Curs Ibor Anul I Sem Ii [612485]

UNIVERSITATEA ,, BABEȘ -BOLYAI ” CLUJ -NAPOCA
Facultatea de Teologie Ortodox ă

ALEXANDRU MORARU COSMIN COSMUȚA

ISTORIA BISERICII ORTODOX E ROM ÂNE
(secolul XV – începutul secolului XVIII)

– NOTE DE CURS –
Anul I, sem. II

Cluj -Napoca
2016

C U P R I N S

Mitropolia Moldovei în prima jumătate a secolului al XV -lea ………………………….. ……… 3
Ctitoriile lui Ștefan cel Mare și Sfânt (1457 -1504) ………………………….. ……………………. 10
Stiluri arhitecturale bisericești reprezentative, străine și românești………………………….19
Mitropolia Transilvaniei în secolul al XVI -lea………………………….. ………………………….. 24
Activitatea tipografică din Țara Românească în secolul al XVI -lea. Ieromonahul
Macarie, Dimitrie Liubavici și ieromonahul Lavrentie ………………………….. ………. 33
Activitatea tipografică din Transilvania în secolul al XVI -lea. Filip Moldoveanul
și Diaconul Coresi ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 41
Preoțimea ortodoxă română în secolele XIV -XVI ………………………….. …………………….. 50
Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei ………………………….. ………………………….. …. 57
Mitropolitul Varlaam al Moldovei ………………………….. ………………………….. ……………… 63
Mitropolitul Petru Movilă. Sinodul de la Iași (164 2) ………………………….. …………………. 71
Mitropoliții Ilie Iorest și Simion Ștefan ai Transilvaniei ………………………….. …………….. 86
Mitropolitul Sava Brancovici al Transilvaniei ………………………….. ………………………….. 96
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei ………………………….. ………………………….. ……………. 102
Literatura bisericească reprezentativă din Țara Românească în secolul al XVII -lea.
Biblia de la București (1688) ………………………….. ………………………….. …………… 110
Preoțimea ortodoxă română în secolul al XVII -lea și începutul secolului al XVIII –
lea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 120
Mitropolitul Antim Ivireanul al Ungrovlahiei ………………………….. …………………………. 126

3
MITROPOLIA MOLDOVEI ÎN PRIMA JUMĂTATE
A SECOLULUI AL XV -LEA
a. Situa ția bisericeasc ă în Moldova
Domnia lui Alexandru cel Bun (1400 -1432) se întinde pe o bun ă parte a
începutului secolului al XV -lea. Apelativul de „cel Bun” și l-a câștigat datorit ă atitudinii
sale de mentor și promotor al p ăcii, al în țelegerii între neamuri, dar și a deschiderii lui
ecumenice fa ță de alte biserici și confesiuni cre știne. De pild ă, a trăit în bun ă vecin ătate
cu polonezii, dar și cu ungurii. În 1401 a decis s ă se înfiin țeze o episcopie pentru
armenii din Moldova, cu sediul în Suceava; a fost de acord s ă se întemeieze o episcopie
catolic ă la Baia (între anii 1405 -1413), pe lâng ă cea existent ă la Siret ; a ocrotit în
Moldova pe adep ții înv ățăturii lui Jan Hus, adic ă pe husi ții refugia ți aici din pricina
persecutorilor lor, catolici; husi ții s-au ridicat „împotriva unor abuzuri ale papalit ății”,
militând pentru revenirea la tradi ția cre știnismului primar, la traducerea Sfintei Scripturi
și la săvârșirea Sfintelor Slujbe în limba poporului.
În ceea ce prive ște Biserica Ortodox ă din Moldova, ea avea un mitropolit în
fruntea ei, despre care avem pu ține informa ții; mul ți istorici socotesc c ă, urma șul lui
Iosif Mușat, care a p ăstorit pân ă în 1415, ar fi fost impus, de aceast ă dată de către greci,
respectiv de împ ăratul bizantin.
b. Sinodul de la Konstanz (1414 -1418)
În aceast ă perioad ă a avut loc un fapt însemnat în Biserica Apusean ă, Sinodul de
la Konstanz (în s udul Germaniei de azi), dintre anii 1414 -1418; a avut drept obiective:
„înlăturarea schismei papale ” (la acea vreme existând trei papi: unul la Roma, altul la
Pisa și al treilea la Avignion); „condamnarea înv ățăturilor lui John Wiclif și Ian Hus ” și
unirea Bisericii de Apus cu cea de R ăsărit. Cum era și firesc la acest sinod au luat parte
pe lâng ă delega ții papei și o delega ție a Bisericii din R ăsărit; între delega ții răsăriteni a
fost și moldoveanul Grigorie Țamblac, care era mitropolit al Kievului . În același timp

4 au luat parte la sinod (încheiat la 22 aprilie 1418) și câțiva reprezentan ți din anumite
orașe din Moldova și Țara Româneasc ă, fiind prima participare a românilor la o
întâlnire interna țional ă; din Moldova au fost prezen ți delega ți din: Suceava, Roman,
Iași, Hârl ău, Bârlad, Morderland (?), Mayda (?), Herat (?), Mentz (?) și Molga (?)
boierul Gheorghe din S ămușeni și Stanislav Rotompan; din Țara Româneasc ă: boierul
Thobermur (Tugomir), reprezentan ți din: Câmpulung, Arge ș (?), Kylo (Chilia?), Z ürm
(Severin?), dar și din alte localit ăți ce nu s -au identificat pân ă acum. De asemenea,
domnitorii Alexandru cel Bun și Mircea cel B ătrân au fost reprezenta ți de câte un boier.
Credem c ă reprezentan ții români nu s -au putut angaja în discu țiile teologice, fiin dcă
aceștia erau laici, fără cuno ștințe de profunzime religioas ă.
c. Sinodul de la Ferrara – Floren ța (1438 -1439)
Câteva decenii mai târziu a avut loc Sinodul unionist de la Ferrara – Floren ța
(1438 -1439). A fost convocat din motive politice, la insisten țele împ ăratului Ioan VIII
Paleologul (1425 -1448), cu scopul de a primi ajutor material și armat din Apusul
Europei, în vederea opririi pericolului turcesc. Date privitoare la acest sinod avem în
Istoria Sinodului de Unire de la Ferrara – Floren ța, alc ătuită de c ătre Silvestru
Syropulos, marele eclesiarh al Patriarhiei Ecumenice. Din aceast ă istorie afl ăm că la
lucrările sinodului a luat parte și mitropolitul Damian al Moldovei probabil grec de
neam. Damian a fost înso țit la sinod de logof ătul Neagoe și prot opopul Constantin;
delega ția moldovean ă s-a dus mai întâi la Constantinopol, al ăturându -se numeroasei
delega ții ortodoxe (aproape 700 de persoane), condus ă de împ ăratul Ioan VIII
Paleologul și patriarhul ecumenic Iosif II; delega ția pomenit ă a plecat pe cor ăbii de la
Constantinopol spre Italia la 24 noiembrie 1437; au ajuns în Italia abia în martie 1438.
Mai întâi au început discu ții neoficiale între r ăsăriteni și apuseni la Ferrara în
aprilie 1438 și au ținut pân ă în octombrie acela și an; în octombrie 1438 a avut loc
deschiderea oficial ă a acestui sinod. În istoria lui Silvestru Syropulos, mitropolitul
Damian al Moldovei a fost pomenit în dou ă rânduri, ca luând parte activ ă la lucr ările
acestuia.

5 Din motive neelucidate pân ă în prezent (s -a vorbit de o cium ă care bântuia în
Ferrara sau mai degrab ă din cauza reîntoarcerii în mas ă a răsăritenilor în țările lor),
lucrările Sinodului au fost mutate în nordul Italiei, la Floren ța, înc ă de la începutul
anului 1439; aici, mitropolitul Damian a fost me nționat de trei ori, în discu țiile cu
privire la purcederea Sfântului Duh « și de la Fiul», pozi ție catolic ă, ce se dorea s ă fie
îmbr ățișată și de c ătre ortodoc și; mitropolitul Damian era împotriva adaosului filioque ;
cu toat ă opozi ția sa, silit de c ătre împărat și patriarh, în cele din urm ă a fost de acord cu
unirea cu Biserica Romei. Actul de unire a fost semnat la 6 iulie 1439, de și din
numeroasa delega ție răsăritean ă rămăseser ă numai câteva zeci de persoane (33).
Prin actul de unire pomenit (semnat și de 115 apuseni) delega ții răsăriteni au
acceptat cele patru puncte „florentine ”: 1. primatul papa l; 2. f ilioque; 3. azima
(săvârșirea Sf. Liturghii cu pâine nedospit ă) și 4. purgatoriul; men ționăm că, între
semnatarii actului s -au aflat mitropolitul Damian al Moldovei, protopopul Constantin și
logof ătul Neagoe.
d. Evenimente dup ă unirea de la Floren ța
După închiderea sinodului de la Floren ța, delega ții răsăriteni s -au reîntors acas ă.
Deoarece unirea încheiat ă a fost făcută numai din interese politice, deci nu pe temeiuri
teologice, ea n -a fost primit ă în Răsărit. Mai mult chiar, a fost înl ăturată; prima Biseric ă
ce a abandonat unirea florentin ă a fost cea Rus ă (în 1441), dup ă ea urmând patriarhiile
din Alexandria, Antiohia și Ierusalim. Împăratul însuși (Ioan VIII Paleologul) , prezent
la sinodul pomenit și militant pentru unire , „n-a mai publicat decretul de unire ”,
temându -se de reac ția credincio șilor; în acela și timp, nu i -a sprijinit nici pe cei doi
patriarhi unioni ști (M itrofan II, 1440 -1443 și Grigorie III Mammas, 1443 -1450) s ă
promoveze hot ărârile de la Floren ța. Cel din urm ă împărat bizantin, Constantin XI
Dragases (1448 -1453), fratele lui Ioan VIII Paleologul, care era adversar unirii a aprobat
ținerea unui sinod anti unionist în 1450, la Constantinopol, în cadrul c ăruia a fost
înlăturat patriarhul unionist Grigorie III Mammas; astfel c ă toate eforturile lui Ioan VIII
Paleologul și ale patriarhului Iosif II au fost n ăruite.

6 După ce Constantinopolul a c ăzut sub turci (în 29 mai 1453) și alți ierarhi
răsăriteni s -au lep ădat de unire, fapt cunoscut dintr -o relatare a primului patriarh de sub
stăpânirea turceasc ă, Ghenadie Scholarios (1454 -1456); între ierarhii care au înl ăturat
unirea se num ără mitropoli ții de Vidin și de Tâ rnovo, precum și Damian al Moldovei.
Cu toate c ă unii istorici sus țin că mitropolitul Damian , după reîntoarcerea de la
sinod , ar mai fi p ăstorit la Suceava pân ă în 1447 (când ar fi fost înl ăturat din scaun), se
pare c ă Dimitrie Cantemir a re dreptate atunci când, în Descrierea Moldovei, arată că
ierarhul moldovean a r ămas la Constantinopol (neîntorcându -se în Moldova de frica
reacției credincio șilor); el s -ar fi considerat pe mai departe „Mitropolit al Moldovei ”,
fără să aibă o putere efectiv ă asupra credincio șilor moldoveni. Credem c ă acesta este și
motivul pentru care el nu mai apare în pomelnicele Mitropoliei și nici în documentele
timpului.
Relat ările privitoare la urma șul lui Damian în scaunul Moldovei sunt destul de
neclare; dup ă unii istorici, lui Damian i -ar fi urmat în scaun episcopul Calist al
Romanului (g ăsit ca mitropolit atât în documente, titlu men ționat și pe piatra lui
funerar ă); alții îns ă, socotesc c ă urma șul lui Damian a fost Ioachim, un grec, trecut de la
o mitropolie din Bulgaria de azi, chiar de c ătre împ ăratul Ioan VIII Paleologul în 15
noiembrie 1447; el ar fi p ăstorit în Moldova între anii 1447 -1454 sau 1455, când a fost
înlăturat din scaun de moldoveni, deoarece era unionist.
Noi înclin ăm să credem c ă, din partea Patriarhiei ecumenice din Constantinopol
oficial era Ioachim mitropolit al Moldovei, iar efectiv, Calist, fost episcop al Romanului
(altfel, cel din urm ă nu-și justifica, în documente titulatura de „arhiepiscop și
mitropolit ”).
Oricare ar fi fost realitatea, la acea vreme, Biserica Moldovei era condus ă de un
mitropolit, calitate justificat ă atât prin întinderea geografic ă a țării, dar și datorit ă
numărului mare de credincio și. Importan ța ei decurge și din faptul c ă, Biserica
Moldovei a avut reprezentan ți la cele dou ă evenimente importante din via ța cre știnătății:
Sinodul de la Konstanz (din 1414 -1418) și Sinodul de la Ferrara -Floren ța (1438 -1439).

7 Bibliografie selectiv ă:

1. R. Rosetti, Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova, în „Analele
Academiei Române. Memoriile Sec țiunii Istorice ”, s. II, t. XXVII, 1905, pp. 247 –
332.
2. C. Auner, Episcopia de Siret , în „Revista Catolic ă”, II, 1913, p. 226 -245; an. III,
1914, pp. 567 -577.
3. C. Auner, Episcopia de Baia, în „Revista Catolic ă”, IV, 1915, pp. 89 -127.
4. Dănuț I. Manu, Pătrunderea husitismului în țările române și apari ția primelor texte
religioase în limba român ă, în „Glasul Bisericii ”, XXXIII (1974), nr. 3 -4, pp. 284 –
293.
5. Dănuț I. M anu, Sinodul conciliarist de la Constan ța (1414 -1418) și participarea
Bisericii Ortodoxe din Moldova și Muntenia, în „Studii Teologice ”, XXV (1973), nr. 5 –
6, pp. 377 -386.
6. Petre S. N ăsturel, Câteva însemn ări despre sinodul de la Floren ța, în „Mitropolia
Olteniei ”, XI (1959), nr. 9 -12, p p. 643-648.
7. Pavel Chihaia, În legătură cu absen ța delega ției Ț ării Române ști la Conciliul de la
Ferrara -Floren ța (1438 -1439), în „Glasul Bisericii ”, XXXVII (1979), nr. 1 -2, pp.
155-165.
8. Alexandru Moraru, Sinodul de la Ferrara -Floren ța (1438 -1439) și urm ările lui în
Răsărit, reflectate la istoricii bizantini (Mihail?) Ducas și Georgios Sphrantzes, în
„Studii Teologice ”, XXXIX (1987), nr. 2, p. p96-103.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 337-346.
10. Zareh Baronian, 575 de ani de la înfiin țarea episcopiei armene în Moldova, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, XCIV (1976), nr. 7 -8, pp. 754 -759.

8 REZUMAT

1. Situația bisericească în Moldova

– Domnitorul Alexandru cel Bun (1400 -1432) al Moldovei a fost mentor și
promotor al păcii, de aici și calificativul de „cel Bun”; a avut deschidere față și de alte
biserici și confesiuni creștine decât cea ortodoxă.
– În anul 1401 a permis să se înființeze o episcopie armeană în Moldova, cu
sediul la Suceava.
– Între anii 1405 -1413 s -a înființat o episcopie catolică la Baia, pe lângă cea
existentă la Siret.
– A ocrotit în Moldova pe adepții lui Jan Hus, pe husiți (prereformatori).
– În timpul lui Alexandru cel Bun, în fruntea Bisericii Ortodoxe din Moldova
era un mitropolit.

2. Sinodul de la Konstantz (1414 -1418)

– Konstantz (localitate în sudul Germaniei de azi).
– Obiectivele sinodului: a) înlăturarea schismei papale (existau trei papi: la
Roma , la Pisa și la Avignion ); b) condamnarea învățăturilor eretice ale lui Jan Hus și
John Wiclif ; unirea Bisericii de Apus cu cea de Răsărit.
– Din delegați a Bisericii de Răsărit a făcut parte și moldoveanul Grigorie
Țamblac, pe atunci mitropolit al Kievului, dar și reprezentanți ai anumitor orașe din
Moldova și Țara Românească.

3. Sinodul de la Ferrara – Florența (1438 -1439)

– A fost convocat de împăratul bizantin Ioan VIII Paleologul (1425 -1448), cu
scopul de a se face unirea dintre Biserica de Răsărit și cea de Apus, în vederea salvării
Constantinopolului în fața pericolului turcesc.

9 – La acest sinod, a participat, împreună cu d elegația Bisericii de Răsărit
(compusă din 700 de persoane) și mitropolitul Damian al Moldovei .
– Întrucât nu s -a ajuns la niciun consens (la Ferrara) între răsăriteni și apuseni,
lucrările s -au mutat la Florența, motivându -se apariția unei ciume.
– La Florența, sub presiunea împăratului bizantin, s -a semnat un act de unire
între Biserica de Răsărit și cea de Apus (între 115 apuseni și 33 de răsăriteni –
majoritatea până la 700 reîntorcându -se în țările lor, din pricina pretențiilor delegaților
papei) .

4. Evenimente după unirea de la Florența

– Delegații răsăriteni care au acceptat unirea au fost înlăturați din Bisericile lor;
alți ierarhi ortodocși, semnatari ai actului, au trecut la catolicism.
– În 1450, în urma unui sinod antiunionist de la Constantinopol, a fost
înlăturată unirea dintre Biserica de Răsărit și cea de Apus ; și mitropolitul Damian al
Moldovei s -a dezis de unire.

Concluzie

– De remarcat că, la Sinodul de la Konstantz (sudul Germanie i de azi, 1414 –
1418) a participat moldoveanul Grigorie Țamblac, pe atunci mitropolit al Kievului,
precum și reprezentanți laici din diferite orașe din Moldova și Țara Româneasc ă, iar la
Sinodul de la Ferrara – Florența (1438 -1439) a fost prezent mitropolitul Damian al
Moldovei.
– Actul de unire dintre delegații răsăriteni și apuseni (33+115), prin care se
recunoșteau cele patru puncte „florentine”: a) primatul papa l; b) filioque ; c) azim ile și
d) purgatoriul , a fost anulat de răsăriteni la Sinodul antiunionist din 1450.

10
CTITORIILE LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT
(1457 -1504)

1. Generalit ăți despre l ăcașurile de cult ctitorite de Ștefan Vod ă
Cel mai de seam ă domnitor din istoria neamului nostru este Ștefan cel Mare și
Sfânt (1457 -1504); calificativul de „cel Mare ” și l-a câ știgat nu numai datorit ă
biruin țelor sale pe câmpurile de b ătălie în fa ța celor care doreau s ă-i cotropeasc ă țara, ci,
în acela și timp, pentru înf ăptuirile lui în toate laturile vie ții omene ști.
Pe tărâm bisericesc și cultural se remarc ă, îndeosebi, prin numeroasele sale
ctitorii, care stau m ărturie pân ă astăzi despre trecutul lui glorios.
Cea dintâi ctitorie a marelui domn este m ănăstirea Putna, cu hramul „Adormirea
Maicii Domnului ”, a c ărei zidire a durat vreme de patru ani (1466 -1470); este opera
arhitectului grec Teodor, în colaborare cu „meșteri zidari, pietrari, zugravi și argintari
veniți din Transilvania ”. Biserica m ănăstirii are un element nou, gropni ța familiei sale,
astfel c ă ea are urm ătoarele p ărți constitutive: pridvor, pronaos, gropni ță, naos și altar;
prin urmare, pe stilul bizantin (form ă de nav ă, sau cruce, cu cele trei elemente
componente: pronaos, naos și altar) s -au aplicat alte dou ă elemente locale: pridvorul și
gropnița; în acela și timp, biserica m ănăstirii are și elemente gotice precum: în ălțimea
pereților, contrafor ții de la col țurile zidurilor, formatul ferestrelor și al u șilor ș.a.; a fost
împodobit ă în interior cu o frumoas ă pictur ă în stil bizantin și cu elemente locale;
biserica m ănăstirii a fost sfin țită la 3 septembrie 1470 de c ătre un mare sobor de clerici
(64 la num ăr), în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Episcopul Tarasie al
Romanului; domnul și urma șii săi au oferit acestei m ănăstiri n umeroase danii și scutiri
de taxe, ajungând, pe lâng ă un însemnat loc duhovnicesc și un mare centru cultural al
Moldovei.
Altă ctitorie a lui Ștefan Vod ă a fost m ănăstirea Vorone ț, înălțată pe locul uneia
mai vechi, din lemn; Vorone țul lui Ștefan are hramul „Sfântul Gheorghe ”. Din pisania
bisericii rezult ă că ea a fost ridicat ă în câteva luni (din 26 mai pân ă în 14 septembrie

11 1488); domnitorul a d ăruit și acesteia sate, mori, pris ăci, vii ș.a.; pe lâng ă pictura
interioar ă (în stil bizantin cu elemente locale), mai târziu, mitropoli ții Teofan I și
Grigorie Ro șca i-au ad ăugat un pridvor și s-au ocupat și de pictarea ei în exterior,
eviden țiindu -se pân ă astăzi, în întreaga lume, „albastrul de Vorone ț”.
A treia ctitorie este m ănăstirea Tazlău, în ținutul Buhu și, cu hramul „Nașterea
Maicii Domnului ”; a înzestrat -o și pe aceasta cu anumite danii și sate (înc ă din 1481).
În perioada 8 iunie – 13 noiembrie 1487 a ctitorit biserica din Bădeuți (în
apropiere de R ădăuți), cu hramul „Sfântul Mucenic Procopie ”, ca mul țumită pentru
faptul c ă l-a înfrânt în lupta de la Rm. S ărat (în 1481) pe Basarab cel Tân ăr (Țepelu ș).
Tot în acest an (1487) a ridicat biserica din Pătrăuți (de lâng ă Suceava), cu
hramul „înălțarea Sfintei Cruci ”; se pare că este cea mai mic ă dintre ctitoriile marelui
domnitor.
A înălțat, apoi, între 1 mai – 15 octombrie 1488, m ănăstirea din localitatea „Sf.
Ilie” (azi biseric ă de mir, ce face parte din mun. Suceava); și aceasta a fost ridicat ă pe
locul unei m ănăstiri, semnalat ă în anul 1443.
În amintirea marii biruin țe purtat ă împotriva turcilor la Vaslui, din 10 ianuarie
1475, Ștefan Vod ă a înălțat o biseric ă în 1490; dup ă câteva secole s -a distrus, în prezent
văzându -se doar urmele ei; în 1820 a fost rezidit ă de so ția marelui logof ăt Cristache
Ghica, doamna Maria Cantacuzino.
O alt ă ctitorie a fost biserica „Sfântul Nicolae Domnesc ” din Iași (între 1491 –
1492), în care, dup ă ce scaunul domnesc s -a mutat de la Suceava la Ia și, au fost „unși”
domnii Moldovei pân ă la Domnitorul unirii, Alexandru Ioan Cuza.
O alt ă biseric ă de mir, ridicat ă în 1492, este cea din Hârl ău, cu hramul „Sfântul
Gheorghe ”.
Între anii 1493 -1494 a înălțat biserica „Adormirea Maicii Domnului ” din
Borze ști (azi lâng ă Onești), la locul copil ăriei lui Ștefan.
În toamna anului 1495 erau terminate biserica „Sfântul Nicolae ” din Dorohoi și
biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel ” din Huși.
În memoria marii b ătălii de la Războieni (1476), domnitorul a zidit, 20 de ani
mai târziu (1496) , o biseric ă cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail ”.

12 În acela și an (1496) , a ridicat biserica „Sfântul Nicolae ” din Popăuți (azi
înglobat ă în mun. Boto șani); în curgerea vremii a avut mai multe schimb ări.
A zidit, apoi, în 1498 biserica „Sfântul Ioan Botez ătorul ” din Piatra Neam ț,
existent ă și azi.
O altă biseric ă de mir a fost în ălțată în nordul Moldovei, la Volov ăț, cu hramul
„Înălțarea Sfintei Cruci ”, între 1500 -1502, probabil pe locul unei ctitorii (din lemn) a
lui Drago ș Vodă.
În toamna anului 1503 a început ridicarea bisericii din localitatea Reuseni (jud.
Suceava), cu hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botez ătorul ”, în memoria tat ălui
său, Bogdan Voievod, ucis aici de Petru Aron; biserica a fost terminat ă abia de fiul s ău,
Bogdan al III -lea (în 18 septembrie 1504).
În tradiția locului i se mai atribuie lui Ștefan și alte ctitorii și anume: Biserica
Albă din Baia (1497), cu hramul „Sfântul Gheorghe ”, în amintirea biruin ței asupra
regelui Ungariei, Matei Corvin; biserica „Sfântului Mucenic Dimitrie ” în Târgu, lângă
Suceava, în memoria izbânzii împotriva regelui Ioan Olbracht, de la Codrii Cosminului (din
1497); bisericile din Scânteia (nu departe de Ia și), Șcheia (Roman), Cotnari (Iași), Ștefănești
(Iași), Flore ști (Vaslui), Șipote (Suceava), Căpriana (peste Prut), biserica cu hramul
„Sfântul Nicolae ” din Cetatea Chilia; se pare c ă a mai ctitorit o biseric ă din Cetatea
Albă, un paraclis în cetatea Neam ț și tot un paraclis în cetatea Hotin.
În Țara Româneasc ă a zidit o biseric ă la Râmnicul S ărat, cu hramul „Cuvioasa
Paraschiva ”, reconstruit ă mai târziu de c ătre domnitorul Constantin Brâncoveanu,
martir al Bisericii și al Neamului nostru (canonizat în 1992).
Tradi ția local ă transilv ănean ă, dar și anumi ți istorici îi atribuie lui Ștefan Vodă
bisericile din Vad, azi în apropiere de ora șul Dej (devenit ă catedral ă episcopal ă), precum și
cea din Feleac, de lâng ă Cluj, fiindc ă sunt dup ă planurile bisericilor moldovene ști din
vremea sa.
2. Stilul și pictura l ăcașurilor de cult din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Lăcașurile de cult din epoca lui Ștefan cel Mare sunt rezultatul îmbin ării
stilurilor bizantin și gotic cu elemente arhitectonice locale, dând, astfel, via ță stilului

13 moldovenesc. Caracteristicile acestor stiluri au fost pomenite la începutul acestui curs,
când s -a vorbit despre m ănăstirea Putna; stilul bizantin „a dat planul triconc ”, cu absida
altarului și cele dou ă abside laterale (adic ă în form ă de cruce), dar și în form ă de na vă,
de corabie; au o turl ă înaltă cilindric ă; clădirea, cu cele trei înc ăperi: pronaos, naos și
altar; stilul gotic este reprezentat prin în ălțimea mai mare a l ăcașurilor de cult,
contrafor ții, îndeosebi de la col țurile bisericilor, „ogivele de la u și și ferestre ” ș.a.; în
general, l ăcașurile de închinare au fost construite din piatr ă cioplit ă, (îndeosebi pentru
colțuri), din piatr ă de râu și cărămidă, iar acoperi șul din șindril ă; reamintim c ă, în stilul
moldovenesc , la cele trei înc ăperi s -au mai ad ăugat încă două: pridvorul, înaintea
pronaosului și gropni ța, între pronaos și naos.
Ctitoriile lui Ștefan cel Mare au picturi interioare valoroase, în fresc ă, în stil
bizantin, dup ă erminia bizantin ă, cu elemente locale; de pild ă, unele costume și chiar
veșminte bizantine sunt înlocuite (redate) prin straie populare moldovene ști;
instrumentele muzicale biblice ori bizantine sunt, de asemenea, înlocuite cu cele
române ști ș.a.

3. Miniaturistica, broderia, sculptura în piatr ă și lemn, argint ăria
Pe vremea lui Ștefan cel Mare s -a continuat tradi ția copierii și ornament ării
manuscriselor, în centrele de caligrafi și miniaturi ști de la m ănăstirile Putna, Bistri ța,
Neam ț. Moldovi ța ș.a.; dintre toate acestea, la m ănăstirea Neam ț îl afl ăm pe marele
caligraf și miniaturist Teodor M ărișescul diaconul, de sub a c ărui mân ă au ie șit multe
Tetraevangheliare, dar și din munca altor ucenici de ai s ăi. La m ănăstirea Putna a
activat, între al ții, ieromonahul Nicodim, care în 1475 a copiat un Tetraevanghel pentru
mănăstirea Humor, „în care se p ăstreaz ă un portret policrom al lui Ștefan cel Mare
îngenuncheat, oferind Evanghelia Sfintei Fecioare Maria, a șezată pe tron, cu pruncul
Iisus în bra țe. Domnitorul, cu plete blonde și ochi alba ștri, este îmbr ăcat într -o mantie
de brocart ro șu deschis, cu fire de aur. Fondul este jum ătate de aur, jum ătate verde
deschis, în chenar negru cu flori ro șii”.
În general, manuscrisele erau frumos împodobite, cu ini țiale mari și înflorate, cu
frontispicii, chenare, cu desene geometrice, zoo morfe, cu chipurile evanghe liștilor sau

14 ale diferi ților sfin ți, toate într -o minunat ă alcătuire de culori; ele „erau legate în scoar țe
din lemn, îmbr ăcate în piele ori ferecate în argint, cu diferite ornamente ”.
Broderia din Moldova a ajuns la apogeul dezvolt ării sale în vremea lui Ștefan
cel Mare; din timpul s ău s-au păstrat epitrahile (cel pentru Putna din preajma anului
1480), cu scene din via ța lui Iisus Hristos și la capete cu portretele lui Ștefan Vod ă și al
lui Alexandru, unul din fiii s ăi; unul f ăcut pentru m ănăstirea Dobrov ăț, pe care sunt
reprezenta ți Iisus Hristos, Sfânta Fecioar ă Maria, cei 12 apostoli, dar și marele domnitor
Ștefan și doamna Maria Voichi ța, cu câte o cruce în mân ă; un num ăr de patru dvere
pentru m ănăstirea Putna; epitafe pentru m ănăstirile Moldovi ța și Dobrov ăț; văl liturgic
pentru biserica „Sfântul Nicolae ” din R ădăuți; steag, ce reprezint ă pe Sfântul Gheorghe,
care a fost dat m ănăstirii Zografu din Muntele Athos, alte epitrahile (vreo opt), ce se afl ă
la Putna; acoper ământul de la mormântul M ariei de Mang op, so ția lui Ștefan, pe care ea
este prezentat ă cu mâinile încruci șate pe piept, ochii închi și, într -o minunat ă mantie,
având coroan ă pe cap.
Pe vremea lui s -au dezvoltat, de asemenea, sculptura în piatr ă și în lemn;
sculptura în piatr ă s-a realizat de c ătre me șteri transilv ăneni, mai ales, pietrele funerare
ale unor înainta și de ai s ăi (de la R ădăuți), ori cele de la mormintele familiei lui de la
Putna; sculptura în lemn se g ăsește la iconostase, la jil țurile domne ști sau arhiere ști, la
strane, la întregul mobilier dintr -un lăcaș de cult.
De asemenea, și argint ăria a atins apogeul dezvolt ării sale; unele obiecte și vase
liturgice au fost lucrate de c ătre me șterii sa și din Transilvania; altele, îns ă, în atelierele
unor m ănăstiri din Moldova: Putna, Neam ț sau Humor.

15 4. Școli m ănăstire ști
În tinda m ănăstirilor noastre au luat fiin ță primele școli, atât pentru preg ătirea
viitorilor clerici sau c ărturari, dar și pentru luminarea poporului. Acolo s -a înv ățat
scrisul, cititul și socotitul, dar și noțiuni elementare de credin ță, muzica bisericeasc ă,
tipicul și slujbele religioase.
În timpul lui Ștefan cel Mare toate m ănăstirile moldovene ști își îndeplineau rolul
de îndrum ătoare a neamului spre cultur ă, spre progres duhovnicesc, spre cultivarea
sentimentului unui patriotism s ănătos.
Ștefan cel Mare a trecut la Domnul în 2 iulie 1504, fiind înmormântat în gropni ța
domneasc ă de la Putna.
Pentru lupta îndelungat ă dusă în vederea ap ărării cre știnătății de primejdia
turceasc ă și musulman ă, pentru serviciile aduse Bisericii noastre (ridicarea de l ăcașuri
de închinare, de r ăspândire a culturii biserice ști), de ocrotire și promovare a
spiritualit ății române ști, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l -a trecut în rândul sfin ților în
1992, fiind pr ăznuit în fiecare an în ziua de 2 iulie (ziua trecerii sale în ve șnicie).

Bibliografie selectiv ă:

1. C. Bal ș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, Bucure ști, 1926.
2. Emil Turdeanu, Manuscrisele slave din timpul lui Ștefan cel Mare, în „Cercet ări
literare ”, V, Bucure ști, 1943, p p. 99-240.
3. Ștefan cel Mare și Sfânt, binecredincios domn și apărător al dreptei credin țe, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXII (1954), nr. 7, pp. 701-742.
4. Teodor N. Manolache, Ștefan cel Mare și via ța religioas ă din vremea sa, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXV (1957), nr. 5, pp. 414 -437.
5. Repertoriul monumentelor și obiectelor de art ă din timpul lui Ștefan cel Mare,
Bucure ști, 1958.
6. Cultura moldoveneasc ă în timpul lui Ștefan cel Mare. Culegere de studii, ed.
îngrijită de M. Beza, Bucure ști, 1964.

16 7. Monumente istorice -biserice ști din Mitropolia Moldovei și Sucevei, Iași, 1974.
8. Alexandru G ăină (Moraru), Legături biserice ști și culturale între Transilvania și
Moldova pe timpul lui Ștefan cel Mare (1457 -1504), în „Mitropolia Ardealului ”, XX
(1975), nr. 11 -12, p p. 865 -874.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Bucure ști,
Ed. a II-a, 1992, pp. 377 -387 și 394 -411.

17 REZUMAT

1. Generalități despre lăcașurile de cult ctitorite de Ștefan Vodă
– Ștefan Vodă și -a câștigat calificativul de „cel Mare” (1457 -1504), datorită
biruințelor sale pe câmpul de luptă, în fața dușmanilor cotropitori; după tradiție, ar fi
înălțat, după fiecare bătălie, câte un locaș de cult (biserică sau mănăstire).
– Între ctitoriile sale amintim:
– Putna , înălțată în 1466 -1470, gropnița familiei sale ;
– Voroneț , ridicată în câteva luni (26 mai – 14 septembrie 1488), bine
cunoscută pentru frescele sale exterioare, în care predomină „albastrul de
Voroneț”.
– Biserica din Bădeuți (8 iunie – 13 noiembrie 1487), în amintirea victo riei
de la Rm. Sărat (1481) împotriva lui Basarab cel Tânăr (Țepăluș).
– Biserica din Pătrăuți (1487) – cea mai mică dintre ctitorii.
– Biserica de la Vaslui , în amintirea biruinței împotriva turcilor din 147 5
(ridicată în 1490; rezidită în 1820, ridicată de doamna Maria Cantacuzino).
– Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” – Iași (1491 -1492), în care, mai târziu,
au fost „unși” domnii Moldovei.
– Biserica din Borzești (1493 -1494), lângă Onești, locul copilăriei lui
Ștefan cel Mare.
– Biserica din Războieni (1476) , în amintirea bătăliei de aici (1476) .
– Biserica din Reuseni (1503), în amintirea tatălui său Bogdan, ucis de
Aron Vodă (terminată de Bogdan al III -lea în 1504).
– Biserica Albă (1497), în amintirea biruinței împotriva lui Matei Corvin
(1467).
– Biserica Rm. Sărat , reconstruită pe vremea domnitorului martir
Constantin Brâncoveanu (†1714) , canonizat în 1992.
– Biserica de la Vad, devenită catedrală eparhială.
– Probabil biserica din Feleac , care a fost catedrală mitropolitană.

18 2. Stilul și pictura lăcașurilor de cult din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt
– Stilul moldovenesc – din vremea lui Ștefan cel Mare – o îmbinare dintre stilul
bizantin , gotic și elemente arhitectonice locale ; unele dintre lăcașurile de cult erau
alcătuite din cinci încăperi: pridvorul , pronaos , gropnița , naos și altar ; în formă de navă
sau cruce grecească, cu una sau mai multe bolți.
– Pictura – în interior, în frescă , în stil bizantin, după erminia bizantină, cu
elemente locale: veșmintele bizantine au fost înlocuite cu straie populare moldovenești ,
instrumentele muzicale biblice ori bizantine cu cele românești ș.a.

