea produc ției la un
cost de produc ție total dat sau ob ținerea unui volum de produc ție dat cu costuri cât mai mici.

50

Unitatea de studiu 3. Mecanismul existent între cer ere și ofert ă

Cuprins
3.1.Introducere …………………………………………… ……………………………….. 50
3.2.Obiectivele unit ății de studiu …………………………………………… …………50
3.3.Definirea cererii …………………………………………… …………………………. 51
3.3.1.Prezentarea factorilor de influen ță ai cererii ………………………………… ………….. . 55
3.3.2.Prezentarea și interpretarea elasticit ății cererii în func ție de pre ț ……. ………….. 57
3.4.Expunerea reperelor economice ale ofertei ….. …………………………………… 61
3.5.Rezumatul unit ății de studiu …………………………………………… ………….. 66
3.6.Test de autoevaluare …………………………………………… ……………………. 66 3.7.Concluzii ………………………………………….. ………………………………….. 67

3.1. Introducere
Unitatea de studiu de debut al acestui mater ial de studiu, intitulat
„Mecanismul existent între cerere și ofert ă”, discut ă despre definirea cererii,
despre prezentarea factorilor de influen ță ai cererii, prezentarea și
interpretarea elasticit ății cererii în func ție de pre ț, precum și expunerea
reperelor economice ale ofertei.

Cuno știn țe preliminare
Pentru în țelegerea și delimitarea clar ă a mecanismului existent între
cerere și ofert ă sunt necesare cuno știn țele dobândite în cadrul disciplinelor
Economie și Economie aplicat ă, dar și a cuno știn țelor dobândite în unit ățile
de înv ățare nr. 1 și nr. 2.

Resurse necesare și recomand ări de studiu
Pentru studiul individual al unit ății de studiu curente, recomand ăm
apelarea la: resurse bibliografice obligatorii, res urse materiale (instrumente
specifice, PC, software etc.), pachete audio-video etc.

Durata medie de parcurgere a unit ății de studiu este
de 2 ore.

3.2. Obiectivele unit ății de studiu:  Definirea conceptului de cerere;
 Prezentarea factorilor de influen ță ai cererii;
 Prezentarea și interpretarea elasticit ății cererii în func ție de pre ț;
 Expunerea reperelor economice ale ofertei.

51

3.3. Definirea cererii

Conform Dic ționarului de Economie , Cererea este definit ă ca
fiind cantitatea dorit ă dintr-un anumit bun economic, care poate fi
cump ărat ă, într-o perioad ă determinat ă, la anumite niveluri ale pre țului.
Cererea reprezint ă un semnal efectiv pentru produc ători numai dac ă
dorin ța de cump ărare este sus ținut ă de capacitatea (mijloacele) de plat ă.
Fiind un flux economic, cererea reliefeaz ă comportamentul
cump ărătorului în leg ătur ă cu cantitatea maxim ă care poate fi
cump ărat ă la un anumit nivel al pre țului sau pre țul unitar maxim care
poate fi achitat pentru o cantitate determinat ă. Cantitatea cerut ă
eviden țiaz ă inten ția cump ărătorului și are sens numai în raport cu un
anumit nivel al pre țului. în cadrul diferitelor pie țe, cererea este
reprezentat ă de un barem care cuprinde cantit ățile cerute în func ție de
modificarea pre țului unitar. Ea exprim ă preferin țele relative ale
cump ărătorului în condi țiile unor restrângeri bugetare, considerându-se
că to ți ceilal ți factori nu se schimb ă (ceteris paribus). Tranzi ția de la
cererea individual ă la cererea pie ței poate fi realizat ă printr-un simplu
proces de însumare a cantit ăților individuale cerute la diferite niveluri
posibile ale pre țului unitar. 44
Cantitatea dintr-un anumit produs pe care consumato rii doresc s ă
o achizi ționeze se nume ște cerere.
La nivel microeconomic cererea reprezint ă cantitatea dintr-un
bun economic pe care un consumator sau mai mul ți consumatori doresc
să o achizi ționeze la un moment dat la un anumit nivel al pre țului și în
func ție de anumite împrejur ări economice și extraeconomice.
Cererea reprezint ă cantitatea dintr-un bun economic care este
dorit ă și poate fi achizi ționat ă de un individ într-o perioad ă de timp la
un anumit nivel al pre țului.
Cererea total ă de pia ță a unui anumit bun este reprezentat ă de
însumarea tuturor cererilor de pe pia ță .
Cre șterea pre țului poate fi înso țit ă de o cre ștere a cantit ății cerute
în situa ția cre șterii veniturilor, a num ărului de cump ărători, a
preferin țelor. 45
Datorit ă faptului c ă nevoile umane sunt nelimitate, iar o anumit ă
dorin ță poate fi satisf ăcut ă numai la un anumit pre ț și în limita unui
venit, se poate spune c ă indivizii î și întocmesc programul de consum
astfel încât s ă î și asigure satisfac ția maxim ă. Pornind de aici,
comportamentul consumatorului ra țional este acela de a încerca s ă
achizi ționeze bunurile destinate satisfacerii nevoilor la pre țuri cât mai
mici.
Mai mult, în condi țiile unui venit dat ca m ărime, cantit ățile
achizi ționate se vor reduce dac ă pre țurile cresc. Un asemenea

44 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrot ă, N., Gavril ă, I., Ghi ță , P., T.,
Gogonea ță , C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dic ționar de Economie , Edi ția a doua,
Editura Economic ă, Bucure ști, 2001, p. 94
45 Cătoiu, I., Comportamentul consumatorului , Editura Uranus, București, 2008, pp.
34-35

52
comportament, propriu consumatorului ra țional, se reg ăse ște expresia
în legea cererii.
Legea cererii exprim ă existen ța unei rela ții negative (inverse)
între cantitatea cerut ă dintr-un anumit bun economic și pre țul acelui
bun. La pre țuri mai mari se achizi ționeaz ă cantit ăți mai mici, iar la
pre țuri mai mici, cantit ăți mai mari.
Teoria cererii presupune c ă agen ții economici sunt indivizi care
ob țin un venit din vânzarea factorilor (munc ă, p ământ și capital) și
cheltuiesc acest venit pentru a cump ăra bunuri și servicii.
Legea cererii reprezint ă rela ția conform c ăreia cantitatea cerut ă
dintr-o anumit ă marf ă este invers propor țional ă cu pre țul m ărfii
respective. 46 În momentul în care pre țul unitar al unui bun cre ște,
cererea pentru acel bun scade și invers.
Excep ții care contrazic legea cererii:
– exist ă posibilitatea ca anumi ți cump ărători s ă achizi ționeze bunuri
de la o firm ă, la care pre țurile sunt mai mari, pentru a economisi timp;
– când pre țul și cantitatea bunului sunt în rela ție direct ă, cre șterea
pre țului poate fi înso țit ă de o sporire a cantit ății cerute, deoarece
diferen ța de pre ț va fi compensat ă de diferen ța de calitate câ știgat ă;
-cre șterea pre țului poate fi înso țit ă de o cre ștere a cantit ății
cerute în situa ția cre șterii veniturilor, a num ărului de cump ărători, a
preferin țelor. 47
Clasificarea cererii de consum
1. Dup ă modul de manifestare în timp :
a). curent ă – cererea pentru lapte, carne, pâine;
b). periodic ă – cererea pentru fructe legume;
c). rar ă – cererea pentru electronice, automobile etc.
2. Dup ă tipul deciziei de cump ărare:
a). cerere ferm ă – pentru produsele de uz curent;
b). cerere spontan ă – pentru produsele bogate sortimental.
3. Dup ă intensitatea cererii:
a). constant ă, pentru bunuri de consum curent;
b). cresc ătoare în condi țiile cre șterii puterii de cump ărare, pentru
unele produse alimentare la care consumul este mult redus fa ță de
nivelul considerat optim;
c). descresc ătoare, în cazurile în care schimbarea modelelor
alimentare determin ă reducerea cererii pentru unele produse (pâine,
cartofi).
4. Dup ă gradul de solvabilitate a trebuin țelor , se pot delimita:
a). cererea efectiv ă, solvabil ă în momentul actual, caz în care
purt ătorii ei sunt consumatorii efectivi;
b). cererea poten țial ă, care poate fi la rândul ei solvabil ă dar
fără baz ă real ă (din lipsa ofertei sau necunoa șterea ei, pentru produsele
noi) sau nesolvabil ă în prezent, dar cu posibilitatea de a se transform a
în cerere solvabil ă, pe m ăsura cre șterii veniturilor consumatorilor.

