Curs Gmdt C.iatu 2018 19 [607985]

SUPORT DE CURS PENTR U
STUDENȚII DE LA MTH – UAIC –
2017-2018, SEMESTRUL I
CORNELIU IAȚU
ACEST SUPORT DE CURS NU
POATE FI DISTRIBUIT ȘI FOLOSIT
ÎN ALTE SCOPURI FĂRĂ ACORDUL
AUTOR ILOR DE DREPT

Capitolul 1
TURISMUL ȘI DESTINAȚ IA
TURISTICĂ

Turismul ne marchează existența mai mult decât ne -am închipuit vreodată, constituind
acel fel de mâncare din meniu de care am devenit dependenți sau de care știm că este bine să -l
mâncăm. Drept urmare, acest e rânduri nu sunt decât un meniu care vă vor familiariza cu
bucătăria turistică chiar dacă vor fi și feluri mai puțin agreate. Sperăm ca tocmai aceste feluri
să vă trezească curiozitatea pentru a le încerca, aborda și însuși. În final, iarăși sperăm ca să nu
aungeți la indigestii pentru că avem remedii și pentru aceste situații. Este suficient să mă sunați,
telefonul meu nefiind cu taxare specială.
Capitolul acesta este și unul introductiv, menit a vă familiariza cu unele concepte și o serie
de modele care tratează destinația turistică . De asemenea, vor fi tratați actorii destinației
turistice ca elemente participative care conturează destinația turistică și o fac posibilă.
Banal dar obligatoriu veți afla:
♦ Ce este turismul (mai complicat decât pare la pri ma vedere);
♦ Care sunt conceptele principale în materie;
♦ Care este rolul destinației turistice în fenomenul acesta complex care este turismul
♦ Cum afectează turistul
♦ Cum afectează comunitatea locală
♦ Cum afectează intermediarii
Această parte a capitolului este una explicativă prin care se încearcă poziționarea fiecărui
actor și determinarea rolului acestuia în sistemul destinației turistice.
Iarăși banal dar necesar:
♦ Care sunt actorii principali ai destinației turistice
♦ Care sunt actorii lo cali ai destinației turistice ?
♦ Caracteristicile actorilor locali
♦ Inventarierea actorilor locali
Conform metodologiei, capitolul se termină cu câteva teste de autoevaluare din
parcurgerea cărora se va deduce gradul dumneavoastră de înțelegere a materiei studiate și
dificultățile pe care le întâmpinați (dacă este cazul).

I.1. Introducere și concepte
Definirea turismului . Organizația Mondială a Turismului (OMT) definește turismul ca un
„ansamblu de activități desfășurate de către persoane pe parcursul c ălătoriilor acestora și sejurururilor
în locuri situate în afara mediului lor obișnuit pentru o perioadă consecutivă care nu depășește un an,
cu scopul de loisir, afaceri și alte motive care nu sunt legate de exercitarea unei activitățși remunerate
în locu l vizitat”.
Între timp, conceptul clasic de turism s -a diversificat prin apariția și definirea unui turism
durabil, a unui turism echitabil, a unui turism responsabil, solidar etc. Indiferent de tipul de turism și
de diversificarea de care a dat dovadă în ultimile decenii, cel puț in un element comun caracterizează
toate aceste tipuri: destinația turistică .
Chiar dacă cererea turistică este mar e la ora actuală, destinația turistică prezintă și ea o
diversificare și multiplicare pe fondul creșterii accesibil ității prin multitudinea de mijloace de
transport. Aceasta creează o concurență acerbă la nivelul destinațiilor turistice.
Conceptul de destinație turistică este strâns legat de concepția, comercializarea produselor
turistice și de promovarea unor teritori i, ca imagine de marcă uneori.
După Pavlovich și Kearins (2004), avantajul competitiv al unei destinații se bazează pe două
elemente determinante:

1. diversitatea ofertei prezente în teritoriul vizat (resursele)
2. capacitatea de integrare a acestei diversită ți în produsul destinație (teritoriul construit)
Este vorba de avantajul competitiv pe care îl poate căpăta un teritoriu, prin implicarea tuturor
actorilor locali. Majoritatea destinațiilor turistice implică întreprinderi independente care nu au foarte
mulți angajați dar considerate foarte importante prin rolul lor strategic. De exemplu, în Franța în anul
2005 erau 200 .000 de întreprinderi turist ice din care 90 % erau IMM -uri.
Reușita unei destinații turistice depinde de reunirea tuturor strategiilor individ uale într -una
coerentă și care exploatează în mod inteligent toate atu -urile destinației respective (Botti & al., 2008) .
Un exemplu el ocvent poate fi luat din domeniul transporturilor aeriene. Se știe că la ora actuală
sunt mai multe mari alianțe aeriene: Sky Team, Star Alliance, One World etc. Aceste alianțe au ca
scopuri, printre altele, reducerea costurilor printr -o gestiune comună și atingerea destinației printr -un
efort conjugat al companiilor care fac parte din alianță. Procesul ar fi mult mai complic at dacă aceste
companii nu ar face parte dintr -o singură alianță. La fel se înt âmplă și în domeniul destinațiilor
turistice. De fapt, transporturile aeriene sunt parte integrantă din geografia aceasta a desinațiilor
turistice.
Destinația turistică este per cepută ca un sistem de organizări și de organizații și de aceea se
poate lua ca bază teoria strategiilor colective în studierea acțiunilor comune care a u ca obiectiv
dezvoltarea sa (Botti & al., 2008).
Destinația turistică în concepția lui Gunn (1994) are valență spațială și este “o arie geografică,
care conține o masă critică a dezv oltării și care satisface obiectivele turistului. Elementele principale
din perspectiva destinației turistice sunt: resursele naturale, transportul accesibil, serviciile
attract ive, promovarea și informarea ”.
Din complexul „destinație turistică” umană sau cum spunea Rotariu (2009) „filozofie a
turismului” fac parte trei elemente:
– turistul ca subiect
– localnicii ca beneficiari
– intermediarul ca profitor

În contextul tot mai vizibi l al unei culturi a timpului, a prezentului absolut, turistul de astăzi
este mult mai ancorat în realități, foarte bine informat și mult mai pragmatic. În același timp, se poate
remarca o stratificare socială a turiștilor în funcție de câți bani au în port ofel sau de aspirații ,
ajungându -se la destinații exclusiviste. Cei cu bani și foarte bine informați preferă să plătească o
anumită sumă de bani (piperată pentru o persoană cu venituri normale) și să beneficieze prin calitatea
de membru de tot felul de fac ilități, produse turistice deosebite etc. Acum 3 -4 decenii, aceste forme
sau produse turistice nu erau dezvoltate la acest nivel. Ele sunt, paradoxal, o reacție la turismul de
masă, invaziv. Toate aceste manifestări țin de un anumit snobism impus de calita tea de oameni bogați
dar această ultimă calitate nu este suficientă pentru a explica comportamentul acestora.

Populația locală poate juca un rol determinant în context turistic. Dacă inițial , aceasta era un
element aproape static , fără mari implicații și fără contacte cu turistul decât din postura de oferirea de
servicii, în prezent rolul populației locale este unul mai implica t, luând și jucând rolul activ de
participant. Un asemenea exemplu este cazul agroturismului. Foarte i mportantă este atmosfera pe c are
o creează localnicii prin acțiunile lor. Într -un film mai vechi, reeditat de televiziunile noastre, un cuplu
proaspăt căsătorit a cumpărat o casă într -un sat uitat de lume. Populația locală era marcată de răutate
iar atmosfera era insuportabilă. Într -un final, cu plul ajunge la concluzia ca vor divorța. În acest context
se pune problema sa vândă casa. Pentru că populața locală crea o atmosferă apăsătoare, ei vin cu ideea
de a-i plăti pe localnici pentru crearea unei atmosfere de vis, mai ales că era Crăc iunul, astfel încât
eventualii clienți să fie vrăjiți și să cumpere casa fără nici o problemă. Populația creează într -adevăr o
asemenea atmosferă și noii cumpărători sunt vrăjiți de atmosferă. Finalul nu mai contează (s -au
răzgândit) dar iată cât de import antă este această atmosferă în numeroase situații. Este valabil și în
domeniul turismului. O destinație este cu atât mai atrăgătoare cu cât atmosfera creată și de localnici
este mai bună. Într -un sat turistic în care populația locală se ocupă cu diverse „s porturi” și este pusă pe
harță, atmosfera creată nu va fi favorabilă pentru atragerea turiștilor. Poate cele mai elocvent exemplu
este Izvorul Mureșului, stațiune a tineretului înainte de 1989. Tin erii localnici de acolo intrau deseori

în conflict cu turiș tii din stațiune din diverse motive, ajungându -se chiar la situații grave . Exemplele
pot continua.
Turiștii și populația locală nu trebuie să se diferențieze ca două specii diferite ș i trebuie să
existe o apropiere simbiotică între cele două categorii. Con tează foarte mult în această simbioză
nivelul de trai, de înțelegere, de voinț ă de participare a popul ației locale dar și a turiștilor.
Singularitatea, individualismul, detașarea nu au ce căuta l a nivelul fenomenului turistic.

Intermediarul este placa tur nantă între turist și destinația turistică, fiind cel care încearcă să
valorizeze cât mai bine cu putință destinația turistică pentru a o putea vinde cât mai mult și cât mai
bine. Acesta este mai mult decât un rău necesar, folosofia intermediarului nefiind foarte diferită de cea
a localnicilor ci numai obiectivele sunt diferite. Mai mult decât localnicii, intermediarul a trebuit să se
alinieze la tehnologiile moderne, să găsească soluții, uneori ingenioase, în a vinde produsul turistic
chiar și în condiții de criză. Intermediarul clasic este tot mai rar întâlnit, tehnologiile moderne
permițând construirea unei vacanțe fără un tour-operator sau o agenție. Intermediarul este de multe ori
invizibil. Acesta poate fi chiar eliminat dacă autoritățile de la destina ția turistică se implică în
promovarea și in troducerea în rețea a unităților de cazare, a obiectivelor turistice etc.

Destinația turistică trebuie astfel gândită încât orice eveniment neprevăzut de tipul unor
fenomene climatice extreme: ploi care produc i nundații, invazia algelor în apa mării , drumuri distruse
etc. să poată fi contracarat. Aceasta înseamnă că fiecare trebuie să gândească spațiul construit și prin
oferirea de alternative: piscine, terenuri de sport, săli de jocuri, săli de fitness, masaj, î nfrumusețare
etc. Toate acestea pot atenua sau chiar îmblânzi efectele nefaste și întâmplătoare ale climei. Un
exemplu este dat de infrastructura de pe coastele spaniole, majoritatea hotelurilor dispunând de
piscine, spații amenajate pentru plajă etc. Astf el țncât atunci când vin curenți reci de apă, turiștii nu
au de suferit.

1.2.Destinația turistică și scara sa dimensională și strategică

Din punct de vedere dimensional, conceptu l de destinație turistică este mai complex decât pare.
Există abordări care văd destinața turistică ca un loc sau ca mai multe locuri, eventual combinate.
Altele își pun întrebarea dacă destinația turistică este un teritoriu? Și mai mult decât atât, unii se
întreabă dacă are o identitate? Cea mai confortabil ă abordare este cea reg ională, c are integrează
aproape toate aceste viziuni conceptuale, poate cele mai interesante exemple fiind acelea ale Văii
Loarei și a regiunii “Lac de Genève”. Cele două sunt văzute în mod clar ca o regiune distinctă și ca o
destinație indiscutabilă, nu a tât prin omogenitatea obi ectivelor turistice (acestea pot fi și eterogene) cât
prin construirea în timp a unei imagini de marcă și promovarea pachetelor, produselor turistice sub
această „marcă” regională.
Destinația turistică este purtătoare d e ambiguitat e în sensul că ea p oate fi: o țară, o regiune, un
oraș, o comună sau un sat au chiar un obiectiv turistic din cadrul unei localități. Este mai mult decât
clar că cele mai multe destinații turistice au fost „construite” prin organizarea spațială și concentr are
spre țelul de destinație turistică. De altfel, a lte accepțiuni, mai clasice, leagă destinația turi stică în mod
direct de amenajar ea turistică a teritoriului, ca parte componentă a acesteia.
Ba mai mult, clasificarea destinațiilor turistice de o manieră clasicizantă implică:
– destinațiile clasice (din această categorie fac parte orașele cu un patrimoniu divers,
stațiunile montane sau de litoral);
– destinații naturale (cu patrimoniu faunistic, floristic sau pur și simplu care se disting
prin peisagistică);
– destinații pentru turismul de afaceri (centre ale marilor congrese cu o infrastructură
adecvată pentru acest tip de activități);
– destinații de scurt sejur (localități mici cu obiective de patrimoniu foarte cunoscute).

O sinteză a elementelor constitutive ale unei destinații turistice distinge:
– elemente constitutive de bază : localizarea geogrfaică, climatul, siturile istorice și construite,
condițiile naturale locale;

– elemente periferice naturale : vecinătățile destinației, populația locală, ambianța gen erală a
destinației)
– elemente periferice create : facilități de divertisment, de cazare și alimentație, servicii
comerciale, infrastructura de transport.

După alte surse, componentele unei d estinații se împart în:
– punctele de atracție de la destinație
– facilitățile și serviciile de la destinație
– căile de acces către destinație și imaginea destinației.
Pentru analiza unei destinații turistice sunt luate în calcul:
– reglementările guvernamentale
– patrimoniul natural: peisaje naturale, ape curgătoare, mare, oce an, plajă, parcuri și
rezervații naturale, resursele naturale, condițiile fizico -geografice în general;
– patrimoniul construit (arhitectonic, industrial, cultural)
– atracțiile sociale: modul de viață al populației locale, limba, tradițiile
– atracții sportive: stadioane, piscine, pârtii de schi, patinoare
– infrastructura: căi de comunicație și transport (porturi, gări, aeroporturi, căi ferate, căi
rutiere, căi navigabilșe etc.)
– echipamentele de tra nsport pentru acces
– spațiile d e cazare: hoteluri, moteluri, vile apartamente, case particuare, cas e de vacanță,
campinguri etc.
– servicii de alimentație:restaurante, baruri, cafenele, cofetării etc.
– mijloace de transport: autocare, autobuze, autoturisme, tramvaie, taxiuri, teleferice,
telescaune etc.
– centre comerciale și agenții de turism
– alte servicii: frizerie/coafură, poliți e, informații, pompieri etc.
Destinațiile turistice se supun uneori modei, fiind marcate de comportamenul turiștilor, gradul
lor de cultură, nivelul lor de trai și disponibilitatea acestora către av entură sau, dimpotrivă,
conservatorism. Prin turismul de masă, destinațiile turisti ce au cunoscut o diversificare î n funcție de
aspirațiile fiecărei clase sociale sau aspirațiile individuale ale turiștilor. Presiunea asupra unor
destinații noi a început să fie foarte mare.
Sub presiunea pretențiilor diverse ale turiștilor se vehiculează deja o teorie și o practică a
destinațiilor turistice . Turistul actual este mult mai pretențios, nu mai este sclavul șabloanelor, este
mult mai participativ și nu doar un s implu vizit ator care înghite pe nerăsuflate obiectiv după obiectiv.
Cazul Franței este ilustrativ. Ponderea turismului în economia Franței este importantă iar
destinațiile turistice trebuie să se adapteze la concurența impulsionantă a ofertelor. Bătălia e sențială,
datorită concurenței, se dă pe diferențierea destinațiilor prin oferte specifice și prin căpătarea unei
notoreități care să le individualizeze. Scopul major este de construire a ofertei turistice în așa fel încât
să cucerească o nouă clientelă mai degrabă decât să o fidelizeze. În acest sens, „legea” clasică prin
care se spunea că este greu să câștigi un client dar și mai greu să -l păstrezi (fidelizezi) aproape că nu se
mai aplică. Obiectivele și filosofia noilor destinații sunt exclusiviste atâta timp cât nu se supun
tăvălugului impresionant al turismului de masă. Oarecum atipic este turismul de „club”, eminamente
exclusivist. În schimbul plății unei cotizații anuale dstul de piperate (câteva zeci de mii de euro),
cotizantul beneficiază de o serie de destinații turistice în toată lumea, serviciile oferite fiind și ele
exclusiviste.

Un exe mplu de strategie top down (figura 1) este cel aplicat de Argèles sur Mer. Pe site -ul
comunei apar și site -urile partenere ale acestei comune prin care se evidenț iază colaborarea în
definirea unor destinații turistice, putându -se vorbi de o integrare valorizantă a destinațiilor. În același
timp, membrii care fac parte din Comunitatea comunelor sunt reliefați , precum și site -urile orașelor
înfrățite.

Un exemplu de destinații preselecționte de către ASSOCIATION DES ETATS DE LA
CARAIBE (AEC) în cadrul celei de -a XV -a reuniuni a Comitetului special asupra turismului durabil,
Fort de France, Martinica, 30 noiembrie 2005 :

Țara Destinații și principalele probleme
Bahamas Central Andros Island
 Caracteristici naturale unice
 Oportunități pentru turismul bazat pe natură și activități de loisir
 Planuri naționale de duezvoltare des activități bazate pe turism în insulă
 Important program de ecotourism, dezvoltat de Fonduri le fiduciare
naționale din Bahamas

Costa
Rica  În Planul teritorial al Turismului, conceptul de destinație turistică este
ajustat la metodologia utilizată în cadrul pregătirii Planului teritorial de
Turism
 Experiența statului Costa Rica în dezvoltarea Sist emului său de certificare
a Turismului durabil, recunoscut internațional va facilita procesul de
aplicare a indicatorilor Turismului durabil
Dominica Emerald Pool
 Remarcabile caracteristici fizice a sitului patrimonial UNESCO din insulă
 Importantanța si tului principal produs mixt turistic: ecoturism / natură /
turism de descoperire
 Al doilea cel mai vizitat sit de către autohtoni și vizitatori
 Participare comunitară
 Echilibru între mare impact / volum și garanția unei gestiuni ecologice
 Inițiative națion ale și internaționale realizate : Terre verte (Green Globe)
pentru atracții, renovarea și expansiunea infrastructurilor turismului și
formării ghizilor
Cabrits National Park
 Bogat în patrimoniu natural, cultural și istoric
 Produs mixt : patrimoniu mari n și cultural Important pentru turismul de
croizieră
 Infrastructuri pentru vizitatori și conferințe
 Activități sportive cum ar fi scufundările, drumețiile, observarea păsărilor
 Studii recente disponibile
Republic
a Dominicană Bayahibe
 Destinație turisti că importantă pentru Republica dominicană
 Creștere constantă a sosirilor de turiști
 Atragerea unor importante investiții străine directe în sectorul turismului
 Caracteristici naturale unice: plaje, grote, insule, situate în proximitatea
zonelor protejate
 Structuri turistice și de loisir
 Asociația hotelieră proactivă în cadrul initiativelor legate de turismul
durabil
 Programe vizând participarea comunităților
 Anumite initiațiative internaționale și regionale. Legate de turismul
durabil cum ar fi Terre vert e și Campagne du pavillon bleu din Caraïbe

Guatema
la Irazabal Department
 Caracteristici naturale unice : Orașul prehispanic
 Caracteristici naturale uniqce : Parcul național El Orche
 Inventarul posibilelor situri turistice
 Comitete de gestiune a turismu lui stabilite pentru comunitățile locale
 Studiu asupra cooperării internaționale

Jamaica Ocho Rios Resort Area
 Una din cele șase zone de concentrare turistică naționale
 O creștere constantă a numărului de sosiri
 O destinație turistică mai veche
 Acces fa cil prin aer, uscat și mare
 Varietate de atracții turistice și de infrastructuri sportive
 Studi recente realizate asupra capacității de primire a zonei
 Element a mai multor inițiative naționale și internaționale, cum ar fi
Planul de amenajare integrată White River, verificările de mediu pentru
turismul durabil (EAST în engleză) și Campania „pavillon bleu” din
Caraïbe
Mexic
Cancun
 Principala destinație mexicană în Caraïbe
 Important element al produsului turistic mexican
 Creștere constantă a numărului de turiști pe sejur și a sosirilor
pasagerilor de croazieră
 Importante infrastructuri turistice și de divertisment
 Acces prin aer, mare și uscat
 Varietate de atracții naturale și culturale
 Un element al planului național de dezvoltare a turismului
Santa
Luci a Soufriere Marine Management Area (SMMA) și Pitons
Management (Area Zone de gestion marine de Soufriere și Zone de
gestion des Pitons)
 Element principal al produsului turistic Santa Lucia
 Principala destinație turistică
 Sosiri mari de turiști, mai ales de croazieră
 Ofertă de atracții turistice unice cum ar fi situl patrimonial mondial
„Pitons” și vulcanul cu acces cu vehicul, dar și atracții naturale : cascade,
păduri tropicale, Solfatare, golfuri adăpostite, recifuri coraligene
 Bunuri bazate pe patrimo niul natural comunitar
 Element de inițiative regionale cum ar fi Programul regional pentru Mediu
din Caraïbe (PREC)
Trinidad
-Tobago Chaguaramas National Park
 Caracteristici naturale unice
 Importante infrastructururi ale turismului de descoperire și de
divertisment
 Importante infrastructure tip „marinas”
 Principalement pentru turismul domestic
 Vizitatori cu yachturi din S .U.A., Marea Britanie și restul Europei
 Planuri de dezvoltare națională a turismului
Matura National Park

 Caracteristici naturale un ice : râuri, plaje, cascade și păduri
 Activități bazate pe natură cum ar fi observarea păsărilor, broaștelor
țestoase. Drumeții, surf, băi de mare și în râuri, pescuitul
 Dominanța vizitatorilor locali
 Planuri de dezvoltare a ecoturismului
 Element al iniția tivei regionale PREC

Raportul celei de -a VI-a Reuniuni a grupului de experți în domeniul indicatorilor turismului
durabil a stabilit principalele recomandări asupra selecției destinațiilor pilot :

Definiția unei
destinații turistice  Luarea în considerare a percepției vizitatorilor și autohtonilor :
Mobilizarea vizitatorilor și participanților locuitorilor
 Turismul ca activitatea cea mai importantă
 Număr suficient de infrastructuri turistice
Tipul de destinație  Cele mai vechi destinații ar putea pune prob leme dar oferă
importante informații istorice
 Echilibru între noile destinații și cele mai vechi
 Zonele protejate ar trebui să prezinte un număr ridicat de vizitatori și
infrastructurile turistice trebuie să fie alese
Mecanismul de
gestiune  Prezența unui mecanism de gestiune la destinație
 Participarea părților cheie în sectorul turismului și din afara
turismului din sectoarele public și privat
 Diferitele structuri administrative din Caraïbe ar trebui să fie
recunoscute : Micile insule tind să aibă o autori tate națională
competentă iar marile insule dispn de o structură complexă
Disponibilitate și
colectarea de informații  Disponibilitatea de informații reprezintă o provocare
 Nevoia de acorduri intra -agenții în materie de colectare a
informațiilor fiindcă ce a mai mare parte a acestora nu este culeasă de
către autoritățile turtice competente
 Cea mai mare parte a datelor este culeasă la nivel național. Aceasta
face dificilă identificarea informației specifice destinațiilor specifice
Institutionnalizare
a activ ităților din zona
turistică a Caraibelor  Includerea activităților di zona turistică a Caraibelor pentru selecția și
ameliorarea destinațiilor ca element al agendelor naționale în vederea
garantării perenității lor

Profilul destinațiilor propus de către Secretariatul AEC constituie un instrument care permite
oganizarea informației pe care țările ar trebui să o furnizeze asupra destinațiilor preselecționate . Acest
instrument ar putea să fie dezvoltat în cadrul progreselor realizate în materie de selecție . Principalele
domenii ale p rofilului destinațiilor ar fi :
 Locul
 Acesul
 Infrastructuri de cazare și restaurante
 Fapte legate de turism
 Climat
 Geografie
 Populație
 Caracteristici turistice

I.3. Destinația turistică și atracția turistică

Turismul a apărut ca o necesitate la diversificarea și umplerea timpului liber de care dispuneau
anumite clase sociale (la început clasele bogate , apoi, prin ajungerea la turismul de masă, și clasele
mai puțin bogate).
Se pune problema, în mod acut, a separației dintre destinația turistică și atracția turistică (dacă
aceasta există?).
Atracția turistică este elementul fundamental al destinației turistice. Fără atracție turistică,
destinația turistică nu mai are motivație și nu mai este purtătoare de valoare turistică, cel p uțin în ochii
turiștilor. În ace lași timp, o destinație poate avea o atracție mare dar să aibă probleme cu infrastructura
de transport (drumuri impracticabile sau într -o stare deplorabilă) sau cu securitatea turiștilor. În
această categorie se poate încadr a și România (infrastructura slabă) sau alte state africane.
Atracția turistică poate fi instantanee sau poate fi „construită” printr -o politică inteligentă de
promovare și investiții. Ea nu poate fi disjunsă de calitatea infrastructurii sau de securitate, factori
esențiali în dezvo ltarea destinațiilor turistice și care asigură confortul psihologic al turiștilor .
O atracție turistică este și profund subiectivă, cum ar fi locurile de pelerinaj, care în cele mai
multe cazuri sunt importante pentru practicanți i unei anumite religii (Lourdes și Fatima pentru catolici,
Mecca pentru musulmani etc.).