3. Miniaturistica, broderia, sculptura în piatră și lemn, argintăria
– Tradiția copierii și ornamentării manuscriselor – îndeosebi în mănăstirile
Putna , Bistrița , Neamț ș.a.; Tetraevanghelul lui Nicodim de la mănăstirea Putna (1475).
– Miniaturist recunoscut: Teodor Mărișescul, mai multe Tetraevanghele; toate
aveau miniat uri cu imagini și persoane biblice ș.a.
– Broderia : epitrahile, epitafe, steaguri bisericești, dvere ș.a., cu scene biblice,
ori din viața lui Iisus Hristos Mântuitorul.
– Sculptura în piatră (îndeosebi realizate de meșteri din Transilvania) și în lemn
de „artiști ” locali.
– Argintăria: obiecte și vase liturgice – realizate de meșteri sași din Transilvania.

4. Școli mănăstirești
– În mănăstiri au luat ființă primele școli pentru pregătirea viitorilor clerici și
cărturari, dar și pentru luminarea poporului (pentru copii).

Concluzie
– Ștefan cel Mare – apărător al creștinătății în fața pericolului musulman; în
urma victoriilor a ridicat lăcașuri de cult, adevărate opere de artă bisericească.
– Ștefan cel Mare a fost canonizat în 1992 ( †2 iulie 1504) .

19 STILURI ARHITECTURALE BISERICEȘTI REPREZENTATIVE,
STRĂINE ȘI ROMÂNEȘTI

Lăcașurile de cult își au originea în casele particulare din epoca apostolică , în
care primii creștini, împreună cu îndrumătorii lor spirituali (apostoli, episcopi, preoți și
diaconi) , făceau rugăciuni în numele lui Iisus Hristos și săvârșeau „frângerea pâinii”,
adică Sf. Euharistie (F. Ap. 2, 46; 20, 7 -8 și 11) . În același timp existau așa numitele
basilici – edificii care, înainte de Constantin cel Mare (306 -337), erau „scaune” de
judecată și care, după Edictul de la Mediolan (313) , au fost transformate în locuri de
rugăciune ; de aici și lăcașul de cult la români s -a numit biserică , la început de origine
greacă, trecut prin latinescul basilica . Desigur că, tot din epoca apostolică, au fost
construite și încăperi speciale pentru Sfintele Slujbe, toate cele trei categorii de lăcașuri
de cult fiind la originea bisericilor paleocreștine și a celor ce le -au urmat până în zilele
noastre.
Se poate afirma că de la Constantin cel Mare încoace au luat ființă anumite
stiluri arhitecturale bisericești de factură răsăriteană (bizantină) și apuseană (romanică)
din care au derivat și altele în veac urile următoare. Fără să facem un istoric amănunțit al
lor, le vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.
1. Stiluri bisericești străine

a) Stilul bizantin, apărut la Bizanț, caracteristic sec. IV -XV; are trei încăperi:
pronaos, naos și altar, în formă de navă (corabie ) sau de cruce greacă , cu bolți
(cupole); pictura la catedrale (mai ales) în mozaic , iar în majoritatea bisericilor în frescă
– toate bogat colorate.
b) Stilul romanic, dezvoltat în Occident (a luat ființă între sec. XI -XIII); o sintez ă a
formelo r de tradiție romană, combinate cu elemente bizantine și orientale; bisericile
romane sunt de tip basilical, cu o biserică sală, sau cu mai multe nave, cu abside

20 semicirculare; spațiile interioare sunt fie tăvănite (în formă de tavan), fie acoperite cu
bolți semicirculare.
c) Stilul gotic, caracteristic comunității de religie catolică, realizat între sec. XII-
XVII; biserici monumentale, bolta în cruce pe arcuri, ferestre înalte, adesea decorate în
bogate vitralii, în partea superioară a geamurilor și a ușil or în formă de arc frânt; la
colțurile principale exterioare ale clădirii se află contraforți (o zidire tot din piatră).
d) Stilul baroc s-a cristalizat în Italia la sfârșitul sec. al XVI -lea și dezvoltat în
țările europene până în sec. XVIII; biserici monume ntale, grandioase, fastuoase (la noi, de
ex.: bisericile Golia – Iași și Cașin – București).
e) Stilul rococó, răspândit în Apus, în sec. XVIII, venit din Franța, caracterizat,
printr -o excesivă bogăție din linii, de curbe, de ghirlande, împletite asimetric c e erau
încrustate cu cochilii (înveliș calcaros).
f) Plan treflat (în formă de treflă sau trifoi) – plan de biserică în care cele trei
abside sunt racordate direct între ele în partea estică; este confundat cu triconcul, plan
mai rar.
g) Planul triconc – plan în care cele trei abside ale unei biserici nu se racordează
direct între ele, ci cu laturile pătratului pe care îl delimitează în interior, două dintre
laturile acesteia rămânând decroșate în exteriorul edificiului și clar marcate în interior.

2. Stiluri bisericești românești – reprezentative

a) Stilul moldovenesc – a luat ființă în timpul lui Ștefan cel Mare (1457 -1504),
fiind o îmbinare între stilul bizantin și cel gotic, la care s -au adăugat elemente
arhitectonice locale ; în general, acest stil av ea cinci încăperi: pridvor (închis sau
deschis), pronaos , gropniță , naos și altar ; bisericile erau în formă de navă (corabie) sau
în formă de cruce grecească , unele cu bolți; pictura era de factură bizantină, iar
îmbrăcămintea sfinților era una populară ș. a.
b) Stilul așa -zis „transilvănean” – îndeosebi la bisericile din lemn, apărut cel
puțin din sec. XIV -XV, o combinație între stilul bizantin și romanic (în formă de sală,
cu cele trei încăperi: pronaos , naos și altar ; uneori înainte cu un mic pridvor deschis ) cu

21 cel gotic (turnul -clopotniță înalt în formă de coif , eventual cu patru turnulețe de jur –
împrejurul celui central, cu acoperiș piramidal), la care se adaugă elemente locale :
„clădiri” scunde din lemn de esență tare cu uși și geamuri mici; uneori biseri ca
(mănăstirea) era așezată direct pe pământ sau cu puțină piatră sub ele (îndeosebi la
colțuri); în interior, întreaga biserică avea o boltă semicirculară; pictura , în stil bizantin,
era aplicată direct pe lemn ; uneori realizată pe pânză și lipită pe pere te ori, pereții
tencuiți , pe care se făcea pictura; în exterior rămâneau bârnele goale, netencuite; unele
biserici aveau și un gen de târnaț (cerdac) de jur -împrejurul lor.
c) Stilul brâncovenesc – realizat în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688 –
1714) și prin extensie și sub Mavrocordați până către 1730; se păstrează din stilul
bizantin cele trei încăperi: pronaos , naos și altar , îndeosebi cu boltă deasupra altarului,
la care se adaugă, înaintea lor, pridvorul deschis ; exteriorul lăcașurilor de cult au un
decor bogat (în sculpturi în piatră, unde predomină motivele vegetale) la coloane și
balustrade și reliefuri de tip oriental, iar în interior, iconostasele au fost împodobite dens
cu reliefuri (se poate vorbi de o Renaștere brâncovenească sau de un baroc
brâncovenesc).

Bibliografie selectivă:
Virgil Vătășianu , Istoria artei feudale în Țările Române , Ed. Fundația Culturală
Română, Cluj-Napoca , 2001.
Marius Porumb, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania (sec. XIII –
XVIII) , Ed. Academiei Române, București, 1998.

22 REZUMAT
1. Stilurile arhitecturale bisericești străine
– Lăcașurile de închinare își au originea în locurile (încăperile) de
rugăciune ale primilor creștini; în basilicile păgâne transformate, din anul 313 (Edictul
de la Milan), în lăcașuri de cult creștin; și în acele încăperi ridicate special pentru
săvârșirea Sfintelor Slujbe.
– De la Constantin cel Mare încoace au luat ființă anumite stiluri
arhitecturale bisericești în R ăsărit (bizantin) și în Apus (romanic); din cele două au
derivat și altele, după cum urmează:
a. Stilul bizantin – apărut la Bizanț în sec. IV – cu evoluție până în sec. XV, cu trei
încăperi: pronaos , naos și altar , în formă de navă sau cruce greacă (cu brațele egale).
b. Stilul romanic – dezvoltat în Occident, luând ființă în sec. XI -XIII, fiind o
combinație (sinteză) a formelor de tradiție romană cu elemente bizantine și orientale ;
bisericile sunt în formă de sală.
c. Stilul gotic – apărut între sec. XII -XIII în Apus, cu biserici monumentale (înalte
în pereți); bolta în cruce pe arcuri; partea superioară a geamurilor și ușilor în arc frânt ; la
colțurile exterioare ale zidurilor se află contraforturile (pilaștri din zidărie cu rol în
mărirea rezistenței) ; vitra lii în geamuri .
d. Stilul baroc – s-a cristalizat în Italia (sec. XVI) și dezvoltat în țările apusene
până în sec. XVIII; sunt biserici monumentale, fastuoase.
e. Stilul rococo – apărut în Franța și răspândit în Apus în sec. XVIII; biserici
monumentale, bogate î n linii, curbe și ghirlande, frumos împodobite.
f. Plan treflat – (mai rar la noi) în formă de trifoi, de treflă – cruce .
g. Plan triconc – cu trei abside care nu se racordează direct între ele, fiind
observate atât în interiorul cât și în exteriorul bisericii.

2. Stilurile arhitecturale românești – reprezentative
a. Stilul moldovenesc – de pe timpul lui Ștefan cel Mare, fiind o îmbinare între
stilul bizantin și cel gotic , la care se adaugă elemente locale; bisericile sunt în formă de

23 navă sau de cruce grecească , cu c inci încăperi: pridvor , pronaos , gropniță , naos și
altar ; pictură bizantină cu elemente locale (interior); din timpul lui Petru Rareș apare și
pictura exterioară; cu vremea apare influența rusească – în turlele în formă de bulb.
b. Stilul așa -zis „transilvănean” – observat îndeosebi la bisericile din lemn, apărut
în sec. XIV -XV; este o combinație între stilul bizantin (cu trei încăperi, formă de sală și,
uneori, un pridvor deschis) cu cel gotic (turnul clopotniță înalt, în formă de coif), uneori
cu patru turnulețe în jurul celui central, cu acoperiș piramidal; elemente locale : clădiri
scunde din lemn, cu geamuri și uși mici; unele cu un gen de cerdac (târnaț); în exterior
rămân bârnele goale; în interior pictură în stil bizantin, direct pe bârne , ori pe pânză
lipită pe lemn , sau pe pereți tencuiți .
c. Stilul brâncovenesc (muntean) – realizat pe timpul lui Constantin Brâncoveanu
(1688 -1714) și extins și sub Mavrocordați, până în 1730; se păstrează stilul bizantin cu
trei încăperi la care se adaugă un pridvor deschis, sprijinit pe stâlpi; exteriorul este
bogat în sculpturi în piatră; la interior, iconostasul – împodobit dens cu reliefuri (un
baroc brâncovenesc)
Concluzie :
– Lăcașurile de cult (locurile de rugăciune, basilicile și încăperile special
ridicate pentru Sfintele Slujbe) se găsesc încă din epoca apostolică.
– De la Constantin cel Mare (de la Edictul din Milan, 313) au apărut
anum ite stiluri arhitecturale biser icești atât în Răsărit cât și în Apus : bizantin , romanic ,
gotic , baroc , rococo , planurile treflat și triconc , iar la noi în țară cele mai reprezentative
sunt: cel moldovenesc , așa-zis „transilvănean” și brâncovenesc (muntean).
– În orice stil ar fi construite lăcașurile de cult, ele sunt locul de întâlnire
între om și Dum nezeu, unde harul Sfântului Duh pogoară asupra credincioșilor creștini.

24 MITROPOLIA TRANSILVANIEI ÎN SECOLUL AL XVI -LEA

1. Stat și Confesiune în Transilvania secolului al XVI -lea
În secolul al XVI -lea turcii și-au accentuat domina ția în cele trei țări române ști:
Țara Româneasc ă, Moldova și Transilvania; aceea și situa ție s-a întâmplat și în Ungaria
vecin ă, unde, în lupta de la Mohács (din 29 august 1526), armatele maghiare au fost
înfrânte de otomani, iar câteva zile mai târziu (în 9 septembrie), ele au ocupat Buda. În
lunile noiembrie și decembrie 1526, s -a purces la alegerea a doi regi ai Ungariei: Ioan
Zápolya și Ferdinand de Habsburg; mai apoi, între ei s -a creat un conflict îndelungat. Cu
sprijinul turcilor și al lui Petru Rare ș, în 1529, Ioan Zápol ya era încoronat pentru a doua
oară, la Buda, rege al Ungariei , în locul adversarului s ău. Abia in 1538 s -a încheiat o
înțelegere între cei doi (la Oradea), conform c ăreia Transilvania revenea lui Ioan Zápolya ,
iar dup ă moartea sa aceste ținuturi, dar și unele p ărți pe care le -a stăpânit în Ungaria, s ă
ajung ă în posesia Imperiului habsburgic.
După moartea lui Ioan Zápolya , în 1540, spre surprinderea multora, Poarta
Otoman ă a recunoscut ca rege al Ungariei, pe fiul lui, Ioan Sigismund; aceast ă stare de
fapt a produs izbucnirea unui r ăzboi între habsburgi și turci. Astfel c ă, dup ă bătălii
crâncene, otomanii au ocupat pentru a doua oar ă Buda (în 29 august 1541), iar, mai
apoi, Ungaria central ă și sudic ă a fost transformat ă în pa șalâc turcesc, d ăinuind a șa
vreme de aproape un veac și jum ătate; amintim c ă Ungaria de nord a r ămas sub
stăpânire habsburgic ă, în timp ce Transilvania și Banatul, precum și numitul „Partium ”
(adic ă comitatele S ătmar, Crasna, Solnocul de Mijloc, Solnocul din Afar ă, Bihorul,
Zarandul și adesea Maramure șul) au format un „principat autonom cu capitala la Alba
Iulia, sub suzeranitate turceasc ă”. Transilvania autonom ă era condus ă de un principe,
care era ales de c ătre Diet ă și, mai apoi, confirmat de înalta Poart ă. Prin cipatul
transilvan era obligat s ă plăteasc ă tribut turcilor, a șa cum se întâmpla și în celelalte dou ă
țări române. Câ țiva ani mai târziu, ținuturile b ănățene, dar și o parte din Bihor au fost
ocupate de otomani, transformate în pa șalâc, cu sediul la Timi șoara.

25 Între anii 1551 -1556, Principatul transilvan a fost din nou ocupat de Imperiul
habsburgic, pentru ca, din 1556, s ă ajung ă din nou sub turci.
Principatul Transilvaniei a d ăinuit pân ă în 1688, puterea politic ă a acestuia fiind
deținută de cele tei na țiuni recepte: unguri, sa și și secui.
Pe plan confesional, pomenim faptul c ă, în secolul al XVI -lea, ideile Reformei
protestante apusene au ajuns și în Transilvania prin diferi ți negustori sau tineri sa și care
au studiat în Germania. Dac ă învățăturile lui M artin Luther au p ătruns în rândul sa șilor
transilv ăneni, cele reformate (calvine) la o parte din maghiarii de aici; luteranismul a fost
recunoscut în Dieta Transilvaniei care se întrunise la Turda în 1550, iar calvinismul în
Dieta de la Aiud, în 1564; cea de a treia religie reformat ă și anume unitarianismul
(promovat între maghiarii transilv ăneni de c ătre Francisc David și medicul Giorgio
Blandrata) a primit recunoa șterea în Dieta de la Turda din 1568.
Apari ția celor trei confesiuni protestante a dus la sl ăbirea vizibil ă a Bisericii
Romano – Catolice, pierzând un mare num ăr de credincio și din sânul ei (în favoarea
protestantismului); mai mult, în urma Dietei întrunit ă la Sebe ș (din 1556) a fost
desfiin țată Episcopia Romano – Catolic ă din Alb a Iulia, iar mai ap oi Episcopiile
Romano -Catolice din Oradea și Cenad, dar și mănăstirile catolice din Transilvania; au
fost, de asemenea, secularizate și averile m ănăstirilor catolice de aici. Prin toate aceste
măsuri, românii din Transilvania au sc ăpat pe de o parte de „domina ția catolic ă”, dar,
mai apoi, au ajuns sub „stăpânirea calvin ă”; de precizat c ă Biserica Ortodox ă din
Transilvania, de și era majoritar ă, ea a r ămas pe mai departe ca „religie tolerat ă”, fără
drepturi în propria țară.
2. Situa ția Bisericii Ortodoxe din Transilvania în secolul al XVI -lea
Instabilitatea politic ă și confesional ă de la începutul secolului al XVI -lea a avut
urmări negative și asupra vie ții biserice ști ortodoxe transilv ănene. Se pare c ă după
moartea ultimului mitropolit al Transilvaniei, Petru de la Feleac (în 1550), scaunul
acesteia a r ămas vacant pentru o vreme. Un alt mitropolit al Transilvaniei a fost amintit
abia în 15 iunie 1553, în persoana lui Ioan de la Pe șteana (localitate în Țara Hațegului),
stabilit, se pare, la Mănăstirea Prislop (nu departe de Hunedoara).

26 Urma șul său în scaun a fost mitropolitul Hristofor (numit în mai 1557), dar care
și-a avut sediul la Mănăstirea Geoagiu.
Probabil c ă egumenul acestei m ănăstiri, Hristofor a fost înălțat în scaunul de
mitropolit (cu sediul în m ănăstirea sa).
Trei ani mai târziu, în 1560, este pomenit în prefa ța Întreb ării cre știnești a
diaconului Coresi (de la Bra șov) un alt mitropolit, pe nume Sava ; el a fost înlocuit,
în 1561, cu un alt vl ădică, ce se numea Gheorghe, din Ocna Sibiului, având ca și
predecesorii s ăi, scaunul la Geoagiu de Sus; la 10 aprilie 1562, fostul mitropolit Sava a
fost readus în scaun de c ătre principele transilv ănean, f ără să cunoa ștem motivele
reabilit ării sale.
Dintr -un document al vremii (din 16 mai 1572) se constat ă că un num ăr de boieri
români pribegi în Transilvania au zidit (cu consim țământul principelui Ioan Sigismund)
„mănăstirea și episcopia ” din Lancr ăm, unde s -a așezat apoi mitropolitul Sava (de la
Geoagiu) și care î și cump ărase și o cas ă acolo; acceptarea sediului mitropoliei în
Lancr ăm s-a făcut din partea principelui transilv ănean cu scopul de a supraveghea mai
ușor de la Alba Iulia (capitala principilor Transilvaniei) activitatea ierarhului ortodox.
Mitropol itul Sava a p ăstorit aici numai pân ă în 1570, când, probabil, din pricina
neînțelegerilor cu Ioan Sigismund, pe tema propagandei calvine, casa lui Sava i -a fost
dăruită superintendentului (episcopului) româno -calvin Pavel din Turda ș, iar ierarhul
ortodox nevoit s ă-și părăseasc ă scaunul mitropolitan.
Urma șul său în scaun, Eftimie a fost numit (în 5 octombrie 1571) de c ătre
principele catolic Ștefan Báthory , sediul mitropoliei mutându -i-se, dup ă „dorin ța”
autorit ăților de stat ale vremii, lâng ă Alba Iulia, tot mai aproape de „ochii ” stăpânirii.
Mitropolitul Eftimie, un om de carte, a p ăstorit pe românii ortodoc și numai vreo trei ani,
în vara anului 1574, fiind nevoit s ă se retrag ă din scaun.
I-a urmat un alt ierarh cu numele Hristofor, numit de acela și prin cipe catolic, ca
și antecesorul s ău (Ștefan Báthory ), în 6 iunie 1574; a p ăstorit vreme de numai cinci ani,
fiindc ă a trecut la cele ve șnice în preajma lui 1579.
În locul s ău a fost ales de c ătre soborul preo ților ortodoc și Ghenadie (confirmat
apoi de principele Transilvaniei), al c ărui nume apare în Evanghelia cu înv ățătură,

27 tipărită la Bra șov de c ătre diaconul Coresi (în 1580 -1581), fiind numit „luminatul
mitropolit Ghenadie de în tot ținutul Ardealului și al Or ăziei”; men ționăm c ă
mitropolitul Ghenadie a sprijinit pe diaconul Coresi s ă tipăreasc ă un Sbornic slavon
(Minei) la Sebe ș, în anul 1580; mitropolitul Ghenadie și-a avut re ședința în Alba Iulia ;
el a p ăstorit pân ă la moartea sa , întâmplat ă în anul 1585.
Urma șul său în scaun, Ioan (egumen al m ănăstirii Prislop), a fost ales tot de c ătre
soborul preo ților și confirmat de principele Sigismund Báthory (la 20 martie 1585), cu
sediul tot în Alba Iulia; el a fost apreciat ca „om înv ățat, cump ătat, cu via ță curat ă și
evlavios ”, conducând cu demnitate destinele ortodoxiei transilv ănene; a p ăstorit pân ă în
preajma anului 1605.
Menționăm că mitropolitul Ioan de la Prislop a p ăstorit în vremea lui Mihai
Viteazul, devenind omul de încredere al „domnului Unirii ”. În Alba Iulia, Mihai
Viteazul a în ălțat o biseric ă, ce a servit drept catedral ă mitropolitan ă, ierarhului Ioan,
dar și o re ședință mitropolitan ă pentru acesta; amintim c ă Mihai Viteazul a mai ctitorit o
biseric ă în Lujerdiu (jud. Cluj) și alta în F ăgăraș.
3. Calvinismul în Transilvania
Calvinii din Transilvania, îndeosebi prin conduc ătorii biserice ști și politici, au
început o ampl ă acțiune de atragere a românilor la credin ța lor și anume prin: tipărirea
de cărți în limba român ă, prin limitarea autorit ății clerului ortodox, prin numirea unor
episcopi (superitenden ți) româno -calvini (pentru români), dar și prin acte de for ță
(persecu ții îndeosebi).
Referindu -ne la superitenden ții româno -calvini, amintim c ă ei au fost trei la
număr; primul dintre ace știa a fos t Gheorghe din Sângiorz (azi Col țești, jud. Alba),
întâlnit în anul 1566; se pare c ă reședința sa a fost la Teiu ș. Cu toate c ă a fost sprijinit de
către autorit ățile politice maghiare -calvine de a înl ătura „erezia ” ortodox ă, și de a -i
înlătura ( și alunga) pe clericii ortodoc și care nu vor îmbr ățișa calvinismul, ac țiunile sale
n-au avut sor ți de izbând ă, majoritatea zdrobitoare a românilor, r ămânând statornici în
credin ța străbună; el a murit în 1568.

28 În locul s ău, principele calvin, l -a numit, în 8 februarie 1569 pe Pavel de Turda ș
(Torda și), o localitate nu departe de Or ăștie, unde î și avea și sediul; el a fost obligat s ă
predice în limba român ă și „să reformeze cultul ortodox ”. Într-un sinod de la Aiud (din
16 octombrie 1569), la insisten țele sale au fost adoptate șase hot ărâri în care s -a dispus:
„înlăturarea înv ățăturilor ortodoxe care – după părerea calvinilor – nu aveau temeiuri
biblice (deci Sfânta Tradi ție), înl ăturarea cultului sfin ților și rug ăciunilor pentru mor ți,
admiterea c ăsătoriei a doua la preo ți, săvârșirea slujbelor în române ște, catehizarea
credincio șilor în înv ățătura calvin ă ș.a.”. Desigur, c ă românii ortodoc și n-au urmat
„sfaturile ” superitendentu lui Pavel, preferând s ă fie persecuta ți (ori vlădica Sava
înlăturat din scaunul mitropolitan de la Lancr ăm), decât s ă îmbr ățișeze o credin ță străină
de Biserica și neamul nostru; Pavel din Turda ș a murit în anul 1577.
Dieta Transilvaniei a ales în locul s ău (în 21 aprilie 1577) pe Mihail din Turda ș
(Torda și), se pare un fiu sau o rud ă a lui Pavel Torda ș; în vremea sa au trecut la
calvinism 26 de români, probabil, rudele sale din Turda ș; noilor trecu ți la calvinism le –
au fost maghiarizate numele. Sub Mihail a fost înfiin țată și o tipografie la Or ăștie, unde
s-a tip ărit, în 1582 Palia (în române ște), ce cuprinde primele dou ă cărți din Vechiul
Testament: Facerea și Ieșirea; este o oper ă calvin ă, dup ă versiunea în limba maghiar ă a
Bibliei lui G áspár Heltai (ap ărută la Cluj, în anul 1551).
Menționăm că Mihail din Turda ș a fost ultimul superitendent româno -calvin,
care, de și a avut o activitate intens ă în rândul ortodoc șilor transilv ăneni, roadele sale au
fost modeste, în ciuda contextului politic favorabil în care a tr ăit.
Acțiunea prozelitist ă calvin ă început ă în secolul al XVI -lea s -a dezl ănțuit cu
furie în cursul secolului urm ător (al XVII -lea), f ăcând numeroase victime în rândul
ortodoc șilor români (prin persecu ții, închisori, moarte); cu toate acestea, românii
transilv ăneni au r ămas statornici în cr edința strămoșească.
Bibliografie selectiv ă:

1. Ștefan Lup șa, Mitrop olia Ardealului în secolul al XV I-lea, în „Mitropolia Ardealului ”,
V (1960), nr. 7 -8, pp. 573 -598.

29 2. Victor Popa, Considera țiuni critice cu privire la Mitropolia Transilvaniei din
secolul al XV -lea și al XVI -lea și a raporturilor ei cu Moldova, în „Mitropolia
Banatului ”; VIII (1958), nr. 7 -9, pp. 387 -436.
3. Pavel Binder, Românii și Reforma. Scurte contribu ții la istoria culturii române ști în
secolul al XVI -lea, în „Studii de Limb ă Literar ă și Filologie ”, III, Bucure ști, 1974.
4. Mircea P ăcurariu, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, Bucure ști, 1980.
5. Alexandru Moraru, Etnie și confesiune în Transilvania veacului al XVI -lea, în
„Studia Universitatis Babe ș-Bolyai. Theologia Orthodoxa ”, XXXVIII (1993), nr. 1 –
2, pp. 33 -38.
6. Alexandru Moraru, The Calvinist Cathechism and the Orthodox Transylvanians of
the XVIIth Century, în „Coloquia ”, tom I (1994), nr. 2, p p. 65-69.
7. Alexandru Moraru, Pătrunderea luteranismului în Transilvania, în „Studia
Universitatis Babe ș-Bolyai. Theologia Orthodoxa ”, XLI (1996), nr. 1 -2, pp. 3-10.
8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 494 -507.

30 REZUMAT

1. Stat și Confesiune în Transilvania secolului al XVI -lea

– În sec. al XVI -lea turcii și -au intensificat dominația asupra Țărilor române.
– În 1526, în urma bătăliei de la Mohács , turcii au ocupat Buda (o parte
însemnată din Ungaria), influențând și soarta românilor transilvăneni; din 1541, Ungaria
centrală și sudică a ajuns pașalâc turcesc.
– De la mijlocul sec. al XVI -lea încoace, Transilvania a ajuns sub stăpânirea
regilor maghiari, iar mai apoi să ajungă în posesia Imperiului habsburgic.
– Pe plan re ligios, în sec. al XVI -lea au pătruns în Transilvania ideile Reformei
protestante (prin tineri transilvăneni care au studiat în Apus): luteranismul și calvi –
nismul ; luteranismul a pătruns la populația germană (săsească) de aici, iar calvinismul la o
bună parte din etnicii maghiari, ambele credințe fiind recunoscute pe rând, de către
Dieta Transilvaniei din 1550 și respectiv, 1564; cea de a treia religie reformată ,
unitarianismul , a fost recunoscută de Dieta Transilvaniei din 1568.
– Religiile protestante au dat o lovitură puternică catolicismului, redus aproape la
tăcere.

2. Situația Bisericii Ortodoxe din Transilvania în secolul al XVI -lea

– Instabilitatea politică și confesională din sec. al XVI -lea a avut urmări
negative și asupra ortodocșilor transilvănen i.
– În preajma anului 1550 , a încetat activitatea mitropoliei din Feleac.
– În 1553 aflăm de existența mitropolitului Ioan de la Peșteana (Țara Hațe –
gului), se pare cu sediul la mănăstirea Prislop .
– În 1557 , urmașul său, Hristofor , își avea sediul la mănăstirea Geoagiu .
– În 1560 , era în scaunul de la Geoagiu vlădica Sava .
– În 1561 , era menționat, tot la Geoagiu, mitropolitul Gheorghe .

31 – În 1562 , mitropolitul Sava a fost readus în scaun (la Geoagiu ), mutat, la
scurtă vreme, la „mănăstirea și episcopia” din Lancrăm ; a venit aici la porunca
principelui Transilvaniei, pentru a -l putea supraveghea mai bine de la Alba Iulia.
– În 1571 , în fruntea Mitropoliei Transilvaniei era vlădica Eftimie , care la
dorința principelui catolic Ștefan Báthory s-a mutat la Alba Iulia .
– Între 1574 -1579 a păstorit, la Alba Iulia, mitropolitul Hristofor .
– Între anii 1579 -1585 , era în scaunul vlădicesc ortodox de la Alba Iulia ,
mitropolitul Ghenadie , care a sprijinit pe diaconul Coresi să tipărească un Sbornic
slavon (Minei), la Sebeș.
– I-a urmat vlădica Ioan (1585 -1605), care a păstorit pe vremea lui Mihai
Viteazul, fiind și omul lui de încredere.

3. Calvinismul în Transilvania

– Din partea calvinilor (reformaților) unguri s -a încercat atragerea românilor
ortodocși din Transilvania la religia maghiară, prin: tipărirea de cărți în limba română (cu
idei calvine), prin limitarea autorității clerului ortodox, prin numirea de episcopi
români -calvini (superitendenți) și prin forță (prin persecuții ).
– Au existat trei superitendenți româno -calvini: Gheorghe de Sângeorz (azi,
Colțești, jud. Alba), între 1566 -1569, cu reședința la Teiuș; Pavel din Turdaș (Tordași),
localitate nu departe de Orăștie (din 1569 -1577) și Mihail Turdaș (Tordași), probabil o
rudă cu Pavel Turdași (din 1577 – spre sf. sec. XVI), când se încheie șirul episcopilor
(superitendenților) româno -calvini; cu tot sprijinul în forță al autorităților maghiare,
numărul românilor care au îmbrățișat calvinismul a fost mic, fiindcă cei trecuți la
calvinism au și fost maghiarizați, pierzându -se numele lor în istorie.
– Pe vremea lui Mihail Turdaș a fost tipărită, în limba română, Palia de la
Orăștie (primele două cărți ale Vechiului Testament: Facerea și Ieșirea ), în 1582.
– Acțiunea prozelitistă calvină din sec. al XVI -lea s -a dezlănțuit cu furie în
secolul următor (XVII), făcând numeroase victime în rândul românilor ortodocși din
Transilvania; cu toa te acestea, ei au rămas statornici în credința ortodoxă.

32 Concluzie

– Schimbările politice și religioase din Transilvania din sec. al XVI -lea au avut
influență negativă asupra românilor ortodocși de aici.
– Transilvania va ajunge în stăpânirea principilor maghiari transilvăneni
(calvini și catolici), iar din acest secol (XVI) vor pătrunde aici confesiunile luterană (la
sași), calvină (reformată) și unitariană la o bună parte din etnicii maghiari.
– Pentru atrag erea românilor ortodocși din Transilvania la calvinism s -au tipărit
cărți în limba română , s-au numit episcopi (superitendenți) româno -calvini: Gheorghe
din Sângeorz , Pavel din Turdaș și Mihail din Turdaș , ori s -a recurs la aspre persecuții
împotriva românilor ortodocși de aici.
– Românii de aici și -au păstrat cu statornicie Legea și Neamul, chiar cu prețul
vieții lor.

33 ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ
ÎN SECOLUL AL XVI -LEA. IEROMONAHUL MACARIE,
DIMITRIE LIUBAVICI ȘI IEROMONAHUL LAVRENTIE

1. Tiparul în Apusul Europei și în Muntenegru
Tiparul a fost inventat în secolul al XV -lea de către germanul Johannes
Gutenberg; s -au imprimat atunci c ărți, îndeosebi, cu caractere latine.
Imprimarea de cărți cu caractere slave a avut loc mai târziu; prima carte tip ărită
cu alfabet slav a fost un Liturghier (un Missale Romanum pentru catolicii croa ți), în
1483, probabil la Vene ția, un mare centru tipografic al acelei epoci.
Zece ani mai târziu (în 1493) s -a imprimat tot la Vene ția o altă carte, cu caractere
glagolitice: Breviarum Illyricum sau Braviarum Croaticum (pentru catolicii croa ți), în
tipografia lui Andreas Toressani, socrul marelui tipograf Aldo Manuzio.
În anul urm ător (1494), ia fiin ță în Croa ția, la Senj, prima tiparni ță cu caractere
glagolitice (cea a lui Silvestru Bedricici), în care au fost scoase la lumin ă un num ăr de
șapte c ărți.
La sfâr șitul secolului al XV -lea s-a înfiin țat la Cracovia (Polonia) o tipografie cu
caractere chirilice, cea a lu i Schweipol Fiol, unde în 1491 s -au tip ărit: Octoihul,
Ceaslovul, Triodul și Penticostarul; activitatea tipografic ă a celui pomenit s -a întrerupt
în 1492, fiindc ă a fost învinuit de catolici de propagarea ereziei husite.
O alt ă tipografie cu caractere slave a fost întemeiat ă în cadrul unei m ănăstiri din
Cetinie (Muntenegru), func ționând între anii 1493 -1495; ea a fost sub patronajul
principelui statului Zeta, Gheorghe Ce rnoevici (1492 -1496). Se pare c ă tiparni ța a fost
făcută în tipografia lui Andreas Toressani din Vene ția.
Tipografia patronat ă de Gheorghe Ce rnoevici a fost condus ă de ieromonahul
Macarie, care a înv ățat me șteșugul tipografic la Vene ția (în tipografia lui Andreas
Toressani) . În aceast ă tipografie au fost imprimate c ărți slave (de redac ție sârb ă) și
anume: Octoihul (partea întâi), ce cuprindea primele patru glasuri (în 1493); Octoihul,
partea a doua (glasurile cinci -opt), în 1494; Psaltirea (1495), Molitvelnicul (probabil

34 1496); de aseme nea, se crede c ă și un Triod înflorat. Preciz ăm faptul c ă tipăriturile
apărute la Cetinie „se remarc ă prin ținuta lor grafic ă: caractere de tip uncial, simple și
clare, text imprimat în negru și roșu, numeroase ini țiale ornate în stilul vene țian al
Rena șterii, frontispicii alc ătuite din motive florale sau împletituri de lujeri și mugura și,
gravuri, uneori pe pagini întregi ”.
Datorit ă faptului c ă în 1496 țara a fost ocupat ă de turci, activitatea tipografic ă de
la Cetinie a încetat.

2. Activitatea tipograf ică în Țara Româneasc ă
A. Ieromonahul Macarie
Din pricina turcilor, conduc ătorul tipografiei de la Cetinie s -a refugiat în Țara
Româneasc ă. Venirea sa la noi n -a fost întâmpl ătoare: a. Domnitorul Radu cel Mare
(1495 -1508), reorganizatorul Bisericii din Țara Româneasc ă, cuno ștea nevoia de carte
din lăcașurile de cult; b. între anii 1505 -1508, scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei era
condus de sârbul Maxim Brancovici, rud ă cu principele Gheorghe Ce rnoevici și c. se
pare c ă și ieromonahul Macarie dorea s ă-și continue activitatea tipografic ă, mai ales c ă
la noi erau condi ții favorabile pentru imprimare de c ărți, în limba slavon ă (în biserici și
mănăstiri se slujea în limba slavon ă, dar dup ă manuscrise).
În ceea ce prive ște tiparni ța în care a lucrat Macarie, s-au emis câteva ipoteze: a.
că el și-a adus „buchiile ” din Cetinie; b. că a fost cump ărată o nou ă tipografie (de Radu
cel Mare, cu ajutorul lui Macarie) direct de la Viena și c. că s-au executat literele și tot
materialul necesar pentru imprimarea c ărților în Țara Româneasc ă; consider ăm că cea
de a treia ipotez ă este cea plauzibil ă, întrucât erau numero și călugări români la vremea
respectiv ă, care l -au putut ajuta pe Macarie în munca sa nobil ă.
Cea dintâi carte tip ărită de ieromonahul Macarie a fost Liturghierul (în 1508), de
format mic, cu 128 de file în slavona bisericeasc ă de redac ție medio -bulgar ă; a fost
prima carte tip ărită pe p ământ românesc; ea s -a răspândit nu numai în cele trei țări
române ști, ci și în cele de limb ă slavă; a fost tip ărit la mănăstirea Dealu, lângă
Târgovi ște.

