Curs Diagnostic Necropsic 2013 [306188]

ADRIAN STANCU

DIAGNOSTIC NECROPSIC

VETERINAR

Referenți științifici:

Prof. dr. Romeo Cristina

Conf. dr. [anonimizat], [anonimizat] o importanță deosebită în cercetarea științifică.

[anonimizat]. Rezultatele investigațiilor anatomopatologice pot duce la corectarea unor insuccese în terapia.

[anonimizat] a bolii, [anonimizat], diagnosticul etiologic.

Datele anamnetice și diagnosticul clinic sunt de asemenea importante în stabilirea cauzei morții.

[anonimizat], fac posibilă clarificarea etiopatogenezei bolilor și servesc la aplicarea corectă a terapiei, practic este continuarea și completare a examenului clinic. [anonimizat].

Autorul

CUPRINS

NECROPSIA

1.1.Noțiuni generale

Termenul de necropsie provine din limba greacă (nekros = moarte, opsis = vedere) și presupune o serie de manopere de investigare a unui cadavru cu scopul evidențierii leziunilor diverselor țesuturi și organe pentru a stabili cauza morții și diagnosticul nosologic sau de boală (gr. nosos = boală). O [anonimizat], histopatologice, bacteriologice, parazitologice, virusologice, [anonimizat].(3, 6,)

[anonimizat]. [anonimizat], cum ar fi: [anonimizat], [anonimizat], eviscerarea și examinarea organelor și țesuturilor și prelevarea de probe pentru examene speciale. În urma examinării macroscopice se va formula câte un diagnostic morfopatologic pentru fiecare țesut și organ în parte iar pe baza lor se va sintetiza tabloul morfopatologic. [anonimizat], suficient pentru a [anonimizat], necesită examene de laborator suplimentare (microbiologice, toxicologice etc.).(3, 6)

1.2. Principii generale ale necropsiei

Necropsia trebuie realizată cât mai repede după moartea animalului pentru a evita instalarea modificărilor cadaverice și pentru a putea surprinde anumiți germeni patogeni sau substanțe toxice care dispar rapid din cadavru.

[anonimizat]-un frigider sau congelator.

Transportul cadavrelor pentru necropsie trebuie să fie rapid și să asigure o bună izolare a cadavrelor în vederea împiedicării difuzării eventualilor germeni. [anonimizat], [anonimizat], ușor de dezinfectat. [anonimizat] acoperii cu folii de plastic.

Necropsia se va face de către sau sub coordonarea medicului prosector. Este interzisă efectuarea necropsiei în adăposturi, grajduri, hale, pe pășune și în general în locuri în care sunt prezente sau au acces animalele. De asemenea, este contraindicată realizarea necropsiei în locuri care nu sunt amenajate special acestui scop. În condiții de strictă necesitate necropsia se poate realiza în spații care nu sunt special amenajate, cu condiția evitării scurgerii de lichide provenite din cadavru și să poată fi dezinfectate.

În cadrul fermelor, necropsia se poate realiza în spații externe, neacoperite, special amenajate, reprezentate de platforme betonate sau chiar direct pe sol cu condiția ca aceste zone să fie împrejmuite cu gard de plasă îngropată la aproximativ 50 cm pentru a preveni accesul animalelor domestice și sălbatice.

Există câteva cerințe în ceea ce privește alegerea locului de necropsie. Acesta trebuie să fie iluminat în mod adecvat, să aibă apă curentă, ventilație, canalizare proprie, cameră frigorifică pentru cadavre și condiții care să scadă șansele de contaminare a mediului înconjurător. Animalele care au murit în urma unor boli transmisibile, vor fi examinate doar în laborator. Diagnosticul clinic sugerează locul în care se efectuează necropsia, de exemplu un diagnostic clinic prezumtiv de antrax nu va permite niciodată efectuarea necropsiei datorită pericolului de contaminare foarte ridicat.

În mod normal necropsia se realizează în cadrul serviciilor speciale de prosectură care au spații și dotări adecvate.

Necropsia trebuie să fie realizată în apropierea locului în care se poate efectua distrugerea prin incinerare a cadavrelor sau congelarea resturilor în vederea incinerării sau prelucrării industriale ulterioare.

Metoda cea mai bună de distrugere a cadavrelor rămâne incinerarea în crematorii. Incinerarea în condiții de teren, în lipsa crematoriului, este mai dificilă datorită timpului necesar și cantității mari de combustibil necesară pentru transformarea volumului mare de carne și oase în cenușă.

Realizarea necropsiei necesită cunoașterea precisă a tehnicii, cu particularitățile legate de specie. Succesiunea și modul de realizare a secțiunilor, a dislocărilor de organe și țesuturi, modul de examinare a acestora sunt stabilite pentru fiecare specie în parte. Respectarea acestora, pe lângă minuțiozitatea și nivelul ridicat de pregătire profesională a medicului prosector asigură consistența rezultatelor obținute. (3, 6, 30, 31)

1.3. Instrumentar utilizat la efectuarea necropsie

La necropsie se utilizează instrumentar confecționat din materiale rezistente la acțiunea apei și a diferitelor dezinfectante.

Se folosesc cuțite, ferăstraie, dălți, foarfece de diferite dimensiuni și forme, bisturie cu sau fără lame de unică folosință pentru secțiuni efectuate în cazul necropsiei animalelor de talie mică. Pentru secționarea encefalului se folosesc cuțite cu lamă subțire. Ferăstraiele electrice pot fi fixe, vericale, folosite la deschiderea craniului, canalului rahidian si a oaselor lungi sau pot fi ferestraie portabile cu lame interschimbabile pentru secționarea diverselor tipuri de țesuturi. Dălțile se folosesc pentru secționarea oaselor. Foarfecele se folosesc pentru secționarea pereților organelor tubulare (ex. intestin, trahee), a pereților abdominali (la animalele de talie mică) și a formațiunilor anatomice fine (ex. nervi, mezouri). Există foarfece special pentru anumite țesuturi cum ar fi enterotoamele sau costotoamele. La animale de talie mică se folosesc aproape exclusiv foarfece și bisturie fine. Ca instrumentar auxiliar pot fi folosite diverse pense anatomice, sonde butonate și canelate, depărtătoare etc.

Pentru măsurarea dimensiunilor organelor și formațiunilor patologice se folosesc liniare și rulete, pentru măsurarea volumului lichidelor patologice se folosesc cilindrii gradați din sticlă iar pentru cântăriri se folosește un cântar.

Pentru recoltarea de probe în vederea examenului histopatologic se folosesc vase de sticlă sau plastic cu capac, care să împiedice evaporarea fixatorilor. Pentru recoltarea de probe lichide pentru examene microbiologice se folosesc tampoane, seringi, pipete și eprubete sterile iar pentru examene virusologice, toxicologice și biochimice se folosesc pungi și cutii din plastic.

În timpul necropsiei se folosesc lame și lamele histologice pentru eventualele amprente și preparate directe.

Pentru examinarea unor leziuni discrete se pot folosi lupe frontale sau cu picior.(3, 6)

1.4. Reguli de protecție a muncii pe parcursul necropsiei

În timpul necropsiei, personalul veterinar este expus la o serie de riscuri cu privire la posibilitatea contaminării cu diferiți germeni patogeni din cadavre sau alte materiale patologice examinate și riscuri legate de aparatura, instrumentarul și substanțele utilizate.

Echipamentul va consta obligatoriu din halat sau, salopeta dintr-o singură piesă, din material impermeabil, cizme din cauciuc, șorț impermeabil din cauciuc, sau polivinil, bonetă, mănuși din latex sau polivinil, mască, chiar și ochelari de protecție atunci când este suspicionată o boală transmisibilă.

O atenție deosebită trebuie acordată zonelor cu aschii osoase rezultate în urma secționării sau ruperii, dentiției și ghearelor cadavrelor care pot înțepa sau secționa mănușile de protecție și pielea celui care efectuează necropsia. Secționarea sau puncția peretelui abdominal, a organelor cavitare abdominale destinse de gaze, a pereților colecțiilor purulente, necrotice sau a pereților chiștilor parazitari expuse la contaminare (pe cale cutanată, conjunctivală, nazală, bucală) persoanele participante la necropsie prin lichidele care pot fi expulzate.

Daca s-a produs un accident necropsia se întrerupe, rana sau zona contaminata se spăla, se aseptizează și se pansează. În funcție de situație, pentru aseptizarea plăgilor cutanate se folosește betadina, apa oxigenată, iar pentru aseptizarea mucoasei conjuctivale se folosesc colire cu antibiotice.(3, 6, 30, 31)

1.5. Etapele generale ale necropsiei

1.5.1. Înregistrarea și anamneză

Realizarea oricărei necropsii începe cu înregistrarea cadavrului sau cadavrelor în registrul de necropsie. Acesta trebuie să fie completat cu date de identificare a cadavrului (specie, rasa, vârsta, sex, număr matricol/crotaliu dacă este cazul. Se mai trec date legate de proprietar și date referitoare la istoricul efectivului de animale și/sau al animalelor decedate (uniformitatea efectivului, boli anterioare, vaccinări, furajare, întreținere, condiții de microclimat, nivelul producțiilor, semne clinice în ordine cronologică, morbiditate, mortalitate, tratamente efectuate și eficiența lor, etc.).

În mod frecvent cadavrele sunt prezentate de către crescător sau îngrijitor unui serviciu de prosectură aparținând laboratoarelor sanitar-veterinare județene sau facultăților de medicină veterinară. În acest caz medicul prosector trebuie să se bazeze numai pe relatările persoanei care însoțește cadavrele sau, pe datele precizate în nota de însoțire eliberată de medicul de circumscripție sau de fermă.(1, 3, 6, 29, 30, 31)

1.5.2. Examenul extern al cadavrului.

Semnele morții, constituția, dezvoltarea, starea de întreținere, aspectul pielii, pot fi observate încă de la inspecția generală a cadavrului. Examenul extern se continua cu inspecția și palparea tuturor regiunilor corporale. Se examinează mucoasele aparente, bucală, nazală, conjunctivală, rectală, vaginală sau prepuțială, interpretându-se culoarea, integritatea, depozite patologice, plusuri de țesut. Mobilitatea articulației temporomandibulare, articulației occipitoatloidiene și a articulațiilor membrelor indică prezența sau absența rigidității. Se examinează globii oculari, urechea externa și țesuturile cutanate particulare (coarne, cioc, creasta, bărbițe). Membrele anterioare și posterioare se examinează din punctul de vedere al aplomburilor, al aspectului articulațiilor, copitelor sau ghearelor. Toracele și abdomenul se vor aprecia ca și proporție de volume și simetrie. La femele se va examina glanda mamara și se va aprecia ca formă, consistență, omogenitate, stare fiziologică și eventuale leziuni. La masculi se examinează organele genitale externe, penisul, prepuțul și testiculele. Examenul pielii urmărește aspectul general al părului sau penelor, eventuali paraziții cutanați, suplețea și integritatea, cicatrici, inflamații, plusuri de țesut precum și aspectul anexelor (ex. glandele perianale la câine).(3, 6, 29, 30)

1.5.3. Jupuirea cadavrului

Oferă o serie de date legate de starea de încărcare cu grăsime și de hidratare a țesutului conjuctiv subcutanat și a cadavrului în general și evidențiază limfonodurile superficiale, subcutanate, eventualele tulburări de circulație, inflamații, tumori, distrofii ale țesutului conjunctiv subcutanat și ale musculaturii.

Jupuirea cadavrului se face după incizia pielii pe partea ventrală pornind de la simfiza mandibulară, progresând apoi cu incizia pe partea ventrală a gâtului și toracelui apoi pe direcția liniei albe abdominale până în zona inghinală. Ombilicul și organele genitale externe se ocolesc prin incizii laterale. Apoi se fac secțiuni circulare la nivelul botului în dreptul comisurilor buzelor și la nivelul membrelor în zonele metacarpiene și metatarsiene.(3, 6, 29, 30)

1.5.4. Deschiderea marilor cavități

Examenul intern al cadavrului începe cu deschiderea și examinarea cavităților seroase (cavitatea abdominală, cavitatea toracică și cavitatea pericardică).

Deschiderea cavității abdominale.

Începe cu efectuarea unei butoniere, în dreptul apendicelui xifoidian. Apoi, se continuă cu secționarea peretelui abdominal pe linia albă până la nivelul pubisului, ocolind ombilicul și organele genitale externe. Secționarea se face cu atenție, protejând organele interne cu degetele introduse în cavitatea abdominală. Se continuă cu secționarea pereților abdominali laterali, de la nivelul sternului până în flanc, pe linia hipocondrului.

Examenul general al cavității abdominale are ca scop evidențierea modificărilor topografice ale organelor, forma, mărimea, integritatea, proporția și relațiile dintre organe, procese proliferative, paraziți, aspectul suprafeței peritoneului etc..

La nivelul abdomenului urmărim și aspectul diafragmului, care în caz de acumulări de lichide în cavitatea pleurală sau în caz de pneumotorax diafragmul este convex spre cavitatea abdominală. (3, 6, 29, 30)

Deschiderea cavității toracice.

Se poate face prin mai multe metode. O metodă se realizează prin secționarea articulațiilor condro-costale de pe partea dreaptă a
cutiei toracice, pentru a nu secționa pericardul și cordul, urmând forțarea
laterală a pereților costali. O altă metodă se realizează prin secționarea completă a inserției diafragmului la nivelul pereților costali. Urmarea acestei metode este secționarea articulațiilor costovertebrale cu îndepărtarea întregului ansamblu format din stern și pereții costali sau prin secționarea coastelor la jumătatea distantei dintre stern și coloana vertebrală.

Examenul general al cavității toracice urmărește evidențierea eventualelor colecții pleurale și pericardice, integritatea și transparenta pleurei și a sacului pericardic, aspectul general al pulmonului, cordului, esofagului și mediastinului.

Deschiderea cavității pericardice.

Se realizează prin secționarea sacului pericardic cu foarfecă pornind de la vârful cordului cu două secțiuni în "V" ce vor merge până la baza cordului. În cazul acumulărilor de lichide inflamatorii la nivelul acestei cavități, înainte de deschidere se va recolta lichid citologic și microbiologic. O altă posibilitate este deschiderea sacului pericardic cu foarfecă sterilă și recoltarea de material patologic pe tampoane sterile.(3, 6, 29, 30)

1.5.5. Eviscerarea organelor din cavitatea toracică

Organele din cavitatea toracică se evisceriază împreună cu limba, faringele, esofagul, laringele și traheea. Pentru eviscerarea limbii se secționează musculatura limbii pe lângă ramurile mandibulei. Limba se eviscerează, apoi se secționează palatul moale, osul hioid și se eviscerează într-o singură piesă limba împreună cu faringele, laringele, esofagul, traheea, timusul, pulmonul și cordul. La animalele mari, înaite de a extrage organele toracice, se vor ligatura esofagul, aortă și vena cavă posterioară în apropierea diafragmului iar secționarea lor se va face între aceste ligaturi.(3, 6, 29, 30)

1.5.6. Eviscerarea organelor abdominale

Eviscerarea organelor digestive abdominale se poate face într-un singur bloc, în special la animalele de talie mică, urmând ca ulterior să se efectueze separarea pe organe și segmente intestinale sau se poate face eviscerarea separată. Există diferențe în ordinea de eviscerare a organelor, diferențe în funcție de specie, talie, poziționarea cadavrului la necropsie, în general, în primul rând se eviscerează splina secționând cu o foarfecă mezoul, apoi ficatul.

Urmează eviscerarea stomacului împreună cu duodenul și pancreasul. La animalele de talie mijlocie și mare sau în caz de suspiciune de intoxicație pe cale orală, pentru a preveni revărsarea conținutului se pun ligaturi pe esofag și duoden. Intestinul subțire și gros se eviscerează împreună sau separat prin secționarea ileonului și rectului.

Pentru eviscerarea aparatului urinar și genital se secționează bazinul la nivelul simfizei ischiopubiene. Aparatul genital se extrage într-o singură piesă împreună sau separat de aparatul urinar. (3, 6, 29, 30)

1.5.7. Deschiderea neurocraniului și eviscerarea creierului

După secționarea articulației occipito-atloidiene se efectuează trei secțiuni cu ajutorul unui ferăstrău. Prima secțiune este transversală, la nivelul osului frontal. Celelalte două secțiuni sunt simetrice, pe o parte și de alta a neurocraniului, unind unghiul extern al ochiului cu gaura occipitală. După îndepărtarea calotei se secționează duramater, și se eviscerează creierul. Cu o foarfecă se secționează lobii olfactivi, nervii optici, tija hipofizei și rădăcinile ale nervilor rahidieni încât creierul basculează posterior și va fi eviscerat. Hipofiza se evidențiază în șaua turceasca. (3, 6, 29, 30)

1.5.8. Deschiderea cavităților nazale

Pentru deschiderea cavităților nazale se va efectua o secțiune transversală, verticală, înaintea globilor oculari și o secțiune orizontală longitudinală pe planșeul cavității nazale. În funcție de specie se fac secțiuni pentru deschiderea sinusurilor. (3, 6, 29, 30)

1.5.9. Secționarea musculaturii, oaselor și articulațiilor

Musculatura se secționează în sens longitudinal pe fiecare grupă. Articulațiile, capsulele articulare r, se secționează cu un bisturiu steril în cazul evidențierii unor tumefacții pentru examene citologice și microbiologice. După deschidere se examinează aspectul lichidului sinovial și al suprafețelor articulare.

Oasele se examinează din punct de vedere al formei, rezistentei la secționare, aspectul cartilajului de creștere la animalele tinere, aspectul măduvei osoase. Secționarea se face în general longitudinal sau transversal în cazul în care secționarea urmărește recoltarea de măduva hematogena pentru examen histopatologic. (3, 6, 29, 30)

1.5.10. Deschiderea canalului rahidian și examenul măduvei

Pentru evidențierea, examinarea și recoltarea de probe medulare se recurge la secționarea bilaterală a arcurilor vertebrale cu ajutorul unei dălți sau a unui ferăstrău electric circular. Această tehnică permite o bună examinare macroscopică pe toată lungimea măduvei spinării.

Dacă se urmărește doar examenul și recoltarea unor segmente scurte de măduvă se poate recurge la secționarea articulațiilor intervertebrale și extragerea de segmente de măduvăde lungimea vertebrelor prin tracțiunea dureimater cu pensa. (3, 6, 29, 30)

1.6. Modificări postmortem

1.6.1. Semnele morții

Semnele morții reprezintă lipsa perceperii funcțiilor vitale unui animal la examinarea clinică a acestuia.

La inspecție, se observă pierderea poziției bi- sau patrupodale și imobilitatea animalului. Cadavrul se află, în decubit lateral, musculatura este flască, mandibula este ușor căzută, pleoapele întredeschise.

Examenul clinic relevă lipsa reflexelor. Absența reflexelor, elasticității și sensibilității cutanate, absența reflexului palpebral și pupilar sunt semne majore de moarte biologică. Imobilitatea și absența tonusului muscular se apreciază prin ridicarea unui membru care este lăsat apoi să cadă. Lipsa de rezistență sau de contracții musculare minime ale musculaturii membrului respectiv, denotă pierderea tonusului muscular, încetarea activității cardiace este un semn major al instalării morții și poate fi apreciată pe baza absenței pulsului (artera maxilară internă la animalale de talie mare și artera femurală sau radială la animalele de talie mică), dispariției tensiunii arteriale (palpație), lipsa bătăilor cardiace (ascultație) și pe baza electrocardiografiei (EKG). Oprirea respirației este un alt semn și se poate aprecia prin inspecție (absenta mișcărilor cutiei toracice și a abdomenului), plasarea unei oglinzi în fața narinelor și/sau orificiului bucal (lipsa aburirii indică absenta respirației) și prin ascultație.

Toate aceste semne sunt orientative în aprecierea morții biologice. Până la apariția semnelor cadaverice, pentru aprecierea de certitudine a morții biologice se poate recurge la investigarea activității cerebrale cu ajutorul electroencefalogramei. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.6.2. Modificări cadaverice

Modificările cadaverice sunt influențate de factori interni, de starea organismului în momentul morții și de factori externi, condițiile de mediu în care se găsește cadavrul (temperatura, umiditate, curenți de aer, etc.).

Cunoașterii modificărilor cadaverice are importanță pentru a stabili timpul scurs de la moartea animalului. Astfel, modificările cadaverice dau informații referitoare la momentul morții (intervalul de timp dintre momentul morții și momentul examinării). De asemenea modificările cadaverice dau informații prețioase cu privire la poziția animalului în momentul morții și a cadavrului în primele ore după moarte, despre locul în care a survenit moartea și chiar despre cauza morții. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

a) Modificări cadaverice precoce

Răcirea cadavrului (algor mortis) este un proces care se instalează în urma opririi circulației, a metabolismului și pierderii de energie calorică în mediu. Aprecierea răcirii se face prin termometrie. Răcirea se realizează cu o viteza medie de 0,7 – 1 grade Celsius pe oră în primele ore, apoi cu aproximativ cu 2 grade Celsius pe oră. Există variații mari ale vitezei de răcire a cadavrului, variații care țin de mediu (temperatură ambientală, curenți de aer) și de cadavru. Talia animalului, gradul de învelire corporală cu păr, lână sau pene, grosimea stratului de țesut adipos subcutanat sunt factori care influențează mult viteza de răcire a cadavrului și care trebuie luați în calcul când se estimează timpul care s-a scurs din momentul morții.

Cadavrele animalelor de talie mică și mijlocie încep să se răcească după o oră în timpul iernii și după 2 ore vara. Cadavrele animalelor de talie mare încep să se răcească după 2-3 ore iarna și după 4 ore vara.

Rumegătoarele moarte în timpul verii, datorită proceselor fermentative intense din prestomace, precum și cabalinele moarte în urma torsiunilor intestinale, se răcesc foarte încet.

Deshidratarea cadaverică este precoce la nivelul corneei care devine semitransparentă, chiar opacă. Deshidratarea cadaverică poate fi generalizată, producându-se natural. O astfel de situație se poate întâlni în cazul cadavrelor animalelor de talie mică, cu masă abdominală redusă, eventual înfometate și însetate înainte de moarte care se mumifiază natural în condiții de bună ventilație și temperatura relativ scăzută sau în cazul îngropării în soluri nisipoase.

Hipostaza cadaverică reprezintă acumularea sângelui, după moarte, în țesuturile și organele declive, în virtutea gravitației. Hipostaza cadaverică se caracterizează prin apariția așa-numitelor pete sau lividități cadaverice. Petele cadaverice apar după câteva ore (3-5) ore de la instalarea morții și sunt bine exprimate după aproximativ 24 ore. Petele cadaverice oferă date asupra realității și datei morții precum și asupra poziției în care a murit animalul. La nivelul pielii se pot observa lividitățile doar în zonele depigmentate și indică poziția cadavrului în primele 2-5 ore după moarte. La animalele cu pielea pigmentată petele cadaverice se pot observa după jupuire.

În fazele inițiale petele cadaverice au culoare roșie, roșie-brună, sunt nereliefate, imprecis delimitate și dispar la presiune (vitropresiune). În fazele avansate petele cadaverice difuzează, și devin brun-cenușii, apoi verzuie datorită descompunerii hemoglobinei.

Hipostaza cadaverică este evidentă și în cazul organelor interne și nu trebuie confundată cu leziuni agonice sau preagonice (ex. congestii). Organele declive vor fi mai încărcate cu sânge astfel încât vor fi colorate mai intens în rosu-vișiniu decât organele localizate în părțile superioare ale cadavrului.

Rigiditatea cadaverică (rigor mortis) este consecința unei contracții susținute a musculaturii netede, miocardice și striate. La examenul cadavrului se observă o înțepenire a articulațiilor și o întărire a maselor musculare. Fenomenul se produce ca urmare a acidifîerii cadavrului, respectiv acidifîerii țesutului muscular în urma descompunerii ATP-ului și creșterii vâscozității actomiozinei.

Inițial intră în rigiditate musculatura netedă, respectiv musculatura veziculelor seminale, a vezicii urinare, a rectului, cu eliminare consecutivă de spermă, urină și materii fecale. Instalarea rigidității miocardului se realizează după aproximativ 30 minute în cazul ventriculului stâng. Concomitent se produce intrarea în rigiditate a musculaturii netede, cu instalarea, rigidității musculaturii pungilor testiculare, uterului, stomacului și intestinelor.

La nivelul mușchilor scheletici, instalarea rigidității cadaverice se realizează progresiv, cranio-caudal, începând cu mușchii capului (maseteri) și terminând cu mușchii trenului posterior și ai cozii; dispariția rigidității (rezoluția) se realizează în aralași sens (legea Nysten). Rezoluția este indicată de autoliză și alcalinizarea musculaturii.

În general, la nivelul mușchilor scheletici rigiditatea cadaverică apare după aproximativ 3 ore (regiunea capului), este generalizată după aproximativ 12 ore și durează până la aproximativ 24 ore. Rezoluția este completă după aproximativ 30-40 de ore de la moarte.

În funcție de mai mulți factori, există mari variații de durată ale acestor perioade de instalare și rezoluție a rigidității. Temperatura ambientală crescută favorizează grăbirea succesiunii fazelor rigidității. În caz de tetanos rigiditatea cadaverică urmează direct contracțiilor tonice ce preced moartea. Animalele care au depus un efort muscular intens înainte de moarte intră în rigiditate imediat după moarte datorită nivelului ridicat de acid lactic muscular. Rigiditatea cataleptică, similară decerebrării din fiziologie, se exprimă printr-o rigiditate generalizată și opistotonus, instalată odată cu moartea, apărând îndeosebi în leziunile trunchiului cerebral.

Autoliza cadaverică are loc sub acțiunea enzimelor proprii celulare. Fenomenul duce la dezintegrarea celulară și tisulară și creează probleme de diagnostic histopatologic diferențial față de distrofii. La nivelul pancreasului autoliza este foarte rapidă ca urmare a activării enzimelor litice proprii și se aseamănă cu necrozele. Medulara suprarenalei, creierul, mucoasa gastrică, medulara rinichiului, splina intră repede în autoliză. Organele parenchimatoase devin mate, cenușii, friabile iar mucoasele (gastrică la iepure, rumenală la rumegătoare) se desprind în lambou.

Coagularea sângelui are loc la 30-60 de minute după moarte și determină apariția așa-numitor cuaguli cruorici. Coagularea sângelui este întârziată sau chiar oprită de hipoxia antemortem, septicemii, stări hidremice și hipocalcemii. Cuagulul cruoric are culoare roșie-negricioasă omogenă, este neaderent la peretele vascular, are suprafața netedă, este elastic și are forma rumenului vascular. Cuagulul cruoric trebuie diferențiat de trombus care este dens, friabil, aderă la peretele vascular în anumite zone, este rugos iar culoarea este alb-gălbuie (trombus fibrinos, fibrino-leucocitar), roșie-negicioasă (trombus dominat de hematii) sau, mai frecvent, neomogenă, alternând zonele roșii-negricioase cu zonele alb-gălbui (trombus mixt). Și cuagulul cruoric poate avea culoare neomogenă ca urmare a sedimentării hematiilor înainte de coagulare. Acest aspect este normal la unele specii (ex. cal) dar la alte specii indică o creștere a vitezei de sedimentare a hematiilor (ex. anemie, hipoalbuminemie) sau coagulare întârziată.

Hemoliza postmortală duce la impregnarea perețiilor vasculari și a țesuturilor cu hemoglobină, aspect denumit imbibiție hematolitică.

Culoarea pereților vasculari se modifică de la alb sau alb-gălbui la roșu pal, cu aspect difuz, omogen. Într-un stadiu mai avansat, în jurul arteriolelor și venulelor se formează halouri de culoare roșie pală. În stadiile tardive țesuturile în totalitate iau o culoare roșie difuză, mai evidentă în cazul celor deschise la culoare (țesut adipos, țesut conjunctiv fibros, perete intestinal și gastric, pleură, peritoneu). Lichidele normale sau patologice din cavitățile seroase ale cadavrului dobândesc o culoare roșie putând duce la confuzii cu hemoragii sau inflamații hemoragice. Culoarea roșie inițială devine apoi brun-roșietică, cenușie, verzuie sau neagră prin formarea methemoglobinei. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

b) Modificări cadaverice tardive

Putrefacția este un fenomen litic bacterian, având o evoluție predominant centrifugă, cu plecare de la nivelul tubului digestiv (multiplicarea bacteriilor intestinale) și mai puțin centripetă (sub influența bacteriilor din mediul extern care invadează cadavrul).

Putrefacția debutează cu o fază gazoasă și se continuă cu o fază lichidiană care duce la topirea progresivă a țesuturilor în raport cu rezistența lor, până la descompunere completă. Tratamentele cu antibiotice duc la întârzie procesul de putrefacție. Infecțiile bacteriene, septicemice în special (ex. antrax) grăbesc fenomenul de putrefacție. Putrefacția este întârziată, limitată sau chiar oprită de fenomenele de deshidratare cadaverică care pot merge pană la mumifiere.

Putrefacția favorizează apariția emfizemului (acumularea de gaze de fermentație bacteriană în țesuturi) și timpanismului cadaveric (acumulare de gaze de fermentație în tubul digestiv) rezultând distensia abdominală și prolapsul rectal cadaveric. Stadiul modificărilor cadaverice permite aprecierea aproximativă, cu eroare de câteva ore, a momentului morții. În acest sens, poate fi folosit și la animale tabloul lui Vibert din medicina legală umană, ținând cont de diferențele de talie, mai ales, a cadavrelor aparținând speciilor diferite (tabelul 1). Interpretarea mai multor modificări cadaverice scade marja de eroare în stabilirea datei morții animalului. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

Tabelul 1

(după Cătoi 2003)

c) Modificări cadaverice conservative

Procesele cadaverice conservative constau în fenomene care mențin parțial conformația și structura cadavrului, oprind o parte din modificările cadaverice, în special putrefacția.

Mumifierea naturală constă în deshidratarea avansată a cadavrului expus unor condiții microclimatice de umiditate scăzută și temperatură coborâtă.

Saponificarea grăsimilor se realizează după macerarea pielii cadavrelor situate în soluri argiloase sau în apa sub influența sărurilor minerale.

Congelarea oprește aproape toate modificările cadaverice și este cel mai eficient fenomen conservativ postmortal. Congelarea poate fi realizată artificial pentru păstrarea cadavrelor sau poate fi un fenomen natural pe parcursul perioadelor cu temperaturi negative.

Pietrificarea organismelor se poate realiza în cenușa vulcanică sau în roci sedimentare.

Aceste procese conservative fac posibilă investigarea multidisciplinară a cadavrelor unor animale care au trăit cu mii sau zeci de mii de ani înaite. Necropsia completată de analize de laborator (histopatologice, radiologice, genetice, biochimice, microbiologice, botanice, pedologice etc.) poate reconstrui morfofîziologia și patologia animalului examinat precum și mediul în care a trăit. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.7. Planul general de examinare a organelor și țesuturilor

Examinarea țesuturilor și organelor începe din momentul evidențierii și eviscerării lor de la nivelul cadavrului. Se poate aprecia raportul și proporția dintre organe, eventualele aderențe, modificări topografice, dislocări, transpoziții, fuziuni, malformații, etc. De asemenea pot fi apreciate caracterele fizice ale fiecărui organ în parte.

Examinarea amănunțită a organelor se face după eviscerare și se realizează prin inspecție, palpare, măsurare, cântărire, secționare sau probe speciale.

Inspecția urmărește evidențierea unor modificări patologice ale gradului de dezvoltare, culorii, formei, dimensiunilor, marginilor și suprafeței organelor.

Culoarea organelor este dependentă de cantitatea pigmenților proprii, de acumularea sau scăderea patologică a unor pigmenți endogeni sau exogeni, precum și de starea circulației, sanguine în special.

Culoarea organului este influențată de grosimea și transparența capsulei. Aprecierea culorii se face ținând cont de culoarea normală a organului.

Culoarea roșie-vișinie indică o creștere a cantității de sânge venos (congesție pasivă) într-un țesut sau organ, țesutul este mărit în volum iar pe secțiune se constată o cantitate crescută de sânge roșu vișiniu închis. Mărirea în volum este dată de creșterea cantității de sânge și prezența edemului.

Culoarea roșie-aprinsă indică creșterea cantității de sânge arterial, (congestie activă), care apare în hiperactivitatea unor țesuturi dar de cele mai multe ori însoțește o inflamație acută.

Aspectul palid indică o cantitate scăzută de sânge, respectiv o anemie locală (ischemie) sau generală. Zonele necrotice au, de asemenea, culoare deschisă, alb-cenușie sau alb-gălbuie.

Culoarea alb-cenușie apare în cazul atrofiilor și fibrozelor datorită scăderii proporției dintre celulele parenchimatoase și stroma conjunctivă. În atrofie organul este micșorat în volum iar în fibroză organul își păstrează volumul sau este crescut în volum.

Colorarea în galben a tuturor țesuturilor este secundară impregnării cu bilirubină (icter) dar pigmenții carotenoizi pot da și ei culoare galbenă țesuturilor când sunt ingerați în cantități crescute. Tumorile luteinizante pot impregna țesuturile cu luteină rezultând, de asemenea, o colorare în galben.

Culoarea brună poate fi aspectul hemosiderozei, siderozei iatrogene, atrofiei și senilității (lipofuscinoză) sau acumulării de ceroizi în urma oxidării acizilor grași.

Forma organului este dependentă de specie, de dezvoltarea organului și de prezenta unor leziuni. Forma și dimensiunile unui organ se corelează cu aspectul suprafeței organului respectiv. Un organ mărit în volum are margini rotunjite, capsula este întinsă iar la secționare organul răzbuzează, adică marginile secțiunii se îndepărtează. Un organ micșorat în volum, atrofiat, are margini ascuțite, capsula este ratatinată, îngroșată, opacifiată iar pe secțiune stroma este mai evidentă decât în mod normal.

Aprecierea aspectului suprafeței organului, a seroasei sau capsulei se va face prin aprecierea integrității, grosimii, transparenței, netezimii, luciului, elasticității, eventualelor aderențe, retracții, depozite patologice. Expunerea organelor la acțiunea factorilor ambientali, respectiv aerul atmosferic, lumina, apă curgătoare, modifică caracterele fizice ale capsulelor și seroaselor, devedind mate, opace. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

Palpația organelor urmărește evidențierea modificărilor de consistență. Aceasta este specifică țesuturilor și organelor, cu diferențe de la o specie la alta și în funcție de vârstă. Diferențe majore de consistență a țesuturilor apar în cursul evoluției unor procese patologice.

Aprecierea consistenței se face prin palpare superficială, când se apreciază modificările privind rugozitatea suprafețelor și prin palpare profundă care poate surprinde zone de parenchim sau formațiuni patologice profunde, uneori neevidente la inspecția organului. Modificările de consistență pot fi generale, în întregul organ, sau pot fi focale.

Pentru indicarea modificării consistenței se folosesc termeni cum ar fi: consistență crescută pentru țesuturile intens fibrozate, consistență cărnoasă pentru țesuturile cu fibroză medie, consistență dură pentru țesuturile mineralizate sau osificate, consistență păstoasă pentru țesuturile cu edem, consistență elastică pentru țesuturile turgescente, cu capsula sub tensiune, consistență crepitantă în cazul pulmonului cu emfizem, consistență friabilă pentru țesuturile care se zdrobesc cu ușurință.

Creșterea consistentei se întâlnește în cadrul necrozelor de coagulare, inflamațiilor productive, fibrozelor, proceselor tumorale cu stroma conjunctivă abundentă, atrofiilor prin condensarea stromei și în mineralizările țesuturilor moi. Scăderea consistenței se întâlnește în necrozele de lichefiere, gangrene, inflamații exsudative, în procesele tumorale intens celularizate și cu stroma slab dezvoltată, în autoliză și putrefacție. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

Secționarea organelor presupune realizarea unor secțiuni standard, obligatorii, specifice fiecărui organ și țesut, precum și secțiuni suplimentare acolo unde inspecția sau palpația indică modificări.

Comportamentul la secționare este un aspect important în examenul țesuturilor și este dependent de cantitatea de fibre de colagen, de eventualele mineralizări și/sau osificări.

Ca și suprafața organelor, suprafața secțiunilor se apreciază în privința culorii, luciului, aspectului la palpare superficială și profundă, stării de hidratare, cantității și caracterul lichidelor care se scurg. Se poate aprecia mult mai bine aspectul parenchimului, raportul lui cu stroma conjunctivă, aspectul vaselor de sânge, starea circulației în general. După secționare putem aprecia anumite aspecte particulare ale țesuturilor. De exemplu, un ficat cu distrofie grasă are culoare galbenă, este foarte friabil iar pe secțiune, la palpare superficială, are caracter unsuros. În caz de amiloidoză apare senzația de ceros palpare.

În cazul organelor cavitare se apreciază grosimea și consistența peretelui iar după deschidere se apreciază aspectul și consistența conținutului acestora. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.8. Examenul general al cavității toracice

Examenul general al cavității se realizează de fapt în timpul deschiderii cadavrului și urmărește aspectul foițelor pleurale în privința luciului, transparenței, stării circulației, eventualelor depozite patologice, aspectul și relațiile organelor toracice, aspectul și integritate diafragmului, aspectul și integritatea marilor vase, limfonodurile, timusul unde este cazul și aspectul pereților costali.

Hidrotoraxul se întâlnește în insuficiența cardiacă, hipoproteinemiile de natură renală, hepatică, enteropatică sau nutrițională. De asemenea, hidrotoraxul poate fi o leziune specifică unor boli cum ar fi boala cordului muriform la porc (microangiopatia dietetică) sau intoxicația cu ANTU. Lichidul, transsudat, este limpede, incolor sau ușor gălbui, necoagulabil. în formele cronice, pleura devine opacă, cu creșteri papilifere care se pot rupe, imprimând aspect sangvinolent transsudatului.

Chilotoraxul reprezintă acumularea de lichid alb lăptos, albicios, respectiv limfă bogată în lipide. Diferențierea față de exsudate cu caractere asemănătoare se poate face citologic și prin evidențierea conținutului lipidic (extragerea lipidelor, colorare cu coloranți ai lipidelor). Chilotoraxului este favorizat de traumatisme în cursul cărora se rup vasele limfatice.

Hemotoraxul este produs de ruperea pereților vasculari prin traumatisme, eroziuni produse de procese alterative inflamatorii (ex. tuberculoză la câine) sau tumori. Uneori tumorile intens vascularizate, fragile, sunt cauza hemotoraxului (ex. hemangioame, hemangiosarcoame, mezotelioame).

Pleuritele sunt cel mai frecvent asociate sau secundare pneumoniilor și poliserozitelor. Mai rar, sunt urmarea extinderii inflamațiilor de la alte organe sau perforărilor pleurei (dinspre exterior, esofag, cavitatea abdominală). Pleuritele pot apare ca leziuni asociate infecțiilor septicemice, respectiv unor boli specifice cum ar fi infecțiile cu Haemophilus spp. la porc, cu Mycoplasma spp. la porc și capre, cu Chlamydia la rumegătoare sau cu virusul peritonitei infecțioase la pisică.

Acumularea unei cantități mari de exsudat purulent este denumită piotorax.

La cal piotoraxul este secundar pneumoniilor purulente difuze sau abceselor pulmonare. Cel mai frecvent din asemenea leziuni se izolează streptococi, mai rar Pasteurella spp., Stafilococcus spp. sau Bacteroides spp.

La câine, piotoraxul poate evolua fără pneumonie, exsudatul purulent fiind frecvent sangvinolent. Frecvent sunt izolate bacterii din genurile Actinomyces, Nocardia și Bacteroides. La pisică este frecvent implicată Pasteurella spp.

Tumorile pleurale primare sunt rare, majoritatea lor fiind induse de către azbest. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.9. Examinarea piesei cervico-toracice

Examenul limbii vizează integritatea organului, palpația profundă și secționarea longitudinală a acesteia. Se pot observa ulcere linguale, inflamații difteroide, granulomatoase, rar tumori.

Examenul faringelui se face după secționarea longitudinală a palatului moale. Astfel, se pot evidenția zonele tonsilare, epiglota și originea esofagului.

Examenul esofagului se face după deschiderea longitudinală pe toată lungimea și urmărește integritatea și aspectul mucoasei, eventualii corpi străini, leziuni imflamatorii, ulcere și necroze, distrofii (paracheratoze), uniformitatea lumenului, aspectul musculaturii, etc.

Examenul laringelui și traheei se face prin secționarea longitudinală a peretelui dorsal al laringelui și al traheei până la nivelul bronhiilor. Evidențierea inflamațiilor și conținuturilor anormale se realizează ușor la acest nivel.

Examenul pulmonului începe prin inspecția și palparea superficială și profundă a lobilor, apoi secționarea longitudinală a arterelor pulmonare. Urmează deschiderea bronhiilor cu ajutorul unei foarfeci. Deschiderea bronhiilor se face secționând și parenchimul pulmonar, cât mai caudal posibil. Se face apoi o secțiune longitudinală pe partea dorsală a pulmonului, din vârful lobului apical până la extremitatea lobului diafragmatic. Secțiunea va trece prin bronhia principala și artera pulmonară. Secționarea lobilor craniali se face printr-o incizie oblică de la prima secțiune până în vârful lobilor respectivi. Se mai efectuează o secțiune și pe fața ventrală pentru deschiderea lobului azigos (ventral). Se va aprecia culoarea, consistenta, cantitatea și calitatea secrețiilor bronhice.

Se examinează limfonodurile traheobronșice și mediastinale la care se urmărește volumul, aspectul exterior, consistența, culoarea și aspectul pe secțiune.

Pentru a evalua gradul de încărcare cu aer al pulmonului se efectuează proba docimaziei hidrostatice. Proba de cercetat se recoltează din zonele unde culoarea și consistenta plămânilor sunt modificate. Este important ca pentru docimazie să se recolteze porțiuni mici, omogene ca aspect. Probele recoltate se introduc într-un pahar cu apă și se urmărește comportarea lor. Prezența aerului în cantitate normală sau crescută (emfizem, putrefacție) face ca porțiunile să plutească – docimazie negativă; dacă aerul lipsește din alveolele pulmonare (atelectazie congenitală, dobândită, bronhopneumonii, tumori) fragmentele cad la fundul apei -docimazie pozitivă; când în alveole există puțin aer (edem pulmonar, congestie pulmonară pasivă) fragmentele plutesc dar sub nivelul suprafeței apei – docimazie între două ape. Edemul inflamator va fi însoțit de congestie activă (culoare roșie aprinsă) și de reacția limfonodurilor, edemul cardiogen va fi însoțit de leziunea cardiacă iar culoarea pulmonului va fi roșie-închisă.

Focarele cu atelectazie au aspectul pulmonului fetal (cărnos la palpare, docimazie pozitivă) dar culoarea este roșie vișinie, violacee din cauza congestiei. Atelectazia dobândită este produsă cel mai frecvent de obstrucțiile complete ale căilor aeriene (tip obstructiv) urmate de resorbția aerului alveolar. Cauza obstrucției bronhiale este de multe ori evidentă, respectiv exsudate, paraziți, materiale exogene aspirate, granuloame, tumori, etc. În general aspectele macroscopice sunt cele ale atelectaziei congenitale la care se adaugă cele ale leziunii primare. Tipul compresiv de atelectazie este produs de leziunile care ocupă un anumit volum din cavitatea toracică în detrimentul pulmonului. Pulmonul de hipostază este întâlnit la animalele care stau mult în decubit iar diagnosticul se face pe baza persistenței amprentelor costale.

Emfizemul pulmonar prezintă două forme majore, respectiv emfizem alveolar și emfizem interstitial. Zonele afectate sunt mai voluminoase decât restul parenchimului, pufoase, roz-albicioase, cu docimazia negativă. Se pot observa cu ochiul liber vezicule mici pline cu aer. Când emfizemul afectează tot pulmonul acesta din urmă continuă să umple cavitatea toracică și după deschiderea acesteia. Emfizemul interstitial este produs de acumularea masivă a aerului în septele interlobulare, sub pleură și perivascular, formându-se spații mari pline cu aer.

Bronșitele acute cuprind inflamații catarale, purulente, ulcerative și fibrinonecrotice. Bronșita necrozantă severă este întâlnită în cazul aspirării de corpi străini și se asociază cu pneumonia gangrenoasă. Bronșitele cronice sunt asociate cu exces de mucus sau exsudat mucopurulent, îngroșarea mucoasei, bronșectazie, atelectazie pulmonară peribronșică și dilatație cardiacă. Pneumoniile, cu aspectele etiopatogenetice și morfologice, sunt prezentate în cadrul bolilor cu afectare respiratorie la fiecare specie în parte. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

Examinarea cordului și arterelor

Cordul stâng și drept se deschid separat. La animalele de talie mică și medie cordul va fi ținut în mâna stângă în timpul secționării iar la animalele de talie mare, pentru a fi secționat cordul va fi așezat pe masa de necropsie. Se deschide ventriculul stâng printr-o secțiune care pleacă de la baza auriculului și se continuă până la apex, pe partea cea mai convexă. După care se introduce cuțitul orientat cu tăișul spre exterior în auricul și se secționează peretele acestuia. Se pun în evidență cavitatea atrială, ventriculară și valvulele atrio-ventriculare stângi (bicuspide sau mitrale).

Deschiderea cordului drept se realizează după aceeași tehnică cu precizarea că pentru deschiderea trunchiului arterial pulmonar se secționează peretele cardiac spre dreapta.

Se examinează volumul cavităților cardiace, raportul între cavități și raportul dintre cavități și grosimea miocardului.

Examenul miocardului interesează culoarea, consistența și grosimea acestuia. Examenul endocardului se referă la culoare, grosimea, aspectul suprafeței și transparența acestuia. La examenul valvulelor se apreciază mărimea, integritatea, grosimea, transparența, suprafața, marginile, și aspectul cordajelor.

O importanță deosebită trebuie acordată evidențierii eventualelor malformații și persistențe fetale. Dintre acestea, canalul arterial persistent, persistența orificiului interatrial și a orificiului interventricular sunt cele mai frecvent întâlnite. Tetralogia lui Fallot este este o afecțiune complexă, formată din defect septal ventricular, stenoza pulmonară, dextropoziționarea aortei și hipertrofia compensatoare a ventriculului. Stenoza pulmonară și aortică sunt frecvent întâlnite la câine, cu localizare supravalvulară, valvulară și subvalvulară.

Se pot întâlnii: persistența arcului aortic drept, asociată cu dilatarea esofagului în regiunea cervicală, arcul aortic dublu, care este o variantă a leziunii precedente, anevrismul congenital aortic sau pulmonar și transpoziția trunchiurilor arteriale.

Leziunile cordului sunt descrise în cadrul fiecărei specii.

Aorta toracică și carotidele se eviscerează odată cu organele cervico-toracice. Arterele pulmonare se examinează în cadrul pulmonului, prin deschidere longitudinală.

Examinarea arterelor urmărește conturul extern, diametrul și uniformitatea, aspectul intern, paraziți, plăci arterosclerotice, mineralizarea, anevrisme, etc.

La nivelul sistemul cardiovascular pot fi întâlnite procese de mineralizare. În acest caz, arterele vor prezenta suprafața internă neregulată, cu aspect de plăci de diferite dimensiuni, individualizate sau confluate, în unele situații artera având aspectul unui tub rigid și suprafață internă neregulată. Depozitele de săruri de calciu sunt dure, friabile, de culoare albicioasă. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.10. Examenul cavității abdominale

Examenul cavității abdominale urmărește eventualele modificări topografice ale organelor, forma, mărimea, integritatea, eventuale procese proliferative, prezența de paraziți, aspectul suprafeței peritoneului, integritatea pereților abdominali, etc.

Herniile externe se diagnostică ușor atunci când organele abdominale sunt evidențiate prin inelul hernia. Hernia transdiafragmatică congenitală este rar întâlnită și se întâlnește cel mai frecvent la câine. Marginile diafragmului sunt netede iar prin orificiu organele abdominale, stomac, splină, ficat, intestin subțire, epiplon, trec în cavitatea toracică. Hernia transdiafragmatică dobândită se întâlnește în urma traumatismelor.

Conținutul gastric, consecutiv rupturii gastrice, este cel mai frecvent întâlnit la cal.

În caz de ruptură a unui segment al tubului digestiv examenul cavității peritoneale permite observarea conținutul digestiv revărsat, peritonita cu exsudat fibrinos care cuprinde fragmente de conținut revărsat și locul rupturii.

Hemoperitoneul este mai frecvent urmarea rupturii traumatice a unui organ parenchimatos (ficat, splină). Alte cauze pot fi reprezentate de intoxicațiile cu raticide anticoagulante, ablația manuală a corpului galben la bovine, ruperea tumorilor, rupturi hepatice cu necroze difuze.

Ascita este frecvent întâlnită și poate fi produsă prin scăderea resorbției lichidului peritoneal sau supraproducția de lichid peritoneal.

Scăderea resorbției lichidului peritoneal are loc datorită încetinirii drenajului limfatic în cazul tumorilor metastazate la nivelul peritoneului.

Supraproducția de lichid peritoneal este în corelație cu presiunea hidrostatică a circulației hepatice și portale. Un caz particular este reprezentat de ascita limfatică, caracterizată prin prezența de lichid lăptos în cavitatea abdominală, datorită ruperii canalului toracic. Ascitele de natură hepatică sunt însoțite de edem hepatic și se produc în ciroza hepatică, colangiohepatitele cu fibroză portală gravă (ex. fascioloza cronică), neoplasmele difuze, etc.

O altă cauză a ascitelor este hipoproteinemia de origine hepatică (insuficiență hepatică cronică indusă de ciroză, atrofie, tumori, distrofii severe), carențială (subnutriție), pierderi cronice de proteine (enteropatii cronice, glpmerulopatii cronice, hemoragii cronice).

Peritonitele pot fi serofibrinoase, fibrinoase, purulente, hemoragice, granulomatoase și fibroase. Peritonitele specifice sunt asociate cu alte leziuni, și vor fi prezentate în cadrul fiecărei specii. Pot apare secundar leziunilor perforate de la nivelul peretelui abdominal, infecțiilor ombilicale la animalele nou-născute sau perforării organelor cavitare abdominale (uter, uretere, vezică urinară, tub digestiv).

