Curs Diagnostic Necropsic 2013 [617894]

1

2

ADRIAN STANCU

DIAGNOSTIC NECROPSIC

VETERINAR

3

Referenți științifici:

Prof. dr. Romeo Cristina
Conf. dr. Marius Pentea

4

CUVÂNT ÎNAINTE

Necropsia și anatomopatologia, au un însemnat caracter
practic, ajutând la stabilirea cauzei morții și la preciza rea
diagnosticului etiologic al bolilor, având totodată o importanță deo –
sebită în cercetarea științifică.
În practica medical ă curentă, examenul morfopatologic confirmă
sau infirmă diagnosticului clinic. Rezultatele investigații lor
anatomopatologice pot duce la corectarea unor insuccese în terapia .
Anatomopatologul trebuie s ă reconstituie pe baza celor
constatate la necropsie, întreaga evoluți a bolii, succesiunea
instalării leziunilo r, cauza morții și în final , diagnosticul etiologic.
Datele anamnetice și diagnosticul clinic sunt de asemenea
importante în stabilirea cauzei morții .
Examenul necropsic , alături de examenul de laborator, fac
posibilă clarificarea etiopatogenezei bolilor și servesc la aplicarea
corectă a terapiei, practic este continuarea și completare a exame –
nului clinic. Pentru practicieni necropsia dă posibilitatea coroborării
leziunilor cu simptomele manifestate în timpul vieții, stabilind relații
de la cauză la efect.

Autorul

5

CUPRINS

1

NECROPSIA …………………………………………………………………………. …………………….. 14
1.1. Noțiuni generale …………………………………………………………………………………………….. …….. 14
1.2. Principii generale ale necropsiei …………………………………………………………………………….. 15
1.3. Instrumentar utilizat la efectuarea necropsie ……………………………………………………………. 17
1.4. Reguli de protecție a muncii pe parcursul necropsiei ………………………………………………….. 18
1.5. Etapele generale ale necropsiei ………………………………………………………………………………… 19
1.5.1. Înregistrarea și anamneză ……………………………………………………………………………………….. 19
1.5.2. Examenul extern al cadavrului. ……………………………………………………………………………….. 20
1.5.3. Jupuirea cadavrului ………………………………………………………………………………………………… 21
1.5.4. Deschiderea marilor cavități …………………………………………………………………………………… 22
1.5.5. Eviscerarea organelor toracice …………………………………………………………………………………. 24
1.5.6. Eviscerarea organelor abdominale ……………………………………………………………………………. 24
1.5.7. Deschiderea neurocraniului și eviscerarea creierului ………………………………………………….. 25
1.5.8. Deschiderea cavităților nazale …………………………………………………………………………………. 25
1.5.9. Secționarea musculaturii, oaselor și articulațiilor ……………………………………………………….. 26
1.5.10. Deschiderea canalului rahidian și examenul ………………………………………………………………. 26
1.6. Modificări postmortem…………………………………………. 27
1.6.1. Semnele morții ……………………………………………………. 27
1.6.2. Modificări cadaverice …………………………………………………………………………………………….. 28
1.7. Planul general de examinare a organelor și țesuturilor ………………………………………………… 36
1.8. Examenul general al cavității toracice ………………………………………………………………………. 40
1.9. Examinarea piesei cervico -toracice ………………………………………………………………………….. 42
1.10. Examenul cavității abdominale ………………………………………………………………………………… 47
1.11. Examinarea ficatului ………………………………………………………………………………………………. 49
1.12. Examinarea splinei ………………………………………………………………………… 51
1.13. Examinarea pancreasului …………………… ………………………………………………………………….. 52
1.14. Examenul stomacului ……………………………………………………………………………………………… 53
1.15. Examenul intestinelor …………………………………………………………………………………………….. 54
1.16. Examenul rinichilor și căilor urinare ………………………………………………………………………. 55

6
1.17. Examinarea organelor genitale ……………………………………………………………………………… … 58
1.18. Examinarea cavităților nazale și sinusurilor ………………………………………………………………. 58
1.19. Examinarea encefalului ………………………………………………………………………………………….. 59
1.20. Examenul musculaturii …………………………………………………………………………………………… 60
1.21. Examenul oaselor și articulațiilor …………………………………………………………………………….. 61
1.22. Aspecte generale cu privire la necropsia avortonilor …………………………………………………. 62
1.22.1. Tehnica necropsiei avortonilor ………………………………………………………………………………… 63
1.22.2. Examenul placentei ………………………………………………………………………………… ……………… 67
1.23 Întocmirea actului de necropsie …………………………………………………………… 69
1.24. Recoltarea probelor pentru examene de laborator ……………………………………………………… 75
1.24.1. Recoltare probelor pentru examenul histopatologic …………………………………………………… 75
1.24.2. Fixarea probelor în vederea examenul histopatologic …………………………………………………. 78
1.24.3. Recoltarea probelor în vederea examenelor hematologice și citologice ………………………… 79
1.24.4. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenului bacteriologic …………………………….. 80
1.24.5. Recoltare probelor în vederea efectuării examenul virusologic ……………………………………. 83
1.24.6. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul micologic ……………………………………. 83
1.24.7. Recoltarea probelor în vederea efectuării examen parazitologic …………………………………… 84
1.24.8. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul toxicologic ………………………………….. 85
1.24.9. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenului serologic și biochimie ………………… 86
1.24.10. Pregătirea și transportul probelor la laborator ……………………………………………………………. 86
1.24.11. Examene rapide folosite în timpul necropsiei …………………………………. 88
1.24.12. Colectarea probelor pentru frotiuri ………………………………………………………… 90
1.24.13. Efectuarea frotiurilor ……………………………………………………………………………………………… 92
2. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE PĂSĂRILOR ………………………………… 95
2.1. Examenul exterior ………………………………………………………………………………………………….. 96
2.1.2. Aspectul general al cadavrului …………………………………………………………………………………. 98
2.1.3. Examinarea pielii și a penelor ………………………………………………………………………………….. 98
2.1.4. Leziuni ale pielii ……………………………………………………………………………………………………. 98
2.1.5. Leziuni ale penelor ………………………………………………………………………………………………… 99
2.1.6. Leziunile mucoaselor aparente ………………………………………………………………………………… 99
2.1.7. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat ……………………………………………… 99
2.1.8. Leziunile țesutului conjunctiv subcutanat ……………………………………………………………….. 100
2.2. Examenul interior ………………………………………………………………………………………………….. 100
2.2.1. Deschiderea și examinarea cavității toracoabdominale ………………………………………………. 100
2.2.2. Leziunile cavității toraco -abdominale ………………………………………………………………………. 101

7
2.1.3. Leziunile sacilor aerieni …………………………………………………………………… 102
2.2.4. Deschiderea și examinarea cavității pericardice ………………………………………………………… 102
2.2.5. Leziunile cavității pericardice …………………………………………………………………………………. 103
2.2.6. Eviscerarea și examinare a cordului ……………………………………………………………………….. 103
2.2.7. Leziunile cordului …………………………………………………………………………………………………. 104
2.2.8. Eviscerarea și examinarea ficatului ………………………………………………………………………….. 104
2.2.9. Leziunile ficatului ………………………………………………………………………… 104
2.2.10. Eviscerarea și examinarea splinei …………………………………………………………………………… 106
2.2.11. Leziunile splinei …………………………………………………………………………………………………….. 106
2.2.12. Eviscerarea tubului gastrointestinal ………………………………………………………………………….. 107
2.2.13. Eviscerarea și examinarea aparatului genital ……………………………………………………………… 107
2.2.1.4. Leziuni ale aparatului genital femel …………………………………………………………………………. 108
2.2.1.5. Leziuni ale aparatului genital mascul …………………………………………………… 109
2.2.16. Examinarea bursei Fabricius …………………………………………………………………………………… 109
2.2.17. Leziuni ale bursei Fabricius …………………………………………………………………………………….. 110
2.2.18. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor suprarenale ……………………………………. 111
2.2.19. Leziunile rinichilor ………………………………………………………………………………………………… 111
2.2.20. Eviscerarea și examinarea pulmonilor ………………………………………………………………………. 111
2.2.21. Leziunile pulmonului ……………………………………………………………………… 112
2.2.22. Examinarea glandelor tiroide, paratiroide si a timusului ……………………………………………. 112
2.2.23. Leziunile timusului ………………………………………………………………………………………………… 113
2.2.24. Examinarea cavității bucale ……………………………………………………………………………………. 114
2.2.25. Leziunile cavității bucale ………………………………………………………………………………………… 114
2.2 26. Examinarea esofagului și a gușei ……………………………………………………………………………… 114
2.2.27. Leziunile esofagului și gușei …………………………………………………………………………………… 115
2.2.28. Examinarea traheei …………………………………………………………………………………….. …………. 116
2.2.29. Leziunile traheei ……………………………………………………………………………………………………. 116
2.2.30. Deschiderea și examinarea cavităților nazale și a sinusului infraorbitar ………………………… 116
2.2.31. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea encefalului ………………………….. 117
2.2.32. Leziunile encefalului …………………………………………………………………………………………….. 117
2.2 33. Eviscerarea și examinarea globilor oculari ………………………………………………………………. 118
2.2.34. Leziunile globilor oculari ………………………………………………………………………………………. 118
2.2.35. Examinarea sistemului nervos periferici …………………………………………………………………… 118
2.2.36. Leziunile sistemului neos periferici ………………………………………………………………………… 118
2.2.37. Examinarea aparatului loc omotor …………………………………………………………………………….. 119
2.2.38. Leziuni ale aparatului locomotor ……………………………………………………………………………… 119

8
2.2.39. Examinarea pancreasului și a tubului digestiv …………………………………………………………… 120
2.2.40. Leziunile pancreasului ………………………………………………………………………………………….. 120
2.2.41. Leziunile tubului digestiv ……………………………………………………………………………………….. 121
3. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE SUINELOR ……………………… 127
3.1. Examenul exterior …………………………………………………………………………. 127
3.1.1. Aspectul general al cadavrului ……………………………………………………………………………….. 129
3.1.2. Examinarea pielii …………………………………………………… …………………………………………….. 130
3.1.3. Leziunile pielii ……………………………………………………………………………………………………… 130
3.1.4. Dermatitele …………………………………………………………………………………………………………. 131
3.1.5. Examinarea mucoaselor aparente ……………………………………………………………………………. 132
3.1.6. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat ……………………………………………… 133
3.1.7. Leziuni ale țesutului conjunctiv subcutanat ………………………………………………………………. 133
3.2. Examenul interior ………………………………………………………………………………………………….. 134
3.2.1. Deschiderea și examinarea cavității abdominale și a cavității peritoneale …………………….. 134
3.2.2. Leziuni ale cavității peritoneale ………………………………………………………………………………. 135
3.2.3. Deschiderea și examinarea cavității toracice și a cavităților pleurale ……………………………. 135
3.2.4. Leziuni ale cavității toracice ……………………………………………………………………………………. 136
3.2.5. Deschiderea și examinarea cavității pericardice …………………………………………… 137
3.2.6. Leziunile cavității pericardice ……………………………………………………………… 137
3.2.7. Eviscerarea și examinarea organelor buco -cervico -toracice ……………………………… 137
3.2.8. Leziunile cavității bucale ………………………………………………………………….. 138
3.2.9. Leziunile faringelui ………………………………………………………………………………………………. 138
3.2.10. Leziunile larinlelui ……………………………………………………………………………………………….. 139
3.2.11. Leziunile cordului ………………………………………………………………………………………………… 139
3.2.12. Leziunile pulmonului …………………………………………………………………………………………….. 141
3.2.13. Leziunile timusului ………………………………………………………………………………………………. 144
3.2.14. Leziunile tiroidei …………………………………………………………………………………………………… 144
3.2.15. Leziunile paratiroidei ……………………………………………………………………………………………… 144
3.2.16. Eviscerarea și examinarea splinei …………………………………………………………………………….. 144
3.2.17. Leziunile splinei …………………………………………………………………………………………………… 144
3.2.18. Eviscerarea tubului gastrointestinal ………………………………………………………………………….. 145
3.2.19. Eviscerarea și examinarea ficatului și a vezicii biliare și leziunile ficatului …………………… 146
3.2.20. Eviscerarea și examinarea glandelor suprarenale ……………………………………………………….. 148
3.2.21. Leziunile glandelor suprarenale ……………………………………………………………………………….. 148
3.2.22. Deschiderea cavității pe lviene …………………………………………………………………………………. 148
3.2.23. Eviscerarea și examinarea aparatului urogenital ………………………………………………………… 148

9
3.2.24. Leziunile aparatului urinar ………………………………………………………………………………………. 149
3.2.25. Leziunile aparatului genital femel ……………………………………………………………………………. 151
3.2.26. Leziunile aparatului genital mascul ………………………………………………………………………….. 152
3.2.27. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea encefalului ………………………….. 152
3.2.28. Leziunile encefalului ……………………………………………………………………………………………… 154
3.2.29. Deschiderea canalului rahidian, eviscerarea și examinarea măduvei rahidiene ……………… 154
3.2.30. Deschiderea și examinarea cavitățilo nazale ……………………………………………………………… 155
3.2.31. Leziuni ale cavităților nazale și sinusurilor ……………………………………………….. 155
3.2.32. Eviscerarea și examinarea globilor oculari ………………………………………………………………. 156
3.2.33. Examinarea aparatului locomotor ……………………………………………………………………………. 157
3.2.34. Leziunile mușchilor ………………………………………………………………………………………………. 157
3.2.35. Examinarea și leziunile articulațiilor ……………………………………………………………………….. 158
3.2.36. Leziunile articulațiior …………………………………………………………………………………………….. 159
3.2.37. Examinarea și leziunile oaselor ……………………………………………………………………………….. 159
3.2.38. Leziunile oaselor …………………………………………………………………………………………………… 160
3.2.39. Examinarea pancreasului ………………………………………………………………………………………… 160
3.2.40. Leziunile pancreasului …………………………………………………………………………………. ………… 160
3.2.41. Examinarea tubului gastrointestinal …………………………………………………………………………. 161
3.2.42. Leziunile stomacului ……………………………………………………………………………………………… 161
3.2.43. Leziunile intestinului ……………………………………………………………………………………………… 162
4. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE BOVINE LOR………………………………… 168
4.1. Examenul extern ……………………………………………………………………………………………………. 168
4.1.1. Aspectul general al cadavrului …………………………………………………………….. 170
4.1.2. Jupuirea cadavrului ………………………………………………………………………………………………. 171
4.1.3. Leziunile pielii ………………………………………………………………………………………………………. 172
4.1.4. Leziunile extremităților membrelor ……………………………………………………….. 176
4.2. Examenul intern …………………………………………………………………………………………………….. 179
4.2.1. Deschiderea cavității abdominale ………………………………………………………………………….. 179
4.2.2. Leziunile cavitații abdominate ………………………………………………………………………………… 179
4.2.3. Eviscerarea și examinarea organelor abdominale ……………………………………………………….. 181
4.2.4. Leziunile splinei …………………………………………………………………………………………………….. 182
4.2.5. Leziunile rumenului ……………………………………………………………………………………………….. 185
4.2.6. Leziunile abomasumului ………………………………………………………………….. 187
4.2.7. Eviscerarea și examinarea ficatului ………………………………………………………………………….. 188
4.2.8. Leziunile ficatului …………………………………………………………………………………………………. 188

10
4.2.9. Eviscerarea și examinarea organelor din cavitatea toracică …………………………………………. 191
4.2.10. Leziunile cavitatii toracice ………………………………………………………………………………………. 191
4.2.11. Examinarea limbii …………………………………………………………………………………………………. 192
4.2.12. Glosita actinobacilară ………………………………………………………………….. ……………………….. 192
4.2.13. Examinarea laringelui …………………………………………………………………………………………….. 193
4.2.14. Laringotraheitele …………………………………………………………………………… 193
4.2.15. Examinarea esofagului …………………………………………………………………….. 194
4.2.16. Leziunile esofagului ……………………………………………………………………….. 194
4.2.17. Examinarea pulmonului …………………………………………………………………………………………. 194
4.2.18. Leziunile pulmonilor ……………………………………………………………………………………………… 195
4.2.19. Examinarea cordului ………………………………………………………………………………………………. 196
4.2.20. Leziunile cordului …………………………………………………………………………. 198
4.2.21. Eviscerarea și examinarea organelor genito -urinare …………………………………………………… 200
4.2.22. Leziuni la nivelul rinichilor …………………………………………………………………………………….. 201
4.2.23. Leziunile vezicii urinare ………………………………… ……………………………….. 203
4.2.24. Examinarea uterului ……………………………………………………………………………………………… 204
4.2.25. Tulburările circulatorii ale uterului …………………………………………………………………………. 205
4.2.26. Examinarea aparatului genital mascul …………………………………………………………………….. 207
4.2.27. Leziunile aparatului genital mascul ………………………………………………………………………….. 207
4.2.28. Examinarea sistemului nervos central ………………………………………………………………………. 208
4.2.29. Leziunile sistemului nervos central ………………………………………………………………………….. 210
4.2.30. Examenul aparatului locomotor ………………………………………………………………………………. . 210
4.2.31. Leziunile mu șchilor ……………………………………………………………………………………………….. 211
4.2.32. Leziunile articulațiilor …………………………………………………………………………………………… 212
4.2.33. Leziunile oaselor ……………………………………………………………………………………………………. 214
5. DDIIAAGGNNOOSSTTIICCUULL NNEECCRROOPPSSIICC ÎÎNN BBOOLLIILLEE OOVVIINNEELLOORR………………………………………………………………………… 215
5.1. Examenul extern este asem ănător cu cel de la bovine …………………………………………………. 215
5.1.1. Aspectul general al cadavrului …………………………………………………………….. 215
5.1.2. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat, limfonodurilor
externi și ale glandei mamare ……………………………………………………………… 216
5.2. Leziunile marilor cavități …………………………………………………………………. 220
5.2.1 Leziunile cordului …………………………………………………………………………. 221
5.2.2. Leziunile aparatului respirator ……………………………………………………………. 222
5.2.3. Leziunile ficatului și vezicii biliare ……………………………………………………….. 224
5.2.4. Leziunile vezicii biliare …………………………………………………………………… 225
5.2.5. Leziunile splinei ………………………………………………………………………………………………….. 226

11
5.2.6 Leziunile tubului digestive………………………………………………………………… 227
5.2.7 Leziunile aparatului urinar ………………………………………………………………… 229
5.2.8. Leziunile aparatului genital femel ………………………………………………………… 231
5.2.9. Leziunile aparatului genital mascul ……………………………………………………… 232
5.2.10 Leziunile sistemului nervos central ……………………………………………………….. 233
5.2.11. Leziunile aparatului locomotor …………………………………………………………… 234
6. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE CABALINELOR ………………………. 239
6.1. Examenul extern al cadavrului ………………………………………………………………………………… 239
6.1.1. Leziuni externe ……………………………………………………………………………………………………… 241
6.1.2. Leziunile pielii ………………………………………………………………………………………………………. 242
6.1.3. Leziunile mucoaselor ………………………………………………………………………… …………………. 245
6.1.4. Jupuirea cadavrului ………………………………………………………………………………………………… 246
6.2. Deschiderea și examinarea cavității abdominale ………………………………………………………… 248
6.2.1. Leziunile cavității abdominale …………………………………………………………………………………. 249
6.2.2. Deschiderea cavității toracice ………………………………………………………………………………….. 250
6.2.3. Deschiderea sacului pericardic ………………………………………………………………………………… 251
6.2.4. Eviscera rea și examinarea organelor cervico -toracice ……………………………………. 253
6.2.5. Leziuni în cavitatea toracică ………………………………………………………………. 254
6.2.6. Eviscerarea și examinarea organelor cavității abdominale ……………………………………….. 257
6.2.7. Leziunile aparatului digestive……………………………………………………………… 260
6.2.8. Leziunile ficatului ………………………………………………………………………… 264
6.2.9. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor suprarenale ………………………………… 265
6.2.10. Leziunile aparatului urinar ………………………………………………………………… 266
6.2.11. Examinarea organelor cavității abdominale ……………………………………………………………… 268
6.2.12. Leziunile splinei …………………………………………………………………………………………………… 269
6.2.13. Eviscerarea și examinarea organelor genitale și urinare …………………………………………….. 272
6.2.14. Leziunile aparatului genital mascul ……………………………………………………….. 272
6.2.15. Leziunile aparatului genital femel ………………………………………………………… 276
6.2.16. Eviscerarea și examinarea sistemului nervos ……………………………………………………………. 280
6.2.17. Leziunile sistemului nervos ……………………………………………………………….. 281
6.2.18. Examinarea cavităților nazale și a sinusurilor ………………………………………………… ……….. 282
6.2.19. Examenul coloanei vertebrale și a măduvei rahidiene ……………………………………………….. 283
6.2.20. Examenul aparatului locomotor ……………………………………………………………………………… 283
6.2.21. Leziunile aparatului locomotor ……………………………………………………………. 284
6.2.22. Leziunile articulațiilor …………………………………………………………………….. 286
6.2.23. Leziunile oaselor …………………………………………………………………………… 287

12
7. DIAGNPOSTIC NECROPSIC ÎN BOLILE CÂINILOR …………………………………….. 290
7.1. Necropsia cosmetică ………………………………………………………………………………………………. 290
7.1.1. Examenul extern …………………………………………………………………………… 292
7.1.2. Aspectul general al cadavrului …………………………………………………………….. 293
7.1.3. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat, limfonodurilor
externi și ale glandei mamare ………………………………………………………………………………… 294
7.1.4. Leziunile cavității bucale ……………………………………………………………………………………… 296
7.1.5. Leziunile globilor ocular…………………………………………………………………. 298
7.1.6. Leziunile cavitaților nazale ………………………………………………………………… 298
7.1.7. Leziunile limfonodurilor și glande mamare …………………………………………………………….. 299
7.1.8. Jupuirea cadavrului ………………………………………………………………………… 299
7.1.9. Deschiderea și examinarea cavității abdominal…………………………………………… 302
7.1.10. Leziuni la nivelul cavității abdominale ………………………………………………………………… 302
7.1.11. Deschiderea și examinarea cavității toracice ……………………………………………… 304
7.1.12. Eviscerarea organelor din cavitatea toracică ……………………………………………………………. 305
7.1.13 Deschiderea și examinarea organelor cavității pelvine …………………………………… 306
7.1.14. Leziunile aparatului urinar și genital ……………………………………………………… 307
7.1.15. Eviscerarea organelor aparatului digestiv ………………………………………………………………… 308
7.1.16. Examinarea cordului …………………………………………………………………………………………….. 309
7.1.17. Leziunile cordului …………………………………………………………………………. 310
7.1.18. Examinarea aparatului respirator …………………………………………………………………………….. 312
7.1.19. Leziunile aparatului respirator …………………………………………………………….. 312
7.1.20. Examinarea ficatului și pancreasului ……………………………………………………………………….. 315
7.1.21. Leziunile ficatului și ale vezicii biliare ……………………………………………………. 315
7.1.22. Examinarea splinei ………………………………………………………………………… 317
7.1.23. Leziunile splinei …………………………………………………………………………… 318
7.1.24. Examinarea epiplonului și mezenterului ………………………………………………….. 319
7.1.25. Examinarea tractului gastrointestinal ………………………………………………………. 319
7.1.26. Leziunile aparatului digestive……………………………………………………………… 320
7.1.27. Examinarea articulațiilor ………………………………………………………………………………………. 322
7.1.28. Eviscerarea și examinarea creierului ……………………………………………………………………….. 323
7.1.29. Leziunile sistemului nervos ……………………………………………………………….. 324
7.1.30. Deschiderea cavităților nazale și sinusurilor …………………………………………………………….. 324
7.1.31. Eviscerarea măduvei spinării ………………………………………………………………………………….. 325
7.1.32. Examinarea nervilor periferici …………………………………………………………………………………. 326

13

8. DDIIAAGGNNOOSSTTIICCUULL NNEECCRROOPPSSIICC ÎÎNN BBOOLLIILLEE PPIISSIICCIILLOORR………………………………………………………………………….. 328
8.1. Examenul extern este asemanator cu cel de la carnivore ………………………………… 328
8.1.1. Aspectul general al cadavrului …………………………………………………………….. 328
8.1.2. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat ………………………. 329
8.2. Leziunile marilor cavități ………………………………………………………………….. 329
8.2.1. Leziunile aparatului respirator …………………………………………………………….. 330
8.2.2. Leziunile aparatului digestive și ale ficatului ……………………………………………… 332
8.2.3. Leziunile aparatului excretor și genital ……………………………………………………. 333
8.2.4. Leziunile sistemului nervos ………………………………………………………………. 334
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………. 335

14

1. NECROPSIA
1.1.Noțiuni generale
Termenul de necropsie provine din limba greacă ( nekros = moarte,
opsis = vedere) și presupune o serie de manopere de investigare a unui
cadavru cu scopul evidențierii leziunilor diverselor țesuturi și organe pentru
a stabili cauza morții și diagnosticul nosologic sau de boală (gr. nosos =
boală). O data cu necropsia se recol tează probe de țesut în vederea
efectuării unor examene suplimentare, precum examene citologice,
histopatologice, bacteriologice, parazitologice, virusologice, toxicologice și
biochimice, care ajută la stabilirea diagnosticul ui.(3, 6,)
Necropsia se realize ază pe baza unor reguli generale atât la mamifere
cât și la păsări, cu particularități în funcție de specie. Indiferent de specie,
necropsia urmează anumite etape obliga torii, cum ar fi : înregistrarea
cadavrului, anamneză, examenul general extern, deschid erea cadavrului,
eviscerarea și examinarea organelor și țesuturilor și prelevarea de probe
pentru examene speciale. În urma examinării macroscopice se va formula
câte un diagnostic morfopatologic pentru fiecare țesut și organ în parte iar
pe baza lor se va sintetiza tabloul morfopatologic . Tabloul morfopatologic
este, de cele mai multe ori, suficient pentru a stabili cauza morții însă
precizarea diagnosticul nosologic, în afara cazurilor cu tablou
morfopatologic specific sau patognomon ic pentru anumite boli , necesită
examene de laborator suplimentare (microbiologice, toxicologice etc.). (3, 6)

15

1.2. Principii generale ale necropsiei

Necropsia trebuie realizată cât mai repede după moa rtea animalului
pentru a evita instalarea modificărilor cadaverice și pentru a putea surprinde
anumiți germeni patogeni sau substanțe toxice care dispar rapid din cadavru.
Dacă nu este posibilă examinarea imediată , cadavrul trebuie răcit cât
mai repede într -un frigider sau congelator.
Transportul cadavrelor pentru necropsie trebuie să fie rapid și să
asigure o bună izolare a cadavrelor în vederea împiedicării difuzării
eventualilor germeni. Transportul se face în saci de plastic sau lăzi
impermeabile, în vehicule izolate, special destin ate acestui scop, cu planșeu
impermeabil, ușor de dezinfectat. Î n cazul vehiculelor folosite la transportul
cadavrelor de talie mare, planșeul se va acoperii cu folii de plastic.
Necropsia se va face de către sau sub coordonarea medicului
prosector. Este i nterzisă efectuarea necropsiei în adăposturi, grajduri, hale,
pe pășune și în general în locuri în care sunt prezente sau au acces
animalele. De asemenea, este contraindicată realizarea necropsiei în locuri
care nu sunt amenajate special ace stui scop. În c ondiții de strictă necesitate
necropsia se poate realiza în spații care nu sunt special amenajate , cu
condiția evitării scurgerii de lichide provenite din cadavru și s ă poată fi
dezinfectate .

16
În cadrul fermelor, necropsia se poate realiza în spații externe,
neacoperite, special amenajate, reprezentate de platforme betonate sau chiar
direct pe sol cu condiția ca aceste zone să fie împrejmuite cu gard de plasă
îngropată la aproximativ 50 cm pent ru a preveni accesul animalelor
domestice și sălbatice.
Există câteva cerințe în ceea ce privește alegerea locului de necropsie.
Acesta trebuie să fie iluminat în mod adecvat, să aibă apă curentă, ventilație,
canalizare proprie, cameră frigorifică pentru c adavre și condiții care să
scadă șansele de contaminare a mediului înconjurător. Animalele care au
murit în urma unor boli transmisibile, vor fi examinate doar în laborator.
Diagnosticul clinic sugerează locul în care se efectuează necropsia, de
exemplu un diagnostic clinic prezumt iv de antrax nu va permite niciodată
efectuarea necropsiei datorită pericolului de contaminare foarte ridicat.
În mod normal necropsia se realizează în cadrul serviciilor speciale de
prosectură ca re au spații și dotări adecvat e.
Necropsia trebuie să fie realizată în apropierea locului în care se poate
efectua distrugerea prin incinerare a cadavrelor sau congelarea resturilor în
vederea incinerării sau prelucrării industriale ulterioare.
Metoda cea mai bună de distrugere a cadav relor rămâne incinerarea în
crematorii. Incinerarea în condiții de teren, în lipsa crematoriului, este mai
dificilă datorită timpului necesar și cantității mari de combustibil necesară
pentru transformarea volumului mare de carne și oase în cenușă.
Realizarea necropsiei necesită cunoașterea precisă a tehnicii, cu
particularitățile legate de specie. Succesiunea și modul de realizare a

17
secțiunilor, a dislocărilor de organe și țesuturi, modul de examinare a
acestora sunt stabilite pentru fiecare specie în parte. Respectarea acestora, pe
lângă minuțiozitatea și nivelul ridicat de pregătire profesională a medicului
prosector asigură consistența rezultatelor obținute. (3, 6, 30, 31 )

1.3. Instrumentar utilizat la efectuarea necropsie

La necropsie se util izează instrumentar confecționat din materiale
rezistente la acțiunea apei și a diferitelor dezinfectante .
Se folosesc cuțite, ferăstraie, dălți, foarfece d e diferite dimensiuni și
forme, bisturie cu sau fără lame de unică folosință pentru secțiuni efectuate
în cazul necropsiei animalelor de talie mică. Pentru secționarea encefalului
se folosesc cuțite cu lamă subțire. Ferăstraiele electrice pot fi fixe, vericale,
folosite la deschiderea craniului, canalului rahidian si a oaselor lungi sau pot
fi ferestraie portabile cu lame interschimbabile pentru secționarea diverselor
tipuri de țesuturi. Dălțile se folosesc pentru secționarea oaselor . Foarfecele
se folosesc pentru secționarea pereților organelor tubulare (ex. intestin,
trahee), a pereților abdomi nali (la animalele de talie mică ) și a formațiunilor
anatomice fine (ex. nervi, mezouri). E xistă foarfece special pentru anumite
țesuturi cum ar fi enterotoamele sau costotoamele. La animale de talie mică
se folosesc aproape exclusiv foarfece și bisturie fine. Ca instrumentar
auxiliar pot fi folosite diverse pense anatomice, sonde butonate și canelate,
depărtătoare e tc.

18
Pentru măsurarea dimensiunilor organelor și formațiunilor patologice
se folosesc liniare și rulete, pentru măsurarea volumului lichidelor
patologice se folosesc cilindrii gradați din sticlă iar pentru cântăriri se
folosește un cântar.
Pentru recoltarea de probe în vederea examenului histopatologic se
folosesc vase de sticlă sau plastic cu capac, care să împiedice evaporarea
fixatorilor. Pentru recoltarea de probe lichide pentru examene
microbiologice se folosesc tampoane, seringi, pipete și eprubete ste rile iar
pentru examene virusologice, toxicologice și biochimice se folosesc pungi și
cutii din plastic.
În timpul necropsiei se folosesc lame și lamele histologice pentru
eventualele amprente și preparate directe.
Pentru examinarea unor leziuni discrete s e pot folosi lupe frontale sau
cu picior. (3, 6)

1.4. Reguli de protecție a muncii pe parcursul necropsiei

În timpul necropsiei , personalul veterinar este expus la o serie de
riscuri cu privire la posibilitatea contaminării cu diferiți germeni patogeni
din cadavre sau alte materiale patologice examinate și riscuri legate de
aparatura, instrumentarul și su bstanțele utilizate .
Echipamentul va consta obligatoriu din halat sau, salopeta dintr -o
singură piesă, din material impermeabil , cizme din cauc iuc, șorț

19
impermeabil din cauciuc, sau polivinil, bonetă, mănuși d in latex sau
polivinil, mască, chiar și ochelari de protecție atunci când este suspicionată
o boală transmisibilă .
O atenție deosebită trebuie acordată zonelor cu aschii osoase rezultate în
urma secționării sau ruperii, dentiției și ghearelor cadavrelor care pot înțepa
sau secționa mănușile de p rotecție și pielea celui care efectuează necropsia .
Secționarea sau puncția peretelui abdominal, a organelor cavitare
abdominale destinse de gaze, a pereților colecțiilor purulente , necrotice sau
a pereților chiștilor parazitari expus e la contaminare (pe cale cutanată,
conjunctivală, nazală, bucală) persoanele participante la necropsie prin
lichidele care pot fi expulzate.
Daca s -a produs un accident necropsia se întrerupe, rana sau zona
contaminata se spăla, se aseptizează și se pansează . În funcție de situație,
pentru aseptizarea plăgilor cutanate se folosește betadina, apa oxigenată, iar
pentru aseptizarea mucoasei conjuc tivale se folosesc colire cu antibiotice. (3,
6, 30, 31)

1.5. Etapele generale ale necropsiei

1.5.1. Înregistrarea și anamneză
Realizarea oricărei necropsii începe cu înregist rarea cadavrului sau
cadavrelor în registrul de necropsie. Acesta trebuie să fie comp letat cu date
de identificare a cadavrul ui (specie, rasa, vârsta, sex, număr
matricol /crotaliu dacă este cazul. Se mai trec date legate de proprietar și

20
date referitoare la istoricul efectivului de animale și/sau al animalelor
decedate (uniformitatea efectivului, boli anterioare, vaccinări, furajare,
întreținere, condiții de microclimat, nivelul producțiilor, semne clinice în
ordine cronologică, morbiditat e, mortalitate, tratamente efectuate și eficiența
lor, etc.).
În mod frecvent cadavrele sun t prezentate de către crescător sau
îngrijitor unui serviciu de prosectură aparținând laboratoarelor sanitar –
veterinare județene sau facultăților de medicină veterin ară. Î n acest caz
medicul prosector trebuie să se bazeze numai pe relatările persoanei care
însoțește cadavrele sau, pe datele precizate în nota de însoțire eliberată de
medicul de circumscripție sau de fermă. (1, 3, 6, 29, 30, 31 )

1.5.2. Examenul extern al cadavrului.

Semnele morții, constituția, dezvoltarea, starea de întreținere,
aspectul pielii, pot fi observate încă de la inspecția generală a cadavrului.
Examenul extern se continua cu inspecția și palparea tuturor regiunilor
corporale. Se examinează mucoasele aparente, bucală, nazală,
conjunctivală, rectală, vaginală sau prepuțială, interpretându -se culoarea,
integritatea, depozite patologice, plusuri de țesut. Mobilitatea articulației
temporomandibulare, articulației occipitoatloidiene și a articulaț iilor
membrelor indică prezența sau absența rigidității. Se examinează globii
oculari, urechea externa și țesuturile cutanate particulare (coarne, cioc,
creasta, bărbițe). Membrele anterioare și posterioare se examinează din

21
punctul de vedere al aplomburil or, al aspectului articulațiilor, copitelor sau
ghearelor. Toracele și abdomenul se vor aprecia ca și proporție de volume și
simetrie. La femele se va examina glanda mamara și se va aprecia ca formă,
consistență, omogenitate, stare fiziologică și eventuale leziuni. La masculi
se examinează organele genitale externe, penisul, prepuțul și testiculele.
Examenul pielii urmărește aspectul general al părului sau penelor, eventuali
paraziții cutanați, suplețea și integritatea, cicatrici, inflamații, plusuri de
țesut precum și aspectul anexelor (ex. glandele perianale la câine). (3, 6, 29,
30)

1.5.3. Jupuirea cadavrului

Oferă o serie de date legate de starea de încărcare cu grăsime și de
hidratare a țesutului conjuctiv subcutanat și a cadavrului în general și
evidențiază limfonodurile superficiale, subcutanate, eventualele tulburări de
circulație, inflamații, tumori, distrofii ale țesutului conjunctiv subcutanat și
ale musculaturii.
Jupuirea cadavrului se face după incizia pielii pe partea ventrală
pornind de l a simfiza mandibulară, progresând apoi cu incizia pe partea
ventrală a gâtului și toracelui apoi pe direcția liniei albe abdominale până în
zona inghinală. Ombilicul și organele genitale externe se ocolesc prin incizii
laterale. A poi se fac secțiuni circul are la nivelul botului în dreptul
comisurilor buzelor și la nivelul membrelor în zonele metacarpiene și
metatarsiene .(3, 6, 29, 30 )

22

1.5.4. Desc hiderea marilor cavități

Examenul intern al cadavrului începe cu deschiderea și examinare a
cavităților seroa se (cavitatea abdominală, cavitatea toracică și cavitatea
pericardică ).
Deschiderea cavității abdominale.
Începe cu efectuarea unei butoniere, în dreptul apendicelui xifoidian.
Apoi, s e continuă cu secționarea peretelui abdominal pe linia albă până la
nivelul pubisului, ocolind ombilicul și organele genitale ex terne.
Secționarea se face cu atenție , protejând organele interne cu degetele
introduse în cavitatea abdominală. Se continuă cu secționarea pereților
abdominali laterali, de la nivelul sternului p ână în flanc, pe linia
hipocondrului.
Examenul general a l cavității abdominale are ca scop evidențierea
modific ărilor topografice ale organelor, f orma, mărimea , integritatea,
proporția și relațiile dintre organe, procese proliferative, paraziți, aspectul
suprafeței peritoneului etc..
La nivelul abdomenului urmărim și aspectul diafragmului , care în caz
de acumulări de lichide în cavitatea pleurală sau în caz de pneumotorax
diafragmul este convex spre cavitatea abdominală. (3, 6, 29, 30 )

23

Deschiderea cavității toracice .
Se poate face prin mai multe metode. O metodă se realizează prin
secționarea articulațiilor condro -costale de pe partea dreaptă a
cutiei toracice, pentru a nu secționa pericardul și cordul, urmând forțarea
laterală a pereți lor costali. O altă metodă se realizează prin secționarea
completă a inserției diafragmului la nivelul pereților co stali. Urmarea acestei
metode este secționarea articulațiilor costoverteb rale cu îndepărtarea
întregului ansamblu format din stern și pereții costa li sau prin secționarea
coastelor la jumătatea distantei dintre stern și coloana vertebrală.
Examenul general al cavități i toracice urmărește evidențierea
eventualelor colecții pleurale și pericardice, integritatea și transparenta
pleurei și a sacului pericard ic, aspectul general al pulmonului, cordului,
esofagului și mediastinului.
Deschiderea cavității pericardice .
Se realizează prin secționarea sacului pericardic cu foarfecă pornind
de la vârful cordului cu două secțiuni în "V" ce vor merge până la baza
cordului. În cazul acumulări lor de lichide inflamatorii la nivelul acestei
cavități, înainte de deschidere se va recolta lichid citologic și microbiologic.
O altă posibilitate este deschiderea sacului pericardic cu foarfecă sterilă și
recoltar ea de material patologic pe tampoane sterile. (3, 6, 2 9, 30 )

24
1.5.5. Eviscerarea organelor din cavitatea toracică

Organele din cavitatea toracică se evisceriază împreună cu limba,
faringele, esofagul, laringele și traheea. Pentru eviscerarea limbii se
secționează musculatura limbii pe lângă ramurile mandibulei. Limba se
eviscerează, apoi se secționează palatul moale, osul hioid și se eviscerează
într-o singură piesă limba împreună cu faringele, laringele, esofagul,
traheea, timusul, pulmonul și cordul . La animalele mari, înaite de a extrage
organele toracice, se vor ligatura esofag ul, aortă și vena cavă posterioară în
apropierea diafragmului iar secționarea lor se va face între aceste ligaturi. (3,
6, 29, 30 )

1.5.6. Eviscerarea organelor abdom inale

Eviscerarea organelor digestive abdominale se poate fa ce într -un
singur bloc, în special la animalele de talie mic ă, urmând ca ulterior să se
efectueze separarea pe organe și segmente intestinale sau se poate face
eviscerarea s eparată. Există diferențe în ordinea de eviscerare a organelor,
diferențe în funcție de specie, talie, poziționarea cadavrului la necropsie, în
general, în primul rând se eviscerează splina secționând cu o foarfecă
mezoul, apoi ficatul.
Urmează eviscerarea stomacului î mpreună cu duodenul și pancreasul.
La animalele de talie mijlocie și mare sau în caz de suspiciune de intoxicație
pe cale orală, pentru a preveni revărsarea conținutului se pun ligaturi pe

25
esofag și duoden. Intestinul subțire și gros se eviscerează împreun ă sau
separat prin secționarea ileonului și rectului.
Pentru eviscerarea aparatului urinar și genital se secționează bazinul
la nivelul simfizei ischiopubiene. Aparatul genital se extrage într -o singură
piesă împreună sau separat de aparatul urinar. (3, 6, 29, 30 )

1.5.7. Deschiderea neurocraniului și eviscerarea creierului

După secționarea articul ației occipito -atloidiene se efectuează trei
secțiuni cu ajutorul unui ferăstrău. Prima secțiune este transversală, la
nivelul osului frontal . Celelalte două se cțiuni sunt simetrice, pe o parte și de
alta a neurocraniului, unind unghiul extern al ochiului cu gaura occipitală.
După îndepărtarea calotei se secționează duramat er, și se eviscerează
creierul . Cu o foarfecă se secționează lobii olfactivi, nervii optici , tija
hipofizei și rădăcinile ale nervilor rahidieni încât creierul basculează
posterior și va fi eviscerat. Hipofiza s e evidențiază în șaua turceasca. (3, 6,
29, 30 )

1.5.8. Deschiderea cavităților nazale

Pentru deschider ea cavităților nazale se va efectua o secțiune
transversală, verticală, înaintea globilor oculari și o secțiune orizontală

26
longitudinală pe planșeul cavității nazale. Î n funcție de specie se fac secțiuni
pentru deschiderea sinusurilor. (3, 6, 29, 30 )
1.5.9. Secționarea musculaturii, oaselor și articulațiilor

Musculatura se secționează în sens longitudinal pe fiecare grupă.
Articulațiile , capsulele articulare r , se secționează cu un bisturiu steril în
cazul evidențierii unor tumefacții pentru examene citologice și
microbiologice. După deschidere se examinează aspectul lichidului sinovial
și al suprafețelor articulare.
Oasele se examinează din punct de vedere al formei, rezistentei la
secționare, aspectul cartilajului de creștere la animalele tinere, aspectul
măduvei osoase. Secționarea se face în general longitudinal sau transversal
în cazul în care secționarea urmărește recoltarea de măduva hematogena
pentru examen histopatologic. (3, 6, 29, 30 )

1.5.10. Deschiderea canalului rahidian și examenul măduvei

Pentru evidențierea, examinarea și recoltarea de probe medulare se
recurge la secționarea bilaterală a arcurilor vertebrale cu ajutorul unei dălți
sau a unui ferăstrău electric circular. Această tehnică permite o bună
examinare macroscopică pe toată lungimea măduvei spinării.
Dacă se urmărește doar examenul și recoltarea unor segmente scurte
de măduvă se poate recurge la secționarea articulațiilor intervertebrale și

27
extragerea de segmente de măduvăde lungimea vertebrelor prin tracțiunea
dureimater cu pensa. (3, 6, 29, 30 )

1.6. Modificări postmortem

1.6.1. Semnele morții

Semnele morții reprezintă lipsa perceperii funcțiilor vitale unui
animal la examinarea clinică a acestuia.
La inspecție, se observă pierderea poziției bi – sau patrupodale și
imobilitatea animalul ui. Cadavrul se află, în decubit lateral, musculatura
este flască, mandibula este ușor căzută, pleoapele întredeschise .
Examenul clinic relevă lipsa reflexelor. Absența reflexelor,
elasticității și sensibilității cutanate, absența reflexului palpebral și pupilar
sunt semne majore de moarte biologică. Imobilitatea și absența tonusului
muscular se apreciază prin ridicarea unui membru care este lăsat apoi să
cadă. Lipsa de rezistență sau de contracții musculare minime ale
musculaturii membrului respectiv, de notă pierderea tonusului muscular,
încetarea activității cardiace este un semn major al instalării morții și poate
fi apreciată pe baza absenței pulsului (artera max ilară internă la anima lale de
talie mare și artera femurală sau radială la animalele de tal ie mică),
dispariției tensiunii arteriale (palpație), lipsa bătăilor cardiace (ascultație) și
pe baza electrocardiografiei (EKG). Oprirea respirației este un alt semn și se
poate aprecia prin inspecție (absenta mișcărilor cutiei toracice și a

28
abdomenului), plasarea unei oglinzi în fața narinelor și/sau orificiului bucal
(lipsa aburirii indică absenta respirației) și prin ascultație.
Toate aceste semne sunt orientative în aprecierea morții biologice.
Până la apariția semnelor cadaverice, pentru aprecierea de certitudine a
morții biologice se poate recurge la investigarea activității cerebrale cu
ajutorul electroencefalogramei. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.6.2. Modificări cadaverice

Modificările cadaverice sunt influențate de factori interni, de starea
organismu lui în momentul morții și de factori externi, condițiile de mediu în
care se găsește cadavrul (temperatura, umiditate, curenți de aer, etc.).
Cunoașterii modificărilor cadaverice are importanță pentru a stabili
timpul scurs de la moartea animalului. Astfel, modificările cad averice dau
informații referitoare la momentul morții (intervalul de timp dintre
momentul morții și momentul examinării). De asemenea modificările
cadaverice dau informații prețioase cu privire la poziția animalului în
momentul mor ții și a cadavrului în primele ore după moarte, despre locul în
care a survenit moartea și chiar despre cauza morții. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

a) Modificări cadaverice precoce
Răcirea cadavrului (algor mortis) este un proces care se instalează
în urma oprir ii circulației, a metabolismului și pierderii de energie calorică
în mediu. Aprecierea răcirii se face prin termometrie. Răcirea se realizează

29
cu o viteza medie de 0,7 – 1 grade Celsius pe oră în primele ore, apoi cu
aproximativ cu 2 grade Celsius pe oră. Există variații mari ale vitezei de
răcire a cadavrului, variații care țin de mediu (temperatură ambientală,
curenț i de aer) și de cadavru. T alia animalului, gradul de învelire corporală
cu păr, lână sau pene, grosimea stratului de țesut adipos subcutanat sunt
factori care influențează mult viteza de răcire a cadavrului și care trebuie
luați în calcul când se estimează timpul care s -a scurs din momentul morții.
Cadavrele animalelor de talie mică și mijlocie încep să se răcească
după o oră în timpul iernii și după 2 ore vara. Cadavrele animalelor de talie
mare încep să se răcească după 2-3 ore iarna și după 4 ore vara.
Rumegătoarele moarte în timpul verii, datorită proceselor
fermentative intense din prestomace, precum și cabalinele moarte în urma
torsiunilo r intestinale, se răcesc foarte încet.
Deshidratarea cadaverică este precoce la nivelul corneei care devin e
semitransparentă, chiar opacă . Deshidratarea cadaverică poate fi
generalizată, producându -se natural. O astfel de situație se poate întâlni în
cazul cadavrelor animalelor de talie mică, cu masă abdominală redusă,
eventual înfometate și însetate înainte de moarte care se mumifiază natural
în condiții de bună ventilație și temperatura relativ scăzută sau în cazul
îngropării în soluri nisipoase.
Hipostaza cadaverică reprezintă acumularea sângelui, după moarte,
în țesuturile și organele declive, în virtutea gravitaț iei. Hipostaza cadaverică
se caracterizează prin apariția așa -numitelor pete sau lividități cadaverice.
Petele cadaverice apar după câteva ore (3-5) ore de la in stalarea morții și

30
sunt bine exprimate după aproximativ 24 ore. Petele cadaverice oferă date
asupra realității și datei morții precum și asupra poziției în care a murit
animalul. La nivelul pielii se pot observa lividitățile doar în zonele
depigmentate și indică poziția cadavrului în primele 2 -5 ore după moarte. La
animalele cu pielea pigmentată petele cadaverice se pot observa după
jupuire.
În fazele inițiale petele cadaverice au culoare roșie, roșie -brună, sunt
nereliefate, imprecis delimitate și dispa r la presiune (vitropresiune). Î n
fazele avansate petele cadaverice difuzează, și devin brun -cenușii , apoi
verzuie datorită descompunerii hemoglobinei.
Hipostaza cadaverică este evidentă și în cazul orga nelor interne și nu
trebuie confundată cu leziuni agonice sau preagonice (ex. congestii).
Organele declive vor fi mai încărcate cu sânge astfel încât vor fi colorate
mai intens în rosu -vișiniu decât organele localizate în părțile superioare ale
cadavrului.
Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) este consecința unei contracții
susținute a musculaturii netede, miocardice și striate. La examenul
cadavrului se observă o înțepenire a articulațiilor și o întărire a maselor
musculare. Fenomenul se produce ca urmare a acidifîerii cadavrului,
respectiv acidifîerii țesutului muscular în urma descompunerii ATP -ului și
creșterii vâscozității actomiozinei.
Inițial intră în rigiditate musculatura netedă, respectiv musculatura
veziculelor seminale, a vezicii urinare, a rect ului, cu eliminare consecutivă
de spermă, urină și materii fecale. Instalarea rigidității miocardului se

31
realizează după aproximativ 30 minu te în cazul ventriculului stâng .
Concomitent se produce intrarea în rigiditate a musculaturii netede, cu
instalarea , rigidității musculaturii pungilor testiculare, uterului, stomacului
și intestinelor.
La nivelul mușchilor scheletici, instalarea rigidității cadaverice se
realizează progresiv, cranio -caudal, începând cu mușchii capului (maseteri)
și terminând cu mușchii trenului posterior și ai cozii; dispariția rigidității
(rezoluția) se realizează în aralași sens (legea Nysten). Rezoluția este
indicată de autoliză și alcalinizarea musculaturii.
În general, la nivelul mușchilor scheletici rigiditatea cadaverică apare
după aproximativ 3 ore (regiunea capului), este generalizată după
aproximativ 12 ore și durează până la aproximativ 24 ore. Rezoluția este
completă după aproximativ 30-40 de ore de l a moarte.
În fun cție de mai mulți factori, există mari variații de durată ale
acestor perioade de instalare și rezoluție a rigidității . Temperatura
ambientală crescută favorizează grăbirea succesiunii fazelor rigidității. În
caz de tetanos rigiditatea cada verică urmează direct contracțiilor tonice ce
preced moartea. Animalele care au depus un efort muscular intens înainte de
moarte intră în rigiditate imediat după moarte datorită nivelului ridicat de
acid lactic muscular. Rigiditatea cataleptică, similară d ecerebrării din
fiziologie, se exprimă printr -o rigiditate generalizată și opistotonus, instalată
odată cu moartea, apărând îndeosebi în leziunile trunchiului cerebral.
Autoliza cadaverică are loc sub acțiunea enzimelor proprii celulare.
Fenomenul duce la dezintegrarea celulară și tisulară și creează probleme de

32
diagnostic histopatologic diferențial față de distrofii. La nivelul pancreasului
autoliza este foarte rapidă ca urmare a activă rii enzimelor litice proprii și se
aseamănă cu necrozele. Medulara sup rarenalei, creierul, mucoasa gastrică,
medulara rinichiului, splina intră repede în autoliză. Organele
parenchimatoase devin mate, cenușii, friabile iar mucoasele (gastrică la
iepure, rumenală la rumegătoare) se desprind în lambou.
Coagularea sângelui are loc la 30-60 de minute după moarte și
determină apariția așa-numitor cuaguli cruorici . Coagularea sângelui este
întârziată sau chiar oprită de hipoxia antemortem, septicemii, stări hi dremice
și hipocalcemii. Cuagulul cruoric are culoare roșie -negricioasă omogenă,
este neaderent la peretele vascular, are suprafața netedă, este elastic și are
forma rumenului vascular. Cuagulul cruoric trebuie diferențiat de trombus
care este dens, friabil, aderă la peretele vascular în anumite zone, este rugos
iar culoarea este alb -gălbuie (trombus fibrinos, fibrino -leucocitar), roșie –
negicioasă (trombus dominat de hematii) sau, mai frecvent, neomogenă,
alternând zonele roșii -negricioase cu zonele alb -gălbui (trombus mixt). Și
cuagulul cruoric poate avea culoare neomogenă ca urmare a sedimentării
hematiilor înainte de coagulare. Acest aspect este normal la unele specii (ex.
cal) dar la alte specii indică o creștere a vitezei de sedimentare a hematiilor
(ex. anemie, hipoalbuminemie) sau co agulare întârziată.
Hemoliza postmortală duce la impregnarea perețiilor vasculari și a
țesuturilor cu hemoglobină, aspect denumit imbibiție hematolitică.
Culoarea pereților vasculari se modifică de la alb sau alb -gălbui la
roșu pal, cu aspect difuz, omoge n. Într-un stadiu mai avansat, în jurul

33
arteriolelor și venulelor se formează halouri de culoare roșie pală. Î n stadiile
tardive țesuturile în totalitate iau o culoare roșie difuză, mai evidentă în
cazul celor deschise la culoare (țesut adipos, țesut conju nctiv fibros, perete
intestinal și gastric, pleură, peritoneu). L ichidele normale sau patologice din
cavitățile seroase ale cadavrului dobândesc o culoare roșie putând duce la
confuzii cu hemoragii sau inflamații hemoragice. Culoarea roșie inițială
devine apoi brun -roșietică, cenușie, verzuie sau neagră prin formarea
methemoglobinei. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

b) Modificări cadaverice tardive
Putrefacția este un fenomen litic bacterian, având o evoluție
predominant centrifugă, cu plecare de la nivelul tubului digestiv
(multiplicarea bacteriilor intestinale) și mai puțin centripetă (sub influența
bacteriilor din mediul extern care invadează cadavrul).
Putrefacția debutează cu o fază gazoasă și se continuă cu o fază
lichidiană care duce la topirea progresivă a țesuturilor în raport cu rezistența
lor, până la descompunere completă. Tratamentele cu antibiotice duc la
întârzie procesul de putrefacție. Infec țiile bacteriene, septicemice în special
(ex. antrax) grăbesc fenomenul de putrefacție. Putrefacția este întârziată,
limitată sau chiar oprită de fenomenele de deshidratare cadaverică care pot
merge pană la mumifiere.
Putrefa cția favorizează apariția emfiz emului (acumularea de gaze de
fermentație bacteriană în țesuturi) și timpanismului cadaveric (acumulare de
gaze de fermentație în tubul digestiv) rezultând distensia abdominală și

34
prolapsul rectal cadaveric. Stadiul modificărilor cadaverice permite
aprecie rea aproximativă , cu eroar e de câteva ore, a momentului morții. Î n
acest sens, poate fi folosit și la animale tabloul lui Vibert din medicina
legală umană, ținând cont de diferențele de talie, mai ales, a cadavrelor
aparținând speciilor diferite (tabelul 1). Interpretarea mai multor modificări
cadaverice scade marja de eroare în stabilirea datei morții animalului. (3, 6,
10, 21, 29, 30 )
Tabelul 1

(după Cătoi 2003) Nr.c
rt Aspectul cadavrului Timp scurs de la
moarte
1 Cadavru cald, suplu, rigiditate instalată
doar la articulațiile temporo -mandibulare
și cervicale, fără lividitați, început de
opacifiere a corneei; < 6 ore
2 Cadavru rece, rigiditatea cuprinde
membrele anterioare, lividitați extinse care
dispar la vitropresiune; < 12 ore
3 Cadavru rece, rigiditate completă,
lividitățile nu dispar la vitropresiune 12-24 ore
4 Cadavru în curs de rezoluție, pată
abdominală verde; > 36 ore

35
c) Modificări cadaverice conservative
Procesele cadaverice conservative constau în fenomene care mențin
parțial conformația și structura cadavrului, oprind o parte din modificările
cadaverice, în special putrefacția.
Mumifierea naturală constă în deshidratarea avansată a cadavrulu i
expus unor condiții microclimatice de umiditat e scăzută și temperatură
coborâtă.
Saponificarea grăsimilor se realizează după macerarea pielii
cadavrelor situate în soluri argiloase sau în apa sub influența sărurilor
minerale.
Congelarea oprește aproap e toate modificările cadaverice și este cel
mai eficient fenomen conservativ postmortal. Congelarea poate fi realizată
artificial pentru păstrarea cadavrelor sau poate fi un fenomen natural pe
parcursul perioadelor cu temperaturi negative .
Pietrificarea organismelor se poate realiza în cenușa vulcanică sau
în roci sedimentare.
Aceste procese conservative fac posibilă investigarea
multidisciplinară a cadavrelor unor animale care au trăit cu mii sau zeci de
mii de ani înaite. Necropsia completată de analize de laborator
(histopatologice, radiologice, genetice, biochimice, microbiologice,
botanice, pedologice etc.) poate reconstrui morfofîziologia și patologia
animalului examinat precum și mediul în care a trăit. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

36

1.7. Planul general de examinare a organelor și țesuturilor

Examinarea țesuturilor și organelor începe din momentul evidențierii
și eviscerării lor de la nive lul cadavrului. S e poate aprecia raportul și
proporția dintre organe, eventualele aderențe, modificări topografice,
dislocări, transpoziții, fuziuni, malformații, etc. De asemenea pot fi apreciate
caracterele fizice ale fiecărui organ în parte.
Examinarea amănunțită a orga nelor se face după eviscerare și se
realizează prin inspecție, palpare, măsurare, cântărire, secționare sau probe
speciale.
Inspecția urmărește evidențierea unor modificări patologice ale
gradului de dezvoltare, culorii, formei, dimensiunilor, marginilor și
suprafeței organelor.
Culoarea organelor este dependentă de cantitatea pigmenților proprii,
de acumularea sau scăderea patologică a unor pigmenți endogeni sau
exogeni, precum și de starea circulației, sanguine în special.
Culoarea organului este influen țată de grosimea și transparența
capsulei. Aprecierea culorii se face ținând cont de culoarea normală a
organului .
Culoarea roșie -vișinie indică o creștere a cantității de sânge v enos
(congesție pasivă) într -un țesut sau organ, țesutul este mărit în volu m iar pe
secțiune se constată o cantitate crescută de sânge roșu vișiniu închis .