46 Easca, L., Nedelea, Ș., Teorie și practica în microeconomie , Editura ASE, București,
2002, p. 18
47 Cătoiu, I., Comportamentul consumatorului , Editura Uranus, București, 2008, pp.
34-35

53
Cantitatea care este cerut ă din fiecare produs de c ătre un
consumator ra țional este determinat ă de urm ătoarele variabile:
• pre țul produsului;
• pre țul celorlalte produse;
• venitul și avu ția consumatorului;
• diferi ți factori „sociologici”;
• gusturile consumatorului;
• for țe exterioare controlului uman (ex. Vremea). 48
În func ție de stadiul la care se exprima cererea pentru un bun
poate fi:
• cererea individual ă – reprezint ă rela ția dintre cantitatea
solicitat ă de un anumit consumator și nivelul pre țului în anumite
condi ții date.
Programul cererii este o metod ă prin care se prezint ă rela ția între
cantitatea cerut ă și pre ț. Este o prezentare numeric ă care arat ă
cantitatea care va corespunde anumitor pre țuri.
Curba cererii arat ă rela ția complet ă între cantitatea cerut ă și pre ț.
Economi știi vorbesc adesea de condi țiile cererii pe o anumit ă pia ță
„cunoscut ă”. În acest caz, ei nu se refer ă doar la o anumit ă cantitate
care este cerut ă la un moment dat, ci la întreaga curb ă a cererii, la
rela ția func țional complet ă de unde și faptul c ă achizi țiile dorite sunt
puse în rela ție cu toate pre țurile alternative posibile ale produsului
respectiv.
• cererea pie ței – exprim ă rela ția dintre cantitatea cerut ă dintr-un
bun la nivelul pie ței și pre țul propriu al produsului în anumite condi ții
date. Cererea pie ței se ob ține prin însumarea cererilor individuale.
Pentru a explica comportamentul pie ței, este nevoie s ă cunoa ștem
cererea total ă a tuturor consumatorilor. Putem ob ține un program al
cererii însumând cantit ățile cerute de fiecare consumator la un anumit
pre ț și ob ținând astfel cantitatea total ă cerut ă la acel pre ț.
• cererea pentru o anumit ă firm ă – reprezint ă segmentul de cerere
a pie ței pe care îl poate satisface o firm ă prin vânzarea produc ției sale
și se exprim ă prin venitul ob ținut.
Din punct de vedere grafic rela ția exprim ă o curb ă care are panta
descresc ătoare.

48 Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei , Editura Economică, București,
2002, p. 62

54

Figura nr. 3.1. Func ția de cerere individual ă

Dac ă curba cererii se deplaseaz ă, spre dreapta sau spre stânga
atunci este rezultatul schimb ării unor factori economici și
extraeconomici denumi ți condi ții ale cererii cum sunt: modificarea
veniturilor b ăne ști ale consumatorului, a nivelului pre țului altor bunuri,
a num ărului de cump ărători, a preferin țelor consumatorilor, pre știin ța
privind evolu ția pre țurilor și veniturilor, posibilit ățile de înlocuire a
bunurilor, caracteristica nevoii de satisf ăcut.
To ți ace ști factori se unesc pentru a determina cererea pent ru un
anumit bun precum și rela ția ce se stabile ște între modificarea pre țului
și aceea a cantit ății cerute.
Orice schimbare care m ăre ște num ărul consumatorilor care
doresc s ă cumpere la fiecare nivel de pre ț va determina o deplasare a
curbei spre dreapta și orice schimbare care mic șoreaz ă num ărul
consumatorilor care doresc s ă cumpere la orice nivel al pre țului va
deplasa curba cererii spre stânga.
Curba cererii are panta negativ ă, deoarece cu cât este mai mic
pre țul produsului, serviciului, cu atât el devine mai i eftin fa ță de alte
produse sau servicii care pot satisface acelea și nevoi, produse care se
numesc bunuri substituibile . Un produs devine mai ieftin fa ță de
substituien ții s ăi dac ă pre țul s ău scade. Produsele care tind s ă fie
folosite împreun ă se numesc produse complementare, o sc ădere a
pre țului unuia din ele va determina o cre ștere a cererii pentru ambele
produse.
Dac ă venitul consumatorilor cre ște, este de a șteptat ca ei s ă
cumpere mai mult din cât mai multe produse, de și pre țurile produselor
rămân neschimbate. Un produs pentru care cererea cre ște atunci când
cre ște venitul se nume ște bun normal, aceste bunuri la rândul lor se
clasific ă în bunuri prioritare și bunuri de lux.
Doar pentru pu ține produse, numite bunuri inferioare, o cre ștere
a venitului consumatorilor îi va determina s ă cumpere mai pu țin
(deoarece acum consumatorii î și permit s ă cumpere un substitut mai
scump și superior).

55
Curba cererii la nivelul firmei individuale este or izontal ă. Ea
coincide cu curba venitului marginal Vm și este egal ă cu pre țul p. Cu
alte cuvinte, venitul suplimentar (adi țional), care rezult ă din produc ția
unei unit ăți adi ționale și vândut ă pe pia ță , reprezint ă venitul marginal.
Acesta coincide cu curba cererii și este egal cu pre țul de vânzare al
produsului impus de pia ță . Pentru firm ă, curba cererii este infinit
elastic ă sau perfect elastic ă, dup ă cum este ilustrat în figura nr. 3.2. și
figura nr. 3.3.

Sursa: Cre țoiu, Gh.; Cornescu, V.; Bucur, I., Economie , Editura C.H.Beck,
Bucure ști, 2011, p. 49;

Fig. nr.3.2. Curba cererii infinit elastic ă Fig. nr. 3.3. Curba cererii
perfect elastic ă

3.3.1. Prezentarea factorilor de influen ță ai cererii
Cererea rezult ă din ac țiunile reciproce a mai multor factori cum
ar fi: nevoile de consum, pre țurile bunurilor și venitul disponibil al
consumatorilor.
Nevoia de consum , exprimat ă prin dorin ța de a beneficia de
utilitatea unui bun sau serviciu, reprezint ă primul factor care determin ă
apari ția cererii. Nevoia de consum transform ă cererea într-un act
ra țional, ea este îns ă și un act condi ționat. Mai mult, cererea este
influen țat ă și de mediul în care se manifest ă indivizii (ex: reclamele).
În majoritatea cazurilor nevoile dep ăș esc posibilitatea de
satisfacere, deci cererea se situeaz ă de regul ă sub nivelul nevoilor de
consum.
Aceast ă neconcordan ța ce exist ă între nevoie și cerere se explic ă
prin faptul c ă cererea este o categorie a pie ței care se satisface prin
actele de vânzare-cump ărare în timp ce nevoia de consum se poate
manifesta și acoperi într-o anumit ă propor ție și în afara pie ței, prin
autoconsum sau poate r ămâne nesatisf ăcut ă. Pentru c ă nevoia s ă se
transforme în cerere sunt necesare venituri corespu nz ătoare și
disponibilitatea individului de a pl ăti pre țul solicitat de vânz ător.
Pre țul bunurilor constituie un factor care exercit ă o mare
influen ță asupra cererii. Între cantitate și pre ț exist ă o rela ție negativ ă,
dac ă cantitatea cre ște, prețul scade. În mod similar, dac ă pre țul cre ște,
iar ceilal ți factori r ămânând neschimba ți, cantitatea cerut ă va sc ădea.
Rela ție invers ă între cerere și pre ț rezult ă din comportamentul ra țional

56
al consumatorului care urm ăre ște maximizarea utilit ății în limita
venitului pe care-l are la dispozi ție.
Cantitatea cerut ă tinde s ă scad ă pe m ăsur ă ce pre țul cre ște,
exprim ă rela ția dintre cantitatea cerut ă și pre ț, în cazul bunurilor
normale: avem efectul de substitu ție și efectul de venit:
• Efectul de substitu ție este atunci când bunul al c ărui pre ț scade
este cump ărat într-o cantitate mai mare, substituind achizi ționarea și
consumul altor bunuri, ale c ăror pre țuri nu s-au modificat, dar care
devin relativ mai scumpe.
• Efectul de venit reflect ă impactul modific ării pre țului unui bun
asupra venitului real al consumatorului. Când pre țul cre ște rezulta ca
venitul va sc ădea și se va achizi ționa mai pu țin din bunul respectiv și
mai mult din alte bunuri ale c ăror pre țuri s-au schimbat în mai mici.
Când pre țul scade, venitul real cre ște și cre ște implicit și bun ăstarea
consumatorului.
Veniturile consumatorilor – oricât de intens ă ar fi nevoia de
consum ea poate fi satisf ăcut ă doar atunci când exist ă venitul
disponibil. Dac ă veniturile lipsesc nevoia nu se transform ă în cerere.
Rela ția dintre veniturile consumatorilor și cerere duce la împ ărțirea
bunurilor în bunuri normale și bunuri inferioare.
Curba lui Engel reprezint ă locul geometric al tuturor
combina țiilor de consum care redau consumatorului un nivel maxim de
satisfac ție atunci când variaz ă doar venitul disponibil. Ea pune în
eviden ță rela ția pozitiv ă dintre m ărimea veniturilor și m ărimea cererii.