Peritonitele chimice pot fi urmarea acțiunii substanțelor exogene. De exemplu,talcul, ajuns accidental în cavitatea abdominală în timpul intervențiilor chirurgicale produce peritonita granulomatoasă. Mai frecvent întâlnite sunt peritonitele chimice endogene produse de enzimele pancreatice și bilă. Peritonita biliară se recunoaște ușor după culoarea caracteristică.

Tumorile primare peritoneale, ca și cele pleurale și pericardice, sunt relativ rare. Lipoamele mezenterice, frecvente la cal, mai rare la câine, pot avea dimensiuni mari iar cele pediculate se pot asocia cu strangularea și infarctizarea anselor intestinale. Tumorile secundare mai frecvent întâlnite sunt melanoamele, cu origine perineală la cal (ușor de recunoscut pe baza culorii negre), carcinoamele tranziționale din hematuria enzootică a vacilor și adenocarcinomul rectal la câine. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.11. Examinarea ficatului

Examenul ficatului începe prin inspecția organului apreciind forma, mărimea, culoarea, consistența, aspectul capsulei hepatice, a canalelor biliare extrahepatice, a veziculei biliare și a limfonodulilor.

Ruptura hepatică are mai frecvent cauze traumatice și duce la hemoperitoneu; bolile hepatice ca hepatitele acute, amiloidoza, steatoza, congestia acută, neoplasmele difuze (limfom malign) favorizează ruptura hepatică spontană.

Modificări pigmentare patogene ale ficatului frecvent întâlnite amintim hemosideroza, care imprimă o culoare brun închisă (ex. hemolize, anemia din carență de cupru), icterul de stază care imprimă o culoare negricioasă și hemocromatoza asociată cu ficat mărit, brun, fin nodular întalnită mai frecvent la rumegătoare datorită nivelului crescut de fier în apă sau furaje.

Secțiunile obligatorii se efectueaza pe fața viscerală, transversal pe direcția canalelor biliare, dar se pot face secțiuni oriunde sunt prezente leziuni. Pe secțiune se examinează parenchimul, canalele biliare și vasele de sânge. Se deschide colecistul pentru a observa culoarea, consistenta și cantitatea bilei, prezența eventualilor paraziți, calculilor, precum și aspectul mucoasei.

Desenul lobular evident la alte specii decât suinele mai mari de două luni, reprezintă un aspect patologic. Dintre entitățile patologice care evidențiază lobulația pot fi menționate necroze ale lobulilor hepatici, staza hepatică subacută și cronică, edemele, fibrozele și inflamațiile interstițiale.

Congestia pasivă se poate aprecia cu ușurință indiferent de stadiul evolutiv. În fazele acute, inițiale, ficatul este mărit, roșu-vișiniu, cu margini rotunjite și răzbuzează pe secțiune. Ulterior, datorită steatozei perilobulare, periferia lobulilor este galbenă iar centrul este roșu vișiniu, caracteristic. Aspecte asemănătore apar și în alte situații cum ar fi steatozele perilobulare, necrozele hepatice difuze perilobulare hipoxice (ex. anemia posthemoragică acută severă), toxice, metabolice sau de natură infecțioasă (ex. boala hemoragică a iepurelui). În fazele cronice ale stazei sanguine se produce fibroza, ficatul fiind mărit, dens, cenușiu, cu suprafața nodulară, acoperită uneori cu o peliculă de fibrină densă. Concomitent se vor diagnostica leziunile care au indus staza hepatică, mai frecvent leziuni cardiace, valvulare, miocardice sau pericardice, și staza sanguină la nivelul altor organe din marea circulație.

Staza portală se poate aprecia pe baza dilatării venei porte și a venelor mezenterice.

Teleangiectazia hepatică apare la vacă, fără semnificație deosebită, ca zone miliare sau mai mari, de culoare roșie închisă bine delimitate. Pe secțiune apar ca formațiuni cavitare pline cu sânge. Teleangiectazia se mai întâlnește și la pisicile bătrâne, mai ales subcapsular.

Staza biliară poate fi produsă de calculi, paraziți (fasciole, ascarizi), tumori și abcese ale țesuturilor învecinate, tumori biliare și duodenale, duodenite

Ruperea canalelor biliare însoțește, ruptura ficatului și duce la peritonită biliară cronică iritativă; complicațiile cu bacterii intestinale duce la apariția peritonitei fatale. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.12. Examinarea splinei

La examenul splinei interesează: forma, volumul, greutatea, aspectul exterior, consistența și aspectul capsulei splenice. La inspecție se vor putea observa anomalii congenitale sau dobândite. Se execută o secțiune longitudinală care interesează întreaga lungime și grosime a organului.

Se apreciază raportul cantitativ dintre pulpa roșie și stroma. În cahexie splina este atrofiată iar pe secțiune se observă că stroma conjunctivă foarte bine evidențiată, iar pulpa roșie este mult redusă. În boli infecțioase septicemice splina este mărită, turgescentă, pe secțiune răzbuzează cu predominarea pulpei roșii.

Evidențierea macroscopică a pulpei albe este considerată patologică, întâlnindu-se în salmoneloză, leziunea fiind denumită splenită hiperplastică, în cazul hiperplaziei tumorale din cursul evoluției limfoamelor sau în cazul amiloidozei splenice.

Congestia splenică pasivă este cel mai frecvent rezultatul insuficienței cardiace drepte, splina putându-se mării de mai multe ori; pe secțiune se scurge o cantitate mare de sânge, dacă nu s-a produs coagularea, și volumul splinei se micșorează treptat. Se pot întâlnii infarcte roșii la nivelul parenchimului splenic în pesta porcină.

La câine și pisică, splina este sediul tumorilor primare (limfoame, hemangiosarcoame) sau secundare. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.13. Examinarea pancreasului

Examinarea pancreasului se face, după deschiderea cavității abdominale, fără detașare de duoden deoarece se poate aprecia mai bine starea circulației sanguine, limfatice și relațiile organului cu limfonodulii, mezenterul, grăsimea abdominală și organele învecinate.

Hipoplazia pancreasului se asociază cu cadavre în stare de cașexie avansată datorită insuficienței pancreatice exocrine, abdomen dilatat datorită supraîncărcării intestinale, volvulus, torsiuni, absența țesutului adipos abdominal.

Atrofia pancreatică poate fi primară sau secundară altor leziuni pancreatice. Lipomatoza pancreasului este semnalată frecvent la pisici și este asociată cu obezitatea. Scleroza pancreatică apare după procese distrofice date de ischemie sau congestie pasivă cronică și după procese inflamatorii cronice.

Leziunile inflamatorii sunt sunt reprezentate de pancreatitele acute, necrotice sau hemoragico-necrotice întâlnite mai frecvent la câine. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.14. Examenul stomacului

Se examinează integritatea pereților stomacului, mai ales în cazul existenței conținutului digestiv în cavitatea abdominală.

Deschiderea stomacului se face după ce acesta a fost detașat în prealabil, împreună cu duodenul și pancreasul, de restul tubului digestiv. Deschiderea stomacului se face, începând de la nivelul cardiei până la nivelul pilorului, continuând cu duodenul. Peretele gastric se va secționa pe mica curbură, facilitând prezervarea conținutului gastric, pe marea curbură, pentru o mai bună examinare a suprafeței mucoasei sau între mica și marea curbură.

Examenul pereților urmărește eventualele edeme ale submucoasei (ex. boala edemelor la porc), hemoragii, apariția emfizemului (bradsot la oaie), integritatea și aspectul mucoasei pentru evidențierea eventualilor paraziți, eroziuni, ulcere, inflamații etc.

Examenul conținutului gastric va aprecia natura, cantitatea, consistența, mirosul și pH-ul precum și prezența eventualelor corpuri străine. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.15. Examenul intestinelor

Se vor examina limfonodurile mezenterice, vasele mezenterice (artere, vene, limfatice) și mezenterul, după care se va separa intestinul subțire de cel gros. Inspecția intestinului urmărește aspectul seroasei, transparența, consistența, culoarea peretelui intestinal, aspectul vaselor limfatice și sanguine de sub seroasă.

Majoritatea leziunilor intestinale afectează doar anumite segmente ale intestinului sau au dispoziție focală fiind, astfel, ușor de localizat. Modificările topografice ale intestinelor urmate de infarctizare sunt ușor de depistat datorită culorii roșii-vișinii, negricioase și edemului peretelui intestinal.

Separarea intestinului subțire de cel gros se efectuează prin secționarea ileonului. Secționarea mezenterului se face în apropierea inserției pe intestin. Intestinul subțire se întinde pe masa de necropsie și se deschide longitudinal, pe toată lungimea, pe linia de inserție a mezenterului.

Examinarea intestinului gros se face similar cu cea a intestinului subțire. Fiecare ansă în parte se deschide longitudinal iar examenul va interesa și, valvula ileocecală și formațiunile limfoide ale mucoasei.

Mucoasa intestinală se examinează în scopul observării grosimii, luciului, culorii, consistenței, rugozității și a eventualelor leziuni. Leziunile intestinelor sunt descrise la fiecare specie în parte. Din zonele cu leziuni se fac raclate care se vor utiliza pentru realizarea preparatelor microscopice directe și amprentelor care se vor colora panoptic pentru examenul citologic. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.16. Examenul rinichilor și căilor urinare

Se va aprecia greutatea, volumul, forma, aspectul suprafeței capsulare și consistența, folosindu-se comparația între cei doi rinichi.

Secționarea se face longitudinal în toată masa rinichiului, începând de pe marea curbură încât rinichiul se împarte în două jumătăți egale legate între ele prin peretele nesecționat al bazinetului. Se examinează zona corticală, medulară, papilele și bazinetul. Decapsularea este obligatorie și se face după secționarea longitudinală. Urmează secționarea longitudinală a ureterelor.

Decapsularea trebuie să se facă ușor și să lase suprafața rinichiului netedă, intactă. Decapsularea greoaie, cu porțiuni de parenchim aderente la capsulă, sugerează existența nefritei interstițiale fibroase, cu excepția calului la care rinichiul prezintă în mod normal aderențe conjunctive atașate la capsulă.

Mărirea în volum a rinichiului se observă în caz de congestie, edem, stază urinară sau hipertrofie. Modificarea conturului specific este produsă de leziuni focale cum ar fi tumorile, pielonefritele, infarcte. Culoarea normală a rinichiului este brun-roșietică. Mai puțin la bovinele adulte și pisica, femele gestante și masculi bătrâni, mai ales, la care conținutul mare în lipide modifică culoarea, aceasta virând spre galben.

Examenul suprafeței de secțiune urmărește raportul medulară:corticală care în mod normal este de 1:2, 1:3.

Chiștii renali simpli, unici sau multipli, corticali, sunt obișnuiți la purcei.

Infarctele renale sunt leziuni obișnuite la majoritatea speciilor. Inițial infarctele sunt proeminente, roșii-vișinii pentru ca după 2-3 zile să devină albe în urma resorbției hemoglobinei; infarctele mai vechi au forma unor cicatrici retractile. Cauza majoră a infarctelor este embolia, mai rar, tromboza arterelor și arteriolelor renale.

Necroza corticală se întâlnește în toxicoze. Corticală prezintă focare mici sau extinse de culoare alb-gălbuie.

Necroza medulară a rinichiului, se întâlnește la cal în cazul animalelor deshidratate tratate cu fenilbutazonă..

Hidronefroza reprezintă dilatarea bazinetului și calicelor renale asociată cu atrofia progresivă a parenchimului renal până la transformarea chistică parțială sau totală. Localizarea poate fi unilaterală sau bilaterală și se observă secundar anomaliilor congenitale ale căilor urinare, calculozei, cistitelor, stricturilor și compresiunilor ureterelor, hiperplaziei prostatei.

Amiloidoza renală apare secundar unor boli cronice. Macroscopic se poate observa doar în cazurile avansate, rinichii sunt măriți în volum, culoarea este lutoasă, aspect ceros, iar consistența este crescută.

Nefritele pot fi întâlnite sub diferite aspecte morfologice în funcție de structurile afectate și de tipul inflamației și sunt prezentate la fiecare specie.

Examinarea ureterelor urmărește în special, diametrul și uniformitatea lui. Prezența dilatațiilor ureterelor sugerează staza urinară produsă de calculi sau stenoze și conduce investigația în direcția evidențierii acestora. Deschiderea se face longitudinal și va evidenția conținutul și aspectul pereților.

Deschiderea și examinarea vezicii urinare se face de la nivelul meatului urinar la femele și după deschiderea uretrei la masculi. Examenul pereților vezicali și al conținutului vezicii urinare urmărește stabilirea prezenței inflamațiilor, litiazei, tumorilor, etc. Se examinează, în special la câine, prostata care prezintă frecvent, tumori și inflamații. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.17. Examinarea organelor genitale

La femele examenul începe cu ovarele, continuă cu salpinxul și cu uterul care se deschide longitudinal. Urmează secționarea vaginului și cervixul.

La examenul ovarului se pot observa atrofia ovariană, chiști foliculari sau luteali, corpi galbeni persistenți, tumori. La nivelul salpinxului, cel mai frecvent se întâlnesc dilatări și acumularea de lichid limpede (hidrosalpinx). La examenul general al uterului se pot observa torsiuni asociate mai frecvent cu gestația și mai rar cu piometrul sau hidrometrul. Concomitent cu torsiuniea și ruperea uterului gestant, fetușii pot fi identificați în cavitatea abdominală, mumifiați sau macerați.

La masculi se examinează testiculele, care se secționează secționează longitudinal, se examinează epididimul, canalele deferente, glandele anexe și organele genitale externe. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.18. Examinarea cavităților nazale și sinusurilor

Se examinează conținutul cavităților nazale unde se pot observa: exsudate, cheaguri de sânge, paraziți, corpi străini aspectul și integritatea corneților nazali, a pereților. La animalele tinere se pot identifica malformații care, de obicei, însoțesc malformațiile feței, gurii și ochilor.

Dintre distrofiile mucoasei nazale cea mai evidentă la examenul necropsie este amiloidoza care este întâlnita la cal. Diagnosticul se stabilește pe baza examenului histopatologic.

Rinitele sunt foarte frecvent diagnosticate în timpul examenului necropsie și pot fi produse o gamă largă de agenți cauzali. Este important de stabilit dacă evoluția este acută sau cronică.

Sinuzitele paranazale produce deformarea feței și formarea de fistule cutanate. La câine sunt întâlnite sinuzite secundare periodontitelor. La oaie sunt frecvent întâlnite larvele de Oestrus ovis. Sinuzitele seromucoase sunt frecvent întâlnite în viroze respiratorii.

În evoluția cronică se produce atrofia mucoasei, deformarea oaselor, osteomielită, meningoencefalită. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.19. Examinarea encefalului

Se apreciază mărimea encefalului în raport cu mărimea cutiei craniene, forma și simetria emisferelor cerebrale și cerebelului, aspectul circumvoluțiunilor, aspectul sulcusurilor, aspectul meningelui și vaselor meningiene, mărimea ventriculilor. În caz de autoliză (cadavre vechi), encefalul se recomandă a se introduce într-o baie de formol 15-20 % timp de 6-24 ore după care se fac secțiuni. Secțiunile obligatorii se efectuează transversal și paralel prin emisferele cerebrale, tuberculii cvadrigemeni, cerebel, protuberanță și bulb.

În cazul în care anamneză precizează semne clinice nervoase, examenul creierului este mai minuțios și este urmat de recoltarea de probe din toate zonele. În cazul prelevării în condiții de teren a creierului de la animale care au avut semne nervoase, creierul se împarte în două jumătăți printr-o secțiune longitudinală. O jumătate se refrigerează și este dedicată examenului virusologie, bacteriologic și toxicologic iar cealaltă jumătate se fixează în formol, pentru a prevenii deformarea, în vederea efectuării examenului histopatologic.

Pentru recoltarea cornului Ammon în vederea examenului histopatologic în caz de suspiciune de turbare se fac două secțiuni la nivelul emisferelor cerebrale prin care se deschid ventriculii laterali. Prima secțiune este transversală la limita dintre treimea mijlocie și cea posterioară iar a doua este longitudinală, perpendiculară pe prima. Cornul Ammon (hipocampul) este situat în partea posterioară a planșeului ventriculului lateral. (3, 6, 10, 21, 29, 30)

1.20. Examenul musculaturii

Urmărește, prezența rigidității eventualele modificări de culoare, umiditate, sau consistență.

Atrofia musculară poate fi locală sau generalizată. Atrofia din cursul cahexiei este generalizată.

Cele mai frecvente leziuni sunt degenerările, cea mai frecventă fiind miodistrofia nutrițională la toate speciile, la animalele tinere, miozitele parazitare și gangrenoase. (3, 6, 21, 29, 30)

1.21. Examenul oaselor și articulațiilor

Se pot întâlni condrodisplazii la bovine, ovine, câine, porc, au cauze genetice și se manifestă prin dezvoltarea disproporțională a oaselor ca urmare a disfuncției cartilajelor de creștere. Tulburări grave de creștere produc și condrodistrofiile asociate bolilor genetice cu deficite enzimatice. Resorbția osoasă deficitară, de natură genetică sau virală (BVD) duce la hiperplazia osului spongios și deformări ale oaselor capului (osteopetroze).

Malformațiile scheletului sunt ușor de diagnosticat și sunt determinate genetic, de factori teratogeni toxici, nutriționali sau virali așa cum se va vedea în cadrul capitolelor următoare.

Maxilarele și dinții se examinează o dată cu eviscerarea limbii și laringelui, coastele în timpul examinării cavității toracice și în timpul eviscerării organelor toracice. Oasele capului se examinează în timpul eviscerării creierului și deschiderii cavității nazale.

Disecția femurului și articulațiilor este urmată de secționarea longitudinală a întregului os, cu un ferăstrău, pentru evidențierea măduvei osoase, cartilagiilor de creștere și osului.

Cartilajul articular și membranele sinoviale se examinează în timp cât mai scurt, înainte de a se deshidrata.

Examinarea oaselor interesează cartilajele articulare, epifizele, zonele de creștere, diafizele și metafizele. Interesează aspectul grosimii, densității și cantității de os metafizar și diafizar. În cazurile de dubiu asupra unor eventuale modificări se poate recurge la compararea cu osul pereche, contralateral sau cu omologul altui animal.

O importanță practică mai mare, prin incidență și măsurile de combatere și profilaxie care se impun în urma diagnosticului, o au bolile de nutriție și metabolism. Acestea sunt prezentate la fiecare specie în parte. (3, 6, 21, 20, 30)

1.22. Aspecte generale cu privire la necropsia avortonilor

Avorturi sporadice și fătare de produși morți pot apărea în cazul unor femele datorită unor probleme individuale metabolice, hormonale, anatomice și nu indică obligatoriu probleme la nivelul întregului efectiv.

Trebuie făcută diferențierea între avorturile tardive, aproape de termen, fătarea prematură, produșii fătați morți și produșii neviabili.

În cele mai multe cazuri de avort sau fătare de produși neviabili este recomandată trimiterea la laborator de fetuși întregi și placente. Necropsia se poate realiza și în cadrul fermei dacă se poate realiza în condiții de asepsie și dacă se soldează cu colectarea de probe pentru examene de laborator. Majoritatea cazurilor de avort au etiologie infecțioasă, colectarea probelor examenului microbiologic este foarte importantă.

Deoarece avortul poate să apară în urma infecției doar a unor fetuși dintr-o gestație, examinarea unui singur fetus este insuficientă. (3, 6, 21, 29, 30)

1.22.1. Tehnica necropsiei avortonilor

Examenul extern al fetușilor se realizează după o spălare a acestoră sub jet de apă pentru îndepărtarea dejecțiilor care acoperă de obicei suprafața cutanată. Acest lucru facilitează examinarea și permite recoltarea de probe curate.

Vârsta fetușilor se poate estima pe baza lungimii lor în corelație cu datele anamnetice.

La examenul extern se mai apreciază dacă fetușii sunt avortați proaspăt, autolizați, macerați sau mumifiați.

De la fetușii avortați aproape de termen se recoltează ser sau fluide tisulare pentru examenul serologic. Se secționează țesuturile din regiunea axilară, membrul anterior se îndepărtează lateral iar sângele se recoltează într-un tub.

Disecția și colectarea de probe de țesut se face preferabil simultan, în paralel, de la toți fetușii de examinat. Fetușii se poziționează dorsal, se îndepărtează membrele prin incizia spatiilor axilare și a articulațiilor coxofemurale.

Deschiderea cavităților seroase se realizează prin îndepărtarea pereților ventrali ai cavității abdominale și toracice într-o singură piesă, prin secțiune bilaterală. Peretele abdominal se secționează începând de la nivelul pelvisului, se continuă în sens anterior pe ambele părți ale abdomenului, cu atenție pentru a nu atinge și secționa viscerele cu lama cuțitului. Secțiunile de la nivelul peretelui abdominal se continuă cu secționarea legăturilor condrocostale până la nivel pectoral.

În scopul examenul bacteriologic se recoltează porțiuni din ficat și pulmon înaite de manipularea organelor. Cu ajutorul unei foarfeci și pensei sterile se recoltează câte un lob pulmonar și câte un lob hepatic de la fiecare fetus. Se pot recolta în același recipient pulmon, rinichi și splină.

Necropsia se continuă cu eviscerarea organelor toracice după tehnica specifică mamiferelor. Pentru eviscerarea limbii se poate secționa cu ajutorul unui cuțit, simfiza mandibulară. În timpul eviscerării se examinează palatul, tonsilele și tiroida. Examinarea pulmonului trebuie să evidențieze, dacă este un pulmon fetal (atelectazie) sau este un pulmon expandat (alveole cu aer). Pulmonul atelectazic este roșu, colabat iar porțiunile recoltate introduse într-un recipient cu apă se la fundul acestuia – docimazie pozitivă.

Aspirația de meconiu în căile aeriene se întâlnește de regulă în faza terminală a unor infecții bacteriene și a unor micoze. Bronșita necrotică severă se întâlnește în cazul avorturilor provocate de herpesvirusul ecvin, pe când herpesvirusul bovin favorizează doar producerea de necroze multifocale la nivel bronșic.

Se examinează cordul prin deschiderea ambilor ventriculi. Se urmărește integritatea septumului interventricular și poziția marilor vase la baza cordului. Grosimea ventriculilor este similară din cauza șantului circulator prin canalului arterial. (3, 6, 21, 29, 30)

Eviscerarea viscerelor abdominale. Stomacul conține, de regulă, un material mucos de culoare verzuie iar colonul conține meconiu. Se examinează ficatul prin inspecție și se efectuează secțiuni. Interesează mărimea, poziția și forma suprarenalelor și rinichilor. Se recoltează probe din cord, pulmon, ficat, rinichi, tiroidă și splină în vederea examenului histopatologic.

Fetușii înghit lichid amniotic încă din stadiile timpurii ale gestației încât în stomac și intestine ajung germenii care sunt implicați în avorturi. Conținutul gastric poate evidenția aspecte tipice ale unor infecții iar examenul microscopic direct prin contrast de fază în câmp întunecat sau pe amprente colorate poate evidenția bacterii sau miceți.

Examenul macroscopic și examenul histopatologic al intestinelor poate releva leziuni specifice anumitor boli abortigene. Microbiologic acești germeni pot fi puși în evidență, după cum pot fi puse în evidență și leziunile, histopatologic. Herpesvirusul bovin tip-1 produce focare de necroză intestinale, Listeria produce colită necrotică difuză, Bacillus spp. induce necroza epiteliului criptelor și hiperplazia limfocitelor din plăcile Peyer iar Yersinia paratuberculosis induce dispariția criptelor și un infiltrat masiv mononuclear. Se decapitează cadavrul prin secționarea articulației occipito-atloidiene. (3, 6, 21, 29, 30)

Eviscerarea creierului se poate realiza după metodologia generală, efectuând secțiunile standard. Prelevarea jumătăților de creier se face după secționarea cu o foarfecă a nervilor cranieni. Manopera trebuie efectuată cu atenție și finețe, creierul fiind foarte fragil și moale. O jumătate de creier se fixează în formol pentru examen histopatologic iar cealaltă jumătate se recoltează pentru examen virusologie.

Examenul creierului avortonilor este obligatoriu pentru fiecare avorton. Leziunile macroscopice ale creierului sunt mai rare dar când apar sunt caracteristice, în special malformațiile.

Mumificarea fetală reprezintă deshidratarea progresivă a fetușilor morți reținuți în uter. Acest proces este favorizat de lipsa unei infecții bacteriene, menținerea închisă a cervixului sub influența corpului galben și o dezvoltare avansată a pielii astfel încât să reziste autolizei. În aceste condiții lichidele fetale, inclusiv cele tisulare, se resorb iar țesuturile se mulează pe schelet și dobândesc o culoare cenușie-brună sau negricioasă.

Viteza procesului este dependentă de mărimea fetusului. Mumificarea unui fetus ovin este destul de avansată după o săptămână de la moarte dar mumificarea completă a unui fetus bovin de 6 luni are nevoie de 6-8luni.

Cauzele primare ale mumificării sunt diverse fiind reprezentate de boli ereditare, infecții cu virusuri, protozoare, insuficiențe placentare, torsiuni uterine, anomalii ale aparatului genital al femelei (ex. cervix dublu).

Macerația și emfizemul fetal. Moartea embrionară duce la macerație urmată de resorbție sau de expulzare într-o masă purulentă. Acest proces este obișnuit în cazul infecțiilor cu Campylobacter spp. și Trichomonas foetus. În final duce la instalarea unei endometrite și/sau a unui piometru.

Macerația fetală favorizează lichefierea țesuturilor și resorbția mai mult sau mai puțin completă. Macerația completă nu se mai produce în cazul fetușilor la care scheletul prezintă diferite grade de mineralizare deoarece oasele rezistă la macerație. De exemplu, la vacă, după trei luni de gestație macerația este completă. Oasele vor fi eliminate sau vor fi reținute într-o masă purulentă.

Complicațiile macerației fetusului sunt reprezentate de endometritele, piometrul și perforarea de către oase a uterului mulat pe ele.

Emfizemul fetal este o situație care apare în urma invadării fetusului întâmort de către bacteriile de putrefacție. Se înitâlnește în caz de distocii. Fetușii emfizematoși se află în diferite grade de putrefacție, sunt crepitanți și emană un miros ihoros. (3, 6, 21, 29, 30)

1.22.2. Examenul placentei

Datorită faptului că placenta este murdară, contaminată, nu este indicat examenul bacteriologic. Se recoltează probe doar pentru examenul histopatologic.

Hidramniosul se asociază frecvent cu malformații fetusului iar hidralantoida se asociază cu insuficienta placentație și cu dezvoltarea placentației adventițiale, ambele întâlnindu-se mai frecvente la vacă.

Plăcile amniotice sunt focare de epiteliu scuamos, cu sau fără keratinizare, dezvoltate pe fața internă a amniosului mai frecvent în zona ombilicală.

Mineralizarea învelitorilor fetale sub formă unor striațiuni sau plăci sunt mai frecvente la nivelul alantoidei decât la nivelul amniosului.

Este important ca placenta să fie examinată în totalitate deoarece leziunile pot fi pe suprafețe restrânse. Suprafața carunculilor se examinează în vederea evidențierii necrozelor și focarelor purulente. Infarctele carunculilor se recunosc la nivelul placentei pin reținerea de porțiuni de carunculi la nivelul cotiledoanelor. Leziunea este întâlnită frecvent în cazul infecțiilor micotice dar și în cazul infecțiilor cu Brucella sau Salmonella. Placentita purulentă este indusă de diferite bacterii incluzând și Actinomyces pyogenes. Fibroza carunculilor poate reprezenta un aspect normal dar și rezultatul proceselor inflamatorii de natură infecțioasă. La bovine leziunile placentei sunt mai frecvente în zona vârfului cornului uterin și nu trebuie confundate cu corionul avascular normal.

În urma necropsiei avortonilor și produșilor fătați morți, în scopul stabilirii diagnosticului se vor expedia după cum urmează, pentru examen: Bacteriologic: ficat, pulmon, conținut gastric; Virusologic: pulmon, rinichi, splină, creier; Histopatologic: pulmon, miocard, ficat, rinichi, creier, placentă; Serologic: ser de la fetuși în ultima perioadă de gestație, ser de la mame.

Conținutul gastric se poate recolta cu ajutorul unei seringi cu ac steril, transferat într-un tub steril și trimis la laborator în vederea examenului bacteriologic.

Leziuni hemoragico-necrotice sunt întâlnite la nivelul corionului și alantoidei în cazul infecțiilor bacteriene și micotice.

În caz de infecții cu Ureaplasma diversum, suprafața internă a amniosului prezintă focare de necroză, mineralizare și fibroză.

Recoltarea mucoasei conjuctivale în vederea efectuării examenul histopatologic are ca scop evidențierea unor infecții produse de Yersinia spp., Actinomyces pyogenes și miceți la bovine. Examenul histopatologic al pielii poate indica momentul infecției fetușilor la bovine cu virusul BVD. (3, 6, 21, 29, 30)

1.23. Întocmirea actului de necropsie

În acest document se trec: identificarea cadavrului, a proprietarului, date anamnetice. De regulă, datele prezente în actele de însoțire a cadavrelor sau cele relatate de însoțitor sunt reale și trebuie consemnate ca atare dar nu trebuie eliminată posibilitatea ca unele date furnizate să fie greșite involuntar sau voluntar, în special în caz de litigii.

Prima parte se referă la raportul descriptiv. Descrierea trebuie făcută în așa fel încât să permită și altor specialiști să vizualizeze în mod clar ceea ce s-a observat în timpul examinării și să nu permită altor medici să facă interpretări proprii și să dea un alt diagnostic.

Recunoașterea leziunilor presupune o cunoaștere foarte temeinică a aspectului normal al organelor. Uneori cadavrele ajunse la sala de necropsie prezintă modificări cadaverice, daca acestea sunt avansate se poate refuza efectuarea necropsiei deoarece nu mai este relevantă.

Descrierea leziunilor pe baza planului general de examinare a țesuturilor și organelor, ajută examinatorul în descrierea leziunilor și în întocmirea unui raport cât mai obiectiv. La descrierea leziunilor organelor parenchimatoase se se va face referire la mărimea și forma organului, greutatea, culoarea, consistența, la suprafață și pe secțiune. Pentru organele cavitare se specifică organul implicat, aspectul general al organului înainte de deschidere, caracterele fizice ale pereților (ca și în cazul organelor compacte) și caracterele fizice ale conținutului (volum, culoare, consistență, transparență, miros).

Descrierea leziunilor trebuie să se facă cât mai concis, folosind cuvinte puține dar relevante. Aproximarea dimensiunilor unor leziuni se poate face prin comparație cu obiecte cunoscute (bob de mei, orez, mazăre, etc.) dar de preferat este exprimarea exactă în unități de măsură precum mm sau cm.

Pentru necropsiile realizate în teren, de către medici nespecializați în diagnosticul morfopatologic, probele de țesuturi care se trimit la laboratoare pot fi însoțite de fotografii, imagini digitale sau casete video care vor releva aspectele exacte ale morfologiei leziunilor.

În de actul de necropsie se trec date legate de identificărea animalului, proprietarului, anamneză și descrierea obiectivă a tuturor leziunilor evidențiate (parte descriptivă). Ultima parte, este dedicată părții concluzive, respectiv tabloului morfopatologic unde se precizează toate leziunile (diagnostice morfopatologice pentru fiecare organ), observate Urmează spațiile rezervate diagnosticului de laborator în care se specifică probele recoltate în acest scop. În rubrica destinată diagnosticului nosologic se trec toate entitățile morbide care au fost diagnosticate și descrise în act. La un cadavru se întâlnesc, în mod curent, mai multe boli între care poate să existe sau nu o corelație. (3, 6, 21, 29, 30)

ACT DE NECROPSIE

încheiat azi

I.IDENTIFICAREA CADAVRULUI: specia rasa sexul

culoarea starea fiziologică serviciul starea de

întreținere semne particulare

PROPRIETAR: numele adresa

ANAMNEZĂ:….,..,

DATA MORȚII:

EXAMENUL EXTERIOR: 1. Suprafața cutanată; 2. Țesutul conjunctiv subcutanat; 3. Mucoasele aparente; 4. Urechea externă; 5. Organele genitale externe; 6. Ganglionii externi; 7. Fanerele;

VI. EXAMENUL CAVITĂȚILOR SEROASE ÎN GENERAL: 1. Cav. abdominală; 2. Cav. toracică; 3. Cav. pericardică.

VII. EXAMENUL ORGANELOR INTERNE: 1. Cavitatea bucală, faringele,glandele salivare, limfonodurile submaxilare și retrofaringiene

Esofagul

Tiroida și paratiroida

Timusul

Cordul, aorta și artera pulmonară

6. Tubul digestiv: prestomacele, stomacul, intestinul, limfonodurile aferente

7. Glandele anexe ale tubului digestiv: ficat, pancreas

8. Aparatul respirator: laringele, traheea, pulmonul, limfonodurile aferente

9. Aparatul urinar: rinichii, ureterele, vezica urinară, uretra

Splina

Aparatul genital

Craniul: cavitățile nazale, sinusurile, globii oculari, urechea medie și internă, hipofiza, epifiza, meningele și creierul

Canalul rahidian și măduva spinării

Musculatura, oasele, articulațiile și măduva osoasă

15. Alte țesuturi și organe

VIII. DIAGNOSTICE ANATOMOPATOLOGICE:

DIAGNOSTIC PARAZITOLOGIC, probe recoltate…

DIAGNOSTIC MICROBIOLOGIC, probe recoltate

XI. DIAGNOSTIC TOXICOLOGIC, probe recoltate

XII. DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC, probe recoltate

DIAGNOSTIC NOSOLOGIC

CAUZA MORȚII

OBSERVAȚII, INDICAȚII

Semnătura și parafa medicului veterinar

La cauza morții se va trece leziunea sau mecanismul patogen care a dus la moartea animalului (ex.edem pulmonar). Necropsia nu se rezumă doar la recunoașterea leziunilor, scopul cel mai important al necropsiei fiind identificarea cauzei sau cauzelor morții. Necropsia este utilă datorită faptului că informațiile despre boală sau boli sunt aplicate în formularea unui tratament adecvat și a unor măsuri de prevenire și combatere al bolilor. (3, 6, 21, 28, 29)

1.24. Recoltarea probelor pentru examene de laborator

Probele trebuie colectate cu atenție, și trimise la laborator în condiții optime. Probele care nu au fost păstrate în condiții adecvate și nu au fost trimise în cantități suficiente pot duce la erori de diagnostic. Când există neclarități în privința modului de recoltare și conservare a probelor în vederea transportului, este recomandată consultarea laboratorului care va prelucra probele.

1.24.1. Recoltare probelor pentru examenul histopatologic

Recoltarea probelor este o etapă foarte importantă pentru examenul histopatologic.

Recomandările generale privind recoltarea probelor pentru examenul histopatologic se referă la:

– Recoltarea cât mai timpurie a probelor pentru a se evita instalarea modificărilor cadaverice (autoliza și putrefacția).

– Evitarea zdrobirii țesuturilor în timpul recoltării.

Recoltarea probelor de la nivelul țesuturilor și organelor cu leziuni să se facă din zonele cele mai reprezentative.

Dimensiunile pieselor recoltate trebuie să fie suficient de mici încât să permită o fixare rapidă și completă a acestoră.

a). Autoliza cadaverică se produce sub acțiunea enzimelor celulare proprii țesuturilor imediat după moarte. Viteza cu care se instalează și progresează diferă în funcție de organ. Encefalul, rinichiul sau mucoasele, sunt primele care suferă modificări autolitice majore, de aceea aceste organe sunt primele din care se recoltează probe. Ideal este ca pentru examenul histopatologic piesele să fie recoltate imediat după moartea animalului. Pentru examene histochimice și imunohistochimice recoltarea imediată a probelor este obligatorie. Există, situații care impun recoltarea de probe de la cadavre cu modificări cadaverice avansate, sau în diferite stadii de putrefacție, în vederea stabilirii cauzei morții (în caz de litigii sau suspicionarea unor boli grave).

b). Recoltarea se face cu ajutorul unor instrumente adecvate, (lame de bisturiu) bine ascuțite care să permită o secționare fină, continuă, fără franjurarea și fără zdrobirea fragmentelor de țesut. Pentru recoltarea probelor din pereții organelor cavitare (stomac, intestin, etc.) secționarea se face cu ajutorul foarfecelor după ce în prealabil porțiuni mai întinse de țesut au fost întinse pe o bucată de carton. În cazul unor țesuturi foarte friabile, din cauza autolizei sau dezghețării după congelare, pentru evitarea zdrobirii se poate recurge la prefixarea unor fragmente mai mari, în formol 10-20%, apoi, după 1-2 ore se va efectua secționarea la dimensiunile potrivite pentru fixare.

c). Pentru a fi relevantă piesa trebiue să conțină atât țesut cu modificări patologice cât și țesut normal în continuitate.

d). În funcție de organ, de fixatorul folosit, de capacitatea de penetrare a acestuia, grosimea pieselor este diferită. În general se recoltează piese cu o grosime de până la 5mm. Pentru examene citologice se acceptă o grosime de până la 3mm.

Din tumorile mari se recoltează țesut din mai multe zone. Capsulele conjunctive se secționează pentru a facilitata penetrarea fixatorului. Conținutul cavităților mucoase se îndepărtează cu finețe înaite de fixare.

e). Pentru fiecare organ există anumite particularități de structură anatomică și histologică care recomandă utilizarea unei tehnici de recoltare specifice. Orientarea secțiunilor se face în funcție de organ și de scopul examenului histopatologic. Secțiunile se fac în așa fel încât proba recoltată să cuprindă toate elementele structurale ale organului (ex. parenchim și canale biliare în cazul ficatului, medulară în cazul rinichiului). În cazul țesutului muscular se fac secțiuni paralele cu fibrele musculare.

Este contraindicată recoltarea tardivă a probelor, zdrobirea acestora, fixarea lor în recipiente care le deformează. (3, 6, 21, 29, 30)

1.24.2. Fixarea probelor în vederea examenul histopatologic

Scopul fixării este reprezentat de oprirea fenomenelor vitale specifice țesutului recoltat în vederea investigării histochimice a acestuia, oprirea modificărilor cadaverice (autoliza, putrefacție), pregătirea celulelor și țesuturilor în vederea colorării unor componente, și creșterea permeabilității pentru coloranți.

Fixarea se realizează, cu ajutorul unor soluții fixatoare. Există mai multe lichide fixatoare care se folosesc în funcție de țesutul investigat și de tehnicile de colorare ce vor fi folosite.

Pentru ca apa din probe să nu dilueze semnificativ lichidul fixator se folosește un volum de fixator de cel puțin 10 ori mai mare decât volumul probelor. După 24-48 ore țesuturile sunt fixate, formolul se schimbă iar cantitatea de formol necesară, este mai mică, doar suficientă cât să acopere probele.

Capacitatea obișnuită a recipientelor pentru fixare este de 100-250 ml dar se folosesc și recipiente mai mari în care piesele se separă în cutii de material plastic individualizate. Pentru transport se vor folosi recipiente de plastic și nu de sticlă pentru a evita spargerea acestora. Pentru probele care se trimit în timpul iernii trebuie prevenită înghețarea probelor. Aceasta se face prin adăugarea la soluția clasică de formaldehidă a alcoolului etilic 95% într-o proporție de 10%.

Creierul se fixează prin introducerea într-un volum mare de fixativ. Se lasă 24 ore iar după aceea se secționează și se alege fragmentul dorit.

Segmente din tractul gastrointestinal trebuie prelevate cât se poate de repede după deschiderea cadavrului pentru a minimaliza modificările cadaverice. Segmentul intestinal se deschide pe lungime înainte de introducerea în fixativ pentru a asigura o păstrare adecvată și promptă a stratului mucos și pentru a crește suprafața de penetrare. (3, 6)

1.24.3. Recoltarea probelor în vederea examenelor hematologice și citologice

După ce sângele a fost colectat într-un tub cu anticoagulant se asigură omogenizarea prin răsturnarea de câteva ori a tubului.

Se fac două frotiuri din fiecare probă de sânge, după omogenizarea sângelui cu EDTA, pe lame curate și se usucă la aer.

Frotiurile nu se congelează pentru a evita hemoliza. Pentru transport lamele se așează în cutii de plastic sau carton cu capac și distanțiere. Special prevăzute.

Probele pentru citologie sunt, în general, frotiuri sau amprente realizate din lichide și țesuturi. Frotiurile din țesuturile tumorale sunt preparate ocazional pentru evaluare citologică. Există posibilitatea să se ajungă la un diagnostic în urma preparării și examinării unor frotiuri (de pe suprafața secționată a tumorii, sau din aspirații) înainte ca blocurile de țesut din tumoră să fie procesate după tehnica la parafină. Se usucă imediat frotiul pentru a nu se modifică arhitectonica celulelor. Fixarea se poate realiza prin flambare, sau prin întroducerea probei în alcool metilic absolut.

Frotiurile se pot prepara și din lichidele organismului prin punerea câtorva picături pe lamă. Lichidul poate fi colectat și centrifugat iar din depozitul de celule de pe fundul eprubetei să se prepare frotiul. (3, 6)

1.24.4. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenului bacteriologic

Probele destinate examenului microbiologic se colectează în condiții, de asepsie, la scurt timp după moartea animalului. Prelevarea de probe pentru culturi bacteriologice se face înainte de a deschide tractul gastrointestinal.

Se recomandă cauterizarea suprafeței organului cu o spatulă încinsă iar după aceea să se recolteze materialul necesar din profunzimea organului solid, abcesului sau a masei coagulate. Alegerea mediului de transport al probelor depinde în mare parte de microorganismele care sunt suspectate a fi prezente la nivelul probei. Raclările se pot efectua din cavitățile organismului sau din organele deschise sau chiar înainte de deschiderea completă a organelor. Organele cavitare și segmentele tractusului gastrointestinal sunt cel mai ușor manipulate dacă se leagă la ambele capete și se introduc într-o placă Petri. (3, 6)

Probele de sânge trebuie colectate înaintea eutanasierii animalului muribund. Sunt situații în care probele de sânge pot fi obținute de la animale care au murit în ultimele 3-4 ore. Acest lucru se poate efectua prin aspirarea sângelui de la nivelul cordului înainte de deschiderea compartimentelor. Regula generală în colectarea lichidelor organismului este obținerea de probe necontaminate. Lichidele pot fi colectate pe parcursul examinării dacă se anticipează necesitatea acestor tipuri de examene.

Lichidul ascitic se analizează în funcție de cantitate, culoare, turbiditate. Urina se obține prin aspirație directă cu seringa din vezica urinară. Lichidul cefalorahidian poate fi colectat înaintea deschiderii creierului. Se realizează prin aspirarea lichidului cu ajutorul unei seringi cu ac.

Izolarea agenților microbieni din probe recoltate la examenul necropsie este cu atât mai concludent realizată cu cât materialul colectat este trimis mai repede la laborator. Majoritatea bacteriilor patogene mor în țesuturile aflate în putrefacție în timp ce bacteriile saprofite și cele din mediu se înmulțesc.

Probele se introduc în recipiente sau pungi de plastic sterile. Intestinul se colectează separat de alte țesuturi.

Probele trimse pentru examen bacteriologic trebuie să fie păstrate la rece (nu se congelează) pe tot parcursul transportului. Nu este recomandată congelarea probelor pentru bacteriologie, cu o singură excepție. Probele pentru identificare bacteriilor din genul Brucella vor fi prelevate imediat după moartea animalului, vor fi congelate imediat și trimise la laborator în stare congelată.

Nu se recoltează probe de la animale tratate recent cu antibiotice sau chimioterapice pentru că nu se vor obține rezultatele așteptate.

În caz de suspiciune de antrax se recoltează sânge proaspăt sau coagulat într-o seringă sterilă de unică folosință iar apoi se transferă într-un tub care se răcește. Splina se ambalează într-o pungă sterilă și se răcește.

Pentru identificarea germenilor din genul Clostridium, probele trebuie prelevate imediat după moartea animalului și trebuie conservate bine pentru a preveni contaminarea cu microorganisme sporulate nepatogene.

În cazurile cu boli enterice se vor trimite și câteva amprente intestinale uscate la aer și probe de fecale. În cazul unor dubii asupra probelor care trebuie recoltate de la un cadavru este indicată recoltarea mai multor țesuturi. Sunt preferate următoarele organe: splina, cordul, jejunul și ileonul (ligaturat, nedeschis), creier (secționat longitudinal), plămânul (din zone cu leziuni), rinichi (nedecapsulat), limfonodulii din zonele adiacente leziunilor, ficat (mai rar folosit pentru culturi pentru că este rapid invadat postmortem de bacteriile intestinale dar este o probă bună pentru diagnosticul salmonelozei). (3, 6)

1.24.5. Recoltare probelor în vederea efectuării examenul virusologic

Virusurile pot fi distruse ușor de căldură, lumină, deshidratare și modificarea pH-ului.

Izolarea virusurilor se realizează mai ușor dacă probele se recoltează de la animale sau cadavre proaspete, cu forme acute de boală.

Probele recoltate se refrigerează dar nu se congelează. Congelarea țesuturilor distruge celulele și scade eficacitatea imunofluorescenței și imunohistochimiei. Contactul țesuturilor cu dezinfectanți poate distruge virusurile și/sau cultura de celule pe care se va face cultivarea. (3, 6)

1.24.6. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul micologic

Probele de piele pentru cultivarea fungilor trebuie prelevate în condiții cât mai aseptice, refrigerate și trimise la laborator pe pungi cu gheață.

Părul și scuamele cutanate pentru micologie se trimit în pungi uscate din material plastic sau din hârtie. Umiditatea în exces pe parcursul păstrării și transportului probelor favorizează dezvoltarea excesivă a bacteriilor și compromiterea rezultatului. Recoltarea probelor cutanate, se face de la periferia leziunilor. Este de preferat examinarea micologică a pielii în paralel cu cea histopatologică. O porțiune de piele se fixează în formol 10% iar altă porțiune se trimite refrigerată pentru examen micologic.

În cazul suspicionării micozelor profunde se vor preleva țesuturi cu leziuni evidente, limfonodulii aferenți precum și secreții, exsudate, necroze, etc. în condiții sterile. Probele colectate se refrigerează. În paralel se recoltează probe pentru examene histopatologice și bacteriologice. (3, 6)

1.24.7. Recoltarea probelor în vederea efectuării examen parazitologic

În vederea examinării, probele de ectoparaziți se colectează înainte de deschiderea cadavrului. Căpușele, puricii, păduchii pot fi periați cu grijă de pe blană sau pene și fixați în formol. Pentru o mai bună recoltare a acestora, se udă blana sau penele cadavrului cu o soluție de detergent. La colectarea căpușelor de pe cadavre proaspete trebuie evitată ruperea părții anterioare, prin udarea corpului căpușei cu eter. Acesta va ucide căpușa și va permite extragerea ei. Probele se fixează în sol. de alcool etilic 70% sau formol 10%.

Pentru a evita ghemuirea lor, paraziții se introduc în apă călduță înainte de fixare. Trebuie evitată desprinderea teniilor de pe suportul de atașate deoarece scolexul se va rupe, acesta fiind foarte important pentru identificarea speciei.

Recoltarea probelor pentru demonstrarea ouălor și larvelor de paraziți se face de regulă din rect. Recipientele cu fecale trebuie să aibă cât .mai puțin aer posibil, de aceea se recomandă umplerea lor cât mai bine. Probele se răcesc pentru a preveni fermentarea.

Paraziții mari externi sau interni se fixează în alcool etilic 70% sau în formol 10%. Pentru diagnosticarea paraziților din sânge se trimit probe de sânge cu anticuagulant (heparină sau EDTA) și două frotiuri de sânge uscate. (3, 6)

1.24.8. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenul toxicologic

Probele destinate examenului toxicologic trebuie prelevate așa fel încât să se evite contaminarea cu diferite substanțe chimice folosite în timpul necropsiei (fixatori, detergenți, dezinfectanți).

Acestea nu se spală deoarece reziduurile toxice pot fi îndepărtate sau prea diluate pentru a putea fi identificate.

În afara indicațiilor speciale, nu se vor adăuga conservanți probelor ce urmează a fi investigate chimic. Probele se congelează și trebuie să ajungă congelate la laborator, sângele în schimb se trimite refrigerat.

În caz de suspiciune de intoxicație este indicat ca medicul veterinar să contacteze laboratorul la care se vor trimite probele, pentru a se informa exact cu privire la cantitatea care trebuie expediată, modul de conservare și de transport al probelor. (3, 6)

1.24.9. Recoltarea probelor în vederea efectuării examenului serologic și biochimie

În vederea efectuării analizelor biochimice se recomandă să se expedieze probe de ser de la animale bolnave. Se va trimite câte 1 ml de ser pentru fiecare test care urmează a se efectua. Serul se separă de coagul înainte de expediere.

Serul fără hematii este recomandat doar examenelor serologice, hemoliza poate interfera cu testele serologice și biochimice dând rezultate eronate.

Toate probele de ser se refrigerează și se trimit împreună cu un agent de refrigerare. Serul se poate congela după cea a fost prelevat de pe coagul. Răcirea este esențială pentru determinări de enzime. Identificarea fiecărui tub în parte prin numerotare care să corespundă cu datele din nota de însoțire este obligatorie. (3, 6)

1.24.10. Pregătirea și transportul probelor la laborator

Probele trebuie să fie însoțit de date anamnetice care trebuie să conțină numele și adresa proprietarului, date despre animal, specia, rasa, vârsta, sex, date cu privire boală, morbiditate, mortalitate, vaccinări, tratament aplicat și eficienta în urma aplicării acestuia, semne clinice, leziuni observate la necropsie și diagnosticul prezumtiv. Trimiterea de fotografii ale organelor cu leziuni alături de piesele pentru examenul histopatologic oferă informații importante în stabilirea diagnosticului.