37
Mărirea în volum este dată de creșterea cantității de sânge și prezența
edemului.
Culoarea roșie -aprinsă indică creșterea cantității de sânge arterial,
(congestie activă ), care apare în hiperactivitatea unor țesuturi dar de cele
mai multe ori însoțește o inflamație acută.
Aspectul palid indică o cantitate scăzută de sânge, respectiv o anemie
locală (ischemie) sau generală. Zonele necrotice au, de asemenea, culoare
deschisă, al b-cenușie sau alb -gălbuie.
Culoarea alb -cenușie apare în cazul atrofiilor și fibrozelor datorită
scăderii proporției dintre celulele parenchi matoase și stroma conjunctivă. Î n
atrofie organul este micșorat în volum iar în fibroză organul își păstrează
volum ul sau este crescut în volum.
Colorarea în galben a tuturor țesuturilor este secundară impregnării cu
bilirubină (icter) dar pigmenții carotenoizi pot da și ei culoare galbenă
țesuturilor când sunt ingerați în cantități crescute. Tumorile luteinizante pot
impregna țesuturile cu luteină rezultând, de asemenea, o colorare în galben.
Culoarea brună poate fi aspectul hemosiderozei, siderozei iatrogene,
atrofiei și senilității (lipofuscinoză) sau acumulării de ceroizi în urma
oxidării acizilor grași.
Forma organ ului este dependentă de specie, de dezvoltarea organului
și de prezenta unor leziuni. Forma și dimensiunile unui organ se corelează
cu aspectul suprafețe i organului respectiv. U n organ mărit în volum are
margini rotunjite, capsula este întinsă iar la secți onare organul răzbuzează,
adică marginile secțiunii se îndepărtează. Un organ micșorat în volum,

38
atrofiat, are margini ascuțite, capsula este ratatinată, îngroșată, opacifiată iar
pe secțiune stroma este mai evidentă decât în mod normal.
Aprecierea aspectului suprafeței organului, a seroasei sau capsulei se
va face prin aprecierea integrității, grosimii, transparenței, netezimii,
luciului, elasticității, eventualelor aderențe, retracții, depozite patologice.
Expunerea organelor la acțiunea factorilor ambientali, respectiv aerul
atmosferic, lumina, apă curgătoare, modifică caracterele fizice ale
capsulelor și seroasel or, devedind mate, opace. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

Palpația organelor urmărește evidențierea modificăr ilor de
consistență. Aceasta este specifică țesuturilor și organelor, cu diferențe de la
o specie la alta și în funcție de vârstă. Diferențe majore de consistență a
țesuturilor apar în cursul evoluției unor procese patologice.
Aprecierea consiste nței se face prin palpare superficial ă, când se
apreci ază modificările privind rugozitatea suprafețelor și prin palpare
profundă care poate surprinde zone de parenchim sau formațiuni patologice
profunde, uneori neevidente la inspecția organului. Modificările de
consistență pot fi generale, în întregul organ, sau pot fi focale.
Pentru indicarea modificării consistenței se folosesc termeni cum ar
fi: consistență crescută pentru țesuturile intens fibrozate, consistență
cărnoasă pentru țesuturile cu fibroză medie, consistență dură pentru
țesut urile mineralizate sau osificate, consistență păstoasă pentru țesuturile cu
edem, consistență elastică pentru țesuturile turgescente, cu capsula s ub

39
tensiune, consistență crepitantă în cazul pulmonului cu emfizem, consistență
friabilă pentru țesuturile car e se zdrobesc cu ușurință.
Creșterea consistentei se întâlnește în cadrul necrozelor de coagulare,
inflamațiilor productive, fibrozelor, proceselor tumorale cu stroma
conjunctivă abundentă, atrofiilor prin condensarea stromei și în
mineralizările țesuturil or moi. Scăderea consistenței se întâlnește în
necrozele de lichefiere, gangrene, inflamații exsudative , în procesele
tumorale intens celularizate și cu stroma slab dezvoltată , în autoliză și
putrefacție. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

Secționarea organelor presupune realizarea unor secțiuni standard,
obligatorii, specifice fiecărui organ și țesut, precum și secțiuni suplimentare
acolo unde inspecția sau palpația indică modificări.
Comportamentul la secționare este un aspect important în examenul
țesuturilor și este dependent de cantitatea de fibre de colagen, de eventualele
mineralizări și/sau osificări.
Ca și suprafața organelor, suprafața secțiunilor se apreciază în
privința culorii, luciului, aspectului la palpare superficială și profundă, stării
de hidra tare, cantității și caract erul lichidelor care se scurg. S e poate aprecia
mult mai bine aspectul parenchimului, raportul lui cu stroma conjunctivă,
aspectul vaselor de sânge, starea circulației în general. După secționare
putem aprecia anumite aspecte part iculare ale țesuturilor. De exemplu, un
ficat cu distrofie grasă are culoare galbenă, este foarte friabil iar pe secțiune,

40
la palpare superficială, are caracter unsur os. Î n caz de amiloidoză apare
senzația de ceros palpare.
În cazul organelor cavitare se a preciază grosimea și consistența
peretelui iar după deschidere se apreciază aspectul și consistența
conținutului acestora. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.8. Examenul general al cavității toracice

Examenul general al cavității se realizează de fapt în timpul
deschiderii cadavrului și urmărește aspectul foițelor pleurale în privința
luciului, transparenței, stării circulației, eventualelor depozite patologice,
aspectul și relațiile organelor toracice, aspectul și integritate diafragmului,
aspectul ș i integritatea marilor vase, limfonodurile, timusul unde este cazul și
aspectul pereților costali.
Hidrotoraxu l se întâlnește în insuficiența cardiacă, hipoproteinemiile
de natură renală, hepatică, enteropatică sau nutrițională. De asemenea,
hidrotoraxu l poate fi o leziune specifică unor boli cum ar fi boala cordului
muriform la porc (microangiopatia dietetică) sau intoxicația cu ANTU.
Lichidul, transsudat, este limpede, incolor sau ușor gălbui, necoagulabil. în
formele cronice, pleura devine opacă, cu creșteri papilifere care se pot rupe,
imprimând aspect sangvinolent transsudatului.
Chilotoraxul reprezintă acumularea de lichid alb lăptos, albicios,
respectiv limfă bogată în lipide. Diferențierea față de exsudate cu caractere
asemănătoare se poate face citologic și prin evidențierea conținutului lipidic

41
(extragerea lipidelor, colorare cu coloranți ai lipidelor). Chilotoraxului
este favorizat de traumatisme în cursul cărora se rup vasele limfatice.
Hemotoraxul este produs de ruperea pereților vasculari prin
traumatisme, eroziuni produse de procese alterative inflamatorii (ex.
tuberculoză la câine) sau tumori . Uneori tumorile intens vascularizate ,
fragile, sunt cauza hemotoraxului (ex. hemangioame, hemangiosarcoame,
mezotelioame).
Pleuritele sunt cel mai frecvent asociate sau se cundare pneumoniilor
și polisero zitelor. Mai rar, sunt urmarea extinderii inflamațiilor de la alte
organe sau perforărilo r pleurei (dinspre exterior, esofag, cavitatea
abdominală). Pleuritele pot apare ca leziuni asociate infecțiilor septicemice,
respectiv unor boli specifice cum ar fi infecțiile cu Haemophilus spp. la
porc, cu Mycoplasma spp. la porc și capre, cu Chlamydia la rumegătoare sau
cu virusul peritonitei infecțioase la pisică.
Acumularea unei cantități mari de exsudat purulent este denumită
piotorax .
La cal piotoraxul este secundar pneumoniilor purulente difuze sau
abceselor pulmonare. Cel mai frecvent din asemen ea leziuni se izolează
streptococi, mai rar Pasteurella spp., Stafilococcus spp. sau Bacteroides
spp.
La câine, piotoraxul poate evolua fără pneumonie, ex sudatul purulent
fiind frecvent sangvinolent. Frecvent sunt izolate bacterii din genurile
Actinomyces, Nocardia și Bacteroides. La pisică este frecvent implicată
Pasteurella spp.

42
Tumorile pleurale primare sunt rare, majoritatea lor fiind induse de
către azbest. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.9. Examinarea piesei cervico -toracice

Examenul limbii vizează integritatea organului, palpația profundă și
secționare a longitudinală a acesteia. Se pot observa ulcere linguale,
inflamații difteroide, granulomatoase, rar tumori.
Examenul faringelui se face după secționarea longitudinală a
palatului moale. Astfel, se pot evidenția zonele tonsilare, epiglota și originea
esofagului.
Examenul esofagului se face după deschiderea longitudinală pe toată
lungimea și urmărește integritatea și aspectul mucoasei, eventualii corpi
străini, leziuni imflamatorii, ulcere și necroze, distrofii (paracheratoze),
uniformitatea lumenului, aspectul musculaturii, etc.
Examenul laringelui și traheei se face prin secționarea longitudinală
a peretelui dorsal al laringelui și al traheei până la nivelul bronhiilor.
Evidențierea inflamațiilor și conținuturilor anormale se realizează ușor la
acest nivel.
Examenul pulmonului începe prin inspecția și palparea superficială
și profundă a lobilor, apoi secționarea longitudinală a arterelor pulmonare.
Urmează deschiderea bronh iilor cu ajutorul unei foarf eci. Deschiderea
bronhiilor se face secționând și parenchimul pulmonar, cât mai caudal
posibil. Se face apoi o secțiune longitudinală pe partea dorsală a

43
pulmonului, din vârful lobului apical până la extremitatea lobului
diafragmatic. Secțiunea va trece pr in bronhia principala și artera pulmonară.
Secționarea lobilor craniali se face printr -o incizie oblică de la prima
secțiune până în vârful lobilor respectivi. Se mai efectuează o secțiune și pe
fața ventrală pentru deschiderea lobului azigos (ventral). Se va aprecia
culoarea, consistenta, cantitatea și calitatea secrețiilor bronhice.
Se examinează limfonodurile traheobronșice și mediastinale la care
se urmărește volumul, aspectul exterior, consistența, culoarea și aspectul pe
secțiune.
Pentru a evalua gra dul de încărcare cu aer al pulmonului se efectuează
proba docimaziei hidrostatice. Proba de cercetat se recoltează din zonele
unde culoarea și consistenta plămânilor sunt modificate. Este important ca
pentru docimazie să se recolteze p orțiuni mici, omogene ca aspect. Probele
recoltate se introduc într -un pahar cu apă și se urmărește comportarea lor.
Prezența aerului în cantitate normală sau crescută (emfizem, putrefacție)
face ca porțiunile să plutească – docimazie negativă ; dacă aerul lipsește din
alveolel e pulmonare (atelectazie congenitală, dobândită, bronhopneumonii ,
tumori) fragmentele cad la fundul apei -docimazie pozitivă ; când în alveole
există puțin aer (edem pulmonar , congestie pulmonară pasivă ) fragmentele
plutesc dar sub nivelul suprafeței apei – docimazie între două ape. Edemul
inflamator va fi însoțit de congestie activă (culoare roșie aprinsă) și de
reacția limfonodurilor, edemul cardiogen va fi însoțit de leziunea cardiacă
iar culoarea pulmonului va fi roșie -închisă.

44
Focarele cu atelectazie au aspectul pulmonului fetal (cărnos la
palpare, docimazie pozitivă) dar culoarea este roșie vișinie, violacee din
cauza congestiei. Atelectazia dobândită este produsă cel mai frecvent de
obstrucțiile complete ale căilor aeriene (t ip obstructiv) urmate de resorbția
aerului alveolar. Cauza obstrucției bronhiale este de multe ori evidentă,
respectiv exsudate, paraziți, materiale exogene aspirate, granuloame, tumori,
etc. În general aspectele macroscopice sunt cele ale atelectaziei con genitale
la care se adaugă cele ale leziunii primare. Tipul compresiv de atelectazie
este produs de leziunile care ocupă un anumit volum din cavitatea toracică
în detrimentul pulmonului. Pulmonul de hipostază este întâlnit la animalele
care stau mult în de cubit iar diagnosticul se face pe baza persistenței
amprentelor costale.
Emfizemul pulmonar prezintă două forme majore, respectiv emfizem
alveolar și emfizem interstitial. Zonele afectate sunt mai voluminoase decât
restul parenchimului, pufoase, roz -albici oase, cu docimazia negativă. S e pot
observa cu ochiul liber vezicule mici pline cu aer. Când emfizemul
afectează tot pulmonul acesta din urmă continuă să umple cavitatea toracică
și după deschiderea acesteia . Emfizemul interstitial este produs de
acumulare a masivă a aerului în septele interlobulare, sub pleură și
perivascular, formându -se spații mari pline cu aer.
Bronșitele acute cuprind inflamații catarale, purulente, ulcerative și
fibrinonecrotice . Bronșita necrozantă severă este întâlnită în cazul aspir ării
de corpi străini și se asociază cu pneumonia gangrenoasă. Bronșitele cronice
sunt asociate cu exces de mucus sau exsudat mucopurulent, îngroșarea

45
mucoasei, bronșectazie, atelectazie pulmonară peribronșică și dilatație
cardiacă. Pneumoniile, cu aspect ele etiopatogenetice și morfologice, sunt
prezentate în cadrul bolilor cu afectare respiratorie la fiecare specie în parte.
(3, 6, 10, 21, 29, 30 )

Examinarea cordului și arterelor
Cordul stâng și drept se deschid separat. La animalele de talie mică și
medie cordul va fi ținut în mâna stângă în timpul secționării iar la animalele
de talie mare, pentru a fi secționat cordul va fi așezat pe masa de necropsie.
Se deschide ventriculul stâng printr -o secțiune care pleacă de la baza
auriculului și se conti nuă până la apex, pe partea cea mai convex ă. După
care se introduce cuțitul orientat cu tăișul spre exterior în auricul și se
secționează peretele acestuia. S e pun în evidență cavitatea atrială,
ventriculară și valvulele atrio -ventriculare stângi (bicuspi de sau mitrale).
Deschiderea cordului drept se realizează după aceeași tehnică cu
precizarea că pentru deschiderea trunchiului arterial pulmonar se
secționează peretele cardiac s pre dreapta .
Se examinează volumul cavităților cardiace , raportul între cavi tăți și
raportul dintre cavități și grosimea miocardului.
Examenul miocardului interesează culoarea, consistenț a și grosimea
acestuia . Examenul endocardului se referă la culoare, grosimea, aspectul
suprafeței și transparența acestuia. La examenul valvulel or se apreciază
mărimea, integritatea, grosimea, transparența, suprafața, marginile, și
aspectul cordajelor.

46
O importanță deosebită trebuie acordată evidențierii eventualelor
malformații și persistențe fetale. Dintre acestea, canalul arterial persistent,
persistența orificiului interatrial și a orificiului interventricular sunt cele mai
frecvent întâlnite . Tetralogia lui Fallot este este o afecțiune complexă,
formată din defect septal ventricular, stenoza pulmonară, dextropoziționarea
aortei și hipertrofia compensatoare a ventriculului. Stenoza pulmonară ș i
aortică sunt frecvent întâlnite la câine, cu localizare supravalvular ă,
valvular ă și subvalvular ă.
Se pot întâlnii : persistența arcului aortic drept, asociată cu dilatarea
esofagului în regiunea cervical ă, arcul aortic dublu, care este o variantă a
leziunii precedente, anevrismul congenital aortic sau pulmonar și
transpoziția trunchiurilor arteriale.
Leziunile cordului sunt descrise în cadrul fiecărei specii.
Aorta toracică și carotidele se eviscerează od ată cu organele cervico –
toracice . Arterele pulmonare se examinează în cadrul pulmonului, prin
deschidere longitudinală.
Examinarea arterelor urmărește conturul extern , diametrul și
uniformitatea , aspectul intern, paraziți, plăci arterosclerotice, minerali zarea,
anevrisme, etc.
La nivelul s istemul ca rdiovascular pot fi întâlnite procese de
mineralizare . În acest caz , arterele vor prezenta suprafața internă neregulată,
cu aspect de plăci de diferite dimensiuni, individualizate sau confluate, în
unele situați i artera având aspectul unui tub rigid și suprafață internă

47
neregulată. Depozitele de săruri de calciu sunt dure, friabile, de culoare
albicioasă . (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.10. Examenul cavității abdominale

Examenul cavității abdominale urmărește eventualele modificări
topografice ale organelor, forma, mărimea, integritatea, eventuale procese
proliferative, prezența de paraziți, aspectul suprafeței peritoneului,
integritatea pereților abdominali, etc.
Herniile exte rne se diagnostică ușor atunci când organele abdominale
sunt evidențiate prin inelul hernia. Hernia transdia fragmatică congenitală
este rar întâlnită și se întâlnește cel mai frecvent la câine. Marginile
diafragmului sunt netede iar prin orificiu organele abdominale, stomac,
splină, ficat, intestin subțire, epiplon, trec în cavitatea toracică. Hernia
transdiafragmatică dobândită se întâlnește în urma traumatismelor.
Conținutul gastric, consecutiv rupturii gastrice, este cel mai frecvent
întâlnit la cal .
În caz de ruptură a unui segment al tubului digestiv examen ul cavității
peritoneale permite observarea conținutul digestiv revărsat, peritonita cu
exsudat fibrinos care cuprinde fragmente de conținut revărsat și locul
rupturii .
Hemoperitoneul este mai frecv ent urmarea rupturii traumatice a unui
organ parenchimatos (ficat, splină). Alte cauze pot fi reprezentate de

48
intoxicațiile cu raticide anticoagulante, ablația manuală a corpului galben la
bovine, ruperea tumorilor, rupturi hepatice cu necroze difuze .
Ascita este frecvent întâlnită și poate fi produsă prin scăderea
resorbției lichidului peritoneal sau supraproducția de lichid peritoneal.
Scăderea resorbției lichidului peritoneal are loc datorită încetinirii
drenajului limfatic în cazul tumorilor metastazate la nivelul peritoneului .
Supraproducția de lichid peritoneal este în corelație cu presiunea
hidrostatică a circulației hepatice și portale. Un caz particular este
reprezentat de ascita limfatică, caracte rizată prin prezența de lichid lăptos în
cavitatea abdominală, datorită ruperii canalului toracic. Ascitele de natură
hepatică sunt însoțite de edem hepatic și se produc în ciroza hepatică,
colangiohepatitele cu fibroză portală gravă (ex. fascioloza cronic ă),
neoplasmele difuze, etc.
O altă cauză a ascitelor este hipoproteinemia de origine hepatică
(insuficiență hepatică cronică in dusă de ciroză, atrofie, tumori , distrofii
severe ), carențială (subnutriție), pierderi cronice de proteine (enteropatii
cronice , glpmerulopatii cronice, hemoragii cronice).
Peritonitele pot fi serofibrinoase, fibrinoase, purulente, hemoragice,
granulomatoase și fibroase. Peritonitele specifice sunt asociate cu alte
leziuni, și vor fi prezentate în cadrul fiecărei specii. Pot apar e secundar
leziunilor perforate de la nivelul peretelui abdominal, infecțiilor ombilicale
la animalele nou -născute sau perforării organelor cavitare abdominale (uter,
uretere, vezică urinară, tub digestiv).

49
Peritonitele chimice pot fi urmarea acțiunii subs tanțelor exogene. De
exemplu,t alcul, ajuns accidental în cavitatea abdominală în timpul
intervențiilor chirurgicale produce peritonita granulomatoasă . Mai frecvent
întâlnite sunt peritonitele chimice endogene produse de enzimele
pancreatice și bilă. Perito nita biliară se recunoaște ușor după culoarea
caracteristică.
Tumorile primare peritoneale, ca și cele pleurale și pericardice, sunt
relativ rare. Lipoamele mezenterice, frecvente la cal, mai rare la c âine, pot
avea dimensiuni mari iar cele pediculate se pot asocia cu strangularea și
infarctizarea anselor intestinale. Tumorile secundare mai frecvent întâlnite
sunt melanoamele, cu origine perineală la cal (ușor de recunoscut pe baza
culorii negre), carcinoamele tranziționale din hematuria enzootică a vacilo r
și adenocarcinomul rectal la câine. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.11. Examinarea ficatului

Examenul ficatului începe prin inspecția organului apreciind forma,
mărimea, culoarea, consistența, aspectul capsulei hepatice, a canalelor
biliare extrahepatice, a veziculei biliare și a limfonodulilor.
Ruptura hepatică are mai frecvent cauze traumatice și duce la
hemoperitoneu; bolile hepatice ca hepatitele acute, amiloidoza, steatoza,
congestia acută, neoplasmele difuze (limfom malign) favorizează ruptura
hepatică spontană.

50
Modificări pigmentare patogene ale ficatului frecvent întâlnite
amintim hemosideroza , care imprimă o culoare brun închis ă (ex. hemolize,
anemia din carență de cupru), icterul de stază care imprimă o culoare
negricioasă și hemocromatoza asociată cu ficat mărit, brun, fin nodular
întalnită mai frecvent la rumegătoare datorită nivelului crescut de fier în apă
sau furaje .
Secți unile obligatorii se efectueaza pe fața viscerală, transversal pe
direcția canalelor biliare, dar se pot face secțiuni oriunde sunt prezente
leziuni. Pe secțiune se examinează parenchimul, canalele biliare și vasele de
sânge. Se deschide colecistul pentru a observa culoarea, consistenta și
cantitatea bilei, prezența eventualilor paraziți , calculilor, precum și aspectul
mucoasei.
Desenul lobular evident la alte specii decât suinele mai mari de două
luni, reprezintă un aspect patologic. Dintre entitățile pato logice care
evidențiază lobulația pot fi menționate necroze ale lobulilor hepatici, staza
hepatică subacută și cronică, edemele, fibrozele și inflamațiile interstițiale.
Congestia pas ivă se poate aprecia cu ușurință i ndiferent de stadiul
evolutiv. Î n fazele acute, inițiale, ficatul este mărit, roșu -vișiniu, cu margini
rotunjite și răzbuzează pe secțiune. Ulterior, datorită steatozei perilobulare,
periferia lobulilor este galbenă iar centrul este roșu vișiniu, caracteristic.
Aspecte asemănătore apar și în alte situații cum ar fi steatozele perilobulare,
necrozele hepatice difuze perilobulare hipoxice (ex. anemia posthemoragică
acută severă), toxice, metabolice sau de natură infecțioasă (ex. boala
hemoragică a iepurelui). Î n fazele cronice ale stazei sangui ne se produce

51
fibroza, ficatul fiind mărit, dens, cenușiu, cu suprafața nodulară, acoperită
uneori cu o peliculă de fibrină densă. Concomitent se vor diagnostica
leziunile care au indus staza hepatică, mai frecvent leziuni cardiace,
valvulare, miocardice sau pericardice, și staza sanguină la nivelul altor
organe din marea circulație.
Staza portală se poate aprecia pe baza dilatării venei porte și a venelor
mezenterice .
Teleangiecta zia hepatică apare la vac ă, fără semnificație deosebită ,
ca zone miliare sau mai mari, de culoare roșie închisă bine delimitate. Pe
secțiune apar ca formațiuni cavitare pline cu sânge. Teleangiectazia se mai
întâlnește și la pisicile bătrâne, mai ales subcapsular.
Staza biliară poate fi produsă de calculi, paraziți (fasciole, a scarizi),
tumori și abcese ale țesuturilor învecinate, tumori biliare și duodenale,
duodenite
Ruperea canalelor biliare însoțește , ruptura ficatului și duce la
peritonită biliară cronică iritativă; complicațiile cu bacterii intestinale duce
la apariția per itonitei fatale. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )
1.12. Examinarea splinei
La examenul splinei interesează : forma, volumul, greutatea, aspectul
exterior, consistența și aspectul capsulei splenice. La inspecție se vor putea
observa anomalii congenitale sau dobândite. Se execută o secțiune
longitudinală care interesează întreaga lungime și grosime a organului.

52
Se apreciază raportul cantitativ dintre pulpa roșie și stroma. În
cahexie splina este atrofiată iar pe secțiune se observă că stroma conjunctivă
foarte bine evidențiată, iar pulpa roșie este mult redusă . În boli infecțioase
septicemice splina este mărită, turges centă, pe secțiune răzbuzează cu
predominarea pulpei roșii .
Evidențierea macroscopică a pulpei albe este considerată pa tologică,
întâlnindu -se în salmoneloză , leziunea fiind denumită splenită hiperplastică,
în cazul hiperplaziei tumorale din cursul evoluției limfoamelor sau în cazul
amiloidozei splenice.
Congestia splenică pasivă este cel mai frecvent rezultatul insuficien ței
cardiace drepte, splina putându -se mării de mai multe ori; pe secțiune se
scurge o cantitate mare de sânge, dacă nu s -a produs coagularea, și volumul
splinei se micșorează treptat. Se pot întâlnii infarcte roșii l a nivelul
parenchimului splenic în pesta porcină.
La câine și pisică, splina este sediul tumorilor primare (limfoame,
hemangiosarcoame) sau secundare. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.13. Examinarea pancreasului

Examinarea pancreasului se face, după deschiderea cavității
abdominale, fără de tașare de duoden deoarece se poate aprecia mai bine
starea circulației sanguine, limfatice și relațiile organului cu limfonodulii,
mezenterul, grăsimea abdominală și organele învecinate.

53
Hipoplazia pancreasului se asociază cu cadavre în stare de cașexie
avansată datorită insuficienței pancreatice exocrine, abdomen dilatat datorită
supraîncărcării intestinale, volvulus, torsiuni, absența țesutului adipos
abdominal .
Atrofia pancreatică poate fi primară sau secu ndară altor leziuni
pancreatice . Lipomatoza pancreasulu i este semnalată frecvent la pisici și
este asociată cu obezitatea. Scleroza pancreatică apare după procese
distrofice date de ischemie sau congestie pasivă cronică și după procese
inflamatorii cronice.
Leziunile inflamatorii sunt sunt reprezentate de pancreatitele acute,
necrotice sau hemoragico -necrotice întâlnite mai frecvent la câine. (3, 6, 10,
21, 29, 30 )

1.14. Examenul stomacului

Se examinează integritatea pereților stomacului, mai ales în cazul
existenței conținutului digestiv în cavitatea abdominală.
Deschiderea stomacului se face după ce acesta a fost detașat în
prealabil , împreună cu duodenul și pancreasul, de restul tubului digestiv.
Desch iderea stomacului se face, începând de la nivelul cardiei până la
nivelul pilorului, continuând cu duodenul. Peretele gastric se va secționa pe
mica curbură, facilitând prezervarea conținutului gastric, pe marea curbură,
pentru o mai bună examinare a supra feței mucoasei sau între mica și marea
curbură.

54
Examenul pereților urmărește eventualele edeme ale submucoasei
(ex. boala edemelor la porc), hemoragii, apariția emfizemului (bradsot la
oaie), integritatea și aspectul mucoasei pentru evidențierea eventualil or
paraziți, eroziuni, ulcere, inflamații etc.
Examenul conținutului gastric va aprecia natura, cantitatea,
consistența, mirosul și pH -ul precum și prezența eventualelor corpur i
străine. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.15. Examenul intestinelor

Se vor examina limfonodurile mezenterice, vasele mezenterice
(artere, vene, limfatice) și mezenterul, după care se va separa intestinul
subțire de cel gros. Inspecția intestinului urmărește aspectul seroasei,
transparența, consistența, culoarea peretelui intestinal, aspe ctul vaselor
limfatice și sanguine de sub seroasă.
Majoritatea leziunilor intestinale afectează doar anumite segmente ale
intestinului sau au dispoziție focală fiind, astfel, ușor de localizat.
Modificările topografice ale intestinelor urmate de infarctiza re sunt ușor de
depistat datorită culorii roșii -vișinii, negricioase și edemului peretelui
intestinal.
Separarea intestinului subțire de cel gros se efectuează prin
secționarea ileonului. Secționarea mezenterului se face în apropierea
inserției pe intestin. Intestinul subțire se întinde pe masa de necropsie și se
deschide longitudinal, pe toată lungimea, pe linia de inserție a mezenterului.

55
Examinarea intestinul ui gros se face similar cu cea a intestinului
subțire . Fiecare ansă în parte se deschide longitudinal iar examenul va
interesa și, valvula ileocecală și formațiunile limfoide ale mucoasei.
Mucoasa intestinală se examinează în scopul observării grosimii,
luciului, culorii, consistenței, rugozității și a eventualelor leziuni. Leziunile
intestinelor sunt descrise la fiecare specie în parte. Din zonele cu leziuni se
fac raclate care se vor utiliza pentru realizarea preparatelor microscopice
directe și amprentel or care se vor colora panoptic pentru examenul citologic .
(3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.16. Examenul rinichilor și căilor urinare

Se va aprecia greutatea, volumul, forma, aspectul suprafeței capsulare
și consistența, folosindu -se comparația între cei doi rinichi.
Secționarea se face longitudinal în toată masa rinichiului, începând de
pe marea curbură încât rinichiul se împarte în două jumătăți egale legate
între ele prin peretele nesecționat al bazinetului. Se examinează zona
corticală, medulară, papilele și bazinetul. Decapsularea este obligatorie și se
face după secționarea longitudinală. Urmează secționarea longitudinală a
ureterelor.
Decapsularea trebuie să se facă ușor și să lase suprafața rinichiului
netedă, intactă. Decapsularea greoaie, cu porțiuni de parenchim aderente la
capsulă, sugerează existența nefritei interstițiale fibroase , cu excepția calului

56
la care rinich iul prezintă în mod normal aderențe conjunctive atașate la
capsulă.
Mărirea în volum a rinichiului se observă în caz de congestie, edem ,
stază urinară sau hipertrofie . Modificarea conturului specific este produsă de
leziuni focale cum ar fi tumorile, pielonefritele, infarcte. Culoarea normală a
rinichiului este brun -roșietică. Mai puțin la bovinele adulte și pisica, femele
gestante și mas culi bătrâni, mai ales, la care c onținutul mare în lipide
modifică culoarea, aceasta virând spre galben .
Examenul suprafeței de secțiune urmărește raportul
medular ă:corticală care în mod normal este de 1:2, 1:3.
Chiștii renali simpli, unici sau multipli, corticali, sunt obișnuiți la
purcei.
Infarctele renale sunt leziuni obișnuite la majoritatea speciilor . Inițial
infarctele sunt proeminente, roșii -vișinii pentru ca după 2 -3 zile să devină
albe în urma resorbției h emoglobinei ; infarctele mai vechi au forma unor
cicatrici retractile. Cauza majo ră a infarctelor este embolia , mai rar,
tromboza arterelor și arteriolelor renale .
Necroza corticală se întâlnește în toxicoze . Corticală prezintă focare
mici sau extinse de culoare alb -gălbuie .
Necroza medulară a rinichiului, se întâlnește la cal în cazul
animalelor deshidratate tratate cu fenilbutazonă ..
Hidronefroza reprezintă dilatarea bazinetului și calicelor renale
asociată cu atrofia progresivă a parenchimului renal până la transformarea
chistică parțială sau totală . Localizarea poate fi unilaterală sau bilaterală și

57
se observă secundar anomaliilor congenitale ale căilor urinare, calculozei,
cistitelor, stricturilor și compresiunilor ure terelor, hiperplaziei prostatei .
Amiloidoza renală apare secundar unor boli cronice. Macroscopic se
poate observa doar în cazurile avansate, rinichii sunt măriți în volum,
culoarea este lutoasă , aspect ceros, iar consistența este crescută.
Nefritele pot fi întâlnite sub diferite aspecte morfologice în funcți e de
structurile a fectate și de tipul inflamației și sunt prezentate la fiecare specie.
Examinarea ureterelor urmărește în special, diametrul și
uniformitatea lui. Prezența dilatațiilor ureterelor sugerează staza urinară
produsă de calculi sau stenoze și conduce investigația în direcția evidențierii
acestora. Deschiderea se face longitudinal și va evidenția conținutul și
aspectul pereților.
Deschiderea și examinarea vezicii urinare se face de la nivelul
meatului urinar la femele și după deschiderea uretr ei la masculi. Examenul
pereților vezicali și al conținutului vezicii urinare urmărește stabili rea
prezenței inflamațiilor, litiazei, tumoril or, etc. Se examinează, în special la
câine, prostata care prezintă frecvent, tumori și inflamații. (3, 6, 10, 21, 29,
30)

58
1.17. Examinarea organelor genitale

La femele examenul începe cu ovarele, continuă cu salpinxul și cu
uterul care se desc hide longitudinal. Urmează secționarea vaginul ui și
cervixul.
La examenul ovarului se pot observa atrofia ovariană, chiști foliculari
sau luteali, co rpi galbeni persistenți, tumori. La nivelul salpinxului, cel mai
frecvent se întâlnesc dilatări și acumularea d e lichid limpede (hidrosalpinx).
La e xamenul general al uterului se pot observa torsiuni asoc iate mai
frecvent cu gestația și mai rar cu piometrul sau hidrometrul. Concomitent cu
torsiuniea și ruperea uterului gestant, fetușii pot fi identificați în cavitatea
abdominală, mumifiați sau macerați.
La masculi se examinează testiculele, care se secțion ează secționează
longitudinal, se examinează epididimul, canalele deferente, glandele anexe
și organele genitale externe. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.18. Examinarea cavităților nazale și sinusurilor

Se examinează conținutul cavităților nazale unde se pot observa :
exsudate , cheaguri de sânge, paraziți, corpi străini aspectul și integritatea
corneților nazali, a pereților . La animalele tinere se pot identifica
malformații care, de obicei, însoțesc malformațiile feței, gurii și ochilor.

59
Dintre distrofiile mucoasei nazale cea mai evidentă la examenul
necropsie este amiloidoza care este întâlnita la cal. Diagnosticul se stabilește
pe baza examenului histopatologic.
Rinitele sunt foarte frecvent diagnosticate în timpul examenului
necropsie și pot f i produse o gamă largă de agenți cauzali . Este important de
stabilit dacă evoluția este acută sau cronică .
Sinuzitele paranazale produce deformarea feței și formarea de fist ule
cutanate. La câine sunt întâlnite sinuzite secundare periodontitelor. La oaie
sunt frecvent întâlnite larvele de Oestrus ovis. Sinuzitele seromucoase sunt
frecvent întâlnite în viroze respiratorii.
În evoluția cronică se produce atrofia mucoasei, deformarea oaselor,
osteomielită, meningoencefalită. (3, 6, 10, 21, 29, 30 )

1.19. Examinarea encefalului

Se apreciază mărimea encefalului în raport cu mărimea cutiei
craniene, forma și simetria emisferelor cerebrale și cerebelului, aspectul
circumvoluțiunilor, aspectul sulcusurilor, aspectul meningelui și vaselor
meningiene, mărimea ventriculilor. În caz de autoliză (c adavre vechi),
encefalul se recomandă a se introduce î ntr-o baie de formol 15 -20 % timp de
6-24 ore după care se fac secț iuni. Secțiunile obligatorii se efectuează
transversal și paralel prin emisferele cerebrale, tube rculii cv adrigemeni,
cerebel, protuberanț ă și bulb.

60
În cazul în care anamneză precizează semne clinice nervoase,
examenul creierului este mai minuțios și este urmat de recolta rea de probe
din toate zonele. Î n cazul prelevării în condiții de teren a creier ului de la
animale care au avut semne nervoase , creierul se împarte în două jumătăți
printr -o secțiune longitudinală. O jumătate se refrigerează și este dedicată
examenului virusologie, bacteriologic și toxicologic iar cealaltă jumătate se
fixează în formo l, pentru a prevenii deformarea, în vederea efectuării
examenului histopatologic.
Pentru recoltarea cornului Ammon în vederea exame nului
histopatologic în caz de suspiciune de turbare se fac două secțiuni la nivelul
emisferelor cerebrale prin care se deschid ventriculii laterali. Prima secțiune
este transversală la limita dintre treimea mijlocie și cea posterioară iar a
doua este longitudinală, p erpendiculară pe prima. Cornul Ammon
(hipocampul) este situat în partea posterioară a planșeului ventriculului
lateral. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.20. Examenul musculaturii

Urmărește, prezența rigidității eventualele modificări de culoare,
umiditate, sau consistență.
Atrofia musculară poate fi locală sau generalizată. Atrofia din cursul
cahexiei este generalizată.

61
Cele mai frecvente leziuni sunt degenerările, cea mai frecventă fiind
miodistrofia nutrițională la toate speciile, la animalele tinere, miozitele
parazitare și gangrenoase. (3, 6, 21, 29, 30 )

1.21. Examenul oaselor și articulațiilor

Se pot întâlni condrodisplazii la bovine, ovine, câine, porc, au cauze
genetic e și se manifestă prin dezvoltarea disproporțională a oaselor ca
urmare a disfuncției cartilajelor de creștere. Tulburări grave de creștere
produc și condrodistrofiile asociate bolilor genetice cu deficite enzimatice .
Resorbția osoasă deficitară, de natură genetică sau virală (BVD) duce la
hiperplazia osului spongios și deformări ale oaselor capului (osteopetroze).
Malformațiile scheletului sunt ușor de diagnosticat și sunt determinate
genetic, de factori teratogeni toxici, nutriționali sau virali așa cum s e va
vedea în cadrul capitolelor următoare.
Maxilarele și dinții se examinează o dată cu eviscerarea limbii și
laringelui, coastele în timpul examinării cavității toracice și în timpul
eviscerării organelor toracice. Oasele capului se examinează în timpul
eviscerării creierului și deschiderii cavității nazale.
Disecția femurului și articulațiilor este urmată de secționarea
longitudinală a întregului os, cu un ferăstrău, pentru evidențierea măduvei
osoase, cartilagiilor de creștere și osului.
Cartilajul ar ticular și membranel e sinoviale se examinează în timp cât
mai scurt , înainte de a se deshidrata.

62
Examinarea oaselor interesează cartilajele articulare, epifizele, zonele
de creștere, diafizele și metafizele. Interesează aspectul grosimii, densității
și cantității de os metafizar și diafizar. În cazurile de dubiu asupra unor
eventuale modificări se poate recurge la compararea cu osul pereche,
contralateral sau cu omologul altui animal.
O importanță practică mai mare, prin incidenț ă și măsurile de
combatere și profilaxie care se impun în urma diagnosticului, o au bolile de
nutriție și metabolism. Acestea sunt prezentate la fiecare specie în parte. (3,
6, 21, 20, 30 )

1.22. Aspecte generale cu privire la necropsia avortonilor

Avort uri sporadice ș i făta re de produși morți pot apărea î n cazul unor
femele datorită unor probleme individuale metabolice, hormonale ,
anatomice și nu indică obligatoriu probleme la nivelul întregului efectiv .
Trebuie făcută diferențierea între avorturile tardive, aproape de
termen, fătarea prematură, produșii fătați morți și produșii neviabili.
În cele mai multe cazuri de avort sau fătare de produși neviabili este
recomandată trimiterea la laborator de fetuși întregi și placente. Necropsia
se poate realiza și în cadrul fermei dacă se poate realiza în condiții de
asepsie și dacă se soldează cu colectarea de probe pentru examene de
laborator. Majoritatea cazurilor de avort au etiologie infecțio asă, colectarea
probelor examenului microbiologic este foarte importantă .

63
Deoarece avortul poate să apară în urma infecției doar a unor fetuși
dintr -o gestație, exa minarea unui singur fetus este insuficientă. (3, 6, 21, 29,
30)

1.22.1. Tehnica necropsiei avortonilor

Examenul extern al fetușilor se realizează după o spălare a acestoră
sub jet de apă pentru îndepărtarea dejecțiilor care acoperă de obicei
suprafața cutanată. Acest lucru facilitează examinarea și permite recoltarea
de probe curate.
Vârsta fetușilor se poa te estima pe baza lungimii lor în corelație cu
datele anamnetice.
La examenul extern se mai apreciază dacă fetușii sunt avortați
proaspăt, autolizați, macerați sau mumifiați.
De la fetușii avortați aproape de termen se recoltează ser sau fluide
tisulare p entru examenul serologic. Se secționează țesuturile din regiunea
axilară, membrul anterior se îndepărtează lateral iar sângele se recoltează
într-un tub .
Disecția și colectarea de probe de țesut se face preferabil simultan, în
paralel, de la toți fetușii de examinat. Fetușii se poziționează dorsal, se
îndepărtează membrele prin incizia spatiilor axilare și a articulațiilor
coxofemurale.
Deschiderea cavităților seroase se realizează prin îndepărtarea
pereților ventrali ai cavității abdominale și toracice într -o singură piesă, prin

64
secțiune bilaterală . Peretele abdominal se secționează începând de la nivelul
pelvisului, se continuă în sens anterior pe ambele părți ale abdomenului, cu
atenție pentru a nu atinge și secționa viscerele cu lama cuțitul ui. Secțiunile
de la nivelul peretelui abdominal se continuă cu secționarea legăturilor
condroco stale până la nivel pectoral .
În scopul examenul bacteriologic se recoltează porțiuni din ficat și
pulmon înaite de manipularea organelor. Cu ajutorul unei foarfeci și pensei
sterile se recoltează câte un lob pulmonar și câte un lob hepatic de la fiecare
fetus. Se pot recolta în același recipient pulmon, rinichi și splină.
Necropsia se continuă cu eviscerarea organelor toracice după
tehnica specifică mamifere lor. Pentru eviscerarea limbii se poate secționa cu
ajutorul unui cuțit, simfiza mandibul ară. Î n timpul eviscerării se
examinează palatul, tonsilele și tiroida. Examinarea pulmonului trebuie să
evidențieze, dacă este un pulmon fetal (atelectazie) sau este un pulmon
expandat (alveo le cu aer). Pulmonul atelectazic este roșu, colabat iar
porțiunile recoltate introduse într -un recipient cu apă se la fundul acestuia –
docimazie pozitivă.
Aspirația de meconiu în căile aeriene se întâlnește de regulă în faza
terminală a unor infecții bacteriene și a unor micoze. Bronșita necrotică
severă se întâlnește în cazul avorturilor p rovocate de herpesvirusul ecvin, pe
când herpesvirusul bovin favorizează doar producerea de necroze
multifocale la nivel bronșic.
Se examinează cordul prin deschiderea ambilor ventriculi. Se
urmărește integritatea septumului interventricular și poziția marilor vase la

65
baza cordului. Grosimea ventricu lilor este similară din cauza șa ntulu i
circulator prin canalului arterial. (3, 6, 21, 29, 30 )

Eviscerarea viscerelor abdominale . Stomacul conține, de regulă , un
material mucos de culoare verzui e iar colonul conține meconiu. Se
examinează ficatul prin inspecție și se efectuează secțiuni. Interesează
mărimea, poziția și forma suprarenalelor și rinichilor. Se recoltează probe
din cord, pulmon, ficat, rinichi, tiroidă și splină în vederea examenului
histopatologic.
Fetușii înghit lichid amniotic încă din stadiile timpurii ale gestației
încât în stomac și intestine ajung germenii care sunt implicați în avorturi.
Conținutul gastric poate evidenția aspecte tipice ale unor infecții iar
exam enul microscopic direct prin contrast de fază în câmp întunecat sau pe
amprente colorate poate evidenția bacterii sau miceți.
Examenul macroscopic și examenul histopatologic al intestinelor
poate releva leziuni specifice anumitor boli abortigene. Microbiologic acești
germeni pot fi pu și în evidență, după cum pot fi puse în evidență și leziunile,
histopatologic. Herpesvirusul bovin tip -1 produce focare de necroză
intestinale, Listeria produce colită necrotică difuză, Bacillus spp. induce
necroza epiteliului criptelor și hiperplazia limf ocitelor din plăcile Peyer iar
Yersinia paratuberculosis induce dispariția criptelor și un infiltrat masiv
mononuclear . Se decapitează cadavrul prin secționarea articulației occipito –
atloidiene. (3, 6, 21, 29, 30 )

66
Eviscerarea creierului se poate realiza după metodologia generală,
efectuând secțiuni le standard . Prelevarea jumătăților de creier se face după
secționarea cu o foarfecă a nervilor cranieni. Manopera trebuie efectuată cu
atenție și fineț e, creierul fiind foarte fragil și moale . O jumătate de creier se
fixează în formol pentru examen histopatologic iar cealaltă jumătate se
recoltează pentru examen virusologie.
Examenul creierului avortonilor este obligatoriu pentru fiecare
avorton. Leziunile macroscopice ale creierului sunt mai rare dar când apar
sunt caracteristice, în special malformațiile.
Mumificarea fetală reprezintă deshidratarea progresivă a fetușilor
morți reținuți în uter. Acest proces este favorizat de lipsa unei infecții
bacteriene, menținerea închisă a cervixului sub influența corpului galben și
o dezvoltare avansată a piel ii astfel încât să reziste autolizei. Î n aceste
condiții lichidele fetale, inclusiv cele tisulare, se resorb iar țesuturile se
mulează pe schelet și dobândesc o culoare cenușie -brună sau negricioasă.
Viteza procesului este dependentă de mărimea fetusului. Mumificarea
unui fetus ovin este destul de avansată după o săptămână de la moarte dar
mumificarea completă a unui fetus bovin de 6 luni are nevoie de 6-8luni.
Cauzele primare ale mumificării sunt div erse fiind reprezentate de
boli ereditare, infecții cu virusuri, protozoare, insuficiențe placentare,
torsiuni uterine, anomalii ale aparatului genital al femelei (ex. cervix dublu).
Macerația și emfizemul fetal. Moartea embrionară duce la macerație
urmat ă de resorbție sau de expulzare într -o masă purulentă. Acest proces

67
este obișnuit în cazul infecțiilor cu Campylobacter spp. și Trichomonas
foetus. În final duce la instalarea unei endometrite și/sau a unui piometru.
Macerația fetală favorizează lichefiere a țesuturilor și resorbția mai
mult sau mai puțin completă. Macerația completă nu se mai produce în
cazul fetușilor la care scheletul prezintă diferite grade de mineralizare
deoarece oas ele rezistă la macerație. De exemplu , la v acă, după trei luni de
gesta ție macerația este completă. Oasele vor fi eliminate sau vor fi reținute
într-o masă purulentă .
Complicațiile macerației fetusului sunt reprezentate de endometritele,
piometrul și perforarea de către oase a uterului mulat pe ele.
Emfizemul fetal este o situație care apare în urma invadării fetusului
întâmort de către bacteriile de putrefacție . Se înitâlnește în caz de distocii.
Fetușii emfizematoși se află în diferite grade de putrefacție, sunt crepitanți și
emană un miros ihoros. (3, 6, 21, 29, 3 0)

1.22.2. Examenul placentei
Datorită faptului că placenta este murdară, contaminată, nu este
indicat examenul bacteriologic . Se recoltează probe doar pentru examenul
histopatologic.
Hidramniosul se asoc iază frecvent cu malformații fetusului iar
hidralantoida se asociază cu insuficienta placentație și cu dezvoltarea
placentației adventițiale, ambele întâlnindu -se mai frecvente la vacă.

68
Plăcile amniotice sunt focare de epiteliu scuamos, cu sau fără
keratinizare, dezvoltate pe fața internă a amniosu lui mai frecvent în zona
ombilicală .
Mineralizarea învelitorilor fetale sub formă unor striațiuni sau plăci
sunt mai frecvente la nivelul alantoidei decât la nivelul amniosului.
Este important ca placenta să fie examinată în totalitate deoarece
leziunile pot fi pe suprafețe restrânse . Suprafața carunculilor se examinează
în vederea evidențierii necrozelor și focarelor purulente . Infarctele
carunculilor se recunosc la nivelul placentei pin reținerea de porțiuni de
carunculi la nivelul cotiledoanelor. Leziunea este întâlnită frecvent în cazul
infecțiilor micotice dar și în cazul infecțiilor cu Brucella sau Salmonella.
Placentita purulentă este indusă de diferite bacterii incluzând și Actinomyces
pyogenes. Fibroza carunculilor poate reprezenta un aspect normal dar și
rezultatul proceselor inflamatorii de natură infecțioasă. La bovine leziunile
placentei sunt mai frecvente în zona vârfului cornului uterin și nu trebuie
confundate cu corionul avascular normal.
În urma necropsiei avortonilor și produșilor fătați morți , în scopul
stabilirii diagnosticului se vor expedia după cum urmează, pentru examen :
Bacteriologic: ficat, pulmon, conținut gastric; Virusologic: pulmon, rinichi,
splină, creier; Histopatologic: pulmon, miocard, ficat , rinichi, creier,
placentă; Serologic: ser de la fetuși în ultima perioadă de gestație, ser de la
mame.

69
Conținutul gastric se poate recolta cu ajutorul unei seringi cu ac steril,
transferat într -un tub steril și trimis la laborator în vederea examenului
bacteriologic .
Leziuni hemoragico -necrotice sunt întâlnite la nivelul corionului și
alantoidei în cazul infecțiilor bacteriene și micotice.
În caz de infecții cu Ureaplasma diversum, suprafața internă a
amni osului prezintă focare de necroză, mi neralizare ș i fibroză .
Recolta rea mucoasei conjuctivale în vederea efectuării examenul
histopatologic are ca scop evidențierea unor infecții produse de Yersinia
spp., Actinomyces pyogenes și miceți la bovine. Examenul histopatologic al
pielii poate indica momentul inf ecției fetușilor la bovine cu virusul BVD . (3,
6, 21, 29, 30 )

1.23. Întocmirea actului de necropsie

În acest document se trec : identificarea cadavrului, a proprietarului ,
date anamnetice. De regulă , datele prezente în actele de însoțire a cadavrelor
sau cele relatate de însoțitor sunt reale și trebuie consemnate ca atar e dar nu
trebuie eliminată posibilitatea ca unele date furnizate să fie greșite
involuntar sau voluntar, în special în caz de litigii.
Prima parte se referă la raportul descriptiv . Descri erea trebuie făcută
în așa fel încât să permită și altor specialiști să vizualizeze în mod clar ceea

70
ce s-a observat în timpul examinării și să nu permită altor medici să facă
interpretări proprii și să dea un alt diagnostic.
Recunoașterea leziunilor presupune o cunoaștere foarte temeinică a
aspectului normal al organelor. Uneori cadavrele ajunse la sala de necropsie
prezintă modificări cadaverice, daca acestea sunt avansate se poate refuza
efectuarea necropsiei deoarece nu mai este relevantă.
Descrierea leziunilor pe baza planului general de examinare a
țesuturilor și organelor, ajută examinatorul în descrierea leziunilor și în
întocmirea unui raport cât mai obiectiv. La descrierea leziunilor organelor
parenchimatoase se se va face referire la mărimea și forma organului,
greutatea, culoarea, consistența, la suprafață și pe secțiune. Pentru organele
cavitare se specifică organul implicat, aspectul general al organului înainte
de deschidere, caracterele fizice ale pereților (ca și în cazul organelor
compacte) și caracterele fizice ale conținutului (volum, culoare, consistență,
transparență, miros).
Descrierea leziunilor t rebuie să se facă cât mai concis , folosind
cuvinte puține dar relevante . Aproximarea dimensiunilor unor leziuni se
poate face prin comparație cu obiecte cunoscute (bob de mei, orez, mazăre,
etc.) dar de preferat este exprimarea exactă în unități de măsură precum mm
sau cm .
Pentru necropsiile realizate în teren, de către medici nespecializați în
diagnosticul morfopat ologic, probele de țesuturi care se trimit la laboratoare
pot fi însoțite de fotografii, imagini digitale sau casete video care vor releva
aspectele exacte ale morfologiei leziunilor.

71
În de actul de necropsie se trec date legate de identificărea anima lului,
proprietarului, anamneză și descri erea obiectivă a tuturor leziunilor
evidențiate (parte descriptivă). Ultima parte, este dedicată părții concluzive,
respectiv tabloului morfopatologic unde se precizează toate leziunile
(diagnostice morfopatologice pentr u fiecare organ), observate Urmează
spațiile rezerv ate diagnosticului de laborator în care se specifică pr obele
recoltate în acest scop. Î n rubrica destinată diagnosticului nosologic se trec
toate entitățile morbide care au fost diagnosticate și descrise î n act. La un
cadav ru se întâlnesc, în mod curent , mai multe boli între care poate să existe
sau nu o corelație. (3, 6, 21, 29, 30)

72
ACT DE NECROPSIE

încheiat azi …………..

I.IDENTIFICAREA CADAVRULUI: specia …………….. rasa …….. sexul
culoarea ………… starea fiziologică …….. serviciul ……………… starea de
întreținere ……………. semne particulare
II.PROPRIETAR: numele ……………. adresa
III.ANAMNEZĂ:….,..,

IV.DATA MORȚII: ………………………….. ………………………….. ………
V.EXAMENUL EXTERIOR: 1. Suprafața cutanată; 2. Țesutul conjunctiv
subcutanat; 3. Mucoasele aparente; 4. Urechea externă; 5. Organele genitale
externe; 6. Ganglionii externi; 7. Fanerele;

VI. EXAMENUL CAVITĂȚILOR SEROASE ÎN GENERAL: 1. Cav.
abdominală; 2. Cav. toracică; 3. Cav. pericardică.

73
VII. EXAMENUL ORGANELOR INTERNE: 1. Cavitatea bucală,
faringele,glandele salivare, l imfonodurile submaxilare și retrofaringiene
2.Esofagul …………………….
3.Tiroida și paratiroida ….
4.Timusul ……………………
5.Cordul, aorta și artera pulmonară

6. Tubul digestiv: prestomacele, stomacul, intestinul, limfonodurile aferente

7. Glandele anexe ale tubului digestiv: ficat, pancreas
8. Aparatul respirator: laringele, traheea, pulmonul, limfonodurile aferente

9. Aparatul urinar: rinichii, ureterele, vezica urinară, uretra
10.Splina ………………………….. ………………………….. ……………………..
11.Aparatul genital ………………………….. ………………………….. …………

74
12.Craniul: cavitățile nazale, sinusurile, globii oculari, urechea medie și
internă, hipofiza, epifiza, meningele și creierul …………………………..
13.Canalul rahidian și măduva spinării ………………………….. ………….
14.Musculatura, oasele, articulațiile și măduva osoasă …………………

15. Alte țesuturi și organe

VIII. DIAGNOSTICE ANATOMOPATOLOGIC E:
IX.DIAGNOSTIC PARAZITOLOGIC, probe recoltate…
X.DIAGNOSTIC MICROBIOLOGIC, probe recoltate
XI. ………………………….. ………………………… DIAGNOSTIC TOXICOLOGIC,
probe recoltate ………………………….. …………
XII. DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC, probe recoltate
DIAGNOSTIC NOSOLOGIC
CAUZA MORȚII ……..
OBSERVAȚII, INDICAȚII
Semnătura și parafa medicului veterinar
La cauza morții se va trece leziunea sau mecanismul patogen care a
dus la moartea animalului (ex.edem pulmonar ). Necropsia nu se rezumă
doar la recunoașterea leziunilor, scopul cel mai important al necropsiei fiind

75
identificarea cauzei sau cauzelor morții . Necropsia este utilă datorită
faptului că informațiile despre boală sau boli sunt aplicate în formularea
unui tratament adecvat și a unor măsuri de prevenire și combatere al bolilor.
(3, 6, 21, 28, 29)

1.24. Recoltarea probelor pentru examene de laborato r

Probele trebuie colectate cu atenție, și trimise la laborator în condiții
optime . Probele care nu au fost păstrate în condiții adecvate și nu au fost
trimise în cantități suficiente pot duce la erori de diagnostic. Când există
neclarități în privința mo dului de recoltare și conservare a probelor în
vederea transportului, este recomandată consultarea laboratorului care va
prelucra probele.