Fig.nr. 3.4. Curba lui Engel pentru bunurile normal e
Din figura nr. 3.4 se observ ă c ă în cazul bunurilor normale exist ă
o rela ție direct ă între evolu ția veniturilor și dinamica cererii. Atunci
când venitul cre ște va cre ște și cererea și invers, o sc ădere a venitului
va determina o mic șorare a cererii.
Pe lâng ă factorii determinan ți ai cererii sunt prezen ți și al ți factori
de influen ță :
• gusturile și preferin țele consumatorilor – constituie factori
subiectivi de influen ță a cererii. Modificarea acestora sub inciden ța
nivelului de civiliza ție, a preg ătirii și statutului social, al situa ției
familiale, al vârstei, modelarea acestor gusturi și preferin țe sub

57
inciden ța publicit ății și a altor împrejur ări sociale, psihologice și
economice vor determina cre șterea sau sc ăderea cererii individuale și a
pie ței pentru diferite categorii de bunuri economice. D orin țele umane
sunt nelimitate: oricât ar spori veniturile unei pe rsoane, precum și
cantit ățile de bunuri pe care ea le poate cump ăra, mereu se vor dori alte
și alte bunuri;
• num ărul de consumatori și structura acestora – cererea pentru
foarte multe m ărfuri se g ăse ște într-o strâns ă dependen ță , pe de o parte,
de m ărimea popula ției, iar pe de alt ă parte, de structur ă pe vârste a
acesteia.
În general, cre șterea demografic ă determin ă sporirea cererii
globale din fiecare produs, iar structur ă pe vârste a popula ției stabile ște
structura cererii fa ță de diverse categorii de bunuri. Num ărul popula ției
constituie un factor nu lipsit de importan ță . Diferen țierea influen țeaz ă
consumatorilor pe categorii de vârst ă, sex, statut socio-profesional
influențeaz ă cererea individual ă și a pie ței, dac ă celelalte împrejur ări
economice r ămân nemodificate.
• pre țul și disponibilitatea bunurilor substituibile , adic ă a acelor
bunuri ce îndeplinesc acelea și func ții cu cele ce sunt înlocuite;
• anticipa țiile privind dinamica pre țului unitare – dac ă se
anticipeaz ă c ă pre țurile vor cre ște în viitor atunci cererea curent ă va
cre ște ca o m ăsur ă de ap ărare a agen ților economici fa ță de efectele
infla ției. Invers, dac ă se anticipeaz ă o reducere a pre țurilor unitare
atunci cererea curent ă se reduce pentru c ă din diferen ța de pre ț
consumatorul poate realiza un câ știg;
pre țul altor bunuri – în acest caz modificarea cererii este diferit ă
dup ă cum bunurile sunt substituibile sau complementare.

3.3.2. Prezentarea și interpretarea elasticit ății cererii în
func ție de pre ț
Conform Dic ționarului de Economie, Elasticitatea cererii, este
definit ă ca modificarea relativ ă a cantit ății cerute în func ție de influen ța
unui anumit factor. Viteza de reac ție a cantit ății cerute la schimbarea
relativ ă a unui factor, to ți ceilal ți factori r ămânând neschimba ți ( ceteris
paribus) poate fi determinat cu ajutorul coeficientului elasticit ății
cererii (η). Astfel, cererea de pe pia ța unui bun poate fi elastic ă,
inelastic ă (rigid ă) sau cu elasticitate unitar ă, dup ă cum η este mai mare,
mai mic sau egal cu 1. Cererea este perfect elastic ă dac ă η= ∞ și este
perfect inelastic ă (rigid ă) dac ă η = 0. Elasticitatea se determin ă în
func ție de influen ța unui anumit factor, cum ar fi:
a). Elasticitatea cererii în func ție de pre ț, adic ă procentul
modific ării cantit ății cerute pentru 1% în schimbarea pre țului. De
exemplu, dac ă pre țul unui bun cre ște cu 10%, cantitatea cerut ă poate s ă
scad ă cu 20%, 10% sau 5%. Aceasta înseamn ă c ă de-a lungul curbei
cererii, elasticitatea cererii este diferit ă, η fiind egal cu 2, 1 sau 0,5.
Cunoa șterea formei de elasticitate a cererii prezint ă o importan ță
deosebit ă în analiza rela ției dintre modific ările procentuale ale pre țului

58
(% ∆ P) și veniturilor încasate de ofertant (% ∆ V) = (1 – ∆) • % ∆P.
rezult ă c ă între modificarea pre țului și cea a veniturilor încasate
(cheltuielilor efectuate) exist ă o rela ție negativ ă în cazul unei cereri
elastice și o rela ție pozitiv ă când cererea este inelastic ă.
b). Elasticitatea cererii în raport cu venitul refl ect ă sensibilitatea
cererii la modificarea procentual ă a venitului cu 1%. Cele dou ă
variabile evolueaz ă în aceea și direc ție în cazul bunurilor normale și în
direc ții diferite în cazul bunurilor inferioare . Totodat ă, pentru bunurile
de prim ă necesitate cererea în func ție devenit este inelastic ă, iar pentru
cele de lux este elastic ă;
c). Elasticitatea încruci șat ă, adic ă raportul dintre modificarea
cantit ății cerute dintr-un anumit bun și schimbarea pre țului unui alt
bun. Acest raport este pozitiv în cazul bunurilor s ubstituibile și negativ
în cel al bunurilor complementare. Termenul de elas ticitate a fost
introdus în teoria economic ă de Alfred Marshall. 49
Nu este suficient s ă știm dac ă cantitatea cre ște sau scade ca
răspuns la o schimbare, este foarte important s ă știm cu cât; pentru a
măsura acest lucru folosim conceptul de elasticitate. M ăsura în care
cantitatea cerut ă și oferit ă r ăspunde modific ărilor pre țului și venitului
se nume ște elasticitatea cererii, exprim ă r ăspunsul unor variabile
economice la modificarea parametrilor factorilor de influen ță .
În practic ă economic ă, elasticitatea, reprezint ă modificarea
relativ ă a variabilei dependente la modificarea variabilei independente.
Aceast ă defini ție exprim ă cu câte
procente se modific ă variabila dependent ă atunci când variabila
independent ă cre ște sau scade cu un procent. Pentru a m ăsura
sensibilitatea independent de scal ă pe care o folosim, și care s ă fie
folosit ă drept criteriu de compara ție pentru mai multe bunuri, avem
nevoie s ă utiliz ăm procente pentru a ilustra modific ările.
Aceste considera ții au dus la conceptul de elasticitate a cererii în
func ție de pre ț, definit ă ca modificarea procentual ă a cantit ății cerute
împ ărțit ă la modificarea procentual ă a pre țului. 50 Elasticitatea cererii în
func ție de pre ț este reac ția cererii pentru un bun în func ție de
modificarea pre țului acestuia, ceilal ți factori fiind considera ți constan ți.
Semnul coeficientului . Din cauza pantei negative a curbei
cererii, pre țul și cantitatea se vor deplasa totdeauna în direc ții opuse. O
schimbare va fi pozitiv ă și una va fi negativ ă, f ăcând ca valorile
elasticit ății s ă fie totdeauna negative.
De regul ă, economi știi renun ță la acest semn și, apoi, este o
practic ă aproape universal ă ca, atunci când se compar ă dou ă elasticit ăți,

49 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., G avrilă, I., Ghiță, P., T., Gogoneață,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicționar de Economie , Ediția a doua, Editura
Economică, București, 2001, p. 199
50 Elasticitatea este un exemplu a ceea ce matematici enii denumesc ca fiind un num ăr
pur , adic ă un num ăr a c ărui valoare este independent ă de unit ățile în care este
calculat.