35 A doua carte tip ărită de Macarie a fost Octoihul (în 1510), pe vremea lui Vlad
cel Tân ăr sau Vl ăduț (1510 -1512); este tip mixt de octoih, în slav ă bisericeasc ă de
redac ție medio -bulgar ă, ce cuprinde slujbele din fiecare zi a s ăptămânii pe glasul 1, iar
pe glasurile 2 -8, numai în zilele de sâmb ătă și duminic ă; a fost tip ărit la m ănăstirea
Dealu.
În anul 1512 a tipărit cea de a treia carte și anume, Tetraevanghelul, pe vremea
lui Neagoe Basarab; a fost în dou ă ediții: una „obișnuită”, și alta în exemplare mai pu ține,
„pe pergament sub țire, cu un format mai mare al paginii, cu minunate frontispicii și
inițiale colorate cu mâna, cu aur, carmin albastru și verde peste cerneala tipografic ă,
încât las ă impresia unui manuscris ”; a fost tip ărit în slav ă bisericeasc ă de redac ție
medio -bulgar ă, a circulat nu numai în cele trei țări române, ci și în cele slave; a fost
tipărit la m ănăstirea Dealu.
Tipăriturile lui Macarie sunt frumos împodobite: ini țiale înflorate, frontispicii ,
figuri geometrice și zoomorfe; au fost legate în coper ți din lemn, învelite în piele, având
închiz ători metalice.
Ieromonahul Macarie și-a încetat activitatea tipografic ă în 1512, când, se pare c ă
a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei și și-a îndreptat întreaga munc ă înspre misiunea
pastoral ă și admi nistrativ -gospod ăreasc ă din eparhie.

B. Dimitrie Liubavici
După o întrerupere de peste trei decenii a activit ății tipografice în Țara
Româneasc ă, ea a fost reluat ă pe vremea domnitorului Radu Paisie (1535 -1545). Se pare
că el a chemat la noi doi buni tipografi sârbi: c ălugărul Moise și logof ătul Dimitrie
Liubavici. Cel din urm ă tipărise c ărți de slujb ă în slavone ște: Liturghier, Psaltire și
Molitvelnic în mănăstirea Gorajde din Her țegovina; a lucrat apoi, împreun ă cu monahul
Moise, la o tipografie sârbeasc ă din Vene ția, iar mai târziu, Dimitrie însu și a înfiin țat o
tipografie la m ănăstirea Graciani ța din Serbia, tip ărind acolo un Octoih, în anul 1539.

36 Se crede c ă Dimitrie Liubavici și călugărul Moise au venit în Țara Româneasc ă
în anul 1544 (la chemarea lui Radu Paisie); ei și-au adus matri țele din Serbia, în care s –
au turnat literele pentru tipografie.
Prima carte tip ărită de către Dimitrie Liubavici este Molitvelnicul slavon, la
Târgovi ște, în 1545; el are ca anex ă o Pravil ă a Sfin ților Apostoli și a sfin ților
preacuvio și părinții noștri și celui de al șaptelea sobor: despre preo ți și despre mireni;
este o carte de legi, prima din țara noastr ă.
O alt ă carte tip ărită la Târgovi ște de Dimitrie Liubavici, ajutat de Oprea și Petru
(doi ucenici de ai s ăi) a fost un Praxiu sau Apostol, terminat în 1547, pe vremea lui
Mircea Ciobanul (1545 -1552); a fost tip ărită o edi ție pentru Țara Româneasc ă și alta
pentru Moldova, în epilogul c ăreia în loc de Mircea Ciobanul a ap ărut domnul Ilia ș
Rare ș (1546 -1551).
A treia carte ie șită din tipografia lui Dimitrie Liubavici a fost un Minei (de fapt
un Antologhion), descoperit într -o bibliotec ă din Leningrad și un Tetraevangh el
(ambele între 1546 -1551); c ărțile tip ărite de c ătre Dimitrie Liubavici au fost în limba
slavon ă, de redac ție medio -bulgar ă. Tip ăriturile lui au fost frumos împodobite cu
frontispicii, litere înflorate; litera tiparului a fost negru și roșu.
Asemenea c ărților tip ărite de c ătre ieromonahul Macarie și cele ale lui Dimitrie
Liubavici s -au răspândit nu numai în cele trei țări române, ci și în țările de limb ă slavă.
C. Ieromonahul Lavrentie
După alte trei decenii, a luat fiin ță o nou ă tipografie, la m ănăstirea „Sf. Ioan
Botez ătorul ”, mai apoi, Plumbuita , de lâng ă Bucure ști. Aici, ieromonahul Lavrentie și
ucenicul s ău Iovan (Ioan), începând cu anul 1573 „au lucrat matri țe și clișee”, în
vederea tip ăririi de c ărți în slavon ă; prima tip ăritură a fost un Tetraevanghel slavon,
apărut abia în 1582 (tot în slavon ă de redac ție medio -bulgar ă), carte în dou ă ediții; a
doua carte era o Psaltire (de asemenea în slavon ă bisericeasc ă, de redac ție medio –
bulgar ă); ambele c ărți au avut o larg ă circula ție nu numai la noi, ci și în țările slave.
În concluzie, se poate spune c ă, în secolul al XVI -lea a luat fiin ță activitatea
tipografic ă în țara noastr ă, cărțile imprimate în slavona bisericeasc ă (de redac ție medio –

37 bulgar ă) au fost de un real folos nu numa i în cele trei țări române, ci și în „lumea ” slavă,
contribuind, astfel, atât la p ăstrarea unit ății de credin ță a neamului nostru, cât și a
unității Ortodoxiei, și pe filier ă slavă.

Bibliografie selectiv ă:

1. Virgil Molin și Dan Simonescu, Tipăriturile ieromonahului Macarie pentru Țara
Româneasc ă. La 450 de ani de la imprimarea Liturghierului din 1508, în „Biserica
Ortodox ă Român ă”, LXXVI (1958), nr. 10 -11, p p. 1005 -1034.
2. Virgil Molin, Observa ții și opinii noi în leg ătură cu tip ăriturile ieromonahului
Macarie, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, XLIII (1967), nr. 5 -6, pp. 382 -388.
3. Dan Simonescu, Tipografi sârbi în slujba vechiului tipar românesc, în „Analele
Societ ății de Limb ă Român ă”, nr. 3 -4, 1973, Panciova, pp. 533 -569.
4. Dan Simonescu și Victor Petrescu, Târgoviște – vechi centru tipografic românesc,
Târgovi ște, 1972.
5. Dem ény Lajos și Lidia A. Dem ény, Carte, tipar și societate la români în secolul al
XVI-lea, Bucure ști, 1986.
6. Alexandru Mare ș, Activitatea tipografic ă a ieromonahului Lavrentie în lumina unor
noi informa ții, în „Limba Român ă”, Bucure ști, XXI (1972), nr. 4, pp. 307 -315.
7. Niculae Șerbănescu, Tipografia ieromonahului Lavrentie de la m ănăstirea
Plumbuita din Bucure ști (sec. XVI), în „Studii Teologice ”, XXVIII (1976), nr. 1 -2,
pp. 20-39.
8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 533 -543.

38 REZUMAT

1. Tiparul în Apusul Europei și în Muntenegru

– A fost inventat în sec. al XV -lea, de către germanul Johannes Gutenberg ,
imprimând cărți cu litere latinești.
– Cărțile cu litere slavone au apărut mai târziu, prima carte fiind un Liturghier
(pentru catolicii croați), în 1483 , se pare la Viena .
– Au urmat, un deceniu mai târziu, cărți de cult pentru croații catolici, cu
caractere glagolitice (în 1493 și 1494), prima la Veneția , iar a doua la Senj (Croația).
– La sf. sec. XV se înființează o tipografie la Cracovia (Polonia), cu litere
chirilice, unde în 1491 s-au tipărit patru cărți de cult: Octoihul, Ceaslovul, Triodul și
Penticostarul.
– Tot la sf. sec. XV a luat ființă o tipografie la Cetinie (Muntenegru), care a
funcționat între anii 1493 -1495 , condusă de ieromonahul Macarie, care a învățat
meșteșugul tiparului la Veneția .
– La Cetinie (Muntenegru) au fost tipărite tot patru cărți de cult: Octoihul
(partea I, în 1493); Octoihul (partea a II -a, în 1494); Molitvelnicul (probabil, în 1496) și ,
se pare, și un Triod înflorat (tot în 1496) .
– În 1496 , țara fiind ocupată de turci și activitatea tipografică de aici a încetat,
iar ieromonahul Macarie s -a refugiat în Țara Românească.

2. Activitatea tipografică în Țara Românească
A. Ieromonahul Macarie
– Era originar din Muntenegru (azi, Serbia).
– Către sfârșitul sec. XV, călugărul Macarie conduce tipografia din Cetinie
(Muntenegru); în 1496 activitatea tipografică de aici a încetat, deoarece Muntenegru a
fost ocupat de turci.

39 – După câțiva ani, ieromonahul Macarie a venit în Țara Românească, unde
domnea Radu cel Mare (1495 -1508).
– Atelierul tipografic al lui Macarie a fost sau la Târgoviște sau la mănăstirea
Dealu .
– Macarie a tipărit la noi trei cărți de cult , în slavonă , în redacție medio –
bulgară:
a) Liturghierul (1508), cuprindea cele trei liturghii și alte câteva slujbe; este
prima ediție a acestei cărți în limba slavonă (în redacție medio -bulgară).
b) Octoihul (1510), un tip mixt de octoih, cuprinde glasul întâi pe toate zilele
săptămânii , iar glasurile 2 -8 pentru zilele de sâmbătă și duminică
c) Tetraevanghel iarul (1512), cuprinde cele 4 evanghelii în ordinea lor din
Noul Testament: Matei, Marcu, Luca și Ioan.
– Este primul Tetraevangheliar tipărit pentru toți ortodocșii care foloseau limba
slavonă în cult.
– După tipărirea Tetraevangheliarului activitatea tipografică din Țara
Românească a încetat, în împrejurări pe care nu le cunoaștem.
– Se presupune că în urma alegerii lui Macarie ca mitropolit al Ungrovlahiei
(prin 1512 -1513), el nu s -a mai putut ocupa de tipografie, fiind prins cu activitatea de
organizare a Bisericii noastre din acel timp.

B. Dimitrie Liubavici

– După ieromonahul Macarie , activitatea tipografică în Țara Românească a
încetat vreme de peste trei decenii.
– Domnitorul Radu Paisie (1535 -1545) al Țării Românești i-a chemat la noi pe
călugărul Moise și pe logofătul Dimitrie Liubavici din Serbia, pentru a tipări cărți aici
(se pare că au venit în 1544).
– Dimitrie Liubavici a tipărit, la Târgoviște, un Molitvelnicul slavon (în 1545 ),
ce are o anexă: Pravilă a Sfinților Apostoli… ; a doua carte, un Praxiu slavon (Apostol),
tot la Târgoviște, în 1547, pe vremea domnitorului Mircea Ciobanul (1545 -1552), o

40 ediție pentru Țara Românească și alta pentru Moldova, domnitor fiind Iliaș Vodă (1546 –
1551); Dimitrie Liubavici a mai tipărit un Minei (Antologhion) slavon și un
Tetraevanghel slavon (amândouă între anii 1546 -1551) , toate frumos împodobite ; toate
în redacție medio -bulgară .
– Asemenea cărților lui Macarie și cele ale lui Dimitrie Liubavici s -au răspândit în
țările slave.

C. Ieromonahul Lavrentie

– După alte trei decenii, s -a înființat o tipografie la mănăstirea Plumbuita (azi în
Bucureș ti), de către ieromonahul Lavrentie și ucenicul său Iovan (Ioan) .
– La Plumbuita , după o pregătire de aproape un deceniu, au tipărit un
Tetraevanghel slavon (în 1582), în redacție medio -bulgară (în două ediții) și o Psaltire
slavonă, tot în redacție medio -bulgară.

Concluzie

– În secolul XVI a început activitatea tipografică în Țara Românească prin:
– Ierom onahul Macarie (trei cărți de cult): Liturghier (1508), Octoihul (1510) și
Tetraevanghel (1512), toate în slavonă de redacție medio -bulgară .
– Dimitrie Liubavici , cu patru cărți: Molitvelnic (1545), Praxiu (Apostol, 1547),
Minei (Antologhion) și Tetraevanghel (ambele între 1546 -1551 ), în slavonă, de redacție
medio -bulgară .
– Ieromonahul Lavrentie și ucenicul său Iovan (Ioan) , la Plumbuita, au tipărit
două cărți: Tetraevanghelul și Psaltirea (amândouă, se pare, în 1582), în slavonă , de
redacție medio -bulgară .
– Toate cărțile de cult, pomenite mai sus , au circulat în țările de limbă slavă,
contribuind, astfel, la unitatea Ortodoxiei, pe filieră slavă.

41
ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ
DIN TRANSILVANIA ÎN SECOLUL AL XVI -LEA.
FILIP MOLDOVEANUL ȘI DIACONUL CORESI

1. Tipografia de la Sibiu
În afară de tipografiile din Țara Româneasc ă (din prima parte a secolului al XVI –
lea), în aceea și perioad ă ființa la Sibiu o tipografie, care a imprimat c ărți atât cu
caractere latine (îndeosebi pentru sa și), cât și chirilice pentru românii ortodoc și; este
vorba de tipografia lui Theobaldus Gryphius din Reutlingen (întemeiat ă în preajma
anului 1528), care a scos la lumin ă Gramatica latin ă a lui Th omas Gemmarius (în 1529)
și un Tratat despre cium ă a medicului Sebastian Pauschner (în 1530).
Un discipol de seam ă al lui Theob aldus Gryphius a fost Lukas Trapoldner, care a
înfiin țat la Sibiu o tipografie pe cont propriu; aceast ă tipografie a avut și o „secție slavo –
român ă cu caractere c hirilice ”, condus ă de Filip Moldoveanul (venit din Moldova), care
a fost identificat cu Philippus Pictor sau Maler, pomenit în actele vremii între anii 1521 –
1554.

2. Filip Moldoveanul
Menționăm că, în secolele XV -XVI, unii „preoți și dasc ăli români din R ășinari
erau angaja ți ai magistratului sibian ca «scribi» sau «scriitori la cetate», și ca soli în
relațiile diplomatice ale Sibiului cu Țara Româneasc ă…”. În aceast ă conjunctur ă a fost
numit și Filip Moldoveanul conduc ător al „secției române ști” tipografice din Sibiu;
magistratul din Sibiu l -a trimis și în unele misiuni diplomatice în Țara Româneasc ă, cu
privire la stabilirea bunelor rela ții dintre cele dou ă țări; Filip Moldoveanul a fost ajutat
în activitatea sa tipografic ă și de unii preo ți rășinăreni.
În calitate de me șter tipograf, Filip Moldoveanul a tip ărit la Sibiu un Catehism
românesc în 1544, din care nu s -a mai p ăstrat nici un exemplar (el a fost v ăzut în 1838
de c ătre Timotei Cipariu la Blaj); Catehismul con ținea, se pare: cele 10 porunci,

42 Simbolul credin ței, Tat ăl nostru ș.a., a șa precum era cuprinsul catehismelor în general.
Din m ărturiile timpului reiese c ă unii preo ți români n -au primit acest catehism, fiind
probabil neîncrez ători în limba român ă (prin intermediul c ăreia atunci se puteau strecura
erezii), deoarece era o limb ă în plin ă formare; pe de alt ă parte, credem c ă apari ția în
limba român ă a acestui catehism a fost și un mod de atragere a românilor la credin ța
luteran ă, așa prec um se va întâmpla mai târziu din partea calvinilor.
O alt ă carte tip ărită la Sibiu de Filip Moldoveanul a fost Tetraevanghelul Slavon
în 1546, care este, de fapt o reeditare a celui imprimat de ieromonahul Macarie în anul
1512; el a fost tip ărit și pentru moldoveni, fiindc ă se afl ă pe el și stema țării Moldovei,
dar, în acela și timp și stema ora șului Sibiu (ceea ce dovede ște că a fost tip ărit aici).
Tetraevanghelul a fost împodobit cu xilogravuri, cu simbolurile evangheli știlor, chipul
Mântuitorului, ini țiale înflorate, frontispicii, literele imitând foarte bine pe cele ale lui
Macarie ș.a.
Cea de a treia carte imprimat ă la Sibiu de Filip Moldoveanul a fost
Tetraevanghelul slavo -român (numit ă impropriu Evangheliar), în limba român ă (prima
tipăritură în lim ba noastr ă), între anii 1551 -1553.
De precizat c ă toate c ărțile lui Filip Moldoveanul s -au răspândit nu numai în țara
noastr ă, ci și în țări de limb ă slavă.
Cărturar de seam ă (cuno ștea limbile latin ă, german ă și slavon ă), priceput me șter
tipograf, diplomat, Filip Moldoveanul a fost primul român care „a pus bazele primei
tipografii române ști” și a tip ărit primele c ărți în limba român ă, acțiune ce va fi
continuat ă, în mod con știent, de c ătre urma șii săi.
3. Diaconul Coresi
A fost originar din Târgovi ște, înv ățând arta tipografic ă în tipografia lui Dimitrie
Liubavici.
Pentru o vreme îl g ăsim în Bra șov, unde al ături de Oprea Logof ătul (un alt
ucenic al lui Liubavici), se pare c ă a lucrat la tip ărirea Octoihului slavon, între 1556 –
1557; în epilogul acestuia sunt pomeni ți domnii celor trei țări române, ceea ce rezult ă că
ea a fost adresat ă românilor de pretutindeni, a șa precum spune editorul, Hans Benkner,

43 judele Bra șovului (se urm ărea nu numai câ știgul financiar, ci și dorin ța de a -i atrage pe
români la luteranism).
Reîntorcându -se la Târgovi ște, a tip ărit aici un Triod – Pentic ostar (în slavona
bisericeasc ă de redac ție medio -bulgar ă), între anii 1557 -1558; are minunate gravuri în
lemn cu imagini biblice, frontispicii (ce se aseam ănă cu cele ale lui Macarie), ini țiale
înflorate etc.
Se pare c ă în 1559 diaconul Coresi a p ărăsit Țara Româneasc ă și s-a stabilit
pentru totdeauna la Bra șov, fiind aici un loc prielnic pentru activitatea tipografic ă:
interes pentru tip ărirea de c ărți în limbile român ă și slavon ă, hârtie din partea sa șilor și
comer ț cu cărțile tip ărite în țară și peste hotare.
Se presupune c ă nu și-a adus de la Târgovi ște slovele c hirilice, confec ționându -și
aici altele noi; a venit, probabil, cu câ țiva ucenici de ai s ăi; și-a întemeiat o tipografie
proprie, în Șcheii Bra șovului, în cartierul românesc, lâng ă biserica „Sf. Nicolae ” de aici;
de precizat c ă, în Șcheii Bra șovului, diaconul Coresi a fost sprijinit de c ătre sa șii din
Brașov, mai ales c ă, prin tip ărituri, prin vinderea hârtiei și a cărților, ei aveau numai de
câștigat.
După stabilirea la Bra șov, diaconul Coresi a tip ărit cărți atât în limba român ă, cât
și în slavone ște.
Astfel c ă, între 1560 -1561, a imprimat un Tetraevanghel în limba român ă, o
carte voluminoas ă cu 246 file; editorul ei a fost judele Bra șovului, Hans Benkner;
începutul fiec ărei Evanghelii era împodobit cu câte un frontispiciu; deoarece aceast ă
ediție în limba român ă n-a avut „audien ță” în Țara Româneasc ă și Moldova, la dispozi ția
lui Hans Benkner, a fost tip ărită, în 1562, o edi ție slavon ă a Tetraevanghelului (în
tipografia lui Coresi).
Altă tipăritură a diaconului Coresi a fost Întrebare creștineasc ă (un gen de
catehism), în române ște, la Bra șov, în 1561.
Tot în 1561, Coresi a tip ărit Pravila Sfin ților P ărinți (s-a păstrat fragmentar), în
limba român ă, ce cuprinde diferite canoane biserice ști; este ultima la care a lucrat în
asociere cu luteranul Hans Benkner, fiindc ă acesta a murit în 1565. De acum se va
asocia cu Forro Miklos, un nobil maghiar calvin; cu sprijinul acestuia a tip ărit în

44 române ște dou ă cărți, care, de fapt au fost într-un singur volum și anume: Tâlcul
evangheliilor , un amestec de înv ățături calvine și ortodoxe (la Bra șov, Cluj sau Aiud) ,
în 1567 și o anex ă numit ă greșit Molitvelnic, deoarece , în realitate , era „o carte de
cântece și slujbe calvine ”; erau acceptate numai trei Taine (Botezul, Cununia și
Împărtășania), cultul divin era redus doar la predic ă, iar apoi erau înserate anumite imne
(tot calvine) și psalmi.
După aceast ă colaborare nereu șită pentru Ortodoxie, diaconul Coresi va tip ări
cărți, pe cont propriu, de data aceasta în slavon ă, solicitate îndeosebi în Țara
Româneasc ă, de c ătre ierarhii și domnii de aici; prin slavon ă era mai bine ocrotir ă
credin ța ortodox ă, deoarece la acea vreme, limba român ă era în plin proces de formare
și înc ă, neputincioas ă să redea în toate subtilit ățile ei înv ățătura lui Iisus Hristos; era
pericolul atunci, ca prin limba român ă să se strecoare idei protestante și catolice în
credin ța Bisericii noastre.
Astfel c ă s-au tip ărit în limba slavon ă anumite c ărți de cult și de înv ățătură
creștineasc ă (Coresi a fost ajutat în aceast ă munc ă de mai mul ți ucenici); cea dintâi carte
a fost un Sbornic (Minei), în dou ă părți, tipărit la Bra șov, în 1569; Octoihul Mare, tot în
două părți: partea întâi, glasurile 1 -4 și partea a I I-a, glasurile 5 -8, între 1574 -1575;
Psaltirea, în trei edi ții (1573, 1576 și 1577); Triodul (în 1578); Liturghierul, Psaltire
slavo -român ă, în 1577; Tetraevanghelul, prima edi ție în 1579 și a doua în 1583;
Sbornic (Minei), în Sebe ș, lâng ă Alba Iulia, în 1580, f ără să se cunoasc ă în ce
împrejur ări s-a tipărit aici.
În paralel cu tip ăriturile slavone, diaconul Coresi a imprimat și anumite c ărți în
române ște: Psaltirea și Liturghierul, în anul 1570; Evanghelia cu înv ățătură sau
Cazania, între 1580 -1581.
Prin tip ărirea de c ărți în slavon ă, slavo -român ă și român ă, diaconul Coresi a
realizat, mai întâi, unitatea de credin ță și apoi de limb ă a tuturor românilor.
Se poate afir ma, apoi c ă diaconul Coresi „a fost primul c ărturar român care a
luptat în mod con știent pentru introducerea limbii române în Biseric ă, pentru
răspândirea credin ței de carte în române ște”; prin aceasta s -a început lungul proces de

45 înlocuire a limbii slavone cu cea român ă atât în Biseric ă cât și în institu țiile Statului
nostru.
Spre sfâr șitul activit ății sale, doi ucenici de ai lui, fiul s ău, diaconul Șerban și
diaconul Marian au tip ărit în limba român ă Palia de la Or ăștie (în 1582, la Or ăștie).
Traduc ătorii în șiși i-au dat acest nume: Palia (ce înseamn ă vechi), ea cuprinzând
primele dou ă cărți ale Vechiului Testament: Facerea și Ieșirea; ini țiativa tip ăririi acestei
cărți au avut -o calvinii, cu scopul de a -i atrage pe românii din Transilvania la
învățăturile lor reformate. La tip ărirea acestei c ărți, traduc ătorii s -au folosit de
Pentateuhul maghiar, imprimat de calvinul G áspar Heltai din Cluj, în 1551, de textul
latin al Vulgatei, dar și de un text, probabil în manuscris. Cu toate c ă traducerea ei era
străină de duhul credin ței ortodoxe, totu și Palia este cea dintâi traducere în limba
român ă a unei p ărți din Vechiul Testament (Facerea și Ieșirea).
În concluzie, putem spune c ă diaconul Coresi a fost un adev ărat pionier al
unității de limb ă și cultur ă româneasc ă.

Bibliografie selectiv ă:

1. Sigismund Jak ó, Tipografia de la Sibiu și locul ei în istoria tiparului românesc din
secolul al XVI-lea, în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj ”, VII (1964), pp. 97 –
115.
2. Sigismund Jakó, Editarea c ărților române ști la Sibiu în secolul al XVI -lea. Noi
rezultate în domeniul cercet ărilor cu privire la cartea tip ărită în limba român ă, în
„Anuarul Institutului de Istorie din Cluj ”, VIII (1965), pp. 115 -126.
3. Jakó Zsigmond, Tiparul cu litere latine din Sibiu în secolul al XVI -lea, în
„Philobiblon transilvan ”, Bucure ști, 1977, pp. 93 -116.
4. Barbu Teodorescu, Personalitatea diaconului Coresi și rolul lui în cultura
româneasc ă, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXVII (1959), nr. 3 -4, pp. 287 -306.
5. Virgil Molin, Coresi editor și tipograf, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXVII
(1959), nr. 3 -4, pp. 307 -321.

46 6. Vasile Coman, însemn ătatea cultural ă și religioas ă a tip ăriturilor lui Coresi, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, XLVI (1970), nr. 11 -12, pp. 638 -645.
7. Viorica Pamfil, Palia de la Or ăștie, 1581 -1582. Text. Facsimile. Indice. Ediție
îngrijit ă de Viorica Pamfil, Bucure ști, 1968.
8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 545 -560.

47 REZUMAT

1. Tipografia de la Sibiu

– În prima parte a secolului al XVI -lea (din 1528) a existat la Sibiu o tipografie
care a imprimat cărți atât cu litere latine (îndeosebi pentru sași), cât și cirilice , pentru
românii ortodocși .
– La Sibiu s -au tipărit o Gramatica latină (1529) și un Tratat despre ciumă
(1530).
– Tot la Sibiu îl aflăm pe Filip Moldoveanul (Philippus Pictor sau Maler),
pomenit între anii 1521 -1554.

2. Filip Moldoveanul

– La Sibiu, Filip Moldoveanul a tipărit un Catehism românesc (în 1544 ), dar de
orientare luterană , fapt ce n-a prea fost primit de români.
– În 1546 , Filip Moldoveanul a tipărit un Tetraevanghel slavon (o reeditare a
celui tipărit de ieromonahul Macarie în 1512 ).
– Între anii 1551 -1553 , Filip Moldoveanul a tipărit un Tetraevanghel slavo –
român (numit impropriu Evangheliar), primul/ prima tipărit /ură în limba noastră .
– Cărțile de cult în limba slavonă s-au răspândit și în țări le de limbă slavă .

3. Diaconul Coresi

– Originar din Târgoviște , a deprins arta tipografică de la Dimitrie Liubavici.
– El a tipărit cărți de cult și de învățătură creștină atât la Târgoviște , dar în
majoritatea lor, la Brașov .
– De pildă, la Târgoviște și-a confecționat litere le chirilice , pe care le -a adus la
Brașov (luându -și și ucenicii aici) , unde a întemeiat o tipografie , în cartierul românesc de
lângă biserica „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului ; aici a fost sprijinit de sași, care i -au

48 furnizat hârtie și i -au vândut cărțile tipărite acolo unde erau solicitate, îndeosebi, în cele
trei țări române.
– La Târgoviște și Brașov , Coresi a tipărit cărți atât în română , slavon ă ori
slavo -română ; majoritatea, însă la Brașov.
– Dintre tipăriturile sale amintim: Octoih slavon (1556 -1557) ; Triod –
Penticostar (Târgoviște, 1557 -1558) ; Întrebare creștinească (1559) ; Tetraevanghel
românesc (1560 -1561) ; Tetraevanghel slavon (1562); Praxiul (Apostol) (1563); Tâlcul
evangheliei (1564); Psaltire românească (1570); Liturghier românesc (1570); Psaltire
slavonă (1577); Triod slavon (1578); Evangheliar slavon (1578-1579 ); Cazanie
românească (1581).
– Importanța tipăriturilor lui Coresi:
– au avut o largă răspândire în toate ținuturile românești.
– prin ele se arată tot mai limpede unitatea de limbă, de credință și de
origine a rom ânilor de pretutindeni.
– Coresi e primul nostru cărturar care s -a luptat în mod conștient pentru
introducerea limbii române în Biserică, pentru răspândirea științei de carte în românește.
– Coresi are meritul de netăgăduit de a fi contribuit la unificarea limbii
literare românești l a românii de pretutindeni.
– În timpul activității diaconului Coresi la Brașov, fiul său, diaconul
Șerban și diaconul Marian au tipărit în limba română Palia de la Orăștie (în 1582), ce
cuprinde , după cum s -a mai arătat în temele anterioare, primele două cărți din Vechiului
Testament , Facerea și Ieșirea , la inițiativa calvinilor din Transilvania, pentru a -i atrage
pe românii ortodocși de aici la credința lor .
– La tipărirea Paliei , traducătorii s -au folosit de Pentateuhul maghiar,
imprimat de ungurul Gáspar Heltai din Cluj, în 1551, după textul Vulgatei, dar,
probabil, și după un manuscris al vremii.
– Palia de la Orăștie este prima traducere în limba română a unei părți din
Vechiul Testament .

49 Concluzie

– În afară de Țara Românească și în Transilvania secolului al XVI -lea s -au
cunoscut „beneficiile” tiparului , prin imprimarea de cărți de cult și de spiritualitate
creștină, în limba slavonă , slavo -română sau română, prin Filip Moldoveanul la Sibiu ,
prin diaconul Coresi și ucenicii săi la Brașov și prin diaconii Șerban și Marian la
Orăștie .
– Cărțile tipărite de ei au contribuit la unitatea Ortodoxiei dar și la unitatea
neamului nostru din provinciile românești.

50
PREOȚIMEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
ÎN SECOLELE XIV -XVI

În evul mediu avem anumite știri privitoare la preo țimea de mir în provinciile
române ști; de aici și posibilitatea de a constata via ța și activitatea ei în secolele XIV –
XVI.
1. Preo țimea din Țara Româneasc ă și Moldova
În general, preo țimea din Țările Române (ca de altfel și în Transilvania) nu se
prea deosebea de cei pe care îi p ăstorea, având aceea și îmbr ăcăminte: c ămașă albă, ițari
și opinci în zile de var ă, iar cojoc sau alte haine groase din lân ă, iarna; singura deosebire
era doar aceea c ă preoții purtau barb ă și plete. Pe lâng ă misiunea clerical ă, preo ții (sau
diaconii) mai aveau și alte îndeletniciri me șteșugărești. Ei î și câștigau existen ța din
munca câmpului, dar și din ofrandele primite de la credincio și, în schimbul slujbelor
săvârșite pentru aceștia.
Pregătirea pentru preo ție se făcea fie în familie, deoarece aceasta se moștenea din
tată în fiu, dar, mai ales, pe lâng ă diferite m ănăstiri; ea era minimal ă, reducându -se la: scris,
citit, socotit, rânduieli biserice ști, cânt ări biserice ști, no țiuni de baz ă ale credin ței (de
cele mai multe ori elementare); în schimb, aceast ă puțină pregătire teoretic ă era
completat ă de o bogat ă viață spiritual ă, ceea ce a constituit elementul de baz ă al
succesului clerului românesc. Aceasta l -a făcut pe preotul r omân s ă aibă credibilitate în
fața păstoriților s ăi, să fie urmat de popor în toate ac țiunile sale na ționale și sociale.
În Țara Româneasc ă știrile sunt s ărace cu privire la clerici; cu toate acestea, în
1369 întâlnim la Muntele Athos un protopop Mihai, călugărit sub numele de
Melchisedec; în 1412, într -un document al vremii este amintit protopopul Hariton , iar în
1506, preotul Aldea. Din simpla pomenire a acestor clerici, reiese faptul c ă, în Țara
Româneasc ă, în secolele XIV -XVI, pe lâng ă ierarhi existau, protopopi, preo ți și
călugări, o bun ă organizare bisericeasc ă, ce o continua pe cea din secolele anterioare.

51 În Moldova avem o referire la preoții ortodoc și în hot ărârea Sinodului Patriarhiei
Ecumenice din Constantinopol, când în mai 1359 s -a aprobat str ămutarea mitro politului
Iachint din Vicina la Arge ș și a luat fiin ță, oficial, Mitropolia Ungrovlahiei; de
asemenea, clericii (preo ți) români erau pomeni ți în anatema pe care mitropolitul grec
Ieremia a aruncat -o asupra lor (în 1393), când ace știa al ături de domn, boieri și
credincio șii moldoveni nu l -au acceptat în fruntea Bisericii Moldovei. Tot în acest
context este pomenit protopopul moldovean Petru, în 1395, pe vremea domnitorului Ștefan
Mușat; el era trimis la Constantinopol pentru a ob ține recunoa șterea lui Iosif Mușat și a
lui Meletie ca ierarhi în Moldova, din partea Patriarhiei din Constantinopol. Patriarhul
ecumenic, de și n-a fost de acord cu propunerea sa, l -a numit (împotriva voin ței lui) ca
„dichiu ”, adic ă reprezentant al înaltului Ie rarh constantinopolitan în Biserica Moldovei,
misiune pe care nu și-a îndeplinit -o (considerând -o potrivnic ă Bisericii și țării din care
făcea parte).
Un alt preot moldovean, pe nume Isidor s-a dus, în mai 1401, la patriarhul
ecumenic pentru a se plânge, fiindc ă n-a fost primit în Mitropolia Ungrovlahiei de
mitropolitul Antim Critopol, pe motiv c ă fusese hirotonit de Iosif Mu șat, nere cunoscut
de Patriarhia din Constantinopol. Patriarhul ecu menic, îns ă, (dar și Sinodul patriarhal)
au fost de acord ca preotul Isidor s ă slujeasc ă cele sfinte, primind chiar o scrisoare de
recomandare, în acest sens, c ătre mitropolitul Antim Critopol; se pare c ă atunci era mare
nevoie de preo ți.
Protopopul moldov ean Constantin (probabil loc țiitor al mitropolitului de
Roman) a luat parte la Sinodul de la Ferrara -Floren ța (1438 -1439) și a semnat actul de
unire a celor dou ă Biserici (Catolic ă și Ortodoxă ), alături de ceilal ți delega ți ortodoc și
(la 6 iulie 1439).
Pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400 -1432), într -un document din 1427 este
pomenit protopopul Simion , iar, mai apoi, preotul Iuga, miluit de domn cu câteva mo șii.
Un alt preot moldovean, pe nume Ioil, în 1434 era ajutat de domn s ă înalțe o
mănăstire.

52 Într-un act din 1444 sunt pomeni ți frații preo ți Draghie și Toader (deveni ți, între
timp c ălugări), ctitori ai unei m ănăstiri din Moldova, c ărora domnitorul Ștefan II le-a dăruit
o moar ă și moșii pentru între ținerea acelui l ăcaș de închinare.
În 1446, tot domnul Ștefan II a dăruit m ănăstirii Neam ț „Bisericile și «pe to ți
popii» din șase sate apar ținătoare acesteia, ca s ă fie m ănăstirii noastre «uric cu toate
veniturile» ”.
Într-un document din 1449 (de pe vremea domnitorului Alexandre l Vodă), se
pomene ște de un egumen, de protopopi și de preoți din Moldova, cu anumite drepturi și
obliga ții față de ierarhia superioar ă, dar și față de autorit ățile laice.
Prin anumite acte, din 1490 și 1502, de pe vremea lui Ștefan cel Mare, se
prevedeau, de asemenea, drepturi și îndatoriri pentru preoți, protopopi și egumeni.
Domnitorul Petru Rare ș, scutea de d ări și anumite obliga ții, în 1528, pe preotul
Luca din Suceava, iar în 1585, domnitorul Petru Șchiopul, făcea acela și pogor ământ.