1.24.1. Recoltare probelor pentru examenul histopatologic

Recoltarea probelor este o etapă foarte importantă pentru examenul
histopatologic .
Recomandările generale privind recoltarea probelor pentru examenul
histopatologic se referă la :
– Recoltarea cât mai timpurie a probelor pentru a se evita instalarea
modificărilor cadaverice (autoliza și putrefacția).
– Evitarea zdrobirii țesuturilor în timpul recoltării.

76
– Recoltarea probelor de la nivelul țesuturilor și organelor cu leziuni
să se facă din zonele cele mai reprezentative.
– Dimensiunile pieselor recoltate trebuie să fie suficient de mici încât
să permită o fi xare rapidă și completă a acestoră.
a). Autoliza cadaverică se produce sub acțiunea enzimelor celulare
proprii țesuturilor imediat după moarte. Viteza cu care se instalează și
progresează diferă în funcție de organ. Encefalul, rinichiul sau mucoasele,
sunt primele care sufe ră modificări autolitice majore, de aceea aceste organe
sunt primele din care se recoltează probe. Ideal este ca pentru examenul
histopato logic piesele să fie recoltate imediat după moartea animalului.
Pentru examene histochimice și imunohistochimice recoltarea imediată a
probelor este obligatorie . Există, situații care impun recoltarea de probe de
la cadavre cu modificări cadaverice avansate, sau în diferite stadii de
putrefacție, în veder ea stabilirii cauzei morții (în caz de litigi i sau
suspicionarea unor boli grave).
b). Recoltarea se face cu ajutorul unor instrumente adecvate, (lame de
bisturiu) bine ascuțite care să permită o secționare fină, continuă, fără
franjurarea și fără zdrobirea fragmentelor de țesut. Pentru recoltarea
probelor din pereții organelor cavitare (stomac, intestin, etc.) secționarea se
face cu ajutorul foarfecelor după ce în prealabil porțiuni mai întinse de țesut
au fost întinse pe o bucată de carton. Î n cazul unor țesuturi foarte friabile,
din cauza autolizei sau dezghețării după congelare, pentru evitarea zdrobirii
se poate recurge la prefixarea unor fragmente mai mari, în formol 10 -20%,

77
apoi, după 1 -2 ore se va efectua secționare a la dimensiunile potrivite pentru
fixare.
c). Pentru a fi relevantă piesa trebiue să conțină atât țesut cu
modificări patologice cât și țesut normal în continuitate.
d). În funcție de organ, de fixator ul folosit , de capacitatea de
penetrare a acestuia, grosimea pieselor este diferită. Î n general se recoltează
piese cu o grosime de până la 5mm. Pentru examene citologice se acceptă o
grosime de până la 3mm.
Din tumorile mari se recoltează țesut din mai multe zone . Capsulele
conjunctive se secționează pentru a facilitata penetrarea fixatorului.
Conținutul cavităților mucoase se îndepăr tează cu finețe înaite de fixare.
e). Pentru fiecare organ există anumite particularități de structură
anatomică și histologică care recomandă utilizarea unei tehnici de recoltare
specifice . Orientarea secțiunilor se face în funcție de organ și de scopul
examenului histopatologic. Secțiunile se fac în așa fel încât proba recoltată
să cuprindă toate elementele structurale ale organului (ex. parenchim și
canale biliare în cazul ficatului, medulară în cazul ri nichiului). Î n cazul
țesutului muscular se fac secț iuni paralele cu fibrele musculare.
Este contraindicată recoltarea tardivă a probelor, zdrobirea acestora ,
fixarea lor în recipiente care le deformează . (3, 6, 21, 29, 30 )

78
1.24.2. Fixarea probelor în vederea examenul histopatologic

Scopul fixării este reprezentat de oprirea fenomenelor vitale specifice
țesutului recoltat în vederea investigării histochimice a acestuia, oprirea
modificărilor cadaverice (autoliza, putrefacție), pregătirea celulelor și
țesuturilor în vederea colorării unor componente, și creșterea permeabilității
pentru coloranți.
Fixarea se realizează, cu ajutorul unor soluții fixatoare. Există mai
multe lichide fixatoare care se folosesc în funcție de țesutul investigat și de
tehnicile de colorare ce vor fi folosite .
Pentru ca apa din probe să nu dilueze semnificativ lichidul fixator se
folosește un volum de fixator de cel puțin 10 ori mai mare decât volumul
probelor. După 24 -48 or e țesuturile sunt fixate , formolul se schimbă iar
cantitatea de formol necesară, este mai mică, doar suficientă cât să acopere
probele.
Capacitatea obișnuită a recipientelor pentru fixare este de 100-250 ml
dar se folosesc și recipiente mai mari în c are piesele se separă în cutii de
material plastic individualizate. Pentru transport se vor folosi recipiente de
plastic și nu de sticlă pentru a evita spargerea acestora . Pentru probele care
se trimit în timpul iernii trebuie prevenită înghețarea probelor. Aceasta se
face prin adăugar ea la soluția clasică de formaldehidă a alcoolului etilic
95% într-o proporție de 10%.

79
Creierul se fixează prin introducerea într-un volum mare de fixativ.
Se lasă 24 ore iar după aceea se secționează și se alege fragmentul dorit.
Segmente din tractul gastrointestinal trebuie prelevate cât se poate de
repede după deschiderea cadavrului pentru a minimaliza modificările
cadaverice. Segmentul intestinal se deschid e pe lungime înainte de
introducerea în fixativ pentru a asigura o păstrare adecvată și promptă a
stratului mucos și pentru a crește suprafața de penetrare. (3, 6)

1.24.3 . Recoltarea probelor în vederea examenelor hematologi ce
și citologi ce

După ce sângele a fost colectat într -un tub cu anticoagulant se asigură
omogenizarea prin răsturnarea de câteva ori a tubului.
Se fac două frotiuri din fiecare probă de sânge, după omogenizarea
sângelui cu EDTA, pe lame curate și se usucă la aer.
Frotiurile nu se congelează pentru a evita hemoliza. Pentru transport
lamele se așează în cutii de plastic sau carton cu capac și distanțiere. Special
prevăzute.
Probele pentru citologie sunt, în general, frotiuri sau amprente
realizate din lichide și țesuturi . Frotiurile din țesuturile tumorale sunt
preparate ocazional pentru evaluare citologică. Există posibilitatea să se
ajungă la un diagnostic în urma preparării și examinării unor frotiuri (de pe
suprafața secționată a tumorii, sau din aspirații) înainte ca blocurile de țesut

80
din tumoră să fie procesate după tehnica la parafină. Se usucă imediat frotiul
pentru a nu se modifică arhitectonica celulelor. Fixarea se poate realiza prin
flambare, sau prin întroducerea probei în alcool metilic absolut.
Frotiurile se pot prepara și din lichidele organ ismului prin punerea
câtorva picături pe lamă. Lichidul poate fi colectat și centrifugat iar din
depozitul de celule de pe fundul eprubetei să se prepare frotiul. (3, 6)

1.24.4 . Recoltarea probelor în vederea efectuării examen ului
bacteriologic

Probele destinate examenului microbiologic se colectează în condiții ,
de asepsie, la scurt timp după moartea animalului. Prelevarea de probe
pentru culturi bacteriologice se face înainte de a deschide tractul
gastrointestinal.
Se recomandă cauterizarea suprafeței organului cu o spatulă încinsă
iar după aceea să se recolteze materialul necesar din profunzimea organului
solid, abcesului sau a masei coagulate. Alegerea mediului de transport al
probelor depinde în mare parte de microorganismele care sunt suspectate a
fi prezente la nivelul probei. Raclările se pot efectua din cavitățile
organismului sau din organele deschise sau chiar înainte de deschiderea
completă a organelor. Organele cavitare și segmentele tractusului
gastrointestinal sunt cel mai ușor manipulate dacă se leagă l a ambele capete
și se introduc î ntr-o placă Petri. (3, 6)

81
Probele de sânge trebuie colectate înaintea eutanasierii animalului
muribund. Sunt situații în care probele de sânge pot fi obținute de la
animale care au mur it în ultimele 3-4 ore. Acest lucru se poate efectua prin
aspirarea sângelui de la nivelul cordului înainte de deschiderea
compartimentelor. Regula generală în colectarea lichidelor organismului
este obținerea de probe necontaminate. Lichidele pot fi colec tate pe
parcursul examinării dacă se anticipează necesitatea acestor tipuri de
examene.
Lichidul ascitic se analizează în funcție de cantitate, culoare,
turbiditate. Urina se obține prin aspirație directă cu seringa din vezica
urinară. Lichidul cefalorahid ian poate fi colectat înaintea deschiderii
creierului. Se realizează prin aspirarea lichidului cu ajutorul unei seringi cu
ac.
Izolarea agenților microbieni din probe recoltate la examenul
necropsie este cu atât mai concludent realizată cu cât materialul colectat este
trimis mai repede la laborator. Majoritatea bacteriilor patogene mor în
țesuturile aflate în putrefacție în timp ce bacteriile saprofite și cele din
mediu se înmulțesc .
Probele se introduc în recipiente sau pungi de plastic sterile. Intestinu l
se colectează separat de alte țesuturi.
Probele trimse pentru examen bacteriologic trebuie să fie păstrate la
rece (nu se congelează ) pe tot parcursul transportului. Nu este recomandată
congelarea probelor pentru bacteriologie, cu o singură excepție. Probele
pentru identificare bacteriilor din genul Brucella vor fi prelevate imediat

82
după moartea animalului, vor fi congelate imediat și trimise la laborator în
stare congelată.
Nu se recoltează probe de la animale tratate recent cu antibiotice sau
chimioterapice pentru că nu se vor obține rezultatele așteptate .
În caz de suspiciune de antrax se recoltează sânge proaspăt sau
coagulat într -o seringă sterilă de unică folosință iar apoi se transferă într -un
tub care se răcește. Splina se ambalează î ntr-o pungă sterilă și se răcește.
Pentru identificarea germenilor din genul Clostridium, probele trebuie
prelevate imediat după moartea animalului și trebuie conservate bine pentru
a preveni contaminarea cu microorganisme sporulate nepatogene.
În cazurile cu boli enterice se vor trimite și câteva amprente
intestinale uscate la aer și probe de fecale . În cazul unor dubii asupra
probelor care trebuie recoltate de la un cadavru este indicată recoltarea mai
multor țesuturi. Sunt preferate următoarele organe: splina, cordul, jejunul și
ileonul ( ligaturat, nedeschis), creier (se cționat longitudinal ), plămânul ( din
zone cu leziuni), rinichi (nedecapsulat), limfonodulii din zonele adiacente
leziunilor, ficat ( mai rar folosit pentru culturi pentru că este rapid inva dat
postmortem de bacteriile intestinale dar este o probă bună pentru
diagnosticul salmonelozei). (3, 6)

83

1.24.5. Recoltare probelor în vederea efectuării examenul
virusologic

Virusurile pot fi distruse ușor de căldură, lumină, deshidratare și
modificarea pH -ului.
Izolarea virusurilor se realizează mai ușor dacă probele se recoltează
de la animale sau cadavre proaspete, cu forme acute de boală.
Probele recoltate se refrigerează dar nu se congelează. Congelarea
țesuturilor distruge celulele și scade eficacitatea imunofluorescenței și
imunohistochimiei. Contactul țesuturilor cu dezinfectanți poate distruge
virusurile și/sau cultura de celule pe care se va face cultivarea. (3, 6)

1.24.6. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul
micolo gic

Probele de piele pentru cultivarea fungilor trebuie prelevate în
condiții cât mai aseptice , refrigerate și trimise la laborator pe pungi cu
gheață.
Părul și scuamele cutanate pentru micologie se trimit în pungi uscate
din material plastic sau din hârtie. Umiditatea în exces pe parcursul păstrării
și transportului probelor favorizează dezvoltarea excesivă a bacteriilor și
compromiterea rezultatului . Recoltarea probelor cutanate, se face de la

84
periferia leziunilor. Este de preferat examinarea micol ogică a pielii în
paralel cu cea histopatologică. O porțiune de piele se fixează în formol 10%
iar altă porțiune se trimite refrigerată pentru examen micologic.
În cazul suspicionării micozelor profunde se vor preleva țesuturi cu
leziuni evidente, limfonod ulii aferenți precum și secreții, exsudate, necroze ,
etc. în condiții sterile. Prob ele colectate se refrigerează. Î n paralel se
recoltează probe pentru examene histopatologi ce și bacteriologi ce. (3, 6)

1.24.7. Recoltarea probelor în vederea efectuării examen
parazitologic
În vederea examinării, p robele de ectoparaziți se colectează înainte
de deschiderea cadavrului. Căpușele, puricii, păduchii pot fi periați cu grijă
de pe blană sau pene și fixați în formol. Pentru o mai bună recoltare a
acestora, se udă blana sau penele cadavrului cu o soluție de detergent. La
colectarea căpușelor de pe cadavre proaspete trebuie evitată ruperea părții
anterioare, prin udarea corpului căpușei cu eter. Acesta va ucide căpușa și va
permite extragerea ei. Probele se fixe ază în sol. de alcool etilic 70% sau
formol 10%.
Pentru a evita ghemuirea lor , paraziții se introduc în apă călduță
înainte de fixare. Trebuie evitată desprinderea teniilor de pe suportul de
atașa te deoarece scolexul se va rupe, acesta fiind foarte import ant pentru
identificarea speciei.
Recoltarea probelor pentru demonstrarea ouălor și larvelor de paraziți
se face de regulă din rect. Recipientele cu fecale trebuie să aibă cât .mai

85
puțin aer posibil , de aceea se recomandă umpl erea lor cât mai bine. Probele
se răcesc pentru a preveni fermentarea .
Paraziții mari externi sau interni se fixează în alcool etilic 70% sau în
formol 10%. Pentru diagnosticarea paraziților din sânge se trimit probe de
sânge cu anticuagulant (heparină sau EDTA ) și două frotiuri de sânge
uscate. (3, 6)

1.24.8. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul
toxicologic

Probele destinate examenului toxicologic trebuie prelevate așa fel
încât să se evite contaminarea cu diferite substanțe chimice folosite în
timpul necropsiei (fixatori, detergenți, dezinfectanți).
Acestea nu se spală deoarece reziduurile toxice pot fi îndepărtate sau
prea diluate pentru a putea fi identificate.
În afara indicațiilor speciale, nu se vor adăuga conservanți probelor ce
urmează a fi investigate chimic. Probele se congelează și trebuie s ă ajungă
congelate la laborator, sângele în schimb se trimite refrigerat.
În caz de suspiciune de intoxicație este indicat ca medicul veterinar să
contacteze laboratorul la care se vor trimite probele , pentru a se informa
exact cu privire la cantitatea care trebuie expediată, modul de conservare și
de transport al probelor. (3, 6)

86
1.24.9. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenului
serologic și biochimie

În vederea efectuării analizelor biochimice se recomandă să se
expedieze probe de ser de la animale bolnave. Se va trimite câte 1 ml de ser
pentru fiecar e test care urmează a se efectua . Serul se separ ă de coagul
înainte de expediere .
Serul fără hematii este recomandat doar examenelo r serologice,
hemoliza poate interfera cu testele serologice și biochimice dând rezultate
eronate.
Toate probele de ser se refrigerează și se trimit împreună cu un agent
de refr igerare. Serul se poate congela după cea a fost prelevat de pe coagul.
Răcirea este esențială pentru determinări de enzime. Identificarea fiecărui
tub în parte prin numerotare care să corespundă cu datele din nota de
însoțire este obligatorie. (3, 6)

1.24.10. Pregătirea și transportul probelor la laborator

Probele trebuie să fie însoțit de date anamnetice care trebuie să
conțină numele și adresa proprietarului, date despre animal, specia, rasa,
vârsta, sex, date cu privire boală, morbiditate, mortalitat e, vaccinări,
tratament aplicat și eficienta în urma aplicării acestuia , semne clinice,
leziuni observate la necropsie și diagnosticul prezumtiv. Trimiterea de

87
fotografii ale organelor cu leziuni alături de piesele pentru examenul
histopatologic oferă informații importante în stabilirea diagnosticului.
Datele anamnetice, buletinul de trimitere, se scriu și se ambalează în
pungi de plastic închise . Pe fiecare reci pient se trece numele proprietarului
și proba recoltată.
Probele de ser se numerotează în corelație cu datele trec ute în
buletinul de trimitere. Î ntr-un pachet se includ probe provenite de la un
singur efectiv.
Fiecare țesut se ambalează, separat . Intestinul se ambalează
întotdeauna separat de alte țesuturi pentru a preveni contaminarea
bacteriană.
Recipientele care conțin lichide biologice sau formol se închid bine
cu capac și se plasează în pungi de plastic .
În pachetul cu probe se vor introduc pu ngi cu gheață care trebuie să
fie în contact cu probele și să le păstreze reci până la laborator. Pachetul cu
probe trebuie să fie căptușit cu polistiren expandat care este un bun izolator.
Este preferabilă folosirea recipientelor izoterme și impermeabile.
Probele ambalate trebuie fixate bine cu hârtie în interiorul
recipientului pentru a preveni mișcarea și spargerea în timpul transportului.
(3, 6)

88

1.24.11. Examene rapide folosite în timpul necropsiei

Preparatele directe
Preparatele directe reprezintă o tehnică rapidă de realizare a unor
preparate microscopice native, necolorate. Tehnica presupune recoltarea de
materiale lichide cu aspect normal sau patologic, așezarea pe o lamă
portobiect, acoperirea lor cu o lamelă și examinarea ca a tare la microscop.
Lichidele care urmează a fi examinate microscopic se recoltează prin
aspirare cu seringa sau se preiau cu colțul unei lame microscopice.
Materialele de examinat recoltate de la nivelul mucoaselor, din sedimente,
din țesuturi compacte, se ameste că cu ser fiziologic sau soluții clarificatoare,
în cazul raclatelor cutanate.
Examinarea microscopică se face în câmp luminos, contrast de fază și
câmp întunecat . Majoritatea celulelor, paraziților microscopici și chiar
bacteriile se pot observa la examin area preparatelor în câmp luminos.
Examinarea preparatelor directe se face în condiții mult mai bune în
contrast de fază. Recombinarea a doua fascicule de lumina cu aceeași
lungime de undă dar defazate duce la creșterea contrastului prin creșterea
indicelui de refracție. Diferentele de intensitate a luminii vor fi percepute ca
formațiuni întunecate (celule, microorganisme) pe un fond mai luminos.
Contrastul de fază dă detalii de finețe asupra structurii interne a
celulelor. Procedeul se pretează bin e examinării celulelor necolorate, vii sau
moarte, și paraziților. Examinarea în câmp întunecat presupune vizualizarea

89
unor particule aflate în suspensie, particule care reflectă sau refractă un
fascicul luminos oblic. Tehnica de examinare se pretează susp ensiilor
transparente și se folosește pentru evidențierea spirochetelor, flagelatelor,
celulelor, paraziților și cristalelor aflate în suspensie.
Raclatul cutanat este cel mai folosit procedeu de recoltare a probelor
în vederea examenului microscopic. Are importanță maximă în identificarea
ectoparaziților mici și microscopici. Examenul pentru demodecie se face din
leziuni recente. Pielea din zona ce urmează a fi raclată se prinde și se
comprimă între degetul mare și cel arătător pentru a elimina paraziții d in
foliculii piloși. Materialul obținut este raclat și plasat pe o lamă portobiect.
Pentru a facilita aderarea materialului colectat de lamă, este indicată
aplicarea unei picături de ulei mineral pe suprafața ce urmează a fi raclată
sau pe lama bisturiului . Urmează raclarea mai profundă până la apariția
sângerării din capilare (la cadavrele proaspete). Smulgerea firelor de păr și
examinarea materialului care se exprimă la comprimare poate releva
paraziți.
Materialul raclat se amestecă pe lamă cu 2 -3 picătur i de ulei mineral.
Uleiul se amestecă bine cu materialul raclat până la omogenizare, apoi se
acoperă cu o lamelă histologică. Pentru o mai bună examinare, un mai bun
contrast pentru identificarea paraziților, este indicată coborârea
condensatorului sau înc hiderea diafragmei. Identificarea paraziților adulți
sau a formelor imature (ouă, larve, nimfe) stabilește diagnosticul.
Paraziții superficiali (Dermanyssus, Otodectes) pot fi evidențiați după
recoltarea lor de pe suprafața cutanată sau a părului cu ajutor ul unei benzi

90
adezive de acetat . Banda de acetat curată este presată pe suprafața părului și
pielii adiacente sau pe o suprafață rasă. Banda este apoi lipită pe o lamă
portobiect și examinată.
Deoarece majoritatea dermatofiților la animale sunt la exterior ul
firului de păr, clarificarea preparatelor directe nu este necesară, încât
examinarea se poate face în ulei mineral. Clarificarea părului si scuamelor
se poate face între lamă și lamelă în câteva picături de KOH 10 -20%. Lama
se încălzește ușor 15-20 secunde, fără a se fierbe proba. Încălzirea se poate
înlocui cu un timp de așteptare de 30 minute la temperatura camerei.
Soluție de KOH se poate înlocui cu așa -numitul „clorfenolac" în
vederea clarificării keratinei: 50 g cloralhidrat, 25 ml fenol lichid și 25 ml
acid lactic. Pentru dizolvarea cloralhidratului este nevoie de mai multe zile
dar soluția este stabilă. Preparatul direct realizat cu acest amestec poate fi
examinat imediat. (3, 6)

1.24.12. Colectarea probelor pentru frotiuri
Probele citologice pot fi colectate prin tamponarea și raclarea
leziunilor. Tehnicile folosite pentru colectarea probelor și prepararea
lamelor variază în funcție de localizarea anatomică, caracteristicile țesutului
și în funcție de caracteristicile pacientului.
Amprentele. Pentru evaluare citologică amprentele pot fi realizate
din leziuni externe sau din țesuturile extrase în timpul necropsiei. Ulcerele

91
ar trebui imprimate înainte de a fi curățate. Apoi leziunea trebuie curățată cu
un burete chirurgical umezit cu soluție sa lină și reimprimată și/sau raclată.
Pentru realizarea amprentelor sângele și lichidele tisulare trebuie
îndepărtate de pe suprafața leziunii prin ștergere cu un material absorbant.
Excesul de sânge și lichide tisulare împiedică celulele să adere pe lamă,
rezultând un preparat sărac în celule. De asemenea, excesul de fluide
împiedică celulele să se disperseze și să ia forma și dimensiunea pe care o
au în mod obișnuit în frotiurile uscate la aer.
Mijlocul unei lame curate este apăsat pe suprafața ștearsă a țe sutului
care trebuie imprimat. Deși, în general, se fac mai multe amprente pe fiecare
lamă, o amprentă pe lamă este de obicei suficientă. Atunci când este posibil,
e bine să se realizeze mai multe lame cu amprente astfel încât să fie
disponibile pentru eve ntualele colorații speciale.
O tehnică proprie de realizare a amprentelor este tehnica amprentelor
la gheață care se pretează bine studiului unistraturilor celulare (endoteliu,
mezoteliu) dar și unor țesuturi cu structură fibroasă. Lamele sunt înghețate
în congelator sau în criostat iar țesutul de analizat se va atinge ușor, rapid de
suprafața lamelor. Urmează încălzirea rapidă a amprentelor pe o platină sau
la un uscător cu aer cald pentru a preveni apariția condensului. Prin
amprentarea succesivă a acelea și zone se obțin "secțiuni" seriate prin țesut.
Raclările. Raclările au avantajul colectării multor celule din țesut și
de aceea sunt folosite pentru țesuturile dense, cu puține celule.
Raclarea se face prin tragerea unei lame de bisturiu sau a unei lame
histologice perpendicular pe suprafața leziunii curățată și uscată. Materialul

92
colectat pe lamă este transferat în mijlocul unei lame de microscop și etalat
prin una sau mai multe din tehnicile descrise mai jos pentru prepararea
frotiurilor din mase solide.
Este necesară uscarea imediată a frotiului pentru a păstra arhitectonica
celulelor. Fixarea se poate realiza prin scufundare în alcool metilic absolut.
(3, 6)

1.24.13. Efectuarea frotiurilor

Pot fi folosite mai multe metode pentru prepararea frotiurilor pentru
diagnostic citologie din raclate și lichide biologice. Alegerea tehnicii de
efectuare a preparatului depinde de caracteristicile probei.
Tehnica frotiului de sânge: după ce materialul a fost depus pe o lamă
o a doua lamă se așează peste prima la un unghi de 30-40°. Aceasta este
trasă înapoi de -a lungul primei lame până când vine în contact cu proba.
Când fluidul s -a extins de -a lungul joncțiunii celor două lame, lama de
deasupra se trage înainte rapid și cu finețe.
Metoda squash: poate da frotiuri c itologice excelente. Preparatul se
efectuează prin depunerea materialului pe mijlocul unei lame și apoi se
așează o a doua lamă orizontal peste material la un unghi drept față de prima
lamă. Aceasta este apoi trasă prin alunecare rapidă și ușoară peste pri ma
lamă. Este important a nu se apăsa lama etalatoare în timpul etalării
deoarece aceasta provoacă ruperea celulelor. Greutatea lamei este de obicei
suficientă pentru etalarea adecvată a celulelor. Dacă sunt prezente bucăți

93
mici de țesut care nu se dispers ează când a doua lamă este aplicată (de ex.'
bucăți de măduvă osoasă), se poate aplica o ușoară apăsare cu degetul
înainte de etalare.
Alte tehnici de etalare: o metodă care distruge celulele în mai mică
măsură, este aceea de a pune a doua lamă peste mater ial, apoi se rotește cu
45° și se ridică.
O altă tehnică pentru etalarea materialelor aspirate este aceea de a
trage materialul în zonele periferice în mai multe direcții cu vârful unui ac
de seringă, rezultând o fotmă de stea de mare. Această tehnică nu d istruge
celulele fragile și de asemenea permite menținerea unui stat gros de lichid
tisular în jurul celulelor. Uneori acest strat gros împiedică dispersarea
celulelor și interferează cu observarea detaliilor celulei dar prezintă și
porțiuni acceptabile.
Tehnica pensulării este foarte bună pentru frotiuri din măduva osoasă
și constă în atingerea ușoară a măduvei cu o pensulă uscată din păr decămilă
și pensularea ușoară a lamei obținând un strat fin, unistrat decelule.
Prepararea frotiurilor din lichide. Frotiurile trebuie preparate
imediat după colectarea lichidului. Frotiurile pot fi realizate direct din
lichidul proaspăt, bine amestecat, sau din sedimentul rezultat la centrifugare,
prin tehnica frotiului de sânge, a frotiului liniar, sau metoda squash.
Selectarea tehnicii depinde de celularitatea, vâscozitatea și omogenitatea
lichidului.
Tehnica frotiului liniar poate fi folosită pentru concentrarea lichidelor
cu puține celule, dar de obicei nu dispersează suficient celulele din lichidele

94
bogate în celul e. De aceea, lichidele translucide necesită de obicei
concentrare, fie prin centrifugare, fie prin tehnica frotiului liniar,
centrifugarea fiind de preferat.
Pentru concentrarea lichidelor prin centrifugare, lichidul este
centrifugat 5 minute la 1000 -1500 r/m. Sedimentul se resuspendă în câteva
picături de supernatant prin înclinarea ușoară a tubului. O picătură din
sedimentul resuspendat se pune pe o lamă și se face un preparat prin metoda
frotiului sau squash. Dacă este posibil, se fac câteva preparate pr in fiecare
tehnică.
Dacă lichidul nu poate fi concentrat prin centrifugare sau dacă proba
centrifugată conține puține celule, pentru concentrarea celulelor în preparat
se poate folosi tehnica frotiului liniar. O picătură de lichid se pune pe o
lamă curată și se folosește tehnica frotiului de sânge doar că a doua lamă se
ridică de pe preparat la aproximativ 3/4 din frotiu, lăsând o porțiune liniară
care conține mai multe celule decât restul lamei. Din păcate este posibil ca o
cantitate prea mare de lichid să rămână în această „linie" și să împiedice
buna dispersare a celulelor. (3, 6)

95

2. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE PĂSĂRILOR

Cadavrele se identifică din următoarele puncte de vedere : specie,
rasă, origine, sex, vârstă, ti p productiv, categorie de exploatare, sistem de
creștere, identificarea proprietarului.
Descrierea semnelor clinice trebuie raportată în ordine cronologică
de către îngrijitor sau persoana care însoțește păsările la laborator.
Istoria efectivului trebuie să includă următoarele aspecte : nivelul
producțiilor, uniformitatea efectivului, boli anterioare apărute în efectiv,
descrierea semnelor clinice actuale, morbiditatea și mortalitatea înainte și
după apariția semnelor de boală, vaccinări, program de furajare, consumul
de furaje, condiții de microclimat (temperatură, umiditate, ventilație), date
referitoare la întreținerea păsărilor, alimentație, compoziția chimică a
furajelor, calitatea apei folosite pentru adăparea păsărilor.
În fermele de creștere intensivă a păsărilor, o serie de factori de
microclimat și factori manageriali pot influența negativ sau chiar anula
răspunsul efectivului la o anumită medicație.
Ancheta referitoare la sursa (originea) păsărilor, incubația,
ecloziunea, posibilitatea stresului ter mic (răcire sau supraîncălzire) precum
și mortalitatea timpurie poate oferi informații esențiale în dezvoltarea și
sănătatea ulterioară. De exemplu encefalomielita este observată în prima
săptămână de viață și este asociată cu condiții neigienice de eclozi une.

96
Infecțiile cu Salmonella, transmise de obicei prin ou, sunt observate după
aproximativ 8 zile de viață. Atremorul epidemic este de asemenea transmis
prin ou și este observat, cel mai probabil, la aproximativ 12 zile de viață.
Coccidioza, boala a mizeriei, apare după 21 de zile de viață. Anamneza
urmărește și eventualul tratament și durata acestuia, incluzând și prelungirea
acestuia după trecera semnelor. O serie de infecții cum ar fi cele cu
Salmonella sau pasteurella , pot fi controlate, stăpânite prin medicație
antiinfecțioasă da r pot recidiva. (3, 6, 14, 24)

2.1. Examenul exterior
La examneul extern al cadavrelor se urmărește, în primul rând,
aspectul general al cadavrelor, unele afecțiuni putând fi observate cu
ușurință în acest stadiu. Hipotrepsia se poate evidenția la exterior printr -o
dezvoltare corporală scăzută, membre dezvoltate disproporționat față de
trunchi și se confirmă, după deschiderea cadavrului, prin slaba dezvoltare a
organelor interne.
Conformația cadavrelor se apreciază în funcție de aspectul normal al
speciei și al rasei. Se pot observa leziunile specifice nanismului,
rahitismului (devieri ale sternului), periosisului (devieri ale membrelor),
osteopetrozei (îngroșări ale oaselor lungi), etc.
Constituția trebuie să fie robustă la rasele de carne și fină l a rasele
de ouă. Starea de întreținere se examinează prin simplă inspecție și prin
palparea cadavrului. Starea de întreținere se apreciază ca și cahexia, stare de

97
întreșinere slabă, bună, foarte bună și obezitate. La palpare se simte carena
sternală proemi nentă, cu atrofia musculaturii sternale, în caz de slăbire sau
cahexie. Apreciem și anumite poziții anormale ale capului și membrelor. În
encefalomalacie apare torticolis iar în Boala Marek apar poziții anormale ale
membrelor și ale aripilor, la fel și în hipovitaminoza B 1.
Examenul suprafeței cutanate intereasează atât pielea cu pene, cât
și cea fără pene ( la creastă, urechiușe, bărbițe, pleoape) apar leziunile de
variolă sub forma unor noduli cenușii care sunt acoperiți de cruste. (Fig. 1.1)
Se pot suprapune infecții bacteriene și apar inflamații necrotice, purulente și
fibrinoase la nivelul pielii capului și al mucoasei conjunctive.
Anemia imprimă o culoare mai deschisă bărbițelor, culoarea
negricioasă apare în intoxicații cu substanțe care se cuplează cu Hb. Apariția
de pete negre la nivelul crestei și bărbițelor se constată în histomonoză
(boala capului negru). În holera aviară cronică apare edemul bărbițelor și,
mai rar, apare gangrena bărbițelor, cu eliminarea lor. În urma luptelor sau a
canibalismului apar plăgi, ulcere la nivelul crestei, bărbițelor și la nivelul
cloacei.
La nivelul membrelor se pot observa leziunile produse de râie. Se vor
examina și mucoasele aparente. Mucoasa bucală poate prezenta depozite de
fibrină, inflamații difte roide, în candidoză și trichomonoză. (3, 6)

98
2.1.2. Aspectul general al cadavrului
-defecte de aplomb și devierea coloanei vertebrale în rahitism la pui
și osteomalacie la adulte ;
-subdezvoltare (întîrziere în creștere) în hipotrepsie ;
-opistotonus în encefalomalacie ;
-abdomen în formă de pinguin în: pseudoconcremente de ou,
peritonită vitelină ; (14, 30, 34 )
– tumori în cavitatea toracoabdominală .
2.1.3. Examinarea pielii și a penelor
Se va examina pielea din regiunea capului: creastă, bărbițe, pleoape
și apoi pielea extremității picioarelor (regiunile tarsometatarsiană și
falangelor). La examinarea pielii se apreciază culoarea, grosimea,
elasticitatea, prezența de cruste și /sau noduli. (3, 6)

2.1.4. Leziuni ale pielii :
-plăgi în caz de traumatisme ;
-cruste în dermatitele eruptive ;
-nouduli variolici în difterovariolă ;
-tumefierea foliculilor plumiferi în: sarcomatoză, boala Marek.
(14, 30, 34 ) (Fig 1.

99
2.1.5. Leziuni ale penelor :
-căderea penelor în: boli cronice, dermatoze, parazitoze ;
-aglutinarea penelor din jurul orificiului cloacal cu materii fecale
în enterite ;
– prezența de sânge în jurul orificiului cloacal în canibalism. (14,
30, 34 )
2.1.6. Leziunile mucoaselor aparente
-paliditatea mucoaselor în anemii ;
-depozite fibrinoase la nivelul sacilor conjunctivali în variola
aviară cu localizarea oculo -nazală, coriza hemofilică, micoplasmoză ;
-prolapsul cloacal apare în: retenția de ou, pseudoconcrement
de ou, tumori în cavitatea toraco -abdominală . (14, 29, 34 )
2.1.7. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat
Cadavrul se fixează în poziție dorsală și se deplumează pe fața
ventrală a regiunilor cervicală și toracoabdominală, de asemenea pe fața
internă a membrelor. Se completează cu examenul suprafeței cutanate.
Se execută o butonieră la nivelul procesului xif oidian al sternului.
Apoi, sub protecția unei sonde canelate se secționaeză pielea pe linia
mediană a feței ventrale a corpului, întâi caudal până la cloacă, apoi până în

100
zona inferioară a ciocului, protejând gușa. Secțiunea principală se
completează cu al te patru secțiuni care merg pe fața internă a aripilor și
picioarelor, perpendiculare pe prima.
Se dilacerează țesutul conjunctiv subcutanat și pielea se răsfrânge
lateral. În acest fel se pot obține date privind țesutul conjunctiv subcutanat.
(3, 6)
2.1.8. Leziunile țesutului conjunctiv subcutanat :
– peteșii în sindroamele hemoragipare ;
– infiltrații edematoase în cahexie ;
– granuloame parazitare ;
– tumori în virozele oncogene aviare.
2.2. Examenul interior
2.2.1. Deschiderea și examinarea cavității toracoabdominale
Se execut ă o breșă în peretele ventral al cavității, înapoia procesului
xifoidian al sternului. Cu foarfecele drept, sub protecția sondei canelate sau
a două degete de la mâna opusă celei care manipu lează instrumentul de
secționare (foarfecele), se practică trei secțiuni: una pe linia mediană până la
cloacă și alte două secțiuni laterale, paralele cu marginile hipocondrului,
simetrice, până la nivelul paletelor iliace. Peretele cavității se segmenteaz ă,
astfel, în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral. (3, 6)

101
Se va ridica în continuare plastronul sternocostal . Pentru aceasta se
practică două secțiuni simetrice și convergente orientate caudo -cranial și
ușor oblic în sus, de la paletele iliace (punctul decliv al secțiunilor
anterioare) până la jumătatea claviculelor. Cu foarfecele la tineret și cu
costotomul la adulte se vor secționa coastele, coracoidele și claviculele.
Plastronul sternocostal se ridică ușor, dilacerând sau secționând cu atenție
inserția sternală a sacului pericardic. Se examinează gradul de dezvoltare a
musculaturii pectorale și carena sternală care poate fi deviată în rahitism la
pui și osteomalacia la adulte . Pe fața internă a plastronului sternocostal pot
să apară dep ozite văroase în guta viscerală ca și pelicule de fibrină în
colibaciloza acută . (3, 6)

2.2.2. Leziunile cavității toraco -abdominale
-peteșii și sufuziuni în: intoxicați, hipovitaminoza K, boli
infecțioase ;
-hemoperitoneu în: rupturi de organe, traumatisme, canibalism ;
– poliserozită urică – depozite de acid uric în guta viscerală ;
– poliserozită fibrinoasă în colibaciloza acută ;
– ovisaci în peritonita consecutivă pontei abdominale ;
– vitelus în peritonita vitelină ;

102
– formațiuni tumorale cu sediul pe seroasele cavității sau în
pereții acesteia în virozele oncogene. (14, 30, 34 )
Sacii aerieni în mod normal colabează imediat după deschiderea
cavității și nu pot fi examinați . În stări patologice ei sunt destinși, cu
peretele î ngroșat și cu depozite interne. (3, 6)

2.2.3. L eziuni le sailor aerieni :
– aerosaculita fibrinoasă – acumulările de fibrină, se întâlnește în
micoplasmoză ; (Fig. 1.3)
– aerosaculita granulomatoasă – îngroșarea neregulată, difuză
sau sub formă de granuloame, în aspergiloză.
2.2.4. Deschiderea și examinarea cavității pericardice
Pentru deschiderea cavității pericardice se prinde cu pensa
chirurgicală vârful sacului pericardic și se trage ușor înspre examinatorul
plasat în partea posterioară a cadavrului. Se execută cu foarfecele o mică
butonieră în fața pensei și apoi două secțiu ni orientate lateral în V, înspre
baza cordului. Lamboul superior, de formă triunghiulară, se răsfrânge, iar
cel inferior, mai mare, va păstra și va permite examinarea eventualelor
colecții patologice lichide. (3, 6)

103
2.2.5. L eziuni le cavității pericardic e:
– hemopericard ca urmare a traumatismelor grave ;
– pericardită seroasă se caracterizează prin prezența unui lichid
citrin care coagulează la aer în 15 minute, și se întâlnște în holera aviară
acută ;
– pericardita fibrinoasă în colibaciloza acută ;
– pericardită urică în localizarea pericardică a gutei viscerale .
(Fig. 1.4)
2.2.6. Eviscerarea și examinarea cordului
Cordul se prinde cu mâna sau cu pensa și se trage ușor în sus, după
care se secționează marile vase. La cadavrele foarte proaspete (cu sânge
necoagulat) sau foarte vechi (cu sânge hemolizat) se aplică două ligaturi
care prind toate vasele de la baza cordului și cordul se ridică după
secționarea între cele două fire.
Se apreciază cantitatea și calitatea grăsimii de la baza cordului,
prezen ța de mici hemoragii în holera aviară, apariția unor formațiuni
nodulare care proemină la suprafața cordului și care pot fi tumori sau noduli
pulorici (salmoneloza aviară ). După deschiderea cordului se apreciază
suprafața de secțiune a miocardului ca și as pectul endocardului parietal și
valvular. (3, 6)

104
2.2.7. Leziuni le cordului :
-cordul globulos (boala cordului rotund ) în policarențe severe și
în intoxicația cu furazolidonă ;
-hemoragii punctiforme la baza cordului („cord stropit cu
fuxină”) în holera aviară ;
-miocardita limfohistiocitară (noduli pulorici) în salmoneloză ;
-miocardita granulomatoasă în tuberculoză și aspergiloză ;
-tumori miocardice în boala Marek sau leucoza limfoidă. (14, 30,
34)
2.2.8. Eviscerarea și examinarea ficatului
Ficatul se eviscerează secționând vasele, canalul cistic și ligamentele
de susținere. La examinarea culorii se va ține cont de faptul că ficatul la puii
în primele trei săptămâni de viață este de culoare gălbuie, culoare patologică
la ficatul păsărilor adulte. (3, 6)

2.2.9. Leziuni le ficatului :
– hepatosteatoză – ficatul are culoare galben – ruginie și foarte friabil,
se observă în micotoxicoze sau forțajul alimentar al găinilor ouătoare ca și
în unele boli infecțioase ;

105
– amiloidoza hepatică – ficatul are aspect de bloc de ceară, leziunea
se observă în infecții cronice: tuberculoză, micoplasmoză ;
– hepatita necrotică miliară – pe fond gălbui se observă niște noduli
de mici dimensiuni (ficat pres[rat cu nisip) în holera aviară ; (Fig. 1.5)
– hepatita necrotică în focare mari în hepatosplenita necrozantă
produsă de Clostridium perfringens, în trichomonoză, în streptococie,
histomonoză ; (Fig. 1.6)
– hepatita hemoragică în hepatita cu incluzii și hepatita vir otică a
bobocilor de rață ;
– hepatita hemoragico -necrotică în colibaciloza subacută ;
– perihepatită fibrinoasă în colibaciloză ; (Fig. 1.7)
– hepatita limfohistiocitară în salmoneloză ;
-hepatita granulomatoasă în tuberculoză și coligranulomatoză ;
(Fig. 1.8)
-hepatita fibroasă în aflatoxicoză și insuficiența cardiacă ;
-tumori în boala Marek și leucoza limfoidă. (Fig. 9) (14, 30, 34 )

106
2.2.10. Eviscerarea și examinarea splinei
Este situată în planul median al cavității toracoabdominale, într -un
triunghi delimitat de lobul drept al ficatului, porțiunea glandulară a
stomacului și originea duodenului.
Splina se eviscerează după secționarea mezoului gastrosplenic și a
celor doi pediculi vasculari. (3, 6)

2.2.11. Leziuni le splinei :
-atrofia splinei (splina mult redusă în volum și greutate) apare în:
cahexie, hipotrepsie,intoxicații cu tricoteceni ;
-lienoza fibrinoidă (splina este mărită în volum, maronie, cu
aspect granular pe suprafața de secțiune); apare în: colibaciloza subacută,
salmoneză, holeră ;
-lienoza amiloidă (splina cu aspect de bloc de ceară) în boli
cronice, mai ales tuberculoză ;
-ischemia splinei (splina redusă în volum și palidă) în hemoragii ;
-splenita necrotică , miliară în holeră și salmoneloză, în focare
mari în hepatosplenita necrozantă și în histomonoză ;
-splenita limfohistiocitară în salmoneloză ;

107
-splenita granulomatoasă în: tuberculoză, g ranulomatoză,
micoze ;
-tumori – cu aspect nodular sau organul în întregime mult crescut
în volum de la 10 la 20 de ori în leucoză și boala Marek. (14, 30, 34 )
2.2.12. Eviscerarea tubului gastrointestinal
Se vor aplică trei duble ligaturi: la intrarea în porțiunea glandulară a
stomacului, în porțiunea terminală a duodenului și pe rect, în apropierea
cloacei. În urma secționării între cele două fire la fiecare dublă legătură ,
tubul gastrointestinal va fi eviscerat în două blocuri: unul constituit din
stomac, duoden și pancreas, celălalt din jejun , ileon, saci cecali, colon și
rect. (3, 6)

2.2.13. Eviscerarea și examinarea aparatului genital
La masculi se examinează testiculele prin secționare pe marginea
convexă.
La aprecierea modificărilor testiculare se ține cont de specie, vârstă
și mai ales de perioada fiziologică. În perioada de maximă activitate
sexuală, testiculele sunt mult mai mari decât în perioada de repaus.
La femele se eviscerează ovarul,oviductul și cloaca prin secționarea
circulară a pielii din jurul orificiului cloacal. Cele trei organe se vor secționa

108
în bloc la găinile ouătoare. La puicuțe, la care salpinxul este nedezvoltat, se
vor eviscera separat ovarul și cloaca . (3, 6)

2.2.14. Leziuni ale aparatului genital femel :
– atrofia ovarului și a oviductului apare în: – carențe, adenoviroză,
fuzarioză ;
– depolimerizarea vitelusului în ovisaci în:- carențe proteice, bursita
infecțioasă, micoplasmoză, holeră, colibaciloză ;
– ooforita necrotică (culoare verzuie a ovisacilor) în pseudomonoză ;
– ooforita hemoragică în bronșita infecțioasă ; (Fig. 1.10)
-ooforita fibrinopurulentă în: colibaciloză, salmoneloză,
pasteureloză, micoplasmoză ;
– ooforita proliferativă în salmoneloză ; (Fig. 1.11)
– ooforita granulomatoasă în tuberculoză ;
– tumori ovariene în virozele oncogene ;
-retenția de ou (stagnarea oului la intrarea în cloacă) în
hipocalcemie ;
– pseudoconcrementul de ou în obstacole în calea tranzitului oului
sau atonie salpingiană ;

109
-salpingita fibrinoasă (mulaj de fibrină în oviduct) în
micoplasmoză ;
– salpingita limfohistiocitară sub forma unor mici noduli sau a unor
microchiști în bronșita infecțioasă ;
– salpingita granulomatoasă în: coligranulomatoză, tuberculoză,
micoze. (14, 30, 34 )
2.2.15. Leziuni ale aparatului genital mascul
– orhita necrotică a rățoilor, testiculele sau testiculul apar mărite în
volum și cu aspect granular și uscat pe suprafața de secțiune în salmoneloză.
2.2.16. Examinarea bursei Fabricius
Bursa Fabricius, plasată pe fața dorsală a urodeului, se eviscerează
odată cu cloaca. La aprecierea modificărilor sale se va ține cont de faptul că
bursa crește în greutate și volum până la vârsta de 4 luni, se menține până la
5-6 luni și apoi scade treptat până la dispari ția completă la 7 -8 luni (la
găină). Macroscopic, aceasta este alcătuită din pliuri cerebriforme care
converg spre o cavitate redusă, care este în mod normal goală, cu suprafața
lucioasă. Bursa Fabricius se deschide longitudinal. (3, 6)

110
2.2.17. Leziuni ale bursei Fabricius :
– atrofia accidentală apare în stres, boli virale, bacteriene și
parazitare, a se diferenția de involuția fiziologică ;
– metaplazia cornoasă (suprafața cavității interne apare rugoasă și
brună) apare în hipovitaminoza A a tineretului aviar ;
– limfobursita edematoasă (bursa mărită în volum, cu peretele
infiltrat gelatinos și cu mici hemoragii) în bursita infecțioasă ;
– limfobursita fibrinoasă (depozite gălbui de fibrină în cavitate) în
colibaciloză ;
– limfobursita hemoragică în coccidioză pentru sistemul intensiv și
prostogonimoză pentru gospodăriile mici ;
– limfobursita granulomatoasă în: coligranulomatoză, tuberculoză,
micoze ;
– tumori ; în leucoza limfoidă bursa este foarte mare, cu peretele gros
și aspect slăninos pe secțiune; poate ajunge la greutatea de 100 de grame.

111
2.2.18. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor
suprarenale
Glandele suprarenale apar ca două formațiuni de formă piramidală
și culoare galben portocalie, cu aspect granular, situate la polul apical al
rinichilor. Ele se vor eviscera doar în vederea unor examene histologice.
Rinichii se eviscerează din lojele renale, secționând marile vase și
nervii. Se execută câte o incizie longitudinală în fiecare lob. (3, 6)

2.2.19. Leziunile rinichilor
– nefroza urică , rinichii apar măriți în volum, pichetați cu puncte
albicioase, aspect asemănător unor grămăjoare de icre, apare în guta
viscerală ; (Fig. 1.12)
– nefrita interstițială limfohistiocitară se întâlneste în salmoneloză
și bronșita infecțioasă ;
– nefrita granulomatoasă se observă în coligranulomatoză și
aspergiloză. (14, 30, 34 )
2.2.20. Eviscerarea și examinarea pulmonilor
Pulmonii se decolează din spațiile intercostale, plecând de la
marginea lor posterioară. Se secționează apoi traheea înainte de bifurcația în
cele două bronhii principale.Secționând și dilacerând legăturile lor seroase

112
cu pereții cavității, pulmonii se ext rag din cadavru și se examinează după
metodologia clasică. (3, 6)

2.2.21. Leziunile pulmonului
– congestia pulmonară activă (pulmonul apare crescut in volum,
roșu aprins, pe suprafața de secțiune se exprimă sânge, docimazia este
negativă), se întâlnește în deficient de microclimat și în fază inițiala a
inflamațiilor ;
– edemul pulmonar (pulmonul destins, culoare cenușie, lichid
spumos pe secțiune, docimazia între două ape); apare în: intoxicația cu
ANTU, intoxicația cu sare, în holera aviară acută , colibaciloză ;
– bronhopneumonia hemoragică în pseudopestă ;
– bronhopneumonia fibrinoasă în holera cronică și micoplasmoză ;
– bronhopneumonia limfohistiocitară în salmoneloză (noduli
pulorici) ;
– bronhopneumonia granulomatoasă în aspergiloză la pui ;
-tumorile, cu aspect nodul ar sau ca zone difuze cenusii, în leucoze și
boala Marek ; (14, 30, 34 )
2.2.22. Examinarea glandelor tiroide, paratiroide si a timusului
Tiroidele apar ca două formațiuni roșii – visinii, ovoide cu dimensiuni
de 0,25 -0,5 cm plasate pe traiectul arterei carotide comune, cranial față de

113
punctul de emergență a trunchiurilor arteriovenoase subclaviculare, la
intrarea in cavitatea toraco -abdomina lă. (3, 6)
Paratiroidele au dimensiuni foarte mici, cu diametrul de 1mm si
culoare galbuie, plasate la polul caudal al tiroidelor, intim atașate sau
distanțate de acestea până la 0,5cm.
Tiroidele si paratiroidele nu oferă relații de diagnostic la examenul
necropsic și aceste glande se recoltează doar in vederea examenului
histologic. (3, 6)
Timusul este un organ limforeticular cu dezvoltare maximă la
pubertate, după care regresează, fără să dispară insă complet. Leziunile
timusului sunt legate prin urmare de varsta tânără La puii de găină timusul
este constituit din două lanțuri simetrice a câte șapt e lobi plasate in lungul
venelor jugulare; se poate examina foarte bine in situ imediat după jupuirea
zonei cervicale. (3, 6)

2.2.23. Leziunile timu sului:
– involuția accidentală (de stress ) este provocată de factori stresanți,
hipotrepsie, cahexie ;
– distrofia urică în guta viscerală ;
– distrofiile fibrinoidă si mucoidă in micoplasmoză si colibaciloză ;
– timita necrotică în clostridioză ;
– timita limfohistiocitară în salmoneloză ;
– hiperplazia tumorală a lobilor timici in leucoză și boala Marek.

114

2.2.24. Examinarea cavității bucale
Se introduc foarfecele în comisurile ciocului, se secționează profund
toate formațiunile anatomice din pereții laterali ai cavității buco -faringiene.
Se examinează cavitatea bucală presând ușor cu degetul din exterior
planșeul cavității. (3, 6)

2.2.25. Leziuni le cavității bucale
– necroza bucală (mai ales la varful limbii) apare în arsuri,
fusariotoxicoză și în sindromul limbii negre( avitaminoza PP) ;
– stomatita fibrinoasă apare in: candidoză, pseudopestă, localizarea
bucolaringiană a variolei aviare, trichomonoza porumbeilor .

2.2 26. Examinarea esofagului și a gușei
Esofagul și gușa se deschid pe toata lungimea, urmărindu -se
topografia acestora, volumul, conținutul, aspectul mucoasei după
îndepartarea depozitelor alimentare . (3, 6)

115
2.2.27. Leziunile esofagului și gușei
– metaplazia cornoasă a glandelor din submucoasa esofagului, care
se exteriorizează sub forma unor nodului întâi translucizi și mai târziu
albicioși si tari la palpare; leziunea apare in hipovitaminoza A a puilor ;
– esofagita fibrinoasă este prezentă în candidoză, pseudopestă,
variolă, trichomonoză, ca o continuare a inflamației mucoasei bucale ;
– esofagita fibrinohemoragică în pesta rațelor ;
– obstrucția (împâstarea gușii) este cauzată de diverși corpi străini
ca și de furajele concentrate prea uscate ;
– ptoza gușii ( gușa pendulantă ); gușa la curci apare dilatată și
căzută sub nivelul normal; leziunea este cauzată de alimentația
hiperglucidică si favorizarea fermentațiilor levurice; ca urmare a
acumularilor de gaze pereții gușii si mușchii de susținere sunt deșirați ;
– ingluvita necrot ică în intoxicațiile cu var nestins ;
– ingluvita fibrinoasă în candidoză si hipovitaminoza A la puii de
găină, variolă la curci, aspergiloză la pui, capilarioză la găini și fazani.
La aprecierea leziunilor gușii la porumbel se va avea în vedere
faptul că, începând cu a opta zi de clocit, atât la femele cât si la masculi, se
produce o hiperplazie epitelială a mucoasei ingluviale și hipersecreție de
metaboliți lipido -albuminosi. Aceștia, împreună cu epiteliul descuamat, se
acumulează la suprafața mucoasei ca o pastă grunjoasă denumită și „lapte de
porumbel”, singura sursa de hrana a puișorilor în primele trei săptămâni de
viață. (14, 30, 34 )

116
2.2.28. Examinarea traheei
Traheea se deschide și se examinează de la orificiul laringotraheal
până la locul de emergență a bronhiilor principale, unde aceasta a fost
secționată transversal în vederea eviscerării pulmonilor. (3, 6)

2.2.29. Leziunile traheei
-laringotraheita hemoragică din: laringotraheita infecțioasă acută,
singamoză, pseudopestă ;
-laringotraheita fibrinoasă apare în: difterovariolă, (formele
subacute -cronice), hipovitaminoza A, candidoză, aspergiloză. În
difterovariola aviară se manifestă prin apariția unui dop de fibrină care
obliterează orificiul laringotraheal și provoacă moartea păsării prin as fixie.
2.2.30. Deschiderea și examinarea cavităților nazale și a
sinusului infraorbitar
Se secționează transversal valva superioară a ciocului la baza ei,
apoi se examinează corneții dorsal și ventral și septul nazal. Dacă secțiunea
este ușor oblică se poate deschide și sinusul infraorbitar .
Rinitele și sinuzitele au o incidență mare la păsări fiind determinate
de foarte variați agenți patogeni. Prezintă importanță practică rinita și
sinuzita fibrinoasă care apar în variola aviară localizarea oculonazală , în
coriza hemofilică, micoplasmoză , holera aviară cronică. (3, 6)

117

2.2.31. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea
encefalului
Pentru decalotare se practică o secțiune transversală prin osul frontal
care unește unghiurile posterioare ale orbitelor și două secțiuni laterale,
distanțate la 2 cm și paralele, orientate caudal până la creasta
supraoccipitală. Cu foarfecele folosit ca pârghie, se ridică din partea
anterioară calota. După un examen in situ al foițelor meningeale și al
encefalului, acesta se eviscerează începând din porțiunea lui cranială, prin
secționarea chismei optice, a rădăcinilor nervilor cranieni și a bulbului, la
extremitatea lui caudală. (3, 6)

2.2.32. Leziuni le encefalului:
– encefalomalacia puilor de găină – produsă de carența în vitamina
E și Seleniu , apare o ușoară ramolire a substanței nervoase;
-meningoencefalitele fibrinoasă și purulentă în pasteureloza
rațelor;
-encefalita granulomatoasă în: tuberculoză, coligranulomatoză,
micoze generalizate.
În general, leziunile enumerate mai sus au manifestări rare
macroscopic, fiind necesară efectuarea examenului histologic.