59
să se fac ă referire la valorile lor absolute și nu la valorile lor
algebrice. 51
Elasticitatea este calculat ă prin raportarea modific ării procentuale
a cantit ății cerute la modificarea procentual ă a pre țului.
Rela ția de calcul pentru determinarea coeficientului de
elasticitate al cererii în func ție de pre ț este:
EC/p = (-∆Q/Q 0): ( ∆P/P 0) = (-∆Q/ ∆P)*(P 0/Q 0)
Unde:
 C= cerere = variabila dependent ă;
 P = pre ț = variabila independent ă;
 ∆Q = varia ția cererii;
 ∆P = varia ția pre țului;
 Q0, P 0 = reprezint ă cantitatea cerut ă și pre țul la
momentul t 0.

Economi știi clasific ă curbele cererii în func ție de valorile
coeficientului de elasticitate a cererii în func ție de pre ț. Valoarea
elasticit ății cererii în func ție de pre ț este cuprins ă în intervalul [0, ∞] în
aceast ă sec țiune ne vom concentra asupra valorilor absolute, de ci ne
vom pune problema raport ării valorilor absolute la nivelul zero.
Elasticitatea este zero (Ec/p =0), când cantitatea cerut ă r ămâne
neschimbat ă la o modificare a pre țului, adic ă atunci când cantitatea
cerut ă nu r ăspunde la schimb ările de pre ț.
În m ăsura în care exist ă un oarecare r ăspuns pozitiv al modific ării
cantit ății la schimbarea de pre ț, valoarea absolut ă a elasticit ății va
dep ăș i zero. Cu cât va fi mai mare r ăspunsul la modificarea pre țului, cu
atât va fi mai mare elasticitatea.
Ori de câte ori aceast ă valoare este mai mic ă decât 1, modificarea
procentuală a cantit ății va fi mai mic ă decât schimbarea procentual ă a
pre țului, iar cererea este inelastic ă. Când elasticitatea este egal ă cu
1(Ec/p =1), cele dou ă modific ări procentuale sunt egale și cererea este
cu elasticitate unitar ă, ca o grani ță între cererea elastic ă și cea
inelastic ă.
Când modificarea procentual ă a cantit ății cerute dep ăș ește
modificarea procentual ă a pre țului elasticitatea cererii este mai mare
decât 1 (Ec/p >1), iar cererea este considerat ă ca fiind elastic ă. Când
elasticitatea este infinit de mare, practic are loc o foarte mic ă
modificare de pre ț, ceea ce va ridica cererea de la zero la infinit ( Ec/p =
∞).
Peste pre țul critic, consumatorii nu vor cump ăra nimic. La pre țul
critic, ei vor cump ăra tot ceea ce sc afl ă pe pia ță (o cantitate infinit ă
dac ă acest lucru ar fi posibil). O asemenea curb ă a cererii este
considerat ă a fi perfect său complet elastic ă.
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Func ția
cererii, este definit ă ca form ă de reprezentare a rela ției dintre cantitatea
cerut ă de pe o anumit ă pia ță și un num ăr de factori economici. în

51 Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei , Editura Economic ă,
Bucure ști, 2002, p. 86

60
calitate de variabil ă dependent ă, cantitatea cerut ă se afl ă în rela ție
direct ă sau invers ă cu o serie de factori (condi ții), care au rolul de
variabile independente. De exemplu, cantitatea ceru t ă din bunul.x (Q cx )
poate fi influen țat ă de: pre țul bunului x (P x); venitul disponibil mediu
(V); pre țul bunurilor substituibile (P s); pre țul bunurilor complementare
(P c); num ărul consumatorilor (N).
Așadar:

unde α, β1, β2, β3, β4 și β5 sunt coeficien ți (constante) care
multiplic ă m ărimile variabilelor independente. M ărimea coeficien ților
p determin ă nivelul elasticit ății cererii în func ție de fiecare variabil ă.
Dac ă not ăm cu litera A suma algebric ă a tuturor influen țelor,
exceptând pe cea a pre țului bunului respectiv, atunci, Qcx = A + β1 P x.
Acestei func ții îi corespunde o anumit ă curb ă care leag ă între ele un
num ăr de puncte dintr-un spa țiu bidimensional. în acest caz panta
curbei cererii este egal ă cu 1/p-i.
Func ția invers ă a cererii:

Având în vedere rela ția pe care o exprim ă aceast ă func ție, ea mai
este denumit ă și func ția de flexibilitate a pre țului. 52

Bunurile durabile și de folosin ță curent ă

Multe din lucr ările anterioare dedicate m ăsur ării cererii s-au
referit la sectorul agricol. Fluctua țiile mari în pre țurile agricole au atras
studii în acest sector, dar au oferit și datele necesare pe care s ă se
bazeze estim ările elasticit ății cererii în func ție de pre ț.
Profesorii Richard Stone din Marea Britanie (1913-1 991), laureat
al Premiului Nobel și Henry Schulz din Statele Unite (1893-1938) au
desf ăș urat o activitate de cercetare în acest domeniu. Da tele rezultate
confirm ă în mare parte existen ța unei elasticit ăți sc ăzute pentru
produsele agricole. De și importan ța problemei agricole i-a f ăcut pe
cercet ători s ă se concentreze asupra cererii produselor alimentar e,
studiile moderne s-au extins și au ar ătat întreaga gam ă de produse pe
care consumatorii î și cheltuie venitul.
Cererea pentru bunuri durabile, cum ar fi autoturis me, frigidere,
radiouri, televizoare și case este de mare interes, deoarece aceasta
constituie o mare parte din cererea total ă și pentru faptul c ă poate varia
pe pia ță de la un an la altul.
Un bun cu folosin ță curent ă este produs pentru a fi folosit mai
mult timp; astfel, achizi ția poate s ă fie amânat ă cu mai mare u șurin ță

52 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., G avrilă, I., Ghiță, P., T., Gogoneață,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicționar de Economie , Ediția a doua, Editura
Economică, București, 2001, p. 222

61
decât achizi ția unui bun de scurt ă folosin ță , cum ar fi hran ă sau anumite
servicii.
Dac ă un num ăr de consumatori decid s ă amâne achizi ționarea de
bunuri de folosin ță îndelungat ă, cu jum ătate de an, efectul asupra
economiei poate fi semnificativ.
Bunurile de folosin ță îndelungat ă, în general, au o cerere
inelastic ă, pe când multe m ărci individuale din aceste produse au cerere
elastic ă. Acesta este un alt exemplu al afirma ției potrivit c ăreia cu cât
este mai larg definit ă categoria de bunuri, cu atât exist ă mai pu țini
substituen ți și de aici cu atât este mai mic ă elasticitatea.
Într-adev ăr, indiferent dac ă este vorba de bunuri durabile sau de
folosin ță curent ă, cele mai multe produse manufacturiere specifice a u
substituien ți apropia ți, iar studiile legate de acestea subliniaz ă c ă ele
tind s ă aib ă cereri elastic în func ție de pre ț.53
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Legea
general ă a cererii, este definit ă ca rela ția invers ă (negativ ă) între
cantitatea cerut ă dintr-un anumit bun și pre țul bunului respectiv. Dac ă
toate celelalte condi ții r ămân neschimbate, iar pre țul cre ște (scade),
atunci cantitatea cerut ă scade (cre ște). Modificarea cantit ății cerute ca
urmare a schimb ării pre țului se determin ă prin trecerea de la un punct
la altul de pe curba cererii, iar m ărimea relativ ă a modific ării depinde
de elasticitatea cererii în func ție de pre ț.54