2. Preo țimea ortodox ă român ă din Transilvania și Banat
Într-un sinod al episcopilor catolici din Buda, din 1279, s -a interzis preoților
„schismatici” = ortodoc și (numi ți așa, fiindc ă ortodoc șii erau învinui ți de catolici de
Schisma cea Mare din 1054) s ă mai s ăvârșească Sfintele slujbe și să mai zideasc ă
biserici.
Regele Ludovic cel Mare al Ungariei d ădea dispozi ție dreg ătorilor din județele
Cara ș și Cuvin (din Banat), în 1366, s ă aresteze pe preoții „schismatici ” și să-i duc ă în
fața autorit ăților regale.
În 1428, regele Sigismund de Luxemburg a interzis preoților ortodoc și să-și
îndeplineasc ă misiunea lor în districtele Ha țeg, Mehadia și Caransebe ș.
Cu toate aceste m ăsuri aspre, clerul român și-a condus și și-a păstorit cu
conștiinciozitate credincio șii ce le -au fost încredin țați spre mântuire.
Pe de alt ă parte, cunoa ștem, îndeosebi în Țara Hațegului, preoți și protopopi cu
o situa ție material ă bună, dar și în pozi ții sociale înalte; de pild ă, în secolul XIV, sunt
pomeni ți preotul Nane ș din Streisângeorgiu, protopopul Petru din Ostrov, preo ții Zampa

53 din Clopotiva, Balc din Pe șteana, Dalc din Densu ș și Dragomir din Tu ștea, în
Maramure ș, în sec. XIV, preotul Miroslav din Giule ști, Balot ă din Ap șa de Mijloc și
Costea din V ăleni, în secolul al XV -lea, tot din Ha țeg, protopopul Dobrot ă din Râu –
Bărbat, Toma din Vadu (1444), Stoica din Valea Dâljii (în preajma anului 1479), Dan
din S ălașu de Sus (1496), Mihail din Pe șteana (1479 și în 1486), Teodor (1492), Ioan
(1496); de la începutul secolului al XVI -lea, tot din Țara Hațegului: Nicolae (1508) și
Petru (în 1508); în ținuturile Bihorului, în secolul al XVI -lea sunt pomeni ți trei
protopopi: Dan (în 1503), Ioan (în 1538) și Petru (în 1554) ș.a.
Pregătirea preo ților transilv ăneni era asem ănătoare cu cea a „fraților” lor din
Țara Româneasc ă și Moldova: scris, citit, socotit, cântare religioas ă, rânduieli biserice ști
și noțiuni teologice generale; pentru preo ție se preg ăteau, mai ales, în schiturile și în
mănăstirile transilv ănene, numeroase la acea vreme (mai ales în Șcheii Bra șovului).
Preoții ortodoc și români din Transilvania, ca și cei din Țara Româneasc ă și
Moldova, nu aveau o îmbr ăcăminte special ă, ci se îmbr ăcau precum credincio șii lor;
trăiau din munca mâinilor lor (pe averea st ăpânilor), dar și din unele danii ale
credincio șilor.
Ca în Țara Româneasc ă și Moldova, preo ții transilv ăneni, datorit ă vieții lor
spirituale alese , au reu șit să devin ă nu numai lideri spirituali ai credincio șilor lor, ci și
condu cători în revendic ările lor pe plan na țional și social.
În afară de misiunea preo țească, clericii transilv ănenei au avut și alte
îndeletniciri me șteșugărești, unii zugravi sau copi ști ș.a.
Spre deosebire de preo ții din Țara Româneasc ă și Moldova, clericii din
Transilvania au avut de luptat pentru p ăstrarea credin ței str ăbune în fa ța asalturilor
prozelitiste protestante și catolice, dar și pentru ap ărarea fiin ței na ționale, în fa ța
acțiunilor de dezna ționalizare, venite, îndeosebi din partea maghiar ă.
În concluzie, se poate afirma c ă, deși modest preg ătiți din punct de vedere
teologic și cultural, de și cu o situa ție material ă uneori la limita existen ței (la fel ca și
credincio șii lor), cu toate greut ățile întâmpinate din partea autorit ăților de stat ale v remii
(îndeosebi în Transilvania), preo ții români au dat dovad ă de demnitate în misiunea lor,
au fost, prin via ța lor moral ă, adev ărate modele pozitive de urmat, dar, în acela și timp,

54 s-au identificat cu p ăstoriții lor în lupta lor pentru dreptate social ă și libertate na țional ă
(fiind de cele mai multe ori liderii mi șcărilor sociale), au fost, cu adev ărat, ucenici ai lui
Hristos, și îndrum ători credincio șilor spre mântuirea ve șnică.

Bibliografie selectiv ă:

1. N. Iorga, Sate și preo ți din Ardeal, Bucure ști, 1902.
2. C. Bobulescu, Fețe biserice ști în r ăzboaie, r ăzvrătiri și revolu ții, Chișinău, 1930.
3. Nicolae M. Popescu, Preo ție veche româneasc ă, în „Biserica Ortodox ă Român ă”,
LIII (1935), nr. 7 -8, pp. 327 -331.
4. Niculae M. Popescu, Preo ți de mir adormi ți în Domnul, Bucure ști, 1942; ed. II,
Bucure ști, 2002.
5. Ștefan Lup șa, Clerici români me șteșugari, în „Studii Teologice ”, II (1950), nr. 7 -8,
pp. 395 -426.
6. Niculae Șerbănescu, Atitudinea preo țimii ortodoxe fa ță de dreptele n ăzuințe ale
poporului , în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXV (1957), nr. 3 -4, pp. 220 -242.
7. Adrian Andrei Rusu, Preo ți români ortodoc și din districtul Ha țegului în secolul al
XV-lea, în „Mitropolia Banatului ”, XXXII (1982) , nr. 10 -12, pp. 644 -653.
8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 612 -624.

55 REZUMAT

1. Preoțimea în Țara Românească și Moldova

– Preoțimea, în sec. XIV -XVI, nu se prea deosebea în îmbrăcăminte de
păstoriții lor : cămașă albă , ițari și opinci în zile le de vară, iar cojoc și haine groase din
lână, ia rna; singura deosebire era că preoții purtau barbă și plete .
– Clerul mai avea și alte îndeletniciri meșteșugărești , pentru a -și câștiga „pâinea
cea de toate zilele”.
– Pregătirea clerului din cele două țări românești era una modestă , câștigată pe
lângă diferite mănăstiri, unde deprindeau: scrisul , cititul , socotitul , rânduielile
bisericești , cântări le bisericești , noțiuni le de bază ale credinței ; în schimb, avea o purtare
morală aleasă , de unde și succesul clerului ortodox român în fața credincioșilor săi.
– Știrile despre preoții din Țara Românească și Moldova sunt sărace; de pildă,
în Țara Românească, în 1369, aflăm un protopop cu numele Mihai l, care pe atunci se
afla la Muntele Athos, unde s -a și călugărit sub numele de Melchisedec .
– În 1412 , îl aflăm pe protopopul Hariton.
– În 1506 , este pomenit preotul Aldea .
– În schimb, în Moldova , aflăm preoți amintiți cu prilejul întemeierii Mitropoliei
Ungrovlahiei în 1359 .
– În 1395, îl cunoaștem pe protopopul Petru , trimis de domnitorul Ștefan Mușat
(1394 -1399) la Constantinopol, pentru recunoașterea ierarhilor moldoveni, Iosif Mușat și
Meletie .
– Protopopul moldovean Constantin a part icipat la Sinodul de la Ferrara –
Florența (1438 -1439) și a semnat , alături de ceilalți răsăriteni, Actul Unirii cu Biseric a
Romei, mai apoi, anulat.
– Pe timpul lui Alexandru cel Bun (1400 -1432), sunt amintiți protopopul
Simion și preotul Iuga, milui ți de domn cu diferite moșii .
– În vremea lui Ștefan cel Mare (1457 -1504), precum și sub urmașii săi, luăm
cunoștință cu nume de preoți, protopopi și egumeni , în afară de ierarhii timpului respectiv.

56 2. Preoțimea ortodoxă română din Transilvania și Banat

– Într-un sinod al catolicilor de la Buda (din 1279 ), sunt pomeniți preoți i
schismatici (ortodocși ) din Transilvania , cărora li se interzicea să săvârșească Sfintele
Slujbe și să mai zidească biserici .
– În 1366 , regele Ungariei Ludovic cel Mare a dat dispoziție să fie arestați
preoții ortodocși din Caraș -Severin și Banat .
– În 1428 , regele Sigismund de Luxemburg a interzis preoților din districtele
Hațeg, Mehadia și Caransebeș să-și îndeplinească misiunea lor .
– Se cunosc în Transilvania și Banat nume de preoți și protopopi, precum:
preotul Naneș din Streisângeorgiu (sec. XIV) , protopopul Petru din Ostrov (sec. XIV),
preoții Zampa din Clopotiva (sec. XIV), Balc din Peșteana (sec. XIV), Dalc din Densuș
(sec. XIV), Dragomir din Tuștea (sec. XIV), Miroslav din Giulești – Maramureș (sec.
XIV), Balotă din Apșa de Mijloc – Maramureș (sec. XIV) , protopopul Dobrotă din
Râu-Bărbat – Hunedoara (sec. XV) , clericii Nicolae și Petru din Țara Hațegului ( sec.
XVI), din părțile Bihorului , protopopii Dan, Ioan și Petru (tot sec. XVI ) ș.a.
– Preoții transilvăneni aveau aceeași pregătire ca și frații lor din Moldova și
Țara Românească; de asemenea, și îmbrăcămintea la fel .
– Clerul transilvănean trăia din munca mâinilor lor și din darurile credincioșilor ;
unii erau meșteșugari , zugravi , copiști etc.
– Spre deosebire de cei din Țara Românească și Moldova, preoții transil văneni
au fost adesea umiliți și aspru pedepsiți de către stăpânitorii de atunci .

Concluzie

– Simpla înșirare a treptelor ierarhice, preoți , protopopi și preoți – călugări –
ieromonahi , sub oblăduirea unor ierarhi din această perioadă (sec. XIV -XVI) denotă că,
românii ortodocși din Transilvania aveau o temeinică organizare bisericească în acele
vremi.

57
MITROPOLITUL ANASTASIE CRIMCA AL MOLDOVEI

1. Via ța
S-a născut în a doua jum ătate a secolului al XVI -lea, din p ărinții Ioan și Cristina
Crimca (Crimcovici), în Suceava, la botez primind numele de Ilie.
În tinere țe a slujit în oastea lui Petre Șchiopul, care pentru vitejiile sale în lupta
pentru ap ărarea împotriva cazacilor, domnitorul pomenit i -a dăruit „o sili ște pustie
numit ă Ungura și, pe râul Suceava, ca s ă întemeieze un sat ”; mai târziu, în urma cererii
sale, în schimbul primei danii, domnul Petru i -a oferit satul Drago mirești, din apropiere
de Suceava (fapt întâmplat între anii 15 89-1590).
Mai apoi, s -a călugărit, probabil la m ănăstirea Putna, primind numele Anastasie; se
pare c ă a înv ățat carte la o m ănăstire din Moldova, dup ă care, prin 1599 îl întâlnim preot
(ieromonah) la „biserica domneasc ă din Suceava ”.
După ce Mihai Viteazul a intrat în Moldova (în 1600), cei trei ierarhi: mitropolitul
Gheorghe Movil ă, episcopul Agafton al Romanului și episcopul Teodosie al Rădăuților,
împreun ă cu familia domnitorului Ieremia Movil ă, s-au refugiat în Polonia. Deoarece, la
invita ția noului domn, ierarhii moldoveni nu s -au reîntors în țară, au fost declara ți
„căzuți din scaunele lor și neierta ți”, hotărâre luat ă într-un sinod de la Ia și (din 2 iunie
1600).
Pentru acest motiv, pe la mijlocul lunii iunie 1600 s -a purces la alegerea a doi
noi ierarhi; astfel c ă un oarecare Filotei a fost ales la Roman, iar Anastasie Crimca la
Episcopia de R ădăuți. Câteva luni mai târziu (în septembrie 1600), Mihai Viteazul,
pierzând tronul și domnitorul Ieremia Movil ă reîntorcându -se în țară (și reocupându -și
tronul), to ți cei trei ierarhi refugia ți au fost rea șezați în scaunele lor; în aceast ă situa ție,
Anastasie Crimca a fost nevoit s ă se retrag ă, poate, la Dragomire ști. Pe mo șia sa de aici,
a ridicat în scurt ă vreme o bisericu ță cu hramul „Sfinții Prooroci Enoh și Ilie și Sfântul
Ioan Teologul ”; în 1602, bisericu ța era terminat ă; între anii 1602 -1605, cu sprijinul
logof ătului Lupu (Luca) Stroici, fostul vl ădică Anastasie a în ălțat biserica mare din

58 Dragomi rna, având hramul „Pogorârea Sfântului Duh ”. Se pare c ă Anastasie în anii ce
au urmat și-a dus via ța aici, pân ă în anul 1606, când a fost ales episcop al Romanului;
aici a p ăstorit numai doi ani, deoarece în 1608 a fost ales mitropolit al Moldovei; între
1617 -1619 a fost din nou înl ăturat din scaun, de către domnitorul Radu Mihnea, fiindc ă s-
a împotrivit închin ării m ănăstirilor Locurilor Sfinte; în 1619 pe Anastasie îl g ăsim din
nou în scaunul mitropolitan, unde a p ăstorit pân ă la trecerea sa în ve șnicie, din 19
ianuarie 1629, fiind înmormântat în pronaosul bisericii (mari) de la m ănăstirea
Dragomi rna.

2. Activitatea
Întrucât păstorirea sa în fruntea Episcopiei Rădăuților (iunie – septembrie 1600)
și în cea de la Roman (abia doi ani) a fost de scurt ă durat ă, nu prea avem știri despre
înfăptuirile lui Anastasie din aceast ă perioad ă. Cu toate acestea este vrednic de pomenit
faptul c ă a fost ctitorul a dou ă lăcașuri sfinte (bisericu ța devenit ă între timp „bolni ță” și
biserica mare de la Dragomi rna – transformat ă în m ănăstire), de care s -a vorbit mai
înainte; biserica mare, îndeosebi, este un ul dintre monumentele arhitectonice medievale
reprezentative din țara noastr ă, remarcat ă din în ălțimea sa de 32 m și larg ă de abia
9,60m; mitropolitul Anastasie și alți binevoitori i -a făcut m ănăstirii Dragomi rna anumite
danii și scutiri.
Prezentând cronologic ac țiunile și înfăptuirile sale, amintim c ă Anastasie a fost
trimis și în unele misiuni diplomatice în Polonia; mai întâi, în 1612, de c ătre domnitorul
Ștefan Tom șa II pentru a încheia pace cu regele de atunci al Poloniei, iar apoi (trimis de
domnul Radu Mihnea), în 1616, tot în Polonia cu acela și scop.
Dintr -un document din 16 mai 1619, afl ăm că mitropolitul Anastasie a înfiin țat
acum un spital la Suceava (primul de la noi), pentru a fi de folos celor „săraci și
neputincio și și șchiopi și orbi și alții care vor s ă se odihneasc ă toți aceia acolo… ”.
Prin 1627, la dorin ța sa, domnitorul Miron Ba rnovschi a în ălțat un zid trainic în
jurul m ănăstirii Dragomi rna, pentru a fi ocrotit ă de eventuale atacuri.

59 Între anii 1626 -1629, mitropolitul Anastasie a ridicat o alt ă bisericu ță (de
dimensiunile celei mici de la Dragomi rna), lâng ă catedrala mitropolitan ă „Sfântul
Gheorghe ” din Suceava.
Tot în aceast ă perioad ă (în toamna anului 1626), un sobor al ierarhilor din
Moldova, prezidat de Anastasie, a luat câteva hot ărâri în privin ța îmbun ătățirii vie ții
monahale și anume: a. călugării să nu de țină averi; b. egumenul s ă fie ales de c ătre
sobor pe un an de zile, cu posibilitatea de a fi reales; c. egumenul s ă ia masa împreun ă
cu întreaga ob ște de c ălugări; d. în mănăstirile de c ălugări să nu fie primite c ălugărițe și
nici femei; e . în mănăstirile din Moldova s ă nu fie primi ți călugări „ungureni ”, adică
transilv ăneni, probabil de fric ă să nu aduc ă aici influen țe catolice sau protestante, ori
pentru a preîntâmpina unele plângeri care puteau veni din partea principilor
Transilvaniei, privitoare la unele refugieri de români peste mun ți (în Moldova).
Mitropolitul Anastasie Crimca este cunoscut îndeosebi în istoria culturii noastre
naționale ca un mare miniaturist. Tradi ția copierii și împodobirii manuscriselor de pe
vremea lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare (de la multe m ănăstiri moldo vene) a
fost continuat ă la mănăstirea Dragomirna de Anastasie și ucenicii s ăi. Pân ă în prezent,
au fost identificate peste 25 de manuscrise în diferite locuri din țară sau de peste hotare,
din vremea lui Anastasie Crimca. Manuscrisele cercetate pân ă în prezent au peste 250
de miniaturi, ini țiale înflorate, frontispicii, ie șite din „școala ” lui Anastasie (din mâna sa
ori a ucenicilor lui). Miniaturile pomenite reprezint ă numeroase scene din Vechiul și
Noul Testament: prooroci, drep ți, momente din via ța poporului evreu sau din activitatea
Mântuitorului (apostoli, evangheli ști, mucenici, ierarhi, f ăcute din imagina ție) la care se
mai adaug ă și elemente locale na ționale: instrumente muzicale folosite de moldoveni și
anume buciume, cobze, co rnuri, tobe ori coroane care se aseam ănă cu cele ale
domnitorilor no ștri, cet ăți cu turnuri din arhitectura moldoveneasc ă ș.a.
Miniaturile sale „se remarc ă prin imagina ție, inspira ție, armonie de culori,
reprezentând adev ărate opere de art ă în acest gen, nu numai în plastica româneasc ă, ci și
în cea universal ă”.
Unii cercet ători ai operei sale l -au considerat ca fiind primul autoportretist din
țara noastr ă; chipul lui a fost identificat de peste 15 ori (în manuscrisele sale), în diferite

60 poziții: în genunchi, cu „mâinile împreunate pentru rug ăciune ”, ținând o carte în mân ă,
îmbr ăcat în ve șminte de arhiereu ș.a., fiind „de statur ă mijlocie, cu p ărul lung, barba
rotund ă și căruntă”.
Din cele expuse rezult ă că mitropolitul Anastasie Crimca a fost unul dintre
ierarhii de seam ă din trecutul Bisericii noastre: vrednic p ăstor de suflete, ctitor de
lăcașuri sfinte, ap ărător al credin ței str ăbune, st ăruitor în munca de asisten ță social ă,
diplomat, miniaturist de frun te în cultura româneasc ă.

Bibliografie selectiv ă:

1. N. Grigora ș, Mitropolitul Anastasie Crimca, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei ”,
XXXIV (1958), nr. 3 -4, pp. 296 -314.
2. V. Gon ța și Al. Gon ța, Mitropolitul Anastasie Crimca, fondatorul celui dintâi spital
din Moldova, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, XXXVIII (1962), nr. 1 -2, pp.
33-39.
3. Teodora Voinescu, Contribu ții la studiul manuscriselor ilustrate din m ănăstirile
Sucevi ța și Dragomirna , în „Studii și Cercet ări de Istoria Artei”, Bucure ști, II
(1955), nr. 1-2, pp. 89-114.
4. G. Popescu -Vâlcea, Din odoarele de art ă de la Dragomirna, în „Biserica Ortodox ă
Român ă”, LXXXV (1967), nr. 11 -12, pp. 1240 -1254.
5. G. Popescu -Vâlcea, Școala miniaturistic ă de la Dragomirna, în „Biserica Ortodox ă
Român ă”, LXXXVI (1968), nr. 3 -5, pp. 455 -468; nr. 7 -8, pp. 959 -972; nr. 9 -10, pp.
1186 -1211; nr. 11 -12, p p. 1343 -1359; LXXXVII (1969), nr. 1 -2, pp. 197 -209.
6. G. Popescu -Vâlcea, Anastasie Crimca, Bucure ști, 1972.
7. Ștefan Gorovei, Anastasie Crimca. Noi contribu ții, în „Mitropolia Moldovei și
Sucevei” , LV (1979), nr. 1 -2, pp. 144 -159.
8. G. Popescu -Vâlcea, Miniatura româneasc ă, Bucure ști, 1981.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, pp. 5-14.

61 REZUMAT

1. Viața

– S-a născut în a doua jumătate a secolului al XVI -lea, din părinții Ioan și
Cristina Crimcovici (Crimca ), primind la botez numele Ilie.
– A slujit, în tinerețe, în oastea domnitoru lui Petre Șchiopul , iar pentru actele
sale de vitejie Ilie Crimca (Crimcovici) a primit un pământ în Ungurași , pe râul
Suceava , ca acolo să întemeieze un sat.
– Nu după multă vreme, a schimbat pământul de la Ungurași, cu satul Drago –
mirești (lângă Suceava, între anii 1589 -1590).
– La scurtă vreme, s -a călugărit la mănăstirea Putna, primind numele Anastasie .
– Se pare că a învățat carte la o mănăstire din Moldova, iar în 1599 îl aflăm
ieromonah la biserica domnească din Suceava .
– La intrarea lui Mihai Viteazul în Moldova (în 1600) , ierarhii de aici au fugit cu
familia Movileștilor în Polonia.
– La mijlocul lunii iunie 1600, în scaunul vacant de Rădău ți a fost ales
Anastasie Crimca.
– În septembrie 1600, Mihai Viteazul pierzându -și tronul , vlădica Anastasie (la
reîntoarcerea Movileștilor și a ierarhilor moldoveni) a fost înlăturat din scaun,
retrăgându -se pe moșia sa din Dragomirești , unde a ridicat o bisericuță (în 1602).
– Între anii 1602 -1605, cu ajutorul logofătului Luca Stroici, a ridicat biserica
mare de la Dragomirna (după planurile lui Anastasie).
– Datorită activității sale de la Dragomirna, în 1606 a fost ales episcop al
Romanului , păstorit și aici cu vrednicie până în anul 1608 .
– În cursul anului 1608 a fost ales mitropolit al Moldovei , pentru ca între 1617 –
1619 să fie înlăturat, din nou, din scaun , de către domnitorul Radu Mihnea , întrucât s-a
împotrivit închinări lor de mănăstiri la Locuril e Sfinte .

62 – În 1619 a fost readus în scaunul mitropolitan , păstorind până la trecerea sa
la Domnul , din 19 ianuarie 1629 , fiind înmormântat în pronaosul bisericii mari de la
mănăstirea Dragomirna.

2. Activitatea

– Păstorirea scurtă la Rădăuți și la Roman , se presupune că a fost cu puține
realizări pe plan administrativ -gospodăresc.
– Au fost ctitorite bisericuța din Dragomirna (în 1602) și biserica mare de aici,
după planurile sale ( între 1602 -1605).
– A fost trimis în misiuni diplomatice în Polonia (în 1612 și 1616), de
domnitorul Ștefan Tomșa II .
– În 1619 a înființat un spital la Suceava , pentru nevoiași.
– Între 1626 -1629, a înălțat o altă bisericuță lângă Catedrala Mitropolitană din
Suceava .
– În toamna anului 1626 , un sobor al ierarhilor din Moldova, în frunte Anastasie,
a luat hotărâri cu privire la îmbunătățir ea vieții monahale.
– Anastasie este cunoscut ca un mare miniaturist , rămânând de la e l și de la
ucenicii săi 25 de manuscrise , care cuprind 250 de miniaturi , cu inițiale înflorate și cu
scene biblice (din Vechiul și Noul Testament).
– A fost considerat ca primul autoportretist de la noi.
– A fost unul dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii noastre : bun păstor de suflete,
ctitor de lăcașuri sfinte , diplomat , stăruitor în munca de asistență socială, mare miniaturist .

Concluzie

– Vlădica Anastasie Crimca (fost episcop la Rădăuți și Roman ) și mitropolit al
Moldovei , rămâne în Istoria Bisericii Ortodoxe Române ca un ierarh de frunte în variate
domenii de activitate bisericească dar și în cultura artistică (bisericească) românească.

63
MITROPOLITUL VARLAAM AL MOLDOVEI

a. Viața
A văzut lumina zilei la începutul secolului al XVII -lea, într -o familie pe nume
Moțoc, din ținuturile Vrancei, la botez primind numele Vasile. La „schitul lui Zosim ”,
în apropierea m ănăstirii Secu de mai târziu, tân ărul Vasile a înv ățat carte greceasc ă și
slavonea scă; mai apoi, s -a călugărit la m ănăstirea Secu și a primit numele de Varlaam ; mai
târziu a fost hirotonit diacon (ierodiacon) și preot (ieromonah) și a ajuns egumen al
acestei m ănăstiri. În afară de activitatea gospod ăreasc ă s-a preocupat și de probleme
cărturărești; între altele, a tradus în limba român ă Scara sau Leastvi ța Sfântului Ioan
Scărarul (în 1618). Pentru însemnata sa activitate gospod ăreasc ă și cărturăreasc ă, dar, în
acela și timp, datorit ă vieții lui duhovnice ști alese a fost în ălțat la rangul de arhimandrit.
Înfăptuirile sale în domeniile biserice ști pomenite, l -au făcut repede cunoscut în
ochii mitropolitului Anastasie Crimca, dar și în cei ai domnitorul Moldovei, Miron
Barnovschi (1626 -1629 și 1633), care l -a solicitat pe arhimandritul Vasile să-i fie
duhovnic. Devenind omul de încredere atât al domnitorului cât și al mitropolitului, a
fost trimis de c ătre ace știa într -o misiune (împreun ă cu al ți călugări) la Kiev, la
egumenul român Petru Movil ă (de la Lavra Pecerska) și la Moscova, la țarul M ihail
Feodorovici și la patriarhul Filaret Nichitici; misiunea lor la Moscova a fost de a
cump ăra icoane pentru diferite l ăcașuri de cult din Moldova; la Kiev, pentru a i se da un
manuscris lui Petru Movil ă (era vorba de un Octoih slavon de la m ănăstirea N eamț),
pentru tip ărire (Octoihul a apărut, de fapt, la Lvov în 1630). Cu scrisori de recomandare
de la Petru Movil ă și de la mitropolitul Kievului c ătre țarul Mihail și patriarhul Filaret
(după două zile de ședere la Kiev), delega ția moldovean ă, condus ă de Varlaam , s-a
îndreptat spre Moscova, ajungând la țar în 4 martie 1629; la Moscova au comandat un
însemnat num ăr de icoane; au a șteptat s ă fie pictate vreme de câteva luni (pân ă în
decembrie 1629); întrucât icoanele n -au fost executate dup ă normele impu se de patriarhul
Filaret, acesta n -a mai îng ăduit ca s ă fie scoase din Rusia; a șa că delega ția moldovean ă s-a

64 reîntors fără icoane acas ă (ele au fost recuperate abia în 1639 pe vremea lui Vasile
Lupu).
Când delega ția moldovean ă a ajuns acas ă, Miron Barnovschi a fost schimbat din
domnie, iar mitropolitul Anastasie Crimca trecuse la cele ve șnice; în aceast ă situa ție,
arhimandritul Varlaam s -a văzut nevoit s ă se retrag ă la mănăstirea sa de metanie, Secu;
în 13 iulie 1632 a trecut la Domnul și urma șul lu i Anastasie Crimca, mitropolitul
Atanasie (1629 -1632). Pentru str ădaniile sale gospod ărești, datorit ă calităților lui
duhovnice ști, dar mai cu seam ă pentru cultura înalt ă, arhimandritul Varlaam a fost ales
mitropolit al Moldovei; prin aceasta s -a stricat v echea tradi ție, dup ă care, numai
episcopii de Roman, R ădăuți sau Hu și puteau ajunge mitropoli ți ai Moldovei; a fost
hirotonit arhiereu în 23 septembrie 1632 și a păstorit pân ă în 1653 când Vasile Lupu a
pierdut tronul, iar mitropolitul Varlaam s -a retras din scaun la m ănăstirea Secu, unde a
mai tr ăit vreme de patru ani; a trecut la Domnul, probabil în august 1657, fiind
înmormântat lâng ă zidul dinspre r ăsărit al bisericii m ănăstirii Secu (în direc ția str anei
drepte); canonizat în 12 februarie 2007 și cinstit în fiecare an la 30 august.

b. Înfăptuiri pe tărâm cultural -teologic și tipografic
Încă din tinere țe, Varlaam a fost preocupat de carte, de cultur ă; dovad ă este
traducerea Scării (Sf. Ioan Sc ărarul) de care am pomenit la începutul cursului nostru.
Mai apoi, avem m ărturii c ă, în 1637, a cerut ajutor de la țarul Moscovei pentru a
tipări o Cazanie ; pân ă la urm ă, interven ția sa a fost zadarnic ă, fiindc ă n-a mai primit
nici un ajutor în acest sens. Se pare c ă a cerut, dup ă aceea sprijin din partea lui Petru
Movil ă (pe atunci mitropolit al Kievului), care, în 1640, i -a trimis la Ia și o mic ă
tiparni ță, dar și câțiva me șteri, în frunte cu Sofronie Pocia țchi.
Astfel c ă, în decembrie 1642, scotea de sub tipar o Scrisoare de mul țumire
adresat ă domnitorului Vasile Lupu, din partea delega ților Patriarhiei ecumenice din
Constantinopol care au participat la Sinodul de la Ia și din 1642, în care s -a aprobat
Mărturisirea de credin ță a lui Petru Movil ă; tot în acest an (1642), a mai ie șit de sub
tipar și un Catihisis slavon , al c ărui manuscris se afl ă la St. Petersburg (Rusia).

65 În anul urm ător (1643), se va tip ări, tot la Ia și, cea mai însemnat ă dintre lucrările
mitropolitului Varlaam și anume: Cazania sau Carte româneasc ă de înv ățătură la
dumenecele preste un și la praznice împ ărătești și la sv ănți mari, în 506 file (1012
pagini); ea a fost ilustrat ă cu scene biblice, ini țiale înflorate, frontispicii ș.a.
Cartea avea un „Cuvânt împreun ă cătră toată semen țiia româneasc ă”, din partea
lui Vasile Lupu, adresat românilor de pretutindeni.
După acesta se g ăsește un „Cuvânt c ătră cetitoriu ”, alcătuit ( și scris) de mitro –
politul Varlaam al Moldovei.
Lucrarea (Cazani a) cuprinde, apoi, dou ă părți; partea întâi: 54 de cazanii
(predici) la duminici; iar cea de a doua parte: 21 de cazanii la s ărbătorile împ ărătești și
ale sfin ților. Cazaniile duminicale sunt alc ătuite din patru p ărți: cuvânt introductiv,
pericopa evanghelic ă propriu -zisă, învățătura întâi și învățătura a doua; ea a avut o larg ă
răspândire în toate ținuturile române ști, contribuind nu numai la unitatea na țional ă și de
limbă, ci și la ap ărarea credin ței ortodoxe, îndeosebi în Transilvania.
Cea de a doua carte a mitropolitului Varlaam a fost intitulat ă Șeapte taine a
Bisericii, Iași, 1644; de asemenea o carte mare de peste 300 de pagini; în ea sunt
explicate cele șapte Taine (cu întreb ări și răspunsuri), asem ănându -se foarte mult cu un
catehism.
A tre ia carte a sa a fost Răspuns la Catehismul calvinesc. Ce l-a determinat pe
Varlaam s ă alcătuiasc ă și să tipăreasc ă aceast ă carte? În cursul anului 1642 a ie șit de sub
tipar un Catehism în române ște (în localitatea Prisaca, de lâng ă Alba Iulia), cu înv ățături
calvine; a fost tip ărit cu scopul de a -i atrage pe români la calvinism, la înv ățătura
reformat ă. Un exemplar din acest catehism a fost g ăsit de mitropolitul Varlaam, în
biblioteca unui înv ățat boier muntean, Udri ște N ăsturel (frate cu doamna Elina, so ția
domnitorului Matei Basarab), într -o misiune în Țara Româneasc ă (la Târgovi ște), pentru
a face pace între Vasile Lupu și Matei Basarab. Dup ă ce Varlaam l -a citit, l -a găsit „plin
de otrav ă de moarte sufleteasc ă”. Ajuns în Moldova a convocat de îndat ă un sobor al
ierarhilor de aici, cu scopul de a se pronun ța împotriva catehismului pomenit; se pare c ă
sinodul a avut loc în 1644 sau 1645, la Ia și, reședința mitropolitan ă. Sinodul respectiv a luat
în discu ție nu numai Catehismul calvinesc, ci și un Răspuns la acesta, alc ătuit, între timp,

66 de c ătre Varlaam; dup ă ce soborul pomenit s -a pronun țat împotriva Catehismului
calvinesc și a fost de acord cu Răspunsul la catehismul calvinesc, a aprobat tip ărirea lui;
aceasta s -a întâmplat la Ia și, în 1645; Răspunsul are numai 32 foi de format mic, în
cadrul c ăruia au fost prezentate mai întâi înv ățăturile calvine (dup ă modelul din
Catehism), apoi s -a prezentat înv ățătura ortodox ă, comb ătând principalele înv ățături
calvine. Din R ăspunsul mitropolitului reies urm ătoarele: 1. Sfânta Scriptur ă nu este
singurul izvor al Revela ției Divine; 2. Credin ța și faptele bune sunt necesare pentru
mântuire; 3. Referitor la predestina ție a arătat că mântuirea depinde atât de voin ța lui
Dumnezeu, cât și de cea a omului; 4. Pentru mântuire este necesar ă o via ță trăită în
Hristos; 5 -6. Biserica cuprinde mijloacele necesare pentru mântuire, între care au fost
enumerate și cele Șapte Taine; 7. împotriva atacurilor calvine a ap ărat cinstirea sfin ților,
precum și a sfintelor icoane. Prin Răspunsul la Catehismul românesc, Varlaam a ap ărat
învățătura ortodox ă de atacurile calvine, contribuind, astfel, la p ăstrarea unit ății de
credin ță a românilor din cele trei provincii: Țara Româneasc ă, Moldova și Transilvania.
Tot în 1645, mitropolitul Varlaam a tip ărit, la Ia și, a patra carte: Paraclisul
Născătoarei de Dumnezeu , în 48 de versuri originale; prin el s -a urm ărit căința cre ști-
nului și cererea sprijinului N ăscătoarei de Dumnezeu în aceast ă acțiune duhovniceasc ă.
Cea de a cincea și ultima carte a lui Varlaam a fost Carte româneasc ă de
învățătură la pravilele împ ărătești și de la alte giudea țe, Iași, 1646; se cunoa ște și sub
numele de Pravila lui Vasile Lupu; este o traducere din limba greac ă, ce cuprinde legi
politico -biserice ști, dup ă care se orientau preo ții în judecarea cazurilor din parohiile
proprii.
c. Alte realiz ări din vremea lui Varlaam
În timpul p ăstoririi mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu a ctitorit
mănăstirea Trei Ierarhi din Ia și, una dintre capodoperele de frunte din arta medieval ă
româneasc ă (sfințită în 6 mai 1639, de c ătre mitropolitul Varlaam); o vreme a fost și
catedral ă mitropolitan ă; tot în 1639, Varlaam s -a aflat între cei trei candida ți pentru
scaunul vacant al Patriarhiei ecumenice; aceasta arat ă că atât Vasile Lupu cât și
Varlaam se bucurau de un prestigiu deosebit în R ăsăritul cre știn.

67 Deoarece domnitorul Vasile Lupu a pl ătit datoriile Patriarhiei din Constanti –
nopol, patriarhul de atunci, Partenie I (1639 -1641), i -a dăruit domnulu i Moldovei
moaștele Cuvioasei Maici Paraschiva (care erau atunci la Constantinopol); ele au fost
așezate, în 13 iunie 1641, în biserica „Sfinții Trei Ierarhi ” din Ia și.
La îndemnul mitropolitului Varlaam, domnitorul Vasile Lupu a înfiin țat, în 1640
un Cole giu la mănăstirea Trei Ierarhi (din Ia și), cu dasc ăli de la Kiev, trimi și de Petru
Movil ă (la cererea lui Vasile Lupu), fiind „prima institu ție cu elemente de înv ățământ
superior din Moldova ”.
La acest Colegiu s -au predat, între altele: gramatic ă, retoric ă, dialectic ă,
aritmetic ă, geometrie, astronomie, muzic ă, teologie, filosofie și drept; erau predate apoi,
limbile latin ă, greac ă, slavon ă, dar și limba român ă, îndeosebi pentru români.
În concluzie se poate afirma c ă mitropolitul Varlaam, pe lâng ă tipărirea de c ărți
în limba român ă (prin care a contribuit la consolidarea unit ății de neam) și-a adus un
aport de seam ă la ap ărarea și păstrarea credin ței ortodoxe în cele trei țări române.