I.4. Competiția și destinația turistică

În contextul inevitabil al unei c oncurențe acerbe la nivelul pieței t uristice, conceptul de
„destinație competitivă” , apărut și afirmat în ultimii ani este unul firesc. Experiența (trăirea) destinației
este tot mai mult afirmată, ajungând până acolo încât această trăire este văzută ca un produs turistic .
Competiția la nivel de produse turistice și centrată pe această trăire înse amnă focalizarea pe destinație.
Din studii reiese că aceste „trăiri” sunt mai vizibile atunci când turiștii vizitează spații mai mici
(localități, situri celebre).
Competitivitatea destinației turistice constituie elementul prin care acea destinație face m ai
multe încasări, numărul de turiști este în creștere, nivelul de viață al localnicilor cunoaște o
îmbunătățire iar tot ce înseamnă patrimoniu natural sau cultural este păstrat în condiții optime și pentru
generațiile viitoare. Această competitivitate are mai multe dimensiuni: economică, socio -culturală,
politică, conservarea mediului .
Din punctul de vedere al competitivității destinației turistice, se pot deduce din literatura de
specialitate mai multe modele: Porter („Porter diamond”), Poon, Bordas, Ritc hie și Crouch etc.

I.4.1.Modelul Porter

Acest model include cele cinci forțe ale competitivității ( amenin țarea noilor veniți, puterea
furnizorilor, puterea cumpărătorilor, amenințarea substituenților și rivalitatea competitivă ) și a fost
aplicat relativ târziu în domeniul turismului. La aceste cinci forțe mai poate fi adăugată și o a șasea
forță: autoritățile (locale, regionale, centrale) .
Noii intrați sunt controlaț i prin economiile de scară, afluxul de capital, diferențierea pe produs,
costurile de subs tituție, accesibilitatea la rețelele de distribuție, lipsa de experiență, barierele de
promovare, politicile guvernamenta le, costurile la ieșire și revânzările așteptate.
Rolul noilor intrați este major: diferențierea produselor, competiția pe prețuri, atr activitatea
noilor destinații (în primul ciclu al produsului) .
Puterea cumpărătorilor se remarcă prin câteva caracteristici dominante :
– cumpărarea de mari volume prin comparație cu oferta vânzătorilor
– standardizarea produsului (hotel all inclusive de exempl u)
– partea dintr -un produs majoritară (cazare, transport etc.)
– nivelul profitului mic
– dominanța unui cvasi -monopol la vânzări (zboruri charter față de cele de linie)
Puterea furnizorilor este prezentă în condițiile următoare:
– turismul nu este activitatea pr incipală a serviciului oferit
– dominația unui număr mic de companii
– produsul este diferențiat și permite costurile de înlocuire
– produsul este elementul principal al cumpărătorului (un zbor pentru tour-operator )

– costurile de înlocuire al e furnizorului sunt m ari

Rivalitatea între firmele existente este prezentă mai ales în condițiile : unor evoluții economice
stagnante, perisabilității produsel or, unei clientele mai puțin numeroasă, concentrării produsul ui pe o
singură piață etc.

Porter a elaborat o strategi e generală : o firmă de turism trebuie să vizeze o țintă pe termen
lung și una pe termen scurt (figura 2). Ca strategie, firma are două variante: un cost minim care să
producă o diferențiere a produsului turistic față de concurenți. În același timp, firma t rebuie să ia în
calcul tot timpul competiția: varietatea produselor și diferențierea lor față de concurență, tipul
cumpărătorilor sau aria geografică de proveniență a acestora sau a produselor.
1. Conducerea prin costuri – o firmă își propune să devină produc ător low-cost. Avantajele
de cost sunt diverse și depind de structura activităților turistice. O firmă care se bazează pe
low-cost trebuie să găsească și să exploateze toate sursele de avantaj de cost.
2. Diferențierea – strategia de diferențiere presupune că o firmă este unică în domeniul său pe
anumite segmente (activități), care sunt foarte apreciate de către clientelă. Unicitatea este
răsplătită cu o primă de preț.
3. Centrarea pe costuri – o firmă urmărește un avantaj de cost în segmentul țintă.
4. Centrarea pe diferențieri – o firmă urmărește diferențiere a în segmentul țintă. Segmentele
țintă sunt cumpărători cu nevoi neobișnuite (perso ane cu handicap, de exemplu).

Avantajul competitiv reprezintă un alt concept elaborat de Porter în 1990 (figurile 3 și 4).
Conform acestuia, avantajul competitiv al unei destinații turistice provine dintr -un sistem dinamic
format din patru determinanți („diamantul” lui Porter):
– starea factorilor sau poziția destinației privind factorii de producție necesari competiț iei
turisti ce,
– condițiile privind cererea sau natura cererii pentru produse și servicii turistice,
– activități / industrii în legătură sau care sprijin ă activitatea turistică ,
– structura pieței, rivalităț ile, organizarea și strategia sau condițiile în care sunt g uvernate
(administrate) destinațiile turistice, felul cum se creează, organizează și manageriază companiile și
natura rivalităț ilor locale.
Condițiile referitoare la cerere a turistică trebuie adaptate față de modelul lui Porter, aici
intervenind mărimea pi eței și structura acesteia: oferta variată, sezonalitate a, internaționalizarea pieței
etc.; situarea în cadrul piețelor emergente; habitudinile turiștilor, pretențiile acestora care impun uneori
adevărate mode și modele, gradul de cultură a turiștilor etc.

Activitățile/industriile care sprijină turismul sunt multiple, începând cu cele de transport
(rutier, feroviar, fluvio -maritim, aerian), parcări, industria de suveniruri, unități de alimentație,
restaurante, shoping, rent – a – car, servicii financiare, s ervicii diverse (coafură, cosmetică, curățătorii
etc.).
Structura pieței, rivalitățile, orgnizarea și strategia acesteia includ:
– planul și marketingul strategic
– structurarea pieței după principiul competiției
– relația de parteneriat public -privat
– companii mari strategice (alianțe aeriene de tipul Sky Team, Star Alliance etc.)
– calitatea managementului pentru firme și destinații
– construirea imaginii și organizarea alianțelor strategice (Ex. Accor cu ramificații atât în
domeniul transporturilor aeriene, rutier e etc. cât și în domeniul hotelier).
Rolul autorităților locale este determinant uneori pentru destinația turistică deoarece ele pot
elabora politici specifice care măresc atractivitatea destinației turistice, implică în mod obligatoriu un
parteneriat publ ic-privat penru o competitivitate mai bună, acțiuni de planificare a traficului, politica în
domeniul spaț iilor verzi, a păstrării liniște i, a securității turiștilor și a cetățenilor etc. Astfel de
preocupări arată interesul și importanța pe care aceste au torități le pot juca.
În figura 5 este schematizată strategia competitivă generică , elaborată de Porter, în care
avantajul competitiv (cel mai mic cost și diferențierea) este strâns legat de scopul competiției (ținta pe
termen lung și ținta pe termen scurt ).

În figura 6, se evidențiază prin lanțul valoric al aceluiași Porter cadrul mai larg în care o
întreprindere turistică sau activitățile turistice pot funcționa. Două module se disting: activitățile
primare și activitățile suport . Fiecare din cele două module își are rolul său, existând o strânsă
interconexiune între acestea. Lărgirea cadrului strict al activităților turistice arată cum turismul nu este
singurul responsabil în susținerea sa implicită iar practica demonstrează că acesta este dependent de un
management performant în contextul unei anumite stări economice.

I.4.2 Modelul Poon

Modelul Poon este o adaptare a modelului Porter , într -o variantă mai critică . Diferențierile față
de modelul lui Porter sunt la nivelul determinanților avantajului competitiv național. De asemenea,
este făcută diferența dintre factorii generali și cei avansați/specializați . Aceștia din urmă sunt cei care
determină capacitatea de upgradare și complexitate a av antajului competitiv.

Prin acest model, sunt puse în op oziție „noul turism” cu „vechiul turism”. Trecerea de la
„vechiul turism” la”noul turism” se face prin intermediul unor strategii, fiind purtătoare de nou.
Schimbarea impune strategii pentru a atinge unul sau mai multe scopuri. Fără strategii,
competitivit atea firmelor d e turism pe piață are de suferit. Strategiile se diferențiază în funcție de
nivelul micro sau macro pe care îl vizează.

Strategiile competitive pentru nivelul macro au fost impuse de „noul turism”, ajungându -se la
patru principii a le succesului competitiv iar pentru fiecare principiu corespunzând alte câteva strategii:
Principii Strategii
Consumatorul trebuie să fie
întotdeauna pe primul loc Conexează marketingul cu dezvoltarea produsului
Satisf ace consumatorul
Dezvoltă o abordare hol istică a experienței vancanței
Fii un lider în calitate Dezvoltă resursele umane
Îmbunătățește continuu procesul
Folosește tehnologia în mod creativ
Dezvoltă inovații radicale Nu-ți fie frică de ideile noi
Nu te opri din învățare
Dezvoltă capacit ățăi pentru inovarea permanentă
Întărește -ți poziția strategică Caută o poziție avantajoasă în lanțul valorii
Integrează în diagonală
Influențează mediul competițional
Poon reface lanțul valorii lui Porter, diversificându -l și detailindu -l.
Lanțul va lorii lui Porter aplicat de Poon în turism
Activități primare Activități de suport
Transportul ( handlig pentru bagaje) Infrastructura firmelor (contracte de franciză,
management, finanțare, alianțe strategice etc.)
Servicii la sol (transferuri, tururi et c.) Dezvoltarea resurselor umane (recrutare)
Organizarea de pachete/integratori turistici Dezvoltarea serviciilor și produselor
Marketing și vânzări Dezvoltarea tehnologiilor și sistemelor (de p lată,
acces la sistemul de rezervări , dezvoltarea bazelor
de date)
Distribuția de retail Procurarea mărfurilor și serviciilor
Servicii pentru clienți (managementul
reclamațiilor etc.)
După Poon, pentru a câștiga o poziție avantajoasă în lanțul valoric sunt necesare: capacitatea
de a influența procesul de creare a bogației (controlul asupra informației) și crearea de alianțe
strategice (apropierea de consumator și înțelegerea nevoilor acestuia). Aceste condiții s -au verificat în
cazul mondializării turismului și a economiei în general.
Strategiile competitive pen tru nivelul micro:
Principii Strategii
Puneți mediul pe primul loc Construiți un turism responsabil
Promovați o cultură a conservării
Dezvoltați o privire spre mediu
Faceți din turism sectorul conducător Dezvoltați potențialul „axial” al turismului
Adaptați strategiile de dezvoltare
Dezvoltați sectorul de servicii
Întăriți dezvoltarea canalelor de
distribuție pe piață Asigurați acces aerian adecvat
Transformați rolul oficiilor naționale de turism pe piață
Concentrați -vă pe dezvoltarea produsu lui acasă
Construiți un sector privat dinamic Nu vă fie frică de noul turism
Lăsați să vă conducă calitatea

Dezvoltați cooperarea sectorului public cu cel privat

Poon stabilește punctul de vedere al "Old Turism" și " New Tourism" și descrie constrân gerile
la nivel mondial în domeniul turismului. Descriere a detaliată a modificării cererilor consumatorilor și
comportamentul ui consumatorilor pune în evidență noul și vechiul turism . Poon pledează pentru
necesitatea de strategii concurențiale pentru a ate nua impactul negativ al "Old Turism" cât mai mult
posibil.
După Poon, evoluția „New Tourism” prin bune practici presupune patru elemente:
flexibilitate, segmentare, in tegrare diagonală, evoluți a turismului ca un sistem de creare a bogăției.
Flexibilitatea se reflectă și ea la patru niveluri:
– flexibilitate în organizare
– producția și distribuția călătoriilor
– flexibilitate în alegerea, rezervarea, cumpărarea și plata vacanțelor
– flexibilitate în benef iciile consumului și bucuriile va canței.
Segmentarea este ne cesară în condițiile în care turismul de masă a „topit” diferitele servicii
într-un singur preț fără a distinge separat ce presupune și cât cost ă fiecare activitate. Segmentarea
vacanței, a produsului turistic în sine determină o flexibilitate mai mare în alegere a consumatorului și
o mai bună satisfacție. Pe de altă parte și piața turistică este tot mai segmentată: turism special pentru
homosexuali și lesbiene, vegetarieni, diferite sporturi, lună de miere, congrese, afaceri etc.
Integrarea diagonală este rezultatul introducerii noilor tehnologii și constă în servicii
complexe oferite în paușal pentru a reduce costurile. Gest ionarea acestora a fost posibil ă tocmai
datorită utilizării computerului și Internetului și ar fi fost imposibilă fără acestea.
Evoluț ia turismului ca un sistem de creare a bogăției este mai complexă dar vizibilă în cazul
țărilor în care o parte importantă din PIB este dată de către turism.

I.4.3. Modelul Bordas

Modelul a fost prezentat în 1993 în Argentina și în 1994 în Marea Britani e la niște conferințe
specializate pe turism. Este un model tipic al cererii (marketing), și nu se încadrează în co nceptul
general de competitivitate pe care celelalte modele l -au atins. În plus, modelul Bordas a fost conceput
pentru destinații pe termen l ung. În acest model de marketing pentru destinații de lungă distanță, există
două elemente -cheie. Primul element cheie este valoarea percepută , care depinde foarte mult de
imaginea creată. O imagine negativă este dificil de scimbat și de aceea este foarte importantă
menținerea unei imagini po zitive. Chiar promoțiile turistice costisitoare nu au puterea de a schimba de
multe ori o imagine nega tivă. Al doilea element cheie este costul perceput . Acesta are mai multe
laturi: costurile economice , eforturile fizi ce (timpul de accedere la aeroport, de așteptare în aeroport,
stresul etc.) , costuri fiziologice (igienă, riscuri de toate tipurile) , dificultăți de acces la informații etc.
Ca o critică se pot menționa trei dezavantaje importante ale acestui model: este u n model cu o singură
față sau orientat numai spre cerere, este un concept brut fără nici o validare, unele var iabile sunt dificil
de cuantificat. Partea pozitivă este că modelul ia în calcul o ser ie de factori neglijați sau subestimați în
alte modele.

I.4.4. Abordarea WES

Această abordare a rezultat în urma cererii Băncii Interamericane de Dezvoltare pentru analiza
poziției competitive a unui număr de țări din zona Caraibelor. Focusarea s -a produs în special pe
explicarea diferențelor dintre pozițiile com petitive ale destinațiilor turistice din Caraibe, și formularea
modalității de îmbunătățire a poziției competitive.
Factorii care condiționează poziția competitivă
Factori Variabile

Factori macroeconomici Venituri – generate de țări
Rata reală de schimb
Disponibilitatea și costul de capital
Politica fiscală
– Taxe de import
– Prețuri de cost, creșterea impozitelor
– Impozitele pe profit
– Taxe pe turism
– Impozite pe croazieră
Factori de furnizare Produs turistic
– Atracții
– Cazare
– Nivelul prețurilor
Muncă
– Disponibilitate
– Cost
– Calitate și formare
Infrastructură
– Transport
– Utilitățile publice
Factori de transport Disponibilitatea de servicii regulate
Disponibilitatea serviciilor de charter
Disponibilitatea serviciilor de croazieră
Factori cererii Dependen ța de piață
Penetrarea în cana lele de distribuție
Eforturile de marketing
Prezența în viitor pe piețele turistice în creștere
Politica turismului Cadrul instituțional
Formularea politicii
Planificarea capacității
Comercializarea
Suportul fin anțelor publice
Sursa : WES, 1993

I.4.5. Abordarea competitivității prețului

Multe modele par a neglija sau minimiza factorul preț în alegerea destinației turistice.
Elasticitatea prețurilor este importantă. Dwyer și al. (2000) au subliniat „ schimbarea c osturilor pe
destinații, în special în raport cu alții, ajustate în funcție de variațiile cursului de schimb, sunt
considerate ca fiind cele mai importante influențe economice pe partea de destinație de călătorie în
străinătate din total”. De asemenea, Edw ards (1995) subliniază rolul prețurilor și susține că o scădere a
costurilor relative este urmată de o creștere a cotei de piață. Dwyer și al. (2000) definesc
competitivitatea destinației ca „ un concept general ce cuprinde diferențele de preț împreună cu
mișcările cursului de schimb valutar, nivelurile de productivitate, diferite componente ale industriei
turistice și factori calitativi care afectează atracția destinației”.

Factorul preț este pus înaintea altor factori (economic, demografic, factori calitat ivi). Factorii
calitativi includ variabile ca: imaginea, calitatea servicilor turistice, marketingul destinației și
promovarea, legăturile culturale etc. Factorii preț sau costuri ale turismului includ prețurile serviciilor
de transport la și de la destina ție și prețul la sol.

I.4.6. Modelul Ritchie și Cr ouch (Modelul conceptual al competitivității destinației)

Acest model este cel mai complet dintre toate. Modelul conceptual al competitivității
destinației este un dispozitiv complex și un model de gândir e logică despre o problematică dificilă
cum este cea a competitivității. Succesul un ei destinații turistice, cnfo rm modelului, este determinat
de: avantajele comparative și avantajele competitive . Primul tip de avantaje (comparative) reflectă
resursele de la destinația turistică, furnizate, fie de natură sau de societatea globală în cadrul căreia
destinația se află. Cel de -al doilea tip de avantaje (competitive) sunt cele rezultate în urma desfășurări
eficiente a resurselor (mentenanță, creș terea și eficaci tatea dezvoltării, eficiență și audit). Rezumând,
se poate concluziona că prin ace st model se urmărește modul cum destinația utilizează resursele
disponibile sau capacitatea destinației de a adăuga valoare la resursele disponibile .
Componentele modelului s unt:
– macro mediul
– micro mediul (competitiv)
– nucleul de resurse și atractori
– suportul factorilor și resurselor
– politica destinației, planificare și dezvoltare (DPPD)
– managementul destinației (DM)
– calificarea și amplificarea determinanților.

I.5. Variabilel e imp ortante ale competiției în cadrul unor modele

Sintetizând caracteristicile modelelor prezentate până acum rezultă următorul tabel:
Variabile/
caracteristici Porter 1 Porter 2 Poon WES Dwyer Bordas Ritchie/
Crouch
1980 1990
Avantaj
comparativ – + + + – – ++
Factori
macroeconomici – – – ++ + – +
Rata de schimb – – – ++ ++ – –
Axa de
dezvoltare + – ++ – – – +
Politica
turismului – + + ++ – – ++
Planificare
strategică ++ ++ + + – – ++
Alianță
strategică – + ++ – – – +
Factorii cererii – ++ – ++ – ++ +
Marketing – + + + – ++ +
Imagine – – – – ++ ++

Promovare – – – + – + +
Factorii ofertei – ++ – ++ – – ++
Atracții – + – + – – ++
Inovație – ++ ++ – – – +
Resurse umane – + ++ + – – ++
Preț ++ + – ++ ++ ++ +
Accesibilitate – + ++ ++ – – ++
Calitate – ++ ++ + + – +
Aprovizionarea
și factorii de
suport – ++ + – – – ++
Mediu – – ++ – – – ++
Managementul
destinației – + – + – – ++
Calificarea și
amplificarea
faptului – – – – – – ++
Audit – – – – – – +
Antreprenor –
orientare ++ – ++ – – – –
Desti nație-
orientare – ++ ++ ++ – ++ ++
(+ = important; ++ = foarte important) Sursa: Kozak, Andreu, 2006

I.6. Actorii destinației turistice

Pe lângă turiști și intermediari, actorii locali ai destinației turistice sunt foarte importanți.
Pentr u a putea poziționa acești actori în managementul desinației turistice, este foarte important ca
acești a să fi clasificați în funcție de natura activității l or, interese și caracteristici.
Rolul actorilor destinației turistice este foarte important și prin prisma managemenului acestei
destinații. Se pune problema identificării factorilor care vor incita acești actori.
Literatura de specialitate este vastă și din ea rezultă trei poziții: cooperarea între actori
(întreprindri), concurența (Bresser, 1988) și coopetiția (Nalebuff și Brandenburger, 1996).
În viziunea altor specialiști, p racticile colective au ca determinanți în formularea unei strategii
colective: economicul , psihosociologia (Le Roy, Yami, 2007).
Dincolo de abordarea clasică și simplistă a acelu i trio: Regiune generatoare – Regiune de
tranzit – Regiune de destinație, destinația este mul t mai multiplicatoare în sens și conținut.
Caracteristicile unei destinații turistice sunt (Rotariu, 2009):
– complexitatea și multidimensionalitatea produsului turi stic bazat pe varietatea naturală,
culturală și socială a resurselor și serviciilor turistice:
– complementaritatea sau conflictualitatea cu alte activități economice;
– prezența unei comunități gazdă care constituie punctul principal de interes pentru
localit ate;
– influențarea politicii turistice de către autoritățile locale sau județene;
– prezența unui sec tor privat cu implicare activă în managementul destinației turistice.
Pentru distingerea turiștilor în funcție de nevoile individuale se deosebesc următoarele
categorii:
– sport și recreere

– cultur ă
– vizita la prieteni și rude
– turismul de afaceri (vezi figura nr. 8 și tabelul nr. 3.1. după Davidson)
– turismul de sănătate
– turismul religios
– excursiile de studii (din învățământ)
Turismul de afaceri este destul de contr oversat în teoria și practic a turistică și de aceea vom
insista pe acest tip de turism .
Epoca aproape exclusivistă a celor 3 S (Sun, Sand, Sea) pare a nu mai fi atât de categorică în
cei trei determinanți, factorii fiind mult mai diverși:
– factori psiholog ici și sociali – se observă destul de bine în piramida lui Maslow (figura
9), dar se mai adaugă și stresul marilor orașe sau spiritul de echipă etc.
– factori sociopolitici – includ diverse drepturi ale celor ce muncesc: dreptul la concediu
plătit, acordarea de subvenții și sponsorizări, tochete de vacanață etc.
– factori economici – includ nivelul veniturilor în primul rând.