118
2.2 33. Eviscerarea și examinarea globilor oculari
Se secționează conjunctiva, mușchii globului ocular și nervul optic, se
extrage și se imersionează organul în formol 5% timp de 12 -24 de ore. Cu
instrumente foarte fine se secționează globul ocular în plan sag ital. (3, 6)

2.2.34. Leziunile globilor oculari
– conjunctivita fibrinoasă , cheratita și panoftalmia din localizarea
oculo -nazală a variolei aviare, coriza hemofilică, micoplasmoza și holera
cronică ;
– depigmentarea irisului și modificarea formei pupilei (uneori
unilateral) apar în localizarea oculară a bolii Marek.
2.2.35. Examinarea sistemului nervos periferic i
La păsări se pot examina in situ plexul brahial după eviscerarea
pulmonilor și nervii sciatici prin disecția ultimului spațiu intermuscular al
coapsei. (3, 6)
2.2.36. Leziunile sistemului neos periferic i
– edemațierea plexurilor brahial și lombosacral în carența în
riboflavină la pui ;
– îngroșări tumorale neregulate în localizarea tronculară a bolii
Marek. (14, 27, 30, 34 )

119
2.2.37. Examinarea aparatului locomotor
Examinarea aparatului locomotor începe cu examenul plastronului
sternocostal ridicat în vederea deschiderii cavității toracoabdominale și este
continuată cu inspecția, palpația și secționarea razelor osoase, în funcție de
datele anamnetice și de desfășurarea examenului necropsic până în acest
moment. Se deschid articulațiile care la inspecție apar deformate sau
crescute î n volum. (3, 6)

2.2.38. Leziuni ale aparatului locomotor:
– devierea carenei sternale , însoțită de o tumefiere a articulațiilor
inter- și condrocostale, constituie o leziune a rahitismului la tineret și a
osteomalaciei găinilor ouătoare ;
– înmuierea exagerată a tibiilor la puișori apare în rahitism,
leziunea motivând și denumirea acestuia ca „boala oaselor moi” ;
– artritele hemoragică și purulentă în stafilococie, streptococie,
salmoneloză cronică, holeră ;
– artrita hiperplazică în guta aviară localizarea articulară și
tuberculoză ;
– atrofia musculaturii sternale (amiotrofie) în cahexie, hipotrepsie,
boli cronice, gută ; (Fig. 1.13)

120
– miodistrofie sternală în boala mușchilor albi.(Fig. 1.14) (14, 30,
34)
2.2.39. Examinarea pancreasului și a tubului digestiv
Exame nul gastrointestinal începe cu deschiderea porțiunii glandulare
a stomacului (proventriculului) în lungul acesteia. După examinarea atentă a
porțiunii glandulare se deschide pe marea sa curbură și porțiun ea musculară.
Se îndepărtează conținutul și se examinează integritatea și aspectul de
culoare ale cuticulei. Aceasta se decolează, apreciindu -se gradul de aderență
la mucoasă, culoarea și integritatea mucoasei precum și grosimea stratului
muscular al peret elui. (3, 6)
Intestinul se deschide pe toată lungimea lui, pe mica sa curbură. Se va
cota diametrul tubului intestinal, culoarea, grosimea peretelui, depozitele
patologice de la suprafața mucoasei intestinale. Se recurge adeseori, după
necesitățile de diag nostic, la determinarea pH -ului intestinal sau la
examenul parazitologic direct între lamă și lamelă al conținutului intestinal
sau al raclatului de mucoasă. (3, 6)

2.2.40 . Leziunile pancreasului :
– hemoragii în toxicoze și unele boli infecțioase precum pesta
rațelor ;
– necroze în: cahexie, hipovitaminoze, chlamidioză ;
– tumorile pancreasului apar în sarcomatoză. (14, 30, 34 )

121

2.2.41. Leziunile tubului digestiv :
Leziunile proventriculului:
– proventriculita hemoragică se observă în pseudopesta aviară, sub
forma a două benzi hemoragice circulare la intrarea și la ieșirea din
proventricul. Leziunea se întâlnește însă și în bursita infecțioasă și în
hipovitaminoza K ; (Fig. 1.15)
– proventriculita fibrinoasă apare în: candi doză, aspergiloză,
capilarioză, pseudopestă ;
– proventriculita limfohistiocitară , cu îngroșarea uniformă a
peretelui, apare în adenoviroza broilerilor ;
– proventriculita parazitară apare în infestațiile parazitare cu
Tetrameres, Capillaria ;
– proventricu lita de nutriție este produsă de furaje grosiere, de
ariste, de furajele mucegăite; inflamația este inițial catarală, apoi fibrinoasă
și în cele din urmă hiperplazică ;
– proventriculita traumatică apare ca urmarea pătrunderii unor
corpi ascuțiți în perete le organului;
– proventriculita granulomatoasă apare în coligranulomatoză și în
tuberculoză ;

122
– tumorile stomacului glandular , se întâlnesc în boala Marek sau
leucoza limfoidă, se manifestă prin îngroșarea exagerată a peretelui, care are
un aspect slăninos pe secțiune. (14, 30, 34 )
Leziunile stomacului muscular :
– pigmentația verde a conținutului alimentar și a cuticulei apare în
pseudomonoză și în înfometarea îndelungată, prin refularea pigmenților
biliari ;
– necroza și eroziunile cuticulei apar în infecția cu Fusobacterium
necrophorum și în carențe grave ;
– hemoragiile mucoasei în pseudopestă ;
– atrofia musculoasei , cu subțierea peretelui, apare ca o atrofie de
inactivitate în cazul furajării cu nutrețuri prea fin triturate ;
– necroza cer oasă de tip Zenker apare în hipovitamoza E și în
hiposelenoză ;
– ventriculitele apar cu aceleași forme și aceeași etiologie ca și
proventriculitele. (14, 20, 30, 34 )
Leziunile intestinului :
– modificări topografice sunt provocate de parazitozele masive, de
furajele toxice sau de inflamații ;

123
– inflamațiile intestinului – enteritele, sunt variate ca forme
morfologice și au etiologie diversă;
– enterita necrotică în infecțiile cu Clostridium perfringens ;
– enterita hemoragică în: coccidioză, pseudopestă, parvoviroza
gâștelor ;
– tiflita hemoragică difuză în coccidioză ; (Fig.1.16)
– enterita difteroidă în pseudopesta aviară ;
– tifloproctita limfohistiocitară în salmoneloză ;
-enterita granulomatoasă în tuberculoză, coligranulomatoză,
aspergiloză și teniază ;
– tumorile intestinale se întâlnesc în boala Marek, leucoză și, cu
localizare superficială pe seroasă în sarcomatoza aviară. (14, 27, 30, 34 )

124

Fig. 1.1. EXANTEMUL CUTANAT
(VARIOLIC ) (original A. Stancu) Fig.1.2. TUMEFIEREA
FOLICULILOR PLUMIFERI
(dup ă Moreland 2009 )

Fig.1.3. AEROSACULITA
FIBRINOAS Ă (original A. Stancu) Fig.1.4. AMIOTROFIE
STERNALĂ (original A. Stancu)

Fig.1 5. MIODISTROFIE
STERNAL Ă (original A. Stancu) Fig.1.6. PERIHEPATITĂ
FIBRINOASĂ (original A. Stancu)

125

Fig. 1.7. HEPATITA GRANULOMATOAS Ă
– TBC (dup ă Moreland 2009 ) Fig. 1.8. HEPATITĂ NECROTICĂ ÎN
FOCARE MARI (dup ă Moreland 2009 )

Fig.1.9.HEPATITĂ NECROTICĂ ÎN
FOCARE MILIARE (original A. Stancu) Fig.1.10. OOFORITĂ HEMORAGICĂ
(original A. Stancu)

Fig.1 .11 OOFORITĂ PROLIFERATIVĂ
(dup ă Moreland 2009 ) Fig.1 .12. NEFROZĂ ȘI URETERITĂ URICĂ
(original A. Stancu)

126

Fig. 1 .13. PROVENTRICULITA
HEMORAGICĂ (original A. Stancu) Fig. 1 .14. TIFLITĂ HEMORAGICĂ DIFUZĂ
(original A. Stancu)

127

3. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE SUINELOR

După înregistrarea cadavrului și luarea datelor anamnetice se
realizează examenul general al cadavrului. Se apreciază starea de întreținere,
culoarea mucoaselor aparente și aspectul orificiilor naturale ale cadavrului.
(3, 6)
3.1. Examenul exterior
Frecvent, se constată eritemul cutanat sau aspectul roșu al pielii
datorat supraîncărcării vaselor dermice cu sânge. Aspectul este ma i evident
la nivelul urechilor și abdomenului . Cauzele eritemului sunt multiple și
includ infecțiile septicemice cum sunt rujetul, salmoneloza, streptococia și
pesta. Eritemul cutanat localizat la nivelul glandei mamare se întâlnește la
locul zonelor de ma mită. Eritemul cutanat ventral poate fi produs de agenți
iritanți cum ar fi urina, varul, dezinfectanți sau de o pardosea înghețată.
Eritemul cutanat asociat cu edemul subcutanat este o caracteristică a
arsurilor solare cu sau fără asocierea factorilor fot osensibilizanți exogeni.
Cianoza cutanată se exprimă ca o colorare roșie -albăstruie a pielii ce
rezultă în urma încărcării vaselor cu sânge slab oxigenat, asfixie, sau
trombozelor vaselor dermice. Frecvent apare în stările hipoxice secundare

128
insuficiențelor r espiratorii sau cardiovasculare, în cazul animalelor moarte
de câteva ore cianoza nu se poate deosebi de eritem.
Icterul poate fi observat în cazul leptospirozei, și în cazul migrării
adulților de ascaris suum în canalul coledoc.
Infestațiile parazitare cutanate la porc includ râia sarcoptică, râia
demodecică, păduchii și puricii. Râia sarcoptică este cea mai obișnuită
parazitoză cutanată la porc fiind răspândită în întreaga lume.
Bolile virale cu afectare cutanată includ bolile ve ziculoase, respectiv
febra aftoasă, exantemul veziculos, stomatită veziculoasă și boala
veziculoasă a porcului. Bolile sunt greu de diferențiat clinic și
morfopatologic încât este nevoie de examene de laborator. Variola afectează
în special purceii tineri, neafectând de multe ori porcii la îngrășat și adulți.
Abcesele subcutanate se pot observa adesea la examenul extern al
cadavrelor și pot evolua sub formă enzootică în anumite efective. Cel mai
des întâlnit agent patogen în cazul acestor abcese este Coryne bacterium
pyogenes, puroiul fiind cremos, gălbui.
Necrozele urechilor sunt leziuni frecvente la porcii la îngrășat.
Etiologia este atribuită traumatismelor, frecvent mușcături, infectate cu
Staphylococcus hyicus și streptococi beta -hemolitici.
Dermatofitozele apar frecvent la porcii adulți și sunt mai ușor de
identificat în zonele cu piele nepigmentată. Cel mai frecvent agent etiologic
al dermatofitozelor este Microsporum nanum . Pityriasis rosea afectează
purceii la îngrășat și porcii adulți da r este o boala care se autolimitează și nu
prezintă importanță economică deosebită. Cauza este necunoscută dar se

129
bănuiește existenta unei predispoziții ereditare. Leziunile se observă cu
ușurință, sunt asemănătoare cu cele din microsporoză și sunt localiz ate la
nivelul abdomenului și zonei inghinale.
Parakeratoza este asociată la porc cu deficitul de zinc dar și cu alți
factori ce țin de dietă, respectiv calciu, acizi grași și cupru. Leziunile inițiale
sunt localizate pe partea ventrală a abdomenului și pa rtea distală a
membrelor. Suprafața pielii este uscată, rugoasă și granulară, cu cruste și
crevase. (3, 6, 11, 12)

3.1.1. Aspectul general al cadavrului
Hipotrepsia se caracterizează printr -o subdezvoltare generală (se va
diagnostica numai la tineret), respectiv printr -o hipotrofie generalizată,
tradusă morfoclinic prin: aspect general substatural și subponderal,
hirsutism, subdimensionarea tuturor organelor și țesuturilor, cu excepția
suprarenalelor.
Din punct de vedere etiopatogenetic, hipotrepsia poat e fi:
congenitală și postnatală.
Hipotrepsia postnatală (dobândită) este cea mai importantă din
punct de vedere practic și are următoarele cauze: înțărcarea precoce,
subnutriția, policarențe, infecții cronice, infestații parazitare masive.
Prin examinarea aspectului general se pot depista și eventuale
defecte de conformație, constituție și aplomburi. (14, 17, 30, 34 )

130
3.1.2. Examinarea pielii
Pielea se examinează, în principal, prin inspecție dar și prin palpare
și secționare a zonelor modificate macroscopic. Se vor urmări i culoarea,
deformările, elasticitatea.
3.1.3. Leziunile pielii :
– congestia activă sau eritemul, localiazată sau generalizată, se
traduce prin colorația roșie vie a pielii, iar la proba vitropresiunii, zona
cutanată examinată se recoloreză instantaneu. Leziunea precede fenomenul
inflamator, apare în diverse toxicoze, și este mai specifică bolilor roși i ale
porcului: salmoneloza, pesta, rujetul ; (Fig.2.1 )
– congestia pasivă sau cianoza apare în asociație cu modificarea
similară a mucoaselor aparente, constă în colorația vișiniu -albăstruie a
acestora și semnalează, în gene ral, fenomene de hipoxie locală ;
Atât eritemul cât și cianoza se vor diferenția de hipostaza cadaverică.
– hemoragii cutanate în pestă, intoxicația cu raticide și
micotoxicoze, în pu rpura trombocitopenică izoimună ;
– hipercheratoza este produsă de hipovitaminoza A și se manifestă
prin apariția unor plăci hipercheratozice bine delimitate, de culoare brun –
negricioasă și tari la palpare ;

131
– paracheratoza , leziune considerată specifică hipozincozei, se
traduce prin aspecte macroscopice asemănătoare celor din hipercheratoză,
doar că zonele modificate sunt moi la palpare ;
– alopecia (căderea părului ) la nou născuți are ca și cauză
hipotiroidismul scroafelor, iar la tineret sunt incriminate policarențele ; (14,
15, 30, 34, 36 )
3.1.4. Dermatitele
– fotodermatoze sau dermatitele de fotosensiobilizare, care apar cu
precădere la animalele depigmentate în urma expunerii la raze ultraviolete,
iar animalele au fost hrănite în prealabil cu hrișcă, știr, lupin, lucernă, plante
care conțin principii fotodinamici ;
-epidermita exsudativ ă a purceilor produsă de Staphiloccocus
epidermidis ;
– dermatita pustuloasă superficială produsă de streptococi;
– dermatite parazitare care se observă în scabie, hematopinoză și se
caracterizează prin zone de erupție eritematoasă cu hipercheratoză și ulterior
crustizări.
– Exantemele sunt dermatite secundare care apar în boli infecțioase
eruptive și care au o evoluție graduată : macul ă, papulă, veziculă, pustulă și
crustă :

132
– exantemul urticariform rectangular în rujetul subacut;
– exantemul papulos în pesta acută;
– exantemul veziculos sau veziculo -eroziv în febra aftoasă, stomatita
veziculoas ă, exantemul veziculos și intoxicația cu so lanină ;
– exantemul variolic în variola suinelor;
– exantemul varioloid cu caracter hemoragico -necrotic în pesta și
salmoneloza cronică;
– exantemul crustos în salmoneloza cronică. (14, 26, 30, 34 )
Gangrena uscată este varianta cea mai frecventă de devitalizare
locală a pielii și este observabilă prin zone depresate, uneori în curs de
sfacelare, negricioase, uscate și tari la palpare. Modificare a comună în
plăgile de decubit, gangrena uscată poate fi observată și în intoxicația cu
zearalenonă și în hiperestrogenism, cu localizare mamelonară, la purcei.

3.1.5. Examinarea mucoaselor aparente
La nivelul mucoasei conjunctivale se va urmări grosimea
pleoapelor, forma fantei palpebrale, culoarea și umiditatea mucoasei, starea
de plenitudine a vaselor. Se pot observa aici: icterul, paliditatea mucoasei în
anemie, hiperemia, hemoragii punctiforme, precum și edemul pleoapelor în
boala edemelor.

133
Mucoasa bu cală se examinează la nivelul silonului gingivolabial,
întreaga cavitate urmând a fi examinată după eviscerarea limbii și a
faringelui. Mucoasa bucală poate fi anemică, icterică, poate prezenta afte
sau eroziuni în virozele eruptive sau leziuni ulcerative în difteria bucală a
purceilor produsă de Fusobacterium necrophorum .(3, 6)
Se examinează în continuare mucoasele vestibulară și vaginală la
femele, prepuțială la mascul.
3.1.6. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat
Pe cadavrul așezat în poziție dorsală, pielea se secționează pe linia
mediană a feței ventrale a acestuia, din spațiul intermandibular până la
orificiul anal; secțiunea se dublează în „felie de pepene” la nivelul
ombilicului, prepuțului, vulvei și orificiului anal. Se fac apoi patru secțiuni,
perpendiculare pe prima, pe fața internă a membrelor până la articulațiile
metacarpiene și metatarsiene. Jupuirea se face cu atenție, cât mai superficial,
iar eventualele formațiuni patologice subcutanate se vor lăsa la cadavru. (3,
6)
3.1.7. Leziuni ale țesutului conjunctiv subcutanat :
– edemul seros generalizat al țesutului conjunctiv subcutanat apare
în boala edemelor, anemia feripr ivă și în insuficiența cardiacă ;
– edemul serohemoragic cu localizare perifaringiană apare în
glosantrax ;

134
– colorația galbenă a ț.c.s. – icterul –se întâlnește în ascaridoză,
leptospiroză, intoxicația cu fosfor ;
– sideroza : colorarea ruginie a țesutului conjunctiv subcutanat și a
limfonodurilor externe este urmarea supradozării preparatelor a ntianemice
pe ba ză de fier ;
– abcesele subcutanate cu un puroi cremos, galben -verzui, apar în
piobaciloză. (14, 30, 34 )
3.2. Examenul interior
3.2.1. Deschiderea și examinarea cavității abdominale și a
cavității peritoneale
Se execută o butonieră în peretele abdominal, înapoia apendicelui
xifoidian al ster nului și s sub control digital, se secționează peretele ventral
al cavității până la simfiza ischiopubiană. La tineret incizia va ocoli
ombilicul. Această primă secțiune se completează cu două secțiuni laterale
care merg pe marginea hipocondrului până în apropierea proceselor
transverse lombare. Peretele cavității va fi secționat astfel în două lambouri
triunghiulare care se răsfrâng lateral.
Se face un examen general al cavității abdominale, urmărindu -se:
topografia orga nelor din cavitate, mirosuri particulare degajate la
deschiderea cavității, aspectul seroaselor, colecțiile patologice lichide,
formațiuni patologice care interesează pereții cavității sau seroasele. (3, 6)

135
3.2.2. Leziuni ale cavității peritoneale
– lichid serosanguinolent în int oxicația cu subtanțe cumarinice ;
– hemoperitoneul cauzat de traumatisme grave ;
– hidroperitoneul sau ascita : acumularea de lichid incolor sau ușor
citrin apare în insuficiența cardiacă, ciroza hepatică, nefropatii cronice,
tumori maligne, micr oangiopatia dietetică ;
– peritonita fibrinoasă : depozite de fibrină ca o pânză de păianjen la
suprafața anselor intestinale în boala Glasser sau micoplasmoză ;
– peritonita purulentă în piobaciloză ;
-peritonita stercorală , produsă prin revărsa rea conținutului alimentar
în cavitate, eliberat de ruperea peretelui intestinal, de obicei ca urmare a
gangrenei umede din tulburările topografice ale intestinului. (14, 26, 30, 34 )
3.2.3. Deschiderea și examinarea cavității toracice și a cavităților
pleurale
Înainte de a deschide cavitatea toracică se va examina diafragmul și
se va nota integritatea lui, elasticitatea, forma convexă sau concavă a
acestuia.
Se va deschide cavitatea toracică prin două secțiuni laterale,
simetrice care pleacă de la nivelul proceselor transverse lombare în sens
caudal și ușor oblic până la jumătatea primei perechi de coaste. Secțiunea se

136
va trasa inițial cu un cuțit în musculatura de pe fața externă a cutiei to racice
și apoi va fi executată cu costotomul. După secționarea diafragmului de pe
arcul hipocondral și a inserției sternale a sacului pericardic se va ridica
plastronul sternocostal. Se efectuează un examen al topografiei organelor
din cavitatea toracică apoi se vor observa eventualele colecții sau formațiuni
patologice. (3, 6)
3.2.4. Leziuni ale cavității toracice
– pneumotorax : pătrunderea aerului în cavitatea toracică în urma
unor plăgi penetrante ;
– hemotorax : în traumatisme grave, cu ruperea marilor vase ;
– pleurezia fibrinoasă este o leziune comună în pasteureloza
subacută -cronică, hemofiloz ă, streptococie, boala Glässer ;
– pleurezia purulentă : în piobaciloză ;
– pleurita fibroadezivă se caracterizează prin sudarea foițelor
pleurale prin țesut conjunctiv, apare ca urmare a pleureziil or exsudative
descrise anterior ;
– pleurita granulomatoasă este observată în tuberculoză și în
micoze. (14, 18, 26, 29, 33 )

137
3.2.5. Deschiderea și examinarea cavității pericardice
Se prinde vârful sacului pericardic cu o pensă chirurgicală și se trage
ușor înspre examinator. Cu foarfecele se efectuează o breșă înaintea pensei
și apoi două incizii în „V”, cu deschiderea către baza cord ului. Lamboul
superior se răsfrânge spre înainte și se examinează eventualele colecții
patologice lichide sau depozite de la suprafața epicardului. (3, 6)
3.2.6. Leziunile cavității pericardice:
-hemopericardul – în micro angiopatia dietetică a porcului ;
-pericardita fibrinoasă în boala Glässer, micoplasmoză și
pasteureloză ;
– pericardita purulentă în piobaciloză ;
-pericardita fibroadezivă ca o formă cronică a inflamațiilor
exsudative ale pericardului. (14, 26, 30, 34 )
3.2.7. Eviscerarea și examinarea organelor buco -cervico -toracice
Organele buco -cervico -toracice (limba, faringele, laringele, esofagul,
traheea, aorta descendentă, vena cavă caudală, cordul și pulmonul) se extrag
într-un singur bloc. Acest bloc mai cuprinde și t imusul, tiroida și
paratiroida. Pentru eviscerare se fac inițial secțiuni profunde în planșeul
cavității bucale, pe fața internă a ramurilor mandibulei. Cu degetele mâinii
stângi se prinde limba și se extrage printre brațele mandibulei. Prin

138
tracționarea p osterioară a limbii și secționarea țesuturilor conjunctive se
ridică faringele, laringele, esofagul și traheea până la intrarea în cavitatea
toracică. Se ridică în continuare pulmonii, cordul, limfonourile cavitare,
esofagul, aorta descendentă și cava caud ală până la nivelul diafragmului,
unde organele tubulare (esofagul) se secționează între două fire și se
examinează cavitatea bucală, apoi, după tehnicile uzuale, cordul (detașat de
la bloc), plămânii, limba, faringele, laringele, esofagul și traheea. Apoi se
examinează și timusul, tiroidele și paratiroidele. (3, 6)
3.2.8. Leziunile cavității bucale :
-stomatita catarală : sub formă de depozit cenușiu pe fondul
hiperemiat al mucoasei bucale, poate fi provocată de substanțe iritan te,
toxice, alimente fermentate ;
– stomatita veziculoasă : în f ebra aftoasă, boala veziculoasă ;
-stomatita difteroidă în difteria buc ală a purceilor și în candidoză ;
– necroze linguale în fusariotoxicoză.
3.2.9. Leziunile faringelui
– faringita seroasă – în pasteureloza acută ;
– faringita crupală – în candidoză ;
– faringita fibrinonecrotică – în difterie, pestă, boala Aujeszki.

139
– faringita hemoragiconecrotică – în glosantrax ;
– faringita purulentă – în piobaciloză ;
-faringita gangrenoasă – în traumatizarea diverticulului faring ian
caudal ;
– faringita granulomatoasă – în actinobaciloză .
Leziunile esofagului :
– obstrucția esofagiană prin ingerarea de cartofi, știuleți ;
– esofagita crupală – în candidoză.
3.2.10. Leziuni le laring elui:
– echimoze : în pasteureloza septice mică ;
– edemul laringian – în bol i cardiace, intoxicații, antrax ;
– laringotraheita necrotică – în boala Aujeszky.
3.2.11. Leziunile cordului :
– tamponada cordului produsă în hidropericard, hemopericard și
chilopericard ;
– hipertrofia cardiacă în endocardite, nefrit e cronice, carența în Fe
sau Cu ;

140
– dilatația cardiacă –afectiuni pulmonare cronice, anemia feriprivă
și în microangiopatia dietetică (ca rența în vitamina E și seleniu) ; (Fig. 2.2)
– atrofia seroasă a țesutului adipos de la baza cordului – în boli
cronice, carenț e grave multiple ;
– hemoragii în speciale sub formă de sufuziuni subendocardice în
microangiopatia dietetică sau „boala cordului muriform”, pestă,
enterotoxiemia anaerobă , intoxicații, hipovitaminoză K ; (Fig. 2 .3)
– miocardozele granulară , grasă și hialină în hipovitaminoze, stări
toxice și în unele boli infecțioase.
– micocardita parenchimatoasă – în febra aftoasă la purcei ;
– micocardita purulentă – în piobaciloză ;
– miocardita limfohistiocitară – în encefalomiocardita virală ;
– micocardita granulomatoasă – în tuberculoză ;
– micocarditele parazitare – în cisticercoză ;
– calcificarea endocardului – în hipercalcemie ;
– endocardita ulcerovegetantă – în rujetul cronic . (14, 26, 30, 34 )

141
3.2.12. Leziunile pulmonului :
– atelectazia pulmonară – poate fi congenitală cauzată de
imaturitate morfofiziologică, pulmonii find reduși în volum și greutate, au o
colorație albăstruie, fiind lipsiți de luciu, docimazia fiind pozitivă sau
dobândită întâlnită în urma infestațiilor parazitare sau a colecțiilor
patologice din cavitatea pleurală și se caracterizeaz ă prin prezența unor zone
de depresiune care au o culoare roșie v ișinie docimazia fiind pozitivă ;
– congestia pulmonară activă este cauzată de șocul termic, carență
hidrică, microclimat viciat, transporturi lungi și obositoare și se
caracterizează printr -o colorație roșie aprinsă a pulmonului, do cimazia este
negativă ; (Fig. 2.4)
– congestia pulmonară pasivă se întâlnește în in suficiențe al e
cordului stâng, pulmonul are o colorație roș ie vișinie, iar la secțiune se
observă scurgerea de sânge roșu vișiniu , docimazia este între două ape ;
– edemul pulmonar se întâlnește în intoxicația cu ANTU sau
fosfuri , în microangiopatia diete tică, anemia feriprivă, boala edemelor,
pasteureloza acută și se caracterizează prin prezența unui lichid spumos
albicios asemănător cu albușul de ou bătut la secționarea țesutului pulmonar,
bronhiilor și bronhiolelor. La suprafață țesutul pulmonar este de stins. În
fincție de culoarea lichidului se clasifică în edem de stază dacă lichidul are
culoare albicioasă și edem inflamator dacă lichidul are culoare roșietică ;

142
– infarctul roșu pulmonar se întâlnește în faza de debut a P.I.P. și
rujetul cronic și se caracterizează prin prezența de zone compacte, roșii –
vișinii -negricioase, dense de formă triunghiular ă cu baza orientată spre
pleură ;
– bronhopnumonia catarală – se localizează la nivelu l lobilor
craniali și mediali. În funcție de faza evolutivă a bolii au o colorație roșie
violacee uniformă, desen lobular evident, consistență crescută pe secțiune
aceast aspect fiind caracteristic fazei de debut, numită și faza de splenizație ,
apoi, în formele mai indelungate, pulmonul capătă o culoare cenușiu –
albicioasă, consistența este crescută, desenul lobular bine evidențiat.
Această fază se mai numește și faza de pancreatizare . Se întâlnește în
pneumonia enzootică a porcului ; ( Fig. 2.5)
-bronhopn eumonia necrotică – urmare a necrobacilozei bucale a
purceilor, caracterizată prin prezența de fo care de necroză bine delimitate ;
-bronhopneumonia hemoragică –cu localizare pe fața dorsală în
boala Aujeszky, sub formă de echimoze interlobulare în pestă, sub formă de
sufuziuni pe fond icteric în leptospiroză, asc aridoza larvară
hepatopulmonară ;
-bronhopneumonia fibri noasă ce se caracterizează printr -un
aspect mozaicat se întâlnește în pasteureloza ; (Fig.2.6 ; 2.7)
-bronhopneumonia hemoragiconecrotică – în pleuropneumonia
infecțioasă a porcului . În evoluția acută a bolii plămânii au o culoare roșie –

143
negricioasă, iar pe secțiune au aspect uscat. În evoluția cronică se observă
focare de bronho pneumonie bine delimitate, cu zona centrală de culoare
galben cenuși e datorită necrozei înconjurate reacție mezenchimală
productivă ;
-bronhopneumonia purulentă – în piobaciloză, sub formă de
abcese (aposteoma toasă) sau difuză (flegmonoasă) ;
-bronhopneumonia gangrenoasă – în urma aspirației de alimente,
medicamente sau depozite pa tologice din căile respiratorii ;
-bronhopneumonia limfohistiocitară – zone carnificate cu
consistență crescută localizate în lobii craniali și mediali, în pneumonia
enzootică a porcului ;
-bronh opneumonia granulomatoasă –se prezintă sub diferite
aspecte în funcție de agentul cauzal : granuloamele infec țioase sunt aderente
la țesutul pulmonar și pot fi întâlnite în tuberculoză, actinobaciloză,
bruceloză, granuloamele parazitare sunt bine conturate și pot fi compacte
în metastrongiloză, ascarido ze și chistice în echinococooză ;
-bronhopneumonie fibroasă ca o formă de cronicizare a
bronhopneumoniilor acute . (14, 22, 26, 30, 34 )

144

3.2.13. Leziunile timusului
– ca leziune mai frecventă se observă involuția accidentală care
apare în hipotrepsie, infecții și invazii parazitare.
3.2.14. Leziunile tiroidei
– pot fi observate: calcificarea metastatică, gușa coloidă, tiroidite,
tumori.
3.2.15. Leziunile paratiroidei
– hiperplazia tiroidelor se constată în rahitism hipovitaminoza P,
nefropatii la adulte.
3.2.16. Eviscerarea și examinarea splinei
Splina se detașează ușor fiind plasată în lungul ultimelor două coaste
de pe latura stângă, depășind ventral hipocordul cu aproximativ 6 cm și
venin d în contact cu porțiunea stângă a stomacului. (3, 6)
3.2.17. Leziunile splinei
– congestia splinei – se diagnostică atunci când apare sânge spontan
pe suprafața de secțiune, precede inflamațiile ;
– infarctele roșii marginale – în pesta clasică ; (Fig.2.8)

145
– splenita hemoragică (infecțioasă acută): splina are o culoare roșie
generalizată și consistență de cauciuc; apare în rujetul acut și în
streptococie ;
– splenita purulentă – în piobaciloză ;
-splenita limfohistiocitară – în salmoneloza subacută – cronică ;
-splenita granulomatoasă – în tuberculoză, bruceloză,
echinococoză.
Tumori ale splinei observate în leucoză.
3.2.18 . Eviscerarea tubului gastrointestinal
Pentru eviscerarea corectă a tubului digestiv postdiafragmatic se vor
aplica patru duble leg ături: pe cardia, pe flexura du odenului (la
10 cm de
orificiul piloric), pe ileon (la câțiva centimetri anterior valvulei ileocecale) și
pe rect, cât mai aproape de anus.
După secționarea tubului între dublele legături și dilacerarea marelui
mezenter se vor eviscera trei blocuri: intestinul gros cu rect, colon, cecum și
bontul ileocecal, intestinul subțire cu ileon: jejun și duoden și stomacul cu
restul duodenului și pancreasul. Înainte de ridicarea ultimului bloc se va
deschide duodenul la
2-3 cm poste rior pilorului și se va stabili
permeabilitatea canalului coledoc, prin presiuni ușoare asupra vezicii biliare.
(3, 6)

146
3.2.19 . Evisce rarea și examinarea ficatului, a vezicii biliare și
leziunile ficatului
Ficatul se examinează după tehnica obișnuită.
Leziunile ficatului :
– steatoza hepatică (hepatoza grasă): ficatul este ușor bombat, cu o
culoare maroniu -gălbuie, consistență friabilă, la secționare pe lama cuțitului
rămân urme de grăsime. Leziunea apare în staza îndelungată, intoxicații,
mai ales, în afla și ochratoxicoza purceilor sugari ; (Fig.2.9)
– hepatoz a dietetică : ficatul are culoare ruginie, desenul lobular
evident, pichetat cu necroze și hemoragii miliare, pe suprafața de secțiune
are aspect granular uscat. Se observă leziunea în hipovitaminoza E (în
asociație cu hiposelenoza) ;
– necroze miliare pot f i observate în boala Aujeszky și în
intoxicațiile cronice cu pesticid ;
– hepatita parenchimatoasă sau toxică acută dă ficatului aspect de
organ fiert, identic cu cel din autoliza cadaverică și se va diagnostica prin
urmare doar pe cadavrele proaspete. Este consecința intoxicațiilor ;
– hepatita necrotică poate să se manifeste sub două forme : hepatita
necrotică în focare mici (miliară) în salmoneloz a produsă de tulpini
toxigene ; hepatita necrotică în focare mari (necrozantă) apare în infecțiile
cu Clostridium perfringens. (Fig.2.10)

147
– hepatita purulentă (apostematoasă) apare în piobaciloză sub
forma abceselor mari și în streptococie su b forma abceselor mici, stelate ;
– hepatita limfohistiocitară , manifestată prin creșterea în volum a
ficatului, uneor i cu apariția unor foarte mici focare cenușii, este o lezi une
caracteristică salmonelozei ;
– hepatita fibroasă toxinfecțioasă (ciroza) apare în intoxicații, boli
infecțioase cronice, micotoxicoze, tulburări circulatorii cronicizate. Ficatul
este de cele mai multe ori micșorat în volum, cu suprafața boselată și
consistența crescut ă, iar la secț ionare țesutul hepatic scârțâie ;
-hepatita i nterstitiala fibroasă (parazitară ) se manifestă
macroscopic asemănător cirozei și este provocată de migrația hepatică a
larvelor de ascar izi, esofagastomi și cisticerci ; (Fig.2.11)
– hepatita granulomatoasă chistică apare în hidatidoză, sub forma
unor granuloame parazitare chistice.
La nivelul vezicii biliare se pot întâlni calculi, aglomerări de ascarizi
sau un edem al peretelui vezicii care este prezent în gastroenterita
transmisibilă, microengiopatia dietetică, h epatoza dietetică. (14, 23, 25, 26,
30)

148
3.2.20. Eviscerarea și examinarea glandelor suprarenale
Plasate la polul craniomedial al rinichilor, cu o formă ușor alungită
și ușor încurbată la porc, glandele suprarenale se ridică ușor, prin decolare și
întreruperea legăturilor vasculare; se vor nota dimensiunile, culoarea,
consistența, raportul dintre zonele corticală și medulară pe suprafața de
secțiune. (3, 6)
3.2.21. Leziunile glandelor suprarenale :
– tulburări de dezvoltare : agenezii, glande supranu merare ;
– hipertrofia : în toate stăril e de stres în faza lor inițială ;
– hemoragii corticale în intoxicații.
3.2.22. Deschiderea cavității pelviene
Se practică la porcii mari și se realizează prin secționarea pubisului
și ischiului, de o parte și de alta a simfizei i schiopubiene și prin îndepărtarea
segmentului osos median astfel obținut. (3, 6)
3.2.23. Eviscerarea și examinarea aparatului urogenital
În cazul în care se suspicionează leziuni ale întregului aparat urinar,
rinichii se eviscerează împreună cu ureterele și cu vezica urinară, sau chiar
într-un singur bloc uro -genital.

149
Eviscerarea rinichilor începe prin secționarea fasciilor de susținere și
a peritoneului parietal care delimitează loja renală și se continuă cu
secționarea legăturilor vasculare și urinare.
Vezica urinară se ridică în bloc comun sau separat. În ambele cazuri,
mai ales în starea de plenitudine a vezicii, se va secționa uretra între două
fire. (3, 6)
3.2.24. Leziunile aparatului urinar :
– anomalii renale reprezentate prin agenezie unilaterală, chiști
congenitali (rinichiul polichistic), hidronefroză ;
– hidronefroza reprezintă acumularea urinei în bazinet, ca urmare a
apariției anormale a unor valvule pe ureter; rinichiul apare ca o pungă cu
pereții subțiri și plină cu urină ;
– chiști de retenție urinară ; (Fig.2.12)
– steatoza renală apare în aflatoxicoza și ochratoxicoza purceilor
sugari (în asociație cu o hepatosteatoză) ; (Fig.2.13)
– guta renală (guaninoza) se manifestă prin apariția în bazinet a
unor depozite albicioase proteice sau doar apariția unor strii sidefii la nivelul
papilelor renale. Apare în ga stroenterita transmisibilă (GET) a purceilor ca
și în imaturitatea morfofuncțională renală produsă de o alimentație
necorespunzătoare a scroafelor gestante.

150
– hemoragiile renale se observă în traumatisme lombare grave și în
intoxicația cu warfarină ;
– nefrita parenchimatoasă : rinichii sunt palizi, friabili, cu aspect de
organ fiert. Leziunea este urmarea in toxicațiilor cu sulf at de cupru, fosfor
sau fosfați ;
– nefrita interstițială hemoragică (aspect de ou de curcă ) sau în
focare mari poate să apară în rujet (glomerulonefrită) și în pestă,
salmoneloză și leptospiroza acută (nefrita hemoragică interst ițială) ;
(Fig.2.14)
– infarctul alb renal în pesta porcină ; (Fig.2.15)
– nefrita purulentă apare în piobaciloză, streptococie sau ca o
metastază a oricărei in flamații purulente din organism ;
– abcesul renal ; (Fig.2.16)
– nefrita interstițială limfohistiocitară , sub forma unor focare
albicioase, cu caracter slăninos, iar pe sec țiune prezența unor benzi de
aceeași nuanță, este întâlnită î n leptospiroza subacută -cronică ; (Fig. 2.17)
– nefrita granulomatoasă sub forma unor noduli mari, compacți și
omogeni, în bacteriozele cronice și sub forma unor chiști în hidatidoză ;
– pielita purulentă este inflamația purulentă a bazinetului și apare ca
urmare a propagării urinare a infecțiilor genitale la scroafe ;

151
– hemo ragiile vezicale se observă în pestă, ru jet, în intoxicația cu
wafarină ;
– cistita hemoragicopurulentă este produsă de Arcanobacterium
pyogenes și de Streptococcus suis. (14, 26, 30, 35 )
3.2.25. Leziunile aparatului genital femel
– hipoplazia tractusului genital la scrofițele cu dezechilibre
hormonale generate de condiții n ecorespunzătoare de întreținere ;
– atrofia endometrului este secundară hi poestrogenismului sau
castrării ;
– hiperplazia endometrului este urmarea hiperestrogenismului
provocat de intoxicația cu zearalenonă ;
– Tulburări topografice ale uterului : torsiunea (răsucirea în jurul
propriei axe) și prolapsul (exteriorizarea prin orificiul vulvar), ca urmare a
retențiilor placentare, hipocalcem iei, micotoxicozelor ;
– endometrita purulentă – urmare a retențiilor placentare ;
– edemul vulvovaginal în prima săptămână de viață e ste provocat de
fusariotoxicoză ;

152
3.2.26. Leziunile aparatului genital mascul
– hipoplazia testiculară este produsă de carențe alime ntare grave,
pre- și postnatale ;
– hiperemia, edemul și hemoragiile apar în traumatismele
testiculare ;
– orhitele exsudative (seroasă, hemoragică, purulentă) apar ca o
consecință a traumatismelor la care se adaugă infecții cu germenii pi ogeni ;
– orhita fibroasă este c ontinuarea orhitelor exsudative ;
– orhita granulomatoasă – în bruceloza vierilor. Se manifestă cu
apariția unor focare cu diametrul de 1 -3 cm, cu cazeificare, calcificare sa u
ramoliție purulentă centrală. (14, 19, 26, 30, 38 )
3.2.27. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea
encefalului
Deschiderea cavității craniene poate fi precedată de decapitare.
Detașarea capului se face prin secționarea cu fierăstrăul a regiunii
cervicale superioare la nivelul articulației occipitale . După aceasta c apul se
fixează și se va deschide cavitatea crani ană.
Recomandăm decalotarea fără decapitare, intervenția fiind mai
operativă, iar menținerea legăturilor cu regiunea cervicală asigurând
imobilizarea capului.

153
Deschiderea cavității craniene se face prin executarea următoarelor
secțiuni în peretele osos:
– o secțiune transversală anterioară, pe linia care unește marginile
posterioare ale apofizelor zigomatice ale oaselor frontale (care unește
unghiurile posterioare ale orbitelor);
– două secțiuni laterale ușor convergente, de la epifizele zigomatice
la ma rginile laterale ale protuberan ței occipitale externe;
– o secțiune transversală posterioară, în fața protuberanței occipitale
externe (paralelă cu prima secțiune).
Cu ajutorul dălții folosită ca o pârghie se îndepărtează calota
începând din partea anterioar ă și continuând până la zona occipitală. Dintre
foițele meningeale dura mater rămâne în mod obișnuit atașată la fața internă
a calotei craniene. După ridicarea acesteia și examinarea foițelor meningeale
rămase ( arahnoida și piamater ) acestea se vor secționa pe linia mediană și
exterior și posterior prin două incizii perpendiculare pe prima. Lambourile
se vor răsfrânge lateral. Se va examina in situ encefalul, apoi se va eviscera
începând din porțiunea sa cranială: se introduc degetel e mâinii stângi sub
lobii frontali și bulbii olfactivi și se secționează cu foarfecele curb nervii
optici, pediculul hipofizei și emisferele, bulbul și cerebelul. Encefalul se
așează pe o tavă și se examinează imediat sau după o fixare în formol 10%
timp d e câteva ore. (3, 6)

154
3.2.28. Leziunile encefalului:
-hemoragiile meningoencefalice produse de traumatisme cranio –
cerebrale grave, intoxicații cu warfarina, pesta clasică ;
-edemul cerebral apare în boala edemelor și în intoxicații. Se
manifestă printr -un aspect umed, lucios al encefalului și o ștergere a
șanțurilor cerebrale, aspect greu de deosebit de cel din autoliza cadaverică ;
– meningita purulentă , manifestată prin apariția abceselor î n masa
nervoasă, este o leziune întâlnită în piobaciloză, salmoneloză, listerioză,
strepto cocie și în intoxicația cu sare ;
– encefalita granulomatoasă – în tuberculoză ;
-encefalita parazitară – în invaziile parazitare cu cisticerci și
sarcosporidii.
Cele mai importante inflamații sunt meningoencefalitele
limfohistiocitare din virozele neurotrope și p antrope, dar ele sunt
diagnosticate doar prin examen histopatologic.
3.2.29. Deschiderea canalului rahidian, eviscerarea și
examinarea măduvei rahidiene
Manopera este foarte laborioasă și necesită un instrumentar special,
de aceea ea va fi executată când o anamneza o impune. Ca și în cazul

155
encefalului, este necesară o prefixare de câteva ore și apoi executarea
secțiunilor tra nsversale prin regiunile care interesează. (3, 6)
3.2.30. Deschiderea și exam inarea cavităț ilor nazale
După incizia țesuturilor moi cu cuțitul se practică, cu fierăstrăul, o
secțiune transversală prin maxilar, în planul primului molar. Inspecția
începe cu septul nazal, ale cărui aspe cte au o importanță deosebită la porc,
se examinează apoi aspectele corneților nazali, particularitățile mucoasei,
aspectul depozitelor de suprafață.
3.2.31. Leziuni ale cavității lor nazale și sinusurilor :
– rinita catarală se manifestă cu aspect congestiv al mucoasei și
acumularea la suprafața ei a unui depozit filant, galben -cenușiu. Din cauza
asemănării acesteia cu autoliza cadaverică a mucoaselor, se va diagnostica
doar pe cadavre proaspete. Inflamația este provocată de curenții de aer rece
din adăposturi, dezinfecțiile executate în prezența animalelor, contaminarea
aerului din adăpost cu miceți, gripă, pestă, infecții cu Pasteurella multocida
și Bordetella bronchiseptica ;
– rinita veziculoasă – în stomatita veziculoasă a porcului ;
– rinita hemoragiconecrotică – produsă în urma traumatismelor ;
-rinita difteroidă (fibrinonecrotică) – în infecția cu Fusobacterium
necrophorum ;

156
– rinita purulentă produsă de germenii piogeni din genurile
Arcanobacterium, Streptococcus, Pseudomonas ;
– rinita granulomatoasă – în micoze și în tuberculoză ;
– rinita atrofică , cea mai importantă, este produsă de Bordetella
bronchiseptica , de cele mai multe ori în asociație cu Pasteurella multocida .
Boala debutează cu o inflamație catarală sau cataral -purulentă care este
urmată de atrofia corneților nazali, devierea septului nazal și mai târziu a
râtului (boala râtului strâmb) ;
– sinuzitele sunt urmarea inflamațiilor cavităților nazale și ale
mucoasei bucale.
3.2.32. Eviscerarea și examinarea globilor oculari
Pentru enuclea rea globilor oculari se secționează inițial structurile
musculomembranoase ale pleoapei superioare, pentru descoperirea lor. Se
va secționa apoi conjunctiva, mușchii și nervul optic și țesutul conjunctivo –
adipos retro -ocular.
Se recomandă o prefixare a globului ocular în formol 10% sau acid
acetic 4% timp de 24 ore, după care se va examina prin secționarea acestuia
în plan sagital sau ecuatorial, cu un cuțit fi n și bine ascuțit. (3, 6)

157
3.2.33. Examinarea aparatului locomotor
Examinarea și leziunile mușchilor
Se va urmări volumul maselor musculare, culoarea, consistența,
umiditatea pe suprafață și pe suprafața de secțiune.
3.2.34. Leziunile mușchilor :
– hipoplazia congenitală : purceii sunt subponderali l a naștere. Este
cauzată de stre s, carențe în colin ă și metionină, fusariotoxicoză ;
– atrofia musculară apare în policarențe, boli cronice, ca o atrofie de
inactivitate în mielite și nevrite;
– miodistrofi a de nutriție : în masele musculare apar zone de culoare
albicioasă, uscate (boala mușchilor albi). Leziunea este cauzată de
hipovitaminoza E si hiposelenoza ;
– miopatia de stres (PSE) este frecventă la adulte și se manifestă prin
decolorarea și flascitatea maselor musculare bogate la
48 ore după
sacrificarea în abatoare. Este provocată de stres, mai ales de stresul de
transport și brutalizarea an imalelor înainte de sacrificare ;
– icterul – colorarea în galben a mușchilor, apare în boli hemolizante
ca leptospiro ză, parazitozele intraglobulare ;

158
-sideroza – colorarea în ruginiu a regiunii musculare în care se fac
injecții cu preparate antianemice pe bază de Fe în cazul supradozării
acestora ;
-gangrena gazoasă apare în edemul malign al porcului. Masele
musculare sunt bombate, roșii -negricioase, crepitante la palpare, cu aspect
buretos pe secțiune;
-miozitele seroasă și fibrinoasă au o etiol ogie traumatică ;
-miozita purulentă , flegmonoasă sau aposteomatoasă, este produsă
de Arcanobacterium. pyogenes .
-miozita eozinofilică , produsă de paraziți, apare în mușchii
abdomin ali sub forma unor strii verzui ;
-miozita granulomatoasă apare în tuberculoză, bruceloză,
actinobaciloză și î n numeroase parazitoze: trichineloză, ascaridoză,
sarcocistoză, hidatidoză.
3.2.35. Examinarea și leziunile articulațiilor
Se apreciază gradul de mobilitate și dimensiunea, după care
articulația se deschide prin secționarea capsulei. Se apreciază
particularitățile membranei sinoviale, grosimea capsulei, lichidul sinovial și
eventualele colecții patologice. (3, 6)

159
3.2.36. Leziunile articulațiior
-dezmorexia coxofemurală se observă la animalele foarte grele,
după alunecări. Se manifestă prin ruperea capului femural, deșirarea
ligamentului capsular, hemoragii în cavitatea articulară ș i în masele
musculare limitrofe ;
-eroziunile și ulcerele capetelor articulare sunt observate în
rahitism, osteofibroză, în artritele din rujet, piobaciloză și stre ptococie ;
– artrita serofibrinoasă apare în ru jet, micoplasmoză și hemofiloză ;
-artrita fibrinohemoragică , apare sub for ma poliartritei în
pasteureloză ;
– artrita purulen tă – în piobaciloză și bruceloză.
3.2.37. Examinarea și leziunile oaselor
Oasele, curățate de țesuturile moi, se prind în menghină și se
secționează longitudinal. Se vor aprecia: raportul dintre apofiză și diafiză,
dintre compacta osoasă și canalul medular, particularitățile măduvei osoase.
(3, 6)

160
3.2.38. Leziunile oaselor
– fracturi , cu etiologie traumatică;
– osteodistrofii condrocostale ; (Fig. 2.18)
– porfiria congenitală a purceilor, tradusă prin colorarea brună a
oaselor ;
– osteitele seroasă și fibrinoasă au o etiologie traumatică ;
– osteomielita purulentă , mai frecventă la porcii din rasa Landrace ,
este pordusă de Arcanobacterium pyogene și Fusobacterium necrophorum ;
– hiperplazia tumorală a măduvei osoase , care a pare ca o masă
slăninoasă, se întâlnește în leucoza suinelor, la 90% din cazuri.
3.2.39. Examinarea pancreasului
Pancreasul se examinează prin inspecție, palpație și secționare.
3.2.4 0. Leziuni le pancreasului:
– hemoragii punctiforme apar în intoxicația cumarinică sau cu
stricnină ca ș i în boli cu diateză hemoragică ;
– pancreatita hemoragico -necrotică este produsă d e migrarea
larvelor de ascarizi ;

161
– pancreatita limfohistiocitară , cu focare miliare cenușii, apare în
pestă.
3.2.41. Examinarea tubului gastrointestinal
După examinarea exterioră a seroasei, stomacul și intestinul se
deschid pe mica curbură, se videază de conținutul alimentar și se
examinează mucoasa. (3, 6)
3.2.42 . Leziunile stomacului
– distensia gazoasă : în candidoza cu e voluția acută ;
-ulcerul gastroesofagian cauzat d e hiperaciditate, carențe, stres s,
apare în zona cardiei ca o excavație de 3 -4 cm, de culoare brună. Se
complică cu gastroragie și melenă, uneori cu hemoper itoneu și peritonită
stercorală ; (Fig. 2.19)
– gastrita seroasă sub forma unei infiltrații edematoase a peretelui
care este îngroșat și cu aspect gel atinos; apare în boala edemelor ;
– gastrita catarală –se observa in rujet acut;
-gastrita hemoragică , difuză sau în focare, apare în pestă ,
salmoneloză, enteroxiomia anae robă, dizenteria porcului ;
-gastrita difteroidă este întâlnită în pestă, salmoneloză,
treponemoză, necrobaciloză, candidoză ;

162
– gastrita purulentă – în piobaciloză.
– gastrita granulomatoasă – în micozele cronice.
3.2.43. Leziunile intestinului
– anomalii congenitale : imperforația anală, megacolonul ;
– modificări topografice – sunt consecința tulburărilor de irigație, de
motilitate, de tonus neurovegetativ, a inflamațiilor și traumatismelor. Sunt
reprezentate de invaginație, torsiune, retroflexiunea cecumului, volvulus.
Evoluează cu stază venoasă → infarctizare → gangren ă ume dă → peritonită
stercorală ;
– dilatația și transparentizarea peretelui jejunului este întâlnită în
GET dar și în enterotoxiemia an aerobă supraacută sau candidoză ;
– duodenojejunita cataral -hemoragică – în colibaciloză;
– colita hemoragică apare în pestă, salmoneloză, dizenterie
treponemică ; (Fig.2.20 ; 2.21)
– tiflocolita difteroidă , evoluează sub două forme: difuză – în
salmoneloză și treponemoză; în focare – butoni pestoși – în pestă (constituie
prima localizare la nivelul valvulei ileocecale) și în balantidioză. (Fig.2.22)
– colita nodulară : se observă în peretele colonului, prin examen
exterior. Se constată noduli translucizi cu diametrul de 1 mm (plăci Peyer

163
hiperplaziate). Leziunea apare în urma iritațiilor variate ale mucoasei
intestinale: paraziți, salmoneloză , furaje grosiere .