Bibliografie selectiv ă:

1. N. Chi țescu, Trei sute de ani de la „Răspunsul la Catehismul calvinesc ” al lui
Varlaam al Moldovei, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXIII (1945), nr. 11 -12, p p.
618-638.
2. Niculae Șerbănescu, La trei sute de ani de la moartea mitropolitului Varlaam al
Moldovei, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXV (1957), nr. 10, p p. 1012 -1035.
3. Paul Mihail, Circula ția Cazaniei mitropolitului Varlaam în Biserica româneasc ă, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, XXXIII (1957), nr. 10 -12, pp. 820 -828.
4. Ioan Dianu, Mitropolitul Varlaam, ctitor de scriere și de carte român ească, în
„Glasul Bisericii ”, XI (1981), nr. 1 -2, pp. 81-103.
5. Mihail I. Av ădanii, Așezământul școlar de la Trei Ierarhi din Ia și – prima institu ție
cu elemente de înv ățământ superior din Moldova, în „Mitropolia Mold ovei și

68 Sucevei ”, XLVII (1971), nr. 5-6, pp. 361 -374; an XLVIII (1972), nr. 9 -12, p p. 775 –
788; an L (1974), nr. 5 -6, pp. 353 -367.
6. Florian Duda ș, Cazania lui Varlaam în Transilvania, Cluj-Napoca, 1983.
7. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 16-30.
8. Alexandru Moraru, Ideea de poc ăință în Cazania lui Varlaam, în „Biserica
Ortodox ă Român ă”, CXI (1993), nr. 11 -12, p p. 66-71.

69 REZUMAT

a. Viața

– Era originar din ținuturile Vrancei , de la începutul sec. al XVII -lea, trăgându -se
dintr -o familie de răzeși cu nume le Moțoc , la botez primind numele Vasile .
– De tânăr și -a îndreptat pașii spre mănăstirea Secu , unde s -a călugărit cu numele
Varlaam ; înainte de 1613 e întâlnit ca egumen al acestei mănăstiri.
– Datorită rodnicei sale activități cărturărești, cât și a vieții sale curate, la scurtă
vreme, a fost cinstit cu rangul de arhimandrit .
– În 1620 domnitorul Miron Barnovschi ( 1626 -1629) l -a trimis într -o solie la
Moscova pentru a cumpăra icoane pentru ctitoriile sale; la reîntoarcere, în 1629 ,
domnitorul amintit nu mai era în scaunul Moldovei, motiv pentru care și Varlaam s-a
retra s la mănăstirea Secu .
– Frumoasele sale însușiri, cultura sa adâncă, strădania sa neobosită în slujba
Bisericii l -au făcut vrednic de cinstea de a fi ales în scaunul de mitropolit al Moldovei ,
trecându -se peste episcopii de Roman și Huși .
– Hirotonirea sa a avut loc în 23 septembrie 1632 și a păstorit până în 1653 ,
când se retrage iarăși la mănăstirea Secu, fiindcă și Vasile Lupu pierdu se tronul .
– A trăit în liniștea mănăstirii până la moartea sa ( 1657) și a fost așezat în
mormântul din afara mănăstirii (a bisericii), spre strana dreaptă; nu de mult a fost
canonizat (12 februarie 2007) și prăznuit în 30 august.

b. Înfăptuiri pe tărâm cultural -teologic și tipografic

a) Cea mai însemnată din lucrările sale este Cazania – Carte românească de
învățătură – la toate duminicile și praznice împărătești de peste an – 1643.
b) Șapte taine a le Bisericii, 1644 .
c) Răspuns la Catehismul calvinesc, 1645 (acest Catehism calvinesc a apărut în
Transilvania în 1640).

70 – La stăruința sa s -a înființat prima tipografie în Moldova – trimisă aici de
mitropolitul Petru Movilă al Kievului.
– La îndemnul lui Varlaam domnitorul Vasile Lupu a pus bazele unei Academii la
Iași (1640).
– A contribuit la împăcarea dintre Matei Basarab și Vasile Lupu.
– În timpul lui s -a ținut și Sinodul de la Iași – 1642 – unde s -a discutat și aprobat
Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă.
– Amintim că în 1639 a figurat printre cei trei candidați la scaunul de patriarh
ecumenic de la Constantinopol .

Concluzie

– A fost unul dintre ctitorii culturii noastre românești , prin tipărirea, în limba
română, de cărți de cult și de învățătură ortodoxă .
– A sprijinit pe românii ortodocși din Transilvania în lupta lor împotriva
calvinismului , contribuind, astfel, la păstrarea unității de limbă și de credință ortodoxă
în cele trei provincii românești.

71
MITROPOLITUL PETRU MOVILĂ.
SINODUL DE LA IA ȘI (1642)

a. Mitropolitul Petru Movil ă
S-a născut, probabil, în anul 1596, la Suceava, în familia domnitorului Simion
Movil ă și al so ției lui Marghita (mai târziu c ălugărită sub numele de Melania), la botez
primind numele de Petru.
După ce tat ăl său a murit, el împreun ă cu fra ții și mama sa au fost nevoi ți să
pribegeasc ă o vreme în Țara Româneasc ă, dup ă care s -au refugiat în Polonia pentru
totdeauna.
A înv ățat carte, mai întâ i, la casa p ărinteasc ă, dup ă care, a urmat cursurile
renumitei școli a „Frăției Ortodoxe ” din Lvov (Liov), unde pe lâng ă limbile latin ă,
greac ă, slavon ă și polonez ă a înv ățat unele discipline umaniste: gramatic ă, poetic ă,
retoric ă, didactic ă, dar și teologia.
Cu toate c ă avea o mo șie la Rubiejovka, nu departe de Kiev (unde și locuia),
venea des la cunoscuta Lavr ă a Pe șterilor (Lavra Pecerska), unde sub obl ăduirea
duhovniceasc ă a stare țului acesteia, îndeosebi, s -a decis s ă urmeze calea monahal ă; la
Rubiejovka a în ălțat chiar o biseric ă și s-a preg ătit pentru c ălugărie; s -a călugărit apoi la
Lavra Pecerska, dup ă 1625, iar la scurt ă vreme, (în 1627) a fost ales egumen al acestui
mare a șezământ monahicesc și hirotesit arhimandrit.
Numirea sa în fruntea Marii Lavre a fost benefic ă, fiindc ă Ortodoxia se mai
confrunta cu o puternic ă propagand ă catolic ă, început ă prin unirea de la Brest -Litovsk
(din 16 -20 octombrie 1596), când o parte din clerul și credincio șii ruteni au îmbr ățișat
unirea cu Biserica Romei. Astfel c ă egumenul Petru a strâns în preajma sa oameni de
carte, a întemeiat o tipografie și o școală în aceast ă mănăstire și apoi a înfiin țat, în 1631,
un Colegiu, tot la Kiev, pentru ca ortodoc șii să nu mai urmeze școli iezuite, urm ărind
prin aceasta, ri dicarea nivelului cultural și teologic al p ăstoriților s ăi (credincio și și
clerici).

72 Întrucât în 1632 trebuia s ă se fac ă alegerea unui nou rege al Poloniei, egumenul
Petru, cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, s -a implicat în aceasta, strângând în
preajma sa numero și nobili polonezi din Diet ă, care au reu șit să-l aleag ă rege pe
Wladislav IV (1632 -1648). Noul ales (Wla dislav IV) s -a văzut nevoit s ă recunoasc ă
unele drepturi vechi ale ortodoc șilor din jurisdic ția sa; între acestea pomenim: a.
libertatea de cult; b. „recunoa șterea legal ă a Mitropoliei ortodoxe a Kievului cu
episcopiile sufragane: Lvov (singura episcopie o rtodox ă menținută tot timpul pân ă
atunci), Lu țk, Przemysl, și Mstislav ”; c. dreptul de a avea l ăcașuri de cult, tipografii,
spitale; d. retrocedarea l ăcașurilor de închinare r ăpite de uni ți; e. credin cioșii ortodoc și
să poată obține demnit ăți în institu țiile statului ș.a.; mai târziu, îns ă, unele din aceste
drepturi au fost pierdute în favoarea uni ților.
În martie 1631, a trecut la domnul mitropolitul Kievului, Iov Bore țki; în locul
său a fost ales Isaia Kopinski, episcop de Przemysl. Deoarece autorit ățile de stat nu l -au
recunoscut, s -a purces la o nou ă alegere; de data aceasta a fost ales egumenul Petru
Movil ă „arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toat ă Rusia ”, acceptat apoi
de către regele Wladislav IV, precum și de patriarhul ecumen ic Chiri l Lukaris. A fost
hirotonit arhiereu în 28 aprilie 1633, în catedrala din Lvov și instalat abia în iulie 1633,
la Kiev.
Ca mitropolit, a ref ăcut și împodobit numeroase l ăcașuri de cult din eparhia sa;
pentru mai buna organizare a eparhiei a numit v icari (unul în Ucraina și altul în
Lituania), protopopi pentru îndrumarea preo ților, iar to ți ace știa, la rândul lor erau
cerceta ți de mitropolit sau de oamenii lui de încredere, ale și dintre monahii cei mai
învățați; se întâlnea anual cu protopopii și preoții din eparhie; a întemeiat un consistoriu ,
pentru judecarea abaterilor clericilor s ăi; a promovat o via ță duhovniceasc ă aleas ă.
În acela și timp, a avut o grij ă deosebit ă pentru cultura bisericeasc ă și teologic ă,
concretizat ă prin sprijinul substan țial și permanent acordat Colegiului din Kiev, care a
fost „considerat cel mai vechi a șezământ de înv ățământ superior la slavii ortodoc și”, și
care, mai apoi . În secolul al XVII I-lea a devenit Academie ; de remarcat c ă programa
analitic ă de aici era identic ă cu cea a școlilor superioare din Apus; s -a îngrijit, de
asemenea și de celelalte școli ortodoxe din Vini ța și Luk, urm ărindu -se prin aceasta

73 culturalizarea clerului ortodox. Pe de alt ă parte, s -a îngrijit și de activitatea tipografic ă,
de tipografiile din Kiev și Vilnius, sco țând la lumin ă peste 50 de c ărți, majoritatea
îngrijite de el (de slujb ă, de zidire sufleteasc ă și de ap ărare a credin ței ortodoxe); cele
mai importante dintre acestea sunt: Lithos (sau Piatr ă), tip ărită la Kiev, în 1644 ( o
lucrare monumental ă a 900 de pagini), în care se ap ăra Biserica Ortodox ă și credin ța sa în
fața atacurilor uni ților; apoi, Mărturisirea Ortodox ă (Pravoslavnica M ărturisire), care va
fi analizat ă în Sinodul de la Kiev (din 1640), precum și în cel de la Ia și (1642);
canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în 1997 și de către Biserica Ortodoxă
Română în 1998, cu cinstire în fiecare an în ziua de 22 decembrie.

b. Sinodul de la Ia și (1642)
Cunoscându -i însemn ătatea, fiind convins de valoarea ei și dorind s ă nu rămână
numai o m ărturisire de credin ță personal ă, a ținut s ă fie oficializat ă printr -un sinod. În
acest sens, în calitate de mitropolit al Kievului, a convocat un sinod printr -o pastoral ă, din
24 iunie 1640, pentru 8 septembrie, acela și an (1640) . Întrucât în 8 septembrie în
Biserica Ortodox ă se pr ăznuia o s ărbătoare mare, Na șterea Maicii Domnului, deschiderea
sinodului pl ănuit s -a amânat pentru ziua urm ătoare, 9 septembrie 1640 . În acea zi, sinodul a
fost deschis de Mitropolitul Petru Movil ă, în biserica „Sf. Sofia” din Kiev, „printr -un lung
discurs, în care a ar ătat motivele convoc ării și misiunea nobil ă pe care o au ei,
participan ții în fa ța întregii Ortodoxii ”. La acest sinod au mai participat și alți ierarhi din
Mitropolie, teologi, monahi, preo ți ș.a., dându -i-se, astfel, o mare importan ță Mărturisirii
de credin ță ortodox ă a mitropolitului kievean. Amintim c ă ea a fost scris ă în limba
latină, cu titlul: Expositio fidei Ecclesiae Rusiae Minoris , împărțită după cele trei virtu ți
teologice: credin ța, nădejdea și dragostea, cuprinzând 261 de întreb ări și răspunsuri. Nu
mai insist ăm asupra discu țiilor avute asupra ei, ci accentu ăm faptul c ă aici nu s -a ajuns
la un acord în ceea ce prive ște dou ă puncte, de influen ță catolic ă, și anume: prefacerea
Sf. Daruri la rostirea cuvintelor: „Lua ți, mânca ți…” și „Be ți dintru acesta…” și
acceptarea purgatoriului.

74 Pentru aceste motive, s -a decis s ă se cear ă părerea patriarhului ecumenic de la
Constantinopol. Dup ă altă serie de discu ții, în încheiere, s-a hot ărât să se convoace un
nou sinod, la care s ă poată participa delega ți ai mai multor Biserici Ortodoxe, care s ă
cerceteze și să se pronun țe asupr a Mărturisirii de credin ță a Mitropolitului Petru
Movil ă. Propunerea convoc ării unui alt sinod a fost înaintat ă și patriarhului ecumenic, care
a fost de acord cu ea. Iat ă cum descrie aceast ă hotărâre un mare istoric al Bisericii
noastre: „S -a unit cu aceast ă părere [cu a sinodalilor] și mitropolitul Petru; și stăruitor
cum era, nel ăsând lucru de azi pe mâine, a și început preg ătirile pentru aceasta. C ăci
părerea icumenicului însemna un nou sobor – un sinod – cu delega ți de ambele p ărți,
cu dispute și cu hot ărâri de care se lega soarta bisericii și a credincio șilor din Polonia
mai ales, dar și din toat ă ortodoxia (subl. n.). Pentru aceea sol a trimis la patriarhie s ă
se arate acolo starea bisericii și a credin ței din Ucraina polon ă, de unde ie șise
mărturisirea sa a c ărei cercetare și aprobare o dorea.
Dar unde s ă se adune delega ții pentru cercetarea c ărții? În Constantinopol sunt
stăpâni Turcii cari nu sufereau de cât cu grele jertfe morale și materiale pe ghiauri
[creștini]; pe lâng ă turci mai erau mini ștrii, residen ții statelor apusene, cari aceștia făceau
mai mult propagand ă religioas ă, catolic ă sau protestant ă, decât politica mirean ă a statelor
lor. În Polonia era st ăpânire catolic ă, greu ap ăsătoare a ortodoc șilor și care nu vedea de loc
cu ochi binevoitori ridicarea și înt ărirea ortodoxiei. Dar la mijloc între Chiev și
Țarigrad se afla ortodox ă din vechi[me], plin ă de biserici și mănăstiri, bucuroas ă de
oaspe ți, cunoscut ă bine și de mitropolitul Chievului – era țara lui de na ștere și a
neamului lui și de Greci ortodoc și din Răsărit cari c ălătoreau des aici și-și prelungeau
vizitele, dobândind daruri în închin ări de m ănăstiri cu sate și moșii: Aceast ă țară era
Moldova (subl. n.). Se întâmpla ca atunci s ă domneasc ă în Moldova un domn cu alese
însușiri pentru biseric ă dar și cu sl ăbiciuni pricinuitoare de rele și țării și lui. Este Vasile
Lupu sprijinitor cu mâna larg ă și mereu plin ă a bietelor patriarhii și mitropolii s ărace și
nechibzuite din R ăsărit. El le pl ătea datoriile, el le lua sama la cheltuieli. El punea și
socotea patriarhi, le da sfaturi și-i amenin ța. Cu dreptul a fost asemuit cu împ ărații
bizantini scutitori ai ortodoxiei. Bună țară și potrivit Domn [Vasile Lupu] pentru un
sinod cercet ător de dogme cre știne (subl. n.).

75 Spre acest Domn se îndrept ă mitropolitul Petru Movil ă, îndemnându -l să
primeasc ă a fi gazda delega ților sinodului ce avea s ă fie. Vasile Lupu primi (subl. n.).”
Cu toate c ă descrierea P ărintelui Niculae M. Popescu pare una „roman țată”, ea
exprim ă însă un adev ăr istoric: decizia Mitropolitului Petru Movil ă de a se ține un sinod
în țara sa de origine (Moldova) pentru motivele ar ătate, unde îl avea drept mare
susținător pe domnitorul Vasile Lupu (1643 -1653), el însu și sprijinitor al R ăsăritului
Ortodox, și care a acceptat ținerea unui sinod la Ia și. În acela și timp, dup ă ce patriarhul
ecumenic Partenie I (1639 -1644) a fost de acord cu aceast ă propunere, se pare c ă
domnitorul moldovean a intervenit atât la Poarta Otoman ă, cât și la regele Poloniei, ca
delega ții Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, cât și ai celei ucrainene de la Kiev
să le permit ă venirea la sinodul de la Ia și, la începutul toamnei anului 1642. De fapt,
domnitorul Vasile Lupu este cunoscut și la noi ca un consecvent sprijinitor al Bisericii și
al culturii române ști în Moldova, ajutat, îndeaproape de vrednicul mitropolit c ărturar
Varlaam al Moldovei (1632 -1653).
Pentru a în țelege mai bine implicarea „p ărții” române în Sinodul de la Ia și din
toamna anului 1642, trebuie s ă facem referire la un alt Sinod, la cel de la Constanti –
nopol, din mai, acela și an (1642). Acesta a fost convocat de c ătre Patriarhul ecumenic
Partenie I pentru „a pune cap ăt disensiunilor și tulbur ărilor” provocate de Mărturisi rea de
credin ță calvinizant ă, atribuit ă fostului patriarh ecumenic Chiril Lukaris. O lămurire a acestei
situații, dar și reabilitarea patriarhului Chiril Lukaris o doreau atât Mitropolitul Petru
Movil ă, cât și domnitorul Vasile Lupu, în urma discu ției M ărturisirii calvinizante, la sinodul
de la Constantinopol (din mai, 1642), cei prezen ți au ajuns la constatarea c ă patriarhul
Chiril Lukaris nu a fost autorul m ărturisirii pomenite; astfel c ă a fost condamnat ă numai
mărturisirea și nu persoana patriarhului. Concluziile discu țiilor din Sinod au fost
redactate într -o Epistol ă Sinodal ă, care a fost trimis ă și Sinodului de la Ia și (din 1642).
Menționăm că aceast ă Epistol ă este copia Actelor Sinodului de la Constantinopol (mai,
1642), ce are la urm ă semn ăturile celor 45 de participan ți. Curios c ă, printre aceste
semn ături se g ăsește cea a Mitropolitului Petru Movil ă, al Kievului, precum și ale unor
reprezentan ți moldoveni: Mitropolitul Varlaam al Moldovei, Episcopul Evloghie al
Romanului, Episcopul Atanasie al Rădăuților, Episcopul Gheorghe al Hu șilor și Egumenul

76 Sofronie de la M ănăstirea Trei Ierarhi din Ia și, personalit ăți biserice ști ce n -au luat parte
la Sinodul pomenit (Constantinopol, mai 1642) . În aceast ă situa ție, ne punem întrebarea:
Ce au c ăutat semn ăturile lor pe actele acestui sinod? Vom r ăspunde la aceasta, dup ă
prezentarea Sinodului de la Ia și din 1642.
După cum am pomenit mai sus, Patriarhia ecumenic ă a fost de acord cu
solicitarea Mitropolitului Petru Movil ă ca sinodul pentru discutarea M ărturisi rii sale să
aibă loc în Moldova, la Ia și. Astfel c ă, pe la începutul lunii septembrie (în 6 septembrie
1642) a sosit la Ia și delega ția Patriarhiei ecumenice, alc ătuită din: Porfirie, fost
Mitropolit de Niceea și înv ățatul ieromonah Meletie Sirigul, teolog și predicator de
frunte, care f ăcuse înalte studii la Padua și Vene ția și care fusese în Moldova în câteva
rânduri și anume: la hirotonirea și instalarea Mitropolitului Varlaam, dar și pentru
ajutoare pentru credincio șii din Marea Biseric ă a Constantinopol ului. Referindu -se la
primirea delega ției Patriarhiei ecumenice, P ărintele Niculae M. Popescu a spus: „Acești
doi delega ți fur ă primi ți de Domn cu mare cinste, ar ătată în audien țe publice și în
vizitele ce f ăcură” (subl. n.). Prin urmare, domnitorul moldovean Vasile Lupu a dat
importan ță atât evenimentului interna țional de la Ia și, dar, în acela și timp și onoarea
cuvenit ă reprezentan ților Patriarhiei ecumenice.
Peste câteva zile a sosit și delega ția kievean ă, trimis ă de Mitropolitul Petru
Movil ă, alcătuită din: Isaia Trofimovici Koslovski, egumen al M ănăstirii „Sf. Nicolae”
din Kiev, profesor de filosofie și fost rector al Academiei de acolo, Iosif Kononovici
Garba țki, rectorul în func țiune al vestitei Academii kievene și egumen al M ănăstirii
„Teofania” din Kiev, precum și Ignatie Oxenovici Staru șici, predicator al catedralei „Sf.
Sofia” din Kiev; prin urmare, o delega ție de mari teologi, care cuno șteau bine
Mărturisirea de credin ță a lui Petru Movil ă. De ce n -a venit și Petru Movil ă? Probabil
că: „prezența sa, ca autor și prin ț, nu trebuia s ă influen țeze dezbaterile.” De ce n -a trimis
atunci al ți ierarhi din Biserica sa, fiindc ă la Sinodul de la Kiev (din 1640), participau
ierarhii din Rusia Mic ă? Greu de r ăspuns, din lips ă de documente. Credem, totu și, că el
știa că la Sinod vor fi prezen ți ierarhii moldoveni, al ături de cel pu țin un vl ădică trimis
de către Patriarhia ecumenic ă.

77 În ceea ce prive ște Biserica Ortodox ă din Moldova, cei mai mul ți istorici
consider ă fireasc ă și logic ă participarea reprezentan ților ei la Sinod (părere pe care o
împărtășim și noi, mai ales pentru prestigiul domnitorului Vasile Lupu și al Mitro –
politului c ărturar Varlaam); în schimb, Biserica Ortodox ă din Țara Româneasc ă n-a
putut fi reprezentat ă „date fiind raporturile du șmănoase dintre domnitori” (Vasile Lupu
și Matei Basarab).
Așadar, „ trebuie re ținut faptul c ă acum s -au întâlnit într -un sinod, pentru prima
dată în istoria Bisericii , reprezentan ții celor trei mari ramuri ale Ortodoxiei: greac ă,
slavă și român ă” (subl. n.).
Iată cum descrie acela și mare istoric bisericesc (Preotul Niculae M. Popescu)
Sinodul de la Ia și din 1642: „Sinodul se deschisese în ziua de 15 Septembrie din anul
1642, dup ă ce în ziua de 14, cu to ții se închinaser ă evlavios Sfintei Cruci a c ărei în ălțare
se pr ăznuia. Iar ședința de deschidere, ca și celelalte, se ținu în trapez ăria cea boltit ă cu
piatră și pardosit ă cu marmur ă albă și neagr ă a mănăstirii Trierarhilor. Este prennoit ă și
apoi pârjolit ă, modern numit ă Sala gotic ă de azi. Dup ă acte și vechi sinoade v ăd ședința
de deschidere curgând astfel. Pe je ț, înalt, lâng ă păretele de r ăsărit, ședea Vasilie
Voivod Domnul Moldovei, îmbr ăcat scump și strălucit. La dreapta lui pe je țuri mai
joase ședeau vl ădicii Moldovei: Varlaam mitropolitul Sucevei și a toat ă Moldova și
Exarh al Plaiurilor, Evloghie al Romanului, Anastasie al R ădăuților, Gheorghe al Hu șilor,
Sofronie Pocia țki ieromonahul și catigumenul Trierarhilor, și alți igumeni și stare ți. În
dreapta Domnului ședeau boierii mari ai divanului, printre ei fiind Grigorie Ureche
cronicarul, Evstratie Drago ș pravilistul, Todira șcu logof ătul cancelariei latine a
Domnului, și alții” (subl. n.).
Deși nu avem documente sigure care s ă confirme descrierea sinodului de la Ia și
(1642), suntem încredin țați că ceremonia de deschidere s -a petrecut a șa, fiindc ă urma s ă
se analizeze aici M ărturisirea de credin ță a unui prin ț moldovean, Mitro politul Petru
Movil ă; se petrecea în țara unui voiev od str ălucit și renumit ce se considera urma ș al
bazileilor bizantini; Biserica Ortodox ă din Moldova avea în fruntea ei un mare teolog și
cărturar, Mitropolitul Varlaam (fost candidat pentru ocuparea scaunului Patriarhiei
ecumenice de la Constantinopol), î mpreun ă cu Sinodul Bisericii moldovene; era un

78 „Eveniment mondial” sau mai bine spus se deschidea la Ia și un „ Sinod panortodox ”, ce,
mai apoi, prin hot ărârea sa a primit aprobarea întregii Ortodoxii; la toate întâlnirile
însemnate din via ța Bisericii cre știne primare, iar, mai apoi, a celei Ortodoxe, g ăsim
ceremonii de acest gen, unde împ ărați, regi sau domnitori (cu suita lor), al ături de
ierarhi, teologi ( și uneori și credincio și) au luat decizii istorice pentru Biseric ă și
creștinătate.
Din descrierea Sinodului reiese, apoi, c ă însuși Vasile Lupu, asemenea împăraților de
la Bizan ț și-a avut rolul s ău de deschiz ător ale acestora: „La clipa hot ărâtă, Vasile
Voivod se ridic ă, făcu semn de ascultare, și ținu cuvânt despre biseric ă și despre
învățătura ortodox ă, la urm ă poftind pe delega ții celor dou ă biserici s ă spun ă ce au
adus spre cercetare și cum înțeleg s ă lucreze ”, (subl. n.); mai apoi, de cel de mediator,
între Meletie Sirigul (care în timpul dezbaterilor a ținut cu tot dinadinsul s ă obțină de la
sinodali nu numai anatematizarea M ărturisirii de credin ță calvinizant ă pusă pe seama
patriarhului ecumenic Chiril Lukaris, ci și persoana acestuia și delega ția kievean ă (care
l-a apărat cu argumente serioase pe patriarhul Chiril Lukaris); în aceste dispute Vasile
Lupu a fost de partea delega ției lui Petru Movil ă, care a cunoscut mai bine via ța și
activitatea patriarhului Chiril Lukaris, decât Meletie Sirigul, de și bun teolog, nu știm din
ce motive, du șman înver șunat al fostului patriarh -martir constantinopolitan ( Chiril
Lukaris) . În finalul dezbaterilor pe tema M ărturisirii calvinizante, delega ții „ucraineni și
moldoveni ai sinodului, ca și domnitorul Vasile Lupu, n -au fost de acord cu propunerea
lui Meletie, considerând c ă acea M ărturisire nu e ste opera lui Chiril , ci a fost pus ă
numai sub numele s ău” (subl. n.).
Sinodul a cercetat apoi cele 261 de întreb ări și răspunsuri ale M ărturisirii de
credin ță a lui Petru Movil ă și asemenea Sinodului de la Kiev (din mai, 1642) au
constatat dou ă puncte de influen ță catolic ă: Prefacerea Sfintelor Daruri la rostirea
cuvintelor: „Lua ți, mânca ți…” și „Be ți dintru acesta to ți…”, precum și locul cur ățitor,
purgatoriul.
În urma discu țiilor cu privire la cele dou ă puncte catolice, sinodalii, în frunt e cu
Meletie Sirigul „au ap ărat vechile adev ăruri ortodoxe, ar ătând c ă nu exist ă purgator și că

79 prefacerea darurilor are loc în timpul rug ăciunii de chemare sau invocare a sfântului duh
(epicleza) rostit ă de preotul slujitor”.
Menționăm că discu țiile din cadrul Sinodului (au fost libere, neconsemnându -se în
acte sau procese -verbale, ceea ce îngreuneaz ă identificarea participan ților la sinod) s -au
purtat în limba latin ă, iar rezultatul acestora (textul M ărturisirii) a fost tradus
concomitent în greaca vorbi tă de către Meletie Sirigul, fixându -se „temeinic punctul de
vedere al bisericii ortodoxe, atât fa ță de Protestantism, cât și față de Catolicism”.
Sinodul și-a încheiat lucr ările la 27 octombrie 1642, dup ă 43 de zile, iar sinodalii
constatând c ă Mărturisirea de credin ță a lui Petru Movil ă a fost „alc ătuită după
învățătura sfintei Scripturi, a Sfin ților P ărinți și a sinoadelor Ecumenice, au aprobat -o în
unanimitate ca îndreptar pentru to ți credincio șii Bisericii Ortodoxe”; M ărturisirea de
credin ță a lui Petru Movil ă, „îndreptat ă și tradus ă în limba greac ă” a fost trimis ă, în 30
octombrie 1642, Sinodului Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol spre validare.
Dacă delega ții kieveni au p ărăsit Iașul în 6 noiembrie 1642, cu bucuria aprob ării
de către Sinod a m ărturisirii de credin ță a mitropolitului lor, Petru Movil ă, ieromonahul
Meletie Sirigul se afla înc ă în capitala Moldovei, la sfâr șitul lunii decembrie acela și an
(1642). El tip ărea în 20 decembrie 1642 (în tipografia m ănăstirii Trei Ierarhi din I ași) o
scrisoare prin care a mul țumit domnitorului Vasile Lupu pentru ospitalitate și reu șita
lucrărilor Sinodului; de men ționat c ă scrisoarea respectiv ă era „precedat ă de
condamnarea M ărturisirii calvinizante”, la urm ă apărând semn ăturile delega ților greci și
kieveni (împreun ă cu Petru Movil ă), dar și a reprezentan ților Bisericii Ortodoxe din
Moldova: Mitropolitul Varlaam al Moldovei, Episcopul Evloghie al Romanului,
Episcopul Anastasie al R ădăuților și Episcopul Gheorghe Hușilor. Se consider ă că
acțiunea lui Meletie Sirigul a fost un abuz ce s -a făcut, probabil, în afara sau dup ă
încheierea ședințelor Sinodului de la Ia și (1642); semn ăturile delega ților ( și ulterior cea
a lui Petru Movil ă), dovedesc consensul lor cu hot ărârile Sinodului de la Constantinopol
din mai, 1642, când s -a condamnat numai M ărturisirea calvi nizant ă, fără presupusul
autor, Chiril Lukaris, cum ar fi dorit, Meletie Sirigul.
Și acum o întrebare logic ă: cum de au semnat ierarhii moldoveni condamnarea
mărturisirii de credin ță calvinizante în contextul Sinodului de la Ia și, de vreme ce, dup ă

80 unii istorici, Biserica Moldovei nici n -a avut reprezentan ți la aceasta? Cu toate c ă nu
avem indica ții documentare privitoare la participarea delega ților moldoveni la Sinodul
de la Iași, consider ăm că ea este una logic ă, normal ă și fireasc ă, de vreme ce Țara
Moldovei, precum și Biserica Ortodox ă din Moldova se bucura de prestigiu extern (prin
domnul Vasile Lupu și Mitropolitul Varlaam) la acea vreme; iar semn ăturile
moldovenilor de pe scrisoarea de condamnare a M ărturisirii de credin ță calvinizant ă
nu fac altceva decât s ă confirme ipoteza noastr ă: reprezentan ții statului Moldova și ai
Bisericii Ortodoxe din Moldova au luat parte activ ă la Sinodul de la Iași din 1642.
De remarcat c ă Mărturisirea de credin ță a lui Petru Movil ă a primit aprobarea
Sinodului Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, la 11 mai 1643, sub titlul:
Mărturisirea Ortodox ă de Credin ță a Bisericii Ortodoxe și Apostolice a lui Hristos, iar
în anii urm ători și de l a cei trei patriarhi ai Patriarhiilor R ăsăritene: Ioanikie al
Alexandriei (1645 -1657), Makarie al Antiohiei (1647 -1672) și Paisie al Ierusali mului
(1645 -1660), „ astfel încât ea deveni oficial M ărturisirea de credin ță a Bisericii
Răsăritului (subl. n.).
În cursul vremii, Sinodul de la Ia și (1642) a fost denumit în diferite forme,
începând de la quasi -ecumenic și panortodox până în a-i minimaliza importan ța,
vorbindu -se de un sobora ș sau de conferin țe teologice. Nu este cazul aici s ă analiz ăm
toate aceste ipoteze, pentru a ar ăta unde se afl ă adev ărul. Noi, îns ă, mergem pe logica
evenimentelor, numindu -l de la început Sinod, fiindc ă: a) la el au participat ierarhi și
teologi ai Bisericii Ortodoxe (între care și români); este imposibil ca la acest sinod s ă nu
fi participat domnitorul Vasile Lupu (cunoscut sprijinitor al Bisericii Ortodoxe), al ături
de marele c ărturar și teolog, Mitropolitul Varlaam al Moldovei (înso țit de ierarhii s ăi
sufragani), dând astfel importan ță cuvenit ă sinodului interna țional ortodox de la Ia și; b)
s-a dezb ătut și s-a aprobat, ca într -un Sinod, Mărturisirea Ortodox ă de Credin ță a
Bisericii Ortodoxe și Apostolice a lui Hristos (recunoscut ă mai apoi de întreaga
Ortodoxie); c) s-a obținut un consens (cu prilejul Sinodului) în ceea ce prive ște combaterea
Mărturisirii de credin ță calvinizante pus ă pe seama patriarhului ecumenic Chiril Lukaris.
Prin urmare, toate aceste componente ale întâlnirii ierarhilor și teologilor
ortodoc și de la Ia și (din 1642), îi dau calitatea de Sinod ortodox, de ce nu, Panortodox,

81 fiind primul de aceast ă mărime și importan ță în Biserica R ăsăritean ă, dup ă cele Șapte
Sinoade Ecumenice (dintre anii 325 -787).
Amintim c ă Mărturisirea de credin ță a lui Petru Movil ă a văzut lumina tiparului, în
limba latin ă, la Amsterdam, în 1643, iar o a ltă ediție, tot în latin ă, la Leipzig, în 1659; în
limba greac ă a fost tip ărită tot la Amsterdam, în 1667; dup ă acest an, cunoa ștem 15
ediții grece ști ale ei . În anul 1691, ea a fost tradus ă și tipărită pentru prima data în limba
român ă la Buz ău; de atunci și pân ă astăzi s-au realizat 20 de edi ții ale Mărturisirii de
credin ță a lui Petru Movil ă, în limba român ă.
Fiu de domn și de neam român, mitropolitul Petru Movil ă a fost unul dintre
cărturarii de seam ă ai Ortodoxiei r ăsăritene, din veacul al XVII -lea, care a dat acesteia:
școli, colegii, tipografii, în care s -au imprimat c ărți de slujb ă și de învățătură, între care, la
loc de frunte se afl ă Mărturisirea de credin ță, aprobat ă de către întreaga Ortodoxie.

Bibliografie selectiv ă:

1. Niculae M. Popescu, Gheorghe I. Moisescu, Mărturisirea Ortodox ă, Bucure ști,
1942.
2. Alexandru Elian, Mărturisirea de credin ță a Bisericii Ortodoxe, Bucure ști, 1981.
3. Mărturisirea Ortodox ă. Manuscris grec -latin de la Biblioteca Academiei din Paris,
fond grec, nr. 1265, tipărită în vol. „Sinodul de la Iași și Sf. Petru Movil ă, 1642 –
2002 ”, Iași, Ed. Trinitas, 2002.
4. Niculae M. Popescu, Pomenirea mitropolitului Petru Movil ă și a sinodului de la
Iași, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LX (1942), nr. 9 -10, p p. 387 -402.
5. Teodor Bodogae, Din istoria Bisericii Ortodoxe de acum 300 de ani. Sinodul de la
Iași, Sibiu, 1943.
6. Iustin Moisescu, În legătură cu M ărturisirea Ortodox ă, în „Biserica Ortodox ă
Român ă”, LXVI (1948), nr. 5 -8, pp. 357-362.
7. Ștefan S. Gorovei, Petru Movil ă. Contribu ții, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei ”,
LVII (1981), nr. 10 -12, p p. 704 -716.

