CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR – [605382]

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR –
de Profesor Vîlcean Constantin
Capitolul I
IMPORTANTA APICULTURIII
––––––-
Datorita particularitatilor biologice specifice, albinele furnizeaza
omului importante produse, cum sunt: mierea, ceara, polenul, pastura,
laptisorul , propolisul, veninul si apilarnilul, iar prin polenizarea
suplimentara selectiv incrucisata a plantelor agricole entomofile,
insemnate sporuri de productie si de calitate superioara.
Mierea reprezinta un aliment deosebit de placut, hranitor, cu
mare valoare biologica si calorica (3150 kcal). Tocmai de aceea, mierea
era folosita de atletii greci inainte de a intra in arena olimpica, iar astazi se
recomanda alpinistilor, sportivilor, intrand totodata si in retetele culinare
ale cosmonautilor. Mierea este un produs usor asimilabil, intrucat albinele
prin procesul biochimic de invertire au transformat zaharoza in cei doi
componenti ai sai, i n glucoza si fructoza, astfel ca ea este practic digerata.
Datorita continutului sau in inhibina, mierea prezinta reale
proprietati bactericide. Ea s-a folosit de romani pentru conservarea
vanatului in stare cruda, cat si la imbalsamare. Si azi se foloseste in
afectiuni pulmonare, cardiace, gastrice, hepatice, cutanate, oculare,
tratarea nevrozelor etc.
Mierea este apreciata si datorita actiunii sale antitoxice.
Ceara, este un produs deosebit de important, ce serveste la
producerea fagurilor artificiali si ca materie prima in peste 40 de
industrii, dintre care amintim: electrotehnica, radiotehnica, aviatie,
textila, pielarie, optica, farrnaceutica s.a.
Polenul, prin valoarea sa compozitionala, reprezinta unul
dintre cele mai importante produse apicole, fiind mult apreciat pentru
insusirile sale terapeutice, fapt pentru care revine tot mai mult in atentia
nutritionistilor, medicilor si chiar a masei largi de consu matori.
Pastura reprezinta polenul depozitat si fcrmentat in celule. ce
se recupereaza din fagurii de reforma. Prezinta proprietati terape utice
asemanatoare polenului.
Laptisorul de matca prezinta insusiri asemanatoare polenului,
dand bune rezultate in afectiuni cardiovasculare, stimuleaza
hematopoeza, fiind folosit cu bune rezultate si in industria.cosmetica.
1

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Propolisul este un p rodus cules de albine. de pe mugurii unor
arbori, mai ales de pe cei de plop si castan. Se foloseste sub forma
diferitelor preparate, cu eficienta maxima in: dermatoze, necroze,
hecrobaciloza, furunculoza, herpesuri, in stomatologie, In afectiuni
gastrointestinale s.a.
Veninul se foloseste din cele mai vechi timpuri pentru tratarea
poliartritclor, sciaticii,a bolilor reumatice, cat si in hipertensiunea
arteriala. Datorita proprietatilor sale se foloseste si azi in medicina
moderna.
Apilarnilul este un produs nou, de conceptie romaneasca,
preparat din larve de trantor, folosit in afectiuni oculare, nazale, buco-
faringiene, auditive, dermatologice, necrotice, ca cicatrizant, fortifi cant
general, cat si in astenii sexuale.
• Polenizarea. In procesul evolutiei, plantele au suferit
minunate adaptari pentru polenizarea selectiv-incrucisata cu insectele.
Capitolul II
Apicultura in Romania
Date despre aparitia albinelor pe planeta noastra nu exista, dar
paleontologii afirma ca acestea existau si in era tertiara. In antichitate,
mierea era cunoscuta, recoltata si consumata de catre oameni. Prima
forma de exploatare a constituit-o ,,vanatoarea de albine ‘, prin depistarea
familiilor salbatice adapostite in scorburile copacilor, instalarea de
scorburi artificiale, iar apoi construirea de stupi primitivi numiti
,,buduroaie", unde la sfarsitul sezonului, albinele erau asfixiate, iar
mierea recoltata.
In Evul mediu, apicultura nu inregistreaza practic nici un pro-
gres. Apicultura moderna debuteaza in secolul al XlX-lea. Cercetari
asupra vietii albinelor au facut unii intelectuali progresisti. P. I.
Procopovici '(1814), Dzierzon :(1834), Langstroth (1851),
Layens (1880) inventeaza si construiesc noi modele de stupi
sistematici .
2

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Capitolul III
Principalele particularitati ale biologiei familiei de albine
Albinele sunt insecte sociale din specia Apis mellifera apartin ordinului
Himenoptera (insecte cu aripi membranoase). Ele traiesc in familie (colonie) compusa
din 30.000— 50.000 indivizi. Familia de albine este formata din matca, trantori si albine
lucratoare. Nici unul din indivizii familiei nu poate trai singur, este un fenomen
fiziologic.
MATCA
Matca este ,,mama" intregii familii. Ea este singura femela adevarata, singura apta
de reproductie. Rolul ei este de a depune oua in faguri din care vor rezulta albine
lucratoare, trantori si matci. Matca depune pana la 3 000 oua pe zi, masa acestora
depasind de doua ori si jumatate greutatea ei. In timpul sezonului activ, matca depune
150.000— 200-000 de oua. Aceasta prolificitate deosebit de mare se datoreste hranirii
intense a matcii de catre albinele lucratoare cu o hrana foarte bogata in principii
nutritivi, elaborata de glandele faringiene si poarta denumirea de laptisor.
Matca este in permanenta inconjurata de lucratoare. Astfel, ti-nerele lucratoare in
varsta de 10— 12 zile o hranesc cu laptisor de matca, altele ceva mai in varsta, 1— 36
zile, o mangaic si ling de pe abdomenul acesteia asa numita ,,substanta de matca".
Cancl o fam ilie ramane fara matca $e nelinisteste, toate albi nele, cu
exceptia doicilor care raman sa ingrijeasca puietul, se im prastie pe
peretele stupului (mai ales pe cel frontal), emit sunete, incep
construirea botcilor. Introduccrea unei matci rcstabileste li nistea,
albinele o mangaie, o hranesc, o curata si distrug botcilc incepute.
Matca are cea mai mare longevitate din cele trei caste ale
albinelor m elifere. Ea traieste in general 1— 3 ani, dar se intalnesc
uneori si matci de 4— 6 ani sau in cazuri foarte rare de pina la opt
ani.
TRANTORII
Trantorii reprezinta masculii familiei, care au rolul de a
imperechea matca si de a asigura astfel perpetuarea speciei. Prin
prezenta lor pe faguri contribuie si la realizarea unui regim terrnic
optim necesar cresterii puietului.
Ei nu culeg nectar, nu participa la organizarea sau apararea
familiei, nu contribuie la producerea de hrana si nici la polenizare.
Sunt indivizi temporari, in numar de cateva sute, ce apar la sfar-situl
primaverii si sunt indepartati din stup de catre albine la sfarsitul verii,
fenomen conditionat in principal de incetarea culesului. Aceasta
3

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
alungare se face gradat, in mod obisnuit 10—15 trantori sunt izgoniti
zilnic din familie. In familiile orfane, in cele cu matci neimperecheate
sau cu matci varstnice, trantorii sunt tolerati si in timpul iernii.
Longevitatea trantorilor este cuprinsa intre 2 si 8 saptamani si
variaza in functie de sezon si zona geografica.
Trantorii au corpul mai mare decat al Iucratoarelor, 15—18 mm,
greutatea medie este de 230 mg. cu limite intre 200—280 mg. Capul
este rotunjit, ochii sunt foarte dezvoltati, iar vederea lor este adaptata
la lumina cerului.' Trompa lor este mai scurta si nu pot sa culcaga cu
ea nectarul floral. In primele 4 zile trantorii solicits hrana de la
albinele lucra toare, iar in continuare se hranesc singuri cu miere din
celule.
Antenele trantorului au o articulatie in plus fata de cele ale
albinei lucratoare si cu acestea trantorul poate sesiza de la mari
dcpartari mirosul matcilor iesite pentru imperechere .
ALBINELE LUCRATOARE
Albinele lucratoare sunt femele ca si matca, dar cu organe de
reproducere nedezvoltate si efectueaza intreaga gama de lucrari necesare
familiei de albine.
Sunt mai mici decat matca si trantorii, iar lungimea corpului este
de 12—13 mm. Greutatea corporala variaza intre 70—150 mg, fiind
mai mare la ecloziune si mai mica la albinele varstnice. Aceasta
greutate mai depinde si de plenitudinea gusii si de continutul in fecale
al rectului. Astfel, albinele lucratoare cand pleaca la camp au in medie
80 mg, intrate in stup in czul unui cules slab, 110 mg. al unui cules
puternic, 120 mg, albinele iesite cu roiul na tural, 150 mg, iar pe timpul
iernii cand acestea consuma hrana necorespunzatoare, 140 mg.
Numarul albinelor lucratoare variaza in functie de sezon.La
inceputul primaverii, 10.000—20.000, in timpul verii,40.000—
60.000,iar toamna, 20.000—30.000 si depinde de matca, putand fi o
rasa
mai mult sau mai putin prolifica.
In cursul sezonului activ, cand albinele cresc puiet, cladesc faguri,
culeg nectar si polen, traiesc aproximativ 30—40 zile, primavara si
toamna cand intensitatea acestor activitati este mai redusa traiesc 40—
60 zile. Albinele care eclozioneaza toamna si care nu participa la
cresterea puietului, precum si cele din familiile orfane au corpul gras,
4

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
bine dezvoltat si pot atinge varsta de 9—10 luni (Farrart 1949, citat de
Winston, 1987).
La albina lucratoare, capul are forma triunghiulara, iar abdomenul
este egal in lungime cu aripile. Limba este mai dezvoltata decat la
celelalte caste, fiind foarte bine adaptata pentru cules, iar picioarele
prezinta panerase pentru transportul polenului.
Albinele lucratoare mai sunt adaptate pentru producerea cerii
(glandele cerifere), apararea cuibului (acul), hranirea puietului (glan dele
faringiene), supravietuirea in timpul iernii (corp adipos), iar in cazuri
exceptionale pot depune oua nefecundate (albine oua toare).
C U IB U L A L B IN E L O R
Spatiul in care traieste si se perpetueaza familia de albine poarta
denumirea de cuib. In stare salbatica, albinele isi construiesc cuibul in
scorburile copacilor sau in crapaturile stancilor, iar sub supravegherea
omului, in stupi primitivi sau sistematici.
Cuibul este format dintr-un numar variabil de faguri claditi de albine
lucratoare, din ceara secretata de glandele cerifere. La stupii sistematici,
fagurii sunt prinsi in rame de lemn, putand fi astfel scosi din stup,
cercetati si apoi asezati la loc fara a deranja prea mult albinele.
La stupii primitivi, care pot avea forma unor cosnite lipite cu lut sau
buduroaie, fagurii sunt claditi de albine, neregulat si sunt prinsi de peretii
stupului. Pentru a extrage mierea si ceara dintr-un asemenea stup, trebuie
omorate albinele dupa care fagurii sunt taiati cu un cutit, mierea se
stoarce cu mana si ceara se topeste.
Procesele biochimice ale secretiei glandelor si formarii solzisorilor
de ceara nu sunt inca lamurite. Solzisorii de ceara formati sunt desprinsi
de albina lucratoare cu ajutorul picioruselor de pe sternitele posterioare si
dusi la nivelul mandibulelor pentru a fi ameste cati si framantati cu
secretia glandelor mandibulare si folositi la construirea fagurilor.
Amestecul cu secretia glandelor mandibulare le confera o rezistenta
marita la topire. Initial, acesti solzisori sunt moi si maleabi, cedand la
temperatura de 25— 300C.
Asezarea albinelor la claditul fagurilor roiului intr-un buduroi
sau stup gol, se face dupa ce ele s-au aranjat in forma de ciorchine sub
plafonul stupului primitiv sau sub spetezele unui numar de 3—4 rame
ale stupului sistematic.Caldura din interiorul ciorchinel ui este
constanta, de 33—350C, iar cand este depasita, albinele se rasfira, iar
patrunderea aerului proaspat racoreste si elimina sur plusul caldurii.
5

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Fagurii claditi au forma verticala si sunt formati din cateva mii de
celule hexagonale, situate pe ambele fete ale peretelui despartitor.
Peretii celulelor sunt orientati oblic, infero-superior sub un unghi de
13°, constructie ce nu permite curgerea mierii din ce lule. Fundul
celulei este format din trei fete rombice, care participa la alcatuirea
fundurilor la alte trei celule de pe partea opusa, con- formatie
arhitecturala care confera fagurelui o deosebita rezis tenta.
Celulele rotunde, octogonale si pentagonale lasa spatiu gol intre
ele in momentul amenajarii, spa tiu ce nu poate fi utilizat de catre
albine.
Temperatura din interiorul cuibului este mentinuta constanta
printr-un consum mai mic de hrana. Pentru pastrarea tomperaturii in
cuib, albinele astupa toate crapaturile stupului cu o substanta cleioasa
recoltata de pe mugurii plantelor, numita propolis.
Capitolul V
Cerintele albinelor fata de mediu
Nectarul este un produs complex, secretat de glandele nectarifere
ale florilor. Se prezinta sub forma unei solutii glucidice, de concentratii
diferite, ce variaza in functie de specie, umiditate si ternperatura
aerului. Concentratia nectarului este mai ridicata la speciile melifere
lipsite de tubul corolei si in conditii de ternpe ratura mai ridicata si
umiditate scazuta. Concentratia preferata de albine este de cca 50%-
In afara de nectar, albinele recolteaza si excretiile dulci ale unor
paraziti ce se alimenteaza cu seva plantelor, rezultand astfel mierea
de ,.mana" . Mierea de ,,mana" este deoscbit de daunatoare pentru hrana
albinelor in timpul iernii, producand toxicoze, aparitia diareei si
mortalitate in masa a albinelor.
Nectarul este aspirat de albine din flori cu ajutorul ,,trompei" si
depozitat in gusa. Albinele reintoarse in stup predau nectarul colectat
altor albine sau in conditiile unor culesuri de mare intcnsitatc il
depoziteaza singure direct in faguri.i
Convertirea nectarului in mniere are la baza un- proces biochimic
si unul fizic. Procesul biochimic consta in transformarea zaharozei in
glucoza si fructoza de catre invertaza elaborata de glandele faringiene
ale albinelor mai in varsta de 21 zile, iar cel fizic in eliminarca
surplusului de apa, in urma activitatii de ventilatie, pana aproximativ la
concentratia de 18% .
6

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Mierea esto unica sursa de energie pentru albine, Compcnentul de
baza al mierii il reprezinta glucidele, 80% -care asigura organismului
energia necesara, avand totodata si un important rol structural, prin
participarea lor In constituirea membranelor celulare, a tesutului
conjunctiv, hormonilor s-i anticorpilor. La randul lor, glucidele isunt
reprezentate 80—9GV,-i de glucoza si fructoza.
Pe langa glucide, mierea mai contine in cantitati reduse si
substante aglucidice, cum ar fi: enzime, vitamine, proteine, subs tante
minerale si acizi organici.
Vitaminele, alaturi de enzime, indeplinesc tot rol do biocata-
lizatori, intrand si in stranse relatii cu hormonii si enzimele. iar unele
dintre ele (B1, B3 si B5) sunt constituenti ai enzimelor.
Proteinele se gasesc in cantitati mai reduse de 0,15—0,70%, fapt pentru
care prezinta mai putina importanta.
Substantele mincrale indeplinesc rol multiplu: structural, re glator al
presiunii osmotice, mentin echilibru acido-bazic si sunt to totodata
componentele unor hormoni, vitamine si enzime.
Pentru hrana unor familii de albine in decurs de un an este necesara o
cantitate de cca 90—100 kg miere.
Polenul reprezinta unica sursa de proteine pentru albine. El este
recoltat cu piesele bucale, umectat si dat cu miere regurgitata din gusa,
preluat cu membrele si depozitat sub forma de sferule (ghemotoace) in
panerase. Pastura are un continut mai scazut de proteine si lipide si o
cantitate mai ridicata de acid lactic, principalul element conservant.
Componentele principale ale polenului sunt proteinele al caror
ccntinut variaza intre 7 si 35% .
Proteinele indeplinesc rol plastic, functional .Tot
pe baza proteinelor se realizeaza procesele de producere a cerii, de
elaborare a laptisorului si de invertire a zaharozei. Longevitatea mare a
albinelor eclozionate la sfarsitul verii se cxplica tot prin consumul
ridicat de polen al acestora.
In afara de proteine, polenul mai contine: lipide, vitamine,
enzime, substante minerale si acizi organici.
Vitaminele sunt biocatalizatori foarte importanti in procesele
metabolice ale albinelor.
Polenul contine un complex important de enzime. Substantele
minerale din polen variaza intre 2,240/0 la molicl si 4,20o/ 0 la alun.
7

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
In derursul unui an, o familie de albine consuma intre 15 si 25 kg
polen, cantitate ce este determinata la fel ca si cea de miere, de puterea
familiei si de activitatea pe care o desfasoara.
Capitolul IV
Reproducția albinelor
Creșterea mătcilor
CREȘTEREA ARTIFICIALĂ A MĂTCILOR
Înmulțirea familiilor de albine în stupinele mai mari trebuie sa fie
însoțită și de producerea mătcilor. Numărul mătcilor necesare a se crește
anual într-o stupină este în funcție de ritmul de înlocuire a mătcilor
vârstnice, de procentul de înmulțire planificat pe stupină și de procentul
probabil de pierderi prin accidente .Anual se schimbă 30—50% din
întregul efectiv de matci vârstnice,iar procentul de p procentul de
pierderi se socotește 10%. în general, pentru o mai mare siguranță, se
recomandă a se crește cu 50—100% mai multe matci decât numărul
necesar, pentru a compensa pierderile oca zionate de împerecherea
mătcilor și de introducerea lor în familiile de albine.
Creșterea mătcilor se poate face pe cale naturală și artificiala.
Creșterea mătcilor pe cale naturală se realizează pe baza botcilor de
roire, fapt pentru care prezintă mai multe neajunsuri: numărul limitat
de matci ce se poate produce, înmulțirea familiilor cu instinct accentuat
de roire și imposibilitatea planificării perioadei și datei de obținere a
mătcilor,
In lucrările de creștere a mătcilor se folosesc frecvent două
metode: creșterea mătcilor fără transvazarea larvelor și creșterea
mătcilor prin transvazarea larvelor.
8

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Principiul de creștere artificială a mătcilor se bazează pe însu șirea
biologică a albinelor de a creste matci din larve mai tinere de trei zile
în cazul orfanizării familiilor, sau de familii cu matei, dacă în
prealabil larvele au fost adoptate de familii organizate.
CREȘTEREA MĂTCILOR FĂRĂ TRANSVAZAREA LARVELOR
Pentru producerea artificială a mătcilor fără transvazarea larvelor
sunt necesare urmatoarele: cuțit pentru decuparea celulelor de larve,
decupator pentru detașarea celulelor izolate cu larve din faguri,
penseta pentru prinderea și fixarea celulelor, șablon dila tator pentru
răsfrângerea pereților celulelor cu larve, suporturi pentru fixarea
celulelor cu larve pe șipcile ramelor de creștere,
rame de creștere, ibric pentru topirea cerii, ciocan de lipit, gratie
Hanemanh pentru protejarea botcilor, colivie de ecloziune pentru
introducerea botcilor cu 24 de ore înainte, rame de susținere a coli –
viilor de eclozionare.
Tehnica de creștere.
Creșterea mătcilor fără transvazarea larvelor se face în felul următor :
fagurele cu larve tinere de 12-36 ore destinat creșterii mătcilor se ridică din
familia donatoare ,după ce .în prealabil, albinele au fost îndepărtate cu
9Suporturi pentru botci(A), detaliu de fixare (B):
a — triunghiulare ;b — cilindrice; c — pătrate; d —
glisante

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
ajutorul periei apicole . Albinele nu se îndepărtează prin scuturare pentru a
nu leza larvele în urma
șocului produs. Apoi se transportă cu caseta pentru rame în laborator, unde
se așează pe o masă, după care se taie în fîșii de cîte un rînd de celule ,pereții
acestora se scurtează la jumătate și apoi se decupează în celule
independente. Celulele cu larve se pot obține și cu ajutorul decupatorului .
—Fixarea celulelor cu gratii Hanemann
— Izolarea ramelor de creștere
Celulele, astfel pregătite, se fixează în număr de câte 15 bucăți pe
șipcile de creștere, prin intermediul suporturilor, după care pereții
celulelor se răsfrâng cu șablonul dilatatei, iar ramele se introduc în
familiile de adoptare a larvelor sau direct în fami liile de creștere
orfanizate ; ultima metodă fiind mai puțin indicată, deoarece pe
perioada de creștere neexistând matcă, populația scade foarte mult..
In cazul creșterii mătcilor în prezența mătcii familiei crescă toare este
necesară, în prealabil, luarea în creștere a larvelor de către familii de
adoptare puternice, cu un număr mare de albine tinere, din care se
îndepărtează matca, ramele cu puiet necăpăcit și surplusul de faguri goi
cu rezerve de hrană. In această perioadă matca se ține într-un nucleu
10

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
format pe două rame. În vederea adop tării larvelor, cuibul se organizează
în funcție de populația fami liilor, pe trei sau patru rame cu miere și
păstură, distanțate de spații corespunzătoare lățimii unei rame, în care se
introduc ramele de creștere, iar lateral, un alimentator, după care totul se
reduce, cu o diafragmă. Peste, cuibul astfel pregătit se scutură toate
albinele de pe ramele îndepărtate, iar acestea se introduc în fa milii mai
slabe.
După 6 ore de la orfanizare se introduc ramele de creștere și se
administrează – sirop de zahăr pentru a stimula, adoptarea unui număr cât
mai mare de larve. Familiile de adoptare a larvelor se folosesc cinci-șase
serii, după care se unesc cu nucleii unde s-au păstrat mătcile. După 24
ore, larvele sunt adoptate și se cresc în continuare în familii crescătoare în
prezența mătcii. Dacă familia crescătoare se găsește într-un singur corp,
ramele de creștere se izolează pe ambele fețe cu gratii Hanemann (fig. 70)
și se introduc între două rame cu puiet tânăr, în mijlocul cuibului. La
familiile pe două corpuri, în corpul inferior se introduc ramele cu puiet
mai vârstnic, rame cu hrană și rame pentru ouat, împreună cu matca, care
se izolează de corpul superior prin intermediul unei gratii Hanemann.
Organizarea ramelor în corpul al doilea este identică cu cea descrisă la
familiile pe un singur corp, cu singura deosebire că ramele de creștere nu
se mai izolează.
In cazul când nu folosim familii de adoptare a larvelor, ramele de
creștere se introduc direct în familiile crescătoare, după șase ore de la
orfanizarea acestora. .
In scopul stimulării creșterii larvelor, săptămânal, fagurii cu puiet
tânăr se trec lateral ramelor de creștere, iar în locul lor se mută rama cu
puiet căpăcit.
Pentru a preveni distrugerea botcilor de către prima matcă
eclozionată, după 9 zile de la introducerea ramelor de creștere, botcile
căpăcite detașate împreună cu suporturile lor, se introduc în co livii de
eclozionare tip Zander, care se așază pe ramele de susținere .În vederea
introducerii unei noi serii de larve pentru creștere, rama cu coliviile de
eclozionare se mută după ultima ramă ca puiet sau se introduce pentru
eclozionare în termostat.
Introducerea mătcii în colivia de ecloziune
11

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR

După eclozionare se efectuează o preselecție, înlăturându-se mătcile
cu anomalii (lipsa aripilor, a onor segmente ale membrelor, ab domen
nedezvoltat etc.).
CREȘTEREA MATCILOR PRIN TRANSVAZAREA
LARVELOR
Pentru creșterea artificială a mătcilor prin transvazarea
larvelor sunt necesare următoarele: șablonul pentru confecționat
botcile artificale, ibricul pentru topit ceara, spatula pentru
transvazarea larvelor, suporturile pentru botei, ramele pentru
adoptarea larve lor, ramele de creștere, gratia izolatoare, colivia
de ecloziune și ra mele de susținere a coliviilor de eclozionare.
Șablonul pentru confecționarea botcilor artificiale se prezintă sub
forma unui cilindru din lemn, cu, diametrul de 7—8 mm și cu
extremitățile rotunjite asemănătoare unor calote sferice. Șablonul se
confecționează din lemn de esență tare, de preferință nuc sau carpen.
Pentru producerea mai multor botci deodată, se pot utiliza mai malte
șabloane, grupate într-un cuplu, printr-un mâner.
Tehnica de creștere. Creșterea mătcilor prin transvazarea lar velor
presupune mutarea acestora din celulele unui fagure în botci artifciale.
Botcile artificiale se obțin prin introducerea de apro ximativ trei ori a
șablonului în ceară topită, după ce acesta s-a ți nut în prealabil în apă
rece. Scoaterea de pe șablon se realizează printr-o ușoară rotire, după
care se așează pentru uscare pe o hâr tie de filtru. Apoi, suporturile tip
dop se introduc în orificiile ra melor de creștere, după care pe fiecare se
Cuști de ecloziune in ramă .
12

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
lipesc, cu ceară topită, botcile construite. În scopul finisării botcilor de
către albine, ra mele de creștere astfel pregătite, se introduc în familiile
crescătoare. După 24 ore, ramele se ridică din stupi, după o prealabilă
îndepărtare a albinelor de pe ele, prin. periere. Pentru transvazare se
scot din familiile furnizoare de larve rame cu larve tinere (12— 36
ore), cărora, în scopul facilitării transvazării, li se scurtează cu un cuțit
încălzit cca 2/3 din înălțimea celulelor.
Pentru a avea larve tinere necesare transvazării, matca se izo lează cu
o diafragmă de separație, prevăzută cu gratii Hanemann sau Hoffman, pe
un fagure bun de ouat, intercalat între doi faguri
CREȘTEREA TRÂNTORILOR
O condiție esențială pentru obținerea unui material biologic va loros
constă în asigurarea pepinierelor cu un număr suficient de trântori de
calitate, cu origine cunoscută. Pentru realizarea acestui deziderat este
necesar a se lua o serie de măsuri cum sunt:
— dotarea familiilor furnizoare de trântori cu matci provenite din
familii recordiste;
— începerea lucrărilor de creștere a trântorilor se devansează cu
două-trei săptămâni față de cea a mătcilor, pentru ca aceștia să fie apți
pentru împerechere în momentul în care apar primele matci. Stabilirea
acestui decalaj se face cunoscând ciclul de me tamorfoză a mătcilor (16
zile) și cel al trântorilor (24 zile), durata maturizării sexuale (7—10 zile
la matcă și 10—14 zile la trântor), precum și timpul necesar pentru
pregătirea fagurilor în vederea ouatului (circa 4 zile).
Pentru asigurarea necesarului de trântori se folosesc familiile pentru
adoptarea larvelor destinate producerii mătcilor.
În vederea creșterii trântorilor, cuiburile familiilor destinate acestui
scop se reduc la maximum, după care în mijlocul acestora, intre doi
faguri cu puiet tânăr, se introduce câte un fagure cu celule de trântor,
stropit cu apă caldă, pentru a favoriza pregă tirea acestuia pentru ouat. În
lipsă de cules, familiilor de albine li se administrează sirop de zahăr și
pastă proteică.
După 7 zile, se controlează dacă mătcile au „însămânțat" fa gurii
introduși, în cazul în care se constată că unele matci nu au depus ouă în
fagurii cu celule de trântor, aceștia se ridică din cui buri și se introduc în
familii în care mătcile au depus ouă, iar din acestea din urmă, fagurii
„însămânțați" se introduc, pentru creș terea larvelor, în primele familii.
13

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
In perioada de creștere a trântorilor, în familiile „tată” se men țin
unu-doi faguri cu celule de trântor, în funcție de mărimea populației, iar
în restul familiilor se înlătură posibilitatea înmulțirii trântorilor, prin
îndepărtarea din ele a fagurilor cu celule de trântor, folosirea ramelor
clăditoare si prin descăpăcirea tutu ror celulelor cu puiet de trântor, iar
pentru a împiedica ieșirea eventualilor trântori din acestea, la urdiniș se
montează gratii Hanemann sau capcane de trântori.
Creșterea trântorilor încetează cu circa trei săptămâni înainte de a fi
dată în creștere ultima serie de larve pentru creșterea măt cilor.
Actul propriu-zis al împerecherii constă în apropierea trîntorului pe
deasupra mătcii și intromisiunea bulbului în camera acului, apoi are loc
ejacularea spermei și retragerea penisului .Împerecherea durează în medie
5secunde, uneori 1—2 secunde. După ejaculare, partenerii se
despart.Trîntorul nu supraviețuiește mai mult de câteva minute sau ore
după pierderea organelor sale. Încă în zbor, matca se poate elibera de
„semnul de împerechere" dacă nu intervine un alt trîntor,dar la întoarcerea
dintr-un zbor de împerechere poate purta acest semn format din bulbul cu
spermatozoizi provenit de la ultimul trîntor cu care s-a împerecheat, semn
pe care albinele îl îndepărtează cu ajutorul mandibulelor. Din totalul
mătcilor revenite din zboru rile nupțiale numai 75% poartă „semnul
împerecherii,6% nu au semne și 23% prezintă mucus pe abdomen.
Dacă o matcă nu se împerechează din diferite motive în primele 4
săptămîni ea devine trântorită, adică-va depune numai ouă nefecundate.
Fecundația reprezintă un proces complex de contopire , asimilare și
dezasimilare reciprocă între elementele sexuale femel și mascul ,î n urma
căruia rezultă oul(zigotul) . Ovula matură se desprinde din tubul ovigen
si ajun ajunge în oviduct,iar în momentul în care ajunge în dreptul
spermatecii, prin micropil pătrund în intrerior 5-10 spermatozoizi ,
realizîndu-se astfel actul de fecundare . În oul proaspăt depus de matcă,
spermatozoizii se găsesc în partea îngroșată, apoi prin mișcări spirale
prin protoplasmă un spermatozoid ajunge la ovulă, se contopește cu
aceasta formînd n ucleul oului fecund.
Datorită faptului că matca se împerechează cu mai mulți trîntori,
în aceeași familie de
14

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
albine, lucrătoarele nu sunt surori decît în proporție de 10% , iar în 90%
din cazuri ele sunt semisurori .
Albinele lucrătoare se pot naște și
dezvolta și prin partenogeneză,
pornind de la ouă nefecundate depuse
de matcă sau de lucrătoare. Mătcile
virgine cărora nu li s-a permis să se
împerecheze depun câteva ouă din care
ies lucrătoare. La Apis Capensis din
ouăle lucrătoarelor apar regulat matci,
acest fenomen se întâm plă și la
albinele europene, dar cu frecvență redusă. Mecanismul de dezvoltare
partenogenetică este urmat de meioză când se pro duce recombinarea
cromozomilor, se reface numărul diploid si se va dezvolta o femelă.
Unele matci prezintă o anomalie anatomo-fiziologică ce împiedică
depunerea ouălor fecundate, datorită unor gene recesive, care se poate
transmite la descendenți.
Albinele lucrătoare pot depune și ele ouă din care în general e
dezvoltă trântori. De obicei, lucrătoarele nu depun ouă în familia cu
15
Poziția endofalusului trîntorului
în vaginul mătcii în timpul
copulației:1-trîntor ; 2- -matcă ; 3-
ac; 4- endofalus ;5-spermatozoizi ;
6-oviducte;7-ovare;8- spermatecăÎmperecherea mătcii

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
matcă, dar frecvența lor poate fi de 7—45% într-o astfel de familie și de
20—70% într-o familie pe punctul de a roi.
In condițiile de la noi din țară, pentru a valorifica culesul
desalcâm, se dorește ca prolificitatea cea mai ridicată să fie în luna
aprilie (l 500—2 000 ouă/zi), pentru ca la începutul lunii mai familiile
să posede maximum de populație.
Printr-o exploatare rațională, poate fi forțat, ritmul de ouat în așa
fel încât să se epuizeze potențialul unei matci într-un singur sezon sau
două, după care acestea să fie înlocuite. De obicei, cele ce depun un
mare număr de ouă în primul an, în nu mai sunt suficient de prolifice.
Se dorește depunerea de către mătcile de la noi din țară ,a unui număr
mare de ouă și în perioada 15 august — 15 septembrie, pentru a realiza
o populație tânără, numeroasă și neuzată pentru iernare.
Metamorfoza – cuprinde totalitatea transformărilor morfofiziologice
ce se desfășoară în cadrul unui ciclu complet, evoluînd prin stadiile de
ou , larvă, nimfă și adult.
Larva ieșită din ou se așează îndoită cu spinarea îndreptată
spre pereții celulei, consumă treptat lăptișorul pe care
lucrătoarele îl depun continuu și efectuează mișcări treptate în
celulă .
Idiferent de casta căreia îi aparține , în primele 3 zile de viață, larvele
sunt alimentate cu lăptișor, și greutatea lor crește de la 0,1mg la aproape 5
mg , iar din ziua a patra numai larvele de matcă sunt alimentate în continuare
excesiv cu cantități mari de lăptișor, iar cele de lucrătoare și trîntori cu un
amestec de miere, polen și apă.
Durata stadiului larvar este de 5,5 zile la matcă, 6 zile la albina
lucrătoare și de 7 zile la trântor. In decursul acestui stadiu larva năpârlește
de 4 ori, iar învelișurile detașate aderă de fundul celu lei. Prima năpârlire
se produce la 12—18 ore, a doua la 36 ore, a treia la 60 ore și a patra la 80
—90 ore, iar durata năpârlirii este de 8 minute.
La sfârșitul acestui stadiu, larvele nu mai sunt alimentate și albinele
căpăcesc celula cu un căpăcel poros ce permite pătrunderea aerului, format
din ceară si polen. In acest moment, larvele de lucrătoare au o greutate
medie de 140 mg, iar cele de matei și trântori au în jur de 250 și respectiv
340 mg.
În celula căpăcită, larvele își țes gogoașa pe seama secreției glandei
sericigene, năpârlesc a 5-a oară, trecând în stadiul de prenimfă și nimfă,
stadiu în care pierd cca 50% din masa corporală. Faza de îngogoșare
durează 1,5 zile la matcă, 2 zile la albina lucrătoare și 1,5 zile la trântor.
16

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Nimfa la început are culoarea albă si formă asemănătoare albinei
adulte, neavând însă aripi. Transformarea larvei în nimfă începe la . 2 zile
după căpăcire. Transformarea este foarte lentă, insesizabilă. Începând cu a
unsprezecea zi de la ponta, apar schițate trei părți ale corpului: capul,
toracele si abdomenul.
Ultima năpârlire are loc obișnuit chiar în ziua ieșirii din celulă a
albinei adulte.
Pentru dezvoltarea albinei lucrătoare sunt necesare 21 de zile, din
care 3 zile durează stadiul de ou, 6 zile stadiul de larvă si 12 stadiul
prenimfal și nimfal.
Pentru dezvoltarea mătcii sunt necesare 16 zile, din care 3 zile
durează stadiul de ou , 5,5 zile stadiul de larvă, 7,5 zile stadiul
prenimfal.
La masculi, dezvoltarea durează cel mai mult, în medie
24 zile din care 3 zile este stadiul de ou, 7 zile cel de larvă și 14 zile
stadiul de prenimfă și nimfă. Puietul de trântor se recunoaște în
stupină, nu numai după faptul că acesta ocupă celulele mari, dar și după
forma deosebită a căpăcelelor, care în loc să fie plate, ca la albinele
Iucrătoare acestea sunt bombate. Puietul de trântor este grupat dese ori
către marginea ramelor, spre partea lor inferioară, sau în pri mul coIț
atunci când matca are acces la el.
17