164

Fig. 2.1 ERITEM CUTANAT
(dup ă Moreland 2009 ) Fig.2.2. OSTEODISTROFII
CONDROCOSTALE
(original A. Stancu)

Fig. 2.3. DILATAȚIE CARDIACĂ
DREAPTĂ (original A. Stancu) Fig. 2.4. SUFUZIUNI
SUBENDOCARDICE
(original A. Stancu)

Fig.2 5. EDEM PULMONAR –
CONGESTIE PULMONARĂ
ACTIVĂ (original A. Stancu) Fig. 2.6. BRONHOPNEUMONIE
CATARALĂ – FAZA DE
SPLENIZAȚIE (original A. Stancu)

165

Fig.2.7. BRONHOPNEUMONIE
FIBRINOASĂ – FAZA DE HEPATIZAȚIE
ROȘIE (original A. Stancu) Fig. 2.8. BRONHOPNEUMONIE
FIBRINOASĂ – FAZA DE HEPATIZAȚIE
CENUȘIE (original A. Stancu)

Fig. 2 9. STEATOZĂ HEPATICĂ
(original A. Stancu) Fig. 3.10. NECROZE MILIARE
HEPATICE (dup ă Moreland 2009 )

Fig. 2.11. HEPATITĂ
INTERSTIȚIALĂ FIBROASĂ
(original A. Stancu) Fig.2.12. INFARCTUL ROȘU
LIENAL
(dup ă Moreland 2009 )

166

Fig.2.13. CHIȘTI DE RETENȚIE
URINARĂ (dup ă Moreland 2009 ) Fig.2.14. STEATOZĂ RENALĂ
(original A. Stancu)

Fig.2.15. INFARCT ALB RENAL
(dup ă Moreland 2009 ) Fig.2.16. ABCES RENAL
(original A. Stancu)

Fig.2.17. NEFRITĂ
INTERSTIȚIALĂ
LIMFOHISTIOCITARĂ
(original A. Stancu) Fig.2.18. NEFRITĂ INTERSTIȚIALĂ
HEMORAGICĂ
(dup ă Moreland 2009 )

167

Fig. 2.19. COLITĂ HEMORAGICĂ
DIFUZĂ (original A. Stancu) Fig. 2 20. COLITĂ HEMORAGICĂ
ASPECT PE SECȚIUNE (original A.
Stancu)

Fig. 2.21. TIFLITĂ DIFTEROIDĂ
IN FOCARE
(dup ă Moreland 2009 ) Fig. 2. 22.ULCER GASTRIC
(original A. Stancu)

168
4. DIAGNOSTICUL NECROPSIC LA BOVINE

Înregistrarea cadavrelor precum și preluarea anamnezei se face după
aceleași principii prezentate pentru toate speciile. Mai mult decât la alte
specii, necropsia trebuie făcută cât mai repede după moarte deoarece
modificările cadaverice se instalează cu mare viteză datorită volumului mare
al cavității abdominale care permite menținerea unei temperaturi interne
ridicate și încărcăturii mari de germeni digestivi care difuzează în țesut uri și
proliferează. Necropsia nu poate fi amânată, așa cum se poate face în cazul
altor specii, cu atât mai mult cu cât nu se poate face o refrigerare
corespunzătoare a cadavrului, mai ales la animalele adulte. În cazuri de forță
majoră, când nu se poate face examenul imediat după moarte, se poate face
eviscerarea și refrigerarea organelor, mai ales a celor abdominale. Evoluția
modifi cărilor cadaverice este astfel mult încetinită. (3, 6)

4.1. Examenul extern
Inspecția cadavrelor bovinelor se face după pr otocolul descris la
mamifere. Examenul extern oferă relații importante asupra stării de
întreținere, conformației, aplomburilor, asupra unor afecțiuni digestive (tren
posterior murdar cu fecale în caz de diaree), afecțiuni genitale (distocii),
fracturi oso ase, hernii și eventrații, etc. (3, 6)

169
Regiunile cu piele fină (peribucală, a ugerului, a coroanei și
interdigitală, mamară) se vor examina în direcția evidențierii eventualelor
leziuni exantematoase din febra aftoasă și alte boli eruptive.
Examenul extern va surprinde zonele de depilație și modificări ale
pielii produse de acarieni și dermatofiți. Tricofiția este o boală care
afectează frecvent vițeii și produce leziuni uscate, depilate, proeminente,
ombilicate, pe întreg corpul dar mai frecvente la nivelu l capului și baza
cozii. Pentru confirmarea unor astfel de leziuni se va recurge la efectuarea
de raclate cutanate în vederea examenului microscopic direct.
Unele boli pot avea expresie exclusiv cutanată sau leziunile cutanate
să fie atât de caracteristice încât diagnosticul se poate formula prin simplul
examen extern al cadavrului. Oricum, necropsia trebuie să fie completă.
Intoxicația cu alcaloizi proveniți din cornul secarei (Claviceps purpurea)
sau ergotismul se manifestă prin laminită acută, edem a l extremităților, mai
ales al membrelor posterioare și gangrenă uscată a extremităților (necroza
vârfului urechilor, pielii membrelor și cozii).
O atenție specială se acordă zonei ombilicale la nou -născuți deoarece
infecțiile ombilicale sunt frecvente. Pot rămâne localizate la nivelul
ombilicului și au de obicei aspect fibrinos sau purulent. De multe ori infecția
și inflamația se extinde de -a lungu l venelor ombilicale până la ficat cu
apariția hepatitei, de -a lungul arterei ombilicale cu formare de abcese sau
de-a lungul canalului urac cu apariției cistitei. Bacteriemiile sunt frecvente
și se soldează cu poliserozite, poliartrite, uneori meningite, fibrinopurulente.

170
Cele mai uzuale bacterii implicate în aceste septicemii sunt E.coli,
Staphylococcus spp., Streptococus spp. Și Corynebacterium pyogenes. (3, 6)
Părul uscat, mat este asociat înfometării cronice și deshidratării. La
viței, pierdera părului din regiunea perineală și a epidermului și a părului de
la nivelul botului și nărilor poate însoți diareile severe prelungite. (3, 6)
4.1.1. Aspectul gen eral al cadavrului :
Hipotrepsia, poate fi:
– congenitală, vițeii se nasc cu o greutate de aproximativ 20 kg;
cauzele sunt reprezentate de subnutriția vacilor gestante, disendocrinii,
micotoxicoze;
– dobândită, mai frecventă în îngrășătorii la vițeii care au suferit
boli cronice; cauzele sunt reprezentate de hipoagalaxie, hipovitaminoze,
dispepsie, diaree, înțărcarea precoce, hrănirea cu furaje grosiere și
celulozice, microclimat viciat .
Cașexia apare în urma epuizarii tuturor rezervelor de grăsimi din
țesuturi; cauzele sunt reprezentate de anorexie secundară, nutrețuri cu
valoare scăzută, disendocrinii. (14, 26, 30, 39 )

171
4.1.2. J upuirea cadavrului

Modul în care se face jupuirea cadavrelor de mamifere a fost
prezentată pe larg în capitolul întâi. La bovine se poate recurge la jupuirea
completă, de la început, sau se poate face jupuirea secvențială, pe regiuni
corporale, pe măsura examinării acestora și deschiderii cadavrului.
Mamela se poate examina prin inspecție, palpație și secționare, la
nivelul cadavrului sau pe masa de necropsie după ce s -a îndepărtat împreună
cu limfonodulii retromamari.
Examinarea la nivelul cadavrului presupune secționarea sferturilor de
pe partea stângă de la baza mamelei până la vârful mameloanelor inter esând
întregul parenchim, cisterna și mameloanele. După examinarea acestor
componente secțiunile se vor adânci extinzându -se la nivelul sferturilor
declive, de pe partea dreaptă. (3, 6)
Dacă mamela a fost desprinsă, se examinează imediat, prin secțiune
longitudinal ă, la nivelul rafeului median în două jumătăți, stângă și dreaptă.
Apoi se așează cu suprafața de secțiune în jos cu mameloanele orientate
lateral. Dupa examenul prin inspecție și prin palp are, se secționează fiecare
jumă tate, într -un plan vertical ce trece prin mamelon. Limfonodulii
retromamari se secționează seriat. În examinarea ugerului se apreciază
simetria. Suprafața de secțiune trebuie să fie umedă -lucioasă și de culoare
gălbuie -roză, mată, având structură lobulară. Mucoasa ciste rnei și a
mamelonului este albicioasă și fin granulară . (3, 6)

172
4.1.3. Leziunile pielii
Hipercheratoza apare in hipovitaminoza A, fiind favorizata de
iritatii fizice, și se caracterizeaza prin apariția unor plăci uscate,ingrosate,
de culoare brun -negricioasă și tari la palpare.
Paracheratoza , leziune considerată specifică hipozincozei, se
traduce prin aspecte macroscopice foarte asemănătoare celor din
hipercheratoză, doar că zonele modificate sunt moi la palpare. Leziunile se
pot localiza pe cap, perineu și membrele posterioare.
Calozitățile (bătăturile), apar ca urmare a urmare a compresiunii
jugului în zona dorsală a gâtului, avand formă circumscrisă și cu marginile
neregulate.
Gangrena uscată , apare la v iței cu localizare pe vârful urechilor,
cozii, uneori pe pielea de la extremitățile membrelor, iar la adulte în dreptul
proeminențelor osoase (ex. tuberul coxal, articulațiile temporomandibulară
și coxofemurală), ca urmare a compresiunii tegumentului între oase și
suprafața de sprijin, purtând denumirea de “decubite”;
Cauzele la vitei sunt reprezentate de f actori fizici, cum ar fi frigul
excesiv, micotoxicoze (ergotismul, fusariotoxicoza) boli infectioase
leptospiroza cronică. La adulte – bolile cronice, c așectizante, dezinserția
tendonului Achile, care sunt însoțite de decubit prelungit.

173
Zonele afectate au o culoare negricioasă, fără luciu și sunt delimitate
printr -un șanț sau linie de demarcație față de zonele sănătoase.
Eczema de borhot este frecventă în îngrășătorii, cu localizare pe
membre/generalizată fiind produsa datorita consumului exagerat de borhot
(sfeclă, cartofi), melasă, fructe infestate cu fungi;
Zonele afectate au aspect papulo -veziculos, se poate termina cu
gangrena chișiței, a e xtremită ților podale și a cozii.
Furunculoza reprezinta inflamația purulentă a foliculilor piloși și
a structurilor perifoliculare, determinate de infecția cu Staphylococcus
aureus ; localizată pe uger și extremități.
Alopecia nutrițională apare la 2 -3 săptămâni după introducerea
în consum a substituenților de lapte;
Zonele afectate se caracterizează prin seboree, scvame, căderea
părului sub formă de smocuri de pe cap, flancuri și extremitățile membrelor.
Leucodermia sau discromie dobândit ă, se caracterizeaaza prin
depigmentarea zonală a pielii (“zone de piele albă”), î n urma producerii
unor plăgi, iradieri, boli infecțioase sau parazitare .
Vitiligo este o discromie dobândită de natură endocrină, ce se
exteriorizeaza prin decolorarea zonal ă a pielii (“zone de piele albă”) . (14,
26, 30, 34)

174
Fotodermatozele
Se produc prin ingerarea unor principii fotocatalitici prezenți în
hrișcă, știr, lucernă, trifoi, mei, sunătoare etc.; intoxicații cu porumb, cupru,
Zn, medicamente fotodinamice. Apar de regula in zonele depigmentate unde
se observă: eritem – edem – erupție veziculoasă, uneori gangrenă uscată cu
sfacelări.
Dermatitele reprezinta inflama ții ale pielii ș i pot fi:
-nodulară , cu localizare pe membrele anterioare, mamelă, părțile
laterale toracice, apar noduli care trec prin fazele: necroză, ramoliție
purulentă, fistulizare sau calcificare; nu sunt afectate limfonodurile
regionale;
-tuberculoasă se exteriorizează prin: granuloame cazeificate –
calcificate, ulcere slăninoase/n odozități și limfonodită granulomatoasă
tuberculoasă (granuloame cu zonă centrală = necroză de cazeificare);
-actinobacilară – noduli izolați/conglomerați, de culoare alb
gălbuie, formațiuni fungoase cenușii -roșietice, fistule și pahidermie
(îngroșarea accentuată a pielii); puroi grunjos pe suprafața de secțiune;
limfonodită granulomatoasă actinobacilară (granuloame, cu zonă centrală –
necrotico -purulentă);
-aspergilară se caracterizează prin prezența de noduli/plăci
circulare diseminate pe toată suprafața corporală la avortoni;
-parazitară , infestații cu: Sarcoptes sp., Chorioptes sp.,
Psoroptes sp., Haematopinus sp., Hypoderma bovis, Ixodidae;

175
În functie de agentul cauzal se pot observa: psoriazis, cu exfolierea
accentuată a stratului c ornos; dermatite alergice, produse de înțepături de
țânțari, muște, pureci; dermatite pruriginoase , determinate de diferite genuri
de râi; dermatită granulomatoasă , semnalată în hipodermoză.
Exantemele sunt leziuni care se produc secundar de rmartitelor și pot
fi:
– veziculos și veziculoeroziv apar în febra aftoasă, boala
mucoaselor, febra catarală malignă și rinotraheita infecțioasă;
– veziculopapulos sau papulocrustos cu localizare pe mamelă,
zona perineală, în variolă.
Hipodermoza se traduce prin prezenta de noduli subcutanați în zona
lombară, care se deschid prin fistulizare.
Tricofiția , frecventă la viței are două forme de prezentare: uscată și
furunculoasă (infiltrativă) .
– forma uscată cu localizare pe pie lea capului, gâtului, regiunii
dorsale, crupei și cozii – proeminențe circulare acoperite cu cruste, cenușii
albicioase, placarde întinse unde tegumentul este depilat și usor
depigmentat;
– forma furunculoasă se caracterizeaza prin prezenta de cruste cu
crevase pe care se grefează flora microbiană care determină o inflamație
purulentă exteriorizată prin foliculite superficiale sau profunde, izolate sau
confluate. (14, 26, 30, 34 )

176
Papilomatoza cutanată frecvent intalnita la tineret (pe gât, grebăn,
tot corpul), iar la adulte pe glanda mamară unde se observa tumorete
pediculate sau sesile, de dimensiuni variabile, rotunde, neregulate,
conopidiforme.
Herniile se formează la nivelul unui inel natural sau printr -o breșă
accidentală avand localizare: inghinală, ombilicală, diafragmatică;
Omfalita purulentă sau gangrenoasă apare datorita lipsei de
igiena a cordonului ombilical la naștere;
De la nivelul cordonul ombilical se poate extinde la vasele sangvine
(omfaloflebită) și peritoneu, acesta fiind principalul factor de metastazare în
organele interne.
4.1.4. Leziunile extremităților membrelor :
-dermatite : gangrenoasă, verucoasă, panarițiu sau flegmonul
digital;
-laminitele sau p ododermatitele: septică, aseptică sau furbura;
abcesul solei, bleimele; acestea pot metasta za la nivelul organelor interne ;
– la ongloane : seime, exongulație, încastelură, eczemă interdigitală;
-bursitele se mai numesc si higrome si sunt produse de
traumatisme, localizate la nivelul proeminențelor osoase.
– icterul se intalneste în: leptospiroză, micotoxicoze, intoxicații la
tineretul din îngrășătorii, babesioză, infestații cu trematode.

177
Tulburari circulatorii sub form ă de edeme :
– cardiac , cianotic, decliv in regiunea pectorală si a salbei, culoare
citrină; arată un sindrom mediastinal, pericardită traumatică;
– serohemoragic intalnit in antrax, cărbune emfizematos, febră
aftoasă, parainfluență;
– serofibrinos cu evoluț ie supraacută, loc alizat cervicocefalic intalnit
în pasteureloză. (14, 26, 30, 40 )

Limfonodulitele pot fi:
-seroasă -serofibrinoasă întalnită în pasteureloză acută,
micoplasmoză;
-purulentă întalnită în infecția cu germeni piogeni precum:
Actinobacylus pyogenes, Proteus vulgaris, E. coli ;
– granulomatoasă specifică actinobacilozei și tuberculozei.

Mamitele sau mastitele :
– catarală produsa de infecție cu Str. agalactiae, Str. dysgalactiae,
Str. uberis ; Glanda mamară este mărită în volum, turgescentă și prezintă
noduli de diverse dimensiuni la baza mameloanelor;
– seroase și hemoragice au etiologie nespecifică; Glanda mamară
este mărită în volum, asimetrică, avand consistență crescută; pe secțiune

178
poate avea aspect umed, lucios (mas tita seroasă), sau aspect uscat, roșietic
(mastita hemoragică);
– fibrinoasă , se întalneste mai rar si se observa în colibaciloză la
vacă, fiind determinată de A. pyogenes , Mamela este hipertrofiata iar pe
secțiune prezinta un exsudat fibrinos, mai abun dent în lumenul cisternei
mamare;
– purulentă (piobacilară) produsă de germeni piogeni cum ar fi A.
pyogenes și Myocplasma sp. Se caracterizeaza prin prezenta unui exsudat
cataral -purulent, în forma acută; abcese sau flegmoane cu puroi cenușiu –
albicios sau verzui, în forma cronică;
– gangrenoasă , este produsa de infecții cu Cl. perfringens, A.
pyogenes în asociere cu Staphilococcus sp. ; Glanda mamară este
hipertrofiată, roșie -violacee iar pe secțiune prezinta edem serohemoragic în
țesutul conjunctiv subcut anat și parenchimul mamar;
– fibrob lastică poate apare ca urmare a cronicizarea mamitelor de
tip exsudativ, urmarea infecției cu Streptococcus sp. sau Brucella abortus ,
tratamente îndelungate cu antibiotice administrate intramamar si se
caracterizeaza prin micșorarea în volum a glandei mamare, c onsistența fiind
mult crescută ;
– granulomatoasă se intalneste in tuberculoză, micoze, infecții
stafilococice si se caracterizeaza prin prezenta de noduli (granuloame), atât
la suprafață, cât și pe secțiune.

179
Tumorile glandei mamare :
– benigne : papiloame (papilomatoză), adenoame, fibroame;
– maligne : carcinoame, rar intalnite; sarcoame. (14, 26, 30, 41 )
4.2. Examenul intern
4.2.1. D eschiderea cavității abdominale
Deschiderea cavității abdominale se face după tehnica descrisă la
cabaline. Se examinează foița epipl oonului, care acoperă toate organele, cu
excepția rețelei și a cheagului. În partea dreaptă, subcostal, se pot vedea
porțiuni din ficat și duodenul. Restul organelor cavității a bdominale devin
vizibile după înlăturarea epiploonului. Se examinează topografia organelor,
starea diafragmului, aderențe între organe și eventualii corpi străini existenți
în cavitatea abdominală (lichide, cheaguri de sânge, puroi,corpi străini
izolați). (3, 6)
4.2.2. L eziunile cavitaț ii abdominate
Diateza hemoragică
Se produce in boli infecțioase: antrax, leptospiroză, streptococie
(viței), salmoneloză, enterotoxiemie anaerobă; intoxicații cu warfarină,
plante precum ricin, brândușă de toamnă; micotoxicoze (fusariotoxicoză,
stahibotriotoxicoză,); parazitoze pr ecum (babesioza și theilerioza). (3, 6)
În cavitatea abdominala se observa hemoragii multiple, de forme și
dimensiuni variabile, la nivelul țesuturilor și organelor.

180
Distopii intestinale
Sunt reprezentate de invaginații jejunale, volvulus jejunal, torsiune
ceco-colică, deplasarea abomasului, hernii încarcerate sau strangulate, care
duc la infarctizare. (3, 6)
Ascita (hidroperitoneul)
Se intalneste în insuficiență cardiacă, ciroze hepatice , hidronefroze,
tumori maligne, policarențe. În cavitatea abdominală se observa prezența
unei cantități mari de lichid clar, gălbui, care destinde pereții cavității
abdominale.
Hemoperitoneul se produce prin ruperea traumatică a organelor,
infarctizări ane vrisme, intoxicația cu warfarină etc.
Peritonitele au urmatoarele forme morfologice de prezentare:
– seroasă în enterotoxiemia anaerobă;
– serohemoragică , în antrax, hepatită necrozantă;
-serofibrinoasă , la viței în stre ptococie, salmoneloză, în
encefalomielita sporadică;
– fibrinoasă în chlamydioză, asociată și cu perihepatita
– fibrinoasă în cazul infestației masive cu fasciole;
– purulentă localizată în regiunea rețelei, si se întal neste în cazul
reticuloperitonitei traumatice produsa prin corpi străini;

181
-fibroase , se caracterizeaz ă prin prezenta de sinechii parieto –
visce rale și viscero -viscerale care duc în final la instalarea unor peritonite
adezive;
-granulomatoa să poate prezenta o forma exsudativă (cazeoasă) și
una forma perlată productivă, cu aspect f ungos sau conopidiform întalnită
în tuberculoză . (14, 26, 30, 34 )
4.2.3. Eviscerarea și examinarea organelor abdominale
Eviscerarea organelor începe prin ligatura dublă a duodenului în
imediată apropiere a cheagului. În caz de icter se face proba coledocului,
înainte de a secționa duodenul. După secționare, duodenul se detașează ușor
din le găturile lui cu pancreasul și colonul, apoi se face o dublă ligatură a
rectului și se secționează. Se secționează cu atenție inserția mezenterului și
se eviscerează întreaga masă intestinală. Pentru a ușura manipularea masei
intestinale se aplică o ligatură dublă pe ileon, în apropierea i ntrării lui în
cecum și se separă intestinul subțire de cel gros. Se secționează mezenterul
la nivelul inserției sale pe intestin și se deschide intestinul. (3, 6)
Se ligaturează esofagul înaintea intrării sale în rumen, apoi se
secționează leg ătura sacului rumenal stâng superior cu travanul cavității
abdominale. Se extrage stomacul, prestomacele și splina. În momentul
eviscerării prestomacelor se pot constata aderențe anormale, în special la
rețea (reticulite traumatice) și pe partea caudală a sacului rumenal stâng
superior (puncții rumenale). Înainte de a secționa aderențele existente, se

182
apreciază extinderea, caracterul acestor aderențe (aderențe fibroase, fistule)
și organele interesate. (3, 6)
Examinarea splinei se face apreciind forma, mărimea și aspectul pe
secțiune. Modificările de formă sunt, în general, apanajul anomaliilor.
4.2.4. Leziunile splinei
Guta care la vitei se numeste xantinoza este secundară celei renale.
Modificări circulatorii sunt reprezentate de:
– hiperemia activă și pasivă ;
– hemoragiile subcapsulare în diareea virotică, colibaciloză la
viței.
Inflamatiile splinei sau splenitele :
-hemoragică difuză se intalneste in antrax (splenomegalie,
ramolismentul pulpei, culoare negricioasă), diplostreptococ ie, salmoneloză
(splină elastică);
-purulentă (aposteomatoasă) se traduce prin metastazarea proceselor
septice din endocardite ulcerovegetante, endometrite, pododermatite,
omfalite;
– ihoroasă apare secundar reticulitei traumatice;
– limfohistiocitară este specifică în salmoneloză, hemosporidioză;
– granulomatoasă poate fi intalnita in bruceloză, echinococoză.

183
Tumorile sunt localizări ale leucozei enzootice bovine si se
caracterizeaza prin marirea în volum ș i greutate a splinei, foliculii limfoizi
fiind mari și proeminenți pe secțiune. (14, 26, 30, 34 )
Examinarea prestomacelor se face după eviscerarea lor,
consemnând toate aderențele, forma, mărimea și starea de plenti tudine. Se
desface legătura dintre rețea și foios, dintre foi os și stomacul gl andular
(cheag) și dintre cheag și rumen, apoi se așează organele astfel încât partea
dreaptă a rumenului, precum și deschiderea esofagului să fie orientate în
sus, iar cheagul și foiosul în partea stânga a rumenului. Se practică o incizie
care să deschidă ambii saci rumenali, înc epând de la intrarea esofagului .
Cheagul se secționează de la pilor, pe mica curbură, până la deschiderea
foiosului, apoi se deschide rețeua . O atenție deosebită se acordă examinării
conținutului și aspectului mucoaselor prestomace lor. (3, 6)
Dilatațiile gazoase rumenale vor fi interpretate cu prudență, existând
posibilitatea apariției confuziilor cu timpanismul cadaveric. Caracteristicile
anatomopatologice ale timpanismului din timpul vieții sunt descrise la bolile
digestive. (3, 6)
Foiosul taurinelor poate fi sediul unei supraîncărcări cu furaje
deshidratate. Acest fapt se traduce prin consistență crescută, secționare a este
dificilă , iar la deschiderea, lamele foisosului sunt aderente între ele prin
intermed iul unui liant uscat, dens. (3, 6)

184
Stomacul glandular este mai rar sediul unor leziuni la animalele
adulte (parazitoze, deplasări, ulcere), în schimb, la vițeii nou -născuți cu
sindrom de diaree neonatală se întâlnesc frecvent peteșii, sufuziuni și ulcere.
(3, 6)
Torsiunile abomasului apar destul de rar. Diagnosticul se bazează pe
observarea modificării topografice și a leziunilor induse de torsiune
(congestie puternică, infarctizare – perete). (3, 6)
Examenul stomacului implică în mod obligatoriu și examenul
conținutului. Conținutul normal al stomacului vițeilor sugari este reprezentat
de coaguli de lapte. Conținutul gastric cu paie, fân, grăunțe și corpuri străine
indică faptul ca vițelul nu a putut să se hrănească din cauza li psei de vigoare
sau din cauza mamei (agalaxie, mamă neglijată, uger căzut sau mameloane
prea mari). Uneori stomacul este gol sau aproape gol iar depozitele de
grăsime sunt absente. Aceste aspecte indică înfometarea cronică. (3, 6)
Cele mai frecve nte leziuni intestinale sunt cele produse de germenii
microbieni. Examinarea macroscopică a intestinelor evidențiază, de multe
ori, leziuni puți n specifice . (3, 6)

185
4.2.5. L eziunile rumenului

Timpanismul ruminal este produs de surmenaj de transport;
stabulație prelungită; alimentația cu suculente (colete și frunze de sfeclă),
reziduuri mucegăite; furaje hiperglucidice, saponine.
Meteorismul cronic ruminal poate fi produs de : subocluzie
esofagiană, bezoare, leziuni gastrointestinale.
Indige stiile ruminale :
-spumoasă , după consum de leguminose neînflorite, masă verde
de cereale, porumb verde și cartofi; gazele rămân dispersate în masa
conținutului;
-putridă , consum de nutrețuri alterate sau cu conținut redus de
glucide; intoxicația cu uree (c onținut ruminal cu miros de amoniac).
Hipercheratoza ruminală, consecință a hipovitaminozei A.
Paracheratoza ruminală este produsa de : iritații mecanice și
chimice, carență de Zn și vitamină A, consum de furaje granulate.
Ulcerele sunt determinate de: inge rarea de plante luxuriante,
nutrețuri contaminate cu Mucor sp. ; nutrețur i tratate cu tartrați de K,
amoniu, intoxicație cu arsen; leziuni paracheratozice infectate cu F.
necrophorum.

186
Ruminitele :
– necrotică se intâ lneste in necrobaciloza;
– fibrinoasă , este produsă de infestații cu Candida sp., Mucor sp.,
Rhisopus sp ., Absidia sp., Aspergillus sp .;
-edematoasă , întâlnită în: reticuloperitonite, boli eruptive,
intoxicații;
-veziculoasă și veziculoerozivă in febra aftoasă, boala
mucoaselor , iritații chimice și mecanice;
– hemoragică produsa de Trichostrongylus sp.;
– supurativă și hiperplazică se întâlnește la vițeii sugari in cazul
ingerarii de păr (lich omanie) sau ariste de cereale pă ioase;
– emfizematoasă este produsa de alimentația cu borhot și furaje
grosiere, care favorizează dezvoltarea bacteriilor gazogene;
-granulomatoasă se intalneste inn boli cronice: TBC.,
actinobaciloză, micoze cronice;
– pseudopapilomatoasă sub forma de noduli albicioși (pe mucoasa
ruminală), papiliformi, care au crescută. (14, 26, 30, 34 )

187
Reticulita și reticulo -peritonita traumatică este favorizată de
migrarea prin peretele rețelei a unor corpi străini ascuțiți prezenți în furaje
(cuie, sârmă, etc);.
Împâstarea foiosului este determinată de consumul excesiv de
furaje marunt tocate, furaje alterate, toxice și atonia prestomacelor; Foiosul
este mărit, dur la palpare, lamelele sunt aderente de conținut, au culoarea
negricioasă datorita hemoragiilor.
4.2.6. L eziunile abomas umului
Ulcerele peptice ; sunt determinate de carențe vitamino -minerale,
azotemie, traumatisme, micoze;
Abomasitele pot fi :
-catarală produsa de alimentație iritantă sau grosieră ce
favorizează dezvoltarea florei bacteriene care inhibă digestia;
-hemoragică în micoze precum fusariotoxicoză,
stahibotriotoxicoză;
– fibrinoasă în infestația cu Candida sp.
Enteritele :
– catarală produsă î n insuficiență pancreatico -hepatică; carențele,
imaturitatea enzimatică la naștere, colostru de proastă calitate; miodistrofie
de nutriție; infecții virale, bacteriene, parazitare;
– hemoragică se intâlneste î n intoxicația cu As, insecticide, uree,
boli precum: boala mucoaselor, enterotoxiemia anaerobă (are localizare
jejunală), coccidioz ă, antrax, leptospiroză, salmoneloză acută;

188
– hemoragiconecrotică , coccidioză masivă;
-crupală se întalneste în: boala mucoaselor, salmoneloză
subacută;
-difteroidă , poate evolua difuz sau in focare si poate fi întalnită
în: enterotoxiemie anaerobă (subacută -cronică), boala mucoaselor;
-granulomatoasă difuză este specifică paratuberculozei,
mucoasa fiind îngroș ată cu accentuat aspect cerebriform.
Tumorile intestinelor pot fi localizări ale leucozei enzootice bovine
în abomasum, pereții intestinali și limfonodurile mezenterice reprezentate
de:
– forme benigne – fibroame, mixoame, leiomioame;
– forme maligne – sarcoame și adenocarcinoame. (14, 26, 30, 34 )
4.2.7. E viscerarea și examinarea ficatului
Se secționează ficatul din legăturile lui normale, examinându -se cu
atenție eventuale aderențe la organele învecinate. La rumegătoare, ate nție
deosebită se acordă canalelor biliare, care pot fi sediul unor leziuni
parazitare. Secțiunile la ficat se practică pe fața viscerală, perpendicular pe
canalele biliare, în fiecare lob. (3, 6)
4.2.8. L eziunile ficatului
Steatoza hepatică este o leziune întalnita î n: cetonemie, intoxicații
dintre cele mai diverse, fitofarmaceutice și medicamentoase, cu substanțe
anorganice (P, Cu, As,) cu furaje muc egăite și insecto -fungicide; în cazul

189
excesului de siloz; boli care duc la autointoxicație (gastroen terite, piometru);
toxicoză materno -fetală la nou -născuți; boli infecțioase (diplostreptococia
vițeilor, leptospiroză);
Hepatoza dietetică apare la tin eretul taurin din îngrășătorii î n
hiposelenoză si hipovitaminoza E; Ficatul mărit în volum, friabil, de
culoare gălbuie, numai pe anumite zone sau pe toată suprafața organului.
Necrozele areactive apare in carența în aminoacizi sulfurați, în
intoxicația cu uree, aflatoxicoză.
Hepatitele pot fi:
– parenchimatoasă sau toxica acuta se intalneste în intoxicați i cu
P, fosfați, Cu, As, uree, lupin, aflatoxine etc.; Ficatul este mărit in volum si
greutate, culoare gălbuie sau ruginie (asemănătoare „frunzei de toamnă”),
uniformă sau în focare; friabilitate este crescuta, atât la suprafață, cât și pe
secțiune;
– necrotică se întalneste în necrobaciloză viscerală, hepatita
necrozantă, leptospiroză septicemică, metastatic din ruminita necrotico –
ulcerativă la tineretul din îngrășătorii; Se observa focare de necroză, de
mărimi variabil e, cenușii -gălbui de consistență fri abilă ;
– purulentă în focare (aposteomatoasă), apare ca urmare a
metastazelor date de omfaloflebite, metrite, pielonefrite, pododermatite; se
observa abcese unice sau multiple;
– limfohistiocitară apare în salmoneloză, febră catarală malignă;

190
– ciroza hepatică hipertrofică cronicizarea proceselor acute de tip
degenerativ, circulator, inflamator; micotoxicozele cronice; salmoneloză la
viței; Ficatul are suprafața netedă, consistența crescută, culoarea gălbui,
cenușie, în funcție de modificările degenera tive care însoțesc hiperplazia
conjunctivă;
-hepatita interstițială fibroasă poate avea doua forme de
prezentare, în focare și difuză; Se întâlnește în fascioloză și se
caracterizează prin leziuni hemoragico -necrotice în fazele acute de invazie
și migraț ie a larvelor de Fasciola sp .; hepatită interstițială multiplă sau
difuză în faza de cicatrizare (traiecte albicioase, la suprafața ficatului);
angiocolită și litiază în faza de localizare; angiocolită catarală – în infestația
cu Dicrocelium sp.
-granuloma toasă se întalneste în boli cronice (TBC), parazitoze
și unele micoze; În functie de etiologie au urmatorul aspect: în TBC –
granuloame de diferite dimensiuni cu centru cazeificat sau calcificat; în
echinococoză se observa granuloame chistice, care produc atrofia prin
compresiune a țesutului hepatic adiacent; în micoze – granuloame micotice
prezinta trei zone (zonă centrală, de necroză în care se gasesc miceți; zona
mediană, epitelioidogigantă; zona periferică, mezenchimală nespecifică).
– Calculii biliari apar ca urmarea unor angiocolite, colecistite,
parazitoze, etc.
Tumori – adenoame, carcinoame ;localizări ale L.E.B. (14, 26, 30,
34)

191
4.2.9. E viscerarea și examinarea organelor din cavitatea toracică
Deschiderea cutiei toracice, se face imediat după ce a fost deschisă
cavitatea abdomnială. Inspecția cavității toracice și a sacului pericardic se
face în momentul deschiderii lor sub aspectul topografiei organelor,
conținutului, aderențelor sau a altor modificări. (3, 6)
Eviscerarea și examinarea organelor din cavitatea toracică pot fi sau
nu precedate de eviscerarea organelor cavității abdominale. Este preferabil
ca organele cavității abdominale să fie deschise la sfârșit, pentru a nu
murdări cadavrul cu conținutul lor. (3, 6)
Eviscerarea se face conform tehnicii specifică mamifere lor, începe
cu limba, apoi faringele, laringele, esofagul, traheea, pulmonul și cordul.
Înainte de eviscerarea piesei cervico -toracice se vor aplica ligaturi duble pe
vena cavă, aortă și esofag, în apropierea diafragmului. (3, 6)
4.2.10. L eziunile cavitatii toracice
Pericarditele :
– necrotică (necrobaciloză);
-serofibrinoasă (cărbune emfizematos);
-fibrinoasă , pasteureloză, enterotoxiemie, salmoneloză,
colibaciloză neonatală;
-purulentă (reticulită traumatică);
-fibroadezivă (cronicizarea formelor acute);
-granulomatoasă , cazeoasă în tuberculoză.

192
Hemoragiile subepicardice : echimozele și sufuziunile sunt
semnalate în anaerobioze, boala mucoaselor, intoxicații și boli febrile.
Pleuritele și pleureziile :
Pleuritele :
-necrotică în necrobaciloză viscerală;
-granulomatoasă în tuberculoză și aspergiloză la tineret;
-fibroadezivă în cronicizarea formelor acute.
Pleureziile :
-serohemoragică în pasteureloză septicemică, cărbune
emfizematos;
-fibrinoasă , pasteureloza subacută -cronică, salmoneloză, diplo –
streptococie;
-purulentă , infecții cu cu germeni piogeni, ex: A. pyogenes .

Diafragmatita granulomatoasă mai rar întalnită tuberculoza
bovină.
4.2.11 . Examinarea limbii se face cu scopul de a evidentia leziunile
eruptive de natură virală, ulcere, inflamaț ii proliferărative granulomatoase
din actinobaciloza.
4.2.12. Glosita actinobacilară este o inflamatie cronica specifica
actinobacilozei caracterizata prin prezenta de excavații cenușii -gălbui,

193
noduli în submucoasă, ulcere crateriforme, fistule. Poate evolua c a formă
localizată sau sau difuză, situaț ie cand se numeste limbă de lemn . (14, 26,
30, 34 )

4.2.13 .Examinarea laringelui
Deschiderea laringelui , după o prealabilă examinare a formei se
secționează laringele și traheea pe linia superioară, îndepărtând ușor inelele.
Apoi se examinează conținutul și aspectul mucoasei.
Difteria vițeilor se carac terizează prin necroze și ulcere laringiene.
Focarele ulcerate sunt acoperite cu exudat brânzos, urât mirositor. Edemul
laringian are grade diferite de evoluție , până la ocluzia laringelui. De obicei
din leziuni se identifică Fusobacterium necrophorum dar nu se poate stabili
întotdeauna implicarea primară sau secundară a acestui germen. Leziunea se
poate asocia cu bronhopneumonie severă. (3, 6)
4.2.14. Laringotraheitele :
-veziculoasă , forma malignă respiratorie a febrei aftoase;
-edematoasă , în pasteureloză acută, parainfluență tip 3;
-hemoragică , în rinotraheita infecțioasă;
-fibrinoasă , în rinotraheita infecțioasă, difteria vițeilor, coriză
gangrenoasă;
-granulomatoasă , se intalneste în tuberculoză, aspergiloză și
actinobaciloză.

194
4.2.15. Examinarea esof agului
Deschiderea esofagului se face longitudinal și poate releva corpi
străini, ulcere traumatice sau eroziuni și ulcere liniare specifice pentru BVD:
În diareea virotică a bovinelor (BVD) apar eroziuni și ulcere la nivelul
întregului tub digestiv sau numai în unele segmente. Pentru evidențierea și
cultivarea virusului se recoltează și se trimit la laborator splina și
limfonodurile mezenterice deoarece virusul are afinitate pentru țesuturile
limfoide. (3, 6)
4.2.16. Leziunile esofagului:
-paracheratoză dilatații și obstrucții prin corpi străini;
-gangrene post-traumatice;
-eroziuni și ulcere liniare cu baza brună, delimitate de zone
congestivo -hemoragice, în boala mucoaselor;
-esofagul poate fi locul de cantonare al cisticercilor și
sarcos poridiilor .
4.2.17. Examinarea pulmonului
Se face după regulile generale prin : inspecție, palpație, secționare și
proba docimaziei. Secționarea pulmonului începe cu secționarea
longitudinală și examinarea trunchiului și arterelor pulmonare. Apoi se
detașează cordul, urmând ca el să fie examinat separat, se deschid
bronhiilor și par enchimul pulmonar după tehnica generală. Se examinează
limfonodurile traheobronșice și mediastinale. (3, 6)

195
4.2.18. Leziunile pulmonilor
Atelectaz ia pulmonară se produce datorită aspirației lichidelor
fetale la naștere, obstrucțiilor la nivelul bronhiolel or, colecțiilor de lichide
din sacii pleurali care produc compresiuni prelungite asupra tesutului
pulmonar.
Emfizemul pulmonar poate fi:
-alveolar prin pierderea elasticității pulmonare datorită inhalarii
de gaze toxice sau a consumului de plante toxice;
-interstițial , leziune specifică ce se intalneste in în pneumonia cu
virus sincițial, parainfluență, pneumonia cu membrane hialine.
Congestia activă apare in cazul microclimatului viciat,
intoxicațiilor sau poate reprezenta debutul unei inflamații.
Edemul pulmonar , frecvent produs de alergeni, micotoxine,
diverse infecții.
Bronhopneumoniile :
-necrotică , se întâlnește în necrobaciloza viscerală;
-crupală , se observă în pasteureloză, pleuropn eumonia
contagioasă;
-purulentă , este produsă de germeni piogeni, migrarea corpilor
străini din rețea;
-gangrenoasă se mai numește și ab ingestis și este favorizată de
aspirarea unor alimente administrate la găleată, a lichidului ruminal la
animalele care stau culcate, a exsudatelor din căile respiratorii anterioare;

196
mai poate fi întâlnită în boli infecțioase precum: coriză gangrenoasă,
rinotraheită infecțioasă, difterie; se caracterizeaz ă prin prezența de focare
cenușii -verzui cu conținut fluid, ce emană un miros ihoros.
-limfohistiocitară se întâlnește în parainfluență tip 3,
adenoviroze și reoviroze la tineret, pneumonia sincițială, chlamydioză,
-granulomatoasă se întâlnește în boli cu evoluție cronică precum
tuberculoză, echinococoză, dictiocau loză
Tumorile pulmonare sunt expresii ale leucozei enzootice bovine.
(14, 26, 30, 34 )
4.2.19. Examinarea cordului
Constă în aprecierea formei, în special a diametrului transversal și a
formei apexului. Sectionarea cordului se face în ordine: cordul stang, cordul
drept cu examinarea vaselor si a sistemului valvular. La taurine, mai mult
decât la alte specii, se pot întâlni leziuni ale sacului pericardic. Aceste
leziuni pot fi acumulări de lichide pericardice (serofibrinoase, fibr inoase,
purulente sau fibroase, de natură traumatică) sau pericardite proliferative de
natură tuberculoasă. (3, 6)
Deschiderea compartimentelor cardiace se face începând cu ventriculul
și atriul stâng, apoi cu cel drept. Se secționează și se examin ează originea
marilor vase (aorta și artera pulmonară) cu valvulele sigmoidiene. La
animalele adulte, leziunile mai frecvent întâlnite sunt valvulopatiile. (3, 6)

197
Cele mai comune defecte congenitale ale cordului sunt persistența
orificiului interv entricular, persistența orificiului interatrial, canalul arterial
persistent și tetralogia Fallot. (3, 6)
Striațiunile galbui și mineralizarea miocardului sunt întâlnite în boala
mușchiului alb. Leziunile sunt mai evidente la nivelul miocardului d e sub
endocardul ventriculului stâng. (3, 6)
Endocardita valvulară este produsă mai frecvnet de C. Pyogenes,
streptococi și stafilococi și este de tip ulcerovegetant.
Focarele de miocardită necroticopurulentă ce apar în cazul emboliilor
septice, cu bacterii, au aspectul unor zone neregulate, gălbui, vizibile prin
transparența endocardului sau pe suprafața de secțiune. (3, 6)
Inflamația gangrenoasă din infecția cu Clostridium chauvoei poate fi
localizată doar la nivelul miocardului.
La vițeii foarte tineri valvulele cardiace prezintă frecvent chiști
hematici care se resorb în timp și care nu au fost asociați c u evoluția unor
boli. (3, 6)

198
4.2.20. L eziunile cordului
Atrofia miocardului apare la animale cu boli cronice (infecțioase,
parazitare, neoplazice), epuizante, în stări de subnutriție, la animalele
bătrâ ne. Cordul este micșorat, de culoare maro -închis. Consistența este ușor
crescută, absența țesutului adipos din șanțul coronarian și septul
interventricular.
Miocardozele pot fi:
-grasă mai rar observata ( steatoza miocardică) se intalneș te la
animalele supuse îngrășării, în intoxicații cu fosfor, cupru, arsenic lupin,
etc; cordul este mărit în volum și greutate, gălbui, difuz sau circumscris de
consistenta friabilă;
-granulară se înt âlnește în boli infectocontagioase, stari toxice,
carențiale, miocardul fiind cenușiu, în întregime sau numai în anumite z one,
lipsit de luciu și are consisten ță friabil ă;
-hialină se întâlnește la viței în boala mușchilor albi av ând ca ș i
cauze carențe vitamino -minerale (vit. E și/sau Se), intoxicații, transporturi
obositoare, miocardul prezintă zone cenușii -gălbui, care alternează cu zone
de miocard normal, consistență este foart e friabilă si aspect sticlos ;
-miocardoza și endocardoza calca roasă este produsa de
hipovitaminoza D, hipercalcemie, hipo magneziemie, hiperparatiroidism.

199
Modificările circulatorii sunt reprezentate de congestii, hemoragii
și uneori, infarcte; au o etiologie polifactorială: toxică, infecțioasă,
nutrițională.
Epicard ita viloasă, cronicizarea formelor de epicardite.
Miocarditele :
-parenchimatoasă se înt âlneste în bol i infecțioase (febra
aftoasă – și apare sub formă de cord tigrat , febra catarală malignă),
toxicoze, intoxicații cu P, Cu; greu de diferențiat de miocardozele granulare;
-necrotică se produce ca urmare a meta stazării necrobacilozei
podale ș i se caracterizează prin zone cenușii -gălbui, de diferite dimensiuni,
uscate, friabile și bine delimitate;
-hemoragico -necrotică este întâlnită în cărbunele emfizematos
și se caracterizează prin prezenta de focare maronii -roșietice, alternând cu
zone cenușii -gălbui, friabile și crepitante la palpare;
-purulentă este de natură metastatică, ș i apare în omfaloflebite
la viței, la ani malele adulte în nefrite și endometrite pu rulente;Se traduce
prin prezenț a de abcese de diverse dimensiuni pe suprafața și în
profunzimea miocardului ;
-granulomatoasă se înt âlnește în boli precum : tuberculoză,
sarcosporidioză, cisticercoză, echinococo ză si se caracterizeaza prin
prezenta de granuloame infecțioase (noduli cu centru cazeos), sau
granuloame parazitare chistice;
-fibroasă poate fi considerată ca o forma de terminare a
celorlalte forme de miocardite, a infarctelor miocardice, etc.; se

200
carac terizează prin prezenta de zone cenușii -albicioase de consistenta
crescută la palpare.
Endocardita trombotică se mai numeste si verucoasă.
Tumorile :
-sarcoame atriale se caracterizează prin prezența de focare
cenușii albicioase, slăninoase, proeminente;
-fibroame ș i fibrosarcoame etc. (14, 26, 30, 34 )
4.2.21. Eviscerarea și examinarea organelor genito -urinare
Înainte de a se eviscera, se examinează topografia organelor, legăturile
cu organele vecine și se face inspecția bazinului.
Rinichii se eviscerează o dată cu reterele și cu vezica urinară, în cazul
unor modificări care impun menținerea acestora într -o singur ă piesă. În caz
contrar, se eviscerează separat rinichii, apoi vezica urinară. Când uterul nu
este gestant, se scoate într -o singură piesă: rectul, uterul și vezica urinară. În
acest scop se secționează ischiumul și pubisul bilateral, se desprinde țesutul
care înconjoară organele și se secționează pielea în jurul anusului și a
vulvei. La animalele într -o stare avansată de ges tație este mai dificilă
eviscerarea în bloc a acestor organe. Rinichii se compară între ei, deoarece
la taurine pot exista leziuni renale unilaterale. Rinichii se secționează pe
marea curbură, se decapsulează pe întreaga lor suprafață și apoi se
examinează . Decapsularea se face greu în cazul nefritelor interstițiale, iar
suprafața organului apare cu pete albicioase ce pot avea aspect cicatricial.

201
Leziunile se continuă în corticală sau chiar și în medulară, sub forma unor
striațiuni albicioase. Mai frecvent se vor întâlni leziuni alterative,
hemoragico -necrotice sau necotico -purulente mai grave la niv elul
bazinetului și medularei ( pielonefrita taurinelor – Corynebacterium renale ).
Se examinează forma și mărimea papilelor renale, bazinetul și depozitul
grăsos . (3, 6)
Rinichii polichistici congenital pot fi observați la viței. Dacă leziunea
este unilaterală rinichiul normal va fi hipertrofic iar dacă leziunea este
bilaterală vițeii mor repede după naștere sau sunt născuți morți.
4.2.22. Leziuni la niv elul rinichilor :
Nefroza grasă este prezentă în intoxicații endogene și exogene,
micoze precum ochra – și rubrotoxicoză.
Xantinoza (guta renală) are ca si cauze administrarea în exces de
proteine la femele în gestație avansată; consumul de furaje mucegăite;
terapie pe timp îndelungat cu chimioterapice, carența hidrică, viței privați
de colostru; boli infecțioase precum boala mucoaselor, parainfluență.

202
Amiloidoza se întâlnește în diverse imunopatii, tumori maligne,
tuberculoză, rinichii fiind mă riți în volum, culoare galbenă, în corticală,
prezența de noduli miliari translucizi .
Hemosporidioza se traduce printr -o pigmentație ruginie a
rinichilor, asociată cu icter și splenomegalie; Se înt âlnește în babesioze,
intoxicația cu cupru, culoarea este negricioasă -albăstruie.
Hemoragiile sunt produse de: traumatisme, intoxicații (cu
warfarină,), micotoxicoze, boli precum leptospiroză, hemosporidioze.
Glomerulitele :
-chistică cronică produsă datorită stazei nefronului;
-purulentă ca urmarea a infecțiilor cu germeni piogeni.
-hiperplazică apare în alergoze și imunopatii;
Tubulonefrita parenchimatoasă acută este consecința intoxicațiilor
cu raticide, insecticide, uree și CuSO 4.
Nefritele :
-hemoragică interstițială , în streptococia vițeilor, leptospiroză;
-purulentă , consecința metastazării proceselor septice de la nivelul
cordului, ongloanelor și ombilicului;
-limfohistiocitară , se întâlnește în leptospiroză, colibaciloză,
febră catarală malignă ;
-fibroasă , reprezintă cronicizarea leziunilor acute;
-granulomatoasă , se întâlnește boli cu evolutie îndelungată: TBC,
actinobaciloză, echinococo oză.

203
Pielonefritele sunt mai frecvente la femele si apar secundar proceselor
septice din căile genito -urinare inferioare.
Leucoza renală se exprimă prin proliferări tumorale nodulare sau
difuze.
Vezica urinară detașată se examinează sub aspectul plentitudinii
consistenței și grosimii peretelui. Apoi se deschide, începând de la gât,
pentru a păstra și rec olta o parte din conținut. Urina la taurine trebuie să fie
clară și alcalină. Se detașează rectul din legăturile sale cu uterul. Uterul se
așează în poziție normală și se examinează începând cu ovarele, apoi
oviductele, coarnele uterine, cervixul și vulva. (14, 26, 30, 34 )
4.2.23. Leziunile vezicii urinare
-hemoragiile sunt prezente în micotoxicoze, boli infectioase
precum: streptococie la viței, febră catarală malignă la adulte;
-urocistitele au drept cauze infecțiile și calculoza și pot fi: catarale,
hemoragice, fibrinoase, purulente, emfizematoase;
-hematuria cronică vezicală frecventă în zonele subcarpatice
fiind determinată de consumul ferigă masculă; se caracterizează prin
proliferări epiteliale și vasculo -conjunctive, cu aspect tumoral.
Ovarele reprezint ă sediul unor degenerări chistice, însoțite uneori de
hidrosalpinx.
Infantilismul genital (hipoplazia tractului genital la juninci) are ca
și cauze: policarențele vitamino -minerale, proteice, energetice; hipotiro –

204
idismul; prezența corpilor galbeni persistenți; chistizarea foliculară
prematură.
Edemul tractului genital , este produs de estrogenismul micotoxic
determinat de zearalenonă.
Hipoplazia ovariană are cauze ereditare și alimentație caren țată.
Degenerescența chistică foliculară este însoțită de mucometru și
hidrometru. Se recomandă diagnosticul diferențial față de chiștii
paraovarieni congenitali, chiștii luteali, chistadenoame.
Ovarita de natur ă tuberculoasă este cea mai frecventă dintre
inflamațiile ovariene.
Salpingitele :
-catarală se intalneste in reticuloperitonita, traumatisme;
-purulentă produsa de infectii infecția cu A. pyogenes ;
-fibroasă apare ca urmarea cronicizării formelor exsudative;
-granulomatoasă poate fi miliară sau nodulară și se intâ lneste în
tuberculoză. (2, 14, 26, 30, 34 )
4.2.24 . Examinarea uterului se face începând cu vaginul; se
examinează floarea involtă, apoi se deschid coarnele uterine, examinând
conținutul și aspectul mucoasei. În mod normal, vaginul la taurine este gol,
iar cervixul închis. Se apreciază mărimea și consistența uterului. Mucoasa
uterină are falduri longitudinale, de culoare gri -roșiatică, este umedă și
lucioasă. Din loc în loc se pot observa urmele carunculilor, sub formă de

205
mici ridicături ombilicate. Pentru a aprecia exact starea fiziologică a acestu i
aparat se examinează ovare le pentru a nu interpreta drept patologic stadiul
de estrus. În primele zile postpartum mucoasa uterină apare de culoare roșie –
închisă și este acoperită de mase vâscoase, cenușii -roșietice sau cenușii –
gălbui, care sunt loșiile. (3, 6)
4.2.25. Tulburările c irculatorii ale uterului
-hiperemia endometrului poate fi funcțională sau patologică;
-hemoragii produse de traumatisme;
-infarctizarea peretelui , se produce datorita torsiunii, retențiilor
placentare, prolapsului uterin, parturițiilor laborioase, etc.
Inflamațiile uterului negestant sunt reprezentate de endometritele
care pot urmatoarele forme de prezentare:
-catarală și seroasă , ambele fiind consecințe ale sindromului
estrogenic;
-purulentă dator ita infectarii endometrului, apărând î n urma
traumatismelor după distocii, retenții placentare și prolaps; Cornul sau
coarnele uterine sunt mărite în volum, păstoase; cavitatea uterină dilatată
conține exsudat purulent roșu -brun (în retenți placentare), alb -brânzos (în
infecții streptococice); peret ele uterin este îngroșat, iar mucoasa uterină
este acoperită cu depozite fibrino -purulente; forma de prezentare poate fi
aposteomatoasă (abcese multiple) sau flegmonoasă (infiltrație purulentă
difuză în peretele uterin);

206
-cataral -purulentă , în trichomonoză și campylobacterioză
genitală;
-gangrenoasă , în cazul complicaț iilor cu floră anaerobă;
-limfohistiocitară, granulomatoasă apar în tuberculoză și
mucormicoză genitală.
Inflamațiile uterului gestant – endometrite, metrite .
-hemoragico -necrotică este produs ă de Brucella sp . cu avort în
perioada 6 -8 luni de gestație;
-purulentă produsă de A. pyogenes și Trichomonas. fetus ;
-fibrino -necrotică produsa de Campylobacter fetus, cu avort în
luna a 5 -a a gestației, miceți din genurile: Aspergillus, Candida, Mucor ,
Penicillium etc.
Endometritele, cervicitele, vaginitele puerperale evoluează cu
forme catarale, necrotice, purulente si sunt produse de infecții bacteriene și
micotice complicate; rupturi, deșirări ale tractului genital și ale cervixului
care se produc după extracții forțate ale fetusului, placentei, precum și după
prolabarea uterului.

Vulvovaginitele :
-necrotică și pustuloasă , prezente în rinotraheita infecțioasă;
-seropurulentă , în trichomonoză;
-purulentă produsa de germeni piogeni după retenții placentare
netratate;
-crupală , în coriza gangrenoasă;

207
-granulomatoasă specifică tuberculozei.
Tumori :
-papilomatoza genitală , se poate observa pe mucoasa vulvo –
vaginală; (14, 26, 30, 34 )
4.2.26 . Examinarea aparatului genital mascul se face în mare, după
tipicul descris la cabaline. Sacul prepuțial se examinează în direcția unor
infecții microbiene sau parazitare. Testiculele sunt examinate din punct de
vedere al formei, mărimii, culorii, conținutu l burselor testiculare și apoi pe
secțiune. Secțiunile se practică transversal pe marele ax, seriat și pe toată
grosimea.
4.2.27. Leziunile aparatului genital mascul
Hipoplazia testiculară are drept cauze genetice reprezentate de o
genă recesivă, precum și carența în Zn.
Metaplazia cornoasă a mucoasei epididimului este produsă de
hipovitaminoza A.
Hiperemia, hemoragiile testiculare, orhitele seroase și
hemoragice sunt urmări ale traumatismelor.
Orhita granulomatoasă se poate asocia cu vaginalită î n TBC,
actinobaciloză, bruceloză și candidoză, precum și după spermatocel
(acumularea de spermă care dilată epididimul); cronicizarea este urmată de
atrofie și scleroză testiculară.

208
Tumorile testiculare au ca punct de dezvoltare celulele Sertoly,
insulele Leydig, epiteliul germinal, stroma conjunctivo -vasculară.
Varicocelul și torsiunea cordonului spermatic sunt leziuni mai
rare.
Funiculita de castrație este urmarea infecției bontului cordonului
testicular.
Hematoamele, localizate pe fața dorsală a corpilor cavernoși, sunt
produse de traumatisme.
Balanopostitele :
-catarală , în trichomonoză;
-veziculoerozivă sau pustuloasă , în rinotraheită infecțioasă;
-purulentă, în infecții cu germeni piogeni; în timp acestea pot duce
la fimoză (îngustarea inelului prepuțial) și parafimoză (strangularea
glandului prin prepuțul inflamat).
Papilomul și fibropapilomul transmisibil are ca localizări mucoasa
glandului sau baza penisului.
4.2.28. Examinarea sistemului nervos central
În scopul ușurării deschiderii cutiei craniene se secționează și se
îndepărtează coarnele, apoi se procedează la decalotare. La taurine se
examinează cu atenție leptomemingele, care poate fi sediul unor leziuni
tuberculoase.