Tabel nr. 3.1. Comparație între loisir și turismul de afaceri
Turismul de losir Turismul de afaceri Dar…
Cine plătește
călătoria? Turistul Angajatorul Liber profesionistul sau
patronul își plătește
singur
Cine decide
destinația? Turistul Organizatorul
evenimentului
(conferință, congres,
expoziție, întâlnire de
afaceri etc.) Organizatorii țin cont
de dorințele
participanților
Când ar e loc
călătoria? În timpul liber În timpul muncii Multe dintre călătoriile
de afaceri se extind și
serile sau în week –
enduri
Perioadele clasice de
vacanță și week -enduri Mai ales în afara
periadelor cu sărbători

Relativ rar dar
vacanțele durează mai
mult Relativ frecvente dar
pentru perioade scurte
Cu cât timp în avans
a fost planificată
călătoria? Vacanțele sunt
rezervate cu câteva luni
în avans; vacanțele
scurte sunt rezervate cu
câteva zile înainte Marile evenimente sunt
organizate cu câteva
zile înainte Călătoria individuală
de afaceri poate fi
stabilită cu foarte puți
timp înaite de
efectuarea sa
Cine călătorește? Oricine are timp și bani
disponibili Adulți; manageri de
înalt nivel, sau
specialiști de înaltă
calificare pe care
niveul local nu -i are Asocațiile își atrag
membrii dintr -o gamă
largă de oameni de
vârste diferite și de
profesii diferite
Ce tip de destinații? Mai ales munți, litoral,
urban, rural Mai ales orașe mari și
destinații industriale Destinațiile de clătorie
stimulante sunt
asemănătoare
turismului de loisir
Ce tipuri de tovarăși
de călătorie? Prieteni și familie De obicei neînsoțit în
cazul turismului
individual de afaceri
sau cu colegii în cazul
turismului de afaceri Membrii familiei pot să
fie incluși în astfel de
călătorii sau să asiste la
conferințe
Sursa: Davidson, Cope, 2003

Produsul turistic total este utilizat de lite ratura de specialitate, fiind definit ca o combinație
de servicii de transport, cazare, suport (constituie suportul vizitei, mot ivația de prelungire a acesteia) și
resurse naturale, construite, socioculturale (constituie a tracția incipientă pentru turiști).

Factorii care determină turistul să aleagă o anumită destinație au fost vizualizați prin diferite
maniere explicative (Dann, 1977; Crompton, 1979 ). Crompton utilizează pentru a explica factorii
alegerii destinațiilor modelul lui Dann (1977) și elementele pe ca re acesta le integra în „push” cu
elementele de anomie și de ego -accesoriu:
– evadarea dintr -un mediu perceput lumesc (anomie)
– Explorarea și ev aluarea de sine (ego -accesoriu)
– Relaxare (anomie)
– Prestigiu (ego -accesoriu)
– Mai puțin constrânși de comportament (ego -accesoriu)
– Consolidarea relațiilor de rudenie (anomie)
– Facilitarea interacțiunilor sociale (anomie)
Crompton (1979) mai adaugă d oi factori : noutatea și educația.

Ciclul de viață a l unei regiuni turistice (figura 10) sau a unei destinații turistice (Buttl er,
1980) arată mai multe etape (patru) :
– etapa inițială – în care turiștii sosesc în număr mic, suportă toate inconvenientele
(accesibil itate redusă, facilități puține etc.)
– în etapa a doua, destinația devine tot mai cunoscută și crește accesibilitatea precum și
promovarea acesteia
– în etapa a treia, deja se poate vorbi de turism de masă
– în etapa a patra, se ajunge la saturație și începe de clinul sau alte variante (revigorare,
stagnare, consolidare)
Modelul lui Butler a adus nu meroase critici, fiind considerat de unii prea simplist dar a
constituit o bază de plecare pentru alte modele.

Sistemul industriei turistice Leiper (figura 11) spre deosebire de modelul lui Buttler, care
arăta ce se întâmplă cu o destinație turistică într -o anumită perioadă de timp, dezvoltă un model
simplu, bazat pe observațiile anterioare ale altor geografi. El descrie sistemul industriei turistice prin
intermediul mișcărilor turistice. Astfel, Leiper pornește de la o Tourist Generating Region (TGR) și o
Tourist Destination Region (TDR) iar între cele două o regiune de tranzit sau rută. Aceasta din urmă,
poate juca și rolul de destinație secundară uneori .

Modelul I rridex al lui Doxey
Relații sociale Relații de putere
Euforie Vizitatorii și investitorii sunt bine
primiți Planificare puțină și control formal

Potențialul mare este influențat de
localnici
Apatie Vizitatori considerați ca ceva
normal

Mai multe rela ții formale între
gazde și oaspeți Marketingul este în centrul primordial
al planurilor
Lobby -ul industriei turismului crește
în putere
Supărare Rezidenții nu văd turismul cu ochi
buni

Ajungerea la saturație Planificatorii încearcă să controleze
prin con solidarea infrastructurii decât
să limiteze creșterea
Grupuri de protest locale se dezvoltă
pentru a contesta puterea
instituționalizată a turismului
Antagonism Iritație exprimată deschis

Rezidenții percep turiștii ca fiind
cauza problemelor Planificar ea de remediere luptă
împotriva presiunilor de promovare
pntru a compensa declinul reputației
de destinație
Lupta pentru putere dintre diferitele
gupuri de interese

Un alt model interesant este modelul Irridex a lui Doxey în care se încearcă conectarea
relațiilor sociale cu cele de putere în cazul unor stări graduale, care pornesc de la euforie și se termină
cu supărare sau chiar antagonism. Nici un alt model nu a luat în considerare aceste trăiri, care explică
extrem de multe evoluții.

După Davidson, furnizarea serviciilor este asigurată de trei tipuri de organizații , la care se mai
poate adăuga un al patrulea sector :
– sectorul non profit sau de voluntariat – include activități social -turistice de tipul
pelerinajelor, manifestărilor culturale etc.
– Secto rul public – este determinant prin implicarea autorităților locale, județene sau chiar
naționale în organizarea și finanțarea unor manifestări de tipul festivalurilor, târguri etc.
– Sectorul privat – este cel mai bine structurat și cu o contribuție determin antă în evoluția
fenomenului turistic. Și aici ierarhia este bine evidențiată de la unități locale și până la
întreprinderile multinaționale.
– Sectorul mixt – cel mai adesea public -privat este tipul de colaborare cel mai benefic
pentru o economie locală îns ă depinde de funcționarea cadrului legislativ.
În România, la nivel asociativ național funcționează o serie de organisme cu rol definitoriu sau
mai ambiguu: A.N.A.T. (Asociația Națională a Agențiilor de Turism), A.P.D.T.L. (Asociația pentru
Promovarea și D ezvoltarea Turismului – Litoral), F.P.T.R. (Federația Patronatelor din Turismul
Românesc), R.C.B. (Romanian Convention Bureau), (Asociația Națională a Organizatorilor de
Conferințe și Expoziții din România), O.P.T.B.R. (Organizația Patronatului din Turismu l Balnear din
România), F.I.H.R. (Federația Industriei Hoteliere din România), A.N.T.R.E.C. (Asociația Națională
de Turism Rural, Ecologic și Cultural), Asociația Youth Hostel România, A.E.R. (Association of
Ecoturism in Romania), A.N.B.C.T. (Asociația Naț ională a Barmanilor, Cofetarilor din Turism),
Asociația Barmanilor și Somelierilor din România, SKAL România, Asociația de Catering din
România, A.J.T.R. (Asociația Jurnaliștilor de Turism din România), A.G.M.R. (Asociația Ghizilor

Montani din România), A. N.S.M.R. (Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România), FRAE
(Federația Română de Alpinism și Escaladă), A.M.S.P.R. (Asociația Monitorilor de Schi Profesioniști din
România), A.M.P.S.R. (Asociația Instructorilor de Schi din România), A.T.O.R. (A sociația Touroperatorilor din
România), A.N.T.T.S. (Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar).
La nivel local, funcționează numeroase asociații, O.N.G. -uri. Un asemenea tablou creează
impresia că sectorul turistic din România este extrem de bine structurat și funcțional. Realitatea este
însă cu totul alta. Începând de la nivelul național (Ministerul Turismului și Dezvoltării Regionale) și
până la primării, turismul este afirmat, demonstrat și clamat, constituie o prioritate (locală, județeană,
națională) dar lipsește coerența aplicarea unei strategii, voința politică sau lipsa implicării
specialiștilor. Oficiile de informare turistică nu ar trebui să lipsească din nici o localitate importantă,
din nici o gară etc.
Tabel cu actorii regionali și locali posibili în lumea anglo -saxonă
REGIONAL I LOCAL I
– Structuri region ale alese pe
orientări politice
– Instituții regionale numite
– Instituții cu atribuții de
reglementare și/sau control
(construcții, comerț, cultură, sport
etc.)
– Structuri implicate î n politica de
mediu regional ă
– Centre de informare turistică
– Asociații de afaceri, camere de
comerț
– Mari unități economice,
sponsori semnificativi de
cuprindere internațională,
națională, regională
– Dezvoltatori imobiliari,
proprietari de terenuri
– Asociații sociale, culturale,
fundații, voluntariat etc.
– Instituții religioase etc. – Structuri locale alese pe orientări politice
– Instituții locale numite
– Instituții cu atribuții de reglementare și/sau control (construcții, comerț,
cultură, sport e tc.)
– Structuri implicate î n politica de mediu general d e cunoaștere al limbilor
străine
– Centre de informare turistică
– Asociații de afaceri, camere de comerț
– Mari unități economice, sponsori semnificativi de cuprindere
internațională, națională, reg ională, locală
– Acoperirea prin IMM -uri a diverselor domenii economice, sociale etc.
– Dezvoltatori imobiliari, agenții imobiliare, proprietari de terenuri
– Asociații sociale, culturale, fundații, voluntariat etc.
– Instituții religioase
– Bănci, servici i de plată, sisteme securizate de transfer și plată, asigurări,
etc.
– Furnizori de energie și utilități și politicile privind situațiile limită sau de
dezastru
– Agenți care asigură cazare: hoteluri, moteluri, hanuri, campinguri,
hosteluri, pensiuni, caba ne, apartamente de închiriat, spații neomologate
folosite cu caracter permanent pentru cazare oaspeți (la agenți economici,
instituții, școli, cluburi sportive etc.)
– parcări pentru TIR, gradul de cazare la prieteni și rude, cazări la gri sau
negru, spați i pentru cazuri de dezastre, cazare pentru vânătoare, pescuit,
adăposturi montane, case de vacanță exclusive sau time sharing
– Agenți care asigură transport: automobile, taxi, avioane, trenuri,
autobuze, vapoare, limuzine, calești, rișcă, închirieri bicic lete, feriboturi
etc.
– transport public regional, transport public local etc. cu infrastructura
aferentă : companii, capacități, fluxuri etc. cu conexiunile lor la nivel
regional, național sau internațional
– Administratorii sistemului de semnalizare și or ientare local, ai
mijloacelor de publicitate
– Agenți care asigură alimentația publică și băuturi, catering, baruri,
restaurante cu specific, fast -food, pentru persoane cu regim alimentar etc.
baruri, discoteci, night -shows , taverne, „masaj”, cazinouri, et c.
– Unități de pază și securitate: filiale locale, poliție, servicii de securitate
etc.
– Centre comerciale, mall -uri, magazine cu specific, antichități,
souveniruri, piețe
– Unități de service: automobile, haine, încălțăminte, ceasuri, foto, video,
curăț ătorii, geamantan e, depozitare bagaje, bijuterii
– Muzee, arhive, biblioteci, instituții religioase
– Teatre, filarmonici, operă etc. profesioniste sau de amatori (asociații,
cluburi, cercuri etc.), folclor etc.
– Organizatori expoziții permanente sau peri odice

– Organizatori festivități locale: parade, festivaluri, sărbători etc.
– Organizatori târguri
– Organizatori evenimente locale de cuprindere internațională, de
cuprindere națională, regională, locală
– Ferme, unități industriale unicat, mori etc. de interes turistic sau care pot
fi vizitate
– Așezări etnice, de meșteșugari
– Administratori parcuri naturale sau tematice
– Administratori frumuseți naturale, peșteri, cascade, păduri, etc.
– Administratori site -uri arheologice, zone protejate, forturi etc .
– Administratori parcuri naturale sau park, waterland , etc.
– Administratori (proprietari) de facilități sportive profesionale sau de
amatori: clasice , golf, minigolf, criket, swash
– Administratori zone picnic, promenadă
– Administratori ștranduri, pisc ine, scufundări, parcuri nautice etc.
– Administratori porturi de agrement, schi nautic, sporturi pe apă, canotaj
– Unități care gestionează pescuitul și vânătoarea, fotosafari, etc .
– Organizatori acțiuni de orientare, bodypainting etc. ziua, noaptea
– Transport pe cablu, schi, snowmobile, schi fond etc.
– Administratori trasee montane, salvamont, ascensiuni, etc. inclusiv
instalații comunitare
– Piste automobile, biciclete, mot ociclete, hipism, randonee, etc.
– Unități de întreținere corporală, gimnastică (medicală)
– Spitale: unități de urgență, de terapie de nivel internațional, național,
regional, local, servicii stomatologice, medicale
– Instituții de educație: grădinițe, școli, licee, universități, învățământ
vocațional, asociații de educație socială
– Sisteme de comunicație: telefonie, poștă, telegraf, DHL, UPS, furnizori
și servicii Internet, radio etc.
– Centre de conferințe, utilități pentru turismul de afaceri
– Tour -operatori, agenții de turism, rent a car etc.
– Stații de benzină, biocarburant e tc.
– Agenți de asigurări, consultanță, juriști, notari și altele similare la care
pot apela vizitatorii
– Proprietari site -uri Internet dedicate sau care intersectează zona
turismului
– Sisteme e-commerce pentru turism, comerț, sport, cultură etc.: rezerv ări,
cumpărări etc. cunoscute internațional, național, regional, local
– Asociații, cluburi etc. (Rotary, Lions, Skal etc) filiale locale
– Unități media: internaționale, naționale, regionale, locale (cu eventualele
deschideri spre zone mai mari sau specia lizate
– Scriitori, producători de filme, video sau programe TV distribuite
internațional, național, regional, local
– Specialiști locali, lideri de opinie, lucrători de contact direct cu
vizitatorii și turiștii.

a. Autoevaluarea cunoștințelor

1. Care sunt cele patru stări pe care populația locală le are față de turiști în conformitate cu modelul
Verificați -vă cunoștințele și …
… aplicați -le

Irridex al lui Doxey:
a. Apatie, supărare, antagonism și euforie
b. Repulsie, supărare, antagonism și euforie
c. Apatie, supărare, antagonism și nemulțumire
d. Apatie, s upărare, implicare și euforie
1. Cele patru direcții posibile ale modelului lui Butler sunt:
a. declin, consolidare, stagnare și regenerare
b. declin, faliment, stagnare și regenerare
c. declin, consolidare, articulare și regenerare
d. declin, consolidare, stagnare și di spariție
2. Rata de schimb este cea mai importantă variabilă a competiției în cadrul modelelor:
a. WES și Dwyer
b. Porter și Poon
c. Bordas și Poon
d. WES și Poon
3. Politica turismului este cea mai importantă variabilă a competiției în cadrul modelelor:
a. WES și Poon
b. Porter și Poon
c. Bordas și Poon
d. WES și Ritchie/Crouch
4. Planificarea strategică este cea mai importantă variabilă a competiției în cadrul modelelor:
a. WES și Poon
b. Porter și Poon
c. Bordas și Poon
d. Porter și Ritchie/Crouch
5. Imaginea este cea mai importantă variabilă a compe tiției în cadrul modelelor:
a. Porter și Ritchie/Crouch
b. Porter și Poon
c. Bordas și Poon
d. Bordas și Ritchie/Crouch
6. Factorii ofertei sunt mai importantă variabilă a competiției în cadrul modelelor:
a. Porter, Poon și Ritchie/Crouch
b. Porter, Poon și Dwyer
c. Bordas, Poon și Ritchie/Crouch
d. Porter, WES și Ritchie/Crouch
7. Factorii cererii sunt mai importantă variabilă a competiției în cadrul modelelor:
a. Porter, Poon și Ritchie/Crouch
b. Porter, Poon și Dwyer
c. Bordas, Poon și Ritchie/Crouch
d. Porter, WES și Bordas
8. Strategia competitiv ă generică a lui Porter se bazează pe patru elemente:
a. Conducere prin prețuri, diferențiere, centrare pe costuri și centrare pe diferențieri
b. Conducere prin conturi, diferențiere, centrare pe costuri și centrare pe diferențieri
c. Conducere prin costuri, difere nțiere, centrare pe prețuri și centrare pe diferențieri
d. Conducere prin costuri, diferențiere, centrare pe costuri și centrare pe diferențieri
9. Clasificarea destinațiilor turistice în maniera clasică distinge destinații:
a. romantice, naturale, pentru turismul de afaceri și des scurt sejur
b. futuriste, naturale, pentru turismul de afaceri și des scurt sejur
c. culturale, naturale, pentru turismul de afaceri și des scurt sejur
d. Clasice, naturale, pentru turismul de afaceri și des scurt sejur

Capitolul 2
REGIUNI ȘI CENTRE TURISTICE

Regiunile și centrele turistice constituie partea de geografie a destinațiilor turistice,
fiind trecute în revistă principalele regiuni turistice și centrele turistice mai importante,
păstrându -se o taxonomie ierarhică normală. Literatu ra de specialitate este divergentă în
stabilirea unor regiuni turistice (în fapt adevărate macroregiuni deoarece implică uneori mai
multe continente cum este și cazul bazinului mediteranean) dar mărimea fluxurilor turistice
constituie un argument destul de important în acest sens. În același timp trebuie înțeles că în
acest capitol este vorba de o sinteză, care poate fi aprofundată și prin eforturi proprii, găsirea
de noi destinații, conturarea de noi regiuni turistice deoarece turismul este atât de
transfo rmant încât atât regiuni dar mai ales centre pot să apară într -un timp relativ scurt.
Iarăși banal dar necesar:
♦ Care sunt regiunile turistice cele mai importante din lume
♦ Care sunt atu-urile acestora
♦ Care sunt cele mai vizibile centre turistice la n ivel mondial , la nivel continental , la
nivel național și la nivel regional

Poate că cele mai vizibile (și datorită statisticilor) sunt țările prin prisma raportărilor anuale
privind numărul de turiști care au vizitat țara respectivă. Principala bătălie se dă în atragerea unui
număr cât mai mare de turiști, făcându -se proiecții prin care se încearc ă intuirea unor evoluții pe piaț a
turistică mondială. Mai pragmatice sunt statisticile privind încasările din turism pe principiul nu
contează câți turiști ai d acă aceștia nu cheltuie. De aceea, la ora actuală, principala bătălie se dă la
nivelul ofertei de servicii turistice cât mai diverse astfel încât acestea să determine turistul să scoată
câți mai mul ți bani din buzunar.
În tabelul nr. 4.1. este redată o ast fel de proiecție a numărului de turiști în anul 2020,
Republica Populară Chineză detașându -se în acest top, urmată de S.U.A. și Franța. Dacă mai adăugăm
și turiștii din Hong Kong, teritoriu care aparține tot Chinei, ace astă țară se poziționează net pe prima
poziție în această proiecție. Explicația ar consta în faptul că Republica Populară Chineză este cea mai
populată țară din lume și cu un potențial uman excepțional, diaspora chineză este numeroasă,
transformările economice sunt mari și cu o viteză extraor dinară în ciuda regimului comunist care
marchează țara. Investițiile în infrastructură vin să se coreleze cu atenția acordată sectorului turistic.