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Capitolul VI
Adăposturi pentru stupi
STUPUL MULT ETAJAT
Stupul multietajat a fost conceput de Langstr ot h și perfecționat de
Root. Specific acestui stup este inversarea corpu rilor, adică corpul
superior în care s-a dezvoltat cuibul familiei se coboară pe fundul
stupului, iar în locul său se așează corpul de jos cu faguri goi. În corpul
de jos puietul va ecloziona și va eli bera celulele, iar printr-o nouă
inversare cuibul familiei ajunge iar jos, asigurând spații pentru
extinderea creșterii puietului în sus, în corpul cu faguri goi.
Spațiile mici dintre ramele diferitelor corpuri permit o comu nicare
ușoară a albinelor în ghem, lucru deosebit de important în timpul
iernării, când albinele pot transmite ușor hrana de la un interval la
altul.
Stupul multietajat este format din următoarele părți: soclu, corpuri,
podișor, podișor separator, rama de ventilație, capac, rame,
alimentator, bloc pentru urdiniș, închizător pentru urdiniș și ac –
cesoriile de fixare .
Soclul sau fundul este mobil, depășind în față corpul stupului cu o
porțiune ce formează scândura de zbor. Platforma este formata din
scânduri încheiate în falț simplu, încadrate în spate și lateral
într-o centură.
Corpul încheiat în țincuri, prezintă pereții din față și spate cu falțuri
supero-interioare, armate cu tablă zincată care servesc pentru
susținerea ramelor, iar cei laterali au median câte un ori ficiu prin care
trec tijele de fixare. Stupul
multietajat este pre văzut cu trei
corpuri.
Podișorul monobloc este format
dintr-o ramă care fixează în interior
o tăblie din scânduri îmbinate în
falț. Pe una din supra fețe, rama
podișorului prezintă o mică
deschidere, care servește iarna la
evacuarea, vaporilor de apă.
— Stupul m ultietajat :
a — soclu ; b — corp ; c — ram e;
d— ram a de ventilație ; e — podișor
separator ;
/ — podișor ;g — capac ; h — bloc
de urdiniș ;
i- închizător de ur diniș; k-
alim entator
18

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Podișorul separator prezintă o construcție asemănătoare celui
obișnuit, cu deosebirea că rama este prevăzută pe trei dintre laturi
cu șase urdinișuri suprapuse, de formă conică, care la nevoie se
închid cu câte un bloc. În mijloc, tăblia prezintă o deschidere drep –
tunghiulară, prevăzută cu plasă de sârmă pe ambele fețe, care
servesc la omogenizarea mirosului familiei de bază și a celei aju –
tătoare, în vederea unificării albinelor. Prin închiderea urdinișu lui
superior și deschiderea celui inferior, albinele culegătoare ale
familiei ajutătoare sunt obligate să treacă în familia de bază. În acest
caz, familiei ajutătoare i se deschide un nou urdiniș superior.
Rama de ventilație este formată dintr-un cadru exterior
din șipci, care pe partea superioară prezintă o plasă de sârmă
care servește la aerisirea familiei în timpul transportului.
Capacul se compune dintr-o ramă exterioară și dintr-un tavan
învelit, la exterior, cu tablă zincată. în interior, pe pereții late rali
sunt fixate două șipci pe care se .sprijină podișorul.
Ramele, în număr de 10, sunt confecționate dintr-o șipcă su –
perioară, două laterale și una inferioară numită spetează, cu di –
mensiuni exterioare de 435 mm lungime și 230 mm înălțime.
Speteaza superioară numită și portfagure are 25 mm lățime, 20 mm
grosime și 470 mm lungime. Spetezele laterale prezintă o lățime de
25 mm în partea inferioară și 37 mm în cea superioară,
particularitate constructivă ce îndeplinește și rolul de distanțator
(distanțator Hoffman), și 10 mm grosime, iar șipca inferioară are o
secțiune de 20/10 mm.
Alimentatorul : este format dintr-o ramă de scândură în care se
montează pe două șipci ,o tavă din tablă zincată prevăzută cu un
plutitor confecționat din șipci de lemn.
19

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Blocul de urdiniș servește pentru reducerea urdinișului. Prezintă
două din suprafețe prevăzute cu spații decupate, de 10 mm înăl –
țime și lungimi variabile care permit mărirea sau micșorarea ur –
dinișului în funcție de populația familiei de albine și de sezon.
Închizătorul de urdiniș este o sipcă ce servește la închiderea
completă a urdinișului pe timpul transportului.
Sistemul de fixare în timpul transportului este format din două tije
de oțel, prevăzute superior cu piulițe, iar inferior cu câte un orificiu
în care se introduce un bolț. Pentru fixare, tijele străbat prin orificiile
mediolaterale toate elementele stupului, cu excepția capacului.
STUPUL VERTICAL CU MAGAZINE
Stupul vertical cu magazine (RA 1001) este format din următoarele
părți: soclu, corp, magazine de recoltă, podișor, capac, diafragmă,
rame și blocul de urdiniș .
Soclul este mobil, fixat în părțile laterale și spate printr-o centură de
șipci prevăzute cu falțuri, prin intermediul cărora se îmbină cu
corpul. Întrucât, în față, fundul stupului este lipsit de șipca de
centură se crează o deschidere înaltă de 20 mm, ceea ce reprezintă
urdinișul. În față este prevăzut cu o scândură de zbor rabatabilă, ce
se poate închide cu două foraibere.
Corpul are pereții încheiați în falț dublu, iar superior și inferior
prezintă falțuri ce permit îmbinarea cu magazia, respectiv cu fundul.
În partea superioară pereții din față și spate prezintă de asemenea
falțuri în unghi ascuțit, prevăzute cu tablă, ce servesc la susținerea
ramelor.
Magazinele de recoltă în număr de două, prezintă o construcție
asemănătoare cu corpul, de care se deosebesc doar prin faptul ca au o
înălțime practic egală cu jumătate din înălțimea corpului.
Podișorul este format dintr-o ramă care fixează în interior o tăblie.
Capacul este format și el dintr-o ramă, pe care se fixează în partea
superioară tavanul, învelit la exterior cu tablă zincată. Pereții din față și
din spate sunt prevăzuți cu două deschideri care servesc la ventilație,
deschideri care în staționar se închid cu două blocuri. Inferior acestor
deschideri, pe toată suprafața in ternă a capacului, se află fixată o plasă
de sârmă care asigură ventilația pe timpul transportului.
20

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Stupul vertical cu magazine :
a — soclu; b — corp; c — magazine; d— podișor; e — capac;
f— diafragmă; g — rame; h — scândură de zbor
Diafragma de reducere a cuibului reprezintă un perete mobil, susținut
pe falțurile ramelor, servește la micșorarea cuibului.
Ramele de cuib sunt asemănătoare cu cele ale stupului multietajat,
de care se deosebesc prin faptul că au o înălțime de 300 mm, iar cele
de magazine au o înălțime mai mică (145 mm) și sunt lipsite de
distanțatoare.
Blocul de urdiniș este similar cu cel de la stupul multietajat .
STUPUL ORIZONTAL
Stupul orizontal se compune din următoarele părți: soclul, corp,
podișor, capac, diafragme, rame, dispozitivul de fixare în timpul
transportului, blocul de urdiniș și alimentatorul .
Soclul este fixat de corp și confecționat din scânduri de răsinoase,
încheiate în falțuri simple, iar transversal și inferior, prin două șipci.
Corpul este confecționat din același material, încheiat în falțuri
simple sau cepuri. Pereții longitudinali prezintă în partea supero-
interioară două falțuri: unul pentru susținerea ramelor și al doilea
pentru fixarea podișorului. Falțul pentru rame este tăiat în unghi
ascuțit și armat cu tablă pentru a împiedica propolisarea umerașelor
de la rame. Pereții laterali prezintă în partea supe rioară și mediană
două orificii, protejate cu plăci de oțel, în care intră șurubul de fixare
a barei centrale de imobilizare a ramelor în timpul transportului.
Peretele din față, în partea inferioară mai prezintă două deschideri
numite urdinișuri, prevăzute cu scânduri de zbor: unul pentru familia
de bază și altul pentru cea ajutătoare în partea superioară, la exterior,
corpul prezintă un brâu de șipci pe care se sprijină capacul.
Podișorul este format din șase scânduri, nefixate între ele.
21

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Capacul este telescopic, fixat de corp prin două balamale, prezintă
lateral două deschideri prevăzute la exterior cu plasă de sârmă care
asigură ventilația pe timpul transportului, deschideri care în restul
timpului se închid cu ajutorul unor blocuri de dimensiuni similare, fixate
cu balamale. Tavanul este confecționat din scânduri încheiate în falțuri
simple, protejat la exterior cu tablă zincată.
Diafragmele în număr de două, sunt asemănătoare ca și construc ție,
deosebindu-se doar prin înălțime, una fiind în contact intim cu pereții
și fundul stupului, separând complet familia de bază de cea
ajutătoare (diafragma de separație), iar a doua, mai mică cu 20
mm, permite trecerea albinelor prin partea inferioară, în care scop
servește la reducerea cuibului, în funcție de mărimea populației
(diafragma de reducere).
Ele se prezintă sub forma unor pereți mobili confecționați din
scândură, având în partea superioară două umerașe, care permit
susținerea lor pe falțul ramelor.
Ramele în număr de 20 sunt identice cu cele de la stupul ver –
tical.
Dispozitivul de fixare a ramelor pe timpul transportului este format
din două șipci longitudinale, cu o secțiune de 10/10 mm și o lungime
egală cu lungimea interioară a stupului și o bară cen trală, ce are
inferior și median un locaș în care intră scândurile podișorului,
suprapuse pe două rânduri. Pentru transport, deasupra ramelor,
paralel cu cei doi pereți longitudinali, se așează cele două șipci, iar
scândurile podișorului se adună la mijloc, suprapuse pe două rânduri,
după care totul se fixează cu bara centrală prin intermediul a două
șuruburi sau foraibere, situate în pereții laterali.
Stupul orizontal:
a — soclu ; b —- corp ;
c — podișor ;
d — capac; e — rame ;
f — dispozitiv de fixare a
ramelor pe timpul
transportului;
g — bloc de urdiniș
22

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Blocul de urdiniș prezintă două din suprafețele prevăzute cu spații
decupate, de 10 mm înălțime și lungimi variabile, care per mit
mărirea sau micșorarea urdinișului, în funcție de populația familiei de
albine și de sezon.
Alimentatorul se prezintă sub forma unei cuve de cherestea fixată
pe o scândură de podișor care lateral are o deschidere ce permite
accesul albinelor. Interiorul este împărțit în trei compar timente ce
servesc la accesul albinelor, introducerea siropului și la alimentarea
propriu-zisă, ultimul fiind prevăzut cu un plutitor. Accesul albinelor
în compartimentul de alimentare se face pe sub capacul de sticlă al
alimentatorului, întrucât peretele median este mai scund.
Capitolul VII
Inventarul apicol
E C H IP A M E N TU L P EN TR U P R O TE C ȚIA
A PICU LTO RU LU I
Echipamentul pentru protecția apicultorului
însumează totalitatea obiectelor necesare pentru echiparea si
protecția apicultorului in timpul lucrului in stupină, cum sint :
masca apicolă, halatul, salopeta, șorțul simănușile apicole.
Acestea toate au un dublu scop: pe de o parte il feresc pe
apicultor de întepăturile neplăcute și in unele cazuri chiar
periculoase, iar pe de alta parte asigura conditiile igienice,
sanitare si de (protecția m uncii in stupină.
Masca de protecție impotriva ințepaturilor se
foloseste de obicei la efectuarea lucrarilor mai dificile. Ea
fereste partea cea mai sensibila a corpu lui omenesc, protejind
capul, fata si in special ochii, care sint cu predilecție țin ta de
atac a albinelor. Măștile apicole se pot confecționa din diferite
materiale si pot avea diferite forme :
Masca metalică este un model practic, fiind
confectionata dintr-o plasă de sîr mă, avind o forma ovala dupa
forma feței, cu marginilc întărite într-o rama de tabla cositorita
de 0,3 mm, de care se prinde o pânză albă care protejeaza capul
si gitul.
23

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Masca cu palarie este formată dintr-o palarie de
pinza alba cu borul mare ,intarit pe margine cu sirma de otel
de 1,8 mm, de care se prinde o pinza alba prevazuta in dreptul
feței cu un vizor patrat confecționat dintr-o rețea de par negru
de cal, sau terital negru.
Masca pliantă este confecționată dintr-un schelet
de sirma pliabilă cu o tesatura de sirma zincata cu ochiurile de
2,5 mm si pinza
Avantajele acestei masti s int : o vizibilitate si o aerisire
bună, fiind în același timp practica, intrucit este plianta si usor de
transportat chiar în ser vieta.
Salopeta face parte din echipamentul de lucru al
apicultorului în lucrările din stupină și atelier. Este confecționata
dintr-o singră piesădindoc sau pinza tare de culoare gri, inchisa la
git, iar la mîini și picioare este prevazută cu elastic. Astfel salopeta
protejeaza hainele aicultorului si apara intregul corp de atacul aibinelor.
Halatul este imbracamintea de protecție a stuparului care
se recomandă sa fie de culoare alba. El asigura un mod de prezentare
igienic în stupină si protejeaza hainele apicultorului. Se recomandă ca
mînecile să f ie strânse cu un elastic, pentru a evita patrundere
albinelor.
Se folosește to t timpul cât se lucreaza in stupina.
Halatele se vordezinfecta prin fierbere timp de 30 minute, intr-o
soluție soda de rufe.
Șorțul apicol se foloseste la anumite lucrari cum ar fi
extragerea mierii și a cerii si la alte lucrari, pentru a proteja hainele
apicultorului. Ele se cofecționează din PVC pe suport textil, care este
rezistent si ușor de spălat.
24

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Mânușile apicole sint confecionate din cauciuc sub țire, cu 5 degete
pentru a da posibilitatea apicultorului sa fotoseasca toatc degetele .Ele
protejeaza miinile de ințpaturile albinelor. Pentru a putea lucra fara o parte
din echipamentul de protecție și a nu ne expune ințepaturilor albinelor,
trebuie cunoscute temeinic anumite cauze care irita albinele si le predispun
la atac. Este necesar ca apicultorul sa se prezinte la lucru in perfectă stare
de igiena. Mirosurile straine de transpirație, alcool,parfum ,ceapă ,usturoi și
altele irita albinele.
25

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
U TILAJ PEN TRU ÎNSÎRM AREA RAM ELO R Șl F IX A R EA
F AG U R ILO R A R TIFIC IA LI
Uneltele folosite la însîrmarea ramelor și fixarea fagurilor
artificiali au apărut imediat după descoperirea presei de faguri de
către inventatorul german Mehring Iohanes în anul 1875. Această
presă a fost confecționată din lemn de păr și cu ea a făcut primul
fagure artificial care conținea 748 celule pe dm2. Mai tîrziu
gravorul Schober, prietenul lui Mehring, a gravat, prima presă
metalică.
Uneltele folosite la însîrmarea ramelor și fixarea corectă a
fagurilor artificiali în rame sînt : planșeta calapod, perforatorul
manual sau perforatorul mecanic, șablonul pentru marcarea
găurilor, pintenul, tăvă lugul, ibricul pentru topit ceara, creionul
apicol etc.
Planșeta calapod simplă — este un blat din lemn perfect
neted, având o formă dreptunghiulară astfel dimensionată ca să
încapă exact în lumina unei rame. Grosimea ei ajunge la
jumătatea lățimii spetezei unei rame (18,5 mm). Ea este prevăzută
pe partea dorsală cu două leaturi paralele, cu secțiunea de 15X20
mm, care depășesc marginile calapodului cu 20—30 mm și care
servesc la sprijinirea ramei cînd se așază pe calapod, pentru a fixa
fagurii artificiali în rame.
Planșeta calapod universală esie asemănătoare cu prima,
însă este constructiv adaptabilă pentru mai multe tipuri de rame și
anume pentru rama stupului orizontal, multietajat sau rama de
magazin. Ea poate fi dimensionată la lumina ramei respective cu
ajutorul unei șipci glisante care permite micșorarea sau mărirea
suprafeței planșetei.
Planșeta calapod pentru rama secțiune.
Șablonul servește la marcarea corectă a orificiilor necesare
trecerii sîrmelor pe suprafața laterală a spefezelor ramei.
26

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Șablonul se con fecționează dintr-o fîșie de tablă sau o șipcă de
lemn asemănătoare ca formă cu speteaza laterală a unei rame. Pe
axul central acesta este pre văzut cu găurele pentru însemnare sau
perforare, sau cu 'marcatoare ascuțite confecționate din cuie-ținte,
amplasate la distanțele dorite pentru marcarea și apoi perforarea
ramei.
Planșeta calapod universală
Planșeta calapod pentru rame
secțiuni și rama secțiune
Perforator manual — se folosește la gaurirea ramelor pentru
a fi însîrmate. În acest scop se poate folosi sula obișnuita de
pantofar cu miner si acul din oțel subtire cu diametrul de 1 mm.
Acele mai groase despica rama. Un alt model de perforator
manual de rame este acela confecționat sub forma unui dispozitiv
cu un ac sau cu 5 ace cu diametrul de 1 mm.
Perforatorul mecanic de rame — se executa in doua variante
din fonta cu un ac sau mai multe ace. Perforatorul de rame se
compune dintr-o masa suport si un motoraș de 0,5 kw. Este
prevazut cu mai multe burghie pentru gaurirea simultana a
ramelor in vederea insirmarii.
Ibricul pentru topit ceara — este un mic vas cilindric
confecționat din tabla cositorita cu pereți dubli, intre care se
toarna apa pentru a evita contactul direct al cerii cu sursa de
caldura și deci arderea ei.
27

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Perforator manual cu un ac
a)vedere de ansamblu
;
b)Detalii
constructive
I) corp
perforator ; 2)
distantier ;
3) Șurub de
reglarea
distanțierului ;
4) Șurub de
fixarea
perforatorului;
5) pîrghie
perforator ; 6) ac
perforator
7) Șurub de
ghidaj
28

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Rama sectiune și magazin pentru ra me secțiuini
Ibricul pentiru topit ceara :
1) corptil ibrlcului cu camasa dublă
2) stuțul de scurgere a cerii topite;3) spatiul interior de topire a cerii;
4 orificiul de umptere cu apa a corpului cu pereji dubli;5) miner de lemn
Perforatorul manual cu mai multe ace
Servește pentru topirea cerii care se foloseste la fixarea fagurilor
artificiali si la confecjionarea botcilor pentru creșterea mătcilor.
Capacitatea : 150 cm3.
29

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Creionul apicol — se foloseste la lipitul fagurilor artificiali in
rame. Are forma unui mic tub de tabla zincata, asemanator unui
creion, gol in interior, avind la virf un orificiu mic de 0,2 mm,
prin care se scurge ceara topita. Creionul apicol se introduce
intr-un ibric cu ceara topita. Ceara topita intra in spatiul gol al
creionului. La folosire se astupa capatul superior al creionului cu
degetul aratator și se foloseste la locul destinat. Prin ridicarea
degetului, ceara incepe sa curga într-un fir subțire prin virful
creionului. Pentru oprirea scurgerii este suficient sa se astupe
capatul superior al creionului cu degetul aratator.
Pintenul apicol — se foloseste la ingroparea și fixarea
sirmelor in fagurele artificial. Se produc diferite modele de
pinteni dintre care amintim :
— pinten apicol cu rozeta ;
— pinten apicol drept ;
— pinten apicol cu rola (tavalug) ;
— pinten apicol incalzit electric.
Majoritatea pintenilor apicoli au un miner de lemn iar in
capatul celalalt sint prevazuti cu o rotiță dintata ce se invirtește
liber in jurul unui ax. Pe muchia rotilței se afla un șanțuleț care
imbuca sirma iar prin apasare o îngroapa in mijlocul fagurelui
artificial. La folosire, pintenul se incalzeste in apa fierbinte sau
la flacara unei lampi de spirt. Pentru a pastra mai mult timp
caldura, pintenul este inzestrat cu un bloc de metal in care este
fixata rotita. In general el se executa din aluminiu, cu rozeta de
alama.
Pintenul apicol cu rola (tavalug) — are utilizari identice,
servind in plus la lipirea fagurilor artificiali de speteaza si
superioara a ramei prin tavalugire.
Pintenul apicol incalzit electric — primeste caldura de la o
rezistența electrica, are randamentul sporit si se foloseste in
stupinele mari.
Creioinul apical
30

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Fixarea fagurilor artificiali se mai poate face si cu ajutorul
electricității, prin reducerea tensiunii curentului electric cu
ajutorul unui transformator. Instalația este compusă dintr-o tijă
de material izolant în care se implanteaza o serie de platuri
metalice. Cele doua fire de la secundarul transformatorului se
leagă la platurile plasate la extremitatea tijei. Prin apropierea și
apasarea tijei pe sirma montată in ramă se inchide circuitul
electric iar sirma se încalzește si se îngroapă în fagurele
artificial. Prin ridicarea tijei se intrerupe curentul electric iar
sirma se răcește in masa de ceară.
Prin acest sistem se lucrează mai repede, sirma se ingroapă
uniform in faguri și nu se produc stricăciuni. Operatorul va
lucra cu incălțăminte de cauciuc.
31

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Unelte pentru extractia si conditionarea
produselor apicole
Utilajul pentru extractia și condiționarea mierii
Utilaj pentru descăpăcirea fagurilor
Pînă la inventia extractorului de miere prin centrifugare
apicultorii recoltau mierea in mod primitiv prin stoarcerea sau
prin fierberea fagurilor. In ambele cazuri lucrarile de extracție
a mierii erau destul de greoaie, iar mierea obținută era de
calitate inferioară. Prin stoarcere adesea nu se obține o miere
curată iar prin fierbere, mierea isi pierde din calitațile ei.
Aceste neajunsuri au fost inlăturate abia dupa invenția
extractorului de miere.
Din ansamblul utilajelor pentru extracția și condiționarea mierii , se
folosesc următoarele:
Camera de preîncălzire a fagurilor cu miere este construită din
materiale termoizolante și are rolul de a mențme fagurii la o
temperatură corespunzătoare, necesară operațiilor de
descăpăcire și extracție .
-Măsuța pentru detașarea ramelor cu miere din corpul
stupului sau din caturile de recolta.
Masuța pentru detașarea
ramelor cu miere din
cat
32

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Cuțitul pentru descăpăcit fagurii se fabrica in
diferite variante, avind mărimi, grosimi, forme
si randamente diferite. Principalele tipuri de cuțite
pentru descăpăcit sint :
a) Cuțitul de descăpăcit STAS ;
b) Cuțitul de descăpăcit din tablă de inox și
miner de lemn ;
c) Cuțitul de descăpăcit cu două minere ;
d) Cuțitul de descăpăcit dreptunghiular ;
e) Cuțitul de descăpăcit triunghiular ;
f) Cuțitul de descăpăcit incălzit cu aburi ;
g) Cuțitul de descăpăcit electric.
Dintre aceste tipuri de cuțite de descăpă cit cele
mai utilizate sint urmatoarele :
CUTITE DE DESCĂPĂCIT
CUTIT DE DESCĂPĂCIT STAS 4188— 53 este
confecționat dintr-o lamă de oțel lungă de 220 mm, lată de
45 mm si groasă de 3 mm, montată intr-un miner de lemn
de esență tare. Lama cuțitului trebuie să fie bine lustruită si
tratata termic pentru a-i mari duritatea. Pentru a fi folosit in
mai bune condițiuni cuțitul trebuie sa fie incalzit in apa
fierbinte. Pentru o mai mare operativitate se vor folosi
alternativ doua cuțite.
CUTITUL DE DESCAPACIT DIN TABLA DE INOX
— se executa
in trei variante :
— din tabla inox de 2 mm cu lama de 40X220 mm si miner
de lemn ;
— din tabla de inox de 1 mm cu lama de 40X220 m ;
— din .tabla de inox de 2,5 mm cu lama de 30X230 mm
si cu miner din lemn.
33

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
CUTITUL DE DESCAPACIT CU ABUR. Acesta se
compune din lama cuțitului propriu-zisa (9) in care sint
frezate canalele de intrare si iesire a aburului din cuțit, asa
cum este aratat in secțiunea A-A, etansate prin alamuire,
tevile de intrare și ieșire a aburului din lama cuțitului (8)
care sint fixate prin lipire de lama cuțitului si trec prin
minerul (7) acestuia sint din cupru si au diametrul de 6 mm.
Legatura dintre cuțit și generatorul de abur este asigurata
printr-un tub de cauciuc (6) cu lungimea de 1,5— 2 m, fixat
intr-un colier pe ștuțul respectiv, iar pentru evacuarea
aburului din cuțit, la orificiul de evacuare se fixeaza un tub
de aceleasi dimensiuni tot cu ajutorul unui colier.
Cuțite de descăpăcit
a) cutitul apicol STAS 4188/53 — dimensiuni constructive;
b) idem vedere de ansamblu ;
c)cutitul de descapacit electric — vedere de ansamblu ;
d)d) cuțitul de descapacit electric —detalii constructive :
1) teaca cutitului ; 2) camașa ; 3) rezistenta electrica ; 4) snur și
șteker; 5) miner de lemn,
e) cutitul de descăpacit cu aburi — detalii constructive :
l) corpul generatorului de aburi; 2) capacul generaitonului de aburi; 3)
garnitura etanșare;
4) suport fixare ; 5) supapa de siguranta ; 6) tub de cauciuc ; 7) miner;
8) tevile de admisie si evacuare a aburului In cutit ; 9) lama cutitulul ; 10)
site de fixare a supapei
34

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
CUTITUL DE DESCAPACIT ELECTRIC are urmatoarele
parti componente : teaca cutitului .(1), confecționată din oțel
inoxidabil care acoperă camasa (2) In care se afla rezistența
electrica (3). Aceasta camașa este fixata in minerul de lemn (5)
eu ajutorul unor suruburi de fixare. Rezistenta este conectata la
priza prin intermediul snurului si stecherului (4), care trece prin
minerul cuțitului de descapacit. Reglajul temperaturii se
realizeaza automat prin ajutorul unui termostat care poate fi
inglobat in cuțitul de descapacit si mai precis in miner, sau poate
fi separat si cuplat la cuțit.
Modul de folosire : se conecteaza cutitul de descapacit la
sursa de energie la tensiunea indicata (220 sau 110 V) dupa care
se aseaza rama de descapacit pe stativul de descapacit. Cutitul
incalzit se prinde de miner si se incepe operațiunea de
descapacire, avindu-se in vedere ca aceasta sa se efectueze in asa
fel incit sa nu se murdareasca cordonul de conexiune al cuțitului
si minerul acestuia cu miere. La terminarea operatiunii,
obligatoriu se va scoate teaca cuțitului si se va spala cu apa
calduța, dupa care se va usca și se va monta la loc pe cuțit.
FURCULITE DE DESCAPACIT
FURCULITA DE DESCAPACIT serveste la descapacirea
fagurilor si este formata dintr-un miner de lemn, metal sau
material plastic, care se continue cu o placa de .metal lata de 40—
50 mm, in care sint fixate 18—20 ace din oțel, lungi de circa 30
mm, dispuse in forma de pieptene. Se foloseste in conditii mai
bune la fagurii cu suprafața neuniform capacita, adica cu
35

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
denivelari. Inainte de folosire furculițele se incalzesc in prealabil
in apa fierbinte. Furculițele se executa in numeroase variante din
care amintim :
a) Furculita din aluminiu turnat cu acele din oțel ;
b) Furculita din tabla de inox de 2 mm cu acele din oțel si
miner de lemn :
Furculite de descăpăcit
c) Furculita din
tabla de inox
ștanțată ;
d) Furculița
pentru descapacit cu
incalzire electrica.
TAVA ȘI MASA PENTRU DESCAPACIT
Tava pentru descăpăcit fagurii este un vas folosit la
descapacitul fagurilor cu miere, permitind asezarea ramelor
intr-o poziție comoda de lucru. Este confecționata din tabla
cositorita de 0,5 mm, avind marginile intarite cu sirma zincata ;
are pereți oblici si fundul prevazut cu o sita din țesatură de
sirma zincata cu ochiuri de 2 mm.
Masa de descapacit fagurii are forme si dimensiuni diferite.
Un model practic este acela in forma unei lazi prevazuta cu
doua minere și cu un capac mobil prins in balamale, care se
deschide si se sprijina pe un suport; fixat in peretele ei din
spate, marind astfel suprafata de lucru si servind drept masa
pentru lucru si pentru asezarea uneltelor de descapacit, precum
si pentru asezarea unor rame cu miere capacita.
36

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Tava pentru descapacit :
a) vedere de ansamblu ; b) detalii constructive ; l) suport sita ; 2) tava
colectoare ; 3) suport rama ; 4) sita ; 5) orificiu de golit
37

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Utilajul pentru extractia mierii
EXTRACTOARE DE MIERE
Extractorul sau centrifuga de miere este un aparat inventat în
anul 1865 de Hruska Franz Edher, cu ajutorul caruia se extrage
mierea din fagurii descapaciți, fara ca acestia sa fie deteriorați.
Extracția mierii din faguri se face cu ajutorul fortei centrifuge.
Aprecierea diferitelor tipuri de extractoare de miere se face in
funcție de unele caracteristici de construcție, capacitate, forța de
munca, volum, pret de cost, randament etc.
In prezent se construiesc o serie intreaga de modele bazate pe
acest principiu al forței centrifuge, care pot fi clasificate in doua
tipuri principale :
Extractoare tangentiale, la care fagurii se afla in poziție
tangențiala pe circumferința cosului de rotatie. Acestea pot
cuprinde un numar de doua, trei sau patru rame si sint acționate
manual.
Extractoare tangențiale
A) Vedere de ansamblu ; B) Detalii constructive:
1)bazin 2)șurub fixare punte cu angrenaj ; 3) angrenaj elicoidal ;
4) suport lagăr 5) suport rame ; 6) ax ; 7) fund centrifuga ;
8) orificiul de golire.
38

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Cel mai simplu tip de extractor si cel mai raspindit la no i in
tara este extractorul de miere tangential. Dimensiunile
rotorului sint adaptate pentru marimea ramei standard de
435X300 mm, dar permit si folosirea altor tipuri de rame
(multietajat, magazin, Layens etc.) Acest tip de extractor poate
cuprinde doua, trei pina la patru rame, care se fixeaza in
lacasuri special amenajate, in rotor, astfel incât mierea se
extrage la inceput pe o parte, apoi pe cealalta, prin intoarcerea
manuala a ramelor. Un alt sistem este acela in care ramele pot
fi asezate in buzunare sau cusete reversibile special amenajate
in rotor, care prezinta avantajul ca permit intoarcerea automata
a ramelor. Extractorul tan gential prezinta dezavantajul ca
presiunea exercitata asupra mierii aflata in faguri face necesară
o intoarcere repetata a fagurilor, pentru a se evita ruperea lor.
Aceasta se face prin opriri, intoarceri si reaccelerari ale
rotorului care sint incomode si produc o risipa mare de timp si
munca.
Dintre centrifugele tangentiale care se produc si se livreaza
la noi in tara amintim :
Centrifuga manuala tangentiala pentru două rame STAS
orizontale de 435X300 mm, sau 4 rame de magazin de
435X150 mm.
Centrifuga manuală tangentiala pentru trei rame STAS
orizontale sau șase rame de magazin. Se executa din tabla
zincata de 0,75 mm, are diametrul 590 mm si inaltimea 700
mm.
Centrifuga manuala tangentiala pentru patru rame STAS
orizontale sau opt rame de magazin. Prin indepartarea
cosului din tesatura de sirma se pot introduce radial in
centrifuga 28 rame de magazin {435X 150 mm).
39

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Centrifuga tangențială pentru 4 rame Centrifiuga radiala cu 52 rame
Extractoare tangențiale : A) Vedere de ansamblu ; B) Detalii constructive:
1)bazin 2)șurub fixare punte cu angrenaj ; 3) angrenaj elicoidal ; 4) suport lagăr
5) suport rame ; 6) ax ; 7) fund centrifuga ; 8) orificiul de golire.
Extractoare radiale. La acest tip de extractoare pozi ția
fagurilor este radiala față de axul extractorului, spre
circumferință. Acționarea lor se poate face manual când
numarul ramelor este mai mic si cu ajutorul unui electromotor
cind capacitatea centrifugii este mai mare. Aceste extractoare
sint de diferite marimi, putind cuprinde : 12, 16, 28, 32, 36, 56
și chiar mai multe rame. Extractoarele radiale se folosesc in
principal de catre unitati apicole mari.
Cu ajutorul acestor extractoare radiale mierea este extrasa in
acelasi timp de pe ambele fețe ale fagurilor. Necesita o
viteza de rotatie mai mare a rotorului, pentru a invinge
rezistenta de evacuare a mierii, datorita inclinației celulelor
din faguri. Din cauza factorului mare de inerție al cosului
incarcat cu faguri, majoritatea extractoarelor radiale sint
prevazute si acționate de un electromotor.
Toaite extractoarele, indiferent dc tip, se compun din trei
parți principale și anume :
Un cazan col ector cilindric, confecționat din tabla de oțel
inoxidabil sau din tabla zincata de 0,6—1 mm grosime, intarit
la partea inferioara si superioara cu două cercuri din oțel.
Fundul este conic si puțin inclinat intr-o parte, unde se afla
40

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
caneaua de scurgere a mierii cu o clapeta de inchidere. Cazanul
este prevazut cu doua ca pace care servesc la acoperirea si
inchiderea centrifugii. Minerele de transport se fixeaza pe
cazan in parțile laterale cu nituri.
Rotorul sau coșul centrifugii este confectionat dintr-un
suport sub forma de schelet metalic cu plase de sirma pentru
sustinerea ramelor.
Mecanismul de rotire se compune dintr-un sistem de
acționare a rotorului format dintr-un angnenaj de roti
dințate conice sau elicoidale, actionate manual sau
mecanic .
STAȚII FIXE ȘI MOBILE PENTRU DESCAPACIREA SI
EXTRACTIA MIERII
Pentru descapacirea și extracția mierii in mod organizat
se folosesc in prezent stații fixe si mobile, dotate cu aparatura
necesara. Acestea se compun dintr-o camera termostat pentru
menținerea fagurilor cu miere in corpuri sau in dulapuri
speciale, la o temperatura constanta ; o instalație de
descapacire cu abur sau electrică, cu cuțit vibrator sau
descapacitor semiautomat si un extractor radial electric
pentru extractia mierii.
Pentru usura rea muncii aceste statii mai sint dotate si cu
lise manuale pentru transportul corpurilor cu faguri la
operatiile de descapa cire si extractie.
In general in dotarea acestor statii cu utilajele necesare se ține cont
de marimea stupinei, cu mențiunea ca in cazul stupinelor mari (de
peste 1 000 familii de albine) se vor include si utilajele
mecanizate de mare productivitate.
Pentru operațiile de extracție in condițiile de stuparit pastoral
se folosesc stații mobile, tractate sau autopropulsate, ce au in
41

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
componenta lor toate utilajele de mai sus, inclusiv un grup
generator de curent electric.
42

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Centrifuga pentru extracția mierii din descapăceală :
1)capac ; 2) reostat ;
3) corpul centrilugii ;
4) coșul; 5) tesătura din material plastic ;
6) ax; 7) Roata de antrenare;
8) motor electric ;
9) picior de sustinere
SITE DE STRECURAT MIEREA
Sita de strecurat miere se foloseste la strecurarea mierii cind
se extrage cu centrifuga pentru a indeparta capacelele de ceara
precum si alte corpuri straine. Sita se agața fie de caneaua
extractorului, fie se asaza deasupra vasului in care scurge mierea.
Se executa in nu- meroase variante dintre care amintim :
— sita dubla pentru miere
— sita dubla cu rama extensibila
— sita conica.
Maturatorul. Mierea extrasa la centrifuga trebuie sa fie
depozitata in vase mari pentru a permite decantarea, limpezirea si
In unele cazuri evaporarea excesului de apa. Aceste vase se
numesc maturatoare si pot fi metalice sau de lemn cu o
capacitate de 100—1000 litri, de forma tronconca sau
cilindrica, prevazute cu site de aerisire, pentru a permite și
43

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
mai usor evaporarea surplusului de apă, decantarea si
limpezirea mierii.
Sita dubla miere
1) m iner; 2) sită super loara ; 3) sita inferioară
Sita dubla cu rama extensibila
1)sita superioara; 2) ramă extensibila ;
3) sita inferioară
Pentru o prisaca de 20 familii de albine este nevoie de un
maturator cu o capacitate de 200 1. Maturatoarele metalice se
confectioneaza din tabla de otel inoxidabil, sau din tabla de
aluminiu.
INSTALATIA DE CONDITONAT SI ÎMBUTELIAT
MIEREA, AMBALAREA ȘI EXPEDITIA MIERII
Pentru ca mierea de albine sa poata fi comercializata este
necesara trecerea ei printr-o serie de operatiuni tehnologice
care in ansamblu poarta denumirea de operatiunea pentru
conditionarea mierii.
Maturator
Sita conica
44