Datele anamnetice, buletinul de trimitere, se scriu și se ambalează în pungi de plastic închise. Pe fiecare recipient se trece numele proprietarului și proba recoltată.

Probele de ser se numerotează în corelație cu datele trecute în buletinul de trimitere. Într-un pachet se includ probe provenite de la un singur efectiv.

Fiecare țesut se ambalează, separat. Intestinul se ambalează întotdeauna separat de alte țesuturi pentru a preveni contaminarea bacteriană.

Recipientele care conțin lichide biologice sau formol se închid bine cu capac și se plasează în pungi de plastic.

În pachetul cu probe se vor introduc pungi cu gheață care trebuie să fie în contact cu probele și să le păstreze reci până la laborator. Pachetul cu probe trebuie să fie căptușit cu polistiren expandat care este un bun izolator.
Este preferabilă folosirea recipientelor izoterme și impermeabile.

Probele ambalate trebuie fixate bine cu hârtie în interiorul recipientului pentru a preveni mișcarea și spargerea în timpul transportului. (3, 6)

1.24.11. Examene rapide folosite în timpul necropsiei

Preparatele directe

Preparatele directe reprezintă o tehnică rapidă de realizare a unor preparate microscopice native, necolorate. Tehnica presupune recoltarea de materiale lichide cu aspect normal sau patologic, așezarea pe o lamă portobiect, acoperirea lor cu o lamelă și examinarea ca atare la microscop. Lichidele care urmează a fi examinate microscopic se recoltează prin aspirare cu seringa sau se preiau cu colțul unei lame microscopice. Materialele de examinat recoltate de la nivelul mucoaselor, din sedimente, din țesuturi compacte, se amestecă cu ser fiziologic sau soluții clarificatoare, în cazul raclatelor cutanate.

Examinarea microscopică se face în câmp luminos, contrast de fază și câmp întunecat. Majoritatea celulelor, paraziților microscopici și chiar bacteriile se pot observa la examinarea preparatelor în câmp luminos.

Examinarea preparatelor directe se face în condiții mult mai bune în contrast de fază. Recombinarea a doua fascicule de lumina cu aceeași lungime de undă dar defazate duce la creșterea contrastului prin creșterea indicelui de refracție. Diferentele de intensitate a luminii vor fi percepute ca formațiuni întunecate (celule, microorganisme) pe un fond mai luminos.

Contrastul de fază dă detalii de finețe asupra structurii interne a celulelor. Procedeul se pretează bine examinării celulelor necolorate, vii sau moarte, și paraziților. Examinarea în câmp întunecat presupune vizualizarea unor particule aflate în suspensie, particule care reflectă sau refractă un fascicul luminos oblic. Tehnica de examinare se pretează suspensiilor transparente și se folosește pentru evidențierea spirochetelor, flagelatelor, celulelor, paraziților și cristalelor aflate în suspensie.

Raclatul cutanat este cel mai folosit procedeu de recoltare a probelor în vederea examenului microscopic. Are importanță maximă în identificarea ectoparaziților mici și microscopici. Examenul pentru demodecie se face din leziuni recente. Pielea din zona ce urmează a fi raclată se prinde și se comprimă între degetul mare și cel arătător pentru a elimina paraziții din foliculii piloși. Materialul obținut este raclat și plasat pe o lamă portobiect. Pentru a facilita aderarea materialului colectat de lamă, este indicată aplicarea unei picături de ulei mineral pe suprafața ce urmează a fi raclată sau pe lama bisturiului. Urmează raclarea mai profundă până la apariția sângerării din capilare (la cadavrele proaspete). Smulgerea firelor de păr și examinarea materialului care se exprimă la comprimare poate releva paraziți.

Materialul raclat se amestecă pe lamă cu 2-3 picături de ulei mineral. Uleiul se amestecă bine cu materialul raclat până la omogenizare, apoi se acoperă cu o lamelă histologică. Pentru o mai bună examinare, un mai bun contrast pentru identificarea paraziților, este indicată coborârea condensatorului sau închiderea diafragmei. Identificarea paraziților adulți sau a formelor imature (ouă, larve, nimfe) stabilește diagnosticul.

Paraziții superficiali (Dermanyssus, Otodectes) pot fi evidențiați după recoltarea lor de pe suprafața cutanată sau a părului cu ajutorul unei benzi adezive de acetat. Banda de acetat curată este presată pe suprafața părului și pielii adiacente sau pe o suprafață rasă. Banda este apoi lipită pe o lamă portobiect și examinată.

Deoarece majoritatea dermatofiților la animale sunt la exteriorul firului de păr, clarificarea preparatelor directe nu este necesară, încât examinarea se poate face în ulei mineral. Clarificarea părului si scuamelor se poate face între lamă și lamelă în câteva picături de KOH 10-20%. Lama se încălzește ușor 15-20 secunde, fără a se fierbe proba. Încălzirea se poate înlocui cu un timp de așteptare de 30 minute la temperatura camerei.

Soluție de KOH se poate înlocui cu așa-numitul „clorfenolac" în vederea clarificării keratinei: 50 g cloralhidrat, 25 ml fenol lichid și 25 ml acid lactic. Pentru dizolvarea cloralhidratului este nevoie de mai multe zile dar soluția este stabilă. Preparatul direct realizat cu acest amestec poate fi examinat imediat. (3, 6)

1.24.12. Colectarea probelor pentru frotiuri

Probele citologice pot fi colectate prin tamponarea și raclarea leziunilor. Tehnicile folosite pentru colectarea probelor și prepararea lamelor variază în funcție de localizarea anatomică, caracteristicile țesutului și în funcție de caracteristicile pacientului.

Amprentele. Pentru evaluare citologică amprentele pot fi realizate din leziuni externe sau din țesuturile extrase în timpul necropsiei. Ulcerele ar trebui imprimate înainte de a fi curățate. Apoi leziunea trebuie curățată cu un burete chirurgical umezit cu soluție salină și reimprimată și/sau raclată.

Pentru realizarea amprentelor sângele și lichidele tisulare trebuie îndepărtate de pe suprafața leziunii prin ștergere cu un material absorbant. Excesul de sânge și lichide tisulare împiedică celulele să adere pe lamă, rezultând un preparat sărac în celule. De asemenea, excesul de fluide împiedică celulele să se disperseze și să ia forma și dimensiunea pe care o au în mod obișnuit în frotiurile uscate la aer.

Mijlocul unei lame curate este apăsat pe suprafața ștearsă a țesutului care trebuie imprimat. Deși, în general, se fac mai multe amprente pe fiecare lamă, o amprentă pe lamă este de obicei suficientă. Atunci când este posibil, e bine să se realizeze mai multe lame cu amprente astfel încât să fie disponibile pentru eventualele colorații speciale.

O tehnică proprie de realizare a amprentelor este tehnica amprentelor la gheață care se pretează bine studiului unistraturilor celulare (endoteliu, mezoteliu) dar și unor țesuturi cu structură fibroasă. Lamele sunt înghețate în congelator sau în criostat iar țesutul de analizat se va atinge ușor, rapid de suprafața lamelor. Urmează încălzirea rapidă a amprentelor pe o platină sau la un uscător cu aer cald pentru a preveni apariția condensului. Prin amprentarea succesivă a aceleași zone se obțin "secțiuni" seriate prin țesut.

Raclările. Raclările au avantajul colectării multor celule din țesut și de aceea sunt folosite pentru țesuturile dense, cu puține celule.

Raclarea se face prin tragerea unei lame de bisturiu sau a unei lame histologice perpendicular pe suprafața leziunii curățată și uscată. Materialul colectat pe lamă este transferat în mijlocul unei lame de microscop și etalat prin una sau mai multe din tehnicile descrise mai jos pentru prepararea frotiurilor din mase solide.

Este necesară uscarea imediată a frotiului pentru a păstra arhitectonica celulelor. Fixarea se poate realiza prin scufundare în alcool metilic absolut. (3, 6)

1.24.13. Efectuarea frotiurilor

Pot fi folosite mai multe metode pentru prepararea frotiurilor pentru diagnostic citologie din raclate și lichide biologice. Alegerea tehnicii de efectuare a preparatului depinde de caracteristicile probei.

Tehnica frotiului de sânge: după ce materialul a fost depus pe o lamă o a doua lamă se așează peste prima la un unghi de 30-40°. Aceasta este trasă înapoi de-a lungul primei lame până când vine în contact cu proba. Când fluidul s-a extins de-a lungul joncțiunii celor două lame, lama de deasupra se trage înainte rapid și cu finețe.

Metoda squash: poate da frotiuri citologice excelente. Preparatul se efectuează prin depunerea materialului pe mijlocul unei lame și apoi se așează o a doua lamă orizontal peste material la un unghi drept față de prima lamă. Aceasta este apoi trasă prin alunecare rapidă și ușoară peste prima lamă. Este important a nu se apăsa lama etalatoare în timpul etalării deoarece aceasta provoacă ruperea celulelor. Greutatea lamei este de obicei suficientă pentru etalarea adecvată a celulelor. Dacă sunt prezente bucăți mici de țesut care nu se dispersează când a doua lamă este aplicată (de ex.' bucăți de măduvă osoasă), se poate aplica o ușoară apăsare cu degetul înainte de etalare.

Alte tehnici de etalare: o metodă care distruge celulele în mai mică măsură, este aceea de a pune a doua lamă peste material, apoi se rotește cu 45° și se ridică.

O altă tehnică pentru etalarea materialelor aspirate este aceea de a trage materialul în zonele periferice în mai multe direcții cu vârful unui ac de seringă, rezultând o fotmă de stea de mare. Această tehnică nu distruge celulele fragile și de asemenea permite menținerea unui stat gros de lichid tisular în jurul celulelor. Uneori acest strat gros împiedică dispersarea celulelor și interferează cu observarea detaliilor celulei dar prezintă și porțiuni acceptabile.

Tehnica pensulării este foarte bună pentru frotiuri din măduva osoasă și constă în atingerea ușoară a măduvei cu o pensulă uscată din păr decămilă și pensularea ușoară a lamei obținând un strat fin, unistrat decelule.

Prepararea frotiurilor din lichide. Frotiurile trebuie preparate imediat după colectarea lichidului. Frotiurile pot fi realizate direct din lichidul proaspăt, bine amestecat, sau din sedimentul rezultat la centrifugare, prin tehnica frotiului de sânge, a frotiului liniar, sau metoda squash. Selectarea tehnicii depinde de celularitatea, vâscozitatea și omogenitatea lichidului.

Tehnica frotiului liniar poate fi folosită pentru concentrarea lichidelor cu puține celule, dar de obicei nu dispersează suficient celulele din lichidele bogate în celule. De aceea, lichidele translucide necesită de obicei concentrare, fie prin centrifugare, fie prin tehnica frotiului liniar, centrifugarea fiind de preferat.

Pentru concentrarea lichidelor prin centrifugare, lichidul este centrifugat 5 minute la 1000-1500 r/m. Sedimentul se resuspendă în câteva picături de supernatant prin înclinarea ușoară a tubului. O picătură din sedimentul resuspendat se pune pe o lamă și se face un preparat prin metoda frotiului sau squash. Dacă este posibil, se fac câteva preparate prin fiecare tehnică.

Dacă lichidul nu poate fi concentrat prin centrifugare sau dacă proba centrifugată conține puține celule, pentru concentrarea celulelor în preparat se poate folosi tehnica frotiului liniar. O picătură de lichid se pune pe o lamă curată și se folosește tehnica frotiului de sânge doar că a doua lamă se ridică de pe preparat la aproximativ 3/4 din frotiu, lăsând o porțiune liniară care conține mai multe celule decât restul lamei. Din păcate este posibil ca o cantitate prea mare de lichid să rămână în această „linie" și să împiedice buna dispersare a celulelor. (3, 6)

2. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE PĂSĂRILOR

Cadavrele se identifică din următoarele puncte de vedere: specie, rasă, origine, sex, vârstă, tip productiv, categorie de exploatare, sistem de creștere, identificarea proprietarului.

Descrierea semnelor clinice trebuie raportată în ordine cronologică de către îngrijitor sau persoana care însoțește păsările la laborator.

Istoria efectivului trebuie să includă următoarele aspecte: nivelul producțiilor, uniformitatea efectivului, boli anterioare apărute în efectiv, descrierea semnelor clinice actuale, morbiditatea și mortalitatea înainte și după apariția semnelor de boală, vaccinări, program de furajare, consumul de furaje, condiții de microclimat (temperatură, umiditate, ventilație), date referitoare la întreținerea păsărilor, alimentație, compoziția chimică a furajelor, calitatea apei folosite pentru adăparea păsărilor.

În fermele de creștere intensivă a păsărilor, o serie de factori de microclimat și factori manageriali pot influența negativ sau chiar anula răspunsul efectivului la o anumită medicație.

Ancheta referitoare la sursa (originea) păsărilor, incubația, ecloziunea, posibilitatea stresului termic (răcire sau supraîncălzire) precum și mortalitatea timpurie poate oferi informații esențiale în dezvoltarea și sănătatea ulterioară. De exemplu encefalomielita este observată în prima săptămână de viață și este asociată cu condiții neigienice de ecloziune. Infecțiile cu Salmonella, transmise de obicei prin ou, sunt observate după aproximativ 8 zile de viață. Atremorul epidemic este de asemenea transmis prin ou și este observat, cel mai probabil, la aproximativ 12 zile de viață. Coccidioza, boala a mizeriei, apare după 21 de zile de viață. Anamneza urmărește și eventualul tratament și durata acestuia, incluzând și prelungirea acestuia după trecera semnelor. O serie de infecții cum ar fi cele cu Salmonella sau pasteurella, pot fi controlate, stăpânite prin medicație antiinfecțioasă dar pot recidiva. (3, 6, 14, 24)

2.1. Examenul exterior

La examneul extern al cadavrelor se urmărește, în primul rând, aspectul general al cadavrelor, unele afecțiuni putând fi observate cu ușurință în acest stadiu. Hipotrepsia se poate evidenția la exterior printr-o dezvoltare corporală scăzută, membre dezvoltate disproporționat față de trunchi și se confirmă, după deschiderea cadavrului, prin slaba dezvoltare a organelor interne.

Conformația cadavrelor se apreciază în funcție de aspectul normal al speciei și al rasei. Se pot observa leziunile specifice nanismului, rahitismului (devieri ale sternului), periosisului (devieri ale membrelor), osteopetrozei (îngroșări ale oaselor lungi), etc.

Constituția trebuie să fie robustă la rasele de carne și fină la rasele de ouă. Starea de întreținere se examinează prin simplă inspecție și prin palparea cadavrului. Starea de întreținere se apreciază ca și cahexia, stare de întreșinere slabă, bună, foarte bună și obezitate. La palpare se simte carena sternală proeminentă, cu atrofia musculaturii sternale, în caz de slăbire sau cahexie. Apreciem și anumite poziții anormale ale capului și membrelor. În encefalomalacie apare torticolis iar în Boala Marek apar poziții anormale ale membrelor și ale aripilor, la fel și în hipovitaminoza B1.

Examenul suprafeței cutanate intereasează atât pielea cu pene, cât și cea fără pene (la creastă, urechiușe, bărbițe, pleoape) apar leziunile de variolă sub forma unor noduli cenușii care sunt acoperiți de cruste.(Fig.1.1) Se pot suprapune infecții bacteriene și apar inflamații necrotice, purulente și fibrinoase la nivelul pielii capului și al mucoasei conjunctive.

Anemia imprimă o culoare mai deschisă bărbițelor, culoarea negricioasă apare în intoxicații cu substanțe care se cuplează cu Hb. Apariția de pete negre la nivelul crestei și bărbițelor se constată în histomonoză (boala capului negru). În holera aviară cronică apare edemul bărbițelor și, mai rar, apare gangrena bărbițelor, cu eliminarea lor. În urma luptelor sau a canibalismului apar plăgi, ulcere la nivelul crestei, bărbițelor și la nivelul cloacei.

La nivelul membrelor se pot observa leziunile produse de râie. Se vor examina și mucoasele aparente. Mucoasa bucală poate prezenta depozite de fibrină, inflamații difteroide, în candidoză și trichomonoză. (3, 6)

2.1.2. Aspectul general al cadavrului

-defecte de aplomb și devierea coloanei vertebrale în rahitism la pui și osteomalacie la adulte;

-subdezvoltare (întîrziere în creștere) în hipotrepsie;

-opistotonus în encefalomalacie;

-abdomen în formă de pinguin în: pseudoconcremente de ou, peritonită vitelină; (14, 30, 34)

– tumori în cavitatea toracoabdominală.

2.1.3. Examinarea pielii și a penelor

Se va examina pielea din regiunea capului: creastă, bărbițe, pleoape și apoi pielea extremității picioarelor (regiunile tarsometatarsiană și falangelor). La examinarea pielii se apreciază culoarea, grosimea, elasticitatea, prezența de cruste și/sau noduli. (3, 6)

2.1.4. Leziuni ale pielii:

-plăgi în caz de traumatisme;

-cruste în dermatitele eruptive;

-nouduli variolici în difterovariolă;

-tumefierea foliculilor plumiferi în: sarcomatoză, boala Marek. (14, 30, 34) (Fig 1.

2.1.5. Leziuni ale penelor:

-căderea penelor în: boli cronice, dermatoze, parazitoze;

-aglutinarea penelor din jurul orificiului cloacal cu materii fecale în enterite;

– prezența de sânge în jurul orificiului cloacal în canibalism. (14, 30, 34)

2.1.6. Leziunile mucoaselor aparente

-paliditatea mucoaselor în anemii;

-depozite fibrinoase la nivelul sacilor conjunctivali în variola aviară cu localizarea oculo-nazală, coriza hemofilică, micoplasmoză;

-prolapsul cloacal apare în: retenția de ou, pseudoconcrement de ou, tumori în cavitatea toraco-abdominală. (14, 29, 34)

2.1.7. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat

Cadavrul se fixează în poziție dorsală și se deplumează pe fața ventrală a regiunilor cervicală și toracoabdominală, de asemenea pe fața internă a membrelor. Se completează cu examenul suprafeței cutanate.

Se execută o butonieră la nivelul procesului xifoidian al sternului. Apoi, sub protecția unei sonde canelate se secționaeză pielea pe linia mediană a feței ventrale a corpului, întâi caudal până la cloacă, apoi până în zona inferioară a ciocului, protejând gușa. Secțiunea principală se completează cu alte patru secțiuni care merg pe fața internă a aripilor și picioarelor, perpendiculare pe prima.

Se dilacerează țesutul conjunctiv subcutanat și pielea se răsfrânge lateral. În acest fel se pot obține date privind țesutul conjunctiv subcutanat. (3, 6)

2.1.8. Leziunile țesutului conjunctiv subcutanat :

– peteșii în sindroamele hemoragipare;

– infiltrații edematoase în cahexie;

– granuloame parazitare;

– tumori în virozele oncogene aviare.

2.2. Examenul interior

2.2.1. Deschiderea și examinarea cavității toracoabdominale

Se execută o breșă în peretele ventral al cavității, înapoia procesului xifoidian al sternului. Cu foarfecele drept, sub protecția sondei canelate sau a două degete de la mâna opusă celei care manipulează instrumentul de secționare (foarfecele), se practică trei secțiuni: una pe linia mediană până la cloacă și alte două secțiuni laterale, paralele cu marginile hipocondrului, simetrice, până la nivelul paletelor iliace. Peretele cavității se segmentează, astfel, în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral. (3, 6)

Se va ridica în continuare plastronul sternocostal. Pentru aceasta se practică două secțiuni simetrice și convergente orientate caudo-cranial și ușor oblic în sus, de la paletele iliace (punctul decliv al secțiunilor anterioare) până la jumătatea claviculelor. Cu foarfecele la tineret și cu costotomul la adulte se vor secționa coastele, coracoidele și claviculele. Plastronul sternocostal se ridică ușor, dilacerând sau secționând cu atenție inserția sternală a sacului pericardic. Se examinează gradul de dezvoltare a musculaturii pectorale și carena sternală care poate fi deviată înrahitism la pui și osteomalacia la adulte. Pe fața internă a plastronului sternocostal pot să apară depozite văroase în guta viscerală ca și pelicule de fibrină în colibaciloza acută. (3, 6)

2.2.2. Leziunile cavității toraco-abdominale

-peteșii și sufuziuni în: intoxicați, hipovitaminoza K, boli infecțioase;

-hemoperitoneu în: rupturi de organe, traumatisme, canibalism;

– poliserozită urică – depozite de acid uric în guta viscerală;

– poliserozită fibrinoasă în colibaciloza acută;

– ovisaci în peritonita consecutivă pontei abdominale;

– vitelus în peritonita vitelină;

– formațiuni tumorale cu sediul pe seroasele cavității sau în pereții acesteia în virozele oncogene. (14, 30, 34)

Sacii aerieni în mod normal colabează imediat după deschiderea cavității și nu pot fi examinați. În stări patologice ei sunt destinși, cu peretele îngroșat și cu depozite interne. (3, 6)

2.2.3. Leziunile sailor aerieni:

– aerosaculita fibrinoasă – acumulările de fibrină, se întâlnește în micoplasmoză; (Fig. 1.3)

– aerosaculita granulomatoasă – îngroșarea neregulată, difuză sau sub formă de granuloame, în aspergiloză.

2.2.4. Deschiderea și examinarea cavității pericardice

Pentru deschiderea cavității pericardice se prinde cu pensa chirurgicală vârful sacului pericardic și se trage ușor înspre examinatorul plasat în partea posterioară a cadavrului. Se execută cu foarfecele o mică butonieră în fața pensei și apoi două secțiuni orientate lateral în V, înspre baza cordului. Lamboul superior, de formă triunghiulară, se răsfrânge, iar cel inferior, mai mare, va păstra și va permite examinarea eventualelor colecții patologice lichide. (3, 6)

2.2.5. Leziunile cavității pericardice:

– hemopericard ca urmare a traumatismelor grave;

– pericardită seroasă se caracterizează prin prezența unui lichid citrin care coagulează la aer în 15 minute, și se întâlnște în holera aviară acută;

– pericardita fibrinoasă în colibaciloza acută;

– pericardită urică în localizarea pericardică a gutei viscerale. (Fig.1.4)

2.2.6. Eviscerarea și examinarea cordului

Cordul se prinde cu mâna sau cu pensa și se trage ușor în sus, după care se secționează marile vase. La cadavrele foarte proaspete (cu sânge necoagulat) sau foarte vechi (cu sânge hemolizat) se aplică două ligaturi care prind toate vasele de la baza cordului și cordul se ridică după secționarea între cele două fire.

Se apreciază cantitatea și calitatea grăsimii de la baza cordului, prezența de mici hemoragii în holera aviară, apariția unor formațiuni nodulare care proemină la suprafața cordului și care pot fi tumori sau noduli pulorici (salmoneloza aviară). După deschiderea cordului se apreciază suprafața de secțiune a miocardului ca și aspectul endocardului parietal și valvular. (3, 6)

2.2.7. Leziunile cordului:

-cordul globulos (boala cordului rotund) în policarențe severe și în intoxicația cu furazolidonă;

-hemoragii punctiforme la baza cordului („cord stropit cu fuxină”) în holera aviară;

-miocardita limfohistiocitară (noduli pulorici) în salmoneloză;

-miocardita granulomatoasă în tuberculoză și aspergiloză;

-tumori miocardice în boala Marek sau leucoza limfoidă. (14, 30, 34)

2.2.8. Eviscerarea și examinarea ficatului

Ficatul se eviscerează secționând vasele, canalul cistic și ligamentele de susținere. La examinarea culorii se va ține cont de faptul că ficatul la puii în primele trei săptămâni de viață este de culoare gălbuie, culoare patologică la ficatul păsărilor adulte. (3, 6)

2.2.9. Leziunile ficatului:

– hepatosteatoză – ficatul are culoare galben – ruginie și foarte friabil, se observă în micotoxicoze sau forțajul alimentar al găinilor ouătoare ca și în unele boli infecțioase;

– amiloidoza hepatică – ficatul are aspect de bloc de ceară, leziunea se observă în infecții cronice: tuberculoză, micoplasmoză;

– hepatita necrotică miliară – pe fond gălbui se observă niște noduli de mici dimensiuni (ficat pres[rat cu nisip) în holera aviară; (Fig.1.5)

– hepatita necrotică în focare mari în hepatosplenita necrozantă produsă de Clostridium perfringens, în trichomonoză, în streptococie, histomonoză; (Fig. 1.6)

– hepatita hemoragică în hepatita cu incluzii și hepatita virotică a bobocilor de rață;

– hepatita hemoragico-necrotică în colibaciloza subacută;

– perihepatită fibrinoasă în colibaciloză; (Fig.1.7)

– hepatita limfohistiocitară în salmoneloză;

-hepatita granulomatoasă în tuberculoză și coligranulomatoză;

(Fig. 1.8)

-hepatita fibroasă în aflatoxicoză și insuficiența cardiacă;

-tumori în boala Marek și leucoza limfoidă. (Fig. 9) (14, 30, 34)

2.2.10. Eviscerarea și examinarea splinei

Este situată în planul median al cavității toracoabdominale, într-un triunghi delimitat de lobul drept al ficatului, porțiunea glandulară a stomacului și originea duodenului.

Splina se eviscerează după secționarea mezoului gastrosplenic și a celor doi pediculi vasculari. (3, 6)

2.2.11. Leziunile splinei:

-atrofia splinei (splina mult redusă în volum și greutate) apare în: cahexie, hipotrepsie,intoxicații cu tricoteceni;

-lienoza fibrinoidă (splina este mărită în volum, maronie, cu aspect granular pe suprafața de secțiune); apare în: colibaciloza subacută, salmoneză, holeră;

-lienoza amiloidă (splina cu aspect de bloc de ceară) în boli cronice, mai ales tuberculoză;

-ischemia splinei (splina redusă în volum și palidă) în hemoragii;

-splenita necrotică, miliară în holeră și salmoneloză, în focare mari în hepatosplenita necrozantă și în histomonoză;

-splenita limfohistiocitară în salmoneloză;

-splenita granulomatoasă în: tuberculoză, granulomatoză, micoze;

-tumori – cu aspect nodular sau organul în întregime mult crescut în volum de la 10 la 20 de ori în leucoză și boala Marek. (14, 30, 34)

2.2.12. Eviscerarea tubului gastrointestinal

Se vor aplică trei duble ligaturi: la intrarea în porțiunea glandulară a stomacului, în porțiunea terminală a duodenului și pe rect, în apropierea cloacei. În urma secționării între cele două fire la fiecare dublă legătură , tubul gastrointestinal va fi eviscerat în două blocuri: unul constituit din stomac, duoden și pancreas, celălalt din jejun , ileon, saci cecali, colon și rect. (3, 6)

2.2.13. Eviscerarea și examinarea aparatului genital

La masculi se examinează testiculele prin secționare pe marginea convexă.

La aprecierea modificărilor testiculare se ține cont de specie, vârstă și mai ales de perioada fiziologică. În perioada de maximă activitate sexuală, testiculele sunt mult mai mari decât în perioada de repaus.

La femele se eviscerează ovarul,oviductul și cloaca prin secționarea circulară a pielii din jurul orificiului cloacal. Cele trei organe se vor secționa în bloc la găinile ouătoare. La puicuțe, la care salpinxul este nedezvoltat, se vor eviscera separat ovarul și cloaca. (3, 6)

2.2.14. Leziuni ale aparatului genital femel:

– atrofia ovarului și a oviductului apare în: – carențe, adenoviroză, fuzarioză;

– depolimerizarea vitelusului în ovisaci în:- carențe proteice, bursita infecțioasă, micoplasmoză, holeră, colibaciloză;

– ooforita necrotică (culoare verzuie a ovisacilor) în pseudomonoză;

– ooforita hemoragică în bronșita infecțioasă; (Fig. 1.10)

-ooforita fibrinopurulentă în: colibaciloză, salmoneloză, pasteureloză, micoplasmoză;

– ooforita proliferativă în salmoneloză; (Fig. 1.11)

– ooforita granulomatoasă în tuberculoză;

– tumori ovariene în virozele oncogene;

-retenția de ou (stagnarea oului la intrarea în cloacă) în hipocalcemie;

– pseudoconcrementul de ou în obstacole în calea tranzitului oului sau atonie salpingiană;

-salpingita fibrinoasă (mulaj de fibrină în oviduct) în micoplasmoză;

– salpingita limfohistiocitară sub forma unor mici noduli sau a unor microchiști în bronșita infecțioasă;

– salpingita granulomatoasă în: coligranulomatoză, tuberculoză, micoze. (14, 30, 34)

2.2.15. Leziuni ale aparatului genital mascul

– orhita necrotică a rățoilor, testiculele sau testiculul apar mărite în volum și cu aspect granular și uscat pe suprafața de secțiune în salmoneloză.

2.2.16. Examinarea bursei Fabricius

Bursa Fabricius, plasată pe fața dorsală a urodeului, se eviscerează odată cu cloaca. La aprecierea modificărilor sale se va ține cont de faptul că bursa crește în greutate și volum până la vârsta de 4 luni, se menține până la 5-6 luni și apoi scade treptat până la dispariția completă la 7-8 luni (la găină). Macroscopic, aceasta este alcătuită din pliuri cerebriforme care converg spre o cavitate redusă, care este în mod normal goală, cu suprafața lucioasă. Bursa Fabricius se deschide longitudinal. (3, 6)

2.2.17. Leziuni ale bursei Fabricius:

– atrofia accidentală apare în stres, boli virale, bacteriene și parazitare, a se diferenția de involuția fiziologică;

– metaplazia cornoasă (suprafața cavității interne apare rugoasă și brună) apare în hipovitaminoza A a tineretului aviar;

– limfobursita edematoasă (bursa mărită în volum, cu peretele infiltrat gelatinos și cu mici hemoragii) în bursita infecțioasă;

– limfobursita fibrinoasă (depozite gălbui de fibrină în cavitate) în colibaciloză;

– limfobursita hemoragică în coccidioză pentru sistemul intensiv și prostogonimoză pentru gospodăriile mici;

– limfobursita granulomatoasă în: coligranulomatoză, tuberculoză, micoze;

– tumori; în leucoza limfoidă bursa este foarte mare, cu peretele gros și aspect slăninos pe secțiune; poate ajunge la greutatea de 100 de grame.

2.2.18. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor suprarenale

Glandele suprarenale apar ca două formațiuni de formă piramidală și culoare galben portocalie, cu aspect granular, situate la polul apical al rinichilor. Ele se vor eviscera doar în vederea unor examene histologice.

Rinichii se eviscerează din lojele renale, secționând marile vase și nervii. Se execută câte o incizie longitudinală în fiecare lob. (3, 6)

2.2.19. Leziunile rinichilor

– nefroza urică, rinichii apar măriți în volum, pichetați cu puncte albicioase, aspect asemănător unor grămăjoare de icre, apare în guta viscerală; (Fig. 1.12)

– nefrita interstițială limfohistiocitară se întâlneste în salmoneloză și bronșita infecțioasă;

– nefrita granulomatoasă se observă în coligranulomatoză și aspergiloză. (14, 30, 34)

2.2.20. Eviscerarea și examinarea pulmonilor

Pulmonii se decolează din spațiile intercostale, plecând de la marginea lor posterioară. Se secționează apoi traheea înainte de bifurcația în cele două bronhii principale.Secționând și dilacerând legăturile lor seroase cu pereții cavității, pulmonii se extrag din cadavru și se examinează după metodologia clasică. (3, 6)

2.2.21. Leziunile pulmonului

congestia pulmonară activă (pulmonul apare crescut in volum, roșu aprins, pe suprafața de secțiune se exprimă sânge, docimazia este negativă), se întâlnește în deficient de microclimat și în fază inițiala a inflamațiilor;

edemul pulmonar (pulmonul destins, culoare cenușie, lichid spumos pe secțiune, docimazia între două ape); apare în: intoxicația cu ANTU, intoxicația cu sare, în holera aviară acută, colibaciloză;

bronhopneumonia hemoragică în pseudopestă;

bronhopneumonia fibrinoasă în holera cronică și micoplasmoză;

bronhopneumonia limfohistiocitară în salmoneloză (noduli pulorici) ;

bronhopneumonia granulomatoasă în aspergiloză la pui;

-tumorile, cu aspect nodular sau ca zone difuze cenusii, în leucoze și boala Marek; (14, 30, 34)

2.2.22. Examinarea glandelor tiroide, paratiroide si a timusului

Tiroidele apar ca două formațiuni roșii- visinii, ovoide cu dimensiuni de 0,25-0,5 cm plasate pe traiectul arterei carotide comune, cranial față de punctul de emergență a trunchiurilor arteriovenoase subclaviculare, la intrarea in cavitatea toraco-abdominală. (3, 6)

Paratiroidele au dimensiuni foarte mici, cu diametrul de 1mm si culoare galbuie, plasate la polul caudal al tiroidelor, intim atașate sau distanțate de acestea până la 0,5cm.

Tiroidele si paratiroidele nu oferă relații de diagnostic la examenul necropsic și aceste glande se recoltează doar in vederea examenului histologic. (3, 6)

Timusul este un organ limforeticular cu dezvoltare maximă la pubertate, după care regresează, fără să dispară insă complet. Leziunile timusului sunt legate prin urmare de varsta tânără La puii de găină timusul este constituit din două lanțuri simetrice a câte șapte lobi plasate in lungul venelor jugulare; se poate examina foarte bine in situ imediat după jupuirea zonei cervicale. (3, 6)

2.2.23. Leziunile timusului:

involuția accidentală (de stress) este provocată de factori stresanți, hipotrepsie, cahexie;

distrofia urică în guta viscerală;

distrofiile fibrinoidă si mucoidă in micoplasmoză si colibaciloză;

timita necrotică în clostridioză;

timita limfohistiocitară în salmoneloză;

hiperplazia tumorală a lobilor timici in leucoză și boala Marek.

2.2.24. Examinarea cavității bucale

Se introduc foarfecele în comisurile ciocului, se secționează profund toate formațiunile anatomice din pereții laterali ai cavității buco-faringiene. Se examinează cavitatea bucală presând ușor cu degetul din exterior planșeul cavității. (3, 6)

2.2.25. Leziunile cavității bucale

necroza bucală (mai ales la varful limbii) apare în arsuri, fusariotoxicoză și în sindromul limbii negre( avitaminoza PP);

stomatita fibrinoasă apare in: candidoză, pseudopestă, localizarea bucolaringiană a variolei aviare, trichomonoza porumbeilor.

2.2 26. Examinarea esofagului și a gușei

Esofagul și gușa se deschid pe toata lungimea, urmărindu-se topografia acestora, volumul, conținutul, aspectul mucoasei după îndepartarea depozitelor alimentare. (3, 6)

2.2.27. Leziunile esofagului și gușei

metaplazia cornoasă a glandelor din submucoasa esofagului, care se exteriorizează sub forma unor nodului întâi translucizi și mai târziu albicioși si tari la palpare; leziunea apare in hipovitaminoza A a puilor;

esofagita fibrinoasă este prezentă în candidoză, pseudopestă, variolă, trichomonoză, ca o continuare a inflamației mucoasei bucale;

esofagita fibrinohemoragică în pesta rațelor;

obstrucția (împâstarea gușii) este cauzată de diverși corpi străini ca și de furajele concentrate prea uscate;

ptoza gușii ( gușa pendulantă); gușa la curci apare dilatată și căzută sub nivelul normal; leziunea este cauzată de alimentația hiperglucidică si favorizarea fermentațiilor levurice; ca urmare a acumularilor de gaze pereții gușii si mușchii de susținere sunt deșirați;

ingluvita necrotică în intoxicațiile cu var nestins;

ingluvita fibrinoasă în candidoză si hipovitaminoza A la puii de găină, variolă la curci, aspergiloză la pui, capilarioză la găini și fazani.

La aprecierea leziunilor gușii la porumbel se va avea în vedere faptul că, începând cu a opta zi de clocit, atât la femele cât si la masculi, se produce o hiperplazie epitelială a mucoasei ingluviale și hipersecreție de metaboliți lipido-albuminosi. Aceștia, împreună cu epiteliul descuamat, se acumulează la suprafața mucoasei ca o pastă grunjoasă denumită și „lapte de porumbel”, singura sursa de hrana a puișorilor în primele trei săptămâni de viață. (14, 30, 34)

2.2.28. Examinarea traheei

Traheea se deschide și se examinează de la orificiul laringotraheal până la locul de emergență a bronhiilor principale, unde aceasta a fost secționată transversal în vederea eviscerării pulmonilor. (3, 6)

2.2.29. Leziunile traheei

-laringotraheita hemoragică din: laringotraheita infecțioasă acută, singamoză, pseudopestă;

-laringotraheita fibrinoasă apare în: difterovariolă, (formele subacute-cronice), hipovitaminoza A, candidoză, aspergiloză. În difterovariola aviară se manifestă prin apariția unui dop de fibrină care obliterează orificiul laringotraheal și provoacă moartea păsării prin asfixie.

2.2.30. Deschiderea și examinarea cavităților nazale și a sinusului infraorbitar

Se secționează transversal valva superioară a ciocului la baza ei, apoi se examinează corneții dorsal și ventral și septul nazal. Dacă secțiunea este ușor oblică se poate deschide și sinusul infraorbitar .

Rinitele și sinuzitele au o incidență mare la păsări fiind determinate de foarte variați agenți patogeni. Prezintă importanță practică rinita și sinuzita fibrinoasă care apar în variola aviară localizarea oculonazală , în coriza hemofilică, micoplasmoză, holera aviară cronică. (3, 6)

2.2.31. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea encefalului

Pentru decalotare se practică o secțiune transversală prin osul frontal care unește unghiurile posterioare ale orbitelor și două secțiuni laterale, distanțate la 2 cm și paralele, orientate caudal până la creasta supraoccipitală. Cu foarfecele folosit ca pârghie, se ridică din partea anterioară calota. După un examen in situ al foițelor meningeale și al encefalului, acesta se eviscerează începând din porțiunea lui cranială, prin secționarea chismei optice, a rădăcinilor nervilor cranieni și a bulbului, la extremitatea lui caudală. (3, 6)

2.2.32. Leziunile encefalului:

– encefalomalacia puilor de găină – produsă de carența în vitamina E și Seleniu, apare o ușoară ramolire a substanței nervoase;

-meningoencefalitele fibrinoasă și purulentă în pasteureloza rațelor;

-encefalita granulomatoasă în: tuberculoză, coligranulomatoză, micoze generalizate.

În general, leziunile enumerate mai sus au manifestări rare macroscopic, fiind necesară efectuarea examenului histologic.

2.2 33. Eviscerarea și examinarea globilor oculari

Se secționează conjunctiva, mușchii globului ocular și nervul optic, se extrage și se imersionează organul în formol 5% timp de 12-24 de ore. Cu instrumente foarte fine se secționează globul ocular în plan sagital. (3, 6)

2.2.34. Leziunile globilor oculari

– conjunctivita fibrinoasă, cheratita și panoftalmia din localizarea oculo-nazală a variolei aviare, coriza hemofilică, micoplasmoza și holera cronică;

– depigmentarea irisului și modificarea formei pupilei (uneori unilateral) apar în localizarea oculară a bolii Marek.

2.2.35. Examinarea sistemului nervos periferici

La păsări se pot examinain situ plexul brahial după eviscerarea pulmonilor și nervii sciatici prin disecția ultimului spațiu intermuscular al coapsei. (3, 6)

2.2.36. Leziunile sistemului neos periferici

– edemațierea plexurilor brahial și lombosacral în carența în riboflavină la pui;

– îngroșări tumorale neregulate în localizarea tronculară a bolii Marek. (14, 27, 30, 34)

2.2.37. Examinarea aparatului locomotor

Examinarea aparatului locomotor începe cu examenul plastronului sternocostal ridicat în vederea deschiderii cavității toracoabdominale și este continuată cu inspecția, palpația și secționarea razelor osoase, în funcție de datele anamnetice și de desfășurarea examenului necropsic până în acest moment. Se deschid articulațiile care la inspecție apar deformate sau crescute în volum. (3, 6)

2.2.38. Leziuni ale aparatului locomotor:

– devierea carenei sternale, însoțită de o tumefiere a articulațiilor inter- și condrocostale, constituie o leziune a rahitismului la tineret și a osteomalaciei găinilor ouătoare;

– înmuierea exagerată a tibiilor la puișori apare în rahitism, leziunea motivând și denumirea acestuia ca „boala oaselor moi” ;

– artritele hemoragică și purulentă în stafilococie, streptococie, salmoneloză cronică, holeră;

– artrita hiperplazică în guta aviară localizarea articulară și tuberculoză;

– atrofia musculaturii sternale (amiotrofie) în cahexie, hipotrepsie, boli cronice, gută; (Fig. 1.13)

– miodistrofie sternală în boala mușchilor albi.(Fig. 1.14) (14, 30, 34)

2.2.39. Examinarea pancreasului și a tubului digestiv

Examenul gastrointestinal începe cu deschiderea porțiunii glandulare a stomacului (proventriculului) în lungul acesteia. După examinarea atentă a porțiunii glandulare se deschide pe marea sa curbură și porțiunea musculară. Se îndepărtează conținutul și se examinează integritatea și aspectul de culoare ale cuticulei. Aceasta se decolează, apreciindu-se gradul de aderență la mucoasă, culoarea și integritatea mucoasei precum și grosimea stratului muscular al peretelui. (3, 6)

Intestinul se deschide pe toată lungimea lui, pe mica sa curbură. Se va cota diametrul tubului intestinal, culoarea, grosimea peretelui, depozitele patologice de la suprafața mucoasei intestinale. Se recurge adeseori, după necesitățile de diagnostic, la determinarea pH-ului intestinal sau la examenul parazitologic direct între lamă și lamelă al conținutului intestinal sau al raclatului de mucoasă. (3, 6)

2.2.40. Leziunile pancreasului:

hemoragii în toxicoze și unele boli infecțioase precum pesta rațelor;

necroze în: cahexie, hipovitaminoze, chlamidioză;

– tumorile pancreasului apar în sarcomatoză. (14, 30, 34)

2.2.41. Leziunile tubului digestiv:

Leziunile proventriculului:

– proventriculita hemoragică se observă în pseudopesta aviară, sub forma a două benzi hemoragice circulare la intrarea și la ieșirea din proventricul. Leziunea se întâlnește însă și în bursita infecțioasă și în hipovitaminoza K; (Fig.1.15)

– proventriculita fibrinoasă apare în: candidoză, aspergiloză, capilarioză, pseudopestă;

– proventriculita limfohistiocitară, cu îngroșarea uniformă a peretelui, apare în adenoviroza broilerilor;

– proventriculita parazitară apare în infestațiile parazitare cu Tetrameres, Capillaria;

– proventriculita de nutriție este produsă de furaje grosiere, de ariste, de furajele mucegăite; inflamația este inițial catarală, apoi fibrinoasă și în cele din urmă hiperplazică;

– proventriculita traumatică apare ca urmarea pătrunderii unor corpi ascuțiți în peretele organului;

– proventriculita granulomatoasă apare în coligranulomatoză și în tuberculoză;

– tumorile stomacului glandular, se întâlnesc în boala Marek sau leucoza limfoidă, se manifestă prin îngroșarea exagerată a peretelui, care are un aspect slăninos pe secțiune. (14, 30, 34)

Leziunile stomacului muscular:

– pigmentația verde a conținutului alimentar și a cuticulei apare în pseudomonoză și în înfometarea îndelungată, prin refularea pigmenților biliari;

– necroza și eroziunile cuticulei apar în infecția cu Fusobacterium necrophorum și în carențe grave;

– hemoragiile mucoasei în pseudopestă;

– atrofia musculoasei, cu subțierea peretelui, apare ca o atrofie de inactivitate în cazul furajării cu nutrețuri prea fin triturate;

– necroza ceroasă de tip Zenker apare în hipovitamoza E și în hiposelenoză;

– ventriculitele apar cu aceleași forme și aceeași etiologie ca și proventriculitele. (14, 20, 30, 34)

Leziunile intestinului:

– modificări topografice sunt provocate de parazitozele masive, de furajele toxice sau de inflamații;

– inflamațiile intestinului – enteritele, sunt variate ca forme morfologice și au etiologie diversă;

– enterita necrotică în infecțiile cu Clostridium perfringens;

– enterita hemoragică în: coccidioză, pseudopestă, parvoviroza gâștelor;

– tiflita hemoragică difuză în coccidioză; (Fig.1.16)

– enterita difteroidă în pseudopesta aviară;

– tifloproctita limfohistiocitară în salmoneloză;

-enterita granulomatoasă în tuberculoză, coligranulomatoză, aspergiloză și teniază;

– tumorile intestinale se întâlnesc în boala Marek, leucoză și, cu localizare superficială pe seroasă în sarcomatoza aviară. (14, 27, 30, 34)

3. DIAGNOSTICUL NECROPSIC ÎN BOLILE SUINELOR

După înregistrarea cadavrului și luarea datelor anamnetice se realizează examenul general al cadavrului. Se apreciază starea de întreținere, culoarea mucoaselor aparente și aspectul orificiilor naturale ale cadavrului. (3, 6)

3.1. Examenul exterior

Frecvent, se constată eritemul cutanat sau aspectul roșu al pielii datorat supraîncărcării vaselor dermice cu sânge. Aspectul este mai evident la nivelul urechilor și abdomenului. Cauzele eritemului sunt multiple și includ infecțiile septicemice cum sunt rujetul, salmoneloza, streptococia și pesta. Eritemul cutanat localizat la nivelul glandei mamare se întâlnește la locul zonelor de mamită. Eritemul cutanat ventral poate fi produs de agenți iritanți cum ar fi urina, varul, dezinfectanți sau de o pardosea înghețată. Eritemul cutanat asociat cu edemul subcutanat este o caracteristică a arsurilor solare cu sau fără asocierea factorilor fotosensibilizanți exogeni.

Cianoza cutanată se exprimă ca o colorare roșie-albăstruie a pielii ce rezultă în urma încărcării vaselor cu sânge slab oxigenat, asfixie, sau trombozelor vaselor dermice. Frecvent apare în stările hipoxice secundare insuficiențelor respiratorii sau cardiovasculare, în cazul animalelor moarte de câteva ore cianoza nu se poate deosebi de eritem.

Icterul poate fi observat în cazul leptospirozei, și în cazul migrării adulților de ascaris suum în canalul coledoc.

Infestațiile parazitare cutanate la porc includ râia sarcoptică, râia demodecică, păduchii și puricii. Râia sarcoptică este cea mai obișnuită parazitoză cutanată la porc fiind răspândită în întreaga lume.

Bolile virale cu afectare cutanată includ bolile veziculoase, respectiv febra aftoasă, exantemul veziculos, stomatită veziculoasă și boala veziculoasă a porcului. Bolile sunt greu de diferențiat clinic și morfopatologic încât este nevoie de examene de laborator. Variola afectează în special purceii tineri, neafectând de multe ori porcii la îngrășat și adulți.

Abcesele subcutanate se pot observa adesea la examenul extern al cadavrelor și pot evolua sub formă enzootică în anumite efective. Cel mai des întâlnit agent patogen în cazul acestor abcese este Corynebacterium pyogenes, puroiul fiind cremos, gălbui.

Necrozele urechilor sunt leziuni frecvente la porcii la îngrășat. Etiologia este atribuită traumatismelor, frecvent mușcături, infectate cu Staphylococcus hyicus și streptococi beta-hemolitici.

Dermatofitozele apar frecvent la porcii adulți și sunt mai ușor de identificat în zonele cu piele nepigmentată. Cel mai frecvent agent etiologic al dermatofitozelor este Microsporum nanum. Pityriasis rosea afectează purceii la îngrășat și porcii adulți dar este o boala care se autolimitează și nu prezintă importanță economică deosebită. Cauza este necunoscută dar se bănuiește existenta unei predispoziții ereditare. Leziunile se observă cu ușurință, sunt asemănătoare cu cele din microsporoză și sunt localizate la nivelul abdomenului și zonei inghinale.

Parakeratoza este asociată la porc cu deficitul de zinc dar și cu alți factori ce țin de dietă, respectiv calciu, acizi grași și cupru. Leziunile inițiale sunt localizate pe partea ventrală a abdomenului și partea distală a membrelor. Suprafața pielii este uscată, rugoasă și granulară, cu cruste și crevase.(3, 6, 11, 12)

3.1.1. Aspectul general al cadavrului

Hipotrepsia se caracterizează printr-o subdezvoltare generală (se va diagnostica numai la tineret), respectiv printr-o hipotrofie generalizată, tradusă morfoclinic prin: aspect general substatural și subponderal, hirsutism, subdimensionarea tuturor organelor și țesuturilor, cu excepția suprarenalelor.

Din punct de vedere etiopatogenetic, hipotrepsia poate fi: congenitală și postnatală.

Hipotrepsia postnatală (dobândită) este cea mai importantă din punct de vedere practic și are următoarele cauze: înțărcarea precoce, subnutriția, policarențe, infecții cronice, infestații parazitare masive.

Prin examinarea aspectului general se pot depista și eventuale defecte de conformație, constituție și aplomburi. (14, 17, 30, 34)

3.1.2. Examinarea pielii

Pielea se examinează, în principal, prin inspecție dar și prin palpare și secționare a zonelor modificate macroscopic. Se vor urmării culoarea, deformările, elasticitatea.

3.1.3. Leziunile pielii:

– congestia activă sau eritemul, localiazată sau generalizată, se traduce prin colorația roșie vie a pielii, iar la proba vitropresiunii, zona cutanată examinată se recoloreză instantaneu. Leziunea precede fenomenul inflamator, apare în diverse toxicoze, și este mai specifică bolilor roșii ale porcului: salmoneloza, pesta, rujetul; (Fig.2.1)

– congestia pasivă sau cianoza apare în asociație cu modificarea similară a mucoaselor aparente, constă în colorația vișiniu-albăstruie a acestora și semnalează, în general, fenomene de hipoxie locală;

Atât eritemul cât și cianoza se vor diferenția de hipostaza cadaverică.