Tabel nr. 2.1. Primele 10 destinații turistice (țări) în anul 2020 (previziuni după
UNWTO ’s Tourism vision 2 020)
Țara Sosiri în anul 2020
1. R.P.Chineză 137,1 milioane
2. S.U.A. 102,4 milioane
3. Franța 93,3 milioane
4. Spania 71 milioane
5. Hong Kong (China) 59,3 milioane

6. Italia 52,9 milioane
7. Marea Britanie 52,8 milioane
8. Mexic 48,9 milioane
9. Federația Rusă 47,1 milioane
10. Cehia 44 milioane

Regiunile și centrele turistice trăiesc prin intermediul fluxurilor turistice. Lipsa turiștilor
determină o ieșire de pe harta turistică a destinațiilor turistice. Se pune problema cauzelor care
determ ină o astfel de evoluție. Așa cum cauzele care determină dezvoltarea turistică au fost evidențiate
în capitolele anterioare, sunt și cauze care determină declinul ,
Regiune a turistică presupune prezența mai multor destinații turistice (de cuprindere mai mar e
sau mai mică, mergând până la nivelul local sau chiar de obiectiv turistic punctual) , independente sau
legate între ele prin relații de subordonare sau coordonare iar un centru turistic ar trebui să aibă o
autonomie relativă față de alte centre sau regi uni turistice.
În selectarea centrelor și regiunilor turistice s-au putut deosebi centrele și regiunile turistice
tradiționale de cele mai recente sau au fost operate clasificări în funcție de principalele forme de
localizare – litorală, montană sau urban ă. Acest inventar este o clasificare făcută de I.Muntele și C.Iațu
într-un curs de Geografia turismului în anul 2007 .
II.1. Marile centre și regiuni turistice ale Europei Occidentale
II.1.1. Centrele și regiunile turistice din Europa Meridională

Sudul Eur opei constituie cea mai mare aglomerare de centre turistice de pe Glob ,
polarizând circa 1/3 din mișcările turistice internaționale. Factori i care au stat l a baza succesului
acestei tradiționale regiuni turistice sunt:
-apropierea față de marile concentrăr i industrial -urbane ale Europei Nord -Vestice , cu un
nivel de trai ridicat și disponibilitate spre călătorie;
-tradițiile în domeniu, care urcă la începuturile turismului, grație imaginii asociate cu
strălucirea Soarelui, blândețea climatului și mai târziu cu extinderea plajelor, prestigiul cultural
deosebit, asociat tradițiilor antice greco -romane și spiritului renascentist;
-deschiderea spre turism, spre străini în general, a populațiilor locale , imputabilă
temperamentului meridional și situării pe marea a xă care leagă vechile porturi ale Mării Mediterane cu
cele mai noi de la Marea Nordului;
-existența în zonă a numeroase centre cultural -artistice care exercită o puternică atracție sau
au un rol primordial în spiritualitatea contemporană – cazul Romei, cap itală a catolicismului, formă a
creștinismului ce se vrea universală, ori prezența a numeroase orașe cu vestigii antice, medievale,
adevărate orașe -muzeu, conservând aproape intacte structuri urbane din perioada Renașterii sau din
cea barocă.
Localizarea a evoluat treptat de la cele câteva centre privilegiate de pe Côte d’Azur sau de pe
Riviera di Ponente la constituirea unei macroregiuni care tind să înconjure Mediterana. Delimitările
care pot fi făcute în cadrul acesteia țin mai ales de profilul turistic și poziția geografică:
a)marile centre și regiuni turistice costiere , balneare în esență, care primesc între 5 și 15
milioane turiști anual fiecare, atât străini cât și interni. La egalitate se află:
-Côte d'Azur – între Saint Tropez și Menton , având ca ce ntre importante, în afara acestora:
Nisa, Cannes, Saint Raphaël, Antibes și Monte Carlo . Nisa este un centru turistic complet având ca
emblemă turistică Promenade des Anglais1 dar oferind și alte atracții turistice: carnavalul, desfășurat în

1 Artera aceasta de circulație bordează litoralul și « conectează » orașul la plaje. De -a lungul bulevardului s -au construit
hoteluri de lux dintre care hotelul Negresco este cel mai celebru. Românii pot avea un motiv de mândrie referitor la acest

februarie, num eroase muzee de artă, palate și biserici în stil baroc din sec. al XVII -lea, palate de
congrese. Aeroportul său deservește întreaga regiune iar în ultimele decenii s -a impus prin dezvoltarea
unor activități industriale de vârf; Fiecare din celelalte centre dispune de atracții specifice: festivalul de
film la Cannes, raliul și cursa de formula I de la Monte Carlo , muzeul oceanografic din Monaco
etc.;
-Coasta joasă a Languedocului (Cote d’Améthyste) , supusă unei amenajări complexe în anii
1950 -1960, cu stațiu ni destinate turismului de masă ( Sète, Grande Motte, Port Gruissan, Cap
d’Agde, Port Leucate , MontPezat, etc.);
-Costa Brava, situată în Catalonia, la nord de Barcelona unde se remarcă stațiunile
Cadaques, Palamos, San Felix de Guixols, Tossa de Mar, Llore t de Mar, Blanes , avantajate de
poziția în calea fluxurilor nordice. Capitala catalană oferă atracții de excepție: numeroase catedrale
medievale, muzee de artă, complexe sportive de mari dimensiuni, amenajate pentru susținerea
Jocurilor Olimpice din 1992. O atracție deosebită o exercită Sagrada Familia , o biserică neterminată,
datorată marelui arhitect Gaudi, începută în 1884, expresie modernă a unor vechi tradiții arhitecturale;
-Costa Dorada , extinsă la sud de Barcelona, cu stațiuni reputate, de mare capa citate
(Mataro, Castelldefels, Salon ) favorizate de expunerea sud -estică;
-Costa del Azahar , extinsă în lungul Golfului Valencia, la sud de delta Ebrului, pe circa 300
km cu numeroase stațiuni de importanță secundară. Valencia este un oraș bogat în monumen te civile
și religioase din secolele XIII -XV, localizat în mijlocul unei câmpii costiere intens amenajate (huerta);
-Barcelona și Valencia sunt punctele principale de tranzit maritim spre arhipelagul
Balearelor (Menorca, Mallorca, Ibiza, Formentera ). Acest a este însă accesibil mai ales pe calea
aerului, aeroportul din Palma fiind unul din cele mai solicitate în timpul verii. Succesul turistic al
acestui arhipelag datorează mult localizării în mijlocul Mediteranei Occidentale care îi asigură un
climat ideal din punctul de vedere al indicelui de confort balneotropic. Dintre centrele turistice se
remarcă în primul rând capitala, Palma de Mallorca , al cărui golf este bordat de stațiuni turistice,
orașul prezentând și un bogat patrimoniu arhitectural (citadela, m ănăstiri și biserici medievale etc.). O
atracție puternică o exercită insula Ibiza , cu stațiuni moderne, unele axate pe turismul de lux (marina,
complexe hoteliere);
-Costa Blanca și Costa Calida urmează la sud de Capul Nao până la Capul Gata , pe mai
bine de 300 km, fiind polarizate de orașele Alicante și Cartagena . Apropiate de Africa, la propriu,
prin climatul arid, oferă condiții excelente pentru turismul balnear. Este una din explicațiile
concentrării în acest areal a unor stațiuni destinate turismului de masă, unele cu capacități imense,
formând adevărate ziduri de beton, în lungul plajelor: Calpe, Benidorm, Torrevella etc.
-Costa del Sol , continuă spre vest până la capul Gibraltar , avantajată de expunerea sudică și
protecția Cordilierei Betice care asi gură un peisaj mai variat și un confort balneotropic ridicat,
sezonul turistic prelungindu -se până în luna octombrie. Stațiuni de mare capacitate ca Marbella sau
Torremolinos sunt orientate mai degrabă spre turismul elitist în cazul primei, sau spre satisf acerea
publicului larg în cazul celei de -a doua. Se remarcă un mare număr de stațiuni ( Estepona, Motril,
Almeria mai ales), recent dezvoltate și care dispun de o ofertă mai variată (parcuri de distracții,
complexe sportive etc.). Orașul Malaga este cunoscu t nu numai prin celebrele vinuri roșii ci și prin
fortărețele maure Alcazaba și Gibralfaro sau catedralele sale;
-Costa de la Luz , este o altă extindere mai recentă, în sud -vestul Spaniei, centrată pe orașul
Cadiz , principalul punct de plecare spre arhipel agul Canarelor , localizat în largul coastei nord –
africane dar strâns legat de Europa, inclusiv din punct de vedere turistic. Climatul deja tropical îi
asigură posibilitatea practicării turismului balnear și în extrasezon deși influența curenților reci poat e
crea disconfort ( Las Palmas și Santa Cruz de Tenerife sunt plăcile turnante ale acestui flux);
-Riviera di Ponente și Riviera di Levante în Italia, extindere a Côte d’Azur spre est, în
Liguria și Toscana, cu stațiuni renumite: Bordighera, Alassio, San Re mo, Diano Marina, Imperia în
primul caz, Nervi, Portofino, Chiavari, Santa Margherita, Rapallo, Sestri Levante, Viareggio,
Lerici în al doilea caz. Majoritatea acestora dispun și de un potențial cultural de excepție. Orașul
Genova, localizat în centrul ace stei regiuni turistice, centru comercial cu tradiții medievale, dispune de
numeroase atracții cultural -arhitectonice, puse în evidență de pantele abrupte ale Apeninnilor (palate,

hotel inaugurat în 1913 deoarece constructorul a fost un român, Henri Negrescu (nă scut în 1868 la București), fiul unui
hangiu din București stabilit în străinătate de la vârsta de 15 ani.

catedrale, forturi și muzee numeroase);
-coastele sudice ale Italiei, în prin cipal, în jurul golfului Napoli (Sorrento , faimoasele
insule Capri și Ischia ) dar și mai la nord în jurul golfului Gaeta , cu stațiuni care deservesc clientela
romană ( Terracina, Formia, Minturno ), toate cu vechi tradiții. În sudul extrem, Calabria sau Sicilia
cunosc în ultimul timp un interes sporit după ce multă vreme au fost defavorizate de distanța mai mare
față de centrele emițătoare. Foarte cunoscută este stațiunea balneoclimaterică Taormina în Sicilia, ale
cărei coaste tind să rivalizeze cu rivierele ligure, avantajate de prezența vulcanului Etna . Orașul
Napoli și împrejurimile se remarcă prin numeroasele vestigii antice și prin prezența vulcanului
Vezuviu (Pompei, Ercolano, Paestum, Pozzuoli ) dar și printr -un bogat patrimoniu cultural -artistic
medieva l, expresie a rolului major pe care l -a jucat în istoria Italiei. În Sicilia se adaugă numeroasele
vestigii antice din perioada colonizării grecești ( Siracuza, Eraclea Minoa ) patrimoniului acumulat în
perioada medievală ( Palermo, Catania, Agrigento ). Insul a Sardinia , multă vreme ignorată de
circuitele turistice, este integrată astăzi acestei activități, fiind accesibilă fie dinspre Genova , unde se
localizează Costa Esmeralda , una din cele mai noi extensii balneare italiene, fie dinspre Napoli sau
Palermo , sudul extrem al insulei, în zona capitalei, Cagliari , fiind cuprins de febra balneotropismului;
-coasta adriatică a Italiei , are avantajul expunerii estice și a prezenței unor plaje întinse, de
cele mai multe ori în situri de tip lido: în zona Veneției ( Bibbione, Caorle, Lido di Iesolo, Chioggia ),
la sud de delta Padului ( Lido di Pomposa, Cesenatico, Rimini, Riccione, Pesaro ) dar difuz și mai la
sud, în jurul Pescarei , sau mai recent și în Puglia (Monte Gargano , peninsula Salentina ). Este
destinată aproape e xclusiv turismului de masă, dirijat în lungul axei orientale a fluxului major vest –
european. Orașele din lungul coastei sau din apropiere, dispun de atracții numeroase, rezultat al unei
bogate istorii: Ravenn a cu monumentele sale bizantine și Veneția cu st rălucirea perioadei în care
domina comerțul mediteranean, Urbino cu monumentele sale renascentiste, San Marino , sau mai spre
sud, Bari și Potenza sunt cele mai cunoscute;
-insulele și arhipelagurile grecești , care, deși izolate, formează o regiune distinct ă, cu centre
celebre precum cele din insulele Corfu, Zakynthos, Leucada (insulele Ionice), apoi cele din insulele
Ciclade ( Paros, Sira, Mykonos, Santorin, Padmos ), din Dodecanez ( Rodos , Samos ), din insula
Creta ( Chania ) sau de pe riviera Olimpului ( Paralia Katerini, Leptokaria, Platamonas , etc.). Toate
acestea dispun atât de amenajări turistice balneare cât și de posibilități de practicare a unui turism
cultural original: ruine antice, numeroase biserici și mănăstiri bizantine, citadele și fortărețe din
perioada medievală etc.;
-coastele portugheze, mai ales Algarve și Costa Dourada , situate în sudul extrem, favorabil
expuse, cu centre vechi ( Faro, Portimao, Albufeira, Praia da Rocha ), revalorizate după integrarea
europeană. Foarte cunoscute sunt și centrele balneare din apropierea Lisabonei ( Sintra, Cascais,
Estoril. Lisabona și împrejurimile sunt cunoscute și pentru numeroasele monumente de arhitectură
medievală sau din perioada barocă. Pot fi integrate acestei regiuni și arhipelagurile atlantice
dependente de Portugalia, Madeira și Azore , ținta unui turism exotic, favorizat de climatul marin și
peisajele inedite;
-coasta dalmato -muntenegreană cuprinde numeroase centre, mai puțin frecventate după
1990, pe coasta adriatică a Sloveniei ( Piran ), Croației și Mun tenegrului ( Opatija, Brioni, Capo
d’Istria, Pula, Rovigno în zona peninsulei Istria ; Zara, Makarska , insula Hvar, Split și Dubrovnik
în Dalmația, apoi golful Kotor, Budva, Ulcinj în Muntenegru. Atracția zonei este sporită de relieful
pitoresc – numeroase i nsule, canale, golfuri adânci iar în cazul orașului Dubrovnik (Ragusa
medievală) și de un patrimoniu excepțional, orașul fiind protejat de organismele internaționale (palate,
citadele, biserici din diverse epoci etc.).

b)Centrele turistice urbane interioa re
Interesul pentru operele arhitecturale ale unor lumi de mult apuse sau mai recente , vizitarea
nenumăratelor muzee, colecții de artă, memoriale sau centre culturale sunt doar câteva motivații pentru
a canaliza fluxuri turistice de la mari distanțe (estul Asiei, America, Oceania). Dintre numeroasele
centre și regiuni turistice pot fi menționate ca fiind foarte frecventate următoarele:
-Italia propune câteva regiuni reputate, fiecare cu un specific aparte: Roma cu Vaticanul și
împrejurimile (vestigii etrusc e și romane, palate, catedrale, vile, fântâni și poduri din perioada
renascentistă, grădinile Tivoli ); Toscana cu numeroase orașe -muzeu care au acumulat valori culturale

inestimabile mai ales în Evul Mediu și în perioada Renașterii: Florența, Siena, Pistoi a, Arezzo,
Volterra, Lucca . Se adaugă orașe care atrag prin ineditul arhitectonic ( Pisa cu celebrul turn înclinat);
Umbria este o altă regiune căutată de turiști, din aceleași motive: orașele Perugia, Assissi (locul de
naștere al Sf.Francisc), Gubbio, Spol eto, Orvieto ; Câmpia Padului formează un alt ansamblu, mai
vast și cu un potențial asemănător. Foarte vizitate sunt capitalele medievale (ale unor ducate,
marchizate) cu palate și castele faimoase: Mantova, Parma, Modena, Pavia, Cremona, Bergamo ,
Verona, B ologna . Marile orașe, Torino și Milano sunt la fel de frecventate, potențialul lor fiind mai
dispersat, dar rolul pe care -l au în drenarea traficului aerian le asigură fluxuri turistice importante. Se
adaugă un mare număr de orașe mai mici care oferă atrac ții de interes local mai ales ori se integrează
unor circuite axate pe turismul rural (numeroase castele, mănăstiri, localizate de multe ori în podgorii
celebre precum celle din Monferrato );
-sudul Franței unde se disting o serie de orașe de dimensiuni mic i sau mijlocii, cu un
patrimoniu excepțional (antic sau medieval) dar și pentru atmosfera creată de mediul mediteranean:
Avignon (capitală temporară a papalității în sec. al XIII -lea), Arles, Aix -en Provence, Nîmes,
Montpellier, Narbonne, Perpignan . Foarte vizitat este orașul Carcassonne cu una din cele mai bine
păstrate citadele medievale;
-Peninsula Iberică este la fel de renumită pentru valoarea unor ansambluri arhitectonice sau
a unor orașe -muzeu. Cel mai căutat este tripticul andaluz: Cordoba, Sevilla, Granada , vizitate pentru
exotismul moștenirii culturale maure (palate, grădini celebre, moschei transformate în catedrale2 etc.);
Castilia , renumită pentru numeroasele sale castele, care i -au dat și numele este o altă regiune turistică
reputată, dezavanta jată totuși de imensitatea spațiului. Madrid ul cu numeroase muzee și împrejurimile
(Escorial ) este vizitat mai ales în tranzit dar vechile orașe castiliene, multe foste capitale, fac obiectul
unor interesante circuite: Leon, Burgos, Segovia, Valladolid, Sa lamanca, Toledo , Guadalajara,
Teruel (cunoscut pentru arhitectura în stil mudejar, amestec de influențe maure și creștine), Cacéres,
Avilla (acesta din urmă fiind un oraș medieval fortificat păstrat aproape intact). Frecventate sunt și
orașele cu vestigii din perioada romană ( Mérida, Tarragona etc.); Aragonul și Navarra , regiuni
turistice de tranzit au ca principale centre Zaragoza și Pamplona ; Portugalia interioară dispune de
un potențial remarcabil, orașe vechi cu un bogat trecut: Coimbra , fostă capitală și centru universitar,
Evora, Santarem, Leiria, Obidos, Viseu . Foarte frecventat de către turiști este și principatul
Andorra , pe tot parcursul anului, beneficiind de numeroase stațiuni de altitudine în Pirinei.
-Grecia este reputată pentru numeroasele ves tigii antice dar și pentru exotismul moștenirii
culturale bizantine. Centrul principal este Atena și împrejurimile , unde abundă siturile antice cu
temple, teatre în aer liber: Acropole, Pireu, Teba, Corint, Capul Sunion, Eleusis, insula Egina,
Marathon, Sa lamina ; siturile celebre ale Eladei , dispersate în teritoriu dar obligatoriu incluse în
circuite: Delphi (în vest), Olympia, Epidaur, Micene (în Peloponez), Cnossos și Phaistos (Insula
Creta); unele centre urbane mai mici cu monumente medievale: Kalampaka (Meteora cu numeroase
mănăstiri), Mistra cu ruine bizantine, etc.; Salonicul , cu vestigii romane și bizantine este și punctul de
plecare spre complexul monastic de la Muntele Athos (cu o frecventare redusă, exclusiv masculină).
c)Stațiunile balneo -climater ice și de sporturi de iarnă
Fără a fi atât de caracteristice precum în zona alpină, utilizează resurse specifice, care
abundă adesea: apele termale și minerale, regiunea fiind destul de sensibilă sub aspect tectonic,
versanții înzăpeziți ai unor masive îna lte: Apeninii cu Gran Sasso d’Italia (2914 m în Corno Grande)
și Monte Cimone (2165 m, la nord de Florența); Sierra Nevada , în zona Granadei; Pirineii , cu o
infrastructură adecvată ( Superbagnère, Saint Laury -Soulan, La Mongie , în Franța, Andorra. Italia
se remarcă în mod deosebit prin prezența a numeroase stațiuni de interes terapeutic, localizate în
orășele pitorești: Montecattini Terme și Chianciano Terme în Toscana, Fiuggi în Lazio sau în
insulele Ischia și Procida din golful Napoli etc.
II.1.2. Centrele și regiunile turistice al Europei Atlantice
Fațada atlantică a Europei și regiunile adiacente din interior are un potențial turistic la fel de
important ca acela al Europei Meridionale dar este dezavantajată de climatul oceanic care reduce

2 Simbolul turistic al acestora este Palatul Alhambra cu grădinile sale din Granada. Pentru a proteja site -ul de impactul
numărului mare de turiști, numărul de bilete eliberat în fiecare zi este limitat la 7200.

confortul termi c. Numeroasele centre turistice sunt mai dispersate, fără a se contura destul de clar
regiuni dominant turistice, deși pe alocuri frecvența turiștilor este comparabilă cu cea a unor regiuni
mediteraneene. Se pot distinge și în acest caz mai multe areale di stincte prin potențialul de care dispun
și modul de valorizare al acestuia:
a)litoralul atlantic, cu centre balneare de interes local, mai rar internațional, primind câteva
milioane de turiști anual. Se disting patru regiuni clar conturate:
-litoralul norm and, cu binecunoscuta stațiune rezidențială Deauville și altele vecine
(Trouville sur Mer, Honfleur, Villerville, Cabourg);
-litoralul breton , în special coasta sud -vestică, unde se disting centrele Quiberon, Lorient,
Quimper, Pornichet, Saint -Malo, frecve ntate ca și cele normande mai ales de către francezi. Mai spre
sud, în Vendeea se remarcă stațiunea Les Sables d’Ollone, creată pentru o clientelă selectă în sec. al
XIX-lea. Întreg litoralul situat la sud de vărsarea Loarei este în prezent tot mai căutat de turiști pentru
agrement. Spre interior, turismul rural este în mare vogă (bocage -ul normando -breton);
-litoralul golfului Biscaya , cu o frecvență mai mare, în special internațională (circa 5
milioane turiști anual), unde se disting centrele Arcachon și Biarritz în Franța (Coasta de Argint), San
Sebastian în Spania. Nord -vestul Spaniei, spațiu care se revendică din filonul cultural celtic, se impune
prin Santiago de Compostella în Galicia, țintă a unui vechi pelerinaj;
-Costa Verde , situată în nordul Port ugaliei cu stațiuni celebre precum Viana do Castello,
Figueira da Foz, Vila do Conde, Espinho, polarizate de către orașul Porto.
În afara acestora, foarte atractive sunt și stațiunile tradiționale create în secolul al XIX -lea,
pentru o clientelă selectă în sud-estul Marii Britanii: Brighton, Eastbourne, Southsea, Bexhill, Torquay
sau Newport, în insula Wight precum și centrele din insulele Anglo -Normande (Guernesey mai ales)
sau Scilly. Astfel de centre nu lipsesc în restul spațiului britanic: Blackpool, pe coasta vestică a
acesteia, la Marea Irlandei, Witby și Great Yarmouth pe coasta estică. Se adaugă stațiunile de pe
coasta Mării Nordului în Belgia (Oostende, Zeebrugge, Knokke -Heist, Blankenberge) axate pe
turismul de agrement, favorizate, ca și celelalt e, de proximitatea marilor metropole. Coasta Mării
Nordului sau ale Mării Baltice prezintă o serie de centre dispersate, frecventate de o clientelă locală
mai ales. Reputate sunt stațiunile de pe insulele Sylt și Fehmarn (nordul Germaniei), Scheveningen și
insulele Frisice, în Olanda (frecventate pentru sporturi nautice), insula Bornholm (Danemarca);
b)centrele turistice urbane , constituie o a doua categorie, larg reprezentată. Se disting net,
Parisul și Londra (peste 10 milioane turiști anual fiecare), plă ci turnante ale turismului mondial,
concurând cele mai atractive centre din Europa mediteraneană. Parisul devansează Londra totuși, iar
prin densitatea infrastructurii turistice și a numărului de turiști (la kmp) poate fi considerat cel mai
important centr u turistic mondial . Londra are handicapul traversării Mânecii, cu toată dezvoltarea
legăturilor maritime, sau mai recent a celor submarine, cu continentul. Prezentarea succintă a
atracțiilor pe care le oferă aceste orașe este imposibilă datorită densității și importanței lor, fiecare
epocă începând cu Evul Mediu timpuriu lăsându -și amprenta urmărită astăzi de masele de turiști. În
afara acestora însă, cele două metropole oferă și o ambianță deosebită. Parisul ca și Londra pot fi
privite ca adevărate regiuni turistice, fiecare înglobând o serie de centre distincte din imediata
apropiere (Versailles, Fontainebleu, Beauvais, Compiègne, Marne la Vallée, Chartres, castelele de pe
Valea Loirei, Reims, respectiv Brighton, Oxford, Cambridge, Windsor, Eton, Stratford -on-Avon,
Stonehenge). Rolul lor în istoria și economia europeană face ca în domeniul turismului de afaceri și
congrese să fie între primele din lume (Parisul cu cele mai multe congrese din lume, iar Londra
concurează cu New York și Tokyo, la categoria înt runiri de afaceri).

În afara acestora, celelalte centre turistice urbane din zonă au o frecvență mai modestă, dar
importanța unora este în creștere: capitala belgiană, Bruxelles , devenită sediul unor organizații
regionale sau internaționale, Amsterdam, căutat pentru turismul ludic, Strassbourg, Geneva sau
Luxemburg , grație rolului politic, München , fostă capitală a Bavariei etc. Frecventate sunt și cele două
capitale situate mai departe în interiorul continentului: Berlinul , mai ales după reunificare, unde se
remarcă în apropiere Potsdam (complexul de palate Sans -Souci); Viena, cu un bogat patrimoniu
acumulat în perioada imperială (palate, castele, catedrale etc.) și cu împrejurimi pitorești (pădurea
vieneză, parcul Prater, valea Dunării, străjuită de caste le și mănăstiri vechi etc.).