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
In general prin conditionarea mierii se înțelege ansamblul
de operatii : incalzire, lichefiere, filtrare — la care este
supusa mierea inaintea ultimei operatii de imbuteliere, in
scopul omogenizarii ei, in conditiile menținerii neschimbate a
proprietaților fizico-chimice si orga noleptice ale acesteia.
Procesul tehnologic de conditionarea mierii cuprinde
urmatoarele operatii :
1. Preincalzirea mierii
2. Lichefierea și omogenizarea mierii
3. Filtrarea grosiera
4. Maturarea și limpezirea mierii
5. Pasteurizarea
6. Filtrarea fina
7. Îmbutelierea.
Preincalzirea mierii se executa in camera de preincalzire,
con-fecționata din materiale termoizolante si cu o capacitate
de lucru care sa asigure activitatea in instalație pe o perioada
de 48 ore.
Butoaie de 150 kg pregătite pentru imbuteliere
Camera de preincalzirea mierii :
l)camera de preincalzire; 2) aeroternna;
3)orificiul de evacuatrea aerului cald;
4) gura de colectarea aerului;
5) podea metalica ;
6) butoade cu miere stivuite pe
45

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Camera de golire si lichefiere a mierii
a) vedere de ansamblu ; b) detalii constructive
i) camera de golire ; 2) cuva de golire ; 3) perete dublu ; 4) agitator (amestecator) ;
5) sita ; 6) gratar pentru asezarea bidoanelor sau butoaielor ; 7) Distribuitor de aer
cald ; 8) aeroterma;
9)motor electric
Lichefierea si omogenizarea. Mierea preincalzita este
transportata pe paleti la operatiunea urmatoare de lichefiere si
omogenizare. Aceasta operatie se executa in camere de golire a
bidoanelor sau butoaielor, dupa caz. In general, principiul de lucru
este identic la ambele tipuri de camere.
Din punct de vedere constructiv, aceste camere sint de
tipul :
a) cu bazinul de golire, inclusiv comanda de actionare,
montata sub nivelul solului, avind denumirea de camere in subsol.
b) cu bazinul de golire montat sub nivelul solului si cu
gratarele de asezarea ambalajelor la nivelul solului, avind
denumirea de camere semiingropate.
c) cu tot sistemul de golire si lichefiere la suprafata, avind
denumirea de camere de golire la suprajafa.
46

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
In general, cele mai folosite sisteme sint cele semiingropate si
la suprafata, datorita usurintei cu care se pot manipula ambalajele
cu miere in camera, precum si respectarii conditiilor de igiena in
procesul d e 1 u cru .
In interiorul cuvelor se afla montat un agitator (4) cu paleti,
confectionat de asemenea din otel inoxidabil si care este actionat
de un grup motor-reductor, care asigura o miscare de rotate a
agitatorului variind intre 15—30 rotatii/minut.
Deasupra cuvei este asezat un gratar (6) pe care se asaza
ambalajele cu miere, cu fundul in sus, in vederea golirii lor.
Acest gratar este incalzit de un curent de apa calda la aceeasi
tempieratura ca aceea a cuvei.
La partea superioara a cuvei se afla montat un distribuitor
cu aer cald (7) deservit de o aeroterma (8) si care creeaza in
permanenta, in camera, o temperatura de 50—60°C.
Camera este prevazuta, pe ambele parti, cu usi glisante cu
inchidere etansa, pentru mentinerea unei temperaturi constante
de lucru.
Modul de lucru : mierea scursa din ambalaje in cuvele
de golire este incalzita si agitata in permanenta pentru
distrugerea tuturor cris talelor din masa ei si pentru
omogenizare.
Filtrarea grosiera are ca scop retinerea din miere a
particulelor grosiere (bucati de ceara, parti de albine), in vederea
trecerii acesteia la operatiunile urmatoare.
Mierea este aspirata (A) din camera de golire cu ajutorul
unei pompe cu roti dintate, care transporta mierea si o impinge, o
refuleaza (R) in filtrul grosier prin spatiile dintre dintii pompe
(Vt), obligind-o sa treaca prin filtrul (2) care este prevazut cu sase
elemente filtrante (3) confectionate din teava de otel inoxidabil
perforata peste care este asezata o tesatura din otel inoxidabil cu
marimea ochiurilor de 0,06X 0,06 mm.
Cu ajutorul manomet rului (6) se verifica in
47

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
permanenta presiunea de lucru a filtrului ,care variaza intre
1—2,5 atmosfere. Cind aceasta incepe sa creasca, se da
drumul prin robineti (4—5) in contra curent la un jet de apa
calda sau abur, care curața elementele filtrante, dupa ce
in prealabil s-au inchis robineții de admisie si
evacuare a mierii in
filtru.
Maturarea și limpezirea mierii. Mierea filtrata este trecuta la
operația următoare, unde se face corectia de umiditate și unde se
realizeaza și limpezirea ei. Aceasta operatie se realizeaza in
recipient con fecționați din oțel inoxidabil (1), prevazuți cu învelis
dublu (2), prin care circula apa calda sau rece, dupa nevoie.
La partea superioara a acestora se afla un sistem de antrenare
(3) a unui agitator (4), care asigura, odata cu maturarea, si
omogenizarea lotului. Capacitatea unui astfel de aparat variaza de
la 5—20 tone si este determinate de marimea lotului omogen pe
care dorim sa-1 realizam.
Prin maturare se ințelege operațiunea prin care se realizeaza
corecția de umiditate a mierii și care variaza între 17—20%, in
funcție de solicitari. Aceasta se asigura printr-o incalzire care nu
depaseste 45°C, paralel cu o agitare a masei de miere cu ajutorul
agitatorului.
Pentru scurtarea perioadei de maturare se foloseste si un
sistem de instalații, care funcționeaza pe principiul incalzirii
mierii si al eliminarii excesului de umiditate cu ajutorul unei
pompe de vid.
Dupa maturarea mierii se face limpezirea, ce se realizeaza
prin menținerea ei la o temperatura de maximum 45°C, circa 8
ore. In acest timp, bulele de aer care au fost antrenate in masa
mierii cu ocazia trecerii ei prin operațiile descrise se ridica lent la
suprafața, formind un strat de spuma care se culege inainte de
trecerea la operația urmatoare. Durata de limpezire a mierii
depinde de sortimentul floral din care provine si de temperatura
de limpezire.
48

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
49

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Pentru mierea de salcim durata de limpezire variaza intre 4
—6 ore, iar pentru celelalte sortimente florale, Intre 8—19 ore.
Pasteurizarea. Pentru asigurarea menținerii pe o perioada
mai lunga de tinip a mierii in stare lichida, se practica — numai
la acele sortimente florale unde cristalizarea apare ca un
fenomen natural — operatiunea de pasteurizare. Aceasta
Filtru grosier și pompa pentru
filtrare golire
A) orificiul de aspirația mierii ;
R) orificiul de refularea mierii ; 1)
pompă cu roți dințate; 2) filtrul propriu
-zis 3) element filtrant; 4) robinet
; 5)robinet; 6) manometrul de
presiune.
Maturator pentru maturarea și limpezirea
mierii
1) recipient din oțel inoxidabil;
2)cămașa exterioară ; 3) sistem de
antrenare;
4) agitator ; 5) orificiu pentru
golirea maturatorului.
50

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
operațiune consta in incalziri si raciri :hruste si de scurta durata a
mierii, in vederea distrugerii totale a tuturor microcristalelor din
masa de miere si care pot constitui viitorii germeni de
cristalizare a mierii.
Dintre sistemele de pasteurizare, cele mai cunoscute sint
sistemul de pasteurizare a mierii prin instalație de pasteurizare in
placi si sistemul de pasteurizare cu pasteurizator de tip țeava in
țeava.
Pasteurizatorul cu placi este format din mai multe corpuri care
sint montate si strinse cu ajutorul unor suruburi (4) pe un suport .
Pasteurizator cu plăci
A) corp cald ; B) corp rece ;
l) piese de fixare ; 2) placi din
tablă de otel inoxidabil;
3) piese de fixare ;4) șurub fixare
Filtru fin
1) recipient cilindric ;
2) sită de filtrare; 3)șuruburi de
fixarea sitei
A)Orifioiul de intrare a mierii ;
B) Orificiul de ieșirea mierii
51

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Filtrarea fină se realizează in filtre de capăt care folosesc
căderea libera a mierii, fiind vorba de filtre fără presiune. Aceste
filtre au ca element filtrant site de oțel inoxidabil cu laturile
ochiului de 0,01X 0,01 mm și care rețin inaintea imbutelierii
ultimele impuritati ce ar mai putea exista in miere, provenite
chiar din procesul tehnologic de conditionare.
Ceea ce este caracteristic acestui tip de filtru este faptul ca
particulele de polen sint lăsate sa treacă, nereținîndu-se nimic din
acestea.
Imbutelierea : se realizează in ambalaje mari direct de la
operația de filtrare fina, in butoaie de 150 și 300 kg si in
ambalaje mici, respectiv in borcane de sticlă de diferite
gramaje, de la 0,1 la 1 kg ca pacitate.
Referitor la dozarea in ambalaje de sticla sau tuburi, dozarea
se face cu dozatoare volumetrice, cu masini automate de dozat.

RS2
LEGENDA:
CP=camera preincalzire
CG=camera golire
P=pompa
FG=filtru grosier
OM =omogenizator mecanic
RS = recipient stocaj
S =stativ
FF=filtrufinMașina semiautomată
pentru imbuteliat mierea
52

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
In schema de deasupra este prevazuta linia tehnologica a unei
instalații complete de condiționat și imbuteliat mierea.
U T IL A J U L P E N T R U E X T R A G E R E A Ș I P R E L U C R A R E A C E R II
In afară de miere, un alt produs apicol ce se obține
de la albine este ceara. Aceasta se extrage din fagurii
cladiți de albine.
Pentru extragerea și purificarea cerii de albine in condiții de
stupină se folosesc diferite procedee și utilaje dintre care amintim
:
— topitorul de ceară solar, topitorul de ceara cu apa si aburi,
diferite tipuri de prese de stupină, vase pentru turnarea si
inchegarea cerii, etc.
Topitorul sau cerificatorul solar este un utilaj simplu cu
ajutorul caruia se topesc fagurii folosind energia solară. In
topitorul solar se topesc căpăcelele provenite de la extracția
mierii, fagurasii naturali recoltați din ramele claditoare de ceara,
orice resturi de faguri obținute cu prilejul cercetării și organizarii
cuiburilor familiilor de albine, in afara de fagurii vechi de
culoare inchisa.
In felul acesta se obtine o ceara de b una calitate, fara multa
munca. Nu se vor pune in topitorul solar fagurii vechi de culoare
inchisa, intrucit in timpul topirii ceara se imbiba in camasile
larvelor si ramine multa ceara neextrasa in bostina. Exista
diferite modele de topitoare solare. Toate au insa caracteristici si
functionalități identice .
53

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
2 Modele de topitoare solare
54

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Topitorul de ceara cu aburi este un alt utilaj pentru topirea
cerii. Acesta se confectioneaza din tabla cositorita, avind o forma
cilindrica cu diametrul de 305 mm si inalțimea de 340 mm.
Interiorul acestui vas este separat la mijloc cu o diafragma de
forma unui trunchi de con. Topitorul este acoperit cu un capac
bine etanșat și fixat cu un schelet de sirma de ambele minere ale
vasului. Pentru a extrage ceara, se va asigura o sursa de caldură.
Aburii dirijati in compartimentul cu fagurii reformați vor topi
ceara care va curge intr-un vas cu apa așezat in dreptul tubului de
evacuare al topitorului.
Fagurii inainte de topire se vor marunți si muia in apă
dedurizata.
Topitoarele cu aburi se folosesc in stupinele mai
mici, intrucit acestea au un randament scazut.
Prelucrarea unei sarje de faguri de 2 kg se realizeaza
in citeva ore .
Topitor de ceara cu abur
A) Vedere de ansamblu ;
B) Schema constructiva : l) cazan exterior; 2) bazin cu
capac unic; 3) tub de evacuare; 4) tub pentru intro ducerea apei
ți ieșirea aburilor ; 5) capacul tubului în forma de ciuperca;
6) coșul gaurit ; 7) miner de manipulare ; 8) capacul
topitorului; 9) mînerele capacului
55

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Topitorul de ceara tip ,,etuva" este un utilaj pentru topirea
cerii din fagurii reformați sub acțiunea vaporilor de apă, care
pătrund in masa de faguri, prin afinarea acestora, fara presare. Prin
randamentul lui poate satisface nevoile unei stupine de 100 familii
de albine.
Metodele cele mai simple de extracția cerii in condiții de
stupina sint :
Metoda strecurarii. Fagurii vechi și răzăturile de ceara se fierb
bine in apa, iar masa fierbinte se strecoara printr-un tifon sau
printr-o țesatura de sirma intinsa pe o rama. Apa fierbinte cu ceara
lichida strecurata se scurge in vasul asezat dedesubt, in care se
lasa un timp, pen tru ca ceara sa se limpezeasca si sa se solidifice.
Calupul rezultat prin solidificare se scoate si se razuiește dedesubt
de impuritați.
In stupinele mai mari, pentru prelucrarea materiei prime de
ceara prin metoda strecurarii se recomanda folosirea rezervoarelor
de aluminiu s-au a cazanelor bine cositorite, iar pentru decantare
se recomanda putini de lemn, deoarece nu inrautatesc calitatea
cerii, iar racirea se face lent, permițînd o buna decantare a
impuritatilor.
Metoda presării. In stupinele mari, pentru a mari cantitatea de
ceara extrasa se recomanda ca fagurii vechi, dupa ce au fost fierti
in apa, sa fie presati printr-un procedeu oarecare. In timpul
strecurarii prin sita, bostina poate fi presata cu lopațica. Metoda
cea mai simpla de presare este cu cleștele, cu care se preseaza
ceara din materia prima, introdusa intr-un saculet de pinza
trainica. Cea mai simpla presa de ceara este formata din doua
scinduri legate in balamale, cunoscuta sub denumirea de teascul
țaranesc.
Se cunosc multe sisteme si construcții de prese pentru ceara,
con-fecționate mestesugareste sau fabricate de unitați specializate.
56

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Cele mai cunoscute si apreciate prese de ceara in condiții de
stupina sint : presa ruseasca ,,Temnov", presa americana ,,Rooth",
cu ajutorul carora se obțin cite 120—140 g ceara dintr-un fagure
STAS, adica aproximativ 60% din conținutul de ceara, si presa
italiana (tip ,,Lega). Randamentele acestor prese de ceara sint
relativ scazute, deoarece reziduurile ramase dupa presare conțin
intre 22—37% ceara.
t
U TILAJ PEN TR U C O LEC TAR EA ȘI CONDIȚIONAREA
POLENULUI
Datorita multiplelor intrebuintari ale polenului, recoltarea lui cu
ajutorul albinelor se impune ca o necesitate, folosind in acest scop
diferite sisteme de colectoare.
Presă de ceară romînească :
1)corp cilindric;2) cămașă exterioară
3)căptușeală izolatoare; 4)placă de
presare;
5) șurub de strîngere; 6)mîner de eacționare a
șurubului ; 7) sistem de fixare; 8) sistem de
fixare; 9) bridă de strîngere; 10) canea de
scurgere; 11) suportr; 12) cuvă de colectare;
57

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Recoltarea polenului se efectueaza atunci cind in natura exista o
abundenta de polen, iar cantitatea adusa de albine in stup depașeste
nevoile famili ei, evitindu-se prin aceasta blocarea cuibului si slabirea
familiei. Practic, se intimpla de obicei primavara, pina la culesul de
salcim, iar in unele zone si in timpul verii.
COLECTOARE DE POLEN
Recoltarea polenului se va face inainte sau intre culesurile rnari,
pentru ca familiile sa nu fie stingherite in valorificarea culesului de
nectar. Recoltarea polenului reprezinta de asemenea un mijloc de
rentabilizare a stuparitului.
In vederea colectarii polenului in practica apicola se folosesc
diferite colectoa re care se pot clasifica in :
1. Colectoare de polen exterioare — la urdinis ;
2. Colectoare de polen interioare — sub capacul stupului si pe
fundul stupului.
Colectorul de polen pentru urdiniș
Colectoarele de polen amplasate la urdiniș sint de forme variate,
toate au insa comuna o placa activa așezata in pozitie verticala, prin
orificiile careia albinele patrund in stup. Polenul transportat de albine
este reținut si cade in sertarul colectorului, de unde se poate ridica de
catre apicultor.
Colectorul de urdinis prezinta ca părți componente :
— un corp realizat dintr-un cadru de lemn ;
— un sertar in care se aduna polenul ce trece printr-o plasa de
sirma cu ochiurile de 3,5X3,5 mm asezata deasupna sertarului. Partea
58

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
inferioara a sertarului are prevazuta o țesatura metalica cu ochiuri fine
de 1X1mm și care permite o buna aerisire a polenului ;
— placa activa este confecționata dintr-o foaie din material plastic
(vinidur), prevazuta cu perforații circulare cu diametrul de 4,9 mm si
dispuse in rinduri suprapuse, cu orificii prin care trec albinele,
retinindu-se polenul din cosuletele acestora.
Acest colector poate fi utilizat la toate tipurile de stupi, indiferent
daca au sau nu scindurica de zbor.
Colectorul se va aseza la urdinis in asa fel ca sa nu ramina spații libere
prin care albinele ar putea trece si evita astfel placa activa. Daca urdinișul
este mai rnare, spațiul liber fața de lungimea colectorului se va bloca cu
bucati din lemn sau alt material pe care albinele sa nu-1 poata roade.
Recoltarea polenului din colector se realizeaza lateral,
prin triunghiul (cu latura de 20 mm) decupat in corpul
colectorului, care pe timpul cit sta la urdiniș va fi astupat cu un
dop de hirtie pentru a nu permite accesul albinelor.
— placa activa prin care sint obligate sa treaca albinele si care
reține polenul ;
— sertarul in care se aduna polenul ;
—grila care acopera sertarul colectorului si impiedica accesul
albinelor la polen.
Colectorul de polen sub capacul stupului
Acest tip de colector se compune din :
— rama colectorului cu dimensiunile exterioare identice cu ale stupului
— placa activa prin care sint obligate sa treaca albinele si care refine
polenul ;
— sertarul in care se aduna polenul ;
— grila care acopera sertarul colectorului si impiedica accesul albinelor la polen.
59

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Colector de polen sub capacul stupului
A)Vedere superioara
B)Sectiune transversala prin colector
1)urdinisul; 2) placa activa; 3) plan inclinat din interior
4) orificiu pentru trintori; 5)grila metalica;6)sipca de rigidizare
7)sertarul pentru polen; 8)sipca triunghiulara
9) plasa de sirma a fundului sertarului
Colectorul de polen pentru fundul stupului
In practica apicola exista mai multe colectoare asezate la fundul
stupului. cu forme diferite. Unele au placa activa așezata in poziție
orizontala, altele o a!u amplasata oblic sau chiar vertical.
Cel mai raspindit colector, adaptat pentru stupul multietajat, are
dimensiunile exterioare de 480X415X95 mm. Se amplaseaza sub
stup, inlocuind fundul acestuia, pe tot timpul sezonului activ, prezinta
un urdiniș sub forma unui plan inclinat cu ajutorul caruia albinele pot fi
dirijate sa treaca direct in stup sau prin placa activa.
Polenul reținut de orificiile placii active cade in sertarul
cqlectorului prin plasa de sirma galvanizata cu ochiurile de 3 mm
diametru. Sertarul are fundul din plasa de sirma deasa pentru a
permite aerisirea si uscarea polenului colectat. Pentru ca albinele sa
poata ajunge usor la placa activa, exista trei scindurele asezate oblic
pe toata inaltimea colectorului.
Spre partea posterioa ra a colectorului exista o rama de ventilatie
cu o lațime de 140 mm realizata din plasa de sirma cu ochiurile de 3
60

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
mm. Pe peretii laterali, colectorul este prevazut cu orificii pentru
tijele de fixare pentru transport.
Prin manevrarea clapetei mobile, putem dirija circulatia
albinelor, in funcție de sezon si de abundența de polen din natura.
In pozrite orizontala, albinele vor fi obligate sa treaca prin placa
activa, cind clapeta este in poziție oblica, albinele vor putea intra si
direct in stup, precum si prin placa activa ; iar cind clapeta este
lasata in jos, albinele vor trece direct in stup.
Diferite modele de colectoare pentru fundul stupului
U TILA J P E N TR U R EC O LTA R E A V E N IN U LU I D E A LB IN E
Veninul de albine a fost folosit in scopuri terapeutice inca din
antichitate pentru vindecarea unor boli de piele, alergii, in reumatism etc.
In zilele noastre veninul este folosit din ce in ce mai mult in api terapie.
Recoltarea veninului trebuie sa se faca in perioadele cind albinele
secreta cea mai mare cantitate de venin. Secreția de venin variaza foarte
mult in raport cu vfrsta albinelor, anotimp si hrana.
La recoltarea veninului prin diferite metode se folosesc si utilaje
diverse, dar in toate se va adopta acelasi principiu si anume : excitarea
albinelor si lasarea lor sa intepe diverse materiale speciale in mod
intenționat. Pentru excitare se pot folosi : presiunea mecanica, aerul cald,
vapori de eter, de alcool, cloroform, curentul electric etc.
Cea mai simpla metoda de recoltare a veninului consta în prinderea
albinelor cu 2 degete sau cu o penseta de aripi sau de torace, iar cind
albina va scoate acul si in virful lui apare o picatura de venin aceasta se
va absorbi cu :
— un tub capilar ;
— cu o hirtie de filtru ;
— picatura de venin se va atinge de suprafaja apei distilate dintr-o
eprubeta, obțininidu-se o solute apoasa ;
61

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
— acul sa atinga un geam de ceas sau lama de microscop pe care
picatura de venin se cristalizeaza.
Zoologul german Bek a obținut venin procedind in felul urmator :
intr-un vas de sticla inalt de 3 cm si cu diametrul de 6—10 cm, a pus apa
si 1-a legat la gura cu o membrana de origine animala (scrotum de
berbec, vezica de pore), pe care albinele se asaza si fiind formate sa in-
fepe, veninul va curge direct in apa. Prin evaporarea apei se obțin cristale
de venin. Metoda prezinta avantajul ca se obtine mult venin in stare
curata, dar și un mare dezavantaj ca albinele sint sacrificate.
Profesorul Fluri, tot din Germania, a obținut venin folosind hirtia de
filtru inmuiata, pe care albinele o ințepau, iar veninul se imbiba in ea, din
care apoi se poate extrage cu diferiți solvenți. Hirtia fiind insa fi broasa,
reține acul albinelor și acestea mor.
Veninul se poate obține și prin narcotizarea albinelor, folosind un
borcan mare in care se introduc albinele, apoi acoperind borca nul cu
o hirtie de filtru imbibata cu eter sulfuric, care le irita si inainte de a
cadea in starea de narcoza, ele elimina veninul. Acesta se prelinge pe
peretii vasului cit si pe corpul albinelor. Pentru obținerea lui se spala
vasul si albinele cu apa, obtinind o soluție de venin puternic murdarita de
escremente, cu resturi de miere si alte impuritati. Veninul obținut este
tulbure, de culoare galbena si cu reacție acida. Procedeul este greoi, iar
productia de venin mica. De la cca. 1 000 de albine se obtin 50—75 mg
venin substanța uscata si foarte impur. Albinele din borcan uscate la
soare isi revin.
Un grup de oameni de stiința de la Cornell University din S.U.A. au
obtinut veninul de albine folosind pinza de nylon. Se obține un gram de
venin de la 10000 albine. Prin acest procedeu se pastreaza si viața
albinelor, ele nu mor.
Cele mai bune rezultate pentru recoltarea veninului de albine s-a
obtinut prin folosirea șocului electric.
Astfel, PALMER a intrebuintat niste coli de hirtie pe care le-a
acoperit cu gel de agar (masa gelatinoasa), care este un bun conducator
de electricitate. Albinele asezate pe aceste hirtii prin care trece un curent
electric vor elimina, datorita socului produs, veninul. Agarul a fost
inlocuit ulterior cu silicon, substanta mai puțin sensibila și care pastreaza
mai bine calitațile biologice ale veninului. Albinele isi pot scoate acul
62

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
fara a suferi vreo vatamare. Veninul se acumuleaza in partea inferioara a
stratului de silicon sub forma de globule mici care se cristalizeaza dupa
circa 20 minute. Palmer a observat ca albinele de la care s-a recoltat
venin se napustesc imediat asupra rezervelor de hrana, consumind mari
cantitati.
Aparatul electric de recoltat venin, realizat de Institutul de cercetari
pentru apicultura Bucuresti, foloseste pentru producerea unui soc electric
curentul de joasa tensiune. El se instaleaza la urdinisul stupului si este
format dintr-o rețea de sirma prin care circula curentul electric. Albinele
fiind obligate sa treaca peste rețeaua de fire electrice, dispuse la circa 3,2
mm distanța, si prin atingerea a 2 fire, realizeaza inchiderea circuitului,
provocind astfel socul electric. Datorita acestui șoc, albinele elimina
veninul prin miscari specifice de intepare, intr-o tesatura fina de material
plastic, așezata sub reteaua de sirme. Sub această țesatura se află o placa
de sticla pe care ramine picatura de venin, care in contact cu aerul se
cristalizeaza, putind fi apoi recoltat prin razuire.
Folosind procedeul de recoltare cu aparatul electric, R. A. MORSE și
A. BENTON au obtinut de la 20 fam ilii de albine in timp de 5 minute 1 g
de venin pur, Albinele devin insa foarte irascibile si timp de 6—7 zile,
uneori chiar pina la 2 saptamini, trebuie luate masuri de protectie cont ra
ințepaturilor.
De aceea se recomanda ca stupinele in care se recolteaza venin sa fie
mai indepartate de accesul publicului, pentru a evita pericolul
intepaturilor. Metoda se poate aplica in mod deosebit la familiile de
albine puternice obținindu-se cantitați importante de venin.
63

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
U T IL A J P E N T R U R E C O L T A R E A P R O P O L IS U L U I
Propolisul este un alt produs apicol. Alibinele îl recoltează de pe mugurii,
frunzele și scoarța de la diferiți copaci, cum ar fi : plopul, mesteacănul,
salcîmul, laricea, arinul, pinul, bradul, molidul, precum și de pe alte plante
care au o secreție rășinoasă. Propolisul emană un parfum balsamic, avînd
totodată o acțiune antimicrobiană și antimicotică. Datorită acestui fapt în
ultimul timp este folosit din ce în ce mai mult în apiterapie, într-o largă sferă
de tratamente.
Literatura de specialitate recomandă ca metodă pentru mărirea producției
de propolis lărgirea distanțelor dintre rame cit și între spe teaza superioară a
ramelor și podișoare, spații pe care albinele le blo chează cu propolis pentru a
evita pătrunderea curenților de aer. Recoltînd apoi acest propolis prin răzuire
cu ajutorul dălții apicole, reușim să obținem o cantitate mai mare de propolis.
La noi în țară s-a realizat un colector de propolis sub forma unui grătar
din lemn de esență tare care poate fi încadrat într-o ramă tot de lemn de 20
mm lățime.
Șipcile grătarului au următoarele dimensiuni : lungime 470 mm, lățime
17 mm, grosime 8 mm și sînt distanțate una de alta la 3 mm. Pentru a realiza
grătarul colectorului, fiecare șipcă spre capetele ei este prevăzută cu cîte un
orificiu circular cu diametrul de 3 mm, prin care trece o sîrmă ce prinde toate
șipcile. Distanța dintre șipci se realizează prin (intermediul unor dopuri de
cauciuc plate prin care trece sîrma respectivă.
Albinele vor propoliza spațiile libere ale colectorului, care apoi se poaite
desface și fiecare șipcă se răzuiește de propolisul aderent .P entru recoltarea
propolisului s-au experimentat și alte posibili tăți, cum ar fi în județul Sălaj,
unde mulți apicultori.au obținut canti tăți sporite de propolis, înlocuind
podișorul obișnuit al stupului cu o pînză deasă de prelată așezată direct pe
spetezele superioare ale ramelor. In sezon pînza respectivă este complet
propolizată de pe care apoi se recoltează cu ajutorul dălții apicole sau prin
frecarea pînzei, obținînd astfel propolis în cantități de pînă la 250 g/familia
de albine.
Albinele depun propolisul pe această pinza in fîsii paralele, identice cu
spatiile dintre rame care pot atinge o inalțime de circa 0,5 cm. Avantajele
aplicarii acestei metode de recoltare a propolisului sint :
64

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
— prin folosirea pinzei de prelata se pastreaza caldura necesara in cuib,
evitindu-se curenții reci de aer ;
— recoltarea propolisului se face mult mai ușor comparativ cu fo –
losirea gratarelor ;
— pinza va fi croita cu circa 2 cm mai mare decit suprafa ja corpului
stupului la care se foloseste, spre a-1 acoperi in totalitate chiar si dupa
depunerea propolisului, care o va stringe si micsora ca suprafata ;
— se recomanda ca aceasta pinza sa fie aplicata incepind cu luna
aprilie, ,cind producția de propolis din natura este foarte mare. Se lasă pina
in toamna, cind se poate obține producția aratata mai sus, de la fiecare
familie de albine.
Colector de propolis
Tip gratar
65

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
UTILAJ PENTRU CREȘTEREA ȘI TRANSPORTUL
M ATCILO R
In actuala tehnologie de creștere si exploatare a albinelor
este indicat sa schimbam anual sau cel mult la doi ani matcile
respective. De aeeea, cresterea unor matci de calitate este o
necesitate concreta, care se poate realiza,în pepiniere special
amenajate, sau de către micii apicultori, folosind in acest scop
un utilaj specific .
UTILAJUL NECESAR PENTRU CREȘTEREA MĂTCILOR
Utilajul necesar pentru cresterea matcilor cuprinde :
sablonul pentru confecționarea botcilor artificiale, spatula sau
lanțeta de tranzvazare, rama cu șipcile de creștere, dopurile de
creștere, izolatorul pentru matcă, coliviile pentru eclozionarea
matcilor si nucleele de imperechere. Botcile artificiale se
confectioneaza din ceara curata de albine, cu ajutorul unor
sabloane — bastonașe din lemn de tei. Sablonul poate fi cite
unul singur sau mai multe montate pe un suport. Aceste
bastonașe au o lungime de circa 10 cm iar diametrul de 8,5 mm,
cu virful usor rortunjit și puțin conic pentru a perrnite
desprinderea botcii confecționate. Inainte de folosire sabloanele
se vor ține in apa pentru a evita lipirea cerii de ele, ceea ce ar
ingreuna desprinderea potiraselor. Pentru o mai mare
productivitate se monteaza cite 5—10 si chiar 20 șabloane pe
un suport.
66

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Ceara pentru botci se topeste intr-un vas smalțuit pe baie de
apa calda, spre a se evita arderea cerii. Botcile realizate se
lipesc apoi pe dopuri de creștere confecționate din lemn sau din
masa plastica. Dopu rile se fixeaza pe sipci de creștere care au
prevazute orificii circulare cu diametrul de 15 mm, totalizind 15
botci pe lungimea unei sipci. Zx
transvarzarea larvelor in botci artificiale
Glosometrul
Spatula de transvazare este confecționata din oțel inoxidabil cu diametrul de 2
mm, avind o lungime de circa 15 mm. Capetele ei sint usor curbate si lațite sub forma
de lingura. Cu ajutorul capatului curbat al spatulei se efectueaza transvazarea larvei de
pe fundul celulei in botca. Pentru tranvazarea oului din celula fagurelui in botca
Utilaj pentru creșterea matcilor
a) șablonul pentru confectionat botci ; b)
botci artificiale (potirași); c) rama cu
șipci de creștere; d) ramă de creștere cu
dopurlle de creștere fixate; e) spatula
de transvazare;
f)izolatorul pentru matci
67

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
artificiala se poate folosi si un creion de transvazare care decupeaza și o portiune din
funduj celulei in momentul transvazarii.
Izolatorul pentru matca, are forma unei rame cu pereții din gratie desparțitoare
(tip Hannemann) in care se introduce matca pe o ramă buna de ouat, cu scopul de a
obtine larve de virsta cit mai apropiată si care sa fie folosite pentru transvazare.
Colivia de tip Zander. Pentru eclozionarea matcilor poate fi confectionata din
lemn, metal sau material plastic. In prezent sint folosite cel mai mult cele
confectionate din material plastic. Coliviile in interior au un mic spațiu in care se pun
citeva picaturi de miere. Pereții coliviei sint perforati sau din plasa de sirma pentru a
permite pătrunderea aerului, precum si pentru hranirea matcilor tinere eclozionate. In
partea superioara a coliviei exista un orificiu in care se introduce dopul cu botca din
care urmeaza sa eclozioneze matca.
Coliviile se vor așeza in lumina interioara a unei rame care are prevazuți suporfi
metalici (benzi de tabla) cu marginile indoite, pentru susținerea cuștilor. Rama astfel
pregătită se introduce apoi în cuibul familiei crescătoare.
Vedere generală
Colivia model Zander:
1)corpul coliviei; 2) dop mobil pentru lipirea botcilor;
3)orificii de aerisire și pentru hranirea matcii de către albine .
68

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
NUCLEE DE IMPEREC HERE
In vederea imperecherii naturale a matcilor acestea se introduc in
nuclee de imperechere care pot fi clasificate dupa marimea lor in :
a) Nuclee mari cu cite 2—3 rame STAS de tip orizontal (Dadant) sau
ME.
b) Nuclee mijlocii cu 2—3 rame de magazin.
c) Nuclee mici cu cite 2—3 rame care reprezinta 1/2, 1/4 sau 1/8 din
ramele de stup orizontal sau ME.
d) Micronuclee care in prezent nu mai sint folosite in practica.
Nuclee mari. Se formeaza la marginea stupului orizontal, desparțindu-
le de familia de albine printr-o diafragma etanșa (oarba). Se mai
numesc ,,nucleu in buzunar", avind un urdini ș prevazut cu
scindurica de zbor pe peretele lateral al stupului.
Se pot de asemenea organiza mai multe nuclee intr-un stup
compartimentat pe cite o rama Dadant. Astfel intr-un stup orizontal
se pot realiza 16— 17 nuclee, asigurind pentru fiecare cite un
urdiniș asezate la distance diferite, cu scindurile de zbor diferit
colorate, pentru ca matcile sa nu se rataceasca la intoarcerea lo r din
zborul de imperechere.
La stupii multietajati se pot realiza nuclee de imperechere
asezind un corp peste podisorul Snellgrove si compartimentindu-1
cu ajutorul a doua diafragme oarbe in trei compartimente, in care
putem adaposti 3 nuclee a cite 3 rame fiecare, folosindu-se cele 3
urdinisuri ale podisorului,
Nuclee mijlocii. Se organizeaza intr-un corp de magazin la care
se procedeaza la compartimentarea lui la fel ca la nucleele mari,
pentru a se introduce 3 nuclee, fiecare avind drept podisor cite o
scindurica, exact dupa dimensiunile lui, prevazuta cu cite un
orificiu cu capacel prin care se face hranirea cu sirop.
Nuclee mici. Sint si acestea de mai multe tipuri :
Nucleul ,,Zander" se compune din 3 comparlirnente, unul
serveste drept hranitor, al doilea adaposteste colivia de ecloziune
iar ultimul este rezervat pentru albine. Nucleul este confecționat
din lemn, avind peretii laterali din sticla si mobili. Fundul nucleului
prezinta o deschidere acoperita cu plasa de sirma prin care se
asigura ventilatia. In partea de jos a peretelui frontal se afla
69