82 8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, pp. 32 -45.
9. Alexandru Moraru, Contribu ția româneasc ă la Sinodul de la Ia și (1642), în vol.
„Sinodul de la Ia și și Sf. Petru Movil ă, 1642 -2002 ” …, pp. 61-71.

83
REZUMAT

a. Mitropolitul Petru Movilă

– S-a născut la Suceava , la 21 dec. 1596, fiul lui Simion Movilă , la botez
primind numele de Petru .
– La vârsta de 4 ani , împreună cu familia sa, pribegește în Polonia .
– S-a întors în Moldova în 1601 , ca prin 1611 -1612 să părăsească Moldova
pentru totdeauna și să se așeze definitiv în Polonia.
– În 1627 a fost tuns în monahism la mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev ,
păstrându -și și în călugărie același nume; în același an ajunge și arhimandrit .
– În 1633 a fost ales „arhiepiscop și mitropolit al Kievului, al Galiției și a l
întregii Rusii ”.
– Tot în 1633 a înființat Academia din Kiev , cea mai veche universitate
modernă ortodoxă.
– A înființat tipografii la Kiev și Liov, tipărind o mulțime de cărți de slujbă, de
învățătură și de evlavie creștină (peste 50 de cărți).
– Cea mai importantă din lucrările sale este Mărturisirea Ortodoxă, împărțită
după cele trei virtuți teologice, cuprinzând 261 de întrebări și răspunsuri bazate pe sf.
Scriptură, Sf. Tradiție și canoanele bisericești.
– Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă a fost analizată în Sinodul de la
Kiev (1640), după ce au fost combătute cele două puncte: purgatoriului și prefacerea
Sf. Daruri la rostirea cuvintelor: „Luați, mâncați…” și „Beți dintru acesta toți…”

b. Sinodul de la Iași (1642)

– Cunoscându -se importanța și valoarea Mărturisirii de credință a lui Petru
Movilă s-a dorit să primească girul întregii Ortodoxii într -un sinod.

84 – Întrucât la Constantinopol Sinodul nu s -a putut ține din pricina ocupației
turcești, iar la Kiev era Eparhia pe care o conducea autorul Mărturisirii , s-a hotărât ca
acesta să aibă loc în Capitala Moldovei, la Iași, sub ocrotirea domnitorului Vasile Lupu ,
mare sprijinitor al Ortodoxiei vremii.
– Sinodul de la Iași s-a deschis în 15 septembrie 1642 , în prezen ța domnitorului
Vasile Lupu (1643 -1653) , a delegaților Patriarhiei ecumenice din Constantinopol , în frunte
cu teologul Meletie Sirigul , a Bisericii Kievene și a Bisericii Ortodoxe din Moldova.
– În cele 43 de zile de Sinod (până în 27 oct. 1642) din clădirea gotică de lângă
mănăstirea (catedrala) Trei Ierarhi din Iași , s-au dezbătut cele 261 de întrebări și
răspunsuri din Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă ; reprezentantul Patriarhiei
Ecumenice, Meletie Sirigul , în cele 43 de zile a și tradus -o în limba greacă pentru a fi
înfățișată Bisericii sale.
– În urma dezbaterilor s -au constatat aceleași două greșeli (de influență
catolică), purgatoriul și prefacerea Sfintelor Daruri la cuvintele: „Luați, mâncați…” și
„Beți dintru Acesta toți…”, inovații ce au și fost înlăturate din Mărturisire.
– În 30 octombrie 1642, Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă a fost
înaintată Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol spre aprobare ( fapt întâmplat în 11
mai 1643) și în anii următori a fost validată și de ceilalți patriarhi ortodocși ai
Răsărit ului: ai Alexandriei , Antiohiei și Ierusalimului , devenind, Mărturisirea de
credință a Bisericii Răsăritului .
– În anii de după Sinod, Mărturisirea lui Petru Movilă a fost tipărită în
numeroase limbi de circulație, și bineînțeles, și în limba română, în peste 20 de ediții.

Concluzie

– Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, fiu de domn moldovean, a fost nu
numai un ierarh de seamă, care a apărat Ortodoxia în fața asaltărilor catolice și
protestante, dar și un vestit teolog, dovedit acest fapt prin Mărturisirea sa de credință ,
validată în Sinodul de la Iași din 1642.

85 – Mărturisirea lui Petru Movilă a fost aprobată în anii ce au urmat de
Patriarhiile din Constantinopol , Alexandria, Antiohia și Ierusalim , devenind, astfel,
Mărturisirea de credință a întregii Ortodoxii.
– Petru Movilă a trimis tipografi și tipografii atât în Moldova cât și în Țara
Românească, ce au tipărit cărți de cult și de învățătură ortodoxă.
– Petru Movilă a trecut la Domnul în 22 decembrie 1646, fiind înmormântat în
biserica mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev.
– Canonizat în 1996 de Biserica Ortodoxă din Ucraina și în 1997 de Biserica
Ortodoxă Română, este cinstit în ziua mor ții sale (22 decembrie).

86
MITROPOLIȚII ILIE IOREST ȘI SIMION ȘTEFAN
AI TRANSILVANIEI

a. Mitropolitul Ilie Iorest
Sfântul Ierarh Ilie Iorest a v ăzut lumina zilei în jurul anului 1600, în ținuturile
învecinate cu Țara Moldovei (probabil în zona Bistri ței-Năsăudului sau în cea a
Maramure șului), la botez primind numele de Ilie.
Încă din copil ărie a fost „dat s ă creasc ă pentru înv ățătură de carte .. . În
mănăstirea Putnei și în aceea și mănăstire a fost c ălugărit … sub numele de Iorest … și
înaintat dup ă oarecare vreme în treapta preo ției” (în călugărie ieromonah).
După cum reiese din anumite manuscrise ale vremii, ieromonahul Iorest a avut
„alese preocup ări cărturărești”; a fost, probabil, un ucenic al mitropolitului c ărturar
Anastasie Crimca (1608 -1628) , al Moldovei.
În urma trecerii la cele ve șnice a mitropolitului Transilvaniei, Ghenadie al II -lea (la
3 septembrie 1640), la st ăruințele domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, principele
Transilvaniei, Gheorghe R ákoczy I, a recunoscut ca „mitropolit al românilor ortodoc și din
Transilvania ”, pe ieromonahul putnean Ilie Iorest.
A fost hirotonit întru arhiereu la Târgovi ște, de c ătre un sobor de ierarhi în frunte
cu mitropolitul Teofil al Ungrovlahiei.
Ilie Iorest și-a început arhip ăstorirea în vremi vitrege, când ac țiunea prozelitist ă
calvin ă în rândurile românilor ortodoc și transilv ăneni era din ce în ce mai accentuat ă.
Se pare c ă, încă de la recunoa șterea sa în scaunul de mitropolit al Transilvaniei i s –
au impus unele condi ții, în vederea calviniz ării Bisericii ortodoxe române ști de aici.
Între acestea amintim: traducerea în române ște și tipărirea rug ăciunilor calvine de seara și
de diminea ța, care s ă fie apoi rostite în toate adun ările române ști; traducerea în române ște și
tipărirea cânt ărilor calvine folosite la Lugoj și Caransebe ș și răspândirea lor printre
credincio șii ortodoc și români.

87 Referindu -ne la Catehismul calvinesc (în române ște) amintim c ă a fost tip ărit în
satul Prisaca, de lâng ă Alba Iulia, în 1640; pomenim c ă reprezentan ții Bisericii
Ortodoxe și-au prezentat credin ța în Mărturisirea Ortodox ă a lui Petru Movil ă, aprobat ă
în Sinodul de la Ia și (1642), precum și în Răspunsul împotriva Catehismului calvinesc,
alcătuit de c ătre mitropolitul Varlaam al Moldovei și tipărit la Ia și în 1645.
Neacceptarea condi țiilor calvine de c ătre mitropolitul Ilie Iorest ( și de c ătre
credincio șii lui), dar, în acela și timp și din pricina înr ăutățirii rela țiilor dintre Vasile
Lupu (mentorul lui Ilie Iorest) și principele Transilvaniei, care credea c ă domnul
moldovean dorea cucerirea acesteia (a Transilvaniei), reforma ții au început s ă acționeze
împotriva mitropolitului Ilie; se pare c ă aceast ă idee a venit chiar din partea principelui
Gheorghe Rákoczy ; astfel c ă a fost convocat „un sinod ob ștesc al tuturor protopopilor și
păstorilor români de rit grecesc și sârbesc ”, pentru ca s ă-l judece pe mitropolit, care a fost
„învinuit de via ța nedemn ă de un slujitor al Bisericii ”; realitatea, îns ă, n-a fost aceasta, ci
faptul c ă n-a primit punctele calvine. Pe baza hot ărârii acestui sobor, mitropolitul Ilie
Iorest a fost aruncat în temni ță la începutul anului 1643, iar bunurile pe care le de ținea i –
au fost confiscate și luate de c ătre autorit ățile de stat . În închisoare „a pătimit nou ă luni
fiind … izgoniți împreun ă … cu el … și … o mul țime de preo ți creștini (ortodoc și n.n.),
nu pentru alt ă vină, decât pentru credin ța cre ștină, voind s ă-i converteasc ă la calvinism ”.
A avut șansa s ă fie eliberat din închisoare, în noiembrie 1643, pe baza garan ției a 24 de
cheza și (credincio și de ai s ăi), care au pl ătit o mie de taleri în vistieria principelui
Transil vaniei. Dup ă ce a ie șit din închisoare, s -a reîntors la m ănăstirea sa de metanie,
Putna, iar în vara anului 1645 s -a dus în Rusia pentru a strânge banii necesari r ăscump ă-
rării cheza șilor s ăi. Avea asupra sa o scrisoare de recomandare din partea ierarhilor
moldoveni c ătre țarul Rusiei pentru a -i acorda ajutorul necesar; în scrisoare erau
prezentate și suferin țele mitropolitului Ilie din partea calvinilor transilv ăneni; în acela și
timp a primit și un a șa-numit pa șaport de la Vasile Lupu, pentru a -i face călătoria lui Ilie
în Rusia cât mai oficial ă. În drumul s ău spre Moscova, probabil c ă l-a vizitat și pe
mitropolitul Petru Movil ă al Kievului, dup ă care, în 26 august 1645 a fost primit de c ătre
țarul Rusiei, d ăruindu -i părticele din moa ștele Sfântului Dumitru. Țarul l-a miluit, în
schimb, cu bani și obiecte de valoare. Mitropolitul Ilie a mai zăbovit câteva luni în Rusia,

88 după care s -a reîntors în Moldova și apoi și-a răscump ărat chez ășii (garan ții) din
Transilvania. Cu toate c ă a fost absolvit de orice datorie, nu s -a mai reîntors la Alba
Iulia, ci și-a petrecut restul vie ții la Putna, trecând la domnul în 12 martie 1678, a șa
după cum reiese dintr -o însemnare dintr -un Minei slavon (în manuscris).
Pentru via ța sa aleas ă, dar și pentru lupta și statornicia în credin ța str ăbună,
Sfântul Sinod al bisericii noastre a hot ărât în 28 februarie 1950 ca el „să fie cinstit ca
sfânt m ărturisitor de c ătre întreaga Biseric ă Ortodox ă, în ziua de 24 aprilie a fiec ărui
an”; solemnitatea canoniz ării a avut loc în 21 octombrie 1955, la Alba Iulia.

b. Mitropolitul Simion Ștefan
După ce vl ădica Ilie Iorest a fost înl ăturat din scaun (în 1643), sinodul
protopopilor ortodoc și l-a ales ca mitropolit al Transilvaniei pe ieromonahul Ștefan
(care l -a botez primise numele de Simion) ; era pe atunci monah la m ănăstirea din Alba
Iulia. Nu cunoa ștem ce misiuni a mai avut înainte de a sluji la m ănăstirea pomenit ă;
probabil c ă a urmat gimnaziul din Alba Iulia, ajuns mai târziu „colegiu academic ”.
Dintr-o scrisoare a superitendentului calvin Geleji Katona Istv án către princi pele
Gheorghe Rákoczy (din 4 martie 1643), afl ăm că la acea dat ă, Simion Ștefan era deja
ales mitropolit; tot din aceast ă scrisoare reiese faptul c ă învățătura calvin ă n-a prins
printre români, fapt pentru care superitendentul pomenit l -a sfătuit pe principe ca
mitropolitul s ă facă vizite canonice în eparhie și „adunând preo ții români la fiecare
protopopiat s ă-i sfătuiasc ă a primi condi țiile… ” calvine. Bineîn țeles c ă aici este vorba de
cele 15 condi ții calvine, pe care principele Gheorghe Rákoczy le-a impus mitro politului
Simion prin acel decret de recunoa ștere (din 10 octombrie 1643); între acestea amintim:
predica în limba român ă și numai dup ă Sfânta Scriptur ă, prin urmare, Sfânta Tradi ție
fiind înl ăturată; tinerii s ă fie catehiza ți dup ă Catehismul calvinesc românesc; în locul
Sfintei euharistii (împ ărtășanii), s ă fie folosite pâine și vin nesfin țite; ritualul botezului
și al înmormânt ării să fie înl ăturate, în locu l lor vor fi puse rug ăciuni și cânt ări calvine;
de asemenea, s ă fie înl ăturat cultul icoanelor, precum și cel al crucii ; să nu fie
împiedica ți acei clerici și credincio și ortodoc și să treac ă la calvinism (cu adev ărat o

89 abera ție calvin ă, fiindc ă nu se cunosc cereri din partea clerului și a credincio șilor
ortodoc și pentru a trece la reform ă); prin ea se d ădea doar ideea c ă și ortodoc șii pot
trece la calvinism, fără să aibă vreo piedic ă din partea cuiva . În acela și timp,
superitendentului calvin i se acorda dreptul de a se pronun ța la „numirea, men ținerea și
îndep ărtarea din slujb ă a protopopilor și se pronun ța – în caz de apel – asupra sentin țelor
date de mitropolit și protopopi ”; tot din aceea și diplom ă de recunoa ștere reiese c ă
mitropolitul Simion Ștefan avea jurisdic ție peste aproape întreaga Transilvanie (cu excep ția
unor parohii din ținuturile Hațegului și Făgărașului, pe care principele le considera sub
jurisdic ția superitendentului calvin, prin urmare, trecute la Calvinism); realitatea, îns ă,
era alta, doar câteva biserici au fost luate cu for ța de calvini, iar ortodoc șii obliga ți să-și
construiasc ă unele chiar din nuiele și pământ.
Amintim c ă, tot pentru atragerea românilor la calv inism, a mai fo st tipărit un
Catehism calvinesc în limba român ă (în 1648); primul fusese cel din 1642; pe de alt ă
parte, calvinii au dat replic ă la Răspunsul la Catehismul calvinesc al mitropolitului
Varlaam în 1656; este vorba despre o bro șură care a fost tip ărită în Alba Iulia, având
titlul: Scutul catichismu șului, cu r ăspuns den Scriptura sv ăntă, împotriva r ăspunsului a
dooă țări fără Scriptur ă sfăntă; în acest r ăspuns a fost comb ătută Sfânta Tradi ție,
Sfintele Taine, cultul sfin ților și al sfintelor icoane, eviden țiind și apărând calvinismul.
Se poate afirma c ă acceptarea condi țiilor calvine ar fi dus nu numai la pierderea
credin ței ortodoxe, dar și la punerea în pericol a fiin ței na ționale; pentru aceste motive,
mitropolitul Simion Ștefan n-a îndeplinit nici o condi ție calvin ă, a rămas statornic în
credin ța străbună, îndrumând cu riscul vie ții pe calea cea dreapt ă și pe p ăstoriții săi.
Pe lâng ă statornicia în ortodoxie, mitropolitul Simion Ștefan este cunoscut în
istoria culturii și a liter aturii române ca și creator de limb ă; sub el a fost tip ărit Noul
Testament de la 1648, precum și Psaltirea din 1651 (amândou ă la Bălgrad, Alba Iulia).
Referindu -ne, mai întâi, la Noul Testament , pomenim c ă aceasta este prima tip ăritură
integral ă a sa în limba român ă.
Noul Testament con ține dou ă predoslovii; în prima, care a fost numai semnat ă
de mitropolitul Simion Ștefan (probabil alc ătuită de vreun calvin), s -au adus mulțumiri
principelui Transilvaniei pentru sprijinul acordat la tip ărirea c ărții (în realitate a fost

90 tipărită cu ajutorul b ănesc al românilor); în a doua, se arat ă că la traducerea Noului
Testament a ostenit ieromonahul Silvestru, fost egumen al m ănăstirii Govora (din Țara
Româneasc ă), care a mai lucrat și la tip ărirea altor c ărți biserice ști: Sinaxarul din
Psaltirea slavon ă cu Ceaslov (Govora 1638) și Evanghelia înv ățătoare (de la Govora
sau de la Dealu, 1642 -1644), dar și alți ostenitori (preo ți, cărturari); la traducerea lui s –
au folosit mai multe izvoare: grece ști, latine, slavo ne, dar și vechile traduceri române ști.
De remarcat c ă, acolo unde nu s -au g ăsit termeni potrivi ți în limba român ă,
pentru a reda textul biblic, traduc ătorii Noului Testament au l ăsat netraduse acele
noțiuni grece ști; „dar îmbr ăcându -le într -o hain ă fonetic ă și morfologic ă româneasc ă”; în
predoslovia a doua s -a pus, de asemenea, problema necesit ății „unei limbi literare
unitare ”, care s ă poată fi înțeleas ă de către românii de pretutindeni, idee ce reiese din
următoarele cuvinte: „… Bine știm c ă cuvintele trebuie s ă fie ca banii, c ă banii aceia
sunt buni, carii îmbl ă în toate țărâle, a șia și cuvintele acelea sunt bune carele le în țeleg
toți”. Cu toate c ă s-au emis pân ă acum diferite ipoteze privitoare la autorul acestei
predoslovii, credem c ă ea a fost alc ătuită de mitropolitul Simion Ștefan, un bun
cunosc ător al problemelor biserice ști, culturale și teologice ale vremii sau cel pu țin s-a
făcut „sub îndrumarea și supravegherea sa ”. Men ționăm că traduc ătorii au folosit o
limbă pe în țelesul poporului (credincio șilor), pl ăcută și „de o mare frumuse țe literar ă”,
limbă ce cu u șurință se poate în țelege și astăzi.
Textul Noului Testament a fost împ ărțit în capitole și versete, iar fiecare capitol
are un rezumat al s ău. De asemenea, în fiecare pagin ă s-a lăsat un spa țiu necesar pentru
trimiteri la alte texte biblice, pentru a fi explica ți unii termeni str ăini, a unor cuvinte
române ști, neîn țelese peste tot, ori și pentru mici comentarii (la unele texte din Sfânta
Scriptur ă); de remarcat c ă terme nii care au fost explica ți erau din diferite discipline sau
domenii de activitate: teologie, administra ție, medicin ă, geografie, botanic ă și chiar
administra ție, astfel c ă anumite cuvinte „glosate ” au fost luate direct din limbile greac ă
și latin ă în limba român ă; s-au făcut chiar și unele comentarii la diferite versete.
O alt ă latură important ă din Noul Testament sunt și cele 24 de „predoslovii ” sau
„introduceri ” (la acele c ărți); excep ție fac Epistolele c ătre Filimon, precum și I. și II
Ioan; în „predoslovii ” s-au oferit men țiuni istorice, geografice ori date despre autorii

91 cărților sfinte, etimologia unor nume (de autori), pomenite din latin ă și greac ă, probleme de
dispute filosofice și teologice ș.a., observându -se o bun ă pregătire umanistic ă a
traduc ătorilor Noului Testament de la B ălgrad . În acela și timp, în aceste „introduceri ”
au fost pomeni ți unii dintre Sfin ții Părinți sau scriitori biserice ști din R ăsărit sau Apus,
mențiune ce arat ă că ele au fost alc ătuite de c ătre clerici și credincio și ortodoc și români
și nu calvini (care nu recuno șteau Sfânta Tradi ție). Dup ă cum afirma P ărintele Profesor
Mircea P ăcurariu, „Noul Testament de la Alba Iulia cuprinde zeci de pagini care pot fi
considerate ca primul «manual» de introducere și de exegez ă biblic ă din teologia
româneasc ă”; pomenim, de asemenea, c ă textul Noului Testament a fost folosit nu
numai de c ătre prima traducere integral ă a Sfintei Scripturi în limba român ă: Biblia de
la Bucure ști (din 1688), ci și de c ătre alte edi ții române ști de mai târziu.
După câțiva ani s -a tip ărit, tot la Alba Iulia și Psaltirea în limba român ă (în
1651); și aceasta avea dou ă predoslovii: una c ătre principele Transilvaniei și alta c ătre
cititori; cea dintâi a fost scris ă tot de c ătre un autor calvin, fiind foarte asem ănătoare cu
a Noului Testament; în cea de a doua au fost date unele l ămuriri cu privire la edi ția
acestei Psaltiri, precizându -se că a fost tradus ă din ebraic ă și greac ă în limba român ă.
Textul acesteia a fost, de asemenea, împ ărțit în cap itole și versete, iar fiecare capitol are
un scurt rezumat; Psaltirea are și unele explica ții marginale.
Mitropolitul Simion Ștefan a trecut la Domnul în vara anului 1656, fiind
înmormântat la Alba Iulia.
În concluzie, se poate afirma c ă vlădica Simion Ștefan n -a fost numai un dârz
apărător al credin ței ortodoxe, ci și un mare c ărturar, care a l ăsat culturii noastre un
„monument ” al limbii române ști, primul text integral al Noului Testament și al Psaltirii
în limba poporului, care, asemenea altor lucr ări, a contribuit la unitatea de limb ă și de
simțire a românilor de pretutindeni.

92 Bibliografie selectiv ă:

a. Mitropolitul Ilie Iorest

1. Melchisedec ( Ștefănescu), Biserica Ortodox ă în lupt ă cu protestantismul, în special
cu calvinismul în veacul al XVII -lea și cele dou ă sinoade din Moldova contra
calvinilor, Bucure ști, 1890.
2. Alexandru Grama, Institu ții calvine ști din Biserica româneasc ă din Ardeal, Blaj,
1895.
3. Zenovie Pâcli șanu, Condamnarea episcopului (sic) Ilie Iorest (1640 -1643), în
„Cultura Cre ștină”, Blaj, II (1912), nr. 5, p p. 135 -140.
4. Ioan Lupa ș, Prigonirea mitropolitului Ilie Iorest din Transilvania, în vol. „Studii,
conferin țe și comunic ări istorice ”, IV, Sibiu, 1943.
5. Mircea P ăcurariu, Mitropolitul Ilie Iorest al Transilvaniei. La 300 de ani de la
moartea sa, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, XCVI (1978), nr. 9 -10, p p. 1149 -1163.
6. Sfinți români și apărători ai credin ței ortodoxe, Bucure ști, 1987.
7. Pr. Prof. Mircea P ăcurariu, Sfinți daco -romani și români, Iași, Ed. II, 2000.
8. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 65-68.

b. Mitropolitul Simion Ștefan

1. Tuliu Racot ă, Mitropolitul Simion Ștefan, în „Revista Teologic ă”, XXXVI (1946),
nr. 7-8, pp. 384 -387; nr. 9 -10, pp. 420 -428; nr. 11 -12, pp. 482 -492.
2. G. T. Pop (Gabriel Țepelea), Contribu ții la studierea limbii și literaturii vechi.
Sinonimele în Noul Testament de la B ălgrad (1648), în „Biserica Ortodox ă
Român ă”, LXXX (1962), nr. 7 -8, pp. 742 -757.
3. G. F. Țepelea, Câteva preciz ări în leg ătură cu izvoarele și glosele Noului
Testament, în „Limba Român ă”, 1963, nr. 3, p. 274 -282.

93 4. G. F. Țepelea, Predosloviile Noului Testament de la B ălgrad (1648), în „Limba
Român ă”, 1964, nr. 2, pp. 149 -157.
5. G. F. Țepelea, Alte preciz ări în leg ătură cu predosloviile Noului Testament de la
Bălgrad (1648), în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXXIII (1965), nr. 1 -2, pp. 113 –
124.
6. G. F. Țepelea. Date noi despre izvoarele și glosele Noului Testament de la Bălgrad, în
„Glasul Bisericii ”, XVI (1967), nr. 9 -10, p p. 924 -933.
7. Grigorie Marcu, Considera ții asupra Noului Testament de la B ălgrad, în „Studii
Teologice ”, XXV (1973), nr. 9 -10, p p. 605 -618.
8. Mircea P ăcurariu, 325 de ani de la apari ția «Noului Testament» de la B ălgrad, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, XCI (1973), nr. 11 -12, p p. 1206 -1215.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
1992, Ed. II, p p. 68-77.

94 REZUMAT

a. Mitropolitul Ilie Iorest

– Era originar din Transilvania, din părțile Bistriței, călugărit la mănăstirea
Putna.
– La recomandarea domnitorului Vasile Lupu, este ales, în 1640, mitropolit al
Transilvaniei.
– Păstoria lui a căzut în vremuri vitrege, când acțiunile prozelitiste ale
calvinilor erau în toi.
– S-au făcut presiuni asupra mitropolitului Ilie Iorest (de către calvini) ca să
ajute la răspândirea învățăturii calvine; i s -au impus șapte puncte în acest sens.
– Mitropolitul n-a îndeplinit niciuna dintre dorințele calvinilor, rămân ând
statornic în credința ortodoxă ; pentru acest fapt, a fost întemnițat 9 luni de zile; a fost
eliberat abia în noiembrie 1643 .
– Apoi, s -a retras în Moldova, la mănăstirea Putna.
– De la Putna, în 1645 a plecat în Rusia, pentru a strânge bani ca să -i poată p lăti
pe cei 24 chezași, pe garanția cărora a scăpat din închisoare.
– Se pare că restul vieții și l -a petrecut tot la Putna. Se știe că aici a murit în
anul 1678.
– Pentru viața sa curată și pentru pătimirea îndurată pentru dreapta credinț ă,
Biseric a noastr ă a hotărât , în 1950 , să fie cinstit (din 1955) ca Sfânt mărturisitor .
Pomenirea sa se face în fiecare an la 24 aprilie .

b. Mitropolitul Simion Ștefan

– În primele luni ale anului 1643 aflăm mitropolit la Alba Iulia pe Simion
Ștefan.
– Calvini i-au impus 15 condiții, între care amintim:
a) să se predice în românește ;

95 b) să se catehizeze tineretul după catehismul calvinesc ;
c) să fie împărtășiți numai cei vârstnici;
d) să se desființeze obiceiurile de la botez, cununii și înmormântări;
e) să se înlăture cinstirea icoanelor și a crucii;
f) să nu se pună piedici celor care doreau să treacă la calvinism ș.a.
– Numele mitropolitul Simion Ștefan a rămas definitiv înscris în istoria culturii
românești prin faptul că a tipărit Noul Testament de la Bălgrad din 1648, unde, între
altele, pune problema unității limbii române .
– Textul Noului Testament din 1648 era împărțit în capitole și versete, iar pe
spațiile marginale ale paginilor erau explicați unii termeni străini sau românești cu
circulație restrânsă, precum și unele versete: 23 de cărți aveau scurte „predoslovii” –
introduceri cu date despre autori, timpul, locul, limba în care s -au scris cărțile respective
și cuprinsul lor. Pentru acest motiv, Noul Testament de la Bălgrad poate fi socotit,
pentru adausurile amintite, și „primul man ual” de introduce re și exegeză biblică de la
noi.
– Pe timpul lui s -a mai tipărit și o Psaltire în 1651, tot în limba română.
– A trecut la cele veșnice în vara anului 1656.

Concluzie

– Am prezentat, pe scurt, viața și activitatea a doi vrednici mitropoliți ai
Transilvanie, care s -au aflat în vâltoarea acțiunilor prozelitiste calvine din veacul al
XVII -lea:
– Ilie Iorest , care a suferit umilințe și închisoare, canonizat ca Sfânt
mărturisit or al credinței ortodoxe (în 1950, cu cinstire din 1955), în ziua de 24 aprilie a
fiecărui an și
– Simion Ștefan – apărător dârz a dreptei credințe, dar și renumit cărturar,
dovedit prin tipărirea, în limba română, a Noului Testament integral (primul de acest
gen la noi, în 1648) și a Psaltirii în 1651 , tot în limba română.

96
MITROPOLITUL SA VA BRANCOVICI
AL TRANSILVANIEI

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s -a născut în jurul anului 1620 în Ineul Aradului,
primind la botez numele de Simeon. A înv ățat carte în casa p ărinteasc ă, precum și de la
un unchi de -al său, cu numele Longhin, care a fost mitropolit al Ineului.
După ce a c ălătorit prin Ungaria, Serbia, Bulgaria și Țara Româneasc ă, s-a
reîntors la Ineu , de unde , la st ăruințele credincio șilor de acolo, s -a dus în Țara
Româneasc ă și a fost hirotonit întru preot, la Târgovi ște. A p ăstorit mai mul ți ani ca
preot -protopop la Ineu. R ămas v ăduv și copiii murindu -i de mici, pentru via ța sa aleas ă,
completat ă cu un spirit de bun conduc ător, în 1656, un sobor de clerici și mireni, întrunit
la Alba -Iulia, l -au ales în scaunul de mitropolit al Transilvaniei (în urma trecerii la cele
veșnice a ierarhului c ărturar Simion Ștefan).
După aceast ă alegere, a trecut din nou în Țara Româneasc ă, unde s-a călugărit
sub numele de Sava, iar, apoi, a fost hirotonit întru arhiereu de c ătre un sobor de ierarhi
în frunte cu Ștefan, mitropolitul Ungrovlahiei.
După hirotonie, mitropolitul Sava a primit daruri atât din partea domnito rului
Constantin Șerban Basa rab, cât și de la mitropolitul Ștefan, fiindu -i de mare trebuin ță în
greaua sa misiune din Transilvania; reîntors în țară, a fost instalat cu mult ă bucurie in
reședința din Alba Iulia. Prin diploma sa de recunoa ștere (din 28 decembrie 1656),
principele Ghe orghe Rákoczy îi oferea o întins ă jurisdic ție: Transilvania propriu -zisă,
Severinul, Zarandul. Bihorul și Maramure șul, precum n -au avut înainta șii săi în scaun. De
asemenea, el n -a fost pus sub „ascultarea ” superitenden tului calvin și nici nu i s -au impus
cele 15 puncte calvine ști, probabil, din cauz ă că făcea parte dintr -o recunoscut ă familie
sârbeasc ă (Brancovici).
În cursul arhip ăstoririi sale, a f ăcut numeroase vizite canonice în eparhia sa
întins ă, întărind pe credincio și în credin ța străbună și îndemnându -i să se fereasc ă de
influen țele calvine; în acela și timp, a ținut un sinod la Alba Iulia, în 1675, în care au fost

97 luate diferite hot ărâri, cu privire la îmbun ătățirea vie ții morale și religioase a p ăstoriților
săi (clerici și mireni) și anume: a. Sfintele slujbe s ă se săvârșească în limba român ă în
zilele de duminic ă și sărbători, dar și miercurea și vinerea, dar și predica în române ște;
în vremea posturilor în fiecare zi; prin aceast ă măsură preîntâmpina, oarecum, ac țiunile
calvinilor de a se face slujbele în române ște (dar cu influen țe calvine); b. Introducerea
unei discipline mai severe între preo ți, controlat ă de ierarh și protopopi; c. Unele
supersti ții din cadrul cultului mor ților s ă fie înl ăturate și d. Obliga ția de a fi catehiza ți,
de preoți în biseric ă, atât cei maturi cât și copiii; participarea regulat ă la sfintele slujbe;
spovedirea și împ ărtășirea credincio șilor de cel pu țin patru ori pe an.
Întrucât fratele s ău, Gheorghe Brancovici a fost numit în 1675 reprezentant al
principelui Mihail Apaffi la Constantinopol; Sava a reu șit, datorit ă acestei pozi ții
(câștigată de fratele lui) s ă obțină anumite drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe din
Transilvania.
Cu toate c ă nu i s -au impus „punctele calvine ” ca și înainta șilor s ăi, totu și
păstoria i -a fost tulburat ă de ac țiunile prozelitiste calvine, care au fost duse de calvini
printre românii ortodoc și din Transilvania; aceste ac țiuni au f ăcut ca mitro politul Sava
să fie înl ăturat din scaun între anii 1660 -1662. Abia în prim ăvara anului 16 62 Sava
Brancovici a fost reales ca mitropolit al Transilvaniei, de soborul protopopilor care s -a
întrunit la Alba -Iulia.
Deoarece, în acea vreme, Biserica Ortodox ă din Transilvania „se zb ătea în multe
greut ăți”, cu îng ăduința principelui Mihail Apaffi, mitropolitul Sava a f ăcut o c ălătorie
în Rusia, pentru a strânge milostenie.
După ce mitropolitul Sava s -a reîntors din Rusia a început pentru el o perioad ă
de grele asupriri din partea conduc ătorilor calvini din Transilvania; calvi nii socoteau c ă
prin c ălătoria sa în Rusia, mitropolitului Sava „i-a crescut încrederea în Ortodoxie și
hotărârea de a r ămâne statornic în credin ța str ămoșească”. Între m ăsurile calvinilor
îndreptate împotriva românilor pomenim, hot ărârea lor, de a înfiin ța o tipografie, în care
să se tip ăreasc ă cărți calvinizante, în cursul arhip ăstoririi sale, mitropolitul Sava a luat
„o sam ă de m ăsuri pentru înviorarea vie ții religioase -biserice ști a clerului și a
credincio șilor români din Transilvania ”.

98 Cu vremea leg ăturile dintre mitropolitu l Sava și principele Mihail Apaffi au
devenit foarte încordate. Astfel, în iulie 1680, a fost dus în fa ța unui scaun de judecat ă,
unde i s -au adus multe învinuiri nedrepte, între care c ă ar fi uneltit împotriva principelui
Mihail Apaffi. Pe baza acestora a fost înl ăturat din scaunul vl ădicesc, bunurile
confiscate și apoi aruncat în temni ță împreun ă cu fratele s ău.
Dar, adev ărata cauz ă a „înlăturării și întemni țării sale a fost îns ă stator nicia sa în
credin ța ortodox ă și refuzul de -a ajuta pe cârmuitorii de atunci ai Transilvaniei la
calvinizarea Bisericii Ortodoxe Române ” de aici.
După întemni țarea lui, fratele s ău Gheorghe Brancovici a început demersurile
pentru eliberarea mitropolitului Sava . În acest context, a cerut sprijinul domnito rului
Țării Române ști, Șerban Cantacuzino; el, prin intermediul lui Constantin Brancovici, s -a
intervenit la Poarta Otoman ă, unde s -a pus chiar problema înl ăturării lui Mihail Apaffi.
Aflându -se de aceste uneltiri, Mihai Apaffi a fost nevoit s ă-l elibe reze din închisoare pe
mitropolitul Sava.
Deși bătrân și bolnav – după spusele cronicarului maghiar Mihail Cserei –
mitropolitul Sava a fost b ătut cu biciul „până ce s-au rupt și-au căzut c ămașa … și carnea
de pe dânsul ”. La scurt ă vreme dup ă eliberarea mitropolitului Sava din închisoare, a
trecut la cele ve șnice (prin aprilie 1683).
Datorit ă vieții sale curate, dar și pentru lupta și statornicia sa în credin ța
ortodox ă, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, î n ședința din 28 februarie 1950, a decis ca
mitropolitul Sava „să fie cinstit ca sfânt m ărturisitor în întreaga Biseric ă Ortodox ă
Român ă, împreun ă cu înainta șul său în scaun Ilie Iorest ”, în fiecare an la 24 aprilie;
solemnitatea canoniz ării a avut loc la Alba Iulia, la 21 octombrie 1955.