– hemoragii cutanate în pestă, intoxicația cu raticide și micotoxicoze, în purpura trombocitopenică izoimună;

– hipercheratoza este produsă de hipovitaminoza A și se manifestă prin apariția unor plăci hipercheratozice bine delimitate, de culoare brun-negricioasă și tari la palpare;

– paracheratoza, leziune considerată specifică hipozincozei, se traduce prin aspecte macroscopice asemănătoare celor din hipercheratoză, doar că zonele modificate sunt moi la palpare;

– alopecia (căderea părului) la nou născuți are ca și cauză hipotiroidismul scroafelor, iar la tineret sunt incriminate policarențele; (14, 15, 30, 34, 36)

3.1.4. Dermatitele

– fotodermatoze sau dermatitele de fotosensiobilizare, care apar cu precădere la animalele depigmentate în urma expunerii la raze ultraviolete, iar animalele au fost hrănite în prealabil cu hrișcă, știr, lupin, lucernă, plante care conțin principii fotodinamici;

-epidermita exsudativă a purceilor produsă de Staphiloccocus epidermidis;

– dermatita pustuloasă superficială produsă de streptococi;

– dermatite parazitare care se observă în scabie, hematopinoză și se caracterizează prin zone de erupție eritematoasă cu hipercheratoză și ulterior crustizări.

– Exantemele sunt dermatite secundare care apar în boli infecțioase eruptive și care au o evoluție graduată: maculă, papulă, veziculă, pustulă și crustă:

– exantemul urticariform rectangular în rujetul subacut;

– exantemul papulos în pesta acută;

– exantemul veziculos sau veziculo-eroziv în febra aftoasă, stomatita veziculoasă, exantemul veziculos și intoxicația cu solanină;

– exantemul variolic în variola suinelor;

– exantemul varioloid cu caracter hemoragico-necrotic în pesta și salmoneloza cronică;

– exantemul crustos în salmoneloza cronică. (14, 26, 30, 34)

Gangrena uscată este varianta cea mai frecventă de devitalizare locală a pielii și este observabilă prin zone depresate, uneori în curs de sfacelare, negricioase, uscate și tari la palpare. Modificarea comună în plăgile de decubit, gangrena uscată poate fi observată și în intoxicația cu zearalenonă și în hiperestrogenism, cu localizare mamelonară, la purcei.

3.1.5. Examinarea mucoaselor aparente

La nivelul mucoasei conjunctivale se va urmări grosimea pleoapelor, forma fantei palpebrale, culoarea și umiditatea mucoasei, starea de plenitudine a vaselor. Se pot observa aici: icterul, paliditatea mucoasei în anemie, hiperemia, hemoragii punctiforme, precum și edemul pleoapelor în boala edemelor.

Mucoasa bucală se examinează la nivelul silonului gingivolabial, întreaga cavitate urmând a fi examinată după eviscerarea limbii și a faringelui. Mucoasa bucală poate fi anemică, icterică, poate prezenta afte sau eroziuni în virozele eruptive sau leziuni ulcerative în difteria bucală a purceilor produsă de Fusobacterium necrophorum.(3, 6)

Se examinează în continuare mucoasele vestibulară și vaginală la femele, prepuțială la mascul.

3.1.6. Jupuirea și examinarea țesutului conjunctiv subcutanat

Pe cadavrul așezat în poziție dorsală, pielea se secționează pe linia mediană a feței ventrale a acestuia, din spațiul intermandibular până la orificiul anal; secțiunea se dublează în „felie de pepene” la nivelul ombilicului, prepuțului, vulvei și orificiului anal. Se fac apoi patru secțiuni, perpendiculare pe prima, pe fața internă a membrelor până la articulațiile metacarpiene și metatarsiene. Jupuirea se face cu atenție, cât mai superficial, iar eventualele formațiuni patologice subcutanate se vor lăsa la cadavru. (3, 6)

3.1.7. Leziuni ale țesutului conjunctiv subcutanat:

– edemul seros generalizat al țesutului conjunctiv subcutanat apare în boala edemelor, anemia feriprivă și în insuficiența cardiacă;

– edemul serohemoragic cu localizare perifaringiană apare în glosantrax;

– colorația galbenă a ț.c.s. – icterul –se întâlnește în ascaridoză, leptospiroză, intoxicația cu fosfor;

– sideroza: colorarea ruginie a țesutului conjunctiv subcutanat și a limfonodurilor externe este urmarea supradozării preparatelor antianemice pe bază de fier;

– abcesele subcutanate cu un puroi cremos, galben-verzui, apar în piobaciloză. (14, 30, 34)

3.2. Examenul interior

3.2.1. Deschiderea și examinarea cavității abdominale și a cavității peritoneale

Se execută o butonieră în peretele abdominal, înapoia apendicelui xifoidian al sternului șis sub control digital, se secționează peretele ventral al cavității până la simfiza ischiopubiană. La tineret incizia va ocoli ombilicul. Această primă secțiune se completează cu două secțiuni laterale care merg pe marginea hipocondrului până în apropierea proceselor transverse lombare. Peretele cavității va fi secționat astfel în două lambouri triunghiulare care se răsfrâng lateral.

Se face un examen general al cavității abdominale, urmărindu-se: topografia organelor din cavitate, mirosuri particulare degajate la deschiderea cavității, aspectul seroaselor, colecțiile patologice lichide, formațiuni patologice care interesează pereții cavității sau seroasele. (3, 6)

3.2.2. Leziuni ale cavității peritoneale

– lichid serosanguinolent în intoxicația cu subtanțe cumarinice;

– hemoperitoneul cauzat de traumatisme grave;

– hidroperitoneul sau ascita: acumularea de lichid incolor sau ușor citrin apare în insuficiența cardiacă, ciroza hepatică, nefropatii cronice, tumori maligne, microangiopatia dietetică;

– peritonita fibrinoasă: depozite de fibrină ca o pânză de păianjen la suprafața anselor intestinale în boala Glasser sau micoplasmoză;

– peritonita purulentă în piobaciloză;

-peritonita stercorală, produsă prin revărsarea conținutului alimentar în cavitate, eliberat de ruperea peretelui intestinal, de obicei ca urmare a gangrenei umede din tulburările topografice ale intestinului. (14, 26, 30, 34)

3.2.3. Deschiderea și examinarea cavității toracice și a cavităților pleurale

Înainte de a deschide cavitatea toracică se va examina diafragmul și se va nota integritatea lui, elasticitatea, forma convexă sau concavă a acestuia.

Se va deschide cavitatea toracică prin două secțiuni laterale, simetrice care pleacă de la nivelul proceselor transverse lombare în sens caudal și ușor oblic până la jumătatea primei perechi de coaste. Secțiunea se va trasa inițial cu un cuțit în musculatura de pe fața externă a cutiei toracice și apoi va fi executată cu costotomul. După secționarea diafragmului de pe arcul hipocondral și a inserției sternale a sacului pericardic se va ridica plastronul sternocostal. Se efectuează un examen al topografiei organelor din cavitatea toracică apoi se vor observa eventualele colecții sau formațiuni patologice. (3, 6)

3.2.4. Leziuni ale cavității toracice

– pneumotorax: pătrunderea aerului în cavitatea toracică în urma unor plăgi penetrante;

– hemotorax: în traumatisme grave, cu ruperea marilor vase;

– pleurezia fibrinoasă este o leziune comună în pasteureloza subacută-cronică, hemofiloză, streptococie, boala Glässer;

– pleurezia purulentă: în piobaciloză;

– pleurita fibroadezivă se caracterizează prin sudarea foițelor pleurale prin țesut conjunctiv, apare ca urmare a pleureziilor exsudative descrise anterior;

– pleurita granulomatoasă este observată în tuberculoză și în micoze. (14, 18, 26, 29, 33)

3.2.5. Deschiderea și examinarea cavității pericardice

Se prinde vârful sacului pericardic cu o pensă chirurgicală și se trage ușor înspre examinator. Cu foarfecele se efectuează o breșă înaintea pensei și apoi două incizii în „V”, cu deschiderea către baza cordului. Lamboul superior se răsfrânge spre înainte și se examinează eventualele colecții patologice lichide sau depozite de la suprafața epicardului. (3, 6)

3.2.6. Leziunile cavității pericardice:

-hemopericardul – în microangiopatia dietetică a porcului;

-pericardita fibrinoasă în boala Glässer, micoplasmoză și pasteureloză;

– pericardita purulentă în piobaciloză;

-pericardita fibroadezivă ca o formă cronică a inflamațiilor exsudative ale pericardului. (14, 26, 30, 34)

3.2.7. Eviscerarea și examinarea organelor buco-cervico-toracice

Organele buco-cervico-toracice (limba, faringele, laringele, esofagul, traheea, aorta descendentă, vena cavă caudală, cordul și pulmonul) se extrag într-un singur bloc. Acest bloc mai cuprinde și timusul, tiroida și paratiroida. Pentru eviscerare se fac inițial secțiuni profunde în planșeul cavității bucale, pe fața internă a ramurilor mandibulei. Cu degetele mâinii stângi se prinde limba și se extrage printre brațele mandibulei. Prin tracționarea posterioară a limbii și secționarea țesuturilor conjunctive se ridică faringele, laringele, esofagul și traheea până la intrarea în cavitatea toracică. Se ridică în continuare pulmonii, cordul, limfonourile cavitare, esofagul, aorta descendentă și cava caudală până la nivelul diafragmului, unde organele tubulare (esofagul) se secționează între două fire și se examinează cavitatea bucală, apoi, după tehnicile uzuale, cordul (detașat de la bloc), plămânii, limba, faringele, laringele, esofagul și traheea. Apoi se examinează și timusul, tiroidele și paratiroidele. (3, 6)

3.2.8. Leziunile cavității bucale:

-stomatita catarală: sub formă de depozit cenușiu pe fondul hiperemiat al mucoasei bucale, poate fi provocată de substanțe iritante, toxice, alimente fermentate;

– stomatita veziculoasă: în febra aftoasă, boala veziculoasă;

-stomatita difteroidă în difteria bucală a purceilor și în candidoză;

– necroze linguale în fusariotoxicoză.

3.2.9. Leziunile faringelui

– faringita seroasă – în pasteureloza acută;

– faringita crupală– în candidoză;

– faringita fibrinonecrotică – în difterie, pestă, boala Aujeszki.

– faringita hemoragiconecrotică – în glosantrax;

– faringita purulentă – în piobaciloză;

-faringita gangrenoasă – în traumatizarea diverticulului faringian caudal;

– faringita granulomatoasă – în actinobaciloză.

Leziunile esofagului:

– obstrucția esofagiană prin ingerarea de cartofi, știuleți;

– esofagita crupală – în candidoză.

3.2.10. Leziunile laringelui:

– echimoze: în pasteureloza septicemică;

– edemul laringian – în boli cardiace, intoxicații, antrax;

– laringotraheita necrotică – în boala Aujeszky.

3.2.11. Leziunile cordului:

– tamponada cordului produsă în hidropericard, hemopericard și chilopericard;

– hipertrofia cardiacă în endocardite, nefrite cronice, carența în Fe sau Cu;

– dilatația cardiacă –afectiuni pulmonare cronice, anemia feriprivă și în microangiopatia dietetică (carența în vitamina E și seleniu); (Fig. 2.2)

– atrofia seroasă a țesutului adipos de la baza cordului – în boli cronice, carențe grave multiple;

– hemoragii în speciale sub formă de sufuziuni subendocardice în microangiopatia dietetică sau „boala cordului muriform”, pestă, enterotoxiemia anaerobă, intoxicații, hipovitaminoză K; (Fig. 2.3)

– miocardozele granulară, grasă și hialină în hipovitaminoze, stări toxice și în unele boli infecțioase.

– micocardita parenchimatoasă – în febra aftoasă la purcei;

– micocardita purulentă – în piobaciloză;

– miocardita limfohistiocitară – în encefalomiocardita virală;

– micocardita granulomatoasă – în tuberculoză;

– micocarditele parazitare – în cisticercoză;

– calcificarea endocardului – în hipercalcemie;

– endocardita ulcerovegetantă – în rujetul cronic. (14, 26, 30, 34)

3.2.12. Leziunile pulmonului:

– atelectazia pulmonară – poate fi congenitală cauzată de imaturitate morfofiziologică, pulmonii find reduși în volum și greutate, au o colorație albăstruie, fiind lipsiți de luciu, docimazia fiind pozitivă sau dobândită întâlnită în urma infestațiilor parazitare sau a colecțiilor patologice din cavitatea pleurală și se caracterizează prin prezența unor zone de depresiune care au o culoare roșie vișinie docimazia fiind pozitivă;

– congestia pulmonară activă este cauzată de șocul termic, carență hidrică, microclimat viciat, transporturi lungi și obositoare și se caracterizează printr-o colorație roșie aprinsă a pulmonului, docimazia este negativă; (Fig. 2.4)

– congestia pulmonară pasivă se întâlnește în insuficiențe ale cordului stâng, pulmonul are o colorație roșie vișinie, iar la secțiune se observă scurgerea de sânge roșu vișiniu, docimazia este între două ape;

– edemul pulmonar se întâlnește în intoxicația cu ANTU sau fosfuri, în microangiopatia dietetică, anemia feriprivă, boala edemelor, pasteureloza acută și se caracterizează prin prezența unui lichid spumos albicios asemănător cu albușul de ou bătut la secționarea țesutului pulmonar, bronhiilor și bronhiolelor. La suprafață țesutul pulmonar este destins. În fincție de culoarea lichidului se clasifică în edem de stază dacă lichidul are culoare albicioasă și edem inflamator dacă lichidul are culoare roșietică;

– infarctul roșu pulmonar se întâlnește în faza de debut a P.I.P. și rujetul cronic și se caracterizează prin prezența de zone compacte, roșii-vișinii-negricioase, dense de formă triunghiulară cu baza orientată spre pleură;

– bronhopnumonia catarală – se localizează la nivelul lobilor craniali și mediali. În funcție de faza evolutivă a bolii au o colorație roșie violacee uniformă, desen lobular evident, consistență crescută pe secțiune aceast aspect fiind caracteristic fazei de debut, numită și faza de splenizație, apoi, în formele mai indelungate, pulmonul capătă o culoare cenușiu-albicioasă, consistența este crescută, desenul lobular bine evidențiat. Această fază se mai numește și faza de pancreatizare. Se întâlnește în pneumonia enzootică a porcului; ( Fig. 2.5)

-bronhopneumonia necrotică – urmare a necrobacilozei bucale a purceilor, caracterizată prin prezența de focare de necroză bine delimitate;

-bronhopneumonia hemoragică –cu localizare pe fața dorsală în boala Aujeszky, sub formă de echimoze interlobulare în pestă, sub formă de sufuziuni pe fond icteric în leptospiroză, ascaridoza larvară hepatopulmonară;

-bronhopneumonia fibrinoasă ce se caracterizează printr-un aspect mozaicat se întâlnește în pasteureloza; (Fig.2.6; 2.7)

-bronhopneumonia hemoragiconecrotică – în pleuropneumonia infecțioasă a porcului. În evoluția acută a bolii plămânii au o culoare roșie-negricioasă, iar pe secțiune au aspect uscat. În evoluția cronică se observă focare de bronhopneumonie bine delimitate, cu zona centrală de culoare galben cenușie datorită necrozei înconjurate reacție mezenchimală productivă;

-bronhopneumonia purulentă – în piobaciloză, sub formă de abcese (aposteomatoasă) sau difuză (flegmonoasă) ;

-bronhopneumonia gangrenoasă – în urma aspirației de alimente, medicamente sau depozite patologice din căile respiratorii;

-bronhopneumonia limfohistiocitară – zone carnificate cu consistență crescută localizate în lobii craniali și mediali, în pneumonia enzootică a porcului;

-bronhopneumonia granulomatoasă –se prezintă sub diferite aspecte în funcție de agentul cauzal: granuloamele infecțioase sunt aderente la țesutul pulmonar și pot fi întâlnite în tuberculoză, actinobaciloză, bruceloză, granuloamele parazitare sunt bine conturate și pot fi compacte în metastrongiloză, ascaridoze și chistice în echinococooză;

-bronhopneumonie fibroasă ca o formă de cronicizare a bronhopneumoniilor acute. (14, 22, 26, 30, 34)

3.2.13. Leziunile timusului

– ca leziune mai frecventă se observă involuția accidentală care apare în hipotrepsie, infecții și invazii parazitare.

3.2.14. Leziunile tiroidei

– pot fi observate: calcificarea metastatică, gușa coloidă, tiroidite, tumori.

3.2.15. Leziunile paratiroidei

– hiperplazia tiroidelor se constată în rahitism hipovitaminoza P, nefropatii la adulte.

3.2.16. Eviscerarea și examinarea splinei

Splina se detașează ușor fiind plasată în lungul ultimelor două coaste de pe latura stângă, depășind ventral hipocordul cu aproximativ 6 cm și venind în contact cu porțiunea stângă a stomacului. (3, 6)

3.2.17. Leziunile splinei

– congestia splinei – se diagnostică atunci când apare sânge spontan pe suprafața de secțiune, precede inflamațiile;

– infarctele roșii marginale – în pesta clasică; (Fig.2.8)

– splenita hemoragică(infecțioasă acută): splina are o culoare roșie generalizată și consistență de cauciuc; apare în rujetul acut și în streptococie;

– splenita purulentă – în piobaciloză;

-splenita limfohistiocitară– în salmoneloza subacută – cronică;

-splenita granulomatoasă – în tuberculoză, bruceloză, echinococoză.

Tumori ale splinei observate în leucoză.

3.2.18. Eviscerarea tubului gastrointestinal

Pentru eviscerarea corectă a tubului digestiv postdiafragmatic se vor aplica patru duble legături: pe cardia, pe flexura duodenului (la 10 cm de orificiul piloric), pe ileon (la câțiva centimetri anterior valvulei ileocecale) și pe rect, cât mai aproape de anus.

După secționarea tubului între dublele legături și dilacerarea marelui mezenter se vor eviscera trei blocuri: intestinul gros cu rect, colon, cecum și bontul ileocecal, intestinul subțire cu ileon: jejun și duoden și stomacul cu restul duodenului și pancreasul. Înainte de ridicarea ultimului bloc se va deschide duodenul la 2-3 cm posterior pilorului și se va stabili permeabilitatea canalului coledoc, prin presiuni ușoare asupra vezicii biliare. (3, 6)

3.2.19. Eviscerarea și examinarea ficatului, a vezicii biliare și leziunile ficatului

Ficatul se examinează după tehnica obișnuită.

Leziunile ficatului:

– steatoza hepatică (hepatoza grasă): ficatul este ușor bombat, cu o culoare maroniu-gălbuie, consistență friabilă, la secționare pe lama cuțitului rămân urme de grăsime. Leziunea apare în staza îndelungată, intoxicații, mai ales, în afla și ochratoxicoza purceilor sugari; (Fig.2.9)

– hepatoza dietetică: ficatul are culoare ruginie, desenul lobular evident, pichetat cu necroze și hemoragii miliare, pe suprafața de secțiune are aspect granular uscat. Se observă leziunea în hipovitaminoza E (în asociație cu hiposelenoza);

– necroze miliare pot fi observate în boala Aujeszky și în intoxicațiile cronice cu pesticid;

– hepatita parenchimatoasă sau toxică acută dă ficatului aspect de organ fiert, identic cu cel din autoliza cadaverică și se va diagnostica prin urmare doar pe cadavrele proaspete. Este consecința intoxicațiilor;

– hepatita necrotică poate să se manifeste sub două forme: hepatita necrotică în focare mici (miliară) în salmoneloza produsă de tulpini toxigene; hepatita necrotică în focare mari (necrozantă) apare în infecțiile cu Clostridium perfringens.(Fig.2.10)

– hepatita purulentă (apostematoasă) apare în piobaciloză sub forma abceselor mari și în streptococie sub forma abceselor mici, stelate;

– hepatita limfohistiocitară, manifestată prin creșterea în volum a ficatului, uneori cu apariția unor foarte mici focare cenușii, este o leziune caracteristică salmonelozei;

– hepatita fibroasă toxinfecțioasă (ciroza) apare în intoxicații, boli infecțioase cronice, micotoxicoze, tulburări circulatorii cronicizate. Ficatul este de cele mai multe ori micșorat în volum, cu suprafața boselată și consistența crescută, iar la secționare țesutul hepatic scârțâie;

-hepatita interstitiala fibroasă (parazitară) se manifestă macroscopic asemănător cirozei și este provocată de migrația hepatică a larvelor de ascarizi, esofagastomi și cisticerci; (Fig.2.11)

– hepatita granulomatoasă chistică apare în hidatidoză, sub forma unor granuloame parazitare chistice.

La nivelul vezicii biliare se pot întâlni calculi, aglomerări de ascarizi sau un edem al peretelui vezicii care este prezent în gastroenterita transmisibilă, microengiopatia dietetică, hepatoza dietetică. (14, 23, 25, 26, 30)

3.2.20. Eviscerarea și examinarea glandelor suprarenale

Plasate la polul craniomedial al rinichilor, cu o formă ușor alungită și ușor încurbată la porc, glandele suprarenale se ridică ușor, prin decolare și întreruperea legăturilor vasculare; se vor nota dimensiunile, culoarea, consistența, raportul dintre zonele corticală și medulară pe suprafața de secțiune. (3, 6)

3.2.21. Leziunile glandelor suprarenale:

– tulburări de dezvoltare: agenezii, glande supranumerare;

– hipertrofia: în toate stările de stres în faza lor inițială;

– hemoragii corticale în intoxicații.

3.2.22. Deschiderea cavității pelviene

Se practică la porcii mari și se realizează prin secționarea pubisului și ischiului, de o parte și de alta a simfizei ischiopubiene și prin îndepărtarea segmentului osos median astfel obținut. (3, 6)

3.2.23. Eviscerarea și examinarea aparatului urogenital

În cazul în care se suspicionează leziuni ale întregului aparat urinar, rinichii se eviscerează împreună cu ureterele și cu vezica urinară, sau chiar într-un singur bloc uro-genital.

Eviscerarea rinichilor începe prin secționarea fasciilor de susținere și a peritoneului parietal care delimitează loja renală și se continuă cu secționarea legăturilor vasculare și urinare.

Vezica urinară se ridică în bloc comun sau separat. În ambele cazuri, mai ales în starea de plenitudine a vezicii, se va secționa uretra între două fire. (3, 6)

3.2.24. Leziunile aparatului urinar:

– anomalii renale reprezentate prin agenezie unilaterală, chiști congenitali (rinichiul polichistic), hidronefroză;

– hidronefroza reprezintă acumularea urinei în bazinet, ca urmare a apariției anormale a unor valvule pe ureter; rinichiul apare ca o pungă cu pereții subțiri și plină cu urină;

– chiști de retenție urinară; (Fig.2.12)

– steatoza renală apare în aflatoxicoza și ochratoxicoza purceilor sugari (în asociație cu o hepatosteatoză) ; (Fig.2.13)

– guta renală (guaninoza) se manifestă prin apariția în bazinet a unor depozite albicioase proteice sau doar apariția unor strii sidefii la nivelul papilelor renale. Apare în gastroenterita transmisibilă (GET) a purceilor ca și în imaturitatea morfofuncțională renală produsă de o alimentație necorespunzătoare a scroafelor gestante.

– hemoragiile renale se observă în traumatisme lombare grave și în intoxicația cu warfarină;

– nefrita parenchimatoasă: rinichii sunt palizi, friabili, cu aspect de organ fiert. Leziunea este urmarea intoxicațiilor cu sulfat de cupru, fosfor sau fosfați;

– nefrita interstițială hemoragică (aspect de ou de curcă) sau în focare mari poate să apară în rujet (glomerulonefrită) și în pestă, salmoneloză și leptospiroza acută (nefrita hemoragică interstițială); (Fig.2.14)

– infarctul alb renal în pesta porcină; (Fig.2.15)

– nefrita purulentă apare în piobaciloză, streptococie sau ca o metastază a oricărei inflamații purulente din organism;

– abcesul renal; (Fig.2.16)

– nefrita interstițială limfohistiocitară, sub forma unor focare albicioase, cu caracter slăninos, iar pe secțiune prezența unor benzi de aceeași nuanță, este întâlnită în leptospiroza subacută-cronică; (Fig.2.17)

– nefrita granulomatoasă sub forma unor noduli mari, compacți și omogeni, în bacteriozele cronice și sub forma unor chiști în hidatidoză;

– pielita purulentă este inflamația purulentă a bazinetului și apare ca urmare a propagării urinare a infecțiilor genitale la scroafe;

– hemoragiile vezicale se observă în pestă, rujet, în intoxicația cu wafarină;

– cistita hemoragicopurulentă este produsă de Arcanobacterium pyogenes și de Streptococcus suis. (14, 26, 30, 35)

3.2.25. Leziunile aparatului genital femel

– hipoplazia tractusului genital la scrofițele cu dezechilibre hormonale generate de condiții necorespunzătoare de întreținere;

– atrofia endometrului este secundară hipoestrogenismului sau castrării;

– hiperplazia endometrului este urmarea hiperestrogenismului provocat de intoxicația cu zearalenonă;

– Tulburări topografice ale uterului: torsiunea (răsucirea în jurul propriei axe) și prolapsul (exteriorizarea prin orificiul vulvar), ca urmare a retențiilor placentare, hipocalcemiei, micotoxicozelor;

– endometrita purulentă – urmare a retențiilor placentare;

– edemul vulvovaginal în prima săptămână de viață este provocat de fusariotoxicoză;

3.2.26. Leziunile aparatului genital mascul

– hipoplazia testiculară este produsă de carențe alimentare grave, pre- și postnatale;

– hiperemia, edemul și hemoragiile apar în traumatismele testiculare;

– orhitele exsudative (seroasă, hemoragică, purulentă) apar ca o consecință a traumatismelor la care se adaugă infecții cu germenii piogeni;

– orhita fibroasă este continuarea orhitelor exsudative;

– orhita granulomatoasă – în bruceloza vierilor. Se manifestă cu apariția unor focare cu diametrul de 1-3 cm, cu cazeificare, calcificare sau ramoliție purulentă centrală. (14, 19, 26, 30, 38)

3.2.27. Deschiderea cavității craniene, eviscerarea și examinarea encefalului

Deschiderea cavității craniene poate fi precedată de decapitare.

Detașarea capului se face prin secționarea cu fierăstrăul a regiunii cervicale superioare la nivelul articulației occipitale. După aceasta capul se fixează și se va deschide cavitatea craniană.

Recomandăm decalotarea fără decapitare, intervenția fiind mai operativă, iar menținerea legăturilor cu regiunea cervicală asigurând imobilizarea capului.

Deschiderea cavității craniene se face prin executarea următoarelor secțiuni în peretele osos:

– o secțiune transversală anterioară, pe linia care unește marginile posterioare ale apofizelor zigomatice ale oaselor frontale (care unește unghiurile posterioare ale orbitelor);

– două secțiuni laterale ușor convergente, de la epifizele zigomatice la marginile laterale ale protuberanței occipitale externe;

– o secțiune transversală posterioară, în fața protuberanței occipitale externe (paralelă cu prima secțiune).

Cu ajutorul dălții folosită ca o pârghie se îndepărtează calota începând din partea anterioară și continuând până la zona occipitală. Dintre foițele meningeale dura mater rămâne în mod obișnuit atașată la fața internă a calotei craniene. După ridicarea acesteia și examinarea foițelor meningeale rămase (arahnoida și piamater) acestea se vor secționa pe linia mediană și exterior și posterior prin două incizii perpendiculare pe prima. Lambourile se vor răsfrânge lateral. Se va examina in situ encefalul, apoi se va eviscera începând din porțiunea sa cranială: se introduc degetele mâinii stângi sub lobii frontali și bulbii olfactivi și se secționează cu foarfecele curb nervii optici, pediculul hipofizei și emisferele, bulbul și cerebelul. Encefalul se așează pe o tavă și se examinează imediat sau după o fixare în formol 10% timp de câteva ore. (3, 6)

3.2.28. Leziunile encefalului:

-hemoragiile meningoencefalice produse de traumatisme cranio-cerebrale grave, intoxicații cu warfarina, pesta clasică;

-edemul cerebral apare în boala edemelor și în intoxicații. Se manifestă printr-un aspect umed, lucios al encefalului și o ștergere a șanțurilor cerebrale, aspect greu de deosebit de cel din autoliza cadaverică;

– meningita purulentă, manifestată prin apariția abceselor în masa nervoasă, este o leziune întâlnită în piobaciloză, salmoneloză, listerioză, streptococie și în intoxicația cu sare;

– encefalita granulomatoasă – în tuberculoză;

-encefalita parazitară – în invaziile parazitare cu cisticerci și sarcosporidii.

Cele mai importante inflamații sunt meningoencefalitele limfohistiocitare din virozele neurotrope și pantrope, dar ele sunt diagnosticate doar prin examen histopatologic.

3.2.29. Deschiderea canalului rahidian, eviscerarea și examinarea măduvei rahidiene

Manopera este foarte laborioasă și necesită un instrumentar special, de aceea ea va fi executată când o anamneza o impune. Ca și în cazul encefalului, este necesară o prefixare de câteva ore și apoi executarea secțiunilor transversale prin regiunile care interesează. (3, 6)

3.2.30. Deschiderea și examinarea cavităților nazale

După incizia țesuturilor moi cu cuțitul se practică, cu fierăstrăul, o secțiune transversală prin maxilar, în planul primului molar. Inspecția începe cu septul nazal, ale cărui aspecte au o importanță deosebită la porc, se examinează apoi aspectele corneților nazali, particularitățile mucoasei, aspectul depozitelor de suprafață.

3.2.31. Leziuni ale cavitățiilor nazale și sinusurilor:

– rinita catarală se manifestă cu aspect congestiv al mucoasei și acumularea la suprafața ei a unui depozit filant, galben-cenușiu. Din cauza asemănării acesteia cu autoliza cadaverică a mucoaselor, se va diagnostica doar pe cadavre proaspete. Inflamația este provocată de curenții de aer rece din adăposturi, dezinfecțiile executate în prezența animalelor, contaminarea aerului din adăpost cu miceți, gripă, pestă, infecții cu Pasteurella multocida și Bordetella bronchiseptica;

– rinita veziculoasă – în stomatita veziculoasă a porcului;

– rinita hemoragiconecrotică – produsă în urma traumatismelor;

-rinita difteroidă (fibrinonecrotică) – în infecția cu Fusobacterium necrophorum;

– rinita purulentă produsă de germenii piogeni din genurile Arcanobacterium, Streptococcus, Pseudomonas;

– rinita granulomatoasă – în micoze și în tuberculoză;

– rinita atrofică, cea mai importantă, este produsă de Bordetella bronchiseptica, de cele mai multe ori în asociație cu Pasteurella multocida. Boala debutează cu o inflamație catarală sau cataral-purulentă care este urmată de atrofia corneților nazali, devierea septului nazal și mai târziu a râtului (boala râtului strâmb) ;

– sinuzitele sunt urmarea inflamațiilor cavităților nazale și ale mucoasei bucale.

3.2.32. Eviscerarea și examinarea globilor oculari

Pentru enuclearea globilor oculari se secționează inițial structurile musculomembranoase ale pleoapei superioare, pentru descoperirea lor. Se va secționa apoi conjunctiva, mușchii și nervul optic și țesutul conjunctivo-adipos retro-ocular.

Se recomandă o prefixare a globului ocular în formol 10% sau acid acetic 4% timp de 24 ore, după care se va examina prin secționarea acestuia în plan sagital sau ecuatorial, cu un cuțit fin și bine ascuțit. (3, 6)

3.2.33. Examinarea aparatului locomotor

Examinarea și leziunile mușchilor

Se va urmări volumul maselor musculare, culoarea, consistența, umiditatea pe suprafață și pe suprafața de secțiune.

3.2.34. Leziunile mușchilor:

– hipoplazia congenitală: purceii sunt subponderali la naștere. Este cauzată de stres, carențe în colină și metionină, fusariotoxicoză;

– atrofia musculară apare în policarențe, boli cronice, ca o atrofie de inactivitate în mielite și nevrite;

– miodistrofia de nutriție: în masele musculare apar zone de culoare albicioasă, uscate (boala mușchilor albi). Leziunea este cauzată de hipovitaminoza E si hiposelenoza;

– miopatia de stres(PSE) este frecventă la adulte și se manifestă prin decolorarea și flascitatea maselor musculare bogate la 48 ore după sacrificarea în abatoare. Este provocată de stres, mai ales de stresul de transport și brutalizarea animalelor înainte de sacrificare;

– icterul – colorarea în galben a mușchilor, apare în boli hemolizante ca leptospiroză, parazitozele intraglobulare;

-sideroza – colorarea în ruginiu a regiunii musculare în care se fac injecții cu preparate antianemice pe bază de Fe în cazul supradozării acestora;

-gangrena gazoasă apare în edemul malign al porcului. Masele musculare sunt bombate, roșii-negricioase, crepitante la palpare, cu aspect buretos pe secțiune;

-miozitele seroasă și fibrinoasă au o etiologie traumatică;

-miozita purulentă, flegmonoasă sau aposteomatoasă, este produsă de Arcanobacterium. pyogenes.

-miozita eozinofilică, produsă de paraziți, apare în mușchii abdominali sub forma unor strii verzui;

-miozita granulomatoasă apare în tuberculoză, bruceloză, actinobaciloză și în numeroase parazitoze: trichineloză, ascaridoză, sarcocistoză, hidatidoză.

3.2.35. Examinarea și leziunile articulațiilor

Se apreciază gradul de mobilitate și dimensiunea, după care articulația se deschide prin secționarea capsulei. Se apreciază particularitățile membranei sinoviale, grosimea capsulei, lichidul sinovial și eventualele colecții patologice. (3, 6)

3.2.36. Leziunile articulațiior

-dezmorexia coxofemurală se observă la animalele foarte grele, după alunecări. Se manifestă prin ruperea capului femural, deșirarea ligamentului capsular, hemoragii în cavitatea articulară și în masele musculare limitrofe;

-eroziunile și ulcerele capetelor articulare sunt observate în rahitism, osteofibroză, în artritele din rujet, piobaciloză și streptococie;

– artrita serofibrinoasă apare în rujet, micoplasmoză și hemofiloză;

-artrita fibrinohemoragică, apare sub forma poliartritei în pasteureloză;

– artrita purulentă – în piobaciloză și bruceloză.

3.2.37. Examinarea și leziunile oaselor

Oasele, curățate de țesuturile moi, se prind în menghină și se secționează longitudinal. Se vor aprecia: raportul dintre apofiză și diafiză, dintre compacta osoasă și canalul medular, particularitățile măduvei osoase. (3, 6)

3.2.38. Leziunile oaselor

– fracturi, cu etiologie traumatică;

– osteodistrofii condrocostale; (Fig. 2.18)

– porfiria congenitală a purceilor, tradusă prin colorarea brună a oaselor;

– osteitele seroasă și fibrinoasă au o etiologie traumatică;

– osteomielita purulentă, mai frecventă la porcii din rasa Landrace, este pordusă de Arcanobacterium pyogene și Fusobacterium necrophorum;

– hiperplazia tumorală a măduvei osoase, care apare ca o masă slăninoasă, se întâlnește în leucoza suinelor, la 90% din cazuri.

3.2.39. Examinarea pancreasului

Pancreasul se examinează prin inspecție, palpație și secționare.

3.2.40. Leziunile pancreasului:

– hemoragii punctiforme apar în intoxicația cumarinică sau cu stricnină ca și în boli cu diateză hemoragică;

– pancreatita hemoragico-necrotică este produsă de migrarea larvelor de ascarizi;

– pancreatita limfohistiocitară, cu focare miliare cenușii, apare în pestă.

3.2.41. Examinarea tubului gastrointestinal

După examinarea exterioră a seroasei, stomacul și intestinul se deschid pe mica curbură, se videază de conținutul alimentar și se examinează mucoasa. (3, 6)

3.2.42. Leziunile stomacului

– distensia gazoasă: în candidoza cu evoluția acută;

-ulcerul gastroesofagian cauzat de hiperaciditate, carențe, stress, apare în zona cardiei ca o excavație de 3-4 cm, de culoare brună. Se complică cu gastroragie și melenă, uneori cu hemoperitoneu și peritonită stercorală; (Fig. 2.19)

– gastrita seroasă sub forma unei infiltrații edematoase a peretelui care este îngroșat și cu aspect gelatinos; apare în boala edemelor;

– gastrita catarală –se observa in rujet acut;

-gastrita hemoragică, difuză sau în focare, apare în pestă, salmoneloză, enteroxiomia anaerobă, dizenteria porcului;

-gastrita difteroidă este întâlnită în pestă, salmoneloză, treponemoză, necrobaciloză, candidoză;

– gastrita purulentă – în piobaciloză.

– gastrita granulomatoasă – în micozele cronice.

3.2.43. Leziunile intestinului

– anomalii congenitale: imperforația anală, megacolonul;

– modificări topografice – sunt consecința tulburărilor de irigație, de motilitate, de tonus neurovegetativ, a inflamațiilor și traumatismelor. Sunt reprezentate de invaginație, torsiune, retroflexiunea cecumului, volvulus. Evoluează cu stază venoasă → infarctizare → gangrenă umedă → peritonită stercorală;

– dilatația și transparentizarea peretelui jejunului este întâlnită în GET dar și în enterotoxiemia anaerobă supraacută sau candidoză;

– duodenojejunita cataral-hemoragică – în colibaciloză;

– colita hemoragică apare în pestă, salmoneloză, dizenterie treponemică; (Fig.2.20; 2.21)

– tiflocolita difteroidă, evoluează sub două forme: difuză – în salmoneloză și treponemoză; în focare – butoni pestoși – în pestă (constituie prima localizare la nivelul valvulei ileocecale) și în balantidioză. (Fig.2.22)

– colita nodulară: se observă în peretele colonului, prin examen exterior. Se constată noduli translucizi cu diametrul de 1 mm (plăci Peyer hiperplaziate). Leziunea apare în urma iritațiilor variate ale mucoasei intestinale: paraziți, salmoneloză, furaje grosiere.

4. DIAGNOSTICUL NECROPSIC LA BOVINE

Înregistrarea cadavrelor precum și preluarea anamnezei se face după aceleași principii prezentate pentru toate speciile. Mai mult decât la alte specii, necropsia trebuie făcută cât mai repede după moarte deoarece modificările cadaverice se instalează cu mare viteză datorită volumului mare al cavității abdominale care permite menținerea unei temperaturi interne ridicate și încărcăturii mari de germeni digestivi care difuzează în țesuturi și proliferează. Necropsia nu poate fi amânată, așa cum se poate face în cazul altor specii, cu atât mai mult cu cât nu se poate face o refrigerare corespunzătoare a cadavrului, mai ales la animalele adulte. În cazuri de forță majoră, când nu se poate face examenul imediat după moarte, se poate face eviscerarea și refrigerarea organelor, mai ales a celor abdominale. Evoluția modificărilor cadaverice este astfel mult încetinită. (3, 6)

4.1. Examenul extern

Inspecția cadavrelor bovinelor se face după protocolul descris la mamifere. Examenul extern oferă relații importante asupra stării de întreținere, conformației, aplomburilor, asupra unor afecțiuni digestive (tren posterior murdar cu fecale în caz de diaree), afecțiuni genitale (distocii), fracturi osoase, hernii și eventrații, etc. (3, 6)

Regiunile cu piele fină (peribucală, a ugerului, a coroanei și interdigitală, mamară) se vor examina în direcția evidențierii eventualelor leziuni exantematoase din febra aftoasă și alte boli eruptive.

Examenul extern va surprinde zonele de depilație și modificări ale pielii produse de acarieni și dermatofiți. Tricofiția este o boală care afectează frecvent vițeii și produce leziuni uscate, depilate, proeminente, ombilicate, pe întreg corpul dar mai frecvente la nivelul capului și baza cozii. Pentru confirmarea unor astfel de leziuni se va recurge la efectuarea de raclate cutanate în vederea examenului microscopic direct.

Unele boli pot avea expresie exclusiv cutanată sau leziunile cutanate să fie atât de caracteristice încât diagnosticul se poate formula prin simplul examen extern al cadavrului. Oricum, necropsia trebuie să fie completă. Intoxicația cu alcaloizi proveniți din cornul secarei (Claviceps purpurea) sau ergotismul se manifestă prin laminită acută, edem al extremităților, mai ales al membrelor posterioare și gangrenă uscată a extremităților (necroza vârfului urechilor, pielii membrelor și cozii).

O atenție specială se acordă zonei ombilicale la nou-născuți deoarece infecțiile ombilicale sunt frecvente. Pot rămâne localizate la nivelul ombilicului și au de obicei aspect fibrinos sau purulent. De multe ori infecția și inflamația se extinde de-a lungul venelor ombilicale până la ficat cu apariția hepatitei, de-a lungul arterei ombilicale cu formare de abcese sau de-a lungul canalului urac cu apariției cistitei. Bacteriemiile sunt frecvente și se soldează cu poliserozite, poliartrite, uneori meningite, fibrinopurulente. Cele mai uzuale bacterii implicate în aceste septicemii sunt E.coli, Staphylococcus spp., Streptococus spp. Și Corynebacterium pyogenes. (3, 6)

Părul uscat, mat este asociat înfometării cronice și deshidratării. La viței, pierdera părului din regiunea perineală și a epidermului și a părului de la nivelul botului și nărilor poate însoți diareile severe prelungite. (3, 6)

4.1.1. Aspectul general al cadavrului:

Hipotrepsia, poate fi:

– congenitală, vițeii se nasc cu o greutate de aproximativ 20 kg; cauzele sunt reprezentate de subnutriția vacilor gestante, disendocrinii, micotoxicoze;

– dobândită, mai frecventă în îngrășătorii la vițeii care au suferit boli cronice; cauzele sunt reprezentate de hipoagalaxie, hipovitaminoze, dispepsie, diaree, înțărcarea precoce, hrănirea cu furaje grosiere și celulozice, microclimat viciat.

Cașexia apare în urma epuizarii tuturor rezervelor de grăsimi din țesuturi; cauzele sunt reprezentate de anorexie secundară, nutrețuri cu valoare scăzută, disendocrinii. (14, 26, 30, 39)

4.1.2. Jupuirea cadavrului

Modul în care se face jupuirea cadavrelor de mamifere a fost prezentată pe larg în capitolul întâi. La bovine se poate recurge la jupuirea completă, de la început, sau se poate face jupuirea secvențială, pe regiuni corporale, pe măsura examinării acestora și deschiderii cadavrului.

Mamela se poate examina prin inspecție, palpație și secționare, la nivelul cadavrului sau pe masa de necropsie după ce s-a îndepărtat împreună cu limfonodulii retromamari.

Examinarea la nivelul cadavrului presupune secționarea sferturilor de pe partea stângă de la baza mamelei până la vârful mameloanelor interesând întregul parenchim, cisterna și mameloanele. După examinarea acestor componente secțiunile se vor adânci extinzându-se la nivelul sferturilor declive, de pe partea dreaptă. (3, 6)

Dacă mamela a fost desprinsă, se examinează imediat, prin secțiune longitudinală, la nivelul rafeului median în două jumătăți, stângă și dreaptă. Apoi se așează cu suprafața de secțiune în jos cu mameloanele orientate lateral. Dupa examenul prin inspecție și prin palpare, se secționează fiecare jumătate, într-un plan vertical ce trece prin mamelon. Limfonodulii retromamari se secționează seriat. În examinarea ugerului se apreciază simetria. Suprafața de secțiune trebuie să fie umedă-lucioasă și de culoare gălbuie-roză, mată, având structură lobulară. Mucoasa cisternei și a mamelonului este albicioasă și fin granulară. (3, 6)

4.1.3. Leziunile pielii

Hipercheratoza apare in hipovitaminoza A, fiind favorizata de iritatii fizice, și se caracterizeaza prin apariția unor plăci uscate,ingrosate, de culoare brun-negricioasă și tari la palpare.

Paracheratoza, leziune considerată specifică hipozincozei, se traduce prin aspecte macroscopice foarte asemănătoare celor din hipercheratoză, doar că zonele modificate sunt moi la palpare. Leziunile se pot localiza pe cap, perineu și membrele posterioare.

Calozitățile (bătăturile), apar ca urmare a urmare a compresiunii jugului în zona dorsală a gâtului, avand formă circumscrisă și cu marginile neregulate.

Gangrena uscată, apare la viței cu localizare pe vârful urechilor, cozii, uneori pe pielea de la extremitățile membrelor, iar la adulte în dreptul proeminențelor osoase (ex. tuberul coxal, articulațiile temporomandibulară și coxofemurală), ca urmare a compresiunii tegumentului între oase și suprafața de sprijin, purtând denumirea de “decubite”;

Cauzele la vitei sunt reprezentate de factori fizici, cum ar fi frigul excesiv, micotoxicoze (ergotismul, fusariotoxicoza) boli infectioase leptospiroza cronică. La adulte – bolile cronice, cașectizante, dezinserția tendonului Achile, care sunt însoțite de decubit prelungit.

Zonele afectate au o culoare negricioasă, fără luciu și sunt delimitate printr-un șanț sau linie de demarcație față de zonele sănătoase.

Eczema de borhot este frecventă în îngrășătorii, cu localizare pe membre/generalizată fiind produsa datorita consumului exagerat de borhot (sfeclă, cartofi), melasă, fructe infestate cu fungi;

Zonele afectate au aspect papulo-veziculos, se poate termina cu gangrena chișiței, a extremităților podale și a cozii.

Furunculoza reprezinta inflamația purulentă a foliculilor piloși și a structurilor perifoliculare, determinate de infecția cu Staphylococcus aureus; localizată pe uger și extremități.

Alopecia nutrițională apare la 2-3 săptămâni după introducerea în consum a substituenților de lapte;

Zonele afectate se caracterizează prin seboree, scvame, căderea părului sub formă de smocuri de pe cap, flancuri și extremitățile membrelor.

Leucodermia sau discromie dobândită, se caracterizeaaza prin depigmentarea zonală a pielii (“zone de piele albă”), în urma producerii unor plăgi, iradieri, boli infecțioase sau parazitare.

Vitiligo este o discromie dobândită de natură endocrină, ce se exteriorizeaza prin decolorarea zonală a pielii (“zone de piele albă”). (14, 26, 30, 34)

Fotodermatozele

Se produc prin ingerarea unor principii fotocatalitici prezenți în hrișcă, știr, lucernă, trifoi, mei, sunătoare etc.; intoxicații cu porumb, cupru, Zn, medicamente fotodinamice. Apar de regula in zonele depigmentate unde se observă: eritem – edem – erupție veziculoasă, uneori gangrenă uscată cu sfacelări.

Dermatitele reprezinta inflamații ale pielii și pot fi:

-nodulară, cu localizare pe membrele anterioare, mamelă, părțile laterale toracice, apar noduli care trec prin fazele: necroză, ramoliție purulentă, fistulizare sau calcificare; nu sunt afectate limfonodurile regionale;

-tuberculoasă se exteriorizează prin: granuloame cazeificate-calcificate, ulcere slăninoase/nodozități și limfonodită granulomatoasă tuberculoasă (granuloame cu zonă centrală = necroză de cazeificare);

-actinobacilară – noduli izolați/conglomerați, de culoare alb gălbuie, formațiuni fungoase cenușii-roșietice, fistule și pahidermie (îngroșarea accentuată a pielii); puroi grunjos pe suprafața de secțiune; limfonodită granulomatoasă actinobacilară (granuloame, cu zonă centrală – necrotico-purulentă);

-aspergilară se caracterizează prin prezența de noduli/plăci circulare diseminate pe toată suprafața corporală la avortoni;

-parazitară, infestații cu: Sarcoptes sp., Chorioptes sp., Psoroptes sp., Haematopinus sp., Hypoderma bovis, Ixodidae;

În functie de agentul cauzal se pot observa: psoriazis, cu exfolierea accentuată a stratului cornos; dermatite alergice, produse de înțepături de țânțari, muște, pureci; dermatite pruriginoase, determinate de diferite genuri de râi; dermatită granulomatoasă, semnalată în hipodermoză.

Exantemele sunt leziuni care se produc secundar dermartitelor și pot fi:

– veziculos și veziculoeroziv apar în febra aftoasă, boala mucoaselor, febra catarală malignă și rinotraheita infecțioasă;

– veziculopapulos sau papulocrustos cu localizare pe mamelă, zona perineală, în variolă.

Hipodermoza se traduce prin prezenta de noduli subcutanați în zona lombară, care se deschid prin fistulizare.

Tricofiția, frecventă la viței are două forme de prezentare: uscată și furunculoasă (infiltrativă).

– forma uscată cu localizare pe pielea capului, gâtului, regiunii dorsale, crupei și cozii – proeminențe circulare acoperite cu cruste, cenușii albicioase, placarde întinse unde tegumentul este depilat și usor depigmentat;

– forma furunculoasă se caracterizeaza prin prezenta de cruste cu crevase pe care se grefează flora microbiană care determină o inflamație purulentă exteriorizată prin foliculite superficiale sau profunde, izolate sau confluate. (14, 26, 30, 34)

Papilomatoza cutanată frecvent intalnita la tineret (pe gât, grebăn, tot corpul), iar la adulte pe glanda mamară unde se observa tumorete pediculate sau sesile, de dimensiuni variabile, rotunde, neregulate, conopidiforme.

Herniile se formează la nivelul unui inel natural sau printr-o breșă accidentală avand localizare: inghinală, ombilicală, diafragmatică;

Omfalita purulentă sau gangrenoasă apare datorita lipsei de igiena a cordonului ombilical la naștere;

De la nivelul cordonul ombilical se poate extinde la vasele sangvine (omfaloflebită) și peritoneu, acesta fiind principalul factor de metastazare în organele interne.

4.1.4. Leziunile extremităților membrelor:

-dermatite: gangrenoasă, verucoasă, panarițiu sau flegmonul digital;

-laminitele sau pododermatitele: septică, aseptică sau furbura; abcesul solei, bleimele; acestea pot metastaza la nivelul organelor interne;

– la ongloane: seime, exongulație, încastelură, eczemă interdigitală;

-bursitele se mai numesc si higrome si sunt produse de traumatisme, localizate la nivelul proeminențelor osoase.