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
urdinisul. Nucleul Zander are o singura rama la care inainte de
populare pe speteaza superioara se prinde o fisie de fagure artificial
lata de circa 1 cm, de unde albinele vor construi un faguras. In
partea de sus acest spațiu comunica cu un compartiment impartit in
doua, unul din ele servind drept hranitor. Deasupra acestor
compartimente este montat un capac comun din lemn.
Nucleul tip Fota este alcatuit din 3 rame prinse una de ,alta cu
niste balamale mici, care atunci cind sint desfacute au dimensiunea
unei rame de stup multietajat. Nucleul este construit cu 2 comparti –
mente. Fiecare compartiment este prevazut cu un hranitor iar
deasupra exista un spațiu pentru introducerea coliviei cu matca. Pe
fundul lui se gaseste un orificiu de ventilatie. Datorita faptului ca
nucleul de imperechere cuprinde circa 500 g de albina intr-un
spațiu mic, se asigura o buna imperechere a matcilor.
Nucleul tip A.C.A. (SCAS-2) este nucleul reprezentativ pentru
aceasta categorie de nuclee si folosit cel mai mult in tara noastra.
Ramele sint dimensionate, reprezentind l/2 din rama stupului
multietajat. Fiecare nucleu are cite doua rame din care una este
prevazuta si cu un hranitor ( tip uluc). Fiecare compartiment
prezinta un podisor din plasa de sirma. În adapostul respectiv un
numar de 4 nuclee prevazut cu 4 urdinisuri dispuse pe cele 4 laturi
ale adapostului, fiecare cu cite o scindurica de zbor, diferit colorata
pentru o buna orientare a matcilor cind acestea se întorc din zborul
de imperechere.
70

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
A)Nucleu Zander
B)Nucleu „Fota”
a. Vedere generală b. Rama pliantă
Micronucleele sint de mică capacitate, conținînd un număr foarte redus de albine
,aproximativ 10g, care practic nu asigură o bună împerechere a mătcilor.
UTILAJ PENTRU MARCAREA MATCILOR
In apicultura marcarea matcilor este o operatiune absolut necesara,
pentru a se putea astfel gasi cu usurinta matca la orice revizie facuta in
stup, pentru a cunoaste cu precizie virsta acesteia, ajutindu-ne totodata in
munca de selectie. Matca in vederea marcarii se prinde cu mina cu mare
atenjie de torace sau cu ajutorul unui dispozitiv special de forma unei
lulele, confecționat din sticla sau material plastic transparent, pre vazut la
ambele capete cu dopuri. Dopul cel mare are la mijloc un mic orificiu
care asigura primenirea aerului din interiorul cursei.
La folosire, se scoate dopul mare si orificiul oval al cursei se a plica
deasupra matcii pe fagure, matca fiind obligata sa se refugieze in inte –
riorul cursei. Apicultorul observa matca in interiorul cursei si la
momentul potrivit ridica cursa si astupa orificiul cu dopul respectiv.
71

CURS DE TEHNOLOGIA CRE ȘTERII ȘI EXPLOATĂRII ALBINELOR
Marcarea se mai poate face si cu plac uțe de opalit sau staniol cu
diametrul de1,8 mm. Ele fiind usor bombate, se lipesc pe toracele matcii cu
șerlac, tinind apoi matca imobilizata 2—3 minute, pina se usuca adezivul.
COLIVII PENTRU TRANSPORTUL ȘI PROTEJAREA
MATCILOR
Pentru pastrarea, transportul si introducerea matcilor in familiile de
albine se folosesc diferite colivii, care sint dispozitive avind ca scop
protejarea matcilor pina la acceptarea acestora de catre albinele
familiei respective.
Colivia BENTON este folosita pentru transpontul matcilor, impere-
cheate. Se compune dintr-un corp de lemn de forma .dreptunghiulara,
pre-vazuit cu 3 compartimente circulare din care unul este rezervat
pentru hrana (serbet), legate intre ele printr-un canal. La un capat al
coliviei se afla un orificiu circular cu diametrul de 9 mm. Pe par^ile
laterale, in pere^ii acesteia, sint sapate in grosimea lor doua canale
prevazute cu ori-ficii 'prin care se asigura aerul necesar unei bune
aerisiri pe timpul transportului. Compartimentele sint acoperite cu o
plasa de sirma care se continua si peste orificiul de 9 mm
Colivia model Benton pentru transportul
matcilor
1) corpul coliviei;2) capsa de fixare a tesaturii
de corpul coliviei ; 3) tesatura de sirm a; 4) canal care asigura legatura intre
compartimentele circulare
5) compartimentul circular; 6) orificiul circular de 9mm; 7) orificii de aeri sire a
coliviei
72

Intr-un compartiment se introduce șerbet care se acopera cu o foiță de celofan sau
de plastic, celelalte doua compartimente fiind rezervate mătcii, insoțita de un numar
de 10—15 albine. Mătcile se livrează insoțit de certificate de sanatate, trebuind sa fie
transportate cu mijloace rapide ca : avion, tren etc.
Pentru mtroducarea mătcilor in familiile de albine se folosesc diferite modele de
colivii.
Colivia TITOV este confecționată dintr-un cadru de tabla cositorită cu 4 ferestre
din plasa de sirma zincata, cu capac rabatabil din lemn in partea inferioară și o placuță
culisanta (șuber) din tabla ce culiseaza in partea superioara. In capacul de lemn exista
un orificiu cu diametrul de 8 mm si adincimea de 5 mm, in care se introduce serbet iar
la capatul superior exista un orificiu circular cu diametrul de 15 mm si unul
dreptunghiular de 14X4,2 mm, cu capetele rotunjite.
Matca se introduce in colivie prin orificiul circular fara albine insoțitoare, se include
șuberul si colivia se sprijină între spetezele supe rioare a doua rame în centrul cuibului.
Dupa 24 de ore se deschide capacul de lemn si spațiul respectiv se acopera cu o foita de
fagure artificial perforata in mai multe locuri, pentru a usura roaderea acesteia de
albinele care vor elibera matca.
Colivia model Titov
A)vedere generala
B)B) detalii constructive
1)corpul coliviei
2)plasa de sîrmă
3)cuiul în jurul căruia se rotește capacul inferior al coliviei
4)capacul de lemn mobil inferior
5)cavitatea capacului ce se umple cu șerbet
6)deschiderea pentru trecerea albinelor
7)orificiu ce se astupă cu dop de ceară
8)șuberul mobil de tablă
Colivia HANGANU are in interior un compartiment semicircular destinat
pentru matca. Are de asemenea prevazut un orificiu de 9 mm diametru, care la
capatul exterior are o mica gratie Hannemann si o clapeta de inchidere. Pentru
introducerea matcii in familie se deschide clapeta care acopera gratia Hannemann,
iar in orificiul circular se intro duce un tub de plastic umplut cu serbet. Colivia
astfel pregatita se introduce intre doua rame din cuib iar dupa circa 24 ore,
albinele din famijlie elibereaza matca dupa consumarea serbetului.

Colivia Hanganu pentru transport și introdus matca
1)corpul coliviei din lemn de tei;
2)țesătură de sîrmă care îmbracă corpul coliviei;
3)compartimentul mare semicircular;
4)orificiul de 9 mm;
5)rezervorul de hrană;
6)clapeta de închidere de la orificiul 4 la exterior;
7)segment gratie Hanemann de la orificiul 4;
8)clapeta care închide cavitatea de depozitare a tubului;
9)tubul de plastic umplut cu șerbet ;
10)canal de acces la rezervorul de hrană;
Colivia model L este confecționata din lemn de tei in forma de L, pe care este fixata
o placa de sirma zincata. Colivia este prevazuta cu un oblonaș mobil din lemn prin care
se introduce matca fara albine insoțitoare, se inchide oblonasul cu o clema care se afla pe
latura lunga a coliviei. Colivia astfel pregatita se suspenda in mijlocul cuibului intre doua
rame printr-o clema mobila. Dupa 24 ore se deschide oblonasul si orificiul se acopera cu
o bucată de fagure artificial perforat, prin roaderea caruia de catre albine se eliberează
matca.
Colivia MAURICIU se compune dintr-un corp de lemn in forma de treapta, avind cite
un orificiu pe fiecare treapta. Orificiul de pe treapta inferioara are diametrul de 6 mm si este
mai scurt. Iar cel de pe treapta superioara are diametrul de 9 mm si este mai lung. Colivia
mai este prevazuta cu un capac mobil din lemn in partea superioara. Cele doua orificii se
umplu cu serbet, apoi se introduce matca fara albine insoțitoare prin partea superioara, dupa
care se fixeaza capacul cu citeva pioneze sau cu ținte .
Colivia astfel pregatita se introduce in mijlocul cuibului iar albinele, consumînd
șerbetul din cele doua canale, vor elibera matca.

Colivia WOLGEMUTA este realizata din mai multe parți :
— corpul coliviei, in forma de trapez, in mijlocul caruia se afla un spaiu circular care
formeaza interiorul coliviei de 40 mm dianietru ; acest spațiu este acoperit pe o față cu plasa
de sirma iar pe cealalta parte cu celuloid. Latura mica a trapezului este indreptata in sus ;
— colivia mai prezinta o speteaza in partea superioara a ei, pre vazuta cu un orificiu cu
diarnetrul de 10 mm, pe unde se introduce matca si care se inchide cu un dop de lemn.
La baza trapezului se afla un locas sub forma de uluc care serveste drept rezervor
pentru hrana si care comunica cu interiorul coli viei printr-un canal ingust de 10 mm. Acest
rezervor de hrana este aco perit de o speteaza inferioara care are doua orificii tot de 10 mm
diametru si se inchid cu dopuri de lemn.
Pentru introducerea matcii cu ajutorul acestei colivii se prind doua fisii inguste de
fagure artificial de speteaza superioara pe care albinele tinere le vor construi, asigurind
astfel o usoara acceptare a matcii. Matca eliberata isi va incepe imediat activitatea, depunind
oua in fagurasii respectivi ; apoi trecind pe ramele alaturate.
Colivia MILLER se compune dintr-un compartiment realizat din plasa de sirma. La un
capat este prevazuta cu un orificiu de 11X11 mm, in care se introduce serbetul. Acest orificiu
este placat cu 2 tablițe cositorite. Colivia mai este prevazuta și cu o sipca de lemn care
culiseaza si prin intermediul ei se poate introduce matca in colivie .

Colivia rotunda este confecționata din cherestea sau din tabla sub forma unui inel
cilindric cu diametrul de 55 mm. Partea superioara este acoperita cu plasa din material
plastic sau sirma zincata, iar la partea inferioară colivia este prevazuta cu niste picioruse
cu care se fixeaza in fagure.
CONSTRUCȚII APICOLE, ORGANIZAREA
ATELIERULUI Șl LABORATORULUI APICOL
Pentru stupinele cu efective mai mari de albine, este necesară orga nizarea unor
laboratoare și ateliere apicole. Acestea se vor amplasa în apropierea sediului
administrativ, pe un teren uscat, protejat de vînturi, accesibil prin drumuri publice,
în scopul efectuării cu ușurință a trans porturilor de stupi, a materialelor și
produselor apicole. Este de ase menea necesară apa potabilă pentru efectuarea
instalațiilor de canali zare, precum și posibilitatea de racordare la rețeaua de curent
electric.
Clădirea va cuprinde următoarele încăperi :
— atelierul de tîmplărie, tinichigerie, vopsitorie etc ;
— depozit magazie ;
— remiză ;
— cameră de lucru pentru apicultori ;
— laboratorul apicol pentru extracția și condiționarea produselor apicole.
ATELIERUL STUPINEI
Încăperea destinată atelierului poate fi folosită în multiple feluri, atît pentru
reparații sau diferite modificări la inventarul apicol, cît și pentru realizarea unui
inventar mărunt cum ar fi încheierea și însîrmarea ramelor, fixarea fagurilor
artificiali etc. In unele situații se pot chiar depozita corpuri de stupi sau alte utilaje
în timp ce în atelier nu se execută lucrări specifice.
Amenajarea atelierului apicol se va face ținînd cont de utilizarea fiecărei
încăperi în cel mai eficient mod, respectînd totodată normele de protecția muncii și
de pază contra incendiilor.
La ferestre se vor fixa rame cu plase de sîrmă, pentru a evita pă trunderea
.albinelor în interior. De asemenea, încăperile vor fi prevăzute cu uși mari, pentru a
se putea intra ușor cu diferite utilaje, permițînd totodată o ușoară evacuare a

obiectelor din interior. Instalațiile elec trice vor fi racordate la centura de
împămîntare a clădirii, pentru evi tarea pericolelor de accidentare prin electrocutare.
Inventarul atelierului va fi format din scule de tîmplărie, tinichi gerie,
lăcătușerie, necesare pentru repararea stupilor, a cabanelor api cole și a celorlalte
utilaje din stupină.
In atelierul de tîmplărie se va instala un banc, (tejgheaua), oare este o masă
specială, confecționată din lemn cu o grosime de 6—7 cm, cu o lungime de 1,5—2
m și lățimea de 50—70 cm. Ea este fixată pe 4 pi cioare cu postament și stinghii de
susținere. Pentru a putea fixa și pre lucra materialul lemnos (scînduri, rigle etc.)
bancul este prevăzut ou 2 menghine care au cîte un mîner și un dispozitiv de fixare
a materialelor se se vor prelucra.
Atelierul apicol este necesar să-1 dotăm cu diferite scule după
cum urmează :
-pana
-tesla
-ferastraie
-rindelele
Capitolul VIII
Întreținerea albinelor pe sezoane
ÎNTREȚINEREA FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA
La începutul primăverii, imediat după ieșirea din iarna, fa milia slăbește
mereu ca putere, albinele care au iernat mor treptat, numărul celor care
eclozionează fiind mai mic decât a celor care pier. Astfel, primăvara se
găsesc cantități crescute de puiet, dar cantități mici de albine, în următorul
interval de timp albi nele tinere devin tot mai numeroase, încât după cinci—
șase săptămâni de la ieșirea din iarnă toate albinele de iernare sunt în locuite
cu albine „născute" în cursul primăverii.
LUCRĂRI CE SE EFECTUEAZĂ ÎN TIMPUL
ZBORULUI DE DEFECAȚIE
Cunoscând faptul că la începutul primăverii puterea familiei continuă să
scadă, lucrările care se efectuează în această peri oadă în stupină vizează
crearea de condiții optime pentru stimu larea dezvoltării acestora, în scopul
valorificării la maximum a culesurilor timpurii.
Supravegherea zborului de curățire. Când temperatura la soare ajunge la
10—12°C, albinele ies din stup și efectuează zboruri de curățire, adică își

golesc intestinul gros de excrementele acumu late în timpul iernii.Dacă în fața
stupilor mai există zăpadă sau pământul este umed, se asterne un strat subțire
de paie, unde albinele slăbite și obosite se pot odihni puțin înainte de a intra în
stup.Familiile sănătoase și bine dezvoltate efectuează zboruri ener gice, la care
participă majoritatea indivizilor, fapt ce permite un consum mai mare de
hrană și ulterior o intensificare a ritmului de dezvoltare. Familiile slabe,
efectuează zboruri reduse ca in tensitate, nu se vor dezvolta corespunzător,
neputând astfel va lorifica integral culesurile timpurii. Familiile orfane au
albinele agitate, zboară dezorientat și caută matca pe peretele din față al
stupului. Familiile care nu efectuează zboruri și cele depistate cu stări
anormale, se controlează pentru a se stabili cauzele și a se remedia
neajunsurile. Stimularea zborului de curățire la unele familii mai puțin ex –
puse la soare sau care efectuează un zbor slab se face prin ridi carea
capacelor și a pernelor de protecție de pe podișoarele stu pilor și
deschiderea completă a urdinișurilor, permițând .astfel ra zelor solare să
încălzească mai rapid albinele din ghemul de ier nare. O stimulare puternică
a zborului de curățire se obține prin administrarea unui litru sirop de zahăr
2:1, în care se introduc 5 ml sulfatiazol 20% pentru distrugerea agenților
patogeni din tractusul digestiv.
După terminarea zborului de curățire, urdinișurile se reduc din nou la 2
—5 cm, în funcție de puterea familiei.
Curățirea stupilor de albine moarte. Această lucrare se execută imediat
după zborul de curățire, urmărind pe lângă degajarea urdinișurilor de
resturile de iernare și scutirea albinelor de a evacua cadavrele, favorizându-
se astfel activitatea acestora.
La stupii orizontali, operațiunea de îndepărtare a albinelor moarte se face
cu ajutorul unui cârlig metalic introdus prin ur diniș. La stupii verticali cu
funduri mobile, operațiunea se efec tuează prin ridicarea corpurilor pe un
capac, după care acesta se curăță prin răzuire, măturare și înlocuirea lui cu
unul curat de rezervă, acolo unde este cazul.
Pe baza resturilor găsite pe fundul stupului se poate aprecia modul cum
a decurs iernarea precum și starea familiei în acel moment, astfel puține
albine moarte pe câteva rânduri și mult rumeguș de ceară, înseamnă o
familie puternică și bine asigurată cu rezerve;
— puține albine moarte, înșirate pe mal multe rânduri, cu ru meguș
puțin, denotă o familie puternică cu hrană insuficientă pe ramele centrale,
motiv pentru care, albinele au fost nevoite să-și schimbe poziția ghemului.
Familia va fi ajutată cu câteva rame de miere, încălzite în prealabil;
— multe albine moarte, pe rânduri puține și mult rumeguș de ceară, ne
arată că familia are suficiente rezerve, iar albinele în cea mai mare parte

sunt bătrâne, ca urmare a faptului că matca fiind bătrână, în toamnă, nu a
depus un număr suficient de ouă. În această situație se schimbă matca;
— multe albine moarte pe rânduri dese și rumeguș de ceară puțin,
denotă rezerve puține. Albinele moarte de foame se re cunosc și după aceea
că au trompele scoase în afară și întinse. Aceste familii se ajută cu 2—3
faguri cu miere;
— când în grupul de albine moarte se identifică cristale de miere și
albine cu trompa întinsă, este semn că mierea a crista lizat, iar albinele au
murit în lipsă de apa necesară pentru con sumarea mierii cristalizate, în
asemenea cazuri, familia respec tivă va primi faguri cu miere
necristalizată;
— când printre albinele moarte se găsește și puiet mort în seamnă că
matca este foarte bună și și-a extins mult ouatul în părțile laterale ale
cuibului unde moartea puietului a survenit din cauza gerului, sau dacă stupul
este ușor, este un indiciu că albinele nu au rezerve, în primul caz, cuibul se
restrânge cores punzător, iar în al doilea, se administrează hrană;
— când în grupul de albine moarte se identifică și țesături albe,
asemenea firelor de păianjen, înseamnă că în familia de albine s-au dezvoltat
găselnițele, în această situație stupul se cu răță, iar fagurii atacați se înlătură;
— când albinele moarte sunt stropite cu pete cenușii înseam nă că
familia are diaree, în acest caz se identifică și înlătură cau zele care au
produs-o, iar- albinelor li se va înlesni posibilitatea de a efectua un zbor de
curățire fie afară, fie într-o cameră în călzită;
— atunci când pe fundul stupului sunt albine cu capul sau toracele
lipsă și bucăți de fagure, denotă că în familie au pătruns șoareci, în acest caz
se iau măsuri imediate de îndepărtare a acestora și se instalează gratii la
urdiniș;
— dacă grupul de albine moarte este mucegăit, este semn că albinele
au iernat rău din cauza ventilației necorespunzătoare, sau a unei infiltrări de
apă. În această situație, ramele mucegăite se vor îndepărta și se vor
introduce altele, cu hrană de rezervă. Stupul se curăță și se dezinfectează;
— când printre albinele moarte se găsesc trântori este un indiciu că
albinele doresc șă-și schimbe matca, sau că aceasta lipsește. Aceste familii
vor fi dotate cu matei tinere;
— dacă printre albinele moarte se află și matca, înseamnă că ea a murit
în timpul iernii, în acest caz se va da familiei o nouă matcă.
Instalarea adăpătorului se face în ziua în care are loc zborul de curățire,
întârzierea instalării acestuia, atrage după sine obișnuirea albinelor să
transporte apă din bălți sau de la platformele de bălegar. Pentru atragerea
albinelor la adăpător, în primele zile pe scândura acestuia se picură miere

încălzită. Adăpătorul se ali mentează cu apă caldă și se spală zilnic. Se
recomandă ca pe lângă adăpătorul obișnuit să se instaleze și unul cu apă
sărată, l—5 grame sare/litru de apă.
Amenajarea oglinzii stupului se face prin curățirea de iarbă,greblarea și
presărarea cu nisip și sare a unei suprafețe de teren egală cu a stupului. În
fiecare seară, oglinda stupului se cercetează și se înlătură albinele moarte
prin măturare. Prin cercetarea acesteiase pot identifica unele stări ale
familiei de albine cum ar fi :
-existența furtului prin numărul exa gerat de albine
moarte;
-prezența unei boli, intoxicații etc. materializată printr-un număr mare de
albine moarte;
-prezența puietului răcit, care este scos de către albine
-lipsa mătcii din familie în cazul când o găsim moartă printre
cadavrele de albine .
Instalarea planșetelor de aterizare în poziție oblică , rezemate de
scindura de zbor servesc ca suport de aterizare pentru albinele ce se
întorc încărcate de la cules. Ele se confecționează din cherestea sau
P.F.L. și se vopsesc în diferite culori pentru a servi albinelor și la
orientare.
Instalarea cântarului de control se face sub un adăpost special,în lipsă,
se acoperă cu folie de material plastic ,pentru ca precipitațiile să nu
influențeze valorile reale. Pe cântar se așază o familie de putere mijlocie
care să reprezinte media familiilor de albine din stupină, sau familia cea
mai puternică în cazul cînd dorim să studiem potențialul bazei melifere.
CONTROLUL SUMAR DE PRIMĂVARĂ
Controlul sumar de primăvară se execută când temperatura aerului la
umbră atinge valori de +13 … +14°C si se execută cât mai rapid pentru a nu
provoca furtul si a răci prea tare cuibul. Cu ocazia acestei revizii se stabilește
starea familiei de albine, se remediază situațiile anormale si se face
reducerea cuiburilor .
Starea familiei de albine se stabilește după existența mătcii și prezența
rezervelor de hrană.
Existența mătcii se stabilește indirect ,după prezența ouălor sau a
larvelor din celule. Dacă puietul lipsește și albinele reacționează printr-un
zumzet intens, plângător și printr-o agitație și răspîndire haotică că pe
faguri, denotă că familia este orfană. În cazul în care albinele nu
reacționează în acest mod, familia nu se consideră orfană ci se verifică din

nou, după aproximativ două săptămâni, cu ocazia controlului general de
primăvară, deoarece există mătci care care încep ouatul ceva mai târziu.
Familiilor orfane, precum și celor cu matci necorespunzătoare se
dau matci de rezervă, sau se unifică cu familii slabe .
Pentru a efectua operațiunea de unificare a familiilor de albine este
necesară omogenizarea mirosului celor două familii,lucru ce se realizează
fie prin afumare, fie prin stropirea albinelor și a fagurilor cu apă în care s-
au fiert în prealabil plante aromatice . Cel mai indicat procedeu este ca
înainte de unificare cu o ora,să se introducă pe urdinișul celor două familii o
bucată de material textil, pe care se aplică o picătură de esență de menta
sau melisă.
După luarea acestor măsuri familiile se pot uni, având grijă ca toți
fagurii cu puiet să fie așezați central, iar cei cu miere lateral Din motive de
siguranță, matca familiei cu care se unifică ,se introduce în colivie
pentru 24 ore, iar ceaalaltă se păstrează matcă de rezervă.
Este important de reținut faptul că operațiunea de unificare a
familiilor de albine se execută numai pe timp frumos și de preferință seara,
după ce albinele și-au terminat zborul.
O altă metodă pentru unificarea familiilor de albine aplicabilă în cazul
stupilor verticali, se realizează prin suprapunerea corpului de stup fără fund
deasupra familiei cu care dorim să o unificăm. Intre aceste corpuri se
interpune un ziar perforat, pe unde se rea lizează omogenizarea mirosului
ambelor familii. Albinele rod treptat hârtia și se unifică.
Prezența hranei se urmărește numai în cazul neasigurării aces teia în
sezonul de toamnă, după existența fagurilor cu miere înpartea laterală a
cuibului și a „coroanelor" de miere pe fagurii centrali. Dacă se constată
familii fără hrană, dependent de temperatura aerului, li se vor administra
faguri care se încălzesc în prealabil, șerbet de zahăr sau sirop în proporție
de 2:1.
Modul de iernare se apreciază după cantitatea albine moarte ,de
umiditate, mucegaiuri și petele de diaree. O mortalitate redusă (50—
100 g albine), precum și lipsa umidității, a mucegaiului și a petelor de
diaree indică o bună iernare a familiei.Prezența umiditații și a
mucegaiului se datorește iernării pe un număr prea mare de rame și a unei
ventilații insuficiente. Se șterg pereții stupului, fagurii mucegăiți se
elimină, iar materialul de protecție se înlocuiește. Apariția petelor de
diaree este cauzată de iernare cu miere necorespunzătoare sau datorită
nosemozei. În această situație , ramele cu miere în care nu există puiet se
înlocuiesc cu rame goale, iar familiei i se administrează sirop sau șerbet de
zahăr medicamentos.

Reducerea cuiburilor este necesară deoarece în prima parte a primăverii
mortalitatea este superioară albinelor care eclozionează, iar fagurii pe care au
iernat sunt insuficient acoperiți de albine. In vederea asigurării unui regim
termic optim, cuibul se restrânge la un număr de faguri bine acoperiți de
albine, înlăturându-se fagurii necorespunzători, cei goi și, la nevoie, chiar
fagurii cu cantități mai mici de miere.
Un cuib bine restrâns prezintă pe părțile laterale câte o ramă
cu rezerve de hrană (miere și păstură), iar central, rame cu puiet și celule
goale, dar cu „coroane" de miere. Pentru a crea o tem peratură optimă creșterii
puietului, cuibul se va organiza în partea însorită a stupului.
Reducerea cuibului se execută la toate tipurile de stup cu excepția celui
multietajat, la care crearea condițiilor optime dez voltării puietului se
realizează prin inversarea celor două corpuri în care albinele au iernat,
ridicând corpul inferior cu celule goale în partea superioară, unde aerul este
mai cald și unde se crează condiții favorabile pentru creșterea puietului.
. Când familiile au multe albine vârstnice sau pierderi masive de albine
datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, se impune ca operațiunea de
reducere a cuiburilor să se execute de două sau chiar de trei ori.
CONTROLUL GENERAL DE PRIMĂVARĂ
Controlul general de primăvară se execută când temperatura
aerului la umbră ajunge la minimum 4- 15… + 16°C și albinele
zboară în mod obișnuit. Cu această ocazie se apreciază mărimea
populației, cantitatea de hrană, calitatea mătcii și se curăță
fundurile la stupii orizontali.
Mărimea populației se apreciază ca familii puternice, familiile care
ocupă 8—10 intervale, ca familii mijlocii cele cu 5—7 interv ale și ca familii
slabe cele cu mai puțin de 5 intervale.
Cantitatea de hrană se apreciază cunoscând că o. ramă STAS cu miere
căpăcită pe ambele fețe conține 3,600 kg, una de multietajat 2.300 kg și că un
dm2 de fagure căpăcit pe ambele fețe are cca 350 g miere sau 175g păstură.
Pentru o bună dezvoltare în această perioadă o familie de albine are nevoie
de 8—12 kg miere și l—1.5 kg păstură.Calitatea mătcii se apreciază după
numărul ramelor ocupate cu puiet, după extinderea acestuia pe rame și
după uniformitatea lui. Puietul mătcilor tinere și a celor de calitate
superioară ocupă suprafețe mari și compacte, pe un număr mare de rame,
în timp ce, puietul mătcilor vârstnice și de slabă calitate este heterogen și
dispus în suprafețe mici pe un număr redus de rame. În aprecierea calității
mătcilor după puietul depus, se va avea în vedere și calitatea fagurilor,
întrucât în fagurii cu multe celule deformate, de trântori sau rupți, chiar și
materie prolifice nu pot realiza ponte normale.

Curățirea fundurilor stupilor orizontali se execută la controlul general
de primăvară datorită faptului că acestea sunt fixe și că la sfârșitul iernii
temperaturile sunt încă scăzute, în acest scap se îndepărtează pernele de
protecție din partea laterală a cuibului, pentru crearea unui spatiu unde se
trec ramele cu albine. Por țiunea fundului astfel eliberată se curăță, iar
apoi, ramele se mută la loc si stupul se împachetează și se închide.
Tot în această perioadă se remediază unele aspecte negative. Astfel:
a. Ajutorarea familiilor slabe se poate face prin introducerea de rame
cu puiet căpăcit împreună cu albinele, luate de la alte familii puternice,
cărora în prealabil li s-a dat același miros; in versarea locurilor familiilor
slabe cu altele puternice, în care caz acestea se întăresc pe seama
culegătoarelor care se întorc la vechile locuri și populează astfel familiile
slabe. Pentru siguranță se re comandă închiderea mătcilor în colivie pentru
24 de ore, după care se eliberează. Tot în acest, scop se poate face
unificarea familiilor slabe cu alte familii de aceeași putere, dar cu o matcă
mai bună;
b. Îndreptarea familiilor cu matci epuizate sau orfane. Mătcile
bătrâne și cele care au puiet foarte redus și neomogen, sau trântori în
celule de lucrătoare, se vor înlocui pe măsura posibilităților cu matci de la
rezervă, urmând ca restul mătcilor necorespunzătoare să fie schimbate în
sezonul activ. Puietul de trântori în celule de lucrătoare se recunoaște
după aspectul bombat al căpăcelelor. Fa miliile orfane vor primi matci de la
rezervă;
c. Îndreptarea familiilor bezmetice (cu albine ouătoare). Fa miliile
bezmetice, slabe, se desființează scuturând albinele în stu pină și desființând
stupul în care s-au adăpostit. Pentru ca albi nele să fie primite de alte familii va
trebui ca acestea să aibă gușa încărcată cu miere, în care scop înainte de
efectuarea acestei operațiuni, familia se deranjează cu zgomot și fum, bătându-
se în peretele stupului. Familiile mijlocii și puternice se redresează in troducând
în familia cu albine ouătoare doi faguri cu puiet căpă cit, gata de eclozionare
între care se fixează o colivie cu matca. Fagurii cu puiet de trântor se
îndepărtează din familia bezmetică, după care se face un schimb de locuri cu
familia de unde s-a luat puietul. In felul acesta, făcându-se un schimb de albine
culegătoare, familia bezmetică se întărește mult și în scurt timp își re vine.
Familiei puternice, pe care am orfanizat-o, seara i se dă o matcă fecundă, în
colivie.
STIMULAREA DEZVOLTĂRII FAMILIILOR DE ALBINE
Stimularea dezvoltării familiilor de albine se realizează prin practicarea
alimentației stimulente și prin operațiunea de lărgire a cuibului.

Alimentația stimulentă se face în perioadele lipsite de cules de
întreținere, când stupul de control nu înregistrează sporuri zilnice de minimum
50 — 100 g. Alimentația se face atunci când temperatura permite accesul
albinelor . la alimentator, folosindu-.se fie miere diluată, fie sirop de zahăr.
Dacă familiile de albine nu au substanțele proteice necesare
creșterii puietului, se practică în această perioadă hrănirea lor cu polen
conservat din sezonul precedent, cules de al nut de apicultor prin
scuturarea paniculelor de pori
Polenul se administrează înglobat în turtite dezahăr sau miere ce se
așază deasupra fagurilor cu puiet din mijlocul cuibului. Polenul de
porumb se poate administra în zilele călduroase în aer liber, expunându-1
în tăvițe, de unde albinele îl culeg și-l înmagazinează în fagurii din stup.
Transportul familiilor de albine, primăvara devreme în localități în
care există culesuri de întreținere de nectar și polen determină reducerea
hrănirilor stimulente și constituie măsura cea mai eficace pentru
dezvoltarea acestora. Astfel, este indicat să se folosească flora din păduri,
plantațiile de salcie, r ăpită și oricare altă sursă nectaro-poleniferă existentă
în zona stupinii.
Lărgirea cuibului se execută progresiv atunci cind toți fagurii din
cuib, exceptând cei mărginași, sunt complet ocupați cu puiet și astfel matca
nu mai are unde să depună ouă, sau cînd albinele tinere, neavând faguri
suficienți, se aglomerează pe fața internă a diafragmei, având tendința de a
trece pe sub diafragma externă a acesteia.
Lărgirea cuibului se face prin introducerea unui fagure cu celule de
lucrătoare bune pentru ouat, după ultima înaintea ramei de margine, după
ce în prealabil a fost stropit cu sirop diluat sau numai cu apă caldă la 35—
40°C.
Fagurii stropiți sunt curățați și pregătiți mai repede de către albine
pentru ca matca să-i însămânțeze imediat, pe cîtă vreme pregătirea celor
uscați durează câteva zile, iar cantitatea este mai redusă.
Rama folosită pentru lărgirea cuibului nu se introduce între ramele
cu puiet ; pentru a nu stimula dezvoltarea familiei peste capacitatea
albinelor de a acoperi puietul, prevenind astfel răcirea lui . În caz
contrar, la scăderea temperaturi exte rioare, albinele se adună în ghem,
părăsesc o parte din puietul situat lateral cuibului, acesta răcește, moare,
constuind totdată și un focar de infecție.
In momentul apariției unui cules abundent de polen, oferit în special de
păpădie, pomi fructiferi etc., rama pentru lărgire nu se introduce în marginea
cuibului, deoarece, în acest caz, albinele depozitează în ea polen,
împiedecând astfel matca să depună ouă. În această situație se face

„spargerea cuibului", fagurele destinat lărgirii introducându-se între ramele
cu puiet, fără pericol de ră cire, deoarece în această perioadă familia este
dezvoltată, iar tem peratura exterioară înregistrează valori termice ridicate .
Când natura oferă un cules bogat, în timpul înfloritului pomilor
fructiferi, când se înregistrează la cântarul de control sporuri zilnice de 100
—200 g, lărgirea cuibului se face cu faguri artificiali care se introduc în
mijlocul cuibului, între fagurii cu puiet necăpăcit. A doua zi de la
introducerea fagurilor artificiali, aceștia se verifică dacă au început să fie
clădiți de albinele lucrătoare, în caz contrar se retrag din cuib pentru a nu fi
roși de albine, iar lărgirea cuibului se face cu faguri clădiți. La lărgirea
imediat următoare, se încearcă din nou cu faguri artificiali până ce prindem
momentul când albinele încep să clădească noi faguri. . Când albinele au
clădit celule până la jumătate din înălțimea pereților, pentru a stimula matca
să înceapă ouatul în fagure, acesta se introduce spre centrul cuibului.
Dacă fagurii artificiali nu se clădesc în perioada optimă și se
introduc în familii în perioada pregătiri acestora pentru roire, albinele vor
roade tiparul celulelor lucrătoare și, vor construi ce lule de trântor, putând
utiliza pentru clădirea de noi faguri artificiali numai familii la care nu a apărut
instinctul de roire.
ÎNTREȚINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA DE
VALORIFICARE A CULESULUI
Specific pentru această perioadă este faptul că în condițiile
favorabile de secreție a nectarului, albinele recoltează cantități
mari de nectar ce depășesc necesarul lor, rămânând cantități ,de
miere ce poate fi destinată consumului.
In țara noastră, principalele culesuri sunt furnizate de salcâm în lunile
mai și iunie, cu o durată de 8—20 zile, de tei, în lunile iunie și iulie, timp de
15—20 de zile, de floarea-soarelui, timp de 15—30 zile, în iunie și iulie, de
flora fânețelor, în iunie și iulie, timp de 30 de zile, de vegetația de baltă din
zona inundabilă a Dunării, în lunile august. și septembrie, timp de 20—40 de
zile si de la alte plante agricole.
Începutul culesului de producție este indicat de intensificarea
și prelungirea zborului în timpul zilei, de zumzetul specific produs
de albinele care ventilează stupul seara, de mirosul plăcut de'miere și ceară de
la urdiniș și de albirea fagurilor în partea superioară, datorită alungirii

celulelor cu ceară nou produsă. Fami
lia de pe cântarul de control realizează sporuri zilnice de 0,5-1 kg miere.
Pentru valorificarea culesului, la stupii orizontali se comple tează spațiul
liber cu faguri goi necesari depozitării mierii, la cei verticali se atașează
magazii sau corpuri suplimentare pentru re coltă, iar pentru a favoriza zborul
și evaporarea apei din nectar, pe toată durata culesului urdinișul se
deschide,în întregime.
Pentru a nu deranja albinele în timpul culesului, pe cât po sibil,
familiile nu se vor cerceta în timpul zilei, eventualele intervenții putând fi
efectuate seara după încetarea zborului.
Pentru valorificarea superioară a culesurilor și în special a celor de
vară, se practică metoda familiilor ajutătore permanenente.
Metoda constă în formarea în anul I a unui roi cu 2—3rame cu puiet,
două rame cu rezerve de hrană și o matcă sau botcă căpăcită, care va deveni
familia ajutătoare ce se întreține și iernează independent. Tot independentă se
întreține și în anul următor până la începutul culesului de vară (fâneață sau
tei), se unifică cu familia din care a provenit, rezultand astfel o familie foarte
puternică care realizează producții mari de miere. Din familia ajutătoare se
menține un nucleu, format din ramă cu puiet, două rame cu rezerve de hrană și
matca, nucleu care până în toamnă devine din nou familie ajutătoare, capabilă
să ierneze independent.
STUPĂRITUL PASTORAL
Una din principalele căi pentru realizarea unor producții mari
de la albine, constă în valorificarea mai :multor culesuri pe du
rata unui sezon. Pentru .a se valorifica. mai multe culesuri fami
liile de albine se transportă la oarecare distanță de la vatra stu-
pinei, adeseori la zeci și sute de kilometri depărtare. Apicultura
pastorală mai trebuie practicată pe scară largă : în .vederea pole
nizării culturilor de plante entomofile ca: răpită, floarea-soarelui,
sparceta, trifoi, hrișcă, bumbac, plante medicinale, precum și a
pomilor și arbuștilor fructiferi.
În funcție de resursele melifere, stupăritul pastoral poate în cepe
primăvara devreme și se poate încheia toamna târziu.Ast fel, în lunile martie
și aprilie, familiile de albine pot fi deplasate la masivele de arțar, paltin,
salcie albă și căprească, pomi fructiferi și la flora erbacee timpurie, unde pe
lângă dezvoltarea foarte bună a familiilor în vederea culesului principal,
destul de frecvent se obțin și producții de 4—5 kg miere marfă.
La începutul lunii mai, familiile se pot deplasa la culturile de răpită,
coriandru, apoi la masivele de salcâm. De la acesta urmă se pot valorifica 2