99
Bibliografie selectiv ă:

1. Vasile Mangra, Mitropolitul Sava II Brancovici (1656 -1680), Arad, 1906.
2. Augustin Bunea, Mitropolitul Sava Brancovici, Blaj, 1906 (tenden țioasă).
3. Marina I. Lupa ș, Mitropolitul Sava Brancovici, 1656 -1683, Cluj, 1939.
4. Ioan Lupa ș, Păstorirea mitropolitului Sava Brancovici – Brâncoveanu și călătoria
lui la Moscova, în „Studii, conferin țe și comunic ări istorice ”, I, Bucure ști, 1928, p p.
203-209.
5. Mircea P ăcurariu, Mitropolitul Sava Brancovici al Transilvaniei. La 300 de ani de
la moartea sa, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, CI (1983), nr. 3 -4, pp. 225 -247.
6. Sfinți români și apărători ai credin ței ortodoxe, Bucure ști, 1987.
7. Antonie Pl ămădeală, Sava Brancovici, mitropolit al Transilvaniei și martir al
Ortodoxiei, în „Calendar de inim ă româneasc ă”, Sibiu, 1988, pp. 175 -193.
8. Pr. Prof. Mircea P ăcurariu, Sfinți daco -roma ni și români, Iași, Ed. II, 2000.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 79-92.

100 REZUMAT

– S-a născut în Ineul Aradului , dintr -o familie veche sârbească.
– Tatăl său a fost căpitan în armata lui Mihai Viteazul.
– A învățat carte în casa părintească și poate de la un frate al tatălui său, cu
numele Longhin, fost mitropolit al Ineului.
– S-a căsătorit și a avut copii , care i -au murit de mici.
– Ajunge preot și protopop al Ineului.
– Îi moare și soția , între timp , și în 1656 este ales mitropolit al Bălgradului
(Transilvaniei) .
– Între 1659 -1662 este scos din scaun de către principele Transilvaniei, Acațiu
Barcsay .
– În 1668, împreună cu fratele său Gheorghe, face o călătorie în Rusia, pentru a
strânge milostenii pe seama Bisericii sale.
– Fiind învinuiți că ar fi uneltit împotriva principelui Transilvaniei Mihail
Apaffi, în 1680, au fost aruncați în temniță . Adevărata cauză a întemnițării lor a fost
statornicia în credința ortodoxă, neacceptând punctele calvine.
– Fratele său Gheorghe scapă din închisoare și merge în Țara Românească la
Șerban Can tacuzino pentru a -i cere sprijin în vederea eliberării mitropolitului Sava din
închisoare.
– Mitropolitul a rămas în închisorile din Iernut și Vinț, unde a fost supus la tot
felul de suferințe.
– În 1683 este eliberat, dar nu peste mult timp moare. În 1950 Biserica noastră
l-a canonizat, fiind pomenit în 24 aprilie, începând cu anul 1955.

Concluzie

– Datorită statorniciei sale în credință, dar și a vieții sale curate, mitropolitul
Sava Brancovici al Transilvaniei (1656 -1680) a fost canonizat de către Biseric a noastră

101 (în 1950), cu cinstire din 1955, împreună cu înaintașul său în scaun, Ilie Iorest, amândoi
fiind prăznuiți în 24 aprilie a fiecărui an.

102 MITROPOLITUL DOSOFTEI AL MOLDOVEI

a. Viața
A văzut lumina zilei în preajma anului 1624, la Suceava din p ărinții macedo –
români Leontari (Leontie) și Maria (Misira) Baril ă, la botez primind numele de
Dimitrie.
A făcut carte mai întâi la Colegiul de la Ia și (întemeiat de Vasile Lupu), apoi la
Școala „Frăției Ortodoxe ” din Lvov (Liov), unde a înv ățat, pe lâng ă limbile str ăine,
latină, greac ă, slavon ă bisericeasc ă, ucrainean ă, polonez ă și anumite discipline
umanistice: retoric ă, poezie ș.a.
Încheindu -și studiile, s -a reîntors în țară și s-a călugărit la m ănăstirea Probota,
ctitorit ă de domnitorul Petru Rare ș (care a fost gropni ța lui și a familiei), primind
numele Dosoftei.
Pregătirea și via ța sa aleas ă au f ăcut s ă fie cunoscut în fa ța autorit ăților
biserice ști și laice, care la începutul anului 1658 l -au ales episcop la Hu și, iar dup ă o
rodnic ă păstorire de doi ani aici, în 1660, a fost numit episcop la Roman, dup ă alți 11
ani de bogate înf ăptuiri pe t ărâm bisericesc la Roman, în iulie 1671 a fost în ălțat în
scaunul de mitropolit al Moldovei. Din pricina conflictelor și războaielor dintre polonezi
și turci, î n 1673, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit s ă se refugieze în Polonia (împreun ă
cu domnul Moldovei Ștefan Petriceicu), unde a stat pân ă în 1675, când a fost rea șezat în
scaun. Tot în contextul r ăzboiului dintre poloni și turci (în 1686), regele polonez Ja n
Sobieski, p ătrunzând în Moldova cu dorin ța de a -l atrage de partea sa pe domnitorul
Constantin Cantemir (1685 -1693), la scurt ă vreme s -a văzut obligat s ă se reîntoarc ă în
regatul său; odat ă cu el l -a luat (ca ostatic) pe mitropolitul Dosoftei, care nu s -a mai
reîntors niciodat ă în Moldova; a locuit în cetatea Stryi, lâng ă Jolkiew; de men ționat c ă
mitropolitul moldovean a luat cu el în Polonia documentele mo șiilor Mitropoliei,
moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, precum și odoare de la racla acestuia; a trecut
la Domnul în 13 decembrie 1693, fiind înmormântat în Polonia.

103 b. Activitatea literar -teologic ă
Încă de pe când era c ălugăr la Putna, apoi episcop la Hu și și la Roman, a avut
preocup ări cărturărești: a f ăcut traduceri, a compus prefe țe la c ărți, ori a revizuit
anumite traduceri ale unor c ărturari români dinaintea sa; de pild ă, în preajma anului
1650 a tradus în limba român ă Istoriile lui Herodot (pentru prima dat ă în româ nește); a
tradus din limba greac ă în român ă: Mântuirea p ăcătoșilor a lui Agapie Landos (un
Pateric grecesc), precum și unele fragmente din Viața și minunile Sfântului Vasile cel
Nou; a revizuit traducerea Vechiului Testament, realizat ă de sp ătarul Nicolae Milescu
pe când se afla la Constantinopol (între 1661 -1664); a cercetat cronici, cronografe,
hrisoave, anumite inscrip ții din Moldova, prin intermediul c ărora a reu șit să cunoasc ă
mai bine istoria acestei țări, dar și cultura unor Biserici Ortodoxe de limb ă slavă și
greac ă; în perioada episcopatului s ău de la Roman s -a ocupat de Psaltirea în versuri,
precum și de Viața și petrecerea sfin ților.
Primele sale lucr ări și le-a tip ărit într -o tipografie ucrainean ă din Uniev
(Polonia), în 1673; este vorba de Psaltirea în versuri (de care am pomenit mai sus) și
Acatistul N ăscătoarei de Dumnezeu (amândou ă în limba român ă).
Psaltirea avea la început un „cuvânt c ătre cetitoriu ”, prin care mitropolitul
Dosoftei a dat anumite îndrum ări de factur ă ermeneutică , făcute, dup ă cum a m ărturisit el,
după modelul folosit de fostul patriarh Dositei al Ierusalimului în lucr ările sale; în foaia
de titlu pomenea c ă, pentru alc ătuirea Psaltirei i -au trebuit ani îndelunga ți de munc ă,
având la baz ă alte „sfinte c ărți”, care i -au folosit drept model pentru versificare.
În prefa ță a arătat rostul versific ării Psaltirii prin urm ătoarele cuvinte: „Ni s-au părut
smereniei noastre a hi lucru de treab ă și de folos de sp ăsenie (mântuire) tâlcovania
aceștii svinte c ărți a svântului prooroc David, carea iaste plin ă de rug ă și plin ă de
tainele, cele mari a lui Dumnez ău. Pentr -aceia, cu mult ă trudă și vreme îndelungat ă,
precum am putut mai frumos am tâlcuit ș-am scris precum a vrut Dumnez ău, să poată
trage hirea omului c ătră cetitul ei ”. Astfel c ă, prin eforturi consi derabile, mitropolitul
Dosoftei a versificat cei 150 de psalmi, realizând 8634 de versuri, într -o carte de peste
500 de pagini.

104 Trebuie s ă amintim faptul c ă, în Europa apusean ă, apăruser ă deja psalmii
versifica ți și deveniser ă, oarecum, o mod ă a vremii, mi tropolitul Dosoftei înscriindu -se
(și el) în circuitul acestei nobile tradi ții literar -teologice; cu toate c ă s-au făcut unele
specula ții în privin ța versific ării Psaltirii, cei mai mul ți cercet ători sus țin că ea este o
operă original ă, săvârșită de marele c ărturar român, mitropolitul Dosoftei; sursa sa de
inspira ție pentru versificare n -a fost o oper ă străină ci îns ăși „poezia popular ă
româneasc ă”.
De pild ă, din psalmul 46 re ținem urm ătoarele:
Limbile s ă salte
Cu cântece -nalte
Să strige -n tărie
Glas de bucurie,
Lăudând pe Domnul
Să cânte tot omul…
Aceste versuri se aseam ănă cu cele din Miori ța:
Fluera ș de fag
Mult zice cu drag,
Fluera ș de os
Mult zice duios ș.a.
Apoi psalmul 136 (137), în care era deplâns ă situa ția jalnic ă a evreilor din robie
a fost versificat ă așa:
La apa Vavilonuluii,
Jelind de țara Domnului,
Acolo șezum și plâns ăm
La voroav ă ce ne strâns ăm …
Versurile acestea se aseam ănă cu cele din cântecul ciob ănesc:
Jelui -m-aș munților De dorul p ărinților,
Jelui -m-aș brazilor

105 Tot de dorul fra ților … ș.a.
Menționăm faptul c ă și Psaltirea în versuri a pătruns în toate ținuturile
române ști, unii dintre psalmi fiind prelua ți în diferite colinde, cântece de stea sau chiar
în piesele religioase, cum ar fi Viflei mul.
Acatistul N ăscătoarei de Dumnezeu (1673), tip ărit cu acelea și caractere ( și
hârtie) ca și Psaltirea a fost bine receptat de români, fiind închinat ocrotitoarei noastre
(în necazuri și primejdii), Prea Sfânta Fecioar ă Maria, care s -a bucurat și se bucur ă de o
mare cinstire în rândul românilor.
O alt ă lucrare important ă în limba român ă, din vremea mitropolitului Dosoftei a
fost Dumnezeiasca Liturghie, tip ărită la Ia și (în tipografia întemeiat ă de Vasile Lupu),
în 1679; este cartea de baz ă a clerului, oferit ă acestuia în vederea româniz ării sfintelor
slujbe, în special ale celor trei Sfinte Liturghii (ale Sf. Ioan Gur ă de Aur, Vasile cel
Mare și Grigorie Dialogul).
Tot în acest an (în 1679), la rug ămintea mitropolitului Dosoftei, adresat ă
patriarhului Ioachim al Moscovei, cel din urm ă îi trimite o tipografie nou ă (fiindc ă cea
veche a lui Vasile Lupu nu mai corespundea cerin țelor vremii) pe care a instalat -o la
biserica „Sfântul Nicolae Domnesc ” din Ia și, unde în anul urm ător (1680), a tip ărit
Psaltirea de-nțăles, bilingv ă, cu text slavon și român, fiind de folos nu numai celor ce
au îmbr ățișat slujirea în limba român ă, ci și celor care au mai r ămas tributari limbii
slavone.
Un an mai târziu (1681), a scos la lumin ă un Molit ăvnic de -nțăles (Molitvelnic), în
limba român ă, în cadrul c ăruia, dup ă prefa ță, a tip ărit un Poem cronologic al domnilor
Moldovei, alcătuit de mitropolitul Dosoftei (în 136 de versuri); poemul a început de la
Drago ș Vodă, pân ă la Gheorghe Duca Vod ă, eviden țiindu -le înf ăptuirile tuturor
domnilor moldoveni pe tot parcursul perioadei pomenite.
A tip ărit apoi (în 1683), o nou ă ediție a Sfintei Liturghii ce a fost întregit ă cu
multe rug ăciuni, care n -au existat în prima (edi ție); Paremiile de peste an, tot atunci
(1683), reed itând la începutul c ărții Poemul cronologic despre domnii Moldovei (cu
unele modific ări față de Molitvelnicul amintit).

106 În paralel cu aceste din urm ă tipărituri, a scos la lumin ă: Viața și petrecerea
sfinților (în român ă, în patru volume, în format mare), între anii 1682 -1686 (dup ă
izvoare grece ști și slavone); a fost prima lucrare de aceast ă dimensiune de la noi.
După ce a fost luat ca ostatic în Polonia (1686) și a continuat și aici activitatea
cărturăreasc ă refugiindu -se în misterul c ărților; se pare c ă a fost unicul mod de a -și
mângâia dorul de țară, de credincio șii și de apropia ții din Moldova; în aceast ă perioad ă
a tradus din neogreac ă în limba român ă lucrări de seam ă: Cronograf al lui Matei
Cigalas, care este o introducere la drama Erofili scrisă în sec. XVII; a fost „prima oper ă
din dramaturgia universal ă tradus ă în române ște”; a început s ă traduc ă în limba
român ă: Expunerea credin ței ortodoxe (Dogmatica), a Sf. Ioan Damaschinul; a mai
făcut traduceri (din greac ă în slavo -rusă) din Sfin ții Părinți și Scriitorii biserice ști, dar și de
opere dogmatico -polemice și anume: 12 scrisori de la Sfântul Ignatie Teoforul;
Constitu țiile Sfin ților Apostoli; Istoria bisericeasc ă și privire mistic ă a Sf. Gherman I.,
patriarhul Constantinopolului (715 -733); Dialo g împotriva ereziilor și despre credin ța
noastr ă, de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului; Mărgăritare (40 de cuvânt ări de la Sf.
Ioan Gur ă de Aur și Sf. Efrem Șirul) și Despre prefacerea Sfintelor Daruri, (culegere de
texte patristice și liturgice).
În final se poate spune c ă mitropolitul Dosoftei a fost un mare poet și
versificator, traduc ător și cunosc ător al literaturii patristice, teolog și păstor de suflete,
dar și creator de limb ă și cultur ă româneasc ă.

Bibliografie selectiv ă:

1. Dan Simonescu, Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în „Mitropolia Olteniei ”, XXVI
(1974), nr. 9 -10, p p. 738 -746.
2. Gabriel Ștrempel, Mitropolitul Dosoftei. 350 de ani de la na ștere, în
„Manuscriptum ”, 5, 1974, nr. 4, p p. 86-92.
3. Alexandru Alexianu, Călătoriile psalmilor mitropolitului Dosoftei: Colindele
Crăciunului, în „Glasul Bisericii ”, XXVI (1967), nr. 11 -12, p p. 1124 -1142.

107 4. Niculae Șerbănescu, Trei sute de ani de la tip ărirea la Ia și a «Psaltirii de -nțăles a
Sfântului împ ărat proroc David» de c ătre mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, XCVIII (1980), nr. 11 -12, p p. 1159 -1172.
5. Alexandru Elian, Mitropolitul Dosoftei și literatura patristic ă, în „Biserica
Ortodox ă Român ă”, XCII (1974), nr. 11 -12, p p. 1350 -1375.
6. Nestor Vo rnicescu, Scrieri patristice și postpatristice în preocup ările mitropolitului
Dosoftei, în „Mitropolia Olteniei ”, XXVI (1974) , nr. 9-10, pp. 718 -731.
7. Nestor Vo rnicescu, Dosoftei mitropolitul Moldovei ap ărător al epiclezei euharistice,
în „Biserica Ortodox ă Român ă”, XCV (1977), nr. 7 -8, pp. 727 -753.
8. I. D. L ăudat, 350 de ani de la na șterea lui Dosoftei mitropolitul Moldovei. Studii și
articole, Iași, 1975.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 94-110.

108 REZUMAT

a. Viața

– De neam macedo -român , s-a născut în 1624 , din părinții Leontie și Maria , la
botez primind numele de Dimitrie .
– Se pare că a făcut școala la Liov (Polonia).
– La 25 de ani era călugăr la Probota (mănăstire), jud. Iași, cu numele Dosoftei .
– În 1658 ajunge episcop a l Huși lor.
– În 1659 este numit episcop l a Roman .
– În 1671 este ales mitropolit al Moldovei .
– Între 1673 -1675, din pricina războiului dintre poloni și turci, este nevoit să se
retragă în Polonia .
– Între 1675 -1686 este din nou în fruntea Bisericii moldovene.
– În 1686 izbucnind din nou un război între poloni și turci, mitropolitul
Dosoftei este luat ca ostatic de regele polon, Jan Sobieski ; Mitropolitul Dosoftei a luat
cu sine moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava , precum și documentele Mitropoliei
Moldovei; mai târziu, moaștele au fost aduse din nou la Suceava.
– A locuit în cetatea Stryi, lângă Jolkiew , de unde nu s -a mai reîntors niciodată
în țară.
– A trecut la cele veșnice în 13 decembrie 1693 , fiind înmormântat în Polonia.

b. Activitatea literar -teologică

– Mitropolitul Dosoftei se remarcă printr -o activitate culturală deosebită, astfel
amintim :
a) Psaltirea în v iersuri (1673) , prima încercare de versificare în limba
noastră, în peste 8600 de versuri, care îl arată ca pe un poe t foarte talentat;
b) Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1673);
c) Dumnezeiasca Liturghie (1679);

109 d) Psaltire de -nțeles (1680);
e) Molitv elnic de -nțeles (1681);
f) Sf. Liturghie și Paremiile de peste an (1683). În Molitvelnic și Paremii a
adăugat o lucrare istorică proprie, un Poem în 136 de viersuri despre domnii Țării
Moldovei .
g) Viața și petrecerea sfinților (4 volume, 1682 -1686);
h) A făcut și traduceri: Despre prefacerea Sf . Daruri , de arhie piscopul
Simeon al Tesalonicului; o Istoria bisericească; Orânduielile Sf. A postoli etc.

Concluzie

– Bogata activitate bisericească și culturală îl așează pe mitropolitul Dosoftei în
rândul marilor ctitori și făuritori ai limbii literare românești, dar și între ierarhii de
frunte ai Bisericii Ortodoxe Române, îndeosebi, prin pilda vieții lui jertfelnice și
mărturisitoare.

110
LITERATURA BISERICEAS CĂ REPREZENTATIVĂ DIN
ȚARA ROMÂNEASCĂ ÎN SECOLUL AL XVII -LEA.
BIBLIA DE LA BUCUREȘTI (1688)
1. Generalități asupra acestei perioade
Tema de față se referă numai la câteva decenii din secolul al XVII -lea, perioadă
în care, în treacăt, îi amintim pe conducătorii politici reprezentativi ai vremii: Matei
Basarab (1632 -1654) și Șerban Cantacuzino (1678 -1688) ; pe vremea celor doi corifei
politici, s -a constatat una din cele mai importante perioade a vieții bisericești din Țara
Românească (cultură, artă, spiritualitate ortodoxă ș.a.), până aproape de zilele noastre,
excepție făcând perioada brâncovenească.
În același timp, și Biserica noastră din Țara Românească a avut ierarhi de seamă,
între care îi amintim pe mitropoliții: Teofil (1636 -1648), Ștefan (1648 -1653 ; 1655 -1668 )
și Teodosie (1668-1672; 1679 -1708), toți oameni de cultură, promotori ai introducerii
limbii române în Biserică și în cultura noastră laică .
În contextul culturii bisericești ortodoxe românești din acest veac, trebuie să
pomenim că numărul tipografiilor din Țara Românească au sporit, fiind semnalate în
următoarele centre: Câmpulung -Muscel (1635), Govora (1637), mănăstirea Dealu
(1644), Târgoviște (1646), București (1678), Buzău (1691), Snagov (1696), Râmnic
(1705); de sub teascurile acestora au ieșit la lumină cărți de cult și de spiritualitate
ortodoxă ; pe cele mai repreze ntative le vom prezenta în cele ce urmează.
2. Literatura bisericească reprezentativă
În afară de numeroasele și minunatele lăcașe de cult ridicate pe timpul
domnitorilor Matei Basarab și Șerban Cantacuzino , au fost tipărite și importante cărți
de cult și de spiritualitate ortodoxă; între acestea amintim: Evhologhionul sau
Molitvelnicul (1635) , Antologhionul (1643) și Psaltirea (1650), toate în slavonă, iar în

111 1642, Învățătură preste toate zilele (în limba română), toate în tipografia de la
Câmpulung -Muscel .
În tipografia de la Govora (înființată în 1637) , pe lângă câteva cărți în limba
slavonă, precum: Psaltirea , Psaltirea cu Ceaslov , Ceaslovul și Paraclisul Precistei , s-au
tipărit în limba română un Ceaslov și Pravila cea mică sau Pravila de la Govora (1640), o
colecție de legiu iri canonice politico -bisericești (alcătuită după un nom ocanon bizantin),
folositoare preoților în activitatea lor misionar -pastorală; de remarcat că a fost
imprimată o ediție pentru Țara Românească și alta pentru ortodocșii din Transilvania .
Tot la Govora, a apărut Evanghelia învățătoare (1642), în limba română (în
peste 600 de pagini), ce cuprindea „cazanii la duminicile anului, la sărbătorile
împărătești și ale sfinților”, imprimată pe cheltuiala lui Matei Basarab .
La mănăstirea Dealu s-a tipărit un Liturghier slavon (1646) și lucrarea Urmarea lui
Hristos a lui Thomas de Kempis ( 1647) , o carte de spiritualitate creștină ș.a.
La Târgoviște s-a tipărit un Penticostar slavonesc (1649), Cartea ce se cheamă
pogribania [înmormântarea] preoților mireni și a diaconilor (cu tipicul în românește și
rugăciunile în slavonă); Mistirio sau Sacrament (în 1651, cuprindea Botezul și
Mirungerea ), cu tipicul și învățătura în românește, iar rugăciunile în slavonă; Tîrno-
sania ori Sfințirea bisericii , cu tipicul în românește, iar slujba în slavonă (1652);
Îndreptarea Legii (Pravila cea Mare sau Pravila de la Târgoviște , în aproape 800 de
pagini, în anul 1652 ), cod politico -bisericesc.
Mai târziu, în 1680 , a apărut un Liturghier , cu tipicul în românește și cu slujba în
limba slavonă; în 1682 a fost tipărită o Evanghelie , în limba română; Apostolul (în
1683), tot în limba română; prin Evanghelia și Apostolul (1682 și 1683) „s-a făcut un
nou pas înainte în vederea introducerii limbii române în Biserică . Dacă din timpul
mitropolitului Ștefan , avem tipicul în românește , acum, sub Teodosie , s-au introdus
lecturile (pericopele) din Sfânta Scriptură , în română, iar ceva mai târziu, datorită lui
Antim Ivireanul, se vor tipări slujbele înseși” ( temă ce va fi dezbătută cu prilejul
prezentării vieții și activității mitropolitului Antim Ivireanul).

112 3. Biblia de la București (1688)
Prima traducere și tipărire integral ă a Sfintei Scripturi în limba român ă a fost
Biblia de la Bucure ști sau Biblia lui Șerban Cantacuzino; numirea acestei Biblii s -a luat
din însu și titlul ei: „Biblia adec ă Dumnezeiasc ă Scriptur ă ale celei vechi și ale cei nouo
lege, toate care s -au tălmăcit dupre limba elineasc ă spre în țălegerea limbii rumâne ști, cu
porunca preabunului cre știn și luminatului domn Ioan Șărban Canta cuzino Basarab ă
Voievod și cu îndemnarea dumnealui Constantin Brâncoveanul, marele logof ăt …
Tipăritu-s-au întâiu în scaunul mitropoliei Bucure știlor, în vremea p ăstoriei
Preasfin țitului p ărinte chir Teodosie, mitropo litul țării și exarhu laturilor. Și pentru cea
de ob ște priin ță s-au dăruit neamului românesc, la anul de la facere a lumii 7197, iar ă de
la Sp ăsenia lumii, 1688, în luna lui noiemvri în 10 zile ”.
Prin urmare, din foaia de titlu reiese limpede cine a fost inițiatorul traducerii
integrale a Sfintei Scripturi în limba român ă (și anume domnul Șerban Cantacuzino,
fapt pentru care îi și poart ă numele), cine a fost continuatorul și sub care s -a ispr ăvit de
tipărit (domnitorul Constantin Brâncoveanu, mai târziu, m artir al Bisericii și al
Neamului nostru), locul tip ăririi (Bucure ști, de unde și-a primit al doilea nume), ap ărută
sub arhip ăstorirea mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, în anul 1688; de asemenea,
o men țiune special ă din titlu este și aceea la cine s-a adresat Sfânta Scriptur ă și anume:
„pentru cea de ob ște priin ță s-au dăruit neamului românesc ”.
După foaia de titlu urmeaz ă două predoslovii; prima, a lui Șerban Cantacuzino,
adresat ă „Celor ce s ă află lăcuitori supt st ăpânirea noastr ă, prea sfin țitului mitropolit chir
Theodosie, iubitorilor de Dumnez ău episcopi, preacuvio șilor egumeni, smeri ților preo ți,
blagorodnicilor boieri și tuturor celorlal ți, preavoslavnicilor cre știni, cel de la
Dumnez ău ajutoriu poftim! ”. În aceast ă predoslovie, între alt ele, arat ă în treac ăt cine a
ostenit la traducerea Bibliei: „la tălmăcirea ace știi Sfintei Scripturi, f ăcând mult ă
nevoin ță și destul ă cheltuial ă, despre o parte puind dasc ăli știuți foarte den limba
elineasc ă, pe prea în țeleptul cel dentru dasc ăli ales și arhiereu Ghermano Nisis (de
Nissa) și, dup ă petrecerea lui, pre al ții care s -au întâmplat, și despre alt ă parte, ai no ștri
oameni ai locului, nu numai pedepsi ți întru a noastr ă limbă, ce și de limba elineasc ă
având știință ca să o tălmăceasc ă, carii, luâ nd lumin ă și dentr -alte izvoade vechi și

113 alăturându -le cu cel elinesc al celor 70 de dasc ăli, cu vrerea lui Dumnez ău o au săvârșit,
precum se veade ”. Dup ă cum se observ ă, domnitorul Șerban Cantacuzino, între
traduc ătorii Bibliei îl nominalizeaz ă numai pe arhiepiscopul Gherman de Nissa, crezând
probabil c ă este suficient s ă se arate c ă tălmăcirea ei s -a făcut sub autoritatea unei
personalit ăți credibile din Biserica R ăsăritean ă; pe de alt ă parte, nu în toate
manuscrisele și tip ăriturile ( și de mai târziu) se aminteau to ți ostenitorii care au
contribuit la realizarea lor . În acela și timp, s -a specificat un fapt important și anume c ă
Biblia de la Bucure ști din 1688 a fost t ălmăcită după textul grecesc al Septuagintei, dar
și dup ă alte „izvoade vechi ”, române ști care au ap ărut la noi pân ă la aceast ă dată.
Cea de a doua predoslovie a fost scris ă de către Patriarhul Dositei al Ierusa –
limului (care a stat mult ă vreme în Țara Româneasc ă) și adresat ă „Prealuminatului,
Preacinstitului, preasl ăvitului, iubitorului de Hristos, Domnu și obl ăduitoriu a toat ă
Ungrovlahia Ioan Șerban Cantacuzino Basarab ă Voievod, dragostea cea întru Hristos și
apostoleasca blagoslovenie aducem M ăriei Tale! ”. În aceast ă predoslovie, dup ă ce a
preasl ăvit faptele Cantacuzinilor în istoria cre știnătății răsăritene, îl pream ărește și pe
Șerban Cantacuzino, prin urm ătoarele cuvinte: „… cu cât mai vârtos vrednic de mii de
laude e ști Măria Ta, care la un norod întreg dai cuvântul lui Dumnez ău, ca oarecare
lumin ă fiind până acum supt acoper ământ, și o pui în sfe șnic, ca s ă lumineze celor den cas ă
ai bisericii noroade: rumânilor, moldoveanilor și ungrovlahilor ”. Din ultimele cuvinte
ale patriarhului Dositei afl ăm și cui i -a fost închinat ă întreaga Sfânt ă Scriptur ă în limba
român ă: tuturor locuitorilor români din cele trei provincii române ști: Țara
Româneasc ă, Moldova și Transilvania.
Știri despre ceilal ți ostenitori la t ălmăcirea Bibliei de la Bucure ști (1688) avem
după ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa, în care se arat ă, între altele: „ … iară
cu nevoin ța și îndireptarea celor ce s -au întâmplat dasc ăli și mai mult deslu șindu-se pre
limba rumâneasc ă de cei mici și pleca ți dentru slugile M ăriii Sale, Șărban bi v 2 logofet i
brat ego Radul log. [ofet]. A tot me șteșugul tipografiei și îndiript ării cuvintelor
rumâne ști ostenitoriu, de Dumnez ău iubitoriul Mitrofan, Episcopul de Hu ș. Și s-au
început acest dumnez ăiescu lucru în luna lui noiemvri, în 5 zile, anul de la începutul
lumii 7196, și s-au săvârșit în noiemvri 10, anul 7197 ”. În continuare ace ști ostenitori au

114 arătat că au tălmăcit Biblia dup ă textul Septuagintei ( fără să mai pomeneasc ă, așa cum
s-a făcut în predoslovia întâi) cum c ă ar fi folosit și alte „izvoade vechi ”; au ar ătat doar
că la acea vreme au circulat și alte traduceri din anumite c ărți ale Sfintei Scripturi, fără
să mai spun ă dacă s-au folosit (sau nu) de ele.
Referindu -ne la tălmăcitorii Bib liei și la „izvoadele vechi ” pe care le -au folosit
(așa precum se arat ă în predoslovia întâi), dar și pe baza cercet ărilor de mai târziu,
putem afuma urm ătoarele: La Biblia lui Șerban Cantacuzino (în t ălmăcirea ei) s -a
folosit, în primul rând, Septuaginta, dar, în acela și timp, și vechi izvoare slavone și
române ști și anume: p ărți din Epistolele Sf. Ap. Iacob și Sf. Ap. Petru, din Codicele
Vorone țean, fragmente din Vechiul Testament și Psalmi în: Psaltirea Scheian ă,
Psaltirea Vorone țeană și așa-zisa Psaltir ea Hurmuzachi (cu textele lor rotacizante din
sec. XV și XVI); Tetraevanghelul slavo -român , de la Sibiu (1550), Tetraevanghelul
(1560 -1561), Psaltirea slavo -română (1577) și Tetraevanghelul slav -român (1578),
toate tip ărite de Coresi la Bra șov; Palia de la Orăștie (1582), Noul Testament de la
Bălgrad (1648), Psaltirea de la B ălgrad (1651), iar pentru c ărțile Vechiului Testament,
traducerea marelui c ărturar moldovean Nicolae Milescu Sp ătarul (1636 -1706), care,
între 1661 -1664, aflându -se la Constantinopol în calitate de reprezentant al domni torului
Grigorie Ghica a tradus Vechiul Testament în limba român ă.
Prin urmare, la t ălmăcirea Bibliei de la Bucure ști din 1688 s -a folosit ca text de
bază originalul Septuagintei, dar și „izvoade vechi ”, din român ă și slavon ă, precum cele
pomenite; astfel c ă, prin munca ostenitorilor: arhiepiscopul Gherman de Nissa, frații
Șerban și Radu Greceanu, Mitrofan , episcop de Hu și și probabil stolnicul Constantin
Cantacuzino, s-a realizat prima traducere integral ă a Sfintei Scripturi în limba român ă
(Bucure ști, 1688); limba folosit ă în Biblie este cea din zona Târgovi ște și Bucure ști, pe
care o putem în țelege și astăzi.
Faptul c ă, în traducerea Bibliei din 1688, s -au folosit traduceri (sau au participat
reprezentan ți) din cele trei țări române ști, ridic ă prestigiul acestei opere teologice și
literare (monumental ă), contribuind la unitatea de limb ă, iar prin r ăspândirea ei
românilor de pretutindeni și la unitatea de sim țire româneasc ă; pentru acest motiv și

115 Nicolae Iorga a numit Biblia de la Bucure ști: „cel dintâi document sigur de limb ă
literar ă stabilit ă pe în țelesul tuturor românilor”.

Bibliografie selectiv ă:

1. Constantin Solomon, Biblia de la Bucure ști (1688). Contribu țiuni nou ă istorico –
literare, Tecuci, 1932.
2. G. T. Pop, Biblia în traducerea lui Nicolae Milescu, în „Biserica Ortodox ă
Român ă”, LXXX (1962), nr. 9 -10, pp. 958 -963.
3. Petre V. Hane ș, Nicolae Milescu, traduc ătorul «Bibliei de la 1688», în „Glasul
Bisericii ”, XXI (1962), nr. 9 -10, pp. 942 -964.
4. Virgil Cândea, Nicolae Milescu și începuturile traducerilor umaniste în limba
român ă, în „Limb ă și literatur ă”, VII, 1963, pp. 29 -76.
5. Antonie Pl ămădeală, Biblia de la Bucure ști. Cine a f ăcut traducerea?, în „Biserica
Ortodoxă Român ă”, XCVI (1978), nr. 9-10, p p. 1004 -1018 (reprodus și în vol.
„Dasc ăli de cuget și sim țire româneasc ă”, Bucure ști, 1981, p p. 217 -241).
6. Biblia adec ă Dumnezeiasca Scriptur ă, Bucure ști, 1688 -1988, Bucure ști, 1988.
7. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, pp. 133 -137.

116 REZUMAT

1. Generalit ăți asupra acestei perioade

– Câteva decenii din sec. al XVII -lea, pe vremea domnitorilor Matei Basarab
(1632 -1654) și Șerban Cantacuzino (1678 -1688) și a mitropoliți lor Ungrovlahiei : Teofil
(1636 -1648), Ștefan (1648 -1653 ; 1655 -1668) și Teodosie (1668-1672; 1679 -1708).

2. Literatura bisericească reprezentativă

a) Sub mitropolitul Teofil (1636 -1648)
– A fost egumen la mănăstirea Bistrița din Oltenia, apoi episcop al Râmnicului .
– A desfășurat o deosebită activitate culturală.
– În timpul său se tipăresc primele cărți în limba română în Muntenia.
– Păstorește pe timpul lui Matei Basarab (1632 -1654) .
– Primește o tipografie de la Petru Movilă, mitropolitul Kievului (de neam
român) și o așează la mănăstirea de la Câmpulung (Țara Românească), în 1635 .
– S-au tipărit aici trei cărți în slavonă și una în limba română: a) Molitvelnic
(1635) ; b) Antologhion (1643) ; c) Psaltire (1650) ; d) Învățătură preste toate zilele
(1642 ).
– În 1637 aflăm o a doua tipografie, la mănăstirea Govora ; aici se tipăresc o
serie de cărți în slavonă; dintre tipărituri amintim: a) Pravila de la Govora sau Pravila
cea mică (1640), cuprinde legi civilo -bisericești; b) Ceaslov (1640); c) Evanghelia
învățătoare sau Cazania (1642).
– De la Govora tipografia a fost mutată la mănăstirea Dealu , lângă Târgoviște;
aici s -au tipărit între altele: a) Evanghelia învățătoare (1644); b) Slujebnic sau
Liturghier (1647), în limba slavonă; c) Urmarea lui Hristos a lui Thomas de Kempis
(1647 , traducere ).