– icterul se intalneste în: leptospiroză, micotoxicoze, intoxicații la tineretul din îngrășătorii, babesioză, infestații cu trematode.

Tulburari circulatorii sub formă de edeme:

– cardiac, cianotic, decliv in regiunea pectorală si a salbei, culoare citrină; arată un sindrom mediastinal, pericardită traumatică;

– serohemoragic intalnit in antrax, cărbune emfizematos, febră aftoasă, parainfluență;

– serofibrinos cu evoluție supraacută, localizat cervicocefalic intalnit în pasteureloză. (14, 26, 30, 40)

Limfonodulitele pot fi:

-seroasă-serofibrinoasă întalnită în pasteureloză acută, micoplasmoză;

-purulentă întalnită în infecția cu germeni piogeni precum: Actinobacylus pyogenes, Proteus vulgaris, E. coli;

– granulomatoasă specifică actinobacilozei și tuberculozei.

Mamitele sau mastitele:

– catarală produsa de infecție cu Str. agalactiae, Str. dysgalactiae, Str. uberis; Glanda mamară este mărită în volum, turgescentă și prezintă noduli de diverse dimensiuni la baza mameloanelor;

– seroase și hemoragice au etiologie nespecifică; Glanda mamară este mărită în volum, asimetrică, avand consistență crescută; pe secțiune poate avea aspect umed, lucios (mastita seroasă), sau aspect uscat, roșietic (mastita hemoragică);

– fibrinoasă, se întalneste mai rar si se observa în colibaciloză la vacă, fiind determinată de A. pyogenes, Mamela este hipertrofiata iar pe secțiune prezinta un exsudat fibrinos, mai abundent în lumenul cisternei mamare;

– purulentă (piobacilară) produsă de germeni piogeni cum ar fi A. pyogenes și Myocplasma sp. Se caracterizeaza prin prezenta unui exsudat cataral-purulent, în forma acută; abcese sau flegmoane cu puroi cenușiu-albicios sau verzui, în forma cronică;

– gangrenoasă, este produsa de infecții cu Cl. perfringens, A. pyogenes în asociere cu Staphilococcus sp.; Glanda mamară este hipertrofiată, roșie-violacee iar pe secțiune prezinta edem serohemoragic în țesutul conjunctiv subcutanat și parenchimul mamar;

– fibroblastică poate apare ca urmare a cronicizarea mamitelor de tip exsudativ, urmarea infecției cu Streptococcus sp. sau Brucella abortus, tratamente îndelungate cu antibiotice administrate intramamar si se caracterizeaza prin micșorarea în volum a glandei mamare, consistența fiind mult crescută;

– granulomatoasă se intalneste in tuberculoză, micoze, infecții stafilococice si se caracterizeaza prin prezenta de noduli (granuloame), atât la suprafață, cât și pe secțiune.

Tumorile glandei mamare:

– benigne: papiloame (papilomatoză), adenoame, fibroame;

– maligne: carcinoame, rar intalnite; sarcoame. (14, 26, 30, 41)

4.2. Examenul intern

4.2.1. Deschiderea cavității abdominale

Deschiderea cavității abdominale se face după tehnica descrisă la cabaline. Se examinează foița epiploonului, care acoperă toate organele, cu excepția rețelei și a cheagului. În partea dreaptă, subcostal, se pot vedea porțiuni din ficat și duodenul. Restul organelor cavității abdominale devin vizibile după înlăturarea epiploonului. Se examinează topografia organelor, starea diafragmului, aderențe între organe și eventualii corpi străini existenți în cavitatea abdominală (lichide, cheaguri de sânge, puroi,corpi străini izolați). (3, 6)

4.2.2. Leziunile cavitații abdominate

Diateza hemoragică

Se produce in boli infecțioase: antrax, leptospiroză, streptococie (viței), salmoneloză, enterotoxiemie anaerobă; intoxicații cu warfarină, plante precum ricin, brândușă de toamnă; micotoxicoze (fusariotoxicoză, stahibotriotoxicoză,); parazitoze precum (babesioza și theilerioza). (3, 6)

În cavitatea abdominala se observa hemoragii multiple, de forme și dimensiuni variabile, la nivelul țesuturilor și organelor.

Distopii intestinale

Sunt reprezentate de invaginații jejunale, volvulus jejunal, torsiune ceco-colică, deplasarea abomasului, hernii încarcerate sau strangulate, care duc la infarctizare. (3, 6)

Ascita (hidroperitoneul)

Se intalneste în insuficiență cardiacă, ciroze hepatice, hidronefroze, tumori maligne, policarențe. În cavitatea abdominală se observa prezența unei cantități mari de lichid clar, gălbui, care destinde pereții cavității abdominale.

Hemoperitoneul se produce prin ruperea traumatică a organelor, infarctizări anevrisme, intoxicația cu warfarină etc.

Peritonitele au urmatoarele forme morfologice de prezentare:

– seroasă în enterotoxiemia anaerobă;

– serohemoragică, în antrax, hepatită necrozantă;

-serofibrinoasă, la viței în streptococie, salmoneloză, în encefalomielita sporadică;

– fibrinoasă în chlamydioză, asociată și cu perihepatita

– fibrinoasă în cazul infestației masive cu fasciole;

– purulentă localizată în regiunea rețelei, si se întalneste în cazul reticuloperitonitei traumatice produsa prin corpi străini;

-fibroase, se caracterizează prin prezenta de sinechii parieto-viscerale și viscero-viscerale care duc în final la instalarea unor peritonite adezive;

-granulomatoasă poate prezenta o forma exsudativă (cazeoasă) și una forma perlată productivă, cu aspect fungos sau conopidiform întalnită în tuberculoză. (14, 26, 30, 34)

4.2.3. Eviscerarea și examinarea organelor abdominale

Eviscerarea organelor începe prin ligatura dublă a duodenului în imediată apropiere a cheagului. În caz de icter se face proba coledocului, înainte de a secționa duodenul. După secționare, duodenul se detașează ușor din legăturile lui cu pancreasul și colonul, apoi se face o dublă ligatură a rectului și se secționează. Se secționează cu atenție inserția mezenterului și se eviscerează întreaga masă intestinală. Pentru a ușura manipularea masei intestinale se aplică o ligatură dublă pe ileon, în apropierea intrării lui în cecum și se separă intestinul subțire de cel gros. Se secționează mezenterul la nivelul inserției sale pe intestin și se deschide intestinul. (3, 6)

Se ligaturează esofagul înaintea intrării sale în rumen, apoi se secționează legătura sacului rumenal stâng superior cu travanul cavității abdominale. Se extrage stomacul, prestomacele și splina. În momentul eviscerării prestomacelor se pot constata aderențe anormale, în special la rețea (reticulite traumatice) și pe partea caudală a sacului rumenal stâng superior (puncții rumenale). Înainte de a secționa aderențele existente, se apreciază extinderea, caracterul acestor aderențe (aderențe fibroase, fistule) și organele interesate. (3, 6)

Examinarea splinei se face apreciind forma, mărimea și aspectul pe secțiune. Modificările de formă sunt, în general, apanajul anomaliilor.

4.2.4. Leziunile splinei

Guta care la vitei se numeste xantinoza este secundară celei renale.

Modificări circulatorii sunt reprezentate de:

– hiperemia activă și pasivă;

– hemoragiile subcapsulare în diareea virotică, colibaciloză la viței.

Inflamatiile splinei sau splenitele:

-hemoragică difuză se intalneste in antrax (splenomegalie, ramolismentul pulpei, culoare negricioasă), diplostreptococie, salmoneloză (splină elastică);

-purulentă (aposteomatoasă) se traduce prin metastazarea proceselor septice din endocardite ulcerovegetante, endometrite, pododermatite, omfalite;

– ihoroasă apare secundar reticulitei traumatice;

– limfohistiocitară este specifică în salmoneloză, hemosporidioză;

– granulomatoasă poate fi intalnita in bruceloză, echinococoză.

Tumorile sunt localizări ale leucozei enzootice bovine si se caracterizeaza prin marirea în volum și greutate a splinei, foliculii limfoizi fiind mari și proeminenți pe secțiune. (14, 26, 30, 34)

Examinarea prestomacelor se face după eviscerarea lor, consemnând toate aderențele, forma, mărimea și starea de plentitudine. Se desface legătura dintre rețea și foios, dintre foios și stomacul glandular (cheag) și dintre cheag și rumen, apoi se așează organele astfel încât partea dreaptă a rumenului, precum și deschiderea esofagului să fie orientate în sus, iar cheagul și foiosul în partea stânga a rumenului. Se practică o incizie care să deschidă ambii saci rumenali, începând de la intrarea esofagului. Cheagul se secționează de la pilor, pe mica curbură, până la deschiderea foiosului, apoi se deschide rețeua. O atenție deosebită se acordă examinării conținutului și aspectului mucoaselor prestomacelor. (3, 6)

Dilatațiile gazoase rumenale vor fi interpretate cu prudență, existând posibilitatea apariției confuziilor cu timpanismul cadaveric. Caracteristicile anatomopatologice ale timpanismului din timpul vieții sunt descrise la bolile digestive. (3, 6)

Foiosul taurinelor poate fi sediul unei supraîncărcări cu furaje deshidratate. Acest fapt se traduce prin consistență crescută, secționarea este dificilă, iar la deschiderea, lamele foisosului sunt aderente între ele prin intermediul unui liant uscat, dens. (3, 6)

Stomacul glandular este mai rar sediul unor leziuni la animalele adulte (parazitoze, deplasări, ulcere), în schimb, la vițeii nou-născuți cu sindrom de diaree neonatală se întâlnesc frecvent peteșii, sufuziuni și ulcere. (3, 6)

Torsiunile abomasului apar destul de rar. Diagnosticul se bazează pe observarea modificării topografice și a leziunilor induse de torsiune (congestie puternică, infarctizare – perete). (3, 6)

Examenul stomacului implică în mod obligatoriu și examenul conținutului. Conținutul normal al stomacului vițeilor sugari este reprezentat de coaguli de lapte. Conținutul gastric cu paie, fân, grăunțe și corpuri străine indică faptul ca vițelul nu a putut să se hrănească din cauza lipsei de vigoare sau din cauza mamei (agalaxie, mamă neglijată, uger căzut sau mameloane prea mari). Uneori stomacul este gol sau aproape gol iar depozitele de grăsime sunt absente. Aceste aspecte indică înfometarea cronică. (3, 6)

Cele mai frecvente leziuni intestinale sunt cele produse de germenii microbieni. Examinarea macroscopică a intestinelor evidențiază, de multe ori, leziuni puțin specifice. (3, 6)

4.2.5. Leziunile rumenului

Timpanismul ruminal este produs de surmenaj de transport; stabulație prelungită; alimentația cu suculente (colete și frunze de sfeclă), reziduuri mucegăite; furaje hiperglucidice, saponine.

Meteorismul cronic ruminal poate fi produs de: subocluzie esofagiană, bezoare, leziuni gastrointestinale.

Indigestiile ruminale:

-spumoasă, după consum de leguminose neînflorite, masă verde de cereale, porumb verde și cartofi; gazele rămân dispersate în masa conținutului;

-putridă, consum de nutrețuri alterate sau cu conținut redus de glucide; intoxicația cu uree (conținut ruminal cu miros de amoniac).

Hipercheratoza ruminală, consecință a hipovitaminozei A.

Paracheratoza ruminală este produsa de: iritații mecanice și chimice, carență de Zn și vitamină A, consum de furaje granulate.

Ulcerele sunt determinate de: ingerarea de plante luxuriante, nutrețuri contaminate cu Mucor sp.; nutrețuri tratate cu tartrați de K, amoniu, intoxicație cu arsen; leziuni paracheratozice infectate cu F. necrophorum.

Ruminitele:

– necrotică se intâlneste in necrobaciloza;

– fibrinoasă, este produsă de infestații cu Candida sp., Mucor sp., Rhisopus sp., Absidia sp., Aspergillus sp.;

-edematoasă, întâlnită în: reticuloperitonite, boli eruptive, intoxicații;

-veziculoasă și veziculoerozivă in febra aftoasă, boala mucoaselor, iritații chimice și mecanice;

– hemoragică produsa de Trichostrongylus sp.;

– supurativă și hiperplazică se întâlnește la vițeii sugari in cazul ingerarii de păr (lichomanie) sau ariste de cereale păioase;

– emfizematoasă este produsa de alimentația cu borhot și furaje grosiere, care favorizează dezvoltarea bacteriilor gazogene;

-granulomatoasă se intalneste inn boli cronice: TBC., actinobaciloză, micoze cronice;

– pseudopapilomatoasă sub forma de noduli albicioși (pe mucoasa ruminală), papiliformi, care au crescută. (14, 26, 30, 34)

Reticulita și reticulo-peritonita traumatică este favorizată de migrarea prin peretele rețelei a unor corpi străini ascuțiți prezenți în furaje (cuie, sârmă, etc);.

Împâstarea foiosului este determinată de consumul excesiv de furaje marunt tocate, furaje alterate, toxice și atonia prestomacelor; Foiosul este mărit, dur la palpare, lamelele sunt aderente de conținut, au culoarea negricioasă datorita hemoragiilor.

4.2.6. Leziunile abomasumului

Ulcerele peptice; sunt determinate de carențe vitamino-minerale, azotemie, traumatisme, micoze;

Abomasitele pot fi:

-catarală produsa de alimentație iritantă sau grosieră ce favorizează dezvoltarea florei bacteriene care inhibă digestia;

-hemoragică în micoze precum fusariotoxicoză, stahibotriotoxicoză;

– fibrinoasă în infestația cu Candida sp.

Enteritele:

– catarală produsă în insuficiență pancreatico-hepatică; carențele, imaturitatea enzimatică la naștere, colostru de proastă calitate; miodistrofie de nutriție; infecții virale, bacteriene, parazitare;

– hemoragică se intâlneste în intoxicația cu As, insecticide, uree, boli precum: boala mucoaselor, enterotoxiemia anaerobă (are localizare jejunală), coccidioză, antrax, leptospiroză, salmoneloză acută;

– hemoragiconecrotică, coccidioză masivă;

-crupală se întalneste în: boala mucoaselor, salmoneloză subacută;

-difteroidă, poate evolua difuz sau in focare si poate fi întalnită în: enterotoxiemie anaerobă (subacută-cronică), boala mucoaselor;

-granulomatoasă difuză este specifică paratuberculozei, mucoasa fiind îngroșată cu accentuat aspect cerebriform.

Tumorile intestinelor pot fi localizări ale leucozei enzootice bovine în abomasum, pereții intestinali și limfonodurile mezenterice reprezentate de:

– forme benigne – fibroame, mixoame, leiomioame;

– forme maligne – sarcoame și adenocarcinoame. (14, 26, 30, 34)

4.2.7. Eviscerarea și examinarea ficatului

Se secționează ficatul din legăturile lui normale, examinându-se cu atenție eventuale aderențe la organele învecinate. La rumegătoare, atenție deosebită se acordă canalelor biliare, care pot fi sediul unor leziuni parazitare. Secțiunile la ficat se practică pe fața viscerală, perpendicular pe canalele biliare, în fiecare lob. (3, 6)

4.2.8. Leziunile ficatului

Steatoza hepatică este o leziune întalnita în: cetonemie, intoxicații dintre cele mai diverse, fitofarmaceutice și medicamentoase, cu substanțe anorganice (P, Cu, As,) cu furaje mucegăite și insecto-fungicide; în cazul excesului de siloz; boli care duc la autointoxicație (gastroenterite, piometru); toxicoză materno-fetală la nou-născuți; boli infecțioase (diplostreptococia vițeilor, leptospiroză);

Hepatoza dietetică apare la tineretul taurin din îngrășătorii în hiposelenoză si hipovitaminoza E; Ficatul mărit în volum, friabil, de culoare gălbuie, numai pe anumite zone sau pe toată suprafața organului.

Necrozele areactive apare in carența în aminoacizi sulfurați, în intoxicația cu uree, aflatoxicoză.

Hepatitele pot fi:

– parenchimatoasă sau toxica acuta se intalneste în intoxicații cu P, fosfați, Cu, As, uree, lupin, aflatoxine etc.; Ficatul este mărit in volum si greutate, culoare gălbuie sau ruginie (asemănătoare „frunzei de toamnă”), uniformă sau în focare; friabilitate este crescuta, atât la suprafață, cât și pe secțiune;

– necrotică se întalneste în necrobaciloză viscerală, hepatita necrozantă, leptospiroză septicemică, metastatic din ruminita necrotico-ulcerativă la tineretul din îngrășătorii; Se observa focare de necroză, de mărimi variabile, cenușii-gălbui de consistență friabilă;

– purulentă în focare (aposteomatoasă), apare ca urmare a metastazelor date de omfaloflebite, metrite, pielonefrite, pododermatite; se observa abcese unice sau multiple;

– limfohistiocitară apare în salmoneloză, febră catarală malignă;

– ciroza hepatică hipertrofică cronicizarea proceselor acute de tip degenerativ, circulator, inflamator; micotoxicozele cronice; salmoneloză la viței; Ficatul are suprafața netedă, consistența crescută, culoarea gălbui, cenușie, în funcție de modificările degenerative care însoțesc hiperplazia conjunctivă;

-hepatita interstițială fibroasă poate avea doua forme de prezentare, în focare și difuză; Se întâlnește în fascioloză și se caracterizează prin leziuni hemoragico-necrotice în fazele acute de invazie și migrație a larvelor de Fasciola sp.; hepatită interstițială multiplă sau difuză în faza de cicatrizare (traiecte albicioase, la suprafața ficatului); angiocolită și litiază în faza de localizare; angiocolită catarală – în infestația cu Dicrocelium sp.

-granulomatoasă se întalneste în boli cronice (TBC), parazitoze și unele micoze; În functie de etiologie au urmatorul aspect: în TBC – granuloame de diferite dimensiuni cu centru cazeificat sau calcificat; în echinococoză se observa granuloame chistice, care produc atrofia prin compresiune a țesutului hepatic adiacent; în micoze – granuloame micotice prezinta trei zone (zonă centrală, de necroză în care se gasesc miceți; zona mediană, epitelioidogigantă; zona periferică, mezenchimală nespecifică).

– Calculii biliari apar ca urmarea unor angiocolite, colecistite, parazitoze, etc.

Tumori – adenoame, carcinoame;localizări ale L.E.B. (14, 26, 30, 34)

4.2.9. Eviscerarea și examinarea organelor din cavitatea toracică

Deschiderea cutiei toracice, se face imediat după ce a fost deschisă cavitatea abdomnială. Inspecția cavității toracice și a sacului pericardic se face în momentul deschiderii lor sub aspectul topografiei organelor, conținutului, aderențelor sau a altor modificări. (3, 6)

Eviscerarea și examinarea organelor din cavitatea toracică pot fi sau nu precedate de eviscerarea organelor cavității abdominale. Este preferabil ca organele cavității abdominale să fie deschise la sfârșit, pentru a nu murdări cadavrul cu conținutul lor. (3, 6)

Eviscerarea se face conform tehnicii specifică mamiferelor, începe cu limba, apoi faringele, laringele, esofagul, traheea, pulmonul și cordul. Înainte de eviscerarea piesei cervico-toracice se vor aplica ligaturi duble pe vena cavă, aortă și esofag, în apropierea diafragmului. (3, 6)

4.2.10. Leziunile cavitatii toracice

Pericarditele:

– necrotică (necrobaciloză);

-serofibrinoasă (cărbune emfizematos);

-fibrinoasă, pasteureloză, enterotoxiemie, salmoneloză, colibaciloză neonatală;

-purulentă (reticulită traumatică);

-fibroadezivă (cronicizarea formelor acute);

-granulomatoasă, cazeoasă în tuberculoză.

Hemoragiile subepicardice: echimozele și sufuziunile sunt semnalate în anaerobioze, boala mucoaselor, intoxicații și boli febrile.

Pleuritele și pleureziile:

Pleuritele:

-necrotică în necrobaciloză viscerală;

-granulomatoasă în tuberculoză și aspergiloză la tineret;

-fibroadezivă în cronicizarea formelor acute.

Pleureziile:

-serohemoragică în pasteureloză septicemică, cărbune emfizematos;

-fibrinoasă, pasteureloza subacută-cronică, salmoneloză, diplo-streptococie;

-purulentă, infecții cu cu germeni piogeni, ex: A. pyogenes.

Diafragmatita granulomatoasă mai rar întalnită tuberculoza bovină.

4.2.11. Examinarea limbii se face cu scopul de a evidentia leziunile eruptive de natură virală, ulcere, inflamații proliferărative granulomatoase din actinobaciloza.

4.2.12. Glosita actinobacilară este o inflamatie cronica specifica actinobacilozei caracterizata prin prezenta de excavații cenușii-gălbui, noduli în submucoasă, ulcere crateriforme, fistule. Poate evolua ca formă localizată sau sau difuză, situație cand se numeste limbă de lemn. (14, 26, 30, 34)

4.2.13.Examinarea laringelui

Deschiderea laringelui, după o prealabilă examinare a formei se secționează laringele și traheea pe linia superioară, îndepărtând ușor inelele. Apoi se examinează conținutul și aspectul mucoasei.

Difteria vițeilor se caracterizează prin necroze și ulcere laringiene. Focarele ulcerate sunt acoperite cu exudat brânzos, urât mirositor. Edemul laringian are grade diferite de evoluție, până la ocluzia laringelui. De obicei din leziuni se identifică Fusobacterium necrophorum dar nu se poate stabili întotdeauna implicarea primară sau secundară a acestui germen. Leziunea se poate asocia cu bronhopneumonie severă. (3, 6)

4.2.14. Laringotraheitele:

-veziculoasă, forma malignă respiratorie a febrei aftoase;

-edematoasă, în pasteureloză acută, parainfluență tip 3;

-hemoragică, în rinotraheita infecțioasă;

-fibrinoasă, în rinotraheita infecțioasă, difteria vițeilor, coriză gangrenoasă;

-granulomatoasă, se intalneste în tuberculoză, aspergiloză și actinobaciloză.

4.2.15. Examinarea esofagului

Deschiderea esofagului se face longitudinal și poate releva corpi străini, ulcere traumatice sau eroziuni și ulcere liniare specifice pentru BVD: În diareea virotică a bovinelor (BVD) apar eroziuni și ulcere la nivelul întregului tub digestiv sau numai în unele segmente. Pentru evidențierea și cultivarea virusului se recoltează și se trimit la laborator splina și limfonodurile mezenterice deoarece virusul are afinitate pentru țesuturile limfoide. (3, 6)

4.2.16. Leziunile esofagului:

-paracheratoză dilatații și obstrucții prin corpi străini;

-gangrene post-traumatice;

-eroziuni și ulcere liniare cu baza brună, delimitate de zone congestivo-hemoragice, în boala mucoaselor;

-esofagul poate fi locul de cantonare al cisticercilor și sarcosporidiilor.

4.2.17. Examinarea pulmonului

Se face după regulile generale prin: inspecție, palpație, secționare și proba docimaziei. Secționarea pulmonului începe cu secționarea longitudinală și examinarea trunchiului și arterelor pulmonare. Apoi se detașează cordul, urmând ca el să fie examinat separat, se deschid bronhiilor și parenchimul pulmonar după tehnica generală. Se examinează limfonodurile traheobronșice și mediastinale. (3, 6)

4.2.18. Leziunile pulmonilor

Atelectazia pulmonară se produce datorită aspirației lichidelor fetale la naștere, obstrucțiilor la nivelul bronhiolelor, colecțiilor de lichide din sacii pleurali care produc compresiuni prelungite asupra tesutului pulmonar.

Emfizemul pulmonar poate fi:

-alveolar prin pierderea elasticității pulmonare datorită inhalarii de gaze toxice sau a consumului de plante toxice;

-interstițial, leziune specifică ce se intalneste in în pneumonia cu virus sincițial, parainfluență, pneumonia cu membrane hialine.

Congestia activă apare in cazul microclimatului viciat, intoxicațiilor sau poate reprezenta debutul unei inflamații.

Edemul pulmonar, frecvent produs de alergeni, micotoxine, diverse infecții.

Bronhopneumoniile:

-necrotică, se întâlnește în necrobaciloza viscerală;

-crupală, se observă în pasteureloză, pleuropneumonia contagioasă;

-purulentă, este produsă de germeni piogeni, migrarea corpilor străini din rețea;

-gangrenoasă se mai numește și ab ingestis și este favorizată de aspirarea unor alimente administrate la găleată, a lichidului ruminal la animalele care stau culcate, a exsudatelor din căile respiratorii anterioare; mai poate fi întâlnită în boli infecțioase precum: coriză gangrenoasă, rinotraheită infecțioasă, difterie; se caracterizează prin prezența de focare cenușii-verzui cu conținut fluid, ce emană un miros ihoros.

-limfohistiocitară se întâlnește în parainfluență tip 3, adenoviroze și reoviroze la tineret, pneumonia sincițială, chlamydioză,

-granulomatoasă se întâlnește în boli cu evoluție cronică precum tuberculoză, echinococoză, dictiocauloză

Tumorile pulmonare sunt expresii ale leucozei enzootice bovine. (14, 26, 30, 34)

4.2.19. Examinarea cordului

Constă în aprecierea formei, în special a diametrului transversal și a formei apexului. Sectionarea cordului se face în ordine: cordul stang, cordul drept cu examinarea vaselor si a sistemului valvular. La taurine, mai mult decât la alte specii, se pot întâlni leziuni ale sacului pericardic. Aceste leziuni pot fi acumulări de lichide pericardice (serofibrinoase, fibrinoase, purulente sau fibroase, de natură traumatică) sau pericardite proliferative de natură tuberculoasă. (3, 6)

Deschiderea compartimentelor cardiace se face începând cu ventriculul și atriul stâng, apoi cu cel drept. Se secționează și se examinează originea marilor vase (aorta și artera pulmonară) cu valvulele sigmoidiene. La animalele adulte, leziunile mai frecvent întâlnite sunt valvulopatiile. (3, 6)

Cele mai comune defecte congenitale ale cordului sunt persistența orificiului interventricular, persistența orificiului interatrial, canalul arterial persistent și tetralogia Fallot. (3, 6)

Striațiunile galbui și mineralizarea miocardului sunt întâlnite în boala mușchiului alb. Leziunile sunt mai evidente la nivelul miocardului de sub endocardul ventriculului stâng. (3, 6)

Endocardita valvulară este produsă mai frecvnet de C. Pyogenes, streptococi și stafilococi și este de tip ulcerovegetant.

Focarele de miocardită necroticopurulentă ce apar în cazul emboliilor septice, cu bacterii, au aspectul unor zone neregulate, gălbui, vizibile prin transparența endocardului sau pe suprafața de secțiune. (3, 6)

Inflamația gangrenoasă din infecția cu Clostridium chauvoei poate fi localizată doar la nivelul miocardului.

La vițeii foarte tineri valvulele cardiace prezintă frecvent chiști hematici care se resorb în timp și care nu au fost asociați cu evoluția unor boli. (3, 6)

4.2.20. Leziunile cordului

Atrofia miocardului apare la animale cu boli cronice (infecțioase, parazitare, neoplazice), epuizante, în stări de subnutriție, la animalele bătrâne. Cordul este micșorat, de culoare maro-închis. Consistența este ușor crescută, absența țesutului adipos din șanțul coronarian și septul interventricular.

Miocardozele pot fi:

-grasă mai rar observata (steatoza miocardică) se intalnește la animalele supuse îngrășării, în intoxicații cu fosfor, cupru, arsenic lupin, etc; cordul este mărit în volum și greutate, gălbui, difuz sau circumscris de consistenta friabilă;

-granulară se întâlnește în boli infectocontagioase, stari toxice, carențiale, miocardul fiind cenușiu, în întregime sau numai în anumite zone, lipsit de luciu și are consistență friabilă;

-hialină se întâlnește la viței în boala mușchilor albi având ca și cauze carențe vitamino-minerale (vit. E și/sau Se), intoxicații, transporturi obositoare, miocardul prezintă zone cenușii-gălbui, care alternează cu zone de miocard normal, consistență este foarte friabilă si aspect sticlos;

-miocardoza și endocardoza calcaroasă este produsa de hipovitaminoza D, hipercalcemie, hipomagneziemie, hiperparatiroidism.

Modificările circulatorii sunt reprezentate de congestii, hemoragii și uneori, infarcte; au o etiologie polifactorială: toxică, infecțioasă, nutrițională.

Epicardita viloasă, cronicizarea formelor de epicardite.

Miocarditele:

-parenchimatoasă se întâlneste în boli infecțioase (febra aftoasă – și apare sub formă de cord tigrat, febra catarală malignă), toxicoze, intoxicații cu P, Cu; greu de diferențiat de miocardozele granulare;

-necrotică se produce ca urmare a metastazării necrobacilozei podale și se caracterizează prin zone cenușii-gălbui, de diferite dimensiuni, uscate, friabile și bine delimitate;

-hemoragico-necrotică este întâlnită în cărbunele emfizematos și se caracterizează prin prezenta de focare maronii-roșietice, alternând cu zone cenușii-gălbui, friabile și crepitante la palpare;

-purulentă este de natură metastatică, și apare în omfaloflebite la viței, la animalele adulte în nefrite și endometrite purulente;Se traduce prin prezența de abcese de diverse dimensiuni pe suprafața și în profunzimea miocardului;

-granulomatoasă se întâlnește în boli precum: tuberculoză, sarcosporidioză, cisticercoză, echinococoză si se caracterizeaza prin prezenta de granuloame infecțioase (noduli cu centru cazeos), sau granuloame parazitare chistice;

-fibroasă poate fi considerată ca o forma de terminare a celorlalte forme de miocardite, a infarctelor miocardice, etc.; se caracterizează prin prezenta de zone cenușii-albicioase de consistenta crescută la palpare.

Endocardita trombotică se mai numeste si verucoasă.

Tumorile:

-sarcoame atriale se caracterizează prin prezența de focare cenușii albicioase, slăninoase, proeminente;

-fibroame și fibrosarcoame etc. (14, 26, 30, 34)

4.2.21. Eviscerarea și examinarea organelor genito-urinare

Înainte de a se eviscera, se examinează topografia organelor, legăturile cu organele vecine și se face inspecția bazinului.

Rinichii se eviscerează o dată cu reterele și cu vezica urinară, în cazul unor modificări care impun menținerea acestora într-o singură piesă. În caz contrar, se eviscerează separat rinichii, apoi vezica urinară. Când uterul nu este gestant, se scoate într-o singură piesă: rectul, uterul și vezica urinară. În acest scop se secționează ischiumul și pubisul bilateral, se desprinde țesutul care înconjoară organele și se secționează pielea în jurul anusului și a vulvei. La animalele într-o stare avansată de gestație este mai dificilă eviscerarea în bloc a acestor organe. Rinichii se compară între ei, deoarece la taurine pot exista leziuni renale unilaterale. Rinichii se secționează pe marea curbură, se decapsulează pe întreaga lor suprafață și apoi se examinează. Decapsularea se face greu în cazul nefritelor interstițiale, iar suprafața organului apare cu pete albicioase ce pot avea aspect cicatricial. Leziunile se continuă în corticală sau chiar și în medulară, sub forma unor striațiuni albicioase. Mai frecvent se vor întâlni leziuni alterative, hemoragico-necrotice sau necotico-purulente mai grave la nivelul bazinetului și medularei (pielonefrita taurinelor – Corynebacterium renale). Se examinează forma și mărimea papilelor renale, bazinetul și depozitul grăsos. (3, 6)

Rinichii polichistici congenital pot fi observați la viței. Dacă leziunea este unilaterală rinichiul normal va fi hipertrofic iar dacă leziunea este bilaterală vițeii mor repede după naștere sau sunt născuți morți.

4.2.22. Leziuni la nivelul rinichilor:

Nefroza grasă este prezentă în intoxicații endogene și exogene, micoze precum ochra- și rubrotoxicoză.

Xantinoza (guta renală) are ca si cauze administrarea în exces de proteine la femele în gestație avansată; consumul de furaje mucegăite; terapie pe timp îndelungat cu chimioterapice, carența hidrică, viței privați de colostru; boli infecțioase precum boala mucoaselor, parainfluență.

Amiloidoza se întâlnește în diverse imunopatii, tumori maligne, tuberculoză, rinichii fiind măriți în volum, culoare galbenă, în corticală, prezența de noduli miliari translucizi.

Hemosporidioza se traduce printr-o pigmentație ruginie a rinichilor, asociată cu icter și splenomegalie; Se întâlnește în babesioze, intoxicația cu cupru, culoarea este negricioasă-albăstruie.

Hemoragiile sunt produse de: traumatisme, intoxicații (cu warfarină,), micotoxicoze, boli precum leptospiroză, hemosporidioze.

Glomerulitele:

-chistică cronică produsă datorită stazei nefronului;

-purulentă ca urmarea a infecțiilor cu germeni piogeni.

-hiperplazică apare în alergoze și imunopatii;

Tubulonefrita parenchimatoasă acută este consecința intoxicațiilor cu raticide, insecticide, uree și CuSO4.

Nefritele:

-hemoragică interstițială, în streptococia vițeilor, leptospiroză;

-purulentă, consecința metastazării proceselor septice de la nivelul cordului, ongloanelor și ombilicului;

-limfohistiocitară, se întâlnește în leptospiroză, colibaciloză, febră catarală malignă ;

-fibroasă, reprezintă cronicizarea leziunilor acute;

-granulomatoasă, se întâlnește boli cu evolutie îndelungată: TBC, actinobaciloză, echinococooză.

Pielonefritele sunt mai frecvente la femele si apar secundar proceselor septice din căile genito-urinare inferioare.

Leucoza renală se exprimă prin proliferări tumorale nodulare sau difuze.

Vezica urinară detașată se examinează sub aspectul plentitudinii consistenței și grosimii peretelui. Apoi se deschide, începând de la gât, pentru a păstra și recolta o parte din conținut. Urina la taurine trebuie să fie clară și alcalină. Se detașează rectul din legăturile sale cu uterul. Uterul se așează în poziție normală și se examinează începând cu ovarele, apoi oviductele, coarnele uterine, cervixul și vulva. (14, 26, 30, 34)

4.2.23. Leziunile vezicii urinare

-hemoragiile sunt prezente în micotoxicoze, boli infectioase precum: streptococie la viței, febră catarală malignă la adulte;

-urocistitele au drept cauze infecțiile și calculoza și pot fi: catarale, hemoragice, fibrinoase, purulente, emfizematoase;

-hematuria cronică vezicală frecventă în zonele subcarpatice fiind determinată de consumul ferigă masculă; se caracterizează prin proliferări epiteliale și vasculo-conjunctive, cu aspect tumoral.

Ovarele reprezintă sediul unor degenerări chistice, însoțite uneori de hidrosalpinx.

Infantilismul genital (hipoplazia tractului genital la juninci) are ca și cauze: policarențele vitamino-minerale, proteice, energetice; hipotiro-idismul; prezența corpilor galbeni persistenți; chistizarea foliculară prematură.

Edemul tractului genital, este produs de estrogenismul micotoxic determinat de zearalenonă.

Hipoplazia ovariană are cauze ereditare și alimentație carențată.

Degenerescența chistică foliculară este însoțită de mucometru și hidrometru. Se recomandă diagnosticul diferențial față de chiștii paraovarieni congenitali, chiștii luteali, chistadenoame.

Ovarita de natură tuberculoasă este cea mai frecventă dintre inflamațiile ovariene.

Salpingitele:

-catarală se intalneste in reticuloperitonita, traumatisme;

-purulentă produsa de infectii infecția cu A. pyogenes;

-fibroasă apare ca urmarea cronicizării formelor exsudative;

-granulomatoasă poate fi miliară sau nodulară și se intâlneste în tuberculoză. (2, 14, 26, 30, 34)

4.2.24. Examinarea uterului se face începând cu vaginul; se examinează floarea involtă, apoi se deschid coarnele uterine, examinând conținutul și aspectul mucoasei. În mod normal, vaginul la taurine este gol, iar cervixul închis. Se apreciază mărimea și consistența uterului. Mucoasa uterină are falduri longitudinale, de culoare gri-roșiatică, este umedă și lucioasă. Din loc în loc se pot observa urmele carunculilor, sub formă de mici ridicături ombilicate. Pentru a aprecia exact starea fiziologică a acestui aparat se examinează ovarele pentru a nu interpreta drept patologic stadiul de estrus. În primele zile postpartum mucoasa uterină apare de culoare roșie-închisă și este acoperită de mase vâscoase, cenușii-roșietice sau cenușii-gălbui, care sunt loșiile. (3, 6)

4.2.25. Tulburările circulatorii ale uterului

-hiperemia endometrului poate fi funcțională sau patologică;

-hemoragii produse de traumatisme;

-infarctizarea peretelui, se produce datorita torsiunii, retențiilor placentare, prolapsului uterin, parturițiilor laborioase, etc.

Inflamațiile uterului negestant sunt reprezentate de endometritele care pot urmatoarele forme de prezentare:

-catarală și seroasă, ambele fiind consecințe ale sindromului estrogenic;

-purulentă datorita infectarii endometrului, apărând în urma traumatismelor după distocii, retenții placentare și prolaps; Cornul sau coarnele uterine sunt mărite în volum, păstoase; cavitatea uterină dilatată conține exsudat purulent roșu-brun (în retenți placentare), alb-brânzos (în infecții streptococice); peretele uterin este îngroșat, iar mucoasa uterină este acoperită cu depozite fibrino-purulente; forma de prezentare poate fi aposteomatoasă (abcese multiple) sau flegmonoasă (infiltrație purulentă difuză în peretele uterin);

-cataral-purulentă, în trichomonoză și campylobacterioză genitală;

-gangrenoasă, în cazul complicațiilor cu floră anaerobă;

-limfohistiocitară, granulomatoasă apar în tuberculoză și mucormicoză genitală.

Inflamațiile uterului gestant – endometrite, metrite.

-hemoragico-necrotică este produsă de Brucella sp. cu avort în perioada 6-8 luni de gestație;

-purulentă produsă de A. pyogenes și Trichomonas. fetus;

-fibrino-necrotică produsa de Campylobacter fetus, cu avort în luna a 5-a a gestației, miceți din genurile: Aspergillus, Candida, Mucor, Penicillium etc.

Endometritele, cervicitele, vaginitele puerperale evoluează cu forme catarale, necrotice, purulente si sunt produse de infecții bacteriene și micotice complicate; rupturi, deșirări ale tractului genital și ale cervixului care se produc după extracții forțate ale fetusului, placentei, precum și după prolabarea uterului.

Vulvovaginitele:

-necrotică și pustuloasă, prezente în rinotraheita infecțioasă;

-seropurulentă, în trichomonoză;

-purulentă produsa de germeni piogeni după retenții placentare netratate;

-crupală, în coriza gangrenoasă;

-granulomatoasă specifică tuberculozei.

Tumori:

-papilomatoza genitală, se poate observa pe mucoasa vulvo-vaginală; (14, 26, 30, 34)

4.2.26. Examinarea aparatului genital mascul se face în mare, după tipicul descris la cabaline. Sacul prepuțial se examinează în direcția unor infecții microbiene sau parazitare. Testiculele sunt examinate din punct de vedere al formei, mărimii, culorii, conținutul burselor testiculare și apoi pe secțiune. Secțiunile se practică transversal pe marele ax, seriat și pe toată grosimea.

4.2.27. Leziunile aparatului genital mascul

Hipoplazia testiculară are drept cauze genetice reprezentate de o genă recesivă, precum și carența în Zn.

Metaplazia cornoasă a mucoasei epididimului este produsă de hipovitaminoza A.

Hiperemia, hemoragiile testiculare, orhitele seroase și hemoragice sunt urmări ale traumatismelor.

Orhita granulomatoasă se poate asocia cu vaginalită în TBC, actinobaciloză, bruceloză și candidoză, precum și după spermatocel (acumularea de spermă care dilată epididimul); cronicizarea este urmată de atrofie și scleroză testiculară.

Tumorile testiculare au ca punct de dezvoltare celulele Sertoly, insulele Leydig, epiteliul germinal, stroma conjunctivo-vasculară.

Varicocelul și torsiunea cordonului spermatic sunt leziuni mai rare.

Funiculita de castrație este urmarea infecției bontului cordonului testicular.

Hematoamele, localizate pe fața dorsală a corpilor cavernoși, sunt produse de traumatisme.

Balanopostitele:

-catarală, în trichomonoză;

-veziculoerozivă sau pustuloasă, în rinotraheită infecțioasă;

-purulentă, în infecții cu germeni piogeni; în timp acestea pot duce la fimoză (îngustarea inelului prepuțial) și parafimoză (strangularea glandului prin prepuțul inflamat).

Papilomul și fibropapilomul transmisibil are ca localizări mucoasa glandului sau baza penisului.

4.2.28. Examinarea sistemului nervos central

În scopul ușurării deschiderii cutiei craniene se secționează și se îndepărtează coarnele, apoi se procedează la decalotare. La taurine se examinează cu atenție leptomemingele, care poate fi sediul unor leziuni tuberculoase.

Eviscerarea și secționarea sistemului nervos central se face după tehnica generală. O atenție deosebită se acordă ca și la ovine, trunchiului cerebral care poate fi sediul leziunilor din listerioză sau din encefalopatia spongiformă. În scopul depistării focarelor de listerioză, uneori foarte mici, bulbul se secționează transversal, seriat, în felii cât mai subțiri posibil. Oricum, recoltarea de probe pentru examen histopatologic este obligatorie. (3, 6)

Infecția intrauterină cu virusul BVD induce apariția hipoplaziei cerebeloase, hidranencefaliei la viței.

Meningitele bacteriene se caracterizează prin apariția unui exsudat tulbure la nivelul sulcusurilor. Cele mai multe cazuri de meningită la nou-născuși sunt urmarea infecțiilor ombilicale complicate cu bacteriemie. (3, 6)

Dupa eviscerarea creierului se vor deschide și se vor examina cavitățile nazale și sinusurile.

Inflamația catarală, până la purulență, la nivelul mucoaselor respiratorii superioare este obișnuită în bolile respiratorii la bovine. În cazul rinotraheitei infecțioase a bovinelor leziunile nazale și traheale incipiente sunt catarale și cataralo-purulente, apoi ulcerative și difteroide. (3, 6)

Inflamația purulentă a sinusurilor frontale poate fi o complicație a ecornărilor. Infecțiile sinusurilor frontale se complică rar cu meningite și encefalite. În cazul unor suspiciuni de leziuni ale măduvei spinării, aceasta se eviscerează și se examinează după tehnica descrisă anterior.

La taurine se examinează nervii intercostali, cei de la baza cordului, nervul sciatic și plexul brahial, pentru diagnosticarea neurofibromatozei. (3, 6)

4.2.29. Leziunile sistemului nervos central

Necroza cortexului cerebral (poliencefalomalacia vițeilor/necroza cerebro-corticală) specifică la tineretul la îngrășat; hipovitaminozei B1, cu localizare în lobii occipitali si temporali.

Meningoencefalomielitele

-hemoragică, se întalneste în boli infectioase precum antrax, botulism;

-tromboembolică este produsă de Haemophillus somnus la bovinele crescute în sistem intensiv si se traduce printr-o exsudație fibrinopurulentă în leptomeninge, hemoragii și abcese în substanța nervoasă; diagnosticul se stabilește pe baza examenului microscopic;

-purulentă, în infecții cu germeni piogeni;

-granulomatoasă, în infecția cu Mycobacterium bovis, Mycobacterium tuberculosis. (14, 26, 30, 34)

4.2.30. Examenul aparatului locomotor

Musculatura se examinează în privința culorii, prezenței hemoragiilor, inflamațiilor și dezvoltării generale.

În boala mușchiului alb fibrele afectate sunt palide, gălbui sau alb cretacei dacă sunt mineralizate. Necroze musculare și chiar abcese apar la nivelul locurilor de injectare a medicamentelor iritante, neșterile sau în cantități prea mari. (3, 6)

Articulațiile se examinează pentru evidențierea eventualelor inflamații. Artritele pot evolua singure sau în asociere cu poliserozite. Pentru examenul bacteriologic se recoltează lichid articular cu ajutorul unei seringi sterile, sau cu tampoane sterile. (3, 6)

Cel mai comun defect congenital al sistemului osteomuscular este artrogripoza care poate avea origine ereditară sau poate fi urmarea consumului de plante ca lupinul , sorgul, Astragalus, Oxytropis. (3, 6)

4.2.31. Leziunile mușchilor

Miodistrofia congenitală se caracterizează prin extensia – abducția membrelor posterioare cu arcarea buletului.

Amiotrofia locală are drept cauze: lipsa miscării, tromboza arterială, leziuni la nivelul nervilor periferici.

Miodistrofia de nutriție denumită si boala mușchilor albi are localizări la nivelul mușchilor dorsolombari, crupali, intercostali și la nivelul diafragmei; Se produce datorită carenței în Se și vitamina E în timpul gestației, după naștere și înainte de pubertate; Este influențată de substanțele antagonice Se si vitaminei E.

Hemoragiile musculare se produc datorită traumatismelor, intoxicațiilor cu warfarină, infecțiilor septicemice.

Miozitele traumatice sunt mai frecvente la tineretul din îngrășătorii datorită unor hiperextensii.

Ruptura și dezinserția tendonului Achile sunt afecțiuni produse de asemenea la tineret în îngrășătorii datorită forțajului productiv în condiții de alimentație și igienă precare; sau a efortului excesiv produs în saltul pentru realizarea montei.

Tenosinovitele:

-serofibrinoasă produsă de efort și traumatisme și exteriorizată prin destinderea fundurilor de sac;

-fibrinoasă, întalnită în micoplasmoză, infectii bacteriene cronice;

-purulentă poate fi primară produsă de traumatisme deschise si secundară, în omfaloflebite, pododermatite flegmonoase, panariții.

4.2.32. Leziunile articulațiilor

Eroziunile și ulcerele ale capetelor articulare care se produc datorită consumlui de furaje carențate sau histaminemie.

Tulburări circulatorii produse de traumatisme: hidartroza, hemartroza, hemohidartroza.

Artritele traumatice pot fi:

-închise, conțin exsudat seros sau serohemoragic;

-deschise, conțin exsudat purulent, prin cronicizare duce la formarea de osteofite, sudarea epifizelor cu anchiloză.

Artritele infecțioase:

-serofibrinoase, în micoplasmoză, streptococie la viței;

-fibrinopurulentă în pasteureloză la viței;

-purulentă metastatică în urma unor omfaloflebite, procese septice cu localizări în diverse organe (uter,endocard).

Artritele deformante și anchilozante se instalează ca urmare a cronicizarii formelor exsudative, stabulației permanente pe pardoseli dure; infecția brucelică cu localizare la graset întalnită la tauri; carența fosfocalcică. (14, 26, 30, 34)

4.2.33. Leziunile oaselor

Rahitismul se intalneste frecvent la vițeii crescuți in sistemul intensiv și neexpuși razelor ultraviolete. De asemenea insuficienta vitaminei D din alimentatie, acidoza, silozul, frunzele de sfeclă, care sunt sărace în fosfor, favorizeaza aparitia rahitismului.

Vițeii rahitici articulațiilor membrelor anterioare îngroșarate, și înlocuirea cartilajelor epifizare cu țesut fibros, scurtarea oaselor, rezistența scăzută la tractiune, ce duce la curbări și fracturi ale diafizelor osoase.

Osteomalacia se intalnește la animalele adulte si reprezinta o stare de hipofosforemie cauzata de consum excesiv de tăiței uscați de sfeclă, frunze de sfeclă, melasă, borhoturi. Lactația și gestația constituie condiții favorizante.

Trabeculele osoase sunt demineralizate în zona centrală si sunt înconjurate de țesut osteoid. Pentru stabilirea diagnosticului se recurge la examenul microscopic.

Osteoporoza este o afectiune osoasa caracterizată prin demineralizare, favorizată consumul de furaje de calitate inferioară, hiperparatiroidism, hiperoestrogenism fiziologic și micotoxic. Apare mai frecvent în stabulație și se intalnește la adulte.

Are loc o întârziere până la oprirea dezvoltării scheletului, condrocitele sunt mici, maturarea osteoidă este mare, iar mineralizarea este redusă. Favorizeaza întârzieri în formarea și erupția dinților si anomalii ale tablei dentare. (14, 26, 30, 34)

5. Diagnosticul necropsic în bolile ovinelor

Examenul extern este asemănător cu cel de la bovine

5.1.1. Aspectul general al cadavrului

Hipotrepsia poate fi:

-congenitală, întâlnită la mieii proveniți de la oi care au fost furajate atât cantitativ, cât și calitativ în perioada de gestație; greutatea mieilor la naștere este de aproximativ 1kg;

-perinatală apare ca urmare a hipogalaxiei sau agalaxiei oilor mame;

-tardivă, se întâlnește la tineretul de reproducție și din îngrășătorii, având cauze similare ca și la celelalte specii, cadavrul având dimensiuni mult reduse (subpoderal), musculatura fiiind mult redusă față de normal; la nivelul organelor interne se întâlnesc hipotrofii (hepatice, renale și pancreatice, ale tubului digestiv și organelor limfoide); cele mai evidente se întâlnesc la nivelul timusului. Suprarenala este singura formațiune anatomică hipertrofiată. (30,31)

Cașexia – este asociată poliparazitismul cronic, are aceleași cauze și manifestări morfoclinice ca și la celelalte mamifere.

Eventrațiile, se caracterizează prin deformări în regiunea abdomenului datorită pătrunderii și deplasării unor viscere, printr-o fisură a peritoneului și a musculaturii abdominale, în țesutul conjunctiv subcutanat.

Sunt mai frecvent întâlnite în cazul gestațiilor gemelare.

Omfaloflebitele apar în urma infectării plăgii ombilicale cu streptococi betahemolitici și stafilococi, și reprezintă inflamația cordonului ombilical (vene, artere, țesut conjunctiv) În formele grave se produc metastaze în organele interne. (14, 26, 30, 34)

5.1.2. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat, limfonodurilor externi și ale glandei mamare

Albinismul ovinelor este produs de o genă autosomală recesivă, care împiedică sinteza de tirozinază; mieii au cojocul alb, ochii roz, chiar dacă se nasc din rase colorate; pigmentul melanic lipsește din piele, coarne, ongloane.