O regiune turistică mai difuză, dar tradițională, este valea Rinului , cu numeroase orașe
culturale, vizitate în cadrul unor circuite de tipul croazierei fluviale (Aachen, Köln, Koblenz, Mainz,
Freiburg, Heidelberg). Un potenția l ridicat de atracție îl prezintă și orașele situate pe afluenții Rinului
(Trier , pe Mosella), orașele bavareze (Augsburg, Nürnberg, Ulm, Regensburg, Bayreuth) și saxone
(Dresda, Magdeburg, Weimar etc.). În Germania și Austria există numeroase orășele mic i cu un
patrimoniu medieval excepțional conservat, frecventate mai ales de clientela internă (cel mai cunoscut
este Rothenburg în Franconia).
Orașele flamande formează și ele o regiune turistică distinctă (Gent, Kortrijk, Brugge,
Antwerpen) împreună cu stațiunile de la Marea Nordului. În partea valonă a Belgiei se remarcă unele
stațiuni termale reputate, mai ales Spa, cunoscută încă din perioada romană. Orașele olandeze , posedă
un patrimoniu cultural -artistic valoros (muzee de artă, ansambluri arhitectonice baroce) care
stimulează un interes deosebit: Utrecht, Haga, Leida, Nijmegen, Tilburg etc. Capitalele scandinave
dispun și ele de atracții turistice care just ifică o frecvență însemnată: Copenhaga și împrejurimile
(castelul Elsinor), Stockholm, Oslo și Helsinki, dublate de o serie de orașe cu trecut istoric: Kalmar,
Lund, Hälsingborg, în Suedia meridională, Odense în insula Fyn, Visby în insulele Gotland, Turku etc.
Un interes turistic major prezintă și multe alte orașe, de multe ori de dimensiuni mai mici
sau situate spre periferie, cu un trecut istoric sau cultural care justifică acumularea unor atracții
turistice (castele, catedrale, muzee etc.): Edimburgh în Scoția; Dijon, Amiens, Troyes, Nancy în
Franța, etc. Numeroase sunt și centrele urbane de mici dimensiuni integrate în turismul rural, mai ales
în Franța unde se disting regiunile viticole Champagne, Poitou, Périgord, Bourgogne, în cadrul unor
circuite ma i complexe care includ și vizitarea unor orașe din apropiere sau Masivul Central Francez cu
un potențial turistic natural deosebit (relief vulcanic, relief carstic) și unele stațiuni termale celebre
(Vichy, Mont -Doré). Foarte vizitate sunt și centrele mari lor pelerinaje religioase, multe înșirate pe
lungul drum spre Santiago de Compostella, în Franța (Rocamadour, Lourdes). La fel de căutate sunt și
unele spații rurale din vestul Marii Britanii (Țara Galilor), Irlanda sau unele regiuni mai izolate ale
German iei (nordul Bavariei și Westfalia mai ales).
Un interes turistic mai limitat îl suscită spațiile marginale din nord -vestul extrem : Islanda,
Scoția și arhipelagurile adiacente, nordul Scandinaviei. Fiordurile norvegiene atrag un număr mai
însemnat de turișt i, mai ales în cadrul unor circuite de croazieră, care animează multe orașe din lungul
coastei (Bergen, Stavanger, Trondheim). Deși situate la latitudini mari, coastele baltice, sunt bordate
de stațiuni balneare, frecventate pentru agrement dar și pentru p lajă, de obicei în week -end. Cele mai
cunoscute sunt pe litoralul Skaniei (Båstad, Ystad, Falkenberg) dar sunt frecvente chiar și pe țărmurile
Golfului Botnic (Boden, Lulea, Umea, Sundsvall). La fel de frecvente sunt stațiunile de sporturi de
iarnă, situat e adesea la altitudini joase, în imediata vecinătate a țărmului sau pe văile Alpilor
Scandinaviei (Lillehamer, Holmenkollen, în Norvegia). Atracțiile acestor regiuni sunt în mare parte
datorate unui potențial natural deosebit: ghețari, vulcani, gheizere în Islanda; lacuri fără număr, unele
de mari dimensiuni, comunități lapone exotice și aurore boreale în Finlanda sau Suedia etc.
Contabilizarea tuturor centrelor turistice cât de cât importante din nord -vestul Europei, ca și
din sudul acesteia este aproape i mposibilă dat fiind numărul lor mare. Atracțiile turistice determinate
de acumularea unui patrimoniu cultural -artistic, combinate adesea cu atracții naturale sunt întâlnite
practic la tot pasul.
c)arcul alpin este cel mai important spațiu turistic montan d in lume, formând o vastă
macroregiune turistică din Alpii francezi până în Slovenia. Înaintea dezvoltării turismului de masă,
frecvența turiștilor era mai redusă (alpinism, drumeții, cură termală sau climaterică). Astăzi turismul
alpin este legat în mare p arte de sporturile de iarnă, care pun în valoare întinsele suprafețe înzăpezite
de la altitudini medii. Până în 1940 acest tip de turism era strict localizat în câteva stațiuni renumite:
Chamonix, Mégève, Aix les Bains în Franța, Davos, Sankt Möritz și Cra ns-Montana în Elveția,
Innsbrück în Austria și Cortina d'Ampezzo în Italia, toate păstrând -și prestigiul, dar sunt concurate de
cele mai noi, situate de multe ori la altitudini mai mari, determinând o veritabilă colonizare a munților
(B.Cognat, 1973).
Sectorul cu cel mai intens turism, datorită combinării turismului estival cu cel de iarnă, este
cel francez , la est de aliniamentul Grenoble -Annecy -Geneva, punctele de acces spre văile superioare
ale afluenților Ronului. Rivierele lacustre (Léman, Annecy, Bour get) se impun prin stațiunile termale
Thonon -les-Bains, Evian și Aix -les-Bains, a căror vogă a coincis cu „belle époque“ dar sunt
frecventate și astăzi pentru agrement sau pentru numeroasele reședințe secundare din regiunile

învecinate (Chablais, Savoia). În zona mai înaltă, principalul centru turistic, favorizat de emblema
Mont Blanc este Chamonix, în jurul căruia gravitează mai multe stațiuni specializate adesea exclusiv
în turismul hivernal (Megève, Argentière, Combloux etc.). Acestea sunt puternic conc urate de
stațiunile mai noi, rezultate în urma unor planuri de amenajare regională pe Val d’Isère și afluenții săi:
Albertville, unde s -a organizat și una din ultimele olimpiade albe, Moutiers, Avoriaz etc. Cele mai noi
dintre acestea, rezultate din aplica rea Plan Neige, sunt localizate la peste 2000 m altitudine, unde este
amenajat și Parcul Național Vanoise: Tigne, Isola etc. Condițiile naturale ale Alpilor francezi sunt
ideale pentru dezvoltarea turismului alpin (expunerea vestică, poziția mai meridional ă), echiparea este
foarte bună iar accesul facil, fiind situați în calea principalului flux turistic mondial. Orașele de la
poalele Alpilor, sunt frecventate pentru potențialul lor cultural: Chambéry, fosta capitală a ducilor de
Savoia, Grenoble, Annecy, f osta reședință a ducilor de Geneva etc.
Prin calitatea echipării, dar cu o frecvență ceva mai redusă (și mai elitistă), se remarcă Alpii
elvețieni (cantoanele Valais, Berna, Luzern și Grisons îndeosebi). Alături de stațiuni tradiționale
precum Davos, Crans Montana, St. Möritz, foarte vizitată este stațiunea Zermatt, situată la poalele a
două dintre cele mai mari înălțimi alpine (Matterhorn sau Cervino cu 4478m și Monte Rosa cu 4637
m), care asigură un sit unic, intens valorificat de publicitate. Numeroase s unt stațiunile alpine și pe
versantul nordic al Alpilor Bernezi: Interlaken, Jungfrau, Altdorf, Andermatt etc.. Centre turistice
foarte căutate pentru agrement și animație sunt cele înșirate în lungul rivierelor lacustre: Montreux,
Vevey pe lacul Leman, Lo carno, pe lacul Maggiore, Lugano, pe lacul omonim etc. Orașele mai
importante posedă atracții culturale importante care diversifică oferta turistică: Luzern, fostă capitală a
Elveției, Lausanne, sediul C.I.O.3, Geneva, una dintre capitalele politice ale lu mii, dar și orașe mai
mici precum Sion, Sankt Gallen sau Bellinzona. Adiacentă zonei alpine a Elveției este regiunea de
podiș care -l separă de Munții Jura, cu numeroase lacuri (Neuchâtel, Biel) și orașe pitorești, dintre care
se distinge capitala actuală, Berna.
Alpii austrieci sunt la fel de vizitați, nu numai pentru sporturi de iarnă ci și pentru agrement,
turism balneo -climateric, cinegetic sau rural, practic fiecare localitate fiind un centru internațional de
vacanță. Tirolul, polarizat de Innsbrück, cu stațiuni cunoscute ca Igls, Solbad, Kitzbühel, Krimml, Bad
Ischl, Bad Gastein, se află în centrul acestei regiuni turistice. Pe pantele nordice ale Alpilor se impune
Salzburgul, orașul natal al lui Mozart, cu monumente arhitecturale bine conservate (caste l episcopal,
numeroase biserici baroce etc.). Împrejurimile acestuia sunt împânzite de stațiuni balneo -climaterice
(Fuschl, Sankt Gilgen Strobl, Sankt Wolfgang, etc.). Carinthia, pe cursul superior al Dravei, este la fel
de vizitată, atât pentru numeroasel e stațiuni situate pe țărmul lacurilor din zonă dar și pentru pitorescul
orașelor Klagenfurt și Villach. În vestul extrem, pe valea Rinului, Vorarlbergul se remarcă prin
practicarea intensă a agroturismului, favorizată de păstrarea unor vechi tradiții arti zanale. Pe pantele
estice ale Alpilor, provinciile Stiria și Bürgenland prezintă caracteristici similare, deosebindu -se prin
orientarea mai vizibilă spre activitățile de agrement.
Alpii italieni , se deosebesc atât prin orientarea sudică și un climat mai bl ând dar mai ales
prin suprafața pe care o ocupă, extinzându -se pe 600 km. O primă categorie de centre o constituie cele
localizate pe rivierele lacurilor Maggiore, Lugano, Como și Garda. Acestea au o tradiție climaterică
veche, fiind în prezent integrate m arilor aglomerații urbane din Câmpia Padului. Astfel majoritatea au
devenit stațiuni rezidențiale foarte căutate și de clientela internațională: Stresa, Bavena, Pallanza, pe
riviera lacului Maggiore, Belaggio, Cernobbio, Como pe țărmurile lacului omonim, G argnano,
Toscolano, Limone în lungul lacului Garda.
O a doua categorie de centre turistice sunt cele destinate în primul rând sporturilor de iarnă .
Localizate pe văile înalte ale afluenților Padului și Adigelui sau în Alpii Dolomitici se impun frecvent
în marile competiții internaționale. Val d’Aosta, la poalele celor mai înalte piscuri alpine (Mont Blanc,
Cervin, Grand Combin) se distinge prin profilul turistic complex: orășele medievale, stațiuni hivernale
reputate (Courmayeur, Cervinia, Breuil), Parcul N ațional Gran Paradiso, turism rural foarte activ. În
Alpii piemontezi, foarte cunoscute sunt stațiunile Bardonecchia și Séstrières, mai la est în Alpii
bergamezi și în Tirolul italian, foarte larg răspândit este agroturismul iar în Alpii Dolomitici se impu n
două din cele mai căutate stațiuni de sporturi de iarnă (Cortina d’Ampezzo și Cavalese), aceștia fiind
căutați și pentru pitorescul dat de relifeul specific, format pe dolomite.
De un interes notabil se bucură și stațiunile alpine din sudul Germaniei , cu un profil

3 Comitetul Olimpic Internațional.

complex, altitudinea Alpilor bavarezi fiind mai redusă: Garmisch Partenkirchen, Berchtesgaden,
Mittenwald, Obersdorf. O atracție o constituie în acești munți și numeroasele castele dintre care foarte
vizitat este Neuenschwanstein, izvorât din im aginația lui Ludovic, ultimul rege al Bavariei. Grație
poziției meridionale în cadrul Germaniei, această regiune ca și cea adiacentă, cu numeroase lacuri
naturale sau artificiale, este unul din spațiile cele mai căutate pentru agrement și turism rural din
această țară.
Slovenia , deși posedă doar un mic sector din arcul alpin, valorifică intens regiunea Alpilor
iulieni sau a lanțului Karawanken, cu stațiuni căutate precum Bled, Bohinj, Jesenice sau Kraniska
Gora, aceasta din urmă pentru sporturi de iarnă. F recvent vizitat este și Platoul Karst, la periferia sud –
estică a Alpilor, cu forme de relief spectaculoase, dezvoltate pe calcare (peștera Postojna). Relieful
carstic este frecvent și în regiunile vecine ale Italiei sau Austriei. Capitala slovenă, Ljubljan a, prezintă
un interes turistic dat de patrimoniul arhitectural (biserici și palate baroce) dar mai ales ca centru de
tranzit spre stațiunile amintite.
II.1.3. Marile centre și regiuni turistice ale Europei Central -Estice
Dacă mișcările turistice din estul Europei sunt mai limitate, traducând un decalaj în
dezvoltarea economico -socială, activitățile turistice sunt comparabile prin amploarea potențialului pus
în valoare. Numărul centrelor și al regiunilor turistice este la fel de mare, chiar dacă infrastruct ura care
le deservește este de multe ori inadecvată. Situată mai la est, având o climă continentală, această parte
a Europei dispune de condiții naturale sensibil diferite, comparabilitatea cu regiunile turistice aflate la
aceeași latitudine în vestul cont inentului nefiind totdeauna concludentă. Patrimoniul cultural -artistic se
remarcă în primul rând prin aportul mai important al civilizației greco -bizantine și prin influențele
asiatice mai evidente, acestea fiind responsabile și de mentalitățile care nu su nt totdeauna favorabile
turismului. O altă remarcă ține de gradul de antropizare mai redus, cel puțin în anumite areale care
păstrează încă intact mediul natural, de multe ori în ipostaze unice. Astfel, se poate vorbi de o anumită
complementaritate între e stul și vestul continentului, care o poate dubla pe cea mai clasică între nordul
și sudul acestuia.
a)Centrele turistice litorale sunt specifice în primul rând în lungul coastelor Mării Negre,
frecventate atât de turiști interni dar și străini. Coasta balt ică, defavorizată de climatul rece este
amenajată punctual, cu o frecvență aproape exclusiv internă, dar deosebit de populare: Iurmala, în
Golful Riga, foarte căutată în timpul perioadei sovietice; Klaipeda, pe țărmul lituanian; Sopot, la nord
de Gdańsk, M iedzyzdroje, pe insula Wolin de la vărsarea Oderului, în Polonia.
Litoralul Mării Negre, favorizat de poziția meridională și de climatul continental cu veri
uscate în general, este departe de a fi complet amenajat, între diversele sale sectoare existând di ferențe
însemnate.
Sectorul bulgăresc este mai fragmentat, îndeosebi între Varna și Burgas și dispune de cele
mai bune condiții de practicare a turismului balnear, fiind astfel cel mai frecventat de clientela turistică
internațională. Amenajările sunt disc ontinui, remarcându -se zona de la nord de Varna, mai joasă, cu
frecvente lagune și limanuri, valorificată mai recent: Albena, Drujba, Nisipurile de Aur, Balcik, capul
Kaliakra, Șabla). Spre Burgas, foarte pitorești sunt stațiunile Slăncev Breag (Coasta So arelui) și
Nesebăr iar mai la sud, Sozopol și Primorsko.
Sectorul românesc cunoaște cea mai intensă utilizare turistică, fiind mai puțin extins (doar
60 km), la sud de complexul lagunar Razelm, cu amenajarea completă a cordoanelor litorale de tip
“lido” și capacități de cazare comparabile (cantitativ) cu cele de pe oricare rivieră mediteraneană.
Primele stațiuni au fost înființate pentru cură balneo -terapeutică (Carmen Sylva, azi Eforie Sud,
Techirghiol, Mangalia, care utilizau nămolul sapropelic din apele salmastre ale lacului Techirghiol).
Începând cu perioada interbelică se dezvoltă și stațiunile balneare, mai întâi în apropierea Constanței:
Năvodari, Mamaia, Eforie Nord. Creșterea cererii în anii ’60 a impus demararea unui amplu plan de
amenajare turisti că, între Eforie și Mangalia, care a modificat complet mediul, prin desecarea și
drenarea mlaștinilor sau prin intervenții directe asupra coastei, până la dispariția falezei anterioare.
Stațiunile amenajate au respectat regulile unui turism de masă modern, deschis pentru cele mai diverse
categorii de populație: Costinești, transformat în centru de vacanță al studenților și tineretului în
general, Neptun, destinat a satisface pretențiile fostei nomenclaturi comuniste, Saturn, Jupiter, Venus,

Cap Aurora, 2 Ma i, cu numeroase hoteluri moderne, destinate inclusiv unei clientele străine. În acest
fel litoralul românesc a ajuns să formeze o veritabilă regiune turistică. Spațiul redus și concurența
altor activități (portuare mai ales) creează un relativ disconfort, noi concentrări turistice formându -se
treptat la nord de Năvodari, în zona complexului lagunar Razim și a Deltei Dunării (Gura Portiței,
Sf.Gheorghe), dezavantajate de accesul foarte dificil deși potențialul de care dispun este foarte ridicat.
Încercările de asociere a turismului balnear cu vizitarea unor situri istorice (antice îndeosebi) au fost
abandonate după 1990.
Sectorul ucrainean , deși mai vast este mai puțin valorificat cu toată orientarea sudică extrem
de favorabilă. Amenajările sunt concentrate în peninsula Crimeea , la poalele munților din peninsulă,
care creează un climat de tip mediteranean și o rivieră de peste 150 km . Aceste calități au generat de
timpuriu un interes turistic, stațiuni renumite precum Ialta sau Feodosia, fiind intens frecvent ate încă
din perioada țaristă. În perioada sovietică această rivieră a fost aproape complet amenajată, cu stațiuni
de mare capacitate, destinate maselor largi: Alupka, Simeiz, Alușta etc. În interiorul peninsulei un
interes cultural îl prezintă orașele Sim feropol și Bahcisarai (fostă reședință a hanilor tătari), Amenajări
balneare mai modeste există și în jurul orașului Odessa, sau pe litoralul basarabean, unele din perioada
interbelică (Buhaz) altele mai recente (Zatoka, Sergheevka).
Litoralul caucazian , atât în sectorul rusesc cât și în cel georgian, prezintă caracteristici
similare cu riviera Crimeei, dar este orientată spre sud -vest și beneficiază de proximitatea masivului
lanț al Caucazului Mare. Climatul său de adăpost, cu nuanțe subtropicale, oferă condiții optime și a
fost amenajat mai ales în perioada sovietică: Djubga, Tuapse, Soci, Adler în Federația Rusă ; Gagra,
Suhumi, Pitsunda, Poti, Batumi în Georgia. Alternativă a Crimeei, încă dinainte de destrămarea
U.R.S.S., a devenit principala destinaț ie a turiștilor ruși, reședințele secundare dezvoltându -se cu o
amploare dezvăluită de catastrofalele inundații din iulie -august 2002. Distanța față de Europa și
insecuritatea creată de conflictele din Caucaz limitează atracția turiștilor occidentali, clie ntela fiind
aproape exclusiv formată din cetățeni ai C.S.I.
Încercările de îmbunătățire a echipării și de atragere a turiștilor străini, ținta politicii turistice
a tuturor statelor din zonă, nu au dat rezultate notabile decât în Bulgaria și mai timid în R omânia.
Litoralul pontic al celor două state ar putea forma o regiune turistică unitară, capabilă să concureze cu
cele mai cunoscute coaste turistice ale Mediteranei. Fluxul intern este însă tot mai redus, mulți turiști
preferând să apeleze la mijloace inf ormale de deservire turistică. O parte din clientela internă cu
posibilități financiare, preferă vacanțele exotice pe țărmurile Greciei, Turciei sau ale Ciprului, echipate
la standardele internaționale și cu prețuri comparabile celor din țările de origine.
Un caz particular de turism balnear îl constituie amenajările din jurul Lacului Balaton .
Vocația sa turistică este certă și s -a manifestat inițial prin dezvoltarea unor stațiuni balneoclimaterice,
încă din perioada austro -ungară. Amenajările sunt comparab ile celor de pe litoral iar frecvența justifică
parțial apelativul de “mare ungurească”, deși adâncimea redusă este un impediment. Dintre
numeroasele stațiuni, unele de standard internațional și atrăgând mulți turiști străini pot fi menționate:
Siofok, Bal atonszéplak, Fonyód, Balatonfüred, Balatonföldvár, Balatonfenyes, Balatonalmádi etc..
Turismul balnear este combinat cu turismul cultural (peninsula Tihany) sau cu atracțiile naturale (relief
carstic).
b)centrele turistice urbane , sunt foarte numeroase în Europa de Est, fără a le putea egala pe
cele din Europa Occidentală, parțial și din cauza numeroaselor distrugeri cauzate de un trecut mai
zbuciumat. Cuantificarea frecvenței turistice era mai facilă în perioada comunistă când cetățenii erau
aduși în grupu ri organizate pentru diverse manifestații sau comemorări. Acesta era cazul milioanelor
de vizitatori care se îngrămădeau anual pentru a îndeplini “pelerinajul roșu” la mausoleul lui Lenin din
Kremlin. Turiștii occidentali erau direct supravegheați și condu și de organismele turistice oficiale
(Inturist în U.R.S.S., Cedok în Cehoslovacia, O.N.T. în România sau Balkanturist în Bulgaria).
Situația actuală, deși schimbată esențial, liberalizarea circulației persoanelor este reală, nu poate
clarifica dimensiunea reală a fluxurilor turistice, mulți dintre cei veniți din exterior având ca mobil alte
activități (ajutorare, vizitarea familiilor, colaborări culturale etc.). Totuși, imediat după 1990 s -a
înregistrat o creștere spectaculoasă a numărului vizitatorilor un or mari orașe, mai ales în Cehia,
Polonia și Ungaria. După câțiva ani s -a revenit la frecvența anterioară, dar calitatea serviciilor turistice
a crescut, apropiindu -se de cea din Occident.
Un potențial cert, valorificat la nivelul capitalelor occidentale a desea, caracterizează marile
orașe cu trecut istoric : Praga („orașul de aur“), cu numeroase monumente medievale ce formează