3.4. Expunerea reperelor economice ale ofertei

Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Ofert ă, este
definit ă ca cantitatea dintr-un bun economic, factor de pro duc ție etc.
care, într-o perioad ă este reprezentat ă de un barem care cuprinde
cantitatea pe care un produc ător ofertant este dispus s ă o vând ă la
diferite niveluri ale pre țului. Din însumarea ofertelor individuale
corespunz ătoare fiec ărui nivel al pre țului rezult ă oferta total ă sau oferta
pie ței. între nivelul pre țului unui bun și cantitatea oferit ă exist ă o
rela ție direct ă. Dac ă pre țul cre ște (scade) oferta înregistreaz ă o
extindere (contrac ție). îns ă la acela și nivel al pre țului, oferta poate s ă
creasc ă ori s ă se reduc ă în func ție de modific ările intervenite în al ți
factori denumi ți și condi țiile ofertei. Astfel, dac ă se utilizeaz ă factori
de produc ție la un cost mai ridicat, iar pre țul bunului și celelalte
condi ții r ămân neschimbate, produc ția devine mai pu țin profitabil ă și
oferta se reduce. A șadar, între modificarea pre țului factorilor de
produc ție și oferta unui bun exist ă o rela ție direct ă. Totodat ă, oferta
unui bun poate s ă creasc ă ori s ă scad ă ca urmare a modific ării pre țului
altor bunuri. în cadrul bunurilor care pot fi ob ținute cu aceea și factori
de produc ție exist ă o rela ție negativ ă (invers ă) între modificarea

53 Lipsey, R., G., Chrystal, K., A., Principiile economiei , Editura Economică, București,
2002, pp. 98-99
54 Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., G avrilă, I., Ghiță, P., T., Gogoneață,
C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dicționar de Economie , Ediția a doua, Editura
Economică, București, 2001, p. 272

62
pre țului unui bun și oferta unui alt bun, celelalte condi ții fiind
considerate constante. 55
Oferta reprezint ă cantitatea maxim ă dintr-un anumit bun pe
care un vânz ător inten ționeaz ă s ă o vând ă într-o perioad ă
determinat ă, la un anumit pre ț.
Oferta se define ște în raport cu o anumit ă marfa, pe o pia ță
concret ă, în func ție de purt ătorii ei. Astfel, oferta individual ă
desemneaz ă oferta unui produc ător individual, iar oferta de pia ță
(oferta total ă) rezult ă din însumarea ofertelor produc ătorilor
individuali ai unui bun material sau serviciu, O(p ) = Σ ofertelor
individuale.
În ambele ipostaze, ea exprim ă rela ția de cauzalitate dintre
nivelurile pre țului unui bun material sau serviciu și cantit ățile pe care
un ofertant sau un grup de ofertan ți inten ționeaz ă s ă le vând ă într-un
interval de timp bine precizat. A șadar, oferta exprim ă rela ția în
leg ătur ă cu:
a) cantitatea maxim ă dintr-un anumit bun, pe care vânz ătorii
doresc s ă o vând ă la un anumit pre ț unitar;
b) pre țul unitar minim pretins de vânz ători pentru vânzarea unei
cantit ăți dintr-un anumit bun.
Oferta este desf ăș urarea în timp a comportamentului economic al
agentului produc ător. Ofertantul urm ăre ște un nivel optim al
produc ției, care îi maximizeaz ă profitul și care corespunde unei cereri
anticipate de el pe pia ța avut ă în vedere. în func ție de nivelul cererii,
cantitatea vândut ă poate fi diferit ă de cantitatea oferit ă. Numai cererea
efectiv ă va determina produc ția vândut ă în final, op țiunile
produc ătorului putând duce și la o ofert ă excedentar ă, adic ă la o
diferen ță între cantitatea oferit ă și cantitatea vândut ă din produsul s ău.
În func ție de natura bunurilor, se pot distinge urm ătoarele forme
de ofert ă:
a) oferta de bunuri independente (de exemplu, oferta d e
calculatoare, autoturisme, confec ții etc.);
b) oferta complementar ă, când din produc ția unor bunuri
principale (de exemplu, produc ția de carne, de miere etc.) rezult ă unele
bunuri secundare;
c) oferta mixt ă, când mai multe bunuri oferite satisfac aceea și
cerere (de exemplu: cafea, ceai, lapte). 56

Factorii ofertei
Curba ofertei unui bun este construit ă în ipoteza ca singurul factor
care se modific ă este pre țul bunului respectiv. Ca și la cerere,
efectele unei schimb ări în pre țul unui bun, ceteris paribus, pot fi
ar ătate ca o mi șcare de-a lungul curbei ofertei. O schimbare într-u n alt
factor al ofertei, altul decât pre țul bunului, conduce la o modificare a
tuturor cantit ăților oferite și deci la o schimbare a ofertei. Trebuie f ăcut ă

55 Idem, p. 330
56 Colectivul de coordonare: Angelescu, Coralia; Dinu , Marin; Gavril ă, Ilie; Popescu,
Constantin; Socol, Cristian, Economie , Edi ția a opta, Editura Economic ă, 2009, p.88

63
distinc ție între cantitatea oferit ă și oferta. Oferta înseamn ă ansamblul
punctelor preț-cantitate oferit ă situate de-a lungul curbei ofertei. Astfel,
fiec ărui nivel de pre ț îi va corespunde o singur ă valoare pentru
cantitatea oferit ă.
Dac ă mai mult dintr-un bun este oferit pentru fiecare n ivel de
pre ț, atunci curba ofertei se deplaseaz ă spre dreapta (figura nr.3.5.a).
Aceasta înseamn ă cre șterea ofertei. Dac ă mai pu țin dintr-un bun este
oferit pentru fiecare nivel de pre ț, curba ofertei se deplaseaz ă spre
stânga (figura nr.3.5. b). Aceasta înseamn ă reducerea cererii.

Fig. nr. 3.5. Deplas ările curbei ofertei

În afara pre țului bunului, ceilal ți factori ai ofertei unui bun sunt:
– noile descoperiri;
– noile tehnologii;
– preturile factorilor de produc ție;
– oferta de inputuri;
– pre țurile bunurilor alternative;
– aștept ările vânz ătorilor;
– num ărul vânz ătorilor;
– politica guvernamental ă;
– condi țiile social-politice și naturale.
Să analiz ăm în continuare succint fiecare dintre ace ști factori.
a). noile descoperiri
Descoperirea de noi z ăcăminte de gaze naturale sau de petrol
determin ă cre șterea ofertei acestor bunuri, ceea ce se traduce pr in
deplasarea spre dreapta a curbelor ofertei acestor resurse.
b). noile tehnologii
Curba ofertei este trasat ă în condi țiile unei tehnologii date. Dac ă
întreprinz ătorii introduc tehnologii noi, mai eficiente, curba ofertei se
va deplasa spre dreapta. De exemplu, progresele înr egistrate în
tehnologia computerelor conduc la cre șterea ofertei de computere.
c). Pre țurile factorilor de produc ție
Cre șterea sau reducerea pre țurilor factorilor de produc ție
determin ă cre șterea și, respectiv, reducerea costurilor de produc ție.
În condi țiile reducerii costurilor de produc ție ale unui bun devine mai
avantajos a vinde o cantitate mai mare la acela și nivel de pre ț al