Melanotrichia a fost descrisă la oile din rasa Merinos, cauza este reprezentată de o genă autosomală recesivă; se caracterizează prin apariția de fire negre de lână; aglomerarea de melanocite duce la formarea de melanoame, tumori cu risc crescut de malignizare.

Alopecia poate apare atât la nou-născuți ca urmarea a intoxicației oilor mame cât și la adulte, în urma parazitozelor, a eczemelor și exantemelor.

Malofagia are cause policarențiale.

Paracheratoza facială și podală este frecventă la miei, datorită carenței în vitamina A și Zinc.

Exantemele pot avea mai multe forme de prezentare morfoclinică:

– veziculo-eroziv și crustos se întâlnește în febra aftoasă și are localizare podală și mamară;

– papulo-veziculo-crustos se găsește pe pielea glabră în infecția variolică;

– papulo-pustulo-crustos, în ectima contagioasă.

Dermatitele pot avea mai multe forme de prezentare morfoclinică:

– veziculo-pustuloasă este produsă de migrația larvelor de strongiloizi, și se asociază cu abcese și granuloame în hipoderm, cu localizare toraco-lombară ventrală;

– pustulo-crustoasă cu localizări pe față și zona dorso-lombară, prezentă în dermatofiloză, diagnostic diferențial față de ectima contagioasă și miaza cutanată (produsă de Phaenicia sericata, Wohlfhartia magnifica și Lucilia sericata);

– parazitară: râile psoroptică care se localizează pe piele cu lână lungă; râia sarcoptică a capului – localizare pe buze și pleoape; râia corioptică – localizare pe membre, mamelă și pielea scrotului la masculi; tricofiția; dermatita traumatico-toxică (papule-vezicule – cruste maronii-albicioase) – în râie; hipercheratoză cu exfoliere și alopecie – în tricofiție, cu localizare facială și podală.

Putrezirea călcâielor este produsă de infecții cu Bacteroides nodosus și F. necrophorum. (acesta poate produce și laminita supurativă).

Inflamații ale globilor oculari și ale anexelor, mai frecvente: cheratite, uveite, conjunctivite, cheratoconjunctivite, produse prin traumatisme, iritații, reacții alergice, cauze alimentare și infecțioase. (14, 26, 30, 34)

Leziunile mucoasei bucale sunt reprezentate de:

– ulcere, în ergotism;

– vezicule, eroziuni, hemoragii, produse de cause fizice, chimice, toxice.

Stomatitele pot fi:

– crupală, frecvent întâlnită în candidoză la mieii nou-născuți, ea exprimă stări carențiale și toxice a oilor mame;

– veziculoasă în febra aftoasă și stomatita veziculoasă;

– ulceroasă este caracteristică febrei catarale (boala limbii albastre) eroziuni, hemoragii pe limbă, vălul palatin, gingii, limba este tumefiată și are o culoare albastră;

– difteroidă, în febra catarală malignă, ectima contagioasă, prin infectarea plăgilor cu F. necrophorum.

Icterul se întâlnește în fascioloză, leptospiroză, intoxicația cronică cu CuSO4, la miei în pielonefrita produsă de Str. zooepidemicus beta-hemolitic.

Edemul cefalic, consecința infectării unor plăgi traumatice (edemul bacterian al capului la berbeci), în stahibotriotoxicoză.

Edemul generalizat este întâlnit în bolile cardiace cronice, pulmonare și de starea de cașexie avansată.

Infiltrații seroase și serohemoragice sunt prezente în boli precum: antrax, febra catarală malignă și au caracter crepitant în cărbunele emfizematos.

Limfonodulitele pot avea mai multe forme de prezentare:

-cazeoasă produsă de C. ovis caracterizată prin prezența unui puroi de culoare galben-verzui;

-hiperplazică, în salmoneloză, toxoplasmoză și hemosporidioză;

-granulomatoasă în actinobaciloză.

Tumorile limfonodurilor – limfosarcomul și reticulosarcomul; pot fi întâlnite localizări ale leucozei ovine (limfonodurile mandibulare, ingvinale); acestea fiind sunt mărite în volum de până la 10 ori, cu aspect slăninos pe secțiune, cu hemoragii și necroze intratumorale.

Mamitele pot fi:

-cataral-purulentă, leziune caracteristică agalaxiei contagioase;

-purulentă, în infecții cu C. pyogenes, C. ovis, în cronicizarea mamitei micoplasmice;

-gangrenoasă – mamita gangrenoasă a oilor și caprelor, produsă de Staph. aureus; glanda mamară este mult mărită în volum, are culoare roșie-violacee, pe suprafața de secțiune prezintă un edem serohemoragic, care infiltrează țesutul conjunctiv subcutanat și parenchimul glandular; zona gangrenată se elimină în timp; (Fig. 3.1)

-granulomatoasă produsă de infecția micotică cu Candida albicans;

-fibroplastică apare ca urmarea cronicizari mamitelor acute, exsudative; mamela este micșorată în volum, având consistența mult crescută, la secționare se percepe un scârțit; (14, 26, 30, 34)

Leziunile marilor cavități

Diateza hemoragică este întâlnită boli infecțioase: antrax, leptospiroză, febra aftoasă, pasteureloză, enterotoxiemia anaerobă cu tipul C; intoxicații cu CuSO4, micotoxicoze: (fuzariotoxicoza, stahibotriotoxicoza); parazitoze (theilerioza).

Acumulări de lichide neinflamatorii – sunt reprezentate de ascită, hidrotoraxul, hidropericardul se întâlnesc în infestații parazitare masive, cașexia, afecțiuni renale cornice, miopatia de nutriție, edemul bacterian al berbecilor.

Peritonitele pot fi:

-seroasă, enterotoxiemia anaerobă, hepatita necrozantă, Bradsot;

– serohemoragică, în antrax;

– serofibrinoasă, în hidropericardită, enterotoxiemia anaerobă;

– fibrinoasă, în fascioloză acută (migrația către ficat).

Limfonodulitele mezenterice pot fi:

– hiperplazică, în salmoneloză;

-granulomatoasă, difuză cu aspect slăninos, în paratuberculoză.

Pericarditele pot fi:

– necrotică, în necrobaciloză;

– seroasă, în cărbunele emfizematos;

– serohemoragică, în antrax;

– fibrinoasă, în pasteureloză, streptococia mieilor.

Pleurită fibrinoasă în pasteureloză. (Fig.3.2) (14, 26, 30, 34)

5.2.1. Leziunile cordului

Calcificarea endocardului se întâlnește în hipercalcemie, miopatia de nutriție, micotoxicoze.

Hemoragiile subendocardice (sufuziuni) sunt prezente în boli cu diateză hemoragică, în salmoneloză acută, enterotoxiemia anaerobă și după agonie.

Endocardita ulcerovegetantă, se întâlnește la miei și este produsă de Streptococcus fecalis, iar la adulte de Listeria monocytogenes.

Necroza ceroasă (de tip Zenker) se întâlnește în miopatia de nutriție la tineret; focarele de necroză uscată din miocard se întâlnesc uneori și în febra catarală malignă. (14, 26, 30, 34)

Miocarditele pot fi:

-parenchimatoasă, (cordul tigrat), specifică febrei aftoase;

-necrotică, în necrobaciloza viscerală;

-purulentă, în listerioză, streptococie, și ca metastaze în omfalitele și omfaloflebitele.

Leziunile aparatului respirator

Laringotraheitele:

-edematoasă : pasteureloză, edemul bacterian al capului la berbec;

-catarală, etiologie nespecifică, înfecții virale;

-difteroidă, în necrobaciloza mieilor și difterie;

Congestia pulmonară este favorizată de microclimatul viciat, umiditate crescută, schimbări bruște ale temperaturii, concentrații mari de noxe precum amoniacul. Se caracterizează prin destinderea pulmonilor, culoarea roșie aprinsă sau roșie-negricioasă, consistența păstoasă, pe secțiune se scurge o cantitate mare de sânge; docimazia este negativă, în congestia activă, și între două ape, în congestia pasivă.

Infarctele roșii pulmonare sunt întâlnite în Pasteureloză cu localizare la nivelul lobilor diafragmatici. Se caracterizează prin prezența unor zone compacte de culoare roșie-negricioasă, pe secțiune au forma conică cu baza îndreptată spre pleură. În funcție de evoluție, la suprafață au formă diferită: proemină la suprafață în evoluțiile acute și sunt declive în structura parenchimului în evoluțiile cronice.

Edemul pulmonar

– neinflamator (de stază, toxic);

– inflamator (toxiinfecțios).

Se produce în urma insuficienței cardiace, infecții. Se caracterizează prin destinderea țesutului, evidențierea desenului lobar, consistența păstoasă, pe secțiune prezintă un lichid spumos albicios, docimazia este între două ape.

Bronhopneumoniile:

-necrotică, specifică necrobacilozei viscerale la miei;

-crupală sau fibrinoasă, pasteureloză;

-purulentă, în streptococie și limfonodită cazeoasă;

-gangrenoasă (de aspirație sau de corp străin), paralizia mușchilor de deglutiție în miopatia de nutriție;

-limfohistiocitară, viroze pneumotrope (PI3, reo- și rotaviroze neonatale la miei), chlamidioză, Maedi visna;

-lobulară, parainfluența ovină;(Fig. 3.3; 3.4)

-granulomatoasă chistică – echinococooză;(Fig.3.5)

-verminoasă – dictiocauloză (Fig. 3.6).

Tumorile: adenomatoza pulmonară, leucoză, metastaze. (Fig.3.7;3.8) (14, 26, 30, 34)

5.2.3. Leziunile ficatului și vezicii biliare

Steatoza hepatică, frecvent întâlnită în toxiemia de gestație cu precădere în cazul fătărilor bigemelare fiind favorizată de carența de glucide, microelemente, aminoacizi. Steatoza hepatică se mai întâlnește în intoxicații cu sulfat de cupru, cu plante fotosensibile, derivați ai metalelor grele, micotoxine.

Se caracterizează printr-o colorație gălbuie, aspect lucios și consistență friabilă.

Necrozele areactive sunt întâlnite în intoxicația cu Se, micotoxicoze.

Hepatitele pot fi:

-parenchimatoasă, întâlnită în intoxicații cu substanțe arsenicale, mercur, CuSO4, plante, cetonemia sau toxiemia de gestație; Se caracterizează printr-o culoarație galben-ruginie (asemănătoare cu a frunzei de toamnă), difuză sau în focare, atat la suprafață cât și pe secțiune, consistență este friabilă;

-necrotică în focare mici (miliară) în: listerioză (la fetuși și nou-născuți), salmoneloză, în paratuberculoză la miei; (Fig.9)

-necrotică cu focare mari din: hepatita necrozantă, necrobaciloza viscerală, avortul cu Campylobacter; (Fig.10)

-aposteomatoasă: listerioză septicemică la nou-născuți, streptococia mieilor, metastazarea pododermatitei purulente, metastazarea omfaloflebitelor;

-granulomatoasă, în focare mici în paratuberculoză, în focare mari în tuberculoză;

-interstițială fibroasă: se produce prin migrarea sau localizarea trematodelor sau a larvelor de Cysticercus tenuicollis; se caracterizează printr-o reducere în volum a ficatului, suprafața este neregulată și cu numeroase strii albicioase care reprezintă urmele traumatismelor produse de către paraziți, sau canalele biliare mult îngroșate prin proliferarea țesutului conjunctiv. (14, 26, 30, 34)

Ciroza hepatică se instalează ca urmarea cronicizarii proceselor degenerative, în urma tulburărilor circulatorii, inflamațiilor și a necrozelor extinse. Este întâlnită mai frecvent în fascioloză cronică și micotoxicoze cronice.

5.2.4. Leziunile vezicii biliare sunt reprezentate de:

-calculi biliari apar consecutiv infestațiilor parazitare;

-hemoragiile și edemul peretelui vezicii biliare în micotoxicoze;

-colecistitele și angiocolitele pot fi acute sau cornice și se instalează în urma acțiunii iritative a paraziților localizați în canaliculele biliare și vezica biliară;în cazul colangitei catarale cronice canaliculele biliare sunt mult îngroșate, în special pe fața viscerală a ficatului, de culoare albicioasă și de consistență crescută;

Tumorile ficatului

-adenoame, adenocarcinoame;

-localizări ale leucozei ovine;

-metastazele au ca loc de pornire alte organe. (14, 26, 30, 34)

5.2.5. Leziunile splinei

Anomaliile congenitale – hipoplazia splenică, la mieii hipotrepsici (Coman, 1989), splina este redusă în volum și greutate, săracă în noduli și teci periarteriale limfatice, iar stroma conjunctivă este hiperplazică.

Atrofia splinei, întâlnită frecvent la animalele cașectice, care au suferit tulburări de nutriție. Mai poate fi întâlnită în cazul unor compresiuni de la organele învecinate.

Congestia pasivă sau de stază, este întâlnită în insuficiență cardiacă cronică sau în torsiuni ale splinei.

Hemoragiile splinei se întâlnesc sub formă de:

-echimoze și peteșii subcapsulare, în bolile toxiinfecțioase;

-hematoame, în cazul traumatismelor.

Infarctele pot apărea consecutiv endocarditelor ulcerovegetante; se caracterizează prin zone de culoare cenușiu-gălbuie, ușor declive față de suprafața parenchimului; pe secțiune au formă triunghiulară cu baza orientată spre margine, iar vârful îndreptat spre hil.

Splenitele sau lienitele pot fi:

-necrotică, ce apare ca urmarea metastazării necrobacilozei podale;

-hemoragică, întâlnită în: antrax și se caracterizează prin splenomegalie cu ramolismentul pulpei; salmoneloză acută; toxiemie, infecții bacteriene; hemosporidioze;

-purulentă, sub forma unor abcese de diferite dimensiuni în omfaloflebita streptococică la miei prin metastazare; se mai pot observa focare mixte (purulente-cazeoase), în limfonodulită cazeoasă sau pseudotuberculoasă;

-limfohistiocitară poate fi sub formă de focare în salmoneloza mieilor, și difuză în hemosporidioze;

-granulomatoasă, în cisticercoză.

Tumorile splinei: sunt întâlnite în leucoză și se caracterizează printr-o mărire a în volum a splinei de câteva ori, foliculii splenici sunt evidenți, au culoare albicioasă și un aspect slăninos pe secțiune; se pot întâlni metastaze tumorale care au ca punct de plecare alte organe: limfosarcoame, hemangioame, fibrosarcoame, leiomiosarcoame. (14, 26, 30, 34)

5.2.6. Leziunile tubului digestiv

Torsiunea stomacului glandular se poate produce după obstrucția pilorului cu bezoare.

Timpanismul prestomacal întâlnită mai mult la mieii di îngrășătorii ca urmarea fermentațiilor anaerobe cu Cl. perfringen.

Paracheratoza ruminală: carența în Zn și vitamina A; furajare exclusivă cu nutrețuri fin tocate sau granulate, și se mai numește boala de concentrate; se caracterizează prin marirea papilelor ruminale, de consistență crescută, maronii-negricioase.(Fig.3.11)

Hemoragiile și necrozele ruminale, leziuni specifice stahibotrio-toxicozei.

Ruminita reticulita, omazita și abomazita fibrinoasă, se întâlnesc în candidoză.

Abomasitele:

-hemoragică, în boala limbii albastre sau în febra catarală a oilor și caprelor;

-emfizematoasă, infecții cu anaerobi: Cl. perfringens, Cl. septicum, Cl. novyi;

-hemoragică, în infecția cu Cl. perfringens (tipul C);

-hemoragico-necrotică în bradsot;

-granulomatoasă poate fi întâlnită în paratuberculoză și se caracterizează prin îngroșarea peretelui abomasului; mucoasa prezintă numeroase neregularități cu aspect cerebriform.

Enteritele:

-catarală, întâlnită în diaree neonatală cu reovirus și rotavirusuri; enterotoxiemia colibacilară și anaerobă, parazitoze (coccidioză, criptosporidioză);

-cataral-hemoragică difuză, se observă în enterotoxiemia anaerobă, febra catarală malignă, salmoneloză, coccidioză, micoze intoxicația cu arsenic; (Fig.3.12)

-crupală, se întâlnește în stahibotriotoxicoză forma subacută;

-difteroidă, se întâlnește în enterotoxiemia anaerobă (tipul B);

-granulomatoasă difuză, se întâlnește în paratuberculoză și se asociază cu limfonodită mezenterică hiperplazică. (Fig. 3.13) (6, 14, 23, 26, 30, 34, 41)

5.2.7. Leziunile aparatului urinar

Melanoza renală maculată sau difuză, la miei, culoare negricioasă în focare, respectiv difuză.

Nefroza grasă este caracteristică enterotoxiemiei de gestație și poate însoți unele intoxicații și infecții grave. Parenchimul renal de culoare neagră albăstruie, în intoxicația cronică cu CuSO4; roșie albăstruie, în enterotoxiemia anaerobă.

Nefritele:

-interstițială hemoragică prezentă în toxicoze, boli infecțioase;

-purulentă, în streptococie și listerioză la miei;

-hemoglobinurică, întoxicație cronică – Cupru; (Fig. 3.14)

-limfohistiocitară, în leptospiroză, adenoviroze.

Pielonefrita poate fi ascendentă/descendentă, produsă de infecția cu Str. zooepidemycus (beta hemolitic) și în infecții polibacteriene.

Nefrita toxică acută se observă în intoxicații medicamentoase (CuSO4); în enterotoxiemia cu Cl. perfringens tipul D sau în boala rinichiului moale. Este favorizată de rații hiperglucidice, substituenți de lapte; rinichii în primele ore sunt distrofici (cenușii-albicioși) pentru ca în scurt timp să se înmoaie (de unde și denumirea bolii),iar în final, se transformă într-o magmă brun-roșcată.

Tumorile rinichilor – localizări nodulare sau difuze ale leucozei ovine; se mai pot întâlni nefroblastoame.

Hidronefroza poate fi uni- sau bilateral fiind produsă de calculi, stenoze cicatriciale, tumori intraureterale.

Se caracterizează prin dilatarea accentuată a bazinetului și calicelor renale datorită acumulării în exces de urină; dilatația poate cuprinde, întreg rinichiul care poate fi transformat într-o pungă plină cu urină.

Urolitiaza, se întâlnește la berbecuții din îngrășătorii, determinată de dezechilibrele nutriționale prin schimbarea raportului Ca/P; se caracterizează prin prezența de nisip urinar și calculi vezicali albicioși, friabili, constituiți din cristale de struvită.

Hemoragiile vezicale sunt întâlnite în intoxicații, infecții, calculi.

Urocistitele pot fi: catarale, hemoragice, pseudomembranoase, purulente și proliferative fiind determinate de cauze mecanice, toxice, infecțioase și parazitare.

Tumorile vezicii urinare la ovine sunt rare:tumori benigne: papiloame, fibroame; tumori maligne: carcinoame, adenocarcinoame.

Calculii uretrei se pot întâlnii la berbecuți, și produc obliterarea ei.

Uretritele pot fi catarale, purulente, hemoragice și ulceroase. (14, 26, 30, 34)

5.2.8. Leziunile aparatului genital femel

Edemul vulvo-vaginal se produce datorită retenției placentare, oestrogenismului micotoxic, involuția tardivă a uterului după fătare. Se caracterizează prin tumefacția și înroșirea accentuată a vulvei și vaginului.

Hemoragiile și necrozele mucoasei vulvovaginale se produc în urma distociilor datorită complicaților microbiene.

Vulvovaginita granulomatoasă se întâlnește în micoplasmoză și se caracterizează prin prezența de noduli și ulcere la nivelul vulvei.

Metritele pot fi:

-necrotică și purulentă întâlnită în listerioză, campylobacterioză, chlamidioză și micoze;

-hemoragico-necrotică cu producerea de avort în bruceloză;

-granulomatoasă miliară în bruceloză;

-limfohistiocitară, în leptospiroză, însoțită de avort.

Tumorile:

-ovarelor sunt mai rar întâlnite si sunt reprezentate de: fibroame, adenoame, sarcoame, adenocarcinoame chistice;

-uterului sunt reprezentate de: leiomioame, fibroame, leiomiofibroame, sarcoame, adenocarcinoame, localizări ale leucozei ovine. (14, 26, 30, 34)

5.2.9. Leziunile aparatului genital mascul

Hipoplazia testiculară, apare ca urmarea urmarea deficiențelor de întreținere și furajare a tineretului pentru reproducție; se caracterizează prin reducerea în dimensiuni a testiculelor; lipsa de diferențiere a liniei seminale.

Atrofia testiculară este favorizată de subnutriție, hipovitaminoza E, compresiuni, hipofuncții hipofizare, senilitate, și se caracterizează micșorarea în volum a testiculelor, după instalarea maturității sexuale.

Orhite, periorhite, purulente (în evoluția acută) și fibroase (în cea cronică), se întâlnesc în micoplasmoză.

Orhiepididimita berbecilor poate fi uni- sau bilaterală. și este întâlnită în Bruceloză; se caracterizează prin prezența de focare cenușii-gălbui cu un conținut cremos, uneori cu zone de calcificare la nivelul epididimului; leziunile se extind și la testicule; focarul necrotic poate abceda.

Tumorile testiculare pot cuprinde celulelor interstițiale Leydig, celulelor lui Sertoli sau ale celulelor epiteliului germinativ. (14, 26, 30, 34)

5.2.10. Leziunile sistemului nervos central

Poliencefalomalacia sau necroza cortexului cerebral se produce în carența în vitamina B1, și se caracterizează prin edem cerebral, lichid cefalo-rahidian crescut, atrofia substanșei cenușii, ramolismentul cerebral.

Ataxia enzootică a mieilor – poate fi primară/secundară, are cause: hipocuproza congenitală sau postnatală; exces de sulfați și molibden în hrană sau în mediu; se caracterizează prin ramolismentul galben al substanței albe cerebrale și medulare, cu apariția de microcavități cu un conținut gelatinous de culoare cenușiu-gălbuie.

Necroze cerebrale – necrobaciloză. (Fig.3.15)

Meningoencefalitele:

-hemoragică, în septicemii; (Fig. 3.16)

-purulentă, în streptococie, listerioză, colibaciloză și se caracterizează prin prezența de focare de culoare gălbuie de mici dimensiuni, delimitate de o zonă congestivo-hemoragică;(Fig. 3.17)

– granulomatoasă chistică –de natură parazitară, în cenuroză, produsă de Coenurus cerebralis, și are două faze, acuta sau de migrare și cronică sau chistică.(Fig.3.18)

În faza acută, cenurii se dezvoltă în emisfere, cerebel și trunchiul cerebral, se produce atrofia prin compresiune a substanței nervoase și ale osului; pot avea loc și localizări în canalul rahidian. Datorită iritației vaselor de sange la suprafață se observă un lichi rosietic. (14, 26, 30, 34)

5.2.11. Leziunile aparatului locomotor

Rahitismul este favorizat de carența în vitamina D și hipocalcemia. Are ca effect erupția întârziată a dinților, hipoplazia smalțului și prognatism.

Osteomalacia este favorizată de hipofosforemie, dezechilibre fosfo-calcice, și se caracterizează prin oase lungi cu cavitatea medulară lărgită, corticala osoasă îngustată și spongioasă. Favorizează apariția fracturilor.

Osteofibroza, mai rar întâlnită, se caracterizează prin înlocuirea țesutului osos cu țesut fibros; este favorizată de excesul de fosfați în hrană (tărâțele);

Se caracterizează prin deformarea oaselor maxilare și nazale („boala capului mare”); oasele au greutate redusă și o consistență scăzută, căderea dinților este frecvent întâlnită în cazul osteofibrozei.

Calcificarea tendoanelor și ligamentelor se întâlnește în calcinoza enzootică, favorizată de plante precum Solanum melacoxylon și Trisetum flavescens.

Miodistrofia de nutriție este favorizată de hipovitaminoza E, carență de aminoacizi sulfurați și Se; este întâlnită până la trei luni și se localizează la mușchii membrelor pelvine, intercostalii, mai rar la miocard, mușchii afectați sunt decolorați, albi-gălbui, cu friabilitate crescută. (13, 14, 16, 26, 30)

Artritele pot fi:

-serifibrinoase, în agalaxia contagioasă a oilor și caprelor;

-fibrinoasă, în chlamidioză;

-fibrinopurulentă, în rujet;

-purulentă, în streptococie la nou-născuți (poliartrite), colibaciloză la miei, pododermatite și limfoadenita cazeoasă la adulte;

-anchilozante (spondiloza), ca urmare a cronicizării artritelor exsudative, se caracterizează prin subțierea discului intervertebral însoțită de hernierea ventrală a acestuia; în fazele avansate ale bolii, se produce o proliferare osoasă de pe marginea a două vertebre învecinate, care prin unire realizează sudarea, producând anchiloza articulară.

Tumorile articulațiilor pot fi extinderi ale procesului tumoral de la nivelul oaselor: condroame, condrosarcoame, osteoame, osteosarcoame. (14, 26, 30, 34)

6. DIAGNOSTICUL NECROPSIC LA CABALINE

Identificarea cadavrului se face prin multe elemente de detaliu (sex, vârstă, culoare și particularități de culoare, număr matricol, proprietate etc.). Se notează, de asemenea data morții, poziția în care a murit, condițiile în care a fost conservat cadavrul, precum și unele date anamnetice privind debutul bolii, evoluția, semnele clinice, tratamentul aplicat.

Poziția cadavrului, pentru examenul necropsie, poate fi în decubit dorsal, dorso-lateral pe dreapta, lateral pe dreapta sau suspendat de trenul posterior.

Cea mai folosită metodă, din cauza faptului că nu necesită dotări deosebite și este comodă, este cea de poziționare în decubit lateral dreapta. Această poziționare este folosită ca model în descrierea etapelor necropsiei în cele ce urmează. (3, 6)

6.1. Examenul extern al cadavrului

Examenul general, prin inspecție, al cadavrului va obține informații despre starea de întreținere, aspectul învelișului pilos, aspectul aplomburilor, dezvoltarea și simetria maselor musculare, conformația, aspectul general al coloanei vertebrale, aspectul articulațiilor, poziții anormale ale capului și membrelor, etc. (3, 6)

Stabilirea stadiului rigidității cadaverice se face prin verificarea mobilității maxilarului inferior, membrelor și cozii.

Examenul tegumentului vizează prezența de plăgi traumatice sau decubitale, tumefacții, zone de alopecie, tumori, etc.

Examinarea globilor oculari și a mucoasei conjunctivaie urmărește transparența corneei, culoarea conjunctivei și eventualele depozite.

Se examinează conținutul cavității bucale (resturi alimentare, corpi străini) și se examinează atent mucoasa labială, gingivală, linguală, vălul palatin și dinții. Poziția limbii poate indica partea pe care a agonizat și a murit animalul.

Examenul mucoasei nazale, atât cât este vizibilă la examenul extern, vizează culoarea, luciul, eventualele depozite, minusuri și plusuri de țesut. Forma oaselor nazale și a tegumentului perinazal se examinează concomitent. Examenul urechilor constă în examinarea integrității conchiei și a conținutului conductului auditiv extern.

Se examinează tegumentul perineal și gradul de prolabare al anusului. Se va diferenția, dacă este cazul, prolapsul rectal cadaveric de cel din timpul vieții. Prolapsul cadaveric va fi asociat cu alte modificări cadaverice (timpanism, emfizem) iar prolapsul din timpul vieții se va asocia cu congestie, edem, necroze și ulcere ale mucoasei rectale.

La masculi se examinează aspectul și conținutul furoului și aspectul penisului. Examenul testiculelor la masculii intacți va urmări prezența testiculelor în pungi, simetria și mobilitatea lor.

La femele se examinează vulva și vestibulul urmărind aspectul pielii, mucoasei și eventualul conținut normal sau patologic. Se examinează pielea mamară, consistența mamelei și aspectul secreției mamare dacă este cazul.

Examenul copitelor vizează aspectul pereților cornoși ca formă, integritate, aspectul coroanei și aspectul tălpilor. (3, 6)

6.1.1. Leziuni externe

Hipotrepsia este produsă de aceleași cauze și are aceleași manifestări morfologice ca și la celelalte specii.

Rahitismul este întâlnit mai rar la mânjii de 4-9 luni, deoarece metabolismul fosfocalcic este diferit de al altor animale domestice, homeostazia fiind dependentă de alți factori. Are loc o scurtarea a diafizelor costale cu deformarea cutiei toracice. Datorită acestor deformări poate induce apariția insuficienței respiratorii secundară.

Osteomalacia se produce ca urmarea dezechilibrului între rata de mineralizare și neoformarea de țesut osteoid de către osteoblaste. Este rar întâlnită. Carența de fosfor și vitamina D sunt producerii acestei maladii. Sunt afectate oasele lungi și coastele care devin spongioase și cedează la traumatisme de intensitate mică.

Osteofibroza se produce datorită resorbției osteoclastice care depășește rata neoformării de țesut osos, astfel spațiile libere sunt umplute cu țesut fibros. Raportul Ca:P de 1:3; plante bogate în oxalați (sfecla) care chelatează calciul în intestin și determină hiperparatiroidismul secundar reprezintă cauzele acestei afecțiuni. (3, 6)

Aceasta mai poartă și demunirea de "boala capului mare" datorită aspectului particular. Maxilarele sunt îngroșate cu reducerea spațiului intermandibular. (3, 6)

Retracțiile tendinoase poate fi congenitale sau dobândite, și determină poziții anormale ale membrelor cu defecte de aplomb. (14, 26, 30, 34)

6.1.2. Leziunile pielii

Albinismul, o formă de acromie congenitală a pielii având ca și cauză o genă autozomală recesivă care induce sistarea sintezei de tirozinază, enzimă care are rol major în formarea melaninei. Se observă depigmentarea pielii, a irisului, retinei și fanerelor.

Hipermelanoza este o afecțiune întâlnită la caii vineți. Are loc o trecere a pigmentul melanic de la piele în țesutul conjunctiv subcutanat și limfonodurile superficiale. La rasa Lipițan, un procent însemnat din caii care trec de 20 de ani sunt purtători de tumori melanice (melanoamele au un grad mare de malignizare-melanoame maligne).

Alopecia sau atrichia este produsă de ergotismul cronic și se poate asocia cu gangrena cozii.

Urticaria apare consecutiv alergozelor, și se caracterizează prin prezența de papule roșii care se produc prin eliberarea masivă de histamină.

Gangrenele se produc la nivelul proeminențelor osoase, după un decubit prelungit. Gangrena uscată se caracterizează prin prezența de zone negricioase uscate, friabile, delimitate de un șanț congestivo- hemoragic.

Calozitățile (bătăturile de ham și șea) se formează în zonele corporale care vin în contact cu harnașamentele și se caracterizează prin îngroșări la nivelul epidermei, cu contur neregulat.

Foliculita și acneea sunt urmări ale infectării zonelor care vin în contact cu hamul cu germeni piogeni, și se caracterizează prin prezența de mici pustule, fixate de un fir de păr și înconjurate de un inel roșietic.

Furunculul este inflamația purulentă a foliculului pilos și a structurilor perifoliculare, produsă de stafilococi.

Dermatitele:

-flegmonoasă este favorizată de microtraumatisme ale tegumentului infectate cu strepto-stafilococi sau cu F. necrophorum și se caracterizează prin prezența de abcese subcutanate care se deschid prin fistule și au miros ihoros;

-granulomatoasă este mai rară și apare în tuberculoză, se caracterizează prin aparișia de noduli, ulcere, limfangita-limfonodită hiperplastică regională (pe secțiune având aspect slăninos fără cazeificări);

-parazitară, se întâlnește în forma cutanată a oncocercozei, cu localizare pe linia albă, spate, cu aspect de dermatită crustoasă-ulcerativă; în habronemoza sub formă prin plăgi estivale; în parafilarioza și se caracterizează prin sângerări de vară; în râia sarcoptică și se caracterizează printr-o dermatită predominant papulo-veziculoasă, cu exfoliere și plieri ale pielii.

Tricofiția are manifestări diferite în funcție de agentul etiologic:

– T. verrucosum dă placarde hipercheratozice cu exfolieri și depilări;

– T. equinum dăun cu aspect asemănător părului mâncat de molii;

Leziunile ombilicale:

– omfaloflebita purulentă produsă de infecția transplacentară cu S. abortus equi și postnatală cu Str. Zooepidemicus și favorizată de nerespectarea regulilor de igienă la fătare și la secționarea cordonului ombilical;

Leziunile copitei:

– laminita aseptică se mai numește și furbură, este cauzată de furaje cu efect histaminogen crescut;

– dermatita gangrenoasă poate fi produsă de F. necrophorum și se localizează la nivelul coroanei și de germeni din genul Clostridium cu localizare în regiunea interscapulară.

Tumorile pielii:

-papilomatoza cutanată cu diverse localizări; (4.1;4.2)

-carcinomul, bazaliomul, tumorile melanice (melanomul benign, melanomul malign);

-melanomul benign se mai numește și nevocitom și apare ca o neoformație unică sau multiplă, slab delimitate, de consistență crescută și culoare maronie negricioasă;

-melanomul malign apare ca o neoformație de mărimi variabile, culoare maroniu-negricioasă, localizate subcutanat, în regiunea cozii, perianală etc. (14, 26, 30, 34)

6.1.3. Leziunile mucoaselor

Hemoragiile conjunctivale sub formă de echimoze și peteșii sunt prezente în: anemia infecțioasă ecvină, leptospiroză, arterită virotică. .

Oftalmia periodică se mai numește irido-ciclo-coroidită recidivantă și este întâlnită în leptospiroza cronică manifestându-se prin: deformarea pupilei, cheratită, calcificarea cristalinului și atrofia globului ocular însoțită de orbire.

Conjunctivitele:

-cataral-purulentă, cu etiologie nespecifică;

-veziculo-pustuloasă, în variola;

-granulomatoasă, în habronemoză.

Necroze, edem cu plieri și crevase ale pielii buzelor; eroziuni-ulcere ale mucoaselor bucale; aspect de cap de hipopotam, sunt leziuni caracteristice pentru stahibotriotoxicoză.

Ulcere, eroziuni și ragade ale buzelor, se întâlnesc în fusariotoxicoză.

Stomatitele:

-veziculo-pustuloasă, în variola bucală;

-crupală, în candidoza la mânji;

-ulcerativă caracterizată prin prezența de strii cenușii-negricioase pe gingii și asociată cu diaree negricioasă în intoxicația cu mercur denumită și saturnism. (14, 26, 30, 34)

6.1.4. Jupuirea cadavrului

Modul în care se face jupuirea cadavrelor de mamifere a fost prezentată pe larg în capitolul întâi. La cal se poate recurge la jupuirea completă, de la început, sau se poate face jupuirea secvențială, pe regiuni corporale, pe măsura examinării acestora și deschiderii cadavrului.

Dacă anamneză, diagnosticul clinic sau examenul general al cadavrului sugerează sau indică clar boli grave cum sunt antraxul, morva sau turbarea este interzisă jupuirea și deschiderea cadavrului, examenul necropsie rezumându-se doar la recoltarea de probe pentru examenele de laborator. Probele care se recoltează vor fi prezentate în subcapitolele următoare. (3, 6)

Indiferent de poziționarea cadavrului, pentru executarea necropsiei este indicat să se facă jupuirea completă a cadavrului, acest lucru asigurând o examinare completă a pielii și țesutului conjunctiv subcutanat dar și un câștig de timp.

Există cazuri în care este nevoie de examinarea și recoltarea rapidă a unor organe (ex. creier). în aceste cazuri este preferabilă jupuirea secvențială. (3, 6)

În cazul poziționării cadavrului pe partea dreaptă, jupuirea se face inițial pe toată partea stângă a cadavrului iar după eviscerarea tuturor organelor se va face și jupuirea părții drepte. În acest caz pielea se secționează median, ventral, pornind de la nivelul spațiului intermandibular până la nivelul perineului, ocolind ombilicul la nou-născuți, mamela și organele genitale externe. Pielea se îndepărtează separat sau odată cu membrele de pe partea stângă. îndepărtarea membrelor se face prin secționarea musculaturii interne a spetei și ă adductorilor urmată de dezarticularea coxofemurală și secționarea mușchilor crupei. (3, 6)

Se apreciază aspectul țesutului conjunctiv subcutanat, depozitele adipoase, dezvoltarea musculaturii, eventuala prezență a hemoragiilor, edemelor, inflamațiilor și tumorilor.

Glanda mamară se secționează nedetașată printr-o incizie care pleacă de la bază și merge prin ambele jumătăți, secționând întregul parenchim, inclusiv mameloanele. (3, 6)

La masculi se disecă progresiv furoul cu penisul, se desprind din inserția pe peretele abdominal și se răsfrâng posterior fără a le secționa. (3, 6)

6.2 Deschiderea și examinarea cavității abdominale

Deschiderea cavității abdominale se realizează după tehnicile descrise, secționând peretele abdominal pe linia albă și la nivelul hipocondrului stâng.

La examenul general al cavității abdominale se apreciază prezența unui conținut anormal cum ar fi lichide, gaze sau corpuri solide. Prezența gazelor se sesizează încă de la puncția peretelui abdominal. Gazele pot proveni din intestin sau pot fi gaze de putrefacție.

În cazul lichidelor se apreciază cantitatea, culoarea, transparența, consistența (lichidă, vâscoasă, filantă, gelatinoasă) și mirosul.

În cazul rupturii gastrice, produsă de obicei pe marea curbură, seroasă și musculoasa sunt retractate, iar mucoasa și submucoasa rămân neschimbate, apărând ca o plagă dublă, supraetajată.

Este necesar să se diferențieze tulburările topografice postmortale sau agonice, de cele intravitale. Tulburările intravitale sunt însoțite întotdeauna de infarctizare intestinală. Porțiunea de intestin afectată apare de culoare roșie închisă, până la neagră, cu edemul și necroza mucoasei, intestinul fiind friabil (aspect de cârpă putredă). (3, 6)

Examenul diafragmului va aprecia suprafața seroasei, integritatea, concavitatea și se va face puncția pentru verificarea vidului pleural. (3, 6)

6.2.1. Leziunile cavității abdominale

Diateza hemoragică se întâlnește în boli precum: arterita virotică, leptospiroza, anemia infecțioasă, gurma (forma septicemică), stahibotriotoxicoză, anazarcă, în care se observă echimoze și peteșii pe seroase.

Peritonitele:

– seroasă, în colibaciloza neonatală;

– serofibrinoasă, în faza de debut a setariozei;

-purulentă, în omfaloflebitele și plăgi ale peretelui abdominal infectate cu germeni piogeni;

-gangrenoasă, dată de germeni anaerobi și se caracterizează prin prezența unui conținut cenușiu-verzui sau negriciosă în cavitatea peritoneală, cu miros respingător, uneori cu numeroase bule de gaz;

-stercorală, după ruptura stomacului sau prin perforații ale tubului digestiv;

-fibroasă și/sau fibroadezivă, prin cronicizarea formelor exsudative și în setarioza subacută, caracterizată prin prezența de sinechii parieto-viscerale, viscero-viscerale, care realizează peritonite adezive;

– granulomatoasă, rar întâlnită în morvă.

Tumorile peritoneului sunt mai rare și sunt reprezentate de lipoame și localizări ale leucozei ecvine. (14, 26, 30, 34)

6.2.2. Deschiderea cavității toracice

Secționarea inserției diafragmului pe peretele costal stâng se face cu atenție pentru ca eventualul lichid pleural să poată fi recoltat și examinat.

Deschiderea cutiei toracice se realizează prin secționarea peretelui costal stâng la nivelul articulațiilor condrocostale și la nivelul celor costovertebrale. în primul rând se secționează articulațiile condrocostale, preferabil cu un ferăstrău. Peretele costal forțându-se articulațiile costovertebrale vor fi secționate. În felul acesta se expune întreaga cutie toracică. Pneumotoraxul este urmarea traumatismelor perforante ale peretelui toracal și al acumulărilor de gaze din digestie în cavitatea pleurală. Poate fi uni sau bilateral, fiind însoțit de atelectazie pulmonară prin compresiune sau moarte (mai ales cel bilateral). (3, 6)

Pleureziile:

-seroasă sau serohemoragică, întâlnite în arterita virotică;

-serofibrinoasă sau fibrinopurulentă, în pneumonia virală datorită complicațiilor;

-purulentă, în bronhopneumonia infecțioasă a mânjilor, în gurmă.

6.2.3. Deschiderea sacului pericardic

Deschiderea pericardului nu presupune diferențe față de cele prezentate în partea generală. Mai frecvent decât la alte specii se poate întâlnii hemopericardul care, la cal, este de obicei urmarea rupturii aortei.

Ruptura este condiționată de leziuni degenerative ale mediei și este prilejuită de eforturi intense. Ruptura apare la nivelul trunchiului aortic la orice nivel începând cu inelul valvular aortic până la trunchiul brahiocefalic. Hemoragia poate să aibă mai multe localizări: pericard, cea mai frecventă localizare a hemoragiei, cu formarea hemopericardului, nodului atrioventricular și fasciculul Hiss, septumul interventricular și ventriculul drept (fistulă cardioaortică) și peretele aortic, cu formarea anevrismului disecant care la rândul lui se poate rupe. Ruptura spontană a arterei pulmonare este mai puțin frecventă decât ruptura aortei. (3, 6)

Hemopericardul, hidropericardul, chilopericardul, apar ca urmarea a ruperii marilor vase de la baza cordului sau a canalului toracic.

Pericarditele pot fi:

-seroasă

-fibrinoasă

-purulentă, determinată de germeni piogeni.

Leziunile cordului:

Dilatația cardiacă se întâlnește în afecțiuni pulmonare cronice și forma cronică a anemiei infecțioase.

Hipertrofia cardiacă apare la caii de curse sau la caii de tracțiune, supuși unui efort susținut;

Miocardoza protidică (granular), se întâlnește în boli infecțioase (leptospiroză), și a intoxicații, miocardul este mărit în volum și greutate, și are o culoare cenușie albicioasă.

Miocardoza hialină se întălnește în miodistrofia de nutriție la mânji;

Hemoragii parenchimatoase sub formă de echimoze, sufuziuni sau peteșii subepicardice, se întâlnesc în majoritatea bolilor septicemice.

Necroza ceroasă de tip Zenker este caracteristică miopatiei de nutriție a tineretului, ca urmare a carenței de vitamina E și Se.

Infarctul miocardic este întâlnit în anemia infecțioasă forma subacută, în arterita virotică și ateroscleroza arterelor coronare.

Miocarditele:

-purulentă se întâlnește în gurmă, piosepticemia mânjilor, streptococia mânjilor sau ca urmarea metastazelor din poliartrita infecțioasă.

Calcificarea endocardului se instalează ca urmarea hiperparatiroidismului, hipercalcemiei și a supradozării vitaminei D.

Endocarditele:

-verucoase sub formă de trombusuri, de dimensiuni diferite, cu suprafața neregulată, pe suprafața endocardului parietal sau valvular;

-ulcero-vegetantă în: anemia infecțioasă, gurmă, streptococie și piosepticemia mânjilor; metastazări din omfaloflebite;

-nodulară, de natură parazitară, produsă de larvele de Strongylus vulgaris;

-fibroasă, este o formă de cronicizare endocarditelor simple și verucoase, endocardul este opac și albicios.

Tumorile miocardului rar întâlnite, în leucoza cabalinelor, sub formă de limfosarcoame. (26, 30)

6.2.4. Eviscerarea și examinarea organelor cervico-toracice

Eviscerarea organelor începe cu eviscerarea limbii, faringelui, laringelui, esofagului și traheei după tehnica generală. Datorită spațiului intermandibular îngust și mărimii considerabile a limbii la cal eviscerarea limbii se face mai greu decât la alte specii, mai ales la cadavrele în rigiditate. (3, 6)

Pungile guturale sunt, în mod normal, fără conținut, cu mucoasa netedă, lucioasă și transparentă. Ulcerarea produsă de inflamațiile micotice a arterei maxilare sau a carotidei interne duce la hemoragie fatală la nivelul pungilor guturale.

În timpul eviscerării organelor cervicale se vor examina tiroida și paratiroida și se vor recolta probe pentru histopatologic De asemenea, se examinează glandele salivare, limfonodulii, marile vase de sânge și nervii vagi.

Organele cervicale se desprind progresiv din inserțiile cervicale și se eviscerează într-o singură piesă împreună cu pulmonul și cordul, după ce s-au realizat ligaturi duble pe marile vase și pe esofag, în apropierea diafragmului. (3, 6)

Modul de examinare a organelor toracice nu presupune diferențe față de cele descrise la mamifere în general.

6.2.5. Leziuni în cavitatea toracica

Pneumotoraxul se poate instala ca urmarea a traumatismelor perforante ale peretelui toracal și al acumulărilor de gaze din digestie în cavitatea pleurală. Poate fi uni sau bilateral, fiind însoțit de atelectazie pulmonară prin compresiune sau moarte.

Rinita purulentă întâlnită în gurma mânjilor, sub formă de abcese, flegmoane, ulcere.

Rinita granulomatoasă se întâlnește în morvă, și apare sub formă de granuloame de dimensiuni variabile, care pot forma ulcere primare; prin confluarea ulcerelor primare, se formează ulcere pe suprafețe întinse care se cicatrizează și au un aspect stelat.

Tumorile cavităților nazale sunt rare (papiloame, adenoame; adenocarcinoame, fibrosarcoame).

Edemul laringian este produs de factori iritanți (gaze, substanțe iritante); factori alergici (boala serului, urticarie); factori infecțioși (pasteurele, B. antracis), și se caracterizează prin îngroșarea mucoasei laringiene, aceasta având aspect gelatinos de culoare gălbuie, care duce la micșorarea lumenului laringian și asfixie.

Laringotraheitele:

-catarală în caz de microclimat viciat, infecții virale;

-purulentă întâlnită în gurmă la mânji;

-granulomatoasă, în morvă.

Emfizemul alveolar cronic, apare la animalele supuse la efort prelungit și care au tubul digestiv supraîncărcat cu furaje. (Fig.4.3)

Edemul pulmonar se poate instala în boli infecțioase (tetanos, anemie infecțioasă), sau intoxicații.

Bronhopneumoniile:

-catarală, de natură infecțioasă localizare în lobii craniali și se caracterizează printr-o o culoare roșie-vișinie uniform a zonelor afectate, desenul lobular evident, consistența crescută; în evoluțiile cronice, culoarea devine cenușie-albicioasă; docimazia este pozitivă în ambele situații;

-necrotică se caracterizează prin focare cenușii-gălbui friabile, și se întâlnește în necrobaciloză;

-fibrinoasă are o evoluție stadială de 9-11 zile: congestie; hepatizație roșie, cenușie; rezoluție și se caracterizează prin aspect mozaicat (pasteureloză);

-hemoragică, se întâlnește în antrax uneori în arterita virotică;

-purulentă în gurmă, bronhopneumonia infecțioasă a mânjilor;

-gangrenoasă sau "ab ingestis"se produce prin aspirație de alimente în căile respiratorii și se caracterizează prin focare de culoare cenușiu-verzuie cu emanarea unui miros ihoros;

-limfohistiocitară se întâlnește în infecții virale (adenoviroza mânjilor), sau bacteriene (chlamydioză și micoplasmoză);

-granulomatoasă sub formă de granuloame compacte în bacterioze (tuberculoză, morvă), în micoze (aspergiloză), în parazitoze (strongilatoză și habronemoză) și granuloame parazitare chistice, în echinococoză .

-fibroasă se instalează ca urmare a cronicizării bronhopneumoniilor acute, catarale, fibrinoase, limfohistiocitare.

Tumorile pulmonare:

-benigne: adenoamele, fibroamele, hemangioamele, condroamele;

-maligne: carcinoamele și sarcoamele.(26,30.34)

6.2.6. Eviscerarea și examinarea organelor cavității abdominale

Eviscerarea intestinului subțire. Se secționează mezoul duodenului, în apropierea ligamentului de unire a micului colon cu duodenul, se aplică ligaturi duble pe micul colon și pe duoden. Se secționează duodenul la trecerea spre jejun, iar capătul jejunului se ține în mână, întinzând astfel mezenterul, care se secționează cu cuțitul sau cu foarfecele la inserția sa pe intestinul subțire. Se separă jejunul și ileonul până la intrarea în cecum, unde, la 10 cm de valvulă, se aplică o dublă ligatură și se secționează. În timpul eviscerării jejunului și ileonului se apreciază gradul de plenitudine a vaselor mezenterice, aspectul seroasei, volumul și consistența intestinului. (3, 6)

Pe partea opusă față de inserția mezenterului, sub seroasă intestinală (jejun, ileon, uneori colon ascendent) pot fi observate pete de culoare brun-negricioase, bine delimitate, circumscrise, neregulate ca formă, de ordinul centimetrilor diametru. Aceste zone pigmentate sunt rezultatul hemoragiilor produse de migrarea strongililor sau de tensiuni parietale. Culoarea este dată de pigmenții hemoglobinogeni iar denumirea este de haemomelasma ilei. În formele cronice zonele de hemoragie devin fibroase.

Eviscerarea micului colon se face începând cu rectul. Se aplică o ligatură dublă în apropierea ampulei rectale, se secționează și se separă micul colon de mezenter până în apropierea ligaturii aplicate anterior, odată cu cea de pe duoden, și se așează pe o tavă. Eviscerarea micului colon se poate face împreună cu rectul și anusul după ce acesta din urmă a fost desprins de la nivelul perineului. (3, 6)

Eviscerarea colonului ascendent și a cecumului se face prin separarea lor de organele cavității abdominale. Astfel, se separă baza cecumului și partea inițială a micului colon. Apoi, se secționează ligamentul rectului și al duodenului, partea anterioară a mezenterului împreună cu marile vase, țesutul conjunctiv care leagă baza cecumului și unghiul superior drept al colonului cu peretele abdominal. (3, 6)

Separarea pancreasului se face cu atenție pentru a nu rupe peretele intestinului. Pancreasul se observă prin transparența seroasei, seroasă în care se face o butonieră, apoi cu degetele se dilacerează și se separă întregul organ.