ansambluri arhitectonice unice (Hrad, Stare Miasto), puse în valoare de cursul Vltavei, traversat de
numeroase poduri, este cel mai vizitat; Budapesta, beneficiară a unei poziții favorabile pe malurile
Dunării, cu multe monumente baroce sau neoclasice; Cracovia, principalul centru turistic al Poloniei,
fostă capitală (castelul Wawel); Varșovia, reconstruită parțial în perioada postbeli că; Kiev, Sankt
Petersburg și Moscova, capitalele imperiale ale Rusiei, care au acumulat un patrimoniu excepțional,
original în multe cazuri sau copiat după modele occidentale (Petrodvorețul, replica rusă a palatului
Versailles).
În afara acestora, există în estul Europei o sumedenie de mici centre turistice dintre care se
disting stațiunile balneo -climaterice, adesea vechi, din perioada “belle époque”. Multe dintre ele își
păstrează importanța, cu toată influența negativă a reconstrucției comuniste: Karlo vy Vary, Marianské
Lazné, Františkovy Lazné, în nord -vestul Boemiei, celebre încă din perioada austriacă; Sinaia, Slănic –
Moldova, Sovata, Vatra Dornei, Tușnad, Herculane, Buziaș, Băile Felix în România; Piatigorsk,
Kisslovodsk, Essentuki, Jeleznovodsk, Tha ltubo, în Caucazul de Nord etc.
Orașele cu un bogat patrimoniu arhitectural, acumulat în diverse epoci au fost extrem de
afectate de absența unei politici clare de conservare a patrimoniului sau chiar de distrugerea lor
sistematică pentru a face loc cartie relor de “blocuri”. Unele state (Cehoslovacia, Ungaria de ex.) au
fost ceva mai atente, motiv pentru care Praga s -a și dezvoltat ca o aglomerație urbană, pentru a proteja
Hradul și Stare Miasto, situația fiind similară și la Brno sau Bratislava, dar în alt ele (România, fosta
U.R.S.S.) intervenția a fost brutală, mutilând personalitatea multor orașe. Un rol cert în redesenarea
circuitelor turismului cultural îl pot avea orașele medievale , multe bine păstrate: burgurile transilvane
(Sighișoara, Sibiu, Brașov, Mediaș, Bistrița); vechile capitale românești (Suceava, Târgoviște, Iași);
orașele istorice poloneze (Torun, Malbork, Czestochowa, Gdańsk, Poznań, Wrocław); capitalele și
orașele baltice: Tallin, Tartu, Riga, Vilnius, Kaunas, Kaliningrad; orașele simbol a le regalității
maghiare (Székesfehérvar, Vác, Esztergom); vechile capitale princiare rusești (Pskov, Tver, Suzdal,
Novgorod, Vladimir); numeroasele centre meșteșugărești din Cehia și Slovacia (mai ales în regiunea
munților Sudeți sau pe văile carpatice); u nele vechi orașe din Bulgaria sau Macedonia care păstrează
originala ambianță balcanică: Koprivștița, Veliko Târnovo, Plovdiv, Ohrid, Bitola. Marginale turistic
dar cu un potențial cert sunt orașele caucaziene, mai ales cele mai mari (Tbilisi, Erevan, Baku ) incluse
obligatoriu în circuitele turistice ale perioadei sovietice.
c)centrele turistice montane, deși nu ating nici pe departe dezvoltarea și complexitatea
activităților din vestul continentului european sunt la fel de numeroase fiind destinate în prim ul rând
turismului climateric. Posibilitățile de practicare a sporturilor de iarnă sunt mai restrânse (din cauza
altitudinii) remarcându -se o serie de masive mai înalte din Carpați: Tatra, în Slovacia (valea Poprad,
cu stațiunile Strbské Pleso, Tatranská P olianka, Tatranská Lomnica) și în Polonia (celebra stațiune
Zakopane, Krynica Zdrój etc.); Bucegii și masivele adiacente, Cindrelul sau Călimanii în România
(Poiana Brașov, Valea Prahovei, Păltiniș, Vatra Dornei). Se adaugă unele masive din peninsula
Balca nică: Rila, Vitoșa, cu stațiunile Boroveț și Pamporovo în Bulgaria; Bjelasnica și Jahorina, în
jurul orașului Saraievo din Bosnia unde s -a organizat și una din Olimpiadele albe (1984); stațiunile de
sporturi de iarnă din Caucaz, dezavantajate de distanță d ar și de faptul că în Rusia această practică este
posibilă și la altitudini mai coborâte.
Zona montană constituie în multe cazuri decorul numeroaselor stațiuni balneo -climaterice
sau al unor orașe vechi iar în cazul țărilor ortodoxe, al mănăstirilor integr ate frecvent în circuitele
turistice: nordul Moldovei, Rila, Metohia. Foarte vizitate sunt atracțiile naturale dintre cele mai
diverse: relieful carstic (peșteri, avenuri, chei, resurgențe, etc.), bogat reprezentat în Peninsula
Balcanică (Alpii Dinarici di n Croația, cu zona lacurilor Plitvice) dar și în unele masive carpatice
(Apuseni, Mehedinți în România, Aggtelek în Ungaria); parcurile naționale ; fauna bogată care poate
susține turismul cinegetic etc. Încercările actuale de dezvoltare a agroturismului, foarte promițătoare în
România (Culoarul Rucăr -Bran, Maramureș, Bucovina), contribuie la valorificarea superioară a
potențialului turistic din zona montană a Europei Central -Estică, mai ales acolo unde se poate combina
cu un mediu etnografic bine păstrat.
Mai pot fi menționate o serie de atracții turistice legate de prezența unor ecosisteme unice sau
de ineditul peisajelor: Delta Dunării este un astfel de exemplu, invocat de multe ori în definirea
României turistice ca și regiunile arctice ale Rusiei.

II.2. Marile centre și regiuni turistice nord -americane

Dezvoltat ceva mai tardiv decât în Europa turismul nord -american dispune de un mare număr
de centre turistice, a căror infrastructură, deși destinată unei clientele în mare parte interne respectă
standar dele cele mai înalte. Ca și peste ocean se deosebesc trei mari categorii de centre și regiuni
turistice, conforme celor trei atracții principale: marea, muntele și arhitectura urbană. Se adaugă însă,
cu o importanță mult mai mare o categorie mult mai bin e reprezentată, aceea a siturilor și mediilor
naturale deosebite, aflate sub regim de protecție. Marile centre turistice din America de Nord sunt mai
puțin numeroase, aflate în discontinuitate spațială, în consecință frecvența fiind mai redusă deși nivelul
de trai al populației este foarte ridicat (33 410 $/loc în 2000 față de 27 920 $/loc în Uniunea
Europeană). O explicație o constituie și participarea masivă a americanilor la crearea fluxurilor
turistice externe, spre Europa, Asia sau America Latină.

II.2.1.Centrele turistice balneare

America de Nord este bordată de un litoral foarte întins (28 000 km numai în S.U.A., fără
Alaska și Hawaii), care este favorabil turismului balnear în bună măsură. Dacă litoralul canadian este
mai inospitalier, datorită mar eelor puternice dar mai ales rigorilor climatului arctic, nu același lucru se
poate spune despre litoralul Statelor Unite. Potențialul economic ridicat, determină însă, ca și în
Scandinavia, amenajarea unor stațiuni balneare chiar și pe coastele sudice ale Golfului Hudson în
Canada ori pe țărmurile sud -estice ale Peninsulei Labrador sau în insula Terranova, frecve ntate
îndeosebi pentru agrement .
Coastele S.U.A sunt departe de a fi amenajate integral, valorificarea lor turistică fiind strâns
legată de concen trarea populației în ariile vecine. Discontinuitatea geografică a centrelor balneare de
pe coasta atlantică nord -americană contrastează cu densitatea lor în sudul Europei. O explicație este și
imensitatea spațiului, fațadele maritime sau lacustre opunându -se interiorului slab umanizat. Se pot
deosebi câteva sectoare în care intensitatea utilizării turistice este comparabilă cu cea din regiunile
similare ale Europei:
a)litoralul nord -estic (Noua Anglie), avantajat de proximitatea megalopolisului Boswash.
Utilizat și pentru vacanțe, cunoaște însă un aflux important de turiști mai ales în week -end. Anual,
numeroasele stațiuni, favorizate de expunerea estică, primesc circa 20 -25 milioane turiști, exclusiv
interni în afara canadienilor. Frecvența maximă a stațiun ilor se înregistrează între Portland (Maine) și
Norfolk (Virginia), pe cuprinsul a 10 state americane, cu plaje amenajate frecvent în situri de tip lido
sau cu numeroase porturi de agrement. Fiecare mare metropolă dispune de centre turistice destinate
turismului de scurtă durată, în imediata vecinătate (Boston, New York sau Philadelphia), cele mai
cunoscute fiind amenajările de pe țărmurile Long Island , spațiu tradițional de recreere al new –
yorkezilor; coasta statului New Jersey , mai meridională și favoriza tă de proximitatea marilor
aglomerații urbane New York și Philadelphia: Seaside Park, Surf City și mai ales Atlantic City, situat
la sud -vest de Philadelphia, unde amenajările complexe (cazinouri, numeroase reședințe secundare,
terenuri sportive etc.) l -au transformat în una din cele mai importante stațiuni de lux din lume; coastele
statelor Delaware, Maryland și Virginia , deosebite prin fragmentarea extremă (Golful Chesapeake) și
care deservesc mai ales orașele Baltimore și Washington: Rehoboth Beach, Ocea n City, Chincoteague,
Exmora, Bethany Beach, Virginia Beach, etc.
La sud de golful Chesapeake, centrele turistice balneare devin tot mai rare, deși climatul este
subtropical. Vastele spații repulsive, acoperite cu lagune și mlaștini, nu sunt lipsite totuș i de atracții
turistice datorate unor ecosisteme originale.
b)Florida , situată deja într -o regiune cu climat tropical, este o peninsulă de mari dimensiuni
care separă Golful Mexic de Oceanul Atlantic, deosebindu -se prin coastele joase, cu frecvente lagune
și cordoane litorale. Interiorul, în mare parte mlăștinos, păstrează ecosisteme naturale unice prin

bogăția floro -faunistică. Acest potențial a început să fie amenajat începând cu perioada interbelică.
Spre deosebire de alte regiuni litorale, complexele tu ristice sunt îngrămădite pe cordoanele litorale,
fără o valorificare completă a plajelor, din cauza rechinilor și a curenților de apă preferându -se
piscinele. Cele mai intens utilizate sunt împrejurimile orașului Miami: West Palm Beach, Fort
Lauderdale, Mi ami Beach, Key West, aflate în calea curentului Golfului dar orientate spre sud -est.
Coasta vestică a peninsulei este mai puțin utilizată, cu excepția Golfului Tampa. Reputația
internațională pe care a căpătat -o Florida, ca paradis al turismului balnear no rd-american, a condus
treptat la construcția pe scară largă a reședințelor secundare, mai ales pe coasta estică. Migrația de
pensionare, frecventă pe unele coaste mediteraneene, a devenit o regulă și în Florida care a ajuns astfel
unul dintre statele cu ce a mai ridicată pondere a populației vârstnice. În interior, foarte vizitate sunt
mlaștinile Everglades și Lacul Okeechobee, parțial protejate, asigurând acestei regiuni turistice un
profil mai complex, mai ales dacă adăugăm faptul că Miami este principalul punct de concentrare a
croazierelor maritime din lume.
Cu caracteristici similare, coastele Golfului Mexic nu au făcut până în prezent obiectul unor
amenajări de anvergură, suscitând doar un interes turistic limitat, mai degrabă cultural (cazul orașului
New Orleans, care păstrează încă atmosfera colonială franceză a Louisianei.
c)coasta californiană a Pacificului deși intens utilizată în anumite sectoare, prezintă o
discontinuitate chiar mai marcată. Cele mai multe stațiuni se concentrează în aglomerația u rbană Los
Angeles -San Diego, între Santa Barbara și Tijuana (Mexic). Foarte frecventate și cu o reputație
internațională sunt stațiunile Ventura, Malibu, Santa Monica, Long Beach, Laguna Beach, Oceab side,
San Diego, Imperial Beach etc. Se adaugă numeroase le stațiuni situate în insulele din apropiere
(Channel Islands), multe cu caracter rezidențial de lux. Specificul acestei coaste este dat peste tot de
frecvența reședințelor secundare și a plajelor private care creează impresia unor spații turistice
enclav ate. Spre nordul Californiei centrele balneare devin tot mai rare, fiind concentrate în apropierea
aglomerației urbane San Francisco.
Mai spre nord, coastele statelor Oregon și Washington deși slab amenajate, suscită un viu
interes turistic local dirijat s pre agrement și activități conexe (pescuit, vânătoare, sporturi extreme).
O prelungire a Californiei, în mijlocul Pacificului este de multe ori considerat arhipelagul
Hawaii . Atracția acestuia este multiplă: plaje cu nisip fin, considerate a fi printre cel e mai frumoase
din lume (Waikiki, lângă Honolulu, pe insula Oahu este cea mai cunoscută), vulcanii activi și relieful
specific (Mauna Loa, Mauna Kea, Kilauea, pe insula Hawaii), exotismul populației locale (atât cât a
mai rămas), mediul natural tropical, l uxuriant.
II.2.2. Centrele urbane nord -americane
Deși față de orașele din Lumea Veche par oarecum monotone, neavând nimic din strălucirea
lor, marile centre urbane americane îndeosebi, sunt tot mai vizitate de turiști, în mare parte străini.
Unele dintre m etropolele nord -americane primesc fiecare, câteva milioane de turiști anual: New York ,
datorită rolului său în economia mondială, fiind o placă turnantă a turismului de afaceri dar și pentru
atracția exercitată de Manhattanul cu celebrii săi zgârie -nori și Statuia Libertății; Washington , capitala
S.U.A., cu numeroase construcții din secolul al XIX -lea care imită arhitectura europeană, devenite un
obiect al unor adevărate pelerinaje pentru americani, obligatoriu introduse în circuitele turistice (White
House , Capitoliul, Lincoln Memorial, galerii de artă etc.); Philadelphia , prima capitală a S.U.A., cu
numeroase monumente din epocă; Boston , unul din cele mai vechi orașe nord -americane, fondat în
1630, principalul centru cultural în sec. al XIX -lea; New Orlean s, cu trecutul său colonial francez,
numeroase clădiri trădând această epocă (Bourbon Place) și aria adiacentă suprapusă deltei fluviului
Mississippi; San Francisco , cu un sit deosebit, în jurul golfului omonim, traversat de Golden Gate;
Québec în Canada, una din cele mai vechi fundații urbane din America de Nord, cu monumente și
construcții civile din sec. XVII -XVIII; Montréal , al cărui sit inițial este o insulă de pe fluviul
Sf.Laurențiu, cu numeroase clădiri din perioada colonială britanică sau franceză (castele, catedrale
etc.).
Dacă centrele menționate sunt vizitate și din interes cultural, multe din marile orașe nord –
americane sunt frecventate doar de oamenii de afaceri (Toronto, Chicago, Denver, Detroit, Atlanta,
Dallas, Seattle etc.) sau găzduiesc fr ecvent competiții sportive (Indianapolis). Un caz particular îl
prezintă metropola californiană Los Angeles , capitala mondială a filmului, care este vizitată și pentru

numeroasele manifestări culturale pe care le găzduiește dar și pentru faima Hollywoodulu i sau a
parcului de distracții Disneyland.
Cazuri particulare sunt și orașele care combină turismul ludic cu turismul de afaceri, al căror
prototip celebru este Las Vegas, Mecca mondială a jocurilor de noroc, oraș aflat în plin deșert dar a
cărui strălucir e îi creează deja o emblemă turistică de invidiat, fiind frecventat de o clientelă foarte
diversă, inclusiv internațională. Pe acest model s -a dezvoltat, tot în statul Nevada și orașul Reno iar
exemplul pare contagios, tot mai multe centre urbane, de mici dimensiuni din „Vestul sălbatic“ mizând
pe această resursă considerabilă.

II.2.3. Centrele turistice montane nord -americane

America de Nord oferă turismului perspectiva unor vaste spații montane, cu relief foarte
variat, adesea încă puțin explorate. Doar o mică parte din acest imens potențial este folosit, rezultând
astfel o extremă discontinuitate a centrelor turistice.
Ca și în Europa, secolul al XIX -lea a impus moda stațiunilor balneo -climaterice , care aici a
găsit un potențial impresionant în Munții S tâncoși. Astfel au apărut stațiuni de mare interes precum
Colorado Springs, Carlsbad, Hot Springs, Rock Springs, Soda Springs, dispersate în Stâncoșii Centrali
la care se adaugă altele de interes local în Apalași sau în California. Integrate de multe ori î n circuite
axate pe descoperirea unor atracții naturale, aceste stațiuni subzistă prin diversificarea ofertei (turism
de afaceri și congrese mai ales).
Sporturile de iarnă au generat și în America de Nord amenajarea unor spații vaste în scopul
satisfacerii unei cereri tot mai mari, având avantajul slabei populări a regiunilor muntoase. Primele
amenajate au fost stațiunile din imediata vecinătate a megalopolisului Boswash, în Munții Adirondack,
cea mai cunoscută fiind Lake Placid, gazdă a unor olimpiade albe (1932, 1980). Ulterior, odată cu
posibilitatea transportului rapid la distanță cu avionul, au fost amenajate stațiunile din Munții Stâncoși,
îndeosebi în partea centrală a acestora, mai înaltă (statul Colorado): Aspen, Squaw Valley, Sun Valley.
Mult mai r ecente sunt amenajările din vestul extrem (Salt Lake City în statul Utah promovată
internațional prin organizarea olimpiadei de iarnă din anul 2000), destinate a satisface clientela de pe
coasta pacifică. Canada, care este avantajată de poziția nordică a v alorificat după 1950 în special
versanții estici ai Munților Stâncoși, în statul Alberta (Edmonton, Calgary) dar și Munții Coastei, în
special pentru sporturile extreme.
II.2.4. Siturile și mediile naturale protejate din America de Nord
Prin frecvența turi stică și prin dimensiunea lor, spațiile naturale din America de Nord
constituie o atracție de prim ordin. S -au format astfel pe baza lor numeroase centre turistice care
trăiesc pe seama exploatării unor curiozități ale naturii care pot atrage milioane de t uriști, mai ales
străini. Din punct de vedere turistic, America de Nord este mai lesne asociată cu cascadele
Niagarei, care suscită un adevărat pelerinaj, fiind favorizate de apropierea New Yorkului, poarta
de intrare în America de Nord a majorității turiș tilor străini, decât cu Statuia Libertății. Niagara nu
este singura atracție de acest gen, Munții Stâncoși sau peninsula Labrador dispunând de situri la
fel de atractive, defavorizate însă de izolarea extremă. Relieful de tip canion este o altă emblemă
turistică nord -americană, cel de pe Rio Colorado (Grand Canyon) exercitând o puternică fascinație
dată fiind spectaculozitatea lui.
Parcurile naturale , mai mult decât în Europa, fac obiectul unui turism intens, atât pentru
agrement dar și pentru curiozitățile pe care le oferă (gheizere, forme spectaculoase de relief). Cel
mai vizitat este Yellowstone, în statul Wyoming, extins pe circa 10 000 km2. Foarte vizitate sunt
parcul Mesa Verde, în statul Colorado și mai ales cele din Sierra Nevada (Yosemite, Sequoia,
Kings Canyon). În Canada se impun mai mult prin valoare decât prin frecvența turistică, parcurile
provinciale Laurentides și Saguenay din Peninsula Labrador sau parcurile din zona preeriilor
(Jasper, Banff, Wood Buffalo).

II.3. Centrele și regiunile turis tice din țările latin -americane, africane și asiatice

Sosite recent pe piața turistică, acest grup de țări, oferă un număr redus de centre, rareori
formând regiuni turistice, dar cu o frecvență în creștere. Instabilitatea economică sau politică poate
influența negativ dinamica turismului mai ales că aceste state sunt dependente de statele dezvoltate
emițătoare, turismul intern fiind mai slab dezvoltat.
Apărute sub impulsul mondializării, mai întâi în apropierea regiunilor emițătoare iar mai
recent și la ma ri distanțe, centrele turistice din aceste zone constituie releele propagării unui mod de
viață specific “societății de consum”, de care turismul este atât de dependent.
Cele mai noi dintre aceste centre sunt rezultatul ultimelor evoluții ale turismului mo ndial care
tinde să -și extindă activitățile tot mai departe de regiunile emițătoare în ciuda costului, care raportat la
veniturile medii rămâne totuși ridicat, de beneficiile unei vacanțe exotice putându -se bucura doar
anumite pături ale societăților occid entale. Aceste noi centre sunt favorizate de avantajele transportului
aerian și de dorința tot mai multor state ale Lumii a Treia de a beneficia de veniturile pe care le aduce
turismul.
II.3.1. Centrele turistice tradiționale din America Centrală și Caraib e
Poziția favorabilă a acestor regiuni în apropierea S.U.A., a generat de timpuriu conturarea
unor centre turistice, frecventate atât de nord -americani dar și de europeni. Interesul turistic a fost
stimulat de climatul tropical și existența unor întinse re giuni costiere joase, cu plaje naturale favorabile
unui turism balnear de standard internațional. Un alt factor important l -au constituit relațiile strânse
păstrate cu metropolele europene (în cazul unor arhipelaguri și insule care încă mai au statutul de
teritoriu de peste mări al Franței, Marii Britanii sau Olandei) sau cu S.U.A. Frecvent afectate de
uragane și cicloni tropicali aceste regiuni au reușit să -și creeze o imagine turistică favorabilă ajutată și
de exotismul culturii tradiționale, rezultată di n simbioza indigenilor cu europenii în America Centrală
sau din fuziunea acestora cu sclavii negri aduși din Africa în Antile. Un atu deloc neglijabil îl
constituie și potențialul cultural: situri precolumbiene celebre în America Centrală, orașe cu arhitec tură
colonială, etc.
a)Mexicul , s-a transformat într -o veritabilă țară turistică grație potențialului divers generat
de vastitatea teritoriului și dubla expunere la Golful Mexic și la Oceanul Pacific. Turismul are în
această țară tradiții destul de vechi, marii proprietari sau burghezia capitalei, obișnuind încă din
secolul al XIX -lea să penduleze între regiunile litorale, mai confortabile iarna și cele de pe platou, cu
un climat temperat, mai ușor de suportat în sezonul estival.
Turismul balnear a avut ca punct de plecare orașul Acapulco unde mulți bogătași nord –
americani sau mexicani și -au construit reședințe secundare pentru petrecerea sezonului hivernal, la
sfârșitul secolul al XIX -lea. În perioada interbelică, sporirea frecvenței turistice în sezonul es tival a
condus la amenajarea plajelor și la construcția a numeroase hoteluri, întreaga regiune transformându –
se într -o veritabilă rivieră turistică, ce poate rivaliza cu cele europene, favorizată fiind de climatul
tropical și expunerea sudică.
Creșterea ce rerii, încă dinainte de război, sprijinită de diferențele mari de nivel de trai între
S.U.A. și Mexic, a determinat amenajarea de noi stațiuni, în lungul vastei coaste pacifice a Mexicului,
în special în sud -vest, regiune ușor accesibilă dinspre Mexico și Guadalajara: Manzanillo, Mazatlán,
Puerto Vallarta, Zihuatenejo, Puerto Angel, Salina Cruz. Pentru a fluidiza traficul, fiecare dintre aceste
stațiuni, aflate la distanțe mari una de alta, au fost dotate cu aeroporturi. În perioada postbelică, pentru
a răs punde nevoii de exotism a nord -americanilor, turismul balnear s -a dezvoltat în special în
peninsula California , favorizată de proximitatea aglomerației Los Angeles -San Diego, fiind de fapt o
extindere spre sud a rivierei californiene: Tijuana, Ensenada, La Paz.
Spre deosebire, țărmul Golfului Mexic, este slab utilizat, fiind mai puțin propice amenajărilor
balneare: țărmuri joase, cu frecvente mlaștini și lagune insalubre. Uragane frecvente. Face excepție,
stațiunea Cancun , dezvoltată în anii ’70, considerat ă una dintre cele mai moderne din lume, situată în
nord-estul peninsulei Yucatán, la distanță mare de capitală, dar foarte căutată de clientela
internațională, în parte și datorită apropierii de siturile precolumbiene din zonă.