64
bunului. Ca urmare oferta bunului va cre ște. Și invers, o cre ștere de
salarii sau a pre țurilor materiilor prime determin ă cre șterea costurilor
de produc ție și reducerea ofertei.
d). oferta de inputuri
O reducere a ofertei de o țel va determina deplasarea spre
stânga a curbei ofertei pentru ma șini.
e). pre țul bunurilor alternative
Modificarea pre țurilor altor bunuri, posibil de realizat cu acelea și
resurse, poate modifica curba ofertei unui bun. De exemplu, dac ă
pre țul pentru soia cre ște, unii fermieri vor planta mai mult ă soia și mai
pu țin grâu. Oferta de grâu va sc ădea în aceste condi ții.
f). aștept ările vânz ătorilor
Oferta unui bun depinde în mare m ăsura de raportul dintre pre țul
curent și cel viitor al bunului. Anticiparea cre șterii pre țului în viitor poate
determina reducerea ofertei în prezent. În acest ca z, poate surveni o
cre ștere a investi țiilor în prezent pentru a r ăspunde mai bine solicit ărilor
pieței în viitor.
g). num ărul vânz ătorilor
Oferta poate spori ca urmare a p ătrunderii în ramur ă de noi
produc ători sau se poate reduce ca urmare a p ărăsirii ramurii de c ătre al ți
produc ători. Plecarea din ramur ă poate fi datorat ă fie falimentului,
fie mut ării capitalului în alte domenii unde exist ă o rat ă a profitului
superioar ă.
h). politica guvernamental ă
Modificarea impozitelor, de exemplu, este înso țit ă de o evolu ție în
sens invers a ofertei. Cre șterea impozitului pe profit reduce oferta. Și
invers, reducerea impozitului pe profit stimuleaz ă produc ătorii să
sporeasc ă oferta. În cazul în care unii produc ători beneficiaz ă de
subsidii de la bugetul de stat, oferta poate cre ște, ceteris paribus.
i). condi țiile social-politice și naturale
În general, activitatea economic ă se bazeaz ă pe anumite condi ții
social-politice și juridice, iar în unele domenii precum agricultura sau
construc ții și pe condi ții naturale. Dac ă fiecare dintre aceste condi ții sunt
favorabile oferta va cre ște. 57
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Func ția ofertei,
este definit ă ca form ă de prezentare a rela ției dintre cantitatea oferit ă
pe o anumit ă pia ță (variabil ă dependent ă) și o serie de factori
economici care o influen țeaz ă (variabile independente. De exemplu,
cantitatea oferit ă din bunul x (Qox) este determinat ă de: pre țul unitar al
bunului (P x); pre țul factorului munc ă (P L); pre țul factorului capital (P k);
pre țul altor bunuri care pot fi ob ținute cu aceia și factori de produc ție
(P y); num ărul firmelor care produc bunul respectiv (N) etc. R ezult ă c ă:

Modificarea oric ărei variabile independente influen țeaz ă
cantitatea cerut ă. Pentru a se calcula aceast ă influen ță trebuie s ă se
cunoasc ă nivelul elasticit ății ofertei în func ție de variabila respectiv ă.

57 Huidumac-Petrescu, C., E., Microeconomie , Editura Libertas Publishing,
Bucure ști, 2008, pp. 92-95

65
Totodat ă, se consider ă c ă toate celelalte variabile r ămân constante
(ceteris paribus). Dac ă facem excep ție de influen ța pre țului bunului x și
not ăm cu A suma algebric ă a tuturor celorlalte influen țe, atunci Qox =
A + P x. Acestei func ții îi corespunde o anumit ă curb ă a ofertei care are
o pant ă pozitiv ă.58

Elasticitatea ofertei
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Elasticitatea
ofertei, este definit ă ca gradul de reac ție a cantit ății oferite dintr-un
bun în func ție de influen ța unui anumit factor. Forma elasticit ății
ofertei este dat ă de nivelul coeficientului ofertei (ri). în raport cu acest
nivel, oferta poate fi: elastic ă (n > 1), inelastic ă sau rigid ă (n › 1), cu
elasticitate unitar ă ( η= 1), perfect inelastic ă ( η = ∞). Elasticitatea
ofertei se determin ă în func ție de factorul care o influen țeaz ă, cum ar
fi:
a). Elasticitatea ofertei în raport cu pre țul este dat ă de
modificarea procentual ă a cantit ății oferite dintr-o anumit ă marf ă, ca
urmare a modific ării cu 1% a pre țului m ărfii respective. între cele dou ă
variable exist ă o rela ție direct ă. Pe o perioad ă scurt ă de timp, oferta de
pe pia ța unui bun este inelastic ă (rigid ă). Aceasta înseamn ă c ă o
anumit ă schimbare a pre țului, de exemplu o majorare cu 10%,
determin ă o cre ștere a cantit ății oferite, dar într-o propor ție mai mic ă,
de exemplu 5%. Dimpotriv ă, pe o perioad ă îndelungat ă de timp oferta
este elastic ă, deoarece semnalul pozitiv al pre țului permite firmelor s ă-
și l ărgeasc ă posibilit ățile de produc ție.
b). Elasticitatea ofertei în func ție de cost este reprezentat ă de
rela ția invers ă dintre modific ările procentuale intervenite în cantitatea
oferit ă și costul de produc ție. Profitul economic înregistreaz ă o
cre ștere, în condi țiile unei oferte elastice și o reducere când oferta este
inelastic ă. Profitul economic este constant când o cre ștere a costului
este propor țional egal ă cu modificarea cantit ății oferite, costul mediu
total înregistrând în acest caz un nivel minim,
c). Elasticitatea încruci șat ă a ofertei este determinat ă de raportul
dintre modific ările procentuale intervenite în cantitatea oferit ă dintr-un
bun (de exemplu, bunul x) și pre țul altui bun (de exemplu, bunul y).
Acesta poate s ă rezulte, ca produs secundar, din procesul de produ c ție
al bunului x, sau poate fi ob ținut cu resursele utilizate pentru
producerea bunului x. 59
Deoarece modificarea pre țului și a cantit ății oferite au sensuri
identice, m ărimea acestui coeficient este întotdeauna pozitiv ă.
În func ție de valorile coeficientului de elasticitate a ofe rtei în raport
cu pre țul, se disting urm ătoarele tipuri de ofert ă:
a). oferta inelastic ă, când 0 < E op < 1
O modificare a pre țului cu 1% este înso țit ă de o modificare în
acela și sens, îns ă mai pu țin ampl ă a a cantit ății oferite.
b). oferta cu elasticitate unitar ă, când Eop = 1

58 Idem , p. 222
59 I dem , p. 200

66

Pre țul și cantitatea oferit ă evolueaz ă propor țional în acela și sens. O
cre ștere a pre țului cu 1% determin ă cre șterea cu 1% a cantit ății oferite.
c). oferta elastic ă, când Eop > 1
O modificare a pre țului cu 1% este înso țit ă de o modificare în
acela și sens, îns ă mai ampl ă a cantit ății oferite.
d). oferta perfect inelastic ă, când E op = 0
Modificarea pre țului nu este înso țit ă de nici-o varia ție a cantit ății
oferite.
e). oferta perfect elastic ă, când Eop
O modificare a pre țului oricât de mic ă este înso țit ă de o varia ție
infinit ă a cantit ății oferite.
În afara elasticit ății ofertei în func ție de pre ț, economi știi
examineaz ă și elasticitatea ofertei în func ție de factorii de produc ție
precum și în raport cu impozitarea. 60
Conform Dic ționarului de Economie, no țiunea de Legea
general ă a ofertei, este definit ă c rela ția direct ă/pozitiv ă dintre
cantitatea oferit ă dintr-un bun și pre țul de pia ță . Aceasta înseamn ă c ă
unei cre șteri (sc ăderi) a pre țului de pe pia ța unei m ărfi îi corespunde
cre șterea (sc ăderea) cantit ății oferite. Produc ătorii vor oferi o cantitate
mai mare la pre țuri înalte decât la pre țuri sc ăzute. Legea general ă a
ofertei se verific ă numai în situa ția când to ți ceilal ți factori r ămân
constan ți. Modificarea cantit ății oferite este redat ă de punctele de pe
curba ofertei, iar m ărimea ei depinde de forma elasticit ății ofertei în
func ție de pre ț.61

Sarcin ă de înv ățare
1.1. Defini ți în manier ă proprie bunurile durabile și bunurile de
folosin ță curent ă.
1.2. Dezvolta ți factorii ofertei.
1.3. Realiza ți o dezbatere pe tema elasticit ății ofertei.

3.5. Rezumatul unit ății de studiu
Aceast ă unitate de studiu urm ăre ște s ă ini țieze studen ții cu
terminologia specific ă ofertei; definirea cererii; s ă favorizeze
formarea unei imagini relevante asupra ofertei de b unuri, produse și
servicii; să prezinte și să interpreteze elasticitatea cererii în func ție
de pre ț; să întemeieze cu argumente percep ția expunerii reperelor
economice ale ofertei ; în țelegerea conceptului de elasticitate a
ofertei.

Cuvintele cheie: cerere, ofert ă, elasticitatea cererii în func ție de
pre ț, elasticitatea ofertei în func ție de pre ț, factorii ofertei, bunuri.