209
Eviscerarea și secționare a sistemului nervos central se face după
tehnica generală. O atenție deosebită se acordă ca și la ovine, trunchiului
cerebral care poate fi sediul leziunilor din listerioză sau din encefalopatia
spongiformă. În scopul depistării focarelor de listerioză, un eori foarte mici,
bulbul se secționează transversal, seriat, în felii cât mai subțiri posibil.
Oricum, recoltarea de probe pentru examen histopatologic este obligatorie.
(3, 6)
Infecția intrauterină cu virusul BVD induce apariția hipoplaziei
cerebeloase, hidranencefaliei la viței.
Meningitele bacteriene se caracterizează prin apariția unui exsudat
tulbure la nivelul sulcusurilor. Cele mai multe cazuri de meningită la nou –
născuși sunt urmarea infecțiilor ombilicale complicate cu bacteriemie. (3, 6)
Dupa eviscerarea creierului se vor deschide și se vor examina
cavitățile nazale și sinusurile.
Inflamația catarală, până la purulență, la nivelul mucoaselor
respiratorii superioare este obișnuită în bolile respiratorii la bovine. Î n cazul
rinotraheitei infecțioase a bovinelor leziunile nazale și traheale incipiente
sunt catarale și cataralo -purulente, apoi ulcerative și difteroide. (3, 6)
Inflamația purulentă a sinusurilor frontale poate fi o complicație a
ecornărilor. In fecțiile sinusurilor frontale se complică rar cu meningite și
encefalite. În cazul unor suspiciuni de leziuni ale măduvei spinării, aceasta
se eviscerează și se examinează după tehnica descrisă anterior.

210
La taurine se examinează nervii intercosta li, cei de la baza cordului,
nervul sciatic și plexul brahial, pentru diagnosticarea neurofibromatozei. (3,
6)
4.2.29. Leziunile sistemului nervos central
Necroza cortexului cerebral (poliencefalomalacia vițeilor/necroza
cerebro -corticală) specifică la tineretul la îngrășat; hipovitaminozei B 1, cu
localizare în lobii occipitali si temporali.
Meningoencefalomielitele
-hemoragică , se întalneste în boli infectioase precum antrax,
botulis m;
-tromboembolică este produsă de Haemophillus somnus la
bovinele crescute în sistem intensiv si se traduce printr -o exsudație
fibrinopurulentă în leptomeninge, hemoragii și abcese în substanța
nervoasă; diagnosticul se stabilește pe baza examenului micr oscopic;
-purulentă , în infecții cu germeni piogeni;
-granulomatoasă , în infecția cu Mycobacterium bovis ,
Mycobacterium tuberculosis. (14, 26, 30, 34 )
4.2.30. Examenul aparatului locomotor
Musculatura se examinează în privința culorii, prezenței hemoragiilor,
inflamațiilor și dezvoltării generale.

211
În boala mușchiului alb fibrele afectate sunt palide, gălbui sau alb
cretacei dacă sunt mineralizate. Necroze musculare și ch iar abcese apar la
nivelul locurilor de injectar e a medicamentelor iritante, neș terile sau în
cantități prea mari. (3, 6)
Articulațiile se examinează pentru evidențierea eventualelor
inflamații. Artritele pot evolua singure sau în asociere cu po liserozite.
Pentru examenul bacteriologic se recoltează lichid articular cu ajutorul unei
seringi sterile, sau cu tampoane sterile. (3, 6)
Cel mai comun defect congenital al sistemului osteomuscular este
artrogripoza care poate avea origine ere ditară sau poate fi urmarea
consumului de plante ca lupinul , sorgul, Astragalus, Oxytropis. (3, 6)
4.2.31. L eziunile mu șchilor
Miodistrofia congenitală se caracterizează prin extensia – abducția
membrelor posterioare cu arcarea buletului.
Amiotrofia locală are drept cauze: lipsa miscării, tromboza arterială,
leziuni la nivelul nervilor periferici.
Miodistrofia de nutriție denumită si boala mușchilor albi are
localizări la nivelul mușchilor dorsolombari, crupali, intercostali și la
nivelul diafragmei; Se produce datorită carenței în Se și vitamina E în
timpul gestației, după naștere și îna inte de pubertate; Este influenț ată de
substanțele antagonice Se si vitaminei E.

212
Hemoragiile musculare se produc datorită traumatismelor,
intoxicațiilor cu warfari nă, infecțiilor septicemice.
Miozitele traumatice sunt mai frecvente la tineretul din îngrășătorii
datorită unor hiperextensii.
Ruptura și dezinserția tendonului Achile sunt afecțiuni produse de
asemenea la tineret în îngrășătorii datorită forțajului pr oductiv în condiții de
alimentație și igienă precare; sau a efortului excesiv produs în saltul pentru
realizarea montei.
Tenosinovitele :
-serofibrinoasă produsă de efort și traumatisme și exteriorizată
prin destinderea fundurilor de sac;
-fibrinoasă , întalnită în micoplasmoză, infectii bacteriene cronice;
-purulentă poate fi primară produsă de traumatisme deschise si
secundară, în omfaloflebite, pododermatite flegmonoase, panariții.

4.2.32. Leziunile articulațiilor
Eroziunile și ulcerele ale capetelor articulare care se produc
datorită consumlui de furaje carențate sau histaminemie .
Tulburări circulatorii produse de traumatisme: hidartroza,
hemartroza, hemohidartroza.
Artritele traumatice pot fi:
-închise , conțin exsudat seros sau serohemoragic;

213
-deschise , conțin exsudat purulent, prin cronicizare duce la
formarea de osteofite, sudarea epifizelor cu anchiloză.
Artritele infecțioase :
-serofibrinoase , în micoplasmoză, streptococie la viței;
-fibrinopurulentă în pasteureloză la viței;
-purulentă metastatică în urma unor omfaloflebite, procese
septice cu localizări în diverse organe (uter,endocard).
Artritele deformante și anchilozante se instalează ca urmare a
cronicizarii formelor exsudative, stabulației perman ente pe pardoseli dure;
infecția brucelică cu localizare la graset întalnită la tauri; carența
fosfocalcică. (14, 26, 30, 34 )

214
4.2.33. Leziunile oaselor
Rahitismul se intalneste frecvent la vițeii crescuți in sistemul intensiv
și neexpuși razelor ultraviolete. De asemenea insuficienta vitaminei D din
alimentatie, acidoza, silozul, frunzele de sfeclă, care sunt sărace în fosfor,
favorizeaza aparitia rahitismului.
Vițeii rahitici articulațiilor membrelor anterioare îngroșarate, și
înlocuirea cartil ajelor epifizare cu țesut fibros, scurtarea oaselor, rezistența
scăzută la tractiune, ce duce la curbări și fracturi ale diafizelor osoase .
Osteomalacia se intalneș te la animalele adulte si reprezinta o stare de
hipofosforemie cauzata de consum excesiv d e tăiței uscați de sfeclă, frunze
de sfeclă, melasă, borhoturi. Lactația și gestația constituie condiții
favorizante.
Trabeculele osoase sunt demineralizate în zona centrală si sunt
înconjurate de țesut osteoid. Pentru stabilirea diagnosticului se recu rge la
examenul microscopic.
Osteoporoza este o afectiune osoasa caracterizată prin
demineralizare , favorizată consumul de furaje de calitate inferioară,
hiperparatiroidism, hiperoestrogenism fiziologic și micotoxic. Apare mai
frecvent în stabulație și se intalneș te la adulte.
Are loc o întârziere până la oprirea dezvoltării scheletului,
condrocitele sunt mici, maturarea osteoidă este mare, iar mineralizarea este
redusă. Favorizeaza întârzieri în formarea și erupția dinților si anomalii ale
tablei den tare. (14, 26, 30, 34 )

215
55.. DDIIAAGGNNOOSSTTIICCUULL NNEECCRROOPPSSIICC ÎÎNN BBOOLLIILLEE OOVVIINNEELLOORR

5.1. Examenul extern este asem ănător cu cel de la bovine
5.1.1. A spectul general al cadavrului
Hipotrepsia poate fi :
-congenitală , întâlnită la mieii proveniți de la oi care au fost
furajate atât cantitativ, cât și calitativ în perioada de gestație; greutatea
mieilor la naștere este de aproximativ 1kg;
-perinatală apare ca urmare a hipogalaxiei sau agalaxiei oilor
mame;
-tardivă , se întâlnește la tineretul de reproducție și din
îngrășătorii, având cauze similare ca și la celelalte specii, cadavrul având
dimensiuni mult reduse (subpoderal), musculatura fiiind mult redusă față
de normal; la nivelul organelor interne se întâlnes c hipotrofii (hepatice,
renale și pancreatice, ale tubului digestiv și organelor limfoide); cele mai
evidente se întâlnesc la nivelul timusului. Suprarenala este singura
formațiune anatomică hipertrofiată. (30,31 )
Cașexia – este asociată poliparazitismul cronic, are aceleași cauze și
manifestări morfoclinice ca și la celelalte mamifere.
Eventrațiile, se caracterizează prin deformări în regiunea
abdomenului datorită pătrunderii și deplasării unor viscere, printr -o fisură a
peritoneului și a musculaturii abd ominale, în țesutul conjunctiv subcutanat.

216
Sunt mai frecve nt întâlnite în cazul gestațiilor gemelare.
Omfaloflebitele apar în urma infectării plăgii ombilicale cu
streptococi betahemolitici și stafilococi, și reprezintă inflamația cordonului
ombilical (v ene, artere, țesut conjunctiv) În formele grave se produc
metastaze în organele interne. (14, 26, 30, 34 )
5.1.2. L eziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv
subcutanat, limfonodurilor externi și ale glandei mamare
Albinismul ovinelor este produs de o genă autosomală recesivă, care
împiedică sinteza de tirozinază; mieii au cojocul alb, ochii roz, chiar dacă se
nasc din rase colorate; pigmentul melanic lipsește din piele, coarne,
ongloane.
Melanotrichia a fost descrisă la oile din rasa Merin os, cauza este
reprezentată de o genă autosomală recesivă; se caracterizează prin apariția
de fire negre de lână; aglomerarea de melanocite duce la formarea de
melanoame, tumori cu risc crescut de malignizare.
Alopecia poate apare atât la nou -născuți ca urmarea a intoxicației
oilor mame cât și la adulte , în urma parazitozelor, a eczemelor și
exantemelor.
Malofagia are cause policarențiale.
Paracheratoza facială și podală este frecventă la miei, datorită
carenței în vitamina A și Zinc.

217
Exantemele pot avea mai multe forme de prezentare morfoclinică:
– veziculo -eroziv și crustos se întâlnește în febra aftoasă și are
localizare podală și mamară;
– papulo -veziculo -crustos se găsește pe pielea glabră în infecția
variolică;
– papulo -pustulo -crustos , în ectima contagioasă .
Dermatitele pot avea mai multe forme de prezentare morfoclinică:
– veziculo -pustuloasă este produsă de migrația larvelor de
strongiloizi, și se asociază cu abcese și granuloame în hipoderm, cu
localizare toraco -lombară ventrală;
– pustulo -crustoasă cu localizări pe față și zona dorso -lombară,
prezentă în dermatofiloză, diagnostic diferențial față de ectima contagioasă
și miaza cutanată (produsă de Phaenicia sericata, Wohlfhartia magnifica și
Lucilia sericata );
– parazitară : râile psoroptică care se localizează pe piele cu
lână lungă; râia sarcoptică a capului – localizare pe buze și pleoape; râia
corioptică – localizare pe membre, mamelă și pielea scrotului la masculi;
tricofiția ; dermatita traumatico -toxică (papule -vezicule – cruste maronii –
albicioase) – în râie; hipercheratoză cu exfoliere și alopecie – în tricofiție,
cu localizare facială și podală.
Putrezirea călcâielor este produsă de infecții cu Bacteroides
nodosus și F. necrophorum. (acesta poate prod uce și laminita supurativă ).

218
Inflamații ale globilor oculari și ale anexelor , mai frecvente:
cheratite, uveite, conjunctivite, cheratoconjunctivite , produse prin
traumatisme, iritații, reacții alergice, cauze alimentare și infecțioase. (14, 26,
30, 34 )
Leziunile mucoasei bucale sunt reprezentate de:
– ulcere , în ergotism;
– vezicule, eroziuni, hemoragii , produse de cause fizice, chimice,
toxice.
Stomatitele pot fi:
– crupală , frecvent întâlnită în candidoză la mieii nou -născuți,
ea exprimă stări carențiale și toxice a oilor mame;
– veziculoasă în febra aftoasă și stomatita veziculoasă;
– ulceroasă este caracteristică febrei catarale (boala limbii
albastre) eroziuni, hemoragii pe limbă, vălul p alatin, gingii, limba este
tumefiată și are o culoare albastră;
– difteroidă , în febra catarală malignă, ectima contagioasă, prin
infectarea plăgilor cu F. necrophorum .
Icterul se întâlnește în fascioloză, leptospiroză, intoxicația cronică
cu CuSO 4, la miei în pielonefrita produsă de Str. zooepidemicus beta –
hemolitic .
Edemul cefalic , consecința infectării unor plăgi traumatice (edemul
bacterian al capului la berbeci), în stahibotriotoxicoză.

219
Edemul generalizat este întâlnit în bolile cardia ce cronice,
pulmonare și de starea de cașexie avansată.
Infiltrații seroase și serohemoragice sunt prezente în boli precum:
antrax, febra catarală malignă și au caracter crepitant în cărbunele
emfizematos.
Limfonodulitele pot avea mai multe forme de prezentare :
-cazeoasă produsă de C. ovis caracterizat ă prin prezența unui puroi
de culoare galben -verzui;
-hiperplazică , în salmoneloză, toxoplasmoză și hemosporidioză;
-granulomatoasă în actinobaciloză.
Tumorile limfonodurilor – limfosarcomul și reticulo sarcomul; pot fi
întâlnite localizări ale leucozei ovine (limfonodurile mandibulare,
ingvinale); acestea fiind sunt mărite în volum de până la 10 ori, cu aspect
slăninos pe secțiune, cu hemoragii și necroze intratumorale .

Mamitele pot fi :
-cataral -purulentă , leziune caracteristic ă agalaxiei contagioase;
-purulentă , în infecții cu C. pyogenes, C. ovis, în cronicizarea
mamitei micoplasmice;
-gangrenoasă – mamita gangrenoasă a oilor și caprelor, produsă de
Staph. aureus ; glanda mamară este mult mărită în volum, are culoare roșie –
violacee, pe suprafața de secțiune prezintă un edem serohemoragic, care

220
infiltrează țesutul conjunctiv subcutanat și parenchimul glandular; zona
gangrenată se elimină în timp; (Fig. 3.1)
-granulomatoasă produsă de infecția micotică cu Candida albicans ;
-fibroplastică apare ca urmarea cronicizari mamitelor acute,
exsudative; mamela este micșorată în volum, având consistența mult
crescută, la secționare se percepe un scârțit; (14, 26, 30, 34 )
5.2. Leziunile marilor cavități
Diateza hemoragică este întâlnită boli infecțioase: antrax,
leptospiroză, febra aftoasă , pasteureloză , enterotoxiemia anaerobă cu tipul
C; intoxicații cu CuSO 4, micotoxicoze: (fuzariotoxicoza,
stahibotriotoxicoza) ; parazitoze (theilerioza).
Acumulări de lichide neinflamatorii – sunt reprezentate de ascită ,
hidrotoraxul, hidropericardul se întâlnesc în infestații parazitare masive,
cașexia, afecțiuni renale cornice, miopatia de nutriție, edemul bacterian al
berbecilor.
Peritonitele pot fi:
-seroasă , enterotoxiemia anaerobă, hepatita necrozantă ,
Bradsot;
– serohemoragică , în antrax;
– serofibrinoasă , în hidropericardită , enterotoxiemia anaerobă ;
– fibrinoasă , în fascioloză acută (migrația către ficat).

221
Limfonodulitele mezenterice pot fi :
– hiperplazică , în salmoneloză;
-granulomatoasă , difuză cu aspect slăninos , în paratuberculoză.
Pericarditele pot fi:
– necrotică , în necrobaciloză;
– seroasă , în cărbunele emfizematos;
– serohemoragică , în antrax;
– fibrinoasă , în pasteureloză, streptococia mieilor.
Pleurit ă fibrinoasă în pasteureloză. (Fig.3.2) (14, 26, 30, 34 )
5.2.1. L eziunile cordului
Calcificarea endocardului se întâlnește în hipercalcemie, miopatia de
nutriție, micotoxicoze.
Hemoragiile subendocardice (sufuziuni) sunt prezente în boli cu
diateză hemoragică, în salmoneloză acută, enterotoxiemia anaerobă și după
agonie.
Endocardita ulcerovegetantă , se întâlnește la miei și este produsă de
Streptococcus fecalis, iar la adulte de Listeria monocytogenes.
Necroza ceroasă (de tip Zenker) se întâlnește în miopatia de nutriție la
tineret; focarele de necroză uscată din miocard se întâlnesc uneori și în febra
catarală m alignă. (14, 26, 30, 34 )

222
Miocarditele pot fi:
-parenchimatoasă , (cordul tigrat), specifică febrei aftoase;
-necrotică , în necrobaciloza viscerală;
-purulentă , în listerioză, streptococie, și ca metastaze în
omfalitele și omfaloflebitele.

5.2.2. Leziunile aparatului respirator
Laringotraheitele :
-edematoasă : pasteureloz ă, edemul bacterian al capului la
berbec;
-catarală , etiologie nespecifică, înfecții virale;
-difteroidă , în necrobaciloza mieilor și difterie;

Congestia pulmonară este favorizată de microclimatul viciat,
umiditate crescută , schimbări bruște ale temperaturii, concentrații mari de
noxe precum amoniacul. Se caracterizează prin destinderea pulmonilor ,
culoarea roșie aprinsă sau roșie -negricioasă, consistența păstoasă, pe
secțiune se scurge o cantitate mare de sânge; docimazia este negativă, în
congestia activă, și între două ape, în congestia pasivă.
Infarctele roșii pulmonare sunt întâlnite în Pasteureloză cu
localizare la nivelul lobilor diafragmatici. Se caracterizează prin prezența
unor zone compacte de culoare roșie -negricioasă , pe secțiune au forma

223
conică cu baza îndreptată spre pleură. În funcție de evoluție, la suprafață au
formă diferită: proemină la suprafață în evoluțiile acute și sunt declive în
structura parenchim ului în evoluțiile cronice .
Edemul pulmonar
– neinflamator (de stază, toxic);
– inflamator (toxiinfecțios) .
Se produce în urma insuficienței cardiace, infecții. Se caracterizează
prin destinderea țesutului, evidențierea desenului lobar , consistența păstoasă,
pe secțiune prezintă un lichid spumos albicios, docimazia este între două
ape.
Bronhopneumoniile :
-necrotică , specifică necrobacilozei viscerale la miei;
-crupală sau fibrinoasă, pasteureloză;
-purulentă , în streptococie și limf onodită cazeoasă;
-gangrenoasă (de aspirație sau de corp străin), paralizia
mușchilor de deglutiție în miopatia de nutriție ;
-limfohistiocitară, viroze pneumotrope (PI3, reo – și rotaviroze
neonatale la miei), chlamidioză, Maedi visna ;
-lobulară, parainfluența ovină; (Fig. 3.3; 3.4)
-granulomatoasă chistic ă – echinococooză ;(Fig.3.5)
-verminoasă – dictiocauloză (Fig. 3.6) .
Tumorile : adenomatoza pulmonară, leucoză, metastaze.
(Fig.3.7;3.8) (14, 26, 30, 34 )

224
5.2.3. Leziunile ficatului și vezicii biliare
Steatoza hepatică , frecvent întâlnită în toxiemia de gestație cu
precădere în cazul fătărilor bigemelare fiind favorizată de carența de
glucide, microelemente , aminoacizi. Steatoza h epatică se mai întâlneșt e în
intoxicații cu sulfat de cupru, cu plante fotosensibile, derivaț i ai metalelor
grele, micotoxine.
Se caracterizează printr -o colorație gălbuie , aspect lucios și
consisten ță friabilă.
Necrozele areactive sunt întâlnite în intoxicația cu Se, micotoxicoze.
Hepatitele pot fi:
-parenchimatoasă , întâlnită în intoxicații cu substanțe
arsenicale, mercur, CuSO 4, plante, cetonemia sau toxiemia de gestație; Se
caracterizeaz ă printr -o culoarație galben -ruginie (asemănătoare cu a frunzei
de toamnă), difuză sau în focare, atat la suprafață cât și pe secț iune,
consistență este friabilă ;
-necrotică în focare mici ( miliară ) în: listerioză (la fetuși și nou –
născuți), salmoneloză, în parat uberculoză la miei; (Fig.9)
-necrotică cu focare mari din: hepatita necrozantă,
necrobaciloza viscerală, avortul cu Campylobacter ; (Fig.10)
-aposteomatoasă : listerioză septicemică la nou -născuți,
streptococia mieilor, metastazarea po dodermatitei purulente, metastazarea
omfaloflebitelor ;

225
-granulomatoasă , în focare mici în paratuberculoză , în focare
mari în tuberculoză ;
-interstițială fibroasă : se produce prin migrarea sau localizarea
trematodelor sau a larvelor de Cysticercus tenuicollis ; se caracterizează
printr -o reducere în volum a ficatului, suprafața este neregulată și cu
numeroase strii albicioase care reprezintă urmele traumatismelo r produse
de către paraziți, sau canalele biliare mult îngroș ate prin proliferarea
țesutului conjunctiv . (14, 26, 30, 34 )
Ciroza hepatic ă se instalează ca urmarea cronicizarii proceselor
degenerative, în urma tulburărilor circulatorii, inflamațiilor și a necrozelor
extinse. Este întâlnită mai frecvent în fascioloză cronică și micotoxicoze
cronice.
5.2.4. Leziunile vezicii biliare sunt reprezentate de :
-calculi biliari apar consecutiv infestațiilor parazitare;
-hemoragiile și edemul peretelui vezicii biliare în micotoxicoze;
-colecistitele și angiocolitele pot fi acute sau cornice și se
instalează în urma acțiunii iritative a paraziților localizați în canalicu lele
biliare și vezica biliară; în cazul colangitei catarale cronice canaliculele
biliare sunt mult îngroșate, în special pe fața viscerală a ficatului, de culoare
albicioasă și de consistență crescută;
Tumorile ficatului
-adenoame, adenocarcinoame ;
-localizări ale leucozei ovine;

226
-metastazele au ca loc de pornire alte organe. (14, 26, 30, 34 )
5.2.5. Leziunile splinei
Anomaliile congenitale – hipoplazia splenică , la mieii hipotrepsici
(Coman, 1989), splina este redusă în volum și greutate, săracă în noduli și
teci periarteriale limfatice, iar stroma conjunctivă este hiperplazică.
Atrofia splinei , întâlnită frecvent la animalele cașectice, care au
suferit tulburări d e nutriție . Mai poate fi întâlnită în cazul unor compresiuni
de la organele învecinate.
Congestia pasivă sau de stază , este întâlnită în insuficien ță cardiacă
cronică sau în torsiuni ale splinei.
Hemoragiile splinei se întâlnesc sub formă de:
-echimoze și peteșii subcapsulare , în bolile toxiinfecțioase;
-hematoame , în cazul traumatismelor .
Infarc tele pot apărea consecu tiv endocarditelor ulcerovegetante; se
caracterizează prin zone de culoare cenușiu -gălbui e, ușor declive față de
suprafața parenchim ului; pe secțiune au formă triunghiulară cu baza
orientată spre margine , iar vârful îndreptat spre hil.
Splenitele sau lienitele pot fi:
-necrotică , ce apare ca urmarea metastazării necrobacilozei
podale;

227
-hemoragică , întâlnită în: antrax și se caracterizează prin
splenomegalie cu ramolismentul pulpei; salmoneloză acută; toxiemie,
infecții bacteriene; hemosporidioze;
-purulentă , sub forma unor abcese de diferite dimensiuni în
omfaloflebita streptococică la miei prin metastazare; se mai pot observa
focare mixte (purulente -cazeoase), în limfonodulită cazeoasă sau
pseudotuberculoasă;
-limfohistiocitară poate fi sub formă de focare în salmoneloza
mieilor, și difuză în hemosporidioze;
-granulomatoasă , în cisticercoză .
Tumorile splinei : sunt întâlnite în leucoză și se caracterizează
printr -o mărire a în volum a splinei de câteva ori, foliculii splenici sunt
evidenți, au culoare albicioasă și un aspect slăninos pe secțiune; se pot
întâlni metastaze tumorale care au ca punct de plecare alte organe:
limfosarcoame, hemangioame, fibrosarcoame, leiomiosarcoame. (14, 26, 30,
34)

5.2.6. Leziunile tubului digestiv
Torsiunea stomacului glandular se poate produce d upă obstrucția
pilorului cu bezoare.
Timpanismul prestomacal întâlnită mai mult la miei i di îngrășătorii
ca urmarea fermentațiilor anaerobe cu Cl. perfringen .

228
Paracheratoza ruminală : carența în Zn și vitamina A; furajare
exclusivă cu nutrețuri fin tocate sau gran ulate, și se mai numește boala de
concentrate ; se c aracterizează prin marirea papilelor ruminale , de
consistenț ă crescută, maronii -negricioase .(Fig.3.11)
Hemoragiile și necrozele ruminale , leziuni specifice stahibotrio –
toxicozei .
Ruminita reticulita, omazita și abomazita fibrinoasă , se întâlnesc
în candidoză.
Abomasitele :
-hemoragică , în boala limbii albastre sau în febra catarală a
oilor și caprelor;
-emfizematoasă , infecții cu anaerobi: Cl. perfringens, Cl.
septicum, Cl. novyi ;
-hemoragică , în infecția cu Cl. perfringens (tipul C );
-hemoragico -necrotică în bradsot ;
-granulomatoasă poate fi întâlnită în paratuberculoză și se
caracterizează prin îngroșarea peretelui abomasului; mucoasa prezintă
numeroase neregularități cu aspect cerebriform.
Enteritele :
-catarală , întâlnită în diaree neonatală cu reovirus și
rotavirusuri; enterotoxiemia colibacilară și anaerobă, parazitoz e (coccidioză,
criptosporidioză );

229
-cataral -hemoragică difuză , se observă în enterotoxiemia
anaerobă, febra catarală malignă, salmoneloză, coccidioză, micoze
intoxicația cu arsenic ; (Fig.3.12)
-crupală , se întâlnește în stahibotriotoxicoză forma subacută ;
-difteroidă , se întâlnește în enterotoxiemia anaerobă (tipul B);
-granulomatoasă difuză , se întâlnește în paratuberculo ză și se
asociază cu limfonodită mezenterică hiperplazică . (Fig. 3.13) (6, 14, 23, 26,
30, 34 , 41)

5.2.7. Leziunile aparatului urinar
Melanoza renală maculată sau difuză , la miei, culoare negricioasă
în focare, respectiv difuză.
Nefroza grasă este caracteristică enterotoxiemiei de gestație și poate
însoți unele intoxicații și infecții grave. Parenchimul renal de culoare neagră
albăstruie , în intoxicația cronică cu CuSO 4; roșie albăstruie , în
enterotoxiemia anaerobă .
Nefritele :
-interstițială h emoragică prezentă în toxicoze, boli infecțioase;
-purulentă , în streptococie și listerioză la miei;
-hemoglobinurică , întoxicație cronică – Cupru ; (Fig. 3.14)
-limfohistiocitară , în leptospiroză, adenoviroze.

230
Pielonefrita poate fi ascendentă/descendentă, produsă de infecția cu
Str. zooepidemycus (beta hemolitic) și în infecții polibacteriene.
Nefrita toxică acută se observă în intoxicații medicamentoase
(CuSO 4); în enterotoxiemia cu Cl. perfringens tipul D sau în boala
rinichiului moale. Este favorizată de rații hiperglucidice , substituenți de
lapte; rinichii în primele ore sunt distrofici (cenușii -albicioși) pentru ca în
scurt timp să se înmoaie (de unde și denumirea bolii), iar în final, se
transformă într -o ma gmă brun -roșcată.
Tumorile rinichilo r – localizări nodulare sa u difuze ale leucozei
ovine; se mai pot întâlni nefroblastoame.
Hidronefroza poate fi uni- sau bilateral fiind produsă de calculi,
stenoze cicatriciale, tumori intraureterale.
Se caracterizează prin dilatarea accentuată a bazinetului și calicelor
renale datorită acumulării în exces de urină; dilatația poate cuprinde , întreg
rinichiul care poate fi transformat într -o pungă plină cu urină.
Urolitiaza, se întâlnește la berbecuții din îngrășătorii, determinată de
dezechilibrele nutriționale prin schimbarea raportului Ca/P; se
caracterizează prin prezența de nisip urinar și calculi vezicali albicioși,
friabili, constituiți din cristale de struvită.
Hemoragii le vezicale sunt întâlnit e în intoxicații, infecții, calculi.

231
Urocistitele pot fi: catarale, hemoragice, pseudomembranoase,
purulente și proliferative fiind determinate de cauze mecanice , toxice,
infecțioase și parazitare .
Tumorile vezicii urinare la ovine sunt rare: tumori benigne :
papiloame, fibroame; tumori maligne: carcinoame, adenocarcinoame.
Calculii ure trei se pot întâlnii la berbecuți, și produc obliterarea ei.
Uretritele pot fi catarale, purulente , hemoragice și ulceroase . (14, 26,
30, 34 )
5.2.8 . Leziunile aparatului genital femel
Edemul vulvo -vaginal se produce datorită retenție i placentare,
oestrogenismului micotoxic, involuția tardivă a uterului după fătare . Se
caracterizează prin tumefacția și înroșirea accentuată a vulvei și vaginului.
Hemoragiile și necrozele mucoasei vulvovaginale se produc în urma
distociilor datorită complicaților microbiene.
Vulvovaginita granulomatoasă se întâlnește în micoplasmoză și se
caracterizează prin prezența de noduli și ulcere la nivelul vulvei .
Metritele pot fi:
-necrotică și purulentă întâlnită în listerioză, campylobacterioză,
chlamidioză și micoze;
-hemoragico -necrotică cu producerea de avort în bruceloză;

232
-granulomatoasă miliară în bruceloză;
-limfohistiocitară , în leptospiroză, însoțită de avort.
Tumorile:
-ovarelor sunt mai rar întâlnite si sunt reprezentate de : fibroame,
adenoame, sarcoame, adenocarcinoame chistice;
-uterului sunt reprezentate de: leiomioame, fibroame,
leiomiofibroame, sarcoame, adenocarcinoame, localizări ale leucozei ovine.
(14, 26, 30, 34 )
5.2.9. Leziunile aparatului genital mascul
Hipoplazia testiculară , apare ca urmarea urmarea deficiențelor de
întreținere și furajare a tineretului pentru reproducție ; se caracterizează prin
reducerea în dimensiuni a testiculelor ; lipsa de diferențiere a liniei seminale.
Atrofia testiculară este favorizată de subnutriție, hipovitaminoza E ,
compresiuni, hip ofuncții hipofizare, senilitate, și se caracterizează
micșorarea în volum a testiculelor, după instalarea maturității sexuale.
Orhite, periorhite, pur ulente (în evoluția acută) și fibroase (în cea
cronică), se întâlnesc în micoplasmoză.
Orhiepididimita berbecilor poate fi uni – sau bilaterală. și este
întâlnită în Bruceloză ; se caracterizează prin prezența de focare cenușii –
gălbui cu un conținut cremos , uneori cu zone de calcificare la nivelul

233
epididimului ; leziunile se extind și la testicule; f ocarul necrotic poate
abceda.
Tumorile testicula re pot cuprinde celulelor interstițiale Leydig,
celulelor lui Sertoli sau ale celulelor epiteliului germinativ. (14, 26, 30, 34 )
5.2.10. Leziunile sistemului nervos central
Poliencefalomalacia sau necroza cortexului cerebral se produce în
carența în vitamina B 1, și se caracterizează prin edem cerebral, lichid cefalo –
rahidian crescut, atrofia substanșei cenușii, ramolismentul cerebral .
Ataxia enzootică a mieilor – poate fi primară/secundară, are cause:
hipocuproza congenitală sau postnatală; exces de sulfați și molibden în
hrană sau în mediu; se caracterizeaz ă prin ramolismentul galben al
substanței albe cerebra le și medulare, cu apariția de microcavități cu un
conținut gelatinous de culoare cenușiu -gălbuie .
Necroze cerebrale – necrobaciloză. (Fig.3.15)
Meningoencefalitele :
-hemoragică , în septicemii ; (Fig. 3.16)
-purulentă, în streptococie, listerioză, colibaciloză și se
caracterizează prin prezența de focare de culoare gălbuie de mici
dimensiuni, delimitate de o zonă congestivo -hemoragică; (Fig. 3.17)

234
– granulomatoasă chistică –de natură parazitară, în cenuroză,
produsă de Coenurus cerebralis , și are două faze, acuta sau de migrare și
cronică sau chistică .(Fig.3.18)
În faza acută , cenurii se dezvoltă în emisfere, cerebel și trunchiul
cerebral, se produce atrofia prin compresiune a substanței nervoase și ale
osului; pot avea loc și localizări în canalul rahidian. Datorită iritației vaselor
de sange la suprafață se observă un lichi rosietic. (14, 26, 30, 34 )
5.2.11. Leziunile aparatului locomotor
Rahitismul este favorizat de c arența în vitam ina D și hipocalcemia.
Are ca effect erupția întârziată a dinților, hipoplazia smalțului și prognatism.
Osteomalacia este favorizată de hipofosforemie, dezechil ibre fosfo –
calcice, și se caracterizează prin oase lungi cu cavitatea medulară l ărgită,
corticala osoasă îngustată și spongioasă . Favorizează apariția fracturilor.
Osteofibroz a, mai rar întâlnită , se caracterizează prin înlocuirea
țesutului osos cu țesut fibros; este favorizată de excesul de fosfați în hrană
(tărâțele);
Se caracterizează prin deformarea oaselor maxilare și nazale („boala
capului mare”); oasele au greutate r edusă și o consistență scăzută, căderea
dinților este frecvent întâlnită în cazul osteofibrozei .

235
Calcificarea tendoanelor și ligamentelor se întâlnește în calcinoza
enzootică, favorizată de plante precum Solanum melacoxylon și Trisetum
flavescens .
Miodistrofia de nutriție este favorizată de hipovitaminoza E,
carență de aminoacizi sulfurați și Se ; este întâlnită până la trei luni și se
localizează la mușchii membr elor pelvine, intercostalii, mai rar la miocard ,
mușchii afectați sunt decolorați, albi -gălbui, cu friabilitate crescută. (13, 14,
16, 26 , 30)
Artritele pot fi:
-serifibrinoase , în agalaxia contagioasă a oilor și caprelor ;
-fibrinoasă , în chlamidioză;
-fibrinopurulentă , în rujet;
-purulentă , în streptococie la nou -născuți (poliartrite),
colibaciloză la miei, pododermatite și limfoadenita cazeoasă la adulte;
-anchilozante (spondiloza), ca urmare a cronicizării artritelor
exsudative, se caracterizează prin subțierea disc ului intervertebral însoțită de
hernierea ventrală a acestuia; în fazele avansate ale bolii, se produce o
proliferare osoasă de pe marginea a două vertebre învecinate , care prin unire
realizează sudarea, producând anchiloza articulară.
Tumorile articulații lor pot fi extinderi ale procesului tumoral de la
nivelul oaselor: condroame, condrosarcoame, osteoame, osteosarcoame. (14,
26, 30, 34 )

236

Fig.3.1.PLEURITĂ FIBRINOASĂ
(original A. Stancu) Fig. 3.2. MAMITA GANGRENOAS Ă
(dup ă Moreland 2009 )

Fig. 3.3. BRONHOPNEUMONIE
LOBULARĂ (original A. Stancu) Fig.3.4.BRONHOPNEUMONIE
LOBULARĂ (original A. Stancu)

Fig.3.5. BRONHOPNEUMONIE
VERMINOASĂ
(dup ă Moreland 2009 ) Fig.3.6. BRONHOPNEUMONIE
GRANULOMATOASĂ CHISTIC Ă
(dup ă Moreland 2009 )

237

Fig.3.7. ADENOMUL PULMONAR
(original A.Stancu) Fig.3.8. ADENOMUL PULMONAR
(original A.Stancu)

Fig.3.9. NECROZE MILIARE
HEPATICE (dup ă Moreland 2009 ) Fig.3.10. NECROZE ÎN FOCARE MARI
(dup ă Moreland 2009 )

Fig.3.11. NEFRITĂ
HEMOGLOBINURICĂ (dup ă
Moreland 2009 ) Fig.3.12. NECROZE CEREBRALE
(dup ă Moreland 2009 )

238

Fig.3.13. MENINGOENCEFALITĂ
HEMORAGICĂ
(dup ă Moreland 2009 ) Fig.3.14. MENINGOENCEFALITĂ
PURULENTĂ
(dup ă Moreland 2009 )

Fig.3.15. MENINGOENCEFALITĂ
GRANULOMATOASĂ CHISTICĂ
(dup ă Moreland 2009 ) Fig. 3.16. PARACHERATOZA
RUMINALĂ
(dup ă Moreland 2009 )

Fig. 3.17. ENTERITĂ
GRANULOMATOASĂ DIFUZĂ
(dup ă Moreland 2009 ) Fig. 3.18. ENTERITĂ HEMORAGICĂ
(dup ă Moreland 2009 )

239
6. DIAGNOSTICUL NECROPSIC LA CABALINE

Identificarea cadavrului se face prin multe elemente de detaliu (sex,
vârstă, culoare și particularități de culoare, număr matricol, proprietate etc.).
Se notează, de asemenea data morții, poziția în care a murit, condițiile în
care a fost conservat cadavrul, precum și unele date an amnetice privind
debutul bolii, evoluția, semnele clinice, tratamentul aplicat.
Poziția cadavrului, pentru examenul necropsie, poate fi în decubit
dorsal, dorso -lateral pe dreapta, lateral pe dreapta sau suspendat de trenul
posterior.
Cea mai folosită meto dă, din cauza faptului că nu necesită dotări
deosebite și este comodă, este cea de poziționare în decubit lateral dreapta.
Această poziționare este folosită ca model în descrierea etapelor necropsiei
în cele ce urmează. (3, 6)

6.1. Examenul extern al cad avrului

Examenul general, prin inspecție, al cadavrului va obține informații
despre starea de întreținere, aspectul învelișului pilos, aspectul aplomburilor,
dezvoltarea și simetria maselor musculare, conformația, aspectul general al
coloanei vertebrale, aspectul articulațiilor, poziții anormale ale capului și
membrelor, etc. (3, 6)

240
Stabilirea stadiului rigidității cadaverice se face prin verificarea
mobilității maxilarului inferior, membrelor și cozii.
Examenul tegumentului vizează prezența de plăgi traum atice sau
decubitale, tumefacții, zone de alopecie, tumori, etc.
Examinarea globilor oculari și a mucoasei conjunctivaie urmărește
transparența corneei, culoarea conjunctivei și eventualele depozite.
Se examinează conținutul cavității bucale (resturi alime ntare, corpi
străini) și se examinează atent mucoasa labială, gingivală, linguală, vălul
palatin și dinții. Poziția limbii poate indica partea pe care a agonizat și a
murit animalul.
Examenul mucoasei nazale, atât cât este vizibilă la examenul extern,
vizează culoarea, luciul, eventualele depozite, minusuri și plusuri de țesut.
Forma oaselor nazale și a tegumentului perinazal se examinează
concomitent. Examenul urechilor constă în examinarea integrității conchiei
și a conținutului conductului auditiv ex tern.
Se examinează tegumentul perineal și gradul de prolabare al anusului.
Se va diferenția, dacă este cazul, prolapsul rectal cadaveric de cel din timpul
vieții. Prolapsul cadaveric va fi asociat cu alte modificări cadaverice
(timpanism, emfizem) iar pro lapsul din timpul vieții se va asocia cu
congestie, edem, necroze și ulcere ale mucoasei rectale.
La masculi se examinează aspectul și conținutul furoului și aspectul
penisului. Examenul testiculelor la masculii intacți va urmări prezența
testiculelor în p ungi, simetria și mobilitatea lor.

241
La femele se examinează vulva și vestibulul urmărind aspectul pielii,
mucoasei și eventualul conținut normal sau patologic. Se examinează pielea
mamară, consistența mamelei și aspectul secreției mamare dacă este cazul.
Examenul copitelor vizează aspectul pereților cornoși ca formă,
integritate, aspectul coroanei și aspectul tălpilor. (3, 6)

6.1.1. Leziuni extern e
Hipotrepsia este produsă de aceleași cauze și are aceleași manifestări
morfologice ca și la celelalte specii.
Rahitismul este întâlnit mai rar la mânjii de 4 -9 luni, deoarece
metabolismul fosfocalcic este diferit de al altor animale domestice,
homeostazia fiind depen dentă de alți factori. Are loc o scurtarea a diafizelor
costale cu deformarea cutiei toracice . Da torită acestor deformări poate
induce apariția insuficienței respiratorii secundară.
Osteomalacia se produce ca urmarea dezechilibru lui între r ata de
mineralizare și neoformarea de țesu t osteoid de către osteoblaste. Este rar
întâlnită. C arența de fosfor și vitamina D sunt producerii acestei maladii.
Sunt afectate oasele lungi și coastele care devin spongio ase și cedează la
traumatisme de intensitate mică .
Osteofibroza se produce datorită resorbției osteoclastice care
depășește rata neoformării de țesut osos, astfel spațiile libere sunt umplu te
cu țesut fibros. Raportul Ca:P de 1:3; plante bogate în oxalați (sfecla) care

242
chelate ază calciul în intestin și determină hiperparatiroidismul secundar
reprezintă cauzele acestei afecțiuni. (3, 6)
Aceasta m ai poartă și demunirea de "boala capului mare" datorită
aspectului particular. Maxilarele sunt îngroșate cu reduce rea spațiul ui
intermandibular . (3, 6)
Retracțiile tendinoase poate fi congenitale sau dobândite, și
deter mină poziții anormale ale membrelor cu defecte de aplomb. (14, 26, 30 ,
34)
6.1.2. Leziunile pielii
Albinismul , o formă de acromie congenitală a pielii având ca și
cauză o genă autozomală recesivă care induce sistarea s intezei de
tirozinază, enzimă care are rol major în formarea m elaninei. Se observă
depigmentarea pielii , a irisului, retinei și fanerelor.
Hipermelanoza este o afecțiune întâlnită la caii vineți. Are loc o
trecere a pigmentul melanic de la piele în țesutul conjunctiv subcutanat și
limfonodurile supe rficiale. La rasa Lipițan, un procent însemnat din caii care
trec de 20 de ani sunt purtători de tumori melanice (melanoamele au un grad
mare de malignizare -melanoame maligne).
Alopecia sau atrichia este produsă de ergotismul cronic și se poate
asocia cu gangrena cozii .

243
Urticaria apare consecutiv alergozelor , și se caracterizează prin
prezența de papule roșii care se produc prin eliberare a masivă de histamină.
Gangrenele se produc la nivelul proeminențelo r osoase, după un
decubit prelungit. Gangrena uscată se cara cterizează prin prezența de zone
negricioase usca te, friabile, delimitate de un șanț congestivo – hemoragic.
Calozitățile (bătăturile de ham și șea) se formează în zonele
corporale care vin în contact cu harnașamentele și se caracterizează prin
îngroșări la nivelul epidermei , cu contur neregulat.
Foliculita și acneea sunt urmări ale infectării zonelor care vin în
contact cu hamul cu germeni piogeni, și se caracterizează prin prezența de
mici pustule, fixate de un fir de păr și înconjurate de un inel r oșietic .
Furunculul este inflamația purulentă a foliculului pilos și a
structurilor perifoliculare, produsă de stafilococi.
Dermatitele :
-flegmonoasă este favorizată de microtraumatisme ale
tegumentului infectate cu strepto -stafilococi sau cu F. necrophorum și se
caracterizează prin prezența de abcese subcutanate care se deschid prin
fistule și au miros ihoros ;
-granulomatoasă este mai rară și apare în tuberculoză, se
caracterizează prin aparișia de noduli, ulcere, limfangita -limfonodită
hiper plastică regională (pe secțiune având aspect slăninos fără cazeificări);

244
-parazitară , se întâlnește în forma cutanată a oncocercozei , cu
localizare pe linia albă, spate, cu aspect de dermatită c rustoasă -ulcerativă ;
în habronemoza sub formă prin plăgi estiv ale; în parafilarioza și se
caracterizează prin sângerări de vară; în râia sarcoptică și se
caracterizează printr -o dermatită predominant papulo -veziculoasă, cu
exfoliere și plieri ale pielii.

Tricofiția are manifestări diferite în funcție de agentul etiologic :
– T. verrucosum dă placarde hipercheratozice cu exfolieri și
depilări;
– T. equinum dăun cu aspect asemănător părului mâncat de molii ;
Leziunile ombilicale :
– omfaloflebita purulentă produsă de infecția transplacentară cu S.
abortus equi și postnatală cu Str. Zooepidemicus și favorizată de
nerespectarea regulilor de igienă la fătare și la secționarea cordonului
ombilical;
Leziunile copitei :
– laminita aseptică se mai numește și furbură , este cauzată de
furaje cu efect histaminogen crescut ;
– dermatita gangrenoasă poate fi produsă de F. necrophorum și
se localizează la nivelul coroanei și de germeni din genul Clostridium cu
localizare în regiunea interscapulară .

245
Tumorile pielii :
-papilomatoza cutanată cu diverse localizări ; (4.1;4.2)
-carcinomul, bazaliomul, tumorile melanice (melanomul benign,
melanomul malign);
-melanomul benign se mai numește și nevocitom și apare ca o
neoformație unică sau multiplă , slab delimitate, de consistență crescută și
culoare maronie negricioasă ;
-melanomul malign apare ca o neoformație de mărimi variabile ,
culoare maroniu -negri cioasă, localizate subcutanat, în regiunea cozii,
perianală etc. (14, 26, 30, 34 )
6.1.3. Leziunile mucoaselor
Hemoragiile conjunctivale sub formă de echimoze și peteșii sunt
prezente în: anemia infecțioasă ecvină, leptospiroză, arterită virotică . .
Oftalmia periodică se mai numește irido-ciclo -coroidită recidivantă
și este întâlnită în leptospiroza cronică manifestându -se prin : deformar ea
pupilei, cheratită, calcificarea cristalinului și atrofia globului ocular însoțită
de orbire.
Conjunctivitele :
-cataral -purulentă , cu etiologie nespecifică;
-veziculo -pustuloasă , în variola;
-granulomatoasă , în habronemoză.

246
Necroze, edem cu plieri și crevase ale pielii buzelor; eroziuni -ulcere
ale mucoaselor bucale; aspect de cap de hipopotam , sunt leziuni
caracteristice pentru stahibotriotoxicoză.
Ulcere, eroziuni și ragade ale buzelor , se întâlnesc în
fusariotoxicoză.
Stomatitele :
-veziculo -pustuloas ă, în variola bucală;
-crupală , în candidoza la mânji ;
-ulcerativă caracterizată prin prezența de strii cenușii -negricioase
pe gingii și asociată cu diaree negricioasă în intoxicația cu mercur denumită
și saturnism . (14, 26, 30, 34 )

6.1.4. Jupuirea cadavrului

Modul în care se face jupuirea cadavrelor de mamifere a fost
prezentată pe larg în capitolul întâi. La cal se poate recurge la jupuirea
completă, de la început, sau se poate face jupuirea secvențială, pe regiuni
corporale, pe măsura examinării acestora și deschiderii cadavrului.
Dacă anamneză, diagnosticul clinic sau examenul general al
cadavrului sugerează sau indică clar boli grave cum sunt antraxul, morva
sau turbarea este interzisă jupuirea și deschiderea cadavrului, examenul
necropsie rezum ându -se doar la recoltarea de probe pentru examenele de

247
laborator. Probele care se recoltează vor fi prezentate în subcapitolele
următoare. (3, 6)
Indiferent de poziționarea cadavrului, pentru executarea necropsiei
este indicat să se facă jupuirea completă a cadavrului, acest lucru asigurând
o examinare completă a pielii și țesutului conjunctiv subcutanat dar și un
câștig de timp.
Există cazuri în care este nevoie de examinarea și recoltarea rapidă a
unor organe (ex. creier). în aceste cazuri este preferabilă jupuirea
secvențială. (3, 6)
În cazul poziționării cadavrului pe partea dreaptă, jupuirea se face
inițial pe toată partea stângă a cadavrului iar după eviscerarea tuturor
organelor se va f ace și jupuirea părții drepte. Î n acest caz pielea se
secționează median, ventral, pornind de la nivelul spațiului intermandibular
până la nivelul perineului, ocolind ombilicul la nou -născuți, mamela și
organel e genitale externe. Pielea se îndepărtează separat sau odată cu
membrele de pe partea stângă. îndepărtarea membrelor se face prin
secționarea musculaturii interne a spetei și ă a dductorilor urmată de
dezarticularea coxofemurală și secționarea mușchilor cru pei. (3, 6)
Se apreciază aspectul țesutului conjunctiv subcutanat, depozitele
adipoase, dezvoltarea musculaturii, eventuala prezență a hemoragiilor,
edemelor, inflamațiilor și tumorilor.
Glanda mamară se secționează nedetașată printr -o incizie care pleacă
de la bază și merge prin ambele jumătăți, secționând întregul parenchim,
inclusiv mameloanele. (3, 6)

248
La masculi se disecă progresiv furoul cu penisul, se desprind din
inserția pe peretele abdominal și se răsfrâng posterior fără a le secționa. (3,
6)
6.2 D eschiderea și examinarea cavității abdominale

Deschiderea cavității abdominale se realizează după tehnicile
descrise, secționând peretele abdominal pe linia albă și la nivelul
hipocondrului stâng.
La examenul general al cavității abdominale se apreciază prezența
unui conținut anormal cum ar fi lichide, gaze sau corpuri solide. Prezența
gazelor se sesizează încă de la puncția peretelui abdominal. Gazele pot
proveni din intestin sau pot fi gaze de putrefacție.
În cazul lichidelor se apreciază cantitatea, culoarea, transparența,
consistența (lichidă, vâscoasă, filantă, gelatinoasă) și mirosul.
În cazul rupturii gastrice, produsă de obicei pe marea curbură, seroasă
și musculoasa sunt retractate, iar mucoasa și submucoasa rămân
neschimbate, apărân d ca o plagă dublă, supraetajată.
Este necesar să se diferențieze tulburările topografice postmortale sau
agonice, de cele intravitale. Tulburările intravitale sunt însoțite întotdeauna
de infarctizare intestinală. Porțiunea de intestin afectată apare de c uloare
roșie închisă, până la neagră, cu edemul și necroza mucoasei, intestinul fiind
friabil (aspect de cârpă putredă). (3, 6)
Examenul diafragmului va aprecia suprafața seroasei, integritatea,
concavitatea și se va face puncția pentru verificarea vidului pleural. (3, 6)

249

6.2.1. Leziunile cavității abdominale

Diateza hemoragică se întâlnește în boli precum: arterita virotică,
leptospiroza, anemia infecțioasă, gurma (forma septicemică),
stahibotriotox icoză, anazarcă, în care se observă echimoze și peteșii pe
seroas e.
Peritonitele :
– seroasă , în colibaciloza neonatală;
– serofibrinoasă , în faza de debut a setariozei;
-purulentă , în omf aloflebitele și plăgi ale peretelui abdominal
infectate cu germeni piogeni ;
-gangrenoasă , dată de germeni anaerobi și se caracterizează prin
prezența unui conținut cenușiu -verzui sau negricios ă în cavitatea
peritoneală , cu miros respingător, uneori cu numeroase bule de gaz;
-stercorală , după ruptura stomacului sau prin pe rforații ale tubului
diges tiv;
-fibroasă și/sau fibroadezivă , prin cronicizarea formelor
exsud ative și în setarioza subacută, caracterizată prin prezența de sinechii
parieto -viscerale, viscero -viscerale, care realizează peritonite adezive ;
– granulomatoasă , rar întâlnită în morvă.
Tumorile peritoneului sunt mai rare și sunt reprezentate de lipoame
și localizări ale leucozei ecvine. (14, 26, 30, 34 )

250
6.2.2. D eschiderea cavității toracice

Secționarea inserției diafragmului pe peretele costal stâng se face cu
atenție pentru ca eventualul lichid pleural să poată fi recoltat și examinat.
Deschiderea cutiei toracice se realizează prin secționarea peretelui costal
stâng la nivelul articulațiilor condrocostale și la nivelul celor
costovertebrale. în primul rând se secționează art iculațiile condrocostale,
preferabil cu un ferăstrău . Peretele costal forțându -se articulațiile
costovert ebrale vor fi secționate. Î n felul acesta se expune întreaga cutie
toracică. Pneumotoraxul este urmarea traumatismelor perforante ale
peretelui toraca l și al acumulărilor de gaze din digestie în cavitatea pleurală.
Poate fi uni sau bilateral, fiind însoțit de atelectazie pulmonară prin
compresiune sau moarte ( mai ales cel bilateral) . (3, 6)
Pleureziile :
-seroasă sau serohemoragică , întâlnite în arterita vir otică ;
-serofibrinoasă sau fibrinopurulentă , în pneumonia virală datorită
complicațiilor ;
-purulentă , în bronhopneumonia infe cțioasă a mânjilor, în gurmă .

251
6.2.3. Deschiderea sacului pericardic

Deschiderea pericardului nu presupune diferențe față de cele
prezentate în partea generală. Mai frecvent decât la alte specii se poate
întâlnii hemopericardul care, la cal, este de obicei urmarea rupturii aortei.
Ruptura este condiționată de leziuni degenerative ale mediei și este
prilejuită d e eforturi intense. Ruptura apare la nivelul trunchiului aortic la
orice nivel începând cu inelul valvular aortic până la trunchiul brahiocefalic.
Hemoragia poate să aibă mai multe localizări: pericard, cea mai frecventă
localizare a hemoragiei, cu formare a hemopericardului, nodului
atrioventricular și fasciculul Hiss, septumul interventricular și ventriculul
drept (fistulă cardioaortică) și peretele aortic, cu formarea anevrismului
disecant care la rândul lui se poate rupe. Ruptura spontană a arterei
pulmo nare este mai puțin frecventă decât ruptura aortei. (3, 6)
Hemopericardul, hidropericardul, chilopericardul , apar ca
urmarea a ruperii marilor vas e de la baza cordului sau a canalului toracic.
Pericarditele pot fi:
-seroasă
-fibrinoasă
-purulentă , determinată de germeni pi ogeni .
Leziunile cordului:
Dilatația cardiacă se întâlnește în afec țiuni pulmonare cronice și
forma cronică a anemiei infecțioase.

252
Hipertrofia cardiacă apare la caii de curse sau la caii de tracțiune,
supuși unui efort susținut;
Miocardoza protidică (granular) , se întâlnește în boli infecțioase
(leptospir oză), și a intoxicații, miocardul este mărit în volum și greutate, și
are o culoare cenușie albicioasă.
Miocardoza hialină se întălnește în miodistrofia de nutriție la
mânji;
Hemoragii parenchimatoase sub formă de echimoze, sufuziuni sau
peteșii subepicardice, se întâlnesc în majoritate a bolilor septicemice.
Necroza ceroasă de tip Zenker este caracteristică miopatiei de
nutriție a tineret ului, ca urmare a carenței de vitamina E și Se.
Infarctul miocardic este întâlnit în anemia infecțioasă forma
subacută , în arterita virotică și ateroscleroza arterelor coronare .
Miocarditele :
-purulentă se întâlnește în gurmă, piosepticemia mânjilor ,
streptococia mânjilor sau ca urmarea metastazelor din poliart rita
infecțioasă.
Calcificarea endocardului se instalează ca urmarea
hiperparatiroidismul ui, hipercalcemiei și a supradozării vitaminei D.

253
Endocarditele :
-verucoase sub form ă de trombusuri, de dimensiuni diferite, cu
suprafața neregulată, pe suprafața endocardul ui parietal sau valvular ;
-ulcero -vegetantă în: anemia infecțioasă, gurmă, streptococie și
piosepticemia mânjilor; metastazări din omfaloflebite;
-nodulară , de natură parazitară, produsă de larvele de Strongylus
vulgaris ;
-fibroasă , este o formă de cronicizare endocarditelor simple și
verucoase, endocardul este opac și albicios.
Tumorile miocardului rar întâlnite, în leucoza cabalinelor , sub
formă de limfosarcoame. (26, 30 )
6.2.4. Eviscerarea și examinarea organelor cervico -toracice
Eviscerarea organelor începe cu eviscerarea limbii, faringelui,
laringelui, esofagului și traheei după tehnica generală. Datorită spațiului
intermandibular îngust și mărimii considerabile a limbii la cal eviscerarea
limbii se face mai greu decât la alte specii, mai ales la cadavrele în
rigiditate. (3, 6)
Pungile guturale sunt, în mod normal, fără conținut, cu mucoasa
netedă, lucioasă și transparentă. Ulcerarea produsă de inflamațiile micotice a
arterei ma xilare sau a carotidei interne duce la hemoragie fatală la nivelul
pungilor guturale.