Mexicul prezintă toate atuur ile unei mari țări turistice, inclusiv în domeniul turismului
cultural : frecvente vestigii ale civilizațiilor precolumbiene (mai ales cele maya din Yucatán precum
Cichén Itza, Uxmal sau Mayapal), orașe coloniale cu numeroase catedrale, palate, case vechi ș i muzee
(Ciudad de Mexico, Guadalajara, Toluca, Veracruz, Puebla, Zacatecas, Toluca, Queretaro, Chihuahua,
Oaxaca etc.). Capitala dispune de o infrastructură de standard având multiple avantaje: climat moderat
de altitudine, dar grevat de poluare, situarea în aria centrală a fostului Imperiu Aztec, cu numeroase
vestigii arheologice (Teotihuacan, Tula, Cholula), vulcani activi (Orizaba cu 5747m sau Popocatepetl
cu 5462), ale căror pante sunt utilizate pentru sporturi de iarnă și ape termale care au suscitat de
timpuriu dezvoltarea unor stațiuni balneo -climaterice.
Ca și vecinul său de la nord, Mexicul posedă numeroase parcuri naționale, cu atracții naturale
deosebite: Cumbres de Monterrey, în zona aridă a platoului Mexican, Iztaccihuatl -Popocatepetl, axat
pe regiunea vulcanică omonimă, Molino de las Flores și Los Remedios, localizate în zona tropicală
umedă în apropierea Golfului Campêche.
b)arcul antilez constituie o a doua regiune turistică, conturată mai recent sub același impuls
al creșterii cererii în nor dul Americii, fiind de fapt o extindere spre sud -est a Floridei. Baza atracției o
constituie ambianța tropicală extrem de favorabilă turismului balnear. Contextul politic a făcut însă ca
voga turistică să cuprindă mai ales Antilele Mici (Dominica, Grenada, Barbados, Bahamas, Bermude)
pentru care activitățile de profil sunt principala resursă economică. Creșterea continuă a fluxului
turistic, dominant nord -american, a asigurat o dinamică ascendentă turismului balnear în tot arcul
insular antilez. Clientelă e uropeană frecventează mai ales “teritoriile de peste mări” ale Franței
(Guadelupa, Martinica) sau Marii Britanii (insulele Virgine) ca și Antilele Olandeze. Insulele mai mari
au intrat recent în atenția investitorilor în domeniu, prin potențialul lor incom parabil mai ridicat.
Jamaica profită cel mai mult (Montego Bay, Ocho Rios, Port Antonio, pe țărmul nordic), mizând pe
amenajări moderne (sporturi nautice, terenuri de golf). Republica Dominicană a devenit o destinație
turistică predilectă după 1990, cu atr acții similare celor din Jamaica: plaje tropicale magnifice în nord –
est (Sousa, Cabo San Rafael), munți împăduriți cu relief vulcanic remanent. La vest de aceasta, Haiti ,
cel mai sărac stat din emisfera vestică, este vizitat pentru numeroase monumente orig inale (citadele,
castele, forturi) din perioada colonială. Puerto Rico , stat asociat S.U.A., se remarcă printr -un turism
activ, integrat de multe ori în relațiile familiale întreținute de numeroasa diasporă nord -americană.
Cuba , cea mai mare insulă din înt regul arhipelag, supusă blocadei nord -americane, nu valorifică decât
parțial valorosul potențial de care dispune: capitala, La Habana, unul din cele mai bine păstrate orașe
coloniale, plaje întinse, insule pitorești precum Isla de Pinos sau Jardines de la Reina etc.
Regiunea istmului central -american nu oferă nimic comparabil, instabilitatea politică fiind
una din explicații deși atracțiile turistice sunt similare celor oferite de Mexic sau Antile. Costa Rica ,
mai ferită de acest flagel a avansat destul de mult în valorificarea plajelor de pe coasta pacifică
(Puntarenas), a parcurilor naturale (Irazù, cu vulcani și cascade renumite) sau a unor orașe coloniale
(Cartago), mizând pe apropierea imensei piețe nord -americane. Guatemala , este inclusă adesea în
circuitele care propun vizitarea siturilor maya din Yucatàn (Tikal, Piedras Negras, Quirigua, lacurile
Petén -Itzà și Izabal).
II.3.2. Centrele turistice sud -americane
Continentul sud -american a cunoscut mai târziu inserția fenomenului turistic chiar dacă
interesul aristocrației de origine iberică pentru reședințele de altitudine sunt binecunoscute (Petropolis
în Brazila de ex.). Net defavorizat de distanța care o separă de cele două focare de expansiune a
turismului (Europa și America de Nord) acest continent a trebuit să aștepte revoluția introdusă de
transportul aerian pentru a demara acțiunea de implantare a unei infrastructuri turistice de anvergură.
Creșterea nivelului de trai, resimțită mai ales în extremitatea sudică a permis după 1950 dezvoltarea
unor f luxuri turistice interne care a stimulat amenajarea unor stațiuni balneare, de sporturi de iarnă sau
balneo -cliamterice, paralel cu punerea în valoare a patrimoniului istoric acumulat în perioada colonială
sau a siturilor arheologice precolumbiene.
Potenți alul turistic balnear este imens, îndeosebi pe coasta braziliană, favorabil orientată.
Cea mai cunoscută stațiune braziliană este Copacabana , localizată în aglomerația urbană Rio de
Janeiro, cu plaje celebre și un sit splendid asigurat de golful Guanabara și înălțimile Serrei do Mar.

Amenajările cele mai intense au vizat sectorul sudic al coastei braziliene, cu un climat subtropical,
favorizată de nivelul mai înalt de dezvoltare, dar și de apropierea Argentinei care este principalul
emițător turistic din re giune (între Florianopolis și Rio Grande). Tot mai frecventat este litoralul
estuarului La Plata, atât în Uruguay (Punta del Este, stațiune de renume internațional, Atlantida,
Piriapolis, La Paloma) cât și în Argentina (Mar del Plata, Ensenada). Și celelal te state sud -americane
au pus în aplicare planuri de dezvoltare a acestei forme de turism, beneficiind de situri costiere
splendide (Viña del Mar în Chile) sau beneficiind de climatul tropical care oferă un sezon continuu
(Santa Marta în Columbia, coasta v enezueliană din apropierea capitalei Caracas, coasta ecuadoriană
etc.).
Dintre centrele urbane, foarte vizitate sunt cele din Brazilia, unele pentru atracții inedite
(Rio de Janeiro cu celebrul carnaval, Olinda, Pernambuco, Salvador, orașe coloniale bine p ăstrate) dar
și unele capitale (Bogotà, Quito, La Paz, Buenos Aires, cu numeroase monumente și muzee). Interes
major suscită siturile precolumbiene, care atrag turiști din toată lumea, cu toată distanța enormă:
Cuzco, Macchu Picchu, Cajamarca, Ayacucho. Tu rismul cultural prezintă interes și prin prezența unor
atracții etnografice (târguri tradiționale, festivaluri folclorice, carnavaluri și artizanat în zona andină
din Ecuador, Peru și Bolivia).
Vasta cordilieră andină prezintă interes și pentru turismul mo ntan: numeroase izvoare
termale și minerale, stațiuni de sporturi de iarnă (Portillo în Chile), parcuri naționale (Ținutul Lacurilor
din extremitatea sudică, lacuri de altitudine (Titicaca), ascensiuni (mai ales Aconcagua, cel mai înalt
vârf de pe continen t) etc. Frecvent vizitate sunt cascadele, mai ales cele mai accesibile (Iguaçu).
Imensitatea selvei amazoniene este un alt punct de atracție pentru turismul expediționar ca și
Patagonia, Tierra del Fuego sau arhipelagul Galapagos.

II.3.3. Centrele turisti ce ale Africii subsahariene

Regiune cu mari perspective de dezvoltare a turismului, în contextul mondializării, Africa
subsahariană suferă din cauza precarității infrastructurii și a insecurității.
Africa Occidentală , pare cea mai favorizată de inserția f enomenului turistic, grație relativei
apropieri de Europa și relațiilor strânse pe care le întreține cu aceasta. Se remarcă în primul rând
Senegalul unde capitala, Dakar, dispune de dotări de nivel internațional care sprijină turismul balnear
din apropiere sau turismul de tip rural -etnografic dezvoltat pe cursul inferior al fluviului Casamance și
vizitarea parcului natural Niokolo -Koba din estul țării. Côte d’Ivoire este un alt stat în care turismul
este o certitudine, litoralul din apropierea orașului Abid jan (laguna Ebrié) fiind integrat în turismul
standard al complexelor hoteliere internaționale. Suportul publicitar excelent (exotism, plaje extinse,
însorire permanentă), distanța relativ redusă față de Europa (câteva ore cu avionul) pot constitui
premise le unui turism de masă. Politica turistică a țărilor din zonă încearcă să utilizeze și atuurile
oferite de cadrul natural al regiunilor interioare: vaste rezervații și parcuri naționale, comunități
tradiționale care suscită un viu interes etnografic. În zo na saheliană, un interes cert îl prezintă unele
orașe tradiționale, cu monumente vechi de factură islamică (Timbuktu, Gao, Djenné, Mopti în Mali,
Kano și Sokoto în Nigeria etc.). Etiopia se distinge de celelalte state africane prin civilizația sa
originală , ale cărei vestigii antice se păstrează încă la Aksum în nord. De mare interes este orașul
Gondar, vechea capitală a regatului amhara ca și unele mănăstiri rupestre (Lalibela, Debra Berham).
Acestea suscită o formă de turism numită “alternativ” de G. Caze s4, care asimilează modul de viață al
autohtonilor, adresându -se unei minorități turistice bine motivate.
O situație similară este specifică Africii de Est (Kenya, Tanzania) sau de Sud (Botswana),
unde atracția majoră o constituie rezervațiile și parcurile naționale. Cele mai cunoscute sunt Serengeti
în Tanzania, Massai Mara, Tsavo, Aberdare în Kenya etc. Acestea sunt adesea corelate cu vizitarea
unor situri naturale celebre: vulcanul stins Kilimanjaro sau cel activ Ngorongoro, Rift Valley, lacurile
tectoni ce etc. În zona de coastă, sunt vizitate și vechile orașe ale comercianților musulmani, fondate
încă din perioada medievală, cu palate, forturi și moschei (Mombasa, Zanzibar, Kilwa Kivinje), tot aici
fiind și unele amenajări balneare. În R. Sud -Africană se remarcă în special zona Capului, cu orașul

4 G.Cazes, “ Le tourisme international : mirage ou strategie de’avenir ?”, Hatier, Paris, 1989.

Cape Town, situat la poalele Munților Drakensberg în apropierea Capului Acelor, care asigură o
ambianță unică. În apropiere sunt numeroase stațiuni balneare și parcuri naționale. Wild Coast, în sud –
est, formează o altă regiune turistică sud -africană, cu plaje întinse și orașe care păstrează amintirea
perioadei coloniale (Durban, East London, Port Elizabeth).
Insulele din jurul Africii (în afară de Canare și Madeira) prezintă o situație deosebită, în
sensul că ambi anța tropicală și izolarea oceanică a atras investiții majore pentru turismul balnear de
lux. Insulele din Atlantic (Capul Verde, São Tomé, Sf. Elena) deși au un potențial deosebit, au rămas
în afara acestui curent. Spre deosebire, insulele din Oceanul Ind ian au devenit adevărate paradisuri
turistice tropicale: Seychelles, cu insula Mahé, Comore, cu plaje superbe și vulcanul Karthala,
Mascarenele (Mauritius și Reunion) cu rezervații naturale celebre (insula Aigrettes, defileul Rivière
Noire, pădurea Macabée ). În toate acestea se cultivă turismul de standard, cu activități specifice
precum pescuitul subacvatic, de multe ori în cadrul unor croaziere. Imensa insulă Madagascar, rămasă
în urmă din acest punct de vedere, încearcă să recupereze prin deschiderea spr e turism a parcurilor
naționale care adăpostesc o faună și o floră unice, ca și coastelor nordice, pretabile unui turism balnear
de succes (insula Nossi Bé, Cap d’Ambre).
În ansamblu, Africa subsahariană a rămas la periferia marilor fluxuri turistice, deși multe
amenajări își au originea în perioada colonială. Viitorul poate transforma regiuni întinse ale
continentului într -un adevărat “paradis turistic”, totul depinde însă de interesele marilor organizații și
corporații transnaționale care dirijează din um bră evoluția turismului mondial.
II.3.4. Centrele turistice din Africa de Nord și Orientul Apropiat
Vastul spațiu delimitat la sud de Sahara și la nord de Europa, a stârnit de timpuriu interesul
turistic. Dacă formele primitive ale turismului s -au făcut re simțite aici încă din antichitate, varianta
modernă a acestuia a pătruns ca efect al difuziunii progresive dinspre nord -vestul Europei. Spațiu
cultural de referință pentru Europa, Orientul Apropiat s -a situat constant în atenția operatorilor
turistici, cu toate convulsiile care macină regiunea. Premisele acestui interes internațional nu o
constituie numai bogăția patrimoniului cultural -istoric, acumulat pe parcursul a șase milenii ci și
climatul tropical sau subtropical arid, ideal pentru vacanțele estivale .
a)Centrele turistice balneare , s-au dezvoltat în special după 1950, anterior având o prezență
excepțională, parțial și pentru că multe din marile centre urbane, cu o burghezie bine consolidată, sunt
localizate în regiunile costiere (Istanbul, Izmir, Alge r, Tunis, Alexandria etc.). Discontinuu amenajate,
regiunile litorale oferă o mare varietate de situri, de la cele de tip rivieră (coasta mediteraneană a
Maghrebului, riviera Antalyei în Turcia) la cele nisipoase, cu plaje, cordoane litorale și lagune
(litoralul tunisian sau israelian).
În Maroc , cele mai intens valorificate sunt plajele de pe coasta atlantică , în apropierea
capitalei și a orașului Casablanca (Bou Knadel, Temara, Dar Bonazza, Tomaris etc.) dar presiunea
constantă a turiștilor europeni a det erminat extinderea amenajărilor și pe coasta mediteraneană, la
poalele Munților Rif, unde se remarcă litoralul strâmtorii Gibraltar (Restinga, Cabo Negro etc.).
Pentru cei amatori de exotism, au fost amenajate în sudul extrem plajele de la Agadir , favoriza te de
protecția Atlasului Înalt care avansează aici până aproape de țărm, oferind un sezon balnear extins pe
durata a șapte luni.
În Algeria, singurul sector cu dotări notabile este cel situat la vest de Alger ( Coasta de
Turcoaz ), de tip rivieră, principa la stațiune fiind Tipasa.
Tunisia a beneficiat cel mai mult de proximitatea Europei, amenajând cea mai mare parte a
regiunilor litorale: Coasta de Cristal , între Bizerta și Capul Bon, având în centru Tunisul, cu splendide
riviere (Sidi Bou Said, Jebel Ous t, Zaghouan); golful Hammamet , bordat de numeroase lagune,
excelent orientat spre est și beneficiind de cele mai bune dotări, dezvoltate încă din anii ’70 (centre
principale, orașul omonim, Monastir și Soussa); insula Djerba și Zarzis , în sud -est, la fel de căutate,
inclusiv pentru tradițiile artizanale ale populației. Litoralul libiano -egiptean este aproape nevalorificat,
din motive politice (embargo în cazul Libiei) sau de opțiune turistică (privilegierea turismului
arheologic în Egipt).
Centrele de pe coasta estică a Mediteranei sunt foarte frecventate, cel puțin în Israel, unde
turismul intern este foarte activ. Dotările sunt la cel mai înalt nivel iar posibilitatea efectuării unor
circuite culturale constituie o atracție suplimentară: Hadera, Netanya ș i Herzliya între Haifa și Tel

Aviv; împrejurimile Beirutului, cu o infrastructură densă, distrusă masiv în perioada războiului civil,
în curs de refacere; litoralul sirian, în curs de amenajare; Ciprul, în special partea grecească, mai
muntoasă, cu un reli ef litoral spectaculos și numeroase sate pitorești, păstrătoare ale unui artizanat de
calitate (Yialousa, Lefkara, Karpas).
Litoralul turcesc , extins pe 5239 km la Mediterana (inclusiv Marmara) și pe 1695 km la Marea
Neagră, nu este nici pe departe utiliz at la valoarea potențialului de care dispune. Cele mai vechi
inserții ale turismului litoral datează încă din perioada otomană, când burghezia creștină din
Cosntantinopol obișnuia sa -și petreacă o parte din timp la Terapia, pe țărmul european al Mării Negr e,
sau în insulele din Marea Marmara. Stațiunile moderne au apărut în perioada interbelică, în jurul
orașului Istanbul și pe coasta Mării Egee (țărmul nordic al Mării Marmara, Çeșme și Kușadasi, în
preajma ruinelor Efesului). După 1950, sectorul cu cea mai mare dezvoltare este cel corespunzător
Golfului Antalya, atât pe riviera de pe coasta vestică (Kemer) cât mai ales pe țărmul nordic al
acestuia, între orașul omonim și Alanya, care atrag deja milioane de turiști anual, în special din Europa
Occidentală. Litoralul pontic și Coasta Ciliciei (sud -est) prezintă doar câteva centre de interes strict
local.
În contrast cu toate aceste centre, litoralul Mării Roșii sau al Golfului Arabo -Persic, sunt abia
la începutul operei de valorificare a avantajelor pe care l e oferă un climat cald și uscat în cea mai mare
parte a anului. Egiptul este mai avansat în acest sens, oferind o serie de centre turistice moderne:
Hurghada, la nord -est de Luxor, Sharm el Sheikh în extremitatea meridională a peninsulei Sinai etc. În
extremitatea nordică a Golfului Akaba, orașul Elat este o stațiune foarte cătată de israelieni, ca și
orașul iordanian Akaba, pentru pescuitul subacvatic. Amenajări recente, după 1980, au scos din
anonimatul turistic litoralul Golfului Persic corespunzător Em iratelor Arabe Unite, mai ales între
Dubai și Ras al Khaima dar și la Abu Dhabi. Iranul, valorifică mai degrabă coastele Mării Caspice,
apropiate de Teheran (Ramsar, Babolsar) dar și mai la nord, pe riviera formată de Munții Talîș care se
extinde și în Aze rbaidjanul vecin (Rezvanshahr, Chelvand în Iran și Astara, Lenkoran în Azerbaidjan).
b)Centrele turistice urbane și siturile arheologice sunt foarte numeroase chiar dacă
diferențiat frecventate. Majoritatea acestora încearcă să pună în valoare un patrimoni u excepțional.
Cele mai atractive sunt vestigiile civilizației egiptene , mai bine păstrate decât cele corespunzătoare
civilizațiilor din Mesopotamia contemporană: Gizeh și împrejurimile (cu piramidele, Sfinxul și ruinele
de la Saqqara, Memphis sau Heliopol is) ; oaza El Fayum, cu numeroase temple; Egiptul de Sus, unde
atracția majoră o exercită Luqsorul și regiunea apropiată (Valea Regilor, Tell el Amarna, Theba), mai
la sud, în zona lacului Nasser, la fel de căutate sunt Abu Simbel și Philae. De un interes comparabil se
bucură ruinele Troiei în nord -vestul Turciei. În sud -vestul Asiei, vestigiile antichității timpurii suscită
un interes mai limitat, existând numeroase rezervații arheologice în Siria, Liban, Iordania sau Iraq. În
Iran de mare atracție sunt ru inele de la Persepolis și Pasargade , în sud -vest, martore ale măririi și
decăderii Imperiului Persan. Mai la vest, Cartagin a, marea metropolă feniciană suscită un interes
colateral turismului balnear din Tunisia.
Mult mai numeroase și frecvent vizitate su nt vestigiile din perioadele elenistică și romană
cu numeroase temple, castre, construcții civile: Volubilis în Maroc; Timgad în Algeria; Leptis Magna
și Sabratha în Libia ; Alexandria în Egipt; Gerash, Petra sau Madaba în Iordania ; Baalbek în Liban,
Palm yra, Apameea și Dura Europos în Siria; Antiohia, Efes, Pergam, Milet, Halicarnas în Turcia etc.
La acestea se adaugă Ierusalimul cu ruine integrate în orașul actual (Zidul Plângerii).
Moștenirea culturală și arhitectonică din perioada medievală este la fel de valoroasă și tot
mai frecventată de către turiștii europeni, americani sau est -asiatici. Se impun prin frecvență câteva
regiuni și centre distincte: orașele imperiale ale Marocului (Marrakech, Meknés, Fés) cu numeroase
moschei, palate și grădini simila re celor din Granada; Cairo , capitala modernă a Egiptului, cu
numeroase monumente islamice și bază de plecare în circuitele turistice ale Văii Nilului; Palestina , cu
orașele care amintesc de începuturile celor trei mari religii monoteiste (Ierusalim, veri tabil simbol al
coexistenței acestora, cu numeroase biserici și moschei; Nazareth, Bethlehem, Hebron, Nablus etc.);
orașele siriene , cu vechi tradiții comerciale și culturale (Damasc, Alep, Homs, Hama, cu monumente
islamice dar și creștine, de factură biza ntină mai ales); orașele turcești , dintre care se evidențiază net
Istanbul, cu dubla sa moștenire culturală, bizantină și otomană (biserici, fortificații, moschei, palate și
construcții civile); se adaugă Edirne (vechiul Adrianopol), Izmir, Bursa, Trabzon , Kayseri, Afyon,

Diyarbakir toate cu numeroase citadele, moschei sau biserici (majoritatea în ruină); în peninsula
Arabică se remarcă două areale: Hejazu l, cu centrele sfinte ale Islamului, Mecca și Medina; Yemenul,
cu orașe vechi, a căror arhitectură ori ginală este foarte bine păstrată (Sanaa, Shibam, Saywun, Tarim,
intrate în patrimoniul UNESCO); în extremitatea orientală, Iranul și Iraqul se remarcă prin prezența
unor centre de referință pentru ramura șiită a Islamului (An Najaf și Karbala în Iraq, Qom și Mashhad
în Iran) la care se adaugă orașele imperiale cu numeroase palate, mausolee și grădini (Bagdad, Shiraz,
Ispahan, Qazvin). Mai departe, în Asia Centrală , o atracție similară o exercită vechile orașe
Samarkand și Buhara.
c)ariile montane sau deșert ice interioare , prezintă un interes turistic deosebit, dat în primul
rând de exotismul unor peisaje sau comunități originale ca și de prezența unor orașe cu un patrimoniu
excepțional. Pot fi menționate: oazele sahariene și presahariene din Maghreb , mai gre u accesibile dar
care merită tot efortul (oaza M’zab din Algeria cu așa numitul „pentapolis“, polarizat de Ghardaia;
Kairouan și Tozeur, în Tunisia, puncte de plecare în expediții spre Sahara; oazele Ghadames și Mizda
din Libia); lanțul munților Atlas , cu parcuri naționale. Izvoare minerale și posibilități de practicare a
sporturilor de iarnă (în Maroc); Munții Libanului , cu stațiuni climaterice celebre (Aley lângă Beirut),
cascade și păduri de cedru la care se adaugă numeroase vestigii cruciate (citadela K rak des Chevaliers
de lângă Homs în Siria este cel mai cunoscut sit); Marea Moartă , lac situat sub nivelul mării, cu ape
foarte mineralizate ce suscită interes pentru turismul curativ; ariile interioare ale Peninsulei Arabice ,
cu unele oaze care adăpostesc vechi orașe, slab integrate în circuitul internațional (mai ales Riyadh și
Unayzah în Nejd) la care se adaugă unele lanțuri montane cu o vegetație și o faună extrem de
originală, în sudul extrem (Munții Yemenului și Al Hajar în Oman); munții și platourile interioare din
Anatolia și Iran , cu un climat temperat continental, mai riguros, pretabil sporturilor de iarnă, timid
inserate pe pantele masivului Damavand, la nord de Teheran sau în Ararat. Prezintă mare interes unele
forme de relief (carst și cascade m ai ales), celebre fiind situri ca Pamukkale, Uludag, în apropierea
orașului Bursa, cu un renumit parc național, lacurile Van și Urmia, situate la altitudine, coastele Mării
Negre și Mării Caspice cu vegetație luxuriantă de tip subtropical etc.
Așa cum au f ost prezentate, centrele turistice din această regiune se disting printr -o mare
diversitate, comparabilă cu cea a Europei dar cu excepția câtorva arii privilegiate este departe de a juca
rolul pe care -l merită în turismul internațional.
II.3.5. Centrele tu ristice din Asia Musonică
Vectorul inserției activităților turistice în acest vast spațiu a fost, ca și în Africa,
expansiunea colonială europeană . Marile civilizații ale Orientului Îndepărtat au cunoscut anterior,
forme de mobilitate caracteristice turism ului, fie că e vorba de tradiția aristocratică a climatismului în
India și în China sau de pelerinajele spre locurile sacre ale religiilor specifice acestui spațiu. Odată
ajunși în aceste regiuni, europenii au trebuit să facă față rigorilor climatice (căld ură și umiditate
excesive), amenajând stațiuni climaterice în regiunile înalte: Darjeeling, Simla sau Ootacamund în
India, Bogor și Bandung în Indonezia, Baguio în Filipine, Kandy în Sri Lanka, etc. Orașele din zonă,
devenite centre active în tranzitul int ernațional au beneficiat de timpuriu de o infrastructură relativ
bine echipată, stimulând turismul de afaceri mai târziu. Bogatul patrimoniu cultural -artistic, deși
fascinează dintotdeauna mentalitatea europeană a avut un rol secundar în formarea fluxurilo r turistice
dirijate spre Asia Musonică. Raporturile de natură economică și politică au fost capitale în acest sens,
dovadă faptul că cele mai mari centre turistice sunt în prezent marile metropole economice : Hong
Kong, Singapore, Tokyo, Seul, Taipei, Kual a Lumpur sau Bangkok. Totuși, reducerea importanței
factorului distanță, a impulsionat dezvoltarea turismului balnear sau a turismului cultural sub diverse
forme, paralel cu ascensiunea unor fluxuri turistice locale care au diminuat dependența față de
emițătorii europeni sau nord -americani.
Japonia oferă o situație aparte, prin dezvoltarea rapidă a infrastructurii turistice până la
atingerea unui nivel comparabil cu cel vest -european chiar dacă frecvența turistică nu este
comparabilă, constrânsă încă de o e tică a muncii defavorabilă timpului liber. Centrele turistice nipone
oferă o gamă variată de forme și tipuri: stațiuni balneare , specifice insulelor mai sudice (arhipelagul
Ryukyu, insula Kyushu, îndeosebi pe coastele aflate la adăpostul vânturilor pacifi ce); stațiuni termale ,
foarte numeroase și caracteristice, fapt firesc dacă ne gândim la frecvența manifestărilor vulcanice în
arhipelagul nipon: cele mai cunoscute sunt localizate în Kyushu (Beppu, Oita pe coasta nord -estică) și