3.6. Test de autoevaluare
1.1.Preciza ți de ce este necesar s ă cunoa ștem conceptele de cerere și

60 Huidumac-Petrescu, C., E., Microeconomie , Editura Libertas Publishing, Bucure ști,
2008, p.96
61 Idem , p. 272

67

ofert ă?
1.2.Clarifica ți conceptele de cerere, ofert ă, elasticitate și bunuri.
1.3.Identifica ți interac țiunea existent ă între cerere și ofert ă.

3.7. Concluzii
Cererea este definit ă ca fiind cantitatea dorit ă dintr-un anumit
bun economic, care poate fi cump ărat ă, într-o perioad ă determinat ă, la
anumite niveluri ale pre țului. Cererea reprezint ă un semnal efectiv
pentru produc ători numai dac ă dorin ța de cump ărare este sus ținut ă de
capacitatea (mijloacele) de plat ă.
Cererea rezult ă din ac țiunile reciproce a mai multor factori cum
ar fi: nevoile de consum, pre țurile bunurilor și venitul disponibil al
consumatorilor .
Elasticitatea cererii, este definit ă ca modificarea relativ ă a
cantit ății cerute în func ție de influen ța unui anumit factor.
Legea general ă a cererii, este definit ă ca rela ția invers ă
(negativ ă) între cantitatea cerut ă dintr-un anumit bun și pre țul bunului
respectiv.
Func ția ofertei, este definit ă ca form ă de prezentare a rela ției
dintre cantitatea oferit ă pe o anumit ă pia ță (variabil ă dependent ă) și o
serie de factori economici care o influen țeaz ă (variabile independente.
De exemplu, cantitatea oferit ă din bunul x (Qox) este determinat ă de:
pre țul unitar al bunului (P x); pre țul factorului munc ă (P L); pre țul
factorului capital (P k); pre țul altor bunuri care pot fi ob ținute cu aceia și
factori de produc ție (P y); num ărul firmelor care produc bunul respectiv
(N) etc. Rezult ă c ă:

Elasticitatea ofertei, este definit ă ca gradul de reac ție a cantit ății
oferite dintr-un bun în func ție de influen ța unui anumit factor. Forma
elasticit ății ofertei este dat ă de nivelul coeficientului ofertei (ri). în
raport cu acest nivel, oferta poate fi: elastic ă (n > 1), inelastic ă sau
rigid ă (n › 1), cu elasticitate unitar ă ( η= 1), perfect inelastic ă ( η = ∞).
Legea general ă a ofertei, este definit ă c rela ția direct ă/pozitiv ă
dintre cantitatea oferit ă dintr-un bun și pre țul de pia ță . Aceasta
înseamn ă c ă unei cre șteri (sc ăderi) a pre țului de pe pia ța unei m ărfi îi
corespunde cre șterea (sc ăderea) cantit ății oferite. Produc ătorii vor oferi
o cantitate mai mare la pre țuri înalte decât la pre țuri sc ăzute. Legea
general ă a ofertei se verific ă numai în situa ția când to ți ceilal ți factori
rămân constan ți. Modificarea cantit ății oferite este redat ă de punctele
de pe curba ofertei, iar m ărimea ei depinde de forma elasticit ății ofertei
în func ție de pre ț.

Glosar de specialitate

68

Utilitatea economic ă → Satisfac ția unui consumator dat ob ținut ă în
condi ții determinate de spa țiu și timp, prin folosirea unei cantit ăți
determinate dintr-un anumit bun economic .
Cererea → cantitatea (buc ăți, kilograme, litri etc.) dintr-un bun pe
care un cump ărător sau to ți cump ărătorii dintr-un spa țiu economic dat
inten ționeaz ă s ă o achizi ționeze într-o perioad ă, la diferite nivele ale
pre țului unitar.
Elasticitatea cererii în func ție de pre ț → sensibilitatea
modific ării cererii la modificarea pre țului unitar .
Elasticitatea cererii în func ție de venit → sensibilitatea
modific ării cererii la schimbarea venitului cump ărătorului .
Factorii de produc ție → Totalitatea elementelor de care firmele au
nevoie pentru a produce bunuri economice .
Munca → reprezint ă o activitate specific uman ă, con știent ă și cu un
scop precis .
Natura → subsumeaz ă p ământul , apa, resursele minerale și
cosmice la care omul face a ăel pentru a produce și pe care le influen țeaz ă
pein munc ă .
Capitalul → ansamblul bunurilor produse prin munc ă și utilizate
pentru ob ținerea altor bunuri / servicii economice destinate vânz ării .
Uzura → deprecierea capitalului fix, care sub form ă b ăneasc ă
îmbrac ă forma de amortizare .
Oferta → cantitatea dintr-un bun economic pe care un
produc ătorpoate și este dispus s ă o vând ă în decursul perioadei , la un
pre ț unitar .
Elasticitatea în func ție de pre ț a ofertei → sensibilitatea ofertei
dintr-un bun X la modificarea pre țului unitar .
Costul produc ției – Totalitatea cheltuielilor efectuate de
produc ător pentru producerea, depozitarea și vânzarea bunurilor
economice produse de el .
Amortizarea – procesul economic de recuperare treptat ă a
cheltuielilor f ăcute cu capitalul fix .
Cheltuieli materiale de produc ție – totalitatea consumurilor de
capital circulant împreun ă cu amortizarea capitalului fix .
Concuren ța – Sistemul de rela ții între agen ții pie ței unde fiecare
are libertatea s ă produc ă, s ă vând ă și s ă cumpere ceea ce îi convine, la
pre țul și în condi țiile pe care le consider ă favorabile pentru realizarea
scopului urm ărit .
Bunurile – 1. lucrurile asupra carora se exercita drepturile
patrimoniale;
2. lucrurile sau valorile economice care sa tisfac o
nevoie material ă sau spiritual ă.
Menajele – sunt constituite din rezerve pentru productie (mate rii
prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente si
amenajari provizorii si productia, lucrarile si ser viciile in curs de
executie), rezervele pentru circulatie (stocuri sau mijloace circulante din

69
sfera circulatiei) care cuprind: semifabricatele de stinate livrarii,
produsele finite, marfurile etc.
Produc ătorul – Persoan ă sau întreprindere care produce bunuri
material.
Bugetul – 1. Bilan țul veniturilor și cheltuielilor unui stat, ale unei
întreprinderi etc. pe o perioad ă determinat ă.
2. Totalitatea prevederilor de v enituri și cheltuieli ale
unei familii sau ale unei persoane pentru o anumit ă perioad ă.
Comportamentul – Modalitate de a ac ționa și de a reac ționa în
anumite împrejur ări sau situa ții.
Costurile – 1. Sum ă de bani cheltuit ă pentru producerea sau
cump ărarea unui bun, efectuarea unei lucr ări, prestarea unui serviciu
etc.;
2. pre ț.
Microeconomie – Disciplin ă care studiaz ă rela țiile economice la
nivelul fiec ărei întreprinderi.
Nevoile – Dorin țe, preferin țe, a ștept ări care dobândesc un caracter
obiectiv prin con știentizarea și includerea lor în obiceiurile de consum ale
unor popoare.
Consumatorul – Persoan ă care consum ă bunuri, produse etc. .

70
Lucr ări de verificare

Realiza ți un proiect pentru fiecare tem ă în parte

1. Economia și sistemul știin țelor economice
2. Agen ții economici
3. Economia de pia ță contemporan ă
4. Comportamentul consumatorului
5. Factorii de produc ție și productivitatea
6. Costul de produc ție
7. Cererea
8. Oferta
9. Pia ța, pre țul și concurența
10. Elasticitatea cererii
11. Elasticitatea ofertei
12. Competitivitatea in mediul de afaceri .
13. Modernizarea tehnologiei si masuri de reducere a
costurilor
14. Studierea comportamentului de consum al clientilor
15. Promovarea pe piata a ofertei proprii de produse si
servicii a firmei

71
Indica ții și r ăspunsuri la sarcinile de înv ățare

Pentru fiecare sarcin ă de înv ățare studentul va r ăspunde liber, în
func ție de cuno știn țele de cultur ă general ă, dar și în func ție de
cuno știn țele teoretice și practice dobândite ca urmare a parcurgerii
întregului suport de curs.