117 – Dintre lucrările amintite, tipărite sub mitropolitul Teofil, cinci au fost în
românește. Deci el poate fi socotit printre începătorii culturii românești .

b) În vremea mitropolitul ui Ștefan (1648 -1653; 1655 -1668)
– A fost egumen la mănăstirea Tismana , originar din Râmești, jud. Vâlcea.
– În 1648 ajunge mitropolit al Ungrovlahiei .
– Între 1653 -1655 este înlăturat din scaun.
– A doua oară păstorește între 1655 -1668.
– Sub Ștefan s -au tipărit o serie de cărți în limba slavonă și cea română dintre
care amintim: a) Triod – Penticostar (1649 , în slavonă ); b) Pogribania preoților mireni
și a diaconilor (1650, în românește); c) Mistirio sau Sacrament (1651, în slavonă și
română) ; d) Tîrnosania sau Slujba sfințir ii bisericii (1652, în slavonă și română); e)
Îndreptarea Legii sau Pravila cea Mare (1652, Târgoviște, în slavonă și română) .
– În timpul lui Matei Basarab o parte din cărțile tipărite erau în slavonă, o parte în
românește; era o adevărată luptă între curentul slavonesc și cel românesc.
– În această vreme limba slavonă era cunoscută destul de puțin, atât de clerici cât
și de credincioși.
– Schimbarea limbii – în această perioadă – nu era chiar ușoară și nu se putea
îndeplini deodată, pentru că nu erau nici cărți de slujbă traduse în românește.
– Introducerea limbii române în cult ar fi fost considerată de unii ca o alunecare
în erezie, mai ales că în Transilvania se ducea o propagandă activă printre români în acest
sens.
– Acest lucru l -a făcut pe mitropolitul Ștefan să tipărească acele cărți bilingve,
pentru a împăca și tradiția și de a fi de folos și preoților .
– Atât Teofil cât și Ștefan au depus mari strădanii de a introduce limba română în
locul celei slavone, în biserică .

118 c) În timpul mitropolitul ui Teodosie (1668-1672; 1679 -1708)
– S-a născut în jurul anului 1620, probabil la Râmnicu Vâlcea ; unii spun că în
ținuturile Sibiului (la Veștem).
– S-a călugărit la mănăstirea Cozia, iar apoi a ajuns călugăr la Argeș.
– În 1668 ajunge mitropolit al Ungrovlahiei .
– Tot în 1668 se mută mitropolia de la Târgoviște la București.
– Între 1672 -1679 este scos din scaun; revine între anii 1679 -1708.
– În 1688 s -a tipărit Biblia de la București , numită și Biblia lui Șerban
Cantacuzino ; este prima tipăritură integrală a Sf. Scripturi în limba română (are 944
pagini mari) .
– Biblia a apărut într -o limbă curată și înțeleasă de toți românii.
– Pe timpul lui Teodosie s -au tipărit în limba română o Evanghelie (1682) și un
Apostol (1683).
– În timpul lui Teodosie , pe lângă tipic, se traduc în românește și citirile din Sf.
Scriptură ; în timpul lui Antim Ivireanul se traduc și slujbele în limba română.

3. Biblia de la București (1688)

– A fost tipărită, la București , pe timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678 –
1688), de unde și Biblia de la București sau Biblia lui Șerban Cantacuzino ; mitropolit al
Țării Românești era Teodosie (Teodosie Veștemeanul ) – terminată în 10 noiembrie
1688 .
– Biblia a fost tipărită în limba română , cu caractere chirilice, fiind prima ediție
integrală a Sfintei Scripturi (în limba română).
– Biblia a fost tradusă sub coordonarea arhiereului Ghermano Nisis (de Nissa) ,
fiind tălmăcită după textul grecesc al Septuagintei , dar și după „izvoade vechi”
româneș ti.

119 – Între traducători sunt amintiți Șerban și Radu Greceanu , probabil stolnicul
Constantin Cantacuzino , iar meșter tipograf a fost episcopul cărturar, Mitrofan de Huși .
– Izvoarele vechi românești folosite la traducere au fost: Codicele Voronețean,
Psaltirea Scheiană , Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi, Tetraevanghelul
slavo -român (Sibiu, 1550), tipăriturile lui Coresi : Tetraevanghelul (1560 -1561),
Psaltirea slavo -română (1577), Tetraevanghelul slav -român (1578), apoi Palia de la
Orăștie (1582), Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Psaltirea de la Bălgrad (1651) ,
ultimele două sub mitropolitul Simion Ștefan al Transilvaniei.
– Biblia de la București s-a adresat tuturor românilor și este „cel dintâi
document sigur de limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”.

Concluzie

– Sub domnitorii Matei Basarab și Șerban Cantacuzino și în vremea ierar hilor
(mitropoliților) Țării Românești Teofil , Ștefan și Teodosie (din secolul al XVII -lea), s-a
trecut treptat la traducerea în limba română a cărților de slujbă și de spiritualitate
românească (de la slavonă în slavo -română și în limba română) , toți fiind considerați ctitori
de limbă și de cultură românească .

120
PREOȚIMEA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
ÎN SECOLUL AL XVII -LEA ȘI ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII -LEA

a. Clerul ortodox din Țara Româneasc ă și Moldova
Pregătirea clerului ortodox în aceast ă perioad ă era destul de modest ă; ea se
reducea la citit, scris, socotit, rânduieli tipiconale, cânt ări religioase, elemente de baz ă
ale credin ței ortodoxe. Anumi ți slujitori ai altarului se preg ăteau, de obicei, în casa
părinteasc ă, preo ția „moștenindu -se” din tat ă în fiu, motiv pentru care în Biserica
noastr ă au fost genera ții de preo ți (din tat ă în fiu) din aceea și familie; al ți viitori clerici
se preg ăteau pe lâng ă diferite m ănăstiri sau școli întemeiate de c ătre anumi ți domnitori
(la Colegiul de la „Sf. Trei Ierarhi ” din Ia și, întemeiat de Vasile Lupu, la Colegiul
greco -latin și Școala slavon ă, ambele din Târgovi ște, de pe vremea lui Matei Basarab, la
Academia „Sf. Sava ” din Bucure ști, din timpul lui Constantin Brâncoveanu ș.a.).
Referindu -ne la num ărul preo ților din cele dou ă țări române, el era ridicat, într -o
parohie slujind mai mul ți clerici (diaconi și preo ți), cei mai în vârst ă având și darul
duhovniciei; Sfintele slujbe se s ăvârșeau în duminici, s ărbători, în zilele de sâmb ătă
(îndeosebi pentru cei trecu ți la Domnul), iar în perioada posturilor și în zilele de
miercuri și vineri. Clericii se între țineau fie din munca de pe p ământurile proprii, dar și
din ofrandele credincio șilor, oferite pentru slujbele s ăvârșite pentru ei. În afară de slujba
la altar, unii clerici aveau și alte îndeletniciri: zugravi de biserici, copi ști, tipograf i,
sculptori în lemn sau piatr ă, tâmplari, croitori ș.a., din care î și între țineau familia, uneori
foarte numeroas ă. În aceast ă perioad ă clerul ortodox nu avea o vestimenta ție special ă, ci
era îmbr ăcat ca și ceilal ți credincio și (ca țăranii), de ace știa deosebindu -se doar prin
barbă și plete. Men ționăm că preoții erau aceia care judecau (îndeosebi dup ă Sfânta
Liturghie din duminici) unele neîn țelegeri dintre credincio și, având drept îndrum ătoare
anumite Pravile , ce con țineau legi politico -biserice ști.
În ceea ce prive ște starea material ă a preo țimii era destul de precar ă, fiind adesea
supu și unor mari d ări și impozite. Pentru acest motiv, unii domni d ădeau hrisoave prin

121 care preo țimea era scutit ă de anumite dajdii ; de pild ă, în 15 iunie 1629, domnitorul
Alexandru Ilia ș scutea pe preo ții din Episcopia Buz ăului de diferite d ări; în 23 iulie
1631, Leon Vod ă Tom șa, de asemenea, a scutit pe clericii din aceea și Eparhie de alte
impozite; mai avantaja ți erau clericii care slujeau la bisericile domne ști, dar mai al es cei
de la m ănăstiri (care aveau scutiri speciale).
Privitor la abaterile clerului se poate spune c ă ele erau judecate de c ătre ierarhul
locului, și nu de autorit ățile de stat; diaconii, preo ții, călugării și călugărițele erau
judeca ți de episcop, iar episcopii de c ătre mitropolit.

b. Clerul ortodox din Transilvania
La fel ca în Țara Româneasc ă și Moldova, și în Transilvania viitorii slujitori ai
altarului s -au preg ătit în casa p ărinteasc ă (fiind aceea și tradi ție de genera ții de preo ți),
fie în anumite schituri ori m ănăstiri (din Transilvania); al ți candida ți s-au preg ătit chiar
la unele școli calvine din Alba -Iulia, Lugoj, Caransebe ș, Hațeg, Hunedoara sau F ăgăraș.
Pe de alt ă parte, unii viitori preo ți s-au preg ătit în Școala româneasc ă de pe lâng ă
biserica „Sf. Nicolae ” din Șcheii Bra șovului, începând cu sfâr șitul secolului al XVI -lea;
aici s -au creat, în cursul vremii, multe elite române ști.
Date privitoare la situa ția preo țimii ortodoxe din Transilvania avem de la doi
străini veni ți în ținuturile noastre; primul, un german, care a fost o vreme servitorul
domnitorului Gheorghe Ștefan (al Moldovei), pribeag în Transilvania; el a scris despre
clerul român următoarele: „preoții sunt la fel cu poporul, ca port și ca gospod ărie
țărăneasc ă; între ei și oamenii de rând nu este alt ă deosebire decât aceea c ă știu s ă
citeasc ă și să scrie și că poart ă părul lung, pe când oamenii de rând se tund ”; al doilea
este iezuitul Andreas Freyberger care, referindu -se, tot la clericii români (în 1702),
spunea, între alt ele: „preoții poporului sau parohii slujesc Liturghia în duminici și în zilele
de sărbători, dar nici o dat ă în zilele s ăptămânii. Ei se ocup ă cu lucru câmpului: ar ă,
grăpează, secer ă, trier ă grâul, ca și ceilal ți țărani; g ăsești câte șase preo ți în satele mai
mari … ca îmbr ăcăminte nu se deosebesc de ceilal ți țărani … La adun ări nu țin deloc
cuvânt ări compuse dup ă părerea lor. Iar în zilele de s ărbători și duminica, dup ă ce s-a

122 terminat Liturghia, predic ă dintr -o carte veche (Cazanie) și nu pronun ță nici ce nu e
cuprins în ea ”.
Ca și în Țările Române, în Transilvania num ărul preo ților era, de asemenea,
mare: aveau și aici diferite îndeletniciri: cânt ăreți biserice ști (dieci), zugravi de l ăcașuri
de cult, pictori de icoane, copi ști de manuscrise ș.a.
Clericii ortodoc și săvârșeau slujbe în duminici și sărbători, dar, în posturile mari,
și miercuri și vineri.
Viața zilnic ă a preo ților era de înalt ă ținută moral ă, exemplul personal, suplinind,
de cele mai multe ori modesta lor preg ătire intelectual ă; pentru acest motiv au devenit
adev ărați conduc ători spirituali ai poporului, care impuneau ascultare în rândul
credincio șilor, dar, în acela și timp erau urma ți în toate ac țiunile lor cu caracter na țional
și social.
În ceea ce prive ște situa ția lor material ă, clerul ortodox transilv ănean a fost
supus la mai multe împil ări decât cel din Țara Româneasc ă și Moldova, datorit ă
condi țiilor istorice vitrege în care tr ăiau în aceast ă parte a țării; de pild ă, erau obliga ți să
facă zile de robot ă pe mo șiile proprietarilor locului, s ă le dea d ări (în bani) sau în natur ă
(piei, cear ă ș.a.), apoi anumite biruri c ătre fisc (vistieria principatului Transilvaniei), dar
și către conducerea unor mari ora șe. La rug ămintea ierarhilor ortodoc și, unii domni (de
pildă, Mihai Viteazul) sau chiar principi ai Transilvaniei (Gabriel Báthory sau Aca țiu
Barcsai), au scutit familiile preo țești de unele robote iob ăgești. Dup ă ce s-a instaurat
stăpânirea habsburgilor în Transilvania (1688), situa ția clerului transilv ănean român a
devenit aproape de nesuportat; de pild ă, Dieta din Transilvania (din 1689) „a impus
preoților români o contribu ție special ă de 13250 florini, 7000 cible de grâu, 300 de m ăji
de came, 29 buc ăți de vin, 900 cible de ov ăz și 200 care de fân ”. Pe lâng ă aceasta preo ții
dădeau câte un florin mitro politului, bani, piei, lumân ări ș.a.
Clerul ortodox transilv ănean tr ăia atât din munca pe care o presta în modesta
gospod ărie, dar și din ofrandele bunilor credincio și.
În concluzie, se poate spune c ă, în aceast ă perioad ă, preg ătirea intelectual ă a
clerului, de și era modest ă, ea se suplinea printr -o înalt ă ținută moral ă, preo ții devenind
liderii spirituali ai Neamului românesc; via ța de fiecare zi era destul de grea, preo țimea

123 ortodox ă fiind supus ă la diferite biruri (în Țara Româneasc ă și Moldova) și la d ări
iobăgești (îndeosebi, în Transilvania); poporul și preo țimea româneasc ă au supravie țuit,
însă tuturor asupririlor, datorit ă credin ței puternice în Dumnezeu, vie ții morale alese,
luată după mode lul Vie ții cre știne: Iisus Hristos.

Bibliografie selectiv ă:

1. N. Iorga , Sate și preo ți din Ardeal Bucure ști, 1902.
2. Ion Matei, Preo țimea româneasc ă ardelean ă în secolul al XV II-lea, Studiu istoric,
Sibiu, 1911.
3. C. Bobulescu, Fețe biserice ști în r ăzboaie, r ăzvrătiri și revolu ții, Chișinău, 1930.
4. Ștefan Berechet, Dreptul vechilor no ștri ierarhi la judecarea mirenilor, în „Biserica
Ortodox ă Român ă”, LVI (1938), nr. 11 -12, pp. 741 -761.
5. Niculae M. Popescu, Preo ți de mir adormi ți în Domnul, Bucure ști, 1942 și ed. II,
Bucure ști, 2002.
6. Ștefan Lup șa, Clerici români me șteșugari, în „Studii Teologice ”, II (1950), nr. 7 -8,
pp. 395 -426.
7. Niculae Șerbănescu, Atitudinea preo țimii fa ță de dreptele n ăzuințe ale poporului, în
„Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXV (1957), nr. 3 -4, pp. 220 -242.
8. Stelian Marinescu, Competen ța și atribu țiile judiciare ale clericilor în secolele XIV –
XVIII, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXXVIII (1970), nr. 7 -8, pp. 796 -811.
9. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, p p. 242 -254.

124 REZUMAT

a. Clerul ortodox din Țara Românească și Moldova

– Pregătirea clerului era destul de modestă : scris, citit, socotit, rânduieli
tipiconale, cântări religioase, elemente de bază ale credinței ortodoxe .
– Viitorii slujitori se pregăteau în casa părintească , la diferite școli mănăs tirești
ori școli întemeiate de către diferiți domnitori (ex.: Colegiul „Sf. Trei Ierarhi” – Iași,
înființat de Vasile Lupu ; Școala slavonă și Colegiul greco -latin – Târgoviște , înființate
de Matei Basarab, ori Academia „Sf. Sava” – București , întemeiată de Constantin
Brâncoveanu .
– Într-o parohie erau , uneori, mai mulț i preoți , care slujeau Sf. Slujbe în
duminici și sărbători , iar în timpul posturilor și miercuri și vineri .
– Clericii își mai câștigau „pâinea cea de toate zilele” și din munca câmpului ,
ori mai aveau și alte îndeletniciri , precum: zugravi de biserici , copiști , tipografi ,
sculptori , tâmplari , croitori ș.a.
– Preoții erau îmbrăcați precum credincioșii lor , deosebindu -se de aceștia doar
prin barbă și plete .
– Clericii judecau unele neînțelegeri dintre credincioși, după Pravile (legi
politico -bisericești) , îndeosebi după Sf. Liturghie din zilele de duminică .
– Starea lor materială fiind precară , fiindcă erau supuși la numeroase impozite ,
din timp în timp, unii domni tori dădeau hrisoave de scuti re de dajdii.
– Abaterile preoțimii erau judecate de ierarh ii locului (la fel și călugării și
călugărițele ) iar episcopii de către mitropolit .

b. Clerul ortodox din Transilvania

– Se pregătea în casa părintească , fie pe lângă diferite schituri și mănăstiri ;
alții în școli reformate (calvine) din Alba -Iulia , Lugoj , Caransebeș , Hațeg , Hunedoara
sau Făgăraș ; unii s -au pregătit în Școala românească din Șcheii Brașovului .

125 – Știri despre preoțimea ortodoxă transilvană avem și de la diferiți străini ; de
pildă, servitorul german al domnitorului Gheorghe Ștefan al Moldovei, pribeag în
Transilvania , descrie asemănarea în îmbrăcăminte a preoților ortodocși cu cea a
păstoriților lor, cu excepția că primii, purtau barbă și plete.
– Iezuitul Andreas Freyberger (în 1702) a arătat că preoții ortodocși slujeau Sf.
Liturghie în duminici și sărbători și că ei se ocupau cu munca câmpului ; că
îmbrăcămintea lor era precum cea a credincioșilor lor , că nu predicau, fiindcă citeau
Cazania (se pare, din pricina pregătirii lor modeste).
– Asemenea, precum în Țara Românească și Moldova, și în Transilvania clerul
avea și alte îndeletniciri , precum : zugravi , pictori de icoane , copiști de manuscrise ș.a.
– Preoțimea din Transilvania , precum și cea din Țara Românească sau
Moldova , era de o înaltă ținută morală , exemplul personal suplinind pregătirea lor
modestă intelectuală .
– Clerul transilvănean era supus la dări (în bani) ori în natură (piei de animale ,
ceară , miere, grâu, ovăz, carne, vin ș.a.) ori la biruri către fisc (vistieria principatului
Transilvaniei), dar și către conducerea unor orașe .

Concluzie

– Deși pregătirea intelectuală a clerului din Țările Românești era una modestă,
ea era suplinită printr -o înaltă ținută morală .
– Dările , robotele și birurile au fost o povară grea pentru români, îngreunându -le
viața lor de fiecare zi.

126
MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL
AL UNGROVLAHIEI

a. Via ța
A văzut lumina zilei în preajma anului 1650 în Iviria (în Georgia sau Gruzia de
mai apoi), din Ioan și Maria, la botez primind numele Andrei. De tân ăr a ajuns rob la
turci, iar dup ă câțiva ani fiind r ăscump ărat, a tr ăit sub obl ăduirea Patriarhiei ecumenice
din Constantinopol, unde a înv ățat pictura, caligrafia, broderia, sculptura în lemn,
precum și limbile greac ă, turc ă și arab ă. La Constantinopol, întâlnind u-l Constantin
Brâncoveanu (care pre țuia cultura și oamenii de carte), l -a adus în Țara Româneasc ă
prin anii 1689 -1690. Sosit la noi (în Bucure ști), a început s ă învețe limba român ă,
însușindu-și-o temeinic, în scurt ă vreme; a fost c ălugărit sub numele de Antim și
hirotonit preot (ieromonah); în paralel a deprins și me șteșugul tiparului în tipografia
bucure șteană, probabil de la Mitrofan, fost episcop de Hu și; dup ă ce Mitrofan a fost ales
episcop la Buz ău, lui Antim i s -a încredin țat tipografia dom neasc ă din Bucure ști (la cea
care ostenise pân ă acum); aic i a desf ășurat o însemnat ă activitate tipografic ă despre care
se va vorbi într-un alt capitol; din 1694 îl afl ăm tipograf și stare ț la mănăstirea Snagov;
a tipărit și aici, pân ă în 1701 c ărți în român ă și în alte limbi str ăine; între 1701 -1705 a
funcționat din nou la Bucure ști, ca me șter tipograf, sco țând la lumin ă alte c ărți de seam ă
pentru Ortodoxia româneasc ă și răsăritean ă. Anul 1705 a fost o piatr ă de hotar în via ța
sa, îmbr ățișând misiunea de arhiereu, respectiv episcop al Râmnicului; pe lâng ă
activit atea gospod ăreasc ă, a continuat și aici s ă tipăreasc ă, de asemenea, c ărți biserice ști
de înv ățătură și polemice . În urma mor ții mitropolitului Teodosie al Ungrovlahiei, în locul
său a fost ales episcopul Antim al Râmnicului (în 28 ianuarie 1708) și instalat la
Bucure ști în 21 februarie 1708; în calitate de mitropolit, pe lâng ă misiunea de p ăstor de
suflete, cu toate cele ce decurg din aceasta, a desf ășurat, iar ăși o bogat ă activitate de
traduc ător și tipograf (mai întâi în tipografia mutat ă de la Râmnic la Târgovi ște, iar din
1715 la Bucure ști), îmbog ățind literatura religioas ă și teologic ă din Biserica noastr ă,

127 precum și din alte Biserici Ortodoxe. De remarcat c ă, în aceast ă perioad ă, soarta
Bisericii a depins de situa ția politic ă a țării, ținuturile noastre fiind ținta intereselor
marilor puteri: Imperiul habsburgic, Poarta Otoman ă, Rusia și chiar Polonia. Pentru
acest motiv, domnii români, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino și Constantin
Brâncoveanu au încercat apropieri și alian țe cu maril e puteri pomenite, pentru a -și păstra
suzeranitatea țărilor lor. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a dus, îns ă, o politic ă
riscant ă, diploma ția sa „pendulând ” între turci și habsburgi, dar, în acela și timp,
menținând bune rela ții cu Rusia și de informare a Poloniei despre inten țiile politicii
turce ști în Europa. Atitudinea sa necru țătoare fa ță de Cantacuzini, pe care i -a înlăturat
din circuitul politicii sale interne și mai ales, externe, i -a grăbit sfâr șitul, încheiat, în
mod tragic, la Constantinopol, împ reună cu fiii s ăi, prin martiriu (în 1714). Aceea și
soart ă a fost împ ărtășită și de mitropolitul Antim Ivireanul, care prin politica sa de
apropiere fa ță de Rusia, a dat un argument în plus turcilor de a-l influen ța pe domnul
Nicolae Mavrocordat ( și pe patriarhul ecumenic Ieremia III care l -a și caterisit) s ă-l
înlăture (pe Antim) din scaun, s ă-l pedepseasc ă prin trimiterea în exil la Muntele Sinai;
n-a mai ajuns pân ă acolo, deoarece, osta șii turci care l -au înso țit, l-au omorât pe drum,
aruncându -i trupul, fie în râul Mari ța (Bulgaria de azi), fie în afluentul s ău, Tungea
(dincolo de Adrianopol). Datorit ă martiriului lor, pentru statornicia în credin ța străbună, dar și
pentru ap ărarea acesteia, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 1992, i -a trecut
(pe martirii) Constantin Brâncoveanu și Antim Ivireanul în rândul sfin ților.

b. Activitatea tipografic ă și literar ă
1. La tipografia domneasc ă din Bucure ști
În perioada de pionierat la tipografia domneasc ă din Bucure ști, ieromonahul
Antim a scos la lumin ă: Învățăturile lui Vasile Macedoneanul c ătre fiul s ău Leon (în
1691), în greaca modern ă; Slujba Sfintei Paraschiva și a Sfântului Grigorie Decapolitul, în
greaca veche (în 1692); Evanghelia greco -română (1693) și o Psaltire româneasc ă (în
1694), cu o prefa ță dedicat ă de Antim lui Constantin Brâncoveanu.

128 2. În tipografia de la m ănăstirea Snagov
Aminteam mai înainte c ă, în 1694, pentru o perioad ă de timp s -a întrerupt
activitatea de la tipografia domneasc ă din Bucure ști, probabil și pentru c ă lui Antim i s -a
încredin țat conducerea m ănăstirii Snagov; aici, într -o perioad ă de cinci ani (1696 -1701) a
tipărit 15 c ărți dintre care șapte grece ști, între care amintim: Antologhionul (1697),
Manual despre câteva nedumeriri și solu țiuni, de Ioan Cariofil (1697), Mărturisirea
Ortodox ă a lui Petru Movil ă (1699), Eortologhionul (îndreptarul) lui Sevastos
Chimenitul (1701), Proschinitarul Sfântului Munt e Athos (1701) ș.a.; o carte slavon ă:
Gramatica slavon ă de Meletie Smotri țki; o carte sl avo-român ă; o carte greco -arabă:
Liturghierul greco -arab (1701), pentru credincio șii ortodoc și din Antiohia Siriei; cinci
cărți române ști: Evanghelia (1697); Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698), Carte
sau lumin ă cu drepte dovediri din dogmele Bisericii R ăsăritului asupra dejghin ării
papista șilor (1699); învățături cre știnești (1700); Floarea darurilor (1701), cele dou ă din
urmă având caracter moralizator.
Amintim c ă Antim și-a crescut și anumi ți ucenici în me șteșugul tiparului: Mihail
Ștefan (Iștvanovici), care a tip ărit cărți în Alba Iulia (un Chiriacodromion și o Bucoavn ă
în 1699), apoi la Râmnic și în Georgia (Iviria), întemeind o tipografie cu caractere
georgiene , în care a scos la lumin ă un Evangheliar și un Liturghier, Gheorghe Radovici, la
Snagov și Târgovi ște și Dionisie Fior, la Bucure ști.

3. La tipografia din Bucure ști (pentru a doua oar ă)
A doua etap ă bucure șteană a fost între anii 1701 -1705; aici, a tip ărit, de
asemenea, 15 c ărți: dou ă în limba român ă (Noul Testament, având la baz ă ediția de la
Bălgrad din 1648; Acatistul Maicii Domnului), amândou ă în 1703; o carte slavo -român ă
(Ceaslov slavo -român, în 1703); una în greco -arabă (Ceaslov greco -arab, în 1702, tot
pentru credincio șii din Antiohia Siriei); 11 c ărți în limba greac ă (dintre acestea
pomenim: Învățătura dogmatic ă a prea sfintei Biserici r ăsăritene de Sevastos
Chimenitul (în 1708) și Parabolele grece ști și romane de Plutarh (în 1704).

129 4. În tipografia de la Râmnic
Cu utilaj din tipografia de la Snagov, episcopul Antim a înfiin țat o tipografie la
Râmnic, în care, în aproape trei ani a imprimat 9 c ărți: trei în limba greac ă, trei slavo –
române și alte trei în limba român ă; dintre cele în limba greac ă pomenim: Tomul
bucuriei (1705), ce avea lucr ări împotriva catolicilor; slavo -române (c ărți bilingve, în
care tipicul, lecturile biblice și sinaxarul erau în limba român ă, iar cântările și rug ăciunile
în limba slavon ă; acestea sunt: Antologhionul (1705), Octoihul mic (1705) și Slujba
Adormirii N ăscătoarei de Dumnezeu cu Paraclisul (în 1706); din cele în limba român ă
pomenim: Evhologhion sau Molitvelnic, în 1706 (dou ă volume distincte; în volumul
întâi un Liturghier, iar în al doilea un Molitvelnic; înv ățătura pre scurt pentru taina
pocăinței (1705) necesar ă clericilor în activitatea lor misionar -pastoral ă.

5. La tipografia din Târgovi ște
Prin alegerea episcopului Antim în scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei, el a
mutat tipografia de la Râmnic, în prima faz ă la vechea capital ă (și mitropolie) din
Târgovi ște; la Târgovi ște în vreme de câ țiva ani (pân ă în 1715) au fost tip ărite alte 18
cărți, dintre care 11 în limba român ă, cinci în limba greac ă, una în slavo -român ă și una
în slavo -româno -greac ă (tipicul în române ște, cânt ările în slavon ă și greac ă); dintre
cărțile în limba român ă amintim: învățătură bisericeasc ă la cele mai trebuincioase și
mai de folos pentru înv ățătura preo ților (1710); Capete de porunc ă la toat ă ceata
bisericeasc ă, pentru ca s ă păzeasc ă fieștecarele din preo ți și din diaconi, deplin și cu
cinste datoriia hotarului s ău; Psaltirea (1710); Octoihul (1712); Dumnezee știle și Sfintele
Liturghii (1713), Evhologhion, adec ă Molitvelnic (1713), Catavasierul (1714, 1715),
Ceaslovul (1715) ș.a.; din c ărțile în limba greac ă pomenim: Carte de peste tot anul,
cuprinzând, fără lipsă tot serviciul bisericesc (1709); Panoplia dogmatic ă de Eutimie
Zigaben (1710); Slujba Sfintei Ecaterina cu Proschinitariul Muntelui Sinai (1710);
Maxime ale unor vechi filosofi (1713); Despre oficiile, clericii și dreg ătoriile Sfintei
Biserici (1715) ș.a.; o carte slavo -român ă (Ceaslov, 1714) și o carte slavo -româno –
greac ă (un Catavasier, 1713).

130
6. În tipografia din Bucure ști (a treia oar ă)
După cum am amintit mai înainte, în 1715, tipografia de la Târgovi ște a fost
mutat ă la Bucure ști (capitala și centrul mitropoliei Ungrovlahiei); în aceast ă tipografie a
scos la lumin ă, între altele, urm ătoarele c ărți: Sfătuiri cre știne-politice (în greac ă),
adresate domnitorului Ștefan Cantacuzino (1715); Istoria patriarhilor Ierusalimului
(1715), (în l. greac ă), a patriarhului Dositei al Ierusalimului și Istoria sfânt ă adică
iudaic ă, a lui Alexandru Mavrocordat, tot în limba greac ă (1716).
Cărțile de la B ucure ști au fost ultimele lucr ări imprimate sub Antim Ivireanul;
vreme de un sfert de veac (1691 -1716) au v ăzut lumina tiparului în timpul lui Antim 63
de cărți (39 lucrate de el) dintre care 22 în limba român ă, 30 în limba greac ă, una în
slavon ă, 9 bilingve ( șase slavo -române, dou ă greco -arabe, una greco -român ă și una
trilingv ă: greco -slavo – român ă); cărțile au fost variate; de slujb ă, de înv ățătură ortodox ă,
de sfaturi pentru clerici, cuvânt ări biserice ști, de istorie, filosofie, populare ș.a.
Ca și antecesorii s ăi: Filip Moldoveanul și diaconul Coresi, mitropolitul Antim
Ivireanul a dus o munc ă susținută pentru introducerea limbii române în biseric ă (tipicul
în române ște și textul slujbei în slavon ă, sau prin c ărți în limba român ă); prin aceasta „a
pus temelie nou ă – modern ă – limbii noastre biserice ști, pe care a ml ădiat-o în a șa fel,
încât este în țeleas ă și folosit ă până astăzi”.

131 c. Opera predicatorial ă
Cea mai de seam ă operă literar ă a mitropolitului Antim sunt predicile sale:
Didahiile (rămase în manuscris), rostite la Târgovi ște și Bucure ști și anume: 28 de
predici, rostite de el la diferite duminici și sărbători din cursul anului bisericesc, precum
și șapte predici ocazionale, toate bazate pe texte biblice, dar și pe operele unor Sfin ți
Părinți răsăriteni; în ele sunt pomeni ți și unii filosofi sau poe ți greci antici. Pe lâng ă
prezentarea înv ățăturii de credin ță sau ap ărarea acesteia, mitropolitul Antim a biciuit
păcatele vremii, domn, boieri, fe țele biserice ști, păstoriții etc., dorind s ă impun ă în
eparhia sa o moral ă superioar ă, în conformitate cu prescrip țiile Sfintei Scripturi și cu
lucrările Sfin ților P ărinți. Dup ă spusele unui mare scriitor român, mitropolitul Antim
Ivireanul „a ajuns s ă vorbeasc ă și să scrie o limb ă, poate cea mai frumoas ă dintre a
tuturor c ărturarilor epocii ”.

d. Realiz ări gospod ărești
Mitropolitul Antim a fost și ctitorul m ănăstirii cu hramul „Toți Sfin ții”,
cunoscut ă și sub numele de biserica sau m ănăstirea Antim din Bucure ști ridicat ă după
planurile sale între 1713 -1715, o capodoper ă a arhitecturii române ști din sec. al XVIII –
lea; ea a fost înzestrat ă cu odoare, ve șminte, c ărți de cult, mo șii, pentru între ținerea
obștii monahale de acolo; în acela și timp, prin testamentul s ău: învățături pentru
așezământul cinstitei m ănăstiri a tuturor sfin ților, adec ă capete 32, întru carele s ă
cuprind toat ă chiverniseala și rânduiala milelor ce s -au hot ărât s ă se fac ă pre an la
săraci și la lipsi ți din vinitul casei, dorea ca acest a șezământ s ă fie și o institu ție de
asisten ță social ă pentru cei nevoia și.
Traduc ător și tipograf, creator de limb ă româneasc ă (între pionierii introducerii
limbii române în biseric ă), predicator de frunte (retorica lui ridicându -se la nivelul
oratorilor contemporani str ăini), model de p ăstor de suflete, mitropolitul Antim
Ivireanul se num ără printre marii c ărturari și teologi ai Bisericii noastre.

132 Bibliografie selectiv ă:

1. Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc și
propo văduitor al Evangheliei, în „Studii Teologice ”, XX (1969), nr. 1 -2, pp. 5-97.
2. Dan Simonescu, Tendin țe sociale și estetice în predicile lui Antim Ivireanul, în
„Mitropolia Olteniei ”, XXVII (1975), nr. 11 -12, p p. 856 -860.
3. Ștefan Bazilescu, Mitropolitul Antim Ivireanul , patriot și lumin ător al poporului, în
„Mitropolia Olteniei ”, XXVII (1975), nr. 11 -12, pp. 861 -972.
4. I. D. L ăudat, Antim Ivireanul, activitatea cultural ă, oratorul, patriotul, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, LII (1976), nr. 5 -6, pp. 360 -373.
5. Gavril Istrate, Locul Didahiilor lui Antim Ivireanul în istoria limbii literare, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei ”, LII (1976), nr. 5 -6, pp. 374 -382.
6. Ioan Nanu, Un monument istoric de art ă religioas ă: ctitoria mitropolitului Antim
Ivireanul, în „Biserica Ortodox ă Român ă”, LXXXIX (1961), nr. 3 -4, pp. 223 -318.
7. Pr. Prof. Dr. Mircea P ăcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucure ști,
Ed. II, 1992, pp. 141 -159.
8. Alexandru Moraru, Mitropolitul Antim Ivireanul despre tr ăirea cre știnilor din
vremea sa, în „Glasul Bisericii ”, LIV (1998), nr. 5 -8, pp. 62 -71.
9. Dorel Man, Didahiile, norme de educa ție și pastora ție. Prezen ța lor în via ța
comunit ăților române ști: sec. al XVIII -lea – sec. al X IX-lea (Teză de doctorat), Cluj –
Napoca, 2002.

133 REZUMAT

Viața și activitatea

– S-a născut în Iviria sau Georgia (Gruzia de azi), în jurul anului 1650 ; la botez
a primi t numele Andrei.
– De tânăr ajunge rob sub turci și este dus la Constantinopol ; acolo învăță
sculptura, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă .
– În jurul anului 1690 domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688 -1714) îl
aduce în Țara Românească , unde învață meșteșugul tiparului , la București și la
mănăstirea Snagov ; aici tipărește mai multe cărți.
– Între 1705 -1708 , păstorește ca episcopul la Râmnic .
– În 1708 , la dorința mitropolitului Teodosie ( † 27 ianuarie 1708), este ales
mitropolit al Ungrovlahiei .
– Pe lângă tipografiile de la București și Râmnic , înființează una și la Târgoviște .
– În decursul vieții sale are o întreagă serie de realizări:
a) tipărește 63 de cărți (în diferite limbi), împreună cu ucenicii săi (38 sunt
numai ale lui); dintre acestea (63), 21 sunt în românește .
b) Ctitorește mănăstirea Antim din București între anii 1713 -1715 – după
planul făcut de el .
c) Trimite ajutoare materiale și cărți românilor transilvăneni (în preajma și
după unirea de la 1698 -1701).
d) Trimite cărți pentru credincioșii din Patriarhia Antiohiei precum și pentru
Biserica Georgiei .
e) Ne lasă predicile sale numite Didahiile – 28 de predici la diferite duminici
și sărbători și 7 cuvântări ocazionale .
f) Își iubește țara și poporul în sânul căruia și -a desfășurat bogata activitate
pomenită.
– A murit măcelărit de turci, fie lângă Adrianopol, fie lângă Snagov, în toamna
anului 1716.

134 Concluzie

– Mitropolitul Antim Ivireanul , în tot decursul vieții sale, s -a identificat cu
idealurile poporului român, aducându -și o contribuție de seamă la promovarea culturii
în general, precum și a introducerii limbii române în slujbele bisericești.
– Pentru jertfa sa supremă, prin martiriu (după 22 septembrie 1716), Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l -a trecut în rândul sfinților (în 21 iunie 1992),
fiind prăznuit la 27 septembrie a fiecărui an.