—3 culesuri, pe măsura înfloririi lui, îcepând cu masivele din șes, apoi cele
din zona colinară și dealuri și terminând cu cele din zona submontană.
După valorificarea salcâmului, stupii se pot deplasa la masivele de tei și
apoi la cele de floarea-soarelui, cultură ce oferă una din cele mai sigure și
abundente si de durată culesuri. Relativ în acea perioadă în zonele de dealuri
și cele montane, oferă cules zmeurul, sburătoarea și fânețele, iar toamna se
poate face deplasarea .stupilor în zona inundabilă a Dunării si în Delta
Dunării.
Deplasarea stupilor la pastoral se va face de asemenea manieră încât
cheltuielile de transport să nu fie foarte mari, producția de miere marfă ce
se poate realiza la aceste masiv fie rentabilă.
Pentru reușita acestei acțiuni, sunt necesare o serie de Iucrări
premergătoare cum ar fi: identificarea resurselor melifere, obțnerea repartiției
pentra zonă respectivă, culegerea de informații asupra bolilor din zonă,
obținerea certificatului sanitar-veterinar, stabilirea itinerariului și a
drumurilor de acces, alegerea și fixarea vetrelor, stabilirea mijloacelor de
transport și a datei probabilei înfloririi a plantelor melifere din zona
respectivă.
Pentru a obține producții ridicate de miere se vor evita în mod
obligatoriu supraaglomerările _ de stupi, practică destul de frecv entă mai ales
la unele masive melifere cu renume. Sunt cazurile când la masivele de
renume se supraaglomerează familiile de albine și se obțin producții mici,
neglijându-se sursele meliifere..mai mici, dar capabile să.asigure producții
mult mai mari. Astfel se recomandă următoarele încărcături pe hectar în
funcție de floră:
—la salcâm: l4—18-familii;
—la tei:6-10 f amilii;
— la floarea soarelui :1 —2 Familii;
— la bostănoase :1—2 familii;
— la leguminoase perene: 4—6 familii;
– la plante medicinale aromatice: 3—4 familii
– la zmeuriș: 3-5 familii
Înainte de a pleca la pastoral cu l—2 săptămâni, apicultorul va
face o recunoaștere amănunțită a regiunii unde urmează să se
transporte familiile, pentru a stabili definitiv, vatra, .drumurile de
acces, data deschiderii florilor și ultimele evaluări asupra capacității
nectarifere a.florei. P entru așezarea vetrei stupinei se recomandă
o poieniță din marginea masivului melifer, o răritură de pădure
și chiar sub arbori cum este cazul în pădurile de salcâm, tei etc.
Dacă nu este posib il acest lucru, este bine să se găsească o modalitate

de a umbri într-o oarecare măsură stupii, pentru a nu fi expuși direct
arșiței. Pe lângă inventarul destinat cercetării familiilor de albine și a
celui de valorificare a culesurilor, apicultorul mai are nevoie și de o
cabană apicolă, ca spațiu de lucru și odihnă.Cu câteva zile înainte de
plecare se îndepărtează din stupi fagurii artificiali și cei noii clădiți,
spațiul liber se completează la stupii orizontali cu rame goale, iar la
stupii verticali se atașează magazii sau corpuri pentru depozitarea
mierii. Ramele de magazii care nu au dis tanțatoare, se fixează cu
blocuri de lemn de 100/15/10m m, prevăzute în partea superioară cu o
placă din, tablă sau cu un cui, care împiedică căderea acestora între
rame. În lipsa blocurilor, fixarea se poate face cu cuie de 40 mm, ce
se bat în pereții din față si din spate, în dreptul treimii superioare a
ramelor,care se adună în una din părțile laterale ale magaziei, după o
prealabilă îndepărtare a albinelor de pe ele, procedeu mai puțin
indicat, deoarece degradează stupii. Nu se admite transportarea lor cu
faguri având miere necăpăcita, deoarece albinele consumînd o
cantitate mai mare din aceasta vor crește temperatura din interiorul
stupilor, având drept consecință înmuierea și ruperea fagurilor sau
chiar sufocarea albinelor.
Stupii defecți se repară, pentru a se evita ieșirea albinelor prin diferite
crăpături. Neastuparea acestora duce nu numai la pierde unui mare număr de
albine pe timpul transportului, ci contribuieie și la menținerea unei stări de
agitație în interiorul familiilor, stare tot atât de dăunătoare. Crăpăturile
stupilor prin care aparent nu pot ieși albinele, se recomandă a fi chituite.
Pentru asigurarea aerisirii, podisoarele și blocurile de la orificiile de
ventilație ale capacelor se înlătură, iar la stupul multietajat, pe corpul
superior, se așază rama "de ventilație''.
În cazul în care în stupii orizontali se transportă și familii ajutătoare ,
deasupra cuiburilor acestora :se așază o ramă cu plasă de sârmă, ce asigură
aerisirea și împiedică unificarea celor două familii.Este contraindicată
aplicarea la urdiniș a plasei de sârmă, deoarece albinele încercând să iasă
blochează urdinișul și mor asfixiate.
Tot pentru a evita creșterea temperaturii în interiorul stupilor, la
împachetarea lor se lasă un spațiu de refugju proporțional cu mărimea familiei și
cu durata transportului cu temperatura medie a aerului pe timpul când se execută
transportul și invers proporțională cu mărimea orificiilor de ventilație.
Astfel,la un stup orizontal în care familia ocupă 10—12 rame,se consideră
suficient spațiul rămas gol, adică spațiul ocupat de 8-10 rame complet goale, la
stupii verticali cu magazine, un magazin gol,iar la cel multietajat corpul de
deasupra.

Părțile mobile ale stupilor se fixează cu dispozitive speciale,vergele sau
lanțuri prinse în piulițe tip fluture teme . La stupii care nu dispun de
accesorii de fixare se leagă soclul de părțile laterale ale corpului cu sîrmă de
3 mm . prin intermediul a câte două șuruburi. Celelalte părți ale stupului se
fixează prin sârme duble, ce se leagă de capacul și de un cui bătut oblic în
scobitorile ce servesc ca mânere la manipilarea stupilor, după care sârmele
se ancorează prin răsucire cu un cui.
Când zborul albinelor a încetat, urdinișurile se inchid iar dacă albinele
nu s-au retras de pe scândura de zbor le obligam sa intre în stup folosind fumul
cu atenție, pentru ca acesta să nu pătrundă în interior sau, la nevoie, stropindu-le
cu apă. După ce am efectuat o ultimă verificare a modului de închidere, stupul se
prinde cu mânere și se transportă la vehicul.
Pentru a se evita ruperea fagurilor pe timpul transportului,stupii se așează
diferit, în funcție de felul vehiculului și de starea drumului. În vagoane, precum
și în camioanele care se deplasează pe drumuri bune, ținând cont de
frecvența tamponărilor, a frânărilor, stupii se așază cu ramele paralel cu sensul de
înaintare, iar în camioanele și căruțele ce parcurg trasee accidentate, aceștia se
așază cu ramele perpendicular pe direcția de mers.
La încărcarea stupilor, urdinișurile se orientează spre înapoi, se observa
eventualele „evadări" ale albinelor. In vehiculele decapacitate mare, stupii se
așază suprapusi, cu condiția ca încărcătura să fie echilibrată. Pentru a nu se
mișca în timpul transportului stupii se leagă transversal și longitudinal cu
frânghii, realizîndu-se astfel o legare sub formă de plasă, care nu va ceda
indiferent de distanță sau de gradul de accidentare a drumului. Transportul se
efectuează atent, de preferință noaptea, evitându-se man evrele bruște, terenurile
accidentate, iar curbele se par curg cu viteze reduse. Apicultorii care însoțesc
transportul de stupi,trebuie să aibă la îndemână unul sau două afumătoare, măști,
cuie, cleste și în mod special un vas cu pământ moale și frămîntat pentru
astuparea locurilor pe unde eventual ar putea ieși o bucată de chit de geam sau
plastelină.
Ajunși la destinație se instalează adăpătorul, stupii se descarcă, se așază pe
vatră , se deschid după o jumătate de oră urdinișurile,iar seara după liniștirea
albinelor, se așază podișoarele, iar în zilele se execută „despachetarea" si
organizarea cuiburilor.În primele zile după transport, albinele sunt iritate,motiv
pentru care apicultorul trebuie să fie foarte atent pentru a evita accidentele cu
animalele ce pasc în apropierea stupinei.
După încetarea culesului, mierea se extrage, lăsând însă în fiecare familie
cel puțin 5 kg rezervă de hrană pentru continuarea dezvoltării.
La înapoierea de la pastoral, pregatite pentru transport sunt similare cu
cele descrise anterior, cu specificarea doar a faptului cu miere și în special cei

noi din care nu s-a extras mierea din diferite motive se pot transporta în
familiile respective,neexis tând acum pericolul ruperii lor, deoarece s-au întărit
în sufucientă măsură ca să reziste transportului.
Întreținerea de albine toamna
Revizia de toamnă a familiilor de albine
Deși calendaristic toamna începe abia la 22 septembrie, în apicultură
se consideră lucrări de toamnă toate acele lucrări care sunt necesare de
efectuat de la terminarea culesului de vară și pînă la formarea ghemului de
ier5nare,proces care are loc în funcție de zonă între 1-31 octombrie.
Dat fiind timpul scurt de la terminarea iernii și pînă la culesul de
salcîm ,care nu permite decît creșterea a 2 generații de puiet,în zona cu un
asemenea cules este necesar a se asigura condițiile valorificarii acestui
culesîncă din toamnă.Deci lucrările de toamnă cuprind nu numai pregătirile
pentru iernare ci și unele lucrări care se vor reflecta în modul de valorificare
a culesului timpuriu.
Numai familiile de albine care intră în iarnă cu 6 rame cu faguri
standard bine ocupați (cca 1800 g) pot ieși în primăvară pe 5 rame cu faguri
standard (cca 1500 g) și crește foarte timpuriu o primă_generație de albine
care va creste la rîndul său va crește a oua generație de 3-4 ori mai
numeroasă, care va valorifica salcîmul. Dacă nu avem acest minim de 5
rame cu faguri ocupați cu albine, în primăvară nu putem asigura
valorificarea corespunzătoare a culesului de salcîm,
Acolo unde însă culesul principal este mai tîrziu la tei, fînețe sau floarea
soarelui, putem să ne permitem să avem la ieșirea din iarnă familii ceva mai
slabe care să ocupe numai 4 rame cu faguri cu albine (cca 1200g) în asemenea
zone fiind timp suficient pentru creșterea a 3 sau chiar generații de albine.
Lucrările în cursul toamnei vizează două obiective principale și
anume : asigurarea unei puteri corespunzătoare a familiilor de albine
minimum 6 — 7 rame cu faguri bine acoperiți și asigurarea cantității de
hrană necesară pentru iernat, de o anume calitate.
Puterea familiilor de albine se alsigură prin : intensificarea ouatului
mătcii, schimbarea mătcilor vîrstnice ; utilizarea mătcilor ajutătoare.
Înainte de a începe aplicarea oricărui procedeu de asigurare a sporirii
cantității de puiet este necesar a se lua măsuri de organizare specială a cuibului.
Este necesar astfel să ne convingem că în cuibul familiilor de albine
există spațiile necesare depunerii ouălor în ramele cu faguri de bună calitate.

Degeaba facem hrăniri stimulente dacă cuibul este blocat cu miere dacă în
cuibnu există provizii suficiente din culesul de vară. Degeaba schimbăm
mătcile vîrstnice dacă în cuib nu există provizii suficiente și natura nu oferă
nici un fel de cules.
S trîm to ra re a c u ib u lu i
Primele măsuri care se iau după recoltarea mierii realizate la culesul de vară
sînt cele privind reorganizarea cuiburilor familiei. Ca o caracteristică generala în
timpul culesului de vară familiile de albine au tendința de a bloca cuibul, adică de
a depune temporar sau chiar definitiv mierea adunata in celulele din care au
eclozionat tinerele albine în așa fel încît rămîn puține spații libere pentru
creșterea puietului. La această situație se mai adaugă și o lipsă totală de cules
de nectar și polen, ceea ce are ca efect o încetinire a ritmului depunerii ouălor
de către matcă.
Cuiburile după culesul de vară se reorganizează în felul
următor :fagurii goi din ramele care se pun la mijlocul cuiburilor trebuie să
fie închiși la culoare, dar de bună calitate, fără celule de trîntori sau rupturi
și de dorit cu ceva păstură în ei . Acești faguri se dau umeziți cu sirop de
zahăr sau miere . În nici un caz nu se vor folosi rame cu faguri albi la
culoare pentru că în această perioadă a anului , mătcile nu ouă în ei decît cu
mare greutate. În continuare, la un control următor se mai pot da alți doi
faguri goi sau cu puțină miere la partea superioară,pentru ouat avînd grijă ca
în același timp familiile să de albine să beneficieze de un cules de întreținere
sau de o hrănire stimulentă. Trebuie să ne gîndim în mod permanent că
ramele cu fagurii goi pe care i-am pus,în mijlocul cuibului pot ramine acolo
pentru iarna și deci creșterea de albine tine re trebuie să meargă mînă în mînă cu
asigurarea hranei pentru iernare .Acești faguri trebuie să fie ocupați imediat
cu puiet în cele două treimi superioare și treptat cu provizii de hrană în
treimea superioară. Hrănirea stimulentă de toamnă are și acest scop de a
asigura în ramele cu faguri cu puiet, spre sfîrșitul toamnei, hrană pentru
iernare. Păstură din acești faguri servește atît la creșterea puietului cît și la
completarea „corpului gras" al albinelor (substanțe proteice și grase de
rezervă), în lipsa din faguri este absolută nevoie ca familia de albine să
beneficieze de un cules de polen sau să fie hrănită cu turte de polen.
Înlocuirea mătcilor vîrstnice
Apicultorii au observat că mătcile tinere ouă mai bine toamna decît
cele vîrstnice, așa încît se consideră că odată cu terminarea culesului de vară
este venit și momentul schimbării mătcilor vîrstnice cu cele tinere.
Schimbarea mătcilor se face în felul următor : familia de albine cu matca
vîrstnică sau necorespunzătoare se orfanizează prin ridicarea mătcii sale.

Imediat se dă acestei familii o matcă nouă în cușca tip Miller sau în cușcă tip
capac.Înainte de a trece masca nouă în cușcă verifică marcajul sau dacă nu este
marcată se marchează acum. După introducerea mătcii în cușcă, orificiul
acesteia se închide cu un dop lemn, iar cușca cu matca se fixează pe o ramă cu
fagure cu puiet din centrul cuibului cu dopul în zona de puiet și capătul opus al
cuștii presat în zona cu miere, vecină puietului. Firul de sirmă atașat cuștii se
prinde deasupra șipcii superioare a ramei. Stupul se închide și familia de albine
se lasă în liniște 48 de ore. După trecerea acestui interval de timp se deschide
stupul și se controlează cu atenție atitudinea albinelor față de noua matcă. Dacă
albinele o hrănesc prin ochiurile plasei înseamnă că o acceptă și cușca poate fi
pregătită pentru eliberarea mătcii. În această situație : scoate dopul de lemn al
cuștii, se pune în locul lui o foiță de fagure artificial. În același timp se distrug și
eventualele botci crescute de albine pe ramele cu fagurii cu puiet tînăr. Se
fixează cușca la locul ei și închide stupul. Următorul control se face peste 4—5
zile, cînd trebuie sa găsim noua matcă în plină activitate de depunere a ouălor.
Controlul definitiv se face după trecerea a cel puțin 10 zile de la începerea
ouatului noii-mătci, pentru a verifica, după modul de căpăcire a puietului, o
primă calitate și anume împerecherea ei normală (lucru deosebit de important
întrucît din, diferite motive pot să mai apară anumite accidente). Dacă puietul
căpăcit este normal, totul e în regulă.În cazul în care puietul căpăcit este de
trîntor, se mai lasă 2—3 zile și dacă această situație se menține, matca se
omoară iar operația trebuie reluată cu o altă matcă . Acest lucru se poate
întâmpla cu matci neatent apreciate de apicultor în nucleul de împerechere.
In cazul în care la primul control de verificare albinele se îngrămădesc
pe cușca cu matcă, cu mandibulele încleștate pe firele plasei și încearcă să
înghemuiască cușca cu matca, situația este critică pentru noua matcă și
trebuie aflate și înlăturate cauzele. Aceste cauze pot fi : prezența matci
tinere de a cărei existență apicultorul nu știa ; albinele familiei au început să
clădească botci pe seama puietului tînăr existent; familia de albine a fost
deranjată ; matca nouă nu este suficient de atractivă pentru albinele familiei.
Se face un nou control riguros familiei de albine, urmărindu-se desc rierea
cauzei, se deblochează cușca de albinele cu atitudine dușmănoasă, se schimbă
locul de fixare al ei în alt interval de ramă și se examinează matca din cușcă
pentru a vedea dacă nu prezintă o infirmitate sau deficiență în dezvoltarea
corporală, în care caz se înlocuiește cu alta. Con troalele următoare se fac
periodic.
La primul control putem găsi matca moartă în cușcă, lucru care se
datorește faptului că noua matcă nu a fost hrănită de albine, ca urmare a
sesizării orfanizării de către acestea sau a neatractivității ei sau ca urmare a

faptului că nu a avut acces la hrana de pe rama cu fagurele pe care a fost fixată
cușca.
Schimbarea mătcii nu este o operație simplă și trebuie pregătită și
supravegheată îndeaproape de apicultor pînă ce se ajunge la stadiul de puiet
căpăcit normal. Chiar și după această dată existența mătcii noi în familia de
albine este bazată pe un echilibru fragil între ea și albinele complet străine ale
familiei, din care cauză orice control ulterior se face cu atenție și întotdeauna cu
puțin fum pentru a nu brusca familia, ceea ce ar putea duce la înghemuirea
mătcii noi.
Activitatea noii matci în cadrul familiei de albine este condiționată și de o
serie de factori care sînt în afara ei și anume : puterea familiei la data înlocuirii ;
existența unui cules de întreținere de nectar și în special de polen ; existența
unor bogate cantități de provizii în stup ; rame cu faguri de calitate în cuib care
sînt preponderenți și în lipsa cărora tinerețea și prolificitatea mătcii nu se poate
evidenția.În afară de aceasta se pare că familizarea mătcii în noua familie de
albine este un proces de durată care se termină la apariția propriilor sale fiice în
cantitatea predominantă, lucru care ar explica de ce mătcile noi ouă mai mult în
primăvara următoare, nu imediat în toamnă dupa introducerea lor,lucru care ar
explica de ce mătcile noi ouă mai mult în primăvara următoare, nu imediat în
toamnă după introducerea lor, lucru care deși nu este suficient verificat trebuie
luat în considerare. Dar avem de descifrat încă multe aspecte ale intimității
familiei de albine, mai ales ale relațiilor matcă-albină lucrătoare, care nu
întotdeauna sunt relații mamă-fiice chiar în aceeași familie.
Întărirea familiilor de albine prin intensificarea creșterii
Puietului în timpul toamnei
Crearea condițiilor favorabile pentru creșterea albinelor tinere în vederea
iernării.Albinelede iernare sunt acele care eclozionează în cursul lunilor august și
septembrie și a lucrărilor apicole de pregătire a condițiilor pentru recolta anului
viitor, cînd de regulă ca urmare a secetei în cîmp nu se găsesc prea multe plante și
mai ales înflorite. La această situație exterioară, familiei de albine i se mai adaugă
condițiile înrăutățite din cuibul acestora prin recoltarea excesivă a mierii, uzura
mătcilor ca urmare a efortului depus anterior și uneori rame cu faguri de cuib
necorespunzătoare calitativ sau ca aranjament.
Pentru a-și pregăti în mod normal contingentele de albine necesare pentru
iernare, familiile de albine trebuie să beneficieze de un minimum de condiții și
anume :
—o oarecare cantitate de provizii în stup sub forma unei coroane de
miere deasupra puietului.În cazul în care zona de puiet pierde contactul cu

zona de miere și păstură, creșterea de puiet se încetinește sau chiar
încetează.Se recomandăca roviziile cu miere să nu scadă sub minimum 6 kg
ls începutul lunii august și 10-12 kg la începutul lunii septembrie ;
—un cules de nectar cit de slab stimullează familia de albine la
creșterea de puiet :
—prezența polenului su formă de păstură în stup sau mai ales sub
forma unui bun cules zilnic este cel mai puternic stimulent al creșterii de
puiet .Polenul nu este necesar numai pentru creșterea de puiet în această
perioadă și pentru pregătirea de iernare a familiilor de albine care vor alcătui
ghemul de iernare.Este stabilit faptul că albinele tinere eclozionate în cursul
lunii august – septembrie consumă cantități mari de polen sau păstură pe
seama cărorăîși acumulează rezervele de proteine în corpul lor.În tim pul
iernii, datorită tempe raturii scăzute din ghem, albinele nu pot prelucra
păstură din afară sînt nevoite să apeleze la rezervele corporale despre care
s-a amintit sus. Iernarea decurge cu atît mai bine cu cît aceste rezerve
corporale sunt mai mari.
Pregătirea de iernare începe după recoltarea mierii de la culesul de vară
și în cadrul acesteia vom avea de făcut următoarele lucrări :
a. stabilirea situațiilor familiilor de albine după culesul de vară
perspectivelor lor ;
b. asigurarea condițiilor de pregătire pentru iernare care cuprinde:
— aranjarea cuiburilor ;
— completarea rezervelor de miere și păstură ;
— schimbarea mătcilor necorespunzătoare ;
— stimularea creșterii de puiet ;
— asigurarea căldurii în cuib.
După terminarea culesului de vară și recoltarea mierii este nevoie de un
control amănunțit al familiilor de albine, cu care ocazie se stabilește situația
exactă a fiecărei familii de albine în parte, notîndu-se cantitatea de miere din
cuib, prezența și cantitatea de păstură, cantitatea de puiet, calitatea fagurilor,
calitatea mătcii, prezența semnelor de boală etc. Toate datele se înscriu în
caietul de stupină în rubrica fiecărei familii sau in tabel centralizator.
În funcție de puterea familiilor cuiburile se organizează pe atîția faguri
cîți pot ocupa bine familiile în următoarea ordine : la peretele incălzit al
stupului spre soare o ramă cu fagure cu miere și păstură,după care ,se adaugă
ramele cu faguri cu puiet, urmați de alți doi-trei faguri cu polen și miere.
Ramele cu fagurii cu puiet deci se grupează în mijlocul cuibului, între cei cu
provizii. Ei trebuie să aibă în partea superioară o coroană de miere de cca 10
cm la rama stupului orizontal sau minim 7 cm la rama stupului multietajat. În

cazul în care există provizii sufi ciente și aranjate cum s-a spus mai sus, putem
introduce în mijlocul cuibu lui o ramă cu fagure închis la culoare, avînd în
partea superioară coroana de miere. In lipsa îndeplinirii acestei condiții
trebuie să facem o hrănire stimulentă prin descăpăcirea a 2—3 dm2 miere la
fiecare 3—4 zile (de două ori pe săptămînă) sau prin 5—600 g de sirop în
același ritm.
In lipsa păsturii în ramele cu fagurii de cuib și a polenului în natură
trebuie să asigurăm familiile cu păstură din rezerva stupinei constituită în
perioada de abundență din primăvară. Fără polen proaspăt sau păstură se
poate asigura nici creșterea de puiet și nici buna pregătire a familiei de albine
pentru iernare. Practicarea stupăritului pastoral special pen tru a asigura
albinelor polenul necesar în această perioadă este foarte efi cientă, datorită
efectelor sale bune asupra creșterii de puiet. Se vor prefera marginile de
păduri, malurile unor lacuri precum și grădinile de zarvazat unde sînt încă
plante înflorite. Efectul acestor deplasări se poate constata imediat prin
mărirea cantităților de puiet și apariția păs turii în ramele cu fagurii din cuib.
In cazul în care cantitățile de miere nu sînt la nivelul cerut pentru
iernare, hrănirea stimulentă se combină cu o hrănire de necesitate în așa fel
încît la sfîrșitul lunii august întreaga cantitate de hrană necesară pentru iernare
să fie în cuibul familiilor de albine. Cu această ocazie este necesar control
permanent pentru ca cuibul să nu se blocheze cu miere sau și matca să nu
mai aibă unde să depună ouă.
O ramă cu fagure alb în mijlocul cuibului se comportă ca o
diafragmă, matca nu ouă în el în această perioadă și albinele îl umplu cu
provizii. In această situație cuibul de puiet se reduce automat la jumătate. Ca
regulă generală mătcile familiilor de albine se schimbă la fiecare 2 ani (cu
excepția celor foarte productive) cu matci tinere din creștere proprie sau
provenite de la una din pepinierele Institutului de cercetări pen tru apicultură.
Perioada cea mai favorabilă pentru schimbarea mătcilor este de la terminarea
culesului de vară și pînă la formarea ghemului de iernare. Schimbarea
mătcilor la familiile de albine cu matci necorespunzătoare trebuie să
constituie lucrarea de început a pregătirilor de iern are.
Cea mai bună metodă de înlocuire a mătcilor necorespunzătoare este
prin intermediul unirii familiei orfanizate în prealabil cu un nucleu matcă
nouă, operație care are sorți de reușită. La metodele obișnuite schimbarea
mătcilor folosim numai matca nouă fără populația nucleului. Se întâmplă de
multe ori ca operația să nu reușească si trebuie luată de la capăt sau chiar
dacă reușește, matca nouă nu depune ouă la nivelul acceptat , de multe ori
nici la nivelul celei înlocuite, din motive care nu se cunosc.În această
situație, calitățile mătcii noi seevidențiază numai în campania de ouat din

primăvara următoare.Pînă atunci familiile de albine slăbesc ca urmare chiar
a schimbării mătcii lor.
Perioada cea mai favorabilă a schimbării mătcilor este sfîrșitul
sezonului activ, la sfirșitul lunii septembrie sau chiar în octombrie, cind
mătcile sint primite cu deosebită ușurință, procentul de reușită fiind de 100
%.
Metoda comportă obligatoriu păstrarea mătcilor într-un nucleu în rioada
creșterii lor și pînă la utilizare, ceea ce este pînă la urmă tot în avantajul
stupinei, deoarece se beneficiază și de cele 3—400 g albine din nucleu cu care
trecem familiile de albine unite în alte grupe de putere. Totuși nu trebuie să
ezităm să schimbăm în orice moment al anului matcă care încetinește fără
motive ouatul, care depune puiet de trîntori sau are o infirmitate fizică, utilizînd
în acest scop o matcă de la rezervă și o cușcă Miller.
Către toamnă nopțile sînt reci și pentru a asigura familiilor de albine
condiții mai bune de temperatură este necesar să luăm unele măsuri pentru
păstrarea căldurii în cuibul de puiet. În acest scop la stupii verticali
magazine se ridică magazinele după ce ramele cu fagurii acestora care au
fost la extracție au fost curățiți de miere de către albine. Ramele faguri din
cuib care nu mai sînt acoperiți de albine se trec după diafragmă iar cuibul se
reduce la 8—10 rame cu faguri care se organizează pentru iernare cum s-a
arătat mai sus. Se verifică modul în care podișorul fixează pe stup pentru a
nu lăsa posibilitatea de formare a curenților de aer și peste podișor se pune o
pernă izolatoare din paie, frunze, hîrtie . Urdinișul se lasă în continuare mai
larg deschis pentru a asigura circulat albinelor și a aerului.
În cazul stupului orizontal cuibul se organizează și se împachetează în
același fel. La acest sistem de cuib reducerea cuibului este mai necesară decât la
stupul vertical cu magazine. Toate ramele cu fagurii care prisosesc în cuib sînt
trecute după diafragmă chiar dacă mai au miere.
In cazul stupului multietajat problema este mai dificilă deoarece asigurarea
cantității de albine pentru iernare concomitent cu asigurarea cuibului cu provizii
de iernare nu este posibilă numai într-un singur corp.
Asigurarea proviziilor în corpul superior și a creșterii de puiet în corpul
inferior comportă o atenție deosebită.
Orice neglijență are urmări grave asupra crelterii de puiet în această
perioadă . Trebuie să menținem cît mai mult timp cu putință creșterea de puiet pe
2 corpuri, asigurînd foarte repede duopă terminarea culesului de vară și extracția
mierii cele 16-18 kg provizii de hrană în corpul superior in așa iei incit in acesta
sa nu ramina decit 3-4 jumătăți rame goale în mijloc, de preferință cu fagurii
închiși la culoare pentru creșterea puietului. Dacă nu lucrăm în acest fel matca

urcă în corpul de sus și nu mai coboară. Este necesar să schimbăm periodic în
corpul de jos ramele cu faguri cu mai puțin puiet de la margini cu cei din mijloc.
Procedînd în acest fel la încetarea creșterii de puiet care se produce treptat,
ghemul de iernare se va forma pe cele două corpuri, neexistînd pericolul de a
ocupa numai corpul de jos în care ar pieri de foame.
În cazul în care există un cules de toamnă care are efecte deosebit de bune
asupra creșterii de puiet, corpul de sus se poate bloca cu miere și trebuie
introduse 1—2 rame cu faguri negri în mijlocul cuibului.
Procedînd cum s-a arătat mai sus, putem menține creșterea de puiet la
nivel de 4—5 rame cu faguri standard pînă la 15 septembrie.
Pregătrea familiilor de albine pentru iarnă
Asigurarea familiilor cu hrană necesară pentru iernare în stupi M.J R.A.-
1001 și orizontali. Reușita unei bune iernări se bazează între altele și pe
existența unor provizii de iernare de bună calitate și în cantitați îndestulătoare.
În ceea ce privește calitatea proviziilor de hrană, mierea în special nu
trebuie să conțină miere de mană realizată pe seama producătorilor de mană
sau pe seama diferitelor sucuri dulci recoltate din fabrici de dulciuri sau
depozite de fructe. Calitatea proviziilor de iernare se asigură prin urmărirea
activității familiilor de albine pentru a ști în orice zi de unde culeg. Mierea de
mană se poate recunoaște chiar și în faguri pentru este căpăcită mai greu sau
deloc, este mai închisă la culoare, brun pină la negru, are un gust specific
provenienței.
Verificarea calității se poate face prin probe ridicate din diverse părți ale
cuibului și analizîndu-le în laborator sau chiar în stupină.
Mierea de mană este periculoasă pentru iernarea familiilor de albine
pentru că prin conținutul său mai bogat în substanțe minerale și alți componenți
produce o acumulare mai mare de resturi în timpul iernii în organismul
albinelor, respectiv în rectum, putînd depăși capacitatea de retinere a
acestuia (45% din greutatea corporală a albinei) cu aparitia diar eei, cu
urmări din cele mai grave pentru familia de albine.
În cazul în care mierea de mamă ocupă mai multe zone necăpăcite in
faguri, se extrage prin centrifugare. Dacă este în amestec cu mierea de flor i,
se scot fagurii suspecți și se înlocuiesc cu miere florală de rezervă. Mie rea de
mană scoasă din stupi se valorifică sau se păstrează pentru perioada în care
albinele au posibilitatea să facă zboruri — de exemplu prim ăvara în timpul
dezvoltării familiilor pentru salcîm. Î n lipsa mierii de la rezervă completarea
proviziilor de iernare se face cu zahăr.
O condiție de reușită a iernării în afară de calitatea proviziilor constă
din cantitatea acestora, în funcție de perioadele la care se referă unele
recomandări, cantitățile necesare sînt diferite, în condițiile țării noastre

pentru perioada strictă de iernare considerată de la ultimul control din
toamnă care are loc pe 20 septembrie — 10 octombrie și primul control
primăvară, de regulă între l—15 martie, deci aproximativ cinci luni,o
familie normală de 1,5—2 kg albine are nevoie de 9-12 kg miere.
Considerînd și cantitățile necesare pînă la primul cules, atunci cantita tea de
provizii necesare crește cu cel puțin 6 kg de familie.
De regulă, în ultimii ani, se lasă pentru iernare o cantitate mai mică
miere, 6—8 kg, în funcție de ceea ce a rămas în cuib la recoltarea după
culesul din vară, iar minimum necesar fiind asigurat prin hrăniri cu zahăr
diferite forme.
Este necesar ca întreaga cantitate până la primul cules să fie în cui bul
de iernat. Această situație ne scutește de unele intervenții în cursul
primăverii. Totuși, în cazul în care nu avem miere în cantitate îndestula re și
completarea se face cu zahăr nu este oportun să obligăm albinele de toamna
să prelucreze o cantitate mare de zahăr pentru dezvoltarea de primav ara,
aceasta se dă în 2-3 reprize în cursul lunilor martie, aprilie ,mai.
Deci în cadrul pregătirilor de iernare trebuie să asigurăm acel minim
de 12 kg de familie sau 2 kg pentru fiecare ramă din cuiburile de iernare- în cele
centrale ceva mai puțin , la cele puternice mai mult de 12 kg.
Zahărul se poate administra în 2 forme :uscat și în sirop.
Zahărul uscat tos se administrează în tăvi de capacitate mare , cum ar fi de
exemplu tava hrănitorului pentru stupul multietajat în care intră kg. Peste
zahărul pus în tavă se toarnă puțină apă și apoi se așează tava :- rama
respectivă deasupra stupului. Transformarea acestei cantități de " ar în
provizii de iernare se face în aproximativ 10—12 zile. Dacă dorim accelerăm
procesul atunci la fiecare două zile umezim zahărul, situație -. care operația se
termină în 4—5 zile. Dacă mai este necesar se mai dă un hrănitor.
Cînd aplicăm acest procedeu este nevoie să ținem seamă ca
administrarea zahărului uscat să se facă din timp atunci cînd zilele și în
special nopțile sînt călduroase și că trebuie dată o cantitate cu 25% mai
mare decit proviziile pe care vrem să le asigurăm,
Zahărul poate fi administrat și sub formă de sirop dens în proporție 2
părți zahăr la o parte apă. Rația este de 5—7 litri sirop, pentru ca asigurarea
hranei să se facă într-un timp scurt, scopul hrănirii de acest fel fiind diferit de
cel al hrănirilor stimulente. Se folosesc în acest scop hrănitoare de mare capacitate
cum este hrănitorul tavă al stupului etajat și care se poate utiliza cu succes și la
diferite alte tipuri de stupuri. Pentru hrănirea de completare familia de albine
trebuie pregătită special. Se restrînge cuibul la numărul de rame cu faguri bine
ocupați cu albine prin eliminarea ramelor cu faguri prea noi și a celor prea vechi.