Examinarea arterei mezenterice. Cu mâna stângă se trage de bontul micului colon, se secționează ligamentul ce îl leagă de duoden și se descoperă rădăcina anterioară a mezenterului cu vasele ce trec pe aici. Este cunoscut că în această arteră și în ramificațiile ei sunt prezente frecvent anevrisme și trombarterite parazitare. Pentru examinarea arterei mezenterice, se îndepărtează rinichiul stâng, se secționează aorta la 5 cm anterior și posterior de originea mezentericei. Odată cu originea mezenterului se scoate și porțiunea aortei abdominale cu artera mezenterică și ramificațiile ei. (3, 6)

Dintre strongilii intestinali numai Strongylus vulgaris afectează sistemul arterial. Leziunile de arterită verminoasă sunt adesea denumite incorect anevrisme datorită creșterii diametrului extern dar această creștere este dată de îngroșarea peretelui arterial și nu de creșterea lumenului. Rareori, pot să apară anevrisme propriu-zise, saciforme sau fusiforme, ca urmare a atrofiei peretelui arterial. (3, 6)

Larvele lezează intima arterială încât ulterior se produce tromboza. Consecutiv trombozelor arterelor mezenterice poate apărea infarctul intestinal. Tromboza coronariană afectează de obicei coronara dreaptă și duce la infarct miocardic. Consecințe similare urmează endocarditei valvulare verminoase dar localizarea este mai rară. Embolia trunchiului brahiocefalic este importantă în special când embolusurile conțin larve care vor migra apoi în creier producând encefalomalacie. Tromboembolismul arterelor renale produce infarcte renale și, mai rar, trecerea larvelor în urină.

Inflamația cronică a endarterei, cu tromboza și organizare conjunctivă perpetuă duce la îngroșarea, fibroza și mineralizarea pereților arteriali, formarea de lumene sinuoase, cu calibru neomogen, cu mase de trombus în care se pot identifica larvele. (3, 6)

Eviscerarea splinei se face după examinarea a hilului și vaselor. Se secționează ligamentele ce o leagă de rinichiul stâng, diafragmă și stomac.

Eviscerarea stomacului și duodenului se face după o prealabilă examinare a gradului de plenitudine și a raporturilor cu organele învecinate. Se secționează ligamentul ce unește stomacul cu diafragma, apoi se secționează esofagul și se separă de țesutul conjunctiv. Se secționează ligamentul duodenului de rinichi și mezenter, eviscerând stomacul cu duodenul. (3, 6)

Când situația o impune, pentru examinarea permeabilității coledocului și a canalului pancreatic, duodenul se poate deschide pe loc. Permeabilitatea canalului biliar se constată prin masajul ficatului în direcția hilului. (3, 6)

6.2.7. Leziunile aparatului digestiv

Dilatația stomacului se produce în indigestia prin supraîncărcare, fermentații, intoxicații, stahibotriotoxicoza; Peretele stomacului este subțiat, mucoasa atrofiată cu dispariția pliurilor; Ruptura stomacului pe marea curbură este însoțită de peritonită stercorală care este mortală.

Modificările topografice ale stomacului:

-deplasări și torsiuni, urmate ulterior de timpanism prin acumulări de gaze și infarctizarea, datorită congestiei de stază;

-hernia transdiafragmatică are loc la cal prin deșirarea diafragmei produsă de compresiunea stomacului supraîncărcat; pereții stomacului sunt infarctizați, având o colorație roșie-violacee.

Gastritele:

-catarală, nespecifică, produsă de intoxicații, paraziți și corpi străini;

-hemoragică, de natură traumatică, ca urmare a ingerării de corpi străini ascuțiți fiind însoțită de melenă;

-purulentă, aposteomatoasă sau flegmonoasă în gurma mânjilor sau ca și complicații in gastrofiloză și parascarioză;

-difteroidă, este observată în cazul cunsumului de furaje mucegăite contaminate cu aspergilius sp;

-hipertrofică, urmarea: cronicizării formelor exsudative, administrării excesive de furaje grosiere sau mucegăite și se caracterizează prin îngroșarea peretelui gastric; mucoasa prezintă numeroase neregulalități;

-granulomatoasă este rară, poate fi observată în habronemoza cabalinelor.

Tumorile stomacului:

-benigne, pot fi papiloame și fibroame;

-maligne, carcinoamele sunt mai frecvente cu localizare la nivelul cardiei, sarcoamele fiind mai rar întâlnite. (14, 26, 30, 34)

Modificările topografice ale intestinelor frecvent întâlnite la cal datorită tulburărilor neurovegetative, supraîncârii tubului digestiv, eforturilor efectuate în special după mâncare.

– volvulusul, înnodarea în jurul mezenterului, a unor tumori pediculate întâlnit mai frecvent la nivelul jejunului și colonul descendent, ca și consecință a acestora se proiduc zone de infarctizare; (Fig. 4.4)

– invaginația constă în pătrunderea unui segment în alt segment: pot fi întâlnite la nivelul jejunului, ileonului și cecului;

– torsiunea sau răsucirea unui segment în jurul axului longitudinal;

– herniile ombilicale întâlnite la mânji, ingvinale întâlnite la armăsar.

Edemul anselor I și III, a vârfului cecului, se întâlnesc în arterita virotică.

Modificări obstructive:

– coprostaza, constă în acumularea și stagnarea de fecale în lumenul intestinal însoțită de necroza și desprinderea mucoasei intestinale, are drept cauze consumul exagerat de furaje uscate coroborat cu lipsa apei;

– obstrucția cecului și colonului de meconiu întâlnită la nou-născuți;

– obstrucția ileonului datorită tasării conținutului intestinal în perioada înțărcării.

Enteritele:

– catarală, în colibaciloză la mânji;

– hemoragică, în arterita virotică, în salmoneloză, enterotoxiemie, antrax și poate fi localizată sau difuză;

– purulentă, în infecții cu germeni piogeni;

– difteroidă, observată în arterită virotică și aspergiloză;

– granulomatoasă nodulară, în aspergiloză și strongiloze iar forma difuză în paratuberculoză, mai rar întâlnită.

Tumorile intestinelor, rar întâlnite, pot fi:

-benigne: fibroame, mixoame, leiomioame;

-maligne: sarcoame și adenocarcinoame.

Eviscerarea ficatului se realizează prin secțiunea ligamentului care îl leagă de diafragmă, aderențele capsulei hepatică la diafragmă, apoi ligamentul falciform și ligamentul teres (vena ombilicală obliterată). Se ajunge la ligamentul coronar, acesta se secționează ca și ligamentele lobului drept al ficatului cu rinichiul drept și diafragma. (3, 6)

Ficatul poate fi eviscerat, mai ales la subiecții de talie mică, simultan cu splina, stomacul, duodenul și pancreasul, uneori chiar și cu diafragma.

Această metodă are indicații în modificările topografice ale acestor organe.
După ficat se eviscerează pancreasul. (3, 6)

Examinarea ficatului. După ce a fost verificată permeabilitatea canalelor biliare, se examinează vasele sanguine, secționându-se artera hepatică și vena portă, apoi se examinează forma, culoarea, suprafața, marginile ficatului. Se apreciază lungimea, lățimea și greutatea ficatului. Secțiunile în ficat se fac pe partea viscerală, în așa fel încât să se intersecteze canalele biliare, apreciindu-se și consistența pe secțiune. (3, 6)

La caii bătrâni se întâlnește frecvent o atrofie de compresiune a lobului drept hepatic. Odată cu vârsta se produce micșorarea în volum și depunerea de lipofuscină, imprimând ficatului o culoare mai închisă, cunoscută ca atrofia brună a ficatului. (3, 6)

6.2.8. Leziunile ficatului

Atrofiile pot fi:

-localizate apar ca urmarea unor compresiuni produse de abcese, chisturi parazitare, tumori, granuloame compacte etc.; Ficatul este micșorat în volum în totalitate (atrofie generalizată), sau numai în anumite zone (atrofie localizată) ;

-generalizate, la animalele cașectice care au suferit boli cronice, la animalele bătrâne, în stări de inaniție, etc;

Hepatoza grasă apare în intoxicații, ficatul fiind mărit în volum și greutate, capsula tensionată și lucioasă; Culoarea este gălbuie, consistența friabilă ce favorizează rupturile hepatice de cele mai multe ori mortale.

Hemosideroza este leziune caracteristică anemiei infecțioase, dar poate fi întâlnită și în alte boli care produc hemoliză masivă cum ar fi babesiozele; Ficatul are o consistență mai crescută, culoare maronie-ruginie; Diagnosticul se stabilește pe baza examenului microscopic.

Ficatul de stază (muscad), congestia pasivă se întâlnește în anemia infecțioasă datorită insuficienței cardiace dreapte. Ficatul mărit în volum și greutate, capsula subțire și tensionată; culoarea cianotică; consistența friabilă, pe secțiune se scurge o mare cantitate de sânge negricios; aspectul ficatului variază în funcție de stadiul de evoluție al stazei: în staza acută, ficatul are o culoare roșie-vișinie sau negricioasă, în staza cronică, desenul lobular este evident (centru = cianotic; mediolobular = galben; periferia = roșie-brună) și definește aspectul de ficat în cocardă sau ficat muscad (stază cronică). (3, 6)

Necrozele areactive sunt întâlnite în stahibotriotoxicoză.

Hepatitele:

– parenchimatoasă, consecința intoxicațiilor și a hepatitei virale;

– necrotică, apare în rinopneumonie;

– purulentă, apare în: gurmă, streptococia și piosepticemia mânjilor, bronhopneumonia infecțioasă;

– fibroasă (ciroza), se instalează ca urmare a cronicizării afecțiunilor degenerative, circulatorii și inflamatorii;

– granulomatoasă întâlnită în tuberculoză, morvă și strongilozele larvare.

Tumorile hepatice au incidență destul de crescută și sunt reprezentate de adenoamele, adenocarcinoamele. (14, 26, 30, 34)

6.2.9. Eviscerarea și examinarea rinichilor și a glandelor suprarenale va fi precedată de o examinare atentă a relațiilor vasculare și a căilor urinare, urmărite până în bazin. Dacă nu sunt modificări, se scot rinichii și suprarenalele, cu o porțiune din ureter. În jurul rinichilor se face o secțiune circulară aperitoneului, se izolează împreună cu suprarenala, se secționează ureterele și se eviscerează. În cazul unor modificări ale ureterelor sau dacă din anamneză reiese o îmbolnăvire a aparatului excretor, rinichii se vor eviscera odată cu organele bazinului. (3, 6)

Eviscerarea organelor bazinului necesită secționarea simfizei pubiene, apoi scoaterea în bloc a vezicii urinare, aparatului genital și a rectului.

Rinichii se examinează mai întâi rinichiul stâng, apoi cel drept. Se apreciază mărimea și forma. Rinichiul drept are o formă de inimă, iar cel stâng de bob de fasole. Capsula renală este albă-cenușie, transparentă și ușor de detașatde parenchim. După înlăturarea țesutului adiposo-conjunctiv se măsoară lungimea, lățimea și grosimea organului. Pentru secționare, rinichiul se imobilizează cu podul palmei stângi pe o suprafață plană iar secțiunea se face pe marea curbură. Se examinează conținutul și aspectul mucoasei bazinetului renal. Mucoasa trebuie să fie netedă și de culoare albă-cenușie. La cabaline, în bazinet se găsește întotdeauna, o cantitate de mucus vâscos, sticlos, de culoare galbenă-lutoasă. (3, 6)

6.2.10. Leziunile aparatului urinar

Hemosideroza renală este caracteristică anemiei infecțioase și se caracterizează printr-o culoare ruginie a rinichilor.

Steatoză renală frecvent întâlnită, este produsă de intoxicații, boli toxico – septicemice.

Amiloidoza renală este mai frecventă după acțiuni de hiperimunizare, rinichii fiind măriți în volum, de culoare gălbuie, iar pe secțiune prezintă focare sticloase, translucide, zona corticală.

Hemoragiile subcapsulare se produc în intoxicații cu derivați cumarinici.

Glomerulonefrita purulentă este semnalată în gurmă, streptococie, piosepticemia mânjilor, omfaloflebite, endometrite purulente și endocardite ulcerovegetante. Rinichii sunt măriți în volum și prezintă la suprafață și pe secțiune în zona corticală, focare mici (microabcese) cenușii-gălbui, uneori înconjurate de un inel roșietic.

Nefrita interstițială hemoragică este prezentă în evoluția acută a leptospirozei. Rinichii prezintă la inspecție și pe secțiune atât în corticală cât și în medulară focare roșii-violacee de mărimea unui bob de mei.

Nefrita interstițială limfohistiocitară, apare în leptospiroză și anemie infecțioasă, evoluție subacută; prezența la suprafață, cât și în corticala rinichilor focare cenușii-albicioase, care proemină sub capsulă; pe suprafața de secțiune, focarele albicioase au un caracter slăninos și se prezintă sub forma unor benzi, paralele, de aceeași culoare ca și la exterior, în corticală și medulara renală. (3, 6)

Pielonefrita purulentă reprezintă inflamația purulentă a bazinetului și a parenchimului renal și este produsă de germeni piogeni. (3, 6)

Hidronefroza reprezintă dilatarea excesivă a bazinetului, parenchimul renal este subțiat, datorită acumulării excesive de urină. Se produce datorită obliterarii ureterelor prin stenoze cicatriciale, calculi, tumori intraureterale, etc. Bazinetul și calicele renale sunt dilatate, după gradul și durata obstrucției. (3, 6)

Urolitiaza, este mai frecventă la masculi decât la femele, calculii fiind constituiți în 99 % din cazuri din cistină, peste care cristalizează carbonatul de calciu. Calculii renali sunt rugoși, producând iritații în drumul lor spre poarta de eliminare. (3, 6)

Calculoza vezicală, este însoțită de iritații, hemoragii, inflamații și de obstrucții ale uretrei la armăsar la nivelul flexurii ischiatice.

Urocistitele:

-catarală apare ca urmarea calculozei vezicale;

-hemoragică, evoluează cu hematurie și apare în unele micotoxicoze.

Tumorile pot fi:

-benigne: adenoame ; papiloame vezicale;

-maligne: carcinoame; adenocarcinoame;

6.2.11. Examinarea organelor cavității abdominale

Splina se așează cu hilul în jos, se măsoară lungimea, lățimea, grosimea și greutatea. Culoarea trebuie să fie albastră-cenușie, capsula ușor încrețită, lucioasă și transparentă. Consistența este plină iar pe secțiune sunt vizibili corpusculii splenici pe un fond roșu-brun. Se examinează limfonodulii splenici, hilul și vasele splenice. Splina se secționează longitudinal de la bază la vârf, pe toată grosimea ei. (3, 6)

6.2.12. Leziunile splinei

Anomalii congenitale, pot fi semnalate spline accesorii.

Atrofia splinei, apare: la cabalinele cașectice, subnutrite, senile; prin compresiune.

Amiloidoza splinei se întâlnește la caii folosiți pentru producerea de seruri hiperimune și vaccinuri. Depunerile de amiloid are loc la periferia foliculilor limfoizi. Pe de secțiune se observă mici noduli tanslucizi de mărimea unui bob de mei, (lienoza amiloidă în focare = "sago").(26, 30)

Congestia de stază, în insuficiențe cardiace cronice și în torsiunea splinei.

Hemoragii și infarcte în arterita virotică și anemia infecțioasă.

Splenitele pot fi:

– hemoragică difuză, în babesioze;

– hemoragico-necrotică, carbunculii din antrax;

– purulentă, frecventă în gurmă, streptococia mânjilor și în caz de metastaze;

– hiperplazică, se instalează în salmoneloză, fusariotoxicoză, anemia hemolitică izoimună, babesioze;

– granulomatoasă, în tuberculoză, strongiloze.

Splenomegalia, se observă în anemia infecțioasă (formele acută și subacută), și în metastazarea melanosarcoamelor.

Tumorile splinei:

-hemangiomul, limfosarcomul, reticulosarcomul, fibrosarcomul, leiomiosarcomul;

-localizări ale leucozei cabalinelor: formele limfoide, plasmo-citoide, leucemice și aleucemice. (14, 26, 30, 34)

Examenul pancreasului se face sub aspectul formei, al dimensiunii, culorii și consistenței. Se secționează capul lobului drept și stâng al pancreasului, constatându-se cantitatea de sânge ce se scurge, culoarea, consistența și desenul țesutului pancreatic. (3, 6)

Glandele suprarenale se examinează prin detașarea lor din țesutul adipos ce le înconjoară, apreciind forma, dimensiunile și greutatea. Apoi se secționează transversal și seriat. La animalele tinere, substanța corticală este săracă în lipoizi, de aceea are o culoare roșiatică, în timp ce la adulte, din cauza abundenței de lipoizi, culoarea este galbenă-mată sau galbenă-ocru.

Stomacul și duodenul au o suprafață netedă, alb-cenușie, strălucitoare. Se examinează forma și volumul, consistența pereților și aspectul seroasei. Măsurarea se face pe marea și mica curbură a stomacului, de la orificiul cardia până la pilor. (3, 6)

Deschiderea stomacului se face după una din tehnicile descrise în partea generală. Caracterul conținutului stomacal se apreciază după cantitatea de gaze, lichide, semilichide, mase compacte, corpuri străine (sânge, bilă, corpi străini, etc.) și miros. Se apreciază grosimea peretelui gastric pe secțiune. Partea esofagiană a mucoasei gastrice are o culoare albicioasă, pe când mucoasa gastrică are aspect catifelat și poate fi roșie-cenușie până la roșu-brun deschis. (3, 6)

Examinarea intestinului subțire. Se cunoaște că, în mod obișnuit, intestinul subțire are culoarea albă-gălbuie și este aproximativ uniform calibrat. Seroasă trebuie să fie pe toată lungimea ei netedă și transparentă. (3, 6)

Deschiderea intestinului se face cu enterotomul, brațul mai lung se introduce în lumen, secționând pe linia de inserție a mezenterului. Conținutul intestinului subțire cu aspect fluid, cenușiu-tulbure, aproape inodor.

Examinarea intestinului gros. Se secționează ligamentul de unire a cecumului cu segmentul ventral al marelui colon, se examinează vasele, limfonodulii și se deschide cecumul. Seroasă cecumului și a colonului trebuie să fie lucioasă, netedă și transparentă. (3, 6)

Printr-o secțiune la 2 cm de locul de inserție a mezenterului se deschide partea superioară, apui cea uiferioara a ceuumului. Conținutul intestinului gros la cabaline, de regulă, are o consistență de terci în cecum și colon, pe când în micul colon se vor forma crotinele. în mod obișnuit, mucoasa intestinului gros este netedă, roșie-cenușie și lucioasă, iar foliculii limfoizi pot fi observați cu ochiul liber. (3, 6)

6.2.13. Eviscerarea și examinarea organelor genitale și urinare

Aparatul genital mascul. Organele genito-urinare se așează pe masa de necropsie, cu fața dorsală în sus (rectul ocupă poziția superioară). Se examinează prepuțul și glandul penisului, iar cu o sondă se examinează permeabilitatea canalului uretral. Se deschide cu ajutorul unui foarfece butonat canalul uretral. Uretra trebuie să fie goală, cu lumenul egal, iar mucoasa netedă și lucioasă. Totodată se examinează, prin secțiuni transversale, corpul cavernos al penisului.

Examenul vezicii urinare, ureterelor, glandelor anexe și testiculelor se va face după metodologia generală. La animalele castrate, plăgile, precum și bonturile cordonului testicular vor fi examinate cu atenție. (3, 6)

6.2.14. Leziunile aparatului genital mascul

Anorhia, lipsa testiculelor la armăsar.

Criptorhidia, reținerea testiculelor în cavitatea abdominală sau pe traiectul lor de migrație al acestora,testiculele fiind micșorate în volum și de consistență crescută.

Edemul păstos al prepuțiului, scrotului cu extindere spre zona perineală și subadominală, se întălnește în durină.

Orhitele și periorhitele:

-seroase sau hemoragice pot apare ca urmarea contuziilor produse la nivel testicular;

-veziculo-erozivă, în durină;

-purulente se întâlnesc în afecțiuni produse de germeni piogeni, mai frecvent în gurmă;

-fibroase, reprezintă forma de vindecare a orhitelor exsudative, și sunt urmate de scleroză testiculară;

-granulomatoasă, întâlnită în tuberculoză.

Exantemul pustulos se poate observa pe gland, penis, furou și se întâlnește în exantemul coital.

Balanopostitele, de regulă sunt produse după traumatisme sau post castrare și pot avea mai multe forme morfologice de prezentare:

-catarală, nespecific, se caracterizează printr-o ușoară congestie și prezența unei scurgeri catarale;

-veziculo-erozivă, întâlnită în durină;

-veziculo-pustuloasă, caracterizată prin pustule de culoare roșietică uneori cu tentă gălbuie, este întâlnită în exantemul coital viral cu localizare la nivelul glandului, unde se observă mici vezicule cenușii-albicioase, prin a căror spargere formează eroziuni;

– purulentă, produsă de germeni piogeni;

-granulomatoasă, se întâlnește în habronemoză sub forma de noduli care pot ulcera.

Fimoza, reprezintă o stenoză a orificiului prepuțiului, care impiedică ieșirea penisului.

Parafimoza, reprezintă o strâmtare a orificiului prepuțial înapoia glandului și penisului, care nu mai pătrund în teaca prepuțiului.

Leziunile tecii vaginale sunt reprezentate de modificări circulatorii:

-hidrocelul reprezintă o acumulare de transsudat în cavitatea vaginală și este provocat de compresiuni date de lichide inflamatorii și procese tumorale;

-chilocelul reprezintă o acumulare de limfă în cavitatea vaginală;

-hematocelul reprezintă o acumulare de sânge în cavitatea vaginală, ambele sunt provocate de traumatisme; cavitatea vaginală este crescută în volum și are o consistență fluctuantă.

Vaginalitele sunt procese inflamatorii care apar secundar orhitelor, epididimitelor și peritonitelor, pot fi:

– acute, seroasă, fibrinoasă, hemoragică;

– cronică, fibroasă sau fibroadezivă.

Leziunile funiculului spermatic:

-varicocelul reprezintă dilatarea venelor testiculare;

-funiculita este o complicație septică (Staphilococcus aureus) care se produce după castrare și se poate localiza intrascrotal, inghinal sau abdominal; Funiculul este mărit, dur la palpare, plaga de castrație fără tendință de cicatrizare, cu scurgerea un exsudat purulent; mai poartă denumirea de ciupercă de castrație.

Tumorile penisului sunt reprezentate de melanoame și sarcoame.

Aparatul genital femel.

Se apreciază mărimea, grosimea peretelui și conținutul uterului, mai cu seamă dacă moartea a survenit la puțin timp după parturiție.

În aprecierea conținutului uterin se ține cont de perioada ciclului estral. În perioada de călduri, mucoasa uterină este tumefiată, roșie și acoperită cu un mucus sticlos.

Modificările topografice mai frecvent întâlnite sunt prolapsul uterin și torsiunea uterină, aspecte ușor de diagnosticat prin modificările profunde de ordin circulator. În cazul torsiunii, se va indica direcția și gradul torsiunii.

Examinarea rectului. Se apreciază conținutul rectului și aspectulmucoasei. Rănile perforante ale rectului se diagnostică ușor, putând urmarea explorațiilor rectale. Ruptura rectală, în urma explorației, este localizată la nivelul intrării rectului, în cavitatea abdominală, la aproximativ 30 cm de anus. în urma rupturii rectale apare peritonita sau, dacă aceasta este localizată mai posterior, apar abcese perirectale. (3, 6)

6.2.15. Leziunile aparatului genital femel

Inflantilismul genital reprezintă lipsa de dezvoltare a întregului aparat genital femel și se produce datorită dezechilibrelor hormonale.

Leziunile ovarelor:

Anomaliile congenitale ovariene sunt rare.

-hipoplaziile ovariene, pot fi observate la femelele întreținute în condiții de zooigienă și alimentație necorespunzătoare, ovarele au dimensiuni mici; fiind constituite doar din țesut conjunctivo-vascular, lipsite de epiteliu germinativ.

Atrofia ovariană constă în reducerea în volum a ovarului, după instalarea maturității sexuale, produsă de tulburări hormonale, sterilitate sau prin compresiune exercitate de chisturi, tumori etc;

Chisturile ovariene pot fi:

-foliculare, se formează datorită absenței LH-ului care induce degenerescența chistică a foliculară, fiind cauzată de policarențe, boli toxiinfecțioase, metabolice; Se caracterizează prin prezența de vezicule cu pereții subțiri și translucizi, care conțin un lichid seros, ușor gălbui;

-luteale, rar întâlnite, se formează datorită secreției insuficiente de LH, ce produce luteinizarea parțială a granuloasei; grosimea pereților este inegală, conținutul are o ușoară tentă roșietică, bogată în progesteron;

-chist de corp galben, se formează dintr-un folicul de Graaf, în care a avut loc ovulația, dar transformarea luteală a fost incompletă; centrul corpului galben prezintă o cavitate plină cu lichid citrin, care este înconjurată de un perete gros și uniform;

-chist de corp galben persistent, involuția corpului galben de călduri sau al celui de gestație, duce la un dezechilibru hormonal; se caracterizează prin prezențe de noduli gălbui, proeminenți, corpul galben persistent se deosebește de corpul galben fiziologic prin examen microscopic.

Hemoragiile ovariene pot fi de natură infecțioasă, micotoxică, sau pot apărea prin enuclearea corpului galben persistent.

Ovaritele:

-seroase și hemoragice, de natură traumatică sau hormonală;

-purulente, infecții cu germeni piogeni;

-fibroase, cronicizarea ovaritelor acute.

Tumorile ovariene sunt rar întâlnite;

-benigne reprezentate de fibroame, adenoame;

-maligne reprezentate de sarcoame, adenocarcinoame chistice.

Leziunile uterului

Ruptura uterului se produce în urma distociilor;

Torsiunea uterului și prolapsul uterin, datorită tulburărilor circulatorii de stază pe care le produc favorizează infarctizarea uterului.

Infarctizarea uterului se caracterizează prin îngroșarea pereților, culoare roșie-violacee uneori spre negricioasă cu miros ihoros, conținut fluid, roșu-negricios cu miros respingător.

Hemoragiile uterine:

-metroragie reprezintă eliminarea sângelui prin vagin spre exterior;

-hematometru constă în acumularea sângelui în cavitatea uterină.

Plancentitele cele mai frecvent întâlnite sunt seroase și hemoragice fiind însoțite de avort și observate în rinopneumonia ecvină și salmoneloză.

Metritele:

-catarală cu etiologie nespecifică, caracterizată prin prezența unui depozit albicios pe suprafața mucoasei uterine, congestionată și edemațiată;

-necrozantă, este produsă de stafilococi în combinație cu bacilul necrozei;

-purulentă, produsă de germeni piogeni și caracterizată prin prezența de abcese sau doar de puroi în cavitatea uterină;

-gangrenoasă, se instalează ca urmarea traumatizării peretelui uterin asociată cu germeni anaerobi; uterul este edemațiat, crepitant și are o friabilitate crescută cu un conținutul roșu-brun, cu miros ihoros;

-hiperplazică, reprezintă cronicizarea metritelor acute și se formează prin accentuate proliferărilor limfohistiocitare; poate evolua sub formă de îngroșări ale pereților, microchiști de retenție sau subțierea a mucoasei uterine în evoluții cronice.

Tumorile uterului, sunt mai rar întâlnite la iapă:

-benigne: fibroame, leiomioame sau mixte;

-maligne: sarcoame și adenocarcinoame.

Leziunile cervixului, vaginului și vulvei

Hemoragiile vaginale pot fi observate în urma distociilor.

Prolapsul vaginal poate fi întâlnit atât înainte cât și după fătare, la iepele bătrâne.

Vaginite pot fi:

– seroase, purulente, ulcerative și se întâlnesc în durină.

Vulvovaginitele pot fi:

-necrozantă apare ca o consecință a complicațiilor cu bacilul necrozei; zonele afectate sunt acoperite de membrane de culoare cenușiu-gălbuie;

-veziculo-pustuloasă, se întâlnește în exantemul coital și se caracterizează prin prezența unor pustule roșietice, uneori cu tentă gălbuie, care pot provoca eroziuni și ulcere dacă sunt sparte.

-gangrenoasă se produce datorită intervenției germenilor anaerobi (Cl. perfringens, Cl. septicum) în urma distociilor, și se caracterizează prin edem crepitant al vulvei și al regiunilor învecinate degajând un miros ihoros;

Exantemul pustulos al vulvei apare în variolă și exantemul coital virotic.

Tumorile pot fi:

-benigne: fibroame, papiloame, leiomioame, mixoame și polipi;

-maligne: sarcoame, melanosarcoame. (14, 26, 30, 34)

6.2.16. Eviscerarea și examinarea sistemului nervos

Tehnica generală de secționarea a calotei și de eviscerare a encefalului este perfect valabilă și la cal.

În suspiciunile de leptomeningită sau encefalită se execută frotiuri sau se recoltează lichid cefalorahidian în condiții de sterilitate pentru însămânțări și pentru frotiuri chiar înainte de secționarea cutiei craniene.

După îndepărtarea meningelui se apreciază forma, mărimea și simetria celor două emisfere cerebrale, a sulcusurilor și girusurilor.

Secționarea formațiunilor cerebrale se face, în general transversal. (3, 6)

6.2.17. Leziunile sistemului nervos

Colesteatoza plexurilor coroide apare la caii bătrâni și se traduce prin prezența colesterolului și a esterilor de colesterină la nivelul plexurilor coroide sub formă de noduli de mici dimensiuni, care produc compresiuni asupra pereților ventriculilor laterali.

Tulburări circulatorii traduse prin: congestii, edeme și hemoragii, produse de factorii fizici, toxici, infecțioși etc.

-congestia encefalului constă în dilatarea vaselor meningoencefalice însoțită de acumularea și stagnarea sângelui (congestie pasivă) și fără stagnarea sângelui (congestie activă) la nivelul vaselor meningoencefalice;

-edemul cerebral, se caracterizează printr-un aspect umed și lucios al encefalului, datorită prezenței de lichid cenușiu în șanțurile emisferelor cerebrale, este o leziune mortală;

-hemoragiile cerebrale apar ca urmare a rupturilor vasculare; în urma traumatismelor sau boli precum: gurmă, stahibotriotoxicoză, meningoencefalită infecțioasă; se caracterizează prin prezența de peteșii sau chiaguri de sânge în funcție de intensitatea hemoragiei.

Hidrocefalia reprezintă acumularea excesivă de lichid cefalorahidian în spațiul subarahnoidian sau în ventriculii cerebrali; se caracterizează prin acumularea de lichid cefalorahidian care duce la atrofia prin compresiune a țesutului nervos.

Encefalomalacia este o necroza umedă a encefalului produsă de micotoxine de origine nedeterminată, cu evolutie mortală.

Meningoencefalitele:

-hemoragică întâlnită în arterita virotică și ncaracterizată prin infiltrație hemoragică în asociere cu ramolirea substanței nervoase;

-purulentă produsă de germeni piogeni și caracterizată prin abcese de diferite dimensiuni;

-limfohistiocitare este produsă de virusuri care au tropism doar, sau și pentru sistemul nervos central, mai poate fi întâlnită în toxoplasmoză.

Tumori ale sistemului nervos sunt: gliomul, angioblastomul, sarcomul, etc. (14, 26, 30, 34)

6.2.18. Examinarea cavităților nazale și a sinusurilor

Sinusurile se deschid printr-o secțiune cu ferăstrăul pe linia ce unește unghiurile interne ale ochilor, terminând secționarea după ultimul molar. în felul acesta se pot examina maxilarul superior, sinusul frontal și cel sfenoidal. Evidențierea mucoasei nazale se face printr-o secțiune în lungul și la 1 cm lateral de septumul nazal. Mucoasa cavității nazale are culoare roșie-gri, este netedă, lucioasă și umedă. Cavitățile nazale și ale sinusurilor sunt lipsite în mod normal de orice conținut. (3, 6)

6.2.19. Examenul coloanei vertebrale și a măduvei rahidiene

Se îndepărtează musculatura coloanei vertebrale, cât mai aproape de baza osoasă. Deschiderea canalului vertebral se face asemănător cu cele prezentate la câine. În momentul când se secționează musculatura, se face și un examen amănunțit al acesteia. Se apreciază culoarea și simetria dezvoltării musculaturii. Orice modificare se consemnează și se urmărește în planurile profunde. (3, 6)

După deschiderea canalului rahidian se apreciază interiorul acestuia sub aspectul uniformității, culorii și conținutului. Măduva rahidiană trebuie să aibă o consistență fermă, iar pe secțiune să se observe bine desenul substanței cenușii. (3, 6)

6.2.20. Examenul aparatului locomotor

Examinarea amănunțită a membrelor se impune atunci când din anamneză sau inspecția impun acest lucru. În general, examinarea membrelor se reduce la o inspecție amănunțită a acestora. În situațiile arătate se practică incizii adânci, longitudinale și transversale în musculatură. Se deschid tecile sinoviale, se secționează longitudinal tendoanele, se deschid articulațiile, examinându-se sinovia, capsula articulară, cartilajul articular. Se apreciază dezvoltarea musculaturii, iar pe suprafața de secțiune, culoarea și structura. Musculatura scheletică la cabaline are o culoare roșie închisă, până la brună-roșcată. (3, 6)

Măduva osoasă, la animalele adulte și în stare bună de întreținere, are aspect gras și culoare galbenă. La cabaline, în mod normal, în humerus și în femur, se pot găsi insule de măduvă osoasă roșie. Aceast aspect trebuie avut în vedere la interpretarea leziunilor din anemia infecțioasă a calului sau din alte boli cu anemie cronică regenerativă. La animalele senile și la cele cașectice, măduva oaselor lungi are un aspect gelatinos, de culoare roz-rosietica și puțin consistentă. (3, 6)

6.2.21. Leziunile aparatului locomotor

Atrofiile musculare se produc datorită inactivitatii, la animalele cahectice și la animalele în vârstă.

Miodistrofia de nutriție mai este cunoscută și sub denumirea de boala mușchilor albi, apare mai frecvent în primele săptămâni de viață, mai rar întâlnită la mânjii înțărcați și la cabalinele adulte. Este cauzată de carența în vitamina E și seleniu. Mușchii afectați sunt decolorați, au un aspect asemănător carnii de pește, uscați și cu aspect ceros. (3, 6)

Hematoame musculare sunt leziuni produse de traumatisme, intoxicația cu derivați cumarinici, hipovitaminoza K, sau maladii precum hemofilia clasică a mânjilor care se produce datorită absența proteinei coagulante VIII.

Mioglobinuria se mai numește și miopatia mioglobinurică, și se întâlnește de regulă la cabalinele cu stare buna de întreținute care au fost supuse la efort, după un repaus de câteva zile. Factorii favorizanți sunt reprezentați de alimentație bogată în glucide, repausul, efortul, etc. Morfopatologic se caracterizează prin necrobioze și fragmentarea fibrelor musculare, apoi de eliberarea mioglobinei și eliminarea ei pe cale renală. (3, 6)

Musculatura afectată are o culoare gălbuie, datorită conținutului crescut de acid lactic, iar pe secțiune se observă hemoragii sau rupturi musculare.

Miozitele pot fi:

-seroasă, fibrinoasă și fibrino-hemoragică se instalează ca urmarea traumatismelor ca proces localizat sau a toxiinfecțiilor ca proces generalizat;

-purulentă și flegmonul grebănului, sunt produse de germeni piogeni care se grefează pe leziunile apărute în urma contuzilor, rosături de harnașamente sau de Onchocerca cervicalis; apare ca o tumefacție fără o delimitare precisă, edemațiată, și de consistență fluctuantă, cu timpul se instalează fistule de diferite mărimi;

-fibroasă, este o inflamație cronică ce apare ca o forma de terminare a inflamațiilor de tip acut și se caracterizează prin prezența de zone albe sidefii cara au o consistență crescută, secționare lor făcându-se cu o oarecare dificultate.

Tumorile mușchilor:

-benigne: fibroame, rabdomioame, lipoame;

-maligne: rabdomiosarcoame, liposarcoame.

Tendinitele și tenosinovitele sunt produse de factori mecanici, infecțioși și parazitari și pot fi:

-seroasă, serofibrinoasă, hemoragică și purulentă în care tendonul este mărit în volum, flasc și cu exsudat în spațiul peritendinos, aspect caracteristic tendinitelor exsudative;

-fibroplastică în care tendonul are o consistență crescută și prezintă țesut conjunctiv peritendinos;

-granulomatoasă, produsă de paraziți din genul Onchocerca, și se caracterizează prin prezența de nodozități pe traiectul tendoanelor mușchilor flexori ale membrelor și la nivelul fașciilor și aponevrozelor musculare.

6.2.22. Leziunile articulațiilor

Osteocondroza este artropatie cronică, ce se caracterizează prin depolimerizarea cartilagiilor articulare, fiind favorizată de factori traumatici, exces lichid sinovial etc.

Se caracterizează prin prezența de eroziuni și ulcere la nivelul cartilagiilor articulare, osul este descoperit, cu zone hemoragice sau cu procese de necroză.

Hidartroza și hemartroza sunt tulburări circulatorii de natură traumatică și se caracterizează prin prezența de transsudat și/sau sânge în cavitatea articulară.

Artritele sunt produse de factori traumatici și infecțioși și pot fi:

– exsudative: seroasă în care se observă prezența unui lichid gălbui, uneori cu tentă roșietică; fibrinoasă în care se observă un lichid sinovial tulbure cu flocoane de fibrină; purulentă în care se observă colecții purulente de diferite dimensiuni;

– deformată caracterizată prin proliferări, condrite și osteofite;

-anchilozantă caracterizată prin proeminarea osteofitelor în cavitatea articulară sau unirea lor periarticulară.

-poliartritele și politenosinovitele purulente, în caz de metastaze produse de omfaloflebite.

6.2.23. Leziunile oaselor

Insulele de fetalizare ale măduvei osoase sunt caracteristice anemiei infecțioase ecvine și se traduc prin prezența de insule roșietice, de diferite dimensiuni.

Hemoragiile osoase sunt, de regulă de natură traumatică pot fi superficiale și profunde.

Fracturile osoase pot fi deschise și închise.

Osteoperiostitele sunt produse de traumatisme de intensitate crescută și pot fi:

-seroasă, fibrinoasă sau fibrinohemoragică, în traumatisme puternice, regiunea afectată având culoare roșie-vișinie, consistență scăzută în special la oasele spongioase;

-purulentă, urmarea a infecției streptococice la mânji, și caracterizată prin colecții purulente subperiostale sau la nivelul cartilajelor.

Hiperostozele (exo-, eno- și osteofite – osteită osificantă) apar ca urmare a solicitării mecanice timp îndelungat în poziții anormale. Se caracterizează prin excrescențe osoase bine delimitate, de diferite mărimi la suprafața osului numite exostoze, spre canalul medular numite enostoze, sau în apropierea articulațiilor numite osteofite.

Tumori:

-benigne: condroame, osteoame;

-maligne: condrosarcoame, osteosarcoame. (14, 26, 30, 34)

7. DIAGNPOSTIC NECROPSIC LA CÂINE

Scopul necropsiei este determinarea cauzei morții, descoperirea incidenței bolii și efectele asupra mediului precum și studiul retrospectiv asupra diagnosticului. (3, 6)

Tehnica generală de necropsie urmărește aceleași principiile generale ale necropsiei. Diferențele majore sunt legate de faptul că fiind vorba de animale de companie implicarea emoțională a proprietarilor duce la o serie de modificări ale tehnicii în direcția păstrării aspectului exterior al cadavrului cât mai intact pentru înhumare. De asemenea, câinii sunt uneori în serviciul unor instituții cu caracter militar care au anumite cerințe în ceea ce privește necropsia, recoltarea de probe și examenele de laborator precum și modul de întocmire a actului de necropsie. În asemenea cazuri se recomandă necropsia cosmetică. (3, 6)

7.1. Necropsia cosmetică

Efectuarea tehnicii clasice, complete, de necropsie, este inacceptabilă, de multe ori, pentru proprietarii de câini și pisici care vor să cunoască, totuși, cauzele morții animalului. În aceste cazuri, medicul prosector trebuie să satisfacă două cerințe majore, respectiv examinarea cât mai completă a cadavrului și păstrarea cât mai intactă a integrității lui, pentru a nu rănii sensibilitatea proprietarului. (6)

În acest sens, este necesară planificarea atentă a inciziilor care se vor face în vederea reconstituirii cadavrului după necropsie. Ca regulă generală, tehnica aleasă și toate inciziile ce urmează a fi făcute se vor stabili foarte clar, de comun acord cu proprietarul. Obținerea datelor anamnetice, instrumentarul folosit și examinarea exteriorului animalului nu implică diferențe față de tehnica uzuală. (6)

La deschiderea cadavrului trebuie să se țină seama de organele care trebuie neapărat examinate iar ca principiu general, liniile de incizie trebuie să fie cât mai scurte și să fie cât mai puțin evidente după suturare.

Examinarea se va face în poziție dorsală, cadavrul fiind menținut în această poziție de către o persoană ajutătoare sau prin sprijinire cu diferite obiecte.

Deschiderea cavității abdominale se va face doar de la nivelul apendicelui xifoidian până la nivelul cicatricii ombilicale. Se examinează aspectul general al cavității și se puncționează diafragmul pentru verificarea vidului pleural.

Se secționează inserția diafragmului pe peretele costal, se secționează traheea, esofagul și vasele de sânge la nivelul părții anterioare a cavității toracice și se extrag organele toracice, după secționarea esofagului distal și a marilor vase, la nivelul traversării diafragmului.

Urmează eviscerarea organelor abdominale începând cu ficatul, splina, stomacul și duodenul, intestinul subțire și gros prin secționarea mezenterului la fiecare segment în parte.

Rinichii se detașează și se extrag din cavitate. Vezica urinară se palpează iar dacă este necesar se detașează și se extrage.

Organele eviscerate se examinează după protocolul obișnuit. Cavitățile se drenează de eventualele lichide și se spală, dacă este nevoie.

Eviscerarea și examinarea creierului se face doar dacă anamneză indică evoluția unor manifestări nervoase centrale. Pentru decalotare se face secționarea pielii pe o linie trasversală interoculară care se continuă până la nivelul atlasului. Pielea și musculatura se răsfrâng facilitând accesul la calotă. Secționare calotei și eviscerarea creierului se va face după metoda clasică.

După realizarea necropsiei trebuie refăcut cadavrul. Organele eviscerate se repun în cavități pentru a reconstitui forma acestora. O altă posibilitate este umplerea cavităților cu hârtie absorbantă.

Suturile trebuie să fie continue iar aranjarea părului va masca liniile de sutură. Blana trebuie curățată de sânge sau alte materiale biologice. (3, 6)

7.1.1. Examenul extern

La examenul extern se va nota greutatea, starea de întreținere (ex. obez, slab, cahectic), modificările cadaverice, aspectul părului, pielii, mucoaselor aparente, ochilor și orificiilor corporale.

Se descriu tatuaje, cicatrici, tumori cutanate, malformații osoase, incizii chirurgicale etc. Uneori este nevoie de recoltarea globilor oculari pentru examen histopatologic. În acest caz pleoapele se prind împreună cu un forceps iar cu un bisturiu, se incizează pleoapele în jurul orbitei. Disecția globului ocular se realizează cu o foarfecă prin secționarea nervului optic și a musculaturii extrinseci. În acest moment se face examenul și recoltarea glandei lacrimale. Pleoapele se pot îndepărta sau se pot lăsa împreună cu globul ocular. (3, 6)

Urmează îndepărtarea mușchilor extrinseci ai globului ocular și injectarea de aproximativ 0,25 ml de formol în umoarea vitroasă și fixarea în formol 10% a întregului glob ocular. (3, 6)

7.1.2. Aspectul general al cadavrului

Cașexia are ca și cauză subalimentația, condiții deficitare de întreținere, bolilor cronice, etc. Se caracterizează printr-o emaciere severă a cadavrului.

Discondroplazia fetală este o anomalie congenitală generalizată ce se caracterizează prin tulburări de osificare la nivelul oaselor membrelor. Cel mai frecvent se întâlnește la câinii din rasa Baset. Membrele sunt scurte și groase.

Rahitismul apare la căței are etiologie carențială, cauza majoră o reprezintă carența fosfocalcică, la care se adaugă hipovitaminoza D. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală slabă, devierea razelor osoase (picioare încrucișate sau în formă de paranteză), pe fața internă a coastelor se observă o îngroșarea protuberanțelor osoase (mătănii condrocostale); extremitățile articulare sunt mult crescute, cu cartilajul subțiat, fragilitatea oaselor este mult crescută.

Osteofibroza, constă în înlocuirea țesutului osos cu țesutul fibros, este favorizată de excesul de fosfor și aportul scăzut de Ca. Se caracterizează prin deformarea oaselor capului; maxilarele au consistența cauciucului, ramurile mandibulei sunt apropiate, oasele se secționează cu ușurință, iar dinții se mișcă în alveole . (14, 26, 30, 34)

7.1.3. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat, limfonodurilor externi și ale glandei mamare

Tulburările distrofice sunt reprezentate de:

– hipercheratoza este observată mai frecvent la câinii bătrâni în regiunea jaretelor, cuzineților plantari, a pielii botului în jigodie, forma cutanată complicată microbian, când pielea cuzineților plantari și din regiunea botului este îngroșată, indurată, brăzdată de numeroase crevase;

– amiloidoza cutanată are cauze exogene (infecții, substanțe străine) sau endogene (distrugeri de țesuturi pe suprafețe întinse);

– melanoza (maculată sau difuză) este favorizată de îmbătrânire, hipotiroidism, și se caracterizează prin colorarea brun-negricioasă a țesuturilor, uniformă – melanoza difuză sau în focare – melanoza maculată;

– albinismul întâlnit mai rar, cauza este reprezentată de absența completă a pigmentului melanic din organism; indivizii albinoși, au irisul depigmentat; (14, 26, 30, 34)

Piodermatita se mai numește și intertrigo, reprezintă inflamația pielii și apare cu precădere la câinii obezi la nivelul cutelor sau pliurilor, caracterizată prin zone de culoare roșietică, cu zone depilate, acoperite de un exsudat seropurulent, urât mirositor. (3, 6)

Foliculita și furunculoza apar frecvent în spațiile interdigitale și regiunea occipitală, la căței, secundar demodeciei. Foliculită se caracterizează pri prezența de pustule mici centrate de un fir de păr și înconjurate de un inel roșietic; Furunculoză este inflamație purulentă a foliculului pilos și a structurilor perifoliculare. (3, 6)

Exantemul veziculo-pustulos se întâlnește în jigodie, la tineret, cu localizări pe fața internă a coapselor și pe abdomen se caracterizează prin prezența de mici vezicule sau pustule în special în regiunile cu piele fină. (3, 6)

Dermatita flegmonoasă, se localizează în regiunea cefalică ca urmare a unor traumatisme complicate.

Dermatita scvamoasă circumscrisă, cu depilație, se întâlnește în microsporie și tricofiția uscată;

Microsporia, se localizează pe cap, gât, membre, mai rar pe regiunea dorso-lombară, fața ventrală a abdomenului și fața internă a coapsei și se caracterizează prin eriteme, depilații, cruste de culoare cenușiu-gălbuie și leziuni purulente la cazurile în care apar complicații;

Tricofiția se caracterizează prin eritem, cruste, scvame și alopecie facială.

Dermatita pruriginoasă se întâlnește în boala Aujeszky, în zona pruriginoasă se observă leziuni de automutilare, uneori cu sfâșierea țesuturilor.

Otita exsudativă este întâlnită în candidoză și se caracterizează prin proliferări polipoase, pigmentate în galben, acoperite cu exsudat albicios în evoluția cronică.

Tumorile conductului auditiv extern sunt rare și sunt reprezentate de tumori ale glandelor ceruminoase. (3, 6)

7.1.4. Leziunile cavității bucale

Cariile dentare provocate de alimentația alimentația hiperglucidică.

Ulcerele și eroziunile mucoasei se întâlnesc în intoxicația cu mercur, uremie, hipovitaminoza C, tartrul dentar; zonele afectate au o colorație verzuie și sunt bine delimitate.

Stomatitele:

-catarală – etiologie nespecifică;

-crupală – prezentă în candidoză;

-ulceroasă, în leptospiroză, uremie, hipovitaminoza C; se caracterizează prin prezența de ulcere superficiale sau profunde, cu localizare pe gingii, laturile limbii, sau pe fața internă a obrazului; fundul ulcerului este de culoare roșietică și acoperit deseori cu un depozit galben-brun; în uremie și hipovitaminoza C are un fond hemoragic;

-purulentă, cu abcese și flegmoane, produsă de germeni piogeni;

-gangrenoasă, în leptospiroză, jigodie, hepatita Rubarth în urma complicațiilor;

-glosita granulomatoasă de corp străin inert.

Tumorile cavității bucale:

-papilomatoza bucală, apare mai frecvent la căței și se caracterizează prin prezența de neoformațiuni pediculate, cu suprafața netedă sau vegetantă, cu baza de implantare îngustă dar profundă, de regulă au dimensiuni reduse;

-epulis, la boxeri și buldogi, excrescențe conopidiforme, neulcerate, situate pe marginile gingivale; (Fig.5.1)

-sarcomul Sticker, se întâlnește rar la nivel bucal, se localizează pe buze, limbă, gingii și are aspect conopidiform cu zone necrotice și ulcerate. (14, 26, 30, 34)

7.1.5. Leziunile globilor oculari

Conjunctivita catarală și/sau cataral purulentă, și keratita ulcerativă sunt provocate de cauze mecanice, infecții nespecifice, jigodie (forma oculară).

În cazul jigodiei se observă, catar conjunctival, keratită ulcerativă, cu perforarea corneei, uneori panoftalmie, uneori leziunile se pot cuprinde nervul optic.