în partea central -sudică a insulei Honshu, în imediata apropiere a megalopolisului Tokaydo
(Takarazuka, lângă Osaka este cea mai frecventată) ; stațiunile hivernale , favorizate de precipitațiile
nivale abundente în plin sezon, mai ales în insula Hokkaido, unde Sapporo este un loc p redilect de
desfășurare a multor competiții internaționale (Jocurile Olimpice de iarnă din 1972 printre altele), dar
și în centrul insulei Honshu (Nagano – gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1998, Karuizawa,
Sugadaira); vechile capitale nipone , Nara ș i Kyoto, cu monumente originale din perioada medievală ca
și orașul Osaka (temple, castele); atracțiile naturale deosebite : cascade, vulcani, parcuri naturale,
foarte vizitați fiind vulcanii Fujiyama și Asamayama, lacul Biwa, pentru agrement etc. Foarte că utate
sunt parcurile de distracții, prezente în toate marile orașe iar episodic, orașele Nagasaki și Hiroshima
devin destinații privilegiate, în memoria victimelor bombardamentelor nucleare americane.
Dezvoltarea turismului în celelalte regiuni periferice ale Asiei a coincis cu avântul economic
din primele decenii postbelice și cu extinderea ofertei turistice în țările limitrofe în curs de dezvoltare,
situate la mai puțin de trei ore de parcurs cu avionul. De acest avânt au beneficiat în special sud-estul
Asiei. Aici au luat amploare amenajările turistice balneare în lungul coastelor Thailandei, Malaysiei,
Indoneziei sau Filipinelor, combinat de multe ori cu exotismul comunităților. Au devenit astfel celebre
stațiuni ca: Phuket și Pattaya în Thailanda; Mersi ng și Port Dickson în sudul peninsulei Malacca,
insula Langkawi, în nordul acesteia, căutate pentru sporturi nautice); Quezon City în Filipine etc.
Turismul cultural -etnografic este foarte caracteristic în insula Bali , cu numeroase festivaluri
tradiționale hinduse, temple și un artizanat excepțional. Succesul turistic al acestei insule a stimulat
dezvoltarea unor activități similare în insulele vecine (Lombok, Jawa, Madura) combinat cu unele
atracții naturale (vulcani, parcuri naturale) sau cu vizitarea uno r situri arheologice celebre, în cadrul
unor circuite complexe (Borobudur, Prambanam). Circuite similare sunt propuse și în Thailanda, cu
vizitarea vechilor capitale Ayutthaya și Sukhotai, a reședinței regale de iarnă de la Chiang Mai în nord,
a unor parcu ri naturale sau a celebrului pod peste râul Kwai. În Malaysia și în Filipine sunt vizitate
orașele cu arhitectură din perioada colonială (Penang, Melaka, Manila, Cebu). Singapore și Bangkok
sunt plăcile turnante ale turismului din această zonă, destinații frecvente ale unui turism de afaceri
foarte activ. Celelalte state din regiune (Vietnam, Cambodgia, Laos, Birmania) fac eforturi însemnate
după 1990 de intrare în circuitul turistic, după o lungă dominație a unor regimuri autoritare. Centre ca
Angkor în Ca mbodgia, Pegu și Mandalay în Birmania pot deveni destinații favorite ale unor circuite
turistice culturale.
Asia meridională (subcontinentul indian) a rămas oarecum în afara febrei turistice din sud –
estul continentului, valorificând doar o parte neînsemnat ă a potențialului disponibil. Turismul intern se
dezvoltă vizibil totuși, paralel cu constituirea unei clase de mijloc care deși net minoritară devine
importantă atunci când este raportată la uriașa masă de populație. De importanță internațională este
turismul himalayan , un caz particular al turismului montan, axat în primul rând pe ascensiuni
(trekking), expediții și vizitarea unor atracții naturale (lacul Pokhara în Nepal, văile luxuriante Hunza
și Kaghan din nordul Pakistanului). Nu lipsite de interes s unt și atracțiile culturale (temple hinduse și
mănăstiri budiste, comunități tradiționale) sau stațiunile amenajate pentru sporturi de iarnă (în special
în Himachal Pradesh dar și în nordul Pakistanului). Coastele peninsulei indiene , deși devastate
frecven t de furtuni și cicloni tropicali, au început a fi valorificate în scopuri balneare, mai ales în
apropierea marilor aglomerații urbane: insula Elefanta la Bombay, Puri, pe țărmul Golfului Bengal, la
mică distanță de Calcutta, Cox’s Bazar, cea mai lungă pla jă din lume, în sud -estul Bangladeshului.
Insulele Maldive, traversate de Ecuator, au mizat în ultimele decenii pe cartea turismului, beneficiind
de un flux elitist de turiști din țările dezvoltate, în complexe turistice de standard situate pe insule
neloc uite. Numeroase și frecventate, atât de turiștii străini cât mai ales de cei interni sunt orașele
istorice și siturile arheologice. Dacă vestigiile civilizației Indusului de la Mohenjo Daro sau Harappa,
în Pakistanul actual sau monumentele budiste din Ant ichitate (Sarnath, Sānchi), sunt mai rar vizitate,
orașe precum Agra (cu celebrul Taj Mahal), Delhi, Fatehpur Sikri sau Lahore sunt foarte căutate
pentru arhitectura specifică epocii mogule (o sinteză a tradițiilor indiene și arabo -persane: mausolee,
palat e, forturi). Orașele sfinte ale hinduismului (Benares și Allahabad) sunt la fel de frecventate de
masele imense de pelerini, la fel ca nenumărate locuri din India (Muntele Apu, defileul Hardwar,
izvoarele Gangelui, templele de la Khajuraho). Renumite sunt și orașele din Rajasthan, cu numeroase
citadele, palate, grădini (Jaipur, Jodhpur, Udaipur, Chittor, Gwalior, Pushkar) ca și capitala spirituală a
sikhilor, Amritsar, cu templul de aur. În sud, prin bogăția patrimoniului se impun orașele Bhubaneswar
și Pur i, pe coasta Orissei, Madurai, Thanjavur și Mahabalipuram în sudul extrem, toate cu temple

hinduiste celebre, obiect al unei atracții periodice ocazionate de diversele sărbători și festivaluri
specifice politeismului indian. Din perioada colonială (britani că sau portugheză) se remarcă prin
patrimoniul deosebit Calcutta, Bombay, Madras, Delhi și Colombo, care se impun și în turismul de
afaceri sau ca puncte de tranzit spre situri arheologice celebre (templele de la Ajanta și Ellora în cazul
Bombayului, templ ele budiste din interiorul insulei Sri Lanka în cazul orașului Colombo) sau vizitarea
unor parcuri naturale (Kaziranga, situat în Assam în cazul Calcuttei ori Nanda Devi în Himalaya,
având ca punct de plecare orașul Delhi).
China dispune de centre turistic e la fel de variate ca și subcontinentul indian, aflându -se într -o
situație similară din punctul de vedere al valorificării. Singura excepție notabilă o constituie afluxul
masiv de turiști de origine chineză din diaspora. Dimensiunile continentale oferă o paletă largă de
atracții naturale , de la pădurile dense ale Sichuanului în care este ocrotit ursul panda (rezervația
Wolong este cea mai cunoscută) la întinderile deșertice din vest (Tibet sau Xinkiang) despărțite de
lanțuri muntoase înalte, cu un relief s pectaculos (forme carstice splendide în provincia Guizhou sau pe
țărmul Mării Chinei de Sud). Formele moderne ale turismului s -au inserat dificil în China, controlul
excesiv al deplasărilor fiind principala cauză. După liberalizarea survenită în anii ’80 s e constată un
interes tot mai mare al turiștilor străini, în special niponi și sud -coreeni. Astfel turismul balnear se află
în plin avânt, în special pe țărmurile Mării Galbene, favorizate de proximitatea capitalei (Beidaihe,
Dalian, Qingdao) ca și o serie de stațiuni balneo -climaterice din regiunile montane vecine. Sporturile
de iarnă , găsesc în Manciuria condiții ideale, în contextul unui climat continental excesiv (Harbin,
Qiqihar). Vastul patrimoniu cultural -istoric, a cărui emblemă indubitabilă este Ma rele Zid, este deschis
vizitatorilor într -un număr important de centre: Hofei, Anyang, Yangzhou, Kaifeng, Chengdu,
Luoyang, Xian, Yinchuan, toate orașe vechi, cu numeroase temple, pagode și clădiri civile din
perioada antică sau medievală, situate în parte a central -estică ; unele mici centre montane cunoscute
pentru mănăstirile budiste, taoiste sau confucianiste (Wundang în sud -vest, Huangshan în peninsula
Shangdong etc.). Capitala, cu palatul imperial al ultimelor dinastii (Qing și Ming) și numeroase muzee
este la fel de vizitată ca și fosta reședință Nanking. Vestul Chinei, încă slab accesibil, oferă, în afara
imensității platoului tibetan sau al nisipurilor Tarimului, atracții originale precum: Lhassa, capitala
Tibetului, cu palatul Potala; cu grotele de la Dunhuang, cu vestigii budiste rupestre (grota celor o mie
de Buddha) ; Turfan, Urumqi, Khotan, Yarkand și Kashgar, orașe cu numeroase monumente islamice
și cu vestigii ale unor civilizații dispărute, în lungul Drumului Mătăsii, situate în vestul extrem al țării
etc. Se adaugă la acestea numeroase centre locale, reputate pentru artizanatul lor (porțelanuri,
mătăsuri, pictura în lac etc.) și potențialul ridicat la turismului de afaceri în orașe dinamice precum
Shanghai sau Canton, întregindu -se astfel imag inea unei țări care va conta cu siguranță în economia
turismului mondial.
II.4. Centrele turistice din Oceania
Continentul australian și insulele Pacificului, deși marginale în fluxurile turistice mondiale , nu
sunt lipsite de interes. Discontinuitatea aces tui spațiu și densitatea redusă a populației se resimt și în
cazul localizării centrelor turistice. Transportul aerian este obligatoriu pentru a putea atinge aceste
centre de oriunde din restul lumii. Climatul în general tropical, cu diverse nuanțe, asigur ă largi
posibilități de practicare a turismului litoral . Pe continent, cele mai atractive zone costiere sunt cele
pacifice, în special în apropierea aglomerației urbane Sidney (Bondy Beach) dar și pe coasta statului
Queensland, unde o atracție majoră o con stituie și Marea Barieră de Corali (sporturi nautice extreme).
În Noua Zeelandă se remarcă aria din jurul orașului Auckland, cu plaje întinse și numeroase lagune,
ideale pentru agrement. Risipite în imensitatea oceanului, multe insule de mici dimensiuni a u fost
transformate în centre turistice balneare, care atrag turiști din Australia, Japonia sau America de Nord.
Se remarcă în mod deosebit Polinezia franceză, unde autoritățile au încurajat construcția hotelurilor de
lux în anii ’70, mai ales în Tahiti, u lterior preferând o infrastructură mai adecvată (bungalouri) în
insulele Moorea și Bora Bora, expansiunea turismului cuprinzând și insulele cele mai izolate din
arhipelagul Tuamotu. Insulele Fidji și Samoa, au cunoscut o evoluție similară, având avantajul
extinderii mai mari și a apropierii față de Japonia sau Australia. Multe din arhipelagurile frecventate
până de curând doar de croaziere, au trecut la amenajarea coastelor favorizate de expunerea la soare și
de adăpostul față de vânt și curenți (Guadalcan al în Arhipelagul Solomon, Tonga, Vanuatu, Noua

Caledonie etc.). Un caz aparte îl prezintă insulele Microneziei, tot mai căutate de turiștii japonezi
(Guam, Ponape, Palau etc.). În toate aceste insule turismul balnear este și un pretext pentru contactul
cu cultura tradițională a băștinașilor sau pentru vizitarea unor situri naturale deosebite (vulcani
frecvenți, recife de corali etc.).
Orașele Australiei sau Noii Zeelande prezintă un interes redus, chiar dacă unele au reușit să -și
creeze embleme arhitectura le celebre (Opera din Sydney de ex.). Turismul de afaceri și cel legat de
marile competiții sportive sunt singurele care scot din anonimat de obicei orașele Melbourne,
Adelaide, Perth sau mai ales Sydney.
Vastele spații aride australiene ca și cordiliera d e pe coasta estică sunt adesea protejate în
parcuri naționale care suscită un interes real din partea unei clientele restrânse. Infrastructura destinată
sporturilor hivernale este foarte bine dezvoltată în Noua Zeelandă (Insula de Sud) unde foarte atractiv e
sunt și stațiunile termale. Ca în toate statele dezvoltate se dezvoltă rapid turismul rural, în special în
sudul Australiei (statul Victoria cu frumoase regiuni de podgorii, plantate de coloniști germani,
Tasmania, cu peisaje ce le amintesc pe cele din I ns. Britanice). Autoritățile încearcă să valorifice și
tradițiile culturale ale populației aborigene (australoizi sau maori)

II.5. Centrele turistice "pioniere" (posibile)

Secolul al XX -lea a marcat descoperirea și explorarea unor regiuni inaccesibile pâ nă atunci,
impunând apariția unor fluxuri marginale, reduse la câteva mii de persoane, atrase fie de activități
sportive și parasportive inserate în circuitele turistice propuse de organizațiile specializate:
-descoperirea unor medii naturale particulare p recum: mediul arctic , în Groenlanda,
Laponia, Marele Nord canadian; mediul antarctic , vast și spectaculos dar greu de atins; mediul
vulcanic , în Islanda, insulele Lipari, estul Africii, Oceania; mediul deșertic , traversat de raliurile
transsahariene sau d e cele mai recent lansate în Mongolia dar care atrage și prin ineditul peisajului;
ascensiunea înălțimilor , în care excelează lanțul himalayan și cel andin dar se dezvoltă și în Pamir sau
în munții înalți din vestul Chinei, în Alaska sau în Noua Guinee; explorarea vastelor păduri tropicale,
precum selva amazoniană (complexe turistice deschise în anii ’80 la Manaus), pădurea congoleză sau
interiorul insulelor Kalimantan și Noua Guinee. Clientela atrasă de aceste noi zone turistice îmbină
adesea cercetarea șt iințifică cu agrementul, desfășurându -se pe spații vaste ;
-urmărirea unor fenomene naturale , de cele mai multe ori episodice, atrage un număr tot
mai important de turiști, fiind de fapt un pretext (cazul cunoscut al eclipsei de soare din 11 august
1999 în România care cu toată publicitatea nu a atras numărul scontat de vizitatori). Eclipsele nu sunt
singurele fenomene urmărite. Apariția unor comete, „ploile de meteoriți”, aurorele boreale, erupțiile
vulcanice sau migrația unor specii sunt la fel de frecve nt introduse în circuitele turistice. Turismul
spațial, accesibil doar contra unor sume fabuloase, a fost deja demarat în anul 2001, utilizând
infrastructura rusească și pare să devină într -un viitor nu prea îndepărtat o nouă modă ;
-revenind cu picioarele pe Pământ, dezvoltarea unor centre turistice în zone de interes
economic și politic major , se încadrează în aceeași categorie. Exemplul deja clasic este Orientul
Mijlociu, unde E.A.U., Qatar, Kuwait, Bahrain sau Oman și -au dezvoltat în ultimele decenii o
infrastructură turistică puternică, de înalt standard (complexe turistice, amenajări balneare) promovând
și călătorii spre interiorul peninsulei arabice, dar mai ales turismul de afaceri (majoritatea turiștilor din
E.A.U. sunt străini). Abu Dhabi, Dubai, A l Ain, Mascat, Manama constituie plăcile turnante ale unei
viitoare regiuni turistice a Golfului Persic, petrodolarii din zonă găsind astfel un mijloc eficient de
reciclare a veniturilor marilor magnați ai petrolului. Este de presupus că în timp, această regiune va
deveni și una emițătoare, putând stimula dezvoltarea turismului în unele spații marginale din imediata
vecinătate (Etiopia, Yemen, Asia de Sud).
În concluzie, centrele turistice tradiționale, confirmă prin repartiția lor geografică
dependența de marile fluxuri turistice . Astfel cele mai importante sunt situate în calea sau în
proximitatea acestora. Marile țări emițătoare sunt în același timp și primitoare, paleta activităților
turistice fiind completă. Cu cât crește distanța cu atât centrele turi stice tradiționale devin mai rare
În concluzie, noile centre turistice de la mari distanțe marchează o nouă etapă în
mondializarea acestei activități, legată atât de posibilitățile tot mai mari ale clientelei din țările

dezvoltate dar și de dezvoltarea une i piețe turistice locale în acele zone favorizate de proximitatea
marilor țări emițătoare sau de boomul economic recent.
Mondializarea turismului, judecată după repartiția geografică a fluxurilor și a centrelor
turistice este foarte inegală. Concentrarea a ctivităților turistice este deja excesivă în jurul lacului
mediteranean sau al celui caraibian . O nouă concentrare este pe cale să se contureze în jurul Mării
Chinei de Sud . Aceste trei mări interioare, cu hinterlandul lor, beneficiază de apropierea marilo r țări
emițătoare. Reciprocitatea turistică între țările receptoare și cele emițătoare este inegală din cauza unor
factori geografici, cazul Europei, unde populațiile mediteraneene nu sunt atrase de nordul
continentului, sau a factorilor socio -economici – în țările sărace doar păturile privilegiate își pot
permite o călătorie la Paris, Londra sau în Elveția. Avântul turismului de masă a fost însoțit de
diversificarea formelor turismului în spațiu, alternativele fiind mult mai numeroase decât în urmă cu o
jumătate de secol. Acest fapt poate avea urmări benefice, formele de turism tradițional devenind
accesibile și populației din țările în curs de dezvoltare.

Bibliografie

Beeton S., Community development through tourism , Landlinks Press, Collingwod, 2006.
Davidson R., Cope B., Business travel. Conferences, Incentive Travel, Exhibitions, Corporate
Hospitality and Corporate Travel , Pearson Education Limited, Edinburgh, 2003.
Isac Florin Lucian, Management în turism , Ed. Mirton, Timișoara, 2007
Ivanovici M., Cultural Tourism , Juta & Company, Capetown, 2008.
Kozak M., Andreu Luisa, Progress in Tourism Marketing , Elsevier, Oxford, 2006.
Laurent Botti, Nicolas Peypoch, Bernardin Solonandrasana, Ingénierie du tourisme, Concepts,
methods, applications , De Boeck, Brux elles, 2008.
Muntele I., Iațu C., Geografia turismului. Concepte, metode și forme de manifestare
spațio -temporală , Ed. Sedcom Libris , Iași (ediția a II -a revăzută), 2006.
Poon , A. , “Tourism, technology and competitive strategies ”, CAB International Prss,
Wallingford, 1993.
Porter, M.E. (1980) Competitive Strategy , Free Press, New York, 1980.
Porter, M.E. (1985) Competitive Advantage , Free Press, New York, 1985.
Porter, M.E. (1990, 1998) " The Competitive Advantage of Nations ", Free Press, New York,
1990.
Ritchie, J.R.B., Croutch, G.I., The competitive destination: A soustainable tourism
perspective , CAB International (Destination Management Organizat ion), 2003.
Rotaru, I., Dezvoltarea destinației turistice , Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009.
Vanhove Norbert, The economics of tourism destinations , Elsevier, Oxford, 2005.

Aplicații

Analizați următoarele regiuni turistice cu centrele t uristice aferente, încercând să evidențiați:
poziția geografică, potențialul natural și antropic al turismului, factorii care au avantajat dezvoltarea
turismului sau cei care frânează această dezvoltare, câteva obiective turistice – marcă, nivelul
infrastr ucturii, impactul internațional al turismului, schițarea sis temului de management prezent:

1. Insulele Bahamas si Depresiunea Dornelor
2. Polinezia franceză și Depresiuna Humorului
3. Insulele Seychelles și Depresiunea Maramure șului
4. Insulele Comore și Depresiunea Neam țului
5. Insulele Mauri țiu și Subcarpa ții Neam țului
6. Insulele Galapagos și Subcarpații Getici
7. Insulele Marshall și Subcarpații Moldovei
8. Puerto Rico și Depresiunea Sovata
9. Noua Caledonie și Delta Dun ării
10. Jamaica și Depresiunea L ăpușului
11. Insulele Cocos (Keeli ng) și Depresiunea Brad -Hălmagiu
12. Insulele Seychelles și Depresiunea Putna (Vrancea)
13. Insulele Leeward și valea Su șiței (Vrancea)
14. Insulele Windward și Depresiunea Ha țegului
15. Insulele Trinidad -Tobago și Depresiunea Oa șului
16. Insulele Saint Kitts Nevis și Depresi unea Giurgeului
17. Insulele Feroe și Depresiunea Trasc ăului
18. Insuele Cayman și Bucovina
19. Maldive si Depresiunea Gheorgheni
20. Singapour și centrele urbane reședință de județ din Moldova

Verificați -vă cunoștințele și …
… aplicați -le