Între ramele cu faguri care rămîn trebuie să fie cel puțin și unul cu
păstură. Se aranjează ramele cu fagurii cu puiet în mijlocul cuibului iar
ceilalți lateral, se delimitează cuibul cu o diafragmă și se asigură
orizontalitatea stupului prin scoaterea penelor de sub fund care au dat tot
timpul anului o pantă de scurgere stupului. După aceste lucrări pregătitoare
se pune deasupra stupului hrănitorul . Este necesar să fim atenti în a asigura
mobilitatea grătărașelor în cele 2 compartimente de hrănire .Dacă
grătărașele se fixează de pereții exteriori există posibilitatea ca paralel cu
săderea nivelului siropului să apară pericolul înecării unui mare număr de
albine.În același scop grătarele care au rolul de plutitor se așază cu chingile
transversale în sus , deoarece ele au rolul de a fixa șipcuțele grătarului și nu
de a distanța întregul plutitor de fundul hrănitorului. Se toarnă cu atenție
siropul cu găleata în hrănitor pînă la umplerea acestuia, supraveghind să nu
se dea peste margini. La nevoie se poate sălta colțul care este mai lăsat cu
mici pene de lemn care nu trebuie să lipsească din buzunarul salopetei
apicultorului cel puțin la prima hrănire. Se pune apoi podișorul și capacul
stupului. Hrănirea se face nu seara după încetarea zborului albinelor pentru a
nu stârni furtișagul. În același scop ne vom feri să nu stropim stupii cu sirop,
iar în cazul în care acest lucru s-a produs vom șterge cu o cîrpă udă toate
picăturile de sirop.
Hrănitorul tavă tip multietajat poate fi folosit cu succes și la stupii RA
1001, la stupii verticali cu magazine și chiar la stupii orizontali în felul următor
:
La stupul RA 1001 și vertical cu magazine cu 12 faguri, se folosește
numai tava hrănitorului amplasată în golul unui magazin.
La stupul orizontal tava hrănitorului se așează direct pe ramele cuibului și
după umplerea cu sirop se pune deasupra ei o șipcă de l0-15 mm grosime și
peste ea scîndurile de podișor urmate de împachetajul de protecție. După 24 de
ore sau cel mult 48 de ore se mai poate administra o rație dacă mai este
necesar, pentru a ajunge la minimum stabilit cu ocazia controlului pregătitor al
hrănirii. După terminarea hrănirii, hrănitoarele se ridică de pe stupi și se trec la
păstrare. Dată fiind rapiditatea cu care decurge această lucrare în cursul lunii
august putem lucra cu un set de hrănitoare reprezentîmd numai o treime din
numărul total al stupilor sau chiar numai un sfert.
Împachetarea cuibului. In prima parte a iernii, când în ghem nu există
puiet, temperatura în interiorul acestuia este de 20— 25°C, iar în partea a
doua, când apare puietul în cuib, aceasta se ridică la 34—36°C. Pentru a ajuta
albinele în menținerea acestei temperaturi, trebuie să se facă o împachetare a
cuibului. L stupii orizontali și verticalii pentru păstrarea căldurii în cuib odată

cu restrângerea acestuia, se așază după diafragma reducătoare o saltea
confecționată, din paie, talaș, cârpe sau polistiren expandat, iar deasupra
podișorului ,se pune o salteluță mai groasă La stupii multietajați, împachetarea
se va face numai prin aplicarea unor saltele de protecție la partea superioară,
deasupra podișorului.
Asigurarea aerisirii stupilor în timpul iernii se realizează prin mai multe
modalități: reducerea urdinișului inferior corespunzător mărimii populației,
crearea de orificii de ventilație în podișor, așezarea distanțată a ultimei
scânduri de podișor pentru rea lizarea unei deschideri de 0,5—2,0 cm,
întoarcerea podișorulu stupului multietajat cu deschiderea spre corp ș.a. Prin
intermediul acestor orificii, vaporii de apă, rezultați în urma metabolismului,
sunt eliminați direct în exterior sau absorbiți de pernele de protecție așezate pe
podișor, de unde, prin orificiile de ventilație sunt evacuare. Pentru a preveni
stagnarea apei pe fundul stupilor, se va da acestora o poziție ușor înclinată
spre urdiniș.
Protecția stupilor împotriva curenților de aer și a dăunătorilor
se realizează prin așezarea acestora la adăpostul unor clădiri, garduri vii
sau prin amenajarea unor garduri provizorii din diferite resurse locale (tulpini
de floarea-soarelui, porumb, stuf ș.a.) și instalarea la urdinișuri a gratiilor
împotriva dăunătorilor (fluturele „cap de mort", șoareci ș.a.).
ÎN T R E Ț IN E R E A F A M IL IIL O R D E A L B IN E IA R N A
MODALITĂȚI DE IERNARE A FAMILIILOR DE ALBINE
Iernarea albinelor în condițiile țării noastre se face în moc obișnuit în aer
liber, mai rar, în special în partea de sud-vest a țării, se face în „cojoc", iar
foarte rar în adăposturi.
Iernarea în aer liber constă în lăsarea stupilor pe timpul iernii direct în
stupină. Locul destinat iernării va trebui să fie însorit uscat și protejat de vânt
și de accesul animalelor, în acest caz albinele au posibilitatea de a efectua
zboruri de defecație chiar în timpul iernii, profitând astfel de scurtele perioade
cu valori termice favorabile ce apar (30—60 minute), cu care ocazie ele
elimină conținutul rectal. După efectuarea zborului, de defecație,
albinele pot să consume o cantitate mai mare de hrană pe timpul iernii, în
special de polen, ceea ce se repercutează pozitiv asupra intensificării ritmului
de dezvoltare a familiilor, iar vitalitatea albinelor se menține ridicată.
Avantajul acestui sistem de iernare se justifică și sub aspect economic, întrucât
intervențiile pe timpul iernii sunt minime, nu sunt necesare amenajări

speciale, producția de miere realizată în sezonul următor este mai tare
cu cca 15%.
Iernarea în adăpost, în dorința de a se asigura un microclimat cît mai
favorabil familiilor de albine pe timpul iernii, s-a experim entat iernarea
acestora în construcții special amenajate sau în pivnițe, în asemenea situații,
iernarea decurge în bune condiții și cu un consum mai mic de hrană numai
dacă se asigură un regim termic relativ constant în jurul valorii de -4°C. Pen tru
realizarea acestor condiții se cer multe intervenții din partea apicultorului și cu
toate acestea, la sfârșitul iernii, datorită apariției puietului în familii,
temperatura din adăpost crește, albinele se neliniștesc, consumă foarte mult
sau chiar părăsesc stupii. De asemenea, albinele care iernează în adăpost nu au
posibilitatea să efectueze zboruri timpurii de defecație, se uzează, iar, ca
urmare, iernarea decurge defectuos, motiv pentru care această tehnologie nu
este recomandată.
Iernarea în „cojoc". Este un sistem utilizat în regiunile cu vânturi
puternice și cu temperaturi scăzute. El constă în gruparea stuupilor și
protejarea lor comună cu paie, coceni de porumb etc. După care se acoperă cu
folie de polietilenă sau carton asfaltat. În față, stupii sunt protejați de paravane,
care în zilele cu temperaturi de +12°C se îndepărtează pentru a facilita
efectuarea zborului de defecație.
Acest sistem de iernare are dezavantajul că în interiorul împachetajului se
adăpostesc numeroși dăunători, în special șoareci, care deranjează albinele, iar
primăvara devreme după efectuarea zborului de defecație stupii vor fi
transportați la locurile lor din tupină în mod treptat, în decurs de câteva zile.
CONTROLUL AUDITV AL MODULUI DE IERNARE
Controlul, auditiv al modului de iernare se execută fie prin apropierea
urechii de peretele, din față al stupului, fie prin introducerea unui tub de
cauciuc prin urdiniș și ascultarea zumze tului produs în stup. Dacă acesta este
uniform și moderat în seamnă că iernarea decurge în condiții bune, dacă este
slab, asemănător foșnetului de frunze, înseamnă că familia nu are hrană, dacă
este puternic denotă o stare de suferință, în timp ce în lipsa mătcii acesta este
prelung și „plângător". Dacă nu se percepe nici un zgomot se bate cu degetul în
peretele stupului și dacă se aude un zumzet puternic, care încetează imediat
înseamnă că iernarea decurge în bune condiții.
IERNAREA MATCILOR ÎN AFARA GHEMULUI
Pentru a executa această lucrare avem nevoie de: colivia de
iernare, geamul de observație și dulapul de iernare.
Colivia de iernare are o formă paralelipipedică, este confec ționată
din material plastic, cu orificii în partea inferioară pen tru ventilație, iar
în cea superioară prezintă un orificiu cu un diametru de 1,5 mm,

mărginit de o dulie în care se fixează epru beta hrănitor. Capacul este
glisant, observația albinelor făcân du-se prin retragerea acestuia treptat și
înlocuirea lui cu un geam de observație, în interior se fixează cu ceară
topită un fagure de mărimea coliviei în care se introduce miere ce nu
cristalizează (salcâm,pomi fructiferi). După populare, colivia se
introduce în dulapul de iernare, construcție prevăzută cu posibilități de
ventilație și de protecție împotriva variațiilor de temperatură , a lu minii
și a zgomotelor.
Iernarea mătcilor în afara ghemului se face în coliviile de iernare,
în prezența a cca 50—100 albine, popularea acestora făcîn du-se în
lunile octombrie-noiembrie. A doua zi după popularea coliviilor și apoi
la intervale de 7—10 zile se efectuează controale, înlocuind capacul
coliviei cu geamul de observație,ocazie în care se remediază
eventualele stări anormale apărute ca : moar tea mătcii, năclăirea
albinelor cu miere, diareea și albinele „uzate". Albinele uzate se
recunosc prin aceea că asu corpul închis la culoare, abdomenul mărit,
aripile opace,mobilitatea și capacitatea de zbor reduse . Năclăirea
albinelor este urmarea modului defectuos de atașare a eprubetei cu
miere, a orificiului de ali mentare prea mare, a mierii prea fluide și a
albinelor „uzate" care și-au pierdut capacitatea de preluare a mierii.
Diareea apare da torită consumului exagerat de miere, cauzat de
temperaturi scă zute, zgomote, precum și a hranei necorespunzătoare, cu
un conținut ridicat de săruri. In ambele situații se recurge la înlocuirea
albinelor și la schimbarea coliviilor.
Capitolul IX
Bolile și dăunătorii albinelor

Bolile albinelor se pot împărți în boli contagioase, necontagioase și intoxicații.
Bolile contagioase
Bolile contagioase la rîndul lor se grupează în bacteriene , virotice, micotice și
parazitare.
Bolile bacteriene
Din această categorie fac parte loca americană ,loca europeană, septicemia și
paratifoza.
Loca americană
Este una din cele mai grave boli care atacă puietul albinelor, moartea acestuia
producîndu-se după căpăcire.În mod obișnuit, boala apare după culesul de salcîm.
Etiologie. Agentul patogen este un microb sporulat cu foarte mare rezistență
(20-40ani) numit Baccilus larvae, care se prezintă, fie sub formă de bastonaș cu
extremitățile ușor rotunjite,lung de 2-5 microni și lat de0,4-08 microni,fie sub
formă de filament.
Contaminarea se face pe cale bucală, începând din a doua zi a
stadiului larvar, când puietul începe să fie hrănit de către albine. Sursa
principală de infecție o constituie cadavrele larvelor uscate moarte de loca
americană. Albinele încearcă să elimine din stup aceste larve și să curețe
celulele respective, preluând sporii pe piesele bucale, pe picioare și pe
corp. Albinele lucrătoare răspân desc sporii în tot stupul, pe faguri, în miere
si polen, precum si pe pereți si în crăpăturile stupilor, unde pot rămâne
timp de mai mulți ani.
Transmiterea bolii dintr-un stup în altul și dintr-o stupină în alta se
poate face prin intermediul albinelor hoațe, precum și prin intermediul
mătcilor, familiilor și roiurilor de albine cumpărate la întâmplare, a
stupilor și inventarului- apicol vechi, ceară si miere.
Simptome. Întrucât larvele mor în mod frecvent după căpăcire, boala
se recunoaște clinic în primul rând după aspectul căpacelelor de la puiet,
care sunt perforate si concave, ca urmare a fap tului că larvele aderă de
acestea, cât și de fundul celulei. Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie si
miros asemănător cleiului de oase. Masa, putrefiantă este filantă, fapt ce o
deosebește de loca europeană. Albinele lucrătoare îndepărtează o parte din
cadavrele larvelor, pentru ca matca să poată depune ouă, ceea ce duce la apariția
unui puiet depus neuniform, împrăștiat, spre deosebire de cel din familiile
sănătoase, care este așezat compact, în urma deshidratării, cadavrul devine
complet uscat, aderent la peretele ce lulei, cu care formează corp comun, greu
de separat.

Tratamentul. Având în vedere marea rezistență a formelor
sporulate,se impune,ca o necesitate, colectarea albinelor într-o ladă
goală,acoperită cu o plasă de sârmă, urmând ca albinele să fie ținute la
rece și întuneric (pivniță)timp de două zile, pentru, a permite consumarea
mierii infectate din gușă și eliminarea sporilor. După acest interval de
timp, albinele sunt transvazate într-un stup dezinfectat, prevăzut cu
faguri artificiali, unde li se ad ministrează sirop medicamentos.
După o prealabilă curățire, stupii se dezinfectează cu o soluție caldă
de sodă caustică 3—4%, se lasă la soare timp de 6 ore, după care soda se
îndepărtează prin clătire cu multă apă, se usucă și se revopsesc.
Inventarul apicol se dezinfectează prin flambare, iar echipamentul de
pânză prin fierbere timp de 30 minute. Albinele moarte, stupii vechi și
inventarul de mică valoare (perne, pături, etc.) se distrug prin ardere.
Mierea infectată se diluează cu o cantitate egală de apă, după care se
sterilizează prin fierbere până revine la volumul inițial si se folosește
exclusiv în hrana oame nilor. Fagurii se reformează pentru extragerea
cerii, iar bostina se arde.
În tratamentul locei americane se pot utiliza sulfamidele si unele
antibiotice. Din grupa sulfamidelor se remarcă sulfatiazolul, iar din grupa
antibioticelor oxitetraciclina, eritromicina, negamicinul.
LOCA EUROPEANĂ
Este o boală a puietului de albine, răspândită pe tot globul; care apare
primăvara timpuriu și se menține până toamna când încetează creșterea de
puiet. Boala afectează în special larvele ti nere, necăpăcite și numai rareori
pe cele căpăcite.
Loca europeană este mai puțin gravă decât loca americană, deoarece
majoritatea bacteriilor care contribuie la apariția ei nu sporulează, iar sporii
speciilor sporogene au o rezistență mai scă zută față de acțiunea agenților
fizici sau chimici.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de hrană infectată, iar
răspândirea bolii, prin albinele hoațe, trântori, (care au acces liber în orice
familie), precum si prin schimb de faguri infectați sau folosirea inventarului
apicol nedezinfectat.
Boala apare de obicei în luna mai si este favorizată de exis tența unor familii
slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, de timpul rece si ploios, precum și
de lipsa culesului de nectar si polen. Căldura din. .timpul verii si apariția unui
cules bun, de mare intensitate, fac ca boala să regreseze sau chiar să se
vindece spontan.

Simptome. In faza incipientă,. boala este greu de depistat, în prima fază a
îmbolnăvirii, larva devine mai transparentă, distingându-se ușor traheele si
tubul digestiv. După puțin timp, corpul ei se înmoaie și își schimbă poziția
normală, luând forme dife rite, răsturnate, răsucite, devine gălbui si treptat se
bifurcă. După 3—4 zile, larvele mor și începe procesul de descompunere trep –
tată. In locul larvelor apare inițial un lichid opalescent, apoi cafe niu, care cu
timpul devine vâscos. Mirosul larvelor în acest stadiu poate fi de putrefacție,
dacă agentul patogen determinat este Ba cillus divei, acru, când domină
Streptococcus apis, sau aromat, când procesul infecțios a fost determinat de
Bacterium euridice. Larvele nu aderă de suportul celulelor, fapt pentru care
albinele le îndepărtează cu ușurință, iar suprafețele de puiet devin heterogene.
Când evoluția bolii este înaintată și albinele nu pot îndepărta can titatea mare
de larve care pier, acestea se usucă sub formă de solzișori, ușor detașabili de
pereții celulelor. Conținutul larvelor bol nave nu este filant.
Când se îmbolnăvește și puietul căpăcit, căpăcelele celulelor se adâncesc si
devin mai închise la culoare; Prenimfele au culoa rea maronie și emană un
miros de putrefacție.
Tratamentul constă în administrarea de sirop medicamentos, preparat cu
antibiotice, sulfamidele având un efect redus. Dintre antibiotice, s-a dovedit că
cea mai eficientă acțiune o are streptomicina, un gram la litru sirop,
administrat câte 100 ml pentru fiecare interval ocupat de albine, în patru
repetiții, la interval de 4—5 zile.
SEPTICEM IA . :
Este o boală infecțioasă a albinelor adulte și apare în toate sezoanele active
ale anului, fiind favorizată de condițiile necores punzătoare de întreținere si în
special de locurile umbrite si ră coroase.
Contaminarea se face prin intermediul aparatului respirator de unde agentul
pătrunde în hemolimfă, se înmulțește, și produce moartea prin
septicemie. Pe cale digestivă, contaminarea nu este posibilă în mod obișnuit,
deoarece condițiile din intestinul albinei nu sunt favorabile multiplicării
microbului. Evoluția bolii ește ușoară, înregistrându-se adesea vindecări
spontane atunci când cauzele care au favorizat apariția dispar sau se
ameliorează.
Simptome. Albinele bolnave au hemolimfa cu un aspect lăptos, prezintă
mobilitate redusă, contracții abdominale înainte de moarte, se târăsc în fața
urdinișului, mor în număr mare, iar cadavrele se descompun foarte repede,
devin fragile, detasându-se în părțile componente la cea mai mică atingere.
Tratamentul. In primul rând se recomandă măsuri de prevenție care
urmăresc îndepărtarea cauzelor care o produc (umiditatea ex cesivă, familii

slabe, înlocuirea mătcilor necorespunzătoare etc.). S-a constatat totuși că
antibioticele previn apariția unor eventuale complicații, în acest sens, se
recomandă administrarea de oxitetraciclină sau eritromicină (250.000
U.I./litru sirop) în doză de 50 ml la un interval ocupat de albine, timp de 10
zile.
P A R A T IF O Z A
Este o boală sporadică a albinelor adulte, favorizată în
principal de condițiile necorespunzătoare de întreținere.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin intermediul apei in fectate.
Acțiunea agentului patogen se manifestă sub influența unor factori, printre
care amintim ploile reci si prelungite. Ger menul se multiplică intens în
intestinul albinei, apoi penetrează în hemolimfa, provocând moartea prin
septicemie, în interiorul stupinei, boala se transmite, prin , albinele ,hoațe,
trântori etc.
Simptome. În formă acută, boala provoacă moartea albinelor și
depopularea familiilor. Albinele bolnave pierd capacitatea de zbor, se târăsc
în fața urdinișului au abdomenul balonat, prezintă dia ree, după care mor.
Clinic, boala se confundă cu nosemoza și aca rioza, diagnosticul stabilindu-se
prin examen microscopic. .
Tratamentul medicamentos este același ca si în cazul locii eu ropene și se
mai recomandă dezinfectarea materialului care a venit în contact cu albinele
bolnave,înlăturarea din cuib a ramelor mur dărite cu diaree, schimbarea
mătcii și unificarea familiilor slabe.
BOLILE VIROTICE
Virozele sunt boli infecto-contagioase produse de virusuri care afectează atât
regnul animal cât și regnul vegetal. Cele mai răs pândite boli virotice sunt:
puietul în sac și boala neagră.
PUIETUL ÎN SAC
Este o boală a puietului de albine, mai puțin răspândită, fiind favorizată de
acțiunea factorilor nefavorabili.
Contaminarea se face pe cale bucală, odată cu preluarea hranei infectate,
fiind receptive mai ales larvele în perioada de transfor mare în prenimfă.
Răspândirea bolii se face prin contaminarea albinelor care încearcă să
înlăture larvele bolnave. Apariția bolii este favorizată de răcirea bruscă a
timpului si de ploile prelungite si ea poate apare în tot timpul sezonului activ.
Evoluția bolii de pinde de puterea familiei de albine în care a apărut, iar
schimbarea factorilor de mediu, cum ar fi de exemplu un cules bun, poate
determina vindecarea, fără intervenția apicultorului.

Simptome. Întrucât moartea puietului se produce după căpă cire, celulele au
căpăcelele concave, perforate și mai închise la culoare. Larvele devin galbene,
cenușii sau brune, cu capul de o culoare mai închisă decât corpul, sunt
întoarse complet cu partea ventrală în sus, iar cu cea dorsală se sprijină pe
pereții inferiori ai celulei, luând aspectul unor pungi (saci) cu lichid). Acest,
conținut nu este vâscos sau filant; nu, este mirositor,iar larvele nu aderă ele
pereții celulei, putând fi îndepărtate clin stup. Prin uscare, corpul se
transformă într-o crustă.
Tratamentul este similar cu cel aplicat în cazul locelor, folosindu-se
sulfatiazolul combinat cu streptomicina sau numai teramicina, rezultate
satisfăcătoare dând și cloromicetina.
BOALA NEAGRĂ
Această boală, cunoscută si sub denumirea de boala de pădure sau paralizia,
apare vara în perioadele dintre culesuri, fiind con diționată de o serie de factori
nefavorabili ca seceta, mierea de mană sau lipsa culesului.
Simptome. Albinele bolnave își pierd capacitatea de zbor, se târăsc în fața
urdinișului, fac mișcări dezordonate, prezintă abdo menul mărit și corpul negru,
cu aspect unsuros, ca urmare a căde rii învelișului pilos și mor cu aripile ținute
sub formă de acope riș, depărtate și în jos. Albinele din stupii afectați nu mai
adună rezerve de miere, ci dimpotrivă consumă tot ce culeg.
In interiorul stupului, albinele bolnave cad de pe faguri, se agită pe fundul
stupului, o parte ies pe urdiniș, cad cu fața dor sală spre pământ, se agită, au
trompa întinsă și nu pot sta în pozi ție normală.
Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat până în prezent, fiind
recomandată, pe lângă măsurile de igienă, schimbarea mătcii la familiile bolnave
sau administrarea a 250 ml de sirop călduț (35°C) cu adaos de
100 % lapte de vacă fiert, tratament care com bate eventualele intoxicații sau
carențe proteice. Se mai recomandă ca mijloc de tratare a acestei boli sucul de
lămâie în 4 litri sirop, sau acidul citric cristalizat, l g la un litru de sirop,
administrat în același doze ca mai sus.
BOLILE MICOTICE
Micozele sunt boli infecto-contagioase produse de ciuperci si
ele evoluează sub influența condițiilor de mediu, putând produce
în anumite împrejurări pagube însemnate. Aceste boli micotice sunt
reprezentate prin: aspergiloză, ascosferoză si melanoză.

ASCOSFEROZA (PUIETUL VĂROS)
Ascosferoza este o micoză ce atacă puietul căpătit și necăpăcit și apare în
familiile insuficient îngrijite, de regulă în lunile aprilie-mai, crește ca intensitate
în iunie si regenerează în iulie-august.
Contaminarea se face pe cale bucală prin intermediul albinele care îndepărtează
puietul bolnav și transmit astfel boala alte larve sănătoase. Dezvoltarea micozei
este favorizată de temperatul și umiditatea care se întâlnesc în familiile de albine
slabe. Primul puiet atacat de Ascosphaera apis este cel de trântor, deoarece acesta
se află la periferia fagurilor, unde umiditatea este mai crescută si căldura mai
redusă, apoi se extinde asupra puietului de lucrătoare si chiar pe cel din botci.
Simptome. Larvele se înegresc, își pierd segmentația, pielea se asprește și se
acoperă pe tot corpul cu un miceliu alb, rămân liber numai corpul larvei, care
apare ca un bufon uscat. Larva moare, iar în urma evaporării apei, își reduce
volumul, se usucă devine dură asemănătoare unor pietricele de var, de unde si
denumirea populară de „puiet văros". Culoarea ei este alb-gălbui atunci când a fost
parazitată, cu un miceliu de un singur sex, fie verde murdar, atunci când miceliile
s-au contopit si au dat nastere la corpi fructiferi. Puietul mumifiat este răspândit
neregula pe suprafața unui fagure si nu aderă de pereții celulei, putând scos de
albine. Larvele îndepărtate din celule, sunt răspândite în fața urdinișului sau pe
scândura de zbor, boala fiind astfel foarte repede recunoscută de apicultor.
Tratamentul se face cu rezultate mulțumitoare cu Micocidin și Codratin în
funcție de mărimea populației de albine si de intensitatea infecției se
administrează câte 100—150 g Micocidin, prin împrăstiere cu mâna peste rame.
ASPERGILOZA (PUIETUL PIETRIFICAT)
Aspergiloza este o boală micotică ce atacă larvele, nimfele și albinele
adulte. Este o boală foarte periculoasă, transmisibilă omu lui, căruia îi atacă
mucoasele oculare si cele ale aparatului respi rator. Ea apare mai rar decât
ascosferoza,dar evoluția și implica țiile ei sunt mult mai grave.
Contaminare. Ciuperca Aspergillus flavus este foarte răspândit în natură si
albinele vin frecvent în contact cu ea. Pătrunsă în cuib, boala se extinde asupra
puietului și albinelor vii, contaminarea făcându-se pe cale bucală odată cu
consumul de nectar, polen sau apă infectată. Miceliul traversează peretele
intestinal,se înmulțește, distruge organele interne și provoacă moartea albine.
Aspergiloza apare în familiile de albine mai ales după un cules abundent de
polen când datorită netasării corespunzătoare acestuia în celule,
păstura este cuprinsă de ciupercă. Evoluția bolii este agravată de acțiunea
factorilor nefavorabili de mediu, în special de umiditate.

Simptome. La început, ciuperca se dezvoltă pe fagurii cu păstură si albine
moarte, după care trece pe larve, care se deshidratează, devin de consistență
dură (puiet pietrificat) și capătă culoare gălbuie, dacă sunt invadate de micelii
lipsite de formațiuni spongioase, sau culoare galbenă-verzuie, dacă miceliile au
spori. Miceliul care le înconjoară aderă strâns la pereții celulei, așa încât
larvele nu pot fi extrase de către albine, iar apoi ciuperca se extinde și pe
suprafața fagurelui pe diferite porțiuni.
La albinele adulte, miceliul de nuanță verzuie apare pe suprafața corpului, în
spațiile dintre inelele abdominale. Albinele bol nave de aspergiloză devin la
început neliniștite, apoi prezint mișcări anormale, cad de pe faguri, nu pot
zbura, paralizează si mor.
Tratamentul este identic cu cel aplicat în cazul ascosferozei iar în cazul în
care sunt atacate și albinele adulte, întreaga familie se arde. Deoarece,
aspergiloza se poate transmite și la om, provocând grave afecțiuni, se
recomandă ca personalul care vine în contact cu albinele bolnave, să poarte
mască de tifon, îmbibați într-un antiseptic sau cel puțin în apă, pentru a-si
proteja căile respiratorii.
MELANOZA
Melanoza este o boală care afectează aparatul genital al matci:
si glandele salivare ale albinelor lucrătoare.
Contaminarea se face pe cale bucală, mai întâi la albinele lucră toare, apoi
agentul se înmulțește în glandele salivare și de aici se transmite odată cu
lăptișorul de matcă.
Simptome. Mătcile atinse de melanoză prezintă inapetență, înce tează
treptat depunerea ouălor, au abdomenul mărit, mobilitate redusă, cad de pe
faguri, iar la extremitatea anală prezintă un dop cu excremente uscate. Mor
după câteva zile. Ele au ovarele atrofiate și pline cu aglomerări pigmentare de
nuanță închisă. Melanoză afectează mătcile indiferent de vârstă si se pare că
ea este influențată de unii factori de mediu si în special de timpul rece si
umed.
Mierea de mană care provoacă tulburări toxice în organismul albinelor
favorizează declanșarea melanozei, existând posibilitatea ca boala să fie
introdusă în stup odată cu mierea de mană.
Tratamentul medicamentos nu a fost elaborat încă, motiv pentru care se
recomandă înlocuirea mătcilor bolnave și crearea unor con diții optime de
dezvoltare a familiilor de albine.

B o lile p a ra z ita re
Bolile parazitare sunt provocate de unele specii de paraziți, or ganisme care
trăiesc temporar sau permanent pe corpul sau orga nismul altor viețuitoare,
hrănindu-se cu sângele sau cu hrana acestora.
După localizarea agentului parazitar, distingem endoparazitoze
si ectoparazitoze.
Endoparazitozele cuprind mai multe boli, dintre care amintim nosemoza,
amibioza si acarioza, iar dintre ectoparazitoze amintim brauloza, varroza,
senotainioza si triunghiulinoza.
NOSEMOZA
Nosemoza este o boală de invazie a albinelor adulte, foarte răspândită, care
evoluează cel mai adesea sub formă ascunsă (cro nică), dar și eruptivă, cu
manifestări puternice. Ea apare mai frec vent la sfârșitul iernii si începutul
primăverii, putând provoca depopularea familiilor de albine când acestea sunt
rău întreținute și iernate necorespunzător. Acțiunea parazitului este favorizată
de existența familiilor slabe, de culesul de nectar și polen, de ume zeală, de
timpul nefavorabil etc.
Contaminarea se face pe cale bucală, prin consumul de apă și hrană
infestată. Boala se transmite prin miere, polen, faguri contaminați, prin furt,
trântori si inventar. Transmiterea bolii se face si prin contact direct între
matca infestată si albinele care o îngri jesc, prin roirea familiilor bolnave de
nosemoza sau prin practica stupăritului pastoral.
Izbucnirea nosemozei primăvara este legată și de contaminarea în masă a
albinelor în timpul curățirii fagurilor de rezervă infestați. Nosemoza mai poate
fi transmisă si prin intermediul diferiți paraziți ce trăiesc în stup, cel mai
important din acest punct vedere fiind molia cerii.
Apariția bolii în stupină este favorizată de mai mulți factori dintre care
amintim iernarea pe miere de mană sau pe miere necăpăcită și acrită,
deranjarea familiilor de albine în perioada iernare, lipsa mătcii în timpul iernii
sau prezența în această perioadă a unei matci neîmperecheate, imposibilitatea
efectuării zborului de curățire, ierni lungi si umede, primăveri răcoroase, lipsa
culesului, intervenții frecvente și nejustificate în cuibul famili ei de albine,
înmulțirea exagerată a acestora mai ales în par a doua a anului etc.
Simptome. În forma latentă de boală, manifestările sunt șterse si de aceea
se diferențiază greu de albinele sănătoase. Familiile cu această formă se
dezvoltă mai greu, prezintă mici pete de diaree și înregistrează o mortalitate
sporită față de normal. Manifestările în forma acută de boală sunt mai
pregnante. Astfel, familiile de albine bolnave de nosemoză au o activitate
redusă primăvara sau după perioadele reci și ploioase din timpul verii și se

depopulează cu toate că puietul este sănătos. Albinele bolnave prezintă
diaree de culoare brună-deschisă, au abdomenul umflat, își pierd capa citatea
de zbor, tremură, se târăsc în fața urdinișului, paralizează, după care mor în
masă. Albinele moarte de nosemoză au picioa rele adunate sub torace și
aripile întinse.
Când nosemoza este asociată cu diaree, este greu de delimitat cele două
boli. Podisorul, pereții stupului, fagurii și obiectele din jurul stupului sunt
acoperite cu jeturi de diaree.
Mătcile infestate sunt la început mai agitate, apoi devin apa tice si cu o
mobilitate redusă, cad de pe faguri, încetează depune rea ouălor, nu se
hrănesc și după un timp mor. Spre deosebire de albinele adulte infestate,
mătcile bolnave de nosemoză nu prezintă forme de diaree, din contră sunt cu
atât mai constipate cu cât gradul de infestare este mai mare.
Examinarea cu ochiul liber a intestinului extras cu mâna după
îndepărtarea capului, permite să se observe la albinele infestate unele
modificări macroscopice. Astfel, intestinul mijlociu este mai
gros, are culoarea mată-albicioasă, iar striațiunile transversale nu se mai
observă.
Deoarece, aceste simptome sunt caracteristice și altor boli, diag nosticul
precis nu este posibil decât prin examen de laborator, care constă în
evidențierea sporilor de nosemoză într-un preparat
examinat la microscop.
Tratamentul, ca si la celelalte boli, se bazează pe acțiunea me dicamentelor
asociată cu măsuri ele ordin igienic si biologic.
Boală considerată în mod oficial contagioasă, nosemoză poate fi combătută
în mod eficient cu un antibiotic, fumagilina, cunoscut în comerț sub numele
de Fumidil B.
AMIBIOZA
Amibioza este o endoparazitoză a albinelor adulte ce apare sfârșitul iernii si
începutul primăverii, provocată de un protozoar parazit.
Contaminarea se face pe cale bucală prin consumul hranei infestate. Chiștii
pătrunși în tubul digestiv germinează, apoi o parte pătrund în epiteliul
intestinal, iar o altă parte înaintează spre tuburile Malpighi, unde-și
desfășoară ciclul evolutiv și acțiunea pato genă.
Amibioza este cel mai adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu
Nosema apis, dar boala poate apare ca o parazitoză.Amibioza este cel mai
adesea întâlnită la albinele care sunt infestate cu Nosema apis, dar boala
poate apare ca o parazitoză independentă. Condițiile nefavorabile de iernare,
calitatea necorespunzătoare a hranei, temperatura scăzută a mediului extern și
umiditatea excesivă, sunt factori favorizanți atât ai amibiozei cât și ai

nosemozei.
Simptomele bolii nu sunt tipice, dar familiile de albine afectate, în
momentul deschiderii lor, emană un miros neplăcut. Albinele bolnave
prezintă abdomenul mărit, diaree sub formă de jet, tremurături ale aripilor și
alte tulburări nervoase. Tuburile Malpighi sunt mai îngroșate decât cele
normale și se observă în structura acestora celule distruse complet sau cu
leziuni de diferite grade.
Diagnosticarea bolii se face pe baza semnelor clinice completate cu
examenul de laborator.
Tratamentul nu este încă bine precizat, el reducându-se în prin cipal la
măsurile de profilaxie care sunt identice cu cele descrise la nosemoză.
ACARI OZ A
Acarioza este tot o endoparazitoză a albinelor adulte, care se manifestă mai
ales în a doua jumătate a iernii.
Contaminarea se face prin albine hoațe, trântori, matci si roi
infestate. După împerechere, femela pătrunde în prima pereche
trahei toracice și depune 10—20 de ouă. Oul se transformă
în larvă, apoi în nimfă si adult. Acarienii înțeapă pereții traheei
și provoacă scurgerea hemolimfei, cu care se hrănesc.
Uneori,acarienii mai pot fi întâlniți si în sacii aerieni din interiorul capului
sau în cei din partea posterioară a corpului. Când numărul paraziților a crescut
prea mult si hrana nu este suficientă, femelele
părăsesc albina bolnavă și se fixează pe perișorii de pe toracele
albinei, apoi se agață de o nouă albină și vor intra repede în traheile acesteia
deoarece în mediul exterior, fără hrană, aceștia nu rezistă mai mult de 48 de
ore.
În timpul iernii, albinele au o rezistență scăzută față de parazit datorită stării
de semihibernare, iar așezarea lor în ghemul de iernare permite parazitului să
treacă cu ușurință de pe o albină pe alta, astfel că primăvara marea majoritate
a albinelor mor, și parazitul infestează puternic albinele tinere, pe măsură ce
acestea eclozionează.
Acarienii ajunși în număr mare în traheile albinelor obstrucționează căile
respiratorii si elimină unele toxine în organismul albineiei, determinând boala,
care poate evolua sub o formă latentă sau sub formă acută. Această evoluție a
bolii este influențată vârsta albinelor și de sezon. La albinele tinere, acarianul
pătrunde mai ușor în trahei decât la cele bătrâne, la acestea din urmă lumenul
stigmelor este mai mic și mai bine protejat de perișori.
Simptome. Albinele își pierd capacitatea de zbor, cad în fața urdinișului