7.1.6. Leziunile cavităților nazale

Nodulii mixomatoși, leziuni asemănătoare polipilor, sunt produși de Cryptococcus neoformans;

Tumori – cel mai frecvent se întâlnesc carcinoame, în special, la câinii adulți, sub forma de neoformații nodulare, ulcerovegetante, cu baza de implantare largă (sesile), pe secțiune au aspect slăninos, culoare albicioasă, în zona central prezintă o zone de necroză cu sau fără infiltrații hemoragice.

Edemele pot fi:

– generalizate apar în hipotiroidism, alergoze, toxoplasmoză;

– localizate cu cauze diferite în funcție de zona afectată:

– la membre, în anomalii renale congenitale, la nou-născuți;

– la față și subadominal, în nefrite;

-perifaringian, serohemoragic, în glosantrax și pasteureloză acută;

-decliv, cianotic, în insuficiența cardiacă. (14, 26, 30, 34)

7.1.7. Leziunile limfonodurilor și glande mamare

Limfonodulita purulentă este întâlnită în infecțiile streptococice, se localizează în regiunea mandibulară, se poate asocial cu faringită purulentă.

Tumori sunt rar întâlnite și pot fi localizări ale leucozei canine, afectează limfonodulii mandibulari, prepectorali și are localizare simetrică;

Leziunile glandei mamare mai frecvent întâlnite sunt procesele tumorale: adenomamele și adenocarcinoamele și mai rar fribroame și fibrosarcoamele.

7.1.8. Jupuirea cadavrului

Se procedează la incizia pielii pe partea ventrală, median, de la simfiza mandibulară, până la nivelul perineului și pe fața internă a membrelor. Secțiunile circulare se realizează, ca și la alte specii, la nivelul regiunilor metacarpiene și metatarsiene, la nivelul botului, perineal și în jurul prepuțuluI. Pielea se îndepărtează în totalitate. La cererea proprietarului, nu se realizează jupuirea; în acest caz se va proceda la realizarea așa-numitei necropsii cosmetice. (3, 6)

Se examinează țesuturile descoperite cu ocazia jupuirii, se notează cantitatea și culoarea țesutului adipos subcutanat.

Pornind de la stern, se secționează musculatura internă a spetei, doar atât cât să permită bascularea membrelor și să mențină, astfel, poziția dorsală a cadavrului.

Se examinează plexul brahial și spațiul axilar. Apoi se examinează limfonodul prescapular (cervical superficial). Acesta este prins în țesutul conjunctiv sub mușchii omotransvers și brahiocefalic. Se examinează limfonodurile axilare, care sunt așezate dorsal de mușchii pectorali profunzi.

Se examinează limfonodurile inghinale, care sunt localizate imediat cranial pubisului, în țesutul adipos ce acoperă canalul inghinal.

Pentru dezarticularea șoldului, țesuturile moi se secționează și se îndepărtează din jurul articulației coxo-femurale. Cu un bisturiu steril se secționează capsula articulară, la locul de prindere pe femur. Cu o pensă se ridică capsula pentru evidențierea spațiului articular.

Dacă lichidul sinovial este modificat, se poate realiza un frotiu citologic, cu ajutorul unui tampon steril. Tamponul se introduce în fluidul articular, iar apoi se rulează pe o lamă microscopică curată. Urmează uscarea la aer și colorarea. Se poate recolta lichid și pentru examen microbiologic, fie cu un alt tampon steril, fie cu o seringă.

Cu un bisturiu se secționează ligamentul rotund (în capătul femurului) și se îndepărtează capul femural din cavitatea acetabulară pentru a examina complet articulația. Se colectează orice țesut anormal sau exsudat.

Examenul tiroidei și paratiroidei se realizează în timpul jupuirii sau imediat după. Mușchii ventrali ai traheei se îndepărtează prin secționarea transversală a lor, la intrarea pieptului și se face dislocarea lor până la nivelul capului. Lobii tiroidieni și paratiroidele adiacente sunt localizate lateral de primele inele traheale.

Identificarea și examinarea glandelor salivare (mandibulare, parotide și sublinguale) și a limfonodurilor mandibulare este urmată de recoltarea de probe pentru histopatologie dacă este cazul.

Pentru obținerea de rezultate optime, măduva osoasă se recoltează cât mai devreme în timpul necropsiei. Femurul, coastele, sternul și vertebrele sunt accesibile pentru recoltare de probe medulare, pentru examen cito- și histopatologic.

Cu ajutorul unui ferăstrău se îndepărtează capul femural, prin tăierea gâtului. Măduva osoasă roșie se colectează pentru examen citologic, cu ajutorul unei pensule de păr uscată, de la nivelul gâtului femural iar apoi se aplică pe o lamă curată. Pentru examenul histopatologic, se recoltează măduva de la nivelul gâtului (capului) femural sau chiar porțiuni cu os, în formol. O alta metodă este de a îndepărta un mic segment din corpul femural, cu ajutorul unui clește de tăiat osul. Se colectează apoi un segment de măduva roșie și se realizează amprente iar segmentul rămas se introduce într-o casetă etichetată și în formol, pentru examen histopatologic.

Recoltarea măduvei de la nivelul coastelor presupune recoltarea unui segment scurt de coastă, de la partea distală, cu ajutorul unui ferăstrău. Frotiul se face cu ajutorul unei pensule sau, pentru examen histologic, se fixează tot segmentul. Tehnicile prezentate se pretează, de altfel, și altor oase late. (3, 6)

7.1.9. Deschiderea și examinarea cavității abdominale

Se realizează o incizie ventrală, mediană, de la apendicele xifoidian, până la pubis. Peretele abdominal se incizează bilateral, pe linia hipocondrului și anterior de pubis.

În acest moment se poate realiza cistocenteza pentru recoltarea de urină în vederea examenului.

Îndepărtarea viscerelor abdominale pentru evidențierea și examinarea glandelor suprarenale se face cât mai repede deoarece acestea intră rapid în autoliză. Pentru evidențiere, se disecă cu atenție țesutul conjuctiv adipos perirenal. Pentru examenul structurii (corticala, medulară) se fac secțiuni transversale din care se recoltează pentru examen histopatologic. (3, 6)

7.1.10. Leziuni la nivelul cavității abdominale

Diateza hemoragică (hemabdomen) se întâlnește în hemofilie, intoxicații cu raticide cumarinice, aflatoxicoză acută, leptospiroza, hepatita Rubarth, salmoneloza acută. Se caracterizează prin prezența de hemoragii multiple de forme și dimensiuni variabile în diverse țesuturi și organe.(Fig.5.6)

Icterul hemolitic se întâlnește în leptospiroză, hepatita infecțioasă, rubratoxicoză. Se caracterizează printr-o colorația gălbuie a țesuturilor cu excepția țesutului nervos și a extremităților articulare.

Ascita se întâlnește în ciroză hepatică, pneumonie sclerozantă, histoplasmoză. Se caracterizează prin acumularea de lichid galben citrin (transsudat) în cavitatea abdominală.

Poliserozitele pot fi :

seroase, serohemoragice sau serofibrinoase, în hepatita infecțioasă;

granulomatoasă poate fi întâlnită sub mai multe forme: – productivă și/sau exsudativă, se întâlnește în tuberculoză, evoluează cu pleuropericardite serofibrinoase și purulente și limfonodulite granulomatoase cu aspect slăninos difuz sau cazeos;

forma nodulară, cu exsudat serohemoragic, în cavități, apare în infecția produse de Nocardia, Streptomyces.

Peritonitele:

purulentă apare ca urmare a complicațiilor posttraumatice sau laparatomii complicate;

gangrenoasă, în urma deșirării tubului digestiv; se caracterizează printr-o colorație cenușiu-verzuie, chiar negricioasă a peritoneului, pe secțiune se observă un exsudat ihoros, la delimitarea dintre zona sănătoasă și cea afectată;

productiv/exsudativă, se întâlnește în tuberculoză, și se caracterizează prin prezența unor noduli de diferite dimensiuni sau a unor îngroșări difuze ale foițelor viscerale și a epiploonului, cu prezența de exsudat.

7.1.11. Deschiderea și examinarea cavității toracice

Verificarea presiunii negative intratoracice se face prin realizarea unei incizii în porțiunea tendinoasă a diafragmului. Se poate auzi suflul de aspirație și se poate vedea relaxarea diafragmului.

Dacă este suspicionată septicemia, se recoltează sânge din cord, în condiții de asepsie, într-o seringă sterilă și se transferă într-un mediu de cultură.

Se secționează diafragmul, la locul de inserție pe peretele toracic. Deschiderea cutiei toracice se face printr-unul din procedeele prezentate la partea generală.

Se examinează pleura parietală și viscerală, coastele și mușchii intercostali. (3, 6)

Pericarditele pot fi:

seroasă

fibrinoasă de natură infecțioasă;

purulentă, întâlnită în infecții cu germeni piogeni (streptococi, stafilococi).

7.1.12. Eviscerarea organelor din cavitatea toracică

Organele toracice se examinează in situ, apoi se eviscerează. Organele toracice se extrag într-un singur bloc, incluzând limba, laringele, traheea, esofagul, inima, aorta și pulmonii. Eviscerarea acestui bloc începe cu eviscerarea limbii, prin secționarea musculaturii intermandibulare, pe lângă fiecare ramură a mandibulei. Pentru a ușura acest procedeu, se poate face secționarea cu un fierăstrău a simfizei mandibulare. Se examinează cavitatea bucală, dinții, faringele și laringele, tonsilele.

Se secționează transversal esofagul, aorta, vena cavă, la nivelul diafragmului. Esofagul distal poate fi ligaturat sau pensat înainte de secționare, pentru prevenirea refluxului de conținut gastric.

Organele toracice se așează pe o masă suficient de mare. Se examinează limba. Cu ajutorul unui bisturiu sau al unei foarfeci se deschide esofagul pe toata lungimea. Se examinează mucoasa și musculoasa.

Se examinează limfonodurile retrofaringiene mediale care sunt localizate lângă fața dorso-laterală a faringelui. (3, 6)

7.1.13. Deschiderea și examinarea organelor cavității pelvine

Se localizează gaura obturată a pelvisului. Anterior se secționează (cu ferăstrăul) ischiumul iar posterior pubisul, bilateral. Prin disecție se îndepărtează osul rămas liber. (3, 6)

Eviscerarea și examinarea piesei urogenitale

Organele genitale și urinare se pot eviscera împreună sau separat.

Se examinează perineul și se secționează. Se eliberează rinichii din zona lombară apoi, prin tracțiune și disecție, se eviscerează ureterele împreună cu rinichii, până la vezica urinară. Se realizează incizia și răsfrângerea capsulei din zona hilului pentru examenul ureterului și vaselor renale. (3, 6)

Rinichii

Se secționează până la nivelul bazinetului. Incizia de la nivelul bazinetului se extinde la nivelul ureterului, observându-se eventualele anomalii. Parenchimul renal se secționează seriat și se recoltează probe care cuprind cortex și papile renale. Dacă este suspicionată o intoxicație, se recoltează și se congelează cel puțin 6 cm3 de țesut renal, pentru examene toxicologice.

Urmează examinarea vezicii urinare, a uretrei și a prostatei. Cu o foarfecă se deschide vezica urinară și uretra, pe partea ventrală, până la penis (mascul) sau la meatul urinar (femelă). Se examinează cu atenție vezica, uretra și trigonul vezical, pentru neoplazii, urolitiază și altele. La nevoie se pot recolta probe.

În cazul organelor genitale mascule se examinează testiculele, epididimul, cordoanele spermatice, prostata.

În cazul organelor genitale femele se folosește o foarfecă pentru deschiderea vulvei, vestibulului, vaginului și a uterului până la oviducte. Se examinează oviductele și ovarele.

Atât la cățea cât și la masculi se întâlnesc frecvent tumori veneriene (sarcoame rotundocelulare) localizate pe mucoasele genitale, cu sau fără implantare bucală. (3, 6)

7.1.14. Leziunile aparatului urinar și genital

Atrofia renală, cauzată de chiști de retenție urinară, litiază renală sau de natură parazitară, datorită localizării lui Dioctophyme renale.

Hidronefroza, se întâlnește în carcinomul de prostată sau vezical, și se instalează prin oprirea calculilor la baza osului penian sau prin hipertrofia prostate.

Se caracterizează prin prezența unei mari cantități de urină în basinet, parenchimul renal este mult redus în volum datorită compresiunii, în forme mai grave întreg rinichiul este transformat într-o pungă cu urină care produce atrofie renală totală, prin compresiune.

Hemoragiile renale se pot întâlni în: uremie, micotoxicoze (aflatoxicoză) intoxicație cu raticide.

Infarctul alb renal, se întâlnește ateroscleroza arterelor renale.

Nefritele pot fi:

limfohistiocitară întâlnită în în leptospiroză, jigodie, boala Rubarth, uremie;

granulomatoasă, de natură micotică (aspergiloză).

Urocistitele:

– catarale, hemoragice, fibrinohemoragice;

Tumori – carcinomul vezical.(Fig.5.2) (7, 14, 26, 30)

7.1.15. Eviscerarea organelor aparatului digestiv

Etapa începe cu examinarea anusului și a rectului și incizia țesuturilor din jurul anusului.

Se secționează diafragmul (partea superioară de atașare) și se eviscerează organele digestive și splina, prin tracționare și disecție a mezenterului, aproape de locul de inserție, pe peretele dorsal al cavității abdominale. Astfel se vor păstra limfonodurile mezenterice atașate segmentelor lor digestive.(3, 6)

Continuarea disecției organelor abdominale se face până la canalul pelvin. Se eviscerează toate organele digestive, împreună cu splina și cu sacul anal, cu glandele asociate.

Se face examenul suprafeței centrale a coloanei vertebrale.

Limfonodurile iliace se găsesc localizate ventral de vertebrele lombare 5, 6 sau 7, aproape de ramificarea aortei. Se deschide longitudinal aorta abdominală iar inciziile se extind și la nivelul arterelor iliace. (3, 6)

7.1.16. Examinarea cordului

Deschiderea sacului pericardic se face după regula generală prezentată la partea generală. In cazul existenței unor exsudate în cavitate, se vor preleva probe pentru examenul citologic și bacterilogic.

Examenul general al cordului urmărește conturul extern (rotunjit în caz de dilatație cardiacă), aspectul epicardului, aspectul miocardului prin transparența epicardului și aspectul extern al marilor vase. (3, 6)

Deschiderea cordului drept. Cu un cuțit sau cu o foarfecă se secționează peretele ventricular de la baza auriculului până la vârful cordului. Apoi se secționează transversal auriculul, deschizând atriul drept. Se extrage cheagul cruoric din atriu și se examinează valvula tricuspidă (atrioventriculară). Se continuă secțiunea cu valvulele pulmonare. Se examinează și se secționează mușchii papilari și cordajele tendinoase. Se îndepărtează coagulii și se spală cu ser fiziologic. Se examinează endocardul atrial și ventricular, valvulele tricuspide și pulmonare și miocardul.

Artera pulmonară se secționează longitudinal inclusiv ramurile intrapulmonare și se urmărește eventuala prezență a trombușilor, paraziților și altele. (3, 6)

Deschiderea cordului stâng. Cu un cuțit sau cu o foarfecă se secționează peretele ventricular de la baza auriculului până la vârful cordului. Se introduce un cuțit în atriu și se secționează. Coagulii se îndepărtează și se examinează suprafața endocardului parietal, valvular, și aspectul miocardului.

Secționând valva mitrală, în apropierea septumului interventricular, se vor secționa și valvulele aortice și aorta.

Aorta se deschide longitudinal. Examenul aortei include examinarea valvulelor, orificiile arterelor coronare, spațiul sub- și postvalvular aortic, constricții (stenoze), dilatații, canal arterial persistent și altele. După aceasta, cordul se poate îndepărta de pulmon. (3, 6)

7.1.17. Leziunile cordului

Dilatația cardiacă dreaptă se întâlnește în emfizem pulmonar cronic, miocardopatii, valvulopatii. Peretele cordului drept este mult subțiat și depășește șanțul atrioventricular. .

Obstrucția ventriculului drept, și/sau a arterei pulmonare, pot fi produse de Dirofilaria imitis.(Fig.5.3)

Pericardita serofibrinoasă se întâlnește în uremie și în hepatita infecțioasă.

Tromboza atriilor și a aortei pot apare în urma fibrilației.

Infarctul alb miocardic se produce în urma arterosclerozei vaselor pulmonare, hialinozei, amiloidozei.

Prezintă aspect caracteristice atât la suprafață cât și pe secțiune. La suprafața miocardului se observă focare gălbui cu marginile neregulate, delimitate de un brâu roșietic (congestivo-hemoragic) în formele acute, și de o zonă albicioasă (reacție fibroasă) în evoluțiile subacute-cronice. Pe secțiune are o formă triunghiulară, cu baza mare spre periferia organului iar vârful spre vasul obliterat.

Miocarditele pot fi:

limfohistiocitară, se întâlnește în infecții cu streptococi beta hemolitici, parvoviroză canină, uremie etc.; se caracterizează prin prezența de noduli de culoare cenușie-albicioasă cu aspect slăninos, de dimensiuni variabile sau sub formă de infiltrații difuze;

granulomatoasă se produce ca urmare a metastazelor din pulmoni în aspergiloză.

Tumorile miocardului, sunt întâlnite sub forma de carcinoame ca urmarea metastazelor din tiroidă sau glandele salivare

Elastoza congenitală este prezentă la căței;

Calcificarea endocardului se întâlnește în jigodie la căței și în uremia la câinii adulți.

Sufuziuni subendocardice – septicemia, intoxicații acute.(Fig.5.4)

Endocarditele pot fi :

– ulcerativă, se întâlnește în prima fază a nefritei cu localizare, și se caracterizează prin prezența de ulcere pe endocardul atrial;

– verucoasă, se întâlnește în uremie, faza avansată a bolii, în streptococie și stări alergice; se caracterizează prin prezența de formațiuni verucoase pe suprafața endocardului valvular și/sau parietal cu suprafața neregulată, izolate sau confluente, de diferite dimensiuni;

– ulcerovegetantă, se întâlnește în infecții produse de streptococi hemolitici, cu localizare în special la nivelul cordul stâng; se caracterizează prin prezența de vegetații cu aspect conopidiform și suprafața neregulată, de diferite dimensiuni pe endocardul valvular bicuspidian, acestea au culoare cenușie-gălbuie și sunt friabile.(4, 5, 32)

7.1.18. Examinarea aparatului respirator

Examenul aparatului respirator se face după regulile generale. Cu o foarfecă se secționează cartilajul cricoid, se deschide longitudinal traheea până la bronhiile primare. Se examinează suprafața mucoasei și limfonodurile traheobronșice, situate la nivelul bifurcației traheale. Se inspectează și se palpează cu atenție toți lobii pulmonari. Lobii se disecă prin deschiderea bronhiilor mijlocii. (3, 6)

7.1.19. Leziunile aparatului respirator

Laringotraheitele infecțioase sunt produse de virusuri cu tropism pentru aparatul respirator, au aspect cataral, uneori se pot complica prin intervenția bacteriilor caz în care exsudatul devine mucopurulent cu extindere la pulmoni în cazul jigodiei.

Bronșitele sunt predominant exsudative, complicate cu caverne pulmonare în caz de TBC. Mai pot fi de natură parazitară, produse de paraziți din genul Capillaria și se caracterizează prin prezența unui exsudat cataral, și obstrucții ale căilor aerofore.

Antracoza pulmonară, este o distrofie minerală întâlnită la câinii care trăiesc în zonele industriale, intens poluate cu praf de cărbune. Plămânii prezintă atât la inspecție cât și pe secțiune puncte negre izolate sau confluente.

Emfizemul pulmonar este mai rar întâlnit și se observă la câinii bătrâni. La suprafața plămânului se observă zone proeminente de culoare roz-pal crepitante la palpare.

Edemul pulmonar se întâlnește în șoc caloric, jigodie, leptospiroză, în intoxicația cu ANTU, fosfură de aluminiu.

Plămânii sunt măriți în volum și greutate, au culoarea roșietică, desenul lobular foarte evident și consistența păstoasă. La secționare se observă un lichid spumos, docimazia este între două ape.

Bronhopneumoniile pot fi:

-catarală, se întâlnește în caz de microclimat necorespunzator, laringotraheita infecțioasă, jigodie, salmoneloză; plămânii sunt măriți în volum și greutate, au culoare roșie-violacee, consistență crescută, aspect umed, pe secțiune se scurge o secreție de culoare maronie; docimazia este pozitivă;

-gangrenoasă, este cauzată de aspirația accidental a lichidelor; se caracterizează prin prezența la suprafață și pe secțiune de focare cenușii-verzui cu conținut fluid, ihoros, uneori cu formarea de caverne, docimazia pozitivă;

-hiperplazică, sau limfohistiocitară, se întâlnește în: viroze, chlamidioză; este asemănătoare cu bronhopneumonia catarală, diagnosticul diferențial se face pe baza localizarii limitate la nivelul lobilor craniali și mediali;

-granulomatoasă, se întâlnește în: tuberculoză, actinobaciloză, aspergiloză și criptococoză; focarul primar este localizat pe fața dorsală a lobilor posteriori, sub forma unor granuloame de dimensiuni mici, dar care pot ajunge la un diametru de 2-3 cm, pe secțiune au aspect omogen, sau prezintă zonă centrală de ramolisment, focarele tuberculoase au aspect asemănător țesutului de granulație;

Tumorile pulmonare sunt reprezentate de carcinoame, și reprezintă 75% din tumorile primare din pulmon. (14, 26, 30, 33, 34)

7.1.20. Examinarea ficatului și pancreasului

Examinarea și colectarea de probe reprezentative de pancreas, eventual într-o piesă, cu mezenter și duoden se face cât mai rapid pentru prevenirea autolizei. Duodenul se deschide pentru evidențierea papilelor duodenale (papila majoră și minoră). Se verifică permeabilitatea canalului biliar prin presarea ușoară a veziculei biliare și observarea ejecției de bilă la nivelul papilei duodenale. Se secționează apoi vezicula biliară, se examinează mucoasa și se recoltează probe, dacă este cazul.

Ficatul se desprinde din blocul de organe abdominale, apoi se deschide vena portă și se examinează pentru tromboze. Secțiunile care se fac la nivelul ficatului sunt seriate, la 1 cm distanță. Probele pentru examen histopatologic trebuie să fie până la 0,5 cm grosime, iar în caz de suspiciune de intoxicație, se colectează și se congelează bilă și cel puțin 6 cm3 de țesut hepatic. (3, 6)

7.1.21. Leziunile ficatului și ale vezicii biliare

Hepatoza grasă se întâlnește în aflatoxicoză acută, intoxicația uremică, leptospiroză, jigodie.

Congestia hepatică pasivă este favorizată de staza venelor hepatice sau a venei cave.

Necrozele miliare se pot întâlni în micotoxicoze, leptospiroză.

Hepatitele pot fi:

-parenchimatoasă, în intoxicații;

-necrotică, în intoxicația cu citostatice;

-hemoragică în hepatita Rubarth; ficatul este mărit, iar sub capsula hepatică sunt prezente mici hemoragii și focare cenușii-gălbui de necroză;

-perihepatita fibrinoasă caracteristică hepatitei Rubarth;se caracterizează printr-o exsudație serofibrinoasă la nivelul peritoneului, datorită acesteia lobii hepatici sunt aderenți unul de altul;

-purulentă, în streptococie;

-limfohistiocitară poate îmbrăca două forme: difuză și nodulară, forma difuză se întâlnește în histoplasmoză, și se caracterizează printr-o culoare cenușie-albicioasă uniform a ficatului, aspect slăninos pe secțiune și consistență crescută; forma nodulară se întâlnește în hemosporidioze;

-ciroză atrofică, se întâlnește în micotoxicoze, insuficiență cardiacă, uremie.

Se caracterizează printr-o reducere semnificativă în volum și greutate a ficatului, acesta are o culoarea galben-maronie, consistența este mult crescută, percepându-se un scârțit la secționare; suprafața ficatului este neregulată; în funcție de aspectul la suprafață există trei forme de ciroză: prezența unor noduli gălbui, de mărimi variabile, de la un bob de mei în ciroză granulară, prezența de nodule cu diametru de 3-4 cm în ciroză nodulară, sau suprafața organului este brăzdată de numeroase șănțulețe, în ciroză lobară;

-granulomatoasă, în TBC;

-parazitară se produce în urma traumatismelor produse de migrația larvelor de Opistorchis sp..

Edemul peretelui vezical este caracteristic hepatitei Rubarth și se caracterizează prin edemul pereților vezicii biliare; (8, 9, 14, 26, 30, 34)

Colecistitele pot fi:

-catarală, în caz de exces alimentar în regim hiperproteic, hiperlipidic;

-limfohistiocitară, în salmoneloză;

-parazitară, în capilarioză și opistorchoză.

Tumorile: mai frecvent se pot întâlni adenoame, adenocarcinoame, hemangioame.

7.1.22. Examinarea splinei

Se extrage splina din blocul abdominal și se secționează longitudinal, în toată masa sau seriat. Anomaliile se înregistrează și se recoltează probe reprezentative. (3, 6)

7.1.23. Leziunile splinei

Ruptura splinei are etiologie traumatic, splina are marginile tumefiate, puternic edemațiate cu prezența unui infiltrat sero-hemoragic daca ruptura s-a produs în timpul vieții; postmortem – și margini netumefiate și needemațiate, postmortem, fiind de natură neoplazică și infecțioasă.

Torsiunea este mai rar întâlnită și se produce concomitent cu ruptură stomacului.

Infarctele roșii lienale se întâlnesc în hepatita Rubarth și anemia hemolitică autoimună întâlnită la căței.

Splenomegalia se întâlnește în intoxicații cu barbiturice și cloroform, în urma unor procese congestive accentuată.

Splenitele pot fi:

-hemoragică difuză, în hepatita Rubarth și salmoneloză;

-hiperplazică, în jigodie, histoplasmoză și hemosporidioză;

-granulomatoasă, în bruceloză.

Tumorile splenice sunt reprezentate de: hemangioamele și hemangiosarcoamele concomitent în multe cazuri cu localizarea cardiacă la nivelul atriului drept; limfomul, la câinii peste 10 ani, și rar localizări ale leucozei canine. (14, 26, 30)

7.1.24.Examinarea epiplonului și mezenterului

Epiplonul se examinează atașat fiind la stomac. Mezenterul se examinează împreună cu limfonodurile mezenterice. Se recoltează limfonoduri, dacă este cazul, în casete individualizate. (3, 6)

7.1.25. Examinarea tractul gastrointestinal

Mezenterul se disecă la nivelul inserției pe peretele intestinal. Această manoperă face ca intestinul să poată fi întins pe masa de necropsie, în vederea deschiderii.

Cu o foarfecă boantă se deschide esofagul distal și stomacul pe marea curbură, de la cardia, până la pilor și duoden. Stomacul se deschide prin răsfrângerea marginilor secțiunii.

Se examinează mucoasa și se recoltează aproximativ 60 ml conținut gastric, pentru examenul toxicologic (poate fi congelat). Se va evita spălarea mucoasei cu apă sau raclarea cu instrumentarul de disecție, deoarece se vor produce artefacte histomorfologice. Dacă spălarea este necesară, se va face cu ser fiziologic sau formol.

Secționarea longitudinală a duodenului se continuă cu celelalte segmente intestinale până la rect.

Se examinează mucoasa intestinală, anusul și glandele anexe (perianale). Se recoltează probe pentru examen histologic.

O metodă bună este separarea unui segment de aproximativ 10 cm de intestin nedeschis, spălarea ușoară a interiorului cu ser fiziologic, ligaturarea capetelor și injectarea de formol în lumen, până la o distensie ușoară a segmentului. (3, 6)

7.1.26. Leziunile aparatului digestiv

Leziunile esofagului

stenoze, produse de corpi străini;

perforații traumatice produse de corpi străini;

noduli esofagieni cu o structură fibroasă produși de infestația cu Spirocerca lupi;

megaesofagul, apare ereditar la Foxul sârmos;

dilatația paralitică;

tumori- sarcoame, carcinoame.

Leziunile stomacului:

torsiunea se produce prin obstrucția pilorului;

dilatația este favorizată de ingestia excesivă de oase;

corpi străini pot fi întâlniți în cazul suspiciunii de turbare;

ulcerele, este favorizat de consumul de alimente iritante; carențe în seleniu, zinc, vitamine, sau poate apărea în cazul înfometării;

gastritele: pot fi: catarală, în micotoxicoze, jigodie, ascaridioză, intoxicații de natură endogenă; hemoragică în focare, în caz de turbare, hemoragică difuză în parvovizoră, leptospiroză și intoxicații; corozivă, produsă de substanțe chimice iritante, în azotemie, micoze.

Distopiile intestinale:

-hernii ingvinale, ombilicale, mai frecvente, perineale mai rar întâlnite;

-eventrații ingvinale, la femele;

-invaginația și volvulusul.

Megacolonul congenital, produs de anomalii ale sistemului neurove-getativ.

Coprostaza, în urma consumului excesiv de oase.

Obstrucții ale rectului, provocate de corpi străini.

Enteritele

-catarală, se întâlnește în jigodie, uremie, micotoxicoze, și se caracterizează printr-o tumefiere a intestinului, mucoasa este edemațiată, hiperemiată, cu depozite cenușii-gălbui ce au tendință de curgere, cu aspect vâscos;

-hemoragică, parvoviroză, în leptospiroză, salmoneloză, enterotoxiemie anaerobă, intoxicație cu arsen, infestații parazitare.

În parvoviroză ansele intestinale sunt puternic congestionate. La deschiderea intestinului se constată absența conținutului, sau un conținut roșietic, care după spălare își menține culoarea roșie-negricioasă a mucoasei datorită exsudatului hemoragic infiltrat în mucoasă și submucoasă, în hemoragie, culoare roșietică dispare după spălare;

Prolapsul rectal apare ca urmare a diareei severe și constipațiilor.

Tumori: fibroame, leiomioame, mixoame, polipi; adenocarcinoame, sarcoame. (14, 26, 30, 34, 37)

7.1.27. Examinarea articulațiilor

Examenul articulațiilor urmărește aspectul lichidului sinovial, eventualele anomalii, ligamente rupte, întinse sau erodate, capsule articulare îngroșate, formarea de osteofite, membrană sinovială proliferată, cartilaje articulare erodate sau ulcerate etc. (3, 6)

Se înregistrează anomaliile, iar dacă este cazul, se recoltează probe pentru examen microbiologic și histopatologic.

Articulația genunchiului. Se identifică și se examinează limfonodulul popliteu. Se secționează transversal mușchii și tendoanele, proximal de genunchi și imediat distal de patelă. Cele două incizii se unesc pe partea medială a articulației genunchiului. Cu atenție se răsfrâng țesuturile incizate, inclusiv rotula, expunând examinării spațiul articular. în acest moment se pot recolta probe pentru histologic și/sau pentru microbiologic Se secționează ligamentul încrucișat și se examinează suprafețele articulare.

Pentru examinarea articulației umărului se secționează musculatura, tendoanele și capsula articulară, pe partea laterală a articulației. Se rotește capul humeral față de cavitatea glenoidă, pentru a expune articulația.

Articulația cotului se flexează la maximum. Se secționează mușchii, tendoanele și capsula articulară printr-o incizie în „U", medio-laterală și posterioară, paralelă cu ulna. Antebrațul se rotește pentru prezentarea articulației. (3, 6)

7.1.28. Eviscerarea și examinarea creierului

Pentru desprinderea capului, se realizează o hiperextensie a capului și se secționează articulația occipito-atloidiană. Dacă se consideră necesar, se poate colecta lichid cefalorahidian (LCR). Se secționează măduva cervicală și musculatura din regiunea cervicală dorsală.

Se secționează pe langă os și se îndepărtează musculatura temporo-mandibulară, cel puțin până la nivelul arcadei zigomatice. Se realizează trei secțiuni cu un ferăstrău așa cum s-a prezentat la partea generală. Cu o daltă sau cu depărtător un introdus în prima incizie, se ridică calota. Se examinează suprafața internă a calotei și a sinusurilor.

Se secționează lobii olfactivi, se ridică partea anterioară a capului și se secționează cu atenție nervii cranieni și tija hipofizară, eliberând creierul.

Creierul se disecă pentru recoltare de probe pentru examenul histopatologic sau se fixează în totalitate în formol și se disecă ulterior.

Pentru eviscerarea hipofizei se incizează duramater în jurul șeii turcești, pentru eliberarea și descoperirea glandei. Se extrage cu grijă și se plasează într-o casetă etichetată pentru țesuturi și se fixează. (3, 6)

7.1.29.Leziunile sistemului nervos

Hidrocefalia poate avea localizare internă produsă prin blocarea circulației LCR, și una externă cauzată de carența în cupru.

Congestia și edemul cerebral sunt produse de factori fizici, chimici, toxici, boli infecțioase.

Hematom subdural – cauze traumatice.(Fig.5.5)

Encefalitele pot fi:

-purulentă, se întâlnesc în listerioză, la căței, sau prin metastazare în caz de omfaloflebite;

-limfomonocitară, se întâlnește în boli virale cu tropiosm pentru sistemul nervos central, turbare, jigodie, boala Aujeszky;

-granulomatoasă, rar întâlnită, de origine metastatică în TBC.

7.1.30. Deschiderea cavităților nazale și sinusurilor

Se secționează cu un ferăstrău oasele frontale și maxilare, complet, transversal, rostral de orbite. Astfel se pot examina cavitățile nazale și sinusurile expuse. O altă posibilitate ar fi secționarea completă a oaselor frontale și parțială a celor maxilare, până la nivelul palatului și aplicarea altei secțiuni orizontale, longitudinale, deasupra osului palatin, până la prima secțiune și extragerea oaselor astfel decupate. (3, 6)

7.1.31. Eviscerarea măduvei spinării

Se examinează țesutul conjunctiv și musculatura din regiunea dorsală. Se îndepărtează musculatura dorsală în scopul evidențierii coloanei vertebrale.

Evidențierea măduvei spinării presupune secționarea arcurilor vertebrale cervicale, toracice și lombare, la diferite unghiuri.

Secționarea vertebrelor începe în segmentul toracic al coloanei. Se secționează apofizele spinoase de la nivelul bazei, apoi se secționează arcurile vertebrale, bilateral, oblic, lateral de baza apofizelor spinoase.

Se realizează o secțiune transversală, la nivelul articulației C7-T1 și o alta, la nivelul articulației C13-L1. fără a secționa măduva. Se îndepărtează arcurile vertebrale eliberate, expunându-se astfel măduva.

Arcurile vertebrale ale vertebrelor lombare se secționează imediat deasupra apofizelor transverse, perpendicular pe apofizele spinoase. După secționarea tuturor arcurilor vertebrale lombare și secționarea transversală a joncțiunii lombo-sacrale, se evidențiază măduva lombară.

Se secționează arcurile vertebrale ale vertebrelor cervicale la jumătatea distanței dintre apofizele spinoase și cele transverse, paralel cu cele spinoase.

Dacă sunt suspectate leziuni ale „cauda equina", secțiunile arcurilor vertebrelor sacrale se fac între crestele sacrale intermediare și laterale.

Pornind de la nivelul atlasului, se prinde cu o pensă duramater și se tracționează ușor dorsal iar cu un bisturiu sau cu o foarfecă mică, se secționează rădăcinile nervilor, cât mai lateral posibil, la nivelul găurilor intervertebrale și se extrage măduva din canalul medular.

Cu ajutorul unei foarfeci fine se secționează duramater longitudinal, pe linia mediană dorsală. Astfel se descoperă măduva în vederea examinării și recoltării de probe, pentru examen histopatologic.

Trebuie acordată o atenție sporită intumescenței cervicale și lombare. Se examinează canalul rahidian pentru hernii de disc și alte leziuni. (3, 6)

7.1.32. Examinarea nervilor periferici

Nervul radial se evidențiază prin secționarea tendonului capătului lateral al mușchiului triceps, la locul inserției pe ulna. Prin disecție, se evidențiază nervul radial, care se leagă caudal de mușchiul brahial. Se extrag 3-4 cm de nerv radial.

Pentru evidențierea nervul sciatic (ischiatic) se incizează fascia lata până la genunchi. Disecția se face între bicepsul femural și vastul lateral. Se recoltează 3-4 cm de nerv și se fixează după individualizare. (3, 6)

8. Diagnosticul necropsic în bolile pisicilor

8.1. Examenul extern este asemanator cu cel de la carnivore

8.1.1. Aspectul general al cadavrului

Cașexia este favorizată de condiții proaste de întreținere, disfuncții hipofizare, bolilor cronice, subalimentație etc. Se caracterizează prin reducerea în volum a maselor musculare, cu evidențierea proeminențelor osoase.

Discondroplazia fetală sau micromelia este o anomalie generalizată prin tulburări de osificare encondrală a oaselor membrelor; poate fi congenitală sau de natură endocrină, și se caracterizează prin membre scurte și groase.

Rahitismul este rar întâlnit, și favorizat de rații deficitare în vit D, chiar dacă raportul fosfor/calciu este echilibrat.

Osteofibroza, constă în înlocuirea țesutului osos cu țesutul fibros. Este cauzată de deficiențe nutriționale-carența de calciu și excesul de fosfor, alimentația predominant carnată nesuplimentată cu minerale leziuni renale-insuficiență renală care favorizează hiperparatiroidismul secundar;

Se caracterizează prin modificările osoase mai accentuate la nivelul alveolelor dentare ce favorizează căderea dinților; fracturi și luxații ale oaselor lungi, și uneori deformarea coloanei vertebrale. (30, 34)

8.1.2. Leziunile pielii, mucoaselor aparente, țesutului conjunctiv subcutanat

Paracheratoza cutanata

Este cauzată de carența în acizi grași esențiali de origine animală, se caracterizează prin piele moale, cutată, cu alopecie în special în zona abdomenului, coapselor și interscapular, eritem, edem al extremităților și sângerări progresive.

Dermatitele pot fi:

-scvamoasă întâlnită în tricofiție, favus, microsporie;

-pustuloasă sau pustulo-crustoasă, se întâlnește în râie, și se caracterizează prin eritem, pustule, răni sângerânde, cruste de culoare maronie; în cazul în care se poduc complicații cu germeni piogeni se produce dermatită purulentă;

-granulomatoasă, cu producerea de ulcere în zonele oculară și nazală care pot fi: de origine microbiană, produs de germeni din genul Mycobacterium cu localizare la niveul feței și membrelor anterioare; sau poate fi eroziv, cu etiologie nespecifică localizat în jurul nasului și buzelor:

8.2. Leziunile marilor cavități

Acumulări de lichide neinflamatorii apar în urma unor afecțiuni renale cronice, cirozei, afecțiuni cardiace (valvulopatii).

Peritonită fibrinoasă, fibrino – necrotică, în peritonita infecțioasă (P.I.F.), forma efuzivă.

Poliserozitele pot fi:

-serofibrinoasă, se constată în peritonita infecțioasă virală (coronavirus); și se caracterizează prin ascită, organele acoperite cu exsudat fibrinos; pe seroase și în organe se pot observa noduli albicioși de mici dimensiuni în forma granulomatoasă a bolii;

-granulomatoasă, se întâlnește în micoze, tuberculoză (caracter exsudativ).

Pericardita purulentă se întâlnește în pasteureloza primară, streptococie, colibaciloză sau în complicațiile microbiene ale pneumoniei virale.

Hiperplazia organelor limfoide, și în organele interne (ficat, rinichi, plămâni) se întâlnește în Tularemia, boală produsă de Francisella tularensis.

8.2.1. Leziunile aparatului respirator

Coriza se întâlnește în pneumonia virală și rinotraheită infecțioasă, și se caracterizează prin rino-conjunctivită seroasă; mucoasele respiratorii sunt acoperite cu exsudat sero-mucopurulent – focare de necroză acoperite cu pseudomembrane – ulcere; intervenția microbiană poate produce complicații cum ar fi: traheobronșită, pneumonie catarală.

Sinuzita se întâlnește mai rar și este observată în aspergiloză.

Laringotraheitele pot fi:

-catarală, influențată de condițiile proaste de întreținere, sau ca urmare a unor infecții virale nespecifice, în special ce produse de calicivirus, herpes virus;

-fibrinoasă, se întâlnește în rinotraheita infecțioasă simplă, panleucopenia infecțioasă, candidoză; se caracterizează prin prezența de pseudomembrane cenușii gălbui, mai mult sau mai puțin detașabile de substrat, pe alocuri mucoasa este sângerândă sau prezintă mici ulcere; în candidoză pseudomembranele sunt albicioase;

-parazitară, mai rar întâlnită se observă în capilarioză.

Edemul pulmonar este prezent în întoxicații cu fosfuri, cu ANTU, candidoză.

Bronhopneumoniile:

-catarală, are etiologie nespecifică;

-fibrinoasă, se întâlnește în pasteureloză;

-fibrino–hemoragică, în P.I.F., forma severă a bolii;

-hiperplazică, în chlamidioză;

-granulomatoasă, în tuberculoză, aspergiloză;

-parazitară, se întâlnește în strongiloză, histoplasmoză; și se caracterizează prin prezența de noduli cu diametru de 1-2 cm, cenușii, localizați sau cu caracter difuz.

8.2.2. Leziunile aparatului digestiv și ale ficatului

Gastritele pot fi:

-ulcerative și corozive se întâlnesc în endointoxicații, policarențe, acțiunea factorilor caustici, toxici, bacterieni, micotoxici etc.;

-catarale în prima fază a panleucopeniei infecțioase;

-hemoragice, în intoxicații, panleucopenia infecțioasă; în cazul panleucopeniei, cadavrul este deshidratat, mucoasele sunt anemice, conjunctivită, ulcere linguale, pneumonie; mucoasa gastrică și jejuno-ileală, este de culoare roșie. Se mai observă: infarcte roșii splenice, congestii și degenerescențe hepato-renale; hidrocefalie la nou-născuți, hipotrofia cerebrală;

-hemoragică, în turbare prin ingerarea de obiecte contondente datorită pervertirii gustului.

Obstrucția intestinală se produce: la pisoii înțărcați, prin tasarea alimentelor în colonul terminal; la celelalte categorii – corpi străini înghițiți accidental, infestațiile parazitare masive;

Enteritele pot fi:

-catarală, este de natură parazitară și se poate întâlni în coccidioză, ascaridioză, histoplasmoză;

-colita ulceroasă, în aspergiloza;

-colita fibrinoasă, în micotoxicoze;

-jejuno-ileita hemoragică, în panleucopenia infecțioasă forma subacută;

Hepatoza grasă apare în intoxicații, aflatoxicoză;

Perihepatită fibrinoasă și steatoză hepatică, specifică P.I.F. ;

Edemul vezicii biliare și ascita, în micotoxicoze. (14, 26, 30, 34)

8.2.3. Leziunile aparatului excretor și genital

Nefroza grasă apare în intoxicații alimentare, boli toxiinfecțioase, și se caracterizează printr-o culoarea galbenă, galben-ruginie a rinichilor, aceasta se poate observa pe toată suprafața sau doar în anumite zone, consistența este fribilă. În formele severe se poate ajunge la uneori rupturi hepatice.

Nefrite pot fi:

-hemoragică și limfoplasmocitară, se întâlnesc în plasmocitoză;

-granulomatoasă, în dictyophimoză;

-limfohistiocitară etiologie nespecifică;

-fibroasă etiologie nespecifică.

Calculoza renală, frecventă la femelele gestante și puii masculi, este favorizată de precipitarea fosfaților de amoniu și magneziu pe un substrat bacterian (Proteus sp., Staphilococus aureus).

Cistitele hemoragice și purulente sunt produse de calculi, care produc zgârieturi pe traiectul lor, ce favorizează patrunderea și multiplicarea bacteriilor.

Anomalii congenitale ale testiculului: criptorhidia, hipoplazia.

Anomalii dobândite: atrofia epididimului.

Epididimite: granulomatoase, brucelice.

Mastitele sunt produse de bacterii precum : streptococi, stafilococi, colibacili). (14, 26, 30, 34)

8.2.4. Leziunile sistemului nervos

Hidrocefalia poate fi internă, prin blocarea circulației L.C.R., și externă, datorită carenței în cupru.

Congestia și edemul cerebral sunt produse de factori fizici, chimici, toxici, boli infecțioase.

Encefalitele (meningoencefalitele) pot fi:

-purulentă, în listerioză, sau ca urmarea metastazei după omfaloflebite;

-limfohistiocitară, în virozele neurotrope (turbare, boala Aujeszky);

-granulomatoasă, rar întâlnită, de origine metastatică, în cazul generalizării tuberculozei;

BIBLIOGRAFIE

Adameșteanu, I., și colab. –(1980) Diagnostic morfopatologic veterinar pe specii și sindroame, Ed. Cere, București.

ARDELEAN, V. (2003) – Fiziologia și patologia gestației și parturiției la animale, Ed. Mirton, Timișoara.

Baba, A. I. (1996) – Diagnostic necropsie veterinar, Ed. Ceres, București..

Bercea,I.,Mardari,Al.,Moga,M.R.,Pop,M.,Popoviciu,A.(1981)Bolile infecțioase aleanimalelor, Ed. Did. și Ped., București.

Bonca, Gh., Cătană, N., Dărăbuș, Gh., Moț, T., Țibru, I. (1995) -Patologie canină practică, Ed. Mirton, Timișoara..

CĂTOI, C. (2003) – Diagnostic necropsie veterinar, Ed. Academic Preș, Cluj-Napoca.

CERNESCU, H. (2003) – Ginecologie veterinară, Ed. Cecma Partner,Timișoara.

Coman, M. (1996) – Morfopatologie veterinară clinică, Ed.Brumar,Timișoara.

COMAN, M. (2006) – Anatomie patologică, Ed. Solenss-Cosmopolitan Art., Timișoara.

Coman, M., Olariu-Jurca, L, Stancu, A. (2005) – Compendium de morfopatologie practică, Ed. Brumar, Timișoara.

COSOROABĂ, I. (2005) – Zoonoze parazitare, Ed. First, Timișoara.

Cosoroabă, I., Dărăbuș, Gh., Oprescu, I. (1995) – Compendium de parazitologie veterinară, voi. I și II, Ed. Mirton. Timișoara.

CRĂINICEANU, E., MATIUȚI, M.(2002) – Nutriție generală. Alimentația erbivorelor. Ed. Brumar, Timișoara..

Coțofan Otilia (1986) – Diagnostic necropsie, Lito. I.A.T. Iași.

Dahme, E., Weiss, E. (1988) – Grundiss der spaziellen pathologichen anatomie der Haustiere, Ed. Ferdinand Verlag, Stuttgard.

DECUN, M. (1997) – Igienă veterinară și protecția mediului. Ed.Helicon, Timișoara..

Ghergariu, S., Baba, A. I. (1990) – Boli de nutriție și metabolism. Ed. Acad. Române, București.

Ghergariu, S., CĂPĂȚÎNĂ, V., ENACHE. (1996) – Compendiu de urgențe medicale, chirurgicale și obstetrică – ginecologie la animale, Ed. AII, București.

Grintescu, A. (1982) – Mică enciclopedie de zoonoze, Ed. Șt. și En.,București.

STAVILĂ, S. (1978) – Bazele nutriției animalelor și controlul sanitar veterinar al furajelor, Ed. Did. și Ped., București.

JIVĂNESCU, I. (1973) – Lucrări practice la anatomie patologică, lit.I.A. Timișoara

Jubb, K. V. F., Keenedz, P. C., Palmer, N. (1993) – Pathology of domestic Animals, voi. 1, 2, 3, Ed. Academic Press, San Diego, California, U.S.A.

LORENZ, M. D., LARRY, M. C. (1991) – Small Animal Medial Diagnosis, Y. B. Lippicat Company.

Lungu Anca (1996) – Diagnostic necropsie, vol. I, Lito. U.S.A.M.V. București.

McGAVIN, M.D., CARTLON, W.W., ZACHARY, J.F.(2001) – Special Veterinary Pathology, Ed. Mosby, Inc, Missouri, U.S.A.

Moga, M. R. și colab. (2001) – Bolile infecțioase ale animalelor, bacterioze, Ed. Brumar, Timișoara.

MOGA, M. R. și colab. (2005) – Bolile virotice și prionice ale animalelor, Ed. Brumar, Timișoara.

MORELAND, E. R. (2009) – COLOR ATLAS OF SMALL ANIMAL NECROPSY – First Edition. Porto.

Olariu-Jurca, I. (1999) – Prosectură și morfopatologie veterinară. Ed. Brumar, Timișoara.

Olariu-Jurca, I. (2003) – Diagnostic necropsie veterinar. Ed Waldpress, Timișoara.

Olariu-Jurca, I. (2006) – Diagnostic necropsie și medicină legală veterinară. Ed. Brumar, Timișoara.

Oprean, Z. O. (1998) – Morfopatologie generală veterinară, Ed. Jon Ionescu de la Brad", Iași.

Oprean, Z. O. (2002) – Diagnostic necropsie la carnivorele de companie, Ed. „Ion Ionescu de la Brad", Iași.

Paul, I. (1982) – Diagnostic morfopatologie veterinar. Ed. Ceres, București.

Paul, I.. (1990) – Morfopatologia apaatelor și sistemelor organice. Bul. inf. Al S.M.V. nr. 23-24, București.

Pop, P, Cristina, R. T. (1996) – Dermatologie medicală veterinară. Ed. Mirton, Timișoara.

WITHROW, S.J., MacEWEN, E.G.(2001) – Small Animal Clinical Oncology, Ed. Saunders, Pennsylvania, U.S.A.

Paul, I. (2001) – Etiomorfopatologie veterinară, voi. 3, Ed. ..Ion Ionescu de 1a Brad", Iași.

Paul, I. (2005) . Etiomorfopatologia bacteriozelor la animale, QIM.Iași.

Paul, I.. (2000) – Etiomorfopatologie veterinară, vol. 2, Ed. ..Ion Ionescu de la Brad", Iași.

Paul, I.. (1996) – Etiomorfopatologie veterinară, vol. 1, Ed. Al București.