72
Bibliografie

1. Akerlof, G., A., The Quarterly Journal of Economics , Vol. 84, No.
3, Aug., 1970
2. Angelescu, C., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrot ă, N., Gavril ă, I.,
Ghi ță , P., T., Gogonea ță , C., Popescu, C., Suciu, C., M., Dic ționar de
Economie , Edi ția a doua, Editura Economic ă, Bucure ști, 2001
3. Angelescu, C., Dinu, M., Gavril ă, I., Popescu, C., Socol, C.,
Economie , Editura Economic ă, edi ția a opta, Bucure ști, 2009
4. Albu, C., Analiza microeconomic ă a agen ților economici în
condi ții de pia ță , Editura ASE, Bucure ști, 2003
5. Aldrige, A., Consumption , EditurPolity Press, 2003
6. Andrei, M., Practici restrictive de concuren ță , Economistul V14,
Nr.1558, 2004
7. Andrei, M., Fundamentul politicii de protec ție a concuren ței ,
Revista de Comer ț, V. 5, Nr.6, 2004
8. Badea, L., Concuren ța și func ționalitatea pietelor între realiate și
doctrine , Editura ASE, Bucure ști, 2009
9. Binmore, K., Does game theory work?The bargaining
challenge ,The MIT PRESS, USA, 2007
10. Boier, R. , Comportamentul consumatorului , Editura Graphix, Ia și,
1994
11. Carmichael, F., A guide to game theory , Editura Pearson
Education, UK, 2005
12. Cătoiu, I., Comportamentul consumatorului , Editura Uranus,
Bucure ști, 2008
13. Cătoiu, I., Teodorescu, N., Comportamentul Consumatorului,
Teorie și practic ă, Editura Economic ă, Bucure ști 1997
14. Ciucur, D., Gavril ă, I., Popescu, C., Economie , Editura Tribuna
Economic ă, Bucure ști, 2004
15. Cârstea, G., Analiza strategic ă a mediului concuren țial , Editura
Economic ă, Bucure ști, 2002

73
16. Cre țoiu, G., Cornescu, V., Bucur, I., Economie , Editura C.H.Beck,
Bucure ști, 2011
17. Cruceru, A., Strategii Concuren țiale , Editura Universitar ă,
Bucure ști, 2006
18. Didier, M., Economie: les regles du jeu , Editura Economica,
Paris, 1989
19. Dima, A., M., Cultura concuren ței în România , Editura ASE,
Bucure ști, 2010
20. Dobrescu, E., Postolache, T., Consemn ări Economice, Editura
Academiei Române, Bucure ști, 1990
21. Dubois, P., L., Jolibert, A., Muhlbacher, H., Marketing
management: a value creation process , Editura Houndmills,
Basingstoke, Hampshire; Palgrave Macmillan, New Yor k, 2007
22. Dudian, M., Huru, D., Dobre, M., T ănase, I., Marina ș, M.,
Cr ăciun, L., Economie, Editura All Beck, Bucure ști, 2005
23. Durand, M., Claude, G., Indicators of International
Competitiveness: Conceptual Aspects and Evaluation , OECD, 1990,
http://www.oecd.org/dataoecd/40/47/33841783.pdf
24. Easca, L., Nedelea, Ș., Teorie și practic ă în microeconomie ,
Editura ASE, Bucure ști, 2002
25. Galbraith, J., K., Salinger, N., Almost Everyone’ s Guide to
Economics , Editura Houghton Miffin Co., Boston, 1978
26. Gavril ă, I., Gavril ă, T., Popescu, A., Mediul concuren țial și
politica Uniunii Europene în domeniul concuren ței , Colec ția Prelegeri
Nr. 14, Editura Economic ă, Bucure ști, 2006
27. Gherasim, A., Studiul pie ței , Editura Economic ă, Bucure ști, 2006
28. Gilpin, R., Economia mondial ă în sec. XXI , Editura Polirom, Ia și,
2004
29. Golu, M., Dicu, A., Introducerea în psihologie , Editura Știintific ă,
Bucure ști, 1972
30. Gorelov, E., Rojco, A., Raport: Influen ța pre țurilor asupra
bun ăst ării populatiei prin prisma indicatorilor statistici , Editura
Moldova CISR, 2010

74
31. Guitton, H., Economie politique , Vol. I, Editura Dalloz, Paris,
1966
32. Hall, R., Lieberman, M., Economics: Principles and Aplication ,
5th edition, South Western, SUA, 2008
33. Hatos, A., Zamfir, C., Stanescu, S. (coord), Analiza nevoilor , în
Enciclopedia dezvolt ării sociale , Editura Polirom, Ia și 2007
34. Huidumac-Petrescu, C., E., Microeconomie , Editura Libertas
Publishing, Bucure ști, 2008
35. Jenny, F., The impact of globalization on competition ; 2001,

Events

36. Jone, A., J., Game Theory: Mathematical Models of Conflict ,
Editura Horwood Publishing, Chichester, 2000
37. Keynes, J., M., Teoria general ă a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii și a banilor , Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă, Bucure ști,
1970
38. Kotler, P., Principals of Marketing , Editura Prentice Hall Inc.,
1999
39. Krugman, P., Wells, R., Economics ,2 nd edition, Worth Publishers,
USA, 2009
40. Lavidge, R., Steiner, G., A model for Productive Measurement of
Advertising Effectiveness Journal of Marketing, 1961
41. Lesourne, J., Orlean, A., Walliser, B., Evolutionary
Microeconomics , Editura Springer, Berlin, 2006
42. Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Principiile economiei, Editura
Economic ă, Bucure ști, 2002
43. Lipsey, R., G., Chrystal, K., Alec, Economics , Editura Oxford
University Press, USA, 2011
44. Maican, O., Monopolurile comerciale , Revista Tribuna
Economic ă, nr.9, 2007
45. Mankiw, G., Priciples of Microeconomics , 6 th edition, South-
Western Cengage Learning, SUA, 2008
46. Mass-Colell, A., Whinston, M., Microeconomic Theory , Oxford
University Press, New York, 1995

75
47. Mihalache, S., C., Practici în planificarea întreprinderii
concuren țiale , Revista de Comer ț, V.5, Nr.7, 2004
48. Moore, T., E., Sublimal Advertising, What You See is What You
Get , Journal of Marketing, 1982
49. Mo șteanu, T., Concuren ța. Abord ări teoretice practice , Editura
Economic ă, Bucure ști, 2000
50. Mo șteanu, T. , Pre țuri și concuren ța, Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, Bucure ști, 2000
51. Mo șteanu, T., Alexandru, F., Dragomirescu, H., Firma în mediul
concuren țial , Tribuna Economic ă, Bucure ști, 2000
52. Mo șteanu, T., Purc ărea, T., Concuren ța. Ghidul afacerilor
performante , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998
53. Nicholson,W., Snyder, C., Microeconomic theory: Basic
principles , Cengage Learning,11 th edition, USA, 2011
54. Ni ță , D. , Dic ționar de Economie , Editura Economic ă, Bucure ști,
1999
55. Nu țu (Badea), L., Concuren ța și func ționalitatea pie țelor: între
realitate și doctrine , tez ă de doctorat coordonat ă de prof. Angela
Rogojanu, Editura ASE, Bucure ști, 2008
56. Pehrsson, A., Strategy antecedents of modes of entry into foreign
markets , Journal of business research,volume 61, 2008
57. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomic s, 7th edition, Editura
Prentice Hall, SUA, 2006
58. Piro șcă, G., Teorii și modele ale concuren ței , Editura ASE,
Bucure ști, 2009
59. Popescu, C., Economie, Editura Biblioteca, Târgovi ște, 2006
60. Popescu, D., Economie politic ă, Editura Economic ă, Bucure ști,
2000
61. Popescu, D., Istoria gândirii economice din antichitate pân ă la
sfâr șitul secolului al XX-lea , Editura Continent, Sibiu, 1999
62. Popescu, G., Evolu ția gândirii economice, edi ția a II-a, Editura
George Bari țiu, Cluj –Napoca, 2002

76
63. Porter, M., Despre Concuren ță , Editura Meteor Press, Bucure ști,
2008
64. Porter, M., Avantajul Concuren țial , Editura Teora, Bucure ști, 2001
65. Rasmusen, E., Games and information , Blackwell Publishers, 1994
66. Ratneshwar, S., Mick, D., Glen, H., C., The Why of Consumption ,
Editura Routledge, 2000
67. Russu, C., Economie industrial ă, Editura Economic ă, Bucure ști,
2005