unde se târăsc, abdomenul este dilatat, iar corpul pre zintă tremurături. Aripile
sunt depărtate și mișcate dezordonat. La începutul îmbolnăvirii, traheile își
păstrează structura si elasti citatea aproape normale, iar la o infestație masivă
acestea clin alb- sidefiu devin mate, cretacee, galbene-castanii si apoi negre, în
general, culoarea neagră a traheelor este suficientă pentru pune rea
diagnosticului.
Tratamentul se face cu ajutorul unor substanțe chimice vola tile sau
fumigene impregnate în benzi de hârtie de filtru, cu con diția ca aceste
substanțe să omoare paraziții fără a vătăma însă albinele, puietul, mierea sau
păstura. Cele mai eficace produse acaricide netoxice pentru albine sunt
preparatul Folbex si preparatul P.K. Fâșia impregnată prinsă cu o sârmă mai
subțire se intro duce printr-un orificiu făcut în podisor, fie între două rame
distanțate din mijlocul cuibului, fie într-un spațiu liber de 10—15 cm între
peretele stupului și primul fagure din cuib, după ce în preala bil urdinișul s-a
închis ermetic. Stupul se ține închis o oră. după care se deschide urdinișul, iar
tratamentul se repetă de 8 ori la interval de 7 zile.
Tratamentul medicamentos trebuie asociat si cu măsuri preventive, dar
deoarece acestea nu au o eficacitate la fel de bună ca si în cazul altor boli,
distrugerea familiilor bolnave în momentul apariției bolii si aplicarea
tratamentului la restul familiilor sunt măsuri utile si eficace.
BRAULOZA (PĂDUCHELE ALBINELOR)
Brauloza este o parazitoză externă a albinelor adulte si în spe cial a mătcilor.
Contaminarea se face cu ajutorul trântorilor, a albinelor hoațe, a mutării
fagurilor cu puiet și miere dintr-un stup în altul, prin unificarea familiilor,
prin roire, iar în interiorul stupului, parazitul trece ușor de pe o albină pe alta.
Parazitul iernează în stup în sta diul de adult, iar primăvara, femelele încep
depunerea ouălor, inclestarea cea mai masivă înregistrându-se în lunile
august-septembrie, iar odată cu răcirea timpului numărul paraziților scade.
Simptome. Albinele sunt neliniștite, iritate, au o activitate re dusă si
puterea familiei scade treptat. Paraziții se văd cu ochiul liber atât pe corpul
albinelor cât și pe cel al mătcilor.
Tratamentul se bazează pe distrugerea parazitului și se aplică de obicei în
lunile septembrie-octombrie, când familiile au puiet puțin sau deloc și când
paraziții își încetează înmulțirea.
Tratamentul se poate face cu naftalină, camfor sau tutun aplicate pe
cartoane care seara se introduc sub rame, iar dimineața, acestea împreună cu
braulele căzute se îndepărtează, deoarece pa raziții au fost numai amețiți.
Tratamentul se repetă la 15 zile. Bune rezultate dau și fumigațiile cu foi de

tutun.
Pentru combaterea parazitului se poate utiliza și fenotiazina sub formă de
fumigații. Lemnul indicat pentru aceste fumigații este lemnul de tei.
Pregătirea familiei de albine pentru tratament constă în micșorarea urdinișului
la l cm, distanțarea ramelor si acoperirea crăpăturilor.
V A R R O O Z A
Această boală este o ectoparazitoză atât a albinelor adulte cât și a puietului, în
special a celui de trântor.
Contaminarea se face cu ajutorul albinelor hoațe, a trântorilor, a roilor și a
fagurilor cu puiet, precum si prin practicarea stupăritului pastoral.
Simptome. In perioada de iernare, paraziții neliniștesc familia de albine,
determinând un consum mai mare de miere, umplerea prematură a intestinului
cu dejecții si apariția diareei. Primăvara când în celulele cu puiet există un mare
număr de paraziți, albinele eclozionate vor fi neviabile, cu aripile nedezvoltate,
cu cap si picioarele diforme. Ele cad pe fundul stupului de unde sunt scoase
afară de către albinele sănătoase.
Parazitul poate fi descoperit cu ochiul liber pe trântori,
albinele lucrătoare și matcă, precum și pe puietul acestora
urma descăpăcirii celulelor. La începutul infestării, acarianul
poate fi observat cu ochiul liber, datorită numărului redus de paraziți 2 iți și a
poziției acestuia între inelele abdominale, de unde nu
se poate vedea decât marginea posterioară a corpului.
Tratament. Datorită adaptării parazitului la biologia și viața albinelor, au fost
utilizate în ultimii ani zeci de substanțe antiparazitare, numeroase metode
biologice, fizice și tehnice de combați a acestuia, dar rezultatele nu sunt nici în
prezent satisfăcătoare. S-a constatat că după tratamente corect efectuate toamna,
vara toamna anului următor, aceleași familii pot fi intens parazitate.
Pe plan mondial, cele mai utilizate substanțe în combate] varroozei au fost:
fenotiazina, acidul formic, acidul lactic, timolul, camforul, uleiul de eucalipt,
clorbenzilatul, brompropilatul, cumafosul, cimiazolul, amitrazul,
cianpiretrinoidul de sinteză si fluvalinatul (mavrikul).
în prezent cele mai folosite substanțe în combaterea varroc sânt amitrazul si
fluvalinatul și se fac cercetări intense pentru ce baterea acesteia pe cale biologică
sau: prin utilizarea de extracte naturale, netoxice și nepoluante pentru produsele
stupului.

SENOTAINIOZA
Este o ectoparazitoză a albinelor adulte, destul de .răspândită
printre acestea.
Contaminarea albinelor lucrătoare și a trântorilor se face prin atacul direct în
timpul zborului al muștei parazite, care-si depune cu această ocazie larvele pe
corpul acestora. Contaminarea este mai puternică pe timp cald și însorit, în
timp ce pe timp rece și ploios, contactul albinelor cu musca parazită este redus.
In corpul albinei, larvele, în număr de una sau mai multe, sunt localizate în
cavitatea toracică, de unde pot migra în cavitatea cefalică si ab dominală.
Femelele acestei muște se întâlnesc în stupină din mai până în octombrie, în
număr foarte mare în iulie—august, de dimineața si până seara, dispărând din
stupină atunci când temperatura at mosferică depășește 30°C. Pe timp favorabil,
în 1—2 zile depune toate larvele pe corpul albinelor.
Simptome. Albinele culegătoare se debilitează, își pierd capa citatea de zbor
și familiile se depopulează rapid. Uneori, la albi nele moarte se pot observa
trepidații ale abdomenului, datorate mișcărilor pe care le fac larvele parazite
din organismul lor în căutarea hranei. Diagnosticul se bazează pe semnele
clinice si pe examenul de laborator.
Tratamentul constă în așezarea pe capacele stupilor (locul unde
poposesc senotainiile) a unor cartoane albe, pe care se aplică o soluție de
amidon în care se înglobează insecticide în proporție de l—20%.Se pot
folosi și vase de culoare albă cu apă, care se așază tot pe capacele stupilor si
în care se vor îneca un număr mare de muște, acestea fiind puternic atrase de
culoarea albă a vasului.
TRIUNGHIULINOZA
Triunghiulinoza este o boală de invazie a albinelor culegătoare produsă de
larvele unei insecte.
Contaminarea. Formele adulte ale acestor insecte se întâlnesc frecvent prin
păduri, livezi, fânețe, unde își depun si ouăle în pământ la rădăcina plantelor.
Larvele care rezultă din aceste ouă au 3 perechi de picioare, cu ajutorul
cărora urcă pe florile melifere în așteptarea albinelor. Larva de Meloe
verigatus are formă triunghiulară, iar cu ajutorul aparatului bucal adaptat,
pentru tăiat și supt perforează membrana intersegmentară a albinelor si pă –
trunde cu jumătate din corpul său în cavitatea abdominală a al binei, unde se
hrănește cu hemolimfă și cauzează moartea acesteia. Larvele de Meloe
proscarabeus trăiesc pe suprafața corpului albi nelor ca și Braula coeca.
Simptome. Albinele parazitate sunt neliniștite si prezintă mișcari spasmodice,
se târăsc în fața urdinișului si încearcă să îndepărteze parazitul, după care mor.

Tratamentul este similar cu cel aplicat în cazul braulozei.
Capitolul X
TEHNOLOGIA OBȚINERII PRODUSELOR APICOLE
TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE
ALBINE PENTRU PRODUCȚIA DE MIERE
Pentru pregătirea familiilor de albine cu un echipament biologic bogat
este necesar să se activeze creșterea puietului. Acest lucru se realizează prin hrăniri
stimulative cu sirop de zahăr150g din 2 în 2 zile, cînd timpul este prielnic(sirop
realizat prin dizolvarea zahărului în apă călduță 1:1 cu adaos de antibiotice și
ceaiuri )cât și prin strîmtorarea cuibului și apoi periodic se face lărgirea prin
spargerea cuibului.Hrănirea stimulativă la familiile puternice se face cu cantități
mari de sirop iar la familiile slabe, ce nu au capacitatea prelucrării lui, se va da în
cantități mai mici. Prin spar gerea cuibului, se vor introduce rame cu faguri clădiți
cu celule de albi ne lucrătoare în mijlocul lui, unde matca va depune ouă. Pentru
preluarea pregătirii lor de către albine, se recomandă să fi e stropiți cu
sirop de zah ăr.Aceste metode de acti vare a măt cii creează
posibili tatea ca familiile de albine în preajma culesului de salcîm să ajungă

la 12— 14 rame în stup din care 7—8—9 cu puiet de toate virstele.
Mărirea numărului de albine culegătoare se poate realiza prin izo larea
mătcii pe 3—4 rame cu faguri cu puiet necăpăcit cu ajutorul unei gratii, la
capătul stupului unde este urdinișul. Restul ramelor cu faguri cu puiet se trec
după diafragmă. Această separare creează utilitatea des chiderii și celui de al
2-lea urdiniș ce va fi folosit de albinele culegă toare, în mod obișnuit așezarea
gratiei se face cu 8 zile înainte de cules. Acest lucru asigură depunerea
ouălor numai în spațiul rezervat, limitînd în acest fel și numărul albinelor
doici, cea mai mare parte din ele trecînd la culesul nectarului. Acesta va avea
un spațiu adecvat pen tru depunere — acolo unde nu are acces matca —
ramele cu fagurii cu puiet căpăcit vor fi eliberate în timpul culesului. La
terminarea cule sului, gratia se ridică, dînd posibilitatea mătcii să depună ouă
în vederea completării puietului. Deși este o metodă ce influențează
cantitativ producția de miere, este dezavantajoasă din punct de vedere al
calității mierii și anume : nectarul este depus în rame, în celulele din care au
ieșit cîteva generații de albine, — sînt celule învechite în care au mai rămas
resturi nedigerate din timpul creșterii puietului, deci impurități ce
depreciază calitatea mierii. Pentru înlăturarea acestui neajuns se
practică următorul procedeu : matca cu întregul cuib al familiei se mută într-
un spațiu gol, la urdinișul mic al stupului, despărțindu-se de restul familiei
printr-o gratie Hanneman. În spațiul rămas, prin mutarea cuibu lui se introduc
rame cu faguri clădiți de culoare deschisă destinați depunerii nectarului. Pe
lîngă calitatea mierii se înregistrează o mai mare eficiență în producția
cantitativă; albinele din cîmp trec direct cu nectrul în ramele cu faguri așezate
în centrul dtupului pe urdinișul mare.Deci albinele fac economie de timp și
energie.
O altă metodă destul de eficientă în rezolvarea producției de miere în
stupii orizontali este și folosirea corpurilor cat (a magazinelor).Cînd puterea
familiei de albine a ajuns la dezvoltare maximă, cu cîteva zile înainte de
culesul de salcîm se așează un corp cat peste cuib și se ridică scîndurelele
podisor deasupra ramelor introduse în cat cu fagurii clădiți sau artificiali
(435X145). In acest cat trec albinele lucratoare și vor depune nectar, în acest
fel realizîndu-se o miere de bună calitate și întotdeauna în cantitate suficientă
raportată la puterea familiei. Albi nele au de străbătut un drum mai lung și de
învins obstacole pîna ajung în partea superioară a stupului, unde sînt așezate
ramele cu fagurii magazin. Ele consumă energie și substanțe proteice din
rezerva organismului și se epuizează mai repede.
Valorificarea culesurilor prin obținerea mierii pe sorturi florale
Exigența sporită a consumatorilor de miere impune producători lor

obținerea ei pe sorturi florale, în stare pură, prezentată igienic și atrăgător,
învățînd din hărnicia și priceperea albinelor în alegerea nectarului monoflor,
apicultorul, cu măiestria si pasiunea lui, a reușit ca prin selecția ramelor cu
faguri noi clădiți și plini cu miere de un sin gur sortiment floral, să satisfacă
și această cerință a consumatorilor. Din practica apicultorilor pe mai multe
sisteme de stupi, s-a ajuns la următoarea concluzie :
— întreținerea familiilor de albine în stupi verticali și mai ales
RA-1001 se pretează cel mai bine exploatării pentru producția de miere
pe sortimente florale și de calitate superioară.
Tehnologia producerii mierii monoflore este în general destul de simplă,
în primul rînd este necesar ca prin lucrările specifice de sezon să se asigure o
populație abundentă de albine culegătoare. Lucrările sînt identice cu cele ce
se execută în mod obișnuit înaintea culesurilor de nectar. Ele vor avea drept
scop. asigurarea culesului abundent de nectar, oferit de natura darnică a
patriei noastre. Simultan cu aceste lucrări pregătitoare dezvoltării numerice a
familiilor de albine, se vor asigura rame cu faguri clădiți în care nu s-a
crescut puiet, în aceste rame cu faguri ce au pereții subțiri, aproape
transparenți, albinele depun cu multă plăcere nectarul cules din florile
vizitate, în țara noastră, pe zone, este cunoscută inventarierea resurselor
nectaro-polenifere, du rata înfloririi și cantitatea de miere la hectar. Prin
deplasarea fami liilor de albine la diferitele masive melifere, se urmărește
recoltarea mierii monoflore înainte ca albinele să depoziteze nectarul
provenit de la alte surse de cules, din florile altor plante, în acest mod, se
poate recolta miere de răpită, de salcîm, de tei, de floarea soarelui, de mană,
v de nuc, de mentă etc. Fiecare sortiment de miere are particularitățile : t lui
privind culoarea, gustul, mirosul, modul de condiționare și păstrare, etc.
Toate acestea sînt determinate de compoziția chimică proprie ce asigură
calitatea nutritivă și terapeutică a mierii.
Deoarece posibilitatea producerii mierii pe sortimente florale reclamă o
tehnologie aparte , în care apicultorul trebuie să acorde o atenție deosebită
,recompensarea estimată valoric a efortului depus este mai avantajoasă. De
altfel această miere este mai apreciată de consumatori.
TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE ALBINE
PENTRU OBȚINEREA ȘI SPORIREA PRODUCȚIEI DE CEARA
Ceara este cel de-al doilea produs ca valoare economică pe care
omul îl obține de la albine. Cerințele de ceară sunt în prezent așa de mari încît
se face apel tot mai des la înlocuitori ai acesteia. Cele mai variate industrii

solicită ceara, pe care o utilizează în foarte multe scopuri. Industria optică,
electronică și chiar metalurgică sînt tributare unui consum de ceară ca de altfel
și industria alimentară, care o între buințează fie la glasarea unor produse, fie
la ungerea unor dispozitive în care nu se admit unsori minerale.
Apicultura în prezent, contrar posibilităților sectorului, nu-și poate
satisface însă necesarul propriu de ceară pentru fagurii artificiali, fără a mai
vorbi de acoperirea cerințelor industriei.
În trecutul istoric, țările române au fost mari producătoare de ceară,
realizată prin exploatarea stupilor primitivi după o tehnologie rudimentară și
barbară, distrugînd cele mai bune familii de albine din punct de vedere al
producției de miere. Tehnologia de extracție a cerii din faguri rezultați prin
omorîrea familiilor de albine este încă și astăzi, după sute de ani, una din cele
mai eficiente, iar sistemul de re coltare a fagurilor reformați dăinuie și azi.
Este adevărat că în prezent tehnologiile s-au schimbat, introduce rea
stupilor cu rame mobile și inventarea fagurilor artificiali au făcut ca ceara să-și
găsească o principală utilizare chiar în sectorul propriu de producție prin
folosirea ei la confecționarea fagurilor artificiali, ceea ce a atras treptat
micșorarea disponibilităților pentru alte activități.
Dar aceasta este numai o aparență pentru că chiar dacă nu se mai reformează
buduroaiele,apicultura modernă are alte posibilități de a exploata potențialul
albinelor de a produce ceara . Este nevoie de o mai mare atenție către această
producție pentru a putea realiza cel puțin 1kg. ceară marfă de la fiecare familie de
albine din stupinele noastre.
Acest lucru este posibil pentru că producția de ceară a stupinelor provine din
ceara secretată de albine prin oglinzile cerifere(glandele cerifere).
Secreția de ceară este o funcție fiziologică normală a albinelor tinere careîn
același timp cresc și puietul și atîta timp cît în familie există condiții și se crește
puiet , există posibilitatea de a se secreta ceară.Totul este ca apicultorul să dirijeze
această secreție și să recupereze pentru interesul său cea mai mare parte din ceara
produsă.
Deci trebuie să se înțeleagă că pentru a avea o producție mare de ceară este
nevoie să avem în primul rînd familii normale, adică pu ternice și să
suplimentăm perioadele deficitare cu hrană de completare sau stimulentă.
Producția de ceară nu necesită alte măsuri decît acelea care se iau în mod
obișnuit în stupină pentru realizarea unor producții cît mai mari de miere.
Cunoscînd această situație, să vedem care sînt măsurile prin care
apicultorul poate trece în categoria de ceară-marfă un cît mai mare procent din
ceara secretată de albine.
Cunoscînd această situație, să vedem care sînt măsurile

prin care apicultorul poate trece în categoria de ceară-marfă un cît mai
mare procent din ceara secretată de albine.
Deși ceara în stupină are o singură origine — secreția glandulară a
albinelor — apicultorul nu o poate recolta ca atare, sub formă de solzișori.
Ceara ajunge în mîna apicultorului pe mai multe căi, după cum urmează :
1. Cu ocazia reviziei sumare de primăvară sau chiar mai înainte de
aceasta, dar obligatoriu după efectuarea primului zbor de curățire, apicultorul
cu ajutorul său procedează la curățirea fundurilor de res turile acumulate acolo
în timpul iernii. Aceste resturi sînt compuse dintr-un amestec de albine moarte
(mai multe sau mai puține) și tocătură de ceară provenită din căpăcelele
celulelor care au conținut mierea consumată de albine în timpul iernii. După
înscrierea observațiilor făcute asupra resturilor de pe fund, acestea se trec
într-o lădiță, curățind bine fundul stupului cu șpaclul. După această operație
fundul stupului se așează la loc. Pentru a nu ridica stupul de două ori, este
bine să se lucreze cu fund de rezervă.
Resturile adunate în ladă la terminarea lucrului se lasă într-o încăpere
uscată pentru a se usca și ele. După uscare se cern printr-o sită rară pentru
separarea cerii de albinele moarte. Albinele rezultate se ard sau se îngroapă.
Ceara rezultată se strînge în bolovani, apoi se trece la păstrare în depozitul
stupinei dacă nu se poate prelucra, în depozit ceara brută se păstrează în
aceleași condiții ca și fagurii de rezervă, la adăpost de găselniță și mucegai.
Din această materie primă nu rezultă o cantitate prea mare de ceară,
dar ceea ce are importanță acum nu este cantitatea ci preocu parea pentru
această producție. Dacă întîrziem cu curățirea fundurilor,albinele fac ele
această operație și apicultorul pierde posibilitatea reali zării unei oarecare
cantități de ceară, dar în primul rînd a unor obser vații prețioase asupra
iernării.
2. Începînd cu revizia sumară de primăvară și pînă la controlul final
de punere la iernat, la orice intervenție în stup,apicultorul va recolta cu
grijă și pune în scaunul de lucru orice bucată de fagure sub formă de construcții
suplimentare care apar pe spetezele ramelor, pereții stupilor ,precum și orice
cantități de resturi provenite din atacul dăunătorilor asupra cuibului albinelor.
Toate aceste cantități constituie o materie primă din care prin condiționare rezultă
ceară. Dacă nu le condiționăm imediat ,le presăm în bulgări și le trecem direct la
dispozitivul stupinei,unde se previne atacul găselniței prin afumare periodică cu
pucioasă.
Nici pe această cale nu se pot obține cantități mari de ceară, dar se
întărește preocuparea apicultorului pentru această producție.
3. O importantă sursă de ceară o constituie căpăcelele rezultate la

extracția merii. Este cunoscut faptul că pentru buna conservare a mierii,
albinele căpăcesc celulele în care aceasta este depozitată, cu un strat subțire
de ceară. Pentru a extrage mierea la centrifugă, acest strat de ceară trebuie
înlăturatprin așa-numita operație de descăpăcire a fagurilor fagurilor. Pentru
calitatea mierii extrase nu are importanță cum se face descăpăcirea, dar din
punctul de vedere al cantităților de ceară rezultate acest lucru este foarte
important. Cantitatea de ceară este dependentă direct de modul de descăpăcire
a fagurilor.
În mod normal folosind cuțitul de descăpăcit cald, la fagurii pe jumătate
căpăciți și distanțați normal în stupi, rezultă aproximativ 1% ceară față de
cantitatea de miere extrasă. Folosind furculița de descă păcit, această cantitate
nu atinge nici 0,5%.
Dacă în compartimentele de recoltă ale stupilor orizontali, în cor purile
de recoltă ale stupilor multietajați sau magazinele stupilor RA 1001, rărim
ramele așa încît în loc de 10 să punem numai 8 sau chiar 7 rame, albinele vor
îngroșa fagurii acestora, ocupînd spațiul devenit disponibil în corpurile
respective. Trecînd acești faguri la descăpăcit, vom tăia odată cu căpăcelul și o
parte din pereții celulelor — ceea ce albinele au adăugat — și prin urmare, va
rezulta mai multă ceară, chiar pînă la 2% față de cantitatea de miere extrasă.
Procedeul are și avan tajul că în acești faguri cu celule alungite, mătcile nu
mai pot depune ouă.
După descăpăcire, căpăcelele sînt scurse de miere prin presare sau
centrifugare, după care sînt spălate cu apă. Dacă nu se trec imediat prelucrare
se usucă bine și se păstrează în camera de depozit pînă topire, la adăpost de
dăunători. Căpăcelele pot fi păstrate și nespăla de miere, dar în această
situație recuperarea mierii din ele este m greoaie după o perioadă de
păstrare.
4. Reformarea fagurilor clădiți constituie o altă sursă de ceară stupină.În
această categorie intră : toți fagurii atacați accidental de șoareci sau
găselniță, toți fagurii rupți la transport sau la extractia mierii, precum și toți
fagurii care se reformează anual în stupină urmare a vechimii lor sau ca
urmare a aplicării măsurilor sanitar-veterinare. În legătură cu această acțiune
de reformare a fagurilor trebuie să facem o precizare și anume : dacă pentru
cazurile accidentale reformarea este sigură, pentru fagurii vechi, închiși la
culoare, apicultorul trebuie să se gîndească bine, să analizeze în funcție de
numărul de faguri clădiți de care dispune stupina. Fagurii negri la culoare
constituie un prețios capital în stupină, mai ales pentru perioadele de
primăvară și toamnă, cînd mătcile manifestă o preferință netă față de acești .
Trebuie să păstrăm neapărat și un stoc de faguri clădiți pentru
depozitarea nectarului și a mierii. Totuși acolo unde există preocupare se pot

reforma cel puțin cîte trei faguri standard în fiecare an și de la fiecare stup. în
nici un caz nu se reformează in mod automat și fagurii vechi,ci numai aceia
care nu mai corespund din diferite cauze: mult prea vechi; zone întinse cu
celule de trîntor; precum, și cei cu boli (loca americană și puiet văros)
indiferent de vechime. Alegerea fagurilor pentru reformă se face în tot timpul
anului chiar dacă nu se pot scoate la momentul respectiv din stupi. Ei se
marchează cu o pioneză și treptat, în timpul vizitelor periodice, se trec către
marginea stupului, unde la pregătirea pentru iernare sunt gata pentru a fi scoși
din stup. Dacă mai au încă miere în ei, mierea se descăpăcește , se umezește
cu puțină apă călduță, și se trec pentru golire după diafragmă.
Din reformarea fagurilor rezultă o mare cantitate chiar numai prin simpla
prelucrare gospodărească — fierbere în apă de ploaie și stoarcere cu un clește
special, obținînduse cel puțin 150 g ceară din fie care fagure de dimensiuni
standard.
5. Principalul mijloc de a realiza o producție mare de ceară în stupină îl
constituie însă rama clăditoare , care în fond nu este decât o ramă obișnuită
din stupină fară fagure în ea. Se pot folosi în acest scop atît rame din care s-
au scos fagurii, cît și rame noi. În literatura apicolă se mai recomandă și
folosirea unei rame clăditoare speciale cu reducere spațiului pentru clădit la
treimea superioară și cu speteaza superioară demontabilă. Utilizarea ei nu
este numai greoaie ci și limitativă pentru scopul urmărit. Sînt perioade din an
cînd în l—2 zile este clădit în rama clăditoare un fagure întreg, situație în
care folosind rama specială se realizează mai puțină ceară.
Rama clăditoare se folosește în mod permanent în stupină de la
începutul înfloririi pomilor pînă la organizarea cuibului de iernare. Re –
comandăm cu fermitate să se folosească cîte două rame clăditoare, de o
parte și de alta a puietului, în stupul orizontal ; cîte o ramă în fiecare corp de
stup multietajat și cîte o ramă în cuibul și magazinele stupiloi verticali cu
magazine.
Producția de ceară din ramele clăditoare este legată bineînțeles de
puterea familiilor și de mersul culesului. Este necesar de stabilit o anumită
periodicitate în recoltarea fagurilor clădiți, în timp de cules mai des, iar în
lipsă de cules mai rar. În acești faguri de regulă albinele clă desc celule de
trântori și matca ouă cu precădere în ei, așa încît este nevoie să recoltăm
fagurii înainte de a se ajunge la căpăcirea puietului de trîntor pentru a nu ne
încurca la prelucrare cu gogoșile nimfelor.
Recoltarea se face deci în funcție de posibilitățile apicultorului și mersul
clădirii fagurilor, iar fagurii trebuie condiționați imediat. Lar vele din ei și
hrana pe care o au la îndemână sînt în mediu prielnic pentru fermenți și

mucegaiuri care chiar la o păstrare de scurtă durată degradează ceara.
Imediat după recoltare, fagurii din ramele clăditoare se triază. Se trec
de o parte cei cu puiet sau goi și de altă parte cei cu nectar sau miere. Cei cu
nectar sau miere se storc și după stoarcere trec împreună cu cei din prima
categorie la topit în apă de ploaie. Nu se admite din acest punct de vedere
nici o întârziere. Procedînd astfel obținem numai CEARĂ DE CALITATE
SUPERIOARĂ. Altfel, totul se degradează și este păcat de munca pierdută
pentru aceasta. Nectarul sau mierea rezultată prin stoarcerea fagurilor se
folosește în gospodărie sau se dă în hrănitor unei familii din stupină.
În afara scopului principal, acel al sporirii producției de ceară, ramele
clăditoare, dacă știm să le citim, ne pot da informații în legătură cu mersul
culesului și starea familiei de albine. Fagurii construiți repede cu nectar în ei
denotă un cules bun. Botcile pe marginea fagurilor arată faza de pregătire de
roire, iar larvele în botci arată că familia este în frigurile roitului. Clădirea cu
celule de albine lucrătoare arată că în familie s-a produs schimbarea m ateii
etc.
În ultimul timp, în afara scopului principal, rama clăditoare poate dovedi
o altă mare utilitate în stupină, ca mijloc de diagnostic și control biologic al
mult temutului parazit „Varroa jacobsoni". Cunoscînd prefe rința femelelor de
varroa de a depune ouăle lor pe larvele de trîntor, vom asigura ca în mod
permanent să avem în familiile de albine puiet de trîntor în creștere prin
utilizarea în cuibul familiilor a două rame clăditoare care se recoltează
alternativ.
Pentru diagnosticarea varroozei, fagurii recoltați se așează de-a latul pe
niște șipculițe, deasupra unei foi de hîrtie albă. Datorită pozi ției anormale a
fagurelui și prin mișcarea larvelor, acestea cad pe foaie în așa fel încît în 10
—15 minute putem să le examinăm cu ochiul liber sau cu o lupă. Paraziții
apar pe corpul larvelor ca puncte mai închise la culoare. Procedînd astfel,
apicultorul își poate da seama de prezența parazitului în stupina sa, de gradul
de infestare a anumitor familii și poate institui un tratament chiar în timpul
verii, fără a mai pune la socoteală diminuarea intensității parazitozei prin
numărul mare de para ziți care se pot elimina cu ocazia fiecărei recoltări de
faguri.
Prin clădirea fagurilor artificiali, se contribuie la mărirea stocului de
faguri ai stupinei și în mai mică măsură la sporirea cantității de ceară marfă.
Numai din reforma fagurilor clădiți care se dovedesc necorespun –
zători și din condiționarea fagurilor recoltați din ramele clăditoare se
poate realiza cel puțin l kg ceară de fiecare familie de albine. Dacă la
aceasta mai adăugăm și ceara din căpăcelele care la o producție medie de
miere de albine de 20kg reprezintă 0,2-0,4 kg în funcție de modul

dedescăpăcire a fagurilor de extracție, fără a mai adăuga ceara din
celelalte categorii, constatăm că acel kilogram mult dorit de apicultori este
foarte ușor de realizat.
Preocuparea pentru sporirea producției de ceară nu trebuie să se
sfîrșească cu recoltarea materiei prime din care rezultă ceara. Ea tre buie
continuată cu o păstrare corespunzătoare a materiei prime, la adă post de
umiditate și dăunători. Materia primă trebuie sortată pe cali tăți și culori și
prelucrată cu grijă. La sorturile care nu suportă amî-nare, prelucrarea se
face imediat. Nu este suficientă'simpla topire a cerii, ci trebuie făcută o
limpezire în apă de ploaie, urmată de păstra rea cerii în stare topită cît mai
mult timp prin împachetarea riguroasa a vasului de solidificare.
TEHNOLOGIA EXPLOATĂRII FAMILIILOR DE
ALBINE PENTRU PRODUCȚIA DE PROPOLIS
Propolisul este folosit de albine pentru limitarea deschiderii urdi –
nișului, polizarea celulelor și a pereților stupilor, astuparea și nivelarea
crăpăturilor, asperităților din stup, etc. Din această cauză, multă vreme
propolisul a fost privit de apicultori ca un produs nedorit în stup, care
îngreuna manipularea ramelor și a pieselor stupului, în selecția albine lor
urmărindu-se diminuarea și chiar reducerea totală a însușirii de
propolizare a albinelor.
—- Ca urmare, în prezent albina autohtonă românească (Apis mellifica
carpatica), cunoscută în general ca rasă cu însușiri slabe de propolizare,
produce cantități foarte mici de propolis, în principal pentru fixarea ramelor și
a pieselor componente ale stupilor, fără a mai delimita urdi nișul cu propolis
sau a acumula propolisul în anumite locuri din stup ca în cazul raselor
puternic propolizatoare cum sînt : albina europeană (Apis mellifica mellifica)
sau albina caucaziană (Apis mellifica caucazica). în stupi propolisul se
prezintă ca o materie amorfă lipicioasă, de culoare galben-verzuie sau brună
cu diferite nuanțe, cu aromă plăcută, caracteristică, asemănătoare mellisei. La
temperaturi scăzute propolisul se întărește și devine sfărîmicios, iar la
temperaturi peste 35°C se înmoaie și devine lipicios.
Se topește la 65°C și se dizolvă bine în eter și în cloroform. In alcool
și terebentină se dizolvă mai greu.
Pentru culesul propolisului în familie se formează o grupă anume de
culegătoare. Procesul de colectare a propolisului se face în felul următor :
după identificarea plantelor cu secreții de rășini, albinele cu legătoare prind

picăturile de rășini de pe plante cu mandibulele și le întind pînă se formează
un fir de rășină care după ce se rupe de plantă este luat de albine cu
picioarele mij'locii și introdus în formă de încăr cătură în coșulețele
picioarelor posterioare.
După detașarea fiecărui fir de rășină din secreția plantei, albina face un
mic salt în aer, după cîteva secunde revenind în același loc și continuînd
strînsul rășinii pînă la formarea definitivă a încărcăturilor în coșulețe.
În stup culegătoarele nu-și pot depune încărcătura singure, în aju torul lor
vin albinele din stup care apucă încărcăturile din coșulețe cu mandibulele și le
trag de asemenea in fire. Albinele trag de rășină atît de tare încît albina
culegătoare cu greu se poate ține pe fagure.
De multe ori predarea propolisului se face chiar pe scîndura de urdiniș.
Dacă bucăți de rășină cad pe piesele sau pe suprafețele stupu lui, albinele nu le
mai adună și le lasă în locul respectiv. Lucrările de colectare, prelucrare,
precum și de depunere a propolisului se fac doar cu ajutorul mandibulelor.
Albinele nu folosesc niciodată limba la ma nipularea propolisului.
O mare importanță la strângerea propolisului o are temperatura aerului,
culegătoarele puțind recolta propolisul doar din momentul în care rășinile
plantelor sînt suficient de plastice pentru a putea fi recol tate. Din această cauză,
culegătoarele de propolis își încep activitatea doar la o anumită oră și pe măsură
ce se ridică temperatura, efectivul lor crește din ce în ce mai mult. Către seară
numărul scade și s-au observat cazuri în care culegătoarele întoarse prea tîrziu,
seara, cu încăr căturile de propolis răcite, nu au mai putut fi eliberate și au rămas
peste noapte cu încărcăturile de propolis în coșulețe, pe care le-au descărcat
abia a doua zi, după ce s-au încălzit la soare pe scîndura de zbor.
Producția de propolis are un profund aspect sezonal, cea mai mare
cantitate fiind strînsă în perioada de tamnă, cînd albinele își pregătesc cuibul de
iernare.
În perioadele de cules, albinele aproape nu strâng propolis, în schimb,
în perioadele de cules, în lipsa secrețiilor naturale, albinele folo sesc atît
propolisul vechi din stup, cît și rășini de altă origine, smoală, etc., de pe
obiectele din jur.
Fiind încă insuficient de bine studiat, atît natura propolisului cît și
compoziția și proprietățile propolisului nu sînt suficient de bine cu noscute.
Diversitatea mare de surse de materii prime din care albinele formează
propolisul îi dau o compoziție foarte heterogenă. Se consideră că în
compoziția propolisului intră 50—55% rășini vegetale și 8—10% uleiuri
eterice. De asemenea se mai adaugă o cantitate relativ mare de ceară pe care
albinele o adaugă în propolis.