254
În timpul eviscerării organelor cervicale se vor examina tiroida și
paratiroida și se vor recolta probe pentru histopatologic De asemenea, se
examinează glandele salivare , limfonodulii, marile vase de sânge și nervii
vagi.
Organele cervicale se desprind progresiv din inserțiile cervicale și se
eviscerează într -o singură piesă împreună cu pulmonul și cordul, după ce s –
au realizat ligaturi duble pe marile vase și pe esofag, în apropierea
diafragmului. (3, 6)
Modul de examinare a organelor toracice nu presupune diferențe față
de cele descrise la mamifere în general.

6.2.5. Leziuni î n cavitatea toracica
Pneumotoraxul se poate instala ca urmarea a traumatismelor
perforante ale peretelui toracal și al acumulărilor de gaze din digestie în
cavitatea pleurală. Poate fi uni sau bilateral, fiind însoțit de atelectazie
pulmon ară prin compresiune sau moarte .
Rinita purulentă întâlnită în gurma mânjilor , sub formă de abcese,
flegmoane, ulcere.
Rinita granulomatoasă se întâ lnește în morvă, și apare sub formă
de granuloame de dimensiuni variabile, care pot forma ulcere primare; prin
confl uarea ulcerelor primare, se formează ulcere pe suprafețe întinse care se
cicatrizează și au un aspect stelat.

255
Tumorile cavităților nazale sunt rare ( papiloame, adenoame;
adenocarcinoame, fibrosarcoame ).
Edemul laringian este produs de factori iritanți (gaze, substanțe
iritante); factori alergici (boala serului, urticarie); factori infecțioși
(pasteurele, B. antracis ), și se caracterizează prin îngroșarea mucoasei
laringiene , aceasta având aspect gelatinos de culoare gălbuie, care duce la
micșorare a lumenului laringian și asfixie.
Laringotraheitele :
-catarală în caz de microclimat viciat, infecții virale;
-purulentă întâlnită în gurmă la mânji;
-granulomatoasă , în morvă.
Emfizemul alveolar cronic , apare la animalele supuse la efort
prelungit și care au tubul digestiv supraîncărcat cu furaje. (Fig.4.3)
Edemul pulmonar se poate instala în boli infecțioase (tetanos,
anemie infecțioasă), sau intoxicații.
Bronhopneumoniile:
-catarală , de natură infecțioasă localizare în lobii craniali ș i se
caracterizează printr -o o culoare roșie -vișinie uniform a zonelor afectate,
desenul lobular evident, consistența crescută; în evoluțiile cronice, culoarea
devine cenușie -albicioasă; docimazia este pozitivă în ambele situații ;

256
-necrotică se caracterizează prin focare cenușii -gălbui friabile, și se
întâlnește în necrobaciloză;
-fibrinoasă are o evoluție stadială de 9-11 zile: congestie;
hepatizație roșie, cenuși e; rezoluție și se caracterizează prin aspect mozaicat
(pasteurelo ză);
-hemoragică , se întâlnește în antrax uneori în arterita virotică;
-purulentă în gurmă, bronhopneumonia infec țioasă a mânjilor;
-gangrenoasă sau "ab ingestis"se produce prin aspirație de alimente
în căile respiratorii și se caracterizează prin focare de culoare cenușiu –
verzui e cu emanarea unui miros ihoros;
-limfohistiocitară se întâlnește în infecții virale ( adenoviroza
mânjilor ), sau bacteriene (chlamydioză și micoplasmoză) ;
-granulomatoasă sub formă de granuloame compacte în bac terioze
(tuber culoză, morvă), în micoze (aspergiloză), în parazitoze (strongilatoză și
habronemoză) și granuloame parazi tare chistice, în echinococoză .
-fibroasă se instalează ca urmare a cronicizării bronhopneumoniilor
acute, catarale, fibrinoase, limfohistiocitare.
Tumorile pulmonare :
-benigne : adenoamele, fibroamele, hemangioamele, condroamele;
-maligne : carcinoamele și sarcoamele. (26,30.34 )

257
6.2.6. Eviscerarea și examinarea organelor cavității abdominale

Eviscerarea intestinului subțire . Se secționează mezoul duodenului,
în apropierea ligamentului de unire a micului colon cu duodenul, se aplică
ligaturi duble pe micul colon și pe duoden. Se secționează duodenul la
trecerea spre jejun, iar capătul jejunului se ține în mână, întinzând astfel
mezenterul, care se secționează cu cuțitul sau cu foarfecele la inserția sa pe
intestinul subțire. Se separă jejunul și ileonul până la intrarea în cecum,
unde, la 10 cm de valvulă, se aplică o dublă ligatură și se secționează. În
timpul eviscerării jejunulu i și ileonului se apreciază gradul de plenitudine a
vaselor mezenterice, aspectul seroasei, volumul și consistența intestinului.
(3, 6)
Pe partea opusă față de inserția mezenterului, sub seroasă intestinală
(jejun, ileon, uneori colon ascendent) pot fi ob servate pete de culoare brun –
negricioase, bine delimitate, circumscrise, neregulate ca formă, de ordinul
centimetrilor diametru. Aceste zone pigmentate sunt rezultatul hemoragiilor
produse de migrarea strongililor sau de tensiuni parietale. Culoarea este d ată
de pigmenții hemoglobinogeni iar denumirea este de haemomelasma ilei.
În formele cronice zonele de hemoragie devin fibroase.
Eviscerarea micului colon se face începând cu rectul. Se aplică o
ligatură dublă în apropierea ampulei rectale, se secționează și se separă
micul colon de mezenter până în apropierea ligaturii aplicate anterior, odată
cu cea de pe duoden, și se așează pe o tavă. Eviscerarea micului colon se

258
poate face împreună cu rectul și anusul după ce acesta din urmă a fost
desprins de la nivelul perineului. (3, 6)
Eviscerarea colonului ascendent și a cecumului se face prin
separarea lor de organele cavității abdominale. Astfel, se separă baza
cecumului și partea inițială a micului colon. Apoi, se secționează ligamentul
rectului și al duodenului, partea anterioară a mezenterului împreună cu
marile vase, țesutul conjunctiv care leagă baza cecumului și unghiul
superior drept al colonului cu peretele abdominal. (3, 6)
Separarea pancreasului se face cu atenție pentru a nu rupe peretele
intestinului. Pancreasul se observă prin transparența seroasei, seroasă în care
se face o butonieră, apoi cu degetele se dilacerează și se separă întregul
organ.
Examina rea arterei mezenterice . Cu mâna stângă se trage de bontul
micului colon, se secționează ligamentul ce îl leagă de duoden și se
descoperă rădăcina anterioară a mezenterului cu vasele ce trec pe aici. Este
cunoscut că în această arteră și în ramificațiile e i sunt prezente frecvent
anevrisme și tr ombarterite parazitare. Pentru examinare a arterei
mezenterice, se îndepărtează rinichiul stâng, se secționează aorta la 5 cm
anterior și posterior de originea mezentericei. Odată cu originea
mezenterului se scoate și porțiunea aortei abdominale cu artera mezenterică
și ramificațiile ei. (3, 6)
Dintre strongilii intestinali numai Strongylus vulgaris afectează
sistemul arterial. Leziunile de arterită verminoasă sunt adesea denumite
incorect anevrisme datorită creșterii diametrului extern dar această creștere

259
este dată de îngroșarea peretelui arterial și nu de creșterea lumenului.
Rareori, pot să apară anevrisme propriu -zise, saciforme sau fusiforme, ca
urmare a atrofiei peretelui arterial. (3, 6)
Larvele lezează intima arterială încât ulterior se produce tromboza.
Consecutiv trombozelor arterelor mezenterice poate apărea infarctul
intestinal. Tromboza c oronariană afectează de obicei coronara dreaptă și
duce la infarct miocardic. Consecințe similare urmează endocarditei
valvulare verminoase dar localizarea este mai rară. Embolia trunchiului
brahiocefalic este importantă în special când embolusurile conțin larve care
vor migra apoi în creier producând encefalomalacie. Tromboembolismul
arterelor renale produce infarcte renale și, mai rar, trecerea larvelor în urină.
Inflamația cronică a endarterei, cu tromboza și organizare conjunctivă
perpetuă duce la îngro șarea, fibroza și mineralizarea pereților arteriali,
formarea de lumene sinuoase, cu calibru neomogen, cu mase de trombus în
care se pot identifica larvele. (3, 6)

Eviscerarea splinei se face după examinarea a hilului și vaselor. Se
secționează ligamentel e ce o leagă de rinichiul stâng, diafragmă și stomac.
Eviscerarea stomacului și duodenului se face după o prealabilă
examinare a gradului de plenitudine și a raporturilor cu organele învecinate.
Se secționează ligamentul ce uneșt e stomacul cu diafragma, apoi se
secționează esofagul și se separ ă de țesutul conjunctiv. Se secționează
ligamentul duodenului de rinichi și mezenter, eviscerând stomacul cu
duodenul. (3, 6)

260
Când situația o impune, pentru examinarea permeabilității coledocului
și a canalului pancr eatic, duodenul se poate deschide pe loc. Permeabilitatea
canalului biliar se constată prin masajul ficatului în d irecția hilului. (3, 6)

6.2.7. L eziunile aparatului digestiv

Dilatați a stomacului se produce în indigestia prin su praîncărcare,
fermentații , intoxicații , stahibotrio toxicoza; Peretele stomacului este
subțiat, mucoasa atrofiată cu dispariț ia pliurilor; R uptura stomacului pe
marea curbură este însoțită de peritonită stercorală care este mortală .
Modificările topografice ale stomacului :
-deplas ări și torsiuni , urmate ulterior de timpanism prin acumulări
de gaze și infarctizarea, datorită congestiei de stază;
-hernia transdiafragmatică are loc la cal prin deșirarea diafragmei
produsă de compresiunea stomacului supraîncărcat; pereții stomacului sunt
infarctizați , având o colorație roșie -violacee.
Gastritele :
-catarală , nespecifică, produsă de intoxicații, paraziți și corpi
străini;
-hemoragică , de natură traumatică, ca urmare a ingerării de corpi
străini ascuțiți fiind însoțită de melenă;

261
-purulentă , aposteomatoasă sa u flegmonoasă în gurma mânjilor
sau ca și complicații in gastrofiloză și parascarioză ;
-difteroidă , este observată în cazul cunsumului de furaje
mucegăite contaminate cu aspergilius sp ;
-hipertrofică , urmarea: cronicizării formelor exsudative,
administrării excesive de furaje grosiere sau mucegăite și se caracterizează
prin îngroșarea peretelui gastric; mucoasa prezintă numeroase neregulalități;
-granulomatoasă este rară, poate fi observată în habronemoza
cabalinelor.
Tumorile stomacului :
-benigne , pot fi papiloame și fibroame;
-maligne , carcinoamele sunt mai frecvente cu localizare la nivelul
cardiei, sarcoamele fiind mai rar întâlnite. (14, 26, 30, 34 )
Modificările topografice ale intestinelor frecvent întâlnite la cal
datorită tulburări lor neurovegetative, supraîncârii tubului digestiv,
eforturi lor efectuate în special după mâncare .
– volvulusul , înnodarea în jurul mezente rului, a unor tumori
pediculate întâlnit mai frecvent la nivelul jejunului și colonul descendent,
ca și consecință a acestora se proiduc zone de in farctizare; (Fig. 4.4)
– invaginația constă în pătrunderea unui segment în alt segment:
pot fi întâlnite la nivelul jejunului, ileonului și cecului;
– torsiunea sau răsucirea unui segmen t în jurul axului
longitudinal;

262
– herniile ombilicale întâlnite la mânji, ingvinale întâlnite la
armăsar .
Edemul anselor I și III, a vârfului cecului, se întâlnesc în arterita
virotică.
Modificări obstructive:
– coprostaza , constă în acumularea și stagnarea de fecale în
lumenul intestinal însoțită de necroza și desprinderea mucoasei intestinale,
are drept cauze consumul exagerat de furaje uscate coroborat cu lipsa apei ;
– obstrucția cecului și colonului de meconiu întâlnită la nou –
născuți;
– obstrucția ileonului datorită tas ării conținutului intestinal în
perioada înțărcării.
Enteritele :
– catarală , în colibaciloză la mânji;
– hemoragică , în arterita virotică, în salmoneloză, enterotoxiemie,
antrax și poate fi localizată sau difuză ;
– purulentă , în infecții cu germeni piogeni ;
– difteroidă , observată în arterită virotică și aspergiloză;
– granulomatoasă nodulară , în aspergiloză și strongiloze iar forma
difuză în paratuberculoză , mai rar întâlnită .
Tumorile intestinelor , rar întâlnite , pot fi:
-benigne : fibr oame, mixoame, leiomioame;

263
-maligne : sarcoame și adenocarcinoame.
Eviscerarea ficatului se realizează prin secțiunea ligamentul ui care îl
leagă de diafra gmă, aderențele capsulei hepatică la diafragmă, apoi
ligamentul falciform și ligamentul teres (vena ombilicală obliterată). Se
ajunge la ligamentul coronar, acesta se secționează ca și ligamentele lobului
drept al ficatului cu rinichiul drept și diafragma. (3, 6)
Ficatul poate fi eviscerat, mai ales la subiecții de talie mică, simultan
cu splina, stomacul, duodenul și pancreasul, uneori chiar și cu diafragma.
Această metodă are indicații în modificările topografice ale acestor organe.
După ficat se eviscerează pancreasul. (3, 6)
Examinarea ficatului . După ce a fost verificată permeabilitatea
canalelor biliare, se examinează vasele sanguine, secționându -se artera
hepatică și vena portă, apoi se examinează forma, culoarea, suprafața,
marginile ficatului. Se apreciază lungimea, lățimea și greutatea ficatului.
Secțiunile în ficat se fac pe partea viscerală, în așa fel încât să se
intersecteze canalele biliare, apreciindu -se și consistența pe secțiune. (3, 6)
La caii bătrâni se întâlnește frecvent o atrofie de compresiune a
lobului drept hepatic. Odată cu vârsta se produce micșorarea în volum și
depunerea de lipofuscină, imprimând ficatului o culoare mai închisă,
cunoscută ca atrofia brună a ficatului. (3, 6)

264
6.2.8. Leziunile ficatului

Atrofiile pot fi:
-localizate apar ca urma rea unor compresiuni produse de abcese,
chisturi parazitare , tumori, granuloame compacte etc.; Ficatul este micșorat
în volum în totalitate (atrofie generalizată), sau numai în an umite zone
(atrofie localizată) ;
-generalizate , la anima lele cașectice care au suferit boli cronice , la
animalele bătrâne, în stări de inaniție, etc;
Hepatoza grasă apare în intoxicații , ficatul fiind mărit în volum și
greutate, capsula tensionată și luc ioasă; Culoarea este gălbuie , consistența
friabilă ce favorizează rupturi le hepatice de cele mai multe ori mortale.
Hemosideroza este leziune caracteristică anemiei in fecțioase, dar
poate fi întâlnită și în alte boli care produc hemoliză masivă cum ar fi
babesiozele ; Ficatul are o consistență mai crescută , culoare maronie –
ruginie ; Diagnosticul se stabilește pe baza examenului microscop ic.
Ficatul de stază (muscad), congestia pasivă se întâlnește în anemia
infecțioasă datorită insuficienței cardiace dreapte . Ficatul mărit în volum și
greutat e, capsula subțire și tensionată; culoarea cianotică ; consistența
friabilă, pe secțiune se scurg e o mare cantitate de sânge negricios; aspectul
ficatului variază în funcție de stadiul de evoluție al stazei: în staza acută ,
ficatul are o culoare roșie -vișinie sau negricioasă, în staza cronică , desenul
lobular este evident (centru = cianotic; mediolobu lar = galben; periferia =

265
roșie -brună) și definește aspectul de ficat în cocardă s au ficat muscad (stază
cronică). (3, 6)
Necrozele areactive sunt întâlnite în stahibotriotoxicoză.
Hepatitele :
– parenchimatoasă , consecința in toxicațiilor și a hepatitei virale;
– necrotică , apare în rinopneumonie;
– purulentă , apare în: gurmă , str eptococia și piosepticemia
mânjil or, bronhopneumonia infecțioasă ;
– fibroasă (ciroza), se instalează ca urmare a cronicizării
afecțiunilor degenerative, circulatorii și inflamatorii;
– granulomatoasă întâlnită în tuberculoză, morvă și strongilozele
larvare.
Tumorile hepatice au incidență destul de crescută și sunt
reprezentate de adenoamele, adenocarcinoamele. (14, 26, 30, 34 )
6.2.9. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor
suprarenale va fi precedată de o examinare atentă a relațiilor vasculare și a
căilor urinare, urmărite până în bazin. Dacă nu sunt modificări, se scot
rinichii și su prarenalele, cu o porțiune din ureter. Î n jurul rinichilor se face o
secțiune circulară a peritoneului, se izolează împreună cu suprarena la, se
secționează ureterele și se evisce rează. Î n cazul unor modific ări ale
ureterelor sau dacă din anamneză reiese o îmbolnăvire a aparatului exc retor,
rinichii se vor eviscera odată cu organele bazinului . (3, 6)

266
Eviscerarea organelor bazinului necesită secționarea simfizei pubiene,
apoi scoaterea în bloc a vezicii urinare, aparatului genital și a rectului.
Rinichii s e examinează mai întâi rinichiul stâng, apoi cel drept. Se
apreciază mărimea și forma. Rinichiul drept are o formă de inimă, iar cel
stâng de bob de fasole. Capsula renală este albă -cenușie, transparentă și ușor
de detașatde parenchim. După înlăturarea țesutului adiposo -conjunctiv se
măsoară lungimea, lățimea și grosimea organului. Pentru secționare,
rinichiul se imobilizează cu podul palmei stângi pe o suprafață plană iar
secțiunea se face pe marea curbură. Se examinează conținutul și aspectul
mucoasei bazinetului renal. Mucoasa trebuie să fie netedă și de culoare albă –
cenușie. La cabaline, în bazinet se găsește întotdeauna, o cantitate de mucus
vâscos, sticlos, de culoare galbenă -lutoasă. (3, 6)

6.2.10. Leziunile aparatului urinar

Hemosideroza renală este caracteristică anemiei infecțioase și se
caracterizează printr -o culoare ruginie a rinichilor.
Steatoză renală frecvent întâlnită, este produsă de intoxicații , boli
toxic o – septicemice .
Amiloidoza renală este mai frecventă după acțiuni de
hiperimunizare, rinichii fiind măriți în volum, de culoare gălbui e, iar pe
secțiune prezintă focare sticloase, translucide, zona corticală.

267
Hemoragiile subcapsulare se produc în intoxicații cu derivați
cumarinici .
Glomerulonefrita purulentă este semnalată în gurmă, str eptococie,
pioseptice mia mânjilor, omfaloflebite, endometrite purulente și endocard ite
ulcerovegetante. R inichii sunt măriți în volum și prezintă la suprafață și pe
secțiune în zona corticală, focare mici (micro abcese) cenușii -gălbui, uneori
înconjurate de un inel roșietic.
Nefrita interstițială hemoragică este prezentă în evoluția acută a
leptospirozei. R inichii prezin tă la inspecție și pe secțiune atât în corticală cât
și în medulară focare roșii -violacee de mărimea unui bo b de mei .
Nefrita interstițială limfohistiocitară , apare în leptospiroză și
anemie infecțioasă, evoluție subacută; prezența la suprafață, cât ș i în
corticala rinichilor focare cenușii -albicioase, care proemină sub capsulă; pe
suprafața de secțiune, focar ele albicioase au un caracter slăninos și se
prezintă sub forma unor benzi, paralele, de aceeași culoare ca și la exterior,
în corticală și medulara renală. (3, 6)
Pielonefrita purulentă reprezintă inflamația purulentă a bazin etului
și a parenchimului renal și este produsă de germeni piogeni. (3, 6)
Hidronefroza reprezintă dilatarea excesivă a bazinetului, parenchimul
renal este subțiat , datori tă acumulării excesive de urină. Se produce datorită
obliterarii ureterelor prin stenoze cicatriciale, calcu li, tumori intraureterale,

268
etc. Bazinetul și calicele renale sunt dilatate, după gradul și durata
obstrucției . (3, 6)
Urolitiaza , este mai frecventă la masculi decât la femele, calculii fiind
constituiți în 99 % din cazuri din cistină, peste care cri staliz ează carbonatul
de calciu. C alculii renali sunt rugoși, producând iritații în drumul lor spre
poarta de eliminare. (3, 6)
Calculoza vezicală , este însoțită de iritații, hemoragii, inflamații și de
obstrucții ale uretrei la armăsar la nivelul flexurii isch iatice .
Urocistitele :
-catarală apare ca urmarea calculozei vezicale;
-hemoragică , evoluează cu hematurie și apare în unele
micotoxicoze.
Tumorile pot fi:
-benigne : adenoame ; papiloame vezicale;
-maligne : carcinoame; adenocarcinoame ;

6.2.11. Examinarea organelor cavității abdominale

Splina se așează cu hilul în jos, se măsoară lungimea, lățimea,
grosimea și greutatea. Culoarea trebuie să fie albastră -cenușie, capsula ușor
încrețită, lucioasă și transparentă. Consistența este plină iar pe secț iune sunt
vizibili corpusculii splenici pe un fond roșu -brun. Se examinează

269
limfonodulii splenici, hilul și vasele splenice. Splina se secționează
longitudinal de la bază la vârf, pe toată grosimea ei. (3, 6)

6.2.12. Leziunile splinei

Anomalii congenital e, pot fi semnalate spline accesorii.
Atrofia splinei , apare: la cabalinele cașectice, subnutrite, senile; prin
compresiune.
Amiloidoza splinei se întâlnește la caii folosiți pentru producerea de
seruri hiperimune și vaccinuri . Depunerile de amiloid are loc la periferia
folicu lilor limfoizi . Pe de secțiune se observă mici noduli tanslu cizi de
mărimea unui bob de mei, (lienoza amiloidă în focare = "sago"). (26, 30 )
Congestia de stază , în insuficiențe cardiace cronice și în torsiunea
splinei.
Hemoragi i și infarcte în arterita virotică și anemia infecțioasă.
Splenitele pot fi :
– hemoragică difuză , în babesioze;
– hemoragico -necrotică , carbunculii din antrax;
– purulentă , frecventă în gurmă, streptococia mânjilor și în caz de
metastaze;

270
– hiperplazică , se instalează în salmoneloză, fusariotoxicoză,
anemia hemolitică izoimună, babesioze ;
– granulomatoasă , în tuberculoză, strongiloze.
Splenomegalia , se observă în anemia infecțioasă (fo rmele acută și
subacută), și în metastazarea melanosarcoamelor.
Tumorile splinei :
-hemangiomul, limfosarcomul, reticulosarcomul, fibrosarcomul,
leiomiosarcomul;
-localizări ale leucozei cabalinelor : formele limfoide, plasmo –
citoide, leucemice și aleucemice. (14, 26, 30, 34 )
Examenul pancreasului se face sub aspectul formei, al dimensiunii,
culorii și consistenței. Se secționează capul lobului drept și stâng al
pancreasului, constatându -se cantitatea de sânge ce se scurge, culoarea,
consistența și desenul țesutului pancreatic. (3, 6)
Glandele suprarenale se examinează prin detașarea lor din țesutul
adipos ce le înconjoară, apreciind forma, dimensiunile și greutatea. Apoi se
secționează transversal și seriat. La animalele tinere, substanța corticală este
săracă în lipoizi, de aceea are o culoare roșiatică, în timp ce la adulte, din
cauza abundenței de lipoizi, culoarea este galbenă -mată sau galbenă -ocru.
Stomacul și duodenul au o suprafață netedă, alb -cenușie,
strălucitoare. Se examinează forma și volumul, consistența pereților și
aspectul seroas ei. Măsurarea se face pe marea și mica curbură a stomacului,
de la orificiul cardia până la pilor. (3, 6)

271
Deschiderea stomacului se face după una din tehnicile descrise în
partea generală. Caracterul conținutului stomacal se apreciază după
cantitatea de g aze, lichide, semilichide, mase compacte, corpuri străine
(sânge, bilă, corpi străini, etc.) și miros. Se apreciază grosimea peretelui
gastric pe secțiune. Partea esofagiană a mucoasei gastrice are o culoare
albicioasă, pe când mucoasa gastrică are aspect catifelat și poate fi roșie –
cenușie până la roșu -brun deschis. (3, 6)
Examinarea intestinului subțire. Se cunoaște că, în mod obișnuit,
intestinul subțire are culoarea albă -gălbuie și este aproximativ uniform
calibrat. Seroasă trebuie să fie pe toată lungi mea ei netedă și transparentă.
(3, 6)
Deschiderea intestinului se face cu enterotomul, brațul mai lung se
introduce în lumen, secționând pe linia de inserție a mezenterului.
Conținutul intestinului subțire cu aspect fluid, cenușiu -tulbure, aproape
inodor.
Examinarea intestinului gros. Se secționează ligamentul de unire a
cecumului cu segmentul ventral al marelui colon, se examinează vasele,
limfonodulii și se deschide cecumul. Seroasă cecumului și a colonului
trebuie să fie lucioasă, netedă și transparentă . (3, 6)
Printr -o secțiune la 2 cm de locul de inserție a mezenterului se
deschide partea superioară, apui cea uiferioara a ceuumului. Conținutul
intestinului gros la cabaline, de regulă, are o consistență de terci în cecum și
colon, pe când în micul colon se vor forma crotinele. în mod obișnuit,

272
mucoasa intestinului gros este netedă, roșie -cenușie și lucioasă, iar foliculii
limfoizi pot fi observaț i cu ochiul liber. (3, 6)

6.2.13. Eviscerarea și examinarea organelor genitale și urinare

Aparatul genital mascul . Organele genito -urinare se așează pe masa
de necropsie, cu fața dorsală în sus (rectul ocupă poziția superioară). Se
examinează prepuțul și glandul penisului, iar cu o sondă se examinează
permeabilitatea canalului uretral. Se deschide cu ajutorul unui foarfece
butonat canalul uretral. Uretra trebuie să fie goală, cu lumenul egal, iar
mucoasa netedă și lucioasă. Totodată se examinează, prin secțiuni
transversale, corpul cavernos al penisului.
Examenul vezicii urinare, ureterelor, glandelor anexe și testiculelor se
va face după metodologia generală. La animalele castrate, plăgile, precum și
bonturile cordonului testicular vor fi examinate cu a tenție. (3, 6)
6.2.14. L eziunile aparatului genital mascul
Anorhia , lipsa testiculelor la armăsar.
Criptorhidia , reținerea testiculelor în cavitatea abdominală sau pe
traiectul lor de migrație al acestora, testicule le fiind micșorate în volum și de
consistență crescută.
Edemul păstos al prepuțiului, scrotului cu extindere spre zona
perineală și subadominală, se întăln ește în durină .

273
Orhitele și periorhitele :
-seroase sau hemoragice pot apare ca urmarea contuziilor produse
la nivel testicular ;
-veziculo -erozivă , în durin ă;
-purulente se întâlnesc în afecțiuni produse de germeni piogeni,
mai frecvent în gurmă ;
-fibroase , reprezintă forma de vindecare a orhitelor exsudative, și
sunt urmate de scleroză testiculară ;
-granulomat oasă , întâlnită în tuberculoză.
Exantemul pustulos se poate observa pe gland, penis, fu rou și se
întâlnește în exantemul coital .
Balanopostitele , de regulă sunt produse după traumatisme sau post
castrare și pot avea mai multe forme morfologice de prezentare :
-catarală , nespecific, se caracterizează printr-o ușoară congestie și
prezența unei scurgeri catar ale;
-veziculo -erozivă , întâlnită în durină ;
-veziculo -pustuloasă , caracterizată prin pustule de culoare roșietică
uneori cu tentă gălbui e, este întâlnită în exantemul coital viral cu localizare
la nivelul gland ului, unde se observă mici vezicule cenușii -albicioase , prin
a căror spargere fo rmează eroziuni;
– purulentă , produsă de germeni piogeni;
-granulomatoasă , se întâlnește în habronemoză sub forma de
noduli care pot ulcera .

274
Fimoza , reprezintă o stenoză a orificiului prepuțiului, care impiedi că
ieșirea penisului .
Parafimoza , rep rezintă o strâmtare a orificiului prepuțial înapoia
glandului și penisului, care nu m ai pătrund în teaca prepuțiului.
Leziunile tecii vaginale sunt reprezentate de modificări
circulatorii :
-hidrocelul reprezintă o acumulare de t ranssudat în cavitatea
vaginală și este provocat de compresiuni date de lichide infl amatorii și
procese tumorale ;
-chilocelul reprezintă o acumulare de limfă în cavitatea vaginală ;
-hematocelul reprezintă o acumulare de sânge în cavitatea vaginală ,
ambele sunt provocate de traumatisme ; cavitatea vaginală este crescută în
volum și are o consistență fluctuantă.

Vaginalitele sunt procese inflamatorii care apar secundar orhitelor,
epididimitelor și peritonitelor, pot fi:
– acute , seroasă, fibrinoasă , hemoragică;
– cronică , fibroasă sau fibroadezivă.
Leziunile funiculului spermatic :
-varicocelul reprezintă dilatarea venelor testiculare ;
-funiculita este o complicație septică ( Staphilococcus aureus )
care se produce după castrare și se poate localiza intrascrotal, inghinal

275
sau abdominal ; Funiculul este mărit, dur la palpare , plaga de castrație fără
tendinț ă de cicatrizare, cu scurge rea un exsudat purulent; mai poartă
denu mirea de ciupercă de cas trație .
Tumorile penisului sunt reprezentate de melanoame și sarcoame.
Aparatul genital femel .
Se apreciază mărimea, grosimea peretelui și conținutul uterului, mai
cu seamă dacă moartea a survenit la puțin timp după parturiție.
În aprecierea conținutului uterin se ține con t de perioada ciclului
estral. Î n perioada de călduri, mucoasa uterină este tumefiată, roșie și
acoperită cu un mucus sticlos.
Modificările topografice mai frecvent întâlnite sunt prolapsul uterin și
torsiunea uterină, aspec te ușor de diagnosticat prin modificările profunde de
ordin circulator. În cazul torsiunii, se va indi ca direcția și gradul torsiunii.
Examinarea rectului. Se apreciază conținutul rectului și
aspectul mucoasei. Rănile perforante ale rectului se diagnostică ușor, putând
urmarea explorațiilor rectale. Ruptura rectală, în urma explorației, este
localizată la nivelul intrării rectului, în cavitatea abdominală, la aproximativ
30 cm de anus. în urma rupturii rectale apare peritonita sau, dacă aceasta
este localiza tă mai posterior, apar abcese perirectale. (3, 6)

276
6.2.15. L eziunile apa ratului genital femel
Inflantilismul genital reprezintă lipsa de dezvoltare a întregului
aparat genital femel și se produce datorită dezechilibre lor hormonale.
Leziunile ovarelor:
Anomaliile congenitale ovariene sunt rare.
-hipoplaziile ovariene , pot fi observate la femelele întreținute în
condiții de zooigienă ș i alimentație necorespunzătoare, ovarele au
dimensiuni mici; fiind constituite doar din țesut conjunctivo -vascular,
lipsite de epiteliu germinativ.
Atrofia ovariană constă în reducerea în volum a ovarului, după
instalarea maturită ții sexuale, produsă de tulburări hormonale, sterilitate sau
prin compresiune exercitate de chisturi, tumori etc ;
Chisturile ovariene pot fi:
-foliculare , se formează datorită absenței LH-ului care induce
degenerescența chistică a foliculară, fiind cauzată de policarențe, boli
toxiinfecțioase, metabolice; Se caracterizează prin prezența de v ezicule cu
pereții subțiri și translucizi, care conțin un lichid seros, ușor gălbui;
-luteale , rar întâlnite, se formează datorită secreției insuficiente de
LH, ce produce luteinizarea parțială a granuloasei; grosimea pereților este
inegală, conținutul are o ușoară tentă roșietic ă, bogat ă în progesteron;

277
-chist de corp galben , se formează dintr -un folicul d e Graaf, în
care a avut loc ovulația, dar transformarea luteală a fost incompletă; centrul
corpului ga lben prezintă o cavitate plină cu lichid citrin, care este
înconjurată de un perete gros și uniform;
-chist de corp galben persistent , invol uția corpului galben de
călduri sau al c elui de gestație, duce la un dezechilibru hormonal; se
caracterizează pri n prezențe de noduli gălbui, proeminenți , corpul galben
persistent se deosebe ște de corpul galben fiziologic prin examen
microscopic.
Hemoragiile ovariene pot fi de natură infecțioasă, micotoxică , sau
pot apărea prin enuclearea corpului galben persi stent .
Ovaritele :
-seroase și hemoragice , de natură traumatică sau hormonală;
-purulente , infecții cu germeni piogeni;
-fibroase , cronicizarea ovaritelor acute .
Tumorile ovariene sunt rar întâlnite ;
-benigne reprezentate de fibroame, adenoame;
-maligne reprez entate de sarcoame, adenocarcinoame chistice.
Leziunile uterului
Ruptura uterului se produce în urma distociilor;
Torsiunea uterului și prolapsul uterin , datorită tulburărilor
circulatorii de stază pe care le produc favorizează infarctizarea uterului .

278
Infarctizarea uterului se caracterizează prin îngroșarea pereț ilor,
culoare roșie -violacee uneori spre negricioasă cu miros ihoros, conținut
fluid, roșu -negricios cu miros respingător.
Hemoragiile uterine :
-metroragie reprezintă eliminarea sângelui prin vagin spre
exterior;
-hematometru constă în acumularea sângelui în cavitatea uterină.
Plancentitele cele mai frecvent întâlnite sunt seroase și
hemoragice fiind însoțite de avort și observate în rinopneumonia ecvină și
salmoneloză .
Metritele :
-catarală cu etiologie nespecifică, caracterizată prin prezența unui
depozit albicios pe suprafața mucoasei uterin e, congestionată și edemațiată;
-necrozantă , este produsă de stafilococi în combinație cu bacilul
necrozei;
-purulentă , produsă de germeni piogeni și caracterizată prin
prezenț a de abcese sau doar de puroi în cavitatea uterină ;
-gangrenoasă , se instalează ca urmarea traumatizării peretelui
uterin asociată cu germeni anaerobi ; uterul este edemațiat, crepitant și are o
friabi litate crescută cu un conținu tul roșu -brun, cu miros ihoros ;

279
-hiperplazică , reprezintă cronicizarea metritelor acute și se
formează prin accentuate proliferări lor limfohistiocitare ; poate evolua sub
formă de îngroșări ale pereților, microchiști de retenție sau subțierea a
mucoasei uterine în evoluții cronice .
Tumorile uterului , sunt mai rar întâlnite la iapă :
-benigne : fibroame, leiomioame sau mixte ;
-maligne : sarcoame și adenocarcinoame.

Leziunile cervixului, vaginului și vulvei
Hemoragiile vaginale pot fi observate în urma distociilor.
Prolapsul vaginal poate fi întâlnit atât înainte cât și după fătare, la
iepele bătrâne.
Vaginite pot fi:
– seroase, purulente, ulcerative și se întâlnesc în durină .
Vulvovaginitele pot fi:
-necrozantă apare ca o consecin ță a complicațiilor cu bacilul
necrozei ; zonele afectate sunt acoperite de membrane de culoare cenușiu –
gălbuie ;

280
-veziculo -pustuloasă , se întâlnește în exantemul coital și se
caracterizează prin prezența unor pustule roșietice, uneori cu tentă gălbui e,
care p ot provoca eroziuni și ulcere dacă sunt sparte .
-gangrenoasă se produce datorită intervenției germenilor anaerobi
(Cl. perfringens, Cl. septicum ) în urma distociilor, și se caracterizează prin
edem crepitant al vulvei și al regiunilor învecinate degajând un miros
ihoros ;
Exantemul pustulos al vulvei apare în variolă și exantemul coital
virotic.
Tumorile pot fi:
-benigne : fibroame, papiloame , leiomioame, mixoame și polipi;
-maligne : sarcoame, melanosarcoame. (14, 26, 30, 34 )
6.2.16. Eviscerarea și examinarea sistemului nervos
Tehnica generală de secționarea a calotei și de eviscerare a
encefalului este perfect valabilă și la cal.
În suspiciunile de leptomeningită sau encefalită se execută frotiuri sau
se recoltează lichid cefalorahidian în condiții de sterilitate pentru
însămânțări și pentru frotiuri chiar înainte de secționarea cutiei craniene.
După îndepărtarea meningelui se apreciază forma, mărimea și
simetria celor două emisfere cerebrale, a sulcusurilor și girusurilor.
Secționarea formațiunilor cerebrale se face, în general transversal . (3,
6)

281
6.2.17. Leziunile sistemului nervos
Colesteatoza plexurilor coroide apare la caii bătrâni și se traduce
prin prezența colesterolului și a esterilor de colesterină la nivelul plexurilor
coroide sub formă de noduli de mici dimensiuni , care produc compresiuni
asupra pereților ventriculilor laterali.
Tulburări circulatorii traduse prin: c ongestii, edeme și
hemoragii , produse de factorii fizici , toxici, infecțioși etc.
-congestia encefal ului const ă în dilatarea vaselor
meningoencefalice însoțită de acumularea și stagnarea sângelui (congestie
pasivă) și fără stagnarea sângelui (congesti e activă) la nivelul vaselor
meningoence falice;
-edemul cerebral , se caracterizează printr -un aspect umed și
lucios al encefalului, datorită prezenței de lichid cenușiu în șanțurile
emisferelor cerebrale, este o leziune mortală ;
-hemoragiile cerebrale apar ca urmare a rupturilor vasculare ; în
urma traumatisme lor sau boli precum: gurmă, s tahibotriotoxicoză,
meningoence falită infecțioasă; se caracterizează prin prezența de peteșii sau
chiaguri de sânge în funcție de intensitatea hemoragiei .
Hidrocefalia reprezintă acumularea excesivă de lichid
cefalorahidian în spațiul subarahnoidian sau în ventriculii cerebrali; se
caracterizează prin acumularea de l ichid cefalorahidian care duce la atrofia
prin compresiune a țesutului nervos.

282
Encefalomalacia este o necroza umedă a encefalului produsă de
micotoxine de origine nedeterminată , cu evolutie mortală .
Meningoencefalitel e:
-hemoragică întâlnită în arterita virotică și ncaracterizată prin
infiltrație hemoragică în asociere cu ramolirea substanței nervoase;
-purulentă produsă de germeni piogeni și caracterizată prin
abcese de diferite dimensiuni ;
-limfohistiocitare este produsă de virusuri care au tropism doar,
sau și pentru sistemul nervos central, mai poate fi întâlnită în toxoplasmoză .
Tumori ale sistemului nervos sunt : gliomul, angioblastomul,
sarcomul, etc. (14, 26, 30, 34 )
6.2.18. Examinarea cavităților nazale și a sinusurilor

Sinusurile se deschid printr -o secțiune cu ferăstrăul pe linia ce unește
unghiurile interne ale ochilor, terminând secționarea după ultimul molar. în
felul acesta se pot examina maxilarul superior, sinusul frontal și cel
sfenoidal. Evidențierea mucoasei nazale se face printr -o secțiune în lungul și
la 1 cm lateral de septumul nazal. Mucoasa cavității nazale are culoare
roșie -gri, este netedă, lucioasă și umedă. Cavitățile nazale și ale sinusurilor
sunt lipsite în mod normal de orice conținut. (3, 6)

283
6.2.19 . Examenul coloanei vertebrale și a măduvei rahidiene

Se îndepărtează musculatura coloanei vertebrale, cât mai aproape de
baza osoasă. Deschiderea canalului vertebral se face asemănător cu cele
prezentate la câine. În momentul când se secționează musculatura, se face și
un examen amănunțit al acesteia. Se apreciază culoarea și simetria
dezvoltării musculaturii. Orice modificare se consemnează și se urmărește în
planurile profunde. (3, 6)
După deschiderea canalului rahidian se apreciază interiorul acestuia
sub aspectul uniformității, culorii și conținutului. Măduva rahidiană trebuie
să aibă o consistență fermă, iar pe secțiune să se observe bine desenul
substanței cenușii. (3, 6)

6.2.20. Examenul aparatului locom otor

Examinarea amănunțită a membrelor se impune atunci când din
anamneză sa u inspecția impun acest lucru. Î n general, examinarea
membrelor se reduce la o in specție amănunțită a acestora. Î n situațiile
arătate se practică incizii adânci, longitudinale și transversale în
musculatură. Se deschid tecile sinoviale, se secționează longitudinal
tendoanele, se deschid articulațiile, examinându -se sinovia, capsula
articulară, cartilajul articular. Se apreciază dezvoltarea musculaturii, iar pe
suprafața de secțiune , culoarea și structura. Musculatura scheletică la
cabaline are o culoare roșie închisă, până la brună -roșcată. (3, 6)

284
Măduva osoasă, la animalele adulte și în stare bună de întreținere, are
aspect gras și culoare galbenă. La cabaline, în mod normal, în humerus și în
femur, se pot găsi insule de măduvă osoasă roșie. Aceast aspect trebuie avut
în vedere la interpretarea leziunilor din anemia infecțioasă a calului sau din
alte boli cu anemie cronică regenerativă. La animalele senile și la cele
cașectice, mă duva oaselor lungi are un aspect gelatinos, de culoare roz –
rosietica și puțin consistentă. (3, 6)
6.2.21. Leziunile aparatului locomotor
Atrofiile musculare se produc datorit ă inactivitatii, la animalele
cahectice și la animalele în vârstă .
Miodistrofia de nutriție mai este cunoscută și sub denumirea de
boala mușchilor albi , apare mai frecvent în primele săptămâni de viață ,
mai rar întâlnită la mânjii în țărcați și la cabalinele adulte. Este cauzată de
carenț a în vitamina E și seleniu. M ușchii afectați sunt decolorați , au un
aspect asemănător carnii de pește, uscați și cu aspect ceros. (3, 6)
Hematoame musculare sunt leziuni produse de traum atisme,
intoxicația cu derivați cumarinici , hipovitaminoza K , sau maladii precum
hemofilia clasică a mânjilor care se produce datorită absența proteinei
coag ulante VIII.
Mioglobinuria se mai numește și miopatia mioglobinurică , și se
întâlnește de regulă la cabalinele cu stare buna de întreținute care au fost
supuse la efort , după u n repaus de câteva zile. Factorii favorizanți sunt

285
reprezentați de alimentație bogată în glu cide, repausul, efortul, etc.
Morfopatologic se caracterizează prin necrobioze și fragmentarea fibrelor
musculare, apoi de eliberarea mioglobinei și eliminarea ei pe cale renală .
(3, 6)
Musculatura afectată are o culoare gălbuie, datorită conținutului
crescut de acid lactic, iar pe secțiune se observă hemoragii sau rupturi
musculare .
Miozitele pot fi :
-seroasă, fibrinoasă și fibrino -hemoragică se instaleaz ă ca
urmarea trauma tismelor ca proces localizat sau a toxiinfec țiilor ca proces
generalizat ;
-purulentă ș i flegmonul grebănului , sunt produse de germeni
piogeni care se grefează pe leziunile apărute în urma contuzilor , rosături de
harnașamente sau de Onchocerca cervicalis ; apare ca o tumefacție fără o
delimitare precisă, edemațiată, și de consistență fluctuantă, cu timpul se
instalează fistule de diferite mărimi;
-fibroasă , este o inflamație cronică ce apare ca o forma de
terminare a inflamațiilor de tip acut și se caracte rizează prin prezența de
zone albe sidefii cara au o consistență crescută, secționare lor făcându -se cu
o oarecare dificultate.

286
Tumorile mușchilor :
-benigne : fibroame, rabdomioame, lipoame;
-maligne : rabdomiosarcoame, liposarcoame.
Tendinitele și tenosinovitele sunt produse de factori mecanici,
infec țioși și parazitari și pot fi :
-seroasă, serofibrinoasă, hemoragică și purulentă în care tendonul
este mărit în volum, flasc și cu exsudat în spațiul peritendinos , aspect
caracteristic tendinitelor exsudative ;
-fibroplastică în care tendonul are o consistență crescută ș i prezintă
țesut conjunctiv peritendinos;
-granulomatoasă , produsă de paraziți din genul Onchocerca, și se
caracterizează prin prezența de nodozități pe traiectul tendoanelor mușch ilor
flexori ale membrelor și la nivelul fașcii lor și aponevrozelor musculare.

6.2.22. Leziunile articulațiilor
Osteocondroza este artropatie cronică, ce se caracterizează prin
depolimerizarea cartilagiilor articulare, fiind favorizată de factori
traumatici, exces lichid sinovial etc.
Se caracterizează prin prezența de eroziuni și ulcere la nivelul
cartilagiilor articulare, osul este descoperit, cu zone hemoragic e sau cu
procese de necroză.

287
Hidartroza și hemartroza sunt tulburări circulatorii de natură
traumatică și se caracterizează prin prezența de transsudat și/sau sânge în
cavitatea articulară.
Artritele sunt produse de factori traumatici și infecțioși și pot fi :
– exsudative : seroasă în care se observă prezența unui lichid
gălbui, uneori cu tentă roșietic ă; fibrinoasă în care se observă un lichid
sinovial tulbure cu flocoane de fibrină; purulentă în care se observă colecții
purulente de diferite dimensiuni ;
– deformată caracterizată prin proliferări , condrite și osteofite;
-anchilozantă caracterizată prin proeminarea osteofitelor în
cavitatea articulară sau uni rea lor periarticulară.
-poliartritele și politenosinovitele purulente, în caz de metastaze
produse de omfaloflebite.

6.2.23. Leziunile oaselor
Insulele de fetalizare ale măduvei osoase sunt caracteristice
anemiei infecțioase ecvine și se traduc prin prezența de insule roșietice, de
diferite dimensiuni.
Hemoragiile osoase sunt, de regulă de natură traumatică pot fi
superficiale și profunde .

288
Fracturile osoase pot fi deschise și închise .
Osteoperiostitele sunt produse de traumatisme de intensitate
crescut ă și pot fi:
-seroasă, fibrinoasă sau fibrinohemoragică , în traumatisme
puternice, regiunea afectată având culoare roșie -vișinie, consistență scăzută
în special la oasele spongioase;
-purulentă , urmarea a i nfecției streptococice la mânji, și
caracterizată prin colecții purulente subperiost ale sau la nivelul cartilajelor.
Hiperostozele (exo-, eno – și osteofite – osteită osificantă) apar ca
urmare a solicitări i mecanice timp îndelungat în poziții anormale. Se
caracterizează prin excrescențe osoase bine delimi tate, de diferite mărim i la
suprafața osului numite exostoze , spre canalul medular numite enostoze , sau
în apropierea articulațiilor numite osteofite .
Tumori :
-benigne : condroame, osteoame;
-maligne : condrosarcoame, osteosarcoame. (14, 26, 30, 34 )

289

Fig. 4.1. PAPILOMATOZA
AURICULARĂ (original A.Stancu) Fig. 4.2. PAPILOMATOZA
AURICULARĂ (original A.Stancu)

Fig. 4.3 EMFIZEMUL PULMONAR
ALVEOLAR CRONIC
(original A. Stancu ) Fig. 4.4. INFARCTIZARE ÎN
URMA PRODUCERII UNUI
VOLVULUS (dup ă Moreland 2009 )

290
7. DIAGNPOSTIC NECROPSIC LA CÂINE

Scopul necropsiei este determinarea cauzei morții, descoperirea
incidenței bolii și efectele asupra mediului precum și studiul retrospectiv
asupra diagnosticului. (3, 6)
Tehnica generală de necropsie urmărește aceleași p rincipiile generale
ale necropsiei . Diferențele majore sunt legate de faptul că fiind vorba de
animale de companie implicarea emoțională a proprietarilor duce la o serie
de modificări ale tehnicii în direcția păstrării aspectului exterior al
cadavrului cât mai intact pentru înhumare. De asemenea, câinii sunt uneori
în serviciul unor instituții cu caracter militar care au anumite cerințe în ceea
ce privește necropsia, recoltarea de probe și examenele de laborator precum
și modul de întocmire a actului de nec ropsie. În asemenea cazuri se
recomandă necropsia cosmetică. (3, 6)

7.1. Necropsia cosmetică
Efectuarea tehnicii clasice, complete, de necropsie, este
inacceptabilă, de multe ori, pentru proprietarii de câini și pisici care vor să
cunoască, totuși, cauzele morții animalului. Î n aceste cazuri, medicul
prosector trebuie să satisfacă două cerințe majore, respectiv examinarea cât
mai completă a cadavrului și păstrarea cât mai intactă a integrității lui,
pentru a nu rănii sensibilitatea proprietar ului. (6)

291
În acest sens, este necesară planificarea atentă a inciziilor care se vor
face în vederea reconstituirii cadavrului după necropsie. Ca regulă generală,
tehnica aleasă și toate inciziile ce urmează a fi făcute se vor stabili foarte
clar, de comun acord cu proprietarul. Obținerea datelor anamnetice,
instrumentarul folosit și examinarea exteriorului animalului nu implică
diferențe față de tehnica uzuală. (6)
La deschiderea cadavrului trebuie să se țină seama de organele care
trebuie neapărat examinate iar ca principiu general, liniile de incizie trebuie
să fie cât mai scurte și să fie cât mai puțin evidente după suturare.
Examinarea se va face în poziție dorsală, cadavrul fiind menținut în
această poziție de către o persoană ajutătoare sau pri n sprijinire cu diferite
obiecte.
Deschiderea cavității abdominale se va face doar de la nivelul
apendicelui xifoidian până la nivelul cicatricii ombilicale. Se examinează
aspectul general al cavității și se puncționează diafragmul pentru verificarea
vidul ui pleural.
Se secționează inserția diafragmului pe peretele costal, se secționează
traheea, esofagul și vasele de sânge la nivelul părții anterioare a cavității
toracice și se extrag organele toracice, după secționarea esofagului distal și a
marilor vase, la nivelul traversării diafragmului.
Urmează eviscerarea organelor abdominale începând cu ficatul,
splina, stomacul și duodenul, intestinul subțire și gros prin secționarea
mezenterului la fiecare segment în parte.

292
Rinichii se detașează și se ex trag din cavitate. Vezica urinară se
palpează iar dacă este necesar se detașează și se extrage.
Organele eviscerate se examinează după protocolul obișnuit.
Cavitățile se drenează de eventualele lichide și se spală, dacă este nevoie.
Eviscerarea și examinarea creierului se face doar dacă anamneză
indică evoluția unor manifestări nervoase centrale. Pentru decalotare se face
secționarea pielii pe o linie trasversală interoculară care se continuă până la
nivelul atlasului. Pielea și musculatura se răsfr âng facilitând accesul la
calotă. Secționare calotei și eviscerarea creierului se va face după metoda
clasică.
După realizarea necropsiei trebuie refăcut cadavrul. Organele
eviscerate se repun în cavități pentru a reconstitui forma acestora. O altă
posibil itate este umplerea cavităților cu hârtie absorbantă.
Suturile trebuie să fie continue iar aranjarea părului va masca liniile
de sutură. Blana trebuie curățată de sânge sau alte materiale biologice. (3, 6)
7.1.1. Examenul extern
La examenul extern se va no ta greutatea, starea de întreținere (ex.
obez, slab, cahectic), modificările cadaverice, aspectul părului, pielii,
mucoaselor aparente, ochilor și orificiilor corporale.
Se descriu tatuaje, cicatrici, tumori cutanate, malformații osoase,
incizii chirurgicale etc. Uneori este nevoie de recoltarea globilor oculari
pentru examen histopatologic. Î n acest caz pleoapele se prind împreună cu
un forceps iar cu un bisturiu, se incizează pleoapele în jurul orbitei. Disecția

293
globului ocular se realizează cu o foarfecă prin secționarea nervului optic și
a musculaturii extrinseci. Î n acest moment se face examenul și recoltarea
glandei lacrimale. Pleoapele se pot îndepărta sau se pot lăsa împreună cu
globul ocular. (3, 6)
Urmează îndepărtarea mușchilor extrinseci ai globului ocular și
injectarea de aproximativ 0,25 ml de formol în umoarea vitroasă și fixarea
în formol 10% a întregului glob ocular. (3, 6)

7.1.2. Aspectul general al cadavrului

Cașexia are ca și cauză subalimentația, condiții deficitare de
întreținere, bolilor cronice, etc. Se caracterizează printr -o emaciere severă a
cadavrului.
Discondroplazia fetală este o anomalie congenitală generalizată ce se
caracterizează prin t ulburări de osificare la nivelul oaselor membrelor. Cel
mai frecve nt se întâlnește la câinii din rasa Baset. M embre le sunt scurte și
groase.
Rahitismul apare la căței are et iologie carențială, cauza majoră o
reprezintă carența fo sfocalcică, la care se adau gă hipovitaminoza D. Se
carac terizează printr -o dezvoltare corporală slabă, devier ea razelor osoase
(picioare încrucișate sau în formă de paranteză), pe fața internă a coastelor
se observă o îngroșarea protuberanțelor osoase (mătănii condrocostale);

294
extremitățile articulare sunt mult crescute, cu cartilajul subț iat, fragilitatea
oaselor este mult crescută.
Osteofibroza , constă în înlocuirea ț esutului osos cu țesutul fibros,
este favorizată de exces ul de fosfor și aport ul scăzut de Ca. Se
caracterizează prin deformarea oaselor capului; maxilarele au consistența
cauciucului, ramurile mandibulei sunt apropiate, oasele se secționează cu
ușurință, iar dinții se mișcă în alveole . (14, 26, 30, 34 )
7.1.3. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv
subcutanat, limfonodurilor externi și ale glandei mamare

Tulburările distrofice sunt reprezentate de :
– hipercheratoza este observată mai frecvent la câinii bătrâni în
regiunea jaretelor, cuzineților plantari, a pielii botului în jigodie, forma
cutanată complicată microbian, când pielea cuzineților plantari și din
regiunea botu lui este îngroșată, indurată, brăzdată de n umeroase crevase;
– amiloidoza cutanată are cauze exogene (infecții, substanțe
străine) sau endogene (distrugeri de țesuturi pe suprafețe întinse );
– melanoza (maculată sau difuză) este favorizată de îmbătr ânire,
hipotiroidism, și se caracterizează prin colorarea brun -negricioasă a
țesuturilor, uniformă – melanoza difuză sau în focare – melanoza maculată;

295
– albinismul întâlnit mai rar, cauza este reprezentată de absența
completă a pigmentului melanic din or ganism; indivizii albinoși, au irisul
depigmentat; (14, 26, 30, 34 )
Piodermatita se mai numește și intertrigo , reprezintă inflamația pielii
și apare cu precădere la câinii obezi la nivelul cutelor sau pliurilor,
caracterizată prin zone de culoare roșietică , cu zone depilate, acoperite de
un exsudat seropurulent, urât mirositor. (3, 6)
Foliculita și furunculoza apar frecvent în spațiile interdigitale și
regiunea occipitală, la căței, secundar demodeciei. Foliculită se
caracterizează pri prezența de pustule mici centrate de un fir de păr și
înconjurate de un inel roșietic ; Furunculoză este inflamație purulentă a
foliculului pilos și a structurilor perifoliculare. (3, 6)
Exantemul veziculo -pustulos se întâlnește în jigodie, la tineret, cu
localizări pe fața internă a coapselor și pe abdomen se caracterizează prin
prezența de mici vezicule sau pustule în special în regiunile cu piele fină. (3,
6)
Dermatita flegmonoasă , se localizează în regiunea cefalică ca urmare
a unor traumatisme complicate.
Dermatita scvamoasă circumscrisă, cu depilație, se întâlnește în
microsporie și tricofiția uscată;

296
Microsporia, se localizează pe cap, gât, membre, mai rar pe regiunea
dorso -lombară, fața ventrală a abdomenul ui și fața internă a coapsei și se
caracterizează prin eriteme, depilații, cruste de culoare cenușiu -gălbui e și
leziuni purule nte la cazurile în care apar complicații ;
Tricofiția se caracterizează prin eritem, cruste , scvame și alopecie
facială.
Dermatita pruriginoasă se întâlnește în boala Aujeszky, în zona
pruriginoasă se observă leziuni de automutilare, uneori cu sfâșierea
țesuturilor.
Otita exsudativă este întâlnită în candidoză și se caracterizează prin
proliferări polipoase, pigmentate în galben, acoperite cu exsudat albicios în
evoluția cronică.
Tumorile conductului auditiv extern sunt rare și sunt reprezentate
de tumori ale glandelor ceruminoase. (3, 6)
7.1.4. Leziunile cavității bucale
Cariile dentare provocate de alimentația alimentația hiperglucidică.
Ulcerele și eroziunile mucoasei se întâlnesc în intoxicația cu mercur,
uremie, hipovitaminoza C, tartrul dentar ; zonele afectate au o colorație
verzuie și sunt bine delimitate.

297
Stomatitele :
-catarală – etiologie nespecifică;
-crupală – prezentă în candidoză;
-ulceroasă , în leptospiroză, uremie, hipovitaminoza C; se
caracterizează prin prezența de ulcere superficiale sau profunde, cu
localizare pe gingii, laturile limbii, sau pe fața internă a obrazului; fundul
ulcerului este de culoare roșietică și acoperit deseori cu un depozit galben –
brun; în uremie și hipovitaminoza C are un fond hemoragic;
-purulentă , cu abcese și flegmoane, produsă de germeni piogeni;
-gangrenoas ă, în leptospiroză, jigodie, hepatita Rubarth în urma
complicațiilor ;
-glosita granulomatoasă de corp str ăin in ert.
Tumorile cavității bucale:
-papilomatoza bucală, apare mai frecvent la căței și se
caracterizează prin prezența de neoformațiuni pediculate , cu suprafața
netedă sau veget antă, cu baza de implantare îngustă dar profu ndă, de regulă
au dimensiuni reduse ;
-epulis , la boxeri și buldogi, excrescențe conopidiforme,
neulcerate, situate pe marginile gingivale; (Fig.5.1)
-sarcomul Sticker , se întâlnește rar la nivel bucal, se localizează
pe buze, limbă, gingii și are aspect conopidiform cu zone nec rotice și
ulcerate. (14, 26, 30, 34 )

298
7.1.5. Leziunile globilor oculari
Conjunctivita catarală și/sau cataral purulentă , și keratita
ulcerativă sunt provocate de cauze mecanice, infecții nespecifice, jigodie
(forma oculară).
În cazul jigodiei se observă, catar conjunc tival, keratită ulcerativă,
cu perfora rea corneei, uneori panoftalmie, uneori leziunile se pot cuprinde
nervul optic.
7.1.6. Leziunile cavităților nazale
Nodulii mixomatoș i, leziuni asemănătoare polipilor, sunt produși
de Crypt ococcus neoformans ;
Tumori – cel mai frecvent se întâlnesc carcinoame , în special, la
câini i adulți , sub forma de neoformații nodulare, ulcerovegetante, cu baza
de implantare largă (sesile), pe secțiune au aspect slăninos, culoare
albicioasă, în zona central prezintă o zone de necroză cu sau fără infiltrații
hemoragice.
Edemele pot fi :
– generalizate apar în hipotiroidism, alergoze, toxoplasmoză;
– localizate cu cauze diferite în funcție de zona afectată :
– la membre , în anomalii renale congenitale, la nou -născuți;
– la față și subadominal , în nefrite;

299
-perifaringian , serohemoragic, în glosantrax și pasteureloză
acută;
-decliv , cianotic, în insuficiența cardiacă. (14, 26, 30, 34 )
7.1.7. Leziunile limfonodurilor și glande mamare
Limfonodulita purulentă este întâlnită în infecțiile streptococice, se
localizează în regiunea mandib ulară, se poate asocial cu faringită purulentă.
Tumori sunt rar întâlnite și pot fi localizări ale leucozei canine ,
afectează limfonodulii mandibulari, prepectorali și are localizare simetrică;
Leziunile glandei ma mare mai frecvent întâlnite sunt procesele
tumorale: adenomamele și adenocarcinoamele și mai rar fribroame și
fibrosarcoamele.
7.1.8. Jupuirea cadavrului
Se procedează la incizia pielii pe partea ventrală, median, de la
simfiza mandibulară, până la nivelul perineului și pe fața internă a
membrelor. Secțiunile circulare se realizează, ca și la alte specii, la nivelul
regiunilor metacarpiene și metatarsiene, la nivelul botului, perineal și în
jurul prepuțuluI . Pielea se îndepărtează în totalitate. La cererea
proprietarului, nu se reali zează jupuirea; în acest caz se va proceda la
realizarea așa -numitei necropsii cosmetice . (3, 6)
Se examinează țesuturile descoperite cu ocazia jupuirii, se notează
cantitatea și culoarea țesutului adipos subcutanat.

300
Pornind de la stern, se secționează musculatura internă a spetei, doar
atât cât să permită bascularea membrelor și să mențină, astfel, poziția
dorsală a cadavrul ui.
Se examinează plexul brahial și spațiul axilar. Apoi se examinează
limfonodul prescapular (cervical superficial). Acesta este prins în țesutul
conjunctiv sub mușchii omotransvers și brahiocefalic. Se examinează
limfonodurile axilare, care sunt așezate dorsal de mușchii pectorali
profunzi.
Se examinează limfonodurile inghinale, care sunt localizate imediat
cranial pubisului, în țesutul adipos ce acoperă canalul inghinal.
Pentru dezarticularea șoldului, țesuturile moi se secționează și se
îndepărtează din jurul articulației coxo -femurale. Cu un bisturiu steril se
secționează capsula articulară, la locul de prindere pe femur. Cu o pensă se
ridică capsula pentru evidențierea spațiului articular.
Dacă lichidul sinovial este modific at, se poate realiza un frotiu
citologic, cu ajutorul unui tampon steril. Tamponul se introduce în fluidul
articular, iar apoi se rulează pe o lamă microscopică curată. Urmează
uscarea la aer și colorarea. Se poate recolta lichid și pentru examen
microbiol ogic, fie cu un alt tampon steril, fie cu o seringă.
Cu un bisturiu se secționează ligamentul rotund (în capătul
femurului) și se îndepărtează capul femural din cavitatea acetabulară pentru
a examina complet articulația. Se colectează orice țesut anormal sau
exsudat.

301
Examenul tiroidei și paratiroidei se realizează în timpul jupuirii sau
imediat după. Mușchii ventrali ai traheei se îndepărtează prin secționarea
transversală a lor, la intrarea pieptului și se face dislocarea lor până la
nivelul capului. Lobii tiroidieni și paratiroidele adiacente sunt localizate
lateral de primele inele traheale.
Identificarea și examinarea glandelor salivare (mandibulare,
parotide și sublinguale) și a limfonodurilor mandibulare est e urmată de
recoltarea de probe pentru histopatologie dacă este cazul.
Pentru obținerea de rezultate optime, măduva osoasă se recoltează
cât mai devreme în timpul necropsiei. Femurul, coastele, sternul și
vertebrele sunt accesibile pentru re coltare de probe medulare, pentru
examen cito – și histopatologic.
Cu ajutorul unui ferăstrău se îndepărtează capul femural, prin
tăierea gâtului. Măduva osoasă roșie se colectează pentru examen citologic,
cu ajutorul unei pensule de păr usc ată, de la nivelul gâtului femural iar apoi
se aplică pe o lamă curată. Pentru examenul histopatologic, se recoltează
măduva de la nivelul gâtului (capului) femural sau chiar porțiuni cu os, în
formol. O alta metodă este de a îndepărta un mic segment din c orpul
femural, cu ajutorul unui clește de tăiat osul. Se colectează apoi un segment
de măduva roșie și se realizează amprente iar segmentul rămas se introduce
într-o casetă etichetată și în formol, pentru examen histopatologic.
Recoltarea măduvei de la nivelul coastelor presupune recoltarea unui
segment scurt de coastă, de la partea distală, cu ajutorul unui ferăstrău.
Frotiul se face cu ajutorul unei pensule sau, pentru examen histologic, se

302
fixează tot segmentul. Tehnicile prez entate se pretează, de altfel, și altor
oase late. (3, 6)
7.1.9. Deschiderea și examinarea cavității abdominale
Se realizează o incizie ventrală, mediană , de la apendicele xifoidian,
până la pubis. Peretele abdominal se incizează bilateral, pe linia
hipoc ondrului și anterior de pubis.
În acest moment se poate realiza cistocenteza pentru recoltarea de
urină în vederea examenului.
Îndepărtarea viscerelor abdominale pentru evidențierea și examinarea
glandelor suprarenale se face cât mai repede deoarece acestea intră rapid în
autoliză. Pentru evidențiere, se disecă cu atenție țesutul conjuctiv adipos
perirenal. Pentru examenul structu rii (corticala, medulară) se fac secțiuni
transversale din care se recoltează pentru examen histopatologic. (3, 6)

7.1.10. L eziuni la nivelul cavității abdominale

Diateza hemoragică (hemabdomen) se întâlnește în hemofilie,
intoxicații cu raticide cumarinice , aflatoxicoză acută, leptospiroza, hepa tita
Rubarth, salmoneloza acută. Se caracterizează prin prezența de hemoragii
multiple de forme și dimensiuni variabile în diverse țesuturi și
organe. (Fig.5.6)

303
Icterul hemolitic se întâlnește în lept ospiro ză, hepatita infecțioasă ,
rubratoxicoză . Se caracterizează printr -o colorația gălbuie a țesuturilor cu
excepția țesutului nervos și a extremităților articulare.
Ascita se întâlnește în ciroză hepatică, pneumonie scler ozantă,
histoplasmoză. Se caracterizea ză prin acumularea de lichid galben citrin
(transsudat) în cavitatea abdominală.
Poliserozitele pot fi :
– seroase, serohemoragice sau serofibrinoase , în hepatita
infecțioasă;
– granulomatoasă poate fi întâlnită sub mai multe forme : –
productivă și/sau exsudativă , se întâlnește în tuberculoză, evoluează cu
pleuropericardite serofibrinoase și purulente și limfonodulite
granulomatoase cu aspect slăninos difuz sau cazeos;
– forma nodulară , cu exsudat serohemoragic, în cavități,
apare în infecția produse de Nocardia, Streptomyces.

Peritonitele :
– purulentă apare ca urmare a complicațiilor posttraumatice
sau laparatomii complicate ;
– gangrenoasă , în urma deșirării tubului digestiv; se
caracterizează printr -o colorație cenușiu -verzuie , chiar negricioasă a

304
peritoneului, pe secțiu ne se observă un exsudat ihoros , la delimitarea dintre
zona sănătoasă și cea afectată ;
– productiv/exsudativă , se întâlnește în tuberculoză, și se
caracterizează prin prezența unor noduli de diferite dimensiuni sau a unor
îngroșări di fuze ale foițelor v iscerale și a epiploonului, cu prezența de
exsudat .
7.1.11. Deschiderea și examinarea cavității toracice

Verificarea presiunii negative intratoracice se face prin realizarea unei
incizii în porțiunea tendinoasă a diafragmului. Se poate auzi suflul de
aspirație și se poate vedea relaxarea diafragmului.
Dacă este suspicionată septicemia, se recoltează sânge di n cord, în
condiții de asepsie, într -o seringă sterilă și se transferă într -un mediu de
cultură.
Se secționează diafragmul, la locul de inserție pe peretele toracic.
Deschiderea cutiei toracice se face printr -unul din procedeele prezentate la
partea genera lă.
Se examinează pleura parietală și viscerală, coastele și mușchii
intercostali. (3, 6)

305
Pericarditele pot fi:
– seroasă
– fibrinoasă de natur ă infecțioasă ;
– purulentă , întâlnită în infecții cu germeni piogeni
(streptococi, stafilococi).
7.1.12 . Eviscerarea organelor din cavitatea toracică
Organele toracice se examinează in situ, apoi se eviscerează.
Organele toracice se extrag într -un singur bloc, incluzând limba, laringele,
traheea, esofagul, inima, aorta și pulmonii. Eviscerarea acestui bloc începe
cu eviscerarea limbii, prin secționarea musculaturii intermandibulare, pe
lângă fiecare ramură a mandibulei. Pentru a ușura acest procedeu, se poate
face secționarea cu un fierăstrău a simfizei mandibulare. Se examinează
cavitatea bucală, dinții, f aringele și laringele, tonsilele.
Se secționează transversal esofagul, aorta, vena cavă, la nivelul
diafragmului. Esofagul distal poate fi ligaturat sau pensat înainte de
secționare, pentru prevenirea refluxului de conținut gastric.
Organele toracice se așează pe o masă suficient de mare. Se
examinează limba. Cu ajutorul unui bisturiu sau al unei foarfeci se deschide
esofagul pe toata lungimea. Se examinează mucoasa și musculoasa.
Se examinează limfonodurile retrofaringiene mediale care sunt
localizate lâ ngă fața dorso -laterală a faringelui. (3, 6)

306
7.1.13. Deschiderea și examinarea organelor cavității pelvine
Se localizează gaura obturată a pelvisului. Anterior se secționează (cu
ferăstrăul) ischiumul iar posterior pubisul, bilateral. Prin disecție se
îndepărtează osul rămas liber. (3, 6)
Eviscerarea și examinarea piesei urogenitale
Organele genitale și urinare se pot eviscera împreună sau separat.
Se examinează perineul și se secționează. Se eliberează rinichii din
zona lombară apoi, prin tracțiune și disecție, se eviscerează ureterele
împreună cu rinichii, până la vezica urinară. Se realizează incizia și
răsfrângerea capsulei din zona hilului pentru examenul ureterului și vaselor
renale . (3, 6)
Rinichii
Se secționează până la nivelul bazinetului. Incizia de la nivelul
bazinetului se extinde la nivelul ureterului, observându -se eventualele
anomalii. Parenchimul renal se secționează seriat și se recoltează probe care
cuprind cortex și papile renale. Dacă este suspicionată o intoxicație, se
recoltează și se congelează cel puțin 6 cm3 de țesut renal, pentru examene
toxicologice.
Urmează examinarea vezicii urinare, a uretrei și a prostatei. Cu o
foarfecă se deschide vezica urinară și uretra, pe partea ventrală, până la
penis (mascul) sau la meatul urinar (femelă). Se examinează cu atenție
vezica, uretra și trigonul vezical, pentru neoplazii, urolitiază și altele. La
nevoie se pot recolta probe.

307
În cazul organelor genitale mascule se examinează testiculele,
epididimul, cordoanele spermatice, prostata.
În cazul organelor genitale femele se folosește o foarfecă pentru
deschiderea vulvei, vestibulului, vaginului și a uterului până la oviducte. Se
examinează oviductele și ovarele.
Atât la cățea cât și la masculi se întâlnesc frecvent tumori veneriene
(sarcoame rotundocelulare) localizate pe mucoasele genitale, cu sau fără
implantare bucală. (3, 6)

7.1.14. Leziunile aparatului urinar și genital
Atrofia renală , cauzat ă de chiști de retenție urinară, litiază renală sau
de natură parazitară, datorită localizării lui Dioctophyme renale .
Hidronefroza , se întâlnește în carcinomul de prostată sau vezical , și
se instalează prin oprirea c alculilor la baza osului penian sau prin
hipertrofia prostate.
Se caracterizează prin prezența unei mari cantități de urină în basinet,
parenchimul renal este mult redus în volum datorită compresiunii, în forme
mai grave întreg rinichiul este tra nsformat într -o pungă cu urină care
produce atrofie renală totală, prin compresiune .
Hemoragiile renale se pot întâlni în: uremie, micotoxicoze
(aflatoxicoză) intoxicație cu raticide.
Infarctul alb renal , se întâlnește ateroscleroza arterelor renale.

308
Nefritele pot fi:
– limfohistiocitară întâlnită în în leptospiroză, jigodie, boala
Rubarth, uremie ;
– granulomatoasă , de natură micotică ( aspergiloză ).
Urocistitele :
– catarale, hemoragice, fibrinohemoragice ;
Tumori – carcinomul vezical .(Fig.5.2) (7, 14, 26, 30 )

7.1.15. Eviscerarea organelor aparatului digestiv

Etapa începe cu examinarea anusului și a rectului și incizia țesuturilor
din jurul anusului.
Se secționează diafragmul (partea superioa ră de atașare) și se eviscerează
organele digestive și splina, prin tracționare și disecție a mezenterului,
aproape de locul de inserție, pe peretele dorsal al cavității abdominale.
Astfel se vor păstra limfonodurile mezenterice atașate segmentelor lor
digestive. (3, 6)
Continuarea disecției organelor abdominale se face până la canalul
pelvin. Se eviscerează toate organele digestive, împreună cu splina și cu
sacul anal, cu glandele asociate.
Se face examenul suprafeței c entrale a coloanei vertebrale.

309
Limfonodurile iliace se găsesc localizate ventral de vertebrele
lombare 5, 6 sau 7, aproape de ramificarea aortei . Se deschide longitudinal
aorta abdominală iar inciziile se ext ind și la nivelul arterelor iliace. (3, 6)

7.1.16. Examinarea cordului
Deschiderea sacului pericardic se face după regula generală
prezentată la partea generală. In cazul existenței unor exsudate în cavitate,
se vor preleva probe pentru examenul citologic și bacterilogic.
Examenul general al cordului urmărește conturul extern (rotunjit în
caz de dilatație cardiacă), aspectul epicardului, aspectul miocardului prin
transparența epicardului și aspectul extern al marilor vase. (3, 6)
Deschiderea cordu lui drept . Cu un cuțit sau cu o foarfecă se
secționează peretele ventricular de la baza auriculului până la vârful
cordului. Apoi se secționează transversal auriculul, deschizând atriul drept.
Se extrage cheagul cruoric din atriu și se examinează valvula t ricuspidă
(atrioventriculară). Se continuă secțiunea cu valvulele pulmonare. Se
examinează și se secționează mușchii papilari și cordajele tendinoase. Se
îndepărtează coagulii și se spală cu ser fiziologic. Se examinează endocardul
atrial și ventricular, v alvulele tricuspide și pulmonare și miocardul.
Artera pulmonară se secționează longitudinal inclusiv ramurile
intrapulmonare și se urmărește eventuala prezență a trombușilor, paraziților
și altele. (3, 6)
Deschiderea cordului stâng. Cu un cuțit sau cu o foarfecă se
secționează peretele ventricular de la baza auriculului până la vârful

310
cordului. Se introduce un cuțit în atriu și se secționează. Coagulii se
îndepărtează și se examinează suprafața endocardului parietal, valvular, și
aspectul miocardului.
Secționând valva mitrală, în apropierea septumului interventricular, se
vor secționa și valvulele aortice și aorta.
Aorta se deschide longitudinal. Examenul aortei include examinarea
valvulelor, orificiile arterelor coronare, spațiul sub – și postvalvular aortic,
constricții (stenoze), dilatații, canal arterial persistent și altele . După aceasta,
cordul se poate îndepărta de pulmon. (3, 6)

7.1.17. Leziunile cordului
Dilatația cardiacă dreaptă se întâlnește în emfizem pulmonar cronic,
miocardopatii, valvulopatii. Peretele cordului drept este mult subțiat și
depășește șanțul atrioventricular. .
Obstrucția ventricu lului drept , și/sau a arterei pulm onare, pot fi
produse de Dirofilaria imitis. (Fig.5.3)
Pericardi ta serofibrinoasă se întâlnește în uremie și în hepatita
infecțioasă.
Tromboza atriilor și a aortei pot apare în urma fibrilației.
Infarctul alb miocardic se produce în urma arterosclerozei vaselor
pulmonare, hialinozei, amiloidozei.

311
Prezintă aspect caracteristice atât la suprafață cât și pe secțiune. La
suprafața miocardului se observă focare gălbui cu marginile neregula te,
delimitate de un brâu roșietic (congestivo -hemoragic) în formele acute, și de
o zonă albicioasă (reacție fibroasă) în evoluțiile subacute -cronice. P e
secțiune are o formă triunghiulară, cu baza mare sp re periferia organului iar
vârful spre vasul obliterat.
Miocarditele pot fi :
– limfohistiocitară , se întâlnește în infecții cu streptococi beta
hemolitici, parvoviroză canină , uremie etc.; se caracterizează prin prezența
de noduli de culoare cenușie -albicioasă cu aspect slănin os, de dimensiuni
variabile sau sub formă de infiltrații difuze;
– granulomatoasă se produce ca urmare a metastaze lor din
pulmoni în aspergiloză.

Tumorile miocardului , sunt întâlnite sub forma de carcinoame ca
urmarea metastazelor din tiroidă sau glandele salivare
Elastoza congenitală este prezentă la căței;
Calcificarea endocardului se întâlnește în jigodie la căței și în
uremia la câinii adulți .
Sufuziuni subendocardice – septicemia, intoxica ții acute. (Fig.5.4)
Endocarditele pot fi :
– ulcerativă , se întâlnește în prima fază a nefritei cu localizare, și
se caracterizează prin prezența de ulcere pe endocardul atrial;

312
– verucoasă , se întâlnește în uremie, faza avansată a bolii, în
streptococie și stări alergice; se caracterizează prin prezența de formațiuni
verucoase pe suprafața endocardul ui valvular și/sau parietal cu suprafața
neregulată, iz olate sau confluente, de diferite dimensiuni;
– ulcerovegetantă , se întâlnește în infecții produse de streptococi
hemolitici, cu loc alizare în special la nivelul cordul stâng ; se caracterizează
prin prezența de vegetații cu aspect conopidiform și suprafața neregulată, de
diferite dimensiuni pe endocardu l valvular bicuspidian , acestea au culoare
cenușie -gălbuie și sunt friabi le.(4, 5, 32)

7.1.18. Examinarea aparatului respirator

Examenul aparatului respirator se face după regulile generale. Cu o
foarfecă se secționează cartilajul cricoid, se deschide longitudinal traheea
până la bronhiile primare. Se examinează suprafața mucoasei și
limfonodurile traheobronșice, situate la nivelul bifurcației traheale. Se
inspectează și se palpează cu atenție toți lobii pulmonari. Lobii se disecă
prin deschiderea bronh iilor mijlocii. (3, 6)

7.1.19. Leziunile aparatului respirator
Laringotraheitele infecțioase sunt produse de virusuri cu tropism
pentru aparatul respirator, au aspect cataral , uneori se pot complica prin

313
intervenția bacteriilor caz în care exsudatul devine mucopurulent cu
extindere la pulmoni în cazul jigodiei .
Bronșitele sunt predominant exsudative, complicate cu caverne
pulmonare în caz de TBC . Mai pot fi de natură parazitară, produse de
paraziți din genul Capillaria și se caracterizează prin pr ezența unui exsudat
cataral , și obstrucții ale căilor aerofore .
Antracoza pulmonară, este o distrofie minerală întâlnită la câinii care
trăiesc în zonele industriale, intens poluate cu praf de cărb une. P lămânii
prezintă atât la inspecție cât și pe secțiune punct e negre izolate sau
confluente.
Emfizemul pulmonar este mai rar întâlnit și se observă la câinii
bătrâni. La suprafața plămânului se observă zone proeminente de culoare
roz-pal crepitante la palpare.
Edemul pulmonar se întâlnește în șoc caloric , jigodie, leptospiroză,
în intoxicația cu ANTU , fosfură de aluminiu.
Plămânii s unt măriți în volum și greutate, au culoarea roșietică,
desenul lobular foarte evident și consistența păstoasă. La secționare se
observă un lichid spumos, docimazia este în tre două ape.
Bronhopneumoniile pot fi :
-catarală , se întâlnește în caz de microclimat necorespunzator,
laringotraheita infecțioasă, jigodie, salmone loză; plămânii sunt măriți în

314
volum și greutate, au culoare roșie -violacee, consistență crescută, aspect
umed , pe secțiune se scurge o secreție de culoare maronie; docimazia este
pozitivă;
-gangrenoasă , este cauzată de aspirația accidental a lichidelor;
se caracterizează prin prezența la suprafață și p e secțiune de focare cenușii –
verzui cu conținut fluid, ihoros, uneori cu formarea de caverne, docimazia
pozitivă;
-hiperplazică , sau limfohistiocitară , se întâlnește în : viroze,
chlamidioză; este asemănătoare cu bronhopneumonia catarală, diagnosticul
diferențial se face pe baza localizarii limitate la nivelul lobilor craniali și
mediali ;
-granulomatoasă , se întâlnește în : tuberculoză, actinobaciloză ,
aspergiloză și criptoco coză; focarul primar este localizat pe fața dorsală a
lobilor posteriori, sub forma unor granuloame de dimensiuni mici, dar care
pot ajunge la un diametru de 2 -3 cm, pe secțiune au aspect omogen, sau
prezintă zonă centrală de ramolisment, focarele tuberculoase au aspect
asemănător țesutul ui de granulație;
Tumorile pulmonare sunt reprezentate de carcinoam e, și reprezintă
75% din tumorile primare din pulmon. (14, 26, 30, 33, 34 )

315
7.1.20. Examinarea ficatului și pancreasului

Examinarea și colectarea de probe reprezentative de pancreas,
eventual într -o piesă, cu mezenter și duoden se face cât mai rapid pentru
prevenirea autolizei. Duodenul se deschide pentru evidențierea papilelor
duodenale (papila majoră și minoră). Se verifică permeabilitatea canalului
biliar prin presarea ușoară a veziculei biliare și observarea ejecției d e bilă la
nivelul papilei duodenale. Se secționează apoi vezicula biliară, se
examinează mucoasa și se recoltează probe, dacă este cazul.
Ficatul se desprinde din blocul de organe abdominale, apoi se
deschide vena portă și se examinează pentru tromboze. Se cțiunile care se fac
la nivelul ficatului sunt seriate, la 1 cm distanță. Probele pentru examen
histopatologic trebuie să fie până la 0,5 cm grosime, iar în caz de suspiciune
de intoxicație, se colectează și se congelează bilă și cel puțin 6 cm3 de țesut
hepatic. (3, 6)
7.1.21. Leziunile ficatului și ale vezicii biliare
Hepatoza grasă se întâlnește în aflatoxicoză acută, intoxicația
uremică , leptospiroză, jigodie.
Congestia hepatică pasivă este favorizată de staza venelor hepatice
sau a venei cave .
Necrozele miliare se pot întâlni în micotoxicoze, leptospiroză.

316
Hepatitele pot fi :
-parenchimatoasă , în intoxicații ;
-necrotică , în intoxicația cu citostatice;
-hemoragică în hepatita Rubarth; ficatul este mărit, iar sub
capsula hepatică sunt prezente mici hemoragii și focare cenușii -gălbui de
necroză;
-perihepatita fibrinoasă caracteristică hepatitei Rubarth; se
caracterizează printr -o exsudație serofibrinoasă la nivelul peritoneului,
datorită aceste ia lobii hepatici sunt aderenți unul de altul;
-purulentă , în streptococie;
-limfohistiocitară poate îmbrăca două forme: difuz ă și nodulară ,
forma difuză se întâlnește în histoplasmoză , și se caracterizează printr -o
culoare cenușie -albicioasă uniform a ficatului , aspect slăninos pe secțiune și
consistență crescută; forma nodula ră se întâlnește în hemosporidioze;
-ciroză atrofică , se întâlnește în micotoxicoze , insuficienț ă
cardiacă, uremie .
Se caracterizează printr -o reducere semnificativă în volum și
greutate a ficatul ui, acesta are o culoarea galben -maronie, consistența este
mult crescută, percepându -se un scârțit la secționare ; suprafața ficatului este
neregulată; în funcție de aspectul la suprafață există trei forme de ciroză:
prezen ța unor noduli gălbui, de mărimi va riabile, de la un bob de mei în
ciroză granulară , prezența de nodule cu diametru de 3 -4 cm în ciroză

317
nodulară , sau suprafața organului este brăzdată de numeroase șănțulețe, în
ciroză lobară ;
-granulomatoasă , în TBC ;
-parazi tară se produce în urma traumatismelor produse de
migrația larvelor de Opistorchis sp. .
Edemul peretelui vezical este caracteristic hepatitei Rubarth și se
caracterizează prin edemul pereților vezicii biliare; (8, 9, 14, 26, 30, 34 )
Colecistitele pot fi :
-catarală , în caz de exces alimentar în regim hiperproteic,
hiperlipidic;
-limfohistiocitară , în salmoneloză;
-parazitară , în capilarioză și opistorchoză.
Tumorile: mai frecvent se pot întâlni adenoam e, adenocarcinoame,
hemangioame.
7.1.22. E xaminarea splinei
Se extrage splina din blocul abdominal și se secționează longitudinal,
în toată masa sau seriat . Anomaliile se înregistrează și se recoltează probe
reprezentative. (3, 6)

318
7.1.23. Leziunile splinei
Ruptura splinei are etiologie traumatic, splina are marginile
tumefiate , puternic edemațiate cu prezența unui infiltrat sero -hemoragic
daca ruptura s -a produs în timpul vieții ; postmortem – și margini
netumefiate și needemațiate, postmortem, fiind de natură neoplazică și
infecțioasă.
Torsiunea este mai rar întâlnită și se produce concomitent cu
ruptură stomacului.
Infarctele roșii lienale se întâlnesc în hepatita Rubarth și anemia
hemoliti că autoimună întâlnită la căței .
Splenomegalia se întâlnește în intoxicații cu barbiturice și cloroform,
în urma unor procese congestive accentuată .
Splenitele pot fi:
-hemoragică difuză , în hepatita Rubarth și salmoneloză;
-hiperplazică , în jigodie, histoplasmoză și hemosporidioză ;
-granulomatoasă , în bruceloză.
Tumorile splenice sunt reprezentate de : hemangioamele și
hemangiosarcoamele concomitent în multe cazuri cu localizarea cardiacă la
nivelul atriului drept ; limfomul, la câinii peste 10 ani , și rar localizări ale
leucozei canine. (14, 26, 30 )

319
7.1.24. Examinarea epiplonului și mezenterului
Epiplonul se examinează atașat fiind la stomac. Mezenterul se
examinează împreună cu limfonodurile mezenterice. Se recoltează
limfonoduri, dacă este cazul, în casete individualizate. (3, 6)
7.1.25. Examinarea t ractul gastrointestinal
Mezenterul se disecă la nivelul inserției pe peretele intestinal. Această
manoperă face ca intestinul să poată fi întins pe masa de necropsie, în
vederea deschiderii.
Cu o foarfecă boantă se deschide esofagul distal și stomacul pe m area
curbură, de la cardia, până la pilor și duoden. Stomacul se deschide prin
răsfrângerea marginilor secțiunii.
Se examinează mucoasa și se recoltează aproximativ 60 ml conținut
gastric, pentru examenul toxicologic (poate fi congelat). Se va evita spălar ea
mucoasei cu apă sau raclarea cu instrumentarul de disecție, deoarece se vor
produce artefacte histomorfologice. Dacă spălarea este necesară, se va face
cu ser fiziologic sau formol.
Secționarea longitudinală a duodenului se continuă cu celelalte
segment e intestinale până la rect.
Se examinează mucoasa intestinală, anusul și glandele anexe
(perianale). Se recoltează probe pentru examen histologic.
O metodă bună este separarea unui segment de aproximativ 10 cm de
intestin nedeschis, spălarea ușoară a interiorului cu ser fiziologic, ligaturarea

320
capetelor și injectarea de formol în lumen, până la o distensie ușoară a
segmentului. (3, 6)
7.1.26. Leziunile aparatului digestiv
Leziunile esofagului
– stenoze, produ se de corpi străini;
– perforații traumatice produse de corpi străini ;
– noduli esofagieni cu o structură fibroasă produși de
infestația cu Spirocerca lupi ;
– megaesofagul , apare ereditar la Foxul sârmos;
– dilatația paralitică ;
– tumori – sarcoame, carcinoame .
Leziunile stomacului:
– torsiunea se produce prin obstrucția pilorului;
– dilatația este favorizată de ingestia excesivă de oase;
– corpi străini pot fi întâlniți în cazul suspiciunii de turbare ;
– ulcerele , este favorizat de consumul de alimente iritante;
carențe în seleniu, zinc, vitamine , sau poate apărea în cazul înfometării ;
– gastritele : pot fi: catarală , în micotoxicoze, jigod ie,
ascaridioză, intoxica ții de natură endogenă ; hemoragică în focare , în caz de
turbare, hemoragică difuză în parvovizoră, leptospiroză și intoxicații;
corozivă , produsă de substanțe chimice iritante, în azotemie, micoze .

321
Distopiile intestinale :
-hernii ingvinale, ombilicale , mai frecvente, perineale mai rar
întâlnite ;
-eventrații ingvinale , la femele;
-invaginația și volvulusul .
Megacolonul congenital , produs de anomalii ale sistemului
neurove -getativ.
Coprostaza , în urma consumului excesiv de oase .
Obstrucții ale rectului , provocate de corpi străini .
Enteritele
-catarală , se întâlnește în jigodie, uremie, micotoxicoze, și se
caracterizează printr -o tumefiere a intestinului, mucoasa este edemațiată,
hiperemiată, cu depozite cenușii -gălbui ce au tendință de curgere , cu aspect
vâscos ;
-hemoragică , parvoviroză, în leptospiroză, salmoneloză,
enterotoxiemie anaerobă, intoxicație cu arsen, infestații parazitare.
În parvoviroză ansele intestin ale sunt puternic congestionate. L a
deschide rea intestinului se constată absența conținutului , sau un conținut
roșietic, care după spălare își menține culoarea roșie -negricioasă a mucoasei
datorită exsudatului hemoragic infiltrat în mucoasă și submucoasă , în
hemoragi e, culoare roșietică dispare după spălare ;

322
Prolapsul rectal apare ca urmare a diareei severe și
constipațiilor .
Tumori : fibroam e, leiomioame, mixoame, polipi;
adenocarcinoame , sarcoame . (14, 26, 30, 34 , 37)
7.1.27. Examinarea articulațiilor
Examenul articulațiilor urmărește aspectul lichidului sinovial,
eventualele anomalii, ligamente rupte, întinse sau erodate, capsule articulare
îngroșate, formarea de osteofite, membrană sinovială proliferată, cartilaje
articulare erodate sau ulcerate etc. (3, 6)
Se înregistrează anomaliile, iar dacă este cazul, se recoltează probe
pentru examen microbiologic și histopatologic.
Articulația genunchiului. Se identifi că și se examinează
limfonodulul popliteu. Se secționează transversal mușchii și tendoanele,
proximal de genunchi și imediat distal de patelă. Cele două incizii se unesc
pe partea medială a articulației genunchiului. Cu atenție se răsfrâng
țesuturile incizate, inclusiv rotula, expunând e xaminării spațiul articular. în
acest moment se pot recolta probe pentru histologic și/sau pentru
microbiologic Se secționează ligamentul încrucișat și se examinează
suprafețele articulare.
Pentru examinarea articulației umărului se secționează musculatura ,
tendoanele și capsula articulară, pe partea laterală a articulației. Se rotește
capul humeral față de cavitatea glenoidă, pentru a expune articulația.

323
Articulația cotului se flexează la maximum. Se secționează mușchii,
tendoanele și capsula articulară pr intr-o incizie în „U", medio -laterală și
posterioară, paralelă cu ulna. Antebrațul se rotește pentru prezentarea
articulației. (3, 6)

7.1.28. Eviscerarea și examinarea creierului
Pentru desprinderea capului, se realizează o hiperextensie a capului și
se secționează articulația occipito -atloidiană. Dacă se consideră necesar, se
poate colecta lichid cefalorahidian (LCR). Se secționează măduva cervicală
și musculatura din regiunea cervicală dorsală.
Se secționează pe langă os și se îndepărtează musculatura t emporo –
mandibulară, cel puțin până la nivelul arcadei zigomatice. Se realizează trei
secțiuni cu un ferăstrău așa cum s -a prezentat la partea generală. Cu o daltă
sau cu depărtător un introdus în prima incizie, se ridică calota. Se
examinează suprafața int ernă a calotei și a sinusurilor.
Se secționează lobii olfactivi, se ridică partea anterioară a capului și
se secționează cu atenție nervii cranieni și tija hipofizară, eliberând creierul.
Creierul se disecă pentru recoltare de probe pentru examenul
histopa tologic sau se fixează în totalitate în formol și se disecă ulterior.
Pentru eviscerarea hipofizei se incizează duramater în jurul șeii
turcești, pentru eliberarea și descoperirea glandei. Se extrage cu grijă și se
plasează într -o casetă etichetată pentru țesuturi și se fixează. (3, 6)

324
7.1.29.Leziunile sistemului nervos
Hidrocefalia poate avea localizare internă produs ă prin blocarea
circulației LCR , și una externă cauzată de carența în cupru.
Congestia și edemul cerebral sunt produse de factori fizici, chimici,
toxici, boli infecțioase.
Hematom subdural – cauze traumatice.(Fig.5.5)
Encefalitel e pot fi:
-purulentă , se întâlnesc în listerioză, la căței, sau prin metastazare în
caz de omfaloflebite;
-limfomonocitară , se întâlnește în boli virale cu tropiosm pentru
sistemul nervos central, turbare, jigodie, boala Aujeszky;
-granulomatoasă , rar întâlnită, de origine metastatică în TBC.

7.1.30. Deschiderea cavităților nazale și sinusurilor
Se secționează cu un ferăstrău oasele frontale și maxi lare, complet,
transversal, rostral de orbite. Astfel se pot examina cavitățile nazale și
sinusurile expuse. O altă posibilitate ar fi secționarea completă a oaselor
frontale și parțială a celor maxilare, până la nivelul palatului și aplicarea
altei secțiu ni orizontale, longitudinale, deasupra osului palatin, până la
prima secțiune și extragerea oaselor astfel decupate. (3, 6)

325
7.1.31. Eviscerarea măduvei spinării
Se examinează țesutul conjunctiv și musculatura din regiunea dorsală.
Se îndepărtează musculatura dorsală în scopul evidențierii coloanei
vertebrale.
Evidențierea măduvei spinării presupune secționarea arcurilor
vertebrale cervicale, toracice și lombare, la diferite unghiuri.
Secționarea vertebrelor începe în segmentul toracic al coloanei. Se
secționează apofizele spinoase de la nivelul bazei, apoi se secționează
arcurile vertebrale, bilateral, oblic, lateral de baza apofizelor spinoase.
Se realizează o secțiune transversală, la nivelul articulației C7 -T1 și o
alta, la nivelul articulației C 13-L1. fără a secționa măduva. Se îndepărtează
arcurile vertebrale eliberate, expunându -se astfel măduva.
Arcurile vertebrale ale vertebrelor lombare se secționează imediat
deasupra apofizelor transverse, perpendicular pe apofizele spinoase. După
secționarea tuturor arcurilor vertebrale lombare și secționarea transversală a
joncțiunii lombo -sacrale, se evidențiază măduva lombară.
Se secționează arcurile vertebrale ale vertebrelor cervicale la
jumătatea distanței dintre apofizele spinoase și cele transverse, paralel cu
cele spinoase.
Dacă sunt suspectate leziuni ale „cauda equina", secțiunile arcurilor
vertebrelor sacrale se fac între crestele sacrale intermediare și laterale.
Pornind de la nivelul atlasului, se prinde cu o pensă duramater și se
tracționează ușor dorsal iar cu un bisturiu sau cu o foarfecă mică, se

326
secționează rădăcinile nervilor, cât mai lateral posibil, la nivelul găurilor
intervertebrale și se extrage măduva din canalul medular.
Cu ajutorul unei foarfeci fine se secționează duramater longitudinal,
pe linia mediană dorsală. Astfel se descoperă măduva în vederea examinării
și recoltării de probe, pentru examen histopatologic.
Trebuie acordată o atenție sporită i ntumescenței cervicale și lombare.
Se examinează canalul rahidian pentru hernii de disc și alte leziuni . (3, 6)

7.1.32. Examinarea nervilor periferici
Nervul radial se evidențiază prin secționarea tendonului capătului
lateral al mușchiului triceps, la locul inserției pe ulna. Prin disecție, se
evidențiază nervul radial, care se leagă caudal de mușchiul brahial. Se extrag
3-4 cm de nerv radial.
Pentru evidențierea nervul sciatic (ischiatic) se incizează fascia lata
până la genunchi. Disecția se face între bicepsul femural și vastul lateral. Se
recoltează 3-4 cm de nerv și se fixează după individualizare. (3, 6)

327

Fig.5.1. EPULIS
(original A. Stancu) Fig 5.2. HEMABDOMEN
(dup ă Moreland 2009 )

Fig.5.3. S UFUZIUNI SUBENDOCARDICE
(original A. Stancu) Fig.5.4. DIROFILARIA IMMITIS
(original A. Stancu)

Fig.5.5. CARCINOM VEZICAL
(original A. Stancu) Fig.5.6. HEMATOM SUBDURAL
(dup ă Moreland 2009 )

328
88.. DDIIAAGGNNOOSSTTIICCUULL NNEECCRROOPPSSIICC ÎÎNN BBOOLLIILLEE PPIISSIICCIILLOORR

8.1. Examenul extern este asemanator cu cel de la carnivore
8.1.1. Aspectul general al cadavrului
Cașexia este favorizată de condiții proaste de întreținere , disfuncții
hipofizare, bolilor cronice, subalimentație etc. Se caracterizează prin
reducerea în volum a maselor musculare, cu evidențierea proeminențelor
osoase.
Discondroplazia fetală sau micromelia este o anomalie generalizată
prin tulburări de osificare encondrală a oaselor membrelor; poate fi
congenitală sau de natură endocrin ă, și se caracterizează prin membre
scurte și groase.
Rahitismul este rar întâlnit , și favorizat de rații deficitare în vit D,
chiar dacă raportul fosfor/calciu este echili brat.
Osteofibroza , constă în înlocuirea ț esutului osos cu țesutul fibros.
Este c auzată de deficiențe nutriționale -carența de calciu și excesul de fosfor,
alimentația predominant carnată nesuplimentată cu minerale leziuni renale –
insuficiență renală care favorizează hiperparatiroidismul secundar;
Se caracterizează prin modificările osoase mai accentuat e la
nivelul alveolelor dentare ce favorizează căderea dinților; fractu ri și luxații
ale oaselor lungi, și uneori deformarea coloanei vertebrale. (30, 34)

329
8.1.2. Leziunile pielii, mucoaselor apar ente, țesutului conjunctiv
subcutanat
Paracheratoza cutanata
Este cauzată de carența în acizi grași esențiali de origine animală , se
caracterizează prin piele moale, cutată, cu alopecie în special în zona
abdomenului , coapse lor și interscapular, eritem, e dem al extremităților și
sângerări progresive.
Dermatitele pot fi:
-scvamoasă întâlnită în tricofiție , favus, microsporie ;
-pustuloasă sau pustulo -crustoasă , se întâlnește în râie, și se
caracterizează prin eritem, pustule, răni sângerânde, cruste de culoare
maronie ; în cazul în care se poduc complicații cu germeni piogeni se
produce dermatită purulentă;
-granulomatoasă , cu producerea de ulcere în zonele oculară și
nazală care pot fi: de origine microbiană, produs de germeni din genul
Mycobacterium cu localizare la niveul feței și membrelor anterioare; sau
poate fi eroziv, cu etiologie nespecifică localizat în jurul nasului și buzelor:
8.2. Leziunile marilor cavități
Acumulări de lichide neinflamatorii apar în urma unor afecțiuni
renale cronice , cirozei, afecțiuni cardiace (valvulopatii) .
Peritonită fibrinoas ă, fibrino – necrotică, în peritonita infecțioasă
(P.I.F.) , forma efuzivă .

330
Poliserozitele pot fi :
-serofibrinoasă , se constată în peritonita infecțioasă virală
(coronavirus); și se caracterizează prin ascită, organele acoperite cu exsudat
fibrinos; pe seroase și în organe se pot observa noduli albicioși de mici
dimensiuni în forma granulomatoasă a bolii ;
-granulomatoasă , se întâlnește în micoze , tuberculoză (caracter
exsudativ ).
Pericardita purulentă se întâlnește în pasteureloza primară,
streptoc ocie, colibaciloză sau în complicațiile microbiene ale pneumoniei
virale .
Hiperplazia organelor limfoide, și în organele interne (ficat,
rinichi , plămâni) se întâlnește în Tula remia, boală produsă de Francisella
tularensis .
8.2.1. Leziunile aparatului respirator
Coriza se întâlnește în pneumonia virală și rinotraheită infecțioasă, și
se caracterizează prin rino -conjunctivită seroasă; mucoasele respiratorii sunt
acoperite cu exsudat sero -mucopurulent – focare de necroză acoperite cu
pseudomembrane – ulcere; inter venția microbiană poate produce complicații
cum ar fi: traheobronșită, pneumonie catarală.
Sinuzita se întâlnește mai rar și este observată în aspergiloză.

331
Laringotraheitele pot fi:
-catarală , influențată de condiții le proaste de întreținere, sau ca
urmare a unor infecții virale nespecifice, în special ce produse de calicivirus,
herpes virus ;
-fibrinoasă , se întâlnește în rinotraheita infecțioasă simplă ,
panleucopenia infecțioasă, candidoză; se caracterizează prin prezența de
pseudomembrane cenușii gălbui, mai mult sau mai puțin detașabile de
substrat, pe alocur i mucoasa este sângerândă sau prezintă mici u lcere; în
candidoză pseudomembranel e sunt albicioase ;
-parazitară , mai rar întâlnită se observă în capilarioză.
Edemul pulmonar este prezent în întoxicații cu fosfuri, c u ANTU,
candidoză.
Bronhopneumoniile :
-catarală , are etiologie nespecifică;
-fibrinoasă , se întâlnește în pasteureloză;
-fibrino –hemoragică , în P.I.F. , forma severă a bolii ;
-hiperplazică , în chlamidioză;
-granulomatoasă , în tuberculoză, aspergiloză;
-parazitară , se întâlnește în strongiloză, histoplasmoză; și se
caracterizează pr in prezența de noduli cu diametru de 1 -2 cm, cenușii,
localizați sau cu c aracter difuz.

332
8.2.2. Leziunile aparatului digestiv și ale ficatului
Gastritele pot fi:
-ulcerative și corozive se întâlnesc în endointoxicații,
policarențe, acțiunea factorilor caustici, toxici, bacterieni, micotoxici etc. ;
-catarale în prima fază a panleucopeniei infecțioase ;
-hemoragice , în intoxicații, panleucopenia infecțioasă; în cazul
panleucopeniei, cadavrul este deshidratat, mucoasele sunt anemice,
conjunctivită, ulcere linguale, pneumonie; mucoasa gastrică și jejuno -ileală,
este de culoare roșie. Se mai observă: infarcte roșii splenice, congestii și
degenerescențe hepato -renale; hid rocefalie la nou -născuți, hipotrofia
cerebrală;
-hemoragică , în turbare prin ingerarea de obiecte contondente
datorită pervertirii gustului .
Obstrucția intestinală se produce: la pisoii înțărcați, prin tasarea
alimentelor în colonul terminal; la celelalte categorii – corpi străini înghițiți
accidental, infestațiile parazitare masive ;
Enteritele pot fi:
-catarală , este de natur ă parazitară și se poate întâlni în
coccidioză, ascaridioză, histoplasmoză;
-colita ulceroasă , în aspergiloza;
-colita fibrinoasă , în micotoxicoze ;

333
-jejuno -ileita hemoragică, în panleucopenia infecțioasă forma
subacută ;
Hepatoza grasă apare în intoxicații , aflatoxicoză ;
Perihepatită fibrinoasă și steatoză hepatică, specifică P.I.F. ;
Edemul vezicii biliare și ascita , în micotoxicoze . (14, 26, 30, 34 )
8.2.3. Leziunile aparatului excretor și genital
Nefroza grasă apare în intoxicații alimentare , boli toxiinfecțioase, și
se caracterizează printr -o culoarea galbenă, galben -ruginie a rinichilor ,
aceasta se poate observa pe toată suprafața sau doar în anumite zone,
consistența este fribilă. În formele severe se poate ajunge la uneori rupturi
hepatice .
Nefrite pot fi :
-hemoragică și limfoplasmocitară , se întâlnesc în plasmocitoză ;
-granulomatoasă , în dictyophimoză ;
-limfohistiocitară etiologie nespecifică ;
-fibroasă etiologie nespecifică.

Calculoza renală , frecventă la femelele gestante și puii masculi,
este favorizat ă de precipitarea fosfaților de amoniu și mag neziu pe un
substrat bacterian ( Proteus sp., Staphilococus aureus ).

334
Cistitele hemoragice și purulente sunt produse de calculi , care
produc zgârieturi pe traiectul lor, ce favorizează patrunderea și
multiplicarea bacteriilor .
Anomalii congenitale ale testiculului : criptorhid ia, hipoplazia.
Anomalii dobândite : atrofia epididimului.
Epididimite : granulomatoase, brucelice.
Mastitele sunt produse de bacterii precum : strepto coci, stafilococi,
colibacili). (14, 26, 30, 34 )
8.2.4. Leziunile sistemului nervos
Hidrocefalia poate fi internă , prin blocarea circulației L.C.R., și
externă , datorită carenței în cupru .
Congestia și edemul cerebral sunt produs e de factori fizici, chimici,
toxici, boli infecțioase.
Encefalitele (meningoencefalitele) pot fi :
-purulentă , în listerioză, sau ca urmarea metastazei după
omfaloflebite;
-limfohistiocitară , în virozele neurotrope (turbare, boala
Aujeszky);
-granulomatoasă , rar întâlnită, de origine metastatică , în cazul
generalizării tuberculozei;

335
BIBLIOGRAFIE

1. ADAME ȘTEANU , I., și colab. –(1980) Diagnostic morfopatologic
veterinar pe specii și sindroam e, Ed. Cere, București.
2. ARDELEAN, V. (2003) – Fiziologia și patologia gestației și
parturi ției la animale, Ed. Mirton, Timișoara.
3. BABA , A. I. (1996) – Diagnostic necropsie veterinar, Ed. Ceres,
Bucure ști..
4. BERCEA ,I.,MARDARI ,AL.,MOGA ,M.R., POP,M.,POPOVICIU ,
A.(1981)Bolile infec țioase aleanimalelor, Ed. Did. și Ped.,
București.
5. BONCA , GH., CĂTANĂ , N., DĂRĂBUȘ , GH., MOȚ, T., ȚIBRU ,
I. (1995) -Patologie canin ă practică, Ed. Mirton, Timișoara..
6. CĂTOI, C. (2003) – Diagnostic necropsie veterinar, Ed. Academic
Preș, Cluj -Napoca.
7. CERNESCU, H. (2003) – Ginecologie veterinar ă, Ed. Cecma
Partner, Timi șoara.
8. COMAN , M. (1996) – Morfopatologie veterinar ă clinică,
Ed.Brumar,Timi șoara.
9. COMAN, M. (2006) – Anatomie patologic ă, Ed. Solenss –
Cosmopolitan Art., Timi șoara.

336
10. COMAN , M., OLARIU -JURCA , L, STANCU , A. (2005) –
Compendium de morfopatologie practic ă, Ed. Brumar, Timișoara.
11. COSOROAB Ă, I. (2005) – Zoonoze parazitare, Ed. First, Timișoara.
12. COSOROAB Ă, I., DĂRĂBUȘ , GH., OPRESCU , I. (1995) –
Compen dium de parazitologie veterinar ă, voi. I și II, Ed. Mirton.
Timișoara.
13. CRĂINICEANU, E., MATIUȚI, M.(2002) – Nutriție generală.
Alimenta ția erbivorelor. Ed. Brumar, Timișoara..
14. COȚOFAN OTILIA (1986) – Diagnostic necropsie, Lito. I.A.T.
Iași.
15. DAHME , E., WEISS , E. (198 8) – Grundiss der spaziellen
pathologichen anatomie der Haustiere, Ed. Ferdinand Verlag,
Stuttgard.
16. DECUN, M. (1997) – Igien ă veterinară și protecția mediului.
Ed.Helicon, Timi șoara..
17. GHERGARIU , S., BABA, A. I. (1990) – Boli de nutri ție și
metabolism. Ed. Acad. Rom âne, București.
18. GHERGARIU , S., CĂPĂȚÎNĂ, V., ENACHE. (1996) –
Compendiu de urgen țe medicale, chirurgicale și obstetrică –
ginecologie la animale, Ed. AII, București.

337
19. GRINTESCU , A. (1982) – Mică enciclopedie de zoonoze, Ed. Șt.
și En., Bucure ști.
20. STAVIL Ă, S. (1978) – Bazele nutriției animalelor și controlul sanitar
veterinar al furajelor, Ed. Did. și Ped., București.
21. JIVĂNESCU, I. (1973) – Lucrări practice la anatomie patologică,
lit.I.A. Timi șoara
22. JUBB , K. V. F., KEENEDZ , P. C., PALMER , N. (1993) –
Pathology of domestic Animals, voi. 1, 2, 3, Ed. Academic Press,
San Diego, California, U.S.A.
23. LORENZ, M. D., LARRY, M. C. (1991) – Small Animal Medial
Diagnosis, Y. B. Lippicat Company.
24. LUNGU ANCA (1996) – Diagnostic necropsie, vol . I, Lito.
U.S.A.M.V. Bucure ști.
25. McGAVIN, M.D., CARTLON, W.W., ZACHARY, J.F.(2001) –
Special Veterinary Pathology, Ed. Mosby, Inc, Missouri, U.S.A.
26. MOGA , M. R. și colab. (2001) – Bolile infecțioase ale animalelor,
bacterioze, Ed. Brumar, Timi șoara.
27. MOGA, M. R. și colab. (2005) – Bolile virotice și prionice ale
animalelor, Ed. Brumar, Timi șoara.
28. MORELAND, E. R. (2009) – COLOR ATLAS OF SMALL
ANIMAL NECROPSY – First Edition. Porto.

338
29. OLARIU -JURCA , I. (1999) – Prosectur ă și morfopatologie
veterinară. Ed. Brumar, Timi șoara.
30. OLARIU -JURCA , I. (2003) – Diagnostic necropsie veterinar.
Ed Waldpress, Timi șoara.
31. OLARIU -JURCA , I. (2006) – Diagnostic necropsie și
medicină legală veterinară. Ed. Brumar, Timi șoara.
32. OPREAN , Z. O. (1998) – Morfopatologie general ă veterinară, Ed.
Jon Ionescu de la Brad", Ia și.
33. OPREAN , Z. O . (2002) – Diagnostic necropsie la carnivorele de
companie, Ed. „Ion Ionescu de la Brad", Iași.
34. PAUL , I. (1982) – Diagnostic morfopatologie veterinar. Ed. Ceres,
Bucure ști.
35. PAUL , I.. (1990) – Morfopatologia apaatelor și sistemelor organice.
Bul. inf. Al S.M.V. nr. 23 -24, Bucure ști.
36. POP, P, CRISTINA , R. T . (1996) – Dermatologie medical ă
veterinară. Ed. Mirton, Timi șoara.
37. WITHROW, S.J., MacEWEN, E.G.(2001) – Small Animal Clinical
Oncology, Ed. Saunders, Pennsylvania, U.S.A.
38. PAUL , I. (2001) – Etiomorfopatologie veterinar ă, voi. 3, Ed. ..Ion
Ionescu de 1 a Brad", Ia și.

339
39. PAUL , I. (2005) . Etiomorfopatologia bacteriozelor la animale,
QIM.Ia și.
40. PAUL , I.. (2000) – Etiomorfopatologie veterinar ă, vol . 2, Ed. ..Ion
Ionescu de la Brad", Ia și.
41. PAUL , I.. (1996) – Etiomorfopatologie veterinar ă, vol . 1, Ed. Al
Bucure ști.

340

341