Din substanțele identificate în compoziția propolisului amintim:
rășinile, criseina, flavonele, glucozida, diferiți acizi organici, minerale cum sînt
fosforul, potasiu, calciul, siliciul, manganul, etc.
În stup propolisul pe lîngă rolul de material de etanșare și blocare a
crăpăturilor aduce deosebite foloase familiei de albine prin proprietă țile sale
antibiotice, prin prezența sa anihilând acțiunea diferiților mi crobi și bacterii
introduse sau dezvoltate în stup. în acest scop albinele propolizează pereții
celulelor cu un strat fin de propolis, creîrid condiții propice de dezvoltare a
puietului. De asemenea în cazul pătrunderii în stup a unor dăunători : fluturi,
șoareci, etc., după ce sînt omorîți aceștia sînt înveliți de albine de un strat de
ceară și propolis pentru a nu vicia aerul din stup în urma descompunerii lor.
Datorită conținutului de rășini vegetale propolisul este folosit în
industria lacurilor și a vopselelor, precum și în prepararea unor medica mente,
ultimul aspect căpătând în prezent o răspîndire din ce în ce mai largă. Din
această cauză, producția de propolis a căpătat o importanță deosebită, fiind
necesară stabilirea de noi metode și utilaje de producere în cantități sporite.
Recoltarea și păstrarea propolisului.
În condițiile țării noastre în care albina autohtonă propolizează destul de
slab, se pot totuși recolta ușor circa 150—200 g pe familie, în funcție de zona
de amplasare și de frecvența recoltării propolisului din stup.
Pentru sporirea producției de propolis este necesară în primul rînd
schimbarea opticii privind organizarea obținerii, selecționarea materialu lui
biologic cu tendințe de propolizare, precum și adaptarea unor dispo zitive care
să permită recoltarea propolisului în cantități mai mari și de calitate.
Pe această linie propolisul poate fi obținut prin :
a) Recoltarea de pe piesele stupului de la urdiniș ; de pe pereții stupilor ;
de pe distanțatoarele ramelor ; de pe scîndurelele de podișor, etc. Recoltarea
se face prin răzuirea atentă a pieselor respective astfel încît să se obțină
propolisul cît mai curat posibil, fără amestec de impu rități, cum ar fi : așchii
de lemn, albine moarte, resturi de la turtele de șerbet, etc. De asemenea, se va
evita înglobarea în propolis a crescăturilor de ceară ce se pot întîlni în zonele
de depunere a propolisului.
b) Folosirea unor dispozitive special amenajate cum ar fi : plase din fire
de plastic sau metalice ou ochiurile de l—2 mm, gratii din șipci de lemn,
plastic sau sîrme metalice cu secțiune rotundă sau dreptunghiulară, plăci de
lemn cu suprafață aspră, plăci de plastic cu orificii de 2—3 mm, etc.
La stabilirea și aplicarea în stup a dispozitivelor de producere a
propolisului se va avea în vedere ca acestea să prezinte pe cit posibil suprafețe
neregulate ,spațiile dintre piesele componente ale dispozitivelor,precum și

între acestea și ramele sau piesele stupilor trebuind să nu depășească 3mm
Dispozitivele se dimensionează astfel încît să acopere o suprafață cît mai
mare în stup și se montează direct peste leaturile superioare ale ramelor. Se pot
folosi atît prin suprimarea podișoarelor, cît și în pre zența acestora, activitatea de
propolizare fiind determinată îndeosebi de caracteristicile de rasă, cît și de zona de
amplasare, în acest sens, în zonele mai reci sau în zonele cu păduri, tendința de
propolizare este mai mare decît în zonele de cîmpie.
O metodă cu randament sporit este înlocuirea scândurilor de podi șor sau a
podișoarelor tip planșetă cu o plasă de nailon cu ochiurile de 1,5—2 mm peste care
se întinde o pînză de sac. Pentru protejarea cuibului de curenții de aer care trec prin
acest nou tip de podișor albinele caută să umple spațiile dintre plasă și pînză și să
încarce ochiurile plasei cu propolis. Prin detașarea periodică a plasei de sîrmă se
sporește cantitatea de propolis depusă. Recoltarea propolisului de pe pînze se face
prin menținerea acestora la rece (în frigider sau la o temperatură sub 5—6°C) după
care prin simplă frecare propolisul se detașează foarte ușor de pe pînză.
Producerea propolisului se poate face în tot decursul sezonului api col și în
special în perioadele de primăvară și de toamnă, cînd recoltarea propolisului din
natură de către albine este mai intensă.
Recoltarea propolisului de pe piesele stupilor cît și de pe dispo zitivele
folosite se face cu ajutorul dălții apicole, cît și cu ajutorul fri gului, propolisul de
pe piesele mobile (plase, folii, pînze, etc.) puțind fi ușor recoltat după congelare
prin simplă frecare sau îndoire a dispoziti vului respectiv.
Păstrarea propolisului se tace prin compactizarea in bulgări de
anumite dimensiuni (10—20 cm diametru) în locuri uscate, bine aerisite,la
temperatura camerei, în pungi de plastic, astfel încît să-și mențină timp cît
mai îndelungat aspectul proaspăt și să se evite pierderea substanțelor volatile
din compoziție.
T E H N O L O G IA F O L O S IR II F A M IL IIL O R D E A L B IN E
PENTRU PRODUCEREA LĂPTIȘORULUI DE MATCĂ
Lăptișorul de matcă este un produs secretat de glandele faringiene
ale albinelor (doici) pentru hrănirea larvelor și a mătcilor. Larvele de albine
lucrătoare și cele de trîntori sînt hrănite cu lăptișor de matcă doar în primele
trei zile de stadiu larvar, după care primesc un amestec de lăptișor de matcă
cu miere și păstură. Larvele de matcă sînt hrănite cu lăptișor pe întreaga
durată a stadiului larvar. De asemenea, mătcile sînt hrănite în principal cu

lăptișor de matcă .
Lăptișorul de majtcă se prezintă ca o pastă de consistența laptelui
condensat, de culoare albă-sidefie, cu miros specific, pătrunzător și gust
astringent. Lăptișorul este un compus complex din substanțe albuminoide,
zaharuri și acizi organici. De asemenea este foarte bogat în hor moni, vitamine
(Bi, B2, Bg, tiamină, biotină, inozitol, acid folie, acid panto tenie etc.).
Deși este foarte bogat în apă (66,5%), în lăptișor nu se pot dezvolta
asemenea microorganisme cum sînt bacteriile, drojdiile sau mucegaiurile, date
fiind substanțele specifice pe care le conține.
În cazul folosirii de familii orfanizate , din familie se scoate matca și
toți fagurii ou puiet necăpăcit, lăsîndu-se doar fagurii cu puiet căpăcit și
fagurii cu hrană, în funcție de puterea familiei, se lasă atîția fa guri încît
albina să acopere bine ramele cu larve ce urmează a fi date _în creștere.
La o familie normală se dau trei rame cu botci artificiale lipite
direct pe leaturile de creștere ; în mod obișnuit se lipesc cca 30 botci pe
un leat, într-o ramă montindu-se cîte 4 leaturi.
În acest fel, într-o ramă se dau cca 120 larve, familia primind
într-o serie pînă la 360 larve în creștere.
Atît luarea în creștere a larvelor (prinderea), cît și cantitatea de
lăptișor depusă în botei este în raport direct ou puterea familiei și cu
asigurarea hranei necesare.
Deosebit de important este faptul că pe lîngă miere familia să fie
asigurată din abundență cu păstură. De aceea, pe parcurs, în lipsa unui
cules normal de polen, familiile vor primi turte de șerbet cu polen, pen tru a
li se asigura necesarul de albumine.
Se dau în creștere larve tinere de o zi, care se țin în familie trei zile,
după care larvele se îndepărtează și se recoltează lăptișorul acu mulat în
botcii.
Această schemă de lucru impune un sistem anume de organizare a
stupinei care permite folosirea rațională a efectivului în familia de
albine. Astfel, efectivul respectiv se împarte în trei grupe aproximativ
egale, fiecare primind consecutiv cîte o serie de larve după schema
următoare :
Ziua I-a = prima grupă primește prima serie de larve
Ziua a Il-a = a doua grupă primește prima serie de larve
Ziua a IlI-a = a treia grupă primește prima serie de larve
Ziua a IV-a = la prima grupă se recoltează lăptișorul și se dă a
Il-a serie de larve
Ziua a V-a = la a doua grupă se recoltează lăptișorul și se dă

a Il-a serie de larve
Ziua a Vl-a = la a treia grupă se recoltează lăptișorul și se dă
a Il-a serie de larve
Ziua a VII-a = la prima grupă se recoltează lăptișorul și se dă
a treia serie de larve
Ziua a VIII-a = la a doua grupă se recoltează lăptișorul și se dă a treia
serie de larve
Ziua a IX-a = la a treia grupă se recoltează lăptișorul și se dă
a treia serie de larve
Ziua a X-a = se recoltează lăptișorul și se reintroduce matca
Ziua a Xl-a = se recoltează lăptișorul și se reintroduce matca
Ziua a XlI-a = se recoltează lăptișorul și se reintroduce matca
Fiecare familie primește cîte 3 serii de larve în creștere. În timpul creșterii, în
familii se pot introduce faguri cu puiet căpăcit gata de ieșire luat din nucleele cu
mătci sau de la alte familii din stupină.
În cazul în care lucrarea se face pe efective mai mari de 30— 40 familii,
acestea se împart de la început în două grupe, care se folo sesc alternativ de l—2
ori cîte trei serii de larve, în această situație, la orfanizarea unei grupe, fagurii cu
puiet necăpăcit se introduc în fa miliile grupei a doua și invers.
Folosirea de familii orfanizate pentru producerea lăptișorului de matcă este eficientă și permite
realizarea unor cantități mari de lăpti șor. Comportă însă un volum mare de muncă legat de orfanizare, între
ținerea separată a roiului format cu matca familiei, reintroducerea mătcii în familie, etc. În plus, orfanizarea
îndelungată strică ritmul normal de dezvoltare a familiei, care reintră foarte greu în normal, reprimește
matca cu mare greutate, în unele cazuri apărînd situația de familii bes-metice cu albină ouătoare.
Din această cauză, folosirea familiilor orfanizate este limitată ca timp, o
familie putînd fi folosită pentru producerea lăptișorului maximum 20—30 zile pe
an, cu perioadele respective pentru refacere. oblema se rezolvă folosind în
producerea de lăptișor familii neorfanizate, care deși au o capacitate mai mică de
luat în creștere a larvelor, datorită faptului că pot fi folosite un timp mult mai
îndelungat, cu intervenții minime în organizarea cuibului familiei dar care nu
influențează cu nimic buna desfășurare a dezvoltării acesteia, permit realizarea
de producții sporite de lăptișor.
Aplicînd metoda la stupii multietajați, pentru lucru matca se izolează în corpul
de jos cu o gratie despărțitoare, peste care se așează un corp cu rame cu faguri cu
miere fără puiet și apoi un al treilea corp cu faguri cu miere, păstură și puiet.
Odată la 10—12 zile familiile se revizuiesc,puietul din corpul de jos se mută în
corpul al treilea, iar mătcii i se dau rame cu faguri goi pentru ouat.
Ramele cu larve se introduc în corpul al doilea sau al treilea, în funcție de
puterea familiei.
În mod obișnuit, se introduc trei rame, cîte una în fiecare zi

(dupămodelul schemei folosite la familiile ofranizate), într-o ramă fiind cîte
45—60 de botci.
În acest fel, în prima zi se introduce prima ramă cu larve, în a doua zi
a doua ramă, în a treia — a treia ramă, după care începînd cu ziua a patra
se începe și recoltarea lăptișorului, lucrarea putînd continua timp de 60—
90 zile, în funcție de condițiile de cules și de starea famiiei. Pentru
ușurarea lucrului și pentru a nu se confunda ramele care vin la rînd pentru
recoltare și transvazare, e bine ca fiecare serie de rame să fie marcată cu o
culoare distinctă.
În cazul în care se lucrează cu un efectiv mai mare de familii de
albine, lucrarea se organizează după o schemă asemănătoare cu cea stabilită
pentru familiile orfanizate, în familii introducîndu-se doar cîte o ramă cu
larve, care se recoltează după 72 ore (3 zile).
În acest fel, familiile de albine sînt deranjate la un
interval de timp mai mare, iar numărul mai redus de larve date în creștere
permite realizarea unui procent mai ridicat de prindere și recoltarea unei
cantități sporite de lăptișor.
În mod obișnuit, la începutul sezonului, familiile iau mai greu în
creștere larvele date, procentul de acceptare fiind deosebit de mic sau nul.
Din această cauză, pentru început, pînă se formează reflexul de creștere a
larvelor, se vor folosi familii puternice, formate doar din al bina cîtorva
familii puternice în spații foarte restrânse (pe 3—4 faguri) cu hrană fără
puiet.
De asemenea, o problemă deosebită care influențează în bună măsură
desfășurarea normală a lucrărilor este asigurarea necesarului de larve pentru
creștere. Pentru aceasta, mătcile familiilor producătoare de larve se introduc
în izolatoare cu gratii Hanneman penrtru un singur fagure. Fagurii se țin în
izolator cea 2 zile, după care, indiferent de numărul de ouă depuse, se scot și
se dau în creștere familiei, în izolator intro-duicmdu-se altă ramă cu fagure
bun pentru ouat.
Recoltarea lăptișorului se face după trei zile de la transvazare, în acest
timp botca conținînd o cantitate maximă de lăptișor. Pentru recoltare, botcile
se scurtează din înălțime cu o lamă subțire pînă la nivelul lăptișorului,
larvele se îndepărtează cu o pensetă sau un ac ascuțit, iar lăptișorul se
recoltează cu ajutorul unei spatule sau mai bine cu ajutorul unei pompe
speciale de vid.
Lăptișorul proaspăt se filtrează printr-o țesătură fină de fire de nylon
pentru îndepărtarea eventualilor corpi străini — bucăți de ceară, fragmente
de larve, etc. în cazul recoltării cu pompa de vid, filtrul respectiv se

montează chiar în dispozitivul de aspirare. Lăptișorul recol tat și filtrat se
ambalează în borcane de sticlă închise la culoare și astu pate ermetic, care se
pun imediat la rece (gheață, frigider), la tempera tura de l—2°C lăptișorul
păstrîndu-se intact timp de cea un an.
Tehnologia exploatării producției de albine pentru
Sporirea producției de polen
Pentru albine, polenul reprezintă singura sursă naturală de pro teine,
asigurîndu-le substanțele plastice necesare formării țesuturilor în procesul de
creștere, al formării corpului gras la albinele de iernare, precum și ca bază de
formare a secrețiilor glandelor faringiene și ceriere pentru secretarea
lăptișorului de matcă și a cerii.
În general, plantele produc atît polen cît și nectar, sînt totuși unele de la
care albinele pot recolta doar nectar (măzărichea, pălămida, bum bacul, etc.)
precum și altele care oferă doar polen (alunul, plopul, mes teacănul).
După importanța ca producătoare de polen, așa cum s-a arătat la baza
meliferă, putem deosebi plante cu producție foarte bună (salcia căpreaacă,
cireșul, vișinul, mărul, porumbarul, răpită, sparceta, macul, zburătoarea, etc.),
sau bună (alunul, plopul, arțarul, părul, castanul, ste jarul, facelia, zmeurul,
muștaruil alb, trifoiul, sulfina, etc.) ; în funcție de specie, producția de polen
este eșalonată pe aproape tot parcursul sezo nului activ (martie—octombrie).
Pentru recoltarea polenului din flori, albinele folosesc întreaga suprafață a
corpului lor, care fiind acoperită cu perișori ajută la prin derea grăunțelor de
polen și în special picioarele, pe care au adaptate o serie de formațiuni speciale
cu care pot peria grăunciorii de polen de pe diferitele părți ale corpului,
strîngîndu-i în coșulețele de pe perechea a treia de picioare sub formă de
încărcături și depozitîndu-i în celulele fagu rilor în vederea conservării.
Pentru a forma încărcăturile de polen, albinele regurgitează puțină miere
din gușă cu care umectează polenul periat Ide pe corp, după care îl frămîntă cu
ajutorul mandibulelor și-l tasează în coșulețe, greutatea încărcăturilor putînd
ajunge pînă la 15 mg polen pe amîndouă picio rușele.
De aici rezultă că pentru a strânge un kg de polen sînt necesare cea
70.000 zboruri.
După cîte știm polenul este un produs foarte complex, a cărui com poziție
diferă de la o specie de plante la alta.
În general în compoziția polenului intră în primul rînd substan țele
proteice (13—42%), zaharurile (18,5%), grăsimile (33%), sărurile minerale,
vitaminele, apa și celuloza.

Proteinele polenului cuprind o serie de aminoacizi indispensabili vieții
cum sînt : histidina, triptofanul, metionina, lizina, acidul glutamic, etc.
Dintre sărurile minerale deosebim sulful, cuprul, siliciul, sodiul, fierul,
aluminiul, magneziul, fosforul, zincul, etc.
Polenul cuprinde de asemenea o serie de vitamine cum sînt : ribo-flavina
(B2), tiamina (Bi), piroxidina (B 6), acidul nicotinic, panthotenic, ascorbic (vit. C)
și fermenți (invertaza, zaharaza și catalaza).
Întrucît în unele zone ale țării, precum și în unele perioade e po sibil ca
necesarul de polen să nu poată fi acoperit din cauza lipsei acestuia în natură, în
afara rezervelor pe care și le fac albinele în fa guri, este indicat ca și apicultorul
să creeze rezerve de polen pe care să le administreze în hrana albinelor în
asemenea perioade. De asemenea, în ultima perioadă a apărut un mare interes
pentru produsele alimen tare și terapeutice în a căror compoziție polenul e folosit
ca factor activ, în acest scop fiind necesare mari cantități de polen.
În funcție de tipul și modelul stupilor folosiți, au fost elaborate serie
întreagă de modele de colectoare de polen care pot fi însă gru pate în trei
tipuri principale : de urdiniș, de fund și sub capac.
Colectoarele de urdiniș se aplică practic la toate tipurile de stupi și se
prezintă într-o mare varietate de forme și dimensiuni.
Un model de mare randament este cel care a căpătat o mare răs-pîndire
în județul Sălaj și care constă dintr-o placă activă cu supra față mare și un
sertar care se deschide prin basculare.
Eficiența deosebită a acestui tip de colector constă în amenajarea la
placa activă cu găuri rotunde a unor mici șipculițe orizontale pe ambele părți
ale plăcii active, la fiecare rînd de orificii.
Aceste șipculițe ușurează intrarea albinelor în orificii dar în același timp
le împiedică să se încovoaie și să tragă încărcăturile de polen prin orificii.
Celelalte două tipuri sînt adaptate la stupii de tip vertical, fiind
concepute în principal pentru stupul de tip multietajat și se folosesc prin
amplasarea — primul în locul fundului și corp — și al doilea, deasupra
cuibului, sub capac, urdinișul principal fiind închis și albina.
Se recomandă ca după montarea colectorului l—2 zile să nu se monteze
placa activă, pentru obișnuirea albinelor cu circulația prin colector, în
continuare, se va menține colectorul în permanență în stare activă, ridicîndu-se
placa doar în perioada culesurilor principale (salcîm, tei, floarea soarelui) sau în
perioadele lipsite de polen.
Colectoarele se aplică doar la familiile puternice, cu o cantitate suficientă
de puiet (min. 3—4 faguri de puiet) și cu rezerve suficiente de polen în cuib.

Din momentul în care în sertarul colectorului se strînge din ce în ce mai
puțin polen, sau dispare complet, se încetează recoltarea și se demontează
colectorul de pe stup.
După recoltare, polenul, indiferent de metoda în care a fost recol tat,
trebuie condiționat și apoi conservat în condiții corespunzătoare.
În primul rînd polenul trebuie uscat. La recoltare, polenul are 10—11%
apă, cu variații de la 3—14%.
Pentru uscare se folosesc dispozitive speciale de diferite tipuri și capacități
(uscătoare de polen) în care polenul se întinde în straturi subțiri de l—2 cm și se
ține la o temperatură de 40—45°C pînă ce umiditatea scade pînă la cca 5%.
O mai bună uscare se realizează prin amestecarea ușoară, perio dică, a
masei de polen și prin ventilarea permanentă pentru îndepărta rea vaporilor de
apă.
În lipsa uscătorului, în stupină se poate realiza, ca o primă etapă de
uscare, întinderea polenului în straturi subțiri la umbră, după care însă
uscarea trebuie dusă la capăt în uscătoare special amenajate.
Trebuie evitată expunerea polenului direct la soare, razele soare lui
distrugînd componenții biologici din polen (vitaminele și fermenții).
După uscare polenul se cerne și se curăță de corpurile străine.
Eliminarea surplusului de apă asigură conservarea normală a pole nului,
în continuare polenul trebuind să fie ferit de umiditate, fiind foarte
higroscopic.
De asemenea trebuie ferit de dăunători și mucegaiuri.
Pentru aceasta, polenul se păstrează în ambalaje metalice, inoxi dabile,
de sticlă sau polietilenă închise etanș, pentru combaterea dăună torilor fiind
tratat cu tetraclorură de carbon sau cu bromură de metil în camere de gazare
amenajate special în acest scop.
O metodă foarte bună de păstrarea polenului este amestecul aces tuia cu
zahăr pudră în proporție de 1 :2 (o parte polen în două părți zahăr pudră, sau cu
miere).
Tehnologia exploatării familiilor de albine pentru
Obținerea veninului de albine
Înțepăturile albinelor au fost folosite încă din cele mai vechi tim puri
pentru vindecarea unor boli, în special a celor reumatismale, fără a căpăta însă
o răspîndire prea mare în practica medicală. Cauza a fost teama de înțepături,
tratamentul fiind mai greu suportat de cei neînvă țați cu durerea pricinuită de

înțepăturile albinelor, precum și unele efecte secundare, care pot apărea la
unele persoane mai sensibile.
Lipsa unei aparaturi adecvate și greutățile întîmpinate în obținerea
veninului cît mai curat posibil au reținut de asemenea folosirea acestuia în
medicină, fiind căutate alte surse de substanțe asemănătoare rnai ușor de
valorificat, cum ar fi de exemplu veninul de șarpe.
Valoarea terapeutica ridicată, precum și evoluția tehnicii de recoltare
fac în prezent posibilă asigurarea necesarului de venin de albine,acesta
dovedindu-se eficient în tratarea unei game foarte mari de afecțiuni cum sînt
: alergiile, bolile de piele, de ochi, bolile sistemului cir culator, afecțiunile
aparatului locomotor, etc.
Proprietăți fizice și compoziția chimică a veninului de albine.
Veninul proaspăt extras se prezintă sub forma unui lichid incolor, vîscos,cu
gust amărui, astringent și miros specific. Este mai greu decît apa (greutate
specifică 1,13) și are o reacție acidă.
Lăsat în aer liber pierde ușor apa și unii componenți volatili,
rămînînd în formă de cristale deschise la culoare (alb-cenușiu) foarte ușor
solubil în apă și insolubil în alcool. Rezistă la temperaturi ridicate (pînă la
100°C) și foarte scăzute (sub 0°C) și își păstrează vreme îndelungată calitățile
terapeutice dacă se păstrează în loc uscat, la temperaturi sub 0°C.
Componenții principali ai veninului sînt substanțele proteice care
reprezintă 75% din cantitatea brută. Unii autori consideră că în veninul de
albine se află trei fracții proteice : melitina, care reprezintă 55% din veninul
brut, fermenții 17% și o fracție inactivă care reprezintă cca 3%din veninul
brut.
Melitina are un rol deosebit în terapeutică, provocînd hemoliza,
contracția mușchilor striați, scăderea tensiunii sanguine, etc. Sub influ –
ența melitinei în cazul înțepăturilor de albine apar inflamațiile locale.
Dintre fermenți se deosebesc hialuronidaza și fosfolipaza, prima
înlesnind difuzarea veninului în țesuturile în care este introdus, iar a doua
acționînd asupra lecitinei.
în compoziția veninului de albine s-au mai găsit o serie de amino-acizi
liberi, acizi volatili, grăsimi, precum și acidul formic, clorhidric și
ortofosforic. Dintre substanțele minerale s-au identificat calciul, magneziul,
fosforul, sulful, cuprul, etc.
Metode de obținere. Pentru folosirea curentă și în alte forme decît
aceea de înțepătură directă, au fost căutate diferite metode de obținerea
veninului de albine, în cantități utile și de calitate cît mai bună.

Astfel, s-au folosit metode pur mecanice prin care albina era apu cată cu
mîna sau cu o pensetă special adaptată și silită să înțepe o membrană de natură
animală sau o foaie de plastic, pînză de mătase etc. sau să depună picătura de
venin pe o placă de sticlă. Metoda era însă greoaie și foarte înceată.
O altă metodă folosea recoltarea întregului aparat cu venin al albi nelor,
mod în care era păstrat mai mult timp.
Metodele mecanice fiind foarte greoaie și cu un randament foarte mic, s-au
căutat metode care să permită obținerea veninului cu ajutorul unui agent asupra
unui număr mai mare de albine. Astfel, s-a încercat fierberea albinelor moarte
în timpul iernii și extragerea veninului din apă.
Un alt agent a fost eterul. Pentru obținerea veninului, albinele
erau închise într-un vas de sticlă închis la gură în care se punea puțin eter.
Sub acțiunea vaporilor de eter, albinele se iritau și încercau să înțepe pereții
vasului pe care lăsau veninul scurs din ace.Dată fiind mișcarea continuă a
albinelor, o parte din venin se lua pe corpul albi nelor, iar restul se impurifica
cu dejecțiile eliminate de albine.Din această cauză, nici aceste metode nu au
căpătat o răspîndire prea mare,fiind legate în mare măsură de omorîrea
albinelor iar produsul obținut fiind de o calitate inferioară, impurificat cu
diferite substanțe provenite de la albine, din stupi, sau din mediul
înconjurător.
Problema recoltării veninului de calitate și în cantități utile s-a rezolvat
abia în momentul apariției colectoarelor de venin, în care agen tul de stimulare
al veninului este curentul electric.
În mod obișnuit, un asemenea colector se compune din următoarele
piese componente :
1. blocul de alimentare cu curent electric ;
2. colectorul de venin ;
3. conductorii electrici.
Blocul de alimentare formează sursa de curent electric din baterii
electrice legate în serie sau transformator legat la rețeaua electrică.
Colectorul este format dintr-o ramă pe care se întind alternativ fire din
metal cu conductibilitate electrică ridicată la cea 3 mm distanță, din care un fir
se leagă la polul pozitiv al blocului de alimentare, al doilea la cel negativ,
ș.a.m.d., astfel încît albina atingînd două fire ală turate închide circuitul
electric, șocul primit iritînd-o și provocîndu-i o reacție de apărare. Sub acest
impuls, albina caută să înțepe placa pe care este așezată și lasă veninul pe
aceasta.
Pe acest principiu se bazează și aparatul construit în cadrul I.C.A. și
care constă din :

— un generator de curent care furnizează impulsuri electrice de 22 V
cu o durată de 3 secunde, la intervale de 6 secunde. Generatorul se compune
dintr-un bloc stabilizator de tensiune, care asigură stabi litatea impulsurilor,
un circuit electronic de protecție care asigură func ționarea normală a
întregului lanț de colectare și întrerupe întregul montaj în caz de scurtcircuit,
un circuit basculant cu care se reglează ciclurile impuls-pauză, releu,
comutatoare de comandă și indicatoare optice de control pentru controlul
funcționării avariilor și al suprasarci nii (autoreglare).
După legarea sursei de alimentare la bornele de intrare ale gene –
ratorului, se închide comutatorul de pornire care. pune în funcțiune blocul
stabilizator și cel de protecție electronică. Acestea asigură ten siunea
stabilizată circuitului basculant, care o transmite sub formă de impulsuri la
bornele de ieșire.
Tensiunea de lucru este asigurată de șase baterii de lanternă de 4,5 V
legate în serie, generatorul putînd deservi simultan de la l la 160 colectoare
(grile) amplasate la tot atîtea familii de albine.
Colectorul (grila) este format dintr-o ramă care are pe una din fețe un
rînd de conductori electrici montați după modul descris mai sus.
Sub conductori se montează o placă de sticlă groasă. Pe una din fețe sînt
dispuse prin turnare șanțuri ovale pe toată lungimea plăcii, adînci de cea 2
mm.
Placa se acoperă cu o peliculă semielastică ce permite retrage rea acelor
albinelor în urma înțepăturii și colectarea veninului în spa țiul dintre placă și
membrană format de șanțurile longitudinale.
În acest fel veninul se obține absolut pur, fiind exclusă orice po sibilitate
de impurificare.
Folosirea colectoarelor electrice de venin a permis să se tragă o serie de
concluzii privind fiziologia producerii de venin în organismul albinelor, în
baza cărora s-au stabilit tehnologiile de lucru .
Astfel, s-a observat că secreția glandei de venin, calitativ și can titativ,
este determinată de vîrsta albinelor, de abundența hranei pro teice și de
anotimp.
După Miiller, albinele abia eclozionate, practic nu au venin. Cele de vîrsta
pînă la 2 zile au cea 0,04 mg ; între 2 și 6 zile 0,15 mg ; între 6 și 11 zile 0,21 mg
; iar cele pînă la 15 zile de viață 0,31 mg. După vîrsta de 15 zile, glandele cu
venin ale albinelor încep să degenereze.
În perioadele de cules abundent de polen, rezervele de venin sînt mai mari
decît în perioadele lipsite de polen sau la albinele ale căror re zerve interne de

proteine (corpul gras) sînt slab dezvoltate sau consu mate (la ieșirea din iarnă), în
schimb, generațiile de albine crescute pri măvara în regim de abundență de polen
au venin mai mult decît cele crescute în alte sezoane ale anului, iar rezerva de
venin odată consu mată (recoltată) nu se mai reface.
În acest fel, în decursul unui sezon apicol de la familiile de putere normală
se pot realiza l—1,5 g venin la kg de albine (10.000 indivizi).
Tehnologia de lucru prevede menținerea colectorului în lucru la urdinișul
unei familii cîte 2 ore pe zi în două zile consecutive, operația repetîndu-se la
interval de 21—24 zile la aceeași familie, timp în care în familie are loc
schimbarea generațiilor și apariția unui nou grup de albine de vîrstă medie cu
încărcătură maximă de venin.
Manipulat în condiții normale, pe timp frumos și în prezența unui
cules oarecare, funcționarea aparatului nu provoacă iritare sau agresivitate
la familiile de albine, mortalitatea albinelor fiind aproape nulă. De
asemenea, folosirea colectorului nu împiedică activitatea de cules a albi –
nelor, acestea continuîndu-și zborul în condiții obișnuite.
In prezent se fac încercări pentru îmbunătățirea aparaturii și teh nologiei
de recoltare, în vederea reținerii tuturor componenților veninului, inclusiv ai
celor volatili, în acest scop plăcile colectoare fiind dotate cu instalații de
congelare în care se folosește gheața carbonică.
STUPĂRITUL INDUSTRIAL
Apicultura modernă, ca și orice sector de activitate, a favori2 berarea
omului de anumite lucrări care solicită mai multă forță, a dus la aplicarea unor

mijloace mecanice în diferitele procese de producție. Noile tehnologii —
moderne și eficiente — determină obținerea unor producții apicole ridicate, la
un preț de cost scăzut, cu un volum de muncă minim.
Stupăritul industrial prezintă în esență concentrarea, intensificarea și
raționalizarea producției apicole. Este de fapt realizarea unei tehno logii aparte,
moderne, dar simplificate în domeniul creșterii și exploa tării familiilor de
albine.
Importanța și aplicarea stupăritului industrial în țara noastră și-n alte
țări cu apicultură dezvoltată. Stupăritul industrial în țara noastră se află la
început, în S.U.A. acesta se aplică în multe ferme, atît în statele din nord, cît și
în sud. Sporadic se aplică în unele țări europene, cum de altfel și în țara
noastră, începe să se extindă, avînd rezultate mulțumitoare. Așa cum se
practică, stupăritul industrial este o mare realizare a apiculturii românești, fiind
un pas înainte în eliberarea apicultorului de anumite lucrări inutile.Mai
întîmpină rezistență din partea unor apicultori, mai cu seamă datorită
dezobișnuinței față de unele lucrări de rutină, care constituie toată dificultatea
practicării stupăritului in dustrial. Cu toate acestea, o seamă de apicultori
îndrăzneți au demonstrat că această noutate apicolă poate fi aplicată și în țara
noastră. Desigur, metoda în sine constituie o revoluție firească și utilă în
tehnologia apicolă românească.
Prin stupăritul industrial se obțin producții apicole la un înalt nivel
cantitativ și calitativ, realizate la un preț de cost scăzut.
Condițiile geoclimatice, baza meliferă și poleniferă bogată și diver să din
patria noastră oferă cadru prielnic pentru practicarea și extinde rea stupăritului
industrial.
Realizarea stupăritului industrial impune o serie de măsuri tehnico-
organizatorice și anume: deservirea stupilor în brigadă, condiții, prin cipii și
metode de lucru specifice.
Organizarea stupăritului industrial. Stupinele se amplasează la anu mite
distanțe de sediul fermei, care este la centru, cu drumuri de acces și legături
moderne de comunicații. La sediul fermei se organizează o hală pentru extracția
și prelucrarea produselor, dotată cu linii tehnolo gice moderne, utilaj divers
necesar ; magazii, ateliere, depozite, garaje și birouri. Ferma apicolă trebuie să
dispună de 50 ha teren arabil nece sar pentru cîmpul melifer. Stupinele ca mărime
v o r f i de 550—600 familii de albine ,organizate pe vetre de cîte 150 în masivele
cu mare cules și de 30—50 familii de albine în masivele în care culesurile sînt
mai slabe. Distanțele între vetre, în funcție de potențialul nectaro-pole-nifer al
masivului, sînt de 100—2000 m. Amplasarea stupinelor se face pe terenuri
corespunzătoare, care să asigure două culesuri cel puțin (salcîm și tei).

Așezarea familiilor de albine pe vetre se face la 2 m pe rînd și 3— 4 m
între rînduri, în forme diferite : în șah, în zig-zag, în V, în linie sau grup.
Orientarea urdinișurilor se face în direcția S—E sau S la o înălțime de sol de 15
—20 cm. Pentru evitarea rătăcirii albinelor se vor plasa repere verticale și
orizontale fixe de orientare în cîmpul melifer. în masivul melifer, în funcție de
numărul stupinelor și al familiilor de albine, se amplasează puncte pentru
depozitarea materialelor și loc de odihnă al apicultorului.
În stupăritul industrial românesc se recomandă, în funcție de zonă,
întreținerea familiilor de albine în stupi M.E. R A 1001 sau chiar orizontali.
În funcție de sarcinile unității, specializarea se face după cerințe : miere-
marfă, polenizarea culturilor, formarea de roiuri, producerea de polen sau
lăptișor de matcă. Eficiența stupăritului industrial se reali zează prin
introducerea în procesul de producție a utilajului apicol mo dern : descăpăcitor
automat, centrifuge radiale de mare capacitate, etc. De asemenea centralizarea
diferitelor lucrări privind administrarea hra nei pentru stimulare sau .de
completare, extracția mierii și cerii, pregăti rea și fixarea fagurilor artificiali, etc.
Lucrările în stupăritul industrial se realizează în formații de lucru
complexe, pe brigăzi sau echipe. Apicultorii, specializîndu-se în executa rea
diferitelor lucrări, cooperează în muncă pentru îndeplinirea sarcini lor de
producție, în perioada de iarnă se pregătesc stupii, ramele, fagurii, toate
materialele. necesare de intervenții în timpul lucrărilor de sezon.
Activitatea fermei se desfășoară pe baza unui program bine întoc mit, pe un
an, detaliat pe sezoane si și chiar pe săptămîni.Lucrările spe ciale de sozon sînt
efectuate de apicultorii de bază ai fermei, care au primire pina la 500 de familii
de a.bine și sînt ajutați în perioadele de vîrf (recoltări în special și creșterea
mătcilor), de apicultori sezonieri .În acest fel se alcătuiește o echipă operativă
(de deservire) formată din 3- 4 apicultori conduși de șeful de fermă care dirijează
întreaga activi tate după necesități.
In general activitatea în stupăritul pastoral se realizează prin lu crări
principale de întreținere și îngrijire ce se execută la intervale mari de timp.
Astfel la deschiderea stupului se fac toate lucrările impuse de moment iar și
pentru etapa viitoare, în acest mod se evită și risipa de timp, dar și deranjarea
prea deasă a familiilor de albine ce se face în mod obișnuit in practicarea
stupăritului tradițional. O atenție deosebită tebuie acordată asigurării familiilor
de albine cu matci roditoare și schimbării lor într-o proporție minimă de 20%
din efectivul total. De asemenea se vor întreține numai familii de albine
puternice, restul se unifică iar cele bezmetice și bolnave se distrug.